INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 3 1. RESURSELE INFORMAȚIONALE… [628928]

1 din 117
CURPINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 3
1. RESURSELE INFORMAȚIONALE ………………………….. ………………………….. .. 5
Informația ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 5
1.1.1. Definire ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
2.1.1. Caracteristici ………………………….. ………………………….. ……………………. 9
3.1.1. Validitatea, costul și valoarea infomației ………………………….. …………. 10
4.1.1. Dimensiunile calitative ale informației ………………………….. ……………. 12
5.1.1. Sistemul informațional ………………………….. ………………………….. …….. 16
Resursele informaționale ………………………….. ………………………….. ……….. 17
6.1.1. Managementul Resurselor Informaționale ………………………….. ……….. 19
7.1.1. Dimensiunile managementului informațional ………………………….. …… 21
Societatea informațională ………………………….. ………………………….. ………. 30
8.1.1. Definire ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
9.1.1. Instrumente ale societății informaționale ………………………….. …………. 32
10.1.1. Caracteristicile societății informaționale ………………………….. ……….. 36
11.1.1. Rolul individului în societatea informațională contemporană ……….. 37
12.1.1. Conceptul IOT în societatea informațională ………………………….. ….. 38
2. SECURITATEA NAȚIONALĂ ………………………….. ………………………….. ……. 45
Securitatea – conceptualizare ………………………….. ………………………….. ….. 46
Securitatea națională – problemă de politici publice ………………………….. .. 50
Strategia națională de securitate ………………………….. ………………………….. . 52
Strategia Națională de Apărare a României ………………………….. …………… 55

2 din 117
13.1.1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………….. 55
14.1.1. Interesele și obiectivele naționale de securitate a României ………….. 59
15.1.1. Amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa României ………………. 62
16.1.1. Securitatea internă – abordare sistemică ………………………….. ……….. 66
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …71
3. RESURSELE INFORMAȚIONALE ȘI SECURITATEA NAȚIONALĂ:
TENDINȚE ÎN CONFLICTUL ARMAT MODERN ………………………….. …………… 73
Generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. 73
Conflictele armate moderne ………………………….. ………………………….. …….77
17.1.1. Tipologia conflictelor armate moderne ………………………….. …………. 77
18.1.1. Tendințe în tipologia conflictului armat modern …………………………. 82
19.1.1. Conflictul armat din Afghanistan (1978 – prezent) ……………………… 89
20.1.1. Conflictul armat din Irak (2003 – prezent) ………………………….. …….. 91
21.1.1. Conflictul armat din Lybia (2011 – prezent) ………………………….. …..92
22.1.1. Conflictul armat din Ucraina (2011 – prezent) ………………………….. ..94
Tendințe în utilizarea resurselor informaționale în cadrul conflictelor armate
moderne ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 96
23.1.1. Structuri militare specializate în procurarea informațiilor …………….. 97
24.1.1. UAV/UAS ………………………….. ………………………….. …………………. 106
25.1.1. PTDS ………………………….. ………………………….. ………………………… 108
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 111
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 114

3 din 117
INTRODUCERE

Lucrarea de față are ca scop analiza puterii informației în securității național ă în
vederea stabilirii tendințelor utilizării resurselor informaționale în cadrul conflictelor
armate moderne. Am ales să abordez această temă deoarece consider că este de
actualitate și totodată problematica pe care o atinge nu influențează doar organizaț iile
militare/ paramilitare sau statele parte la un coflict armat ci întreaga societate globală.
Importanța temei consider că este dată tocmai de acestă influență globală a utilizării și
dezvoltării anumitor resurselor informaționale în scopul utilizării a cestora în cadrul
unor conflicte armate.
Pentru aceasta lucrarea a fost structurată în trei capitole astfel : capitolul I
“Resursele Informa țonale ”, capitolul II “Securitatea națională” și capitolul III
“Resursele informaționale și securitatea națională: Tendin țe în conflictul armat
modern ”.
Capitolul I “Resursele informa ționale ” are ca obiectiv definirea și stabilirea
caracteristicilor “informa ție” și “ resurse lor informa ționale ” în scopul identificării
rolului pe care cele două elemente în joacă în cadrul conceptului de “societate
informa țională ”.
Capitolul II “Securitatea na țională ” are ca scop determinarea caracteristicilor
specifice conceptului de „securitate ” prin identificar ea principalelor „amenințări,
riscuri și vulnerabilități ” și prin determinarea „obiectivelor și intereselor naționale de
securitate ”.
Capitolul III “Resursele informaționale și securitatea națională: Tendin țe în
conflictul armat modern ” are ca obiective d eterminarea principalelor “caracteristicii
ale conflictelor armate ” și identificarea principalelor “resurse informaționale utilizate
în aceste conflicte ” în scopul determinării “tentințelor de dezvoltare și utilizare a
resurselor informaționale în conflictele armate moderne ”.

4 din 117

5 din 117
1. RESURSELE INFORMAȚION ALE

Informația
Informația, a treia formă de manifestare a “existenței fundamentale ”, la
confluența dintre milenii, a devenit cea mai apreciată comoară a omenirii. Cu mult
temei, s -a făcut afirmația de către japonezi că fericiții stăpâni ai informației de la
sfârșitul secolului XX vor fi și stăpânii lumii. Nu energiile controlate de om, oricât de
puternice ar fi ele sau efectele lor, nu aurul și alte averi materiale, sub orice formă ar
exista acestea, ci informația va fi semnul puterii. Așadar, nu sceptrul de aur, ci aureola
informațională.
1.1.1. Definire
Pentru a defini informați a, este esențial să înțelegem distincția dintre date,
informații și cunoștințe . În bibliotecile și organizațiile de informare, această distincție
este utilă și esențială, deoarece ajută la determinarea tipului de servicii care urmează a
fi planificate și of erite utilizatorilor. De asemenea, nevoile de info rmații ale
utilizatorilor pot fi identificate deoarece acestea contribuie la constituirea colecției de
informații a organizați ei pe diferitele informații solicitate de diferiți utilizatori .
Datele sunt fa pte brute care reprezintă lucruri sau evenimente care s -au
întâmplat. Datele reprezintă observarea faptelor care sunt exacte și accesibile în timp
util; specifice și organizate într – un scop, prezentate într – un context care îi conferă
sens și relevanță și care poate duce la o creștere a înțelegerii și la o scădere a
incertitudinii. Datele pot apărea și din captura directă sau din subprodusul unei alte
operații și pot exista sub orice formă, utilizabilă sau nu, ca și cum nu ar avea nici un
sens. De exempl u, citirile din recensământ, rezultatele unor sondaj e etc. Datele pot fi
numere, cuvinte, litere, imagini, sunet e etc. Deci datele reprezintă atribute cantitative
sau calitative ale unei variabile sau mulțimi de variabile și sunt în general rezultatul

6 din 117
unor măsurători ce pot constitui o bază pentru crearea de grafice, imagini sau observații
cu privire la o mulțime de variabile.
Pentru a deveni informații, datele privitoare la obiectul de activitate respectiv
trebuie prelucrate în concordanță cu cerințele i nformaționale. Acest lucru presupune
culegerea datelor de la diverse surse, prelucrarea propriu -zisă și distribuirea rezultatelor
prelucrării (informațiile) către locul unde sunt solicitate. În consecință, obiectivul
prelucrării datelor constă în convertir ea datelor în informații care să stea la baza luării
deciziilor.
Informația este reprezentată de rezultatul procesului de manipulare și organizare
a datelor într -un mod în care să adauge valoare celui căreia îi este destinată. Informația,
care este un cat alizator pentru schimbare, a ajuns la fel de vitală ca și aerul sau apa.
Informațiile sunt un produs al prelucrării datelor, și sunt date cărora le -a fost dat
un înțeles printr -o conexiune relațională. Acestea sunt echivalente cu produsele finite
realizat e după prelucrarea unei materiei. Informația are o valoare în luarea deciziilor,
deoarece aceasta aduce claritate și creează o răspunsul uman inteligent și logic.
Informațiile sunt valoroase deoarece acestea pot afecta un comportamentul, o decizie
sau un rezultat.
Informațiile sunt generate în diverse moduri, apoi înregistrate într -o varietate de
surse urmând să fie puse la dispoziția utilizatorilor. Fiecare utilizator are nevoie de
informații pentru diverse activități precum studiul, cercetarea, rezolvare a de probleme,
divertisment e.t.c.. Tipul de informație solicitat de utilizator este definit ca tip curent,
de fond, statistic sau de cercetare. Informația care este utilizată util este ce -a care
creează valoare. Experienț a și cercetarea arată că informați ile valoroase au numeroase
calități. Informația este relevantă dacă are un scop, este comunicată în timp util, este
precisă, completă, fiabilă și orientată către persoana potrivită. Trebuie să fie
comunicată în timp util, cu un nivel adecvat de detalii și comunicată pe un canal ușor
de înțeles de c ătre utilizator. Însumând toate cele de mai sus, putem concluziona astfel:

7 din 117
informația reprezintă o noțiune de maximă generalitate despre diferite forme de
manifestare a realității care ne înconjoară.
Principalele diferențe dinte date și informații sunt:
▪ datele reprezintă atribute primare colectate din diverse locuri, nedefinite
sau neorganizate într -o formă care să stea la baza luării deciziilor;
▪ informațiile sunt mesaje obținute prin prelucrarea dat elor, aceste mesaje
trebuie să fie concise, actuale, complete și clare, astfel încât să răspundă
cerințelor informaționale în scopul cărora au fost prelucrate datele.
Astăzi datele sunt prelucrate, de regulă, automat, prin folosirea unor echipamente
electronice de prelucrare automată a datelor (sisteme cunoscute generic sub denumirea
SPAD – Sistem de Prelucrare Automată a Datelor).

Fig. 2: Fluxul prelucrării datelor
A. Introducerea datelor – reprezintă, în principal, procesul de culegere, verificare,
codificare și transmitere a datelor.
Introducere date

•culegere
•verificare
•codificare
•transmitere

Prelucrare date

•clasificare
•sortare
•calcule
•trezumare
•memorare

Extragere informații

•regăsire
•decodificare
•difuzare

Reglate (Feedback)

8 din 117
B. Prelucrarea datelor – poate presupune diverse activități de clasificare, sortare,
efectuare de calcule aritmetico -logice, arhivare selectivă a datelor și rezultatelor
prelucrării, în ve derea regăsirii și prelucrării ulterioare a acestora.
C. Extragerea informațiilor – are de regulă trei etape: – regăsirea rezultatelor din
memorie – decodificarea rezultatelor și prezentarea într -o formă accesibilă
utilizatorului – transmiterea informațiilor la locul solicitat de către utilizator
(distribuirea).
D. Mecanismul de reglare (feedback) Informațiile obținute în urma prelucrării pot
corespunde cerințelor sau nu; în acest sens poate avea loc o evaluare a
rezultatelor prelucrării în funcție de care se vor efectua o serie de modificări în
faza de introducere sau de prelucrare a datelor. Se poate considera că această
fază are rolul unui mecanism de feedback ce relgează buna funcționare a
sistemului, conferindu -i caracterul unui sistem cibernetic.
Prin urmar e, prin procesul de prelucrare a datelor în informați i sunt ambalate
sau utilizate pentru a înțelege sau a face ceva, este cunoscut sub numele de cunoaștere.1

1 Renu Aror, Information Surces, Systems and Services – Module 1 : Informa tion surces : Concept and Need for
information , pg. 2. Date
Informații
Cunoștințe

9 din 117

2.1.1. Caracteristici
„Informația există. Acesteia nu -i trebuie percepută existența. Nu este nevoie să
se înțeleagă că există. Nu este nevoie de inteligență pentru a o interpreta. Nu trebuie
să aibă un sens să există. Pur și simplu există.”2
În trendul globalizării din ultimul secol , cantitatea de informație valabilă a crescut
exponențial. Totuși abilitatea de a identifica și extrage o informație specifică, necesară
într-o anumită situație necesită o cunoaștere a surselor valabile și abilitatea de a o
extrage în timp scurt și cu un cost redus. Altfel spus extragerea unei informații devine
o operați une care presupune acces la anumite date referitoate la informația dorită cât și
acces la mediul în care acestea sunt stocate. Extargerea unei informației necesară la un
anumit moment de cele mai multe ori presupune un proces ce se desfășoară în două
etape: prima etapă presupune identificare a unei surse care deține o astfel de informație
iar ce -a de-a doua etapă presupunea recunoașterea datelor care în cele din urmă devin
sau conduc către informația dorită.
Cu privire la contextul informației putem spune c ă:3
▪ Informația este actul de a spune sau de a transmite cunoștințe.
▪ Informațiile sunt fapte comunicate sau învățate.
▪ Informațiile interpretează datele pentru a le face utile.
▪ Informația este cunoașterea dobândită de la alții.
▪ Informația este despre fapte și cifre.
▪ Informația este sângele vieții societății secolului XXI.
▪ Informația este putere

2 Stonier, Tom, Informa tion and the Internal Structure of the Universe : An Exploration into Information Physics , Springer –
Verlag, 1990, pg. 21.
3 Renu, Aror, Information Surces, Systems and Services – Module 1 : Informa tion surces : Concept and Need for
information , pg. 2.

10 din 117
Astfel informația poate fi despre oricare sau toate din cele de mai sus și totodată
oricare ar fi definiția acesteia, informația este un incredient foarte impo rtant al vieții
noastre.
3.1.1. Validitatea , costul și valoarea infomației
Spuneam în subcapitolul anterior că datele conduc către informații, care la rândul
lor conduc către cunoaștere sau cunoștințe. Puterea informației a fost recunoscută încă
din antichitate, de către toate civilizațiile. De exemplu încă din sec. al IV -lea d. Hr. în
colecția de predici și scrisori “Vîrful elocvenței”4 unde conform scrierilor lui Sharif
Razi, Imam Ali spunea: “ Cunoașterea este putere și poate comanda ascultare. Un om
care deține cunoștințe îi poate face pe oameni să se supună și să -l urmeze, și este lăudat
și vederat după moartea sa. Amintiți -vă că cunoașterea este un conducător și bogăția
este subiectul său. ”
Validitatea informației5 se poate determina prin form ula:
𝑉𝑖=𝐸𝑇𝐶
𝑅
unde:
Vi = validitatea informației ;
ETC = energia, timpul și costul căutării informației ;
R = relevanța informației .
Astfel informația este validă dacă energia pierdută, timpul petrecut și costul
identificării acesteia sunt egale cu utilitatea. În caz contrar, informația este invalidă.
Obiectivul sistemului de informații este de a obține un punct optim unde valoarea
marginală a informației este egală cu costul marginal de a găsii informația respectivă.
Relația dintre acestea este ar ătată mai jos:

4Colecție de predici și scrisori atribuită lui Imam Ali, vărul si ginerele lui Muhammad. A fost colectată de către un învățat
Shia și este considerată o capodoperă a lecturii în Shia Islam.
5 Ibidem .

11 din 117
6
unde:
VMi = valoarea marginală a informației;
CMi = costul marginal al informației;
A = punctul optim de informații procesate.
Valoarea informației se bazează pe zece atribute identificate astfel :7
1. Accesibilitate – ușurința și viteza cu care o informație poate fi obținută ;
2. Comprehensivitate – completitudinea conținutului informați ei;
3. Precizia – gradul de lipsă a erorilor a informați ei furnizate ;
4. Relevanța – cat de adecv ată este informația în context cu solicitarea
utilizatorului;
5. Timpul – adică timpul în care ciclu de: introducere, procesare și raportar e a
rezultat elor ajunge ca informație către utilizatori. În mod normal, pentru ca
informați a să ajungă într -un timp oportun , durata acestui ciclu trebuie să fie mică ;
6. Claritatea – modul prin care o informație este lipsită de ambiguitate. Termenii
sau ecuațiile ambigue trebuie evitate ;

6 Jonathan, N. Chimah, Udo, Nwokocha, Information Reso urces, Retrieval and Utilization for Effective Research in
Tertiary and Research Institutions , AJHSS, Vol. 1, 2013, pg. 44 .
7 Imeremba, D. Introductory Information Science: Unpublished Lecture Note of Library &
Information Science , Abia State University, 2000, pg. 7
C
Fig.1 : Valoarea informației
CMi
Cost
A

12 din 117
7. Flexibilitate – adaptabilitatea informațiilor furnizate nu numai către o decizi e, ci
către mai mulți factori de luare a decizie i;
8. Verificarea – capacitatea mai multor utilizatori de a examina o informație și de a
ajunge la aceeași concluzie ;
9. Unicitatea – absența intenției de a altera sau modifica informațiile pentru a
produce o concluzie concepută. Cu alte cuvinte, trebuie să fie liber ă de părtinire ;
10. Cuantificabil – natura informați ei produse dintr -un sistem formal de informații .

4.1.1. Dimensiunile calitative ale informației
Cerințele informaționale ale sistemului informațional al oricărei organizații
vizează informații de calitate, care să devină valoroase pentru adoptarea deciziilor.
Acestea sunt doar câteva motive pentru care trebuie să privim calitatea informației sub
trei aspecte/ ti mp, conținut și formă.8
Fig. 4: Planurile de exprimare ale timpului ca dimensiun e calitativ ă a informației

8 https://www.academia.edu/9439224/SISTEM_INFORMA%C5%A2IONAL_%C5%9EI_SISTEM_INFORMATIC
accesat la 01.06.2019. Dimensiunea
TIMPActualitate
Frecvență
Moment de
timpPlanificare

13 din 117

▪ Planificarea: informația trebuie să fie furnizată atunci când este necesară – adică
la momentul oportun;
▪ Actualitate: informația trebuie să fie actuală la momentul transmiterii;
▪ Frecvența: informația trebuie furnizată de câte ori este cerută;
▪ Moment de timp: informația furnizată la un moment dat poate să reflecte
evenimente derulate într -o perioadă de timp trecută, prezentă sau viitoare.
De cele mai multe ori, informația este dependentă temporal. Adoptarea unor
decizii potrivite în viața de zi cu zi necesită informații , despre care trebuie să știm când
avem nevoie de ele (planificare) și de câte ori avem nevoie (frecvență). La momentul
recepționării, informațiile sunt actualizate (actualitate), f ăcând ca dimensiunea
temporală a informației să fie un atribut calitativ foarte important. Astfel, sistemele
informaționale pot fi proiectate pentru a furniza informații de c âte ori le dorim (situații
la cerere), de câte ori apar condiții specifice (situații de excepție) sau la intervale
regulate de timp (situații periodice).9
Informațiile despre tendințele viitoare sunt necesare activității manageriale de
planificare, cu rezultate în previziuni, programe, bugete și planuri la nivelul
organizației. Astfel forma informației, devine următoarea dimensiune calitativă a
acesteia.

9 Ibidem

14 din 117
Fig. 5: Planurile de exprimare ale formei ca dimensiune calitativă a informației

▪ Claritatea: informația trebuie furnizată într -o formă inteligibilă către receptor ;
▪ Nivelul de detaliere: informația trebuie exprimată într-o formă detaliată sau
sumară;
▪ Secvențialitate: informația poate fi aranjară în secvențe predeterminate;
▪ Mod de prezentare: Informația poate fi prezentată într -o formă orală, numerică,
grafică sau în alte forme;
▪ Suport: informația poate furnizată în f ormă de text, grafic, video sau alte
suportu ri.
Aspectele calitative privind forma informației subliniază faptul
că informația trebuie să fie atractivă, inteligibilă și ușor de utilizat la receptor. Dacă în
trecut se punea mare accent pe producerea de informații precise și complete
(dimensiunea conținut) într -o manieră temporală (dimensiunea timp), în prezent se Dimensiunea
FORMĂClaritate
Nivel de
detaliere
SecvențialitateMod de
prezentareSuport

15 din 117
apreciază că informația neatractivă sau dificil de înțeles s -ar putea să nu fie utilizată
corespunzator. Acest lucru subliniază importanța modului în care este prezentată
informația, accentuîndu -se pe calitatea ambalajului produselor de tip informațional,
pentru a le face mai atractive și utile pentru utilizatori.10
Ultima dintre cele trei dimensiuni calitative ale informației este dimensiunea
“conținut”:
Fig. 6: Planurile de exprimare ale conținutului ca dimensiune calitativă a informației

În marea majoritate a situațiilor, conținutul informației este considerat cea mai
importantă dimensiune, în măsura în care acesta reflectă corect evenimentul pe care îl
descrie (acuratețe).Totuși, în situațiile în care informația este corectă, dar nu este î n
legatură directă cu cerințele informaționale, atunci ea este nerelevantă și inutila. De
asemenea, chiar dacă informația este clară și relevantă, poate fi inadecvată dacă este

10 http://www.scrigroup.com/calculatoare/Dimen siunile -calitative -ale-in24832.php accesat la 01.06.2019 Dimensiunea
CON ȚINUTAcuratețe
Relevanță
Completitudine
ConciziuneObiectivPerformanță

16 din 117
incompletă.De aceea, două dintre planurile de exprimare ale conținutului inform ațiilor
constau în completitudine și conciziune. Acesta este motivul pentru care trebuie
limitată tendința sistemelor informaționale de a furniza sistemelor de conducere
informații nefolositoare.11
5.1.1. Sistemul informațional
Un sistem informațional se poate d efini ca fiind ansamblul de elemente implicate
în procesul de colectare, de transmisie, prelucrare de informație, informației revenindu –
i rolul central din sistem. În cadrul sistemului informațional se regăsesc : informația
vehiculată, documentele purtătoare de informații, personalul, mijloace de comunicare,
sistemele de prelucrare (de regulă, automată) a informației, etc. Printre posibilele
activități desfășurate în cadrul acestui sistem, pot fi enumerate : achiziția de informații
din s istemul de bază, completarea documentelor și transferul acestora între diferite
compartimente, centralizarea datelor, etc.
În sensul cel mai larg, un sistem informațional se referă la diversele interacțiuni
dintre oameni, procese, date și tehnologii; astf el, termenul nu se referă numai la
aspectele legate de TIC pe care o organizație le utilizează, cât și la modul în care
oamenii interacționează cu tehnologia în scopul de a oferi suport pentru procesele de
afacere. Sistemul informațional reprezintă un ansa mblu de fluxuri și circuite
informaționale organizate într -o concepție unitară.
În orice domeniu de activitatea economică sau socială, există un flux
informațional pe baza căruia se desfășoară orice activitate. La nivelul unui agent
economic, sistemul inf ormațional asigură legătura dintre sistemul decizional și cel
operațional (sistem de conducere și sistem de execuție); astfel, funcționarea sistemului
informațional presupune desfășurarea următoarelor activități: – introducerea datelor cu
privire la sistem ul operațional – prelucrarea datelor în scopul asigurării de informații
utile în procesul de decizie – obținerea informațiilor solicitate, ca apoi să se adopte

11 Ibidem

17 din 117
decizii ce vor fi transmise sistemului operațional – efectuarea controlului și urmăririi
respect ării deciziilor.

Fig. 3: Poziția sistemului informatic în cadrul sistemului informațional

Resursele informaționale

RESÚRSĂ, resurse, s. f. 1. Rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a fi
valorificate la un moment dat. 2. pl. mijloace pecuniare, bani.12
Știința resurselor informaționale se dezvoltă astăzi ca parte a științei informației,
dar dezvoltarea sa este importantă atât pentru oamenii de știință, cât și pentru
practicienii diferitelor domenite ale comunicar ării.13 Prevalența actuală a aspectelor
organizaționale și tehnologice cu privire la cunoașterea resurselor informaționale au
dus la un nou domeniu științific, respectiv știința resurselor informaționale. Aceasta
este identificată ca un set de cunoștințe stințifice clasice, care utilizează metode d e
cunoaștere care includ observația, generalizarea, cea mai simplă analiză și sinteză, și

12 https://dexonline.ro/definitie/resurs%C4%83 accesat la 27.05.2019
13 Berestova, T.F., Information resource studies as a new direc tion of scientific research: Formulation of the problem, Sci.
Tech. Inf. Process. , 2015, vol. 42, no. 3, pp. 127 –134.
SISTEM DECIZIONAL
SISTEM INFORMATIC
SISTEM OPERAȚIONAL
Date
Informații
Date
Decizii
automatizate
SISTEM
INFORMAȚIONAL
DECIZII

18 din 117
experimente. Publicații devotate teoriei resurselor informaționale există, dar
majoritatea, în ciuda numelor lor, de fapt nu au ca obiectiv aplicarea cunoștințelor
științifice cu privire la aceasta , ci mai degrabă a celor teoretice. De aici putem
presupune că diferențierea dintre teorie și cunoștințele aplicate nu a avut loc încă în
cadrul științei resurselor informaționale, în timp ce cuvântul "teorie" este folosit în
sensul de "știință", care este tipic, în esență, prima etapă a științei.
Resursele informaționale sunt încă caracterizate prin tr-o vagă teorie proprie ,
multe probleme nu au fost stabilite deloc, iar altele au fost rezolvate la nivel intuitiv
sau numai în ramura aspectelor economi ce și juridice . Între timp, teoria științei
resurselor informaționale trebuie să definească locul acestui domeniu științific în
sistemul de document are și comunic are a cunoașterii în conformitate cu domeniul său
de aplicare a sarcinil or, trebuie să ofere o definiție clară a metastazelor în cadrul c ărora
funcționează resursele informaționale . Totodată trebuie să formuleze un subiect de
studiu și să stabilească relațiile resurselor i nformaționale diferite fenomene precum
cărțile și concepte le de document are în deplină măsură, adică mai degrabă științific
decât intuitiv. În plus, teoria trebuie să stabilească domeniul de aplicare al subiectului
său de studiu și să propună o definiție a resurselor informaționale deoarece, esența ei
nu este clară, funcțiile, structura, caracteristicile specifice și tipologice nu au fost
numite, iar legile și regularitățile dezvoltării și funcționării acestora nu au fost aflate. 14
Conceptul de „ Resurs ă informațional ă” include informațiile și resursele asociate
acestora astfel:
▪ Personal (resursa umană)
▪ Echipamente
▪ Fonduri (resursa financiară)
▪ Echipamente și tehnologia informației (calculatoarele)

14 Berestova, T, Berestova, 2016, Nauchno -Tekhnicheskaya Informatsiya, Seriya 1: Organizatsiya i Metodika
Informatsionnoi Raboty, 2016, No. 4, pg. 1.

