INTRODUCERE ……………………………………….……………………………………. .. 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII CA PREMIZĂ… [617497]

2 CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………….……………………………………. ..

1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL
ÎNTREPRINDERII CA PREMIZĂ IMPORTANTĂ ÎN CREDITAREA
BANCARĂ ……………………………………………………………….. …………………………………..
1.1. Necesitatea, importanța și obiectivele diagnosticului financiar …………………… …………
1.2. Modalități de diagnosticare a întreprinderii în creditarea bancară…………………………..

2. ASPECTE PRACTICE DE EFECTUARE A DIAGNOSTICULUI FINAN CIAR
ÎN CADRUL ÎNTREPRIND ERII S.R.L. „REVIC -GRUP ”……………………….. ……
2.1. Prezentarea generală și analiza activității economico -financiare a entității S.R.L.
„REVIC -GRUP ”……………………………….. …………………………………………………………….
2.2. Metode tradiționale de analiză a bonității agenților economici în vederea determinării
riscului de creditare …………………………………………………………………………………………..
2.2.1. Diagnosticul lichidității pentru de terminarea capacității de plată………………….. ……
2.2.2. Diagnosticul solvabilității pentru determinarea riscului de creditare …………………..
2.2.3. Analiza rentabilității – expresie a capacității de achitare a dobînzii ……………………

3. PROPUNERI PRIVIND PERFEC ȚIONAREA DIAGNOSTICULUI
FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII SRL ”REV IC-GRUP” ÎN
CREDITAREA BANCARĂ ……………. ……….. …………………………………………………..
3.1. Metodologia ,,Sistemului -expert” de diagnostic al întreprinderii în scopul
creditării …………………… ………………………………………………………….. ………………….. …
3.2. Căi de optimizare a diagnosticului economico -financiar în vederea d eterminării
riscului de creditare ………………………………………………………………………………………. ….

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ………………… ……… ..………….…………..…
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………..……………… …
ANEXE …………………………………………………………………………………. …..
DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE ……………….. …… ……………………..

3

6
6
14

25

25

42
42
48
50

56

56

60

67
71
73
74

3 INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Odată cu implementarea principiilor economiei de piață
și cu deschiderea pieței către inițiativa privată, firmele moldovenești s -au văzut în situația de a
evolua într -un mediu dificil, turbulent, aflat în continuă transformare, unde viitorul este nesigur,
însăși supravețuirea firmei fiind amenințată. Totuși există modalități de obținere a unor rezultate
apreciabile, îmbucurătoare anume prin folosirea unor căi de perfecționare continuă.
Pentru a activa profitabil în condiț iile economiei de piață actuale, sunt necesare unele
condiții specifice de desfăsurare a activității pe o perioada cît m a lungă. Cu parere de rau, mulți
producători nu se pot adapta la condițiile actuale ale pieții ș i pe an ce trece le cresc datoriile față
de agenții economici, salariați , bănci, stat, furnizori e.t.c. Le este foarte greu să depăș ească
această criză economică. O analiză diagnostică responsabilă este absolut neces ară pentru toți
producătorii, fără presiuni politice externe și interne, indiferen t de activitatea pe care o
desfășoară. Astfel ei vor ave a posibilitatea să -și eleboreze propria strategie de dezvoltare. O
astfel de analiză duce la sporirea capacitații de gîndire a sp ecialiștilor pentru o dezvoltar e cît mai
profitabilă si eficientă a întreprinderii în activitatea pe care o desfașoară. Pentru soluționarea cît
mai rapida și corectă a problemelor care apar.
Indiferent de domeniul de utilizare, demersul diagnosticului financiar impune o analiză
complexă a mecanismului de formare și modificare a fenomenelor specifice în treprinderii. In
dezvoltarea unei activitați diagnoza si analiza sunt indispensabile în luarea deciziilor.
Diagnosticul financiar , este, deci ca un examen complet din toate punctele de vedere al
unitații economice. Efectuînd diagnosticul unei întreprinderi nu trebuie sa ne limităm la o analiză
critică a deficiențelor întreprinderii, prin el trebuie să se studiem și posibilitațile reale de aplicare
și extindere a diverselor metode și mijloace în situația existentă și în perspectivă. Astfel, că un
diagnostic trebuie să furnizeze informațiile necesare aprecierii situației trecute și prezente, care
constituie o bază pentru emiterea soluțiilor -cheie ce trebuie luate în vedere în cazul aplicarii
diferitor metode de evaluare.
Banca comercială se carac terizează prin activitatea pe care o îndeplinește, prin rolul său,
acela de intermediar în operațiunea de creditare. Pe de o parte ea atrage fondurile pe care
publicul i le încredințează, iar pe de altă parte ea redistribuire aceste fonduri, sub diferite f orme,
celor care au nevoie de ele prin intermediu l activității de creditare.
Respectiv, sistemul bancar este una dintre cele mai importante verigi ale economiei de
piață, iar funcția principală a unei bănci în economie rămîne a fi creditarea, ceea ce mot ivează
alegerea temei ”Diagnosticul financiar al întreprinderii în vederea creditării bancare ”.
Creditarea agenț ilor economici creează băncilor comerciale responsabilități importante
privind promovarea unei economii bazate pe criteriul rentabilității si eficienței. În activitatea de

4 creditare a agenților economici, băncile trebuie să „selecționeze" afacerile și să le susțină pe cel e
eficiente, viabile si leg ale.Acest fapt reflectă importanța și totodată actualitatea temei alese.
Teza de licență ” Diagnosticul financiar al întreprinderii în vederea creditării bancare ”
tratează a problemă controversată în Republica Moldova. Băncile comerciale , efectuează acest
diagnostic pentru a s e asigura de capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile, se urmărește de
asemenea, capacitatea entității de a plăti dobînzile la credite, precum și rambursarea creditului
la scadență, chiar și în cazul declarării stării de fa liment.
Scopul lucrării date constă în argumentarea importanței diagnosticului financiar al
întreprinderii în creditarea bancară , delimitarea și stabilirea elementelor componente și a factorilor
de influență, studierea modelelor aplicative în acest domeniu la nivel internațional și
posibilitățile utilizării acestora în practica întreprinderilor autohtone.
În vederea realizarii acestui scop sunt formulate urmatoarele sarcini:
• examinarea noțiunii de diagnostic financiar al întreprinderii ;
• cercetarea algoritmilor și modalităților de estimare a diagnosticului financiar sub aspect
teoretic ș i aplicativ în creditarea bancară ;
• organizarea diagnosticului financiar al întreprinderilor autohtone în baza modelelor aplicate
în practica internațională ;
• cercetarea metodologi ei ,,Sistemului -expert” de diagnostic al întreprinderii în scopul
creditării
• studierea posibilităților de perfecționare a diagnosticului financiar al întreprinderii î n creditarea
bancară .
Scopul și sarcinile invocate au determinat structură lucrării , care constă din introducere,
trei capitole, concluzii și recomandări, lista bibliografiei și anexe.
În introducere este argumentată actualitatea temei de studiu, sunt definite scopul și
sarcinile cercetării, este determinat suportul teo retico -metodologic al tezei, obiectul cercetării și
reflectată structura succintă a lucrării.
În primul capitol „ Aspecte teoretice privind diagnosticul financiar al întreprinderii
ca premiză importantă în creditarea bancară ” sunt descrise pozițiile principale ale
diagnosticului financiar. Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, în funcție de subiectul
care îl evaluează, acordându -se prioritate unui aspect sau altui, care să caracterizeze situația
financiară a între prinderii după scopurile și interesele urmărite. În această lucrare s-a descris
modalitățile de diagnosticare a activității întreprinderii în creditarea bancară.
Al doilea capitol ”Aspecte practice de efectuare a diagnosticului financiar în cadrul
întrepri nderii S.R.L. „REVIC -GRUP ” este dedicat studiului rezultatelor ale întreprinderii
selectate pentru analiză. Sunt apreciați indicatorii economico -financiari, respectiv cei ai

5 lichidității, solvabilității, rentabilității, ș.a. ce ne permit de a fundamenta decizii despre
potențialul întreprinderii de a beneficia de credite bancare .
Capitolul trei „Propuneri privind perfec ționarea diagnosticului financiar al
întreprinderii S.R.L. ”REVIC -GRUP” în creditarea bancară ” conține caracterizarea
metodologiei ,,Siste mului -expert” de diagnostic al întreprinderii în scopul creditării și
propunerea căilor de perfecționare a diagnosticului financiar a întreprinderilor în condițiile
actuale de dezvoltare .
În CONCLUZII și RECOMANDĂRI se vor generaliza rezultatele obținute în baza
studiului efectuat, vor fi formulate principalele s ugestii și propuneri ce țin de optimizarea
diagnosticului financiar al întreprinderii în creditarea bancară, se vor indica direcțiile necesare
pe care trebu ie să le aleagă întreprinderea pentru a înregistra rezultate înalte. Totodată, vor fi
formulate recomandări privind îmbunătățirea procesului de gestionare a activității întreprinderii
în condițiile actuale.
Obiectul cercetării are un caracter multilateral și cuprinde aspectele teoretice, metodice,
aplicative ale diagnosticului financiar ale întreprinderii în creditarea bancară . Pentru a evidenția
posibilitățile reale de dezvoltare a întreprinderii, am recurs la cercetarea rezul tatelor financiare
obținute pe parcursul ultimilor ani de activitate de S.R.L. ”REVIC -GRUP” .
Baza informațională o constituie conceptele de bază ale teoriei financiare și economice,
actele legislative ale Republicii Moldova și actele normative adoptate de organele de conducere
ale S.R.L. ”REVIC -GRUP” .
Suportul teoretico -știintific și metodologic. Drept bază teoretică și metodologică au servit
conceptele și principiile expuse î n lucrările economiștilor cu renume mondial: Harris R. S. and
Pringles J. J., Cohen Elie , Collas B , Tchemeni E..; savanț ilor, cercetătorilor români și ruși: M.
Niculescu, D. Mă rgulescu, A. Iș fănescu, Bulatov A.S. , Bîcichin A.V. , Seremet A., Edronova V.N.,
Țiriulnicov a, V. Paladi, V. Gortolomei ș.a.
Investigațiile efectuate în lucrarea dată au avut la bază metoda dialectics cu urmatoarele
componente: inducția, deducția, analiza, sinteza; precum și metodele specifice disciplinelor
economice: observația, selectarea, compararea, gruparea, raționamentul e tc.

6 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL
ÎNTREPRINDERII CA PREMIZĂ IMPORTANTĂ ÎN CREDITAREA BANCARĂ

1.1. Necesitatea, importanța și obiectivele diagnosticului financiar
Pentru a efectua o analiză reală și completă, este necesară diagnosticarea stării economice
a unei întreprinderi, astfel, un loc important în cadrul analizei economico -financiare îl ocupă
stabilirea diagnosticului, care prin analogie cu termenul medical, are drept scop determinarea
„stării” unei întreprinderi în co mparație cu o stare normală (sănătoasă), determinarea sănătății
economico -financiare a întreprinderii constituind una din funcțiile de bază ale analizei
economico -financiare. Diagnosticul este un instrument la îndemâna managerilor care permite
formularea u nor judecăți de valoare calitative și/sau cantitative privind starea, dinamica și
perspectivele unui agent economic.
Etimologic noțiunea de diagnostic vine de la cuvântul grecesc „diagnostikos” care
înseamnă „apt de a discerne”, de a delimita cu obiectivit ate un subiect oarecare după
manifestările acestuia.
Diagnosticul își are originea în domeniul medicinii și reprezintă „acțiunea de a determina
o boală după simptomele sale”, efectuarea unui diagnostic la o întreprindere fiind motivată nu
numai de situația în care aceasta are dificultăți, ci atunci când așa cum spune Jean Pierre Thibaut:
„întreprinderea are o bună stare de sănătate, dar se dorește îmbunătățirea ei”. [ 8, pag.13]
Cu alte cuvinte, diagnosticul presupune capacitatea de discernământ, reperarea
simptomelor, a disfuncționalităților activității unei întreprinderi, cercetarea și analiza faptelor și
responsabilităților, elaborarea unor programe de acțiune prin a căror aplicare practică se asigură
redresarea sau ameliorarea performanțelor, se reperează „punctele critice” din cadrul unui sistem
și, totodată, se avizează centrele de decizie pentru a lua măsuri de reglare.
Diagnosticul unei întreprinderi nu poate fi însă, încadrat în tipare fixe, ci trebuie să aibă o
structură mobilă în funcție și de scopu l urmărit, acesta având rolul de a descrie funcționarea și
tendințele de evoluție a activității unei întreprinderi, stările generale, defectele, condițiile
necesare și procedurile de aplicat pentru implementarea corecțiilor ce se impun, astfel de la
simpto me să se ajungă la tratament.
Trebuie să se ia în considerare însă, și mediul dinamic în care întreprinderea își desfășoară
activitatea și, totodată, se au în vedere și eventualele influențe ale unor factori perturbatori interni
și externi.
Actualmente în literatura de specialitate pot fi întîlnite mai multe definiții ale noțiunii de
diagnostic financiar al întreprinderii ca obiect al estimării activității întreprinderii.

