INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 2… [625491]

1

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 2
CAPITOLUL I.1 – CONCEPUTUL INFLAȚIEI ………………………….. ………………………….. …………… 5
CAPITOLUL I.1.1 – TEORII ȘI TIPOLOGII ………………………….. ………………………….. ……………. 6
CAPITOLUL I.1.2 – TEORIA MONETARISTĂ ………………………….. ………………………….. ……… 6
CAPITOLUL I.1.3 – TEORIA CANTITATIVĂ A INFLAȚIEI ………………………….. …………… 10
CAPITOLUL I.2 – CAUZELE APARIȚIEI INFLAȚIEI ………………………….. ………………………. 12
CAPITOLUL I.3 – EFECTELE ȘI COMBATEREA INFLAȚIEI ………………………….. …………. 18
CAPITOLUL 2 – INFLAȚIA ÎN ROMÂNIA ………………………….. ………………………….. ……………… 21
CAPITOLUL 2.1 – EVOLUȚIA INFLAȚIEI ÎN PERIOADA 1990 – 2000 ………………………… 23
CAPITOLUL 2.1 – INFLAȚIA ÎN ROMANI A ÎN PERIOADA 2000 – 2010 ……………………… 29
CAPITOLUL 2.2 – EVOLUȚIA INFLAȚIEI DUPĂ 2010 ………………………….. ……………………. 35
CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ REALIZAT LA BANCA NATIONALA ROMANA …….. 38
3.1 SCURT ISTORIC BANCA NATIONALA ROMANA ………………………….. ………………….. 38
3.1 ANALIZA RELATIEI INFLAȚIE -ȘOMAJ ………………………….. ………………………….. ……… 40
3.2 ANALIZA RELATIEI INFLATIE -DOBANDA ………………………….. ………………………….. … 41
3.3 ANALIAZA RELATIEI INFLATIEI -CURS DE SCHIMB ………………………….. …………….. 46
CONCLUZIII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 50
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 52

2
INTRODUCERE
Oricât ar părea de paradoxal, inflația este încă insuficient conturată conceptual. Aceasta cu toate
că procesul inflaționist este generalizat, iar specialiștii îi acordă o mare atenție.
Fiind, înainte de toate, un fenomen monetar, caracterizarea inflației se poate face, trebuie să se
facă în legătură cu formele istorice pe care le -au cunoscut banii.
Inițial, inflația s -a manifestat sub forma devalorizării (falsificării) banilor – metale prețioase. În
aceste condiții, avea loc separarea conținutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de
conținutul lor real (mai mic, diminuat prin falsificări repetate și pe cai diverse).
A doua formă istorică de inflație consta în inflația banilor de hârtie convertibili în aur. Atât timp
cât banii de hârtie înlocuiau realmente aurul monetar, mișcarea semnelor valorii oglindea legile
circulației banilor, precum și mărimea acestora aur cu valoare deplină. Dacă banii de hârtie
întreceau însă propria lor măsură, respectiv cantitatea de bani aflată în circulație o depășea sensibil
pe cea care rezultă din raportul dintre masa aurului monetar și etalonul aur, atunci surplusul de
bani de hârtie antrena creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a ba nilor aflați în
circulație.
Prăbușirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflație – inflația banilor de hârtie
neconvertibili în aur și/sau neconvertibil în general (pe plan extern). Acum, existenta banilor de
hârtie o absoarbe pe cea mat erială. În condițiile în care singurele elemente de stabilitate și
normalitate monetară decurg din cursul forțat al banilor și din încrederea populației în bună
funcționare a sistemului monetar, inflația poate să apară și, în fapt, apare ca un proces ce '' iese ''
din cadrul normalului monetar, ca un excedent de oferta monetară. ( (Dobrota, 2007) Pe baza
intereselor diferite ale grupărilor socio -profesionale și politico -doctrinare și ținând seama de
limitele firești ale cunoașter ii unui proces complex și dinamic, au fost elaborate și circulă în
literatura de specialitate numeroase și interesante puncte de vedere cu privire la natura însăși a
inflației.
Unii autori privesc inflația ca un proces general – atemporal și aspațial. Exi stă inflație – susțin ei –
când nivelul general al prețurilor crește continuu și rapid, oricum anormal de rapid. Este vorba de
o creștere suplimentară față de cea garantată de starea generală a economiei.
Numeroși specialiști considera inflația doar o for mă specială de creștere a prețurilor, respective
acea creștere a prețurilor naționale care o depășește pe cea a prețurilor internaționale. În gândirea

3
keynesiana, natura inflației este apreciată în legătură cu fluxurile macroeconomice reale, tendința
de cr eștere nelimitată a prețurilor curente fiind corelată cu folosirea deplină a mâinii de lucru.
Promotorii neoliberalismului monetarist abordează și explică inflația pe baza confruntării specifice
dintre mărimile nominale și cele reale, dintre nivelurile cur ente și cele așteptate ale indicatorilor
macroeconomici. Se are în vedere faptul că banii au importanță considerabilă pentru înțelegerea
nivelului și dinamicii mărimilor nominale, nu și pentru cele reale.
Inflația actuală continua să rămână un proces de d epreciere obiectivă a banilor aflați în circulație.
Ea nu constă în devalorizarea instrumentelor monetare prin măsuri luate conștient de factori
economici specializați. În plus, mecanismul scăderii puterii de cumpărare a banilor este unul
specific banilor neconvertibili și banilor de credit.
Inflația se manifestă ca o creștere generală și durabilă a marii majorități a prețurilor. Creșterea este
însă diferențiata pe categorii de bunuri economice, ca și pe servicii ale factorilor de producție, pe
variate pie țe teritoriale. Inflația modifica deci corelațiile dintre prețurile bunurilor și resurselor.
Evidenta în primul rând, în sfera circulației monetare și marfare, inflația actuală semnifică un
anume raport între mărimea fluxurilor bănești și cea a fluxurilor reale. Aceasta semnifica
excedentul masei monetare față de oferta agregată de satisfactori și de prodfactori.
Deoarece fluxurile bănești pot influența fie în sensul realizării echilibrelor macroeconomice, fie în
cel al stimulării și adâncirii unor dezech ilibre, inflația contemporană devine ea însăși un
dezechilibru monetaro -material. Cea mai evidentă forma de existența a acestui dezechilibru consta
în drenarea economiilor populației spre speculații aducătoare de profit pe termen scurt, respectiv
sustrager ea lor de la investiții productive.
Apărută la punctele de interfenta dintre fluxurile reale și cele monetare, inflația apare ca disfuncție
acceptată de agenții economici, ca un rău necesar al creșterii economice. În general, se cauta să se
asigure un anu mit surplus de oferta de bunuri față de cererea solvabilă a populației. În plus, mulți
specialiști considera inflația moderată și controlată de organismele specializate drept răul cel mic
față de șomajul cronic de masă – răul cel mare – ca și față de reces iunea economică.
Ca proces structural, ce cuprinde ansamblul macrosocial, inflația actuală are defecte restructurante.
Pentru unele categorii de persoane, efectele sunt negative, dureroase chiar, pentru altele, acestea
pot fi pozitive. Inflația contempora nă reprezintă un dezechilibru structural monetaro -material, care
exprimă deprecierea banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili în general și creșterea

4
durabilă și generalizată a prețurilor, putând fi identificată și că existența în circulație a unei mase
monetare ce depășește nevoile economiei.
Natura inflației contemporane poate fi evidențiată și prin compararea procesului respectiv cu cel
al deflației și cu cel al dezinflatiei.
Deflația consta în procesul monetaro -material caracterizat pri n scăderea durabilă pe termen lung a
nivelului prețurilor, scădere rezultată dintr -un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii
nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a prețurilor.
În fapt, nu este vorba de lichidarea proceselor inflaționiste, ci de aducerea lor în limite normale
prin politici deflaționiste specifice fiecărei țări și fiecărei etape istorice. Cele mai frecvente astfel
de măsuri deflaționiste sunt: reducerea cheltuielilor publice sau angajarea unor astfel de cheltuieli
numai în măsura în care se constituie veniturile ce urmează să le susțină financiar; creșterea
presiunii fiscale pentru a limita veniturile nominale disponibile ale populației; restricționarea
creditului și creșterea ratei dobânzii; limitare a creșterii salariilor și a marjelor de profit; uneori se
recurge chiar la blocarea creșterii prețurilor.
Dacă inflație exprima, de regulă, un raport invers între creșterea foarte puternică a prețurilor și
dinamica creșterii economice (o creștere lentă sa u chiar o scădere a producției naționale), deflația
dimpotrivă, exprima o relație directă (cu același sens) între dinamica prețurilor și cea a producției
(ambele variabile scad).
Dezinflatia consta în procesul monetaro -real care semnifica încetinirea dura bilă, controlată și
autointretinuta a ratei de creștere a nivelului general al prețurilor.
De exemplu, se poate vorbi despre dezinflatie atunci când într -o țară se preconizează și se obține
o reducere controlată a ratei inflației de la circa 55% într -un an la circa 30% în anul următor, cu
efectele benefice corespunzătoare. Tocmai de aceea, dezinflatia este considerată o replică pozitivă
data atât inflației puternice, cât și deflației cu efectele ei malefice în planul economiei reale (al
producției).
Unii specialiști au elaborat teoria dezinflatiei competitive, ca fundament teoretic al măsurilor de
combatere a efectelor negative ale inflației și ale deflației. De cele mai multe ori, o asemenea
dezinflatie este asociată cu politica de menținere a monedei naț ionale în raport cu celelalte monede
și de menținere sau de aducere a ratei inflației la un nivel mai redus decât ratele inflației în țările
partenere ale țării de referință.

5
În fond, o asemenea abordare a problemelor inflației urmărește sporirea competit ivității pe piețele
externe, pe baza creșterii valorii adăugate și nu pe cea a prețurilor relativ scăzute. Prețurile relativ
scăzute se obțin prin ieftinirea exporturilor țării cu inflație mai puternică. Ori, dezinflatia
competitiva nu mizează pe acest fac tor de creștere a exporturilor, ci pe sporirea eficienței
operațiunilor de export prin creșterea ponderii valorii adăugate.
Deci noutatea modului de abordare a relației inflatie -deflatie -dezinflatie consta în aceea că prin
conceptul de dezinflatie competi tiva nu se abordează preferința și interesul pentru creșterea
economică. Prin acest termen se declara război deflației, care, în mod tradițional, este însoțită de
reducerea producției naționale.

CAPITOLUL I.1 – CONCEPUTUL INFLAȚIEI
Unul din obiectivele esențiale ale politicii economice este, în cazul majorității statelor
contemporane, combaterea sau măcar limitarea inflației. Cu toate acestea, nu numai definirea și
măsurarea inflației, ci și însăși natura fenomenului inflaționist actual, precum și mijlo acele cele
mai potrivite de luptă contra inflației continua să provoace numeroase controverse. Deși există
diferențieri între diversele curente de gândire economică, socială și politica privind natura și
efectele inflației, se poate vorbi de un consens pri vind necesitatea controlării inflației și evitării
procesului inflaționist.
Sensul inițial al noțiunii de "inflație" este legat de ideea de "umflare", de "creștere", însa de
o creștere dăunătoare. De obicei, se consideră că această stare provine din existența unei cantități
excedentare de monedă, dar inflația nu este legată numai de fenomenele monetare.
În analizele moderne o altă idee asociată noțiunii de "inflație" este aceea că inflația constituie
un fenomen dina mic, care apare în mișcare, în cazul în care echilibrul este perturbat, pentru a fi
regăsit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv în această privință,
cuprinzând expresii ca "presiuni inflaționiste", "tensiuni inflaționiste" (fenomene inflaționiste
minore și parțiale) toate acestea sugerând că inflația aparține domeniului dinamicii economice.
Deci, inflația este un fenomen care se desfășoară în timp și care reflectă anumite "forțe" contrare
care întrețin sau dereglează o mișcare preala bilă.
Inflația este o expresie a fenomenului de accelerare, adică a unui fenomen de creștere a vitezei
diverselor procese, în particular a vitezei de circulație a monedei și a vitezei de creștere a prețurilor.

6
CAPITOLUL I.1.1 – TEORII ȘI TIPOLOGII
În istoria lor toate tărie au cunoscut perioada de inflație. În unele epoci prețurile sunt, în ansamblul
lor, aproape stabile, pentru că, în alte epoci să asistăm neputincioși la năvala unui val inflaționist.
Pentru a se menține consumul este nevoie de mai mu lți bani sau, cea ce reprezintă același lucru,
prețul mărfurilor crește și banii își pierd puterea de cumpărare.
Din punct de vedere etimologic, termenul de inflație provine de la latinescul „inflare” , care are
semnificația de a se umfla în mod exagerat. Preluarea și folosirea acestui termen în limbajul de
specialitate al teoriei economice sunt pe deplin motivate, de la începutul manifestării sale și până
în zilele noastre , fenomenul denumit inflație, s -a caracterizat sub raportul conținutului și al
form ei de manifestare , printr -o creștere exagerată a prețurilor.
Deși este foarte ușor perceptibilă, inflația reprezintă unul dintre fenomenele complexe, foarte greu
de explicat și încadrat în anumite granițe fixe. Din acest motiv definiția inflației nu est e una strictă,
unanim acceptată de specialiștii economiști, ci ea se înscrie într -o gamă foarte variată, fiecare
dintre cei care o definesc încercând să includă ceea ce este esențial în conținutul și manifestarea
procesului. De -a lungul timpului au avut l oc numeroase controverse privind natura fenomenului
și, de aici , polemici și privind definirea inflației. În continuare voi prezenta principalele teorii din
domeniul inflației, precum și elementele lor definitorii.

