Introducere … 2 [310966]
CUPRINS
Pagina
Introducere ……………………………………………………………………………………………………………….. 2
CAP. I.
I.1.Motivarea alegerii temei ………………………………………………………………………………………. 3
I.2.[anonimizat];…………………………………………………………………………………. 4
I.2.1. Rolul activităților manuale în dezvoltarea intelectuală a copiilor…………………………..4
I.2.2.[anonimizat] a copiilor ………. …….. 6
I.2.3.Activitățile manuale — mijloc pentru formarea și dezvoltarea
deprinderii de a sesiza frumosul și de a-1 îndrăgi……………………………………………………………. 7
CAP. II Activitățile practice care se utilizează în grădiniță
II.1. Demersuri și strategii didactice adaptate posibilităților vârstei…………………………………..14
II.1.1.[anonimizat]…………. 22
II.1.2.Mijloace de realizare a activităților practice și teme orientative……………………………… 25
II.2. Activitățile de aplicații……………………………………………………………………………………….. 31
II.3. Materiale utilizate în cadrul activităților de aplicații………………………………………………..34
II.3.1 Hârtie și carton;………………………………………………………………………………………………37
II.3.2.Materiale din natură;……………………………………………………………………………………….40
II.3.3.Materiale și deșeuri;………………………………………………………………………………………..41
II.4.[anonimizat] a preșcolarilor………………………………………….42
CAP. III Prezentarea unui experiment în vederea valorificării eficiente a
activităților de aplicație în dezvoltarea îndemânării preșcolarilor
III.1. Obiectivele cercetării………………………………………………………………………………………….45
III.2. Ipoteza de lucru………………………………………………………………………………………………….45
III.3. [anonimizat]………………………………………………………….46
– eșantionul de control……………………………………………………………47
– eșantionul de conținut………………………………………………………….47
III.4. Metodologia de cercetare…………………………………………………………………………………….50
III.5. Procedura utilizată……………………………………………………………………………………………..50
III.6. Analiza rezultatelor…………………………………………………………………………………………….53
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………………….61
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………63
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………….65
Introducere
Fericită alegerea denumirii obiectului de învățământ: „Abilități practice"!
„Fericită", deoarece, chiar prin denumire, obiectul își definește obiectivul principal: dezvoltarea abilităților practice, a deprinderilor de muncă atât de necesare tuturor oamenilor și pentru toată viața.
A mânui instrumente de muncă, simple, precum acul, foarfeca, dar și sapa, grebla și cazmaua, a utiliza materiale naturale (paie, semințe, piatră, lut, plante) sau prelucrate (hârtie, textile) sunt abilități strict necesare. Nicolae Grigorescu afirma: ,,Cu acul ne-a crescut biata mamă”.
Multe din aceste deprinderi sunt realizate și-n familie, mai ales acolo unde copiii trebuie să contribuie la creșterea potențialului material.
Marele Brâncuși spunea: ,, Am fost tâmplar, dulgher, pietrar, fierar și ce n-am mai fost, o, Doamne! Am fost și foarte sărac, dar din sărăcie a plecat înclinația mea către muncă, căci altfel, dac-aș fi avut moștenire materială mai acătării, poate nu m-aș fi apucat de cioplit” (N.I.Stoenescu: ,, La sfat cu Coloana Infinită”).
Grădinița și școala, unde toți copiii au drepturi egale, este datoare a-i învăța pe copii să muncească, prin muncă înțelegând nu neapărat efort mare.
Această motivație ne dă dreptul de a afirma că ,,Abilitățile practice” reprezintă un segment al educației prin muncă, pentru viață.
Programele școlare, conținuturile curriculare sunt atractive, copiii învățând și exersând fel de fel de tehnici de lucru, utilizarea și prelucrarea unor materiale, în cele mai multe cazuri, refolosibile, din care pot obține obiecte decorative.
Și, de ce să nu speram că elevii noștri de azi pot fi, mâine, meseriași destoinici sau artiști care-și pot asigura traiul datorită mugurilor de talent treziți la viață în orele de abilitați practice de un anonim educator?
Cu această speranță, pe baza unor experiențe didactice bogate, cred că educația pentru muncă trebuie începută de la o vârstă fragedă, din ciclul preprimar. Principiul didactic al educației prin muncă este de mare actualitate în societatea românească, și nu numai.Astăzi, maturul, dar și adolescentul, trebuie să găsească soluții pentru realizarea unor venituri care să-i asigure un trai decent.
Această motivație ne dă dreptul de a afirma că „Abilitățile practice" reprezintă un segment al educației prin muncă, pentru viață.
Capitolul I
I.1. Motivarea alegerii temei
Munca instructiv-educativă în grădiniță trebuie să se desfășoare la un nivel corespunzător cerințelor actuale ale societății noastre. Legile dezvoltării societății noastre impun o strânsă legătură între procesul de învățământ și viață realitatea practică. Această legătură constituie sarcina de bază a învățământului nostru de toate gradele și, în același timp, condiția esențială pentru dezvoltarea multilateralăa a personalității copilului.
Încă din primii ani de viață, în familie, copilul vine în contact cu diferite forme de muncă. În grădiniță el este încadrat și în forme de muncă special organizate — activitățile obligatorii manuale.
Prin munca efectuată de copiii între trei și șase ani se urmărește nu rezultatul practic pe care aceștia îl obțin în urma efortului pe care îl depun, ci, în primul rând, pregătirea lor pentru participarea la munca productivă de mai târziu. Această pregătire constă în dezvoltarea dragostei pentru muncă și însușirea unor priceperi și deprinderi elementare de muncă. Activitatea desfășurată de copii, atât în cadrul organizat — al activităților obligatorii — cât și în afara acestora, trebuie să aibă un caracter sistematic. Aceasta impune o cunoaștere temeinică, de către educatoare a tuturor problemelor teoretice și practice care fac obiectul activității sale și în special a bazelor psihologice și pedagogice ale procesului de predare a activităților manuale.
Importanța studierii metodicii activităților manuale rezultă din rolul însemnat pe care-l au activitățile practice în dezvoltarea multilaterală a personalității copiilor.
În cadrul acestora, copiii își însușesc cunoștințele legate de executarea acțiunilor simple necesare pentru confecționarea unor imagini sau jucării care reproduc obiecte din mediul înconjurător. Este clar că la această vârstă nu putem vorbi de confecționarea obiectelor în înțelesul unei stricte utilități a muncii propriu-zise, ci numai de elemente simple prin care copiii fac primii pași în pregătirea pentru munca productivă de mai târziu.
Executâd diferite operații ca : analiza (desfacerea părților componente ale obiectului sau imaginii lui), sinteza (asamblarea părților componente), comparația (între model și lucrarea în curs de executare sau cea executată) se dă copilului posibilitatea să-și dezvolte simțul orientării (prin plasarea corectă a elementelor componente). Deasemenea, el se obișnuiește cu un anumit efort, i se dezvoltă îndemânarea și precizia în mișcări, dragostea pentru muncă. Activitatea desfășurată provoacă copiilor intense trăiri afective, influențează dezvoltarea spiritului activ și stimulează comportarea disciplinată. Deci activitățile manuale aduc o însemnată contribuție de ordin formativ la dezvoltarea copilului. Importanța activităților manuale este determinată de contribuția complexă și multilaterală a acestora la pregătirea psihică și fizică a copiilor pentru participarea la munca de mai târziu.
În activitățile manuale obligatorii, copiii execută operații simple și confecționează obiecte și jucării asemănătoare celor cunoscute de ei din mediul înconjurător. Această activitate practică face trecerea de la joc la muncă și constituie un prim pas în direcția pregătirii copilului pentru participarea la munca de mai târziu.
Din punct de vedere al valorii educative, activitățile practice se situează pe același plan cu celelalte activități obligatorii organizate în grădiniță. Ele contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor cu condiția să se respecte cerințele pedagogice generale în organizarea și desfășurarea lor, precizarea clară a scopului didactic, stabilirea legăturii organice între sarcinile instructive și cele educative, alegerea judicioasă a conținutului și metodelor corespunzătoare fiecărei părți a activității, îmbinarea muncii întregii grupe cu activitatea individuală.
Dar pe lângă cerințele generale menționate, activitățile manuale reclamă în pregătirea și desfășurarea lor respectarea unor cerințe specifice rezultate din sarcina didactică generală a formării unor deprinderi și priceperi elementare de muncă. Aceste cerințe se referă la pregătirea materialului necesar exersării operațiunilor și la alegerea și folosirea celor mai bune metode și procedee pentru înțelegerea sarcinii de către copii.
Caracterul practic al activităților manuale permite îmbinarea muncii fizice cu cea intelectuală, fapt care determină dezvoltarea atât a capacităților fizice ale copiilor, cât și ale celor intelectuale. Importanța activităților manuale în grădiniță constă în contribuția lor la dezvoltarea psiho-fizică, intelectuală, morală și estetică a copilului.
I.2.1. Rolul activităților manuale în dezvoltarea intelectuală a copiilor.
,,Când cineva vorbește despre un „copil", fără alte precizări aproape întotdeauna ne gândim la micuțul de 5 sau 6 ani. Faptul nu surprinde cu nimic: etapa cuprinsă între 3 și 7 ani este, într-adevăr, cea mai caracteristică din toată copilăria, cea în care viața mintală, mult mai bogată și mai variată decât la vârsta precedentă, se deosebește foarte net de viața mintală a adultului și în care educația permite o dezvoltare liberă a sufletului copilului. Este copilăria prin excelență.”În instituția preșcolară copiii desfășoară o activitate foarte variată în cadrul ei percep cu curiozitate obiectele și fenomenele realității, își lărgesc treptat cercul de reprezentări și participă în mod activ la viața care-i înconjură.
Cunoștințele multiple și variate despre obiectele și fenomenele din mediul înconjurător, despre muncă, despre schimbările și transformările diferitelor materiale în procesul complex al muncii, sunt însușite în marea lor majoritate de copii în activitățile organizate, în observări, în convorbiri după imagini etc.
În procesul activității practice, toate aceste cunoștințe se completează și se adâncesc. Astfel, în procesul de execuție a unei flori de primăvară, copilul își consolidează cunoșințele privind forma, culoarea și așezarea petalelor, a codiței, a frunzei, mărimea și proporția lor etc.
Lucrând cu diferite materiale : hârtie, carton, lipici, pânză, materiale din natură etc. și propunându-și să realizeze ceva din ele, așa după cum indică modelul educatoarei, copilul are prilejul să cunoască însușirile acestora, să le compare și să generalizeze anumite calități ale lor. În mod direct copiii constată calitățile de: mărime, formă, culoare, rezistență, elasticitate etc. Cu ajutorul acestor materiale ei reproduc, după posibilități, obiecte din mediul înconjurător pe care le-au perceput anterior.
În procesul intuirii modelului și al demonstrării procedeelor de lucru, educatoarea reactualizează cunoștințele privind obiectul ce urmează a fi executat (reprodus). În procesul execuției copilul are posibilitatea să aplice și să verifice direct cunoștințele însușite. El separă, compară și unifică părțile componente ale unui întreg, în felul acesta se dezvoltă atenția, imaginația reproductivă, în același timp, acționând asupra materialelor și obiectelor, copilul este pus în situația de a efectua operațiuni de comparație, analiză, sinteză, generalizări concrete, bază a dezvoltării gândirii situaționale, caracteristică preșcolarilor.
De pildă, în activitatea de aplicație „casa", copiii își consolidează cunoștințele privind părțile componente ale casei decupând pe rând: pereții casei, geamurile, ușa, acoperișul. Ei unifică apoi prin lipire toate aceste părți, realizând casa.
De asemenea, în activitatea cu tema „aspecte de primavară", în procesul de realizare a elementelor sunt reactualizate cunoștințele despre părțile plantelor, forma, mărimea, culoarea acestora etc. Concomitent cu această consolidare copiii își îmbogățesc cunoștințele privind proprietățile unor materiale din natură și învață noi procedee de lucru.
În concluzie, procesul activității practice la această vârstă creează largi posibilități pentru fixarea, sistematizarea și verificarea în practică a cunoștințelor însușite.
Efectul pozitiv al activităților manuale în procesul de cunoaștere se datorează și faptului că ele oferă copiilor posibilitatea de a constata direct cum se pot aplica în practică anumite cunoștințe însușite. Dar aplicarea în practică necesită însușirea în prealabil a unor deprinderi elementare de muncă, una din laturile principale ale scopului activităților manuale. În funcție de particularitățile de vârstă, programa prevede volumul de deprinderi tehnice elementare pentru fiecare grupă.
I.2.2. Activitățile manuale, factor important pentru dezvoltarea morală a copiilor
Activitățile manuale influențează pozitiv dezvoltarea copiilor sub aspect moral. ,,Motivația pe care educatoarea o pune în fața copiilor îi determină să înțeleagă necesitatea efortului prelungit în executarea acțiunilor de reproducere concretă a unui obiect din mediul înconjurător. Cunoscând destinația obiectului pe care îl realizează, copilul este stimulat și interesat să-și ducă la bun sfârșit lucrul început. În acest scop, el își concentrează atenția, devine perseverent, învață să se stăpânească și să învingă greutățile care se ivesc în timpul efectuării operațiunilor necesare. De aici rezultă că trăsăturile pozitive ale voinței copilului se dezvoltă în mare măsură în procesul activității lui.”
Dacă la început motivația se axează pe folosirea obiectelor confecționate de ei în jocurile sau activitățile lor, mai târziu se constată o anumită trecere pe o treaptă superioară : copiii depun eforturi în vederea realizării unor activități care nu au o importanță directă pentru ei, ci pentru alte persoane. De exemplu, ei confecționează semne de carte pentru copiii care vor merge la școală sau cărucioare pentru jocurile celor din grupele mici etc.
,,Toate aceste situații, create în cadrul activităților manuale, influențează în mod pozitiv educarea copiilor în spiritul dragostei pentru muncă, al respectului pentru bunurile create de ei și de alții etc. Deprinderile și priceperile de muncă practică însușite în activitățile manuale îl obișnuiesc pe copil cu o activitate utilă, ceea ce contribuie în mare măsură la pregătirea lui pentru munca viitoare.”
Faptul ca preșcolarul este pus în situația de a executa prin propriile lui forțe tema activității — un obiect oarecare — contribuie la formarea independenței lui.
Educatoarea trebuie să procedeze cu mult tact, stimulând încrederea în forțele lui proprii.
