Introducere… … … 2 [625032]

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………… ………….. …. 2
Capitolul I. Managementul riscurilor de mediu…………………………………….. …………………………… 4
I.1. Etapele procesului de management al riscului ……………………………………… ……….. 4
I.2. Noțiunea de mediu și risc de mediu ……………………………………………………… …. 7
I.3. Beneficiile implementǎrii unui sistem de management al riscului de mediu …………………….. 12
I.4. Caracteristicile particulare ale managementului riscului de mediu ………………………….
I.5. Modalitățile de implementare a managementului riscului de mediu …………………………. 13
14
Capitolul II. Aspecte generale privind activitatea firmei S.C OMV PETROM S .A……………….. …. 16
II.1. Scurt istoric S.C OMV PETROM S .A………………………………………………………………………..
II.2. Prezentare generală asupra naturii activității societății ………………………………………………. … 16
17
II.3. Operațiuni, produse și servicii ……………………………………………………………………………………. 19
II.4. Conduc erea societății S .C OMV PETROM S.A…………………………………………………………… 22
II.5. Principalele realizări ale societății OMV PETROM S .A……………………………………………….. 25
II.6. OMV PETROM S .A strategia actualizatӑ 2021 + acces durabil la energie pentru viața
modernă de zi cu zi ………………………………………………………………………………………………………….
27
II.7. Tendințe macroeconomice și sectoriale globale ………………. ………………………………………… … 27
Capitolul III. Strategii și politici economice de protecția mediului în in dustria de petrol. Studiu
de caz…………………………………………………………………………………… …………………..
30
III.1. Politici de mediu în cadrul firmei analizate …………………………………………… ….. 31
III.2. Obiective strategice, planuri și direcție de actiune pentru reducerea și prevenirea poluării
în cazul firmei analizate ……………………………………………… ………………. ………………….. ……………..
34
III.3. Denumirea proiectelor și beneficiile acestora ……………………………………………………………. . 37
III.4. Cheltuieli pentru protecția mediului ………………………………………………………………………… .. 40
Capitolul IV. Concluzii ……………………………………………………………………………………………….. ….. 45
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………….. ……. 50

2
INTRODUCERE

În ultimii ani, problematica riscului mediului a devenit o preocupare importantă
și, în prezent, din ce în ce mai mulți manageri, precum și specialisti din industrie,
afaceri, administrație, mediul academic sunt preocupați de înțelegerea și/sau abordarea
acesteia, ca bază de fundamentare în adoptarea deciziilor.
Procesul managemen tului riscului de mediu necesitӑ o analizӑ atentӑ a
facilitӑților și operaț iilor în scopul gӑsirii unor cӑi de îmbunӑtӑțire semnifi cativӑ a
înțelegerii acestuia. Aplicarea managementului risc ului de mediu trebuie sӑ conducӑ la
îmbunӑtӑțirea performanț elor de mediu .
Lucrarea de față are ca scop principal prezentarea implicațiilor riscurilor și
pericolelor asupra bunurilor și pro prietăților agenților economici, diferitelor persoane
juridice și a oamenilor, dar și a importanței activităților de evitare, prevenire, limitare și
acoperire a acestora, necesare în cadrul unei economii de tip concurențial, economie
care este caracterizat ă prin riscuri și incertitudini la tot pasul.
Referitor la titlul lucrării „ Managementul riscurilor de mediu ” subliniez că a
reprezentat impulsul care mi -a determinat alegerea, deoarece îmi putea oferi
răspunsurile la întrebări precum: Ce este riscul? Ce se întâmplă dacă activitatea
eșuează? Ce puncte slabe sunt în proiectarea activității? și în același timp îmi oferea
suportul informațional de care ar trebui să dispun ca viitor anteprenor/manager ȋntr -o
intreprindere.
Cercetare a realizată, reușește să identifice obținerea informațiilor care sunt
necesare în vederea luării unei decizii corecte , fiind structurată în acest sens pe patru
capitole.
Pentru a înțelege mai bine managementul riscului în afa ceri, în prima parte a lucrării
este prezentat ce este riscul si mediul , care sunt principalele acte normative care stau la
baza reglementării managementului riscurilor si care sunt beneficiile implementarii unui
sistem de m anagement al riscului de mediu.
Alte informații dobândite din parcurgerea acestui capitol se referă la
caracteristicile particulare ale managementului riscului de mediu și la modalitӑțile de
implementare a managementului riscului de mediu.
Capitolul II ne propune să pătrundem mai adânc în cunoașterea temei, analiz ând
în detaliu firma SC OMV PETROM SA, analiză ce cuprinde: istoricul firmei,

3
prezentarea obiectului de activitate , produsele ș i serviciile oferite, care sunt organele de
conducere ale firmei , care sunt princ ipalele realizӑri ale societӑț ii, pentru ca în final să
descoperim și câteva aspecte legate de strategia actualizata 2021+ acces durabil la
energie pentru viața modernӑ de zi cu zi.
Cel de -al treilea capitol are în vedere studiu de caz privind strategiile și politicile
economice de protecția mediului ȋn industria de petrol și anume SC OMV PETROM SA
cuprinzȃ nd politici de mediu în cadrul firmei, obiective strate gice, planuri și direcție de
acțiune pentru reducerea și prevenirea poluării, precum și cheltuieli pentru protecția
mediului.
Am încheiat prezenta lucrare cu capitolul IV, în care voi prezenta concluziile la
care am ajuns în urma realizării studiului de caz.
La elaborarea lucrării de față am avut în vedere literatura de speciali tate în
domeniu, utilizând următoarele materiale: Adriana Bebeșelea, Veronica Kűrti, Ancuța
Tamaș, Antonela Körösi, Politici de mediu , Editura Eurostampa, Timișoara, 2013; Gabriel
Băbuț, Evaluarea riscului sanitar , Editura INFOMIN, Deva, 2002 ; Roland Morar u, Gabriel
Băbuț, Evaluarea riscului ecologic , Editura Infomin, Deva, 2000.

4
CAPITOLUL I.
MANAGEMENTUL RISCURILOR DE MEDIU
I.1. ETAPELE PROCESULUI DE MANAGEMENT AL RISCULUI
Ce este riscul? Majoritatea tind să răspundă că ris cul este p osibilitatea de a fi
rănit sau de a -ți fi cauzate diverse prejudicii. Această idee există și în majoritatea
dicționarelor, de exemplu Shorter Oxford Dictionary of the English Language definește
riscul ca fiind: „danger; the possibility of loss or injury”, respectiv per icolul;
posibilitatea de a pierde sau a suferi prejudicii.
O abordare a riscului presupune privirea acestuia din două puncte de vedere.
Primul se concentrează asupra evenimentelor nedorite care pot aduce prejudicii sau
pierderi. De exemplu atunci câ nd o societate comercială se lansează într -o activitate
riscantă, conducerea urmăre ște identificarea factorilor care pot influența negativ
activitatea respectivă. În acest sens se ridică următoarele întrebări: Ce se întâmplă dacă
activitatea eșuează? Ce pu ncte slabe sunt în proiectarea activității? Suntem capabili să
respectăm termenele limită stabilite? Se observă că în acest caz managerii1 nu încearc ă
să identifice o caziile , ci urmăresc evitarea evenimentelor care pot duce la pierderi.
Această abordare ex clusivistă c e se focalizează asupra întamplărilor nedorite se poartă
numele de perspectiva riscului pur.
A doua perspectivă a abordării riscului se referă la obținerea informațiilor care
sunt necesare în vederea luării unei decizii corecte. Când o decizie este adopta tă în
condiții de ignoranță, aceasta poate să fie o decizie riscantă ce poate conduce la o
nereușită , iar în cazul unei decizii temeinic fundamentate, bazată pe informații complete
și corecte, aceasta este mai puțin riscantă, iar șansele de succes în implementarea ei sunt
mari.
Cele două puncte de vedere prezentate anterior au în comun faptul că ambele
privesc o activitate ce se va desfășura in viitor , o oportunitate care are întotdeauna un
anumit grad de incertitudine. Manage mentul riscului are un punct de vedere mai amplu
în ceea ce privește riscul, de exemplu în domeniul afacerilor, o situație de risc este
atunci când te afli în fața unei ocazii de câștig, dar care se poate finaliza printr -o

1 Manager = persoan ă care conduce o entitate economic ă, îndeplinind integral sau par țial func țiile de
previziune și organizare a activit ății, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control
asupra obiectivelor propuse .

5
pierdere.
Managementul r iscului este un proces de luare a hotărârilor în urma căruia
rezultatele din estimarea riscului sunt integrate cu principii economice, tehnice, sociale
și politice pentru generarea unor strategii de diminuare a riscului.
Managementul riscului este, la modul general, o activitate pe care o efectuează
fiecare din noi, în fiecare zi, pentru a decide, din mii de posibilități, ce trebuie făcut la
un anumit moment. Uneori aceste activități sunt realizate ca urmare a acțiunii
subconștientului, și contribuie la transformarea comportamentului în situațiile în care un
eveniment ce implică risc începe să se manifeste. Alegerea unei opțiuni de
comportament depinde de atitudinea din fața riscului.
Principalele acte normative care stau la baza reglementării manage mentului
riscurilor (MR) sunt următoarele:
 Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și
controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
 Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 400/2015 pentru aprobarea
codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și
completările ulterioare;
 Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 201/2016 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind coordonarea, îndrumar ea metodologică și
supravegherea stadiului implementării și dezvoltării sistemului de control intern
managerial la entitățile publice;
 Bunele practici internaționale;
 Legea nr. 174/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
86/2014 privin d stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației
publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Potrivit prevederil or standardului AS/NZS 4360: 2001, riscul reprezintă
posibilitatea de materializare a unui eveniment care va induce un impact asupra
anumitor obiective. Riscul poate fi generat de un eveniment, o acțiune sau absența unei
acțiuni, consecințele posibile variin d de la cele benefice la cele catastrofale. Riscul de
mediu se poate manifesta sub forma stres ului generat de activitatea (sau inactivitatea)
umană și poate genera efecte adverse asupra mediului, precum și degradarea sau

6
pierderea durabilității. Management ul riscului vizează cultura, procesele și structurile
consacrate în mod efectiv managementului o caziilor posibile și efectelor adverse.
Managementul riscului implică toate categoriile de personal, nefiind niciodată
responsabilitate a exclusivă a conducerii la vârf sau a organizațiilor care oferă
consultanță în domeniul riscurilor. Derularea procesului de management al riscului
necesită atât angajamentul și energia decizională a conducerii la vârf cât și implicarea
angajaților, deoare ce aceștia din urmă pot identifica primii un incident, un pericol
posibil sau o oporunitate de perfectionare . De asemenea, în acest proces pot fi implicate
și părțile afectate/interesate.
Etapele procesului generic de management al riscului sunt următoarele :
• stabilirea contextului -> determinarea conjuncturii strategice, organizaționale și de
management al riscurilor, precum și stabilirea structurii analizelor și a criteriilor pe baza
cărora riscurile vor fi evaluate; identificarea părțilo r afectate/ interesate și definirea
politicilor de comunicare și consultare;
• identificarea riscurilor -> identificarea, ca bază a analizei ulterioare, a ceea ce se poate
întâmpla, de ce și cum, inclusiv a pericolelor și a consecințelor;
• analiza riscuri lor-> analiza riscurilor, în termeni de probabilitate și gravitate;
posibilitățile de control și efectul măsurilor de control asupra gravității consecințelor;
• evaluarea și ierarhizarea riscurilor -> compararea nivelurilor de risc estimate cu
criteriile p restabilite; în continuare, riscurile pot fi ierarhizate în vederea identificării
priorităților; riscurile identificate ca având o prioritare redusă pot fi acceptate fără a fi
tratate, constituind doar subiectul monitorizării și revizuirii;
• tratarea ris curilor -> dezvoltarea și implementarea unui plan de management, care
trebuie să includă considerații privind alocarea resurselor financiare și de altă natură,
precum și termene de acțiune;
• comunicare și consultare -> consultarea și comunicarea cu părțile afectate/interesate,
interne și externe, în fiecare etapă a procesului de management al riscului;

7
• monitorizare și revizuire -> monitorizarea și revizuirea riscurilor, precum și evaluarea
performanțelor sistemului de management al riscurilor și a modific ărilor care îl pot
afecta.
Deși sunt prezentate ca activități independente, în practică etapele enumerate
anterior se găsesc într -o strânsă interacțiune (Băbuț, Moraru, 2003). De exemplu, atunci
când riscurile au fost identificate, contextul și criteriile trebuie revizuite, iar anumite
aspecte ale analizei trebuie reconsiderate.
Etapele vizând comunicarea și consultarea, precum și monitorizarea și revizuirea
implică activități și concepte care cuprind întregul proces de management. În fiec are
etapă a procesului, precum și în cadrul procesului de management al riscului, ca
ansamblu, trebuie să existe și să funcționeze mecanisme potrivite de comunicare și
consultare, atât în cadrul organizației cât și între organizație2 și părțile externe. De
asemenea, cele două etape menționate anterior trebuie să vizeze revizuirea și
monitorizarea riscurilor, precum și evaluarea performanțelor sistemului de management
al riscurilor și a modificărilor care îl pot afecta.
Fiecare etapă a procesului de ma nagement a riscului trebuie să fie documentată.
Documentația trebuie să conțină date privind ipotezele, metodele și sursele de informații
utilizate, precum și rezultatele obținute. Pe plan mondial există și alte modele de
management al riscului care implic ă etape similare, dar care recurg la o terminologie
ușor diferită. Un exemplu în acest sens îl constituie modelul „7 Cs“, propus de Beer și
Ziolkowski (Beer, Ziolkowski, 1995 ).
I.2. NOȚIUNEA DE MEDIU ȘI RISC DE MEDIU
Mediul reprezintă conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2005
privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006 și modificată prin OUG nr.
57/2007 și prin OUG nr. 114/2007 publicată în M. Of. nr. 713 din 22 octombrie 2007,
ansamblul condițiilor și elementelor naturale a le Terrei: apa, aerul, solul și subsolul,
aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune
cuprinzând elementele enumerate anterior, in clusiv unele valori materiale și spirituale,
calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului.

