INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2… [617040]

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE ………………………….. ………………………….. ………….. 4
I. Scurte consi derații privind reglementarea procesual penală ………………………….. ………………….. 4
II. Drepturile și obligațiile persoanelor ascultate ………………………….. ………………………….. ………… 8
CAPITOLUL II. ASPECTE PSIHOLO GICE PRIVIND ASCULTAREA PERSOANELOR …. 22
II.1 Particularitățile procesului de formare a declarațiilor ………………………….. ……………………… 22
II.1.1. În cazul persoanei v ătămate ………………………….. ………………………….. …………………… 22
II.1.2. În cazul martorilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 28
II.1.3. În cazul suspectului/inculpatului ………………………….. ………………………….. …………….. 34
II.2. Personalitatea anchetatorului ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 40
CAPITOLUL III. PREGĂTIREA ȘI DESFĂȘURAREA ASCULTĂRII PERSOANELOR ….. 41
III.1. S tudierea materialelor existente în dosar ………………………….. ………………………….. …………. 41
III.2. Desfășurarea ascultării persoanelor ………………………….. ………………………….. …………………. 42
III.2.1. Audierea propiu -zisă a persoanei vătămate ………………………….. …………………………. 42
III.2.2. Audierea propiu -zisă a martorilor ………………………….. ………………………….. ………….. 49
III.2.3. Audierea propiu -zisă a suspectului/inculpatului ………………………….. …………………… 55
III.3. Consemnarea declarațiilor persoanelor audiate ………………………….. ………………………….. …. 60
CAPITOLUL IV. PARTICULARITĂȚI PRIVIND TACTICA ASCULTĂRII DE PERSOANE
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 63
IV.1. Ascultarea diferitelor categorii de martori ………………………….. ………………………….. ……….. 63
IV.2. Ascultarea suspectului/inculpatului în cazul cercetării diferitelor genuri de infracțiuni ….. 65
CAPITOLUL V. ASPECTE PRACTICE ………………………….. ………………………….. ………………… 69
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 84
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 85

2
INTRODUCERE

Ancheta judiciară, indiferent de nivelul la care se desfășoară – simple investigații în
legătură cu o plângere care se referă l a o posibilă activitate ilicită ori cercetări desfășurate în
cadrul unui proces penal în desfășurare – depinde în mod fundamental de rezultatele ascultării
persoanelor care au fost implicate ori cunosc date care să ajut e anchetatorii la stabilirea tuturor
împrejurărilor relevante în cauză.
În literatura de specialitate, în legislația procesual – penală precum și în practica
judiciar ă, ascultarea persoanelor reprezintă actul procedural prin care suspectul sau inculpatul,
celelalte părți sau martorii sunt chemați în fața organelor judiciare pentru a furniza informații în
legătură cu infracțiunea ce formeaz ă obiectul urmării penale sau al judecății.
Dezvoltarea procedeelor tactice de ascultare a persoanelor în cadrul investigării
activităților ilicite penale constituie o preocupare cu caracter prioritar atât în zona discursului
științific cât și în zona bunelor practice folosite de cătr e funcționarii publici în desfășurarea
anchetelor penale. Ascultarea persoanelor constituie atât un drept al acestora, folosit pentru a -și
afirma poziția și a -și promova interesele, cât și un mijloc la îndemâna organului judiciar atâ t
pentru a constata int eresele și poziția promovată de către persoanele ascultate cât și pentru a -și
completa informațiile cu privire la împrejurările în care a fost desfășurată activitatea ilicită și
identitatea persoanelor implicate.
Activitate deosebit de complexă, ascultare a persoanelor constituie, adesea, obiectul
criticilor ce au, în principal, ca obiect precaritatea echilibrului ce trebuie păstrat între dorința
persoanelor implicate pentru o interpretare cât mai largă în domeniul limitelor ce trebuie impuse
demersului profesional în anchetă și dorința profesioniștilor de a putea uza de cât mai multe
mijloace și procedee pentru a pune presiune asupra persoanei ascultate, pentru a înfrâ nge voința
acesteia, în scopul de a obține cât mai multe informații utile pentru anchetă.
Ascultarea persoanelor în cadrul investigării activităților ilicite penale se detașează, din
punct de vedere al importanței, de restul activităților de strângere a probelor – este activitatea cu
frecvența cea mai ridicată, fiindu -i alocat c el mai mare volu m de timp; este de multe ori
principala sursă de informații utile soluționării anchetei.
Orice anchetă, încă din cele mai vechi timpuri, a inclus ascultarea persoanelor care
cunosc date despre desfășurarea activităților ilicite. Istoria este plină de exem ple care fac referiri
la modul în care s -au desfășurat ascultările și la forța ori valoarea probantă a unei declarații în
contextu l desfășurării anchetei și a luării hotărârii prin care se soluționa o cauză sau alta.

3
Fără a dezvolta subiectul, consider ne cesar să subliniez că, și în prezent, procedurile
judiciare au în centru oamenii, cu pozițiile și interesele lor care le guvernează comportamentul,
inclusiv cel procesual .
Prin intermediul organelor sale de simț și al gândirii abstracte, omul cunoaște ce s e
întâmplă în lumea înconjurătoare și păstrează multe vreme în memorie imaginile evenimentelor
ce se produc în fața sa. Astfel că el are capacitatea să reproducă în conștiința sa faptele și
fenomenele petrecute cu multă vreme în urmă. Deci și infracțiunile , percepute în timpul
săvârșirii lor, pot fi reproduse de subiectul receptor și predate altor persoane, cu suficiente
caracteristici generale și de detaliu pentru a fi înțelese cu ușurință.
Martorii ocular, infractorii și chiar victimele, percepând nemijl ocit procesul săvârșirii
infracțiunii, sunt în măsură să facă relatări utile despre modul și împrejurările în care a fost
comisă. De aceea, știința criminalisticii elaborează metodele tactice de ascultare a acestor
persoane.
Tactica ascultării de persoan e în pr ocesual penal, poate fi definit ă drept acea parte a
tacticii care, în scopul obținerii unor declarații complete și fidele, elaborează, cu respectarea
normelor procesual penale, un ansamblu de procedee referitoare la organizarea ascultării, la
elabor area planului pe baza căruia se va desfășura ascultarea, la modul propriu -zis de efectuare a
acestei activități , modul de fixare a declarațiilor, la verificarea și aprecierea acestuia.
Ascultarea persoanelor este o activitate de o importanță majoră în cadr ul activităților
procesual probatorii datorită informațiilor care se pot obține atât cu privire la împrejurările și
modalitățile în care a fost săvârșită fapta, dar și cu privire la personalitatea suspectului sau
inculpatului .
Aceste informații ajută orga nul judiciar la înțelegerea cazului sub toate aspectele,
determinând astfel o încadrare judiciară corectă a faptei săvârșite și în final contribuie la justa
soluționare a cauzei. Dar, ca pentru ca această activitate să -și poată atinge scopul este necesară o
cunoaștere aprofundată de către organul de urmărire penală atât a regulilor și procedeelor legale
de acțiune, cât și a unor elemente de tactică criminalistică, de psihologie judiciară și de
comunicare interpersonală.

4
CAPITO LUL I. NOȚIUNI INTRODUC TIVE
I. Scurte considerații privind reglementarea procesual penală
În vederea aflării adevărului, organele judiciare au nevoie de date sau informații care să
conducă la concluzia existenței sau inexistenței infracțiunii, vinovăției sau nevinovăției
suspectulu i sau inculpatului etc. Datele sau informațiile care ajută la rezolvarea cauzei penale
sunt furnizate prin intermediul probelor. În ceea ce privește funcționalitatea lor în procesul penal,
în literatura de specialitate probele au fost definite ‖ca fiind el emente cu relevanță informativă
asupra tu turor laturilor cauzei penale ‖1. În acest sens, în art. 5 alin. (1) din CPP se arată că
organele judi ciare au obligația de a asigura, pe baza administrării de probe, aflarea adevărului cu
privire la faptele și împre jurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau
inculpatului.
Administrarea probelor reprezintă activitatea prin care sunt strânse sau aduse în fața
organului judiciar probele pertinente, concludente și utile pentru stabilirea faptelor și
împrejurărilor a căror existență sau inexistență trebuie constatată în vederea aflării adevărului în
cauză;
– pertinența este acea însușire a unei probe de a s ervi la dovedirea unor fapte și
împrejurări privind cauza aflată în faza de urmărire penală sau ju decată;
– concludența este aceea însușire a unei probe pertinente de a contribui la aflarea
adevărului într -o cauză penală; probele concludente sunt și probe pertinente, reciproca nefiind
valabilă;
– utilitatea este aceea condiție ce trebuie să fie satis făcută de o probă pentru a fi
încuviințată administrarea ei; utilitatea probei presupune că administrarea ei este necesară pentru
soluționarea cauzei; orice probă utilă este și concludentă, reciproca nefiind valabilă;
– aprecierea pertinenței, concludențe i și a utilității probei se realizează la momentul
încuviințării acesteia de către organul de urmărire penală ori de instanța de judecată .
Sarcina probei:
– reprezintă obligația ce revine participantului la procesul penal de a dovedi faptele
sau împrejurări le ce constituie obiectul probațiunii ;
– organele de urmărire penală și instanța au, în virtutea rolului activ, obligația să dispună,
din oficiu, administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului cu privire la toate
împrejurările cauzei, în cazul î n care părțile nu au formulat astfel de cereri de probațiune;
– organele de urmărire penală sunt obligate să administreze probele necesare pentru
dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existenței faptei, a elementelor constitutive ale

1 Dongroz V., ș.a. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, Vol. I, Ed.
Academiei, București, 1975, p.168

5
infracțiuni i, sub aspect subiectiv și obiectiv, precum și a lipsei vreunui impediment la punerea în
mișcare sau exercitarea acți unii penale, prevăzut de art. 16 C.proc.pen.; în cazul în care organele
de cercetare penală nu au administrat toate probele necesare lămuri rii cauzei, procurorul va
dispune restituirea cauzei în vederea completării cercetării penale;
– suspectul sau inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția , putând uza de
dreptul la tăcere; în cazul când există probe de vinovăție, suspectul sau inculpatul are dreptul să
probeze lipsa lor de temeinicie, putând solicita administrarea de probe în apărare; în plus, sarcina
probei aparține suspectului sau inculpatului care invocă o cauză ce înlătură caracterul penal al
faptei, ce fusese anterior dov edită de către organele de urmărire penală (spre exemplu,
iresponsabilitatea, beția involuntară completă, legitima apărare);
– în cazul în care din probele administrate nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil
vinovăția suspectului ori a inculpatului, dubiu va profita acestuia, considerându -se că nu există
temei pentru tragerea la răspundere penal ă a acestuia.
– în latura civilă a cauzei sarcina probei aparține părții civile, cu excepția situației în care
acțiunea civilă este exercitată din oficiu, când sarcina probei incumbă în faza de urmărire penală
procurorului și organelor de cercetare penală, iar în cursul judecății, procurorului; inculpatul și
partea responsabilă civilmente au posibilitatea de a dovedi netemeinicia pretențiilor civile prin
propune rea de probe pertinente, concludente și utile cauzei .
Proce dura de administrare a probelor:
– în cazul în care probele nu sunt interzise de lege și satisfac exigențele pertinenței,
concludenței și utilității organele judiciare trebuie să procedeze la admin istrarea lor;
– organele de urmărire penală, din oficiu sau la cererea suspectului și a părților, dispun
strângerea (nu administrarea) probelor pertinente, concludente și utile soluționării cauzei;
– în faza de judecată, instanța din oficiu sau la cerer ea procurorului ori a părților, trebuie
să pună în dezbaterea contradictorie a acestora probele propuse, iar apoi să dispună administrarea
numai a celor pertinente, concludente și utile;
– în cazul în care procurorul sau instanța a încuviințat admini strarea unei probe, poate
reveni motivat ulterior în cursul procesului asupra acestei măsuri în cazul în care se constată că
proba anterior încuviințată este neconcludentă sau inutilă sau că administrarea probei nu este
posibilă;
– faptele sau împrejurări le ce formează obiectul probațiunii pot fi dovedite prin orice
mijloc de probă dintre cele strict și limitativ prevăzute de legea procesual penală; în unele cazuri
legea poate limita sfera mijloacelor de probă cu care se poate dovedi o anumită faptă sau
împrejurare (de pildă, în cazul suspendării urmăririi penale sau a judecății când starea de boală
gravă nu poate fi probată decât printr -o expertiză medico -legală);

6
– administrarea probele se realizează prin diferite procedee probatorii (de pildă, ascultare a
suspectului sau a inculpatului, ascultarea martorilor, efectuarea unei expertize, percheziția);
– suspectul sau inculpatul precum și celelalte părți au dreptul de a participa la efectuarea
oricărui act de urmărire penală, deci incl usiv la administrarea probelor.
Principiile legalității și loialității administrării probelor
– principiul legalității administrării probelor este acea regulă potrivit căreia în procesul
penal trebuie administrate probele obținute cu respectarea dispozițiilor legale din mijloa cele de
probă strict și limitativ prevăzute de lege;
– principiul loialității administrării probelor este regula potrivit căreia este interzisă
utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea -credință, a unui
mijloc de prob ă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracțiuni în vederea obținerii
unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere demnității persoanei,
drepturilor acesteia la un proces echitabil sau la viață privată;
– loialitatea admi nistrării probelor este consacrată în art. 101 C.proc.pen., potrivit căruia
este interzisă întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și
promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obține probe; astfel, pe parcursul ef ectuării actelor de
urmărire penală nu pot fi exercitate acte de violență, nu pot fi proferate amenințări cu violență
sau cu dispunerea unor măsuri interzise de lege față de persoana audiată, nu poate fi utilizat
niciun mijloc de constrângere interzis de l ege, nu pot fi promise avantaje la care persoana audiată
nu este îndreptățită, nu pot fi aplicate tehnici de audiere ce presupun un tratament inuman sau
degradant;
– este interzisă provocarea săvârșirii de infracțiuni realizată fie de autorități sau de
persoane aflate sub coordonarea acestora (martori colaboratori), fie la inițiativa unui alt subiect
procesual; provocarea reprezintă acțiunea neloială constând în determinarea cu știință a unei
persoane să comită o infracțiune sau să continue săvârșirea unei infracțiuni în scopul obținerii de
probe; în materia provocării, Curtea Europeană a făcut referire la doctrina „caracterului pasiv" al
activității pe care trebuie să o desfășoare în această materie agenții statului potrivit căreia
activitatea agenților st atului nu poate fi considerată provocare dacă: i) există o suspiciune
rezonabilă că o persoană participă la o infracțiune sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni; ii)
activitatea polițiștilor sau a colaboratorilor acestora a fost autorizată în condițiil e legii; iii) agenții
statului sau colaboratorii acestora nu au făcut altceva decât să ofere suspectului o ocazie
obișnuită (care nu are caracter excepțional) de a comite o infracțiune; așadar, față de standardul
european, organele judiciare trebuie doar s ă ofere o „tentație obișnuită", o oportunitate ce nu are
caracter excepțional de a încălca legea.

7
– încălcarea principiilor legalității și loialității în administrarea probelor atrage sancțiunea
excluderii probei nelegal sau neloial administrate.
Excludere probelor nelegal sau neloial administrate
– este sancțiunea procesuală aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea
principiului legalității, loialității, precum și în cazul în care au fost încălcate drepturile și
libertățile fundamentale gar antate de Convenția europeană [art. 102 alin. (2) C.proc.pen.]. De
pildă, utilizarea torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante pe parcursul audierilor,
încălcarea dreptului la tăcere și de a nu se autoincrimina, provocarea săvârșirii de infracțiu ni
atrag sancțiunea excluderii probei astfel administrate;
– nu orice încălcare a unei prevederi legale atrage sancțiunea excluderii ci numai
acelea care reprezintă o încălcare substanțială și semnificativă a Codului de procedură penală sau
ale legisla ției speciale ce reglementează administrarea probelor acestor dispoziții legale, ce aduce
atingere caracterului echitabil al procesului penal sau care poate ridica un dubiu serios cu privire
la fiabilitatea probei (aptitudinea unei probe de a fi credibilă) ;
– această sancțiune are un domeniu de aplicare special (materia probelor), deosebindu -se,
astfel, de sancțiunea nulității ce se aplică numai actelor procesuale sau procedurale;
– excluderea probelor nelegal sau neloial administrate poate fi invocată de instanță din
oficiu, de procuror sau de oricare dintre părți atât în faza de urmărire penală cât și în faza de
judecată;
– în cazul în care procurorul sau instanța dispune excluderea unei probe constatând că
aceasta nu a fost legal sau loial administrată , acea probă nu mai poate fi folosită în procesul
penal .
Aprecierea probelor reprezintă ansamblul proceselor intelective de evaluare a tuturor
probelor administrate de organele judiciare în vederea aflării adevărului într -o cauză penală;
organul de urmărir e penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele
cauza penală, pe bază de probe, în vederea aflării adevărului .
Aprecierea probelor se face întotdeauna motivat, organele judiciare având obligația de a
justifica soluțiile s au hotărârile pe care le iau. H otărârile judecătorești sunt supuse controlului
judiciar în căile ordinare de atac și cu privire la moda litatea de apreciere a probelor. I nstanța de
apel poate să aprecieze altfel decât prima instanță probele administrate în ca uză. I nstanța de
recurs poate proceda la o reapreciere a probelor numai dacă reține drept caz de casare producerea
unei erori grave de fapt .

8
II. Drepturile și obligațiile persoanelor ascultate
Având în vedere „legătura organică și funcțională dintre dreptul p enal și dreptul
procesual penal2‖, precum și scopul procesului penal, care în actuala reglementare procesuală
penală reiese din dispozițiile art. 8 NCPP, conform cărora „organele judiciare au obligația de a
desfășura urmărirea penală și judecata cu respect area garanțiilor procesuale și a drepturilor
părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet
faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală,
iar orice per soană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într -un termen
rezonabil‖, este neîndoios că, într -un proces penal, „protagonistul‖ este considerat în general
persoana acuzată, respectiv suspectul sau inculpatul, rolul „tradițional‖ al victimei infracțiunii
fiind, în esență, doar cel de a iniția activitatea judiciară ori de a furniza material probator3.
În plan european, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu consacră drepturile
victimei în mod explicit, însă acestea au fost aborda te din trei perspective în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului: ‖în primul rând, s -a recunoscut victimei în mod distinct dreptul
la un proces echitabil în anumite condiții; în al doilea rând, drepturile victimei au fost integrate în
cerința proporționalității în ceea ce privește garanțiile recunoscute acuzatului conform art. 6 din
Convenție; în al treilea rând, au fost impuse obligații pozitive în sarcina Părților Contractante
pentru a asigura victimei dreptul la viață (art. 2 CEDO), dreptul de a nu fi supus torturii, nici
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (art. 3 CEDO), precum și dreptul la
respectarea vieții private și de familie (art. 8 CEDO).‖4
În art. 81 lit. a) -j) NCPP, sunt rezumate într -o manieră concisă principalele drepturi ale
persoanei vătămate :
– dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale;
Acesta reprezintă un „drept -cadru5‖, fiind premisa pentru exercitarea tuturor celorlalte
drepturi prevăzute de lege, constituind, totodată, „o componentă a principiul ui loialității în
îndeplinirea funcțiilor judiciare6‖.
– dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica
excepții și de a pune concluzii;
– dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cau zei;

2 Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal , ed. a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, pp. 24 -25
3 M. Löffelmann, The Victim in Criminal Proceedings: A Systematic Portray al of Victim Protection under German
Criminal Procedure Law , Resource Material Series No. 70, 2006, diponibil aici, p. 31.
4 T. Ștefan, Overview of Internatio nal Legislation on The Protection of Crime Victims , în ‗Strengthening Judicial
Cooperation to Protect Victims of Crime‘ Handbook, op.cit., p. 14.
5 N. Volonciu, S. Uzlău (coord.), Noul Cod de procedură penală comentat , Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 196
6 Ibidem

9
Aceste drepturi pot fi exercitate în condițiile prescrise de lege, în funcție de specificul
fiecărei faze procesuale.
– dreptul de a fi informată, într -un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi
penale, la cererea sa expresă , cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de
poștă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informații să îi fie comunicate;
Rațiunea acestui drept rezidă în prevenirea intervenirii unui „hiatus procedural dificil de
surmontat, adesea motivat abstract de organele de anchetă prin caracterul nepublic al urmăririi
penale7‖, evitând situațiile în care, odată sesizate organele de urmărire penală, persoana vătămată
să primească informații cu privire la stadiul instrucției penale doar la sfârș itul acesteia.
– dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;
Conform dispozițiilor art. 94 NCPP, consultarea dosarului este un drept pe care avocatul
persoanei vătămate îl poate exercita pe tot parcursul procesului penal, incluzând dreptul de a
studi a actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține
fotocopii pe cheltuiala clientului. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.
Pentru a nu pătrunde în sfera abuzului, orice restrângere a acestu i drept trebuie motivată în mod
temeinic și în concret de către organul judiciar. În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi
restricționat dreptul de a consulta declarațiile subiectului procesual principal pe care îl asistă ori
îl reprezintă. Dispozițiile acestui text de lege se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul
persoanei vătămate de a consulta dosarul.
– dreptul de a fi ascultată;
Acest drept este printre cele mai importante drepturi de care beneficiază persoana
vătămată, reprezentând în mod metaforic, așa cum sugerează și denumirea, „vocea‖ persoanei
care a suferit vătămarea de pe urma infracțiunii.8 Dreptul de a fi ascultat, prevăzut în art. 10 alin.
(1) din Directiva 2012/29/UE, este compus din două el emente, respectiv posibilitatea ca
victimele să fie audiate în cursul procedurii penale și să prezinte probe. În cazul audierii unei
victime -copil, se iau în considerare în mod adecvat vârsta și maturitatea acesteia. În alineatul
următor se acordă eficienț ă principiului marjei de apreciere a organelor judiciare, precum și
principiului liberei aprecieri a probelor9, prevăzându -se că „normele procedurale în temeiul
cărora victimele pot fi audiate în cursul procedurilor penale și pot prezenta probe se stabiles c în
cadrul dreptului intern . Declarațiile persoanei vătămate sunt extrem de importante în econom ia
procesului penal datorită informațiilor pe care le poate furniza asupra faptei și suspectului sau

7 M. Roibu, Drepturile persoanei vătămate în noul Cod de procedură penală , 27 iulie 2015
8 D. Motoi, Right to Be Heard , în ‗Strengthening Judicial Cooperation to Protect Victims of Crime‘ Handbook,
op.cit., p. 39
9 European Commission, DG Justice Guidance Document related to the transposition and implementation of
Directive 2012/29/EU , op.cit., p. 29.

10
inculpatului . Totuși, în ceea ce privește valoarea probantă a declarațiilor persoanei vătămate, se
aplică principiul liberei aprecieri a probelor10, în dete rminarea acestui principiu luându -se în
considerare interesul pe care persoana vătămată se consideră că îl a re în rezolvarea cauzei
penale11 (dovedirea vinovăției suspectului sau inculpatului, pedepsirea acestuia etc.).
– dreptul de a adresa întrebări inculpa tului, martorilor și experților;
Astfel cum în mod pertinent s -a observat în literatura de specialitate12, „acest drept nu
este unul absolut și necondiționat‖, exercitarea sa trebuind să fie corelată cu dispozițiile care
permit „participarea activă‖ a acest ui subiect procesual principal în cadrul administrării
mijloacelor de probă.
– dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se
exprimă bine sau nu poate comunica în limba română , iar, în cazurile urgente se pot folosi
mijloace tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar și că nu împiedică
exercitarea drepturilor persoanei vătămate;
– dreptul de a i se comunica traducerea într -o limbă pe car e o înțelege a oricărei soluții
de netrimitere în judecată , atunci când nu înțelege limba română;
Aceste drepturi sunt de natură să faciliteze exercitarea dreptului la apărare, precum și
egalitatea părților în fața organelor judiciare13. În pct. 34 -35 din Preambulul Directivei
2012/29/UE se arată că ar trebui să fie puse la dispoziție în mod gratuit servicii de interpretariat,
în timpul audierii victimei și pentru a îi permite să participe activ la audierile în fața instanței, în
conformitate cu rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant, iar, pentru alte asp ecte ale
procedurilor penale, doar în măsura în care acest lucru este necesar pentru ca victima s ă își poată
exercita drepturile .
– dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;
Potrivit dispozițiilor art. 93 rapor tate la art. 89 alin. (1) CPP, persoana vătămată are
dreptul să fie asistată de unul sau mai mulți avocați în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de
cameră preliminară și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință
acest drept. Asistența juridică este asigurată prin prezența a cel puțin unuia dintre avocați. Astfel
cum s -a subliniat în practica judiciară, „dreptului oricăreia dintre părți de a fi asistată de apărător
îi corespunde obligația corelativă a organelor judi ciare de a asigura părților deplina exercitare a
drepturilor procesuale, în condițiile prevăzute de lege‖, în acest sens nefiind conformă garanțiilor
dreptului la apărare respingerea cererii petentului de amânare a cauzei în vederea angajării unui

10 M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală , op.cit., p. 257.
11 V. Dongoroz ș.a ., op.cit., p. 196.
12 N. Volonciu, S. Uzlău (coord.), op.cit., p. 201.
13 Ibidem, p. 200.

11
apărător , deși era prima formulată iar cauza, având ca obiect plângere împotriva unei soluții de
netrimitere în judecată, era la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, părții
fiindu -i produsă, astfel, o vătămare evidentă14.
– dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
Acest drept corespunde conceptului de justiție restaurativă , menționat în pct. 46 din
Preambulul Directivei 2012/29/UE, serviciile respective trebuind să acorde prioritate intereselor
și nevoilor victimei, reparări i prejudiciilor suferite de victimă și evitării producerii unor
prejudicii suplimentare .
În art. 113 alin. (1) -(6) NCPP s -au introdus dispoziții suplimentare cu caracter de
protecție în favoarea persoanei vătămate și a părții civile, când sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege referitoare la statutul de martor amenințat sau vulnerabil ori pentru protecția
vieții private sau a demnității . În aceste situații, organul de urmărire penală poate dispune față de
persoana vătămată ori față de partea civilă m ăsurile de protecție prevăzute la art. 124 -130 Cod de
procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
Există o prezumție legală referitoare la statutul de persoană vulnerabilă în ceea ce
privește următoarele categorii de victime: copiii, victimele c are sunt în relație de dependență față
de autorul infracțiunii, victimele terorismului, ale criminalității organizate, ale traficului de
persoane, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau ale exploatării,
victimele infracțiun ilor săvârșite din ură și victimele afectate de o infracțiune din cauza
prejudecăților sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu
caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilități, precum și victimele care au suferit u n
prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii. O altă prezumție nou introdusă prin
actul normativ anterior menționat constă în aceea că ori de câte ori organul judiciar nu poate
stabili vârsta persoanei vătămate și există motive pentru a se considera că aceasta este
minor, persoana vătămată va fi prezumată a fi minor .
Ca și obligații, persoanei vătămate îi revine :
– obligația de a se prezenta l a chemările organelor judiciare;
În acest sens, portivit art. 283 alin (2), lipsa nejustifica tă a persoanei vătămate chemate
să dea declarații, sau părăsirea, fără permisiune ori fără motiv întemeiat, a locului unde urmează
a fi audiată se sancți onează cu amendă judiciară de la 250 lei la 5000 lei.
– obligația de a comunica orice schimbare de adresă .
Spre deosebire de suspect, inculpat sau martor, în cazul cărora a fost prevăzută

14 Tribunalul București, Secția I Penală, decizia nr. 1673/R/2004, CPJP 2000 -2004, pp. 676 -678, apud M.
Udroiu, Procedură penală. Partea generală , op.cit., p. 49.

12
sancțiunea amenzii judiciare în cazul nerescpectării obligației de a încunoștința în scris organele
judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcusul procesului penal [art. 283 alin. (4) lit. k
și l)], încălcarea de către persoana vătămată a obligației de a comunica orice schimbare de adresă
nu este supusă aplicării vreunei sancțiuni.
Rolul și drepturile persoanei vătămate se află într -o continuă evoluție, sub influența
studiilor elaborate în domeniul victimologiei și urmând îndeaproape liniile directoare ale
sistemului european de protecție a drepturilor omului, aspe cte pe care legiuitorul român trebuie
să le aibă în vedere în mod consecvent în cadrul reglementării participării persoanei vătămate în
procesul penal.
Potrivit dispozițiilor art. 114 din Codul de procedură penală martorul este: „persoana
care are cunoști nță despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului în procesul penal‖. Dată fiind importanța care se atribuie probei cu martori, în special
în procesul penal unde proba cu martori constituie regula, dar ținând cont și d e vechimea acestui
mijloc de probă, nu întâmplător martorii sunt considerați „ochii și urechile justiției‖.
Martorii sunt protejați prin lege împotriva violențelor și amenințărilor care ar putea fi
exercitate asupra lor în vederea obținerii de declarații.
Art. 120/NCPP prevede că organul judiciar are obligația de a -i comunica martorului
calitatea în care este audiat și faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost
propus ca martor, pentru ca mai apoi să i se aducă la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le
are.
Conform Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă, martorul are
următoarele drepturi :
– dreptul martorului de a nu se acuza (art. 118/NCPP —Declarația de martor dată de o
persoană care, în aceeași cauză, anter ior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de
suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să
menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.);
– dreptul de a fi supus măsurilor de protecție;
– dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă dacă este din altă
localitate;
– dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le -ar fi obținut dacă și -ar fi
exercitat profesia pe durata lipsei de l a locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea
ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum și cu
timpul efectiv pierdut.
Art. 326/NCPC menționează că drepturile bănești se asigură de partea care a pro pus
martorul și se stabilesc, la cerere, de către instanță.

