INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 2 1. GENERALITĂȚI… [600115]

CUPRINS:
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 2
1. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTURILE PATRIMONIALE …………………… 5
1.1. Noțiunea și caracterele juridice ale patrimoniului. ………………………….. …………….. 5
1.2. Clasificarea drepturilor patrimoniale ………………………….. ………………………….. …. 11
1.3. Conținutul drepturilor patrimoniale ………………………….. ………………………….. …… 14
1.4. Esența, tipurile si mijloacele de apărare a drepturilor patrimoniale ………………… 21
2. ACȚIUNEA ÎN REVENDICARE – PRINCIPALUL MIJLOC DE APĂRARE A
DREPTURILOR PATRIMONIALE ………………………….. ………………………….. …………. 26
2.1. Noțiunea și caracterele acțiunii în revendicare ………………………….. ………………… 26
2.2. Calitatea procesuala a parților ș i obiectul revendicării ………………………….. ……… 28
2.3. Revendicarea imobilelor și a mobilelor ………………………….. ………………………….. 37
3. ALTE MIJLOACE DE APĂRARE A DREPTURILOR PATRIMONIALE ……. 43
3.1. Acțiunea negatorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. 43
3.2. Apărarea drepturilor patrimoniale în dreptul penal și contravențional …………….. 46
3.3. Apărarea drepturilor patrimoniale prin prisma legislației CEDO …………………… 49
4. Aspecte Practice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 52
4.1. Speță ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 52
4.2. Descrierea litigiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 55
CONCLUZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 110
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 114

2
INTRODUCERE

Având în vedere faptul că Republica Moldova este subiectul unei economii de pia ță dezvoltarea
căreia depinde direct de circula ția patrimoniului persoanelor și în virtutea faptului că legisla ția Republicii
Moldova stabile ște cert că proprietatea este publică și privată, considerăm că este deosebit de important
de a efectua o cercetare a modului de apărare a drepturilor patrimoniale.
Rolul apărării drepturilor patrimoniale este incontestabil, dat fiind faptul că drepturile patrimoniale
se rezultă în drepturile reale, drepturile de crean ță, drepturi de o importan ță majoră recunoscute de stat și
la nivel interna țional.
Cunoa șterea modului de prevenire a încălcări i drepturilor sale patrimoniale, precum și cunoa șterea
pârghiilor de apărare a drepturilor sale impune o conduită exigentă a persoanelor fa ță de patrimoniul unei
alte persoane. Faptul existen ții în legisla ție a pârghiilor de apărarea a drepturilor patrimon iale este o
garan ție a restabilirii persoanei în drepturile sale subiectiv legitime, violate prin ac țiunile ilegale a statului
sau a altor persoane.

Actualitatea temei:
Apărarea drepturilor patrimoniale este una dintre problemele importante ce preocupă știința
juridică din țara noastră, precum și practica instanțelor judecătore ști. Fiind drepturi fundamentale ce
aparține persoanelor fizice și juridice, drepturile patrimoniale sunt apărate printr -o multitudine de mijloace
juridice.
Cu toate că apărarea drep turilor patrimoniale este una dintre problemele de o importan ță majoră,
considerăm că lucrări și studii aprofundate în domeniul dat sunt foarte pu ține, iar care sunt elaborate nu
sunt destul de amănun țite și clare pentru to ți, nu doar cei licen țiați în dre pt.
Astfel considerăm oportun elaborarea unui studiu complex în plan doctrinar, legislativ, practic
privind apărarea drepturilor patrimoniale în vederea ridicării cuno ștințelor în ceea ce prive ște apărarea
drepturilor patrimoniale, mijloacele de apărare, s oluționarea corectă a litigiilor.

Scopurile și obiectivele lucrării:
La baza elaborării prezentei lucrări a fost urmărită realizarea scopului general de cercetare a
legisla ției care reglementează no țiunea, caracteristicile și modul de organizare a procesu lui civil în cadrul
examinării litigiilor care au ca obiect patrimoniul și drepturile patrimoniale ale persoanei, dar și
determinarea lacunelor legislative, problemelor, precum și identificarea posibilită ților de rezolvare a
acestora.
În vederea elaborării prezentei teze au fost propuse următoarele obiective:
1. Examinarea doctrinei na ționale privind apărare drepturilor patrimoniale;

3
2. Examinarea în sens comparat a doctrinei interna ționale privind apărarea drepturilor
patrimoniale;
3. Analiza legisla ției na ționale și interna ționale în vigoare, standardele europene, practica CEDO
în vederea apărării drepturilor patrimoniale.
4. Eviden țierea lacunelor din cadrul juridic autohton cu privire la apărarea drepturilor
patrimoniale;
5. Determinarea mijloacelor de apărare a dreptu rilor patrimoniale;
6. Stabilirea propunerilor privind îmbunătă țirea cadrului normativ cu privire la apărarea
drepturilor patrimoniale.

Conținutul și structura lucrării:
Lucrarea este structurată în capitole de bază și subcapitolele, prin care am încercat să efectuez o
descriere clară pentru o eficientă înțelegere a esenței temei sus menționate .
Primul capitol întitulat „Generalită ți privind drepturile patrimoniale ” se referă la reglementări ce
țin în special de definirea noțiunii de patrimoniu și drepturilor patrimoniale , analiza și stabilirea clasificării
drepturilor patrimoniale, dar și esen ța și tipurile de mijloace de apărare a drepturilor patrimoniale.
Capitolul doi intitulat „Ac țiunea în revendicare – principalul mijloc de apărare a drepturilor
patrimon iale” se referă la definirea și stabilirea trăsăturilor esen țiale a ac țiunii în revendicare . Aici s -a pus
accentul pe descrierea în parte a acțiunii în revendicare , având ca scop stabilirea trăsăturilor specifice și
descrierea complexă a acestei institu ții.
Capitolul trei „Alte mijloace de apărare a drepturilor patrimoniale ” se caracterizează ac țiunea
negatorie ca un alt mijloc de apărare a drepturilor patrimoniale, caracterizarea răspunderii penale și
contraven ționale pentru încălcarea drepturilor patrimon iale, precum și analiza apărării drepturilor
patrimoniale și/sau de proprietate prin prisma CEDO.
Capitolul patru conține o abordare practică a temei vizate, prin ilustrarea unei situa ții practice de
litigiu consumat cu obiectul încălcarea drepturilor patr imoniale.

Metodologia de cercetare folosită:
Ca obiective propuse să fie elucidate deplin în text s -a recurs la utilizarea unui spectru larg de
metode științifice de studiu, cum ar fi: metoda logică, sistemică, comparativă, cantitativă și calitativă. Prin
metoda logică stă la baza sugestiilor și concluziilor care stau la baza prezentei lucrări. Eviden țierea
caracterelor și particularită ților diferitelor abordări și tratări a no țiunii de patrimoniu și/sau no țiunii de
drepturi patrimoniale s -a efectuat prin aplicarea metodei comparative a diferitelor sisteme de drept ce
corespund diferitor state, ultima metodă aplicată este metoda cantitativă care implică studierea și

4
sistematizarea bazei normative și doctrinare, naționale și interna ționale , privind desfă șurarea procesului
de apărare a drepturilor patrimoniale, rezultată cu concluzii și inițiative de modificare a legisla ției actuale.
Rezultatele cercetării pot fi utilizate atât la studierea noțiunii de patrimoniu și/sau drepturilor
patrimoniale, la stabilirea importan ței normelor care reglementează institu ția apărării drepturilor
patrimoniale.

Literatura utilizată:
Pentru elaborarea prezentei lucrări a fost consultată legisla ția ce implică norme materiale și
procesuale în vigoare precum și cea abrogată pentru a stabili evolu ția institu ției de apărare a drepturilor
patrimoniale. Reglementările legislative au fost completate cu un studiu detaliat al surselor bibliografice
doctrinare, a autorilor autohtoni, așa Sergiu Baie ș, N. Ro șca, E. Cojocari, M. Cu șmir, C. C iobanu, V.
Cojocari, A. Băie șu, V. Cebotari, I. Cre țu, V. Volcinschi, Gh. Chibac, I. Malanciuc, O. Efrim, A. Blo șenco,
A. Climov, I. Teacă etc., precum și cu argumentele doctrinarilor străini, în special români. În acest sens
pot fi enumera ți: Emil Molcu ț, Dan Oancea , L. Pop, C. Stătescu, C. Bîrsan, C. Hamangiu, I. Rosetti –
Bălănescu, Al. Băicoianu, etc.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute :
În momentul îndeplinirii prezentei lucrări s -a încercat relatarea a cât mai multor aspecte ale
institu ției drepturilor patrimoniale și apărării drepturilor patrimoniale. Pentru a crea o imagine cât mai
clară a acestor no țiuni de drept, s -au selectat mai multe abordări teoretice inspirate atât din cadrul
legisla ției Republicii Moldova cât și din interpretările uno r autori ai literaturii de specialitate. De asemenea
s-a încercat și o aplicare practică a cercetărilor în soluționarea unei probleme (litigiu), elucidând realizarea
efectivă a drepturilor persoanei a căror interese au fost încălcate , care înaintează o cer ere de chemare în
judecată, având în litigiu cu obiect apărarea drepturilor patrimoniale.

5
1. GENERALITĂ ȚI PRIVIND DREPTURILE PATRIMONIALE

1.1. Noțiunea și caracterele juridice ale patrimoniului.

În vederea stabilirii no țiunii de patrimoniu putem să ne aducem aminte de bazele dreptului civil și
anume despre obiectul dreptului civil – pe care îl constituie raporturile patrimoniale și nepatrimoniale
stabilite între persoane fizice și/sau juridice care se află între ele pe poziție de egalitate .
Scoatem în eviden ță faptul că în componen ța obiectului dreptului civil intră raporturile
patrimoniale . Prin urmare patrimonial – raport ul al cărui conținut poate fi evaluat în bani, altfel spus, este
pecuniar. Iar din cealaltă parte , raporturile nepatrimonial sunt raporturil e care nu pot fi evaluate în bani
sau valoare economică însă care sunt strâns legate de persoană .
Reglementate de normele dreptului civil, atât raporturile juridice civile patrimoniale cât și cele
nepatrimoniale, sunt și clasificate, dar și caracterizate d istinct, nu sunt opuse unele altora. Fiind
demonstrat , raporturile enumerate mai sus formează obiectul general al raportului juridic a dreptului civil,
care pot fi modificate sau să reiese ca efect unul din altul . Spre exemplu, încălcarea dreptului demnită ții
sau onoarei unui particular – ce face parte din drepturile personal nepatrimoniale – poate să atragă ca efect
răspunderea pentru prejudiciul cauzat spre exemplu moral – echivalat în bani – patrimoniale.
Dintre drepturile și obliga țiile subiective civile care sunt con ținutul raportul ui juridic civil, doar
acelea care pot fi evaluate în bani prezintă importan ță pentru stabilirea defini ției de patrimoniu.
Institu ția patrimoniu lui este impusă în exclusiv itate sferei drepturilor și obliga țiilor patrimoniale.
Drepturile și obliga țiile patrimoniale pot fi privite ca: universalitate a juridică apar ținând unei persoane,
făcând abstrac ție de individualitatea fiecărui drept și a fiecărei obliga ții în parte. Acest mod de abordare
a drepturilor și obliga țiilor ne con duce la noțiunea de patrimoniu.
În conformitate cu prevederile art. 284 a Codului Civil al Republicii Moldova: „(1) Patrimoniul
reprezintă totalitatea drepturilor și obliga țiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o
sumă de valori activ e și pasive strâns legate între ele, apar ținând unor persoane fizice și juridice
determinate. (2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei.”
[7]
În părerea mai multor doctrinari, cu viziunea căror suntem de acord și noi: patrimoniul este o
entitate juridică distinctă ce reprezintă totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale și
obliga țiilor patrimoniale care apar țin unei persoane. [49, p.10]
Termenul patrimoniu este definit sub două aspecte: în sens ec onomic și în sens juridic. În sensul
economic, patrimoniul reprezintă ansamblul de bunuri ce constituie proprietatea unei persoane, iar în sens
juridic, patrimoniul reprezintă universalitatea drepturilor și obliga țiilor cu conținut economic, evaluate în
bani, care aparțin persoanei.

6
Prin urmare patrimoniul cuprinde toate drepturile , libertă ților și obliga țiile ce aparțin unei
persoane, cu obliga ția că acestea să aibă un con ținut economic (să poate fi evaluate în bani). Drepturile
personale nepatrimoniale nu fac parte din patrimoniu.
Dreptul patrimonial este un drept subiectiv civil care are un con ținut economic, evaluabil în bani.
Aceste drepturi sunt, de regulă, transmisibile de la un subiect la altul și se pot pierde prin scurgerea
timpului, dacă proprieta rul nu -și exercită într -o anumit interval de timp drepturile .
Dreptul personal nepatrimonial este un drept subiectiv care nu are con ținut economic, neevaluabil
în bani, fiind intim legat de personalitatea umană. De asemenea , este un drept absolut, adică op ozabil
tuturor, nu se transmite prin mo ștenire, se exercită doar personal ( nu poate fi exercitat de reprezentant ),
iar dreptul la o eventuală acțiune pentru apărare în justi ție a acestuia este nelimitată în timp, imprescriptibil
(cu excep ția cazurilor expr es prevăzute de lege). Fiind legate de persoană , încălcarea drepturilor personal e
nepatrimoniale nu dau naștere în principiu unei obliga ții de repara ție a prejudiciului cauzat, sub formă
pecuniară . Poate exista și dreptul la o repara ție sub formă materială , dar numai atunci când , ca efect a
încălcării acestui drept s -a produs și un prejudiciu material.
În unele cazuri drepturile personal nepatrimoniale pot fi în corela ție cu drepturile patrimoniale. De
exemplu dreptul de autor poate da na ștere unui drept la un onorariu, recompensă, remunera ție, în astfel de
cazuri, privilegiile patrimoniale urmează regimul drepturil or patrimoniale, fiind astfel posibile a fi
transmise , titularul poate renun ța la această remunera ție, fără ca drepturile nepatrimoniale care le -a creat
să piară.
În vederea eviden țierii importan ței no țiunii și tezei de patrimoniu , atât sub aspect economic cât și
al dreptului civil, precum și pentru prezentarea evolu ției acestui concept, no țiuni și strânsă relație cu
dezvoltarea juridică a omenirii , dea lungul timpului au fost stabilite două teorii considerate ca fiind clasice:
teoria personalistă a patrimoniului și teoria patrimoniului afecta țiune.
Teoria personalistă a patrimoniului sau a patrimoniului -personalitate, a fost elaborată în Franța și
este prima care a încercat să contureze și justifice ideea de patrimoniu, care apare ca o emana ție a
personalită ții umane, expresia puterii juridice pe care o are o persoană. Această teorie a avut un răsunet
clar în epocă și reprezintă concep ția codului ci vil francez, a noilor clase afirmate progresiv pe scena
istoriei, împotriva orânduielilor feudale statice. Exponen ții acesteia sunt juri știi francezi Aubry și Rau,
teoria lor fiind acceptată până la începutul secolului XX.
Rezidă această teorie în aceea că patrimoniul este strâns legat de persoana fizică titulară și potrivit
acestei concep ții, patrimoniul ar avea următoarele trăsături specifice:
– numai persoanele pot avea patrimoniu;
– orice persoană are un patrimoniu;
– patrimoniul nu poate fi separat de persoa na căreia îi apar ține;

7
– o persoană poate avea numai un singur patrimoniu, care este unitar și
indivizibil.

Revolu ția industrială, dezvolt area creditului și a băncilor, agonisirea capitalului, care au dat un
imbold pentru ascensiune sfâr șitul secolului XIX, au stabilit circumstan țe care făceau imposibilă de
existen ță regulii indivizibilită ții patrimoniului. Fiind c onsiderată clasică, această te orie a fost criticată,
pentru că este una „…abstractă și abuzivă logic” și totodată „ … în contradic ție cu solu țiile cerute de
dreptul pozitiv ” sau „ … ca fiind mult prea strâmtă și ca o piedică foarte serioasă pentru dezvoltarea
raporturilor juridice”.
Fiind în plan practic una negativă, în corela ție cu numele pe care îl avea, s -a recurs și la procedeul
ficțiunii, pentr u a ocoli teza care a stat la baza teor iei personaliste, când se diviza patrimoniul civil al unei
persoane, de unul sau mai multe patrimonii afaceriste , apar ținând de fapt aceleia și persoane.
Teoria patrimoniului –scop sau de afecta țiune. are ca idee de baz ă doctrina germană, fiind și în alte
țări în coduri le civile care au fost adoptate după anul 1900. Teoria este receptată și în statul Francez . [49,
p.13]
În esen ță, teoria patrimoniului susține vie țuirea patrimoniului ca universalitate de drepturi , libertă ți
și obliga ții, independent că apar țin sau nu persoanei proprietarului .
Teoria era călăuzi ndu-se pe idei de personalitate și a avut la bază înfiin țarea de persoane fictive,
care să divizeze artificial patrimoniul, după cum predestina țiile acestuia au fost diferite, inclusiv în cadrul
aceluia și domeniu cum ar fi activită țile cu obiect comercial diversificat .
Regimul juridic a patrimoniului în cazul prezentei teorii este de asemenea distinct, după cum s -au
constituit persoane fictive sau mase de bunuri desti nate pentru comer ț. Cele două no țiuni: de persoană, pe
de o parte, și de patrimoniu, pe de altă parte, trebuie separate. Personalitatea juridică nu se confundă cu
patrimoniul, care trebuie să rămână ceea ce este: o universalitate de drepturi libertă ți și obliga ții existente
unui scop comun.
Rezultă că această teorie, spre deosebire de cea analizată anterior, rezolvă problema divizibilită ții
patrimoniului unic în mai multe mase de bunuri, însă este locul unde trebuie să observăm că ajunge la
spațieri artific iale. Lipsa titularului unui patrimoniu care totu și există duce la individualizarea bunurilor,
care la rândul ei nu poate fi acceptată. Cu alte cuvinte – potrivit teoriei – drepturile și obliga țiile privite
unitar fac abstrac ție de atribuirea la o anumită persoană, ele fiind legate de ideea , de scop ul acestora, sau
atașament .
Economia liberă de pia ță, aflată în permanentă dezvoltare , este exprimată de această teorie, ea
ilustrând practic lărgirea posibilită ților comercian ților de a participa cu ac țiuni sau părți sociale la mai
multe societă ți, societă țile comerciale fiind exemplele cele mai elocvente, în care operează limitarea
răspunderii pentru datoriile fiecărei societă ți la capitalul acesteia.

8
Teoria nu are suport în realitatea dreptului pentru că preocu pându -se de problema divizibilită ții
patrimoniului în mase de bunuri afectate unor destina țiuni diferite, ignoră existen ța persoanei ca subiect
de drept. Realitatea este că numai persoanele pot avea drepturi și obliga ții. Drepturile și obliga țiile cu
conținut patrimonial nu pot fi concepute fără să apar țină unui subiect de drept.
Teoria mixtă sau eclectică , apare în literatura juridică ca o tendin ță de a formula o a treia
construc ție teoretică, bazată pe ideea preluării elementelor realiste și care î și păst rează valabilitatea din
conținutul celor două concep ții descrise.
În literatura juridică română s -a exprimat ideea valoroasă potrivit căreia patrimoniul este un cadru
în care se desfă șoară raporturile juridice active și pasive evaluabile în bani ale unui s ubiect de drept, care
nu se confundă cu elementele sale componente . [51, p.36]
De aici avem de re ținut, în primul rând că unicitatea patrimoniului nu exclude divizibilitatea lui și,
în al doilea rând, este demonstrabil că patrimoniul unei persoane (fizice sau juridice), de și unic, poate fi
totuși divizat. Teoria induce ideea permanen ței patrimoniului și faptul că el este o emana ție a persoanei
umane sau a entită ților în care se constituie.
Caracterele juridice ale patrimoniului :
– Patrimoniul este o universal itate juridică, adică o totalitate juridic ă care are o unitate
iluzionistă . Existen ța patrimoniului, perceput ca universalitate, este liber de bunurile care constituie
patrimoniul, altfel spus acesta rămâne ca o prezentă abstractă, indiferent de modificări le cu privire la
numărului bunurilor, a diversificării elementelor acestuia . Modificările care apar nu pot fi neglijat e, dar
ele au menirea doar de să schimbe comp onen ța patrimoniului și con ținutul acestuia , care însă în
abstrac țiunea lui rămâne neschimbat ă.
Ca în țelegere de universalitate juridică , patrimoniul este ca unitate juridică, comparat cu un
conținut în continuă mi șcare prin dobândire de noi drepturi, libertă ți și obliga ții, precum și pentru
reorganizarea ori stingerea componentelor existente, făr ă să aducă atingere entită ții reprezentată prin
recipient. Universalitatea presupune mișcarea patrimoniului, el incorporând și fructele patrimoniului.
– Orice persoană are în mod necesar un patrimoniu. Este cert stabilit faptul că orice persoană
fizică sau j uridică are un patrimoniu. Existen ța unei persoane este de imposibilă fără patrimoniu, pentru
că persoana având calitatea de subiect de drept presupune în mod obligatoriu existen ța unor drepturi și
obliga ții.
Acest caracter juridic este pus în legătură cu faptul că numai fiin ța umană poate de ține cu titlu
juridic bunuri care să intre în constituirea patrimoniului său și poate să -și asume obliga ții. Fiind în
proprietate a unor bunuri nu este deci posibilă de către altcineva decât de către fiin ța umană.

9
A fos t stabilit prin defini ția dată patrimoniului, că patrimoniul însumează universalitatea
drepturilor , libertă ților și obliga țiilor cu con ținut economic. În cazul dacă numai ființa umană pot avea
drepturi și obliga ții, patrimoniul care le exprimă are un propr ietar.
– Unicitatea și divizibilitatea patrimoniului. Realizăm prin no țiunea de unicitate că o persoană
are un singur patrimoniu. Logica impune o singură universitas juris, dacă am re ținut că orice persoană are
un patrimoniu, atunci în mod normal un subiect de drept poate avea doar un singur patrimoniu.
Unicitatea patrimoniului astfel cum a fost definită , presupune divizibilitatea patrimoniului.
Unicitatea și divizibilitatea patrimoniului țin de prezen ța mai multor categorii de drepturi , libertă ți și
obliga ții, fiecare dintre acestea având regim juridic special determinat. Rolul și scopul bunurilor este diferit
prin n atura lor, prin voin ța legii și dorin ța titularului.
– Inalienabilitatea patrimoniului – legătura indispensabilă dintre patrimoniu și proprietarul
acestuia , existând atâta timp cât aceasta există ca subiect de drept civil. Statuând , toate elementele
constitutiv e ale patrimoniului pot fi înstrăinate, fără ca prin aceasta să se înstrăineze însu și patrimoniul,
care este o no țiune juridică, un perimetru al titularului din care pot lipsi mai multe sau mai pu ține valori,
fără ca el să -și piardă entitatea.
În ce prive ște persoanele fizice, ele pot să transmită, să înstrăineze un drept sau o obliga ție, și mai
multe drepturi sau obliga ții, prin acte inter vivo s, dar nu pot transmite întregul patrimoniu. Transmiterea
întregului patrimoniu se poate face numai după încetarea personalită ții, numai pentru cauză de moarte,
când intervine momentul încetării din via ță a titularului patrimoniului.
În privin ța persoanelo r juridice, transmisiunea universală sau cu titlu universal operează în
momentul reorganizării sau încetării personalită ții acesteia, în condi țiile legii. Când este supusă
reorganizării prin divizare, are loc o transmisiune patrimonială cu titlu particular , în sensul că o frac țiune
din patrimoniu se desprinde și se transmite către mai multe persoane juridice existente sau care atunci se
înfiin țează.

Func țiile patrimoniului

Patrimoniul , în ultimă instan ță răspunde unei necesită ți practice, văzut ca totalit ate, exercită trei
funcții de importan ță majoră , care la rândul lor produc careva efecte juridice necesare circuitului civil. Ele
sunt:
– patrimoniul constituie obiectul gajului general al creditorilor chirografari – în
virtutea func ției de gaj general al cr editorilor, patrimoniul compune singura garan ție generală a
tuturor creditorilor titularului său, altfel spus, obiectul dreptului de gaj general al creditorilor

10
chirografari îl constituie însu și patrimoniul debitorului și nu bunurile individuale care îl
compun.
– patrimoniul explică și face posibilă transmisiunea universală și cu titlu universal ;
– patrimoniul explică și face posibilă subroga ția reală cu titlu universal .

11
1.2. Clasificarea drepturilor patrimoniale

Conform legisla ției civile a Republicii Moldova dr epturile subiective civile sunt multe și
diversificate. Ele se clas ifică după mai multe criterii:
a) în func ție de faptul că titularul dreptului poate să și-l exercite fără s au cu concursul
altei persoane;
b) în func ție de natura con ținutului lor;
c) după corela ția dintre ele; în func ție de gradul de certitudine conferit titularilor etc.
După natura con ținutului lor, drepturile civile subiective sunt patrimoniale și nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective civile care au un con ținut eco nomic, care
sunt evaluabile în bani. De men ționat este că , aceste drepturi fac parte din patrimoniului titularului
dreptulu i. Drepturile patrimoniale pot fi cesionate către alte persoane prin acte juridice, precum și pe calea
moștenirii legale (pe cauza de moarte) . Aceste drepturi pot fi exercitate nu numai personal, ci și prin
reprezentare (legală sau conven țională ). [54]

Clasificarea drepturilor patrimoniale

În opinia unor doctrinari, drepturile subiective civile patrimoniale se împart în drepturi reale și
drepturi de crean ță.
Alți autori [98] folosesc o clasificare tripartită a drepturilor patrimoniale, după care există drepturi
reale, drepturi de crean ță și drepturi intelectuale. Drepturile intelectuale ar include, pe de o parte, drepturile
patrimonial e ce izvorăsc din crea ția intelectuală, fiind vorba deci despre dreptul de folosin ță exclusivă a
unei crea ții intelectuale, iar pe de altă parte, drepturile referitoare la clientelă.
Considerăm deosebit de important să subliniem faptul că aceste drepturi n u ar putea fi încadrate în
categoria drepturilor reale, deoarece nu privesc un obiect material (bun corporal), dar nici în categoria
drepturilor de crean ță, deoarece nu se exercită împotriva unor persoane determinate. Dacă am admite, însă,
că dreptul real poate avea ca obiect nu numai un lucru, ci și idei sau activită ți (desigur cu valoare
pecuniară), atunci ar urma să include aceste drepturi în categoria drepturilor reale.
Clasificarea drepturilor subiective civile în drepturi reale și drepturi personale a fost, uneori,
criticată, întrucât : ea este inexactă, deoarece și un drept real presupune un raport între indivizi, ca subiecte
de drept, nu doar o rela ție între titularul dreptului și bunul său; ea este lacunară, existând și drepturi mixte;
atunci când prerogativele titularului dreptului se exercită erga omnes asupra unor valori imateriale
(literare, artistice etc.), aceste prerogative nu sunt echivalente cu cele care îndeob ște revin unui proprietar.
[50, p. 161]

12
Există și o altă clasificare și anume, drepturile patrimoniale se clasifică în 5 categorii: drepturi
reale, drepturi de crean ță, drepturi atipice (intermediare), categorii speciale: drepturi de crea ție sau
proprietate intelectuală și drepturi potestative:
Drepturile reale sunt acele drepturi subiec tive în temeiul cărora titularul exercită prerogativele
pe care i le conferă legea asupra unui bun în mod direct, fără mijlocirea altei persoane;
a) drepturile reale principale sunt acele drepturi reale care au o existen ță de sine stătătoare: dreptul
de pr oprietate; Dezmembrămintele dreptului de proprietate (dreptul de uz, de uzufruct, de abita ție, de
servitute, de superficie); dreptul de administrare; dreptul de concesiune; dreptul de folosin ță;
b) drepturile reale accesorii , care nu există decât ca acceso riu al unui alt drept (dreptul de ipotecă,
gajul și privilegiile); ele sunt afectate garantării unor drepturi de crean ță.
Drepturile de crean ță sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora un subiect
activ – creditor – poate pretinde subi ectului activ – debitor – să dea, să facă sau să nu facă ceva ce ar fi
putut face dacă nu și-ar fi asumat aceasta absten țiune. Mai sunt denumite și drepturi personale, dar astfel
exista riscul confundării lor cu drepturile personale nepatrimoniale.
Categor ii intermediare (sau drepturi atipice): obliga țiile scriptae in rem (opozabile ter ților) și
obliga țiile propter rem . Aceste două categorii intră în con ținutul unui raport juridic obliga țional,
drepturile corelative obliga țiilor respective putând fiind exer citate numai prin intermediul unei anumite
persoane; atributul lor de a fi intermediare între drepturile reale și cele de crean ță rezultă dintr -o
opozabilitate mai largă decât a drepturilor de crean ță, fără a fi însă, vorba despre o opozabilitate erga
omne s:
– obliga țiile scriptae in rem sunt atât de strâns legate de stăpânirea unui bun, încât creditorul,
actual nu poate ob ține satisfacerea dreptului sau decât dacă dobânditorul actual al lucrului va respecta
acest drept, de și acesta din urma nu a participat la încheierea contractului ini țial din care s -a născut dreptul
creditorului.
– obliga țiile propter rem, numite și obliga ții reale de a face, reprezintă îndatoriri care incumbă
deținătorului unui bun determinat (mobil sau imobil), se transmit odată cu aces ta și pot rezulta din lege
sau din conven ția păr ților.
Categorii speciale (sau drepturi atipice): drepturile de crea ție sau proprietate intelectuală.
În primul rând, drepturile de proprietate intelectuală sunt considerate ca o categorie juridică
intermedia ră între drepturile patrimoniale și cele personal nepatrimoniale. În ceea ce prive ște aceasta din
ultimă categorie, autorul unei opere are o serie de drepturi nepatrimoniale: de a fi recunoscut ca autor, de
a decide publicarea ei, etc.
Trebuie făcută apoi distinc ția dintre dreptul real de proprietate pe care îl are autorul unei opere
(literare, științifice etc) asupra obiectul material în care se încorporează opera ( ex.: manuscrisul) și dreptul
sau drepturile de proprietate intelectuală care rezultă din ace asta.

13
Drepturile de crea ție sau de proprietate intelectuală se prezintă ca fiind ni ște drepturi complexe,
în cadrul cărora se întâlnesc atât drepturi personale nepatrimoniale, cât și drepturi patrimoniale – care
rezultă din valorificarea operei.
Legea priv ind dreptul de autor și drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010 (Monitorul Oficial Nr.
191-193 din 01.10.2010) nu pare a fi inten ționat să precizeze în ce categorie juridică să le încadreze, ea
analizând drepturile de autor în mod analitic, făcând vorbire despre drepturi morale și drepturi
patrimoniale ale titularului unei opere literare ori științifice.
Prin modul lor de valorificare de către autor sau mo ștenitorii acestuia, se apropie de drepturile
reale ca drepturi exclusive de exploatare, întrucât prez intă atributele de jus possidendi, jus utendi, jus
fruendi și jus abutendi. Din această perspectivă, ele pot fi încadrate în categoria drepturilor reale având
ca obiect bunuri incorporale.
Pe de altă parte, în mod concret, valorificarea lor se efectuează p rin intermediul încheierii unor
contracte speciale( de editare, de distribu ție, etc.), din care rezultă raporturi juridice de natură
obliga ționale.
Toate aceste aspecte duc spre solu ția caracterului complex și intermediar al drepturilor de crea ție
sau de p roprietate intelectuală.
Drepturile potestative au apărut și s-au dezvoltat în strânsă legătură cu teoria actului juridic
unilateral și constau, în esen ța, în puterea recunoscută unui subiect de drept de a modifica sau de a stinge
o situa ție juridică preex istentă ori de a recrea o situa ție juridică. De exemplu, dreptul de op țiune
succesorală, dreptul de op țiune născut din promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare, dreptul
de preem țiune, dreptul de a alege în cazul unei obliga ții alternative, dr eptul de a revoca o ofertă, și altele.
Caracteristica drepturilor potestative constă în influen ța pe care o exercita asupra intereselor și
drepturilor altor persoane, altele decât titularii acestor drepturi. Drepturile potestative pot fi – în func ție
de natur a juridică a situa ției juridice preexistente -nepatrimoniale sau patrimoniale. În acest ultim caz, ele
nu sunt nici drepturi reale, nici de crean ță, fără a fi considerate o categorie intermediară.