2 Organiza ție= asocia ție de oameni cu concep ții sau preocup ări comune, uni ți conform unui regulament
sau statut, în vederea depunerii unei activit ăți organizate .

8
Din definiția prezenta tă ulterior se arat ă că noțiunea cuprinde atât mediul natural
– natura în forma sa originară, cu părțile ei vizibile și invizibile, reprezentând condiția
existenței tuturor viețuitoarelor (terenurile de orice fel, subsolul oricăror terenuri, apele
subterane și de suprafață, pădurile, aerul, flora și fauna terestră și acvatică etc.) – cât și
mediul artificial , cel creat de oameni, adică bunurile care există datorită activității
întreprinse de om și care reprezintă condițiile materiale ale vieții.
Problematica “mediului înconjurător” nu este una nouă, ea s e află în atenția mai
mult sau mai puțin conștientă a omului, respectiv a sociețății încă de la începutul
industrializării (prima jumătate a secolului al XIX -lea), devenind o problemă gravă încă
din a doua jumătate a secolului XX – fapt ce a determinat o serie de organisme naționale
și internaționale să se sesizeze de consecințele acesteia nu numai asupra sănătății
societății, cât și asupra productivității economice, atât pe termen scurt și mediu, cât pe
termen lung.
Prin activitatea sa economică, omul pătrunde în procesele complexe din
ecosistem e preluând o parte din această materie organică pentru interesele sale și ale
societății. El va folosi numeroase plante și animale, de aceea în activitatea sa economică
va trebui să știe ce se petrece în lumea plantelor și a animalelor, ce factori contribu ie la
amplificarea biocenozei.
În cadrul relației om -mediu natural se poate observa un moment dificil de criză.
De altfel, în decursul istoriei societății, posibilitățile oferite de mediu în unele momente
au fost suprasolicitate. Fenomenul a gener at reacții specifice: crize alimentare, migrații
în ținuturi altădată intacte, în care nu se credea că este posibilă desfășurarea unor
activități (lucru realizabil astăzi datorită performanțelor și proprietăților diverselor
materiale corespunzătoare nu num ai tehnologiilor de exploatare și prelucrare a
resurselor din zonă, ci și dotărilor de toate tipurile de care beneficiază personalul care
deservește instalațiile și efectuează experiențele științifice specifice misiunilor pe care
trebuie să le îndeplineasc ă), dar noutatea constă în faptul că acum Pământul întreg este
apreciat a funcționa ca o ”unitate economică” și este în întregime suprasolicitat, iar
omul a devenit conștient de acest fapt.
Problemele de mediu sunt legate în perioada contemporană de creșterea
demografică, urbanizare, nivelul și structura producției și a consumului, evoluția
tehnică. Aspectele cele mai grave s e evidențiază în ultimele decenii, ele rezultând , de
cele mai multe ori , din necesitatea evacuării deșeurilor provenite dintr -o producție și un
consum continuu și o creștere accelerată (dar care, nici pe 10 Politici de mediu departe,

9
nu prezintă o legătură obiectivă între nevoi și satisfacerea lor, ci – mai degrabă –
reflectă o legătură între dorințe și satisfacerea lor).
Trăsăturile generale ale mediului sunt următoarel e (Bebeșelea , Kűrti, Tamaș ,
Körösi , 2013) :
• mediul este un sistem viu și deschis, dominat, deci, de legi biologice și
întreținând un schimb permanent de resurse cu mediul economicosocial;
• funcțiile mediului nu reprezintă o însumare a funcțiilor elementelor sale
componente, ci o formă de exprimare a unui întreg care înseamnă mai mult decât o
sumă;
• între elementele mediului există o puternică interdependență, motiv pentru care
el nu poate fi descompus în el ementele sale componente pentru realizarea cuplării cu
activitatea economico -socială, decât cu prețul unor dezechilibre ecologice;
• datorită energiei interne și prelucrării informaționale, mediul este un sistem
organizațional ce dispune de o mare interdependență funcțională; autoreglarea
sistemului se realizează în limite destul de largi, care au făcut posibilă dezvoltarea unei
civilizații bazate pe tehnologii lineare, mari consumatoare de energie directă și
indirectă;
• conceptele de bază cu care se poate opera în analizarea mediului ca sistem sunt
entropia și cantitatea de informație;
• dinamica mediului este dată de schimbul de m aterie, energie și informație,
realizat atât între elementele sale componente cât și cu mediul economico -social;
• mediul este un sistem continuu și neanticipativ
Mediul este un factor economic de cea mai mare importanță, considerat, în mod
tradițion al, de analiza economică, ca fiind un factor de producție, alături de capital și de
muncă. În general , mediul (fizic) în afara faptul ui că este un factor productiv generator
de inputuri primare obținute de procesul productiv este, de asemenea, „recipientul ”
produselor reziduale al proceselor de producție și consum, care vor putea fi sau nu
absorbite în funcție de capacitatea de asimilare a mediului considerat. Pe de altă parte, o
funcție actuală a mediului este aceea de furnizor de servicii cu caracter recr eativ sau

10
altele legate de conceptul de calitate a vieții, a căror cerere este determinată de nivelul
de dezvoltare al societății.
Mediul nu poate fi limitat însă numai la funcția de „furnizor” de resurse și
servicii recreative, el „administrând” cel mai mare serviciu pentru umanitate:
menținerea vieții pe Pământ – bază a întregii activități – grație procesului de fotosinteză,
a ciclurilor biogeochimice care sunt profund implicate în homeostaza ecosistemelor, în
menținerea funcționalității circuite lor informaționale genetice, etc. (Bebeșelea , Kűrti,
Tamaș , Körösi , 2013, pg.13)
Riscul de mediu rezultă în urma interacțiunii dintre activitățile umane și mediu.
(Băbuț & Băbuț, 2002)
Managementului riscului3 vizează punerea în legătură a tuturor elementelor și
actorilor din sistemul de management al dezastrelor și dezvoltarea instrumentelor de
diminuare a dezastrelor bazate pe strategii de prevenire și intervenție, transf er și schimb
reciproc de cunoștințe, educație și tehnici de luare a deciziilor. (Băbuț & Moraru, 2004)
Noțiunea de r isc pentru mediu admite faptul că activitățile unei organizații pot crea
anumite forme de modificare a mediului. Riscul de mediu poate viza:
• flora și fauna;
• sănătatea și bunăstarea economică a oamenilor;
• bunăstarea socială aer și sol;
• energia și clima.
Managementul riscului3 include două componente esențiale: evaluarea riscurilor
și evaluarea vulnerabilităților. Degradarea mediului reprezintă atât un factor de risc la
dezastru, cât și o cauză pentru creșterea vulnerabilității comunităților la hazarde. Din
perspectiva protecției mediului, potențiale activități care contribuie la prevenirea

3 Managementul riscurilor este un proces efectuat de conducerea și celalalt personal al organizației
constând în: definirea strategiei ce trebuie aplicată; identificarea și evaluarea riscurilor ce pot afecta
organizația și activitățile ce se desfășoară în cadrul acesteia, ținând c ont de parteneriate și de mediu;
controlul riscurilor astfel încât acestea să se încadreze în limitele toleranței la risc; monitorizarea,
revizuirea și raportarea continuă a situației riscurilor, beneficiindu -se de experiența acumulată (proces de
învățare) , pentru a se obține o garanție rezonabilă cu privire la realizarea obiectivelor organizației.

11
dezastrelor (mai exact la scăderea vulnerabi lităților și a riscurilor), realizate împreună de
ONG -urile4 de mediu, administrația publică5 și comunitățile6, sunt:
– utilizarea rațională a resurselor naturale (atât pentru consumul uman direct, cât
și în industrie);
– reducerea intervenției umane extr eme asupra naturii (prin activități ca:
defrișări, îndiguiri, exploatări industriale puternic poluatoare, distrugerea spațiilor verzi
urbane etc.);
– scăderea numărului și a cantității de agenți poluatori pe care activitățile umane
îi eliberează în mediu (cum sunt deșeurile, substanțele toxice provenite din industrie,
emisiile de gaze cu efect de seră etc.)
Managementul riscului de mediu (MRM) diferă semnificativ de managementul
altor tipuri de risc, datorită faptului că, caracteristicile sale parti culare reflectă
complexitatea mediului.
Numărul mare de ecosisteme și organisme, modul în care acestea interacționează
între ele sau cu sistemele limitrofe generează atât un grad înalt de complexitate, cât și
un nivel semnificativ de nesiguranță .
Factorii care afectează managementul riscului de mediu includ:
• absența datelor sau existența unui volum redus de date;
• necesitatea formulării unor ipoteze;
• variabilitatea naturală;
• utilizarea unor concepte, tehnici și metode noi, care prov in din domenii
științifice insuficient dezvoltate și care constituie obiectul a numeroase dispute și
controverse în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse;
• duratele mari de timp;

4 ONG = organiza ție neguvernamentală, institu ție care lucreaz ă independent fa ță de activitatea Guvernului,
deși unele ONG -uri sunt par țial sau integral finan țate de acesta.
5 Administra ție public ă= ansamblul de activit ăți ale Pre ședintelui Rom âniei, Guvernului, autorit ăților
administrative autonome centrale, autorit ăților administrative autonome locale și dup ă caz, structurilor
subordonate acestora, prin care, în regim de putere public ă, se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele
legii, se presteaz ă servicii publice.
6 Comunitate = grup de oameni care au interese, credin țe sau norme de via ță comune.

12
• efectele potențiale asupra mediului și a bunăstării econom ice la scară locală,
regională, națională, internațională, globală și posibilitatea producerii unor consecințe
ireversibile;
• absența unei legături directe și clare între anumite cauze și efecte asupra
mediului.
I.3. BENEFICIILE IMPLEMENTǍRII UNUI SISTE M DE
MANAGEMENT AL RISCULUI DE MEDIU
Managementul riscului de mediu facilitează o abordare structurată și sistematică
a procesului de adoptare a deciziilor în domeniul mediului. Valoarea și forța abordării
manageriale a riscului rezidă în faptul că ea combină diverse tehnici de evaluare și de
consultare, unindu -le într -un ansamblu care conferă consistență demersului de adoptare
a deciziilor. (Băbuț & Moraru, 2002)
Managementul riscurilor conferă oricărei organizații capacitatea de a -și înțelege
mai bine modul de derulare a operațiilor și abilitatea de a răspunde mai eficient la
schimbările circumstanțelor interne și externe.
Managementul riscului de mediu poate conduce la beneficii directe pentru orice
organizație, prin îmbunătățirea informațiilor disponibile. Astfel, managementul riscului
de mediu poate:
 scade cheltuielile și adăuga valoare;
 diminua expunerea organizației la riscuri;
 crește posibilitatea continuării în condiții normale a activității și obținerii de noi
avize și autorizații;
 demonstra mai simplu conformitatea cu legislația în vigoare;
 îmbunătăți imaginea și reputația organizației.
Organizațiile pot să implementeze sistemul de management al riscului de mediu în
vederea atingerii următoarelor obiective (Babuț & Moraru, 2004) :
o adoptarea deciziilor în cunoștinț ă de cauză;
o planificarea sistemului de management în baza ierarhizării riscurilor de mediu;
o alocarea și utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile;

13
o creșterea capacității manageriale din perspectiva obligațiilor care îi revin unei
organizații care își desfășoară activitatea într -un mediu concurențial;
o obținerea unui nivel ridicat de transparență a procesului de management și de
adoptare a deciziilor;
o asigurarea unui grad de flexibilitate mai mare pentru acțiunile alternative, ca
urmare a unei mai bune înțelegeri a surselor de risc;
o conformarea cu cerințele legislației relevante;
o fundamentarea unei abordări privind modul de management al incertitudinii;
o asigurarea unei mai bune identificări și puneri în valoare a oportunităților.
Beneficiile pos ibile pe termen lung includ (Beer & Ziolkowski, 1995) :
 planificarea strategică eficientă, ca rezultat al nivelului ridicat de cunoaștere și
înțelegere a factorilor cheie de expunere la risc;
 diminuarea costurilor, ca urmare a prognozării efectelor nedori te și adoptării
măsurilor adecvate de prevenire a acestora;
 asigurarea unui grad sporit de pregătire pentru punerea în valoare a consecințelor
pozitive;
 îmbunătățirea proceselor de auditare și creșterea gradului de valorificare a
rezultatelor revizuirilor interne și externe;
 rezultate mai bune în termeni de eficiență, eficacitate și adecvare a programelor;
de exemplu, un management de mediu îmbunătățit și o mai bună alocare a
resurselor disponibile (umane, financiare și materiale);
 asigurarea unei baze eficiente de comunicare între organizații și părțile
afectate/interesate, în vederea formulării direcțiilor și conceperii programelor
prioritare de acțiune ;
 realizarea unui management durabil. Nivelul de complexitate al programului de
management al riscului de mediu trebuie să mențină un echilibru între costurile
asociate managementului riscului și beneficiile prezumate.
I.4. CARACTERISTICILE PARTICULARE AL E MANAGEMENTULUI
RISCULUI DE MEDIU
Managementul riscului de mediu diferă considerabil de managementul altor
tipuri de risc, d eoarece caracteristicile sale particulare reflectă diversitatea mediului.