19 din 117
6.1.1. Managementul Resurselor Informaționale

Conceptul de management al resurselor informaționale a fost introdus în mijlocul
anilor 1970 de către guvernul federal al Statelor Unite ca parte a încercării sale de a
diminua situația sarcinile de papetărie pentru publicul larg.15 Managementul resurselor
informațional e a fost prezentat ca un mecanism de planificare și control în contextul
gestionării înregistrărilor, deși termenul se referă la informații într -un context mai larg
decât documentele tipărite.
Literatura de specialitate oferă numeroase definții ale manage mentului resurselor
informaționale. Multe dintre aceste definiții anterioare încearcă să defecteze
managementul resurselor informaționale prin elaborarea celor trei termeni (informare,
resursă, management) și prin reutilizarea cuvintelor termenului în corp ul definiției.
Notabil este Guimaraes care a furnizat o definiție pentru managementul resurselor
informaționale care nu a prezentat aceste limitări definind MRI ca "o colecție de
subdimensiuni ale căror obiective sunt de a efectua și de a gestiona achiziți onarea,
stocarea, manipularea, recuperarea și comunicarea (distribuția) de date ".16 Cu toate
acestea, nicio definiție nu este acceptată ca standard pentru managementul resurselor
informaționale .
Un număr de autori au propus caracteristici ale construcției managementului
resurselor informaționale . Holmes17 a sugerat noțiunile de convergență a tehnologiilor
informaționale și a unor directori pentru a le gestiona . Poppel18 a propus managementul
resurselor informaționale ca un mecanism pentru transformarea obiectivelor de afaceri

15 Lytle, R.H. Information resource management: 1981 -1986. Annual Review of Information Science and Technology ,
1986, pg. 309-335.
16 vezi Guimaraes, T. Information resources management: improving the focus. Information Resources Management
Journal , I. 1 (Fall 1988), pg. 17
17 vezi Holmes, F.W. Information resource management. Journal of Systems Management , 1977, pg. 6-9
18 vezi Poppel, H. Portfolio on information resource management —the process. Data Processing Management. Auerbach
Publishers , 1978.

20 din 117
în obiective strategice. Mai mult Horton19 a elaborat ideea că managementul resurselor
informaționale include mai multe tehnologii și funcții de manipulare a informațiilor.
Diebold20 și Horton au o ferit propunerea că MRI înseamnă vizualizarea informați lor ca
o resursă corporativă valoroasă comparabilă cu cea a capitalului și a forței de muncă.
Synnott și Gmber21 au avansat discuția cu privire la managementul resurselor
informaționale ca o legătură/ m ijloc de gestionare a resurselor informaționale de
obiectivele generale ale organizației. Ei au introdus, de asemenea, termenul de “ofițer
de informații – chief informațion officer” (CIO) pentru directorul executiv responsabil
de întreaga organizație polit ică de informații și tehnologie. Horton a concluzionat că
managementul resurselor informaționale include atât managementul informațiilor cât
și pe cel al tehnologiilor.
Cercetările privind managementul resurselor informaționale, așa cum sunt
descrise în literatură, nu sunt deosebit de riguroase. Cele mai multe articole pe tema
MRI se bazează fie pe opinii, fie pe anecdote. Lytle22 a observat că rapoartele privind
programele managementului resurselor informaționale din sectorul privat și din cel
industrie s unt mai puțin frecvente.
Nevoia construirii managementului resurselor informațiilor rezultă din
importanța crescândă și din cheltuielile pentru tehnologia informației (IT), în
organizații. Managerii trebuie să -și îndeplinească două sarcini: mai întâi treb uie să se
asigure că IT -ul își plătește drumul și, în al doilea rând, trebuie să se asigure că
investițiile IT sunt orientate corespunzător. O definire clară și operaționalizarea a
construcției managementului resurselor informaționale, va ajuta managerii s ă înțeleagă
varietatea activităților care cad sub umbrela IT -ului. Această înțelegere îi va ajuta pe
acești administratori să realizeze sarcinile de mai sus. În consecință, managerii au

19 vezi Horton, F.W. Information Resources Management: Concept and Cases , OH: Association for Systems
Management, 1979.
20 Diebold, J. IRM: new directions in management . Infosystems, 1979 , pg. 41-42.
21 vezi Synnott, W.R., and Gruber, W.H. Information Resource Management , John Wiley and Sons, 1981.
22 vezi Lytle, R.H. Information resource management: 1981 -1986. Annual Review of Information Science and Technology ,
1986, pg. 309 -335.

21 din 117
nevoie de o definiție consistentă și inclu sivă și o operaționalizare c are cuprinde fațetele
multiple ale constructului MRI.
Domeniul unui construct este în esență o definiție a conceptului. Premisa care
stă la baza conceptului de management la resurselor informaționale, solicită gestionarea
informațiilor ca un bun valoros, prin urmare, definiția MRI ar trebui să se adreseze
managementului resurselor informaționale ca activitate de gestionare. Definirea
managementului resurselor informaționale, determinată printr -o revizuire a literaturii
poate fi sintetizată astfel :
“manage mentul resurselor informationale reprezintă o abordare
cuprinzătoare a planificării, organizării, bugetării, direcționării,
monitorizării și controlului persoanelor, finanțării, tehnologiilor și
activităților associate achizițion ării, stocării, prelucr arării și distribuir ii
datelor pentru a satisface o nevoie în beneficiul întregii organizații ”
De multe ori managerii consideră că trebuie să investească în tehnologii
infomaționale critice rămânerii acestora competitivi, dar nu au dovezi puternice cu
privire la impactul pe care îl vor avea aceste tehnologi asupra liniilor de bază ale
organizației. O definire clară a managementului resurselor informaționale ar trebui să
contribuie la înțelegerea acestora și asupra domeniilor în inve stițiile în tehnologiile de
informații vor avea efecte de pervormanță corporativă și nu numai.

7.1.1. Dimensiunile managementului informațional
În ultimii ani, managementul a devenit un termen „la modă”, fiind abordat la
toate nivelurile organizaționale și soci ale. Recunoașterea managementului ca factor
important de eficientizare în domenii precum economia sau activitatea organizațională
derivă din faptul că reușitele din diferite domenii, precum cel economic, tehnic sau
militar au fost asociate cu performanțel e conducerii.

22 din 117
Tandemul „manager – management” devine firesc în abordarea oricărui demers
orientat spre eficiență, eficacitate și competitivitate indiferent dacă el are loc la nivel
strategic, operativ sau tactic. De aceea trebuie acordată atenția cuvenită manierei de
implicare a managerilor în exercitarea proceselor de management, performanța fiind
ținta permanentă a acestora.
1.1.1.1. Fundamente în managementul infomațional
Pe parcursul evoluției sale, managementul informațional a parcurs mai multe
stadii pornind de la o funcție auxiliară, cu o importanță redusă de management al
documentelor, respectiv exercitarea controlului fizic al acestora. În deceniul șapte al
secolului trecut progresul economic și tehnologic a contribuit la trecerea la un nou nivel
al managem entului informației, acela al tehnologiilor automatizate. Datorită ponderii
diferite privind alocarea resurselor necesare dezvoltării, managementul informațional a
avut o evoluție disproporționată la nivel mondial, determinând diferențe semnificative
între diferite state, corporații și organizații la nivel mondial.
Cele mai multe organizații din societățile dezvoltate au deja un management al
resurselor informaționale, ceea ce reprezintă al treilea stadiu de evoluție. În aceste
organizații, resursele info rmaționale includ, deopotrivă, tehnologiile informatice și
informațiile în sine. Tratându -le ca și resurse, managerii sunt obligați să le inventarieze
și să contabilizeze costurile și valoarea acestora, identic ca pentru resursele clasice.
În cadrul proce sului de management, obiectivele de bază ale utilizării resurselor,
inclusiv al celor informaționale, îl reprezintă:
− maximizarea valorii și beneficiilor obținute din utilizarea resurselor pentru a
atinge obiectivele organizaționale;
− minimizarea costului achizițiilor, prelucrării, utilizării și disponibilizării
resurselor;
− responsabilitatea bine definită pentru utilizarea eficientă a resurselor și
asigurarea unei bune și ritmice aprovizionări a resurselor în cauză.
Prin urmare, mana gementul informației poate fi conceptualizat ca fiind „ un
sistem elaborat cu scopul de a procura informațiile necesare unei activități bine

23 din 117
determinate ”23 care cuprinde „ un ansamblu de metode, de mijloace auxiliare și de
operații prin care unei organizații îi este asigurată informația necesară ”24. O altă
definire face referire la „ o activitate sistematică de culegere, stocare și prelucrare a
datelor care, oferind managementului (în sensul restrâns de alegere între alternative)
informațiile necesar e, permit dirijarea și controlul administrativ al activităților în
funcție de responsabilitatea asumată ”25.
Din analiza acestor definiții se poate afirma că managementul informației are
aceleași funcții ca orice proces managerial, funcțiile sale suportând a cele elemente de
specificitate generate de scopul întregii sale acțiuni.
Recunoașterea generală a faptului că informația reprezintă o resursă
indispensabilă, a dus la impunerea conceptului de management al resurselor
informaționale, iar managerii au ajuns să aplice acestora principiile managementului
general al resurselor.
Cu cât organizațiile sunt mai complexe, cu atât specializarea activităților
profesionale este mai accentuată. Exercitarea managementului unor astfel de structuri
solicită planificare, org anizare și administrare amănunțită a tuturor activităților, ceea
ce determină un management al informației la fel de complex.
Modul de organizare al managementului informației este în strânsă legătură cu
diversitatea structurilor organizaționale existente, raportându -se la sistemul ierarhic de
organizare și luare a deciziilor.
Un management eficient și eficace al informației, în acțiunea militară, trebuie să
îndeplinească cumulativ, următoarele principii:
• obiectivitate în organizarea ciclului managerial;
• operativitate în satisfacerea cerințelor critice de informații;
• control centralizat în gestionarea optimă a resurselor;

23 J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, op.cit., p. 95. [1]
24 Ibidem.
25 Ibidem.

24 din 117
• oportunitate în difuzarea informațiilor;
• accesibilitate la informații potrivit competențelor;
• actualizare continuă a informațiilor dispon ibile.
Din aceste principii derivă următoarele caracteristici ale acestui proces managerial:
• continuitatea : se desfășoară fără întrerupere, pe timpul pregătirii, desfășurării și
după încheierea acțiunilor;
• predictibilitatea : datele informative trebuie anti cipate și obținute la timp.
• oportunitatea : datele informative și informațiile au valoare numai dacă ajung în
timp util și sunt folosite eficient;
• integrarea și interdependența : sistemul informațional trebuie să lucreze în
strânsă legătură cu celelalte subs isteme printr -un schimb reciproc de date și
informații în scopul atingerii obiectivelor.
2.1.1.1. Etapele ciclului informațional
Eficiența managementului informației trebuie asigurată de implementarea unui ciclu
informațional optim, prin care datele să fie transfo rmate în informații și să fie puse la
dispoziția factorilor de decizie și participanților, în părțile ce -i privesc, ca elemente de
cunoaștere a situației reale din zona de execuție, operațională.
Cu toate că fundamental la nivelurile diferitelor tipuri de organizații diferențele sunt
mici în ce privește modul cum se stabilesc nevoile informaționale, modul de obținere,
analiză, prelucrarea și diseminarea informațiilor abordarea va viza îndeosebi
funcționalitatea ciclului informațional în cadrul organizației militare.
Ciclul informațional implică executarea într -o succesiune logică a următoarelor
faze:
1. planificarea și direcționarea . Implică: identificarea nevoilor de informații, a
priorităților și direcțiilor de acțiune; generarea și asigurarea continuității
legăturilor între structurile de informații și operații; precizarea misiunilor de
informații pentru ciclul de planificare și cel de conducere;

25 din 117
2. culegerea datelor . Presupune o concepție unitară de întrebuințare integrată a
tuturor surselor de i nformații ce acționează în spațiul terestru, aerian și naval,
în scopul satisfacerii nevoilor de informații stabilite;
3. prelucrarea datelor. Cuprinde procesarea, direcționarea, analiza și elaborarea
informațiilor. Este un proces logic, mental sau bazat pe i nteligența artificială,
colectiv și imparțial ce stabilește semnificația datelor și informațiilor și care se
finalizează printr -un produs de informații (prezentări orale, documente scrise
sau în format electronic, hărți, scheme sau alte documente diferite) ;
4. difuzarea informațiilor . Este faza în care informațiile sunt transmise
beneficiarilor pe verticală (ascendentă, de regulă informații finite către factorii
de decizie și descendentă, către structurile de execuție) sau pe orizontală (între
compartimentele de pe același nivel), folosindu -se informarea, rapoarte
informative sau alte proceduri de stat major (hărți, casete video, filme sau
imagini digitale etc.);
5. valorificarea informațiilor. Trebuie făcută mai ales pe timpul fundamentării
deciziei, planificării și conducerii acțiunilor militare întrunite de către
comandanți, în cadrul comandamentului și, în special, în structurile de
informații/cercetare pentru planificarea și conducerea acțiunilor de informații;
6. evaluarea și conexiunea inversă (feedbackul). Constituie faza în care se
stabilește eficiența ciclului informațional, pe etape și în întregul său conținut,
pentru stabilirea de soluții față de nevoile de informații stabilite inițial sau
actualizate în raport de desfășurarea acțiunilor militare întrunite.
3.1.1.1. Componentele sistemului informațional
A. Resursele informaționale
Resursele informaționale sunt componenta a cărei calitate tinde să condițiioneze
intr-o măsură crescândă conținutul și eficiența de ansamblu a organizației. Acestea se
pot defini ca ansamblul sistemic al informațiilor generate, obținute, disponibile și

26 din 117
refolosibile din cadrul organizației . Fiecare activitate la rândul ei generează noi
informații, care ulterior, sunt utile ducerii la bun sfârșit a respectivei activități sau a
altor activități.
Modul de organizare a resurselor informationale permite, pe de o parte,
cunoașterea situației trecute, precum și a celei existente într -o organizație, iar pe de altă
parte, anticipări ale evoluției viitoare, contribuind astfel la elaborarea și îndeplinirea
obiectivelor organizației, oferind totodată și posibilitatea adoptării de strategii active
care să influențeze mediul în sensul dorit. O utilizare corespunzătoare a resurselor
informaționale poate permite unei organizații posibilitatea adaptă rii acesteia,
tendințelor viitoare încă dinainte ca acestea să își facă apariția.
Resursele informaționale condiționează intr -o măsură semnificativă, atât
funcțiile organizației, cât și proiectarea structurilor organizatorice pe care aceste funcții
se baz ează. Componenta elementară a resurselor informaționale – informația,
constituie rezultatul prelucrării datelor după anumite proceduri logice.
Complexitatea proceselor manageriale implică și utilizarea unui volum mare de
informații. Diversitatea și comple xitatea deosebită a acestora impune o multitudine de
clasificări26 ce facilitează identificarea caracteristicilor fiecărui tip.
Din punct de vedere al gradului de prelucrare informațiile pot fi:
▪ primare – cele care au suferit un proces de prelucrare anteri or;
▪ intermediare – cele care au fost și mai pot fi supuse prelucrării;
▪ finale – cele care au un caracter sintetic și un grad de agregare ridicat;
În funcție de originea și destinația lor, distingem:
▪ informații externe – generate în mediu sau destinate ace stuia;
▪ informații interne – care se nasc și circulă în interiorul organizației;
După modul de definire , informațiile se clasifică în:

26 O. Niculescu, I. Verboncu,Curs – Fundamentele managementului organizational – op. cit., p.172 -174 [3]

27 din 117
▪ formale – având un regim prestabilit de captare, circulație, prelucrare și
stocare;
▪ informale – care circulă spontan într e compartimente și/sau indivizi în
funcție de necesități.
B. Fluxurile și circuitele informaționale
Fluxurile și circuitele informaționale sunt cea de a doua componentă a
sistemului informaționale al organizațiilor. Orice sistem informațional se
caracterizează, în fiecare parte a lui, prin două concepte: emițător și
receptor(beneficiar). Emițătorul este sursa de producere a informației care apoi este
procesată sau modificată și transmisă receptorului.
Calitatea de informații vehiculată (transmisă și procesată) între emițător și
receptor se numește flux informațional iar traiectoria pe care o parcurge informația se
numește circuit informațional.

Fig. 4 : Fluxuri și circuite informaționale
În literatura de specialitate, analiza fluxurilor de specialitate se constituie ca nu
capitol de sine stătător care a apărut ca urmare a preocupării teoretic ienilor de a elabora
categorii generice care să caracterizeze cât mai complet sistemele informaționale. În

28 din 117
acest context se pare că există o foarte complexă tipologie a fluxurilor informaționale27.
Acestea sunt abordate în funcție de direcția de vehiculare a informației (verticale,
orizontale, oblice); conținutul informației (omogene, eterogene); frecvența produceri
(permanente, temporare, periodice) sau configurației (ondulatorii, arc, spirală).
Criteriul configurației este cel mai complex, deoarece el are la bază ideea că un
management bun este rezultatul unei decizii corect transmisă printr -un sistem
informațional, intr -o structură organizatorică permeabilă . Potrivit acestui criteriu, pot
fi definite următoarele tipuri de fluxuri informaționale:
▪ liniare – care au un caracter permanent și urmăresc în principal traseul relațiilor
organizatorice de tip ierarhic și de cooperare;
▪ ondulatorii – care se stabilesc între șefi și subordonații compartimentelor situate
la același nivel ierarhic și sunt rezultanta unei combinații dintre relațiile de tip
ierarhic cu relații de cooperare.
▪ arc – care apar între decidenți și executanți situați pe niveluri ierarhice diferite,
cu traiectorii ascendente sau descendente, și sunt de regulă generate de deciziile
cu caracter de un icat; acestea pot fi cu transferul deciziei descendent și raportare
ascendentă (informarea este subsecventă deciziei – arc convex – fig. 5) sau cu
informare ascendentă și decizie descendentă (informarea ajută la constituirea
deciziei, arc concav – fig. 6);

27 T. Zorlentan, E. Burduș, G. Căprărescu, Managementul organizației , Ed. Economică, 1998, p.407 [4]

29 din 117

C. Proceduri și mijloace de tratare a informației
Cea de a treia componentă a sistemelor informaționale o constituie procedurile
și mijloa cele de tratare a informației cu ajutorul cărora resursa informațională este
prelucrată și adaptată potrivit nevoilor manageriale. Ele sunt strict dependente de forma
de organizare a sistemului informațional precum și de baza materială de care dispune
organizația.28
Procedurile informaționale includ metodele și tehnicile de culegere,
înregistrare, transmitere și prelucrare, operațiile componente, suporții, formulele,
modelele și mijloacele de tratare a informațiilor. Mijloacele de tratare a informațiilor
se constituie într -un ansamblu unitar al mijloacelor de culegere a datelor, înregistrare,
transmitere și prelucrare ale informațiilor. Acestea definesc suportul tehnic al
sistemului informațional. Acest suport include următoarele două mari componente:
▪ Suport ul fizic ce conține ansamblul de echipamente – hardware ;
▪ Suportul logic, care cuprinde sistemul de programe de operare și programele
de aplicații – softwar e.

28 I. Radu, M. Ursacescu, F. Ionita – Informatică pentru managementul firmei , Ed. ALMI, 1998, p.32 [5]

30 din 117
Obținerea unor rezultate finale în timp real este condiționată de numărul, structura, și
calitățile tehnice ale mijloacelor de tratare a informațiilor. Ca urmare, acestea vor
influența performanțele funcționale ale sistemului informațional.

Societatea informațională

Oamenii au început să vorbească din ce în ce mai mult despre "informație" c a o
trăsătură distinctivă a lumii moderne în jurul anilor 1990. Începând cu secolul XX ni
se spune că intrăm într -o epocă a informației, că de acum o sa predomine un " mod de
informare " nou, diferit de ce a fost până acum, că acum ne regăsim într -o "e-socie tate",
că trebuie să ne mulțumim cu o " economie fără greutăți " condusă de informații, că ne –
am mutat într -o "economie globală a informațiilor".29
Dialogul fluid, eliberat de blocaje și sincope, între factorul de decizie și
cetățean/mediul de afaceri este de importanță decisivă în procesul de optimizare
financiară și funcțională a actului de guvernare. Nu doar procesând informații ci și
punându -le la dispoziția imediată și directă a beneficiarului, căruia îi oferă și
posibilitatea de retro -acțiune (feed -back), autoritățile statului creează cadrul propice
pentru o administrare eficientă și orientată pe cetățean. Triada {cetățean : mediu de
afaceri : Guvern} reprezintă nucleul în jurul căreia se dezvoltă un nou model al
organizării umane: Societatea Informați onală.30
8.1.1. Definire
Majoritatea oamenilor se întreabă la un moment dat, ce fel de societate este aceasta
în care trăim acum? Cum putem întelege ce se întâmplă în jurul nostru și unde ne
îndreptăm? Pentru cei mai mulți dintre noi, căutarea răspunsului corect la aceste

29 Frank, Webster, Theories of the Information Scoiety – third edition, Routledge Taylor & Farncis Group, London and
New York, 2 006, pg. 2 .
30 Mihaela, Tomescu, Dragoș Nicolau, Daniel Savu, Ion Alexandru, Aspecte ale societății informaționale în România.
Evoluție și tendințe , ICI București, pg. 4 5;

31 din 117
întrebării, devine o sarcină descurajatoare deoarece implică identificarea contururilor
majore a condițiilor extrem de complexe și schimbătoare pe care societatea în întregul
său le de zvoltă.
Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informației în ultimii ani a avut un impact crescând
asupra societății și a economiei globale,aducând în prim plan schimbări fundamentale
ale modelelor de producție si distribuție, condițiilor comerciale, ocupării forței de
muncă și vieții cotidiene. La începutul unui nou mileniu, economia mondială se află
într-un proces de trecere de la o societate predominant industrială la un nou set de reguli
– societatea informațională, care conduce la apariția a ceea ce se num ește noua
economie.31
Premisele trecerii la societatea informațională sunt dictate de dinamica foarte
puternică a noii economii, în care tehnologiile digitale fac tot mai facile și mai ieftine
accesarea, procesarea, stocarea și transmiterea informațiilor. A cest volum imens de
informa ții disponibile creeaz ă oportunit ăți de exploatare a lor prin crearea de
noi produse și servicii, prin dezvoltarea de noi activit ăți și sporirea num ărului de locuri
de munc ă. Noua economie, specific ă societ ății informationale, tr ansform ă informa ția
digital ă în valoare economic ă și social ă, creând noi industrii, modificându -le pe cele
existente și afectând profund viata tuturor cet ățenilor.32 Practic putem spune ca astăzi
ne aflăm într -o eră în care schimbul de informații a înlocuit ca și valoare producția de
bunuri.
Conceptul de societate informațională sau societatea post -industrială se referă la
acea societate în care a avut loc o tranziție de la economia bazată pe producție la o
economie bazată p e servicii. Totuși pentru ca o societate să facă această tranziție sunt
necesare atât industrializarea cât și liberalizarea acesteia, urmând ca în cele din urmă
tranziția economică să afectezi întreaga societate și să cauzeze o restructurare a

31 Revista Informatica Economica , nr.4 (16)/2000, pg. 42
32 Stoica, Marian, Premise al e trecerii la societatea informațională , Catedra de informatică economică, A.S.E. București

32 din 117
acesteia. Astfel noua economie, specifică societății informaționale va transforma
informația digitală în valoare economica și sociala, creând noi industrii, modificându –
le pe cele existente, afectând profund viata tuturor cetățenilor.
Astăzi, foarte mulți specialisti în domeniu, consideră "societăți informaționale"
Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Germania și alte națiuni cu un mod similar de
viață. Politicienii, liderii, oamenii de afaceri și factorii de decizie politică din cadrul
“Uniunii Europene” au prelua t ideea "societății informaționale" solicitând adaptarea
rapidă la o "societate informațională globală", urmărind astfel calea Japoniei care a
îmbrățișat acest conceptul de “societate informațională” încă de la începutul anilor
1970.33

9.1.1. Instrumente ale soci etății informaționale
4.1.1.1. Tehnologia informației și calculatoarelor (TIC)
Odată cu răspândirea și ușurarea accesului la un calculator personal – fenomene
apărute la sfârșitul deceniului 1980 – s-a inaugurat o nouă eră și anume cea în care
stocarea și procesar ea datelor încetează a mai fi atribuite exclusiv agențiilor
guvernamentale, companiilor mari sau centrelor de calcul și devin bunuri tehnologice
la îndemâna publicului larg. Astfel, la domiciliul cetățeanului se poate regăsi un
calculator personal, de dime nsiuni comparabile cu acelea ale unei lăzi frigorifice, însă
cu putere de procesare superioară celei ale mainframe -urilor specializate de la sfârșitul
deceniului 1970. Anul de trecere între deceniile sus -menționate34 înseamnă ieșirea din
perioada de „clasic ism informatic” (cea a sistemelor informatice tradiționale,
concentrate în câteva centre specializate de mari dimensiuni și dedicate practic în
totalitate aplicațiilor pur științifice) și intrarea în noua epocă a miniaturizării și a
comunicațiilor prin reț ea, adică înseamnă inaugurarea erei „democratizării

33 Duff, Alistair S., Information Society Studies , Routledge, 2000, pg. 21.
34 United Nations Public Administration Network – „Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informației în secolul XX ” –
http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/docume nts/un -dpadm/unpan041460.pdf accesat la 31.05.2019

33 din 117
informatice”. Acest nou început istoric este bazat pe accesul practic universal la
stocarea, procesarea, răspândirea și tot mai mult – în ultimele două decenii mai cu
seamă, datorită apariției mediilor de dezvoltare a aplicațiilor informatice în diverse
limbaje de programare – la crearea informației (incluzând nașterea unor tot mai diverse
direcții de aplicare a tehnologiei informației).35
Analizând factorii cheie a caror convergență definește aproape comp let o
societate a informației, se observa ca TIC constituie motorul funcțional al unei
implementări corecte a societății informaționale și al trecerii spre noua era tehnologică,
spre noua economie în general.
În prezent, TIC reprezintă cel mai important sector industrial al tranziției de la
societatea bazată pe producția de masă, spre societatea informațională caracterizată de
globalizare, flexibilitate și mobilitate. Impactul unic al TIC constă în rolul pe care
acesta îl joaca pentru transformarea econom iei și a societății ca întreg. Tehnologiile și
retelele globale de comunicații transformă activitățile economice, conducând la
creșterea productivității muncii, la crearea de noi oportunități economice și la apariția
de noi locuri de muncă. Această perspec tivă este valabilă atât pentru țările în curs de
dezvoltare cum este și România, dar și pentru statele dezvoltate, dat numai cu condiția
existen ței unui cadru legislativ permisiv pentru exploatarea noilor oportunit ăți.
Dezvoltarea din ultimii ani a indust riei TIC a fost una exponențială, poate cea
mai spectaculoasă în istoria schimbărilor industriale. Revoluția telecomunicațiilor
conduce la diminuarea prețurilor serviciilor de telecomunicații și a echipamentelor.
Organizațiile și persoanele fizice se bucur ă de servicii noi și de calitate superioară:
instalare rapidă a liniilor de telecomunicații, servicii de informații mai eficiente,
dezvoltarea centrelor de apeluri, servicii de transferare a apelurilor etc.

