Introducere ………3 [309720]
Cuprins
Introducere ……………………………………………………………………………3
Capitolul I. Aspecte teoretice privind diagnosticul și estimarea
potențialului economi…………..………………………………………..4
1.1.[anonimizat]………………..4
1.2.[anonimizat]………………………………….11
1.3.[anonimizat]…………………………………………14
Capitolul II: Metodele factoriale de diagnosticare a potențialului economic
al înterprinderii…………………………………………………..………..19
2.1. [anonimizat]………………..19
2.2 Metodele și instrumentele de investigare………………………………………..33
2.3 Importanța unei viziuni sistematice în diagnosticul
înterprinderilor în tranzacție………………………………………….……………38
2.4 [anonimizat] a [anonimizat] ……..………….40
Analiza obiectului……………………………………………………………………49
Capitolul III. Implementarea tehnologiilor informaționale în diagnosticul și estimarea rezultatelor activitătii înterprinderii……………………………………………………..59
3.1. Adoptarea metodelor de estimare a potențialului economic în diagnosticul
activității întreprinderilor autohtone . . . . . . . . …………………………………………59
3.2. Aplicații ale programului soft „DIAGNOZA” ……………………………………..65
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Declarația
Anexe
Introducere
Actualitatea temei investigate și gradul de cercetare a acesteia, [anonimizat] a întreprinderii este una dintre funcțiile de baza ale sistemului decizional. [anonimizat], inclusiv rezervele interne de sporire a eficienței acestor activități pe viitor.
În scopul deținerii unei poziții competitive pe piață și pentru a [anonimizat]-[anonimizat] o politică strategică de dezvoltare eficientă.
[anonimizat], aprecierea ratelor de gestiune financiară, a capacității de plată și a [anonimizat] a [anonimizat].
Condițiile actuale de activitate a unităților de producție autohtone determină necesitatea unor modificări teoretice și aplicative în metodele de examinare a [anonimizat] a deveni compatibile cu exigențele economiei de piață internaționale.
Tema investigată a fost abordată în lucrările economiștilor cu renume mondial: Altman E., Arens A., Brigham E., Ross S.; [anonimizat]: M. Niculescu, D. Mărgulescu, A. Ișfanescu, Covalev V.V., Savițkaia G. V., Șeremet A., N. Băncilă, V. Bălănuță, N. Țiriulnicov, V. Paladi, V. Gortolomei etc.
Totodată, [anonimizat], respectiv, expuse în publicațiile de specialitate. Astfel, este necesară precizarea definiției potențialului economic al întreprinderii, a diagnosticului și estimării lui în condițiile unei activități durabile; determinarea factorilor de influență asupra modificării potențialului economic și a [anonimizat] a [anonimizat]ente, racordate la cerințele noului sistem de evidență contabilă și condițiile actuale de activitate ale agenților economici autohtoni. De asemenea, sunt insuficient cercetate posibilitățile adaptării modelelor factoriale internaționale la practica analitică autohtonă, precumși posibilitățile implementării tehnologiilor informaționale modeme în diagnosticul și estimarea potențialului economic al întreprinderii.
Scopul lucrării constă în argumentarea importanței diagnosticului potențialului economic al întreprinderii în condițiile unei activități durabile, delimitarea și stabilirea elementelor componente și a factorilor de influență asupra potențialului economic al întreprinderii, studierea modelelor aplicative în acest domeniu la nivel internațional și a posibilităților utilizării acestora în practica întreprinderilor autohtone, precum și utilizarea tehnologiilor informaționale modeme în domeniul cercetat.
In vederea realizării acestui scop sunt formulate următoarele sarcini:
1. examinarea noțiunii de potențial economic al întreprinderii prin prisma diagnosticului economico-financiar;
2.cercetarea algoritmilor și modalităților de estimare a potențialului economic sub aspect teoretic și aplicativ; "
3. organizarea diagnosticului potențialului economic al întreprinderilor autohtone în baza modelelor aplicate în practica internațională;
4. investigarea principalilor indicatori utilizați pentru diagnosticul potențialului economic al întreprinderii în contextul analizei expres;
5. studierea posibilităților de perfecționare a diagnosticului potențialului economic al întreprinderii în condițiile dezvoltării relațiilor de piață;
6. perfecționarea modelului analitic aplicativ în contextual automatizării sistemului de prelucrare a informației economico-financiare.
Obiectul cercetarii: il constituie activitatea interprinderilor din sectorul arhitect și anume ,ANATRUS-CONSTRUCT’SRL
Structura și conținutul tezei. Scopul și sarcinile cercetării au determinat structura tezei, care cuprinde; introducerea, trei capitole, sinteza rezultatelor obținute, concluzii și recomandări, bibliografie, cuvinte-cheie, anexe. Lucrarea este expusă pe 68 pagini, include 13 figuri, 12 tabele, 15 anexe, 32 surse bibliografice. Modelul analitic „DIAGNOZA",
Capitolul I – Aspecte teoretice privind diagnosticul și estimarea potențialului economic al întreprinderii
"Rigoarea deducțiilor matematice nu trebuie
să ne creeze iluzii. Ceea ce contează este
înțelegerea premiselor și
interpretarea rezultatelor
Maurice ALLAIS
1.1 Semnificația și importanța diagnosticului económico-financiar
Investigarea realității economice necesita un demers specific care integrează viziunea clasică bazată pe cunoașterea relațiilor de cauzalitate și a legilor interne ale formării și evoluției fenomenelor, cu cea sistemică orientată spre studierea coerenței acestora într-un mediu în continuă schimbare. O astfel de abordare permite nu numai o corectă evaluare a stării de fapt, ci și identificarea vulnerabilităților și oportunităților de dezvoltare, indispensabilă fundamentării deciziilor de management.
Diagnosticul económico-financiar este un instrument la îndemâna managerilor care permite formularea unor judecăți de valoare calitative și/sau cantitative privind starea, dinamica și perspectivele unui agent economic.
Cuvântul „diagnostic" este de origine greacă și înseamnă „apt de a discerne".El are în
economie aceeași accepțiune ca și în medicină, indiferent de domeniul de utilizare, demersul
diagnosticului impune analiza complexă a mecanismului de formare și modificare a fenomenelor
specifice. •
Analiza económico-financiará reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unui agent economic, Ia nivelul și calitatea performanțelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurențial extrem de.dinamic. Astfel definită, analiza económico-financiará integrează trei accepțiuni: analiza ca disciplină, analiza ca activitate de cercetare științifică, respectiv analiza ca activitate practică.
în oricare din aceste accepțiuni analiza económico-financiará este deosebit de complexă, deoarece în economie [2, pag. 25]:
– același efect poate fi generat de cauze diferite;
– efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acțiuni sau forțe;
– complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci și calitatea lui;
– în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care anterior nu le avusese nici unul din elementele fenomenului;
– în realitatea obiectivă, însușirile esențiale se combină cu cele neesențiale, secundare sau întâmplătoare.
Pe de altă parte, întreprinderea care face obiectul analizei económico-financiare este o organizație socială, cu o structură specifică, dinamică și complexă.
De aceea, analiza económico-financiara studiază mecanismul de formare și de modificare a fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în părți simple și prindepistarea factorilor de influență. Descompunerea se face în trepte, de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale care explică o anumită stare de fapt, un anumit nivel de performanțe sau o anumită evoluție a lor, după mecanismul clasic prezentat în fig. 1.1a. }
Fig. 1.1a – Schema desfășurării analizei económico-financiare
Fenomenul „X", în cazul de față scăderea rezultatului curent, poate fi abordat și analizat fie ca o consecință a ansamblului de factori și cauze finale sintetizate mai sus, fie ca una din cauzele finale ale fenomenului „Y", creșterea riscului de insolvabilitate.
Diagnosticul nu înseamnă deci a descrie, ci a identifica variabilele cheie ale stării și dinamicii fenomenelor, a studia interacțiunea lor în vederea determinării obiectivelor de progres ale întreprinderii. Sursele de progres ce pot fi identificate decurg din incoerențele,
vulnerabilitățile și potențialitățile puse în evidență de diferitele tipuri de analiză.
Această viziune a diagnosticului aplicată într-o economie de tranziție este comparabilă cu demersul clasic al teoreticienilor și practicienilor în domeniu. Așa cum sublinia J.P. Thibaut1' diagnosticul reprezintă unitatea următoarelor etape:
– identificarea disfuncționalităților și oportunităților;
– analiza situației de fapt (a semnelor, a indicatorilor etc), căutarea cauzelor interne și externe și stabilirea responsabilităților;
-propunerea programului de acțiune și a măsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;
– aplicarea măsurilor propuse;
– controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare.
Se impune totuși precizarea că în cazul întreprinderilor în tranziție acordăm o importanță mai mare diagnosticului propriu-zis, chiar dacă nu îl separăm de condițiile de aplicare a recomandărilor sale.De asemenea, având în vedere incoerențele multiple și de natură diferită cu care acestea sunt confruntate, se impune integrarea întregului demers al analizei într-o viziune sistemică, într-o modelare particulară.
Formularea concluziilor diagnosticului presupune, de regulă, raportarea la anumite referințe, în economie, rezultatele obținute în urma analizei nu pot fi raportate decât la referințe a căror semnificație este adesea discutabilă, în ciuda ameliorării informațiilor statistice referitoare la comportamentul económico-financiar al întreprinderilor, în general, al celor în dificultate, în special. De exemplu, anumite întreprinderi pot cunoaște dificultăți de plată în condițiile unui fond de rulment pozitiv, în timp ce altele au o solvabilitate satisfăcătoare cu un fond de rulment negativ. Problema bazelor de raportare se pune cu atât mai mult într-o economie în tranziție, unde veridicitatea reperelor istorice și actuale este contestabilă.
J. P. Thibaut, Le diagnostic de l'entreprise, Ed. Sedifor, Paris, 1989, pag.15 N. Wigner, Cibernetica, Ed. Științifică, București, 1966, pag. 57
Analiza economico-financiară este, înainte de toate, o știință a interpretării, interpretare bazată pe un sistem de informații ce trebuie culese, tratate, prelucrate. în condițiile unor informații fiabile și corecte, formularea unor judecăți de valoare pertinente depinde atât de măsura în care analistul stăpânește teoria economică, cunoaște realitatea obiectivă, cât și de experiența acumulată de acesta. Considerația lui N. Wiener, care preciza că: „în absența unor metode standard de calcul sigure, rolul judecății experților în aprecierea factorilor sociologici, antropologici și economici este atât de mare încât un novice care nu a acumulat încă, uriașa experiență însușită de experți nu are ce face în acest domeniu"2' este fundamentală într-un sistem economic perturbat, în care viziunea de perspectivă nu se mai bazează pe vechile modele și soluții, ci este subordonată exigențelor schimbării.
în vorbirea și practica curentă termenul de diagnostic este frecvent înlocuit cu cel de analiză, sau de audit. Diagnosticul nu poate fi confundat cu analiza chiar dacă demersul său se bazează pe aceasta1.
Pentru prima dată conceptul de audit a fost folosit de comisarii de conturi cu ocazia verificării conturilor anuale. Treptat s-a extins, justificat sau nu, și în alte domenii. Apreciind mai degrabă utilizarea acestui concept ca un efect al modei în limbajul económico-financiar, recomandăm folosirea lui corectă numai pentru situațiile în care se fac judecăți de valoareprin raportare la norme, legi, reglementari,ca de exemplu: auditul contabil, aud irul calității etc.
Restricția este cu atât mai evidentă într-o economie în tranziție, confruntată cu o lipsă de repere sau cu o veridicitate discutabilă a acestora.
Pentru mai multă exactitate, considerăm utilă fig. 1.2 care poziționează analiza în funcție de noile concepte frecvent utilizate în teoria de specialitate și în practica economică.
Fig. 1.2 Poziționarea analizei prin raportarea ia conceptele: audit, diagnostic, pilotaj
'B. Colasse, Analyse financière de l'entreprise, Ed. La Découverte, Paris, 1994, pag.5
Indiferent de accepțiunea dată, rolul analistului constă în studierea și evaluarea obiectivă a unor st ări și rezultate, în identificarea factorilor și cauzelor acțiunii lor, în stabilirea punctelor forte și slabe ale firmei, în găsirea de soluții pentru reglarea sau îmbunătățirea activității. Pertinența diagnosticului económico-financiar este condiționată de cunoașterea factorilor care acționează asupra unui fenomen, a naturii lor, a mecanismului prin care concură la formarea, respectiv modificarea rezultatelor.
De regulă, factorii nu acționează izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de legături închegate. Identificarea lor necesită cunoșterea precisă a căilor de formare a rezultatului, a legăturilor cauzale specifice acestuia, precum și a mediului economico-social și concurențial în care se obține. De exemplu, în analiza rezultatului exploatării se impune corelarea mecanismului intern al formării acestuia – prin interacțiunea volumului și structurii producției, a costurilor unitare și a prețurilor medii de vânzare – ca factori principali, cu alți factori economici externi și ai pieței financiare.
în procesul intern al formării rezultatului (fenomenului), factorii care-1 determină pot fi grupați după diferite criterii:
a) după conținutul (natura) lor: factori tehnici, tehnologici, organizatorici, economici, social-politici, demografici, psihologici, naturali etc;
b) după caracterul lor în cadrul unei relații cauzale (după ordinea de analiză): factori cantitativi, factori de structură și factori calitativi. Teoria noastră economică1 dă o accepțiune și
o semnificație economică și metodologică aparte acestei grupări.
Astfel, factorii cantitativi sunt considerați purtătorii materiali ai celor calitativi, condiția preliminară și indispensabilă a acțiunii lor .Factorii calitativi sunt de aceeași natură cu fenomenul analizat, deosebindu-se de acesta numai prin gradul de extensie. De exemplu, prețui unitar este de aceeași natură cu cifra de afaceri, dar aceasta din urmă presupune extensia exprimată prin X q¡p¡ (q¡ = cantitatea, p¡ = prețul unitar).
Factorii de structură reprezintă raporturile dintre componentele fenomenului cercetat. Ei intervin întotdeauna când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse din mai multe elemente sau rezultate, distribuite pe diferiți purtători ai lor: produse, structuri organizatorice etc). Pentru explicarea corectă a rezultatelor, pentru separarea efortului propriu este necesară evidențierea influenței factorilor de structură . Așa, de exemplu, rata medie a rentabilității la nivelul întreprinderii poate să crească pe seama deplasărilor structurale (creșterea ponderii produselor sau activităților cu o rată a rentabilității mai mare decât cea medie a bazei de comparație);
c) după modul cum acționează: factori cu acțiune directă și factori cu acțiune indirectă.