14
Numărul ridicat de ecosisteme și organisme, modul în ca re acestea interacționează între
ele sau modul în care acestea relaționează cu sistemele limitrofe generează atât un grad
înalt de complexitate cât și un nivel semnificativ de incertitudine.
De cele mai multe ori, deciziile se referă la perioade lungi de timp și sunt
fundamentate pe ipoteze multiple privind impactul potențial, cum ar fi, de exemplu,
efectul asupra generațiilor viitoare. (Băbuț & Moraru, 2002, pag. 17 -21). Datorită
dificultății de a formula ipoteze precise, deciziile sunt adesea adoptate în condițiile de
incertitudine științifică asupra consecințelor posibile.
Factorii care afectează managementul riscului de mediu include (Moraru, Băbuț,
Goldan & Băbuț, 2000):
 absența datelor sau existența unui volum redus de date;
 necesitatea formulă rii unor ipoteze;
 variabilitatea naturală;
 utilizarea unor concepte, tehnici și metode noi, care provin din domenii
științifice insuficient dezvoltate și care constituie obiectul a numeroase dispute și
controverse în ceea ce privește acțiunile care trebu ie întreprinse;
 duratele mari de timp (de exemplu, deși trebuie să se țină seama de generațiile
viitoare, modificările ecologice se pot produce lent, datorită decalajului temporal
dintre acțiunea cauzelor și materializarea efectelor);
 efectele potențiale asupra mediului și a bunăstării economice la scară locală,
regională, națională, internațională, globală și posibilitatea producerii unor
consecințe ireversibile;
 absența unei legături directe și clare între anumite cauze și efecte asupra
mediului.
I.5. MODALITĂȚILE DE IMPLEMENTARE A MANAGEMENTULUI
RISCULUI DE MEDIU
Managementul riscului de mediu poate fi implementat la toate nivelurile unei
organizații, inclusiv la nivel strategic și operațional (Babuț & Moraru, 2004) .
Implementarea la nivel strategic. În general, managementul riscului de mediu la nivel
strategic implică abordarea problemelor legate de mediu din p unct de vedere al modului
în care acestea pot afecta afacerile și activitățile desfășurate de organizație, adică riscul

15
pentru organ izație indus de problemele legate de mediu.
Implementarea managementului riscului de mediu la nivel strategic poate
include:
 crearea sau actualizarea politicii de mediu a organizației și a sistemelor de
management, prin in tegrarea în cadrul acestora a obiectivelor și a principiilor de
management al riscului;
 realizarea planificării strategice a organizației, prin utilizarea abordării bazate pe
risc;
 încorporarea conceptelor și proceselor specifice managementului riscului în
cadrul sistemului de manage ment de mediu;
 stabilirea criteriilor de acceptabilitate a riscului, în concordanță cu cerințele
legislației în vigoare;
 managementul integrat al riscului.
Implementarea la nivel operațional. Managementul riscului de mediu la nivel
operațional implică c oncentrarea pe riscurile de mediu specifice. Implementarea
managementului riscului de mediu la nivel operațional poate include:
 determinarea nivelului de risc pentru un ecosistem în care se desfășoară anumite
activități și operații;
 utilizarea principiilo r de management al riscului pentru realizarea evaluării
impactului asupra mediului;
 stabilirea conformității cu criteriile sau standardele de acceptabilitate a riscului;
 furnizarea informațiilor necesare raportărilor de mediu.
Managementul operațional al riscului este într -o strânsă legătură cu activitățile
zilnice ale organizației, în cadrul cărora deciziile se adoptă pe baze continue. Drept
exemplu, în acest context poate fi inclusă utilizarea metodelor de analiză destinate
evaluării riscului indus de c ătre obiectivele existente sau proiectate asupra
ecosistemelor. Acest risc poate fi generat de impactul direct al construcțiilor sau de
impactul indirect produs prin pierderea sau modificarea treptată a habitatului,
diminuarea calității aerului, apei sau s olului etc.

16
CAPITOLUL II
ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA FIRMEI
S.C OMV PETROM S .A

Informațiile prezenate cu privire la Grupul OMV Petrom și OMV sunt publice și au
fost obținute de pe paginile de internet ale societăților: www.omv.com și
www.omvpetrom.com .
II.1. SCURT ISTORIC SC OMV PETROM SA
În anul 1991 se înființează Regia Autonomă a Petrolului PETROM S.A. În
anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe
acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS , care au
fost comasate și și -au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele
zece rafinării7 din România , alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile
de benzină.
În anul 1997 Compania Română de Petrol, care deținea toate cele zece rafinării
din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină, a
fost împărțită, 8 dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în
proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a
moștenit două rafinării ( Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești ), toată fosta reț ea de
distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS.
În anul 1999 este realizată prima etapă a restructurării organizatorice prin
disponibilizarea unui număr de 13.000 de persoane din se ctorul de upstream
(în amonte ). Totodată se demarează prima etapă a privatizării companiei printr -o acțiune
de majorare de capital.
În anul 2001 acțiunile Petrom sunt listate la Bursa de Valori București .
În anul 2002 activitățile mecano -energetice din cadrul sucursalei Petromar
Constanța se externalizează sucursalei Petroserv Constanța , acestea fiind preluate de SC
Petrom Service SA împreună cu întregul personal aferent.
Se demarează procesul de privatizare prin publicarea în presa internațională și
din România a anunțului pentru selectarea consultantului. 12 bănci de investiții depun

7 Rafinărie= Unitate industrială în care se face prelucrarea ți țeiului, pentru obținerea de produse
petroliere.

17
expresii de interes, sunt selectate 7.Se inițiază prima etapă a procesului de privatizare ,
se pregătește pregătirea privatizării.
În anul 2004 se depun ofertele angajate. Companiile OMV, Occidental și MOL
sunt selectate pentru negocieri. Pe data de 23 iulie 2004 , după ani de pierderi, OMV , a
achiziționat 51% din acțiunile PETROM. Tranzacția8 a fost încheiată
în decembrie 2004 prin preluarea a 33,34% din Petrom cu 668,8 milioane Euro , preț
care după ajustarea u lterioară a urcat la circa 700 milioane Euro . La acesta se adaugă
majorarea capitalului cu fonduri de 830 milioane Euro pentru ajungerea la 51%.
A fost la acel moment un subiect mult discutat în sfera publică, unii analiști au
susținut că prețul de 1,5 miliarde euro, din care 900 milioane aduși în companie, ar fi
putut fi mai mare .
După privatizare compania a reinvestit peste 8 miliarde de euro, adică mai mult
de 95% din profitul operațional obținut, asigurând peste 20.000 de locuri de muncă și
circa 11% din veniturile bugetului public.
Statul deține în 2014 la Petr om circa 20% din acțiuni. În plus, Petrom rămâne cel
mai important contributor la PIB -ul României, în 2012 a plătit către bugetul de stat, prin
taxe și impozite, 8 miliarde lei.
II.2. PREZENTARE GENERALĂ ASUPRA NATURII ACTIVITĂȚII
SOCIETĂȚII
Sediul societ ății este situat în Strada Coralilor nr. 22, sector 1, București,
România. Societatea a fost înființată în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 49
din octombrie 1997, aprobată prin Legea nr. 70 din aprilie 1998.
Societatea este înregistrată la Regi strul Comerțului sub numărul J40/8302/1997
și are codul unic de înregistrare fiscală RO1590082.
Societatea are în principal activități de explorare și producție de hidrocarburi,
vânzare de gaze naturale, rafinare țiței, vânzare de produse petroliere, p recum și
producerea și vânzarea de electricitate.
Societatea9 își desfășoară activitatea fie direct, fie prin intermediul entităților
sale afiliate, în România, în Kazahstan (doar explorare și producție hidrocarburi) și în
Bulgaria, Serbia și Republica Moldova (doar vânzare de produse petroliere).

8 Tranzacție= Convenție între două sau mai multe părți, prin care se transmit anumite drepturi, se face un
schimb comercial
9 Societate= Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de ca pital, în vederea obținerii
unor beneficii comune.

18
O cota de 15,78% din acțiunile societății sunt tranzacționate liber la categoria
Premium a Bursei de Valori București, sub simbolul SNP, și pe Bursa de Valori din
Londra, pe piața principala pentru valori mobiliare cotate, sub simbolurile PETB și
PETR.
Capital izarea bursieră la data de 30 decembrie 2016 a fost de 14.784.112.275 lei.
Societatea este societatea mamă a Grupului OMV Petrom (“Grupul”).
Situațiile financiare individuale ale Societății pentru anul încheiat la 31
decembrie 2016 sunt pregătite în con formitate cu Standardele Internaționale de
Raportare Financiară (IFRS), conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice (OMF)
nr. 2844/2016 care prevede că societățile comerciale românești listate trebuie să
întocmească situații financiare individuale în conformitate cu IFRS adoptate de către
Uniunea Europeană (UE).
Situațiile financiare anuale consolidate sunt de asemenea pregătite de către
Societate în conformitate cu IFRS adoptate de către UE.
La rândul său, societatea -mamă OMV Petrom S.A . este parte a Grupului OMV,
care întocmește situațiile financiare consolidate la nivel de OMV Aktiengesellschaft,
care are sediul social în Trabrennstrasse 6 -8, 1020 Viena, Austria.
OMV Petrom S.A. („OMV Petrom”) are activități integrate pe verticală și
prezintă următoarele segmente de operare: Upstream, Downstream Oil și Downstream
Gas, în timp ce managementul, activitățile de finanțare și anumite funcții administrative
sunt evidențiate în segmentul Corporativ și altele.
OMV Petrom desfășoară urm ătoarele activități principale :
• Explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale de pe uscat
(onshore) și mare (offshore);
• Lucrări de intervenții, punere în producție și reparații sonde;
• Rafinarea țițeiului;
•Distribuție, transport, depozitare, comercializare, bunkeraj nave și
aprovizionare aeronave cu produse petroliere;
• Comercializarea cu ridicata și cu amănuntul de mărfuri și produse diverse;
• Importul și exportul de țiței, produse petroliere, pet rochimice și chimice,
utilaje, echipamente și tehnologii specifice;
• Producerea, transportul, distribuția și comercializarea energiei electrice;
• Activitate medicală și socială pentru salariații proprii și terțe persoane;
• Alte activități st abilite și detaliate prin Actul Constitutiv al Societății.

19
II.3. OPERAȚIUNI, PRODUSE ȘI SERVICII
Compania10 deținea, la momentul înființării, 7 platforme marine , situate
în Marea Neagră și Golful Persic . La un an după privatizarea Petrom, OMV a renunțat
la activitățile de foraj marin.
La sfârșitul anului 2005 , compania Grup Servicii Petroliere (GSP) a achiziționat
de la Petrom șase platforme marine, la prețul de 80,3 milioane de Euro (100 milioane
de dolari ).
Între cele două companii se derulează mai multe contracte prin care GSP extrage
țiței, prin platformele din Marea Neagră, pentru Petrom. Astfel, 17% din producția
zilnică de țiței și gaze ale Petrom provin din Marea Neagră. Subsidiara Petrom de foraj
petrolier marin se numește Petromar .
În anul 2007 , Petrom a anunțat descoperirea de noi zăcăminte la Torcești (gaze
și gaz condensat), Mamu (gaze și gaz condensat), Ochiuri (țiței), Abrămuț (țiței și
gaze), Predești (gaze), precum și sonda Delta 4 pe platoul continent al românesc al Mării
Negre (țiței).
●Exploatare
Petrom deține 300 de perimetre de explorare și exploatare petrolieră. Cel mai
bogat zăcământ11 din țară este cel de la Suplacu de Barcău . Al doilea ca importanță este
platoul continental al Mării Negre, unde Petrom are concesionate perimetre de explorare
și producție în parteneriat cu gigantul american ExxonMobil.
Prima sondă12 săpată la mari adân cimi, Domino -1, în Marea Neagră, în
perimetrul Neptun, a identificat o acumulare de gaze de 42 -84 de miliarde de metri cubi,
în valoare de circa 20 de miliarde de dolari.
Obiectul de activitate al Diviziei de Explorare și Producție a Petrom constă în
explorarea, descoperirea și extracția de țiței și gaze naturale în România și în alte țări
din regiune ( Rusia și Kazahstan ).
Petrom este unicul producător de țiței din România și contribuie cu 50% la
producția totală de gaze a României. A investit 10 miliarde de euro în ultimii nouă ani,
cea mai mar e parte în segmentul de explorare și producție.

