Introducere … … … … . 2 [605569]

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 2
Capitolul 1 -Motivele prezentării în cabinetul de urgența în pedodonție ………………………….. … 2
Capitolul 2 -Aspectele clinice ale urgențelor în pedodonție ………………………….. ………………….. 4
2.1 Caria dentară și compl icațiile ei ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
2.2 Traumatisme dento -parodontale ………………………….. ………………………….. ………………….. 9
2.3 Boli parodontale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 15
2.4 Leziuni ale mucoasei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 20
2.5 Tulburări de erupție și exfoliere ………………………….. ………………………….. ………………… 22
2.6 Anomalii dentare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 23
Capitolul 3 – Tratamentul urgențelor în pedodonție ………………………….. ………………………….. . 25
3.1 Tratamentul cariei și complicațiilor ei ………………………….. ………………………….. ……….. 26
3.2 Tratamentul traumatismelor ………………………….. ………………………….. ……………………… 29
3.3 Tratamentul bolilor parodontale ………………………….. ………………………….. ………………… 33
3.4 Tratmentul leziunilor mu coasei ………………………….. ………………………….. …………………. 34
3.5 Tratamentul tulburărilor de erupție ………………………….. ………………………….. ……………. 35
3.6 Tratamentul anomaliilor dentare ………………………….. ………………………….. ……………….. 35
Capitolul 4 – Cercetare personală ………………………….. ………………………….. ………………………. 35
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 35
Material și metodă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 35
Rezultate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 36
Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 41
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 42
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 42

Introducere
Capitolul 1 -Motivele prezentării în cabinetul de urgența în pedodonție
Promovarea ideei , că prima vizită la medical dentist ar trebui să fie incă din primul an
de viată , a imbunatățit considerabil starea de sănătate oro -dentară. Totuși, există incă mulți
părinți care au acces limitat la medicu l pedodont și astfel nu se poate face o dispensarizare
corectă a copiilor.
Un număr s emnificativ de copii vizitează pentru prima dată cabinetul de m edicina
dentară din cauza urgenț elor. Cu toate acestea, sunt puține d ate legate de prevalența, etiologia
și tratamentul aplicat în sedințele de urgență. Un număr mare de copii sunt aduși la medic
pentru tratarea unor afecțiuni cu debut mult anterior, dar care au fost neglijate sau tratate
empiric .(dental emergency in a university pediatric dentistry clinic:retrospective study).
Urgențele în stomatolog ie sunt condiții medicale care necesită tratament imediat.
ADA (American Dental Association) si AAOMS(American Association of Oral and
Maxillofacial S urgeons) definesc ca urgențe , afecț iuni precum : fracturi ale oaselor maxilare,
traumatisme dentare sau parodontale, plăgi, infecții si hemoragii. ( a 2-year retrospective
study of pediatric dental emergency visits)
Prima vizita a unui copil la stomatolog, m ai ales când este vorba despre o urgența,
poate f i stresantă. Este important , ca medicul să posede suficiente cunoștiințe pentru a
ameliora durerea si discon fortul , cât de repede posibil. (dental emergency in a university
pediatric dentistry clinic:retrosp ective study).
În cursul acestei întâlniri se formează relația medic -pacient, astfel că medicul va f i
înțelegător cu micul pacient și va asculta motivul pentru care acesta a fost adus la cabinet ,
oferind sentimentul și siguranța că plângerile lui vor fii l uate în calcul. După relatarea
pacientului, se vor culege datele de la părintele sau însoțitorul copilului. (pediatric dentistry
3rd edition -richard welbury)
În acest context, este foarte important studiul epidemiologiei tulburărilor din sfera
oro-dentară, pentru a intelege mai bine complexitatea acestora si a dezvo lta strategii pentru o
atitudine de urgența corespunzătoare și un tratament preve ntiv cât mai eficient.
Principalul motiv , pentru care pacienții vin la medic este durerea cu o proporție de
aproximativ 80%, urmată de traumatisme, tulburări de erupție și exfoliere, leziuni ale
mucoasei.

Durerea, ca principal motiv al prezentării la medic, poate fi cauzată de diferite
patologii precum: caria dentară, pulpite, necroza si gan grene, prezența resturilor radiculare,
parodontitele apicale și supurații ale spațiilor fasciale vecine. Percepția unui copil asupra
durerii este subiectivă și variază cu vârsta. Copii sub 2 ani nu pot diferenția durerea de o
presiune; după aceasta vârstă si până la 10 ani încep să aibă o viziune mai clară asupra
durerii. Este importantă observarea copilului pentru a întelege felul în care poate coopera
într-o situație de urgență, mai ales în condițiile în care ar f i nevoie de folosirea turbine i, de
exempl u, pentru dre narea unei infecții dentare. Pe lângă vărstă , durerea poate fii influențată
de experiențe anterioare și ar putea fii minimalizată pentru evitarea unui tratament. (pediatric
dentistry 3rd edition). Prin anamneză se vor obține date legate de car acteristicile durerii
precum: intensitate , cara cter, durată, exacerbarea/calmarea durerii. (curs an4)
Traumatismele sunt un alt motiv de prezentare la medic . La vârsta de 5 ani între 31 –
40% dintre băieți și 16 -30% dintre fete, iar la vârsta de 12 ani 12 -33% dintre băieții si 4 -19%
dintre fete suferă un traumatism dentar. Frecvența este de două ori mai mare la baieții.
(pediatric dentistry 3rd ed) Este importantă cunoașterea pricipalelor zone de investigat pentru
ca examenul clinic sa fie cât mai rapid. Pri n discuția cu părinții sau însoțitorul copilului se
obțin date legate de modul și momentul traumatismului, principalele acuze și dacă a primit
îngrijiri acasă sau în alt serviciu de specialitate. Este important examenul general pentru a nu
omite posibilele leziuni ale extremității cefalice, leziuni ale organelor interne. (Luca vol3)
Procesele fiziologice ca eruptia și exfolierea pot să îi îngrijoreze pe părinți. Copilul
devine agitat, își pierde pofta de mâncare, pot apărea semne de ușoară inflamație gingi vală,
marcată uneori prin suprainfectare, colorarea gingiei în albăstrui sau purpuriu. (curs an 4)
Leziuni ale mucoasei pot apărea frecvent în prima copil ărie; aceste pot deveni dureroas e,
îngreunând alimentația.
Pacienții se pot prezenta la medic din cauza unor tumefacții care însoțesc frecvent
procesele inflamatorii cu punct de plecare dento -parodontal. De asemenea, pot exista
tulburări estetice, precum anomalii de număr, modificări de poziție; halena îi poate aduce pe
pacienți la medic.

Capitolul 2-Aspectele clinice ale urgențelor în pedodonție
2.1 Caria dentară și complicațiile ei
În cadrul acestei patologii cu complicații ce pot evolua de la hiperemia
preinflamatorie -formă ireversibilă până la parodontite apicale acute și cronice care pot
necesi ta chiar extracția dintelui cauzator, durerea este principalul motiv pentru care pacienții
se prezintă la medic.
Caria dentară poate fi simplă, caz în care integritatea anatomică și funcțională a pulpei
dentare este păstrată cel puțin la nivel macro scopic , sau poate fii complicată , asociind o
afectare în diverse grade a pulpei dentare. (curs an4)
În prez ent există metode prin care se poate face diagnosticul cariei în stadiile
incipiente, în care leziunea este reversibilă – stadiul de ”pată alba cretoasă” și nu necesită o
îndepărtare mecanică a țesutului dur afectat, ci doar o remineralizare. Din păcate insă, mulți
pacienți se prezintă in cabinetul dent ar atunci când apare ș i durerea, iar in aceste cazuri de
obicei leziunea este ireversibilă. În patologia c arioasă durerea apare, cu o creștere în intesitate
a durerii și a altor simptome, începând cu caria simplă cu afectarea dentinei, urmată de
apariția inflamației pulpare și întinderea procesului patologic la nivelul parodonțiului apical.

EXAMENUL CLINIC AL CARIILOR DENTARE
Diagnosticul cariei este difi cil și cuprinde :
1.Examenul subiectiv poate furniza informații eronate din cauza lipsei maturizării
limbajului și a sistemului nervos central, a fricii, a combinației de forme clinice.
Simptomatologia este inconstant ă.(raducanu indrumar )
-durerea este absentă sau redusă
-intensitatea mica
-durata este egală cu durata de acțiune a stimulului
-caracteristicile durerii: provocată, localizată
2.Examenul obiectiv cuprinde mai multe etape: inspecția, palparea, percuția, teste
complementare. ”Cond ițiile necesare pentru o examin are cât mai corectă a suprafețelor
dentare afectate de carie necesită un echipament minim: condiții bune de iluminare, spray de
aer pentru uscarea suprafețelor, oglinda dentară și o sondă cu vâr ful bont.”(pediatric
dentistry)
-prin inspecție se observă la nivelul dintelui modificări de culoare, lipsă de substanță, papilele
interdentare sunt tumefiate, cu modificări de culoare ca expresie a iritației gingivale pr oduse

atât de cariile interdentare și cervicale, cât și de placa bacteriană și de tartru.(curs an4) . Acest
examen poate fii facilitat în cazurile cu înghesuiri dentare prin purtarea unor elastice pentru
separarea dinților tim p de 3-4 zile , urmat de reexami narea zonelor.(pediatric dentistry)
-prin palparea blândă cu o sondă boantă se poate decela lipsa de substanță, duritatea
smalțului, prezența unor obturații coronare. Cu ajutorul sondei dentare se poate analiza gradul
de mobilitate dentare, care în caria s implă trebuie să fie in concordanță cu gradul de ex foliere.
(pediatric dentistry +curs an4)
-percuția în ax este negativă
-examinarea radiologică este un examen complementar folositor în decelarea leziunilor
carioase. Cele mai folosite incidențe sunt bitew ing-cu ajutorul căreia se analizează foarte bine
leziunile proximale, ortopantomograma – pentru o vedere de ansamblu a structurilor dure din
cavitatea bucală, radiografia periapicală – oferă o vedere a dintelui, împreună cu țesuturile
periapicale.(pediatric dentistry)
-testele de vitali tate pot da răspunsuri eronate; se începe testarea cu di nții sănătoși pentru
comparație ; în caria simplă vitalitatea este pozitivă.
Diagnosticul di ferențial al cariei se face cu defecte de structură ale smalțului și
dentine i: hipoplazii și hipomineralizări, precum și cu fluoroza dentară .(Raducanu -Indrumar
practic)

EXAMENUL CLINIC AL PULPITELOR
Etiologia pulpitelor este reprezentată de ; caria dentară, tratamente incorecte,
traumatisme dento -parodontale, parodotite juvenile, la care se mai adauga și forțele
ortodontice prost dozate în cazul dinților permanenți.
Un prim criteriu de clasificare al formelor de inflamați e pulpară este cel clinic și
histopa tologic:
-Hiperemia preinflamatorie – predomină vasodilatația
-Pulpita acu tă:
 Pulpita seroasă – predomină edemul papilar prin extravazarea fluidelor din vase
crescând presiunea intrapulpară, tromboze pulpare; poate fi parțială cuprinzând doar
pulpa coronară sau totală reprezentând inflamația întregii pulpe
 Pulpita purulenta – este caracterizată prin extravazarea elementelor figurate din seria
albă rezultând microabcese care cresc foarte mult presiunea din cavitatea pulpară
determinând necroza pulpara; ca și pulpita seroasă poate avea o form ă parțială și una
totală