CAPITOLUL I.1.2 – TEORIA MONETARISTĂ
Teoria monetaristă a inflației, denumită și materialistă, a furnizat o analiză critică a fundamentelor
macroeconomiei. Polemicile au atins intensitatea maximă la începutul anilor '70, odată cu apariția
a două articole semnate de Milton Friedman intitulate "O schemă teoretică a analizei monetare"
(1970) și "Teoria monetară a venitului nominal" (1971), precum și în dezbaterile teoretice
referitoare la acestea. În plus, la formularea și popularizarea monetarismului, ca teorie
macroeconomică, au contribuit și l ucrările următorilor autori: K.Brunner (1970), K.Brunner și
A.H. Meltzer (1976), A.Meltzer (1977), H.G. Johson (1972), D.E.W. Laidler (1975, 1976, 1981)
și M.J. Parkin (1975). În aceste lucrări monetariste rolul central este jucat de explicarea procesului
inflaționist.
Cu toate că acești autori au abordări teoretice diferite, trei ipoteze apar în mod constant în lucrările
lor:
1. inflația este în esență un fenomen monetar;

7
2. teoria keynesiana , pe care monetariștii o echivalează cu o curbă simplă a lui Phillips ,
neajustata la așteptări, nu poate explica problema inflației, în special accelerarea inflației;
(curent de gândire economică care are la baza punctele de vedere ale economistului
J.M.Keynes (1883 -1946), situând în centrul atenției următoarele aspecte: st abilitatea
sistemului de piață și menținerea unei ocupări depline; rolul banilor, dinamica pe termen
scurt a economiei de piață)

• rata de creștere și accelerarea ofertei de monedă explica rata inflației și, respectiv,
accelerarea inflației.
Monetarismul (t ermen lansat de Karl Brunner) dorește să devină însa, mai mult decât o teorie a
inflației. Monetarismul poate fi privit ca o încercare de a stabili o paradigmă teoretică la nivel
macroeconomic alternativă la punctul de vedere keynesian. Cum autorii moneta riștii nu alcătuiesc
un grup omogen și cum ei diferă, atât ca metodologie cât și din punct de vedere al
specificității metodelor, este foarte greu de caracterizat scoala de gândire macroeconomică a
monetarismului printr -o listă de teoreme general acc eptate. Totuși, au existat asemenea inițiative
din partea mai multor autori , ca de exemplu J.L.Stein în lucrarea « Monetarism » publicată în
1976, H. Frisde (1977), D.W.Laidler (1981) și în special Th.Măjer și alții care au încercat să
caracterizeze monet arismul în douăsprezece propoziții.
Membrii școlii monetariste se disting prin acceptarea următoarelor patru propoziții :
1. sectorul privat al economiei este inerent stabil. sistemul economic revine automat la un
echilibru de ocupare deplină în urma unei tulburări ; rata șomajului revine la valoarea ei
"naturală" (Rata "naturală" a șomajului este un concept dezvoltat de Milton Friedman și
reprezintă acea formă de șomaj proprie persoanelor care hotărăsc în mod deliberat să
înceteze lucrul total sau parțial. Acest tip de șomaj mai este cunoscut și că șomaj voluntar.)
2. orice rată de creștere a ofertei de bani este compatibilă cu o o cupare deplină, deși rezulta
rate ale inflației diferite.
3. modificare a ratei de creștere a ofertei de bani modifica mai întâi rata creșterii economice
reale (și, de aici și rata șomajului) ; pe termen lung acest efect real dispare și se menține
numai o cre ștere permanenta a tendinței ratei inflației (teoremă accelerației).

8
4. politica activistă de gestionare a cererii este respinsă, fie ea monetară sau fiscală, și se
preferă "reguli" pentru politica monetară pe termen lung sau obiective prestabilite.
Postul atul stabilității nu se afla în mod întâmplător pe primul loc. În esență, teza existenței unui
sistem economic inerent stabil reprezintă o propunere a monetariștilor (deoarece economia de piața
se caracterizează prin instabilitate și , în consecință, stabi litatea din ipoteza de mai sus nu este decât
o propunere apriorică), așa cum remarcă A.Leijounhuford în 1976. Stabilitatea pieței ca sistem
economic este presupusa, nu dovedită. Spre exemplu, se afirmă că piața muncii tinde mereu spre
echilibru , adică rat a șomajului este egală cu rata naturală, care reprezintă numai șomajul de
fricțiune. Pe baza postulatului stabilității, monetarismul exclude posibilitatea unui echilibru
keynesian de subocupare, caracterizat printr -un exces de oferta de bunuri și forța de muncă. Astfel,
monetarismul trece dincolo de granițele teoriei economice și se caracterizează, totodată, ca având
o doză de ideologie. Acest lucru a fost exprimat de H.G.Johnson în 1972, făcând referire la
postulatul stabilității.
Spre deosebire de aceasta , teoria keynesiana arata că economia reală este instabilă într -un mod
înalt și gestiunea monetară are o relevanță și un control redus asupra ei. Opinia adepților
monetariști afirma, în schimb, că economia reală este relativ stabilă în mod inerent, dar ca ea poate
fi destabilizata de evoluțiile monetare care trebuie prin urmare să fie controlate cât mai bine posibil
printr -o politică monetară abilă.
Cea dea doua teoremă a monetarismului (care arata ca orice creștere a ofertei de bani este
compatibi lă cu o ocupare deplină), poate fi denumită și teoria cantității pe termen lung. Într -o stare
stabilă, în care toate variabilele sunt anticipate corect, rata inflației este influențată exclusiv de rață
de creștere a ofertei de bani. Ce alte cuvinte, o star e de echilibru în condițiile unui nivel al ocupării
depline este independentă de o rată a inflației anticipată corect.
A treia teoremă a monetarismului , mult mai importantă decât cea menționată anterior, este
teoria cantității pe termen scurt. Ace astă teorie susține că accelerarea ratei de creștere a ofertei de
bani (adică o rata mai rapidă a cheltuielilor nominale cu bunurile finale) determina, temporar, o
suplimentare a ratei creșterii economice reale și, prin urmare, reduce rata șomajului. Infla ția
rezultată duce la o ajustare a sistemului economic. În decursul acestui proces de ajustare, rata
creșterii economice reale revine la valoarea inițială. Astfel, accelerarea creșterii reale obținute
printr -o rata mai rapidă de creștere a cantității de ba ni este doar temporară. Karl Brunner a intitulat
acest principiu drept "teorema accelerație". Majoritatea autorilor monetariști, precum Fridman,

9
Brunner, Laidler apelează la acest principiu, dar cu particularități diferite ale modelelor. Totuși,
per ansamb lu, teorema accelerației deține un rol central în analizarea procesului de ajustări pe
termen scurt.
Cea dea patra propoziție acceeptata de adepții monetarismului are ca element central
respingerea politicilor monetare și fiscale discreționare. Ge stionarea activistă a cererii și, politicile
compensatorii anticiclice sunt considerate o sursă de instabilitate. Modelul monetarist arata ca
producția și ocuparea pot fi influențate de politică economică numai într -atât încât să determine
modificarea de p rețuri care nu sunt anticipate de agenții economici din sectorul privat. Pe termen
lung, efectul acestora asupra variabilelor reale va fi eliminat treptat, dar nivelul mai înalt al
prețurilor (sau rața inflației) se va menține. Monetariștii se îndoiesc, de asemenea, ca cei care decid
politica economică au abilitatea de a prognoza modificările viitoare ale variabilelor economice
relevante și, cu atât mai puțin, de a prevedea efectul viitor al schimbărilor curente intervenite în
instrumentele de politică econ omică. Problema esențială a politicii economice este deci înlocuirea
politicii economice activiste cu reguli, cum ar fi regula ratei constante de creștere pentru oferta de
bani sau reguli de constanta pentru politica fiscală.
În cadrul monetarismu lui unii autori fac distincție între două școli de monetarism:
monetarismul I și monetarismul al II -lea (scoala așteptărilor raționale). Adepții monetarismului I
sunt de acord cu toate cele patru propoziții menționate anterior, iar adepții celei de a doua școli
monetariate sunt de acord doar cu propozițiile 1, 2 și 4. (J.Tobin (1980) și F.H.Hahu (1980))
Monetarismul I se întemeiază pe distincția între curbele lui Phillips pe termen lung și,
respectiv, scurt. Pentru monetariștii de tipul al II -lea nici măcar nu există o curbă a lui Phillips.
Principala deosebire dinte cele două școli este că, în vreme ce monetarismul I accepta procese de
ajustare pe termen scurt în care piața bunurilor și piața muncii pot fi în dezechilibru, monetarismul
al II-lea p resupune că există nu numai o tendință către echilibru pe termen lung, ci și o serie
continua de echilibre.
Conform abordării așteptărilor raționale, propoziția trei (care nu este agreată de adepții
acestei școli) a programului monetarist ar treb ui să fie modificată în felul următor: politica
monetară are efecte reale, dar acestea nu sunt cauzate de componenta imprevizibilă a ofertei de
bani și, prin urmare, nu pot fi valorificate de o politică economică sistematică.
În finalul acestei ex puneri, pe scurt, a teoriei monetariste referitoare la inflație, mai trebuie
menționată și opinia monetariștilor referitoare la economia deschisă.Abordarea monetară a teoriei

10
balanței de plăți, dezvoltată în special de B.Mundell și H.G.Johnson se concentre ază asupra
modelului unei economii mici, deschise (acest model se poate aplica și în cazul României),
conectată la economia mondială prin intermediul balanței de plăți. Prin contrast cu teoria
monetaristă a economiei închise, acest model accentuează faptul că o creștere internă a ofertei de
bani nu ridică rata internă a inflației, dar duce la o deteriorare a balanței de plăți.

CAPITOLUL I.1.3 – TEORIA CANTITATIVĂ A INFLAȚIEI
Denumită uneori și teorie clasică sau neoclasica a inflației, teoria cantitativă poate fi
prezentată sub două forme:
a) ecuația "tranzacțiilor" formulată de I.Fisher (1920);
b) ecuația "cererii de bani" formulată de școală de la Cambridge.
Ecuația tranzacțiilor formulată de Irving Fisher. Fisher a încercat o abordare macroeconomică care
să-i dea posibilitatea să formuleze o relație între oferta de bani și nivelul general al prețurilor.
Ecuația tranzacțiilor a servit căutărilor sale, deoarece ea descria o relație între oferta de bani (notată
cu M) și viteza de rotație (notată cu V), volumul r eal al tranzacțiilor (notat c u T) și nivelul
prețuri: P*T=M*V
Această relație are însă anumite limite. În realitate din această identitate nu pot fi trase concluzii
suplimentare. Cum fiecărei cumpărări îi revine o vânzare, valoarea totală a vânzăr ilor (volumul
tranzacțiilor înmulțit cu prețul mediu) trebuie, în mod necesar, să fie egală cu valoarea totală a
achizițiilor. Aceasta din urmă, trebuie, la rândul ei, să fie egală cu oferta existența de bani înmulțita
cu frecvența medie cu care banii cir culă între diferiții deținători. Totuși, se poate presupune în
continuare, așa cum face și, Fisher, că viteza de circulație a banilor este determinată de evoluțiile
instituționale (deciziile luate de organismele abilitate) din sectorul monetar și că ea ră mâne
constantă pe termen scurt: V= , unde:
V=viteza de circulație a banilor
=viteza medie de circulație a banilor.
Se poate, de asemenea, presupune că sectorul real determina volumul tranzacțiilor și că acesta este
fixat la un nivel prestabilit: T= , unde:
T=volumul tranzacțiilor;
=volumul prestabilit al tranzacțiilor.

11
Pe baza acestor presupuneri ecuația tranzacțiilor poate fi interpretată ca determinân d nivelul
general al prețuri: P= *M
Nivelul prețurilor este ridicat , proporțional cu oferta de bani M; constantă de proporționalitate este
reprezentată de raportul V/T.
În literatura de specialitate găsim frecvent și o a doua prezentare a ecuației tranzacțiilor.
P* = x *M, unde:
P=prețul mediu,
=PNN real,
x=viteza de circulație a venitului
În locul volumului tranzacțiilor , în această ultimă ecuație apare produsul național net "real",
. Temeiul acestei înlocuiri con stituie presupunerea că PNN este direct proporțional cu volumul real
al tranzacțiilor. În această relație, viteza de circulație a venitului înlocuiește viteza tranzac țiilor V
din penultima ecuație.
Ecuația școlii de la Cambridge.
Spre deosebir e de ecuația lui Fisher, ecuația specialiștilor de la Cambridge utilizează o
abordare la nivel microeconomic. A.Marshall și A.C.Pigou au adus în discuție următoarea
problemă: "Ce determina cantitatea de bani pe care un agent economic ar dori să o dețină at unci
când are nevoie de lichidități pentru încheierea unei tranzacții?"
Pentru că banii se afla în concurență cu alte tipuri de plasamente , împărțirea averii în bani și
alte active financiare este optimă numai dacă utilitatea marginală a ultimei unități a cererii de bani
este egală cu utilitatea marginală a unei investiții într -un activ alternativ. Pigou este cel care a
simplificat și mai mult acesta abordare, presupunând că agentul economic nu -și va modifica relația
existenta între averea sa și volumul tranzacțiilor, pe termen scurt. Astfel, cererea de bani a
indivizilor poate fi globală într -o cerere macroeconomică de bani, care este direct proporțională cu
nivelul mondial al venitului.
MD=k*XP, unde
MD=cererea macroeconomică de bani;
k=coeficientul cererii de bani;

12
XP=nivelul nominal al venitului.
De exemplu, dacă gospodăriile și firmele dețin o cantitate medie de lichidități care se ridică la
două zecimi din venitul lor n ominal, atunci coeficientul optim al cererii de bani k este de 0,2. Dacă
la funcția cererii de bani adăugăm una a ofertei de bani și presupunem că piața monetară este în
stare de echilibru atunci:
MD=MS=M, unde:
MD=cererea macroeconomică de bani;
MS=oferta macroeconomică de bani;
M=masa monetară.
Se poate stabili și o relație între cele două ecuații (respectiv între ecuația lui Fisher și ecuația
de la Cambridge):
M* =M X=P ,
Unde =, adică unde viteza banilor ca venit este egală cu inversul coeficientului cererii de
bani (K). În consecință, ambele ecuații(ecuația "tranzacțiilor" și ecuația "cererii de bani") care
alcătuiesc teoria cantitativă a inflației sunt compleme ntare și, totodată, ambele au un rol foarte
important în înțelegerea mecanismului care generează inflația.

