Introducere ….2 [619350]

1
CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………………………….2

CAPITOLUL I – Noțiuni de bază în legatură cu dezvoltarea durabilă…………………… 3

CAPITOLUL II – Dezvoltarea durabil ă în România ……………….. …………………………1 2
2.1. Provocări ale dezvoltarii durabile ……………………………………………………………………. 12
2.2. Dezvoltarea durabilă economică în România ……………………………………………………. 20
2.3. Orizonturi ale Rom âniei în 2020 ș i 2030 …………………………………………………………. 32

CAPITOLUL III – Studiu de caz – Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului
Râmnicu Vâlcea ……………………………………………………………………… ……….. 42
3.1 Aspecte economice și ecologice în Râmnicu Vâlcea ………………………………… 42
3.2 Strategia de dezvoltare durabilă a mediului urban din Râmnicu Vâlcea …………….51

CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………………………………….56
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………57

2
INTRODUCERE

Orice com unitate urbană modernă trebuie să asimileze și să promoveze o viziune
strategică în ceea ce privește dezvoltarea sa viitoare. Lipsa unei asemenea viziuni duce la o
activitate administrativă haotică, în cadrul căreia se pot rata oportunități și se consumă i rațional
resurse prețioase.
Ținând cont că un mediu sănătos este esențial pentru asigurarea prosperității și calității
vieții și de realitatea că daunele și costurile produse de poluare și schimbări climatice sunt
considerabile, Râmnicu Vâlcea, promovează conceptul de decuplare a impactului și degradării
mediului de creșterea economică, prin promovarea ecoeficienței și prin interpretarea standardelor
ridicate de protecția mediului ca o provocare spre inovație, crearea de noi piețe și oportunități de
afacer i.
Râmnicu Vâlcea dispune, pe lângă capitalul economic și de un capital natural și
cultural deosebit de valoros în context național și european, care este relativ bine conservat,
neexistând intervenții umane majore. Ecoturismul, turismul în natura și turismul rural sunt
alternative de dezvoltare a turismului de masă sau a turismului de tip case de vacanță, aducând
pe langa conservarea capitalului natural și cultural și resurse financiare mai mari și pe teremen
mai lung.
Prezenta lucrare își propun e să prezinte și să analizeze aspectele economice și ecologice
ce caracterizează orașul Rm. Vâlcea, precum și riscurile la care este supus acesta din cauza
presiunii umane. Necesitatea unei asemenea abordări este primordială, deoarece trebuie
indentificate corect problemele înainte de a cauta soluții eficiente. Deasemenea, vor fi prezentate
strategiile și planurile locale de acțiune, precum și obiectivele pe termen mediu și lung elaborate
pentru dezvoltarea urbană durabilă a orașului.
Se va avea în ved ere în primul rând prevenirea posibilelor amenințări, și apoi tratarea
problemelor existente. Se aplică conceptul “este mai important să previi decât să tratezi” .
Astfel, aceasta lucrare își propune sa devina suportul necesar pentru identificarea unor solu ții
viabile și eficiente în ceea ce privește dezvoltarea urbană durabilă a orașului Rm. Vâlcea.

3
CAPITOLUL 1
Noțiuni de bază î n legătură cu dezvoltarea durabilă

Evocat pentru prima oară în 1987 cu ocazia reuniunii Comisiei mondiale pentru mediu și
dezvolt are, conceptul de dezvoltare durabilă are numeroși susținători: organisme internaționale și
supranaționale, societatea civilă, puterile publice și diverse întreprinderi. Conceptul, foarte vast,
își propune să răspundă nevoilor prezente fără a compromite su praviețuirea generațiilor
următoare, are tangențe cu economia, administrația publică și privată, protecția mediului
înconjurător, sănătatea, educația, agricultura, turismul, dezvoltarea internațională.
Actorii de pe scena politică, economică și socială tre buie să ia în considerare dezvoltarea
durabilă în cadrul strategiilor lor. Gestionarea riscurilor care planează asupra mediului
înconjurător, consultanță în domeniul ecologic, cod etic și deontologie, audit social sau ecologic
și evaluare, comunicare finan ciară, guvernare, consultanță pentru o strategie durabilă…
Profesioniștii în domeniu se înmulțesc și se specializează, oferta de formare în domeniu crește de
la an la an și se diversifică. Profesioniștii în domeniu se găsesc în marile întreprinderi, la b aza
creării de noi întreprinderi, în cabinetele de consultanță, societățile de evaluare, bănci, ONG -uri,
organizații internaționale, naționale și regionale.
Profesioniștii din domeniul dezvoltării durabile efectuează, în primul rând, o muncă de
prospectare pe termen lung. Pentru a face acest lucru, înainte de a începe studiile în acest
domeniu, studentul trebuie să dețină deja cunoștințe de economie, administrație, drept, inginerie,
amenajare a teritoriului… De aceea, formările în dezvoltare durabilă sunt destinate persoanelor
care au obținut deja o diplomă de formare inițială în domenii tradiționale și, mai ales, celor care
se situează la nivelul de masterand (bac+4/5) și peste acest nivel.
Conceptul de Dezvoltare Durabilă reprezintă o nouă paradigmă a De zvoltării, concept
promovat în cadrul Conferinței Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă organizată de Națiunile
Unite la Rio de Janeiro în 1992 și reiterat cu mai mare forță la Johanesburg după 10 ani.
Conceptul marchează o schimbare majoră în abordarea prob lemelor dezvoltării umanității prin
opțiunile de asigurare a unui echilibru dinamic între componentele capitalului natural și sistemele
socio -economice.

4
“Dezvoltarea durabilă răspunde necesităților generațiilor actuale fără a compromite
abilitatea generați ilor viitoare de a răspunde propriilor necesități"1 (Comisia Mondială pentru
Mediu și Dezvoltare). Astfel, dezvoltarea poate genera prosperitate, dacă se regenerează
resursele și se protejează mediul.
Dezvoltarea durabilă a comunităților locale reprezintă o provocare și o prioritate în
același timp. O provocare, pentru că o comunitate trebuie să fie receptivă la transformările și
schimbările externe și interne care o pot afecta, adaptându -se acestor schimbări prin acțiuni și
inițiative strategice locale. O prioritate, pentru că modul în care se dezvoltă localitatea îi
afectează prezentul și sansele de viitor.
Dezvoltarea durabilă înseamnă "A gândi global și a acționa local". Strategiile de
dezvoltare durabilă evidențiază interdependența între local și global , între țările dezvoltate și cele
în curs de dezvoltare, accentuând necesitatea cooperării în cadrul și între sectoarele economic,
social și de mediu. Dezvoltarea durabilă a comunităților are ca obiective majore protejarea
mediului, eradicarea sărăciei, îm bunătațirea calității vieții, dezvoltarea și menținerea unei
economii locale viabile și eficiente. O comunitate durabilă aprec iază și promovează ecosistemele
sănătoase, utilizează eficient resursele, dezvoltă și asigură o economie locală viabilă.
Comunitat ea durabilă are o viziune asupra dezvoltării susținută și promovată de toate
sectoarele comunității, asociațiile civice, autoritățile locale, organizațiile religioase, tineri etc.
Politica actuală a Uniunii Europene este concentrată pe dezvoltarea durabilă a societății
din toate punctele de vedere. Pentru aceasta ea pune la dispoziția statelor membre diverse
instrumente financiare menite a -și rezolva problemele economice și sociale.
Pentru a atrage aceste fonduri în vederea finanțării de proi ecte de dezvol tare locală, este
absolut necesară definirea strategiei de dezvoltare a fiecărei regiuni din România. Respectând
principiul subsidiarității, strategiile de dezvoltare locală trebuie să țină cont de strategiile
județene, regionale și în final de Planul de D ezvoltare Național, astfel încât obiectivele prevăzute
să nu intre în contradicție la nici un nivel asigurând sinergie și complementaritate.
Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s -a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor
decenii, în cadrul unor dezbateri științifice aprofundate pe plan internațional și a căpătat valențe
politice precise în contextul globalizării.

1 Matei Elena, E coturism, Editura Top Form, București, 2004 , pag. 24

5
În istoria recentă, prima semnalare a faptului că evoluțiile economice și sociale ale
statelor lumii și ale omenirii în ansamblu n u mai pot fi separate de consecințele activității umane
asupra cadrului natural s -a făcut în raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele
creșterii (Raportul Meadows). Documentul sintetiza datele privind evoluția a cinci parametri
(creșterea populației, impactul industrializării, efectele poluării, producția de alimente și
tendințele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia că modelul de dezvoltare
practicat în acea perioadă nu poate fi susținut pe termen lung.
Problematica rapo rturilor dintre om și mediul natural a intrat în preocupările comunității
internaționale începând cu prima Conferință a ONU asupra Mediului (Stockholm, 1972) și s -a
concretizat în lucrările Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare, instituite în 1985.
Raportul acestei Comisii, prezentat în 1987 de G. H. Bruntdland și intitulat Viitorul nostru
comun a oferit prima definiție acceptată a dezvoltării durabile ca fiind „o dezvoltare care
satisface nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoare lor generații de a -și
satisface propriile nevoi". Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări
integrate a factorilor politici și decizionali, în care protecția mediului și creșterea economică pe
termen lung sunt considerate complem entare și reciproc dependente.
De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat o dimensiune
politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel la Conferința Mondială pentru Mediu și
Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro ( 1992), la Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU
și adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000) și la Conferința Mondială pentru Dezvoltare
Durabilă de la Johannesburg (2002). S -au conturat, astfel, programe concrete de acțiune la nivel
global și local (Ag enda 21 Locală) conform dictonului „să gândim global și să acționăm local"2.
În cadrul acestui proces au fost adoptate o seamă de convenții internaționale care
stabilesc obligații precise din partea statelor și termene stricte de implementare privind
schim bările climatice, conservarea biodiversității, protejarea fondului forestier și zonelor umede,
limitarea folosirii anumitor produse chimice, accesul la informații privind starea mediului și
altele, care conturează un spațiu juridic internațional pentru apl icarea în practică a preceptelor
dezvoltării durabile.

2 Earth Summit Agenda 21, The United Nations Programme of Action from Rio, United Nations, 1992 – Declaratia
de mediu si dezvoltare, pag.3

6
Se recunoaște, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de
resurse naturale din partea sistemului socio -economic și de a absorbi efectele distructive ale
folosirii lo r. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificare, poluarea solului,
apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere tropicale și a zonelor umede, dispariția
sau periclitarea existenței unui număr mare de specii de plante și ani male terestre sau acvatice,
epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative,
măsurabile, asupra dezvoltării socio -economice și calității vieții oamenilor în zone vaste ale
planetei.
Sustenabilitatea ori de zvoltarea durabilă este un obiectiv central al politicii Uniunii
Europene. Prin integrarea în Uniunea Europeană, România adoptă automat acest obiectiv.
Aceasta nu înseamnă că Uniunea Europeană ne furnizează și un ‚pilot automat pentru
dezvoltarea durabilă’ . Guvernul României, prin resursele uriașe pe care le gestionează, este
singurul centru național credibil al managementului dezvoltării durabile a României. Dar
misiunea în dezvoltarea durabilă poate fi susținută cu instrumente conceptuale adecvate și
existente la stadiul dell’arte (‚state of the art’, în limba engleză), concepte care țin seama de
realitate, concepte asimilate în acele universități care s -au transformat deja în veritabile
comunități epistemice, asimilând paradigma raționalității instrument ale. În această paradigmă,
instrumentele sunt mijloacele raționale folosite pentru atingerea unei ținte prestabilite. Aceste
instrumente intelectuale sunt folosite în analizele, evaluările și interpretările pe care se sprijină
deciziile politice în problem atica dezvoltării economice cuplată cu salvgardarea calităților
mediului înconjurător din țara noastră. Noile instrumente intelectuale pentru dezvoltarea durabilă
la stadiul dell’arte constituie substanța discursivă a capi tolelor Ecologiei Industriale.
A spune că dezvoltarea durabilă (sustenabilitatea) este identificabilă cu o preocupare
exclusiv centrată pe starea mediului înconjurator, ori „prezervarea” mediului ambiant, înseamnă
o simplificare excesivă și o sărăcire a conceptului ‚dezvoltării durabile’. În realitate,
sustenabilitatea implică obligatoriu trei aspecte (numite și ‚principiile Brundtland’):
– o chestiune ambientală ;
– o chestiune economică ;
– o chestiune socială.
Raportul Brundtland definește "dezvoltarea durabilă drept dezvoltarea care î mplinește
necesitățile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a împlini propriile

7
lor nevoi." Formularea exactă în limba engleză este : "Sustainable development is development
that meets the needs of the present without comprom ising the ability of future generations to
meet their own needs."3 Să observăm că în acord cu economistul britanic John Maynard Keynes
(1883 –1946), întotdeauna ideile practice din economie și societate trebuie să se bazeze pe
sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Definiția pentru dezvoltarea durabilă pe
care o propune raportul comisiei Brundtland era inspirată, cel puțin în intenție, de principiul
echității intergeneraționale, un principiu de justiție distributivă care a fost enunțat de filosoful
american John Rawls (1921 –2002). Dar, mai mult decât atât, comisia coordonată de Gro Harlem
Brundtland a definit dezvoltarea durabilă drept o problemă cu obiective multiple, al cărei
management cere să fie realizată o ‚performanță triplă’ (‚th e triple bottom line’, spus pe
englezește).
Din definitia dezvoltarii durabile formulata prin Raportul Brundtland in 1987, reies
urmatoarele aspecte4:
a) introducerea sintagmei dezvoltare durabila in vocabularul uzual al stiintei economice a
reprezentat o necesitate obiectiva. Notiunea a fost chemata si impusa sa serveasca, pe plan
teoretic, drept raspuns la criza economica si ecologica pe care o parcurge lumea la sfarsit de
secol XX si inceput de nou mileniu.
b) la nivelul unanimitatii, in sondajul opiniei publice, se afla ideea dupa care dezvoltarea
durabila are o puternica incarcatura morala. Se pleaca , aici, de la premisa realista ca, pe zestre
pe care o mosteneste, fiecare generatie isi construieste viitorul. Din acest punct de vedere, este de
datoria generatiei actuale, ca ea sa ofere noilor si viitorilor veniti cel putin aceleasi sanse pe care
ea le-a mostenit.
c) dezvoltarea durabila va deveni tot mai mult o constanta a politicilor economice si
sociale ale fiecarui stat.
d) dezvoltarea durabila compo rta un tratament diferit ca nivel, mod de abordare si
intelegere, tehnologie, resurse la care se poate face apel si sanse de reusita. Altfel spus, capata
sensuri si semnificatii diferite in functie de timp, spatiu, zona geografica etc.
e) notiunea de durab il trimite la durata, la un interval de timp indelungat. Procesul trebuie
convertit spre o dezvoltare umana durabila, orientata prioritar spre calitatea vietii si a mediului .