Din felul cum se desfășoară activitățile manuale, desprindem și importanța lor în educarea simțului ordinii și al curățeniei.
Materialul din care se realizează tema este prezentat și aranjat într-o anumită ordine, operațiunile de execuție se succed de asemenea într-o ordine dinainte stabilită, astfel că după o serie întreagă de activități manuale copilul reușește să-și desfășoare întreaga activitate în mod organizat. În cadrul acestor activități el este obligat să lucreze curat, să strângă în coșuleț materialul rămas după execuția lucrării, să-și spele mâinile. Toate aceste cerințe contribuie la educarea simțului ordinii și al curățeniei.
,,Activitățile manuale își aduc contribuția și la îmbogățirea vieții afective a copiilor. Ei trăiesc din plin momentul în care pot constata singuri că în urma efortului depus au ajuns la rezultatul dorit. Sentimentul de bucurie și de satisfacție pe care copilul îl încearcă în momentul încheierii cu succes a lucrului său contribuie în mod deosebit la educarea dragostei pentru muncă, la optimismul și încrederea în forțele lui proprii.”
În majoritatea situațiilor, copiii folosesc în colectiv obiectele confecționate în activitățile manuale. De exemplu : mașinile în garaj, avioanele pe aeroport, unele aplicații în desfășurarea jocurilor de creație sau în scopul organizării expozițiilor pentru părinți etc. Toate aceste situații creează raporturi multiple între copii, raporturi care stau la baza închegării colectivului, la baza dezvoltării sentimentelor de încredere și prietenie reciprocă.
I.2.3. Activitățile manuale — mijloc pentru formarea și dezvoltarea deprinderii de a sesiza frumosul și de a-l îndrăgi.
,,În majoritatea activităților cu caracter obligatoriu sau liber, organizate în grădiniță, copiii sunt familiarizați cu frumosul în natură și în viața înconjurătoare. În activitatea manuală, pe lângă faptul că vin în contact cu bogăția de forme și culori ale obiectelor pe care le au de executat, ei sunt puși în situația de a le reproduce. Prin urmare, în activitățile manuale copiii analizează după posibilități frumosul și-și formează în același timp și o serie de priceperi și deprinderi artistice. Conținutul concret al activităților manuale impresionează în mod plăcut, prin varietatea materialului, prin armonia de culori, prin multitudinea formelor etc.”
În timpul lucrului, copilul are posibilitatea să aprecieze calitățile artistice ale modelului pe care-l are de realizat, analizează coloritul, forma și mărimea, proporțiile și simetria. În executarea lucrării el respectă, după posibilități, toate calitățile artistice constatate.
La sfârșitul activității, în momentul de încheiere, copilul analizează atât lucrarea proprie cât și pe a celorlalți. Apreciază realizarea estetică a temei în funcție de respectarea condițiilor artistice stabilite în analiza modelului prezentat de educatoare. Cu timpul, copiii reușesc să manifeste un spirit critic foarte dezvoltat, reușind să selecționeze din mai multe obiecte pe cele care au evidente calități artistice. Prezentarea materialului într-o formă cât mai atrăgătoare influențează de asemenea copiii sub aspect estetic.Tematica variată a activităților manuale asigură confecționarea unor obiecte care pot fi utilizate în aranjarea vitrinelor, în înfrumusețarea sălilor de grupă, în expoziții pentru părinți etc., această utilitate a muncii
mărește interesul lor pentru realizarea frumosului.
,,Activitățile obligatorii constituie forma principală prin care se realizează în mod sistematic sarcinile instructiv-educative prevăzute în programa pentru învățământul preșcolar. Prin conținutul lor bogat ele contribuie la formarea personalității copiilor și în special la dezvoltarea lor intelectuală și morală.”
Ca o parte componentă a ansamblului de activități obligatorii organizate în grădiniță, activitatea manuală are un loc bine precizat în cadrul procesului instructiv-educativ, conținutul ei fiind stabilită după criterii exacte, care îi asigură un caracter științific, accesibil și stabil. Criteriul principal în stabilirea conținutului acestor activități îl constituie scopul și sarcinile generale. Scopul activităților manuale este dezvoltarea multilaterală a personalității copiilor, cât și unor sarcini specifice grădiniței: formarea unor deprinderi practice elementare, utile în viață și necesare pentru dezvoltarea motricității copilului la această vârstă, pregătirea pentru școală, educarea dragostei și a interesului pentru muncă.
,,Sarcinile specifice care se realizează în cadrul activităților manuale sunt:
—formarea unor priceperi și deprinderi de muncă practică;
însușirea unor cunoștințe elementare despre particularitățile materialelor, despre folosirea celor mai simple unelte și procedee de lucru;
educarea dragostei față de muncă.”
Activitățile manuale, organizate într-o strânsă legătură cu celelalte activități obligatorii, cu formele de muncă desfășurate de către copii zilnic și bazate pe cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă și individuale își aduc o contribuție multilaterală în dezvoltarea atât a capacităților fizice ale copiilor cât și a celor intelectuale.
Formarea priceperilor și deprinderilor practice de muncă este una din sarcinile de baza care se realizează în cadrul activităților manuale. Procesul însușirii de către copii a acestor deprinderi este de lungă durată și se realizează treptat, în urma unei munci sistematice, sub îndrumarea directă a educatoarei.
În vederea realizării acestui lucru este foarte important să se cunoască procesul formării deprinderilor de activitate practică și factorii care determină însușirea lor. Deprinderile sunt componente automatizate ale activității conștiente. Ele reprezintă mijloace și procedee de executare a unei activități oarecare. Deprinderile sunt însușite prin învățare și automatizate prin exerciții.
În procesul de elaborare a oricărei deprinderi, distingem mai multe etape : etapa familiarizării subiectului cu acțiunea — a organizării și sistematizării —, etapa automatizărilor și etapa ultima, superioară, a perfectării și desăvârșirii lor în practică.
,,Oricât de simplă ar fi o deprindere pe care ne propunem să o formăm copiilor în cadrul activității manuale, ea presupune parcurgerea etapelor menționate mai sus. De pildă, pentru formarea deprinderii de a decupa, în fața inițială de cunoaștere a acțiunii educatoarea explică și demonstrează, pe faze, fiecare detaliu al acțiunii: introducerea degetelor între cele două verigi ale foarfecelui, mișcările de deschidere și închidere a celor două brațe ale instrumentului, luarea hârtiei cu mâna stângă și ținerea ei între degetul mare și palmă, schimbarea poziției hârtiei în funcție de forma pe care se efectuează decuparea etc.”
În urma explicațiilor verbale și a demonstrării mișcărilor și acțiunilor care constituie componentele deprinderii respective, copiii încep să execute separat fiecare acțiune indicată. Cu toate că atenția lor este concentrată asupra fiecărei operații, mișcările sunt necoordonate, greoaie, imprecise. Efectuarea lor necesită un timp mai îndelungat, deoarece copiii fac greșeli, introduc mișcări inutile.
Prin exerciții repetate, mișcările efectuate de copil capătă mai multă siguranță, el ajunge să-și coordoneze acțiunile, să le elimine pe cele inutile, să-și analizeze în mod conștient calitatea operațiunilor efectuate.
În această etapă, copilul își precizează succesiunea mișcărilor necesare, unifică unele acțiuni simple, dar nu ajunge la un sistem complex unitar. Operațiunile se desfășoară lent, cu un efort susținut din partea copilului.
,,Organizarea sistematică a exercițiilor în cadrul activităților manuale determină automatizarea mișcărilor componente ale acțiunii, în această etapă se înlătură încordarea, mișcările și eforturile musculare inutile care au însoțit primele mișcări ale copilului, dispare necesitatea de a urmări fiecare mișcare în parte precum și succesiunea lor. De asemenea, se îmbunătățeste simțitor calitatea executării operațiunilor, întrucât atenția copilului începe să se îndrepte nu numai spre scop, spre rezultatul acțiunii, ci și spre modul de execuție a mișcării. În același timp, activitatea conștientă trece de la detalii la ansamblul acțiunii; toate componentele care la început constituiau scopuri în sine (introducerea degetelor în cele două verigi ale foarfecelui, mișcarea celor două brațe, schimbarea hârtiei etc.) devin mijloace de realizare a scopului propus în activitate.”
Toate acestea duc la descreșterea efortului depus de copil, prin degajarea relativă a atenției și gândirii. Important de reținut este faptul că automatizarea nu presupune eliminarea controlului conștient asupra activității. În situația în care copilul întâmpină greutăți (greșește direcția de decupare, depășește conturul dat sau trebuie să redea un element mai complicat pentru realizarea unei teme noi), intervine controlul conștient pentru corectarea sau perfecționarea deprinderii deja automatizate.
Dacă inițial, în primele activități manuale, decupajul a constituit un scop al acțiunii, el devine cu timpul subordonat altor scopuri mai complexe.
De exemplu, acțiunea de a confecționa diferite jucării se bazează pe unele deprinderi simple (lipitură, decupaj, îndoitură etc.). În aceste activități care au un conținut mai complex, în timpul lucrului, copilul își concentrează atenția asupra succesiunii diferitelor operațiuni, în funcție de jucăria pe care o are de confecționat, decupajul sau lipitura efectuându-se fără efort vizibil din partea lui.
În această etapă, copilul își perfecționează diferite deprinderi prin folosirea lor adecvată în cadrul unor activități manuale cu un conținut mai complex.
S-a subliniat că toate deprinderile de munca practică sunt un rezultat al procesului de învățare, rezultat obținut de educatoare prin respectarea mai multor condiții.
Orice deprindere se constituie inițial ca o activitate conștientă îndreptată spre un anumit scop. Acest proces de constituire implică necesitatea cunoașterii de către copii a scopului, precum și a condițiilor și mijloacelor prin care acesta se realizează. Scopul și motivarea necesității însișirii diferitelor deprinderi stimulează interesul copiilor pentru deprinderea nouă, ușurând procesul formării ei.
Lămuririle necesare le dă educatoarea prin instrucția verbală. Pentru cunoașterea componenței și succesiunii operațiunilor, se asociază instrucției verbale și prezentarea modelului acțiunii, adică demonstrarea.
Demonstrarea pe care o face educatoarea în fața copiilor constituie o condiție necesară în perceperea și înțelegerea etapelor succesive ale procesului de execuție a oricărei lucrări, a folosirii materialelor și a uneltelor de lucru. Fără o dirijare adecvată prin cuvânt a acțiunilor executate de educatoare, atenția copiilor poate să alunece peste ceea ce este esențial sau să se oprească numai asupra unor aspecte nesemnificative din punct de vedere al sarcinii activității date. Întrucât deprinderile au un caracter stabil și deci nu pot fi schimbate cu ușurință, educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită cunoștințelor pe care le predă copiilor.,,Explicațiile trebuie făcute cu răbdare și atenție, iar demonstrația trebuie să fie accesibilă înțelegerii tuturor copiilor. Pentru însușirea corectă a oricărei deprinderi manuale trebuie să se explice sensul fiecărei mișcări și, concomitent cu aceasta, să se demonstreze clar și succesiv toate operațiile care intră în componența deprinderii. De exemplu, pentru formarea deprinderii de a confecționa o jucărie oarecare, educatoarea demonstrează și explică copiilor cum trebuie mânuite foarfecele pentru a decupa diferitele forme indicate de contur. De asemenea, expune ordinea în care se taie părțile componente ale jucăriei și succesiunea celorlalte operațiuni: îndoirea, asamblarea detaliilor și lipirea acestora etc. Este foarte important că explicațiile să nu se refere numai la modul executării acțiunii, ci și la motivarea necesității executării ei.”
În formarea unei deprinderi, exercițiul constituie condiția fundamentală. Înțelegerea clară a scopului și cunoașterea operațiunilor care urmează să fie efectuate nu sunt elemente suficiente pentru a forma copiilor deprinderi manuale. Practic se rezolvă cu succes această sarcină prin organizarea unor exerciții în care se reiau treptat și în mod selectiv componentele acțiunii, insistându-se asupra corectitudinii lor.
În cadrul activităților manuale se fac numeroase exerciții de: așezare, îndoire, decupare, lipitură, confecție etc.
Cu trecerea copiilor de la o grupă la alta, pe măsură ce se îmbogățește conținutul activității, în exercițiile efectuate se introduc elemente noi.
Multiplele teme, prevăzute de programă pentru formarea aceleiași deprinderi, dau posibilitatea educatoarei să varieze conținutul și forma exercițiilor. În felul acesta se menține în permanență, interesul copiilor pentru activitate și li se creează condiții să folosească priceperile și deprinderile în situații noi, din ce în ce mai complexe. De exemplu, pentru formarea deprinderii de a decupa, în primele activități de aplicații se fac exerciții introductive, în care se cere copiilor să execute tăieri simple, pe linii de obicei drepte. (Tema : funda, batista.)
În alte activități, în cadrul aceleiași forme, copiii execută un obiect care are la bază tot decupajul, dar într-o activitate mai complexă (de exemplu : tăierea conturului fructelor de toamnă, a bradului etc.).
,,Deprinderea complexă — confecționarea jucăriilor — se formează printr-o integrare succesivă a unor operațiuni mai simple, în urma unor exerciții corespunzătoare, ca : așezarea și lipirea în redarea temei „patul papușii", decupaj și îndoitura în redarea temei „roaba"; decupaj, îndoitură și lipire pentru redarea temei „televizorul" etc.”
Este necesar ca exercițiul să fie folosit nu numai ca o repetare pentru fixarea diferitelor operațiuni, ci și ca un mijloc eficient de perfectare a acestora. De la un exercițiu la altul educatoarea trebuie să elimine progresiv mișcările inutile ale copiilor, să pună accentul pe calitatea executării temei. În acest sens, trebuie să se asigure o creștere gradată a dificultăților în cadrul exercițiilor care să solicite în mod judicios eforturi din ce în ce mai mari. Aceste eforturi trebuie să vizeze atât complexitatea mișcărilor, cât și procesele intelectuale și afective ale copiilor.
Cunoașterea rezultatelor și analiza conștientă a greșelilor săvârșite constituie de asemenea o condiție importantă în perfectarea oricărei deprinderi.
