INTRODUCERE (1p) [301977]

CUPRINS

INTRODUCERE (1p)

CAPITOLUL. I. Scurt istoric al cercetării plantelor medicinale

I.1. Cercetări pe plan mondial

I.2. Cercetări pe teritoriul României

I.3. Perspective în utilizarea plantelor medicinale

I.4. Legislația românească privind produsele vegetale medicinale

CAPITOLUL. II. Elemente de morfologie vegetală

II.1. Poziția taxonomică a speciei Portulaca oleracea L.

II.2. Variabilitatea genului Portulaca L.

II.3. Poziția taxonomică a speciei Poligonum aviculare L.

II.4. Variabilitatea genului Poligonum L.

II.5. Eficacitatea utilizării Portulaca herba L.și Poligonii herba L.

CAPITOLUL. III. Origine. Istoric. Răspândire

CAPITOLUL. IV. Date din literatura de specialitate privind compoziția chimică a părții aeriene de Portulaca oleracea L. și Poligonum aviculare L.

IV.1. Compoziție chimică

IV.2. Caracterizarea componentelor majore din partea aeriană

CAPITOLUL. V. Partea experimentală

V.1. Recoltarea produsului vegetal supus analizei

V.1.1. Condiții de recoltare

V.1.2. Obținerea produsului vegetal

V.1.3.Caracterizarea produsului vegetal

V.2. Examenul macroscopic

V.3. Examenul microscopic

V.3.1. Structura anatomică a rădăcinilor

V.3.2. Structura anatomică a frunzelor

V.3.3. Structura anatomică a florilor

V.3.4. Identificarea cristalelor de oxalat la Portulaca oleracea folium

Studiul comparativ al conținutului de flavone în diferite extracte obținute

dinPortulaca herba L.și Poligonii herba L.

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL I

Motto: "Și a zis Dumnezeu: «[anonimizat]. Acestea să fie hrana voastră.»" (Facerea 1, 29)

Există ipoteza că remediile cele mai eficiente pentru diversele boli le vom găsi în locurile în care ne nastem și trăim

O buruiana este o planta ale carei virtuti nu au fost descoperite inca. (Ralph Waldo Emerson).

IMPORTANȚA PLANTELOR MEDICINALE

Plantele sunt neîntrecute izvoare de produse utile: alimente, [anonimizat], lemn, coloranți, furaje, [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent că 75 — 80 % din populația lumii se tratează cu remedii naturale.

[anonimizat]. În tratarea rațională a unor boli comune și nu prea periculoase. [anonimizat], [anonimizat], ca și la bătrânețe.

Kxpcricnța medicală din lumea întreagă arată că medicamentele naturale sunt mai ușor de procurat și adesea mai bine suportate de organismul uman. In raport cu medicamentele obținute prin sinteză chimică. [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], ca ocazii de a [anonimizat].

[anonimizat], își poate recolta pentru uz propriu unele “flori bune de leac", apreciind totodată binefacerile de neprețuit ale mișcării în aer liber, pe care o neglijează o parte din ce în ce mai mare a populației și spre care, mai ales, copiii și tinerii trebuie îndrumați permanent.

Pentru tineri, plantele medicinale (prin cunoașterea, recoltarea, uscarea lor) pot constitui momente importante de acumulare în știință și tehnică sau chiar în alegerea drumului spre o calificare interesantă și frumoasă.

Recoltarea plantelor medicinale, ca orice muncă, pentru ca să aibă urmările dorite, se cere să fie bine făcută. De aceea sunt necesare cunoașterea plantelor a locurilor în care cresc, a timpului și felului în care să se facă recoltarea, a condițiilor de uscare, păstrare, mânuire.

Este cunoscut faptul că, de la locul de origine al plantei până la produsul vegetal folosit, trebuie parcurse mai multe etape, fiecare având o deosebită importanță:

cunoașterea (identificarea) plantelor medicinale și a zonelor lor de răspândire,

recoltarea plantelor medicinale care presupune mai multe faze:

perioada și momentul recoltării

tehnici generale de recoltare

transportarea plantelor proaspăt recoltate

curățirea, selectarea și fasonarea plantelor medicinale

uscarea plantelor medicinale

conservarea (păstrarea) plantelor medicinale

(Mihaela Temelie Plante medicinale spontane din România, editura Rovimed Publishers pag 6-7)

IDENTIFICAREA PLANTELOR MEDICINALE ȘI A ZONELOR LOR DE

RĂSPÂNDIRE

Clima temperată și relieful variat sunt condițiile care au favorizat o dezvoltare armonioasă a vegetației în România. Pe un teritoriu relativ redus, cresc numeroase specii de plante foarte diferite, iar prezența lor atrage atenția în tot locul.

Aceste împrejurări au făcut ca poporul român trăind și muncind în mijlocul unei naturi generoase, să devină de-a lungul timpului un mare iubitor, cunoscător și cultivator de plante. Grație cunoștințelor botanice empirice, limba română dispune de un mare tezaur de nume de plante, măiestrit și sugestiv alese, adesea derivând din caracterele botanice și proprietățile utilitare, ceea ce înlesnește însușirea ușoară și temeinică a unor noțiuni despre plante.

Datorită unor asemănări care există între specii mai mult sau mai puțin apropiate, este posibilă confundarea lor cu plante lipsite de valoare terapeutică. Recoltarea altei plante în locul celei căutate este uneori dăunătoare, alteori zadarnică. Substituirea cu o plantă toxică poate să ducă la otrăviri.

Recoltarea unor plante nu se poate face an după an din aceleași locuri. In scurtă vreme s-ar ajunge la dispariția lor din zonă. Așa sunt: coada șoricelului (Achillea millefolium L.), crușinul (Rhamnus frangula L.), iarba mare (Inula helenium L.), mătrăguna (Atropa belladonna L.), sunătoarea (Hypericum perforatum L.). Se recomandă ca după un an de recoltare, să li se lase un an pentru refacere.

Plantele nu sunt răspândite toate în aceleași locuri, nu cresc toate într-o singură zonă. La loc deschis, în câmpii, sunt răspândite anumite specii, care au nevoie mare de lumină și de căldură, dar nu necesită prea multă umezeală, iar în zonele de munte tot plante iubitoare de lumină, dar rezistente la frig și cu viață mai scurtă. Pe dealuri și mai ales, la adăpostul văilor și pădurilor, cresc plantele care se mulțumesc cu mai puțină lumină, dar au nevoie de multă umezeală. Alte specii cresc pe locuri virane, în margini de drumuri și de căi ferate, în apropierea locuințelor, pe ruine. Trebuie bine cunoscute plantele medicinale, dar și locurile în care este mai bogat răspândită fiecare specie.

Este necesar să se cunoască bine și partea din plantă care trebuie recoltată. De exemplu, nu trebuie recoltată planta întreagă, atunci când este nevoie numai de frunze, flori sau fructe.

(Mihaela Temelie Plante medicinale spontane din România, editura Rovimed Publishers pag 7)

Recoltarea plantelor

Perioada și momentul recoltarii

Perioada de timp cea mai potrivita pentru recoltarea unei plante este de mare însemnatate. Este necesar să se cunoască mai întâi în ce luna a anului poate să înceapă recoltarea fiecarei plante. Se urmarește apoi din timp în timp apropierea epocii potrivite pentru recoltare mai ales că dintr-o parte într-alta a țării și de la un an la altul sunt diferențe climatice care grabesc sau întarzie viața plantelor. Pentru recoltarea plantelor trebuie să se cunoască momentul din zi în care urmează să se facă recoltarea. Unele plante se recoltează în zori pe rouă ca să nu li se scuture fructele, dacă nu se poate în zori atunci se vor recolta noaptea la lumina lunii. Unele plante se recoltează pe timp însorit și uscat, altele pe timp uscat și noros,dar cald, altele pe timp noros și răcoros. Recoltarea plantelor aromatice se face dupa ce trece un interval de timp de una doua zile însorite dupa ploaie pentru că vremea sa fie uscată dar cel mai bun timp pentru recoltare este timpul cald și noros.

Părțile aeriene ( Herba) se recoltează fie în timpul înfloririi fie cu puțin înainte de înflorirea completă. Momentul optim de recoltare al plantei este foarte diferit în funcție de specie și de zona geografică unde crește planta.

Rădacinile ( Radix), rizomii ( Rhizoma), bulbii ( Bulbus) și tuberculii ( Tuber) adică părțile subterane ale plantei medicinale se recoltează primavara timpuriu înainte de formarea mugurilor.

Scoarța sau coaja ( Cortex) tulpinilor, ramurilor sau radăcinilor se recoltează în special primavara la inceputul vegetației cand seva începe să circule, deoarece pe de o parte scoarța conține o cantitate suficientă de principii active și pe de altă parte se poate desprinde ușor de partea lemnoasa a organul vegetativ.

Mugurii foliari (Gemmae sau Turionea) se recoltează primavara înainte de desfacerea lor cand planta își intensifică perioada ei de vegetație.

Frunzele ( Folium) se recoltează dupa ce au ajuns la maximum de dezvoltare. Frunzele care conțin uleiuri volatile trebuie recoltate pe timp noros, iar celelalte pe vreme cu soare.

Recolterea florilor ( Flos) se face cu puțin înainte de înflorire adica în boboc cât și în timpul înfloririi, dar în nici un caz mai tarziu.

Recolterea fuctelor ( Fructus ) în cazul fructelor cărnoase (afine) recoltarea se face în faza de pargă cand ele sunt dezvoltate iar în cazul fructelor uscate înaintea de deshidratarea lor.

b. Tehnici generale de recoltare

Pentru obținerea unor produse de bună calitate, hc aplică anumite tehnici sau metode procedee de recoltare. Pentru unele părți de plantă hc utilizează anumite metode și cu totul altele … folosesc pentru alte părți, In plus, sunt unele produse care se recoltează prin tehnici cu totul speciale, care nu se potrivesc la recoltarea altor produse.

Scoarțele de pe ramuri și de pe tulpini se recoltează cu cuțite. Se crestează mai întâi scoarța într-un loc, de jur împrejurul ramurii sau tulpinii, cu o tăietură inelară, pătrunzând până la partea tare, lemnoasă, fără a reteza de pe copaci ramuri sau tulpini prea mari sau prea multe, pentru a nu se usca copacul. La distanțe de 10-20 cm se fac tăieturi inelare asemănătoare, între două inele, se face altă tăietură de-a lungul ramurii sau tulpinii și începând de la această tăietură, se dezlipește de jur împrejur, cu vârful cuțitului scoarța, care gata recoltată se aseamănă cu un jgheab. Pe tulpinile sau ramurile mai groase se fac de-a lungul mai multe tăieturi, iar scoarța nu se mai desface în jgheaburi, ci în fâșii late și lungi. Nu se vor tăia mai multe ramuri și tulpini de câte se pot decoji în aceeași zi, deoarece mai târziu nu se mai desprind de pe lemn.

Mugurii se culeg cu mâna, unul câte unul, căutându-i pe cei de mărime corespunzătoare, observând să nu fie deschiși.

Frunzele se recoltează manual, prin strujire sau prin culegere, mai rar prin tăiere cu foarfecă. Strujirca se aplică atunci când se recoltează deodată toate frunzele de pe tulpină sau de pe ramuri. Tulpina, de exemplu, se prinde de vârf cu o mână, apoi sc cuprinde din apropiere cu cealaltă mână care, trasă în josul plantei, adună în palmă toate frunzele, detașându-le una după cealaltă. La fel se recoltează și frunzele de pe ramuri. Dacă se recoltează numai frunzele ajunse la maturitate, celelalte fiind lăsate să-și continue creșterea urmând să fie recoltate în alte etape, se culeg una câte una. Frunzele foarte mari, care crescând la baza plantelor se întind în apropierea pământului, se recoltează prin tăiere cu secera sau foarfecă. In general, frunzele se culeg fără codițe (pețiol). In puține cazuri, ca la mătrăgună, când și pețiolii sunt bogați în principii active, se recoltează împreună cu frunzele.

