Introducere … … … … 2 [624799]

CUPRINS

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2

Secțiunea 1. Elementele reformei descentralizării ………………………….. ………………………….. 2

Secțiunea 2. Definirea procesului de descentralizare și deconcentrare ………………………….. . 3

Secțiunea 3. Principiile și regulile proces ului de descentralizare ………………………….. ………. 4

Secțiunea 4. Procesul de descentralizare financiară și importanța acestuia …………………….. 6

Secțiunea 5. Priorități în procesul descentralizării ………………………….. ………………………….. 7

Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 10

2
Introducere
Descentralizarea este procesul prin care se trece de la un sistem administrativ bazat
pe subordonarea ierarhică a autorităților locale (învestite în funcție de suprastructura de
nivel național) față de cele centrale la un sistem prin care soluționarea prob lemelor locale
se face de cei aleși de corpul electoral local.
Descentralizarea guvernării se face prin restructurarea sau reorganizarea autorității
pentru crearea unui sistem de responsabilitate între instituțiile de la nivel central, regional
și local r espectând principiul subsidiarității, crescând calitatea și eficiența actului de
guvernare prin augumentarea repsonsabilității și autorității structurilor sub -naționale.
Descentralizarea poate contribui la dezvoltarea elementelor cheie a bunei
guvernanțe , prin creșterea participării cetățenești la deciziile economice, sociale și politice;
ajutând la sporirea rolului populației și mărirea sensitivității, transparenței și
responsab ilității actului de guvernare1.
Descentralizarea este un mix între relațiile și funcțiunile administrative, fiscale și
politice, t oate cele trei fiind incluse în design -ul sistemelor descentralizate .
Secțiunea 1. Elementele reformei descentralizării
Reforma administrației publice în domeniul descentralizării și deconcentră rii
include trei elemente majore:
– continuarea descentralizării prin transferul de competențe și responsabilități
administrative și financiare, de la nivelul autorităților administrației publice centrale la
nivelul autorităților locale;
– continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilități în teritoriu
funcție de necesitățile pe plan local, în cadrul aceleiași structuri administrative
(serviciile deconcentrate funcționează în subordinea ministerului care le -a delegat
responsabilitatea);
– transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, funcție de necesitățile cetățenilor
și pentru eficientizarea acestora, în servicii descentralizate aflate în responsabilitatea
autorităților locale.
Strategia actualizată reprezintă cadrul general care crează premisele continuării
procesului de descentralizare /deconcentrare asigurând coerenț ă acestuia.
Responsabilitatea definirii și implementării strategiilor sectoriale privind
descentralizarea/deconcentrarea revin fiecăr ei instituții a administrației publice centrale și

1 http://web.undp.org/evaluation/documents/decentralization_working_report.PDF

3
autorităților locale care preiau competențele transferate din punct de vedere financiar și
administrativ. Aceste strategii sectoriale vor fi însoțite de studii de impact privind
previzionarea efectelor ind use.
Descentralizarea și deconcentrarea, implicând transferul sau delegarea de
competențe și noi responsabilități, reprezintă procese începute din momentul adoptării
Constituției României din 19912.
Un pachet de legi privind sectoare importante de dezvo ltare precum organizarea
administrației, amenajarea teritoriului și urbanismului, finanțele, impozitele, serviciile de
sănăta te, asistență socială, educație, a fost pus în aplicare, reglementând până în prezent
atât forma de descentralizare politică a uno r servicii publice, cât și forma de descentralizare
teritorială și administrativă prin instituția prefectului.
Reglementări ulterioare au îmbunătățit prevederile privind serviciile publice și au
extins aria responsabilităților și în domeniile: financiar, managementul patrimoniului
imobiliar, servicii de infrastructură, atât la nivel de județ, cât și la nivel local. În plus, legea
privind finanțele publice locale din 20063 a crescut sau v a crește considerabil alocările de
resurse către administrațiile publi ce locale și, de asemenea, a crescut autonomia financiară
a acestora.
Procesul de descentralizare a reprezentat și începerea unui proces de creare și
întărire de noi forme de dialog între administrația centrală și locală reprezentată de
Federația Autorit ăților Locale din România (FALR), corpurile administrative profesionale
sau alte structuri asociative ale autorităților locale.
Inițiativele delegării competențelor nu au fost întotdeauna coordonate la nivelul
ministerelor, pentru unele responsabilități administrația locală nu a fost dinainte pregătită
generându -se dificultății în procesul de realizare a unor servicii de calitate pentru
comunitățile locale.
Sub presiunea deficitului bugetar administrația centrală nu a putut întotdeauna să
însoțească pa chetul de servicii descentralizate cu resurse finaciare corespunzătoare.
Secțiunea 2. Definirea procesului de descentralizare și deconcentrare
Descentralizarea este procesul transferului de autoritate/responsabilitate
administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la cel al
administrației publice locale.