14
1.3. Conținutul drepturilor patrimoniale

Efectuând un studiu a doctrinei na ționale precum și opiniile unor autori stră ini, am stabilit faptul
că există mai multe teorii cu privire la con ținutul drepturilor patrimoniale, unii autori sunt de părerea ca
din con ținutul drepturilor patrimoniale fac parte doar două categor ii de drepturi: drepturile reale și
drepturile de crean ță, alții consideră ca pe lângă drepturile expuse în con ținutul drepturilor patrimoniale
putem include drepturile proprietă ții intelectuale, care pot fi asemenea evaluate în bani, fiind o crea ție a
autorului, dar și în în țelesul CEDO și precum și a CtEDO, bunurile pot fi și o crea ție, astfel suntem de
acord cu a doua teorie.
Prin urmare în opinia noastră con ținutul drepturilor patrimoniale este format din drepturile reale,
drepturile de crean ță și drept urile proprietă ții intelectuale.
Drepturile reale ( ius in re ) sunt acele drepturi subiective patrimoniale civile în virtutea cărora
titularul acestor drepturi poate folosi singur atributele recunoscute de lege asupra unui bun individualizat,
în mod direct și fără participarea cuiva, adică ter țului subiect pasiv care este necunoscut („to ți ceilal ți”).
În vederea eviden țierii faptului că titularul drepturilor reale exercită direct și nemijlocit libertă țile
sale asupra bunului este obiectul drepturilor sale în literatura juridică de specialitate mai veche s -a
menționat în unele cazuri că dreptul real formează un raport nemijlocit între titular și bun. [52, pag. 17]
La moment doctrina juridică stabile ște în mod concret că dreptul real este un raport între persoa ne,
cu privire la bunuri, și anume în a șa fel se poate recunoa ște caracterul social al raportului juridic civil cu
privire la un drept real.
Prin urmare dreptul real prevede constituirea unui raport juridic cu privire la un bun determinabil
între una, două sau mai multe persoane ca subiecte active ale raporturilor juridice și restul ter ților
nedetermina ți ca subiecte pasive, care au obliga ția generală negativă de a nu face nimic ce ar putea într -o
manieră oarecare să aducă atingere în exercitarea prerogativ elor dreptului real de către posesorul acestora.
Drepturile reale au următoarele caracteristici:
– sunt drepturi patrimoniale absolute, deci opozabile tuturor persoanelor ter țe;
– presupun un subiect activ determinat și un subiect pasiv nedeterminat, forma t din toate persoanele
terțe; raportul juridic cu privire la un bun determinat se na ște între titularul său ca subiect activ și toți
ceilal ți terți ca subiec ți pasivi;
– conținutul obliga ției – drepturilor reale este permanent negativă, „de a nu face”. Su biectul pasiv
are o obliga ție generală care este negativă de a nu face nimic ce poate atinge subiectul activ în exercitarea
prerogativelor dreptului său. Dacă se aduce atingere exercitării prerogativelor dreptului real, subiectul
pasiv nu se individualizea ză în cadrul raportului juridic ce con ține un drept real, ci se na ște un raport
juridic obliga țional între titularul dreptului real și cel care a lezat exercitarea prerogativelor sale; titularul

15
dreptului, în calitate de creditor, cere aceluia ce a încălca t dreptul său, în calitate de debitor, să repare
atingerea adusă, să -l despăgubească; [52, p. 24.]
– în general, drepturile reale au un caracter perpetuu (spre exemplu, dreptul de proprietate și dreptul
de servitute), dar, uneori, pot fi limitate în timp l a o durată determinată sau la durata de via ță a
beneficiarului (spre exemplu, dreptul de uzufruct);
– poate fi obiect numai bunuri determinate ( res certa );
– din faptul că drepturile reale sunt drepturi absolute, opozabile terțelor și care au ca
obiect bunuri determinate, rezultă unele efecte, deosebit de importante pentru titularii lor, și
anume: prerogativa urmăririi și prerogativa preferin ței. Dreptul de urmărire presupune posibilitatea
recunoscută posesorului unui drept real de a solicita bunul de la orice persoană ter ță la care se
poate găsi bunul care este proprietatea sa. Dreptul de urmărire atribui titularului dreptului real
posibilitatea de a introduce o ac țiune specifică împotriva oricărei persoane ter țe la care se află
bunul, obiect al dreptului real, de exemplu o ac țiune în revendicare (art. 374 a Codului Civil al
Republicii Moldova) ac țiune negatorie (pentru înlăturarea încălcărilor care nu sânt legate de
privarea de posesiune – art. 376 a Codului Civil al Republicii Moldova ). Creditorii ale căror cr eanțe
sunt garantate cu garan ții, au posibilitatea de a urmări bunurile asupra cărora s -a constituit garan ția
unde nu s -ar afla bunurile care constituie garan ția, în cazul în care acestea au fost înstrăinate înainte
de stingerea dreptului real de garan ție (ipotecă). Dreptul de preferin ță se rezultă la posibilitatea
recunoscută titularului unui drept real a și satisface în prim rând fa ță de titularii altor drepturi reale
dobândite ulterior sau de titularii unor drepturi de crean ță fără garan ții (creditori chi rografari). Prin
urmare titularii unor drepturi reale vor fi achita ți în ordinea corespunzătoare drepturilor lor, în
conformitate cu principiul „ qui prior tempore potior iure ”, fiind preferat acela care a executat
primul formalită țile de opozabilitate, iar persoana care de ține o crean ță garantată cu un drept real
de garan ție poate cere satisfacerea ei înaintea altor creditori ce nu au aceste garan ții reale, cum sunt
creditorii chirografari ori creditorii care au garan ții reale asupra acelora și bunuri, dar d e rang
inferior;
– sunt limitate ca număr, fiind expres prevăzute de lege, fără ca păr țile să poată crea
prin voin ța lor drepturi reale noi;
– sub aspect procedural, drepturile reale pot fi apărate prin ac țiuni reale, de
competen ța instan ței de la locul unde e ste situat bunul, conform regulii „ actor sequitur forum rei
sitae”.
Conform legisla ției române, drepturile reale se clasifică în: drepturi reale principale și drepturi
reale accesorii (figura 2.1.).

DREPTURILE REALE
Drepturi reale principale
Drepturi reale accesorii

Dreptul d e
proprietate
 uzufructul ;
 uzul;
dreptul de ipotecă;
dreptul de gaj;

16

Fig. 2.1. Clasificarea drepturilor reale

Drepturile de crean ță, numite în dreptul roman și ius ad personam , reprezintă acele drepturi ce pot
fi exercitate pe baza unui raport juridic anterior dintre doi titulari în virtutea căruia subiectul activ al
raportului (creditorul) poate pretinde celuilalt subiect al aceluia și raport ( debitorul) să dea, să facă sau să
nu facă o anumită presta ție.
Din cele expuse rezultă că titularul dreptului de crean ță nu poate invoca dreptul său decât împotriva
uneia sau mai multor persoane bine determinate, cel mai ades ea împotriva cocontractantului sau împotriva
autorului delictului.
Raporturile juridice izvorâte din drepturile de crean ță poartă denumirea de raporturi de obliga ții,
aceasta pentru că dreptului de crean ță invocat de creditor îi corespunde o obliga ție la c are poate fi supus
debitorul.
Drepturilor de crean ță le sânt caracteristice următoarele trăsături:
– sunt drepturi relative și deci opozabile numai subiectului pasiv și, în limitele legii;
– atât subiectul activ, cât și subiectul pasiv sunt determina ți din momentul na șterii dreptului;
– dreptului de crean ță al subiectului activ îi corespunde obliga ția subiectului pasiv pozitivă,
respectiv „a da” ori „a face ceva”, sau negativă „de a nu face ceva” din ceea ce ar fi putut face dacă nu s –
ar fi obligat la ab stențiune;
– sunt temporare (prescriptibile), creditorul poate pretinde de la debitor îndeplinirea obliga țiilor
sale într -un anumit termen;
– pot avea ca obiect lucruri generice;
– drepturile de crean ță, fiind drepturi relative, nu dau na ștere la prerog ativa urmăririi și a
preferin ței;
– sunt nelimitate ca număr și se nasc din izvoare juridice multiple: acte juridice (contracte sau acte
juridice unilaterale), fapte juridice ilicite (spre exemplu, sustragerea, distrugerea de bunuri) sau licite (de
pildă, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogă țirea fără justă cauză);
– sub aspect procedural, drepturile de crean ță sunt apărate prin ac țiuni personale, de competen ța
instan ței de la domiciliul debitorului, potrivit regulii „actor sequitur forum rei”.

17
Drepturile de crean ță se deosebesc de drepturile reale după mai multe criterii:
1. Din punct de vedere al subiectelor:
– dreptul real are un subiect activ determinat și un subiect pasiv nedeterminat ;
– dreptul de crean ță are atât subiectul activ (creditor), cât subiectul pasiv (debitor)
determinate.
2. Din punct de vedere al con ținutului și naturii obliga țiilor corelative drepturilor:
– dreptului real îi corespunde obliga ția generală și negativă de a nu face nimic de natură
a aduce atingere exerci țiului liber și depli n al dreptului respectiv;
– dreptului de crean ță îi corespunde obliga ția subiectului pasiv determinat, care poate fi
de a da, de a face sau de a nu face.
3. Drepturile reale conferă două atribute specifice, spre deosebire de drepturile de crean ță:
atributul de urmărire și atributul de preferin ță.
Atributul de urmărire dă posibilitatea titularului său să caute, să identifice și să pretindă
restituirea bunului care îi apar ține sau care este grevat de un drept real constituit în favoarea sa, din
stăpânirea oricui s -ar afla în mod nelegitim.
Atributul de preferin ță constă în posibilitatea titularului de a -și realiza dreptul său cu prioritate
la acela și bun, în raport cu titularii altor drepturi. De exemplu, dacă un drept de crean ță este înso țit și
garantat de un drep t de gaj, titularul dreptului de gaj (creditorul gajist) are posibilitatea de a ob ține
realizarea dreptului de crean ță cu prioritate, din pre țul bunului gajat, fa ță de ceilal ți creditori ai
aceluia și debitor.
4. Din punct de vedere al opozabilită ții lor:
– dreptul real este opozabil tuturor ;
– dreptul de crean ță este opozabil doar debitorului determinat.
5. Din punct de vedere al numărului lor:
– drepturile reale sunt limitate ca număr, fiind expres reglementate de lege;
– drepturile de crean ță sunt nelimitate ca n umăr, pu țind lua na ștere din orice acte juridice
valabile, precum și din fapte juridice licite sau ilicite.

În paralel cu dezvoltarea societă ții în sfera economică, socială, culturală, se dezvoltă tot mai mult
și activitatea bazată pe crea ția intelectuală . Dacă până acum câteva secole omul ob ținea profit doar din
rezultatul producerii și comercializarea de bunuri, la momentul actual el poate ob ține profit și din propria
creație intelectuală. [60, pag. 255]
Drepturile proprietă ții intelectuale pot fi defini te ca dreptul unei persoane ter țe de a profita de un
lucru imaterial. Este importantă problema monopolului exploatării asupra unei opere de crea ție sau asupra
unei activită ți profesionale.

18
În primul caz, drepturile intelectuale se apropie de drepturile rea le și în special de dreptul de
proprietate. Se vorbe ște, deci, despre proprietatea intelectuală.
Cu toate acestea, se subliniază faptul că aceste drepturi nu pot fi reduse la un drept real, în sensul
că acestea sunt strâns legate de persoană. Proprietate l iterară și artistică oferă o ilustrare clară. Astfel, toate
lucrările intelectuale sunt protejate atât timp cât acestea au un caracter original. Autorul este investit cu un
drept moral și un drept de natură patrimonială, drept pecuniar. Acesta poate decide de a exploata lucrarea
de el însu și sau poate atribui dreptul de a utiliza lucrarea unei ter țe persoane. Acest drept este unul
temporar. Autorul se bucură de acest drept de -a lungul vie ții sale. După moartea sa, acest drept persistă
pentru succesorii săi pe parcursul anului calendaristic curent și pentru următorii 70 de ani.
În al doilea caz, drepturile nu se referă la un lucru corporal, ci incorporal. Acesta este cazul
drepturilor de clientelă, care tind să fie rezervate pentru o persoană în vederea unei operări cu un anumit
cerc de clien ți. Acest drept se referă la clien ți în mod indirect, prin elemente intermediare care participă la
constituirea sa. A șa este și cu dreptul comerciantului asupra activită ții sale constă dintr -un set de elemente
tangibile, ( materiale, bunuri) și active necorporale (închiriere, preda, denumire comercială).
Dreptul de autor garantează nu numai drepturile autorilor, persoane fizice, dar și a altor subiec ți de
drept precum sunt persoanele fizice — cetățeni ai Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii,
succesorii în drepturi ai autorilor, persoanele juridice. După clasificările aduse în doctrină, vom observa
că fiecărei clase de subiec ți ai dreptului de autor le revin și drepturi diferite. Subiec ții originali numi ți
inițiali, din care fac parte doar creatorii nemijloci ți, se bucură atât de drepturi patrimoniale cât și de cele
nepatrimoniale. Pe când subiec ții deriva ți din care fac parte succesorii în drepturi, editurile, teatrele,
studiourile de cinema, statul, etc. se bucură doar de drepturile patrimoniale, excep ție de la această regulă
sânt autorii salaria ți, cei care sunt angaja ți în baza unui contract individual de munca în care se con ține o
clauză ce specifică soarta operelor create, atunci atât autorul cât și angajatorul pot beneficia de drepturi
patrimoniale cât și de cele nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective pecuniare, generate de na șterea și
exploatarea unei opere create, sunt exclusive și limitate în timp.
Clasificarea drepturilor patrimoniale intelectuale. Articolul 11 a Legii R.M. nr. 139 din 02.07.2010
privind dreptul de autor și drepturile conexe reglementează dreptul exclusiv al autorului sau al altui titular
al dreptului de autor să efectueze, să permită sau să interzică valo rificarea operei. Astfel din categoria
drepturilor patrimoniale, fac parte:
a) Reproducerea operei – este considerată un drept fundamental al dreptului de autor.
Reproducerea este fixarea materială a operei prin orice procedeu care permite comunicarea ei publ icului
în mod indirect.
În literatura de specialitatea dreptul la reproducere este recunoscut ca o posibilitate de redare
repetată a unei forme obiective de exprimare a operei, accesibile pentru recep ționarea persoanelor ter țe.

19
b) Distribuirea originalului sa u a exemplarelor operei , constă în punerea în circula ție, prin
vânzare sau prin orice alt mod de transmitere în proprietate, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului ori a
copiilor unei opere sau a unor obiecte ale drepturilor conexe, precum și oferirea publică a acestora.
c) Închirierea exemplarelor operei, cu excep ția operelor de arhitectură și a operelor de artă
aplicată. În cazul în care proprietarul dă cu împrumut originalul sau exemplarele unei opere, cu excep ția
operelor de arhitectură și a operelo r de artă aplicată, nu este necesar consim țământul autorului sau al altui
titular al dreptului de autor, însă autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul la o remunera ție
echitabilă. Bibliotecile și alte institu ții similare ce nu urmăresc ob ținerea unui avantaj economic sau
comercial, direct ori indirect, sânt scutite de obliga ția de a plăti această remunera ție.
d) Importul exemplarelor operei în vederea distribuirii, inclusiv al exemplarelor confec ționate
cu consim țământul autorului sau al altui titular al dreptului de autor. Prin importarea operei trebuie de
înțeles posibilitatea autorului de a efectua controlul asupra importului, pe teritoriul unde ac ționează dreptul
de autor asupra operei sale a exemplarelor ce au fost confec ționate peste hota re.
Dreptul de a importa opera, completează dreptul de a difuza. Exemplarele distribuite spre importare
sunt confec ționate cu permisiunea autorului sau altui titular al dreptului de autor. Dacă autorul va dispune
de dreptul de import al operei, atunci și cazurile de încălcare a dreptului de autor vor fi din ce în ce mai
puține.
e) Demonstrarea publică a operei presupune expunere a originalului sau a copiei unei opere,
directă sau indirectă, prin intermediul mijloacelor de proiec ție a imaginii unei opere, prin slide -uri ori prin
alte mijloace, pe ecran ori în alt mod similar (cu excep ția comunicării prin eter sau prin cablu), în care
opera, copia sau imaginea ei este expusă într -un loc public ori în orice alt loc din care poate fi percepută
de persoane care nu f ac parte din cercul obi șnuit al familiei sau al cunoscu ților apropia ți. Demonstrarea
publică a operei audiovizuale presupune demonstrarea neconsecutivă a unor imagini izolate ale ei, dat
fiind faptul că demonstrarea obi șnuită consecutivă a imaginilor unei opere audiovizuale constituie
interpretare publică.
f) Interpretarea publică a operei reprezintă prezentarea operelor, interpretărilor sau a
fonogramelor prin reprezentare scenică, recitare, cântec sau printr -o altă modalitate, atât pe viu, cât și prin
interm ediul diferitelor dispozitive, mijloace sau procedee (cu excep ția comunicării publice), în locuri
accesibile publicului ori în orice alte locuri în care operele, interpretările sau fonogramele pot fi percepute
de persoane care nu fac parte din cercul obi șnuit al familiei sau al cunoscu ților apropia ți.
g) Comunicarea publică a operei prin eter, inclusiv prin satelit (teleradiodifuziune), sau prin
cablu presupune transmitere prin eter, inclusiv prin satelit (teleradiodifuziune), prin cablu sau prin alte
mijloace a imaginilor și/sau a sunetelor operelor ori a obiectelor drepturilor conexe, astfel încât imaginile
sau sunetele să poată fi percepute de persoane care nu fac parte din cercul obi șnuit al unei familii și al
cunoscu ților apropia ți în locuri în care, fără actul de transmitere, ele nu ar putea percepe imaginile și/sau

20
sunetele. Comunicarea semnalelor codificate reprezintă o transmitere prin eter sau prin cablu (comunicare
publică) în cazul în care mijloacele de decodificare sânt oferite publicului de către o rganiza ția de difuziune
prin eter sau, respectiv, de către organiza ția de difuziune prin cablu ori cu consim țământul acesteia.
Retransmiterea prin eter (redifuzarea) sau prin cablu care nu se efectuează simultan cu comunicarea
publică originală sau care in clude schimbări (dublări, subtitrări, inserări de reclame) se consideră un nou
act de comunicare publică prin eter sau prin cablu.
h) Retransmiterea simultană și fără modificări, prin eter sau prin cablu, a operei transmise prin
eter sau prin cablu reglemente ază posibilitatea de difuzare simultană, prin eter sau prin cablu, de către o
organiza ție de difuziune prin eter sau prin cablu a emisiunilor unei alte organiza ții de difuziune prin eter
sau prin cablu
i) Punerea la dispozi ție în regim interactiv a operei presupune faptul de a pune la dispozi ție o
operă sau un obiect al drepturilor conexe prin intermediul mijloacelor cu sau fără fir, inclusiv prin internet
ori prin alte re țele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la
acestea din orice loc și în orice moment ales în mod individual de ei.
j) Traducerea operei. Acest drept constă în faptul că, autorul operei poate efectua traducerea
operei sale sau să permită traducerea operei sale unei persoane ter țe.
k) transformarea, ad aptarea, aranjamentul sau alte modificări ale operei, cu excep ția cazurilor
când efectuarea unor ac țiuni din cele enumerate la lit. a) –k) nu se încadrează în forma de exprimare a
operei și pentru care nu pot fi stabilite sanc țiuni. Acest drept con ține drep tul la prelucrarea operei, la
adaptare, la aranjamentul ei. Dreptul la prelucrarea operei, dă posibilitate autorului de a perfec ționa, a
îmbunătă ți opera sa cum dore ște, precum și poate transmite acest drept altor persoane. Operele prelucrate
(perfec ționat e) constituie un obiect nou al dreptului de autor, valorificarea lor se efectuează doar cu acordul
autorului operei originale, dacă autorul a permis de a prelucra opera sa altei persoane, această permisiune
presupune și dreptul de valorificare a operei pre lucrate, drept exemplu poate servi mixarea unei piese
muzicale, în urma căreia se ob ține o piesă muzicală nouă.
Protec ția drepturilor patrimoniale ale autorilor. Legea cu privire la drepturile de autor și drepturile
conexe nu indică direct drepturile autor ului la onorariu de autor, acesta se prezumă prin faptul că autorul
este în drept să pretindă la o remunera ție de autor pentru fiecare cotă de valorificare a drepturilor sale
patrimoniale. Onorariu remunera ție plătibilă autorului pentru folosirea operei, a dică pentru folosirea
rezultatelor muncii sale creatoare.
Autorii sau al ți titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de autor, drepturile
patrimoniale exclusive, precum și dreptul la remunera ție de autor. în urma unei asemenea cesiuni, tit ular
de drepturi devine cesionarul.
Drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de asemenea, prin acordarea de licen țe
exclusive sau neexclusive.

21
Autorii, interpre ții, producătorii de fonograme, producătorii de videograme, precum și alți titulari
ai dreptului de autor și ai drepturilor conexe pot, din proprie ini țiativă, înfiin ța organiza ții de gestiune
colectivă a drepturilor lor patrimoniale.

1.4. Esenț a, tipurile si mijloacele de apărare a drepturilor patrimoniale

Dat fiind faptul că drepturile patr imoniale reprezintă o importan ță deosebită și un loc separat în
ansamblul drepturilor și libertă ților persoanelor și fiind unul fundamental, ele urmează a fi apărate,
apărarea lor precum și căile de apărare urmează a fi garantate de stat și anume prin acce sul la justi ție, dar
și alte modalită ți de apărare legitime a intereselor particularilor.
Apărarea drepturilor patrimoniale este o problemă de interes major, în vederea solu ționării căreia
sunt implica ți o mul țime de speciali ști în domeniul juridic, precum și practica instan țelor judecătore ști.
În urma efectuării unui studiu amplu a literaturii de specialitate s -a stabilit că până în prezent nu
există o concep ție unanimă privind no țiunea apărării drepturilor patrimoniale.
În conformitate cu prevederile legi slației în vigoare și anume art. 374 din Codul civil enumeră doar
posibilită țile proprietarului, de a -și apară drepturile fără ai da o defini ție legală. Astfel, art. 374, alin. (1)
din Codul civil dispune: „Proprietarul este în drept să -și revendice bunuri le aflate posesiunea nelegitimă a
altuia ” [7].
Putem spune că legiuitorul a depus maxim um efort în vederea garantării drept urilor patrimoniale ,
garantării apărării acestor drepturi , astfel din prevederile legale enumerate mai sus rezultă de netăgăduit
faptul că dreptul de proprietate (cel mai important drept civil patrimonial) a beneficiat întotdeauna de o
protec ție deos ebită din partea legiuitorului.
Considerăm strict necesar de a scoate în eviden ță faptul că majoritatea ramurilor de drept con țin
prevederi privind ocrotirea și apărarea drepturilor patrimoniale .
Fără nici o îndoială considerăm posibilă afirma ția că nu există nici o ramură de drept nici o
institu ție de drept, care într -un fel sau altul, într -o măsură oarecare, direct sau indirect, să nu parti cipe la
apărarea drepturilor patrimoniale . Spre exemplu, în acest sens putem men ționa institu ția răspunderii
materiale în dreptul muncii care prin normele sale, reglementează obliga ția oricărui salariat de a repara
pagubele produse angajatorului prin neînd eplinirea și/sau îndeplinirea defectuoasă a obliga țiilor ce îi revin
din raporturile de muncă stabilite între păr ți.
La fel, un rol important îl joacă și dreptul penal în apărarea dreptului de proprietate ca principal
drept real, pentru că codul penal con ține prevederi (capitolul VI) ce sunt dedicate apărării proprietă ții, spre
exemplul, art. 186 a Codului Penal al Republici Moldova, prevede: (1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns
a bunurilor altei persoane, se pedepse ște cu amendă în mărime de până la 300 unită ți conven ționale sau

22
cu muncă neremunerată în folosul comunită ții de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
[8]
Este de remarcat faptul că dreptul de proprietate și anume apărarea dreptului de proprietate și
totodată patrimoniului este reglementată vast de legiuitor, în special răspunderea penală stabilită prin lege
în caz de atingere a proprietă ții persoanelor este pedepsită drastic prin lege, fapt ce aduce siguran ță și
spiritul de protec ție în rândul cetățenilor, care într -o oare care măsură resimt aten ția legiuitorului în
ocrotirea dreptului fundamental – dreptului de proprietate.
Însă considerăm că dintre toate ramurile de drept, un rol însemnat, deosebit în apărarea drepturilor
patrimoniale îi revine dreptului civil, care în viz iunea mai multor autori este principala ramură de drept ce
dă solu ții pentru remedierea problemelor de apărare a drepturilor patrimoniale ce s-au conturat pe
parcursul anilor.
În conformitate cu doctrina rusă în vederea efectuării unei compara ții a prevede rilor cu referire la
apărarea drepturilor patrimoniale , se regăse ște o astfel de teză și anume, apărarea drepturilor patrimoniale
în general include în sine condi țiile pentru a folosi efectiv de către proprietar a bunurilor sale, acumularea
și mărirea cuan tumului averii sale, acest fapt are ca rezultat înregistrarea și apărarea dreptului de
proprietate.
Apărarea în contextul autorilor ru și îndepline ște trei func ții:
1) avertizarea și luarea măsurilor de siguran ță împotriva încălcărilor care pot
avea în vederea săvârșirii careva ilegalită ți împotriva proprietarului;
2) restabilirea proprietarului bunului, în situa ția în care sa aflat până la
încălcarea dreptului de proprietate;
3) lichidarea tuturor consecin țelor ca urmare a încălcării dreptului de
proprietate.
Spre d eosebire de prevederile doctrinei ruse, legisla ția Republicii Moldova stabile ște cert o
defini ție și anume: „Apărarea dreptului de proprietate ca principal drept real se realizează printr -un
ansamblu de mijloace juridice reglementate de diferite ramuri ale sistemului nostru de drept ” [75], iar prin
mijloace juridice de apărare a dreptului de proprietate în țelegem anume acele ac țiuni pe care proprietarul
le poate exercita spre a înlătura atingerile aduse drepturilor și intereselor sale legitime de către ter ți.
În dependen ță de mai multe criterii mijloacele civile de apărare a drepturilor patrimoniale se împart
în mai multe categorii. În literatura de specialitate sunt eviden țiate următoarele tipuri de mijloace juridice:
nespecifice și mijloace juridice specif ice.
Astfel mijloacele juridice prin care se asigură apărarea drepturilor patrimoniale prezintă acele
acțiuni, prevăzute de lege, prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile aduse dreptului său și să
restabilească dreptul încălcat.

23
Mijloacele jurid ice indirecte sunt acele ac țiuni care se întemeiază direct și nemijlocit pe drepturile
de crean ță, în scopul realizării acestor. De men ționat este că drepturile de crean ță se nasc și se realizează
în strânsă corela ție cu dreptul de proprietate, care consti tuie fundamentul patrimoniului oricărei persoane.
Astfel, de cele mai multe ori, prin promovarea acestor ac țiuni, se înlătură indirect, atingerile aduse
însuși dreptului de proprietate ale persoanelor care au ac ționat în vederea apărării drepturilor sale. Acestea
sunt mijloace indirecte sau nespecifice, deoarece nu se întemeiază direct pe dreptul de proprietate.
În argumentarea și susținerea acestei ideii că dreptul de proprietate poate fi apărat și prin mijloacele
dreptului obliga țional, trebuie să se țină cont de strânsă legătură ce este între drepturile reale și cele de
crean ță, de rolul pe care îl are dreptul de proprietate în determinarea con ținutului tuturor celorlalte drepturi
patrimoniale, inclusiv a celor de crean ță, precum și de func țiile pe care l e au de îndeplinit, în dreptul civil,
raporturile de obliga ții.
Reiterăm că mijloacele juridice nespecifice sau indirecte constituie acele ac țiuni civile care se
fundamentează pe dreptul de crean ță, caracteristic acestor mijloace este că ele nu se întemeia ză pe dreptul
de proprietate sau pe alt drept real, în această categorie sunt incluse ac țiunile care provin din neexecutarea
contractelor, ac țiuni izvorâte din cvasicontractele, ac țiunea în nulitate sau în anulare, ac țiunea în
rezolu țiune sau reziliere, pr ecum și altele, temelia acestor îl constituie dreptul de crean ță.
Dintre mijloacele juridice a dreptului obliga țional prin care se asigură apărarea drepturilor
patrimoniale menționăm ac țiunile izvorâte din executarea unor obliga ții, pe care diferite persoa ne le av eau
față de titularii drepturilor patrimoniale în temeiul unor contracte sau a altor acte juridice, precum și la
acțiunile izvorâte din obliga țiile de a repara prejudicial cauzat printr -o faptă juridică ilicită culpabilă.
Apărarea drepturilor patri moniale se realizează prin normele dreptului civil, care reglementează
condi țiile de valabilitate ale contractului, modul de închiriere a contractului, precum și diferite varietă ți
ale contractelor.
Astfel, în primul rând menționăm normele juridice privind nulitatea contractelor, care ac ționează
ca urmare a nerespectării dispozi țiilor legale ce reglementează condi țiile de validitate de fond sau de formă
ale contractului.
Nulitatea este sanc țiunea încălcării prin contract, la data încheierii sale, a unei dis poziții legale.
Odată pronun țată, nulitatea are efect retroactiv, contractul considerîndu -se ca ne fiind încheiat niciodată.
Daca păr țile și-au executat presta țiile, ele vor fi obligate să restituie tot ce au primit în temeiul contractului
a cărui anulare a fost pronun țată de către instan ța de judecată. În cazul în care contractul a operat
transmisiunea dreptului de proprietate, el fiind neexecutat în total sau în parte, nulitatea contractului are
ca efect restituirea reciprocă a presta țiilor executate. A stfel părțile vor reintra în posesia bunurilor ce au
ieșit din patrimoniu lor, în temeiul actului ulterior anulat. În acest mod, anulabilitatea contractelor ca o
sancțiune ce intervine după nesocotirea dispozi țiilor legale, lipsind contractul de efectele, în ce prive ște
dispozi țiile legale încălcate , este un mijloc eficient de apărare a dreptului de proprietate.

24
Normele juridice care reglementează efectele obliga țiilor constituie unul dintre mijloacele prin care
se asigură satisfacerea nevoilor de ordin pat rimonial ale persoanelor fizice și juridice. Pe cale de
consecin ță, ac țiunile pe care creditorul pentru a urmări și obține de la debitor îndeplinirea exactă a
presta ției la care sa obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare totală sau par țială, contribuie
în final și la apărarea dreptului de proprietate.
Normele juridice care reglementează principalele categorii de contracte prin care se transmite
dreptul de proprietate asupra unui bun, cum ar fi spre exemplu, contractual de vînzare -cumparare , de
schimb, de împrumut etc., reprezintă de asemenea, mijloace indirecte de apărare a dreptului de proprietate.
Răspunderea civilă delictuală constituie de asemenea, un mijloc important pentru apărarea
dreptului de proprietate, în conformitate cu art. 13 98 a Codului Civil al Republicii Moldova: (1) Cel care
acționează fa ță de altul în mod ilicit, cu vinovă ție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în
cazurile prevăzute de lege și prejudiciu moral cauzat prin ac țiune sau omisiune. (2) Prejudi ciu cauzat prin
fapte licite sau fără vinovă ție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege. (3) O altă persoană
decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(4) Prejudiciul nu se repa ră dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu consim țământul persoanei vătămate și
dacă fapta autorului nu vine în contradic ție cu normele de etică și morală. [7]
Aceste prevederi legale care reglementează institu ția răspunderii delictuale, au menirea de a
asigura repararea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării prin fapte ilicite a drepturilor patrimoniale ale
persoanelor și în primul rând, a drepturilor de proprietate.
Mijloacele juridice directe sau specifice de apărare a drepturilor patrimoniale sunt acțiuni în justi ție
care se întemeiază direct pe un drept real, sau pe posesia, unui bun imobil, fiind recunoscute în acest sens
acțiunile posesorii sau petitorii.
Acțiunea petitorie este ac țiunea prin care reclamantul cere instan ței de judecată să stabil ească cert
că el este titularul dreptului de proprietate sau a altui drept real cu privire a un anumit bun. Sunt ac țiuni
petitorii sunt: ac țiunea în revendicare și acțiunea negatorie.
Acțiunile posesorie sunt ac țiunile în justi ție prin care reclamantul so licită apărarea posesiei sale
împotriva oricărei tulburări după caz fie o amenin ță, fie pentru a o redobândi în caz că a pierdut posesia.
Astfel, rezultă că ac țiunile petitorii pun în dezbatere însu și existen ța dreptului de proprietate, iar
acțiunea poseso rie se limitează doar la faptul posesiei, în concluzie ac țiunile posesorii se deosebesc de
acțiunile petitorii, fiindcă prin ele se apăra posesia de sine stătător și nu dreptul de proprietate asupra unui
bun care întotdeauna este imobil.
În concluzie consi derăm strict necesar de a rezuma con ținutul prezentului subcapitol într -o schemă
în vederea unei mai corecte și ușoare percepere a celor relatate.

25

Figura nr. 1. Mijloacele de apărare dreptului de proprietate.

Mijloace de apărare a
dreptului de proprietate –
acțiuni le prin care proprietarul
tinde să înl ăture atingerile ce
sunt aduse dreptului și
libertăților sale, său își asigură
exercitarea în condiții normale
a acestor drepturi.
Mijloace juridico -civile ce
apăra dreptul de proprietate în
caz de încălcare a acestui drept.

Mijloace juridice directe (specific) –
acțiuni fundamentate pe dreptul de
proprietate
Mijloace juridice indirecte
(nespecifice) – acțiuni civile
fundamentate pe drepturi de creanță.

Acțiunea în revendicare – acțiune reală, prin
care proprietarul, care a pierdut posesia
bunului său, cere restituirea acestui bun de la
posesorul neproprietar. Acțiunea negatorie – cerința proprietarului
posesor al bunului către persoanele terțe privind
înlăturarea piedicilor în exercitarea folosintei și
dispoziției asupra bunului ce -i aparține.