Florile și inflorescențele, înțelegând prin inflorescențe formațiuni care cuprind mai multe flori la un loc sau alăturate, se recoltează cu mâna sau cu foarfecă. Florile mari se recoltează cu mâna. La fel sc recoltează, când este cazul, numai anumite părți din floare (petale). Cu foarfeca se taie inflorescențele.

Părțile aeriene ale plantelor, tulpinile înfrunzite cu ramuri și flori se recoltează prin rupere și prin smulgere cu mâna, dar și prin tăiere cu foarfecă, secera. De la plantele prea înalt crescute, precum și de la cele cu baza lemnoasă, se recoltează numai vârfurile înflorite, ierboase.

Fructele se recoltează cu mâna, prin secerare și uneori prin batere și scuturare.

Rădăcinile și rizomii se recoltează prin smulgerea plantelor prin scoaterea cu cazmaua sau hârlețul, prin săparea unor gropi sau șanțuri. Plantele ușor înrădăcinate se smulg. Cele cu rădăcini mai puternice se scot cu cazmaua sau hârlețul; când rădăcinile sau rizomii sunt mari și adânc înfipte în pământ, se sap gropi sau șanțuri care urmărește traseul rădăcinilor lungi, pentru a nu lăsa îngropate părțile căutate și de valoare. Șanțurile și gropile, indiferent de mărimea lor, se astupă imediat, pentru nivelarea terenului. Recoltarea rădăcinilor și rizomilor se face cu grijă, lăsând în teren destule plante, încât recoltarea să nu fie urmată de distrugerea speciei prin dispariția ei din locurile de creștere.

Plante toxice (otrăvitoare). Plantele care conțin substanțe toxice (otrăvitoare) se recoltează, se transportă, se prelucrează și se păstrează astfel, încât să nu pună în pericol viața și sănătatea celor care le recoltează și le mânuiesc, a altor persoane, viața și sănătatea animalelor, precum și puritatea mediului înconjurător. Plantele toxice se recoltează numai de persoane adulte. Cea mai mare importanță trebuie să se acorde faptului că recoltarea, mânuirea și prelucrarea plantelor toxice nu se vor face în nici un caz cu ajutorul copiilor. Lipsa de experiență, atenția redusă, imposibilitatea de a înțelege consecințele, sensibilitatea mărită a organismului în creștere față de unii agenți toxici sunt argumente suficiente pentru a explica necesitatea excluderii copiilor de la această activitate, ori câte măsuri de protecție s-ar lua.

Folosirea mănușilor de protecție este obligatorie. De asemenea, este absolut necesară spălarea mâinilor cu apă și săpun după lucru și înainte de a mânca, fuma. Ducerea mâinilor la ochi, gură, nas pe tot timpul lucrului este interzisă.

Ultima observație se referă la interzicerea de a arunca apa în care se spală plantele toxice în iazurile, bălțile, lacurile, din care se adapă animalele domestice și sălbatice, în fântâni sau ape curgătoare. (Mihaela Temelie Plante medicinale spontane din România, editura Rovimed Publishers pag 8,9)

FORME FARMACEUTICE SUB CARE SE ADMINISTREAZĂ PLANTELE MEDICINALE

Pentru ca plantele medicinale să fie accesibile celor ce le folosesc, s-a recurs la forme de utilizare a lor în condiții casnice, fără nici un fel de dificultate.

Pentru a obține substanțele medicamentoase din droguri, se pot utiliza diferite procedee de preparare ca: infuzie, decocție, macerație, tincturi care in general se bazează pe extracția principiului sau a grupului de principii active, folosindu-se dizolvanți ca: apa. vinul, alcoolul, oțetul, uleiul. Odată cu principiul activ se extrage și unele substanțe secundare, care uneori au proprietatea de a mări efectul terapeutic al drogului.

Cele mai simple forme de utilizare în uz intern ale plantelor medicinale sunt:

a. Ceaiurile medicinale care se pot prepara prin infuzie, decoct și macerare.

Infuzia este forma cea mai obișnuită de extracție a substanțelor active din plantele medicinale. Poate fi: infuzie la rece și infuzie la cald.

Infuzia la rece se prepară lăsând planta proaspătă sau uscată fărâmițată să stea acoperită cu apă rece timp de 6 până Ia 16 ore. După acest răstimp, se amestecă conținutul și se strecoară. Se bea rece sau ușor încălzit.

Infuzia fierbinte. Pentru aceasta se acoperă planta proaspătă sau uscată cu apă clocotită. Se acoperă vasul și se lasă să infuzeze cu planta 3-10 minute, după care se strecoară.

Infuzia se recomandă a fi preparată din flori sau părți de plantă cu țesuturi friabile. Unele droguri ca florile de tei, mușețel, frunze de mentă se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ (uleiul volatil) dispare.

Maceratul este soluția extractivă apoasă cea mai simplă obținută din plante la temperatura mediului ambiant. Acest procedeu este indicat pentru speciile care se extrag la rece, ca de exemplu: valeriană, nalbă, vâsc. Materia primă vegetală fragmentată sau întreagă se menține în contact cu cantitatea de apă potabilă prescrisă un timp de 1-12 ore, agitând din când în când. Se filtrează prin tifon și se administrează în aceeași zi.

Decoctul este tot o soluție extractivă apoasă obținută la cald din materia primă vegetală fragmentată, dar menținută la fierbere cu cantitatea de apă prescrisă timp de 30 minute, în funcție de plantă. Soluția extractivă apoasă astfel obținută se filtrează fierbinte, apoi peste plantă se mai adaugă o cantitate de apă fierbinte pentru a completa pierderile prin evaporare. Se lasă apoi să mai infuzeze încă 10 minute. Acest procedeu se întrebuințează, în special, în cazul materiilor prime vegetale cu consistență dură: rădăcini, scoarțe, unele fructe și semințe.

Tinctura este o soluție extractivă hidroalcolică obținută la temperatura camerei.

În medicina casnică, această formă farmaceutică se obține prin macerarea materiei prime vegetale în alcool etilic de 40-70 grade.

Pentru prepararea tincturii se folosește planta proaspătă sau uscată, cu excepția valerianei și cerențelului. Este preferabil ca pentru prepararea tincturii să se întrebuințeze planta proaspătă. Se taie bucăți plantă, rădăcina se taie felii, florile se desfac petală cu petală, fructele se strivesc ușor. Apoi se pun într-un vas, care se poate închide ermetic, se acoperă planta cu alcool. Se lasă vasul la temperatură moderată și se agită zilnic. Se lasă la macerat conform prescripțiilor. După aceea se presează planta, se strecoară dacă este necesar. Deși tinctura se poate păstra timp îndelungat, se recomandă, totuși, să se prepare anual. Se administrează sub formă de picături, luate cu apă, ceai sau pe zahăr.

Pulberea de plantă se obține pisând planta într-un mojar sau măcinând-o în râșniță, dacă vrem să obținem o pulbere mai fină. Pulberea nu se păstrează timp îndelungat, deoarece substanțele aromatice conținute se evaporă foarte ușor. Pulberea se administrează, de obicei, dizolvată în apă, lapte, supă sau alte lichide.

Siropurile medicinale sunt soluții extractive apoase la care se adaugă zahăr (640g zahăr la 360 ml lichid). În general, siropurile din plante medicinale se prepară dizolvând zahărul într-o soluție ce conține substanțele medicamentoase aflate în drog (macerate, infuzii, decocturi). Dizolvarea zahărului se face la rece sau la cald. Siropul se prepară în vase smălțuite. Apă care se evaporă în timpul fierberii se completează cu apă fierbinte. Siropurile se strecoară (filtrează) fierbinți prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate mică, se completează bine și se astupă imediat. Se păstrează la rece.

Vinul medicinal este o formă farmaceutică obținută din materii prime vegetale fragmentate, dar macerate în vin. Se folosesc 30-50 g de drog la un litru de vin vechi și de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. După 7-8 zile se strecoară. Se lasă în repaus 24 ore, apoi se adaugă zahărul după gust. Vinurile medicinale sunt destinate uzului intern, în special, pentru stimularea poftei de mâncare, în care scop se administrează cu jumătate de oră înainte de masă. Nu se recomandă celor cu gastrite hiperacide, hipertensivilor și celor cu afecțiuni hepatice. Nu se administrează copiilor.

Ca forme de uz extern se întâlnesc următoarele forme de administrare ale plantelor medicinale:

Oțelurile medicinale (aromatice). Se prepară prin macerarea plantelor medicinale mărunțite în oțet de vin, în cantitate de 50-100 g plante la un litru de oțet. Timpul de macerare este de 7-8 zile după care se filtrează prin tifon, iar la sfârșit conținutul tifonului se presează. Oțeturile medicinale se administrează numai în uz extern.

Uleiurile medicinale. Pentru prepararea extractelor uleioase de plante medicinale, se utilizează, în special, florile în afară de scopurile medicinale, uleiurile se întrebuințează și pentru îngrijirea pielii. Cel mai valoros ulei este cel de sunătoare, dar se poate prepara și din flori de mușețel, levănțică, cimbrișor, rozmarin și sovârv. Extractele uleioase se pot amesteca câte două sau câte trei. Uleiurile se păstrează în recipiente etanșe. Pentru prepararea extractelor uleioase se întrebuințează doar ulei de măsline sau de floarea-soarelui, de bună calitate, obținute prin presare la cald. Vasul în care s-au pus la macerat florile, se așează într-un loc ferit de soare, timp de 4-6 săptămâni, agitându-se zilnic conținutul. După scurgerea timpului necesar se presează plantele și se strecoară uleiul prin pânză. Uleiul rămas se lasă să se sedimenteze. Se păstrează la loc întunecat.

Inhalația se obține din plante medicinale bogate în uleiuri volatile care se pun în vase smălțuite sau de porțelan, peste care se adaugă o anumită cantitate de apă clocotită. Vaporii de apă saturați în uleiuri volatile acționează când pătrund prin inhalare în căile respiratorii.

Gargarisme. Se prepară ca infuzie sau decoct din plante medicinale folosindu-se sub formă de gargară în stomatite, afte, amigdalită, abcese dentare, etc.

Cataplasmele, prișnițele sau compresele sunt destinate uzului extern și se obține din diferite soluții extractive apoase sau hidroalcoolice, cu care se îmbibă un tifon sau o bucată de pânză de bumbac curată. Cataplasma se aplică direct pe piele pentru a se obține un efect revulsiv, emolient sau antiinflamator. Prin acest mod de utilizare se aplică și unele măști cosmetice.

Băile fitoterapeutice sunt forme de utilizare a plantelor medicinale în uzul extern (sub formă de băi). Pentru a obține un amestec de plante pentru băi (ceaiuri balneologice), plantele fragmentate se introduc într-un săculeț din tifon dublu. După umectare, săculețul cu plante se fierbe, conform indicației, 10-30 minute, la foc domol, în 3-5 1 apă, care se pune apoi în cada de baie cu apă la o temperatură potrivită.

Băile locale. Acestea se prepară la fel ca băile fitoterapeutice, dar în cantități mai mici de lichid și se recomandă în cazul unor plăgi purulente, hemoroizi, etc.

Pentru ca plantele medicinale să-și păstreze calitățile și efectul asupra organismului, trebuie preparate în mod adecvat și potrivit scopului urmărit, acest aspect fiind mult mai important decât cantitatea pe care o administrăm. 1) Mihaela Temelie Plante medicinale spontane din România, editura Rovimed Publishers

,

Bojor O., Alexan M. – Plante medicinale și aromatice de la A la Z», București, RECOOP, 1984.

Enescu N. – Natura – farmacia verde. Editura Porto – Franco, Galați, 1991.

Fischer E. — Dicționarul plantelor medicinale. Editura Gamma preș. 1999.