13
Obligațiile martorului sunt:
– obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându -i-se atenția că, în
cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere îm potriva sa;
– obligația de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care
este citat, atrăgându -i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate dispune
împotriva sa sancțiunea amenzii de la 100 lei la 1000 lei;
– obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându -i-se atenția că legea
pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă (valabil și în cauzele civile).
În ceea ce privește protecția martorilor amenințați, Codul de procedură penală stabileș te
o serie de măsuri și reguli. Astfel, conform art. 125/NCPP, organul judiciar competent acordă
martorului statutul de martor amenințat atunci când există o suspiciune rezonabilă că viața,
integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea sa pr ofesională sau a unui membru de
familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor
judiciare sau a declarațiilor sale. În urma acordării statutului de martor amenințat, organul
judiciar dispune una sau mai m ulte dintre măsurile prevăzute de art. 126 sau 127/NCPP.
Inculpatul este partea în procesul penal împotriva căreia se exercită o acțiune în justiție,
fiind și în NCPP15 “persoana împotriva căreia s -a pus în mișcare acțiunea penală ‖; definiția era
asemănă toare și în Codul de procedură penală anterior. Dobândirea calității de inculpat și
punerea în mișcare a acțiunii penale au loc atunci când se constată că ,”există probe din care
rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazur ile de împiedicare
prevăzute la art. 16, alin. (1) ”16
Spre deosebire de inculpat care este o veritabilă parte în procesul penal, suspectul este
alături de persoana vătămată, doar un subiect procesual principal , iar drepturile și obligațiile
acestuia sunt în mare măsură cele prevăzute pentru inculpat, însă numai în limitele pe care legea
i le impune. Mai mult decât atât, deși în prezent termenul de ‖suspect‖ este frecvent întâlnit și în
medii no n-juridice, în procedura penală , ‖suspectul‖ și -a făcut apariția odată cu intrarea în
vigoare a NCPP, în Codul de Procedura penală anterior neexistând nicio dispoziție cu privire la
acesta. Înainte de adoptarea Codului de procedură penală actual un termen care definea însă
persoana cercetată penal era acela de “învinuit ‖. În acest sens, art. 229 VCPP prevedea
că “Persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât timp nu a fost
pusă în mișcare acțiunea penală.”

15 Art. 83 NCPP – Inculpatul
Persoana împotriva căreia s -a pus în mișcare acțiunea penală devine parte în procesul penal și se numește inculpat
16 Art. 309 alin. (1) NCPP – Punerea în mișcare a acțiunii penale
Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că
există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare
prevăzute la art. 16 alin.

14
Drepturile inculpatului sunt enumerate la art 83 NCPP, acestea fiind aplicabile și
suspectului, în măsura în care legea nu prevede altfel17.
În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:
– dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându -i-se atenția
că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da
declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
În deplină concordanță cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
funadmentale care în alin. (2) al art. 6 – Dreptul la un proces echitabil stautuează că „ Orice
persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată pană ce vinovătia sa va fi legal
stabilită „, prevederea din NCPP reprezintă o extensie a binecunoscutului adagiu cu rang de
principiu ,, în dubio pro reo ‖. Mai mult decât atât, dispoziția se regăsește și la nivelul legii
fundamentale, Constituția României 18 reflectând limita până la care suspectul sau inculpatul are
dreptul de a beneficia de această prezumție, la alin. (11) al art. 23 intitulat „Lib ertatea
individuală‖ statuându -se că „ Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de
condamnare, persoana este considerată nevinovată.”
Persoana cercetată sau urmărită penal beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina
probei revenind organu lui judiciar competent conform legii să efectueze sau, după caz, să
conducă și să supravegheze urmărirea penală. Respectarea prezumției de nevinovăție îmbracă în
această variantă forma unei posibilități acordate de lege suspectului sau inculpatului de a re fuza
orice audiere în această calitate, fără a atrage prin acest fapt sancțiuni penale . În acest context
este foarte important de făcut două mențiuni, dintre care una referitoare la calitatea în care o
persoană este audiată, iar cealaltă cu privire la modu l în care se desfășoară audierea persoanei
cercetate penal.
În faza urmăririi penale și îndeosebi în decursul audierilor, un rol foarte important este
jucat de buna -credință de care trebuie să dea dovadă organele judiciare, întrucât, există riscul ca
prin ignorarea unor prevederi legale aparent nesemnificative, ancheta penală sa fie deturnată
într-un anumit sens, artificial față de cursul normal și loial pe care l -a prevăzut legiutorul. Astfel
că, deși suspectul sau inculpatul are dreptul de a refuza orice declarație fără a suferi vreo
consecință juridică nefavorabilă pentru acest refuz, protecția garantată de legiuitor poate fi ușor
înfrântă prin mecanisme diverse precum atribuirea tardivă a calității de supect.

17 Art. 78 NCPP – Drepturile suspectului
Susp ectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.
18 Art. 23 alin. (11) Constituția României – Libertatea individuală
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinov ată.

15
Calitatea de suspect atribuită de organul de cercetare sau de urmărire penală poate fi
atribuită târziu, la un moment cu mult ulterior celui în care asupra persoanei plana
simpla “bănuiala rezonabilă” că ar fi săvârșit fapta penală. Or, martorul nu are dreptul de a
refuza audierea, refuzul sau decla rarea neconformă adevărului în cazul acestuia fiind sancționată
penal prin infracțiunea de mărturie mincinoasă. Așa se poate ajunge la a valorifica declarațiile
persoanei suspectate, care însă, în mod abuziv nu mai este protejată de dreptul la tăcere, într ucât
―in concreto ‖ nu a primit calitatea de suspect , urmând că această atribuire să se facă ulterior,
când deja prin declarațiile sale s -a autoincriminat suficient.
Tehnică neloială a unei astfel de audieri funcționează și în sens invers, organul de
urmări re putând scoate o persoană de sub calitatea de suspect, transformând -o în martor, iar prin
aceasta o lipsește de garanțiile procesuale pe care legea i le oferea persoanei împotriva căreia se
realizează urmărirea penală . Tocmai pentru a evita astfel de pra ctici de rea credință, legiutorul
NCPP a instituit expres ― Drep tul martorului de a nu se acuza ”, astfel că ―declarația dată de o
persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut, sau, ulterior a dobândit calitatea de
suspect ori inculpat nu poa te fi folosită împotriva sa.‖
Situația descrisă anterior este una deosebit de subtilă, fiind poate mai greu sesizabilă
persoanelor care nu au legătură cu sfera juridică, pe când varianta grosieră a influențării
declarațiilor sau dobândirii acestora prin pr omisiuni, amenințări sau violențe reprezintă, în mod
evident, infracțiuni, printre care amintim influențarea declarațiilor 19, ca formă particulară de
șantaj, sau chiar cercetarea abuzivă când fapta este săvârșită de un organ de cercetare penală,
procuror s au judecător.
– dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a
acesteia;
Și această exigență procesuală își regăsește fundamentul în Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților funadmentale – Dreptul la un proces echitabil, la art. 6, par. 3,
lit a) care prevede că orice acuzat are dreptul ,,să fie informat, în termenul cel mai scurt, într -o
limbă pe care o înțelege și în mod amănuntit, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva
sa.” În sprijinul acestei reglementări stau nu doar principiile constituționale referitoare la dreptul

19 Art. 272, alin. (1) NCP – Influențarea declarațiilor
Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin
constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al
acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații
mincinoase ori să nu prezinte probe, într -o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judicia ră, se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică
regulile privind concursul de infracțiuni

16
la apărare, dreptul la un proces echitabil, ci și principiul doctrinar (încă neinclus în textele
actualului Cod de Procedură Penală), al ,,egalității de arme.”
Din coroborarea textelor alin. (1) art. 108 NCPP și alin. (3) art 108 NCPP, rezultă că , în
cursul urmăririi penale și înainte de prima sa audiere, suspectul sau incupatul este informat de
organul judiciar cu privire la calitatea în care va fi audiat, fapt a prevăzută de legea penală pentru
care este suspectat sau pentru care s -a pus în mișcare acțiunea penală, încadrarea juridică
acesteia, precum și drepturile și obligațiile ce îi revin din această postură.
Obligația de informare incumbă organului de urmă rire penală și în ipoteza extinderii
urmăririi penale cu privire la alte fapte, iar în urma admiterii excepției de neconstituționalitate
referitore la articolul 20 care prevede aceasta reglementare, obligația de informare subzistă și în
ipoteza schimbării i ncadrării juridice a faptei.
– dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;
Consultarea dosarului este una dintre cele mai importante forme în care se înfățișează
egalitatea de arme în procesul penal, despre care în jurisprudența sa, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului face vorbire în ultimul deceniu. Subsecventă obligației de informare a
persoanei cercetate imputată organelor de urmărire penală, consultarea dosarului este definită de
legiuitor ca fiind dreptul de a studia actele dosarului, de a nota informații din dosar precum și de
a procura fotocopii din acesta21.
– dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de
asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu.
Dreptul la apărare al suspectului și inculpatului este de asemenea valorificat în
jurispru dența Curții Europene a Drepturilor Omului, acesta materializându -se într -un corp
legislativ la art. 6, par. 3, lit c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale – Dreptul la un proces echitabil , unde legiuitorul rezerv ă acuzatului
dreptul la apărare fie exercitat prin propria persoană, fie prin apărător ales sau din oficiu.
Persoana învinuită poate „ să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și,
dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de
un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer .‖ Această dispoziție trebuie corelată cu

20 Art. 311, alin. (3) NCPP – Extinderea urmăririi penale sau schimbarea incadrării juridice
Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea incadrării juridice este obligat să îl
informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s -a dispus extinderea.
21 Art. 94 NCPP – Consultarea dosarului
(1) Avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot
parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.
(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din
dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului.(…)

17
lit. b) din aceeași Convenție care cere ca acuzatul să aibă posibilitatea „să dispună de timpul și
de înlesn irile necesare pregătirii apărării sale.”
În tot cursul procesului penal asistarea de către avocat a persoanei împotriva căreia se
desfășoară activitățile judiciare este vitală pentru respectarea principiului egalității armelor,
dintre toate etapele proces uale urmărirea penală fiind cea în care coeziunea avocat –
suspect/inculpat este cea mai strânsă. Persoana reținută sau arestată are dreptul să ia contact cu
avocatul în condiții de confidențialitate a convorbirii, fără interceptări sau înregistrări ale
conversației purtate de aceștia . 22 Bineînțeles, va fi asigurată paza suspectului sau a inculpatului,
fără a se aduce atingere secretului profesional al avocatului.
Art 90 NCPP enumeră cazurile în care asistența juridi că este obligatorie pentru suspect
sau inculpat, acestea fiind:
Art. 90 NCPP – Asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Asistența juridică este obligatorie:
– când suspectul sau inculpatul este minor, internat într -un centru de detenți e ori într -un
centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost
dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, pre cum și în alte cazuri
prevăzute de lege
– în cazul în care organul judic iar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și -ar putea
face singur apărarea
– în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Dreptul persoanei ce rectate penal de a fi asistată de avocat în cursul camerei preliminare
și judecății aparține deopotrivă și persoanelor fizice și celor juridice, art 90, lit. c) extinzadu -și
efectele și asupra celor din urmă, după cum s -a statuat de către Curtea Constituți onală prin
Decizia23 nr. 21/2016 .
Consecințele nerespectării prevederilor legale privind instituția avocatului în relația dintre
acesta și suspect/ sau inculpat sunt diverse, începând cu exluderea probelor (a se avea în vedere
Decizia Curții Const ituționale nr. 22 din 18 ianuarie 201824) obținute prin încălcarea
confidențialității convorbirii dintre avocat și client ul său (art 89, alin. (2) NCPP) , până la
nulitățile absolute și exprese pentru ipoteze precum nerespectarea obligativității asistării de către

22 Art. 89 alin. (2) – Asistenta juri dică a suspectului sau a inculpatului
Persoana reținută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându -i-se confidențialitatea comunicărilor,
cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază și securitate, fără să fie inte rceptată sau
înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obținute cu încălcarea prezentului alineat se exclud.
23 Decizia nr. 21/2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial 884 din 4 noiembrie 2016.
24 Decizia nr.22/2018 Curții Constituțion ale, publicată în Monitorul Oficial din 26 februarie 2018: Prin ―excluderea
probei‖ se înțelege și excluderea mjloacelor de probă

18
avocat a suspectului sau inculpatului când aceasta era obligatorie (art. 90 NCPP coroborat cu art.
281 NCPP, alin. (1), lit. f ).
– dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica
excepții și de a pune concluzii;
În procesul penal sarcina probei aparține în principal procurorului, persoana împotriva
căreia se efectuează urmărirea penală sau a fost pusă în mișcare acțiunea penală fiind scutită de
la a face dificila probă a unui fapt negativ, cunoscută și sub denumirea de „probatio diabolica” ,
aceasta beneficiind de prezumția de nevinovăție. „Suspectul sau inculpatul beneficiază de
prezumția de nevinov ăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu
contribui la propria acuzare 25.” Organele de urmărire penală strâng și administrează probe nu
doar în defavoarea suspectului sau inculpatului, ci și în favoarea acestora, refuzul a dministrării
unor probe supunându -se alin. (4) art 100 NCPP care prevede limitativ motivele pentru care
organele judiciare sunt scutite de la administrarea unor probe .
Strâns legată de problematica propunerii probelor este și contestarea și e xcluderea
acestora, „probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de
persoana vătămata” nemaiputând fi readministrate și dobândind valoare probantă conform
legii. În privința excluderii probelor obținute în mod nelegal, este relevantă și Decizia nr
22/2018 a Curții Constituționale care extinde prin interpretare sintagma de „excluderea
probelor ” și la mijloacele de probă derivate din administrarea probei în mod nelegal.
Suspectul sau inculpatul au voie așadar să ceară ad ministrarea oricăror probe, bineînțeles
sub rezerva cazurilor indicate anterior unde existau motive justificate pentru refuzul administrării
acestora. În Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților funadmentale la art. 6,
par. 3, lit d), se recunoaște dreptul acuzatului de a audia sau de a solicita „audierea martorilor
acuzării precum și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și
martorii acuzării.” Odată propuse, chiar și încuviințate spre administrare , probele nu au un
caracter de stabilitate absolută, în sensul că pot fi retrase în faza judecății, părți le (deci implicit și
inculpatul ) putând „renunța la probele pe care le -au propus.”
– dreptul de a formula orice alte cerer i ce țin de soluționarea laturii penale și civile a
cauzei;
Pe lângă drepturile enumerate anterior, suspectul și inculpatul au libertatea de a acționa în
orice mod legal pentru apărarea drepturilor și a intereselor legitime în legătură cu cauza dedusă
judecății, NCPP recunoscându -le posibilitatea de a formula cereri în legătură cu soluționarea
acțiunii penale și a acțiunii civile.

25 Art. 99, alin. (2) NCPP – Sarcina probei

19
Astfel de cereri sunt deschise spre formulare de regulă atât subiectului procesual principal
în cauză cât și persoanei împotriv a căreia s -a pus în mișcare acțiunea penală, diferențele specifice
între cererile pe care aceștia le pot ridica fiind date de condiția procesuală pe care o au în speță.
Astfel că, exemplificativ strămutarea , excepțiile de neco mpetență materială, personală sau
teritorială , declararea ședinței nepublice , disjungerea cauzelor cât și reunirea acestora nu pot fi
invocate de către suspect, însă fără a reprezenta prin aceasta o îngrădire în exercitarea
drepturilor, ci o consecință firească a faptului că în cursul procesului penal, calitatea de suspect
este prin esența sa una „ temporar ă”.
Suspectul „există” procesual doar în faza urmăririi penale , persoana care joacă acest
rol dobândind fie poziția de inculpat, atunci când bănuiala rezonabilă care plana asupra lui c um
că ar fi săvârșit o infracțiune se consolidează cu probe, fie va ieși din proces în urma clasării sau
renunțării la urmărirea penală. În ipoteza în care nu este incidentă nicio prevedere de la art. 16
NCPP și nici nu sunt îndeplinite condițiile renunțăr ii la urmărirea penală, procesul trece din faza
urmăririi penale în etapa camerei preliminare, moment ce nu coincide însă cu „metamorfozarea‖
suspectului în inculpat, această transformare având loc anterior, întrucât până nu există probe
suficiente și grăi toare că o persoană a săvârșit o infracțiune nu poate continua succesiunea
etapelor procesuale; de menționat însă ca ambele poziții de suspect și de inculpat sunt jucate de
aceeași persoană fizică sau juridică, schimbarea calității neavând niciun efect asu pra identității
persoanei în cauză.
– dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se
exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților funadmentale la car e se
raportează Curtea Europena a Drepturilor Omului garantează acuzatului dreptul de a avea acces
la un interpret, „dacă nu înțelege sau nu vorb ește limba folosită la audiere ” 26.
Noul Cod de Procedu ră Penală dedică un articol audierii prin interpret27, în care prezintă
pe rând diferite situații avute în vedere de legiutor: premisa pentru acordarea unui interpret – la
alin. (1), situația excepțională cauzată de starea de urgență în luarea unei măsuri procesuale, când
nu se poate asigura un interpret autoriz at – la alin.(2), dar și audierea unei persoane surde, mute
sau suro -mute, la alin. (3) – (4). Astfel, potrivit art. 105 NCPP se real izează audierea prin
interpret:
(1) Ori de câte ori persoana audiată nu înțelege, nu vorbește sau nu se exprimă bine în
limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele
judiciare sau ales de părți ori persoana vătămată, dintre interpreții autorizați, potrivit legii.

26 Art 6, par. 3, lit e) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților funadm entale
27 Art. 105 NCPP – Audierea prin interpret

20
(2) În mod excepțional, în situația în care se impune luarea urgentă a u nei măsuri
procesuale sau dacă nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în
prezența oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă
obligația de a relua audierea prin interpret imediat ce aceast a este posibilă.
(3) Dacă persoana audiată este surdă, mută sau surdo -mută, audierea se face cu
participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În această
situație comunicarea se poate face și în scris.
(4) În cazuri ex cepționale, dacă nu este prezentă o persoană autorizată care poate
comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea
persoanelor prevăzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de
comunicare, dispozițiile alin. (2) aplicându -se în mod corespunzător.
Activitățile desfășurate de interpret în procesul penal sunt semnificative pentru deciziile
luate de organele judiciare, de multe ori, acestea întemeindu -și anumite măsuri procesuale pe
rezultatele obținute în urma audierilor efectuate față de părți și de subiecții procesuali principali.
Or, când persoana audiată nu cunoaște limba în care au loc audierile, interpretul trebuie să
acționeze cu bună -credință și profesonalism, fără a schimba sen sul cuvintelor folosite de cel
audiat. Legiutorul prevede pentru interpret în cazul interpretării necorespunzătoare sau
incomplete și cu rea credință de către acesta a declarațiilor persoanei pe care o asistă pedepse
serioase, iar incriminarea este regasit ă în varianta agravată a infracțiunii de mărturie min cinoasă .
– dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
Pentru infracțiunile pentru care „potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea părți lor înlătura răspunderea pena lă” 28se poate realiza procedura medierii
reglementată prin Legea 192/2006; secțiunea a II -a din această reglementare fiind dedicată
medierii în cauzele penale. NCPP acordă posibilitatea inculpatului de a recunoaște în tot sau în
parte pretențiile părții ci vile, acesta putând încheia o tranzacție sau un acord de mediere cu partea
civilă. Instanța va obliga inculpatul exclusiv în măsura recuno așterii la plata despăgubirilor, iar
pentru partea despre care persoana împotriva căreia s -a pus în mișcare acțiunea p enală nu a făcut
nicio mențiune sau a negat existența acesteia, urmează a se administra probe. Importanța
medierii este reflectată și în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, întrucât în
urma admiterii de către instanță a acordului prin care inculpatul recunoaște faptele cu privire la

28 Art. 67 Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator
(1) Dispozitiile din prezenta lege se aplica in mod corespunzator si in cauzele penale care privesc infractiuni pentru
care, pot rivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
(2) Nici persoana vatamata si nici faptuitorul nu pot fi constranse sa accepte procedura medierii.

21
care este acuzat și în lipsa unui acord de mediere sau a unei tranzacții, acțiunea ci vilă va fi lăsată
nesoluționată .
– dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
Obligația de informare față de p ersoana urmărită sau cercetată într -o procedură judiciară
penală revine organelor care efectuează actele și măsurile procesuale în cauză, sau altor organe
delegate în acest scop. Cadrul general al drepturilor inculpatului sunt prevăzute la art. 83 NCPP,
acestea fiind atribuite, în mod corespunzător și în limitele prevăzute de lege și suspectului,
potrivit art 78 NCPP. Pe lângă aceste drepturi menționate anterior, suspectul sau inculpatul
beneficiază și de alte reglementări din NCPP și NCP care nu se înfățiș ează sub forma unui
veritabil “drept”, ci sub forma unor facilități acordate acestor participanți la procesul penal. Spre
exemplu, în cazul infracțiunii de obstrucționare a justiției, NCP nu incumbă și suspectului sau
inculpatului obligația de a coopera cu organele de urmărire penală, instituind o cauză de
nepedepsire; în realitate, acest beneficiu legal acordat persoanei urmărite sau judecate derivă din
dreptul acestor persoane de a nu se acuza . Mai mult decât atât pe lângă legislația deja prezentată,
în jurisprudența sunt frecvent invocate și alte izvoare de drept dintre care unele cu o valoare și o
importanță general fundamentată precum Constituția României sau Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
– alte drepturi prev ăzute de lege.
În această ultimă categorie putem include dreptul inculpatului de a fi infomat de către
organul de urmărire penală despre posibilitatea încheierii pe parcursul urmării penale a unui
accord, ca urmare a recunoașterii vinovăției.
De asemenea s uspectul sau incul patul este încunoștințat cu privire la următoarele
obligații :
– obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându -i-se atenția că , în
cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa , iar în cazul
sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
– obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei,
atrăgându -i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte
comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le -a luat la cunoștință.
În cursul urmăririi penale, procedura comunicărilor drepturilor și obligațiilor s e aduce
la îndeplinire o singură dată, înainte de prima audiere, prin comunicarea ac estora în scris, sub
semnătură.29

29 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Editur a Universul Juridic, 2014, p. 446

22
CAPITOLUL II. ASPECTE PSIHOLOGICE PRIVIND ASCULTAREA
PERSOANELOR

Având în vedere necesitatea înțelegerii comportamentului persoanelor ascultate în timpul
ascultării, modul cum se dezvoltă expunerea elementelor de interes pentru anchetă, dacă, cum și
în ce condiții pot anchetatorii să obțină declarații care să exprime fidel cele percepute de către
persoana ascultată este necesar să analizăm ca si condiții și premise ale ascultării persoanelor
procesul de formare al declara țiilor, structurat în patru faze importante: percepția (recepția)
informației, prelucrarea ei lo gică, memorarea și reactivarea.30
În continuare voi p rezenta anumite particularități ale procesului de formare a
declarațiilor în cazul per soanelor vătămate, ma rtorilor și suspecților și inculpaților .
II.1. Particularitățile procesului de formare a declarațiilor
II.1.1. În cazul persoanei vătămate
Momentul inițial al formării declarațiil or persoanei vătămate ca act de cunoaștere, îl
reprezintă momentul percepti v, momentul senzorial prin intermediul căruia aceasta ia cunoștință
de faptul asupra căruia, mai târziu, va face relatări în fața organelor judiciare.
Persoana vătămată vine în contact cu stări, situații, obiecte și fenomene ale lumii
înconjurătoare prin intermediul organelor sale de simț iar reflectarea lumii materiale, dă naștere
unor procese psihice simple: senzațiile și percepțiile.
În limbajul juridic și vorbirea curentă, persoana vătămată, victimă a desfășurării unei
activități ilicite, se asociază c u ideea de suferință, de durere, de prejudiciu fizic sau moral, de
unde consecința că alături de senzațiile vizuale sau auditive care dețin rolul cel mai însemnat, la
formarea declarațiilor acesteia concură senzațiile cutanate și, într -o anumită măsură, se nzațiile
olfactive31.
Senzațiile auditive constituie rezultatul acțiunii undelor sonore asupra receptorilor
auditivi prin însușirile lor fundamentale: înălțimea, intensitatea și timbrul. Înălțimea sunetului
este dată de frecvența vibrațiilor sau, altfel spu s, de numărul vibrațiilor pe secundă. Intensitatea
sau tăria sunetului este determinată de amplitudinea vibrațiilor, de modificările de presiune,
adică de deplasarea maximă a corpului în vibrație față de poziția în repaus. Timbrul determinat
de forma vibra țiilor este acea însușire a sunetului care face să se deosebească două sunete egale
ca înălțime sau intensitate, produse de surse sonore diferite. Cu alte cuvinte, timbrul constituie

30 I. Butoi, I.T. Butoi – Psihologie judiciară, Tratat universitar , Editura Fundației România de mâine, București 200,
p.145.
31 E. Stancu – Tratat de Criminalistică , Universul Juridic, București, 2007, pag. 411;

23
însușirea ce atribuie caracter particular, individual unui sunet. Organul auditiv al omului este apt
să perceapă într -o infinitate de nuanțe, o multitudine de fenomene acustice ce însoțesc fie în mod
necesar, fie în mod întâmplător, săvârșirea unei infracțiuni32.
Față de natura extrem de variată a împrejurărilor în care se săvâr șesc infracțiunile, de
sunetele și zgomotele ce le pot însoți, poate prezenta interes determi narea următoarelor
împrejurări33: distanța dintre sursa și organul receptor, determinarea relativă a acestei relații
există numai atunci când fenomenele sonore sunt familiar persoanei vătămate în caz contrar, o
astfel de determinare este exclusă; distanța de propagare a fenomenelor sonore are un caracter de
certitudine când este întemeiată nu doar pe senzații auditive ci și vizuale; natura fenomenelor
acustice sau c hiar identificarea lor, fenomen atribuit pe bună dreptate timbrului sunetului.
Sensibilitatea vizuală este serios afectată de trecerea dintr -un mediu cu o intensitate
scăzută sau, și mai pregnant, într -un mediu întunecos, situație întâlnită și invers – de la întuneric
la lumină. O chiul neacomodat condițiilor de iluminare sau întunericului este incapabil să
perceapă fenomenele din jur, vederea, în condiții fundamental schimbate de luminozitate,
devenind eficientă din momentul în care intervine adaptarea care presupune o anumită peri oadă
de timp ce diferă de la persoană la persoană.
Organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă persoana vătămată nu are unele
dificultăți în privința distingerii culorilor și alte defecțiuni ale analizatorilor vizuali care pot
influența relatări le acesteia. De aceea este deosebit de important stabilirea momentului în care a
fost săvârșită activitatea ilicită pentru a evalua corect adaptarea la condițiile de vizibilitate a
victimei. La nivelul suprafeței cutanate s -a demonstrat existența a trei ca tegorii de senzații:
tactile, termice și dureroase34.
Senzațiile de durere, consecință a vătămării țesuturilor organismului, sunt determinate de
stimuli variați (mecanici, termici, chimici), pot fi resimțite în orice regiune a organismului, fără o
altă indi cație, contribuind cel mult la localizarea zonei lezate, la stabilirea intensității durerii (vie,
surdă, pulsatilă, zdrobitoare, străpungătoare) sau a duratei a cesteia (continuă, trecătoare) . 35 Pe
bună dreptate se afirmă că ceea ce victima percepe exact es te senzația de durere, dar ceea ce
percepe mai puțin exa ct este cauza care o determină36.
Când vătămările s -au produs în împrejurări în care persoana vătămată nu a avut
posibilitatea să perceapă vizual agentul vulnerant, relatările acesteia cu privire la na tura, formele,
dimensiunile obiectului cu care s -au aplicat violențele sunt cu totul nesigure și pot fi luate în

32 A. Ciopra ga, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal , Editura Junimea, Iași, 1979, pag 16.
33 E. Stancu, op. cit., pag. 412.
34 Al. Roșca, Psihologie generală , ediția a II -a, Editura Didactică și Pedagogică, 1975, pag. 230 –231.
35 Gr. Davidescu, 5 simțuri?… 5 porți spre cunoaștere , Editura Albatros, 1972, pag. 268.
36 A. Ciopr aga, Evaluarea probei testimoniale ., pag. 23.

