INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………..2 Capitolul 1…. [622572]

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………..2
Capitolul 1. ……………………………………………………………………………………………………………..3
ROLUL DIAGNOSTICULUI ÎN EVALUAREA ÎNTREPRINDERII ………………………………3
1.1 Etapele evaluării întreprinderii (Procesul de evaluare a întreprinderii) ………………………3
1.2 Abordări ale evaluării întreprinderii ……………………………………………………………………6
1.3 Necesitatea și rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii ………………………………….9
1.4 Tipuri de diagnostic ………………………………………………………………………………………. 12
Capitolul 2. …………………………………………………………………………………………………………… 17
PRINCIPALII INDICATORI UTILIZAȚI ÎN DIAGNOSTICUL FINANCIAR ………………. 17
2.1 Diagnosticul echilibrului financiar …………………………………………………………………… 17
2.2 Diagnosticul activitatii pe baza soldurilor intermediare de gestiune ……………………….. 19
2.3 Diagnosticul lichidității și solvabilității …………………………………………………………….. 23
2.4 Diagnosticul rentabilității ……………………………………………………………………………….. 25
2.5 Diagnosticul ratelor de gestiune ………………………………………………………………………. 27
2.6 Diagnosticul riscului ……………………………………………………………………………………… 28
Capitolul 3. …………………………………………………………………………………………………………… 30
METODE DE EVALUARE UTILIZATE ÎN ABORDAREA PE BAZĂ DE VENIT ……….. 30
3.1 Metoda actualizării fluxurilor de lichidități pentru capitalul investit ………………………. 30
3.2 Metoda capitalizării venitului ………………………………………………………………………….. 32
3.3 Asemănări și deosebiri ale metodelor înscrise în abordarea prin venit ……………………. 33
Capitolul 4. STUDIU DE CAZ ………………………………………………………………………………… 40
4.1 Prezentarea societății S.C UAMT S.A ………………………………………………………………. 40
4.2 Diagnostul financiar la S.C UAMT S.A ……………………………………………………………. 41
4.3 Metode de evaluare – Abordarea pe bază de venit ………………………………………………. 52
Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………… 56
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………….. 59

2
INTRODUCERE

Nevoia de analiză în procesele manageriale este indispensabilă în fundamentarea
deciziilor. Marii strategi ai lumii, ca de altfel și marii artiști sau inventatori au stăpânit în mod
eficient metodele raționale de analiză, ceea ce face ca gândirea strategică să fie considerată o
gândire creatoare care poate genera soluții noi, cu ținte ce nu sunt plasate în prezentul static,
ci în viitorul dinamic.1
Necesitatea redactării acestei lucrări este impusă de susținerea exemenului de
disertație în cadrul Universității din Oradea la Facultatea de Stiințe Economice în cadrul
programului de studii Contabilitate, Auditul și Gestiunea Afacerii.
În ceea ce privește conținutul lucrării , studiul de caz a fost realizat la S.C UAMT S.A,
având ca obiect de activitate “producerea și comercializarea pieselor și subansamblelor pentru
mijloace de transport, execuției de instalații, utilaje, echipamente tehnologice, SDV-uri “.
Având în vedere aceste aspecte, primul capitol prezintă noțiunile general teoretice cu
privire la diagnosticul și evaluarea întreprinderii, conturând principalele etape ale evaluării
întreprinderii, abordări ale evaluării întreprinderii, necesitatea și rolul diagnostului în evaluare
și, nu în ultimul rând, tipurile de diagnostic.
În următorul capitol am facut o selecție a principalilor indicatori utilizați în
diagnosticul financiar prin intermediul echilibrului financiar, a solduriloe intermediare de
gestiune, a lichidității, solvabilității și rentabilității, a ratelor de gestiune și a riscului.
Cel de-al treilea capitol cuprinde o succintă prezentare a metodelor de evaluare
folosite în abordarea pe bază de venit și anume metoda capitalizării venitului și cea a
actualizării fluxurilor de lichidități pentru capitalul investit.
Ultimul capitol, adică studiul de caz înglobează o surtă prezentarea a societății S.C
UAMT S.A, stabilirea diagnosticului financiar al acestei entități și evaluare întreprinderii prin
abordarea pe bază de venit.

1 Ștefăniță Șușu – ,,Analiză economico- fiannciară”, Editura Universității ,,Ștefan cel Mare”, Suceava, 2016,
pag.3

3
Capitolul 1.
ROLUL DIAGNOSTICULUI ÎN EVALUAREA ÎNTREPRINDERII
1.1 Etapele evaluării întreprinderii (Procesul de evaluare a întreprinderii)

Evaluarea întreprinderii este procesul complex care combină tehnici de evaluare
cantitative cu analiza calitativă a afacerii, a industriei respective, a condițiilor general
economice. În parcurgerea acestui proces, trebuie să se țină cont de câteva aspecte esențiale.
Prin evaluare, în sensul definiției din OG 24/2011, se înțelege activitatea de estimare a
valorii, materializată într-un înscris, denumit raport de evaluare, realizată de un evaluator
autorizat în conformitate cu standardele specifice acestei activități și cu deontologia
profesională.2
O altă definiție a evaluării este data de Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din
România, potrivit căreia evaluarea este ,, procesul de estimare a unui tip al valorii , pentru un
anumit tip de proprietate , la o anumită dată și concretizat în raportul de evaluare.”3 Astfel,
evaluarea nu este un calcul exact al unei valori prin intermediul unei formule matematice sau
printr-o cuantificare precisă, ci aceasta este o estimare .
Important este faptul că, valoarea poate însemna lucruri diferite pentru oameni diferiți,
lucruri diferite în situații diferite. Astfel, aceasta se poate diferenția în funcție de motivul
pentru care se realizează evaluarea, utilizatorii evaluării, condițiile în care ea este apreciată.
Acest lucru înseamnă că acțiunea aceleiași întreprinderi poate să aibă valori diferite în
funcție de:
 scopul evaluării;
 persoana sau, entitatea pentru care prezintă interes rezultatul evaluării;
 presupunerile care se fac în privința evoluției viitoare a întreprinderii respective (își va
continua activitatea sau, va fi lichidată ?).4
Procesul de evaluare reprezintă o procedurä sistemaricä utilizată pentru a estima într-o
manieră credibilă o anumită valoare a îrreprinderii. Procesul de evaluare începe prin
identificarea de către evaluator a întreprinderii de evaluat și a bazei de evaluare și se încheie
odată cu raportarea către client a concluziilor.

2 ORDONANȚA nr. 24, din 30/08/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, accesat la data de
30.12.2016
3 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.2
4 http://contabilitatesiinformaticadegestiune.blogspot.ro/2011/12/etapele-procesului-de-evaluare.html, accesat la
data de 02.12.2016

4
Evaluarea întreprinderii este un proces complex și sistemic, nici una din etapele avute în
vedere neavând un scop în sine ci servind la judecata valorii finale care va fi estimată de către
evaluator.5
Procesul de evaluare este precedat de câteva întrebări esențiale, la care evaluatorul trebuie
să răspundă înainte de începerea acestei acțiuni, și anume:
 care este obiectul evaluării și ce caracteristici are el?
 care este motivul pentru care se realizează evaluarea?
 cine sunt utilizatorii evaluării și, ce cunoștințe au ei în privința activului sau, a afacerii
evaluate ?
 care este tipul de valoare care se aplică (standardul de valoare)?
 în ce condiții este măsurată valoarea (continuitatea activității sau, lichidare)?6
În genere, un proces de evaluare, executat în mod corect, presupune parcurgerea etapelor
prezentate după cum urmează:
 identificarea obiectului evaluării;
 stabilirea scopului evaluării;
 identificarea utilizatorilor evaluării;
 stabilirea standardului de valoare aplicabil;
 stabilirea premisei corespunzătore a valorii;
 colectarea informațiilor relevante în evaluare;
 identificarea și aplicarea metodologiei și tehnicilor de evaluare adecvate;
 formularea opiniei asupra valorii;
 întocmirea raportului de evaluare.7
Efectuarea misiunii de evaluare presupune parcurgerea etapelor procesului de evaluare și
anume:
 etapa de ofertare
 etapa de contractare
 etapa de evaluare
Aceste trei etape ale procesului de evaluare au drept scop identificarea punctelor tari, a
celor slabe, a oportunităților și amenințărilor, aprecierea fezabilității transferului de

5 Vasile Robu, Ion Anghel, Claudia Șerban, Daniela Tutui – ,, Evaluarea intreprinderii”, biblioteca-
digitala.ase.ro, pag.13
6 http://contabilitatesiinformaticadegestiune.blogspot.ro/2011/12/etapele-procesului-de-evaluare.html, accesat la
data de 02.12.2016
7 http://contabilitatesiinformaticadegestiune.blogspot.ro/2011/12/etapele-procesului-de-evaluare.html, accesat la
data de 02.12.2016

5
proprietate precum și stabilirea unui interval de valori de referință pentru procesul de
negociere al firmei.8
a) Etapa de ofertare
Această etapă presupune prezentarea, de către evaluator, a ofertei sub forma unui
document, firmei care solicită evaluarea.
b) Etapa de contractare
Contractarea lucrării de evaluare trebuie să respecte standardele europene de evaluare
precum și condițiile prezentate în ofertă.9
c) Etapa de evaluare
Această etapă este cea mai importantă din cadrul procesului de evaluare.
Percurgerea etapei de evaluare presupune derularea succesivă a următoarelor faze:
1. faza inițială de pregătire a activității de evaluare – prin intrmediul acestei faze se
urmărește planificarea activității de evaluare, culegerea informațiilor cu privire la
situația economică națională și a domeniului în care își desfășoară activitatea firma
evaluată, precum și a informațiilor despre firma în cauză, precum și subcontractarea
unor lucrări cu colaboratorii.
În această etapă are loc primul contact cu personalul firmei care va furniza informațiile
necesare procesului de evaluare. Echipa de consultanță trebuie să-și formeze o vedere de
ansamblu asupra firmei și asupra problemelor cu care se confruntă: afaceri desfășurate,
furnizori și clienți, rețele de distribuție, tehnologii utilizate, situația economico-financiară,
organizarea și conducerea firmei. Vor fi contactați cenzorii și auditorii interni și externi, se
vor consulta rapoartele încheiate, se vor cere informații de la Camera de Comerț și Industrie,
Registrul Comerțului etc., pentru culegerea de informații referitoare la firma evaluată.10
2. faza evaluării propriu zise – în acestă fază se realizează un diagnostic, și evaluarea cu
ajutorul metodelor patrimoniale, metodelor de rentabilitate sau a metodelor combinate.
3. fazei rezultatelor și concluziilor – aici se întocmește raportul de evaluare pe baza
informațiilor obținute în a doua fază și se prezintă acest raport clientului.
Pentru întocmirea corectă a unui proces de evaluare trebuiesc parcurse toate etapele
descrise până acum, după cum se poate observa și în imagine de mai jos.

8 Laurențiu DROJ- Note de curs ,,Mosulul 14- Efectuarea Misiunii de evaluare”, Oradea, 2014, pag.2
9 Laurențiu DROJ- Note de curs ,,Mosulul 14- Efectuarea Misiunii de evaluare”, Oradea, 2014, pag.2
10 Laurențiu DROJ- Note de curs ,,Mosulul 14- Efectuarea Misiunii de evaluare”, Oradea, 2014, pag.3

6
Fig. nr.1. 1
Sursa: Vasile Robu, Ion Anghel, Claudia Șerban, Daniela Tutui – ,, Evaluarea intreprinderii”, biblioteca-digitala.ase.ro,
pag.15

1.2 Abordări ale evaluării întreprinderii

Procesul de evaluare este util pentru estimarea credibilă a valorii definite, bazată pe
analiza tuturor informațiilor disponibile (îndeosebi în diagnosticul întreprinderii). Evaluatorul
va estima valoarea firmei prin metode și tehnici specifice, care reflectă trei abordări distincte
în evaluarea firmei.
Conform informațiilor furnizate de Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din
România, există trei abordări ale valorii, și anume:
 abordarea prin piață,
 abordarea prin venit și
 abordarea prin cost.11
Profesorul Dumitru Nancu menționează în lucrarea ,,Evaluarea economică și finaciară a
întreprinderii” trei modalități (abordări) de a ajunge la valoarea unei întreprinderi, și anume:
 Abordarea pe baza de active
 Abordarea pe baza de venit
 Abordarea prin comparație

11 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.6

7
a) Abordarea prin piață
Abordarea prin piață oferă indicații asupra valorii de piață prin compararea activului
subiect cu alte active identice sau similare, ale căror prețuri se cunosc. Prima etapă a aplicării
acestei abordări este obținerea prețurilor de vânzare ale activelor identice sau similare,
tranzacționate recent pe piață. Dacă numărul tranzacțiilor recente este redus, pot fi luate în
considerare prețurile activelor identice sau similare, care sunt oferite spre vânzare, cu condiția
ca relevanța acestor informații să fie clar stabilită și analizată critic. Pentru a reflecta orice
diferențe față de condițiile tranzacțiilor efective și de caracteristicile activelor tranzacționate,
față de cele ale activului subiect, de obicei este necesară efectuarea unor corecții ale prețurilor
efective sau prețurilor de ofertă ale activelor comparabile.12
Atunci când sunt disponibile mai multe tranzacții cu întreprinderi similare și relevante
aceasta este poate cea mai bună abordare pentru a realiza o estimare credibilă a valorii de
piață. În abordarea prin comparație, evaluatorul este pus în situația de a aprecia gradul de
similitudine între firma evaluată și tranzacțiile comparabile dar și diferențele între acestea.13
Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România precizeză în ,,Bazele Evaluării”
care cele trei surse uzuale de date, utilizate în abordarea prin piață, și anume:
 piețele de capital pe care se tranzacționează participațiile la întreprinderi similare;
 piața achizițiilor unde se cumpără și se vând întreprinderi în ansamblul lor;
 tranzacțiile anterioare sau ofertele de tranzacții de acțiuni ale întreprinderii subiect.
În acest context întreprinderile similare, sau comparabile trebuie să aibă același domeniu
de activitate cu întreprinderea subiect sau să facă parte dint-un domeniu care este influențat de
aceleași variabile economice.
În urma analizei prețului de tranzacție a acțiunilor întreprinderilor cotate similare, se
calculează ratele de evaluare, care, de obicei, reprezintă prețul împărțit la diferite forme de
venit sau la activele nete. Pentru calcularea și selectarea acestor rate trebuie luate în
considerare următoarele aspecte:
 rata trebuie să ofere informații semnificative despre valoarea întreprinderii;
 ar putea fi necesare corecții pentru a face ca rata să fie adecvată pentru întreprinderea
subiect. Exemple de corecții sunt cele pentru diferențele de risc și de așteptări ale
participanților pe piață privind evoluția întreprinderilor similare și ale întreprinderii
subiect;

12 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.6
13 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.18