10 Companie= Mare întreprindere constituită sub formă de societăți (industriale, comerciale, de transport).
11 Loc în scoarța pământului în care se găsește un mineral sau o rocă; acumulare naturală a unei su bstanțe
minerale utile.
12 Sondă= Gaură cilindrică forată în interiorul scoarței Pământului în vederea exploatării unui zăcământ
de hidrocarburi fluide, a explorării unor strate etc.

20
●Exploatarea marină
Explorarea platformei continentale românești a Mării Negre a fost demarată încă
din anul 1969 , prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980 , iar prima producție
pe mare a început în anul 1987 .
●Rafinare și Marketing
Procesarea țițeiu lui extras se realizează prin intermediul celor două rafinării
proprii, Petrobrazi Ploiești și Arpechim Pitești, având o capacitate totală de 8 milioane
tone pe an. Ambele dispun de câte două module, putând funcționa astfel la jumătate de
capacitate. Pe pi ața de rafinare, compania Petrom deține o cotă de 52%, urmată
de Rompetrol , cu 29%, și Lukoil , cu 17%.
Cele două rafin ării au procesat în 2008 o cantitate de țiței de 6,12 milioane de
tone, din care 1,83 milioane tone țiței importat, iar gradul de utilizare a rafinăriilor a fost
de 77%.
Livrarea produse lor proprii se realizează prin intermediul celor 550 de stații de
distribuție din România , precum și a celor 269 de benzinării din țările învecinate
(inclusiv afiliatele). Petrom este și cel mai important furnizor de combustibil pentru
aviație din România și, totodată, deține primul loc pe piața internă de GPL .
●Gaze și Energie
Petrom deține un rol important pe piața gazelor naturale din România , acoperind
toate segmentele acestei piețe. Petrom a dezvoltat o divizie de energie prin construirea
unei centrale electrice în partea de vest a rafinăriei Petrobrazi.
Aceasta va opera cu 2 turbine pe gaz, având fiecare o capacitate de 280 MW și o
turbină de abur cu o capacitate de 300 MW.
Capacitatea totală a centralei instalată este de 860 MW. Cantitatea de gaz ce
urmează a fi furnizată însumează 1,2 mld. mc/an și va fi alimentată printr -o conductă de
gaz cu o lungime de 30 km.
Petrom a inițiat proiecte acoperind diferite surse de energie convenționale și
surse regenerabile ( energie geotermală , energie eoliană , hidroenergie , energie solară )
care nu au fost finalizate până în acest moment. În industria chimică din România,
combinatul de produse chimice Doljchim contribuie semnificativ la producția de
îngrășăminte chimice și metanol , atât pe ntru piața internă, cât și pentru export.
În 2010 , Petrom a înmagazinat un volum total de 708 mil. mc de gaze naturale în
depozitele subterane, în comparație cu 549 mil. mc în 2009. Totalul stocur ilor de gaze

21
din depozite la sfârșitul lunii decembrie a fost de 275 mil. mc.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud -est, cu
o producție anuală de țiței și gaze de aproximativ 65 milioane bep în 2015. Grupul are o
capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de
înaltă eficiență de 860 MW și un parc eolian de 45 MW. Pe piața distribuției de produse
petroliere, OMV Petrom este prezent pe piețele din România și țările învecinate pr in
intermediul a circa 800 benzinării, la sfârșitul lui 2015.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține
51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deține
20,64%, Fondul Proprietatea deț ine 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa
de Valori București.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile
responsabilității corporatiste.În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane
euro pen tru dezvoltarea comunităților din România, concentrându -se pe protecția
mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Produse și servicii oferite de S .C OMV PETROM S .A:
 Aviație: Petrom produce combustibil pentru avioane cu motor cu reacție la
rafin ăria Petrobrazi. Acesta se numește Jet A -1 și a fost omologat în anul 2004 .
 Bitum: Petrom obține bitumuri prin distilarea țițeiului. Rezultatul este un
material de construcții omogen care se folosește în special pentru construcțiile
rutiere.
 Carburanți: Petrom produce 4 tipuri de carburant: benzină 95 fără plumb,
benzină Top Premium 99+, Euro Diesel 5 și Top Euro Diesel 5, toate cele 4
respectând standardul Euro 5 (de la 1 ianuarie 2009 ). Toți carburanții Petrom au
un conținut redus de sulf (până la 10 ppm) pentru a reduce poluarea și a
contribui la protecția mediului.
 Lubrifianți: Petrom produce o gamă de 15 tipuri de lubrifianți: de la uleiuri
multigrad sau monograd la uleiuri hidraulice sau de transmisie. Aceștia sunt
destinați atât sectorului auto, cât și sectorului industrial sau diverselor aplicații în
domeniul feroviar.
 Produse speciale: Petrom prelucrează și obține produse derivat e cum ar
fi cocsul de petrol sau sulful în rafinăria Petrobrazi. Aceste produse sunt utilizate
în industria aluminiului , oțelului , agriculturii și hârtiei.

22
 GPL: Petrom a produs gaz petrolier lichefiat și -a distribuit către utilizatori
persoane fizice (butelii pe ntru aragaz sau combustibil pentru autoturisme) dar și
pentru uz industrial, turistic sau agricultură. Ținând cont de temperaturile din
timpul iernii/verii în România , Petrom depozitează GPL la presiunea maximă de
17.65 bari. În 2013 Petrom a vândut participația de 99,99% în Petrom Dis tribuție
Gaze SRL, companie de distribuție a gazelor, către Ligatne SRL (deținută de
Ligatne Ltd)., renunțând la a mai oferi servicii de transport gaze.
 Furnizare energie electrică: Petrom deține în portofoliu Centrala Electrică cu
Ciclu Combinat Brazi, 860 MW, lansată în 2012 în urma unei investiții de 5000
milioane euro.
 Țiței, gazolină și păcură
 Carburanți
 Produse chimice și petrochimice

II.4. CONDUCEREA SOCIETĂȚII S .C OMV PETROM S .A
Guvernanța Corporativă
Societatea a acordat întotdeauna o importanță deosebită principiilor bunei
guvernanțe corporative, considerând guvernanța corporativă un element -cheie care stă la
baza dezvoltării durabile a afacerii și a sporirii valorii pe termen lung pentru acționari.
Pentru a -și păstra competitivitatea într-o lume aflată în schimbare, OMV Petrom
dezvoltă și își adaptează în mod constant practicile de guvernanță corporativă, astfel
încât să se poată conforma noilor cerințe și să poată profita de noile oportunități.
Începând cu anul 2007, Societatea este administrată în sistem dualist de un
Directorat, care conduce activitatea curentă a societății, în timp ce Consiliul de
Supraveghere ales de către acționari, monitorizează, supraveghează și controlează
activitatea Directoratului. Competențele și atribuțiil e organismelor menționate mai sus
sunt prezentate în Actul Constitutiv al Societății, disponibil pe site -ul nostru web
(www.omvpetrom.com) și în reglementările interne relevante și detaliate pe scurt aici.
Adunarea Generală a Acționarilor (AGA)
AGA rep rezintă organul decizional cel mai înalt al unei societăți. Principalele
reguli și proceduri ale AGA sunt prevăzute în Actul Constitutiv al Societății și în
Regulile și Procedurile AGA, ambele publicate pe website -ul Societății, precum și în

23
convocatorul p entru AGA respectivă.
AGA este convocată de Directorat de fiecare dată când este necesar. În situații
excepționale, atunci când interesul Societății o cere, Consiliul de Supraveghere poate
convoca AGA.
Convocatorul se publică cu cel puțin 3 0 de zile înainte de AGA, în Monitorul
Oficial și în unul din ziarele de largă răspândire din România și este transmis către
Autoritatea de Supraveghere Financiară și către Bursa de Valori București și Bursa de
Valori din Londra. Convocatorul va fi, de ase menea, disponibil pe website -ul Societății,
împreună cu toate documentele explicative și materialele suport referitoare la punctele
incluse pe ordinea de zi a AGA.
AGA este prezidată de obicei de Președintele Consiliului de Supraveghere, care
poate desemna o altă persoană pentru a conduce ședința.
Președintele AGA desemnează doi sau mai mulți secretari tehnici care verifică
îndeplinirea formalităților prevăzute de lege pentru desfășurarea adunării și pentru
întocmirea proceselor -verbale ale acest eia.
La prima convocare, cvorumul este întrunit numai dacă sunt prezenți acționarii
reprezentând mai mult de jumătate din valoarea capitalului social al Societății,
hotărârile putând fi luate numai cu votul „pentru” al acționarilor reprezentând
majoritatea din capitalul social al Societății.
Aceleași reguli se aplică atât în privința AGA Ordinară, cât și cea Extraordinară.
AGA Ordinară întrunită la a doua convocare poate decide cu privire la punctele incluse
pe ordinea de zi a primei adunări c onvocate, indiferent de numărul acționarilor prezenți,
prin votul acționarilor reprezentând majoritatea voturilor exprimate în respectiva
adunare.
Pentru AGA Extraordinară, întrunită la doua 21 convocare, cerințele de cvorum
și majoritate sunt a celeași cu cele pentru prima convocare.
În situațiile expres prevăzute de legislația în vigoare, întrunirea cvorumului și
adoptarea deciziilor se va realiza în condițiile prevăzute de reglementările respective.
Principalele atribuții ale AGA Ordinară sunt următoarele:
 să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale;
 să distribuie profitul și să stabilească dividendele;
 să aleagă și să revoce membrii Consiliului de Supraveghere și auditorul
financiar;

24
 să stabilească remune rația membrilor Consiliului de Supraveghere și a
auditorului financiar;
 să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli pentru următorul exercițiu fiscal.
AGA Extraordinară are dreptul de a decide, în principal, următoarele:
 schimbarea formei juridice a Soci etății sau a obiectului de activitate al
Societății;
 majorarea sau reducerea capitalului social al Societății;
 divizarea sau fuziunea cu alte societăți;
 dizolvarea anticipată a Societății;
 conversia acțiunilor dintr -o categorie în alta;
 orice modificări aduse Actului Constitutiv.
Membrii Consiliului de Supraveghere
Consiliul de Supraveghere este compus din nouă membri aleși de AGA Ordinară
în conformitate cu prevederile Legii societăților și Actul Constitutiv. Mandatul actual al
Consiliului de Supraveghere a început în 2013 și se va încheia în 28 aprilie 2017.
Consiliul de Supraveghere are următoarele competențe:
a) să exercite controlul asupra administrării Societății de către Directorat;
b) să numească și să revoce membrii Directorat ului;
c) să înainteze AGA un raport referitor la activitatea de supraveghere
desfășurată;
d) să verifice rapoartele membrilor Directoratului;
e) să verifice situațiile financiare anuale individuale și consolidate ale Societății;
f) să p ropună AGA numirea și revocarea auditorului financiar independent,
precum și durata minimă a contractului de audit.
Membrii Directoratului
Directoratul Societății are în componență cinci membri, aleși de către Consiliul
de Supraveghere pentru un mandat de 4 ani care se va încheia în 17 aprilie 2019.
Principalele atribuții ale Directoratului, îndeplinite sub supravegherea și
controlul Consiliului de Supraveghere, sunt:
 stabilirea strategiei și a politicilor de dezvoltare a Societății, inclusiv a
organigramei Societății și a departamentelor operaționale;

