INTRODUCERE …………………………………………….……………………………………2 CAP ITOLUL 1. INFLAȚIA: DEFINIȚII, CLASIFICĂRI, CAUZE ……………………………..4 1.1. CONCEPTUL DE INFLAȚIE… [616401]
1
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………….……………………………………2
CAP ITOLUL 1. INFLAȚIA: DEFINIȚII, CLASIFICĂRI, CAUZE ……………………………..4
1.1. CONCEPTUL DE INFLAȚIE …………………………………………………..4
1.2. APARIȚIA INFLAȚIEI ÎN ECONOMIA DE SCHIMB ……… …………… …7
1.3. CAUZELE INFLAȚIEI …… ……………………………………………. ……11
CAP ITOLUL 2. CONTEXT, FENOMEN, POLITICI/STRATEGII INFLAȚIONISTE ……….16
2.1. CONTEXTUL INFLAȚIONIST INTERNAȚIONAL ……………………..…16
2.2. FENOMENUL INFLAȚIONIST ÎN ROMÂNIA ………………………….…18
2.3. POLITICI (STRATEGII) ECONOMICE -FINANCIARE ÎN CONDI ȚII DE
INFLAȚIE …………………………………………………………………………………..……21
CAPITOLUL 3. POLITICI INFLAȚIONISTE ………………………….………………………28
3.1. POLITICA INFLAȚIONISTĂ ÎN CADRUL GENERAL AL POLITICII
ECONOMICE ……………………………………………………………………………………28
3.2. POLITICI ANTIINFLAȚIONISTE ……………………… ……………………31
3.3. EXPERIENȚE ȘI REZULTATE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA INFLAȚIEI ÎN
ALTE ȚĂRI ………………………………………………………………………………………35
CAPITOLUL 4. ANALIZA EVOLUȚIEI INFLTIEI ÎN ROMÂNIA – STUDIU DE CAZ ……39
4.1. EVOLUȚIA INFLAȚIEI PENTRU ANUL 2014 ……………………….……39
4.2. EVOLUȚIA INFLAȚIEI PENTRU ANUL 2015 ………………………….…49
4.3. EVOLUȚIA INFLAȚIEI PENTRU ANUL 2016 ………………….…………60
CONCLUZII………………………………………………………………………………..……68
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………71
2
INTRODUCERE
Inflația reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă
în economiile contemporane. Totuși, aceasta nu reprezintă un fenomen nou, manifestările ei fiind
întâlnite încă din secolele al XVII -lea și al XVIII -lea, considerată dre pt o maladie cronică, greu
de stăpânit. Tema inflației a fost adesea pusă în discuție de numeroși specialiști (economiști și nu
numai), aceștia încercând să definească fenomenul, să explice cauzele apariției inflației, impactul
acesteia asupra populației ș i agenților economici, formele sale de manifestare etc [1].
Inflația s -a manifestat sub forma devalorizării mascate a monedelor din metale
prețioase, fiind cunoscută în prezent ca inflație monetaro -baneasca. Inflația se manifestă ca
o creștere generală și durabilă a marii majorități a prețurilor, creștere diferențiată însă pe
categorii de bunuri, pe servicii ale factorilor de producți e, pe variate piețe teritoriale [1].
Deoarece fluxurile bănești pot influența fie în sensul realizării echilibrelor
macroecon omice, fie în cel al stimulării apariției și adâncării acestor dezechilibre, inflația
contemporană devine ea însăși un dezechilibru monetaro -material . Inflația apare ca disfuncție
acceptată de agenții economici, ca un rău necesar al creșterii economice [1] .
În acest context, în lucrarea de față s -a urmărit atingerea celor mai importante probleme
legate de inflație care au apărut în lucrările cu caracter economic, social, etc.
Primul capitol conține prezentarea conceptului de inflație, de asemenea și o succ intă
clasificare a acesteia, dar s -a și de apariția inflației în economia de schimb. În funcție de cauzele
generatoare de inflație literatura de specialitate distinge: inflația prin cerere, inflație prin costuri
și inflație structurală.
Al doilea capitol a l lucrării cuprinde elemente esențiale necesare analizei procesului
inflaționist, atât la nivel internațional cât și în România.
În ultima parte a acestui capitol sunt prezentați principalii indicatori care ajuta la
determinarea nivelului inflației: indice le prețurilor bunurilor de consum, indicele prețurilor
producției industriale și deflatorul PIB, dar și strategiile economice -financiare folosite în condiții
de inflație, cea mai importantă fiind țintirea inflației.
Sunt evidențiate sferele de cuprindere, nomenclatoarele utilizate pentru calculul
indicilor prețurilor de consum al populației și indicele prețurilor producției industriale precum și
modalitatea actuală de calcul a acestora.
3
Capitolul trei include politica inflaționistă în cadrul general al poli ticii economice dar și
despre rezultatele și experiențele ce le -au avut diferite țări în lupta cu inflația.
În ultima parte a capitolului trei s -au prezentat principalele politici antiinflaționiste, mai
exact politica orientată spre reducerea deficitului b ugetar, politica reglării prețurilor și a
veniturilor.
În capitolul patru s -a realizat un studiu de caz a evoluției inflației în România și a
factorilor săi de influență în perioada 2014 -2016. Sunt analizate evoluțiile ratei inflației măsurate
cu ajutorul indicelui prețurilor de consum a populației, indicele prețurilor producției industriale și
a deflatorului PIB, precum și diferențele care apar între ele.
4
CAPITOLUL 1. INFLAȚIA: DEFINIȚII, CLASIFICĂRI, CAUZE
1.1.CONCEPTUL DE INFLAȚIE
Inflația este o expresie a fenomenului de accelerare, adică a unui fenomen de creștere a
vitezei diverselor procese, în particular a vitezei de circulație a monedei și a v itezei de creștere a
prețurilor [1].
Din punct de vedere istoric, inflația a fost def inită, pentru prima dată, ca un fenomen
monetar. Potrivit definiției clasice a inflației, aceasta este un fenomen care constă, în esență, în
apariția în circulație a unei cantități excedentare de moned ă, care creează un dezechilibru [1].
Ideea că inflația înseamnă o cantitate excedentară de monedă și că acest excedent
dereglează viața economică este foarte veche. Acest lucru este confirmat de întreaga istorie
monetară a secolului XIX și a primelor decenii ale secolului XX. Într -adevăr, de fiecare dată
când, în istorie, autoritățile au decretat cursul forțat al monedei, desființând astfel
convertibilitatea în aur a biletelor de hârtie, ele au desființat prin aceasta mecanismul de
delimitare a emisiunii monetare [1].
Aceste măsuri au fost adoptate, de obicei î n perioade critice, de război sau de după
război, când cheltuielile statelor au fost foarte mari și desființarea legăturii cu aurul (reprezentată
de convertibilitate) a permis acoperirea acestor cheltuieli prin emisiuni monetare, ceea ce a
provocat de fiec are dată inflație [1].
Sensul inițial al noțiunii de "inflație" este legat de ideea de "umflare", de "creștere",
însa de o creștere dăunătoare. De obicei, se considera că această stare provine din existența unei
cantități excedentare de monedă, dar inflați a nu este legată numai de fenome nele monetare [2].
În analizele moderne o altă idee asociată noțiunii de "inflație" este aceea că inflația
constituie un fenomen dinamic, care apare în mișcare, în cazul în care echilibrul este perturbat,
pentru a fi regăsit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv în această
privință, cuprinzând expresii ca "presiuni inflaționiste", "tensiuni inflaționiste" (fenomene
inflaționiste minore și parțiale) toate acestea sugerând că inflația aparține domeniului d inamicii
economice. Deci, inflația este un fenomen care se desfășoară în timp și care reflectă anumite
"forțe" contrare care întrețin sau dereglează o mișcare prealabilă [2].
5
Maniera corectă de a defini inflația consta în a spune că aceasta este o tendință de
creștere generalizată și accelerată a prețurilor. Pornind de la aceasta definiție, e posibilă și o altă
explicație, nemonetara, a fenomenului inflaționist. Prețurile pot crește în mod generalizat și
accelerat numai dacă cererea globală este mult mai ma re decât oferta globală. Această abordare
este cunoscută sub denumirea "teoriei cererii excedentare", care arata discrepanță dintre ce rerea
globală și oferta global [2].
Într-adevăr, dacă există un exces de cerere globală în raport cu oferta globală și dac ă
această cerere globală în exces se menține sau chiar se amplifica în timp, situația respectivă
constituie ea însăși un principiu suficient al creșterii generalizate și accelerate a prețurilor, caz în
care inflația nu are legătură cu moneda. Fără îndoiala , e posibil ca moneda să intervină pentru a
crea excedentul cererii față de oferta, însa aceasta disparitate poate fi provocată de numeroase
alte cauze. Moneda nu este întotdeauna cauza fundamentală a inflației. De aceea, se vorbește
adesea de "inflația ne monetara" [2].
Deși inflația este un dezechilibru sau mai precis o sumă de dezechilibre, creșterea
prețurilor rămâne o caracteristică esențială care pune în evidență implicit dimensiunile acestui
proces. Creșterea generală a prețurilor are ca efect diminua rea puterii de cumpărare. Sunt de fapt
două laturi ale aceluiași fenomen. Pe măsură ce prețurile cresc puterea de cump ărare scade, în
relație direct [3].
Conceptul general despre inflație trebuie concretizat și prin amplitudinea fenomenelor
[3]:
– Când creșterile de prețuri sunt de circa 2 -4% annual, inflația este apreciată ca
"târâtoare", "lentă" și exprimată și prin termenul de eroziune monetară;
– Când creșterile de prețuri se exprimă în două cifre se considera că inflația este
"declarată", "forte";
– În condițiile în care se exprima cu trei cifre poate fi considerată galopanta sau
hiperinflație.
Unii autori privesc inflația ca un proces general -atemporal și aspațial, singurul său
parametru de referință fiind variațiile prețurilor. „Există inflație atunci când nivelul general al
prețurilor este în creștere continuă, mai mult s au mai puțin rapidă” (R. Barre) [3].
Economiștii englezi Silverman și Curzon apreciază ca inflația este un fenomen ce pune
în evidență modificări a normale în indicele general al prețurilor: „Inflația este acea situație, acea
6
stare a economiei în cadrul căreia crește continuu, anormal indicele general al prețurilor. De
regula este asociată cu creșterea cantității banilor fie sub formă de monedă, fie s ub cea de bani de
credit, creștere suplimentară față de cea garantată de starea comerțului și mai rapidă de cât ieșirile
reale (producția)” [3].
Economistul J. M. Albertini precizează că nu orice sporire de prețuri înseamnă inflație.
„Creșterea inflaționistă a prețurilor presupune o sporire a prețurilor naționale mai puternică decât
cea a prețurilor internaționale, o asemenea creștere având efecte economice și sociale patologice
pentru ansamblul economiei naționale” [3].
Inflația contemporană rep rezintă un dezechilibru structural monetaro -real, care
exprima existenta în circulație a unei mase monetare ce depășește nevoile economiei, fapt ce
antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili în general, ca și
creșterea d urabi lă și generalizată a prețurilor [1].
În literatura de specialitate se utilizează diferite criterii de delimitare a formelor
inflației. Din punct de vedere al intensității [1]:
Inflația moderată , caracterizată printr -o creștere medie anuală a prețuril or și
serviciilor de circa 3 -4%, care duce la deprecierea lentă și progresivă a banilor, fără șocuri
economice;
Inflația deschisă, în care creșterea anuală a prețurilor este între 5 și 10% și este
însoțită de creșteri economice mai reduse sau chiar stagnăr i;
Inflația declarată, în care prețurile cresc anual cu 10 -15%;
Inflația galopantă, în care prețurile și tarifele cresc anual cu mai mult de 15%,
provocând mari dezechilibre economice și sociale;
Hiperinflația, forma cea mai periculoasă și excesivă a infla ției, în care prețurile
cresc la intervale scurte de timp, antrenând dezechilibre generale în economia națională;
Dezinflatia, se manifesta prin încetinirea durabilă și autointretinuta a ritmului de
creștere a nivelului general al prețurilor;
Creșterea eco nomică neinflationista, este o inflație moderată însoțită de o
creștere economică mai mare decât inflația;
Creșterea economică inflaționista , releva un ritm pozitiv de creștere a
producției naționale, însoțit de o rată a inflației mai înaltă decât cea a di namicii economice;
7
Stagflația, desemnează acea situație din economie în care coexista inflația cu
lipsa de creștere economică;
Slumpflația, sintetizează coexistenta inflației galopanta cu recesiunea
economică.
Natura inflației contemporane poate fi evidenț iată și prin compararea procesului cu cel
al deflației și al dezinflatiei.
Deflația consta în procesul monetar, material caracterizat prin scăderea durabilă pe
termen lung a nivelului prețurilor, scădere rezultată dintr -un ansamblu de măsuri care vizează
restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoar e a prețurilor
[1].
Dacă inflația exprima, de regulă, un raport invers intre creșterea foarte puternică a
prețurilor și dinamica creșterii economice (o creștere lentă sau c hiar o scădere a producției
naționale), deflația dimpotrivă, exprima o relație directă (cu același sens) între dinamica
prețurilor și cea a pro ducției (ambele variabile scad) [1].
Dezinflatia consta în procesul monetaro -real, care se manifesta prin înceti nirea durabilă
și autointretinuta a ratei de creștere a nivelului general al prețurilor [1]. În ultimul timp, unii
specialiști au elaborat teoria dezinflatiei competitive, ca fundament teoretic al măsurilor de
combatere a efectelor negative ale inflației și ale deflației. De cele mai multe ori, o asemenea
dezinflatie este asociată cu politica de susținere sau de aducere a ratei inflației la un nivel mai
redus decât ratele inflației în țările p artenere ale țării de referință [1].
În fond, o asemenea aborda re a problemelor inflației urmărește sporirea competitivității
pe piețele externe, pe baza creșterii valorii adăugate și nu pe cea a prețurilor relative scăzute.
După cum se știe, prețurile relative scăzute se obțin prin ieftinirea exporturilor țării cu in flație
mai puternică [1]. Dezinflatia competitiva nu abandonează preferința și interesul pentru creștere
economică. Prin acest termen se declara război deflației, care, în mod tradițional, este însoțită de
reducerea producției naționale [1].
1.2. APARIȚIA INFLAȚIEI ÎN ECONOMIA DE SCHIMB
Economia de schimb acel mod de organizare a activității economice care se întemeiază
pe mecanisme obiective ce pun în valoare forțele pieței în care raportul dintre cerere și oferta
8
determina principiile de priorit ate în alocarea și utilizarea resurselor materiale, umane și
financiare disponibile [4].
Economia de piață a evoluat de la formarea spontană a prețurilor, de la economie de
piața liberă și de la o liberă concurenta, la o economie de piață dominată de mari le corporații
monopoliste, la o economie în care a apărut și s -a dezvolta t un agent economic nou, statul [4].
Reglementarea economiei prin mecanismele pieței își are originea în ideile
liberalismului economic, prefațat prin lucrările fiziocraților și dezvo ltat de economiștii clasici,
Adam Smith și David Ricardo. Concepția lor asupra societății în general și asupra vieții
economice se baza pe considerarea acestora ca organisme care se dezvolta după legi proprii și nu
au nevoie de nici un amestec din exterior . Această concepție a fost consacrată de ei prin două
principii esențiale: liberă concurență și libera inițiativă [4].
Adaptarea producției la nevoi se opera prin sistemul de semnalare ale prețurilor, de
unde și numele de economie de piață. Din confruntare a dintre ofertă și cerere rezulta un anumit
preț care exercita o funcție economică esențială, producătorii orientându -și activitatea în funcție
de oscilațiile acestuia. Astfel, dacă la un moment dat oferta de mărfuri era mai mică decât cererea
solvabilă, p rețurile creșteau având drept rezultat sporirea profiturilor, care la rândul său încurajau
producătorii în lărgirea producției, în vederea adaptării ei la cerere și în același timp, o serie de
consumatori ale căror venituri erau insuficiente, neputând face față urcării prețurilor, erau
îndepărtați de pe piață și echilibrul dintre pr oducție și consum se restabilea [4].
Invers, atunci când oferta unui anumit produs era mai mare decât cererea solvabilă,
prețul produsului respectiv scădea, fapt care determină p e producători să restrângă producția
întrucât profiturile se micșorau și, în același timp, o parte din consumatori care până atunci erau
în afara pieței, puteau să participe la cerere, având drept rezultat sporirea acesteia, fapt prin care
cererea era adus ă la nivelul ofertei și echilibrul se restabilea. Fiecare unitate economică se
supunea prețurilor care rezult au din jocul ofertei și cererii [4].
Acest mecanism presupunea o mobilitate a factorilor de producție și o concurentă
perfectă. Prima înseamnă posi bilitatea pentru antreprenor de a modifica în orice moment
orientarea și volumul producției, de a spori producția când prețurile creșteau și de a o reduce
pentru a se îndrepta spre alte dom enii când prețurile se micșorau [4].
9
În realitate, acest lucru nu e ra posibil nici chiar în acele condiții ale micii producții de
mărfuri, existând dintotdeauna o anumită rigiditate ce ține atât de factorul capital, câ t și de
factorul forța de muncă [4].
Totodată, din punct de vedere al mecanismului de funcționare, econom iile de piață sunt
economii mixte, aceasta întrucât în condițiile dominarii mecanismelor pieței, constatarea unor
slăbiciuni și eșecuri ale acestora au dus la includerea statului în mecanismul general de
funcționare a economiei naționale [4].
Apariția aces tui agent economic, a fost considerat drept un proces necesar în contextul
creșterii complexității economiei naționale, a contradicțiilor economiei de piață, a necesității
menținerii echilibrului economic [5].