35 Mihaela, Tomescu, Dragoș Nicolau, Daniel Savu, Ion Alexandru, Aspecte ale societății informaționale în România.
Evoluție și tendințe , ICI București, pg. 43 ;

34 din 117
Adeptii economiei bazate pe informație susțin și argumentează faptul că noile
tehnologii informaționale și de comunicații reprezintă o schimbare la fel de importantă
ca și alte mari descoperiri tehnologice din istoria societății industriale, precum motorul
cu abur, electricitatea sau motorul cu ardere i nternă. O analiza mai sceptică recunoaște
dezvoltarea foarte rapidă a industriilor TIC, dar fara a fi însotită de aceeași
productivitate ca în alte sectoare. Acest scepticism însă, constă în general, în faptul că
nu s -a dovedit că adoptarea TIC pe scara globală implică creșterea productivității
muncii, și nu în faptul că acest lucru nu ar fi adevarat .36
De interes deosebit rămâne vehicularea informației, lucru realizabil prin
dezvoltarea tehnologiilor de fabricare și programare a rețelelor locale (LAN – Local
Area Network), a căror interconectare a avut drept efect apariția rețelelor de arie extinsă
(WAN – Wide Area Netwok) care, la rândul lor, constituie „osatura” Internetului,
despre care se poate spune că reprezintă un nou domeniu (devenit de sine stătăt or și în
continuă diversificare și expansiune) al însăși existenței societății umane.
5.1.1.1. Internetul
Substantivul propriu „Internet” desemnează o rețea mondială unitară de
calculatoare și alte aparate cu adrese computerizate, interconectate conform
protocoalelor (regulilor) de comunicare. Super -rețeaua Internet din zilele noastre, care
de mult a împânzit întreg globul pământesc, a rezultat din extinderea permanentă a
acestei rețele inițiale Arpanet. Azi pe glob există un singur Internet, care însă e ste uriaș;
el oferă utilizatorilor săi o multitudine de informații și servicii precume -mail, www,
FTP, Găzduire web (web hosting) și multe altele, unele dintre ele fiind numai contra
cost. Termenul „Internet” nu trebuie confundat cu serviciul internetic World Wide
Web(www). Acesta fiind unul din multele servicii oferite pe Internet .37

36 Ibidem
37 Ibidem

35 din 117
Substantivul com un „internet” (scris cu minusculă) desemnează rețele speciale
ce interconectează 2 sau mai multe rețele autonome aflate la mare depărtare unele față
de altele. Un exemplu de 2 rețele mari, interconectate printr -un internet pentru care
folosința acestui num e este justificată: rețelele SIPRNet și FidoNet. Rețelele de tip
internet nu trebuie confundate cu super -rețeaua „Internet” de mai sus.
Termeni înrudiți cu „Internet” și „internet”:
▪ intranet: o rețea particulară cu principii de funcționare similare cu cele ale
Internetului, dar cu acces restrâns – de exemplu intranetul sau intraneturile
unei companii particulare, la care primesc acces numai angajații companiei.
Intraneturile sunt de obicei separate de Internet.
▪ extranet: un intranet particular al unei compa nii, la care însă au acces (măcar
parțial) și anumite persoane sau grupe externe autorizate din alte companii, ca de
exemplu de la firme furnizoare sau firme cliente. Accesul la extraneturi are loc
de obicei prin intermediul Internetului.
Internetul însea mnă nu doar o tehnologie care a captat atenția și imaginația
specialiștior, ci și un tipar ontologic al societății moderne: instituții, specialiști în
diverse domenii, persoane private etc. au început să îmbrățișeze utilizarea lui pentru a
schimba informaț ie, ștergând astfel frontierele impuse obiectiv de distanțele geografice
sau de cele impuse de limitările de viteză – „grupuri” de semnale electrice, organizate
după o logică bine determinată, circulă neîncetat în ambele sensuri pe magistralele de
cupru ca re acoperă tot mai multe azimuturi, ducând practic instantaneu „ștafeta”
informației de la un calculator la altele aflate în cealaltă parte a globului. Astfel, în zorii
Epocii Digitale (la începutul deceniului 1990), comunicarea prin Internet se făcea prin
aplicații specializate care utilizau protocoalele TELNET (pentru conectarea la distanță
și dialog în timp real), MAIL (Poșta Electronică) și FTP (transfer de fișiere); se poate
menționa în treacăt că, din punct de vedere principial, protocolul reprezintă o convenție
„de conversație” conform căreia o Aplicație -Emitor rezidentă pe o mașină de calcul

36 din 117
trimite informație organizată de așa manieră încât o Aplicație -Receptor la distanță știe
despre acea informație de la cine a venit, ce înseamnă, ce să facă cu ea și ce să trimită
înapoi drept răspuns, ambele mașini trecând alternativ în decursul dialogului prin
ipostazele Emitor și Receptor.38

10.1.1. Caracteri sticile societății informaționale
Conform unui articol publicat de asist. Stoica Marian în “ Informatica
Economic a” numărul 4 din 2000, premisele trecerii la societatea informațională rezidă
și în caracteristicile acesteia, care sunt exprimate din mai multe puncte de vedere, de la
global la individual astfel:
▪ din punct de vedere politic , societatea informa țional ă este una democratic ă;
▪ din punct de vedere administrativ , ofer ă posibilit ăți de dezvoltare pentru afaceri
și administra ție public ă;
▪ din punct de vedere social , oferă popula ției acces facil la educa ție prin
dezvoltarea infrastructurii informa ționale și de comunica ții;
▪ din punct de vedere juridic , modific ă natura muncii, creând condi ții pentru
desfășurarea activit ăților specifice erei informa ționale;
▪ din punct de vedere economic , determin ă creșterea poten țialului de afaceri și
a productivit ății muncii;
▪ din p unct de vedere cultural , este o societate bazat ă pe cunoa ștere, asigurând
consacrarea valorilor umane (traditie, religie, rela ții interumane etc.);
▪ din punct de vedere individual , permite valorificarea inteligen ței cu investitii
mici.
Tot în cadrul acelu iași articol s -au prezentat ca și deziderate ale caracteristicilor
societății informaționale următoarele.
a) Societatea informațională evoluează din societatea actuală.

38 Revista Română de Informat ică și Automatică , vol. 26, nr. 4, 2016, pg. 44.

37 din 117
b) Noile tehnologii se vor regasi în multe aspecte ale vieții de zi cu zi, fără a se
înregist ra însă o revoluție informatională. Evolutia normală este introducerea
TIC pornind de la necesitățile și oportunitățile existente și nu invers.
c) Tehnologia trebuie văzută ca o cale de dezvoltare și optimizare a activității
umane, prin evitarea determinismul ui tehnologic.
d) Dezvoltarea societății informaționale trebuie să aiba un profund caracter
antropocentric, deși motivațiile organizațiilor au, cu preponderență, un caracter
tehnocentric.
e) Internet -ul este emanația societătii informaționale fiind, deopotrivă, sursă de
documentare dar și de inspiratie. Imperfecțiunile sale tehnologice și relative la
societate (societale) vor trebui eliminate în viitor pentru ca Internet -ul să
constitue paradigma altor sisteme similare, mai performante.

11.1.1. Rolul i ndividul ui în societatea informațională contemporană
Importanța informației a ajuns să infuențeze diviziunea socială odată cu
societatea bazată pe cunoștințe și accesul la informație. Prin deschiderea accesului la
informație pentru popuația din zonele izolate, tehnologia informației a ajuns să
afecte ze starea socială actuală . Au fost create noi structuri sociale, formate din cei care
nu au capacitatea mintală sau aptitudinile necesare pentru prelucrarea informației în
procesul muncii, aceștia devenind some ri. Societatea informațională contemporană
presupune o cerere mare de forță de muncă calificată, popula ția fiind nevoită să învete
cum să lucreze cu informația. O mare parte a populației nu mai corespunde
cerintelor de resurse umane ale economiei intensiv -informaționale, fiind analfabetă
funcțional. Acest analfabetism informatic constitui e o o nouă probem ă a societății
informaționale, în care fiecare persoană ar trebui i să cunoasc ă cel putin trei limbaje: o
limbă straină de circulație international ă, limbaj -ul informati c și un limbaj artistic.
Societatea informațională actuală îi oferă individului posibilitatea de a accesa

38 din 117
informații din diverse domenii și de a angaja dezbateri. Totodată sa creat o posibilitate
a asum ării unei responsabilități democratice în ceea ce se numește democra ție
cibernetic ă.
Noile tehnologii au deschis porțile formulării de noi idei și de exprimare a
opiniilor personale. Tehnologia informației permite oamenilor folosirea de noi “canale”
pentru a se angaja în interacțiuni sociale, c are înlocui esc comunicarea directă dar o
complet ează, astfel încât contactele din diferitele colțuri ale lumii sunt mai ușoare și
mai rapide. Oamenii fac schimb de informații pe diverse domenii de interes comun,
ceea ce va conduce la largirea și îmbogățirea vieții sociale și a calității acesteia.
În societatea informațională o amenii sunt capabili să aleag ă cel mai convenabil
mediu în concordan ță cu scopul acțiunii lor, cu partenerii de interac țiune,cu necesarul
de informa ție etc., în multe cazuri optând pentru comunicarea directa. De asemenea,
datorită dezvoltării tehnologi ei informa ției și comunica țiilor ( TIC ) indivizi i se pot
adapt a diferitelor ipoteze sociale (familie, religie, munca, petrecerea timpului
liber, responsabilitati civice etc.), conducând la o creștere a personalit ății individului.
În aceste condi ții, TIC a deveni și o amenin țare pentru intimitatea individului. Astfel,
problemele etice și legislative sunt deloc de neglijat având în vedere informa țiile nocive
accesibile prin Internet, referitoare la pornografia infantila, activitatile teroriste,
tehnicile de asasinat, metodele de suicid etc.

12.1.1. Conceptul IOT în societatea informațională
În ziu a de ast ăzi este de ne închipuit progresul uman f ără aportul calculatoarelor
care pe zi ce trece devin tot mai perfec ționate și mai multifunc ționale. Tehnologiile
informa ționale încontinuu descoper ă noi orizonturi pentru a simplifica via ța noastr ă.
Datorit ă limbajelor și tehnicilor moderne de programare, sunt create progarme
puternice ce asigur ă o func ționalitate perfect ă a calculatoarelor, a tehnologiilor
informa ționale și comunica ționale.

39 din 117
Societa tea informațională este societatea în care producerea și consumul de
informație este cea mai importantă activitate, informația este resursa principală,
tehnologiile informaționale și comunicaționale sunt tehnologiile de bază, iar mediul
informațional, împr eună cu cel social și cel ecologic – un mediu de existență a omului.
Evoluția rapidă a tehnologiilor informaționale și de comunicare a produs și
continuă să producă schimbări esențiale în toate aspectele societății. Societatea
modernă poate fi percepută c a o societate în care informația reprezintă resursa
principală, iar cantitatea de informație se află într -o creștere evoluată. Tehnologiile
informaționale și de comunicare sunt intens utilizate în toate sferele de activitate ale
societății, inclusiv în edu cație și cercetare.
Cel mai recent concept cu privire la avansul tehnologic în societatea
contemporană este conceptul IOT (internet of things).
Internet of Things, Internetul Lucrurilor sau, pe scurt, IoT e un fenomen ce se
află de mai mulți ani în centr ul atenției oricărui expert în materie de tehnologie, mulți
dintre aceștia exagerând avantajele. Definiția termenului „IoT” diferă în funcție de
specialistul care îl explică. Cel mai răspândit și cel mai scurt răspuns este că Internetul
Lucrurilor este o r ețea de obiecte fizice conectate la Internet.
Lansată de pionierul în tehnologie Kevin Ashton în anul 1999, expresia „Internet
of Things” desemna inițial utilizarea Internetului pentru a permite computerelor să
observe lumea. Această rețea de obiecte cone ctate era menită să adune informații din
mediul fizic care să contribuie la găsirea unei soluții pentru o problemă raportată.
Așa cum afirma Ashton într-un interviu anul trecut, IoT este o soluție care vă
permite „să cunoașteți tot ce trebuie să știți despre lumea fizică. Informații precum unde
se află lucrurile, unde se află clienții sau dacă lucrurile au nevoie de întreținere sau de
altceva.”
Inițial, numeroși experți au considerat imposibil acest concept. Cu toate acestea,
companii precum Procter & Gamble, Gillette, WalMart, Tesco, Canon și Coca -Cola,

40 din 117
precum și organizațiile de stat americane (Departamentul Apărării, Serviciul P oștal) au
recunoscut avantajele pe care IoT le -ar putea aduce lanțurilor lor de aprovizionare și au
contribuit la stimularea dezvoltării tehnologiei.
O definiție mai flexibilă a IoT, cea care a generat acest cuvânt -cheie al
momentului, include orice gadge t care se poate conecta la Internet – așa-numitele
dispozitive „inteligente” (smart). De obicei, acestea sunt lucruri obișnuite, prevăzute
cu cipuri care permit utilizatorilor să controleze sau să interacționeze cu ele prin
intermediul unei rețele. Lista include aproape orice obiect conectat considerat, de
regulă, inteligent.
Indiferent de forma acestora, dispozitivele IoT reprezintă o parte comună a vieții
noastre, iar șansele ca acestea să cadă din grație în viitorul apropiat sunt mici sau chiar
inexistente.
Ideea principală din spatele conceptului Internet of Things este de a permite
obiectelor să observe lumea fizică și să facă schimb de informații pentru a susține o
acțiune. Pe măsură ce tehnologia a ev oluat, răspunsurile la modele specifice au devenit
automatizate, regulile pentru declanșarea unei acțiuni fiind stabilite de către oamenii.
La ce ne ajută IOT? U n răspuns scurt și simplu la această întrebare ar fi că
Internetul Lucrurilor ajută la „colect area de date și utilizarea acestora pentru a
determina un răspuns adecvat”. Unii preconizează că se va atinge o medie globală de
6,1 sisteme IoT/utilizator. Este evident că există o mulțime de date în jurul nostru, iar
valorificarea acestora reprezintă un obiectiv pentru sistemele smart.
În orice segment de piață, tehnologia dispozitivelor inteligente este menită să
sporească eficiența și confortul, să reducă costurile și eforturile prin automatizare, să
ajute la identificarea blocajelor sau să monitorizeze o situație și să recunoască un
rezultat.
Pentru utilizatorii individuali, acest lucru se traduce prin operațiuni pe care în
curând le vom lua de bune, cum ar fi pregătirea cafelei de dimineață atunci când te

41 din 117

trezești, setarea temperaturii optime în locuință când te întorci de la serviciu sau un
frigider care afișează rețete pe baza ingredientelor pe care le ai deja.
Securitatea la n ivel de perimetru, monitorizarea stării de sănătate și siguranța
copiilor sunt, de asemenea, aspecte acoperite de IoT prin verificarea ritmului cardiac și
a tensiunii arteriale, prin furnizarea de informații despre locul în care se află copilul tău
sau pri n transmiterea pe telefon a unei alerte în caz de intrare prin efracție.
Mediile de producție pot utiliza Internetul Lucrurilor pentru automatizarea
sarcinilor și a proceselor, monitorizarea echipamentelor sau gestionarea stocurilor.
Infrastructura urbană se bazează pe această tehnologie pentru a eficientiza operațiunile,
pentru a controla fluxul de trafic sau pentru a verifica nivelul de poluare a aerului. Toate
aceste aplicații reduc intervenția umană și conduc la facilitarea operațiunilor.
Cu toate acestea, mecanismul din spatele obținerii unui efect în urma colectării
datelor este mai complex. IoT se află pe prima linie: observă mediul înconjurător prin
intermediul unor senzori dedicați, generează o reacție pe baza datelor pe care le observă
sau transmite informațiile către alte sisteme, care analizează cifrele și compară
informațiile pentru a lua o decizie mai complexă.

Fig. 4: Interconexiuni IOT

42 din 117
Pe masură ce crește piata dispozitivelor smart home, sunt șanse din ce în ce mai
mari c a acestea să intre și în casa dvs. Veți începe să trăiți într -o casă inteligentă, fără
să vă gândiți la acest lucru. Atâta timp cât aveți dispozitive care „comunică” între ele
sau cu dumneavoastră, care se conectează la Wi -Fi și dispun de o aplicație pentr u a le
controla, puteți spune că trăiți într -o casa inteligentă. Senzori noi, algoritmi noi și
experiențe noi vă vor face viața mai conectată, mai productivă și mai confortabilă.
Un frigider inteligent care poate citi codul de bare al produselor puse in i nteriorul
acestuia, tine evidenta acestora si in momentul in care acestea sunt aproape de epuizare,
avertizeaza proprietarul sau pune automat o comanda pentru ce este nevoie. Se
sincronizeaza si cu agenda personala si in cazul in care, sambata seara vizion ati un film
cu prietenii stie ca e nevoie de mai multe bauturi sau alimente.
Alt exemplu ar fi un dulap inteligent care va poate ajuta sa gestionati hainele cu
memento -uri si sa va instiinteze ca ar trebui sa pui haine la spalat (ex: “Ai doua tricouri
curate in stanga. Ar trebui sa pornesti masina de spalat.”)
Acest concept de Internet of Thing se preteaza la idei fantastice. Imaginati -va
cum ar fi ca atunci cand plecati intr -un concediu, locuinta dumneavoastra sa intre in
modul vacanta, iluminand casa un eori pentru a da impresia ca e cineva acasa, astfel
indepartand hotii.
Conectarea dispozitiv -la-dispozitiv creaza sute de alte posibilitati. Senzorii de
miscare din jurul casei detecteaza oamenii din jurul ei, pornesc si opresc lumina sau
inchid si desc hid jaluzele. Un set de senzori din dormitor ar putea porni discret
televizorul, sa deschida jaluzelele si sa porneasca espressorul de cafea pentru un inceput
de dimineata in forta.
Chiar dacă dispozitivele dumneavoastră sunt inteligente, este totuși sarc ina dvs.
să vă asigurați că acestea sunt în siguranță. 2018 a fost anul în care oamenii au început
să acorde o mai mare atenție „protecției datelor” și confidențialității. Dincolo de
preocupările legale, oamenii doresc ca viața privată să le fie respectată și astfel, s -a

43 din 117
observat o schimbare în abordarea afacerilor care folosesc datelor și informațiile lor.
Deși această problemă este departe de a fi rezolvată, oamenii, sunt conștienți de aceasta.
O altă provocare cu care se confruntă IoT în acest an este s ecuritatea. Conectarea
dispozitivelor la internet creează o cale de intrare către casa și familia dumneavoastră.
Asemeni unei uși adevărate, această cale poate fi utilizată de oameni care doresc să
vă acceseze datele personale, mai ales că multe dintre di spozitivele inteligente nu
dispun de un software de securitate care să împiedice acest lucru, prin urmare sunt
vulnerabile la atacurile hackerilor.
Aceștia doresc să preia controlul asupra dispozitivelor dvs. pentru a vă fura banii,
pentru a vă folosi ide ntitatea, pentru a vă spiona sau pentru a folosi puterea de procesare
a dispozitivului inteligent.
Indiferent că întelegem sau nu acest concept, “internetul lucrurilor” conturează
și direcționează societatea informațională pe un trend al avansării tehnolo gice greu de
imaginat cu 10 ani în urmă, însă totodată deschide și o poartă către pericole greu de
prevăzut chiar și de către experții în tehnologie.

44 din 117

45 din 117
2. SECURITATEA NAȚIONALĂ

„Those who desire to give up freedom
in order to gain security
will not have, nor do they deserve, either one.”
Benjamin Franklin

Secolul XXI a debutat abrupt și violent, prin acte teroriste și alte acțiuni
criminale asemănătoare fără precedent în mai multe părți ale lumii. Acestea a u marcat
o nouă evoluție în plan politic pe întreaga planetă, declanșând un proces de
transformare profundă a mediului de securitate și generând consecințe ce afectează, pe
termen lung și în profunzime, comunitatea internațională.
Într-un astfel de context tensionat și complex, securitatea fiecărei țări, ca și
securitatea comunității internaționale în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea
de reacție și adaptare, ci și, mai ales, pe capacitatea de anticipare și de acțiune pro –
activă. Într-o lume compl exă, dinamică și conflictuală, aflată în plin proces de
globalizare, înțelegerea profundă a tendințelor majore de evoluție a securității
internaționale și a modului în care fiecare țară are șansa să devină parte activă a acestui
proces constituie o condiți e esențială a progresului și prosperității.
Cunoașterea, înțelegerea și evaluarea corectă a proceselor interne, a gradului de
coeziune socială, a capacității de mobilizare publică reprezintă o necesitate la fel de
importantă pentru realizarea proiectelor n aționale.
Eșecurile într -un astfel de domeniu sunt de neacceptat și, odată produse, ele pot
fi incluse în aria falimentului politic. Acestea pot evolua de la deteriorarea gravă a
calității vieții cetățeanului până la pierderea independenței, pierderea de t eritorii sau
chiar, în extremis, dispariția ca țară. Majoritatea țărilor Europei Centrale știu din
propria istorie ce înseamnă falimentul politicii de securitate națională. În statele

46 din 117
occidentale, cu deosebire în cele care nu au cunoscut perioada comunistă , securitatea
națională este un bun public, sensul eforturilor și eficiența lor fiind date de calitatea
vieții de zi cu zi a cetățeanului. Astfel, politica de securitate națională este o politică
publică.

Securitatea – conceptualizare

Termenul de securi tate este definit în dicționarul explicativ al limbii române prin
“faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentiment de încredere și de liniște pe care
îl dă cuiva absența oricărui pericol”39. Din punct de vedere etimologic, cuvântul
securitate40 a apărut în limba română în secolul al XIX -lea, prin împrumut din limba
franceză, de la originalul “sécurité”. Astăzi conceptul are o semnificație comprehensivă
mult mai complexă, integrând o gamă largă de concepții și perspective, elemente
comune dar și antagoniste, relațiile dintre acestea precum și practicile adoptate.
Evoluând, conceptul și -a lărgit aria de analiză și a dobândit dimensiuni noi precum cea
militară, economică, culturală, de mediu, psihologică, informațională, etc. Diversitatea
de definiț ii generate poartă amprenta diferitelor școli și curente de gândire, atașarea
atributului de „completă” uneia sau alteia dintre definiții neputând fi posibilă în limita
rigorii științifice.41
Conceptul de securitate, în pofida multiplelor dezbateri, rămâne nebulos, deseori
fiind utilizat ca pretext, scuză sau justificare pentru felurite măsuri politice sau
strategice mai mult sau mai puțin îndreptățite.42

39 Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), Academia Română, Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan”, ediția a II –
a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, p. 996.
40 Micul dicționar academic, A cademia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan -Al. Rosetti”, Editura Univers
Enciclopedic, București, 2003.
41 Georgeta, Chirle șan, Strategia de securitate națională a Romaniei, evoluții și tendințe între securitatea regională și cea
euroatlantică, Editura AFT, Sibiu, 2013 pg. 34.
42 David, A., Baldwin, Neorealism and Neoliberalism the Contemporary Debate, Columbia University Press , 1993, pg 9.

47 din 117
“Conceptualizarea/redefinirea securității a devenit o industrie pentru
economie43” în măsura în care majoritatea eforturilor se pare că sunt îndreptate către
redefinirea agendelor politice ale statelor decât către conceptul de securitate în sine. De
regulă, aceasta i -a forma unor propuneri de acordare a unei priorități mai mari unor
aspecte precum: drepturil e omului, economia, traficul de droguri, criminalitate,
epidemii, nedreptate socială, în plus față de securitatea cu privire la amenințările
militare externe. Aceste propunei sunt de obicei sprijinite cu un amestec de argumente
normative cu privire valoril e căror oameni sau grupuri ar trebuie protejate precum și cu
argumente empirice cu privire la natura și amploarea amenințărilor la aceste valor.44
Un rol important în cadrul conceptualizării securității s -a înregistrat în urma
dezghețului provenit ca urma re a căderii “Cortinei de Fier”45, moment care a
determinat apariția a numeroase dezbateri asupra noțiunii “securitate”. Astfel anumite
teorii susțin că statul este și nu trebuie să mai fie obiectul referent unic al securității,
desi el a rămas actorul principal în determinarea strategiilor de securitate.
În leg ătură cu aceast ă dezbatere, într -o analiz ă recent ă, Mohammed Ayoob,
discutând pe tema diferen țelor dintre statele în curs de dezvoltare și cele dezvoltate,
merge atât de departe încât afirm ă că exist ă cel pu țin dou ă viziuni diferite despre
securitate, structurate pe axa d iferen țierii scenei interna ționale în Nord și Sud.46
Aceast ă diferen țiere este crucial ă pentru cei ce vor s ă înțeleag ă de ce concep țiile despre
securitate variaz ă drastic de la un context la altul. În plus, rela țiile de securitate dintre
țările din Nord sun t diferite atât de cele dintre țările din Nord și Sud, cât și cele dintre
țările din Sud. În virtutea acestei asimetrii, Ayoob avanseaz ă ideea c ă securitatea
trebuie s ă rămână un concept legat de stat, politic, conectat la problematica ordinii și

43 Lester , Brown , Redefining National Security , Worldwatch Paper No. 14 , Washington DC, 1977 , pg. 6 ;
44 David, A., Baldwin, The concept of security, Review of international studies, British International Studies Asociation,
1997, pg. 5.
45 Linie care despărțea Europa în țări comuniste și țări necomuniste, în timpul războiului rece – a căzut odată în 1989,
odată cu revoluțiile din Est.
46 Ayoob, Mohammed (2005), Security in the Age of Globalization: Separating Appearance from Reality , în James
Rosenau și Ersel Aydinli, Globalization, Security, And The Nation -State: Paradigms In Transition , State University of
New York Press, New York, 2005, pg. 9.

48 din 117
protec ției interna ționale47. Într -o anumit ă măsură, deși nu î și contrazice opiniile
anterioare, Ayoob propune o viziune mai restrâns ă a securit ății și revine la ideea c ă
securitatea este determinatã de soliditatea intern ă a statelor .
O alt ă schimbare important ă care a intervenit în studiul securit ății este îns ăși
dezvoltarea sa ca disciplin ă de studiu. În timpul Razboiului Rece, securitatea era
domeniul aproape exclusiv al ministerelor de ap ărare și al centrelor ce se ocupau de
politici de ap ărare.48 În vederea acestui fapt este important de re ținut c ă studiul
securit ății este o disciplin ă dominat ă de teoreticienii din vest, cu pu ține contribu ții
(comparativ vorbind) din p artea celorlalte mari puteri, Rusia, China, India, Brazilia, și,
mai ales, c ă studiul securit ății nu este securitatea îns ăși, și că dezbaterile contribuie la
constituirea unei perspective asupra acestui subiect.49
În lumina celor afirmate mai sus, consider că ce -a ce este importand de reținut
cu privire la s tudiul securit ății și cu prec ădere al securit ății naționale este în primul rând
faptul c ă, securitatea (na țional ă) este ceea ce statele fac din ea. Astfel , acest concept
este legat de circumstan țele na ționale și interna ționale ale statelor și, în consecin ță,
poate fi extrem de elastic. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamn ă neapărat că
securitatea poate fi orice sau definit ă de oricine. Existã elemente și criterii minime care
intră în determinarea ei.
În primul rînd, atunci când se vorbește despre securitate, entitatea principală a
subiectului rămâne statul. Chiar și în cazul în care admitem faptul că indivizii sau
grupurile ar putea să constituie obiecte de studiu în relație cu securitatea, există te ndința
de a trata statul ca mediator. Ast fel o problemă majoră poate interveni î n cazul în care
statul însuși devine un pericol sau o amenințare la adresa acestor grupuri sau indivizi,

47 Ibidem , pg. 25.
48 Walt, Stephen (1991), The Renaissance of Security Studies, International Studies Quarterly , vol. XXXV, nr. 2, p g. 211 –
239.
49 Luciana, Alexandra, Ghica și Marian, Zulean, volum ul: Politica de Securitate na țională – Concepte, instituții procese,
Editura Polirom, 2007, pg. 91.