24
considerare numai în măsura în care se coroborează cu concluziile constatării medico -legale care
sunt informații certe.
Senzațiile tactile, rez ultat al stimulării receptorilor cutanați, sunt determinate de
deformarea pielii ca efect al presiunii exercitate asupra învelișului cutanat care, după o anumită
perioadă, se acomodează stimulului respectiv. În stare de nemișcare, zonele de contact ale
corpului cu diferite obiecte (îmbrăcăminte, ochelari, ceas) se adaptează în asemenea măsură încât
senzația de atingere cu aceste obiecte este imperceptibilă. Acest aspect este favorabil pentru
infractorii care comit furturi din buzunare, genți, poșete și explică de ce persoana vătămată nu
poate indica întotdeauna nici locul, nici momentul în care s -a sustras un anume bun aflat asupra
sa.
O altă categorie de senzații care concură la formarea declarațiilor persoanei vătămate o
constituie senzațiile gustative pro duse de însușirile chimice ale substanțelor dizolvate în salivă
sau soluție apoasă care stimulează receptorii gustativi situați mai cu seamă în papilele linguale.
Prin mijlocirea organului gustativ, omul percepe patru însușiri fundamentale ale
substanțelor , patru senzații de gust: dulce, amar, acru, sărat, receptorii acestor senzații sunt
repartizați uniform pe suprafața linguală37.
Mecanismul de producere a senzațiilor gustative interesează în acele situații în care
persoana vătămată a fost victima unei îns cenări de otrăvire sau a unei intoxicații alimentare din
culpă, când, datorită cantității insuficiente din toxicul utilizat, inadecvării mijlocului folosit ori
intervențiilor medicale oportune sau altor asemenea împrejurări, demersul criminal a rămas în
faza tentativei. Chiar și atunci când substanța otrăvitoare are un gust caracteristic, nu întotdeauna
această senzație este încercată de cel care o ingeră datorită cantității și modului de administrare
(doza simplă sau în amestec) cu alimente lichide sau sol ide. O ultimă categorie de senzații care
pot contribui la formarea declarațiilor persoanei vătămate, o constituie cele olfactive prin aceea
că stimulează receptorii persoanei situați în partea superioară a cavității nazale, pentru a capta
substanțele aflat e în stare gazoasă sau sub formă de vapori. Constituie împrejurări în care astfel
de stimuli pot da naștere senzațiilor olfactive și, în consecință, pot constitui o sursă de formare a
declarațiilor persoanei vătămate, infracțiunile de incendiu, unde analiz atorul osmic ar putea
deosebi mirosul caracteristic al incendiului propriu -zis și al substanței inflamabile folosite,
mirosul particular al unor substanțe toxice, medicamentoase, droguri ce au servit la desfășurarea
unei activități ilicite (încadrabilă din punct de vedere juridic ca tentativă de omor), mirosurile ce
însoțesc o explozie, mirosurile unor medii profesionale (în industria chimică și farmaceutică mai
ales) . 38

37 A. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale …, pag. 25.
38 21 A. Ciopraga, Criminalistica …, pag. 307.

25
Se susține că în cazul tentativelor de omor săvârșit prin introducerea treptată în înc ăperea
unde se află victima a gazului toxic, din cauza acomodării, cel vătămat nu va percepe mirosul
caracteristic al substanței 39și nu trebuie catalogată ca rea -credință neputința relevării mirosului
respectiv . Declarațiile persoanei vătămate a căror surs ă o constituie exclusiv senzațiile olfactive,
oferă informații doar asupra sursei care a produs un anumit miros, iar localizarea în spațiu a
acestor stimuli se înscrie, de asemenea, în limite relative, deoarece datele dobândite de om prin
mijlocirea organu lui olfactiv sunt infor me, impalpabile și inconstante .40
O altă categorie de senzații care pot avea o oarecare însemnătate în formarea declarațiilor
persoanei vătămate sunt senzațiile interne sau organice (sete, greață, foame), senzațiile
chinestezice sau de mișcare (cu ajutorul cărora ne dăm seama de poziția membrelor, direcția și
viteza mișcării acestora) și senzațiile de echilibru (care reflectă modificările poziției corpului în
raport de centrul lui de greutate, pozi ția și direcția mișcărilor capului, accelerare sau încetinire a
mișcării pe orizon tală, verticală sau circulară) .41 În actul perceptiv se reflectă particularitățile
psihofiziologice ge nerale și speciale ale individului, trăsăturile temperamentului, ale stru cturii
aptitudinilor și orientării personalității sale. Percepția nu constituie aportul unui singur organ de
simț oarecare sau al creier ului izolat, ci ceea ce percepe omul personalit ate42.
Recepția persoanei vătămate poate fi influențată de anumite condiți i concrete în care se
desfășoară activitatea ilicită denumiți factori de distorsiune care se împart în f actori obiectivi și
subiectivi. Factorii de natură obiectivă privesc condițiil e de mediu în care se desfășoară
percepția, mai exact condițiile de timp și loc, incluzând între altele atât durata percepției, cât și
condițiile de viz ibilitate existente în momentul percepției, locul de unde a fost perce put un
anumit obiect, distanța, perspectiva, unghiul percepției, gradul de complexitate al fenomenului
perce put, măsurile de disimulare luate de infractor, existența unor surse sonore care pot bruia
percepția auditivă pre cum și condițiile meteorologice (ceața, ploaia, ninsoarea43).
Factorii de natură subiectivă s unt legați de particularitățile psiho -fiziologice ș i de
personalitate ale persoanei v ătămate fie că efectul lor este unul vremelnic, fie că este de durată.
În categoria factorilor cu durată limitată în timp, ce se pot asocial persoanei în momentul
percepției, influențâ nd-o într -un sens favorabil sau defavo rabil, se înscriu parte din factorii
psihici și fiziologici. Dintre factorii psihici amintim: stările afective, sentim entele pozitive sau
negative de acomodare a organelor de simț și factorul de c are depinde direct calitatea și realism ul
percepției și anum e atenția. Dintre factorii fiziologici cu efect t recător, a căror intervenție în

39 E. Stancu, op. cit., pag. 98.
40 Gr. Davidescu, op. cit., pag. 15 –17
41 E. Stancu, op. cit., pag. 98 –99.
42 A. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale …, pag. 94.
43 Ibidem, pag. 96.

26
momentul percepției e de natură a perturb a, amintim: starea de oboseală, consecințele provocate
de acțiunea unor agen ți chimici, cum ar fi: tutunul, drogurile, alcoolul.
Factor ii legați de personalitatea victim ei au un caracter durabil și de aceea vor influența
percepția, indiferent de co ndițiile în care se petrece. În categoria acestora sunt vârsta și sexul,
experiența anterioară, gradul de mobilitate al proceselor de gândire, temperame ntul, tipul
perceptiv căruia îi aparține persoana vătămată44. Astfel persoa na vătămată de tip analitic are
capacitatea de a reține mai multe amănunte spre deosebire de tipu l sintetic care, reține între gul,
caracteristicile generale45.
Distorsiunile persoanei vătămate se reflec tă și în aprecierea timpului, a mișcării. La
aprecierea timpulu i concură următoare le elemente: durata efectivă a activității ilicite care
evidențiază o tendință generală de exagerar e sa exacerbare a interva lelor scurte și o subevaluare
a intervalelor lungi, consacrate în sintagmele dila tarea timpului (nu se mai op rea din acțiune
suspect ul sau inculpatul ) sau comprimarea acestuia; localizarea în timp a activității ilicite (ziua –
noaptea, în intervalele ce le preced); derularea efectivă a activităților infracționale (acostare,
agresare etc.) și ritmul în care s -au desfășurat; starea afect ivă post -infracțională care determină
influențe în apreciere, t răirile negative, conducând spre ceea ce a nterior am numit dilatarea
timpului.
Mișcarea, în general, caracterizea ză o bună parte din activitatea infracțională, aprecierea
ei cuantificându -se în ritmul în care se succed evenimentele, viteza de reacție sau de r ipostă și
conduce la deslușirea mecanismului infracțiunii. Este influențat ă de distanța dintre mișcare și
subiecte, condițiile de luminozitate, temperatur ă, apreciindu -se că la distanțe mari mișc area este
percepută ca înceată46.
Stocarea faptelor percepute – se întinde în intervalul de timp cup rins între momentul
perceperii și cel al reproduceri i sub orice formă – verbală sau scrisă – în fața organelor judiciare.
Activitat ea de memorare are un pronunțat caracter dinamic caracterizat prin proc ese de
reorganizare, regrupare, restructurare, fiind determinată de stări le intens emoționale din timpul
desfășurării activității ilicite care, de regulă, cresc în intensitate, aspect ce poate antrena ajust ări,
corecturi, chiar adăugiri la informațiile percepute.
Organul judiciar este interesat, deopotrivă, d e cantitatea de informati e achiziționată și
conservată, precum și de fidelitatea și corectitudinea acesteia. Distincția psihologică dintre cele
două for me de memorare specific e persoanei – voluntară și involuntară – are importanță în

44 A. Ciopraga , Evaluarea probei testimoniale …, pag. 96 –97.
45 E. Stancu, op. cit., pag. 102
46 A. Roșca, Psihologia generală …, pag. 379.

27
aprecierea declarației persoanei vătămate. 47 În cazul memorării i nvoluntare, datele percepute se
întipăresc neintenționat, subiectul nu -și propune un scop prealabil ș i nu utilizează procedee
speciale în vederea memorării.
Dimpotrivă, ceea ce caracterizează memorarea voluntară, este exist ența scopului la care
se adaugă folosirea unor mijloace și procedee speciale î n vederea realizării scopurilor
mnemice48.
Nu trebuie neglijate procesele inhibitive d e la nivelul scoarței cerebrale, specifice uitării,
determinate atât de timp, cât și de unii factori de natură afectivă: timpul scurs din momentul
fixării, i nteresul pentru memorarea celor percepute sau impresia produsă de agresiune ca și
datele de persona litate ale victimei .
Reproducerea sau reactivare a celor percepute – Reactivarea memorială este întâlnită fie
sub fo rma reproducerii, fie sub forma recunoașterii, ultima în înțele sul său psihologic, nu
juridic .49 Reproducerea reprezintă momentul de actualiza re a informațiilor achiziționate, în care
se manifestă factorii ce au influențat procesul de formare a declarațiilor și alți factori care pot
influența d eclarațiile persoanei vătămate. Trebuie menționat că, în mod constant, în decla rațiile
persoanei vătăma te apar surse de distorsiune care trebuie identificate de organul de urmărire
penală, întrucât și acest moment al produsului finit – declarația – se supune legilor psihologice,
potrivit cărora întotdeauna se cu noaște ce intră în cutia neagră (creierul uman ) dar de puține ori
se știe ceea ce ies e (evident prin decodificare și reproducere).
Reproducerea faptelor în fața organelor judiciare poate fi însoțită de prezentarea
denaturată, adică de falsifi carea faptelor ca urmare a unei atitudini deliberate, de reaua credință a
celui văt ămat. Prin prezentarea tendențioasă a faptelor, cel vătămat urmăre ște atât înrăutățirea
situației suspectului sau inculpatului , cât și crearea pentru sine a unor condiții procesuale mai
bune.
Dorința de răzbunare pentru răul pricinuit , precum și dorința de a obține avantaje
materiale superioare prejudiciului suferit sunt cele mai frecvente cauze ce explică denaturările
conștiente din d eclarațiile persoanei vătămate .50 .
Există situații când comiterea infracțiunii este urmarea modului de a se fi comportat al
celui ce va suporta consecințe le păgubitoare ale faptei. Este vorba de așa numita „victimă
activantă‖, care joacă un anumit rol în declanșarea mecan ismelor latente ale infracțiu nii, și
victima „precipitantă‖, care fără să se fi aflat, anterior momentului săvâ rșirii infracțiunii, în
anumite raporturi cu suspectul sau inculpatul , prin atitudinea sa prea puțin precaută, incită la

47 E. Stancu, op. cit., pag. 418.
48 A. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale …, pag. 119.
49 A. Ci opraga, op. cit., pag. 310.
50 A. Ciopraga, Criminalistica…, pag. 313 –314.

28
săvârșirea faptei (de pi ldă, femeia ca re, prin ținută vestimentară și comportament va deveni
victima infracțiunii de viol) .51 Practica judiciară a evidențiat nenumăr ate situații în care
ascultarea părții vătămate s -a făcut după un anumit interval datorită spital izării ori neputinț ei de a
purta un dialog cu organele de anchetă. În astfel de situații factorul timp și starea maladivă
produc eroziu ni puternice asupra stocării în memorie a celor percepute. Sunt victime care
datorită vătămărilor suferite nu pot fi ascultate dec ât în cond iții speciale, care presupun avizul
medicului curant și schimbarea locului de ascultare. Declaraț iile victimelor aflate în stări agonice
constituie o formă aparte a repr oducerii, la fel și depozițiile muribunzilor făcute în prezența
organelor jud iciare car e le înregistrează pe suport magnetic ori le consemnează, i ar când sunt
făcute în prezența personalului medical au caracter extrajudiciar și trebuie apreciate în raport cu
fidelitatea și corectitudinea relatărilor respective. Nu trebuie neglijate nici unel e adăugiri
efectuate de personalul medical care le-a preluat din diverse surse obiective sau subiective. Este
proverbială disperarea celui ce se „agață‖ de ultimele clipe de viață, cu conștiința morții im inente
fie datorită stărilor de confuzie, de întunec are a facultăților mintale , fie datorită sentimentului de
răzbunare de care este dominat, putând indica d rept autor al faptei o persoană nevinovată sau
extinde responsabilitatea și as upra altor persoane din familia suspectului sau inculpatului ori
asupra u nor persoane cu care s -a aflat în raporturi de dușmănie.
Privită sub raport psihologic, recunoașter ea reprezintă un proces cu mult mai simplu și
mai ușor de realizat decât repr oducerea, deoarece actualizarea impresiilor anterioare nu cere
memoriei subiectu lui eforturi deosebite52. Din perspectiva dreptului reprezintă modali tatea de
individualizare a unor persoane și obiecte aflate în anumite raporturi cu d esfășurarea activității
ilicite sau suspectul acesteia (sensul propriu al acțiunii de recunoaștere) și c a procedeu tactic
criminalistic de reamintire a unor fapte uitate temporar.
Recunoașterea este precisă atunci când imp resiile actuale provenite de la persoanele sau
obiectele ce se prezintă perso anei vătămate se identifică, se suprapun sau coincid în mare măsură
cu impresiile anterioare. Imprecizia recunoașterii este dată de coincidența unora dintre impresiile
anterioare cu cele actuale, existența unor puține e lemente de deosebire, precum și impresiilor
anterioare insuficient consolidate.
II.1.2. În cazul martorilor
În întreaga literatură de specialitate juridică, criminalistică sau de psihologie judiciară, se
subliniază, pe bună dreptate, că veridicitatea declarațiilor unui martor, chiar de bună -credință
fiind, ca și aprecierea forței lor probante, nu pot fi concepute fără cunoașterea mecani smelor
psihologice care stau la baza formării mărturiei.

51 A. Ciopraga, Criminalistica…, pag. 314.
52 Al. Roșca, Psihologie generală…, pag. 248.

29
Procesul de cunoaștere a realității depinde, în esență, de capacitatea fiecărei persoane de a
recepționa informațiile primite, de a le prelucra, dar și de subiect ivismul și de selectivitatea sa
psihică, cu alte cuvinte de o multitudine de factori . Aceștia pot influența, de asemenea, și modul
de redare sau de recunoaștere a faptelor și persoanelor, aspecte care, în mod normal, trebuie
avute în vedere în momentul au dierii, prin adoptarea unei atitudini favorabile confesiunii .
Recepția senzorială constituie prima treaptă în formarea mărturiei deoarece senzațiile
sunt modalități de reflectar e în cortexul uman a însușirilor obiectelor și fenomenelor din mediul
înconjură tor, acționând asupra organelor de simț53.
Senzația este cea mai simplă formă de reflectare a însușirilor izolate ale obiectelor sau
persoanelor, în timp ce percepția este o reflectare mai complexă, fiind determinată de intensitatea
stimulilor care acționea ză asupra analizatorilor.
Recepția senzorială este diferită și individuală fiecărei persoane în raport cu intensitatea
maximă a stimulului capabil să o producă. Pragurile senzațiilor fixează limitele între care acestea
pot fi produse și prin urmare recepta te. Din această perspectivă putem aprecia eficiența
percepției care se cantonează între anumite limite speciale, cromatice sau de altă natură.
Recepția auditivă este determinată de zgomotele ce însoțesc desfășurarea activității ilicite,
percepția lor fiind posibilă datorită însușirilor undelor sonore (înălțimea, intensitatea, timbrul) și
influențată de natura locului unde au fost produse (locul închis produce reverberația, iar locul
deschis ecoul), de condițiile atmosferice, vârstă, profesie. Eficiența perc epției auditive se
situează între 19 –20 cicli/secundă și până la 20.000 cicli, dar cele mai accesibile sunete sunt cele
situate între 1000 – 3000 cicli/secundă, peste aceste limite zgomotele sunt recepționate tot mai
greu, iar decodarea lor nu se mai poate efectua.
Recepția vizuală sau mărturia tip, are frecvența cea mai mare în activitatea organelor
judiciare, fiind considerată superioară celei auditive prin conferirea unei imagini exacte și
complete a lumii înconjurătoare. Recepția vizuală funcționează pe principiul aparatului
fotografic, înregistrând imaginea răsturnată, însă redarea acesteia nu se face în același fel,
datorită modificărilor intervenite pe relația retină – cortex care o înfățișează în mod real,
fenomen denumit constanța percepției ce cont razice legile opticii geometrice.
Condițiile de iluminare (naturală sau artificială), influențează receptarea culorilor, iar
vederea crepusculară sau nocturnă determină virarea nuanțelor coloristice apropiate. Datorită
acestui fenomen m artorul solicitat să se pronunțe cu privire la culoarea vestimentației suspectului
sau inculpatului va spune că paltonul era de culoare neagră, în realitate acesta era bleumarin,
dacă percepția s -a realizat noaptea.

53 E. Stancu, op. cit., pag. 379;

30
Percepția vizuală comportă unele imperfe cțiuni când se trece din medii luminoase în cele
întunecoase și invers, organul receptor având nevoie de o perioadă de grație – cel puțin 10
secunde – necesară adaptării, după care intervine acomodarea sau obișnuința. O problemă
deosebit de importantă în c adrul anchetei o constituie perceperea relațiilor spațiale în raport de
sursa receptoare – auditivă, vizuală – luate individual sau combinate. Din această perspectivă
martorul este solicitat să aprecieze mărimea, forma, orientarea în spațiu, localizarea un or
fenomene ce interesează cauza în care este ascultat. Organul judiciar trebuie să cunoască
perceperea eficientă a spațiului care începe de la 10 cm față de organul receptor și se întinde
până la aproximativ 450 m, iar prin exersare se poate ajunge până l a 1200 m. Se subînțelege că la
distanțele mari martorul nu poate să indice caracteristici identificatoare ale obiectelor,
instrumentelor sau persoanelor, mărginindu -se a relata unele aspecte ce pot conduce la
identificarea de gen.
Percepția vitezei este solicitată ma rtorilor care au asistat la accidentele de trafic rutier.
Din experimentele psihologice efectuate s -a stabilit54că, cu cât distanța dintre martor și
autovehicul este mai mare viteza va fi percepută ca fiind mai lentă, aspect explicat de unghiul
vizual mic î n care este receptată mișcarea. La determinarea vitezei se ține seama de natura
accidentului, urmările acestuia și starea de repaus ori mișcare în care se află martorul când a
receptat evenimentul judiciar. Dificultăți de apreciere se înregistrează când martorii sunt cei care
au fost ocupanții autovehiculelor angajate în accident.
Perceperea timpului constituie un proces complex ce constă în reflectarea duratei
obiective a unui fenomen, a vitezei și a succesiunii sale . Influențele care acționează asupra
perceperii timpului sunt date de preocupările martorului în perioada săvârșirii infracțiunii, starea
de repaus lungește timpul în raport cu cea ocupată care lasă impresia scurgerii mai rapide a
timpului. De multe ori martorul este solicitat să localizeze în t imp activitatea ilicită ori alte
aspecte aflate în raporturi directe cu acesta sau suspectul sau inculpatul . Reușita localizării este
asigurată de ca litățile subiective pozitive ce caracterizează martorul și de intervalul de ti mp
dintre cele două momente, al percepției și al reproducerii. Cu cât timpul care separă momentele
invocate este mai mare cu atât localizarea este mai relativ ă, iar la perioade lungi devine
imposibilă, excepție făcând situațiil e în care martorul a notat data calendaristică ori când
raportarea include unele date de referinț ă din viața sa (zi de naștere, căsătorie, onomastică etc.).
Neputința localizării temporale nu trebuie catalogată ca rea -credință, mai ales că trăirea sa
interioară relevă străduința de a realiza cele solicitate, fiin d mai corectă pentru anchetă o
asemenea atitudi ne decât canalizarea pe o pistă falsă. Desigur că este relevantă conduita
anchetatorului care poate ajuta martorul să -și reamintească, fără s ă-l sugestioneze, prin plasarea

54 Al. Roșca, Psihologia generală …, p. 209 .

31
evenimentului judiciar între anumite date de referință personală (căsătorie , serviciul militar,
sărbători religioase) sau de al tă natură (sărbători naționale, evenimente sportive de rezonanță
etc.). Alt eori martorul este solicitat să relateze despre durata în timp a infracțiunii sau a unor
aspecte legate de faptă și suspectul sau inculpatul . Datorită oscilațiilor și impr eciziilor martorilor
s-au făcut experimente în materie care au stabilit tendi nța generală de supraevaluare a
perioadelor scurte și de subevaluare a perioadelo r lungi, aspect c e a determinat regula tactică
potrivit căreia martorul chiar da că face precizări cu privire la timpul cât a durat efectiv activitatea
ilicită, acestea vor fi privite cu rezerve.
Fenomenul invocat de experimentele psihologice se explică și prin existent a două noțiuni
cu care se operează: timpul obiectiv care se poate c uantifica cu ajutorul cronometrului și tim pul
subiectiv în care evaluarea comportă deformările care îl separă de timpul ob iectiv.
Sunt unele categorii de martori care pot evalua timpul foarte corect: sp ortivii de
performanță, cadrele didactice, fotografii, elevii, studenții etc.
Precizarea succesiunii în timp a unor împ rejurări legate de desfășurarea activității ilicite
sau suspect/inculpat apare în rel atarea liberă a martorului care înfățișea ză principalele episoade,
în ordine cronologică, caracterizat e de o mare exactitate. Se apreciază că în stările afective
puternice se pot produce inversări ale cronologiei evenimentului judiciar care sunt restabilite
după remisiunea stărilor invocate. Surs ele generatoare de distorsiu ni ale recepției senzoriale: au
determinat preocupări55 în descoper irea cauzelor care le provoacă, ajungându -se la concluzia că
inadverte nțele constatate sunt generate, deopotrivă, de factori obiectivi și factori subiectivi.
Factorii obiectivi includ în sfera lor împrejurările în care s -a făcut percepția și influența
pe care o exercită asupra acesteia, astfel:
– percepția vizuală este redusă în situațiile când condițiile meteorologice sunt
neprielnice (ploaie, ninsoare, c eață, vijel ie), iluminarea este puternică sau neuniformă, distanța
relativ mare dintre stimul și receptor, existența unor obstacole naturale (formele de relief) sau
artificiale între cel care percepe și evenimentul judiciar, temperatura foart e ridicată, perspectiva
liniară ș.a.;
– percepția auditivă este influențată de distanța dintre martor și sursa sonoră, condițiile
de propagare a undel or sonore care sunt determinate de forma reliefului, de particularitățile
locul ui (închis sau deschis), viteza vântului ș i fenomenul reverberației etc.;
– durata percepției are influență asupra martorului, fiind secvențială, scurtă, determ inată
de timpul în care se produce evenimentul judiciar. Ca regulă generală fenomenele perc epute se
succed cu repeziciune, derutând percepția senzorial ă care este pusă într -o postură de a recepta

55 V. Bercheșan, I. E. Sandu, op. cit., pag. 124 –128

32
fapta sau împrejurarea de fapt asemenea unui fulge r ce produce impresie puternică datorită
spectaculosului ;
– intensitatea iluminării, apoi sunt de cantate informațiile referitoar la ceea ce s -a întâmplat;
– măsuril e de protecție luate de inculpații care se referă la schimbarea înfățișării (ciorapi,
cagule), folosi rea unor autovehicule furate pe care le abandonează după comiterea faptei,
acționarea la adăpostul întunericului, interceptarea persoanelor care ar fi put ut să observe pentru
a nu ajunge la locul unde se săvârșește activitatea ilicită.
Factorii subiectivi țin de personalitatea martorului și particularitățile psiho -fiziologice
care distorsionează percepția, din categoria cărora exemplificăm: calitatea recept orilor auditivi și
vizuali (orbirea, surz enia), starea lor de sănătate repercutându -se direct și nemijlocit asupra
calității și cantității recepției; gradul de instruire și personalitatea m artorului determină,
individual sau împreună, recepția facilă sau g reoaie a evenimentului judiciar; vârsta, profesia,
experiența de viață co nstituie factori deosebiți care produc influențe majore atât asupra rece pției
senzoriale, cât și asupra decodări i și memorării celor receptate; temperamentul, gradul de
mobilitate al proceselor de gândire determină diferențierile dintre indivizii care asistă la acel ași
eveniment judiciar fiecare, relatând cantitativ și cal itativ, diferit cele percepute; stările de
oboseală, medicamentați a folosită, alcoolul, drogurile îngustează câmpul perceptiv, determinând
relatări lacunare , imperfecte sau exagerate; afectivitatea ridicată induce stări inhibitor ii asupra
percepției, producând alterarea parțială sau dezorganizarea ac esteia, situații determinate de
gravitatea și rapiditatea producerii e venimentului judiciar (omoruri, accidente de circulație cu
victime), în care sunt imp licate persoane apropiate rude, prieteni etc. atenția joacă un rol deosebit
în receptarea s enzorială, fiind influențată de calitățile sale: stabilitatea, mobilitatea, dist ribuția ei.
S-a stabilit că cele mai durabile informații sunt receptate de ate nția involuntară care
surprinde martorul și îl deconectează de la preocu pările sale, datorită apariției neașteptate a
stimulului care o produce, dirijâ ndu-i interesul către un a numit obiect, acțiune, persoană56.
Recepția senzorial ă înregistrează lumini, sunete, mirosuri care sunt integrate la nivelul
scoarței cer ebrale, în ansamblurile existente, urmând a fi decodificate pentru a căpăta sens ori
semnificație cu rezonanță pentru cauza penală. Activismul psihic al oricărei persoane determină
apariția unor sensuri întregi logic/semantic structurate, cu toate c ă ele n u sunt stocate memorial,
provenind din reconstituiri, la fel sunt decod ate informațiile receptate care dobândesc un anumit
sens. Decodarea efectuată prin identificarea expresiei potrivite care este purtătoare de sens
devine ac cesibilă datorită limbajului ș i învățăturii unui număr mare de persoane, ea nu
desemnează numai obiecte, fapte, fenomene, ci și conotațiile acestora, aspect deosebit de
important în instrumentarea cauzelor penale. Deși indiv iduală decodarea, suportă unele influențe

56 C. Rădulescu -Motru, Curs de psihologie , Editura Cultu ra Națională, București, 1923, pag. 129 –134;

33
în contactele interp ersonale, căpăt ând nuanțări pe care receptorul inițial nu le cunoaște sau le
omisese.
Memorarea evenimentului judiciar – cuprinde trei etape: achiziția evenimentului judiciar,
reținerea sau păstrarea informațiilor și activitatea de reactivare sau reactuali zare, fiind
caracterizată prin selectivitate și individualitate . 57Memorarea involuntară este dominantă în
raport cu cea voluntară și influențată de interesul manife stat de martor în momentul apariției
stimulului care determină p erceperea vizuală sau auditi vă. Această modalitate implică
prelucrarea intenționată a informațiilor în vederea unei ascultări eventuale în care martor ul vine
cu „temele făcute‖, rod al repetării întreprinse în plan mintal sau ver bal, în fața altor persoane, de
unde rezultă și ușurinț a în a depune ca martor.
La memorarea involuntară lipsește in tenția de a repeta, aspect ce a impus concluzia
potrivit căreia mărturi a subordonată acesteia poate fi lacunară datorită semnificației
evenimentului și a factorilor emoționali care stau la baza e i. Tipul de memorie influențează
achiz iția și păstrarea evenimentului judiciar, reflectat în memorarea mai bine a fapte lor și
împrejurărilor percepute vizual și auditiv, deoarece reprezentările au fost receptate prin
intermediul acestor organe senzoriale. O asemenea memorare a determinat împărțirea martorilor
în: auditivi și vizuali (după or ganul receptor), reprezentările memorate având la baz ă imagini,
sunete, zgomote etc. În raport de perioada cât durează stocar ea, se poate aprecia că memoria este
de scur tă, medie și de lungă durată, cu impl icații directe asupra mărturiei în ceea ce privește
fidelitatea.
Mărturia este influențată de uitare carac terizată prin neputința redării unor fapte și
împrejurări memorate anterior sau redarea cu dificultate ori eronat ă. Deși se recunoaște timpului
un rol puri ficator, eroziunea produsă prin uitare se repercutează defavorabil asu pra întinderii
mărturiei fără a influența fidelitatea acesteia. S -a constatat că audierea un ei persoane la câteva
zile după prima depoziție a ma rcat ameliorări simțitoare (fără sugestionări din partea
anchetatorului), fenomen denumit remi niscență bazat pe o decantare a informațiilor ce a permis o
ordonare mai atentă, a celor receptate.
Martorul de reminiscență este influențat de v ârstă (mai frecve ntă la copii), atitudinea și
interesul față de evenimentul perceput.
Reactualizarea evenim entului judiciar – reproducerea informațiilor stocate este un
fenomen complex, desfășurat î n legătură cu procesul gândirii prin reprezentarea lumii care ne
înconjoară . Reprezentările sunt indisolubi l legate de particularitățile individuale ale fiec ărei
persoane și influențate de activitatea desfășurată de fiecare individ. Așa se explică faptul că la

57 T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit., pag. 159.

34
aceeași persoană reprezentările sunt diferite – cele vizua le fiind exa cte și stabile, iar cele auditiv e
inexacte și instabile .58
Reproducerea este puternic influenț ată de emotivitatea martorului, ambianța în care are
loc evocarea faptelor, de contactul psihologic dintre anchetator și acesta. În reproducere este
prezen tă influ ența sugestiei în cazul redării lacunare a celor percepute, aspe ct ce trebuie avut în
vedere la formularea întrebărilor atât de către organul jud iciar sau instanța de judecată, cât și cele
adresate de părț i în cercetarea judecătorească.
Reproducerea sub forma interogatorului este apreciată ca o forțare, o solicitare a
memoriei martorului către limita ext remă a amintirilor, constituind o sursă de alterare a
depoziției chiar dacă nu se f olosesc întrebări sugestive. La fel ca și celelalte etape ale mărturiei și
reprodu cerea este supusă erorilor prin omisiune, substituire sau transformare, întâlnite chiar și în
cazul martorilor de bună -credință .
II.1.3. În cazul suspectului/inculpatului
Așa cum am observat ascultarea reprezintă actul procedural prin care anumite persoane,
între acestea aflându -se și suspectul /inculpatu l, care dețin date sau informații cu privire la
infracțiune sau suspecții/inculpații acesteia sunt chemate în fața organului judiciar sau instanței
de judecată, pentru a fi audiate. Infracțiunile se săvârșesc sub semnul clandestinității, iar
descoperirea lor constituie o problemă deloc ușoară și o obligație din partea organelor abilitate
care desfășoară activități specifice, între acestea situându -se și ascultarea persoanelor bănuite.
În literatura judiciară termenii utilizați pentru înfăpt uirea activității invocate sunt:
ascultarea, audierea sau ancheta judiciară și presupune contactul nemijlocit dintre persoana
bănuită (suspectă) și organul de urmărire penală când acesta obține informații despre faptă și/sau
suspect/inculpat prin modalităț ile consacrate de lege. Sensul termenilor invocați 59este explicat
astfel: ascultarea sau audierea au nuanță didactică, și caracter contemplative static și nu exprimă
relația de opozabilitate, interpersonală, specifică urmăririi penale; ancheta este specifi că
sociologiei, iar consacrarea sa din trecut o plasează într -o lumină nefavorabilă, asociată relelor
tratamente și abuzurilor, proprii anchetatorului de tip torționar; interogatoriul sau interogarea
judecătorească reprezintă totalitatea întrebărilor adres ate de organul judiciar persoanelor
ascultate în procesul penal cu privire la faptele ce formează obiectul procesului și al
răspunsurilor date de acestea.
Interogatoriul judiciar este contactu l interpersonal verbal, relativ tensionat emoțional,
desfășurat sistematic și o rganizat științific, pe care îl poartă reprezentantul organului de stat cu
persoana bănuită, în scopul culegerii de date și informații despre o faptă infracțională, în vederea

58 A. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale …, pag. 128.
59 T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit. , pag. 225.