8
 pot fi necesare corecții pentru diferențele existente între participația subiect și
participațiile la alte întreprinderi, referitoare la gradul de control, la vandabilitate sau
la mărimea participației.14
b) Abordarea prin venit
Abordarea prin venit se bazează, în primul rând, pe principiul anticipării potrivit căruia
valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate care urmează a fi generate de proprietatea
deținută.
Această abordare oferă indicații asupra valorii prin convertirea fluxurilor de venit viitoare
(profit brut sau net, chirie brută sau netă, redevență, rentă netă, flux de numerar net, venit net
din exploatare etc.) în valoarea activului (valoarea de piață sau valoarea de investiție).
În abordarea prin venit sunt înscrise diverse metode de evaluare, toate având drept
caracteristică comună faptul că valoarea se bazează pe un venit realizat fie în trecut și/sau în
anul curent, fie pe un venit previzionat (numit venit stabilizat), care ar putea fi generat de
titularul proprietății subiect (proprietate imobiliară, entitate economică, activ individual sau
grup de active).15
În abordarea pe bază de venit se estimează valoarea unei întreprinderi, prin determinarea
valorii prezente a veniturilor anticipate.
În opinia domnului Dumitru Nancu există două metode uzuale ale abordării prin venit și
anume: capitalizarea profitului și actualizarea cashflow-ul (sau a dividendelor).
1. metoda capitalizării venitului , presupune că venitul anual reprezentativ se împarte la
o rată de capitalizare pentru a se obține fie valoarea de piață, fie valoarea de investiție
a proprietății subiect.
Rata de capitalizare reprezintă câștigul sau „randamentul”, exprimat în procente din
prețul de vânzare, pe care un investitor tipic îl așteptă, care reflectă valoarea banilor în
timp, precum și remunerarea pentru riscul asumat de către proprietar.
Această metodă, cunoscută sub denumirea uzuală de metoda randamentului cu toate
riscurile incluse (all risks yield method), este relativ simplă, însă utilizarea ei nu poate fi
credibilă în situația în care, în perioadele viitoare, venitul se așteaptă să se modifice într-o

14 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.7
15 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.7

9
măsură mai mare decât se așteaptă pe piață sau în cazul în care este necesară o analiză mai
amănunțită a riscului.16
2. metoda fluxului de numerar actualizat , presupune aducerea fluxul de numerar,
dintr-o perioadă viitoare definită, la valoarea actualizată prin utilizarea unei rate de
actualizare, suma valorilor actualizate a fluxurilor de numerar reprezintând valoarea
capitalului. Rata de actualizare ia în considerare atât rata fără risc, cât și remunerarea
pentru riscurile asumate de investitor.
Rata de actualizare utilizată poate fi diferită în funcție de scopul evaluării. Astfel, dacă
scopul este determinarea valorii de investiție (adică valoarea pentru un anumit proprietar sau
pentru un proprietar potențial, în baza criteriilor de investiții proprii ale acestora), rata de
actualizare utilizată poate reflecta rata rentabilității cerută de aceștia sau costul mediu
ponderat al capitalului, dar dacă scopul este estimarea valorii de piață, rata de actualizare se
va obține din examinarea rentabilităților implicite derivate din prețurile de vânzare sau din
ofertele de prețuri de vânzare ale activelor similare.17
c) Abordarea pe baza de active
Această abordare se bazează în mod esențial pe principiul substituției, care spune că
un activ nu valorează mai mult decât costul de înlocuire al tuturor părților sale componente.
Astfel, în cadrul acestei abordări evaluatorul va corecta bilanțul, care reflectă valori contabile
(influențate în mare măsură de costul istoric) cu un bilanț care reflectă pentru toate activele
(atât corporale cât și necorporale) și toate datoriile, valoarea lor de piață sau o altă valoare
corespunzătoare (adecvată).18

1.3 Necesitatea și rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii

Prin diagnosticarea unei firme, în vederea evaluării, se urmărește sintetic evidențierea
a doi parametrii cheie: rentabilitatea și riscul. Cunoașterea tuturor laturilor activității acesteia,
respectiv comercială, juridică, tehnică, resurse umane, financiară etc.; precum și a punctelor
forte și punctelor slabe corespunzătoare fiecăreia este de natura să permită evaluatorului
fundamentarea judecații valorii întreprinderii.19

16 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.8
17 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”, IROVAL, București, 2012,
pag.8
18 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.21
19 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag. 20

10
Prin diagnosticarea unei firme, în vederea evaluării, se urmărește, în mod particular,
cunoașterea tuturor laturilor activității acesteia, respectiv juridică, tehnică, resurse umane,
economico-financiara etc, precum și a punctelor forte și punctelor slabe corespunzătoare
fiecăreia. Aceasta are ca scop exclusiv evidențierea parametrilor de operare ai firmei,
estimarea performanțelor și riscunlor activități viitoare, once informații care pot orienta
judecata evaluatorului în fiecare dintre cele trei abordări prezentate.20
Expertul evaluator trebuie să înțeleagă realitățile din întreprindere; să aibă permanent
în vedere și să considere că toate informațiile din bilanț, statistici, evidențe de orice fel nu
constituie decât imagini ale unei realități, iar datoria lui este să afle realitatea însășireușind
astfel să pătrundă în intimitatea întreprinderii după care estimarea valorii nu este decât o
chestiune de metodologie21, susține prof. Toma Mariana în lucraraea intitulată ,,Inițiere în
evaluarea întreprinderilor”.
,,Diagnoza reprezintă capacitatea de discernământ, de cunoaștere a tuturor formelor de
manifestare a unui subiect sau fenomen în scopul influențării drumului pe care îl va parcurge
acesta.”22
În lucrarea ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Laurențiu Popper și
Traian Păzitor, definesc analiza diagnostic ca fiind acea activitate care ,,va căuta să
determine acțiuni în vederea înlăturării disfuncționalităților și obținerea de avantaje
economice pentru agentul analizat”. Astfel analiza diagnostic presupune parcurgerea
următoarelor etape:
 analiza situației, identificarea disfuncționalităților și oportunităților, căutarea cauzelor
interne și externe;
 stabilirea măsurilor necesare pentru redresarea sau ameliorarea rezultatelor;
 adoptarea deciziilor necesare în vederea punerii în aplicare a măsurilor preconizate;
 controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare.23
Principalul obiectiv al diagnosticului îl reprezintă aprecierea stării de sănătate a
întreprinderii prin măsurarea performanțelor și aprecierea vulnerabilităților, identificarea

20 Vasile Robu, Ion Anghel, Claudia Șerban, Daniela Tutui – ,, Evaluarea intreprinderii”, biblioteca-
digitala.ase.ro, pag.2
21 Marin Toma- ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura CECCAR, București,
2009, pag.40
22 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag. 157
23 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag. 155

11
cauzelor și contextul care a generat această stare fără sa-și propună aplicarea ,,tratamentului”
și a programului de redresare.24
Diagnosticul trebuie să cuprindă toate laturile și sectoarele activității și toate funcțiile
întreprinderii scoțând în evidență oportunitățile, atuurile și factorii de succes ai întreprinderii,
pe de o parte, și amenințările, slăbiciunile întreprinderii, pe de altă parte.25
Deși are un caracter static, diagnosticul financiar permite o eficientă evaluare a stării
de sănătate economică, asigură detectarea din timp a stării de slăbiciune putând constitui un
punct de plecare pentru demararea unor măsuri de prevenire pentru redresarea întreprinderii și
dinamizarea activității.
Obiectivele diagnosticului sunt, în fapt, răspunsurile la întrebările pe care expertul
diagnostician și le pune în legătură cu întreprinderea pe care o investighează, și anume:
 cum se desfășoară activitatea?
 de ce astfel și nu altfel?
 cum s-a ajuns la această situație?
 care sunt punctele tari?
 care sunt punctele slabe?
 unde se va ajunge? etc.26
Realizarea diagnosticului unei întreprinderi poate fi benefic atât în cazul în care
aceasta se află în dificultate, cât și atunci când situația ei economico-financiară este normală,
însă se dorește îmbunătățirea acesteia. Astfel, dacă diagnosticarea se efectuează în vederea
evaluării unei firme se urmărește cunoașterea tuturor laturilor activității acestora, a punctelor
forte și punctelor slabe corespunzătoare fiecărei laturi.
În cadrul activității practice de evaluarea a unei întreprinderi diagnosticul trebuie să
furnizeze informațiile necesare aprecierii situației trecute și prezente, care constituie o bază
pentru estimarea elementelor și variabilelor care trebuie avute în vedere în cazul aplicării
diferitelor metode de evaluare.
Analiza diagnostic este un demers teoretic și practic dificil datorită complexității
problematicii și a importanței finalității. Un diagnostic eronat orientează evaluatorul pe o pistă
greșită, compromițând întreg procesul de evaluare.27

24 Gheorghe Băileșteanu – ,,Diagnostic, risc și eficiență în afaceri”, Editura Mirton, Timișoara 1997, pag. 9
25 Marin Toma- ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura CECCAR, București,
2009, pag.41
26 Gheorghe Băileșteanu – ,,Diagnostic, risc și eficiență în afaceri”, Editura Mirton, Timișoara 1997, pag. 9
27 Gheorghe Băileșteanu – ,,Diagnostic, risc și eficiență în afaceri”, Editura Mirton, Timișoara 1997, pag. 15

12
În vederea realizării diagnozei, analiza trebuie completată cu sinteza, adică elementele
analizate sunt reunite într-un tot unitar, cu realizarea de raționamente și cu apelarea la
abstractizări, după cum se prezintă în figura 1.
Fig. nr.1. 2

Sursa: Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect, București
2006, pag.158

1.4 Tipuri de diagnostic

În vederea evaluării uni întreprinderi diagnosticul se poate structura în:
 diagnostic juridic
 diagnostic tehnic
 diagnosticul resurselor umane
 diagnosticul managementului firmei
 diagnosticul comercial
 diagnosticul economico-financiar28
1. Diagnosticul juridic
Acest tip de diagnostic urmărește verificarea aspectelor juridice privind activitatea
firmei sau a activului evaluat, avâns ca princilape obiective aprecierea riscurilor inerente
situației juridice a întreprinderii și analiza patrimoniului conducerii întreprinderii.
Diagnosticul juridic se realizează prin următoarele mijloace:
a) Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic juridic, care cuprinde:
 drept comercial
 drept social
 drept fiscal

28 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag 158

13
 drept societar
b) Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic patrimonial al conducătorilor
întreprinderii29
2. Diagnosticul tehnic
În vederea evaluării unei întreprinderi diagnosticul tehnic trebuie să examineze date
referitoare la: terenuri, clădiri, mijloace fixe, mijloace de transport, producție și tehnologia de
fabricație.
Principalul obiectiv al acestui tip de diagnostic este evaluarea măsurii în care
mijloacele de producție răspund nevoilor actuale sau viitoare ale întreprinderii, analizându-se
în acest scop:
 activitatea de cercetare și dezvoltare a întreprinderii;
 procesele de fabricație (aprovizionare, producție, stocuri, calitate, productivitate);
 starea mijloacelor de producție (utilaje, construcții, personalul productiv – structură).30
3. Diagnosticul resurselor umane
Acest tip trebuie să ia în calcul dimensiunea potențialului uman (număr mediu de
salariați, număr maxim de salariați, numărul de personal prezent la lucru), structura resurselor
umane (după vechimea în întreprindere, după vârstă, după sex, după modalitățile de
calificare), comportamentul personalului (privind utilizarea timpului de muncă, stabilitatea,
starea fizică, psihică și cognitivă privind adaptabilitatea la înnoire), eficiența utilizării
resurselor umane (productivitate), nivelul de salarizare și motivarea personalului, gradul de
pregătire a personalului și modul în care se realizează aceasta, condițiile de muncă și
modalitățile de recrutare și selecție a personalului.31
4. Diagnosticul comercial
Acesta vizează aspecte precum evoluția vânzărilor, structura vânzărilor pe produse și
piețe de desfacere, clienții, repartiția vânzărilor în funcție de ciclul de viață al produselor,
furnizorii, concurența și piața.
Diagnosticul comercial se realizează prin punerea în lucru a chestionarului de diagnostic
comercial, care cuprinde subrubrici:

29 Toma Marin – ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura CECCAR, București,
2009, pag.42
30 Toma Marin – ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura CECCAR, București,
2009, pag.44
31 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag 162

14
 poziția strategică a întreprinderii (situația sa generală în comparație cu mediul
economic, cu sectorul, cu piața sa);
 piața (localizarea si descrierea pieții);
 clientela întreprinderii (număr, repartizarea, clienți strategici, clienți rău platnici,
fragilitatea relațiilor cu clientela, etc.);
 produsele (gama, produse cu marjă ridicată și cu marjă redusă, reînnoirea produselor,
politica de cercetare și dezvoltare, brevetele deținute de întreprindere);
 politica de prețuri (competitivitatea prețurilor, existența unor restricții legate de
reglementări de distribuție, costuri de producție, concurență);
 distribuția (rețea de distribuție, cheltuieli de marketing, forța de pătrundere și de
adaptare, service asigurat etc.);
 publicitate și promovare32
5. Diagnosticul economico-financiar
Are drept scop examinarea datelor referitoare la patrimoniul net, capacitatea de
autofinanțare, fondul de rulment, trezoreria netă, corecția dintre creanțe și obligații,
lichiditatea și solvabilitatea, rentabilitatea etc.33
Obiectivele pricnipale ale acestui tip de diagnostic le reprezintă fiabilizarea valorilor
contabile reținute, aprecierea ajustărilor necesare cauzate fie de politicile contabile, fie de
politicile fiscale, aprecierea rezultatelor, exploatarea și echilibrele financiare, studiul
resurselor și utilizărilor.34
Diagnosticul activității financiare urmărește determinarea sănătății financiare a
întreprinderii, permițând evaluarea acestor situații financiare după următoarele dimensiuni
principale:
 structura financiară
 lichiditatea
 rentabilitatea activității
a) Diagnosticul structurii financiare
Această diagnosticare cuprinde:

32 Toma Marin – ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura CECCAR, București,
2009, pag.43
33 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag. 163
34 Toma Marin – ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura CECCAR, București,
2009, pag.45

15
 diagnosticarea echilibrului financiar – evidențiază măsura în care se
asigură o armonizare între resursele financiare aflate la dispoziția
întreprinderii și modul de utilizare.
 independența financiară – scoate în evidență partea fondurilor proprii în
finanțarea întreprinderii, astfel evaluând măsura în care întreprinderea își
finanțează mijloacele sale de acțiune cu mijloacele proprii.
 gradul de îndatorare a întreprinderii – această diagnosticare presupune
calcularea indicatorului de îndatorare a întreprinderii.35
b) Diagnosticare lichidității
Acest tip de diagnosticare a întreprinderii scoate în evidență măsura în care
întreprinderea își poare acoperii datoriile pe termen scurt cu activele realizabile în
cursul aceluiași exercițiu.
c) Diagnosticarea rentabilității financiare
Este alcătuită din următoarele componente:
 marja comercială – evidențiază valoarea obținută în urma vânzărilor
efectuate în raport cu totalul achizițiilor utilizate pentru realizarea acestora.
 valoarea adăugată – cuantifică crearea de valoare de către întreprindere,
valoare adăugată mărfurilor, bunurilor și serviciilor achiziționate.
 trezoreria – măsoară modul în care întreprinderea degajă sume de bani
înainte de a distribui dividendele pentru activitățile desfășurate. Acest tip
de tiagnosticare conturează gradul de eficacitate al îmtreprinderii de a-și
utiliza capitalurile proprii, acționarii putând astfel să compare beneficiile
obținute cu investițiile efectuate inițial.36
Diagnosticul economico-financiar se poate realiza numai prin cunoașterea principiilor
și metodelor contabile proprii sectorului de activitate și aplicate de întreprindere, precum și
prin construirea (elaborarea) diferitelor situații necesare pentru analiză și diagnostic (tablou de
finanțare, bilanț funcțional, tabloul soldurilor intermediare de gestiune etc.).
Diagnosticul financiar este rezultatul unui proces de evaluare a potențialului financiar
al unei întreprinderi, exprimând starea sa de sănătate economico-financiară. Acest tip de
diagnostic detectează eventualele stări de dezechilibru financiar, în scopul identificării originii
și cauzelor generatoare și al stabilirii măsurilor de redresare.