Factorii cu acțiune directă sunt cei care își exercită nemijlocit influența asupre fenomenului
analizat, iar cei indirecți ( de gradul 2, 3…n) acționează asupra fenomenului prin intermediul celor direcți;
'Alex. Gheorghiu (coordonator), op.cit, pag. 17
d) în funcție de efortul propriu al întreprinderii: factori dependenți de efortul propriu și
factori independenți de efortul propriu.
Factorii dependenți de efortul propriu sunt cei care își au originea în eforturile depuse de întreprindere pentru utilizarea cât mai eficientă a patrimoniului său; ex: timpul de muncă, productivitatea muncii, gradul de utilizare a capacității de producție etc. Factorii independenți de efortul propriu sunt în esență factorii proveniți din mediul (economic, financiar, fiscal etc.) în care acționează firma.
e) după gradul de sintetizare: factori simpli și factori complecși.
Factorii simpli sunt cei care nu mai pot fi descompuși. Factorii complecși sunt determinați pe diverse trepte de agregare, de o serie de alți factori simpli sau complecși.
f) după izvorul acțiunii: factori interni(endogeni) și factori externi (exogeni).
în categoria celor interni se includ factorii care își au originea în interiorul întreprinderii (ex. organizarea internă a activității, calitatea produselor etc.). Factorii externi sunt cei care își au
originea în afara activității întreprinderii (factori conjucturali, nivelul dobânzilor pentru credite, cursul valutar etc.).
g) după posibilitățile de previziune: factori previzibili (cerți sau determinabili) și factori
imprevizibili (aleatori).
Factorii previzibili acționează în cadrul unor procese controlate de conducerea întreprinderii, fără să implice riscuri, în timp ce factorii imprevizibili se materializează în abateri de la desfășurarea normală a unor procese economice sub impulsul unor forțe din afară,
necontrolabile (piața externă, forțe ale naturii).
h) după intensitatea acțiunii lor: factori dominanți (factori „cheie") și factori secundari.
Factorii dominanți sunt cei a căror acțiune este hotărâtoare în obținerea rezultatelor, iar factorii
secundari sunt cei a căror influență nu este decisivă pentru evoluția unui rezultat. în teoria
economică, în special în analiza portofoliului de produse și a mediului concurențial se folosește
frecvent noțiunea de „factori cheie ai succesului", care au accepțiunea de factori ce diferențiază
firmele performante de celelalte firme ce acționează într-un sistem concurențial dat.
i) după durata de exercitare a influenței: factori de durată și factori tranzitorii, sau factori
continui ( cu acțiune continuă) și factori discontinui.
j) După modul în care contribuie la obținerea rezultatului: factori independenți și factori interdependenți.
Factorii independenți sunt cei care pot determina rezultatul într-un mod independent. Cei interdependenți sunt factorii care nu pot determina rezultatul decât în interacțiunea lor. De exemplu, cei trei factori ai producției – natura, munca și capitalul sunt factori interdependenți, întrucât producția nu se poate obține decât prin acțiunea lor comună.
1) după posibilitatea de verificare a acțiunii lor: factori controlabili și factori necontrolabili. Factorii naturali și cei conjuncturali sunt, în general, factori necontrolabili.
1.2 Obiectivele diagnosticului económico-financiar
1.2 Obiectivele diagnosticului económico-financiar sunt deosebit de complexe. Această complexitate decurge din varietatea de poziții ocupate de cei care o realizează și, ca o consecință, din diversitatea de puncte de vedere, de obiective pe.care și le propun, respectiv de informații la care au acces.
Diagnosticul económico-financiar poate fi declanșat (fig. 1.3):
– fie în cazul întreprinderilor în dificultate, când efectuarea diagnosticului reprezintă o obligație legală în cadrul procedurii de reorganizare și lichidare judiciară;1
– fie în cazul întreprinderilor sănătoase, având caracterul unui instrument de control al realizării performanțelor.
în cazul „diagnosticului de criză", dificultățile întâlnite de întreprindere impun o examinare globală a situației și performanțelor acesteia. Astfel, dificultățile temporare de plată pot ridica semne de întrebare cu privire la posibilitățile întreprinderii de aprovizionare, de demarare a producției, cu privire la aptitudinea întreprinderii de a-și menține solvabilitatea.
„Diagnosticul de control" intern sau extern este angajat într-o manieră preventivă; de exemplu, fundamentarea programului de activitate se bazează pe un examen complex al evoluției și stării întreprinderii; acordarea unui credit presupune efectuarea unei analize financiare a activității solicitantului de către bancher etc.
Când problema diagnosticului e pusă din interiorul firmei (diagnostic intern), acesta are ca obiectiv detectarea unor eventuale situații de dezechilibru, în scopul identificării originii și cauzelor care l-au generat și al stabilirii măsurilor de remediere. întrucât se bazează pe întregul sistem de ' informații privind activitatea firmei, dignosticul intern abordează în toată complexitatea lor probleme privind: dimensiunea, structura și utilizarea potențialului intern, valoarea patrimonială, rentabilitatea etc.
Pe de altă parte, ansamblul partenerilor externi: investitori, acționari, creditori etc, sunt direct interesați de situația económico-financiara a întreprinderii, de cunoașterea performanțelor sale și a riscurilor pe care și le asumă angajând relații cu aceasta.
Institutele financiare, băncile folosesc analiza ca instrument de fundamentare a deciziilor de acordare a creditelor, de definire a modalităților de stabilire a unor relații financiare durabile. Așa se explică interesul lor pentru cunoașterea fluxurilor de autofinanțare și a rentabilității.Rentabilitatea și perenitatea constituie pentru bănci cea mai bună garanție a rambursării creditelor.
Un client care lansează o comandă importantă unei întreprinderi sau varsă un avans este în mod normal interesat de sănătatea financiară a întreprinderii. Același interes îl manifestă și furnizorii.în ambele cazuri, o eventuală încetare a plăților este generatoare de pierderi atât pentru client, cât și pentru furnizor.
'Legea nr. 64/22 iunie 1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare
12
Organele administrației locale sau centrale folosesc analiza pentru cunoașterea situației diferitelor întreprinderi cu ocazia fundamentării deciziei de acordare a unui sprijin, a unor subvenții.
Tribunalele comerciale se sprijină în bună măsură pe informațiile oferite de analiza economico-fmanciară pentru declanșarea procedurii de redresare sau lichidare judiciară.
Investitorii potențiali decid, pe baza analizelor efectuate, asupra oportunității unor investiții financiare, unor participații, fuzionări etc.
într-o economie concurențială, firmele concurente sunt interesate în cunoașterea situației unei întreprinderi din sector, a punctelor slabe și forte ale acesteia pentru definirea tipului de strategie și fundamentarea deciziilor privind portofoliul de produse și activități. Salariații apelează la concluziile analizei pentru cunoașterea evoluției și perenității întreprinderii. O situație económico-financiara sănătoasă este, în primul rând, premisa păstrării locului lor de muncă și, în al doilea rând, a creșterii părții ce li se cuvine din bogăția creată.
în sfârșit, consultanții și auditorii agreați folosesc analiza ca instrument de lucru în cadrul misiunilor lor legale, pentru informarea și protecția furnizorilor de fonduri și a creditorilor.
13
Motivația diagnosticului, indiferent de poziția celui care-1 efectuează o constituie:
– Cercetarea realității obiective, cunoașterea și interpretarea ei;
– Informarea partenerilor sociali cu privire ia starea întreprinderii, performanțele, eficiența utilizării resurselor;
– Stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltării, a corelațiilor dintre acestea;
– Stabilirea măsurilor de redresare sau de ameliorare a performanțelor.
– Identificarea noilor surse de avantaj concurențial;
– Fundamentarea strategiilor de dezvoltare într-un mediu concurențial dinamic.
în ultimă instanță diagnosticul económico-financiar, ca de altfel toate celelalte discipline economice, are rolul de a găsi soluții problemei puse de insuficiența resurselor față de nevoi, problema fundamentală a tuturor sistemelor și care se face tot mai simțită în zilele noastre.
1.3 Tipologia analizei económico-financiare
Varietatea fenomenelor și proceselor economice, complexitatea acestora, diversitatea de agenți economici interesați în diagnosticarea activității și rezultatelor firmei determină existența mai multor tipuri de analiză.
Acestea pot fi structurate astfel:
a) după raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului se disting două tipuri fundamentale: analiză post-factum sau post-operatorie și analiza previzională sau prospectivă.
Analiza post-factum este un instrument de supraveghere și reglare a funcționării unei întreprinderi, de relevare a modului de realizare a obiectivelor propuse pe baza studierii relațiilor funcționai-cauzale.
Analiza post-factum privește prezentul și trecutul, iar analiza previzională vizează perspectiva activității. Dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea o categorie anume, cea a analizei concomitente sau curente. Noțiunea de analiză concomitentă apare dacă secționăm un fenomen și îl urmărim pe fragmente (cum este cazul ritmicității producției), fără să pierdem dinvedere unitatea sa. Dacă raportăm însă analiza la fiecare fragment, este evident că avem de-a face cu tipul de analiză post-factum, indiferent de fracțiunea de timp la care ne referim.
Cele două tipuri de analiză prezintă particularități determinate de faptul că analiza post-operatorie se bazează pe variabile cunoscute, certe, pe când cea previzională pe variabile presupuse, incerte.De aici derivă o serie de aspecte metodologice diferite.în cadrul analizei post-factum se studiază o singură variantă a fenomenului – varianta de execuție, prin folosirea unor legături de tip funcțional, pe când în cadrul analizei previzionale sunt studiate mai multe variante și prevalează legăturile de tip probabilist.
b) După nivelul la care se face investigarea analiza poate fi:
– microeconomică;
– mezoeconomică;
– macroeconomică.
Analiza microeconomică se desfășoară la nivelul agentului economic, respectiv la scara întreprinderii (prin definiție generală) sau a elementelor ei structurale. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual în obținerea rezultatelor, relevă factorii care determină orientarea în investirea capitalului, în utilizarea resurselor, în crearea și fabricarea produselor, în realizarea diferitelor categorii de prestații etc.
14
Analiza mezoeconomică studiază fenomenele la nivelul sectorului, ramurii de activitate; de exemplu, poziționarea întreprinderii pe filiera lanțului de valori, concurența, situația produselor de substituție etc.
Analiza macroeconomică vizează fenomenele la nivelul economiei naționale sau al economiei mondiale (legislație și reglementări, conjunctura internă și internațională, variabile sociale etc.), operând preponderent cu mărimi globale sau agregate.
c) după modul de urmărire în timp a fenomenelor se disting: analiza statică și analiza
dinamică.
Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de efectuare a analizei, deoarece fenomenele economice prin natura lor nu pot fi statice.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în schimbarea lor, relevând poziția acestora într-un șir de momente, pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.
d) în funcție de orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul.
Toate tipurile de analize menționate se realizează ca analize pe termen scurt (până la un an), care sunt frecvente în managementul intern, operativ și analize pe termen lung (peste un an) implicând în diagnosticul respectiv și deciziile strategice.
e) după sfera de cuprindere și finalitate:
– analiza globală;
– analiza expresă;
– analiza expresă;
– analiza funcțională.
Analiza globală (aprofundată) cuprinde un ansamblu de metode care permit cunoașterea, înțelegerea și explicarea funcționării întreprinderii ca sistem. Prin cele trei dimensiuni ale sale: cognitivă, explicativă și predictivă, acest tip de analiză permite orientarea activității viitoare pe coordonate care să asigure ameliorarea performanțelor.
Analiza expresă este impusă de necesitatea reglării operative a disfuncționalităților apărute în activitatea firmei, iar cea funcțională este orientată spre investigarea modului de realizare a funcțiilor întreprinderilor și spre soluționarea unor probleme specifice.
în accepțiunea modernă, analiza globală și cea funcțională sunt realizate într-o viziune strategică, care constă în articularea forțelor și slăbiciunilor firmei cu oportunitățile și pericolele ce provin din mediul în care aceasta acționează (figura 1.4.a).
Conținutul, obiectivele, componentele diagnosticului au un caracter dinamic. Dacă ținem cont de criteriile folosite de Banca Mondială și de FMI pentru poziționarea diferitelor țări și agenți economici, schema de mai sus ar putea fi completată cu un aspect de sine stătător, cel referitor la diagnosticul resurselor.
Fig. 1.4.b Diagnosticul resurselor
f) în funcție de poziția analistului, analiza poate fi: internă și externă.
în primul caz problema analizei este pusă din interiorul întreprinderii și are ca obiect spjijinirea conducătorilor în reglarea funcționării întreprinderii și remedierea eventualelor disfuncționalități. Analiza economico-financiară internă stă la baza gestiunii previzionale, prin aportul său la planurile pe tipuri de activități și a previziunilor bugetare.
Pe de altă parte, analiza economico-financiară internă este un instrument în serviciul controlului intern întrucât permite urmărirea realizării performanțelor, raportarea realizărilor la previziuni și explicarea abaterilor.
Analiza externă este realizată de partenerii externi: bănci, investitori instituționali, puterea publică, tribunalele comerciale, furnizori, clienți care caută să-și formeze o opinie despre situația economico-financiară a întreprinderii;
g) După circumstanțele în care se realizează (fig. 1.3):
– analiză în context de criză;
– analiză în context de dezvoltare internă și/sau externă.
în primul caz diagnosticul vizează identificarea cauzelor dificultăților întâlnite, fundamentarea deciziilor și pregătirea măsurilor corective. Identificarea cauzelor diferitelor disfuncționalități necesită, fără îndoială, o privire sintetică asupra ansamblului.Aceasta întrucât, în condiții diferite, aceeași cauză poate genera efecte diferite. De aceea stabilirea măsurilor de corecție trebuie să aibă în vedere atât acțiunea directă asupra cauzelor, cât și asupra condițiilor particulare care au favorizat înlănțuirea cauză-efect. în cel de-al doilea caz analiza se încadrează în procedura generală de control permanent al activității.
în teoria economică internațională, majoritatea lucrărilor sunt orientate fie spre diagnosticul
economic, fie spre cel financiar. în ultimii 15-20 de ani, analiza financiară a avut un dinamism
mai accentuat datorită mutațiilor mediului financiar și creșterii riscului o dată cu accentuarea turbulențelor económico-financiare și cu internaționalizarea schimburilor de bunuri și capital.