7 Pe masura aprofundării cercetărilor istorice și teoretice a problemelor ce țin de
definirea diagnosticului financiar al întreprinderii , se amplifică contraversele ideologice legate
de strategiile sau politicile de dezvoltare ale întreprinderilor.
În opinia lui COHEN E . „diagnosticul corespunde unei capacități de analiză și
înțelegere a performanței ”, „a diagnostica înseamnă a vedea cauzele… ”, „pe scurt este vorba
de a identifica căile de acțiune cele mai eficace ” [14, pag.85] .
Diagnosticul nu înseamnă deci a descrie, ci a identifica variabilele cheie ale stării și
dinamicii fenomenelor, a studia interacțiunea lor în vederea determinării obiectivelor de propus
ale întreprinderii.
Așa cum sublinia TCHEMENI E, în cadrul diagnosticului trebuie să-și găsească răspuns
probleme cum sunt:
 statutul juridic al întreprinderii;
 care sunt rezultatele întreprinderii?
 dacă sunt sau nu satisfăcătoare și de ce?
 cum au fost obținute?
 care sunt performanțele și obiectivele dorite?
 care este nivelul performanțelor și ce trebuie făcut pentru atingerea lor?
 măsuri concrete ce urmează a fi întreprinse, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
În opinia aceluiași autor se arată că întreprinderea are nevoie de efectuarea unui
diagnostic nu numai în sit uația în care se află în dificultate, ci și când „întreprinderea are o bună
stare de sănătate ” [14, pag. 85].
În concepția analiștilor financiari J.Y. Eglem și A. Mikol, a stabili un diagnostic
înseamnă a descoperi și a lua în considerare factorii care influențează evoluția întreprinderii,
punctele „tari” și punctele „slabe” ale acesteia, oportunitățile și riscuri le. [23, pag.1 15]
Diagnosticul nu se mărginește la radiografierea și aprecierea stării diferitelor fenomene,
constituie parte organică a managementului strategic [ 7, pag. 20].
Diagnosticul agentului economic presupune:
 stabilirea problemelor supuse radiografierii;
 asigurarea informațiilor pe care le necesită;
 prezentarea rezultatelor într -un raport în care se reflectă obiective, stări, aprecieri,
recomandări.
În funcție de scop, diagnosticul poate fi restrâns la unele probleme sau extins la nivel de
diagnostic global. De exemplu, un diagnostic restrâns se efectuează atunci când apare o anumită
problemă economico -financiară a agentului economic și în practica managerială curentă a
acesteia se semnalează disfuncționalită ți.

8 Cel de -al doilea tip implică o analiză de ansamblu a potențialului economico -financiar,
performanțelor realizate, corelate cu dimensiunea și calitatea acestuia.
Prin urmare, stabilirea unui diagnostic asupra situației economico -financiare a
întreprind erii reprezintă scopul analizei economico -financiare la nivel microeconomic.
Rezultatele analizei economico -financiare și implicit, ale diagnosticului economico -financiar
sunt utilizate pentru prognoza principalilor indicatori economico -financiari și evalu area
întreprinderii.
Iar după părerea economistului român Ioan Mihai, [ 10, pag.173] diagnosticul
economico -financiar este prezentat ca o sinteză a analizei economico -financiare, efectuate la
nivelul întreprinderii, care are ca obiectiv esențial studiul s tatic și dinamic al activității
desfășurate de întreprindere, din care să rezulte concluzii cu privire la lichiditatea întreprinderii,
structura mijloacelor și resurselor, echilibrul financiar, rezultatele obținute, precum și modul de
gestionarea resurselo r.
În concluzie putem menționa că orice diagnostic nu poate fi efectuat fără analiză, pe
când analiza poate exista independent de diagnostic, fără a antrena previziunea și evaluarea. În
spațiu temporal diagnosticul presupune utilizarea tuturor componentel or timpului: trecut,
prezent, viitor, iar analiza apelează doar la două: prezent și trecut.
În vorbirea și practica curentă termenul de diagnostic este frecvent înlocuit cu cel de
analiză sau audit. Diagnosticul nu poate fi confundat cu analiza chiar dacă demersul său se
bazează pe aceasta. Dacă ne -am referi la legătura dintre analiza financiară și diagnostic,
constatăm că analiza financiară este tot mai mult considerată un demers al diagnosticului
economico -financiar, o componentă de primă dimensiune în ca drul său (tabelul 1.1.1 .
Tabelul 1.1.1
Aportul analizei financiare la diagnosticul întreprinderii
Faza diagnosticului Rolul analizei financiare
1. Poziționarea competitivă a
întreprinderii. Evaluarea poziției financiare în sectorul său de activitate și
în domeniul bancar și bursier.
2. Evaluarea potentialului
întreprinderii. Evaluarea potențialului financiar (structura
financiară, capacitatea de rambursare, îndatorarea,
profitabilitatea).
3.Coerența opțiunilor strategice
cu poziția strategică și potențialul
intern. Estimarea pentru fiecare opțiune strategică a performanțelor
viitoare și compararea resurselor mobilizate cu cele
necesare.
Sursa: [10, pag.173]

9 Prin urmare, analiza financiară în cadru diagnosticului întreprinderii „are ca obiectiv să
determine starea de performanță financiară, punctele forte și slabe ale gestiunii financiare din
exercițiul încheiat”. [9, pag.35 -36]
Obiectivele diagnosticului fina nciar sunt diferite, în funcție de subiectul care îl evaluează,
acordându -se prioritate unui aspect sau altul, care să caracterizeze situația financiară a
întreprinderii după scopurile și interesele urmărite. [12, p.245 ]
Aplicațiile posibile ale diagnosticului financiar sunt foarte numeroase, vizând toți
partenerii interni și externi ai întreprinderii: managerii, acționarii, salariații, creditorii financiari,
investitorii, furnizorii, clienții, organismele publice, consultanții etc. Preocupările l or vizează, în
mod evident, domenii diferite, ceea ce se concretizează pe planul afacerilor în decizii diferite,
respectiv în necesitatea utilizării unui demers adecvat pentru elaborarea lor. Această varietate de
utilizatori și de preocupări induce o varie tate de obiective ale diagnosticului financiar.
 rentabilitatea financiară;
 rentabilitatea economică;
 rentabilitatea comercială;
Pentru acționari
și conducători de
întreprinderi:  riscul financiar;
 riscul de faliment;
 gradul de autonomie;
 flexibilitatea constituirii și utilizării
resurselor;
Obiectivele
diagnosticului
financiar  posibilitățile de control;

 riscul de faliment;
Pentru creanțieri
(bănci, furnizori):  starea de solvabilitate;
 lichiditatea financiară;
 datorii exigibile, capacitatea de
rambursare;
 echilibrul între nevoi și resurse;

Figura 1.1.1 Aplicarea obiectivelor diagnosticului financiar de utilizatori interni și
externi
Sursa : [12, p.245]

10 Pentru acționarii care au anumite așteptări în ce privește remunerarea aportului lor,
obiectivele diagnosticului sunt orientate spre studiul rentabilității și al riscului. Astfel de studii
dau răspunsul la întrebările privind capacitatea întreprinderii de a asigura remuner area așteptată,
de a compensa financiar riscul asumat de acționari, de a consolida puterea de control a acestora.
[28]
În calitatea lor de coproprietari, acționarii urmăresc ca evaluarea diagnosticului să le
permită decizii pertinente privind vânzarea sau păstrarea de care dispun.
Un acționar va considera echilibrul financiar respectat dacă remunerarea capitalului său
(dividendul) compensează riscul asumat (riscul economic determinat de utilizarea activelor
întreprinderii, dar și riscul financiar determinat de politica de îndatorare a acesteia).
Micii acționari dispun, în general, de puține informații asupra activității întreprinderii.
Diagnosticul lor va fi sumar, întemeiat, în principal, pe rentabilitatea pe care o obține și riscul
financiar la care sunt e xpuși. Marii acționari, cei care dețin pachete de acțiuni, au posibilități mai
mari de informare, de evaluare și de decizie, ei participând efectiv la adunările generale ale
acționarilor. Pentru aceștia diagnosticul financiar se întemeiază, în primul rând, pe indicatori care
exprimă creșterea economică, autonomia și flexibilitatea întreprinderii și, în al doilea rând, pe
indicatorii de rentabilitate. Ei sunt în situația de a alege între interesele lor pe termen lung sau
termen scurt și optează, de regulă, p entru prima variantă, singura în măsură să conducă la
maximizarea valorii întreprinderii și să asigure supraviețuirea acesteia în lupta de concurență.
Diagnosticul reprezintă deci, pentru acționari, un instrument de fundamentare a
deciziei de a cumpăra, a vinde sau a păstra titlurile de participare la capitalul unei întreprinderi.
Diagnosticul financiar permite conducătorilor întreprinderilor , dar în același timp
salariaților și reprezentanților acestora să aprofundeze și să aprecieze aspecte privind:
▪ gradul de coerență între nivelul de activitate, rezultatele obținute și mijloacele alocate;
▪ capacitatea întreprinderii de a degaja rezultate și de a se autofinanța;
▪ capacitatea de a asigura resursele necesare dezvoltării și restructurării, în condițiile satisfacerii
exigențelor partenerilor;
▪ capacitatea asigurării echilibrului financiar, în cadrul limitelor fixate de creditori și de acționari;
▪ capacitatea de a crea valoare economică.
Spre deosebire de acționari, managerii întreprinderii dispun de info rmații multiple
economico -financiare, iar diagnosticul lor urmărește descoperirea unor eventuale dezechilibre
financiare, în scopul depistării cauzelor și luării măsurilor care se impun.
Manifestarea dezechilibrelor are loc diferit pentru societățile comer ciale cotate la bursă,
față de cele necotate.

11 În cazul societăților cotate, dacă acționarii nu obțin remunerarea la nivelul riscurilor
asumate, vor avea tendința de a vinde acțiunile, ceea ce conduce – ca urmare a jocului cererii și
ofertei – la scăderea cursului acțiunilor până la nivelul în care rentabilitatea capitalului propriu
permite satisfacerea așteptărilor acționarilor. Scăderea cursului este un semnal incontestabil al
degradării stării de sănătate economico -financiară a întreprinderii, o manifest are a
dezechilibrului financiar. Cursul bursier nu este, totuși, decât un indicator de sinteză, care nu dă
informații asupra cauzelor dezechilibrelor; el poate fi influențat negativ și de factori externi
întreprinderii, motiv pentru care diagnosticul finan ciar într -o asemenea situație trebuie extinsă
prin metode mai elaborate.
La societățile comerciale necotate nu există indicatorul „curs bursier”. Simptomele
dezechilibrelor financiare sunt adesea greu de perceput pe termen scurt, ceea ce face necesară
recurgerea la alți indicatori de diagnosticare care să conducă la concluzii realiste privitoare la
starea sănătății financiare a întreprinderii.
În diagnosticul lor, conducătorii întreprinderii se bazează pe indicatorii de rentabilitate și
risc, dar abordează în plus indicatorii de flexibilitate financiară, de creștere economică,
autonomie și păstrarea puterii, pentru a constata în ce măsură aceștia sunt compatibili pe termen
lung cu rentabilitatea.
Dacă o bună flexibilitate, respectiv capacitate de adaptare f inanciară a întreprinderii, nu
poate decât să conducă la maximizarea valorii acesteia, în schimb, creșterea economică nu duce
în mod necesar la atingerea obiectivului de maximizare a valorii. Conducătorii întreprinderii care
sacrifică rentabilitatea (inter ese pe termen scurt), în favoarea creșterii economice (interese pe
termen lung) trebuie să se aștepte că, mai curând sau mai târziu, pot fi confruntați cu dificultăți în
găsirea de noi resurse de finanțare, ca urmare a faptului că deținătorii de capitaluri preferă
rentabilitatea în locul creșterii economice.
La fel se pune problema și în cazul indicatorilor de autonomie sau de conservare a
puterii în întreprindere. Urmărirea cu precădere a acestor indicatori poate fi contrară maximizării
valorii întreprinde rii întrucât adesea conduce la performanțe inferioare, iar întreprinderea poate fi
dominată în lupta de concurență.
Conducătorii întreprinderii, ca și acționarii, trebuie să aleagă între interesele lor pe
termen lung (maximizarea valorii, creșterea economi că) și cele pe termen scurt (rentabilitatea,
lichiditatea). Ei vor urmări indicatorii de mare expresivitate economică, cum sunt: rentabilitatea
capitalului propriu, rentabilitatea economică, riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de
faliment, cât ș i alte dimensiuni ale diagnosticului financiar, precum: creșterea economică,
flexibilitatea sau conservarea puterii, care pot da semnale asupra evoluției rentabilității și
riscului.

12 Salariații sunt, de asemenea, preocupați de echilibrul și perenitatea într eprinderii lor.
Aceasta condiționează, de fapt, stabilitatea locului lor de muncă, precum și mărimea părții din
valoarea creată care le revine.
Creditorii financiari utilizează diagnosticul pentru fundamentarea deciziilor privind:
acordarea de credite, con stituirea de garanții, prestarea altor servicii. Ca orice prestație de
servicii bancare au un cost pe care bancherul dorește să și -l recupereze. Dar, înainte de toate, el
este preocupat de gestiunea rambursării creditelor acordate. Aceasta explică interesu l pentru
cunoașterea permanentă a lichidității și solvabilității întreprinderii. În cazul creditelor pe termen
lung, bancherul este interesat în mod egal de rentabilitatea și de capacitatea de autofinanțare a
acesteia. Rentabilitatea și perenitatea întrepr inderii constituie cea mai bună garanție privind
recuperarea creanțelor la termen. [26, p.38 ]
Diagnosticul financiar al creanțierilor se bazează pe indicatorii care permit evaluarea
capacității de plată a debitorilor lor, capacitatea lor de a rambursa dato riile și de a plăti
dobânzile. În mod deosebit ei urmăresc stabilirea diagnosticului financiar pe baza indicatorilor
care marchează riscul de faliment, de lichiditate, insolvabilitate, precum și capacitatea de
rambursare și echilibrul între nevoi și resurs e la nivelul debitorilor.
Simptomele riscului de faliment încep cu incapacitatea de plată temporară, prelungită și
până la încetarea plăților. Riscul de faliment poate fi analizat static, pe baza datelor din bilanțul
patrimonial sau financiar, precum și dinamic, luând în considerare fluxurile financiare pozitive și
negative previzionate. Când creditorii consideră că riscul este ridicat, întreprinderile debitoare se
confruntă cu dificultăți de finanțare, întrucât acum creditorii impun restricții la credita re, solicită
rate mai înalte de dobânzi, garanții mai mari – ca mijloc de protecție. [43, p.353]
Un client dependent în mare măsură de întreprindere sau care a vărsat un avans este
interesat de sănătatea financiară, de perenitatea acesteia. Același interes este manifestat de un
furnizor important. În ambele cazuri, o eventuală stare de incapacitate de plată generează,
aproape automat, grave perturbări și disfuncționalități în activitatea lor.
Organismele publice , respectiv instituțiile guvernamentale urmăre sc evoluția financiară a
întreprinderilor. În calitate de furnizor de infrastructură statul recuperează prin instituțiile sale
specializate impozitele și taxele, fiind deci direct interesat de activitatea și performanțele
întreprinderilor.
Organele adminis trației locale sau centrale folosesc diagnosticul pentru cunoașterea
situației diferitelor întreprinderi cu ocazia fundamentării deciziei de acordare a unui sprijin, a
unor subvenții. Tribunalele comerciale se sprijină în bună măsură pe informațiile oferit e de
diagnosticul economico -financiar pentru declanșarea procedurii de redresare sau lichidare
judiciară.