Statul, în economiile moderne de piață, joacă un rol de catalizator economic,
conservând însă principiile esențiale caracteristice mecanismului pieței. Însă, intervenția statului
în economie, prin politica bugetară, politica veniturilor, politica fiscală și monetară, prin
legislația economică (vizând concurenta, salariul etc.) peste anumite limite obiective, apare, mai
ales în concepția economiștilor monetariști, de natură s ă deregleze funcționarea pieței [5].
În aceste condiții noi, într -o asemenea economie, piața și mecanismul prețurilor se
depărteaz ă de schema teoretică a unei „piețe pure” în care prețul ce se formează spontan la
punctul de intersecție al cererii și ofertei reglează automat funcționarea economiei. Prețul nu mai
apare ca rezultat unic al forțelor pieței care dictează o soluție unică a genților economici, ci el
apare atât sub impactul deciziilor acestora, cât și ca urmare a unei intervenții, mai mult sau m ai
puțin permanente, a statului [5].
Coexistă mai multe tipuri de prețuri, care teoretic pot fi grupate cel puțin în două
categorii pr incipale [1]:
prețurile „libere” ce se formează pe piețele mai puțin monopolizate, funcție de
cerere și oferta, fiind considerate ca prețuri ale pieței, ca „date”, agenții economici neputând
acționa asupra lor, dar ei își determina liber opțiunile lor ghid ați de acest preț care le semnalează
situația de pe piață;
prețurile „administrate” ce sunt stabilite sau fixate de către anumite unități
economice, sau de către stat, prețuri ce prezintă un anumit grad de rigiditate, ele nerăspunzând la
dinamica raportul ui cerere – oferta, dezechilibrul dintre acestea rezolvându -se prin ajustări de
cantitate.
10
Economia de schimb poate asigura corelațiile necesare funcționării eficiente a
economiei, prin virtuțile sale, prin jocul cererii și ofertei, al prețurilor, concuren ței, deciziilor de
producție și opțiunile consumatorilor, orientând resursele societății spre activitățile necesare și
rentabile. Prin aceste pârghii ea realizează adaptările necesare în economie, li se oferă
consumatorilor largi posibilități de comparare a bunurilor și serviciilor și alegerea lor la prețuri
convenabile, iar pentru producători evitarea risipei, fabricarea la costuri inferioare și vânzarea la
prețurile cele mai rentabile [5].
Economia de schimb presupune existenta mecanismului concurențial, ce se
caracterizează prin formarea liberă a prețurilor, care reprezintă principalul factor de echilibrare a
ofertei cu cererea și, în același timp, una din premisele maximizării rezultatelor activității
economice, în condițiile u nui volum limitat al resurs elor [5].
Totuși, nu trebuie subestimat faptul că mecanismul economiei de schimb nu conduce în
mod automat la o alocare a resurselor optimă sub aspect economic, social și uman deopotrivă.
Una din situațiile critice ivite în economie, inflația, poate fi în legătură cu funcționarea pieței, cu
mecanismele concurenței, pre țurilor, relației cerere -oferta [5].
Tipul actual de economie de schimb existent în țările dezvoltate se caracterizează, în
principal, prin următoarele trăsături [5]:
multipolaritate, în sensul că se caracterizează prin multitudinea și diversitatea
centrelor de decizie economică;
descentralizare, în sensul că orice agent economic are autonomie de opțiune,
decizie și acțiune;
economie de întreprindere, în care spațiul microeconomic este fun damental în
activitățile din economia națională;
calcul în expresie monetară, moneda servind drept numitor comun al
activităților agenților economici, răspunzând cerințelor de evaluare – cuantificare a costurilor și a
rezultatelor;
economie în care statul exercita o intervenție indirectă și globală, prin care
acesta nu desființează piața și nici nu îndeplinește funcțiile ei, ci caută să o completeze, să -i
corecteze eșecurile și să vegheze asupra funcționarii ei;
profitul reprezintă mobil central al unitățil or economice.
11
1.3. CAUZELE INFLAȚIEI
Fenomen economic deosebit de complex și cuprinzător, inflația a generat o amplă
dezbatere intre economiști. În prezent nu exista o teorie general acceptată a inflației, cauzele care
generează acest proces economic put ând fi de ordin economic, psihologic, social -politic, intern
sau extern, incluse prin relațiile economice internaționale și al creșterii interdependențe lor dintre
economiile naționale [6].
Anumite procese inflaționiste provin din partea cererii, altele, di n partea ofertei. P.
Samuelson spunea referitor la aceste procese că “trăsătura caracteristică esențială a inflației
moderne este că ele au o dinamică internă și că sunt greu de oprit după ce s -au declanșat”. Este
vorba în acest caz de aceea ce specialiști i numesc inflația inerțială, anticipată sau fundamentală,
adică acea rată a inflației pe care agenții economici o anticipează și o iau în calcul atunci când
încheie contracte și acorduri oficiale [6].
Integrată în acest mod, în acțiunile și comportamentele agenților economici, instituțiilor
și populației, rata inflației anticipate poate fi un punct de reper pentru rata inflației efective în
viitor, care are tendința să dureze atât timp cât un șoc o face să crească sau să se diminueze [6].
Din punctul de ve dere al cauzelor generatoare de inflație se poate evidenția
următoarele tipuri de inflație [6]:
– inflație prin cerere;
– inflație prin costuri;
– inflație structurală;
– inflație prin bani;
– inflație importată.
1. INFLAȚIA PRIN CERERE
Inflația prin cerere are la bază creșterea cererii globale în fața căreia oferta este
inelastică sau indiferentă. Premisă inflației este ca masa monetară să crească mai repede decât
PNB sau PIB, adică oferta de monedă și veniturile agenților economici cresc mai intens d ecât
oferta de bunuri economice [6].
Pentru a avea loc procesul inflaționist este necesară atât creșterea generalizată a
prețurilor cât și creșterea în timp (de durată) a acestora [6].
12
Elasticitatea producției, în special cea de bunuri durabile și de capital, este decis ivă
pentru instalarea stării de inflație. Dacă oferta este elastică cu cererea, atunci mecanismul
indirect nu declanșează inflația. Dacă elasticitatea producției de bunuri durabile și de capital este
inelastică, procesul inflaționist, prin mecanismul indir ect, est e declanșat și se autoîntreține [6].
Importantă pentru declanșarea sau nedeclanșarea procesului inflaționist este și categoria
de agenți economici în posesia căruia ajunge excesul de masă monetară pusă în circulație. Dacă
sporul de masă monetară aj unge în principal la producători, investițiile sunt stimulate, crește
produsul global, iar posibilitățile proces ului inflaționist se diminuează [6].
2. INFLAȚIA PRIN COSTURI
Inflația prin costuri se fundamentează pe legăturile care există între nivelul costu rilor,
comportamentul agenților economici și eficiența utilizării factorilor de producție. Ipoteza de la
care pornește analiza o reprezintă faptul că costurile unitare primesc un impuls de creștere. Acest
impuls de creștere poate fi generat de [7].:
– deprec ierea cursului de schimb al monedei naționale; ceea ce duce la scumpirea
factorilor de producție din import, favorizând creșterea IPC și a bunurilor cu ajutorul factorilor
de producție importați;
– pierderea sau restrângerea unor piețe de desfacere, ceea ce conduce la majorarea
costului mediu fix;
– atragerea în circuitul economic a unor factori de producție mai mari, ai căror prețuri
sunt superioare în raport cu productivitatea marginală ca urmare a unor proaste alocări de
resurse;
– existența deja a unui proces inflaționist care determină revendicări din partea
sindicatelor și patronatelor pentru a -și conserva veniturile reale, ceea ce necesită creșterea
veniturilor nominale (salarii, rente, dobânzi, impozite și taxe etc), soldate cu majorarea costurilor
unitare .
Pe piețele concurențiale sau neconcurențiale majorarea costului mediu și marginal,
conduce la restrângerea ofertei, atât a celei individuale cât și a celei agregate.
Inflația prin costuri poate apărea și ca urmare a politicii guvernamentale, când puterea
este interesată să mențină o cerere înalta, practicând politici monetare și fiscale expansive. În
acest fel se poate ivi situația ca, cererea globală, care este susținută artificial de către autorități să
13
sporească producția potențială, ceea ce duce la re acții inflaționiste care în condițiile ocupării
depline a factorilor de producție, în special forței de muncă, se soldează cu creșteri salariale, ceea
ce conduce la creșteri de costuri, apoi de prețuri, și acest cic lu putându -se repeta la infinit [7].
Situația de mai sus mai este cunoscută în literatura de specialitate și ca spiral a
inflaționistă prețuri -salarii [7].
Inflația prin cerere și inflația prin costuri se pot manifesta simultan deoarece
creșterile de prețuri și de salarii pot fi determinate, fie de creșteri ale cererii agregate, fie de
factori ce duc la sporirea costurilor. Cele două genuri de inflație ajung să se întrepătrundă, chiar
dacă procesul demarează din cauza unui singur factor. Un proces inflaționist prin costuri poate fi
alimentat ulter ior de politicile guvernamentale de sporire a cererii agregate, prin care se cauta
evitarea creșterii șomajului. Invers, un proces inflaționist demarat printr -un puseu de cerere
agregată poate conduce la consolidarea poziției unor grupări de interese milit are, care își vor
utiliza această putere pentru a -și majora veniturile; veniturile majorate de partea acestor unități
vor însemna costuri mai ridicate pentru ceilalți ag enți economici întreprinzători [7].
3. INFLAȚIA STRUCTURALĂ
Inflația structurală presupun e o situație gravă din economie, în care cererea și oferta se
modifică în sens contrar; ca regulă, cererea agregată crește, iar oferta agregată scade. Ea
reprezintă atât o continuare între inflația prin cerere și cea prin costuri, dar are și unele elemente
componente specifice: existența unor puternice structuri monopoliste, de oligopol și
administrative -birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale,
concomitent cu reducerea uno r elemente ale ofertei globale [6].
Inflați a structurală poate să provină și din anticipările incorecte asupra structurii
viitoare a cererii, ceea ce generează neconcordanță intre structura materială a cererii și cea a
ofertei. La bunurile la care cererea agregată este mai mare decât oferta se va d eclanșa o tendință
de creștere a prețurilor, care, prin mecanismele specifice de autoîntreținere, se generalizează la
întregul nivel al economiei naționale. Cererea excendentă poate proveni de la factorii
guvernamentali, angajați partic ulari sau fie de nat ură externă [6].
Atunci când intervin șocuri asupra, cererii și ofertei agregate inflația tinde să rămână
constantă. Pe termen scurt, evoluția procesului inflaționist este influențată de relația dintre
dinamica cererii globale și cea a ofertei globale. Ca regulă generală, cererea este mai sensibilă la
14
creșteri (elastic la factorii creșterii) și inelastică la scădere, în timp ce ofertă este elastică la
scădere și inelastică în fața maj orității factorilor de creștere [6].
4. INFLAȚIA PRIN BANI (MONEDA)
Cei dintâi economiști ce s -au aplecat asupra cauzelor creșterii prețurilor au fost ispitiți
de explicația monetaristă (Jean Bodin, William Petty, John Locke, David Hume, David Ricardo
s.a.). Formalizarea cea mai cunoscută a teoriei cantitative a banilor dateaz ă de la începutul anilor
'20 și aparține lui Irving Fischer [6]:
M x V = P x T (1)
Unde:
– M = cantitatea banilor în circulație;
– V = viteza de rotație a banilor;
– P = prețul diferitelor produse;
– T = volumul t ranzacțiilor corespunzând P.I.B. real.
Ca urmare orice creștere a cantității de bani superioară creșterii producției reale duce la
o majorare a ansamblului prețurilor astfel încât (la o viteză de circulație a banilor constantă)
ansamblu schimburilor să fie egal cu cea a cantității noii de bani în circulație. Așadar, explicația
inflației este legată de creșterea excesivă a masei monetare în raport cu cea necesară funcție de
volumul bunurilor existente la un moment dat pe piața prin [6]:
– Emisiune necontrolată de monedă;
– Creșterea vitezei de circulație a banilor.
5. INFLAȚIA EXTERNĂ (IMPORTATĂ)
Creșterea prețurilor externe în valută, la fel ca scumpirea importurilor determinată de
devalorizarea monedei naționale, va duce la creșterea preț urilor pe piața internă a bunurilor
importate, respectiv la creșterea costurilor de producție pentru bunurile ce incorporează produse
importate [6].
Excedentul balanței comerciale face ca pe piața internă să rămână mai puține bunuri
economice disponibile î n condițiile în care veniturile disponibile și cantitatea banilor în circulație
este aceeași. Această influentă se manifestă cu atât mai puternic cu cât mărimea excedentului
comercial depășește nivelu l economiilor [6].
15
Importul de capital conduce direct (s au indirect prin creșterea capacităților de acordare
a creditelor interne) la creșterea masei monetare, iar dacă nu este însoțit și de o creștere
corespunzătoare a bunurilor importate acest 'surplus' va fi compensat prin creșteri de preț [6].
Lipsă sau 'at enuarea' liberei concurente face că nivelul prețurilor de 'monopol' să fie
superioare, în timp ce eficienta activităților respective să fie, ca regulă generală, mai redusă.
Economiile cunosc nu numai perioade de creștere a prețurilor ci și perioade de scăd ere a
acestora. Un astfel de proces de scădere durabilă a nivelului general al prețurilor poartă
denumirea de deflație . Regulă generală a evoluției economice o reprezintă alternanta perioadelor
de inflație și deflație [6].
Literatura economică reține și ut ilizează și conceptul de dezinflatie cu referire la
procesele de reducere (încetinire) a ritmului de creștere a nivelului general al prețurilor, sau altfel
spus de scă dere durabilă a ratei inflației [6].
Principalele cauze ale deflației sunt [8].:
scăderea prețului materiilor prime importate,
politici de austeritate care să nu permită decât creșterea șomajului și o
politică monetară riguroasă.
16
CAPITOLUL 2. CONTEXT, FENOMEN, POLITICI/STRATEGII INFLAȚIONISTE
2.1. CONTEXTUL INFLAȚIONIST I NTERNAȚIONAL
Ritmurile în care se manifesta inflația în țările dezvoltate evidențiază o diminuare
continua, o stabilitate liniștitoare. Inflația târâtoare ce se manifesta în țările dezvoltate este
însoțită de o continua persistentă a dezechilibrelor bugetare, și deficitelor bugetare, care mențin
presiunile inflaționiste și care imprima economiei efectul lor dăunător [6].
Astfel problemele echilibrului bugetar al deficitelor neacoperite continua să fie în toate
țările dezvoltate una din cauzele esenția le și tipice ale contin uității procesului inflaționist [6].
Din anul 2008, economia mondială a cunoscut o evoluție favorabilă. Produsul intern
brut a crescut pe plan mondial mai repede decât în ani anteriori. Creșterea economică s -a
caracterizat prin dura bilitate, în condițiile unor câștiguri dezinflationiste progresive. Pentru cele
mai multe economii naționale, sursele creșterii au fost în principal inovația și tehnologiile noi
aplicate în sectoare de vârf cu efecte de propagare importan te la nivel mondia l [3].
Sfârșitul de secol a reprezintat momentul globalizării economiei de piață, a cărei
viabilitate a fost confirmată prin caracterul creșterii economice realizate în condiții de echilibru
macroeconomic. Comerțul internațional s -a intensificat în ritmuri superioare creșterii producției.
Inflația a continuat să scadă în majoritatea țărilor, situându -se la niveluri extrem de joase, ca
urmare a politicilor monetare și fiscale aplicate, dar și a reducerii prețurilor energiei și materiilor
prime pe piața inter națională [3].
În 2010, pe ansamblul țărilor industrializate s -a înregistrat o rata medie a creșterii
economice de circa 3%. În SUA după 5 ani de evoluție favorabilă, creșterea economică s -a
accelerat în 2010. Produsul intern brut a crescut cu 3,8% comparativ cu 2,8% în anul precedent.
Principalul factor de susținere a creșterii a fost intensificarea cererii interne, din partea populației
ca urmare a creșterii gradului de utilizare a forței de muncă și a salariilor reale. Trebuie subliniat
faptul că rezultatele economice pozitive au fost obținute în contextul unei politici
macroeconomice prudente și că în ultimii ani SUA a înregistrat o reducere constantă a deficitelor
bugetare, până la echilib rarea bugetului federal în 2010 [3].
În Japonia, expansiu nea din 2010 a făcut loc unei pierderi accentuate de ritm. Creșterea
de numai 0,8% din PIB, din 2011, comparativ cu cea de 3,5% din anul 2010 s -a realizat pe seama
17
componentei externe a cererii, în timp ce consumul intern a fost afectat de o politică fisca lă
restrictiva. Produsul intern brut al țărilor din grupul G7 a crescut cu 2,8%, dar cu diferenț e
notabile de la o tara la alta [3].
Ritmul de creștere economică s -a accelerat în țările Uniunii Europene, de la 1,7% în
2010 la 2,6% în 2011. Creșterea a fos t diferențiata pe țări: Regatul Unit 3,4% (2,3% în 2010),
Germania 2,4% (1,4%), Franta 2,3% (1,5%), Italia 1,3% (0,7%). Aceasta s -a datorat în principal
creșterii cererii interne și, într -o măsură mai restrânsa, cererii externe, ca urmare și a deprecierii
monedelor naționale în raport cu dolarul [3].
Balanța contului curent a SUA a înregistrat o nouă deteriorare în 2011, deficitul
reprezentând 2,1% din PIB, comparativ cu 1,9% în anul precedent. Principala contribuție la
această evoluție a avut -o deficitul balanței comerciale, care a crescut la circa 200 milioane dolari,
în contextul unei creșt eri a importurilor cu circa 25% [3].
