INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 1 PARTEA I –… [625873]

1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 1
PARTEA I – PARTEA TEORETICĂ ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
1. Educația pentru sănătate ………………………….. ………………………….. ………………………. 4
1.1. Introducerea în educația pentru sănătate și promovarea sănătății ……………. 4
1.2. Evaluarea nevoilor de promovarea sănătății la nivelul comunității …………… 6
1.3. Comunicarea în sănătate ………………………….. ………………………….. ………………… 8
2. Introducere în toxicologie ………………………….. ………………………….. ……………………. 10
2.1. Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 10
2.2. Noțiuni de bază. Definiții. ………………………….. ………………………….. ……………… 10
3. Tipuri de intoxicații ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 11
3.1. Intoxicații exogene ………………………….. ………………………….. ……………………….. 11
3.2. Intoxicațiile voluntare ………………………….. ………………………….. …………………… 12
3.3. Intoxicații involuntare ………………………….. ………………………….. ………………….. 12
4. Comportamentul toxicilor în organism ………………………….. ………………………….. … 14
4.1. Moduri de administrare a medicamentelor ………………………….. ……………….. 14
4.2. Acțiunea toxicilor la nivel de țesut, organ, aparat, organism …………………… 14
4.3. Scorul Glasgow ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 16
5. Diagnosticul intoxicațiilor acute ………………………….. ………………………….. ………….. 17
5.1. Evaluarea pacientului ………………………….. ………………………….. …………………… 17
5.2. Diagnostic clinic și paraclinic ………………………….. ………………………….. ………… 18
5.3. Diagnosticul complicațiilor ………………………….. ………………………….. …………… 19
6. Terapia generală a pacientului cu intoxicație acută ………………………….. ………….. 21
6.1. Tratamentul de decontaminare externă ………………………….. …………………….. 21

2
6.2. Tratamentul de decontaminare digestivă ………………………….. …………………… 21
6.3. Metode terapeutice de crestere a eliminării toxicelor din organism …………. 22
6.4. Antidotismul în intoxicațiile acute ………………………….. ………………………….. …. 24
6.5. Terapia de suținere ………………………….. ………………………….. ………………………. 25
6.6. Rolul asistentei în ingrijirea pacientului intoxicat ………………………….. ………. 25
7. Intoxica ții medicamentoase ………………………….. ………………………….. ……………… 26
7.1. Circumstanțe de apariție a intoxicațiilor ………………………….. ……………………. 26
7.2. Clasificarea toxicilor după ‘toxicitate selectivă’ ………………………….. …………. 26
7.3. Fiziopatologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 27
7.4. Simptomatologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 28
7.5. Elemente de diagnostic ………………………….. ………………………….. …………………. 28
7.6. Evoluție. Prognostic. ………………………….. ………………………….. …………………….. 30
7.7. Tratament ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 31
PARTEA II – PARTEA PERSONALĂ ………………………….. ………………………….. ……………… 34
1. Obiectivele studiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 34
2. Mater iale și metode ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 35
3. Rezultatele studiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 36
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 70
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 72

INTRODUCERE

1
INTRODUCERE
Educația pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenție a îmbolnăvirilor,
de îmbunătățire și de menținere a stării de sănătate.
În general, sănătatea nu este prețuită până în momentul în care este afectata și apare o
boală. Traversăm o perioadă în care ne confruntam cu creșterea costurilor serviciilor
medicale și creșterea impactu lui bolilor asupra întregii populații a țării. Este impor tant să
facem educație pentru sănătate și să promovăm sănătatea în România în concordanță cu
standardele i nternaționale și să luam în considerare că din punct de vedere financiar, politic,
social, medical, este mult mai ieftin să previi decât să tratezi.
Educarea cetăț enilor , ca mijloc de dezvoltare a cunostințelor și schimbarea
comportamentului î ntr-un stil de viață nou, favorabil sănătaț ii este unul dintre scopuril e
principale ale programului națio nal de educație pentru sănă tate.
În abordarea acestui domeniu, România ia în considerare legislația EU, conform căreia
„scopul promovării sănătății este de a îmbunătăți standardele generale de sănătate în
comunitate prin îmbunătățirea cunoștințelor despre factorii de risc și încurajarea populației să
adopte comportamente și stiluri de viață sănătoase. Acestea se vor face prin măsuri de
informare, educație și pregătire profesională, în domeniile: nutriție, consumul de alcool, tutun
și droguri, exercițiul fiz ic, sănătate mintală, comportamentul sexual ș i folosirea
medicamentelor”.
Medicamentul reprezintă o substanț a sau o asociere de mai multe substante folosita pentru
diagnosticarea prevenirea ameliorarea sau vindecarea unei boli. Utilizarea medicamentelor
confera numeroase beneficii dar presupune de asemenea si riscuri deoarece in urma
interactiunii medicament -organism apar efecte (reactii) adverse. Aceste efecte sunt reactii
nedorite daunatoare care apar la doze terapeutice si sunt favorizate de polimedicat ie,
tratament indelungat, stari fiziologice particulare (sarcina, alaptare, persoane in varsta) sau
stari patologice (insuficienta renala hepatica). Se pot manifesta ca efecte secundare sau ca
efecte toxice.

INTRODUCERE

2
Reactiile adverse toxice pot fi usoare sau grave , insa uneori sunt chiar fatale. Acestea sunt
dependente de doza administrata, de starea de sanatate, de starea fiziologica si imunologica,
de varsta, sex, greutate corporala si se pot produce la nivelul tuturor tesuturilor si organelor.
Efectele toxice al e medicamentelor reprezintă o problemă importantă. Cunoașterea
mecanismelor acestor reactii este utilă pentru diagnosticarea acestora și, prin urmare, pentru
un management eficient.
Intoxicațiile reprezintă o problemă majoră a morbidității și mortalității în rândul tuturos
categoriilor de vârstă. Astfel putem vorbi de două tipuri de intoxicații în ceea ce privește
vârstă:
• Intoxicații involuntare – mai frecvent în rândul copiilor și vârstnicilor;
• Intoxicații voluntare – cu o frecvența extrem de ridicata în r ândul
adolescenților și a personelor de vârsta adultă.
În clasa intoxicațiilor exogene putem vorbi despre:
• Intoxicații intenționate : crime, sinucideri, toxicomanii;
• Intoxicații accidentale : medicamentoase sau profesionale.
Grupul de vârstă cu o frecvență crescută a intoxicațiilor este cel al adolescenților și
adulților. Adolescenții intoxicându -se voluntar cu droguri sau substanțe de abuz din dorința
de a experimenta sau intoxicându -se voluntar în scop suicidar, în cadrul un or crize de
personalitate sau pe fondul unor tulburări psihice mai complexe. Adulții sunt mai expuși
posibilității intoxicațiilor profesionale dar și intoxicațiilor voluntare cu scop suicidar din
cauza unor probleme sociale, profesionale, sau chiar în cazu l tulburărilor psihiatrice.
O altă categorie de vârstă este ce a vârstnicilor, care având mai multe comorbidități și
datorită gamei largi de produse farmaceutice, fie din neștiință sau a unor tulburări de memorie
sau psihiatrice, își administrează medicam ente neținând cont de doza toxică a acestora sau a
interacțiunii cu celelalte medicamente.

INTRODUCERE

3
Și copiii sunt succeptibili intoxicațiilor involuntare datorită tendinței de a explora mediul
în care se găsesc și de a introduce obiecte în cavitatea bucală în dor ința de a le examina.
Intoxicațiile medicamentoase (atât voluntare, cât și involuntare) sunt frecvente datorită
posibilității de a accesa produse farmaceutice ce se pot elibera fără reteță prescrisă de un
medic specialist. Astfel populația are acces necon trolat la medicamente.

Educația pentru sănătate

4
PARTEA I – PARTEA TEORETICĂ

1. EDUCAȚ IA PENTRU SĂNĂ TATE

1.1.Introducerea în educația pentru sănătate și promovarea sănătăț ii
Promovarea sănătății este procesul care oferă individului și colectivităților posibilitatea
de a-și cre ste controlul asupra determinanților sănătății ș i, prin acestea, de a-și îmbunătăț i
starea de sănă tate. Promovarea sănătății reprezintă o strategie de mediere între individ și
mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială și având drept scop
asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate .
Promovarea sănătății este un termen care presupune o abordare multidimensională de
îmbunătățire a stării de sănătate, care include activități de educație, activități de promovare a
unor schimbări c omportamentale și de stil de viață, p olitici și măsuri legislative.

Figura nr. 1.1 Promovarea pentru sănă tate – concept multidisciplinar
Diferitele zone din figura de mai sus au următoarea semnificație:
1. Servicii preventive, ex: măsurarea tensiunii arteriale, imunizari, m,.folosirea gumei de
mestecat cu nicotină pentru abandonarea fumatului;

Educația pe ntru sănătate

5
2. Educație în medicina preventivă, ex: info rmații și sfaturi legate de renunțarea la fumat;
3. Protejarea sănătății prin metode preventive, ex: fluorizarea apei;
4. Educație pentru protejarea stării de sănătate prin metode preventive, ex: lobby pentru
adoptarea legii de obligativitate a purtării centurii de siguranță;
5. Educație pentru sănătate pozitivă, ex: dobândirea unor abilități de viață/ comportamente
sănătoase în rândul tinerilor;
6. Mesaje pozitive pentru protejarea sănătății, ex: politica legată de fumat la locurile de
muncă;
7. Educa ția pentru sănătate orientată pe sănătatea pozitivă, ex: lobby pentru adoptarea
unei legi de interzicere a publicității produselor din tutun
Educația pentru sănătate are drept scopuri:
▪ informarea si educarea populației în domeniul medical, pentru a cunoaș te
manifestările bolilor și prevenirea lor;
▪ dobândirea unor atitudini care să fie favorabile sănătății;
▪ implicarea activă a populației în domeniul păstrării sănătății
Educația pentru sănătate folosește mai multe tipuri de abordări:
▪ medicală (bazată pe ti pul de relație medic -pacient);
▪ educațională (bazată pe informarea oamenilor, care vor lua singuri decizii privind
sănătatea);
▪ personalizată (individualizată), având drept caracteristică lucrul cu clienții, pentru
a-i sprijini să identifice singuri proble mele și să ia singuri deciziile necesare;
▪ care presupune schimbări sociale, în care se urmărește realizarea unor schimbări în
mediu pentru a facilita luarea deciziilor cele mai favorabile sănătății, ex. ajutoare
sociale pentru mamele singure, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se întoarcă
prea devreme la lucru.

Educația pentru sănătate

6
Metodele folosite în educația pentru sănătate pot fi clasificate în funcție de mai multe
criterii:
• după adresabilitate:
o educație individuală
o educație în grup
o educație prin mijloace de comu nicare în masă
• după mijloacele folosite:
o mijloace audio
o mijloace video:
– predominarea textului
– predominarea imaginii
o mijloace combinate (audio -video)
1.2.Evalu area nevoilor de promovarea sănătății la nivelul comunităț ii
Comunitatea este o unitate spațială sau teritorială de organizare socială în care indivizii au
un interes comun si un sens al identității și apartenenței exprimate de relații sociale continue.
Problema comunitară este probl ema în jurul căreia urmează să fie concentrate atenția și
eforturile comunității. În această situație, alegerea ei din multitudinea problemelor care pot fi
identificate în interviurile din ușă în ușă este un proces foarte important.
Alegerea unei singure p robleme dintr -o serie mai largă presupune un proces cu mai multe
etape: evaluarea, ierarhizarea, înțelegerea și analiza problemelor.
Evaluarea nevoilor de sănătate reprezintă o abordare sistematică în scopul stabilirii
faptului că serviciile de sănătate fo losesc toate resursele pentru îmbunătățirea stării de
sănătate a populației în cel mai eficient mod, și reducerea inegalităților.
Conceptul tradițional de nevoie se referă la diferența dintre starea existentă și cea dorită a
statusului de sănătate. Această diferență devine „nevoie” atunci când, potențial, poate fi
privită sau ameliorată prin folosirea serviciilor de sănătate, sau serviciilor sociale.