în lucrarea de față am optat pentru diagnosticul global (económico-financiar strategic), păstrând astfel viziunea integratoare a școlii românești de analiză, care permite abordarea problematicii complexe a activității unei întreprinderi.
De altfel, indicatorii financiari care fac în esență obiectul de studiu al analizei financiare nu sunt altceva decât expresia monetară a finalității activităților economice. Pentru toate funcțiile unei întreprinderi sunt fixate obiective exprimate de cele mai multe ori în unități monetare, care se pretează ușor la o evaluare și un control financiar.
Orice activitate a unui agent economic, indiferent de profil, presupune consumuri de resurse, generează fluxuri de venituri și de cheltuieli și afectează deci situația financiară a întreprinderii. O analiză pertinentă a situației financiare obligă, fără îndoială, la implicarea unor aspecte nefinanciare cum sunt: timpul de muncă, gradul de utilizare a capitalului financiar, numărul de contracte și comenzi, partea de piață etc., precum și a unor aspecte calitative: calificarea salariaților, calitatea producției și a serviciilor, calitatea comunicării interne și externe etc. Cauzele dificultăților unei întreprinderi nu sunt numai cauze de natură financiară, ci pot fi generate de orice tip sau segment de activitate al întreprinderii.
„Realizarea unui diagnostic global, multidimensional și echilibrat nu presupune neutralizarea instrumentelor propuse .de analiză financiară, ci consolidarea ei prin abordări complementare"1
'E. COHEN, Analyse financière, Ed. Economies Paris, 1994, pag.54
2A. Marion, Le diagnostic d'entreprise; cadre méthodologique, Ed. Economica, Paris, 1993, pag. 219
în condițiile creșterii complexității actului decizional, analiza financiară este tot mai mult considerată un demers al diagnosticului global, care vizează evaluarea, în sens larg, a întreprinderii. Un asemenea diagnostic comportă în viziunea specialiștilor trei faze: o fază de poziționare competitivă a întreprinderii în mediul social, o fază de evaluare a potențialului întreprinderii, o fază de evaluare a opțiunilor strategice2. Analiza financiară, ca metodă specifică de investigare contribuie la realizarea fiecăreia din fazele amintite, așa cum rezultă din figura următoare (fig. 1.5).
18
Fig 1.5 Aportul analizei financiare la diagnosticul global al întreprinderii
în această accepțiune, analiza financiară nu este o disciplină de sine stătătoare, ci o coordonată esențială a unei discipline mult mai vaste, diagnosticul global al întreprinderii.
Capitolul 2: Metodele și instrumentele diagnosticului económico-financiar
2.1 Metode și instrumente de investigare
Cercetarea fenomenelor economice, realizarea obiectivelor diagnosticului económico-financiar implică operarea cu o serie de metode și instrumente fie specifice, fie împrumutate din alte științe.
La nivelul tuturor agenților economici, finalitatea oricărui tip de activitate se exprimă cu ajutorai indicatorilor economico-financiari. Aceștia reprezintă instrumentul operațional fundamental al analizei. Pentru a evalua starea și evoluția unei întreprinderi se folosesc zeci de indicatori, care la rândul lor sunt comparați, descompuși, grupați în concordanță cu scopul analizei. Cu toată diversitatea lor indicatorii economico-financiari pot fi grupați în:
– indicatori ai resurselor (umane, materiale, financiare, informaționale);
– indicatori ai consumului de resurse (indicatori ai cheltuielilor);
-indicatori de rezultate (efecte) cunoscuți și sub denumirea de șolduri intermediare de
gestiune;
– indicatori de eficiență;
Indicatorii de eficiență se obțin prin compararea efectelor depuse pentru o activitate cu efectele (rezultatele) obținute, în una din cele patru variante de mai jos:
Marion, op. cit. pag. 225 în teoria și practica internațională acești indicatori se regăsesc sub forma „ratelor", constituind un instrument operațional cu importante valențe cognitive și explicative.
interpretarea corectă a rezultatelor acestor comparații necesită o bună cunoaștere a mediului economic și financiar al fiecărei țări.
Pe plan european', Direcția Afacerilor Economice și Financiare a Comisiei Uniunii Europene deține o centrală a bilanțurilor în cele ce urmează prezentăm succint metodele cu cea mai largă utilizare în diagnosticul económico-financiar. O parte din metode sunt exemplificate în această parte a lucrării, iar pentru altele se fac trimiteri la capitolele (problemele) în investigarea cărora reprezintă tehnici de referință.
a) Indicii, mărimile relative de structură, coeficienții de concentrare și sezon alitate, abaterile, mărimile medii etc se folosesc frecvent în analiză. Cu ajutorul lor se stabilește dinamica unui fenomen față de o bază de componente (fixă sau în lanț), se construiesc ritmuri, se fac aprecieri asupra evoluției diferitelor elemente structurale, față de media întreprinderii sau a sectorului,
b) Diviziunea și descompunerea rezultatelor (inclusiv a abaterilor față de un sistem de referință)
Rezultatele activității întreprinderii reflectate prin diferiți indicatori economico-financiari se divid, se descompun pentru a asigura profunzimea studierii lor, pentru a se localiza factorii și cauzele acțiunii lor în timp și spațiu, pentru o evaluare pertinentă a realității.
Diviziunea, descompunerea rezultatelor și abaterilor lor sunt de mai multe feluri și anume: diviziunea după timpul de formare a rezultatelor, diviziunea după locul de formare a lor și descompunerea în părți, elemente componente.
c) Comparația
Orice rezultat al activității întreprinderii se analizează și apreciază nu numai ca o mărime în sine, ci și în raport cu un criteriu, cu o bază de referință. De altfel, emiterea judecăților de valoare (deci a aprecierilor asupra fenomenelor cercetate) nu poate fi efectuată fără raportarea la o valoare de referință considerată ca normală.
Pentru orice întreprindere criteriul principal al comparației îl reprezintă nivelul obiectivelor programate. Dar în analiză se folosesc și alte criterii de referință, ca de exemplu: rezultatele perioadei (lor) precedente, rezultatele altor mtreprinderi, norme, standarde etc.
în funcție de criteriul care stă la baza comparației distingem:
' – comparații în timp, cele efectuate între rezultatele (efective sau programate) ale perioadei analizate și rezultatele perioadei (lor) precedente;
– comparații în spațiu, care pot fi efectuate între structurile aceleiași întreprinderi, între rezultatele întreprinderii analizate și cele ale unor întreprinderi similare (ca profil și talie) sau cu cele medii pe ramură.
Comparațiile cu mediile pe ramură sunt posibile în măsura în care organismele naționale de sinteză oferă asemenea informații. De exemplu, în Franța, Centrala Bilanțurilor a Băncii Franței joaca un rol deosebit de important în acest sens. Ea prelucrează informațiile contabile și extracontabile care-i sunt comunicate voluntar de mai mult de 430.000 de întreprinderi. Banca întocmește pentru fiecare din întreprinderile cu care colaborează un dosar individual, unde sunt confruntate caracteristicile acesteia cu cele ale sectorului în care activează.
– comparații mixte (în timp și spațiu);
– comparații față de un criteriu prestabilit (programe, norme, standarde, valori de referință stabilite de organisme specializate: bancare, statistice, agenții etc.).
– comparații cu caracter special, pentru care intervin alte criterii în afara celor de mai sus. Cele mai frecvente comparații de acest gen se fac cu ocazia definirii strategiilor de dezvoltare. Tot comparații cu caracter special sunt cele făcute prin raportare la un caz tip: de exemplu cazul întreprinderilor în dificultate, cazul întreprinderilor aflate în faza de creștere puternică etc.
Pentru ca rezultatele comparației să fie fiabile e necesar ca datele să aibă un conținut omogen, să fie exprimate într-un etalon comparabil și să se respecte principiul permanenței metodelor de calcul. Totodată, numită BACH (Banque des comptes harmonisés).Această centrală utilizează datele furnizate de centralele naționale și procedează la armonizarea lor pe baza directivelor contabile europene. Ele permit deci efectuarea unor comparații internaționale.
Comparația între firme concurente, ca tip de comparație în spațiu, constituie un instrument indispensabil al analizei concurențiale, componentă importantă a analizei económico-financiare.
Aceasta se bazează în special pe:
– investigarea comparativă a componentelor de cost;
– investigarea informațiilor financiare publicate de concurent;
– investigarea imaginii concurentului în rândul furnizorilor, clienților, distribuitorilor pentru a putea anticipa reacțiile la diferitele strategii posibile.Aceasta face posibilă cunoașterea atuurilor și slăbiciunilor rivalilor direcți și permite fundamentarea programului de acțiune în mediul concurențial dat. Prin evaluarea diferențelor de competitivitate "în cadrul aceluiași sector și prin determinarea originii lor, analiza concurențială constituie baza unei evaluări strategicp globale.
Experiența arată însă că analiza concurențială prezintă câteva insuficiențe majore:- se limitează la o perspectivă sectorială studiind un singur sector;
B. Colasse * op.cit, pag. 18
– cuantifică diferențele de competitivitate, dar nu le explică în profunzime, întrucât se bazează în special pe surse de informații indirecte;
– generează controverse sterile și justificări inutile din partea conducătorilor cu pr realitatea rămânerilor în urmă față de concurență. Conștientizarea siăbiciunilo: suficientă pentru a-i determina să reacționeze.
în ultima vreme, în vocabularul de specialitate pe lângă termenul de analiză concuren folosește tot mai des cel de benchmarking.
d) Benchmarkingul este un instrument al analizei care depășește'cadrul studiilor sec realizând comparații directe între procesele funcționale sau operaționale ale unor întreprinc aparțin unor sectoare diferite, cu scopul de a identifica sursele de avantaj concurențial. în p economică benchmarkingul este o veritabilă stare de spirit care stimulează activitatea mana și personalului în căutarea permanentă a progresului . Adesea el devine parte integrantă a < unei întreprinderi .
De exemplu, acum circa 10 ani, Rank Xerox se mulțumea să analizeze sistematic prc firmei Canon, pentru a înțelege superioritatea acesteia în domeniul copiatoarelor. Ulterior , p unor studii aprofundate ale produselor, tehnologiilor și sistemului de management ale li japonezi din alte domenii decât copiatoarele, Rank Xerox și-a schimbat radical optica de gesl furnizorilor și de dezvoltare a produselor, ceea ce explică competitivitatea sa de astăzi.
Aplicarea acestei metode este condiționată de existența unei structuri specifice, așa zisele „cluburi de benchmarking", animate, de regulă, de un cabinet de consultant
– identificarea proceselor cheie asupra cărora se va concentra studiul, în funcție de impactul lor economic, de importanța lor strategică pentru viitor și de receptivitatea salariaților la schimbare;
– identificarea celor mai bune performanțe, practici manageriale;
– identificarea posibilităților și mijloacelor concrete de aplicare a acestor practici în întreprinderea analizată.
Chiar dacă într-o anumită măsură utilizarea termenului de "benchmaking" ar putea.fi considerată un efect al modei în vocabularul economic, ea poate fi totuși acceptată ca un demers eficace în sprijinul schimbării.
e) Gruparea – presupune împărțirea entității cercetate în grupe relativ omogene în funcție
de o anumită caracteristică de grupare. Alegerea caracteristicii de grupare depinde de scopul
analizei și de specificul fenomenului cercetat.
De exemplu, gruparea potențialului uman după: vârstă, sex, pregătire profesională etc.
f) Modelarea fenomenelor economic
Modelul, într-o accepțiuni generală, constituie un instrument al cunoașterii bazat pe reprezentarea simplificată a realității.
Folosirea în analiză a modelelor presupune:
– definirea obiectului analizei și a nivelului la care urmează a se realiza;
– precizarea conceptelor, indicatorilor, altor surse de informații pe baza cărora se construiește modelul;
– stabilirea însușirilor esențiale ale fenomenului analizat, pe baza metodelor de analiză calitativă, care vor fi reflectate, atunci când este necesar;
– stabilirea restricțiilor și respectiv criteriilor eficienței;
– construirea modelului care, predominant în analiză, este un model economico-matematic, deci exprimat sub formă de ecuații, inegalități, funcții de producție etc.
Se constată că primele trei etape ale conținutului procesului de analiză constituie suportul elaborării modelului. Din punct de vedere al formei de reprezentare a fenomenului se disting trei tipuri de modele: imitative, analogice și simbolice.
Modelele imitative sunt cele în care proprietățile caracteristice ale fenomenului sunt exprimate prin ele însele, dar de obicei la o altă scară (exemple: fotografii, hărți, machete etc.). Modelele imitative sunt modele materiale.Modelele analogice folosesc analogia, adică cu anumite proprietăți se reprezintă alte proprietăți (de ex. graficele cu ajutorul cărora se reprezintă evoluții, structuri, tendințe ale fenomenelor cercetate).
Modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor în reprezentarea fenomenelor.
Vizualizarea fenomenelor económico-financiare cu ajutorul graficelor este frecvent utilizată în teoria și practica economică, deoarece permite sesizarea rapidă a derulării evenimentelor.
Tipurile de grafice cu un grad ridicat de utilitate și operaționalitate sunt: fi) Cronogramele – care redau într-un sistem de axe rectangulare evoluția în timp a unor variabile (pe axa ox se înregistrează timpul, iar pe axa oy fenomenul cercetat). De exemplu, cronograma cifrei de afaceri a firmei "X" în perioada 1993-1996 se prezintă astfel (fig. 1.8):
f2) Diagrama – se prezintă sub mai multe forme:
– diagrama cu două variabile: de exemplu diagrama evoluției cererii și a ofertei în funcție
de preț;
-diagrama sectorială, care este folosită în analizele de tip structural și stă la baza unor judecăți de valoare cu caracter global. în practica economică apar dificultăți de interpretare a acestor diagrame, când fenomenul e structurat într-un număr prea mare de componente.