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 21 noiembrie 1991, aprobată prin
referendumul național din 8 decembrie 1991
3 Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale

4
Transferul de autoritate se referă la domeniul planificării, luarea deciziei (finan țe,
fiscalitate), responsabilități legale (emitere de regulamente, hotărâri locale) și
managementul serviciilor publice pentru care se face transferul.
Deconcentrarea este procesul transferului în cadrul aceleași structuri, de la nivel
central la nivel te ritorial, de autoritate/responsabilitate administrativă și financiară.
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale
din un itățile administrativ -teritoriale.
Secțiunea 3. Principiile și regulile procesului de descentralizare
Continuare a procesului de descentralizare/ deconcentrare va asigura îmbunătățirea
managementului serviciilor publice și creșt erea calității acestora. Ace asta va asigura o
alocare mai coerentă a responsabilităților, resurselor financiare și drepturilor legate de
serviciile oferite. Totodată, noua abordare a aces tui proces ține seama de analiza
motivațiilor pe care se întemeiază alegerea sistemului de alocar e a sarcinilor/funcțiilor între
structurile descentralizate ale administrației publice locale și unitățile deconcentrate ale
autorităților centrale.
Procesul de descentralizare/deconcentrare se întemeiază pe principii și reguli ce
asigura următoarele asp ecte:
1) Privind transferul responsabilităților:
– fundamentarea tehnică acceptată de aparatul de specialitate din domeniu;
– aplicarea subsidiarității ca mijloc de asigurare a transparenței și eficienței serviciilor
publice;
– stabilitatea drepturilor și re sponsabilităților;
– respectarea standardelor de calitate în oferirea serviciilor publice;
– sistem stabil de reglementare privind încurajarea strategiilor locale și răsplătirea
soluțiilor inovatoare;
– considerarea cetățeanului drept consumator de servicii publice;
– acceptarea competiției că mijloc de creștere a eficienței și eficacității serviciilor
publice.
2) Privind sistemul de finanțare a autorităților locale:
– alocarea veniturilor conform responsabilităților descentralizate;
– mecanism de finanțare respectat de administrația centrală care să asigure un standard
minim pentru serviciile publice oferite de autoritățile locale;

5
– asigurarea transparenței fondurilor alocate având în criterii obiective și reglementări
clar stabilite pr ivind volumul sarcinilor alocate, localizarea veniturilor și elemente de
regularizare;
– asigurarea transparenței în procesul de elaborare a bugetelor locale și a procedurilor
care asigura un management financiar corespunzător;
– simplificarea procedurilor d e redistribuire a veniturilor;
– predictibilitatatea și stabilitatea sistemului de alocare care să permită planificări la nivel
local;
– sistem eficient de control legal a utilizării fondurilor la nivel local;
– autonomie locală privind managementul financiar acompaniată de constrângeri
bugetare severe.
3) Privind transferul competențelor decizionale:
– caracter stabil și stimulativ al procesului de coordonare în locul mecanismelor actuale
de control și a deciziilor discreționare;
– autonomia decizională ba zată pe resurse și responsabilități proprii;
– limitarea controlului autorităților locale asupra managementului serviciilor publice de
către autoritățile de la nivel central, la prevederile legislației naționale;
– transparența actului decizional bazat pe ac cesul publicului la informația publică și
participarea acestuia la luarea deciziilor.
Constituția adoptată în 1991 a fost primul act legislativ al României po st comuniste
care a recunoscut autor itățile comunale și orășenești pe baza principiului descentra lizării
drept auto rități administrative autonome conform art.119 și art.120 alin.(2).
Strategia privind accelerarea reformei administrației publice aprobată în 2001 de
Guvernul României a identificat necesitatea descentralizării anumitor servicii publice în
vederea reducerii cheltuielilor și a întăririi capacității manageriale a administrației publice
locale. De asemenea, s -au elaborat strategii sectoriale însoțite de planuri de acțiune
aferente privind procesul de descentralizare în anumite domenii (ex. asistență socială
– protecția copilului).
În conformitate cu Constituția revizuită și adoptată în 2003 : „Administrația publică
din unitățile administrativ -teritoriale se î ntemeiază pe principiile descentralizării,
autonomiei locale și deconcentrarii serviciilor publice”. În același timp, actul fundamental
consideră Consiliul Județean drept „autoritatea administrației publice pentru coordonarea
activității consiliilor comuna le și orășenești,în vederea realizării serviciil or publice de
interes județean”, conform art 122, alin.(1).