49 din 117
problemă care poate fi ignorată datorită inexistenței unor noțiuni și startegi i de a o
identifica.
Cel mai important lucru de reținut este că securitatea nu trebuie văzută ca un
lucru sau o stare imuabilă. Ea este un proces și o practică politică ce variază și poate fi
identificată prin anumite strategii de cercetare; de e xemplu, analiza procesului de
securizare, detaliată de Buzan și Wæver, și o abordare istorică și de lungă durată. De
asemenea este de reținut nuanțarea lui Mathias Albert, și anume că securitatea se referă
la capacitatea unui sistem de a procesa elementele de diferență cu alte sisteme și în
acest sens are legătură cu identitatea sa politică, socială și militară. Securitatea va fi
întotdeauna legată de ideea de siguranță și supraviețuire. Întrebarea -cheie este, în
consecință, supraviețuirea cărui element? În funcție de răspunsul pe care îl obținem,
înțelegem ce este important pentru securitatea unui stat într -un anumit caz.50
Noțiunea de securitate depășește astăzi cu mult dimensiunea strict militară. Noile
ținte sunt, așa cum am văzut, populația, simbolurile politice și infrastructura
economică. Amenințările prezentului la adresa securității, ca și provocările sunt mult
mai complexe. În mediul de securitate se manifestă, pe lângă actorii statali, cei
nonstatali și cei parastatali. Este evidentă necesitatea in tegrării statelor în alianțe
politico -militare și politico -economice, ca modalitate sigură de răspuns adecvat și
flexibil la toate provocările actuale la adresa securității.
Foarte adesea se vorbește de securitate și de siguranță, conceptele fiind definit e
unul prin celălalt. “Securitatea reprezintă o stare în care individul și grupurile umane,
dar și statul sau uniunea de state pot să trăiască și să acționeze liber și nestingherite,
urmându -și calea de dezvoltare aleasă în mod voluntar și conștient. Sigur anța
constituie certitudinea pe care o au indivizii și comunitățile umane că se află într -o
deplină securitate. De fapt, cei doi termeni, ce reflectă realitatea, se presupun reciproc,
în sensul că nu poate exista securitate fără siguranță și invers. La rân dul lor, acestea

50 Ibidem , pg. 97.

50 din 117
se află întro strânsă corelație cu apartenența țării la o alianță politico -militară
puternică și recunoscută de toate celelalte state ale lumii”51.

Secu ritatea națională – problemă de politici publice

Conceptul de securitate este unul foarte complex. Cu toat ă contribu ția științifică
a unor domenii precum Rela țiile Interna ționale, Studiile de Securitate sau Geopolitica,
cuno șterea academic ă nu a dus la o defini ție unanim acceptat ă a conceptului de
securitate. În România, situa ția es te și mai confuz ă. Aici, g ăsim anumi ți exper ți și
anali ști, în special din serviciile de informa ții, care echivaleaz ă conceptul de
“securitate ” cu cel de siguran ță național ă și, în consecin ță, consider ă securitatea
național ă ca fiind domeniul serviciilor d e informa ții.52
Cu toat ă confuzia, un lucru pare destul de clar: securitate nu înseamn ă doar
protec ția fizic ă a subiectului de referin ță, ci implic ă și protec ția economic ă, politic ă sau
cultural ă a valorilor și intereselor unei na țiuni. Formularea unei politici de securitate
realiste trebuie s ă înceap ă prin stabilirea unei defini ții opera ționale a securit ății și a unui
set clar de criterii pentru evaluarea acelei politici.
Problema lipsei unei defini ții unanim acceptate a conceptului de securitate și
propunerea ca politic ă de securitate na țional ă să porneasc ă de la o definire opera țional ă
a conceptului de securitate nu este nou ă. În SUA, Richard Smoke considera c ă:
“…nici o defini ție a securit ății naționale nu a fost general acceptat ă;
nici nu poate fi posibil ă. [Securitatea na țional ă] cuprinde, în general,
studiul problemelor de securitate ale unei na țiuni, politicile și
programele de rezolvare a acestor probleme și, de asemenea, procesul

51 Moștoflei C., Securitatea națională, integrarea euroatlantică și europeană (III) Colocviu Strategic nr. 6, 2004.
52 În principiu, datorit ă conota ției negative a termenului “securitate ”, la începutul anilor `90, odat ã cu elaborarea legii de
funcționare a Se rviciului Român de Informa ții, a fost impus ă sintagma de siguran ță național ă. Dar anumi ți anali ști din
serviciile de informa ții înțeleg prin “siguran ță național ă”, de fapt, securitate na țional ă.

51 din 117
guvernamental prin care aceste procese și progra me sunt formulate și
realizate .”53
Înțelesul genereal al securității naționale reprezintă încrederea poporului că
statul are capacitatea de a preveni folosirea forței de către adversarii săi sau încrederea
că ii pot apăra în cazul unei agresiuni.
Securitatea națională este un concept mult mai complex decât apărarea granițelor
prin mijloace militare, dar este necesar un cadru conceptual și o metodologie rațională
de evaluare a mediului de securitate și de identificare a amenin țărilor reale și a
intereselor na ționale în acel context. Politica de securitate național ă își propune s ă
protejeze diferite entit ăți: indivizi, stat, regiuni sau sistemul interna țional. Îns ă
provocarea fundamental ă, este legat ă de alocarea resurselor necesare pentru a
contracar a acele amenin țări sau a disipa temerile subiective ale popula ției. Prin urmare,
decidentul politic trebuie sã fac ă alegeri pe baza unor analize de risc pertinente și să
elaboreze strategii realiste și fezabile.54
Termenul de securitate națională a fost ut ilizat pentru prima oară în
Memorandum -ul Clark din 192855, dar conceptul de securitate a unei națiuni merge
înapoi până la momentul apariției statelornațiune. Armatele de menținere a păcii interne
și de păstrare a suveranității naționale au existat încă de pe vremea când s -au înregistrat
primele dovezi istorice ale societății organizate. Existența forțelor civile și naționale
polițienești de asemenea a fost cunoscută de milenii. Agențiile de informații și serviciile
secrete ale guvernelor datează din antich itate (ex.: frumentariile din Imperiul Roman).
În timp ce conceptele generale de menținere a unei națiuni în siguranță nu sunt noi,
termenul modern, de sorginte englezească „securitate națională” intră în vorbirea
curentă în secolul al XX -lea. Metodologiil e de obținere și menținere a celei mai bune

53 Smoke, Richard, National Security and the Nuclear Dillema , ed. a II -a, Random House, New York, 1987, pg. 31
54 Luciana, Alexandra, Ghica și Marian, Zulean, volumul : Politica de Securitate na țională – Concepte, instituții procese,
Editura Polirom, 2007, pg. 40-41.
55 Memorandum -ul Clark asupra Doctrinei Monroe, elaborat în 17 decembrie 1928 de către subsecretarul de stat al lui
Calvin Coolidge, J. Reuben Clark, se referă la utilizarea de către SUA a forței sale militare pentru a interveni asupra
națiunilor din America Latină.

52 din 117
stări posibile dorite de securitate națională s -au dezvoltat în mod consistent de -a lungul
epocii moderne până în prezent.
În concordan ță cu cele discutate mai sus, se poate afirma c ă securitatea na țional ă
poate fi definit ă simplu ca libertate a poporului de a -și alege modul de via ță.

Strategia națională de securitate

Conceptul de strategie de securitate națională a apărut o dată cu formarea
statului -națiune modern. Anterior acestui moment, strategia de securitate națională nu
constituia altceva decât “marea tactică”, fiind înzestrată desigur cu conotații militare.
La începutul secolului XX, strategi precum Liddell Hart56 au început din ce în ce mai
mult să realizeze o distincție între strategia militară ș i “marea strategie”57, cea din urmă
fiind axată de asemenea pe menținerea păcii după obținerea unei victorii militare. În
concordanță cu abordarea clasică a securității naționale și a politicii de securitate
națională, strategia de securitate națională a fo st amplu echivalată în context militar
prin “strategie”. De aici și definiția de strategie militară privind mișcarea și utilizarea
resurselor unui stat națiune sau ale unui imperiu58 atribuită termenilor de “mare
strategie”, “strategie totală” sau “strategi e națională”. Deși marea strategie se
suprapune politicii externe, reprezintă în primul rând implicațiile militare ale politicii
care sunt relevante în aceste context.
Ca idee generală, paradigma securității naționale își are rădăcinile în conceptul
conform căreia statul este principalul actor al relațiilor internaționale. De aceea orice
abordare asupra acesteia nu poate fi făcută decât prin prisma strânsei legături care există

56 Liddel Hart B. H., scriitor și istoric militar (1895 – 1970), a contribuit într -o manieră decisivă la dezvoltarea teoriilor
strategice ale sec. XX. Pentru mai multe infor mații despre biografia sa vezi și Gen(r) Soare C., Gândirea militară.
Personalități și opere, Antet, Prahova, 1999, pp.204 -229
57 Neologism descriind forma particulară a științei militare care decide mișcarea sau utilizarea resurselor, flotei, armatelor
unui stat -națiune, pentru un scop major.
58 Hough M., The concept of a national security strategy: the case of the United States and South Africa, Strategic Review
for Southern Africa, noiembrie, 2006, p. 2.

53 din 117
între securitatea națională și cea interna țională, deoarece securitatea, la orice nivel ar fi
analizată, are ca subiect central omul, care transcende toate granițele.
Țările ajung la elaborarea strategiei de securitate națională după o perioadă în
care politica de securitate se dezvoltă suficien t și generează un complex de documente
fundamentale pe baza cărora ulterior se construiește strategia.
Spre exemplu cazul Franței, care are prima Carta Albă a Apărării în 1972, apoi
în 1994 emite o Lege a Programării Militare, pentru ca în 2006 să aprobe Carta Alba a
Terorismului. Pe măsură ce mediul de securitate s -a complicat și amenințările s -au
diversificat, țările au devenit proactive generându -și și alte documente specifice ca
reacție și protecție la aceste schimbări. Astfel Franța adaugă în 2006 ser iei sale de
documente oficiale „Carta Albă a Guvernului cu privire la securitatea internă în fața
terorismului”.59
Anglia adoptă prima sa strategie de securitate abia în 2008, dar încă din 1998
publică Strategic Defence Review (SDR)60. În plus, dezvoltă înc epând din 1998 Carta
Albă a Apărării (Defence White Paper, 2003, 2004, 2005) și Carta Albă împotriva
agresiunilor nucleare (The Future of the UK’s Nuclear Deterrent, 2006).
Germania adoptă prima Cartă a Securității Republicii Federale Germane în 1994
(care include și prezentarea politicii de securitate), elaborează Ghidul Politicii de
Apărare în 2003 și în 2006 Carta Albă a Politicii Germane de Securitate. Situația nu
este deloc similară în cazul Italiei, care la nivelul anului 2004 nu deține decât Concept ul
Strategic (Defence Strategic Concept). Alături de aceste țări care au un cuvânt de spus
în arhitectura securității Europei, Spania începe prin a adopta Carta Albă a Apărării în
2000, trei ani mai târziu publică Revista Apărării Strategice (2003) iar în 2004 prima
Directivă a Apărării Naționale (National Defence Directive 1/2004). 61

59 Georgeta, Chirle șan, Strategia de securitate națio nală a Romaniei, evoluții și tendințe între securitatea regională și cea
euroatlantică, Editura AFT, Sibiu, 2013 pg. 43.
60 Document prezentat Parlamentului în iulie1998, de către Secretarul de Stat al Apărării, George Robertson,
http://www.livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/IMG/pdf/sdr1998_complete.pdf accesat la 04.06.2019
61 Georgeta, Chirle șan, Strategia de securitate națională a Romaniei, evoluții și tendințe înt re securitatea regională și cea
euroatlantică, Editura AFT, Sibiu, 2013 pg. 44.

54 din 117
În partea Europei Centrale și de Est, Cehia, Polonia, Slovacia, România, și
Ungaria urmează exemplul țărilor occidentale și dezvoltă și ele în timp, mai timid sau
mai ferm, d ocumente proprii de securitate națională.
Cehia și -a dezvoltat Strategia de Securitate Națională (1999) pe baza „Raportului
asupra politicii externe a Republicii Cehe 1998 – 1999” și a Strategiei de Apărare
Națională (1997). Între 2002 și 2008 elaborează t rei versiuni ale Strategiei Militare.
Polonia începe cu o Cartă Albă în 2001 și finalizează Strategia de Securitate în
2003 (pe care o reînnoiește în 2007).
Și paleta de documente strategice de apărare a Slovaciei este relativ bogată:
Strategii de Secur itate, Militară și de Apărare (2001), Doctrina Forțelor Armate în
2003.
Precursorii actualei Strategii de Securitate Națională a României (2007) au fost:
▪ Legea siguranței naționale a României, nr. 51/1991;
▪ Legea apărării naționale a României, nr.45/1994;
▪ Strategia de securitate națională a României, 2001;
▪ Strategia militară a României, 2002, 2004;
▪ Legea planificării apărării naționale a României, nr. 473/2004;
▪ Carta Albă a Securității și Apărării Naționale, 2004;
▪ Strategia de securitate națională a Români ei, 1999 .62
Așa cum am descris anterior, conceptul de strategie de securitate a evoluat în
timp de la abordarea clasică, în care sistemul de securitate se baza pe forța militară
datorită amenințărilor care erau preponderent militare, până la conceptul mode rn, de
factură americană în care securitatea este caracterizată de multi -dimensionalitate și
globalizare.

62 După cum declara Constantin Degeratu (consilier de stat la Președinția României) în Revista 22 din 11 august 2006,
prima încercare de realizare a unei strategii de securitate națională s -a înregistrat înainte de 1999, undeva în anii 1993 –
1994, prin proiectul numit „Concepția Integrată privind Securitatea Națională a României”. Încercare ratată, întrucât
proiectul, deși a intrat în discuție publică, nu a dobândit caracterul unu i document oficial.

55 din 117
Deși prezentate foarte succint în rândurile care urmează, consider că definițiile
de mai jos sprijină o înțelegere mai completă a conceptelor de med iu de securitate și
strategie de securitate:
Prin securitate națională ne referim la întregul set de măsuri și acțiuni asumate și
întreprinse de către guvernele statelor -națiuni în asigurarea suveranității naționale a
întregii populații a statului respectiv. Aceste măsuri și acțiuni se referă la menținerea și
exercitarea puterii naționale politice și economice, exercitarea diplomației și a puterii
militare. Conform lui Hans Morgenthau, autorul lucrării „Politics Among Nations”,
securitatea națională reprezintă integritatea teritoriului național și a instituțiilor sale.63
În studiile de securitate trebuiesc luate în considerare și vulnerabilitățile ca fiind
rezultatul combinării riscurilor existente la adresa unei societăți, cu capacitatea acesteia
de a face față și de a supraviețui situațiilor de urgență internă și externă .64
Securitatea națională reprezintă așadar un domeniu larg de adresare. Nu poate fi
asimilată cu politica externă, securitatea națională fiind o parte a acesteia. Securitatea
națion ală se concentrează pe conservarea suveranității și protejarea statului (țării) în
fața agresiunii sau cuceririi.

Strategia Națională de Apărare a României

13.1.1. Introducere
În conformitate cu prevederile din Constituția României și Legea 473/2004
privind planificarea apărării, Strategia națională de apărare a României, este principalul
instrument care fundamentează planificarea apărării la nivel național și asigură cadrul
strategic pentru organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea

63 Morgenthau H. J., Thompson K. W., Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace, McGrawHill, Inc.;
ediția a 6 -a (1 Februarie, 1985), ISBN -10: 0075544695, ISBN -13: 978 -0075544692, p. 382;
64 Moștoflei C., Sarcinschi A., Milit ar – nonmilitar în securitatea națională. Dilema armatei, Editura Universității
Naționale de Apărare București, București 2004, ISBN 973 -663-142-7, p. 9;

56 din 117
țării și securitatea națională, prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Prin obiectivele
și conținutul său, aceasta se referă la apărarea țării și securitatea național ă în ansamblu.
Schimbările de paradigmă privind conceptul de apărare a țării și securitate națională,
legate de dinamica din ce în ce mai imprevizibilă a mediului de securitate, impun
necesitatea reanalizării acestuia și, în perspectivă imediată, actualiza rea cadrului juridic
național.65
Analiza făcută în capitolele anterioare cu privire la mediul de securitate, riscurile
și amenințările ce se manifestă în spațiul de securitate adiacent și în lume, au impus ca
noua strategie de securitate națională a Românie i să includă, pe lângă riscurile și
amenințările analizate, și altele noi, cele din domeniile energetic, alimentar, al
transporturilor și infrastructurii, sănătății publice, sanitar, ecologic și cultural, financiar,
informatică și altele. Un risc major, în prezent, poate fi considerată și insuficienta
cooperare interinstituțională, problema care nu e numai a României.
Problematica luptei împotriva crimei organizate și terorismului, lupta împotriva
traficului de arme etc., impune o colaborare directă și nemi jlocită între principalele
instituții internaționale.
O altă realitate care a obligat la reflecție, la elaborarea noii strategii de securitate
națională a României, a fost nevoia de abordare integrată a riscurilor și amenințărilor
prezentate. Până în preze nt s-a abordat problematica crimei organizate separat de
problematica terorismului la nivel național și internațional. Problematica spălării
banilor murdari era și ea abordată separat. Evenimentele ultimilor ani au arătat că
această formulă nu mai poate fi acceptată nici la nivel național, nici la nivel
internațional, pentru că, în practică, lucrurile acestea sunt legate nemijlocit: corupția cu
spălarea banilor murdari, crima organizată și terorismul. Trebuie identificate legăturile
subtile care există într e aceste probleme, pentru a găsi rezolvare la problema de fond,
și nu la găsirea unuia sau altuia dintre autori luați separat. O altă problemă care poate

65 Startegia de Apărare a Țării pentru perioada 2015 -2019 , București, 2015, pg. 5.

57 din 117
fi un risc la nivelul acesta al securității este abordarea separată a zonelor de conflict
apropiat sau îndepărtat. La ora actuală s -a descoperit un sistem subtil de relații și
intercondiționări între zonele în care operează aceste riscuri din Statele Unite, Sud –
Estul Europei, Orientul Apropiat, Afganistan până în Sud -Estul Asiei. În momentul în
care se dor ește stabilizarea unei zone cum este cea sud -est europeană, fără a ține cont
de implicațiile și în altă parte, se pot produce greșeli semnificative în operațiile
multinaționale de stabilitate și de sprijin.
Prin conținutul său și ideile promovate noua Stra tegie de Securitate Națională a
României acoperă integral toate aspectele vieții sociale, economice, politice, militare
etc. ale statului Român, trasând direcțiile de acțiune pentru edificarea democrației și
stabilității statale.
Strategia de securitate na țională a României scoate în evidență și este concepută
prin abordarea următoarelor premise , care constituie un proiect național realist,
îndrăzneț și pragmatic :
▪ reprezintă condiția fundamentală a existenței națiunii și a statului român
și constituie un obiectiv fundamental al guvernării;
▪ are ca domeniu de referință valorile, interesele și obiectivele naționale;
▪ este un drept imprescriptibil al statului român care derivă din suveranitatea
deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea cons tituțională și se
înfăptuiește în contextul construcției europene, cooperării euroatlantice și
al evoluțiilor globale;
▪ răspunde nevoii și obligației de protecție legitimă împotriva riscurilor și
amenințărilor ce pun în pericol drepturile și libertățile fun damentale ale
omului, valorile și interesele naționale vitale, bazele existenței statului
român;
▪ vizează, cu prioritate, domenii cum sunt: starea de legalitate; siguranța
cetățeanului; securitatea publică; prevenirea și contracararea terorismului

58 din 117
și a alto r amenințări asimetrice; capacitatea de apărare; protecția împotriva
dezastrelor naturale, degradării condițiilor de viață și accidentelor
industriale;
▪ se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică,
diplomatică, socială, juridică, educat ivă, administrativă și militară, prin
activitatea de informații, contrainformații și securitate, precum și prin
gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită
ale comunității europene și euroatlantice și prevederile dreptului
internațional;
▪ oferă bazele operaționale ale colaborării sistematice cu organizațiile de
securitate și apărare din care România face parte, cu statele aliate,
partenere și prietene.
Noul statut de membru al Alianței Nord -Atlantice și al Uniunii Europene al
Rom ânia, acționând într -un spațiu de securitate bazat pe valori, interese și obiective
comune, pe principiile și normele democrației, statului de drept și economiei de piață,
oferă țării noastre condiții favorabile dezvoltării economice și sociale accelerate,
participării active la acțiunile de menținere a păcii și securității în plan regional și
global, contracarării eficiente a riscurilor și amenințărilor clasice și a celor de tip
asimetric.
Strategia de securitate națională a României asigură promovarea, p rotecția și
apărarea valorilor și intereselor naționale atât prin efort național conjugat – respectiv
prin forțe și mijloace proprii –, precum și prin cooperarea cu aliații și partenerii, în
consonanță cu prevederile strategiei de securitate a Uniunii Euro pene și ale conceptelor
strategice ale Alianței Nord -Atlantice.

59 din 117
14.1.1. Interesele și obiectivele naționale de securitate a României

Interesele naționale vizează promovarea, protejarea și apărarea – prin mijloace
legitime – a valorilor prin care națiunea română își garantează existența și identitatea,
pe baza cărora își construiește viitorul și în temeiul cărora se integrează în comunitatea
europeană și euroatlantică și participă la procesul de globalizare și se adresează – în
primul rând – cetățenilor patriei c are trăiesc pe teritoriul național, dar și – în egală
măsură – tuturor celorlalți oameni aflați în România, precum și românilor care trăiesc
sau își desfășoară activitatea în afara granițelor țării.
Interesele naționale se realizează printr -un proces complex de promovare și
garantare a valorilor și intereselor naționale care vizează, în esență: asumarea
responsabilă a calității de membru cu drepturi depline al Alianței Nord -Atlantice și
Uniunii Europene; menținerea integrității, unității, suveranității , independenței și
indivizibilității statului român, în condițiile specifice ale participării la construcția
europeană; dezvoltarea unei economii de piață competitive, dinamice și performante;
modernizarea radicală a sistemului de educație și valorificarea eficientă a potențialului
uman, științific și tehnologic; creșterea bunăstării cetățenilor, a nivelului de trai și de
sănătate ale populației; afirmarea și protejarea culturii, identității naționale și vieții
spirituale ale românilor, în condițiile create de cadrul unional european.
În definirea intereselor naționale de securitate, Strategia se raportează prioritar
la prevederile Constituției potrivit cărora Român1ia este stat național, suveran,
independent și indivizibil. De aici decurg firesc interesele naționale, inclusiv cele de
securitate, care vizează promovarea și apărarea, prin mijloace legitime, a valorilor prin
care statul român își garantează existența, identitatea, dezvoltarea și stabilitatea, în baza
cărora își construiește viitorul și în teme iul cărora participă la realizar ae securității

60 din 117
internaționale. Conform acesteia, interesele naționale de securitate ale României sunt
următoarele :66
▪ garantarea caracterului național, a suveranității, independenței, unității și
indivizibilității statului;
▪ apărarea integrității și inalienabilității teritoriale a țării;
▪ apărarea și consolidarea democrației constituționale și a statului de drept;
▪ protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și
garantare a siguranței lor;
▪ garantar ea dreptului la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității
etnice, culturale lingvistice și religioase a persoanelor aparținând
minorităților naționale;
▪ valorificarea resurselor și a poziționării geo‐strategice ale țării noastre în
vederea atingerii nivelului de bunăstare la care cetățenii sunt îndreptățiți;
▪ reducerea decalajelor de dezvoltare și reconstrucția marilor sisteme
publice;
▪ asigurarea ireversibiIității apartenenței la sistemul de apărare colectivă
transatlantic;
▪ consolidarea Uniunii Europ ene și participarea activă la procesele de
integrare în interiorul acesteia.
Pentru promovarea celor de mai sus, statului îi trebuiesc stabilite niște repere
concretizate în obiective naționale de securitate , astfel conform Strategiei de ap ărare a
Țării, obiectivele naționale de securitate, din prespectivă internă vizează :
▪ consolidarea capacității naționale de apărare menită să asigure integritatea
teritorială, suveranitatea și independența României, precum și securitatea
poporului român;

66 Ibidem

61 din 117
▪ promovarea și asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților
fundame ntale;
▪ buna funcționare a justiției și asigurarea ordinii de drept;
▪ înlăturarea deficiențelor care afectează buna guvernanță, întărirea
capacității administrative, protejarea procesului decizional față de
influențe și/sau acțiuni nelegitime sau netranspare nte;
▪ asigurarea eficienței sistemelor naționale de prevenire și gestionare a
situațiilor de criză, interne și externe, militare sau de natură civilă;
▪ consolidarea securității și protecției infrastructurilor critice ‐ energetice,
de transport și cibernetice , precum și a securității alimentare și a mediului;
▪ dezvoltarea capabilităților de combatere a amenințărilor asimetrice;
▪ asigurarea unui mediu economic performant, dinamic și competitiv, în
plan investițional și antreprenorial, precum și a stabilității fin anciar‐
bugetare a statului;
▪ dezvoltarea consolidată, durabilă și adaptată schimbărilor sociale a
marilor sisteme publice (să nătate, educație, protecție socială);
▪ prevenirea reacțiilor și tendințelor radicale sau extremiste, prin respectarea
pluralismului în societate și cultivarea toleranței la nivelul societății civile;
▪ promovarea identității naționale, inclusiv prin prezervarea și valorificarea
patrimoniului cultural și natural, precum și prin încurajarea responsabilă a
domeniilor de excelență.
Din perspectiva politicii externe , obiectivele naționale de securitate urmăresc
conturarea unui profil de țară, care să corespundă nivelului de ambiție asumat la nivel
politic, ponderii demografice și capacității de dezvoltare economică. În acest sens, în
cadrul S trategiei Naționale de Apărare a României se stabilesc următoarele obiective :67

67 Ibidem , pg. 10.

62 din 117
▪ consolidarea profilului României în NATO și Uniunea Europeană, prin
contribuții atât conceptuale, cât și operaționale;
▪ respectarea principiilor și valorilor fundame tale ale Uniuni Europene;
▪ consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv în domeniul
economic și comercial;
▪ asigurarea securității în regiunea Mării Negre;
▪ aprofundarea cooperării cu statele vecine și cu cele din flancul estic al
NATO;
▪ intensificarea coope rării regionale, inclusiv în domeniul apărării;
▪ susținerea parcursului european al Republicii Moldova;
▪ promovarea intereselor politice, economice și de securitate în regiuni de
relevanța strategica pentru țara noastră.
Art. 25 din cadrul Strategiei Națion ale de Apărarte a Țării, semnalează că pentru
ca obiectivele interne și externe să atinse la amplitudinea dorită necesită existența unui
proiect de țară pe termen lung, care să fie asumat de întreaga clasă politică, și capabil
să atragă consensul național, în acord cu interesele naționale de securitate.