-Pulpita cronică – pot fi o continuare a inflamației acute sau pot apărea spontan.
 Pulpita cronică deschisă :
 Polipoasă -frecvenă la copii și adolescenți, în condițiile unei reactivități bune
 Ulceroasă -în condiții de rezistență scăzută a organismului
 Pulpita cronică închisă – propriu -zisă sau granulom intern Palazzi.(curs an 4)
Principalul criteriu de clasificare al pulpitelor este cel clinic și al tratamentului aplicat .
Astfel că există:
-forme reversibile: hiperemia preinflamatorie și pulpita seroasă parțială
-forme ireversibile:pulpita seroasă totală, pulpitele purulente partială și totală, pulpitele
cronice închise și deschise
Există particularități pentru dinții temporari maturi și pentru cei permanenți imaturi:
 Atât la dinții temporari cât și la cei permanenți imaturi există preferențial anumite
forme clinice corespunzătoare unor etape de dezvoltare
 Pot exista mai multe forme clinice în același organ pulpar
 În cazul dinților permanenți imaturi infecția este limitată o lungă perioadă la nivel
coronar, spre deose bire de dinții temporari, unde infecția cuprinde rapid pulpa
radiculară. (curs an4)
Diagnosticul inflamației pulpare este dificil, mai ales că principalul semn în formele
incipiente poate fii durerea nocturnă, care perturbă somnul copiilor. În timpul con sultației de
după această noapte pacientul, din teamă va da răspunsuri eronate. Apariția durerii și în
timpul zilei este un semn de afectare pulpară avansată.(cura)

A.Hiperemia preinflamatorie
Modificările morfopatologice apărute în această primă fază a inflamației pulpare sunt
reversibile dacă se intervine terapeutic, obținându -se ”restitutio ad integrum”.
Prin examen subiectiv se relevă caracteristicile durerii: este provocată, mai mult la
rece decât la cald, și la dulce, scăzută ca intensitate, locali zată, durata încetează la câteva
minute de la încetarea stimulului. Frecvent această durere apare în urma preparării unei
cavități prin pierderea de substanță urmată de punerea în contact a stimulului cu fibrele
nervoase , și prin trauma mecanică și termin că produsă .
Prin examen obiectiv se observă leziunea carioasă care nu deschide camera pulpară,
cu prezența hipersensibilității pe fundul cavității și hiperestezie la periferie sau o obturație
recentă. Testele de vitalitate sunt pozitive.

Diagnosticul di ferențial se face cu hipersensibilitate și hiperestezie dentinară și cu
forme de pulpite – durerea are o durată mai mare .
B. Pulpita acută seroasă parțială
Prin examenul subiectiv se poate caracteriza durerea ca fiind vie, lancinantă, de
intensitate medie, localizată, provocată de stimuli termici și spon tană, cu o durată mai mare
decât la hiperemia inflamatorie, putând fii prezentă până la cateva ore. Durerea este calmată
de an tialgice uzuale.
Examenul obiectiv decelează o carie profu ndă, cu depozite alimentare și dentină
colorată, ramolită. Cavitatea poate fii separată de camera pulpară prin dentină dură sau moale,
care prin îndepărtare ar putea sa deschidă camera pulpară. (gafar+iliescu -reziden)Palparea cu
sonda a pulpei vii provoacă durere și sângerare de culoare roșu deschis. Percuția în ax este
negativă. Testele de vitalitate pot releva un prag al excitabilității ușor scăzut și sunt incerte,
pot da erori la copii și se folosesc rar. (indrumar pr actic raducanu)
Diagnosticul difere nțial se face cu:
-hiperemia preinflamatorie -intensitate mai mica
-pulpita seroasă totală – dureri mult mai violente și de intensitate mai mare
-pulpite purulente – au caracter pulsatil. (gafar+iliescu)
C. Pulpita acută seroasă totală
În această formă pacientul acuză simptomatologie de o intensitate foarte mare.
Durerea este spontană, lancinantă , iradiată, cu o durată de la 30 minute la câteva ore la dinții
temporari și până la o noapte întreagă la dinții permanenți. Există stimuli care exacerbează
durerea: rece, dulce, acru, traumatism masticator. Calmarea apare parțial la aplicarea de
căldură și la administrarea de antiinflamatorii uzuale.
La examen obiectiv sunt prezente următoarele caracteristici:
-prin inspecție se observă distruc ția mare prin proces cari os, dentină alterată, colorată,
modificări de culoare, obturații incorecte; camera pulpară poate sa fie deschisă vizibil sau
acoperită doar de un strat de dentină modificată.(cura, iliescu, raducanu)
-palparea s e face foarte blând cu o sondă flexibilă (iliescu) pentru a evita accentuarea durerii;
se evidențiază o hipersensibilitate, iar dacă prin palpare se deschide complet camera pulpară
apare o sângerare roșu deschis ceea ce semnifica prezența pulpei vii(raducanu).
-percuția în ax pozitivă indică inflamația întregii pulpe până la parodonțiul apical. (iliescu)
Diagnosticul diferențial se face cu:
-pulpita seroasă parțial ă-durerea are intesitate mai mică;
-pulpita purulentă totală -durerea este pulsatilă;

-parodontită apicală acută seroasă -senzația de egresiune a dintelui.(iliescu)
D.Pulpita purulentă parțială
Simptomatologia acestei forme este asemănătoare cu cea din pulpita seroasă parțială.
Diferența constă în caracterul durerii: nu mai este lancinantă, ci pulsatilă, iar calmarea se face
prin aplicarea un stimul rece. Căldura exacerbează durerea prin creșterea presiunii
intratisulare. (iliescu)
Obiectiv , dintele este distrus de un proces carios, iar camera pulpară este separată de
mediul extern printr -o zonă de dentină ramolită. La palparea cu sonda se poate creea
comunicarea directă cu mediul extern: aceasta deschidere determină apariția unei picături de
puroi urmată de o ușoară sângerare. De asemenea apare o durere intensă urmată după
evacuarea unei cantității de secreție purule ntă de o calmare sau chiar de dispariția durerii.
Diagnosticul diferențial se face cu:
-pulpita seroasă parțială
-pulpita purulentă totală
E.Pulpita purulentă totală
Pacientul relatează dureri intense, pulsatile, iradiate, spontane, ce pot dura între 30
minute până la o noapte întreagă. Durerea este exacerbată la cald și calmată la rece.
La nivelul dintelui se observă o zonă cu un bogat depozit de dentină ramolită, iar
deschiderea prin palpare a camerei pulpare este urmată de o secreție purulentă și o sâ ngerare
roșu închisă.(raducanu)
EXAMENUL CLINIC AL NECROZEI ȘI GANGRENEI
Evoluția inflamației pulpare netratate poate fii mortificare pulpară, care inițial este
aseptică și poartă numele de necroză, iar ulterior se contaminează cu germeni anaerobi, aerobi
și fungi și se numește gangrenă.
Există particularități pentru dinții temporari și pentru cei permanenți imaturi:
-semnele și simptomele sunt mai reduse la dinții temporari decât la cei permanenți imaturi,
iar aceștia prezintă o durere mai redusă decât dinții permanenți maturi;
-atât dinții temporari, cât și cei permanenți imaturi pot prezenta un amestec de forme clinice:
pe un canal pulpa este mortiicată, iar pe ce lelalte poate exista pulpă vie inflamată acut sau
cronic;
-evoluția spre parodonțiul apica l este foarte rapidă la dinții temporari și lentă la cei
permanenți imaturi;
-pereții radiculari subțiri, în formare, ai dinților permanenți imaturi sunt o sursă de iritație
continuă a parodonțiului apical. (curs an 4)

Examenul subiectiv nu oferă multe in formații. Nu este prezentă durerea, decât sub
forma unei ușoare jene. Prin examenul obiectiv se remarcă prezența unui proces carios de
dimensiune mare, uneori dinții fiind prezenți sub forma unor resturi radiculare, m odificări de
culoare a dintelui: gri-negru, mucoasă nu este modificată. (curs an 4)
EXAMENUL CLINIC AL PARODONTITELOR APICALE ACUTE
Există mai multe stadii :
-stadiul endoosos(neexteriorizată): hiperemică, seroasă, purulentă
-stadiul suberiostal(preexteriorizată): purulentă
-stadiul submucos: parulis
-stadiul de fistulizare spontană(exteriorizată)
-celulita părților moi fasciale sau chiar includerea acestora în procesul infecțios.(raducannu
an4)
Simptomatologia dureroasă este caracterizată de o intensitate foarte mare în stadiul
endoosos prin presiunea care se creează, urmată de o ameliorare prin fistulizare. Durerea este
exacerbată de masticație, apare senzația de egresiune a dintelui.
La examenul obiectiv se observă modificări la nivelul dintelui ca și în gangrenă și
necroză. Exista însă mo dificări la nivelul mucoasei din dreptul dintelui cauzator: tumefacție,
durere, culoarea este violacee, prezența abcesului care se poate sparge și trasforma într -o
fistulă productivă sau neproducti vă. Percuția în ax este pozitivă și pacientul reușește să
localizeze exact dintele cauzator. (curs an4)

2.2 Traumatisme dento -parodontale
Traumatismele oro -dentare sunt o patologie frecventă , ce po ate provoca dureri mari și
tulburări ale întregului aparat dento -maxilar. Pot interesa ambele dentiții și pot surprinde
dinții în diferite stadii evolutive: dinte imatur, matur sau dinții în perioada de resorbție.
Tratamentul trebuie să fie adecvat perioadei de evoluție a dintelui pentru o conservare cât mai
eficientă a structurilor dure dentare și o dezvoltare normală atât a resorbției radiculare cât și a
apexogenezei. (luca vol3) Prognosticul dinților traumatizați s -a îmbunătățit considerabil în
ultimii ani datorită unei înțelegeri și cunoașteri mai bune a tratamentului pulpar conservator.
(pediatric 3rd ed)
Majoritatea traumatismelor dento -parodontale au ca sediu principal, atât în dentiția
temporară, cât și în cea permanentă, zona frontală superioară și, î n special incisivii centrali
superiori. (pediatric 3rd ed) Procentual distribuția este de 73% pentru incisivul central

superior, 18% pentru incisivul central inferior, 6% pentru incisivii laterali inferiori și 3%
pentru incisivii laterali superiori; canini i sunt foarte rar implicați în traumatisme . Incisivul
central superior suferă cele mai multe traumatisme atât din cauza proeminenței sale, cât și din
cauza prezenței frecvente a unui grad mare de supraacoperire verticală. (pedodontics)
Etiologia tra umatis melor este foarte variată. În primii ani de viață coordonarea
motorie nu este foarte bine dezvoltată, astfel că se vor produce traumatisme mai ales prin
cădere, lovire de diverse obstacole, mobilier.(pediatric 3rd edition) În dentiția permanentă,
traumatis mele pot fii cauzate de accidente de joacă, sportive, accidente de circulație,
iatrogenii. (luca vol 3) . Un aspect foarte important sunt traumatismele prin abuz fizic ;
aproximativ 50% dintre copii abuzați fizic au leziuni în teritoriul oro -maxilo -facial. (pediatric
3rd ed). Exista și factori favorizanți generali precum: defectele de vedere, crizele comițiale,
supraponderalitate și local i: proalvelodonția superioară, anomalii dentare, incompetența
labială, prezența proceselor carioase multiple. (luca vol 3)
Mecanismul de producere poate fii direct sau indirect. Prin mecanism direct apar
leziuni la locul de acțiune, cel mai frecvent la nivel frontal, iar indirect pot apărea leziuni la
distanță de locul de impact: prin căderi pe menton pot apărea fracturi co ronare sau corono –
radiculare la nivelul dinților laterali sau chiar la nivelul ramului mandibular sau fracturi
condiliene. Factorii care influențează tipul și gravitatea traumatismului sunt : puterea
impactului, reziliența și forma obiectului care produce traumatismul, direcția
forței.(paediatric 3rd)
Există mai multe clasificări ale traumatismelor oro -dentare: clasificarea Organizației
Mondiale a Sănătății, Elis și Davey, Garcia -Godoy, Andearson, ultima fiind cea mai folosită.
(pedodontics)
Tabelul 1. Clasificarea OMS a traumatismelor oro -dentare (??)
Clasificarea OMS
Leziuni ale țesuturilor dure și ale pulpei dentare
Fisură în smalț Fractură incompletă fără lipsă de substantă
Fractură a smalțului Pierdere de substanță dură limitată la smalț
Fractură a smalțului și dentinei Pierdere de substanță fără interesarea pulpei
dentare
Fractură coronară complicată Pierdere de substantă cu expunerea pulpei
Fractură corono -radiculară necomplicată Pierdere de smalț, dentină și cement fără
interesarea p ulpei