Moduri de abordare în vederea descoperirii medicamentelor provenite din plante

Considerații generale privind selecția materialului din plantă

Deși întâmplarea a jucat un rol distinct în descoperirea medicamentelor din plante, probabil cel mai crucial aspect în acest tip de întreprindere este selecția materialului din plantă. Teoretic s-ar părea efl există o mulțime de posibilități, începând de la faptul că inițial erau considerate ca studii neștiințifice chiar dacă au fost făcute pe 90 % din angiospermele lumii. S-a acceptat că există cel puțin 250.000 de specii de angiosperme și aproximativ 700 de specii de gimnosperme. Cu toate acestea, selecția improprie a materialului sursă poate fi nu doar costisitoare, dar și compromițătoare pentru morala persoanelor implicate în eforturile de proiectare a medicamentelor din plante. Aici este pertinent să vedem abordările generale care au fost istoric folosite pentru selecția plantei-candidat, adică proiectarea fitochimică generală, selecția întâmplătoare a plantei urmată de bioexperiment. Este imperios necesară urmărirea rapoartelor existente în literatură, referitoare la activitatea biologică a extractelor de plantă. În plus, selecția plantelor folosind criteriile etnofarmacologice a devenit proeminentă în ultimii câțiva ani.

Extractele din plante conținând compuși de structura dorită (de exemplu alcaloizi) pot fi evidențiate prin aplicarea unei simple colorări sau prin teste cromatografice.

O abordare analoagă este chemotaxonomia, care afirmă că plantele înrudite taxonomic biosintetizează adesea metaboliți secundari similari.

Descoperirea digoxinei din Digitalis lanata este un bun exemplu al măsurii în care modul de abordare chemotaxonomic poate conduce la un medicament nou. De atunci această specie a fost investigată fitochimic, pe baza existenței cunoscute a glicozidelor cardiace, ca de pildă digitoxina, într-un alt membru al aceluiași gen Digitalis purpurea. Abordarea taxonomică este potențial utilă prin aceea că, o producție mai mare a componentului de interes dat poate fi găsită, de exemplu, în alți membri ai aceluiași gen al speciei în studiu. Programele de descoperire a medicamentelor derivate din plante au fost fixate dinainte în trecut, când plantele erau colectate la întâmplare, iar prioritățile au fost stabilite după monitorizarea în una sau mai multe încercări biologice.

Fără îndoială, cel mai extensiv program de acest tip a fost cel organizat de Institutul Național de Cancer (NCI), Bethesda care a funcționat din 1955 până în 1981.

În acest program au fost studiate circa 114.000 de extrase din plante uitilizând diferite citotoxicități la încercările în vitro și efecte antineoplazice la cele in vivo 4.3 % ( 1500 de genuri și cca 3400 specii) au fost confirmate ca fiind active. Printre numeroșii compuși antineoplazici structural diferiți, descoperiți în cadrul acestui program de proiectare a fost și taxolul care este încă în dezvoltare clinică și oferă multe promisiuni împotriva anumitor tipuri de cancer.

Există un mare număr de rapoarte în literatura de specialitate, referitor la proiectarea biologică a extractelor de plante, în care natura compusului activ sau compușilor responsabili pentru activitatea observată nu a fost niciodată determinată ulterior prin fracționare dirijată și caracterizare spectroscopică și/sau chimică.

Abordarea etnofarmacologică a selecției de plante

Schultes a semnalat făptui că, după cel de-al doilea război mondial, unii oameni de știință din țările occidentale au manifestat o atitudine cam cinică față de remediile populare și de medicamentele de origine vegetală deopotrivă. În ciuda acestora, ceea ce s-a întâmplat in anii recenți poate fi descris ca o explozie dramatică, de interes major pentru domeniul etnofarmacologiei. Acest termen se referă la observația științifică interdisciplinară, descrierea și investigația experimentală a medicamentelor indigene și a activității biologice a acestora. De atei. informația etnobotanică referitoare la taxonomia plantelor medicinale în țările în curs de dezvoltare, în particular, poate fi întrebuințată în procesul de selecție a plantelor.

După Cox, trei caracteristici sunt de dorit pentru buna selecție etnofarmacologică a plantelor.

Populația locală luată în studiu trebuie să aibă o istorie stabilă a utilizării acelorași plante

medicinale timp de mai multe generații.

Să locuiască într-o zonă cu floră diversificată;

Evident, șansele de succes în utilizarea avantajoasă a acestui tip de informație sunt mult mărite daca aceeași plantă medicinală este folosită în același scop de către două sau mai multe cuburi indigene separate geografic una de cealaltă. Exemple de medkameiue-derivate din plante care au origine folclorică sunt digitoxina și tubocurarina. ( Lucrare de licența Toth Monika- Margit, Studii etnofarmacologice in nord-estul Transilvaniei, Oradea 2011 pag 10,11)

˶Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale, spre practicile și terapiile naturiste nu e, nicidecum, răsfăț, modă, moft sau tradiționalism cu orice preț, ci o necesitate și un incontestabil temei. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea, în pace și în armonie, deplină și strălucitoare, cu natura. Se spune desigur, că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreținere, deși istoria oamenilor ne arată, parcă, altceva, și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare, pe leacurile izvorâte generos din încă prea puțin pătrunsele lor taine. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate noi oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferență care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. Între hotarele mierii și ale laptelui, între adânc de mare și vârf de munte, există o lume pe care trebuie, desigur, să ne-o apropiem. Vorbim aici despre lumea vegetală – pe care este atât de necesar s-o înțelegem și pe care trebuie s-o cercetăm, întru binele și echilibrul nostru. Cu încredere și la modul practic, așa cum deja încercăm să regăsim, neobosiți și adesea pasionați, lumea faunei, lumea animală.̋ (Dictionarul plantelor de leac, Editura a-2-a, rev Bucuresti, Editura Calin, 2008)

Scurt istoric al cercetari plantelor medicinale

I.1. Cercetări pe plan mondial Portulaca oleracea L.

Portulaca oleracea L. face parte din familia Portulacaceae și este o plantă anuală, erbacee, comestibilă, și medicinală, terofită se întalnește prin gradini, curți, pe langă ziduri mai este intalnită prin locuri cultivate și pe langă drumuri. Este originară din cea mai mare parte a Lumii Vechi înspre Africa de Nord spre Orientul Mijlociu și India, Europa de Sud și Bazinul Mediteranean. Se mai numește iarbă grasă, floare de piatră, iarbă grasă de gradină, pita porcului, dragoste, grașița, iarba tunului. Această plantă este cunoscută încă din antichitate. Portulaca oleracea L.este numele speciilor lui Varro, dupa asemanarea frunzelor cu ale speciei Peplis portula. Pe meleagurile asiatice și in Bazinul Mediteranean este cultivată ca și mirodenie.În Orientul Mijlociu grașița combinată cu alte legume verzi și cu iaurt este servită ca garnitură pentru carnea fripta. În Turcia este folosită la prepararea tocanițelor de miel și a produselor de patiserie iar în Mexic este adaugată în preparatele din carne de porc și în zona Mediteranei este utilizată la prerararea supelor. În Albania și în Pakistan se prepară ca și spanacul iar în Portugalia este un ingredient popular în supe. În Grecia este folosită pentru prepararea salatelor tradiționale numita „horiatiki” alături de rosii, branza feta, usturoi și ulei de masline.(Constantin Pârvu, Enciclopedia Plantelor, Plante din flora României D-L vol II Editura Tehnică, București,2003).

(https://plantepedia.wordpress.com/2015/12/04/plante-comestibile-din-flora-spontana-grasita-alias-iarba-grasa-portulaca-oleracea/).

În ultimii douazeci și cinci de ani au aparut numeroase studii în special în Europa cu privire la producția și consumul de alimente în Grecia arhaică și clasică. Dieta greacă veche nu mai este studiată de simpozioanele greci asa cum s-a descries de Platon și Xenofob, iar problemele legate de producția și prelucrarea diferitelor produse alimentare au fost adăugate cercetarii moderne. Cercetătorii arheologi se bazează pe surse literare ca texte antice în produsele alimentare. Dovezile literare reprezintă o sursă prețioasă de informații dar poate induce și erori. Oricare ar fi motivul, poemele homerice par a construi un regim alimentar special care diferă de elementele de probă în evidenta arheologică a ceea ce oamenii au mâncat la acel moment.

Portulaca oleracea L.este o plantă anuală cu frunze cărnoase și flori mici . Această plantă este foarte comună în Grecia și crește în grădini. Aceasta produce semințe mici negre care sunt comestibile.

Theophras, părintele botanicii numește portulca ca una din plantele de vara care se seamană în luna aprilie. În medicină Portulaca oleracea L. a fost foarte mult apreciată în antichitate. Proprietațile sale de vindecare sunt extinse iar Pliniu recomandă purtarea plantei ca amulet în scopul de a elimina orice rău.

Conform lui Discoride migrenele, problemele respiratorii, indigestie și alte dificultăți digestive pot fi ușor ameliorate prin consumul de portulaca care se fierbe. Planta este o sursă excelentă de acizi grași conține omega 3 și poate fi folosită ca medicament în tratarea hipertensiunii arteriale, coagularea sângelui sau în inflamații. ( Wild and cultivated vegetables, Herbs and Spices in Greek Antiquity ( 900 B.C to 400 B.C), Environmental Archaeology 10, 2005; pp.73-82)

Portulaca oleracea L. este foarte cunoscută în medicina chineză aceasta apare și în Farmacopea chineză. Au fost gasite unele componente bioactive cum ar fi acidul cafeic (CA), hesperidina ( HP) acidul ferulic (FA), acidul p-cumaric (p-Ca). Aceste componente bioactive contribuie la mai multe acțiuni farmacologice cum ar fi hesperidina pentru scăderea nivelului de colesterol la șobolan iar acidul cafeic inhibă progresia tumorii și acțiunea antioxidantă la fel ca și acidul ferulic iar acidul p-cumaric pentru acțiunea antibacteriană și efectele antifungice. ( Liquid chromatographic (LC) determination of four bioactive compounds in the Portulaca oleracea L. Journal of Medicinal Plants Research Vol 5(31), pp 6876-6880, 23 Decembrie, 2011).

Portulaca oleracea L. merită o atenție specială din partea agricultorilor dar și a nutriționiștilor. Este o buruiană comună. Multe feluri de Portulaca oleracea L. care se găsesc sub diferite denumiri cresc în mare parte în diferite regiuni climatice. Este de asemenea utilizată pentru gătit, în medicină se folosește pentru tratamentul arsurilor, dureri de cap, precum și a bolilor legate de intestin, stomac, tuse și artrită. Este utilizată ca purgativ, tonic cardiac, emolient, relaxant muscular, tratamentul antiinflamator și diuretic. Portulaca a fost de asemenea utilizată în tratamentul osteoporezei și a psoriazisului. Cercetări recente au demonstrat că Portulaca oleracea L. are o calitate nutritivă decât princialele legume cultivate cu conținut ridicat de beta caroten, acid ascorbic și acid alfa linoleic. În plus Portulaca oleracea L. a fost descrisă ca un aliment puternic deoarece are ridicate proprietăți nutritive și antioxidante. Este populată în medicina tradițională în China pentru tratamentul hipotensiunii arteriale și a diabetului zaharat. Din punct de vedere ștințific nu este dovedită că are efect antidiabetic dar oamenii o folosesc în acest scop. Un experiment a fost efectuat pentru extracția polizaharidelor din Portulaca oleracea L. pentru a investiga efectele hipoglicemiante a acestor constituienți cu teste pe animale pentru utilizarea acestei plante în tratamentul diabetului. Portulaca oleracea L.este o sursă bogată de acid alfa lioleic.

Acidul alfa linoleic este un acid gras omega 3 care joacă un rol important în creșterea și dezvoltarea umană și în prevenirea bolilor. S-a demonstrat că Portulaca oleracea L. conține de cinci ori mai mult acid gras omega 3 decât spanacul.s l dr f

Acizii grași omega 3 aparțin unui grup de acizi grași polinesaturați esențiali pentru creșterea umană, dezvoltarea prevenirea numeroaselor boli cardiovasculare precum și pentru întreținerea sistemului imunitar. Corpul nostru nu sintetizează acizi grași omega 3. De aceea acizii grași trebuie consumați dintr-o sursă de dietă. Acizii grași omega 3 conțin între 18 pană la 24 atomi de carbon și au trei sau mai multe legături duble în cadrul lanțului sau de acizi grași. Peștele este cea mai bogată sursă de acizi grași omega 3. Planta a fost identificată recent ca fiind cea mai bogată sursă vegetală de acid alfa- linoleic un acid gras.