Efectuând în permanență controlul activității copiilor, educatoarea elimină la timp greșelile comise de aceștia. Acest control presupune o apreciere verbală în care se relevă calitățile și defectele execuției. În această situație analiza este efectuată de educatoare. Treptat, de la o grupă la alta, datorită analizei efectuate de educatoare, copilul capătă experiența în sesizarea greșelilor și în felul acesta controlul extern se transpune pe plan intern sub forma autocontrolului. Apariția posibilității de autocontrol dovedește totdeauna o fază avansată în ceea ce privește însușirea unei deprinderi și dezvoltarea intelectuală a copilului.
Rolul educatoarei în această activitate practică și intelectuală este acela de a trezi interesul copiilor pentru efectuarea lucrării în mod efectiv, printr-o participare activă. Această participare influențează de fapt formarea unor priceperi și deprinderi simple, lărgește simțitor posibilitățile de muncă ale copiilor, ajutându-i la efectuarea unor activități din ce în ce mai complexe.
Educarea dragostei fata de munca
Dragostea față de muncă, interesul și conștiința necesității de a munci sunt rezultatul unui sistem complex de influențe educative exercitate încă de la vârsta preșcolară.
,,Munca sistematica și organizată desfășurată de educatoare în cadrul activităților manuale se răsfrânge asupra dezvoltării morale a copiilor și influențează direct dezvoltarea sentimentului de dragoste față de muncă. Reprezentările și noțiunile despre muncă constituie componenta intelectuală și în același timp punctul de plecare în educarea acestui sentiment. Copiii își însușesc cunoștințe despre diferite aspecte ale muncii productive în cadrul multiplelor activități obligatorii organizate în grădiniță, vizite, excursii etc.” Cunoașterea muncii sub diferitele ei forme și aspecte nu este însă suficientă pentru educarea sentimentului
de dragoste pentru muncă și a dorinței de a munci. În vederea realizării acestei sarcini este necesar să-1 punem pe copil în situația de a trăi încă de la cea mai fragedă vâstă un complex de stări emotive, pozitive generate de anumite rezultate pe care le poate obține, după posibilitățile lui, prin anumite forme simple de muncă. Este deci important ca gradinița să organizeze activitatea practică a copilului, astfel încât el să devină activ în direcția realizării, prin eforturi, a unor rezultate solicitate.
Forma specifică de organizare a muncii o constituie activitatea manuală. În cadrul ei, copilul îndeplinește diferite sarcini și dobândește o experiență pozitivă care îi va folosi în activitatea lui viitoare. Orice acțiune pe care o efectuează copilul în activitatea manuală îi solicită un efort intelectual și fizic. Acesta este concretizat în învingerea greutăților pe care le întâmpină pentru atingerea scopului propus. De pildă, în vederea decupării unui contur mai dificil întâmpină greutăți în coordonarea mișcărilor mâinilor (mișcarea de înaintare a foarfecelui pe contur cu mișcarea hârtiei pe care o are de decupat).
Efortul solicitat copiilor este susținut de perspectiva atingerii unui scop. De la acest scop trebuie să pornească educatoarea în motivația activității pe care o cere copiilor, pentru a le stimula interesul și a-i mobiliza în realizarea lucrării.
Preșcolarii sunt atrași de rezultatul muncii lor ; de aici și necesitatea utilității obiectelor executate de ei. Chiar de la vârsta preșcolară, motivația poate avea un caracter social. Copiii sunt obișnuiți treptat să lucreze nu numai în interesul lor personal, dar și pentru folosul altora. Astfel, sub influența unei educații juste, motivele sociale ale muncii în forme simple devin mult mai putemice decât motivele jocului sau efectuarea unei lucrări în interes propriu. Preșcolarii de 4—5 ani obțin rezultate mult mai bune în confecționarea florilor, dacă li se va motiva că acestea vor fi dăruite mamei cu ocazia zilei de 8 Martie. Sau, copiii din grupa de 5—6 ani vor lucra cu mai multă perseverență și atenție „semnul de carte" atunci când li se va motiva ca acesta va folosi copiilor mai mari când vor fi școlari.
Rezultatele obținute în diferite activități manuale determină trăirea unor stări emotive pozitive și emoții de bucurie și satisfacție rezultate din conștiința contribuției la efectuarea unor lucrări folositoare lor și celor din jur. Aceste trăiri condiționează de fapt formarea sentimentului de dragoste față de muncă.
CAPITOLUL II
II.1. Demersuri și strategii didactice adaptate posibilităților vârstei
Conținutul și succesiunea temelor activităților de construcție, de aplicație și confecții la cele trei grupe.
Scopul și sarcinile generale ale activităților manuale sunt concretizate în conținutul programei activităților instructiv-educative din grădinițele de copii.
Aceasta precizează felul deprinderilor, volumul și sarcinile concrete pe grupe de vârstă. Alegerea, dozarea și repartizarea conținutului se face în funcție de particularitățile copiilor între 3 și 6 ani și de specificul procesului de formare a deprinderilor manuale. Deoarece condiția esențială în formarea unei deprinderi este înțelegerea operațiunilor și exersarea lor repetată, în repartizarea sarcinilor pe grupe se au în vedere atât posibilitățile psihice cât și cele fizice ale copiilor.
Astfel, la grupele mai mici, posibilitățile fiind foarte limitate, numărul deprinderilor este redus,iar sarcinile concrete stabilite pentru fiecare deprindere sunt în general ușoare.
,,La grupa copiilor de 5—6 ani, posibilitățile de înțelegere și musculare cresc simțitor, de aceea numărul deprinderilor se mărește iar sarcinile devin din ce în ce mai complexe. În dozarea tuturor sarcinilor prevăzute se urmărește efortul mediu pe care copilul poate și trebuie să-1 depună atât în înțelegerea operațiunilor cât și în executarea lor.”
Se desprinde în mod concret, din conținutul programei, trecerea treptată de la sarcini mai simple, mai ușoare spre sarcini din ce în ce mai complexe. Complicarea cerințelor se realizează în cadrul fiecărei deprinderi, în aceeași grupă și de la o grupă la alta. De exemplu, în scopul formării deprinderii de a decupa la grupa de 5—6 ani, se prevăd sarcini ca : decuparea pe linie dreaptă, decuparea pe contur drept, oval, rotund, și apoi din ce în ce mai complicat. Așa cum s-a subliniat, procesul de formare a deprinderilor este condiționat și de exercițiu. În funcție de această condiție, programa prevede forme noi și variate de exersare în activități cu teme atractive, care se realizează pe baza unui material foarte bogat.
Fiecare temă, prin conținutul și materialul diferit, are un caracter de noutate care stimulează interesul copiilor și le menține atenția concentrată, în vederea rezolvării greutăților impuse de executarea temei. În concluzie, pentru însușirea unei deprinderi, programa prevede sarcini multiple și variate, gradate în mod judicios și concretizate în teme.
În alegerea și stabilirea tematicii activităților manuale trebuie să existe o corespondență logică între sarcină și temă. Legatura strînsă dintre sarcini și teme este necesară, deoarece succesiunea temelor este întotdeauna condiționată de succesiunea impusă de complicarea și gradarea sarcinilor.
Rezultă că temele nu se succed la întâmplare : ele sunt fixate în funcție de locul pe care îl ocupă în gradare sarcina pe care o concretizează.
În capitolul „activități practice", programa realizează acest raport indisolubil între conținut, ca totalitate a sarcinilor progresiv gradate, pe de o parte, și succesiunea temelor ca totalitate a mijloacelor de concretizare a acestor sarcini, de cealaltă parte.
Conținutul repartizat fiecărei grupe de copii reia majoritatea sarcinilor prevăzute pentru grupa anterioară. Pe baza principiului sistematizării care se realizează prin predarea concentrică, educatoarea poate relua o deprindere de la o grupă la alta în forme noi mai complexe, în vederea unei însușiri cât mai temeinice.
Reproducerea corectă și conștientă a diferitelor obiecte din mediul înconjurător este condiționată de cunoașterea structurii acestor obiecte înainte de a fi date pentru a fi executate. Procesul de reproducere a realității presupune mai întâi cunoașterea acestei realități.
Acest lucru face necesar ca în stabilirea tematicii activităților manuale să se respecte concordanța cu tematica activităților consacrate cunoașterii mediului înconjurător.
Aceeași concordanță se realizează în programă și cu activitățile de desen și modelaj, care au același scop : reproducerea obiectelor din realitate. În felul acesta, copilul reproduce același obiect în moduri diferite : confecții, modelaj, desen etc.
Cunoașterea amănunțită a obiectului de executat, cunoaștere realizată prin activități cât mai variate, determină o mai vie reprezentare a acestuia și contribuie la o reproducere mai activă și completă.
În cele ce urmează voi preciza : volumul de deprinderi pe grupe de vârstă, sarcinile prevăzute pentru fiecare deprindere, precum și temele prin care se realizează practic aceste sarcini.
În cadrul activităților practice și elementelor de activitate casnică se însușesc cunoștințe elementare despre particularitățile materialelor, despre folosirea unor unelte și tehnici de lucru, se formează priceperi și deprinderi de muncă, se dezvoltă simțul practic și estetic și se dezvoltă deprinderi practic gospodărești. În vederea însușirii acestor deprinderi, copiii execută operațiuni tehnice după care activitățatile practice se împart în trei categorii: activiățti de construcție, de aplicație și de confecție.
În activitățile de construcție procedeul tehnic este așezarea. Ele se organizează cu grupele de nivelul I și de nivelul II. Pentru formarea acestei deprinderi, sarcinile se gradează de la așezarea în linie dreaptă a unui material de aceeași formă și culoare la alternarea a două forme și culori diferite. Se poate complica la așezarea pe benzi de hârtie a materialului pregătit de educatoare. La 4-5 ani se reia deprinderea de a așeza realizându-se simetrie, alternarea culorilor și formelor.Activitățile de construcție ca mijloc de realizare a activităților practice se folosesc mai mult la începutul grupei mici ca activități comune, ele ocupând apoi spațiu mai mult în perioada jocurilor și activităților alese, la sectorul construcții din cuburi AR-CO, vitocomb, rotodisc, lego, etc. La nivelul II jocurile de construcții capătă complexitate, diversificare și combinare a deprinderilor. Ele se pot organiza în diverse locuri din sala de grupă: pe covor, pe machete, într-un colț special aranjat. La colțul artă și imaginație, jocul de construcție se poate combina cu alte materiale: activități colective Parcul de joc al copiilor, Jocurile copiilor iarna etc. în care elementele componente din machetă se realizează prin joc de construcție cu diferite materiale (băncuțe, aparate de joc, cadrul machetei). Astfel, activitățile practice cu întreaga grupă la nivelul I și II se desfășoară ca activități de aplicații și confecții.
Operațiunile tehnice ale activității de aplicație sunt lipirea, decuparea și asamblarea. Metodica activităților practice în grăadiniță precizează că îmbinarea procedeelor dă posibilitate copilului să realizeze lucrări mai complexe arătând că la 3-5 ani materialul de lipit este pus la dispoziție (decupat) de către educatoare. La 5-6/7 ani materialul de lipit este decupat de către copii. Formarea deprinderii de decupare începe cu familiarizarea cu unealta de lucru "să tăiem cu foarfecele", tăiere în linie dreaptă "panglici", "scara" etc., tăiere pe contur rotund "fructe de toamnă", tăierea unor forme simetrice "brazi, păpușa" etc.
Activitățile de confecție facilitează formarea deprinderilor practice de îndoire, mototolire, rupere, lipire, bobinare, răsucire, înșirare, înnodare, rulare, îmbinare prin lipire la nivelul I. La nivelul II se reiau pentru consolidare și se deprind altele noi de tăiere, lipire, festonare, împletire, țesut, cusut. La 5-6/7 ani se pot realiza jucării care necesită două, trei operațiuni exemplu Ferma de păsări, decupare, îndoire, lipire.
Tipurile de activități practice sunt: activități de formare de deprinderi și priceperi și de fixare și consolidare de deprinderi. Activitățile de formare de deprinderi se planifică la toate grupele în momentul introducerii unei tehnici noi (lipire, înșirare etc.). Ponderea mare cade pe demonstrarea și explicarea educatoarei și pe efectuarea operațiunilor de către copii sub directa îndrumare a educatoarei. În consolidarea deprinderilor accentul cade pe exercițiu. De aceea, activitățile de predare sunt urmate de activități de fixare și consolidare în care se fac exerciții variate cu reluarea tuturor componentelor unei anumite deprinderi. Exemplu: la 3-4 ani înșirare Brățara este urmată de șiragul de mărgele, Mărgele pentru mama etc. La 5-6/7 ani aplicație Casa demonstrarea și explicarea vor fi axate pe modul de așezare și fixare a elementelor casei (corpul casei, acoperișul, ușa) și se va insista asupra decupării pe conturul drept a acestor elemente. Exersarea unor deprinderi poate realiza în alte momente ale zilei.
Reușita activităților practice depinde de priceperea și calitatea muncii educatoarei, implicând o pregătire temeinică, concretizată în studierea programei, întocmirea planificării anuale, săptămânale a proiectului de activitate, a materialului didactic necesar care să aibă în vedere gradarea complexității deprinderilor ( material didactic din natură: frunze, semințe, fructe, legume, dopuri, pai, ghinde,coji de nuci,conuri de brad, materiale refolosibile: cutii de chibrituri, flacoane, hârtii de ambalaj etc.).
În planul de învățământ la nivelul I, activităților practice și elementelor de activitate casnică le revine o activitate la 2 săptămâni, ele alternând cu activități de educație pentru societate, iar la nivelul II activitățile practice și elementele de activitate casnică au câte o activitate pe săptămână.
În această situație la nivelul I, pentru consolidarea deprinderilor manuale se lucrează în etapele I și III sau a programului de după amiază. Pregătirea materialului didactic se face corespunzător sarcinii fiecărei teme. ,,Modelul educatoarei se execută de către educatoare având grijă să reflecte veridic caracteristicile obiectului referitor la formă, culoare, părți componente, raporturi dimensionale, simetrie. Modelele plane sunt specifice activităților de aplicații, iar modelele în relief caracteristice confecțiilor. Materialul distributiv se pune la dispoziția copiilor spre executarea temei (se pot da instrumente și unelte necesare: lipici, palete, foarfece etc.). Materialul copiilor poate fi din comerț (bețișoare, pânză), material din natură (frunze, semințe, sâmburi) sau material confecționat de educatoare (forme din hârtie, figuri geometrice sau părțile corpului unui animal pentru lipire). Educatoarea va avea materialul-model, de dimensiuni mai mari decât al copiilor (pentru a putea fi văzut de toți copiii).”