26
2. ACȚIUNEA ÎN REVENDICARE – PRINCIPALUL MIJLOC DE
APĂRARE A DREPTURILOR PATRIMONIALE

2.1. Noțiunea și caracterele ac țiunii în revendicare

Acțiunea în revendicare este introdusă numai de titularul dreptului de proprietate. Prin
jurispruden ță și doctrină s -a stabilit că pentru a fi admisibilă o asemenea ac țiune trebuie ca titularul să fie
proprietarul unic al bunului obiect a litigiului . Per a contrario, adică dacă bunul se află în proprietate
comună, ac țiunea în revendicare este admisibilă numai dacă ea este introdusă de to ți coproprietarii; un
singur coproprietar, fără acordul celorlal ți, nu poate intenta o ac țiune în revendicare legitimă și admisibilă.
Acest fapt este justificat prin aceea că ac țiunea în revendicare este un act de dispozi ție, iar asemenea acte
nu pot fi încheiate decât cu respectarea principiului unanimită ții [66].
Acțiunea în revendicare este acea ac țiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului
său cere instan ței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și restituirea acestuia
de la posesorul neproprietar. Revendicarea este ac țiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul
de la posesorul neproprietar. Prin urmare am stabilit că revendicarea este ac țiunea reală prin care
proprietarul care nu mai are posesia bunului, cere în temeiul dreptului său de proprietate, restituirea
acestuia de la persoana ce îl de ține fără drept. Aceasta defini ție apare într -o defini ție de Curtea Supremă
de Justi ție a Republicii Moldova, în care se arăta că revendicarea este „acțiunea prin care proprietarul
neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar”.
În esen ță acțiunea în revendicare nu este un act de dispozi ție, ci un act de conservare (adică evitarea
unei pierderi materiale sau dispari ția unui drept), or, este în afara oricărei discu ții că ele pot fi încheiate și
de către un singur coproprietar în temeiul gestiunii de afaceri.
Printre actele de conservare se numără și actele de întrerupere a unei prescrip ții și astfel prin
promovarea ac țiunii în revendicare are lo c tocmai o asemenea întrerupere, și anume, întreruperea
prescrip ției achizitive în favoarea ter țului care stăpâne ște bunul.
Mai mul ți autori [82] își exprimă părerea că o astfel de ac țiune în revendicare este admisibilă numai
în cazul în care persoana care stăpâne ște bunul este un ter ț, nu și în ipoteza în care ea ar fi unul dintre
coproprietari. De asemenea se consideră că promovarea în justi ție a unei asemenea ac țiuni nu se va putea
face de către persoanele incapabile fără autorizarea prealabilă de și de p rincipiu este că actele conservatorii
permit o asemenea modalitate de exercitare.
În conformitate cu dic ționarul de drept civil prin ac țiune în revendicare se în țelege o ac țiune reală
prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Acțiunea în revendicare constituie astfel un mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate; ea

27
are caracter petitoriu, deoarece tinde să stabilească direct existen ța dreptului de proprietate al
reclam antului [49], și totodată caracter real, întrucât înso țește, apară și se întemeiază pe dreptul real de
proprietate. Ac țiunea în revendicare este imobiliară – ori de câte ori are ca obiect un bun imobil; – mobiliară
atunci când are ca obiect un bun mobil. E a prezintă particularită ți diferite în aceste ipostaze, particularită ți
care decurg din deosebirile dintre regimul juridic aplicabil celor două categorii de bunuri; de asemenea
acțiunea în revendicare are particularită ți specifice și în func ție de forma de proprietate căreia îi apar ține
bunul revendicat.
După părerea unui autor român prin ac țiune în revendicare se în țelege ac țiunea prin care
proprietarul, care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găse ște. Altfel spus
prin această ac țiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoa șterea dreptului său de
proprietate și restituirea lucrului. Ac țiunea în revendicare se poate introduce și împotriva detentorului
precar [91].
Acțiunea în revendicare poate ave a ca obiect numai bunuri imobile sau mobile individual
determinate, adică acelea de care reclamantul a fost deposedat.
Nu este posibil ca obiectul revendicării sa fie înlocuit cu alte bunuri de valoare egală sau printr -o
compensare bănească.
Prin ac țiune î n revendicare se pot cere și despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, care
constituie un capăt de cerere subsidiar revendicării, instan ța fiind obligată să se pronun țe asupra ambelor
capete de cereri [84].
Temeiul juridic al revendicării îl const ituie dreptul de proprietate asupra lucrului respectiv.
Acțiunea în revendicare are următoarele caractere juridice:
– Este o ac țiune reală deoarece se referă la un bun, respectiv apără dreptul de proprietate asupra
unui bun; această trăsătură caracteristic ă îi este imprimată ac țiunii în revendicare de natura dreptului pe
care îl apără. Dreptul de proprietate este un drept real, întrucât în temeiul său titularul î și exercită atributele
ce alcătuiesc con ținutul dreptului său, direct asupra bunului la care se referă, fără concursul altor persoane.
De îndată ce bunul piere din vina celui ce -i deține, ori este transmis de către acesta unei ter țe persoane, care
dobânde ște dreptul de proprietate asupra lui, obiectul ac țiunii în revendicare se va converti într -o sim plă
preten ție pentru despăgubiri, adică într -o acțiune personală.
– Este o ac țiune petitorie întrucât prin ea se pune în discu ție însu și dreptul de proprietate a
reclamantului. Aceasta înseamnă că reclamantul – într-o astfel de ac țiune – întotdeauna va tre bui să facă
dovada dreptului său de proprietate. Dacă reclamantul nu va face această dovadă ac țiunea se va respinge
chiar dacă pârâtul de ține bunul fără titlu. Apoi, ac țiunea în revendicare trebuie intentată de proprietarul
exclusiv al bunului și nu de un proprietar aflat în indiviziune; aceasta din urmă nu are calitate procesuală
activă; Revendicarea se întemeiază pe un drept de proprietate care alcătuie ște temeiul său juridic. Aceasta
înseamnă că numai proprietarul este în drept de a intenta ac țiunea în r evendicare, în vederea restituirii

28
bunului său ce se află în posesia nelegitimă a altei persoane. În practică, instan țele judecătore ști, îndrumate
de instan ța supremă au statuat, în mod constant, că, în orice ac țiune în justi ție, instan ța de judecată este
obligată să verifice calitatea păr ților, întrucât raportul de drept procesual nu se poate stabili valabil decât
între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecă ții. [82]
Prin urmare, calitatea de a intenta ac țiunea în reven dicare o are numai proprietarul care a fost lipsit
de posesia bunului său, care se află în posesia altei persoane ce -1 deține fără drept. Subiectul activ al
acțiunii în revendicare nu poate fi decât titularul dreptului de proprietate încălcat.
– Acțiunea î n revendicare este, în principiu, imprescriptibilă sub aspect extinctiv . Aceasta înseamnă
că oricât timp nu ar fi exercitată această ac țiune nu se stinge decât odată cu stingerea dreptului de
proprietate. Stingerea dreptului de proprietate are loc – cu toat e acestea – în cazul în care altă persoană a
dobândit bunul, după caz, prin uzucapiune sau prin posesie de bună -credin ță [82];
– În sfâr șit o ultimă trăsătură a revendicării constă în aceea că prin această ac țiune se urmăre ște
restituirea bunului . Aceasta înseamnă că ac țiunea în revendicare trebuie îndreptată împotriva celui ce
deține materialmente bunul revendicat.
Pârâtul nu poate avea calitate pasivă de a sta în proces decât în cazul în care el este posesorul bunului
ce alcătuie ște obiectul ac țiunii în r evendicare.
În cazul în care pârâtul pretinde că de ține lucrul revendicat cu titlu precar și notifică reclamantului
numele și domiciliul persoanei pentru care posedă, reclamantul poate cere introducerea în proces a
persoanei indicate de pârât. În acest caz , pârâtul poate cere scoaterea sa din proces, cerere a cărei
soluționare este lăsată la aprecierea instan ței.
Lipsa calită ții active sau a celei pasive, sau în unele cazuri și a uneia și a celeilalte, concomitent, face
ca ac țiunea în revendicare să fie res pinsă ca inadmisibilă sau ca lipsită de interes.

2.2. Calitatea procesuala a par ților și obiectul revendicării

Deoarece ac țiunea în revendicare este o ac țiune petitorie, aceasta poate fi introdusă doar de titularul
dreptului de proprietate. Această concluzie reiese, în mod logic, din prevederile alin. 1 art. 374 a Codului
Civil al Republicii Moldova, conform căruia: „Proprietarul este în drept să -și revendice bunurile aflate în
posesiunea nelegitimă a altuia”, totodată reiese că proprietarul î și poate revendic a bunul doar de la
posesorul nelegitim. Dacă bunul este posedat ca urmare a încheierii între proprietar și posesor a unui act
juridic valabil, atunci proprietarul nu va avea temeiurile necesare înaintării unei ac țiuni în revendicare. [7]
De remarcat este f aptul că are dreptul de a înainta ac țiunea în revendicare și posesorul neproprietar,
care posedă bunurile proprietarului în baza unui temei juridic (depozitarul, arenda șul, cărău șul) [73]. Nu
putem fi de acord cu afirma ția în cauză, pentru că, persoanele e numerate (depozitarul, arenda șul, cărău șul)
nu au calitatea de posesori ci pe cea de detentori precari.

29
Autorul V. Șterbe ț afirmă: „Pentru a afirma că dreptul de a înainta ac țiune în revendicare îl au și
alte persoane care de țin bunul în posesiune în temei ul legii sau în bază de contract, este necesar ca
legiuitorul să atribuie expres acest drept posesorilor care nu sunt proprietari. În lipsa unor prevederi
exprese în acest sens, ținând cont de dispozi țiile art.374 și art.375 din Codul civil, afirmăm că dre ptul de
a înainta ac țiunea în revendicare îl are doar proprietarul, nu și arenda șul, locatarul, depozitarul, creditorul
gajist și nici alte persoane care de țin un bun străin în temeiul legii sau în baza unui act juridic civil”. [96]
Reclamantul trebuie să fie proprietarul unic și exclusiv al dreptului de proprietate asupra bunului
respectiv. Atunci când un bun se află în coproprietate, ac țiunea în revendicare poate fi introdusă numai de
către to ți coproprietarii. [7] Un copărta ș nu poate revendica bunul afl at în coproprietate sau o parte
materială determinată din acel bun, corespunzătoare cotei sale păr ți ideale din dreptul de proprietate
,înainte de efectuarea partajului. [81]
Având în vedere că pe durata coproprietă ții niciunul dintre coproprietari nu are d eterminată o parte
materială din bun care să -i apar țină în exclusivitate s -a hotărât că un coproprietar nu poate revendica un
bun indivizibil mai înainte de înfăptuirea partajului, deoarece ac țiunea în revendicare presupune un drept
exclusiv și determinat, drept pe care nu -l poate avea un coindivizar decât prin efectul partajului, deoarece
acțiunea în revendicare presupune un drept exclusiv și determinat, drept pe care nu -l poate avea un
coindivizar decât prin efectul partajului.
De asemenea, ac țiunea în r evendicare presupune existen ța unui drept exclusiv și determinat asupra
bunului. În cazul coindivizarilor care au numai cote ideale asupra bunului, ac țiunea în revendicare a unuia
împotriva celorlal ți, nu poate fi primită. [94]
Acțiunea în revendicare asup ra unui bun comun al so ților se poate introduce și de către unul din
soți în baza prezum ției mandatului reciproc. Dacă ac țiunea prive ște un bun imobil, atunci acesta nu poate
fi introdusă de un singur so ț, în acest caz ne existând prezen ța unui mandat reci proc prezumat.
În astfel de circumstan țe pentru ca ac țiunea în revendicare să fie satisfăcută trebuie întrunite
următoarele condi ții:
– Reclamantul trebuie să fie proprietarul bunului revendicat ;
– Bunul revendicat este posedat de către păr ți ;
– Posesiunea pâr âtului este ilegală ;
– Bunul posedat ilegal este individual determinat ;
– Bunul revendicat, trebuie să fie proprietate exclusivă a reclamantului, cu excep ția revendicării
mobilelor de către unul din so ți
Concluzionând reclama ții în ac țiunea în revendicare sunt posesori ilegali. Sarcina probatorie în
cadrul ac țiunii în revendicare îi revine reclamantului, întrucât to ți posesorii sunt prezuma ți a fi proprietarii
bunurilor posedate. Deci posesorii nu sunt obliga ți să dovedească că de țin bunul în baza de titlu , simplul
fapt al posesiunii valorând titlul până în momentul în care reclamantul va veni cu probă contrară [85].

30
Obiectul material al ac țiunii în revendicare îl constituie numai bunurile individual determinate.
Aceasta, pentru că ac țiunea în revendicare p resupune din partea reclamantului dovada nu numai a dreptului
de proprietate, dar și a identită ții bunului, bun ce se află în posesia nelegitimă a pârâtului [49].
Reclamantul cere să îi fie restituit bunul și/sau bunurile asupra cărui a dovedit dreptul de p roprietate
și nu alt bun ce se află în patrimoniul pârâtului. Bunul revendicat trebuie să fie individualizat. Aceasta
înseamnă că obiectul material al ac țiunii în revendicare trebuie să aibă o existen ță de sine -stătătoare.
Obiectul material al ac țiunii nu poate fi schimbat, pârâtul fiind obligat în toate cazurile să restituie
reclamantului bunul asupra căruia acesta din urmă are dreptul exclusiv de proprietate și nu alt bun de
acela și fel sau de aceea și valoare. Totodată ac țiunea în revendicare este inaplic abilă și în privin ța bunurilor
incorporale, cu excep ția titlurilor la purtător.
Acțiunea în revendicare poate fi mobiliară sau imobiliară în conformitate cu tipul obiectului
material a ac țiunii.
În urma unui studiu a practicii și teoriei ce reglementează p rezenta problemă am constatat că
principiul stabilit potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecă ții trebuie să o dovedească” este
de aplica ție generală, el aplicându -se și în cazul ac țiunii în revendicare întemeiate pe dreptul de proprietate
comună [87].
Cu referire la cele men ționate mai sus, scoatem în eviden ță că reclamantul trebuie să dovedească
dreptul său de proprietate asupra bunului ce alcătuie ște obiectul material al ac țiunii în revendicare.
Instan țele de judecată în mod constant și permanent, s -au pronun țat în sensul că, cu ocazia solu ționării
acțiunii în revendicare, este necesar ca reclamantului îi revine dreptul probator și să facă dovada preten țiilor
sale, întrucât, și în această materie, ca și în oricare proces civil, o ac țiune nu poate fi admisă cât timp
reclamantul nu poate face dovada dreptului ce pretinde. De asemenea, cu ocazia solu ționării unei ac țiuni
în revendicare, prin care proprietarul unui teren cerea restituirea acestuia din posesia nelegitimă a pârâ ților,
în România f ostul Tribunal Suprem a stabilit că introducerea unei ac țiuni în revendicare presupune, în
mod obligatoriu, că reclamantului îi revine obliga ția de dovedi faptul că bunul obiect material a ac țiunii
în revendicare este proprietatea sa.
Ca efect a faptului c ă proprietarul nu poate face dovada dreptului său de proprietate, ac țiunea sa
urmează a fi respinsă, iar bunul revendicat rămâne mai departe în posesia pârâtului chiar daca și
nelegitimă, prin urmare ultimul în cadrul ac țiunii în revendicare, are o pozi ție avantajoasă, or, ultimul
continuă să se folosească de bun faptic și de partea lui este prezum ția că este proprietar, ca rezultat a
posesiei. Pârâtului îi revine doar a șteptarea și speran ța ca reclamantul să nu poată dovedi faptul că el este
proprietarul l egal al bunurilor . Dacă reclamantul/proprietarul nu izbute ște să facă dovada, pârâtul rămâne
în continuare în posesia bunului, chiar dacă această posesie este ilegală, fără a fi obligat a face vreo probă
cu privire la dreptul său de a se afla în posesia bu nului. Numai în cazul când pârâtul contestă dreptul de
proprietate al reclamantului, atunci el trebuie să prezinte probe în vederea motivării pozi ției sale.

31
În practica judecătorească s -a ridicat problema dacă un imobil ce a fost expropriat, în condi țiile
stabilite de lege, mai poate face obiectul unei ac țiuni în revendicare formulate de cel ce a fost expropriat?
[84]
În cadrul ac țiunii în revendicare, reclamantul nu trebuie să facă altă dovadă decât că este
proprietarul bunului ce -1 revendică și că bunul c are alcătuie ște obiectul dreptului său de proprietate este
posedat de pârât. [88] În stabilirea situa ției de fapt, instan țele judecătore ști au obliga ția de a se baza pe
probe concrete. Este semnificativă în această privin ță decizia instan ței supreme în car e se arată că o ac țiune
în revendicare imobiliară, trebuind să se bazeze pe probe obiective, nu poate fi admisă exclusiv pe
prezum ția trasă din neprezentarea pârâtului la interogatoriu. [73]
Ținem să remarcăm ca pentru a demonstra dreptul de proprietate as upra bunului, reclamantul
trebuie să prezinte dovada de dobândire a dreptului de proprietate, spre exemplu: uzucapiunea, accesiunea,
etc. Însă în cazul în care reclamantul nu poate face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra
bunului prin unul di n modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate, el va putea invoca titlul
în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului ce -1 revendică .
În cazul în care proprietarul va dovedi că bunul ce -1 revendică a fost dobândit de el prin unul din
modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate, dovada sa va fi absolută și ne posibilă de
contestat.
Cu toate că probarea dreptului de proprietate, titlul are un caracter de probabilitate, conferindu -i
doar valoarea unui fapt ge nerator de prezum ții, dovada dreptului de proprietate, cel mai adesea se face prin
titluri. Din această cauză, titlul de proprietate a primit o accep ție proprie, considerându -se că întrunesc
însușirile unui asemenea titlu toate actele juridice prin care se recunoa ște existen ța dreptului de proprietate,
indiferent dacă actul juridic este translativ sau declarativ de proprietate.
Această dovadă a dreptului de proprietate prin intermediul titularilor, întâmpină atât în teorie, cât
și în practică, unele dificul tăți [95]. Astfel, prima dificultate constă în aceea că actele juridice produc efecte
numai între păr țile contractante și la succesorii universali și cu titlu universal ai acestora.
O a doua dificultate în ceea ce prive ște dovada dreptului de proprietate p rin titluri rezultă din aceea
că titlul nu este valabil decât dacă acesta emană de la adevăratul proprietar. Prin urmare, proprietarul
trebuie să dovedească, că autorul său, care i -a transmis dreptul de proprietate, era adevăratul proprietar în
temeiul unui titlu valabil și așa mai departe.
Aceasta, în cele mai multe cazuri, pune pe revendicant în imposibilitatea dovedirii dreptului său de
proprietate. Pe drept cuvânt o astfel de dovada a fost denumită probation diabolica.
Față de aceste dificultă ți, practi ca judiciară a reu șit să concretizeze câteva principii care se aplică
acțiunii în revendicare, cât prive ște dovedirea dreptului de proprietate prin titluri. Titlul de proprietate, în
cadrul ac țiunii în revendicare, este socotit ca un fapt generator de prez umții, din care judecătorul trage
consecin țe cât prive ște existen ța dreptului de proprietate. Astfel conceput, odată invocat în cadrul ac țiunii

32
în revendicare, titlul devine comun păr ților din proces, fiecare putând să -1 utilizeze în sus ținerea
preten țiilor sale. Datorită caracterului de opozabilitate generală a dreptului de proprietate, practica
judiciară a stabilit ca titlurile de proprietate sunt opozabile erga omnes.
În ceea ce prive ște dovada dreptului de proprietate prin titluri, în literatura de specialitate, ca și în
practica judiciară, au fost stabilite unele reguli. Astfel, este posibil ca atât revendicatul, cât și pârâtul, să
invoce fiecare câte un titlu de proprietate, titlurile de proprietate putând să emane de la acela și autor sau
de la autori diferi ți.
În cazul în care titlul de proprietate emană de la autori diferi ți, dat fiind rolul activ al instan ței de
judecată în descoperirea adevărului, aceasta va trebui să cerceteze, în func ție de data titlurilor și de autorii
de la care emană, care dint re aceste titluri este preferabil. Când păr țile din proces nu invocă alte probe în
afară de titluri, se va da câ știg de cauză păr ții al cărei titlu este mai vechi.
În cazul în care atât revendicatul, cât și pârâtul, invocă fiecare câte un titlu de propriet ate ce emană
de la acela și autor, instan ța de judecată va trebui să facă compara ție între cele două titluri și va da preferin ță
titlului acelei păr ți care 1 -a transcris mai întâi, dacă titlurile respective trebuiau transcrise pentru a le face
opozabile cel or de -al treilea. Fac excep ție de la această regulă, cazurile în care se constată frauda sau rea –
credin ța. În cazul în care ambele au titluri sau testamente, solu ția va fi contrară, în sensul că se va da
prioritate titlului acelei păr ți care invocă testame ntul cel mai recent, întrucât, în materia succesiunii
testamentare ultimul testament revocă testamentele anterioare.
Într-o a doua ipoteză, în care numai una dintre păr ți invocă un titlu în dovedirea dreptului său de
proprietate, se va da câ știg de cauză a celei păr ți care invocă titlu. În toate cazurile în care, în dovedirea
dreptului său de proprietate, revendicatul revocă un titlu, care emană de la o ter ță persoană și este anterior
posesiei pârâtului, el va avea câ știg de cauză. Dimpotrivă, dacă numai pâr âtul invocă în dovedirea dreptului
său un titlu, acesta va rămâne în continuare în posesia bunului.
O a treia ipoteză ce se întâlne ște în cadrul ac țiunii în revendicare, în legătură cu dovada dreptului de
proprietate, se referă la cazul în care nici revend icantul și nici pârâtul nu invoca în dovedirea dreptului lor
vreun titlu. În această ipoteză, ac țiunea reclamantului ar putea fi respinsă de plano, dându -se câ știg de
cauză posesorului, în baza principiului in pari causa, melior est causa possidentis. Cu t oate acestea, în
practica judiciară, s -a conturat solu ția că ac țiunea să nu fie respinsă mai înainte de a se face comparative
între cele două posesii ale păr ților în conflict, adică între posesia actuală a pârâtului și posesia anterioară a
reclamantului. S e va da preferin ță posesiei cel mai bine caracterizate. Pentru ca o posesie să fie mai bine
caracterizată decât alta trebuie să fie de bună -credin ță, neviciată și să aibă originea într -un titlu [66]. Partea
care face dovada ca posesia sa este mai bine carac terizată, adică aceea care se manifestă, în mod evident,
ca posesie utilă, va avea câ știg de cauză în ac țiunea în revendicare.
În ceea ce prive ște hotărârile judecătore ști s-a decis că ele nu pot constitui titlu de proprietate care
să servească ca temei al acțiunii în revendicare deoarece instan țele judecătore ști sunt îndreptă țite să

33
stabilească dacă s -a făcut o aplicare corectă a dispozi țiilor legale imperative privitoare la ob ținerea
dreptului de proprietate, la întinderea suprafe ței de teren atribuite și dacă este cazul la verificarea
exactită ții cu care s -a procedat la restrângerea suprafe țelor de teren acordate.
În privin ța adeverin țelor de proprietate, în literatura de specialitate s -au conturat două opinii. Într –
o primă opinie, din considerente de ord in practic determinate de imposibilitatea eliberării în termenele
stabilite de lege a titlurilor de proprietate, s -a ajuns la concluzia că adeverin țele de proprietate, împreună
cu procesele verbale de punere în posesie pot constitui probe în baza cărora să poată fi admisă ac țiunea în
revendicare. Această solu ție a rămas izolată și n-a fost urmată de practica judecătorească.
În cadrul celei de -a doua opinii, care se consideră ca fiind cea justă, s -a sus ținut că întrucât,
adeverin țele de proprietate sunt acte administrative cu caracter provizoriu, putând fi revocate de către cei
ce le -au emis, nu pot constitui titluri de proprietate pentru dovada dreptului de proprietate în ac țiunea în
revendicare [82].
Titlul de proprietate are o natură complexă determinată, p e de o parte, de caracterul autorită ții
emitente – autoritate administrativă – și de procedura specială administrativă de emitere, iar pe de altă
parte, de caracterul dreptului ce decurge în puterea legii din titlu, respectiv dreptul de proprietate.
Dacă r eclamantul reu șește să facă dovada dreptului său de proprietate, posesorul este obligat să
restituie bunul revendicat adevăratului proprietar. Aceasta obliga ție a pârâtului de restituire a bunului
constituie, de altfel, și principalul efect al ac țiunii în revendicare. Bunul ce a alcătuit obiectul ac țiunii în
revendicare reintră în patrimoniul proprietarului liber de orice sarcini, precum și de orice alte drepturi
constituie de posesor [84].
Din această obliga ție principală de restituire a bunului de către pâ rât decurg o serie de alte obliga ții
care privesc atât pe pârât, cât și pe reclamant. Astfel, posesorul este obligat să restituie nu numai bunul în
natura, dar și toate accesoriile acestuia. De asemenea, reclamantul este obligat să restituie pârâtului
cheltuielile făcute de acesta cu între ținerea bunului, pe perioada cât bunul s -a aflat în posesia sa.
Admiterea ac țiunii în revendicare creează pentru pârât obliga ția de a restitui bunul revendicat, în
natură, proprietarului. Se poate întâmpla însă ca bunul re vendicat să nu se mai afle în posesia pârâtului,
acesta fiind înstrăinat unei ter țe persoane, care a dobândit dreptul de proprietate prin prescrip ția achizitiva,
posesorul va fi obligat la daune interese fa ță de reclamant.
Daca bunul a pierit, în total sau în parte, și, prin urmare, restituirea sa în natură nu mai este posibilă,
se face distinc ția dacă bunul a pierit din caz fortuit sau din for ță majoră, ori din vina pârâtului [49].
În primul caz, distingem după cum posesorul a fost de bună sau de rea -credi nță. Posesorul de bună –
credin ță va fi eliberat de obliga ția de a restitui bunul, în toate cazurile în care bunul a pierit din caz fortuit
sau de for ță majoră, indiferent dacă acestea au avut loc înainte sau după intentarea ac țiunii în revendicare
de către revendicant. Dimpotrivă, dacă posesorul a fost de rea -credin ță, va răspunde pentru pieirea
lucrului, intervenită după intentarea ac țiunii în revendicare. Cu toate acestea, dacă posesorul va face dovada

34
cerută cum că bunul ar fi pierit chiar dacă se afla în posesia reclamantului, el nu va mai fi obligat față de
acesta de a restitui bunul.
De asemenea, în cazul în care bunul a pierit din vina posesorului, trebuie să distingem după acesta
dacă a fost de bună sau de rea -credin ță.
Posesorul de rea -credin ță răspu nde întotdeauna, adică și în cazul în care bunul a pierit înainte de
introducerea ac țiunii în revendicare, cât și în cazul în care bunul a pierit ulterior introducerii acestei ac țiuni.
Dimpotrivă, posesorul de bună -credin ță nu va răspunde decât dacă bunul a pierit după introducerea ac țiunii
în revendicare, caz în care el nu va putea invoca buna sa credin ță. Dacă bunul imobil revendicat a fost
expropriat, obliga ția de restituire se va transforma într -o obliga ție de plată a despăgubirii încasate [82].
În ceea ce prive ște fructele, acestea se cuvin proprietarului, în temeiul dreptului său de accesiune.
De aceea, cu ocazia solu ționării ac țiunii în revendicare, se pune problema restituirii de către posesor a
fructelor percepute pe perioada cât bunul s -a aflat în posesia sa. Și în acest domeniu trebuie să deosebim
după cum posesorul a fost de bună sau de rea -credin ță.
În cazul în care posesorul este de bună -credin ță, acesta are dreptul de a păstra fructele percepute
până în momentul introducerii ac țiunii în revendi care de către proprietar. Posesorul de bună -credin ță nu
va mai avea însă dreptul la fructele produse de bun mai înainte ca el să devină posesor, precum și la cele
produse de bun după intentarea ac țiunii în revendicare și pe care le -a perceput cu anticipa ție. Această
soluție este justificată prin aceea că posesorul de bună -credin ță deține bunul fiind convins că el este
adevăratul proprietar.
Posesorul este de bună -credin ță când a posedat bunul în temeiul unui titlu de proprietate ale cărui
vicii nu i -au fost cunoscute; el încetează de a fi de bună -credin ță în momentul în care a cunoscut aceste
vicii. În această materie, titlul nu constituie un element distinct, ci este numai un element al bunei -credin țe,
iar nu o condi ție de sine stătătoare. Buna -credin ță se apreciază numai în persoana posesorului actual.
Aceasta înseamnă că, dacă posesorul anterior a fost de rea -credin ță, va fi obligat să restituie fructele
percepute pe perioada cât bunul s -a aflat în posesia sa.
Dacă însă posesorul este de rea -credin ță, prin posesor de rea -credin ță înțelegându -se, acel posesor
care a cunoscut ca titlul său de proprietate este viciat, este obligat să restituie proprietarului odată cu bunul
toate fructele în natură sau valoarea lor. El este obligat să restituie proprietarului n u numai fructele pe care
le-a perceput, dar și pe acelea pe care le -ar fi perceput proprietarul dacă bunul se afla în posesia sa. Odată
cu fructele, posesorul de rea -credin ță trebuie să restituie și dobânzile din chiar ziua introducerii ac țiunii în
revendi care.
Problema prescrip ției ac țiunii în revendicare a preocupat, deopotrivă, literatura de specialitate, cât
și practica judiciară [73]. În mod unanim, în literatura de specialitate, s -a ajuns la concluzia că ac țiunea
în revendicare imobiliară este impresc riptibilă, iar fostul Tribunal Suprem s -a pronun țat în sensul că

35
„oricât ar dura pasivitatea proprietarului, acesta nu este decăzut din dreptul de revendicare, chiar dacă a
lăsat să treacă mai mult de 30 de ani fără a -1 exercita”.
Toate ac țiunile reale sau personale, pe care legea nu le -a declarat imprescriptibile sau cărora nu
le-a stabilit un teren, se prescriu prin 30 de ani.
În legătură cu aceste dispozi ții ale Codului civil se ridică problema de a ști dacă ele se aplică sau nu
acțiunii în revendicare având ca obiect bunuri imobile. Atâta timp cât se prevede în mod expres că
dispozi țiile sale " nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate…", reglementarea
acestor drepturi este supusă în continuare prevederilor Codului civil. [7]
În acest fel se asigură certitudine și siguran ță operativă cumpărătorului, precum și persoanelor care
vor ulterior să dobândească bunul de la el.
De asemenea, potrivit dispozi țiilor Codului civil [7] dacă un râu sau fluviu navigabil rupe o bucată
de pământ și o alipe ște teritoriului altui proprietar, cel al cărui pământ a fost desprins îl poate revendica în
termen de 1 an. Acest caz de accesiune imobiliară naturală este cunoscut în literatura de specialitate și
practica judecătorească prin denumirea de avulsiune și constă în ruperea bruscă prin ac țiunea apelor a unor
bucă ți de terenuri de la o proprietate oarecare și alipirea lor la o altă proprietate riverană [90].
În cazul în care identificarea bucă ților de teren desprinse și alipite la o altă proprie tate nu este
posibilă ori a trecut termenul de 1 an pentru revendicarea lor, proprietarul fondului la care s -a alipit va
dobândi proprietatea asupra lor prin accesiune.
În ceea ce prive ște acțiunea în revendicare având ca obiect un bun mobil – lucrurile mi șcătoare se
prescriu prin faptul posesiunii lor, fără a fi necesară vreo scurgere de timp. Astfel, „ori de câte ori
adevăratul proprietar al bunului mobil corporal, l -a încredin țat unei alte persoane cu titlu de împrumut,
închiriere, etc., iar aceasta din urma 1 -a înstrăinat unui dobânditor de bună -credin ță, prin simpla intrare în
posesie a bunului, dobânditorul devine proprietar”. Această regulă este atât de puternică, încât
„revendicarea bunurilor mi șcătoare, în dreptul comun, în principiu nu este posibil ă, dacă proprietarul s -a
desesizat cu voin ța proprie de posesia bunului sau mi șcător corporal, încredin țându -1 unui detentor precar
ce, abuzând de aceasta încredere, l -a înstrăinat altuia care – socotind că apartenen ța de proprietate rezultând
din material itatea posesiei bunului, ce se afla în mâinile înstrăinătorului, corespunde realită ții – a crezut ca
dobânde ște proprietatea acelui bun”.
Prin urmare în cazul în care proprietarul se desesizează voluntar de posesia bunului sau
încredin țîndu-1 unei alte per soane cu titlu precar, iar aceasta îl înstrăinează unei ter țe persoane, nu mai
poate fi intentată ac țiunea în revendicare împotriva posesorului de bună -credin ță, întrucât cel ce
dobânde ște cu bună -credin ță un bun, mi șcător corporal, dobânde ște chiar de la data intrării în posesie,
dreptul de proprietate asupra bunului.