Pentru exemplificare, admitem că CA a întreprinderii „X" provine din:.activitatea de producție (63%); comerț cu ridicata (28%) și comerț cu amănuntul (9%). Grafic, situația se prezintă astfel (fig. 1.9):
– diagrama cu coordonate polare e utilizată în analiza sezonalității, ca instrument de informare și fundamentare a deciziei (vezi aplicația de la subcapitolul 1.5.8);
-diagrama cu bare permite informarea decidentului asupra dinamicii diferitelor fenomene precum și asupra unor aspecte de ordin structural. Se prezintă sub diverse forme:
f3) Diagrama cu bare (fig 1.10):
Fig. 1.10 Diagrama CA a întreprinderii „X"pe total și pe produse
f4) Diagrama cu bare asociate poate constitui bază de fundamentare a deciziilor. De exemplu, diagrama CA pe produse și a marjelor aferente indică faptul că produsul C este cel mai avantajos pentru întreprindere, având cea mai mare capacitate de a degaja marje (fig. 1.11):
întreprinderea
fs) Histograma sau tabelul de penetrație1 se folosește de obicei pentru a prezenta gradul de penetrație a unui produs sau a unei întreprinderi pe o anumită piață. Pe abscisă se înregistrează elementul penetrat (piața) și se delimitează zonele de semnificație, proporțional cu importanța acestora în formarea întregului.Pe ordonată se trece elementul penetrant, partea de piață a diferitelor firme. De ex., piața confecțiilor este segmentată în: piața confecțiilor pentru copii (30%), pentru bărbați (20%) și pentru femei (50%). întreprinderile ABC dețin :Gradul de penetrație a celor trei întreprinderi pe piața confecțiilor se poate vizualiza astfel:
Fig. 1.12 Tabloul de penetrație a întreprinderilor A,B și C pe piața confecțiilor
f6) Diagrama geografică permite vizualizarea potențialului de consum al diferitelor zone, a gradului de penetrație a unui anumit produs într-o zonă geografică etc.
Graficele sunt instrumente utile analizei și diagnosticului económico-financiar în măsura în care sunt corect folosite. De aceea, în utilizarea lor trebuie să se respecte o serie de principii: -să asocieze corect fenomene de natură diferită, asigurând astfel vizualizarea și transmiterea unui. mesaj satisfăcător.
'G. Lavalette, La nouvelle direction commerciale, Ed. Dunod, Paris, 1992, pag. 91
– să asigure coerența unităților de măsură în care sunt exprimate variabilele, evitându-se în acest mod greșelile de interpretare;
– să fie incitative, să-i facă să reacționeze pe receptorii mesajului;
– să reprezinte cu precizie fenomenul investigat.
Modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre etc) în reprezentarea fenomenelor și raporturilor dintre ele.în general, ele iau forma unor ecuații matematice, fiind modele abstracte.
Simplificarea realității într-un model este una din problemele cardinale care condiționează calitatea cunoașterii. Gradul de simplificare a realității depinde în primul rând de scopul urmărit și de informațiile deținute. Pentru un anumit scop poate servi un model mai sintetic, pentru un alt scop este util un model mai analitic ( de ex. hărțile sunt realizate la scări diferite în funcție de scopuri diferite). La aceasta se adaugă și necesitatea reflectării în modele a unor factori impuși
de realitate, având în vedere tendința pe care acestea o manifestă (ex. poluarea mediului ambiant, epuizarea unor resurse etc. în modelele creșterii economice).
în analiza economico-financiară prevalează modelele simbolice. Ele se divid în : modele aditive, multiplicative, balanțiere, de raport, combinate.
Ex.:
• model aditiv:
model sub formă de raport:
unde: V reprezintă durata medie de rotație a activelor circulante;
SAC – soldul mediu al activelor circulante.
• model combinat:
unde:
R<.reprezintă rata rentabilității economice;
Rc – rata rentabilității comerciale;
f – cifra de afaceri la 1 leu active imobilizate
n – cifra de afaceri la 1 leu active circulante
Ac – activele circulante.
în funcție de scopul urmărit, unul și același fenomen economic poate fi modelat în diferite variante, care din punct de vedere cognitiv se completează. Este necesar de reținut, că modelele de analiză trebuie astfel construite încât să exprime corect legătura dintre factori și fenomen, să asigure concordanța deplină între legătura formal matematică și cea economică.
g) Metoda grilelor de evaluare
Se folosește preponderent în diagnosticul global al întreprinderii și în diagnosticul mediului concurențial, al potențialului intern, precum și în evaluarea și poziționarea globală a întreprinderii într-un mediu dat.
Aplicarea acestei metode este relativ simplă și presupune respectarea următoarelor etape: -identificarea criteriilor de evaluare a întreprinderii (sau a unei laturi a activității acesteia);
– stabilirea coeficienților de semnificație pentru fiecare criteriu;
– notarea fiecărui criteriu;
– determinarea unei note medii ponderate (N ) și poziționarea întreprinderii în sistemul dat (vezi aplicația 2.7.3).
h) Tehnica profilelor
Este o îmbinare a metodei grilelor și a tehnicii de vizualizare. Are utilitate în sintetizarea rezultatului unui diagnostic și reprezentarea profilului unei firme, conceptualizat dintr-un anume punct de vedere: poziția pe piață, tip de strategie, performanțe etc. (vezi aplicația 2.3).
i) Metoda ABC
Studierea unui fenomen prin acordarea de importanțe identice tuturor componentelor sale nu are un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus. Din studii statistice a rezultat că 80% din rezultate sunt determinate de un număr redus de variabile (elemente componente sau factori de influență). De aceea, inițiatorul acestei metode propune o analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în funcție de poziția lor în cadrul întregului.
30
Etapele aplicării metodei sunt:
– definirea fenomenului și a parametrului specific acestuia;
– stabilirea valorilor parametrului specific;
– clasarea componentelor fenomenului investigat după o logică ABC (în ordinea descrescătoare a parametrului specific);
– determinarea valorii cumulate a parametrului specific;
– determinarea celor trei grupe de semnificație ABC;
– reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul curbei ABC:
Se folosește frecvent în.analiza stocurilor, a costurilor, a puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii și clienții săi, a cifrei de afaceri
j) Metoda ratelor
Rata este un raport între două mărimi coerente cu o valoare informațională și operațională mai mare decât a celor doi indicatori judecați separat.
Metoda ratelor puni la dispoziția analiștilor instrumentul operațional pentru o mai complexă evaluare a forțelor și disfuncționalităților unei firme, a performanțelor unei activități.' Permite, de asemenea, realizarea unor studii comparative în timp și spațiu, aprecierea obiectivă a poziției și performanțelor diferiților agenți economici.
După conținutul lor, ratele pot fi:
• de structură (de ex. rata activelor imobilizate, rata activelor circulante etc);
• de gestiune ( de ex. durata de rotație a stocurilor, rata creditului – clienți, rata creditului -furnizor etc);
• de rentabilitate (economică, financiară etc);
• ale echilibrului financiar (rata solvabilității generale, rata de îndatorare etc).
Deși în teoria economică se operează cu un număr mare de rate, în practică fiecare agent economic utilizează o gamă relativ restrânsă, care reflectă cel mai bine interesele sale. Astfel, managerii urmăresc acele rate care permit fundamentarea deciziilor de menținere, respectiv de dezvoltare a firmei într-un mediu economic perturbat permanent de mutații și crize (ratele de gestiune, ratele de rentabilitate).în schimb, creditorii se orientează spre ratele de solvabilitate care le oferă informații cu privire la securitatea capitalurilor plasate în întreprinderi, iar acționarii spre ratele de rentabilitate, în special spre cea financiară. Ca mecanism de calcul, ratele se determină fie prin raportarea unui flux la un stoc, fie invers.
Ratele calculate prin:
31
-raportarea unui flux la un stoc (R, =—— ), au ca rezultat un coeficient:
k) Metoda scorurilor (scoring)
Scorul (metoda scoring) reprezintă o metodă bazată pe analiza discriminantă cu care se operează în mediul extern întreprinderii, de regulă în bănci. Funcția „scor" reprezintă o funcție construită pe baza unui anumit număr de rate (de exemplu, ultima funcție scor elaborată de Banca Franței se întemeiază pe 19 rate, iar valorile ei au la bază observări în timp, pe un număr foarte mare de întreprinderi) și a semnificației acestora în definirea sănătății financiare a întreprinderii.
Primele lucrări privind metoda scorurilor au fost realizate în SUA între anii 1966 și 1968, iar în Franța, spre sfârșitul anilor '70.
Funcția scor „Z" are forma:
unde: X!…xn reprezintă ratele implicate în calcul;
a,b,z – coeficienți de ponderare (de semnificație) ai fiecărei rate.
Analiza discriminată se folosește preponderent în investigarea echilibrului financiar, unde nu substituie alte metode, ci le completează.
Scorul Z calculat la nivelul unei firme indică gradul de vulnerabilitate al acesteia, pune în evidență disfuncționalitatea înainte ca situația să devină iremediabil compromisă. Analiza comparativă a dinamicii scorului individual cu evoluția constatată la nivelul sectorului de activitate reflectă predispoziția întreprinderii la risc într-un mediu profesional dat.
In teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman, modelul Conan și Holder, Loeb și Portier etc. O parte din acestea sunt prezentate și exemplificate în partea finală a lucrării
2.2 Metoda iterării
Se folosește pentru cuantificarea contribuției diferiților factori la formarea și modificarea unui anumit fenomen sau rezultat.în cazul în care modelul reflectă un fenomen descompus în
Diagnostic global strategic
factori, între care se formează relații de produs sau raport, iterarea se face cu respectarea principiilor:
a) construcția modelului se face pe baza așezării factorilor – variabile, în ordinea de
condiționare economică (ceea ce înseamnă și ordinea de analiză), respectiv factori cantitativi, de
structură și calitativi;
b) iterarea se face succesiv, deci în ordinea cuprinderii în model;
c) un factor a cărui influență a fost determinata se ia la valoarea efectivă (realizată) și
rămâne la această valoare până la sfârșitul iterării.
d) factorul a cărui influență nu a fost calculată rămâne la valoarea din baza de comparație.
Admitem pentru exemplificare cazul unui fenomen (rezultatul exploatării) exprimat sub forma unui produs de factori:
unde: Ae reprezintă activele de exploatare; CA – cifra de afaceri;
a – cifra de afaceri la un leu active de exploatare;
P – rezultatul exploatării la un leu cifra de afaceri (rata rentabilității comerciale). Stabilirea influenței factorilor asupra fenomenului (rezultatului) prin metoda iterării se faceastfel: din care
Influența activelor de exploatare:
2 -Influența rezultatului exploatării la un leu cifra de afaceri:
AP=(Abi •a,-pI)-(AC] .o.-^A,, -a.fo.-P.)
Capitolul 1 Obiectivele, metodele și instrumentele diagnosticului económico-financiar 49
Folosind datele tabelului 1.1 obținem
în cazul fenomenelor exprimate sub formă de indici stabilirea influențelor asupra modificării relative a fenomenului prin metoda iterării se realizează pe baza acelorași principia
34
Astfel, pe exemplul practic anterior, ar însemna:
Influența activelor de exploatare:
Influența cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare
Influența rezultatului exploatării la un leu cifra de afaceri:
în cazul fenomenelor exprimate sub formă de raport între două variabile-factori abaterile se calculează astfel (admitem un caz teoretic în care F = —):
înmărimi absolute:
în indici:
Când într-un model de acest tip factorul cantitativ se află la numărător, stabilirea influențelor asupra modificării absolute a fenomenului se determină pe baza relațiilor
Influența factorului „a" (factor cantitativ):
în mărimi absolute:
respectiv, pe bază de indici:
35
Influența factorului „b
(factor calitativ): – în mărimi absolute:
în aceeași manieră se procedează în cazul fenomenelor exprimate sub formă de raport de factori, iar factorul calitativ se află la numitor.
unde: „b" este factor cantitativ
Pentru explicarea variației fenomenelor asupra cărora acționează și factorul structură, analiza prin metoda iterării se face pe baza aceluiași mecanism, utilizându-se două procedee specifice: direct și indirect (al indicatorului calitativ recalculat).
Pentru exemplificare, admitem cazul cifrei de afaceri, calculată după relația
Abaterea cifrei de afaceri față de baza de comparație (în cazul unor produse omogene): se poate explica prin:
Diagnostic global strategic
• Procedeul direct
Influența modificării volumului fizic al vânzărilor:
2. Influența structurii vânzărilor pe produse sau grupe de produse:
Influența prețului de vânzare pe produs:
• Procedeul indirect
Influența modificării volumului fizic al vânzărilor:
Influența structurii vânzărilor:
3. Influența prețului de vânzare pe structura implicată în calcul:
Metoda iterării a fost și este uneori excesiv folosită în teoria noastră economică. In teoria și practica altor țări ( de exemplu în Franța) regăsim aceleași principii în cazul metodei "abaterilor" sau a metodei „productivității globale", însă aria de aplicare e mult mai redusă.
Indiferent de denumirea sub care este cunoscută, această metodă poate constitui un instrument eficace al analizei económico-financiare în măsura în care există o gestiune bugetară bine pusă la punct , există norme prestabilite bine fundamentate ce pot fi folosite ca bază de raportare, precum și indicatori pertinenți de măsurare a nivelului realizărilor. Chiar și în aceste condiții, punerea în evidență a unor abateri nu are adesea decât un interes limitat, dacă nu este însoțită de identificarea
cauzelor reale, de localizarea responsabilităților, de stabilirea recomandărilor.
Fără intenția de a nega utilitatea și fiabilitatea rezultatelor acestei metode în explicarea anumitor aspecte ale activității unei întreprinderi (în cazul în care condițiile de mai sus sunt satisfăcute), se impune totuși precizarea că tendința de a o transforma în metodă prioritară a analizei económico-financiare, într-o metodă explicativă generală este lipsită de conținut și chiar dăunătoare pentru un proces decizional dinamic și eficient.
2.3 Metoda analizei regresionale
Se folosește în cazul în care fenomenul și factorii analizați sunt în relații de tip stocastic. Aplicarea acestei metode necesită:
efectuarea unei analize calitative , prin care se stabilește conținutul economic al fenomenului analizat (y) și al factorilor de influență (xj, x2;.. .x„.);
determinarea legăturii de cauzalitate dintre fenomen și factori și formalizarea matematică a acesteia (ecuația de regresie):
1 liniară:
2 hiperbolica:
3 parabolică:
4 exponențială:
– stabilirea valorii parametrilor ecuației de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate.
– calcularea intensității legăturii dintre fenomenul analizat și factorii de influență, cu ajutorul coeficientului de corelație (rxy) sau a raportului de corelație:
– evidența influenței factorilor asupra fenomenului analizat cu ajutorul coeficienților de determinație (dyx).
Metoda calculului margicial
Aplicarea calculului matricial, adaptată la necesitățile analizei economico-financiare este utilă și eficientă. Ea se aplică în cazul existenței unor relații deterministe între fenomenul analizat și factorii de influență, de tipul:
Separarea influenței factorilor prin metoda calculului matricial ține seama de ordinea de intercondiționare a factorilor, întărind principiile metodei iterării. Metoda calculului matricial se poate aplica în toate domeniile analizei economice, mai ales în condițiile prelucrării automate a informațiilor.