Educația pentru sănătate

7
Termenul de nevoie desemnează necesitățile umane fundamentale, care, dacă nu sunt
satisfăcute, produc nepl ăceri persoanei și împiedică participarea socială deplină a acesteia.
Comunitatea trebuie înțeleasă ca sistem social complex, cunoașterea originilor sale, a
organizării interne, a valorilor, a nevoilor ori a interacțiunilor dintre subsisteme nu sunt ușor
de făcut și nu constituie o activitate neutră. A analiza și interpreta o comunitate înseamnă a
activa un proces în care membrii comunității devin activi si conștienți de propriile condiții,
nevoi și limite, ca și de resursele de care dispun.
Analiza comuni tății implică o clarificare în privința premiselor de la care pornește și a
nivelului de interes pe care îl oferă. Ea poate fi efectuată descriptiv, prin folosirea unor date
obiective sau prin interpretarea și evaluarea nevoilor dacă capătă o expresie ca u rmare a unei
cereri exprimate de către comunitate sau ca urmare a rezultatului unei comunicări simetrice
între profesioniști și populația comunității. Scopul analizei comunitare pentru programele de
promovare a sănătății, este de a identifica resurse prob leme și oportunități și stabilirea setului
de priorități pentru planificarea și dezvoltarea intervențiilor.
Sănătatea este determinată de mai multe elemente decât bunăstarea fizică. Interacțiunile
cu mediul fizic și social joacă un rol major în a determina cât de sănătoși suntem.
Indicatorii stării de sănătate pun în evidență distribuția bolilor în comunitate. Acest profil
se constituie pe baza indicatorilor de sănătate sau a anumitor factori care pun în evidență,
nivelul de sănătate al unor indivizi sau grupuri de populație.
Profilul riscului de sănătate are trei componente. Riscul comportamental, riscul social și
riscul de mediu (fizic, chimic și biologic).
Factorii de risc comportamental includ alimentația, consumul de medicamente, alcool,
tutun și dr oguri sau obiceiuri în activitatea fizică. Acestea pot fi puse în evidență de studii cu
privire la comportamente și percepții, probleme și nevoi de sănătate la nivel individual sau la
nivelul unor grupuri populaționale.
Indicatorii sociali ai riscului de sănătate sunt de o importanță deosebită. Stressul ca
urmare a pierderii locului de muncă, excluziunea socială, nivelul de educație scăzut pot fi

Educația pentru sănătate

8
factori asociați unei stări de sănătate precară. Pe de altă parte, aceiași indicatori sociali pot
pune în evide nță existența anumitor mecanisme de suport social.
Factorii de mediu asociați cu riscul de sănătate includ calitatea mediului înconjurător,
calitatea apei, solului, aerului, climatului geografic și condițiilor de locuit.
Este necesară investigarea stări i prezente a serviciilor medicale din comunitate și apoi
unele legături dintre mediu și sănătate, pe de o parte, și dintre dezvoltarea economică și
sănătate în zonă, pe de altă parte.
Trebuie stabilită ierarhia între scopurile, obiectivele și sarcinile une i organizații, ce anume
se dorește a se realiza. Stabilirea priorităților va fi influențată de analiza situațională, în
special de cerințele medicale și de obiectivele politice mai largi ale comunității. Trebuie să ne
asigurăm că prioritățile stabilite sun t fezabile și conforme climatului social și politic al
comunității în contextul resurselor posibile. Pentru stabilirea intervențiilor prioritare, sunt
folosite anumite criterii:
• Capacitatea de a reduce semnificativ o anumită patologie.
• Existența unei relații cost -eficiență rezonabile;
• Concordanța cu dorințele publicului .
1.3.Comun icarea în sănă tate
Comunicarea este definită ca un proces de transmitere a informațiilor sub formă de mesaje
simbolice între două sau mai multe persoane, unele cu statut de emițător, altele cu statut de
receptor, transmiterea făcându -se prin intermediul unor canale specifice.
Comunicarea în domeniul sănătății, este, ca în orice alt domeniu al interacțiunilor sociale
un element important de care depinde felu l în care relațiile interumane se clădesc,
consolidează și mențin. În contextul îngrijirilor de sănătate, comunicarea poate fi analizată
luând în cosiderare mai multe axe, și anume: comunicarea internă a instituțiilor de sănătate
(dintre colegi, subalterni , sau diferite departamente), comunicarea generală a mesajelor
insituțiilor de sănătate către public (campanii de vaccinare, avertizări epidemiologice,
directive privind menținerea unui stil de viață sănătos), și comunica rea dintre medic și
pacient.

Educația pentru sănătate

9
Punct ele cheie ale comunicării medicale ar fi: respectul reciproc dintre pacient și
profesioniștii din domeniul sănătății, toleranța, acceptarea diversității culturale și ajustarea
discursului medical, astfel încât pacientul să se simtă înțeles și respectat.
Promovarea sanatatii ia in considerare nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri
benefice pentru sanatate, alegeri asupra stilului de viata si a comportamentlui, acestia fiind
factori care pot fi controlati de catre individ. De asemenea, promoveaza si n evoia de a furniza
informatii potrivite si la timp pentru a ajuta oamenii sa faca alegeri sanatoase.
O campanie implică furnizarea coordonată de informații sau o serie de evenimente și
activități. Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare dintre următoarele, sau
o combinație a lor:
• să schimbe credințe și atitudini;
• să furnizeze noi informații;
• să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viață.
Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimb i atitudini sau să încurajezi
oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunțare la
comportamente curente care produc satisfacții și bucurie.
În cadrul transmiterii informației active în grupul de lucru sunt uzual utiliza te o serie de
tehnici în educația pentru sănătate:
• “tehnica brainstorming” – tehnică provocatoare ce urmărește să mobilizeze
participanții pentru identificarea unor nevoi și găsirea unor soluții;
• “tehnica brainwriting” – fiecare persoană își exprimă în scr is ideile în ceea ce
privește nevoile educative într -o problemă definită, după care ideile consemnate se
triază și se aduc la cunoștința grupului;
• “tehnica grupului nominal” – fiecare membru al grupului își exprimă părerile în
legătură cu o problemă, iar e ducatorul grupează ideile comune.
Cea mai eficientă modalitate de comunicare a unei informații de sănătate este combinarea
media cu comunicarea interp ersonală și cu evenimentele.

Introducere în toxicologie

10

2. INTRODUCERE ÎN TOXICO LOGIE
2.1.Istoric
Termenul toxic provine din grecescul toxikos care înseamnă otravă. Toxicul este orice
substanță sau produs, care introdus în organism, are un efect nociv asupra acestuia.
Dioscorides este cel care a făcut prima încercare de a clasifica plantele în funcție de toxicitate
și efectele lor terapeutice. Mathieu Orfila este considerat tatăl toxicologiei moderne ca urmare
a primului său tratat Traité des poisons , de asemene numit și Toxicologie générale în anul
1813. Paracelsus este cel care a introdus în toxicolog ie conceptul de doză, relația dintre doză
și efectele sale asupra organismului expus fiind de o importanță majoră în toxicologie; "Sola
dosis facit venenum" – Doza face otravă. Deși cuvintele toxic și otravă sunt sinonime , toxic
are caracter general , în timp de otrava se referă la cazurile criminale sau sinucidere .
2.2.Noțiuni de bază. Definiții.
Toxicologia este o disciplină științifică de sine stătătoare , pluridisciplinară , care necesită
cunoștințe de chimie , biologie , biochimie , botanică , genetică , fiziologie , farmacologie și
patologie.
Un toxic este o substanță, care introdusă în organism produce alterarea structurii și
funcției materiei vii, determinând o stare patologică care poate duce la deces. Definiția se
referă numai la substanțele chimice exogene , care pătrund în organism din mediul
înconjurător , denumite și xenobiotice .
Toxicele se pot găsi sub formă solidă, lichidă sau gazoasă. Ele pot fi introduse în
organism prin ingestie, inhalare, absorbție cutanată ori la nivelul mucoaselor sau prin
injectare.
Starea patologică produsă de una sa u mai multe xenobiotice după pătrunderea lor într -un
organism viu se numește intoxicație . Ea poate fi cauzată de alterarea , reversibilă sau
ireversibilă , a structurilor celulare și/sau a funcțiilor celulare .

Tipuri de intoxicații

11
3. TIPURI DE INTOXICAȚII
Intoxicații endogene : care sunt provocate de substanțe nocive eliberate în diferite stări
patologice de către microorganisme și paraziți (interesează patologia medicală).
Intoxicații exogene : care sunt provocate de toxici pătrunși în organism pe diferite căi
(interesează toxi cologia).
3.1.Intoxicații exogene
În funcție de gradul de afectare a individului, intoxicația poate fi ușoară, moderată sau
severă.
Intoxicațiile se mai pot clasifică în funcție de evoluția lor în timp ( criteriul clinico –
evolutiv ) sau de circumstanțele în c are se produc ( criteriul social -juridic ) .
După criteriul clinico -evolutiv , intoxicatiile se clasifică în intoxicații acute și intoxicații
cronice .
Intoxicatiile acute apar atunci când toxicul pătrunde în organism în doză mare și într -un
interval scu rt de timp. . Simptomatologia apare repede , adesea brusc , este bine conturată și
evoluează rapid .
Intoxicațiile cronice se produc în cazurile în care substanță toxică este absorbită în doze
mici , în mod repetat , timp îndelungat , determinând leziuni biochimice și morfofunctionale
care apar lent , dar continuu . Acțiunea toxică se datorează fie acumulării substanței în
organism , la nivelul diferitelor organe sau țesuturi , fie însumării efectelor lezionale în
decursul timpului , cu apariția unor stări patologice.
După criteriul social -juridic , intoxicațiile se clasifică în intoxicații voluntare sau
intenționate și intoxicații involuntare sau accidentale .
Intoxicațiile voluntare cuprind crimele , sinuciderile , toxicomaniile , dopingul și
utilizarea afrodisiacelor .

Tipuri de intoxicații

12
Intoxicațiile involuntare cuprind contaminarea mediului, intoxicațiile profesionale ,
intoxicațiile medicamentoase , intoxicațiile alimentare , intoxicațiile casnice și intoxicațiile cu
toxine animale sau vegetale.
3.2.Intoxicațiile voluntare
În crime , substanțele folosite au un potențial toxic ridicat și proprietăți fizice care le
conferă persistență și nu permit decelarea lor de către victimă (fără gust sau fără miros
caracteristic).
Sinuciderile reprezintă autointoxicații acute, de cele ma i multe ori cu sfârșit letal.
Sinucigașii caută de obicei substanțe toxice care produc moarte ușoară (barbiturice,
tranchilizante, morfină), iar în lipsa acestora folosesc substanțe ușor accesibile (sodă caustică,
acizi, pesticide ).
Toxicomaniile sunt in toxicații voluntare de tip cronic, produse ca urmare a consumării
repetate a unui ,,drog” (substanță toxicomanogena).
Dopingul este intoxicația voluntară cu substanțe stimulante (opiacee, cocaine, cafeină,
efedrină, amphetamine etc.) sau hormoni (steroizi anabolizanți, hormone de creștere,
eritropoietina, insulină etc.), în scopul creșterii performanțelor fizice sau intelectuale.
Utilizarea de afrodisiace (euforizante și vasodilatatoare) pentru îmbunătățirea
performanțelor sexuale.
3.3.Intoxicații involuntare
Intoxicațiile prin contaminarea mediului și a lanțurilor alimentare au character epidemic și
apar atunci când în mediu (aer, apă, sol) sunt deversate cantități massive de substanțe toxice.
Intoxicațiile profesionale se produc la locul de muncă, în special în industrie și în
agricultură și sunt consecința expunerii repetate a muncitorilor la substanțe toxice în timpul
exercitării profesiei.
Intoxicațiile medicamentoase sunt cele mai frecvente intoxicații întâlnite, mai ales la copil
și necesită, de obicei, ingirjiri medicale de specialitate. Acestea pot fi cauzate de:

Tipuri de intoxicații

13
• Erori comise de medic prin prescrierea unor doze care depășesc dozele maxime
terapeutice sau prin nelua rea în considerare a interacțiunilor dintre medicamente.
• Erori ale farmacistului prin neconsilierea adecvată a pacientului în legătură cu
modul de administrare a substanței, prin nesemnalarea dapasirii doxelor maxim
terapeutice, prin erori de citire a pres cripției medicale
• Erori ale pacientului prin depășirea dozei recomandate, prin gresirea modului de
administrare, prin confuzia medicamentelor sau prin automedicație.
Intoxicațiile alimentare sunt provocate de ingerarea unor alimente care conțin în mod
natural susbstante toxice (ex. Ciuperci otrăvitoare, cartofi încolțiți care conțin solanina) sau a
unor alimente în care susbstantele toxice ajung accidental.
Intoxicațiile casnice se produc cel mai frecvent la copii sub 5 ani prin ingestia produselor
de curăț are, pesticide, etanol sau metanol.
Intoxicațiile cu toxine animale sau vegetale sunt provocate de diverse plante, insecte,
pești sau reptile care secretă toxine.