3 Băltărețu Andreea, Ecoturism și dezvoltare durabilă, Editura P rouniversitaria, București, 2007 , pag. 45
4 Băltărețu Andreea, Ecoturism și dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, București, 2007 , pag. 49

8
Chiar dacă dezvoltarea durabilă este condusă după principiile Brundtland, trebuie să
observăm că în primul rînd provocarea ambientală este factorul ce focalizează modul de
elaborare a strategiilor de astăzi în organizarea industrială. În cartea noastră propunem un proiect
românesc de organizare a răspunsului la provocarea ambientală, u n proiect de organizare a
„parcurilor industriale pentru dezvoltarea durabilă”, organizare facilitată de acele universități
care s – au transformat deja în comunități epistemice pentru managementul proiectelor în Noua
Economie.
Sub presiunea legilor și a reglementărilor naționale privind încărcările mediului
înconjurător, a directivelor Uniunii Europene, a ratificării protocoalelor internaționale ambientale
de parlamentele țărilor ai căror diplomați au negociat acele acorduri, ori pur și simplu în virtutea
jocului competitiv impus de concurență, întreprinderile/organizațiile sunt obligate acum, în toate
felurile descrise, să țină cont și de valorile ambientale atunci când își redactează planurile lor
strategice.
O perspectivă nouă asupra relațiilor dintre m ediul ambiant, om și industrie este adusă de
Ecologia Industrială, despre care se poate aprecia, fără deriziune sau exagerare, că este știința
dezvoltării durabile. În Ecologia Industrială se transgresează frontierele demersului tradițional al
raționamentu lui efectuat judecând strict în termenii reducerii poluării la sursele punctuale (care
pot fi modelate în spațiu ca un punct geometric), acționându -se deci numai la ‚capătul țevii’
(‚end of pipe’ acesta este chiar termenul consacrat în limba engleză) sau l a „sursa de încărcare
ambientală”, într -o abordare strict « ecologistă », indiferentă la costurile economice și condițiile
sociale. Dezvoltarea durabilă ori ’sustenabilitatea’ cere și respectarea integrității ecologice a
naturii și a biodiversității sale, alături de o considerare a eficienței economice, precum și de o
măsurare a dimensiunii sociale ori a 'dimensiunii comunității' în dezvoltarea economiei.
Atunci când managerii organizațiilor economice antamează problema gestionării
încărcărilor ambientale associate produselor/serviciilor pe care le furnizează pe piață, ei trebuie
să ia în considerare abordarea pe ciclul de viață. Atenția nu trebuie focalizată doar asupra
compoziției produsului, eventual și asupra fazei de procesare, ci pe întreaga viață fiz ică a
produsului, din amonte în aval, adică de la extracția materiilor prime și pînă la finalul de viață al
produsului. Abordarea pe ciclul de viață pentru managementul ambiental al produsului infuzează
“responsabilitate ecologică” în economia de piață. Pe rspectiva pe ciclul de viață a lumii
artefactelor industriale tinde să devină parte din cultura postmodernă. Reprezentarea ontologică

9
asupra unui produs, din această perspectivă, poartă numele de Analiză pe ciclul de viață (ACV),
fiind reprezentarea intera cțiunii om – natură. Alegeri (‚Choices’) prin judecăți de valoare se fac
în toate fazele executării corecte a unei Analize pe ciclul de viață. Pentru a nu construi o distopie,
este necesar să existe compatibilitate între alegerile de valoare din toate faze le Analizei pe ciclul
de viață. Această compatibilitate este asigurată prin folosirea perspectivelor arhetipale din Teoria
Culturală.
Cunoașterea metodologiei ACV îngăduie achiziționarea unor competențe procedurale de
tip 'know how' pentru dezvoltarea dur abilă. Un produs industrial are asociat și impactul
ambiental descris în studiul ACV al produsului (firește, în condițiile în care studiul nu a fost
distorsionat prin malpraxis). Analiza pe ciclul de viață al produsului este instrumentală. Gândirea
artefac telor industriale pe ciclul de viață a devenit parte a felului în care conceptualizăm
chestiunile ambientale, și calea pe care abordăm gestionarea problemelor ambientale. Analiza pe
ciclul de viață este parte dintr – un weltanschauung post -modern.
Analiza pe ciclul de viață este situată la intersecția celor trei tipuri de cunoaștere umană :
teoretică, tehnico -productivă, și prudențială. Lectura “Raportului dezvoltării umanității” din anul
1997, –document oficial al Programului Națiunilor Unite pentru Dezv oltare (PNUD), care -i
clarificarea si continuarea temelor Agendei 21 –, dezvăluie că o națiune devine bogată numai
când stăpânește perfect cele trei tipuri de cunoaștere. Instrumentele de analiză ambientală care
incorporează aspecte foarte distincte ale cu noașterii, așa cum este Analiza ciclului de viață al
produselor, percepută de cercetătorii domeniului ca fiind "fascinantă și sofisticată", este
instituționalizată în proiectul dezvoltării durabile. Strategia IPP adoptă această cultură
organizațională în p arcurile industriale.
La ora actuală, criza majoră este constituită de o deteriorare într -un proces continuu a
stării sau « calității » mediului înconjurător5. De exemplu, planificarea tradițională a dezvoltării
parcurilor industriale implică alocarea unor largi parcele de teren ocupat inițial de ecosisteme,
schimbarea destinației terenurilor și distrugerea ecosistemelor de pe acele terenuri, investiții
publice pentru construirea și întreținerea unor infrastructuri costisitoare, înlocuirea sorburilor
natura le de dioxid de carbon cu industrii care emit gaze cu efect de seră, deversări de lichide
reziduale și mari cantități cumulate ale unor deșeuri solide eliminate de industrii, dar imposibil

5 Nistoreanu Puiu (coordonator), Ecoturism și turism rural, Editura A.S.E., București, 2003 , pag. 76

10
de reciclat, ignorarea agresivă de către investitori atotputernici sau doar « mafioți locali » a
siturilor ambientale cu valoare recreațională și hedonică, perturbarea unor vaste arii de habitat.
Capitolele Ecologiei Industriale propun căi de rezolvare efective pentru stoparea acestei
deteriorări, soluții ideologice prima re, în sensul că sunt realmente niște idei eficiente, care pot să
fie credibil înscrise pe o listă de alternative aflate dincolo de „globalizare”, pe care economistul
Joseph Schumpeter (1883 -1950), –care a predat la universitățile din Cernăuți și Harvard –, o
numea "distrugere creativă". În principiu, alternativele la "distrugerea creativă" pot fi alese ca
enunțuri decizionale cu valoare adăugată, într -o democrație participativă reală, unde există
instituții normale (universități, academii etc) care pun as emenea liste cu variantele de soluții
posibile la dispoziția oamenilor politici. Dar poate că în esența sa, ce nu aparține ‚mitului fatalist’
al relației om -natură, "Ecologia Industrială" este mai mult decât o simplă știință. Căci, prin
principiul ei funda mental : „Din leagăn până la mormânt” („From the cradle to the grave”), adică
din „baptisteriul” produselor industriilor (care nu mai sunt ‚produse industriale’ în sens clasic), și
până la momentul lor „sepultural” –depozitul ambiental, groapa ecologică, i ncineratorul, sau
buclele de reciclare totală din parcurile industriale cu tehnologie simbiotică –, "Ecologia
Industrială" edifică o arhitectură ontologică a noilor artefacte – produse ce nu sunt detrimentale
pentru om ori pentru ecosistemele planetei. Ace ste reprezentări ale ’ontologiilor de artefacte’ din
industrii și servicii pot furniza în ultimă instanță argumentele și vocabularul ideologic primar
pentru construirea predicatelor necesare supraviețuirii noastre ca specie alături de alte specii
existente pe un Pământ caracterizat, încă, printr -un anumit grad de biodiversitate pozitivă (pentru
că există și o biodiversitate negativă, adică o lume populată cu HIV și Ebola). Deci în ideologia
primară se cer șanse nu doar pentru om, ci și pentru biodiversitate a pozitivă a lumii. Iar într -o
terminologie strict ecologică, se vorbește aici despre tranziția de la Capitalismul -r (malthusian),
la Capitalismul -K (logistic). Parcurile industriale pentru dezvoltarea durabilă aparțin conceptual
Capitalismului -K, și ele s unt o componentă importantă a strategiei dezvoltării în Noua
Economie.
În general, 'parcurile industriale' reprezintă proiecte ale dezvoltării regionale realizate cu
intenția atragerii de activități industriale ori servicii caracterizate printr -o valoare adăugată mare,
și am folosit aici termenul cu semnificația lui riguroasă din economie. Ecologia Industriala aduce
o dimensiune nouă în dezvoltarea industriilor și serviciilor, chiar când acestea adaugă valoare
prin tehnologie : Fezabilitatea tehnică trebui e să posede și un Permis moral. Atunci când

11
'parcurile industriale' sunt organizate pe baza principiilor Ecologiei Industriale, ele se numesc fie
'parcuri industriale simbiotice', fie 'parcuri industriale ecologice' , fie 'parcuri eco – industriale', fie
’eco-parcuri’6. Noi le denumim ‚parcuri industrial e pentru dezvoltarea durabilă’.
După lansarea listei de condiționări pentru dezvoltarea durabilă, celebra Agenda 21,
'parcurile industriale' nu pot căpăta ființă concretă la ora actuală, într -o țară realmente democrată,
decât prin alocarea terenurilor de către comunitățile locale, ori de către autoritățile regionale
(județene, în condițiile României), respectândându -se prioritățile de pe o listă de ’teme
ambientale’ prezente pe, –folosim mai întâi abrevierea frecvent întâlnită în documente
electronice și pe hârtie consacrate dezvoltării durabile -, LA 21, acronimul expresiei ‚Local
Agenda 21’, adică o 'Agenda 21 locală'. Se știe că taxonomia unei Agende 21 locale trebuie să
fie organizată astfel încât să cuprin dă și 'teme ambientale', ori subiectele de salvgardare ale
teritoriului. Una dintre aceste 'teme ambientale' ce reflecta perceptia societala despre „calitatea
mediului ambient” se cheama 'folosirea terenului'. Deci in mod automat, un 'parc industrial' care
foloseste corect, –din punctul de vedere al Ecologiei Industriale –, terenul pe care l -a primit este
un 'parc industrial ecologic'.Punctul nostru de vedere nu este singular. Căci primul exemplu de
’simbioză industrială’ evidențiat în teren, aflat la Kalun dborg, pe coasta marină daneză, este
numit atât 'parc industrial', cât și 'parc eco -industrial'. Kalundborg mai este citat în studii semnate
de autori foarte diferiți, ca exemplificare pentru conceptele : "simbioză industrială localizată",
"coagulare indus trială" (’industrial cluster’), "complex industrial echilibrat din punct de vedere
ambiental", si "ecosistem industrial localizat", ori ‚pol de compe tență în Ecologia Industrială’.
Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizația umană este un
subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie și energie din cadrul acesteia, de
stabilitatea și capacitatea ei de autoreglare. Politicile publice care se elaborează pe această bază,
precum prezenta Strategie Națională pentru Dezv oltare Durabilă a României, urmăresc
restabilirea și menținerea unui echilibru rațional, pe termen lung, între dezvoltarea economică și
integritatea mediului natural în forme înțelese și acceptate de societate.
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Eur opene, dezvoltarea durabilă nu este una
dintre opțiunile posibile, ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat
statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor economici, sociali și de
mediu.

6 Nisto reanu Puiu (coordonator), Ecoturism și turism rural, Editura A.S.E., București, 2003 , pag. 92

12
CAPITOLUL 2
Dezvoltarea durabilă în România

2.1. Provocari ale dezvoltarii durabile

Ca orice proiect de anvergura, dezvoltarea durabila presupune o evolutie procesuala
realizabila prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, apartin procesului dezvoltarii in
general, altele sunt specifice. Cum dezvoltarea durabila nu este decat o secventa a dezvoltarii in
general, vom incerca o succinta trecere in revista a problemelor.
1 – Constrangerea demografică
Factorul populație și influenț a sa asupra d ezvoltării în general, a celei durabile, î n special,
pot fi analizate din multe punct e de vedere. Obiectivul preocupă rii noa stre impune accentul
asupra numărului, structurii și sănătații populaț iei.
Structura populației nu pune mai puț ine problem e decât n umărul ei.
Interesează aici, î n primul ra nd, structura socio -profesională , gradul de instruire, calitatea
populației. Dacă dezvoltarea durabilă este con fruntata și are de rezolvat o problemă, aceasta se
pune în urmă torii termeni: exact acolo unde creșterea economică trebuie să câștige, atât cantitativ
cât și calitativ, adică în regiunile mai puț in dezvoltat e, exact acolo nivelul de educație al
populaț iei suferă .
În al doilea rând, prezintă importanță , din punct de vedere al dezvoltării durabile, ,
reparti ția populației în creș tere pe cele 2 mari zone: urban ș i rural.
Se știe că o caracteristică a creș terii economice clasice a fost exodul masiv al popula ției
de la sat spre oraș , exod c are si -a avut logica lui, legată de î mprejurari cum ar fi:
– accelerare a industrializă rii, cu toate avantajele ce decurg de aici pe linia locurilor de
munca, serviciilor ieftine, abundente ș i de calitate;
– defavorizarea zone lor rurale sub raportul investițiilor publice și private dar și î n plan
social, cultural, civic, de un de o forța și reacț ie de respingere a satului, asimilat cu
mizeria ș i incultura.
Pentru oraș , suprapopularea a condus la apariț ia unor fenomene negative în planul:
– ocupă rii fo rței de muncă (ș omaj masiv);

13
– locuinț elor;
– serviciilor urbane;
– apariț ia un or pe riferii, insule ale mizeriei, sărăciei și promiscuității, contrastante sfidă tor
cu centrele opulente;
– delicvența, violenț a, prostituț ie, droguri etc;
– dificultăț ilor de aproviz ionare cu alimente, energie, apă etc;
– dificultăț ilor administrative.
Pentru satul depo pulat, problemele nu au lipsit și nu lipsesc. Populația rămasă, trebuie să
facă față unei sarcini colosale, de hrănire a î ntregii colect ivităț ii. Aceasta înseamnă o agricultură
intensă, de mare randament, realizabilă prin mijloace cunoscut e: mecanizare, chimizare, ir igare
etc. Agricultura intensivă angajează, la râ ndul ei, consumuri mari de energie, degradarea unor
terenuri, epuizarea unor resurse, poluare cu insecticide, pesticide etc.
De aici și întrebarile cărora dezvoltarea durabilă tr ebuie sa dea răspuns: migrarea
populației dinspre sat spre oraș poate continua? Dacă da, până când și în ce condiț ii?
Care sunt factorii implicaț i care in fluențează raportul optim populație urbană/populație rurală și
unde se situează pragul critic al acest ei proporții? Revoluț ia verde, industriile curate, programe
de dezvoltare în care dimensiunea economică trebuie corelată cu cea socială, politică , cultura lă
și, nu în ultimul rând ecologică, par a fi răspunsurile la această problemă .
Dezvoltarea durabilă este cea care face din calitatea vieț ii oamenilor obiectiv ul suprem.
Nu se poate concepe ș i nu se p oate vorbi despre calitatea vieții în afara sănătăț ii. În procesul
dezvoltării, sănătatea oamenilor apare în dublă ipostază: de condiție dar ș i de obiectiv a l ei.
2 – Constrângerea tehnică
Întreba rea la care dezvoltarea durabilă trebuie, aici, să raspundă este urmatoarea: Care
este nivelul maxim posibil al producției ce se poate realiza, în condiț iile d ate ale progresului
tehnic, fară a afecta echilibrul me diului?
Întrebarea este legitimă în condițiile în care știm că dezvoltarea implică creștere
economică, deci, mărirea producției. Creș terea dimensiunilor producției, din păcate, creează
poluare. Capacitatea de absorbție de către mediu a poluării este, pe d e altă parte, limitată, de
unde și preocuparea de a găsi o linie de echilibru între aceste mă rimi.
Concluzia de maximă importanță pentru politica dezvolt ării durabile este că :

14
1) nivelul maxim al producției ce se poate realiza fără modificarea calității m ediului, se află în
relație :
• direct proporțională cu capacitatea de absorbție a mediului, a instalațiilor antipoluante de
a reț ine emisiile poluante, cap italul investit în instalații antipoluante și volumul sau
suprafața de dispersie a poluanț ilor;
• invers proporțională cu emisiile poluante care, la râ ndul lor, depind de nivelul producției
și cel al consumului.
2) în regiunile dezvoltate, volumul mare al pr oducției și consumului ca și capacitatea de
absorbț ie a un ui mediu deja poluat, pot coborî nivelul pro ducției ma xime ce se poate realiza cu
menț inerea echilibrului ecologic.
3) progre sul tehnic este factorul cheie în menț inerea unei rate acceptabile a dezv oltării
economice cu menținerea calităț ii med iului ambiant, ceea ce justifică importanța mare a
invest ițiilor antipoluante î n cadrul pol iticilor de dezvoltare care au în vedere menținerea ș i chiar
refacerea mediului.
4) stabilirea punctului de echilibru es te dependentă de factori importanț i precum : structura
economiei, a producț iei, vechimea capitalului pr oductiv, gradul de poluare al mediului etc.
5) menținerea stării de echilibru ș i asigurarea unei productii maxime cu mentinerea echilibrului
ecologic, presupun interventia autoritatilor publice prin politici de dezvoltare care sa fie
armonizate cu politici le de protectie a mediului.
3 – Echitate si compensare intra si inter – generatii
Definitia dezvoltarii durabile induce ideea ca realizarea ei devine fezabila doar in
conditiile in care intre generatii si in interiorul aceleeasi generatii se manifesta un s pirit asociativ,
de toleranta, asociativitate si grija reciproca; unul in virturea caruia binele si bunastarea unuia nu
trebuie, in nici un fel, sa afecteze fericire altuia.
4 – Economia mediului
Economia mediului reprezinta o provocare pentru teoria dez voltarii durabile in masura in
care ea incearca, printre altele si tentativa de a umaniza si a ecologiza economia.
5 – Resursele Dezvoltarii Durabile
Esenta dezvoltarii durabile a societatii umane este data de modul de gestionare, actuala si
viitoare, a r esurselor sale naturale, energetice, materiale si informationale, in raport cu