CAPITOLUL I.2 – CAUZELE APARIȚIEI INFLAȚIEI
Fenomen economic deosebit de complex și cuprinzător, inflația a generat o amplă dezbatere între
economiști. În prezent nu există o teorie general acceptată a inflației, cauzele care generează acest
proces economic putând fi de ordin economic, psihologic, social -politic, intern sau extern, incluse
prin relațiile economice internaționale și al creșter ii interdependentel or dintre economiile
naționale. Anumite procese inflaționiste provin din partea cererii, altele, din partea ofertei. P.
Samuelson spunea referitor la aceste procese că "trăsătura caracteristică esențială a inflației
moderne este ca ele a u o dinamică internă și că sunt greu de oprit după ce s -au declanșat". Este
vorba în acest caz de aceea ce specialiștii numesc inflația inerțială, anticipată sau fundamentală,
adică acea rată a inflației pe care agenții economici o anticipează și o iau în calcul atunci când
încheie contracte și acorduri oficiale.

13
Integrată în acest mod, în acțiunile și comportamentele agenților economici, instituțiilor și
populației, rata inflației anticipate poate fi un punct de reper pentru rata inflației efective în vii tor,
care are tendința să dureze atât timp cât un șoc o face să crească sau să se diminueze.
Din punctul de vedere al cauzelor generatoare de inflație putem evidenția următoarele tipuri de
inflație:
✓ inflație prin cerere;
✓ inflație prin costuri;
✓ inflație str ucturală.

CAPITOLUL I.2.1 – INFLAȚIA PRIN CERERE

Inflația prin cerere are la baza creșterea cererii globale (sub forma unui șoc sau în mod treptat) în
fața căreia oferta este inelastica sau indiferenta. În figură nr. 1, "INFLAȚIA PRIN CERERE" se
poate observa că prin creșterea cererii sub impactul unui șoc, prețul și cantitatea de echilibru
sporesc (de la P o, PNB o la P 1, PNB 1) ca expresie a modificării echilibrului (de la E 0 la E 1) care se
adaptează atât prin cantități cât și prin prețuri.
Figura nr.1. Inflația prin cerere

Acest tip de inflație a fost pus în evidență de adepții teoriei cantitative a banilor, variația
procentuală a masei monetare fiind egală cu masa variaților procentuale a cantităților oferite și
prețurilor, conform relației :

14
=+, unde:
=variația procentuală a masei monetare;
=variația procentuală a cantității oferite (sau , );
=variația prețurilor.
Premisa inflației este ca masa monetară să crească mai repede decât PNB sau PIB, adică
oferta de monedă și veniturile agenților economici cresc mai intens de cât oferta de bunuri
economice. Pentru a avea loc procesul inflaționist este necesară atât creșterea generalizată a
prețurilor cât și creșterea în timp (de durată) a acestora . Pentru a se realiza creșterea de durată a
fenomenului inprejurarile sunt multiple. Ele țin mai întâi de mecanisme intenționate de a crea în
mod repetat mai multă moneda decât nevoile circulației, grație fluxului de metale prețioase,
tipărirea unui volum exagerat de bancnote, politica monetară expansiva a băncii centrale s.a.m.d.,
neînsoțite de creșterea corespunzătoare a ofertei. În toate situațiile menționate este generată cerere
salarială suplimentară, în exces, iar majorarea prețurilor este soluția im ediat ă pentru echilibrarea
piețelor. Acest mecanism direct în declanșarea inflației este însoțit de altul, indirect, relevat de
către Marshall, Keynes și Friedman. După aceștia, între creșterea masei monetare și a cererii
normale se interpune scăderea rat ei dobânzii care explica de ce prima o declanșează pe cea de a
doua. De exemplu, dacă Banca Națională cumpăra bilete de tezaur sau alte titluri de pe piață,
particularii și băncile vor deține mai multe lichidități; în mod natural, cursul titlurilor va creș te iar
rata dobânzii se reduce, ceea ce îi incita să achiziționeze alte active reale (pentru că cele financiare
s-au scumpit), fapt ce poate stimula producția de bunuri reale fizice.
Elasticitatea producției, în special cea de bunuri durabile și de capital, este decisivă pentru
instalarea stării de inflație. Dacă oferta este elastică cu cererea, atunci mecanismul indirect nu
declanșează inflația. Dacă elasticitatea producției de bunuri durabile și de capital este inelastica
(pentru că întreprinză torii nu au posibilitatea de a spori oferta) procesul inflaționist, prin
mecanismul indirect, este declanșat și se autoîntreține.
Importantă pentru declanșarea sau nedeclansarea procesului inflaționist este și categoria de
agenți economici în pose sia căruia ajunge excesul de masă monetară pusă în circulație. Dacă sporul
de masă monetară ajunge în principal la producători, investițiile sunt stimulate, crește produsul
global, iar posibilitățile procesului inflaționist se diminuează. Atunci când sporu l de masă
monetară ajunge în special la consumatori și speculatori, crește cererea de satisfăcători și de active

15
financiare și monetare, iar efectul de creștere a prețurilor este preponderent și procesul inflaționist
se declanșează cu intensitate.

CAPITOL UL I.2.2 – INFLAȚIA PRIN COSTURI
Inflația prin costuri se fundamentează pe legăturile care există între nivelul costurilor,
comportamentul agenților economici și eficientă utilizării factorilor de producție. Ipoteza de la
care pornește analiza o reprezint ă faptul că costurile unitare primesc un impuls de creștere.
Acest impuls de creștere poate fi generat de:
i. deprecierea cursului de schimb al monedei naționale; ceea ce duce la scumpirea factorilor
de producție din import, favorizând creșterea IPC și a bunu rilor cu ajutorul factorilor de
producție importați;
ii. pierderea sau restrângerea unor piețe de desfacere, ceea ce conduce la majorarea costului
mediu fix;
iii. atragerea în circuitul economic a unor factori de producție mai mari, ai căror prețuri sunt
superioare în raport cu productivitatea marginală ca urmare a unor proaste alocări de
resurse;
iv. existenta deja a unui proces inflaționist care determină revendicări din partea sindicatelor
și patronatelor pentru a -și conserva veniturile reale, ceea ce necesită creșterea veniturilor
nominale (salarii, rente, dobânzi, impozite și taxe etc), soldate cu majorarea costurilor
unitare.
Figura nr.2. Creșterea costurilor și inflația

16

Pe piețele concurențiale sau neconcurentiale majorarea costului mediu și marginal, conduce
la restrângerea ofertei, atât a celei individuale (a industriei) cât și a celei agregate. Aceasta se
întâmplă pentru că, dacă prețul factorilor de producție crește, cu resursele bănești disponibile,
agenții economici vor putea achizițion a cantității mai mici de factori de producție pe baza cărora
asigura oferta agregată. În felul acesta, pe baza resurselor bănești reale, produsul efectiv coboară
sub cel potențial, ceea ce rupe echilibrul dintre cererea agregată și oferta agregată. Drept u rmare,
curba ofertei agregate se deplasează spre stânga, cea ce duce la un echilibru nou (E 1) caracterizat
prin PNB efectiv mai mi c și prețuri de piață mai mari.
Figura nr.3. Inflația prin costuri

Inflația prin costuri poate apărea și ca urmare a politicii guvernamentale, când puterea este
interesată să mențină o cerere înaltă, practicând politici monetare și fiscale expansive. În acest fel
se poate ivi situația ca cererea globală, care este susținută artificial de către autorități să sporească
producția potențială, ceea ce duce la reacții inflaționiste care în condițiile ocupării depline a
factorilor de producție, în special forței de muncă, se soldează cu creșteri salariale, ceea ce conduce
la creșteri de costuri, apoi de prețuri, și acest cicl u putânduse repeta la infinit.

17
Situația de mai sus mai este cunoscută în literatura de specialitate și că spirală inflaționistă
preturi -salarii.
CAPITOLUL I.2.3 – INFLAȚIA STRUCTURALĂ
Inflația structurală presupune o situație gravă din economie, în care cererea și oferta se modifică
în sens contrar; ca regulă, cererea agregată crește, iar oferta agregată scade. Ea reprezintă atât o
continuare între inflația prin cerere și cea prin costuri, dar are și unele elemente componente
specifice: existența unor puternice structuri monopoliste , de oligopol și administrativ -birocratice,
care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale, concomitent cu reducerea
unor elemente ale ofertei globale.
Inflația structurală poate să provină și di n anticipările incorecte asupra structurii viitoare a cererii,
cea ce generează neconcordanta între structura materială a cererii și cea a ofertei. La bunurile la
care cererea agregată este mai mare decât oferta se va declanșa o tendință de creștere a preț urilor,
care, prin mecanismele specifice de autoîntreținere, se generalizează la întregul nivel al economiei
naționale. Cererea excendenta poate proveni de la factorii guvernamentali, angajați particulari sau
fie de natură externă.
Figura nr.4. Inflația st ructurală

Atunci când intervin șocuri asupra, cererii și ofertei agregate inflația tinde să rămână
constantă. Pe termen scurt, evoluția procesului inflaționist este influențată de relația dintre
dinamica cererii globale și cea a ofertei glob ale. Ca regulă generală, cererea este mai sensibilă la

18
creșteri (elastică la factorii creșterii) și inelastica la scădere, în timp ce ofertă este elastică la scădere
și inelastica în fata majorității factorilor de creștere.

CAPITOLUL I.3 – EFECTELE ȘI COM BATEREA INFLAȚIEI
Efectele inflației diferă de la o perioadă la alta, în funcție de forma și, intensitatea procesului
inflaționist, de politicile economice promovate de instituții împuternicite, ca și de capacitatea
guvernelor de a cunoaște și controla a cest proces.

CAPITOLUL I.3.1 – PRINCIPALELE EFECTE ALE INFLAȚIEI
Efectele inflației diferă de la o perioadă la alta, în funcție de forma și intensitatea acesteia, de
politicile economice promovate, ca și de capacitatea guvernelor de a cunoaște și a contro la
procesul. Pornindu -se de la principiul conform căruia procesele economice se definesc prin
funcțiile lor, se poate spune că orice formă de inflație are o serie de efecte generale, menite să
asigure mersul normal al economiei de piață. Este vorba, în pri mul rând, de efectele inflației
moderate și controlate, efecte, în general, pozitive.
1. Un prim efect are în vedere diminuarea puterii de cumpărare a monedei , proces ce
afectează diferit și inegal agenții economici. Prin deprecierea banilor se elimină o parte a
resurselor materiale acumulate și, în acest fel se asigura folosirea folosirea, la o rata
nominală de rentabilitate a capitalului rămas în circuitul activ.
2. Inflația deblochează mecanismul economic . Eliminând unitățile parazit sau capacitățile
uzate moral, procesul inflaționist favorizează adaptarea unităților rămase la exigențele
impuse de progresul tehnic și de mecanismele pieței.
3. Inflația redistribuie avuțiile existente și schimba sensurile utilizării lor , ea favorizează
înclinația spre consum și pe debitori și restricționează înclinația spre economii și pe
creditori. În acest mod, procesul antrenează fugă de lichidități și preferința exagerată pentru
plasamente în bunuri durabile neproductive. În condițiile unei deprecieri inflaționiste a
banilor, egală sau mai mare decât rata dobânzii, cei care își desfășoară activitatea cu resurse
împrumutate ajung să folosească creditele în mod gratuit. Restituirea creditelor se face în
bani devalorizați, după ce s -a încasat un beneficiu real. În acești termeni, se pune problema
împrumuturilor de stat, populația creditoare rămânând cu obligațiile de stat devalorizate.

19
4. Inflația îndepărtează din circuitul activ o parte a banilor, concomitent cu scăderea puterii
de cumpărare. Acest efect se manifestă doar în termeni reali, deoarece nominal are loc o
creștere a cantității de bani la populație.

5. Atunci când poate fi stăpânită, inflația antrenează restricții în formarea resurselor bănești
necesare pentru lărgirea producției . Ca urmare, resurselor și cele umane de care dispune
societatea nu mai sunt folosite pentru a produce bunuri fără șanse de a fi vândute cu
eficiență. Aceste resurse nu mai sunt sacrificate definitiv, ca în cazul recesiunilor și crizelor
economice. De aceea, expresia pune răul cel mic (inflația contro lată) în fața răului cel mare
(criză economică) are sens real și pozitiv.
6. Ca și recesiunea economică, inflația pune de acord capacitățile de producție existente cu
nevoile reale de consum. Ea face aceasta prin presiunea permanentă pe care o exercita în
avans, asupra resurselor productive.
7. Specialiștii susțin și argumentează ca inflația galopantă cu trend crescător de durată și
insuficient controlată reprezintă un factor dezorganizator al oricărei
economii. Hiperinflația viciază corelațiile dintre diferitele mărfuri, îngreunând sau anulând
posibilitatea comparării acestora în timp și spațiu . Referindu -se la o asemenea formă de
inflație, unii analiști ai fenomenului au arătat că este 'dezordinea dezordinilor oricărei
economii'. Inflația galopantă cu trend cre scător descurajează investițiile productive și
orientează resursele bănești spre acțiuni speculative curente. Efectul general negativ al unei
asemenea orientări a economiilor este evident.
8. Având ritmuri inegale pe țări și timpi diferiți de declanșare, procesele inflaționiste
accentuează oscilațiile cursurilor valutare, cu efecte negative pentru economiile naționale
cu monede neconvertibile, generând dezechilibre pe plan mondial și zonal.
9. Inflația excesivă duce la decăderea societății civile în general. După cum se știe, o societate
decade atunci când clasele de mijloc își pierd locul și rolul lor de factor de echilibru.
Antrenând sărăcirea clasei de mijloc, hiperinflația subminează sistemul de impunere
fiscală, generând corupție și degradare în cadrul instit uțiilor sociale.
10. Efectele negative ale inflației sunt denumite costuri ale inflației. Oricare ar fi forma ei,
inflația redistribuie veniturile și avuția de la persoanele cu venituri fixe și cu poziții slabe
în sistemul economic spre cele care dețin puterea economică și o folosesc pentru a obține

20
venituri mari. Inflația potențează incertitudinea și riscul în economie. Cu cât rata infaltiei
este mai mare și înregistrează fluctuații mai puternice, cu atât firmele vor întâmpina
dificultăți în procesul de previz ionare a costurilor și încasărilor, deci și profiturilor. Dacă
inflația dintr -o țară este mai mare, comparativ cu partenerii ei comerciali, atunci rezultatul
ei va fi, deteriorarea balanței de plăți a acelei tari, deteriorarea cursului monedei sale.
Iată d e ce țările cu economie de piață consolidată cauta să mențină inflația în limite normele, pe
care să o poată folosi ca pârghie de creștere economică, de restructurări tehnico -stiintifice. În acest
scop, în aceste țări au fost create metode adecvate de cuno aștere a procesului inflaționist și de
aplicare în practică economică a concluziilor desprinse din analiza lui, din experiența dobândită în
lupta cu acesta.