Japonia a înregistrat o majorare a excedentului balanței contului curent în 2011, după
evoluția descendentă a acestuia din ultimii trei ani (97 miliarde USD în 2011, fata de 66 miliarde
USD excedent în 2010). Ponderea excedentului contului curent în PIB a crescut de la 1,4% în
2010 la 2,2% în 2011. Cauzele principale le -au reprezentat, pe de o parte, creșterea cererii din
partea prin cipalilor parteneri comerciali, iar pe de altă parte, e voluția slabă a cererii interne [3].
Balanța contului curent a fost echilibrată pe ansamblu, deficitele înregistrate de unele
dintre aceste țări (în principal SUA, dar și de Germania, Canada, Austria, Grecia, Portugalia,
Australia, s.a.) fiind compensate de excedentele Japoniei, Uniunii Europene î n ansamblu,
Elveției, Norvegiei [3].
Pe ansamblul Uniunii Europene, excedentul balanței contului curent a marcat a patra
creștere anuală consecutivă, ajungând la circa 125 miliarde dolari. Creșterea s -a datorat evoluției
mai lente a cererii interne, comparativ cu dinamica acesteia pe piețele pri ncipalilor parteneri
comerciali [3].
Germania a înregistrat un nou deficit în 2011 (de un miliard dolari), reprezentând mai
puțin de 0,1% din PIB, de proporții mai mici decât în anul precedent (0,6%), solduri deficitare
înregistrând de asemenea Austria și Grecia. Excedentul contului curent al Franței a crescut
puternic, la 40 miliarde USD (reprezentând 2,9% din PIB, fata d e 1,3% în 2010), cel al Italiei a
scăzut ușor, la 37 miliarde USD (3,2% din PIB în 2011), iar Regatul Unit a înregistrat un
excedent de 7 miliarde USD (0,6% din PIB), fata de un ușor deficit în anul precedent [3].
18
Rata inflației a continuat să se reducă în țările membre ale OCDE (Organizația de
Cooperare și Dezvoltare Economică), ajungând în 2011 la un nivel mediu de 3,8%, fata de 5,3%
în 2010 și 5,8% în 2009. Presiunile inflaționiste s -au datorat și aprecierii dolarului în cursul
anului 2011, care a contri buit la reducerea prețurilor energiei (cu circa 6%) și a materiilor prime
(cu circa 3,7%), exprimate în dolari pe piața internațională [8].
În SUA, rata inflației a fost de 2,3%, în Japonia de 1,7%, iar în Uniunea Europeană de
1,9%. Cele mai performante ță ri ale UE au din acest punct de vedere Suedia, cu o rată a inflației
de 0,9% (fata de 0,8% în 2010), Franta 1,2% (2%), Finlanda 1,2% (0,6%), Austria 1,3% (1,9%),
Belgia 1,6% (2,1%), Italia 1,7% (3,9%), Germania 1,8% (1,5%). Cu excepția Danemarcei
(2,2%), P ortugaliei (2,2%), Regatului Unit (2,8%) și Greciei (5,4%), țările UE au înregistrat în
2011 rate ale inflației mai mici de 2%, convergenta realizându -se în vederea trecerii, începând cu
anul 1999 l a Uniunea Economică și Monetară [8].
Politica monetară nu a suferit modificări importante în majoritatea țărilor. În țările
dezvoltate, principalul obiectiv a fost menținerea sub control a inflației și asigurarea pe această
cale a unei creșteri economice durabile, obiectiv realizat cu relativ succes în cursul anu lui 2011.
Ratele dobânzii au prezentat o mai mare stabilitate decât în alți ani. În SUA s -a înregistrat o
ușoară creștere a nivelului dobânzilor în prima parte a anului, ca urmare a deciziei FED de a
evita riscul unei recrudescente a inflației [8].
Pe ansa mblul țărilor membre ale OCDE soldul deficitar al bugetelor naționale a
reprezentat 1,1% din PIB. Țările Uniunii Europene au adoptat în ultimii ani măsuri ferme în
vederea îndeplinirii criteriilor de aderare la Uniunea Economică și Monetară Europeană, incl usiv
în planul reducerii deficitului bugetar, care a reprezentat în 2011 2,8% din PIB, comparativ cu
4,3% în anul precedent. Datoria publică a țărilor UE a reprezentat în 2011 circa 74% din PIB,
nivel apropiat de cel din anul precedent. Excedente bugetare au înregistrat un număr restrâns de
țări, între c are Canada, Norvegia, Danemarca [9].
2.2. FENOMENUL INFLAȚIONIST ÎN ROMÂNIA
Inflația, problematica de mare importanță a gândirii și practicii economice în perioada
de tranzacție spre o economie de piață, e ste un proces deosebit de complex generat de creșterea
generală a prețurilor și tarifelor [10].
19
Revenirea la economia de piață și democrație impunea la începutul anilor ’90 o serie de
decizii majore cu privire la modul de organizare social, economic, insti tuțional, care să asigure
restabilirea după cinci decenii de totalitarism, a normalității evoluției țării [10].
După decembrie 1989 a existat o mare presiune pentru exporturi și extinderea
importurilor, atât de bunuri pentru consum, cât și intermediare Pro ducția era în scădere, cursul de
schimb supraevaluat iar rezervele valutare erau deficient administrate. În aceste condiții s -a
introdus un plan de stabilizare, susținut de FMI, care nu a r eușit însă să oprească inflația [10].
În România inflația are origine monetară, dar intervine și cauze structurale, ca acțiunea
expectațiilor inflaționiste. În legătură cu prima cauză trebuie remarcat că inflația s -a menținut la
cote ridicate i ndiferent de dinamică PIB – ului [10].
Alte cauze ale inflației [1]:
sindic atele care cer mărirea salariilor în condițiile în care nivelul general al
prețurilor crește (metoda grevelor e bine cunoscută în România),
creșterea costurilor bunurilor importate (agenții economici nu vor să -și
diminueze profiturile și atunci prețurile bunurilor cresc),
scumpirea resurselor (condiții în care autoritățile au tendința de a bloca liberă
formare a prețurilor).
Pentru măsurarea dimensiunilor inflației se folosesc concomitent mai mulți indicatori.
În prezent este măsurată prin următorii indic i[1]:
indicele general al prețurilor;
indicele costului pieții ce modifică puterea de cumpărare a banilor pe piața
internă și pe plan internațional;
evoluția masei monetare și a vitezei de rotație a banilor;
indicii macroeconomici: PIB, PNB, VN.
Alături de creșterea reală a PIB, rata anuală a inflației constituie un indicator deosebit
de important pentru măsurarea perform anțelor economice ale unei țări [10].
Inflația, ca semn al evoluției negative a economiei, s -a manifestat asemănător în
România ca și în c elelalte țări din Europa Centrală și de Est după 1989. Astfel, se poate vorbi de
inflație în trei faze, susținută de creșterea exponențială a masei monetare [1]:
1. în prima fază, dominată de liberalizarea prețurilor are loc o explozie
inflaționistă însoțită de suprasaturația canalelor de circulație monetară.
20
2. în cea de -a doua fază, apar primele rezultate ale reducerii subvențiilor
bugetare însoțite de scăderea presiunii inflaționiste;
3. în cea de -a treia fază, aplicarea consecventă a mixului de politici fiscal –
monetare antiinflaționiste, susținută de reluarea inflației sub 40% anual.
Creșterea inflației depinde de orientarea politicilor macroeconomice, de modul în care
se utilizează diversele instrumente ale politicilor monetare și bugetare. În cazul economiei
românești, prima fază de instabilitate se caracterizează prin durata prelungită a inflației
galopante, exprimată prin trei cifre. Procesul inflaționist s -a manifestat încă de la sfârșitul anului
1990 când, în noiembrie a avut loc prima acțiune de liberaliz are a prețurilor, punctul de
inflexiun e fiind atins în 1993 (256,1 %) [1].
Ritmul accelerat al inflației a fost susținut de încercările de corectare a distorsiunilor
legate de prețurile administrate precum și de scăderea drastică a PIB, ca urmare a rezulat elor
obținute într -o economie de trecere de la o structură hipercentralizată la una specifică celei de
piață [1].
În perioada 1991 – 1993 tendințele de evoluție ale IPC și IPP au fost diferite, nu numai
datorită sferei de cuprindere a fiecăruia, dar și ca urmare a aplicării la momente diferite a
măsurilor de liberalizare a prețurilor, nefuncționării mecanismelor și pârghilor din economie în
mod corelat, modului diferit în care subiecții din economie au reacționat în procesul aplicării
reformei și adaptării la principiu l adevăratei economii de piață [1].
În cea de -a doua subperioadă analizată 1994 – 1997, s -a remarcat similitudinea
tendințelor înregistrate de inflație, măsurate prin cei doi indicator, respectiv de scădere în anii
1994 și 1995 și de revigor are a acesteia începând cu 1996 [1].
O altă măsură a inflației luată în considerare în practică economică internațională, o
constituie deflatorul PIB. În teoria economică de specialitate se fac numeroase referiri la
posibilitatea măsurării “în sens larg “a inflației cu ajutorul deflatorului PIB; spre deosebire de
rață inflației calculată pe baza IPC, care exprimă mișcarea prețurilor și tarifelor bunurilor și
serviciilor consumate de populație, rata inflației determinată pe baza deflatorului PIB, are în
veder e evoluția prețurilor pentru o sferă mai largă de bunu ri, inclusiv a celor de capital [1].
Dacă se are în vedere faptul că măsurarea inflației tebuie să pornească de la prețurile
bunurilor și serviciilor ce constituie rezultatele integrării activității eco nomice într -o țară, atunci
se poate aprecia că o măsurare mai bună a inflație ce poate fi dată de de flatorul PIB [9].
21
Având în vedere bazele lor diferite de calcul, se poate aprecia că atât deflatorul PIB cât
și IPC evidențiază aceleași caracteristici spec ifice procesului inflaționist din România: tendințe
de creștere a inflației până în 1993 când atinge nivelul maxim, scăderea acestuia în anii 1994 și
1995 pentru că apoi, în anul 1996, să se cons tate o revigorare a fenomenului [9].
Un program ce -și propune diminuarea inflației trebuie să țină cont și de situația
concretă a economiei, și de modul ei de funcționare. Prima condiție este în strânsă legătură cu
creșterea economică. Astfel forțarea creșterii economice conduce la agravarea inflației și
deteriorare a unor echilibre fragile [9]. În lupta împotriva inflației trebuie antrenate mai multe
componente de bază ale politicii economice. Programul antiinflație nu se poate rezuma pur și
simplu la reducerea emisiunii de bani, ci trebuie să existe un pachet de măs uri în domeniile:
monetar – valutar, finanțe publice, impunerea disciplinei financiare, politica veniturilor,
supravegherea sistemului financiar bancar, legislația anti monopol și politica concurenței [9].
Se desprind următoarele condiții [9]:
Autorității mo netare să i se respecte independența ;
Stabilirea de priorități pentru banca centrală;
Acordul cu organismele internaționale care să suplimenteze finanțarea externă și
să reducă costurile accesului pe piețele financiare internaționale;
Atragerea investiții lor străine în economia românească și deci îmbunătățirea
percepției față de aceasta;
Întărirea severă a supravegherii bancare.
Scăderea inflației presupune oprirea alocării de resurse către sectorul de stat, lucru
realizabil prin închiderea întreprinderilo r producătoare de pierderi. Dar oprirea activității acestor
întreprinderi presupune crearea de alternative pentru forța de muncă disponibilizată, lucru
imposibil de realiz at fără existența investițiilor [9].
2.3. POLITICI (STRATEGII) ECONOMICE -FINANCIARE ÎN CONDIȚII DE
INFLAȚIE
Trecerea la o nouă strategie de politică monetară nu este simplă, iar succesul în
atingerea obiectivelor ce vor fi stabilite va depinde de numeroși factori de ordin politic,
economic și în ultimă i nstanță de sprijinul publicului [9 ].
22
Adoptarea oricărui mix de politici economice într -o țară trebuie să țină seama de
condițiile existente în țara respectivă, de efectele politicii urmate în anii anteriori și fără îndoial ă
de țintele care sunt urmărite [9].
De-a lungul anilor Banca Centrală a fost pusă în repetate rânduri în situația de a urmări
obiective multiple, adeseori contradictorii. Existența unor dezechilibre structurale importante a
făcut ca de -a lungul ultimilor 15 ani să existe momente critice în care pur și simplu evitare a unei
crize externe majore a obligat la concentrarea întregii atenții asupra acestei componente a
politicii băncii centrale, lupta împotri va inflației devenind secundară [4].
Pe măsură ce reforma a căpătat mai multă substanță, iar dezechilibrele structura le s-au
atenuat sensibil, a devenit posibilă diminuarea treptată a ratei inflației. Utilizarea agregatelor
monetare ca țintă intermediară s -a dovedit a fi un bun slujitor în perioada de coborâre a inflației
către nivelul actual [4].
În politica monetară du să de băncile centrale moderne, se întâlnesc patru tipuri de
strategii [4]:
A) țintirea cursului de schimb;
B) țintirea agregatelor monetare;
C) controlul ratei dobânzii;
D) țintirea directă a inflației.
1 Țintirea cursului de schimb
Țintirea unui anumit nivel al cursului de schimb este o strategie de politica monetară
care se utilizează pentru evitarea deprecierii sau aprecierii excesive a monedei naționale în
perioade de ieșiri sau intrări masive de valută. Intr -devar, atât deprecierea, cât și aprecierea
puternică a monedei naționale au o serie de efecte negative asupra economiei, pe care au toritățile
încearcă să le evite [4].
Astfel, principalele consecințe negative ale deprecierii sunt următoarele [4]:
A) Deprecierea este adesea semnalul unei politici mo netare laxe;
B) Deoarece anticipațiile privind prețurile sunt legate de cursul de schimb, deprecierea
alimentează anticipații inflaționiste, ceea ce îngreunează sarcinile politicii monetare;
C) Repercutarea rapidă a variațiilor cursului valutar asupra preț urilor interne limitează
ajustarea prețurilor relative;
23
D) În cazul în care expunerea în valută a băncilor comerciale este mare, deprecierea
poate pune în pericol stabilitatea sistemului bancar.
La rândul său, aprecierea monedei naționale este adesea indez irabila, deoarece [4]:
A) Crează probleme exportatorilor;
B) Stimulează investițiile pe termen scurt și, deci, creșterea veniturilor, ceea ce
alimentează inflația.
În cadrul acestei strategii, obiectivul politicii monetare este menținerea cursului de
schim b al monedei naționale fata de o altă monedă. Fixitatea cursului de schimb poate fi obținută
de către banca centrală prin vânzarea -cumpărarea de valută pe piața valutară, asfel încât să se
atingă nivelul -tinta al cursului valutar [4].
În definitiv, prin ad opatarea acestei strategii, banca centrală renunța, de fapt, la
indep endența politicii sale monetare [4].
2 Țintirea agregatelor monetare
Conceptul de "țintire a agregatelor monetare" a fost elaborat de economiștii școlii
monetariste în anii '50 -'60 ai se colului XX. În prezent, această strategie se utilizează destul de
rar, din cauza dezavantajelor sale. Avantajele strategiei de politica monetară bazată pe controlul
agregatelor monetare sunt următoarele [4]:
A) Constituie o alternativă simplă la țintirea c ursului valutar;
B) Între diverse agregate monetare, precum și între acestea și agregatele creditului
exista o legătură relativ stabilă, ceea ce permite utilizarea drept ținte intermediare nu numai a
unor agregate monetare, ci și a unor agregate ale credit ului;
C) Revizuirile periodice ale tintelor intermediare permit adaptarea acestora la țintele
finale;
D) Este compatibilă cu cursurile valutare flotante, generalizate în lume începând de la
jumătatea anilor 70;
E) Constituie abordarea FMI.
Principalele dezavantaje, din cauza cărora această strategie a trecut treptat pe un loc
secundar, sunt [4]:
A) Implica o volatilitate ridicată a ratei dobânzii;
24
B) Modificarea cererii de monedă (vitezei de circulație a monedei), determinată de
modificările structurale și de remonetizarea economiei, impune analiza și ajustarea continua a
abaterilor agregatelor monetare de la nivelurile -tinta;
C) Monitorizarea politicilor și implementarea acestei strategii sunt complicate foarte
mult de influxurile de capitaluri private, pre cum și de procesul de remonetizare a economiei.
Țintirea agregatelor monetare presupune că obiectivul intermediar al politicii monetare
este unul de ordin cantitativ. Pornind de la premisa că oferta de moneda exercita în sine o acțiune
asupra economiei, ba nca centrală își propune să realizeze un anumit nivel al unuia s au mai
multor agregate monetare [4].
De aici, rezulta trei probleme. Prima este cea a alegerii agregatului a cărui evoluție
urmează a fi controlată. A doua este cea a modalităților de control a agregatului ales. Cea de -a
treia problemă este stabilitatea vitezei de circulație a elementelor cuprinse în agregatul ales,
element esențial de care depinde eficacitatea acestei s trategii [4].
3. Controlul ratei dobânzii
Rata dobânzii este variabilă de ajustare a piețelor de capital, precum și variabilă care
determină costul creditului bancar. Deoarece exista o mare diversitate a piețelor de capital, exista
o întreagă gamă de rate ale dobânzii, pe care banca centrală le poate influența în mai mare sau
mai mică măsură [7].
În general, se disting următoarele tipuri de dobânzi [7]:
A) Ratele dobânzilor de pe piețele de capitaluri:
A) Rata dobânzii de pe piața interbancară (Libor, Eonia, Euribor, Bubor, Bubid
etc.);
B) Rata dobânzii de pe piața obli gatara;
C) Rata dobânzii de pe piața ipotecara;
D) Rata dobânzii de pe piața titlurilor de stat.