25
 depunerea anuală spre aprobare de către AGA, în termen de patru luni de la
încheierea exercițiului fiscal, a raportului de activitate al Societății, a situațiilor
financiare pentru exercițiul ant erior, precum și a proiectului de activitate și
proiectului de buget al Societății pentru anul curent;
 încheierea de acte juridice în numele și pe seama Societății, cu respectarea
aspectelor rezervate AGA sau Consiliului de Supraveghere;
 angajarea, conc edierea și stabilirea sarcinilor și responsabilităților personalului
Societății, conform politicii de personal a Societății;
 luarea tuturor măsurilor necesare și utile pentru conducerea Societății, aferente
administrării zilnice a fiecărei divizii sau de legate de AGA sau de Consiliul de
Supraveghere, cu excepția celor rezervate AGA sau Consiliului de Supraveghere
prin lege sau prin Actul Constitutiv;
 exercitarea oricărei competențe delegate de AGA Extraordinară.
II.5. PRINCIPALELE REALIZĂRI ALE SOCIETĂȚ II OMV PETROM
S.A
Anul 2016 a fost încă un an plin de provocări pentru industria globală de țiței și
gaze naturale, oferind o imagine mixtă cu o volatilitate crescută a prețurilor. Am
continuat să reacționăm prompt la condițiile pline de provocări ale pieț ei, realizând
economii de costuri și prioritizând investițiile. Astfel, am reușit să menținem o situație
financiară puternică, caracterizată de trecerea pe o poziție de numerar net, și să ne
consolidăm fluxul de numerar extins.
În segmentul de Ustr eam, OMV Petrom a produs în Romania 3,66 mil. tone
țiței, inclusiv condensat, și 5,25 mld. mc gaze naturale, echivalentul unei producții totale
de 60,66 mil. bep țiței și gaze. Producția offshore a fost de aproximativ 8% din
producția de țiței și 26% din p roducția de gaze naturale a OMV Petrom in România.
Un eveniment important a fost finalizarea proiectului offshore de comprimare a
gazelor (Lebăda Est NAG), care a influențat pozitiv rezultatele de producție obținute.
Cel mai mare câmp de gaze, Totea Deep, a atins o producție de platou în timpul anului,
producția anuală totală fiind impactată de închiderea planificată de o lună pentru a
permite modernizarea instalațiilor parcului în septembrie -octombrie 2016.
O campanie de succes 4 de reparații capitale la sonde a compensat parțial
declinul natural al producției. Activitatea de foraj a fost redusă în comparație cu anii

26
trecuți, din cauza prețului încă scăzut al țițeiului.
În 2016, producția de țiței obținută utilizând tehnici de recuperare îmbunătă țite a
reprezentat aproximativ 21% din producția totală internă de țiței. Țițeiul greu,
reprezentând țițeiul cu densitate mai mare de 900 kg/m3 , a contribuit în proporție de
peste 35% la producția totală de țiței, inclusiv condensat.
În 2016, producț ia medie de țiței a fost de 72,0 mii bep/zi, sub nivelul de 75,1
mii bep/zi atins în 2015, din cauza declinului natural și a lucrărilor de suprafață (atât
onshore, cât și offshore). Producția internă de gaze a fost de 93,8 mii bep/zi, sub nivelul
de 94,5 m ii bep/zi atins în 2015, din cauza declinului natural și a lucrărilor de suprafață
planificate în Totea Deep, în pofida rezultatelor pozitive ale proiectului offshore de
comprimare a gazelor Lebăda Est NAG.
Consumul propriu de gaze pentru operațiuni Upstream a fost de aproximativ
12,3% din producția totală de gaze. 2016 a marcat și finalizarea programului de foraj de
explorare pentru faza curentă de explorare din blocul Neptun Deep.
Au fost forate în total 7 sonde de explorare și evaluare între iu lie 2014 și ianuarie
2016 în a doua campanie de explorare, și majoritatea au întâlnit hidrocarburi. La 31
decembrie 2016, rezervele totale dovedite de țiței și gaze din portofoliul OMV Petrom
erau de 582 mil. bep, în timp ce rezervele dovedite și probabile de țiței și gaze erau de
829 mil. bep în România.
Segmentul Downstream Oil a avut o contribuție semnificativă la rezultatele
Societății datorită unei performanțe operaționale mai bune, a cererii mai mari de
produse petroliere și a unei eficiențe îmbunătățite a costurilor, compensând parțial
declinul marjelor de rafinare ce s -au menținut, totuși, la un nivel bun.
Rata de utilizare a rafinăriei a fost puțin peste nivelul din 2015 (89% în 2016
comparativ cu 88% în 2015), fiind susținută de cererea mai mare de produse petroliere
pe piața internă, în pofida reviziei planificate de o lună a rafinăriei, în timp ce consumul
de energie a fost stabil.
Segmentul Downstream Gas a avut o contribuție pozitivă la rezultatele
Grupului, datorită bunei p erformanțe operaționale, atât în activitatea de gaze naturale,
cât și în cea de electricitate. Valorificând modelul nostru de business integrat, ne -am
menținut poziția puternică pe piață, îmbunătățind canalele existente de vânzare a gazelor
si, progresând, în același timp, în crearea unora noi.
Pe piața energiei electrice, am captat valoare, beneficiind de un mix favorabil de
vânzări spot și la termen (forward). În plus, am progresat în atingerea obiectivului

27
nostru de a optimiza portofoliul de produs e și de a îmbunătăți orientarea către client,
pentru a asigura o generare de valoare sustenabilă.
II.6. OMV PETROM STRATEGIA ACTUALIZATӐ 2021 + ACCES
DURABIL LA ENERGIE PENTRU VIAȚA MODERNĂ DE ZI CU ZI
Strategia Actualizată 2021+ este construită având la bază performanțele solide
ale perioadei 2012 – 2016 pentru a genera valoare sustenabilă și a oferi randament
atractiv acționarilor.
Valorificând capabilitățile și expertiza în România, OMV Petrom se angajează
să mențină și să consolideze poziția de lider în regiune, asigurând dezvoltarea
companiei pe termen lung prin creșterea organică pe baza oportunităților pe care
România încă le are de oferit, îmbunătățind experiența oferită clienților și dezvoltând
portofoliul prin expansiune regională.
Strategia va genera performanță fiind construită în jurul a trei piloni:
 Îmbunătățirea competitivității portofoliului existent
 Dezvoltarea opțiunilor de creștere
 Expansiune regională
Cu un plan de execuție clar definit, strategia va adresa sustenabilitatea bazei de
rezerve, se va concentra pe maximizarea eficienței operaționale și va explora
oportunitățile de -a lungul lanțului valoric, pregătind compania pentru noile tendințe în
sector ul energetic.
Implementarea strategiei va asigura creșterea profitabilității, menținând în
același timp o poziție financiară solidă și oferind un randament atractiv acționarilor.
Succesul strategiei este construit având la bază trei factori – cheie:
– Oamenii și Cultura Organizațională
– Sustenabilitatea
– Tehnologia și Inovația
II.7.TENDINȚE MACROECONOMICE ȘI SECTORIALE GLOBALE
Economia globală a înregistrat în 2016 o creștere estimată la 3,1%, puțin mai
lentă decât în anul anteri or. De la începutul crizei economice în 2009, creșterea globală

28
a PIB13 fost sub așteptări, fiind impactată atât de incertitudinile semnificative din
domeniul politicilor internaționale și de politica monetară neconvențională, cât și de
efectul îndatorării excesive.
Scăderea investițiilor publice și private a continuat și în 2016 în economiile
dezvoltate, contribuind astfel la încetinirea comerțului mondial. Economiile bazate pe
exportul de materii prime, în special, și -au redus în continuare investi țiile publice în
infrastructură și servicii sociale, pentru a răspunde pierderii constante a veniturilor.
Economia SUA a crescut cu 1,6% în 2016, fiind susținută, în principal, de
cheltuielile de consum. În ciuda schimbărilor de direcție a politicilor econ omice sub
noua administrație Trump din SUA, studiile privind încrederea în economie derulate
după alegerile prezidențiale din noiembrie sugerează o perspectivă economică optimistă
pe termen scurt, sprijinită și de creșterea puterii de cumpărare.
Creșt erea economică în Japonia a fost modestă, de numai 0,9%, în timp ce
economia Chinei pare să se fi stabilizat, înregistrând o creștere de 6,7%, sprijinită în
mod constant de măsuri stimulative.
În Argentina și Brazilia, nivelul de activitate econom ică a fost mai scăzut decât
cel așteptat, în timp ce incertitudinea politică din Turcia s -a accentuat ca urmare a
loviturii de stat eșuate din iulie, care a generat o scădere drastică a veniturilor din
turism.
Economia Regatului Unit a sfidat aș teptările legate de o posibilă încetinire ca
urmare a votului de a părăsi UE, înregistrând o creștere de 1,8%. În zona euro, cererea
internă a arătat unele semne de revenire în partea a doua a anului. Economia zonei euro
a crescut cu 1,7% în 2016, sprijini tă de continuarea politicii monetare expansive. Rata
inflației prețurilor de consum în economiile dezvoltate a crescut la 0,7% în 2016,
deoarece politicile de relaxare monetară din economiile majore mondiale au început să –
și arate efectele. Însă creșterea inflației este în continuare lentă în majoritatea
economiilor, sub nivelul premergător crizei economice.
Divergența de politică monetară din zona euro și SUA s -a accentuat, pe fondul
unei creșteri suplimentare a ratelor dobânzii în SUA, cu încă 25 de puncte de bază, la
0,75%.
Ca o consecință, randamentul obligațiunilor, în special în SUA, a crescut,

13 Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic ca re reflectă suma valorii de
piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în
interiorul unei țări în decurs de un an. Acesta se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.

29
marcând astfel începutul unui ciclu de condiții financiare înăsprite. Se estimează că în
2016, cererea de țiței totală la nivel mondial a cres cut cu 1,6% comparativ cu 2015,
până la 96,5 mil. bbl/zi.
Rata implicită a creșterii de 1,6 mil. bbl/zi s -ar situa astfel mult peste media
ultimilor cinci ani, de 1,3 mil. bbl/zi înregistrată în perioada 2011 –2015. Cererea de țiței
la nivel mondia l a crescut în toate regiunile lumii, în regiunea Asia/Pacific avansând cu
2,8%. În Europa, cererea a crescut cu 2%, fiind sprijinită de cererea industrială ridicată
și condițiile de vreme rece.
Cererea de țiței în China a fost, de asemenea, robust ă, înregistrând o creștere de
3,5%, până la 11,9 mil. bbl/zi, parțial pe fondul unei performante puternice a sectorului
petrochimic. Producția mondială de țiței s -a menținut la 96,9 mil. bbl/ zi, înregistrând o
creștere marginală de doar 0,3 mil. bbl/zi co mparativ cu 2015.
Producătorii non -OPEC și -au redus producția la 57,6 mil. bbl/ zi, marcând o
scădere anuală de 1,4%, ca efect al scăderii prețului țițeiului. În schimb, producția
crescută a producătorilor OPEC în 2016 a dus la scăderea rezervei capacit ății de
producție la 1,26 mil. bbl/zi, cea mai redusă valoare din ultima decadă.
Acțiunea coordonată între OPEC și alți 11 producători non -OPEC, conduși de
Rusia, s -a concretizat într -un acord încheiat la sfârșitul lunii noiembrie de a plafona
producția de țiței.
Acest acord a marcat o întoarcere a OPEC la gestionarea pieței cu scopul de a
accelera redobândirea echilibrului pe piața țițeiului, prin reducerea excedentului
existent.
În 2016, indicele Brent al prețului mediu la țiței a scăzut pentru al patrulea an la
rând, ajungând la 43,7 USD/bbl, cu 17% mai mic decât nivelul mediu din 2015.
Prețurile au scăzut la începutul anului, când Rusia și Arabia Saudită și -au crescut
producția, dar au recuperat pe parcursul anului pe măsură ce c ererea de țiței a crescut și
detaliile acordului OPEC de a reduce producția au început să se contureze.

30
CAPITOLUL III.
STRATEGII ȘI POLITICI ECONOMICE DE PROTECȚIA
MEDIULUI ÎN INDUSTRIA DE PETROL. STUDIU DE CAZ

Cuvântul „mediu” exprimă o noțiune cuprinzătoare și fundamentală, prin care
înțelegem lumea vie și cea neînsuflețită, în principiu aproape tot ce înconjoară omul.
Având în vedere poziția centrală pe care o ocupă omul în mediul său, despre noțiunea
de mediu nu se poate vorbi decât cu referire la om, văzut din perspectiva interese lor sale
firești. La originea , termenul „mediu” a izvorât din substantivul en glez „environment”,
preluat ulterior în franceză sub forma „environnement”, precum și în alte limbi, și a avut
rolul de a desemna spațiul din jurul omului. În literatura juridică de specialitate și în
reglementările existente în diferite state și în unele documente ale organizațiilor
internaționale, se utilizează, în același timp, noțiuni ca „mediu biologic” sau „mediu
ambient” sau chiar „mediu uman”, ca variante pentru mediu.
Cuvântul „poluare” este de origine latină; polluero -ere înseamnă a murdări, a
pângări, a profana. Poluarea poate fi atât rezultatul (efectul) unor fen omene naturale, cât
și, în deosebi , al activității umane, când omul își „murdărește” propriul său mediu. Dar
poluarea este rezultatul existenței și activității oricărei ființe vii, care „produce” deșeuri,
îngreunând sau făcând chiar imposibilă viața în mediul dat.
Altfel spus, poluarea este acțiu nea de intoxicare produsă de poluanți și este cu atât mai
gravă cu cât diferența dintre concentrația poluantului în mediu și limita de toleranță
este mai mare. Poluarea privită ca fenomen natural, dar mai ales artificial – apare ca o
barieră în calea dezvo ltării economico -sociale și constituie, totodată, un avertisment,
atrăgând atenția asupra faptului că bogățiile natural e nu pot fi exploatate la nesfârși, în
mod nemilos și irațional, că resursele naturale materiale și energetice nu sunt
inepuizabile, că ele trebuie folosite rațional și eficient în interesul oamenilor , fără risipă
și bine gândit. Cauzele multiple ale poluării au determinat, în ultimele decenii, ca
„protecția mediului” să devină una dintre cele mai importante și mai serioase probleme
ale u manității, care afectează viața oamenilor și dezvoltarea economică a țărilor și a
lumii întregi; protecția mediului servește la menținerea cantitativă și calitativă a vieții pe
Terra. Astfel, protecț ia mediului poate fi definită drept o activitate umană co nștientă,
științific fundamentată, îndreptată spre realizarea unui scop concret, constând în
prevenirea poluării, menținerea și îmbunătățirea condițiilor de viață pe Pământ.