CAPITOLUL I.3.2 – MODELUL DE ÎNLĂTURARE A INFLATUIEI
Atunci când o inflație s -a manifestat său co ntinua să se manifeste pentru un timp îndelungat se
pune problema dacă poate fi vreodată redusă fără a întâmpina dificultăți majore sub forma pierderii
locurilor de muncă sau a scăderii producției.
Ipoteza de la care pornește o astfel de analiza de combatere a inflației este următoarea:
inflația este continuă (în condițiile în care venitul actual este mai mare decât nivelul său potențial);
inflația a continuat pentru un timp și oamenii se aște aptă ca ea să continue (Richard Lipsey,
2009) Aceasta menținere cu fermitate a așteptărilor unei continuări a ratei curente a inflației este
cea care conduce la conceptul unei inflații persistente. Să presupunem că în acest caz că banca
centrală decide să reducă rata inflației, redu când rata sa de validare monetară.
Evenimentele care vor urma unei astfel de decizii se înscriu în trei etape:
➢ Etapa I
Prima fază a politicii antiinflaționiste consta în încetinirea ratei expansiunii monetare sub rata
cuvenită a inflației.
➢ Etapa a II-a
Stagflația. (Stagflația semnifica acea situație din economiile țărilor care se caracterizează prin
inflație rapidă și prin lipsa de creștere notabilă a economiei. Adesea, stagflația pune în evidență o
creștere economică "zero" însoțită de o inflație puternică.) Principalul efort al guvernului în această
etapă îl constituie reducerea șomajului până când acesta atinge "rata naturală", iar prețurile să fie

21
stabile. De multe ori însă, în loc să se intre în limita șomajului natural și a prețurilor stabile,
economiile tind să supraliciteze și să intre într -un decalaj recesionist. Motivul principal al acestei
supralicitări este ca salariile nu depind doar de cererea excesivă curentă ci și de așteptările
inflaționiste.
Așteptările pot determi na ca inflația să persiste după ce cauzele ei inițiale au fost înlăturate.
Ceea ce inițial a fost o inflație prin cerere, rezultând dintr -un decalaj inflaționist, devine o inflație
pur așteptată, alimentată pe de altă parte și din convingerea populației ca inflația va continua.
Faza de stagflație se caracterizează prin faptul că economia cu toate că înregistrează un
decalaj recesionist, nivelul prețurilor continua să crească.
➢ Etapa a III -a
Recuperarea. Faza finală, este reîntoarcerea la o situație de ocupare deplină. Atunci când
economia ajunge, în cele din urmă, la sfârșitul fazei de stagflație, situația este aceeași ca și cum
economia ar fi fost lovită de un șoc izolat al ofertei agregate.
Acei economiști care sunt preocupați în legătură cu așteptările ca salariile și prețurile să scadă
se tem că procesul va dura un timp foarte îndelungat. Cei care -și pun problema accelerări
temporare a expansiunii monetare se tem că așteptările de inflație pot fi reînviate atunci când banca
centr ală crește emisiunea monetară. Dacă așteptările inflaționiste sunt reînviate, banca centrală va
avea de făcut o opțiune pentru care nu este deloc invidiata. Fie trebuie să permită ca o nouă
recesiune severă să spargă aceste așteptări inflaționiste, fie, tr ebuie să valideze inflația pentru a
reduce șomajul. În acest din urmă caz, revenim acolo de unde a început o inflație validată.

CAPITOLUL 2 – INFLAȚIA ÎN ROMÂNIA
Economia unei țări reprezintă cadrul fundamental de dezvoltare și afirmare economico -socială a
oamenilor. Privind aceste economii ca entități bine conturate, a căror dezvoltare presupune
stabilirea unor rapoarte economice optime, nu putem ignora fenomenele monetare, deoarece
moneda este însăși elementul cheie al vieții economice și sociale.
Unul din cele mai importante obiective ale politicii economice este, în cazul majorității statelor
contemporane, combaterea sau măcar limitarea inflației. Cu toate acestea, nu numai definirea și
măsurarea inflației, ci și însăși natura fenomenului inflaționist actual, precum și mijloacele cele
mai potrivite de luptă contra inflației continuă să provoace numeroase controverse. Deși există
diferențieri între diversele curente de gândire economică, socială și politică privind natura și

22
efectele inflației, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlării inflației și evitării
procesului inflaționist.
Inflația este considerată de cei mai mulți specialiști ca fiind unul dintre cele mai grave dezechilibre
macroeconomice care pun în pericol dezvlotarea și pr ogresul economic al unei țări. “Ce este
inflația?” este o întrebare pe care mulți ne -o adresăm din curiozitate observând că banii nu ne mai
ajung de la o lună la alta. Chiar dacă în prezent, salariile angajațiilor au crescut aceștia cumpără
mai puține mărf uri. Practic, vedem că salariul crește pe hârtie însă, în realitate el scade și astfel
oamenii nu își mai pot satisface integral nevoile, fiind nevoiți să renunțe la acestea.
România a reușit după 24 de ani de capitalism să intre în Occident din punctul de vedere al inflației.
Producția agricolă foarte bună și reducerea TVA la produsele de panificație au dus inflația la 1,55%
în decembrie 2013, nivelul minim al ultimilor 24 de ani, inflația încadrându -se la limita inferioară
în intervalul țintit de BANCA NA TIONALA ROMANA pentru anul trecut, de 1,5 -3,5%.
Banca centrală a mai atins ținta de inflație în anii 2006 și 2011. Este pentru prima dată când
România are o inflație anuală de sub 2%, adică limita uzuală în țările occidentale, la care visa în
anii de hiperinflație și inflație galopantă din perioada 1990 -2000.
Stabilizarea inflației la aceste niveluri joase este o performanță în condițiile în care până în 2004
România avea rate anuale ale inflației exprimate prin două cifre, spune Eugen Șinca, analist – șef
la BCR.
În 2005, în primul an de țintire a inflației, prețurile de consum au înregistrat o creștere anuală de
8,6% față de ținta de 7,5%, în anul 2006 inflația anuală a coborât spectaculos la 4,9%, sub ținta de
5%, iar în anul 2007 a urcat înapoi la f el de spectaculos până la 6,6%, peste ținta de 4%.
Nici în perioada 2008 -2010 inflația anuală nu a reușit să ajungă în intervalul țintit de BANCA
NATIONALA ROMANA . Lupta cu prețurile a devenit mult mai dură pe fondul crizei financiare
internaționale, al sc umpirii explozive a petrolului și a altor materii prime.
Anul 2011 s -a încheiat cu o inflație de 3,14%, în țintă, în timp ce în 2012 România a ajuns la o rată
a inflației de 4,95%, în afara intervalului țintit, în urma producției agricole slabe, a scumpiri i
energiei, a gazelor și a petrolului, precum și din cauza deprecierii leului. Cererea slabă din
economie nu a putut contrabalansa o serie de creșteri de prețuri.

23
CAPITOLUL 2.1 – EVOLUȚIA INFLAȚIEI ÎN PERIOADA 1990 – 2000
În perioada 1990 -2000 inflația în România, comparativ cu celelalte țări aflate în tranziție de la
economia de tip centralizat la economia de piață, a avut forme de manifestare și caracteristici
diferite de aceste țării. Procesul inflaționist din țara noastră a fost de mai lungă durată și în același
timp amplitudinea pe care a atins -o a fost mai mare, aceasta datorându -se într -o măsura mai mare
sau mai mică și unor cauze ce au ținut de condițiile economice din România de la începutul
anilor'90 și de natură și ritmicitatea masurilor care au fost luate în direcția liberalizării prețurilor și
a dorinței relansării economiei naționale.
După mai bine de 40 ani de economie centralizată de tip socialist la 22 Decembrie 1989 România
intră într -o perioadă de tranziție economică ce are ca scop tre cerea la economia de piață liberă ,
concurențială social umanistă. Poporul român aoptat definitiv pentru economia de piață și
mecanismul ei funcțional . (Onofrei, 2009)
Revoluția din decembrie 1989 are meritul de a -l fi ajutat să înțeleagă rapid, aproape instantaneu
căsistemul economic bazat pe monopolul absolut al proprietății socialiste de stat s -a dovedit a fi
falimentar , că mecanismul economic de comandă nu mai putea asigura orientarea energiilor
creatoare ale națiunii pe f ăgașul lor normal, spre satisfacerea nelimitate și continuă diversificare.
Opțiune țării noastre pentru un asemenea tip de economie s -a bazat deci în primul rând, pe
experiența nemijlocită a maselor, care au ajuns la concluzia că sistemul ce -i fusese impu s nu
răspundea criteriilor de raționalitate și eficiență. Ruptura hotărâtă cu trecutul economiei
„socialiste” s -a făcut pe baza constatărilor directe ale lipsei de funcționalitate a vechiului
mecanism, constatări făcute pe viu de către fiecare dintre cetăț enii țării și de toții laolaltă. Calea
de urmat pentru alichida structurile vechi și a crea cadru instituțional necesar opririi căderii
economiei naționale aflate într -o profundă criză și deschiderii ei spre o evoluție normală pe
traiectoria progresului nu mai poate fi găsită spontan, pe baza sumei entuziasmului revoluționar al
tuturor. Economia de piață contemporană este deosebit de complexă și de variată , interesele
agenților economici sunt nu numai foarte diferite ci și divergențe.De aceea fundamentarea
științifică a unei strategii de înfăptuire a economiei de piață în România s -a dovedit a fi obligatorie
, problemă ce a presupus analize și dezbaterii ample. Acestea au fost concretizate în obiective și
strategii ale guvernelor ce s -au succedat pe parcurs ul ultimului deceniu. Din punct de vedere
inflaționist în perioada1990 -2000 România a avut o inflație galopantă (denumită și cu două cifre)
, când creșterea prețurilor este mai mare de 10% anual.

24
Cauzele inflației fiind:
✓ Emisiunea excesivă de monedă peste oferta de bunuri și servicii . Aceasta atrage după sine
un „surplus de cerere” și ca urmare creșterea ansamblului prețurilor. Mărirea prețurilor are
loc nu prin simpla sporire a cantităților de bani, ci prin creșterea cererii pe care acesta o
face posibil ă.

✓ Excedent de cerere agregat (inflație prin cerere) . Ea apare datorită creșterii cererii agregate,
în condițiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii sau se
micșorează.Cererea agregată poate să crească . Inflația prin cerere presupune situația
în care nu
este posibilă mărirea corespunzătoare a ofertei datorită capacităților de producție limitată ,
în consecință ajustările au loc prin creșterea prețurilor și nu prin sporirea cantității de
mărfuri în proporțiile necesare.

✓ Creșterea costurilor de producție(inflația prin costuri) . Mărirea costurilor nu stimulează
producția și ,ca urmare oferta de mărfuri scade iar prețurile cresc. Costurile de producție
se măresc atunci când remunerarea factorilor de producție cresc mai mult decât
productivitatea lor. Un loc important în acest sens îl ocupă sporirea cheltuielilor pentru
salarii neînsoțită de o creștere superioară a productivității muncii. În același sens , al
creșterii costurilor acționează și mărirea prețurilor la materii prime , materiale(Inflați a prin
costuri). în consecință prin scăderea ofertei agregat atrage după sine creșterea prețurilor.
Inflația în România în perioada 1990 -2000 a cunoscut cinci perioade:
1. Perioada de acalmie a prețurilor pe durata lunilor ianuarie -octombrie 1990.
2. Perioada c uprinsă între noiembrie 1990 și decembrie 1993, perioadă caracterizată printr -o
inflație galopantă cu teri cifre.
3. Perioadă de dezinflație pe parcursul anilor 1994 -1996.
4. Anul 1997 caracterizat printr -o inflație galopantă.
5. Perioadă de dezinflație 1998 -2000.
Prima perioadă (respectiv 1990) se caracterizează printr -o inflație relativ mică (5,1 %), fapt
care reflectă o continuitate în economia planificată . Pe fondul unei penurii de produse cu care se
confruntă piața internă, cererile populației au fos t „supra satisfăcute” prin majorările salariale