15
obiectivele cresterii economice si asigurarea unei calitati din ce in ce mai bune a vietii si a
mediului.
Dezvoltarea economica este realizata nu numai pentru satisfacerea nevo ilor materiale de
baza, ci si pentru a furniza resursele de imbunatatire a calitatii vietii in directii ca sanatatea,
educatia si un mediu bun. Multe forme de dezvoltare economica fac apel la mediu, in sensul ca
ele folosesc resursele naturale, energetice, materiale si informationale si genereaza produse
poluante si deteriorari ale mediului. Dar, in acelasi timp exista multe cai prin care anumite tipuri
de activitate economica pot proteja sau imbunatati mediul inconjurator. Acestea includ masurile
de eficie ntizare a utilizarii resurselor naturale, energiei, materialelor, informatiilor, tehnologii si
tehnici imbunatatite de management, o mai buna proiectare si marketing pentru produse,
minimizarea deteriorarilor produse mediului (tehnologii nepoluante, tehnol ogii mici
consumatoare de materiale si energie, tehnologii de valorificare a deseurilor, biotehnologii etc.),
practici agricole prietenoase pentru mediu, o mai buna utilizare a pamantului si constructiilor,
eficienta imbunatatita a transporturilor etc. Una din provocarile majore ale dezvoltarii durabile
este de a gasi cai de incurajare a activitatilor economice prietenoase pentru mediul inconjurator si
de a descuraja activitatile care provoaca deteriorari ale mediului (poluarea aerului, apelor si
solului, r espectiv subsolului).
In ceea ce priveste resursele naturale si energetice, activitatile se desfasoara pe 2 directii
principale: utilizarea rationala a resurselor naturale prin tehnologii de prelucrare economica
(reducerea si reciclarea deseurilor), respe ctiv reducerea consumului si folosirea unor surse
neconventionale de energie. In prezent, aceentul se pune pe utilizarea rationala a resurselor
naturale si energetice, devenit astfel un imperativ al prezentului. Alaturi de acestea, resursele
materiale si informationale completeaza ansamblul resurselor dezvoltarii durabile.
6 – Principii și criterii ale dezvoltă rii durabile
Un principiu de sustenabilitate este un principiu avut in vedere la fundamentarea
managementului strategic si integrat al dezvoltarii durabile.
Un criteriu de sustenabilitate presupune ca, la nivel minim, generatiile viitoare ar putea sa
traiasca mai rau decat generatiile actuale. Criteriul sustenabilitatii cere indeplinirea conditiilor
necesare pentru un acces egal la baza de resurse de catre fiecare dintre generatiile viitoare.
Criteriile fundamentale ale dezvoltari i durabile, stabilite de Comisia Comunitatii
Europene inca din anul 1993, sunt urmatoarele ;

16
– mentinerea in totalitate a calitatii vietii:
– mentinerea unui acees continuu la resursele naturale;
– evitarea deteriorarilor permanente asupra mediului inco njurator;
Managementul strategic al dezvoltarii durabile presupune, pe langa stabilirea unor
obiective pe termen lung (15 -20 ani), compatibilizate cu cele pe termen scurt si mediu, si
aplicarea unui set de principii si criterii validate eficient pe plan i nternational7
– Managementul integrat este principiul care presupune abordarea in maniera unitara a
proceselor de productie, procesare, transport, distributie, utilizare si depozitare, tinand
seama de ciclul de viata al produselor si tahnologiilor, implica rea stakeholderilor si
coordonarea interinstitutionala ;
– Echitatea intergenerationala, este o cerinta potrivit careia generatia prezenta are dreptul de
a folosi si beneficia de resursele pamantului, cu obligatia de a tine seama de impactul pe
termen lung al activitatii acesteia si de a sustine baza de resurse si mediul global si in
beneficiul generatiilor viitoare;
– Precautia reprezinta instrumentul decizional prin care se intreprind actiuni de raspundere
(contracarare) la amenintarile legate de pagubele serioase si ireversibile cauzate sanatatii
umane si/sau mediului, atunci cand nu dispunem de o informatie stiintifica necesara;
– Abordarea ciclului de viata al bunurilor, serviciilor si tehnologiilor evalueaza consecintele
asupra mediului generate de efe ctele economice legate de diferitele stadii ale prelucrarii
si valorificarii produselor de piata.
– Preventia presupune stabilizarea prejudiciilor aduse sanatatii umane si a capitalului
natural de fenomenele si procesele economice care ar putea fi prevenit e prin investitii si
costuri de modernizare, reparatii, tratare sau compensare; este cunoscut ca prevenirea
unor prejudicii este cu mult mai eficienta decat inlaturarea consecintelor dupa ce acestea
s-au produs;
– Substitutia presupune inlocuirea unor prod use si servicii ineficiente, mari consumatoare
de resurse de mediu cu altele mai eficiente si cu impact ecologic mai redus si mai putin
daunatoare;
– Principiul “poluatorul plateste” sau al internalizarii costurilor marginale externe
(externalitatilor nega tive) stabileste folosirea mecanismelor de piata pentru ca poluatorii

7 Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form, București, 2004 , pag. 53

17
sa suporte in totalitate costurile sociale si de mediu ale activitatii lor si ca aceste costuri sa
fie reflectate in preturile si tarifele bunurilor si serviciilor;
– Internalizarea exte rnalitatilor pozitive (beneficiilor marginale externe) vizeaza folosirea
unui sistem de subventii corective, stimulente pentru activitatile care beneficii marginale
la partile terte fara ca acestea sa plateasca ( cercetare -dezvoltare, protectia mediului,
educatie, dezvoltare regionala, intreprinderi mici si mijlocii etc);
– Participarea publica presupune accesul nerestrictionat la informatia privind mediul si
resursele sale, dreptul publicului de a lua decizii in domeniul mediului si a resurselor sale
si de a lua in considerare consecintele acestora, dreptul de acunoaste din timp posibilele
riscuri de mediu si asupra resurselor;
– Principiul bunei guvernari prevede ca autoritatile si institutiile statului sa -si desfasoare
activitatea transparent, eficient si onest, in conditiile prevederii si penalizarii poluarii si
ale promovarii protectiei mediului;
– Parteneriatele public -privat si privat -public se bazeaza pe cooperarea directa, inter si
intrainstitutionala, intre partile interesate (stakeholders) reprezen tate de autoritatile si
institutiile publice, ONG, grupuri si firme industriale, retele si oameni de afaceri, care
impreuna pot obtine o valoare adaugata superioara pentru sustenabilitatea cresterii
economice la niveluri macro si microeconomic ;
– Cooperar ea intre state include responsabilitati comune, dar diferentiate, in functie de
nivelul de dezvoltare al tarilor; se pot aplica o serie de abordari diferentiate in ceea ce
priveste obligatiile economico -financiare pentru protectia mediului la nivel local, regional
si international, tarile dezvoltate recunoscand faptul ca le revine o responsabilitate mai
mare, inclusiv in ceea ce priveste acordarea de asistenta tarilor in curs de dezvoltare sau
cu economie de piata emegenta.
Principiile si abordarile criter iale ale managementului strategic al dezvoltarii economice
durabile a Romaniei sunt in deplin consens cu spiritul si recomandarile Declaratiei de la Rio,
Agendei 21, Declaratiei Mileniului si al celorlalte documente aprobate prin consens la Summit –
urile mo ndiale ale dezvoltarii durabile
7 – Obiective si prioritati ale pilonului economic al dezvoltarii durabile in Romania
Pilonul economic al dezvoltarii durabile a Romaniei, caruia i se adauga in mod
complementar si independent cel social, ambiental si cultu ral, are cateva obiective si prioritati.

18
Un prim obiectiv economic fundamental este cresterea permanenta a PIB cu un ritm
mediu anual de crestere in perioada 2007 -2025 de cel putin 6,5%. Aceasta crestere presupune un
efort investitional sustinut, cu efic ienta ridicata, o dinamica inalta a productivitatii totale a
factorilor de productie, dar mai ales satisfacerea criteriului ecoeficientei de a “realiza mai mult
cu mai putin” consum de resurse naturale, materiale, energetice si umane.
In cursa de diminuar e a decalajelor economice si sociale dintre Romania si tarile
dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro si micro va fi nevoit sa monitorizeze si
evalueze strategii si substrategii ale cresterii economice durabile care sa includa factorul
ecolo gic, intr -un proces de crestere/decrestere diferentiata a sectoarelor economice, a ramurilor,
subramurilor si grupelor de produse si servicii, in concordanta cu evolutia parametrilor cererii
viitoare interne si externe, de bunuri si servicii. In aceasta i dee, trebuie avuta in vedere alinierea
la legislatia si standardele UE si respectarea lor ulterioara.
Managementul sustenabilitatii cresterii economice durabile in Romania are ca obiectiv de
asemenea mentinerea ratei anuale a inflatiei, in intervalul 1% -5%. Cea mai sanatoasa cale de
reducere a nivelului inflatiei este reducerea costurilor, cresterea competitivitatii si a
productivitatii mai rapid decat cresterea salariilor.
Un al treilea obiectiv major al pilonului economic al dezvoltarii durabile se refe ra la
asigurarea unui inalt nivel al gradului de ocupare a fortei de munca disponibile si reducerea ratei
somajului la nivelul sau natural ( 4 -5%), inclusiv prin promovarea unui parteneriat public -privat,
generator de locuri de munca cu productivitate ridi cata.
Intreprinderea unor activitati strategice si de coordonare pentru dezvoltarea economica
durabila la nivel national in prezent constituie o preocupare a marii majoritati a statelor care se
afla in diferite stadii ale procesului de elaborare, implemen tare, monitorizare si evaluare a
strategiei nationale de dezvoltare durabila, ca urmare a recomandarii Summit -ului Mondial al
Dezvoltarii Durabile de la Johannesburg (septembrie 2002). Putine state isi permit sa nu aiba o
strategie a dezvoltarii economice durabile ca reper pentru fundamentarea unor decizii eficiente
pe termen lung.
Ca urmare a cresterii importantei si acutizarii problemelor dezvoltarii durabile, in anul
2000 a fost adoptata la Friibergh (Suedia) declaratia privind promovarea Stiintei suste nabilitatii
(Statement on Sustainability Science) care isi propune sa imbunatateasca substantial
interactiunile dintre natura si societate, tinand seama ca in ultimile decenii, directia de dezvoltare

19
a omenirii nu este sustenabila, precum si de necesitatea reconcilierii scopurilor evolutiei sociale
cu limitele ecologice ale planetei pe termen lung, acordandu -se o atentie deosebita modului in
care schimbarile de mediu se repercuteaza asupra societatii.
8 – Schimbari impuse de dezvoltarea durabila
Conceptul de durabilitate, presupune schimbări drastice în mai toate domeniile vieții. Nu
doar obiceiurile consumatorilor trebuie schimbate, lucru care este, cu siguranță, destul de greu în
sine, ci, mai mult, trebuie schimbată concepția oamenilor despre economie, s ocietate și politică.
Durabilitatea este simplă și complicată in acelasi timp. Ne e greu să ne închipuim o societate cu
adevărat durabilă. Pentru că practic, totul ar trebuie să se schimbe, și nu în ultimul rând, noi
înșine.
În ceea ce privește domeniul e conomic, trebuie introduse noi forme de administrare, care
să țină mai mult cont de factorul natură ca factor de producție. Aici nu va apărea însă doar
întrebarea cum se poate transpune acest lucru în cazurile singulare – prin reglementări politico –
adminis trative și/sau economice – vor apărea însă și dispute referitoare la cât de mare poate fi
capacitatea de aclimatizare a economiei pe o piață globală care operează descentralizat, dacă nu
se stabilesc la nivel internațional pașii pe calea unei dezvoltări du rabile – acești pași putând fi
chiar nerealizabili.
În domeniul social se impun revendicări cu totul noi în ceea ce privește principiul și
practica echității în distribuție – iar acest lucru, din trei motive: ținând cont de faptul că acest
concept de dezv oltare durabilă provine din discursul de politică a dezvoltării, este afectată în
primul rând distribuția șanselor de dezvoltare în cadrul complexului problematic nord -sud. În al
doilea rând este vorba despre cât de bine va fi tolerată în cadrul societății o modernizare
ecologică, care nu va aduce cu sine doar noi șanse, ci și cu multe noi probleme. Cum se poate
garanta faptul că posibilitățile de viață, de lucru și de consum vor fi distribuite cât de cât corect?
Celor două probleme de mai sus li se mai ad augă una, și anume "echitatea distributivă
inter-generativă". Interesele generațiilor viitoare trebuie avute în vedere în cadrul distribuției de
astăzi a șanselor, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să țină cont de faptul că prezentul nu
este altceva d ecât trecutul viitorului nostru, asupra ale cărui șanse decidem acum.
Această problemă extrem de importantă vizează disponibilitatea societății, a economiei și a
fiecăruia dintre noi, de a accepta aceste schimbări în comportamentul nostru de producție și

20
consum, ba chiar și în stilul nostru de viață. Cele mai importante schimbări trebuie să se petreacă
însă în domeniul politic.
Încă de la formularea obiectivelor pentru o dezvoltare durabilă, sistemul politic actual,
programat pe termen scurt, în funcție de succesul repurtat la alegeri și orientat în vederea
creșterea nivelului de trai din simplul motiv pentru a -și asigura puterea, este în mod cert
suprasolicitat. Transpunerea acestor obiective dovedește necesitatea sporită de schimbare a
politicului, pentru că noile orientări valorice și stilurile de viață emergente nu pot fi reglementate
nici la nivel politic, nici la nivel administrativ, el neputând fi proliferate decât la nivel
comunicativ. De aceea, în dezbaterea privind implementarea conceptului de "dez voltare
durabilă" s -a ajuns la un consens asupra faptului că o participare sporită a cetățenilor constituie
premisa necesară pentru succesul acestei idei.
Asta înseamnă că, atât în ceea ce privește formularea obiectivelor, cât și transpunerea
acestora, e ste nevoie de o cu totul nouă "cultură a dialogului", care presupune disponibilitatea
responsabililor de la nivelul politicii și societății, de a elabora țelurile, precum și pașii întru
implementare, la comun cu persoane, grupări și asociații angajate.
Politica durabilității ne cere tuturor să ne gândim fără egoism ce am putea realiza dacă
interesele noastre personale ar coincide întru totul cu interesele comunității. Ideea durabilității ne
conduce astfel, într -un salt calitativ, spre participare civilă ș i, până la urmă, la o modernizare a
democrației.
Pentru că aici nu mai este vorba numai de participarea la acțiuni inițiate la nivel politic
sau administrativ, ci de o participare conștientă, responsabilă, de o "consfătuire asupra
problemelor comune" (Ari stotel), asupra misiunii de organizare a politicii.
Asta înseamnă că actorii socio -politici trebuie să își asume o responsabilitate deosebită în
ceea ce privește impunerea politică a durabilității, fapt care atrage după sine consecințe
structurale, instit uționale și financiare.

2.2. Dezvoltarea durabila economica in Romania

Pentru realizarea unei dezvoltari durabile a economiei romanesti se impune realizarea
unui comert economic durabil (fair trade), unei agriculturi durabile, consum si utilizare de
energie regenerabila durabile si turism durabil si sustenabil.