35 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag. 157
36 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor”, Editura Perfect,
București 2006, pag. 157

16
Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la:
 datele contabile din bilanț, contul de profit și pierdere și notele explicative;
 retratarea datelor contabile pentru întocmirea bilanțului financiar și a tabloului
soldurilor intermediare de gestiune – instrumente de analiză auxiliare.
Punctul final al diagnosticului financiar îl constituie formularea concluziilor rezultate
în urma analizei, care pot fi:
 concluzii favorabile (principalele puncte forte, oportunitățile oferite de mediul
economic, și potențialul promițător de dezvoltare)
 concluzii nefavorabile (deficiențele sau punctele slabe ale întreprinderii, riscurile
sau pericolele mediului economic).37
Pentru diagnosticul financiar prezintă o importanță majoră constituirea unui sistem de
rate operaționale, care prin structură și conținut să constituie un instrument de lucru util și
performant. Ratele se stabilesc sub forma unor rapoarte semnificative între două elemente
comparabile, legate între ele, în general, printr-o relație de tip cauză-efect.
Din punct de vedere matematic, există posibilitatea formulării unui număr mare de rate
prin diferite combinații între posturile din bilanț sau informațiile conținute în celelalte situații
financiare. Astfel, selecția ratelor trebuie făcută atât în funcție de poziția pe care se plasează
analistul (întreprinzător, instituție bancară, instituție de studii financiare), cât și în funcție de
problemele ce urmează să fie analizate, iar valorile raportate trebuie să fie comparabile între
ele sub aspectul conținutului și al prezentării monetare, pentru a asigura comparabilitatea
ratelor calculate pe mai multe exerciții successive.38

37 Chirilă Emil- ,,Diagnosticul financiar prin sistemul de rate”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014,
pag.5
38 Chirilă Emil- ,,Diagnosticul financiar prin sistemul de rate”, Note de curs, Universitatea din Oradea,
2014,pag.5

17
Capitolul 2.
PRINCIPALII INDICATORI UTILIZAȚI ÎN DIAGNOSTICUL
FINANCIAR
2.1 Diagnosticul echilibrului financiar
Echilibrul financiar este rezultatul ajustării efectuate între diferitele operații financiare
regrupate pe cicluri ale activității întreprinderii, accentul fiind pus pe afectarea resurselor la
nevoile generate de diferitele funcții ale întreprinderii.39
Analiza financiară evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe
termen lung și pe termen scurt și treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activității
întreprinderii. Bilanțul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat, în
timp ce contul de rezultate sintetizează rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare,
de prelucrare și de ieșire, pe perioada considerată.
Indicatorii utilizați în diagnosticarea echilibrului financiar sunt:
 fondul de rulment
 nevoia de fond de rulment
 trezoreria netă
1. Fondul de rulment
Fondul de rulment reprezintă valoarea absolută a surselor permanente utilizate pentru
finanțarea activelor ciclice, fiind expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a
contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.
Din perspectiva gestiunii financiare, fondul de rulment reprezintă acea marjăde securitate
sau de siguranță privind finanțarea activelor circulante sau cota de autonomie financiară.40
Determinarea, prin calcul, a fondului de rulment și neînscrierea lui distinctă într-un post
de pasiv al bilanțului este o consecință a gestiunii globale și unitare a fondurilor întreprinderii,
fără a separa distinct fondurile pentru investiții de cele pentru producție.
Mărimea negativă a fondului de rulment reflectă absorbirea unei parți din sursele
temporare pentru finanțarea unor necesități permanente, contrar principiului de gestiune
financiară: la necesități permanente se alocă surse permanente.41
Modalitatea de calcul a fondului de rulment este următoare:
FR = Surse permanente – Nevoi (alocări) permanente

39 Dorina Popa- ,,Analiză economico-financiara”, Note de curs, Modulul 14: Analiza echilibrului financiar și a
riscului de faliment, Universitatea din Oradea, 2015, pag.1
40 Dorina Popa- ,,Analiză economico-financiara”, Note de curs, Modulul 14: Analiza echilibrului financiar și a
riscului de faliment, Universitatea din Oradea, 2015, pag.2
41 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014,pag.8

18
Surse permanente = Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu și
lung+Provizioane
Nevoi permanente =Active imobilizate nete
Surse permanente 0 = Capital permanent 0
Surse permanente1 = Capital permanent 1
2. Nevoia de fond de rulment
Necesitățile de finanțare ale productiei, respectiv ale ciclului de exploatare sunt acoperite,
în cea mai mare parte, din surse temporare corespunzătoare (datorii de exploatare: furnizori,
creditori etc). Diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de
exploatare este numită nevoia de fond de rulment.42
O altă definiție a nevoii de fond de rulment ne spune că acesta ,,reprezintă activele ciclice ce
trebuiesc finanțate din fondul de rulment, respectiv activele cu lichiditate sub un an care urmează
să fie finanțate din surse cu exigibilitate mai mare de un an.”43
Nevoia de fond de rulment se calculează după următoarea formulă:
NFR = Nevoi temporare – Surse temporare
Nevoi temporare = Stocuri + Creanțe + Investitii financiare pe termen scurt + Ch in avans
Surse temporare = Datorii de exploatare + Venituri in avans

Dacă diferența între nevoile temporare și sursele temporare este pozitivă, atunci ea
semnifică un surplus de nevoi temporare (ciclice), în raport cu sursele temporare (ciclice)
posibile de mobilizat. O atare situație poate fi judecată ca fiind normală, dacă este rezultatul
unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. Altfel,
nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și
a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au încetinit încasările și s-au urgentat
plățile).
Însă dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci ea semnifică un surplus de surse
temporare (ciclice), în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Ea poate fi
apreciată pozitiv, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de
datorii cu scadențe mai relaxante. În caz contrar, aceasta nu poate fi decât consecința unor
întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor.44

42 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014,pag.8
43 Dorina Popa- ,,Analiză economico-financiara”, Note de curs, Modulul 14: Analiza echilibrului financiar și a
riscului de faliment, Universitatea din Oradea, 2015,pag.5
44 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014,pag.8

19
3. Trezoreria netă
Trezoreria conturează imaginea disponibilităților monetare și a investițiilor financiare pe
termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților. Încasările reprezintă de fapt
operațiuni de intrare de trezorerie iar plățile operațiuni de ieșire de trezorerie, fiind expresia
cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente.
În condițiile în care fondul de rulment, la un moment dat (al încheierii exercițiului
contabil), este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finanțare se regăsește
sub forma unei trezorerii nete, concretizată în disponibilități bănești în conturi bancare și în
casă. Astfel, trezoreria netă sau cash-flow-ul se determină după următoarea formulă de calcul:
TN=FR-NFR
Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive, în cadrul mai multor exerciții succesive,
demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a
disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață, expresie concretă a profitului net
din pasivul bilanțului. Acest excedent de trezorerie urmează să fie plasat eficient și în deplină
siguranță pe piața monetară și/sau financiară.
Trezoreria netă negativă evidențiază un dezechilibru financiar, la încheierea exercițiului.
Deficitul monetar, astfel constatat, a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie
sau de scont). În această situație se urmărește obținerea celui mai mic cost al noilor credite,
prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.
Se poate constata dependența trezoreriei față de variația nevoii de fond de rulment,
respectiv a decalajelor între încasările creanțelor și plățile datoriilor scadente. O întreprindere
rentabilă nu are, în mod automat, și o trezorerie netă pozitivă, aceasta depinzând de variațiile
necesităților de finanțare și de variațiile termenelor de scadență a încasărilor și a plăților.45

2.2 Diagnosticul activității pe baza soldurilor intermediare de gestiune
Pe baza contului de rezultat se poat determina o serie de indicatori valorici, privind
volumul și rentabilitatea activității întreprinderii.
Din punct de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune
caracteristice exploatării sunt indicatori valorici ai producției și comercializării, care permit
însumarea tuturor rezultatelor obținute de întreprindere, materializate în produse finite,

45 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014,pag.9

20
semifabricate, prestații destinate pieței sau utilizării în interes propriu și imobilizate în
întreprindere.46
Structura contului de profit și pierdere permite calcularea unor solduri de acumulări
bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de
producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune.
Realizarea acestui obiectiv presupune o analiză prealabilă a contului de profit și pierdere
pentru a scoate în evidență modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca:
 marjă comercială
 producție a exercițiului
 valoare adăugată,
 excedent brut de exploatare
 rezultat al exploatării
 rezultat curent și
 rezultat net al exercițiului.47
În opinia Silviei Petrescu, soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape
succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă
pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului+marja comercială) și încheind cu cel
mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).
1. Marja comercială
Conform definiției date de Silvia Petrescu în lucrarea,,Analiză financiară aprofundată.
Concepte. Metode. Studii de caz” marja comercială reprezintă ,,suplimentul de valoare adusă
de întreprindere prin activitatea de comercializare (produse și mărfuri cumpărate și
revândute), fiind element al valorii adăugate.”
Marja commercială face referire la activitatea comercială desfășurată de agentul
economic, la activitatea de distribuție sau la partea pur comercială a întreprinderilor
producătoare, devininv semnificativă ca informație în activitatea de analiză și gestionare cu
cât este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse. Este denumită și
marjă brută și se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor) și se
determonă după următoarea formulă de calcul:
MC = Venituri din vânzarea mărfurilor – Ch. privind mărfurile

46 Silvia Petrescu- ,,Analiză financiară aprofundată. Concepte. Metode. Studii de caz”, Editura Universitții
Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005, pag.35
47 Silvia Petrescu- ,, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008, pag.5

21
2. Producția exercițiului
Producția exercițiului cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul
exercițiului, indiferent de destinația acestora.
Acest indicator se calculează, de către întreprinderile industrial, incluzând valoarea
bunurilor și serviciilor „fabricate" de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate
pentru nevoile proprii.48
Producția exercițiului dimensionează întreaga activitate desfășurată de societate, fiind
apreciată ca o producție globală a exercițiului financiar și determinându-se cu ajutorul relației:
Qex = Qvandută ± Qstocată + Qimobilizată
3. Valoarea adaugată
Valoarea adăugată exprimă, în conformitate cu definiția data de Emil Chirilă, ,,creșterea
de valoare, rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și
capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de
întreprindere de la terț, reprezentând sursa de acumulări bănești, din care se face remunerarea
participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii.”49
Acest indicator reprezintă plusul de valoare, bogăția dobândotă peste consumurile
intermediare provenite de la terți și permite aprecierea contribuției întreprinderii la crearea
produsului intern, evidențiind și gradul de integrare pe verticală.
Relația de calcul a valorii adăugate este următoare:
VA = MC + Qex – Consumurile externe de la terți
Consumuri externe de la terți = Ch materiale + Ch cu serviciile executate de terți
4. Rezultatul brut din exploatare
Rezultatul brut din exploatare corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat
de operațiile de exploatare independent de politica financiară, politica de amortizare și de
provizioane constituite, motiv pentru care este considerat indicator esențial în analizele de
gestiune și în efectuarea analizelor comparative între întreprinderi.50
Excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare,
admițând că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. De aceea,
până la solicitarea lor (pentru investiții, riscuri sau cheltuieli), se regăsesc în acumulările

48 Silvia Petrescu- ,, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008, pag.6
49 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014, pag.14
50 Silvia Petrescu- ,, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008, pag.7

22
bănești ale întreprinderii. Excedentul brut de exploatare exprimă capacitatea potențială de
autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane și profit).
Rezultatului brut al exploatării, sau excedentul brut al exploatării poate fi determinat
prin două metode:
 Metoda substractivă
RBE = VA + Subvenții din exploatare – Ch cu alte impozite si taxe–Ch cu personalul
 Metoda aditivă:
RBE = Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu amortizarea și provizioanele aferente
exploatării + Alte cheltuieli de exploatare – Venituri din provizioane privind
exploatarea
5. Rezultatul din exploatare
Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi și
corespunde activității normale și curente a întreprinderii, incluzând operațiunile efectuate în
exercițiile anterioare dar aferente exercițiului current, permițând, astfel, compararea
performanțelor întreprinderilor ce au politici financiare diferite.
Rezultatul (profitul) din exploatare reflectă mărimea absolută a rentabilității activității de
exploatare.
Acest indicator cunoaște două modalități de calcul:
 Prima modalitate de calcul fundamentează strategii și politici pe. care le adoptă
managementul întreprinderii pentru a ameliora rezultatul său. Variantele posibile sunt:
majorarea veniturilor sau diminuarea cheltuielilor, în condițiile menținerii constante a
celuilalt factor sau sporirea ambelor componente cu respectarea restricției ca ritmul
creșterii veniturilor să devanseze ritmul de creștere al cheltuielilor51
RE = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare
 cea de a doua relație de calcul pornesște de la mărimea EBE
RE = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (ct. 658) +
Reluări asupra provizioanelor din expl. – Ch. cu amortizări și provizioane din expl.

51 Silvia Petrescu- ,, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008, pag.8

23
6. Rezultatul curent
Rezultatul curent este efectul tuturor operațiilor curente, obișnuite de întreprindere,
fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât și de cel al activității financiare,
permițând și aprecierea impactul politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității.52
Modalitatea de calcul a acestui indicator este următoarea:
RC = RE + Venituri financiare – Ch. Financiare
7. Rezultatul net al exercițiului
În mărimi absolute, rezultatul net al exercițiului conturează rentabilitatea netă sau
pierderile aferente activității întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor
totale și a impozitului pe profit.
Profitul net exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare, cu care sunt remunerați
acționarii pentru capitalurile proprii subscrise, urmând a fi distribuit sub formă de dividende,
în raport cu numărul de acțiuni vândute sau reinvestit în întreprindere.53
Rezultatul net al exercițiului se determină după următoarea relație de calcul:
RN = RC + Venituri extraordinare – Ch. extraordinare – Impozitul pe profit

2.3 Diagnosticul lichidității și solvabilității
Lichiditatea reprezintă capacitatea unității patrimoniale de a face față obligațiilor
scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operații curente, fie
din prelevări obligatorii.54
În lucrarea ,,Analiză și diagnostic financiar-contabil” Silvia Petrescu conturează faptul că
lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt și
reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități (bani). Astfel, o
întreprindere este „lichidă" când resursele degajate de operațiunile curente ale exercițiului îi
furnizează suficiente disponibilități pentru a face față scadențelor pe termen scurt.
Pentru a caracteriza lichiditatea unei întreprinderi, în studiile de bonitate realizate de
bănci, în cazul solicitării de credite, precum și în studiile de evaluare se folosesc următorii
indicatori:
 rata lichidității generale
 rata lichidității reduse
 rata lichidității imediate55

52 Silvia Petrescu- ,, Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008,pag.8
53 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014, pag.15
54 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2014, pag.20

24
1. Rata lichidității generale
Conform IAS 1,,Prezentarea situațiilor financiare”, lichiditatea generală este strâns legată
de fondul de rulment și este considerată a fi un bun indicator al capacității întreprinderii de a-
și achita facturile și de a rambursa creditele contractate.
Rata lichiditatii generale compară ansamblul activelor circulante cu cel al datoriilor pe
termen scurt. Această rată reflectă capacitatea sau incapacitatea societatii de a-și achita
datoriile scadente pe termen scurt numai din activele circulante deținute în patrimoniu.
Nivelul acestei rate variază în funcție de sectorul economic: este subunitar în sectorul de
distribuție și aproape de 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung de fabricație. Potrivit
uzanțelor internaționale, lichiditatea generală trebuie să fie situată în jurul cifrei 2 (respectiv
200%).56
Valoarea supraunitară a acestei rate semnifică faptul că fondul de rulment este pozitiv
(calculat pe baza părții de jos a bilanțului) și totodată acesta îi permite întreprinderii să facă
față anumitor dereglări care pot apărea în mișcarea activelor circulante.
Valoarea subunitară a ratei înseamnă că datoriile pe termen scurt nu sunt acoperite de
activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă.
Relația de calcul a ratei lichidității generale este:
RLg=
menScurt DatoriiTerulante ActiveCirc

2. Rata lichidității reduse
Rata lichiditatii reduse exprimă capacitatea firmei de a-și onora datoriile scadente pe
termen scurt numai din creanțe și disponibilități bănești.Este evident faptul că, mijloacele
bănești, precum și creanțele sunt mai ușor disponibile pentru stingerea datoriilor decât o
unitate de stocuri, de orice tip. Teoria economico-financiară sugerează că o valoare optimă a
acestei rate s-ar situa în intervalul [0,8; 1]
RLr=
menScurt DatoriiTerti itatiBanes Disponibil Creante

3. Rata lichidității imediate
Rata lichidității imediate numită și capacitate de plată, reflectă capacitatea firmei de a
achita datoriile curente, pe baza disponibilităților bănești (inclusiv a investițiilor pe termen
scurt). Nivelul minim recomandat pentru aceasta rata este de 0,3.