25
îndeosebi în regii și întreprinderii de stat (BOAJĂ, 2010) (în care grilele de salarizare au scăpat de
sub control) prin masive pensionări anticipate cauzate în parte de teama ang ajaților față de un
previzibil șomaj datorat cerințelor de creștere a productivității și competitivității activității
productive, prin măsurile cu caracter populist luate de guvern (cum ar fi restituirea către salariații
a părților sociale , privarea unor persoane de plata taxelor și impozitelor).în toată această perioadă
prețurile au fost ținute sub control. Această perioadă poate fi definită ca „perioada neagră” pentru
prețuri , în condițiile în care veniturile populației creșteau dar fără liberalizarea p rețurilor din partea
statului. ( (A.Țugui, 2011) Astfel , nu putem spune că nu am avut inflație întrucât practic piața era
inundată de cererea manifestată de populație pe fondul scăderii producției și creșterii importurilor,
a datoriei externe și adeficitului comercial. Din punct de vedere statistic nu au fost făcute
înregistrări pentru evidențierea creșterii prețurilor.
A doua perioadă este perioada cuprinsă între noiembrie 1990 și decembrie 1993. Această perioadă
debutează cu procesul de liberalizare a prețurilor de consum la 1 noiembrie 1990, liberalizare care
reprezenta startul oficial pentru fenomenul inflaționist. Din păcate, fenomenul inflaționist nu a mai
putut fi combătut într -o perioadă de peste zece ani, ba mai mult ac esta a câștigat teren de la un an
la altul. Această perioadă a fost una de declin economic ,eufemistic numit uneori „creștere
negativă” în care inflația galopantă a devenit hiperinflație (în anul 1993 inflația atingând nivelul
256%”. Procesul de liberaliza re a prețurilor făcut ca numai în două luni acesta să crească în medie
cu 37,7%. Anii 1991și 1992 se caracterizează cu creștere medie lunară a prețurilor care nu a depășit
10,3%. În anul 1993 după anul electoral 1992 , prețurile sunt din nou în creștere de pășind 12,1 în
medie pe lună . În toată această perioadă inflația a fost generată nu numai de procesul de
liberalizare a prețurilor ci și de evoluția negativă a celorlalți indicatori respectiv deficitul bugetar
, deficitul comercial caracterizat prin creșt erea importurilor și scăderea exporturilor (în anul 1991
exportul a scăzut la 4,3 mld. USD față de 10 ,2mld. USD cât reprezenta în anul 1985) , monopolul
furnizorilor de energie și utilitățietc. În anul 1992 cererea de bani a crescut vizibil în condițiile î n
care toată lumea făcea comerț iar întreprinderile de stat scoteau profit din prețuri și nu din activității
economice eficiente. Economiile populației se reduc la jumătate față de anul 1990, întăra intra o
cantitate foarte mică de valută iar rezerva de bă ncii centrale scăzuse considerabil (aproape 1mld.
USD). Astfel , pe fondul acestor dezechilibre tensiunile inflaționiste s -au amplificat pentru ca în
anul 1993 inflația să scape de sub control ,ajungând la 300%. În acest an s -au pus bazele blocajul
financi ar și imperiul arieratelor. Tot în acest an au avut loc și modificările majore în structura

26
piețelor , mecanismelor economice și manageriale prin „terapia de șoc” la care a recurs guvernul
„Văcăroiu”în primăvara anului 1993. Atunci au fost eliminate aproap e total subvențiile la prețurile
de consum, s -a introdus taxa pe valoare adăugată și a fost liberalizat adaosul comercial. Prin
„terapia de șoc” aplicată dogmatic , nerealist și inadecvat condițiilor specifice României , s -a
renunțat la utilizarea pârghiil or de influențare pozitivă în economiei, s -au manifestat ingerințe
administrative în funcționarea economiei de piață, s -au aplicat măsuri de restructurare fără
soluționarea prealabilă a blocajului economic și financiar, politici monetar -valutare și bancare care
au condus la de capitalizarea agenților economici și falimentul multora dintre aceștia, precum și
politici fiscale opresive, ne stimulative, toate având grave consecințe reflectate nu numai prin
recesiunea economică și deteriorarea puternică a condiț iilor de viață ale cetățenilor, dar și prin
compromiterea însăși a noțiunii de reformă.
Cea de -a treia perioadă este perioada de dezinflație pe parcursul anilor 1994 -1996,când rata medie
lunară a inflației nu depășește 4,1%. Anul 1994 debutează cu o inflaț ie de 61 %. Ca urmare a unui
program coerent de măsuri adoptat de BANCA NATIONALA ROMANA încă din mai 1993, în
vederea macro stabilizării sistemice și recâștigarea încrederii în moneda națională , economia pare
a se trezi dar restructurarea întreprinderilo r întârzie încă. În anii 1994 și 1995 , așa cum am
menționat situația în România s -a mai stabilizat prin acțiunea convergentă a creșterii puternice a
ratei dobânzii la sfârșitul anilor 1993 -1994și prin dimensionarea riguroasă a masei monetare.
Printr -o politică a unor dobânzi puternic pozitive în termeni reali s -a reușit , începând cu anul 1994,
recăpătarea încrederii publicului în moneda națională ,efectuarea pe bază sănătoase a procesului
de remonetizare și de „dedolarizare” a economiei. Condițiile din ț ara noastră , cursul de schimb a
fost determinat în principal de evoluția inflației și a pieței valutare, de unele abateri în respectarea
disciplinei financiar –valutare.
Un fenomen remarcat încă de la debutul anului 1994, determinat în principal de practi carea de
către băncile comerciale a unor dobânzi real pozitive, ăl constituie creșterea economiilor
populației. Ratele nominale ale dobânzilor practicate de Banca națională au început să scadă din
luna mai 1994, pe baza regulii potrivit căruia pentru a fi eficace creșterea dobânzilor trebuie să se
producă brusc, iar scăderea gradual, pe măsura atenuării presiunilor inflaționiste. Cu toate că
nivelul ratelor dobânzilor a fost ridicat , efectul negativ nu s -a produs. Dimpotrivă , economia a
înregistrat o creș tere reală, ca urmare a încrederii populației și a stabilizării condițiilor în cursul
anului 1994. (ANGHELACHE, 2009)

27
În anul 1995 inflația a scăzut și mai mult până la 27,8%, dovadă faptul că nu„gradualitatea” ci
măsurile în forță , de trecere rapidă către economia de piață, dau rezultate bune. Însă din fericire,
după acest demaraj spectaculos, creșterea economică a fost oprită. Dacă piața de consum a
continuat să se învioreze (deși se mențin mari lacune în privința structuri și calității ofertei), dacă
în domeniul circulației monetare au interveni unele îmbunătățiri îndeosebi în planul economisirii
și investițiilor ,dacă leul, deși nu a încetat să se deprecieze , nu s -a prăbușit și dacă valorile adăugate
au început să se înmul țească sub aspect calitativ (nu însă și cantitativ) , o cauză o constituie faptul
că economia monetară a funcționat totuși politica monetară reprezentând o „zbatere dureroasă” că
întreprinderile să nu -si piardă definitiv interesul față de piață . Dar atât timp întreprinderile cu
capital de stat realizau profit prin practicarea unor prețuri mari și nu din activității economice
eficiente , la nivelul economiei naționale nu s -a obținut profit la nivelul resurselor consumate.
Astfel forțarea creșterii economice începând cu anul 1995 în condițiile unei economii ne
restructurate și care nu a fost bazată pe concurență competitivitate și eficiență , a fost o eroare.
Drept urmare în economia noastră s -a extrapolat risipa,proastă administrare, fraudele și corupția,
s-a estompat motivația muncii, a dispărut în loc să se amplifice , au dispărut stimulentele care să
determine extensiunea liberei inițiative în producție. Astfel , inflația a fost prețul plătit pentru
creșterea producției și scăderea șomajului. Dar, așa cum a arătat experiența postbelică mondială,
nu poate fi vorba de un compromis între inflație și șomaj, decât cel mult pe termen
scurt;acceptarea inflației pentru a limita proporțiile șomajului , înseamnă de fapt întârzierea restr
ucturării care poate rezolva cauzele de fond ale problemelor economice. Ca urmare „soluția”
inflaționistă nu are ca efect decât creșterea costului ajustării și scăderea eficienței de ansamblu
a economiei , ceea ce s-a și întâmplat.
Spre deosebire de anul 1995 (an cu o inflație mică, re spectiv 27,8%) , în anul 1996inflația s -a
dublat în România ca urmare a neconsecvenței de aplicare a măsurilor de reformă economică .
Nivelul de 20% al inflației negociat cu FMI devine, încă de la jumătatea anului „science fiction”.
De unde reușiserăm să fim între primele cinci țări din fostul bloc socialist cu un nivel al inflației
sub 40% , anul 1996 se încheie pentru România cu performanța dea fi singura țară care
se reîntoarce pe drumul hiperflație.
A patra perioadă analizată este cea a anilor 1997 -1999 , ani cu o inflație galopantă cumedii lunare
mai mari decât cele anuale în țările membre ale Uniunii Europene. Nici în acești ani salturile
spectaculoase ale inflației nu au fost cauzate de mișcările de economie. Prețurile au urcat brusc în

28
trimestru I din 1996 pentru că s -au făcut corecții decisive. Autoritățile au forțat trecerea la
raționalizarea prețurilor, a cursurilor și banilor, a dobânzilor, plus deschiderea față de investițiile
străine de capital. După ce a trecut șocul, inflația a început să intre în normal. Însă, după ce în iunie
a coborât sub 1% din august și -a reluat creșterea până în decembrie. Pe lângă această se remarcă
faptul că volumul investițiilor a scăzut drastic, investițiile care ar fi ajutat la redresarea tehnologică
a fabricilor intr ate în restructurare și ar fi putut duce la apariția de noi locuri de muncă în alte
sectoare care să absoarbă o parte din personalul disponibilizat ; pe de altă parte , compensațiile
primite de zecile de mii de salariați disponibilizații nu au devenit o su rsă suplimentară de investiții,
deoarece nu s -a creat un climat investițional favorabil, iar accentul a fost pus pe importuri în timp
ce producția internă tindea să scadă sau să ajungă în stocuri. (GAFTONIUC, 2007)
Cea de -a cin cea perioadă și ultima analizată este perioada cuprinsă între anii 1999 -2000, perioadă
în care se manifestă procesul de dezinflație. Pe fondul unei scăderii continue a producției
industriale și agricole , anii 1998 -1999 sunt cei în care prin măsuri monetar iste se controlează rata
inflației cu prețul devalorizării rapide a leului comparativ cu dolarul în condițiile convertibilității
totale a acestuia. Dacă pentru anul 2000 obiectivul inflației a fost ambițios (respectiv 27%, care
presupunea de fapt înjumătăț irea nivelului din anul precedent), acesta nu a putut fi atins nivelul
inflației ajungând la 40,7%. (Monitorul oficial al României –Evoluții macroeconomice în perioada
1990 -2001,nr.637,29.08.2002 )
Obiectivul de inflație ar fi putut fi atins doar în condiți ile în care moneda EURO ar fi avut o evoluție
de apreciere față de dolar inferioare ratei inflației(deci unei aprecieri reale leu -dolar)să îi
corespundă o depreciere reale leu euro, care să întărească evoluția pozitivă a contului curent, în
paralel cu o de celerare a inflației. Acest nivel al inflației din anul 2000, corelat cu o creștere a PIB
cu 2,1% (după ce trei anii consecutiv a înregistrat scăderi consecutive), evidențiază fenomenul
antiinflație ce caracterizează economia în prezent , fenomen însoțit d e o reluare a creșterii
economice pe baze sănătoase.
Procesul de dezinflație a fost susținutde un ansamblu de factori în cadrul cărora o contribuție
deosebită au avut:
❖ relaxarea presiunilor exercitate de prețurile produselor alimentare;
❖ politica monetară p rudentă adoptată de BANCA NATIONALA ROMANA ;
❖ evoluția cursului de schimb, când moneda națională s -a apreciat în termeni
reali(dec./dec.an anterior) față de dolarul american cu 5,7% în 2001 și 10,5% în 2002;

29
❖ menținerea la nivel scăzut a deficitului bugetar ( cca 2,7% în anul 2002 din PIB,față de
3,2% în anul 2001) și finanțarea neinflaționistă a acestuia din surse preponderent externe;
❖ reducerea durabilă a anticipațiilor inflaționiste ale agenților economici;
❖ reducerea necesarului de corecții la nivelul prețur ilor reglementate pe parcursulintervalului
2001 -20002;
❖ limitarea creșterilor salariale în sectorul public. ( (Constantin Anghelache, 2010) )
Măsurile menționate fac parte dintr -o politică defaționistă.Combaterea inflației necesită o politică
anti inflaționiste la nivel macroeconomic , îndreptată simultan atât împotriva consecințelor , cât și
împotriva cauzelor inflației.Reprezentarea grafică a inflației dintre anii 1990 -2000 arată astfel în
care se observăconform datelor st atistice analizate că în anul 1993 inflația din România atinge cea
maimare valoare de 295,5% și are o evoluție aproape liniară cu o valoare cuprinsă între40,6% –
40,7% în anii 1998 -2000.
Figura nr. 5 Rata anuală a inflației (1990 -2000)

CAPITOLUL 2.1 – INFLAȚIA ÎN ROMANIA ÎN PERIOADA 2000 – 2010
În calculul ratei inflației, alături de indicele prețului PIB se utilizează și indicele prețurilor de
consum (IPC), care estimează evoluția prețurilor mărfurilor și tarifelor serviciilor cumpărate de
populație.
Calculul IPC presupune cuprinderea în formulă a prețurilor mărfurilor și a tarifelor serviciilor
pentru un eșantion reprezentativ de mărfuri și servicii cumpărate de populație, defalcat pe trei
grupe: mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare și servicii.
Conf orm metodologiei practicate în România, calculul IPC se bazează pe volumul și structura
cheltuielilor populației din eșantionul bugetelor de familie. Cel mai adesea, IPC se calculează ca
un indice de tip Laspeyres (cu ponderi din perioada de bază):

30

unde:
pi – reprezintă prețurile mărfurilor și tarifelor serviciilor cumpărate în perioada de bază (pi0),
respectiv în perioada curentă (pi1);
qi0- reprezintă cantitățile cumpărate în perioada de bază.
În această formulă, ∑p reprezintă, practic, cheltuielile din perioada curentă, efectuate pentru
cumpărarea eșantionului de bunuri cuprinse în coș din perioada de bază.
IPC se calculează uzual ca un indice mediu aritmetic:

reprezintă ponderea cheltuielilor cu sortimentul i, în perioada de bază, în totalul
cheltuielilor efectuate pentru procurarea mărfurilor și serviciilor din coș:

Începând din ianuarie 2010, calculul indicilor lunari cu bază fixă se va face cu prețurile medii din
anul 2008 (anul 2008=100) și ponderile din același an determinate pe baza cheltuielilor medii din
Ancheta Bugetelor de Familie.
Indicele prețurilor de con sum IPC se utilizează în măsurarea ratei lunare a inflației (RI=IPC% –
100); în calculul indicatorilor reali privind consumul privat; în calculul veniturilor reale, salariilor
reale, pensiilor reale; în indexarea salariilor, pensiilor, burselor etc.
Având în vedere importanța, semnificația și impactul pe care îl are asupra măsurării aspectelor
vieții sociale, IPC este practic utilizat de toate categoriile de utilizatori de date statistice.
Indicii prețurilor de consum măsoară evoluția de ansamblu a prețuril or mărfurilor cumpărate și a
tarifelor serviciilor utilizate de către populație într -o anumită perioadă (perioadă curentă) față de o
perioadă anterioară (perioadă de bază sau de referință), astfel întâlnim:

31
✓ indice cu baza mobilă sau în lanț – indice dintr -o serie în care compararea se face în mod
succesiv între mărimile din perioade alăturate.