B) Ratele dobânzilor la creditele bancare:
A) Ratele debitoare (pasive): la vedere, la termen etc.;
B) Ratele creditoare (active): ratele la creditel e cu scadente scurte sau foarte scurte
(spot), ratele la creditele cu scadente medii, lungi etc.;
C) Ratele dobânzilor fixate administrativ.
25
Banca centrală nu poate interveni decât asupra ratei dobânzii de refinanțare a băncilor
comerciale. Totuși, această acțiune, care se plasează la baza întregii activități monetare naționale,
se transmite, prin jocul reajustărilor portofoliului de active al băncilor comerciale și al celorlalți
agenți economici, asupra celorlalte piețe de capitaluri. În modul acesta, creș terea sau scăderea
ratei dobânzii de referință a băncii centrale influențează nivelul dobânzilor de pe toate piețele de
capitaluri, inclusiv p iața bursieră și piața valutară [7].
Variația dobânzilor interne dintr -o țară influențează cursul de schimb al mon edei sale
naționale și, eventual, dobânzile internaționale. Într -adevăr, creșterea ratei dobânzii într -o
anumită tara atrage capitaluri din străinătate, ceea ce determina creșterea cererii de moneda
națională și, deci, aprecierea acesteia. Iar în cazul în care capacitatea de a atrage capitaluri a unei
țări este mare, afluxul de capitaluri spre țara respectivă poate provoca o reducere notabilă a
lichidității internaționale, ceea ce are ca efect creșterea d obânzilor pe plan internațional [7].
Țintirea ratei d obânzii se bazează pe o schemă de transmisie în care obiectivul
operațional permite realizarea tuturor obiectivelor intermediare cunoscute: dobânzile pe termen
scurt formate în interiorul economiei, dobânzile pe termen mediu și lung inte rne, precum și
cursul de schimb [7].
Cu toate acestea, strategia bazată pe rata dobânzii prezintă unele dezavantaje [7]:
A) posibila blocare a procesului de transmisie;
B) volatilitatea ratei dobânzii;
C) incompatibilitatea obiectivelor.
4. Țintirea inflației
Țintirea infla ției este o strategie de politica monetară care urmărește menținerea ratei
inflației în apropierea unui anumit nivel. Această strategie a fost adoptată în anii '90 de un mare
număr de țări: Noua Zeelandă (1989), Chile (1990), Canada (1991), Israel (1991), Anglia (1992),
Suedia (1993), Finlanda (1993), Australia (1993), Spania (1994), Cehia (1998), Pol onia (1999),
Ungaria (2001) etc [7].
Utilizarea țintirii inflației se bazează pe următoarele două argumente [7] :
1) Conform a ceea ce se numește "noua macroeco nomie clasică", avantajele unei
politici monetare expansioniste sunt tranzitorii, pe când consecințele negative în termeni de
inflație sunt durabile. Ca urmare, este necesar ca autoritățile să ducă o politică monetară
26
neinflationista sau în măsura în care angajamentul guvernului în acest sens nu este credibil,
trebuie ca banca centrală să fie independentă, pentru a contracara ea anticipațiile inflaționiste.
2) În măsura în care anticipațiile joacă un rol fundamental în formarea prețurilor, este
important ca banca centrală să fie credibilă în intenția sa de a limita inflația. Stabilirea unei ținte
privind inflația permite publicului să judece cu ușurință eficacitatea băncii centrale, iar o bancă
centrală credibilă are mai multe posibilități de a -și aplica pol itica.
Țintirea directă a inflației se aseamănă cu controlul agregatelor monetare, în sensul că,
în ambele cazuri, deciziile de politica monetară depind de previziunile băncii centrale cu privire
la inflație. Cu toate acestea, din alte puncte de vedere, strategii le respective sunt foarte diferite
[7].
Țintirea directă a inflației pare să devină calea adecvată prin care banca centrală să -și
poată aduce contribuția la efortul de reducere a inflației către nivelurile acesteia din țările Uniunii
Europene [7]. Strategi a de țintire directă a inflației prezintă următoarele caracteristici definitorii
[7]:
asumarea angajamentului față de stabilitatea prețurilor ca principal obiectiv al
politicii monetare și plasarea pe un plan secund a celorlalte obiective tradiționale (cum ar fi
creșterea economică, creșterea competitivității externe, scăderea șomajului);
transparenta strategiei de politica monetară prin comunicarea publica a
obiectivelor și a tuturor deciziilor întreprinse în politica monetară adoptată;
creștere a răspunde rii băncii centrale pentru atingerea obiectivului de inflație;
furnizarea în timp util a informațiilor complete privind variabilele relevante
pentru cele patru blocuri macroeconomice (real, monetar, fiscal, extern).
Acest regim de țintire a inflației trebu ie să se concentreze pe aspecte ale mediului
financiar intern și să răspundă mai bine șocurilor din economia națională. Relația bani -inflatie nu
este elemental definitoriu al strategiei de țintire directă a inflației, dar constituie o premisă
favorabilă pe ntru determinarea instrumentelor monetare pentru ca re autoritatea monetară optează
[7].
Având în vedere că acest tip de strategie monetară a impus flexibilitatea cursului de
schimb, fluctuațiile acestuia au fost inevitabile, iar deprecierile abrupte au cre scut riscul de
producere a unor crize financiare prin creșterea poverii datoriilor denominate în valută și prin
deteriorarea bila nțurilor operatorilor economici [7].
27
Trecerea la un regim de țintire directă a inflației face necesară îndeplinirea unui set de
cerințe instituționale între care [7]:
independența băncii centrale în utilizarea instrumentelor,
armonizarea politicii monetare cu politica fiscală,
existența unui sistem financiar bine dezvoltat,
practicarea unui curs de schimb flexibil,
transparenț a deciziilor de politică monetară,
responsabilitatea autorității monetare și tehnice,
alegerea unui indice de prețuri adecvat.
Trecerea la țintirea directă a inflației reprezintă mai mult decât o tehnică nouă, ea
mărește răspunderea publică a băncii centr ale și, în același timp, obligă la o strânsă conlucrare
între toți factorii care influențează evoluția fenomenelor economice [7].
28
CAP ITOLUL 3. POLITICI INFLAȚIONISTE
3.1. POLITICA INFLAȚIONISTĂ ÎN CADRUL GENERAL AL POLITICII
ECONOMICE
Inflația reprezintă un fenomen economico -social complex cu aspecte variate devenit
persistent și aproape omnipresent [2].
Inflația reprezintă un fenomen economico -social complex, un dezechilibru macro –
economic, general și de durată manifestat prin dezacord ul apărut între masă monetară care
ajunge să suprasatureze sfera circulației, și volumul de bunuri și servicii p roduse, aflate efectiv
pe piață [2].
Situația se exteriorizează prin creșterea inegală dar cumulativă a prețurilor și prin
devalorizarea moneta ră, manifestată prin scăderea puterii de cumpărare a semnelor bănești [2].
S. C. Kolm este de părere că bunăstarea economică a unei țări nu va veni exclusiv de la
stabilitatea să monetară, ideală, ci chiar din instabilitatea situației altor țări întrucât vă exista
întotdeauna ca bază de comparație, o situație mai puțin solidă decât cea proprie [2].
În funcție de amploarea procesului inflaționist în teoria și practica economică s -au
încetățenit mai multe tipologii ale inflației [2]:
1. Inflație târâtoare (moderată) caracterizată prin creșterea generalizată a prețurilor din
coșul de referință cu 2 -3% anual. Ea este un fenomen fiziologic, de regulă, reflexul politicilor de
stabilizare. În condițiile acestei forme de inflație se manifestă o mare încredere în monedă;
agenții economici au tendința să încheie contracte pe termen lung fiind convinși că prețurile
bunurilor pe care le vând și le cumpără vor cunoaște evoluții previzibile și moderate.
2. Inflația deschisă relevantă prin creșterea anuală a prețurilor m ai mică de 10%, dar
superioară celei de 3%, evoluția economiei stârnind astfel interesul tuturor categoriilor de agenți
economici
3. Inflația galopantă este cea care conduce la dublarea prețurilor în decurs de un an,
expresie și sursă a unor ample dezechil ibre în economie.
Stagflația caracterizează acea situație din economia unei țări caracterizată în inflație
rapidă însoțită de stagnare economică. PIB -ul și PNB -ul real stagnează sau se reduc în condițiile
creșterii prețurilor, masa monetară stagnând sau sp orind, iar rata șomajului fiind foarte ridicată
[2].
29
Slumpflația definește situația cea mai critică dintr -o economie națională: stare de
hiperinflație și reducerea drastică a PNB și PIB real, șomaj cronic de masă, conjugate cu alte
dezech ilibre grave inte rne și externe [2].
Anumite procese inflaționiste provin din partea cererii, altele din partea ofertei. Dar o
caracteristică esențială a inflațiilor moderne este că ele au o dinamică internă și că sunt greu de
oprit după ce s -au declanșat. Este ceea ce specialiștii numesc inf lația inerțială, anticipantă sau
fundamentală, adică aceea rată a inflației pe care agenții economici o anticipează și o iau în
calcul la încheierea contractelor private și acordurilor oficiale [2].
În raport cu variația veniturilor, deci cu disponibilită țile pecuniare existente în
proprietatea actorilor economici, o ofertă puțin elastică sau inelastică va acționa în calitate de
cauză generatoare de inflație. Dacă masa monetară sporește indiferent de volum se presupune că
10% din subiecții în mâinile căror a a ajuns acest spor sub forma creșterii veniturilor își vor spori
cheltuielile, dar pentru că oferta nu crește, va rezulta o sporire a prețurilor și deci o scădere
importantă a puterii de cumpărare a banilor [2].
Un factor generator de inflație fiind și monopolul și oligopolul. O astfel de inflație are
un mecanism de autoîntreținere care rezultă din condiționarea reciprocă a creșterii prețurilor și
salariilor și deci o modificare succesivă a poziției de cauză și efect în care cele două fenomene se
află un ul față de celă lalt [2].
Realitățile economice ale lumii contemporane au înțeles procesul inflaționist ca una
dintre componentele sale, care creează o serie de consecințe economico -sociale. Efectele pe care
le provoacă asupra climatului economico -social s unt diferite în funcție de amploarea pe care o ia
inflația în sine. Dincolo de un anumit prag, inflația reprezintă unul din cele mai primejdioase
fenomene cu efecte care se instalează și cu care lupta e lungă și de durată [2].
Efectele sociale ale procesu lui inflaționist se resimt în scăderea nivelului de trai al
populației, mai ales al celor cu venituri fixe care sesizează din plin creșterea prețurilor. Șomajul
este o consecință socială gravă a procesului inflaționist. Scăderea salariului real comparativ cu
cel nominal este o altă consecință care se agravează cu cât inflația înregistrează creșteri mai mari.
Efectele economice ale inflației se studiază la nivelul micro și macro economic. Primul
efect se referă la reducerea competitivității întreprinderilor, relevată prin determinarea
indicatorilor specifici. La nivelul macroeconomic, produsele naționale își pierd competitivitatea
30
în exterior prin diminuarea exporturilor și creșterea importurilor, prin deficitele cronice ale
balanței comerțului exterior, prin scăderea ritmului produc ției, prin creșterea prețurilor [3].
Efectele inflației asupra agenților economici sunt relevate de influențele suferite de
factorii de producție. Întreprinderile sunt afectate în funcțiile lor principale: în funcția de
producție, în funcția de investiții și în cea de schimb. Funcția de schimb este afectată de procesul
inflaționist prin măririle consecutive de prețuri (inflație prin costuri și prin cerere) costurile
mărindu -se determină prețuri crescute, ceea ce va face dificilă re alizarea lor pe piață.
Funcția de investiții este ea însăși un proces generator de inflație pentru că în prima
fază are loc alocarea fondurilor materiale și bănești, fără să existe o contraparte reală, efect ce se
va diminua odată cu transformarea funcției de investiții în funcția de p roducție [3].
Analiza creșterii economice trebuie să se facă în funcție de stadiul inflației și de nivelul
dezvoltării economiei naționale. Pentru țările subdezvoltate, limita finanțării investițiilor prin
inflație este foarte coborâtă, aproape de neconceput. Veniturile populației sunt atât de scăzute
încât ele nu pot fi diminuate nominal și real pentru a stimula investițiile [3].
În țările dezvoltate procesul de creștere prin intermediul inflației are anumite
particularități, datorită nivelului mai ridicat al venitului din aceste țări și a proporției în care se
împarte el pentru acumulare și consum. Dar nici în acest caz inflația nu poate constitui o sursă
nelimita tă de finanțare a investițiilor [3].
Într-o economie dezvoltată decizia de a învești presupune din partea întreprinderii
mărire de capital. Sporul de capital se obține din acumulări anterioare sau prezente și prin
împrumuturi. Dacă întreprinderea vrea să acumuleze ea va trebui să -și crească veniturile.
Tentația va fi d e a-și mări prețurile produselor vânzând acee ași cantitate cu mai mulți bani [3].
Prețurile crescute ale produselor vor atrage creșteri de venituri nominale ale
întreprinderilor. Nivelul crescut va determina o creștere a impozitelor plătite. Ele cresc
proporțional cu profiturile nominale ale societății. Prin creșterea prețurilor apare deformată
imaginea venitului nominal și a celui real la nivel microeconomic. Cu totul diferit apare acest
mecanism la nivel macroeconomic. Mecanismul inechitabil de redistribu ire a venitului național
nu aduce prejudicii economiei în ansamblul ei. Inflația devine periculoasă pentru o națiune când
ea se realizează peste nivelul folosirii depline a forței de muncă, precum și a altor factori de
producție mobil izabili din economia n ațională [3].
31
Efectul inflației asupra psihologiei populației poate fi observat foarte bine analizând
consumul, vânzările și cumpărările de orice natură. Odată cu apariția inflației și mai ales odată cu
întreținerea ei, psihologia populației se schimbă rad ical, riscurile care însoțeau opțiunile
subiecților economici, indiferent de natura lor, sunt amplificate de evoluția imprevizi bilă a
fenomenului inflaționist [9].
Un alt efect inflaționist se regăsește prin veniturile statului. Avantajând toți debitorii,
inflația avantajează în primul rând bugetul statului. Creșterea prețurilor ușurează povara datoriei
publice și micșorarea creanțelor furnizorilor statului. Dacă în anumite condiții inflația mărește
nivelul folosirii factorilor de producție, prin aceasta se realizează creșterea veniturilor statului,
tehnicile de pr oducție a creditorilor statului [9].
Efectele inflației se regăsesc la nivelul veniturilor și al patrimoniul întreprinderilor.
Procesul inflaționist produce efecte nominale în întreprindere. Profit ul crește odată cu creșterea
prețurilor în timp ce activul bilanțului, valorile imobilizate sunt evaluate la prețuri de achiziție și
nu la prețul de înlocuire. Creșterea profitului va determina o creștere a impozitului plătit de
întreprindere. Mai mult, În treprinderile sunt adesea victimele iluziei monetare distribuind sub
formă de dividende profiturile nominale fără să se țină cont că o parte se preleva asupra
capitalului. Soluția evitării acestei iluzii monetare ar fi de a proceda periodic la reevaluarea
bilanțului, adică de a mări valorile contabile ale echipamentelor pentru a avea amortismente din
care se va face î nlocuirea echipamentelor uzate [9].
3.2. POLITICI ANTIINFLAȚIONISTE
Datorită consecințelor negative asupra organismului economic și social, inflația
constituie un obiectiv major al politicilor macroeconomice din toate țările cu economie de piață.
De asemenea, politicile antiinflaționiste actuale trebuie astfel elaborate încât să combată eficient
inflația și, în același timp, să permită creșter ea economică și limitarea șomajului [1].
Dar fiecare tip de unitate economică receptează inflația pe anumite fluxuri economice
(reale și monetare) și dispune de pârghii specifice de anticipare a inflației și de adaptare la
exigențele concurentei în condiți i de inflație. În plus, fiecare agent economic gestionează doar
segmente ale dezec hilibrului macroeconomic arătat [1].
32
Prin devalorizarea banilor pe care o antrenează, inflația provoacă modificări în
comportamentul agenților economici, alimentând tendințel e speculative, devalorizând
economiile (acumulările) și descurajând orient area spre investiții productive [1].
Procesul inflaționist este continuu și, totodată, derutat prin însăși multiplele sale
condiționări. De aceea, cunoștințele despre un gen sau altu l de inflație se uzează moral foarte
repede. Adesea, o învățătură prea bine însușita poate deveni o piedică în calea cunoașterii noilor
situații apărute. Chiar și numai pe baza unei asemenea precizări, se poate concluziona că are loc
un permanent proces de schimbare a locului agenților economici din avantajați de inflație în cel
de dezavantajați [1].
Politicile antiinflaționiste sunt variate și în continuă diversificare. Acestea pot fi grupate
după mai multe criterii [1] :
● După intensitatea și sensul procesului;
● După metodele și instrumentele folosite;
● În raport de faptul dacă inflația este anticipată, ca și de calitatea acestei anticipații;
● În funcție de doctrina social -economica ce stă la baza politicii adoptate.
Oricare ar fi criteriul de grup are al politicilor antiinflaționiste, toate măsurile și
instrumentele sunt concepute în așa fel încât să acționeze în direcția lichidării sau atenuării
ecartului inflaționist, fie dinspre cererea agregată (restrângerea ei), fie dinspre oferta agregată
(creșterea ei) [1].
În acest context s -au conturat mai multe căi și mijloace de luptă cu in flația [1].
Mijlocul cel mai tentant de stopare (sau de atenuare) a inflației consta în blocajul
prețurilor. Prin blocarea prețurilor se suprima manifestarea vizibilă a inflației (creșterea
prețurilor) [1].