Lipsa de surse alimentare de acizi grasi omega 3 a condus la un nivel tot mai mare de interes pentru a introduce Portulaca oleracea L. ca o nouă legumă cultivată. Aceasta înflorește în numeroase locații biogeografice din întreaga lume și este extrem de adaptabilă la multe condiții adverse cum ar fi seceta și condiții cu deficit de nutrienți.

Este raportată că a fost o legumă comună a Imperiului Roman, însa originea ei nu este dovedită dar existența acestei plante este raportată în urmă cu 4000 de ani . Tulpinile suculente și frunzele cărnoase ale plantei reflectă faptul ca aceasta poate avea originea și adaptarea la clima deșertică din Orientul Mijlociu. Aceasta poate fi gasită în Europa, Africa, America de Nord, Australia si Asia.

Este bogată în vitamina A care este un antioxidant natural. Ea poate juca un rol vizual în membranele mucoasei sănătoase și pentru a proteja de cancer pulmonar.

Portulaca oleracea L.este planta care conține cel mai mare conținut de vitamina A printre legumele cu frunze verzi. Aceasta conține de asemenea, vitamina C, complexul de vitamine B precum riboflavina, niacin și piridoxina. Aceasta oferă cele mai ridicate minerale alimentare cum ar fi potasiu ( 494 mg/100 g) urmat de magneziu ( 68 mg/100g), calciu ( 65 mg/100 g), fosfor ( 44 mg/100 g), și fier ( 1,99 mg/100 g). Portulaca oleracea L. ar putea aduce beneficii de sănătate considerabile pentru dieta vegetariană și alte diete unde consumul de ulei de pește este exclus. Analiza științifică a componentelor sale chimice arată că această buruiană comună are o valuare nutritivă mai puțin frecventă fiind una dintre potentialele alimente pentru viitor. Prezența conținutului ridicat de antioxidanți ( vitamina A si C, alfa-tocoferolul, beta-carotenul și glutationul), acizii grași omega 3, efectele sale de vindecare și antimicrobiene plăgilor precum și utilizarea sa tradițională în tratamentul local al stărilor inflamatorii sugerează că Portulacaoleracea L. este un candidat foarte probabil ca ingredient cosmetic util.(Purslane Weed ( Portulaca oleracea): A Prospective Pland Source of Nutrition, Omega-3 Fatty Acid and Antioxidant Attributes, Hindawi Publishing Corporation, The Scientific World Journal, volume 2014, article ID 951019,6 pages)

Cercetări recente au arătat că Portulaca oleracea L. este o sursă bogată de acizi grași omega-3, ceea ce este important în prevenirea atacului de cord și întarirea sistemului imunitar. Extractele apoase de Portulaca oleracea L. nu au prezentat efecte citotoxice și genotoxice, și a fost certificat în condiții de siguranță pentru un consum zilnic ca legume. Aceste efecte benefice ale acestei buruieni valoroase poate fi atribuită prezenței diferitelor antioxidanți bioactivi și fenolici. Consumul de flori și legume bogate în antioxidanți contribuie la prevenirea proceselor degenerative cauzate de stres oxidativ.

Portulaca oleracea L. merită atenție specială din parte agricultorilor dar și a nutriționiștilor. Este o plantă comună în locurile de turfgrass precum și în culturile de câmp. Planta a fost studiată în detaliu ca o buruiană prolific, dar se cunoaște foarte puțin despre producția sa ca o cultură alimentară și efectele condițiilor culturale pe valoarea sa nutritivă, cu toate ca au existat unele studii efectuate pentru a determina cele mai bune condiții de cultură pentru a obține niveluri mai ridicate de acizi grași și niveluri mai scăzute de acid oxalic în frunze. Tulpinile și frunzele plantei sunt suculente și comestibile cu un gust ușor acid și sărat. Aceasta este o alegere rezonabila datorită proprietăților sale ridicare nutritive și antioxidante ca alimentație umană, hrană pentru animale și utilizarea medicală. O dietă regulată cu antioxidanți poate reduce riscul unor boli grave. Dietele bogate în fructe și legume au fost întotdeauna asociate cu beneficii pentru sănătate, dar mecanismul lor a devenit clar abia în ultimele decenii. Are o valoare nutritivă mai mare decât alte legume datorită acidului gras omega 3, alfa tocoferol, acid ascorbic, β-caroten și glutation.

(Evaluation of Antioxidant Properties and Mineral Composition of Purslane (Portulaca oleracea L.) at Different Growth Stages Int J Mol Sci. 2012; 13(8): 10257–10267. Published online 2012 Aug 16)

Arabii o considerau o plantă binecuvantată deoarece se folosea pentru vindecarea rănilor , a frisoanelor, constipației sau ochi inflamați. Unii cercetatori au descoperit că frunzele de iarbă grasă pot vindeca litiaza renală sau biliară, tulburările de somn și avitaminozele. De asemenea, Portulaca oleracea L. a fost folosită în secolul al XIX de către călugării ruși aceștia o consumau ca sedative.

Cercetătorii au descoperit ca aceasta poate fi folosită ca plantă medicinală în cazul în care aceasta este utilizată pentru anti-îmbătrânire, crescând astfel nivelul de SOD și scade nivelului MDA în creierul șoarecilor tratați cu D-galactozamină. De asemenea, Gong și colababoratorii în anul 2009 au demonstrat efectul plantei pe șobolani diabetici și au constatat că extractul de Portulaca oleracea L. a scăzut nivelul glucozei serice și creșterea nivelului de insulină în șobolani. Planta este cel mai bine utilizată pentru consumul uman ca o legumă verde, bogată în minerale și acizii grași Omega-3

Medicul grec Hipocrate a descoperit foarte multe utilizări curative ale plantei: Boli de rinichi, viermi intestinali, diabet, hemoroizi, conjunctivite, migrene, dureri de stomac. Portulaca olearacea L. mai era utilizată de catre egipteni pentru sănatate aceștia o foloseau în timpul verii pentru a se proteja de arșița și pentru a-și potoli setea mancau lăstarii plantei.

( 1) http://lataifas.ro/medicina_naturista_alternativa/plante_medicinale/38871/iarba-grasa-proprietati-tratamente-retete/#); .(2) Journal of Medicinal Plants Research Vol. 5(9), pp. 1589-1563, 4 May, 2011)

Portulaca oleracea L. a fost descris ca fiind un "aliment de putere a viitorului" din cauza ei proprietăți nutritive și antioxidante ridicate. Are potențial ca hrană pentru animale în avacultură și în industria alimentară. Astfel, portulaca e o plantă cu potențial nutritiv și medicinal bun și este utilizată pentru efectele sale benefice.Hao si colaboratorii în 2009 au raportat faptul că Portulaca poate fi folosită ca plantă medicinală se utilizează ca anti-îmbatrânire, crescând astfel nivelul de SOD și scăderea nivelului MDA în creierul șoarecilor tratați cu d-galactozamina. De asemenea, Gong și colaboratorii sai în 2009 au demonstrat efectul Portulaca oleracea L. la sobolanii diabetic și au constatat că extractul de Portulaca oleracea L. scade nivelul glucozei serice și crește nivelul de insulină în modelul de sobolan. Portulaca oleracea L.este cel mai bine utilizată pentru consumul uman ca legumă verde bogată în minerale și acizi grași omega 3. Acidul gras omega-3 este un precursor al unui grup specific de hormoni ( prostaglandine) și pot oferi protecție împotriva bolilor cardiovasculare, cancer și o serie de afecțiuni cronice pe tot parcursul vieții umane. Activitatea scăzuta a enzimelor hepatice , ALT, AST, y-GT și ALP în grupul tratat cu Portulaca oleracea L. indică rolul său de protecție împotriva leziunilor hepatice. Scade nivelul de uree, acid uric și creatinină în tratamentul animalelor cu Portulaca oleracea L.poate datorită potențialului său antioxidant. (Antioxidant effect of purslane ( Portulaca oleracea) and its mechanism of action, Journal of Medicinal Plants Research Vol 5(9), pp 1589-1563, 4 May, 2011).

Portulaca oleracea L. este o sursa bogată în elemente nutritive cum sunt antioxidanții și mineralele. Părțile plantei care sunt comestibile conțin niveluri ridicate de acizi grași omega 3 care se recomandă pentru o dieta sănatoasă. În mugurii, tulpină și frunzele crude s-a constatat că conțin niveluri ridicate de oxalat prin urmare acestea nu sunt recomandate pentru un consum regulat pentru persoanele care au tendința de a forma pietre la rinichi. Odata ce oxalatul a fost absorbit va fi transportat la rinichi pentru a fi excretat în urina ca un produs rezidual. Cantitatea de oxalat excretată în urină este un factor de risc important în dezvoltarea de cristale de oxalat de calciu.

Este originară din Orientul Mijlociu și de asemenea crește în Statele Unite, Europa, Australia și China. Această legumă este căutată în toată Asia și Europa preparandu-se ca salată sau fiartă. Aspectul și textura este similară spanacului atunci cand este gatită. Are gustul acrișor și acid.

Rumegătoarele care consumă cantitati mari de Portulaca oleracea L. prezintă efect negativ aceasta a fost demonstrată de catre Obied și colaboratorii săi. De exemplu caprele care sunt hrănite cu o dietă care conține numai Portulaca oleracea L. arată că rinichii și ficatul sunt afectate și că acestea pot muri în termen de 15 zile pană la 45 de zile . Oxalatul pot fi găsit ca forme solubile și insolubile în plante. Sărurile solubile se formează atunci când se leagă cu oxalat de potasiu, sodiu și magneziu (oxalat de magneziu este mai puțin solubil decât sărurile de potasiu și sodiu), în timp ce sărurile insolubile sunt produse atunci când se leagă cu oxalat de calciu și fier. În cele din urmă, oxalatul poate fi, de asemenea, găsit liber. În general, rezultatele acestui experiment confirmă că gătita planta se reduce conținutul de oxalat solubil al țesutului prelucrat. Pierderea de oxalat solubil în gătit a fost de până la 33,5% în frunze și 18% din tulpinile, cele două părți comestibile ale plantei. Decaparea în oțet duce la o pierdere și mai mare (66,7%) de oxalat solubil. Portulaca oleracea L. este de obicei folosită ca garnitură și care nu sunt consumate de zi cu zi. Cele două tratamente, cu punct de fierbere pentru o perioadă scurtă de timp și de decapare ar putea permite o creștere a consumului de plantă într-o dietă sănătoasă, deoarece riscul de formare a pietrelor la rinichi care rezultă dintr-un aport mare de oxalați solubile și scăderea biodisponibilității minerale pare să fie redus prin aceste tratamente. Mai mult decât atât, consumul de astfel de plantă fiarta sau murată în mod corespunzător ar furniza o sursă valoroasă de acizi grași omega-3 și alte elemente nutritive, nu numai în dietele societății occidentale, ci și în țările în care malnutriția este larg răspândită.( Oxalate content of raw and cooked purslane, Journal of Food, Agriculture and Enviroment Vol.5(1):124-128. 2007).

Fitoterapie Portulaca oleracea L.

Partile aeriene ale plantei au utilizări terapeutice în medicina umană tradițională. Principiile active au proprietăți antiscorbutice, emoliente, vermifuge, diuretice, coagulante. Conțin vitamina C combate scorbutul, relaxează țesuturile și diminuează starea inflamatorie acționând benefic asupra inflamațiilor tubului digestiv. Provoacă eliminarea viermilor intestinali, acționează procesele de eliminare a toxinelor pe cale gastrointestinală, renală și prin glandele sudoripare. Actionează asupra epiteliului renal mărind cantitatea de urina eliminată în timp.