55 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.51
56 Silvia Petrescu- ,,Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008, pag.27

25
RLi=
menScurt DatoriiTerti itatiBanes Disponibil
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face față scadențelor pe termen
mediu și lung și depinde de mărimea datoriilor cu asemenea scadențe și de cheltuielile
financiare (costul îndatorării). Ea constituie un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care
dorește să-și păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii și rezultă din echilibrul
dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăți, dar și dintr-un fond de rulment net pozitiv,
adică dintr-o bună adecvare între necesarul de finanțare pe termen lung (în active corporale și
financiare) și resursele de finanțare cu caracter permanent (capitalurile proprii și îndatorarea
la termen).57
Cu alte cuvinte solvabilitatea repreintă capacitatea de a-și onora obligațiile de plată la
scadență.
1. Rata solvabilității patrimoniale
RSp= ale CrediteTotopriu Capitalopriu Capital
PrPr
Situația întreprinderii poate fi considerată a fi una normală, dacă valoarea acestei rate
înegistrează valori peste 0,5, însă valoarea minima a ratei solvabilității patrimonile se
apreciază că rebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5.58
2. Rata solvabilității generale
RSg=
ale DatoriiTotActivTotal
Rata solvabilității generale arată măsura în care activele totale ale firmei pot acoperi
datoriile totale ale firmei. Cu cât valoarea acestei rate este mai mare decât 1, cu atât situația
firmei, per ansmblu, este mai bună.

2.4 Diagnosticul rentabilității
Ratele de rentabilitate exprimă eficiența activității prin raportarea efectelor financiare
la eforturile implicate. Acestea trebuie să pună în evidență eficiența cu care sunt utilizate
investițiile efectuate în cadrul activității entității, reflectată în mod diferențiat astfel:

57 Silvia Petrescu- ,,Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, ediția a III-a, revizuită și
actualizată”, Editura CECCAR București,2008, pag.28
58 Aurel Isfanescu; Vasile Robu; Anca Maria Hristea; Camelia Vasilescu- ,, Analiza economico-financiara”,
biblioteca-digitala.ase.ro, pag.24

26
 pe de o parte, sub forma eficienței investiției efectuate de acționarii și creditorii pe
termen lung, reprezentate de capitalurile proprii și/sau capitalul angajat, cazul în care
vorbim despre rentabilitate financiară;
 pe de altă parte, sub forma eficienței investiției reprezentate de resursele controlate de
entitate, caz în care vorbim despre rentabilitate economică59
1. Rata de rentabilitate financiară
Acestă rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, al plasamentului financiar pe
care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii.60
Rata rentabilității financiare reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net
prin capitalurile proprii angajate în desfășurarea activității, reprezentând un indicator prin
prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea
menținerii acestora și se determină conform următoarei formule de calcul:
𝑹𝒇= 𝑷𝑹𝑶𝑭𝑰𝑻 𝑵𝑬𝑻
𝑪𝑨𝑷.𝑷𝑹𝑶𝑷𝑹𝑰𝑼*100
Căile principale de creștere a rentabilității financiare sunt reprezentate de creșterea
marjei nete a profitului, a vitetzei de rotație a activelor totale precum și de creșterea gradului
de finanțare a activelor totale din surse proprii.
În vederea îmbunătățirii acestei situații, societatea ar trebui să țină cont de următoarele
măsuri:
 Creșterea cifrei de afaceri într-un ritm superior modificării capitalurilor proprii sau
altfel spus fructificarea superioară a capitalului propriu;
 Sporirea rentabilității comerciale prin: reducerea cheltuielilor de exploatare,creșterea
volumului vânzărilor, folosirea unui regim favorabil de calcul alamortizării și
provizioanelor.
2. Rata de rentabilitate economică
Rata de rentabilitate economică scoate în evidență contribuția activelor la obținerea de
rezultate brute, măsurînd, astfel, performanța activului total sau gradul de valorificare a
capitalurilor investite/capitalurilor permanente exprimând în lei profitul brut (sau EBE)
obținuț la 100 lei activ total, capital investit sau permanent.
Deoarece această rată nu ține seama de raportul dintre capitalurile proprii și cele
împrumutate, ea este independentă de mecanismul de finanțare. Rentabilitatea economică

59 Monica Violeta Achim- ,,Diagnostic economico-financiar”, Editura Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca, 2010, pag.214
60 Gabriel Nastase – ,, Gestiune financiară a întreprinderii”. Note de curs, Univesritatea creștină ,,Dimitrie
Cantemir”, București, 2011, pag.25

27
trebuie să fie superioară ratei de inflație pentru ca întreprinderea să-și poată menține substanța
sa economică și se calculează conform relației de mai jos:
𝑹𝒆= 𝑷𝑹𝑶𝑭𝑰𝑻 𝑩𝑹𝑼𝑻
𝑨𝑻*100
3. Rata de rentabilitate a veniturilor totale
𝑹𝒗=𝑷𝑹𝑶𝑭𝑰𝑻 𝑩𝑹𝑼𝑻
𝑽𝑻 *100
4. Rata de rentabilitate a cheltuielilor totale
Această rată pune în evidență eficiența consumului total de resurse exprimat în
cheltuieli.61
𝑹𝒄=𝑷𝑹𝑶𝑭𝑰𝑻 𝑩𝑹𝑼𝑻
𝑪𝒉.𝑻 *100
O creștere a ratelor de rentabilitate economică reflactă un management efficient al
resurselor controlate de entitate cu implicații asupra creșterii viitoare de valoare a entității.

2.5 Diagnosticul ratelor de gestiune
1. Durata de rotație a stocurilor
Durata de rotație a stocurilor conturează numarul de zile cuprinse între momentul
achiziției mărfurilor de la furnizori și momentul livrării lor către clienți sau distribuției pe
piața. În cazul societăților care desfasoară comerț, durata de rotație a stocurilor e recomandată
să fie sub 30 zile.
Acesta rată se determină după următoarele relașie:
Dst= 𝑺𝑻𝑶𝑪𝑼𝑹𝑰
𝑪𝑨 *360
2. Durata de încasare a creanțelor
Durata de încasare a creanțelor arată numarul de zile necesar pentru încasarea creanțelor
de la terți. Se dorește ca acestă durată să fie mai mică de 30 de zile.
𝑫𝒄𝒓=𝑪𝑹𝑬𝑨𝑵Ț𝑬
𝑪𝑨 *360
3. Durata de plată a furnizorilor
Durata de achitare a furnizorilor exprimă numărul de zile în care se face plata
furnizorilor. Societatea dorește ca această durată să fie cât mai mare, însă nu ar fibine să se
depașească 30 zile.
𝑫𝒇𝒛=𝑭𝑹𝑵𝑰𝒁𝑶𝑹𝑰
𝑪𝑨 *360

61 Monica Violeta Achim- ,,Diagnostic economico-financiar”, Editura Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca, 2010, pag. 217

28
2.6 Diagnosticul riscului
Alături de analiza rentabilității, un aspect esențial în diagnosticarea entității îl reprezintă
analiza riscului, care, în fond, reprezintă cealaltă fațetă a rentabilității. În funcție de
problemele pe care le îmbracă riscul problematica poate fi structurată astfel:
 analiza riscului economic (de exploatare);
 analiza riscului financiar;
 analiza riscului de faliment62
1. Diagnosticul riscului economic
Riscul economic face referire la capacitatea întreprinderii de a se adapta rapid și cu costuri
minime la variațiile generate de mediul economic. Acesta conturează volatilitatea rezultatului
la modificarea condițiilor de exploatare.
Ca instrumente de analiză se rețin:
 analiza pe baza punctului critic al rentabilității (global și pe produs) și
 elasticitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate.63
2. Diagnosticul riscului financiar
Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate datorită influenței
structurii de finanțare.
Ca instrumente de analiză se rețin:
 analiza pe baza CA critice (metodologie similară cu analiza punctului critic al
rentabilității) și
 analiza corelației rentabilitate financiară-rentabilitate economică (efectul de pârghie
financiară).64
3. Diagnosticul riscului de faliment prin metoda scorurilor
Scorul reprezintă o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea și interpretarea
riscului la care se expune investitorul, creditorul întreprinderii, dar și întreprinderea ca sistem
în activitatea viitoare, bazându-se pe elaborarea unei judecăți de valoare combinând liniar un
grup de rate financiare (sau variabile) semnificative.65
a) Modelul Altman
Z = 3,3 × R 1 + 0,1 × R 2+ 6,0 × R 3 + 4,1 × R 4 + 2,1 × R 5
R1 = Profit brut / Activ total

62 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.63
63 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.63
64 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.63
65 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.63

29
R2 = Cifra de afaceri / Activ total
R3 = Valoarea de piata a capitalurilor proprii/ Datorii totale
R4= Profit reinvestit / Activ total
R5 = Active circulante / Activ total
Interpretare în functie de valorile lui Z:
Tabel nr.2. 1
Valoarea scorului Situația intreprinderii Probabilitatea producerii
riscului de faliment
Z < 1,8 starea de faliment este
iminentă starea de faliment este
iminentă
Z > 3 situația financiară este bună bancherul poate avea
încredere în întreprinderea
respectivă, aceasta fiind
solvabilă
1,8 < Z < 3 riscul de faliment este intr-o
marja normală cu performanțe vizibil
diminuate și apropiate de
pragul stării de faliment

b) Modelul J. Conan și M. Holder
Z = 0.16 × R 1 + 0.22 × R 2 – 0.87 × R 3 – 0.10 × R 4 + 0.24 × R 5
R1 = Creante + Diponibilitati / Activ total
R2 = Capital permanent / Pasiv total
R3 = Cheltuieli financiare / Cifra de afaceri
R4= Cheltuieli cu personalul / Valoarea adaugata
R5 = Excedentul brut de expl. / Datorii totale
Tabel nr.2. 2
Valoarea scorului Situația intreprinderii Probabilitatea producerii
riscului de faliment
Z > 0.16 Foarte buna Sub 10 %
0.1 < Z < 0.16 Buna 10% – 30%
0.04 < Z < 0.1 Alerta 30% – 65%
– 0.05< Z < 0.04 Pericol 65% – 90%
Z ≤ – 0.05 Esec Peste 90 %

30

Capitolul 3.
METODE DE EVALUARE UTILIZATE ÎN ABORDAREA PE BAZĂ DE
VENIT

În cadrul acestei abordări se estimează valoarea unei întreprinderi, sau a unui pachet
de acțiuni prin calcularea valorii prezente a veniturilor anticipate pentru proprietari/investitori.
Din punct de vedere tehnic, aceasta se realizează prin:
 metoda capitalizării profitului net- nivelul reprezentativ și reproductibil al venitului
(de regula profitul net sau dividendele) este raportat la o rată de capitalizare sau este
înmulțit cu un multiplu al venitului considerat, convertind astfel venitul în valoare.
 metoda actualizării cash-flow-ul sau a dividendelor- se estimate pentru fiecare din
anii unei perioade explicite de previziune si apoi se convertesc în valoare prin
aplicarea unei rate de actualizare. 66
Esența acestor două metode înscrise în abordarea prin venit este:
 în metoda DCF, fluxul de numerar este estimat pentru fiecare an din perioada de
previziune explicită (5-10 ani). Acest flux de numerar este transformat în valoare a
capitalului, prin aplicarea tehnicilor de actualizare, cu ajutorul unei rate de actualizare.
 în metoda capitalizării venitului, un nivel reprezentativ al acestuia este împărțit cu o
rată de capitalizare sau este multiplicat cu un multiplu, pentru a-l transforma în
valoarea proprietății.67

3.1 Metoda actualizării fluxurilor de lichidități pentru capitalul investit
Dumitru Nancu, în lucrarea ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, susține că
metoda actualizării fluxurilor de lichidități este una dintre cele mai complexe metode de
evaluare, dar totodată și cea mai corectă din punct de vedere teoretic, bazându-se pe
actualizarea tuturor beneficiilor economice proiectate (fluxuri de lichidități sau alte variabile
asimilate) ale întreprinderii utilizând o rată de actualizare ce reprezintă costul capitalului
pentru acea investiție. 68
Cu alte cuvinte, calculul fluxurilor de disponibilități utilizate în evaluare ia în calcul
profitul net, la care se adaugă alte disponibilități și se scad nevoile de fianțare a activității,

66 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag. 70
67 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag.129
68 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.84

31
respectiv investițiile pentru menținerea potențialului tehnic și variația nevoii de fond de
rulment.69
Pentru aplicarea acestei metode este necesară parcurgerea următoarelor etape:
 Reanalizarea concluziilor diagnosticului intreprinderii – evaluatorul sintetizează
întreg diagnosticul întreprinderii evaluate, realizând și teste de coerență, and drept
scopu fundamențarea etapele următoare necesare estimării valorii firmei.
 Stabilirea parametrilor cheie de evolție a întreprinderii- ținând seama de
concluziile diagnosticului se vor preciza variabilele cheie care vor influența
activitatea viiitoare și limitele generale ale dinamicii firmei.
 Alegerea duratei de previziune – se bazează pe elemente cum ar fi: uzanțele privind
durata de prevziune explicită (3 – 7 ani), intervalul de timp în care firma va ajunge
la stabilitate sau la o dinamica stabilă
 Stabilirea ipotezelor de previziune – evaluatorul stabilește ipotezele generale și
ipotezele specifice în care realizează previziunea.
 Estimarea valorii reziduale – fiind vorba de o “valoare în viitor”, valoarea reziduală
este inclusa în estimarea valorii întreprinderii evaluate folosind tehnica actualizării
 Activele redundante (in afara exploatarii)- sunt acele active deținute de
întreprindere, dar care sunt în surplus față de necesarul actual și de perspectivă al
activității operationale sau care nu sunt necesare pentru activitatea întreprinderii.70
Exprimată într-o formulă sintetică, valoarea întreprinderii, calculată prin metoda
actualizării fluxurilor de disponibilități (DCF) este:
𝑽𝑫𝑪𝑭= ∑𝑪𝑭𝑰
(𝟏ା𝒂)𝒊𝒏
𝒊ୀ𝟏 + 𝑽𝒓
(𝟏ା𝒂)𝒏
VDCF = valoarea intreprinderii prin metoda DCF
CF = cash – flow din anul i
Vr = valoarea reziduala
a = rata de actualizare
i = anul de previziune
n = intervalul de previzune (numar de ani)