De fapt, într -o economie de piață descentralizată, este aproape imposibil să controlezi
toate prețurile și toate tranzacțiile în mod uniform, iar aplicarea unui blocaj generalizat se
dovedește o operațiune delicată. Un ele prețuri sunt fixate în mod direct. În alte cazuri ceea ce se
fixează sunt marjele de distribuție. În plus, blocarea prețurilor implica o serie de mari dificultăți.
Dacă pe de o parte, evita creșterile, pe de alta, ea are drept consec ință și împiedicare a scăderilor
[1].
Politicile de control a cererii agregate. Politicile de control a cererii agregate folosesc
fie instrumentele politicii fis cale, fie pe ale celei monetare [2].
33
Dintre măsurile care fac, de obicei, obiectul politicilor guvernamentale antii nflaționiste
se prezintă [2]:
● Deflația, prin care statul urmărește blocarea sau temperarea creșterii prețurilor,
precum și majorarea puterii de cumpărare a monedei prin diminuarea cantității de monedă în
circulație. Formele pe care le îmbracă deflația sunt [2]:
Monetară , care constă în restrângerea masei monetare în circulație,
proces care se desfășoară prin anularea mijloacelor de plată sau convertirea acestora într -un
anumit raport;
Financiară , care constă în achitarea datoriei statului la banca centr ală
sau adoptarea de politici prin excedente bugetare, obținute prin micșorarea cheltuielilor publice
și, respectiv, majorarea impozitelor;
De credit , care constă în ridicarea nivelului dobânzilor sau în
diminuarea acordării creditelor bancare.
Deși socot ită o măsură radicală, deflația este însoțită adesea și de o reducere a activității
economice. Lipsa de lichidități, care frânează circulația mărfurilor, creată în mod brusc,
neconfirmarea anticipațiilor inflaționiste, cu privire la evoluția prețurilor ale agenților economici
care și -au construit planurile de ofertă din această perspectivă nu sunt decât două aspecte ce
conduc la efecte le contradictorii ale deflației [2].
● Revalorizarea este măsura prin care statul urmărește reîntoarcerea monedei naționale
la cursul inițial avut, mai mare. Are și efecte negative prin aceea că scumpește exporturile și, de
aici, reducerea posibilității procurării de valută cu consecințe negative asupra importurilor.
● Devalorizarea înseamnă adaptarea legală a cursului oficial al monedei naționale, mai
mare, la cel al pieței, mai mic. Are ca element pozitiv faptul că ieftinește exportul. De asemenea,
conduce la o reașezare a prețurilor pe baza unor criterii care rezultă din adevăratele raporturi
valorice indicate de realitatea p ractică.
● Manevrarea taxei scontului sau a ratei dobânzii . Ca formă de existența a dobânzii,
scontul poate fi folosit ca instrumen t în lupta împotriva inflației [2].
● Reducerea impozitelor și taxelor indirecte .
● Indexarea prețurilor , stabilirea unui r aport de interdependentă cu cel al veniturilor și
al puterii de cumpărare.
● Reducerea deficitelor bugetare.
34
Operațiunile de open -market reprezintă un alt instrument esențial de politica
monetară, la îndemâna băncilor centrale, prin intermediul căruia ac estea acționează în direcția
restrângerii sau extinderii masei monetare. Aceste operațiuni constau în vânzarea -cumpărarea de
pe piața monetară a unor efecte publice sau private (titluri de valoare -actiuni, obligațiuni),
demonetizandu -le, adică retrăgând o anumită cantitate de monedă, atunci când le vinde sau,
dinpotriva monetizandu -le, adică introducând în circulație o cantitate suplimentară de monedă
atunci când le cumpără [2].
Operațiunile de open -market au un dublu efect: când banca centrală vinde titlur i se
reduce cantitatea de monedă centrală de pe piața monetară și se provoacă o scădere a prețului
titlurilor tranzacționate, iar atunci când cumpără titluri de pe piața monetară efectele sunt inverse.
Variația cotei rezervelor obligatorii reprezintă instr umentul de politica monetară cel
mai generalizat, adică folosit de către autoritățile monetare din aproape toate țările
industrializate. Politica rezervelor obligatorii, promovată de banca centrală consta în obligația pe
care o au băncile comerciale de a -și constitui rezerve minime obligatorii, într -un cont nepurtător
de dob ândă deschis la banca central [2].
Politicile de stimulare a ofertei agregate.
Politicile de stimulare a ofertei agregate au drept scop reducerea ritmului de creștere a
prețurilor. Ele se concretizează în metode de control al prețurilor și al veniturilor și măsuri de
stimulare a producției. Astfel de efecte se obțin deoarece măsurile adoptate vizează cauzele
profunde ale creșterii nivelului prețurilor: productivitatea, concurenta, costuri, management [2].
Procesul poate fi demarat și întreținut prin măsuri de reducere a costurilor și menținerea
marjelor de profit. Se adopta asemenea măsuri care să stopeze reducerea ofertei agregate sau să o
mărească. Procesul respectiv poate fi susținut prin demararea unor politici de creștere a
productivității (stimulente fiscale, încurajarea cercetarii -dezvoltarii, acordare de subvenții
firmelor ce investesc în tehnologie performanta etc.) [2].
Metodele de control al prețurilor și veniturilor au ca obiectiv restrângerea in flației
monopoliste asupra creșterii prețurilor și veniturilor și restrângerea presiunilor privind creșterea
salariilor. Pentru stimularea ofertei, o mare importanță au măsurile de încurajare a firmelor în
sensul creșterii producției. În acest scop se folo sesc scutiri de impozite și taxe, încurajarea
acțiunilor de cercetare și dezvoltare, stimularea procesului investițional, în direcția modernizării
35
aparatului de producție și efectuarea de cheltuieli pentru perfecț ionarea pregătirii profesionale
[2].
Reduce rea costurilor de producție, deziderat care poate fi realizat prin eforturile și
implicarea directă a agenților economici. Aceștia trebuie să ia în considerare, atât achiziționarea
de factori de producție la prețurile cele mai mici de pe piață (fără a fi î nsă afectată calitatea
acestora), cât și creșterea randamentului acestor factori (creșterea productivității muncii,
creșterea eficienței capitalului fix, reducerea consumurilor specifice de materii prime și
materiale, creșterea vitezei de rotație i a capita lului circulant etc.) [2].
Toate acestea conduc la o reducere a costurilor pe unitatea de produs. De asemenea, în
această direcție trebuie să se manifeste și rolul statului, atât pentru descurajarea monopolurilor și
oligopolurilor, cât și pentru întărirea și respectarea concurentei loiale și sancționarea celei
neloiale [2].
Esențial este ca procesul aducerii inflației în limite normale să continue cu
fundamentarea cailor de trecere de la stabilizarea economico -monetara la creșterea ec onomică
autentică (M. Friedman) [2].
Inflația rămâne un fenomen deosebit de complex și, încă, insuficient cunoscut, fapt
reflectat atât de teoria, cât și practica economică mondială. În acest context, nu exista o soluție
unică de combatere a acestui fenomen pretutindeni. Soluți ile pot fi diferite, în funcție de
realităț ile și tradițiile fiecărei țări [2].
3.3. EXPERIENȚE ȘI REZULTATE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA INFLAȚIEI ÎN ALTE
ȚĂRI
Inflația, fenomen complex, nu poate fi stăpânită și înfrântă decât prin concentrarea
tuturor forțelor ș i mijloacelor disponibile: politica monetară, prin rata de schimb, politica
industrială și politica niturilor [5].
În SUA, numirea lui James Baker în fruntea FED, în 1979, a deschis calea unei
perioade de o austeritate extremă în materie de politica moneta ră[5].
În Germania, eșecul relansării încercate în 1978 a determinat Bundesbank să introducă
un control ser al agregatelor monetare. Drept urmare, peste tot inflația a început să scadă: în
Germania (de la 6,2 la sută în 1978, la 2,2 la sută, în 1995), în S UA (13,3 la sută în 1979 și 3,8 la
36
sută în 1982), în Marea Britanie (de la 18 la sută în 1980 la 8,6 la sută în 1982). Japonia a
devansat tendința, întrucât lupta împotriva inflației a început mai devreme și cu o mai bună
eficienta (24,4 la sută î n 1974 și 2,68 la sută în 1982) [5].
În Franța, evoluția a fost mai lentă, întrucât inflația era profund înrădăcinata de multă
vreme, ceea ce a făcut ca operațiunea de dezinflatie să fie dificilă. Mai mult decât oriunde în
lume, politica monetară a jucat în Franța un rol decisiv [5].
Controlul monetar a devenit mai eficient din momentul în care acțiunea asupra ratelor
dobânzii a dobândit prioritate. În 1987, Frântă a renunțat la încorsetarea creditelor în virtutea
adaptării la mediul financiar internațional. În Germ ania, SUA, Marea Britanie, Japonia băncile
centrale dirijează politica monetară, făcând să varieze diferitele tipuri de dobânzi. Acestea sunt
urcate în scopul încetinirii activității și frânarii inflației; urcarea dobânzilor băncii centrale
antrenând urcar ea ratelor celorlalte bănci din țara respectivă, ceea ce frânează cererea de cr edite
pentru institii și consum [5].
Printre noile instrumente de luptă împotriva inflației se numără în primul rând, regimul
ratei de schimb. Generalizarea noului sistem de cur suri flotante în 1976, când FMI a abandonat
sistemul parităților fixe, a permis guvernanților să dispună de un nou instrument de silizare
macroeconomica, propulsat ulterio r în lupta împotriva inflației [5].
În SUA, aprecierea reală rapidă a dolarului, înce pând cu 1979, a avut drept efect
facilitarea procesului de dezinflatie. Începând cu anul 1985 autoritățile au încurajat scăderea
dolarului în speranța echilibrării balanței comerciale și de plăți. În Marea Britanic, aprecierea
lirei sterline în anii 1979 -l981 a contribuit, de asemenea, la procesul de dezinflatie. Între anii
1979 și 1989, moneda germană se aprecia cu 1,6 la sută pe an, în raport cu alte 18 monede ale
țărilor membre OCDE [5].
Țările membre ale SME au urmat, într -o manieră mai mult sau mai puț in deliberată,
politici monetare de apreciere a cursului monedelor lor față de cursul mărcii. Aceasta
corespundea, într -un fel, intențiilor care au stat la baza creării SME în 1979, conceput, în
principal, pentru încurajarea convergentelor intre performanț ele economice în Europa și,
îndeosebi, în ceea ce privește rata inflației [5].
În noiembrie 1988, tensiunea asupra monedelor din SME era puternică. Germania a
urcat sensibil cursurile, marca devenind mai puternică. Spre surprinderea generală, Banca Franței
a urcat și ea cursurile, iar prim -ministrul de atunci, Pierre Beregovoy a declarat oficial că dacă
37
marca se va aprecia, după aceea va urma francul. A fost decretată apoi, politica francului
puternic, orice politică economică a guvernului fiind determinată în raport cu acest obiectiv, în
următoarele trei direcții [5]:
A) în primul rând, pe monetar. Din punct de vedere tehnic, francul nu a mai variat în
ciuda puternicelor tulburări din toamnă anului 1992, în timp ce ratele germane ale dobânzilor pe
termen lu ng, inferioare cu trei puncte ratelor franceze, la sfârșitul anului 1988, au ajuns la același
nil.
B) în al doilea rând, în domeniul prețurilor. Echilibrul francului naționale a contribuit la
întărirea procesului de dezinflatie, inițiat începând cu 1984, urcarea prețurilor în fiecare an
limitându -se în jurul ratei de trei la sută. Este ceea ce se numește mecanismul de dezinflatie
competitivă. O monedă puternică permite unei țări să importe mai mult, cu un buget constant. La
export, efectul este invers: apr ecierea monedei naționale majorează prețul de vânzare al
produselor exportate
C) al treilea efect este psihologic. Politica monetară a convins în sfârșit ca timpul
deprecierilor periodice a trecut. Întreprinderile sunt în prezent conștiente de faptul că nu mai pot
conta pe variația cursurilor pentru a se menține competiti pe piețele externe. În mod concret, prin
politica monedei forțe se înțelege aprecierea valorii monedei naționale, în contextul flotării libere
sau fixarea unui curs de schimb supraevaluat, în situația atașării.
Schimbul monetar fiind supus obiectivului de apreciere, politica economică trebuie să
găsească, în consecință, alți factori de îmbunătățire a competitivității, în principal, sol uții pentru
problema inflației [5].
Rolul politicii de p rețuri și nituri. Adeseori descrise de analiști drept ineficiente și
periculoase, politicile de prețuri și nituri fac, în prezent, parte integrantă din arsenalul de luptă
împotriva inflației. Experimentate fără succes din anii '70, în SUA și Marea Britanie , acestea au
jucat un rol important în procesul de dezinflatie din Europa anilor '80. Fie că este vorba de direcți
(ordonanțe) ale guvernului, ca în Franța, sau de decizii concertate, ca în Germania, acest
instrument a permis să poată fi corectată distribu ția de nit națion al în favoarea întreprinderilor
[5].
Pusă în aplicare în Franța începând cu iunie 1982, politica de prețuri și nituri a avut
drept scop ieșirea din cercul vicios care reunea creșterile de pre țuri, cu majorările de salarii [5].
38
Țările europ ene cele mai dezvoltate (Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda,
Danemarca) au garantat un nit minim, impunându -l patronatului. În același timp, decalajul intre
nituri a fost crescut, în ideea stimulării individuale a performantelor profesionale. Aceasta , în
deplin acord cu obiecțiile naționale și nu la reuniunile trimestriale obișnuite, care au avut în
vedere în mod constant și permanent evoluția prețurilor. Ajustarea la sfârșitul perioadei era
posibilă, dar nu și sistematică, întrucât se ținea seama de rezultatele naționale și par ticularitățile
întreprinderilor [5].
Politica de frânare a creșterii prețurilor și silizarii prin renunțarea la indexarea salariilor
a fost decisivă în reducerea inflației în Franța, între anii 1981 și 1984. S -a pus, astfel, cap ăt
spiralei preturi -salarii și anticipărilor de creștere generalizate. Pentru partidele de stânga, pentru
sindicatele care și -au înclinat întotdeauna responsabilitatea spre creșterea salariilor în perioade de
inflație, această politică a reprezentat o adev ărată revoluție ideologică [2].
Situația de silitate i -a făcut pe consumatori să fie mai vigilenți, mai conștienți de ceea
ce consuma și -n același timp mai economi și selectivi. O dată cu încetinirea creșterii prețurilor,
ratele reale ale dobânzilor au tre cut de la real negative, la real positive [2].
Dezinflatia a produs o serie de influențe și asupra pieței muncii. Abandonarea
practicilor de indexare a accentuat disparitățile evoluțiilor salariilor intre ramuri, facilitând
politicile de individualizare. C ând creșterea prețurilor era redusă, iar dobânzile erau mari,
rambursarea datoriilor anterioare cu anticipație înseamnă câștig [2].
Lupta contra inflației a fost necesară, în același timp, s -a dovedit a fi "costisitoare" în
termeni de creștere economică, ș i de ocupare. Dacă dezinflatia era considerată drept o reușită a
acțiunilor gurnamentale, creșterea continuă a șomajului era tratată mai degrabă ca o constrângere
sau o realitate pe care politica economică ac tuală nu reușește să o combata [2].
Rolul priori tar acordat în prezent echilibrului extern favorizează exporturile și reduce
importurile. Dacă o asemenea strategie este urmată de mai multe țări în același timp, se ajunge la
o contradicție evidentă: toți doresc să exporte mai mult și să importe mai puțin . Se silește atunci
un nou dezechilibru necooperant, toți urmând să piardă de pe urma unei acțiuni expansi
coordinate [2].
39
CAPITOLUL 4. ANALIZA EVOLUȚIEI INFLAȚIEI ÎN ROMÂNIA – STUDIU DE
CAZ
4.1. EVOLUȚIA INFLAȚIEI PENTRU ANUL 2014
Anul 2014 a adus inf lația anuală la un minim istoric neașteptat de 0,83%, după aproape
un sfert de secol de capitalism, marcat de trei recesiuni și de trei perioade de creștere [10].
A fost pentru prima oară când rata anuală a inflației a coborât sub 1% după ce la
începutul a nilor ‘90 era hiperinflație galopantă. Astfel, după ce s -a luptat mai bine de 20 de ani
cu prețurile mari, BNR poate să ajungă în situația de a încerca să evite deflația [10].
Analiștii au anticipat accelerarea procesului de dezinflație în 2014, care să du că inflația
la o rată anuală situată sub limita inferioară a intervalului țintei staționare a BNR de 2,5% ± un
punct procentual. Însă, scăderea inflației anuale până la 0,83%, după ce în decembrie s -a
înregistrat o inflație lunară de -0,1%, a luat prin sur prindere pe toată lumea. BNR a ratat astfel
ținta de inflație, după ce a atins de trei ori acest obiectiv (în anii 2006, 2011 și 2013) de când a
adoptat strategia de țintire a inflației ca principal obiectiv monetar, în august 200 5 [10].
Dacă în condițiile unor așteptări inflaționiste lumea nu mai așteaptă, merge și cumpără
ca să prindă prețuri mai mici pentru că ele în viitor vor crește, în condițiile instaurării de
anticipații deflaționiste, comportamentul este exact invers: nu cumperi, amâni cumpărarea,
așteptând ca prețul să scadă. Și asta înseamnă o încetinire a creșterii economice, după cum spune
teoria economica [10].
Prețurile mărfurilor alimentare au scăzut în 2014 cu 0,4%, în timp ce prețurile
mărfurilor nealimentare au urcat cu 1,25%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 2,25%. Anul
agricol bun, inflația scăzută din zona euro, persistența deficitului de cerere agregată, scăderea
prețului petrolului și continuarea ajustării descendente a anticipațiilor inflaționiste și -au adus
„contribuția “la min imul record al inflației [10].