Fractură corono -radiculară complicată Pierdere de substanță cu expunerea pulpei
Fractură radiculară Pierdere de dentină, cement și pulpă dentară.
Poate fii coronară, medie sau apicală
Leziuni parodontale
Contuzia Fără mobilitate sau deplasare, dar cu
sensibilitate la percuția în ax
Subluxația Mobilitate anormală, fără deplasare
Extruzia Ieșirea parțială a dintelui din alveolă
Luxația laterală Deplasarea dintelui în altă direcție decât axial
cu posibila fractură a procesului alveolar
Intruzia Înfundarea dintelui în alveolă
Avulsia Dispariția completă a dintelui din alveolă
Leziuni ale suportului osos
Comunicarea cu alveola dentară Compresia alveolei în intruzii și luxații
laterale
Fractura peretelui alveolei
Fractura proceului alveolar
Fractura maxilarului sau mandibulei Poate sau nu să fie implicată alveola dentară
Leziuni ale gingiei și mucoasei orale
Lacerații
Contuzii

Clasificarea lui Andrease n:
I. Leziuni dentare
A. Fisuri ale smalțului
B. Fracturi ale smalțului
C. Fracturi coronare nepenetrante
D. Fracturi coronare penetrante
E. Fracturi corono -radiculare nepenetrante
F. Fracturi corono -radiculare penetrante
G. Fracturi radiculare
II. Leziuni parodontale
A. Contuzia

B. Subluxația
C. Intruzia
D. Extruzia
E. Luxația laterală
F. Avulsia
EXAMENUL CLINIC
Este necesară o evaluare generală a pacientului pentru decelarea traumatismelor
asociate , ce pot apărea în accidente mai grave: afectarea extremității cefalice sau a organelor
interne. Orice semn de lezare a sistemului nervos central (tulburări de echilibru, vertij, pupile
inegale, vomă, dezorientare, pierderea cunoștinței, scurgeri de lichid cefalo -rahidian prin
urechi sau nas) necesită trimiterea de urgență într -un serviciu de neurologie. De asemenea,
trebuie să se evalueze necesitatea profilaxiei antitetani că. (luca vol3)
a. Examenul extraoral
La examenul extraoral se evaluează prezența leziunilor părților moi: tumefacții,
lacerații, echimoze, hematoame și a leziunilor osoase. Se palpează contururile osoase pentru
decelarea disco ntinuităților. O evaluare a articulației temporo -mandibulare în timpul
deschiderii și închiderii gurii poate indica fracturi la acest nivel. Părțile moi se palpează cu
blândețe pentru a detecta prezență fragmentelor dentare sau a altor corpuri străine fixate la
acest nivel. (pedodon tics si luca)
b. Examenul intraoral
Este foarte riguros și include evaluarea :
-leziunilor părților moi: lacerații, hemoragii, tumefacții ale mucoasei orale și gingivale,
prezența corpilor străini;
-leziuni dentare: malocluzii, mobilitate anormală, deplas ări dentare, pierdere de substanță
dură, lipsa dintelui din alveolă .(luca,paediatric 3rd ed)
c. Examene complementare
Testele de vitalitate nu dau informații foarte concludente , mai ales la copii și nu pot
fii folosite fără un examen clinic sau radiolog ic complet. Nici răspunsurile pozitive, nici cele
negative nu pot fii concludente imediat după traumatism. Un răspuns pozitiv nu exclude o
necroză pulpară ulterioară, iar un răspuns negativ nu înseamnă neapărat pierderea vitalității.
La testarea vitalități i se începe întotdeauna cu un dinte neafectat pentru a avea o
comparație.(paediatric 3rd ed).
Examenul radiologic folosește mai multe incidențe:

-incidența periapicală este cea mai bună pentru un diagnostic corect; folosirea incidențelor
excentrice este ideală pentru evaluarea fracturilor radiculare; de asemenea este folositoare
pentru localizarea fragmentelor dentare situate în țesuturile moi;
-ortopantomograma este foarte utilă pentru o vedere de ansamblu atunci când se suspectează
fracturi ale structur ilor osoase;
-se mai folosesc deferite incidențe: ocluzală, laterală, mandibulă defilată.
Examenul fotografic este util pentru evaluarea rezultatului tratamentului și ca
document medico -legal, bineînteles cu consimtământul pacientului.(paediatric 3rd ed)
I. Leziuni dentare
A. Fisuri ale smalțului
Este o fractură incompletă a smalțului fără pierdere de substanță. Este dificil de
examinat cu ochiul liber, se observă prin transiluminare.(pedodontics)
B.Fracturi ale smalțului
Sunt mai frecvente în dentiția permanentă. Forma globuloasă a coroanei împiedică
fractura limitată la smalț la dinții temporari. Clinic se observă lipsă de substanță limitată doar
la smalț.
C.Fracturi coronare nepenetrante
Examenul clinic decelează o pierdere de țesut dur, smalț și den tină, fără a fii deschisă
camera pulpară. Durearea este prezentă la stimuli termici, mai ales la rece. (Fig1 -pedodontics
219)

Fig1.Fractură coronară nepenetrantă Fig2.Fractură coronară penetrantă

D. Fracturi corona re penetrante
O dată cu pierderea de substanță dură dentară are loc și deschiderea camerei pulpare.
Diametrul deschiderii camerei pulpare este variabil . Durerea este provocată de stimuli fizici
și chimici, de masticație, dar este și spontană, ceea ce ar putea sugera apariția inflamației
pulpare. (Fig2 -pedodontics220)
E. Fracturi corono -radiculare nepenetrante
Linia de fractură e ste sub marginea gingivală, fra gmentul coronar este mobil. Este
prezentă durerea provocată și spontană, iar percuția în ax este pozitivă.
F.Fracturi corono -radiculare penetrante
Pacientul acuză durere spontană și provocată, fragmentul coronar deplasat are o
culoare roșietică sau gri, este mobil. La percuția în ax dintele este sensibil. Testele de
vitalitate sunt negative.
G. Fract uri radiculare
Apare mobilitatea fragmentului coronar, ce ar putea fii îndepartat.
II. Leziuni parodontale
A. Contuzia
Prin traumatisme ușoare apare inflamația strict localizată la niv elul ligamentului
periodontal. Nu este prezentă deplasarea, iar mobi litatea este în limitele fiziologice.
Vitalitatea este păstrată, iar examenul radiologic nu relevă nicio modificare.
B. Subluxația
Apare o deteriorare mai extinsă a parod onțiului fața de contuzie. Apare durerea la
masticație; nu există deplasare, dar apar e o mobilitate anormală. Sunt prezente o sângerare la
nivelul marginii gingivale și o modificare de culoare a dintelui.
C. Intruzia
Înfundarea dintelui depinde de intensitate traumatismului și poate fii parțială – când
coroana clinică este scurtată sau tot ală-cand dintele dispare complet în alveolă. Este necesar
diagnosticul diferențial cu avulsia sau cu fractura radiculară.(luca vol 3)
La examenul clinic se observă: gradul de înfundare, direcția de înfundare prin
palparea procesului alveolar. În cazul din ților temporari deplasarea apexului poate fii spre
palatinal sau vestibular, iar în cazul celor permanenți în profunzimea procesului alveolar.
La examenul radiologic se observă: lipsa spațiului periodontal apical, relația dintelui
intruzat cu mugurele di ntelui permanent sau cu alte formațiuni anatomice (fose nazale, sinus
maxilar), deplasare vestibulară -dintele pare mai scurt decât contralateralul sau palatinală –
dintele pare mai lung.(pedodontics)

D. Extruzia
Este o deplasarea axială a dintelui cu ieșire a acestuia din alveola și distru gerea
ligamentelor periodontale.(luca) P acientul prezintă dureri la atingere și spontan, masticația
este imposibilă. La ispecție se observă un dinte a cărei coroană clinică este anormal de mare,
mobilitatea este accentuată. La examenul radiologic se observă marirea spațiului periodontal
apical.( pedodontics)
E. Luxația laterală
Constă în deplasarea dintelui spre oral sau vestibular, mai rar către mezial sau distal.
Dintele este dureros la atingere, masticația este dificilă. Este prezentă o scădere a mobilității
dintelui, acesta putând fii fixat în tablia vestibulară sau orală a procesului alveolar. Apare o
sângerare la nivelul marginii gingivale, prin lezarea ligamentelor. Palparea tăbliilor osoase
poate fii dureroasă. Prin deplasarea către oral, pot apărea tulburări ocluzale, iar spre
vestibular poate afectă cripta dintelui permanent. (luca)
G. Avulsia
Avulsia înseamnă pierderea completă a dintelui din alveolă, cu posibila fracturare a
procesului alveolar. Este necesar diagnosticul diferențial cu intruzia completă sau fractura
radiculară. Examen ul radiologic certifică lipsa dintelui din alveolă.(pedodontics)

2.3 Boli parodontale
Bolile parodontale sunt un grup de afecțiuni care afectează țesuturile de suport ale
dintelui în alveolă:
-gingia fixă și marginea gingivală liberă;
-ligamentul periodontal;
-cementul;
-osul alveolar. (3rd ed)
Parodonțiul este format din două componente principale:
-Parodonțiul supericial ce cuprinde gingia;
-Parodonțiul profund ce cuprinde cementul radicular, desmodonțiul și osul alveolar. (paro –
traian dumitriu)
Afectarea parodonțiului superficial se numește gingivită, iar cea a celui profund se
numește parodontită marginală și poate afecta structurile de suport în diferite grade. Aceste
patologii pot fii prezente într -o formă acută sau cronică.

Gingiv itele acute – mai ales herpetice sau necrozante – sunt leziuni ulcerative ce rezultă
prin acțiunea unui agent microbian specific, fie bacterie sau virus. Gingivitele cronice sunt o
inflamație nespecifică la nivelul marginii gingivale libere și apar ca răspun s al organismului
la agenții patogeni din placa dentară. Avansarea gingivitei cronice depinde în primul rând de
o igienă orală precară și este o afectare reversibilă dacă se începe o igienă orală corectă.
Netratată gingivita cronică evoluează către parodon tită marginala cronică, ce se
caracterizează prin retracție gingivală și resorbție osoasă, ce pot fii ireversibile.
Copii sunt de asemenea susceptibili la forme agresive de parodontite ce afectează atât
dinții temporari cât și cei permanenți, localizat sa u generalizat. Aceste entități ce apar
frecvent la copii sănătoși trebuie diferențiate de manifestările parodontale din boli generale.
(3rd ed)
Factorul determinant al apariției bolii parodontale este cel microbian.
Factorii favorizanți locali sunt:
-tartru dentar;
-trauma ocluzală;
-cariile dentare: cele ocluzale p rin faptul că determină apariția durerii și pacientul nu mai
folosește zona r espectivă în masticație, scăzând astfel autocurățirea , cele de colet și
aproximale prin retenția alimentare și îngre unarea igienizării;
-anomalii dento -maxilare, de exemplu: incongruențele dento -alveolare cu spațiere sau
înghesuire, ocluzia deschisă, ocluzia adâncă acoperită;
-parafuncții sau obic eiuri vicioase: respirația oral ă, deglutiția infantilă, onicofagia, sugerea
degetului, interpoziția diverselor obiecte între arcade;
-iatrogenii: obturații incorecte, forțe ortodontice supradozate, pansamente arsenicale incorect
etanșeizate, lezarea gingiei în timpul diverselor manopere terapeutice.(dumitriu horia)
Factor ii favorizanți generali:
-ereditatea;
-influențe hormonale -în timpul pubertății;
-afecțiuni sistemice: hematologice, genetice, metabolice, SIDA;
-administrarea anu mitor medicamente poate afecta parodonțiul.(luca) .