13 Investitorii potențiali decid, pe baza diagnosticului efectuat, asupra oportunității unor
investiții financiare, unor participații, fuzionări etc.
Publicul este interesat de sfera activităților, prosperitatea întreprinderii și modul cum
contribuie la economia locală (prin numărul de angajați, colaborarea cu furnizorii locali etc.).
Consultanții și auditorii autorizați utilizează diagnosticul ca un in strument de lucru în
cadrul misiunilor lor legale, pentru informarea și protecția investitorilor și creditorilor.
Gestionarii de portofolii de valori mobiliare sunt interesați în selecționarea pe piețele
financiare a titlurilor capabile să asigure un randa ment care corespunde categoriei de risc
propuse de clienții lor. Studiile acestora vizează prioritar raportul risc -câștig atașat fiecărui titlu.
Într-o economie concurențială , întreprinderile sunt interesate să cunoască soliditatea
concurenților lor, struc tura portofoliului de produse, forțele și slăbiciunile lor etc. pentru a
identifica sursele de avantaj concurențial și a orienta mai bine propria strategie de dezvoltare.
Diagnosticul financiar este, în principal, un diagnostic extern. Constatarea dezechil ibrelor
se face nu numai postoperativ, ci și preventiv, cu scopul luării din timp a măsurilor de corectare
necesare.
Un bun diagnostic financiar necesită studiul a trei dimensiuni: lichiditatea financiară,
îndatorarea (structura financiară) și rentabilitat ea.
Într-o formulare sintetică, motivația diagnosticului , indiferent de poziția celui care -l
efectuează, o constituie:
– cercetarea realității obiective, cunoașterea și interpretarea ei;
– informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, pe rformanțele, eficiența
utilizării resurselor;
– stabilirea măsurilor de redresare sau de ameliorare a performanțelor;
– stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltării, a corelațiilor dintre acestea;
– identificarea noilor surse de avantaj concurențial;
– fundamenta rea strategiilor de dezvoltare într -un mediu concurențial dinamic.
În ultimă instanță diagnosticul economico -financiar, ca de altfel toate celelalte discipline
economice, are rolul de a găsi soluții problemei puse de insuficiența resurselor față de nevoi,
problema fundamentală a tuturor sistemelor și care se face tot mai simțită în zilele noastre.
În concluzie la acest supcapitol putem menționa că d iagnosticul în domeniul financiar este
un instrument la îndemîna managerilor care permite formularea unor judecăți de valoare calitativă
și/sau cantitativă privind starea, dinamica și perspectivele unui agent economic. Diagnosticul este
necesar pentru întreprindere, idispensabil pentru a localiza și măsura oportunitățile și
vurnabilitățile, dar nu are nici o i ncidență asupra activtății. El nu este decît un mijloc de a pregăti
în mod rațioanal și operțional acțiuni le manageriale în creditarea bancară .

14 1.2. Modalități de diagnosticare a întreprinderii în creditarea bancară
Mecanismul de creditare a unităților economic e este indisolubil legat de relațiile ,,bancă –
client” și ,,rentabilitate -risc”, acestea axându -se pe respectarea principiului prudenței bancare,
care poate fi considerat printre cele mai importante în activitatea de creditare. Pe lângă acestea în
vederea diversificării portofoliului de credit, limitării riscului de credit și a creditelor
neperformante, trebuie luat în considerare și principiul diferențierii creditării bancare, care
presupune diferite moduri de creditare a clienților bancari, ținând cont de caracteristicile
individuale ale fiecăruia, nevoia de a credita un client sau altul, profiturile aferente procesului de
creditare și mărimea expunerii băncii la risc.
Principiile amintite presupun încrederea reciprocă dintre bancă și clienții săi, care se
bazează pe cunoașterea și înțelegerea activității solicitantului de credit, dar și a băncii pentru
fundamentarea deciziei de creditare. Încrederea băncii în clienții săi rezultă din gradul de
credibilitate al acestora, care, în afirmațiile mai multor econ omiști preocupați de această
problemă, poate fi exprimată prin ,,posibilitatea împrumutatului de a -și onora la scadență
datoriile și dobânzile la ele” [26, p.138] .
Credibilitatea unităților economice poate fi considerată și ca rezultat al activității
econo mice și financiare a gestiunii resurselor financiare proprii și împrumutate, a eficienței
utilizării capitalului, a relațiilor cu partenerii de afaceri, a poziției concurențiale.
Pentru formarea opțiunii băncii în vederea creditării potențialilor clienți, se stabilesc
anumite direcții de cercetare și analiză a credibilității acestora, printre care: capacitatea de plată
prezentă și viitoare a potențialului client; gradul de expunere a băncii la riscurile de credit;
rezultatele financiare ale activității solicitantului de credit; relațiile cu partenerii de afaceri
(furnizorii); posibilitatea de plată a clientului; calitatea garanțiilor care se vor constitui la credite
(tipul garanției, valoarea ei, dreptul de proprietate a debitorului); istoria creditară ( existența
creditelor și dobânzilor neachitate).
Procesul de determinare a credibilității unităților economice care solicită credite, necesită
stabilirea mărimii creditului și ratei dobânzii, cunoașterea condițiile acordării creditului și tipul
creditului etc.
Procesul de determinare a credibilității unităților economice se axează pe analiza prin
coeficienți financiari privind rentabilitatea activității, capacitatea de a genera venituri și respectiv
lichidități, care să constituie principala garanție pentru rambursarea împrumuturilor bancare și
dobânzilor. Practica bancară a arătat că, pe lângă aspectele financiare ale potențialilor clienți
bancari, trebuie considerate și cele nefinanciare, printre care: poziția pe piața concurențială;
sortimentul și calitat ea producției, relațiile cu furnizorii, relațiile cu instituțiile financiare,
opțiunile de activitate în viitor etc. O astfel de relație poate fi relevată și din Standardele

15 Internaționale de Evaluare IVA -I ,,Evaluarea pentru raportarea financiară”, confor m căreia ,,nu
toate nevoile de informații pot fi satisfăcute din situațiile financiare”.
Cele relatate anterior ne fac să opinăm atât pentru aspectele financiare ale credibilității
unităților economice cât și pentru cele nefinanciare, sau altfel zis, atât pentru indicatorii cantitativi,
cât și pentru cei calitativi care fiind analizați în complex, vor determina imaginea corespunzătoare
a solicitanților de credit. O astfel de analiză va permite inițierea procesului de creditare care
presupune selectarea clie nților bancari în baza anumitor condiții și criterii specifice ce permit
acceptarea clienților. În practica bancară a Republicii Moldova, pornind de la cercetările efectuate
în acest sens, au fost acceptate de către băncile Comerciale următoarele criterii de selectare a
clienților:
 constituirea în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova;
 dispunerea de capital social potrivit normelor prevăzute în Statut în corespundere cu legislația
în vigoare;
 desfășurarea activității legale și eficiente în conformitate cu statutul și contractul de constituire;
 înregistrarea unui profit și a unei capacități de plată adecvate;
 analiza fluxurilor și lichidităților care să denote că există o posibilitate reală de rambursare la
scadență a ratelor de credit și plată a dobânzii;
 valoarea garanțiilor materiale să fie mai mare sau cel puțin egală cu suma creditului solicitat și
a dobânzii aferente;
 interacțiunea clientului solicitant de credit cu alte bănci.
În practica internațională bancară, se utilizează și alte grupe de criterii de acceptare și
menținere a clienților bancari. Băncile comerciale din România, de exemplu, pot accepta orice
client, persoană juridică sau fizică, dacă acesta se înscrie cumulativ în următoarele grupe de
criterii, și respectă anumit e condiții: [13, p.145]
I. Criteriile generale de acceptare pentru clienții bancari, acestea referindu -se la acei
clienți care acceptă: condițiile de creditare ale băncii; produsele și serviciile propuse de bancă;
suntprofitabili pentru bancă; nu desfășoară activități ilegale și nu sunt urmăriți prin lege.
II. Criteriile specifice de acceptare a persoanelor juridice, care reprezintă clienții
strategici interni și companiile internaționale, presupun ca acestea: să fie constituite și
înregistrate conform legislație i în vigoare; să dispună de o anumită mărime de capital propriu; să
aibă un volum sporit de vânzări; să aibă o poziție importantă pe piață; să atingă niveluri, mărimi
maxime, ale bonității (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, grad de îndatorare); să contribuie la
creșterea veniturilor din dobânzi și comisioanele băncii.
Printre condițiile de menținere a clienților, pot fi considerate următoarele:
 Monitorizarea permanentă a clienților.

16  Sporirea calităților de ansamblu a clienților, care să fie încadrați în categoria ,,A” sau ,,B”.
 Acceptarea, în mod pasiv, de către bancă a clienților care înregistrează rentabilitate scăzută și
plasarea acestora în categoriile ,,C” și ,,B”.
 Neacceptarea, în continuare, a clienților, a căror situație financiară es te sub nivelul cerut și
încadrarea acestora în categoriile ,,D” și ,,E”.
Practica și experiența bancară din SUA consideră aceste criterii și tehnici, în formularea
celor cinci sau șase calificative (,,5”, ,,6 C”) ale creditului, care vizează: caracterul cr editului,
capacitatea sau abilitatea clientului de a -și onora plata, controlul, calitatea informațiilor oferite de
firmele și Asociațiile de evaluare, garanția sau activele pe care clientul le poate oferi în scopul
obținerii creditului. Băncile preferă gar anții materiale calitative, durabile, cu un grad înalt de
lichiditate și condiții economice optime de desfășurare a procesului de creditare.
Prin urmare, concluzionăm că practica bancară nu dispune de un sistem unic și complex
de criterii de selectare a cl ienților bancari, precum și nici de un sistem de indicatori (coeficienți)
financiari, metode și mărimi unice de măsurare a acestora în vederea determinării credibilității,
motivele fiind diferite. Printre astfel de motive, vom enumera:
 nivelul de dezvoltare economică diferit de la o țară la alta;
 diferența dezvoltării sistemului bancar;
 utilizarea limitată a Standardelor Internaționale de Contabilitate;
 aplicarea limitată a modelelor matematice de estimare a credibilității și a algoritmilor de
selectare a clienților bancari;
 utilizarea metodologiei tradiționale de determinare a credibilității, evitând noile tehnologii
informaționale de prelucrare a datelor.
O astfel de atitudine se datorează și faptului că, uneori, credibilitatea clienților bancari
este identificată cu capacitatea de plată, fiind privită numai din punct de vedere al parametrilor
financiari (cantitativi). În această ordine de idei, este lesne de menționat că capacitatea de plată a
clienților bancari, fiind o noțiune apropriată de cea a ,,credibilității”, dar nu identică,
caracterizează, după cum se afirmă în literatura de specialitate, ,,exi stența sau lipsa neplăților la o
dată anumită, de aceea, capacitatea de plată este o noțiune mai vastă decât cea de ,,credibilitate”,
totodată, fiind considerată ca un factor de influență a credibilității”.
Din punct de vedere al băncilor comerciale, cred ibilitatea reprezintă o apreciere calitativă
a clientului bancar din punct de vedere al posibilităților și condițiilor de creditare, care permite
prognozarea utilizării eficiente a creditului și achitarea, la termenul stabilit, a dobânzii.
Actualitatea abo rdării problemelor privind credibilitatea clienților bancari și capacitatea
de plată a acestora este condiționată, în primul rând, de faptul că, în condițiile economice actuale,
multe întreprinderi nu dispun de mijloace bănești proprii suficiente pentru a -și începe sau a -și

17
Modelul funcției -scor ,,Z” a lui
Altman
Analiza generală a credib ilității
Modelul de evidență a
împrumutului Cesser
Previziunea situației financiare prin modelele -scoring
Analiza gestiunii financiare
Calculul și analiza sistemului de coeficienți financiari
Întocmirea bilanțului agregat al debitorului continua activitatea, fapt pentru care sunt considerate insolvabile. Este cazul să menționăm că, în
Republica Moldova, a fost adoptată Legea ,,Insolvabilității” nr.632 -XV din 14.XI.2001: [3], în
care sunt identificate criteriile capacită ții de plată și credibilității unităților economice.
Gradul de solvabilitate în trecut al clientului reprezintă unul din principalii indicatori în
vederea determinării credibilității acestuia. Dacă debitorul are o datorie restantă, însă, bilanțul
său este lichid, atunci întârzierea plăților față de bancă, în trecut, nu reprezintă baza de
concludere a insolvabilității clientului. Clienții solvabili nu admit neplăți îndelungate băncii,
furnizorilor, statului. În practica bancară a Republicii Moldova, se dist ing trei categorii de
credibilitate a unităților economice: ,,bună”, ,,suficientă” și ,,insuficientă”, care se determină în
baza criteriilor de selectare a clienților descrise anterior.
Având în vedere dificultățile privind determinarea gradului de credibi litate a unităților
economice, ne vom referi, în continuare, la aspectele metodologice ale acesteia, ținând cont de
asemenea criterii, ca: reputația împrumutatului, situația financiară, poziția în ramură. Băncile
comerciale aplică diverse metode de evaluar e a capacității de plată a unităților economice cu
scopul de a cunoaște posibilitățile de rambursare a datoriilor.
Spre deosebire de alte modele de diagnosticare a performanțelor unităților economice,
modelele de analiză a credibilității utilizate de către băncile comerciale din Republica Moldova
(figura 1.2.1), relevă capacitatea de a genera fluxuri de numerar pentru finanțarea activității
curente și rambursarea datoriilor contractate.