35
prelucrării și lămuririi împrejurărilor în care s-a comis fapta, identificării suspecților/inculpaților
și trag erii lor la răspundere .
Caracteristicile interogatoriului 60sunt decantate din practica judiciară și surprind, ceea ce
au specific în substanța lor, astfel: opozabilitatea intereselor celor două entităț i; anchetatorul
dorește să afle adevărul folosind mijl oacele legale, suspect ul/inculpat ul, animat de miza apărării
cu orice preț a libertății, ascunde adevărul; inegalitatea de statut ceea ce conferă o poziție relativ
privilegiată anchetatorului în raport cu suspectul sau inculpatul care trebuie să suporte
consecințele încălcării legii dacă este dovedită vinovăția sa; tensiunea comportamentului
expresiv consacrată în s intagma potrivit căreia aceștia (anchetatorul și învinuitul) n u
colaborează, ci se confruntă; demersul neuniform, contradictoriu, î n zig -zag, re levat de faptul că
infractorii nu recunosc decât atunci când sunt convinși de robustețea și temeinicia probelor.
Planurile situaționale întâlnite în cazul in terogatoriului: deschis, în care datele despre
comiterea infracțiunii sunt cunoscute de ambele părți (cazul infracțiunilor flagrante) aspecte ce
determină recunoașterea suspectului fără probleme, aici trebuie avut în vedere că această
atitudine poate ascu nde uneori fapte mai grave; orb, în care probele și mijloacele ma teriale de
probă sunt cunoscute numai de către anchetator (denunțuril e, înregist rările convorbirilor
telefonice etc.), situații în care anchetatorul trebuie să -l determine pe suspect să facă mărturisiri,
utilizând anumite procedee t actice (prezentarea probelor de vinovăț ie, întâlnirile surpriză etc.);
ascuns, car acterizat d e situația în care datele despre comiterea infracțiunii sunt cunoscute numai
de către persoana interogată care poate avea calitatea de suspect în cauză. În aceste î mprejurări
numai interogatoriul psihanalitic sau tehnica poligraf poate da rezult ate; necuno scut, caracterizat
prin ac eea că datele despre săvârșirea infracțiunii nu sunt cunoscute nici anchetator ului și nici
persoanei bănuite, (cazul persoanelor suspecte aduse la sediul or ganului judiciar cu ocazia unor
acțiuni, razii etc.) dialogul, răbdarea, i ntuiția și capacitatea sau știința de a asculta, constituie
temeiurile cu ajutorul căro ra se poate construi o acuzare, dacă situația impune.
Declarațiile suspectului sau inculpatului referitoare la propriile fapte antisociale nu sunt
niciodată întâmplătoar e, fiecare afirmație sau negare a unui fapt este rezultatul unui pro ces
psihologic destul de amplu. Redarea propriilor acțiuni sau inacțiuni de către însuși persoan a care
le-a săvârșit este un proces mai complex decât cel de formare a mărturiilor cu care s e aseamănă
foarte mult. Complexitat ea mecanismelor psihologice ale suspectului sau inculpatului rezultă din
specifici tatea etapelor infracționale pe care acesta le traversează.
Procesul psihologic parcurge aceleași et ape ca și în cazul martorilor – percepț ia
(recepția), prelucrarea logică , memorarea și reproducerea sau recunoașterea. La desfășurarea
activității ilicite infractoru l participă cu întreaga ființă, mobilizându -și energiile psihice și fizice

60 Ibidem, pag. 226.

36
în veder ea asigurării reușitei. Până la trecerea la actul infracțional suspectul sau in culpatul
parcurge o serie de procese de analiză și sinteză, vizând trebuin țele și motivele care determină
luarea hotărârii, actele preparatorii, cele executorii și compor tamentul postinfracțional, toate
având un conținut și o încărcătură afectiv -emoțională specifică.
Ascultarea persoanel or în cadrul anchetei judiciare informațiilor declanșatoare de
trebuințe și m otivații antisociale pe care se întemeiază m obilul comportame ntului ilicit.
Trebuințele determină o stare tensională care se amplifică dacă nu sunt satisfăcute,
evoluând spre mobilul acțion al care poate fi determinant în motivația individuală, respectiv în
săvârșirea infracțiunii. Procesele psihice din momentul luării hotă rârii până la săvârșirea faptei
parcurg două segmente: sta diul mintal și stadiul practic. În stadiul mintal au loc procese psihice
deosebit de intense, relativ istovitoare care determină luarea hotărâ rii de a comite o faptă penală.
Apare ca necesitate vizualizarea locului fa ptei, ceea ce marchează stadiul practic, în
conținutul căruia distingem: fundamentarea unui plan de acțiune, mai preci s, o schiță a acestuia
pentru că ulterio r va dobândi valențe noi, dete rminate de analiza permanentă a reușitei și
nereușitei; sunt creionate mijloacele de real izare a scopului care determină activitățile
pregătitoare: procurarea sculelor și mijloacelor nec esare, alegerea complicilor, supravegher ea
obiectivului și recu noașterea unor împrejurări care pot asigura reușita (ușa deschisă la balcon,
lăsar ea biletului în ușă – lipsesc 2 ore etc.), culegerea de informații despre programul de lucru al
persoanelor car e locuiesc sau își desfășoară act ivitate a în incinta respectivă; stabilirea datei și a
timpului când se va acționa.
Stadiul practic poate fi amânat dacă nu sun t realizate condițiile reușitei sau dacă se
constată apariția unor aspecte neprevăzute.
Orice activitate umană presupune o în cărcătură em oțională specifică, chiar și cele care au
dobândit o an umită rutină nu sunt scutite de manifestările respective. Cu atât mai mare va fi
emoția agentului care săvâr șește infracțiunea deoarece se află în criză de timp, iar neprevăzutul
poate contribui la amplificarea primului aspect sau la nere ușita acțiunii sale, alimentând
precipi tarea și teama. Atenția sa se va dis tribui în următoarele direcții: realizarea rezoluțiunii
infracțio nale într -un timp foarte scurt; rezolvarea favora bilă a situațiilor neprevăzute ; efectuarea
unor activități curate, fără urme sau cu cât mai puține urme.
Cu cât acțiunea este mai dificilă cu atât a pare mai necesară gratificarea, aspect ce
constituie factor pert urbat or al conduitei autocenzurate a infractorului. Gratificarea lucrează în
favoarea organului judiciar (prin modificările produse la nivelul psihicului – scoaterea mănușilor
și crearea urmelor, chiar mănușile pot constitui obiect al identificării crimina listice).
După desfășurarea activității ilicite, suspectul /inculpatul este dominat de tendința de a se
apăra, depunând eforturi considera bile pentru a se sustrage de la identificare și inculpare.

37
Procesele psihice sun t foarte intense, focalizate pe întreaga activitate, analizând aspectele
pozitive sau n egative din conținutul acesteia. Nu de puține ori se produc autograti ficări psihice,
concretizate în ideea că nu va fi descoperit, întrucât este mai deștept decât organul judiciar.
Sunt situații când suspectul sau inculpatul datorită un or imbolduri puternice apare la locul
faptei, interesându -se de mersul anchet ei, uneori asistă la efectuarea acesteia, oferindu -și
serviciile fie ca martor ocular , fie ca martor asistent, acest din urmă aspect, oferindu -i
posibilitatea de a cons tata nemijlocit modul de lucru al echipei, de a modifica, din inocență, locul
faptei ori de a trimite scrisori anonime des pre persoanele care au săvârșit infracțiunea, evident
altele decât persoana sa. .
Suspectul sau inculpatul aflat față în față cu anchetatorul, trece printr -o stare de puternică
tulburare emoțională. Contactul cu o autoritate, și în special cu reprezentanții legii, nu este de
natură a -l pune pe suspect sau inculpat într-o postură liniștitoare. Fie că este sau nu vinovată,
persoana adusă în fața justiției este marcată de această situație, totul având ulterior repercusiuni
asupra profesiei, a familiei și a relațiilor sale sociale. Cadrul în ca re se desfășoară interoga toriul
judiciar, caracterizat de oficialitate, at itudinea sobră și politicoasă a anchetatorului, atmosfera de
justiție creată de organele de cercet are penală au un efect derutant asupra suspectului sau
inculpatului, el necunoscând probele deținute împotriv a sa.
De la primul contact anchetatorul treb uie să analizeze comportamentul expresiv al
suspectului sau inculpatului, ges turile pe care aceasta le face, mimica sa, modul în care privește
organele de cercetare penală, ati tudinea acestuia față de situația în care se află (ostilă sau
cooperantă. Dificultatea pentru anchetator nu constă în observarea expresiilor evidente ale
suspectului sau inculpatului, ci în aprecierea în mod critic a acestora. Persoana anchetată poate fi
una emotivă pe care o simplă într evedere cu organele judiciare o determină să aibă un
comportament ce deno tă vinovăția. Pe de altă parte, anchetatorul trebuie să sesizeze, în cazul
anumit or infractori, latura voluntară a comportamentului. Aceștia deseori, s e manifestă ca
persoane inocente, frustrate și jignite de învinuirea adusă, vor bind tot timpul și încercând să
demonstreze (de cele mai multe ori prin sc uze puerile) că acuzațiile sunt nefondate, fiind total
nevinovați și, în conse cință, reputația lor va a vea de suferit. Acest gen de învinuiți își întăresc ide
ea că li se face o mare nedreptate și trec la amenințări sub aspectul încălcării drepturilor
fundamentale, invocând anumite cunoștințe „sus puse‖, etc. Simulăril e pălesc în fața unei
atitudini ferme și documentată a organului de cercetare penală , care punându -l pe suspect sau
inculpat în fața probelor evidente și exploatând mome ntele psihologice favorabile îl determină să
reflecteze asupra atitudinii sale delo c convingătoare și, în cele din urmă, să coo pereze61. Alteori
suspectul sau inculpatul afișează c almul și stăpânirea de sine ori nedumerirea că a putut fi pus

61 E. Stancu, op. cit., pag. 433.

38
într-o asemen ea situație stânjenitoare, face referiri la incompetența organelor de cercetare care nu
sunt capabile să găsească adevăratul vino vat, etc. Acest comport ament este specific așa -zișilor
„infractori cu sânge rece‖ care nu regretă cât uși de puțin fapta comisă, ci o privesc ca pe un
simplu mijloc de a -și realiza anumite scopuri.
Există și situații când suspectul sau in culpatul „joacă‖ te atru în fața anchetatorilor,
simulând anumite stări de boală, leșinuri, dezechilibru psihic, lipsa auzului (de cele mai multe ori
nu aude înt rebările critice referitoare la activitatea ilicită desfășurată, pe ca re i le pune
anchetatorul). Deși aceste atitudini au ca scop impresionarea prin intim idarea sau apelarea la
milă ori încercarea de a -l domina din punct de veder e psihologic, un bun anchetator observă lipsa
de naturalețe a tuturor acestor gesturi, cunoști nțele sale de psihologie judiciară ajutându -l să
conștient izeze că un anumit comportament al suspectului sau inculpatului, într -un anumi t
moment este total deplasat și nejustificabil.
Spre deosebire de comportamentul volu ntar, manifestările involuntare reprezintă reacții
interne ale anumitor sisteme fu ncționale aflate sub dependența sistemului neurovegetativ. Cel
mai important este faptul că aceste reacții nu pot fi controlate; ele nu pot fi ascunse și nici
provocate în mod voit. O parte dintre aceste manifestări există la oricare individ, ele devenind
evid
Timpul de reacție este intervalul de timp scurs din momentul aplicării stimulului până la
declanșarea răspunsulu i. Atenția individului poate fi orientată spre stimulul așteptat (atitudine
„senzorială‖ specifică persoanelor nevinovate care încearcă să demonstreze aces t lucru) sau
poate fi orientat spre reacția sa de răspuns (în acest caz se vorbește despre o atitudine „motorie‖,
specifică persoanelor vinovate care ș i-au creat un alibi). Timpul de reacție mai depinde și de alți
factori legați atât d e stimul, cât și de subiect, și anume: calitatea sen zorilor subiectului,
intensit atea stimulului și implicațiile sale afectogene, practica subiectului, vârsta sa, starea
emotivă sau afectivă în care se află precum și de starea de sănătate a acestuia.
Cel mai dificil pentru anchetator, atunci când nu este aj utat de prea multe probe într -o
cauză, este să stabilească nevinovăția unui suspect sau inculpat cân d acesta se comportă ca un
vinovat prin studierea atitudinii ace stuia pe parcursul a mai multor ascultări și evidențierea
motivelor care provoa că o asemenea stare emoțională, prin studierea com portamentelor sale
psihologice. Ca o primă posibilitate, motivele generatoare de puternice stări emoționale ar putea
fi coroborate cu starea af ectivă din momentul ascultării, starea de sănătate, habitatul conjunctural
în car e a trăit, implicațiile în plan social ale acuzării sale de săvârșire a unei infracțiuni, reput ația
de care s -a bucurat, echilibrul sau dezechilibrul psihologic ce -l caracterizează. Ca o a doua
posibilitate, stare sa emo tivă ar putea fi determinată de implicarea în comiterea faptei penale

39
pentru ca re este cercetat (fiind excluse persoanele bolnave psihic, afectate de cr iptoamnezie, etc.,
care nu sunt conștiente de propriile fapte).
În practică s -a constatat că se poate coopera în timpul anchetei cu o persoană labilă
emoțional, recurgându -se, de ob icei, la discuții introductive, colaterale motivului anchetării,
vizând profe sia, problemele de perspectivă, starea de sănătate, antecedentele etc. Acest di alog
introductiv are rolul de a ajuta persoana ancheta tă să se deconecteze de tensiunea nervoasă
existentă în mod normal într -o asemenea situație, să cree ze o anumită relație interpersonală între
cei doi, anchetator -ancheta t, să se inspire un anumit grad de încredere. O asemenea atmosferă îl
ajută să -și pună ordine în gân duri și se va simți despovărat de disconfortul psihic pe care îl aduce
situația sa.
Trecerea direct la chestionare, într -un mod oarecum „brutal‖ are ca rezultat inhibarea
emoțională a persoan ei anchetate, însoțită de toate manifestările neurov egetative și
micogestic ulare amintite, în special când suspectul sau inculpatul este minor, o persoa nă în stare
de convalescență, o femeie, un bătrân. Acesta se va comporta ca o persoană vinovată sau pur și
simplu îi va fi teamă să vorbească. O asemenea me todă denotă lipsă totală de profesionalism a
anchetatorului, șansele s ale de a afla adevărul crescând numai atunci când reușește să creeze un
clima t numai de încredere reciprocă, ascultând problemele celui anchetat și lăs ându -l să înțeleagă
că pot avea încredere unul în celălalt.
Suspectul ui sau inculpatul ui nevinovat , dacă i s -a creat un climat de încredere în organul
de cercetare penală și dac ă a fost încurajat să coopereze pentru aflarea adevărului va începe să
relateze declaraț ia sa cu o anumită natura lețe și dezinvoltură, însoțind afirmațiile cu argumente și
justificări de probe și mijloace de probă care să îi întărească decl arațiile. El își exprimă într -un
mod natural curiozitatea și surprinderea că a fost învinuit, își exprimă părerea despre cine ar
putea fi autorul faptei, răspunde prompt la întrebările ce i se adresează, etc.
Nu același lucru se întâmplă cu suspectul sau inculpatul care este și autor al faptei sau a
avut vreo contribuție la săvârșirea ei, el nu poate ignora motivul pentru care se a flă acolo
neavând capacitatea de comutare a preocupărilor sale.
Experiența practică a învederat că ce le două atitudini – a persoanei inocente și a celei
vinovate – se pot deosebi relativ ușor prin observarea și interpretarea manifestărilor psiho –
comportam entale și a reactivității acestora la întrebările directe în raport cu aspectele critice.
Așa cum fiecare caz este unic, având part icularități proprii, tot așa și personalitățile
suspec ților sau inculpaților sunt un ice, la fel vor fi și reacțiile acestora în fața organelor de
cercetare penală. De aceea este imperios necesar ca anchetatorul să aibă o anumită experi ență
practică în activitatea de interogare și fiecare caz să -l trateze cu seriozitate.

40
II.2. Personalitatea anchetatorului
Din perspectiva psiholo gică ancheta judiciara (urmarirea penală și cercetarea
judecătorească) reprezintă o relație interpersonală de tip special care reunește, de regulă, două
persoane cu intere se opuse: un anchetator (conducătorul anchetei) care caută să dezvăluie un
adevăr, ș i un anchetat ca re, de cele mai multe ori, caută să -l acopere, să -l ascundă sau să -l
prezinte într -o manieră care să limiteze cât mai mult consecințele care ar urma să decurgă .
În cadrul anchetei judiciare, orice demers pe care îl î ntreprinde anchetatorul t rebuie să
plece de la principiul prezumpției de nevinovăție, care asigură obiectivitate rezultatelor acesteia .
Tensiunea anchetei judiciare este comparabilă cu tensiun ea psihologică specifică unei
partide de șah, în care se confruntă doi parteneri cu stilu ri diferite: anchet atorul, tehnic, plin de
imaginație și infractorul viclean ș i speculativ. Privite pe ac este coordonate psihologice, stă rile de
tensiune generate de permanenta disputa a anchetatorului cu partenerii săi nu trebuie să
depașească cadrul lega l stabilit pentru ancheta judiciară, altfel se poate compromite întreaga
anchetă .
Perso nalitatea anchetatorului, intuiția profesională, experienț a acestuia este edificatoare
în interpretarea corecta a tabloului psihocomportamental al persoanei anchetate.
Pentru a atenua starea emoțională a ancheta tului (care poate fi amplificată de labilitatea
psihocomportamentală, de trecutul său infracț ional, de stare a de sănătate, de problematica critică
a cauzei pentru care este cercetat) se recomandă unele discuț ii introductive c u referire la situatia
familială, profesională, starea de sănătate, probleme de perspectivă , aptitudini, pasiuni etc. Astfel
se poate obț ine o deconectare a subiectului, o ―încălzire‖ a relaț iei interpersonale, care
favorizează chestionarea cu privire la cauza în speță (în aceasta fază se poate da un sfat, ev entual
se poate strecura o glumă ).

41
CAPITOLUL III. PREGĂTIREA ȘI DESFĂȘURAREA
ASCULTĂRII PERSOANELOR
III.1. Studierea materialelor existente în dosar
Este de preferat ca, înainte de or ice demers judiciar, anchetatorul să acorde un spațiu de
timp rezonabil pentru studierea materialului din dosarul cauzei. În literatura de specialita te 62 s-a
arătat, în mod constant, importanța pregătirii ascultării persoanelor vătămate în procesul penal,
fiind considerată activitatea imperios necesară aflării adevărului , aspect ce impune efectuarea ei
în toate împrejurările, indiferent de gradul de dificultate al cauzei penale și de modul cum a fost
constatată infracțiunea.
Studiul materialelor existente î n dosarul cauzei permite organului judiciar să stabilească
persoanele ce urmează a fi ascultate, valoarea materialului probator existent, problemele ce vor fi
avute în vedere la efectuarea altor activități de urmărire penală.
Din materialele cauzei se determină natura activității ilicite desfășurate, valorile lezate,
persoanele implicate, mecanismul de comitere a faptei, persoanele care au observat în totalitate
ori numai anumite secvențe ale activității ilicite, urmele existente și posibilitățile de valor ificare
în folosul anchetei, vârsta victimelor precum și întinderea prejudiciului cauzat.
De asemenea, trebuie să reiasă din materialele existente locul și timpul săvârșirii, modul
de acostare a victimei, direcția de unde au venit și în care au plecat agre sorii, dacă au folosit
arme ori substanțe chimice paralizante sau mijloace de transport, caracteristicile de identificare,
toate acestea în funcție de modul cum a perceput activitatea ilicită, în totalitate sau numai
secvențial, datorită punerii în stare d e neputință de a reacționa sau în stare de inconștiență.
Studiul materialelor existente la dosar va evidenția și starea de sănătate a victimei după ce
a fost agresată fizic, dacă a primit îngrijiri medicale, a fost internată într -o unitate medicală,
natura diagnosticului medico – legal, urmările activității ilicite, numărul de zile de îngrijire în
perspectiva soluției juridice.
Nu trebuie neglijată vârsta victimei și mai ales modul cum a fost acostată, știut fiind că
minorii și vârstnicii nu apreciază în m od corect pericolul la care se expun datorită credulități
excesive ori comportamentului provocator pe care îl afișează, în mod constant, minorii sub scutul
inocenței vârstei.
Un alt aspect esențial care trebuie să rezulte din studiul materialelor aflate l a dosarul
cauzei îl reprezintă natura și întinderea prejudiciului cauzat și posibilitățile de recuperare a
acestuia. În cazul prejudiciului moral partea civilă are căderea să -i determine limitele, în raport și
de unele vătămări corporale ce -i pot altera în fățișarea ori imaginea, în timp ce la prejudiciul

62 N. Volonciu, op. cit., vol. I, pag. 193.

42
material există unele criterii ce conduc la delimitarea sa, bazate pe valoarea bunului, uzura
existentă și beneficiul nerealizat, precum și perioada în care a fost deposedată de către infractor.
În ceea ce privește partea responsabilă civilmente trebuie identificată și introdusă în
procesul penal pentru a răspunde potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta
suspectului sau inculpatului.63
Materialele care vor fi studiate de organul de urmărire penală sunt: procesele verbale de
cercetare la fața locului, procesele verbale de constatare în flagrant a infracțiunii, planșele
fotografice, schițele, rapoartele de constatare tehnico – științifică sau de expertiză, rapoarte
informative, notițe, însemnă ri ale organelor de constatare, plângerea prealabilă, declarații ale
martorilor ocular etc. Problemele rezultate din studiul efectuat vor constitui temeiul de întocmire
a planului de ascultare.
Pe lângă cunoașterea materialelor cauzei, trebuie studiate și alte materiale respectiv,
literatura juridică de specialitate și din alte domenii de activitate, incidente sau conexe, precum și
practica judiciară.
Literatura juridică oferă posibilitatea de documentare cu privire la aspectele teoretice, și
la cele legat e de practica organelor judiciare în materie. Pe altă parte, având de cercetat, spre
exemplu, o infracțiune săvârșită întru -un sector de activitate productivă, organul de urmărire
penală trebuie să se documenteze cu privire la actele normative și la reglem entările interne
referitoare la organizarea și desfășurarea procesului de producție, la atribuțiile de serviciu ale
persoanelor în cauză, la relațiile dintre furnizori și beneficiari, la circuitul actelor financiar –
contabile.
Cunoașterea temeinică a întreg ului material al cauzei conferă organului de urmărire
penală o poziție superioară în timpul ascultării, contribuind la elucidarea temeinic ă a tuturor
problemelor cauzei . 64
Și această activitate, ca de altfel întreaga pregătire a ascultării, se efectuează cu maximă
urgență și operativitate, regulă tactică dominantă în cercetarea ș i soluționarea cauzelor penale .65
III.2. Desfășurarea ascultării persoanelor
III.2.1. Audierea propiu -zisă a persoanei vătămate
Activitatea de probațiune relevă importanța și util itatea declarațiilor participanților la
procesul penal, printre aceștia numărându -se și persoana vătămată, mai ales în împrejurări în care
fapta penală a fost săvârșită cu violență. Iată de ce, o importanță deosebită o are audierea
persoanei vătămate, alături de ascultarea martorilor și a învinuitului. Dialogul sau „duelul

63 N. Volonciu, p . cit., vol. I, pag. 193.
64 E. Stancu, op. cit., pag. 418.
65 I. Mircea, p. cit., pag 263.

43
judiciar‖ cu aceștia trebuie să se desfășoare în limitele prevăzute de lege, așa cum s -a văzut în
capitolul anterior, dar urmărind anumite reguli tactice criminalistice specifice.
Legea p rocesuală penală stabilește cadrul în care se efectuează ascultarea părții vătămate,
a părții civile și a părții responsabile civilmente.
Organul de urmărire penală are obligația de a chema pentru a fi ascultate, persoanele care
au suferit o vătămare fizic ă, morală sau materială prin săvârșirea infracțiunii și pe cele care
trebuie să răspundă pentru crearea prejudiciului. În desfășurarea acestei activități complexe, se
parcurge o succesiune de momente.
Prin reglementarea acestor momente s -a creat pentru cei care au sarcina administrării
mijloacelor de probă necesare, posibilitatea obținerii unor declarații veridice. Aceste momente
sunt: înfățișarea persoanei vătămate, verificarea identității sale, ascultarea cu privire la datele
personale, aducerea la cunoșt ință a posibilității de a participa ca parte vătămată în procesul penal
ori ca parte civilă sau de a renunța la aceste calități și de a depune mărturie, precum și dreptul de
a fi asistată de un apărător, în condițiile prevăzute de lege. Numai după aducerea la îndeplinire a
acestor obligații legale, se trece la ascultarea părții vătămate66.
Ascultarea părții vătămate parcurge de regulă trei etape:
– verificarea identității și ascultarea răspunsurilor cu privire la datele personale;
– relatarea liberă sau spontană ;
– relatarea dirijată sau ascultarea prin adresarea de întrebări.
Verificarea identității persoanei vă tămate reprezintă primul moment al audierii propriu –
zise. După ce organul judiciar s -a edificat cu privire la identitatea persoanei vătămate, îi aduce la
cunoștință acesteia faptele și împrejurările în leg ătură cu care va fi ascultată67.
Sfera întrebărilor prevăzute de lege poate fi lărgită prin formularea altor întrebări cu
caracter neutru. Asemenea întrebări, pe de o parte, deschid organului judiciar posibi litatea
cunoașterii unor date referitoare la anumite momente din viața sa, ocupațiile anterioare, diverse
pasiuni, modul de organizare a timpului liber, raporturile cu vecinii, cu colegii de muncă. Aceste
discuții, dezvăluind personalitatea victimei, ușure ază mult munca organului judiciar în privința
aplicării regulilor tactice pe parcursul audierii, precum și în aprecierea declarațiilor sale. De
asemenea, organul judiciar câștigă încrederea victimei și, drept urmare, aceasta devine mai puțin
emotivă și mai sigură pe cele relatate. În acest fel, se realizează contactul psihologic între
interlocutori, declarațiile pe care le face victima, apropiindu -se de realitatea celor întâmplate la
fața locului. Aceste întrebări au avantajul de a familiariza victima cu at mosfera în care se va
desfășura audierea și convingerea acesteia că organul judiciar este bine informat, ceea ce o poate

66 A. Ciopraga, op. cit., pag. 214.
67 I. Mircea, op. cit., pag. 264.

44
determina să renunțe la orice încercare de a -l induce în eroare, mai ales în cazul celor de rea –
credință.
Ținând seama de personalitate a victimei, nivelul ei de cultură, vârsta și pasiunile sale,
organul judiciar poate să orienteze discuțiile prealabile, prin întrebări discrete, spre probleme
care, din datele cunoscute o pasionează mai mult, în care se simte mai competentă și îi face
plăcere să discute despre ele.
Încă din această primă etapă, organul judiciar este obligat să respecte câteva reguli
tactice, cum ar fi: primirea persoanei într -o manieră corectă, crearea unui cadru de ascultare
sobru, lipsit de factori stresanți, ca re pot distrage atenția persoanei vătămate, precum și
comportarea organului judiciar, într-un mod calm, încurajator, fiind contraindicată atitudinea de
răceală, sfidare sau aroganță68.
Relatarea liberă sau spontană – începe prin adresarea unei întrebări de ordin general
menită să ofere posibilitatea părții vătămate, părții civile, de a declara tot ce știe cu privire la
faptele și împrejurările pentru a căror lămurire este ascultată. O asemenea întrebare temă, de
genul: „Ce cunoașteți în legătură cu fapta de… din data de… a cărei victimă ați fost?‖ permite
părții vătămate sau părții civile să relateze faptele, împrejurările, în succesiunea lor firească,
logică, fără ca declarația să fie limitată în vreun fel prin intervențiile celui ce efectuează
ascultarea .
Atât literatura de specialitate cât și practica judiciară au consacrat regulile tactice de care
trebuie să țină cont organul judiciar, care efectuează ascultarea, pentru a realiza scopul acestei
activități. Dintre acestea enumerăm:
– Ascultarea persoanei vătă mate cu răbdare și calm, fără a fi întreruptă, chiar dacă
aceasta relatează faptele cu lux de amănunte, unele fără semnificație în lămurirea cauzei.
Limitarea expunerii la aspectele importante comportă neajunsul de a nu sesiza aspectele care
prezintă impo rtanță atât pentru victimă cât și pentru organele judiciare; expunerea la adăpost de
intervențiile inoportune ale organului judiciar, oferă părții vătămate posibilitatea concentrării
eforturilor, a dirijării atenției asupra faptelor, astfel cum acestea au fost percepute și memorate;
întreruperea părții vătămate are adeseori un efect defavorabil asupra declarațiilor deoarece, astfel
de intervenții, mai cu seamă în cazul părții vătămate cu un nivel cultural redus, au drept urmare
dezorientarea, pierderea firu lui expunerii. În situațiile în care prin expunerea liberă părțile se
îndepărtează de obiectul cauzei ori expunerea este confuză organul judiciar poate interveni
pentru ca acestea să revină la subiect;
– Evitarea oricărui gest, reacție, mimă sau expresie, ma i ales ironică, prin care se aprobă