Comportamentul toxicilor în organism

14
4. COMPORTAMENTUL TOXICI LOR ÎN ORGANISM
4.1.Moduri de administrare a medicamentelor
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai importatente responsabilități ale
asistentului medical. Pentru o administrare corectă și eficientă, personalul medical necesită
cunoștințe despre indicații, doze și efectele medicamentelor.
Medicamentele se pot adm inistra pe diverse cai:
• Mucodermic: administrare oculară, vaginală, nazală, auriculară, transdermală (prin
absorbție), orofaringeală (inhalații);
• Enteral: absorbția medicamentelor la nivelul tractului gastrointestinal;
• Parenteral: injecții sau perfuzii int radermale, subcutanate, intramusculare,
intravenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale;
• Endotraheal: administarea medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul
sondei endotraheale;
• Epidural: administare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide) printr -un
cateter introdus peridural;
• Intrapleural: injectarea de medicamente în spațiul pleural.

4.2.Acțiunea toxicilor la nivel de țesut, organ, aparat, organism
Un sistem respirator afectat poate duce la inflamarea acută a mucoasei tractului respirator
și/sau paralizia mușchilor respiratori(asfixie prin lipsa aportului de aer), alterarea
permeabilității membranei alveolocapilare(edem pulmonar acut toxic).
La nivelul sistemului cardio vacular , toxicii acționează atât direct cât și indirect asupra
tuturor componentelor aparatului. Tulburările de contractilitate apar prin acțiunea directă a
toxicului asupra miocardului sau indirectă ca urmare a hipoxiei sau a aportului circulator
coronari an inadecvat. Tulburările de ritm apar prin acțiune asupra sistemului nervos periferic,

Comportamentul toxicilor în organism

15
ca și asupra fasculelor extraconducatoare ale miocardului. Intoxicațiile severe se manifestă
clinic prin insuficiență circulatorie acută periferică (șocul toxic sau col apsul toxic) și stopul
cardiac.
Sistemul nervos poate fi afectat de toxici în toate sectoarele sale: central, periferic și
vegetativ, prin acțiune directă (la nivelul centrilor nervoși) și indirectă (ca urmare a hipoxiei,
hipercapniei, modificărilor hidroe lectrolitice și acidobazice, colapsului vascular). Cefaleea,
insomnia, somnolența, apatia, anxietatea și iritabilitatea sunt tulburări neuropsihice; delirul cu
sau fără halucinații, apare în intoxicațiile acute însoțite de febra sau cu insuficiență renală
acută; parezele, paraliziile sunt tulburări motorii iar neuromialgiile, anesteziile și paresteziile
sunt tulburări senzitive; convulsiile sunt consecința hiperexcitabilității zonelor motorii din
scoarță sau a unor centri nervoși motori și medulari; comele toxice prezintă variații
simptomatice în funcție de toxic.
Tabelul nr.4.1. Acțiunea toxicilor la nivel de sistem și țesut
Sistem afectat Organ afectat Simptome
Respirator Nas, trahee, plămâni Iritarea căilor respiratorii, tuse, discomfort
toracic
Cardiovascular Cord, sistemul
vascular Tulburări de contractibilitate, tulburări de
ritm
Gastrointestinal Stomac, intestin Greață, vărsături, diaree
Renal Rinichi Dureri lombare, poliurie sau oligurie
Nervos Encefal, măduva
spinării Vertij, cefalee, confuzie, depresie, delir,
comă, convulsii, pareze, parestezii
Hematologic Sănge Anemie (dispnee, oboseală)
Dermatologic Piele, ochi Erupții cutanate, prurit, eritem, tumefacție
Reproducător Ovare, testicul, făt Infertilitate, avort

Comportamentul toxicilor în organism

16

4.3.Scorul Glasgow
Scorul Glasgow se calculează prin evaluarea reacției oculare (O), verbale (V) și motorii
(M) a pacientului pentru a evalua statusul neurologic.
Tabelul nr.4.2. Scorul de comă Glasgow
O
(deschide ochii) Spontan 4
La comandă vocală 3
La stimul dureros 2
Absența răspunsului 1
V
(răspuns verbal) Normal orientat 5
Confuz, dezorientat 4
Cuvinte inadecvate, fără legătură 3
Sunete neinteligibile 2
Răspuns absent 1
M
(răspuns motor) Mișcări voluntare la comenzi vocale 6
Localizarea stimulului dureros 5
Retragerea membrului la stimul dureros 4
Postură anormală în flexie la stimul dureros 3
Postură în extensie la stimul dureros 2
Răspuns absent 1

Tabel nr. 4.3. Interpretarea scorului de comă Glasgow
8 Comă grad I
6-7 Comă grad II
4-5 Comă grad III
3 Comă grad IV (depașită)

Diagnosticul intoxicațiilor acute

17
5. DIAGNOSTICUL INTOXICA ȚIILOR ACUTE
5.1.Evaluarea pacientului
Cei 5 C ai toxicologiei:
1. CINE – vârstă, greutate, relația cu ceilalți;
2. CÂT – denumirea și dozele, coingestiile și cantitatea ingerată;
3. CÂND – momentul ingestiei, toxic unic sau asociat;
4. CUM – calea de pătrundere a toxicului, locul de producere a intoxicației (acasă, la
serviciu);
5. CE FEL – voluntară sau accidentală.
Evaluarea cu atenție a pacientului este de o importanță maximă în special în condițiile
ingestiei unei substanțe necunoscute, la pacientul inconștient sau cu tentativă de suicid.
Trebuie identificată ingestia medicamentelor cu eliberare lentă datorită debu tului intaziat al
simptomelor cu examen fizic inițial normal. Evaluarea trebuie efectuată după stabilizarea
pacientului.
Stabilizarea constă într -o evaluare scurtă și aplicarea măsurilor necesare menținerii
funcțiilor vitale:
• A(airway) – eliberarea căilo r aeriene;
• B(breathing) – respirația;
• C(circulation) – circulația;
• D(disability) – statusul neurologic (depresia sistemului nervos central indusă de
droguri);
• E(exposure) – expunerea eventualelor leziuni apărute în urma contactului cu
toxicul.
Evaluarea cu prinde o anamneză completă și examenul fizic în cadrul căruia vom examina
semnele vitale, aspectul pielii, mirosuri/aer expirat, transpirație, haine, examen neurologic,
identificarea sindromului toxic, evaluarea complicațiilor, evaluarea terenului patologi c

Diagnosticul intoxicațiilor acute

18
preexistent pe care evoluează intoxicația acută, efectuarea unor explorări orientate spre
identificarea agentului toxic și evaluarea severității efectelor toxicului.
Reevaluarea periodică a pacientului este necesară pentru a observa schimbările în stare a
sa împreună cu monitorizarea permanentă a funcțiilor vitale, a ritmului cardiac, a diurezei și a
temperaturii.
5.2.Diagnostic clinic și paraclinic
O intoxicație acută va fi suspectată în toate cazurile de boală severă apărută subit,
neașteptat.
Diagnosticul toxicologic implică dificultăți prin faptul că simptomatologia intoxicațiilor
acute exogene adeasea sugerează sindroame acute din patologia curentă (accidente vasculare
cerebrale sau cardiace, tulburări de ritm, criză asmatiformă, comă metabolică sau
neurologică).
După stabilizarea funcțiilor vitale care să asigure supraviețuirea pacientului și aplicarea
unor măsuri ce împiedică absorbția toxicului, echipa medicală are destul timp pentru a realiza
o evaluare completă a pacientului sub aspect clinic și paraclinic. Această evaluare are drept
scop definirea unui diagnostic care să permită continuarea măsurilor terapeutice adecvate.
În cadrul anamnezei trebuie precizate următoarele elemente: vârsta și sexul pacientului,
greutate, însoțitori, semne și simpto me, numele și cantitatea substanțelor ingerate,
coingestia,momentul ingestiei, modul de administare și locul producerii intoxicatiei, tipul
intoxicatiei (voluntară sau involuntară), motivația gestului, alte intoxicații în antecedente,
dacă sunt implicate ș i alte persoane în intoxicații (intoxicații colective), istoricul medical al
pacientului (boli renale sau hepatice, istoric psihiatric, toxicomanii), condiția pacientului după
primele măsuri instituite.
Recunoașterea toxidroamelor specifice precum și date lor furnizate de semnele vitale,
starea neurologice, reacțiile pupilare, răspunsul cardiovascular, mirosuri sau excreții
neobișnuite pot furniza informații utile pentru diagnostic. La acestea se adaugă evaluarea
electroliților, echilibrului acidobazic care pot sugera un anumit toxic.

Diagnosticul intoxicațiilor acute

19
Diagnosticul paraclinic se referă la diagnosticul analitic toxicologic prin care se urmărește
aspectul calitativ (identificarea substanței) și aspectul cantitativ (concentrația sanguină sau
urinară pentru aprecierea prognosticu lui intoxicației). Laboratorul de toxicologie trebuie să
dețină metode de screening sensibile și rapide pentru cât mai mulți compuși întâlniți în
intoxicațiile acute (ex. Etanol, metanol, Paracetamol, salicilați, Fenobarbital, antidepresive
triciclice, opi acee, sedative, hipnotice, stimulanți).
Administrarea unor antidoturi se decide numai dacă toxicul implicat se găsește în sânge.
Anumite tratamente (alcalinizarea plasmatică și urinară, hemodializa) pot fi instituite numai
dacă toxicul este măsurat în sâng e.
Pentru bateria de teste uzuale se recoltează o cantitate de 30 -50ml urină și 5ml ser, uneori
fiind necesară o proba de sânge total, necoagulat. În primele două ore de la ingestia toxicului
se recoltează sânge și probe din sucul gastric. După o perioadă mai lungă, este mai adecvat
recoltarea de probe de urină.
Laboratorul clinic ajută pentru elaborarea diagnosticului și pentru monitorizarea
tratamentului și a evoluției intoxicatiei. Astfel se identifică grave tulburări hidroelectrolitice,
insuficiență hepatică sau renală, acidoză metabolică, hemoliză, rabdomioliză, coagulopatii
etc. . Sunt necesare teste de rutină pentru o evaluare corectă a stării și a evoluției
intoxicatului.
Investigația echilibrului acidobazic și osm olarității plasmei este necesară în intoxicații cu
hiatusuri aniotice (etilenglicol, metanol, salicilați, bromuri, ioduri, litiu) și/sau
osmolare(izoniazidă, etanol, metanol, acetonă, eter, cloroform). Hiatusurile aniotice sunt
cauzate de acumulării de aci zii organici fie prin metabolizarea toxicelor respective, fie prin
hipoxia generată. Hiatusul osmolar este cauzată fie ca urmare a pierderii de apă circulantă, fie
ca urmare a acumulării de substanțe cu greutate moleculară mică.
5.3.Diagnosticul complicațiilo r
Complicații respiratorii:
• Afectarea libertății cailor aeriene la pacientul cu afectarea stării de conștientă;

Diagnosticul intoxicațiilor acute

20
• Insuficiență ventilatorie;
• Dezvoltarea precoce a edemului pulmonar acut non -cardiogen(toxic);
• Apariția în evoluție a sindromului de detresă resp iratorie acută a adultului
(SDRA);
• Bronhospasm ca o consecință directă sau indirectă a toxicului.
Complicații cardiovasculare:
• Tahiaritmii care nu au consecințe hemodinamice, dacă pacientul nu asociază o
boală cardiacă preexistentă;
• Torsada vârfurilor (int oxicații cu chinidină, sotalol, amiodaronă –care prelungesc
intervalul QT);
• Bradiaritmiile sunt mai rare, de regulă fiind asociate unor probleme metabolice
(hipoxie, acidoză);
• Hipotensiune arterială secundară scăderii tonusului vascular, efectului
deprimant central (benzodiazepine) sau vasodilatației directe (calciu -blocante);
• Hipertensiune arterială ce poate duce uneori la hemoragii cerebrovasculare.
Complicații neurologice:
• Alterarea stării de conștientă, ce poate merge de la somnolență moderată la
agitație, halucinații, comă, deprimare medulară, cardiopulmonară și exitus;
• Convulsii secundare tulburărilor de perfuzie, metabolice sau prin efect direct al
toxicului;
• Tulburări de comportament – pacientul confuz, violent creează dificultăți
suplimentare în tratamentul acestor intoxicații.