36
Buna -credin ță a ter țului este prezumată până la proba contrară. Ea constă în împrejurarea ca, în
momentul dobândirii, ter țul dobânditor nu avea cuno ștință că cel ce i -a trimis bunul nu era pr oprietar al
acestui bun [7].
Posesia valorează deci titlu de proprietate, posesorul devenind proprietarul bunului posedat din
momentul și prin faptul posesiei.
Se poate sus ține că, în principiu, revendicarea bunurilor mi șcătoare nu este posibilă. Totu și, așa
cum se va arăta în cele ce urmează, în anumite cazuri, revendicarea bunurilor mi șcătoare este posibilă.
Unele excep ții de la regula că, bunurile mi șcătoare nu se revendică sunt prevăzute de lege, iar altele au
fost deduse de practica judiciară, din princ ipiile generale ale dreptului nostru civil. La cazurile prevăzute,
literatura de specialitate [82], cât și practica judecătorească, au mai adăugat și cazul în care bunul mi șcător
corporal a ie șit din posesia proprietarului, fără voia sa.
Dacă posesorul este de bună -credin ță, proprietarul poate intenta ac țiunea în revendicare timp de 3
ani din ziua pierderii sau furtului ori din ziua în care bunul i-a ieșit fără voie din posesia sa. De aceea, în
toate cazurile în care proprietarul nu introduce ac țiune în reve ndicare a unui bun mi șcător corporal, furat,
pierdut sau ie șit în alt mod, fără voia proprietarului, din posesia sa, în termenul de 3 ani, ter țul posesor de
bună -credin ță devine proprietarul bunului respectiv.
Dacă însă proprietarul exercită ac țiunea în re vendicare împotriva unui posesor de rea -credin ță,
împotriva ho țului sau celui ce a găsit bunul sau altei persoane ce de ține bunul fără voia proprietarului, el
va putea intenta ac țiunea în termenul prevăzut de dispozi țiile dreptului comun. Textul nefăcând n ici un fel
de precizări cât prive ște pe posesorul de rea -credin ță, pe ho ț, pe cel ce a găsit bunul sau pe alta persoană
ce de ține bunul fără voia proprietarului, fa ță de ace știa credem că se aplică dispozi țiile dreptului comun.
Care sunt însă aceste dispo ziții ale dreptului comun?
După unii autori, ac țiunea în revendicare a proprietarului s -ar prescrie în termen de 30 ani. Al ți
autori consideră, dimpotrivă, că ac țiunea în revendicare, în cazurile ce le analizăm, ar fi imprescriptibilă
[87].
Se consideră, alături de majoritatea autorilor ce s -au referit la această problemă, că ac țiunea în
revendicare intentată de proprietar împotriva posesorului de rea -credin ță, hoțului sau celui ce a găsit bunul,
ori împotriva oricărei alte persoane ce de ține bunul fără vo ia proprietarului, se prescrie în termen de 30 de
ani.
Pe de altă parte, în sprijinul solu ției ce se preconizează se poate sus ține că dacă legiuitorul a prevăzut
că ac țiunea în revendicare fa ță de posesorul de bună -credin ță se prescrie în termen de 3 ani, termenul
stabilit este de natură să justifice și armonizeze interesele proprietarului cu cele ale posesorului de rea –
credin ță. În legătură cu aceasta instan ța supremă arată că: „dacă însă ter țul dobânditor al bunului mobil de
rea-credin ță în momentul înche ierii actului juridic cu detentorul precar al bunului, în sensul că a cunoscut

37
că acesta nu avea calitate de proprietar, ac țiunea în revendicare poate fi introdusă în termenul general de
prescrip ție de 30 de ani”.
Spre deosebire de ac țiunea în revendicare imobiliară, în care proprietarul trebuie să facă dovada
dreptului său de proprietate, în cadrul ac țiunii în revendicare având ca obiect bunuri mi șcătoare corporale,
dovada se concentrează asupra posesiei însă și, deoarece posesia, în acest caz, valorează pr oprietate.
De aceea, în cadrul ac țiunii în revendicare a bunurilor furate, pierdute sau ieșite fără voia
proprietarului din posesia sa, proprietarul va trebui să dovedească, în primul rând, că el avea posesia
bunului în momentul pierderii sau furtului ori în momentul când bunul i -a ieșit din posesie, în alt mod,
fără voia sa. În al doilea rând, proprietarul trebuie să facă dovada că bunul ce se revendică i -a fost furat
sau pierdut ori a ie șit fără voia sa din posesie. În sfâr șit, el trebuie să dovedească și faptul că bunul ce se
afla în posesia pârâtului este acela și cu cel pe care el 1 -a posedat [84].
Toate aceste elemente, fiind numai elemente de fapt, pot fi dovedite prin orice mijloace de probă
admise de lege. În caz de furt revendicantul nu este ținut să identifice pe autorul furtului, după cum nu este
necesar ca anterior revendicării să se fi pronun țat o hotărâre de condamnare.
În afară de aceasta, prin ac țiunea în revendicare se urmăre ște predarea lucrului revendicat în
proprietatea și posesia reclaman tului, astfel încât atribuirea lucrului revendicat în proprietate deplină și
exclusivă a reclamantului înseamnă în realitate încetarea stării de coproprietate.
În consecin ță, acțiunea în revendicare având ca obiect un bun asupra căruia au drept de propriet ate
comună două sau mai multe persoane, trebuie să fie intentată de to ți ace ști proprietari. Pentru dovedirea
dreptului de proprietate, în astfel de împrejurări, nu este necesar ca fiecare coproprietar să invoce în
dovedirea dreptului său titlu de propriet ate[82]. Având de solu ționat un litigiu prin care numai unii dintre
coproprietari au putut face dovada dreptului lor de proprietate prin titluri, instan ța noastră supremă a arătat
că ac țiunea în revendicare formulată în comun de către to ți coproprietarii " nu poate fi respinsă pe
considerentul că fiecare din reclaman ți nu și-a dovedit titlu care ar fi trebuit să fie ob ținut în cadrul
partajului".

2.3. Revendicarea imobilelor și a mobilelor

Analiza regimului juridic al revendicării dreptului de proprietate asupr a imobilelor face necesară
enun țarea a două reguli : ac țiunea în revendicare are caracter imprescriptibil; proba dreptului de proprietate
este în sarcina reclamantului care pretinde că este proprietarul imobilului în litigiu [87].
Acțiunea în revendicare es te în principiu, imprescriptibilă, altfel reglementările institu ției
uzucapiunii ar deveni, pur și simplu inutile (literă moartă). Regula enun țată se mai întemeiază și pe
dispozi țiile Codului civil care consacră perpetuitatea dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că el nu
se stinge prin ne uz, indiferent de timpul cât titularul său nu l -a exercitat direct sau prin altă persoană.

38
Acțiunea în revendicare se stinge numai odată cu stingerea însu și a dreptului de proprietate. Cu alte
cuvinte, de și impr escriptibilă extinctiv, ac țiunea în revendicarea imobilelor poate fi paralizată, atunci când
posesorul actual a dobândit proprietatea prin uzucapiune, în condi țiile prevăzute de lege.
La fel ca în oricare alt proces, reclamantul revendicant, fiind cel car e a declan șat procesul, este
ținut să dovedească preten ția sa, în cazul de fa ță, că este proprietarul acelui imobil. În favoarea pârâtului
operează, din însă și faptul posesiei, o prezum ție relativă de proprietate. Urmează că atâta timp cât
reclamantul n u face dovada dreptului său de proprietate, ac țiunea în revendicare trebuie respinsă.
Proba dreptului de proprietate este o sarcină dificilă mai ales datorită insuficien ței probatorii a
actelor de transmitere și dobândire. Astfel, orice act translativ de p roprietate face dovada deplină a
dreptului numai dacă reclamantul probează că emană de la un adevărat proprietar. Dar pentru ca cineva să
poată fi considerat un adevărat proprietar trebuie să dovedească faptul că a dobândit bunul tot de la un
adevărat prop rietar. Cu alte cuvinte, revendicantul ar fi ținut să dovedească faptul că to ți transmi țătorii
anteriori, din autor în autor au avut calitatea de adevăra ți proprietari, ceea ce este adesea imposibil. O
asemenea probă a fost numită probatio diabolica sau proba drăcească [82]. În aceste condi ții singura
dovadă deplină și absolută a dreptului de proprietate imobiliară ar trebui să constituie uzucapiunea.
Totu și, această dificultate a fost înlăturată par țial prin instituirea de către legiuitor a prezum ției legalită ții
actelor emise de autoritate publică, precum și a celorlalte acte juridice.
Dar cum ar trebui să se procedeze în cazul în care păr țile în litigiu dispun de acte, la întocmirea
sau emiterea cărora a fost respectată procedura legală?
Pentru atenu area dificultă ților respective, doctrina a stabilit câteva reguli, de care este bine să se
țină seama, de la caz la caz, în rezolvarea diferitelor litigii. Astfel:
a) în cazul în care atât reclamantul cât și pârâtul au titluri scrise privind dreptul de propri etate
asupra imobilului în litigiu, titluri ce provin de la autori diferi ți, instan ța este obligată să le cerceteze și să
pronun țe hotărârea în favoarea acelei păr ți care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai
preferabil;
b) în cazul când cele două păr ți au câte un titlu ce provine de la acela și autor, se va acorda
preferin ță aceleia care a îndeplinit prima cerin țele de publicitate imobiliară. Dacă nici una din păr ți nu a
transcris titlul, se va da câ știg de cauză persoanei care are titlul cu d ată certă anterioară sau cu data cea
mai veche;
c) atunci când numai reclamantul are titlu, ac țiunea va fi admisă dacă titlul respectiv emană de
la un ter ț, deci nu de la reclamant, și are dată certă anterioară posesiei pârâtului;
d) în ipoteza în care niciuna d in păr țile în proces nu are titlu și nu poate face dovada uzucapiunii,
instan țele de judecată vor examina și compara cele două posesii, a reclamantului și a pârâtului. Va câ știga
procesul acela care va dovedi o posesie mai caracterizată, adică mai îndelung ată, neviciată, de bună –
credin ță, etc.

39
Pentru proba dreptului de proprietate, prin titlu se în țeleg toate actele juridice translative de
proprietate și cele declarative de drepturi, încheiate în formă scrisă [73].
Reglementarea ac țiunii în revendicare a dre ptului de proprietate cu privire la bunurile mobile, în
legisla ția noastră civilă este total diferită fa ță de revendicarea bunurilor imobile [49]. Astfel, trebuie să
deosebim, din capul locului, între două categorii de situa ții: Regimul revendicării bunuril or mobile diferă
după cum pârâtul este un posesor de rea -credin ță, un găsitor ori dimpotrivă, el este un posesor de bună –
credin ță.
Posesia de rea -credin ță a unui ter ț dobânditor, sau a găsitorului nu poate avea ca efect dobândirea
dreptului de proprietate asupra unui bun mobil, indiferent de durata de timp cât a fost exercitată. Aceea și
situa ție o are și dobânditorul de bună -credin ță care a dobândit bunul mobil cu titlu gratuit. Astfel, în
conformitate cu art.375 Cod civil, alin.2, dacă bunurile au fost dob ândite cu titlu gratuit de la o persoană
care nu avea dreptul să le înstrăineze, proprietarul este în drept să -și revendice bunurile în toate cazurile.
Dacă însă bunul a fost dobândit cu titlu oneros, revendicarea este posibilă doar în cazurile prevăzute d e
lege. În acest sens, alin.1, art.375 Cod civil prevede că, dacă un bun a fost dobândit cu titlu oneros de la o
persoană care nu avea dreptul să -l înstrăineze, proprietarul poate să -l revendice de la dobânditorul de bună –
credin ță numai în cazul în care bu nul a fost pierdut de proprietar ori de persoana căreia bunul i -a fost
transmis de proprietar în posesiune sau dacă i -a fost furat unuia ori altuia, sau a ie șit în alt mod din
posesiunea acestora fără voia lor.
Exceptând regula enun țată mai sus, dobânditor ul de bună -credin ță dobânde ște dreptul de
proprietate asupra bunului mobil și în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Altfel
spus, posesia de bună -credin ță a bunului mobil valorează titlu de proprietate.
Totu și, în anumite situa ții, proprietarul nu va putea revendica bunurile sale de la un dobânditor de
bună credin ță, indiferent de modul în care aceste bunuri au fost dobândite. În această situa ție se află,
dobânditorii de bună credin ță ai:
– banilor;
– titlurilor de valoare la pur tător;
– bunurilor dobândite la licita ție;
Astfel, este indiferent dacă bunurile respective au fost dobândite cu titlu oneros sau cu titlu gratuit,
fiindcă în cazurile sus men ționate operează în favoarea posesorului de bună credin ță, prezum ția absolută
de proprietate.
În ceea ce prive ște situa ția găsitorului, trebuie men ționat că într -o atare situa ție regula generală
este că bunul mobil pierdut continuă să apar țină proprietarului său [7].
Pornind de la regula enun țată, legiuitorul a stabilit obliga țiile găsi torului. În mod normal, găsitorul
are obliga ția să întoarcă bunul proprietarului sau fostului posesor. În cazul în care găsitorul nu a putut
identifica proprietarul sau posesorul, bunul găsit urmează să fie transmis autorită ților publice locale sau

40
organul ui de poli ție din localitatea în care a fost găsit bunul. Dacă însă, bunul a fost găsit într -o încăpere
sau mijloc de transport, găsitorul va transmite bunul posesorului încăperii sau mijlocului de transport, iar
aceștia la rândul lor, dacă evident nu au c alitatea proprietarului, au obliga ția să transmită bunurile
organelor publice sau poli ției[77].
O altă obliga ție a găsitorului este de a avea în raport cu bunul găsit diligen ța proprietarului. Astfel,
riscul pieirii sau deteriorării bunului va fi suportat de găsitor, cu excep ția cazurilor în care bunul a fost
distrus sau deteriorat în lipsa culpei grave sau a inten ției găsitorului.
După ce a intrat în posesia bunului pierdut, organul public local sau organul de poli ție, este obligat
să întreprindă ac țiunile necesare identificării proprietarului bunului. Ac țiunile obligatorii ce urmează a fi
întreprinse în acest sens constau în afi șarea unui aviz care să cuprindă informa ții cu privire la bunul găsit.
De asemenea, organelor respective sunt obligate să păstreze bunul găsit timp de șase luni. Păstrarea
bunului, în acest caz, trebuie să fie realizată în conformitate cu regulile privitoare la depozitul necesar.
Dacă însă bunurile găsite sunt consumptibile sau perisabile, acestea urmează a fi vândute, iar pre țul
acestora urmând a fi transmis fie proprietarului, în cazul în care acesta a fost identificat, fie găsitorului în
cazul în care proprietarul nu a fost găsit și au fost respectate prevederile art. 325 Codul Civil al Republicii
Moldova.
Dacă în urma ac țiunilor î ntreprinse de către organele publice locale [7]. sau organele de poli ție nu
a fost identificat proprietarul bunului găsit și dacă din momentul afi șării avizului a expirat termenul de
șase luni de zile, atunci bunul găsit urmează a fi transmis găsitorului, î n baza unui proces -verbal. Procesul –
verbal în baza căruia bunul găsit a fost transmis către găsitor, are valoarea titlului de proprietate, acesta
putând fi opus atât ter ților cât și fostului proprietar al bunului [82].
În cazul în care găsitorul renun ță la drepturile sale, bunul găsit trece în proprietatea statului.
Dacă, în termen de 6 luni, proprietarul bunului găsit a fost identificat, acesta urmează să
compenseze cheltuielile suportate de către găsitor, în legătură cu păstrarea bunului. De asemenea,
găsitorului i se cuvine o recompensă de 10% din pre țul respectiv.
Ce se întâmplă însă cu fostul proprietar al bunului mobil, care și-a pierdut proprietatea în favoarea
posesorului de bună credin ță? Va rămâne el păgubit din moment ce ac țiunea în revendicare a b unului este
paralizată de către posesorul de bună credin ță? Evident că o astfel de solu ție nu poate fi acceptată. De
aceea, proprietarul ini țial are la dispozi ție o ac țiune în despăgubire împotriva detentorului precar. Apoi,
proprietarul poate recurge și la ajutorul organelor de ocrotire a normelor de drept de resort.

Regulile de revendicare a bunurilor proprietate publică diferă în dependen ță de apartenen ța
acestora domeniului public sau domeniului privat.

41
Constitu ția Republicii Moldova prevede în alin.1, art.9, că proprietatea este publică și privată. În
continuare alin.3, art.127, consacră: „Proprietatea publică apar ține statului sau unită ților administrativ –
teritoriale”. [6]
Dar, a șa cum am men ționat, bunurile proprietate publică apar țin fie domeniului public, fie
domeniului privat al statului.
Din categoria domeniului public fac parte doar acele bunuri care prin lege sau în modul stabilit de
lege sunt trecute în categoria bunurilor domeniului public.
În conformitate cu art. 296 alin. (4), Cod Civil al R epublicii Moldova, bunurile domeniului public
au următoarele caractere:
– inalienabile
– insesizabile
– imprescriptibile [7]
Prin caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică se în țelege că bunurile care fac
obiectul sau sunt scoase din circuitul c ivil, ele nu pot fi înstrăinate pe cale involuntară, prin acte juridice
civile, și nici pe cale for țată prin expropriere.
Actele juridice care s -ar încheia cu încălcarea caracterului inalienabil al dreptului de proprietate
publică sunt lovite de nulitate a bsolută.
Imprescriptibilitatea bunurilor din domeniul public presupune că acestea nu pot fi dobândite prin
uzucapiune. Acest caracter mai presupune și imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv. Astfel, ac țiunea în
revendicare a bunurilor din domeniul publ ic poate fi introdusă oricând și, prin urmare, dreptul la ac țiune
în sens material nu se stinge, indiferent cât timp nu a fost exercitat.
Fiind inalienabile, bunurile aflate în domeniul public al statului sau unită ților administrativ –
teritoriale sunt inse sizabile [14], în sensul că persoanele care le posedă pe temeiul dreptului real de
administrare ori cu orice alt titlu.
Toate bunurile proprietate publică care nu sunt incluse prin lege în categoria bunurilor domeniului
public fac parte din categoria bunur ilor domeniului privat al statului.
Bunurile domeniului privat al statului au acela și regim juridic cu bunurile aflate în proprietate
privată.
Prin urmare, regulile de revendicare a bunurilor domeniului privat al statului sunt similare celor
aplicate la r evendicarea bunurilor proprietate privată.
Așadar, bunurile proprietate publică sunt supuse reglementărilor generale de revendicare, cu
excep ția cazurilor în care acestea sunt incluse în categoria bunurilor din domeniul public al statului.
Acestea din urmă , după cum am men ționat, sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
Ca urmare a admiterii ac țiunii în revendicare, instan ța recunoa ște existen ța dreptului de proprietate
al reclamantului împotriva voin ței și sus ținerilor pârâtului. Totodată, pe c ale de consecin ță pârâtul este

42
obligat să restituie bunul adevăratului proprietar și să ob țină de la orice faptă prin care ar aduce atingerea
exerci țiului normal și deplin al dreptului de proprietate.
Bunul se restituie în natură și liber de sarcinile cons tituite de pârât în favoarea unor ter țe persoane.
Dacă bunul X nu poate fi restituit în natură, pârâtul este obligat să -i plătească reclamantului un echivalent
bănesc [7].
Dacă bunul revendicat a produs fructe, atunci soarta acestora diferă după cum posesor ul a fost de
bună sau de rea -credin ță.
Astfel, posesorul de rea -credin ță, urmează să predea proprietarului atât bunul cât și fructele
obținute. Mai mult chiar, proprietarul este în drept să ceară posesorului de rea -credin ță nu doar fructele
obținute, dar și pe cele ce putea să le ob țină dacă ar fi folosit bunul judiciar.
La fel ca în cazul bunului, fructele acestuia se restituie în natură. Dacă, însă, restituirea în natură
a acestora este imposibilă, posesorul este ținut să constituie echivalentul bănesc al fructelor.
La rândul său, posesorul de rea -credin ță este în drept să ceară compensarea cheltuielilor care duc
la îmbogă țirea proprietarului.
În cazul posesiei de bună -credin ță, posesorul are dreptul să păstreze fructele bunului în proprietatea
sa. Bun a credin ță încetează la data introducerii ac țiunii în revendicare de către proprietar.
Care este însă soarta îmbunătă țirilor și cheltuielilor suportate de posesorul de bună credin ță, pe
perioada posesiei.
Dacă, îmbunătă țirile pot fi separate fără a aduce prejudicii bunului, acestea rămân la posesor. Dacă,
însă îmbunătă țirile nu pot fi separate, proprietarul este ținut să compenseze cheltuielile suportate de
posesor în legătură cu îmbunătă țirile suportate de posesor în legătură cu îmbunătă țirile efectuate.
Posesorul de bună -credin ță, mai beneficiază de dreptul de a cere restituirea cheltuielilor necesare
și utile, suportate de pe parcursul posesiei.
Cheltuielile utile, sunt acelea care, de și, nu erau necesare, au avut ca efect sporul de valoare, sau
creșterea gradului de utilitate a bunului.
Cheltuielile utile, se restituie numai în limita sporului de valoare a bunului, stabilit în momentul
obligării la restituire.
În concluzie, posesorul de bună -credin ță are, în fa ța proprietarului, un drept de reten ție, în baza
căruia poate re ține bunul până în momentul în care proprietarul nu -i va restitui cheltuielile suportate pe
perioada posesiei [11].

43

3. ALTE MIJLOACE DE APĂRARE A DREPTURILOR
PATRIMONIALE

3.1. Acțiunea negatorie

Încălcarea dreptului de proprietate, po ate consta nu doar în deposedarea proprietarului de bun,
fiindcă drepturile unui proprietar pot fi încălcate chiar și atunci când aceasta, nefiind lipsit de
posesiune, întâmpină greută ți în ceea ce prive ște exercitarea celorlalte atribute ale proprietă ții sale.
Astfel, dacă dreptul proprietarului este încălcat în alt mod decât prin uzurpare sau privare
ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării, alin. 1, art. 376 Cod civil al
Republicii Moldova.
Mai mult chiar, el poate cer e despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
Așadar, în sensul Codului civil al Republicii Moldova, ac țiunea negatorie este ac țiunea prin
intermediul căreia proprietarul cere înlăturarea încălcărilor aduse dreptului său, încălcări care nu avut
drept efect dep osedarea de bun.
Pentru compara ție, doctrina civilă românească [49]. dă ac țiunii negatorii un sens mult mai larg.
Astfel, ac țiunea este acea ac țiunea reală prin care reclamantul cere instan ței de judecată să stabilească,
prin hotărârea ce o va pronun ța, ca pârâtul nu are un drept real -uzufruct , uz, abita ție, servitute sau
superficie asupra bunului aflat în proprietatea sa și să-l oblige, pe cale de consecin ță, să înceteze
exercitarea lui nelegitimă.
Noțiunea negatorie este ac țiunea reală, petitorie, imprescr iptibilă.
– Este o ac țiune reală deoarece se referă la un bun, și la posibilitatea proprietarului de o se
folosi de bunul său fără careva piedici din afara proprietă ții sale, ca urmare are ca efect apărarea
dreptul de proprietate asupra bunului său. Dre ptul de proprietate este un drept real, întrucât în temeiul
său titularul î și exercită atributele ce alcătuiesc con ținutul dreptului său .
– Este o ac țiune petitorie întrucât prin ea se pune în discu ție însu și dreptul de proprietate a
reclamantului. Aceast a înseamnă că reclamantul – într-o astfel de ac țiune – întotdeauna va trebui să
facă dovada dreptului său de proprietate. Apoi , acțiunea negatorie trebuie intentată de proprietarul
exclusiv al bunului și nu de un proprietar aflat în indiviziune, aceasta di n urmă nu are calitate
procesuală activă.

44
Prin urmare, calitatea de a intenta ac țiunea negatorie o are numai proprietarul care a fost lipsit
de posibilitatea de a poseda bunului său, care este îngrădit de ter țele persoane . Subiectul activ al
acțiunii negat orii nu poate fi decât titularul dreptului de proprietate încălcat.
– Acțiunea în revendicare este, în principiu , imprescriptibilă sub aspect extinctiv . Aceasta
înseamnă că oricât timp nu ar fi exercitată această ac țiune nu se stinge decât odată cu stinger ea
dreptului de proprietate. Stingerea dreptului de proprietate are loc – cu toate acestea – în cazul în care
altă persoană a dobândit bunul, după caz, prin uzucapiune sau prin posesie de bună -credin ță[82].
Pârâtul nu poate avea calitate pasivă de a sta în proces decât în cazul în care el este posesorul
bunului ce alcătuie ște obiectul ac țiunii în revendicare.
În cazul în care pârâtul pretinde că de ține lucrul revendicat cu titlu precar și notifică
reclamantului numele și domiciliul persoanei pentru care pos edă, reclamantul poate cere introducerea
în proces a persoanei indicate de pârât. În acest caz, pârâtul poate cere scoaterea sa din proces, cerere
a cărei solu ționare este lăsată la aprecierea instan ței.
Lipsa calită ții active sau a celei pasive, sau în un ele cazuri și a uneia și a celeilalte, concomitent,
face ca ac țiunea în revendicare să fie respinsă ca inadmisibilă sau ca lipsită de interes.

Sediul legal al institu ției juridice a ac țiunii negatorii este art. 376, Cod civil al Republicii
Moldova. În con formitate cu alin. (1) al articolului în cauză, dacă dreptul de proprietate este încălcat
în alt mod decât prin uzurpare sau privare ilicită de posesiune proprietarul poate cere autorului
încetarea încălcării [85]. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pe ntru prejudiciul cauzat. Pot fi
solicitate despăgubiri și în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerin țe
este imposibilă.
Considerăm că, solicitarea despăgubirilor este doar o consecin ță firească a cererii de înlăturare
a încălcărilor (a ac țiunii negatorii). Din punctul nostru de vedere, solicitarea de despăgubiri nu poate
fi încadrată în no țiunea ac țiunii negatorii, pentru că astfel am risca, pe de o parte să recunoa ștem, că
orice solicitare a despăgubirilor este o ac țiune negatorie, iar pe de altă parte ar trebui să punem semnul
de egalitate între solicitarea despăgubirilor și solicitarea cu privire la încălcările dreptului de
proprietate.
Trebuie de men ționat, de asemenea, că o ac țiunea negatorie nu va putea fi înaintată a tunci
când împiedicarea exercitării dreptului de proprietate se încadrează în limitele legale. Astfel, nu se va
considera încălcare a dreptului de proprietate, exercitarea în limitele legale a dreptului de vecinătate.
Nu se va putea înainta ac țiune negator ie nici când dreptul de proprietate este grevat de alte
drepturi reale sau crean ță, (spre ex., proprietarul încheind un contract de arendă nu poate pretinde că
poate să -și folosească bunul la fel cum a făcut -o până la încheierea contractului) [73].

45
Așadar, acțiunea negatorie nu poate fi înaintată atunci când împiedicarea dreptului de
proprietate are o bază legală și nici atunci când între proprietarul bunului și terț există un raport
obliga țional.
La fel ca ac țiunea în revendicare, ac țiunea negatorie este o acțiune reală, petitorie și
imprescriptibilă , doar că spre deosebire de ac țiunea în revendicare, ac țiunea negatorie are ca scop
înlăturarea încălcărilor altele decât cele de repunere în posesie. De asemenea, în cazul ac țiunii petitorii
nu este pusă proble ma recunoa șterii dreptului de proprietate.
Deși art.376 Codul Civil al Republicii Moldova, lasă să se în țeleagă că doar un proprietar
poate înainta ac țiune negatorie, considerăm că reclamantul nu este obligat să -și dovedească dreptul
de proprietate asupra bunului atâta timp cât simpla posesie a bunului creează în favoare posesorului
o prezum ție de proprietate.
Așadar, ar fi corect să spunem că reclamant în ac țiunea negatorie este posesorul bunului,
indiferent dacă acesta are un drept real sau doar unul pres upus asupra bunului.
Scopul ac țiunii în revendicare, este înlăturarea piedicilor puse proprietarului în folosin ța și
dispozi ția bunului. De obicei, aceste piedici trebuie să existe la momentul înaintării ac țiunii. Totu și,
dacă există temei de a presupune c ă se vor face încălcări ulterioare, proprietarul poate intenta o ac țiune
negatorie, alin. (2) art. 376 Cod civil al Republicii Moldova. Trebuie de men ționat că aceste
presupuneri trebuie să se bazeze pe date reale, încălcările ce urmează a se produce – iminente și lipsite
de o bază legală [7]. Presupunerile neîntemeiate nu pot fi admise pentru că în acest caz ac țiunea ar fi
lipsită de obiect.
Așadar, pentru a înainta o ac țiunea negatorie, trebuie întrunite următoarele condi ții:
1. Cel ce înaintează ac țiunea să posede bunul.
2. Să existe piedici în ceea ce prive ște exercitarea atributelor de folosin ță și
dispozi ție.
3. Piedicile trebuie să decurgă din ac țiuni ilegale.
În anumite cazuri, a șa cum am men ționat, piedicile pot să nu existe la înaintarea ac țiunii, dar
să se poată produce, în baza unor presupuneri întemeiate, pe viitor. Ac țiunea negatorie î și găse ște
reglementare expresă și separată, în capitolul apărării dreptului de proprietate în codul nostru civil.
Acest fapt se datorează importan ței pe care o reprezint ă această institu ție în solu ționarea litigiilor
apărute în legătură cu piedicile puse de către ter țele persoane proprietarului bunului, fiindcă el nu este
lipsit de proprietate sa, dar nici nu o poate folosi în regim normal.

46
3.2. Apărarea drepturilor patrimo niale în dreptul penal și contraven țional

Este de men ționat faptul că pe lângă apărarea drepturilor patrimoniale prin prisma legisla ției
civile, desigur considerăm cea mai importantă formă de apărare a drepturilor patrimoniale, mai există
și alte ramuri de drept care înglobează prevederi privind apărarea drepturilor patrimoniale.
Astfel, am stabilit că în afara dreptului civil, dreptul penal și contraven țional sunt pârghii
foarte importante în vederea apărării drepturilor patrimoniale.
Ce ține de dreptul penal considerăm strict necesar descrierea trăsăturilor esen țiale în vederea
delimitării răspunderii pentru încălcarea drepturilor patrimoniale în domeniul penal de răspunderea
în materie civilă, prin urmare avem de men ționat următoarele.
Răspunderea penal ă poate fi angajată doar prin fapte ilicite declarate prin lege infrac țiuni,
adică fapte care prezintă o anumită doză de pericol social.
Temeiul obiectiv al răspunderii juridice penale este conduita ilicită definită prin lege ca
infrac țiune.
Acțiunea penal ă se promovează din oficiu și nu poate fi stinsă, de regulă, prin conven ția
părților, ceea ce înseamnă că sustragerea de la răspunderea penală se realizează nu din ini țiativa
părților ci din ini țiativa autorită ților publice, astfel ca satisfacerea interese lor victimei prejudiciate nu –
l absolvi pe infractor de pedeapsa prevăzuta de lege.
Sanc țiunea penală are ca obiectiv fundamental preven ția – arest – generală și specială, asigurată
prin lege care reglementează cazurile și condi țiile de aplicare a pedepsei și stabile ște modalită țile și
posibilită țile de individualizare a pedepsei.
Pentru a interveni răspunderea penală, este suficientă încălcarea normelor de drept obiectiv în
condi țiile în care legea stabile ște consecin țele, nefiind necesar ca prin fapta infr acțională să se violeze
concomitent și un drept subiectiv al unei persoane.
Răspunderea penală se întemeiază totdeauna pe vinovă ția autorului faptei ilicite, ceea ce
înseamnă că are un caracter subiectiv. În consecin ță, nu este suficient să se fi produs o faptă în mod
obiectiv, ci fapta trebuie să fi fost săvâr șită cu vinovăție , iar vinovă ția constituie criteriul principal de
stabilire și individualizare a pedepsei.
Răspunderea penală este personală și limitată în sensul că vizează numai persoana autorului
infrac țiunii și se referă în exclusivitate la fapta comisă. Numai autorul infrac țiunii va putea fi obligat
să suporte pedeapsa și să o execute, legea neadmi țând substituirea celui condamnat în executarea
pedepsei cu o altă persoana. De aceea, moartea incul patului împiedică continuarea procesului penal
si moartea condamnatului întrerupe executarea pedepsei.

47
În cazul răspunderii penale, este prezentă prezum ția de nevinovă ție a inculpatului ca
prezum ție relativă care poate fi răsturnată de către acuzare prin p roba contrară.
Astfel, drept infrac țiuni contra drepturilor patrimoniale sunt infrac țiunile descrise în capitolul
VI a Codului Penal al RM, dar și altele cum ar fi articolul 1851. Încălcarea dreptului de autor și a
drepturilor conexe .
În opinia autorilor S . Brânză și V. Stati fapta de încălcare a dreptului de autor și a drepturilor
conexe este prevăzută prin intermediul a cinci variante -tip și una agravantă, fiind evaluate, în acest
sens, diferite categorii de rela ții sociale în calitate de obiect al infrac țiunii. În această ordine de idei,
în cazul art. 1851 alin.1 -5 Codului Penal al RM se indică în calitate de obiect juridic special ansamblul
de rela ții sociale referitoare la realizarea, în conformitate cu art. 33 al Constitu ției, a dreptului la
libertatea creației. Autorii ru și М. П. Журавлев, С. И. Никулин consideră că obiectul juridic al
infrac țiunii de încălcare a dreptului de autor sau a drepturilor conexe este constituit din totalitatea de
relații sociale care apar în legătură cu crearea și folosirea operelor științifice, literare și de cultură, a
fonogramelor, interpretărilor, regizărilor, transmisiunilor prin efir ori cablu etc.
C. Romi țan men ționează că subiect activ al infrac țiunii de încălcare a dreptului de autor și a
drepturilor conexe poate fi orice persoană fizică sau persoană juridică care îndepline ște condi țiile
prevăzute de lege pentru a răspunde penal, iar participa ția penală în cazul acestei infrac țiuni poate să
se manifeste sub toate formele sale: coautorat, organiza re, instigare sau com plicitate.
C. R. Romi țan men ționează că subiectul pasiv al infrac țiunii este titularul dreptului de autor
sau titularul drepturilor conexe dreptului de autor. Victimă a infrac țiunii prevăzute la art. 1851 alin.
1-5 Codului Penal al RM este titularul dreptu lui de autor și/sau al drepturilor conexe, adică autorul
sau interpretul, sau o persoană fizică, alta decât autorul sau interpretul, sau o persoană juridică
investită cu drepturi patrimoniale.
Elementul material al infrac țiunii prevăzute de art. 1851 alin. 1 Codului Penal al RM prin
conținutul art. 1851 alin. 1 Codului Penal al RM se include în ac țiune un element material în forma
încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe, materializat normative prin mai multe forme.
Susținem pe deplin con ținutul afirma țiilor autorului M. Spatari, precum că acest semn indică mai mult
asupra obiectului de atentare al infrac țiunii, oferind un sens comprimat modalită ților normative
prevăzute de dispozi ția art. 1851 alin. 1 lit. a -g Codului Penal al RM.
Potrivit opi niei autorilor S. Brânză și V. Stati art. 1851 a Codului Penal al RM se caracterizează
prin inten ție directă. Motivele de cele mai multe ori constau în interesul material. În opinia autorului
rus А. И. Рарог latura subiectivă a infrac țiunii de încălcare a dreptului de autor și a drepturilor conexe
se manifestă prin vinovă ție inten ționată în forma inten ție directă ori indirectă.