Metoda calculului marginal
Calculul marginal este un instrument de analiză și fundamentare a judecăților economice, operațional în condițiile libertății de acțiune a agenților economici. Indicatorii marginali reflectă cheltuielile sau rezultatele adiționale generate de modificarea unitară a volumului de activitate sau a factorilor de producție (ex.: productivitatea marginală, costul marginal, profitul marginal etc.) Se utilizează în analiza: cifrei de afaceri, a potențialului uman, a costurilor, a rentabilității etc.. în capitolele vizate este prezentată metodologia de determinare a indicatorilor marginali și utilitatea lor în analiză (vezi subcapitolele 3.1.3.1; 4.2.5; 5.2).
Metoda fluxurilor
Analiza pe bază de fluxuri este un demers al analizei financiare, adoptat în teoria și practica unor țări occidentale încă din anii '60. Potrivit acesteia întreprinderea este „o structură vie, traversată de un ansamblu de fluxuri de intrare și de ieșire" ^ .
„Fluxul" reprezintă orice mișcare generată de o operațiune desfășurată de întreprindere având un impact asupra trezoreriei, fie imediat, fie la termen.
Instrumentele analizei financiare bazate pe metoda fluxurilor sunt: tabloul de finanțare și tabloul de trezorerie (vezi subcapitolul 9.3.6). Folosirea lor permite evidențierea și analiza transformărilor înregistrate într-o anumită perioadă, înțelegerea dinamicii situației financiare, analiza pertinentă a lichidității și solvabilității etc..
Metode sociologice (chestionarul și interviul)
Diagnosticul económico-financiar are un caracter participativ datorită implicării întreprinderii atât cu ocazia pregătirii și realizării acestuia, cât și cu ocazia discutării concluziilor. Printre tehnicile sociologice care asigură practic o conlucrare a analiștilor cu managerii se numără cea a chestionarului și interviului.
în practica diagnosticului se întâlnesc două situații:
39
* studii cu caracter general la nivelul unei regiuni sau al unei țări, pentru realizarea cărora se folosesc chestionare cu întrebări valabile pentru întreg efectivul de agenți economici investigați;
* studii la nivelul unei anumite întreprinderi. în acest caz se elaborează chestionare cu întrebări specifice întreprinderii, respectiv domeniului investigat. Pentru pregătirea lor se recomandă consultarea managerilor firmei respective, pentru a se cunoaște punctele cheie ale preocupărilor actuale și de perspectivă ale acestora.
Indiferent de amploarea investigării, chestionarul trebuie să satisfacă câteva cerințe elementare: să fie redactat într-un limbaj simplu, accesibil; întrebările să fie clare; să fie redate într-o ordine logică ; conținutul chestionarului să concorde cu nevoile de informații ale diferitelor tipuri de diagnostic (funcțional, global, strategic etc.)
M. Ternisien, Comprendre l'entreprise par les flux, La Villeguerin Editions, Paris, 1990, pag. 7
Interviul este o discuție deschisă care încearcă să lărgească câmpul de informații necesare pentru realizarea unui diagnostic. în măsura în care este bine pregătit, interviul permite analiștilor obținerea unor informații fine, de nuanță.
Realizarea practică a interviului se poate face fie prin lansarea unor întrebări deschise, care se completează unele pe altele, pentru a puncta mai bine anumite aspecte, fie prin solicitarea intervievatului de a face la început o scurtă expunere cu privire la problema cercetată, urmând ca analistul să formuleze întrebări suplimentare.
Interviul constituie un real instrument de informare în măsura în care analistul respectă anumite reguli ce vizează propriul său comportament ( să fie amabil și diplomat; să nu întrerupă prea des discuția; să nu fie critic; să nu facă judecăți de valoare; să nu simplifice problemele; să nusugereze brutal soluții; să facă unele observații pertinente care să-1 stimuleze pe intervievat și să îmbunătățească comunicarea), precum și mediul de desfășurare a acestuia ( în mediul intervievatului pentru a-i asigura accesul la anumite documente).
Analistul sintetizează punctele esențiale ale întrevederii, într-un preraport pe care-1 discută cu cel intervievat pentru a verifica, confirma sau infirma anumite date. Acest preraport constituie o sursă complementară de informații pentru finalizarea diagnosticului, mai ales pentru fundamentarea recomandărilor și direcțiilor de acțiune.
în practica analizei económico-financiare se folosesc și alte metode, cu aplicabilitate într-un context și pentru o problemă dată. De exemplu teoria „lanțului de valori" a lui Michel Parter se folosește cu precădere în analiza mediului concurențial, tehnica „analizei valorii" sau metoda ABC (Activity Based Costing) in analiza costurilor etc. Aceste metode vor fi prezentate și exemplificate pe parcursul lucrării, în capitolele (respectiv laturile activității întreprinderii) pentru care reprezintă un instrument de investigare specific, prioritar.
Se impune totuși precizarea că lista metodelor și instrumentelor diagnosticului nu este exhaustivă. Totodată, fundamentarea concluziilor și recomandărilor diagnosticului nu se bazează pe utilizarea singulară a uneia sau alteia din metodele prezentate. Chiar dacă pentru un anumit tip de diagnostic este prioritară o anumită metodă, ea este completată și îmbogățită cu alte instrumente de investigare, astfel încât să se asigure pertinența demersului.
2.4 Importanța unei viziuni sistemîce în diagnosticul întreprinderilor în tranzițieîn diagnosticarea activității unei întreprinderi se impune, fără îndoială, utilizarea avantajului metodologic al abordării sistemice. Aceasta permite perceperea interrelațiilor dintre fenomene de natură diferită: economice, tehnice, financiare, sociale etc. De altfel, punctele de disfuncționalitate ale întreprinderii sunt localizate pe modele, pentru că raționamentele se fac pornind de la fluxurile fizice (materii prime, combustibil etc.), informaționale (statistice, de piață etc.) și psihologice (nevoile, așteptările clientului etc.).
Abordarea sistemică facilitează demersul analizei, dar mai ales ea permite, datorită viziunii globale, găsirea unei logici de ansamblu recomandărilor făcute în vederea restabilirii coerenței întreprinderii cu mediul său.
Orice întreprindere, indiferent de mărimea și de natura activității, posedă capacitatea de transformare, de autoreglare și o anumită sinergie.
în orice întreprindere au loc transformări fizice (materiile prime sunt transformate în produse fmite etc.), de informații (datele informative sunt transformate în informații incitative etc.) și psihologice (clienții nesatisfăcuți sunt transformați în clienți satisfăcuți etc.).
Toate aceste „materiale" de transformat își au sursa în exteriorul întreprinderii. Ele constituie fluxuri de intrare (input) în sistemul „întreprindere". Pentru ca aceste transformări să aibă loc, întreprinderea trebuie să dispună de: capacitatea de a acționa (reacționa) prin resursele sale umane, capacitatea de organizare prin metodele de muncă, capacitatea de a fabrica, de a produce cu ajutorul mașinilor de care dispune. Aceste competențe sunt în interacțiune și formează așa-zisul „savoir-faire" al întreprinderii. Rezultatul tuturor transformărilor se concretizează în fluxurile de ieșire (output) ale „sistemului" întreprindere.
întreprinderea „sistem" trebuie să aibă totodată capacitatea de a se menține și evolua sub impactul solicitărilor exterioare coercitive, de a se adapta (sau readapta) la schimbările de organizare interioară.
Autoreglarea are trei tipuri de surse: juridice (limitele fixate de lege), conflictuale (dispozițiile Codului muncii) și operaționale (pilotajul realizat pe diverse trepte ierarhice). Capacitatea de autoreglare condiționează dinamica transformărilor și sinergia întreprinderii. Ea constituie un factor important al eficacității întreprinderii.
Relațiile fundamentale dintre întreprindere și mediul său, dintre subsistemele și componentele întreprinderii fac adesea obiectul unor modelări specifice. Modelul redat în continuare, cunoscut sub denumirea de „Modelul A.CE."", facilitează analiza globală și coerentă a activității oricărui agent economicPentru activarea ansamblului de transformări specifice sistemului este necesar un flux de energie provenind din exterior. Este vorba de aporturile (A) de orice natură: materială, financiară, informațională, experiență etc.. Fluxul de ieșire este reprezentat de rezultatele transformărilor obținute pe baza fluxurilor de intrare. Fluxul de intrare este un flux de constrângeri. El frânează sau stimulează dinamica transformărilor sistemului, fiind totdeauna exogen în raport cu acesta și în intercorelare reciprocă.
41
Rezultatele obținute (fluxurile de ieșire din sistem) sunt constrângeri care au fost transformate prin interacțiunea om-metodă-mașină în produse finite, cifră de afaceri, informații, satisfacții ale clientului etc..
O astfel de abordare este esențială într-o economie în tranziție. Un fapt izolat de contextul său nu poate și nu trebuie să prezinte interes pentru analist. Utilizarea unor asemenea fapte în fundamentarea recomandărilor diagnosticului poate conduce la absurdități.
Demersul diagnosticului económico-financiar nu are deci valoare strategică decât în măsura integrării coerente a unei viziuni globale a întreprinderii ca sistem, care permite replasarea recomandărilor într-un context operațional.
0 G. LA VALETTE, Approche systémique et structurale des organisations, Paris, 1995;
Fig. 1.13 Modelul A.C.E.
1.5 Sistemul de informații – premisă a analizei economico-financiare
într-o economic concurențială rolul decidenților este cu atât mai dificil cu cât corelația irodus – piață – concureță devine mai complexă. în aceste condiții, informația de calitate obținută a momentul oportun constituie o resursă pentru întreprindere, cu condiția să fie corespunzător ntegrată în procesul decizional.
Astăzi sunt publicate o varietate dc informații privind întreprinderea în general, unele în ;adrul obligațiilor legale (documente financiare de sinteză), altele datorită dorinței întreprinderilor de a se face cunoscute, de a-și dezvolta imaginea în rândul clienților. Problematica actului decizional nu constă în lipsa informațiilor, ci în dificultatea culegerii, prelucrării și selecționării lor.
Dintre criteriile posibile de grupare a informațiilor prezentate în fig. 1.14, ultimele două prezintă interes deosebit în diagnosticul económico-financiar.
în ultimii ani s-a redus considerabil durata de viață a produselor. Lansarea unui produs necesită informații științifice care:
– să evite realizarea unor produse care există deja;
– să permită identificarea unor idei, procedee, tehnici, metode folosite de alții și care ar putea fi integrate în realizarea produselor întreprinderii;
– să identifice studiile, proiectele care n-au reușit, pentru a evita reluarea lor și a se lansa în direcții de dezvoltare mai promițătoare.
Informațiile economice și financiare vizează fie mediul general (rata inflației, dinamica PIB și VN, rata dobânzii, prețul resurselor etc.), fie mediul imediat (sănătatea financiară a întreprinderii, concurența, furnizorii, clienții etc.). în cadrul acestor informații un rol deosebit îl dețin cele oferite de documentele financiare de sinteză (bilanț, cont de profit și pierdere, anexa) ce sunt prezentate pe larg în ultima parte a lucrării.
Informațiile comerciale și de marketing asigură poziționarea întreprinderii față de concurenții săi și identificarea raportului de forțe dintre principalii actori ai pieței, prin cunoașterea clientelei actuale și potențiale, piețelor directe și indirecte, a distribuitorilor, a mediului instituțional (colectivități locale, publice, sindicate).
Informațiile politice privind stabilitatea politică, raportul dintre diferite orientări politice, personalitățile politice ale țării și perspectivele lor sunt luate în considerare în stabilirea politicii și strategiei unei firme.
Specialiștii apreciază că aproape 90 % din informații sunt informații legale, iar dintre acestea 70 % sunt informații deschise. Din categoria informațiilor deschise fac parte cele asigurate
de:
– reviste, cotidiane, magazine, periodice;
– colocvii, conferințe, congrese;
– saloane, expoziții, târguri;
– băncile de date.
Toate aceste resurse oferă informații brute, care nu pot fi folosite ca atare în procesul decizional, necesitând o anumită prelucrare. întreprinderile mici și mijlocii care nu au resurse suficiente pot apela la diverse organisme furnizoare de documente de sinteză, cum sunt:
– agenții regionale de informare științifică și tehnică;
– camerele de comerț și industrie;
– institute naționale de statistică;
– organisme de consultanță;
– agenții naționale de cercetare și informare etc. Informațiile închise sunt obținute prin:
– vizite, întâlniri, relații directe cu clienții, furnizorii și concurenții;
– cumpărarea și analiza de eșantioane;
– rețeaua proprie a întreprinderii.
Pe plan mondial, țara cu cea mai mare capacitate de culegere și exploatare a informației este Japonia. Pe lângă sursele clasice prezentate, japonezii folosesc și alte mijloace de culegere a informației: misiuni ale oamenilor de afaceri în străinătate* , trimiterea tinerilor la studii în străinătate, contracte de cercetare cu marile universități din lume, negocierile.
Pentru ca informația să fie valorificată eficient în procesul managerial, ea trebuie să satisfacă următoarele cerințe:
– utilitatea, care, ca cerință generală, se verifică prin modul în care servește conducerii în procesul de cunoaștere și reglare a funcționării sistemelor;
– exactitatea informațiilor. Pentru a asigura exactitatea informațiilor este necesară nu numai grija pentru reflectarea și prelucrarea corectă, dar și pentru înlăturarea filtrajului subiectiv care poate altera obiectivitatea lor;
– profunzimea informației, care presupune o reflectare complexă a relațiilor cauză-efect ale fenomenelor economice. O asemenea cerință mărește capacitatea de cunoaștere în procesul de diagnostic și, implicit, rigurozitatea fundamentării și eficiența deciziilor;
– vârsta (vechimea) informației. Pentru a acționa operativ în vederea reglării sistemului este necesară, uneori, o informație zilnică (de exemplu, derularea contractelor pe piețe și clienți, ritmicitatea aprovizionării etc);
– valoarea informației. Numai satisfăcând aceste cerințe o informație poate avea ca finalitate ameliorarea produselor, a competențelor umane și a metodelor de management, sesizarea oportunităților de dezvoltare, ameliorarea poziției strategice a întreprinderilor, creșterea profitabilității.