Inflația anuală a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul 0,66% – 1,5%, minimul
de 0,66% fiind atins în iunie. Evoluția inflației a luat prin surprindere chiar și banca centrală,
care a operat trei ajustări ale prognoz ei (inițial de la 3,5% la 3,3%, apoi de la 3,3% la 2,2% și ,
ulterior, de la 2,2% la 1,5%) [10].
40
Scăderea inflației anuale în 2014 sub 1% a venit după ce în 2013 rata anuală a inflației
coborâse în România sub 2%, nivel normal în țările occidentale, reprezentând obiectivul de
stabilitate al prețurilor pe termen mediu stabi lit de Banca Centrală Europeană [10].
În urmă cu mai bine de 20 de ani, în România, șocul inflației dădea
întreaga economie peste cap, existând și luni când rata anuală urca și la 300%. Apoi, creșterea
prețurilor a început să se mai tempereze. Începând cu anul 2005, odată cu lansarea leului nou,
BNR a trecut și la un nou regim de politică monetară – țintirea inflației. Iar după 2005, infl ația a
rămas la o singură cifră [10].
Scădere a inflației și cererea de consum încă slabă au încurajat BNR să continue ciclul
de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii -cheie și diminuarea ratelor rezervelor
minime obligatorii, măsuri care au antrenat scăderea dobânzilor la credite și re lansarea creditării
în lei, cu im pact favorabil asupra economiei [10].
Evoluțiile ultimilor ani sugerează conturarea unei tendințe a ratei infl ației de a reveni
relativ rapid în interiorul intervalului de variație din jurul țintei, după epuizarea efectelo r
șocurilor de ofe rtă [10].
Prognoza macroeconomică actualizată anticipa coborârea pe termen scurt a ratei
inflației la niveluri minim istorice pe fondul unui impact tranzitoriu al recoltei bune din anul
2013 și al scăderii cotei TVA la unele produse de pa nificație. Pe termen mediu se prevedea
menținerea ratei inflației în interiorul intervalului de variație asociat țintei centrale, riscurile
asociate prognozei provenind în principal din mediul extern și fiind legate de volatilitatea
fluxurilor de capital î n condițiile procesului de dezintermediere transfrontalieră din sistemul
bancar și ale variabilității apetitulu i pentru risc al investitorilor [10].
Majorarea în ansamblu a grupei consumului finnal a fost însă lentă, iar contribuția
investițiilor la crește rea PIB este evaluată a fi fost negativă pentru întregul an. Se anticipa însă
că, spre deosebire de anul precedent, creșterea economică în anul curent și cel viitor va fi
impulsionată de redresarea cererii interne, pe seama atât a consumului privat, cât și a
investițiilor. La aceasta este de așteptat să contribuie: creșterea venitului real disponibil al
gospodăriilor populației, consolidarea progresului realizat în atragerea fondurilor europene,
revigorarea treptată a fluxurilo r de investiții străine direct e [10].
Redresarea cererii interne va induce un avans relativ mai rapid al importurilor,
implicând revenirea în anul 2015 la o contribuție negativă a exporturilor nete la creșterea
41
economică. După înregistrarea unei corecții substanțiale în 2013 a deficitu lui de cont curent,
ponderea în PIB a acestuia a trebuit să se mențină în 2014 la un nivel similar celui din anul
precedent și să crească moderat în 2015, stabilizându -se pe termen mediu la valori semnificativ
mai reduse dec ât cele anterioare anului 2013 [ 10].
Sub impactul factorilor determinanți, deficitul de cerere a fost revizuit pe întregul
interval de referință la valori care implică presiuni dezinflaționiste mai puțin accentuate,
dominant în acest sens fiind ansamblul condițiilor monetare reale. Devia ția PIB de la nivelul său
potențial s -a diminuat treptat începând din a doua jumătate a intervalului de proiecție, rămânând
însă la valori nega tive până la orizontul acesteia [10].
În trimestrul I al anului 2014, rata anuală a inflației IPC a coborât tempo rar sub limita
inferioară a intervalului de variație de ±1 punct procentual asociat țintei staționare de 2,5 la sută,
menținându -se pe tot parcursul perioadei în jurul valorii de 1,05 la sută [10].
Valoarea înregistrată în lună martie 2014 a fost astfel cu 0,5 puncte procentuale sub cea
consemnată la finele anului 2013, însă marginal mai ridicată (+0,1 puncte procentuale) decât cea
prognozată în Raportul asupra inflației din luna februarie. Nivelurile recente scăzute ale raței
anuale a inflației au fost fav orizate de suprapunerea, în cursul anului 2013, a unor șocuri
favorabile de natura ofertei, cu efecte așteptate să se manifeste de -a lungul a circa patru
trimestre: recolta abundentă și scăderea, începând cu 1 septembrie 2013, a cotei TVA de la 24 la
sută la 9 la sută l a unele produse de panificație [10].
La accentuarea dezinflației consemnate în trimestrul I al anului curent a contribuit și
efectul de bază care a afectat creșterea anuală a prețurilor administrate, în timp ce dinamicile
celorlalte component e ale indicelui agregat al prețurilor de consum au avut un impact net
aproximativ neutru asupra acestuia [10].
În martie 2014, rata anuală a inflației de bază a înregistrat, pentru a șasea lună
consecutiv, o valoare marginal negativă, în principal pe seama efectelor șocurilor de ofertă
menționate asupra prețurilor produselor alimentare procesate. Reducerea pe ansamblu în termeni
anuali a prețurilor incluse în acest indice a fost însă ceva mai lentă la sfârșitul trimestrului I a
anului 2014 față de finele tr imestrului a anului IV 2013 ( -0,03 la sută față de -0,15 la sută). La
aceasta au contribuit deprecierea marginală a leului față de euro, precum și diminuarea în
termeni relativi a presiunilor dezinflaționiste ale deficitului de cerere, în urma accelerări i recente
a creșterii economice [10].
42
În rândul componentelor afectate cu precădere de factori de natura ofertei, influența
dominantă asupra reducerii ratei inflației IPC în trimestrul I a anului 2014 a fost cea a prețurilor
administrate.
Decelerarea substa nțială a creșterii în termeni anuali a acestora a fost rezultatul
epuizării efectului statistic generat de majorarea semnificativă a tarifului energiei ele ctrice la
începutul anului 2013 [10].
Favorabilă reducerii ratei inflației IPC a fost și accelerarea scăderii prețurilor alimentare
volatile, în special pe seama unui efect de bază. În sens contrar a influențat dinamica prețurilor
combustibililor, care a revenit în teritoriu pozitiv în trimestrul I, ca urmare a majorării valorii în
lei a accizei ap licate prețurilor carburanților [10].
Menținerea pe termen mediu și lung a unei corelații adecvate între creșterea salariilor și
cea a productivității muncii la nivelul ansamblului economiei naționale rămâne însă esențială
pentru consolidarea stabilității prețur ilor.
Politica monetară în perioada parcursă de la data raportului precedent în ședința din 4
februarie 2014, Consiliul de administrație al BNR a decis reducerea cu 0,25 puncte procentuale a
ratei dobânzii de politică monetară, până la nivelul de 3,50 la sută [10].
Similar trimestrului precedent, contribuția decisivă la dezinflația IPC din perioada
ianuarie -martie 2014 a revenit grupei prețurilor administrate, a căror dinamică anuală s -a
diminuat sensibil ( -3 puncte procentuale, până la 3,4 la sută), ca ur mare a disipării complete a
efectului statistic generat de creșterea masivă a tarifelor la energia electrică în lunile decembrie
2012 (7 la sută) și ianuarie 2013 (10 la sută).
Cu toate că începutul anului 2014 a marcat o nouă etapă a calendarului de libe ralizare a
pieței de energie, creșterile de preț au fost moderate: ajustarea prețurilor la gazele naturale a fost
inferioară celei estimate inițial de către ANRE (1,2 la sută față de 2 la sută), iar impactul
deschiderii pieței de electricitate în factura c onsumatorului final a fost atenuat de reducerea
contribuției pentru cogenerare [10].
Deflația anuală de pe segmentul prețurilor volatile s -a modificat marginal în trimestrul I
2014 (+0,1 puncte procentuale, până la -1,3 la sută), în condițiile evoluțiilor divergente ale
prețurilor combustibililor și respectiv bunurilor alimentare [10].
43
Sursă: INS, calcule BNR
Fig.4.1. Inflația totală și inflația de bază (CORE2)
Chiar dacă majorarea valorii în lei a accizelor a afectat și prețurile produselor din tutun
și ale băuturilor alcoolice, impactul a fost similar celui din anul anterior, astfel încât inflația
anuală corespunzătoare acestei grupe de mărfuri a rămas relativ nemodificată ( -0,2 puncte
procentuale, până la 7,6 la sută) [10].
În primele trei luni ale anu lui 2014, deflația anuală CORE2 ajustat s -a temperat la -0,03
la sută (față de -0,15 la sută la finele anului 2013), în contextul diminuării sensibile a deficitului
de cerere, dar și al acțiunii unor factori de natura ofertei cu influențe în ambele sensuri , care au
imprimat traiectorii diferite la nivelul subcomponentelor: accelerare a ritmului de creștere a
tarifelor pentru servicii, reducere a dinamicii prețurilor bunurilor nealimentare și accentuare a
ratelor negative de cr eștere a prețurilor alimentelor [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig.4.2. Componentele CORE2 ajutat
44
Tarifele serviciilor libere s -au majorat în trimestrul I 2014 (+1,7 puncte procentuale
până la 2,8 la sută), sub influența deprecierii monedei naționale față de euro și a încorporării în
prețul poliței RCA a costurilor mai mari cu reasigurările plătite de operatorii de profil în anul
precedent. În ceea ce privește prețurile bunurilor nealimentare, impactul revigorării cererii și al
deprecierii cursului de schimb a fost anulat de evoluția f avorabilă a prețurilor externe. În
consecință, această grupă a înregistrat o ușoară decelerare de ritm în trimestrul I 2014 ( -0,2
puncte pro centuale, până la 1,6 la sută) [10].
Prețurile bunurilor alimentare și -au accentuat deflația anuală în perioada anal izată ( -0,4
puncte procentuale, până la -2,2 la sută), date fiind costurile reduse cu materia primă agricolă,
dar și promovarea de către hypermarket -uri a produselor alimentare sub marcă proprie (mai
ieftine) [10].
În ansamblu, anticipațiile inflaționiste ale agenților economici au evoluat benign în
perioada ianuarie -martie 2014, majoritatea sectoarelor (industrie, construcții, servicii) afișând
solduri conjuncturale apropiate de zero; excepție au făcut doar operatorii comerciali, care au
preconizat în cont inuare creșteri ale prețurilor. Menținerea așteptărilor inflaționiste ale analiștilor
bancari în interiorul intervalului țintei stabilite de BNR la un nivel comparabil cu cel de la finele
anului 2013 și continuarea traiectoriei descendente a anticipațiilor consumatorilor confirmă
absența presiunilor inflaționiste pe ac est canal în perioada analizată [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.3. Așteptările inflaționiste ale operatorilor economici
45
Rata medie anuală a IAPC a continuat să se înscrie pe o traiecto rie descendentă în
trimestrul I 2014 ( -0,9 puncte procentuale, până la 2,3 la sută), fapt care a determinat o nouă
reducere atât a ecartului față de criteriul privind rata inflației prevăzut de Tratatul de la
Maastricht, cât și față de inflația medie din U niunea Europeană (până la 1,1 punct e procentuale
în ambele cazuri) [10].
La sfârșitul primului trimestru din anul 2014, rata anuală efectivă a inflației a fost
superioară cu 0,1 puncte procentuale proiecției prezentate în Raportul asupra inflației din luna
februarie. Diferența s -a datorat subestimării impactului liberalizării pieței de energie electrică și a
dimensiunii deprecierii monedei naționale față de euro [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.4. Rata medie anuală a IAPC
În bună măsură, reducerea dinamicii anuale a IPC cu 0,2 puncte procentuale, până la –
1,7 la sută în luna septembrie, a fost determinată de accentuarea declinului cotațiilor țițeiului pe
piețele internaționale, care au atins în luna august nivelul minim pos tcriză.
O traiectorie descendentă a urmat și inflația de bază CORE2 ajustat, influența
restrângerii pronunțate a deficitului de cerere fiind contrabalansată de menținerea nivelului
scăzut al anticipațiilor inflaționiste și de temperarea dinamicii preț urilor de import (Figura 4.5.)
[10].
46
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.5. Evoluția inflației
Accentuarea ușoară a valorii negative a ratei anuale a inflației în trimestrul III s -a
datorat preponderent amplificării contracției prețurilor volatile, exclusiv pe s eama declinului
amplu al prețurilor combustibililor ( -7 la sută la fi nele trimestrului, cu 4 puncte procentuale sub
nivelul din luna iunie). Evoluția a fost imprimată de traiectoria descrescătoare a cotației
petrolului pe piețele internaționale, într -un context caracterizat de o ofertă abundentă și cerere
fragilă (asociată inclusiv încetinirii activității economice în China), care au condus la acumularea
unor stocuri ridicat e la nivel mondial (Fig. 4.6.) [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.6. Efecte de runda întâi ale cotației țițeiului asupra ratei inflației
Dincolo de acești factori cu caracter fundamental, efectul de contagiune asociat scăderii
semnifi cative în a doua parte a lunii august a indicelui Bursei de la Shanghai a împins cotația
47
Brent la ce l mai scăzut nivel din perioada postcriză (42,8 dolari SUA/baril), aceasta stabilizându –
se însă în cursul lunii septembrie ușor sub 50 dolari SUA/baril. În schimb, dinamica prețurilor
volatile ale produselor alimentare a variat nesemnifi cativ în intervalu l iulie -septembrie (+0,2
puncte procentuale față de iunie 2015, până la 1,5 la sută), în structură remarcâ ndu-se însă
evoluții divergențe [10]. Astfel, pe fondul unei producții deficitare, ritmul anual de creștere a
prețurilor legumelor a revenit în luna s eptembrie la valori pozitive, în timp ce pe segmentul
fructelor nu au fost observate presiuni din partea ofertei, manifestarea unui efect statistic asociat
citricelor conducând chiar la valori negative ale dinam icii anuale a prețurilor grupei [10].
Sub efe ctul modificărilor operate la nivelul prețurilor energiei, inclusiv că urmare a
continuării procesului de liberalizare a pieței, dinamica anuală a prețurilor administrate s -a
majorat în trimestrul III cu 1,5 puncte procentuale, atingând în luna septembrie 2,9 la sută. Cea
mai importantă mișcare s -a produs în cazul gazelor naturale, al căror preț final a fost majorat în
luna iulie cu 11,2 la sută, fără a mai fi prevăzută însă o altă modificare de amploare până la
finalul anului 2015. Prețul energiei electric e a crescut doar marginal, efectul noii etape de
deschidere a pieței și al creșterii prețurilor pe piața concurențială fiind practic neutralizat de
diminuarea contribuției pentru cogenerare. O influență de sens contrar a exercitat în perioada
analizată red ucerea prețurilor medicamentelor compensate, în contextul aplicării legislației
referitoare la practicarea unui preț mai redus sau cel mult egal cu cel al medicamentelor din 12
state membre ale UE c u care se efectuează comparația [10].
După ce a coborât a brupt în luna iunie, la -3,2 la sută, ca urmare a extinderii sferei de
aplicabilitate a cotei reduse a TVA la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de
alimentație publică, rata anuală a inflației de bază CORE2 ajustat s -a menținut în terito riu
negativ pe parcursul trimestrului III, atingând la finele interva lului -3,4 la sută (Fig. 4.7.) [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.7. Contribuții la rata anuală a inflației
48
În structură, scăderea ușoară a ratei anuale a indicelui CORE2 ajustat are la bază
dezinflația cu 0,6 puncte procentuale consemnată la nivelul serviciilor de piață (până la 1,4 la
sută la finele trimestrului III), componentă cu o senzitivitate ridicată la comportamentul cursului
de schimb. Pe segmentul ărfurilor alimentare, dinam ica anuală a coborât marginal în perioada
analizată (cu 0,1 puncte procentuale, până la -8,4 la sută în septembrie), în condițiile în care
prețurile principalelor materii prime agricole s -au menținut la un nivel redus, în pofi da unei
recolte interne sub m edie la majoritatea culturilor de primăvară. În plus, înregistrarea unui
excedent de ofertă la nivel european – pe fondul eliminării regimului cotelor de lapte în UE
începând cu 1 aprilie 2015 și al menținerii embargoului impus de Rusia – a impus la unele
categorii de alimente (lapte, produse lactate și produse din carne) ajus tări descendente ale
prețurilor [10].
În cazul prețurilor mărfurilor nealimentare, variația anuală a rămas nemodificată (1,5 la
sută la finele trimestrului III), în condițiile în care evoluția favorabilă a prețurilor de import a
compensat presiunile în formare pe piața internă, reflectate în accelerarea ritmului anual de
creștere a prețurilor de producție în industriile producătoare de bunuri de consum (exclusiv
alimen te, tutun și băut uri alcoolice) [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.8. Așteptările operatorilor economici privind inflația
Sub influența modificării intervenite la nivelul impozitării indirecte, rata medie anuală a
IAPC a decelerat considerabil în trimestrul III, până la 0,2 la sută în luna septembrie, ecartul față
de media UE îngustân du-se cu 0,7 puncte procentuale [10].
49
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.9. Rata medie anuală a IAPC*
Comparativ cu proiecția publicată în ediția din luna august 2015 a Raportului asupra
inflației, variația anuală a prețurilor de consum înregistrată la sfârșitul trimestrului III s -a situat
cu 0,7 puncte procentuale sub nivelul prognozat, în principal că urmare a scăderii peste aște ptări
a cotațiilor țițeiului [10].