15.1.1. Amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa României
În mod tradițional, amenințările, riscurile și vulnerabilitățile la adresa apărării și
securității sunt evaluate prin prisma unor concepte militare , însă mediul actual de
securitate necesită o abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de
natură securitară, și cele de natură economica, socială, politică, tehnologică și de
mediu.68
În contextul noului mediu de securitate, strategia percepe riscurile și
amenințările la adresa securității naționale a României , în primul rând, din
perspectiva posturii de țară membră a Alianței Nord -Atlantice și a Uniunii Europene.

68 Ibidem pg. 14.

63 din 117
Este apreciat faptul că deși pericolul unui război clasic, al unor agres iuni militare
convenționale este foarte puțin probabil, neglijarea riscurilor și amenințărilor la adresa
securității României poate genera vulnerabilități majore din perspectiva securității
proprii și a celei colective, având în vedere și riscurile ce priv esc securitatea și apărarea
frontierelor în condițiile în care segmente importante ale granițelor Românei reprezintă
și frontiera estică a Uniunii Europene și al NATO.
Totodată, în spațiul geografic adiacent cât și îndepărtat, se manifestă o serie de
amenințări noi, asimetrice, de natură militară sau non -militară, inclusiv cele sub forma
agresiunilor informatice sau informaționale, generate preponderent din mediul
internațional, dar și – într-o anumită măsură – de cel intern, care tind să crească sub
raportul gradului de pericol și al probabilității de producere, și pot afecta grav starea de
securitate a cetățenilor români, a statului român sau a instituțiilor de securitate din care
România face parte. Pericolul creat de astfel de evoluții negative poat e fi substanțial
potențat în cazul asocierii lor, îndeosebi în condițiile în care granițele dintre
amenințările globale și cele regionale, precum și între cele externe sau interne, tind să
devină tot mai difuze. În fapt, în condițiile accelerării proceselo r globalizatoare și ale
dezvoltării tehnologice, distanțele geografice devin tot mai puțin importante, astfel că
apariția și dezvoltarea unor asemenea fenomene negative trebuie identificate și
monitorizate indiferent de locul unde se produc, iar evaluarea lor trebuie făcută prin
prisma caracterului indivizibil al securității globale, materializată prin acțiuni de
contracarare oportună și fermă a lor, inclusiv la distanțe mari față de granițele naționale,
devenind, în același timp, responsabilitatea majoră a unei guvernări democratice
eficiente.
Conform Strategiei de Apărare a Țării, Români a se confruntă cu următoarele
tipuri de amenințori :
▪ Acțiunile destabilizatoare – migrație, criminalitate organizată, afectarea
potențialului de dezvoltare economică s.a;

64 din 117
▪ Perpetuarea conflictelor înghețate din regiunea Mării Negre și instabilitatea
din Balcanii de Vest – tensiunile inter‐etnice și dezechilibrele regionale în
statele din proximitate pot conduce la declanșarea unor conflicte region ale;
▪ Distorsiunile de pe pie țele energetice ;
▪ Amenințările cibernetice lansate de entități ostile, statale sau non‐statale,
desfășurate de grupări de criminalitate cibernetică sau atacurile cibernetice
extremiste lansate de grupuri de hackeri afectează ce pot afecta direct securitatea
națională.
▪ Terorismul – amenințare persistentă, cu forme de manifestare dificil de anticipat
și contracarat, inclusiv din perspectiva identificării și destructurării fluxurilor de
recrutare și finanțare a acestor activități. Contingentele naționale care p articipă
la misiuni externe sunt expuse riscurilor și amenințărilor generate de acțiunile
forțelor, organizațiilor și grupărilor teroriste. Propaganda fundamentalistă în
creștere, în special în mediul virtual, favorizează apariția de noi cazuri de
radicali zare ori de implicare în acțiuni extremist‐teroriste.69
▪ Proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători ;
▪ Acțiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor puncte de
sprijin pe teritoriul național, în special în scop de in fluență, pot obstrucționa
proiectele strategice ale României și deciziile în stat.
Riscurile cu privire la securitatea României, identificate la începutul anului 2015 au for
următoarele :
▪ Probabilitate mare și impact major
▪ Instabilitatea regională;
▪ Nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României;
▪ Riscuri de natură socială ;
▪ Radicalizarea entităților extremiste ;

69 Startegia de Apărare a Țării pentru perioada 2015 -2019 , București, 2015, pg. 15.

65 din 117
▪ Criminalitatea transfrontalieră ;
▪ Traficarea ilegală de armament convențional ;
▪ Probabilitatea redusă și impact major
▪ confruntăr i militare de joasă intensitate, dar persistente în timp ;
▪ fluxuri migratorii generate de catastrofe naturale;
▪ pandemii;
▪ dezastre ecologice.
Capacitatea instituțiilor statului de a evalua și diminua impactul riscurilor și
amenințărilor este limitată de per sistența unor vulnerabilități în: absorbția fondurilor
europene, utilizarea banului public, energie, infrastructură critică, agricultură,
protecția mediului, justiție, sănătate, educație și cercetare științifică . Absența unei
planificări bugetare multianua le reale, care să determine asumarea și respectarea unor
programe de investiții, are efecte negative, inclusiv în ceea ce privește creșterea
capabilităților forțelor armate și respectarea angajamentelor privind cheltuielile
militare.
Și corupția reprezint ă o vulnerabilitatea a statului, în condițiile în care
generează prejudicii economiei și afectează potențialul de dezvoltare a țării, buna
guvernanță, decizia în folosul cetățenilor și comunităților, precum și încrederea în actul
de justiție și în instit uțiile statului. În plan extern, persistența corupției are impact
negativ asupra credibilității și imaginii țării noastre.
Gradul de sărăcie, declinul demografic, migrația forței de muncă specializate,
disparitățile socio‐economice între regiuni si județe precum și fragilitatea spiritului și
solidarității civile sunt alte vulnerabilități care derivă în principal din excluziunea și
polarizarea socială
Riscurile și amenințările la adresa securității naționale pot fi potențate și
amplificate de existența uno r vulnerabilități și disfuncționalități, între care pot fi
considerate ca generatoare de preocupări sau pericole următoarele: dependența

66 din 117
accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendințele negative persistente în
plan demografic și migrația masi vă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială,
persistența stărilor de sărăcie cronică și accentuarea diferențelor sociale; proporția
redusă, fragmentarea și rolul încă nesemnificativ al clasei de mijloc în organizarea vieții
economico -sociale; fra gilitatea spiritului civic și dificultățile de manifestare a
solidarității civice; infrastructura strategică slab dezvoltată și insuficient protejată;
starea precară și eficientă redusă a sistemului de asigurare a sănătății populației;
carențele organizato rice, insuficiența resurselor și dificultățile de adaptare la cerințele
societății a sistemului de învățământ; expertiza redusă, organizarea inadecvată și
precaritatea resurselor alocate pentru managementul situațiilor de criză; angajarea
insuficientă a so cietății civile în dezbaterea și soluționarea problemelor de securitate.

16.1.1. Securitatea internă – abordare sistemică
Noile riscuri și amenințări internaționale, evoluția complexă a mediului intern,
precum și modificarea substanțială a statutului de securitate al României în plan
internațional, datorat în special calității de membru al Uniunii Europene și Alianței
Nord -Atlantice, impune o abordare nouă, într -o manieră integratoare, sistemică și
comprehensivă a obiectivelor de securitate internă. Se ap reciază că, absența unui
pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în condițiile actuale și într -o
perspectivă previzibilă, sarcina protejării valorilor și libertăților, a vieții oamenilor și a
bunurilor lor să nu mai poată fi concepută în termenii apărării teritoriale din perioada
Războiului Rece, ci prin prisma conceptului de apărare colectivă.
În același timp, experiența atentatelor teroriste de amploare din Statele Unite, din
alte state – europene, asiatice și africane – precum și exper iența unor dezastre naturale
de mari proporții, pun în evidență necesitatea unei strategii adecvate pentru protecția și
apărarea vieții, libertății și demnității umane, precum și a bunurilor și activităților pe
teritoriul național, în condiții deosebite de pericol.

67 din 117
Strategia de securitate națională a României, arată că „ Securitatea internă
reprezintă ansamblul activităților de protecție, pază și apărare a locuitorilor,
comunităților umane, infrastructurii și proprietății împotriva amenințărilor asimetrice
de factură militară sau non -militară, precum și a celor generate de factori geo -fizici,
meteo -climatici ori alți factori naturali sau umani care pun în pericol viața, libertățile,
bunurile și activitățile oamenilor și ale colectivităților, infrastructura și activitățile
economico -sociale, precum și alte valori, la un nivel de intensitate și amploare mult
diferit de starea obișnuită”.
Securitatea internă privește, deopotrivă, siguranța cetățeanului și securitatea
publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor și a sistemelor de
aprovizionare cu resurse vitale, precum și protecția infrastructurii critice. Ea include,
din punct de vedere structural, securitatea societală și asigurarea stării de legalitate,
contracararea terorismului și a criminalității organizate, securitatea activităților
financiar -bancare, a sistemelor informatice și a celor de comunicații, protecția
împotriva dezastrelor și protecția mediului.
Asigurarea securității interne fiind o sarcina complexă și interdependentă
implică responsabilități din partea unui număr mare de instituții și agenții, cum sunt:
administrația publică și structurile de ordine publică, precum și cele care se ocupă cu
prevenirea și gestionarea urgențelor civile, securitatea fronti erelor și garda de coastă;
structurile de informații, contrainformații și securitate; organismele de prevenire a
spălării banilor și de control al importurilor și exporturilor strategice; structurile
militare, în situații deosebite, pentru unele activități . La acestea se adaugă structurile
cu atribuții specifice, cum sunt: garda financiară și structurile vamale; garda de mediu;
structurile de specialitate care veghează la sănătatea populației și a animalelor;
structurile de specialitate de protecție a consu matorilor. Responsabilități importante, în
domeniul lor de activitate, revin și operatorilor industriali, agricoli, comerciali și de

68 din 117
servicii care desfășoară activități de importanță vitală, sensibile sau periculoase, ori
care implică un mare număr de oame ni sau interese sociale majore.
Posibilitatea producerii unor acțiuni teroriste , inclusiv prin utilizarea unor
mijloace radioactive, chimice sau biologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri
ori modificări funcționale periculoase ale unor instalaț ii, precum și riscul sporit de
producere a unor dezastre industriale sau naturale, necesită crearea și responsabilizarea
unor structuri cu sarcini de specifice, care să asigure contracararea terorismului pe
teritoriul național, în care scop, pe temeiul res ponsabilității pentru securitatea publică
și siguranța cetățenilor țării și în conformitate cu obligațiile asumate de România în
procesul de integrare, să realizeze următoarele obiective: descoperirea la timp,
prevenirea, combaterea și zădărnicirea activit ăților și acțiunilor teroriste pe teritoriul
național; protecția instituțiilor, a cetățenilor români și a străinilor aflați în România
împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru
propagandă în favoarea terorismului, recrutarea sau adăpostirea agenților, colectarea
de fonduri sau pregătire a unor acțiuni teroriste împotriva altor state.
Strategia stabilește măsurile de natura contraproliferării . În acest scop,
factorii responsabili de securitatea internă vor asigura pe rfecționarea cadrului legislativ
și organizatoric, cât și activitatea desfășurată la nivelul comunității de informații,
poliției de frontieră, a instituțiilor de ordine publică și a altor agenții guvernamentale,
pentru a preveni procurarea, transportul sau transferul către grupări teroriste, ori către
alte organizații criminale sau state ostile, a componentelor, substanțelor, cunoștințelor
sau tehnologiilor specifice producerii, stocării și utilizării armelor de distrugere în
masă, mijloacelor de transport la țintă, materialelor radioactive sau cu dublă utilizare.
Optimizarea, perfecționarea și creșterea eficienței strategiilor de prevenire și
combatere a criminalității , având ca scop reducerea riscului, frecvenței și
consecințelor unor infracțiuni deosebit de periculoase – omorul, tâlhăria, atentatele la
adresa integrității corporale, lipsirea de libertate și consumul de droguri –, constituie o

69 din 117
altă sarcină a factorilor responsabili de securitatea internă, iar eforturile acestora trebuie
să vizeze îndeplinir ea următoarelor obiective: protecția comunităților locale; protecția
specială a unităților de învățământ și a altor instituții și locuri frecventate preponderent
de copii și tineri; măsuri adecvate de protecție pentru cei care trăiesc într -un mediu cu
risc infracțional ridicat; reducerea frecvenței și gravității accidentelor de circulație;
mecanisme eficiente de comunicare și parteneriat între forțele de ordine publică și
comunitățile locale; informarea publicului despre diferite modalități de prevenire a
criminalității; acțiuni concrete și ferme, apte să modifice rapid statutul României de
țară de origine, de tranzit și de destinație a traficului cu droguri, arme și ființe umane.
Totodată, se impun cu necesitate elaborarea de strategii care să vizeze contra cararea
activităților ce pun în pericol siguranța transporturilor și a comunicațiilor, a rețelelor de
alimentare cu energie, apă, gaze și alte resurse vitale, a celor informatice și de
telecomunicații, pentru ca siguranța individuală, securitatea comunităț ilor și a mediului
de afaceri să atingă standardele europene în materie.
În Strategia de securitate, în urma analizei asupra evenimentelor ultimilor ani ai
secolului XX și anilor de început de secol XXI, considerați a face parte din epoca
globalizării și având în vedere dinamica stărilor de tensiune, crizelor și conflictelor
manifestate, este evidențiat faptul că granița dintre riscurile interne și cele externe, cu
efecte majore asupra securității cetățenilor, comunităților sau statului, devine tot mai
puțin relevantă, iar efectele posibile ale unor amenințări catastrofale – tot mai greu de
anticipat. Acest lucru a necesitat măsuri de perfecționare a mecanismelor de
gestionare a crizelor , în scopul de a reduce influența riscurilor și amenințărilor la
adresa securității naționale, printr -o postură activă în domeniul prevenirii conflictelor
și managementului crizelor și urgențelor civile . În strategie se apreciază că, pentru
realizarea acestui scop, este necesară utilizarea unei întregi game de instrumente
politice, diplomatice, militare și civile de gestionare a crizelor, astfel încât
contracararea eficientă a riscurilor și amenințărilor să fie cu adevărat posibilă. De

70 din 117
asemenea, se apreciază că, pe plan intern, pericolul transformării unora dintre riscurile
existente, precum tendințele separatiste, mișcările anarhice și alte acțiuni violente sau
a riscurilor de mediu (inundații catastrofale, secetă severă de lungă durată, cutremure,
accidente nucleare etc.) în amenințări majore la adresa securității naționale e ste real și
trebuie abordat într -o manieră sistematică și anticipativă.
Pentru asigurarea capacității de acțiune în orice situație, în procesul de
perfecționare a mecanismelor de gestionare a crizelor, la nivel central se acționează și
sunt luate măsuri d e implementare a „unui sistem național integrat de management al
crizelor, ce va articula, într -o rețea modernă și funcțională, toate structurile – civile și
militare, din administrația centrală și locală – cu atribuții în acest domeniu și va asigura
coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură folosite
pentru prevenirea pericolelor, controlul și înlăturarea manifestărilor negative,
lichidarea consecințelor și restabilirea sau reconstrucția stării de normalitate. Acest
sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire și planificare operațională și
funcțională a tuturor structurilor cu responsabilități în domeniu, pentru gestionarea
întregului spectru al crizelor din domeniul securității”. Prin concepție, sistemu l va putea
să răspundă adecvat situațiilor de criză asigurând autonomia subsistemelor
componente, astfel încât acestea să poată deveni operaționale și să reacționeze în
funcție de natura și amploarea crizei.
Pentru implementarea sistemului, strategia de s ecuritate prevede că la nivel
național, se impune armonizarea legislativă și procedurală cu sistemul de gestionare a
crizelor de securitate și a urgențelor civile din NATO și UE, precum și perfecționarea
mecanismelor, normelor și procedurilor, ca și dezvol tarea structurilor, forțelor și
mijloacelor specifice acestui domeniu care vor viza cu prioritate: prevenirea, rezolvarea
stărilor de criză și gestiunea consecințelor crizelor provocate de acțiuni teroriste;
limitarea efectelor, înlăturarea consecințelor ș i restabilirea activității normale în caz de
atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanțe radioactive,

71 din 117
chimice sau biologice; prevenirea și înlăturarea efectelor inundațiilor și a altor
consecințe provocate de schimbările climati ce majore; prevenirea, înlăturarea efectelor
și restabilirea funcționării sistemelor economico -sociale în caz de cutremur major;
restabilirea activității normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale – energetice,
alimentare, medicale, de comunicații e tc.; înlăturarea urmărilor accidentelor
industriale; prevenirea și contracararea efectelor pandemiilor.
Concluzii
În pofida faptului că securitatea a devenit holistică și s -au diversificat în
consecință instrumentele utilizate în domeniu, armatele rămân p rincipalul mijloc de
securitate (securitatea militară). Chiar dacă se afirmă că înfățișarea războiului s -a
schimbat radical, că nu mai este valabil Clausewitz în era atomică (războiul este
continuarea politicii cu alte mijloace), armatele rămân un instrume nt preferat. Statele
europene, de pildă, membre NATO și UE, mențin circa 2 milioane de soldați în armate
naționale (rațiuni de securitate militară națională), ceea ce induce repetări și
paralelisme, fără a fi capabile să poate disloca strategic câteva mii de soldați.
Exigentele securității naționale în era globalizării imprimă statelor tendința de
grupare la nivel regional (ne referim aici la procesele de integrare), inițial de esență
economică, iar apoi adjudecând și misiuni de securitate. Deopotrivă, se constată și
tendința de integrare în alianțe politico -militare, capabile să asigure securitatea
naționala (ea devine astfel mai puțin costisitoare), sau să creeze rețele de securitate
cooperativă (NATO/PfP, de pildă). Ceea ce reflectă realitatea că nici un stat nu mai
este azi capabil să asigure singur propria securitate. Inclusiv statele cele mai mari dau
semne a intra în această paradigmă: SUA în NATO, Rusia în Shanghai sau în Tratatul
de Securitate din 2003, China în ASEAN, India în Shanghai, etc. Deja a rmamente
solicitate de era globalizării nu mai pot fi construite individual, ci doar prin asocieri:
JFS, cooperarea spațială SUA -Rusia, scutul nuclear.

72 din 117
Abordarea din acest unghi a securității permite azi măsurarea capacitații de
securitate a unui stat. Ac est lucru este posibil tocmai datorita măsurării impactului
noilor amenințări transnaționale și a răspunsului statelor la ele. Din această perspectivă
putem distinge state slabe sau state falimentare, definind gradul lor de adecvare a
răspunsului la noile amenințări.
Securitatea națională nu mai poate fi asigurată la nivel național, în mod eficient,
tocmai datorita caracterului transnațional al amenințărilor, fiind necesar un răspuns de
anvergura internaționala adresat acestora. Securitatea națională depin de tot mai puțin
de teritoriul național și de resursele proprii, și din ce în ce mai mult de capacitatea de
adaptare la globalizare, adică de racordarea la economia globală, la procesele de
integrare și de construcție a securității cooperative.

73 din 117
3. RESURSELE INFORMAȚIO NALE ȘI SECURITATEA
NAȚIONALĂ : TENDINȚE ÎN CONFLI CTUL ARMAT
MODERN

Generalități

Majoritatea experților din domeniu siguranței și securității consideră că datorită
elementelor definitorii ale conflictelor armate, – adică : amploarea spa țială, forțele și
mijloacele implicate și numărul de state participante la conflict –acestea nu pot fi
considerare în totalitate drept războaie. În cele mai multe cazuri, orice conflict armat
este considerat ca fiind război. Această confuzie este întreținută și de mass -media, ce
atribuie denumirea de război tuturor conflictelor militare.
Războiul reprezintă un fenomen complex, ce presupune o angajare pe planuri
multiple (politic, economic, social, informațional, militar și cultural) a părților aflate în
conflict. Deci, războiul este un fenomen de maximă intensitate, ce se desfășoară în timp
și se constituie ca o modalitate de deblocare a unei situații strategice internaționale sau
zonale complicate, conflictul este momentul de maximă intensitate pe scala desfășurării
războiului. La rândul lor, conflictele sunt de diferite tipuri, în funcție de fenomenul
respectiv, de gradul de intensitate al procesului pe care îl însoțesc.
Statele ce dispun de potențial economic și implicit militar ne t superior optează,
de multe ori, pentru controlul direct asupra factorilor politici, militari, economici și
sociali ai altor state, prin utilizarea într -o anumită măsură a forței armate în cadrul unei
intervenții militare1.70

70 Lucian Stăncilă, Gheorghe Radu, Omnidirecționalitate și ritm pulsatoriu în confruntările armate moderne, Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005, p. 30.

74 din 117
În funcție de domeniul în car e au loc, conflictele pot fi: politice, economice,
sociale, informaționale, culturale, financiare, etnice, religioase, militare. De asemenea,
în funcție de spațiul pe care îl afectează, ele pot fi: globale, continentale, zonale sau în
spații de confluență. În funcție de zona în care se desfășoară și de entitățile angajate,
conflictele pot fi: naționale, frontaliere sau internaționale. După criteriul calității și
caracteristicilor entităților angajate, conflictele pot fi: interetnice, religioase, inter sau
intracivilizaționale, interinstituționale, profesionale.
Toate categoriile de conflicte prezintă următoarele etape: preconflict, conflict și
postconflict .
Etapa preconflictuală cuprinde două faze: deosebirea și opoziția, iar acestea fac
parte, uneori, di n evoluția fenomenului spre conflict. Deosebirea nu duce totdeauna la
opoziție, iar opoziția nu are ca finalitate totdeauna conflictul.
Următoarea etapă este conflictul armat propriuzis, unde intervenția militară se
poate regăsi, atunci când pentru atinge rea scopurilor propuse, factorii de decizie
politico -militari ordonă acest tip de acțiune. După încheierea intervenției militare se
trece, de regulă, la cea de -a treia etapă, cea postconflict
Devine tot mai evident faptul că etapa postconflict este mai im portantă decât
etapa conflictului armat propriu -zis prin dimensiunea temporară mult mai mare și
resursele alocate.
După planul de manifestare conflictul armat se împarte în două categorii :
conflict armat intrastatal și conflict armat interstatal . Primul f iind recunoscut și sub
forma de lovitură de stat, manifestându -se în diferite forme precum : conflicte împotriva
regimurilor represive, războaie de secesiune, războaie pentru preluarea puterii în state
aflate în colaps , conflicte împotriva propriilor guvern e, războaie civile, conflicte
etnicoreligioase , iar cel de -al doilea – conflict armat între cel puțin două state – este tot
mai puțin probabil să apară în condițiile actuale, în mare parte datorită decalajelor
majore de tehnologie militară dintre beligeran ți.

75 din 117
In perioada ce a urmat după cel de -al Doilea Război Mondial se manifestă o
tendință clară de descreștere a numărului conflictelor interstatale și o creștere a
numărului conflictelor intrastatale. Escaladarea și gestionarea greșită a conflictelor
interne s -au dovedit a fi principalele cauze ale intervențiilor exterioare, în special prin
acțiuni militare directe. Orice intervenție exterioară creează dificultăți pentru toate
părțile implicate, adesea aceste acțiuni fiind brutale. Implicarea din exterior în
conflictele sociale sau etnice este dificilă mai ales atunci când acțiunile au caracter de
impunere a păcii.71
De regulă un conflict interstatal poate implica acțiuni diferit e tipuri , de la cele de
tip militar până la cele de tip polițienesc, care au s copul de a menți ne ordinea și de a
aplic a legislația, de exemplu, în operația Desert Storm, condusă de către Statele Unite,
în 1991, sub mandat ONU, pentru eliberarea Kuweitului.
Conflictul armat se poate manifesta sub diferite forme, astfel :
▪ acțiuni unil aterale, desfășurate de către un anumit stat cum ar fi intervenția
Statelor Unite în Republica Dominicană în 1965 sau intervenția Marii
Britanii în Sierra Leone din anul 2000;
▪ acțiuni sub mandat ONU, întreprinse de o putere regională sau globală, ca
Statel e Unite în Haiti (2004) sau Italia în Albania (1997); ;
▪ operații de pace ale ONU, pentru a pune în aplicare un acord de pace, cazul
de la începutul anilor 1990, în Mozambic;
▪ coaliții ad -hoc, de exemplu, intervenția țărilor occidentale în Liban la
începutul anilor 1989 .
Martin Ortega prezintă, în Military Intervention and the European Union , zece
modele diferite ale intervenției militare corelate cu scopurile politice care pot fi atinse
prin intermediul intervenției72:

71 Mr. Adrian, Diaconu, Tipologia intervenției militare în cadrul conflictului armat , Buletinul Universității Naționale de
Apărare “Carol I”, martie 2015, pg. 154.
72 Martin Ortega, Military Intervention and the European Union , Institute for Security Studies ofWEU, march 2001,
Chail/or Paper 45.

76 din 117
1. Modelul imperialist – un stat puternic intervine militar asupra unui alt stat pentru
a obține anumite avantaje, pentru apărarea propriilor interese sau pentru a -și
crește influența pe scena internațională ori numai în statul țintă.
2. Modelul colonial – folosit cu precădere în trecut pentru obținerea de avantaje
economice și politice.
3. Modelul echilibrului de putere – folosirea intervenției militare pentru refacerea
echilibrului de putere.
4. Modelul ideologic – atunci când intervenția vizează schimbarea sistemului
politic al statu lui țintă.
5. Autodeterminarea – în scopul de a sprijini lupta pentru autodeterminare a unui
grup.
6. Autoapărarea – intervenția într -un stat vecin, ca răspuns la acțiuni militare
efectuate împotriva propriului teritoriu.
7. Intervenția de tip Război Rece – interve nția celor două superputeri nucleu ale
blocurilor militare în propriile zone de influență.
8. Intervenția umanitară – desfășurată de un stat sau un grup de state pentru a
înlătura suferința unor grupuri de populație de pe teritoriul altui stat, fie atunci
când este vorba de a proteja proprii conaționali sau pentru a acorda sprijin în
cazul catastrofelor umanitare.
9. Intervenția colectivă – desemnează situația în care comunitatea internațională
decide intervenția militară într -un stat pentru a menține pacea și se curitatea
internațională.
10. Intervenția punitivă – în acest model se încadrează bombardamentele americane
împotriva Libiei, din 1986.