Evaluarea prin intermediul acestei metode prezintă atât avantaje, cât și anumite limite
din care putem aminti:
Avantaje:

69 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag.106
70 Dorina Popa- ,,Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor”, Suport de curs, Universitatea din Oradea, Oradea,
2010, pag.107

32
 este cea mai corectă metodă,din punct de vedere teoretic, bazându-se pe transformarea
fluxurilor viitoare de lichidități în valoarea prezentă a proprietății care generează acele
fluxuri
 se utilizeză pe scară largă pe piețele financiare pentru a estima prețul unei acțiuni și pe
aceasta bază a orienta deciziile de investire sau dezinvestire
 metoda capătă o tot mai mare înțelegere și acceptare din partea justiției și a fiscului
Dezavantaje:
 este dificil de explicat unui auditoriu fără cunoștințe financiare de bază
 este o metodă laborioasă, ce necesită realizarea unor proiecții economico-financiare,
fapt care poate naște controverse
 necesită estimarea costului capitalului, de asemenea un subiect ce poate deveni
controversat71

3.2 Metoda capitalizării venitului
Această metodă se bazează pe raportarea unui singur flux de venit/ beneficiu economic,
aferent unei singure perioade (de regula un an) la o rata de capitalizare, fiind considerată o
simplificare a metodei actualizării fluxurilor de lichidități(DCF).72
Metoda se bazează pe formula prezentată în anul 1890 de Alfred Marshall care a
identificat legatura între venit și valoare astfel:
Valoarea = Venit/ Rata dobanzii
În evaluarea întreprinderii reținem că relație de bază:
Valoarea = Venit / Rata de capitalizare73
Evaluatorii utilizează, cel mai des, ca venit (beneficiu economic) în cadrul metodei
capitalizării, indicatorul profit net, iar relația de calcul este următoarea:
VCP = PN / c
VCP = valoarea întreprinderii prin metoda capitalizării profitului
PN = profitul net
c = rata de capitalizare

În situațiile în care se estimează o menținere constantă a profitului net pe durata de
previziune, relația prezentată mai sus reprezintă formula de bază.

71 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag. 89
72 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag. 81
73 Dorina Popa- ,,Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor”, Suport de curs, Universitatea din Oradea, Oradea,
2010, pag.109

33
În condițiile în care este previzionată o dinamica constantă a profitului net se folosește
modelul de creștere Gordon, îar formula de calcul a valorii devine:
VCP = PN / ( c – g)
sau, în cazul în care profitul net se bazează pe rezultatul ultimului an încheiat înainte de data
evaluarii:
VCP = PN0 x (1 + g) / ( c – g)
Unde:
g – rata de creștere constantă
PN0 – profitul net al anului imediat anterior datei evaluarii
Evaluarea prin intermediul acestei metode prezintă atât avantaje, cât și anumite limite din
care putem aminti:
Avantaje:
 este ușor de explicat si de înțeles
 este utilizaăa pe scară largă de către investitori
 nu necesită previziuni ale activității firmei pe perioade lungi
Dezavantaje:
 este o simplificare a metodei DCF. Apare posibilitatea ca profitul reproductibil
considerat să nu reflecte potențialul firmei, iar soluția unei creșteri constante să nu fie
o modalitate rezonabilă de realizare a unei evaluări credibile
 este dificil de utilizat în cazul unor firme aflate într-o fază de creștere importantă sau
pentru întreprinderile tinere
 măsurarea profitului reproductibil și a ratei de capitalizare pot deveni subiect de
controversă74
Metoda capitalizării profitului este utilizată pe o scară largă de către investitori, având
avantajul simplității și ușurinței înțelegerii, aplicabilitatea ei fiind însa limitată la firmele care
au sau vor avea o situație relativ stabilă a fluxului de venit reținut în evaluare. Prin urmare,
această metodă nu este aplicabilă în cazul întreprinderilor aflate în faza de creștere/descreștere
rapidă într-o fază de investire/dezinvestire importante etc.

3.3 Asemănări și deosebiri ale metodelor înscrise în abordarea prin venit
Meodele descrise mai sus prezintă atât o serie de asemănări căt și deosebiri, așa cum sunt
prezentate de Sorin V. Stan, Ion Anghel în lucrarea ,,Evaluarea întreprinderii”:

74 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”, Constanța, 2012, pag. 84

34
 Asemănarea constă în faptul că, dacă teoretic s-ar aplica ambele metode, pentru
evaluarea unei întreprinderi, valorile rezultate ar trebui să fie egale.
 Deosebirea dintre cele două metode se referă la două situații diferite în care se aplică
fiecare metodă, respectiv:
a) Metoda DFC este o metodă de evaluare privilegiată dacă:
 Întrerpinderea beneficiază de o creștere semnificativă sau încă nu a ajuns la stadiul
de maturitate a activității (o întreprindere nouă)
 Fluxurile de numerar sunt susceptibile a fluctua de la o perioadă la alta, pe termen
scurt, cum ar fi fluctuațiile venitului unei întreprinderi din cauza modificărilor
ciclice ale cererii pentru produsele sale.
 Întreprinderea are o durată de viață limitată (întreprinderile din sectorul energetic
și de exploatare a resurselor naturale)
b) Metoda capitalizării venitului se aplică numai în cazul în care întreprinderea evaluată a
ajuns în faza de stabilitate economică, fiind conturată prin următoarele trăsături:
 Rata rentabilității capitalului investit este egală cu rata medie a rentabilității
realizate în respectivul domeniu de activitate.
 Alocarea unei cote constante din profitul net pentru investiții, respectiv investiția
anuală de capital este egală cu amortizarea anuală și fluxul de numerar net este
aproximativ la aceeași valoare cu profitul net.
 Fluxu de numerar anual supus capitalizării va fi de natura unei anuități fixe sau a
unei anuități crescătoare perpetuu cu o rată anuală compusă constantă (simbolizată
cu g).75
Elementele comune pentru aplicarea corespunzătoare a metodelor de evaluare înscrise în
abordarea prin venit sunt:
 conceptul de valoare a întreprinderii sau valoarea firmei (V)
 evaluarea activelor în afara exploatării
 corecțiile contului de profit și pierdere76
1. Conceptul de valoare a întreprinderii sau valoarea firmei
În accepțiunea standardului IVS 200 ,,Întreprinderi și participații la întreprinderi” valoarea
întreprinderii reprezintă ,,valoarea totală a capitalurilor proprii ale unei întreprinderi plus

75 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag.130
76 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag.130

35
valoarea creditelor sale sau a datoriilor purtătoare de dobânzi, minus orice numerar sau
echivalente de numerar disponibile pentru a plăti acele datorii”.77
Valoarea întreprinderii derivă, din capitalizarea profiturilor sau fluxurilor de numerar prin
aplicarea unei rate de capitalizare sau unei rate de actualizare, determinate înainte de luarea în
considerare a costurilor serviciului datoriei.
Altfel spus valoarea întreprinderii este prețul teoretic pe care un investitor l-ar plăti pentru
a achiziționa o întreprindere. Conform definiției din IVS 200, valoare întreprinderii se
calculează conform relației:
Valoarea întreprinderii = capitaluri proprii + datorii totale purtătoare de dobânzi –
numerar și echivalente de numerar
Capitalul propriu = capitalul propriu reprezentat de acțiunile ordinare existente în
circulație sau instrumente financiare derivate emise de către aceasta și având ca suport
acțiunile ordinare proprii (waranturile, opțiunile pe acțiuni, drepturile de conversie atașate la
alte valori imobiliare, cum ar fi obligațiunile).
Datoriile totale purtătoare de dobânzi – reprezintă o parte din prețul de achiziție total,
creditele totale fiind preluate de cumpărător și urmând a fi restituite din fluxul de numerar
viitor al întreprindetii achiziționate.
Numerarul este constituit în conturi de disponibilități la bănci și în casă.
Echivalentele de numerar mai poartă denumirea de active curente foarte lichide, care sunt
ușor convertibile în sume exacte de numerar și sunt supuse unui risc minor de modificare a
valorii (depozite bancare, obligațiuni cu maturitate scăzută și instrumente ale pieței monetare).
Conform specificărilor de mai sus relația de calcul prin care se poate determina valoarea
întreprinderii, cum este menționat și în lucrarea ,,Evaluarea întreprinderii”, este următoarea:
V = CP + CT și
CP = V – CT
CT – valoarea de piață a creditelor totale existente la data evaluării întreprinderii
CP – capitalul propriu
V – valoarea întreprinderii
2. Evaluarea activelor în afara exploatării
Unul din principiile fundamentale ale evaluării întreprinderii îl reprezintă separarea și
evaluarea distinctă a activelor din afara exploatării.78

77 IVS 200 ,,Întreprinderi și participații la întreprinderi” – Standardele Internaționale de Evaluare 2011,
București, 2011, pag.39
78 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag. 134

36
În glosarul IVS 2011 al Standardelor Internaționale de Evaluare activele din afara
exploatării sunt definite ca ,,clase de active care nu sunt de bază pentru activitățile de
exploatare ale unei întreprinderi, dar care totuși pot genera venit sau pot asigura rentabilitatea
investiției.”
IVS 200 ,,Întreprinderi și participații la întreprinderi” precizează ca activele redundante
sau activele din afara exploatării trebuie să fie avute în vedere la calculul valorii întreprinderii
sau valorii capitalurilor proprii.
În ceea ce privește sfera de cuprindere a activelor din afara exploatării sarcina delimitării
acestora îi revine evaluatorului, care trebuie să solicite clientului o listă cu informații asupra
acestor active. Dacă nu obține această listă, evaluatorul va fi nevoit să analizeze și să
delimiteze activele din afara exploatării.
În categoria activelor din afara exploatării pot fi incluse următoarele clase de active:
 mijloacele bănești, echivalente monetare și plasamente pe termen scurt, excedentare
față de nevoile curente
 investițiile financiare pe termen lung (imobilizări financiare)
 investiții imobiliare
 alte active din afara exploatării

a) Mijloacele bănești cuprind numerarul, cecuri, bilete la ordin, trate, depozite în conturi
bancare cu lichiditate mare.79
Aceste mijloace bănești sunt considerate active în afara exploatării numai pentru suma
excedentară față de nevoile curente ale întreprinderii, solicitate de derularea procesului de
exploatare.
Mijloacele bănești incluse în categoria activelor din afara exploatării trebuiesc evaluate la
valoarea nominală.
Echivalentele monetare sunt reprezentate de plasamentele cu lichiditate mare și termen
de exigibilitate de până la 90 de zile.80
Echivalentele monetare care depășesc nevoile curente sunt considerate ca fiind active din
afara exploatării, datorită faptului că reflectă disponibilitățile bănești mai mari față de nevoile
pe termen scurt.

79 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag. 134
80 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag 135

37
Din punct de vedere contabil, echivalente monetare se înregistrează la prețul de achiziție.
Datorită faptului ca acest preț se apropie de valoarea lor de piață, valoarea reținută de
evaluator va fi valoarea lor contabilă și anume costul de achiziție.81
Plasamentele pe termen scurt numite și investiții financiare pe termen scurt cuprind
plasamentele cu o scadență între 91 și 360 de zile de la data achiziției, cum ar fi: bonurile de
trezorerie, obligațiuni emise de întreprinderi sau municipalități, acțiuni listate ale companiilor
deținute pe termen scurt.
b) Investiții financiare pe termen lung în alte companii numite și imobilizări financiare
reprezintă investițiile pe care întreprinderea intenționează să le dețină pe parcursul
unei perioade mai mari de un an.
c) Investițiile imobiliare
Conform definiției dată de IAS 40 ,,Investiții imobiliare”, investiția imobiliară este ,, o
proprietate imobiliară (un teren sau o clădire – sau parte a unei clădiri – sau ambele) deținută
(de proprietar sau delocatar, în baza unui contract de leasing financiar), mai degrabă în scopul
închirierii sau pentru creșterea valorii capitalului sau ambele decât pentru:
 a fi utilizată în producția de bunuri, prestarea de servicii sau în scopuri administrative
 a fi vândută pe parcursul desfășurării normale a activității”82
d) Alte active din afara exploatării cuprind o gamă largă de active corporale și
necorporale printre care: mijloace fixe în conservare, active cu caracter social-cultural
(club, cantină, case de odihnă, stadioane), metale prețioase și obiecte din metale
prețioase, colecții de tablouri, brevete de invenții neutilizate, proiecte de dezvoltare
neaplicate în practică, mărci de produse neutilizate.83
Aceste active pot fi evaluate fie la valoarea realizabilă netă (în cazul stocurilor) fie la
valoarea de piață diminuată cu cheltuielile generate de vânzare.
3. Corecțiile contului de profit și pierdere
Scopul acestor corecțiilor îl reprezintă fundamentarea contului de profit și pierdere al
întreprinderii evaluate, pe principii de normalitate econonică și de a asigura o mai bună
comparabilitate cu alte întreprinderi similare, din același domeniu de activitate. Astfel IVS
200 ,,Întreprinderi și participații la întreprinderi” precizează la paragraful C28 că ,,Pot fi
adecvate corecții pentru a reflecta diferențele dintre fluxurile de numerar realizate istorice și

81 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag 135
82 IAS 40 ,,Investiții imobiliare”
83 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag 136

38
cele care ar fi practicate de un cumpărător al dreptului evaluat, la data evaluării. Exemple sunt
următoarele:
 pentru corectarea veniturilor și cheltuielilor la niveluri considerate a fi reprezentative,
în mod rezonabil, pentru continuarea activității de exploatare așteptată;
 pentru prezentarea datelor financiare ale întreprinderii subiect și a comparabilelor, pe
o bază coerentă;
 pentru corectarea tranzacțiilor părtinitoare la rate de piață;
 pentru corectarea costurilor salariale sau ale elementelor închiriate sau contractate de
la părțile afiliate, în scopul reflectării prețurilor sau ratelor de piață;
 pentru reflectarea impactului evenimentelor întâmplătoare asupra elementelor de
venituri și cheltuieli istorice. Exemple de elemente întâmplătoare sunt pierderile
cauzate de greve, de introducerea de noi instalații și de fenomene meteorologice.
Oricum, fluxurile de numerar previzionate trebuie să reflecte orice venituri sau
cheltuieli ocazionale, care pot fi anticipate în mod rezonabil, iar evenimentele
anterioare pot indica evenimentele similare care pot avea loc și în viitor;
 pentru corectarea amortizării raportate și a bazei de impozitare, la o estimare
comparabilă cu amortizarea utilizată în întreprinderile similare;
 pentru corectarea contabilizării stocurilor pentru a fi comparabilă cu cea a
întreprinderilor similare, ale căror conturi pot fi ținute pe o altă bază decât cea a
întreprinderii subiect sau pentru a reflecta cu mai mare acuratețe realitatea economică.
Corecțiile stocurilor pot să fie diferite, când se fac pentru contul de profit și pierdere
sau când se fac pentru bilanțul contabil. De exemplu, metoda primul intrat −primul
ieșit de evaluare a stocurilor poate să reflecte cu mai mare acuratețe valoarea stocurilor
când se construiește o valoare de piață a bilanțului contabil. Când examinăm contul de
profit și pierdere, metoda ultimul intrat −primul ieșit de evaluare a stocurilor poate să
reflecte cu mai mare acuratețe nivelul venitului în perioadele de inflație sau de
deflație.”84
Corecțiile se fac de obicei asupra veniturilor și cheltuielilor înregistrate în contul de
profit și pierdere din ultimii 3-5 ani, cu condiția ca întreprinderea să nu fi suferit modificări
importante prin fuziuni, divizări în structura producției.
În ceea ce privește efectuarea corecțiilor, Sorin V. Stan și Ion Anghel amintesc cateva
aspecte care trebuiesc reținute:

84 IVS 200 ,,Întreprinderi și participații la întreprinderi” – Standardele Internaționale de Evaluare 2011,
București, 2011, pag.46

39
 numărul elementelor ce necesită corecții variază de la caz la caz, în funcție de
informațiile disponibile
 corecțile trebuie să se aplice asupra elementelor de cheltuieli și eventual venituri, care
au pondere seminificativă în total, care au, deci, influență semnificativă asupra
mărimii venitului
 fiecare corecție trebuie să fie explicată de către evaluator, evidențiind cauza care a
generat-o, precum și calculele prin care a fost determinată mărimea corecției
 toate corecțiile sunt posibil de efectuat numai dacă se evaluează un pachet de acțiuni
cu drept de control, deoarece posibilitatea efectuării lor este condiționată de poziția de
control, care ar fi dobândită de investitorul potențial. În cazul evaluării unui pachet
minoritar de acțiuni sunt posibile numai unele corecții car fac referire la modificările
iminente în politica de impozitare și la nivelul unor elemente de cheltuieli, influențat
de punerea în funcțiune a unor investiții85

85 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti, 2013, pag 138

40
Capitolul 4. STUDIU DE CAZ
4.1 Prezentarea societății S.C UAMT S.A

S.C UAMT S.A. Oradea este o societate cu capital integral privat având o experiență
de peste 50 ani în domeniul fabricării de componente auto.
Datorită investițiilor substanțiale în mașini și utilaje de înaltă tehnologie, societatea a
reușit să se impuna pe piață prin calitate și înalta productivitate.86
Societatea a luat naștere la 1 Aprilie 1951 sub denumirea de IMS “Bernath Andrei”
în Oradea, bazandu-se pe fuziunea câtorva mici ateliere cu scopul de a fabrica diferite obiecte
de metal și echipamente metalice de eșafodaj.
În 1990 compania se reorganizează într-o societate pe actiuni sub numele “UAMT
SA” , având ca activitatea principală "producerea și vinderea părților și subansamblelor pentru
transport, execuția instalațiilor, tehnologia echipamentelor tehnice și a uneltelor.”87
Din anul 1997 și inclusiv anul 2006, acțiunile societății au fost înscrise și sau
tranzacționat pe piața bursieră RASDAQ, având simbolul „UAM”. Evidența acționarilor a
fost ținută în anul 2010 de către Depozitarul Central (fost REGISCO), urmând ca în
19.02.2007, societatea să fie admisă la tranzacționare pe piață reglementată administrată de
S.C. Bursa de Valori București S.A.
În prezent S.C. UAMT SA, este specializată în: ,,Fabricarea altor piese și accesorii
pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule” având codul CAEN – 2932,
desfășurându-și activitatea în Oradea, Str.Uzinelor nr.8, și fiind înregistrată la Registrul
Comerțului sub nr . J05/173/1991 , având cod de identificare fiscală RO 54620 .
Principalul obiect de activitate al societății este “producerea și comercializarea
pieselor și subansamblelor pentru mijloace de transport, execuției de instalații, utilaje,
echipamente tehnologice, SDV-uri “.
Având acțiunile listate la BVB București, SC UAMT SA, aplică toate prevederile
legale în vigoare privind guvernanța corporativă, Legea 31/1990 actualizată, OMFP
2844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme Standardele Internaționale
de Raportare contabilă, Regulamentul CNVM nr.1/2006 privind raportările, reglementările
BVB, toata aceste acte fiind publice.

86 http://website.uamt.ro/?q=ro/acasa , accesat la data de 20.05.2017
87 http://website.uamt.ro/?q=ro/acasa , accesat la data de 20.05.2017

41
În cadrul societății există implementat un sistem de control intern, pentru principalele
activități fiind stabilite proceduri de lucru, iar pe plan extern activitatea de auditare a
situațiilor financiare ale anului 2016 a fost realizată de către S.C. Leocont Expert S.R.L. în
baza contract, valabil până în decembrie 2018.
La data de 31.12.2016, societatea deține un capitalul social subscris și vărsat în
valoarea de 17.766.860 lei, reprezentând 39.481.911 acțiuni la valoare nominală 0,45
lei/acțiune.
Structura organizatorică actuală, în cadrul companiei, este de tip piramidal,
competențele și responsabilitățile acordate la diferite nivele fiind precizate prin
“Regulamentul de Organizare și Funcționare” și “Fișa Postului”.

4.2 Diagnostul financiar la S.C UAMT S.A
Analiza diagnostic a companiei pe baza situațiilor financiare constă în calcularea și
interpretarea unei serii de indici și indicatori financiari. Cunoașterea indicilor și indicatorilor
financiari, natura lor și legătura acestora cu activitatea companiei, reprezintă elementul
esențial al diagnosticului economico-financiar, precum și identificarea posibilităților de
îmbunătățire a activității companiei. Analiza economico-financiară studiază activitățile,
respectiv consumul de resurse și rezultatele obținute.
Situațiile financiare sunt prezentate în tabelele următoare:
BILANȚ PATRIMONIAL SIMPLIFICAT
Tabel nr.4. 1
lei
ACTIV Perioada de analiza
31-Dec-2015 31-Dec-2016
TOTAL Imobilizări necorporale 490058 1455035
TOTAL Imobilizări corporale 62733230 59646785
TOTAL Imobilizări financiare 77 0
TOTAL Active biologice productive 0 300
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE 63223365 61102120
TOTAL Stocuri 17816153 16730903
TOTAL Creanțe 35699936 30298103
TOTAL Investiții financiare pe TS 0 0
TOTAL Disponibilități și plasamente 14751715 33126159
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE 68267804 80155165
Cheltuieli în avans 736270 0
TOTAL ACTIV 132227439 141257285
lei
PASIV Perioada de analiza
31-Dec-2015 31-Dec-2016
TOTAL Capital propriu 81301271 87028200

42
TOTAL Împrumuturi pe termen lung 1731925 4546821
TOTAL Provizioane 0 0
TOTAL Subvenții pentru ivestiții 7253085 6059056
TOTAL Venituri în avans 0 0
TOTAL Capitaluri permanente 90286281 97634077
TOTAL Furnizori 15182117 16745117
TOTAL Datorii din operațiuni de leasing
financiar 88382 0
TOTAL Alte datorii pe termen scurt 1670659 1878091
TOTAL Credite pe termen scurt 25000000 25000000
TOTAL Datorii pe termen scurt 41941158 43623208
TOTAL PASIV 132227439 141257285

Contul de profit și pierdere
Tabel nr.4. 2
lei
ELEMENTE Perioada de analiză
31-Dec-2015 31-Dec-2016
Venituri din vanzarea marfurilor 1629457 2141752
Productia vanduta 112061770 120273487
Reduceri comerciale acordate -446360 -450406
CIFRA DE AFACERI 113244867 121964833
Variatia stocurilor 2203352 -391540
Alte venituri din exploatare 1286133 1283939
TOTAL VENITURI DIN EXPLOATARE 116734352 122857232
Ch.cu materialele si serviciile 69819506 73823939
Alte cheltuieli materiale 198617 121452
Alte cheltuieli externe 1868100 2011605
Cheltuieli privind marfurile 1607661 1726310
Reduceri comerciale primite -237656 451200
Cheltuieli cu personalul 18021653 19523737
Ajustarea valorii imobilizarilor 9285597 8041915
Cheltuieli cu lucrari si servici executate de terti 9189471 8959488
Impozite, taxe si varsaminte asimilate 621365 706703
Cheltuieli cu protecția mediului 1104 1161
Alte cheltuieli 1011341 490516
TOTAL CHELTUIELI DE EXPLOATARE 111386759 115858026
REZULTATUL DIN EXPLOATARE 5347593 6999206
Venituri din diferente de curs valutar 614861 395001
Venituri din dobanzi 12 4
Alte venituri financiare 79359 37366
TOTAL VENITURI FINANCIARE 694232 432371
Cheltuieli privind dobanzile 341173 201655
Alte cheltuieli financiare 930093 509752
TOTAL CHELTUIELI FINANCIARE 1271266 711407
REZULTATUL FINANCIAR -577034 -279036
REZULTATUL CURENT 4770559 6720170
TOTAL VENITURI EXCEPTIONALE 0 0
TOTAL CHELTUIELI EXCEPTIONALE 0 0
REZULTATUL EXCEPTIONAL 0 0
VENITURI TOTALE 117428584 123289603

43
CHELTUIELI TOTALE 112658025 116569433
REZULTATUL BRUT AL EXERCITIULUI 4770559 6720170
IMPOZIT PE PROFIT 704569 993241
REZULTATUL NET AL EXERCITIULUI 4065990 5726929

4.2.1 Ratele de structură ale activului
Ratele de structură ale activului reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate
al elementelor patrimoniale concrete și sunt prezentate în următorul tabel:
Tabel nr.4. 3
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză
31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Rata activelor imobilizate RAI=AI/AT*100 % 47.81 43.26
2 Rata imobilizarilor
necorporale RInn=Inn/AI*100 % 0.78 2.38
3 Rata imobilizarilor
corporale RInc=Inc/AI*100 % 99.22 97.62
4 Rata imobilizarilor
financiare Rif=If/AI*100 % 0.00 0.00
5 Rata activelor circulante RAC=AC/AT*100 % 51.63 56.74
6 Rata stocurilor RSt=St/AC*100 % 26.10 20.87
7 Rata creantelor RCr=Cr/AC*100 % 52.29 37.80
8 Rata disponibilit. banesti RDb=Db/AC*100 % 21.61 41.33

Rata activelor imobilizate – aceasta măsoară gradul de investire al capitalului, reprezentând
ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent și gradul de investire a capitalului în
firmă. De asemenea, reflectă și gradul de imobilizare a activului. Rata activelor imobilizate se
apreciază în funcție de specificul activității.
Astfel, în perioada analizată se constată faptul că aceasta este în ușoară scădere fapt ce
reflectă o reducere a valorii activelor imobilizate la nivel activului total.
Rata imobilizărilor necorporale – în intervalul analizat aceasta înregistrează o tendintă de
creștere de la 0.78% la 2.38%, creștere datorată majorării valorii imobilizărilor necorporale.
Rata imobilizărilor corporale – arată ponderea valorii activelor corporale în totalul
imobilizărilor. Indicatorul reflectă ponderea investițiilor materiale în total investiții și
greutatea specifică a activelor imobilizate, depinzând de specificul activității desfășurate.
Pe întreaga perioadă de analiză, majoritatea imobilizărilor firmei erau constituite pe seama
investițiilor materiale (oscilând între de 99% și 97%), ceea ce poate fi considerat un fapt
normal avându-se în vedere obiectul de activitate al firmei.
Rata imobilizărilor financiare – aceasta reflectă politica de investiții financiare a firmei.
În perioadă analizată ponderea imobilizărilor financiare este nulă.

44
Rata activelor circulante – exprimă ponderea în totalul activului a capitalului circulant.
Această rată a activelor circulante depinde, în principal de următorii factori: natura și
sezonalitatea activității desfășurate, perioada în care se află firma (dezvoltare, menținere,
recesiune), politica financiară adoptată de către firmă.
Rata activelor circulante a crescut de la o perioadă la alta cu 5,12%. Dinamica crescătoare s-a
datorat, în principal, diminuării activelor imobilizate și sporirii activelelor circulante.
Creșterea valorii activelor circulante înseamnă mărirea gradului de lichiditate a activului total,
având însă o eficiență a utilizării lor mai redusă.
Rata stocurilor – reflectă ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în total active
circulante. Situația se poate considera normală când stocurile nu depășesc 50% din activele
circulante. Această rată depinde de sectorul de activitate, durata ciclului de exploatare și
factori conjuncturali. În perioada analizată stocurile au o pondere optimă având în vedere
obiectul de activitatea al societății – rata stocurilor trebuie să se mențină la un nivel cât mai
redus.
Rata creanțelor – arată ponderea creanțelor pe care le are firma în total active circulante. În
perioada analizată creanțele înregistrează o diminuare semnificativă, favorabila pentru
societate datorată scăderii duratei de incasare a creanțelor de la clienți.
Rata disponibilităților bănești – nivelul minim acceptat este de 5% în total active circulante,
iar cel maxim este de 25% în totalul activelor circulante. Nivelul optim este de 10% din total
activ. Această rată este puternic influențată de raportul dintre durata medie de încasare a
creanțelor și durata medie de achitare a obligațiilor. Astfel, societatea analizată, pe perioada
luată în calcul manifestă o tendintă de creștere a duratea de achitarea a datoriilor către
furnizori de la 48.26 zile în 2015, la 49.43 zile în 2016 și de diminuare a duratei de încasare a
creanțelor de la 113.49 zile în 2015, la 89.43 zile în 2016.

4.2.2 Ratele de structură ale pasivului
Aceste rate reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor
financiare. Permit aprecierea politicii financiare a companiei, prin punerea în evidență a unor
aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.
Ratele de structură ale pasivului sunt prezentate în următorul tabel:
Tabel nr.4. 4
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză
31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Rata stabilitatii
financiare RSF=Cpm/PT*100 % 68.28 69.12

45
2 Rata autonomiei
financiare globale RAFG=Cpr/PT*100 % 61.49 61.61
3 Rata autonomiei
financiare la termen RAFT=Cpr/Cpm*100 % 90.05 89.14
4 Rata de indatorare
globala RIG=DT/PT *100 % 31.72 30.88
5 Rata de indatorare la
termen RIT=Itml/Cpr*100 % 2.13 5.22
6 Rata datoriilor curente RIG=Dts/PT *100 % 31.72 30.88

Rata stabilității financiare – valoare minimă care oferă o stabilitate acceptabilă pentru o
firmă este de 50%. Rata stabilității financiare reflectă de fapt, legătura dintre capitalul
permanent de care unitatea dispune în mod stabil și patrimoniul total. În perioada analizată
nivelul acestui indicator s-a situat în general peste valoarea minimă recomandată.
Rata autonomiei financiare globale – arată gradul de independență financiară a societății. Se
consideră, că existența unui capital propriu de cel puțin o treime din pasivul total, constituie o
premisă esențială pentru autonomia financiară a societății. Valorile acestui indicator s-au
situat în perioada analizată peste limita recomandată, fapt ce denotă independența financiară a
societății de surse externe.
Rata autonomiei financiare la termen – arată gradul de independență financiară a societății
pe termen lung. Acest indicator trebuie să fie superior valorii de 50%.
Autonomia financiră la termen prezintă pe toată perioada analizată valori mult superioare
pragului minim admis, cu toate că în 2016 acesta înregistrează o ușoară depreciere datorită
creșterii mai rapide a capitalului permanent față de cel propriu. Cu toate acestea, nu sunt
motive de îngrijorare recomandându-se continuarea acestei politici de mentinere a unei
proporții însemnate a capitalului propriu în capitalul permanent.
Rata de îndatorare globală – reflectă ponderea tuturor datoriilor pe care le are unitatea în
pasivul total al acesteia. Valoare maxim admisibilă a acestui indicator poate fi 66%, deși se
consideră că o valoare de 50% este mai sigură. În perioada analizată valoarea acestui indicator
s-a situat în limite normale.
Rata de îndatorare la termen – reflectă gradul de îndatorare prin împrumuturi pe termen
mediu și lung. Se utilizează în fundamentarea deciziei de atragere a surselor împrumutate pe
termen lung. Valoarea maxim admisă este de 50%. În perioada analizată valoarea acestui
indicator s-a situat în limite normale.