De exemplu, numărul de misiuni ale oamenilor de afaceri japonezi în SUA este superior celui al Angliei, Germaniei și Franței la un loc ( J. Villann, L'entreprise aux aguets, Paris, 1992, pag.27)
1.6 Tehnica organizării activității practice de analiză
Realizarea obiectivelor analizei económico-financiare, fiabilitatea concluziilor sale depind de modul de organizare a acesteia, atât la nivelul analistului ,cât și al întreprinderii.
Analistul trebuie să se documenteze cu privire la sectorul de activitate în care se află întreprinderea analizată, la firmele concurente, la conjunctura internă și externă, la contextul local.
Scopul acestei documentări este, pe de o parte, de a facilita munca ulterioară, iar pe de altă parte de a ușura comunicarea analistului cu personalul întreprinderii analizate.
Pentru întreprindere, un diagnostic realizat de un consultant extern are un cost proporțional cu timpul consumat. De aceea, ea are interesul să-1 pregătească prin: asigurarea documentelor necesare, prin prepararea unei situații de sinteză privind dinamica și situația performanțelor, prin punerea la dispoziție a tablourilor de bord.. Etapele activității practice de diagnostic sunt:
a) elaborarea planului de analiză, ce cuprinde obiectivele analizei, perioada de analiză, locul de desfășurare, termenul de realizare a analizei. Conținutul concret al planului depinde de obiectivele analizei, perioada de timp analizată, nivelul la care se va face analiza;
b) cercetarea documentară este etapa intermediară în care se asigură baza de date necesare investigării;
c) verificarea informațiilor, care poate fi: formală (verificarea formei purtătorilor de
informații), aritmetică ( controlul calculelor), de fond (se verifică dacă indicatorii au fost calculați
prin respectarea normelor în vigoare)
d) prelucrarea informațiilor prin aplicarea metodologiei de analiză;
e) elaborarea raportului final.
Raportul, ca singură dovadă a realizării diagnosticului respectiv, trebuie să îndeplinească o serie de condiții de formă și de conținut, deosebit de importante pentru imaginea persoanei (analistului) sau cabinetului în cauză.
Raportul de diagnostic se prezintă ca un text redactat de analistul respectiv, care cuprinde în proporție necesară exprimările cifrice și reprezentările grafice. Raportul este structurat astfel:
I) partea introductivă, care cuprinde o precizare a condițiilor de realizare a analizei;
II) conținut:
a) faza descriptivă, în care se prezintă: volumul, structura și starea potențialului intern; rezultatele obținute; comportamentul salariaților; contextul concurențiai și tendințele pieței; contextul economico-social-politic;
b) faza explicativă – în care sunt sintetizați factorii care au acționat, cauzele acțiunii lor, punctele forte și slabe ale întreprinderii.
în această etapă, concluziile trebuie să fie logice, coerente, ierarhizate în funcție de importanța și rolul lor în procesul de decizie.
Analistul trebuie să evidențieze aportul diferitelor compartimente, persoane, factori în obținerea rezultatelor și să delimiteze rezultatele obținute prin efort propriu.
III) Propuneri și recomandări
Diagnosticul nu este un scop în sine, ci un mijloc de acțiune, de ameliorare a rezultatelor, de progres. De aceea, fiecare propunere trebuie fundamentată, astfel încât să permită răspunsul la următoarele întrebări:
– pentru ce?
– cum?
– când?
– unde? -cât?
f) Comunicarea este o etapă de prezentare și discutare a raportului, respectiv a recomandărilor, cu conducerea întreprinderii analizate
Integrarea realității economico-sociale în orientările diagnosticului económico-financiar Obiectivele diagnosticului económico-financiar se modifică în timp, în concordanță cu evoluția sistemului economico-sócial global, pe de o parte, și cu faza de maturitate a întreprinderii, pe de altă parte.
Astfel, într-o economie de penurie, întreprinderile au nevoie prioritar de acțiuni concrete în domeniul organizării (respectiv reorganizării) producției.Obiectivele de bază ale diagnosticului, în acest caz, vizează reducerea costurilor, mai buna organizare a producției și a muncii, creșterea productivității muncii.
într-un sistem economic în plină ascensiune întreprinderile se confruntă cu probleme noi. în primul rând, în condițiile în care oferta este mai mare decât cererea, iar concurența devine tot mai acerbă, ele sunt obligate să găsească soluții privind comercializarea produselor obținute. De aceea în management și indirect în diagnostic cuvintele cheie vizează produsul și piața, iar analiștii caută soluții privind noi forme de organizare a producției și mai ales a distribuției, creșterea cotei-părți de piață, găsirea de noi surse de avantaj concurențial etc..
De asemenea, aspectele sociale capătă treptat noi dimensiuni, manifestându-se noi nevoi: nevoia de inovare și schimbare socială, nevoi legate de calitatea vieții, nevoia de integrare a aspectelor culturale etc. în aceste condiții, diagnosticul intern nu se mai poate limita la evidențierea unor aspecte administrative (privind de exemplu asigurarea cu salariați, volumul și structura resurselor materiale etc.), impunându-se noi coordonate ale investigării (problema relațiilor sociale, a formării și motivării personalului, a nivelului și calității dotării tehnice etc.). într-o economie în tranziție întreprinderile trebuie să facă față unor probleme grave privind: reducerea volumului de activitate, scoaterea din uz a mașinilor și utilajelor depășite, închiderea unor uzine, lipsa resurselor financiare. Este de la sine înțeles că în acest caz revin prioritare problemele economice (în special eficacitatea și competitivitatea) corelate cu cele sociale. în perioade stabile, recomandările specialiștilor vizează (de regulă) reglarea modelului pentru reproducerea lui. în perioadele de criză se impune ierarhizarea priorităților și găsirea unui compromis între economic și social. De aceea, diagnosticul întreprinderilor în tranziție trebuie orientat în următoarele direcții:
a) identificarea condițiilor de supraviețuire a întreprinderilor. Este vorba de identificarea
actelor (faptelor) de orice natură (economică, socială, financiară, politică etc.) care pot pune în
pericol întreprinderea, perenitatea acesteia. Aceasta impune, ca primă urgență, selectarea din
complexul de factori care acționează asupra întreprinderilor, a celor cu acțiune hotărâtoara. Recomandările diagnosticului vizează ansamblul acțiunilor menite să conducă la cunoașterea și
controlul lor, în scopul diminuării vulnerabilității întreprinderii.
în realitate, într-o economie concurențială controlul 100% a unui factor extern nu poate fi realizat. Există întotdeauna o vulnerabilitate latentă. Esențialul pentru pertinența unui diagnostic este de a permite prin recomandările sale diminuarea importanței relative a vulnerabilităților;
b) identificarea condițiilor de consolidare a activității.
Consolidarea unei activități necesită cunoașterea tuturor constrângerilor specifice unei întreprinderi și acțiunea coerentă pentru diminuarea lor.în consecință, diagnosticul este orientat spre identificarea constrângerilor, ierarhizarea lor, identificarea posibilităților de diminuare a acestora;
c)identificarea oportunităților de dezvoltare a activității.
în acest caz diagnosticul vizează factorii dinamizatori ai cifrei de afaceri sau generatori de noi activități (produse și servicii noi, pătrunderea pe noi piețe etc.).
Toate acestea îi obligă pe specialiști ca în perioadele de criză să iasă din cadrul clasic, să ia în considerare noile constrângeri, noile date ale problemei pentru care soluțiile clasice nu mai au valoare.
Obiectivele, metodele și instrumentele analizei económico-financiare prezentate sunt operaționale pentru orice tip de întreprindere, indiferent de domeniul în care acționează. Totuși, interpretarea corectă a fenomenelor, explicarea rezultatelor și mai ales propunerea soluțiilor de reglare sau ameliorare trebuie să se facă în concordanță cu specificul domeniului, cu particularitățile acestuia.
Analiza obiectului de cercetare <ANATRUS-CONSTRUCT>SRL
Diagnosticarea stării de performanță a întreprinderilor din sfera de producție, în cele mai dese cazuri, începe cu studierea programului de producție și comercializare. Indicatorii generali, ce reflectă starea în acest domeniu de activitate, au fost grupați în primul compartiment. Din punct de vedere al conținutului economic, se propun spre examinare următorii indicatorii valorici: volumul producției fabricate (VPF), volumul producției vândute (VPV) și veniturile din vânzări (VV). Este cunoscut faptul că acești indicatori au o legătură reciprocă care poate fi determinată din următoarele relații:
unde: VPG – volumul producției globale, mii lei;
PCE – producție nefinisată (în curs de execuție), mii lei;
Sp – soldul producției în stocuri, mii lei;
VAV – veniturile din alte vânzări ale activității operaționale, mii lei.
Utilizând informația selectată din rapoartele statistice nr.5-c „Consumurile și cheltuielile întreprinderii” și nr.1-p „Producție” ale acestor întreprinderi, precum și Raportul financiar consolidat al SA „EXPOSISTEM” și rapoartele financiare ale întreprinderilor afiliate pentru doi ani de activitate, etapele și consecutivitatea analizei programului de producție și comercializare poate fi desfășurată în felul următor. La prima etapa s-a examinat veridicitatea informației necesare pentru determinarea indicatorilor analizați care este prezentată în tabelul 1.
Datele inițiale pentru analiza programului de producție și comercializare în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL și întreprinderile afiliate în dinamică
Tabelul 1
Din datele tabelului 1, rezultă că eficiența utilizării factorilor de producție în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL poate fi considerată ca fiind satisfăcătoare, deoarece toți indicatorii examinați au o tendință pozitivă de majorare atât absolută, cât și relativă. Astfel, productivitatea medie a unui salariat s-a majorat cu 110774,1 lei sau cu 19,36 puncte procentuale, randamentul mijloacelor fixe respectiv cu 0,0244 lei și 0,38 puncte procentuale și randamentul resurselor materiale consumate respectiv cu 0,0513 lei și 2,86 puncte procentuale. Aceleași proceduri au fost respectate pentru analiza eficienței utilizării factorilor de producție la întreprinderile afiliate „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL. Din rezultatele prezentate în tabelul 2, se desprinde concluzia că, în general, pe fabrici, factorii de producție au fost utilizați eficient, deoarece toți indicatorii examinați au o tendință pozitivă de creștere atât absolută, cât și relativă, cu excepția filialei F2, unde randamentul resurselor materiale consumate s-a redus în anul de gestiune comparativ anul precedent cu 0,087 lei (1,6351-1,7221) sau cu 5,05 puncte procentuale. Această tendință negativă este rezultatul creșterii în ritmuri mai mari a consumurilor de materiale, comparativ cu ritmul de creștere a volumului producției fabricate. La prima vedere reiese că fiecare indicator generalizator în parte, care reflectă eficiența utilizării factorilor de permite în mod justificat estimarea rezultatelor obținute în acest domeniu. Însă, deoarece în formulele de calcul al acestora, de fiecare dată în calitate de numărător se ia același indicator generalizator (în exemplul nostru – „volumul producției fabricate”), tot mai insistent apare necesitate utilizării unui indicator agregativ, care ar oferi posibilitatea determinării modului în care se utilizează toți factorii de producție și anume pe calea extensivă sau intensivă. În practică, pot să persiste ambele căi de dezvoltare ale întreprinderilor de producție. Însă, pentru a obține rezultate mai avantajoase, calea intensivă trebuie să predomine în acest domeniu.producție, . Însă, pentru a obține rezultate mai avantajoase, calea intensivă trebuie să predomine în acest domeniu.
Tabeleu 2
Datele inițiale pentru analiza eficienței utilizării factorilor de producție la întreprinderile afiliate „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL în dinamică
În practica analitică, se propune spre utilizare un astfel de indicator agregativ, care poate avea diferite formule de calcul, ținând cont de necesitățile analizei. Cercetările efectuate în baza surselor de informație de la întreprinderile analizate ne-au permis să facem unele precizări și propuneri în acest domeniu. Preventiv, vom examina conținutul și metoda de analiză a indicatorului agregativ propus de V. Balanuță 71, p. 294-298 . Astfel, după opinia autorului, indicatorul agregativ, ce caracterizează gradul utilizării factorilor de producție în baza determinării și estimării randamentului acestora, se determină prin următoarea relație:
GUFP – indicatorul agregativ;
IWS – indicele productivității medii a unui salariat (%);
INS – indicele numărului mediu scriptic de salariați (%);
IRMF – indicele randamentului mijloacelor fixe productive (%);
IMF – indicele valorii medii a mijloacelor fixe (%);
IRM – indicele randamentului resurselor materiale consumate (%);
ICM – indicele consumurilor materiale totale (%)
Acest indicator agregativ permite determinarea gradului de dezvoltare a activității operaționale a întreprinderii prin prisma căilor extensive și/sau intensive. În acest context, dacă mărimea indicatorului agregativ nominalizat este supraunitară (GUFP > 1), întreprinderea analizată utilizează calea intensivă de dezvoltare, adică printr-o folosire mai rațională și eficientă a potențialului său productiv prin sporirea randamentului factorilor de producție. Anume această cale permite unităților de producție să realizeze activitățile desfășurate în condițiile unei concurențe flexibile pe piața de desfacere și costului exagerat la factorii de producție. Dacă dimensiunea acestui indicator este subunitară (GUFP < 1), atunci întreprinderea utilizează calea extensivă de dezvoltare, prin sporirea cantitativă a factorilor de producție, ceea ce duce la creșterea consumurilor de producție și reducerea eficienței utilizării acestora. De regulă, atragerea unor factori de producție suplimentari, nu tot timpul este însoțită și de o creștere a volumului activității întreprinderii. Pentru determinarea mărimii acestui indicator la întreprinderea analizată, vom folosi datele prezentate în tabelul 1.
Prin urmare, dacă examinăm gradul utilizării factorilor de producție, în baza estimării randamentului acestora prin prisma dezvoltării activității operaționale a întreprinderii, atunci observăm că la „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL predomină calea extensivă de dezvoltare. Pentru determinarea dimensiunii acestui indicator agregativ, la întreprinderile afiliate au fost utilizate datele din tabelul 2. Rezultatele obținute sunt prezentate în următorul tabel analitic. Tabelul 3
Dimensiunea indicatorul agregativ privind gradul utilizării factorilor de producție la „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL pe întreprinderile afiliate
Revenind la interpretarea indicatorilor introduși în tabelul 2 și tabelul 3, considerăm necesar de a face următoarea precizare: pentru a determina, în mod mai obiectiv, situația asigurării și utilizării factorilor de producție, se impune ca eficiența utilizării resurselor umane să fie determinată nu în baza productivității medii a unui salariat ( Ws ), ci în baza randamentului personalului productiv (Rpp), calculat ca raportul dintre volumul producției fabricate și fondul de retribuire al personalului productiv. Considerăm că această rectificare dă posibilitatea de a respecta același mecanism de calcul al randamentului, în baza indicatorilor valorici la toți factorii de producție. Concomitent, esența comparării rezultatelor obținute va fi mult mai obiectivă.