4.2. EVOLUȚIA INFLAȚIEI PENTRU ANUL 2015
La finalul anului 2014, rata anuală a inflației IPC a coborât la 0,83 la sută, în scădere cu
0,71 puncte procentuale față de sfârșitul trimestrului III, plasându -se astfel sub limita inferioară a
intervalului de variație de ±1 punct proce ntual asociat țintei de 2,5 la sută. Evoluția a fost
determinată integral de variabile exogene, în contextul declinului substanțial al cotațiilor
internaționale ale țițeiului, dar și al scăderii prețurilor materiilor prime agricole, sub acțiunea
conjugată a înregistrării unei recolte peste medie la nivel regional și a închiderii unei piețe
importante de desfacere p entru statele europene (Rusia) [10].
În același timp, persistența deficitului de cerere și îmbunătățirea anticipațiilor
inflaționiste, alături de ușoara apreciere a monedei naționale față de euro, au favorizat
menținerea la un nivel scăzut a inflației de bază CORE2 ajustat (1 la sută) [10].
50
Sursă: INS, calcule BNR
Fig.4.10. Evoluția inflației
Scăderea accentuată a ratei anuale a inflației în trim estrul IV 2014 a fost antrenată cu
precădere de produsele cu prețuri volatile, cu contribuția dominantă a subgrupei combustibililor.
Pe acest ultim segment, dinamica anuală a devenit negativă în intervalul octombrie -decembrie
2014 ( -5,5 puncte procentuale, până la -1,8 la sută), în condițiile în care cotația țițeiului Brent a
scăzut cu 35 la sută față de finele trimestrului III1, impactul descendent asupra prețurilor interne
fiind diminuat de întărirea dolarului SUA (5,9 la sută față de moneda națională com parativ cu
luna septembrie 2014) [10].
Dezinflația consemnată în trimestrul IV 2014 a fost indusă, de asemenea, de
accentuarea scăderii anuale a prețurilor LFO ( -2,7 puncte procentuale până la -3,3 la sută în
decembrie 2014), pe fondul unei noi producții a gricole abundente la nivel regional și al
suplimentării ofertei interne de importuri din state europene afectate de restricțiile impuse de
Rusia începând cu luna august 2014[10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.11. Rata anuală a inflației
51
În ceea ce privește prețurile administrate, dinamica anuală s -a comprimat în trimestrul
IV cu încă 0,7 puncte procentuale, până la 0,4 la sută în luna decembrie. Efectul de bază
favorabil generat de suspendarea procesului de liberalizare a prețului gazelor naturale î n perioada
octombrie 2014 – iunie 2015 a constituit principalul factor explicativ al traiectoriei descendente
pe care s -a plasat ritmul anual de creș tere a prețurilor administrate [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.12. Rata inflației
Variațiile lunare ale prețurilor produselor din tutun și băuturi alcoolice au fost
marginale în ultimele trei luni ale anului 2014, astfel că dinamica anuală a acestora s -a menținut
la 6,4 la sută.
Creșterea cumulată pe parcursul anului este explicată în esență de majorare a accizelor,
aceasta reprezentând aproximativ 80 la sută din creșterea totală a prețului în cazul tutunului și
jumătate în cazul băuturilor alcoolice.
Ritmul anual de creștere a indicelui CORE2 ajustat s -a menținut la nivelul redus de 1,0
la sută începând cu luna septembrie 2014, pe fondul persistenței deficitului de cerere agregată și
al îmbunătățirii contin ue a așteptărilor inflaționiste [10].
52
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.13. Inflația totală și cea de bază
Așteptările privind inflația ale consumator ilor și ale companiilor din comerț și servicii
au continuat să se amelioreze în intervalul septembrie -decembrie 2014, în timp ce firmele care
activează în industrie și construcții și -au menținut perspectiva stabilă privind evoluția prețurilor.
Având în ve dere componenta puternic adaptivă a mecanismului de formare a anticipațiilor în
România, cel mai probabil scăderea abruptă a cotației țițeiului în perioadă recentă a influențat
traiectoria descendentă a acestora [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.14. A șteptările inflaționiste ale agenților economici
53
Rata anuală efectivă a inflației înregistrate la sfârșitul anului 2014 s -a situat cu 0,7
puncte procentuale sub cea prognozată în ediția din luna noiembrie a Raportului asupra inflației.
Diferența s -a dator at în principal declinului prețului internațional al țițeiului ( -0,4 puncte
procentuale), cotațiile coborând semnificativ sub ipoteza luată în calcul la realizarea proiecției
anterioa re, bazată pe cotațiile futures [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.15 . Rata medie anuală a IAPC*
Pe parcursul trimestrului I 2015, rata anuală a inflației IPC s -a menținut sub nivelul de
1,0 la sută, plasându -se în continuare sub limita inferioară a intervalului de variație de ±1 punct
procentual asociat țintei de 2,5 la sută. Sub acțiunea acelorași factori, inflația de bază CORE2
ajustat a coborât în perioada analizată la 0,8 la sută. Presiuni inflaționiste au fost vizibile la
nivelul componentelor exogene, semnificative fiind majorarea tarifului energiei electrice și
creșterea pre țurilor unor fructe meridionale [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.16. Evoluția inflației
54
Deși la finele trimestrului I 2015 rata anuală a inflației s -a plasat la un nivel comparabil
cu cel din decembrie 2014 (0,8 la sută), evoluția pe parc ursul trimestrului nu a fost uniformă,
primele două luni ale anului consemnând minimul istoric al indicatorului (0,4 la sută). Dacă în
luna ianuarie traiectoria a fost indusă de accentuarea declinului cotațiilor petrolului și, în
consecință, al prețului in tern al combustibililor ( -5,3 la sută în termeni anuali), menținerea
aceluiași nivel în luna februarie s -a datorat aprecierii leului față de euro, care a compensat efectul
inversării temporare a tendinței descendente a prețului petrolului și al creșterii c onstante a
raportului de schimb leu -dolar SUA (+13,1 la sută în mart ie 2015 față de decembrie 2014) [10].
În ceea ce privește componenta alimentară a grupei prețurilor volatile, aceasta și -a
temperat scăderea în termeni anuali cu 2,3 puncte procentuale, până la -1,0 la sută în martie.
După minimele atinse pe parcursul anului anterior sub acțiunea conjugată a unei producții
agricole interne superioare mediei pe termen lung și a importurilor sensibil mai mari din statele
europene afectate de restricțiile im puse de Rusia, trendul descrescător al prețului legumelor și
fructelor s -a inversat în luna februarie 2015. Modificarea de tendință a fost imprimată de
disiparea impactului exercitat asupra ofertei pe piața internă de importurile suplimentare generate
de embargoul rusesc, dar și de restrângerea la nivel internațional a ofertei pentru unele fructe
meridionale, concomit ent cu aprecierea dolarului SUA [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.17. Impactul prețului petrolului asupra ratei inflației
Prețurile admi nistrate au reprezentat în primul trimestru al anului curent o sursă de
presiune inflaționistă, reluarea tendinței crescătoare (+0,9 puncte procentuale, până la 1,3 la sută)
55
fiind cauzată de modificarea amplă din luna ianuarie (cu circa 5 la sută) a tarifu lui pentru energia
electrică plătit de consumatorii casnici [10].
Astfel, au fost afectate majoritatea elementelor din factura de electricitate, în contextul
în care în luna ianuarie au avut loc nu doar creșterea ponderii componentei de piață concurențială
ca urmare a parcurgerii unei noi etape a calendarului de liberalizare a pieței, ci și majorarea
tarifului reglementat, dublarea contribuției pentru cogenerare, creșterea cotei anuale obligatorii
de achiziție a certificatelor verzi[10].
Sursă: INS, calcu le BNR
Fig. 4.18. Importurile de legume și fructe (LF) și prețurile de consum
Sub influența efectului statistic asociat creșterii consistente a valorii în lei a accizelor la
începutul anului 2014 și menținerii nemodificate a acesteia în 2015, dinamica anua lă a prețurilor
produselor din tutun și băuturi alcoolice s -a atenuat în primul trimestru al anului cu 2 puncte
procentual e, atingând 4 la sută în martie [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.19. Rata anuală a inflației
56
Trimestrul I al anului 2015 a conti nuat să fie caracterizat de niveluri scăzute ale inflației
de bază CORE2 ajustat, rata anuală de creștere a prețurilor din această categorie atingând în lună
martie 0,8 la sută (în scădere de la 1 la sută în intervalul septembrie 2014 – ianuarie 2015). Din
perspectiva factorilor de influență, atenuarea acțiunii dezinflaționiste a deficitului de cerere în
contextul consolidării indiciilor de redresare economică a fost compensată de continuarea
ajustării descendente a anticipațiilor privind inflația și de efe ctele directe și propagate ale scăderii
prețurilor materiilor prime (în principal ale produselor energetice și agricole), manifestate
inclusiv pe filiera importurilor de bu nuri prelucrate [10].
Contextul deflaționist din principalul bloc comercial partener și aprecierea leului față de
euro au constituit, de altfel, elementele care au favorizat cu precădere dezinflația pe segmentul
mărfurilor nealimentare în prima parte a anului 2015 ( -0,2 puncte pr ocentuale, până la 1,6 la
sută) [10].
Așteptările consumator ilor privind inflația s -au menținut în primele luni ale anului 2015
pe traiectoria puternic descendentă descrisă încă din luna septembrie 2014, indicatorul calculat
de INS/DG ECFIN atingând în martie un nou minim istoric (2,9 la sută, comparativ cu o medie
de aproape 50 la sută în pe rioadă mai 2012 – august 2014) [10].
O tendință similară a caracterizat și poziția analiștilor bancari, care și -au revizuit în
mod constant pe parcursul trimestrului I estimările privind inflați a pe orizontul scurt (12 luni)
[10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.20. Așteptările operatorilor economici privind inflația
57
Continuarea traiectoriei descendente a prețului țițeiului la începutul anului 2015 a
determinat o nouă scădere cvasigeneralizată a ratei medii anuale a IAPC în statele europene,
valoarea înregistrată în lună martie la nivelul UE (0,3 la sută) fiind inferioară cu 0,3 puncte
procentuale celei de la finele anului 2014. O tendință similară, dar de amplitudine ușor mai
redusă ( -0,2 puncte procentuale), a caracterizat și valoarea indicatorului calculat pentru România,
astfel încât ecartul față de media UE a continuat să se lărgească ( până la 0,9 puncte procentuale)
[10].
Accentuarea ușoară a valorii negative a ratei anuale a infl ației în trimestrul III s -a
datorat prep onderent amplificării contracției prețurilor volatile, exclusiv pe seama declinului
amplu al prețurilor combustibililor ( -7 la sută la fi nele trimestrului, cu 4 puncte procentuale sub
nivelul din l una iunie) [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.21. Evol uția inflației
Dincolo de acești factori cu caracter fundamental, efectul de contagiune asociat scăderii
semnificative în a doua parte a lunii august a indicelui Bursei de la Shanghai a împins cotația
Brent la cel mai scăzut nivel din perioada postcriză (4 2,8 dolari SUA/baril), aceasta stabilizându –
se însă în cursul lunii septembr ie ușor sub 50 dolari SUA/baril [10].
În schimb, dinamica prețurilor volatile ale produselor alimentare a variat nesemnificativ
în intervalul iulie -septembrie (+0,2 puncte procentu ale față de iunie 2015, până la 1,5 la sută), în
structură remarcându -se însă evoluții divergențe. Astfel, pe fondul unei producții deficitare,
ritmul anual de creștere a prețurilor legumelor a revenit în luna septembrie la valori pozitive, în
timp ce pe s egmentul fructelor nu au fost observate presiuni din partea ofertei, manifestarea unui
58
efect statistic asociat citricelor conducând chiar la valori negative ale dinam icii anuale a
prețurilor grupei [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.22. Efecte de runda întâi ale cotației țițeiului asupra ratei inflației
Sub efectul modificărilor operate la nivelul prețurilor energiei, inclusiv că urmare a
continuării procesului de liberalizare a pieței, dinamica anuală a prețurilor administrate s -a
majorat în trimestrul III cu 1,5 puncte procentuale, atingând în luna septembrie 2,9 la sută. Cea
mai importantă mișcare s -a produs în cazul gazelor naturale, al căror preț final a fost majorat în
luna iulie cu 11,2 la sută, fără a mai fi prevăzută însă o altă modificare de am ploare până la
finalul anului 2015 [10].
Prețul energiei electrice a crescut doar marginal, efectul noii etape de deschidere a
pieței și al creșterii prețurilor pe piața concurențială fiind practic neutralizat de diminuarea
contribuției pentru cogenerare. O influență de sens contrar a exercitat în perioada analizată
reducerea prețurilor medicamentelor compensate, în contextul aplicării legislației referitoare la
practicarea unui preț mai redus sau cel mult egal cu cel al medicamentelor din 12 state membre
ale UE cu care se efectuează comparația [10].
Variația anuală a prețurilor produselor din tutun și băuturilor alcoolice a continuat să se
diminueze și în perioada iulie -septembrie, cu 0,6 puncte procentuale, până la 2,5 la sută, pe
seama evoluției aferente componentei „tutun și țigări”, în condițiile în care, deși politica de preț a
companiilor de profil prevede în general ajustări trimestriale, acestea nu s -au materializat în
intervalului iulie -septembrie 2015 [10].
După ce a coborât abrupt în luna iunie, l a -3,2 la sută, ca urmare a extinderii sferei de
aplicabilitate a cotei reduse a TVA la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de
59
alimentație publică, rata anuală a inflației de bază CORE2 ajustat s -a menținut în teritoriu
negativ pe parcurs ul trimestrului III, atingând la f inele intervalului -3,4 la sută [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.23. Contribuții la rata anuală a inflației
Din perspectiva factorilor determinanți, influența restrângerii pronunțate a deficitului de
cerere, pe fondul îmbunătățirii veniturilor populației, al creșterii creditării și al stimulilor fiscali,
a fost contrabalansată de menținerea anticipațiilor inflaționiste la niveluri reduse, precum și de
evoluția descendentă a ritmului de creștere a prețurilor de im port. Aceasta din urmă se datorează
persistenței cotațiilor scăzute ale principalelor materii prime (produse energetice, metale, produse
agricole) pe piețele internaționale, precum și atenuării deprecierii în termeni anuali a monedei
naționale față de euro și de dolarul SUA [10].
În structură, scăderea ușoară a ratei anuale a indicelui CORE2 ajustat are la bază
dezinflația cu 0,6 puncte procentuale consemnată la nivelul serviciilor de piață (până la 1,4 la
sută la finele trimestrului III), componentă cu o s enzitivitate ridicată la co mportamentul cursului
de schimb[10].
Pe segmentul mărfurilor alimentare, dinamica anuală a coborât marginal în perioada
analizată (cu 0,1 puncte procentuale, până la -8,4 la sută în septembrie), în condițiile în care
prețurile pr incipalelor materii prime agricole s -au menținut la un nivel redus, în pofida unei
recolte interne sub medie la major itatea culturilor de primăvară [10].
60
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.24. Așteptările agenților economici privind inflația
Din perspectiva analiștilor bancari, dinamica anuală a inflației va rămâne în teritoriu
negativ până la finele anului curent, tendința urmând a se inversa pe parcursul anului 2016. Sub
influența modificării intervenite la nivelul impozitării indirecte, rata medie anuală a IAPC a
decelerat considerabil în trimestrul III, până la 0,2 la sută în luna septembrie, ecartul față de
media UE îngustân du-se cu 0,7 puncte procentuale [10].
Sursă: INS, calcule BNR
Fig. 4.25. Rata medie anuală a IAPC
4.3. EVOLUȚIA INFLAȚIEI PENTRU ANUL 2016
În ultima parte a anului 2015, variațiile lunare observate în nivelul agregat al prețurilor
de consum au redevenit pozitive, rata anuală a inflației plasându -se în decembrie la -0,9 la sută,
cu 0,8 puncte procentuale peste nivelul înregistrat la sfârșitul trimestrului III [10].
61
Dincolo de manifestarea unor efecte de bază la nivelul prețului combustibililor,
temperarea scăderii prețurilor de consum s -a datorat majorării costurilor cu unele materii prime
agricole, deprecierii monedei naționale faț ă de euro, dar și restrângerii alerte a deficitului de
cerere agregată în a doua jumătate a anului. Factorii menționați au imprimat, de altfel, și
traiectoria inflației de bază CORE2 ajustat, a cărei rată anuală s -a majorat cu 0,2 puncte
procentuale, până la -3,1 la sută [10].
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.26. Evoluția inflației
O sursă importantă de volatilitate a indicelui prețurilor de consum este reprezentată de
evoluția cotației țițeiului pe piețele internaționale, reflectată rapid și puternic în prețurile
combustibililor. O contribuție semnificativă în sensul creșterii prețurilor în trimestrul IV 2015 a
revenit segmentului tutun și băuturi alcoolice, rata anuală urcând cu 2,7 puncte p rocentuale, până
la 5,2 la sută [10].
Sursă: Euros tat, INS, calcule BNR
Fig. 4.27. Contribuții la rata anuală a inflației
62
Determinant în acest sens a fost saltul neașteptat al prețurilor țigaretelor, posibil în
contextul amânării ajustărilor de prețuri realizate, de regulă, de operatorii de profil în peri oada
iulieseptembrie și al modificărilor introduse la nivelul impozitelor indire cte începând cu 1
ianuarie 2016[10].