21
Se pornește de la premisa că realizarea unei dezvoltări accelerate pe termen mediu și lung
în toate cele trei componente esențiale (economică, socială și de mediu) nu este doar una dintre
opțiu nile posibile, ci reprezintă condiția esențială pentru reducerea treptată, într -un orizont de
timp cât mai scurt posibil, a decalajelor care separă încă România de nivelul mediu al UE în
privința calității vieții și pentru asigurarea unei coeziuni reale, a tât la nivel național, cât și în
cadrul mai larg al Uniunii Europene.
Evoluția economică a României din ultimii 7 ani, cu o rată medie anuală de creștere
medie a produsului intern brut de peste 6%8, față de un ritm de sub 2% în UE -25, demonstrează
că real izarea acestui obiectiv este posibilă. Intrarea pe Piața Unică a Uniunii Europene,
îmbunătățirea mediului de afaceri și a cadrului concurențial, consolidarea sectorului privat,
creșterea ratei și calității investițiilor sunt factori încurajatori, care favo rizează continuarea
acestui proces.
În condițiile extinderii liberei circulații de bunuri și servicii și a efectelor globalizării,
competitivitatea și eco -eficiența vor reprezenta factori determinanți ai sustenabilității creșterii
economice. Asigurarea pe rformanței pe termen mediu și lung a economiei românești impune,
prin urmare, adoptarea de instrumente eficiente de politică economică, care să permită
gestionarea și valorificarea substanțial îmbunătățită a potențialului existent în anumite domenii –
cheie, care determină dezvoltarea durabilă într -un cadru concurențial.
Principalele obiective pe termen mediu, stabilite în domeniul economic prin documentele
programatice naționale, în conformitate cu țintele prevăzute în Strategia Lisabona revizuită, în
Linii le Directoare Generale de Politică Economică și în Pactul de Stabilitate și Creștere al
Uniunii Europene, sunt:
• Menținerea stabilității macroeconomice, continuarea procesului de dezinflație și
limitarea deficitului de cont curent;
• Îmbunătățirea predict ibilității și performanțelor politicii fiscale, inclusiv atragerea
și utilizarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile;
• Continuarea și adâncirea reformelor structurale și furnizarea de servicii
îmbunătățite de sănătate, educație, formare profesi onală, cercetare și dezvoltare,
precum și continuarea reformelor necesare pentru a spori nivelul de
responsabilizare și de eficiență;

8 Albu L. , Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania , Editura Expert , București, 200 7, pag . 34

22
• Asigurarea sustenabilității finanțelor publice pe termen lung;
• Îmbunătățirea mediului de afaceri, promovarea culturii antreprenoriale, creșterea
flexibilității și participării pe piața muncii și o dezvoltare regională armonioasă;
• Reforma administrației publice.
O condiție esențială pentru îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile este
implementarea unei combinații adecvate de politici macroeconomice coerente, prin care să se
asigure sustenabilitatea resurselor materiale și energetice folosite pentru creșterea economică,
finanțarea investițiilor strict necesare pentru modernizarea și creșterea competitivității
secto arelor productive și de servicii, precum și a infrastructurilor, calificarea și perfecționarea
continuă a forței de muncă în acord cu cerințele progresului tehnic și tehnologic. Din analiza
evoluției economice a României în ultimii 18 ani rezultă că în ace st scop se impune, de
asemenea, soluționarea unor probleme de importanță principială:
• Îmbinarea optimă a inițiativei private cu o rațională intervenție publică pe baza
unor politici flexibile de corectare a disfuncționalităților mecanismelor de piață.
Intervenția statului în economie trebuie să vizeze numai domeniile în care se
dovedește că piața ar soluționa problemele existente cu risipă de resurse sau într –
un timp mai îndelungat, pornind de la investigații și evaluări prealabile realizate
în mod imparț ial, independent și transparent.
• Îmbunătățirea semnificativă a structurii și atribuțiilor instituțiilor publice centrale,
regionale și locale, definirea mai precisă a responsabilităților și modului de
conlucrare pentru a permite o evaluare corectă a perf ormanțelor obținute și
identificarea domeniilor în care se impun măsuri pentru creșterea eficienței actului
administrativ la toate nivelurile.
• Accelerarea descentralizării conform principiului subsidiarității, concomitent cu
măsuri pentru creșterea capac ității administrative și a competențelor decizionale.
• Urmărirea sistematică a obiectivului coeziunii sociale ca premisă a dezvoltării
durabile și re -examinarea periodică, din aceasta perspectivă, a politicilor salariale,
fiscale și sociale.
Fară a se su bstitui programelor existente de dezvoltare a României, prezenta Strategie
propune o viziune focalizată pe atingerea unor obiective pe termen lung, care transced
orizonturile curente de referință și ciclurile electorale, prin prisma criteriilor de sustenab ilitate

23
stipulate în Directivele Uniunii Europene și a tendințelor principale care se conturează pe plan
mondial.
In ceea ce priveste asigurarea sustenabilității pe termen lung a consumurilor energetice
și materiale bazată pe evaluarea realistă a capacită ții de suport a capitalului natural, intensitatea
energetică primară și cea finală sunt, în România, de peste trei ori mai ridicate decât nivelurile
medii actuale din UE. De aici decurge constatarea că există un potențial important pentru
reducerea consumu lui de energie, principala sursă fiind creșterea eficienței energetice în
sectoarele productive de bunuri și servicii, și diminuarea pierderilor considerabile de energie în
sectorul rezidential.
Potrivit programelor naționale în domeniul eficienței energe tice, se prognozează că
intensitatea energiei primare se va putea reduce în anul 2013, față de 2006, cu peste o treime, de
la 0,555 la 0,377 tone echivalent petrol (tep) pentru generarea unei valori de 1.000 euro în PIB,
exprimată în prețuri constante și euro 2000, iar până în 2020 cu încă 23 -24% (0,26 tep), ajungând
la nivelul mediu al UE din 2006.
În aceste condiții, creșterile medii anuale ale PIB estimate pentru perioada 2010 – 2020 se
pot realiza prin decuplarea creșterii economice de consumul de ener gie primară.
Pentru asigurarea sustenabilității consumului total de resurse materiale în raport cu
gestionarea responsabilă a capitalului natural se impune ca o preocupare prioritară ameliorarea
semnificativă a productivității resurselor. Este de prevăzut ca și legislația primară și secundară a
UE în materie să evolueze în direcția stabilirii unor obiective mai ambițioase și a unor
reglementări mai exigente, în conformitate cu Agenda Lisabona reînnoită.
Din analiza evoluției din ultimii ani a industriei p relucrătoare din România a rezultat, de
exemplu, că în sectoarele energo – și material -intensive (metalurgie, prelucrarea țițeiului,
substanțe și produse chimice, materiale de construcție), care, în plus, sunt poluante și reprezintă
25% din totalul producți ei, se constată tendința de reducere a productivității resurselor ca urmare
a creșterii consumului intermediar. Comparativ cu anul 2000, în 2012 consumul total de resurse
în industria metalurgică a crescut cu peste 48%, în timp ce valoarea adăugată s -a red us cu 2,6%.
În industria de prelucrare a țițeiului, la o creștere cu 12,4% a valorii adăugate, consumul de
resurse s -a majorat cu peste 50%. În anul 2012, productivitatea resurselor totale consumate în
metalurgie a fost de numai 0,18, iar în prelucrarea ți țeiului 0,34, față de 0,55 pe ansamblul
industriei prelucrătoare.

24
Exemple similare pot fi furnizate și în privința productivității resurselor din agricultură și
silvicultură. Și în acest caz, se observă că există un potențial însemnat pentru îmbunătățirea
substanțială a situației, într -un termen rezonabil de timp, prin promovarea unor politici care să
stimuleze modernizarea tehnologică și creșterea ponderii produselor cu prelucrare avansată, atât
pentru export cât și pentru consumul intern.
Perfectarea, î ntr-o primă etapă, a unor acorduri voluntare cu asociațiile patronale (așa
cum se procedează deja în unele țări ale UE) și adoptarea ulterioară a unor reglementări pentru
transferul unei părți din impozitul pe forța de muncă spre impozitarea consumului de resurse
materiale și energetice ar stimula operatorii economici să acționeze pentru creșterea
productivității resurselor, ceea ce va avea, în final, un impact favorabil asupra costurilor și
competitivității și asupra sustenabilității consumului de resurse.
Având în vedere creșterea considerabilă în viitor a ponderii importurilor de resurse
primare de energie și materii prime, este necesară elaborarea unei strategii speciale atât pentru
diversificarea surselor de aprovizionare, cât și pentru securizarea ace stora prin acorduri de lungă
durată.
In analiza modernizarii treptate a macrostructurii economiei pentru a corespunde
cerințelor sociale și de mediu, se observa ca creșterea ponderii serviciilor în formarea PIB de la
48,8% în 2006 la circa 55% în 2013 și 60-65% în 2020 (aproape de nivelul mediu actual din UE)
și a calității acestora va determina și sporirea eficienței economice și a competitivității în
celelalte sectoare economice, cu efecte sociale benefice asupra mobilității verticale a forței de
muncă ș i a nivelului de calificare și remunerare. Dezvoltarea serviciilor de cercetare, consultanță,
expertiză, informatică, a celor financiare și de perfecționare managerială va contribui direct la
creșterea productivității resurselor totale consumate pe ansambl ul economiei, având în vedere că
în sectorul serviciilor raportul dintre valoarea adăugată brută și consumul intermediar este net
superior celui din agricultură, industrie și construcții.
Ajustarea structurilor intersectoriale va avea loc, în special, pri n stimularea dezvoltării
prioritare a substructurilor care realizează valoare adăugată mare cu un consum mai redus de
resurse, cu accent pe folosirea resurselor regenerabile sau reciclabile.
În industrie, se va pune accentul pe dotarea cu tehnolo gii de complexitate medie și înaltă și
pe dezvoltarea și introducerea în producția proprie a unor asemenea tehnologii cu efect important
de antrenare și care pot avea o contribuție substanțială la creșterea volumului și eficienței

25
exporturilor. Eco -eficien ța și folosirea celor mai bune tehnologii disponibile vor deveni, într -o
măsură crescândă, criterii esențiale în deciziile investiționale, nu numai în domeniul achizițiilor
publice, ci și în alte sfere ale activității economice.
Schimbările cele mai profu nde se vor produce în mediul rural prin înlocuirea în mare
măsură, pe parcursul vieții unei singure generații, a structurilor arhaice, a practicilor de producție
în agricultură și a înfățișării satului românesc, în condițiile pastrării identității locale ș i culturale
specifice. Dezvoltarea producției agro -alimentare organice, antrenarea comunităților locale în
activități de ecologizare și conservare a mediului natural, cointeresarea lor directă în protejarea
monumentelor și siturilor cu valoare istorică sau de patrimoniu cultural, asigurarea accesului la
serviciile comunale și sociale de bază, reducerea și eliminarea sărăciei, îmbunătățirea
comunicațiilor și a relațiilor de piață vor contribui la estomparea treptată a discrepanțelor în
privința calității vie ții între sat și oraș.
Ținând seama de cerințele de dezvoltare în profil regional, de necesitatea unei absorbții
optime a fondurilor cu cofinanțare comunitară și de nevoia de a atrage investiții suplimentare,
mai ales pentru modernizarea infrastructurii e dilitare, de transport și de susținere a agriculturii, se
impune un efort sporit pentru constituirea și actualizarea permanentă a unui portofoliu de
proiecte viabile, însoțite de analize de prefezabilitate profesional alcătuite, care să întrunească
sprijin ul activ al tuturor factorilor de decizie și al comunităților locale.
De asemenea, remarcam ca nivelul productivității muncii pe ansamblul economiei (PIB
pe persoană ocupată) cât și la nivel sectorial sau de întreprindere (valoare adăugată brută pe
salari at) este încă mult inferior în România comparativ cu nivelul mediu al UE. Nivelul relativ
scăzut al salariilor din România, în special al celor mici, se explică în parte prin acest decalaj de
productivitate care se reflectă, aproximativ în același raport, în calitatea locurilor de muncă și
volumul veniturilor dispozabile.
Reînnoirea lentă a bazei tehnologice, calitatea inferioară a infrastructurilor, subfinanțarea
cronică, contribuția slabă a activităților proprii de cercetare -dezvoltare -inovare, performan țele
scăzute ale produselor și serviciilor oferite pe piață, capacitatea insuficientă de adaptare la
cerințele pieței globalizate au fost principalele cauze care au influențat negativ atât
productivitatea muncii, cât și randamentul folosirii resurselor. De și în ultimii ani ritmul de
creștere al productivității muncii în România, mai ales în industriile procesatoare și în
construcții, a fost mai mare decât media UE, diferența rămâne foarte ridicată.

26
Întrucât productivitatea resurselor materiale (randamentul utilizării) și productivitatea
muncii sunt determinanții principali ai eficienței și competitivității și, implicit, ai sustenabilității
dezvoltării economice și sociale, se impun eforturi considerabile, investiționale și de
management, pentru remedierea s ituației și alinierea la standardele curente ale Uniunii Europene.
Caracterul de urgență al acestor măsuri este pus în evidență și de evoluțiile demografice
nefavorabile, cu tendințe de agravare în cazul României.
În același timp, este necesară îmbunătăț irea ratei de ocupare a forței de muncă potențial
active care, în perioada 2002 -2006, a fost în România de 57,9%, comparativ cu media UE de
63,1%, în aceeași perioadă. Prin politicile de creștere a investițiilor în capitalul uman, se
estimează o rată de oc upare a populației între 15 și 64 ani de peste 62%, în 2013, cu tendință de
îmbunătățire constantă în perioadele următoare (64 -65% în 2020).
În perioadele următoare, se impune o creștere considerabilă a calității managementului
economic la toate niveluril e, de la cel național sau regional până la nivel de întreprindere sau
exploatație agricolă, pentru utilizarea eficientă și completă a resurselor de capital disponibile și
atragerea unor surse de finanțare suplimentare pentru investiții atât în dotarea cu t ehnologie
modernă, cât și în formarea și perfecționarea forței de muncă, în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare. Întrucât creșterea sustenabilă a produsului intern brut este
determinată de evoluția valorii adăugate realizate de opera torii economici, extinderea
managementului performant este crucială în toate verigile principale ale activității fiecărei unități
producătoare de bunuri sau servicii: administrativ și tehnic, tehnologic, financiar, logistic,
comercial, precum și în gestion area resurselor umane.
În acest scop, este oportună stabilirea de criterii specifice de performanță pentru manageri
în sectorul public și încurajarea aplicării unor standarde similare în sectorul privat, prin angajarea
responsabilității acționarilor și co nsiliilor de administrație în monitorizarea performanței
manageriale conform standardelor minimale stabilite pentru creșterea valorii adăugate, a
competitivității și profitului.
Se are în vedere, de asemenea, revizuirea politicilor de amortizare a imobili zărilor
corporale în corelare cu evoluția progresului tehnologic din fiecare domeniu pentru a preveni
uzura morală a utilajelor, care generează consumuri majorate de resurse energetice, materiale și
de muncă și are efecte negative directe asupra competitiv ității.

27
Implementarea în activitatea curentă a firmelor a elaborării de bugete multianuale, cel
puțin pe termen mediu, este necesară atât pentru asigurarea unei viziuni pe termen lung privind
perspectiva de dezvoltare, cât și pentru fundamentarea unor pol itici eficiente în domeniul
investițiilor și pentru adaptarea volumului și structurii producției de bunuri și servicii la
tendințele anticipate ale pieței.
Nevoile specifice de dezvoltare ale României și asigurarea compatibilității politicilor
economice, sociale și de mediu cu filonul principal de evoluție în cadrul UE necesită implicarea
activă și responsabilă a instituțiilor publice centrale și locale, a sectorului privat, a asociațiilor
profesionale, partenerilor sociali și societății civile în menținer ea unui mediu de afaceri favorabil
investițiilor de capital autohton și străin destinate modernizării și dezvoltării durabile a țării.
Menținerea unei rate de investiții mai mari decât în țările cu economie matură din Europa
este absolut necesară pentru r ealizarea unei convergențe în termeni reali. Modernizarea
infrastructurii energetice, de transport și edilitare (apă curentă și canalizare), învățământului și
sănătății publice, dezvoltarea rurală și reducerea decalajului tehnologic și informațional reclam ă
un mare efort investițional. În vreme ce în majoritatea țărilor UE asemenea probleme au fost
rezolvate cu decenii în urmă, pentru România ele reprezintă priorități esențiale.
Dezvoltarea instrumentelor de economisire, pe baza practicilor aplicate cu suc ces în alte
țări ale UE, pot include: dezvoltarea unei piețe pe care să se poată tranzacționa liber titluri de
stat, obligațiuni publice și corporative, instrumente de plasament pe termen lung la care să aiba
acces și persoane fizice; reglementarea unei pi ețe a ipotecilor în care să se poată tranzacționa
liber atât drepturile cât și, mai ales, garanțiile ipotecare; stimularea instrumentelor și instituțiilor
de plasament colectiv, respectiv a fondurilor suplimentare de pensii și asigurărilor de viață care
pot atrage sume importante prin angajamente pe termen lung (15 -20 ani); încurajarea băncilor de
economisire să -și extindă activitățile în mediul rural. De asemenea, este util să se examineze
costurile și beneficiile utilizării unor instrumente fiscale pentru stimularea economisirii.
Extinderea utilizării pieței de capital prin listarea companiilor la care statul mai deține
pachete semnificative de acțiuni și îmbunătățirea reglementărilor în acest domeniu poate atrage
un volum considerabil de capital pentru a sigurarea finanțării suplimentare direcționate a marilor
proiecte de infrastructură în scopul urgentării finalizării acestora, cu efecte economice și sociale
benefice în profil spațial.