Pregătirea sălii pentru activitate presupune așezarea mobilierului în forma de careu deschis la grupele nivelului I și în forma de V sau clasă la nivelul II, aceste modalități de așezare oferind o bună supraveghere individuală sau pe grupuri în jurul unor mese la realizarea lucrărilor colective, colajelor etc. Distribuirea materialului copiilor se face la nivelul II în coșulețe de la începutul activității, iar la copiii din grupa mică și începutul grupei mijlocii doar înainte de momentul executării temei de către copii, spre a evita joaca acestora cu materialul în timpul celorlalte etape ale lecției. La nivelul I, distribuirea materialului se face de către educatoare, iar la nivel II cu ajutorul copiilor de serviciu.
Proiectul de activitate cuprinde în partea introductivă următoarele: data, unitatea de
aplicație, grupa, educatoarea, tema săptămânii/subtema, categoria de activitate, mijlocul de realizare, obiectivele de referință, obiectivul fundamental, tipul de activitate, obiectivele operațional, metodele și procedeele didactice, mijloacele de învățământ, bibliografia consultată.
Etapele de desfășurare a activităților practice și a elementelor de activitate casnică încep cu organizarea activității și vizează aranjarea mobilierului și distribuirea materialului – aspecte discutate mai sus. Captarea atenției poate fi realizată prin procedee ca: surpriza, ghicitoarea, poezia, jocul, exerciții, cântece, conversații, teatru de păpuși, prezentarea unor jucării, prezentarea unei machete din care lipsește obiectul propus, el va fi realizat de către copii (ex. lacul fără bărci, aeroportul fără avioane etc.) trezind astfel interesul copiilor pentru realizarea temei respective.
Comunicarea obiectivelor, anunțarea temei se face scurt, dar cu cuvinte pe înțelesul copiilor. Reactualizarea cunoștințelor și desprinderilor învățate anterior poate fi realizată printr-o conversație care va realiză o legatură dintre problemele tratate în activitățile anterioare, reîmprospătând doar cunoștințele necesare, legate de tema de realizat.
Prezentarea optimă a conținutului și dirijarea învățării cuprinde prezentarea și analiza modelului și explicarea și demonstrarea procedeului de lucru. Prezentarea și intuirea modelului este făcută de educatoare prin întrebări despre părțile componente caracteristicile și legătura dintre părțile obiectului temei. În prezentarea modelului trebuie respectate câteva cerințe: vizibilitatea modelului, scoaterea în evidență pe un fond contrastant și crearea unui moment optim pentru orientarea atenției copiilor spre model.
Analiza modelului pune accent pe denumirea părților componente (ex. lipire "casa" – părți componente: pereții, acoperișul, ușa, ferestrele, hornul), analiza elementelor din punct de vedere al formei, mărimii, culorii, al număratului elementelor (două ferestre, o ușa etc.) proporție, simetrie, orientare în spațiu. La grupa mică, analiza se face după criterii simple, datorită slabei concentrări a atenției, iar la grupele de 4-5 ani și nivel II analiza este mai analitică.
Un moment important este prezentarea și intuirea materialului de lucru al copiilor când educatoarea îndreaptă percepțiile copiilor spre proprietățile materialului, mărime, formă, culoare și transmite caracteristici legate de prelucrarea lui: hârtia se îndoaie, se rupe etc.
La grupa mică, prezentarea materialului se poate face după explicarea și demonstrarea procedeului de lucru având în vedere particularitățile atenției la această vârstă.
În cadrul etapei de demonstrare și explicare a procedeului de lucru, educatoarea redă succesiunea operațiunilor ce le vor face copiii pentru realizarea obiectului. Demonstrarea și explicarea se face în câmpul vizual al copiilor cu material de dimensiuni mari (de 2-3 ori cât al copiilor) încât copiii să distingă amănuntele. Operațiunile se redau în ordinea în care s-a facut analiza modelului, operațiunea explicată verbal, se precizează rezultatele obținute. Copiii sunt antrenați apoi să verbalizeze felul în care au înțeles fiecare operațiune în parte, în ordinea executării. Demonstrarea poate fi făcută integral sau parțial în funcție de complexitatea temei. Se poate demonstra integral, reluându-se cu copiii demonstrarea parțială (ex. îndoire – Avionul, Broasca) și executarea temei de către copii (atunci când sunt multe operațiuni de executat). Cea mai importantă etapă a activității este executarea temei de către copii (obținerea performanței). Acum educatoarea va avea grijă ca toți copiii să înceapă lucrul în momentul indicat, să respecte sucesiunea operațiilor, să manifeste un ritm normal de lucru, să păstreze o poziție corectă a corpului în timpul lucrului și să efectueze lucrări curate, îngrijite, să păstreze curățenia la masa de lucru. În grupele în care ritmul de muncă al copiilor înregistrează diferite nevoi, educatoarea trebuie să aibă pregătit material suplimentar pentru a evita plictiseala celor mai rapizi.
Pentru realizarea evaluării lucrărilor copiilor, educatoarea anunță încetarea lucrului la 3-4 ani direct cu 1-2 minute înainte de epuizarea timpului afectat activității și la 5-6 ani anunțarea se poate face în două etape, una pregătitoare cu cinci minute înainte de epuizarea timpului de lucru și alta după trei minute când se trece la strângerea lucrărilor. Adunarea lucrărilor se poate face în ordinea în care au fost finalizate și așezate în expoziție, panou-aplicațiile, în machete confecțiile. Copiii se vor aduna în fața lucrărilor la distanța de un metru.
Evaluarea lucrărilor se face comparativ cu modelul educatoarei. Educatoarea alege o lucrare, o apreciază enunțând criteriile de evaluare. La nivelul I, aprecierea lucrărilor se face de către educatoare, antrenând copiii doar spre sfârșitul anului școlar. La nivelul II, evaluarea este făcută de copii cu ajutorul întrebărilor educatoarei. La activitățile de tăiere-lipire se va aprecia corectitudinea tăierii și felul în care au fost îmbinate părțile componente, dacă s-a respectat linia de îmbinare, acuratețea, esteticul. La confecții, înșirare, se analizează alternarea mărgelelor după formă, mărime, culoare. În final, educatoarea face aprecieri generale, referitoare la atitudinea copiilor în timpul execuției, disciplina, curățenia la masa de lucru.
Activitățile practice colective se caracterizează prin faptul că lucrarea se compune din elemente diferite și fiecare element este realizat de echipe (grupuri) mici de copii. Exemplu Podoabe pentru pom (grupa pregătitoare), tema este realizată de trei echipe: prima echipă confecționează Lanțul pentru brad prin tăiere-lipire, echipa a II-a Globuri (lipire) și a III-a Îngerași (decupare-îmbinare). Alte teme de lucrări colective ar putea fi Animale domestice, Darul pentru mama, Parcul copiilor etc. Acestea se realizează la final de semestru, de an sau după mai multe activități când dorim să evaluăm un stadiu avansat în însușirea unor deprinderi. Aceste activități deprind copiii cu exersarea relațiilor în colectiv, exersarea deprinderilor se realizează (sub forme noi), iar copiii își subordonează acestui scop dorințele proprii. Educatoarea va manifesta acum preocuparea pentru: stabilirea elementelor temei alese, împărțirea copiilor în grupe de lucru, pregătirea materialului, a copiilor și a locului de desfășurare al activității. Activitățile practice colective respectă etapele lecției, dar trecerea la executarea lucrării se face treptat, pe măsură ce educatoarea precizează sarcina pentru fiecare echipă, explică și demonstrează acolo unde este nevoie. Aprecierile se vor referi și la rezultatul muncii în echipă, a colaborării, întrajutorării membrilor echipei.
Însușirea deprinderilor practice și a elementelor de activitate casnică se face în activitățile comune care pot fi date spre consolidare în activitățile libere și creative. În scopul unei verificări cât mai complete, se fac cu copiii activități cu tema aleasă de copii sintetizând un ansamblu de activități practice. Exemplu: tăiere, lipire Casa și curtea bunicului. Momentul reactualizării cunoștințelor este mai amplu pentru ca lipsește demonstrarea și explicarea procedeului de lucru. Se anunță tema de lucru, iar distribuirea materialului se face după anunțarea temei în funcție de subiectul ales.În aprecierea lucrărilor cu tema aleasă va fi subliniat de educatoare elementul creativ pe care fiecare copii îl aduce în lucrarea sa.
,,Activitățile practice dezvoltă creativitatea copiilor. Cu cât ideile copiilor sunt mai numeroase, cu atât este mai bine. Copiii trebuie lăsați să-și manifeste spiritul creativ, să ia decizii, să-și aducă contribuția proprie la îmbogățirea modelului educatoarei, să lucreze cu material din natură, iar la terminarea lucrării să se bucure de rezultatul muncii, căpătând încredere în forțele proprii.” De asemenea, activitatea practică desfășurată în grup dezvoltă sentimentul de sociabilitate și de muncă în grup.
Datorită complexității problematicii lumii contemporane, una din priorități fiind educația ecologică, ,,prin intermediul activităților practice se realizează sarcini interdisciplinare cu educația ecologică. Astfel realizăm activități practice cu material din natură și cu materiale refolosibile (costume din materiale din natură, măști de carnaval, machete cu animale domestice și sălbatice, împletituri din fire etc.).”
Un deosebit interes îl prezintă activitățile de tratare a suprafețelor, realizate cu efecte deosebite prin aplicarea cu griș, făină, nisip, mac, polistiren, pietriș etc. ,,Activitățile practice desfășurate ca activități comune sau în timpul activităților alese contribuie la dezvoltarea simțului estetic, la depistarea aptitudinilor copiilor preșcolari,
educatoarea putând să depisteze înclinațiile, să orienteze munca individuală a copiilor.”
Educarea mâinii, începută la vârsta creșei, trebuie să ocupe un loc de prim ordin. Mâna, „acest Dumnezeu în cinci persoane" cum o denumea H. Focillon este în același timp un instrument de creație și de cunoaștere. Pipăitul este, de asemenea, cel mai sigur din simțurile noastre. Prin atingere și prindere el permite să se rectifice iluziile celorlalte date senzoriale. Iată de ce nu trebuie să ne temem să încurajăm copilul să pipăie tot ceea ce nu prezintă pericol. Se vor sparge poate, câteva obiecte, vor exista și unele surprize neplăcute, dar rolul mâinii va fi îndeplinit. Această educație se pretează la exerciții de explorare infinite care nu devin monotone decât dacă le izolăm de comportamentul natural. De aceea un joc de-a baba-oarba poate fi mult mai fructuos decât o ședință de palpare a unor forme geometrice.
,,Lucrările manuale permit mâinii să se antreneze pentru cea de-a doua misiune a sa, activitatea creatoare, atât de prețioasă. A pretinde că ele stau la baza îndemânării ar însemna să exagerăm rolul lor. Chiar și la vârsta grației se observă o anumită stângăcie în gesturi. Copilul nu știe încă să-și adapteze cu precizie mișcările la un efect dorit. Uneori face eforturi exagerate care în loc să-l ajute, mai mult îl stingheresc. De exemplu, în loc să utilizeze clanța și mâna pentru a închide ușa, el o împinge cu tot corpul sau cu amândouă mâinile, mobilizîndu-și toată energia pentru acte infime. El ne face să descoperim că motricitatea lui nu este segmentată și articulată cum este a noastră. Motricitatea sa are și ea o structură globală. Exercițiul îi va permite să-și perfecționeze gesturile economisindu-și eforturile. Mă gândesc nu numai la exercițiile de împletit, destrămat, colorat, punctat, colaj ce contribuie în același timp și la educația estetică, ci la atâtea alte gesturi ale activității curente care cer un antrenament îndelungat, îmbrăcatul, de exemplu, presupune priceperea de a pune pe tine o haină, de a încheia nasturii, de a lega șireturile etc. A-l învăța pe copil să se spele singur reprezintă o operațiune atât de delicată, încât mulți părinți o amână pentru etapa următoare. În etapa aceasta îl putem învăța cel puțin să se spele bine pe mâini și asta nu-i o treabă prea ușoară.”
II.1.1.Obiective cadru, de referință și exemple de comportament, defalcate pe grupe
OC 1. Îmbogățirea cunoștințelor despre materiale și caracteristicile lor, precum și despre utilizarea de tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple;
OC 2. Formarea și consolidarea unor abilități practice specifice nivelului de dezvoltare motrică;
OC 3. Dezvoltarea simțului practic și estetic.
II.1.2. Mijloace de realizare a activităților practice și teme orientative
Note:
BARBU,H,- POPESCU,E. – Activități de joc recreativ- distractive, EDP, București,1994 Aramis, 1999;
CIAUȘU, E.,(coord.)- Îndrumător pentru educatoare- ghid pentru aplicarea programei, Ed.
CONSTANTINESCU L. – Micii meșteri mari- Erc Press, 2006.
DIMA SILVIA- Ne jucăm- jucării confecționăm- Ed.,,Revista Învățământ Preșcolar”, 1994
NEAGU,D.,- Fantezie și îndemânare- Ed. Tineretului, 1986
NICHOLSON,S., ROBINS,D. – Cartea micului artist, Ed. Teora 2007
POP N., PLOSCARIU N., – Activități practice pentru grădiniță, Ed. Aramis, 1999,
POPA CARMEN(coord.)- Elemente de pedagogie preșcolară aplicată, Ed. Universității din Oradea, 2007;
PENEȘ M.,ANTONOVICI Ș.,- Activități practice pentru grupa pregătitoare, Ed. Aramis,1997;
STAN,L.- STAN, I. – Abilități practice. Ghid metodologic clasele I-IV –Ed. Aramis,
II.2. Activitățile de aplicații
În activitatea de aplicație, copiii reproduc imaginile obiectelor prin operațiunile de lipire și decupare.
În vederea însușirii tehnicii lipirii, în momentul demonstrării se va pune accentul pe următoarele momente :
a) Așezarea formelor la locul unde trebuie lipite, în ordinea
cerută de model (fără lipire).
b) Lipirea pe rând a elementelor obiectului.
a) Așezarea formelor fără lipirea lor este necesară pentru a da posibilitate copiilor să-și precizeze locul unde va fi fixată imaginea, orientarea ei pe hârtie și modul de îmbinare a elementelor care formează întregul.