Tabelul 4
Datele inițiale pentru determinarea gradului utilizării factorilor de producție în baza determinării și estimării randamentului acestora în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL în dinamică
Deci, în baza rezultatelor obținute, observăm că indicatorul nominalizat la „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL a căpătat altă dimensiune, deși situația examinată rămâne aceeași. Pentru întreprinderile afiliate, dimensiunea acestui indicator se va modifica astfel:
Tabelul 5
Dimensiunea indicatorul agregativ privind gradul utilizării factorilor de producție la întreprinderile afiliate
Deși dimensiunile indicatorului agregativ privind gradul de utilizare a factorilor de producție s-a redus la toate întreprinderile afiliate, calea de dezvoltare promovată de ele a rămas aceeași.
Tabelul 6
Datele inițiale pentru determinarea gradului utilizării factorilor de producție în baza determinării și estimării randamentului acestora pe întreprinderile afiliate „EXPOSISTEM” SA în dinamică
Tabelul 7
Datele inițiale pentru analiza costului la 1 leu venituri din vânzări la Filiala F1 în dinamică
Tabelul 8
Datele inițiale pentru analiza costului la 1 leu venituri din vânzări la Filiala F2 în dinamică
Tabelul 9
Datele inițiale pentru analiza costului la 1 leu venituri din vânzări la Filiala F3 în dinamică
Tabelul 10
Datele inițiale pentru estimarea coeficientului de corelație dintre cheltuielile perioadei și consumurile de producție în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL și întreprinderile afiliate în dinamică:
Tabelul 11
Datele inițiale pentru analiza triadei rezultatelor financiare în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL în dinamică
În rezultatul calculelor efectuate în tabelul 1, putem constata următoarele: 1. Nivelul profitabilității veniturilor din vânzări, în total pe „EXPOSISTEM” SA, s-a majorat în anul de gestiune, comparativ cu anul precedent, cu 4,10 puncte procentuale. Această abatere este datorată creșterii profitului până la impozitare în ritmuri mai mari decât creșterea veniturilor din vânzări. 2. Recuperabilitatea activelor la întreprinderea analizată, deși a atins nivelul supraunitar, are o tendință negativă de reducere de la 1,3130 la 1,1088 puncte sau cu 0,2042 puncte. 3. Rentabilitatea activelor în ambele perioade analizate, pe lângă faptul că a atins nivelul recomandat pentru asigurarea unei activități profitabile de 10 %, are o tendință pozitivă de majorare. Dacă examinăm situația în domeniul dat la întreprinderile afiliate, observăm că cele mai nefavorabile rezultate au fost înregistrate de către filiala F3, unde din cei trei indicatori examinați doi au înregistrat o tendință de descreștere comparativ cu anul preceden
Tabelul 12
Calculul și aprecierea ratei utilizării capitalului de lucru în total pe „ANATRUS-CONSTRUICT” SRL
Calculele efectuate ne demonstrează că, în total pe „EXPOSISTEM” SA, rata utilizării capitalului de lucru s-a redus, în anul de gestiune comparativ cu anul precedent, cu 0,7109 puncte (2,0134-2,7243), ceea ce se apreciază ca o tendință negativă, deoarece denotă că eficiența utilizării capitalului de lucru s-a redus comparativ cu ritmul creșterii veniturilor din vânzări. Apreciind dimensiunile ratei utilizării capitalului de lucru la întreprinderile afiliate în anexa 13, constatăm următoarele: la filiala F1 acest indicator s-a redus în anul de gestiune comparativ cu anul precedent cu 0,0339 puncte (2,3385-2,3724); la filiala F2 s-a redus cu 0,6370 puncte (1,81182,4488) și la filiala F3 s-a redus cu 1,8421 puncte (1,7731-3,6152) respective.În cadrul analizei solvabilității întreprinderii, în practica mondială, cel mai des se apelează la Rata autonomiei financiare (Raf).
Capitolul III. IMPLEMENTAREA TEHNOLOGIILOR
INFORMAȚIONALE ÎN DIAGNOSTICUL ȘI ESTIMAREA
REZULTATELOR ACTIVITĂȚII ÎNTREPRINDERII
3.1. Adoptarea metodelor de estimare a potențialului economic în diagnosticul activității întreprinderilor autohtone În condițiile economiei de piață, unul din criteriile esențiale ale diagnosticului activității întreprinderii este legat de examinarea elementelor componente ale potențialului ei economic și interacțiunii acestora sub aspect cantitativ și calitativ.După cum am menționat în capitolele precedente, rezultatele obținute în activitatea operațională depind de eficiența utilizării factorilor de producție și situația financiară a întreprinderii. Concomitent, factorii de producție predetermină valorile materiale și financiare puse la dispoziția întreprinderii. A supraveghea în practică, corelația dintre toți factorii obiectivi și subiectivi, ce contribuie la obținerea rezultatelor avantajoase, reprezintă o activitate dificilă. Se cere o imagine clară asupra diferitor metode de dirijare a activității întreprinderii, care fac posibilă obținerea unor rezultate favorabile. Pornind de la aceasta, propunem propria viziune asupra acestui proces, ținând cont de toți factorii semnificativi, îmbinați în activitatea întreprinderii prin conținutul lor atât cantitativ, cât și calitativ, prezentată în figura de mai jos:
Resurse Rezultate
Factori de potentiali Factori de reglare Factori de strategie economică
Figura 1. Succesiunea diagnosticului activității întreprinderii în condițiile actuale de activitate Sursa:Amarfii Railianu pag.130
Avantajul acestui model constă în faptul că, la determinarea și aprecierea fiecărui compartiment al potențialului economic al întreprinderii, se ține cont de legătura strânsă între indicatorii rezultativi examinați și factorii ce determină strategia lor de dezvoltare. Pe lângă cele expuse în capitolele precedente, în rezultatul cercetărilor efectuate asupra activității unităților de producție autohtone, noi propunem spre utilizare sistemul de factori divizați prin prisma legăturilor triple a indicatorilor rezultativi examinați și anume:
1. Factorii de strategie.
2. Factorii de reglare economică.
3. Factorii de potențial.
Având o imagine clară asupra factorilor de potențial, putem examina factorii de strategie și viceversa. Totodată, concordanța reciprocă dintre aceste două grupe de factori depinde, în mare măsură, de eficiența utilizării factorilor de reglare economică. De regulă, rezultatele și aprecierea factorilor menționați anterior depinde de forma de legătură care persistă între indicatorul rezultativ examinat și factorii corelați. Astfel, în funcție de modul de determinare a indicatorului rezultativ, pentru evidențierea legăturii între indicatorul rezultativ și factorii corelați se utilizează următoarele două metode de calcul:
Metoda I (persistă legătura aditivă)
a) FS = FP ± FR
b) FP = FS ± FS
c) FR = FP – FS
Metoda II (persistă legătura multiplicativă)
a) FS = FR × FP
b) FP = FS / FR
c) FR = FS / FP
unde: FS – factorul de strategie; FP – factorul de potențial; FR – factorul de reglare.
Vom exemplifica modificarea volumului producției vândute în baza indicatorilor ce formează balanța producției:
unde: VPF – volumul producției fabricate; Si – soldul producției în stocuri la depozitele întreprinderii la începutul perioadei de gestiune; VPV – volumul producției vândute; Sf – soldul producției în stocuri la depozitele întreprinderii lasfîrșitul perioadei de gestiune,
atunci formula de bază al acestui indicator va fi:
unde: Sp – modificarea soldului producției în stocuri la depozitele întreprinderii.
În acest context, menționăm că majorarea volumului producției vândute, ca factor de strategie, în mare măsură depinde de majorarea volumului producție fabricate – ca factor de potențial și reducerea soldului producției în stocuri la finele perioadei de gestiune la depozitele întreprinderii ca factor de reglare economică, care, la rândul său, depinde de capacitățile de realizare a producției și politica de marketing promovată de întreprinderea analizată. În acest context, fiecare indicator în parte este determinat prin următoarele relații:
1. VPV(FS) = VPF – Sp;
2. VPF(FP) = VPV + Sp;
3. Sp (FR) = VPF – VPV.
Examinarea coerentă a concordanței care persistă între indicatorii de volum ai programului de producție și comercializare ne permite formularea unor concluzii cu privire la gradul de asigurare a întreprinderii cu factori de producție și eficiența utilizării acestora. Concomitent, dacă examinăm formula de calcul al veniturilor din vânzări (VV=VPV ± VAV), atunci factorii nominalizați pot fi determinați astfel:
1. VV (FS) = VPV + VAV;
2. VPV (FP) = VV – VAV;
3. VAV (FR) = VV –VPV.
Veniturile din vânzări (VV) îndeplinesc rolul factorului de strategie, volumul producției vândute (VPV) – factorului de potențial și veniturile din alte activități operaționale (VAV) – factorului de reglare economică. În ambele cazuri, condiția respectării corelațiilor nominalizate anterior poate fi redată astfel:
Figura 2. Modelul corelației factorilor ce caracterizează volumul activității operaționale a întreprinderii
Sursa: Amarfii Railianu
În al doilea grup de indicatori, ce determină potențialul economic al întreprinderii, sunt incluși indicatorii generalizatori ce reflectă eficiența utilizării factorilor de producție (productivitatea medie a unui salariat; randamentul mijloacelor fixe și randamentul resurselor materiale consumate). Examinând posibilitățile de sporire a eficienței utilizării factorilor de producție, în baza acestor indicatori, putem evidenția forma multiplicativă de legătură între modificarea indicatorului rezultativ și factorii corelați. Această legătura poate fi prezentată în tabelul ce urmează:
Tabelul 13
Forma multiplicativă de legătură între indicatorul rezultativ și factorii corelați pentru identificarea eficienței utilizării factorilor de producție
Notă: Pm% – ponderea muncitorilor în numărul total de salariați; Wm – productivitatea medie a unui muncitor; Pmfa% – ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe; Rmfa – randamentul mijloacelor fixe active; Pcmd% – ponderea consumurilor directe de materiale în total consumul de materiale; Rrmd – randamentul resurselor materiale directe consumate. Astfel, pentru productivitatea medie a unui salariat, determinată în baza productivității medii a unui muncitor, legătura între indicatorul generalizator și factorii corelați se va repartiza în următorul mod: productivitatea medie a unui salariat îndeplinește rolul factorului de strategie; ponderea muncitorilor în numărul total de salariați – factorului de reglare economică; productivitatea medie a unui muncitor – factorului de potențial. Pentru randamentul mijloacelor fixe, legătură între indicatorul rezultativ și factorii corelați se va repartiza în următorul mod: randamentul mijloacelor fixe – factor de strategie; ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe – factor de reglare economică; randamentul mijloacelor fixe active – factor de potențial. olul III. Implementarea tehnologiilor informaționale în diagnosticul și estimarea rezultatelor… Aceeași legătură persistă și la examinarea randamentului resurselor materiale consumate. În practica analitică, potențialul financiar al întreprinderii poate fi examinat în baza unui sistem larg de indicatori specifici, atât absoluți, cât și relativi. În viziunea noastră, la nivel generator, acest potențial poate fi redat prin utilizarea a trei indicatori ai rentabilității cum ar fi: 1. Rentabilitatea activelor; 2. Rentabilitatea capitalului propriu; 3. Rentabilitatea capitalului permanent. Legătura dintre indicatorii menționați este caracterizată în tabelul analitic de mai jos:
Tabelul 14
Forma multiplicativă de legătură între indicatorul rezultativ și factorii corelați pentru identificarea potențialului financiar al întreprinderii
Notă: Ppi – profitul perioadei de gestiune până la impozitare; TA – suma totală a activelor întreprinderii; CP – total capital propriu; Cper – total capital permanent, determinat ca sumă dintre capitalul propriu al întreprinderii și datoriile pe termen lung.
Susținem că anume combinarea eficientă a acestor factori, pentru toate compartimentele de analiză, poate asigura desfășurarea unei activități profitabile în condițiile unor relații economice competitive. În baza indicatorilor prezentați mai sus, am elaborat și propunem spre utilizare un indice generalizator nou ce caracterizează potențialul economic al întreprinderii în ansamblu – Indicele agregativ al potențialului economic al întreprinderii. După părerea noastră, acest indice permite examinarea diagnosticului potențialului economic al întreprinderii în contextul asigurării unei activități durabile. Modelul dat cuprinde trei aspecte, care constituie, fiecare în parte, compartimentele de bază ale potențialului economic al întreprinderii:
1. Programul de producției și comercializare, caracterizat de Indicele agregativ al programului de producție și comercializare (Jppc);
2. Eficiența utilizării factorilor de producție, caracterizată de Indicele agregativ al eficienței utilizării factorilor de producție (Jfp);
3. Potențialul financiar al întreprinderii, caracterizat de Indicele agregativ al potențialului financiar (Jpf). Deoarece fiecărui element component al potențialului economic al întreprinderii îi revine același grad de importanță în diagnosticul propriuzis, ipoteză demonstrată în capitolele precedente, am convenit că corelația dintre indicele agregativ al potențialului economic (Jpe) și indicii agregativi nominalizați să fie redată prin formula mediei aritmetice:
În acest context, considerăm că indicele agregativ al programului de producție și comercializare este factor de strategie; indicele agregativ al eficienței utilizării factorilor de producție – factor de potențial și indicele agregativ al potențialului financiar – factor de reglare economică. Elementele componente ale indicelui integral al potențialului economic al întreprinderii includ indicatori de gradul I și II, prezentați sub formă de indici în figura 2.