Tabelul nr. 1. Indicii prețurilor de consum lunari cu baza mobilă

Grafic, evoluția indicilor prețurilor de consum lunari cu baza mobilă este surprinsă în figură n r. 5

32
1. indice cu bază fixă – indice care face parte dintr -o serie în care compararea se face în
permanență cu mărimea din perioada de bază, care rămâne neschimbată.
Indicii prețurilor de consum au fost calculați pe baza relației în care perioada de bază este
luna decembrie 1999.

Tabelul nr. 2 Indicii prețurilor de consum lunari cu baza mobilă

În luna decembrie 2010, comparativ cu decembrie 1999, creșterea prețurilor de consum a
fost de 3,24%.
Rata anuală a inflației reflectă creșterea medie a prețurilo r de consum într -un an față de
anul precedent. Această rată se calculează ca un raport, exprimat procentual, între indicele mediu
al prețurilor dintr -un an și cel al anului precedent, din care se scade 100.
Evoluția indicilor prețurilor de consum (IPC) și ratele inflației (RI) anuale în România în
perioada 2000 – 2010 este prezentată în tabelul nr. 3
Tabelul nr. 3 Indicii prețurilor de consum (IPC) și ratele inflației (RI) anuale

33

Evoluția grafică a acestor indicatori este prezentată în figură nr. 6.
Figura nr. 6 Evoluția ratei anuale a inflației în perioada 2000 -2010

Sursa:www.BNR.RO
Din graficul nr. 6 se poate observa că începând cu anul 2000, rata inflației a avut o în
general o evoluție descrescătoare (de la 45,7% în anul 2000 la 6,09% în 2010). În anul 2008 a avut
loc o creștere a ratei inflației cu 3.01 puncte procentuale față de anul precedent, iar în anul 2010
rata medie anuală a inflației s -a situat cu 0,5 puncte procentuale peste media anului 2009, ajungând
la 6,09%.
Creșterea medie a prețurilor pe total în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009 față de
perioada ianuarie 2008 – decembrie 2008 determinată pe baza IPC a fost de 5,59%.
În perioada ianuarie 2010 – decembrie 2010 creșterea medie a prețurilor pe total față de
perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009 determinată pe baza IPC a fost de 6,09%.
Tabelul nr. 4 IPC și ratel e inflației lunare, medii în anii 2000 – 2010

34

Graficul nr. 1 Evoluția ratei lunare medii a inflației în perioada 2000 -2010

Începând cu anul 2000 complexul de măsuri macroeconomice avut în vedere de fiecare executiv a
vizat cu precădere realizarea unei inflații care să conducă la relansarea întregii activități
economice.
Rata medie anuală a inflației s -a plasat pe un trend descendent până în anul 2008 când a înregistrat
o creștere cu 0.5 puncte procentuale față de anul precedent.
Principalii factori c are au contribuit la creșterea ratei inflației au fost: cursul de schimb, prețurile
combustibililor, caracterul prociclic pronunțat al politicii fiscale.

35
Procesul inflaționist și -a continuat accelerarea și în anul 2010 datorită creșterii dinamicilor anual e
ale prețurilor produselor alimentare și combustibililor, amplificării creșterii în termeni anuali a
prețurilor administrate, a tarifelor energiei termice.

CAPITOLUL 2.2 – EVOLUȚIA INFLAȚIEI DUPĂ 2010
Conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), în luna noiembrie 2014, ritmul
creșterii prețurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a constituit 4.8 la sută, menținându -se
la nivelul înregistrat în luna precedentă și aflându -se în apropierea țintei inflației de 5.0 la sută.
Evoluția inflației în lunile octombrie și noiembrie reliefează premise pentru ca în trimestrul IV,
2014 această să depășească valoarea anticipată în cadrul proiecțiilor publicate în Raportul asupra
inflației din luna noiembrie 2014, din cauza creșterii peste așteptări a prețurilor la produsele
alimentare și a inflației de bază ca urmare a deprecierii monedei naționale față de dolarul SUA.
Balanța riscurilor pe termen mediu la adresa inflației continuă să fie influențată de un șir complex
de factori externi și interni. Riscul tot mai pronunțat al unei recesiuni în economiile țărilor din zona
euro și Federația Rusă – principalilor parteneri comerciali externi ai Republicii Moldova, induce
riscuri de diminuare a veniturilor valutare ale populației și ale exportato rilor autohtoni, prin
intermediul canalului comerțului extern și al remiterilor populației. Acest fapt poate influența
suplimentar dinamica ratei de schimb a monedei naționale și, ulterior, evoluția inflației. În luna
octombrie 2014, ritmul anual al transf erurilor de mijloace bănești din străinătate efectuate de
persoanele fizice prin băncile din Republica Moldova a înregistrat o diminuare de 9.0 la sută față
de perioada respectivă a anului precedent, iar exportul de mărfuri în ianuarie – septembrie 2014 a
înregistrat un ritm anual negativ de (minus) 0.2 la sută. Escaladarea tensiunii geopolitice din
regiune ar putea determina presiuni inflaționiste suplimentare.
În contextul unei deprecieri a monedei naționale, mai semnificative decât valoarea utilizată la
stabilirea tarifelor pentru serviciile reglementate, în anul 2015 există un risc pronunțat ca acestea
să fie revizuite în direcția majorării.
În luna noiembrie, ritmul anual al inflației a constituit 4.8 la sută, menținându -se la nivelul
înregistrat în lun a precedentă și fiind cu 0.1 puncte procentuale mai scăzut decât în luna noiembrie
2013. Această evoluție a fost determinată, în principal, de contribuția din partea prețurilor la
produsele alimentare și a inflației de bază, de 2.1 și, respectiv, 1.9 punct e procentuale. Prețurile
reglementate și combustibilii au contribuit la inflația anuală cu câte 0.4 puncte procentuale.

36
Rata inflației lunare a consemnat o majorare de 0.8 la sută, fiind condiționată preponderent de
creșterea prețurilor la produsele alimen tare cu 1.5 la sută și a prețurilor la mărfurile nealimentare
cu 0.5 la sută. Totodată, tarifele pentru prestarea serviciilor populației au avut o dinamică modestă,
majorându -se cu 0.1 la sută.
Ritmul anual al inflației de bază a înregistrat, în luna noiem brie 2014, valoarea de 5.9 la sută, în
creștere cu 0.1 puncte procentuale față de nivelul lunii precedente.
În luna noiembrie 2014, rata lunară a inflației de bază a constituit 0.7 la sută. Cele mai
semnificative majorări de prețuri aferente inflației de b ază au fost la țigări, încălțăminte, detergenți,
educație și învățământ și confecții.
Prețurile la produsele alimentare în luna de referință s -au majorat cu 1.5 la sută față de nivelul lunii
precedente. Astfel, au fost înregistrate creșteri ale prețurilor la legume proaspete cu 10.8 la sută,
la ouă cu 9.5 la sută, la orez cu 1.7 la sută, la lapte și produse lactate cu 1.3 la sută, la produse de
morărit cu 1.0 la sută și la fructe proaspete cu 0.9 la sută. În luna noiembrie 2014, au avut loc
diminuări ale pr ețurilor la zahăr cu 5.1 la sută, la cartofi cu 0.7 la sută și la pește și conserve din
pește cu 0.6 la sută.
Cu excluderea factorului sezonier, prețurile la produsele alimentare s -au majorat cu 0.8 la sută față
de nivelul lunii octombrie. Creșterea respec tivă se datorează preponderent deprecierii pe parcursul
ultimelor luni a monedei naționale față de dolarul SUA.
Ritmul anual al creșterii prețurilor la produsele alimentare a constituit 5.5 la sută, fiind cu 0.7
puncte procentuale superior celui din luna o ctombrie și cu 1.3 puncte procentuale mai mic decât
în luna noiembrie 2013.
În luna noiembrie 2014, prețurile la combustibili s -au diminuat cu 0.4 la sută comparativ cu luna
precedentă. Dinamica respectivă a fost influențată de reducerea prețurilor la carb uranți cu 1.6 la
sută, drept consecință a scăderii prețurilor la benzină și motorină în a doua parte a lunii noiembrie
în urma micșorării prețurilor la petrol pe piața internațională. De asemenea, dinamica respectivă a
mai fost condiționată și de diminuare a prețurilor cu 0.2 la sută înregistrată la gazul din butelii.
Totodată, prețurile la cărbunele de pământ au consemnat majorări de 1.5 la sută în contextul
situației tensionate din regiune și al diminuării importului din Ucraina. Prețurile la lemnele pentr u
foc și combustibil lichid au rămas la nivelul lunii precedente

37
Ritmul anual al creșterii prețurilor la combustibili a fost de 6.8 la sută, fiind cu 1.1 puncte
procentuale inferior valorii înregistrate în luna octombrie și cu 3.5 puncte procentuale mai în alt
decât în luna noiembrie 2013.
În luna de referință, prețurile la serviciile reglementate s -au majorat cu 0.1 la sută comparativ cu
luna octombrie ca rezultat al creșterii prețurilor la medicamente cu 0.3 la sută. Contribuții mai
puțin importante la evo luția lunară a prețurilor reglementate au fost consemnate din partea sporirii
prețurilor la serviciile transportului feroviar și aerian internațional.
Ritmul anual al creșterii prețurilor la produsele și serviciile reglementate a constituit 1.5 la sută,
fiind inferior cu 0.9 puncte procentuale nivelului înregistrat în luna precedentă și cu 1.5 puncte
procentuale față de cel din luna noiembrie 2013.
BNM va monitoriza și va anticipa în continuare evoluțiile interne și cele ale mediului economic
internațional, inclusiv dinamica privind consumul populației, remiterile, indicatorii pieței valutare
și modificarea condițiilor de comerț extern, astfel încât, prin flexibilitatea cadrului operațional
specific strategiei de țintire a inflației, să asigure menținerea st abilității prețurilor pe termen mediu.
În luna noiembrie 2015, ritmul creșterii prețurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a
constituit 13.5 la sută, fiind cu 0.3 puncte procentuale superior celui din luna precedentă și
depășind în continuare limit a superioară a intervalului de ±1.5 puncte procentuale de la ținta de
5.0 la sută.
Balanța riscurilor pe termen mediu la adresa inflației este afectată de un șir complex de factori
externi și interni, cu persistența riscurilor inflaționiste. Activitatea ec onomică slabă din țările zonei
euro și recesiunea din Federația Rusă – principalii parteneri comerciali externi ai Republicii
Moldova, mențin riscuri de diminuare a veniturilor valutare ale populației și ale exportatorilor
autohtoni pe termen scurt, prin c analul remiterilor populației și al comerțului extern. Acest fapt
poate influența ulterior evoluția inflației, iar escaladarea tensiunii geopolitice din regiune ar putea
determina presiuni inflaționiste suplimentare.
Ajustarea suplimentară a tarifelor la s erviciile reglementate, majorarea accizelor la unele categorii
de mărfuri și, ulterior, efectele de runda a două ale acestor majorări vor genera presiuni inflaționiste
adiționale asupra prețurilor. Ritmul anual de creștere al prețurilor va continua tendinț a să
ascendentă, inclusiv din cauza condițiilor agrometeorologice nefavorabile din acest an și a bazei
joase de comparație din anul precedent.

38
Rata inflației lunare a consemnat o majorare de 1.1 la sută, în cea mai mare parte, ca urmare a
creșterii prețuri lor la produsele alimentare cu 2.4 la sută, precum și la cele nealimentare cu 0.8 la
sută. Prețurile la servicii s -au diminuat cu 0.2 la sută.
Rata anuală a inflației de bază a înregistrat în luna noiembrie 2015 valoarea de 14.1 la sută, fiind
similară cel ei din luna precedentă.
În luna noiembrie 2015, rata lunară a inflației de bază a constituit 0.7 la sută. Cele mai
semnificative contribuții pozitive au fost generate de modificarea prețurilor la componentele
„țigări” (1.5 la sută), „încălțăminte” (1.4 la sută), „confecții” (1.3 la sută) și „articole de uz casnic”
(1.3 la sută).