Clasificarea bolilor parodontale:
I. gingiv ita indusă de placa microbiană specifică

1. gingivită cronică simplă -apare din cauza unei igiene orale precare, sau în
cursul erupției dentare;
2. gingivită hiperplazică
II. gingivita indusă de placa bacteriană specifică și contribuția unor factori locali și
generali
1. gingivita din cursul unor stări fiziologice: pubertate, ciclu menstrual, sarcină
2. gingivite din cursul unor boli sistemice: diabet, carența vitaminei C, boli
hematologice.
3. gingivite medicamentoase
4. gingivita purtătorului de aparate ortodontice
5. gingivita respiratorului oral
III. gingivita neindusă de placa microbiană specifică
1. gingivite alergice
2. gingivite aftoase
3. gingivite virale
4. leziuni traumatice
IV. parodontite marginale agresive
1. parodontita prepubertală
2. parodontita juvenilă
V. parodontite marginale cronic e (luca, traian dumitriu –tratat)

I. Gingivita indusă de placa bacteriană specifică
1. Gingivita cronică simplă
Prevalența gingivitei cronice crește semnificativ și este cor elată cu cantitatea de placă
bacteriană și tartru prezent. Alți factori care cresc prevalența gingivitei cronice sunt leziui
carioase proximale și la colet, obturații incorect, hipoplazii sau hipomineralizări, anomalii
dento -maxilare cu înghesuire. Există și factori generali precum: alimentația incorectă, lipsa
de fibre, carențele vitam inice.
Este de asemenea prezentă în cursul erupției dinților, prin microtraumatisme repetate
asupra gingiei, care în cursul erupției dinților este încă la nivel ocluzal.
II. Gingivita indusă de placa bacteriană specifică și influența unor factori generali și locali
1. Gingivita din cursul unor stări fiziologice
În timpul perioadei prepubertale, hormonii produc modificări la nivelul corpului,
inclusiv la nivelul parodonțiului marginal.

Clinic pot fii prezente:
-inflamația gingivală cu o culoare rușu violaceu, tumefacție prin edem cu caracter ireversibil,
sângerare la masticație, periaj, atingere cu sonda;
-hiperplazie gingivală, în special vestibulară, cu aspect bulbos al papilei interdentare;
-reducerea inflamației și a tumefacției după pubertate, da r uneori este nevoie de
gingivectomii pentru rezolvarea definitivă a problemei.(mariri de vol gingivale)
2. Gingivita din cursul unor boli sistemice
Poate apărea ca simptom într -o multitudine de afecțiuni: diabet, carențe vitaminice,
afecțiuni hematologi ce –anemii, trombocitopenii, leucemii acute și cronice, boli
imunodeficitare.
Fibromatoza ereditară determină măriri de volum gingival printr -un mecanism posibil
ereditar cu transmitere autozomal recesivă și autozomal dominantă. Po ate apărea singură sau
poate fi simptom în cadrul unui sindrom genetic . Semnele clinice survin de obicei în timpul
erupție i dinților temporari. S e caracterizează prin:
-măriri de volum gingival atât la nivelul marginiii gingivale libere, cât și al papilelor
interdentare, oral și vestibular, generalizată la ambele maxilare;
-gingia este de culoare roz, fermă, nedureroasă la palpare, fără fenomene inflamatorii,
prezente doar în condiții de igienă precară;
-aspect ușor neregulat – ”de prundiș”;
-radiologic se observă aspectul de ”ali ce împușcată”.(mariri de volum si luca)
În leucemii tumefacția gingivală este frecventă și are caracter extensiv până la
generalizare, putând îmbrăca suprafețele dentare până la marginea incizală sau ocluzală. Prin
infiltratul leucemic dens, se pot produce microinfarctizări, rezultând ulcerații necrotice cu
caracter hemoragic, care se suprapun peste hiperplaziile gingivale deja existente.
Deficitul de acid ascorbic determină tumefacții ale gingiei, culoare roșu -violaceu,
consistență moale și friabilă datorită edemului. (mariri de volum+luca3)
3. Gingivite medicamentoase
Principalele medicamente care pot determina apariția unor măriri de volum gingivale
sunt: fenitoina, ciclosporia A, medicamente din grupa blocantilor de canal de Ca, în special
nifedipina .
Fenitoina este un anticonvulsivant folosit în tratamentul epilepsiei. Măririle de volum
gingival apar la 50% din pacienții dentați care folosesc acest medicament, și sunt mai
accentuate la adolescenți. Măririle de volum apar printr -o producție crescută de colagen și

prin efectul drogului asupra diverselor fenotipuri de fibroblaști. Sunt asociate deficitului de
acid folic, cee a ce determină o maturare incorectă a epiteliului oral.
Ciclosporina este un imonosupresor folosit frecvent la pacienții transplantați.
Aproximativ 30% dintre pacienți prezintă măriri de volum gingivale, mai ales copii. Apar
printr -un efect stimulator asu pra fibroblaștilor și producției de colagen, precum și printr -o
scădere a distrugerii colagenului.
Nifedipina este un blocant de canal de calciu, cu utilizare și în scăderea
nefrotoxicității ciclosporinei la copii. Modificările gingivale apar la 10 -15% di n pacienții
dentați. Induce o scădere a colagenaze, ceea ce determină o acumulare a colagenului.(3rd ed)
4. Gingivita purtătorului de aparate ortodontice
Este o formă moderată de gingivită ce apare după aplicarea aparatului ortodontic și se
remite după î ndepărtarea acestuia. Apare chiar și la ce i cu o igienă orală satisfăcătoare . (luca)
5. Gingivita respiratorului oral
Este o formă de afectare localizată, în zonele vestibulare frontale unde buza nu mai
protejează mucoasa gingivală. Pacientul are senzația de gură uscată și poate acuza prezența
unei halene fetide.(luca)
III. Gingivita neindusă de placa microbiană specifică
Gingivite alergice au caracter sezonier .
În gingivite aftoase leziunile pot avea dimensiuni cuprinse între 0,1mm și 1 cm, fo rmă
rotund -ovalară. Ulcerația are o culoare alb -gălbui și este foarte dureroasă la masticație și
deglutiție; poate apărea hipersalivație.( tratat paro )
IV. Parodontite marginale agresive
1. Parodontita prepubertală
Este o boală parodontală ce apare la copii fără alte afecțiuni generale importante și
este caracterizată de o pierdere rapidă a osului alveolar. Distrucția osoasă nu este
prorporțională cu cantitatea de tartru. Există o formă localizată ce afectează câțiva dinți și o
formă generalizată ce afe ctează întreaga dentiție.
În forma lozalizată debutul este în jurul vârstei de 4 ani. Țesutul ginigval prezintă
mici modificări inflamatorii, iar placa bacteriană este în cantitate minimă. Pierderea ososasă
se produce mai rapid decât în cazul parodontitei adultului.
Forma generalizată prezintă inflamații la nivelul gingiei libere și atașate, care are o
culoare roșie intensă și prezintă retracții. Debutul este la începutul erupției dinților temporari.
Apar distrugeri osoase și uneori resorbții radiculare, ambele producându -se la rate alarmante .
Dinții temporari pot fii toți pierduți până la vârsta de 2 -3 ani. Copii suferă de otite medii și

infecții recurente grave. Sunt afectate neutrofilele și monocitele. ( Prepubertal periodontitis: a
recently defined clin ical entity )
2. Parodontita juvenilă
Debutul este în jurul vârstei de 11 -13 ani, sau chiar la 20 ani. Boala apare insidios și
evoluează rapid. Foarte importantă ese lipsa semnelor clinice asociate unui răspuns
inflamator cum ar fii: eritem gingibval, ede m, sângerare la nivelul dinților afectați. Placa este
în cantități mici. (Localized juvenile periodontitis (periodontosis) )
Cele mai importante complicații ale bolii parodontale sunt abcesul parodontal și
hiperestezia dentinară.
In cazul abcesului gingival semnele descrise sunt jenă dureroasă la masticație sau
spontan, uneori cu intensitate dureroasă foarte mare și iradiată. Este prezentă o tumefacție
circumscrisă, rotund -ovalară, de dimensiuni variabile , cu o mucoasă acoperitoare întinsă,
roșie și cu o porțiune alb -gălbuie în zona de bombare maximă, ca semn al perforării sau un
traiect fistulos. (tratat de paro)
2.4 Leziuni ale mucoasei
În funcție de vârstă pot apărea diferite leziuni ale mucoasei orale; atât patologia, cât și
tratamentul acesteia pot interfera cu procesele de creștere și dezvoltare . La copii pot apărea
următoarele categorii de afecțiuni ale mucoasei orale:
1. leziuni de natură in fecțioasă
2. leziuni ulceroase
3. leziuni veziculoase
4. leziuni albe
5. chisturi și tumori
1.Leziunile infecțioase po t fi determinate de viruși, bacterii, fungi.
a.Infecțiile virale
 infecția cu virusul herpes simplex poate fii primară -gingivostomatita
herpetică și recurentă; în primoinfecție sunt prezente eritem și tumefacție
gingivală, precum și vezicule ori unde la n ivelul cavității bucale, cu
dimensiuni între 1 și 3 mm, cu c onținut lichidian și care în timp se sparg
lăsând ulcerații care vor îngreuna alimentația; în infecția recurentă leziunile
apar la nivelul zonelor de trecere între tegument și mucoasă și se prezin tă ca
vezicule numeroase ”în buchet”, care se vor ulcera.(pedodontics)

 infecția cu virusul vari celo-zosterian determină o erupție veziculoasă pe toată
suprafața cutaneo -mucoasă, iar la nivelul cavității bucale localizarea este
frecvent la nivelul palatului unde apar ulcerații multiple, superficiale, rotund –
ovalare, inconjurate de un halou roșu.(luca)
 oreionul -infecția cu virusul urlian, produce o tumefacție dureroasă bilaterală a
glandelor parotide, cu scăderea secreției salivare și apariția senzației de gură
uscată.(luca)
 în infecția cu virusul rujeolei erupția tegumentară este precedată de pariția pe
mucoasa jug ală, în dreptul premolarilor sau molarilor superiori a unor pete
albicioase, de dimensiunea unei gămălii de ac cu aspect de ”sare grunjoasă” –
semnul lui Koplik, patognomonic.(luca)
 herpangina determină leziuni în zona faringo -amigdaliană, multiple
dureroase , sub formă de vezicule care se pot ulcera.(oral pathology, clinical
pathology correlation, 7th ed)
 boala mâini, picioare, gură – apariția veziculelor cu predilecție la nivelul
palatului, limbii, mucoasei jugale, ce se vor sparge și vor determina apariția
unor ulcerații dureroase.(luca)
 mononucleoza infecțioasă determină apariția de ulcerații și peteșii la nivelul
joncțiuni palatului dur cu cel moale.(pediatric 3rd ed)
b. Infecții bateriene
 infecția stafilococică produce impetigo ce poate afecta comisurile bucale și
buzele; apar leziuni veziculo -buloase ce confluează și se sparg rezultâ nd
ulcerații(ped 3rd ed)
 infecția cu streptococul beta -hemolitic de grup A determină scarlatină; la
nivelul cavității bucale leziunile apar pe limbă și sunt prezente mai multe
stadii: limba saburală, care începe să se descuameze de la margini către bază
până în ziua a cincea rezultând limba zmeurie -papile linguale proeminent pe
un fond roșu eritematos.(luca)
 în sifilisul congenital pot apărea ragade comisurale; characteristic a cestei
infecții sunt dinții Hutchinson.(ped 3rd ed)
c. Infecții fungice -candida albicans produce cel mai frecvent leziuni la nivelul
cavității bucale: placarde albe care se pot îndepărta , pe o baza eritematoasă.(ped 3rd ed)