48
La fel ca și în cazul răspunderii penale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale considerăm
oportun și la locul potrivit disti ngerea trăsăturilor esen țiale ale răspunderii contravenționale în vedere
perceperii corecte, dar și distingerii acestei răspunderi de răspunderea civilă și în materia penală,
astfel avem de men ționat următoarele.
În literatura de specialitate nu există o o pinie unică în ceea ce prive ște existen ța răspunderii
contraven ționale ca modalitate a răspunderii juridice (precum și a dreptului contraven țional ca ramură
de sine stătătoare a dreptului) și defini ția ei.
Ca institu ție juridi că fundamentală a dreptului contraven țional, răspunderea contraven țională
cuprinde un ansamblu de norme juridice care reglementează implementarea dreptului contraven țional
prin constrângere .
Din această defini ție reiese că aplicarea răspunderii contraven ționale va fi considerată legitimă
numai atunci când vor fi respectate integral următoarele condi ții:
1. Existen ța con ținutului juridic al contraven ției (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura
subiectivă).
2. Examinarea cazului și emiterea deciziei pr ivind aplicarea sanc țiunii contraven ționale de
către organul (persoanele cu func ții de răspundere) împuternicit (art. 393 din Codul Contraven țional
al R.M.).
3. Aplicarea doar a pedepselor contraven ționale prevăzute de lege (art. 32 din Codul
Contraven țional al R.M. ).
4. Respectarea termenelor de aplicare a sanc țiunilor contr aven ționale (art. 30 din Codul
Contraven țional al R.M. ).
5. Aplicarea pedepsei numai în limitele sanc țiunii prevăzute de norma materială încălcată
(contraven ției comise).
6. Respectarea regulilor de aplicare a sanc țiunilor contraven ționale sta bilite de lege (art. 33 –
46 din Codul Contraven țional al R.M.).
Codul contraven țional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, în capitolul VIII,
reglementează contraven ții ce atentează la drept urile reale.
Considerăm că legiuitorul incorect a denumit acest capitol, dat fiind faptul că în art. 92 -108
sânt prevăzute mai multe categorii de contraven ții, inclusiv încălcarea dreptului de autor și a
drepturilor conexe, utilizarea ilegală a denumirii d e origine produsului și a indica ției geografice etc.
care nu fac parte din categoria drepturilor reale.
Pe lângă prevederile capitolului VIII a Codului Contraven țional al RM, considerăm necesar
de a eviden ția și alte sanc țiuni cu privir e la patrimoniu și anume art. 254 și art. 326 a Codului
Contraven țional al RM. [8]

49
3.3. Apărarea drepturilor patrimoniale prin prisma legisla ției CEDO

În ultimul deceniu, Republica Moldova a avut multe condamnări la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în toate domeniile civil, penal. În ultima perioadă de timp sa mărit numărul
condamnărilor în domeniul dreptului civil, acest fapt se datorează faptului dezvoltării economice cu
întârziere a statului nostru și a privatizării în condi ții dubioase a bunurilor care se aflau în propri etatea
statului.
De men ționat este faptul că condamnarea Republicii Moldova de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în legătură cu apărarea dreptului de proprietate, aceste cauze sunt: IPTEH S.A. și
alții c. Moldovei și cauza DACIA SRL c. Moldovei, anume aceste două cauze de condamnare a
Republicii Moldova au fost cele mai sonore și au adus un prejudiciu considerabil bugetului țării
noastre.
În urma unui studiu intens și a unei analize profunde a conven ției CEDO, ține să scoatem în
eviden ță faptul că legiuitorul, autorul instituie mai multe limitări posibilită ții statului de a lipsi de
proprietate proprietarul (posesorul), or, de a împiedica folosirea proprietă ții. Limitările men ționate le
regăsim în art. 1 al Protocolului nr. 1 al Conven ției CEDO, as tfel, în conformitate cu prevederile în
art.1 al Protocolului nr.1 la Conven ție CEDO:
(1) „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu
poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condi țiile prevăzute de
lege și de principiile generale ale dreptului interna țional.”

Prin urmare comentând cele men ționate mai sus, desprindem faptul că prevederile articolului
nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legi, pe care acestea le co nsideră necesare pentru o
bună administrare, reglementarea folosin ței bunurilor conform interesului general sau pentru a
asigura plata impozitelor ori a altor contribu ții, sau a amenzilor”. Această normă folose ște termenul
de „bun” pentru a caracteriza ele mentele care fac parte din proprietate.
Termenul „bun” are un sens unic și de sine stătător și desemnează atât dreptul de proprietate
în sens clasic, cât și multitudinea libertă ților și intereselor patrimoniale, ca de exemplu cum ar fi
dreptul de a scoate foloase dintr -un teren străin folosit fără dispută o perioadă lungă de timp ( Matos
e Silva ș.a. vs. Portugalia , 16.09.1996), chiar dacă cu privire la acest drept nu există un titlu înregistrat,
iar posesia este de facto exercitată ( Holy Monasteries vs. Gr ecia, 09.12.1994); dreptul de a succeda
(Inze vs. Austria , 28.10.1987); un interes de a avea în proprietate o operă de artă ( Beyeler vs. Italia ,
05.01.2000); o licen ță fără termen de a exercita o activitate economică ( Bimer S.A. vs. Moldova ,
10.07.2007); c lientela pierdută ca urmare a lipsirii de dreptul de a exercita o activitate economică

50
(Van Marle vs. Olanda , 26.06.1986); datoriile și preten țiile suficient de certe ( Stran Greek Refineries
vs. Grecia , 09.12.1994); a șteptările legitime de a ob ține un drep t patrimonial Stretch vs. Reg atul Unit,
24.06.2003); o hotărâ re judecătorească definitivă (Brumărescu vs. România, 28.10.1999); ac țiunile
într-o societate comercială (Olczar vs. Polonia, 07.11.2002), fie diminuarea valorii cotei într -o
societate comercială (Sovrtansavto Holding vs. Ucraina, 25.07.2002). [102]
În acest sens, ca concluzie, reiterăm, ca nu doar dreptul de proprietate absolut poate fi obiect
al unei ac țiuni în vederea apărării drepturilor sale patrimoniale în virtutea legisla ției CEDO, dar și
încălcarea drepturilor unei persoane la posibila acceptare a succesiunii, la constituirea unui drept de
proprietate pe viitor, la încălcările ce duc limitări asupra posibilită ții de a realiza ac țiuni ce pe viitor
vor produce fructe, venituri sau alte dreptu ri de proprietate, or, drepturi patrimoniale în ansamblu.
Astfel nimeni nu poate fi limitat în drepturile sale, ac țiunile legitime și/sau aspira ții de a primi sau
realiza careva drepturi patrimoniale, în vederea sporirii patrimoniului personal.
Uneori este greu de a face o distinc ție clară între lipsirea de facto de proprietate și
„reglementarea folosin ței bunurilor”, când lipsirea de proprietate de iure nu era loc. Aceasta este o
chestiune de intensitate a limitării dreptului de proprietate și urmează a fi decisă conform tuturor
rigorilor și în conformitate cu prevederile conven ției de înalta Curte.
În urma studiului realizat a practicii CEDO, putem identifica un exemplu pentru a clarifica
unele lucruri, de exemplu, construirea unei case pe terenul persoane i, în cazul în care reclamantul nu
a avea acces pe terenul său, nu îl putea vinde și nici obliga pe ter ț sau pârât să-l cumpere, reprezintă
în sine o expropriere de facto . Pentru că ac țiunile persoanei de rea credin ță, care cu inten ție vădită a
efectuat lu crările de construc ție cu scopul edificării unei case pe terenul ce nu -i apar ține, avea drept
scop limitarea proprietarul în folosin ță, posesie și dispozi ție asupra bunului său, aflat în proprietate,
lăsând persoana în disperare profundă și practic fără oa recare drept asupra bunului ce îi apar ține.
Datorită modalită ții de expropriere și efectelor ei, ea a fost contrară art. 1 prot.1. Sintagma de
„utilitate publică” urmează a fi interpretată extensiv, deci nu poate și nici nu trebuia să fie a șa acțiuni
care ar limita proprietarul în exercitarea dreptului său de proprietate, statul urmă să garanteze
posibilitatea apărării drepturilor și intereselor reclamantului, ceea ce nu a fost realizat, ca efect direct
statul urmează a fi condamnat de Curte, pentru nerespe ctarea drepturilor conferite de legisla ția
Uniunii Europene și anume dreptului de proprietate art. 1 al Protocolului 1 a Conven ției.
Curtea acceptă că orice măsură întreprinsă în acest sens de legislativ serve ște unei clauze de
utilitate publică, numai dac ă măsura nu este „evident fără o justificare rezonabilă”.
Propor ționalitatea ac țiunilor statului cu necesită țile sociale/utilitatea publică se cere în primul
rând existen ța unor proceduri care ar acorda reclamantului garan ții împotriva ingerin țelor

51
disprop orționale, mai ales când compensa ții sânt disponibile și urmează a fi achitate proprietarului cu
titlul de prejudiciu pentru lipsirea de dreptul de proprietate .
Principiile generale ale dreptului interna țional sânt relevante în acest sens doar pentru a
determina situa ția proprietă ții străinilor și nu pentru limita drepturilor propriilor cetă țeni, de obicei în
cazul unor astfel de litigii, Curtea decide dacă propor ționalitatea a fost respectată în baza mărimii
compensa ției acordate și a intereselor implicate .
În temeiul art.1 prot.1 nu există un drept la compensare integrală, deoarece în dependen ță de
nivelul statului și nivelul dezvoltării economice precum și în corela ție cu al ți factori juridici și
economici este posibilitatea compensa ției în volum mai mic decât valoarea de pia ță a bunului. Totu și,
orice diminuare a fie chiar excluderea ei ar trebui justificată.
Concluzionând putem men ționa că legisla ția CEDO este o pârghie foarte importantă în
vederea garantării drepturilor patrimoniale, drepturilor de prop rietate a persoanelor care au fost pe
nedrept, ilegal și neîntemeiat expropria ți de bunurile sale sau în cazul încălcării drepturilor
fundamental la proprietate și/sau altor drepturi patrimoniale. În final a fost propus descrierea unui
astfel de litigiu în capitolul 4 a prezentei teze, unde urmează a fi descris un litigiu cu privire apărarea
drepturilor patrimoniale.

52
4. Aspecte Practice

4.1. Spe ță
La 04.08.2006 Mihail Veveri ță de comun cu fosta sa so ție Parascovia Veveri ță (decedată) și
Claudia Grosu și Cristina Lupa șcu au încheiat un șir de contracte de dona ție, obiect a căror au
constituit un și de bunuri imobile (construc ții și terenuri).
Între timp so ția Parascovia Veveri ță a decedat.
La 05.08.2008 Veveri ță a depus o cerere de chemare în judecată cătr e Claudia Grosu și
Cristina Lupa șcu prin care a solicitat rezolu țiunea contractelor de dona ție din 04.08.2006, motivând –
și acțiunea pe faptul că Claudia Grosu i -ar fi promis la încheierea contractelor de dona ție între ținerea,
fapt care nu a fost inclus în contract.
Prin hotărârea judecătoriei Orhei din 28.09.2010 a fost admisă par țial cererea de chemare în
judecată a lui Mihail Veveri ță.
Prin decizia Cur ții de Apel Chi șinău din 01.02.2011 a fost admis apelul declarat de Claudia
Grosu și Cristina Grosu, casa tă hotărârea judecătoriei Orhei din 28.09.2010 și adoptată o nouă
hotărâre prin care a fost admisă par țial cererea lui M. Veveri ță privind rezolu țiunea contractelor de
dona ție cu rezolu țiunea par țială a contractelor de dona ție asupra bunurilor și terenuril or care au
aparținut so ților M. Veveri ță și P. Veveri ță în devălmă șie.
Prin Decizia Cur ții Supreme de Justi ție a RM din 02.11.2011 au fost admise recursurile
declarate de Mihail Veveri ța, Claudia Grosu și Cristina Grosu, casată decizia Cur ții de Apel Chi șinău
din 01.02.2011 și hotărârea judecătoriei Orhei din 28.09.2010 cu restituirea pricinii spre rejudecare
la judecătoria Orhei.
La 09.02.2012 Reclamantul/Intimat Mihail Veveri ță și-a modificat preten țiile în raport cu
Pârâții/Recuren ți Claudia Grosu și Cristina Lupa șcu, solicitând desfacerea contractelor de dona ției,
invocând ca temei de drept în suportul ac țiunii sale prevederile art. 221, 827, 828 și 836 a CC al RM.
Prin hotărârea judecătoriei r -lui Orhei din 01.11.2013 a fost dispusă admiterea par țială a
cererii de chemare în judecată depuse de Mihail Veveri ță, fiind rezolu ționat contractul de dona ție a
casei de locuit cu anexe și teren aferent din satul Piatra, r -ul Orhei cu număr 6083 autentificat de
notarul Iulia Lencu ța încheiat la 04.08.2006 între do natorii Veveri ță Mihail și Veveri ță Parascovia și
donatarii Grosu Claudia și Grosu Cristina, rezolu ționate contractul de dona ție nr. 6087 din 04.08.2006
încheiat între donatorul Mihail Veveri ță și Grosu Claudia, contractul de dona ție nr. 6096 din
04.08.200 6 încheiat între donatorul Mihail Veveri ță și Grosu Claudia, fiind respinsă preten ția de
rezolu țiune a contractului de dona ție din 04.08.2006 încheiat între donatorul Parascovia Veveri ță și

53
Grosu Claudia, respinsă cererea reconven țională depusă de Grosu Cl audia și Lupa șcu Cristina către
Raisa Stăvilă cu privire la evacuare.
Prin Decizia Cur ți de Apel Chi șinău din 18.12.2014 cererile de apel declarate de Claudia
Grosu, Cristina Lupa șcu, notarul Iulia Lencu ța, au fost respinse, men ținută hotărârea judecătorie i r-
lui Orhei din 01.11.2013.
La 16.01.2015 Claudia Grosu, Cristina Lupa șcu, notarul Iulia Lencu ța, au depus cerere de
recurs în contradictoriu cu Decizia Cur ți de Apel Chi șinău din 18.12.2014 și hotărârea judecătoriei r –
lui Orhei din 01.11.2013, emise în pricină, solicitând casarea integrală a acestora.
În motivarea cererii sale de recurs C. Grosu și C. Lupa șcu au invocat mai multe încălcări,
omisiuni și aplicarea incorectă a normelor de drept la emiterea hotărîrii judecătoriei Orhei din
01.11.2013 și a De ciziei Cur ții de Apel Chi șinău din 18.12.2014.
Până la pronun țarea încheierii Cur ții Supreme de Justi ție a RM din 25.03.2015, Reclaman ții
au întocmit și prezentat în scris, cereri distincte cu cerin țe distincte, de care au solicitat a se ține cont
la exami narea cererii sale de recurs, au fost în a șteptarea unei decizii motivate prin care argumentele
sale să fie admise sau respinse, motivat.
În motivarea cererii sale de recurs, Reclaman ții, au formulat în scris, în mod expres mai multe
obiec ții ce se referă la lipsa de temei pe fond a preten țiilor lui M. Veveri ță, lipsa de probe în sus ținerea
preten țiilor, circumstan ța îmbogă țirii fără justă cauză a lui M. Veveri ță, tardivitatea cererii, ne
susținerea unor din preten țiile formulate, concluziile contradictorii hotărîrii instan ței de fond, implicit
circumstan ța înaintării și neexaminării cererii de recuz în instan ța de fond, constituirea ilegală a
completului instan ței de apel, circumstan ța aplicării eronate a practicii de aplicare a dreptului în
pricini similar e, circumstan ța faptului că decizia instan ței de apel este motivată insuficient,
circumstan ța faptului anexării de partea adversă a unor înscrisuri care nu corespund cerin țelor de
admisibilitate.
În motivarea cererii sale de recurs, Reclaman ții, pe lângă argumentele și considera țiile sale în
raport cu netemeinicia și ilegalitatea hotărîrii judecătoriei Orhei din 01.11.2013 și a Deciziei Cur ții
de Apel Chi șinău din 18.12.2014, au invocat expres și practica judecătorească de aplicare a dreptului
de Curtea Sup remă de Justi ție a RM, în circumstan țe similare, la care s -au referit Reclaman ții.
La 19.03.2015 C. Grosu prin reprezentantul său au înaintat Cur ții Supreme de Justi ție a RM
un demers de încetare în parte a procesului.
Curtea Supremă de Justi ție a RM, a lă sat fără examinare demersul reprezentantului C. Grosu
din 19.03.2015.
Conform art. 6 CEDO, prevederilor dreptului intern, instan ța de recurs, a fost obligată să se
pronun țe asupra tuturor obiec țiilor, argumentelor și altor cereri formulate de C. Grosu și C. Lupa șcu.

54
Contrat însă acestor obliga ții, din tot cumulul de obiec ții, argumente și alte cereri formulate
de C. Grosu și C. Lupa șcu, instan ța de recurs, a selectat doar unele, nici măcar nu le -a indicat în partea
de descriere a încheierii că astfel de obi ecții, argumente și alte cereri au formulate, doar unele din
acele obiec ții, argumente și alte cereri formulate, selectiv, au fost descrise în con ținutul încheierii sale
de inadmisibilitate, formal și selectiv, respinse.
Prin încheierea Cur ții Supreme de J ustiție a RM din 25.03.2015 recursul declarat de C. Grosu
și C. Lupa șcu, au fost respinse, men ținută Decizia Cur ții de Apel Chi șinău din 18.12.2014 și hotărârea
judecătoriei Orhei din 01.11.2013, emise în pricină.
În motivarea încheierii Cur ții Supreme de Justiție a RM din 25.03.2015, nu este expus nici un
argument din care considerente, tot Curtea Supremă de Justi ție a RM nu a ținut cont de propria
practică de aplicare a dreptului, în circumstan țe similare, la care s -au referit Reclaman ții, expres
indicate .
Încheierea Cur ții Supreme de Justi ție a RM din 25.03.2015, este de drept, irevocabilă de la
pronun țare.

55
4.2. Descrierea litigiului

Cererea de chemare în judecată:

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
(privind desfacerea contractelor de dona ției)

În fapt, la 04.08.2006, Reclamantul Mihail Veveri ță de comun cu fosta sa so ție Parascovia
Veveri ță (decedată) și Claudia Grosu și Cristina Lupa șcu au încheiat u n șir de contracte de dona ție,
obiect a căror au constituit un și de bunuri imobile (construc ții și terenuri).
La 11.11.2006 so ția Reclamantului , Parascovia Veveri ță a decedat, fapt confirmat prin
certificatul de deces nr. 12035666 din 11.11.2006 (anexa nr . 4 la prezenta cerere).
În momentul încheierii contractului de dona ție din 04.08.2006, fiica mea Claudia Grosu și
nepoata Cristina (Grosu) Lupa șcu au promis că mă vor între ține până la momentul decesului, vor
ajuta în gospodărie și vor efectua toate cele necesare în schimbul transmiterii dreptului de proprietate
asupra bunurilor ce îmi apar țin.
Având încredere în fiică și nepoată, la acel moment încrederea nefiind atinsă, eu împreună cu
soția mea am solicitat notarului public Iulia Lencu ță întocmirea contr actelor de dona ție în vederea
transmiterii unor bunuri imobile în proprietatea Pârâților.
În scurt timp după transmiterea bunurilor ce îmi apar țineau către Pârâți, soția mea a decedat,
iar Pârâții nu au întreprins careva măsuri în vederea asigurării cheltu ielilor funerare precum și alte
cheltuieli legate de ritualurile necesare, corespunzător. Judecătoria r -lui Orhei

Reclamant: Mihail VEVERI ȚA, domiciliat:
r-l Orhei, satul Piatra.
Tel. 023566233, 069875698

Pârâ ți: Cristina GROSU (LUPA ȘCU), domiciliată:
r-l Orhei, or. Orhei, str. 1 mai nr. 57, ap. 42.
Tel. 023522233, 069232323

Claudia GROSU, domiciliată:
r-l Orhei, or. Orhei, str. 1 mai nr. 57, ap. 42.
Tel. 023522233 , 069232323

56
Totodată țin să scot în eviden ță faptul că Claudia Grosu și Cristina Lupa șcu după decesul
soției mele, îndeob ște au pierdut drumul spre gospodăria mea, dar și nu mai au grijă de mine, nu -mi
asigură simplu alimentarea necesară, men ționez că sunt pensionar, nu pot lucra, unica mea ocupa ție
este gospodăria.
Menționez onorată instan ță că timp de șase luni nici una din Pârâți nu au manifestat voin ța de
a mă vizita și/sau aj uta cu ceva, la nenumărate apeluri către ele aceste persoane îmi comunică că nu
au când și vor intra curând .
Onorată instan ță vă comunic că situa ția mea financiară este una precară, deoarece nu pot să –
mi asigur un trai decent și simplele necesită ți pentru întreținerea vie ții îmi sunt povară, pensia mea
este de 897,36 lei, ceea ce duce la imposibilitate de a între ține gospodăria dar și pe mine însu și.
În conformitate cu prevederile art. 221 a Codului Civil al RM:
(1) Actul juridic încheiat fără inten ția de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este
nul.
(2) Actul juridic încheiat cu inten ția de a ascunde un alt act juridic (actul juridic simulat) este
nul. Referitor la actul juridic avut în vedere de păr ți se aplică regulile respective.
(3) În cazu l trecerii bunului dobândit în baza unui act juridic fictiv la un ter ț de bună -credin ță,
se consideră că trecerea a avut loc în baza unui temei juridic valabil.
În conformitate cu prevederile cu art. 827 a Codului Civil al RM:
(1) Prin contract de dona ție, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului
său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte păr ți (donatar).
(2) Contractul de dona ție prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul
actual sau o frac țiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate este nul.
(3) Contractul de dona ție care stipulează obliga ția donatarului de a achita datorii sau sarcini
care nu există la momentul încheierii contractului este nul dacă natura și întinderea datoriilo r sau
sarcinilor nu sânt stipulate în contract.
(4) Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului este nul.
În conformitate cu prevederile cu art. 828 a Codului Civil al RM:
(1) Contractul de dona ție se consideră încheiat în momentul tr ansmiterii bunului.
(2) În cazul în care un bun mobil este transmis fără acordul celeilalte păr ți, transmi țătorul
poate stabili acesteia un termen rezonabil în interiorul căruia trebuie să declare că acceptă sau că
refuză să accepte dona ția. La expirarea t ermenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte
nu a refuzat să accepte dona ția. În caz de refuz, transmi țătorul are dreptul să ceară restituirea bunului
în conformitate cu regulile privind îmbogă țirea fără justă cauză.
În conformitate cu p revederile cu art. 836 a Codului Civil al RM:

57
(1) Dacă donatorul, după executarea dona ției, nu mai este în stare să -și asigure o între ținere
corespunzătoare și să-și îndeplinească obliga țiile legale de între ținere fa ță de ter ți, poate cere de la
donatar re stituirea bunurilor donate pe care acesta le mai posedă.
(2) Cererea de restituire este inadmisibilă când donatorul și-a provocat inten ționat sau prin
culpă gravă starea de nevoie.
Reieșind din cele men ționate și în conformitate cu art. 8, 9, 10, 11, 221, 513, 514, 572, 827,
828, 836, a Codului Civil al RM și art. 166, 167 a Codului de Procedură Civilă al RM,

Solicit:

1. Să fie primită spre examinarea prezenta cerere de chemare în judecată.
2. Să fie rezolu ționate contracte de dona ție nr. A11112, A11113, A11114 ,
A11115, A11116, A11117 din 04.08.2006 încheiate între Mihai Veveri ță, Parascovia
Veveri ță și Grosu Claudia și Lupa șcu (Grosu) Cristina.
3. Să fie dispusă scutirea de la plata de stat în legătură cu examinarea prezentei
cereri de chemare în judecată din moti vul situa ției financiare defavorabile.
4. Să fie examinată cererea de chemare în judecată chiar și în lipsa Reclamantului
și a reprezenta ților săi legali.

Anexe:
1. Contractele de dona ție din 04.08.2006 nr. A11112, A11113, A11114, A11115,
A11116, A11117;
2. Copia certificatului de deces din 11.11.2006 a Parascoviei Veveri ță.
3. Adeverin ță cu privire la mărimea pensiei.
4. Adeverin ță cu privire la lipsa unui loc de muncă.
5. Adeverin ță cu privire la gradul de invaliditate a Reclamantului.

Reclamantul Mihai
Vever iță

58

REFERIN ȚĂ

În fapt, în procedura de examinare a Judecătoriei r -lui Orhei se află pricina civilă la ac țiunea
înaintată de Mihail VEVERI ȚĂ către Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) cu privire
la desfacerea contractelor de dona ției, invocând ca temei de drept în suportul ac țiunii sale prevederile
art. 221, 827, 828 și 836 a CC al RM, precum și cererea reconven țională a Claudiei GROSU și Cristina
GROSU (LUPA ȘCU) către Raisa STĂVILĂ cu privire la evacuarea acesteia din casa de locuit care
le apar ține Claudiei GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU).
Pârâții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) declară că nu recunosc și nu sus țin
motivele de fapt și de drept invocate de Mihail VEVERI ȚĂ în cererea sa de chemare în judecată, în
cererile sale de modificare și de concretizare a preten țiilor, precum și nu recunosc și nu sus țin
învinuirile și insinuările imputate lor de Miha il VEVERI ȚĂ și de reprezentantul acestuia date cu
ocazia examinării pricinii pe fond.
În sus ținerea pozi ției sale procesuale, Pârâții Claudia GROSU și Cristina GROSU
(LUPA ȘCU) au de men ționat următoarele:

Circumstan țele de fapt:
La 04.08.2006 Reclamantul Mihail VEVERI ȚĂ și Pârâții Claudia GROSU și Cristina
GROSU (LUPA ȘCU) au încheiat un șir de contracte de dona ție, obiect a căror au constituit un și de
bunuri imobile, construc ții și terenuri.
La 05.08.2008, Reclamantul Mihail VEVERI ȚĂ a înaintat o cerere d e chemare în judecată
către Pârâții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) prin care a solicitat rezolu țiunea Judecătoria r -lui Orhei

Pârâ ți pe ac țiunea de bază: Claudia GROSU, domiciliată:
r-l Orhei, or. Orhei, str. 1 mai nr. 57, ap. 42.

Cristina GROSU (LUPA ȘCU), domiciliată:
r-l Orhei, or. Orhei, str. 1 mai nr. 57, ap. 42.

Reclamant: Mihail VEVERI ȚA, domiciliat:
r-l Orhei, satul Piatra.

Pârât pe ac țiunea reconven țională: Raisa STĂVILĂ, domiciliată:
r-l Orhei, satul Piatra.

59
contractelor de dona ție încheiate la 04.08.2006, motivându -și acțiunea pe faptul că Pârâtul Claudia
GROSU i -ar fi promis la încheierea contract elor de dona ție între ținerea, fapt care nu a fost inclus în
contract.
Prin Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ la Cur ții Supreme de Justi ție a RM
din 02.11.2011 emisă în pricină, cert a constatat că la încheierea contractelor de dona ție dintre păr ți,
nu a fost stabilită nici un fel de obliga ție de între ținere.
La 09.02.2012 Reclamantul Mihail VEVERI ȚĂ și-a modificat preten țiile în raport cu Pârâții
Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU), solicitând desfacerea contractelor de dona ției,
invocând ca temei de drept în suportul ac țiunii sale prevederile art. 221, 827, 828 și 836 a CC al RM.

Pe această cale, Pârâții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) solicită respingerea
acțiunii de bază înaintate ca fiind tardivă și neîntemeiată.
Pârâții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) pretind că motivele de fapt și de
drept invocate în cererea de chemare în judecată sânt contradictorii și se exclud reciproc, consideră
Pârâții că prin admiterea ac țiunii se poate realiza o îmbogă țire fără ju stă cauză a Reclamantului,
insistă Pârâții că Reclamantul nu a demonstrat prin probe pertinente și concludente, admisibile de
legisla ția pertinentă în vigoare realitatea faptelor imputate Pârâților precum și circumstan țele de drept
pe care pretind că se în temeiază preten țiile, consideră Pârâții că temeiurile de drept invocate în ac țiune
nu sânt aplicabile reportului juridic material litigios, invocă Pârâții că natura raportului juridic
material litigios, precum și circumstan țele de fapt invocate de Reclaman t, sânt prezentate instan ței de
judecată într -un mod denaturat, tenden țios, subiectiv, consideră Pârâții că Reclamantul nu dispune de
un deplin interes material și procesual în promovarea unei ac țiuni de tipul celei care a înaintat -o,
insistă Pârâții a se ține cont de faptul la solu ționarea pricinii că în realitate, inten ția și interesul real în
promovarea ac țiunii Reclamantului o au fra ții Pârâtului Claudia GROSU, care urmărind scopurile
sale meschine au determinat Reclamantul al înaintarea unei astfel de acțiuni, solicităm a se ține cont
de faptul că în realitate Pârâții nu au întreprins nici o ac țiune de ingratitudine în raport cu Reclamantul,
eventualele neîn țelegeri, observa ții și repro șuri reciproce au avut loc exclusiv între și din
predispozi țiile fra ților Pârâtului Claudia GROSU, eventual și în prezen ța Reclamantului, Pârâții
Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) solicită expres aplicarea termenului de prescrip ție
în raport cu preten țiile Reclamantului.
La solu ționarea pricinii, solicităm a se ține cont de declara țiile martorului Elena SMOCHINĂ.
La solu ționarea pricinii Pârâții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) solicită a se
ține cont de faptul că probele administrate de Pârâți prin care se confirmă contrariul declara țiilor de
ingratitudine , și anume faptul că Pârâtului Claudia GROSU a fost maltratată de Reclamant,
provocând -i leziuni și suferin țe fizice și psihice.

60
Ce ține de ac țiunea reconven țională înaintată de Claudia GROSU și Cristina GROSU
(LUPA ȘCU) către Raisa STĂVILĂ cu privire la ev acuarea acesteia din casa de locuit care le apar ține
cet. Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU), o sus ținem pe deplin, solicităm admiterea
integrală a acesteia ca fiind întemeiată.
Or, proprietarii casei de locuit nu au dat nici un acord al său cu priv ire la eventuala posibilitate
de locuire a Pârâtului pe ac țiunea reconven țională Raisa STĂVILĂ în casa de locuit ce apar ține cet.
Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU), astfel încât pretindem că aceasta în lipsa oricărui
temei de drept s -a instalat în imobilul litigios.
Reieșind din cele men ționate și în conformitate cu prevederile art. 56 a CPC al RM

Solicităm:

1. Să fie emisă o hotărâre motivată (integrală) prin care cererea de chemare în
judecată înaintată de Mihail VEVERI ȚĂ către Claudia GROSU și Cri stina GROSU
(LUPA ȘCU) cu privire la desfacerea contractelor de dona ției, să fie respinsă ca fiind tardivă
și neîntemeiată.
2. Să fie dispusă admiterea integrală a ac țiunii reconven ționale înaintate de
Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) către Raisa STĂV ILĂ cu privire la
evacuarea acesteia din casa de locuit care le apar ține cet. Claudia GROSU și Cristina GROSU
(LUPA ȘCU) din r -l Orhei, satul Piatra.
3. Să fie dispusă compensarea tuturor cheltuielilor de judecată din contul păr ții
care va cădea în preten ții, corespunzător.