77 din 117

Conflictele armate moderne

Din cele 81 de războaie care au avut loc în ultimii 24 de ani (dintre care 28 sunt
încă în d esfășurare) 51% au inclus obiective ale controlului statal, 35% au inclus
obiective de formare a statului, 25% reflectă condițiile statelor care au eșuat și 11%
erau războaie interstatale. Intr -o analiză SIPRI a conflictelor armate din ultimul deceniu
s-a constatat că aproape 75% au fost cauza unei puteri guvernamentale în timp ce doar
25% au apărut din cauze a unor probleme teritoriale.73

17.1.1. Tipologia conflictelor armate moderne
Diversitatea lumii și efectele globalizării determină o multitudine de situații
interdependente, care se pot transpune, în formă bilaterală sau multilaterală, în stări de
armonie (acceptare), dizarmonie, diferende sau chiar în forme specifice de
conflictualitate. La rându -i, starea de conflict poate cuprinde diferende sau forme
potenț iale de conflict de naturi diferite. Astfel, pot fi activate confruntări de tip simetric,
asimetric sau hibrid, în raport cu contextul internațional, raportul de putere pe anumite
spatii geopolitice, capacitatea de efort armat și, îndeosebi, cu interesele actorilor aflați
în confruntare.
6.1.1.1. Confruntarea simetrică
Confruntarea simetrică este modalitatea relativ previzibilă privind ducerea
efortului armat. Conform DEX, simetria este considerată „ …Proprietate a unui
ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemen te reciproc corespondente și de a prezenta,
pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între
părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată,
armonioasă a părților unui tot, a elementel or unui ansamblu ”74.

73 vezi https://ploughshares.ca/wp -content/uploads/2016/08/FactAC2016.pdf /, accesat la 09.06.2019.
74 Christopher A. Gonzales, Internalizing Full Spectrum Operations Doctrine in the US Army , Naval Postgraduate School,
Monterey, 2011, p. 26 -27.

78 din 117
La nivel strategic, simetria este caracteristica principală a confruntării, care a
însoțit istoria militară a omenirii în cea mai mare perioadă a acesteia. Specific simetriei
este forma de confruntare armată contra armată, potențialul combativ fiind relativ
apropiat între actori. Centrele de greutate (Center of Gravity – CoG) sunt și ele similare,
definite de tăria celor două armate. În cele mai multe cazuri, înfrângerea armatei
însemna preluarea puterii asupra actorului advers.
Practi c, confruntarea simetrică impune doar linii de operații, direcțiile de efort
fiind absente sau constând în implicări periferice conflictului armat. În acest caz
confruntarea avea loc direct între centrele de greutate, prin activarea liniilor de operații.
Natura, procedurile și dezvoltarea efortului armat sunt relativ previzibile.
Atitudinii de atac ori înaintare adoptată de o parte beligerantă (ofensiva) îi corespunde
forma de staționare (apărare) a celeilalte părți. La fel, dacă actorul A deplasează forțe le
(formă dinamică), actorul B poate trece la apărare pe o poziție întărită sau în ambuscadă
(forme statice). Unicitatea entităților aflate în confruntare determină forme de
previzibilitate ori reciprocitate privitoare la măsurile de contracarare adoptate de către
adversar. Efectele însumate în acțiunile desfășurate vor fi direcționate spre distrugerea
capacității adverse de efort.
Referitor la posibile exemple, facem mențiunea că omenirea, de la începuturile
organizării sale sociale până la încheierea cel ui de -al Doilea Război Mondial, este
caracterizată de existența preponderentă a unui asemenea tip de confruntare: războaiele
Antichității, cele ale Evului Mediu, apoi cele din Epoca Modernă până în anul 1945
conțin forme simetrice ale confruntării.
Confruntarea asimetrică este cunoscută ca fiind modalitatea relativ opusă
variantei simetrice. Asimetria constă în lipsa sau nerespectarea regulilor și se impune a
fi adoptată in extremis, când între actorii confruntării există un potențial militar total
disproporționat. Ea există sau este căutată de către comandanți și la nivel tactic, în
cadrul confruntărilor simetrice, în special pentru ruperea echilibrului sau realizarea

79 din 117
surprinderii și sau a superiorității necesare ofensivei. La nivel tactic, asimetria este
condiția esențială pentru obținerea victoriei.
7.1.1.1. Confruntarea asimetrică
Confruntarea asimetrică este cunoscută ca fiind modalitatea relativ opusă
variantei simetrice. Asimetria constă în lipsa sau nerespectarea regulilor și se impune a
fi adoptată in extremis, când între actorii confruntării există un potențial militar total
disproporționat. Ea există sau este căutată de către comandanți și la nivel tactic, în
cadrul confruntărilor simetrice, în special pentru ruperea echilibrului sau realizarea
surpr inderii și sau a superiorității necesare ofensivei. La nivel tactic, asimetria este
condiția esențială pentru obținerea victoriei.
La nivel strategic, esența confruntării asimetrice constă în lovirea adversarului
prin surprindere și preponderent în sectoa rele cu vulnerabilități identificate26. Plecând
de la faptul că lupta directă, față în față, nu este posibilă ori nu este recomandată, actorul
mai slab trebuie să recurgă la forme de confruntare indirectă, parțială și de mică
amploare, ocolind abil centrul /centrele de greutate advers/adverse. Acest tip de
confruntare impune activarea parțială și temporară a unor linii de operații sau a unor
direcții de efort, corespunzător posibilităților și avantajelor actorului slab.
Este important de reținut că „ Războiu l asimetric este, de cele mai multe ori,
război acoperit, desfășurat în modalitate extinsă, dar cu intensitate scăzută de către
grupări de gherilă, culte religioase, carteluri de droguri și chiar de către componente
ale forțelor speciale sau ale forțelor a rmate convenționale ”75.
Importantă este observația potrivit căreia, în urma desfășurării prin surprindere,
bazată de cele mai multe ori pe locul, amploarea și/sau momentul acțiunilor, și
însumarea efectelor, actorul vulnerabil produce uzura capacității de efort și
demoralizarea adversarului mai puternic. Astfel, cu pricepere și în timp, este posibilă

75 Ajei Lele, Asymmetric Warfare: A State vs Non -State Conflict , Institute for Defence Studies and Analysis, India, Oasis,
No.20 – Julio.Dicembre 2014, pg. 101.

80 din 117
adjudecarea victoriei finale. Se poate vorbi de linii de operații fragmentare, liniile de
efort fiind absente sau cunoscând implicări periferice conflictului armat. Nu poate fi
vorba de confruntarea între centrele de gravitate.
Ca urmare, sunt căutate și vizate preponderent vulnerabilitățile adversarului, spre
care se vor canaliza eforturile actorului slab. Natura, tacticile, tehnicile, proceduri le și
aplicarea efortului armat vor fi absolut neconforme regulilor și deci imprevizibile.
Actorul cu potențial modest, prin lovituri repetate și executate prin surprindere,
va încerca să mențină inițiativa, producând pierderi adversarului, inducându -i acestuia
o stare permanentă de nesiguranță, oboseală și teamă, neîncrederea în posibilitatea de
a prelua inițiativa și de a -și învinge oponentul omniprezent, dar invizibil28. Pentru
atingerea scopurilor strategice avute în vedere, vor fi atrase în confruntar e segmente
numeroase ale populației.
În situația confruntărilor actuale, dreptul internațional interzice executarea de
lovituri militare (aparținând actorului cu potențial militar robust) asupra țintelor civile.
În caz contrar, este practicată acțiunea cl andestină, asimetria presupunând producerea
de lovituri dinspre mediul civil spre cel militar; angajarea, lovirea, incapacitarea și
distrugerea țintelor militare ale oponentului puternic.
Exemplificările pot fi extrem de numeroase. Din scrierile Vechiului Testament
este bine cunoscută pilda luptei lui David cu gigantul Goliat. O piatră, simbol al unei
acțiuni asimetrice, proiectată cu măiestrie într -un punct vulnerabil al uriașului,
contribuie la obținerea victoriei în confruntarea biblică76. Calul Troian, acțiune
temerară asimetrică gândită de Ulisse, strecoară un grup de luptători ahei înapoia
zidurilor Troiei, luptătorii infiltrați deschizând porțile cetății pe timp de noapte, făcând
posibilă cucerirea cetății prin vicleșug.

76 Toni Pfeanner, Asymmetrical Warfare from the Perspective of Humanitarian Law and Humanitarian Action ,
International Review of Red Cross, Vol. 87. number 857, March 2005, p. 149.

81 din 117
Alexandru cel Mare, conducăt or al unei oști mici în bătălia de la Gaugamela sau
„Casa Cămilelor” (1 octombrie 331 î.Hr.), obține o strălucită victorie într -o confruntare
asimetrică, prin surprinzătoarea deplasare oblică, acțiune neconformă regulilor vremii,
fiind utilizate în premier ă chiar efectele centrice, definite mult mai târziu (chiar
Alexandru era vârful de lance al atacului decisiv spre locul de dispunere al lui Darius)77.
În timpul Bătăliei din Pacific, spre a ocoli tirul distrugător al cuirasatelor SUA,
japonezii au dezvolta t torpila Tip 93 cu rază de acțiune de 20.000 de yarzi, bătaia
maximă a torpilelor, la acea vreme, fiind de 10.000 de yarzi, având viteza de 45
noduri/oră. Lansate pe timp de noapte, torpilele japoneze au produs daune majore, cazul
crucișătorului greu USS Minneapolis fiind edificator35. Între diferitele forme
asimetrice pot fi enumerate hărțuirea, atacul de noapte, ambuscada, utilizarea
dispozitivelor explozive improvizate sau a minelor ascunse, inundarea unor porțiuni
joase, producerea de lavine, terorismu l, asasinatul, otrăvirea resurselor vitale (aerul,
apa, mediul), gherila, lupta întregului popor.
Avantajele confruntării asimetrice, care reveneau în mod predominant actorului
cu posibilități modeste, au creat disconfort statelor cu resurse semnificativ e de potențial
în domeniile majore ale confruntării. Ca urmare, a fost generată forma de confruntare
hibridă, spre a satisface interesele actorilor cu diferite posibilități de angajare în spațiul
cu potențial de conflict.
8.1.1.1. Confruntarea hibridă
Confruntarea hibridă este, practic, tipul cel mai vechi și cel mai întâlnit de
confruntare, doar proporțiile făcând diferența și aducându -l în atenția opiniei publice.
Termenul hibrid semnifică „… (Despre realizări, idei, fapte) alcătuit din elemente
disparate; lips it de armonie”36. Confruntarea hibridă este o formă de confruntare
teoretizată de polemologi cu relativ puțin timp în urmă. În vocabularul analiștilor

77 Jeremy Black, Șaptezeci de mari bătălii ale tuturor timpurilor , Editura Aquila, București, 2006, p. 31

82 din 117
fenomenului militar și în media a cunoscut o frecvență ridicată după anexarea Crimeii
de către Rusia, în 2014.78
În mod concret, confruntarea hibridă extinde posibilitățile de cumulare a
eforturilor simetrice și asimetrice, combinând o multitudine de forme aparținând
războiului neregulat, războiului convențional, războiului cu efecte limitate, războiului
econ omic, confruntărilor pentru resurse energetice, confruntărilor cibernetice și proxy.
Toate acestea pot fi utilizate în forme complicate și versatile, alături de
capabilități diverse (criminale, financiare, informaționale, economice), cu
întrebuințarea pro pagandei agresive și denigratoare la adresa oponentului, precum și
prin extinderea formelor de insurgență, terorism și a conflictualității ad -hoc, necesare
în conturarea stării finale dorite79.

18.1.1. Tendințe în tipologia conflictului armat modern
În timp ce r ăzboiul80 și consecințele sale sunt eminamente recunoscute, definirea
războiului modern nu este chiar atât de simplă. Deoarece majoritatea războaielor intra –
statale contemporane nu sunt declarate și pentru că în majoritatea cazurilor ele nu
rezultă dintr -o decizie clară sau oficială de a merge la război, adesea nu este deloc
evident dacă o țara este, de fapt, "în război". Astfel, orice efort de a număra/ ține un
cont al conflictelor armate și, astfel, de a discerne tendințele acestora, trebuie în mod
evident să includă aplicarea unor criterii obiective, măsurabile în mod rezonabil
determinând când începe un război și când se termină. Ideea de a ține un cont a
războaielor, după ce acestea au fost definite în funcție de criterii speciale și în mod
necesar arbit rare, are la bază ideea luării în considerare a tendințelor și modelelor de
conflicte armate în vederea informării și ajutării eforturile de construire a păcii.

78 Erik Richborn -Kjennerud, Patrick Cullen, What is Hybrid Warfare? , Norwegian Institute of International Affairs, Oslo,
2016, p. 1.
79 Iulian Chifu, Război hibrid, Lawfare, război informațional. Războaiele viitorului, p. 200, în Conferința Știin țifică
Internațională Strategii XXI, Editura U.N.Ap. „Carol I”, București, 11 -12 iunie 2015.
80 Termenul „război ”, așa cum este folosit aici, este interschimabil cu “conflic armat”, a șa cum este definit în text.

83 din 117
Din 1987, Project Plowshares a urmărit conflictele armate la nivel mondial
pentru un raport an ual “Raportul conflictelor armate”81 în care se definește conflictele
armate în baza a trei caracteristici speciale :
1. este un conflict politic;
2. implică o luptă armată a forțelor armate ale unui stat sau forțele unuia sau
mai multora organizații armate care a u un scop politic ;
3. cel puțin 1000 de persoane au fost ucise direct de lupte în decursul
conflictelor și există cel putin 25 de decese armate în fiecare an.82
Se consideră că un conflict armat este considerat închieiat dacă a avut loc o
încetare a focului f ormală sau un acord de pace în urma căruia există mai puțin de 25
de victime ale conflictelor armate – sau în absența unui acord de pace formal, conflictul
armat se consideră închieiat după doi ani de “hibernare” în care au existat mai puțin
de 25 de victime ale conflictului armat.
Este foarte important de înțeles că utilizarea acestor cifre arbitrare utilizate în
vederea definirii conflictelor armate moderne reprezintă o încercare de a dezvolta un
mod rezonabil de a privii obiectiv către tendințele r ăzboiului modern, și cu siguranță
nu are scopul de a decide căror conflicte ar trebui să li se acorde o atenție mai urgentă
– ideea nu este de a ignora un conflict cu 999 de victime în favoarea unuia cu 1001.
Conform Ploughshares, în 1987 au avut loc 37 de războaie pe teritoriile a 34 de
state – Indonezia, Filipine și Iranul au fost fiecare scena a câte două conflicte armate
separate. O creștere a conflictelor armate a avut loc la jumatea anilor 1990, creștere
legată principal de sfârșitul războiului rece între fosta Iugoslavie și fosta Republică
Sovietică urmată de un ușor declin la un număr de 28 de războaie în 2010 desfășurate

81 vezi https://ploughshares.ca/armed -conflict/armed -conflicts -report/ accesat la 06.06.2019
82 Toate acestea conduc către definiția dată de Stockhold International Peace Research Instutute (SIPRI) care definește
„conflict ul armat major” unul în care există cel putin 1000 de decese în fiecare an și “conflictul armat minor” unul în care
există cel puțin 25 de decese armate în fiecare an. Pentru mai multe informații acesați
https://www.sipri.org/research/conflict -and-peace/trends -armed -conflicts .

84 din 117
pe teritoriul a 24 de state – cu Filipine și Sudan fiecare, scenă a două războaie s eparate,
în timp ce teritoriul Indiei a găzduit 3 astfel de conflicte armate.
O treime dintre conflictele care erau în desfășurare în anul 1987 sunt încă active
și în ziua de azi – devenind astfel atât martore cît și dovezi a longivității conflictului
armat modern. Din cele 28 de conflicte armate actuale, doar 6 au o vechime mai mică
de 10 ani. Șase sunt în curs de desfășurare de mai mult de 3 decenii, 7 de două decenii
și 9 de un deceniu.
O trăsătură proeminentă a conflictelor armate contemporane este c ă luptele sunt
intermitente și implică niveluri de intensitate foarte diferite. Experiența Afganistanului
și Irakului persistă în cadrul desfășurării ciocnirilor și atacurilor armate. Rwanda a
trecut de la tensiune politică – la un nivel fără precedent de violență și din nou înapoi
într-o perioadă foarte scurtă de timp. Războaiele din Filipine și Burundi reprezintă
exemple de conflicte armate aflate în desfășurare, relativ minore, cu decese armate
anuale, adesea sub 100, dar, desigur cu perturbări politice, economice și sociale, foarte
disproporționate față de intensitatea acțiunii de pe câmpurile de luptă actuale.
Conflictele armate sunt, de asemenea, predispuse la atrocitățile în masă. Spre
exemplu un raport al fundației Stanley susține că peste 5000 de c ivili sunt uciși în mod
intenționat în cadrul unui conflic armat. Din anul 1945, aproximativ o treime a
atrocităților în masă au avut loc în afara conflictului armat, de la sfârșitul războiului
rece, proporția a scăzut la aproximativ 15%, iar cele mai mult e dintre acestea au fost în
context de conflictul armat recent. Raportul concluzionează astfel: "Există în mod clar
o corelație puternică între atrocitățile în masă și conflictul armat, care a crescut de la
sfârșitul războiului rece. Conflictul armat oferă un context activ pentru majoritatea
atrocităților. Acest lucru susține punctul de vedere cum că prevenirea conflictului armat
consolidează eforturile de prevenire a atrocităților în masă".83 Majoritatea conflictele

83 Fundația Stanley, " Atrocitățile în masă și conflictele armate: legături, distincții și implicații pentru responsabilitatea
de a preveni ”, anexele lui Alex J. Bellamy, accesat la http://www.stanleyfoundation.org/ publi cation
s/pab/BellamyPAB22011.pdf ; și http://www.stanleyfoundation.org/ publicationspab/Bellma yAppen dices2 2011.pdf.

85 din 117
armate moderne nu produc atrocități în ma să, ci majoritatea covârșitoare a acestor
atrocitățile în masă au loc în contextul conflictelor armate, sugerând că prevenirea
atrocităților în masă trebuie să se concentreze în mod necesar pe prevenirea conflictului
armat.
Definirea unui conflict ca “con flict politic” evident că nu foarte precisă.
Distincția între violență politică și cea penală se poate discerne ușor, chiar dacă tendința
conflictelor armate interstatale actuale este de a ascunde din ce în ce mai mult această
distincție. Este normal, spre exemplu, pentru unele trupe și fracțiuni armate, precum și
pentru unele forțe guvernamentale de profita de pe urmele incertitudinii războiului prin
angajarea în activități criminale (furt, jaf, extorsiune). În unele cazuri aceste activități
au ca scop fin anțarea de campanii politice sau militare, dar frecvent au ca scop și
îmbogățirea personală a conducerii forțelor armate. Toate aceste activități, de exemplu
au fost prezente între cele două state și actori non -statali participanți în războiul civil
din Su dan, dar era încă foarte clar că fundamentul acestui conflict a fost unul politic
care contesta viitoarea formă și guvernare a țări.
În același timp, există cazuri clare în care escaladarea violenței care este evident
criminală devine atât de vastă că nec esită implic ări și complicații politice semnificative .
Cel mai proeminent exemplu al unui conflic armat modern de genul acesta este războiul
mexican dintre cartelurile de droguri . Fundamentul disputei este clar ca nu este politic
– este un caz extrem de cr imă organizată – dar impactul asupra țării și relații lor
Mexicului cu vecinii săi, în special cu SUA, este de așa natură încât angajează guvernul
la cel mai înalt nivel, precum și forțele armate din Mexic. În timp ce Mexicul a
militarizat în mod activ răsp unsul cartelurile de droguri, cel puțin parțial, spun unii
analiști, pentru motive politice,84 conflictul rămâne totuși în mod fundamental o
provocare pentru aplicarea legii. Implicarea forțelor armate ale Mexicului devine astfel

84 Alexis Okeowo, “Mexico’s Drug Fiasco,” The Atlantic, February 2010. http://www.theatlant ic.com/magazi ne/print/
2010/02/mexico -s-drug-fiasco/7942/.

86 din 117
un exemplu de ajutor milita r pentru autoritatea civilă. Această violență crescândă
reflectă, evident, o capacitate slabă a statului de a controla și astfel are elemente ale
eșecului stat atului ,85 dar, din nou , rezultat ul violențelor și lupta armat ă nu sunt, în
general răspunsul unor plângeri și nu sunt ghidate de un program politic sau de un set
de motivații politice sau obiective de luptă definite. Progrese eficiente în sensul de a
conține sau de a pune capăt influenței drogurilor cartelurile necesită acțiuni de nivel
național și in ternațional, însă cum este și în cazul crimei organizate aceasta are
dimensiuni internaționale ș i astfel implicat ă o lupta armată completă și complexă .
Aceste caracterizări și distincții nu sunt pe deplin satisfăcătoare, dar sunt o
încercare consistentă. Prin urmare războiul mexicului cu cartelurile de droguri, până în
prezent, nu a fost inclus în lista Plougshares a conflictelor armate curente (deși numărul
deceselor violente din Mexic depășește cu mult pragul de 1000/decese armate). Pe de
altă parte, alte conflicte care prezintă o provocare majoră pentru aplicarea legii sunt
incluse dacă acestea implică un răspuns comun sau politic asupra structurilor de stat
care au eșuat – de exemplu violențele comunitare din Kenya.
Astfel, Institutul Inte rnațonal de Cercetare a Pacii din Stockhold (SIPRI )
subliniază faptul că atât conflictul armat politic, cât și nivelul ridicat de violență
criminală “sunt manifestări ale acel eiași slăbiciuni, disfuncții sau absenț e a structurilor
de stat ”. Conflictul arma t prelungit contribuie la consolidarea a crimei organizate – iar
aceasta poate fi abordată numai atunci când conflictul armat este finalizat în cele din
urmă și cel puțin unele elemente de bază ale legii și ordinii sunt restaurate. Astfel,
"găsirea de solu ții politice la conflictele armate ar trebui să aibă prioritate ca cea mai
complexă și prelungită stare a conflictelor, deoarece este o condiție Sine qua non pentru
reconstrucție și extinderea capacitații funcționale a statului și, astfel, esențială pentru
combaterea eficientă a crimei organizate"86.

85 Bill Whitaker, “Mexico's Drug War Adopts Al Qaeda Tactics: Car Bombs, Mass Killings Part of Increasing Violence
Related to Drug Cartels,” CBS News, 23 July 2010. http://www.cbsnews.com/stories /2010/07/23/ eveningnews/
main6707471.shtml.
86 vezi https://www.sipri.org/research/conflict -and-peace/trends -armed -conflicts accesat la 08.06.2019

87 din 117
Terorismul global nu este, de asemenea, un conflict armat; terorismul este o
tactică folosită în multe conflicte armate sau războaie în locații foarte specifice.
Termenul "război împotriva terorismului" a fost folosit de Washington87 la un moment
dat pentru a semnal a o strategie generală de combatere sau de prevenire a actelor de
teroare anti -occidental e. Astfel de acte, fie ale guverne lor, fie ale grupuri lor non-statale,
fac parte din una dintre tactici le folosite în război , în mare măsur ă implic ând atacuri
deliberate asupra civili lor fiind concepute să intimideze sau să răspândească un
sentiment de teroare în cadrul întreg ii populați i. Acestea sunt, prin definiție, încălcări
ale legilor războiului. Astfel de încălcări sunt cu toate acestea sunt omniprezent e în
războiul modern: sinucigaș i cu veste cu exploziv în Afganistan, violuri în RDC, atacuri
rachete asupra comunităților rezidențiale israeliene, atacuri aeriene americane asupra
locuințelor rezidențiale (pe baza rapoartelor de informații nesigure privind prezența
suspectului Al Qaeda sau a liderilor talibanilor liderii) sau atacul Israelului asupra unei
nave civile în apele internaționale – lista exemplelor este practic fără sfârșit. Altfel,
simplu spus, se pare că legile războiului se numără printre cele mai timpurii pierderi
din războiul contemporan.
Fizionomia conflictelor armate viitoare – mai degrabă limitate sau regionale – va
fi, credem, influențată, pe de o parte, de implementarea de către SUA și aliații săi cei
mai apropiați a unor noi capacități militare, tot mai sofisticate, ale erei tehnologiei și
informației, iar pe de altă parte, de sporirea, la nivelul altor state mari, a dotărilor erei
industriale, într -o realizare hibridă, ce îmbină focul masat al forțelor, propriu secolului
abia încheiat, cu unele sisteme și concepte noi, mai avansate, în dorința de a face față
superiorității zdrobitoare a celor dintâi. Grupările teroriste și statele care le susțin se
vor sprijini cel mai probabil pe stra tegii compensatorii, proprii conflictelor asimetrice,
uzând de surpriză, pe plan tehnologic, și avantaje situaționale temporare.

87 George Washington (n. 22 feb. 1732 – d. 14 dec. 1799) – Primul președinte al Statelor Unite al Americii

88 din 117
Operațional, conflictele militare viitoare vor conserva, apreciem, tendința
actuală de a -l obliga pe inamic să cedeze cât mai repede, folosind o forță ușor
desfășurabilă, mobilă, puțin vulnerabilă și având o mare autonomie, capabilă să dea
lovituri de precizie în adâncime, împotriva centrelor de greutate operative și strategice
ale adversarului. Constanta acestor operații o repre zintă pierderile umane și materiale
colaterale minime.
Operațiile decisive rapide, incluse în viziunea Joint americană, vor fi
întrebuințate pe larg în viitoarele confruntări armate, iar ideea angajamentului de
precizie nu va fi părăsită, pentru că produc e efecte operaționale la obiective limitate,
mai ales dacă are loc o digitalizare integrală a forțelor.
Câmpul cibernetizat al viitorului va include, ca o cucerire de mare flexibilitate,
robustețe și viabilitate operațională, elementele conceptului strate gic de “război bazat
pe rețea”(RBR), unde forța se va structura pe principiul joint, inclus în documentele de
orizont mediu și îndepărtat, Joint Vision 2020 sau Army After Next, americane. RBR
va transforma informația în factor de putere, va mări capacitat ea de răspuns și precizia
de angajare a forței. Pe de altă parte, va asimila în viteză toate inovațiile conceptuale și
tehnologice din domeniul militar.
Încheierea atât de rapidă a operațiilor din Irak sau Afghanistan reprezintă o probă
certă că, așa cum apreciază Alex Salkever, “NCW este calea viitorului”. Aici, însă,
apare un obstacol ce trebuie depășit: integrarea sistemelor de armament și personalului
în acest “întreg numit război bazat pe rețea, care este mai mare decât suma părților sale”
88, va fi fo arte costisitoare, și cum conflictele noului mileniu vor fi purtate preponderent
într-un mediu de coaliție, lucrul cel mai dificil îl va reprezenta înlăturarea decalajului
IT între SUA și statele aliate.