6
Secțiunea 4. Procesul de descentralizare financiară și importanța acestuia
Descentralizarea financiară este o componentă importantă a procesului de
descentralizare deoarece autoritățile publice locale deți n cele mai complete informații, pe
baza cărora pot lua decizii mai bine justificate decât organele de specialitate de la nivel
central, în legătură cu alocarea resurselor financiare locale. Evide nt, descentralizarea
financiară și administrativă sunt strâns corelate.
În decursul ultimului deceniu, România a făcut pași importanți în planul
descentralizării financiare, dar procesul de implementare a acestei politici a întâmpinat
multe probleme dator ită absenței unei strategii naționale a descentralizării. În cadrul
acestui proces au putut fi identificate trei cicluri.
În primul ciclu (1991 -1994)4 au fost inițiate schimbări importante în structura și
finanțarea autorităților locale, care au inclus ș i introducerea sistemului de taxe și impozite
locale.
În ciclul al doilea al politicii de reforma (1998 -2000) s -au făcut noi pași pentru
realizarea descentralizării administrative și financiare. În acest sens, pe baza noii legislații
privind finanțele au torităților publice locale a crescut nu numai partea din PIB referitoare
la bugetele locale, dar și proporția corespunzătoare a cheltuielilor locale din totalul
cheltuielilor publice (între 1998 -2001 procentul din PIB a crescut de la 3,6 la 6,5% și
cheltui elile locale au crescut de la 14,4 la 26,6%).
În timpul celui de al treilea ciclu (2001 – până în prezent) noile legi au adoptat și
stabilit noi reguli pentru anumite f uncții ale autorităților locale , în special privind
serviciile/utilitățile publice5.
Tendințe de centralizare și de descentralizare au existat în acest interval. Câteva
prevederi legale noi au întărit controlul autorităților centrale asupra funcțiilor autorităților
locale, în timp ce altele au acțion at în direcția descentralizarii6.

4 Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , OG nr. 15/1992 privind i mpozitele locale,
Ordonanța nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale (în vigoare de la 02 februarie 2002 până
la 31 decembrie 2 003, fiind abrogat și înlocuit prin Codul Fiscal 2003)
5 De exemplu: Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 , Legea nr. 92/2007 a
serviciilor de transport public local , Ordonanța nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și
funcțio narea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor , Ordonanța nr. 88/2001
privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de
urgență , Ordonanța de urgență nr. 202/2002 privind gospodărirea integ rată a zonei costiere ,
Ordonanța nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale , Legea serviciului de
alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 , Ordonanța nr. 71/2002 privind organizarea și
funcționarea serviciilor publice de adminis trare a domeniului public și privat de interes local .
6 Legea administraț iei publice locale nr. 215/2001.