31
Factorii de mediu supuși protecției sunt toate elementele mediului natural,
precum: solul, subsolul, apa, aerul, flora, fauna terestră și cea acvatică, pădurea,
rezervațiile și monumentele naturii, precum și cele două mari categorii de elemente ale
mediului artificial, adică așezările omenești cu tot ce se găsește în ele și este creat de
om, precum și lucrurile pe care le -a creat omul în afara acestor așezări.
„Dezvoltarea durabilă” – satisfacerea nevoilor prezentului fără a le
compromite pe cele ale generațiilor viitoare – este un obiectiv fundamental, recunoscut
prin tratate semna te la nivel mondial. În vederea atingerii acestui obiectiv trebuie ca
politicile economice, sociale și de mediu să fie abordate într -un spirit de sinergie, la
toate nivelurile.
III.1. Politici de mediu în cadrul firmei analizate
Politica de mediu reprezintă un sistem integru al priorităților și obiectivelor de
mediu, al metodelor și instrumentelor de atingere ale acestora care este direcționat
spre asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale și prevenirea degradării
calității mediului.
Aspectele de baz ă ale definției în cauză :
 Reprezintă nu o activitate, principii, declarații sau mecanisme ale protecției
mediului ci, un sistem integru, compus din aceste elemente;
 Componentele po liticii de mediu interacționează între ele, fapt ce determină
considerarea ei drept un sistem integru;
 Conține nu numai scopuri și obiective sau priorități, ci și metodele și
instrumentele necesare atingerii lor;
 Bazată pe principiile durabilității este orientată nu numai spre conservarea
mediului, dar și spre utilizarea lui durabilă, inclusiv a conservării resurselor.
Componentele politicii de mediu vizează sfera reglementărilor
(generale și specifice), dar și modificarea comportamentului producătorilor și
consumatorilor, a societății civile în ansamblul sau, inclusiv prin mijloace financiare
și economice, la toate acestea adaugându -se problema transferului de informație,
a comunicării în domeniul mediului și statele non -membre UE reprezintă punctul
central al acestei inițiative.
Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 – 176 ale
Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 și 95.
Articolul 174 este cel care fixea ză obiectivele politicii de mediu și conține
scopul acesteia – asigurarea unui înalt nivel de protecție a mediului ținând cont de

32
diversitatea situațiilor existent e în diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia,
Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop și
stabilește modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176
permite SM adop tarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 vine în completarea
acestuia și are în vedere armonizarea legislației privitoare la sănătate, protecția mediului
și protecția consumatorului în Statele Membre, iar o clauză de derogare permite acestora
să adau ge prevederi legislative naționale în scopul unei mai bune protejări a mediului.
Funcționând într -o altă direcție, Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică
transversală a Uniunii Europene și subliniază astfel nevoia de a integra cerințele de
protecție a mediului în definirea și implementarea politicilor europene sectoriale.
Acestora li se adaugă peste 200 de directive, regulamentele și deciziile adoptate, care
constituie legislația orizontală și legislația sectorială în domeniul protecției me diului.
Legislația orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparența și
circulația informației, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activității și
implicării societății civile în protecția mediului ș.a. (de exemplu: Di rectiva 90/313/CEE
privind accesul liber la informația de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind
înființarea Agenției Europene de Mediu, etc.).
Spre deosebire de aceasta, legislația sectorială (sau verticală) se referă la
sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu și care sunt: gestionarea deșeurilor, poluarea
sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversității naturale),
protecția solului și protecția civilă (care se regăsesc în planurile de acțiune și în
strategiile e laborate).
Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt stipulate
de Articolul 174 al Tratatului CE și sunt reprezentate de:
• conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;
• protecția sănătății umane;
• utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;
• promovarea de măsuri la nivel internațional în vederea tratării problemelor
regionale de mediu și nu numai.
Politica de mediu a UE s -a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri min ime
de protecție a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să
treacă printr -un proces orizontalizare și să se axeze pe identificarea cauzelor acestora,
precum și pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea instituirii re sponsabilității
financiare pentru daunele cauzate mediului ( Bebeșelea , Kűrti, Tamaș , Körösi , 2013 ).

33
Această evoluție conduce la delimitarea următoarelor principii de acțiune:
• Principiul „Poluatorul plătește”: are în vedere suportarea, de către poluator, a
cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autoritățile publice –
altfel spus, costul acestor măsuri va fi reflectat de costul de producție al bun urilor și
serviciilor ce cauzează poluarea;
• Principiul acțiunii preventive: se bazează pe regula generală că „ e mai bine să
previi decât să combați”;
• Principiul precauției: prevede luarea de măsuri de precauție atunci când o
activitate amenință să a fecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o relație cauză –
efect nu este deplin dovedită științific;
• Principiul protecției ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu a UE să
urmărească atingerea unui nivel înalt de protecție;
• Principiul integrării: prevede ca cerințele de protecție a mediului să fie prezente
în definirea și implementarea altor politici comunitare;
• Principiul proximității: are drept scop încurajarea comunităților locale în
asumarea responsabilității pentru deșeurile și poluarea produsă.
În România, protecția mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al
politicilor naționale în anul 1990, când a fost înființat pentru prima dată fostul Minister
al Mediului; în 1992 a fost elaborat primul document of icial ce stabilește obiectivele
naționale în domeniu – „Strategia Națională de Protecția Mediului”, reactualizată în
1996 și în 2002. Strategia este structurată în două părți:
 trecere în revistă a principalelor resurse naturale, elemente privind starea
economică și calitatea factorilor de mediu
 strategia propriu -zisă, adică principiile generale de protecție a mediului,
prioritățile, obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. Încă din 1996 se
poate observa o adecvare a strategiei naționale cu cea comunitar ă în ceea
ce privește principiile, prioritățile și obiectivele .
Astfel, principiile urmărite sunt:
 conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor;
 dezvoltarea durabilă;
 prevenirea poluării;
 conservarea biodiversității;
 conservarea m oștenirii culturale și istorice,
 principiul „poluatorul plătește”;

34
 stimularea activității de redresare a mediului (prin acordarea de subvenții,
credite cu dobândă mică, etc.).
În ceea ce privește prioritățile identificate, acestea reflectă nu numai nevoi le naționale,
dar și tendințele și inițiativele existente pe plan global, și anume:
 menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și calității vieții;
 menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii;
 apărarea împotriva calamităților și accidentelor naturale;
 raportul maxim cost -beneficiu;
 respectarea programelor și convențiilor internaționale privind protecția mediului.
Compania OMV s -a angajat să minimalizeze impacturile asupra mediului și sa
scadă intensitatea carbonului din operațiunile, produsele și serviciile ei. Directiva
firmei privind managementul de mediu, standardele, obiectivele și măsurătorile
performanței constituie un cadru la nivel d e Grup pentru îmbunătățire continuă.
Problemele de mediu sunt luate în considerare în procesul de luare a deciziilor la nivel
corporativ, precum și în diviziile de afaceri.
Managementul de mediu al OMV se bazează pe o abordare precaută și
management proactiv care vizează minimizarea impactului asupra mediului. Măsurile
de protecție a climei la unitățile de producție, calitatea produselor OMV și asistența
pentru surse alternative de energie, toate joacă un rol important.
Cerințele la nivel de grup p entru procesele de management de mediu sunt
definite în Directiva privind Managementul de Mediu. Aceasta leagă principiile de nivel
înalt stabilite în Politica OMV privind Sănătatea, Siguranța ocupaționala, Securitatea și
Protecția Mediului (HSSE – Health, Safety, Security and Environment ), în alte directive
și în angajamentul la Pactul Global ONU, cu implementare la nivel operațional. Pentru a
asigura integrarea proceselor de management de mediu în obiectul de activitate,
directiva este legată de alte proce se de afaceri precum investiții, dezvoltarea strategiei,
planificare, stabilirea bugetului și achiziționare. Standardele detaliate de mediu sunt
definite la nivelul segmentelor de afaceri și amplasamentelor, în conformitate cu
specificațiile respectivei ac tivități de business.
III.2. Obiective strategice, planuri și direcție de actiune pentru reducerea și
prevenirea poluării în cazul firmei analizate
O directivă la nivelul întregului Grup pentru managementul de mediu la toate

35
operațiunile OMV, inclusiv achiziții, cesiune și programe de investiții, a stabilit baza
pentru clasificarea Indicatorilor Cheie de Performanță (KPI) de mediu.
Expunerea la carbon este una din cele mai mari provocări pentru viitorul
industriei de petrol și gaze. Caracteristicile ch eie ale propunerii de investiții OMV
includ urmărirea unei creșteri sustenabile și contribuția la decarbonatarea piețelor
europene de energie. Ne -am luat un angajament clar de a reduce intensitatea carbonului
din activitățile în care OMV este operatorul.
Obiectivele pentru gestionarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG) până în
2015 sunt:
 Reducerea emisiilor directe de gaze cu efecte de seră din Explorare și Producție
(E&P) și Rafinare și Marketing (R&M) cu 1 milion de tone sau cu cel puțin 10%,
până în 2015, ca urmare a îmbunătățirii eficienței
 Contribuția la decarbonatarea piețelor energetice din Europa Centrală și de Sud -Est
prin reducerea intensității carbonului din portofoliu, promovarea gazului natural și
includerea selectivă a energiei elect rice
 Portofoliul de generare de energie la nu mai mult de 0.37 t de CO2 per MWh,
aplicând tehnologia de ultimă generație.
Înainte de lansarea de noi proiecte și operațiuni, problemele privind biodiversitatea sunt
adresate prin studiile de impact asup ra mediului (EIA) și procese de autorizare, în
conformitate cu cerințele legale naționale și cele mai bune practici. Am introdus
restricții în zone sensibile și am monitorizat îndeaproape conformitatea la acestea.
OMV utilizează apă din diferite surse pent ru producerea de aburi, răcire și
prelucrare industrială. Obiectivul nostru este de a o utiliza cât mai eficient posibil
reducând impactul asupra comunităților locale și asupra mediului. Avem o abordare
integrată a managementului apei, cu un puternic accen t pe măsurile de prevenire a
poluării ce implică optimizarea procesului și stații de epurare a apelor uzate. Sistemele
de răcire cu circuit închis asigură o utilizare eficientă a apei în rafinăriile noastre.
Activitățile OMV generează o gamă largă de deș euri solide și lichide, inclusiv
nămoluri uleioase, deșeuri chimice, catalizatori uzați și resturi din construcții. Scopul
nostru este de a minimiza atât cantitățile deșeurilor, cât și riscurile pentru forța de
muncă, comunitățile locale și pentru mediu.