88 Alex SALKEVER , “The Network is the Battlefield”, în Business Week, din 7 ianuarie 2003.

89 din 117
19.1.1. Conflictul armat din Afghanistan (1978 – prezent)
Cine sunt p rincipalii combatanți : Guvernul Republicii Islamice Afghanistan –
forțele de ordine, cunoscu te sub denumirea de Forța Națională de Apărare și Securitate
Afghană (ANDSF) și combatanți care luptă sub egida NATO încearcă să guverneze
multitudinea de zone tribale dispersate care practic alcătuiesc țara. Aceștia au ca
oponenți, insurgenți asociați cu talibani, al -Queda, statul islamic (ISIS) și alte grupări
armate radicale. Până în ziua de astăzi, nici un guvern (sau forță invadatoare) nu a reușit
vreodată să impună un control central asupra Afghanistanului.
Ce a început conflictul : acest conflict a început odată cu invazia din 2001 a
Statelor Unite, care și -a declarat intenția de a refuza al -Qaeda cu o bază sigură de
operațiuni în Afganis tan. Cel mai recent război în desfășurare este rezultatul
îndepărtării forțate a talibanilor în 2002 de către comunitatea internațională (în special,
NATO); forțele internaționale trebuiau să rămână la fața locului, până când guvernul
afgan avea suficientă forță pentru a -și menține puterea și a se apăra de viitori adversari
interni și externi.
Impunerea externă a unui aparat de guvernare ales în Kabul nu a dus la stabilitate
sau pace în zonele rurale din Afganistan, care sunt în mare parte guvernate de
obiceiurile tribale și nu de politicile și reglementările guvernului central. Răsturnarea
străină, dezmembrarea și înlocuirea structurilor de guvernare ale Afganistanului au
condus la un vid de putere în toată țara, care a fost ocupat de grupuri insurgente.
Când au avut loc luptele : Între anii 2003 și 2014, NATO a comandat Forța
Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) mandatată de ONU în Afganistan,
care avea 130.000 de soldați în 2012. În 2015, opera țiunea "Resolute Support" a
înlocuit ISAF cu 13.000 trupelor, care sunt încă acolo (NATO).89 În 2016, talibanii au
controlat între 20 și 50% din țară.90

89 Vezi https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_8189.htm accesat la 09.06.2019.
90 Vezi https://www.nytimes.com/interactive/2015/09/29/world/asia/afghanistan -taliban -maps.html?_r=0 , accest la
09.06.2019.

90 din 117
Înainte de actuala repetare a conflictului, Afganistanul a experimentat câteva
decenii de război civil și neliniște. În 1978, partidul comunist din Afganistan (Partidul
Popular Democrat din Afganistan sau PDPA) a condus o lovitură de stat împotriva
președintelui Khan, care însuși a preluat puterea fostului rege, vărul său. Ca răspuns,
gherilele de mujahed ini din toată țara s -au ridicat împotriva forțelor PDPA și a celor
guvernam entale. Odată cu războiul rece, Statele Unite au sprijinit mujahedeen ii anti-
sovietic i cu arme și bani prin Pakistan. Această luptă pentru putere a condus la
intervenția sovietică din 1979, în care URSS a trimis mai bine de 100.000 de soldați
sovietici și a instalat un guvern pro -sovietic, precum și la războiul sovieto -afgan
împotriva mujahedeenilor (1979 -1989). După ce ocupația sovietică s -a încheiat în
1989, a început un război civil între diferite grupuri etnice, predominant Tadjikistanul
de Nord și muja hedinii Pashtun i din Sud. Mujahed inii s-au împărțit în mai multe
fracțiuni, un a dintre acestea fiind talibanii, care în cele din urmă a învins și a preluat
controlul asupra țării.
Unde a avut loc conflictul: Conflictul a fost cel mai violent în patria tradițională
a talibanilor din jurul orașului Kandahar și în provincia învecinată Helmand. Cu toate
acestea, în ultimii 50 de ani, în majoritatea părților din Afganistan, inclusiv în capitala
Kabul, s -au purtat numeroase lupte. După ce a u fost înlăt urați de la putere, talibanii s –
au stabilit în zonele tribale administrate federal de Pakistan (FATA)91 de-a lungul
frontierei nord -estice a Afganistanului. De asemenea, au executat atacuri teroriste la
scară largă în Africa, America de Nord și Europa. Apar iția statului islamic ca actor în
conflict a sporit violența și tensiunea printre grupurile insurgente.
Tipul conflictului : Confruntare asimetrică – cu tendințe hibride – Control statal/
Eșec statal

91 Pakistan’s Federally Administered Tribal Areas

91 din 117
Între 2001 -2016, 111,442 de persoane au murit ca urmare a conflictului.92 Aceste
cifre includ 42,100 talibani și alți militanți, 31,419 civili afghani, 30,470 militari și
polițisti afghani (ANDSF), 3,453 militari U.S și forțe ale coliției și 3.946 persoane
precum contractori, jurnaliști s.a.

20.1.1. Conflictul armat d in Irak (2003 – prezent)
Cine sunt principalii combatanți : Guvernul Ira kului, susținut de forțele ira kiene
și de către Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite pentru Iraq (UNAMI)93, luptă
împotriva facțiunilor armate musulmane Shia și Shunni.
Ce a început conflictul : Lupta diferitelor facțiuni pentru controlul statului.
Luptele au avut adesea forma atentatelor și atacurilor sinucigașe, ucigând fără
discriminare mulți civili și comba tanți.
Când au avut loc luptele : Violența a măturat întreaga țară. Operațiunile pe scară
largă ale S.U.A. au fost lansate în provincia Anbar în 2005. Există tensiuni între
regiunea autonomă kurdă din nord și guvernul central. În 2014, statul islamic (IS) a
organizat bătălii și a capturat teritoriul din provincia Anbar, mai târziu mutând u-se spre
Bagdad și atacând regiunea kurdă.
Unde a avut loc conflictul: Conflictul actual din Irak a început cu invazia
condusă de S.U.A. în 2003. Deși Statele Unite și celelalte țări din coaliție au încheiat
retragerea trupelor în 2011, violența sectariană a continuat. Statul islamic a început
atacurile în Irak în 2013 și a făcut progrese militare majore începând cu ianuarie 2014.
Tipul conflictului: Confruntare asimetrică – Control statal
Situa ția actuală94:
Operațiunile militare împotriva statului islamic (IS) s -au intensificat în 2017.
Forțele ira kiene și milițiile locale susținute de SUA , au fost sprijinite de Coaliția

92 https://edition.cnn.com/2017/08/21/asia/afghanistan -war-explainer/index.html accesat la 09.06.2019
93 United Nations Assistance Mission for Iraq
94 Vezi http://ploughshares.ca/pl_armedconflict/iraq -2003 -first-combat -deaths/ , accesat la 10.06.2019

92 din 117
Globală împotriva IS. Campania de recâștigare a Mosul ului, care a început la sfârșitul
lunii octombrie 2016, a continuat în 2017. Până la sfârșitul lunii ianuarie, partea estică
a orașului Mosul a fost eliberată, iar guvernul irakian a reluat controlul asupra
întregului oraș până în iulie. Rapoartele Human Right s Watch au arătat că IS a folosit
civilii ca scuturi și a țintit civili care fugeau. În decembrie, premierul irakian Haider al –
Abadi a declarat că lupta împotriva IS s -a încheiat, deși posibilitatea unui război de
guerilla a rămas probabil. Este necesară o anchetă privind acțiunile forțelor irakiene ca
urma re a unor rapoarte cu privire la forțele irakiene care ucid militanții capturați și
civilii care s -au predat în timpul luptelor din Mosul.
La începutul lunii ianuarie, statul islamic și -a asumat responsa bilitatea pentru
mai multe atentate în districtul Shia din Bagdad, în cadrul acestor atentate au fost ucise
59 de persoane. La 8 ianuarie, 20 de persoane au fost ucise și 50 au fost rănite în două
atacuri asupra piețelor din estul Bagdadului. De asemenea, IS a recunoscută că este
responsab ilă și pentru atacurile din districtul Shia din Bagdad la jumătatea lunii
februarie și pentru alte două atacuri în aceiași zonă, în luna mai a anului 2017 .
O mare parte din eforturile depuse de forțele irakiene, paramilit are și Coaliția
globală împotriva IS au fost concentrate asupra preluării Mosul ului, al doilea oraș ca
mărime al Irakului. Acțiunea ofensivă început ă în octombrie 2016 a reușit la 10 iulie
2017 când prim -ministrul irakian Haider al -Abadi a declarat victori a asupra IS în oraș ul
Mosul . La sfârșitul anului, al -Abadi a susținut că IS a fost înfrânt, deși preocupările
legate de un război de guerilla au rămas.

21.1.1. Conflictul armat din Lybia (2011 – prezent )
Cine sunt principalii combatanți : Forțele de securitate de stat luptă împotriva
milițiilor și grupurilor separatiste, în special în regiunile libere din estul zonelor bogate
în petrol din Libia. Guvernul Libiei nu este un organism coeziv sau stabil și nu
controlează forțele armate ale fostului regim. Există diviziuni politice severe, atât în

93 din 117
cadrul Congresului, cât și între grupările armate, care alimentează ciocnirile violente și
tulburările sociale.
În 2015, actorii politici au semnat un “ Acordul politic ” mediat de UNSMIL
pentru a crea unitate în g uvernarea națională. A cest acord stabilea înființa rea unui
Consiliu al Președinției – cu 9 membri – (controlat de Acordul național general) și o
Cameră a Reprezentanților care acționează ca organism legislativ. În ciuda acordului,
guvernul rămâne împărțit între Congresul Național General și Camera
Reprezentanților. Obiectivele guvernului de tranziție sunt : elaborarea unei noi
constituții, crearea unui organism guvernamental permanent și obținerea controlului
statului asupra utilizării forței armate .
Ce a început conflictul : Împreună cu cetățenii din Tunisia, Egipt, Siria și Yemen,
libienii au fost atrași în 2011 de protestele din primăvara arabă împotriva puterii
înrădăcinate. Începând cu 2001 unele grupări armate și lideri politici doresc să doboare
așa-zisa eră de domnie a colonelului Gadhafi. Civilii continuă să prot esteze împotriva
prezenței grupurilor armate și a abuzurilor de drepturile omului în întreaga țară.
În regiunea Barqa (Cirenaica) din vest și în regiunea Fezzan din est, separatiștii
au căutat o mai mare autonomie față de guvernarea centrală, exprimând dorința de a
reveni la federalismul pre -Gadhafi și de a cere o parte mai mare din profiturile derivate
din producția de petrol. Mili țiile au efectu at atacuri asupra porturilor și conductelor
petroliere, asasinatelor politice și răpir i.
În timpul guvernării de patru zeci de ani a colonelului Gadhafi, fundamentaliștii
islamici s -au opus continuu regimului autoritar instaurat de acesta ; de la căderea d e la
putere a lui Gadhafi , fundamentaliștii islamici au căutat un control tot mai mare asupra
statului. Trecerea de la modelul economic al lui Gadhafi sa oprit complet deoarece
haosul politic persistă și securitatea continuă să se deterioreze .95

95 Vezi https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/geos/ly.html

94 din 117
Când au av ut loc luptele : În 2011, revoluționarii libieni, inspirați de revoltele
din primăvara arabă, au planificat o zi de proteste pe 17 februarie. Aceste p rotestele au
condus la represiuni în materie de securitate, o izbucnire masivă de violență și, în cele
din urmă, o operațiune militară multinațională și o misiune a NATO. În octombrie
2011, forțele rebele l-au ucis -o pe Gadhafi în Tripoli astfel Consiliul Național de
Tranziție (NTC), și -a asumat controlul asupra Libiei fiind susținut și de către
comunitatea internațională. În august 2012, Congresul Național General condus de
islami ști (GNC) a preluat de la NTC și a rămas în control până la sfârșitul anului 2014.
În 2014, membrii Camer ei Reprezentanților au fost aleși să preia putere a, dar GNC a
refuzat să predare puterea rezultatele fiind declarate neconstituționale de către Curtea
Supremă. În 2015, Acordul politic libian a fost semnat pentru a încuraja unitatea
națională, însă diviziunile politice continuă să incite violenț ă.
Unde a avut loc con flictul: Cele mai multe violențe au avut loc în Tripoli,
capitala politică a Libiei, și în Benghazi, capitala economică a țării. Grupurile armate
operează în întreaga țară, dar sunt concentrate în apropierea celor două orașe mari și a
facilităților petroli ere din Libia. Grupurile rebele controlează zonele mari din sud,
păzind comerțul ilegal, rutele de migrație și depozitele de arme. Limitele poroase ale
Libiei permit contraba nda cu armament în țările vecine, inclusiv Algeria, Niger ia și
Tunisia , ajutând as tfel la finanțarea grupurilor insurgente.
Tipul conflictului: Confruntare asimetrică – Eșec statal / formarea statului/
control statal.

22.1.1. Conflictul armat din Ucraina (2011 – prezent )
Cine sunt principalii combatanți : Guvernul ucrainean a trimis forțele armate
ucrainene și batali oane de voluntari pentru a combate luptătorii separatiști pro -ruși din
estul Ucrainei. Se susține că s eparatiștii primesc asistență militară din partea Rusiei sub
formă de personal și echipament.

95 din 117
Ce a început conflictul : Demonstrațiilor "Euromaidan"96, care a u început în
noiembrie 2013, a u determinat o schimbare politică prin înlocuirea președintele pro –
rus Viktor Ianukovici cu președintele pro -occidental Petro Poroșenko în primăvara
anului 2014. În mijlocul acestei tranzi ții, Rusia a anexat regiunea ucraineană a Crimeei
fapt de la care a izbucnit un conflict armat între luptătorii separatiști și forțele armate
ucrainene din regiunile de est ale Ucrainei. În ciuda negărilor ruse, Ucraina și o mare
parte a comunității inter naționale au susținut că Rusia a furnizat personalului și
echipamentului militar grupurilor separatiste.
Când au avut loc luptele : În timpul demonstrațiilor Euromaidan au existat puține
abuzuri violente; anexarea Crimeei a fost, de asemenea, relativ pașnică. Combaterea
intensă a început în regiunile de est ale Ucrainei, Donetsk și Luhansk, în primăvara
anului 2014. Un acord de încetare a focului, cunoscut sub numele de Minsk -1, a fost
atins pe 5 septembrie 2014, dar sa prăbușit pe 23 octombrie , după multe incidente de
violență . La 8 octombrie, ONU a raportat că au murit 331 de persoane de la intrarea în
vigoare a încetării focului. O a doua încetare a focului, cunoscută sub numele de acordul
de la Minsk II, a intrat în vigoare la 13 septembrie 2015, dar lupt ele au cresut în
intensitate în 2016, atunci când forțele ucrainene, cât și forțele separatiste pro -ruse au
încălcând acordul de la Minsk.
Unde a avut loc conflictul: Demonstrațiile Euromaidan au fost concentrate în
centrele mari ale orașelor. Anexarea Rusiei a teritoriul ucrainean din Crime a nu a avut
parte de un protest prea mobilizat . Confruntarea violentă a fost concentrată în regiunile
de est ale Donetsk și Luhansk , care sunt învecinate cu Rusia și care sunt denumite
Novorossiya sau Noua Rusie de către președintele rus Vladimir Putin. În anul 2016,
cele mai multe lupte au avut loc în zonele Donetsk de Avdiivka, Marinka, Horlivka, în
plus față de bombardamentele grel e din Mariupol.
Tipul conflictului: confruntare hibridă – control statal/ formarea statului.

96 Denimire dată protestelor pro -europene din Ucraina

96 din 117

Tendințe în utilizarea resurselor informaționale în cadrul
conflictelor armate moderne

Era informației permite inteligenței strategice și tactice, tehnice și tehnologice să
pună stăpânire deplină pe câmpul de luptă, să realizeze un veritabil “Pearl Harbour
electronic” (aprecierea aparține amiralului american Owens)97, prin susținerea
războiului informatic la nivel local, regional sau global. Dacă inte ligența este sprijinită
puternic de tehnologie, de sisteme de arme sofisticate, ultraperformante, spațiul
confruntării militare devine un coșmar. Când armatele au la toate eșaloanele aparatură
electronică, depind de culegerea de informații, sunt capabile d e succese răsunătoare,
dar și de veritabile dezastre. La înfrângere poate contribui hotărâtor anihilarea centrilor
electronici vitali ai statului: transporturile, comunicațiile, sistemul bancar etc.
Teoreticienii artei războiului actual au în vedere, în c onfruntarea cu terorismul,
abilitatea autorităților militare și civile, a sectorului privat, a societății civile de a
colabora în domeniu, de a muta războiul la inamic, de a folosi mijloace de contracarare
specifice, a multiplica sistemele de control și mă surile de securitate, a declanșa acțiuni
preventive hotărâtoare. Este, aici, un întins teren de inovație, care, în viziunea aliatului
cel mai puternic, dar și mai implicat, și aplicat, în lupta cu terorismul, Statele Unite,
însumează capacități mai bune, i ntegrate de informații secrete, care să ofere informații
în timp util, clare despre amenințări, coordonarea activităților cu aliații, pentru
realizarea unei evaluări comune a amenințărilor cele mai periculoase și continuarea
transformării forțelor militare , spre a le asigura capacitatea de a acționa rapid și precis,
cu rezultate decisive.
Imprevizibilele provocări ale actualului secol conferă fenomenului război o
fizionomie, un conținut, forme, procedee și mijloace noi de ducere. Din această
perspectivă, t eoria și arta militară au obligația să adopte o viziune inedită în proiecția

97 BĂRBULESCU, Ionel, Caracteristicile principale ale războiului viitor , revista Impact strategic nr. 3 -4/2003.

97 din 117
structurilor și misiunilor, în organizarea, planificarea și desfășurarea operațiilor. Ea va
fi racordată la coordonatele teoretice ale preconizatei revoluții în problemele militar e
(RMA), provocată, în opinia celor mai mulți specialiști ai războiului, de aplicarea
tehnologiilor high tech și ale unei noi doctrine în organizarea și executarea operațiilor
militare, în spațiul managementului informațiilor, al senzorilor de detecție la distanță,
al automatizării integrale a legăturii senzor – trăgător, al preciziei loviturilor etc.98
În "Strategia de transformare a Armatei Românei", aprobată de C.S.A.T. prin
H.G. nr. 38/29.03.2007 privind "Informațiile pentru apărare", se precizează că s copul
determinant al activității de informații pentru apărare "este și va rămâne realizarea
superiorității informaționale prin obținerea, prelucrarea și furnizarea de produse finite
de informații (intelligence) către autoritățile decizionale naționale, ali ate și partenere."
În acest moment, forțele terestre au în organică structuri specializate de
informații și cercetare, structuri care să asigure suportul informativ necesar operațiilor
în care acestea sunt/vor fi angajate. Misiunile, tehnicile, tacticile, procedurile și sursele
folosite pentru obținerea informațiilor diferențiază aceste structuri între ele, dar
împreună contribuie la realizarea "imaginii" potențialului adversar.

23.1.1. Struc turi militare specializate în procurarea informațiilor
9.1.1.1. Procurarea inform ațiilor din surse deschise ( echipe OSINT)
Open Source INTelligence reprezintă orice informație care poate fi obținută prin
metode legale (neacoperit) și sunt disponibile în mod liber (a nu se înțelege și gratuit)
oricui dorește să le acceseze. Aceste surse pot îmbrăca forme de genul: ziare, periodice,
cărți, publicații guvernamentale și științifice, radioul sau televiziunea, internetul,
servicii comerciale on -line, baze de date electronice cum ar fi cele guvernamentale,
universitare sau business. Din punct de vedere cantitativ, OSINT reprezintă principala

98 Hughes M. PATRICK, The International security environment remains volatile, complex and difficult ,
http://usembassy -australia.state.gov/hypr/WF990202/epf210.htm accesat la 11.0 6.2019

98 din 117
sursă de informare. Se estimează că majoritatea serviciilor de informații primesc curent
aproximativ 80 -85% din totalul de informații din surse deschise. Totuși folosirea
OSINT diferă funcție de mediul de c ăutare. Astfel nu se pot folosi cu succes sursele
deschise în cazul unor operații de targeting, acestea fiind mult mai utile în cazul
informațiilor privind evoluția unor tehnologii sau structuri170. Existența OSINT nu
presupune automat și accesul direct al serviciului de informații la aceste surse. În cazul
IA, 80% din informațiile din surse deschise nu sunt accesibile în România și nu sunt în
limba română. Pentru ca scopul final deobținere de produse de intelligence din surse
deschise să fie atins, este ne cesar un proces extrem de laborios și nu foarte ieftin.
Acest proces implică descoperirea, diferențierea, filtrarea și selectarea acelor
fragmente de informații care, integrate și interpretate, să ducă la obținerea unor
informații utile.
Potrivit manualului OSINT al NATO, există următoarele categorii de informații:
▪ datele ( Open Source Data / OSD) – emisiuni radio/ TV, tipărituri, imagini sau
semnale neprelucrate (fotografii, casete, imagini satelit, scrisori personale
etc.);
▪ informațiile ( Open Source Information / OSINF) – sunt date care au fost
corelate, procesate, pentru a realiza o informare de interes general; au o arie
largă de răspândire: mass -media, cărți, comunicate;
▪ informațiile obținute din surse deschise ( Open Source Intelligence / OSINT) –
rezultate din prelucrarea și analiza OSD și OSINF pentru a răspunde unei
solicitări și care contribuie la elaborarea produsului final integrat, creând
„informația secretă”;
▪ informațiile obținute din surse deschise – validate (OSINT -V) – sunt
infor mațiile cu un grad ridicat de certitudine.
Sursele deschise includ:

99 din 117
– mass -media tradițională – agenții de presă, publicații (zilnice, săptămânale,
lunare, trimestriale etc.), posturi de radio și de televiziune;
Acestea reprezintă principalul furnizor de d ate în procesul de obținere a
informațiilor din surse deschise. În funcție de profilul publicației, mass -media pot fi:
de informare generală, specializate (tehnice, economice, militare, politice, culturale
etc.), de divertisment și de opinie. De asemenea, din punct de vedere al ariei de difuzare,
presa poate fi centrală, locală ori regională.
– bibliotecile ;
– Internetul și new media , respectiv comunitățile online și conținutul generat
de utilizatorii Internetului, în speță rețele de socializare, lumi virtuale,
portaluri foto -video, enciclopedii wiki, bloguri, podcast -uri, online radio,
extensii online ale mass -media tradițională, grupurile specilizate de informare
și analiză, bibliotecile online;
De cele mai multe ori se vorbește despre new media (eme rging media sau web
2.0) în antiteză cu media clasice (presă în format print, televiziune, radio etc.), deși, în
realitate, new media presupune juxtapunerea formelor clasice de mass -media cu
tehnologiile de interacțiune și comunicare specifice world wide w eb. Conținutul media
astfel rezultat capătă forme noi, paradigma comunicării dintre emițător și receptor
reconceptualizându -se sub forma unui proces continuu de feedback și feedforward.
Sintetizând, Dennis Murphy, în „Fighting Back: New Media and Military Operations”,
consideră new media ca fiind „orice mijloc care permite unui spectru larg de utilizatori
(de la indivizi la entitati statale) sa creeze și să disemineze informații în timp real sau
aproape în timp real, care au capacitatea să influențeze o aud iență largă (regională sau
mondială) folosind tehnologii de comunicații standardizate și având ca platformă
unificatoare Internetul”.

100 din 117
– literatura gri , respectiv informațiile neclasificate care au distribuire sau acces
public limitat și asupra cărora alte co mpanii și organizații nu au drept de
proprietate.
Furnizori de literatură gri pot fi institutele de cercetare, think -tank-urile, corporațiile,
guvernele, partidele politice și mediile academice (producătoare de cursuri, disertații,
studii pe teme economice , culturale, politico -militare etc.).
Importanța literaturii gri a fost recunoscută de autoritățile americane care, în
1993, au inițiat un plan (pus în practică în 1995) privind achiziționarea, procesarea și
diseminarea de materiale din această categorie, de către un grup de lucru alcătuit din
toate structurile care dețineau atribuții în aria informațiilor obținute din surse deschise.
Din perspectiva lui Mason H. Soule și R. Paul Ryan, literatura gri poate oferi informații
care nu pot fi găsite în surse pu blicate, mai concise, detaliate, fiind, de multe ori, mai
repede de obținut decât materialele publicate, mai ales pe măsură ce accesul la Internet
se extinde99.
– informațiile din mediile academice (conferințe, simpozioane, lucrări
academice și ale experților în diverse domenii);
– datele oficiale – rapoarte guvernamentale, bugete, statistici demografice,
audieri, dezbateri legislative, conferințe de presă, discursuri, dar și
informațiile din medii profesionale și academice – conferințe, simpozioane,
documente e laborate de asociații profesionale, lucrări academice și ale
experților din diverse domenii – se încadrează în această categorie;
– datele individuale sau de grup – date scrise de mână, pictate, listate etc.
(graffiti, foi volante, broșuri, postere, fotograf ii etc.).
Concepția potrivit căreia informația este putere rămâne la fel de actuală, însă
importanța acordată acestei puteri s -a amplificat, grație evoluției tehnologice și

99 Mason H. Soule, Paul R. Ryan, Grey Literature. Techinical Briefieng, disponibil la
http://www.oss.net/dynamaster/file_archive/040319/382e30a7f40eaca152884b6b99deae50/OSS2000 -01-13.pdf
[septembrie 2012]

101 din 117
instrumentelor ce pot fi utilizate pentru a gestiona mijloacele de cunoaștere.
Informațiile secrete de unele singure nu mai aduc plus -valoare100, în vreme ce
informațiile din surse deschise nu sunt numai informații despre ceea ce se întâmplă,
sunt, de fapt, ceea ce se întâmplă101.
Din această perspectivă, într -o eră și societate a cunoaște rii în continuă
transformare, marcate profund de inovația digitală, dezvoltarea OSINT devine însăși
esența progresului intelligence -ului, serviciile de informații neputând performa decât
astfel, în actualul context de securitate.
Prin intermediul OSINT, s erviciile de informații pot contribui la promovarea, în
rândul societății civile, a culturii și educației de securitate, prin informări și acțiuni
comune, având în vedere că educarea cetățenilor într -un spirit calaborativ, în propriul
beneficiu, este menit ă a facilita activitatea de intelligence.

10.1.1.1. Procurarea informațiilor din surse umane ( echipe HUMINT)
HUMan INTelligence sunt informații obținute prin procedee diverese (de la
observare și ascultare la debriefing sau exploatare în necunoștință de cauză) de personal
special pregătit și antrenat prin exploatarea unor surse umane, în mod oficial,
semioficial sau neoficial (clandestin), prin intermediul informatorilor, colaboratorilor
sau agenților.
Potrivit Doctrinei NATO de intelligence, “orice pers oană – amic, inamic sau
neutră –poate fi o potențială sursă umană”. Ofițerul de caz sau agentul utilizat pentru
culegerea de informații HUMINT folosesc o multitudine de metode și procedee, pasive
sau active, legale și ilegale, în scopul obținerii de date ș i informații care să satisfacă
nevoia de produse de intelligence.