Figura 1.2.1. Schema desfășurării analizei credibilității unităților economice în
băncile comerciale din Republica Moldova , [13, p.145]
Înainte de toate, însă, vom menționa că determinarea credibi -lității clienților bancari se
axează, în primul rând, pe informația parvenită din documentele contabile și financiare ( Bilanțul,
Situația de profit și pierdere, Situația fluxurilor de numerar ), fapt ce confirmă obiectivul

18 fundamental al analizei documentelor financiare și contabile de a oferi informații utile ș i
complexe despre resursele și performanțele agenților economici, care permit evidențierea
punctelor forte și slabe ale activității acestora.
Analiza -diagnostic al situației financiare a unităților economice are ca obiectiv
determinarea perfor manțelor ec onomico -financiare ale acestora, printre care profitabilitatea,
solvabilitatea și tendințele înregistrate în ultimii ani, compatibilitatea resurselor financiare
existente cu obiectivele strategice de dezvoltare, posibilitățile investiționale, determinarea
resurselor suplimentate ce pot fi atrase. În afară de acestea, analiza -diagnostic are scopul de a
oferi informații privind evoluția veniturilor viitoare ale întreprinderii etc.
Cercetarea fenomenelor economice în cadrul analizei -diagnostic implică un șir d e metode
(tehnici) și instrumente specifice. La nivelul unităților economice, activitatea desfășurată de
acestea se exprimă cu ajutorul indicatorilor (coeficienților) economico -financiari, care reprezintă
instrumentele principale ale analizei -diagnostic. M etodele analizei -diagnostic permit manevrarea
indicatorilor în vederea utilizării lor în investigarea realității economice, atingerea scopurilor
analizei -diagnostic, inclusiv de apreciere a credibilității clienților bancari. Printre astfel de
metode pot fi considerate următoarele: Metode ,,calitative”, Metode de analiză a tendințelor
fenomenelor și rezultatelor, Metode de modelare a fenomenelor economice, Metode de analiză
factorială, Metode bazate pe grilele de evaluare, Metoda ratelor, Metoda fluxurilor, Metode ale
analizei strategice, Metode statistice și sociologice.
În continuare, ne vom referi mai detaliat la unele din aceste metode și aria de
aplicabilitate a lor. În cadrul cercetării date, s -a stabilit că, actualmente, majoritatea băncilor din
Republ ica Moldova utilizează metodologii similare de evaluare a credibilității unităților
economice care sunt înscrise în ,,Indicațiile metodice privind analiza clienților bancari”,
elaborate de fiecare bancă separat, sau în ,, Manuale de creditare”.
Un astfel de ,,Manual” a fost elaborat și de specialiștii în domeniul creditării din cadrul
B.C ,,Moldindconbank” S.A. Conform Manualului de creditare aprecierea situației financiare
este efectuată prin aplicarea metodelor tradiționale de analiză financiară, printre c are metoda
coeficienților financiari (metoda ratelor). Acest fapt îl putem desprinde din schema generală a
analizei credibi lității întreprinderii (figura 1.2.1) În scopul aprecierii situației financiare, este util
ca, în cadrul analizei, să fie luate în co nsiderare una sau nai multe baze de comparație, precum:
perioadele precedente, nivelul prognozat în planul de afaceri, media pe ramură sau pe
întreprinderi similare, luându -se în considerare principiile analizei -diagnostic (tabelul 1.2.2).

19 Tabelul 1.2 .1
Principiile analizei -diagnostic al situației financiare a unităților economice în vederea
determinării credibilității (în baza informației B.C. Moldova -Agroindbank S.A.
și B.C ,,Moldindconbank” S.A )
Sursa: elaborat de autor după Indicațiile metodice cu privire la creditare a B.C. Moldova -Agroindbank. și
B.C ,,Moldindconbank” S.A , [28]

În cadrul cercetării metodologiei de analiză a situației financiare a unităților economice
pentru evaluarea credibilității în astfel de bănci, ca: B.C. ,,Moldova -Agroindbank” S.A., B.C.
,,Moldinconbank” S.A., au fost i dentificate mai multe etape ale unei astfel de di agnostic,
principalele dintre ele fiind reflectate în tabelul 1.2.2.
Tabelul 1.2.2
Etapele analizei -diagnostic al situației financiare a unităților economice în scopuri bancare

Denumirea băncii Etapele analizei -diagnostic
1. B.C. ,,Moldova -Agroindbank” S.A. I Analiza complexă a bilanțului contabil
II Analiza datoriilor debitoare și creditoare
III Analiza Raportului privind rezultatele financiare
IV Analiza mișcării capitalului propriu
V Analiza Raportului privind mișcarea mijloacelor bănești
VI Analiza credibilității
VII Previziunea activității debitorului
2. B.C. ,,Moldindconbank” S.A. I Etapa preliminară sau etapa primei impresii – presupune informarea documentară
II Analiza comparativă și structurală a bilanțului contabil
III Analiza activelor
IV Analiza datoriilor
V Analiza vânzărilor
VI Analiza încasărilor din vânzări
VII Analiza ratelor de lichiditate și solvabilitate
VIII Analiza gradului de îndatorare
IX Analiza Cash -flow-ului
X Analiza credibilității
Sursa : elaborată de autor [28]
Denumirea
principiilor Utilitatea și limitele utilizării de banca -creditor
1. Principiul continuității
accesului
și complexității informației – accesul la informație din rapoartele financiare;
– volumul maxim de informație;
– veridicitatea informației
2. Principiul autenticității
informației – cunoașterea situației financiare reale a
întreprinderii
3. Principiul comparației – posibilitatea de a compara situația financiară a
întreprinderii cu perioadele trecute și cu alte
întreprinderi
4. Principiul oportunității – prezentarea la timp a informației necesare de
către potențialul client, după o formă specială
prevăzută de Ministerul Finanțelor, în
corespundere cu cerințele băncii

20 Printre aceste etape – ,,Analiza complexă a bilanțului contabil”, care presupune
verificarea structurii activelor și pasivelor bilanțiere și a echilibrului dintre acestea, pe orizontală
și pe verticală, astfel, încât principala cerință a analizei se referă la formarea elementelor
activului din contul elementelor pasivului, luându -se în considerare factorul ,,timp”. În ceea ce
privește analiza pe verticală, aceasta presupune ech ilibrul dintre activul și pasivul bilanțier,
luându -se în considerare următoarea structură a bil anțului contabil (figura 1.2.2).

Figura 1.2.2. Modelul bilanțului al băncilor comerciale după structura activelor și
pasivelor. Preluat din Indicațiile metodice cu privire la creditare a B.C. Moldova –
Agroindbank , [28]
Din punct de vedere al băncii, cu cât ponderea capitalului propriu va fi mai mare (de
exemplu, peste 50%), cu atât gradul riscului de creditare va fi mai mic, deoarece împrumuturile
vor fi a coperite din resurse proprii. Pe de altă parte, însă, dacă capitalul propriu va constitui
mai mult de 50% din suma valutei bilanțului, aceasta va însem -na o capacitate scăzută a
întreprinderii de a atrage resurse financiare externe și un nivel mic de profitabilitate a capitalului
propriu. Cu cât ponderea capitalului propriu în valuta bilanțului este mai mare, cu atât mai puțin
profit va reveni la o unitate de capital propriu . Cu c ît ponderea capitalului propriu în valuta
bilanțului este mai mare, cu a tât mai puțin profit va reveni la o unitate de capital propriu
Totodată, din punct de vedere al creditorului, o astfel de situație va diminua riscul de credit,
iar din punct de vedere al întreprinderii – riscul de faliment. Pentru a observa ce impact au
schimbările survenite în structura capitalului unităților economice (întreprinderilor) asupra
situației financiare a acestora, în practica bancară, se utilizează metoda de analiză prin coeficienți
financiari (rate financiare), care diferă de la o bancă la a lta, ca și de la o țară la alta.
Cercetările efectuate asupra băncilor comerciale din Republica Moldova ne -au permis să
relevăm un set de coeficienți financiari, care caracterizează capacitatea de plată a agenților
economici, printre care: coeficienți de l ichiditate; coeficienți de rotație; coeficienți de
solvabilitate. Dacă, în urma efectuării calculelor, se obțin mărimi negative, atunci banca
consideră că bilanțul nu este lichid, ceea ce va împiedica desfășurarea procesului de creditare.

21 Pe lângă coeficie nții financiari, care caracterizează starea financiară a potențialului
debitor, se utilizează și un set de alți coeficienți, printre care: coeficienții de rentabilitate,
coeficienții de structură a activelor, coeficienții activității de afaceri, coeficienț ii istoriei
creditare, coeficienții de structură a fluxurilor de mijloace bănești etc., care pot fi relevați din
tabelele: 1.2.3, anexa 9; 1.2.4, anexa 10.
O altă etapă a analizei -diagnostic – Analiza datoriilor debitoare pe termen lung și termen
scurt. Scopul unei astfel de analize constă în determinarea sumei totale a datoriilor debitoare și
perspectivele achitărilor acestor datorii. Pentru efectuarea acestei analize, băncile, în afară de
ratele financiare, utilizează și următoarea formă de colectare a datelor pentru analiză (tabelul
1.2.3):
Tabelul 1.2.3
Formă de colectare a datelor pentru analiza datoriilor debitoare
Denumirea
întreprinderii Suma
datoriilor Data
formării Obiectul
datoriilor Data
achitării Real. datorii
achitate în
term. stabilit Soldul
datoriilor Ponderea
%
1 2 3 4 5 6 7 8
Sursa: informați a BC ,,Moldova -Agroindbank” S.A
Analizarea de către bancă, a datoriilor debitoare pe termen lung și scurt, permite verificarea
sumele acestora înscrise în conturile bilanțiere și termenele achitării lor, astfel depistându -se
clienții rău -platnici. Analiza datoriilor creditoare se efectuează analogic celor debitoare.
Compararea coeficientului vitezei de rotație a datoriilor debitoare pe termen lung cu cel al
datoriilor creditoare pe termen lung permite băncii să concluzioneze asupra situației de
îndatorare pe termen lung a unității economice (întreprinderii).
Următoarea etapă – Analiza Situației de profit și pierdere , permite caracterizarea evoluție
rezultatelor financiare (Profit sau Pierderi) obținute de unitățile economice și eficiența utilizării
lor. Realizarea celorlalte etape, printre care: Analiza Raportului privind mișcarea capitalului
propriu și Analiza raportului privind fluxurilor de mijloace bănești , permite băncii să tragă
concluzia asupra c orectitudinii formării și utilizării capitalului întreprinderii, acumulării
rezervelor, posibilităților de a -și onora obligațiunile de plată, în perioada curentă, și de
previziune din contul mijloacelor bănești provenite din activitatea operațională, precu m și din
celelalte activități.
În baza etapelor prezentate anterior, banca apreciază stabilitatea financiară generală a
unității economice (întreprinderii), analizează posibilitățile și condițiile de acordare a creditului,
posibilitățile de rambursare a ac estuia în viitor, incluzând unitatea economică (întreprinderea)
într-una din categoriile credibilității (bună, satisfăcătoare etc.). O astfel de clasificare permite

22 determinarea, în continuare, a gradului credibilității, în funcție de punctajul acumulat de unitatea
economică, fiind aplicată metoda ratingului.
Cercetarea sistemelor de coeficienți (rate), utilizate în sistemul bancar al Republicii
Moldova, ne -a permis să concluzionăm că numărul și componența acestora diferă d e la o bancă
la alta (tabelele 1.2.3, 1.2.4 din anexele 9, 10), făcând abstracție de faptul că natura
problematicii, care necesită utilizarea lor, este aceeași. Vom menționa și faptul că, în Republica
Moldova, modul de grupare a ratelor financiare este analogic cu cel anglo -saxon, în care se
întâlnesc de la 4 la 7 grupe de rate, printre care cel mai frecvent utilizate sunt:
 ratele de rentabilitate;
 ratele valorii de piață;
 ratele de gestiune;
 ratele de eficiență a activității;
 ratele de lichiditate;
 ratele de echilibru financiar.
Ne vom referi și la faptul că nu toate grupele de rate financiare propuse de sistemul anglo –
saxon de indicatori pot fi utilizate, actualmente, pe scară largă, de către băncile comerciale din
Republica Moldova, ca, de exemplu, ratele valorii de piață, care sunt le gate de piața financiară,
aceasta situându – se o etapă incipientă de dezvoltare. Totodată, vom insistă asupra faptului că
sistemul de coeficienți financiari din Republica Moldova corespunde cu sistemul național și
internațional de contabilitate.
Referindu -ne la experiența internațională de utilizare a metodei coeficienților (ratelor)
financiari pentru determinarea situației financiare și credibilității clienților bancari, vom remarca
faptul că această metodă este pe larg utilizată atât în țările cu economie dezvoltată cât și în cele
cu economii în tranziție, deși sistemele de coeficienți financiari sunt diverse. Băncile comerciale
din SUA, de exemplu, utilizează patru grupe de coeficienți financiari privind determinarea
credibilității în baza datelor finale, sau a soldurilor din rapoartele financiare: coeficienții de
lichiditate;
 coeficienții de rotație a capitalului;
 coeficienții de atragere a surselor financiare;
 coeficienții de rentabilitate.
În acest caz, din punct de vedere al băncii, cu cât coeficientul lichidității este mai mare, cu
atât mai mare este gradul credibilității agentului economic. Indicatorii de rotație a capitalului, din
grupa a doua de coeficienți, indică calitatea activelor curente și limitele de creștere a coeficientului
de acoperire (Kacop.). Dacă Kacop. < 1, atunci limitele de creditare au fost încălcate, debitorul nu
poate primi creditul și poate fi considerat insolvabil. Coeficienții de atragere a surselor financiare

23 (Katrag.) se calculează prin raportul dintre total datorii și total active sau capitalul de bază și arată
dependența întreprinderii de mijloacele atrase. Cu cât este mai mare coeficientul de atragere, cu
atât este mai redus gradul credibilității unității economice. Coeficienții de rentabilitate se referă la
cota-parte a profitului obținut din venituri, printre aceștia: rata de profitabilitate a activelor, rata de
profitabilitate pe o acțiune etc. Dacă dependența unității economice de mijloacele împrumutate va
crește, atunci reducerea credibilității, estima tă în baza coeficientului de atragere, se va compensa
prin creș terea rentabilității.
O metodă similară celei aplicate în Republica Moldova privind analiza situației financiare și
credibilitatea întreprinderii există și în sistemul bancar al Federației Ruse. Drept exemplu poate
servi Banca de Economii a Rusiei (Сбербанк), care utilizează patru grupe de coeficienți, printre
care:
1) de lichiditate;
2) de rentabilitate (profitabilitate);
3) de stabilitate financiară;
4) ai valorii de piață.
Informația pentr u calcularea acestor grupe de indicatori este extrasă din: Bilanț, Darea de
seamă privind veniturile și cheltuielile întreprinderii, Situația de profit și pierdere . În urma
estimării mărimilor acestor indicatori, banca menționată include întreprinderea dup ă punctajul
acumulat în -una din categoriile credibilității.
Printre alte metode de diagnostic financiar complex e utilizate în determinarea
credibilității întreprinderilor pe plan internațional, pot fi luate în considerare: metoda celor „6C”
(a fost mențion ată la începutul paragrafului); CAMPARI și PARTS. Analiza credibilității
întreprinderilor, în corespundere cu principiile creditării, poate fi regăsită în metoda CAMPARI,
care se realizează prin studierea documentelor financiare, iar decizia de acordare sa u refuz se ia
numai după o întâlnire personală cu reprezentanții întreprinderii. Denumirea CAMPARI apare de
la inițialele următoarelor cuvinte: character, abilitz (posibilitatea rambursării), margin (dobândă),
purpose (scopul creditului), amount (volumul c reditului), repayment (rambursarea creditului),
insurance (garanția oferită).65
În Marea Britanie, cuvintele -cheie, care aprobă acordarea unui împrumut întreprinderilor
sunt incluse în termenul „PARTS ”.66 Printre acestea:
 ,,Purpose” – specificarea scopulu i contractării împrumutului;
 ,, Amount” – volumul creditului;
 ,,Repayment” – rambursarea creditului și a dobânzii;
 ,,Term” – termenul de acordare a creditului;
 ,,Security” – garantarea creditului.