36
În operațiunile de forare, E&P caută să evite folosirea substanțelor periculoase
atunci când sunt disponibile alternative mai puțin periculoase. Prin urmare, utilizăm
fluide de forare pe bază de apă ori de câte ori este posibil din punct de vedere teh nic.
OMV caută mijloace sigure, ecologice și economice pentru transportarea
produselor sale. În termeni de mediu, conducta de transport este cea mai bună
alternativă deoarece necesită un consum redus de energie și reduce nevoia de transport
rutier și fero viar. O reducere în transportul rutier minimizează riscul de incidente și
emisii în atmosferă, inclusiv emisii de gaze cu efect de seră (GHG).
Începând cu anul 2010, reducerea emisiilor de CO2 și eficiența energetică – una
din cele trei zone de interes ale sustenabilității – sunt incluse acum în stabilirea
obiectivelor la nivel de management individual prin dezvoltare și managementul
performanței prin sisteme de obiective (MbO). Angajații care ating obiectivele lor în
această zonă de interes pot fi eligi bili pentru compensații (bonus) variabile nelegate de
rezultat.
Estimările costurilor și proiectările de emisii de gaze cu efect de seră sunt
incluse în ipotezele de planificare la nivelul Grupului. Directiva corporativă asupra
controlului investi țiilor cere ca o analiză a emisiilor de gaze cu efect de seră să fie
întreprinsă pentru fiecare proiect și ca emisiile să fie reduse cât mai rezonabil cu putință.
Estimările costurilor și veniturilor sunt factorizate în analiza economică și devin parte
din fiecare decizie privind investițiile.
Toți antreprenorii și furnizorii trebuie să respecte Codul de Conduită și
angajamentele sale pentru protecția mediului.
Petrom a contractat prin intermediul BERD un împrumut corporativ
nesecurizat de până la 300 de milioane de euro, în vederea susținerii investițiilor pentru
protecția mediului și pentru creșterea eficienței energetice a companiei.
Acordarea împrumutului într -o perioadă în care accesul la finanțare este dificil
confirmă încrederea instituț iilor financiare internaționale în potențialul Petrom, ceea ce
va sprijini continuarea stabilirii unor standarde ridicate atât din punct de vedere al
protecției mediului cât și al sănătății și siguranței în muncă în cadrul companiei, precum
și la dezvoltar ea unor proiecte similare viitoare.
Împrumutul va finanța o serie de proiecte ce urmează să fie derulate de două
dintre diviziile de afaceri ale Petrom: Divizia Explorare și Producție și Divizia Rafinare.
Proiectele includ măsuri referitoare la decon taminarea solului, înlocuirea conductelor
vechi, crearea unei infrastructuri pentru tratarea și depozitarea solurilor contaminate, dar

37
și măsuri privind sănătatea și siguranța în muncă, creșterea eficienței energetice, etc.
Fiecare proiect care face obiec tul împrumutului, va fi evaluat de către
reprezentanții BERD în baza informațiilor furnizate de către Petrom, prin intermediul
formularelor de comandă precum și a altor forme de prezentare a informaț iilor
suplimentare, după cum se va considera necesar.
Petrom, cu ajutorul BERD, se va asigura că toate operațiunile desfășurate în cadrul
acestor proiecte vor respecta cele mai bune pr actici pe plan internațional.
Implicarea publicului în buna desfășurare a proiectelor se va asigura prin
publicarea informaț iilor de interes larg pe pagina web, constituind una din cele mai
eficiente modalități de îmbunătățire a calității proiectelor și totodată de realizare a unei
bune comunicări către comunitățile locale potențial afectate prin desfășurarea
proiectelor.
Pe lângă beneficiile de mediu, proiectele vor aduce și alte avantaje pentru
comunitățile locale, precum crearea de noi locuri de muncă, construirea de drumuri cu
acces public, etc., contribuind astfel la dezvoltarea economico -socială a zonei
geografi ce respective.
III.3. Denumirea proiectelor și beneficiile acestora
Tab. III.1. Proiecte propuse și beneficiile aduse
Denumire proiect Beneficii

Eliminarea deșeurilor și ecologizarea
lagunelor de șlam din Petrobrazi
-eliminarea surselor de poluare a solului
și apei freatice;
-refacerea prejudiciilor aduse mediului si
comunităților locale prin redarea în
circuitul agricol a unor suprafețe
însemnate de teren;
-conformarea cu prevederile autorizației
de mediu și a Standardelor UE.

Remedierea lacurilor Suseni și
Dâmbovnic (Arpechim) -conservarea funcției actuale a lacurilor
Suseni (având rol de autoepurare și
evacuare a apelor) și Dâmbovnic (având

38
rol de retenție și autoepurare);
-reabilitarea, tratarea și eficientizarea
biologică a lacurilor de acumulare
Dâmbovnic și Suseni ;
-reducerea cantităților de suspensii solide
(de la spălarea versanților, nămol biologic
din stația de epurare, etc.) din apele
evacuate în râul Dâmbovnic;
-continuarea procesului de epurare.

Eliminarea deșeurilor și ecolo gizarea
lagunelor aferente Rafinăriei Arpechim
-eliminarea surselor de poluare a solului
și apei freatice;
-refacerea prejudiciilor aduse mediului
prin aducerea terenului la standardele
impuse de legislația națională;
– conformarea cu prevederile autori zației
de mediu și a Standardelor UE.

Reabilitarea stației de Epurare și a
canalizării din Rafinăria Petrobrazi
-oprirea scurgerilor din rețeaua de
canalizare a rafinăriei Petrobrazi;
-evitarea infiltrărilor de apă în sol ce pot
conduce la poluarea apei freatice;
-conformarea cu prevederile autorizației
de mediu și a standardelor UE.

Eliminarea deșeurilor periculoase de
acrilonitril și triazin din Rafinăria
Arpechim -curățarea și decontaminarea bazinelor de
deșeuri triazinice și eliminarea deșeurilor
din cadrul magaziei de acrilonitril ;
-conformarea cu prevederile autorizației
de mediu și a standardelor UE.

39

Înlocuirea boilerelor din cadrul Diviziei
Explorare și Producție
-creșterea eficienț ei energetice;
-reducerea emisiilor;

Înlocuirea conductelor pentru a
restaura integritatea sistemului din
cadrul Diviziei Explorare și Producție
-reducerea scurgerilor (de țiței, apă
sărată) ce afectează solul și pânza freatică
în caz de spargere a conductelor având ca
principală cauză coroz iunea.

Abandonarea sondelor precum și
ecologizarea batalelor din cadrul
Diviziei Explorare și Producție
-conformarea cu legislația națională și
Standardele europene.
-protejarea solului, populației,
ecosistemelor prin eliminarea solului
contaminat și a șlamului depus în batale.

Construirea a 10 stații de bioremediere
si a 8 depozite finale în cadrul Diviziei
Explorare și Producție
-realizarea infrastructurii necesare pentru
remedierea solurilor contaminate în
vederea aducerii solului la parametri
prevăzuți în legislație în scopul reutilizării
acestuia;
-conformarea cu standardele UE.

Optimizarea sistemelor de producție și
suprafață din cadrul Diviziei Explorare
și Producție
-reducerea riscurilor de contaminare a
solului și a pânzei freatice;
-reducerea emisiilor și a scurgerilor.

40
III.4. Cheltuieli pentru protecția mediului
Cheltuielile pentru protecția mediului reprezintă măsura economică a
răspunsului dat de societate pentru abordarea problemelor generate de starea mediului
într-o anumită etapă.
Acestea includ cheltuielile efectuate pentru desfășurarea activităților de
supraveghere și protecție a mediului și pe cele care se referă la preven irea sau repararea
pagubelor aduse acestuia.
Cheltuielile publice pentru protecția mediului reflectă politica ecologică a
statului ș i sunt efectuate de acesta pentru menț inerea parametrilor ecologici în contextul
efectelor negative pe care dezvolta rea econ omică le-ar putea avea asupra mediului
natural. Această concepție, apărută la începutul anilor ’70 și menționată în lucrarea
„Limitele dezvoltă rii” (Clubul d e la Roma, 1972), este cunoscută azi ca dezvoltare
durabilă și presupune concomitenț a dezvo ltării e conomice cu, cel puțin, pă strarea
parametrilor de mediu. Intervenția statului în această chestiune este determinată de
caracte rul public al mediului înconjurător și de faptul că alterarea lui afectează întreaga
comunitate.
Statul in tervine, dar nu este echitabil și nici raț ional ca eforturile de refacere/ păstrare a
carac teristicilor de mediu natural să fie suportate de întreaga societate în mod solidar.
De aceea, în finanțarea acestor acț iuni, primează principiul „poluatorul plăteș te”.
Sursele financiare pentru astfel de cheltuieli sunt: fonduri provenite de la/ cheltuite de
agenții economici (penalităț i pentru p agube produse mediului, investiț ii pentru
protejarea mediului/ combaterea poluă rii, impozite/ taxe pentru consumul factorilor de
mediu), fonduri ale bugetului, fonduri speciale pentru protecț ia mediului/ combaterea
poluă rii, credite/ ajutoare de la organisme internaț ionale.
Cheltuielile pentru protecția mediului reprezintă mă sura eco nomic ă a eforturilor
pe care societatea le realizează pentru a ră spunde problemelor generate de starea
mediului, într -o anumită etapă , ele referindu -se la următoarele activităț i:
1. protecția calității aerului și a climei;
2. protecția calității apelor;
3. managem entul deșeurilor;
4. protecția solului și a apelor subterane;
5. reducerea zgomotului și a vibrațiilor;
6. protecția surselor naturale și conservarea biodiversității;
7. protecția împotriva radiațiilor;

41
8. cercetare -dezvoltare;
9. administrarea generală a mediului;
10. educ ație;
11. instruire;
12. informare;
13. alte activităț i specifice.
Cheltuielile totale de protecție a mediului la nivel național (CTPM) se determină prin
însumarea următoarelor elemente :
o Investiț iile totale (It) ce includ investițiile efectuate de producă torii
nespecializați din activități industriale, de producătorii specializați și cele
efectuate de administrația publică locală ;
o Cheltuieli cu rente interne totale (CCIt), obț inute prin adunarea cheltuielilor
curente interne efectuate de producătorii nespecializaț i, specializați ș i a celor
efectuate de administrația publică locală .
Costurile de mediu
Costurile de mediu sunt costuri le legate de degradarea efectivă sau potențială a activelor
naturale datorită activităț ilor economice. Pentru a putea determina eficienț a activității
agricole trebuie calculate ș i suporate costurile de mediu de către unii agenț i economi ci
sau chiar de agricultori dacă aceș tia contribu ie direct la poluarea mediului înconjurător.
În vederea evidențierii unui profit cât mai real, exploataț ia ag ricolă durabilă trebuie să
cuantifice toate costuril e, inclusiv pe cele ecologice. Î n cheltuielile de exploatare se vor
introduce anumite cheltuieli care ț in de durabilitate cum ar fi:
a) Cheltuieli de durabi litate sau de conservare. Apar î n cazu l în care pro prietarii
doresc să își conserve terenurile puternic degradate, deoarece costul de
exploatare este prea mare, iar pe termen lung și mai mare, atunci, î n mod direct,
va suporta cheltuielile proprietarul, iar indirect cumpără torul, deoarece acest cost
de med iu poate fi introdus în preț .
b) Chelt uielile pentru neutralizarea acțiunii poluante a diverșilor factori de
producție reflectă efortul material, uman și financiar în legatură cu funcționarea
stațiilor de epurare a reziduuri lor poluante, îndeosebi a dejecț iilor rezultate din
creșterea animalelor. În aceste cheltuieli se introduc ș i costuri le cu transportul
reziduurilor ș i cu depozitarea lor. Acest e costuri vor fi suportate de către
producă torul agricol.

42
c) Chelt uielile pentru neutralizarea acț iunii poluante a div erselor activităț i
industriale. Aceste cheltuieli sun t necesare pentru introducerea î n circuitul
agricol al terenului. Acestea vor fi suportate în totalitate de că tre agentul
economic poluant mergându -se du pa principiul “poluatorul plateș te”.
d) Cheltuieli p rivind măsurarea ș i controlul gradului de poluare în zona respectivă .
De obicei, aceste cheltu ieli sunt mari deoarece necesită aparaturi costisitoare ș i,
nu în ultimul rând, consultanță . Aceste cheltuieli ar trebui suportate atât de
producător cât ș i de st at (prin subvenț ionare).
e) Cheltui eli privind amenzile pentru depăș irea gradului de admis de poluare.
Aceste a vor fi obligatoriu introduse și vor fi suportate în totalitate de către
poluator, respectiv producătorul agricol ș i vor fi controlate astfel incât s ă nu fie
introduse în costul de producție, pentru a nu se reflecta în preț .
f) Cheltuieli cu expertizele privind gradul de toxicitate a produselor agricole pentru
sănătatea oamenilor. Aces te cheltuieli sunt obligatorii și sunt suportate atât de
producă tor, câ t și de stat prin int ermediul Organismelor de Protecț ie a
Consumatorului.
g) Cheltuieli privind sănătatea dacă din vina exploatației agricole s -a atentat la
sănătatea oa menilor. Cheltuielile privind sănă tatea vo r fi suportate direct de
producă torul agricol (po luantul), cât si sub forma unor amenzi care vor fi vărsate
într-un cont comun pentru sănătatea publică . De asemenea trebuie să existe un
control riguro s pentru ca aceste cheltuieli să nu fie introduse în costul de
producție și să fie suportate de cumpără tori.
Cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național s -au ridicat, anul trecut, la
aproximativ 15,5 miliarde de lei, reprezentând 3% din Podusul Intern Brut, comparativ
cu 2,4% din PIB în 2009, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de
Statistică (INS).
Ponderea investițiilor producătorilor nespecializați a reprezentat 38,8% din
totalul investițiilor pentru protecția mediului, respectiv 1,843 miliarde de lei, urmată de
cea a administrației publice (38,7% – 1,840 miliarde de lei) și a producătorilor
specializați (22,5% – 1,069 miliarde de lei).
În industria prelucrătoare s -au realizat 49,6% din cheltuielile pentru protecția
mediului efectuate de producătorii nespecializați, respectiv 2,686 miliarde de lei, în
timp ce sectorul 'producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă'
a absorbit 31,4% – 457,7 milioane lei, iar industria extractivă 13,3% – 320 milioane lei.