28
Dezvoltarea parteneriatelor public -privat nu trebuie să se limiteze l a concesionări, deși
acestea trebuie încurajate în continuare, în condiții economico -financiare favorabile dezvoltării
durabile. Înființarea unor companii noi, capitalizate parțial prin oferte publice inițiale (IPO), în
care statul sau autoritatea locală d eține un pachet minoritar în compania care face investiția și o
exploatează, dar care se capitalizează ulterior prin listarea pe bursă, poate constitui o altă soluție
pentru reducerea efortului bugetar inițial și a cheltuielilor de întreținere după darea î n exploatare
în cazul investițiilor în infrastructură. Reducerea participării banilor publici diminuează în același
timp potențialul de corupție și efectele negative asupra eficienței investițiilor.
Utilizarea completă și eficientă a fondurilor alocate pr in programele UE poate contribui
substanțial atât la creșterea ratei de investiții cât și la reducerea deficitului de cont curent, având
în vedere că ponderea acestora în PIB a fost de circa 2,5% în 2008 și de peste 3% în perioada
2010 -2013, în timp ce con tribuția României la bugetul comunitar se reduce de la 0,98% din PIB
în 2008 la 0,7 -0,8% în 2013. Se estimează că absorbția completă a fondurilor structurale și de
coeziune va duce la o creștere suplimentară a PIB de 15 -20% până în anul 2015.
Realizarea u nei creșteri economice sustenabile, definite prin ratele medii anuale de
evoluție a PIB , și a țintelor operaționale ale prezentei Strategii la orizontul anului 2030 este
condiționată de implementarea unui complex adecvat și coerent de politici economice ca re să fie
în concordanță cu obiectivele convenite în cadrul UE, în special cu Strategia Lisabona revizuită.
Analizâ nd problematica dezvoltă rii regionale , se observă că dezbaterile care au avut loc
pe marginea proiectului prezentei Strategii în cele 8 regi uni de dezvoltare ale României confirmă
constatările conținute în Programul Operațional Regional 2007 -2013, adoptat în aprilie 2007,
privind punctele slabe identificate la nivel regional:
• Concentrarea creșterii economice, impulsionată de investițiile str ăine directe, în
jurul Bucureștiului și creșterea disparităților dintre regiunea București -Ilfov și
celelalte șapte regiuni, precum și apariția problemelor de congestionare a
orașului -capitală;
• Declinul socio -economic al unui număr însemnat de centre urb ane mari și
diminuarea rolului lor în dezvoltarea arealelor adiacente și a regiunilor;
• Accentuarea dezechilibrelor demografice la nivel regional, degradarea structurii
pe vârste și îmbătrânirea populației căpătând dimensiuni alarmante în regiunile
din su dul țării;

29
• Pierderea funcțiilor urbane ale multor orașe mici și mijlocii, în special ale celor
monoindustriale afectate de restructurare, frecvent asociată cu accentuarea
problemelor sociale;
• Reapariția dezechilibrului istoric de dezvoltare între jumăt atea de est și cea de
vest a țării, decuplarea economică a unor zone tradițional subdezvoltate din nordul
și estul țării și de -a lungul Dunării;
• Accesibilitatea redusă a unor zone cu efecte negative asupra dezvoltării locale;
• Existența unor zone extins e cu deficit de forță de muncă datorită scăderii
populației, migrației temporare masive și îmbătrânirii, ceea ce duce la o presiune
sporită asupra serviciilor sociale și de sănătate;
• Posibila apariție a unui fenomen de stagnare economică în zonele montan e;
• Slaba competitivitate a multor afaceri, în special în turism, nivelul scăzut al
productivității muncii, lipsa investițiilor de capital și a capacității manageriale,
gradul scăzut de utilizare a tehnologiilor moderne;
• Calitatea scăzută a infrastructu rii publice, degradarea utilităților urbane,
incapacitatea de a conserva bunurile istorice și culturale;
• Experiența și calificarea limitate ale autorităților locale în gestionarea unor
programe complexe de dezvoltare durabilă incluzând componentele econo mice,
sociale și de mediu.
Elementele strategice conținute în Programul Operațional Regional 2007 -2013 au
menirea de a da răspunsuri concrete și efective la punctele slabe identificate mai sus prin
mobilizarea activă a resurselor și potențialului regional și local pe direcțiile care pot avea cea mai
mare influență directă asupra dezvoltării regionale și locale. Pe această bază se fundamentează
măsurile care intră în competența autorităților regionale, județene și locale pentru remedierea și
îmbunătățirea s ubstanțială a situației pe termen scurt și mediu.
Obiectivele specifice ale Programului au fost definite pe baza analizelor economice și
sociale la nivel național precum și la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, analizei SWOT și
viziunii strategice a Planului Național de Dezvoltare și Cadrului Național Strategic de Referință
în concordanță cu prioritățile Uniunii Europene.
Orizont 2013. Obiectiv național: Sprijinirea dezvoltării economice și sociale echilibrate
teritorial și durabile a regiunilor Rom âniei corespunzător nevoilor și resurselor lor specifice prin

30
concentrarea asupra polilor urbani de creștere; îmbunătățirea condițiilor infrastructurale și a
mediului de afaceri pentru a face din regiunile României, în special cele rămase în urmă, locuri
mai atractive pentru a locui, a le vizita, a investi și a munci. În scopul realizării acestui obiectiv
central se va pune accentul principal pe creșterea rolului economic și social al centrelor urbane
prin adoptarea unei abordări policentrice în vederea une i dezvoltări mai echilibrate a regiunilor.
Intervențiile sectoriale la nivel național vor fi completate prin acțiuni cu specific regional,
subregional și local pentru a sprijini aplicarea principiilor dezvoltării durabile. Dezvoltarea
echilibrată a tuturo r regiunilor se va realiza printr -o abordare integrată, bazată pe combinarea
investițiilor publice în infrastructura locală cu politici active de stimulare a activităților de afaceri
și sprijinirea valorificării resurselor locale pe următoarele axe priorit are tematice:
In ceea ce priveste sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor ca poli urbani de creștere,
acțiunile se vor concentra pe creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin
reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea se rviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale,
și dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor și antreprenoriatului.
Pentru a contribui la o dezvoltare teritorială echilibrată a țării și pentru a evita creșterea
disparităților interne, investiț iile vor fi concentrate în acele orașe care acționează ca poli regionali
și/sau locali de creștere și iradiază dezvoltare în zonele adiacente, acordându -se prioritate polilor
de creștere localizați în regiunile și județele cu un nivel de dezvoltare mai scă zut în termeni de
PIB pe locuitor și de rată a șomajului.
Având în vedere situația actuală din orașele României, este prevăzut ca fondurile alocate
dezvoltării urbane să fie utilizate în proporție de 60% pentru infrastructura publică urbană, 25%
pentru in frastructura socială și 15% pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.
Pentru imbunătățirea infrastructurii sociale a regiunilor, se vor crea premisele necesare
pentru asigurarea populației cu serviciile esențiale, contribuind astfel la atingerea obiectivului
UE al coeziunii economice și sociale prin îmbunătățirea infrastructurii serviciilor de sănătate,
educaționale, sociale, siguranță publică și pentru situații de urgență. Măsurile avute în vedere și
țintele propuse pe termen scurt și mediu pentru descentralizarea și eficientizarea serviciilor de
sănătate, sociale și educaționale și pentru întărirea responsabilităților autorităților regionale.
Investițiil e în acest domeniu au ca scop îmbunătățirea calității acestor servicii și ridicarea
lor la standarde europene, cu implicații pozitive asupra realizării personale, stării de sănătate și

31
participării populației pe piața muncii, precum și în ceea ce privește gradul general de
atractivitate a regiunilor.
Spre a consolida mediul de afaceri regional și local , se va acționa pentru înființarea și
dezvoltarea structurilor de afaceri de importanță regională și locală, reabilitarea siturilor
industriale și sp rijinirea inițiativelor antreprenoriale conform specificului fiecărei regiuni, în
special în zonele mai puțin dezvoltate sau aflate în declin economic. Dezvoltarea sustenabilă a
structurilor de sprijinire a afacerilor cu impact pe plan regional și local, pe baza experienței
pozitive acumulate în cadrul parcurilor industriale, zonelor de afaceri și platformelor logistice
prin: construirea, reabilitarea sau extinderea de clădiri destinate exclusiv activităților de
producție și servicii, cu excepția celor pen tru incubatoare de afaceri; reabilitarea și extinderea
sistemului de strazi din interiorul structurii de afaceri și a drumurilor de acces; asigurarea
utilităților de bază (stații de tratare a apei, furnizare de energie și gaz, sistem de canalizare) și a
rețelelor de cablare și conectare broadband; demolarea de clădiri redundante în perimetrele de
afaceri, îndepărtarea molozului și deșeurilor, servicii de salubritate; activități promoționale.
Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului prezinta m ăsuri stabilite ce vizează în
principal valorificarea sustenabilă a patrimoniului cultural și a resurselor naturale cu potențial
turistic precum și îmbunătățirea calității infrastructurii turistice de cazare și agrement în vederea
creșterii atractivității regiunilor, dezvoltării economiilor locale (comerț, construcții, transporturi,
alimentație publică, industria mică și artizanat) și creării de noi locuri de muncă. În acest fel
regiunile, zonele și localitățile își identifică și consolidează o identitate p roprie și își
îmbunătățesc avantajele competitive în sectoare cu valoare adaugată mare și conținut calitativ și
cognitiv ridicat, atât pe piețele tradiționale cât și pe cele noi, în formare. O parte însemnată a
locurilor de muncă nou create oferă oportunit ăți sporite pentru ocuparea forței de muncă
feminine și a unor categorii defavorizate.
Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastructurii conexe;
• Crearea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurilor specifice pentru va lorificarea sustenabilă
a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor turistice prin: amenajarea obiectivelor
turistice naturale cu potențial turistic (canioane, defileuri, peșteri, lacuri glaciare, Delta Dunării și
alte zone umede etc.) în condițiile monitorizării permanente a presiunii asupra mediului în
conformitate cu planurile de management pentru ariile naturale protejate, inclusiv siturile Natura
2000; valorificarea potențialului turismului montan, inclusiv amenajarea căilor de acce s, a

32
platformelor de campare și a refugiilor alpine, marcarea traseelor turistice, instalarea de posturi
Salvamont; dezvoltarea turismului balnear; crearea, modernizarea și extinderea structurilor de
cazare și de agrement precum și ale utilităților aferent e.
• Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii
atractivității României ca destinație turistică, prin proiectarea unei imagini pozitive a României,
definirea și promovarea brandului turistic național, dezvolta rea turismului intern prin
diversificarea ofertei și a activităților de marketing specifice, inclusiv prin realizarea unui sistem
unitar de informare și statistică turistică on -line.
La nivelul anului 2015 se prevede implementarea a 400 de proiecte în dom eniul
infrastructurii de turism, sprijinirea directă sau indirectă a 350 firme în domeniul turismului,
desfășurarea a cel puțin 10 campanii de promovare a brandului turistic la nivel național și
internațional și înființarea a 10 centre naționale de informa re și promovare turistică, având ca
rezultat, printre altele, crearea unui număr de 1.000 de noi locuri de muncă.
În plus față de prevederile specifice ale Programului privind turismul balnear, se propune
extinderea și diversificarea, în stațiunile balneo -climaterice, a procedurilor de tratament pe baza
factorilor naturali, dezvoltarea unei rețele de parcuri balneare care să ofere servicii complexe de
tip wellness, promovarea tratamentelor gerontologice cu medicamente și preparate originale
românești.
Pentru realizarea obiectivelor Programului Operațional Regional 2007 -2013 cheltuielile
eligibile pot fi finanțate în proporție de 85% (circa 3,7 miliarde euro) din Fondul European de
Dezvoltare Regională, cu o cofinanțare publică națională de 657,56 milioane euro și fonduri
private estimate la184,76 milioane euro.

2.3. Orizonturi ale Romaniei in 2020 si 2030

Strategiile și programele existente privind dezvoltarea regiunilor nu conțin proiecții
dincolo de actualul exercițiu bugetar UE 2007 -2013, cu excepția unor ținte specifice programate
la nivelul anului 20159.
Dezvoltarea rurală, agricultura, silvicultura și pescuitul – dispozițiile legale, documentele
programatice și deciziile executive în aceste domenii sunt corelate cu directivele UE și

9 Albu L. , Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania , Editura Expert , București, 200 7, pag. 34

33
reglementările comunitare, precum și cu strategiile naționale și programele sectoriale ale
României.
Orizont 2013. Obiectiv național: Creșterea dinamismului economic al zonelor rurale din
România în condițiile menținerii echilibrului social prin dezvoltarea durabilă a a griculturii,
silviculturii și pescuitului, inclusiv a industriilor procesatoare aferente pentru satisfacerea optimă
a nevoilor de hrană ale populației și pentru asigurarea conservării și îmbunătățirii resurselor
naturale10.
Obiectivele principale pentru pe rioada imediat următoare sunt:
• Dezvoltarea competitivității sectoarelor agricol, forestier și de pescuit bazat pe
cunoaștere și inițiativă privată;
• Reducerea populației ocupate în agricultură în corelare cu crearea de exploatații
viabile;
• Reducerea g radului de fragmentare a suprafeței agricole și stimularea concentrării
fermelor de mici dimensiuni;
• Menținerea calității și diversității spațiului rural și forestier, urmărind echilibrul
între activitățile umane și conservarea resurselor naturale.
Se v or implementa prevederile Planului Național Strategic pentru Dezvoltare Rurală
2007 -2013.
Orizont 2030. Obiectiv național: Adoptarea în totalitate a politicilor și practicilor
comunitare în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului; finalizarea restructurării și
modernizării acestor sectoare și a spațiului rural11.
În această perioadă se vizeaza atingerea unui nivel înalt de competitivitate în sectorul
agro-alimentar, care va deveni compatibil cu cel vest -european ca urmare a creării unor structu ri
agricole viabile, modernizării economiei rurale, diversificării producției și realizării unor produse
de calitate. România va recupera decalajele de productivitate în sectorul agricol și se va apropia
de nivelul de dezvoltare a industriilor alimentare d in țările europene cu tradiție. Se vor asigura
integral normele de siguranță a alimentelor prin respectarea cerințelor de eco -condiționalitate
comunitare.

10 Albu L. , Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania , Editura Expert , București, 200 7, pag. 372
11 Albu L. , Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romani a, Editura Expert , București, 200 7, pag. 375

34
În urma aplicării programului multianual coerent în domeniul silviculturii, procentul de
împădurire va ajunge, în anul 2030, la 34% din suprafața țării, cu perspectiva să evolueze în
continuare spre procentajul optim de 45%.
Măsurile ce urmează a fi întreprinse precum și necesarul de finanțare urmează a fi
stabilite în funcție de evaluarea rezultatelor obținute în perioada anterioară, pe baza unor studii
de specialitate care să ia în considerare diferite scenarii posibile, inclusiv volumul de investiții pe
programe și obiective.
Implementarea Agendei Locale pentru secolul XXI (AL -21) – promovarea sistem atică a
principiilor și practicilor dezvoltării durabile a început în România încă din anul 2000 prin
implementarea unor proiecte concrete la nivel local inițiate și cofinanțate de Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – România în cadrul Agendei Lo cale 21.
Programul Agenda Locală 21 a pornit inițial de la nivelul municipiilor medii -mari și a
fost diversificat atât în sensul extinderii ariei de implementare la nivel județean cât și prin
restrângerea anvergurii proiectului până la nivel de oraș sau c omunitate rurală.
În perioada 2000 -2003 a fost definitivată metodologia și s -au elaborat primele seturi de
documente AL -21 pentru 9 municipii -pilot. Rezultatele acestei etape au fost apreciate atât la
nivelul autorităților și comunităților locale cât și l a nivel central guvernamental, mai ales prin
prisma calității contribuțiilor rezultate din dezbaterile publice, de care s -a ținut seama în
definitivarea Planului Național de Dezvoltare al României.
Ca urmare, Guvernul României a decis extinderea programul ui Agenda Locală 21 la
nivel național, cuprinzând peste 40 de noi localități sau unități teritoriale până la sfârșitul anului
2007. În acest sens s -a semnat o Convenție de colaborare între reprezentanții Guvernului,
Federației Autorităților Locale din Româ nia și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectele realizate în perioada 2003 -2007 au
inclus de această dată și 6 județe și 2 comune12.
Programul a beneficiat de asistență tehnică din partea u nor experți ONU, UE și ai
Institutului Internațional pentru Dezvoltare Durabilă (Canada), precum și din partea unor agenții
de dezvoltare internațională din Europa și America.
Amenajarea teritoriului și planificarea spațială in perspectiva dezvoltării dur abile,
spațiul geografic amenajat și locuit – cuprinzând elemente fizice naturale și antropice dar și

12 Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form, București, 2004 , pag. 95

35
elemente instituționale și culturale – reprezintă un complex funcțional care susține calitatea vieții
populației și reprezintă acea parte a avuției națion ale de care beneficiază toți cetățenii.
Obiectivul de a realiza coeziunea teritorială a Uniunii Europene este prezent în Tratatul
de Reformă de la Lisabona (13 decembrie 2007) și a căpătat treptat contur în documentele
adoptate la nivel ministerial încă 1 983, cu o sistematizare mai precisă în Carta de la Leipzig (mai
2007). Coeziunea teritorială presupune adecvarea resurselor teritoriului (naturale și antropice) la
necesitățile dezvoltării socio -economice în vederea eliminării disparităților și disfuncțion alităților
între diferite unități spațiale în condițiile păstrării diversității naturale și culturale a regiunilor.
Așezările umane, ca subsistem al teritoriului locuit, reprezintă spațiul unde problemele
economice, sociale și de mediu trebuie coordonate la scări spațiale diferite, instrumentele de
implementare fiind amenajarea teritoriului și urbanismul. Teritoriul, înțeles ca spațiu geografic
locuit, include elemente fizice naturale și antropice, dar și elemente instituționale și culturale,
toate integra te într -un complex funcțional al cărui principal scop și resursă îl reprezintă populația
umană. Așezarea umană ca entitate funcțională, fizică, instituțională și culturală reprezintă cadrul
de asigurare a unui cât mai înalt nivel al calității vieții. Așeză rile umane trebuie privite în calitate
de consumatoare de resurse dar și de generatoare de bunăstare și potențială resursă de
creativitate, în special în mediul urban.
Amenajarea teritoriului are un caracter predominant strategic, stabilind direcțiile de
dezvoltare în profil spațial, care se determină pe baza analizelor multidisciplinare și a sintezelor
interdisciplinare. Documentele care rezultă din acest proces au un caracter atât tehnic, prin
coordonările spațiale pe principiul maximalizării sinergiilor potențiale ale dezvoltării sectoriale
în teritoriu cât și legal, având în vedere că, după aprobarea documentațiilor, acestea devin norme
de dezvoltare spațială pentru teritoriul respectiv. Aspectele tehnice, legale și politice integrate în
planurile aprob ate de amenajare a teritoriului constituie elemente care fundamentează planurile
regionale de dezvoltare și constituie expresia coordonată spațial și temporal a politicilor de
dezvoltare. Planurile de amenajare a teritoriului constituie fundamentarea tehni că și asumarea
politică și legală a strategiilor în vederea accesului la finanțarea programelor și proiectelor din
fonduri naționale și europene, în particular prin Programul Operațional Regional și programele
operaționale sectoriale. În cadrul acțiunii de aplicare a Planului de Amenajare a Teritoriului
Național au fost aprobate prin lege, pânâ în luna septembrie 2008, cinci secțiuni: retele de
transport, apă, arii protejate, rețeaua de localități și zone de risc natural.