68 I. Mircea, op. cit., pag. 265.

45
sau se resping declarațiile persoanei vătămate sau ale părții civile, evitarea apostrofării sau
oricăror aprecieri cu privire la posibilitățile de a percepe, memora sau reproduce faptele sau
împrejurările cu privire la care este ascultată;
– Ajutarea ei cu mult tact, fără a o sugestiona sub nici o formă, dacă nivelul intelectual,
cultural, împiedică persoana vătămată să facă o relatare liberă cât de cât coerentă;
– În timpul relatării libere, organul judiciar își va nota as pectele semnificative, ca și
eventualele contraziceri sau neclarități în expunere, pe care le va lămuri, în etapa următoare, prin
întrebările pe care le va adresa părților.
În procesul ascultării victima trăiește o oarecare stare emoțională, determinată d e
suportarea nemijlocită a urmărilor infracțiunii, și redată de relatări întrerupte din loc în loc de
trăiri lăuntrice, exteriorizate prin pauze în expunere, reluare de idei sau repetări de fraze, precum
și prin mimică și gesticulații. Din aceste exteriori zări se poate desprinde străduința sa de a
prezenta acele aspecte ale cauzei care îi sunt favorabile sau care evidențiază mai bine adevărul.
De aceea, organul judiciar trebuie să supravegheze neîntrerupt comportarea victimei în timpul
expunerii, spre a obs erva pauzele în expunere sau graba de a relata anumite aspecte, mimica
precum și ridicarea ori coborârea tonului vorbirii69.
Expunerea liberă a faptelor, mai cu seamă când privește un volum mare de informații sau
date care comportă un anumit grad de complex itate, nu înseamnă o simplă înșiruire a
fenomenelor în forma în care au fost percepute, ci un proces activ de gândire, în care informațiile
memorate sunt supuse unor modificări, restructurări. Această particularitate a reproducerii se
poate repercuta atât într-o direcție favorabilă, cât și într -una defavorabilă relatării spontane.
Astfel, influențează adeseori într -un sens defavorabil asupra declarațiilor, expunerea
faptelor într -o formă schematică, comprimată, dimpotrivă expunerea în ordinea în care au fo st
percepute, evocarea ordonată, detailată a faptelor au influență pozitivă asupra declarațiilor părții
vătămate .
Din punct de vedere tactic relatarea liberă ori spontană prezintă mai multe avantaje,
dintre care enumerăm: povestind ceea ce consideră că ar interesa cauza, părțile pot prezenta
fapte, date, împrejurări, detalii, necunoscute de organul de urmărire penală până când efectuează
ascultarea; părțile pot prezenta elemente din care să rezulte săvârșirea altor infracțiuni de către
învinuit -inculpat; pe parcursul relatării libere sau spontane, organul de urmărire penală are
posibilitatea să studieze persoana ascultată, să observe modul cum își formulează expunerea,
siguranța cu care prezintă faptele ori împrejurările sau, dimpotrivă, ezitările și omisiun ile ce
apar, încercările de a completa anumite lacune din succesiunea faptelor, interesul pentru a relata

69 C. Aionițoai e, V. Bercheșan, op. cit., pag. 161.

46
într-un anumit mod, să explice cauzele afirmațiilor neconforme cu realitatea, să aprecieze buna
ori reaua – credință a acesteia.
Relatarea dirijată sau ascultarea prin adresarea de întrebări, u ltima etapă a audierii nu are
teoretic caracter obligatoriu. În practică însă, sunt numeroase cazuri în care organul judiciar este
nevoit să formule întrebări întrucât relatarea liberă este lacunară ori nu a rezolvat problemele
stabilite în faza pregătitoare.
Formulare a de întrebări este necesară pentru lămurirea unor aspect neclare, confuze,
datorate unor multiple cauze. Astfel, uneori, omisiunea cu ocazia relatării libere a unor aspecte,
poate avea caracter deliberat când, partea vătămată, cu rea -credință, trece sub t ăcere fapte sau
împrejurări binecunoscute70.
Obținerea răspunsurilor dorite este co ndiționată de inteligibilitatea limbajului, de modul
de formulare, de termenii prin care se ex primă întrebarea, mai cu seamă în cazul întrebărilo r ce
comportă un anumit grad de complexitat e. Asemenea întrebări trebuie formul ate într -un limbaj
pe înțelesul celui ascultat, astfel încât, să fie accesibile ș i părții vătămate cu un grad de instrucție
mai redus. Atât conținutul de idei pe car e îl implică întrebarea, cât și formularea însăși, treb uie
adaptate nivelului de cultură, posibilităților de înțelegere ale celui ascultat, altfel audierea nu -și
realizează obiectivele propuse.
Întrebările vor viza strict faptele percep ute de persoana vătămată nu vor conține elemente
de intimidare, de punere î n dific ultate a acesteia, iar tonul pe care sunt adresate nu trebuie să
sugereze răspunsul71.
Fiecare întrebare trebuie să decurgă, în mod firesc, din cea anterioară astfel încât
adresarea unei întrebări să fie pr egătită de cea care a precedat -o, să permită precizarea succesivă
a împrejurărilor rămase nelăm urite în urma expunerii libere.
Potrivit literaturii de specialitate într ebările pot fi: temă, problemă, detaliu. În această
etapă vor fi folosite întrebări le detaliu, care se subdivid în raport cu scopul și aspectele ce trebuie
lămurite, astfel:
– de completare în cazurile în care persoana vătămată relatează mai puțin decât ceea ce a
perceput în mod real. Caracterul incomplet al declarațiilor obținute pe calea relatării libere
rezultă din cauze obiective sau subiective diverse: recepție distorsiona tă, memorare incompletă,
redare intenționată cu omiterea unor aspecte semnificat ive, atit udini de reacredință .72 Prin
intermediul primei grupe de î ntrebări organul judiciar poate să clarifice raporturile anterioare
dintre victimă și infractor, dacă s -au cunoscut sau nu, de când, cu ce ocazie, prin cine, după

70 E. Stancu, op. cit., pag. 425.
71 144 E. Stancu, op. cit., pag. 425.
72 E. Stancu, op. cit., pag. 426.

47
aprecierea sa – motivele faptei, pe cine cunoaște din anturajul a cestuia, conduita infractorului
anteri oară săvârșirii infracțiunii;
– de precizare vizând acele aspec te la care persoana vătămată s -a referit dar lipsa de
claritate impune unele detalieri. Ceea ce ap ropie întrebările de precizar e de cele de completare
este împrejurarea că atât unele, cât și celelalte își au punctul de plecare î n omisiunile făcute de
persoana vătămată cu ocazia relatării libere a faptelor. Cee a ce le atribuie un caracter de sine
stătător este faptul că întrebările de comp letare privesc acele aspecte la care persoana vătămată,
dintr -un motiv sau altul , nu a făcut referire în cursul expunerii, nu a făcut vorbire de ele, în
vreme ce î ntrebările de precizare vizează acele aspecte la care persoana vătămată s -a referit, dar
lipsa de precizări necesită unele clarificări. Acest gen de întrebă ri se referă la aspecte a parent
secundare, destinate circumstanțierii de mod, timp și loc privind producerea infracțiunii .
– ajutătoare, destinate reactivării memoriei și înlăturării denaturărilor sau
transformărilor. Procedeul tactic îl constituie rea mintirea prin asociați e de idei, aso ciație prin
contin uitate, ce reprezintă acele legături dintre obiecte și fenomene determinate de
simultaneitatea producerii lor în timp și spațiu. Dacă persoana ascultată nu rec urge singură la
acest procedeu, organul judiciar îi poate sugera ideea asocieri i faptului temporar uitat unor alte
fapte aflate în contin uitatea spațială și temporară.
– de control, destinate verificării unor afirmații sub raportul exactității și veridicității;
Acest gen de între bări este util întrucât permite verificarea poziției de f idelitate sau de
nesincer itate pe care o adoptă persoana vătămată. Principalul neajuns al interogatoriului îl
constituie posibilitatea de sugestionare a persoanei ascultate73. Suge stia conduce la acceptarea
fără examen critic a ideilor altor persoane. Într ebările ce pot sugera un anumit răspuns sunt
denumite, îndeobște, ten dențios sugestive. Astfel, sunt întrebările care fie incriminează, fie
provoacă un anumit răspuns scon tat și dorit de cel ce efectuează ascultarea, fie, în sfârș it,
îngrădesc libertatea pă rții vătămate la una dintre alternativele pe care le indică întrebarea.
Ascultarea răspunsurilor la întrebări presupune, obliga toriu, respectarea unei conduite
tactice specifice, a unor reguli tactice cum ar fi: ascultar ea victimei cu atenție și serioz itate,
evitându -se gesturile de enervare, expresiile ori gesturi le de aprobare sau dezaprobare; evitarea
reacțiilor bruște la contradi cții, agitări, incoerențe, fără exteriorizarea surprinderii ori
nemulțumirii; observarea cu atenție dar fără ostentație a modului în care reacționează partea
vătămată la întrebări sau dac ă au apărut indicii de posibilă nesinceritate.
Relatarea liberă sau spontană va clarifica problema refe ritoare la folosul obținut ca
urmare a săvârșirii faptei, natura și destinația acestuia. Ascultarea constituie și un prilej de
cunoaștere în scop ul determinării bunei sau relei credințe, pentru că din punct de vedere

73 150 E. Stancu, op. cit., pag. 116.

48
procesual poziția sa este foarte apropiată cu cea a învinuitului sau inculpatului, ceea ce impune
folosirea unor procedee tactice specifice în vederea aflării a devărului. În mod necesar se va
parcurge și ultima etapă a ascultării, iar dintr e întrebările folosite, cele de detalii ocupă o pondere
însemnată.
Formulările abordate în literatura de specialitate lasă cale liberă folosirii unor procedee
tactice și în ascultarea părților î n cadrul procesului penal, deși acestea sunt specifice ascultării
suspectului sau inculpatului care poate uza de mijloace necinstite, de inducere în eroare, pe rfide
sau imorale, la adăpostul prezumției de nevinovăție. Din practi ca or ganelor judiciare a rezultat că
folosirea procedeelor tactice nu este specific ă întotdeauna ascultării suspectului sau inculpatului,
ci numai în ca zul acelora care fac declarații contradictorii, ireale sau retractează cele ant erior
declara te, aspecte care-i situează în categoria persoanelor de rea -credință.
Dar nu numai reaua -credință constituie prilejul folosirii procedeelor tactice în ascultarea
persoanelor în cadrul procesu lui penal, ci și unele erori de percepere, memorare și redare pot
conduce la declarații necorespunzătoare. Pe bună dreptate se afirmă că atunci când că organul
judiciar e confruntat cu reaua-credință sau cu buna -credință a celor ascul tați, finalitatea urmărită
prin aplicarea procedeelor tactice este invariabil ace eași: obținerea un or declarații sincere, fidele
și complete . Procedeele tactice constau în folosi rea unor stratageme adaptate personalității celui
ascult at pentru a înfrânge rezistența opusă, și a nimici linia defensivă adoptată până atunci,
determinându -l la relatarea adev ărului.
Revenind la tema în discuție partea vătămată și partea civilă pot exage ra datele privitoare
la prejudiciul cauzat, îngre unând poziția inculpatului și a părții civilmente responsabile. Dar și
acestea din urmă se pot situa pe o poziție negativă afirm ând, că bunurile pretinse ca fur ate nu au
existat în cantitatea reclamată ori au fost împrumutate învinuitului. În asemenea situații organului
judiciar îi revine sarcina efectuării în condiții obiective și de bună calitate a examinării
criminalistice a loc ului faptei și a altor activități de cercetare penală în vederea determinării
împrejurărilor negati ve și pentru stabilirea naturii relațiilor anterioare dintre învinuit și partea
vătămată.
Pentru persoanele de bună -credință care deși bine intenționate în relatarea adevă rului, dar
mai presus de voința lor, comit erori, inexactități, procedeele tactice constituie un ajutor concret
și eficient în obținerea unor declarații complete și fidele.
Verificarea declarațiilor părților vătămate este absolut necesară pentru stabilirea
veracității lor și aprecierea corectă a depoziției. Verificarea se va face prin compararea
declarațiilor persoanei vătămate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, precum și
prin efectuarea unor activități de urmărire penală, cum ar fi: ascultarea martoril or, învinuiților

49
(inculpaților), confruntările, constatările tehnico -științifice ori expertizele, reconstituirile,
cercetările locului faptei etc.
III.2.2. Audierea propiu -zisă a martorilor
Ascultarea, în calitate de martor, a persoanei care are cunoștință despre o anumită faptă
sau împrejurare, în legătură cu cauza penală, respectiv informația obținută prin mărturie este de
natură să servească aflării adevărului.
Din perspectivă deontologică, pentru realizarea unui act de justiție de calitate, ascultarea
persoanelor în calitate de martor sau în orice altă calitate procesuală, de către organele de
urmărire penală sau de instanțele de judecată, indiferent de poziția acestora în procesul penal, nu
poate fi concepută fără stăpânirea unor cunoștințe serioase de tactică criminalistică, dar și de
psihologie judiciară .
Audi erea propriu -zisă a martorilor reprezintă momentul în care devine pregnant rolul
regulilor de efectuare a acestui act procedural, act cu largă rezonanță. Ascultarea unui martor – și
aici avem în vedere, cu preponderență, împrejurarea în care martorul se af lă la prima ascultare,
atât în fața organelor de urmărire penală, dar și a instanțelor de judecată – parcurge trei etape
principale, guvernate, pe lângă regulile procesuale penale și de reguli tactice criminalistice în
etape distincte: etapa identificării martorilor, etapa relatării libere și etapa formulării de întrebări,
de ascultare a răspunsurilor date de martor.
Pregătirea ascultării martorului – sub raport tactic criminalistic – se va face în funcție de
obiectivele anchetei și activitățile destinate s oluționării lor, așa cum au fost ele planificate de
organul judiciar în vederea aflării adevărului .
După stabilirea problemelor ce se cer clarificate sau verificate, va fi stabilită ordinea de
ascultare a martorilor. De regulă, martorii principali, cei car e au perceput nemijlocit faptele, vor
fi ascultați înaintea martorilor indirecți care au obținut datele prin mijlocirea altor persoane sau,
pur și simplu, din zvon public.
Ordinea de ascultare se mai stabilește și în funcție de natura relațiilor dintre mar tor și
părțile din proces, ca și în funcție de poziția lor față de cauză. Potrivit specificului sau
complexității anchetei, ascultarea martorilor se poate efectua fie înainte, fie după ascultarea
învinuitului sau a persoanei vătămate.
La stabilirea ordinii de audiere a persoanelor se are în vedere, totodată, și posibilitatea
verificării declarațiilor învinuiților, ale altor martori, ca și susținerile victimelor infracțiunii.
Din practica judiciară s -a desprins regula potrivit căreia ascultarea martorilor pa rcurge
trei etape:
– verificarea identității și ascultarea cu privire la datele personale;

50
– relatarea liberă sau spontană ori ascultarea narării, redării faptelor sau împrejurărilor
percepute;
– adresarea de întrebări de către organul judiciar și ascultarea răspunsurilor.
Verificarea identității și ascultarea c u privire la datele personale presupune adresare
unor întrebări referitoare la datele personale și ascultarea răspunsurilor primite în legătură cu cele
solicitate.
Opinăm că verificarea identității mar torului trebuie efectuată și în situațiile cân d acesta
este cunoscut, constit uind o luare de contact în sens psihologic, iar pentru situațiile când exi stă
îndoială asupra identității martorului, aceasta poate fi stabilită prin orice mijloc de probă, în
primul rând pe baza actelor ce servesc la dovedirea s tării civile în scopul e vitării substituiri lor de
persoane. S -a admis că74, din considerente de ordin tactic, sfera întrebărilor referitoare la
identitate poate fi e xtinsă în beneficiul său ori al organului judi ciar.
După ce s -a edificat cu privire la identit atea martorului legea in stituie obligația organului
judiciar de a cunoaște rapor turile martorului cu părțile și dacă a suferit vreo pagubă de pe urma
infracțiuni i. Unele din aceste raporturi – calitatea de soț sau rudă apropiată cu învin uitul sau
inculpatul, cu partea vătămată r aporturile de dușmănie, amiciție e tc. dintre martor și părți sunt
cunoscute de organele judiciare în virtute a activității cotidiene sau din relatările altor martori. În
conformitate cu prevederile ART. 117 (1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calit ate de
martor următoarele persoane:
a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului
sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului.
Înainte de a fi ascultat martorul depune jurământul potrivit convi ngerilor sale religioase,
invocând divinitatea pentru cei ce cred în ea, martorii de altă credință depun jurământul fără
invocarea divinită ții, iar cei care din motive de conștiință sau de confesiune nu depun jurămân tul
se obligă în fața instanței că va spune adevărul și nu va ascunde nimic d in ceea ce știe. După
depunerea jurământului sau, după caz, rostirea formulei specifice pentru martorii care din
motivele arătate nu depun jurământul, li se pune î n vedere că dacă nu spun adevărul săvârșesc
infracțiunea de mărtu rie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de legea penală.
Relatarea liberă sau spontană debutează prin adresarea unei întrebări generale 75care oferă
posibilitatea martor ilor să declare tot ceea ce ști în legătură cu faptele sau împrejurările pentru a
căror lămurire au fost solicitați să depună. Reproducerea este un proces activ de gândire, în care
informațiile memorate sunt supuse unor modifică ri, restructurări. Ascultarea sub forma relatării

74 N. Mitrofan ș.a., Psihologie Judiciară , Editura Șansa, București, 1994, pag. 107 –108.
75 E. Stancu, op. cit., pag. 390

51
libere se poate repercuta favorabil asupra declarației martorului atunci când expunerea este
făcută în ordinea în care au fost percepute faptele și împrejurările cauzei, arătând siguranță și
claritate în evocarea lor sau, dimpotrivă, este defavorabilă când povestirea martorului este
schematică, comprimată după o altă versiune decât cea în care s -a realizat perceperea
evenimentului judiciar.
În timpul relatării libere organul judiciar are posib ilitatea cunoașterii martorului din
modul în care face expunerea celor percepute, siguranța cu care prezintă faptele și împrejurările,
ezitările, erorile, revenirile asupra unor aspecte din declarațiile făcute, precum și din robustețea
argumentelor înfățiș ate. Cele constatate de organul judiciar în timpul relatării libere constituie
premisa folosirii planului inițial de ascultare, iar în unele situații se impune adaptarea acestuia la
oferta martorului pentru etapa adresării întrebărilor.
S-a subliniat în mo d constant rolul pe care îl are atmosfera propice relatării, creată de
organul judiciar care adopt ă o conduită tactică adecvată76 fiecărui martor, ale cărei coordonate de
rezistență sunt următoarele:
– răbdare și calm în ascultare chiar și în situațiile când cele relatate nu au semnificație
pentru cauză, fiind cunoscute de anchetator din alte surse;
– evitarea oricăror gesturi sau reacții de aprobare sau respingere a celor afirmate sau
infirmate de martor, inclusiv a apostrofărilor;
– evitarea oricăror aprecieri cu privire la posibilitățile de percepere, memorare și
reproducere ale martorilor în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru care sunt
ascultați.
Se pune totuși problema dacă martorul în timpul relatării libere poate fi întrerupt și care
pot fi motivele unei asemenea conduite. Întreruperea relatării libere constituie o excepție și se
produce în situațiile în care martorul se îndepărtează de la subiect, recomandându -i să se refere la
obiectul cauzei în care este ascultat.
Reproducerea evenimentului judiciar de către martor sub forma relatării libere poate fi
influențată de mai mulți factori, dintre care enumerăm: imaginația, gândirea, limbajul, atenția,
vârsta, uitarea ș.a. Martorul trebuie prevenit că relatarea sa va fi circumscrisă unei anumite fapte,
atrăgându -i-se atenția să nu confunde împrejurările faptice la care a asistat cu e lemente ce aparțin
altor fapte penale.
Denaturările apărute în relatarea liberă vor constitui temeiul ascultării pe bază de
întrebări. Aceste denaturări pot avea ca sursă principală erorile, iluziile sau cele bazate pe
fenomenul repetiției, specific martor ului ocular care așteaptă să f ie chemat în fața autorităților
pentru a fi audiat, motiv pentru care își învață bine lecția „rotunjind‖ informația inițială.

76 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag.140.

52
În literatura de specialitate 77sunt prezentate avantajele și dezavantajele ascultării sub
forma rela tării libere. Între avantaje pot fi enumerate: reducerea considerabilă a influenței pe care
organul judiciar o poate exercita asupra martorilor și crearea cadrului propice ascultării, martorul
dobândind încredere în sine și în cel care îl ascultă; evidenți erea limitelor cunoștințelor
martorilor cu privire la împrejurările cauzei și persoana care a săvârșit infracțiunea, în sensul că
din noianul de informații martorul nu poate reda decât o cantitate mai mică, aspect pus pe seama
rolului factorilor obiectivi și subiectivi în realizarea percepției și cel al atenției în formarea
declarației; posibilitatea oferită organului judiciar de a realiza cunoașterea persoanei ascultate,
vizând nivelul de dezvoltare, temperamentul, instrucția, emotivitatea etc.
Relatarea liberă nu epuizează toate aspectele referitoare la infracțiune sau la făptuitor, iar
declarațiile martorului nu acoperă sfera tuturor împrejurărilor pe care le cunoaște, aspect datorat
mai multor cauze dintre care enumerăm : omisiunea deliberată specifică martorului de rea –
credință care trece sub tăcere fapte sau împrejurări bine cunoscute; omisiunea nedeliberată,
involuntară se produce în situația când martorul nu intuiește utilitatea unor aspecte , fapte sau
împrejurări etc. pentru aflarea adevărului și de aceea nu le amintește, dar ceea ce a considerat
lipsit de importanță din punctul său de vedere, se dovedește a fi important pentru organul
judiciar; omisiunile se datorează scăpării din vedere, s ituație ce apare mai ales în cazul martorilor
emotivi sau a celor care întâmpină dificultăți în exprimarea ordonată a ideilor.
În cazul expunerii libere martorul se referă la acele împrejurări pe care și le amintește cu
ușurință, care stăruie în memoria sa . Dar aceasta nu înseamnă că aspectele omise au dispărut din
memorie, că nu pot fi restabilite cu ajutorul întrebărilor adresate de organul judiciar. Se afirmă
78că martorul poate fi ajutat dar nu influențat în depoziția sa. . Adresarea de întrebăr i de către
organul judiciar și ascultarea răspunsurilor este o etapă careare caracter facultativ spre
deosebire de primele două care sunt obligatorii. Strategia ascultării în această etapă se stabilește
avându -se în vedere, în principal, poziția martoril or ascultați. În cazul martorilor de bună
credință care, în cadrul relatării libere, au avut omisiuni sau probleme insuficient clarificate,
confuzii ori afirmații contradictorii, li se adresează întrebări de precizare și verificare pe
marginea acestor aspe cte. Scopul acestora este de a ajuta martorii să -și amintească detaliile
necesare lămuririi complete a împrejurărilor cu privire la care sunt ascultați.79
Întrebările pot fi cele prevăzute în planul întocmit inițial sau cele care l -au îmbunătățit ca
urmare a ascultării relatării libere. Obținerea unor răspunsuri care să completeze relatarea liberă
este condiționată de modul de comunicare dintre martor și organul judiciar, de mesajul pe care -l

77 164 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag. 140.
78 E. Stancu, op. cit., pag. 391.
79 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag. 141.

53
conține întrebarea, felul în care este înțeleasă, limbajul folosit care nu trebuie să depășească
nivelul de instrucție sau de cultură la martorului.
Principalele avantaj e 80 ale ascultării dirijate sunt: elimină confuziile și contrazicerile pe
care martorii le -au făcut în relatarea liberă și pot fi stabilite cauzele acestora; oferă posibilitatea
celui care a condus ascultarea de a ajuta martorii să -și amintească unele împr ejurări uitate;
elimină posibilitatea martorilor de a se abate de la împrejurările care interesează cauza sau de a
se opri la probleme nesemnificative, ignorându -le pe cele esențiale; constituie un mijloc
important pentru obținerea de date necesare cunoașt erii personalității martorilor, precum și a
sentimentelor pe care le au față de faptă și făptuitor; constituie metoda de bază în demascarea
martorilor de rea -credință care vor să ascundă, în mod deliberat, anumite împrejurări cunoscute.
Principalele dezava ntaje 81 ale ascultării dirijate sunt: nu permite evidențierea limitelor
cunoștințelor martorilor, aceștia străduindu -se să răspundă cât mai exact la întrebările ce le sunt
adresate; martorii pot crede că organului judiciar îi sunt cunoscute deja toate împr ejurările
cauzei, iar de la ei nu sunt necesare decât anumite precizări, ceea ce îi determină să nu -și extindă
răspunsurile și asupra altor date pe care le dețin.
O asemenea situație apare atunci când etapa relatării libere fie că a fost tratată cu
superfi cialitate, fie că a fost înlăturată, trecându -se direct la ascultarea pe bază de întrebări; prin
adresarea de întrebări martorul poate fi supus unui mare grad de sugestibilitate din partea
organului judiciar. Anumite întrebări pot determina declarații minc inoase în situațiile în care
martorii de teamă de a nu fi considerați de rea -credință, improvizează sau completează lacunele
din memorie cu deducții logice. La ascultarea martorilor se stabilesc întrebări separate pentru
fiecare martor în parte, fiind dete rminate de particularitățile cauzei, poziția martorilor, conținutul
relatării libere și aspectele care trebuie clarificate prin ascultarea dirijată. Întrebările care se
folosesc la ascultarea martorilor se clasifică în întrebări temă, întrebări problemă și întrebări
detaliu . Într -o altă opinie82 se consideră că în cazul ascultării dirijate se pot folosi întrebări de
completare, de precizare de reamintire și de control, fiecare întrebare conținând elemente
aparținând tipurilor enumerate, în sensul că o întreb are de reactivare (reamintire) a unor date
uitate poate conține și elemente de control.
Întrebările temă sunt specifice etapei relatării libere sau spontane, sunt foarte generale și
oferă posibilitatea martorilor să declare tot ceea ce cunosc sau consideră că interesează organul
judiciar, în legătură cu obiectul cauzei cu privire la care sunt ascultați.

80 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag. 141.
81 Idem
82 A. Ciopraga, Criminalistica…, pag. 219.

54
Întrebările problemă au o sferă mai mică de cuprindere, fiind menite să contribuie la
lămurirea unui aspect din multitudinea faptelor și împrejurărilor cuno scute de martori.
Întrebările detaliu, îngustează mult aria răspunsului, fiind folosite pentru obținerea unor
amănunte de natură să asigure verificarea afirmațiilor martorilor. Din categoria întrebărilor
detaliu fac parte întrebările de completare, de ref erință, de precizare, de reamintire și verificare.
Întrebările de completare așa cum le arată și denumirea se folosesc cu scopul de a stabili
faptele și împrejurările la care martorii nu au făcut referire, în cazul relatării libere.
Caracterul incomplet al mărturiei poate rezulta din relatarea martorului, care referindu -se
la unele aspecte care au însoțit un anumit eveniment judiciar, neglijează altele datorită tipului de
memorie (de scurtă durată sau de lungă durată). Caracterul incomplet al mărturiei mai poate
rezulta și din probele administrate până în acel moment care atestă existența sau inexistența unui
anumit fapt, iar prin adresarea întrebărilor de completare se urmărește verificarea exactității,
faptului stabilit prin unele mijloace de probă.
Întreb ările de precizare au scopul de a detalia, de a atribui exactitate acelor părți ale
depoziției care, au fost obținute pe calea relatării libere și suferă de unele imprecizii.
Întrebările de reamintire sau de reactivare, denumite astfel pentru ajutorul oferit
martorului de a restabili în memorie fapte și împrejurări temporar uitate. De regulă, asemenea
întrebări se bazează pe legea asociațiilor. Martorii sunt întrebați când s -a produs fapta în raport
cu unul din momentele cele mai importante din viața lor: căsătoria, aniversarea zilei de naștere,
etc. în general, activitățile legate de un interes oarecare se rețin mult mai bine și în urma unei
asemenea întrebări martorii vor putea fixa cu aproximație în timp fapta pe care a relatat -o.
Asemenea întrebări sunt considerate de referință pentru că fixează temporar fapte sau împrejurări
de fapt în raport de un anumit eveniment.
Întrebările de control (de verificare) sunt folosite pentru stabilirea siguranței martori lor în
declarații și dau organelor judiciare posibilitatea verificării martorilor sub raportul realității și
exactității celor declarate. Se apreciază că 83folosirea întrebărilor de control rezolvă următoarele
aspecte: poziția de sinceritate sau nesincerita te pe care se situează martorul și motivele care o
determină pe cea din urmă; sursele din care provin informațiile deținute de martor (rezultatul
percepției nemijlocite, mijlocite sau din auzite) necesare și utile în aprecierea valorii probante a
depoziție i; înlăturarea unor contradicții existente în declarațiile martorilor fie prin ascultarea altor
persoane care au perceput evenimentul judiciar, fie prin confruntare.
După ascultarea și evaluarea conținutului declarației martorului, organul judiciar constată
buna sau reaua credință a acestuia, criteriu important în adoptarea unor strategii de anchetă mai

83 A. Ciopraga, Criminalistica …, pag. 221 –222.

55
cu seamă în cazul ultimei categorii de martori. R eușita strategiilor este asigurată în bună măsură
de decelarea motivelor care au determinat reaua -credință, iar poziția martorului aflat într -o
asemenea situație îl apropie din punct de vedere psihologic de suspect sau inculpat.
În literatura de specialita te s-au făcut ierarhizări ale motivelor care determină reaua –
credință, propunându -se soluțiile de anihilare a unor asemenea comportamente menite să
determine buna credință și să adopte o poziție sincer ă prin care să declare adevărul . Tendința de
a face declarații mincinoase este determinată de anumite resentimente ale martorului față de
organul judiciar (ant ipatie, cauzată de raporturile anterioare dintre aceștia). În astfel de situații
este recomandabil ca audierea să fie efectuată de alt anchetator; mărturia mincinoasă poate fi
determinată de teama imprimată martorului datorită presiunilor, amenințărilor ex ercitate
împotriva sa ori a familiei sale. În astfel de situații organul judiciar trebuie să dea toate
asigurările că atâta timp cât se află sub protecție amenințarea nu -și va produce efectele, iar
programul de protecție în care este inclus exclude orice posibilitate de realizare a amenințării;
martorul este interesat material sau moral în cauza în care este ascultat fie datorită raporturilor în
care se află cu suspectul sau inculpatul, fie cu una din părți: soț sau rude apropiate, relații de
amiciție, de dependent profesională, de bună vecinătate. La ascultarea acestor martori organul
judiciar trebuie să aprecieze faptul că sunt bine cunoscute raporturile în care se află cu învinuitul
sau inculpatul ori celelalte părți, atenționându -i asupra consecințelor l a care se expun dacă vor
depune mincinos.
III.2.3. Audierea propiu -zisă a suspectului/inculpatului
Ascultarea suspectului /inculpatului este o activitate deosebit de importantă și ocupă un
loc special în rândul celorlalte activități legate de strângerea pro belor pe de o parte, datorită
informațiilor pe care le furnizează iar pe de altă parte, această activitate constituie prima
manifestare a dreptului de apărare al suspectului /inculpatului. Prin informațiile pe care le oferă,
deși în cele mai multe cazuri suspectul /inculpatul nu are interes să arate complet adevărul,
declarațiile lui cuprind numeroase aspecte ale infracțiunii cercetate (participanți, metode de
săvârșire și de acoperire sau ascundere a faptei, bunuri sau valori sustrase, împrejurări legate de
comiterea faptei) care, coroborate cu ansamblul probelor existente în dosar pot reda imaginea
fidelă a modului de săvârșire a faptei și, nu în ultimul rând, acestea servesc la justa soluționare a
cauzei.
Nu se poate începe interogatoriul judiciar fără a ști dacă persoana ce urmează să fie
audiată este persoana suspectă sau inculpată în cauza în care urmează a fi ascultată. Potrivit
dispoziț iilor legii procesuale penale 84 identificarea suspectului sau incul patului se realizează prin

84 I. Mircea, op. cit., pag. 270 .

56
adresarea de întrebări cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, numele și
prenumele părinților, cetățenia, studiile, situația militară, loc de muncă, ocupația, adresa,
antecedente penale și alte date necesare stabilirii situației sale personale. Dacă din documentele
doveditoare ale identității ori din declarațiile suspectului sau inculpatului nu rezultă clar
identitatea sau există suspiciuni cu privire la aceasta, se poate apela la băncile de date existente la
nivelul serviciilor de poliție.
Se apreciază ca benefică etapei analizate folosirea unor date biografice, activități
anterioare săvârșirii infracțiunii, preocupări marcante în viața socială care au menirea
deconectării suspectului sau inculpatului și aten ționarea că persoana sa este bine cunoscută.
Asemenea aspecte au rol dezarmant asupra suspectului , făcându -l să creadă că organul
judiciar dispune de suficiente date pentru a -i demonstra vinovăția, dacă cunoaște și aspectele
care nu au legătură cu fapta în care este cercetat.
Inteligența de contact a anchetatorului îi permite dezvoltarea dialogului cu suspectul sau
inculpatul în camera de anchetă, reușind să -l deconecteze de la tensiunea emoțională specifică
întâlnirilor oficiale cu autoritățile judiciare. Înainte de a trece la următoarea etapă organul de
urmărire penală aduce la cunoștința suspectului sau inculpatului dreptul său de a fi asistat de un
apărător ales sau numit din oficiu, aspect ce va fi menționat în conținutul declarației. Dacă
suspectul sau inculpatul are un avocat care -i reprezintă interesele va apela la serviciile acestuia,
în caz contrar va fi asistat de un avocat numit din oficiu în cazurile de asistență obligatorie , iar
dacă refuză asistența juridică se va face mențiune expresă în decla rație. După îndeplinirea
obligației amintite, în prezența apărătorului este adusă la cunoștință învinuirea prin mijlocirea
unei întrebări temă, fiind solicitat să dea explicații cu privire la vinovăția sau nevinov ăția sa. Din
punct de vedere tactic este fo arte important cum se realizează contactul interpersonal în cabinetul
de anchetă.
Ascultarea rel atării libere este guvernată de unele reguli t actice 85 a căror sorginte o
aflăm în dispozițiile legii procesuale penale, astfel: relatările suspectului sau inculpatului nu pot
începe cu citirea sau reamintire a declarațiilor date anterior ; suspectul sau inculpatul nu poate
prezenta ori citi o declar ație scrisă mai înainte, însă se poate servi de unele însemnări pentru
amănuntele greu de reținut; fiecare sus saupect inculpat este ascultat separat; suspectul sau
inculpatul este mai întâi lăsat să declare tot ce știe în cauza în care este interogat.
În literatura de specialitate 86 s-a cristalizat conduita anchetatorului specifică aceste
faze, concretizate în: lăsarea suspectului sau inculpatului să povestească tot ce crede el că are
legătură cu învinuirea care i se aduce, chiar dacă cele prezentate nu su nt sincere. Întreruperea

85 . Stanc u, op. cit., pag. 441,
86 T. Butoi, I. T. Butoi, op. cit., pag. 249.