43
Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli s -au înregistrat pentru
managementul deșeurilor, 50,9 % din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului,
urmate de cheltuielile pentru protecția apei – 15,5% și de cheltuielile pe alte domenii de
mediu – 14,7%.
Cheltuielile la nivel național includ investițiile, cheltuielile curente interne
(cheltuielile curente efectuate prin activități proprii de protecția mediului) și alte
cheltuieli ale administrației publice (subvenții acordate, transferuri), nefiind cuprinse
cheltuielile curente externe (reprezentând în principal cheltuielile pentru cumpărarea de
servicii de protecția mediului de la terți).
Pentru a îndeplini obligațiile asumate de România în procesul de negociere a
Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, Administrația Fondului pentru Mediu
finanțează următoarele categorii de proiecte:
– prevenire a poluării;
– reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului;
– reducerea nivelurilor de zgomot;
– utilizarea de tehnologii curate;
– gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase;
– protecția resurselor de apă, stațiile de tratare, st ațiile de epurare pentru comunități
locale;
– gospodărirea integrată a zonei costiere;
– conservarea biodiversității14;
– administrarea ariilor naturale protejate;
– educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului;
– creșterea producției de energie din surse regenerabile;
– reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
– reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor;
– împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în
condițiile legii;
– închiderea iazurilor de decantare15 din sectorul minier;

14 Biodiversitate= e xistența, la nivelul globului terestru, a unei multitudini de ecosisteme cu caractere
distincte.
15 Decantare= Limpezire a unui lichid care conține particule solide în suspensie

44
– lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de
fenomenele meteorolog ice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente
obiectivelor din domeniul public al statului.
Fondul pentru Mediu (FM) este constituit conform principiilor europene
„Poluatorul plătește” și “Responsabilitatea producătorului”, în vederea imple mentării
legislației privind protecția mediului înconjurător, armonizată cu prevederile acquis -ului
comunitar.
Acest Fond este gestionat de către Administrația Fondului pentru Mediu
(A.F.M.), instituție publică, aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Dezvoltării
Durabile.

45
CAPITOLUL IV.
CONCLUZII

Obiectivul general al lucrării de față îl reprezintă studierea unei teme de
actualitate cu un caracter complex, deoarece managementul riscului este un proces de
luare a deciziilor în urma căruia rezultatele din estimarea riscului sunt integrate cu
principii economice, tehnice, sociale și politice pentru generarea unor strategii de
reducere a riscului.
Fiecare organizație, dar și fiecare individ în parte, care int enționează să atingă
anumite obiective, își stabilește activitățile care conduc la realizarea scopurilor propuse
și, în același timp, caută să identifice cât mai multe din „amenințările” care l -ar
împiedica să facă acest lucru, pentru a lua din timp măsuri le necesare. Cu alte cuvinte,
chiar dacă nu suntem familiarizați cu conceptele de risc și de management al riscurilor,
acționăm de nenumărate ori, conștient sau nu, în acest sens.
Deciziile privind managementul riscului au implicații majore, de ordin
operațional și financiar, cât și un potențial serios în ceea ce privește impactul asupra
mediului. Până nu demult aceste decizii au fost luate mai mult pe baze intuitive,
sprijinite pe multă experiență, care nu au dat rezultate bune în asigurarea unui
manag ement optim al riscului.
La ora actuală există preocupări majore pentru realizarea de analize sistematice
privind expunerea la risc și elaborarea unui program de management al riscului cu țintă
precisă, eficient din punctul de vedere al acțiunilor și costurilor.
Aceste abordări sistematice oferă beneficii considerabile care includ:
– performanțe sporite în ceea ce privește protecția mediului și optimizarea
utilizării resurselor;
– măsuri privind managementul riscului specifice fie cărui caz în parte și eficiente
din punctul de vedere al costurilor.
Managementul riscului de mediu ar trebui să constituie o parte integrantă a
sistemului global de management. Stabilirea modalităților de integrare sau de
interacțiune a sistemului de management al riscului cu sistemul de management de
mediu sau cu alte sisteme de management implementate de organizație nu trebuie să
conducă la majorarea resurselor necesare acestui proces.

46
Managementul riscului se bazează pe următoarele principii :
 Obligativitate ;
 Abordare formală, structurată și sistematizată ;
 Acoperirea tuturor operațiilor pe întregul lor ciclu de viață ;
 Integrarea cu managementul global al unității ;
 Integrarea în managementul mediului ;
 Continuitate
Unul din cele mai importante aspecte ale managementului riscului il reprezintă
integrarea și includerea intereselor și valorilor publice, realizarea unei medieri a
grupurilor de interese, agenții de administrare locală, alte in stituții responsabile pentru
stabilirea criteriilor specificate de evaluare a strategiilor prioritare.
Managementul riscului este, la modul general, o activitate pe care o efectuează
fiecare din noi, în fiecare zi, pentru a decide, din mii de alternative, ce trebuie făcut la
un moment dat.
Adesea aceste activități sunt realizate ca urmare a acțiunii subconștientului, dar
indiferent de forța motrice care le generează, contribuie la modificarea
comportamentului în situațiile în care un eveniment ce implică risc începe să se
manifeste.
Procesul managementului riscului de mediu necesitӑ o analizӑ atentӑ a
facilitӑților și operațiilor în scopul gӑsirii unor cӑi de îmbunӑtӑțire semnificativӑ a
înțelegerii acestuia.
Aplicarea managementul ui riscului de mediu trebuie sӑ conducӑ la îmbunӑtӑțirea
performanțelor de mediu și sӑ optimizeze utilizarea resurselor în operațiile petroliere
având ca efect protejarea mediului înconjurӑtor.
Comunicarea și învățarea reprezintă un proces continuu c e se desfășoară pe
parcursul tuturor fazelor în gestionarea riscurilor. Fără o comunicare eficientă și
învățare continuă, managementul riscurilor nu ar putea avea loc. Riscurile sunt de cele
mai multe ori intercorelate, nu afectează de regulă un singur obi ectiv, iar instrumentele
de control al riscurilor pot influența mai multe obiective.
De asemenea, bunele practici în domeniu, trebuie învățate și aplicate, pentru a nu
fi puși în situația de a ignora soluții care și -au dovedit eficacitatea.

47
Recomandări și propuneri:
 Încurajarea discuțiilor deschise despre riscuri, fără a exista temerea că prin aceasta
managerii își vulnerabilizează pozițiile, este o sarcină de importanță capitală pentru
conducerea organizației.
 Este foarte important ca fiecar e angajat să înțeleagă în mod corespunzător propriul
rol, strategia organizației în domeniul riscurilor și modul cum responsabilitățile
individuale specifice se încadrează în cadrul general al organizației. Nici o
organizație nu poate controla toate riscur ile, și nici nu este posibil, din perspectiva
costurilor/resurselor implicate. Important este să controleze ceea ce este cu adevărat
prioritar (riscurile semnificative/strategice).
 Este necesar să se asigure un cadru funcțional în care experiențele sunt învățate și
comunicate celor care pot beneficia de pe urma lor.
 Comunicarea cu entitățile publice partenere are aceeași importanță, mai ales dacă
entitatea publică are în subordine alte instituții. Neînțelegerea sau necunoașterea
obiectivelor și priorități lor în gestionarea riscurilor proprii de către
organizațiile/instituțiile partenere și, mai ales, eșecurile înregistrate de acestea, pot
avea efecte directe asupra managementului riscurilor în entitatea publică.
Managementul riscurilor asigură un răspuns o biectiv și consistent la riscurile
identificate.
Riscurile trebuie identificate și definite la orice nivel unde se sesizează că pot
exista consecințe în raport cu atingerea obiectivelor, a căror realizare este afectată de
materializarea lor.
O mare parte din riscurile identificate sunt cauzate de lipsa/nerespectarea
procedurilor, iar circumstanțele care favorizează apariția acestora sunt rezultatul unui
control defectuos al activităților.
Metodologia de management al riscurilor repr ezintă un sprijin util pentru
conducerea entității.
Metodologia prezentată constituie un ghid care are drept scop orientarea
entităților publice în abordarea unitară a managementului riscurilor, a cărui
implementare derivă din necesitatea aplicări i standardelor de control intern, unanim
acceptate în Uniunea Europeană.

48
În gestionarea riscurilor, atât personalul de conducere cât și personalul de
execuție trebuie:
 Să înțeleagă, cât și cum afectează riscurile entitatea publică (identificarea ris cului și
măsurarea acestuia);
 Să obțină informații despre riscuri (sursele și factorii care îl generează);
 Să aloce resurse adecvate pentru gestionarea riscurilor;
 Să analizeze efectele riscurilor prin atribuirea de responsabilități;
Să disemineze bunele p ractici și să informeze toate compartimentele cu privire la
posibilitățile de reducere a riscurilor.
Un alt subiec t asupra căruia lucrarea face referire îl reprezintă mediul. Mediul
este un factor economic de cea mai mare importanță, considerat, î n mod tradițional, de
analiza economică, ca fiind un factor de producție, alături de capital și de muncă. În
general , mediul (fizic) în afara faptul ui că este un factor productiv generator de inputuri
primare obținute de procesul productiv este, de asemenea, „recipientul” produselor
reziduale al proceselor de producție și consum, care vor putea fi sau nu absorbite în
funcție de capacitatea de asimilare a mediului considerat.
Parcurgând lucrarea descoperim cӑ, Soci etatea OMV Petrom S.A este cel mai
mare grup petrolier integrat din Europa de Sud -Est și cea mai mare co mpanie industrială
din România.
OMV Petrom este organizată în trei segmente de activitate integrate operațional
– Upstream, Downstream Oil și D ownstream Gas.
În Upstream, OMV Petrom este prezentă în România și Kazahstan. Portofoliul
Downstream Oil cuprinde atât rafinăria Petrobrazi cu capacitate de 4,5 mil. tone/an, care
poate procesa întreaga producție din România a OMV Petrom, cât și o r ețea de 783 de
stații de distribuție operate prin două mărci, Petrom și OMV, localizate în România,
Moldova, Bulgaria și Serbia.
Segmentul Downstream Gas este singurul canal de vânzare al gazelor naturale.
Portofoliul Downstream Gas cuprinde centrala electrică Brazi, cu o capacitate de 860
MW, și parcul eolian Dorobanțu, cu o capacitate de 45 MW.
OMV Petrom desfășoară următoarele activități principale:

49
• Explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale de pe uscat
(onsho re) și mare (offshore);
• Lucrări de intervenții, punere în producție și reparații sonde;
• Rafinarea țițeiului;
•Distribuție, transport, depozitare, comercializare, bunkeraj nave și
aprovizionare aeronave cu produse petroliere;
• Comercializarea cu ridicata și cu amănuntul de mărfuri și produse diverse;
• Importul și exportul de țiței, produse petroliere, petrochimice și chimice,
utilaje, echipamente și tehnologii specifice;
• Producerea, transportul, distribuția și comerci alizarea energiei electrice;
• Activitate medicală și socială pentru salariații proprii și terțe persoane;
• Alte activități stabilite și detaliate prin Actul Constitutiv al Societății.
Având preocuparea continuă de a reduce riscul asociat ac tivității societății
noastre, S.C. OMV PETROM S.A. a adoptat serie de măsuri tehnice care au generat
modificări semnificative în procese. Aceste modificări au condus la reducerea
semnificativă a riscului și a ariei de influență al societatii, în cazul unor eventuale
accidente.
Măsurile tehnice se referă în primul rând la schimbarea modului de depozitare a
unor reactivi (de exemplu, acidul clorhidric va fi depozitat în subteran), modificarea
modului de dozare a reactivilor și modificarea instalație i de decianurare (detoxifiere) a
tulburelii.
La elaborarea lucrării au fost luate în considerare numai conceptele, principiile și
regulile de bază, evitându -se, pe cât posibil, amănuntele și tehnicile speciale dezvoltate
în anumite situații parti culare, care țin de condiționări specifice.
Concluzionând, se poate afirma că lucrarea constituie un ghid destinat orientării
salariaților, managerilor, anteprenorilor și celorlalți factori interesați în abordarea
managementului riscurilor.
"Cel mai important lucru în afaceri este să cunoști riscul, pentru că doar
cunoscându -l poți să -ți iei măsurile de protecție necesare". Bogdan Baltazar

50
BIBLIOGRAFIE

Cărți:
 Băbuț Gabriel, (2002 ), Evaluarea riscului sanitar , Editura INFOMIN, Dev a;
 Bebeșelea Adriana, Veronica Kűrti, Ancuța Tamaș, Antonela Körösi, (2013 ),
Politici de mediu , Edi tura Eurostampa, Timișoara ;
 Moraru Roland , Gabriel Băbuț, (2000 ), Evaluarea riscului ecologic , Editura
Infomin, Deva ;
 Iosof Susana, Teodor Gavri, ( 2013 ), Gestiunea riscului , Editura Universitarӑ,
Bucureș ti;
 Moraru Roland , Gabriel Băbuț, (2009 ), Managementul riscurilor. Abordare
globalӑ – concepte, principii și structurӑ , Edit ura Universitas, Petroșani .
Resurse internet:
 htt://silvic.usv.ro/cursuri/managementul riscului.pdf [accesat în data de
29.01.2018 ];
 http://www.agir.ro/buletine/214.pdf [accesat în data de 29.01.2018 ];
 http://www.islavici.ro/cursuriold/Politici%20de%20mediu.pdf [accesat în data
de 29.01.2018 ];
 http://www.omvpetrom.com/portal/01/petromcom [accesat în data de
08.02.2018 ];
 http://www.agir.ro/buletine/130.pdf [accesat în data de 08.02 .2018 ].