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ REALIZAT LA BANCA NATIONALA
ROMANA
3.1 SCURT ISTORIC BANCA NATIONALA ROMANA
Banca Națională a României reprezintă o instituție care a fost înființată prin legea de organizare
publicata in Monitorul Oficial din 17 aprilie 1880, în baza căreia, băncii îi este acordat privilegiul
de a emite monedă națională. Din perspectivă cronologică, BANCA NATIONALA ROMANA se
numără printre cele mai vechi bănci centrale din lume (a 16 -a) devansând bănci centrale de renume,
precum Banca Japoniei, Banca Italiei, Fed, Banca Națională a Elveției. Primul guvernator al
BANCA NATIONALA ROMANA a fost Ion I. Câmpeanu.
Forma tradițională de organizare a BANCA NATIONALA ROMANA a fost de societate
comercială, ai cărei acționari au fost atât entități private, cât și statul. Capitalul inițial al BANCA
NATIONALA ROMANA a fost de 30 milioane lei – 24.000 acțiuni (10 milioane – capital de stat,
20 milioane – capital privat cu precădere al familiei Brătianu). Inspirată după modelul belgian,
legea din 1880, a autorizat BANCA NATIONALA ROMANA de a emite bancnote convertibile
în aur și argint, și de a efectua operațiuni specifice unei bănci centrale (rescontare, lombardare,
credite guvernament ale).
Primele bancnote emise de BANCA NATIONALA ROMANA au fost bancnotele cu valorile
nominale de 20, 100 și 1000 lei în 1881.
În anul 1929, unificarea și reforma monetară au reprezentat momentul în care a fost adoptată
moneda națională cu denumirea “leu” și cu definirea legală de 10 miligram, cu titlu 900 ‰.
În anul 1946, BANCA NATIONALA ROMANA devine bancă cu unic acționar, sta tul roman.

39
Reglementarea activității BANCA NATIONALA ROMANA a fost reprezentată în perioada 1991 –
1998 de Legea nr. 34/1991, în perioada 1998 -2004, de Legea nr. 101/1998, iar din 2004, de Legea
312/2004 care îndeplinește în prezent, rolul de Statut al BANC A NATIONALA ROMANA .
Conform acesteia din urmă, Banca Națională a României este banca centrală a României, având
personalitate juridică. Aceasta este o instituție publică independentă, cu sediul central în
municipiul București și poate avea sucursale și age nții atât în municipiul București, cât și în alte
localități din țară.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, BANCA NATIONALA ROMANA beneficiază de suportul
unei rețele teritoriale alcătuite din 20 de sucursale, situate în zone cu un grad ridicat de
bancariza re. Aceste sucursale sunt clasificate în trei tipuri, în funcție de gradul de importanță pe
care îl prezintă: sucursală cu grad special (cea din București), 3 sucursale de grad I (cele din
Timișoara, Iași și Cluj -Napoca) și 16 sucursale de grad II (cele di n Arad, Pitești, Bacău, Oradea,
Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Craiova, Galați, Târgu Jiu, Baia Mare, Târgu Mureș, Ploiești,
Sibiu, Suceava.
Obiectivul fundamental al BANCA NATIONALA ROMANA este asigurarea și menținerea
stabilității prețurilor.
Conform Statutului, BANCA NATIONALA ROMANA sprijină politica economică generală a
statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și
menținerea stabilității prețurilor.
În îndeplinirea atribuțiilor, BANCA NATIONALA ROMANA și membrii organelor sale de
conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă
instituție sau autoritate.
BANCA NATIONALA ROMANA colaborează cu Ministerul Finanțelor Publice în vederea
stabilirii indicatorilo r macroeconomici în baza cărora se va elabora proiectul anual de buget.
Pentru îndeplinirea angajamentelor rezultate din acorduri, tratate, convenții la care România este
parte, Banca Națională a României colaborează cu autoritățile din țară și din străin ătate prin
furnizarea de informații, adoptarea de măsuri corespunzătoare sau în orice alt mod compatibil cu
prezenta lege.
În scopul aplicării prevederilor din legislația privind activitatea bancară, referitoare la colaborarea
cu autoritățile competente di n statele membre ale Uniunii Europene, [..], Banca Națională a

40
României va asigura condițiile necesare pentru realizarea schimbului de informații cu aceste
autorități.
Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Nați onală
a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar
Guvernatorul BANCA NATIONALA ROMANA , membru al Consiliului General al Băncii
Centrale Europene (BCE). Astfel BANCA NATIONALA ROMANA se implică activ în
activitatea str ucturilor și substructurilor SEBC și ale altor organisme comunitare, participând la
mecanismele de analiză și luare a deciziilor.
La data de 31 decembrie 2004, capitalul actual al BANCA NATIONALA ROMANA (de 100
miliarde lei) se majorează la 300 miliarde lei și aparține în întregime statului.
BANCA NATIONALA ROMANA exercită drepturi și îndeplinește obligații care revin României,
în calitate de membru al Fondului Monetar Internațional, inclusiv utilizarea facilităților acestei
instituții de finanțare pe termen mediu și lung, pentru nevoile balanței de plăți și consolidarea
rezervelor internaționale ale țării.
Banca Națională a României poate negocia și încheia acorduri, convenții sau alte înțelegeri privi nd
împrumuturi pe termen scurt și alte operațiuni financiar -bancare cu instituții financiare
internaționale, bănci centrale, societăți bancare și nebancare, cu condiția rambursării acestora în
termen de 1 an.

3.1 A NALIZA RELATIEI INFLAȚIE -ȘOMAJ
Două dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă un stat contemporan,
indeosebi in perioada de tranziție de la un tip de economie la altul (lucru valabil și in cazul
României, adică, trecerea de la economia de tip centralizat la o economie de piața) sunt
reprezentate de inflație și de șomaj. Aceste două probleme sunt și mai accentuate la nivelul
instituțiilor care pot lua decizii in legătura cu acestea (guvern, ministere) pentru că, nu de puține
ori, acestea trebuie sa alegă pentru ameliorarea uneia șingur.
Altfel spus, guvernul care incearcă o politică de macrostabilizare nu poate in nici un caz să
acționeze asupra ambelor probleme (inflație și șomaj). Factorii decizionali trebuie sa “cântărească”
implicațiile unei decizii asupra unui fenomen (de exemplu cu cât va crește rata șomajului,
temporar, pentru a se reduce rata inflației cu un anumit procent) și, respectiv, să aleagă dintre mai
multe variante alternative pe cea mai pu țin “nocivă“ pentru populație.

41
Relatia de compensare de tipul celei prezentate grafic este valabila numai pe termen scurt, si este
urmatoarea:
𝑅𝐼𝑡=𝑅𝐼𝑡−1+𝛼(𝑅𝑆𝑡−𝑅𝑁𝑆)
In aceste conditii, rata actuala a inflatiei (RI) depinde de doi factori:
O componenta inertiala, definita de inflatia asteptata, ce po ate fi substituita cu inflatia anterioara
(RI t-1);
O componenta ciclica, definita de devierea somajului actual (RS t) fata de rata naturala a somajului
(RNS).
Permite cuantificarea modificării medii a puterii de cumpărare în ultimele 12 luni
Este adecvată p entru deflatarea variabilelor nominale exprimate ca medie pe 12 luni (salariul
nominal anual, pensia anuală)
-Este utilizată de regulă ca benchmark în indexarea unor venituri (salarii, pensii)
Atenuează impactul efectelor de bază

3.2 ANALIZA RELATIEI INFLATIE -DOBANDA
Dobânda nominala, dobânda reala si inflatia
Aprecierile privind nivelul dobânzii sunt valabile atâta timp cât stabilitatea monetara asigura, la
expirarea termenului împrumutului, recuperarea integrala a valorii avansate, respectiv o putere de
cumparare echivalenta momentului acordarii împrumutului. Perioada actuala influenteaza acest
proces si pune pe prim plan riscul eroziunii capitalurilor.
Riscul eroziunii capitalurilor se refera la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate s uferi
prin faptul ca valoarea reala, la momentul de referinta, a ratelor de rambursare a împrumutului sa
nu poata acoperi integral capitalul împrumutat , evaluat în aceeasi termeni.
Datorita procesului inflationist, rata dobânzii implica doua componente:
• dobânda nominala, exprimata ca atare, prin rata curenta, de piata. Aceasta este înscrisa
în contractul de credit si depinde de variati factori cum ar fi: gradul de eficienta a
valorificarii capitalului, cererea si oferta de capital de împrumut, riscul de capital, de
dobânda si de imobilizare, bonitatea debitorului.
• dobânda reala exprima gradul de aparare a intereselor creditorului si se sabileste în
functie de evolutia ratei nominale a dobânzii si a ratei inflatiei.

42
• În acest context, dobânda reala est e direct proportionala cu dobânda nominala si invers
proportionala cu rata inflatiei.
Rata dobân zii reale este data de relatia:
𝑅𝑟=1+𝑅𝑛
1+𝑅𝑖−1
Rr – rata reala a dobânzii;
Rn – rata dobânzii nominale;
Ri – rata inflatiei.
Când rata inflatiei Ri = 10% i ar Rn = 20% vom avea:
𝑅𝑟=1+0.2
1+0.1−1=1.0909−1=0.0909 , respectiv 9,09%
Între dobânda nominala si dobânda reala exista mari disparitati care variaza de la tara la tara,
functie de gradul de inflatie existent în fiecare tara .
Evolutia ratei dobânzii nom inale, ratei inflatiei si a ratei dobânzii reale în România este prezentata
în tabelul de mai jos
Tabel Evolutia Dobanzii -mii lei
Perioada Dobânzi
nominale*
(medii) Dobânzi
nominale*
(medii) Dobânzi reale* (medii) Rata inflatiei
active pasive active pasive
2011 33,80 23,84
17,8
2012 30,36 16,03
14,1
2013 25,40 16,69
9,3
2014 16,98 11,29
8,6
2015 ian. 14,75 9,43
1,06
2015 feb.
0,24
2015 martie
0,21
2015 aprilie

Dobânda, in sens larg Reprezintă venitul sau reenumerarea unui capital. Ea este însușită de
proprietarul oricărui capital care este antrenat intr -o activitate economică, indiferent de natura

43
acesteia, sub forma de excedent in raport cu capitalul respectiv avansat. Dobânda se justifica prin
serviciul obișnuit sau normal adus de un capital in condiții legale. In cazul in care utilizarea
capitalului are loc in condiții de risc, acestea se acoperă prin plăți suplimentare ce măresc suma
încasată de proprietare, fără a fi insă dobândă. Este obținută fie ca renumerare pentru orice
împrumut bănesc in condiții de garanție, fie ca este adusă de o obligațiune sau orice altă valoare
imobiliară cu aceleași garanții, fie că este câștigată prin serviciul realizat cu oric e element de
capital real (mașina, utilajul, brevetul de investiții etc) pe orice piață concurențială când riscurile
sunt inexistente sau când toți factorii de risc au constituit deja obiectul plații unor prime speciale
care acoperă integral riscurile res pective. Fiind un surplus plătit proporțional, peste mărimea
capitalului foloșit, dobânda reprezintă o formă de venit care se poate realiza numai intr -o activitate
sau acțiune economică ce se realizează prin eficiență, in care se produce mai mult decât se
cheltuiește.
RATA REALĂ A DOBÂNZII ȘI INFLAȚIA
Ratele dobânzilor BANCA NATIONALA ROMANA – după data valabilității
Tabelul 3.2
Data Rata dobânzii de
politică monetară Rata dobânzii la
facilitatea de creditare
(lombard) Rata dobânzii la
facilitatea de depozit
07.mai.2015 1,75 3,25 0,25
01.apr.2015 2,00 3,75 0,25
05.feb.2015 2,25 4,25 0,25
08.ian.2015 2,50 4,75 0,25
05.nov.2014 2,75 5,25 0,25
01.oct.2014 3,00 5,75 0,25
05.aug.2014 3,25 6,25 0,25
05.feb.2014 3,50 6,50 0,50
09.ian.2014 3,75 6,75 0,75
06.nov.2013 4,00 7,00 1,00
01.oct.2013 4,25 7,25 1,25

44
06.aug.2013 4,50 7,50 1,50
Sursa : http://www. BANCA NATIONALA ROMANA .ro/Raport -statistic -606.aspx
In tabelul 3.2 ratele dobanzii intre anii 2013 -2015 rata dobanzii de politica monetara a scazut
semnificativ din anul 2013 pana in anul 2015 cu aproximativ 2.75% procente la fel se
inregistreaza si in cazul ratei dobanzii la facilitatea de creditare unde rata in anul 2013 este de 7,50
iar in anul 2015 este de 3,25 ceea ce insemna o descrestere masim a pe parcursul anilor de 4.25%
Dacă o instituție bancară oferă bani împrumut, in mod normal va prezenta celui creditat o
schema de rambursări și îi cere să plătească o dobândă pentru împ rumutul acordat. De exemplu,
pentru un împrumut de 10000$ USD, care va trebui rambursat in termen de un an se va cere de
către banca și plata unei sume de 10$ USD pe luna. Aceasta suma reprezintă o dobânda de 1200$
pe an, ceea ce se poate exprima și proce ntual, ca rata a dobânzii de 12% pe an:
100.$ 1000$120
=12
Rata dobânzii este prețul care este plătit pentru a împrumuta bani pentru o perioada
determinată de timp și este exprimată ca un procent per $ împrumut. In exemplul nostru, cu o rata
a dobânzii de 12% pe an înseamnă ca, persoana împrumutata trebu ie sa plătească 12 cenți pe an
pentru fiecare $ luat cu împrumut.
După cum pe piața bunurilor și serviciilor există mai multe preturi și tarife, tot așa există mai
multe rate ale dobânzilor. Banca va acorda bani cu împrumut unui client industrial la o rată a
dobânzii mai scăzută decât cea la care va da persoanelor fizice , deoarece in cazul persoanelor
juridice există un risc mai scăzut de rambursare. Totodată rata dobânzii cerută la un împrumut pe
termen lung va diferi de rata dobânzii pentru un împrumut pe termen scurt.
Dobânda reală este renumerarea unui capital calculată prin deducerea inflației din dobânda
nominala. Convențional, prezentarea acestei modalități de existenta a dobânzii pornește de la
ecuația lui Irving Fisher:
I=R+r, unde:
I=rata dobânzii nomi nale (rata de piață a dobânzii)
R=rata reala a dobânzii
r=rata inflației
R=i-r