24 În prezent, băncile comerciale folosesc tot mai mult, în analiza activității debitorului,
tehnicile de chestionare, printre care metoda S.W.O.T. (Strengths, Weknesses, Opportunities and
Threats)67 sau (puncte tari, puncte slabe, oportunități, pericole), care presupune o analiză a
factorilor care pot influența de ciziile de finanțare și performanțele unităților economice.
Această metodă include următoarele obiective:
 considerarea elementelor succesului afacerii (competența managerială, profesionalismul,
poziția pe piață, flexibilitatea etc.) adică a punctelor tari;
 identificarea neajunsurilor, greutăților, din activitatea agenților economici, adică a punctelor slabe
(tehnologie învechită, segmente de piață nesemnificative, personal necalificat etc.);
 evidențierea oportunităților care pot îmbunătăți activitatea (facilități la impozite și taxe,
finanțări internaționale, subvenții, interesul statului pentru sectorul respectiv etc.;
 schimbările care pot interveni în viitor și pot produce riscuri .
Toate aceste aspecte formează un tablou unic al situației financiare a clientului bancar,
care îi va permite creditorului să adopte o decizie corectă în privința finanțării acestuia.
Modelele de analiză a credibilității unităților economice descrise anterior ne fac să
remarcăm că, spre deosebire de celelalte modele de evaluare a performanțelor unităților
economice, care au drept scop identificarea măsurilor de remediere a disfuncționalității și
alegerea strategiilor de realizare a obiectivelor propuse, modelele de analiză bancară urmăresc să
pună în evidență capacitatea unităților economice de a genera suficiente fluxuri de numerar,
pentru a -și finanța activitatea curentă, și pe lângă aceasta, pentru a -și rambursa datoriile
contractate. Modelele de credibilitate utilizate de bănci au un punct de tangență comun – ele
perm it evaluarea credibilității unităților economice pe o perioadă limitată, funcție de durata
perioadei de creditare.
În concluzie la acest subcapitol constatăm că c ercetarea experienței internaționale și
autohtone, privind aplicarea metodelor de diagnostic f inanciar pentru determinarea situației
financiare ale entității , implică precizarea unor aspecte referitoare la posibilitățile de aplicare sau
perfecționare a acestora, luându – se în considerare faptul că fiecare bancă, în cele mai multe
cazuri, dezvoltă m odele proprii de analiză, pornind de la modelele ce se regăsesc mai frecvent în
practica bancară. Printre acestea, un loc prioritar revine metodei coeficienților financiari
(ratelor), care este foarte răspândită, adesea fiind combinată cu alte metode. Acea stă metodă
pune la dispoziția inspectorilor de credit un sistem de indicatori financiari, prin care se pot
efectua studii comparate în timp și spațiu asupra poziției și performanțelor financiare ale
diferitelor unități economice constituind un instrument p rețios pentru fundamentarea deciziilor
de creditare.

25 2. ASPECTE PRACTICE DE EFECTUARE A DIAGNOSTICULUI FINAN CIAR ÎN
CADRUL ÎNTREPRINDERI I S.R.L. „REVIC -GRUP ”

2.1. Prezentarea generală și analiza activității economico -financiare a entității S.R.L.
„REVIC -GRUP ”
SRL „Revic -Grup” a fost fondată pe data de 20.05.2003 (Anexa 1) , ca firma de
producție și comerț, în scopul obținerii de venit din activitatea de antreprenoriat în
conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderii nr. 845 din 03.01.1992.
Societatea este persoana juridică, are bilanț autonom, cont de decontare și alte conturi,
poate să încheie în nume propriu contracte, să dobândească drepturi patrimoniale și
personale nepatrimoniale, să execute obligațiuni, să compare în calitate de recla mat și
reclamant în judecată. Societatea are ștampilă și alte elemente de identificare necesare
activității sale. În activitatea sa SRL „Revic -Grup” se conduce de legislația Republicii
Moldova, de Statut și de Statutul de constituire al societății (Anexa 4 ).
SRL „Revic -Grup” este o întreprindere agricolă multiprofil și în scopul menținerii
stabilității financiare a Societății, a asigurării intereselor asociaților, precum și pentru
protejarea socială a colectivului de muncă al Societății în condițiile economiei de piață.
Scopul activității S.R.L. ,,REVIC -GRUP” este de a produce, comercializa, presta lucrări
și servicii și de a satisface în baza profitului obținut interesele sociale și economice ale
fondatorilor și angajaților societății.
Obiectele principale de activitate ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” sunt (Anexa 2) :
 Cultura plantelor, legumicultura pentru producția de mărfuri, pomicultura;
 Comerț cu ridicata efectuat pe baza de contract sau plată, comerț cu amănuntul în magazine
nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și produse din
tutun;
 Creșterea animalelor;
 Reparații capitale de clădiri și construcții, amenajarea clădirilor;
 Comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și produselor alimentare, băuturilor
și produselor din tutun în magazine specializate .
Întreprinderea SRL „Revic -Grup” este amplasată în centrul Republicii Moldova,
raionul Strășeni. Distanța de la orașul Chișinău constituie 35 km.
Principalii furnizori de materiale, utilaje tehnologice și alte m așini se află în
municipiul Chișinău. Punctele cele mai apropiate de primire și prelucrare a producției
întreprinderii se află în orașele: Strășeni, Ungheni, Milești, Alexandrovca ș.a.

26 Pământul folosit în activitatea de producție are următoarele caracter istici: în fond
cernoziom ușor, cu balul mediu al bonității de 78 puncte (de la 54 până la 99 de puncte).
Condițiile climaterice: cantitatea medie anuală de precipitații este de 400 -450 mm,
raionul se caracterizează prin condițiile de umiditate cele mai bune, perioada de lungă
durată a înghețurilor și perioadei vegetației active scurte. Condițiile agroclimaterice sunt
prielnice pentru creșterea culturilor cerealiere și pomiculturii.
Întreprinderea este asigurată cu sursele de apă în următoarea structura : 4 iazuri, care
asigură creșterea legumelor. De asemenea s -a păstrat rețea de ameliorare cu apă, care
cuprinde toate terenurile agricole.
În primul rând este necesar de menționat că fondul funciar, mijloacele fixe sunt
folosite de SRL “Revic -Grup” în aren dă. Suprafața de 763 ha, din anul 201 8, reprezintă
această cifră. Pământul este în proprietatea persoanelor fizice din satul Unțești, Vorniceni,
Alexandrovca. Cu aceste persoane s -au încheiat contracte individuale de luare în arendă a
pământului. Contractu l este valabil timp de 3 ani. La expirarea termenului contractului
persoana fizică poate să prelungească contractul dat. Pentru fiecare an de utilizare a
pământului și altor mijloace fixe, întreprinderea plătește o sumă fixă, însă de obicei se
plătește în natura.
Unul din obiectivele principale a oricărei întreprinderi într -o economie
concurențială de piață este obținerea unui profit. Realizarea unui profit suficient permite
întreprinderii de a asigura menținerea potențialului tehnic și economic, de a asig ura o
extindere rațională a activității, ținând cont de evoluția pieții.
Astfel, în continuare vom analiza principalii indicatori ce caracterizează mărimea
entitității cu profil agricol utilizînd informația din tabelul 2.1.1.
Tabelul 2.1.1.
Indicatorii mărimii entității cu profil agrico l ”Revic -Grup”, în perioada 201 6-
2018
Indicatorul Anul Anul 201 8 în %
față de anii
2016 2017 2018 2016 2017
A 1 2 3 4 5
Suprafața terenurilor agricole,
ha 893 803 763 85,44 95,02
 Terenuri arabile 673 583 543 80,68 93,14
 Plantații perene 220 220 220 100 100
Efectivul mediu anual încadrați
în agricultură, persoane 21 18 24 114,29 133,33
*în fitotehnie 21 18 24 114,29 133,33
*în zootehnie 0 0 0 0 0
Valoarea medie anuală a 5035,4605 7713,9035 8128,261 161,42 105,37

27 mijloacelor fixe, mii lei
Valoarea producției agricole
globale, mii lei
Inclusiv: 6315 8649 11293 178,83 130,57
 Producția vegetală, mii lei
 Producție animalieră, mii lei 6315
0 8649
0 11293
0 178,83 130,57

Venituri din vî nzări, mii lei 7158 ,414 7652 ,146 9171 ,212 119,85 128,12
Totalul bilanțului, mii lei 18180 ,268 23809 ,167 24046 ,180 101,60 102,36
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Din datele tabelului 2.1.1 rezultă următoarele concluzii:
1. Pentru întreprinderea S.R.L. ,,REVIC -GRUP” sunt proprii dimensiuni destul de
semnificative. Practic majoritatea indicatorilor examinați au o tendință de sporire în dinamică;
2. Suprafața terenurilor agricole aflate în gestiunea S.R.L. ,,REVIC -GRUP” în anul 201 8
au înregist at o diminuare față de anul 201 6 cu 130 ha (sau cu 14,56 %), iar față de anul 201 7
mărimea acestuia s -a micșorat cu 40 ha (sau cu 4,98 %).
3. Fluctuații relevante se înregistrează la capitolul valorii producției agricole
globale. Ea s -a mărit în anul 201 8 față de 201 6 cu 4978 mii lei (sau cu 78,83 %), iar față de
anul 201 7 – cu 2644 mii lei (sau cu 30,57 %). Astfel de rezultate impunătoare nu fiecare
entitate poate obține. Pentru aceasta sunt necesare nu numai re surse materiale și financiare
respective, dar și un management iscusit;
4. Concomitent cu valoarea producției agricole globale au sporit valoarea medie
anual ă a mijlacelor fixe în anul 201 8 față de 201 6 cu 61,42 % ceece ce în sumă consituie o
creștere de 309 2,80 mii lei, iar față de anul 201 7 cu 414,35 mii lei.
5. Drept un succes vădit al întrepinderii poate fi considerată creșterea efectivului
mediu anual de angajați încadr ați în agricultură. În anul 201 8 în comparație cu 3 persoane
(sau cu 14,29 %), iar deja în anul următor mărimea acestuia s -a diminuat cu 3 per soane, iar
în comparație cu 201 7 efectivul mediu de personal s -a mărit cu 6 persoane (sau cu 33,33
%).
6. Mărimea veniturilor din vînzări în perioada de cercetare a înregistat o creștere
față de 201 6 cu 19,85 % ceea ce în sumă constituie 2012,798 mii lei , iar față de anul 201 7
mărimea acestuia a sporit cu 1519,066 mii lei.
7. În perioada analizată la toate cele trei criterii (numărul mediu scriptic al
personalului, veniturile din vînzări și totalul bilanțului) entitatea a depășit limitele
(plafoanele) stabilite de articolul 15 din Legea contabilității. De aceea ea este obligată să
aplice sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financ iare complete.