57
relatării constituie o excepție ce devine operabilă numai când se îndepărtează de la subiectul
expunerii, s olicitându -i să revină la fondu problemei; notarea aspectelor omise, ezitărilor,
contrazicerilor care vor constitui temeiuri pentru folosirea întrebărilor; studierea suspectului sau
inculpatului oferă o șansă în plus pentru realizarea cunoașterii; să dovedească stăpânire de sine,
răbdare, calm, în general o atitudine care să nu trădeze în nici un fel, resentimentele față de cel
ascultat.
Din practica judiciară s -a desprins tendința fireas că a suspectului sau inculpatului de a
se sustrage de la sancțiunea care îl amenință, folosind cele mai abile mijloace pentru inducerea în
eroare a organului judiciar: poate refuza să facă declarații sau poate retracta declarațiile inițiale
fără ca vreuna din aceste atitudini să fie sancționată de lege.
La ascultarea prin adresarea întrebărilor s e apreciază că concură mai mulți factori, dintre
care enumerăm: modul cum sunt formulate întrebările, momentul folosirii acestora, materialul
probator, și nu în ultimul rând conduita persoanei ascultat e.
Din practica judiciară s -au concretizat patru tipuri de atitudini adoptate în anchetă de
către suspecți sau inculpați, astfel: recunoaște infracțiunea pentru care este suspect at; respinge
suspiciunea și contestă temeinicia probelor; ascunde adevărul pri n recunoașterea altor fapte
penale cu pericol social scăzut; refuză să facă declarații. Facem precizarea că suspectul sau
inculpatul poate recurge la una sau toate atitudinile invocate, iar sancțiunea penală nu are
incidență asupra sa deoarece, până la pro nunțarea unei hotărâri definitive, se bucură de prezumția
de nevinovăție.
În cazul suspecților sau inculpaților sinceri, ale căror declarații conțin erori, scăpări sau
neconcordanțe întrebările folosite de anchetator sunt preponderent de completare, verifi care sau
referință al căror scop îl constituie întregirea declarației obținute în faza relatării libere. Așa cum
am arătat întrebările trebuie să îndeplinească unele condiții menite să asigure răspunsurile
necesare stabilirii adevărului.
În mod firesc într ebările care vor iniția dialogul sunt cele prevăzute în planul de ascultare,
dar pot fi și alte întrebări deduse din relatarea liberă, în funcție de poziția suspectului sau
inculpatului față de faptă și de aspectele apărute pe parcursul ascultării.
Selecta rea întrebărilor depinde de poziția suspectului față de învinuirea care i se aduce;
recunoaște fapta, nu recunoaște, recunoaște parțial, refuzul de a face declarații.
Când suspectul sau inculpatul nu recunoaște învinuirea sau o recunoaște după care
retract ează cele declarate, pe lângă întrebările problemă se vor folosi întrebările deta liu și unele
procedee tactice 87 de ascultare care și -au demonstrat eficacitatea de -a lungul timpului.

87 E. Stancu, op. cit., pag. 443.

58
O tactică adecvată presupune adaptarea regulilor generale la fiecare cauz ă în parte, la
personalitatea celui ascultat și la poziția suspectului sau inculpatului față de suspiciunea care i se
aduce. În literatura de specialitate sunt cunoscute următoarele procedee tactice:
Tactica ascultării repetate la care organul de cerceta re penală recurge ori de câte ori se
găsește în fața unor declarații incomplete, contradictorii sau mincinoase. Acest procedeu constă
în ascultarea la anumite intervale de timp a suspectului sau inculpatului cu privire la aceleași
fapte și împrejurări, punându -se un accent deosebit pe amănunte. Această tactică se bazează
exclusiv pe întrebări de detaliu deși în literatura de psihologie judiciară există autori care tratează
în mod distinct „tactica folosirii întrebărilor de detaliu88‖.
Din practica judiciară se poate concluziona asupra eficienței procedeului mai cu seamă în
cazul suspecților cu experiență i nfracțională care se prezintă în fața anchetatorilor cu „temele
făcute‖, în sensul că repetă până la stereotipizare declarațiile pe care le va da în interog atoriu.
Deși strategia suspectului pare solidă, în substanța sa există unele inadvertențe, erori,
inconsecvențe care nu au suport logic, datorită lipsei argumentelor care să le susțină.
Tactica ascultării încrucișate constă în interogarea suspectului sau inculpatului de doi sau
mai mulți anchetatori în același timp, procedeu ce are ca scop destrămarea sistemului de apărare
al celui anchetat, care se situează pe poziția negării totale a faptei săvârșite. Avantajul este
reprezentat de faptul că suspectului sau inculpatului nu i se dă posibilitatea să pregătească
răspunsuri mincinoase, întrebările fiind adresate de fiecare anchetator alternativ, într -un ritm
susținut, alert. În cadrul acestui procedeu tactic de interogare este foarte importantă poziția
ocupat ă de anchetatori care trebuie să fie frontală, laterală stânga sau dreapta și puțin în spate, în
așa fel încât să nu fie observat vizual de către suspect , determinându -l pe acesta nu numai să
recepționeze auditiv întrebarea dar să se și întoarcă spre sursa sonoră, aspect ce contribuie la
dezorganizarea apărării.
Tactica întâlnirilor surpriză este folosită în cazul pluralității de infractori și devine
eficientă dacă se recurge la ea în momentele psihice care au o anumită tensiune, creată în mod
special de an chetator pentru a se obține declarații sincere. Procedeul constă în adresarea
anumitor întrebări suspectului sau inculpatului după ce suspectul a văzut că unul dintre complici
a fost introdus într -o încăpere alăturată (acest procedeu mai este cunoscut sub denumirea de
„tactica întâlnirilor neașteptate‖).
Tactica „complexului de vinovăție‖. Acest procedeu poate conduce la aflarea adevărului
cu ușurință în cazul persoanelor sensibile, melancolice. Conținutul procedeului constă în
adresarea alternativă a unor întrebări neutre (care nu au nici o legătură cu cauza), î n alternanță cu
întrebări ce au în conținutul lor cuvinte afectogene (critice) referitoare la fapta cercetată, precum

88 C. Aionițoaie, T. Butoi, op. cit., pag. 106 –109

59
și la rezultatele ei (numele victimei și al celorlalte persoane afectate de infra cțiunea comisă –
copii, soț, părinți –, denumirea bunurilor furate, etc.). Pentru realizarea scopului – obținerea unor
declarații sincere – este necesară observarea atentă a reacțiilor suspectului la întrebările adresate
(cu trimitere specială spre cele afe ctogene), întrucât reușita procedeului se bazează pe stimul
(întrebare) și reacția la acesta, care poate determina folosirea altor procedee tactice.
Ascultarea sistematică se folosește în c azul învinuitului sincer, pentru lămurirea întregii
problematicii a cauzei, cu deosebire în cele complexe. Procedeul se poate folosi și în cazul
suspecților nesinceri deoarece esența acestuia o constituie relatarea sistematică a secvențelor
pregătitoare, apoi săvârșirea și în cele din urmă
Folosirea probelor de vinovăție – este o strategie de anchetă distribuită aproape exclusiv
spre învinuitul nesincer care folosește toate posibilitățile sale ori cele oferite involuntar de
anchetator în vederea denaturării adevărului și îngreunării cercetărilor pentru a scăpa de
răspunde rea penală. Despre această categorie de suspecți se afirmă, cu justificat temei, că
recunosc numai atunci când sunt convinși despre temeinica probelor care îi acuză.
Ascultarea unui suspect sau inculpat despre activitatea celorlalți participanți la săvârși rea
infracțiunii – cunoașterea participanților la săvârșirea activității ilicite permite anchetatorului să
identifice veriga slabă cu care va începe ascultarea, solicitându -i să relateze despre activitatea
celorlalți, acreditându -i impresia că persoana sa interesează mai puțin.
Centrat pe o asemenea direcție suspectul poate da în vileag activitatea săvârșită de ceilalți
suspecți sau, dimpotrivă, va manifesta circumspecție, interesându -se ce au declarat aceștia,
conduită specifică înțelegerilor intervenite asupra comportamentului în anchetă în situația
identificării și ascultării.
Ascultarea cu privire la justificare a timpului critic desemnează perioada care precede
activitatea ilicită, durata acesteia și cea imediată finalizării rezoluției infracționale. Cu alte
cuvinte activitatea ilicită circumscrisă unui interval de timp, constituie segmentul principal al
sintagmei timp critic, la care se anexează perioada anterioară și cea ulterioară, a căror întindere
poate fi egală sau mai mică decât acesta.
Interogato riul psihanalitic c onstituie soluția care înlocuiește într -un viitor mai mult sau
mai puțin îndepărtat clas icul interogatoriu judiciar. Se afirmă că este inofensiv, curat, bazat pe
respectarea demnității umane și pe prezumția de nevinovăție, fiind un joc a l inteligenței practicat
cu mijloace psihologice, prilejuit de o discuție pe marginea evenimentului judici ar în cadrul
căreia persoana suspectă se poate apăra cu toate mijloacele, inclusiv cele nelegale. Interogatoriul
psihanalitic se fun damentează pe sint agma „omul se poate ascunde de mai multe, numai de sine
nu―.

60
III.3. Consemnarea declarațiilor persoanelor audiate
Declarațiile părților ascultate în cursul procesului penal, se consemnează în scris, potrivit
regulilor prevăzute de legea procesuală penală. Din conținutul declarației trebuie să rezulte datele
de identificare ale persoanei ascultate, mențiunea aducerii la cunoștință a posibilităților de
opțiune pentru una din calitățile procesuale, faptele și împrejurările săvârșirii infracțiunii,
persoana făp tuitorului, cuantumul pagubei produse prin infracțiune și suma cu care se constituie
parte civilă în process împotriva suspectului (inculpatului).
Consemnarea declarațiilor părții vătămate se va face într -o formă cât mai fidelă și precisă,
cât mai apropia tă de modul de exprimare a acesteia, cu excepția expresiilor vulgare sau triviale.
În practică, se manifestă tendința de reformulare a expresiilor părții vătămate, în situațiile când
exprimarea este greoaie, conține neologisme ori regionalisme de natură să altereze obiectivitatea
declarației sau să dea alt înțeles afirmațiilor făcute. Considerăm că pot fi reformulate numai acele
expresii vulgare, triviale care nu pot fi utilizate în cercetarea judecătorească și numai pe cale de
excepție unele regionalisme c ând nu pot fi explicate de cel ascultat. După terminarea declarației,
persoana vătămată semnează pe fiecare pagină.
Declarațiile trebuie să poarte data și viza organului judiciar în fața căruia au fost făcute
precum și semnătura apărătorului, dacă acesta a fost prezent la desfășurarea activității respective.
Dacă declarația a fost consemnată de organul de urmărire penală, aceasta se citește părții
vătămate, iar dacă își manifestă dorința de a o citi personal i se asigură această posibilitate89
În declarația persoanei de bună -credință se redă conținutul celor expuse fără a se mai
menționa întrebările și răspunsurile. Dimpotrivă, în situația persoanelor de rea -credință, trebuie
să se consemneze pe lângă răspunsurile date și întrebările adresate de organul de u rmărire
penală. Declarația nu trebuie să conțină ștersături ori modificări; dacă apar, trebuie confirmate în
scris, sub semnătură, de către cel care a făcut declarația și de organul judiciar fie în cuprinsul
său, fie la sfârșit. Dacă ulterior, partea vătăm ată, revine asupra declarațiilor se procedează la o
nouă ascultare, făcându -se mențiune despre aceasta și despre motivele care au determinat
retractarea primei declarații. Sunt și cazuri în care, persoana vătămată, refuză să semneze sau nu
poate semna prop ria declarație. În asemenea cazuri 90 legea prevede să se facă mențiune în
declarația scrisă. Se impun însă anumite precizări. Nu se pune în discuție cazul în care persoana
nu poate să semneze. Refuzul părților de a semna conduce la concluzia că acestea nu sunt de
acord cu conținutul declarației. Din punct de vedere tactic, se recomandă ca asemenea situație să
nu apară în activitatea organelor judiciare. Ca atare, trebuie stabilite motivele refuzului și, în

89 C. Suciu, op. cit., pag. 597.
90 A. Ciopraga, Criminalistica …, pag. 382.

61
conformitate cu legea, declarația să fie completată după solicitarea părții, pentru ca aceasta să fie
de acord cu ea și să o semneze.
Rezultatele obținute cu ocazia ascultării martorilor sunt consemnate în scris. Aparent
fixarea procesuală a declarațiilor martorilor ridică mai puține probleme în comparație cu celelalte
activități de ascultare, trebuie reținut însă că valoarea probei testimonial depinde de modul în
care ceea ce prezintă martorii este selectat și consemnat în depozițiile acestora.
Operațiunea de selectare și consemnare constituie rezultatul cooperării dintre anchetator
și martor după ce acesta din urmă expune liber ori pe bază de întrebări și constă într -o disecare
rațională a esențialului de neesențial, a semnificativului de nesemnificativ din noianul de
informații furnizat de persoana ascul tată. Nu prezintă interes pentru cauza în care este ascultat
martorul părerile sau concluziile sale, motiv pentru care nici nu sunt consemnate în declarație.
Consemnarea declarațiilor martorilor se face de către organul judiciar pe formular tipizat91, iar
dacă martorii doresc să -și consemneze personal declarațiile li se pun la dispoziție coli de hârtie și
un formular tipizat pe care îl vor folosi ca ghid pentru rubricile obligatorii. Atunci când martorii
își consemnează personal declarațiile în conținutul ac estora trebuie să se menționeze datele
referitoare la depunerea jurământului și avertizarea cu privire la consecințele nedeclarării
adevărului, precum și obiectul cauzei în legătură cu care sunt ascultați. Această modalitate se va
folosi în cazul martorilo r de rea -credință. Când martorul este soț sau rudă apropiată, în conținutul
declarației trebuie să se menționeze că i s -au adus la cunoștință prevederile legale și că dorește să
depună declarație ca martor.
În cazul martorilor de bună credință, în declaraț ie sunt consemnate numai cele expuse
spre deosebire de cei aflați la polul opus, adică de rea -credință ale căror declarații conțin atât
întrebările adresate, cât și răspunsurile lor. Fixarea procesuală în acest mod se impune pentru a
înlătura posibilitatea martorilor de rea -credință de a justifica cele declarate prin faptul că nu au
fost întrebați în legătură cu faptele despre care au declarat mincinos.
Declarațiile se consemnează fără adăugiri sau ștersături, iar în eventualitatea în care ele
apar trebuie certificate de către martori și cel ce conduce audierea. Pentru evitarea oricăror
obiecții sau suspiciuni, spațiile rămase libere se barează. Declarația se citește martorului, iar dacă
solicită i se dă să o citească personal, apoi este întrebat dacă are ob iecții sau completări de făcut
după care este semnată pe fiecare pagină de martor, persoanele care au participat la audiere, în
diferite calități, și de organul de cercetare penală. Când nu poate sau refuză să semneze se va
face mențiune despre aceasta în declarația scrisă. Atunci când martorul refuză să semneze
înseamnă că nu este de acord cu conținutul declarației. O astfel de declarație nu are nici o valoare
pentru cauză, din moment ce martorul nu și -o însușește și nu o confirmă sub semnătură. În astfel

91 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag. 144

62
de situații trebuie stabilite motivele pentru care martorul refuză, și în conformitate cu prevederile
legale, declarația să fie completată după solicitarea sa pentru ca acesta să fie d e acord cu ea și să
o semneze92.
Materializarea ascultării o rep rezintă d eclarațiile suspectului/inculpatului în formele
prevăzute de dispozițiile legii procesual penale.
Potrivit legii procesual penale fixarea rezultatelor ascultării parcurge două etape, în
funcție de persoana care consemnează cele declarate.
Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris, se citesc de către
anchetator sau de persoanele interogate la solicitarea acestora, iar dacă sunt de acord cu
conținutul le semnează pe fiecare pagină și la sfârșit. Pentru situațiile când suspectul sau
inculpatul nu poate sau refuză să semneze se face mențiune în declarația scrisă. Declarația este
semnată de către organul de urmărire penală și apărătorul suspectului , iar atunci când a fost
folosit interpretul va fi semnată și de către acesta. Dacă suspectul sau inculpatul dorește să facă
completări, modificări, rectificări în declarații, acestea vor fi consemnate la sfârșitul declarației și
semnate în condițiile menționate mai sus. Spațiile rămase libere se barează pentru a înlătura orice
suspiciune cu privi re la completarea ulterioară.
Din punct de vedere tactic, consemnarea cu exactitate a celor declarate de către
suspec ți/inculpați este deosebit de importantă deoarece există cazuri când aceștia fac afirmații
contradictorii sau recunosc anumite fapte pe car e ulterior, când citesc declarația, neagă că le -au
făcut. De aceea, se consideră indicat să se procedeze la consemnarea imediată a fiecărei afirmații
importante, în special în ascultările de lungă durată sau în cazul suspecților /inculpaților
recidiviști și care s -au dovedit a fi de rea -credință. Consemnarea trebuie efectuată a stfel încât
anchetatorul să nu -l perturbe pe suspect /inculpat în timpul redării declarațiilor și să nu -i distragă
atenția de la ceea ce declară.

92 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag. 145.

63
CAPITOLUL IV. PARTICULARITĂȚI PRIVI ND TACTICA
ASCULTĂRII DE PERSOANE
IV.1. Ascultarea diferitelor categorii de martori
Ascultarea dif eritelor categorii de martori presupune, ca și demers, accep tare existenței
unor par ticularități în ceea ce privește demersul profesional în funcție de modul de percepere a
celor de interes pentru anchetă, de vârstă, de cum și dacă cunosc limba română, etc .
Ascultarea martorilor oculari – mărturia bazată pe senzațiile vi zuale este cea mai
frecventă deoarece ochiul uman rece ptează cea mai mare cantitate de informație. De la martorii
prezenți la desfășurarea evenimentelor, faptelor, împrejurărilor despre care sunt chemați să
depună, se pot obține, sub rezerva influenței factorilor de natură psihologică, cele mai complete
și veridice declarații93. Sursa mărturiei nemijlocite o constituie percepția imediată, originară a
faptelor și împrejurărilor de fapt legate de infracțiune sau de suspect/inculpat , adică acele date,
informații și cunoștințe dobândite de martor prin propriile organe de simț. În cazul martorilor
oculari organul j udiciar trebuie să țină cont de condițiile percepției, de constanta acesteia și
fenomenul iluziei, vârsta și profesia martorului, precum și de factorii obiectivi sau subiectivi care
pot constitui surse de distorsiune a mărturiei. Organul judi ciar verifică, în activitatea de ascultare
a martorului ocular, stabilitatea atenției, perceperea culorilor în raport cu timpul astronomic,
condițiile atmosferice, starea fizică și psihică a martorului, trăirile emotive ce au însoțit
percepția, precum și a lte aspecte care pot influența relatările martorului ocular.
Ascultarea martorilor care au luat cunoștință indirect despre faptele sa u împrejurările ce
formează conținutul declarațiilor – Așa cum s -a subliniat săvârșirea infracțiunilor se produce în
condi ții foarte variate și datorită măsurilor de prevedere luate de suspecți/incul pați, numărul
persoanelor care percep nemijlocit împrejurările faptei este uneori destul de redus. Acest aspect a
condus la constatarea potrivit căreia o bună parte dintre martori fac parte din rândul persoanelor
ce iau cunoștință indirect despre faptele și împrejurările în legătură cu care urmează să depună
mărturie. Pentru verificarea declarațiilor indirecte se impune ascultarea persoanelor de la care
martorii au aflat cele relat ate. Aprecierea acestor declarații trebuie să edifice organul judiciar cu
privire la distorsiunile sau adăugirile făcute de martorul mediat la informația inițială și în raport
de acestea să conchidă asupra bunei sau relei credințe a acestuia, dispunând reținerea sau
înlăturarea mărturiei ca fiind fără valoare. Mărturia indirectă trebuie apreciată în mod critic și
sub aspectul raporturilor existente între cel care transmite informația și martorul mediat. De
obicei astfel de informații se comunică între perso ane aflate în raporturi apropiate (rudenie,

93 V. Bercheșan, I.E. Sandu, op. cit., pag. 147.

64
prietenie, cunoștințe) care vor purta amprenta subiectivității și de aceea se pot repercuta
defavorabil asupra caracterului veridic al mărturiei.
Ascultarea martorilor propuși de părți – din practica judiciară rezultă că sunt numeroase
situațiile în care părțile dintr -un proces penal propun spre ascultare persoane care cunosc diferite
aspecte din activitatea lor, în scopul confirmării sau infirmării unora dintre declarațiile făcute de
acestea . Organul de urmărire penală trebuie să manifeste unele rezerve față de acești martori și să
efectueze o temeinică cunoaștere, vizând relațiile în care se află cu părțile, interesul pe care îl au
în cauză, dacă s -a încercat sau nu coruperea lor, precum și toate datele privind personalitatea lor .
În declarația scrisă sunt consemn ate atât întrebările formulate, cât și răspunsurile date de către
martori la fiecare întrebare. Procedând astfel organul judiciar face dovada îndeplinirii obligației
legale de a administra probe în favoa rea părților implicate în cauză și înlătură posibilitatea ca
unii dintre aceștia să fie determinați ulterior să facă declarații mincinoase .
Ascultarea minorilor – în privința regulilor tactice de ascultare a minorilor trebuie să
precizăm că ele nu au un c aracter de generalitate, întrucât diferă în funcție de vârsta la care sunt
ascultați, de stadiul dezvoltării psihosomatice. Este cunoscut fap tul că în cadrul activității de
strângere a probatoriilor acționează principiul necesității de a recurge la orice izvor de probă
pentru aflarea adevărului în cauza penală, legiuitorul neexcluzându -i pe minori de la ascultare,
aspecte ce confirmă teza potrivit căreia la săvârșirea unei infracțiuni pot asista și persoane
minore sau numai acestea. Deoarece regulile tactic e de ascultar e a minorilor nu au caracter de
generalitate, ele diferențiindu -se în funcție de vârsta la care sunt ascultați și de stadiul dezvoltării
psihosomatice. După intrarea copilului la școală, raționarea capătă al t context de
responsabilitate94, minc iuna devenind o problemă a educației, clasificată în raport de motivație:
minciuna ce gravitează în jurul simbolului fructului oprit, minciuna de imitație și cea de consens.
Aceasta din urmă este alimentară de comportamentul parental care solicită minorul ui să
spună că nu este acasă când este chemat la telefon. Perioada pubertății și adolescența se
cantonează între 10 –14 și 14 –18 ani, aceasta din urmă extinzându -se până la 20 –25 de ani.
Pubertatea antrenează modificări substanțiale în planul sensibilități i vizuale care devine
mai fină, crește câmpul vizual, în special, în profunzime, sensibilitatea la culori și cea auditivă
marchează salturi considerabile, dezvoltându -se simțul spațial și îndemânarea. De fapt sfârșitul
pubertății marchează debutul vieții i ndividuale în care martorul minor care a împlinit 14 ani
poate fi ascultat fără a mai fi însoțit de vreo persoană în cabinetul de anchetă. Cu prilejul
ascultării și aprecierii declarațiilor martorilor minori, organele judiciare trebuie să țină cont de
vârsta și de gradul de dezvoltare psiho -intelectuală, de ele depinzând posibilitățile și capacitatea

94 T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit., pag. 176.

65
de percepere și înțelegere a faptelor și fenomenelor la care au asistat. Nu trebuie omisă înclinația
acestora spre fantezie, concretizată în tendința de a exag era anumite aspecte pe margine a celor
percepute și memorate . Fantezia, inventivitatea, susceptibilitatea acestora, teama de părinți și
educatori, sentimentul valorii influențează în mod deosebit procesele de percepție, memorare și
redare ale minorilor. În cadrul pregătirii trebuie stabilite procedeele tactice de ascultare în raport
cu particularitățile fiecărei cauze în care se ascultă minorii .
Ascultarea persoan elor în vârstă – se apreciază că ascultarea persoanelor în vârstă
necesită adaptarea strategiil or de ascultare la particularitățile psihologice ale martorului intrat sub
influența procesului de îmbătrânire care devine evident, după vârsta de 65 ani, regresia fiind mai
accentuată după 70 –75 ani . Martorii care provin din categ oria vârstnicilor sunt ap atici,
necomunicativi, anxioși, comportament ce trebuie avut în vedere de anchetator, care trebuie să
realizeze contactul psihologic favorabil ascultării. Exigența organului judiciar trebuie să fie
moderată și centrată pe identificarea punților de dialog, rezultate din cunoașterea martorului.
Amneziile, erorile sau distorsiunile, încercările de acoperire a lacunelor din memorie prin
fabulații nu trebuie să provoace iritarea anchetatorului, care trebuie să aibă răbdare și variante de
întrebări adecvate pers onalității martorului, chiar dacă dialogul este anevoios. Din punct de
vedere tactic, ascultarea bătrânilor se apropie de cea a minorilor, având însă un caracter mai
complex. Declarațiile vor fi verificate și interpretate în mod critic, mai ales în ipoteza existenței
unor interese în cauză, ce pot fi marcate de dorința de răzbunare, de ranchiună sau chiar de
răutate nejustificată. Deși legea nu prevede, considerăm că martorii vârstnici pot fi asistați în
ascultare de alte persoane care pot ajuta martorul fără a-l sugestiona ori care pot dobândi
calitatea de interpret pentru cazurile în care verbalizarea este greoaie sau deficita ră.
IV.2. Ascultarea suspectului/inculpatului în cazul cercetării diferitelor genuri de infracțiuni
Ascultarea suspectului /inculpat ului în cazul infracțiunii de omor – prin ascultarea
suspectului /inculpatului trebuie lămurite, în principal, următoarele: modul în care s -a pregătit
pentru săvârșirea omorului și activitățile pe care le -a desfășurat în acest scop; modul în care și -a
petre cut timpul în perioada premergătoare, concomitentă și ulterioară săvârșirii infracțiunii; locul
unde s -a aflat, activitățile desfășurate, persoanele care l -au văzut și care pot confirma acest lucru;
motivul pentru care s -a aflat în locul unde a fost săvârș it omorul sau în împrejurimile acestuia ori
cum explică faptul că a fost văzut în acele locuri; care era ținuta sa vestimentară și ce
încălțăminte purta, insistându -se pe descrierea amănunțită a fiecărui obiect de îmbrăcăminte și pe
caracteristicile încălț ămintei; dacă o cunoștea pe victimă,de când, în ce împrejurări a cunoscut -o
și natura relațiilor dintre ei; când s -a întâlnit ultima dată cu vict ima, unde, motivul întâlnirii și
discuțiile ce le -au purtat, precum și persoanele ce pot confirma aceasta; cauzele care au generat
conflictul; împrejurările în care a comis omorul; instrumentele, obiectele, armele de care s -a