În cazul unei imagini simple, formată dintr-un singur element această așezare este necesară pentru a-i fixa locul pe foaia de hârtie. În situația în care imaginea este formată din mai multe elemente, atenția educatoarei trebuie să fie orientată și spre succesiunea în care vor fi așezate aceste elemente. De exemplu în așezarea componentelor casei, se va avea în vedere următoarea ordine : corpul casei, acoperișul, ușa și cele două ferestre.
Acest moment inițial se demonstrează și se explică copiilor în funcție de tema pe care o au de realizat. El condiționează corectitudinea executării lucrării.
b) Al doilea moment îl constituie demonstrarea și explicarea
tehnicii lipirii propriu-zise :
-așezarea elementului care va fi fixat cu partea de hârtie colorată pe hârtia de rezervă;
-apucarea bețișorului sau pensulei, cu mâna dreaptă, luarea lipiciului cu vârful acestuia ;
-ținerea figurii cu vârful degetelor de la mâna stângă și întinderea pe suprafața ei a lipiciului într-un strat foarte subțire.Direcția de întindere a stratului de lipici va fi întotdeauna din mijlocul figurii spre părțile exterioare ale acesteia ;
– luarea figurii pe care s-a întins lipiciul, așezarea la locul dinainte precizat și filarea ei prin mișcări de apăsare cu podul palmei, mișcări executate din interior spre marginea figurii;
– lipirea elementelor în ordinea în care s-a efectuat așezarea lor
– folosirea cârpei umede pentru curățarea mâinilor, în vederea executării unei lucrări cât mai îngrijite. În concluzie, pentru însușirea cât mai corectă a deprinderii de a reda obiecte prin tehnica lipirii, este absolut necesar să se demonstreze și să se explice toate operațiunile în ordinea stabilită și să se urmărească respectarea ei de către copii, în etapa executării lucrării.
Decupajul. La grupa copiilor de 5—6 ani, conținutul activităților de aplicații se îmbogățește cu o nouă tehnică — decupajul.
În activitățile în care se introduce pentru prima oară operațiunea de decupare, demonstrarea și explicarea vor fi axate pe modul de folosire a uneltei :
— introducerea degetului mare și a celui mijlociu de la mâna dreaptă în cele două verigi ale foarfecelui; sprijinirea acestuia pe degetul arătător ;
— depărtarea și apropierea celor două degete introduse în verigile foarfecelui pentru obținerea mișcărilor de deschidere și închidere a celor două brațe ; aceste mișcări se demonstrează și se explică fără material ;
— folosirea uneltei, executîndu-se mișcările pe material, pentru decuparea fâșiilor de hârtie.
În activitățile cu teme mai complexe, demonstrarea și explicarea procedeelor de mânuire a uneltei nu se mai efectuează în mod atât de detaliat. În aceste activități accentul cade pe felul cum se mânuiesc unealta și materialul pentru tăierea diferitelor contururi :
– așezarea foarfecelui pe hârtie în poziția de înaintare numai în față se subliniază faptul că mâna dreaptă rămâne în aceeași poziție în tot timpul decupării conturului;
– mișcarea hârtiei cu ajutorul mâinii în deschizătura foarfecelui ;
– efectuarea mișcărilor de tăiere prin urmărirea liniei conturului și fixarea locului unde trebuie să se ajungă cu decuparea. Se insistă asupra necesității urmăririi conturului și a mișcărilor efectuate cu unealta.
În general, temele prevăzute de programă sunt realizate prin obținerea unor forme variate care necesită decuparea pe linie dreaptă, rotundă, ovală. Decuparea unor forme geometrice ca : pătrat, dreptunghi, necesită atenție în tăierea corectă a unghiurilor pentru redarea colțurilor. Acest lucru va fi demonstrat astfel:
-se decupează pe linia dreaptă, trasă cu creionul, fixîndu-se punctul unde trebuie să se oprească foarfecele: colțul.
– se întoarce foaia de hârtie cu ajutorul mâinii stângi în tăișul foarfecelui, ale cărui brațe sunt deschise.
În redarea obiectelor formate din mai multe elemente, în demonstrare se va sublinia succesiunea decupării acestora. Această succesiune se stabilește în funcție de gradul de dificultate al tăierii formelor respective și de ordinea în care se va face așezarea și fixarea lor prin lipire. De exemplu, pentru realizarea temei ,,casa", decuparea se va efectua în următoarea ordine : corpul casei, acoperișul, ușa și ferestrele. Această ordine este necesară întrucât elmentele de dimensiuni mai mari, ca pătratul care reprezintă corpul casei, triunghiul — acoperișul, pot fi decupate mai ușor de către copii.
În situația în care elementele necesită tăieri după diferite contururi : linie dreaptă, rotundă, ovală, se recomandă să se înceapă cu cele în linie dreaptă. Astfel, pentru redarea temei „camionul", se stabilește următoarea ordine : tăierea formelor pătrate sau dreptunghiulare, apoi a celor rotunde.
S-a subliniat că în activitățile de aplicație, imaginea obiectelor se obține prin două operațiuni : decupaj și lipire.
La grupele de 3—4 și 4—5 ani, întrucât toate elementele sunt pregătite de educatoare, copiii efectuează numai operațiunea de lipire. Rezultă deci că demonstrarea și explicarea se axează numai pe această operațiune.
Întrucât la grupa de 5—6 ani, elementele temei trebuie să fie decupate de copii și apoi lipite, demonstrarea și explicarea se vor face pentru ambele operațiuni într-o anumită succesiune : decuparea tuturor elementelor, așezarea lor conform modelului dat și fixarea prin lipire.
Este necesar ca după fiecare operațiune în parte să se sublinieze rezultatul obținut. La sfârșitul etapei, se subliniază activitatea complexă și unitară în urma căreia s-a obținut obiectul respectiv.
Activitățile de aplicații se organizează la toate cele patru grupe de copii.
Grupa copiilor de 3 —4 ani
Deprinderea de a lipi este în faza de formare. Accentul cade pe familiarizarea copiilor cu materialul (lipiciul, hârtia, bețișorul) și pe cunoașterea mișcărilor pe care trebuie să le execute în vederea lipirii unor forme foarte simple :
lipirea a două forme identice la capătul unei benzi de hârtie-„batistele păpușii";
lipirea de forme identice de culori diferite — „cordonul păpușii";
lipirea alternativă a două forme diferite, de culori diferite-„brățara păpușii".
Aceste sarcini se realizează în patru activități obligatorii.
Grupa copiilor de 4 —5 ani
La această grupă se reia deprinderea de a lipi în vederea consolidării ei.
Prin sarcinile stabilite se urmărește realizarea unor lucrări cu un conținut mai greu, care solicită copiilor o mai mare precizie și corectitudine în efectuarea operațiunii de lipire. Deci, la această grupă, cerințele cresc atât față de compoziția lucrărilor, cât și față de executarea fiecărei mișcări în parte. Astfel, se prevăd sarcini cum sunt:
consolidarea deprinderii de a lipi curat, folosind corect aracetul, bețișorul, cârpa și bucata de hârtie, în activități cu teme ca : „mingea" și „stegulețul" ;
respectarea simetriei prin alternarea unor forme și lipirea lor, în activități cu teme
ca : „rama", „șervețelul cu buline", „fața de masă"
asamblarea prin lipire a părților componente ale unor obiecte, în vederea redării caracteristicilor acestora.
Astfel, prin îmbinarea formelor : triunghi, pătrat, cerc se redă o temă : „căsuța lui Azorică". Prin suprapunerea triunghiurilor se realizează tema „bradul", iar prin combinarea unor pătrate mari, mici și cercuri — „trenul" ,
Grupa copiilor de 5—6,7ani
În activitățile de aplicații, la această grupă se consolidează deprinderea de a lipi curat și ordonat, de a folosi corect materialul.
Dacă la 3—5 ani elementele care alcătuiau tema erau puse la dispoziția copiilor de către educatoare, la grupa copiilor de 5—6,7 ani aceste elemente sunt pregătite de ei prin operațiunea de decupare. Această operațiune se introduce la grupa de 5—6 ani, datorită posibilităților crescânde ale copiilor de a executa unele mișcări ale mâinii care cer precizie, îndemânare, efort mai prelungit.
Întrucât elementele necesare temei sunt decupate de copii, în ceea ce privește compoziția acesteia nu se poate remarca un salt deosebit față de grupa precedentă. Accentul cade pe formarea și consolidarea deprinderii de a decupa.
Familiarizarea copiilor cu unealta și modul de folosire a ei se realizează în activități cu tema : „să tăiem cu foarfecele".
Precizarea mișcărilor de tăiere cu foarfecele în linie dreaptă se realizează în activitățile cu temele : „panglici pentru păpușă", „bilete de tramvai", „stegulețul", „scara".
Precizarea mișcărilor de tăiere cu foarfecele pe contur rotund și oval se realizează prin tema „fructe de toamnă".
Precizarea mișcărilor de tăiere după contur a unei forme simetrice din hârtie îndoită în două se face cu prilejul activităților cu temele : „brazi" și „păpușa".
Consolidarea operațiunii de decupare pe contur a diferitelor forme care apoi sunt asamblate prin lipire, în vederea redării imaginilor obiectelor își găsește locul în temele : „cordonul păpușii", „casa", „ghiveciul de flori", „camionul", „trenul", „flori".
Verificarea deprinderilor tehnice însușite de copii se face în activități cu tema aleasă..
II.3. Materiale utilizate în cadrul activităților de aplicații
– Hârtie și carton;
-Materiale din natură;
-Materiale și deșeuri;
Însușirea unor cunoștințe referitoare la proprietățile materialului care se utilizează în cadrul activităților manuale condiționează realizarea sarcinilor prevăzute. Concomitent cu însușirea acestor cunoștințe, în cadrul activității practice copilul capătă reprezentări clare despre legătura dintre proprietățile materialului, despre procedeele de lucru, despre uneltele folosite și obiectele care pot fi confecționate. Există o strânsă interdependență între această pregătire teoretică și activitatea practică pe care o desfășoară copilul în fiecare activitate manuală; cunoștințele orientează activitatea, iar activitatea adâncește și consolidează aceste cunoștințe. Intuind și mânuind în cadrul activităților manuale diferite materiale (hârtie, carton, ață, diferite materiale din natură) copilului i se dezvoltă percepțiile referitoare la proprietățile acestui material. De exemplu, folosind diferite sorturi de hârtie, copilul percepe mărimea ei, culoarea, forma, grăsimea, rezistența, asperitatea, calitatea de a se îndoi, de a se tăia etc. De asemenea, în condițiile activității practice, preșcolarul efectuează operațiile de generalizare și clasificare cu mai multă ușurință, dacă semnificația acestor operații este motivată de cerințele activității pe care o efectuează. Astfel, hârtia — indiferent de culoare, de mărime, de asperitate, de luciu — se poate îndoi, tăia și lipi, adică are unele însușiri generale, în funcție de care poate fi utilizată în reproducerea unor obiecte din mediul înconjurător.
S-a precizat că există.posibilitatea realizării concordanței între cunoștințele transmise copiilor în cadrul diferitelor activități obligatorii de o parte și tematica activităților manuale de altă parte. Bunăoară, programa prevede confecționarea unui număr variat de jucării și obiecte care constituie un corespondent direct al lucrurilor și ființelor cu care copilul vine în contact în activitățile de observare, convorbiri după tablouri etc. (animale, plante, mijloace de locomoție), în procesul de reproducere a acestora, copilul își precizează și își diferențiază reprezentările însușite anterior. Astfel, pentru redarea unei plante, înainte de a trece la execuție, el intuiește modelul educatoarei și își actualizează toate cunoștințele despre planta respectivă. În timpul lucrului supune obiectul unei analize și sinteze concrete, nemijlocite, operațiuni pe care le face mult mai ușor decât în alte activități. În reproducerea diferitelor obiecte copilul are prilejul să-și reactualizeze și să aplice în practică și reprezentările despre număr, spațiu, culoare, formă etc. De pildă, realizînd tema „tractorul", copilul își actualizează cunoștințele despre diferitele forme geometrice (pătrat, triunghi, cerc), despre diferite culori (negru, maro, roșu), despre reprezentările de număr etc.
,,Activitatea practică constituie un mijloc nu numai de îmbogățire și consolidare a cunoștințelor, ci și de exersare a gândirii. Confecționînd diferite obiecte și grupându-le în același loc (mijloace de locomoție, fructe, plante etc), copilul stabilește mai ușor deosebirile și asemănările, sesizează însușirile esențiale, comune, reține că ele fac parte din aceeași grupă, ceea ce ușurează procesul generalizării.” De exemplu, la grupa de 5—6 ani copiii au de decupat și lipit, în cadrul aceleiași activități manuale, fructele de toamnă : mărul, para, pruna. Acțiunea practică desfășurată de copil permite o cunoaștere mai adâncă a caracteristicilor acestor fructe și totodată ușurează și asigură formarea noțiunii de „fructe". După cunoașterea materialelor de lucru și reactualizarea reprezentărilor despre obiectul
ce-l are de reprodus, copilul, sub îndrumarea educatoarei, cunoaște principalele instrumente și unelte cu care prelucrează materialul: foarfecele, acul, pensula etc.
În procesul activității, copilul cunoaște însușirile acestor unelte, materialul din care sunt făcute, părțile componente, modul lor de folosire și începe să înțeleagă utilitatea lor în producerea oricărui obiect. Folosindu-le, preșcolarul nu depune numai un efort fizic, ci și un efort intelectual. El trebuie să se concentreze spre acțiunea ce trebuie s-o efectueze, să-și construiască un plan mintal al imaginii obiectului dat pentru a fi confecționat, să vadă în perspectivă rezultatul activității sale. Folosirea unor unelte simple constituie pentru preșcolari punctul de plecare în înțelegerea rolului pe care îl are unealta în procesul muncii.
O caracteristică a activităților manuale o constituie și faptul că dau copiilor posibilitatea să-și însușească unele procedee de lucru și operațiuni necesare în realizarea diferitelor obiecte. Astfel, ei învață să așeze, să execute diferite îndoituri și lipituri, puncte simple de cusături, să confecționeze jucării etc.
Însușirea acestor procedee de lucru și realizarea unei corelații juste între ele conduce pe copii spre formarea unor priceperi și deprinderi de muncă necesare în activitatea lor viitoare, în concluzie, activitatea manuală contribuie la îmbogățirea, aprofundarea și consolidarea cunoștințelor copiilor despre o gamă variată de materiale, despre unele unelte de muncă simple și oferă posibilitatea învățării unor procedee și operațiuni de lucru necesare executării variatelor obiecte din mediul înconjurător.