În ceea ce privește prețurile administrate, variația anuală a acestora s -a menținut relativ
stabilă pe parcursul trimestrului IV, plasându -se la finele anului 2015 la 3,1 la sută. Impactul
extinderii în luna iunie 2015 a sferei de aplicabilitate a cotei reduse a TVA la toate alimentele,
băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică s -a reflectat cu precădere la nivelul
inflației de bază CORE2 ajustat ( -3,1 la sută rata anuală la decembrie 2015), în condițiile în care
măsura fiscală a vizat 42 la sută din coșul de produse aferent acestui indice[10].
Evoluțiile curente relevă însă o tendință de accelerare a inflației de bază în trim estrul
IV, ritmurile lunare (în jurul a 0,2 la sută) fiind superioare celor înregistrate în perioada similară
a anului anterior (0,1 la sută), dar și celor consemnate în anul 2015 în lunile neafectate de măsuri
fiscale (sub 0,1 la sută); factorii explicati vi includ restrângerea alertă a deficitului de cerere
agregată, pe fondul creșterii puterii de cumpărare a consumatorilor, dar și efectele anului agricol
nefavorabil și deprecierea monedei naționale față de euro [10].
În sens contrar a acționat ajustarea t emporar descendentă a anticipațiilor inflaționiste,
pe fondul încorporării în așteptări a efectului direct al reducerii cotei standard a TVA în ianuarie
2016. În structură, tarifele serviciilor de piață au consemnat cea mai amplă modificare, rata
anuală ma jorându -se cu 0,5 puncte procentuale (până la 1,9 la sută), ca urmare a ajustării
tarifelor polițelor RCA, în încercarea operatorilor de a recupera pierd erile acumulate în ultimii
ani [10].
În același sens a acționat și deprecierea monedei naționale față d e euro, dată fiind
senzitivitatea ridicată a serviciilor de piață la cursul de schimb. Creșteri lunare s -au consemnat și
în cazul prețurilor mărfurilor alimentare, în special al celor vizate de producția agricolă deficitară
(ulei, zahăr). În schimb, pe seg mentul mărfurilor nealimentare, variația anuală a prețurilor a
rămas stabilă (+1,5 la sută), în condițiile în care acumularea de presiuni din partea dinamicii
alerte a cheltuielilor salariale este în continuare compensată de cost urile reduse cu materiile
prime [10].
63
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.28. Anticipații privind inflația
Traiectoria așteptărilor privind inflația a fost marcată în ultima parte a anului 2015 de
continuarea procesului de relaxare fiscală prin reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 20 la
sută începând cu 1 ianuarie 2016, ajustări descendente fiind vizibile atât în cazul anticipațiilor
analiștilor bancari pe orizontul de un an, cât și în cazul consumatorilor și al operatorilor din
comerț [10].
Rata medie anuală a IAPC a de venit negativă începând cu luna octombrie, coborând
până la -0,4 la sută la finele anului 2015, ca urmare a creșterii graduale a importanței efectului
statistic asociat extinderii sferei de aplicabilitate a cotei reduse de 9 la sută a TVA din luna iunie
în calculul ratei medii. Prin urmare, ecartul față de media UE a devenit negativ, coborând în luna
decem brie la -0,4 puncte procentuale [10].
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.29. Rata medie anuală a IAPC*
64
Comparativ cu proiecția publicată în ediția din luna noiembrie 2015 a Raportului
asupra inflației, variația anuală a prețurilor de consum înregistrată la sfârșitul trimestrului IV s -a
situat cu 0,2 puncte procentuale sub nivelul prognozat, în principal că urmare a scăderii mai
ample a prețurilor citricelor, în pofida semnalelor privind restrân gerea producției mondiale [10].
Pe parcursul trimestrului III, rata anuală a inflației și -a atenuat valoarea negativă până
la -0,57 la sută. Totodată, spre finele tri mestrului a devenit vizibilă o ajustare ușoară în sens
crescător a anticipațiilor privind inflația. În acest context, inflația de bază CORE2 ajustat (netă de
efectul direct al modificărilor de natură fiscală) a avansat până la 1,4 la sută la finele interva lului
analizat [10].
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.30. Evoluția inflației
Creșteri de preț mai pronunțate în termeni anuali devin vizibile pe segmentul alimentar,
fiind localizate cu precădere la nivelul unor produse procesate de larg consum, precum zahăr,
lapte și produse lactate, carne. De altfel, în cazul acestor produse se remarcă o inversare a
traiectoriei descendente și la nivel european, unde treptat încep să se resimtă efectele restrângerii
supraofertei (lapte, carne) sau chiar ale apar iției unui deficit pe piață (zahăr), inclusiv că urmare a
implementării în ultimii ani în UE a unei scheme de sprijin pentru producătorii afectați direct și
indire ct de închiderea pieței rusești [10].
65
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.31. Prețuril e unor produse alimentare de larg consum
În același timp, după declinul susținut din ultimii ani, evoluția cotațiilor celor mai multe
materii prime pe piețele internaționale semnalează o revenire, dinamica anuală a acestora
avansând de la contracții de dou ă cifre la finele trimestrului ÎI ( -22 la sută în cazul petrolului) la
valori apropiate de zero în luna septembrie. Evoluția s -a reflectat direct în prețul intern al
carburanților, determinând o atenuare consistentă a scăderii prețului combustibililor (+4, 2 puncte
procentuale, până la -2,6 la sută) [10].
În perspectivă, condiționat de menținerea tendințelor recente, este anticipată disiparea
acestei influențe dezinflaționiste importante, care a contribuit până în prezent la neutralizarea
presiunilor inflați oniste interne [10].
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.32. Prețul intern al combustibililor și cotația petrolului pe piețele internaționale
66
Pe piața autohtonă, excedentul de cerere continuă să se majoreze, indicând acumularea
unor presiuni de creș tere a prețurilor. Diferite măsuri ale inflației generate pe plan intern (IGI),
respectiv costurile unitare cu forța de muncă din economie, costurile salariale unitare din
industrie, precum și deflatorul PIB, care surprind în esență evoluția costurilor și a marjelor de
profit ale companiilor, urmează în perioadă recentă un trend ascendent, cu ritmuri ce au variat în
trimestr ul ÎI între 3,7 și 8,6 la sută [10].
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.33. Inflația generată pe plan intern* (IGI) și CORE2 aj ustat
Pe parcursul trimestrului III, s -au conturat semnale incipiente privind o majorare a
inflației de bază (+0,1 puncte procentuale, până la 0,5 la sută, respectiv 1,4 la sută, în cazul
izolării impactului direct al ultimei reduceri a cotei TVA din ianua rie 2016) [10].
În structură, se observă o extindere treptată a gamei de produse nealimentare ale căror
prețuri tind să se majoreze într -un ritm (deocamdată ușor) superior celui din perioadă anterioară,
diferite articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, că rți, ziare și revi ste și unele articole medicale
[10].
În ceea ce privește grupa produselor alimentare, dincolo de dinamizarea consumului pe
piața internă, la creșterile recente de preț au contribuit semnificativ și factorii de natura ofertei
menționați an terior. În schimb, tarifele serviciilor de piață s -au diminuat marginal, în linie cu
aprecierea monedei naționale față de euro din intervalul iulie -septembrie [10].
Pe ansamblul trimestrului III, evoluția tarifelor administrate a constituit singura sursă
notabilă de dezinflație. Rata anuală a acestora s -a adâncit în teritoriu negativ ( -2,5 puncte
procentuale, până la -4,7 la sută), sub impactul mișcării produse în lun a iulie pe segmentul
„energie”. Determinante în acest sens au fost modificarea condițiilor de piață, care au condus la
67
suspendarea calendarului de liberalizare a prețului gazelor naturale până în martie 2017 și
reducerea costurilor de transport. La acestea s-a adăugat corecția tarifului energiei electrice,
influența exercitată de continuarea procesului de liberalizare pe această piață fiind contracarată
de o nouă ajustare descendentă a prețului pe piața concurențială, dar și de diminuarea contribuției
pentr u cogener are și a tarifelor de transport [10].
Așteptările analiștilor bancari privind inflația și -au întrerupt pe parcursul trimestrului
III trendul descendent, consemnând recent unele creșteri, cu excepția celor formulate pe termen
foarte scurt (finele a nului curent). Pe orizontul din urmă de altfel, operatorii economici din
industrie, construcții și servicii își mențin anticipațiile privind o relativă stabilitate a prețurilor.
Pe un interval de timp mai lung (12 luni), soldul conjunctural al opiniilor co nsumatori lor se
menține moderat pozitiv [10].
Sursă: Eurostat, INS, calcule BNR
Fig. 4.34.. Anticipații privind evoluția prețurilor
Rata medie anuală a IAPC a revenit pe o pantă ascendentă în trimestrul III, odată cu
eliminarea din calculul acesteia a pr imelor variații anuale afectate de impactul de runda I al
reducerii cotei TVA din iunie 2015, majorându -se până la -1,3 la sută în septembrie [10].
Ecartul negativ față de media UE s -a redus până la -1,4 puncte procentuale, tendința
fiind parțial atenuată de majorarea inflației pe plan european, imprimată de traiectoria prețului
petrolului. Variația anuală a prețurilor de consum s -a plasat cu 0,17 puncte procentuale sub
valoarea previzionată în ediția din luna august 2016 a Raportului a supra inflației [10].
68
CONCLUZII
Unul din obiectivele esențiale ale politicii economice este, în cazul majorității statelor
contemporane, combaterea sau măcar limitarea inflației. Fenomenul inflaționist e considerat un
semn al unui dezechilibru în economie, motiv pentru car e se impune necesitatea controlării
inflației și e vitării procesului inflaționist.
Experiența mondială că și întregul spectru al teoriei economice relevă că o creștere
economică de durată nu se poate realiza decât într -un mediu neinflaționist. Politica mon etară și
instrumentele acesteia au evoluat în funcție de condițiile istorice din fiecare perioadă dar
obiectivul său central a rămas în con tinuare stabilitatea prețurilor [1].
Echilibrul monetar reprezintă un proces care implică acționarea mai multor pârgh ii
economice și monetare în așa fel încât în final să ducă la realizarea echilibrului între masă
monetară și oferta de bunuri și servicii, între cererea solvabilă și capacitatea economiei de a
asigura sta bilitatea relativă a prețurilor [1].
Inflația contem porană reprezintă un dezechilibru structural monetaro -real, care exprima
existenta în circulație a unei mase monetare ce depășește nevoile economiei, fapt ce atenuează
deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili în general, ca și cr eșterea
durabi lă și generalizată a prețurilor [1].
Deci inflația este percepută de către populație ca un fenomen negativ (de altfel și
șomajul este privit ca având, exclusiv, efecte negative), dar aceasta reprezintă, atât timp cât se
afla în anumite graniț e fixe și perfect controlate, un impuls al creșterii economice.
Pentru populație inflația este cea care distruge puterea de cumpărare a economiilor,
banilor, hârtiilor de valoare, conturilor de economii, pensiilor etc. Aceasta se întâmpla pentru că
ele nu sunt indexabile cu rata inflației.
În România procesul inflaționist s -a declanșat odată cu prima liberalizare a prețurilor ce
a avut loc în noiembrie 1990. Acest lucru nu înseamnă însă ca până atunci România nu a
cunoscut inflație. Până în anul 1990 însă, economia a funcționat pe bazele unui sistem centralizat
la maximum, cu subvenționări și efectuări de investiții care nu aveau legătură cu nici o logică
economică. În același timp se practicau preturi "dictate", rigide, care nu luau în calcul raportul
dintr e cererea și oferta de pe piață, iar de multe ori prețul era mai mic decât costul bunurilor [1].
69
Durata și intensitatea procesului inflaționist din România au avut coordonate mai
ridicate fata de celelalte țări care au trecut de la economia de tip centrali zat la economia de piață
și datorită unui ansamblu de cauze care țin de condițiile obiective de funcționare a economiei
dar, în special de natura politicii economice promovată de guverne le care s -au succedat la putere
[1].
In circa zece ani de tranziție inflația s -a manifestat ca un proces aproape în permanentă
ascendent doar cu mici întreruperi ale creșterii prețurilor, de obicei scăderii care au durat mai
puțin de două luni. Semnificativ pentru scăderea inflației este doar a nul 1994 când aceasta s -a
datorat reluării creșterii economiei, creștere înregistrata încă din 1993 (deși la un nive l foarte
scăzut, de numai 1,5%) [1].
Când creșterea prețurilor este considerată și de durata se reduce orizontul temporar al
deciziilor agen ților economici. Aceasta se traduce prin faptul că întreprinzătorii nu se lansează în
proiecte de investiții ample și de lungă durată, cu risc ridicat. Se preferă investiții cu orizont scurt
și risc redus [1].
În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană trebuie menționat faptul că
reducerea inflației și reluarea creșterii economice reprezintă obiective primordiale pentru
îndeplinirea criteriului economic de aderare stabilite de Consiliul European de la Copenhaga, în
iunie 1993 [1].
În acest cont ext, nominalizarea României în recomandarea Comisiei Europene pentru
deschiderea negocierilor de aderare în anul 2000 (alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta și
Slovacia) are în vedere mai ales, progresele obținute în înfăptuirea criteriului politic și
contribuția pe care a avut -o, alături de celelalte țări în conflictul din Kosovo, conflict care a indus
econ omiei românești serioase pagube [1].
Deschiderea negocierilor este condiționată de promovarea unor măsuri adecvate care să
conducă la stabilizar ea macroeconomică, componentă esențială a unei economii de piață viabile.
Comisia Europeană apreciază că România nu a obținut progrese majore în realizarea
criteriului economic de aderare. "Pe termen mediu, se arată în raportul Comisiei din 1999,
România n u poate fi luată în considerare drept economie de piață funcțională și nu este în stare
să facă față presiunii competitive și forțelor de piață d in interiorul Uniunii Europene" [1].
Nerealizarea de către România a criteriului economic de aderare la Uniunea Europeană,
neputința controlării procesului inflaționist, este strâns legată de nivelul scăzut al productivității
70
muncii și ai altor indicatori economici și sociali, comparativ cu cei din țările Uniunii Europene și
celelalte țări candidate, precum și de i nvoluțiile care au avut loc în economia reală, generate de
modul în care este gestionata de la economia de comandă la economia de piață [1].
Pentru ilustrarea stabilității monetare este analizată experiența României în perioada
consecutivă Revoluției din Decembrie 1989. Evenimentele care au fost determinate la începutul
tranziției de la economia centralizată, totalitară la economia de piață au provocat un dezechilibru
monetar major așa cum s -a întâmplat și cu celelalte state din Europa Centrală și de Est, care au
pornit pe același drum. Dar și în anii premergători lui 1989 dezechilibre grave și profunde
începuse să se manifeste alături de declinul economic iar inflația luase forma cea mai
periculoasă, cea reprimată, manifestată prin penurie generalizată de mărfuri și economisire
forțată [1].
România s -a confruntat cu un proces inflaționist de durată și amploare mai ridicată
decât majoritatea celorlalte țări în tranziție ca urmare a unor multitudini de cauze: sistemul rigid
de prețuri moștenit de la vechiul r egim, prețurile controlate administrativ, dezechilibre majore ale
sectorului real al economiei, șocurile externe care au determinat autoritățile să opteze pentru
liberalizarea prudentă și graduală a prețurilor. Prudența inițială a avut solide rațiuni de or din
politic și social și s -a dovedit o măsură acceptabilă pe termen scurt dar tot mai greu de suportat
pe termen mediu. Încercarea de a trata efectele și nu cauzele fenomenelor, nu a făcut decât să
amplifice presiunile inflaționiste și să majoreze costul m ăsurilor inflaționiste [1].
Inflația atinsă în 1993 (256,1%) a determinat Banca Națională a României să treacă la o
politică antiinflaționistă care, așa cum s -a văzut mai târziu a dus la stabilitatea relativă a leului,
parte componentă a procesului de refo rmă inițiată de România [1].
Se poate aprecia că stăpânirea inflației și reducerea ei la niveluri comparabile cu cele
înregistrate în țările cu economie de piață matură reprezintă nu numai un obiectiv – cheie, dar și o
unitate de măsură a performanțelor po liticii e conomice a autorităților române [1].
Dincolo de dramatismul implicațiilor sociale, dincolo de prezentarea schematică în
indicatori și cifre, procesul inflaționist trebuie analizat și acceptat ca un fenomen economic,
profund dependent de co ntextul socio -economico -politic [1].
Obiectivele finale ale politicii monetare coincid cu acelea ale politicii economice
generale, adică: stabilitatea prețurilor, echilibrul balanței de plăți, creșterea economică, utilizarea
completă a factorilor, ceea ce a fost n umit “careul magic” [1].
71
BIBLIOGRAFIE
1. Manolescu, Gheorghe, Moneda și credit, Editura Fundației România de Maine,
București, 2003.
2. Basno, Cezar, Nicolae Dardac, Constantin Floricel, Monedă Credit Bănci, Editura
Didactică și Pedagogică, R.A. București, 1997 .
3. Ignat, I. Pohoața, N. Clipă, Ghe. Lutac, Economie politică, Ed. Economică
București, 1998.
4. Nită Dobrota, Economie politică, Ed. Economică București, 1997.
5. Nită Dobrota, Economie, Editura ASE, București, 2000.
6. Viorel Cornescu, Gh. Crețoiu, Ion Bucur, Econ omie, Ed. Atcani București, 2001.
7. Michel Didier, Economia: Regulile jocului, Editura Humanitas, București, 1998.
8. Alexandru Tusnadi, Claudiu Doltu, Monetarismul, Ed. Economică București, 1996.
9. Richard G. Lipsey, K. Alec Chrystal, Economia pozitivă, Editura Economică,
București, 1999.
10. http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3922
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INTRODUCERE …………………………………………….……………………………………2 CAP ITOLUL 1. INFLAȚIA: DEFINIȚII, CLASIFICĂRI, CAUZE ……………………………..4 1.1. CONCEPTUL DE INFLAȚIE… [616401] (ID: 616401)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.