66
folosit, loviturile aplicate și zona corpului în care a lovit; reacția victimei și modul în care a
încercat să se apere; obiectele, valorile și înscrisurile pe c are le -a luat de la victimă – cu
descrierea caracteristicilor individuale; acțiunile întreprinse pentru a șterge urmele ori a ascunde
fapta comisă; itinerariul parcurs de la locul faptei, locurile unde s -a oprit, persoane le cu care s -a
întâlnit, discuțiile avute cu acestea, eventual, motivele pe care le -a invocat referitor la prezența
lui în locul respectiv ori cu privire la starea în care se află – hainele rupte, pătate, excoriații etc.;
motivele invocate față de membrii de familie ori alte rude privitoare la aceleași aspecte;
destinația bunurilor, valorilor luate de la victimă precum și a obiectelor, instrumentelor sau
armelor cu care a săvârșit omorul; ce „alibiuri‖ și -a creat pentru a încerca să scape de răspundere
pentru fapta comisă și acțiunile întreprinse în acest sens etc.
Ascultarea suspectului/inculpatului în cazul infracțiunilor de ucidere din culpă și
vătămare corporală din culpă săvârșite ca urmare a accidentelor de circulație – Alături de
împrejurările de fapt în care s -a produs accidentul (stabilite pe baza constatărilor făcute cu ocazia
cercetării la fața locului, ascultării martorilor și persoanelor vătămate, constatărilor tehnico –
științifice și expertizelor etc.), ascultarea suspectului /inculpatului poate contribui decis iv la
lămurirea completă a mecanismului și a cauzelor producerii accidentului și, implicit, a
răspunderii pentru comiterea acestuia. Problemele pe care trebuie să le lămurească ascultarea
diferă de la cauză la cauză. Indiferent de condițiile și împrejurări le în care s -a produs accidentul,
ascultarea suspectului /inculpatului trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme:
împrejurările concrete în care s -a produs accidentul; cauzele care au generat producerea acestuia;
momentul în care victima s -a angajat în traversare; momentul când a observat victima, în ce
condiții meteorologice și de vizibilitate; acțiunile sau inacțiunile victimei înainte de impact;
viteza cu care a circulat pe porțiunea respectivă de drum; motivul pentru care nu s -a conformat
semnifi cației indicatoarelor rutiere ce impuneau restricții de viteză în zonă ori rularea cu o viteză
până la limita evitării oricărui pericol; starea fizică în momentul conducerii autovehiculului și
producerii accidentului; motivele care l -au determinat să condu că autovehiculul într -o asemenea
stare; persoanele în compania cărora a consumat băuturi alcoolice: locul, cantitatea, sortimentul
și ora ingerării, alimentele consumate; acțiunile pe care le -a întreprins pentru evitarea
accidentului prin manevrarea autove hiculului; acțiunile ori inacțiunile ulterioare producerii
accidentului; motivele care l -au determinat să părăsească locul faptei fără încuviințarea organelor
de poliție ori, după caz, să abandoneze autovehiculul implicat în accident; activitățile pe care le-a
întreprins în vederea ștergerii urmelor infracțiunii; persoanele care cunosc despre fapta comisă și
modul cum au luat cunoștință despre aceasta.
Ascultarea suspectului/inculpatului în cazul infracțiunii de viol – în cazul infracțiunii de
viol, cu pri lejul ascultării trebuie lămurite o serie de aspecte: împrejurările în care au cunoscut

67
victima și natura relațiilor cu aceasta; metodele și mijloacele folosite pentru acostarea ori
ademenirea victimei; data și locul unde au întreținut raportul sexual sau alte acte sexuale, de
orice natură; metodele și mijloacele folosite pentru a constrânge victima la raport sexual sau la
alte acte sexuale ori pentru a o pune în imposibilitate de a -și exprima voința sau de a se apăra;
proveniența mijloacelor utilizate pen tru imobilizarea victimei, înfrângerea împotrivirii sau pentru
a-i neutraliza c apacitatea de apărare ori de aș -i exprima voința; în ce au constat amenințările
adresate victimei și care a fost efectul acestora; modul în care s -a împotrivit victima, dacă a
strigat după ajutor, dacă între cei doi a avut loc vreo luptă, inclusiv urmele pe care victima le -a
lăsat pe corpul agresorului ori pe ținuta sa vestimentară; perioada de timp cât victima a fost
lipsită de libertate; în caz de participație, persoanele care i-au ajutat, în ce a constat în concret
acest ajutor; unde se aflau ceilalți participanți în momentul consumării actelor sexuale; de câte
ori au întreținut raporturi sexuale cu victima și dacă, în afara acestora, au forțat -o și la alte acte
sexuale, de ori ce natură, în caz afirmativ, natura acestora; starea victimei după săvârșirea
violului; acțiunile întreprinse de victimă după viol și care au avut ca rezultat fie sinuciderea
acesteia, fie vătămarea gravă a integrității sale corporale ori a sănătății; mome ntul în care a
survenit moartea victimei; acțiunile întreprinse pentru a șterge urmele infracțiunii, inclusiv
pentru ascunderea cadavrului; obiectele, înscrisurile sau valorile de care a fost deposedată
victima, în ce moment și în ce mod s -a produs aceasta și care a fost destinația lor ulterioară; dacă
au mai săvârșit astfel de fapte, când, unde, persoanele vătămate, participanții etc.; ce alte
persoane mai cunosc despre săvârșirea violului și împrejurările în care au aflat despre acesta etc.
Ascultarea su spectului/inculpatului în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor – în
cazul infracțiunii de act sexual cu un minor, ascultarea suspectului /inculpatului urmărește să
lămurească, îndeosebi, următoarele aspecte: de când o cunoaște pe victimă și în ce îm prejurări a
cunoscut -o; calitatea pe care o are față de minor ori relațiile în care se află cu acesta; acțiunile pe
care le -a întreprins pentru a obține consimțământul victimei la actul sexual; data și locul unde a
întreținut actul sexual cu victima; de câ te ori a întreținut actul sexual cu victima; dacă avea
cunoștință despre vârsta minorului în momentul în care a avut cu acesta actul sexual; ce alte
persoane mai cunosc fapta comisă și împrejurările în care au luat cunoștință despre săvârșirea ei.
Asculta rea suspectului/inculpatului în cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie – Atât în
cazul furturilor, cât și în cazul tâlhăriilor, din declarația suspecților /inculpaților trebuie să rezulte:
modul în care s -au pregătit în vederea săvârșirii infracțiunii – obiectele, instrumentele pregătite
sau confecționate în acest scop, persoanele care le -au confecționat și dacă acestea cunoșteau
destinația lor, informațiile culese despre victime, înțelegerile dintre participanți; timpul și locul
săvârșirii infracțiunii; m ijloacele folosite pentru a intra în posesia bunurilor sau valorilor; traseul
parcurs, modul de escaladare – efracție, locul unde se aflau bunurile, drumul parcurs în incinta

68
imobilulului, felul în care a transportat bunurile ori valorile furate etc., prec um și activitățile
desfășurate pentru a pune victima în imposibilitatea de a se apăra ori de a -și exprima voința –
loviturile aplicate, obiectele sau instrumentele folosite, zona corpului în care au lovit victima,
substanțele folosite și modul în care le -au procurat, în ce au constat amenințările etc.; bunurile și
valorile sustrase – cu evidențierea caracteristicilor individuale și destinația ulterioară a acestora;
modul în care a reacționat victima când a fost atacată; cine i -a ajutat la săvârșirea furtulu i sau
tâlhăriei și în ce a constat contribuția celorlalți participanți la pregătirea, săvârșirea și ascunderea
urmelor infracțiunii; traseul parcurs pentru a părăsi locul faptei; locul unde se află obiectele sau
instrumentele folosite pentru comiterea infracțiunii – atât cele utilizate la efracție, cât și cele ce
au servit pentru amenințarea ori exercitarea violențelor asupra victimei; modul în care au
valorificat produsul infracțiunii; dacă s -au constituit în grup în vederea co miterii de infracțiuni,
modul de organizare și rolul ce revenea fiecărui participant; alte persoane care cunosc despre
săvârșirea infracțiunii și împrejurările în care au luat cunoștință despre aceasta; alibiurile pe care
și le-au creat în vederea derutării organelor de urmărire penal ă etc. .

69
CAPITOLUL V. ASPECTE PRACTICE
În acest capitol am ales să prezint o situație întâlnită în practică, și anume audierea
persoanei vătămate și a suspectului în cazul unei infracțiuni de viol. Deorece în urma audierii
celor două pa rți s-a constatat faptul că existau contraziceri, în cauza s -a dispus și efectuarea unei
confruntări. Ca urmare a situației constatate persoana vătămată a fost evaluată de către un
psiholog specializat pe victime ale infracțiunilor de abuzuri sexuale, care a concluzionat că
aceasta nu prezenta detresa traumatică specifică victimei unui viol , pe cale de consecință în
cauză a fost dispusă măsura clasării dosarului în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. b
CPP.

R O M Â N I A
MINISTERUL AFAC ERILOR INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMURES
POLITIA TAUTII MAGHERAUȘ
DOSAR Nr. 2727/P/2015

DECLARAȚIE DE PERSOANĂ VĂTĂMATĂ
Anul 2015 luna august ziua 04

Nume B.
Prenume M. M. posesor al a ctului de identitate: – seria – , nr. – , eliberat de SPCLEP SEINI, la
data de 06.07.11, C.N.P. -.
Numele și prenumele purtat anterior: NU ESTE CAZUL
Porecla NU ESTE CAZUL
Data nașterii, anul 1996 luna – ziua –
Locul nașterii mun. Baia Mare, jud. Maram ureș
Numele și prenumele tatălui B. D. N.
Numele și prenumele mamei B. G.
Cetățenia ROMÂN
Starea civilă NECĂSĂTORITĂ
Situația militară FĂRĂ OBLIGAȚII
Studii 12 CLASE
Profesia ori ocupația ELEV
Locul de muncă SPANIA

70
Domiciliul și adresa unde locuiește efe ctiv (reședința): domiciliul – oraș Seini, sat Săbișa nr. -,
jud. – adresa unde locuiește efectiv Rivas Vasias Madrid, str. Catalina San Martin, bl. – parter -,
Madrid, Spania
Adresa aleasă pentru a -i fi comunicate actele de procedură oraș Seini, sat Săbișa nr. -, jud.
Maramureș
Alte date pentru stabilirea situației personale 0773 -, 0034 –
După ce mi s -au adus la cunoștință pe bază de semnătură dispozițiile art. 111 alin. (2) / art. 112
alin. (2), art. 111 alin. (5) și art.113 N.Cod. proc. pen., care le -am citit personal din Codul de
procedură penală
SEMNĂTURA___________________
Declar următoarele:
„În perioada septembrie 2014 – iunie 2015 am avut o relație de prietenie cu T. I. A.. La
sfârșitul lunii iunie m -am certat cu T. I. A. și ne -am despărțit.
În data de 11.07.2015, în jurul orelor 18:00 împreună cu prietenele mele Ș. D., B. M. și
C., toate domiciliate în loc. Săbișa, ne -am deplasat cu autoturismul părinților mei, în localitatea
Ilba în locul numit ―Valea Porcului ‖ la o cabana unde se sărbătorea ziua onomastică a lui B. A.
domiciliat în Săbișa. La ziua onomastică am fost invitată de către sărbătorit. Când am ajuns la
cabană erau prezenți următorii cunoscuți de -ai mei: P. I. cu prietena sa, F. I. cu prietena sa, M. V.
cu prietena sa M. P. și T. I. A. toți domiciliați în loc. Săbișa, C. B. din loc. Hanadalu Ilbei și încă
câteva persoane cunoscuți de -ai sărbătoritului pe care eu nu îi cunosc.
Eu nu am consumat băuturi alcoolice, însă am stat cu restul invitaților și am petrecut. De
când am ajuns pân ă aproximativ în jurul 02:00 T. I. A. nu a spus nimic către mine, iar în jur ul
orelor 02:00 a venit la mine, în timp ce stăteam cu F. I. și prietena sa mai într -o parte, și mi -a
spus „du -te și fă patul în cort‖. T. I. A. avea un cort montat în apropiere. E u i-am spus că nu sunt
de acord să mă duc cu el în cort, l -am refuzat în repetate rânduri după care am plecat în mașină
singură pentru a nu -l mai vedea pe T. I. A. .
Precizez că de la momentul începerii petrecerii T. I. A. a consumat băuturi alcoolice însă
în jurul orelor 02:00 când m -a abordat era beat dar nu foarte tare.
Am urcat în mașină pe bancheta din spate întrucât aveam pregătit un loc de dormit pe
bancheta din spate. La aproximativ 2 minute de când am urcat în mașină, a venit T. I. A., a
deschis ușa din spate a autoturismului și a aruncat pe bancheta din spate două plapume, după
aceea a închis ușa, a urcat la volanul mașinii și mi -a cerut cheile mașinii ca să o mute mai
departe de cabană pentru a discuta. Inițial nu am fost de acord, dar la insist ențele sale i -am dat
cheile și acesta a mutat mașina mai departe de cabană cu aproximativ 100 de metri. Cât a mutat
mașina eu stăteam tot pe bancheta din spate. Am discutat cu acesta despre relația noastră,

71
stabilind să râmânem amici, după care T. I. A. a venit pe bancheta din spate lângă mine. T. I. A.
mi-a cerut să întrețin relații sexuale cu el, eu am fost de acord inițial, am început actul sexual, iar
la un moment dat m -am răzgândit spunându -mi că nu e bine ce fac, i -am cerut lui T. I. A. să se
oprească însă acesta nu a vrut. Eu am încercat să mă dau la o parte, însă T. I. A. m -a prins de păr
și de spate cu mâinile și nu m -a lăsat să mă ridic. Acesta s -a comportat foarte violent cu mine, iar
la un moment dat am simțit o durere în interiorul vaginului, di n nou l -am rugat să mă lase în
pace, însă el a continuat deși la acel moment sângeram. În timp ul actului sexual, după ce i -am
spus să mă lase să mă ridic, T. I. A. a continuat violent, și îmi reproșa că „cred că îi fac în ciudă
dacă vorbesc cu alți băieți‖ . La un moment dat T. I. A. a ejaculat și m -a lăsat în pace. S -a
îmbrăcat și s -a așezat pe scaunul șoferului, mi -a spus să mă îmbrac și eu și să mergem împreună
la cabană eu i -am spus că nu pot deoarece sângerez. T. I. A. a intenționat să se întoarcă la ca bană
cu mașină însă eu i -am spus să nu o facă că îi iau cheile de la mașină întrucât e mașina părinților
mei. Acesta a vrut să plece pe jos însă deoarece sângeram puternic și mă simțeam rău i -am spus
să râmână cu mine. Eu am coborât din mașină întrucât sân geram și nu am vrut să mânjesc cu
sânge banchetele, T. I. A. mi -a adresat cuvinte jignitoare : „curvă, proastă‖ și alte asemenea, și a
intenționat să mă lovească ridicând mâna la mine, însă eu i -am spus să nu ridice mâna la mine,
după care eu am leșinat câ zând lângă mașină. Mi -am revenit singură și am observat că T. I. A.
era tot în mașină. După ce mi -am revenit T. I. A. a venit din mașină lângă mine și mi -a spus „de
ce te prefaci că oricum nu -mi schimb comprtamentul față de tine‖. După aceea T. I. A. a răm as
lângă mine, iar eu am leșinat din nou de două sau trei ori. Când m -am trezit din nou din leșin am
văzut că dinspre cabană vine F. I. având în mână o sticlă cu apă. Eu nu am zis nimic cu privire la
cele întâmplate către F. I. doar că plângeam. După ce a adus apa F. I. s -a reîntors la cabană, iar
eu sprijinindu -mă de T. I. A. am plecat spre cabană spre locul unde erau parcate mașinile
invitaților. T. I. A. a trezit -o pe prietena lui I. P., despre care știu că o cheamă „Macarena‖, și a
întrebat -o dacă știe de ce eu sângerez așa abundent și ce e de făcut. T. I. A. a întrebat -o pe
Macarena dacă sângerarea poate fi de la menstruație, eu am spus că nu și am leșinat din nou. Din
câte știu Macarena urmează cursurile unei școli cu profil medical. După ce m -am trezi t am
observat că lângă mine era și B. A. care a spus să mergem la urgență la Seini. Eu am fost ajutată
de T. I. A. să urc în mașina părinților mei, el urcând cu mine, cu noi au venit și P. I. și Macarena,
iar B. A. a condus mașina până la dispensarul uman din Seini. Cât timp ne deplasam spre
dispensar, T. I. A. mi-a spus că dacă voi fi întrebată la urgență ori la poliție să nu spun numele
lui. Întrucât la urgență în Seini era tatăl lui F. I. care este polițist local, T. I. A. a spus că el nu
coboară din maș ină pentru a nu fi văzut de tatăl lui F. I..
Eu am intrat în dispensar împreună cu Macarena, i -am spus unui cadru medical că
sângerez foarte tare, nu am fost consultată, și am fost urcat ă într-o ambulanță care deja se afla în

72
curtea dispensarului cu un a lt caz, pentru a fi transportată la spital în Baia Mare. Asistentă pe
ambulanță era o vecină de a mea din Săbișa, pe nume O. C., aceasta m -a întrebat ce am pățit
însă nu i -am răspuns, după care din nou am leșinat trezindu -mă în ambulanță în curtea spitalu lui
din Baia Mare. La spital am fost condusă într -un cabinet unde erau cadre medicale nu mai știu
cine și câte, am fost întrebată ce mi s -a întâmplat și din nou am leșinat. După ce mi -am revenit la
mine a venit O. C., m -a întrebat dacă am fost violată și d e către cine, eu i -am răspuns că nu am
fost violată, la acel moment gândindu -mă că dacă spun adevărul, T. I. A. va fi arestat întrucât
acesta mai avea probleme cu Poliția în Franța, și nu am vrut să îi stric viitorul. Ulterior am fost
operată întrucât mi s -a spus că am o ruptură la nivelul vaginului.
Când m -am trezit după operație am observat că lângă mine se afla tatăl meu B. D. N., iar
în sala unde am fost operată am văzut -o pe mama lui T. I. A. care este asistentă medicală în
cadrul spitalului.
În timp ce mă aflam în salon am fost vizitată de O. C ., care m -a ajutat să mă spăl și care
poate să confirme faptul că aveam pe corp urme de vânătăi.
Eu nu am spus nimănui că am fost violată, deși am fost întrebată de mai multe persoane
inclusiv de tatăl meu. Am discutat telefonic cu mama mea B. G., nici ei nu i -am spus ce am pățit
însă întrucât ea a insistat i -am spus că îi voi zice adevărul când ajunge în țară.
Am stat internată în spital în perioada 12.07.2015 -14.07.2015 dată la care am fost
externată.
În data de 13.07.2015 am primit un mesaj pe telefonul mobil de la T. I. A. care mi -a spus
să ne înțelegem ce spunem părinților noștri eu fiind de acord și am stabilit să nu le spunem
adevărul.
Tatăl meu mi -a spus să îi spun adevărul că ma va pune față î n față cu T. I. A .și cu
părinții acestuia, lucru care s -a și întâmplat,în 14.07.2015 la domiciliul nostru a venit T. I. A. cu
părinții săi și pe parcursul discuțiilor eu nu am recunoscut că am fost violată.
Eu nu am spus nimănui ce s -a întâmplat până î n 25.07.2015 când i -am spus mamei mele
adevărul, aceasta întorcându -se în țară. Am discutat cu părinții mei și am stabilit să luăm legătura
cu familia T. să le spunem adevărul.
În 27.07.2015 m -am dus împreună cu părinții mei la domiciliul lui T. I. A. eu am spus de
față cu tatăl său cele întâmplate, T. I. A. a negat totul spunând că cele spuse de mine sunt
minciuni, iar contactul nostru sexual a fost de comun acord și că „cățeaua care ridică coada să
suporte urmările‖.
În data de 30.06.2015 împreună cu p ărinții mei m -am deplasat la Spitalul Județean Baia
Mare – Medicină legală de unde în urma, în urma unui consult, mi s -a eliberat certificatul

73
medico -legal nr. 697 / 30.06.2015 care atestă faptul că în 12.07.2015 am suferit leziuni la nivel
vaginal pentru vindecarea cărora sunt necesare 23 -25 zile de îngrijiri medicale.
Împreună cu părinții mei am stabilit că nu voi formula plângere la Poliție împotriva lui T.
I. A. dacă acesta își va cere scuze în public, în fața bisericii din Săbișa de la mine și părin ții mei
și ai săi. Am comunicat cele stabilite familiei T., aceștia au fost inițial de acord, ne -am deplasat
la Poliția Tăuții Măgherăuș unde am relatat cele întâmplate și stabilite între familii, urmând ca
dacă T. I. A. nu își va cere scuze în data de 02. 08.2015, să formulăm plângere împotriva sa, lucru
pe care l -am și făcut.
Aceasta este declarația pe care o dau o susțin și o semnez.‖
Declarația a fost luată între orele 0820 și 0940.
Declarația /nu a fost înregistrată audio/audiovideo din lipsa tehnic ii necesare.

ORGAN DE C. P., PERSOANĂ VĂTĂMATĂ,

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ
POLIȚIA ORAȘULUI TĂUȚII MĂGHERĂUȘ
Operator date cu caracter personal 727 NESECRET
Dosar nr.
2727/P/2015
Data: 24.08.2015

DECLARAȚIE DE SUSPECT / INCULPAT
Anul 2016 luna 07 ziua 06
Nume T.
Prenume A. I. posesor al actului de identitate C.I., seria -, nr. -, eliberat de S.P.C.L.E.P. Seini, la
data de 21.09.2011, C.N.P. –
Nume le și prenumele purtat anterior –
Porecla –
Data nașterii, anul 1990 luna – ziua –
Locul nașterii mun. Baia Mare, jud. Maramureș
Numele și prenumele tatălui T. A.
Numele și prenumele mamei T. E.
Cetățenia român
Starea civilă necăsătorit
Situația mili tară fără obligații
Studii 13 clase

74
Profesia ori ocupația mecanic auto
Locul de muncă -.
Domiciliul și adresa unde locuiește efectiv (reședința) oraș Seini, sat Săbișa, nr. -, jud.
Maramureș, locuiește efectiv: oraș Seini, sat Săbișa, nr. -, jud. Maramur eș,
Adresa aleasă pentru a -i fi comunicate actele de procedură Baia Mare, George Coșbuc, nr 28/33,
Cabinet avocat Radu Ștef
Antecedente penale Nu
Alt proces penal aflat in desfășurare împotriva sa Nu
Alte date pentru stabilirea situației personale -.
Mi s-a adus la cunoștință că urmează să fiu audiat în calitate de suspect pentru săvârșirea
infracțiunii de viol prevăzute de art. 218 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că:
În noaptea de 11.07.2015 -12.07.2015 în timp ce persoana vătămată B. M. M. se afla la o cabană
situată în loc. Ilba în locul numit „Valea Porcului”, a fost constrânsă de către T. I. A. să
întrețină cu acesta relații sexuale normale. Persoana vătămată precizează faptul că inițial a
consimțit la întreținerea de relații sexuale cu T. I. A însă în timpul actului sexual s -a răzgândit și
i-a solicitat numitului T. I. A să se oprească, acesta nefiind de acord, a tras -o de păr și a ținut -o
cu forța. În urma raportului sexual persoana vătămată a suferit leziuni la nivel vaginal (conform
certif icatului medico -legal: ruptură de perete vaginal posterior aproximativ 5 cm, cu prelungire
pe peretele lateral stânga, sângerândă).
Conform certificatului medico -legal nr. 697 din 30.07.2015, persoana vătămată a suferit leziuni
traumatice la nivel vaginal, care pot data din 12.07.2015, care s -au putut produce printr -o
acțiune intempestivă, pentru vindecarea cărora necesită 23 -25 (douăzecișitrei – douăzecișicinci)
zile de îngrijiri medicale.
După ce mi -au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art .10 și art. 83 C. proc.
pen., precum și obligațiile prevăzute de art. 108. C. proc. pen.
În prezența apărătorului ales avocat Ște f Radu cu delegația nr. 48/2015 declar următoarele (tot
ceea ce declară acest în mod liber) :
Am început să vorbesc cu B. M. M . din iulie – august 2014, perioadă în care eu mă aflam
la muncă în Franța iar ea era în Spania cu părinții ei. Discutam fie prin intermediul aplicației
Facebook fie prin telefon. La un moment dat B. M. M. mi-a spus că vrea să vină la mine în
Franța iar eu i-am spus să nu vină deoarece nu aveam unde să o cazez, la insistențele ei am
acceptat să vină, ea mi -a spus că o lasă părinții să își ia o cameră la un hotel pe un weekend. A
venit la mine la sfârșitul lunii septembrie 2014, în următoarea zi după ce a îm plinit 18 ani. Ne –
am petrecut 3 zile împreună, la hotelul la care ea a fost cazată, am întreținut raporturi sexuale, la
acel moment ea fiind virgină. B. M. M. s-a reîntors din nou în Spania aproximativ în

75
29.septembrie.2014, ulterior am ținut legătura to t timpul. La sfârșitul anului e u am decis să plec
în România pentru a -mi petrece sărbătorile de iarnă cu familia, iar B. M. M. mi-a spus că vine și
ea în România. La sfârșitul lunii decembrie 2014, B. M. M. a ajuns în România singură fără
părinți iar după 2 zile am ajuns și eu în România. Ne -am petrecut sărbătorile de iarnă împreună,
ziua stăteam amândoi la domiciliul părinților mei, iar seara dormeam la B. M. M. acasă întrucât
ea mi -a cerut să dorm cu ea deoarece îi era frică singură, inițial nu am vrut să dorm la ea
deoarece părinții mei nu au prea fost de acord, însă B. M. M. mi-a spus că părinții ei sunt de
acord să îmi petrec noaptea la ei acasă împreună cu ea. După aceea am decis să mă duc să dorm
cu ea. Precizez că în fiecare seară întrețineam raportur i sexuale cu B. M. M. .
Terminându -se vacanța, la început ul lunii ianuar ie 2015 B. M. M. s-a reîntors în Spania la
părinții săi, după care la 3 -4 zile m -am reîntors și eu în Franța. După aceea am ținut legătură prin
modalitatea anterior arătată cu B. M. M .. La un moment dat am decis să ne căsătorim deoarece
ne iubeam, rămânând de comun acord că după ce ea termină școala, în vara anului 2015 vom
merge în România, vom discuta cu părinții și să stabilim data nunții undeva în anul 2016.
Eu la începutul lunii aprilie 2015 m -am reîntors în România definitiv cu intenția de a -mi
întemeia o familie cu B. M. M. . Ea s -a reîntors în România singură, la sfârșitul lunii mai 2015,
cu avionul, eu am așteptat -o la aeroportul Cluj și am adus -o cu mașina acasă. Pe drum am
povestit, ne -am oprit într -o parcare unde am întreținut raporturi sexuale, după care am convenit
ca la ajungerea acasă să mergem la domiciliul meu pentru a mai întreține un raport sexual iar
ulterior să o conduc la domiciliul ei. La acel moment tatăl lui B. M. M. , B. N. era în țară.
Când am ajuns la domiciliul lui B. M. M. , acolo era tatăl acesteia, cu care am și discutat,
B. M. M. mi-a spus să rămân să dorm noaptea la ea, eu inițial i -am spus că mi -e rușine de talăl ei
însă la insitențele ei și ținând con t de faptul că ea mi -a spus că tatăl ei nu are nimic împotrivă, am
rămas peste noapte. Precizez că tatăl ei în unele dimineți ne făcea cafeaua, deci prin acest lucru
eu înțeleg că era conștient de relațiile existente între mine și fiica sa și le -a acceptat .
Timp de aproximativ o lună a fost totul bine povestind cu părinții de căsătorie, eu și B.
M. M. ne vizitam reciproc familiile, în această perioadă întrețineam relații sexuale cu B. M. M.
de aproximativ 4 ori pe săptămână. Într -o seară am ieșit într -un club din Baia Mare la un moment
dat B. M. M. l-a văzut pe un amic de -al ei, i -a sărit în brațe și l -a pupat, eu văzând acest lucru
m-am supărat și din acel moment relația dintre noi a început să se răcească, între timp eu am aflat
că B. M. M. mai discut a și cu un alt băiat și și -au dat întâlnire.
B. M. M. după toate acestea și -a cerut iertare, tot venea pe la mine pe acasă cerându -mi să ne
împăcă m, eu eram foarte supărat deoarece avusesem planuri de nuntă cu ea, într -un final am
decis să rămânem amici și să întreținem relații sexuale. Ulterior ne întâlneam de aproximativ 2 -3
ori pe săptămână, mergeam cu mașina ei în locuri retrase și întrețineam raporturi sexuale.