Ceea ce caracterizează activitatea manuală este faptul că ea se desfășoară în întregime pe baza unui bogat material intuitiv, corespunzător sarcinii concrete a fiecărei teme. Modelul constituie materialul prin care educatoarea îl pune pe copil în contact cu obiectul pe care îl va executa și îl familiarizează cu structura, caracteristicile și fazele de reproducere ale acestuia. Modelul se execută de către educatoare. În alegerea conținutului acestuia a mijloacelor și tehnicilor de realizare, trebuie să se respecte următoarele cerințe didactice :
Modelul trebuie să reflecte veridic caracteristicile obiectului pe care îl reprezintă. Această cerință este necesară pentru a nu deforma reprezentările căpătate de copii în contactul lor direct cu realitatea înconjurătoare. Corespondența cu realitatea nu implică respectarea tuturor detaliilor care ar duce la supraîncărcarea sarcinii și la depășirea posibilităților pe care le au copiii în reproducerea acestuia. Modelul trebuie să fie corespunzător cu realitatea în ceea ce privește forma, culoarea părților componente, raporturile dimensionale, simetria etc.
În executarea modelului trebuie să se folosească materialul pe care-1 vor folosi și copiii în timpul activității.
Modelul trebuie executat în întregime, cu aceleași procedee tehnice care vor fi solicitate copiilor în activitatea respectivă, chiar dacă educatoarei îi este mai ușor să decupeze obiectul în întregime sau să-1 confecționeze prin alte procedee decât cele indicate și în succesiunea pe care o va cere copiilor. Acest lucru este absolut necesar, întrucât în momentul analizei lui se subliniază și fazele reproducerii acestuia.
d) Modelul trebuie realizat cât mai estetic. Armonizarea culorilor, a formelor, a mărimilor, respectarea proporției și a simetriei diferitelor părți, aspectul îngrijit și corect impresionează, plăcut pe copil, îl stimulează în efectuarea unei lucrări de calitate.
II.3.1. Hârtie și carton
Hârtie creponată, carton simplu, colorat, ondulat, hârtie glasată mată, lucioasă, ambalaj de cadouri, ambalaj de la flori, cartoane de la cutiile de ciocolată, staniol de la ciocolată
Hârtia este unul din obiectele de uz zilnic pe care le privim adesea cu o oarecare indiferență, fără să ne dăm seama de valoarea lor.
,,Fabricația hârtiei este o străveche artă chinezească, inventată în anul 105 al erei noastre de către chinezul Ts'ai Lun. Abia cu 650 de ani în urmă, prin prizonierii chinezi, arta fabricației hârtiei a ajuns la arabi și mai târziu, de la arabi, în Europa (Italia). Prima moară germană de hârtie funcționa în 1389 la Nuremberg.”
Hârtia poate avea o întrebuințare multilaterală în jocurile de copii și la lucrul manual. Până și copiii mici se bucură la zgomotul provocat de fâșâitul hârtiei și copilul mic se joacă bucuros cu hârtii, încercându-și astfel calitățile lui intelectuale și fizice. Este o sarcină a educatoarei de a conduce și de a stimula aceste jocuri, de a arăta copilului unele reguli și tehnici, pentru a-i dezvolta posibilitățile creatoare și pentru a-i trezi dorința de creație proprie. De asemenea, copilul trebuie educat să-și păstreze bine materialul, cu atât mai mult cu cât este vorba de o materie primă importantă din punct de vedere economic, care nu trebuie risipită fără folos.
Dacă educatoarele vor arăta copiilor, prin jocuri și îndeletniciri deosebite, felurile multiple de a se juca în mod constructiv cu hârtie, copiii o vor mânui cu grijă și vor confecționa cu plăcere, singuri, lucruri frumoase, chiar din cele mai mici resturi.
Hârtia și cartonul sunt materiale cu largă și frecventă întrebuințare, fapt pentru care se pot ușor procura de către educatoare. Fiind și materiale ușor de prelucrat, ele pot avea o întrebuințare multilaterală în jocurile de copii și la activitățile practice.
Din hârtie, copiii fac cu ușurință fel de fel de jucării și obiecte utile, de obicei prin simple operații manuale, uneori însă făcându-se uz de foarfece, clei de lipit.
Chiar în cazul prelucrării cartonului (puțin mai pretențios în operațiile de prelucrare decât hârtia), operațiile de muncă cerute de executarea diferitelor obiecte prevăzute în programa școlară nu impun folosirea unor scule sau dispozitive speciale. Reiese deci că hârtia și cartonul sunt materiale foarte accesibile organizării activității practice din grădiniță.
La lecțiile de activități practice se poate întrebuința orice fel de hârtie sau carton. Educatoarea va avea grijă să sorteze din timp diferitele deșeuri de hârtie și carton colecționate de el și elevi și să le taie în dimensiuni corespunzătoare.
Există mai multe sorturi de hârtie și carton. Deosebirea dintre ele constă în rezistența, densitatea, grosimea, netezimea sau asprimea suprafeței, culoarea și alte caracteristici. Copiii trebuie să le cunoască, să ia cunoștință de proprietățile caracteristice ale fiecăruia. Obiectele ce se execută la lecții trebuie să fie confecționate din cel mai potrivit fel de hârtie și carton. Cunoscând proprietățile fiecăruia, elevul va putea să-și aleagă singur materialul cel mai potrivit. Pentru confecționarea unui coif vom putea folosi hârtia de ziar, pentru că este la îndemâna oricui și pentru că este destul de mare ca să putem confecționa un
coif corespunzător. Ca să executăm un plic, litere sau cifre decupate, figuri vom alege o hârtie suficient de rezistentă, care să suporte cerneala (hârtia velină sau semivelină); confecționarea moriștii se va face dintr-un carton subțire (de regulă copertă de caiet) pentru a fi destul de rezistent la presiunea curentului de aer; pentru confecționarea unui suport de călimară va trebui să alegem un carton mult mai gros ca să aibă rezistență și să fixeze bine călimara ca să nu se verse.
Iată principalele sorturi de hârtie și carton utilizate la lecțiile de lucru manual: hârtia de ziar, hârtia de scris (velină și semivelină), hârtia pentru desen, hârtia colorată, hârtia pelur (foiță subțire și transparentă), hârtia ambalaj, hârtia de staniol, celofanul; demicartonul, cartonul alb de grosime obișnuită (0,001—0,002 m), cartonul cenușiu gros (0,003—0,005 m), cartonul colorat.
Materialul colecționat din timp trebuie bine păstrat și folosit cu grijă. Din cauză că sunt atât de mult utilizate, hârtia și cartonul sunt privite și de către copii cu o oarecare indiferență. Educatoarea trebuie să schimbe această atitudine. Punându-i să colecționeze și să valorifice diferitele deșeuri de hârtie și carton, obligându-i să le păstreze cu grijă, îndrumîndu-i să folosească la loc potrivit fiecare bucățică de hârtie sau carton, copiii încep să prețuiască cum se cuvine aceste materiale și să evite risipa.
Hârtia se ține de regulă într-o mapă de carton, dacă a fost tăiată în dimensiuni corespunzătoare. Colile mari se fac rulou și se introduc în tuburi anume confecționate din hârtie de ziare. Cartoanele se țin întinse pe o suprafață netedă, având deasupra o greutate pentru a nu se scoroji sau îndoi. Atunci când luăm bucăți de hârtie și carton pentru lucru, trebuie să desenăm cu creionul conturul bucății respective pentru a lua numai cât e necesar. Cartonul trebuie ferit de umezeală, deoarece se scorojește.
Hârtia și cartonul nu cer o mare încordare a forțelor fizice și intelectuale ale copiilor și permit combinații și înfrumusețări; din ce în ce mai variate și mai complexe.
Activitățile practice cu hârtia și cartonul contribuie la dezvoltarea mușchilor mici ai mâinilor, la coordonarea mișcărilor acestora, care duc apoi la însușirea mai rapidă a unor deprinderi de muncă din cadrul altor forme de activitate, a deprinderilor de a scrie, de a desena. Aceste activități atrag pe copii și prin repeziciunea cu care se pot executa diferite obiecte.
Decupând diferite figuri de fructe, frunze, flori, legume și animale, copiii se obișnuiesc și cu cunoașterea și distingerea diferitelor forme și culori. îmbinînd aceste culori, În timpul lucrului, pentru finisarea obiectelor, li se dezvoltă gustul artistic și dragostea pentru ceea ce este frumos și util. Lucrul cu hârtia și cartonul oferă deosebite prilejuri ca elevii să aplice în practică cunoștințele însușite la alte obiecte de învățămînt: aritmetică, cunoașterea
mediului, desen etc.
II.3.2.Materiale din natură
Copiilor preșcolari le place să deseneze, să modeleze, să decupeze din hârtie diferite siluete, însă în jurul nostru sunt foarte multe materiale cu ajutrul cărora se pot crea imagini artistice interesante.
Acestea sunt materiale din natură: frunze, petale de flori, coji, semințe de legume, fructe, flori, resturi de blană, piele, sârmă, surcele, fire de ață, textile etc.
Lumea din jur este atât de bogată și variată, încât multe obiecte, fenomene, ființe nu numai că ne atrag să le admirăm, dar ne trezesc dorința de a le repeta, a le înmulți, atingând perfecțiunea naturii.
Ce plăcere ne face atunci când, din câteva frunze, semincioare sau alte materiale meșterim chipuri cunoscute! Lucrând cu diferite materiale, copiii învață să cunoască mai bine structura, calitățile acestora. Din materiale cunoscute, din îmbinările simple de linii și culori, copiii reușesc să facă suvenire, jucării, compoziții interesante.
Cu cât se lucrează mai mult cu materiale din natură, cu atât li se dezvoltă mai mult răbdarea, îndemânarea, atenția, spiritul de observație, gustul estetic, fantezia și alte calități ce deschid calea spre creație. De mult e dovedit că omul cu simț artistic dezvoltat și spirit viu de observație nu rămâne în anonimat, se evidențiază în munca sa prin calități superioare, e mereu în căutarea noului.
Dacă privim atent natura din jurul nostru, vom observa nu numai frumusețea ei, dar și varietatea plantelor, florilor, forma și culoarea lor.
,,Frunzele și florile colectate vor fi presate și uscate între foi de hârtie, eventual călcate cu fierul încălzit timp de 2-3 minute. Vor fi ținute apoi în cutii sau între filele căților. Plantele se controlează peste o zi-două, eventual se schimbă hârtia. Peste o săptămână plantele sunt uscate. Colectarea plantelor poate fi efectuată în orice anotimp al anului, dar cea mai bună perioadă, totuși, e toamna , deoarece atunci este o explozie de frunze de diferite culori.”
Pentru a nu distruge plantele rupeți numai cîte o frunzuliță de la fiecare.
În aplicație se pot folosi, alături de frunze și flori, semințe mărunte cum sunt cele de bostan, pepeni, castraveți, ardei, roșii, mere, mesteacăn, arțar, muguri uscați, solzi de con de brad. Pentru realizarea unei compoziții, este indicată o îmbinare a acestor materiale mărunte din natură, apelându-se la ingeniozitate, la creativitate, fantezie. Frunzele pot fi decupate, dându-le formele necesare și dorite.
Mânuind un material variat ca formă, culoare, mărime, așezându-l în diferite poziții spațiale, tratându-l prin tehnici simple specifice activităților practice, copiii vor gândi independent și vor folosi tehnici și procedee variate de lucru. În final, toate duc la crearea unor lucrări originale, care înlătură monotonia și tipizarea în lucru și conduc la dezvoltarea spiritului estetic și creativității copiilor.
Este și concluzia la care au ajuns cercetătorii I.C. Gowan și G.D.Demons, în urma cercetărilor efectuate: „ copiii sunt creativi în mod natural și doar așteaptă atmosfera propice pentru a-și manifesta creativitatea."
Punând la dispoziția copiilor material din natură cât mai mult și mai variat la o singură temă, se vor realiza lucrări variate, originale și cu un aspect estetic deosebit.
Dintre materialele din natură amintim:
scoici;
cochilii de melci;
semințe de dovleac;
boabe de porumb;
porumb galben, alb sau roșu;
orez, griș, semințe de mac, de ardei, boabe de piper, de muștar;
ghindă, coji de alune;
frunze și flori presate și uscate;
paste făinoase(diferite figurine și forme);
fulgi de porumb, salatini, cereale;
II.3.3. Materiale și deșeuri
Multe din lucruri se găsesc la îndemână în gospodărie, iar unele chiar se aruncă la gunoi. Se recomandă deci pregătirea într-o lădiță sau o cutie a așa numitului ,,material nevaloros”.
Acesta se adună împreună cu copiii, aceștia fiind instruiți despre lucrurile care ar putea fi folositoare activității lor.
„Materialul nevaloros” constă în:
ilustrate, reviste publicitare;
resturi de stofă;
capace;
resturi de blană;
resturi de perdele;
inele de cauciuc;
scândurele din lemn;
cutii de brânză topită;
lumânări;
nasturi;
dopuri de plută;
role goale de la hârtie igienică, șervețele de bucătărie;
cutii goale de chibrituri;
resturi de tapet;
cutiuțe de la ceai;
coji de nucă;
resturi de lână;
dopuri de la sticlele de vin;
sârmă;
pâslă;
rafie colorată;
mărgele;
deco cauciuc, etc.
II.4. Efecte în planul dezvoltării psiho-motrice a preșcolarilor
Educația simțurilor implică exersarea analizatorilor, îmbogățirea câmpului perceptiv cu imagini cât mai complexe despre obiectele din lumea înconjurătoare. Ele vor constitui, de fapt, temeiul „gândirii reprezentative" trăsătură dominantă a intelectului la această vârstă. Procesul cunoașterii pornește de la percepții de ansamblu, încă slab diferențiate, din care se desprind treptat detalii și nu invers.
,,Educarea simțurilor debutează cu exersarea mâinii. Ea este în viziunea psihologilor instrument de cunoaștere și de creație. Pipăitul este cel mai sigur dintre simțuri, el corectează iluzia unor date senzoriale. Dezvoltarea motricității, globală la început, presupune exercițiul, modalitate de perfecționare a mișcărilor și gesturilor, componentă de bază a motricității. Prin activități de colorat, împletit, tăiat, colaj etc. se realizează un antrenament îndelungat de dezvoltare a motricității.”