45
In condițiile in care fenomenul inflaționist nu se manifestă, rata dobânzii nominale este egală
cu rata dobânzii reale:
R=i
Mărimea și dinamica acestei dobânzi se exprimă prin masa și rata dobânzii reale și această
forma a dobânzii are o importanță majoră pentru stimularea economiei veniturilor unitaților
economice și, îndeosebi ale populației pentru acumularea capitalului și creșterea investițiilor.
Comparativ cu rata inflației dobânda reală poate fi:
a)pozitivă când i>r, care incita in mod deosebit economiile și utilizarea acestora pentru
realizarea unor obiective economice prin investiții.
b)negativă când i<r, ca re frânează economișirea banilor și investirea lor, pentru că cei care
au economișit pot înregistra in termeni reali pierderi. Spre exemplu la cele detaliate anterior
presupunem ca avem un împrumut de 100$, rambursabil intr -un an. Suma plătita la sfârșitul anului
pentru acest împrumut este măsurata in termeni nominali și este formata din:
-100$ (capitalul împrumutat)
-8$ dobânda plătita ( in cazul unei rate nominale a dobânzii de 8%)
La o prima vedere se pare ca cel care a împrumutat a câștigat 8 $, insa, această afirmație nu
este integral adevărată deoarece nu s -a luat in calcul nivelul prețurilor pe pa rcursul anului
respectiv. Dacă preturile rămân constante intr -un an, atunci rata reală a dobânzii pe care o câștigă
împrumutătorul va fi de aseme nea de 8%, deoarece el poate cumpăra cu 8% mai multe bunuri și
servicii cu cei 108$ rambursați, decât putea cumpăra cu cei 100$ pe care i -a împrumutat.
Insă, daca nivelul preturilor va creste cu 8%, rata reală a dobânzii va fi zero, deoarece cu c ei
108$ rambursați cumpăra aceiași cantitate de bunuri ca și cu cei 100$ împrumutați inițial. Dacă
împrumutătorul a împrumutat cu o dobânda de 8% anual iar prețurile cresc cu 10% atunci rata
reala a dobânzii este de Dacă creditorii și debitorii sunt preoc upați de costurile reale, măsurate in
raport cu puterea de cumpărare, rata nominală a dobânzii va fi fixată la rata reală la care cad de
acord să fie rambursați banii plus o suma pentru a acoperii orice rată preconizată a inflației.
Ru=rr+r*, unde:
Ru=rata nominala dobânzii
Rr=rata reala a dobânzii
r*=inflația anticipata

46
Conșiderând ca un împrumut pe un an aduce un profit de 10% celui care acordă împrumutul și rata
inflației este 5% atunci rata nominală a dobânzii este de 15%
Ru=10+5=15%
Dacă inflația este conșiderate ca fiind 0% pentru anul respectiv, atunci rata nominală a
dobânzii va fi de 10%.
Ru=10+0=10%.

3.3 ANALIAZA RE LATIEI INFLATIEI -CURS DE SCHIMB
Cursul de schimb și fluxurile de capital În trimestrul IV, cursul de schimb leu/euro s-a plasat pe
un palier mai înalt, iar volatilitatea lui s -a amplificat, după ce în precedentele trei luni a coborât și
a rămas cvasistabil în apropierea valorilor minime ale anului. Comportamentul său – doar parțial
corelat cu cel al ratelor de schimb ale celorlalte monede din regiune – a reflectat atât schimbările
sentimentului pieței financiare internaționale, cât și modificările de percepție a investitorilor
asupra riscului asociat economiei și pieței financiare locale, determinate de evenimente/ evoluț ii
produse pe plan intern în acest interval
Figura3.3 ANALIAZA RELATIEI INFLATIEI -CURS DE SCHIMB

Sursa : Raport asupra Inflatiei BANCA NATIONALA ROMANA februarie 2017 În debutul
trimestrului, raportul leu/euro a consemnat o creștere abruptă, atingând la finele primei decade a
lunii octombrie cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Mișcarea – opusă celei evidențiate de

47
ratele de schimb ale celorlalte monede din regiune – a avut ca resort temerile provocate de
inițiativele legislative vizând sectorul bancar discutate în această perioadă, precum și de măsurile
fiscale și salariale nou promovate, percepute de investitori ca generând riscuri la adresa
fundamentelor interne. Pe fondul calmării relativ rapide a îngrijorărilor ca urmare a acțiunilor
inițiate în vederea atenuării implicațiilor unora dintre aceste măsuri34, cursul de schimb al leului
și-a stopat ascensiunea.
El a rămas totuși pe palierul înalt deja atins, în condițiile creșterii pe piețele externe a probabilității
efectuării de către Fed a unei noi majorări a ratei dobânzii în luna decembrie 201635 – context în
care dolarul a înregistrat o semnificativă aprec iere în raport cu euro, iar celelalte monede din
regiune s -au înscris pe o tendință de depreciere față de cea europeană. Raportul leu/euro și -a
amplificat apoi fluctuațiile, receptând influențele mixte generate de mediul extern, caracterizat în
acest inter val prin: (i) creșterea aversiun
Tabel 3.3 sinteza inflatiei
Data IPC CORE2
ajustat limita superioară limita inferioară țintă
variație anuală (%)
mar.16 -2.98 -3.86 3.5 1.5 2.5
apr.16 -3.25 -3.86 3.5 1.5 2.5
mai.16 -3.46 -3.85 3.5 1.5 2.5
iun.16 -0.7 0.43 3.5 1.5 2.5
iul.16 -0.78 0.5 3.5 1.5 2.5
aug.16 -0.2 0.55 3.5 1.5 2.5
sep.16 -0.57 0.57 3.5 1.5 2.5
oct.16 -0.43 0.59 3.5 1.5 2.5
nov.16 -0.67 0.49 3.5 1.5 2.5
dec.16 -0.54 0.35 3.5 1.5 2.5
ian.17 0.05 0.47 3.5 1.5 2.5

Sursa : WWW.BANCA NATIONALA ROMANA.RO

48
Tabel Ratele Inflatiei
Tabel : Pro gnoza ratei Inflatiei 2016 -2019
T1 – trimestrul 1 , T2 -trimestrul 2 , T 3-trimestrul 3 T4-trimestrul 4
În strânsă conexiune cu teoria parității puterii de cumpărare este conceptul de curs real de schimb
Cursul real de schimb se poate defini ca fiind cursul nominal ajustat cu prețurile de pe cele două
piețe. Sau, în mod echivalent, cursul r eal de schimb dintre leu și euro, notat cu
EUR RONQ/ ,
reprezintă prețul în lei al coșului de consum european raportat la prețul coșului de consum din
România, exprimat tot în lei.
𝑄𝑅𝑂𝑁/𝐸𝑈𝑅=𝑅𝑂𝑁
𝐸𝑈𝑅𝑂∗𝑃𝑧𝑒
𝑃𝑅𝑜
Deoarece cursul r eal de schimb exprimă prețul relativ al unui coș de bunuri, acesta nu are o unitate
de măsură. Cursul de schimb real este un indicator foarte important în economie datorită faptului
că este o măsură a competitivității unei țări. Suntem obișnuiți să spunem că atunci când cursul de Data rata anuală a
inflației limita
inferioară a
intervalului
de variație limita
superioară
a
intervalului
de variație ținta
anuală de
inflație rata anuală a
inflației exclusiv
efectele de runda I
ale modificărilor
cotei TVA

variație anuală (%); sfârșit de perioadă
2016T3 -0.57 1.5 3.5 2.5 0.8
2016T4 -0.54 1.5 3.5 2.5 0.9
2017T1 0.18 1.5 3.5 2.5 0.5
2017T2 0.6 1.5 3.5 2.5 0.9
2017T3 1.2 1.5 3.5 2.5 1.5
2017T4 1.6 1.5 3.5 2.5 1.9
2018T1 2.7 1.5 3.5 2.5 2.7
2018T2 3.0 1.5 3.5 2.5 3.0
2018T3 3.0 1.5 3.5 2.5 3.0
2018T4 3.1 1.5 3.5 2.5 3.1
2019T1 3.4 1.5 3.5 2.5 3.4

49
schimb nominal
EUR RONS/ crește, moneda națională se depreciază, exporturile cresc, iar
importurile scad, România devine mai competitivă pe piețele externe și deficitul de cont curent se
micșorează. Acest lucru nu este valabil decât pe termen scurt, atunci când prețurile în cele două
economii sunt fixe. Ceea ce influențează exporturile și importurile este cursul real, nu cursul
nominal de schimb .
De exemplu, să presupunem că prețul unui bun în România este
RON PRO 100 , iar prețul
aceluiași bun în Germania este
EUR PZE 32 , la un curs nominal de
. / 3,3/ EUR RON SEUR RON
În acest caz, bunul produs în Germania are un preț în lei de
RON6,105 , fiind mai scump decât
cel în România. Prin urmar e, în cazul bunul respectiv, agenții economici români vor exporta în
Germania. Dacă piețele valutare determină o depreciere a monedei naționale, iar cursul de schimb
crește la valoarea
EUR RON SEUR RON / 5,3/ , bunurile produse în România devin și mai iefti ne
comparativ cu cele produse în Germania și prin urmare, mai mulți agenți economici se vor orienta
către exportul bunului respectiv, ceea ce ne duce la concluzia familiară că atunci când moneda
națională se depreciază, exporturile sunt încurajate. O conse cință firească a creșterii cererii pentru
bunul x pe piața românească este creșterea prețului factorilor de producție. Creșterea prețului
factorilor de producție determină în schimb creșterea prețului produsului. Dacă prețul bunului x în
România devine
RON PRO 115 , bunurile în economia națională devin mai scumpe comparativ
cu cele din străinătate și fluxul comercial se inversează: vor scădea exporturile și vor crește
importurile. Deci competitivitatea României în exterior se poate înrăutăți atun ci când moneda
națională se depreciază, în funcție de modul în care evoluează prețurile.
În concluzie, atunci când prețurile sunt fixe , deprecierea nominală a monedei naționale face
bunurile interne mai ieftine comparativ cu cele străine, ceea ce încurajea ză exporturile și frânează
importuril e. În realitate, adevăratul factor determinant al soldului contului curent este cursul real
de schimb. Efectul asupra contului curent se datorează atât evoluției cursului de schimb, dar și a
prețurilor

50
CONCLUZIII
Pornind de la premisa că inflația este în primul rând un fenomen monetar ( inflația există doar în
prezența banilor ), explicarea genezei și naturii acesteia trebuie să înceapă de la formele istorice pe
care le -au îmbrăcat banii de -a lungul secolelor. În ace st context, se pot sintetiza trei forme istorice
ale fenomenului inflaționist.
Prima formă a inflației a fost cea monetaro -bănească, care s -a manifestat sub forma devalorizării
mascate a monedelor din metale prețioase, prin punerea în circulație a unor mon ede false, cu o
greutate mai mică sau un conținut în aur mai redus decât cele oficiale. Elementele definitorii ale
acestei forme de inflație au fost: conținutul real în aur al monedelor metalice era mai mic decât
conținutul nominal, deci s -a separat conțin utul nominal de cel real al monedelor; transformarea
existenței -aur în aparență -aur a monedei; aglomerarea circulației cu monede ieftine fără valoare
deplină, toate acestea conducând la scăderea puterii de cumpărare a acestora.
Cea de -a doua formă a inflaț iei a fost inflația banilor de hârtie convertibili în aur, care s -a
manifestat în perioada trecerii de la feudalism la capitalism, când statele europene au început să
înlăture haosul monetar medieval, creând sisteme naționale prin emiterea biletelor de ban că cu
acoperire deplină în aur. S -a urmărit crearea unor sisteme bănești stabile, care să asigure
o circulație monetară normală (sănătoasă). (conspecte.com/, 2017)
Cantitatea banilor de hârtie se limita la aurul pe care acești bani îl reprezentau în circulație. Această
corespondență dintre cantitatea de aur existentă în depozitele bănc ilor de emisiune și volumul
bancnotelor din circulație asigura optimizarea sau echilibrul circulației bănești într -o economie. În
această situație, cel puțin temporar, inflația nu putea să apară , ea neavând bază de desfășurare.
După o anumită perioadă însă , s-a creat un dezechilibru între mărimea depozitelor de aur -monedă,
care era în funcție de producția de metal prețios sau de posibilitățile fiecărei țări de a procura aurul
monetar, și cantitatea de semne monetare (bilete de bancă) emise, care era depende ntă de volumul
tranzacțiilor. Inflația de acest gen apărea atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulație
devenea excedentară față de cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar și etalonul
aur (cantitatea de aur aferentă unei u nități monetare).
A treia formă a inflației este cea contemporană și anume inflația banilor de hârtie neconvertibili în
aur. Inflația contemporană constă în deprecierea banilor de hârtie și a banilor de credit, care se
exprimă prin creșterea generalizată a prețurilor și prin lipsa de încredere a agenților economici în
moneda existentă; ea este expresia unui dezechilibru dintre banii depreciați și nevoile circulației

51
bunurilor economice. Realitățile inflaționiste diferențiate pe țări și etape au făcut posibi lă apariția
unor numeroase și controversate puncte de vedere cu privire la natura însăși a formei contemporane
de inflație.

52
BIBLIOGRAFIE
2. A.Țugui. (2011). Inflația –concepte , teorii politiciieconomice. În t. p. Inflația –concepte,
Inflația –concepte , teorii politiciieconomice (p. 98). Bucuresti: Economica.
3. ANGHELACHE, G. (2009). Piața de capital -caracteristici, evoluții,. Bucuresti:
Econom ica.
4. BOAJĂ, M. (2010). . Relații financiare și valutare internaționale,. Bucuresti: ase.
5. conspecte.com/ . (2017, IUNIE 17). Preluat de pe conspecte.com/:
http://conspecte.com/Macroeconomie/inflatia.html
6. Constantin Anghelache, C. (2010). România 2010 -Starea economică; perspective; .
Bucuresti: Universitara.
7. Dobrota, N. (2007). Economie. În economie, economie (p. 151). Bucuresti: ASE.
8. GAFTONIUC, S. (2007). Practici bancare internaționale, București,. Bucuresti:
Economica.
9. Onofrei, M. (2009). Management financi ar. Bucuresti: C. H. Beck,.
10. Richard Lipsey, A. C. (2009). "Economia pozitivă". În ". pozitivă", "Economia pozitivă"
(p. 55). Bucuresti: Economică.

53