Polygonum aviculare L.este o planăa cunoscută din antichitate pe toate continentele. Este o plantă medicinală folosită de peste 2000 de ani în Europa și Asia, pentru efectele sale puternice, de la cele diuretice la cele pozitive pentru afecțiunile respiratorii. (http://sanatate.acasa.ro/dieta-nutritie-4/ceai-de-troscot-beneficii-pentru-sanatate-164595.html)

În galenoterapia veche, Polygonum aviculare L.este cunoscut sub numele de ,,Herba polygoni’’ sau Herba Centumondii’’ . Medicina populară a folosit planta contra răcelii, diareei, bolilor de rinichi, bolilor de piept, reumatismului, hemoroizilor, segetăturii ( nevralgie, congestive cerebral). Cu câțiva ani în urmă s-a descoperit că planta se folosește și pentru a trata ulcerul gastric și ulcerul duodenal. Polygonum aviculare L.se folosea ca plantă tinctorială pentru vopsitul firului în albastru. (Constantin Pârvu, Enciclopedia Plantelor, Plante din flora României PI-Z vol IV Editura Tehnică, Bucuresti, 2005).

Polygonum aviculare L. o plantă medicinală, de la care se utilizează partea aeriană și care înflorește din mai până în septembrie, este bogat în săruri minerale, tanini, mucilagii, vitamina C și acid salicilic și este folosit mai ales pentru tratarea afecțiunilor rinichilor, are efect hemostatic si calmant. http://www.ziuaconstanta.ro/divertisment/sanatate/troscotul-o-planta-utilizata-in-tratarea-mai-multor-afectiuni-501501.html)

În provincia Azerbaidjan din Iran unii vindecători folosesc extractul de Polygonum aviculare L. pentru a trata cancerul. Extractul de Polygonum aviculare L. are efect inhibitor puternic asupra proliferarii celulare și induce moartea celulelor apoptice în celulele cancerului de sân . Fenolii și flavonoidele care se găsesc în plantă au efecte biologice multiple, cum ar fi acțiunea antitumorala, antioxidantă și au o varietate mare de proprietăți medicinale. Această plantă are acțiune antioxidantă și antitumorala. ( Efects of Polygonum aviculare herbal extract on proliferation and apoptot expression of MCF-7,Daru,2011; 19(5):326-331)

Fitoterapie Polygonum aviculare L.

Partile aeriene ale plantei au utilizari terapeutice în medicina umana și veterinară, cultă și tradițională. Principiile active au însușiri astringente, antidiareice, diuretine, hipotensive și mineralizatoare. Precipită proteinele din conținutul intestinal și diminuează afecțiunile inflamatorii. Actioneaza asupra epiteliului renal, favorizând creșterea cantității de urină eliminate. Planta este indicata ca antiinflamator în combaterea reumatismului, ulcer stomacal, hemoragii intestinale, gută, tuberculoză, afecțiuni ale aparatului cardiovascular.

I.3. Perspective în utilizarea plantelor medicinale Portulaca oleracea L.

Tratament cu frunze, flori și tulpini Portulaca oleracea L.

Portulaca oleracea L. este utilizată în afecțiuni renale acute și cronice, asociate cu litiază renală, edeme, diabet, dereglări hepatice.

Preparare: o lingură de plantă tocată se fierbe în 250 ml apa 7 minute. . Se infuzeaza în termos timp de 2 ore. Se strecoară. Se beau câte 50-75 ml ( în funcție de greutatea corporală). Se administrează de trei ori pe zi.

Aceasta mai poate fi utilizată în afecțiuni oculare, spasme musculare. Toate părțile plantei (frunze, flori, tulpinite) se spală cu apa curgatoare, apoi cu apă fiartă, se toacă mărunt și se infuzeaza 100 g de masa verde, în 500 ml apa clocotită, în termos, timp de 30 de minute. Se aplică compresele pe locurile afectate și se țin 25-30 de minute.

De asemenea, se mai utilizează în vomă cu sânge. Se fierbe un pahar de crupe de orz și jumătate de pahar de frunze verzi sau uscate de plantă, într-un litru de apă, timp de 25 de minute. Lichidul strecurat se bea dupa răcire, cate 100 ml, la fiecare 30 de minute.

Portulaca oleracea L. se utilizează în tratamentul matreții și a seboreei. Se spală capul de doua ori pe saptamană, cu infuzie preparată din 5 linguri de plantă uscată și un litru de apa clocotită.

Tratamente cu semințe de Portulaca oleracea L.

Semințele se culeg în lunile august- septembrie acestea pepiseaza în piulița pentru o extractive mai buna a ingredientelor. Se utilizează pentru tratarea balonări și a somnului neliniștit. O linguriță de semințe se infuzează timp de 6 ore în 200 ml de apa fierbinte, în termos. Se beau câte 2 linguri, de doua ori pe zi, la orele 15 și 20. De asemenea, cu semințele de Portulaca oleracea se pot trata bolile de ficat și de colecist, durerile de articulații, encefalită epidemică.

Prepararea: În 200 ml de apa fierbinte se infuzează, în termos, timp de 4 ore, un amestec din 20 g iarbă grasă tocată și 2 g de semințe pisate de plantă. Se beau cate 2 linguri, de patru ori pe zi, în cure de 6 săptamani, cu pauze de 10 zile între cure. Concomitent, se aplică și comprese pe locurile dureroase, din infuzie combinată.

Se utilizează și în tratamentul psoriazisului, lichen versicolor. Preparare: O lingură de semințele pisate se macerează în 150 ml ulei de brusture și se tamponează locurile afectate.

Din aceasta planta se mai prepara si suc. Sucul se foloseste in tratamente interne si externe. Sucul se stoarce din toata planta, mai putin radacinile, bine spalata si scuturata de apa. .

De regulă se prescrie consumul de suc proaspăt stors sau congelat în forme pentru cuburile de gheață, câte o lingură, de 3-4 ori pe zi, inainte de masă. Este un adjuvant excelent, ce se combină cu medicația alopată, în cazuri de nefrită, cistită, pielonefrită, hemoptizie, gonoree, colpita tricomonadica, lezarea sifilitică a articulațiilor, dizenterie, împotriva viermilor intestinali.
Sucul de Portulaca oleracea L. se utilizează pentru mușcăturile de șerpi și înțepături de insecte.
Mamicile tinere ce suferă de mastită pot folosi suc încălzit sau masa verde obținută din planta fiarta în puțină apa, pentru comprese. Sucul se mai utilizează în terapiile populare pentru eliminarea negilor, pentru flegmoane, furunculoză.

O metodă din bătrâni recomandă folosirea sucului în cure de 10 zile în tratamentul leucoreei. Prepararea : În 200 ml de apa rece, se infuzează timp de 2 ore 40 de grame de iarbă grasă tocată. Masa verde se stoarce bine. În suc se bat apoi 2 albusuri de ou (de dorit de țară) crude. Amestecul se bea în 2-3 reprize, în timpul zilei, puțin încalzit.( Medicina populara: http://www.formula-as.ro/2011/985/medicina-populara-77/iarba-grasa-14171)

Portulaca oleracea L.reprezintă de asemenea o sursă importantă în antioxidanți, acid ascorbic și B-caroten precum și glutation. Planta a fost descrisă ca fiind un aliment de putere a viitorului deoarece are numeroase proprietăți nutritive și antioxidante ridicate. În zonele în care această plantă este mancată exista o incidență scăzută a cancerului și a bolilor de inimă. Aceasta are în compoziție mulți aminoacizi cum ar fi izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, valina, tirozina. Are efect antiseptic, antidiuretic, analgezic, antiinflamator, antifungic și efect antifertilitate. În plus planta poate avea un efect protector împotriva stresului oxidativ cauzată de deficit de vitamina A. De asemenea, conține molecule active pentru tratamentul unor boli infecțioase parazitare cum ar fi leishmaniasis și trypanosomiasis ( Journal of Medicinal Plants Research Vol. 5(9), 4 May, 2011)

I.3. Perspective în utilizarea plantelor medicinale Polygonum aviculare L.

Boli interne

* Bolile omului vârstnic – ateroscleroză, accidentele vasculare. Produce un efect de creștere a elasticității vaselor sanguine, prin conținutul său în siliciu și flavonoide.
* Bolile aparatului urinar – cistite, pielite, nefrite. Flavonozidele au un puternic efect diuretic.
* Bolile aparatului respirator(bronșite, traheite, edeme pulmonare). În vreme ce siliciul anorganic produce la nivel pulmonar boala numită silicoză, siliciul organic este recomandat în vindecarea afecțiunilor pulmonare.
* Bolile aparatului locomotor – osteoporoza. S-a dovedit științific că siliciul solubil (organic) ajută, alături de factorii hormonali, la formarea calciului în oase. Studii biochimice au arătat că, în organism, concentrația de siliciu scade, odată cu vârsta, această scădere ducând la creșterea fragilității și porozității osului, prin epuizarea calciului.

* Boli reumatice. Siliciul organic din troscot joacă un rol important în formarea și refacerea țesutului conjunctival al cartilagiilor și ligamentelor, acestea fiind cele mai afectate în boala reumatismală.
Notă: Dozajul pentru tratamentul acestor boli este redat la prezentarea preparatelor din troscot.

Utilizare externă

Troscotul dă bune rezultate în bolile pielii și ale anexelor acesteia – păr, unghii. Prișnițele cu soluții extractive din troscot (infuzie sau decoct) pot contribui la atenuarea ridurilor, cunoscându-se faptul că siliciul solubil (organic) joacă rol de catalizator în formarea colagenului și elastinei, două proteine din structura pielii, răspunzătoare de elasticitatea acesteia. (Concentrația colagenului și elastinei scad odată cu vârsta.)
Farmacia Faltis recomandă aplicarea de comprese cu ceai de troscot pe față, înainte de folosirea cremelor antirid sau antioxidante (preparate tot de specialiștii de la Faltis), care au în compoziția lor vitamina A, vitamina E, coenzima Q10 și resveratrolul, din extractul moale de tescovină. Acțiunea acestor creme este îmbunătățită prin aplicarea în prealabil a compreselor cu ceai de troscot.

Afecțiuni sângerânde – răni, zgârieturi, hemoroizi și fisuri anale cu scurgeri de sânge. Acțiunea sa se datorează proprietăților hemostatice ale preparatelor din troscot, care au în compoziție taninuri. În cazul acestor afecțiuni, se toaletează zona cu ceai preparat din troscot, după care urmează aplicarea unor pomezi de uz topic, precum: pulberi, unguente, creme sicative sau cu antibiotice.
* Pentru hemoroizi și fisuri anale – intern, se administrează una din formele farmaceutice prezentate în continuare (ceai, tinctură sau vin), iar extern, după spălarea cu ceai de troscot, se pot folosi unguentele preparate de farmacia Faltis, care conțin extracte naturale.
Sfatul farmacistului: Pentru așa-numita "apă la genunchi", se recomandă a fi folosită o cataplasmă obținută dintr-un amestec de tescovină foarte fin măcinată și argilă uscată, încorporate într-un ceai de troscot, până se obține o pastă moale, care se întinde ușor în jurul genunchilor.

Medicina populară privind utilizarea troscotului Polygonum aviculare L.

Din troscot se pot obține mai multe forme farmaceutice, unele având ca solvent apa (ceaiurile: infuzia și decoctul), altele alcoolul (tinctura) și vinul.

Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de plantă măcinată groscior se opăresc cu 250 ml de apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 30 minute, după care se filtrează.
Se consumă 2 căni pe zi, îndulcite după gust.

Decoctul
Mod de preparare: 4 linguri de plantă uscată și mărunțită groscior se fierb la foc mic, timp de 30 minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferință din inox sau emailat. Se va avea în vedere să se completeze la final apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu cu puțină apă înaintea filtrării, altfel o parte din soluția extractivă se va pierde din cauza îmbibării filtrului din vată.
Se administrează, intern, 2 cești pe zi, iar extern se folosește pentru toaletarea diferitelor afecțiuni sângerânde.
Pentru obținerea unor preparate în cantități mai mari și cu termen de valabilitate mai lung, vă prezentăm alte două forme farmaceutice: tinctura și vinul.