2. Leziunile ulceroase apar ce l mai frecvent prin factori fizici traumatici -mușcarea
buzei după anestezice stomatologice sau în cadrul unor leziuni aftoase localizate frecvent la
nivelul mucoasei mobile. Sunt frecvent confundate de pacient cu durerile dentare. Sunt
autolimitante în 10 -14 zile.(ped 3rd ed)
3. Leziunile veziculoase pot evolua spre ulcerații în ultimele stadii. Aceste leziuni pot
avea o natură infecțioasă, mai ales virală sau pot apărea în afecțiuni precum epidermoliza
buloasă, eritemul polimorf sau pemfigus. În epidermol iza buloasă pielea și mucoasele sunt
foarte sensibile și orice traumatism poate duce la apariția unor bule de dimensiuni
considerabile. În eritemul pleomorf apare la nivelul buzelor și al mucoasei vestibulare un
eritem, urmat de bule care apoi se ulcerează . (ped 3rd ed)
4. Leziunile albe
 leucoedemul este o opacifiere a mucoasei bucale ce poate fii considerate o variație a
normalului; este asimptomatică, simetrică, de culoare alb -gri, difuză.(oral pathology)
 leziuni pseudocandidozice – spre deosebire de infecția cu candida albicans
memebranele din această leziune nu se desprind ușor.(ped 3rd ed)
 limba geografică (eritem migrator) este caracterizată de apariția și dispariția unor zone
roșii cu tipar circinat neregulat, cu sediu variabil, la marginea cărora poate apărea o
linie alba de demarcație.(luca)
5. Chisturi și tumori
Multe dintre aceste leziuni au o evoluție cronică, pe perioade mari de timp. Pacienții
se pot prezenta când aceste leziuni se rup și încep să sângereze, sau cand se suprainfectează și
apare durerea.

2.5 Tulburări de erupție și exfoliere
Tulburările de erupție și exfoliere sunt date atât de momentul acestor fenomene, cât și
de apariția proceselor infecțioase.
Erupția dentară poate avea modificări ale cronologiei prin accelerări sau întârzieri,
determinate de:
-factori generali: sex – erupția d entară este mai precoce la fete; rasă- la negri, indieni , erupția
este mai rapidă, greutatea la naștere, factori metabolici, genetici, endocrine
-factori locali

 întârzieri prin obstacole: dinț i supranumerari, tumori, anchiloza dinților temporari,
caria complicată ce necesită extracția precoce a dinților temporari rezultâd un capac
osteofibros, lipsa de spațiu pentru canin și premolari
 accelerări prin: caria complicată a dinților temporari cu extracții precoce,
hemangioame ale feței ce determină un flux sanguine crescut(raducanu cursuri)
În cursul erupției pot apărea tulburări precum incluzia dentară. Poate fi intraososă sau
submucoasă, formă în care pot apărea fenomene inflamatorii și infecți oase determinând
apariția unei pericoronarite, ce poate aduce pacientul la medic prin fenomene dureroase. De
asemenea, în incluziile de canin pacientul sau părinții pot observa lipsa dintelui frontal.
Exfolierea poate fii întărziată, cu apariția reincluz iei și posibil a anchilozei dento –
alveolare. Exfolierea accelerată poate fii simptomul unor afecțiuni generale precum
hipofosfatazemia, neutropenia ciclică, neutropenia con genitală și histiocitoame cu ce lule
Langerhans. (ped 3rd ed)
Procesele inflamatorii și infecțioase perturbă erupția dentară. Cel mai frecvent este
întâlnită pericoronarita , manifestată clinic prin congestia și tumefacția gingiei, acumulare de
puroi, căldură mare a zonei ce arată suprainfectarea. Mai pot apărea:
-hematomul de erupție, mai frecvent la molarul unu permanent, molarul doi temporar, canini;
este prezentă o proeminență de culoare albastru – violacee, depresibilă, cauzată de acumularea
de sânge la nivelul sacului follicular;
-chisturi dentigere: tumefacție ma i mare, cuoare mai clară decât în cazul hematomului,
consistență mai fermă, dar mai depresibil, frecvent asimptomatic. (raducanu indrumar 298)
2.6 Anomalii dentare
Atăt dentiția temporară, căt și cea permanent pot fii afectate de anomalii de număr,
formă , mărime sau structură. Aceste variați i pot f i exclusive determinate genetic, cauzate de
factori de mediu locali sau sistemici, sau de o combinație de factori.
Odontogeneza este un proces continuu care trece prin mai multe stadia morfologice.
Desi dinții au forme și mărimi diferite, ei trec prin aceleași stadia de dezvoltare: inițiere,
proliferare, histodiferențiere, morfodiferențiere, apoziție și calcificare. În orice perioadă pot
apărea perturbări, iar anomalia este determinată de procesul pe care îl af ectează. Modificări în
etapa de inițiere determină anomalii de număr, în faza de morfodiferențere determină
anomalii de formă și mărime, iar în etapa de apoziție perturbările pot cauza anomalii de
structură. (pedodontics49 si luca 65,66)
Anomalii de numă r

Anomalia prin scădere este definită, conform Oxford Ha ndbook of Clinical Dentistry:
-anodonția – absența completă a tuturor dinților;
-oligodonția – termenul a merican care indică absența unuia sau mai multor dinți;
-hipodonția – echivalentul britanic al ol igodonției(Mitchell și Mitchell, 1999)(luca 69)
Frecvența anomaliei este mai mare la dentiția permanent, iar referitor la dintele cel
mai frecvent absent pe primul se situează incisivul lateral superior, urmat de molarii de minte
inferiori si superiori, p remolarul 2 inferior, incisivul lateral inferior, incisivul central inferior,
premolarul 2 superior, molarii 2, primii premolari și molarii, incisivul central inferior.
(ecaterina ionescu 18 )
La examenul clinic se observă:
-absența dinților la o vârstă la care ar fi trebuit să erupă;
-persistența dinților temporari mul t peste termenul de permutare dentară;
-tulburări în procesul de erupție al dinților permanenți existenți (malpoziții, întârzieri);
-dismorfoze ale dinților permanenți existenți (modificări d e volum și formă sub aspectul
dinților conici, nanici, etc)(ionescu 24)
Este necesar diagnosticul diferențial cu pseudoanodonția detereminată de incluzia
dentară și anodonția falsă rezultată prin exfolieri precoce sau extracția germenelui dintelui
permane nt în cursul extracției dintelui temporar. (luca74 -75)
Anomalia prin creștere are o frecvență de 0,2 -0,8% în dentiția primară și 1,5 -3% în
dentiția permanentă. Frecvența este de două ori mai mare la sexul masculine. Pacienții cu
dinți supranumerari în den tiția temporară au o posibilitate de 30 -50% de a dezvolta dinți
supranumerari și în dentiția permanent. Dinții care seaman ă cu cei din seria normală sunt
numiți dinți suplimentari, iar cei atipici, cu formă tuberculată sau conică, sunt definiți ca dinți
supranumerari. (ped 3rd 381)
Pot apărea în orice sector al maxilarelor, cea mai f recventă zonă fiind cea incisivă
superioară – unde sunt denumiți meziodens, urmată de zona laterală mandibulară – distomolar,
paramolar, parapremolar.(dorobat -372)
Tabloul clin ic este caracterizat de:
-erupția ectopică sau alinierea pe arcadă a dintelui supranumerar erupt mai devreme;
-tulburări de erupție al dintelui din seria normal;
-înghesuiri dentare în imediata vecinătate;
-tulburări ocluzale;
-tulburări funcționale, mai ales fizionomice și fonatorii. (luca 84)
Anomalii de dimensiune

Microdonțiile sau macrodonțiile pot f i adevărate și false în functie de concordanța cu
dimensiunea osului alveolar. Pot determina incongruențe dentare cu spațiere sau înghesuire și
tulburări ocluzale.
Anomalii de formă
Sunt expresia tulburărilor produse în f aza de morfodiferențiere. Pot f i forme ușoare –
dintele ”țăruș” sau complexe -dintele în ”perdea”, rezultat prin sudarea celor patru
incisivi.(dorobat 372) Între aceste anomalii se numără: geminarea, fuziunea, concrescența,
dilacerarea, dintele invaginat, dintele evaginat, talon cusp, taurodonția, kinodonția, rădăcinile
supranumerare, perlele de smalț. (luca 92)
Principalele semne clinice sunt determinate de modificările estetice, prezența cariilor
în zonele de retentive a plăcii, tulburări ocluzale.
Anomalii de structură
Pot determină dezvoltare insuficientă la nivelul tuturor structurilor dure dentare, ca în
cazul odontodisplaziei regionale sau la nivelul unei singure structure dure de ntare: smalț,
dentină, cement.
Anomaliile de dezvoltar e de la nivelul smalțului pot f i determinate de acțiunea locală
sau generală a unor factori de mediu, rezultând hipoplazii sau hipomineralizări, sau pot avea
o cauză genetică, în cazul amelogenezelor i mperfecte ce pot avea variate forme clinice.
Aspectele clinice ale acestor leziuni pot varia prin: prezența la naștere, localizare pe grupe de
dinți sau generalizată, suprafețele dentare afectate, aspectul de geodă sau șanțuri.
Dentina poate suferi modifi cări de structură, în principal de cauză genetică, ce se pot
dezvolta izolat sau ca un simptom în cadrul unui sindrom general complex. Acestea pot f i:
dentinogenezele imperfect – frecvent asociate cu osteogenezele imperfecte, displaziile
dentinare, defectel e de structură din rahitismul hipofosfatemic rezistent la vitamina D. clinic
coroanele tuturor dinților par translucide, opalescete, cu nuanțe diferite, sunt globuloase, cu o
constricție la colet, iar rădăcinile sunt înguste și scurte, rezultând pe radiogr afie un aspect de
lalea.(luca 136, 141)
Capitolul 3 – Tratamentul urgențelor în pedodonție
În timpul primei vizite la medic se crează o legătură care va influența întreaga
colaborare. În mod deosebit este necesară atenția medicului pentru pacienții cu afec țiuni
urgente, care probabil le -au afectat activitățile și somnul. Cum motivul principal de
prezentare la medic este durerea tratamentul va începe prin calmarea acesteia.