Pârât Claudia
GROSU

Pârât Cristina GROSU
(LUPA ȘCU)

61
Judecătoria Orhei
Dosarul nr. 2a -200/14
HOTĂRÎRE
în numele legii
decembrie 2014 or. Orhei
Instan ța compusă din:
Președintele ședinței de judecată XXXX
Grefierul XXXXX

Examinând , în ședință publică, cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Veveri ță către
Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu), intervenient accesoriu notarul Iulia Lencu ța cu privire la
revocarea dona ției, rezolu țiunea contractelor de dona ție, desfacerea contractelor de dona ție și cererea
reconven țională depusă de Claudia Grosu către Mihail Veveri ță și Raisa Stavilă cu privire la înlăturarea
impedimentelor în folosirea imobilului.
După expunerea esen ței cauzei de către judecătorul XXXXX, au dierea participan ților la proces,
instan ța,
c o n s t a t ă :

1. La 05 decembrie 2008, Veveri ță Mihail a depus cerere de chemare în judecată împotriva
lui Grosu Claudia și Grosu Cristina (Lupa șcu) cu privire la revocarea dona ției, prin care a solicitat
adopt area unei hotărâri cu privire la rezolu țiunea următoarelor contracte din 04.08.06, autentificate
de către notarul privat Iulia Lencu ța, și anume: Contractul de dona ție a casei de locuit înregistrat la
OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 164542 06009,01,02,03,04,05,06; Contractul de
dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 64541 16010;
Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454106112; Contrac tul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu
nr. cadastral 6454107030; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de
13.09.2006 cu nr. cadastral 6454109021; Contractul de dona ție a terenurilor înr egistrat la OCT Orhei
la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454109045; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la
OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454104033; Contractul de dona ție a terenurilor
înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454108103; Contractul de dona ție
a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006
cu nr. cadastral 6454112043; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la
data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 645 4204247; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la

62
OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454204042; Contractul de dona ție a terenurilor
înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454114085; Contractul de dona ție
a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454106067 (f. d. 1-2,
voi. I).
2. In motivarea cererii de chemare în judecată s-a indicat că la momentul efectuării
tranzac ției de dona ție a fost dus în eroare de către fiica sa, ul tima promi țându -i că va avea grijă de
el, de casă și toate terenurile donate. Având încredere în promisiunile ei a încheiat contractele de
dona ție, însă după ce au devenit proprietare a casei de locuit și a terenurilor donate piritele nu se
arată pe la el și nu-i acordă întreținere.
3. Grosu Claudia a depus o cerere reconven țională împotriva lui Veveri ță Mihail și Stavilă
Raisa cu privire la obligarea pîriților să nu -i creeze impedimente în folosirea proprietă ții sale și
anume, a casei de locuit care îi apar ține în baza contractului de dona ție din 04 august 2006, înregistrat
la OCT Orhei pe data de 13 septembrie 2006 (89 -90, voi. I).
4. In motivarea ac țiunii reclamanta a indicat că prin contractul de dona ție din 04 august
2006, înregistrat la OCT pe data de 13 sep tembrie 2006, părin ții săi i-au donat casa lor cu construc ții
accesorii și teren aferent fără careva condi ții, însă ei au rămas să locuiască în imobilul donat,
deoarece ea are apartament la Orhei și nu are necesitate de a locui în imobilul donat, la fel, nu a avut
niciodată inten ția de a-1 evacua pe tatăl său Mihail Veveri ță din imobilul donat ei, sau să-l limiteze
în folosirea, posesiunea și gestionarea gospodăriei și a cotelor teren.
5. Totodată, după decesul mamei reclamantei, pârâtul a început să ducă un mod de viată
amoral, aduce diferite persoane în gospodăria ei si permanent îi dispar lucrurile din gospodărie, el
nu-i permite să îngrijească de el și de gospodărie, nici chiar să intre în casă.
6. Persoana care se folose ște de gospodăria ei împreună cu Mihai Veveri ță este Stăvilă
Raisa. Grosu Claudia cere obligarea lui Mihai Veveri ță și Stăvilă Raisa să nu-i creeze impedimente
în folosirea imobilului locativ ce îi apar ține în baza contractului de dona ție din 04 august 2006.
1. Analizând legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, prin prisma argumentelor invocate
de participan ții la proces și a materialelor din dosar, Colegiul consideră cererea de apel ca
neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente.
2. Potrivit art. 385 alin. (1) lit. a) CPC, instan ța de apel, după ce judecă apelul, este în drept
să respingă apelul și să men țină hotărârea instan ței de fond.
3. În conformitate cu art. 373 alin. (1) CPC, instan ța de apel verifică, în limitele cererii de
apel, ale referin țelor și obiec țiilor îna intate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce
prive ște constatarea circumstan țelor de fapt și aplicarea legii în prima instan ță.
4. După cum s -a constatat, la 04 august 2006, Veveri ță Mihail a donat fiicei Grosu Claudiei

63
și nepoatei Grosu Cri stina casa de locuit cu anexele respective și lotul aferent, situate în s. Piatra,
raionul Orhei, precum și terenurile agricole și cu destina ție grădini pe care le de ținea în extravilanul
comunei Piatra, Orhei.
5. Conform art. 827 alin. (1) Codul civil, prin contract de dona ție, o parte (donator) se
obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte păr ți (donatar).
6. Conform art. 836 alin. (1) și (2) Codul civil, dacă donatorul, după executarea dona ției,
nu mai este în stare să-și asigure o între ținere corespunzătoare și să-și îndeplinească obliga țiile legale
de între ținere fa ță de ter ți, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai
posedă.
7. Cererea de restituire este inadmisibilă când donatoru l și-a provocat inten ționat sau prin
culpă gravă starea de nevoie.
8. Din sensul acestei norme de drept rezultă că donatorul este în drept de a cere
rezolu țiunea contractului de dona ție executat doar în cazul în care acest act juridic pune în pericol
propria întreținere corespunzătoare și în cazul în care acesta ar periclita executarea obliga țiilor reale
ale donatorului de între ținere a altor persoane. Condi țiile expuse este necesar să nu existe la
momentul încheierii contractului și să fie generate după înche ierea acestuia, după încheierea
contractului de dona ție 04 august 2006 nu a transmis bunul lui Grosu Claudia și Grosu Cristina
(Lupa șcu), el locuie ște în continuare în casa litigioasă, iar ultimele locuiesc la Orhei, iar când pleacă
la s. Piatra, se întâln esc în casa lor, pe care Grosu Claudia a construit -o (f. d. 63, voi. II).
9. S-a constatat că Veveri ță Mihail, a. n. 25.03.1933, potrivit certificatului nr. X -01/09 -63
din 17.01.2013, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă la CTAS Orhei, în ianuarie -martie 2008
în mărime de 601,56 lei lunar: aprilie -decembrie 2008 în mărime de 703,83 lei lunar; ianuarie -martie
2012 -949, 63 lei lunar; aprilie -decembrie 2012 în mărime de 1040,79 lei lunar (f. d. 61, voi. II).
10. Potrivit Adeverin ței nr. 124 din 01.08.2008, e liberate de către Primăria com. Piatra,
raionul Orhei, Veveri ță Mihail, a. n. 1933 locuie ște în com. Piatra, r -ul Orhei și este întreținut parțial
de feciorul Veveri ță Tudor (f. d. 10, voi. I).
11. Din conținutul acțiunilor ini țiale, cât și celei reconven ționale s-a stabilit în cadrul
ședințelor de judecată, că donatarele Grosu Claudia și Grosu Cristina (Lupa șcu) efectiv nu posedă
bunul donat (f. d. 63, voi. II), nu-1 ajută pe donatorul Veveri ță Mihail, fiind în etate, cu nimic.
12. Instan ța reține, cu toate că nu s-au încheiat contractele de dona ție cu condi ție de
întreținere s -a stabilit faptul că după întocmirea dona ției donatorul Mihail Veveri ța a rămas fără loc
de trai.
13. In acest sens instan ța men ționează că, faptul donării întregii averi și rămânerea fără
propr ietate, doar cu o pensie, nu-i poate garanta o existen ță decentă după executarea dona ției,

64
nefiind în stare să -și asigure o întreținere corespunzătoare.
14. In asemenea circumstan țe și prin prisma prevederilor legale, luând în considera ție faptul
că donatorul Veveri ță Mihail, la momentul încheierii contractelor de dona ție era de o vârstă
înaintată, Colegiul consideră că instan ța de fond întemeiat a ajuns la concluzia că este temeinică
preten ția de rezolu țiunea a contractelor de dona ție.
15. Prin urmare, donatorul V everi ță Mihail este îndreptă țit să ceară rezolu țiunea unilaterală
a contractului de dona ție, ca urmare a apari ției stării de nevoie, care pune în pericol propria
întreținere corespunzătoare.
16. Temei de rezolu țiune a contractului de dona ție constituie lipsa l ocului de trai, care a
intervenit după încheierea contractului de dona ție.
17. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul Mihail Veveri ță a mai solicitat
rezolu țiunea sau desfacerea contractului de dona ție, încheiat în aceea și zi la 04 august 2006 între
donatorul (defuncta) Parascovia Veveri ța și donatara Claudia Grosu.
18. Din materialele cauzei rezultă că, conform contractului de dona ție din 04.08.2006 (f. d.
6, voi. I), Veveri ța Parascovia a donat lui Claudia Grosu două terenuri agricole și anume cu nr.
cadastral 6454109045 cu S- 1,3698 ha și nr. cadastral 6454109021 cu S- 0,0799 ha,
19. Iar în conformitate cu art. 315 alin. (1) Cod civil, proprietarul are dreptul de posesie,
folosin ță și dispozi ție asupra bunului.
20. În conformitate cu art. 117 alin. (1) CPC, prob e în pricini civile sânt elementele de fapt,
dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstan țelor ce justifică
preten țiile și obiec țiile păr ților, precum și altor circumstan țe importante pentru justa solu ționare a
pricinii.
21. Conf orm art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstan țele pe
care le invocă drept temei al preten țiilor și obiec țiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
22. Potrivit art. 121 CPC, instan ța judecătorească re ține spre examinare și cercetare numai
probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existen ța sau
inexisten ța de circumstan țe, importante pentru solu ționarea justă a cazului.
23. In conformitate cu art. 130 alin. alin. (l) -(3), instan ța judecătoreas că apreciază probele
după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și
nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu -se de lege.
Nici un fel de probe nu au pentru instan ța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea
lor. Fiecare probă se apreciază de instan ță privitor la pertinen ța, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar
toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficien ța pentru soluționarea pricinii.
24. Instan ța apreciază critic argumentele Pârâților și probele anexate la dosar (f. d. 63, voi.

65
II), precum că, Reclamantul Veveri ță Mihai ar avea bunuri mobile în proprietate și nu se află într -o
stare de nevoie, deoarece în afară de certi ficatul nr. 17 din 15 ianuarie 2013, acest fapt nu a fost
confirmat cu alte probe admisibile.
25. Potrivit art. 122 alin. (1) CPC, circumstan țele care, conform legii, trebuie confirmate
prin anumite mijloace de proba țiune nu pot fi dovedite cu nici un iei de a lte mijloace probante .
Având un vedere raptul ca de ținerea in proprietate a mijlocului de transport -tractor, se confirmă prin
Registrul de Stat al Transportului (RST) este unicul sistem informa țional automatizat, care con ține
informa ție cu caracter tehnic, economic și juridic despre mijloacele transportului auto de ținut de
întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informa ționale de Stat „Registru"’, însă apelan ții nu au
prezentat probe precum că intimatul Veveri ță Mihail de ține în proprietate un tractor.
26. Contrar argumentelor apelan ților, cu referirea la faptul tardivită ții a acțiunii înaintate de
Veveri ță Mihail către Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu), intervenient accesoriu notarul
Iulia Lencu ța cu privire la rezolu țiunea contractelor de dona ție. Instan ța men ționează următoarele.
în conformitate cu art. 267 alin. (1) Cod civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate
să-și apere, pe calea intentării unei ac țiuni în instan ță de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
Conform art. 272 alin. (1) Cod civil, termenul de prescrip ție extinctivă începe să curgă de la data
nașterii dreptului la ac țiune. Dreptul la ac țiune se na ște la data când persoana a aflat sau trebuia să
afle despre încălcarea dreptului.
27. Instan ța consideră acțiunea depusă în termenul de prescrip ție generală de trei ani și temei
de casare a hotărîrii instan ței de fond ca depusă tardiv, nu s -a stabilit.
28. În conformitate cu art. 85 alin. (4) CPC, în funcție de situa ția materială și de probele
prezentate în acest sens, persoana f izică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instan ța
judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei păr ți a ei.
29. Conform art. 98 alin. (1) CPC, cheltuielile aferente judecării pricinii, suportate de
instan ța judecătorească, precum și taxa de stat, de a căror plată reclamantul a fost scutit, se încasează
la buget de la pârât propor țional păr ții admise din ac țiune dacă pârâtul nu este scutit de plata
cheltuielilor de judecată.
30. Conform art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii taxei de stat și art. 9 8 CPC, instan ța de judecată
corect a încasat de la pârâte în beneficiul statului taxa de stat propor țional păr ții admise din acțiune
(154023 lei – valoarea casei donate și 15696 lei valoarea terenurilor, iar în total 169719 lei) X 3%)
5090 lei, astfel încasând de la Claudia Grosu taxa de stat în mărime de 2780 lei și de la Grosu
Cristina (Lupa șcu) în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 2310 lei.
31. Articolul 6 §1 din Conven ția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertă ților Fundamentale prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod

66
echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instan ță independentă și impar țială,
instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obliga țiilor sale cu caracter civil,
fie asupra temeiniciei oricărei acuza ții în materie penală îndreptate împotriva sa.
32. Potrivit jurispruden ței CtEDO, referitor la regulile unui proces echitabil, instan ța are
obliga ția să examineze efectiv problemele esen țiale care îi su nt supuse aprecierii (cauza Hirro
Balani c. Spaniei, nr. 18064/91 din 09.12.1994 $27; Georziadis v. Greciei nr.21522/93 din
29.05.1997 §43).
33. În conformitate cu prevederile art. 238 CPC și în baza art. 836 CC instan ța de judecată

Hotără ște:
Se admite par țial cererea de chemare în judecată a lui M. Veverita împotriva Grosu Claudiei și
Lupa șcu (Grosu) Cristina cu privire la rezolu țiunea contractului de dona ție.
Se rezolu ționează contractele de dona ție nr. XADADDDDDDDA din XAXAXXXA.
Se respinge ca fiind neînte meiată cererea reconven țională a Grosu Claudiei și Lupa șcu (Grosu)
Cristina împotriva M. Veverita privind obligarea de a nu împiedica folosirea bunurilor.
Se încasează din contul Grosu Claudiei și Lupa șcu (Grosu) Cristina în beneficiul M. Veverita
suma în mărime de xxxxxxx cu titlul de taxa de stat și suma în mărime de xxxxxxxx cheltuieli de asistenta
juridica.
Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chi șinău, prin intermediul judecătoriei Orhei,
în termen de 30 de zile din momentul pronun țării.

Judecător XXXXXXXXXXXX

67

Pricina civilă nr. 2a -200/14.

CERERE DE APEL
(parte motivată)

În fapt, prin hotărârea judecătoriei r -lui Orhei d in 01.11.2013 a fost dispusă admiterea cererii
de chemare în judecată depuse de Mihail VEVERI ȚĂ.
Ne fiind de acord cu hotărîrea judecătoriei r -lui Orhei din 01.11.2013, Claudia GROSU și
Cristina GROSU (LUPA ȘCU), au declarat apel.
Apelan ții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) explică că nu sânt de acord cu
hotărârea instan ței de fond, pretind că hotărârea contestată a fost emisă cu grave încălcări a normelor
de drept material și procesual, consideră că de instan ța de fond nu au fost constatate și eluci date pe
deplin toate circumstan țele care au importan ță pentru solu ționarea justă a pricinii, precum și consideră
că nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată.

În sus ținerea pozi ției vor fi men ționate următoarele:
Pentru a decide asupra rezolu țiunea contractelor contestate de Mihail VEVERI ȚĂ, instan ța
de fond a reie șit din faptul că Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ ar fi inapt de muncă, că are o
vârstă înaintată, că nu ar fi transmis casa de locuit Apelan ților.
Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) doresc să scoată în eviden ță că la
materialele dosarului sânt anexate un șir de probe prin care se confirmă că Intimatul/Reclamant
Mihail VEVERI ȚĂ are un comportament agresiv fa ță de Apelan ți, de sine stătător nu admite nici
măcar intrarea în cu rte a Apelan ților. Curtea de Apel Chi șinău
Colegiu civil

Apelan ți: Claudia GROSU, adresa de coresponden ță:
mun. Chi șinău, str. Ismail nr. 108, ap. 41.

Cristina GROSU (LUPA ȘCU), domiciliată:
r-l Orhei, or. Orhei, str. 1 mai nr. 5 7, ap. 42.

Intima ți: Mihail VEVERI ȚA, domiciliat:
r-l Orhei, satul Piatra.

Raisa STĂVILĂ, domiciliată:
r-l Orhei, satul Piatra.

68
Și adică, accesul la casa de locuit, la momentul litigiului, este împiedicat de însu și
Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ.
Ce ține de concluzia instan ței de fond referitoare la faptul că Intimatul/Reclamant Mihail
VEVERI ȚĂ ar fi inapt d e muncă, la materialele pricinii, lipsesc orice probe în acest sens, această
circumstan ță nu poate constitui temei de drept pentru rezolu țiunea contractelor de dona ție.
Faptul că Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ ar avea o vârstă înaintată, nu poate
constitui temei de drept pentru rezolu țiunea contractelor de dona ție.
Apelan ții solicită scutirea sa de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel. Ținem să
remarcăm că Apelantul Cristina GROSU (LUPA ȘCU) la momentul de fa ță se află în concediu pentru
îngrijirea copilului, sursele sale de venit nu sunt suficiente pentru un trai decent, astfel încât aceasta
nu este în posibilitate să achite taxa de stat la depunerea cererii de apel.
Apelantul Claudia GROSU este func ționar public, salariul său lunar, nu î i permită să aibă un
trai decent, este nevoită să îi acorde ajutor fiicei sale Cristina GROSU (LUPA ȘCU), astfel încât ,
aceasta nu este în posibilitate să achite taxa de stat la depunerea cererii de apel.
În acest sens, ținem să men ționăm că potrivit practi cii Cur ții Europene a Drepturilor Omului,
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că hotărârile sale sunt obligatorii nu numai cu privire la situa ția
reclamantului dint -o spe ță particulară, ci, ele produc efecte juridice directe în ordinea internă a statu lui
în cauză.
Astfel, s -a arătat că autorită țile statale trebuie să înlăture aplicarea acelor norme na ționale ce
sunt incompatibile cu prevederile Conven ției (cauza Veimere contra Belgiei).
Prin urmare, instan țele na ționale au obliga ția să aplice fără echi voc și în mod direct concluziile
instan ței europene în orice caz concret ce este supus aprecierii lor.
Totodată, într -o jurispruden ță constantă (Clinov contra Moldovei, Tudor -Comer ț contra
Moldovei, Teltronic -CATV contra Poloniei) Curtea a statuat că drept ul la tribunal este pus grav în
discu ție dacă taxa de stat este fixată într -un cuantum excesiv și persoana este lipsită de resurse
financiare, împrejurare în care se află Reclamantul.
În consecin ță, Curtea Europeană a arătat că în toate cazurile, instan ța de judecată trebuie să
examineze posibilitatea reducerii cuantumului acestei sau scutirea reclamantului care invocă situa ția
grea financiară.
Conform prevederilor pct -lui 2 a Notei informative cu privire la practica solu ționării cererilor
de amânare , eșalonare sau scutire de plata taxei de stat prin prisma Conven ției Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertă ților Fundamentale, publicate în Buletinul CSJ a RM nr. 7 –
8/13, 2011:

69
Examinând cererile de amânare , eșalonare sau scutire de plata taxei de stat, instan țele
judecătore ști, în toate cazurile, urmează să țină cont atât de normele de drept na ționale, cât și de
practica CEDO, în vederea neîngrădirii dreptului păr ților de acces liber la justi ție.
Potrivit art. 4 alin .(2) din Constitu ția RM, da că există neconcordan țe între pactele și tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei
interne, prioritate au reglementările interna ționale. Iar în jurispruden ța sa constantă (Clionov с
Moldove i, Tudor -Comer ț с. Moldovei, Teltronic -CATV с. Poloniei etc.), Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a relevat că dreptul la tribunal este pus grav în discu ție dacă taxa de stat este
fixată într -un cuantum excesiv, îndeosebi atunci când cel care inten ționează să exercite calea de atac
este lipsit de resurse financiare. În consecin ță, Curtea Europeană a arătat că, în toate cazurile de
exercitare a recursului (apelului) fără plata taxei de stat, instan ța de judecată trebuie să examineze
posibilitatea reduceri i cuantumului acesteia sau scutirii recurentului (apelantului) care invocă situa ția
grea financiară.
În toate cazurile când apelantul (recurentul) se adresează cu cerere privind amânarea ,
eșalonarea sau scutirea de plata taxei de stat, instan ța de judecată este obligată să analizeze cu
minu țiozitate circumstan țele cauzei, pentru a evita orice atingere a înse și substan ței dreptului la un
tribunal.
De asemenea, la solu ționarea întrebării privind amânarea , eșalonarea sau scutirea de plata
taxei de stat, instan ța judecătorească urmează să țină cont de faptul că, în sensul art. 4 din Constitu ție,
prevederile Conven ției Europene, precum și practica Cur ții Europene, au prioritate fa ță de legea
națională și urmează a fi aplicate în mod direct în dreptul na țional int ern în situa țiile privind protec ția
drepturilor și a libertă ților omului. Iar potrivit practicii constante a Cur ții Europene, în toate cazurile
de exercitare a recursului (apelului) fără plata taxei de stat, instan ța de judecată trebuie să examineze
posibi litatea reducerii cuantumului acesteia sau scutirii recurentului (apelantului) care invocă situa ția
financiară grea. Mai mult ca atât, nu poate fi lăsată fără aten ție cererea recurentului (apelantului)
privind amânarea , eșalonarea sau scutirea de plata tax ei de stat, adresată instan ței odată cu depunerea
instrumentului de atac. Or, nerespectarea acestor cerin țe poate fi tratată ca îngrădire a dreptului de
acces liber la justi ție.
Astfel, în prezent Apelan ții se află într -o situa ție financiară extrem de grea , sursele sale de
venit, fiind studente, prin urmare Apelan ții, pe criterii obiective sânt în imposibilitate financiară de a
achita taxa de stat la depunerea cererii de apel, solicitând scutirea.
Reieșind din cele men ționate și în conformitate cu art. 6 CE DO, art. 27, 56, 85, alin. (4), 358,
360, 362, 365, 386 a CPC al RM

70
Solicităm:

1. Să fie scuti ți Apelan ții Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU) de la
plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, în legătură cu starea materială grea.
2. Să fie casată hâțâirea judecătoriei Orhei din 01.11.2013 ca fiind neîntemeiată
cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă respingerea ca tardivă și neîntemeiată a
acțiunii înaintate de Mihail VEVERI ȚĂ Claudia GROSU și Cristina GROSU (LUPA ȘCU)
cu privire la d esfacerea contractelor de dona ției.

Anexe:
1. Certificatul eliberat de Inspectoratul de Poli ție Orhei prin care se confirmă mărimea indemniza ției de
care dispune Cristina GROSU (LUPA ȘCU) în perioada aflării sale în concediul de îngrijire a copilului.

Apel ant Claudia
GROSU

Apelant Cristina GROSU
(LUPA ȘCU)

71
CURTEA DE APEL CHI ȘINĂU
Prima instan ță: Judecătoria Orhei (jud. T. Troianovschi)
Dosarul nr. 2a -200/14
DECIZIE
Colegiul Civil și de Contencios administrativ
18 decembrie 2014 mun. Chișinău
Instan ța compusă din:
Președintele ședinței de judecată Nina TXXYYC
Judecătorii XXXXXX
Grefierul XXXXX

Examinând , în ședință publică, apelul declarat de Claudia Grosu, Cristina Grosu (Lupa șcu) și
Notarul Iulia Lencu ța, împotriva hotărîrii Judecători ei Orhei din 01 noiembrie 2013, adoptate în cauza
civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Veveri ță către Claudia Grosu și Cristina
Grosu (Lupa șcu), intervenient accesoriu notarul Iulia Lencu ța cu privire la revocarea dona ției,
rezolu țiunea contractelor de dona ție, desfacerea contractelor de dona ție și cererea reconven țională
depusă de Claudia Grosu către Mihail Veveri ță și Raisa Stavilă cu privire la înlăturarea impedimentelor
în folosirea imobilului.
După expunerea esen ței cauzei de către judecătorul Nina TXXYYC , audierea participan ților la
proces, Colegiul Civil și de Contencios administrativ al Cur ții de Apel Chi șinău,
c o n s t a t ă :

Preten țiile reclamantului:
34. La 05 decembrie 2008, Veveri ță Mihail a depus cerere de chemare în judeca tă împotriva
lui Grosu Claudia și Grosu Cristina (Lupa șcu) cu privire la revocarea dona ției, prin care a solicitat
adoptarea unei hotărâri cu privire la rezolu țiunea următoarelor contracte din 04.08.06, autentificate
de către notarul privat Iulia Lencu ța, și anume: Contractul de dona ție a casei de locuit înregistrat la
OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 16454206009,01,02,03,04,05,06; Contractul de
dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 64541 16010;
Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454106112; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu
nr. cadastral 6454107030; Contractul de dona ție a terenur ilor înregistrat la OCT Orhei la data de
13.09.2006 cu nr. cadastral 6454109021; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei
la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454109045; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la

72
OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454104033; Contractul de dona ție a terenurilor
înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454108103; Contractul de dona ție
a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006
cu nr. cadas tral 6454112043; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la
data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454204247; Contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la
OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454204042; Contractul de d onație a terenurilor
înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454114085; Contractul de dona ție
a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral 6454106067 (f. d. 1-2,
voi. I).
35. In motivarea cererii de chemare în judecată s-a indicat că la momentul efectuării
tranzac ției de dona ție a fost dus în eroare de către fiica sa, ultima promi țându -i că va avea grijă de
el, de casă și toate terenurile donate. Având încredere în promisiunile ei a încheiat contractele de
dona ție, însă după ce au devenit proprietare a casei de locuit și a terenurilor donate piritele nu se
arată pe la el și nu-i acordă întreținere.
36. Grosu Claudia a depus o cerere reconven țională împotriva lui Veveri ță Mihail și Stavilă
Raisa cu privire la obligarea pârâților să nu -i creeze impedimente în folosirea proprietă ții sale și
anume, a casei de locuit care îi apar ține în baza contractului de dona ție din 04 august 2006, înregistrat
la OCT Orhei pe data de 13 septembrie 2006 (89 -90, voi. I).
37. In motiva rea ac țiunii reclamanta a indicat că prin contractul de dona ție din 04 august
2006, înregistrat la OCT pe data de 13 septembrie 2006, părin ții săi i-au donat casa lor cu construc ții
accesorii și teren aferent fără careva condi ții, însă ei au rămas să locui ască în imobilul donat,
deoarece ea are apartament la Orhei și nu are necesitate de a locui în imobilul donat, la fel, nu a avut
niciodată inten ția de a-1 evacua pe tatăl său Mihail Veveri ță din imobilul donat ei, sau să-l limiteze
în folosirea, posesiunea și gestionarea gospodăriei și a cotelor teren.
38. Totodată, după decesul mamei reclamantei, pârâtul a început să ducă un mod de viată
amoral, aduce diferite persoane în gospodăria ei si permanent îi dispar lucrurile din gospodărie, el
nu-i permite să îngrije ască de el și de gospodărie, nici chiar să intre în casă.
39. Persoana care se folose ște de gospodăria ei împreună cu Mihai Veveri ță este Stăvilă
Raisa. Grosu Claudia cere obligarea lui Mihai Veveri ță și Stăvilă Raisa să nu-i creeze impedimente
în folosirea im obilului locativ ce îi apar ține în baza contractului de dona ție din 04 august 2006.
40. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 28 septembrie 2010 cererea lui Veveri ță Mihail a
fost admisă parțial, iar cererea reconven țională a lui Grosu Claudia a fost respinsă ca neîntemeiată
(f. d. 129 -131, voi. I).
41. Prin decizia Curții de Apel Chi șinău din 01 februarie 2011 s-a admis apelul declarat de

73
Grosu Claudia și Grosu Cristina, s -a casat hotărârea judecătoriei Orhei din 28.09.2010, pronun țând
o nouă hotărâre prin care s -a admis par țial cererea lui Veveri ță M. privind rezolu țiunea contractelor
de dona ție cu rezolu țiunea parțială a contractelor de dona ție asupra bunurilor și a terenurilor care au
aparținut so ților Veveri ță M. și Veveri ță P. în devălmă șie și recunoa șterea du pă Veveri ță M. și Grosu
Claudia a câte cotă parte asupra casei de locuit cu anexele respective și terenului aferent casei situat
în s. Piatra, r -nul Orhei înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
16454206009,01.02.03.04.05,06; a tere nurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454116010; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454106112; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de
13.09.2006 cu nr. cadastral 6454107030; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de
13.09.2006 cu nr. cadastral 6454109021; dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de
13.09.2006 cu nr. cadastral 6454109045; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006
cu nr. cad astral 6454104033; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454108103; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454112043; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2 006 cu nr. cadastral
6454204247; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454204042; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454114085; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la d ata de 13.09.2006 cu nr. cadastral
6454106067, în rest cerin țele lui Veveri ță M. sau respins ca neîntemeiate.
42. S-a admis cererea reconven țională declarată de Grosu Claudia și sa obligat Veveri ță
Mihail și Stăvilă Raisa să nu -i puie piedici lui Grosu Claudia și lui Grosu Cristina (Lupa șcu) să se
folosească de cotă parte a casei de locuit cu anexele respective și terenului aferent casei situat în s.
Piatra, r -nul Orhei înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr. cadastral
16454206009.01.02.03.04.05.0 6; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454116010; a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13. 09. 2006 (f. d. 146 -150.
voi. I).
43. Veveri ța Mihail, Grosu Claudia și Grosu Cristina au declarat recursuri împo triva
deciziei instan ței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instan ței de apel cu
restituirea pricinii la rejudecare (f. d. 155-159, voi. I).
44. Prin decizia Curții Supreme de Justi ție din 02 noiembrie 2011, s-au admis recursurile
declara t de Veveri ță Mihail, Grosu Claudia și Grosu Cristina, fiind casată decizia Curții de Apel
Chișinău din 01 februarie 2011 și hotărârea Judecătoriei Orhei din 28 septembrie 2010 în pricina
civilă la cererea de chemare în judecată a lui Veveri ță Mihail împot riva pârâtelor Grosu Claudia și
Grosu Cristina. intervenient accesoriu Biroul notarului Iulia Lencu ța, cu privire la revocarea dona ției

74
și cererea reconven țională a lui Grosu Claudia împotriva lui Veveri ță Mihail și Stăvilă Raisa ca
privire la înlăturarea impedimentelor în folosirea imobilului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la
Judecătoria Orhei, de un alt complet de judecată (f. d. 196 -200, voi. I).
Poziția instan ței de fond:
45. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 01 noiembrie 2013, s -a admis parțial cererea de
chemare în judecată a lui Veveri ță Mihail împotriva pârâtelor Grosu Claudia și Grosu Cristina cu
privire la rezolu țiunea contractelor de dona ție. S-a rezolu ționat contractul de dona ție a casei de locuit
cu anexe și teren aferent din Piatra, r-ul Orhei cu număr 6083 autentificat de notarul Iulia Lencu ța
încheiat la 04 august 2006 între donatorii Veveri ță Mihail și Veveri ța Parascovia și donatarii Grosu
Claudia și Grosu Cristina. S-a rezolu ționat contractul de dona ție a terenurilor agricole sub nr.
cadastrale 4110029, 6454112043, 6454116010, 64,54106112, 6454106067, 6454107030, 4104033
și 6454108103 încheiat între donatorul Mihail Veveri ța și Grosu Claudia la 04 august 2006 sub nr.
6087 de către notarul Iulia Lencu ța. S-a rezolu ționat contractul de dona ție a terenurilor cu destina ție
grădini sub nr. cadastrale 6454204247, 6454114085 și 6454204042 din 04.08.2006 sub nr. 6096,
încheiat între donatorul Veveri ța Mihail și donatara Claudia Grosu. In rest preten țiile privind
revolu ționarea contractului de dona ție din 04 august 2008 încheiat între Parascovia Veveri ța și Grosu
Claudia privind donarea terenurilor sub nr. cadastrale 6454109045, 6454109021 au fost respinse ca
neîntemeiate. S -a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea reconven țională a lui Grosu Claudia
împotriva lui Veveri ță Mihail și Stăvilă Raisa privind obligarea lor de a nu-i crea impedimente în
folosirea imobilului locativ din satul Piatra, r -ul Orhei. S -a încasat de la Grosu Claudia taxa de stat
2780 lei și de la Grosu Cristina în benefici ul statului taxa de stat în sumă de 2310 lei (f. d. 192 -196,
voi. II).
46. Prin încheierea din 29 noiembrie 2013, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea lui
Claudia Grosu privind emiterea unei hotărâri suplimentare (f. d. 208, voi. II).
Solicitarea apelan ților și argumentele părților:
47. Nefiind de acord cu hotărârea primei instan țe, la data de 01 noiembrie 2013 Grosu
Claudia și Grosu (Lupa șcu) Cristina au declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Orhei din
01.11.2013, solicitând admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Orhei din 01.11.2013, cu
emiterea unei noi hotărâri de respingere ca tardivă și neîntemeiată a ac țiunii înaintate de Veveri ță
Mihail.
48. La fel au solicitat apelantele scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel,
în legătură cu starea materială grea. S -a invocat în cererea de apel că, apelanta Cristina Grosu
(Lupa șcu) la momentul de față se află în concediu pentru îngrijirea copilului, sursele sale de venit