,,Activitatea ochiului se manifestă înaintea activității mâinii. Sugarul este un privitor activ și avid. Educarea privirii devine obiect al grijii pedagogului. Autoeducației vizuale a copilului, practicate din instinct în contact cu situații interesante, i se asociază acțiunea educatorului care îi arată ce trebuie văzut, asociază impresiile vizuale cu cele verbale. Dorința de a vedea și de a atinge depășește orice joc senzorial, ea implică și obligă la activitate atenția memoria, gândirea, imaginația.”
În timpul reproducerii concrete a unui obiect oarecare din mediul înconjurător, copilul este pus în situația de a executa o serie de mișcări precise, coordonate și sistematizate. Executarea mișcărilor se face cu ajutorul mâinii. Mâna copilului, la intrarea lui în grădiniță, nu este suplă în mișcări. Copilul nu-și coordonează și nu-și proporționalizează efortul în funcție de greutatea actului ce-l are de executat,el nu are dibăcie și îndemânare. Acționând asupra materialelor în cadrul activităților manuale, copilul își exersează concomitent analizatorii vizual și cutanat, și musculatura fină a mâinii. Într-o activitate de construcții, copilul de 3—4 ani execută o serie de mișcări pentru aranjarea și deplasarea materialului, mișcări care antrenează analizatorul motric și cutanat, respectiv mâna. Tema indicată de educatoare n-ar putea fi executată de copii dacă concomitent cu mâna n-ar fi antrenați analizatorul vizual și scoarța cerebrală, sub controlul căreia copilul selecționează și aranjează materialul după culoare, formă, mărime etc. Exercițiile pe care copiii le desfășoară organizat în activitățile manuale de aplicații, construcții și confecții stimulează activitatea analitico-sintetică a scoarței cerebrale, mărind funcțiunea ei de reglare a centrilor subcortical în zona motorie (regiunea motorie). Datorită acestui fapt, copilul ajunge să facă o mai mare diferențiere a mișcărilor, să elimine mișcările involuntare și inutile. El ajunge în stadiul precizării și coordonării mișcărilor, acestea devenind mai corecte, mai sigure, mai fine. Perfecționarea mișcărilor și suplețea lor sunt condiționate de dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii.
Mâna, care constituie un important analizator tactilo-motric, are o deosebită importanță pentru întreaga dezvoltare a copilului, dat fiind faptul că dintre toți analizatorii mâna are cea mai întinsă arie corticală de proiecție.
Mânuirea materialelor și a obiectelor în diferite acțiuni practice influențează exactitatea și profunzimea percepțiilor și reprezentărilor copiilor.
Participarea mâinii în procesul de cunoaștere determină o percepere mai clară și o cunoaștere mai temeinică a realității înconjurătoare.
,,Perfecționarea activității nervoase superioare, evidențiată la copiii de 5—6 ani, face posibilă desfășurarea unor activități manuale mai complexe și mai variate, în funcție de această caracteristică folosirea metodelor și procedeelor diferă față de grupele anterioare. În partea introductivă a activității, începând cu grupa de 5—6 ani se introduce conversația, pentru a familiariza copiii cu tema activității și pentru a se scoate în evidență utilitatea practică a obiectelor confecționate. Dacă în grupele mici se folosesc scurte povestiri, și mai cu seamă obiecte reale, jucării sau tablouri, la grupa de 5—6 ani încep să se introducă ghicitorile, care solicită în mai mare măsură copilul în reactualizarea caracteristicilor obiectului pe care îl vor executa. În acest moment explicația are un conținut mai bogat, în special în activitățile în care se introduce pentru prima oară o deprindere nouă și se explică copiilor necesitatea însușirii acestor deprinderi pentru activitatea lor viitoare.”
Spre deosebire de copiii din grupele anterioare, preșcolarul de 5—6 ani începe să perceapă diferențiat structura modelului și unele detalii caracteristice, iar dezvoltarea lui intelectuală îi permite să facă analizele pe bază de criterii complexe adică fiecare componentă este analizată din punct de vedere a totalității însușirilor ei. În procesul de intuire a modelului, rolul educatoarei constă în orientarea percepției copiilor spre stabilirea legăturilor și a raporturilor dintre diferitele elemente ale modelului. La această grupă, examinarea tactilă a materialului de lucru este sistematic dirijată vizual. Rolul celui de-al doilea sistem de semnalizare crește progresiv în reglarea întregii activități și conduite a copilului. Pe acesta se sprijină orientarea copilului spre cunoașterea cât mai completă a proprietăților funcționale ale materialelor și folosirea metodei conversației îmbinată cu explicația în activități manuale obligatorii.
,,Cu tot progresul realizat în dezvoltarea gândirii, și la această grupă cunoașterea diferitelor operațiuni trebuie să se sprijine pe perceperea directă a modelului acțiunii, deci metoda predominantă continuă să fie demonstrarea. Ceea ce deosebește grupa de 5—6 ani de grupele anterioare este introducerea pe scară mai largă a explicațiilor verbale. Uneori demonstrarea se face doar parțial, fiind completată de explicații și uneori de conversații la activitățile de consolidare și verificare.”
Se recomandă ca demonstrarea să se facă pe părți și în ritm încetinit. Acest lucru dă posibilitate copiilor să observe și să rețină cu mai multă exactitate toate mișcările ce compun operațiunea de lucru respectivă. După fiecare parte demonstrată, se recomandă să se sublinieze succesiunea normală a operațiilor de lucru și să se motiveze necesitatea fiecărei operațiuni în ansamblul activității complexe și unitare. Se recomandă antrenarea copiilor în verbalizarea acestei operațiuni, mai ales în cea de-a doua jumătate a anului școlar.
CAPITOLUL III
III.1. Obiectivele cercetării
Dezvoltarea psihomotrică a preșcolarilor prin intermediul activităților de aplicație;
Dezvoltarea simțului practic și estetic;
Cooperarea pentru obținerea unui produs complex, finit;
III.2. Ipoteza studiului
Având în vedere că activitatea instructiv-educativă din grădinița de copii respectă cerințele evolutive (de dezvoltare psihică) a copilului am presupus că grădinița oferă un climat favorabil dezvoltării psihomotrice la copilul preșcolar tocmai din perspectiva intervenției educaționale organizate pentru dezvoltarea acestor activități.
Presupunem că aptitudinile și dezvoltarea psihomotrică a copiilor care desfășoară săptămânal una sau mai multe activități de aplicații sunt superioare față de cele a copiilor care desfășoară astfel de activități mai rar.
III.3. Eșantionul de studiu
În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei formulate, am cuprins în cercetarea noastră un număr de 26 copii, eșantionul experiențial, din grupa pregătitoare ,,Albinuțele” și 27 copii reprezentând eșantionul de control, din grupa pregătitoare ,,Veverițele”
Făcând o statistică a celor apărute în tabelul de mai sus observăm că grupul experiențial, grupa ,,Albinuțelor”, este alcătuită din 26 de preșcolari, 11 fete și 15 băieți, cu vârste de 6 și 7 ani, 6 dintre ei frecventând grădinița 2 ani, ceilalți 20 având o frecvență în grădiniță de 3 ani.10 copii sunt singuri la părinți, 14 au câte un frate sau o soră și doi fac parte dintr-o familie mai numeroasă. În general provin din familii modeste, cu părinți muncitori, multe mame sunt casnice, veniturile sunt reduse. Doi copii sunt din ,,Centrul de primire în regim de urgență”
Grupa ,,Veverițelor”, eșantionul de control, este alcătuit din 27 preșcolari, 11 fete și 16 băieți, au frecventat grădinița 2 sau 3 ani, unii chiar 1 an.
Am elaborat și un eșantion de conținut pentru un an de zile, comun celor două grupe de copii.
Grupa ,,Albinuțelor” și grupa ,,Veverițelor” vor avea aceeași tematică la disciplina abilități practice. Grupa ,,Albinuțelor”, eșantionul experiențial, va realiza în plus, în cadrul sectorului ,,Artă”, pentru fiecare temă câte o aplicație lucrată individual sau în grup. Prin aceasta voi încerca să demonstrez evoluția în cadrul psiho motric a copilului care desfășoară sistematic activități de aplicații.
III.4. Metodologia de cercetare
Metode de cunoaștere a individualității copilului :
– observația;
– analiza produselor activității;
– analiza psihologică de dezvoltare a abilităților creatoare.
Metode de cunoaștere a individualității copiilor în care se solicită colaborarea persoanei:
convorbirea;
Metode folosite în prelucrarea informației:
– metoda interpretativă;
– metoda statistică.
Metode și tehnici de organizare a informației:
– tabele.
3.5.Procedura utilizată
În etapa preexperiențială am aplicat teste inițiale în care am urmărit:
să utilizezea corect uneltele simple de lucru;
să taie cu foarfeca pe un contur dat;
să decupeze pe contur o formă simetrică;
să rupă hârtia și să o aplice;
să aplice obiecte din natură pe diferite suprafețe;
să lipească fire textile într-un spațiu dat;
să îmbine părțile decupate pentru obținerea unui produs finit.
Prin aceste obiective am încercat să evaluez gradul de cunoaștere a principalelor tehnici de lucru însușite în anii anteriori.
Proba I a constat în recunoașerea, denumirea și utilizarea corectă a ustensilelor și materialelor de lucru.
Astfel au avut de denumit foarfecele, lipiciul, aracetul, ața și acul, sârma, creioanele, cariocile,hârtie creponată, hârtia glasată, plastilină, bețișoare etc. Fiecare copil a trebuit să explice la ce folosește obiectul din fața lui, să dea exemple de produse care se pot realiza cu ajutorul acelui material sau ustensile. Deasemenea am discutat despre modul în care utilizăm diferite ustensile pentru evitarea accidentelor.
Prin această probă am urmărit gradul de cunoaștere de către copii a proprietăților și utilitatea diverselor materiale cât și a ustensilelor de lucru.
Proba II Subiecții au tăiat cu foarfeca pe un contur dat (figuri geometrice).
Această probă urmărește corectitudinea apucării și mânuirii foarfecei.Astfel voi urmări dacă degetele introduse în inelele foarfecelui sunt cele corecte (degetul mare și degetul mijlociu și nu arătătorul), mișcările să fie line, ușoare, nu bruște. Voi urmări deasemenea și efortul depus de către copii în realizarea acestui obiectiv.
Proba III Subiecții vor lipi frunze pe diferite suprafețe.
Copiii primesc conturul unei omide căreia trebuie să-i realizeze corpul din frunze.
Mi-am propus să urmăresc gradul de cunoaștere a proprietăților materialelor din natură, modul în care lucrează cu lipiciul, cum este aplicat acesta pe frunză (din mijloc către exterior), aplicarea frunzelor în spațiul dat. Deasemenea am urmărit cât de ordonat este copilul în realizarea temei date(curățenia măsuțelor, aplicarea unei cantități ,,suficiente” de lipici, punerea capacului pe lipici la încheierea lucrului).
Proba IV.La această probă subiecții au avut ca sarcină lipirea unor fire textile într-un spațiu dat.
Pentru realizarea acestor sarcini copiii au avut două modele, o vulpe și o oaie cu un miel, pe care trebuiau să aplice fire de PNA și fire de lână. În această situație lipiciul se pune pe modelul dat și nu pe fire.Lipiciul se aplică pe o anumită porțiune, se începe de sus în jos, urmând, după ce au fost aplicate firele, să pună lipici pe partea inferioară a modelului.
Și la această probă am urmărit corectitudinea utilizării pastei de lipit, aplicarea corectă a firelor textile cât și modul ordonat de realizare a lucrării.
Proba V Subiecții au avut de decupat unele elemente după șablon urmând să le îmbine pentru obținerea unei compoziții.
Această probă m-a făcut să constat corectitudinea decupajului, asamblarea elementelor decupate, orientarea în pagină, pentru obținerea unei compoziții.
Le-am oferit copiilor două modele, un ghiveci cu flori și o căsuță. Fiecare copil a avut la dispoziție șablonul cu elementele pentru decupat urmând să le asambleze pe o altă foaie de desen.
III.6. Analiza rezultatelor
La prima probă au obținut rezultate bune atât eșantionul de control cât și cel experimental. Rezultatele au fost următoarele:
Tabel III.1.
Grafic III.2. Rezultate obținute
Grafic III.3. Histograma comparativă
La cea de-a doua probă s-a constatat că în ambele grupe se observă un rezultat bun în decuparea pe linie dreaptă, după contur. Există un copil în cadrul eșantionului de control și doi copii în cadrul eșantionului experiențial care nu reușesc să mânuiască corect foarfeca. Nu o țin corect, fapt care duce la o decupare greșită, liniile formelor geometrice nu sunt drepte.
Rezultatele obținute în aceste cazuri au fost următoarele:
Tabel III.4.
Grafic III.5 Rezultate obținute
Grafic III.6. Histograma comparativă
Proba a III-a s-a dovedit a fi puțin mai complicată, observând o greutate în munca cu frunzele (le-au rupt când au încercat să pună pe ele lipici, unii au pus lipici pe foaie nereușind să aprecieze suprafața frunzei), au pus pasta de lipit și pe măsuțe, au scăpat pe jos capacele de la lipici și au uitat să le pună pe acestea la terminarea lucrării. Am constatat că trebuie lucrat mult la dezvoltarea îndemânării copiilor.
La această probă am observat următoarele rezultate:
Tabel III.7.
Grafic III.8. Rezultate obținute proba 3
Grafic III.9. Histograma comparativă
La proba IV rezultatele obținute au fost mai bune. Copiii au înțeles că lipiciul se aplică pe hârtie, au lipit corect firele textile.Unii copii au lipit de jos în sus. Patru copii au pus prea mult lipici pe suprafața dată ceea ce a dus la un aspect mai urât a lucrării.
Rezultatele obținute au fost următoarele :
Tabel III.10
Grafic III.11. Rezultate obținute la proba 4
Grafic III.12. Histograma comparativă
La proba 5 copiii au întâmpinat unele greutăți la decuparea florilor cât și la asamblarea elementelor decupate. Orientarea în pagină este precară, elementele se lipesc ori prea sus ori prea jos, nu este respectată ordinea aplicării elementelor (vaza jos, tulpinile florilor, frunzele, abia apoi florile). Aceleași probleme apar și în cazul casuței, decuparea fiind puțin mai precisă.