Terapia generală a pacientului cu intoxicație acută

21
6. TERAPIA GENERALĂ A PA CIENTULUI CU INTOXIC AȚIE
ACUTĂ
În situația unei intoxicații acute trebuie respectate o serie de măsuri de resuscitare și de
stabilizare a funcțiilor vitale, pentru a asigura supraviețu irea intoxicatului după care se trece
la măsuri imediate de corectare a tulburărilor cu risc vital.
6.1.Tratamentul de decontaminare externă
Această procedură se referă la indepărtarea toxicelor de la nivelul suprafețelor corpului
înainte ca acestea să genere ze leziuni locale sau tulburări sistemice.
Decontaminarea ochilor se realizează prin irigare abundentă cu soluție salină izotonică
timp de 20 -30 minute. Spălătura se poate face simultan la ambii ochi, dacă este necesar.
Decontaminarea pielii și mucoaselor se realizează prin irigare abundentă cu apă sau
soluție salina ti mp de 15 minute, cât mai precoce după expunere. Toate zonele atinse trebuie
decontaminate după ce toate aricolele de îmbrăcăminte și bijuteriile au fost îndepărtate iar
particulele solide se vor îndepărta prin periaj ușor.
6.2.Tratamentul de decontaminare dige stivă
Decontaminarea digestivă se realizează prin îndepărtarea toxicului de la nivelul tubului
digestiv și/sau împiedicarea absorbției de la acest nivel. Aceste măsuri constă în producerea
vomei, spălătură gastrică, administrarea cărbunelui activat, admini strarea de purgative
osmotice, irigarea întregului intestin (clisme evacuatorii). Utilizarea procedeelor de epurare
gastrică (emeză sau spălătură) la pacienții cu intoxicații acute rămâne un principiu
fundamental în toxicologie.
Emeza este cel mai bine ind usă prin administrarea siropului de ipeca (extract de plante ce
conțin emetină și cefalină), sau în lipsa acestuia se pot administra 30ml de săpun lichid pentru
veselă. Este indicată în ingestia acută a unei substanțe potențial toxice, atunci când
comprima tele sunt prea mari prentru a trece prin tubul de spălătură, în cazul substanțelor care

Terapia generală a pacientului cu intoxicație acută

22
se leagă slab de cărbune, și la cei care spălăturile oro -gastrice sunt contraindicate (populația
pediatrică) și este utilizată mai frecvent în pre -spital.
Spălătura gas trică este realizată cu ajutorul unui tub cu deschidere largă (spre deosebire de
golirea stomacului cu un tub nazo -gastric). Lavajul se realizează cu 2 -3l de lichid până când
acesta devine limpede și este metodă cea mai indicată pentru protejarea căilor re spiratorii
dacă reflexul de vomă este absent. Alte indicații sunt când ingestia s -a realizat de mai mult de
o ora și este de așteptat deteriorarea statusului mental sau a semnelor vitale iar o scădere
foarte mică a expunerii la toxic este critică.
Cărbune le activat este o pulbere negră fină preparată prin piroliză (arderea) produselor ce
conțin cărbune. Toxinele se absorb (se lipesc) de cărbunele activat și deci suprafață totală a
preparatelor de cărbune este corelată cu cantitatea de medicament absorbită . Cărbunele
activat se va administra în prima ora de la ingestia toxicului și nu mai târziu de 4 -6 ore.
Administrarea de cărbune activat seriat la 4 -6 ore are eficientă în special în intoxicațiile
cu compuși care prezintă o recirculație enterohepatic semni ficativă, au o legare limitată de
albuminele plasmatice și un volum aparent de distribuție mic.
Irigarea întregului intestin se referă la curățarea mecanică a întregului tract
gastrointestinal prin instilarea de volume mari de lichide. Această metodă produ ce purgația
rapidă, curățând majoritatea materiei din tractul gastrointestinal în câteva ore. Este cel mai
util în ingestiile de substanțe care nu sunt absorbite pe cărbune (fier, plumb, litiu, zinc) și de
produse cu cedare sutinută.
6.3.Metode terapeutice de crestere a eliminării toxicelor din organism
Indicațiile utilizării metodelor de crestere a eliminării toxicului sunt:
• Intoxicatul prezintă simptome evidente de intoxicație;
• Starea pacientului se deteriorează, în pofida terapiei adecvate;
• Cantitatea de toxic ingerată poate să genereze o stare toxică gravă sau moarte;
• Căile normale de detoxifiere și eliminare a toxicului sunt perturbate;
• Toxicul ingerat este convertit în metaboliți toxici.

Terapia generală a pacientului cu intoxicație acută

23
O primă condiție ca epurarea renală să fie eficientă este hidrosolubilitatea adecvată a
compusului respectiv. Compușii liposolubili vor fi transformați prin oxidare, reducere și
conjugare în compuși mai polari și mai hidrosolubili pentru a fi mai excretabili la nivel renal.
Diureza forțată se realizează cu d iuretice cu plafon înalt asociate cu diuretice osmotice și
încărcare lichidiană menținând un flux urinar de 2 -6ml/kgc/oră. Această metodă poate
produce anomalii hidro -electrolitice grave.
Modificarea pH -ului plasmatic și urinar are că scop creșterea ioniză rii compusului toxic
la nivelul urinei primare și consecutiv creșterea eliminării pe această cale. Nu se recomandă
dacă compusul toxic se elimină prin metabolizare, este legat intens de proteine plasmatice, are
un volum aparent de distribuție mare sau este foarte liposolubil.
Diureza alcalină (alcanizarea efectuată cu bicarbonat de sodiu) se aplică pentru creșterea
eliminării acizilor slabi. Este indicată în intoxicațiile cu saliciți, Fenobarbital, Clorpropamid,
Formiat, Metotrexan.
Diureza acidă (se realiz ează cu clorură de amoniu) este mai puțin utilizată și este indicată
în intoxicațiile cu amfetamine, chinidină, stricnină.
Hemodializa este o tehnică de epurare extra -renală a sângelui, care este pus în contact cu
un lichid de dializă prin intermediul unei membrane sintetice semipermeabile, cu ajutorul a
două fenomene fizice, difuziunea și ultrafiltrarea. Această tehnică este eficientă doar dacă
anumite condiții sunt respectate: masa moleculară a toxicului <500, hidrosolubilitate, volum
aparent de distribuț ie mic, legare redusă de albuminele plasmatice, distribuție
monocompartimentală, clearance endogen scăzut (<4ml/min/kgc). Este indicată dacă există
posibilitatea ingestiei unei doze de toxic potențial letale (etanol, bromuri, Glutetimed,
Pentobarbital, Dig itoxin, Izopropanol, Aminoglicozide).
Dializa hepatică (sitemul MARS – Molecular Absorbant Recirculating System) este o
metodă de epurare extracorporeală cu rezultate promițătoare în terapia insuficienței hepatice
acute. Îndepărtarea compusului toxic legat de albumina are scopul de a stabiliza funcția
hepatică permițând regenerarea hepatocitului.

Terapia generală a pac ientului cu intoxicație acută

24
Hemoperfuzia este o metodă de epurare care presupune pasajul sângelui, prin pompare,
printr -un dispozitiv conținând particule de cărbune sau rășine neionice acoper ite cu deverși
polimeri, pentru a preveni în special complicațiile de tip embolic.
Exsanguinotransfuzia , respectiv înlocuirea sângelui intoxicatului cu sânge proaspăt, se
preconizează potențial cu methemoglobinemia gravă, la pacienții care nu răspund adecv at sau
nu tolerează albastrul de metilen.
Dializa peritoneală se efectuează prin introducerea unui lichid steril în vacitatea
peritoneală, care este evacuat ulterior, după un timp în care se produc schimbări la nivelul
membranei peritoneale.
Plasmafereza este o metodă prin care se separă plasma de elementele figurate pe care le
reintroducem în organism iar volumul se completează cu cristaloizi sau soluții de proteine.
Oxigenoterapia hiperbară este indicată în intoxicațiile cu oxid de carbon, cianuri și
hidrogen sulfurat. Această metodă scade timpul de înjumătățire a carboxihemoglobinei.
6.4.Antidotismul în intoxicațiile acute
Antidotul vizează un agent care neutralizează o otravă sau îi diminuează efectele.
Antidotul acționează ca un compus care diminuează sau a nulează efectele toxicului,
acționând la diverse niveluri ale secvențelor declanșate de interacțiunea toxic -organism sau
previne declanșarea acestor secvențe, împiedicând geneza efectelor toxice.
Terapia antidotica specifică este redusă, restrânsă la aproximativ 5% dintre intoxicații.
Antidoturile nespecifice se utilizează într -un număr semnificativ de intoxicații. Un loc
important în intoxicații cu compuși deprimanți îl ocupă triada : naloxona, g lucoză, tiamină.
Administrarea de antidoturi poate genera efecte adverse serioase și este necesară o
evaluare a raportului risc -beneficiu. După administrarea antidotului este necesară o
monitorizare atentă a efectelor antidotului în strânsă corelație cu e voluția clinică, timpul de
înjumătățire a antidotului fiind adesea mai redusă decât a toxicului. Alteori, eficiența
antidotica impune menținerea unei concentrații adecvate a antidotului sau apariția unei
simptomatologii ce sugerează o ușoară intoxicație cu antidot.

Terapia generală a pacientului cu intoxicație acută

25
6.5.Terapia de suținere
Reprezintă etapa de menținere și consolidare a efectelor terapiei antidotice și de
reechilibrare complexă funcțională. Este apanajul terapiei intensive, cu competență și dotări
specifice. Vizează:
• monitorizarea și menținerea funcțiilor vitale;
• menținerea terapiei antidotice conform specificului intoxicației;
• reechilibrarea hidro -electrolitică, acido -bazică, calorică și metabolică;
• tratamentul complicațiilor (hiper/hipotermie, convulsii, edem pulmonar, edem
cerebral, insuficiență renală, insuficiență hepatică).