3.1 Tratamentul cariei și complicațiilor ei
Metodele de tratament, în inflamațiile pulpare , se impart în trei categorii:
1. Metode biologice de conservare în totalitate a pulpei inflamate:
a) coafajul indirect
b) coafajul direct
2. Metode de conservare partial a pulpei vii:
a) amputația vitală (pulpotomia vitală)
b) amputația devital ă(pulpotomia devitală)
3. Metode de îndepărtare în totalitate a pulpei dentare:
a) extirpare vitală (pulpectomie vitală)
b) extirpare devitală (pulpectomie devitală) (gafar+Iliescu 135, 136)

1.a) Coafajul indirect este o metodă de tratament al plăgii dentinare, de protecție și tratament
a pulpei vii, cu inflamație incipientă, care se aplică în situția camerei pulpare închise. După
prepararea cavității peretele dentinar profund este dur, normal colorat sau ușor pigmentat. Se
indică la dinții tem porari, permanenți cu carie profundă simplă fără deschiderea camerei
pulpare sau la primu l puseu de pulpită reversibilă. (raducanu 114)
Sunt curățați complet pereții laterali cu freze sferice , la o turație redusă. Peretele
pulpar este curățat de dentina a lterată cu ajutorul excavatoarelor, cu atenție pentru a nu
deschide camera pulpară. Se pot utiliza indicatori precum fucsina bazică 0,5% pentru a arată
dacă mai există dentină infectată. Se aplică apoi un strat subțire de hidroxid de calciu, cu rolul
de a distruge toate microorganismele rămase și de a iniția depun erea de dentină secundară.
Clasic acesta era acoperit cu oxid de zinc eugenol, iar după o perioadă de observație de câteva
săptămâni se îndepărta orice dentină alterată și se obtura definitiv. Cel mai frecvent
hidroxidul de calciu se acoperă cu rășini compo zite și se verifică radiologic formarea stratului
de dentină secundară. (ped 3rd 188)
1.b) Coafajul direct este o metodă de tratament a plăgii dentinare și de protecți e și tratament a
pulpei vii recent și punctiform expuse (sănătoasă și inflamată reversibil). După prepararea
cavității peretele dentinar profund este dur, normal col orat sau ușor pigmentat și inte rupt în
dreptul unui corn pulpar de o deschidere punctiformă a camerei pulpare(mai mica de 1 mm).
Se indică în cazul cariilor simple cu deschidere accidentală a camerei pulpare (iatrogenă), în
deschideri traumatice ale camerei pulpare, în cazul pulpitelor reversibile cu 1 -2 pusee.

Eficiența este mai scăzu tă la dinții temporari, mai ales la di nții temporari maturi sau
îmbătrâniți deorece provoacă resorbții interne sau complicații pulpare. (raducanu 117)
Condițiile de aplicare sunt:
-să nu existe în istoric durere spontană;
-să nu existe t umefacție, mobilitate sau discon fort la percuție;
-țesutul parodontal să fie normal;
-hemoragia ce urmează deschide rii camerei pulpare să poate fi oprită prin irigare cu soluție
izotonă în 2 minute;
-orificiul de deschidere să fie mai mic de 1,5 mm;
-debutul recent al procesului inflamator (sub 24 ore) și tratament rapid după deschiderea
camerei pulpare (sub 2 ore);
-plaga să fie sterilă.(ped 3rd 228+ Iliescu 393)
2.a) Pulpotomia vitală este o metodă de tratament pulpar prin care se îndepărtează pulpa
coronară, sub anestezie, iar pulpa radiculară restantă este acoperită cu o pasta de amputație.
Poate fi partială prin îndepărtarea unei părți din pulpa coronară -aproximativ 1 -3 mm , sau
totală cu îndepărtarea întregii pulpe coronare.(raducanu 118) Manopera are succes în cazul
dinților imatur i, datorită circuați ei pulpare și a posibilității de reparare. Se încearcă
îndepărtarea doar a țesutului inflamat – pulpotomia partial Cvek. Inflamația se evaluează prin
irigare cu soluție izotonă: dacă sângerarea se oprește înseamnă că a fost îndepărtată toată
pulpa inflamată ; dacă sângerarea nu se poate opri ușor înseamnă că mai există țesut inflamat
și mai trebuie îndepărtată o parte din pulpă. Peste pulpa expusă se va aplica un pansament cu
hidroxid de calciu, adaptat cu o buletă sterile uscată – are si posibilitatea de a ab sorbi excesul
de apa. Cavitatea va fi apoi umplută cu un material care să sigileze ermetic.Se verifică
succesul prin lipsa semneor cinice și radiologice de afectare pulpară sau periapicală și
dezvoltarea normal a rădăcinii -apexogeneză, lipsa calculilor rad iculari.(ped 3rd 228)
3.a) Pulpectomia vitală este o metodă de tratament pupar care constă în îndepărtarea pulpei
corono -radiculare îmbolnăvite, desensibilizată prin anestezie și obturarea canalelor cu o pasta
de canal spe cifică. Se indică dinților temporari în cazul eșecurilor coafajelor sau
pulpotomiilor, pulpitelor ireversibile, posibilitatea restaurării, calcificărilor pulpare coronare
sau resorbțiilor radiculare patologice, resorbției radiculare neîncepută sau incipientă ,
morfologiei canalare ab ordabile. Se folosesc paste iodoformate, cu hidroxid de calciu sau cu
eugenat de zinc iodoformat. Succesul constă în absența simptomatologiei, a complicațiilor
periapicale, lipsa modificărilor resorbției radiculare.(raducanu 131, 132)
Tehnicile devitale folosesc preparate arsenicale și înlocuitori de arsenic.

Tratamentul necrozei și gangrenei este identic deorece este greu de diferențiat dacă
conținutul camerei pulpare este complet aseptic. Sunt necesare trei etape importante:
1) îndepărtarea în totalita te a a conținutului pulpar și a dentine i alterate de pe pereții canalului
prin tratament mecanic de canal până la constricția apicală; astfel se obține și lărgirea
canalului în vederea obturării;
2) sterilizarea canalului prin tratament medicamentos;
3) sigilarea corectă a spațiului endodontic printr -o obturație etanșă.
Principiile tratamentului în gangrene sunt:
-îndepărtarea în întregime a resturilor pulpare și a dentine necrozate;
-lărgirea uniform a canalului, pe toată lungimea lui;
-răzuirea canalelo r sub irigații pentru evitarea deplasării rumegușului către apex;
-instrumentarea canalului se face pe lungimea de lucru;
-sterilizarea canalelor și obturarea etanșă;
-monitorizarea.
1) Preparar ea canalului prin tratament mec anic trebuie să țină cont de :
-crearea unui acces care să permit pătrunderea acelor;
-înlăturarea țesutului alterat;
-asocierea cu spălături cu soluții antiseptic;
-utilizarea substanțelor chimice pentru permeabilizare;
-nu se izolează dint ele în timpul tratamentului mec anic;
-dintele se lasă deschis dacă sunt necesare mai multe ședințe;
-după tratamentul mecanic se efectuează tratament medicamentos.(gafar158 -160)
Tratamentul mecanic are următorii timpi:
1.crearea accesului la camera pulpară;
2.permeabilizarea și evidarea conținutul ui gangrenos;
3.stabilirea lungimii canalului;
4.răzuirea dentine alterate de pe pereții canalului.(gafar 160)
2) Sterilizarea canalului prin tratament medicamentos contribuie la distrugerea florei
patogene și la neutralizarea resturilor organice ce serves c ca mediu de cultură pentru
microorganisme.(gafar 174)
Tratamentul de urgență al parodontitelor apicale acute depinde de forma anatomo –
clinică a inflmației parodonți ului apical și constă în drenajul endodontic însoțit sau nu de
incizia abcesului și trata ment medicamentos pe cale generală.

Drenajul endodontic este o metodă de tratament prin care este favorizată eliminarea
secrețiilor periapicale, prin dinte, în cavitatea bucală. Etapele de lucru sunt:
-evacuarea întregului țesut pulpar coronar și radicula r;
-spălături abundente cu substanțe antimicrobiene;
-dintele va fii lăsat deschis până la următoarea ședință pentru drenarea completă a secrețiilor;
părintele primește indicații de menținere a deschiderii prin umplerea cavității de acces cu o
buletă de va tă în timpul meselor. (raducanu,143)
Incizia abcesului se face în locul de maximă bombare cu o sondă. Se recomandă
menținerea deschiderii prin exprimarea de către părinte a conținutului purulent.
Tratamentul medicamentos pe cale generală include antibiot ic de tipul penicilinelor –
Augmentin, Eritromicină, antiinflamatoare – paracetamol, Antialgice -algocalmin.(raducanu,
148-149)
3.2 Tratamentul traumatismelor
În dentiția primară majoritatea traumatismelor apar în jurul vârstei de 2 -4 ani. Astfel
că un trata ment restaurativ complex este greu de aplicat; ca urmare decizia terape utică se va
face între extracți e și expectativă cu sau fără un tratament minimal. Întotdeauna se recomandă
extracția unui incisiv temporar, dacă afectează dezvoltarea dintelui sucesional. Dinții
temporari păstrați în urma traumatismului se vor verifica periodic, la 3 luni în primul an și
apoi o dată pe an.(ped 3rd, 325)
Obiectivele terapeutice în cazul traumatismelor dinților permanenți se impart în:
 urgențe: menținerea vitalit ății pulpare, tratarea pulpei expuse, imobilizarea în
traumatisme parodontale, tratament antimicrobian și profilaxie antitetanică;
 intermediare: terapie pulpară, restaurări coronare minime;
 permanente: apexogeneză, apexificare, restaurări coronare permanen te.(334,335ped
3rd)
I. Leziuni dentare
Fisurile dentare pot trece neobservate fără o iluminare corespunzătoare. Nu este
nevoie de tratament dar dintele est e pus sub observație pentru a f i decelate eventualele
modificări pulpare sau parodontale.
Fracturi ale smalțului
Sunt rare în cazul dinților temporari. Se netezesc muchiile ascuțite și se aplică lacuri
fluorurate. În cazul dinților permanenți se pot reface prin aplicații de material compozite.
Fracturi coronare nepenetrante

Se poate aplica compozit sau dacă există se poa te încerca reatașarea fragmentului
dacă acesta a fost menținut în mediu umed.
Fracturi coronare complicate
În cazul dinților temporari, dacă există cooperare se recomandă extirparea vitală,
urmată de tratament endodontic cu material resorbabile.
Pentru dinți permanenți aleg erea se face în funcție de gradul dezvoltării radiculare și
de caracteristicile traumatismului. Cel mai important este ca pulpa expusă să fie protejată de
factorii chimici, termici și microbieni șă sa fie menținut ă vitalitatea.
Coafajul direct se indică în traumatisme recente – 2-6 ore, orificiu punctiform de
deschidere, pulpă anterior indemnă și fără existent traumatismelor parodontale asociate.
Dintele se izolează cu digă, iar sângerarea se oprește cu bulete ste rile de vată și irigare cu
soluție salină și hipoclorit. Se acoperă deschiderea cu un strat subțire de hidroxid de calciu și
se obturează cât mai etanș cu material compozite. Monitorizarea radiologică la 3 luni
urmărește formarea punții de dentină sub stra tul de hidroxid de calciu. (luca35, ped 3 337)
Pulpotomia partial (pulpotomia Cvek) se indică în cazul fracturilor mai vechi – 6ore
până la 2 zile, orificiu mai mare de 1 -2 mm, dinte indemn și în lipsa traumatismelor asociate.
Se îndepărtează 2 -3 mm de pul pă coronară cu o freză sferică sau cu o lingură Black foarte
bine ascuțită. Continuarea sângerării este un semn că mai există pulpă inflamată care mai
trebuie excizată. Se irigă pulpa restantă cu soluție salină și se aplică hidroxid de calciu. (luca
36, pe d 3rd 338)
Pulpotomia totală se indică în : traumatisme mai vechi de 2 zile, oricifiu de deschidere
mare, semne de inflamație pulpară și prezența unor obturații voluminoase.
Pulpectomia partială se indică în traumatisme vechi cu orificii mari de deschidere
afectare pulpară, prezență obturațiilor și a traumatismelor parodontale asociate, eșec al altor
metode de tratament. În cazul pierderii vitalității se recomandă pulpectomia totală. În cazul
dinților imaturi se face apexogeneză cu MTA – pereți i nu se vor îngroșa dar se va forma o
barieră orizontală. Tratamentul dinților maturi este cel de necroză și gangrene.(luca 40)
Fracturi corono -radiculare nepenetrante
În cazul dinților temporari, dacă linia de fractură este mică se extrage fragmentul
coronar și se restaurează dintele sau se aplică menținătoare de spațiu. În cazul unei fracturi
mari se recomandă extracția ambelor fragmente.
Fracturile corono -radiculare nepenetrante la dinții permanenți se tratează prin
îndepărtarea fragmentului coronar și restaurare din coompozit. Înainte de restaurare este
necesar ca marginile fracturii să fie aduse supragingival prin gingivectomie, uneori