7
Un studiu detaliat al stadiului actual al descentralizării financiare la nivelul întregii
țări, precum și pe cele mai importante sectoare de activitate (educație, sănătate, asistență
socială, ordine și siguranță publică, agricultură, cultură, servicii public e de dezvoltare
locală) a fost întocmit de Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și
Asociația Directorilor Economici din cadrul Consiliilor Județene din România.
Pe lângă aspectele pozitive, în derularea procesului de descentralizare au fos t
înregistrate și o serie de aspecte negative: drepturi importante nu au fost acordate
autorităților administrațiilor publice locale , ceea ce limitează capacitatea acestora de a
organiza eficient oferta de servicii (de exemplu: dreptul de a stabili prețuri pentru aceste
servicii ).
În unele domenii, mecanismele de control direct și deciziile discreționare persistă.
Există puține domenii cu reglementări clare și transparente. Acest lucru limitează atât
planificarea și previziunea financiară, cât și posibili tatea de a experimenta și de a introduce
soluții locale creative pentru a oferi servicii mai eficiente. Indirect, acest aspect limitează și
capacitatea de absorbție a fondurilor Uniunii Europene.
Autonomia managementului financiar local este limitată de reglementările privind
alocarea veniturilor proprii prin restricționarea utilizăr ii transferurilor. Preponderența
alocărilor cu destinație precisă este un obstacol pentru o eficientă cheltuire a banilor
deoarece limitează coordonarea și integrarea servic iilor locale.
Un proces de descentralizare gestionat defectuos poate conduce la apariția unei
game largi de eșecuri ale statului: atât erori prin omisiune , atunci când statul nu reușește să
facă ceva care ar fi îmbunătățit performanță ec onomică/administ rativă, cât și erori de
acțiune , atunci când statul desfășoară acțiuni care conduc la înrăutățirea performanțelor
economice. Nu numai că aceste erori împiedică dezvoltarea unei politici semnificative de
descentralizare, care ar putea conduce la o oferta de servicii locale mai eficiente și
echitabile, ci are și efecte negative privind credibilitatea autorităților locale.
Secțiunea 5. Priorități în procesul descentralizării
Ca un răspuns adecvat la problemele identificate la nivelul sistemului administrație i
publice din România în domeniul descentralizării și deconcentrarii serviciilor publice, au
fost identificate următoarele priorități:
1) Îmbunătățirea sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate/
deco ncentrate.
Într-o prima etapă, strategia intenționează a identifica schimbările de politici
necesare îmbunătățirii sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate.

8
Pe baza direcțiilor analitice și conceptuale dezvoltate în cadrul strategiei pot fi
elaborate solutii alternative care sa conduca la imbunatatirea procesului in diferite sectoare
si domenii. În final, în cadrul descentralizării, noul sistem și relațiile între structurile
responsabile pot fi redefinite. Dintre cele mai i mportante măsuri care să sprijine această
prioritate pot fi menționate :
– stabilirea mecanismelor necesare pentru coordonarea implementării strategiei;
– crearea unor mecanisme necesare asigurării comunicării direcțiilor principale de
acțiune ale strategiei societății civile și altor beneficiari ai procesului de
descentralizare;
– înființarea grupurilor de lucru pe componentele esențiale ale strategiei;
– adoptarea legii descentralizării care va asigura coerentă cadrului de descentralizare;
– elaborarea unui sis tem de indicatori de măsurare a performanțelor derulării procesului
de descentralizare.
2) Clarificarea competențelor la diferitele niveluri și structuri ale
administrației publice
În cadrul reformei administrației publice, descent ralizarea și deconcentrarea
serviciilor p ublice trebuie să fie tratate ca procese complementare. În fiecare din sectoarele
și domeniile în care se desfășoară aceste procese, o distribuție rațională a
responsabilităților trebuie să fie realizată pentru a îm bunătăți utilizarea resurselor, calitatea
serviciilor oferite și orientarea către cererile beneficiarilor.
Obiectivele amintite mai sus pot fi realizate în condițiile desfășurării unei activități
analitice și conceptuale bazate pe strategii sectoriale ag reate de comun acord cu
beneficiarii. Dintre cele mai importante măsuri care să sprijine această prioritate
menționăm:
– crearea grupurilor specifice de lucru pentru elaborarea strategiilor sectoriale,
– stabilirea de structuri de implementare la nivel centr al și local cu responsabilități și
relații bine definite,
– coordonarea și armonizarea strategiilor sectoriale,
– stabilirea unui sistem standard de măsurare a performanțelor serviciilor descentralizate.
3) Întărirea autonomiei financiare.
Pentru implemen tarea măsurilor prioritare din cadrul reformei, trebuie să fie întărită
autonomia locală și capacitatea de management prin creșterea cuantumului veniturilor
proprii la nivel local și prin întărirea predictibilitatii sistemului de alocare. Trebuie să fie
stabilite reguli și proceduri stricte de alocare, precum și mecanisme de echilibrare,