75
nu sunt suficiente pentru un trai decent, astfel încât aceast a nu este în posibilitate să achite taxa de
stat la depunerea cererii de apel. Iar, apelanta Grosu Claudia este funcționar public, salariul său lunar,
nu îi permite să aibă un trai decent, este nevoită să -i acorde ajutor fiicei sale Cristina Grosu
(Lupa șcu), astfel, încât aceasta nu este în posibilitate să achite taxa de stat la depunerea cererii de
apel.
49. În motivarea apelului, apelan ții Claudia Grosu și Grosu (Lupa șcu) Cristina au indicat că
instan ța de fond nu a stabilit toate circumstan țele care au impor tanță pentru solu ționarea pricinii,
consideră că este necesar de a casa hotărârea primei instan țe ca fiind neîntemeiată.
50. La 03 decembrie 2013 Notarul public Lencu ța lulia a depus o cerere de alăturare la
apelul declarat de către Grosu Claudia și Grosu (Lup așcu) Cristina, la fel solicitând casarea hotărîrii
Judecătoriei Orhei din 01.11.2013, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere ca tardivă și
neîntemeiată a ac țiunii înaintate de Veveri ță Mihail (f. d. 214, voi. II).
51. In motivarea cererii de apel, Notaru l public Lencu ța lulia a sus ținut pe deplin
circumstan țele de fapt și de drept invocate de apelan ți.
52. Prin încheierea Cur ții de Apel Chi șinău din 08 iulie 2014, s -au scutit apelan ții Grosu
Claudia și Grosu Cristina de la plata taxei de stat la depunerea cer erii de apel, integral (f. d. 28 -30,
voi. III).
53. Prin încheierea Cur ții de Apel Chi șinău din 08 iulie 2014, a fost respinsă ca nefondată
propunerea reprezentantului apelantului Grosu Claudia. avocatului XXXXX de recuzare a
judecătorului Colegiului Civil al Curții de Apel Chi șinău. Nina TXXYYC (f. d. 40 -42, voi. III).
54. Prin încheierea Cur ții de Apel Chi șinău din 18 decembrie 2014, a fost respinsă declara ția
de recuzare din 18.12.2014 a judecătorilor Cur ții de Apel Chi șinău Nina TXXYYC , Eugenia XXXX
și Iurie Cotru ță, formulată de Claudia Grosu de la examinarea în ordine de apel a dosarului ini țiat la
cererea de chemare în judecată depusă de către Mihail Veveri ță către Claudia Grosu și Cristina Grosu
(Lupa șcu) cu privire la rezolu țiunea contractelor de dona ție și cererea reconven țională depusă de
Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu) către Raisa Stăvilă cu privire la evacuare. Judecarea
pricinii se continuă în aceea și componen ță.
55. In ședința de judecată a instan ței de apel, reprezentantul apelantei Grosu Clau dia, în bază
de mandat, EWWW a sus ținut apelul declarat, iar reprezentantul intimatului Veveri ță Mihail,
avocatul Prisac Alexandru a solicitat respingerea apelului și men ținerea hotărîri instan ței de fond.
56. Reprezentantul apelantei Grosu (Lupa șcu), în bază de mandat, avocatul Ciorbă Sergiu
nu s-a prezentat în ședința de judecată, fiind citat în mod legal despre ora, data și locul ședinței de
judecată contra semnătură, intimata Stăvilă Raisa în ședința de judecată a instan ței de apel nu s -a
prezentat, însă la data de 25.03.2014 a depus cerere prin care a solicitat că apelul depus asupra

76
hotărâri primei instan țe, să fie examinat în lipsa acesteia. Apelanta notarul Iulia Lencu ța în ședința
de judecată a instan ței de apel nu s-a prezentat, fiind în științată în mod legal prin cita ție cu aviz (f.
d. 137, voi. HI), astfel, Colegiul civil a dispus examinarea apelului în lipsa păr ților neprezente, în
temeiul art. 379 CPC.
57. Conform art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la
data pro nunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
58. Din materialele cauzei se atestă că, cererea de apel depusă de Claudia Grosu și Grosu
(Lupa șcu) Cristina și cererea de alăturare la apel a Notarului public Lencu ța lulia sunt depuse în
termen .
Aprecierea instan ței de apel:
59. Analizând legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, prin prisma argumentelor invocate
de participan ții la proces și a materialelor din dosar, Colegiul consideră cererea de apel ca
neîntemeiată și care urmează a fi respins ă din următoarele considerente.
60. Potrivit art. 385 alin. (1) lit. a) CPC, instan ța de apel, după ce judecă apelul, este în drept
să respingă apelul și să men țină hotărârea instan ței de fond.
61. În conformitate cu art. 373 alin. (1) CPC, instan ța de apel verifi că, în limitele cererii de
apel, ale referin țelor și obiec țiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce
prive ște constatarea circumstan țelor de fapt și aplicarea legii în prima instan ță.
62. După cum s -a constatat, la 04 august 2006, Veveri ță Mihail a donat fiicei Grosu Claudiei
și nepoatei Grosu Cristina casa de locuit cu anexele respective și lotul aferent, situate în s. Piatra,
raionul Orhei, precum și terenurile agricole și cu destina ție grădini pe care le de ținea în extravilanul
comunei Piatra, Orhei.
63. Conform art. 827 alin. (1) Codul civil, prin contract de dona ție, o parte (donator) se
obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte păr ți (donatar).
64. Conform art. 836 alin. (1) și (2) Codul civil, dacă donatorul, după executarea dona ției,
nu mai este în stare să -și asigure o între ținere corespunzătoare și să-și îndeplinească obliga țiile legale
de între ținere fa ță de ter ți, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai
posedă.
65. Cererea de restituire este inadmisibilă când donatorul și-a provocat inten ționat sau prin
culpă gravă starea de nevoie.
66. Din sensul acestei norme de drept rezultă că donatorul este în drept de a cere
rezolu țiunea contractului de dona ție execu tat doar în cazul în care acest act juridic pune în pericol
propria între ținere corespunzătoare și în cazul în care acesta ar periclita executarea obliga țiilor reale
ale donatorului de între ținere a altor persoane. Condi țiile expuse este necesar să nu exis te la

77
momentul încheierii contractului și să fie generate după încheierea acestuia, după încheierea
contractului de dona ție 04 august 2006 nu a transmis bunul lui Grosu Claudia și Grosu Cristina
(Lupa șcu), el locuie ște în continuare în casa litigioasă, iar ultimele locuiesc la Orhei, iar când pleacă
la s. Piatra, se întâlnesc în casa lor, pe care Grosu Claudia a construit -o (f. d. 63, voi. II).
67. S-a constatat că Veveri ță Mihail, a. n. 25.03.1933, potrivit certificatului nr. X -01/09 -63
din 17.01.2013, benefic iază de pensie pentru limită de vârstă la CTAS Orhei, în ianuarie -martie 2008
în mărime de 601,56 lei lunar: aprilie -decembrie 2008 în mărime de 703,83 lei lunar; ianuarie -martie
2012 -949, 63 lei lunar; aprilie -decembrie 2012 în mărime de 1040,79 lei lunar (f. d. 61, voi. II).
68. Potrivit Adeverin ței nr. 124 din 01.08.2008, eliberate de către Primăria com. Piatra,
raionul Orhei, Veveri ță Mihail, a. n. 1933 locuie ște în com. Piatra, r -ul Orhei și este întreținut parțial
de feciorul Veveri ță Tudor (f. d. 10, voi . I).
69. Din conținutul acțiunilor ini țiale, cât și celei reconven ționale s -a stabilit în cadrul
ședințelor de judecată, că donatarele Grosu Claudia și Grosu Cristina (Lupa șcu) efectiv nu posedă
bunul donat (f. d. 63, voi. II), nu-1 ajută pe donatorul Veveri ță Mihail, fiind în etate, cu nimic.
70. Colegiul re ține, cu toate că nu s-au încheiat contractele de dona ție cu condi ție de
întreținere s -a stabilit faptul că după întocmirea dona ției donatorul Mihail Veveri ța a rămas fără loc
de trai.
71. In acest sens Colegiul m enționează că, faptul donării întregii averi și rămânerea fără
proprietate, doar cu o pensie, nu-i poate garanta o existen ță decentă după executarea dona ției,
nefiind în stare să -și asigure o întreținere corespunzătoare.
72. In asemenea circumstan țe și prin pr isma prevederilor legale, luând în considera ție faptul
că donatorul Veveri ță Mihail, la momentul încheierii contractelor de dona ție era de o vârstă
înaintată, Colegiul consideră că instan ța de fond întemeiat a ajuns la concluzia că este temeinică
preten ția de rezolu țiunea a contractelor de dona ție.
73. Prin urmare, donatorul Veveri ță Mihail este îndreptă țit să ceară rezolu țiunea unilaterală
a contractului de dona ție, ca urmare a apari ției stării de nevoie, care pune în pericol propria
întreținere corespunzătoar e.
74. Temei de rezolu țiune a contractului de dona ție constituie lipsa locului de trai, care a
intervenit după încheierea contractului de dona ție.
75. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul Mihail Veveri ță a mai solicitat
rezolu țiunea sau desfacerea contr actului de dona ție, încheiat în aceea și zi la 04 august 2006 între
donatorul (defuncta) Parascovia Veveri ța și donatara Claudia Grosu.
76. Din materialele cauzei rezultă că, conform contractului de dona ție din 04.08.2006 (f. d.
6, voi. I), Veveri ța Parascovia a donat lui Claudia Grosu două terenuri agricole și anume cu nr.

78
cadastral 6454109045 cu S- 1,3698 ha și nr. cadastral 6454109021 cu S- 0,0799 ha,
77. Prin urmare, este întemeiată soluția primei instan țe privind respingerea capătului de
cerere privind rezolu țiunea contractelor de dona ție din numele lui Parascovia Veveri ța din lipsă de
temei, deoarece reclamantul Veveri ță Mihail nu poate contesta acte juridice din numele lui
Parascovia Veveri ța, care a decedat la 27.02.2007, iar reclamantul n -a demonstrat dreptu l la
succesiune asupra acestei masei succesorale.
78. Cu referire la cele expuse, Colegiul consideră că prima instan ță just a respins ac țiunea
reconven țională, deoarece admiterea ac țiunii inițiale exclude în totalitate admiterea ac țiunii
reconven ționale, dat fiind faptul că prin rezolu țiunea contractului de dona ție a bunurilor imobile,
dreptul de proprietate asupra acestuia revine la donator și el, în calitatea sa de proprietar se bucură
de dreptul de posesie, folosin ță și dispozi ție asupra bunului.
79. Iar în conf ormitate cu art. 315 alin. (1) Cod civil, proprietarul are dreptul de posesie,
folosin ță și dispozi ție asupra bunului.
80. în conformitate cu art. 117 alin. (1) CPC, probe în pricini civile sânt elementele de fapt,
dobândite în modul prevăzut de lege, care ser vesc la constatarea circumstan țelor ce justifică
preten țiile și obiec țiile păr ților, precum și altor circumstan țe importante pentru justa solu ționare a
pricinii.
81. Conform art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstan țele pe
care le invocă drept temei al preten țiilor și obiec țiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
82. Potrivit art. 121 CPC, instan ța judecătorească re ține spre examinare și cercetare numai
probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoar e la existen ța sau
inexisten ța de circumstan țe, importante pentru solu ționarea justă a cazului.
83. In conformitate cu art. 130 alin. alin. (l) -(3), instan ța judecătorească apreciază probele
după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, comp letă, nepărtinitoare și
nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu -se de lege.
Nici un fel de probe nu au pentru instan ța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea
lor. Fiecare probă se aprec iază de instan ță privitor la pertinen ța, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar
toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficien ța pentru soluționarea pricinii.
84. Colegiul apreciază critic argumentele apelan ților și probele anexate la dosar (f. d. 63,
voi. II), precum că, intimatul Veveri ță Mihai ar avea bunuri mobile în proprietate și nu se află într –
o stare de nevoie, deoarece în afară de certificatul nr. 17 din 15 ianuarie 2013, acest fapt nu a fost
confirmat cu alte probe admisibi le.
85. Potrivit art. 122 alin. (1) CPC, circumstan țele care, conform legii, trebuie confirmate
prin anumite mijloace de proba țiune nu pot fi dovedite cu nici un iei de alte mijloace probante.

79
Având m vedere raptul ca de ținerea in proprietate a mijlocului de transport -tractor, se confirmă prin
Registrul de Stat al Transportului (RST) este unicul sistem informa țional automatizat, care con ține
informa ție cu caracter tehnic, economic și juridic despre mijloacele transportului auto de ținut de
întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informa ționale de Stat „Registru"’, însă apelan ții nu au
prezentat probe precum că intimatul Veveri ță Mihail de ține în proprietate un tractor.
86. Contrar argumentelor apelan ților, cu referirea la faptul tardivită ții a acțiunii înaintate d e
Veveri ță Mihail către Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu), intervenient accesoriu notarul
Iulia Lencu ța cu privire la rezolu țiunea contractelor de dona ție. Colegiul men ționează următoarele.
în conformitate cu art. 267 alin. (1) Cod civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate
să-și apere, pe calea intentării unei ac țiuni în instan ță de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
Conform art. 272 alin. (1) Cod civil, termenul de prescrip ție extinctivă începe să curgă de la data
nașterii dreptului la ac țiune. Dreptul la ac țiune se na ște la data când persoana a aflat sau trebuia să
afle despre încălcarea dreptului.
87. Colegiul consideră acțiunea depusă în termenul de prescrip ție generală de trei ani și
temei de casare a hotărîrii instan ței de fond ca depusă tardiv, nu s -a stabilit.
88. În conformitate cu art. 85 alin. (4) CPC, în funcție de situa ția materială și de probele
prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instan ța
judecătorească) de plata taxe i de stat sau de plata unei păr ți a ei.
89. Colegiul civil consideră că prima instan ță corect a dispus de a-1 scuti pe reclamantul
Veveri ță Mihail de plata taxei de stat pentru depunerea cereri de chemare în judecată, având în
vedere că este pensionar și prime ște o pensie mică, situa ția materială fiind dificilă (f. d. 61, voi. II).
90. Conform art. 98 alin. (1) CPC, cheltuielile aferente judecării pricinii, suportate de
instan ța judecătorească, precum și taxa de stat, de a căror plată reclamantul a fost scutit, se încasează
la buget de la pârât propor țional păr ții admise din ac țiune dacă pârâtul nu este scutit de plata
cheltuielilor de judecată.
91. Conform art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii taxei de stat și art. 98 CPC, instan ța de judecată
corect a încasat de la pârâte în beneficiul statului taxa de stat propor țional păr ții admise din acțiune
(154023 lei – valoarea casei donate și 15696 lei valoarea terenurilor, iar în total 169719 lei) X 3%)
5090 lei, astfel încasând de la Claudia Grosu taxa de stat în mărime de 2780 l ei și de la Grosu
Cristina (Lupa șcu) în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 2310 lei.
92. Articolul 6 §1 din Conven ția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertă ților Fundamentale prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea cauze i sale în mod
echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instan ță independentă și impar țială,
instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obliga țiilor sale cu caracter civil,

80
fie asupra temeiniciei oricărei acuz ații în materie penală îndreptate împotriva sa.
93. Potrivit jurispruden ței CtEDO, referitor la regulile unui proces echitabil, instan ța are
obliga ția să examineze efectiv problemele esen țiale care îi sunt supuse aprecierii (cauza Hirro
Balani c. Spaniei, nr. 18064/91 din 09.12.1994 $27; Georziadis v. Greciei nr.21522/93 din
29.05.1997 §43).
94. Reieșind din cele expuse, și avînd în vedere faptul că, pricina a fost examinată sub toate
aspectele, cu aplicarea corectă a normelor de drept material și procedural, iar a rgumentele apelului
sunt neîntemeiate și declarative, Colegiul Civil și de Contencios administrativ al Cur ții de Apel
Chișinău, ajunge la concluzia de a respinge cererea de apel declarată de Claudia Grosu, Cristina
Grosu (Lupa șcu) și Notarul Iulia Lencu ța, cu menținerea în vigoare a hotărîrii instan ței de fond
În conformitate cu art. art. 385 -390 CPC, Colegiul Civil și de Contencios administrativ al
Curții de Apel Chi șinău,

D E C I D E :

Se respinge cererea de apel declarată de Claudia Grosu, Cristina Gro su (Lupa șcu) și Notarul
Iulia Lencu ța.
Se men ține hotărîrea Judecătoriei Orhei din 01 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de
chemare în judecată depusă de Mihail Veveri ță către Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu),
intervenient accesoriu nota rul Iulia Lencu ța cu privire la revocarea dona ției, rezolu țiunea contractelor
de dona ție, desfacerea contractelor de dona ție și cererea reconven țională depusă de Claudia Grosu către
Mihail Veveri ță și Raisa Stăvilă cu privire la înlăturarea impedimentelor în folosirea imobilului.
Decizia este definitivă cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justi ție în termen de două luni.

Președintele ședinței, Judecătorul

Judecătorii

81

CERERE DE RECURS
(declarată în contradictoriu cu hotărârea judecătoriei r -lui Orhei din 01.11.2013 și Decizia Cur ții de Apel Chi șinău din
18.12.2014)

În fapt, prin hotărârea judecătoriei r -lui Orhei din 01.11.2013 a fost dispusă admiterea cererii
de chemare în judecată depuse de Mihail VEVERI ȚĂ, și respinsă cererea reconven țională depusă de
Claudia GROSU și Cristina LUPA ȘCU către Raisa STĂVILĂ cu privire la evacuare.
Ne fiind de acord cu hotărîrea judecătoriei r -lui Orhei din 01.11.2013, Claudia GROSU și
Cristina LUPA ȘCU, au declarat apel, la care s -a alăturat notarul Iulia LENCU ȚA.
Prin Decizia Cur ți de Apel Chi șinău din 18.12.2014 cererile de apel declarate de Claudia
GROSU, Cristina LUPA ȘCU notarul Iulia LENCU ȚA, au fost respinse, men ținută hotărârea
judecătoriei r -lui Orhei din 01.11.2013.
Recuren ții explică că nu sânt de acord cu hotărârea instan ței de fond și decizia instan ței de
apel, pretind că hotărârile contesta te au fost emise cu grave încălcări a normelor de drept material și
procesual, consideră că de instan țele ierarhic inferioare nu au fost constatate și elucidate pe deplin
toate circumstan țele care au importan ță pentru solu ționarea justă a pricinii, precum și consideră că nu
a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată.
În sus ținerea pozi ției procesuale vor fi men ționate următoarele:
Pentru a decide asupra rezolu țiunii contractelor contestate de Mihail VEVERI ȚĂ, instan ța de
fond, sus ținută de instan ța de apel a reie șit din faptul că Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ ar Curtea Supremă de Justi ție a RM
Colegiu civil

Recuren ți: Claudia GROSU, adres a de coresponden ță:
mun. Chi șinău, str. Ismail nr. 108, ap. 41.

Cristina GROSU, adresa:
r-l Orhei, or. Orhei, str. 1 mai nr. 57, ap. 42.

Notarul Iulia LENCU ȚA, adresa:
or. Orhei, str. V. Mahu nr. 143/1.

Intima ți: Mihail VEVERI ȚA, domiciliat:
r-l Orhei, satul Piatra.

Raisa STĂVILĂ, domiciliată:
r-l Orhei, satul Piatra.

82
fi inapt de muncă, că are o vârstă înaintată, că nu ar fi transmis casa de locuit Recuren ților Claudia
GROSU și Cristina LUPA ȘCU.
Claudia GROSU și Cristina GROSU doresc să scoată în evi dență că la materialele dosarului
sânt anexate un șir de probe prin care se confirmă că Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ are un
comportament agresiv fa ță de Recuren ții Claudia GROSU și Cristina LUPA ȘCU, de sine stătător nu
admite nici măcar intrarea în curte a Recuren ților Claudia GROSU și Cristina LUPA ȘCU.
Și adică, accesul la casa de locuit, la momentul litigiului, este împiedicat de însu și
Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ.
Ce ține de concluzia instan ței de fond și a instan ței de apel referitoare la faptul că
Intimatul/Reclamant Mihail VEVERI ȚĂ ar fi inapt de muncă, la materialele pricinii, lipsesc orice
probe în acest sens, această circumstan ță nu poate constitui temei de drept pentru rezolu țiunea
contractelor de dona ție.
Faptul că Intimatul/Reclama nt Mihail VEVERI ȚĂ ar avea o vârstă înaintată, nu poate
constitui temei de drept pentru rezolu țiunea contractelor de dona ție.
Recuren ții Claudia GROSU și Cristina LUPA ȘCU solicită scutirea sa de la plata taxei de stat
la depunerea cererii de apel.
Ținem să remarcăm că Recurentul Cristina LUPA ȘCU la momentul de fa ță se află în concediu
pentru îngrijirea copilului, sursele sale de venit nu sânt suficiente pentru un trai decent, astfel încât
aceasta nu este în posibilitate să achite taxa de stat la depunerea c ererii de apel.
Recurentul Claudia GROSU este func ționar public, salariul său lunar, nu îi permită să aibă un
trai decent, este nevoită să îi acorde ajutor fiicei sale Cristina UPA ȘCU, astfel încât , aceasta nu este
în posibilitate să achite taxa de stat la depunerea cererii de recurs.
În acest sens, ținem să men ționăm că potrivit practicii Cur ții Europene a Drepturilor Omului,
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că hotărârile sale sunt obligatorii nu numai cu privire la situa ția
reclamantului dint -o speță particulară, ci, ele produc efecte juridice directe în ordinea internă a statului
în cauză.
Astfel, s -a arătat că autorită țile statale trebuie să înlăture aplicarea acelor norme na ționale ce
sunt incompatibile cu prevederile Conven ției (cauza Veimere c ontra Belgiei).
Prin urmare, instan țele na ționale au obliga ția să aplice fără echivoc și în mod direct concluziile
instan ței europene în orice caz concret ce este supus aprecierii lor.
Totodată, într -o jurispruden ță constantă (Clinov contra Moldovei, Tudor -Comer ț contra
Moldovei, Teltronic -CATV contra Poloniei) Curtea a statuat că dreptul la tribunal este pus grav în
discu ție dacă taxa de stat este fixată într -un cuantum excesiv și persoana este lipsită de resurse
financiare, împrejurare în care se află Rec lamantul.

83
În consecin ță, Curtea Europeană a arătat că în toate cazurile, instan ța de judecată trebuie să
examineze posibilitatea reducerii cuantumului acestei sau scutirea reclamantului care invocă situa ția
grea financiară.
Conform prevederilor pct -lui 2 a Notei informative cu privire la practica solu ționării cererilor
de amânare , eșalonare sau scutire de plata taxei de stat prin prisma Conven ției Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertă ților Fundamentale, publicate în Buletinul CSJ a RM nr. 7-
8/13, 2011:
Examinând cererile de amânare , eșalonare sau scutire de plata taxei de stat, instan țele
judecătore ști, în toate cazurile, urmează să țină cont atât de normele de drept na ționale, cât și de
practica CEDO, în vederea neîngrădirii dreptului păr ților de acces liber la justi ție.
Potrivit art. 4 alin .(2) din Constitu ția RM, dacă există neconcordan țe între pactele și tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei
interne, prioritate au r eglementările interna ționale. Iar în jurispruden ța sa constantă (Clionov с
Moldovei, Tudor -Comer ț с. Moldovei, Teltronic -CATV с. Poloniei etc.), Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a relevat că dreptul la tribunal este pus grav în discu ție dacă taxa de s tat este
fixată într -un cuantum excesiv, îndeosebi atunci când cel care inten ționează să exercite calea de atac
este lipsit de resurse financiare. În consecin ță, Curtea Europeană a arătat că, în toate cazurile de
exercitare a recursului (apelului) fără pla ta taxei de stat, instan ța de judecată trebuie să examineze
posibilitatea reducerii cuantumului acesteia sau scutirii recurentului (apelantului) care invocă situa ția
grea financiară.
În toate cazurile când apelantul (recurentul) se adresează cu cerere priv ind amânarea ,
eșalonarea sau scutirea de plata taxei de stat, instan ța de judecată este obligată să analizeze cu
minu țiozitate circumstan țele cauzei, pentru a evita orice atingere a înse și substan ței dreptului la un
tribunal.
De asemenea, la solu ționarea î ntrebării privind amânarea , eșalonarea sau scutirea de plata
taxei de stat, instan ța judecătorească urmează să țină cont de faptul că, în sensul art. 4 din Constitu ție,
prevederile Conven ției Europene, precum și practica Cur ții Europene, au prioritate fa ță de legea
națională și urmează a fi aplicate în mod direct în dreptul na țional intern în situa țiile privind protec ția
drepturilor și a libertă ților omului. Iar potrivit practicii constante a Cur ții Europene, în toate cazurile
de exercitare a recursului (ap elului) fără plata taxei de stat, instan ța de judecată trebuie să examineze
posibilitatea reducerii cuantumului acesteia sau scutirii recurentului (apelantului) care invocă situa ția
financiară grea. Mai mult ca atât, nu poate fi lăsată fără aten ție cererea recurentului (apelantului)
privind amânarea , eșalonarea sau scutirea de plata taxei de stat, adresată instan ței odată cu depunerea

84
instrumentului de atac. Or, nerespectarea acestor cerin țe poate fi tratată ca îngrădire a dreptului de
acces liber la justi ție.
Astfel, în prezent Recuren ții Claudia GROSU și Cristina LUPA ȘCU se află într -o situa ție
financiară extrem de grea, sursele sale de venit, prin urmare Recuren ții Claudia GROSU și Cristina
LUPA ȘCU, pe criterii obiective sânt în imposibilitate financiară de a achita taxa de stat la depunerea
cererii de recurs, solicitând scutirea.
Reieșind din cele men ționate și în conformitate cu art. 6 CEDO, art. 27, 56, 85, alin. (4), 429,
430, 432, 434, 436, 437 a CPC al RM

Solicităm:

1. Să fie scuti ți Recuren ții Claudi a GROSU și Cristina LUPA ȘCU de la plata
taxei de stat la depunerea cererii de recurs, în legătură cu starea materială grea.
2. Să fie casată hotărârea judecătoriei Orhei din 01.11.2013 și Decizia Cur ți de
Apel Chi șinău din 18.12.2014 emise în pricină ca fiind ilegale și neîntemeiate cu emiterea
unei noi hotărâri prin care să fie dispusă respingerea ca tardivă și neîntemeiată a ac țiunii
depuse de Mihail VEVERI ȚĂ Claudia GROSU și Cristina LUPA ȘCU cu privire la desfacerea
contractelor de dona ției.

Notă: înscrisu rile în temeiul căror Recuren ții justifică starea sa materială precară, sânt anexate la dosarul cauzei, și anume
certificatul eliberat de Inspectoratul de Poli ție Orhei prin care se confirmă mărimea indemniza ției de care dispune Cristina LUPA ȘCU
în perioad a aflării sale în concediul de îngrijire a copilului, precum și certificatul nr. 06/01 -501 din 06.11.2013 eliberat de Direc ția
Generală Învățământ , Tineret și Sport Orhei, corespunzător.

Recurent Claudia
GROSU

Recurent Cristina
LUPA ȘCU

Recurent Notarul Iulia
LENCU ȚĂ

85

86
prima instan ță: X dosarul nr. 2ra -719/15
instan ța de apel: XXXX

ÎNCHEIERE
25 martie 2015 mun.
Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Cur ții Supreme de Justi ție

În com ponen ța XXXX
Președinte, judecătorul XXXX
Judecătorii XXXX, XXXX

examinând chestiunea admisibilită ții recursului declarat de Claudia Grosu,
Cristina Lupa șcu, notarul Iulia Lencu ța și recursului declarat de Claudia Grosu, reprezentată
de avocatul XXX X, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Veveri ță
către Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu), intervenient accesoriu notarul Iulia Lencu ța, cu
privire la rezolu țiunea contractului de dona ție, și la cererea reconven țional ă depusă de Claudia
Grosu către Mihail Veveri ță și Raisa Stavilă cu privire la înlăturarea impedimentelor în folosirea
imobilului. Împotriva deciziei Cur ții de Apel Chi șinău din 18 decembrie 2014, prin care a fost
respins apelul declarat de Claudia Grosu, Cristina Grosu și notarul Iulia Lencu ța și men ținută
hotărîrea Judecătoriei Orhei din 01 noiembrie 2013,

c o n s t a t ă

La 05 decembrie 2008 Veveri ță Mihail a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui
Grosu Claudia și Grosu Cristina (Lupa șcu), i ntervenient accesoriu notarul Iulia Lencu ța, cu privire
la rezolu țiunea următoarelor contracte din 04.08.06, autentificate de către notarul privat Iulia
Lencu ța, și anume:
-contractul de dona ție a casei de locuit înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2 006 cu nr.
cadastral 16454206009,01,02,03,04,05,06;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454116010;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454106112;

87
– contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu
nr. cadastral 6454107030;
– contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu
nr. cadastral 6454109021;
-contractu l de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454109045;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454104033;
-contractul de dona ție a terenurilor înr egistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454108103;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454112043;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454204247;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454204042;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454114085;
-contractul de dona ție a terenurilor înregistrat la OCT Orhei la data de 13.09.2006 cu nr.
cadastral 6454106067.
În motivarea ac țiunii reclamantul a indicat că la momentul efectuării tranzac țiilor de dona ție
a fost dus în eroare de către fiica sa Grosu Claudia, ultima promi țîndu-i că va avea grijă de el, de
casă și toate terenurile donate. Având încredere în promisiunile ei a încheiat contractele de dona ție,
însă după ce au devenit proprietare ale casei de locuit și a terenurilor donate pârâtel e nu-i acordă
între ținere.
Grosu Claudia a depus cerere reconven țională împotriva lui Veveri ță Mihail și Stavilă Raisa
cu privire la obligarea pârâților să nu -i creeze impedimente în folosirea proprietă ții sale și anume,
a casei de locuit care îi apar ține în baza contractului de dona ție din 04 august 2006, înregistrat la
OCT Orhei pe data de 13 septembrie 2006.
În motivarea ac țiunii reclamanta a indicat că prin contractul de dona ție din 04 august 2006,
înregistrat la OCT pe data de 13 septembrie 2006, părin ții săi i -au donat casa lor cu construc ții
accesorii și teren aferent fără careva condi ții, însă ei au rămas să locuiască în imobilul donat,
deoarece ea are apartament la Orhei și nu are necesitate de a locui în imobilul donat, la fel, nu a
avut niciodată inten ția de a -1 evacua pe tatăl său Mihail Veveri ță din imobilul donat ei, sau să -1

88
limiteze în folosirea, posesiunea și gestionarea gospodăriei și a cotelor teren.
Însă, după decesul mamei, pârâtul a început să ducă un mod de via ță amoral, aduce diferite
persoane în gospodăria ei și permanent îi dispar lucrurile din gospodărie, el nu -i permite să
îngrijească de el și de gospodărie, nici chiar să intre în casă. Persoana care se folose ște de
gospodăria ei împreună cu Mihai Veveri ță este Stavilă Raisa.
Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 01 noiembrie 2013, s -a admis par țial ac țiunea ini țială.
S-a rezolu ționat contractul de dona ție a casei de locuit cu anexe și teren aferent din s.Piatra, r -ul
Orhei cu număr 6083 autentificat de notarul Iulia Lencu ța încheiat la 04 august 2006 între donatorii
Veveri ță Mihail și Veveri ța Parascovia și donatarii Grosu Claudia și Grosu Cristina. S -a
rezolu ționat contractul de dona ție a terenurilor agricole sub nr. cadastrale 4110029, 6454112043,
6454116010, 64,54106112, 645410606 7, 6454107030, 4104033 și 6454108103 încheiat între
donatorul Mihail Veveri ța și Grosu Claudia la 04 august 2006 sub nr. 6087 de către notarul Iulia
Lencu ța. S-a rezolu ționat contractul de dona ție a terenurilor cu destina ție grădini sub nr. cadastrale
6454 204247, 6454114085 și 6454204042 din 04.08.2006 sub nr. 6096, încheiat între donatorul
Veveri ța Mihail și donatara Claudia Grosu. În rest ac țiunea ini țială cu privire la rezolu țiunea
contractului de dona ție din 04 august 2008 încheiat între Parascovia Veve riță și Grosu Claudia și
acțiunea reconven țională au fost respinse. S -a încasat în beneficiul statului de la Grosu Claudia taxa
de stata 2 780 lei și de la Grosu Cristina – 2 310 lei.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instan țe, Claudia Grosu, Cristina L upașcu și notarul
Iulia Lencu ța au depus apel.
Prin decizia Cur ții de Apel Chi șinău din 18 decembrie 2014 a fost respins apelul declarat
de Claudia Grosu, Cristina Grosu și notarul Iulia Lencu ța și men ținută hotărârea primei instan țe.
Instan ța de apel și-a motivat decizia prin faptul că cu toate că nu s -au încheiat contractele
de dona ție cu condi ția între ținerii pe via ță, s-a stabilit faptul că după întocmirea dona ției, donatorul
Mihail Veveri ța a rămas fără loc de trai.
În acest sens, instan ța a men ționat că faptul donării întregii averi și rămânerea fără
proprietate, doar cu o pensie, nu -i poate garanta o existen ță decentă după executarea dona ției,
nefiind în stare să -și asigure o între ținere corespunzătoare.
Or, conform art. 836 Cod civil, dacă donatorul, după executarea dona ției, nu mai este în
stare să -și asigure o între ținere corespunzătoare și să-și îndeplinească obliga țiile legale de
între ținere fa ță de ter ți, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai
posedă. (2) Cere rea de restituire este inadmisibilă când donatorul și-a provocat inten ționat sau prin
culpă gravă starea de nevoie.
În asemenea circumstan țe și prin prisma prevederilor legale, luând în considera ție faptul