28 Situația financiară a întreprinderii reprezintă capacitatea întreprinderii de a
funcționa și a se dezvolta, păstrând echilibrul activelor și pasivelor sale, în mediul intern și
extern variabil, care generează solvabilitatea permanentă. Astf el, se apreciază starea și
folosirea eficientă a resurselor financiare a întreprinderii, se studiază modificarea structurii
activelor și eficiența utilizării lor, studierea surselor de finanțare, modificarea în dinamică a
patrimoniului, studierea stabilită ții financiare a întreprinderii, a lichidității bilanțului
contabil, precum și aprecierea mijloacelor circulante disponibile.
Calitate de sursă principală de analiză a situației patrimoniale servește bilanțul contabil,
în particular, informațiile situate î n activul acestuia. Baza informațională aplicată pentru
efectuarea analizei situației patrimoniale cuprinde. La aceasta etapă inițială de analiză pot fi
calculate atît abaterile absolute, cît și indicii relativi, adică ritmul sau sporul creșterii activelor
disponibile față de perioada precedentă.
Astfel, situația economico -financiară a întreprinderii se apreciază prin studierea
structurilor din activul bilanțului și dinamicii modificării acestora, care influențează asupra
fluxului mijloacelor bănești. Activ ele întreprinderii se analizează, din punct de vedere, al
direcțiilor alese, ale investirii mijloacelor, tipurilor proprietății existente și a formelor
acesteia, pasivele se tratează ca surse ale mijloacelor proprii și împrumutate.
În vederea aprecierii si tuației patrimoniale se studiază mărimea și evoluția resurselor
economice, reflectate în activul bilanțului contabil. La această etapă, pot fi calculate atît abaterile
absolute, cît și indicii relativi, adică ritmul sau sporul creșterii activelor disponibi le în perioada
precedentă.
În mod normal, în urma desfășurării reușite a activității economico -financiare crește
mărimea activelor, controlate de întreprindere. Acest fapt, reflectă lărgirea activității
întreprinderii și majorarea potențialului economico -financiar. Creșterea activelor poate fi
obținută pe diferite căi: efectuarea aporturilor suplimentare în capitalul statutar, procurarea și
crearea activelor pe seama profitului obținut (reinvestirea profitului), împrumutarea
patrimoniului (procurarea și cre area activelor din contul creditelor și împrumuturilor etc.)
Predominarea anumitor canale de majorare a patrimoniului reflectă strategia de
dezvoltare acceptată de proprietarii și conducerea întreprinderii.Diminuarea patrimoniului
disponibil semnalează ex istența tendințelor negative în activitatea întreprinderii: restrângerea
activității din lipsa comenzilor și din alte motive, acumularea pierderilor, rambursarea surselor
împrumutate atrase peste limita de siguranță etc.
În aceste condiții, ieșirea activel or de sub controlul întreprinderii poate îmbrăca diferite
forme: vânzarea activelor care nu se folosesc în activitate, transferarea activelor pentru stingerea
datoriilor, repartizarea între proprietarii întreprinderii și altele. În orice caz, reducerea

29 potențialului economico -financiar al întreprinderii semnifică incapacitatea de a continua
activitatea la același nivel.
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea raporturilor dintre elementele
patrimoniale și evidențierea principalelor mutați i calitative în situația mijloacelor și surselor,
generate de schimbările interne și de interacțiunea cu mediul economico -social.În concordanță
cu acest obiectiv, problematica analizei financiare este circumscrisă următoarelor aspecte:
a) Caracteristica ge nerală a evoluției și structurii patrimoniului a întreprinderii;
b) Analiza ratelor de structură patrimonială.
Astfel, evaluarea patrimoniului S .R.L.„REVIC -GRUP” începe cu precautarea schimbării
în dinamică a acestuia (tabelul 2 .1.2).
Tabelul 2 .1.2
Dinamica activelor la SRL „REVIC -GRUP” pentru anii 2016 -2018, lei
Active Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea
2018-2017 2018-2016
+ % + %
I.Active imobilizate 12368193 12223199 13100577 877378 107,18 732384 105,92
Imobilizări necorporale 0 66750 4130 -62620 6,19 4130 0
Mijloace fixe 2531868 2556615 3010464 453849 117,75 478596 118,90
Terenuri 6436524 6553338 6553338 0 100,00 116814 101,81
Active biologice
imobilizate 2605088 2271783 2076770 -195013 91,42 -528318 79,72
Investiții financiare pe
termen lung 679028 679028 679028 0 100,00 0 100,00
Creanțe pe termen lung 39686 39686 89186 49500 224,73 49500 224,73
Alte active imobilizate 75999 75999 75999 0 100,00 0 100,00
II. Active circulante 5812025 11585968 10945603 -640365 94,47 5133578 188,33
Materiale 168930 130007 160100 30093 123,15 -8830 94,77
Obiecte de mică valoare
și scurtă durată 23050 45560 121376 75816 266,41 98326 526,58
Producția în curs de
execuție 391503
0 4452525 8356093 3903568 187,67 4441063 213,44
Mărfuri 0 1340206 455846 -884360 34,01 455846 0
Creanțe comerciale 158744
2 1583141 2077734 494593 131,24 490292 130,89
Avansuri acordate
curente 9800 0 0 0 0 -9800 0,00
Creanțe ale bugetului 103354 250604 266925 16321 106,51 163571 258,26
Alte creanțe curente 0 660747 660747 0 100,00 660747 0
Numerar în casierie și
conturi curente 4469 3123178 351100 -2772078 11,24 346631 7856,34
Total Active 18180268 23809167 24046180 237013 101,00 5865912 132,27
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)

30 Datele din tabelul 2 .1.1 denotă o tendință de creștere a valorii patrimoniului în ultimii trei
ani. Astfel, în anul 2018 față de anul 2017 crește valoarea activelor cu 237013 lei (sau cu
1,00%), iar în anul 2018 față d e 2016 crește cu 5865912 lei (sau cu 32,27%).
Această creștere se datorează în mare parte majorării valorii activelor imobilizate cu
877378 lei (sau cu 7,18%) în anul 2018 față de anul 2017 și cu 732384 lei față de anul
2016,cresc și activele circulante în anul 2018 față de anul 2016 cu 5133578 lei (sau cu 88,33%).
Cele mai mari modificări în cadrul patrimoniului au suferit obiecte de mică valoare și
scurtă durată, care au crescut în anul 2018 față de anul 2017 cu 75816 lei (sau cu 166,41%) și în
anul 2018 față de anul 2016 cu 98326 lei.
La fel modificările au suferit și mărfuri, și anume întreprinderea a procurat mărfuri în
valoare de 455846 lei, descreșterea fiind de 884360 lei (sau cu 65,09%), ceea ce poate fi
considerat drept factor negativ deoarece influențează asupra volumului de activitate al
întreprinderii și respectiv asupra veniturilor viitoare ale acesteia. Totodată, observăm că cresc și
materiale cu 30093 lei în anul 2018 față de anul 2017.
Creanțele comerciale în anul 2018 au crescut cu 494593 lei (sau cu 31,24%), ceea ce
poate fi considerat drept factor negativ, deoarece poate cauza dificultăți financiare grave pentru
întreprindere, crește gradul de risc de neîncasare la timp a tuturor datoriilor debitoare, și
respectiv de neonorare a da toriilor creditoare.
Drept influență negativă poate fi considerată scăderea numerarului în casierie și conturi
curente în anul de gestiune față de anual precedent cu 2772078 lei (sau cu 90,76%), ceea ce a
influențatlichiditatea întreprinderii, și respectiv capacitatea de plată a acesteia.
O altă etapă în cadrul analizei situației financiare a întreprinderii este studierea structurii
elementelor patrimoniale ale acesteia.Structura activului la SRL „REVIC -GRUP” este prezentat
în tabelul următor:
Tabelul 2.1.3
Structura activelor la SRL „REVIC -GRUP ” pentru anii 2016 -2018 , %
Active Anul
2016 Anul
2017
Anul
2018 Abaterea, p.p
2018 –
2017 2018 –
2016
I.Active imobilizate 68,03 51,34 54,48 3,14 -13,55
Imobilizări necorporale 0,00 0,28 0,02 -0,26 0,02
Mijloace fixe 13,93 10,74 12,52 1,78 -1,41
Terenuri 35,40 27,52 27,25 -0,27 -8,15
Active biologice imobilizate 14,33 9,54 8,64 -0,91 -5,69
Investiții financiare pe termen lung 3,73 2,85 2,82 -0,03 -0,91
Creanțe pe termen lung 0,22 0,17 0,37 0,20 0,15
Alte active imobilizate 0,42 0,32 0,32 0,00 -0,10

31 II. Active circulante 31,97 48,66 45,52 -3,14 13,55
Materiale 0,93 0,55 0,67 0,12 -0,26
Obiecte de mică valoare și scurtă
durată 0,13 0,19 0,50 0,31 0,38
Producția în curs de execuție 21,53 18,70 34,75 16,05 13,22
Mărfuri 0,00 5,63 1,90 -3,73 1,90
Creanțe comerciale 8,73 6,65 8,64 1,99 -0,09
Avansuri acordate curente 0,05 0,00 0,00 0,00 -0,05
Creanțe ale bugetului 0,57 1,05 1,11 0,06 0,54
Alte creanțe curente 0,00 2,78 2,75 -0,03 2,75
Numerar în casierie și conturi
curente 0,02 13,12 1,46 -11,66 1,44
Total Active 100,00 100,00 100,00 0,00 0,00
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Analizând tabelul 2 .1.3, putem constata că structura activelor este dominată în principal
de activele imobilizate, care con stituie în perioada analizată 54 .78 % din totalul activelor și sunt
alcătuite în principal din mijloace fi xe, care constituie până la 12,52 %, terenuri 27,25 % și
respectiv active biologi ce imobilizate 8,64% % . În ceea ce privește activele circulante acestea
sunt dominate de obiecte de mică de valoare și scurtă durată în anul 2018 având o pondere de
21% din total active și de mărfuri fiind de 10,7%.
Dacă analizăm în dinamică modificările s urvenite în structura activelor, atunci constatăm
o micșorare a ponderii activelor imobilizate în total active în anul 2018 față de anii precedenți, și
anume cu 3,14 p.p. față de anul 2017 și respectiv creșter e cu 13,55 p.p. față de anul 2016 .
Această micșorare este apreciată negativ, deoarece întreprinderea analizată își pierde din
patrimoniu. Cea mai semnificativă micșorare se obs ervă la contul terenuri și numerarului în
casierie și conturi curente. Pentru vizualizarea evoluției structurii patrimoniul ui întreprinderii,
vom construi graficul următor:

Figura 2 .1.1 Structura activelor la SRL „REVIC -GRUP”, lei
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din tabelul 2.1.2
050000010000001500000
Anul 2016 Anul 2017 Anul 2018
Imobilizări necorporale Mijloace fixe Materiale Obiecte de mică valoare și scurtă durată Mărfuri Creanțe comerciale

32 În continuare se efectuează analiza modificărilor structurale ale patrimoniului prin
calcularea ratelor de structură ale activelor. Acești indicatori cuprind următoarele rapoarte
reciproc substituibile: rata imobilizărilor, rata activelor circulante, corelația între activele
imobilizate și circulante. Rata imobilizărilor reflectă cota acti velor imobilizate în suma totală a
patrimoniului întreprinderii. În particular, creșterea în dinamică a ratei imobilizărilor în condițiile
unui grad scăzut de utilizare a capacităților de prestare a serviciilor existente reflectă o
compoziție fragilă a uti lizării patrimoniului întreprinderii. Ponderea ridicată (mai mare de două
treimi din activ) a imobilizărilor poate crea dificultăți privind achitarea datoriilor curente.
Rata activelor circulante se află în dependență opusă cu rata imobilizărilor. Modifică rile
structurale ale patrimoniului în favoarea activelor circulante se explică, de obicei, prin depășirea
ritmului creșterii activelor circulante asupra ritmului c reșterii activelor imobilizate. În loc de rata
imobilizărilor sau rata activelor circulante, analiza structurii patrimoniului mai poate să conțină
corelația între activele circulante și imobilizate. Indicatorul nominalizat caracterizează corelațiile
interne existente între elementele patrimoniului reflectate în activul bilanțului. Nivelul ridicat al
acestui coeficient determină tendința spre accelerarea rotației patrimoniului întreprinderii și
contribuie la eliberarea mijloacelor bănești.
Tabelul 2 .1.4
Ratele de structură a activului la SRL „REVIC -GRUP”
Indicatori
Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea
2018-
2017 2018-
2016
Rata imobilizărilor 68,03 51,34 54,48 3,14 -13,55
Rata activelor circulante 31,97 48,66 45,52 -3,14 13,55
Corelația între active circulante și
imobilizări 2,13 1,06 1,20 0,14 -0,93
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Indicatorii analizați ne demonstrează că structura patrimoniului la SRL “REVIC –
GRUP”este acceptabilă, rata imobilizărilor des crește în anul 2018 față de 201 ceea ce înseamnă
că întreprinderea gestioneoză bine activitatea, sunt suficiente active circulante pentru continuarea
activității de executare a serviciilor.
Fiecărei etape a ciclului economic îi corespunde o perioadă de timp necesară finalizării
acțiunii economice, și care implică inevitabil o imobilizare de resurse bănești. În practică
eficiența patrimoniului poate fi realizată prin intermediul ratelor de rotație ce exprimă numărul
de rotații, dar și numărul de zile în care elementele patrimoniale efectue ază o rotație. Astfel,

33 viteza de rotație a activelor circulante reprezintă un indicator de eficiență care reflectă
schimbările intervenite în activitatea întreprinderii. Volumul activelor circulante ale
întreprinderii depinde de doi factori, și anume: cifr a de afaceri și viteza de rotație a activelor
circulante. Cu cît activele circulante vor parcurge mai repede fiecare stadiu al rotației capitalului,
cu atât viteza de rotație va fi mai mare, iar necesarul de fond de rulment mai mic pentru un
volum dat de p roducție, respectiv al cifrei de afaceri.
Durata de rotație a activelor circulante poate fi exprimată în:
a) Numărul de rotații (n):

ACCAn (2.1.1)
Unde:
CA = cifra de afaceri (venituri din vânzări); AC = soldul mediu al activelor circulante (fără
disponibilități).
b) Durata de rotație, zile (Dz):

CAT ACDz* (2.1.2.)
Unde:
T = numărul de zile ale perioadei analizate;
Astfel, vom analiza viteza și durata de rotație a activelor curente la întreprinderea S.R.L
”REVIC -GRUP” în tabelul de mai jos:
Tabelul 2.1. 5
Analiza vitezei și dura tei de rotație a activelor circulante în cadrul SRL „REVIC -GRUP”
Indicatori Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea absolută , lei
2018-2017 2018-2016
Active circulante , lei
Inclusiv: 5812025 11585968 10945603 -640365 5133578
Stocuri 4107010 5968298 9093415 3125117 4986405
Creanțe curente 1700596 2494492 3005406 510914 1304810
Numerar 4469 3123178 351100 -2772078 346631
Venituri din vânzări 7158414 7652146 9171212 1519066 2012798
Numărul de rotații 1,23 0,66 0,84 0,18 -0,39
Viteza de rotație 292,29 545,07 429,65 -115,42 137,36
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)

34 Din calculele efectuate în tabelul 2.1. 5, rezultă că în cadrul S.R.L ”REVIC -GRUP” în
anul 201 8 s-a majorat nesemnificativ numărul de rotații a activelor curente cu 0, 18 rotații față de
anul 201 7, ceea ce a condus la accelerarea vitezei de rotație cu 115,42 zile . Și respectiv, în anul
2018 numărul de rotații a activelor s -a micșorat cu 0, 39 față de anul 201 6, ceea ce a rezultat
încetinirea duratei de rotație activelor cu 137,36 zile .
Constituireа pаtrimoniului indispensаbil pentru desfășurаreа аctivității economico –
finаnciаre а întreprinderii se efectueаză pe contul diverselor surse de finаnțаre. S ursele de
formаre а аctivelor, din punct de vedere аl conținutului economic, reprezintă totаlitаteа
drepturilor аcționаrilor și obligаțiilor finаnciаre аle entității economice. În Bilаnțul contаbil
аcesteа se reflectă în interiorul pаsivului firmei. Compon ențа surselor de finаnțаre а аctivelor,
preponderențа аnumitor elemente, evoluțiа structurii pаsivelor determină în mod direct
stаbilitаteа și independențа finаnciаră а societății. De аici și reiese necesitаteа studierii pаsivelor
din pаrteа conducerii înt reprinderii în scopul stаbilirii strаtegiei de dezvoltаre și gestionаreа
аctivității operаționаle curente.
Caracterizarea generală a structurii patrimoniale a întreprinderii presupune investigarea
elementelor bilanțiere de activ, respectiv de pasiv, prin p risma dimensiunii și a ponderii lor în
patrimoniul întreprinderii. Analiza structurii financiare a patrimoniului firmei urmărește
reflectarea raporturilor dintre elementele patrimoniale și mutațiile care au loc în cadrul resurselor
utilizărilor permanente și curente. Structura financiară a firmei se analizează din cel puțin doua
puncte de vedere: din punctul de vedere al surselor de finanțare reflectate în pasivul bilanțier; din
punctul de vedere al utilizării și materializării acestora reflectate în activu l bilanțier.
Pasivul bilanțului grupează resursele de care dispune agentul economic pentru a finanța
utilizările sale, care sunt grupate în ordinea exigibilității crescătoare.În pasivul bilanțului este
reflectat capitalul pe care întreprinderea îl are la dispoziție în desfășurarea activității sale.
Capitalul se poate împărți la rândul său în capital propriu și capital împrumutat (datorii).
Capitalul permanent este format din capitalul propriu la care se adaugă datoriile mai mari de un
an, numite datorii pe termen lung.
Capitalul propriu exprimă totalitatea surselor de finanțare aflate în proprietatea
întreprinderii, cuprinzând, capitalul social, rezervele, fondurile, rezultatul exercițiului,
subvențiile pentru investiții și provizioane reglementate.Datoriile exprimă resursele străine
utilizate de întreprindere. În funcție de perioada în care se află la dispoziția întreprinderii,
datoriile pot fi împărțite în datorii pe termen med iu și lung, și datorii curente.