Figura 3. Conținutul formalizat al indicelui agregativ al potențialului economic al întreprinderii Sursa: M.Niculescu
3.2. Aplicații ale programului soft „DIAGNOZA” în diagnosticul potențialului economic al întreprinderii
. Prezentarea generală a programului soft „DIAGNOZA”
În condițiile implementării sistemului automatizat de prelucrare a informației economice, utilizarea modelelor factoriale de diagnosticare a potențialului economico-financiar reprezintă un element important în activitatea analitică a întreprinderii și devine din ce în ce mai frecventă. De regulă, majoritatea acestor modele se bazează pe metode economicostatistice și economico-matematice cu utilizarea unui sistem de indicatori cantitativi și calitativi, formule de calcul cu elemente previzibile de estimare a rezultatelor obținute de agenții economici pe teren. Caracterul dinamic al proceselor și fenomenelor economice, complexitatea și diversitatea acestora, impune în mod necesar aplicarea în analiza economico-financiară a celor mai noi realizări aplicative, furnizate de disciplinele conexe, așa cum sunt: cercetarea operațională, teoria jocurilor, statistica, cibernetica economică, teoria deciziei, simularea, informatica aplicată etc. Din aceste considerente, propunem spre utilizare versiunea automatizată a modelului elaborat de noi în subcapitolul precedent, numită programul de diagnostic al potențialului economic al întreprinderii „DIAGNOZA”. Modelul prezentat a fost algoritmat în baza limbajului de programare DELPHI. Limbajul de programare DELPHI permite realizarea de programe care se execută în Windows, pe baza unui limbaj de programare de tip PASCAL și este produs de firma americană Borland. Limbajul DELPHI poate fi aplicat în cele mai diverse domenii de activitate. Programul elaborat de noi, reprezintă o încercare de utilizare a acestui limbaj în diagnosticul economico-financiar al activității întreprinderii. Programul este elaborat pentru prelucrarea informației contabile prezentate în rapoartele financiare și statistice tipizate conform StandardelorNaționale de Contabilitate și reglementărilor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova. Întreprinderile, ce utilizează programul soft pentru evidența contabilă „1C”, pot cu ușurință beneficia de programul „DIAGNOZA”, deoarece cel din urmă este elaborat pentru analiza datelor din rapoartele prelucrate de programul „1C”. În afară de cele menționate, programul poate fi utilizat în același timp pentru diagnosticul activității mai multor întreprinderi dintr-un anumit sector de activitate, astfel oferind posibilitatea de a efectua analiza comparată a acestora și de a formula anumite concluzii în baza rezultatelor obținute. Programul soft ”DIAGNOZA” reprezintă un sistem cu o structură ierarhică și, din punct de vedere informațional, este organizat pe mai multe nivele sau subsisteme. Subsistemele componente alcătuiesc o arborescență după cum este prezentat în figura de mai jos.
Figura 1. Structură ierarhică a programului soft pentru diagnosticul potențialului economic al întreprinderii „DIAGNOZA”
Sursa: A.Railianu pag.143
În cadrul sistemului informațional conexiunile specifice acestei structuri vizează legăturile în ambele sensuri existente între subsistemele de pe nivele generalizatoare, intermediare și detaliate. Calculele necesare pentru determinarea elementelor componente sunt efectuate în baza formulelor prezentate în subcapitolul precedent: Indicele agregativ al programului de producție și comercializare, Indicele agregativ al eficienței utilizării factorilor de producție, Indicele agregativ al potențialului financiar și Indicele agregativ al potențialului economic .
CONCLUZII SI RECOMANDARI
După părereamea, modelul propus de Gradova A.P. ne oferă posibilitate să constatăm că prioritatea unui indicator față de alții nu poate fi determinată suficient de clar. De exemplu, în perioada de maturitatea a întreprinderii, când, în special, se recomandă analiza indicatorilor rentabilității, trebuie examinați și indicatorii lichidității întreprinderii și viceversa. Ideea acestei clasificări se axează pe conceptul că, o dată cu dezvoltarea întreprinderii, se modifică obiectivele conducerii, cresc cerințele față de eficiența afacerii, de aceea, în stadiul de creștere au prioritate indicatorii ce caracterizează viteza de rotație a potențialului de producere al întreprinderii și rentabilitatea veniturilor din vânzări. Pentru întreprinderile nou-create sau întreprinderile în declin, sunt mai importanți indicatorii de lichiditate, care reprezintă principalele simptoame ale relansării sau falimentării afacerii. În stadiul de declin economic are loc destabilizarea tuturor indicatorilor, dar cel mai sensibili, sunt indicatorii rentabilității. Cu creșterea pericolului de faliment semnale puternice vor transmite și indicatorii de lichiditate. Menționăm, că toți acești indicatori se află într-o corelare strânsă și schimbarea cel puțin a unui indicator va determina o modificare în aceeași direcție a celorlalți indicatori. Deoarece, o bună parte dintre indicatorii propuși în cadrul analizei expres au fost examinați de către noi în capitolul precedent, vom prezenta, în continuare, o generalizare a rezultatelor acestora în baza datelor din Rapoartele financiare consolidate (Bilanțul contabil și Raportului de profit și pierderi ale „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL și rapoartele financiare ale întreprinderilor afiliate pentru două perioade de gestiune.
Un potențial economic bine argumentat reprezintă garantul enei activități bazate pe profitabilitate și competetivitate. Deși în literatura de specialitate se întîlnesc diferite abordări teoretice și aplicative vizînd acest aspect, consider că problema în cauză necesită o examinare mai aprofundată, țimînd cont de particularitățile carecteristice diferitor sectoare ale economiei naționale. În acest context un rol principal revine diagnosticului ți estimării potențialului economic al înterprinderii, ajustat la cerințele Sistemului Național de Contabilitate, elaborat în baza Standartelor Internaționale de Contabilitate. Estimarea coerentă a potențialului economic al înterprimderii trebuie să se bazeze pe utilizarea unui sistem de indicatori agregativi specifici, aplicrea cărora ia în considerare ătît interesele particulare ale unităților de producție pe teren, cît și cerințele generale ale investitorilor străini.
Aplicarea unor ajustări de rigoare asupra modelelor examinate în lucrare, mi-a permis sî asogur ți să verific experiența internațională în domeniul diagnosticului ți estimarea potențialului economic al înterprinderii. Concomitent s-s ținut cont de necesitatea unificării indicatorilor examinați, deoarece, în viziunea mea, pînă în prezent ei sunt preluați din diferite surse de informație, creînd dificultăți în modul de calcul ți estimare a rezultatelor obținute de înterprindere. Cercetîrile efectuate în acest domeniu mi-a permis să propun spre utilizare modele factoriale, bazate pe legăturile triple ale indicatorilor agregativi, ce caracterizează programul de producție și comercializare, eficiența aplicării factorilor de producție și potențialul financiar al înterprinderii producătoare. Fără a diminua însemnătatea și utilizarea modelelor analitice clasice în domeniul diagnosticului și estimării potențialului economic, am optat pentru perfecționarea acestor metode luînd la bază posibilitățile implimentării tehnologiilor informaționale moserne în analiza economico-financiare a activității interprinderii. Consider ca implimentarea sistemului automatizat pentru selectarea și preluarea datelor furnizate de rapoartele statistice și financiare va da posibilitatea conducerii înterprinderii să evidențieze atît gradul de utilizare a potențialului ecinomic disponibil cît și aportul colectivului de muncă la obținerera unor rezultate profunde în acest domeniu.
Din aceste considerente am formulat urmatoarele recomandări:
Pentru abordarea stucturală și eficientizarea diagnosticului potențialului economic al înterprinderii propun spre utilizare modelul factorial bazat pe un sistem de indicatori agregativi specifici, ce reflectă rezultatele obținute de înterprindere pe parcursul perioadei de gestiune în dinamică
Pentru sporirea oportunității luării unor decizii oportune privind starea, dinamică ți dezvoltatrea previzională a potențialului economic al înterprinderii, se recomandă un sistem de indicatori rezultativi, selectați în baza principiilor de abordare complexă a rezultatelor obținute în cadrul unui sistem argumentat.
Pentru estimarea coerentă a potențiolului economic al înterprinderiii, recomand o abordare complexă a evoluției acestuia prin prisma factorilor de strategie, de reglare economică ți a celor de potențial.
Pentru elaborarea unei imagini complexe privind dezvoltarea potebțialului economic al înterprinderii în condițiile asigurării stabilității acestuia, se recomandă ajustarea rezultatelor la condițiile dezvoltării de piață prin valorificarea experienței internaționale în acest domeniu.
Selectarea consecutivă a bazei de date și respectarea inegalitaților elaborate și propuse spre utilizare în condițiile unei activități competitive, să fie corelate nu numai cu gradul de dezvoltarec a acestui potențial în dinamică, ci și cu perioada previzională
Concomitent, recomand metoda de analiză propusă spre utilizarea domeniului pentru asigurarea comparabilității rezultatelor obținute de înterprinderile autohytone în scopul determinării ritingului acestora la nivel de sector.
Pentru asugurarea oportunității și a tranzacției rezultatelor, obținute la diferite niveluri de activitate , se recomandă examinarea indicatorilor agregativi intr-un sistem automatizat de prelucrare a informației economico-financiare.
Elaborerea și implementarea programușui automatizat de diagnostic al potențialului economic al înterprinderii DIAGNOZA în baza datelor raportate statistice și financiare ale ANATRUS-CONSTRUCT SRL și ale întreprinderilor afiliate, ne permite să afirmăm posibilitățile reale de utilizare a acestui program în practica analitică și subiecțulor economici din industrie, precum și ale unei unități producătoare din diferite sectoare ale economiei naționale. Consider că aplicarea recomandărilor expuse v-a contribui la perfecționarea conținutului metodologic și aplicativ al diagnosticul și estimării potențialului economic al înterprinderii în condițiile unei activitații durabile.
BIBLIOGRAFI
1.C.BOTTIN Diagnostic et changement, Les Edition de Organisation Paris 1991
2.M.NICULESCU Diagnosticul global strategic
3.D. Mărgulescu Diagnosticul economico-financiar, Editura Romcart, București 1994
4.M. TERNISEN Analiza economico-financiară în comerț și turism , 1994
5.A.GHEORGHIU Analiza activitații economice a înterprinderii 1982
6.N.WIENER Cibernetica, Editura științifică ,București 1996
7. I. CARBULA Analiza activității economice 1982
8.D. MĂRGULESCU Metode de analiză economico-financiară 1985
9.M. NICULESCU Analiza economico-financiară Univ.Constantin Brîncoveanu 1993
10.C. SIMON Analiza activității economice în comerț E.D.P., București 1982
11.M.NICULESCU Analiza economico-financiară în comerț București 1994
12.H.BOUQIN Compatibilitatea și gestiunea Ed.Dallaz Paris 1993
13.G.LAVALLETE Noile direcții comerciale Ed.Dunod Paris 1992
14. G.CHARREAUX Gestiunea financiară 1991
15. S.ANGHENI Dreptul comercial București 1997
16.P.VERNIMMENT Finanțele înterprinderii analiza și gestiunea 1988
17.P.VIZZANOVA Gestiunea financiară Paris1990
18.M.LEROY Indiciile și controalele de gestiune Paris1988
19.Legea nr.64/1995 Procedura reorganizării și lichidării judiciare a înterprinderiii
20.M.NICULESCU Metode de analiză a riscului Revista Finanțe-Credit- Contabilitate nr.5 și 6 1992
21.I.STANCU Finanțe Educația Economică București 1996
22.J.P.RAIBAUT Analiza financiară Paris 1988
23. D.MĂRGULESCU Diagnosticul economico-financiar Ed.Romcart 1993
24.N.FELEAGĂ Contabilitatea financiara Ed. Economică 1993
25. V.ROBU Metodele de analiză economico-financiare în unitățile economice 1985
26.N.A.-RAILEANU Diagnosticul și estimarea potențialuilui economi în condițiile dezvoltării dulabile 2008
27.R. A. DUMITRAȘCU Gestiunea financiară a înterprinderii Ediția II
28. G. VENTILĂ Gestiunea financiară a înterprinderii
29. N.BĂNCILĂ Evaluarea financiară a înterprinderiii Chișinău 2005
30.N.ȘTEFĂNESCU Gestiunea financiară a înterprinderii 1996
31. A. DIACONU Diagnosticul și evaluarea înterprinderii București 2002
32. D. FLORESCU Finanțe publice
DECLARAȚIE
Subsemnatul/Subsemnata Sclearuc Dana candidat la examenul de licență la facultatea” Comerț,
finanțe și contabilitate,, specialitate: Finanțe și bănci declar pe propria răspundere că
lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor
obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor academice, în note și în
bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din
teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale cuiva, persoană fizică sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ
superior în vederea obținerii unei opinii .
Data: Semnătura:
––––––– ––––––-
Anexe
Fig. 1.1a – Schema desfășurării analizei económico-financiare
Fig. 1.2 Poziționarea analizei prin raportare
Fig. 1.4.b Diagnosticul resurselor
Fig 1.5 Aportul analizei financiare la diagnosticul global al întreprinderii
Fig. 1.10 Diagrama CA a întreprinderii „X"pe total și pe produse
Fig. 1.12 Tabloul de penetrație a întreprinderilor A,B și C pe piața confecțiilor
1.5 Sistemul de informații – premisă a analizei economico-financiare
Tabelul 1
Datele inițiale pentru analiza programului de producție și comercializare în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL și întreprinderile afiliate în dinamică
Tabelel 2
Datele inițiale pentru analiza eficienței utilizării factorilor de producție la întreprinderile afiliate „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL în dinamică
Tabelel 3
Dimensiunea indicatorul agregativ privind gradul utilizării factorilor de producție la „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL pe întreprinderile afiliate
Tabelul 4
Datele inițiale pentru determinarea gradului utilizării factorilor de producție în baza determinării și estimării randamentului acestora în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL în dinamică
Tabelul 5
Dimensiunea indicatorul agregativ privind gradul utilizării factorilor de producție la întreprinderile afiliate
Tabelul 6
Datele inițiale pentru determinarea gradului utilizării factorilor de producție în baza determinării și estimării randamentului acestora pe întreprinderile afiliate „EXPOSISTEM” SA în dinamică
Tabelul 7
Datele inițiale pentru analiza costului la 1 leu venituri din vânzări la Filiala F1 în dinamică
Tabelul 10
Datele inițiale pentru estimarea coeficientului de corelație dintre cheltuielile perioadei și consumurile de producție în total pe „ANATRUS-CONSTRUCT” SRL și întreprinderile afiliate în dinamică:
Tabelul 12
Calculul și aprecierea ratei utilizării capitalului de lucru în total pe „ANATRUS-CONSTRUICT” SRL
Tabelul 13
Forma multiplicativă de legătură între indicatorul rezultativ și factorii corelați pentru identificarea eficienței utilizării factorilor de producție
Tabelul 14
Forma multiplicativă de legătură între indicatorul rezultativ și factorii corelați pentru identificarea potențialului financiar al întreprinderii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Introducere ………3 [309720] (ID: 309720)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.