9
revizuite periodic, astfel încât să garanteze un nivel mimim al serviciilor în conformitate cu
standardele naționale.
O autonomie financiară crescută trebuie să fie însoțită de constrângeri bugetare
severe, de o transparență sporită și o mai bună aplicare a reglementărilor privind utilizarea
resurselor și raportarea.
Dintre cele mai importante măsuri care să sprijine această prioritate pot fi
menționate :
– creșterea veniturilor proprii la nivelul administrațiilor locale;
– introducerea sistemului de calcul bazat pe alocarea subvențiilor operaționale;
– proceduri și reguli stricte pentru derularea finanțărilor pentru investiții;
– îmbunătățirea sistemului de pre dictibilitate a alocărilor de la nivel central;
– îmbunătățirea sistemului de egalizare a distribuției resurselor pe orizontală;
– îmbunătățirea sistemului de management al bugetului și de raportare la nivel local.
4) Redefinirea competențelor prefecț ilor.
Trebuie să fie clar definit rolul acestora în coordonarea serviciilor deconcentrate,
resursele și mijloacele de care dispun. În același timp, este necesară o creștere a
comp etențelor profesionale a prefecț ilor. Un program de pregătire specializată va asi gura
atingerea acestui obiectiv. Dintre cele mai importante măsuri care să sprijine această
prioritate pot fi menționate :
– definirea atribuțiilor prefectului privind serviciile deconcentrate printr -o lege organică;
– programe de pregătire specializată a pre fectilor.
5) Crearea capacității, instrumentelor și procedurilor necesare implementării
strategiei
În implementarea strategiei, o atenție specială trebuie acordată pregătirii
specializate a personalului implicat în implementarea reformei. Trebuie întărite
cunoștiinț ele lor despre procesul de descentralizare și deconcentrare, despre noile
responsabilități și relații între diferitele structuri și organisme, despre monitorizarea
procesului de implementare, astfel încâ t aplicarea măsurilor de reformă să conducă la o
mai bună calitate a serviciilor oferite.
În paralel cu implementarea etapelor reformei, creșterea capacității de elaborare și
implementare a politicilor la nivelul structurilor locale trebuie avută în vedere. Dintre cele
mai impo rtante măsuri care să sprijine această prioritate m sunt menționate :
– elaborarea unui sistem standard de proceduri și norme care să sprijine implementarea
Strategiei;

10
– întărirea capacități i autorităților locale în gestionarea și furnizarea noilor servicii
descentralizate;
– pregătirea resurselor umane necesare susținerii procesului de descentralizare.
Concluzii
Din cercetarea realizată asupra procesului de descentralizare s -au desprins
următoarele concluzii:
a) Decalajul considerabil existent între dre pt (constituțional și legislație) și
realitatea din teren. Teoretic, România este deja un stat descentralizat. Există în acest sens
următoarele argumente:
– Constituția garantează administrarea liberă a colectivităților locale și lipsa tutelei între
diferitele nivele;
– legile succesive au atribuit județelor și colectivităților locale competențe largi în
materie de educație, sănătate, ajutor social, acțiune cul turală, gestiune a serviciilor
publice locale, etc.
Realitatea din teren pare rămasă mult în urmă, adeseori din motive de ordin
financiar. De exemplu, transferurile din TVA care servesc finanțării noilor competențe sunt
atribuite în mod relativ opac și n u par să respecte mereu criterii obiective .
b) Efectele descentralizării la nivel local nu s -au manifestat într -o manieră
consistentă până în prezent;
c) Există o opinie favorabilă în ceea ce privește procesul de descentralizare cu
avantajele pe care le poate genera;
d) Inexisten ța unei veritabile contabilități locale de angajament: bugetele anuale
rămân indicative și sunt ajustate în cursul anului în funcție de veniturile colectate și de
plățile efective, ceea ce face că numeroase col ectivități să fac ă apel la stat (și în plus la
județe) pentru a solicită fonduri suplimentare în caz de necesitate;
e) Serviciilor publice le lipsește vizibilitatea în ceea ce privește nevoile locale și au
tendința de a da dovadă de parcimonie în atribuirea creditelor, care, cu toate acestea, ar
trebui să finanțeze automat noile competențe. Din aceasta rezultă o frustrare putern ică
a aleșilor locali, care pot afirmă, pe bună dreptate, că descentralizarea înscrisă în textele
legale este aplicată într -o măsură insuficientă .