100 http://osintblog.org/?p=1316.
101 Leon Fuerth, http://www.continuumbooks.com/books/detail.aspx?BookId=158971.

102 din 117
Activitățile desfășurate în spectrul HUMINT pot fi și neacoperite. Astfel, este
utilizat termenul surse umane deschise cum ar fi contacte cu academicieni, ziariști,
diplomați, manageri sau servicii partenere172. Totuși, există o specificitate a activității
în sensul că accesul la aceste surse nu este liber oricui. Aici intervin două elemente care
trebuie să conveargă: sprijinul serviciului de informații și abilitățile ofițerului de caz.
Operatorii HUMINT sunt deseori denumiți "Ofițeri de informații" care folosesc
identificarea talentelor, construirea relațiilor și recrutarea de surse pentru a colecta
informații conform cerințelor.
Rolul unui bun ofițer HUMINT este de a identifica sursele ș i grupurile care au
acces la informațiile necesare (de obicei, informații secrete sau clasificate) și de a
construi relații pentru a extrage sau colecta aceste informații.
În timp ce colecționarii HUMINT sunt probabil cei mai cunoscuți pentru rolul
lor în recrutarea spionilor și a agenților străini, în mod obișnuit aceștia colectează și
raportează informații de la forțele prietene, civile, refugiați și locuitorii locali.
Operatorii HUMINT lucrează, de asemenea, în roluri de ofițeri de legătură cu
alte ag enții sau armate străine, sau servesc drept interogator al personalului inamic sau
al suspecților de crime.
În cazul IA, sursele HUMINT includ în principal:102
▪ Prizonieri de război, dezertori, deținuți civili. Aceștia pot furniza informații
despre capabili tățile adversarului, date de identificare a unităților, date despre
locații de interes, despre lideri militari și alte personalități, elemente de natură
logistică etc. Informațiile culese de la acest gen de surse umane pot fi extrem de
valoroase și trebuie utilizate imediat. Totuși, se impune multă prudență, ca și o
minimă verificare a acestor date provenite de la o singură sursă, pentru a evita
dezinformarea.

102 Snyder, Woodrow Wilson “ With a little bit of heart and soul analyzing the role of HUMINT in the post cold war area ”
School Policy Conference 401a , 6 January 1997

103 din 117
▪ Agenții sunt indivizi care acceptă conștient să coopereze cu serviciul de
informații, furnizând i nformații conform nevoilor acestora. Agentul primește
sarcini de la ofițerul de caz care îl conduce și este recompensat pentru activitatea
sa.
▪ Trădătorii sunt persoane din tabăra adversă care, în mod voluntar, repudiază
regimul țării căreia îi aparțin, furnizând, astfel, benevol servicii sau informații
adversarului. Ca și în cazul altor surse umane, aceștia trebuie atent controlați și
manipulați de un pers onal calificat.
▪ Civili locali, persoane dislocate și refugiați. Acest gen de surse umane sunt
specifice activităților din teatrele de operații, la îndemâna serviciilor de
informații ale statelor care participă cu trupe la operații de impunere sau
menținer e a păcii. Ei pot fi utili în obținerea de date relevante despre câmpul de
luptă, despre unitățile luptătoare angajate în conflict, rețelele de insurgenți,
teroriști sau alte structuri politico -militare ale adversarului. Folosind orice
oportunitate, struct urile de HUMINT identifică persoanele locale din aria de
responsabilitate care sunt dispuse să divulge informații de interes.
▪ Persoane aparținând forțelor proprii sau aliate (friendly forces). Militarii
nespecializați în domeniul intelligence din cadrul f orțelor proprii sau aliate au
multe oportunități de a interacționa cu populația locală, pe timpul îndeplinirii
misiunilor pe timp de război sau în cursul operațiunilor militare de alt tip decât
războiul. Unele dintre aceste forțe, precum patrulele de recun oaștere, pot primi
sarcini de culegere a informațiilor, fiind apoi debrifate de personalul specializat.
Alte potențiale surse valoroase pot fi comandanții sau persoanele din statele
majore de diferite niveluri care au legături cu populația și autoritățile locale,
precum și membrii structurilor CIMIC, medicale, de geniu care intră în contact
cu populația locală. Deoarece aceștia nu au pregătire de intelligence, ei trebuie

104 din 117
debrifați de echipele de specialiști HUMINT, pentru a se obține maximum de
informații r elevante.
▪ Documentele obținute de la surse HUMINT pot, de asemenea, furniza informații
valoroase, care pot fi exploatate operațional sau utilizate pentru a obține noi
informații de la aceste surse.

11.1.1.1. Procurarea informațiilor din spectrul electromagnetic(ec hipe SIGINT)
SIGnal INTelligence sunt informații obținute din surse care acționează în spectrul
electromagnetic și constau din patru subdomenii103:
COMINT (COMmunication INTelligence) – informații obținute prin
interceptarea comunicațiilor și a transmisiilo r de date de către entități specializate și
care nu sunt destinatarii acestor informații. COMINT implică interceptarea și
procesarea comunicațiilor externe transmise prin radio sau alte mijloace
electromagnetice și procesarea comunicațiilor externe criptat e, indiferent de modul de
transmitere. Interceptarea presupune cercetare, capturare, identificarea operatorului,
analiza semnalelor, analiza de trafic, analiza criptografică, decriptare, studiu de text,
fuzionarea acestor procese și înaintarea rezultatelor .
Sunt excluse din această definiție interceptarea și procesarea comunicațiilor
scrise necriptate, emisiunile de propagandă și presa. ELINT (ELectronic INTeligence)
sunt informații obținute prin intermediul transmisiilor electromagnetice care nu aparțin
comunicațiilor. ELINT presupune culegerea (observarea și înregistrarea) și procesarea
în scop informativ a informațiilor obținute din surse nonverbale, prin radiații
electromagnetice emanând din alte surse decât cele radioactive sau de detonare
nucleară.
Una dintre echipele care se încadrează în categoria de procurare a informațiilor
prin SIGINT este și patrula/echipa LLVI.

103 Richelson & Ball, The ties that bind , 1985, pg. 175 -178.

105 din 117
Low Level Voice Intercept – echipa de incerceptare a semnalelor joase reprezintă
un tip de unitate specific armatei Statelor Unite al e Americii.
În mod obișnuit, echipele LLVI scanează semnalele radio venite prin telefo anele
mobil e sau stații radio sau alte transmisii, pentru a aduna informații despre activitatea
inamicului în timpul operațiilor de luptă.
Practic utilizând echipament e speciale de interceptare a semnalelor joase, echipa
LLVI este în măsură să asculte și să înregistreze conversațiile inamicilor din zona
apropiată.

12.1.1.1. Procurarea informațiilor prin prelucrarea imaginilor
(echipe IMINT)
IMagery INTellig ence sunt informații provenite din surse specializate în
prelucrarea imaginilor; culegerea, întocmirea de hărți și prelucrarea imaginilor
dobândite prin intermediul senzorilor video -fotografici.
IMINT este prin excelență o activitate care permite comanda nților să “vadă”
câmpul de luptă în timp real.
Prin IMINT se dobândesc informații cu ajutorul senzorilor care pot avea baza la
sol, pe mare sau purtate de platforme aeriene/spațiale. O mare parte din IMINT provin
din surse cum ar fi sateliți, avioane cu p ilot și UAV.
Există o mare varietate de senzori IMINT. Unii dintre ei furnizează imagini în
timp real, alții achiziționează imagini care sunt apoi procesate. Iată câteva exemple de
senzori IMINT: camere optice, care pot produce imagini alb -negru sau colo r;
dispozitive de vedere pe timp de noapte, utilizând tehnologie în infraroșu sau de
identificare termică; radare pentru identificarea aparatelor aeriene, de identificare a
țintelor, radare Doppler; aparatură video și de televiziune pe timp de noapte; lase ri de
detecție; aparatură de analiză video multispectrală

106 din 117
Platformele uzuale folosite pentru senzorii de IMINT sunt: avioanele fără pilot
echipate cu camere video și alți senzori electronooptici, avioane sau elicoptere de
recunoaștere, vehicule (blindate, ușor blindate sau neblindate) special echipate pentru
cercetare terestră, precum și roboți echipați cu senzori IMINT.

24.1.1. UAV /UAS104
UAV -ul – aeronava fără pilot denumită și dronă , este un aparat de zbor fără
pilot uman la bord , fiind ghidat ă fie de către un pilot automat digital aflat la bord ul
acesteia, fie prin telecomandă de la un centru de control de la sol sau care este situat în
altă aeronavă pilotată. Dronele militare sunt folosite pentru recunoaștere, supraveghere,
spionaj sau în luptă . În funcție de scop acestora sunt echipate cu aparatură de
recunoaștere sau/și arme.
Utilizarea militară a UAS /UAV pentru a obține un avantaj tactic, asociat cu o
dorință urgentă de a salva viețile soldaților a avut un impact puternic în dezvoltare
acestora . Cu toate acestea, utilizarea comercială a acestora va eclipsa probabil utilizarea
militară, cu condiția ca pro blemele asociate operațiunil or cu astfel de aparate în spațiul
aerian național să poată fi depășită. Pivot în aceste sisteme este utilizarea fiabilă și
certificabilă a sistemelor de propulsie, care sunt dimensionate pentru a se potrivi
greutăților brute ale vehiculelor, variind de la câteva kilograme la mii .
13.1.1.1. RQ-11 Raven105
RQ-11 Raven este un sistem de a eronav ă fără pilot conceput pentru o desfășurare
rapidă și mobilitate înaltă în operații militare cât și cele comerciale. Sistemul R aven
îndeplinește cerințele de recunoaștere, supraveghere și achiziți e a țintelor de la joasă
altitudine. Acesta poate fi op erat manual sau programat pentru funcționare autonomă,
utilizând avionica avansată a sistemului și navigația GPS.

104 engleză Unmanned Aerial Vehicle /System
105 Vezi https://www.army -technology.com/projects/rq11 -raven/ și https://www.defenseindustrydaily.com/digital -raven –
up-to-666m -to-aerovironment -for-uav-upgrades -06050/#more -6050 accesate la 12.06.2019

107 din 117
Fiecare Raven costă aproximativ 35.000 de dolari, însă sistemul total costă
aproximativ 250.000 de dolari.
În octombrie 2015, armata america nă a acordat companiei AeroVironment un
contract de vânz are de 18,5 milioane de dolari, pentru furnizarea sistemelor de
aeronave fără pilot, a pieselor de schimb și a serviciilor logistice , către șapte țări
partenere.
Ravenul permite unităților militare s ă conducă operații de infor mare ,
supraveghere și recunoaștere (ISR) asupra zonelor periculoase.
Astăzi următoarele armate utilizează cel puț in una dintre versiunile sistemului
Raven: USA, UK, Australia, Italia, Danemarca, Olanda, Spania și Republica Cehă.

Img. 3 – Sistemul RQ -11 Raven106

106 https://www.army -technology.com/projects/rq11 -raven/ accesat la 12.06.2019

108 din 117

25.1.1. PTDS107
Sistemul de detectare a amenințărilor persistente sau PTDS108 este un aerostat
mare legat de o platformă de ancorare, care este însoțită de o stație de control la sol sau
de GCS. Sistemul este dotat cu tehnologie de supraveghere video și audio.
PTDS -ul acționează ca un multiplicator de forță pentru comandanții trupelor din
teren deoarece poate fi utilizat pentru a scana zone mari pentru o activitate potențială
insurgentă în timp ce interacționează cu diferiți alți senzori pentru a oferi o imagine
completă a potențialelor amenințări. Informațiile colectate de sistem sunt distribuite
soldaților prin diverse căi, inclusiv prin sistemul DCGS -A.
Scopul principal a PTDS -ului este de a oferi p rotecți e convo aielor prin
contracararea dispozitivele explozive improvizate și prin oferirea unei perspectiva de
angajare a inamicu lui în timp rea l.
Sistemul funcționează 24 de ore pe zi, fiind nevoie de o echipă de cinci operatori.
Cu abilitatea de a ajunge la înălțimi care sunt în afara celor mai multe amenințări
inamice, PTDS -ul oferă utilizatorului o perspectivă vastă a câmpului de luptă.
De la lansarea sa inițială, sistemul a înregistrat numeroase îmbunătățiri, inclusiv
adăugarea unui al doilea senzor pentru a asigura o acoperire ISR mai mare, precum și
îmbunătățirea aerostatului în sine, o mai bună previzionare a efectelor mete orologice,
creșterea capacității de ridicare și a încărcăturii utile, conectivitate.

107 Vezi https://www.army.mil/article/82551/Army_accepts_last_Persistent_Threat_Detection_System_aerostat/ și
https://www.defenseindustrydaily.com/133m -to-lockheed -martin -for-us-army -aerostat -based -warning -system -05835/ .
108 Persistent Threat Detect ion System

109 din 117
Img. 1 – Sistemul de detectare a amenințărilor persistente
Img. 2 – Sistemul de detectare a amenințărilor persistente – componente

110 din 117
În total, în Irak și în Afganistan au fost utilizate în jur de 66 de aerostate de tip
PTDS începând cu anul 2003, în timp ce programul a evoluat într -o platformă de
supraveghere multi -misiune, în măsură să protejeze conv oaiele militare în tranzit
precum și să furniz eze informații despre mișcările trupelor inamice.

111 din 117
CONCLUZII

Informația în secolul al XXI -lea înseamnă încadrarea într -o nouă paradigmă –
conștientizarea impactului revoluției informaționale. În plus, securitatea nu mai este
definită în parametri militari. Conceptul de securitate a unei națiuni încorporează,
astăzi, securitat ea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor
informaționale, securitatea energetică, securitatea individuală etc.
Omniprezența tehnologiei informaționale a influențat, în mod decisiv,
capacitatea oamenilor, instituțiilor și a state lor, în cele din urmă, de a controla
informațiile sau de a restricționa dimeniunea acestora. Este aproape imposibil, astăzi,
să păstrezi un secret, motiv pentru care avantajul competitiv, inclusiv la nivelul
structurilor de securitate, s -a mutat dinspre ce i capabili să acționeze în secret, către cei
apți să exploateze, rapid, activitatea celorlalți, prin culegerea informațiilor din diferite
surse.
Astăzi, logica dominantă în receptarea binomului societate – tehnologie trebuie
înțeleasă prin înlocuirea para digmei „societate postindustrială”, cu cea de „societate
informațională” și, mai recent, cu „societatea cunoașterii”. Efectul și, totodată,
caracteristica noilor forme informaționale și comunicaționale constau în dezvoltarea
matricială de tip rețea, care n u reprezintă altceva decât un produs al societății
conteporane, al tehnicilor în ansamblu și al descoperirilor de actualitate în domeniu.
În ziua de astăzi resursele informaționale joacă un rol decisiv în cadrul
conflictelor armate. Planificarea unor ope rații militare are la bază identificarea
factorilor cheie care pot influența misiunea, atât pozitiv cât și negativ. În marea
majoritate a cazurilor factorii care influențează operațiile militare sunt : inamicul,
terenul și starea vremii. În vederea identifi cării de informații cu privire factorii de mai
sus, beligeranții parte la confictele armate utilizează o gamă largă de resurse
informaționale. De la echipele special destinate în identificarea de infromații necesare

112 din 117
ducerii operațiilor militare și până la utilizarea de tehnologii informaționale precum
sateliții, mijloace uav/uas etc., toate acestea reprezintă mijloace de perfectionare a
planificării și ducerii operatiilor militare.
Resursele informaționale utilizate în conflictele militare diferă în fucți e de tipul
conflictului și de etapa conflictului. De regulă, în conflictele armate moderne,
majoritatea fiind caracterizate ca conflicte asimetrice -hibride, în care un anumit stat sau
o organizație de state (NATO, ONU) luptă împotriva unuia sau mai multor grupuri
paramilitare sau organizații teroriste, se utilizează o gamă foarte largă de resurse
informaționale. De exemplu în cadrul conflictului din Afghanistan la ora actuală se
utilizeză o serie de resurse informaționale denumite asset -uri precum: echipe
HUMINT, UAV/UAS -uri/PTDS -uri, echipe de interpre ți, echipe MWD (military
working dog) fiecare având obiective diferite dar totuși realizând același scop și anume
identificarea riscurilor operațiilor curente și totodată în vederea planificării operațiilor
viitoare .
Având în vedere toate cele de mai sus, cosider că resursele informaționale
reprezintă una dintre principalele surse care conturează conflictele armate moderne. De
la utilizarerea sateliților (care ajung să coste sunt de milioane de dolar) și până la ce -a
mai simplă și ieftină dronă , tehnologia calculatoarelor și informației a ajuns să
influențeze decisiv conflictele armate. Cu toate acestea este foarte greu de definit dacă
această influență este totuși una pozitivă sau negativă, și până la urmă ci ne are de
câștigat din urma dezvoltării și utilizării resurselor informaționale în conflictele
armate? Cel puțin principial vorbind, ideeal ar fi să aibă de câștigat persoanele non –
combatante (copiii, bătrânii, bolnavii), civilii care vor/nu vor sunt parte în conflictul
armat, cu toate acestea dacă privim la numărul de răniții și morți din conflictele armate
actuale, modernizarea resurselor informaționale nu pare să aibă un impact chiar atât de
mare în asupra acestora. Mai în toate conflictele armate modern e au existat nenumărate
cazuri în care parțile la conflict au utilizat diferite catrgorii de armament nediscriminat

113 din 117
asupra civililor. Poate că principalul obiectiv al utilizării resurselor informaționale ar
trebuii să fie chiar acesta – identificarea inami cului, a locului în care se află și utilizarea
corectă a resurselor în vederea nimicirii acestuia fără a produce vătămarea persoanelor
non-combatante.
Din punct de vedere al tendințelor în utilizarea resurselor informaționale în
conflictele armate conside r că în următorii ani, majoritatea statelor iși vor dota forțele
armate cu echipamente de supraveghere moderne – precum UA S-urile care au devenit
din ce în ce mai practice și care dacă se continuă în acest trend ascendent de
perfecționare și dotare vor dev eni principalele aeronave de luptă în forțele aeriene și
principalele mijloace de recunoaștere și cercetare a forțelor terestre – își vor pregăti
echipe specializate în procurarea de informații din diferite medii (precum echipele
HUMINT, OSINT, SIGINT etc .), și totodată va începe o cursă a dezvoltării armelor
MPE (electromagnetic puls) care să permită distrugerea dispozitivelor electrice ale
inamicului. Pentru organizațiile paramilitare și cele teroriste trendul nu se va schimba
prea mult, aceștia vor continua să se adapteze utilizând tehnologiile și produsele
disponibile în societate sau pe cele captu rate de la forțele armate continuând să ducă
conflictul într -o luptă de gherilă, fără a ține cont de principliile de drept internațional
umanitar .

114 din 117
BIBLIOGRAFIE

Acte normative:
1. Startegia de Apărare a Țării pentru perioada 2015 -2019 , Bucur ești, 2015.
Lucrări de autor :
2. Adrian, Diaconu, Tipologia intervenției militare în cadrul conflictului armat , Buletinul
Universității Naționale de Apărare “Carol I”, martie 2015 .
3. Ajei Lele, Asymmetric Warfare: A State vs Non -State Conflict , Institute for Defence Studies
and Analysis, India, Oasis, No.20 – Julio.Dicembre 2014 .
4. Alex SALKEVER , “The Network is the Battlefield”, în Business Week, din 7 ianuarie 2003.
5. BĂRBULESCU, Ionel, Caracteristicile principale ale războiului viitor , revista Imp act
strategic nr. 3 -4/2003 .
6. Berestova, T.F ., Information resource studies as a new direction of scientific research:
Formulation of the problem , Sci. Tech. Inf. Process. , 2015, vol. 42, no. 3.
7. Berestova, T, Berestova, 2016, Nauchno -Tekhnicheskaya Informats iya, Seriya 1:
Organizatsiya i Metodika Informatsionnoi Raboty, 2016, No. 4.
8. Christopher A. Gonzales, Internalizing Full Spectrum Operations Doctrine in the US Army ,
Naval Postgraduate School, Monterey, 2011.
9. Chirle șan Georgeta , Strategia de securitate națională a Romaniei, evoluții și tendințe între
securitatea regională și cea euroatlantică, Editura AFT, Sibiu, 2013 .
10. David, A., Baldwin, Neorealism and Neoliberalism the Contemporary Debate, Columbia
University Press, 1993.
11. David, A., Baldwin, The concept of security, Review of international studies, British
International Studies Asociation, 1997.
12. Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), Academia Română, Institutul de lingvistică
“Iorgu Iordan”, ediția a II -a, Editura Univers Enciclopedic , București, 1996.
13. Diebold, J. IRM: new directions in management . Infosystems, 1979.
14. Duff, Alistair S., Information Society Studies , Routledge, 2000.
15. Erik Richborn -Kjennerud, Patrick Cullen, What is Hybrid Warfare? , Norwegian Institute of
International Aff airs, Oslo, 2016.

115 din 117
16. Frank, Webster, Theories of the Information Scoiety – third edition, Routledge Taylor &
Farncis Group, London and New York, 2006.
17. Georgeta, Chirle șan, Strategia de securitate națională a Romaniei, evoluții și tendințe între
securitatea re gională și cea euroatlantică, Editura AFT, Sibiu, 2013.
18. Guimaraes, T. Information resources management: improving the focus. Information
Resources Management Journal , I. 1 (Fall 1988).
19. Horton, F.W. Information Resources Management: Concept and Cases , OH: A ssociation for
Systems Management, 1979.
20. Holmes, F.W. Information resource management. Journal of Systems Management , 1977.
21. Hough M., The concept of a national security strategy: the case of the United States and South
Africa , Strategic Review for Southern Africa, noiembrie, 2006.
22. Imeremba, D. Introductory Information Science: Unpublished Lecture Note of Library &
Information Science , Abia State University, 2000.
23. Iulian, Chifu, Război hibrid, Lawfare, război informațional. Războaiele viitorului, p. 200, în
Conferința Științifică Internațională Strategii XXI, Editura U.N.Ap. „Carol I”, București, 11 –
12 iunie 2015.
24. Jonathan, N. Chimah, Udo, Nwokocha, Information Resources, Retrieval and Utilization for
Effective Research in Tertiary and Research Institution s, AJHSS, Vol. 1, 2013.
25. Martin Ortega, Military Intervention and the European Union , Institute for Security Studies
ofWEU, march 2001, Chail/or Paper 45.
26. Micul dicționar academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan -Al.
Rosetti”, Edit ura Univers Enciclopedic, București, 2003.
27. Morgenthau H. J., Thompson K. W ., Politics Among Nations: The Struggle for Power and
Peace , McGrawHill, Inc.; ediția a 6 -a (1 Februarie, 1985).
28. Moștoflei C ., Securitatea națională, integrarea euroatlantică și euro peană (III) Colocviu
Strategic nr. 6, 2004.
29. Moștoflei C., Sarcinschi A., Militar – nonmilitar în securitatea națională. Dilema armatei ,
Editura Universității Naționale de Apărare București, București 2004.
30. Lester, Brown , Redefining National Security , Worldwatch Paper No. 14, Washington DC,
1977.
31. Luciana, Alexandra, Ghica și Marian, Zulean, volumul : Politica de Securitate na țională –
Concepte , instituții procese, Editura Polirom, 2007.

116 din 117
32. Lucian Stăncilă, Gheorghe Radu, Omnidirecționalitate și ritm pulsatoriu în confruntările
armate moderne , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005.
33. Lytle, R.H. Information resource management: 1981 -1986. Annual Review of Informa tion
Science and Technology , 1986.
34. Poppel, H. Portfolio on information resource management —the process. Data Processing
Management. Auerbach Publishers , 1978.
35. Radu I., M. Ursacescu, F. Ionita – Informatică pentru managementul firmei , Ed. ALMI, 1998
36. Renu A ror, Information Surces, Systems and Services – Module 1 : Informa tion surces :
Concept and Need for information.
37. Smoke, Richard, National Security and the Nuclear Dillema , ed. a II -a, Random House, New
York, 1987.
38. Stonier, Tom, Informa tion and the Internal Structure of the Universe : An Exploration into
Information Physics , Springer -Verlag, 1990.
39. Stoica, Marian, Premise ale trecerii la societatea informațională , Catedra de informatică
economică, A.S.E. București.
40. Synnott, W.R., and Gruber, W.H. Infor mation Resource Management , John Wiley and Sons,
1981.
41. Snyder, Woodrow Wilson “ With a little bit of heart and soul analyzing the role of HUMINT
in the post cold war area ” School Policy Conference 401a, 6 January 1997
42. Tomescu M., Dragoș Nicolau, Daniel Savu , Ion Alexandru, Aspecte ale societății
informaționale în România. Evoluție și tendințe , ICI București.
43. Toni Pfeanner, Asymmetrical Warfare from the Perspective of Humanitarian Law and
Humanitarian Action , International Review of Red Cross, Vol. 87. number 857, March 2005.
44. Walt, Stephen (1991), The Renaissance of Security Studies, International Studies Quarterly ,
vol. XXXV, nr. 2.
45. Zorlentan, E. Burduș, G. Căprărescu, Managementul organizației , Ed. Economică, 1998.
Articole, publicații, lucrării de cercetare :
46. Revista Informatica Economica , nr.4 (16)/2000 .
47. Revista Română de Informatică și Automatică , vol. 26, nr. 4, 2016 .
Diverse:
48. https://www.academia. edu/9439224/SISTEM_INFORMA%C5%A2IONAL_%C5%9EI_SI
STEM_INFORMATIC .

117 din 117
49. http://www.scrigroup.com/calculatoare/Dimensiunile -calitative -ale-in24832.php .
50. https://dexonline.ro/definitie/resurs%C4%83 accesat la 27.05.2019
51. http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/undpadm/unpan041460.pdf .
52. https://ploughshares.ca/wp -content/uploads/2016/08/FactAC2016.pdf /.
53. https://www.sipri.org/research/conflict -and-peace/trends -armed -conflicts.
54. http://www.cbsnews.com/stories /2010/07/23/ eveningnews/ main6707471.shtml.
55. https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_8189.htm .
56. https://www.nytimes.com/interactive/2015/09/29/world/ asia/afghanistan -taliban –
maps.html?_r=0
57. https://edition.cnn.com/2017/08/21/asia/afghanistan -war-explainer/index.html
58. https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/geos/ly.html
59. http://osintblog.org/?p=1316 .
60. http://www.continuumbooks.com/books/detail.aspx?BookId=158971 .
61. https://www.army -technology.com/projects/rq11 -raven/
62. https://www.defenseindustrydaily.com/digital -raven -up-to-666m -to-aerovironment -for-uav-
upgrades -06050/#more -6050
63. https://www.army -technology.com/projects/rq11 -raven/
64. https://www.army.mil/article/82551/Army_accepts_last_Persistent_Threat_Detection_Syste
m_aerostat/ .
65. https://www.defenseindustrydaily.com/133m -to-lockheed -martin -for-us-army -aerostat –
based -warning -system -05835/ .