Tinctura
Mod de preparare: se folosește modul clasic de preparare a tincturii, și anume: 20 grame troscot uscat și măcinat groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obținut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării.
Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Doza uzuală este de 30 picături, de 2 ori pe zi.

Vinul
Mod de preparare: 100 g plantă uscată, mărunțită groscior, se lasă în contact, timp de 30 zile, cu un litru de vin alb, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 30 zile, vinul se filtrează și se pune la păstrat în flacoane, de preferat de 200 sau 250 ml.

Doza terapeutică este de 30 ml (o ceașcă), de 2 ori pe zi, înainte de masă.

CAPITOLUL. II. ELEMENTE DE MORFOLOGIE VEGETALĂ

II.1. Poziția taxonomică a speciei Portulaca oleracea L.

II.1. Poziția taxonomică a specie Polygonum aviculare L.

I.2. Variabilitatea genului Portulaca L.

Portulaca oleracea L. – este o specie anuală, erbacee, cosmopolitan, mezofită. Această plantă este întâlnită pe langă drumuri, ziduri, prin curți prin locuri cultivate. Se mai numește buruiana grasă, grașița, dragoste, floare de piatră, iarba-porcului, pita-porcului.( Constantin Pârvu, Universul Plantelor mica enciclopedie, Editura Enciclopedica Bucuresti, 1997).

Portulaca grandiflora Hook.- Agurijoară Portulaca oleraca L.

( Aurel Ardelean, Gheorghe Mohan, Atlas Flora Romaniei, Editura All 2012 )

Portulaca grandiflora L. o plantă cu flori mici, colorate, extrem de iubitoare de caldură, ce crește excelent în zonele cele mai expuse la soare din gradină. Luciul petalelor sale reflectă stralucirea soarelui realizând un contrast foarte frumos cu frunzele sale suculente și de un verde crud. Este o floare originală din America și este întalnită în grădini sub forma unu covor multicolor în zonele însorite, pe marginile aleilor, creând borduri în culori vii. (http://www.gradina-online.ro/Portulaca_grandiflora_A3679.html )

II.4. Variabilitatea genului Poligonum aviculare L.

Polygonum aviculare L. este o plantă erbacee, anuală, terofită, frecventă pe întreg cuprinsul țării, întâlnită pe locurile cultivate, pe langă drumuri, sosele, străzi, adeseori printre pietrele de pavaj, începand de la câmpie pană în regiunile montane. Se mai numește brebenel, hericică, iarba găinilor, laba găinii, troscot gras, costrei, iarbă grasă de grădină, iarbă roșie.( Constantin Pârvu, Enciclopedia plantelor, Editura Tehnica Bucuresti, 2005)

Polygonum amphibium (Troscotul de baltă) este o plantă perenă destul de impunătoare poate ajunge până la un metru înălțime cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt pețiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafața apei. Pe fața fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescență bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălți sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulțindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin semințe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină.(http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/troscotul-de-balta-efecte-terapeutice-troscotul-de-balta-efecte-terapeutice)

Troscotul japonez este o plantă erbacee, perenă care ajunge la înălțimea de 2 m. Este considerată una dintre cele mai invazive plante din estul Statelor Unite. A fost importată în Statele Unite din 1877 în scopul de a ornamenta dar acest lucru a dus la distrugerea fundațiilor din beton, clădirilor, pavajelor drumurilor. Planta este, de asemenea, rezistentă la tăiere. Cea mai eficientă metodă de control este prin aplicare de erbicid aproape de stadiul de înflorire la sfârșitul verii sau toamna.(Anna G. Aquilera, Peter Alpert,Jeffrey S. Dukers, Robin Harrington, Impacts of the invasive plant Fallipia japonica, Biol Invasions 2010, https://en.wikipedia.org/wiki/Fallopia_japonica)

Polygonum arenastrum Boreau. Polygonum aviculare L.

Polygonum maritimum L.- Troscot de nisip Polygonum maritimum L.- Troscot de nisip

Polygonum mite Schrank. Polygonum patulum Bieb.

Date din literatura de specialitate despre Portulaca oleracea L. si Polygonum aviculare L. întâlnite în România

Potulaca oleracea L.- caractere morfologice

Portulaca oleracea L.

Portulaca oleracea ( iarba grasă) – este o specie anuală, erbacee, cosmopolitan, mezofită. Această plantă este întâlnită pe langă drumuri, ziduri, prin curți prin locuri cultivate. Se mai numește buruiană grasă, grașiță, dragoste, floare de piatră, iarba-porcului, pita-porcului.( Constantin Pârvu, Universul Plantelor mica enciclopedie, Editura Enciclopedica Bucuresti, 1997).

Portulaca grandiflora L. (Floarea de piatra), o planta cu flori mici, colorate, extrem de iubitoare de caldură, ce crește excelent în zonele cele mai expuse la soare din gradină. Luciul petalelor sale reflectă strălucirea soarelui realizând un contrast foarte frumos cu frunzele sale suculente și de un verde crud. Este o floare originală din America și este întâlnită în gradini sub forma unu covor multicolor în zonele însorite, pe marginile aleilor, creând borduri în culori vii. (http://www.gradina-online.ro/Portulaca_grandiflora_A3679.html )

Genul Portulaca este reprezentat în România de specia Portulaca grandiflora L. și Portulaca oleracea L. Este cunoscută în engleză sub denumirea de mușchi- trandafir și în română floare furată ca Portulaca grandiflora este adesea cultivată în mediul rural sau urban pe soluri nisipoase în zonele însorite, pentru flori mari și frumos colorate. În afară de a fi o plantă decorativă această specie pare sa nu aibe alte utilizări descries ăn literatura de specialitate. Aceasta se răspandește cu ușurință, motiv pentru care este foarte cautată de către gradinari. Portulaca grandiflora este utilizată în medicina tradițională orientală pentru calmarea durerilor în gât pentru iritații ale pielii și de asemenea pentru detoxifiere. Exista totusi un numar mic de studii științifice cu privire la acțiunile anti-mutagene, în vitro stimulare limfocitară și asupra acțiunilor analgezice ale Portulaca grandiflora L.. Literatura de specialitate publicată conține puține date referitoare la compoziția chimică a speciei.( Preliminary research on Portulaca Grandiflora Hook, Speceis (Portulacaceae) for therapeutic use, Farmacia, 2013, Vol.61,4)

Polygonum aviculare L.

Descrierea specie. Este o plantă ierboasă, anuală, mică care crește pe întreg teritoriul țării prin locuri necultivate și cultivate. Are tulpina uneori culcată pe pământ sau ascendentă este glabrS, ramificată și acoperită cu frunze alterne până la vârf și rădacina care este pivotantă. Frunzele sunt mici, eliptice sau lanceolate, cu marginea ușor îndoite in jos, iar florile hermafrodite regulate pentamere, așezate câte 3-5 la subțioara frunzelor, sunt mici, scurt pedunculate, de culoare alb-verzuie sau roșietică având un periant simplu, petaloid, cu 5 piese dispuse într-un singur verticil, iar androceul din 8 stamine, fructul este o achena; înflorește din mai pana în septembrie.

Principii active: flavonoide (aviculoarozida), tanin și substanțe minerale bogate în acid silicic liber și combinat.

Produsul vegetal folosit. Oficinale sunt parțile aeriene ( Herba polygoni avicularis sau Herba Centumnoidii sau Herba Homeriana sau Herba Sanguinalis). Acestea sunt recoltate prin smulgerea plantei și îndepartarea rădăcinii în timpul înfloririi. Uscarea se face în strat subțire în poduri acoperite cu tablă și aerisite.

Acțiunea farmacologică: antidiareică datorită taninului, hipotensivă datorită taninurilor, astringentă.

(Prof. Dr. Doc. Gr. Constantinescu, Farmacist Dr. ELENA Hatieganu- Buruiana, Sa ne cunoaștem plantele medicinale, proprietațile lor terapeutice și modul de folosire, editura medicală București 1986)

CAPITOLUL. IV. Date din literatura de specialitate privind compoziția chimică a părții aeriene de Portulaca oleracea L. și Poligonum aviculare L.

IV.1. Compoziție chimică Portulaca oleracea L.

Părțile sale aeriene conțin:

Substanțe carotenoide

Vitamina C

Vitamina B1

Carbohidrați

Acizi grași linoleici

Substanțe flavonoide

Acizi grași oxalic

Substanțe saponine

Alcaloizi

Apă

Semințele conțin:

Acizi grași superiori de tipul acidului palmitic, linoleic și oleic

Semințele și frunzele proaspete conțin:

Noradrenalină

( Naturist& Plant Medicinale, 11 februarie 2013).

Tabelul nr.1

Compozi………………….

(USDA National Nutrient data); (Purslane Weed ( Portulaca oleracea): A Prospective Pland Source of Nutrition, Omega-3 Fatty Acid and Antioxidant Attributes, Hindawi Publishing Corporation, The Scientific World Journal, volume 2014, article ID 951019,6 pages).

Compoziție Polygonum aviculare L.

Conține:

acid silicic total ( 1% din care 0,8-0,20% acis silicic solubil pentru decocție )

tanin ( 3-4%)

pigmenți flavonici ( avicularozide, camferitrozida)

rezine

ceruri, grăsimi

zaharuri

mucilagii

derivați antrachinonici

vitamina C

urme de ulei volatile

(Constantin Pârvu, Enciclopedia Plantelor, Plante din flora României PI-Z vol IV Editura Tehnica, Bucuresti,2005).

Partea experimentală

În partea experimentală a acestei lucrări se va prezenta studiul farmacobotanic al unor populații aparținătoare genului Thypha L. Speciile identificate și analizate sunt Typha angustifolia L. și Typha latifolia L., recoltate din flora spontană a județului Satul Mare.

Scopul lucrării este realizarea unui studiu cât mai aprofundat, justificat de lipsa oricăror date și informații de acest fel, precum și de necesitatea cunoașterii a noi resurse naturale medicinale, care încă nu au fost cercetate.

Rezultatele unei asemenea cercetări sunt utile pentru cei implicați în studiul plantelor și celor interesați de domeniul atât de vast al observației microscopice, informații care contribuie la dezvoltarea cunoașterii în domeniu.

VI.1. ANALIZA CALITATIVĂ A PRODUSULUI VEGETAL SUPUS STUDIULUI

VI.1.1. RECOLTAREA

S-au identificat două specii din genul Typha L.

Cele două specii Typha angustifolia L. și Typha latifolia L. au fost recoltate din flora spontană a județului Satu Mare, din diferite zone nepoluate. Plantele au fost culese pe timp uscat, după amiaza, în timpul înfloririi, în luna iunie. Recoltarea s-a făcut cu ajutorul unei foarfeci, cu care am tăiat în bucăți mai mici organele vegetative, pentru a putea fi analizate mai ușor. Orice parte a plantei care prezenta pete, mușcături de insecte sau erau veștejite și deteriorate, au fost îndepărtate. S-au recoltat doar plantele sănătoase și curate.

VI.1.2. OBȚINEREA PRODUSULUI VEGETAL

Typhae radix, s-au recoltat rădăcinile, de la ambele specii, scuturate de pământ și spălate. Proveniență, Satu Mare, 2015.

Typhae rhizoma, s-au recoltat tulpinile subterane (rizomii), de la ambele specii, și s-au folosit exemplarele de diametru potrivit pentru analiză. Proveniență, Satu Mare, 2015.

Typhae herba, partea aeriană, recoltată în timpul înfloririi. Proveniență, Satu Mare, 2015.

Typhae folium, frunze bazilare recoltate de la ambele specii, în timpul înfloririi. Proveniență, Satu Mare, 2015.

Typhae flos, spicele florifere unisexuate, monoice, recoltate în timpul înfloririi, care poartă pe aceeași tulpină atăt florile bărbătești, cât și florile femeiești. Proveniență, Satu Mare, 2015.

Typhae pollinis, polenul (pulberea galbenă alcătuită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor), recoltat de la florile barbătești ale ambelor specii. Proveniență, Satu Mare, 2015.