6.6.Rolul asistentei în ingrijirea pacientului intoxicat
Din punct de vedere medical, o asistentă medicală este pregătită pentru a îngriji și
supraveghea pacienții, cunoaște tehnicile curente de examinare compleme ntare necesare
stabilirii diagnosticului, executarea recoltărilor de produse biologice și patologice și
pregătește pacientul pentru examinări paraclinice.
Așistenta medicală trebuie să fie pregătită pentru a recunoaște și de a se îngriji de nevoile
pacien tului, fie de natură fizică (nevoia de avea o postură corectă, de a se mișca, de a se
îmbracă și dezbracă) sau de sprijin moral și de recuperare (nevoia de a comunica, de a învăța,
a se recreea sau de a își practica religia).
Indiferent de tipul toxicului, fiecare cadru medical trebuie să știe cum să reacționeze în
situații de urgență.
1. Evacuarea conținutului gastric (vărsături, spălături gastrice, purgative);
2. Îndepărtarea toxicului de pe haine și spălarea tegumentelor și mucoaselor;
3. Administrarea de antidot ;
4. Administrarea de oxigen și calmarea durerilor;
5. Menținerea funcțiilor vitale și crearea accesului la o venă.

Intoxicații medicamentoase

26
7. INTOXICAȚII MEDICAMEN TOASE
7.1.Circumstanțe de apariție a intoxicațiilor
Intoxicații voluntare cu scopul unei tentative de suicid sau mimarea unuei tentative (ex.
benzodiazepine și derivați, barbiturice, izoniazidă).
Intoxicații intenționate – criminale cu țel de omor sau de imobilizare
Supradozaj accidental datorat ferestrei terapeutice înguste (doza toxică este apropiată de
cea terapeutică), a toleranței scăzute sau a interacțiunii dintre medicamente (ex. neuroleptice,
teofilină).
Intoxicații accidentale, prin ingestie accidentală de medicamente greșite, pe fondul unei
stări confuzionale sau a unei boli psihice, la copii și vârstnici (ex. barbiturice, neuroleptice,
antidepresive triciclice, preparate de fier).
7.2.Clasificarea toxicilor după ‘toxicitate selectivă’
Cardiotoxice – cu tulburări de ritm și conductibilitate, distrofie toxică a miocardului.
Reprezentanți – glicozidele cardiace (digitalis, digoxin, lantozid,ș.a. ), antidepresanți triciclici
(imipramin, amitriptilin).
Neurotoxice – cu tulburări ale activității psihice, comă toxică, hiperkinezie și paralizii
toxice. Reprezentanți – preparatele psihotrope (narcotice analgetice, tranchilizatori, somnifere;
derivații izoniazidei (tubazid, ftivazid).
Hepatotoxice – cu distrofie toxică a ficatului. Reprezentanți – antiinfla matorii
nesteroidiene (dicloretan, ketonal); hipglicemiante (tiazolidindione, sulfoniluree).
Nefrotoxice – cu nefropatie toxică. Reprezentanți – analgezicele, aminoglicozidele,
amfotericină b, ciclosporină și tacrolimus.
Hemotoxine – cu hemoliză, methemogl obinemie.
Toxice gastro -intestinale – cu gastroenterită toxică.

Intoxicații medicamentoase

27
7.3.Fiziopatologie
Farmacocinetica se ocupă cu studiul diferitelor etape ale metabolismului medicamentelor
în organism: absorbție, distribuție, transformare și eliminare a medicamentelor din org anism.
Absorbția unui medicament depinde de particularitățile fizico -chimice ale moleculei
(hidrosolubilitate/liposolubilitate,pH, gradul de hidratare).
Distribuția medicamentului după ce acesta a pătruns în compartimentul sangvin se face
sub două forme: f orma legată de elementele figurate sau de proteinele plasmatice și forma
liberă, nefixată, formă capabilă de a pătrunde în țesuturi. Medicamentul difuzează în diferite
organe și țesuturi din organism, în funcție de importanța&nbsp;irigării lor și a liposol ubilitatii
substanței. Volumul de distribuție poate varia în funcție de anumite stări fiziologice
(obezitate, sarcină) sau patologice (insuficiență hepatică, insuficiență renală).
Metabolizarea substanțelor are rolul de a crește hidrofilia substanțelor pen tru a favoriza
eliminarea acestora.
Eliminarea substanțelor se face în principal la nivelul renal și hepatic.
De exemplu, barbituricele sunt absorbite la nivel gastric,în special în stomac, unde pH -ul
local favorizează acest proces, concentratiile plasmat ice se ating la 8h (adulți) sau 4h (copii).
Compușii lipofilici penetrează rapid creierul și alte țesuturi. Metabolizarea se realizează la
nivel hepatic pentru compușii cu efect scurt și mediu și la nivel renal pentru cei cu efect lung.
Farmacodinamica se ocupă cu studiul actiuniilor și modului de acțiune ale
medicamentelor. Acțiunea farmacodinamică este rezultatul contactului organism –
medicament. Efectului farmacodinamic apare în urmă legării medicamentului de receptori și
formarea complexului. Acest proc es depinde de afinitatea pentru receptori și de activitatea
intrinsecă a medicamentului. Afinitatea pentru receptor înseamnă capacitatea medicamentului
de a lega și forma complex cu receptorul iar activitatea intrinsecă este capacitatea
medicamentului de a produce un efect. În funcție de aceste proprietăți medicamentele se
clasifică în agonisti și antagoniști. Medicamentele agoniste au afinitate și activitate intrinsecă
dar și efect propriu asupra receptorilor. Medicamentele antagoniste au doar afiniate, fă ră
activitate intrinsecă și produc blocarea receptorilor.

Intoxicații medicamentoase

28
De exemplu, antidepresivele triciclice influențează activitatea sistemului nervos prin
blocarea recaptării presinaptice a unor neurotransmițători: noradrenalină, dopamină,
serotonină. Blocarea reca ptării noradrenalinei permite acțiunea prelungită a acestuia pe
receptor, ceea ce explică tahicardia și hipertermia inițială. Dacă efectul blocant continuă, are
loc epuizarea rezervelor de noradrenalină presinaptice, având că rezultat hipotensiune
refratar ă&nbsp;și bradicardie.
7.4.Simptomatologie
Tabelul nr.7.1. Simptomatologie
Simptom Agent potential

Semne vitale Hipertermie Anticolinergice, Fe, IMAO
Hipotermie Barbiturice, opioizi
Tahicardie Anticolinergice, Teofilină
Bradicardie Digoxin, beta-blocanti
Hipoventilație Barbiturice, opioizi, benzodiazepine,
antidepresante triciclice
Hipertensiune IMAO,
Tegumente Hipersudorație Salicilați, IMAO
Semne oculare Midriază Anticolinergice, simpatomimetice, fenotiazine,
antidepresante triciclice
Mioză Opioizi
Tonus muscular redus Benzodiazepine, barbiturice, opioizi, beta –
blocante
Hiperreflexie neurologică Anticolinergice, IMAO, Antidepresive triciclice
Refrex de înghițire diminuat Barbiturice, benzodiazepine, Antidepresive
triciclice

7.5.Elemente de diagnostic
Diagnosticul se pune pe baza suspiciunii clinice urmată de confirmarea paraclinică dar și
de diagnosticul diferențial clinic.
Suspiciunea clinică:
Anamneza : luată de la pacient sau anturaj privind ingestia toxicului. Descoperirea
ambalajelor goale de medicamente.

Intoxicații medicamentoase

29
Aspect general : facies, tegumente, transpirații, hipertermie, semne oculare (midriază,
mioză).
Tulburări de conștiență și neuromotorii : status pesudo -ebrios (amețeli,vedere și vorbi re
neclară, confuzie, latență de răspuns verbal sau motor), cefalee, greață, vomă, somnolență,
amnezie, confuzie mentală, dezinhibiție psiho -motorie, agitație, midriază sau mioză,
nistagmus, ataxie, hipotonie musculară, convulsii și comă în intoxicații gr ave.
Tulburări cardio -vasculare : hipotensiune arterială, aritmii severe, tahicardie sau
bradicardie, semne periferice de șoc(cianoză, răcirea extremităților, oligoanurie, EPA),
colaps,sincopă.
Tulburări respiratorii : bradipnee, încărcare traheobronsica cu posibilă aspirație bronsica,
deprimare respiratorie cu diminuarea amplitudinii și frecvenței respiratorii, rar edem
pulmonar sau sindromul de detresă respiratorie, ce pot progresa până la stop respirator.
Tulburări gastro -intestinale și renale : grețuri, vărsături, diminuarea zgomotelor
intestinale, încetinirea tranzitului, oligurie, retenție de urină, glob vezical.
Tulburări acido -bazice : acidoză respiratorie, apoi metabolică.
Modificări cutanate: fotosensiblitate, leziuni ale pielii.
Hipotermie sau Hipertermie.
Confirmarea paraclinică:
Detecția calitativă și cantitativă a medicamentelor în sânge și urină : important pentru
confirmarea diagnosticului, mai ales atunci când datele anamnetice lisesc, și pentru
diferențierea de alte intoxicații.
Alcole mia și alte dozări toxicologice : importante atât pentru diagnosticul diferențial cât și
pentru aprecierea co -ingestiei de droguri.
ECG : detectarea tuturor modificărilor de ritm, conducere și repolarizare. Monitorizare
extrem de importantă cu valoare diagnostică și prognostică în cazul intoxicațiilor cu
antidepresive triciclice.

Intoxicații medicamentoase

30
Teste de investigare a statusului acido -bazic : ionograma serică pentru documentarea
acidozei și stabilirea conduitei terapeutice;pH -ul seric.
Teste biochimice : hemoleucogramă, teste hepatice, glicemie, uree, clearance de creatinină,
folosite pentru evaluarea afectării sistemice, importante în stabilirea conduitei terapeutice și
diferențierea efectelor adverse ale medicamentelor de alte tulburări metabolice.
Radiografia toracică : este utilă atunci când pacientul este comatos sau depresia
respiratorie este marcată pentru a evalua o eventuală aspirație traheo -bronșică.
Radiografia abdominală pe gol : poate fi utilă în intoxicațiile cu fenotiazide (radioopace)
pentru confirmarea diagn ostică și aprecierea dozei ingerate.
Determinarea gazelor sangvine : pentru determinarea nivelului de hipoxie și a acidozei
metabolice.
Se mai pot efectua computertomografii cerebrale, puncții lomabre , sau dozarea
hormonilor tiroidieni în situații de diagno stic dificil.
Diagnosticul diferențial se utilizează pentru a exclude o altă intoxicație (etilism acut) sau
o patologie non -toxică cu simptomatologie asemănătoare (accident vascular cerebral,
encefalită, meningită, come metabolice, șoc termic de cauze ambi entale).

7.6.Evoluție. Prognostic.
În majoritatea cazurilor, în prezența asistenței medicale, prognosticul în intoxicații este
favorabil, cu externare din spital după câteva zile de tratament. Dacă intoxicațiile sunt
provocate de co -ingestia a mai multor medi camente sau dacă pacientul este etilic cronic și
prezintă și alte patologii, șansele unei recuperări complete scad drastic.
Mortalitate foarte crescută se întâlnește în cazul intoxicațiilor&nbsp;voluntare ce nu
beneficiază de asistență toxicologică de urge nță.

Intoxicații medicamentoase

31
7.7.Tratament
A. Susținerea funcțiilor organismului și favorizarea eliminării toxicului.
În pre -spital:
• Transport cât mai rapid la spital datorită riscului vital;
• Determinarea rapidă a glicemiei (one touch test);
• Asigurarea unei linii venoase periferice și pregătirea unor perfuzii cu ser
fiziologic/ser glucozat sau soluții macromoleculare (în caz de hipotensiune);
• Oxigenoterapie pe mască. Dezobstrucție or -faringiană;
• Intubatie oro -traheală și ventilație mecanică la pacientul precomatos, comatos ,
cu bradipnee severă sau semne de hipertensiune intracraniană;
• Monitorizare ECK, TA, termometrizare;
• Administrarea de cărbune activ dacă este posibil;
• Prima documentare apare în 1930, când Touery, în față Academiei Franceze, a
ingerat de câteva ori doze l etale de stricnină, urmate de cărbune activat și a
supraviețuit;
• Cantitatea de substanță toxică absorbită este direct proporțională cu suprafață
totală a preparatelor de cărbune. Optim, cărbunele activat se va administra în
prima ora de la ingestia toxicul ui și nu mai târziu de 4 -6 ore, când eficiența
este îndoielnică, cu excepția substanțelor cu recirculație enterohepatica
(Digoxină, antidepresive triciclice, Izoniazidă) deoarece cărbunele întrerupe
circuitul, favorizând eliminarea.
• Cărbunele activat se va administra repetat 15 -20g la 2 -4 ore interval, asociat cu
un purgativ osmotic (Fortrans). Doza optimă de cărbune pentru toxicele care
se absorb cel mai bine pare a fi în raport de 10:1 cărbune față de medicament.
Cărbunele activat este o pulbere neagră fină, substanță inactivă din punct de vedere
chimic, preparată prin arderea produselor ce conțin carbon și activarea acesteia în vederea
măririi capacității de absorbție. Forma farmaceutică cel mai des întâlnită în cadrul studiului a
fost NORIT, disponibil sub formă de pudră.