Rezultatele obținute la această probă sunt:
Tabel III.13. Rezultate obținute la proba 5
Grafic III.14. Rezultatele probei 5
Grafic III.15. Histograma comparativă
În etapa inițială, preexperimentală, constatativă a nivelului de cunoștințe ale elevilor din cele 2 grupuri și aplicare a lor în situații practice, de evaluare, rezultatele au indicat nivele asemănătoare de pregătire, colectivele de elevi fiind omogene din acest punct de vedere, condiție esențială pentru dezvoltarea investigației propuse.
În urma evaluărilor inițiale s-a observat un deficit în decuparea unor elemente mai complexe, o orientare slabă în pagină, îndemânare mai scăzută din punct de vedere psihomotric.
În această etapă am folosit intens metode și tehnici diverse de evaluare. În urma analizei rezultatelor obținute am adoptat decizii adecvate de organizare a unor activități diferențiate, atât cu elevii ce dovedesc un randament crescut de îndemânare, cât și cu elevii ce au manifestat goluri în cunoștințe.
Perioada experiențială este perioada în care grupa ,,Albinuțelor”, eșantionul experiențial, va avea mai multe teme de aplicații (măcar una pe săpămână) care se vor desfășura la sectorul ,,Artă”. Planificarea stabilită va fi respectată întocmai. Am realizat aplicații cu materiale din natură, marteriale sintetice, hârtie și carton, materiale reciclabile.
Modelele și unele imagini le voi atașa în anexa 2.
Etapa finală este etapa în care realizăm evaluarea sumativă a cunoștințelor și deprinderilor copiilor.Cu grupa albinuțelor am reușit să realizăm colaje, să cooperăm unii cu alții pentru obținerea unei compoziții.
Iată rezultatele obținute la evaluarea sumativă:
Tabel III. 16.
Grafic III.17
Grafic III.18. Histograma comparativă
Analizând histograma comparativă se observă că rezultatele elevilor din grupul experimental dovedesc progres în obținerea rezultatelor individuale. Nu s-au înregistrat elevi cu calificativul “insuficient”. Progrese au înregistrat și elevii reprezentând grupul de control, dar într-o măsură mai mică.
Analizând histograma comparativă se observă că rezultatele copiilor din grupul experimental dovedesc progres în obținerea rezultatelor individuale. Nu s-au înregistrat copii cu calificativul “insuficient”. Progrese au înregistrat și copiii reprezentând grupul de control, dar într-o măsură mai mică.
Comparând rezultatele obținute atât la testul inițial, cât și la cel final, observăm că eșantionul experimental are un procentaj de rezolvare a sarcinilor mai ridicat la testul final comparativ cu cel inițial, ceea ce mă îndreptățește să afirm că ipoteza a fost confirmată, adică utilizarea activităților de aplicații în mod frecvent determină o creștere a dezvoltării psihomotrice la preșcolari.
Concluzii
Timpul este probabil cea mai importantă resursă din viața unui om. În perioada de formare, timpul școlar reprezintă un procent însemnat din viața fiecărei persoane. Ca urmare, modalitatea prin care școala îi organizează unui copil timpul, reprezintă totodată o formă de control și influență asupra existenței acestuia.
Creativitatea e sufletul copilului… Nu poate fi cunoscută decât în momentul în care acesta se exprimă. Și cum se poate exprima? Prin cuvânt… însă vocabularul este în curs de îmbogățire. Prin cântec? Da, dar abia acum se dezvoltă aptitudinile muzicale. Au rămas culoarea și îndemânarea, ca manifestări ale creativității și originalității. În această perioadă, copiii se destăinuie prin desen și prin „confecționarea” de mici obiecte. Își creează o lume alor, o lume în miniatură, loc în care se simt „stăpâni”. Însă „confecționarea presupune atât conceperea unui plan de lucru, a unei schițe, cât și punerea în practică a acesteia. Prin urmare: gândire și îndemânare, amândouă încununate de creativitate.
Activitatea Practică este disciplina care cuprinde în sine: gândire, pricepere și originalitate. Asemeni însă celorlalte discipline, activitatea practică urmează trasee deja stabilite în conformitate cu finalitățile învățământului, ținând cont de importanța domeniului cultural care studiază personalitatea umană.
Orice educație este incompletă dacă nu se preocupă să folosească și să educe ochiul și mâna. Mâna permite copilului să scrie și să-și facă cunoscute gândurile, ea este cel mai prețios ajutor al nostru în toate împrejurările vieții și în toate preocupările existenței noastre. Este o datorie a școlii de a o educa la același nivel cu creierul, ale cărui concepții trebuie să le realizeze și să dea amândurora îndemânare, suplețe, abilitate, adică să dezvolte capacitatea maximă inerentă funcției lor.
Activitatea manuală este caracteristică pentru ocupația copiilor preșcolari și aduce un aport important educației intelectuale și generale.
Dezvoltând din ce în ce mai mult abilitatea manuală a copiilor prin activități corespunzătoare, aceștia sunt eliberați de piedicile datorate lipsei lor de experiență, ajung mai independenți, le crește încrederea în propriile forțe, toate acestea fiind achiziții care le îmbunătățesc atitudinea față de învățătură.
Exersându-și puterile asupra materialelor de lucru, copilul începe să-și cunoască direct limitele: vede ce poate și ce nu poate realiza, ce anume depășește voința sa și care sunt mijloacele de care dispune. Își dă seama că libertatea de acțiune care i s-a lăsat este relativă: nu știe și nu poate face totul. Aceasta fiind o experiență de înaltă valoare educativă pentru formarea sa morală. Pe de altă parte, își fixează un obiectiv pe care caută să-l atingă și vede numaidecât dacă ceea ce realizează corespunde intenției sale. Activitățile practice implicând autocontrolul, prima condiție pentru formarea disciplinei personale și sursa unei experiențe de mare preț: aprecierea valorii unor obiecte realizate prin contribuția mâinilor sale, a ochilor săi, a inteligenței, a sensibilității, a imaginației sale.
Prin aceste activități copilul pătrunde în lumea muncii și a transformării materialelor, el învață să creeze, să contribuie cu obiecte realizate de el la înfrumusețarea clasei, să producă obiecte utile în alte activități, să-și confecționeze singur jucării.
Activitățile practice dezvoltă spiritul de observație. Ele obligă și obișnuiesc copilul să vadă bine, să-și îndrepte atenția asupra amănuntelor, să măsoare și să analizeze modul de lucru.
Ele dezvoltă copiilor facultatea de asociație mintală, contribuind la dezvoltarea intelectuală, îmbinând acțiunea mușchiulară cu efortul cerebral. Prin aceste activități copiii își dezvoltă foarte mult imaginația, deoarece trebuie să vadă dinainte cum va fi obiectul pe care se gândesc să-l realizeze; trebuie să realizeze mintal o schiță a obiectului, apoi să-l confecționeze, adică trebuie să dea gândirii sale o formă precisă.
Activitățile practice activează toate simțurile, toate organele, toate funcțiile corpului și ale spiritului inventiv al copilului. Copilul își solicită spiritul inventiv atât când creează obiecte din imaginația sa sau reproduce un model real, cât și atunci când inventează mijloace de a ocoli dificultățile tehnice pe care le întâlnește în realizarea unui obiect.
Prin activitățile practice se înlesnește mai mult ca orice altceva colaborarea din care se naște sentimentul solidarității.
Ca dascăl, am mereu în minte cuvintele lui Vasile Pârvan:
“ Să arzi cu tot sufletul tău….pentru cei pe care-i crești, chiar de-ar fi să o faci cu tot sângele vieții tale pe care numai odat'o ai” și mă străduiesc să-mi aduc o modestă contribuție la bunul mers al educației înainte.
BIBLIOGRAFIE:
AMABILE,T.M.- Creativitatea ca mod de viață, Ed. Științifică și Tehnică, București 1997
BADEA, E. – Semantica psihologică pentru copii, Ed. Tehnică, București, 1995
BARBU,H,- POPESCU,E. – Activități de joc recreativ- distractive, EDP, București,1994
BĂDULESCU,S.M. – Formarea formatorilor ca educatori ai creativității, EDP, București 1998
BEJAT,M. – Talent, inteligență, creativitate, Ed. Meridiane, București 1975
BONCHIȘ,E. – Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2006
CHIVA M. (traducere din franceză)- Mega activități- Enciclopedia RAO, 2005;
CIAUȘU, E.,(coord.)- Îndrumător pentru educatoare- ghid pentru aplicarea programei, Ed. Aramis, 1999;
CONSTANTIN,P. – Culoare, artă, ambient – Editura Meridiane, 1979
CONSTANTINESCU L. – Micii meșteri mari- Erc Press, 2006.
CULEA,L.,(coord.)- Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie- Ed. Diana, 2009;
DEBESSE,M. – Etapele educației – Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981
DIMA SILVIA- Ne jucăm- jucării confecționăm- Ed.,,Revista Învățământ Preșcolar”, 1994
EZECHIL LILIANA, PĂIȘI M.- Laborator preșcolar- ghid metodologic- Ed. V&I Integral, 2002
FEURDEAN L., NICOLAȘ C.- Abilități practice. Lucrări cu materiale combinate- Ed. Rustic, 2004;
GOLU,M, DICU,A. – Culoare și comportament – Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1972
LANDAN, E. – Psihologia creativității, EDP, București 1979
M.E.N.- Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii- V&I Integral, 2000;
NEAGU,D.,- Fantezie și îndemânare- Ed. Tineretului, 1986
NICHOLSON,S., ROBINS,D. – Cartea micului artist, Ed. Teora 2007
NICOLA, I.,- Tratat de pedagogie școlară- Ed. Aramis, 2002
NICOLA,G. – Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, E.D.P București, 1981
POP N., PLOSCARIU N., – Activități practice pentru grădiniță, Ed. Aramis, 1999,
POPA CARMEN(coord.)- Elemente de pedagogie preșcolară aplicată, Ed. Universității din Oradea, 2007;
PENEȘ M.,ANTONOVICI Ș.,- Activități practice pentru grupa pregătitoare, Ed. Aramis,1997;
PETRICICĂ M., PETRE M., -Metodica predării activităților manuale în grădinița de copii-
EDP 1980;
PLANCHARD , E. , 1972, Cercetarea in pedagogie , E.D.P. , Bucuresti
RĂFĂILĂ E., ȚUGUI L., JUREBIE S.- Modele orientative de lucru cu preșcolarii, Ed. All, 1999;
Revista învățământului preșcolar, nr.1/2 2008,
ROCO,M. – Creativitatea individuală și de grup, Ed.Academiei, București 1979
ROȘCA A., MARCU, V.,- Aplicații cu materiale din natură- Ed. Aramis, 2003;
STOICA, A. – Creativitatea elevilor, E.D.P, București,1983
SCHAUER R., SCHLESINGER E., HARWATH U.- Lucru manual cu cei mici- Ed. Tineretului, 1958;
STAN,L.- STAN, I. – Abilități practice. Ghid metodologic clasele I-IV –Ed. Aramis, București, 2002
STOICA MARIN- Pedagogie și psihologie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002;
ȘERDEANU,I.,DIȚULEASA,F.-Îndrumări metodice pentru predarea îndeletnicirilor practice în clasele I-IV,EDP, București,1964
ȘUȘALĂ,I.- Dicționar de artă. Termeni de atelier, Ed. Sigma, București,2000
ȘUȘALĂ,I – Curs de desen – Editura Fundației „România de Mâine”, 1996
ȘUȘALĂ,I – Estetica și psihopedagogia desenului, culorii, compoziției, Ed. Sigma, București, 2000
ANEXA 1:
1. PROIECT DIDACTIC
DATA: aprilie 2010
GRUPA: pregătitoare
GRĂDINIȚA: NR. 26 Baia Mare
DISCIPLINA: Activități practice
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Activități cu materiale sintetice
SUBIECTUL: „Pomi înfloriți”
TIPUL LECȚIEI: formare a priceperilor și deprinderilor
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ VIZATE:
Pe percursul lecției elevii vor fi capabili:
Să identifice și să clasifice materiale din natură și materiale sintetice, în funcție de caracteristicile lor;
Să aplice tehnici de prelucrare a materialelor;
Să utilizeze ustensile și instrumente adecvate prelucrării unor materiale;
Să coopereze cu colegii dintr-o echipă la realizarea unor produse;
Să găsească variante de realizarea a aceluiași produs, cu tehnici și materiale diferite.
SCOPUL LECȚIEI:
S1 – exersarea și consolidarea tehnicilor de prelucrare a materialelor;
S2 – consolidarea deprinderilor de muncă independentă și în echipă;
S3 – dezvoltarea simțului și abilităților practice, a gustului estetic și a dragostei pentru muncă prin realizarea lucrării propuse.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
a) cognitive:
– OC1 – să recunoască materialele de lucru;
b) motrice:
– OM1 – să-și însușească tehnica de lucru;
– OM2 – să ansambleze materialele cu scopul finalizării lucrării;
– OM3 – să realizeze variante ale aceluiași produs cu tehnici și materiale diferite;
b) afective:
– OA1 – să coopereze cu colegii dintr-o echipă la realizarea produsului;
– OA2 – să-și dezvolte simțul și abilitățile practice, gustul estetic și dragostea pentru muncă prin realizarea lucrării propuse.
FORME DE ORGANIZARE: frontală, pe echipe
STRATEGIA DIDACTICĂ: dirijată
RESURSE:→ procedurale: conversația, observația, explicația, demonstrația, instructajul,
jocul didactic;
→ materiale: planșe cu pomi înfloriți, crenguțe împodobite cu flori din diferite
materiale,hârtie glasse și creponată, foarfece, crenguțe de pomi,
floricele de porumb, bucățele din poliester, acuarele, penson,
macheta anotimpului „Primăvara”, casetofon, casete cu cântece
de primăvară, CD cu „Anotimpurile” de Vivaldi, calculatorul
→bibliografice:- CIAUȘU, E.,(coord.)- Îndrumător pentru educatoare- ghid pentru aplicarea programei, Ed. Aramis, 1999;
CULEA,L.,(coord.)- Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie- Ed. Diana, 2009;
FEURDEAN L., NICOLAȘ C.- Abilități practice. Lucrări cu materiale combinate- Ed. Rustic, 2004;
→umane: 24 copii
→temporale: durata orei 40 minute
→spațiale: locul desfășurării activității: sala de grupă
DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
ANEXA 2
Aplicații cu materiale din natură
Cele mai reușite lucrări au fost următoarele:
Aplicații cu materiale sintetice
Aplicații cu deșeuri
Aplicații cu hârtie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Introducere … 2 [310966] (ID: 310966)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.