VI.1.3. CARACTERIZAREA PRODUSULUI VEGETAL

Typhae radix, reprezintă rădăcinile rămuroase, de culoare gălbui-brun deschis, de grosime variată, cu suprafață neregulată, din care se dezvoltă rizomi de diferite dimensiuni.

Typhae rhizoma, reprezintă tulpinile subpământene, rizomii mari, groși, noduroși și lungi până la 20-25 cm, târâtori, fractură fibroasă și gust dulce, bogați în substanțe de rezervă, stabilizați în mâl. Typhae angustifoliae rhizoma, au o culoare brună mai închisă, comparativ cu Typhae latifoliae rhizoma.

Typhae herba, format din tulpini aeriene înalte până la 4 m, erecte, sau ascendente, pe care se formează florile femeiești, iar la o distanță de până la 10 cm (în funcție de specie), cele bărbătești.

Typhae folium, sunt frunzele liniare, care diferă la cele două specii. Typhae angustifoliae folium sunt frunzele liniare mai înguste până la 1 cm, verzi ca iarba proaspătă, ușor bombate pe fața inferioară, care depășesc lungimea spicelor florale. Typhae latifoliae folium sunt frunze cărnoase, late de 1-2 cm, de culoare verde-albăstrie.

Typhae angustifoliae flos, reprezintă florile recoltate de pe aceeași tulpină floriferă. Florile femeiești, bracteate, grupate într-un spic femel, brun, cilindric, lung de 12,5 cm. Florile bărbătești grupate într-un spic mascul, aflate deasupra spicului femel, la o distanță de pănă la 3,5 cm. Typhae latifoliae flos, sunt florile recoltate, asemănătoare cu cele descrise anterior, cu diferența că distanța între florile femele și cele mascule lipsește.

Typhae pollinis, reprezintă pulberea fină, galbenă, cunoscut sub denumirea de polen, recoltat de pe anterele staminelor florilor bărbătești [45, 46].

Examen macroscopic Portulaca oleracea L.

VI.2.1. EXAMENUL MACROSCOPIC

Conform FR. X. controlul macroscopic stabilește caracterele morfologice ale produselor vegetale, observate cu ochiul liber, sau cu lupa, precum și cele care pot fi determinate prin perceperea mirosului și a gustului.

MOD DE LUCRU

Aspectul: se observă cu ochiul liber, sau la lupă, comparându-se cu o mostră cunoscută. Se stabilește aspectul exterior și inferior, fața superioară și inferioară, consistența, duritatea, aspectul la pipăit, iar la unele produse tipul secțiunii transversale și raporturi dintre țesuturi.

Dimensiunile: se determină pe hârtie milimetrică, sau cu o riglă gradată (lungimea, lățimea și grosimea). Se apreciază în cm pentru majoritatea produselor (folosind rigla), în mm pentru fructe și semințe (folosind hârtie milimetrică).

Culoarea: se determină de obicei la produsul uscat la lumina zilei, pe cele două fețe.

Mirosul: se percepe pe produsul ca atare, zdrobit între degete (frunze, flori), sau pulverizat (rădăcină, scoarță). Mai rar se încearcă prin umectare cu apă.

Gustul: se stabilește pe produsul ca atare, sau pe decoct. Datorită conținutului de substanțe toxice, în unele cazuri produsul nu se înghite, se elimină și se clătește gura cu apă [47].

Rezultatele analizei macroscopice asupra produselor vegetale constituite din: radix, rhizoma, herba, folium, flos, pollinis sunt redate în tabelele 5, 6.

Typha latifolia L. rezultatele analizei macroscopice

Rădacină Portulaca oleracea L.

Tulpină Portulaca oleracea L.

Frunză Portulaca oleracea L.

Semințe Portulaca oleracea L.

Examen microscopic Portulaca oleracea L.

VI.2.2. EXAMENUL MICROSCOPIC

Reprezintă o fază mai avansată a analizei canlitative a produselor vegetale, urmărind stabilirea țesuturilor și elementele anatomice caracteristice ale secțiunilor și preparatelor clarificate din pulberi sau fragmente de produse. Caracterele anatomice ale diferitelor organe de plantă servesc, în unele cazuri și la precizarea poziției taxonomice a speciilor producătoare. Un produs vegetal poate fi supus examenului microscopic, în urma unei anumite prelucrări, în vederea obținerii unor preparate ce pot fi analizate la microscop. Preparatele microscopice se realizează prin metode diferite, în funcție de natura, starea produsului (întreg, fragment, sau pulverizat) și chiar după compoziția sa chimică.

Secțiunile transversale ale rădăcinilor, tulpinilor și frunzelor, cu un diametru până la 1 cm pot să cuprindă întreaga suprafață, iar în cazul în care acestea sunt mai groase, ele trebuie să fie alcătuite din fragmente care să conțină țesuturi și din zona centrală a produselor.

Controlul microscopic se poate efectua și pe produs vegetal pulverizat, prin zdrobire, sau măcinare, urmată de omogenizare prin cernere [48, 49].

MOD DE LUCRU

Studiul microscopic la nivelul organelor vegetative (rădăcină, tulpină, frunză, inflorescențe) s-a realizat pe secțiuni transversale, longitudinale și preparate obținute prin jupuire, clarificate și colorate. Identificarea și diferențierea structurii, a elementelor caracteristice (fibre mecanice, substanțe de rezervă, peri tectori, incluziuni ergastice solide) a fost posibilă prin colorarea diferită a membranelor celulare sub acțiunea coloranților de natură chimică: membrana celulozică este colorată în roșu, iar cea lignificată în galben.

Soluțiile folosite în microscopia optică sunt următoarele:

Soluția apoasă-amoniacală de roșu de Congo

Roșu de Congo 3 g

Apă distilată 100 ml

Hidroxid de amoniu conc. 5 ml

Soluția alcoolică de crisoidină

Crisoidină 0,1 g

Alcool etilic 96ș 12 ml

Soluțiile preparate se păstrează 2 zile, agitând. După dizolvare, cele 2 soluții se amestecă, se păstrează încă 2 zile la repaus, se filtrează și se aduce într-o sticlă de culoare brună. Amestecul se cunoaște în literatura de specialitate ca reactivul Genevez.

Secțiunile se colorează timp de 1-3 minute, apoi se spală colorantul în exces de mai multe ori cu apă distilată [50, 51].

Preparatele sunt analizate la Microscop de analiză Optika B350.

Rădacină Portulaca oleracea L.

VI.2.2.1. STRUCTURA ANATOMICĂ A RĂDĂCINILOR

În secțiune transversală ambele rădăcini au formă rotund-ovală. Succesiunea de țesuturi dinspre exterior spre interior este: rizoderma, scoarța și cilindrul central.

Rizodermaeste formată dintr-un singur strat de celule, cu pereții subțiri, celulozici, strâns unite între ele, intens colorată în brun, îngroșată inegal. Typha latifolia L., prezintă foarte mulți perișori absorbanți, care s-au format din celulele rizodermei.

Scoarțaeste formată din exodermă, scoarța propriu-zisă și endoderma. Primele 3 straturi ale scoarței, sub rizodermă, alcătuiesc exoderma care, în acest caz, fiind pluristratificată poartă numele de cutis.Typha angustifolia L. pe anumite porțiuni prezintă o exodermă care se exfoliază ușor. Celelalte celule ale scoarței, sau parenchimului cortical, au o formă oval-rotunjită, cu mari spații intercelulare între ele, cu pereți subțiri și celulozici. Typha angustifolia L.prezintă mai multe spații intercelulare, așezate ordonat, luând aspectul unor aerenchimuri, comparativ cu Typha latifolia L., la care se evidențiază doar sporadic aceste lacune.

Stratul cel mai profund al scoarței poartă denumirea de endodermăși este format din celule strâns unite între ele, dispuse ordonat, având pereții radiari și intern îngroșați puternic cu lignină, în forma literei “U”. Unele celule ale endodermului și anume, cele situate în dreptul fasciculelor lemnoase nu suferă aceste îngroșări, rămânând cu pereții subțiri, celulozici și poartă numele de celule de pasaj, care permit transportul direcțiomat al sevei brute, dinspre perii absorbanți, spre vasele conducătoare lemnoase.

Cilindrul central sau stelul începe cu un strat de celule strâns unite între ele, cu pereții subțiri, celulozici și care alternează cu celulele endodermului, pe care se sprijină. Acest strat se numește periciclu.

Cilindrul central este dominat de țesuturile conducătoare, formate din fascicule conducătoare lemnoase și fascicule conducătoare liberiene, în număr de 8-10 și dispuse alternativ.

În cadrul fasciculelor lemnoase se pot distinge vasele lemnoase care alcătuiesc protoxilemul dispuse în vecinătatea periciclului, cu diametrul mic și care reprezintă primele vase lemnoase formate în ontogeneză. Vasele lemnoase formate mai târziu prezintă un diametru mai mare, sunt dispuse spre partea centrală a cilindrului central și alcătuiesc metaxilemul.

Fasciculele conducătoare liberiene sunt alcătuite din vase liberiene, sau tuburi ciuruite.Protofloemul reprezintă cele mai tinere elemente liberiene, dispuse spre exterior iar metafloemul, vasele liberiene formate mai târziu, dispuse spre partea centrală (deosebirile dintre ele sunt mai puțin evidente).

Celulele parenchimatice dintre fasciculele conducătoare, alungite în sens radiar, reprezintă razele medulare primare. Partea centrală a rădăcinii este ocupată de un parenchim medular sau măduvă care la rădăcinile mature este complet lignificată.

Tulpină Portulaca oleracea L.

VI.2.2.2. STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINILOR SUBTERANE

Rizomii genului Typha studiați în lucrare, sunt tulpini subterane simple sau ramificate, cărnoase, alcătuite din internoduri, de la nivelul cărora se diferențiază rădăcini adventive și muguri laterali. Din mugurii conici laterali se dezvoltă tulpini supraterane, care poartă frunze și flori.

Cu ajutorul bisturiului am detașat un fragment din țesutul de depozitare al rizomului celor 2 specii Typha angustifolia L.și Typha latifolia L. Acesta se pune pe lamă, după care se acoperă cu lamela. Deasupra lamelei se așează o hărtie de filtru, se apasă cu degetul pentru omogenizarea materialului dintre lamă și lamelă [52]. La ambele specii am observat în celulele separate, sau în grupările de celule, numeroase formațiuni mai mult sau mai puțin sferice (amidon), care se colorează în albastru închis cu soluție Lugol.

În secțiune transversală prin meristemele apicale ale mugurilor adventivi, de la nivelul rizomului de Typha angustifolia L., se pot evidenția organite celulare caracteristice, de forma unor cristale minerale izolate aciculare [23].

VI.2.2.3. STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINILOR AERIENE

În secțiune transversală ambele tulpini au un contur uniform și circular. Succesiunea de țesuturi dinspre exterior spre interior este: epiderma, hipoderma, parenchim fundamental și fascicule conducătoare libero-lemnoase.

Epiderma este alcătuită dintr-un singur strat de celule, strâns unite între ele, cu pereții externi ușor bombați și îngroșați cu dioxid de siliciu. Imediat sub epidermă este situată hipoderma, formată din 2-3 straturi de celule, cu pereții puternic lignificați, care contribuie la mărirea rezistenței acestor tulpini.

Parenchimul fundamental se găsește în interior, fiin un țesut cu pereții celulozici, subțiri, care se colorează ușor în roșu, cu reactivul Genevez. În acest parenchim se găsesc dispuse, fără nici o ordine fasciculele libero-lemnoase. Fasciculele conducătoare sunt mixte, adică formate din țesut liberian, situat la exterior și țesut lemnos situat spre axul central al tulpinii. Țesutul liberian al fiecărui fascicul este alcătuit din vase liberiene, sau tuburi ciuruite și celule anexe. Țesutul lemnos al fasciculului este alcătuit din vase lemnoase și parenchim lemnos. Fiecare fascicul conducător este protejat de două arcuri de țesut sclerenchimatic, întotdeauna cel dinspre partea liberiană fiind mai dezvoltat [53].