36
În condițiile specifice ale Români ei, clarificarea regimului juridic al proprietății asupra
terenurilor – fie intravilane (construibile), fie extravilane (preponderent agricole, silvice sau
perimetre naturale protejate) – printr -un sistem cadastral adecvat reprezintă obiectul principal al
dezvoltării teritoriale sănătoase și precede stabilirea regimului tehnic și economic prin
documentații de urbanism.
Planificarea spațială – conceptul de planificare spațială reprezintă un cumul de metode,
programe, proiecte și acțiuni prin care se realize ază dezvoltarea direcționată, ghidată de strategii
explicite, a spațiului fizic pentru a echilibra componentele economice, sociale, culturale și
istorice, de peisaj și mediu natural ale unui teritoriu. Planificarea spațială presupune demersuri
interdiscipl inare și include paliere diferite de analiză și proiectare, constituind baza conceptuală a
politicilor de dezvoltare regională și intervenind pentru corectarea anomaliilor și
disfuncționalităților care pot să apară în derularea acestora.
Strategiile, prog ramele și planurile de amenajare integrată în teritoriu și localitățile din
România vor trebui, prin urmare, să incorporeze orientările comune pentru spațiul amenajat
european, cu referință prioritară la menținerea unui echilibru rațional între interesul p rivat și cel
public, în condițiile respectării stricte a regimului juridic al proprietății asupra terenurilor. Se are
în vedere evitarea dispersiei zonelor de locuit, asigurarea diversității sociale și culturale
intraurbane, controlul jocurilor speculative de ocupare a spațiilor publice și peisajului, mixajul
optim între elementele funcționale și cele sociale. În acest fel, dezvoltarea echilibrată a
localităților, îmbinată cu respectarea spațiului cultural și natural, va oferi o contribuție esențială
la ame liorarea calității vieții în armonie cu mediul ambiant, la folosirea corectă a resurselor și la
prevenirea unor evoluții negative ireversibile.
Pentru întreaga perioadă până în anul 2030, îmbunătățirea condițiilor de locuit, inclusiv în
cartierele de clăd iri multietajate din orașe, în sprijinul dezvoltării urbane durabile vizează
următoarele obiective:
• Adaptarea dinamicii și caracteristicilor locuințelor la nevoile prezente și viitoare
ale populației;
• Precizarea direcțiilor de dezvoltare viitoare a con strucției de locuințe (principii de
construcție, materiale și structură adaptate la condițiile specifice);
• Dezvoltarea controlată a zonelor rezidențiale (asigurarea accesului la utilități,
transport, servicii publice și sociale);

37
• Realizarea unor politi ci de locuire care să integreze grupurile vulnerabile și să
asigure mixitatea socială;
• Constituirea de rezerve funciare suficiente și dispuse în amplasamente diverse
prin realizarea unor politici locale coerente referitoare la folosința terenurilor;
• Asigurarea accesului la condiții de locuire sigure și sănătoase pentru persoanele
care nu își pot achiziționa locuințe pe piața liberă.
Orizont 2013. Obiectiv național: Integrarea preceptelor științifice ale planificării spațiale
în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului legislativ și normativ în
concordanță cu orientările de coeziune teritorială a UE și cu cerințele dezvoltării durabile.
În acest scop se prevăd, în completarea măsurilor stabilite prin Programul Operațional
Regional și în concordanță cu prevederile Conceptului Național de Dezvoltare Spațială –
România 2025, următoarele direcții de acțiune prioritare:
• Completarea cadrului legislativ pentru integrarea viziunii strategice de planificare
spațială și amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională;
• Determinarea viitoarelor centre urbane de polarizare a zonelor rurale pentru a
mări gradul de accesibilitate a populației rurale la servicii de calitate (sănătate,
educație, servicii sociale);
• Stabilirea cadrului legislativ și tehnico -normativ pentru demararea unui program
multianual vizând strămutarea locuințelor aflate în zone de risc (cutremur,
inundații, alunecări de teren, avalanșe, poluare chimică sau radioactivă);
• Elaborarea, aprobarea și aplicarea normelo r care impun consultarea populației
asupra deciziilor de urbanism și a celor care privesc dezvoltarea comunității;
• Limitarea prin lege a expansiunii spațiului intravilan al localităților urbane pentru
o perioadă de 10 ani în favoarea restructurării (reci clării) terenurilor intravilane
existente pentru noile investiții;
• Întocmirea planurilor strategice de dezvoltare a orașelor mari și aprobarea lor ca
planuri -temă pentru planurile urbanistice generale, reactualizate conform
principiilor de dezvoltare int egrată și sustenabilitate urbană acceptate în cadrul
UE;
• Întocmirea, la nivelul fiecărei localități, a planului local de dezvoltare durabilă
(Agenda Locală 21) cu antrenarea largă și activă a comunității;

38
• Statuarea obligativității ca planurile strategi ce și urbanistice pentru orașele mari să
fie elaborate și aprobate în corelare cu cele ale unităților teritorial -administrative
adiacente;
• Stabilirea și aplicarea planurilor de măsuri pentru realizarea centurilor verzi –
galbene (spații verzi și terenuri a gricole) în jurul orașelor de rangul I și II; mărirea
suprafețelor de spații verzi intravilane cu 10% pentru atingerea unui indicator de
minimum 15 metri pătrați pe locuitor;
• Lansarea proiectelor pentru sporirea spațiilor de parcare în orașele mari;
• Promovarea orientărilor strategice ale UE privind cooperarea teritorială europeană
prin implementarea programelor operaționale comune în interiorul frontierelor UE
(cu Ungaria și Bulgaria) și în zonele frontierei externe (cu Serbia, Ucraina –
Moldova, Ungaria -Slovacia -Ucraina, zona extinsă a Mării Negre), programului
operațional de cooperare transnațională în sud -estul Europei (SEES) și
programelor de colaborare inter¬regională ale UE, respectiv INTERREG IVC,
URBACT II, ESPON 2013 și INTERACT 2007 -2013. În aces t scop se va utiliza
în regim transfrontalier și experiența pozitivă a României în implementarea
Agendei Locale 21.
Orizont 2020. Obiectiv național: Constituirea la nivel regional, conform strategiilor de
dezvoltare spațiala, a sistemului policentric de a rii funcționale urbane (aglomerări urbane) și de
coridoare de urbanizare în lungul arterelor de transport de interes european (policentricitate de
rețea).
Pe lângă continuarea acțiunilor inițiate în cadrul implementării programelor lansate în perioada
2007 -2013, se vor urmări următoarele ținte orientative:
• Asigurarea în totalitate a terenurilor pentru construcții noi prin reciclarea
terenurilor intravilane și extravilane desemnate prin planurile strategice sau
restructurarea terenurilor subutilizate sau p ărăsite și limitarea expansiunii zonelor
urbanizate;
• Realizarea structurilor fizice și instituționale care să permită declararea ca
localități urbane a viitoarelor centre de polarizare a zonelor rurale;
• Reconfigurarea spațială la nivelul comunelor în v ederea micșorării numărului de
unități teritorial -administrative;

39
• Dezvoltarea spațială policentrică și echilibrată a ariilor cu funcțiuni metropolitane
(București și Timișoara, apoi Constanța și Iași) și pregătirea accesului la categoria
de metropole a 4 municipii cu peste 300 mii locuitori (Brașov, Cluj -Napoca,
Craiova și sistemul urban Galați -Brăila);
• Realizarea efectivă a centurilor verzi -galbene din jurul orașelor de rangul I;
atingerea unui indicator de spațiu verde de 26 metri pătrați pe locuitor pentru
orașele de rangul I și II;
• Atingerea unei valori medii pe țară a indicelui suprafeței locuibile de 15 metri
pătrați pe locuitor;
• Reducerea la 40% a proporției locuințelor încălzite cu sobe cu combustibil solid
prin înlocuirea instalațiilor și in troducerea unor sisteme moderne de încălzire;
• Realizarea de spații publice de calitate în toate zonele principale ale orașelor;
• Rezolvarea problemei parcajelor pentru orașele de rangul I, inclusiv Municipiul
București; dezvoltarea traseelor funcționale pietonale și pentru bicicliști în orașele
de rangul I și II;
• Obținerea unei mixități funcționale și sociale optime a localităților pentru a evita
enclavizarea socio -economică;
• Continuarea și amplificarea programelor de colaborare transfrontalieră,
transnațională și interregională pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de
coeziune teritorială a Uniunii Europene și a îmbunătăți conectivitatea și
interacțiunea cu spațiile învecinate.
Orizont 2030. Obiectiv național: Structurarea și dezvoltarea rețelei extinse de localități
urbane și rurale ca premisă pentru afirmarea regiunilor României ca entități
dinamice, atrăgătoare și competitive și pentru racordarea lor deplină la spațiul
european.
În acest sens se prevăd ca ținte orientative:
• Creșterea nivelul ui de urbanizare până la 70% prin atingerea indicatorilor care să
permită includerea a circa 650 de localități rurale în categoria de orașe și prin
aplicarea generalizată a instrumentelor de dezvoltare urbană integrată;

40
• Realizarea principalelor elemente ale tramei naționale de interconectare
funcțională a regiunilor României (inclusiv prin coridoarele transcarpatice) ca
armătură a dezvoltării lor durabile și a racordării lor la sistemul european;
• Folosirea politicilor și instrumentelor de amenajare a te ritoriului pentru refacerea
fondului forestier, renaturarea luncii Dunării, re -crearea bazinelor naturale de
retenție a apelor și reabilitarea zonei de litoral;
• Realizarea centurilor verzi -galbene în jurul orașelor de rangul II; atingerea unui
indicator de spațiu verde de 35 metri pătrați pe locuitor pentru orașele de rangul I
și II;
• Încheierea programului de strămutare a locuințelor aflate în zone de risc la
hazardurile naturale sau antropice;
• Atingerea unei valori medii pe țară a indicelui suprafețe i locuibile de 17 metri
pătrați pe locuitor.
Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile – păstrarea patrimoniului cultural, creației
contemporane și diversității culturale ca premisă a coeziunii și solidarității europene este
menționată în mod expres în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a UE și se regăsește în
principalele documente politice ale Uniunii Europene, inclusiv în Tratatul de la Lisabona,
precum și într -o serie de convenții multilaterale adoptate sub egida UNESCO sau a Consiliului
Europei. Importanța dimensiunii culturale la nivelul Uniunii Europene este evidențiată de faptul
că în domeniul creației și serviciilor culturale lucrează aproximativ 6 milioane de cetățeni
europeni, reprezentând 3,1% din totalul locurilor de muncă în UE.
Tema pro tecției și valorificării bunurilor culturale (imobile, mobile și imateriale, peisajele
culturale) revine frecvent în dezbaterile Parlamentului European, generând inițiative importante
cum ar fi introducerea unei sigle a patrimoniului european, măsuri supli mentare pentru protecția
proprietății intelectuale, inclusiv pentru creațiile online, realizarea unui echilibru rațional între
libertatea de acces și combaterea pirateriei digitale, promovarea unui cadru fiscal favorabil
industriilor culturale. Se sublinia ză, de asemenea, valoarea intrinsecă și perenă a diversității și
creativității culturale și se recomandă prudență în aplicarea mecanică a logicii strict economice la
domeniul cultural.
Dezvoltarea durabilă ca obiectiv strategic fundamental presupune încet ățenirea unor
practici și instrumente libere și diverse de acces la educație și cunoaștere, la tezaurul cultural al

41
propriei națiuni și al umanității în ansamblu, la toate resursele care pot dezvolta creativitatea și
spiritul novator. Este vorba de asigura rea șansei pentru toți indivizii de a deveni producători de
cultură, depășind astfel statutul de simpli consumatori de divertisment.
În esență, principiile dezvoltării durabile se aplică în egală măsură patrimoniului cultural
ca și capitalului natural, fi ind vorba de resurse moștenite de care trebuie să beneficieze și
generațiile următoare. Întrucât avem de -a face cu resurse neregenerabile, eventuala lor irosire,
din ignoranță sau neglijență, devine astfel irecuperabilă și ireversibilă.
Orizont 2013. Obie ctiv național: Crearea și menținerea unui cadru legislativ și
instituțional coerent, congruent cu reglementările și practicile existente în cadrul UE;
implementarea primei faze a planurilor de măsuri pentru inventarierea, protejarea și valorificarea
patrim oniului cultural național și racordarea lui deplină la spațiul european și universal al
valorilor culturale; creșterea accesului tuturor categoriilor de populație, din toate zonele și
mediile sociale, la informație și cultură și îmbunătățirea statutului so cial și economic al
creatorului și artistului.
Proiectul de Strategie în domeniul Patrimoniului Cultural Național 2008 -2013, elaborat în
februarie 2008, definește patrimoniul național ca un ansamblu de resurse moștenite, identificate
ca atare indiferent d e regimul de proprietate, care reprezintă marturia și expresia valorilor,
credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție și cuprinde toate elementele
rezultate din interacțiunea dintre factorii umani și naturali de -a lungul timpului. Strategia evocă
drepturile culturale de bază, așa cum sunt fundamentate la nivelul Uniunii Europene, și stabilește
ca principii generale: participarea cetățenilor, îmbunătățirea administrației în sectorul
patrimoniului cultural, dezvoltarea resurselor cul turale și folosirea durabilă a resurselor
patrimoniului.
Prioritățile generale identificate în această Strategie sunt: realizarea inventarului și a
codului patrimoniului cultural național precum și a unui sistem informațional operativ și eficient
care să conecteze, în condiții de transparență, autoritățile centrale și locale, instituțiile
specializate și formațiunile societății civile cu atribuții sau interese în domeniu.

42
CAPITOLUL III – Studiu de caz – Strategia de dez voltare durabilă a
Municipiului Râmnicu Vâlcea

3.1 Aspecte economice și ecologice în Râmnicu Vâlcea

Economia județului Vâlcea are un profil industrial – agrar. Repartizarea activităților
economice pe teritoriul județului scoate în evidență dezvoltarea industriei în municipiul Râmnicu
Vâlcea, cultura cerealelor și a viței de vie în sud, pomicultura și silvicultura în zona nordică. In
Rm Valcea se afla specializari remarcate in regiunea Sud Vest Oltenia a industriei textile si a
produselor chimice.
Ponder ea întreprin derilor mari din Vâlcea în regiune este de 19,9 %; în producția
majorităț ii întreprinderilor de top din județ și majoritatea din Rm Vâ lcea: fabricarea produselor
chimice de baza (SC OLTCHIM SA), tra nsportul și distribuția aburului ș i apei calde ( SC CET
Govora SA), fabricarea produselor de moră rit SC Bor omir Ind SRL), energie electrică (Filiala
pentru reparații ș i Servicii Hidro serv Rm Valcea). Investiții stră ine sunt la p arteneri de top SC
VILMAR (Franț a), Magneto Wheels Romania SA .13

Agricultur a
Dezvoltarea și modernizarea agriculturii este o sarcină de prim ordin pentru asigurarea
securității alimentare a cetățenilor oricărei localități. Prin fondul funciar de care dispune,
Municipiul Râmnicu Vâlcea poate să -și asigure independența alimentară l a o serie de produse,
inclusiv anumite cantități pentru export.
Important este ca pe aceste suprafețe să fie structurată o producție agricolă care să
satisfacă prioritar nevoile populației orașului cu legume și fructe proaspete sau conservate, și să
permit dezvoltarea unui puternic sector zootehnic pentru acoperirea nevoilor de carne, lapte și
ouă. Impactul produs de apariția și dezvoltarea sectorului privat nu s -a reflectat firesc în creșterea
producțiilor și aceasta datorită, în primul rând, unor cauze de natură financiară și funciară.