46
4.2.3 Ratele echilibrului financiar
Indicatorii echilibrului financiar sunt prezentați în tabelul următor:
Tabel nr.4. 5
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză Variație 31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Fondul de rulment FR = Sp – Np lei 27062916 36531957 9469041
2 Nevoia de fond de
rulment NFR = Nt – St lei 12311201 3405798 -8905403
3 Trezoreria netă TN = FR –
NFR lei 14751715 33126159 18374444

Fondul de rulment – în perioada analizată, fondul de rulment este pozitiv în ambii ani de
analiză, ceea ce reflectă un echilibrul financiar al societății pe termen lung, adică societatea
dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute,
respectându-se principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse
permanente.
De la o perioadă la alta FR înregistrează o creștere semnificativă datorată în principal
majorării capitalurilor permanente, mai exact a împrumuturilor pe termen lung (împrumuturi
de la instituțiile de credit), dar și datorită diminuării valorii activelor imobilizate.
Nevoia de fond de rulment- este pozitivă în ambele perioade, fiind un aspect nefavorabil
pentru societate deoarece acesta nu își poate acoperi nevoile temporare din sursele temporare.
Această situație poate fi justificată prin creșterea vânzărilor de la o perioadă la alta cu
8.719.966 lei.
Trezoreria netă- este pozitivă în ambele perioade analizate, societatea dispunând de
echilibru financiar pe termen lung.

4.2.4 Analiza soldurilor intermediare de gestiune
Indicatorii soldurilor intermediare de gestiune sunt prezentați în tabelul următor:
Tabel nr.4. 6
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză
Variație 31-Dec-
2015 31-Dec-
2016
Venituri din vânzarea mărfurilor Vmf lei 1629457 2141752 512295
Cheltuieli privind mărfurile Chmf lei 1607661 1726310 118649
1 Marja comercială Mc lei 21796 415442 393646
Producția exercițiului Qex lei 113818762 119431541 5612779
Cheltuieli externe de la terți Chms lei 80838038 85367684 4529646
2 Valoarea adăugată Va lei 33002520 34479299 1476779
Venituri din subvenții de exploatare Vse lei 0 0 0

47
Cheltuieli cu alte impozite și taxe Imp lei 622469 707864 85395
Cheltuieli cu personalul – totale Chp lei 18021653 19523737 1502084
3 Excedent brut de exploatare EBE lei 14358398 14247698 -110700
Alte venituri din exploatare Ave lei 1286133 1283939 -2194
Alte cheltuieli din exploatare Ace lei 1011341 490516 -520825
Reluări asupra provizioanelor din expl. Rpe lei 0 0 0
Ch. cu amortizări si provizioane din
expl. Am lei 9285597 8041915 -1243682
4 Rezultat din exploatare Re lei 5347593 6999206 1651613
Venituri financiare Vf lei 694232 432371 -261861
Cheltuieli financiare Chf lei 1271266 711407 -559859
5 Rezultat curent Rc lei 4770559 6720170 1949611
Rezultatul extraordinar Rextr lei 0 0 0
6 Profit brut Pb lei 4770559 6720170 1949611
Impozit pe profit Ipr lei 704569 993241 288672
7 Profit net Pn lei 4065990 5726929 1660939

Marja comercială- în ambele perioade analizate, MC este pozitivă, deoarece cheltuielile cu
mărfurile nu depășesc veniturile realizate din vânzarea acestora, fiind un aspect favorabil
pentru societate. Se manifestă o tendință favorabilă de creștere a marjei comerciale datorate
creșterii a veniturilor din vânzarea mărfurilor într-un ritm mai alert decât crșterea
cheștuielilor.
Producția exercițiului – este pozitivă și înregistrează o tendință de creștere, datorită creșterii
producției vândute, fiind un aspect favorabil pentru societate.
Valoarea adăugată – reprezintă creșterea de valoare realizată de societate, rezultată din
utilizarea factorilor de producție, peste valoarea bunurilor și serviciilor cumpărate de societate
de la terți. VA reprezintă sursa de acumulări bănești din care se vor plăti datoriile către stat,
bănci, diverși creditori, către salariați, acționari și pe cât posibil se va repartiza o anumită
sumă pentru autofinanțare.În perioada analizată, valoarea adăugată înregistrează valori
pozitive, fiind un aspect favorabil pentru societate. Se manifestă o tendință creștere, care se
datorează faptului că producția exercițiului crește într-un ritm mai alert decât cheltuielile cu
serviciile executate de terți.
Excedentul brut de exploatare – înregistrează valori pozitive, aspect favorabil pentru
societate. Se observă o tendință scădere datorată creșterii cheltuielilor cu persolnalul și a
cheltuielilor cu impozitele și taxele. În urma scăderii înregistrată de excedentul brut de
exploatare se diminuează și capacitatea de autofinanțare a investițiilor.

48
Rezultatul (profitul) din exploatare- înregistrează valori pozitive, manifestându-se o
tendință de creștere datorată scăderii mai lente a EBE, comparativ cu cea a cheltuielilor
privind amortizările și provizioanele.
Rezultatul curent – în perioada analizată, rezultatul curent înregistrează valori pozitive,
manifestându-se o tendință de creștere datorată scăderii cheltulelilor financiare int-o măsură
mai mare decât cea a veniturilor financiare.
Rezultatul net – în perioada analizată, rezultatul net înregistrează valori pozitive,
manifestându-se o tendință de creștere, datorită creșterii rezultatului curet, ceea ce înseamnă
că și rentabilitatea societății este în creștere.

4.2.5 Ratele lichidității și solvabilității
Analiza lichidității firmei urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile
curente din active curente, cu diferite grade de lichiditate, precum și evaluarea riscului
incapacității de plată. În tabelul următor sunt prezentați indicatorii de lichiditate ai firmei.
Tabel nr.4. 7
Nr.
Crt Indicatorul Simbol Perioada de analiză
Variație 31-Dec-
2015 31-Dec-
2016
1 Rata lichidității
generale AC / Dts 1.63 1.84 0.21
2 Rata lichidității reduse ( Cr + Db )/ Dts 1.20 1.45 0.25
3 Rata lichidității imediate Db / Dts 0.35 0.76 0.41
4 Rata solvabilității
patrimoniale Cpr/Cpr+Ct 0.98 0.95 -0.03
5 Rata solvabilității
generale AT / Dt 3.03 2.93 -0.10

Lichiditatea generală – nivelul asiguratoriu este de 1,00. Pe întreaga perioadă analizată
valoarea acestui indicator este peste nivelul considerat asiguratoriu ceea ce înseamnă că
valoarea datoriilor pe termen scurt poate fi acoperită din activele circulante.
Lichiditatea redusă – nivelul asiguratoriu este de 0,75. Pe întreaga perioadă analizată
valoarea lichidității reduse este peste nivelul considerat asiguratoriu semnificând capacitatea
firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități bănești.
Lichiditatea imediată – limita minim acceptată este de 0,5. În perioada analizată valoarea
acestui indicator oscilează fiind peste limita optimă în 2016 semnificând în acest caz
capacitatea firmei de a-și onora datoriile exigibile din disponibilități bănești de care dispune.

49
Solvabilitatea patrimonială – valoarea minima a ratei solvabilității patrimonile se apreciază
că rebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5. În ambele perioade nivelul acestei rate se situează
peste limitele de siguranță.
Solvabilitatea generală – valoarea asiguratorie este de 2. Solvabilitatea patrimonială generală
este pentru perioada analizată peste limita considerată asiguratorie.

4.2.6 Ratele de rentabilitate
Ratele de rentabilitate sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel nr.4. 8
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză Variație 31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Rata de rentabilitate
financiară Rf= Pn / Cpr % 5.00 6.58 1.58
2 Rata de rentabilitate
economică Re = Pb / At % 3.61 4.76 1.15
3 Rata de rentabilitate
a veniturilor totale Rv = Pb/Vt % 4.06 5.45 1.39
4 Rata de rentabilitate
a cheltuielilor totale Rc = Pb/Ct % 4.23 5.76 1.53

Rentabilitatea financiară – trebuie să fie mai mare decât rata dobânzii pe piața interbancară
pentru a face atractive acțiunile întreprinderii.
Rentabilitatea economică – trebuie să fie mai mare decât rata inflației pentru ca
întreprinderea să-și păstreze substanța sa economică, deci să avem o creștere reală din
activitatea de exploatare.
Rentabilitatea cheltuielilor totale – arată profitul care revine pe unitatea de cheltuieli,
caracterizând eficiența costurilor.

4.2.7 Ratele de gestiune
Ratele de gestiune sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel nr.4. 9
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză Variație 31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Rotatia activului total rAT=Vt/AT rot 0.89 0.87 -0.02
2 Durata de rotație a
stocurilor Dst=(St/CA)x 360 zile 56.64 49.38 -7.25
3 Durata de încasare a
creanțelor Dcr=(Cr/CA) x360 zile 113.49 89.43 -24.06
4 Durata de plată a
furnizorilor Dfz=(Fz/C A)x360 zile 48.26 49.43 1.16

50
Rotația activului total – valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii
activelor totale, este de 1 rotație, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă
bănească inițială de 360 de zile. Valoarea acestui indicator nu se încadrează în limita
acceptabilă. Acest lucru semnifică faptul că, în general activele nu au revenit sub formă
bănească inițială cel puțin o dată pe an.
Durata de rotație a stocurilor – valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a
gestiunii stocurilor, este de 8 rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire sub
formă bănească inițială de 45 de zile. Se constată faptul că în perioada analizată viteza de
rotație a stocurilor este mai ridicată față de limita recomandată, iar corelat și cu obiectul de
activitate poate fi caracterizată ca o situație puțin îngrijorătoare.
Rata de gestiune a creanțelor – valoarea minimă, care asigură o stare acceptabilă a gestiunii
creanțelor, este de 4 rotații, care corespunde unei durate medii de încasare a creanțelor de 90
de zile. Valoarea optimă ar fi de maxim 30 de zile. Acest termen acordat clienților afectează
întreaga activitatea financiară a societății. Ca măsuri de luat ar fi schimbarea politicii de credit
comercial adoptată de societate, precum și încercarea de a diminua valoarea soldului
clienților. Prin neîncasarea la timp a creanțelor de la clienții, societatea ajunge în incapacitatea
de a-și onora datoriile față de terți.
Rata de gestiune a datoriilor curente- valoarea minimă, care asigură o stare acceptabilă a
gestiunii datoriilor curente, este de 4 rotații, care corespunde unei durate medii de plata a
datoriilor de 90 de zile. Valoarea optimă a perioadei de decontare ar fi de maxim 30 zile.
Valoarea indicatorului în perioada analizată este satisfăcătoare.

4.2.8 Analiza riscului de faliment
a) Modelul Altman
Pentru analiza riscului de faliment vom folosi Modelul Altman care se bazează pe urmatoarea
funcție:
Z = 3,3 × R 1 + 0,1 × R 2+ 6,0 × R 3 + 4,1 × R 4 + 2,1 × R 5
Tabel nr.4. 10
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză
31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Activ total lei 132227439 141257285
2 Venituri totale lei 117428584 123289603
3 Profit reinvestit lei 4065990 5726929
4 Valoarea de piata a
capitalurilor proprii lei 81301271 87028200
5 Capital propriu lei 81301271 87028200

51
6 Datorii totale lei 43673083 48170029
7 Profit brut lei 4770559 6720170
8 Active circulante lei 68267804 80155165
Cifra de afaceri lei 113244867 121964833
9 R1 Pb / AT 0.04 0.05
10 R2 CA/ AT 0.86 0.86
11 R3 Vpcp/ Dt 1.86 1.81
12 R4 Prein / AT 0.03 0.04
13 R5 AC / AT 0.52 0.57
14 Z = 3,3 × R 1 + 0,1 × R2+
0,6 × R 3 + 4,1 × R 4 + 2,1
× R5 Z
3.40 3.56

Utilizând acest model de calcul, S.C UAMT S.A. a obținut un scor de 2,41 în anul 2015 și
2,52 în anul 2016, evidențiindu-se o îmbunătățire a situației firmei pe care am observat-o și
din analiza celorlalte rate. În ambii ani societatea intră în categoria societăților cu o situație
financiară foarte bună, cu performanțe vizibil îmbunătățite de la o perioadă la alta.
a) Modelul J. Conan și M. Holder
Pentru analiza riscului de faliment vom folosi Modelul Altman care se bazează pe
urmatoarea funcție:
Z = 0.16 × R1 + 0.22 × R2 – 0.87 × R3 – 0.10 × R4 + 0.24 × R5

Tabel nr.4. 11
Nr.
Crt Indicatorul Simbol U.M. Perioada de analiză
31-Dec-2015 31-Dec-2016
1 Activ total lei 132227439 141257285
2 Creanțe lei 35699936 30298103
3 Disponibilități lei 14751715 33126159
4 Capital propriu lei 81301271 87028200
5 Pasiv total lei 132227439 141257285
6 Cifra de afaceri lei 113244867 121964833
7 Cheltuieli financiare lei 1271266 711407
8 Cheltuieli cu personalul lei 18021653 19523737
9 Valoarea adăugată lei 33002520 34479299
10 Excedent brut de
exploatare lei 14358398 14247698
11 Datorii totale lei 43673083 48170029
12 R1 Cr + Dipon. /
At 0.38 0.45
13 R2 Cpr / PT 0.61 0.62
14 R3 Ch.fin./ CA 0.01 0.01
15 R4 Ch. Pers. / Va 0.55 0.57
16 R5 EBE. / DT 0.33 0.30

52
17 Z = 0.16 × R 1 + 0.22 × R 2
– 0.87 × R 3 – 0.10 × R 4 +
0.24 × R 5 Z 0.21 0.22

În ambele perioade analizate pe baza modelului J. Conan și M. Holder la societatea
UAMT, valoarea scorului înregistrat a fost mai mare de 0.16, în 2015: 0,21 iar în anul 2016:
0.22. Valoarea indicatorului înregistrează o tendință favorabilă de creștere, aspect pozitiv din
punct de vedere economic, societatea diminuând astfel riscul de faliment. Pe baza rezultatelor
obținute putem spune că situația întreprinderii este una foarte bună iar riscul de faliment este
sub 10%.