Frunză Portulaca oleracea L.

VI.2.2.4. STRUCTURA ANATOMICĂ A FRUNZELOR

Typha angustifolia L. și Typha latifolia L. prezintă frunze cu structură ecvifacială, adică ambele fețe ale frunzei sunt luminate direct de razele solare și în consecință, sub ambele epiderme se diferențiază parenchimul palisadic.Epidermaeste formată dintr-un singur rând de celule, cu o cuticulă foarte dezvoltată, acoperită cu ceară.Mezofilul este alcătuit dintr-un țesut palisadic, bogat în cloroplaste, format din 2-3 rânduri de celule alungite, strâns unite între ele. Din punct de vedere histologic, ambele fețe ale limbului sunt asemănătoare.

În partea mijlocie a limbului se găsesc 3-4 rânduri de celule mari, poliedrice, mai puțin bogate în clorofilă, cu spații intercelulare cu diametrul mai mare decât celulele înconjurătoare, sub forma unor canale aerifere (aerenchimuri). La specia Typha angustifolia L. în mezofil din loc în loc, în țesutul palisadic și țesutul lacunar, se găsesc cristale de oxalat de calciu dispuse sub formă unor ace.

Tot în mezofil se găsește țesutul conducător alcătuit din nervura mediană și nervurile secundare.

Examen macroscopic Polygonum aviculare L.

Typha latifolia L. rezultatele analizei macroscopice

Rădacină Polygonum aviculare L.

Tulpină Polygonum aviculare L.

Frunză Polygonum aviculare L.

Floare Polygonum aviculare L.

Examen microscopic Polygonum aviculare L.

Rădacină

VI.2.2.1. STRUCTURA ANATOMICĂ A RĂDĂCINILOR

În secțiune transversală ambele rădăcini au formă rotund-ovală. Succesiunea de țesuturi dinspre exterior spre interior este: rizoderma, scoarța și cilindrul central.

Rizodermaeste formată dintr-un singur strat de celule, cu pereții subțiri, celulozici, strâns unite între ele, intens colorată în brun, îngroșată inegal. Typha latifolia L., prezintă foarte mulți perișori absorbanți, care s-au format din celulele rizodermei.

Scoarțaeste formată din exodermă, scoarța propriu-zisă și endoderma. Primele 3 straturi ale scoarței, sub rizodermă, alcătuiesc exoderma care, în acest caz, fiind pluristratificată poartă numele de cutis.Typha angustifolia L. pe anumite porțiuni prezintă o exodermă care se exfoliază ușor. Celelalte celule ale scoarței, sau parenchimului cortical, au o formă oval-rotunjită, cu mari spații intercelulare între ele, cu pereți subțiri și celulozici. Typha angustifolia L.prezintă mai multe spații intercelulare, așezate ordonat, luând aspectul unor aerenchimuri, comparativ cu Typha latifolia L., la care se evidențiază doar sporadic aceste lacune.

Stratul cel mai profund al scoarței poartă denumirea de endodermăși este format din celule strâns unite între ele, dispuse ordonat, având pereții radiari și intern îngroșați puternic cu lignină, în forma literei “U”. Unele celule ale endodermului și anume, cele situate în dreptul fasciculelor lemnoase nu suferă aceste îngroșări, rămânând cu pereții subțiri, celulozici și poartă numele de celule de pasaj, care permit transportul direcțiomat al sevei brute, dinspre perii absorbanți, spre vasele conducătoare lemnoase.

Cilindrul central sau stelul începe cu un strat de celule strâns unite între ele, cu pereții subțiri, celulozici și care alternează cu celulele endodermului, pe care se sprijină. Acest strat se numește periciclu.

Cilindrul central este dominat de țesuturile conducătoare, formate din fascicule conducătoare lemnoase și fascicule conducătoare liberiene, în număr de 8-10 și dispuse alternativ.

În cadrul fasciculelor lemnoase se pot distinge vasele lemnoase care alcătuiesc protoxilemul dispuse în vecinătatea periciclului, cu diametrul mic și care reprezintă primele vase lemnoase formate în ontogeneză. Vasele lemnoase formate mai târziu prezintă un diametru mai mare, sunt dispuse spre partea centrală a cilindrului central și alcătuiesc metaxilemul.

Fasciculele conducătoare liberiene sunt alcătuite din vase liberiene, sau tuburi ciuruite.Protofloemul reprezintă cele mai tinere elemente liberiene, dispuse spre exterior iar metafloemul, vasele liberiene formate mai târziu, dispuse spre partea centrală (deosebirile dintre ele sunt mai puțin evidente).

Celulele parenchimatice dintre fasciculele conducătoare, alungite în sens radiar, reprezintă razele medulare primare. Partea centrală a rădăcinii este ocupată de un parenchim medular sau măduvă care la rădăcinile mature este complet lignificată.

Tulpină

VI.2.2.2. STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINILOR SUBTERANE

Rizomii genului Typha studiați în lucrare, sunt tulpini subterane simple sau ramificate, cărnoase, alcătuite din internoduri, de la nivelul cărora se diferențiază rădăcini adventive și muguri laterali. Din mugurii conici laterali se dezvoltă tulpini supraterane, care poartă frunze și flori.

Cu ajutorul bisturiului am detașat un fragment din țesutul de depozitare al rizomului celor 2 specii Typha angustifolia L.și Typha latifolia L. Acesta se pune pe lamă, după care se acoperă cu lamela. Deasupra lamelei se așează o hărtie de filtru, se apasă cu degetul pentru omogenizarea materialului dintre lamă și lamelă [52]. La ambele specii am observat în celulele separate, sau în grupările de celule, numeroase formațiuni mai mult sau mai puțin sferice (amidon), care se colorează în albastru închis cu soluție Lugol.

În secțiune transversală prin meristemele apicale ale mugurilor adventivi, de la nivelul rizomului de Typha angustifolia L., se pot evidenția organite celulare caracteristice, de forma unor cristale minerale izolate aciculare [23].

VI.2.2.3. STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINILOR AERIENE

În secțiune transversală ambele tulpini au un contur uniform și circular. Succesiunea de țesuturi dinspre exterior spre interior este: epiderma, hipoderma, parenchim fundamental și fascicule conducătoare libero-lemnoase.

Epiderma este alcătuită dintr-un singur strat de celule, strâns unite între ele, cu pereții externi ușor bombați și îngroșați cu dioxid de siliciu. Imediat sub epidermă este situată hipoderma, formată din 2-3 straturi de celule, cu pereții puternic lignificați, care contribuie la mărirea rezistenței acestor tulpini.

Parenchimul fundamental se găsește în interior, fiin un țesut cu pereții celulozici, subțiri, care se colorează ușor în roșu, cu reactivul Genevez. În acest parenchim se găsesc dispuse, fără nici o ordine fasciculele libero-lemnoase. Fasciculele conducătoare sunt mixte, adică formate din țesut liberian, situat la exterior și țesut lemnos situat spre axul central al tulpinii. Țesutul liberian al fiecărui fascicul este alcătuit din vase liberiene, sau tuburi ciuruite și celule anexe. Țesutul lemnos al fasciculului este alcătuit din vase lemnoase și parenchim lemnos. Fiecare fascicul conducător este protejat de două arcuri de țesut sclerenchimatic, întotdeauna cel dinspre partea liberiană fiind mai dezvoltat [53].

Frunză Polygonum aviculare L.

VI.2.2.4. STRUCTURA ANATOMICĂ A FRUNZELOR

Typha angustifolia L. și Typha latifolia L. prezintă frunze cu structură ecvifacială, adică ambele fețe ale frunzei sunt luminate direct de razele solare și în consecință, sub ambele epiderme se diferențiază parenchimul palisadic.Epidermaeste formată dintr-un singur rând de celule, cu o cuticulă foarte dezvoltată, acoperită cu ceară.Mezofilul este alcătuit dintr-un țesut palisadic, bogat în cloroplaste, format din 2-3 rânduri de celule alungite, strâns unite între ele. Din punct de vedere histologic, ambele fețe ale limbului sunt asemănătoare.

În partea mijlocie a limbului se găsesc 3-4 rânduri de celule mari, poliedrice, mai puțin bogate în clorofilă, cu spații intercelulare cu diametrul mai mare decât celulele înconjurătoare, sub forma unor canale aerifere (aerenchimuri). La specia Typha angustifolia L. în mezofil din loc în loc, în țesutul palisadic și țesutul lacunar, se găsesc cristale de oxalat de calciu dispuse sub formă unor ace.

Tot în mezofil se găsește țesutul conducător alcătuit din nervura mediană și nervurile secundare.

Capitolul III.

Determinarea conținutului de flavonoide din Portulaca oleracea L. species și Polygonum aviculare L.

Mod de lucru

Determinarea cantitativă a flavonoidelor s-a efectuat după tehnica indicată în F.R.X, la monografia Cynarae folium, bazată pe proprietatea flavonelor de a forma chelați cu clorura de aluminiu de culoare galbenă mai intensă.

Materialul vegetal folosit a fost partea aeriană din specii de Portulaca oleracea L. și Polygonum aviculare L., recoltate din zone diferite ale județului Bihor.

Pentru dozarea flavonelor s-au folosit trei tipuri de extracte: extract apos, extract metanolic și extract etanolic. Extractele s-au obținut prin refluxare cu refrigerent ascendent timp de 30 min. la o temperatura de fierbere. Analizele au fost efectuate în laboratorul de Chimie Fizică a Facultății de Medicină și Farmacie Oradea.

Prepararea probelor: 1 g produs vegetal (adus la gradul de mărunțire prin pulverizare, sita VI), se extrage pe baia de apă la 60șC cu 100 ml etanol 50ș pentru extractul etanolic, cu 100 ml apă pentru extractul apos și cu 100 ml etanol pentru extractul etanolic, la reflux, în balon cu refrigerent ascendent timp de 30 minute și se filtrează la cald, apoi se completează în balon cotat de 100 ml cu etanol 50ș.

10 ml extract se diluează cu etanol 50ș la 25 ml, într-un balon cotat, agitându-se; apoi se filtrează îndepărtându-se primele porțiuni de filtrat. La 5 ml de filtrat se adaugă 5 ml acetat de sodiu 100 g/l, 3 ml clorură de aluminiu 25 g/l și se agită, apoi se completează cu etanol 50ș la 25 ml în balon cotat. După 15 minute se determină absorbanța soluției la lungimea de undă de 430 nm, în cuvă de 1 cm, față de martor, preparat din 5 ml filtrat, 8 ml apă și etanol 50ș la 25 ml.

Concentrația în flavonoide a probei de analizat se calculează cu ajutorul unei curbe etalon stabilite în paralel și în aceleași condiții cu soluția probă, luând în lucru câte 1 ml, 2 ml, 3 ml și 4 ml soluție etalon de rutozidă 0,1 g/l în metanol la care se adaugă 5 ml acetat de sodium 100 g/l, 3 ml clorură de aluminiu 25 g/l și metanol la 25 ml în balon cotat. Se folosește ca lichid de compensare o soluție preparată din 8 ml apă și metanol la 25 ml în balon cotat. Se citește extincția în cuve de 1 cm la lungimea de undă de 430 nm.

Pentru calculul concentrațiilor de flavone s-a folosit o curbă de etalonare în rutozidă.

Curba de etalonare pentru rutozidă (y = 0,0269 + 1.0996x)

Fig. Instalația de obținere a extractelor

Fig. . Extract etanolic, extract apos și extract metanolic

din Portulaca oleracea L.

Fig. . Extract etanolic, extract apos și extract metanolic

din Polygonum aviculare L.

Rezultate și discuții

În figura xx, xx sunt prezentate spectrele UV-VIS obținute pentru extractul metanolic și etanolic obținut din partea aeriană a plantei Polygonum aviculare L..

Fig. Spectru UV-VIS pentru extract metanolic de Polygonum aviculare L..

Fig. Spectru UV-VIS pentru extract etanolic de Polygonum aviculare L..

Table 1

The flavonoids content of Portulaca oleracea L. species

(mg% in rutoside)

TROSCOT