Intoxicații medicamentoase

32

Sursa: healthreview2u.wordpress.com
Figura nr. 7.1. Carbunele activat folosit in intoxicațiile pe cale orală
Secția ATI sau toxicologie:
• Se inițiază sau se continuă măsurile de susținere vitală și de monitorizare;
• Se reia anamneza și examinarea în detaliu
• Se administrează antidotul, dacă se cunoaște toxicul și dacă există antidot;
• Se încep măsurile de decontaminare și eliminare a toxicului: spălătură gastrică,
cărbune activat, emetizante, diureză osmotică, hemodializă, purg ative.
B. Tratamentul situațiilor speciale grave
• În caz de colaps: reumplere vasculară până la restabilirea valorilor normale ale
tensiunii arteriale;
• În caz de hipotensiune se administrează ser fiziologic 2000 -3000ml i.v.;
• În caz de hipotensiune persistentă se administrează Dopamină 10 μg/kg/min
i.v.;
• Aritmiile se tratează prin alcalinizare serică cu bicarbonat de sodiu i.v.;

Intoxicații medicamentoase

33
• În caz de semne de detresă respiratorie se efectuează intubația oro -traheală cu
ventilație mecanică;
• Tratamentul convulsiil or: Diazepam 5 -10mg i.v. sau Midazolam 0,5 -4 mg i.v.;
• În caz de stare comatoasă prelungită se inițiază tratamentul de prevenire al
tromboembolismului pulmonar cu Heparină 1f la 6 ore;
• Tratamentul hipertermiei: împachetări, reechilibrare hidroelectrolitică,
prevenirea convulsiilor;
• Se tratează leziunile asociate: fracturi, echimoze, plăgi profunde;
• Consult psihologic, obligator în caz de tentativa de sucid.

Obiectivele studiului

34
PARTEA II – PARTEA PERSONALĂ

1. OBIECTIVELE STUDIULUI
Scopul acestui studiu este de a evalua profilul pacienților intoxicați medicamentos, în
cadrul unui lot de 242 de persoane, care s -au prezentat în UPU Spitalul Clinic Județean de
Urgență ,,Sf.Spiridon” din Iași, în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2016.
Obiectivele studiului efectuat constau în:
• Analiza ponderii intoxicațiilor la pacienții prezentați în UPU Sf. Spiridon în
decursul a 12 luni;
• Evaluarea profilului pacienților diagnosticați în urgență cu intoxicații
medicamentoase, și stabilirea unor corelații între diverși factori etiopatogenici,
clinici, de evoluție și tratament la acești pacienți;
• Analiza particularităților terapeutice în urg ență și a eficienței tratamentului aplicat
în departamentul de urgență.

1. Caracterizarea parametrilor clinico -biologici în lotul de pacienți:
1.1.Selectarea pacienților în lotul de studiu
1.2.Alcătuirea tabloului clinico – biologic prin evaluarea clinică și paraclinică a
pacienților
1.3.Crearea bazei de date și introducerea succesivă a datelor în vederea analizei
statistice finale

2. Evaluarea parametrilor identificați în lotul de pacienți cu privi re la managementul
INTOXICAȚIILOR MEDICAMENTOASE în urgență.

Materiale și metode

35
2. MATERIALE ȘI METODE
Am efectuat studiul retrospectiv pe un număr de 242 de pacienți prezentați cu diagnosticul
de Intoxicație acută, voluntară sau involuntară, cu substanțe medicamentoase în UP U Spitalul
Clinic Județean de Urgență ,,Sf.Spiridon” din Iași în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2016 –
31 decembrie 2016.
Criteriul de includere a fost diagnosticul de Intoxicație medicamentoasă afirmat pe baza a
cel puțin unui criteriu din următoarel e:
• Anamneza și examenul fizic
• Explorări paraclinice
• Teste toxicologice
Pentru colectarea și stocarea datelor a fost creată o bază de date și s -a realizat prelucrarea
acestora cu ajutorul programului de statistică.
Baza de date a vizat:
• Date generale referi toare la pacient: vârstă, sex, mediul de proveniență,
antecedente personale patologice;
• Date referioare la modul de prezentare la spital;
• Date referitoare la toxic;
• Date referitoare la diagnostic: simptomatologie, funcții vitale, test toxicologic;
• Date ter apeutice : IOT, antidot, lavaj gastric, cărbune activat;
• Rezultatele examenelor de laborator
Utilizând date de statistică descriptivă s -au realizat o serie de corelații între elementele
clinice, paraclinice, anamnestice, terapeutice specifice lotului studi at.

Rezultatele studiului

36
3. REZULTATELE STUDIULUI
În cadrul studiului am analizat datele a 538 internati in UPU Sf. Spiridon cu diagnosticul
de intoxicație acuta dintre care 242 (45%) s -au intoxicat cu o substantă medicamentoasă iar
restul de 296 (55%) dintre pacienți s -au intoxicat predominant cu etnobotanice, clor, vopsea,
marijuana, etc. .

Figura nr.3.1. Distribuția în funcție de luna calendaristică

Rezultatele studiului

37

Din cele 242 de cazuri, în luna aprilie s -au prezentat cele mai multe cazuri, 28 (11,57%),
în timp ce în luna februarie s -au întalnit cele mai puține, 12 (4,96%).

Tabelul nr.3.1. Repartiția pe lunile anului
Luna Frecvență Procent(%)
Ianuarie 27 11,2
Februarie 12 5
Martie 24 9,9
Aprilie 28 11,6
Mai 18 7,4
Iunie 13 5,4
Iulie 16 6,6
August 26 10,7
Septembrie 21 8,7
Octombrie 22 9,1
Noiembrie 16 6,6
Decembrie 19 7,9

Rezultat ele studiului

38

Conform foilor de observații, 131(54,13%) de pacienți s -au prezentat în stare urgentă la
spital, 109 (54,04%) s -au prezentat în stare critică și 2 (0,83%) pacienți au necesitat
resuscitare.

Figura nr.3.2. Starea pacientului în momentul trierii

Tabelul nr.3.2. Starea pacientului
Starea pacientului urgent critic resuscitat
Frecvență 131 109 2
Procent(%) 54,2 45 0,8

Rezultatele studiului

39
Din cei 242 de pacienți care au intrat în studiu, 138 (57,02%) au fost pacienți de sex
feminin, iar 104 (42,98%) de pacienți au fost de sex masculin. Astfel se remarcă o
predominanță a sexului feminin în lotul de pacienți studiați cu intoxicații acute
medicamentoase.

Figura nr.3.3. Distribuția p e sexe

Tabelul nr. 3.3. Repartiția pe sexe
Sex Feminin Masculin
Frecvență 138 104
Procent(%) 57 43

Rezultatele studiului

40
Vârsta pacienților a variat între 18 și 86 de ani, cu o medie de vârsta de 39,6 de ani.

Figura nr.3.4. Repartiția în funcție de vârstă
Se observă că cele mai frecvente cazuri sunt întâlnite la categoria de vârstă 30 -39 de ani
cu 67 (27,7%) de pacienți cu 12(5%) pacienți în vârstă de 39 de ani.
Tabelul nr.3.4. Repartiția în funcție de vârstă
Varsta 18-19 20-29 30-39 40-49 50-59 60-69 70-79 80-89
Frecvență 15 56 67 47 25 21 8 3
Procent(%) 6,2 23,3 27,7 19,4 10,3 8,7 3,3 1,1

Rezultatele studiului

41
Din punctul de vedere al mediului de proveniență, 125(51,7%) de pacienți erau din mediul
urban, urmat de 103(42,6) de pacienți din mediul rural și 14(5,8%) pacienți care proveneau
din penitenciar.

Figura nr.3.5. Mediul de proveniență

Rezultatele studiului

42

Figura nr.3.6. Modul de prezentare la spital
Dupa cum observam, majoritatea pacienților s -au prezentat la spital dupa apel la numărul
unic de urgență 112, fiind ulterior transportați fie cu ajutorul Serviciului Județean de
Ambulanță, pentru un numar de 189 de pacienți ce reprezintă 78,1%, fie prin intermediul
SMURD, folosit pentru transportul a 16 (6,6%) pacienți, prin mijloace p roprii folosite de 23
(9,5%) de pacienți iar 14 (5,8) pacienți s -au prezentat folosind alte metode, ca de exmeplu,
poliția.
Tabelul nr.3.5. Modul de prezentare la spital
Mod prezentare AMB/SAJ SMURD Mijoace proprii Alt
Frecvență 189 16 23 14
Procentaj(%) 78,1 6,6 9,5 5,8

Rezultatele studiului

43
O problemă frecventă în spitale este atitudinea pacienților față de personalul medical,
astfel 119(49,2%) de pacienți din cei 242 nu au cooperat cu personalul în ceea ce privește
anamneza și aplicarea tratamentului dar și prin faptul că nu au fost capabili să coopereze
datorită simptomelor. Însă 123 (50,8%) de pacienți au cooperat în mod normal cu personalul
medical.

Figura nr.3.7. Atitudinea față de personalul medical

Rezultatele studiului

44
Scorul Glasgow este metoda cel mai des întalnită de a testa nivelul de constiență al
pacientului. În cadrul lotului studiat, 183(75,6%) de pacienți nu au prezentat nicio modificare
la evaluarea oculară, verbală sau motorie.

Figura nr.3.8. Scorul de comă Glasgow
În cadrul lotului s -au prezentat 4 (1,7%) pacienți in comă de gradul I, 5 (2,1%) pacienți in
comă de gradul II, 4(1,7%) in comă de gradul III și 1(0,4%) pacienți in comă de gradul IV,
depasită.
Tabelul nr.3.6. Scorul de coma Glasgow
Scor 3 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Frecvență 1 4 4 1 4 4 5 4 5 9 18 183
Procent(%) 0,4 1,7 1,7 0,4 1,7 1,7 2,1 1,7 2,1 3,7 7,4 75,
6

Rezultatele studiului

45
Din punctul de vedere al tipului intoxica ției, voluntară sau involuntară, doar 3(1,3%)
pacienți s -au intoxicat involuntar, fiind cazul a 3 pacienți in varstă si 239(98,7%) de pacienți
s-au intoxicat voluntar în scop suicidar.

Figura nr.3.9. Tipul intoxicației

Rezultatele studiului

46

Figura nr.11 Modul de administrare al medicamentului

Conform așteptărilor, metoda cea mai întâlnită de intoxicații este prin admin istrare orală,
întâlnită la 241(99,6%) pacienți, doar 1(0,4%) pacient a folosit metoda injecției subcutanate
într-o tentativă autolitică cu medicație proprie (insulină).
Tabelul nr.3.7. Modul de administrare al medicamentelor
Mod de administrare per os subcutanat
Frecvență 241 1
Procentaj (%) 99,6 0.4

Rezultatele studiului

47
În timpul anamnezei, 77(31,8%) de pacienți au declarat consumul de etanol în timp ce
165 (68,2%) au negat consumul.