76
Precizez faptul că s -a întâmplat ca în timpul raportului sexual, B. M. M. să aibă sângerăr i
vaginale, nefiind în perioada menstruației, însă nefiind sângerări abundent nu ne -am făcut griji.
De asemenea precizez faptul că aproximativ la începutul lunii iulie am întreținut un raport sexual
cu B. M. M. , în mașina acesteia în livada de meri de la i eșirea din Seini spre Satu Mare, iar în
timpul actulu i sexual B. M. M. a avut sângerări vaginale.
În data de 11.07.2015 am fost invitat la o zi de naște re de către prietenul meu B. A. , la
petrecere fiind invitată și B. M. M. . Sărbătorirea zilei de nașter e s-a făcut la o cabană situată în
loc. Ilba în zona „Valea Porcului‖. Eu am mers la cabană singur, cu mașina tatălui meu, a m ajuns
în jurul orelor 17:00 chi ar la aproximativ o oră a ajuns și B. M. M. împreună cu trei prietene. La
cabană au fost mai mulți invitați dintre care eu îi cun osc pe F. I. și G. prietena sa, pe P. I. și
prietena sa P. D., C. B. și pe sărbătorit B. A. și prietena sa A. , au mai fost și alții însă nu îi
cunosc după nume.
Pe parcursul serii eu nu am discutat cu B. M. M. , decât am salu tat-o atunci când a venit.
B. M. M. a plecat de la petrecere cu prietenele sale, de 2 sau 3 ori în Seini, iar la final a revenit la
cabană singură cu mașina.
La finalul petrecerii majoritatea participanților au plecat la culcare, unii în cabană alții în
mașini, iar afară lângă foc a m rămas eu, F. I. prietena sa G. iar la aproximativ 5 metri de noi
stătea B. M. M. singură. La un moment dat F. I. și prietena sa mi -au spus că doresc să plece la
culcare, eu m -am ridicat de lângă ei, m -am deplasat în locul un de era B. M. M. și am întrebat -o
pe aceasta dacă vrea să vină cu mine la culcare în cortul meu, ea mi -a spus să mergem în mașina
ei să dormim deoar ece are în mașină pernă și plapumă. Eu am fost de acord, B. M. M. mi-a dat
cheile de la mașina ei, ea s -a urcat în spate iar eu la volan și am stabilit să ducem mașina mai la
distanță de cabană. Am condus mașina până la o distanță de aproximativ 100 metri, am oprit, am
coborât de la volan și am urcat și eu pe bancheta din spate unde era B. M. M. . Fără a discuta, am
început să ne dezbrăcam fiecare, la fel cum făceam de obicei când întrețineam relații sexuale cu
B. M. M. în mașina sa, iar B. M. M. mi-a făcut sex oral , lucru obișnuit între noi. După aceea eu
am stat pe bancheta din spate iar ea peste mine până când s-a terminat, apoi ea a stat pe bancheta
din spate iar eu deasupra, după un timp am schimbat poziția ea s -a poziționat între scaunele din
față cu capul spre bordul mașinii iar eu am penetrat -o din spate. Pe parcursul actului sexual eu
am într ebat-o dacă îi place știind că ei îi plac schimbările dese de poziție, iar ea mi -a spus la un
momente dat că o simte ca și prima dată, după aproximativ 2 -3 minute mi -am dat seama că
sângerează, lucru pe care mi l -a și spus moment în care m -am oprit, crezând amândoi că e la
menstruație, eu am rămas în mașina iar ea a coborât pentru a nu murdări mașina cu sânge. Eu nu
am apucat să ejaculez deoarece mi -e greață când vâd sânge, B. M. M. știa acest lucru motiv
pentru care ea m -a curățat de sânge. Eu m -am îmbrăcat iar ea stăte a în picioare lângă mașină și

77
folosea șervețele umede pentru a se șterge de sânge. La un moment dat nu a mai avut șervețele,
ne-am urcat amândoi în mașină cu intenția de a merge la cabană după șervețele ea urcânduse în
spate. La cabană ea a coborât după o rolă de șervețele care se afla pe masa din curtea cabanei,
după care a urcat în mașină și a mers din nou în locul unde am stat. În timp ce povesteam cu ea
am întrebat -o dacă nu are un tampon pentru a și -l pune să poată urca în mașină să nu îi fie frig și
să ne punem la culcare, dar dintr -o dată aceasta a leșinat căzând pe jos. Inițial am crezut că
dorește să se așeze, m -am dus la ea când am văzut -o căzând, am scuturat -o ca să -și revină, și -a
revenit dar a mai leșinat de două ori în brațele mele, precizez că locul unde a căzut era plin de
pietre. M -am speriat, l -am sunat pe P. I. știind că prietena sa lucrează la o farmacie cu intenția de
a-i cere ajutorul însă acesta nu a răspuns la telefon în zona fiind semnal slab. Am strigat după
ajutor pe F. I., eram spe riat, F. I. mi-a răspuns și eu i -am spus să -mi aducă o sticlă cu apă. Cât
timp strigam după ajutor B. M. M. mi-a spus să nu chem pe nimeni întrucât se simte bine. Eu am
luat o pătură din mașină, am pus -o peste B. M. M. și am dus -o înspre cabană susținând -o să nu
cadă, cu intenția de a discuta cu prietena lui P. I. și să ne spună ce e de făcut. Când a văzut P. D.
pe B. M. M. ne-a spus să o ducem la d ispensarul uman din Seini. F. I. a adus mașina lui B. M.
M. de unde era, am urcat în mașina eu, B. M. M., P. I., P. D. și B. A. a condus mașina. La
dispensarul din Seini, P .D. a intrat cu B. M. M. , pentru a discuta cu un cadru medical. La
intrarea în dispensar se aflau doi polițiști, unul di ntre ei îl cunosc ca fiind F. I. și este din Săbișa,
acesta a întrebat -o pe B. M. M. , ce a păț it la care ea i -a răspuns „prob leme de -ale femeii‖.
Doctorii de acolo au trimis -o la Baia Mare cu ambulanța la spitalul județean noi mergând
în spatele ambulanței. Am așteptat o oră în fața U.P.U. după care o doctoriță ne -a spus că B. M.
M. a intrat în operație fără a ne spune ce fel de operație. Am mers din nou la cabană cu mașina
B. M. M. , pe drum am văzut -o pe mama mea care lucrează în cadrul Spitalului Județean,
deplasându -se spre locul de muncă, am contactat -o telefonic pe acea sta și am rugat -o pe aceasta
să se intereseze cum se simte B. M. M. , și să aibă grijă de ea. În data de 12.07.2016 în jurul
orelor 16:00 – 17:00 am mers în vizită la B. M. M. după ce mi -am revenit din șoc, îm preună cu
mine a fost și B. A. . I-am dus acestei a un buchet de flori și am discutat cu ea despre cum se
simte. La B. M. M., se afla și tatăl ei B. N. , care la plecarea mea mi -a spus să mă duc pe la
domiciliul său în acea seară în jurul orelor 21:00 pentru a -i povesti ce s -a întâmplat, eu l -am
căutat sea ra însă nu l -am găsit la domiciliu. În data de 13.07.2016 după ce am ieșit de la servici u
am mers din nou la spital în vizită la B. M. M. , am discutat cu aceasta ea mi -a spus că e bine și în
data de 14.07.2016 o vor lăsa acasă. Precizez că pe perioada cât B. M. M. , s-a aflat în spital am
vorbit cu ea și telefonic în repetate rânduri.
În data de 14.07.2016 B. M. M. , mi-a spus să mă duc împreună cu părinți mei la ea acasă
pentru a discuta cu tatăl ei și a povesti cele întâmplate, seara am mers cu părinții m ei, și în

78
prezența tatălui ei, atât eu cât și B. M. M. , am spus ce s -a înâmplat și anume că am avut un act
sexual de comun acord, în cadrul căruia s -a întâmplat ca ea să sângereze. B. N. nu a vrut să ne
creadă iar la finalul discuției mi -a spus că dacă nu eram însoțit de părinții mei mă bătea de îmi
suna apa în cap, iar acum am scăpat cum am scăpat dar după ce se va întoarce soția sa din Spania
nu voi scăpa așa ușor.
Precizez faptul că tatăl lui B. M. M. , era înverșunat deoarece prin sat circulau diverse
zvonuri neadevărate cum că B. M. M. a fost implicată într -un act sexual cu mai mulți parteneri.
Având în vedere atitutinea lui B. N. , părinții mei mi -au spus să nu mai țin legătura cu B.
M. M. și familia ei. Eu aproximativ două săptămâni nu am mai discut at deloc cu B. M. M.
B. G., mama lui B. M. M. s-a reîntors în România la începutul lunii august. În prima
duminică după ce s -a reîntors în țară, m -am întâlnit la biserică cu B. M. M. și părinții săi, B. G.
m-a prins de mână când eram în curtea bisericii și mi-a spus că a aflat adevărul, B . N. m-a
întrebat „ce faci violatorule ?‖, eu le -am spus să mă lase în pace, aceștia mi -au zis să mă duc la ei
acasă împreună cu părinții mei să povestim eu le -am spus că nu avem de ce să mergem întruc ât i-
am povestit totul lui B. N .
În ziua următoare la domiciliul părinților mei a venit B. M. M. , însoțită de părinții săi,
mama sa mi -a spus că dacă mă prinde pe strada ei va da cu securea după mine, eu le -am spus că
actul sexual a fost de comun acord, însă B. G. a spus că da că doresc să ne împăcăm să mă duc în
duminica următoare la biserica din sat, și după finalizarea slujbei, când iese lumea din biserică,
să mă pun în genunchi în fața bisericii și să -mi cer scuze de la B. M. M. , ca să mă facă de rușine
în văzul lumii cum i -am făcut și eu pe ei că fata lor a fost internată în spital. Eu am refuzat
această umilință, le -am spus să mergem să jurăm pe biblie însă ei mi -au spus că nu cred în
Dumnezeu și că vor merge la poliție. Precizez faptul că B. M. M. nu era înverșunată împotr iva
mea, ci mama sa.
În data de 04.08.2016, B. M. M. a depus la plângere la poliție împotriva mea.
În seara zile 04.08.2016 eu am fost aunțat de B. A. care a venit până la mine acasă că el a
fost contactat telefonic de B. M. M. , și i-a cerut să mă anu nțe să ne întâlnim în Seini pe drumul
dinspre stația de betoane.
În jurul orelor 19:00 au venit la l ocuința mea, cu mașina lui F. I., B. A., F. I. și B. M. M. ,
am urcat și eu cu ei în mașină și ne -am deplasat în Seini pe drumul dinspre stația de betoane. F. I.
a oprit mașina și a coborât atât el cât și B. A. . Eu am discutat cu Botoș B. M. M. , aceasta a
început să plângă spunându -mi ca mama sa m -a dat la poliție și că o presează să spună că a fost
violată. B. M. M. mi-a spus că mama sa i -a zis că dacă își va retrage plângerea sau nu va declara
cum îi spune ea, o va scoate afară din casă. De asemenea mi -a spus că mama sa i -a cerut să caute
două matahale ca să mă bată. Discuția a durat apro ximativ 5 minute după care F. I. și B. A. au

79
revenit în aut oturism și am plecat spre Săbișa. Eu am coborât odată cu B . A. iar F . I. și-a
continuat drumul cu B. M. M. . După ce am coborât d in mașină eu i -am spus lui B. A. ce am
discutat cu B. M. M. .
Ulterior nu am mai discutat aproximativ o săptămână cu B. M. M. , după care î ntr-o zi
rețin că am primit un mesaj pe telefon de la B. M. M. care mi -a cerut să mă întâlnesc cu ea la
Pensiunea San Pio din Săbișa. Ne -am întălnit la pensiune cu B. M. M. care era însoțită de fratele
ei pe care cred că îl cheamă M. și îl știu din vedere. M-am așez at cu cei doi la masă, și M. mi-a
spus că ar fi bine să ne împăcăm pentru că părinții lor deoarece tot o stresează pe B. M. M. , mi-a
dat de înțeles că știe adevărul și anume că actul sexual a fost consimțit, însă a insistat să fac ce –
mi cer părin ții lor pentru a avea liniște. Pe parcursul discuției mele cu el, B. M. M. a început să
plângă și m -a rugat frumos să mă pun în genunchi în fața bisericii spunându -mi că altfel mama sa
o va alunga de acasă. Eu nu am acceptat să fac cele ce mi se cereau înt rucât nu mă simt deloc
vinovat pentru ce s -a întâmplat.
Declarația a fost luată între orele 09:30 și 12:00.
Declarația a fost/nu a fost înregistrată audio/audiovideo din lipsa dotării logistice
necesare.

O.C.P., AVOCAT, SUSPECT/INCULPAT,

R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN MARAMUREȘ
POLIȚIA ORAȘULUI TĂUȚII MĂGHERĂUȘ
DOSAR NR. 2727/P/2015

PROCES – VERBAL
DE CONFRUNTARE
Anul 2016 luna august ziua 01
Organ de cercetare penală – Agent principal de poliție Goga Gheorghe Viorel din cadrul
Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureșm, constatând că există contraziceri între
declarațiile date în c auză de către:
1. T. I. A. – suspect
2. B. M. M. – persoană vătămată

80
Pentru lămurirea cauzei, în temeiul art.131 din C. proc. pen., am procedat la confruntarea
acestora, în prezența apărătorilor aleși: avocat al suspectului – Ștef Radu, avocat al persoanei
vătămate – Anicăi Răzvan în substituirea titularului Waltner Gabriel, rezultatul fiind după cum
urmează:
1. Întrebare pentru numitul T. I. A.:
În ce împrejurări ați a juns să urcați împreună cu B. M. M. în autoturismul deținut de aceasta în
11.07.2015, în t imp ce vă aflați la cabana situată în loc. Ilba în locul numit Valea Porcului ?
Răspuns: în acea zi în jurul orelor 03:00, B. M. M stătea singură în curtea cabanei lângă foc, am
întrebat -o dacă dorește să doarmă cu mine în cort, iar ea mi -a spus să dormim î n mașina ei
deoarece are în autoturism pătură și plapuma. Împreună ne -am deplasat spre autoturismul
acesteia iar înainte să urcăm B. M. M mi-a înmânat cheile autoturismului iar eu am înțeles să
conduc mașina la o anumită distanță de cabană.
2. Întrebare p entru numita B. M. M: În ce împrejurări ați ajuns să urcați împreună cu T . A. I.
în autoturismul deținut de dumneavăastră, în 11.07.2015, în timp ce vă aflați la cabana situată în
loc. Ilba în locul numit Valea Porcului ?
Răspuns: În data respectivă, în ju rul orelor 02:30 – 03:00, stăteam în curtea cabanei lângă foc
singură, în apropiere mai erau F. I. și prietena sa, la un moment dat a venit la mine T . A. I. care a
insistat în repetate rânduri să mă duc să dorm cu el în cort, eu i -am spus că nu vreau. Aces ta a
plecat de lângă mine, eu am urcat în mașina mea pe bancheta din spate, am închis ușa fără să o
încui, iar la 2 -3 minute a urcat în mașină în locul șoferului, T. A. I.. După ce a urcat mi -a cerut
insistent să îi dau cheile mașinii, eu i le -am înmânat d upă care acesta a condus mașina la o
anumită distanță de cabană.
3. Întrebare pentru numita B. M. M. :
În ce împrejurări ați avut un contact sexual în seara zilei de 11.07.2016, în autoturimul
dumneavoastră cu numitul T. A. I.?
Răspuns: După ce T. A. I. a parcat autoturismul la o distanță de cabană, a venit pe bancheta din
spate, printre scaune, și după ce am discutat câteva minute, T. A. I. mi-a propus să întreținem
relații sexuale iar eu am fost de acord inițial.
4. Întrebare pentru numitul T . A. I. :
În ce împrejurări ați avut un contact sexual în seara zilei de 11.07.2016, cu B . M. M. în
autoturimul proprietatea acesteia ?
Răspuns : După ce am parcat autoturismul lui B. M. M. la distanță de cabană, am mers print re
scaunele din față pe bancheta din spate lân gă aceasta, după ce am discutat cu ea, fără a spune
nimic unul către celălalt ne -am dezbrăcat cu intenția de întreține raporturi sexuale. Precizez
faptul că nu am mai discutat cu privire la actul sexual, întrucât între noi era un lucru o bișnuit să

81
întrețin em acte sexu ale, mai mult în urmă cu două zile ne -am întâlnit pe raza orașului Seini și
exact la fel am procedat adică am întreținut relații sexual pe bancheta din spate a mașinii sale.
5. Întrebare pentru numita B. M. M. :
După demararea actului sexual consimțit cu T. A. I. , i-ați cerut acestuia să se oprească în timpul
actului ori în ce împrejurări ați fost forțată de către T. A. I. să întrețineți ori să continuați actul
sexual ?
Răspuns: Am finalizat ambii actul sexual, ne -am oprit, stăteam pe bancheta din spate a
autoturismului, moment în care T . A. I. a început să îmi adreseze cuvinte urâte spunându -mi că
sunt curvă, și că ce cred că dacă povestesc cu alți băieți îi fac în ciudă, după care folosind forța
m-a imobilizat prinzându -mă de bazin și de mâini , m-a așezat între scaunele din față ale
autoturismului cu fața spre bord, eu nu am mai putut face nimic, și acesta m -a penetrat, în timpul
actului sexual neconsimțit am simțit o durere puternică în vagin, i -am cerut lui T. A. I. să se
oprească, acesta a r efuzat și a continuat, am început să sângerez, acesta a observat însă a
continuat, i -am spus din nou să mă lase întrucât sângeram foarte puternic acesta a continuat până
când a ejaculat după ce s -a retras din interiorul vaginului meu. Precizez că i -am ceru t lui T. A. I.
să se oprească și înainte și pe durată celui de -al doilea act sexual însă acesta a refuzat. După ce a
ejaculat mi -a dat drumul, s -a așezat pe bancheta din spate lângă ușa din stânga, eu am ieșit dintre
scaune și am coborât din autoturism pe ușa din dreapta timp în care T. A. I. continua să -mi
adreseze cuvinte jignitoare. Precizez că inițial am declarat că a fost un singur act sexual, însă
după ce am discutat cu avocatul meu Waltner Gabriel am aflat că în momentul în care
participanții la actu l sexual finalizează, se termină actul sexual după care începe un altul.
6. Întrebare pentru numitul T . A. I.:
După demararea a ctului sexual consimțit cu B. M. M , aceasta v -a cerut să vă opriți ori în timpul
actului ?
Răspuns: După ce ne -am dezbrăcat B. M . M mi-a făcut sex oral, lucru care era de asemenea
obișnuit între noi, după aceea eu m -am așezat pe bancheta din spate, B. M. M s-a așezat peste
mine și am întreținut un act sexual normal, după ce s -a terminat ea s -a întins pe spate p e
banchetă, ne-am con tinuat actul sexual, după care am schimbat din nou poziția, B. M. M s-a pus
între scaunele din față orientată cu fața spre bord, eu am penetrat -o din spate, am întrebat -o dacă
îi place poziția respectivă iar ea mi -a răspuns că îi place și după un timp mi -a spus că o simte ca
și prima dată. La un moment dat am simțit că are o scurgere din vagin, și că -mi curgea ceva pe
picior, m -am oprit și la lumina natural ă am observat că îi curgea sânge. Eu m -am oprit fără să -mi
ceară B. M. M , întrucât mi -e rău când văd s ânge, eu m -am așezat pe banchetă, după care B. M.
M s-a așezat și ea pe banchetă, i -am dat din ușa stânga spate șervețele umede pe care le -am
folosit în trecut pentru a ne curăța după actele sexuale, ea s -a șters și i -am spus să coboare din

82
mașină să nu mu rdărească bancheta. După ce s -a șters, B. M. M folosind șervețelele mai sus
menționate, m -a șters și pe mine pe penis. Precizez faptul că eu nu m -am terminat în timpul
actului sexual.
7. Întrebare pentru numita B. M. M. :
După ce a -ți coborât din autoturi sm ce atitudine a avut T. A. I. față de dumneavoastră ?
Răspuns: După ce am coborât, din mașină m -am curățat cu șervețele umede, am observat că am
sângerări vaginale foarte puternice, în timp ce mă curățam, T . A. I. a urcat în mașină în scaunul
șoferului, î mi adresa încontinuu cuvinte jignitoare, după care a pornit m așina și a vrut să plece eu
i-am spus să nu plece până nu îmi revin. Acesta a oprit mașina, i -am spus că mă simt rău, acesta
nu a coborât din mașină iar la un moment dat mi -am pierdut cunoștința și am căzut, după ce mi –
am revenit nu am știut unde mă aflu și după aceea mi -am adus aminte, m -am ridicat și T . A. I.
mi-a spus că mă prefac. I -am spus din nou că mă simt rău, și am leșinat din nou și după ce mi -am
revenit l -am văzut pe T. A. I lângă mine . La un moment dat T. A. I m-a ajutat susținându -mă pe
sub braț să mă duc la cabană pentru a cere ajutor. Între timp nu mai rețin exact î n ce moment a
venit F. I. și a discutat cu T. A. I în timp ce eu plângeam.
8. Întrebare pentru numitul T. A. I:
După c e a coborât din autoturism B . M. M. ce atitudine a -ți avut față de aceasta ?
Răspuns: După ce a coborât din mașină am observat că aceasta are sângerări vaginale, s -a tot
șters până când s -au terminat șervețelele umede, am întrebat -o dacă are un tampon, mi -a spus că
nu are. Eu am urcat în mașină la volan, ea s -a urcat pe bancheta din spate pe ușa din dreapta, și
am mers cu mașina până la cabană, unde pe o masă din curte se afla o rolă de șervețele, B. M. M .
a coborât din mașină, a luat rola de șervețele, a ur cat în mașină și am mers înapoi în locul unde
am stat mai devreme. S -a șters în continuare, iar la un moment dat B. M. M . a leșinat și a căzut,
în acel moment eu eram la volan ea lângă mașină. Eu m -am speriat am coborât din mașină am
mers la ea și am ridic at-o, și-a revenit după ce am scuturat -o, mi -a spus că e bine după care iar i
s-a făcut rău și era să cadă însă eu o țineam în brațe, văzând că se simte foarte rău, am încercat să
îl sun pe P. I. știind că prietena sa are pregătire medicală pentru a ne aju ta însă nu am reușit din
cauza lipsei semnalului. Am strigat după ajutor, mi -a răspuns F. I. care a venit la noi, eu i -am
spus să aducă o sticlă cu apă. În timp ce strigam după ajutor B. M. M. mi-a spus să nu chem pe
nimeni întrucât se simte bine. După ace ea i-am dat o pătură pe ea întrucât ea până atunci a stat
dezbr ăcată, și ulterior a venit F. I. la noi căruia i -am povestit cele înâmplate.
9. Întrebare pentru numita B. M. M. :
Dacă anterior datei de 11.07.2015 ați întreținut relații sexuale cu T. A. I. și dacă ați avut
sângerări vaginale în timpul vreunui act sexual consimțit, în afara perioadei menstruale ?

83
Răspuns: Am întreținut relații sexuale cu acesta în repetate rânduri întrucât am fost iubiți, însă
niciodată nu am avut sângerări vaginale în timpul actului sexual, decât atunci când am întreținut
relații sexuale și eu eram la menstruație.
10. Întrebare pentru numitul T . A. I.:
Dacă anterior datei de 11.07.2015 ați întreținut relații sexuale cu B . M. M. și dacă aceasta a avut
sângerări vaginale în timp ul vreunui act sexual consimțit, în afara perioadei cât se afla la
menstruație ?
Răspuns: Am întreținut relații sexuale cu aceasta în repetate rânduri întrucât în trecut am fost
iubiți, și de aproximativ 3 ori s -a întâmplat să aibă sângerări vaginale minore în timpu l actului
sexual și ea nu se afla la menstruație.
11. Întrebare pentru numita B. M. M. :
Dacă după formularea plângerii împotriva lui T. A. I. pentru sâvârșirea infracțiuniii de viol, v -ați
întâlnit cu acesta și ați discutat despre plângere, și d acă da unde și ce a -ți discutat ?
Răspuns :
Ne-am întâlnit de două ori, o dată nu mai rețin data exactă, ne -am întâlnit în S eini și am discutat
eu cu T. A. I. în mașina lui F. I. , eu spunându -i lui T. A. I. să ajungem la un comun acord, acesta
a fost de acor d inițial, a două oară m -am întîlnit cu T. A. I. la Pensiunea San Pio din Săbișa, eu
eram însoțită de fratele meu, și din nou am discutat cu T. A. I. să ajungem la un comun acord, nu
mai rețin ce am discutat altceva.
OBSERVAȚII:
1. Persoanele prezente nu a u de făcut mențiuni cu privire la cele consemnate, și nu solicită
clarificarea altor aspecte.
Pentru care am încheiat prezentul proces -verbal.

Organ de cercetare penală Apărători aleși Persoane confruntate
1. 1. 1.
2. 2.

84
CONCLUZII

Ascultarea persoanelor constituie atât un drept al acestora, folosit pentru a -și afirma
poziția și a -și promova interesele, cât și un mijloc la îndemâna organului judiciar at ât pentru a
constata interesele și poziția promovată de către persoanele ascultate cât și pentru a -și completa
informațiile cu privire la împrejurările în care a fost desfășurată activitatea ilicită și identitatea
persoanelor implicate .
Tactica ascultării persoanelor cuprinde metode și mijloace legale folosite în audiere, în
scopul obținerii unor declarații complete și veridice care să contribuie la aflarea adevărului și
clarificarea tuturor aspectelor cauze, cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părțilo r
și ale subiecților procesuali.
Din perspectivă deontologică, pentru realizarea unui act de justiție de calitate, ascultarea
persoanelor de orice calitate procesuală, de către organele de urmărire penală sau de instanțe le de
judecată, indiferent de poziția acestora în procesul penal, nu poate fi concepută fără stăpânirea
unor cunoștințe serioase de tactică criminalistică, dar și de psihologie judiciar ă.
Studierea dosarului presupune o aprofundare a tuturor datelor, infor mațiilor existente în
caz, a unor materiale cu caracter probator, inclusiv o eventuală documentare, în vederea
elucidării unor aspecte de ordin tehnic, care ies din cadrul judiciar, dar care pot servi indirect
elucidării unor împrejurări ale cauzei.
În con cluzie, a scultarea persoanelor este una dintre cele mai importante activități
procedural și poate fi definită drept activitatea procesuală și de tactică criminalistică efectuată de
către organul de urmărire penală în scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie necesare
pentru aflarea adevărului în cauza care face obiectul cercetării penale.

85
BIBLIOGRAFIE

 Al. Roșca, V. Chircev, "Psihologia copilului", Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1958.
 Aurel Ciopraga, " Evaluarea probei testi moniale în procesul penal ", Editura Junimea , Iași
1979.
 Avram Filiaș, "Infracțiuni contra justiției", Editura Academiei , București, 1985.
 C. Suciu, “Criminalistica”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972.
 Ciopraga, "Criminalistică tactică", Univ. Al . I. Cuza, Iași, 1986.
 Doina Gomian , “Introducere în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, București,
1993.
 Emil Mihuleac, "Sistemul probator în procesul civil", Ed. Academiei Române, 1970.
 Emilian Stancu, ― Criminalistică ", Ed. Actami, Buc. 1995, vol. II.
 Gh. Pășescu, „Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei”, Editura Național,
București, 2000.
 Gheorghe Crauț, “Curs de istoria dreptului românesc”, Editura Centrală a Uniunii
Naționale a Studenților din România, 1948.
 Gr. Theodoru și L. Mo ldovan, "Drept procesual penal" , Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1997.
 I. Mircea, "Criminalistica", Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. 1979.
 Ion Neagu, “Drept procesual penal”, Editura Academiei , București, 1988, p. 271.
 Jean Piaget, "Psihologie și pedagogie", Editura Didactică și Pedagogică, București,
1972.
 M.S. Strogovici, “Procesul penal sovietic”, Ed. de Stat, 1950.
 Maxim Kovalenski, „Coutume contemporane et loi ancienne, Droit coutumier Ossetien
eclaire par l’histoire comparee”, Paris, 1893.
 Mototolescu, „Jurământul cu brazda în cap”, București, 1922.
 Nicolae Dan, I. Anghelescu, M. Constantinescu, I. Grigorescu, Dumitru
Sandu, "Dicționar de criminalistică".
 Nicolae Dan, “Particularitățile perceperii relațiilor spațiale și tactica audierii
martor ilor”, în Rev. "Probleme de medicină judiciară și de criminalistică" , Ed.
Medicală, Buc. 1965.
 Nicolae Dan, “Rolul senzațiilor și percepțiilor în procesul formării declarațiilor
martorilor ți informatorilor”, Revista "Probleme de Medicină Judiciară și de
Criminalistică", 1965.

86
 Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, "Psihologia judiciară", Ed. Șansa,
Buc., 1992.
 Nicolae Volonciu, "Tratat de procedură penală”, partea generală", vol. I.
Editura Paideia , București, 1995.
 Nicolae Volonciu, “Drept proc esual penal”, T.U.B., București, 1995.
 Ștefan Daneș, “Repertoriu de practică judiciară în materie penală”, Editura Științifică și
Enciclopedică, București 1989.
 Stoenescu și Savelly Zilberstein, "Drept procesual civil, Teoria generală", Ed. Didactică
și Pe dagogică, București, 1997.
 Tiberiu Bogdan, ―Probleme de psihologie judiciară‖, Ed Științifică, București, 1973.
 Tiberiu Bogdan, Ilie Stănculescu, „Psihologia copilului și psihologia
pedagogică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971.
 Tiberiu Bog dan, Ioan Santea, Rodica Drăgan -Cornianu, “Comportamentul uman în
procesul judiciar”, Ed. Min. de Interne, București, 1983.
 Tiberiu Bogdan, “Probleme de psihologie judiciară”, Ed. Științifică , Buc. 1973.
 Tomulescu, „ Curs de drept privat roman”, București 1 954.
 Traian Pop, "Drept procesul penal, partea generală", vol. III, Tipografia Națională Cluj,
1947.
 Ursula Șciopu, Emil Verza, „Psihologie vârstelor (ciclurile vârstei)” , Editura Didactică
și Pedagogică, , București, 1981.
 V. Bercheșan, C -tin Aioanițoaie, T. Butoi, I. Marcu, E. Palanceanu, C -tin Platea, I.E.
Sandu, Emilian Stancu, "Tratat de tactică criminalistică", Acad. de Poliție, Min. de
Interne, Ed. Carpați, Craiova, 1992.
 V. Bercheșan, Ion N. Dumitrașcu, "Probele și mijloacele de probă", Editura Minis terului
de Interne , București, 1994.
 V. Dongoroz ș. a. "Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român", vol. I,
p. 205, Editura Academiei , București, 1974.
 V.I. Prisăcaru "Contenciosul administrativ român", Ed. ALL București, 1955.
 Valeriu Bog dănescu, ș.a. "Probleme de drept din deciziile curții Supreme de Justiție
(1990 -1992)", Ed. Orizonturi , București, 1995.
 Vintilă Dongoroz, “Curs de procedură penală”, București, ediția a II -a, 1942.