35 Tabelul 2. 1.6
Analiza în dinamică a surselor de finanțare a întreprinderii S .R.L."REVIC -GRUP"

Indicatori Anul

2016 Anul

2017 Anul

2018 Abaterea absoluta ,
p.p.
2018-
2017 2018-
2016
Capital propriu 11565206 12545683 13563590 1017907 1998384
Capital social și suplimentar 9295707 9295707 9295707 0 0
Rezerve 0 0 1400000 1400000 1400000
Profit nerepartizat (pierdere
neacoperită) a anilor precedenți 2269499 3249976 2867883 -382093 598384
Datorii pe termen lung 4958275 7185345 6206397 -978948 1248122
Credite bancare pe termen lung 4958275 7185345 5804696 -1380649 846421
Datorii privind leasingul financiar 4958275 7185345 401701 -6783644 -4556574
Datorii curente 1609687 4078139 4276193 198054 4276193
Datorii comerciale 728418 1760285 2595752 835467 1867334
Avansuri primite curente 815168 2179268 1551000 -628268 735832
Datorii privind asigurările
sociale și medicale 7355 4485 0 -4485 -7355
Datorii față de buget 58746 134101 129441 -4660 70695
Total pasiv 18180268 23809167 24046180 237013 5865912
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
În baza datelor din tabelul de mai sus, care conțin dinamica relativă a surselor de
finanțare, conchidem că S.R.L.„REVIC -GRUP” nu întâmpină greutăți la capitolul finanțare.
Valoarea capitalului propriu este în creștere în dinamică, creștere datorată profitului nerepartizat.
Conchidem astfel că activitatea derulată de societate este rentabilă, deci degajă profit. Pe
parcursul u ltimil or trei ani anlizați (2016 -2018 ) se observă că întreprinderea apelează din ce în ce
mai puțin la surse de finanțare împrumutate, valoarea datoriilor pe terme lung devenind chiar
zero.
Datoriile curente dețin o cotă parte mai redusă decât capitalul propriu și atestă o tendință
de diminuare în dinamică. Observând structura datoriilor curente, putem ușor denota tendințe
negative manifestate de mai multe elemente constitutive ale acestora. Astfel spre exemplu,
datoriile comerciale dețin ponderea minoritară în c omponența acestor datorii, mai mult ca atât,
ele scad în dinamică ceea ce este în dezavantajul întreprinderii, deoarece aceste datorii sunt cele
mai ieftine, nu pretind existența gajului și de regulă nu creează greutăți mari societății în
decursul achitări i.
Ponderea mică a datoriilor curente în total pasiv față de ponderea înaltă a activelor
circulante (necesităților curente) în total activ, nu este apreciată drept factor negativ, deoarece în
acest caz, necesitățile curente sunt finanțate de acea parte de cap ital permanent ce rămâne după

36 finanțarea nevoilor permanente. Această sursă (fondul de rulment), constituie sursă de finanțare
proprie pentru activitatea curentă.
O altă etapă în cadrul analizei surselor de finanțare a activelor o constituie analiza ratelo r
de structură a capitalului.
Ratele de structură a capitalurilor exprimă factori calitativi de creștere a rentabilității
capitalurilor. Dar în timp ce ratele de rotație sunt cele ce exprimă profitabilitatea (capacitatea
de a produce venituri), ratele de structură a capitalurilor sunt; indicatori de exprimare a
riscului , ca întreprinderea să fie într -un echilibru, mai stabil sau mai precar, între capitalurile
atrase și capacitatea ei de a face față obligațiilo r asumate prin această finanțare (rambursări și
remunerări ale capitalurilor atrase).
În cele din urmă, ratele de structură a capitalurilor sunt rate de solvabilitate ce exprimă
capacitatea întreprinderii de a face față (sau nu) angajamentelor asumate față de furnizorii de
capital.
Tabelul 2.1. 7
Analiza structurii surselor de finanțare a întreprinderii SRL "REVIC -GRUP"

Indicatori Anul

2016 Anul

2017 Anul

2018 Devierea cotei,
p.p.
2018-
2017 2018-
2016
Capital propriu 63,61 52,69 56,41 3,71 -7,21
Capital social și suplimentar 51,13 39,04 38,66 -0,38 -12,47
Rezerve 0,00 0,00 5,82 5,82 5,82
Profit nerepartizat (pierdere
neacoperită) a anilor precedenți 12,48 13,65 11,93 -1,72 -0,56
Datorii pe termen lung 27,27 30,18 25,81 -4,37 -1,46
Credite bancare pe termen lung 27,27 30,18 24,14 -6,04 -3,13
Datorii privind leasingul financiar 27,27 30,18 1,67 -28,51 -25,60
Datorii curente 8,85 17,13 17,78 0,65 8,93
Datorii comerciale 4,01 7,39 10,79 3,40 6,79
Avansuri primite curente 4,48 9,15 6,45 -2,70 1,97
Datorii privind asigurările sociale și
medicale 0,04 0,02 0,00 -0,02 -0,04
Datorii față de buget 0,32 0,56 0,54 -0,02 0,22
Total pasiv 100,00 100,00 100,00 x x
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Datele din tabelul de mai sus denotă o pondere însemnată a capitalului propriu, ceea ce
demonstrează un nivel de si guranță destul de ridicat (56,41% în anul 2018 ). Trebuie de

37 menționat că ponderea capitalului propriu a înregistrat o descreștere în anul 2018 față de 2016 de
cu 7,21 puncte procentuale .

Figura 2.1.2. Structura datoriilor întreprinderii SRL "REVIC -GRUP ", %
Sursa: Elaborat de autor în baza Tabelului 2.1.6 .
Structura dată favorabilă pentru întreprindere, deoarece gradul de autonomie este foarte
ridicat, iar activitatea întreprinderii nu este supusă practic deloc controlului din partea
creditorilor din afară. În ceea ce privește datoriile (Figura 2.1.2), acestea sunt predominate de
datoriile curente și în special de datoriile privind asigurările sociale și medicale , care în anul
2018 se diminuea ză, alcătuind o pondere de zero %. Trebu ie de menționat că în anul 2018
ponderea dato riilor curente alcătuiește 17,78 % din total datorii. Această structură a datoriilor nu
prezintă un pericol pentru întreprindere, evitind insolvabilitatea acesteia.
Analiza structurii surselor de formare a patrimoniului întreprinderii se efectuează în
scopul aprecierii stabilității finan ciare a întreprinderii sau, cu alte cuvinte, a gradului de
dependență a firmei de sursele atrase și împrumutate.
Diferența în interpretarea rolului pasivelor pe termen scurt, inclusiv surselor pe termen
scurt de natură financiară – camotiv al diferențierii în abordări de evaluare a stabilității
financiare,sub aspectul structurii pasivului, este foarte semnificativă.
Mulți indicatori din acest bloc pot avea un conținut diferit în funcție de ce surse de capital
și în ce gradație sunt selectate de analist pen tru evaluare. În cazul cel mai general, există trei
posibilități atunci când sunt utilizate pentru calculele următoarele date:
a) despre toate sursele;
b) despre surse pe termen lung;
0 20 40 60 80 100Anul 2016Anul 2017Anul 2018
Total Pasiv
Datorii curente
Datorii pe termen lung
Capital propriu

38 c) despre sursele cu caracter financiar, sub care se înțelege capital ul propriu, credite și
împrumuturi bancare (pe termen lung și scurt).
În primul caz, se calculează coeficienții, care descriu cota capitalului propriu, capitalului
împrumutat și surselor pe termen lung în suma totală a surselor de finanțare, adică în eval uarea
se iau în calcul toate posturile de pasiv a bilanțului. Aici implicit se presupune că activele și
sursele aparte nu sunt comparate între ele în ceea ce privește acoperirea cu destinație specială,
adică orice sursă, în principiu, poate fi privită ca o sursă de acoperire a oricărui activ; este
important nu o referire a unor active și pasive, dar o caracteristică generală a structurii financiare
a întreprinderii. Cu alte cuvinte, se analizează structura surselor bilanțului -net, în baza căruia este
următo area relație:
AI + CA = E + LTD + CL (2 .1.3)
unde: AI – activele imobilizate; CA – activele circulante; E – capital propriu; LTD – sursele
împrumutate pe termen lung (pasive); CL – pasivele curente.
În al doilea caz, se limitează cu analiza structurii capitalului întreprinderii, sub care se
înțeleg doar surse pe termen lung de finanțare (proprii și împrumutate). Astfel, se presupune că
activele circulante servesc ca acoperire (asigurare) a datoriilor curente indiferent dacă această
datorie are caracter financiar sau nefinanciar. Aici merge vorba despre analiza pasivului
bilanțului analitic, având următoarea reprezentare:
LTA + (CA – CL) = E + LTD (2 .1.4)
În al treilea caz analizează structura tuturor surselor cu caracter financiar. Ca baza a
acestei abordări este divizarea surselor atrase în fonduri cu caracter financiar și nefinanciar
(denumiri convenționale). Atragerea primelor este întotdeauna asociată cu nevoia permanentă de
a suporta cheltuieli financiare sub forma de dobânzi plătite; cele nefinanciare reprezintă conturile
de plătit (datorii curente) – o sursă de finanțare, în primul rând, într -un oarecare sens, cu titlu
gratuit și, în al doilea rând, spontan schimbătoare în funcție de volumul și starea activității
curente și relațiilor cu creditori.
Într-o astfel de clasificare a surselor, anume datoriile curente cu caracter nefinanciar și se
compară cu activele circulante ca o sursă de acoperire a acestora. Cu alte cuvinte, este supus
analizei pasivul bilanțului anali tic, descris de următoarea ecuație bilanțieră:
LTA + (CA – NFL) = E + LTD + STD (2 .1.5)
unde: STD – surse împrumutate pe termen scurt cu caracter financiar; NFL – datorii pe
termen scurt cu caracter nefinanciar.
Astfel, în funcție de ceea ce b ilanț analitic este luat în considerare, se modifică și
mărimea capitalului agregat (partea dreaptă a ecuației bilanțiere) și, în consecință, se modifică

39 semnificația unor indicatori, de exemplu, cota capitalului propriu în suma surselor totale. Analiza
structurii surselor de finanțare la SRL „REVIC -GRUP” este prezentată în tabelul de mai jos

Tabelul 2.1.8
Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare la SRL „REVIC -GRUP”
Indicatori Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea absolut
2018-
2017 2018-
2016
Coeficientul de concentrare a capitalului
propriu 63,61 52,69 56,41 3,71 -7,21
Coeficientul de concentrare a surselor
atrase 0,36 0,47 0,44 -0,04 0,07
Coeficientul de manevrare a capitalului
propriu 0,50 0,92 0,81 -0,12 0,30
Coeficientul de structura a acoperirii
investițiilor pe termen lung 0,40 0,59 0,47 -0,11 0,07
Coeficientul raportului între surse
împrumutate și proprii 0,30 0,36 0,31 -0,05 0,01
Coeficientul structurii surselor atrase 8,85 17,13 17,78 0,65 8,93
Coeficientul structurii surselor
împrumutate 0,70 0,64 0,69 0,05 -0,01
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Coeficientul de concentrare a capitalului propriu. Caracterizează cota proprietarilor
întreprinderii în suma totală a surselor de finanțare, avansate în activitatea ei:
kconcCP =
finantare de surse Totalpropriu Capital =
AE (2.1.6)
unde, A – suma totală a surselor de finanțare (pe termen lung și pe termen scurt), adică
total pasiv.
Analizând tabelul, se pot formula următoarele observații: în primul rând indicatorul
concentrării capitalului propriu a evoluat la mărimi suboptimale. Pentru Republica Moldova, se
recomandă, ca ponderea capitalului propriu în totalul surselor de finanțare să fie nu mai mic de
50%. La SRL „REVIC -GRUP” în anul 2018 acest indicator a ajuns peste 50%, mai precis 56,41
%.
Cu toate că ultima valoare demonstrează tendințe riscante în evoluția structurii capitalului
întreprinderii , totuși permite redresarea situației în timp scurt, deoarece întreprinderea în fiecare
an mărește rezultatele. Cu cât mai mare este mărimea acestui coeficient, cu atât mai financiar
stabilă și independentă de creditori este întreprinderea. Ca completare a acestui indicator este
coeficientul de concentrare a surselor atrase (kconcCÎ) – suma lor este egală cu o unitate (sau
100%).