alveoloplastie. De obicei nu este necesar t ratamentul endodontic. Poate fi necesară extruzia
ortodontică sau chirur gicală a fragmentului radicular, sau chiar extracția dintelui.
Fracturi corono -radiculare penetrante
La dinții temporari se recomandă extracția, iar dinții permanenți se tratează
asemănător unei fracturi nepenetrante, cu efectuarea obligatorie a unui tra tament endodontic
în funcție de gradul de dezvoltare a rădăcinii.
Fracturi radiculare
Dinții temporari cu o ușoară mobilitate se mențin sub observație. În cazul unei
mobilități accentuate se extrage fragmentul coronar și se menține cel radicular care de multe
ori își păstrează vitalitate și se continuă procesul de resorbție fiziologică.
La dinții permanenți apar cel mai frecvent în treimea medie sau apicală. Fragmentul
coronar este de o bicei deplasat, astfel ca va fi nevoie de repoziționare digitală. Se
imobilizează fragmentul mobil, pe o perioadă de 4 săptămâni și elastic cănd nu există
deplasare și 6 -12 săptămâni când există și deplasare. Imobilizarea se aplică pe căte un dinte
vecin. Se mai poate indica extracția fragmentului coronar, urmată de extruzi a chirurgicală sau
ortodontică a fragmentului radicular cu sau fără gingivoalveoloplastie. (ped 3rd 321-363 , ped
219-225, luca 5 -60, raducanu 212 -250)
II. Leziuni parodontale
Contuzia
Nu necesită tratament, nici în cazul dinților temporari, nici în cazul diinților
permanenți. Se recomandă controale la 1,2 6 luni pentru testarea vitalității.
Subluxația
Recomandările pentru dinții temporari sunt legate de un regim igieno -dietetic –
alimente cât mai moi și periaj cât mai bun. Pentru dinții permanenți s e recomandă o igienă cât
mai bună și consumarea alimentelor moi. Imobilizarea se recomandă în cazul unei mobilități
crescute. Se reglează posibilele interferențe ocluzale.
Intruzia
Pentru dinții temporari există două posibilității:
 dacă nu este interceptată cripta dintelui permanent tratamentul constă în expectativă;
reerupția apare între 2 săptămâni și 6 luni.
 dacă se interceptează cripta dintelui permanent se recomandă extracția
În cazul dinților permanenți imaturi:

 intruzie mică sub 3 mm : potențialul eruptiv este exce lent; dacă nu apare erupția
spontană în 2 -4 luni se face extruzie ortodontică;
 intruzie moderată între 3 și 6 mm : dezimpac tarea dintelui și expectativă pân ă la 2 -4
luni sau tratament ort odontic;
 intruzie severă peste 6 mm: dezimpactarea chirurgicală și imobilizare 2 -3 săpămâni:;
 se monitorizează vitalitatea și o data cu inchiderea apexului se efectuează tratament
endodontic.
Pentru dinții permanenți mature se recomandă :
 intruziile mici sub 3 mm și moderate între 3 -6 mm : extruzia ortodontică este
recomandată pentru a preveni anchiloza;
 intruzia severă peste 6 mm necesită repoziționare chirurgicală;
 tratamentul endodontic se recomandă după 10 zile; prima pastă introdusă este cea cu
antibiot ic; în cursul tratamentului ort odontic se recomandă menținerea pastei cu
hidroxid de calciu.
Extr uzia
Pentru deplasări sub 3 mm, la dinții temporari se așteaptă redresarea spontană sau se
repoziționează digital. În cazuri cu mobilitate accentuată se extrag. Dinții permanenți se
repoz iționează digital și se imo bilizează elastic -rigid timp de 2 săptămâni.
Luxația lateral ă
Tratamentul luxațiilor dințil or temporari depinde de direcți e și de apariția unor
interferențe ocluzale:
 dacă rădăcina dintelui decidual nu interferă cu cripta dinte lui permanent se așteaptă
repoziționare spontană sau se fac ș lefuiri selective în interferențe ocluzale mici, sau
repoziționare în interferențe ocluzale mari;
 dacă rădăcina afectează cripta succesionalului se extrage.
În cazul dinților permanenți există mai multe etape ale tratamentului, mai ales în cazul
asocierii fracturilor pereților alveolei:
 repoziționare atraumatică prin presiune digital
 imobilizare rigid -elastică timp de 3 -4 săptămâni
 antibiotic de tip amoxicilinei, timp de 5 zile
 clătiri cu clorhexidină 0,2% de două ori pe zi în timpul imobilizării
 dietă moale în primele două săptămâni.
Avulsia

Dinții temporari nu se replantează deoarece ar putea afecta dintele permanent.
În cazul dinților permanenți replantarea are cele mai multe șanse de succes dacă se
efectuează în primele 30 minute de la traumatism. Caracteristicile replantării sunt:
 dintele se manevrează numai de la nivelul coroanei
 trebuie păstrat în mediu umed: lapte, saliva, dar nu în apă curentă
 dacă dintele este murder se clătește ușor timp de 10 secunde
 se va iriga alveola cu soluție salină
 manevraele propriu -zise se efectuează bland
 se aplică o imobilizare elastic pe o perioadă de 7 -10 zile
 efectuarea tratamentului endodontic depinde de gradul dezvoltării rădăcinii.
Caracteristic ile imobilizărilor
Rolul principal este de a fixa dintele în poziția anatomică și de a favoriza asftel
vindecarea. Imobilizarea elastic necesită 2 dinți vecini, iar cea rigidă 4 dinți vecini, în ambele
cazuri dinții trebuie sa fie integrii.
În cazul trau matismelor parodontal, 60% dintre ligamente se vindecă după 10 zile iar
restul dupa 30 zile. Ca regulă generală, avulsia necesită 17 -10 zile de imobilizare, iar luxațiile
aproximativ 2 -3 săptămâni.
O bună imobilizare trebuie să îndeplinească anumite cerin țe:
 să nu traumatizeze parodonțiul
 să permit o mobilitate fiziologică
 să nu deterioreze relațiile ocluzale
 să permit accesul la camera pulpară
 să fie acceptabilă esthetic
 să poată fi realizată ușor
 să se îndepărteze ușor
 să poată f i igienizată ușor.
Se utilizează gutiere confecționate în laborator, sau, mai modern material compozite
cu șine din sârmă ortodontică sau atele din titaniu.
3.3 Tratamentul bolilor parodontale
Gingivitele de cauză microbiană specifică au tratament comun indiferent de prezența
unor factori sistemici favorizanți. Tratamentul constă în:
 îmbunătățirea igienei orale

 îndepărtarea factorilor iritanți: refacerea obturațiilor incorecte, tratarea cariilor
cervicale și proximale
 dietă bogată în vitamin și fibre.
Gingivitele indu se de placă microbiană specifică – virale, necesită:
 spălături bucale cu soluții antiseptic
 tamponamente cu apă oxigenată a ulcerațiilor bucale
 aplicarea de soluții cu tetraciclină hidroclorică de 3 ori pe zit imp de 3 zile
 antihistaminice pentru copii mai agitați și repaus la pat
 tratament antiviral Acyclovir sau Zovirax pe cale generală. (paro trat 559)
Gingivitele alergice necesită tratament antihistaminic local și general și excluderea
agentului alergizant. (tratat 557)
Parodontita prebpubertală neces ită tratament antimicrobian local cu clorhexidină și
general cu antibiotic de tipul penicilinelor. Se extrag dinții irecuperabili și se instruiesc
părinții în legătură cu importanța menținerii unei igiene orale corespunzătoare.
Parodontita juvenilă necesi tă:
 debridare gingivală și detartraj
 tratament antimicrobian general cu Augmentin, Metronidazol și tetraciclină
 chiuretaj subgingival, operații cu lambou, amputație radiculară, extracția dinților
irecuperabili
 examinări periodice. (tratat paro 561)
3.4 Tra tmentul leziunilor mucoasei
1. Leziunile de natură infecțioasă
-cele v irale necesită doar tratament si mptomatic și de susținere;
-în cazul candidozei orale se fac aplicații cu nistatină sub formă de suspensie pentru leziunile
orale și cremă pentru leziunile extraorale; se administrează Amfotericină B și Ketoconazol
sau Clotrimazol ;
-leziunile bacteriene necesită tratament general.
2. Leziunile ulceroase sunt autolimitante și se vindecă în 1 0-14 zile fără tratament.
Uneori este nevoie de aplicații topice cu cortizon, iar pentru copii mai mari se recomandă ape
de gură cu substanțe antimicrobiene pentru prevenirea suprainfectării.
3. Leziunile veziculoase necesită tratament cu cortizon și apl icare de substanțe
antiseptice și antialgice. (ped 3rd 460, 461)

3.5 Tratamentul tulburărilor de erupție
Pericoronarita necesită irigații orale cu soluții antiseptic sau tratament cu agenți fizici –
detartraj cu ultrasunete. Se administrează antialgice și antiinflamatoare. Se drenează secrețiile
purulente. (bucur 146)
3.6 Tratamentul anomaliilor dentare
Neces ită consult de specialitate ort odontic sau chirurgical.

Capitolul 4 – Cercetare personală
Introducere
Există puține studii legate de motivele prezentării în cabinetul de pedodonție. Aceste
studii sunt necesa re pentru analiza epidemiologică a patologiilor care îi determină pe pacienții
să caute ajutorul stomatologului. A stfel se eficientizează examenul cl inic a pacientului – ce
poate f i o provoca re mai ales în urgențe și la copii, dar și tehnicile de tratament, pentru a
păstra cât mai bine integritatea țesuturilor orale.
Cele mai frecvente motive de prezentare în cabinetul de pedodonție sunt legate de
patologia pulpară, traumatisme, tulburări de erupție, leziuni la nivelul mucoasei sau gingiei.
Având în vedere aceste aspecte, scopul prezentului studiu a fost de a analiza motivul
prezentării într -un cabinet de urgența cu specific pedodontic pe o perioada de 6 luni.
Material și metodă
S-a realizat un studiu retrospectiv pe un lot de pacienti cu varsta mai mica de 18 ani
care s -au prezentat la cab inetul de urgențe stomatologice din cadrul Spitalului de Pediatrie
din orașul Pitești, județul Argeș î n perioada 1.01-30.06.2016.
Criteriul principal de includere a fost vârsta sub 18 ani. S -a făcut excluderea
pacienților cu vârsta mai mare de 18 ani și a celor veniți la control.
Din condica de urgenta a cabinetului au fost notate datele copiilor examinati :
– Date demografice: sexul , vârsta, domiciliul
– Momentul în care s -au prezentat la cabinet (luna)
– Diagnosticul: afecțiuni ale pulpei dentare (carii complicate) , traumatisme dent o-
parodontale și de parți moi, probleme legate de erupția dentară , anomalii dento –
maxilare, afectiuni ale mucoasei.