Figura nr.3.10. Consumul de etanol

Tabelul nr.3.8. Consumul de etanol
Consum de etanol pozitiv negativ
Frecvență 77 165
Procent(%) 31,8 68,2

Rezultatele studiului

48
Din cei 242 de pacienți, 239 au fost internați în urma unei intoxicații voluntare. Din lotul
studiat, 177 (73,1%) de pacienți neagă tentative în antecedente în timp ce 65 (26,9%) au
declarat ca există tentative autolitice în antecedente.

Figura nr.3.11. Antecedente de tentative autolitice

Din cazurile studiate, 3(1,2%) pacienți nu au tentative în antecedent e iar intoxicația
prezentă a fost accidentală. 166(68,6%) de pacienți se află la prima tentativă autolitică iar
73(30,2%) de pacienți au în antecedente cel puțin 1 tentativă autolitică, unii fiind chiar la a 4 –
a prezentare la UPU în ultimele 30 de zile în urma unei tentative.

Rezultatele studiului

49

Figura nr.3.12. Număr de tentative
Fiind patologia cea mai des întâlnită în cazul pacienților cu intoxicații acute, în timpul
anamezei se discută antecedentele psihiatrice ale pacientului. În cadrul studiului 104 (42,9%)
de pacienți au negat orice patologie psihiatrică în antecedente.
Tabelul nr.3.9. Antecedente pshiatrice
Antecedente psihiatrice Frecvență Procent (%)
Neagă 104 42,9
Sindrom depresiv 112 46,2
Schizofrenie 11 4,5
Sindom confuzional 9 3,7
Tulburare de personalitate 16 6,6

Rezultatele studiului

50

Figura nr.3.13. Antecedente psihiatrice
Cea mai des întâlnită patologie a fost Sindromul depresiv, 112 (46,2%) de pacienti
suferind de aceasta iar 10(4,1%) pacienți suferind the 2 sau mai multe din afectiunile
enumerate.

În funcție de datele aflate de la pacienți și familie sau de la blisterele gasite lângă pacient,
79 (32,6%) de pacienți s -au intoxicat folosind medicamente din clasa anxioliticelor
(Diazepam, Anxiar, Xanax, Alprazolam,Bromazepam), 66 (27,3%) de pacienți s -au intoxicat
cu antiepileptice (Carbamazepină, Fenobarbital, Convulex, Rivotril, Depakine), 34 (14%) de
pacienți s -au intoxicat cu hipnotice și sedative (Imovane, Stilnox, Extraveral).
104112
11916
neaga sindrom depresiv schizofrenie sindrom confuzional tulburare de
personalitateAntecedente psihiatrice

Rezultatele studiului

51

Figura nr.3.14. Clase medicamente
Tabelul nr.3.10. Clase medicamente
Clasă medicamente Frecvență Procent (%)
Anxiolitice 79 32,6
Antiepileptice 66 27,3
Hipnotice și sedative 34 14,0
Antidepresive 27 11,1
Antipsihotice 15 6,2
Analgezice 29 12,0
Antibiotice 24 9,9
AINS 13 5,3
Altele 86 35,5
Necunoscut 4 1,6
8647966342715242913
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100altelenecunoscutanxioliticeantiepilepticehipnotice si sedativeantidepresiveantipsihoticeantibioticeanalgeziceAINSClase medicamente

Rezultatele studiului

52
În urma anamnezei s -a constatat că 114 (47,1%) de pacienți s -au intoxicat în urma
consumului unui singur tip de medicament, în timp ce 128 (52,9%) s -au intoxicat
polimedicamentos folosind medicamente fie din medicația proprie sau din medicația
persoanelor din locuința proprie.
Tabelul nr.3.11. Asocieri medicamentoase
Asocieri medicamentoase Frecvență Procent(%)
Pozitiv 128 52,9
Negativ 114 47,1

Figura nr.3.15. Asocieri medicamentoase

Rezultatele studiului

53
Dintre cei 242 de pacienți 157 (65,9%) s-au intoxicat cu medicamentația proprie, în timp
ce 85 (34,1%) de pacienți s -au intoxicat cu medicamentaț ia familiei sau a apropiaților.
Tabelul nr. 3.12. Proveniența medicamentelor
Proveniența medicamentelor Frecvență Procent (%)
Proprie 157 64,9
A familiei 85 34,1

Din cei 242 de pacienți prezentați în UPU cu intoxicație acută medicamentoasă, 192
(79,3%) au prezentat cel putin un simptom, în timp ce 50 (20,7%) au fost asimptomatici.

Figura nr. 3.16. Prezența simptomatologiei
79%21%
Simptomatic
Asimptomatic

Rezultatele studiului

54
Din cei 192 de pacienți simptomatici, 162 (84,4%) au prezentat tulburări de constiență sau
neuromotorii (vertij, cefalee, greață, agitație, confuzie, dificultați de vorbire, nistagmus,
coma), 81 (42,2%) au prezentat tulburări ga stro-intestinale (greață, vărsături, epigastralgii),
69 (35,9%) de pacienți au prezentat tulburări cardio -vasculare (hipotensiune, hipertensiune,
aritmii, extremități reci, sincope), 34 (17,7%) au prezentat tulburări respiratorii (bradipnee,
tahipnee, aspi ratie bronșică, EPA, insuficiență respiratorie), majoritatea prezentând două sau
mai multe simptome din clase diferite.

Figura nr.3.17. Simptomatologie
Tabelul nr. 3.13. Simptomatologie
Simptom Frecvență Procent (%)
Tulburări de constiență /
neuromotorii 162 66,9
Tulburări gastro -intestinale 81 33,5
Tulburări cardio -vasculare 69 28,5
Tulburări respiratorii 34 14,1

162693481
tulburari de constienta si neuromotoriitulburari cardio-vascularetulburari respiratoriitulburari gastro-intestinaleSimptome

Rezultatele studiului

55
Atât hipertensiunea arterială, cât și hipotensiunea, pot pune viața pacientului în pericol, de
aceea tensiunea arterială este unul din primii parametri măsurați în momentul consultului .
Tensiunea arterială sistolică este presiunea exercitată asupra perețil or arteriali când inima
se contractă, cu valori normale între 100 și 130 mmHg.

Figura nr. 3.18. Tensiunea arterială sistolică
173 (71,5%) de pacienti au avut valori cuprinse intre limitele normale, 3 (1,2%) au fost
hipotensivi, valoarea minima inregistrata fiind de 73mm Hg, si 2 (0,8%) au avut valori de
peste 180 mm Hg, valoarea maxima fiind de 226 mm Hg.
Tabelul nr. 3.14. Tensiunea arterială sistolică
Valori (mmHg) Frecvență Procent (%)
<90 3 1,2
90 – 139 173 71,5
140 – 159 48 19,8
160 -179 16 6,6
>180 2 0,8 1%
71%20%7%1%TAs
<90 mm Hg
90 – 139 mm Hg
140 – 159 mm Hg
160 – 179 mm Hg
>180 mm Hg

Rezultatele studiului

56
Tensiunea arterială diastolică este presiunea exercitată asupra pereților arteriali când
inima se relaxează între două contracții, având valori normale sub 85 mm Hg.

Figura nr. 3.19. Tensiunea arterială diastolică
Peste 70% (170 de pacienți) au avut valori ale tensiunii diastolice cuprinse între limitele
normale, în timp ce 10 (4,1%) pacienți au avut valori sub 60 mmHg, valoarea minimă fiind de
44 mmHg, și 8(3,3%) pacienți au avut val ori de peste 110 mmHg, valoarea maximă
inregistrată fiind de 124 mmHg.
Tabelul nr. 3.15. Tensiunea arterială diastolică
Valori (mm Hg) Frecvență Procent (%)
<60 10 4,1
60-89 170 70,2
90-99 41 16,9
100-109 13 5,4
>110 8 3,3
4%
70%17%6%3%TAd
<60 mm Hg
60 – 89 mm Hg
90 – 99 mm Hg
100 – 109 mm Hg
>110 mm Hg

Rezultatele studiului

57
Un alt parametru măsurat imediat la internare este nivelul de saturație de oxigen în
sangele periferic prin metoda non -invazivă cu pulsoximetru.
În cadrul lotului studiat, nivelul maxim de oxigen în sânge a fost de 100% iar nivelul
minim inregistrat a fost de 78%, pacienți ce au necesitat administarea de oxigen prin diferite
metode.

Figura nr.3.20. Saturatia de Oxigen
Media saturației este de 97,9%. Din cei 242 de pacienți, 206(85,1%) au avut o saturație de
97% sau peste și nu au avut nevoie de administrare de oxigen în s pital, restul de 36(14,9%) de
pacienți au necesitat administrarea de oxigen suplimentar.

Rezultatele studiului

58
Cu ajutorul aparatelor de monitorizare permanentă se poate măsura ș i frecvența cardiacă.
Minima înregistrată este de 30 bătăi/min iar maxima înregistrată este de 178 bătăi/min.
88 (36,4%) de pacienți au avut o frecvența cardiacă normală, cuprinsă între 60 și 79 de
bătăi/min urmată de 85 (35,1%) de pacienți usor tahicardici. 9(3,7%) pacienți au fost
bradicardici iar o frecvență cardiacă de peste 100bătăi/min s -a întâlni t la 60 (34,8%) de
pacienți.

Figura nr.3.21. Frecvența cardiacă
Un alt parametru măsurat în timpul anamnezei este frecvența respiratorie. Valoarea
minimă înregistrată a fost de 8 respirații/min iar valoarea maximă a fost de 30 respirații/min
cu frecvenț a medie măsurată de 16,65 respirații/min.

Rezultatele studiului

59
Din lotul studiat,majoritatea, 166 (68,6%) de pacienti au avut o frecventa respiratorie
normala, cuprinsa intre 16 si 18 respiratii/min.

Figura nr.3.22. Frecvența respiratorie
Tabelul nr.3.16. Frecvența respiratorie
Frecvența respiratorie Frecvență Procent (%)
<10 3 1,2
10-15 44 18.2
16-18 166 68.6
19-29 28 11.6
>30 1 0,4

Rezultatele studiului

60
În cadrul examenelor de laborator, s -a măsurat în primul rând nivelul glicemic în sângele
venos periferic recoltat într -un moment oarecare, făra a se ține cont de ultima masă.
Valoarea minimă recoltată a fost de 24mg/dL la un pacient care și -a administrat o doză
crescută de insulină din medicația proprie în mod voluntar. Valoarea maximă a fost de
232mg/dL iar glicemia medie de 106,4 mg/dL.

Figura nr.3.23 Nivelul glicemiei

Rezultatele studiulu i

61
Creșterea transaminazelor serice în lotul pacienților care s -au prezentat în UPU Sf.
Spiridon, cu suspiciunea de intoxicație medicamentoasă, în urma analizelor efectuate, TGO a
fost pozitiv într -un procent de 15,3% (37 pacienți). TGO prezintă o specificitate crescută, deși
modificări ale acestei transaminaze se găsesc și în alte patologii.

Figura nr. 3.24. TGO
Valorile patologice TGO au fost cuprinse intre 61 U/L și 289 U/L.
Tabelul nr. 3.17. TGO patologic
Frecvență Procent (%)
60 – 79 U/L 23 62,2
80 – 99 U/L 6 16,2
100 – 200 U/L 7 18,9
>200 U/L 1 2,7
85%15%TGO
normal
crescut

Rezultatele studiului

62
Din totalul cazurilor un procent de 16,5% (40 de pacienți) au avut valori patologice ale
TGP, în timp ce 83,5% (202) au avut valori normale, cuprinse între 21 și 72 U/L.

Figura nr.3.25. TGP
TGP reprezintă indicatorul de citoliză hepatică și un indicator pentru depistarea
alcoolismului. Valoarea maximă întâlnită a fost de 209 U/L.
Tabelul nr. 3.18. TGP patologic
Frecvență Procent (%)
<21 U/L 3 7,5
73 – 99 U/L 20 50,
100 – 200 U/L 14 35,0
>200 U/L 3 7,5
83%17%TGP
normal
patologic

Rezultatele studiului

63
Ureea este forma de excretie a azotului conținut de proteine, iar modificări ale valorilor se
pot întâlni în insuficiența renală acută sau cronică, în vărsături, diaree sau hemoragii.