13 Strategia de Dezvoltare Durabila a Municiupiului Rm. Valcea 2008 -2013, pag.19

43

Suprafață arabilă 20 12
Arabil
Livezi și pepiniere pomicole
Pășuni
Fânețe
Viță de vie

Industria
Sectorul industrial din Râmnicu Vâlcea este vast ș i include:
· Produse chimice ș i similare;
· Alimente și bă uturi ;
· Cherestea ș i produse forestiere ;
· Textile ;
· Produse petrochi mice ;
· Întreținere și reparaț ii transport ;
· Ma teriale de construcț ie;
· Galvanizare ș i fabricarea metalului ;
· Fabricarea produselor metalice ;
· Producția de energie electrică și termică.

Unitățile industriale din Râmnicu Vâlcea sunt grupate în esență î n trei zone:
· Platforma Nordică;
· Platforma nord -centrală;
· Platforma sudică , care include mar ele complex de industrie chimică ce include Oltchim.

44
Industria orașului a cunoscut în ultimii ani un proces de restructurare . Totodată s -au
constituit noi ope ratori economici cu capital privat care au compensat în parte urmările negative
generate de inconsecvențele din acest interval de tranziție la economia de piață.
Din datele bilanțurilor pentru anul 2007 depuse de cele 5641 societăți comerciale ce
functione aza in municipiu (93% din totalul societăților existente la nivel judet), se pot face
aprecieri cu privire la s tructura și starea lor economică (Anexa Nr. 9).14

Construcțiile
Modificarea structurală a surselor de finanțare și reducerea potențialului inves tițional in
zona industriala, la care se adăugă cadrul legislativ instabil și incoerent care nu a stimulat
investițiile străine și autohtone, a făcut ca activitățile de construcții să înregistreze o scădere
continuă într -o perioadă lungă de timp. Activitat ea de constructii, prin prisma datelor de bilanț de
la finele anului 2007 , este prezentata in Anexa nr. 10.
O pondere importantă și cu caracter de continuitate (la un nivel relativ stabil) au
prezentat -o lucrările de construcții finanțate din fondurile Pri măriei Municipiului Râmnicu
Vâlcea, care au vizat rezolvarea unor priorități, precum: locuințe sociale, cămin de bătrâni,
moderniză ri de clădiri, zona de agrement Nord, infrastructuri edilitare (extindere rețele
distribuție apă potabilă și canalizare, reab ilitare rețele termice, extindere rețea gaze naturale etc).
Cele mai mari probleme legate de construcții, sunt de natură financiară, în general
fondurile alocate investițiilor având un parcurs greoi de la finanțator la constructor. Activitatea
de construcț ii, investițiile în general, trebuie să reprezinte în viitor o principal modalitate de
aplicare a atribuțiilor suplimentare ce revin administrației locale în urma procesului de
descentralizare.
Lucrarile finantate de municipalitate sunt cele pentru moderni zarea si reabilitarea
scolilor, construirea graninitelor noi (ex: Gradinita Ostroveni 6) si modernizarea celor vechi,
lucrarile de modernizare a salilor de sport de la scoli (ex. sala de sport de la Scoala generala nr
9).

14 Strategia de Dezvoltare Durabila a Municiupiului Rm. Valcea 2008 -2013, pag. 20

45
Turismul
Situat la intersecția p aralelei 45°07’ latitudine nordică cu meridianul 24°22’21’’
longitudine estică, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, în plină zonă temperată, cu
cele mai favorabile condiții de dezvoltare a vieții omenești, Municipiul Râmnicu Vâlcea este
așezat pe una din principalele rute internaționale ce leagă Europa Centrală de Peninsula
Balcanică (E 81; DN 7).
La numai 180 km de București, capitala României, 105 km față de Sibiu și 40 km față de
Curtea de Argeș, orașe cu un bogat trecut istoric, Râmnicu Vâlcea deține importante vestigii
istorice care au fost puse în valoare doar parțial.
Cadrul natural, condițiile noi create prin amenajările hidroenergetice de pe râul Olt care
au „înzestrat” orașul cu două mari lacuri de acumulare cât și apropierea, la n umai 18 -20 km, de
stațiunile balneoclimaterice Olănești, Govora, Călimănești – Căciulata – Cozia, avantaje la care
se adaugă accesul deosebit de comod către zona Voineasa – Vidra, stațiuni montane în plin
proces de afirmare, fac din municipiul Râmnicu Vâlc ea una din localitățile României în care
turismul poate să devină, în perspectivă, principala activitate economică.
În acest context al județului și municipiului Vâ lcea pentru care acesta se situează pe locul
3 din punct de vedere al cap acității de cazare și pe locul 3 al numărului de înoptă ri din regiune,
înregistrându -se o discrepanță între potentialul turistic ș i capacitatea de exploatare, iar Vâ lcea
contrabalanseaza acest deficit prin practicarea „turismului social” care reprezint ă numărul de
turiști ce tranziteraza zona cu subvenț ii de la bug etul de stat, fiind caracterizat de chel tuieli
reduse.
Astfel trebuie regândită și redefinită oferta turistică a orașului, care trebuie sa permită
dezvoltarea dotării materiale, a serviciilor complexe și atractive p entru turiștii din țară și din
afara ei, și nu în ultimul rând atragerea investitorilor străini.

Comerțul
Activitatea de comerț, deși este reprezentată de 2212 agenți economici (peste 39% din
numărul acestora pe municipiu) concentrează numai 13,64% din nu mărul mediu de salariați din
oraș și participă cu aproximativ 23% la cifra de afaceri. Dezvoltând analiza de comert prezentata
in cadrul Anexei nr. 11 , observăm că grupa societăților comerciale cu rata ridicata (ce este
reprezentată de 740 agenți economici , adică 33,45%), deși concentrează 33,91% din numărul

46
angajaților realizează 56,37% din cifra de afaceri , în timp ce la cei 1472 agenți economici din
comerțul cu amănuntul (66,56% din total) cu 66,09% din numărul angajaților se înregistrează
numai 43,63% din cifra de afaceri.15
Din totalul agenților economici existenți, 39,2% desfășoară activități de comerț (inclusiv
alimentația publică), aproape 31,6% sunt prestatori de servicii, 10,7% au activitate industrială,
8,6% lucrează în construcții, 9,0% au ca pro fil activitatea de transporturi și 0,9% se ocupă de
agricultură și silvicultură.

Evaluarea activit ăților din Râmnicu
Vâlcea
Comerț
Prestatori de servicii
Construcții
Industrie
Transport
Agricultura si
Silviculrură

În ceea ce privește activitatea ecologică la nivelul orașului Râmnicu Vâlcea putem spune că
măsurile în acest domeniu sunt numeroase și constituie o prioritate pentru edilii municipiului. În
ultima perioadă au avut loc diferite inițiative în ceea ce priveste transformarea orașului într -unul
cât mai ecologic.
Astfel, măsurile implementate pana la ora actuală în ceea ce privește aspectul eco logic, sunt:
a) Reciclarea deșeurilor

În cursul anului 2006 la nivelul municipiului R âmnicu Vâ lcea s -a implementat siste mul
de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile, având 4 componente : sticla (alba și colorata),
hârtie, PET -uri și deș euri organice biodegradabile. Au fost amplasaț i pe t eritoriul municipiului

15 Strategia de Dezvoltare Durabila a Municiupiului Rm. Valcea 2008 -2013, pag. 25

47
recipienț i pentru fiecare tip de d eșeu și au fost distribuite la populație 33.000 minipubele pentru
deșeurile biodeg radabile rezultate din activităț i casnice.
O parte din materialele refolosibile (hârtie, carton, sticlă, fier) se recuperează direct de la
producătorii de deșeuri sau indirect prin intermediul întreprinzătorilor particulari, printr -o unitate
specializată, REMAT. Această unitate are pe teritoriul orașului mai multe puncte de precolecta re,
unde populația și agenții economici pot depune deșeurile refolosibile contra cost. In anul 1999,
cantitățile de materiale refolosibile colectate de REMAT Vâlcea au fost de 3356 tone, din care
2600 de tone oțel. Având în vedere că în 1999 au fost depozi tate 114850 tone deșeuri, rezultă un
procent de doar 3% de recuperare a materialelor refolosibile din deșeuri solide, ceea ce situează
Municipiul Râmnicu Vâlcea sub media pe țară.

Ri – reciclabile intrate
Rv – reciclabile valorificate (Rv / Ri x 100)
Ip – indicator de performanța

48
b) Depozite ecologice pentru deș euri
Un depozit ecologic construit cu fonduri europene a fost inaugurat la Râmnicu Vâlcea în
octombrie 2009: depozitul ecologic Fețeni și Stația de Compostare, destinate deșeurilo r solide
nepericuloase din municipiul Râmnicu Vâlcea și construite cu fonduri europene.
Depozitul este amplasat la cinci kilometri de centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, ocupă
o suprafață activă de circa 73.000 m.p, și are o capacitate de depozitare de a proximativ
1.130.000 m.c, cu un timp de funcționare de 25 de ani.16
Valoarea proiectului este de aproximativ 16 milioane de euro. Din aceasta sumă, 11.04
milioane reprezintă fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, prin Masura ISPA, 2.5
milioane de euro au fost asigurați de la bugetul de stat, 1.1 milioane de euro au fost contribuția
bugetului local, iar 1.36 milioane de euro au fost asigurați conform OUG 135/2007 privind
alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și f inalizarea masurilor ex –
ISPA.
Conform declarației primarului municipiului, Primăria Râmnicu Vâlcea va continua să
atragă fonduri externe. Orașul a fost primul municipiu din țară căruia i s -a aprobat, în anul 2009,
Planul Integral de Dezvoltare, cu o valoa re de aproximativ 80 de milioane euro, pe noua proiecte,
care vor fi integral duse la finalizare.
Studiul de fezabilitate pentru construirea unei noi gropi de gunoi a fost aprobat în
unanimitate la sfârșitul lunii ianuarie 2010, în ședință ordinară, organi zată în cadrul Consiliului
Județean Vâlcea.
Locația optimă aleasă a fost în localitatea Roești, unde se vor construi și două stații: una
de compost și una de sortare. Valoarea totală a investiției este de 42 milioane de euro, iar
proiectul urmează a fi fi nanțat de Programul Operațional Sectorial de Mediu.
c) Iluminat stradal cu becuri ecologice
Grija edililor pentru natura seacă bugetul local, dar autoritățile spun că investiția se
recuperează . Prim ul bec ecologic experimental "pâlpâie" în fața primăriei. Dac ă va fi rentabil,
Râmnicul va fi iluminat de la soare. 17

16 http://www.ecomagazin.ro/ramnicu -valcea -inca-un-depozit -ecologic -pentru -deseuri -va-fi-deschis -in-comuna –
roesti/
17 www.primariavl.ro

49
Energie curată ș i becuri pe tehnologie LED pe toată Calea lui Traian, au promis edilii
orașului pentru anul 2010. Având î n vedere faptul ca tehnologia de ultima generaț ie nu se vinde
ieftin, costul i nvestitiei se ridica la 1,1 milio ane de euro, pe care oficialitățile îl vor plă ti din
bugetul local.
Până la instalarea efectiva nu mai e ra decât un pas, intruc ât studiul de fezabilitate fusese
deja aprobat de Consiliul Local în ședința din luna martie a anului 2010. În acel moment, pe
Calea lui Traian sistemul de iluminat public e ra format din echipamente vechi și noi reabilitate
sau modernizate – o instala ție uzat ă care nu mai corespunde standardelor. Noua și costisitoarea
instala ție de iluminat public s e intinde de la un cap ăt la altul al Bulevardului Calea lui Traian, iar
toate lampile vor beneficia de tehnologie LED. Exper ții care au intocmit studiul de fezabilitate
susțin că lampile LED au o durat ă de via ță de aproximativ 20 de ani, iar energia electr ică pe care
acestea o consum ă este extrem de redus ă. Pe acest lucru au mizat edilii, care afirma ca investi ția
se va recupera prin cheltuielile mici cu energia electric ă, de-a lungul anilor urm ători.
Ca să fie eco p ână la cap ăt prim ăria a instalat și primu l bec alimentat de energie solar ă
chiar in sensul giratoriu din fa ța institu ției. De și nu este oficial, surse din prim ărie spun c ă este
vorba de un experiment pentru a se observa dac ă iluminatul public alimentat gratuit de la soare ar
putea fi fezabil. În cazul în care experimentul d ă rezultate, o parte din iluminatul stradal ar putea
trece pe energie solar ă.
Un nou proiect in acest sens desf ășurat in R âmnicu V âlcea este iluminarea str ăzilor,
școlilor și grădinițelor cu energie solar ă. Astfel, consilierii l ocali au aprobat achizi ționarea unei
suprafe țe de 18.400 metri p ătrați situat ă in zona industrial ă a ora șului, pe strada Stolniceni, unde
va incepe amenajarea pentru construirea unei centrale fotovoltaice. Proiectul este in valoare de
10 milioane de euro, finan țarea fiind asigurat ă 98% de c ătre Ministerul Economiei, iar 2% de
Prim ăria R âmnicului . Administra ția local ă din R âmnicu V âlcea va beneficia in viitorul apropiat
de propria central ă de producere a energiei electrice pe baza de celule fotovoltaice. În acest mod
vor fi iluminate mai multe institu ții din ora ș: produc ția de energie electric ă a centralei va fi
folosit ă pentru iluminatul prim ăriei, iluminatul stradal, dar și pentru cre șe, școli, gră dinițe și alte
obiective ale administra ției locale . 18

18 http://www.adevarul. ro/locale/ramnicu –
valcea/Orasul_iluminat_cu_becuri_ecologice_de_un_milion_de_euro_0_205179524.html

50
d) Energ ie verde – energie eolian ă
Conform studiilor efectuate de reprezentanții prefecturii, județul Vâlcea are potențial
eolian – există 12 amplasamente unde se poate produce energie verde. Acestea sunt la Voineasa,
în zona Vidra și Obârșia Lotrului, la Malaia, Brezoi și Horezu. Pentru astfel de proiecte există
finanțare europeană, astfel incât Vâlcea s -ar putea transforma intr -o zonă a energiei verzi.
Înălțimea eoliană optimă este de 1.500 de metri. Pentru a produce energie verde,
autoritățile locale din zonele cu potențial trebuie să facă proiecte și să atragă fonduri europene pe
Axa 4.2, putând obține finanțare de 98% din valoarea investiției. Proiectele au inceput să se
depună de la 1 august 2009. Administrația publică locală are 2% cofinanțare și acest proce nt este
plătit de stat. Autoritățile trebuie să găsească o firmă de consultanță pe energie verde ca să facă
proiectul. Când va fi avizat, va fi platită și firma de consultanță din cei 2%, pentru elaborarea lui.
Vâlcea e specializată în energie verde și se găsesc specialiști, numai că trebuie să existe și voința.
Au baza, bani sunt, rămâne ca autoritățile locale să facă proiecte, în acest fel fiind asigurate și
locuri de muncă. De asemenea, proprietarii de terenuri vor beneficia de subvenții de la UE dacă
vor fi amplasate pe proprietățile lor câmpurile eoliene.
e) Transport ecologic
Opera torul de transport public din Râ mnicu V âlcea, SC ETA SA, a primit pentru o
perioad ă de 2 s ăptam âni, in mod gratuit pentru probe și teste, un nou model de autobuz urban
marca “ Isuzu Citimark ”, in luna noiembrie a anului 2009.19
Toate cheltuielile ocazionate de exploatarea autobuzului, mai pu țin cele cu combustibilul,
vor fi suportate de firma importatoare, SC Anadolu Automobil Rom SRL . Autobuzul, numit in
limbaj curent “midibuz”, d atorit ă capacit ății și dimensiunilor sale (23 locuri pe scaune – 9 m), va
fi utilizat pe traseul de microbuze A, Complex Hermes – Muzeul Satului Bujoreni, str ăbătând
astfel cea mai aglomerat ă arteră a municipiului, Calea lui Traian. La sf ârșitul perioadei,
rezultatele testelor vor fi publicate in dou ă reviste de specialitate, Tranzit și Cargo. Acest model
de autobuz urban reduce semnificativ costurile opera ționale datorit ă noului tip de motor amplasat
in spate și care func ționeaz ă cu un consum redus de comb ustibil.
Acesta este rezultatul investi țiilor și angajamentelor administra ției locale a R âmnicului de a
promova un transport la standarde europene, cu reducerea semnificativ ă a polu ării.