o Diagnosticul afectiunilor pulpare: dinte temporar sau permanent, localizarea
dintelui (maxilar/mandibula; zona frontala/laterala).
o Diagnosticul traumatismelor dento -parodontale: tipul dintelui afectat
(temporar/permanent) și localizarea acestuia (maxilar/mandibula, zona
frontala/laterala).
– Tratamentul efectuat: consultație si instrucțiuni privind periajul dentar, tratament
stomatologic conservator, asociat sau nu cu medicație, extracție, trimitere către
medicul ortodont sau către serviciu l de chirurgie oro -maxil -facială.
S-au calculat: …
Datele au fost prelucrate statistic …
Rezultate
1. Date demografice
Lotul de studiu a fost alcătuit din 724 copii , dintre care 362 baieți (50%) si 362 fete
(50%). Copiii aveau vâ rste cuprinse intre 1 si 1 7 ani, cu o vâ rsta medie de 9,87±3,87 ani .
Cei mai multi pacienț i aveau vâ rste cuprinse in tre 6 si 12 ani (perioada dentiț iei
mixte) – 61,6% (446/724 pacienț i). Raportul între fete și băieți este puțin variabil în
perioadele 6 -8 ani și 15 -17 ani, celelalte vârste având diferențe mai mari. Distribuția pe vârste
și sex este prezentată în Fig. 1.
Fig. 1 -Distribuția pe vârstă și sex
Proporția dintre mediul rural și urban este egală , cu un procent de 53,5% în favoare
mediului rural. (Fig. 2) 5 8
2 13 26 40 45
33
30 37
25
22
11 15 19 17
14
6
1 5 14 30 37 38
29 37
17 38
18 18 23
18
15 18
05101520253035404550
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
Vârstă (ani) Distribuția pe vârstă și sex
Masculin Feminin

Fig. 2 – Mediul de proveniență

2. Motivele prezentării
Aproximativ ¾ dintre pacienții care s -au prezentat la cabinetul de urgență au prezentat
afecțiuni pulpare si aproape 10% afecțiuni ale mucoasei si gingiei. Cele mai puțin frecvente
motive de prezentare au fost tulburările de erupție, cu un procent de 8 %, traumatismele – 5%
și patologia ortodontică – 4%. (Fig. 3)
Fig. 3 – Motivele prezentării 47%
53% Mediu de proveniență
Urban
Rural
74% 5% 8% 4% 9% Motivele prezentării
Afecțiuni pulpare
Traumatisme
Tulburări de erupție și exfoliere
Patologie ortodontică
Afecțiuni ale mucoasei și gingiilor

Putem compara aceste date cu cele obținute în 2 studii : ”A 2 -year retrospective study
of pediatric dental emergency visits at a hospital emergency center in Taiwan” și ” Urgency
treatment profile of 0 to 15 year -old children assisted at urgency dental service from Bauru
Dental School, University of São Paulo ”. În primul din cei 391 pacienți doar 29,9% au cerut
asistență din cauza unei patologii pulpare; 47,1% au prezentat traumatisme oro -dentare, 7,4%
tulburări de erupție, 3,3% patologie ortodontică. Rezulă astfel o necesitate mai mica de
tratament pentru patologia pulpa ră produsă în primul rând de leziuni carioase. În cel de -al
doilea studiu pe un lot de 1166 pacienți 19% au prezentat leziuni traumatice., fără predilecție
de sex.
Necesitatea unui consult stomatologic de urgență variază cu vârsta, asa cum este
prezentat în Fig. 4.
Fig. 4 – Distribuția patologiilor pe vârste
Frecvența patologiei carioase prezintă 3 vârfuri – la 7 ani au fost 56 cazuri, la 9 ani 59
de cazuri, iar la 11 ani 58 cazuri. Urmează o perioadă de scădere a frecvenței până la 14 când
se înregistrea ză un alt vărf urmat de o scadere mai puțin rapidă până la vărsta de 17 ani.
Traumatismele, afecțiunile mucoasei și patologia ortodontică prezintă variații mai
mici. Traumatismele au fost cele mai frecvente în primul an de viată – 6 cazuri și la vârsta d e 6 010203040506070
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
Vârsta (ani) Distribuția patologiilor pe vârste
Patologie pulpară Traumatisme
Tulburări de erupție și exfoliere Patologie ortodontică
Afecțiuni ale mucoasei și gingiilor

ani- 5 cazuri. Afecțiunile mucoasei au fost constante cu valori între 1 și 5 pe categoria de
vârstă, întalnind creșteri în perioada 5 -7 ani. Afecțiunile ortodontice sunt prezente de la 5 la
10 ani cu un vărf la 6 ani.
Tulburările de erupție și exfoliere au întâlnit o perioadă de creștere între 5 și 8 ani.
În funcție de sex patologiile prezintă valori puțin variate pentru băieți și fete ca în Fig.
5. Sexul masculin înregistrează valori mai mari în cazul traumatismelor, tulburărilor de
erupție ș i afecțiunilor mucoasei și gingiilor.
Fig. 5 – Variația patologiilor în funcție de sex

Cei mai multi pacienț i s-au prezent at in urgenta in luna martie, câ nd au fost si cele
mai multe cazuri cu afectiuni pulpare. Media patologiei pulpare în raport cu lu nile a fost de
89, medie întâlnită în ianuarie, februarie și aprilie. Patologia eruptive a avut o media de 10
cazuri pe lună, valoare întalnită în februarie și mai. Traumatismele au fost cele mai frecvente
în lunile mai și iunie -în perioada caldă și pe dur ata vacanței de primavera, ca urmare a multor
activități în aer liber; cele mai puține cazuri au fost înregistrate în luna aprilie. Afecțiunile
mucoasei au prezentat valori aproximativ egale pe parcursul celor 6 luni, cu un vârf în luna
iunie – putând fii a ssociate, ca în cazul traumatismelor cu vremea călduroasă și apariția unor
infecții virale. (Fig. 6)
261
22 33 9 37 274
14 27 16 31
050100150200250300
Patologie pulpară Traumatisme Tulburări de
erupție și
exfoliere Patologie
ortodonticăAfecțiuni ale
mucoasei și
gingiilor Variația patologiilor în funcție de sex
Masculin Feminin

Fig. 6 – Variația patologiilor în funcție de momentul prezentării
Un total de 535 (73,9%) dintre pacienții care s -au prezentat în urgență au avut
afecțiuni pulpare, cu o vârstă medie de 10,42±3,67 ani. Au fost 261 băieți (48,78%) și 274 de
fete (51,22%). 333 (62,24%) dintre copiii cu afecțiuni pulpare aveau vârste cuprinse între 6 și
12 ani. Motivul prezentării a fost durerea dentară pentru toți ac ești pacienți, iar 82 (15,32%)
aveau abcese vestibulare sau abcese gingivale.
Cei 535 de copii cu afecțiuni ale pulpei dentare au prezentat în total 574 dinți afectați.
Diagnosticul de pulpită acută a fost pus în 164 din cazuri, cu … dinți afectați , iar diagnosticul
de gangrenă complicată în … cazuri, cu … dinți afectați. Afecțiunile pulpare au afectat mai
frecvent dinții temporari – 348 dinți (60,62%) comparativ cu dinții permanenți -226 dinți
(39,48%). La ambele dentiții, dinții laterali inferi ori au fost cel mai des afectați ( …% la dinții
temporari și …% la dinții permanenți), în timp ce zona frontală inferioară a fost cel mai rar
implicată ( …% la dinții temporari și …% la dinții permanenți) (Tab. …).
Un total de 36 de copii, repre zentând 4,97% au fost diagnosticați în serviciul de
urgență cu traumatisme dento -parodontale și de părți moi la nivelul capului. Traumatismele s -020406080100120140160
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai IunieVariația patologiilor în funcție de momentul
prezentării

Patologie pulpară Traumatisme
Tulburări de erupție și exfoliere Patologie ortodontică
Afecțiuni ale mucoasei și gingiilor

au produs mai frecvent la copiii sub 7 ani (61,11%), sexul masculin fiind mai frecvent afectat
(61,11%). Dintre cei 36 de copii, 20 au avut traumatisme la nivelul părților moi, 8 au avut
traumatisme dentare și 8 traumatisme parodontale (fig. ).
Fig. – Tipul traumatismelor
Cu excepția unui singur caz în care au fost afectați 2 dinți, toți pacienții cu
traumatis me dento -parodontale au avut un singur dinte afectat. Au fost traumatizați mai
frecvent dinții temporari (15 dinți temporari cu traumatisme dento -parodontale față de 2 dinți
permanenți cu această patologie).

Discuții
Acest studiu a evaluat caracteristici le prezentărilor de urgență la cabinetul
stomatologic în cadrul spitalului de pediatrie din Pitești, județul Argeș. Au fost evaluați câțiva
parametrii, printre care vârsta și sexul, mediul de proveniență, tipul patologiilor, localizarea
leziunilor – la nive lul arcadei superioare sau inferioare, în zona lateral sau frontală, precum și
tratamentul efectuat.
Legat de vârstă cele mai multe preze ntări au fost la 7 ani , urmat de 6 ani. Vârful este
atins și la fete – 45 prezentări și la băieți – 38. În general rap ortaul dintre fete și băieți este egal.
Diferențe mai mari au existat la vărsta de 2, 7, 10 ani cu predominanța sexulu i feminin și la 9,
11, 14 ani cu predominanță masculină. Cele mai puține prezentări au fost la vârstele de 2 și 3
ani.
Variațiile între mediul urban și cel rural sunt de 6 procente în plus pentru mediul rural. 22%
22% 56% Tipul traumatismelor
Dentare Parodontale Părți moi

Cel mai frecvent motiv de prezentare a fost durerea din afecțiunile pulpare în procent
de 74%, urmată de afecțiuni ale mucoasei – 9%, tulburări de erupție și exfoliere – 8%,
traumat isme – 5% și patologie ortodontică – 4%.
Dintre cei 36 copii cu traumatisme 56% au suferit leziuni de părți moi și în procente
egale de 22% traumatisme dentare și traumatisme parodontale.

Concluzii

Bibliografie
Răducanu AM – Pedodonție. Îndrumar practic, ediția a II -a, Editura Bren București, 2013 ,
pagini 15, 29, 31-33, 10, 11, 27,28
Luca R – Pedodonție Volumul 3, Editura Cermaprint București, 2013 , pagini12,13, 5,
Iliescu A – Tratat de endodonție, Editura Medicală București, 2015 , pagini 140-160
Gafar M, Iliescu A -Endodonție clinică și practică, ediția a II -a, Editura Medicală București,
2007, pagini 69 -80, 135, 136
Dumitriu HT – Tratat de parodontologie, Editura Viața Medicală Românească, 2015
Welbury RR, Dugal MS, Hosey MT – Paediatric dentistry Third edition, Oxford University
Press, 2005 , pagini: 318, 123, 124, 125 , 320
Jaypee, Badrinatheswar GV – Pedodontics. Practice and management, Jaypee Brothers
Medical Publishers, 2010 , pagini 212 -215,218
The Handbook of Paediatric Dentistry, Thi rd edition
Chia -Pei Jung, Aileen I. Tsai, Ching -Ming Chen – A 2-year retrospective study of pediatric
dental emergency visits at a hospital emergency center in Taiwan , Biomedical journal 139
(2016) 207 -213

Ayah Qassem Shqair, Genara Brum Gomes, Adauê Oli veira, Marília Leão Goettems, Ana
Regina Romano, Lisandrea Rocha Schardozim, Maria Laura Menezes Bonow, Dione Dias
Torriani – Dental emergencies in a university pediatric dentistry clinic: a retrospective study,
Braz. oral res. vol.26 no.1 São Paulo Jan./Fe b. 2012
Ionescu E – Anomaliile Dentare, editura Cartea Universitară, București 2005, pagini