Figura nr.3.26. Valorile ureei
În lotul nostru, 211 (87,2%) de pacienți au prezentat valori normale ale ureei (18 – 40
mg/dL) în timp ce 31 (12,8%) au prezentat valori patologice, cu valoarea maximă de 130
mg/dL.
Tabelul nr. 3.19. Valorile ureei
Frecvență Procent (%)
scăzut 18 7,4
normal 211 87,2
crescut 13 5,4 88%7%5%Uree
Normal
< 18 mg/dL
> 40 mg/dL

Rezultatele studiului

64
Creatinina este o moleculă generată de metabolismul muscular iar o crestere a valorilor
poate sugera o insuficiență renală. În cadrul studiului, 216 (89,2%) de pacienți au avut valori
normale, cuprinse intre 0,57 și 1,11 mg/dL. În timp ce 26 (10,7%) de pac ienți au prezentat
valori patologice.

Figura nr.3.27. Valorile creatininei
Tabelul nr.3.20. Valorile creatininei
Frecvență Procent (%)
Scazut 7 2,9
Normal 216 89,2
Crescut 19 7,9 89%3%8%Creatinina
Normal
< 0,57 mg/dL
> 1,11 mg/dL

Rezultatele studiului

65
În cadrul examenelor de laboratator, testarea toxicologică a fost negativă în cazul a 144
(59,6%) de pacienți și pozitivă în cazul a 98 (40,4%) de pacienți.

Figura nr.3.28 Dozarea toxicologică
Tabelul nr .2.21. Dozarea toxicologică
Frecvență Procent (%)
pozitivă 98 40,4
negativă 144 59,6

60%40%Dozarea toxicologica
negativa
pozitiva

Rezultatele studiului

66

Figura nr.3.29. Tipul toxicului
Benzodiazepinele (BZO) au fost cel mai frecvent întâlnite, fiind pozitive în 82 (83,6%) de
testări, urmat de barbiturice (BAR) întâlnite în 27 (27,5%) de cazuri și de antidepresive
triciclice (TCA) și acetaminofen (APAP) întâlnite în 25 (2 5,6%) de testări, fiecare.
Tabelul nr. 3.22. Tipul toxicului
Toxic Frecvență Procent (%)
APAP 25 25,6
BAR 27 27,5
BZO 82 83,6
OPI 4 4,1
TCA 25 25,6
THC 9 9,1
APAP BAR BZO OPI TCA THC
Frecventa 25 27 82 4 25 90102030405060708090

Rezultatele studiului

67
Ca masură terapeutică, administrarea de antidot s -a realizat în doar 2 (0,8%) cazuri, într-o
intoxicație cu Xanax s -a adminsitrat Flumazenil și o intoxicație cu Paracetamol s -a
administrat N -acetil -cisteină.

Figura nr.3.30. Metode terapeutice
Tabelul nr. 3.23. Metode terapeutice
Frecvență Procent (%)
Lavaj gastric 135 55,7
Cărbune activat 139 57,4
Ser fiziologic 98 40,4
Ser glucozat 5% 124 51,2
Vitamine B1, B6 113 46,7
IOT + VM 11 4,5
antidot 2 0,8
refuză 24 9,9 135139
98124
113
1124
2
Lavaj gastric Carbune
activatSer fiziologic
(ml)Ser glucozat
5% (ml)vitamine B1,
B6IOT + VM refuza antidot

Rezultatele studiului

68
Administrarea de cărbune activat a fost masura terapeutică cea mai întâlnită în cadrul
terapiei generale a pacienților intoxicați acut. Aceasta a fost practicată în cazul a 139 (57,4%)
de pacienți.
A doua cea mai frecvent întâlnită manevră terapeutică în cadrul UPU, fiind cazul a 135
(55,7%) de pacienți, a fost efectuarea lavajului gastric.
Lavajul gastric este utilizat în scopul de spalatură oro -gastrică, cu un tub cu deschidere
largă (sonda Faucher), prin instilarea și îndepartarea secventială de 200 -300 ml de soluție
izotonă.

Sursa: ro.newstyle -live.com

Rezultatele studiului

69
Figura nr. 3.31. Efectuarea spălăturii ga stice
Lavajul se efectuează cu volume adecvate de lichid călduț, până lichidul de spălătură este
limpede. Este indicat în orice intoxicație în care este indicată epurarea gastrică. Efectele
tehnicii depind extrem de mult de timpul trecut de la momentul ing estiei până la momentul
lavajului gastric, de preferat fiind în prima ora.
In lotul studiat rata de supravietuire a fost de 100%.

Figura nr.3.32. Rata de supraviețuire la 24 h
100%Rata de supravietuire

CONCLUZII

70
CONCLUZII
Managementul pacienților intoxicați fost descris în numeroase ghiduri cu scopul de a
uniformiza intervenția de urgență, suferind de -a lungul timpului îmbunătațiri în raport cu
rezultatele obținute până în acel moment. Abordarea inițială este foarte importantă deoarece
are o contribuție importantă la scădere a morbidității și a mortalității, cât și pentru
supraviețuirea pe termen lung a pacienților.
Studiul de față a vizat evaluarea și managmentul pacientului intoxicat medicamentos
voluntar sau involuntar în cadrul UPU SF. Spiridon și realizarea unui profil a persoanelor
succeptibile la astfel de gesturi.
Intoxicațiile prezintă o problemă majoră în cadrul tuturor categoriilor de vârstă, având
pacienți cuprinși între vâr stele 18 și 86 de ani, cu o incidență crescută la tânarul adult și în
prima marte a vârstei mijlocii, categorii de vârsta ce frecvent se întalneste cu multiple
probleme atât profesionale cât și personale.
Se observă faptul că sexul feminin are rata cea mai crescută (57%) de intoxicații, 99% din
cazuri fiind voluntare cu scop suicidar, frecvent datorita unui conflict personal cu familia sau
partenerul.
Din punct de vedere clinic, 79% din pacienți au prezentat simptome, cel mai frecvent
(84,4%) fiind de natură neuromotorie sau a tulburărilor de conștientă, urmate de tulburări
gastro -intestinale (8 1%) manifestate prin vertij, cefalee, agitație, confuzie, greață, vărsături și
epigastralgii.
Pacienții care s -au adresat serviciilor de urgență cu suspiciunea de intoxicație au fost
tratați folosind cărbune activat, lavaj gastric, administrarea de ser fiz iologic sau ser glucozat
5% și a vitaminelor B1 și B6. În două cazuri fiind administrat și antidotul specific intoxicației
(într-o intoxicație cu Xanax s -a adminsitrat Flumazenil și o intoxicație cu Paracetamol s -a
administrat N -acetil -cisteină.)
Datorită intervenției precoce și de calitate, în anul 2016, rata de supraviețuire a fost de
100% (la 24h) în cazul pacienților intoxicați medicamentos.

CONCLUZII

71
Promovarea sănătății reprezintă o strategie de mediere între individ și mediu, combinând
alegerea personală cu re sponsabilitatea socială și având drept scop asigurarea în viitor a unei
mai bune stări de sănătate . Crearea de medii favorabile sănătății, înseamnă că se pot
introduce diverse măsuri în școli, locuri de muncă, locuri publice și private, în familie, în
spații destinate justiției și alte medii, cu scopul de a educa, de a influența reducerea
consumului de medicamente cu scopul intoxicației și de a veni în ajutorul persoanelor cu
probleme de sănătate fizică și psihică, persoane ce ar putea recurge la astfel de actiuni.

BIBLIOGRAFIE

72
BIBLIOGRAFIE

1. Alex T.Proudfoot, Ward Donovan J., Diagnosis of poisoning in Clinical Care
Toxicology , Mosby, 2005
2. Bateman D.N., Jefersson R.D., Thomas S.HL., Thompson J.P., Allister Vale J.,
General managment of the poisoned patient , Oxford University Press, 2014
3. Baud F., Barriot P., Riou B., Les antidotes , Masson, 1992
4. Bologa C., Frasin M., Hurjui V., Lionte C., Petr iș O., Șorodoc L., Urgențe
toxicologice în practica medicală , Editura Cantes, 1998
5. Brent J., Wallace K., Burkhart K., Critical Care Toxicology , Elsevier Mosby, 2005
6. Cristea A.N., Farmacologie generală , editia a II -a, Editura Didactică și pedagogică,
2009
7. Cristea A.N., Tratat de farmacologie , Editura Medicala, 2005
8. Curtis D. Klaassen , Casarett & Doull's Toxicology: The Basic Science of Poisons , 6th
edition, McGraw -Hill Medical Publishing Division, 2007
9. DINCĂ I. ‚Introducere în educația pentru sănătate și pro movarea sănătații ’ in
Promovarea sănătații și educației pentru sănătate, București, Public H Press, 2006, 7 –
16
10. Ellenhorn M.J., Schonward S., Ordog G., Wesserberger J., Ellenhorn ’s Medical
Toxicology: Diagnosis and Treatment of Human Poisoning , 2nd edition, Williams &
Wilkins, 1997
11. Flomenbaum N., Goldfrank L., Hoffman R., Howland M.A., Goldfrank’s Toxicologic
Emergencies , McGraw Hill, 2006
12. Hayes A.W., Principles and methods of Toxicology , Taylor & Francis, 2001

BIBLIOGRAFIE

73
13. IACOB I. ‚Comunicarea în sănătate’ i n Promovarea sănătații și educației pentru
sănătate, București, Public H Press, 2006, 84 -101
14. Jalan R., Sen S., Williams R., Prospects for extracorporeal liver suport . Gut ; 53:890 –
898, 2004
15. Katzung G., Bertram: Basic and clinical Pharmacology , McGraw Hill, 20 04
16. MANEA T. ‚Comunicarea în sănătate’ in Cojocaru D., Gavrilovici C., Oprea L.
Bazele comportamentului social în sănătate, București, PRO Universitaria, 2015, 181 –
188
17. MATEI M. ‘Evaluarea nevoilor de promovarea sănătații la nivelul comunitații’ in
Promovare a sănătații și educației pentru sănătate, București, Public H Press, 2006, 17 –
44
18. Mogoș Ghe., Intoxicațiile acute, diagnostic, tratament , Editura Medicală, 1981
19. Mogoș GH., Sitcai N., Toxicologie clinică, vol I – Intoxicații medicamnetoase , Editura
Medicală , 1990
20. PETRESCU E. ‚Campanii de promovare a sănătății prin comunicare’ in Promovarea
sănătații și educației pentru sănătate, București, Public H Press, 102 -124
21. Preotu -Cimpoeșu Diana Carmen, Protocoale și ghiduri în Medicina de Urgență , PIM,
2007
22. Rothrock S .G., Tarascon Adult Emergency Pocketbook , 2nd edition, Tarascon
Publishing, 2002
23. Stroescu V., Bazele farmacologice ale practicii medicale , Editura Medicală, 1988
24. Șorodoc L., Lionte C., Frasin M., Andrei R., Simionescu V., Petriș O., Toxicologie
clinică de urgență , vol I, Junimea, 2005
25. Șorodoc L., Lionte C., Petriș O., Scripcariu P., Bologa C., Șorodoc V., Puha G., Gazzi
E., Compendiu de toxicologie practică pentru studenți , PIM, 2009
26. Vance M.V., General managment of the poisoned patient , in Emergency Medicine
Plus, The McGraw -Hill Companies, Inc., 1996

BIBLIOGRAFIE

74
27. Voicu V.A., Toxicologie clinică , Editura Albatros, 1997
28. Voicu V.A., Macovei R., Miclea L., Diagnostic și tratament în intoxicații acute , Ed.
Brumar, 2006
29. Voicu V.A., Macovei R., Miclea L., Ghid de toxicologie clinică , Editura medicală
AMALTEA, 1999
30. https://www.who.int/healthpromotion/about/HPR%20Glossary%201998.pdf , accesat
iunie 2019