89
că donatorul Veveri ță Mihail, la momentul încheie rii contractelor de dona ție era de o vârstă
înaintată, instan ța de apel a considerat ca fiind întemeiată concluzia instan ței de fond privind
admiterea în parte a ac țiunii ini țiale și dispunerea rezolu țiunii contractelor de dona ție, donatorul
Veveri ță Mihai l fiind îndreptă țit să ceară rezolu țiunea unilaterală a contractului de dona ție, ca
urmare a apari ției stării de nevoie, care pune în pericol propria între ținere corespunzătoare.
Totodată, instan ța de apel a apreciat întemeiată solu ția primei instan țe priv ind respingerea
capătului de cerere privind rezolu țiunea contractului de dona ție încheiat la 04 august 2006 între
donatorul (defuncta) Parascovia Veveri ță și donatara Claudia Grosu.
În acest sens, instan ța de apel a men ționat că reclamantul Veveri ță Mihail nu poate contesta
acte juridice din numele Parascoviei Veveri ța, care a decedat la 27.02.2007, iar reclamantul n -a
demonstrat dreptul la succesiune asupra acestei mase succesorale.
Cu referire la cele expuse, Colegiul civil al instan ței de apel a consider at că prima instan ță just
a respins ac țiunea reconven țională, deoarece admiterea ac țiunii ini țiale exclude în totalitate admiterea
acțiunii reconven ționale, dat fiind faptul că prin rezolu țiunea contractului de dona ție a bunurilor
imobile, dreptul de propr ietate asupra acestuia revine la donator și el, în calitatea sa de proprietar se
bucură de dreptul de posesie, folosin ță și dispozi ție asupra bunului.
Contrar argumentelor apelan ților, cu referirea la faptul tardivită ții a ac țiunii înaintate de
Veveri ță Mihail către Claudia Grosu și Cristina Grosu (Lupa șcu), intervenient accesoriu notarul Iulia
Lencu ța cu privire la rezolu țiunea contractelor de dona ție, instan ța de apel a men ționat că conform
art. 267 alin. (1) Cod civil, termenul general în interiorul căru ia persoana poate să -și apere, pe calea
intentării unei ac țiuni în instan ță de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Conform art. 272 alin. (1)
Cod civil, termenul de prescrip ție extinctivă începe să curgă de la data na șterii dreptului la ac țiune.
Drep tul la ac țiune se na ște la data când persoana a aflat sau trebuie să afle despre încălcarea dreptului.
Instan ța de apel a considerat că ac țiunea ini țială este depusă în termenul de prescrip ție generală
de trei ani și temei de casare a hotărîrii instan ței de fond ca depusă tardiv, nu s -a stabilit.
Prin recursul depus la 16 ianuarie 2015 Claudia Grosu, Cristina Lupa șcu și notarul Iulia
Lencu ța au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instan ței de apel și hotărîrii primei instan țe
și emiterea unei n oi hotărâri prin care să fie dispusă respingerea ca tardivă și neîntemeiată a ac țiunii
inițiale.
În recurs recuren ții și-au exprimat dezacordul cu concluzia instan țelor precum că intimatul –
reclamant Mihail Veveri ță este inapt de muncă și necesită între ținere, fiind invocate mărimea
veniturilor insuficiente și vârsta înaintată. În acest sens, recuren ții men ționează că în dosar lipsesc
probe ce ar confirma incapacitatea de muncă a intimatului. În opinia recuren ților, această

90
circumstan ță, precum și vârsta înaintată nu poate constitui temei de drept pentru rezolu țiunea
contractelor de dona ție.
Totodată, invocă recuren ții că odată ce intimatul -reclamant afirmă că îi este greu să -și asigure
întreținere corespunzătoare, legisla ția materială pertinentă, a prevăzut în acest sens o cale de apărare
a drepturilor sale, prin obligarea tuturor copiilor săi majori ap ți de muncă, la plata unei pensii de
întreținere conform prevederilor art. 80 și 81 Cod civil.
Prin recursul suplimentar depus la 13 martie 2015 de recurenta C laudia Grosu prin intermediul
avocatului XYXYXY, s -a invocat că hotărârile contestate au fost emise cu încălcarea normelor de
drept material și procedural, nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstan țele care au
importan ță pentru solu ționarea j ustă a cauzei, precum și consideră că nu a fost aplicată legea care
trebuia a fi aplicată.
În acest sens, recurenta invocă că contractele de dona ție nr. 6087 din 04.08.2006, nr. 6096 din
04.08.2006 și contractul de dona ție din 04.08.2006 a căror rezolu țiune se cere, au fost prezentate
instan țelor de judecată în xerocopii, fără a fi certificate sau autentificate corespunzător, ceea ce
contravine prevederilor art. 138 alin. (4) CPC. Prin urmare, instan țele ierarhic inferioare nu au fost în
drept și nici în po sibilitate de a se expune asupra autenticită ții con ținutului acestora.
La fel, recurenta invocă că hotărârile instan țelor ierarhic inferioare nu sunt motivate. În acest
sens, recurenta men ționează că în con ținutul hotărîrii instan ței de fond nu se regăse ște nici un
argument și nici o concluzie a instan ței referitoare la omiterea de către intimatul -reclamant Mihail
Veveri ță a termenului de prescrip ție extinctivă. La fel, după recurentă, hotărârea primei instan țe este
nemotivată și ilegală, în special în part ea în care se referă la pretinsul fapt că Mihail Veveri ță ar fi
fost dus în eroare referitor la natura și con ținutul contractelor de dona ție și că contractele contestate
ar fi fost încheiate fără inten ția de a produce efecte juridice.
Totodată, recurenta c onsideră că pricina a fost solu ționată în instan ța de fond, precum și în
instan ța de apel de un complet de judecată compus ilegal.
Menționează că precum rezultă din materialele cauzei, printr -o cerere scrisă, au înaintat fa ță
de pre ședintele ședinței în in stanța de fond, o cerere de recuzare. În acest sens, men ționează că
apreciind comportamentul vădit subiectiv și lipsit de obiectivitate a pre ședintelui ședinței, în modul
și ordinea stabilită de lege, și-au exprimat în scris obiec țiile sale fa ță de comport amentul acestuia.
Însă, fără a se ab ține de examinarea pricinii, judecătorul a continuat judecarea pricinii.
La fel, în recurs se invocă precum că instan ța de fond nu a stabilit corespunzător cercul păr ților
și participa ților la proces, în a șa mod fiind le zate drepturile, libertă țile și interesele legale ale unor
persoane care nu au fost atrase în proces. Astfel, instan ța nu a stabilit cercul mo ștenitorilor defunctei
Parascovia Veveri ță pentru a fi introdu și în proces. Or, prin admiterea ac țiunii în felul î n care a fost

91
admisă, instan țele au admis o îmbogă țire fără justă cauză a intimatului – reclamant Mihail Veveri ță,
în sensul faptului că acesta niciodată nu a dispus unipersonal de casa de locuit, precum și de celelalte
bunuri imobile, ci a avut în propriet ate cotă -parte ideală, proprietate devălma șă.
În recursul din 19 martie 2015 recurenta consideră că concluziile instan ței de fond sunt
contradictorii și constau în aceea că una din ipotezele sale pentru a dispune rezolu țiunea este că
bunurile imobile litig ioase nu ar fi fost transmise recuren ților.
La fel, recurenta Claudia Grosu consideră gre șite concluziile instan țelor ierarhic inferioare
referitor la pretinsul fapt al neintrării în posesie a bunurilor litigioase de către recuren ți, precum și
asupra faptu lui că intimatul -reclamant s -ar fi aflat într -o stare de necesitate pe motiv că ar fi rămas
fără loc de trai, în ultimul caz neexistând probe în acest sens.
În opinia recurentei este ilegală concluzia instan țelor referitor la faptul că intimatului –
reclaman t Mihail Veveri ță, primind o pensie de doar 881 lei, îi este greu să -și asigure între ținere
corespunzătoare. Precum rezultă din materialele dosarului, acesta beneficiază din partea statului de o
pensie pentru limită de vârstă în mărime de 1040,79 lei.
În recurs se invocă și faptul că hotărârile instan țelor nu sunt motivate, nefiindu -le date
apreciere nici unei din probele, argumentele, considera țiile și obiec țiile prezentate și formulate de
recurentă.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului
civil, comercial și de contencios administrativ al Cur ții Supreme de Justi ție consideră că recursurile
declarate sunt inadmisibile.
În conformitate cu art.432 CPC, păr țile și alți participan ți la proces sunt în drept să declare
recurs în cazul în care se invocă încălcarea esen țială sau aplicarea eronată a normelor de drept material
sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul
în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) CPC.
Completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Cur ții Supreme de
Justiție consideră că recursul declarat de Claudia Grosu, Cristina Lupa șcu și notarul Iulia Lencu ța și
recursul declarat de Claudia Grosu, reprezentată de avocatul XYXYXY, nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.
Astfel, analizând actele cauzei Colegiul civil, comercial și de contencios administr ativ
constată că argumentele formulate în recursuri se limitează la situa ția de apreciere de către instan țele
ierarhic inferioare a circumstan țelor de fapt a cauzei.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Cur ții
Supreme de Justi ție reiterează și faptul că procedura admisibilită ții constă în verificarea faptului, dacă

92
motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC,
fără a se examina temeinicia lor.
Pe când , alte argumente invocate în recursuri nu au relevan ță, deoarece nu denotă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural,
respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi re spins. Or recursul, exercitat
conform sec țiunii a II -a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și
procedural, verificându -se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.
Colegiul civil, comercial și de contencios admin istrativ al Cur ții Supreme de Justi ție reiterează
că conform jurispruden ței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere
îndreptarea situa ției prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod
direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului
invocat în spe ță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instan ța de apel
s-a pronun țat în mod corespunzător.
Distinct de c ele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Cur ții Supreme de Justi ție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Claudia Grosu,
Cristina Lupa șcu, notarul Iulia Lencu ța și recursului declarat de Claudi a Grosu, reprezentată de
avocatul XYXYXY ca inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului
civil, comercial și de contencios administrativ al Cur ții Supreme de Justi ție
d i s p u n e

Recursul declarat de Claudia Grosu, Cristina Lupa șcu, notarul Iulia Lencu ța și recursul
declarat de Claudia Grosu, reprezentată de avocatul XYXYXY, se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președinte, judecătorul
Judecăto rii

93

94

95

96

97

98

99

100

101

102

103

104

105

106

107

108

109

110
CONCLUZIE

La finele lucrării științifice – „Apărarea drepturilor patrimoniale” se poate spune că s -au atins
scopurile și obiectivele propuse de la începutul lucrării. Datorită studierii minu țioase a acestei
instit uții din cadrul legisla ției civile, prin analiza acestui material, s -a putut ajunge la rezultatele
dorite. De asemenea , la etapa actuală, drepturile patrimoniale reprezintă acel pilon de bază al dreptului
civil de la care î și pornesc existen ța, via ța, cele lalte institu ții, drepturi subiective civile, raporturi
juridice civile parte la această ramură de drept.
În urma elaborării prezentei teze s -a stabilit că cu toate că apărarea drepturilor patrimoniale
este una dintre problemele importante și majore ce se preocupă știința juridică din țara noastră precum
și practica instan țelor judecătore ști, ea nu este amănun țit cercetată, iar informa ția nu este expusă
îndeajuns în literatura de specialitate, însă dorim să men ționăm acest lucru este foarte important
pentru că orice cetă țean într -un stat de drept pe lângă dreptul la apărare a drepturilor, libertă ților și
intereselor sale legitime, trebuie să cunoască pârghiile și mijloacele legitime , dar și nu în ultima
instan ță procedura de apărare a drepturilor sale patrim oniale, întrucât drepturile patrimoniale
înglobează în sine a șa drepturi fundamentale ca dreptul de proprietate, dezmembrămintele drepturilor
de proprietate, drepturile de autor, drepturile de crean ță, fenomene ce înconjoară orice persoană din
prima sclipi re din ochi.
Precum s -a stabilit din con ținutul prezentei teze patrimoniul este strâns legat de persoana
fizică și/sau juridică titulară și potrivit acestei concep ții, patrimoniul are următoarele trăsături
specifice ca numai persoanele pot avea patrimoniu, orice persoană are un patrimoniu, patrimoniul nu
poate fi separat de persoana căreia îi apar ține, o persoană poate avea numai un singur patrimoniu,
care este unitar și indivizibil.
Am remarcat cu deosebită importan ță faptul că orice persoană are patrimoni u, nu poate și nu
există situa ții când persoana nu are patrimoniu de aceea cunoa șterea mijloacelor de apărare reprezintă
un moment pozitiv în via ța fiecărei persoane.
Prin mijloacele de apărare drepturilor patrimoniale se în țeleg acele ac țiuni prin care
proprietarul tinde să înlăture atingerile ce sunt aduse dreptului său, î și asigură exercitarea lui în
condi țiile normale.
Cercetând și studiind diversa literatură de specialitate, se poate de stabilit cert faptul că
patrimoniul are o no țiune unică și a tot cuprinzătoare, patrimoniul desemnează nu altceva decât o
entitate juridică distinctă ce reprezintă totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale și
obliga țiilor patrimoniale care apar țin unei persoane, iar drepturile patrimoniale sunt acele drep turi
subiective civile care au un con ținut economic, care sunt evaluabile în bani.

111
Este de eviden țiat faptul că în urma studierii a doctrinei de specialitate s -au identificat mai
multe păreri ce ține de clasificarea, or, con ținutul drepturilor patrimonial e precum și pute ți urmări din
conținutul tezei, unii autori contestă prezenta în con ținutul drepturilor patrimoniale a drepturilor
proprietă ții intelectuale, însă suntem de părerea că aceste drepturi pot fi deduse drepturilor
patrimoniale, faptul ce ni -a identificat la această concep ție este prevederile Conven ției Europene a
Drepturilor Omului în con ținutul căruia autorii conven ției atrag aten ția la principiul dreptului la
proprietate, iar în continuare Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin practica sa voluminoasă a
identificat faptul că prin dreptul de proprietate nu se în țelege doar dreptul asupra unui bun în sens
clasic ci și dreptul de a scoate foloase dintr -un teren străin folosit fără dispută o perioadă lungă de
timp, dreptul de a succeda, o licen ță fără termen de a exercita o activitate economică, clientela
pierdută ca urmare a lipsirii de dreptul de a exercita o activitate economică, a șteptările legitime de a
obține un drept patrimonial, o hotărâre judecătorească definitivă, ac țiunile într -o soci etate comercială
și nu în ultimul rând un interes de a avea în proprietate o operă de artă, o crea ție, ceea ce reprezintă o
muncă intelectuală, iar prin efect direct se poate spune că drepturile proprietă ții intelectuale nu sunt
altceva decât un bun, un bu n care are sens economic, evaluabil în bani.
Acțiunea în revendicare este acea ac țiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia
bunului său cere instan ței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și
restituirea acestu ia de la posesorul neproprietar. Revendicarea este ac țiunea prin care proprietarul
neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar. Ac țiunea negatorie este acea ac țiunea reală
prin care reclamantul cere instan ței de judecată să stabilească, prin hotăr ârea ce o va pronun ța, ca
pârâtul nu are un drept real -uzufruct , uz, abita ție, servitute sau superficie asupra bunului aflat în
proprietatea sa și să-l oblige, pe cale de consecin ță, să înceteze exercitarea lui nelegitimă.
Concluzia desprinsă di n studiul l ucrării date ar fi că , spre deosebire de ac țiunea în revendicare,
acțiunea negatorie nu presupune și obliga ția de a dovedi dreptul de proprietate asupra bunului, având
în vedere că cel ce reclamă înlăturarea încălcărilor se află în posesia bunului, iar sim pla posesie
creează prezump ția proprietă ții.
O altă concluzie legată de apărarea drepturilor patrimoniale este faptul că în legisla ția noastră
prevede o mul țime de modalită ți de apărare a drepturilor sale patrimoniale, practivi fiecare ramură de
drept prev edere norme prin care orice particular a căror drepturi au fost lezate poate să -și apere
liberta țile în dependen ță de gravitatea încălcării, aplicând a șa modalită ți cum ar fi tragerea la
răspundere civilă, legisla ției muncii, în materie contraven țională, p enală.
Legisla ția civilă prevede existen ța a două modalită ți de apărare a drepturilor patrimoniale :
acțiunea în revendicare – ca principal mijloc de apărare și acțiunea negatorie. Acela și reglementări le
întâlnim și în legisla ția României. Însă spre deoseb ire de legisla ția noastră și română, legisla ția rusă

112
acordă mai multe împuterniciri posesorului bunului. În acest mod posibilitatea de a pedepsi posesorii
de rea -credin ță și de a restabili dreptatea este cu mult mai mare. Deci colaborarea, schimbul de
informație și practica țărilor mai dezvoltate vor putea servi ca un imbold pentru perfec ționarea
legisla ției, și adoptarea de acte normative necesare pentru ameliorarea situa ției în țara noastră, de
către Parlament, și ca rezultat apărarea intereselor posesori lor va deveni o realitate.
Ar fi penal în cazul dacă nu vom men ționa faptul că CtEDO condamnă Republica Moldova
în cazurile legate de proprietate din motiv ca autorită țile publice î și depă șesc competen țele care li -au
fost atribuite de lege și statut, gre șeala cuiva care este mai frumos spus mai pu țin competent aduce
pagube materiale statului, iar prin urmare pentru că statul este poporul, poporului moldovenesc.
Studierea și analiza minu țioasă a mijloacelor juridice de apărare a drepturilor patrimoniale a
făcut posibilă crearea unei opinii proprii în legătură cu acestea. Considerăm că a fost înregistrat un
progres destul de înalt în ceea ce prive ște reglementarea și elaborarea unui cadru metodologic și
juridic referitor la mijloacelor juridice de apărare în s pecial în ceea ce ține de dreptul de proprietate,
totuși se simte persisten ța multor lacune în legisla ție, care ar trebui elucidate, făcând o interpretare
clară, adecvată pentru toată popula ția Republicii Moldova. Aceasta ar avea o mare importan ță
deosebit ă în soluționarea litigiilor de natură socială, economică, juridică și altele, precum și la
îmbunătă țirea nivelului de trai al cetă țenilor statului Republica Moldova.
Analizând situa ția mijloacelor juridice de apărare a drepturilor patrimoniale în prezent, putem
concluziona că dreptul de proprietate beneficiază de o pozi ție destul de bună în legisla ție spre
compara ție cu alte institu ții ce fac parte din con ținutul drepturilor patrimoniale, considerăm că cadrul
normativ civil și practica judiciară din Republ ica Moldova în domeniul respectiv necesită
îmbunătă țire care, cu siguran ță, în scurt timp, se va realiza.
Ca urmare a concluziilor enun țate mai sus se înaintează următoarele remarci și propuneri:
1. De a introduce un capitol separat în codul civil cu privire la apărarea posesiunii. Codul
civil al RM prevede într -un capitol separat apărarea dreptului de proprietate și propunerea mea ar fi
ca institu ția apărării posesiunii să fie inclusă într -un capitol separat în codul civil pentru ai da un plus
de siguran ță posesorului bunului care este de cele mai multe ori și posesorul bunului. Introducerea în
codul civil al Republicii Moldova, a acestei institu ții ar fi binevenită a șa cum este prevăzut în codul
civil german, fiindcă ar ridica toate semnele de întrebare care apar în momentele aplicării de către
instan țele de judecată interne.
2. Propun să fie modificat art. 308 a Codului Civil al Republicii Moldova cu completarea la
final cu următorul text: „ La revendicarea posesiunii se aplică regulile prevăzute în art. 374, 375 din
prezentul Cod, dacă contrariul nu reiese din natura dreptului protejat.”

113
3. La art. 309 a Codului Civil al Republicii Moldova deja este că posesorul poate apăra
posesia asemeni unui proprietar. În acela și timp esen ța Codului constă în aceia că este un ac t
legislative sistematizat și cu reglementări integrate în strânsă legătură. Astfel considerăm necesar de
a introduce modificări în con ținutul art. 309 a Codului Civil al Republicii Moldova cu completarea
în final cu propozi ția: „La dreptului la posesiune netulburată se aplică regulile prevăzute în art. 376
din prezentul Cod, dacă contrariul nu reiese din natura dreptului protejat.”
4. În art. 377 defini ția bunurilor vecine spune despre influen țe reciproce . În opinia noastră
– influen țele pot fi și unilaterale (în virtutea direc ției permanente a vânturilor , înclina ția pantei –
scurgerea apei, etc.) să fie modificat articolul sus men ționat cu următorul text „ Proprietarii
terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lângă respectarea drepturilor și
obliga țiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră vecin orice teren sau alt
bun imobil de unde se pot produce influen țe reciproce sau unilaterale .”
5. Modificarea art. 379 a Codului Civil al Republicii Moldova, care vorbe ște des pre atentarea
inadmisibilă doar asupra terenului. În acela și timp vecinul poate să afecteze un alt bun imobil
preexistent, deci să fie articolul in astfel de redac ție: Proprietarul poate cere interzicerea ridicării
sau exploatării unor construc ții sau inst alații despre care se poate afirma cu certitudine că prezen ța
și utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său ori altui bun imobil preexistent .
6. Considerăm că legiuitorul incorect a denumit capitolul VIII a Codului Contraven țional
al RM, dat fiind faptul că în art. 92 -108 sânt prevăzute mai multe categorii de contraven ții, inclusiv
încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe, utilizarea ilegală a denumirii de origine
produsului și a indica ției geografice etc. care nu fac parte d in categoria drepturilor reale. Propunerea
a fi modificarea denumirii capitolului VIII a Codului Contraven țional al RM în următoarea redac ție:
„Contraven ții ce atentează drepturile patrimoniale”.

114
BIBLIOGRAFIE

Acte normative:
1) Conven ția pentru Protec ția Drepturilor Omului și Libertă ților Fundamentale ,
semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma, intrată în vigoare pe 3 septembrie 1953;
2) Conven ția de la Paris pentru protec ția proprietă ții industriale din 20.03.1883,
Hotărîrea Parlamentului nr. 1328 -XII din 11 marti e 1993;
3) Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea interna țională a mărcilor din
14.04.1891, Hotărîrea Parlamentului nr. 1624 -XII din 26 octombrie 1993;
4) Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor din 19.06.0970, Hotărîrea
Parlamentului nr. 1624 -XII din 26 octombrie 1993;
5) Acordul de colaborare pentru combaterea încălcărilor drepturilor în domeniul
proprietă ții intelectuale din 06.03.1998, Legea Republicii Moldova nr. 433 -XV din 27 iulie
2001;
6) Constitu ția Republicii Moldova din 29.07.1994, Publicat la 18.08.1994 în
Monitorul Oficial Nr. 1, data intrării in vigoare: 27.08.1994;
7) Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 06.06.2002, Publicat:
22.06.2002 în Monitorul Oficial nr. 82 -86;
8) Codul penal al Republicii Moldova , nr. 985 din 18.04.2002, Publica t
:14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72 -74, art nr: 195;
9) Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225 din 30.05.2003,
Publicat: 12.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 111 -115, data intrării în vigoare: 12.06.2003;
10) Codul familiei al Republicii Mol dova nr. 1316 -XIV din 26.10.2000, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 47 -48/210 din 26.04. 2001;
11) Legea Republicii Moldova cu privire la proprietatea publică a unită ților
administrativ – teritoriale nr. 583 -XIV, din 16.06.1999. Monitorul Oficial al R epublicii
Moldova nr. 124 -125/611 din 11.11.1999.
12) Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488 din 08.07.1999.
Publicată în 20.04.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 042/331, promulgată
în 12.04.2000.
13) Legea Republicii Moldov a privind administrarea și deetatizarea proprietă ții
publice nr. 121 -XVI din 04.05.2007. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 90 -93/401
din 29.06.2007.

115
14) Legea Republicii Moldova privind administra ția publica locala nr. 436 din
28.12.2006. Monitorul O ficial al Republicii Moldova nr. 32 -33/116 din 09.03.2007.
15) Legea condominiului în fondul locativ nr. 913 din 30. 03. 2000, Monitor Oficial
nr. 130 -132 din 19. 10. 2000;
16) Legea cu privire la bursele de mărfuri nr. 1117 din 20. 07. 1997; Monitorul
Oficial Nr. 70 din 25. 07. 1998;
17) Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr. 354 din 28. 10. 2004;
18) Legea cu privire la privatizare nr. 627 din 04. 07. 1991, republicată în
Monitorul Oficial nr. 61 -63 din 16. 04. 2004;
19) Codul cu privire privind protec ția inven țiilor, nr. 50 -XVI din 07.03.2008;
20) Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010;
21) Legea R.M. privind protec ția desenelor și modelelor industriale , nr. 161 -XVI
din 31.08.2007;
22) Legea R.M. privind protec ția mărcilor , nr. 38 -XV din 2 9.02.2008;
23) Legea R.M. cu privire la difuzarea exemplarelor de opere și fonograme ,
nr.1459 -XV din 14.11.2002;
24) Legea R.M. privind protec ția indica țiilor geografice, denumirilor de origine și
specialită ților tradi ționale garantate , nr. 66 -XVI din 27.03.2008;
25) Hotărîrea Guvernului nr. 1362 din 21.10.2002 privind Regulamentului
reprezentan ților în proprietatea industrială ;
26) Hotărîrea Guvernului nr. 783 din 30.06.2003 cu privire la evaluarea
obiectelor de proprietate intelectuală ;
27) Code civil francaise , Version con solidée au 24 mars 2012;
28) Codul Civil al României , intrat în vigoare la 1 octombrie 2011;
29) Гражданский Кодекс Российсской Федераций от. 30.11.2004;

Practica judiciară
30) Hotărîrea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova, cu privire
la practica aplicării de către instan țele judecătore ști a unor prevederi ale legisla ției despre
dreptul de autor și drepturile conexe nr.32 din 09.11.1998;
31) Hotărîrea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție d Republicii Moldova, despre
practica aplicării de către instan țele judecătore ști a unor prevederi ale legisla ției privind
recunoa șterea și executarea hotărîrilor instan țelor judecătore ști străine pe teritoriul Republicii
Moldova în cauzele în materie patrimonială și nepatrimonială nr.7 din 23.02.1998;

116
32) Hotărîrea Plenulu i Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova, cu privire
la aplicarea unor dispozi ții ale Codului civil și ale altor acte normative referitoare la dreptul
de proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construc țiilor anexe nr.2 din
27.03.2 006;
Practica CEDO:
33) SRL „Dacia” c. Moldovei;
34) IPTEH S.A. și alții c. Moldovei;
35) Bimer S.A. c. Moldovei ;
36) Megadat.com SRL c. Moldovei ;
37) Bălan c. Moldovei ;
38) Stretci c. Regatului Unit;
39) Brumărescu c. România;
40) Sovtransavto Holding c. Ukraine;
41) Platakou c. Greece;
42) Holy Monasteries c. Grecia;
43) Matos e Silva ș.a. c. Portugalia;
44) Inze c. Austria;
45) Beyeler c. Italia;
46) Van Marle c. Olanda;
47) Stran Greek Refineries c. Grecia;
48) Olczar c. Polonia;

Literatura doctrinară, publica ții:
49) L. Pop, Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex,
2001;
50) S. Deleanu, Adagii și locu țiuni latine în dreptul românesc, I, Editura Funda ției
„Chemarea”, Ia și, 1993;
51) P.C.Vlachide , Repeti ția principiilor de drept civil , Ed.Europa Nova, Bucure ști
1994;
52) Corneliu Bîrsan, Drept civil: Drep turile reale principale, ed. II, ed. Hamangiu,
Bucure ști, 2007;
53) C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român,
Editura “All” 1998;
54) Corina Buzdugan, Clasificarea drepturilor subiective civile 2007;

117
55) Eugen Chelaru “Drepturile r eale principale” Curs de drept civil, Bucure ști
Editura “All Beck” 2000;
56) Julieta Manoliu, Ch Durac “Drept civil, Drepturile reale principale”, Ia și
Editura Funda ției “Chemarea” 1994;
57) Sergiu Baie ș, N. Ro șca Partea generală “ Drepturile reale Teoria generală a
obliga țiilor” (Scheme) Chi șinău 2001;
58) Ugo Matei, Sergiu Baie ș, N. Ro șca „Principii fundamentale a dreptului de
proprietate”, Chi șinău Editura “Arc” 2000;
59) Ovidiu Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Călina Jugastru
„Principii și institu ții de d rept civil” Curs selectiv pentru licen ță 2002 – 2003, Bucure ști Editura
“Rosetti” 2000;
60) Elena Damian, Drepturile patrimoniale și personal nepatrimoniale ale autorilor,
în Știința juridică autohtonă prin prisma valorilor și tradi țiilor europene, 2010;
61) Victor Volcinschi, Dorian Chiro șca, Dreptul proprietă ții intelectuale, Chi șinău,
2001;
62) Viorel Ro ș, Tratat de drept de autor și drepturi conexe, Bucure ști, 2005;
63) Ion Băcanu, Proprietatea industrială, LUMINA LEX, Bucure ști, 1999, volumul
I,II,III;
64) Teodor Boboa șcă, Dreptul proprietă ții intelectuale, Beck, Bucure ști, 2006;
65) Viorel Ro ș, Dreptul proprietă ții intelectuale, Mărcile și indica țiile geografice,
ALL BECK, Bucure ști, 2003;
66) Bîrsan Corneliu, Gai ță, Maria, Pivnicerul Mona Maria, Drepturile reale, Ia și,
ed. Instit utul European, 1997;
67) Dimitrescu Grigore, Drept roman, vol. I, Imprimeriile Independen ța, Bucure ști;
68) Dogaru Ion, Drept civil, Ideea curgerii timpului și consecin țele ei juridice, ed.
ALL BECK, Bucure ști 2002;
69) Hamangiu C., N. Georgian, Codul adnotat cu doctr ina franceză și română și
jurispruden ța completă de la 2868, Bucure ști;
70) Lupulescu D., p. 251; Goinea, Vasile, Curs de drept Civil: dreptul de
proprietate și alte drepturi reale / Univers Spiru Haret – Bucure ști; ed. Funda ția de mîine,
1996;
71) Mircea T., Drep t civil, drepturi reale, ed. Argument, Bucure ști 2000;
72) Mitru C. Florescu, „Dreptul de proprietate”, Bucure ști, 2002;

118
73) Sergiu Baie ș, Aurel Băie șu, Valentina Cebotari, Ion Cre țu, Victor Volcinschi,
Drept civil. Drepturile reale. Teoria genarală a obliga ților, Chișinăi 2005;
74) Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile. Cartier juridic.
Chișinău 2006;
75) Dumitru Raluca, Academia de studii economice din Modova, catedrade drept,
,Drept civil’’ vol.1 -Lumina Lex -2000;
76) Cojocari Eugenia,Cojocari Vitalie Drept civil. Prtea generala si speciala,
Cisinau 2004;
77) Gh. Chibac, I. Malanciuc. Dreptul de loca țiune (arendă) edi ția a II -a, modificată
și completată. Chi șinău, Centrul editorial al USM, 2010;
78) Chibac Gh., Băie șu A., Rotari Al., Efrim O. Contracte speciale. Cart ier juridic.
Chișinău 2010;
79) Bloșenco A. Răspunderea civilă delictuală. Chi șinău, 2002;
80) Jora Cristian, Drept civil, Curs de drepturi reale, editura Lumina Lex, Buresti
2005;
81) Sergiu Baies, Nicolai Rosca, Partea generala, Drepturi reale, Teoria generala
a obligatiilor (scheme), Chisinau 2001;
82) Sergiu Baie ș, Nicolae Ro șca, Drepturile reale principale, Chi șinău 2004;
83) Filipescu Ion P. Filipescu, Andrei I. Drept civil. drept de proprietate și alte
drepturi reale. Bucure ști. 2000;
84) Ghionia Vasile. Curs de drept ci vil. Proprietatea și alte drepturi reale. Teoria
generală a obliga țiilor. Contracte speciale. Succesiune. Bucure ști. 1996;
85) M.N.Costin, Marele Institu ții ale dreptului civil, vol.I, edit.Dacia, Cluj –
Napoca, 1982;
86) Veronica Gîscă, Drept Civil, Drepturile rea le.Chi șinău, 2005;
87) Baies Sergiu, Nicolae Rosca, Drept Civil. Partea generala. Persoana
fizica.Persoana Juridica, editia a IV -a, Chisinau 2011.
88) Lucian Ioan, Drept civil român. Drepturile reale. Timi șoara. 1998.
89) Chelaru Eugen. Curs de drept civil. Drepturi le reale principale, Bucure ști.
2000.
90) Ion P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale,
Editura Actami, Bucure ști, 1998;
91) USM, Facultatea de Drept, Drept procesual civil, partea speciala, curs
universitar, Chisinau 2009;

119
92) Unguria nu Ovidiu, Bacaci Alexandru, Turuianu Corneliu, Jugastru Călina,
Principii și institu ții de drept civil. Curs selectiv pentru licen ță 2002 -2003;
93) J. Carbonnier, Droit civil, Paris 2002.
94) Cebotari Valentina, Dreptul Familiei, Edi ția a II -a, Chi șinău 2008;
95) Sergiu Baie ș, „Posesiunea” /Ghidul judecătorului în materie civilă și
comercială a Republicii Moldova, Chi șinău, 2004;
96) V. Șterbe ț,, ,Apararea dreptului de proprietate privată conform cadrului
normativ intern al Republicii Moldova’’/Legea și viața, Chi șinău, 2004;
97) E. Picard, Le droit pour, Paris, 1920; G. Marty, P. Raynaud, Droit civil, tome
I, Paris, 1956; B. Starck Droit civil. Introduction, Paris, 1972; A. Weill, F. Terré, Droit civil.
Introduction générale, Paris, 1979;
98) Российская Академий Государственый службы при Президенте
Росийской Федераций, Гражданскоие право, Издательство РАГС, Москва 2003;
99) А. П. Сергеева Гражданское право, Москва , 2002;
100) И.Живихина, ,К вопросу о понятии защиты права собственности”
Российский судья, 2005 г., н 12, стр,30. (2,
101) И.Живихина,, Оперативный способ защиты права собсвенности”
Российский судья, 2006 г.;
102) Procedura și practica CEDO și alte tratate obligatorii pentru Republica
Moldova. Drept comunitar / Tatiana Răducanu, Viorel Morari, Vladislav Gribincea [et al.];
coord. prin cipal Elena Muraru; Inst. Na ț. al Justi ției. Ed. a 2 -a. – Ch. : S. n., 2009.

Pagini WEB:
103) http://infoteze.md/
104) http://lex.justice.md/
105) http://ru.s cribd.com/
106) http://ro.scribd.com/
107) http://lhr.md/
108) http://despre.csj.md/
109) www.conspecte.md
110) ca.justice.md
111) http://instante.justice.md/cms/
112) http://www.justice.gov.md/
113) http://www.csm.md/

120
114) http://www.law -moldova.com/
115) http://dexonline.ro/definitie/
116) http://docslide.us/
117) https://dreptmd.wordpress.com
118) http://documents.tips/
119) http://www.juspedia.ro/
120) www. law-moldova .com
121) www.echr.coe.int
122) jurisprudenta cedo .com
123) legislatie.resurse -pentru -democratie.org
124) elearning.utm.md/moodle/
125) www.library. utm.md
126) www.pll.md/