4.3 Metode de evaluare – Abordarea pe bază de venit
4.3.1 Metoda actualizării fluxurilor de lichidități pentru capitalul investit

În analiza fluxului de numerar actualizat și/sau metoda dividendelor, încasările de
numerar sunt estimate pentru fiecare din perioadele viitoare. Aceste încasări sunt convertite în
valoare prin aplicarea ratei de actualizare, folosind tehnicile valorii actualizate. Pot fi utilizate
multe definiții pentru fluxul de numerar. În practică, se utilizează în mod frecvent fluxul de
numerar net (numerar care ar putea fi distribuit acționarilor) sau dividendele curente (mai ales
în cazul acționarilor minoritari). Rata de actualizare trebuie să fie adecvată cu definiția
fluxului de numerar utilizat.
Un element esențial al acestor metode îl constituie rata de actualizare. Această se
determină pornind de la rata dobânzii pentru creditele guvernamentale, la care se adaugă un
anumit procent pentru riscul la nivelul sectorului, riscul investiției etc.
Determinarea valorii prezente a proprietății se face pe baza relației de calcul:
𝑽𝑫𝑪𝑭= ∑𝑪𝑭𝑰
(𝟏ା𝒂)𝒊𝒏
𝒊ୀ𝟏 + 𝑽𝒓
(𝟏ା𝒂)𝒏
VDCF = valoarea intreprinderii prin metoda DCF
CF = cash – flow din anul i
Vr = valoarea reziduala
a = rata de actualizare
i = anul de previziune
n = intervalul de previzune (numar de ani)
Tabel nr.4. 12
INDICATOR N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5
VENITURI TOTALE 123289603 126983967 130789076 134708250 138744909 142902576
din exploatare 122857232 126542949 130339237 134249415 138276897 142425204

53
financiare 432371 441018 449839 458836 468012 477373
extraordinare 0 0 0 0 0 0
CHELTUIELI
TOTALE 116569433 116732441 118765170 120824473 123066438 125334179
de exploatare 115858026 116419513 118608706 120824473 123066438 125334179
financiare 711407 312928 156464 0 0 0
extraordinare 0
REZULTATUL
BRUT 6720170 10251526 12023906 13883777 15678471 17568397
IMPOZIT 993241 1640244 1923825 2221404 2508555 2810944
REZULTATUL NET 5726929 8611282 10100081 11662373 13169916 14757453
 Previziunea va fi efectuată pe o perioadă explicită de 5 ani.
 Se estimează o creștere a veniturilor din exploatare cu 3% pe an, creștere cu bază în
lanț
 De asemenea se etimează o creștere cu 2% pe an a veniturilor financiare, creștere cu
bază în lanț
 Ponderea cheltuielilor de exploatare din totalul veniturilor de exploatare a fost în anul
N de 94,30%, iar în perioada de prognoză se estimează o creștere a eficienței
costurilor de exploatare astfel:
o N+1: 92%
o N+2: 91%
o N+3: 90%
o N+4: 89%
o N+5: 88%
 Firma deține un credit de 3.911.604 RON în anul N și se estimează menținerea
ponderii acestuia în veniturile exploatării
 Structura ratei de actualizare:
o rata dobânzii fără risc 8%;
o prima pentru riscul investiției 1%;
o prima de risc de sector 2%;
o riscul afacerii 4%.
 Rata de actualizare este de 15%, iar dinamica estimată după anul N+5 este de +3%
constant
 Fluxurile din activitatea de investiții sunt 0 pe întreaga perioadă de prognoză
 Creditul va fi achitat astfel:
o în decembrie anul N+1 se achită 1955802 RON
o în decembrie anul N+2 se achită restul de 1955802 RON

54
Rata dobânzii este de 8% pe an
Cheltuieli financiare/ an= 3911604* 0.08= 312928 RON
Pentru că se achită la sârșitul anului N+1 1955802 RON, cheltuielile financiare pe
anul N+2 vor fi 1955802* 0.08= 156464 RON
Tabel nr.4. 13
INDICATOR N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5
NFR 3405798 3507972 3613211 3721607 3833256 3948253
Variatia NFR -8905403 102174 105239 108396 111648 114998
Profit net 5726929 8611282 10100081 11662373 13169916 14757453
Flux de exploatare 14632332 8509108 9994842 11553976 13058267 14642456
Amortizare 0 0 0 0 0 0
Investitii 0 0 0 0 0 0
Flux de investiții 0 0 0 0 0 0
NFR/ Venituri din exploatare= 3405798/122857232= 2.77%
NRFN+1= 126542949 * 0.0277 = 3507972
NRFN+2 = 130339237 * 0.0277 = 3613211
Tabel nr.4. 14
INDICATOR N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5
Intrări de credite 0 0 0 0 0 0
Rambursări credite 0 1955802 1955802 0 0 0
Flux de finanțare 0 -1955802 -1955802 0 0 0
Flux de numerar 14632332 10464910 11950644 11553976 13058267 14642456
Factor de actualizare 1 1.15 1.32 1.52 1.75 2.01
Flux de actualizare=
Factor de actualizare*
Flux de numerar 9099922 9036404 7596927 7466107 7279888
Valoarea reziduală 48532589
Valoarea reziduală
actualizată 97616372
Valoarea prezentă a
întreprinderii 138095619

Flux de actualizare= Flux de numerar / Factor de actualizare
Valoarea reziduală=Flux de numerar N+5/Rata de actualizare
Valoarea reziduală actualizată= Vr* Factor de actualizare N+5
Valoare întreprinderii= ∑Flux de actualizare + Valoare reziduală actualizată
Valoare societate= 138095619 RON
Precizia rezultatelor obținute prin aplicarea acestei metode este destul de redusă, având
în vedere faptul că nu se bazează pe date concrete culese de pe piață, ci apelează la previziuni
care influențează semnificativ estimarea valorii proprietății.

55

4.3.2 Metoda capitalizării venitului
Pentru calculul valorii întreprinderii prin metoda capitalizării venitului vom utiliza
previziunile folosite și în calculul valorii societății prin metodei DCF.
Tabel nr.4. 15
INDICATOR N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5
VENITURI TOTALE 123289603 126983967 130789076 134708250 138744909 142902576
din exploatare 122857232 126542949 130339237 134249415 138276897 142425204
financiare 432371 441018 449839 458836 468012 477373
extraordinare 0 0 0 0 0 0
CHELTUIELI
TOTALE 116569433 116732441 118765170 120824473 123066438 125334179
de exploatare 115858026 116419513 118608706 120824473 123066438 125334179
financiare 711407 312928 156464 0 0 0
extraordinare 0
REZULTATUL
BRUT 6720170 10251526 12023906 13883777 15678471 17568397
IMPOZIT 993241 1640244 1923825 2221404 2508555 2810944
REZULTATUL NET 5726929 8611282 10100081 11662373 13169916 14757453
Valoarea întreprinderii: V= PN / c
unde: PN= profitul net mediu anual
c= rata de capitalizare
c= a – g = 15% – 3%= 12%
PN= (8611282+ 10100081+ 11662373+ 13169916+ 14757453)/ 5= 11660221 RON
Valoarea întreprinderii = 11660221/ 0,12
= 97168508 RON

56
Concluzii

În cadrul acestei lucrări am realizat o succintă prezentare a diagnosticului financiar și a
celor două metode de evaluare utilizate în abordarea pe bază de venit.
În ceea ce privește documentarea studiului de caz, aceasta a fost realizată la S.C
UAMT S.A cu sediul în Oradea.
După cum putem oberva , în urma analizei societății UAMT S.A putem spune că
aceasta este una serioasă din punct de vedere a atitudinii pe care o are față de angajații proprii
și clienți, stilul de conducere adoptat fiind unul de comunicare între toate nivelele.
În urma analizei indicatorilor echilibrului financiar putem afirma că în cazul S.C
UAMT S.A se manifestă un echilibru financiar pe termen lung, societatea dispunând de o
marjă de securitate, care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute, fapt ce reiese
în urma analizei FR. Pe termen scurt, însă, societatea nu își poate acoperi nevoile temporare
din sursele temporare, NFR înregistând valori negative în ambele perioade analizate.
Din analiza SIG reiese faptul că în cazul societății analizate atât rezultatul curent cât și
rezultatul net înregistrează valori pozitive în anii de analiză, aspect favorabil pentru aceasta.
Pentru a îmbunătăți rentabilitatea activității ar trebui luate în considerare accelerarea
vitezei de rotație a capitalului permanent prin optimizarea structurii capitalurilor, creșterea
ponderii imobilizărilor fixe active, reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de
încasare a acestora și sporirea ratei rentabilității comerciale prin creșterea volumului fizic al
vânzărilor, reducerea costurilor, creșterea prețurilor bazată pe o îmbunătățire a calității
serviciilor.
Pe baza analizei realizate putem concluziona ca societatea este solvabilă și își poate
achita obligațiile curente din active curente, iar în ceea ce privește lichiditățile societatea se
asigură că deține lichidități suficiente pentru a face față datoriilor atunci când acestea devin
scadente, fără a suporta pierderi semnificative sau a pune în pericol reputația societății. În
acest scop entitatea are contractate linii de credit atât în lei,cât și în valută.
În urma analizei riscului de faliment putem concluziona că societatea intră în categoria
societăților cu o situație financiară bună, chiar foarte bună, cu performanțe vizibil
îmbunătățite de la o perioadă la alta.
Un aspect important în derularea unei activități cât mai profitabile îl reprezintă durata
de încasare a creanțelor și de achitare a datoriilor față de furnizori. Putem considera acest
aspect ca un punct slab pentru societatea luată în calcul deoarece durata de încasare a

57
creanțelor este prea mare, ceea ce poate conduce la incapacitatea societății de a-și onora
datoriile față de furnizori, față de care aceasta practică o politică de achitare a datoriilor mult
mai scăzută în comparație cu cea de încasare a creanțelor.
Ca și măsuri de îmbunătățire a gestiunii trezoreriei societatea ar trebuie să maximizeze
operativitatea încasării creanțelor întreprinderii, fără a afecta politica față de clienți, să
optimizeze utilizarea excedentului de trezorerie prin cea mai bună plasare a lichidităților, care
să asigure rentabilitatea și siguranța, dar și să eșaloneze echilibrat și degajat scadențele
obligațiilor de plata ale întreprinderii.
În România, pentru o serie de produse din gama actuală de fabricație, societatea
comercială UAMT S.A este principalul furnizor al fabricanților autohtoni de autovehicule,
aceasta reprezantând una din oportunitățile firmei, remarcându-se faptul că se manifestă o
tendință de intensificare a concurenței în domeniul de activitate al societății, fapt ce impune
din partea acesteia o acțiune hotărâtă de contracarare a acestui fenomen printr-o politică activă
de retehnologizare și de modernizare a produselor.
O altă oportunitate a entității, de care aceasta a și beneficiat în perioada de analiză,
sunt sursele convenabile de finanțare provenite din împrumuturile nerambursabile de la
Uniunea Europeană sau de la Guvernul României.
Pentru a putea anticipa eventualele “salturi” de cerere dictate de piață, entitatea este
nevoită să investească în utilaje moderne, SDV-uri și echipamente de asamblare. În afară de
creșterea volumelor de fabricație pentru modelele de Logan și alte modele noi lansate până în
prezent, pentru societatea analizată, lansarea în fabricație a noi modele crează în plus
oportunitatea diversificării gamei de produse UAMT.
Pe termen mediu și lung societatea a adoptat o politică de marketing de menținere a
clienților tradiționali și de intrare pe segmente noi de piață. Aceasta politică fiind bine aleasă
în condițiile actuale în care dependența de clientul DACIA poate fi luată în calculul punctelor
de impact negativ asupra activității.
În ceea ce privește evaluarea, în practică baza de evaluare utilizată trebuie să fie
adecvată situației fiecărei societăți în parte și scopului evaluării. În cazul în care scopul
evaluării este vânzarea întreprinderii, este recomandabil să se aplice toate cele trei tipuri de
abordări în evaluare – pe bază de active, de venituri și prin comparația vânzărilor, însă dacă
evaluarea patrimonială se orientează spre costurile care au contribuit la crearea întreprinderii,
metodele de randament se îndreaptă spre viitorul întreprinderii.
În cazul de față am aplicat metodele considerate cele mai adecvate în funcție de datele
cunoscute, considerând că valoarea societății este dată de randamentul afacerii desfășurate și

58
nu de valoarea activelor deținute de societate. Astfel, am analizat datele furnizate de evidența
contabilă și, pe baza lor, am realizat previziunile fluxurilor viitoare.
Valorile estimate prin metodele de evaluare aplicate fiind următoarele:
Metoda utilizată Valoarea întreprinderii ( RON)
Metoda actualizării fluxurilor de lichidități
pentru capitalul investit 138.095.619
Metoda capitalizării venitului 97.168.508

Evaluare a fost elaborată în vederea estimării valorii de piață a societății S.C UAMT
S.A așa cum este definită de standardele internaționale de evaluare, în vederea determinării
profitabilității acesteia.
Din aceste considerente, cea mai bună metodă de evaluare a fost metoda actualizării
fluxurilor de lichidități pentru capitalul investit datorită faptului că în urma aplicării acesteia
s-a obținut cea mai mare valoare de rentabilitate și anume 138.095.619 RON.
Din acest unghi societatea este o una profitabilă, oricare ar fi metoda folosită, firma
analizată având o valoare substanțială, astfel încât să atragă orice investitor.

59
Bibliografie

 Aurel Isfanescu; Vasile Robu; Anca Maria Hristea; Camelia Vasilescu- ,, Analiza
economico-financiara”, biblioteca-digitala.ase.ro
 Chirilă Emil- ,,Diagnosticul financiar prin sistemul de rate”, Note de curs,
Universitatea din Oradea, 2014
 Chirilă Emil-,,Gestiunea financiară a întreprinderii”, Note de curs, Universitatea din
Oradea, 2014
 Dorina Popa- ,,Analiză economico-financiara”, Note de curs, Modulul 14: Analiza
echilibrului financiar și a riscului de faliment, Universitatea din Oradea, 2015
 Dorina Popa- ,,Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor”, Suport de curs,
Universitatea din Oradea, Oradea, 2010
 Dumitru Nancu- Note de curs ,,Evaluarea economică și finaciară a întreprinderii”,
Constanța, 2012
 Gabriel Nastase – ,, Gestiune financiară a întreprinderii”. Note de curs, Univesritatea
creștină ,,Dimitrie Cantemir”, București, 2011
 Gheorghe Băileșteanu – ,,Diagnostic, risc și eficiență în afaceri”, Editura Mirton,
Timișoara 1997
 IAS 40 ,,Investiții imobiliare”
 IVS 200 ,,Întreprinderi și participații la întreprinderi” – Standardele Internaționale de
Evaluare 2011, București, 2011
 Laurențiu DROJ- Note de curs ,,Mosulul 14- Efectuarea Misiunii de evaluare”,
Oradea, 2014
 Laurențiu Popper, Traian Păzitor – ,,Analiza și evaluarea economică a
întreprinderilor”, Editura Perfect, București 2006
 Marin Toma – ,, Inițiere în evaluarea întreprinderilor”,Ediția a III-a revizuită, Editura
CECCAR, București, 2009
 Monica Violeta Achim- ,,Diagnostic economico-financiar”, Editura Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2010
 ORDONANȚA nr. 24, din 30/08/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării
bunurilor
 Silvia Petrescu- ,,Analiză financiară aprofundată. Concepte. Metode. Studii de caz”,
Editura Universitții Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005

60
 Silvia Petrescu- ,,Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ,
ediția a III-a, revizuită și actualizată”, Editura CECCAR București,2008
 Sorin V. Stan, Ion Anghel – ,,Evaluarea întreprinderii”, Editura IROVAL, Bucuresti,
2013
 Ștefăniță Șușu – ,,Analiză economico- fiannciară”, Editura Universității ,,Ștefan cel
Mare”, Suceava, 2016
 Uniunea Națională a evaluatorilor Autorizați din România- ,,Bazele Evaluării”,
IROVAL, București, 2012
 Vasile Robu, Ion Anghel, Claudia Șerban, Daniela Tutui – ,, Evaluarea intreprinderii”,
biblioteca-digitala.ase.ro
 http://contabilitatesiinformaticadegestiune.blogspot.ro/2011/12/etapele-procesului-de-
evaluare.html
 http://website.uamt.ro/?q=ro/acasa