19 www.primariavl.ro

51
Citimark oferă un confort sporit pasagerilor, av ând interiorul foart e spa țios, u și mari și
fiind prev ăzut cu podea joas ă in dreptul celei de -a doua u și pentru a facilita accesul persoanelor
cu dizabilit ăți. Motorul, cu niveluri de zgomot și de emisii de dioxid de carbon foarte reduse, este
produs de cel mai mare constructo r de motoare Diesel, Isuzu Motors Ltd și dezvolt ă 210 CP.
Autobuzul poate transporta p ână la 72 de pasageri in func ție de modul de dispunere a scaunelor.

2.2 Strategia de dezvoltare durabilă a mediului urban din Râmnicu Vâlcea

Orice comunitate urbană mod ernă trebuie să asimileze și să promoveze o viziune
strategică în ceea ce privește dezvoltarea sa viitoare. Lipsa unei asemenea viziuni duce la o
activitate administrativă haotică, în cadrul căreia se pot rata oportunități și se consumă irațional
resurse prețioase.
Experiența internațională a ar ătat că proiectele și programele operaționale funcționează
cel mai bine atunci cînd fac parte dintr -un cadru coerent și când există o coordonare la nivel
strategic. Procesul de planificare strategică a vizat definir ea reperelor strategice de dezvoltare a
comunității pe o perioadă de 5 ani.
Etapele metodologice principale ale procesului de planificare strategic ă au fost
următoarele: realizarea unei analize preliminare, stabilirea viziunii asupra dezvoltării strategice a
comunității, analiza sectorială a domeniilor strategice principale și articularea documentului
strategic.
Principiile care au stat la baza procesului de planificare strategic ă au fost asigurarea
validității științifice, implicarea comunității, transpare nța, obiectivitatea, coerența și continuitatea
demersului.
Evaluarea prealabilă a sistemului socio -economic reprezentat de municipiul Râmnicu
Vâlcea a scos în evidență toate vulnerabilitățile ce se manifestă la nivelul capitalului natural,
economic și soci al, ce creează multiple disfuncționalități și presiuni at ât în planul calității vieții
individuale și comunitare, c ât și in mediul economic și ambiental.
Analiza SWOT realizat ă cu ocazia evalu ării st ării sistemului mai sus amintit, subliniaz ă
punctele ta ri și pe cele slabe, c ât și oportunit ățile de care dispune administra ția, pentru a combate
amenin țările poten țiale.

52
Concluzia ce se desprinde din această analiză este că obiectivele generale ale strategiei de
dezvoltare durabilă și să fie definite ca reper e fundamentale ale Planului Local de Acțiune
reactualizat sunt:
· crearea de noi locuri de munc ă având in vedere scaderea num ărului de lucr ători in agricultura și
alte c âteva sectoare industriale,
· dezvoltarea durabil ă a regiunii prin imbun ătățirea infras tructurii , valorificarea zonelor urbane
și a poten țialului turistic cre șterea atractivit ății locale,
· creșterea competitivit ății regionale prin sprijinirea intreprinderilor, dezvoltarea infrastructurii și
calificarea resurselor umane .
Câteva priorități s tabilite sunt: mo dernizarea și dezvoltarea infrastr ucturii, dezvoltarea
turismului ș i a patrimoniului natural și a mo ștenirii cultural -istorice, dezvoltarea resurselor
umane in sprijinul ocup ării durabile și imbunat ățirea serviciilor sociale, protec ția și imbun ătățirea
calității mediului.
Pornind de la diagnoza prezentului, au fost identificate c ăteva probleme cu care se
confrunt ă comunitatea local ă legate de condi țiile minime de via ță (pentru domeniul apei: rețea,
canalizare, epurare, salubrizar e, drumuril or publice, transportului local, iluminatul public și altele
necesare bunei func ționari a serviciilor de s ănătate, inv ățământ, cultur ă etc).
Un ve ritabil instrument î n acest sens ar putea fi cooperarea descentralizat ă ca urmare a
evalu ării importan ței cres cânde privind cooperarea descentralizat ă ca un veritabil instrument de
munc ă și de dezvoltare a politicilor locale intr -un context european. O data cu descentralizarea și
deconcentrarea serviciilor publice spore ște influen ța administra ției publice locale.
Influen ța administra ției centrale asupra administra ției publice locale este slab ă. Acest
lucru se va indrepta atunci c ând administra ția central ă va dezvolta acele politici care s ă conduc ă
la asigurarea stabilit ății macroeconomice la reglementarea cadrului legal na țional și la
distribuirea veniturilor.
Acest lucru a dus la î ncetineal ă în acesarea fondurilor din finan țările deschi se (elaborarea
ghidurilor), de î nțelegere a noilor principii, reguli, dificultatea pentru asigurarea cofinan țării și a
intcmirii do cumenta ției necesare.
Astfel o prim ă soluție, un prim pas pentru dezvoltarea local ă este realizarea de
parteneriate î mpreuna cu partenerii s ăi europeni. Sistemul de realizare a unor obiective î n

53
sistemul parteneriatelor public -privat este solu ția practic ă, concret ă în crearea veniturilor proprii
ale autorit ăților publice locale.
Situa ția actual ă este ca autoritatea public ă local ă este mai bogat ă in active, imobiliare și
mai sărace in lichidit ăți pentru a fi in m ăsură să se finan țeze alte proiecte. Un alt as pect sunt
proiectele de sute de milioane de euro pe care le avem active.
Aici exist ă câteva aspecte practice pentru instrumentul Parteneriat Public Privat (PPP).
Realizarea unui proiect ce nu poate fi finan țat integral poate fi combinat cu un alt proiect, ceea ce
face ca ambele proiecte s ă poată fi finan țate mai usor. Î ntr-o astfel de situa ție de acest gen
ambele p ărti sunt c âștigatoare. Cele p ărți trebuie s ă fie intr -o pozi ție de echilibru. Se pot aplica
diferite tipuri de scheme. Atunci c înd se face un pr oiect intotdeauna exist ă un partener privat. Î n
schema PPP cei doi parteneri trebuie s ă lucreze impreun ă pentru realizarea unui obiectiv, iar
finalul este realizarea și finalizare a unui serviciu.
În acest cadru amenin țările, riscurile î n realizarea unui PP P sunt: avizele, autoriza țiile;
calitatea – (de ex a lucr ărilor, c ând dup ă un timp se defecteaz ă); marketingul (credem c ă avem
cui s ă vindem produsul); veniturile; costurile de exploatare; riscurile institu ționale , seriozitatea
sectorului privat.
Exist ă unele sectoare care sunt foarte sensibile, iar oamenii se indreapt ă către sectorul
privat. De asemenea exist ă activit ăți care nu pot fi private (de exemplu, poli ția nu poate fi
privat ă).
Un motiv important pentru autorit ățile publice e ste să aibă la dispozi ție mai mul ți bani și
un altul s ă asigure o bun ă valoare a banilor investi ți. Este un criteriu foarte bun de apreciere și în
UE, însă trebuie s ă se fac ă în conformitate cu legisla ția în vigoare. Acesta trebuie s ă fie în
legătură cu reglement ările europene.
În orice proiect trebuie s ă găsim o metod ă de a g ăsi bani lichizi. Pentru unele proiecte
publice exist ă costuri care dep ășesc timpul planificat. De exemplu – se poate incheia un PPP cu
un investitor pentru un proiect ce nu aduce bani (baz ă sportiv ă), ins ă se pot combina cu altele
(magazine, restaurante) , ce pot genera profit.
PPP este un mod simplu ș i comercial de a g ândi lucrurile, este un mod simplu de a
transpune ideile in practic ă.
Strategia de dezvoltare durabilă a orașului Rm. Vâlcea stabilește, urm ărește anumite
priorități, iar realizarea acestora necesită stabilirea unor măsuri concrete de acțiune.

54
La nivelul orașului Râmnicu Vâlcea au fost stabilite următoarele priorități și măsuri:20
 Sprijin pentru cre șterea competitivit ății economice în sectorul privat:
 Sprijin pentru dezvoltarea (inclusiv in cadrul administrației publice locale )
capacit ății de cercetare/inovare/dezvoltare;
 Sprijin pentru dezvoltarea capitalului privat .
 Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii:
 Imbun ătățirea unui transport mode rn;
 Realizarea unor situri industriale, comerciale, tehnologice, me șteșugărești;
 Îmbun ătățirea infrastructurii sociale, educa ționale;
 Reabilitarea unor zone urbane (zone verzi, mo șteniri culturale, sport, activit ăți
recreative, parcări, zone pietonale, con trol trafic, parcuri) ;
 Crearea infrastructurii energetice și valorificarea energiilor regenerabile;
 Crearea infrastructurii pentru cercetare și dezvoltare tehnologic ă pentru sectorul
privat și autoritatea public ă local ă.
 Dezvoltarea și promovarea turismul ui, culturii și istoricului zonei:
 Sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii în turism; dezvoltarea marketing -ului
municipal .
 Dezvoltarea resurselor umane în sprijinul unei ocupări durabile și imbunatățirea
serviciilor sociale:
 Dezvoltarea sistemului educ ației, formare profesional ă, facilita rea tranzac ției de la
școală la pia ța muncii;
 Dezvoltarea sistemului de formare profesional ă continu ă ; creșterea ac cesului și
participarea la formare profesional ă continu ă pe tot parcursul vieții;
 Măsuri de instruire p entru șomeri, grupuri dezavantajate;
 Dezvoltarea serviciilor medicale, sociale și de volunt ariat, în sprijinul cetățenilor.

 Protec ția și imbun ătățirea calit ății mediului :
 Îmbun ătățirea și extinderea infrastructurii de utilit ăți (alimentare cu ap ă,
canali zare, gaze naturale și termoficare);

20 Strategia de Dezvoltare Durabila a Municiupiului Rm. Valcea 2008 -2013, pag. 107

55
 Sisteme de tratare a apelor uzate;
 Modernizarea sistemelor de gestionarea deșeurilor;
 Dezvoltarea unui sistem integrat de monitorizare a mediului și interven ție rapid ă;
 Reabilitarea siturilor industriale poluante;
 Reduc erea impactului negativ asupra mediului generat de centralele de energie
electric ă;
 Măsuri pentru reducerea zgomotului ambiental .
Strategia de dezvoltare durabil ă a Municipiului Rm. V âlcea nu con ține doar priorit ățile
mai sus men ționate, ci și Planul local de ac țiune și Planul de ac țiune 2008 -2013 .
Pe baza acestor informații au fost determinați următorii indicatori , ce reflectă, într -o
manieră sintetică, solvabilitatea financiară și bugetară și eficiența managementului financiar:
indicatori ai veniturilor sau care reflectă capacitatea de a genera venituri, indicatori ai
cheltuielilor și indicatori care reflectă capacitatea de investire.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

56
Rm. Vâlcea este un pol de dezvoltare urbană ,iar municipalitatea se află î ntr-o lupt ă
continuă pentru creș terea nivelului de dezvoltare a oraș ului. Dezvoltarea durabilă presupune
elaborarea de strategii și planuri de acțiune adecvate caracteristicului orașului, ca astfel
rezultatele să fie eficiente.
Conștientizarea problemelor cu care se confrunt ă comunitatea, at ât de c ătre factorii de
decizie, c ât și de c ătre cet ățeni va accelera g ăsirea solu țiilor optime necesare atingerii
obiectivelor dezvolt ării durabile. Orice proces de elaborare a strategiilor și planurilor de ac țiune
trebuie s ă fie supus consult ării tuturor categoriilor sociale, pentru a avea siguran ța că odată
adoptate ele vor fi puse în practic ă, pentru c ă reprezint ă expresia voin ței majorit ății membrilor
comunit ății. Acest l ucru se poate realiza p rin: sensibilizarea și educarea o amenilor, prin
consultarea și atragerea particip ării lor la realizarea m ăsurilor, prin crearea de parteneriate și prin
măsurarea, supravegherea, evaluarea și declararea progreselor înregistrate pe calea dezvolt ării
durabile.
Râmnicu V âlcea a î nregistrat s uccese în domeniul protec ției mediului, al protec ției
sociale și al dezvolt ării economice prin implementarea eficient ă a unor programe locale, cu
implicarea autorit ăților locale, a societ ății civile, și a sectorului privat. Municipalitatea a î nvățat
că este imposibil s ă separi protec ția mediului, protec ția social ă și dezvoltarea economic ă atunci
când este vorba de a asigura un viitor durabil, dezvoltarea unui program intr -un domeniu av ând
influen țe pozitive și în alte domenii.
Eforturile prim ăriei nu se axeaz ă doar pe asigurarea protec ției mediului, a protec ției
sociale, sau dezvolt ării economice, ci pe realizarea unor schimb ări eficiente în fiecare sector în
acela și timp. Aceste eforturi implic ă nu doar un sector al socie tății, ci pe toate: civil, po litic,
administra ția local ă și sectorul privat. Țelul autorităților locale nu se realizeaz ă intr-o zi ci este
un proces care va continua neincetat pentru a asigura genera țiilor urm ătoare o calitate mai bun ă a
vieții.

Bibliografie

 Albu L., Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania, Editura Expert, București, 2005

57
 Androniceanu, A. – Noutăți în managementul public , Ed. Universitara, București, 2004;
 Barret S. – Economic Development and Environmental Policy , FAO, 1996;
 Băltărețu Andreea, Ecoturism și dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria, București,
2007 ;
 Bran F. – Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economicî : studiu de caz
(silvicultura și turism) , Ed. ASE, București, 2002;
 Bran F. – Probleme ecologice și riscuri economice , Ed. ASE, București, 2000;
 Bran F., Rojanschi V., Grigore F. – Elemente de economia și managementul mediului ,
Ed. Economica, București, 2004;
 Bran, F.; Cândea, M.; Cimpoieru, I. – Organizarea, amenajarea și dezvoltarea durabilă a
spațiului geografic , Ed. Universitară, București, 2006;
 Constantinescu, M., Stahl, H., Dragan, I . – Urban Growth Processes in Romania , Ed.
Meridiana, București, 1974;
 Daduianu, V. I. – Mediul și Economia , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997;
 Galbraith, J. K. – Știinta economică și interesul public , Ed. Politică, București, 1982;
 Goodland, R. ; Ledec, G. – Environmental management in Sustainable Economic
Development , International Association of Impact Assesment, 1987;
 Iancu, A. – Creșterea Economică și mediul înconjurător , Ed. Politică, București, 1984;
 Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form , București, 2004 ;
 Munaginghe, M. – Environmental Economics and Sustainable Development , World Bank
Environment Paper 3, The World Bank Washington DC, 1993;
 Muja, S. – Dezvoltarea spațiilor verzi, în sprijinul conservării mediului înconjurător în
România , Ed. Ceres, București, 1994;
 Nistoreanu Puiu (coordonator), Ecoturism și turism rural, Editura A.S.E., București, 2003
 Plumb, I. ; Androniceanu, A. – Managementul serviciilor publice , București, Ed. ASE,
2003;
 Profiroiu, A. ; Profiroiu, M. – Îmbunatațirea calității – condiție a modernizării serviciilor
publice , Economie și administrație locală v. 11, nr. 4, p. 11 -13, București, 2006;
 Profiroiu, M. ; Barbulescu, C. – Contribuții la elaborarea strategiei de dezvoltare la
nivelul colectivităților teritoriale , Ed. ASE, București, 1999;
 Profiroiu, M. ; Popescu, I. – Politici europene , București, Editura Economică, 2003;

58
 Rojanschi, V.; Bran, F. – Politici și Strategii de Mediu , Ed. Economică, București, 2002;
 ANMP -Starea Privind Mediul 2008 -Cap. 10. Mediul Urban Național;
 “Mediul Urban în Rm. Vâlcea”, Vali Butanescu, 2008;
 România în Mediul European – Județul Vâlcea;
 Raport privind star ea mediului în Județul Vâlcea pe 2009;
 Raport ANMP privind starea mediului la nivel național pe 2008;
 Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municiupiului Rm. Vâlcea 2008 -2013;
 *** Earth Summit Agenda 21, The United Nations Programme of Action from Rio,
Unite d Nations, 1992 ;
 *** Strategia de ecoturism a României. Cadru teoretic de dezvoltare, Autoritatea
Națională pentru Turism, București, 2004 ;
 *** Sustainable Tourism Development: Guide for Local Planners, OMT, Madrid, 1997
 *** The World Ecotourism Summit , OMT, Madrid, 2002.
 www.anmp.ro ;
 www.adevarul.ro ;
 www.primariavl.ro ;
 www.ecomoagazin.ro .