40 KconcCÎ =
finantare de surse Totalatrase Surse =
ACL LTD (2.1.7)
Coeficientul de manevrare a capitalului propriu . Arată care parte a capitalului propriu
se utilizează pentru finanțarea activității curente, adică este depusă în active circulante, și care
parte este capitalizată.
KmnvCP =
propriu Capitalproprii circulante Mijloace =
EWC (2.1.8)
Valoarea acestui indicator poate var ia semnificativ în funcție de structura capitalului și
apartenența ramurală a întreprinderii. Careva recomandări universale pentru valoarea acestui
indicator sau pentru tendințele de schimbare a lui nu sunt posibile, totul se determină de
specificul ramuri i sau a întreprinderii date.
La SRL „REVIC -GRUP” valoarea acestui indi cator în anul 2018 este de 0,81 fiind în
descreștere cu 0,12 față de anul 2017, în anul 2016 valoarea ac estui indicator este în creștere cu
0,30 pp. .
Coeficientul de structura a acoperirii investițiilor pe termen lung. Logica acestui
indicator se bazează pe presupunerea că împrumuturile și creditele pe termen lung se utilizează
pentru finanțarea mijloacelor fixe și altor investiții de capital.
KLTA =
e imobilizat Activelelung termen pe Datorii =
AILTD (2.1.9)
Coeficientul arată ce proporție de active fixe și alte active pe termen lung sunt finanțate
de către investitori externi, într -un sens care le aparțin dar nu proprietarilor întreprinderii. La
SRL „REVIC -GRUP” acest indicator ar e valori de 0,40 puncte în 2016; de 0,59 puncte în 2017
și 0,47 puncte în 2018 ,. Putem constata, c este îndeplinită una din principalele reguli a gestiunii
financiare – surse pe termen lung, să finanțeze active pe termen lung. Întreprinderea în cauză
apele ază la surse proprii, ceea ce în sine este un fapt pozitiv, dar evoluția acestora nu este
optimistă.
Coeficienții de structură a surselor de finanțare pe termen lung. Acești coeficienți se
calculează reieșind din a doua ecuația bilanțieră, cu alte cuvinte, în acest caz se iau în calcul
numai sursele pe termen lung (sursele capitalizate). Aici se includ doi indicatori complementari:
coeficientul atragerii pe termen lung a surselor împrumutate (kdtc) și coeficientul independenței
surselor capitalizate (ketc), determinate după formule:
kdtc =
lung termen pe Datorii propriu Capitallung termen pe Datorii
 =
LTD ELTD
 (2.1.10)
ketc =
lung termen pe Datorii propriu Capitalpropriu Capital
 =
LTD EE
 (2.1.11)

41 Este evident, că suma acestor indicatori este mai mică de 1. Descreșterea în dinamică a
coeficientul ui kdtc este o tendință pozitivă , în sensul că din perspectiva pe termen lung compania
nu depinde de investitori străini. În ceea ce privește gradul de atragere a surselor împrumutate în
practica străină, există diverse opinii, uneori opuse. Opinia cea mai r ăspândită, că ponderea
capitalului propriu în totalul surselor de finanțare pe termen lung (ketc) trebuie să fie suficient de
mare. Se indică și limita inferioară a acestui indicator – 0,6 (sau 60%), și acesta a fost confirmat
de mai multe ori și empiric. Dacă de considerat, că în acest caz, merge vorba despre evaluarea
bilanțieră a elementelor capitalului propriu, care de obicei sunt sub prețul de piață, atunci în
termenele evaluării de piață, cota capitalului propriu în suma totală a surselor capitalizate va fi
încă mai mare.
Coeficientul structurii surselor atrase este destinat caracterizării cotei datoriei curente
cu caracter în suma totală a surselor atrase din exterior. Se calculează după formula:
ktds =
atrase Sursecurente Datorii =
NFL STD LTDNFL
 (2.1.12)
Acest indicator poate varia considerabil în dependența de starea datoriei pe termen scurt,
modului de creditare a activității curente, politica financiară a întreprinderii etc. La SRL
„REVIC -GRUP”, mărimea acestui ind icator este în descreștere cu 0,65 p în anul 2018 față de
2017 și față de 2016 cu 8,93 p ., și numai sursele pe termen scurt formează sursele împrumutate.
Coeficientul structurii surselor împrumutate , permite de a stabili cota pasivelor pe
termen lung în suma totală a surselor împrumuta te, adică mijloace cu caracter financiar, se
determină după formula:
ksd =
e imprumutat Surselung termen pe Pasivele =
STD LTDLTD
 (2.1.13)
Coeficientul raportului surselor proprii și atrase. Acest indicator se determină după
formula:
kdte =
propriu Capitalatrase Surse =
ECL LTD (2.1.14)
Ca și unii din indicatori menționați mai sus, acest coeficient oferă a apreciere mai
generalizată a stabilității financiare a întreprinderii. El are o interpretare destul de simplă:
mărimea lui, egală cu 69 banuți înseamnă , că pentru fiecare leu al surselor proprii, investit în
activele întreprinderii, revine 69 bani de resurse atrase. Creșterea în dinamica a indicatorului
prezintă o creștere a dependenței întreprinderii de investitori externi și creditori, adică despre o
micșorare relativă a stabilității financiare, și invers.

42 2.2. Metode tradiționale de analiză a bonității agenților economici în vederea determinării
riscului de creditare
Băncile comerciale folosesc diverse metode de evaluare a bonității agenților economici,
ca etapă preliminară de acordare a creditelor, însă majoritatea acestor metode se întemeiază pe
un anumit sistem de calculare a coeficienților financiari.
Deci o analiză concretă a bonității agenților economici [8, pag.150] se efectuează pe
baza indicator ilor de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate și de echilibru.

2.2.1 Diagnosticul lichidității pentru determinarea capacității de plată
În vederea determinării și evitării riscului de credit băncile efectuează diagnosticul
lichidității împrumutătorulu i pentru a stabili capacitatea de plată a acestuia.
Lichiditatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a transforma în bani
activelor de care dispun, respectiv posibilitatea de a mobiliza activelor prin transformarea lor în
bani, în scopu l asigurării unui circuit normal al fondurilor și realizarea unei activități eficiente.
Lichiditatea este o caracteristică a activelor nemonetare de a se transforma în bani, prin
vînzare. Ea are un caracter mai general și privește mărimea și structura ac tivelor mobilizabile,
mai greu sau mai ușor. Într -o abordare de ansamblu lichiditatea financiară poate fi comensurată
indirect, prin unii indicatori, cum ar fi: mărimea pieței – direct proporțional, în sensul că o piață
mare are o influența favorabilă asu pra lichidității: termenul de mobilizare – invers proporțional,
întrucît cu cît termenul este mai lung, lichiditatea este mai mică; modul în care circulă activele –
prin vînzare/cumpărare, prin gir, prin cesiune etc.
Din acest punct de vedere putem întîl ni trei grade de lichiditatea financiară:
 lichiditatea primară sau perfectă, formată din active sub forma mijloacelor bănești în
cont, în casă, plafoane de credit disponibile;
 lichiditatea secundară, formată din stocuri de mărfuri vandabile, produse cu desfacere
asigurată, creanțe ușor mobilizabile;
 lichiditatea terțiară, constituită pe seama producției neterminate, a stocurilor peste
necesar ce pot fi valorificate, creanțe cu scadențe îndepărtate, stocuri de mărfuri greu vandabile,
mărfuri refuzate de clienți ca urmare a calități necorespunzătoare etc. Mijloacele fixe n -au nici
un grad de lichiditate, ele nefiind destinate vînzării.
În principiu, lichiditatea financiară este cu atît mai bună cu cît lichiditatea primară este
mai bună, însă nu totd eauna lichiditatea primară foarte mare reprezintă un avantaj pentru
întreprindere. Întreprinderea n -are interesul să -și mențină toate activele sale sub forma banilor în
casă sau în cont, întrucît această situație nu -i poate aduce o rentabilitate corespu nzătoare.

43 Dimpotrivă, important este ca cea mai mare parte a activelor să aibă lichiditate secundară,
respectiv mărfuri și produse ce pot fi vîndute, pentru ca prin preț să obțină beneficul optim.
Un grad de lichiditate medie poate fi exprimat sub fo rma raportului dintre lichiditățile
primare și total active bănești (capital bănesc) din întreprindere. Raportul poate căpăta valori
care să oscileze între zero și unu: are valoarea zero, cînd toate activele sunt capital bănesc și
valoare unu, cînd to ate activele sunt bani lichizi.
Testarea gradului de lich iditate financiară a unui agent economic se efec tuează, în
principal, de către bănci atunci cînd se decide asupra creditelor ce pot fi acordate acestuia.
Analiza stării de lichiditate a unui agent econ omic se poate efectua prin studiul detaliat al unor
indicatori care marchează gradul de lichiditate a activelor sau gradul de exigibi litate a datoriilor
din pasiv.
– fondul de rulment;
de structură: – coefic ienți de lichiditate
pe termen scurt;
Coeficienți de – coeficienți de îndatorare;
lichiditate
financiară: de gestiune: – viteza de rotație în zile;
– viteza de rotație în nu măr de circuite.
Figura 2.2.1. Indicatorii gradului de lichiditate a activelor entității
Sursa: Elaborat de autor în baza [8, pag.152]
Coeficienții de lichiditate pe termen scurt se pot calcula în trei variante, fiecare avînd
un anumit grad de expresivitate economică:
(2.2.1) Indicatorul de lichiditate
generală sau indicele = Active circulante (Ac)
lichidităț ii curente Datorii curente (Rt)

Acest indicator permite a se verifica dacă capitalul utilizat pentru finanțarea unei valori
din activ va rămîne la dispoziția întreprinderii pe o perioadă cel puți n egală cu durata acestui
activ, supunîndu -se astfel regulii tradiționale a echilibrului financiar minim. Disponibilitățile
întreprinderii care permit rambursarea datoriilor pe termen scurt sunt reprezentate de mărimea
activelor circulante.
Dar nu toate activele circulante de la numărătorul fracției pot fi suficient de lichide în
sensul, spre exemplu, că unele stocuri pot fi nevandabile sau greu vandabile, ceea ce ar face ca
indicatorul de lichiditate generală să nu mai fie expresiv din punct de vedere economic. De

44 aceea, prin eliminarea valorii stocurilor de la numărător (incerte sub aspectul lichidității lor) se
obține un nou indicator.
O valoare a acestui indice de 2,0 este, uneori, folosită ca valoarea standard pentru
comparații. Un indice al lichid ității curente de 1,0 sau mai mic, adică datoriile cresc mai repede
decît activele circulante, este, de obicei, considerat foarte scăzut și indică dificultăți financiare.
Un foarte înalt indice sugerează un exces de active circulante, care probabil are un efect
nefavorabil asupra profitabili tății pe termen lung a firmei.
(2.2.2) Indicatorul de
lichiditate redusă = Active circulante – stocuri = Creanțe + Disponibilități
sau indicele Datorii curente Pasivul pe termen scurt
quick (testul acid)
Așadar, indicatorul de lichiditate redusă, denumit și indicator de trezorerie, exprimă
lichiditatea financiară a întreprinderii excluzînd din calcul valoare a stocurilor, considerîndu -se
că cel puțin o parte din stocuri, care corespunde valorii minime a stocului indispensabil activității
normale, reprezintă o veritabilă imobilizare, pentru că ele se pot dovedi insuficient de lichide în
caz de nevoi urgente. Valoarea optimă a acestui indice este 1, dar o valoare mai mică decît 1,0
nu trebuie să creeze panică (există rezervă de lichiditate în stocuri). O valoare foarte mare a
indicelui arată un exces de lichiditate (numerar și cvasinumerar), o politică de cred it ce trebuie
revăzută, sau o schimbare necesară în compoziția activelor (a celor circulante față de cele
imobilizate).
Indicatorii de lichi ditate 1 și 2 trebuie interpretați nuanțat, în sensul că nu întotdeauna
L2>L1 reprezintă o situația bună, după cu m nu întotdeauna L 2<L1 reprezintă o situație proastă.
Spre exemplu, creanțele trecute la numărătorul fracției pot fi diferite sub aspectul posibilității
de recuperare, după cum nu totdeauna niște creanțe – clienți sunt mai sigure decît niște sto curi
destinate vînzării.
De regulă, valorile pe care trebuie să le ia indicatorii de lichiditate 1 și 2 trebuie să fie
mai mari decît 1, pentru a exprima o lichiditate bună. Totuși, nu totdeauna L 1, L2 < 1 reflectă
dificultăți de plată actuale sau viitoa re; un astfel de indicator de lichiditate < 1 poate fi interpretat
și în sensul că întreprinderea știe să -și gestioneze corect fondurile, nedeținînd lichi dități inutile
și costisitoare.
(2.2.3) Indicatorul de = Disponibilități bănești
lichiditate imediată Datorii curente
Indicatorul de lichiditate ia în considerare numai disponibilitățile efective existente în
conturi bancare, în casă și, eventual, titluri de credit cotate la bursă, care pot fi transformate

45 imediat în ban i. Acestea reprezintă lichidități certe, putînd fi utilizate oricînd pentru acoperirea
datoriilor pe termen scurt, motiv pentru care indicatorul este cel mai sigur.
Deși L 3 arată certitudinea posibilităților de onoare a obligațiunilor pe termen scurt, nu
înseamnă că L 3 ≥ 1 sau L 3 > (L 1, L2) reprezintă o situație bună pentru întreprindere și nici că L 3 <
1 sau L 3 > (L 1, L 2) semnifică o situație proastă. Lichiditățile primare trebuie să se situeze la
nivelul cheltuielilor curente, restul trebuie investit în active materiale care să aducă rentabilitatea
scontată. Banii ținuți în casă nu aduc nici un profit întreprinderii, ca și cînd nu i -ar avea, iar
disponibilitățile în conturi bancare aduc cel mult dobîndă dar care, de regulă, este inferioară ratei
rentabilității economice, ceea ce provoacă o lipsă de cîștig.
Nivelul lichidității și solvabilității se determină prin indicatori relativi și absoluți. La
indicatorii relativi se ref eră: rata lichidității absolute, rata lichidității intermediare și rata
lichidității totale. Prin lichiditate se înțelege capacitatea întreprinderii de a transforma activele
sale în bani, iar gradul de lichiditate caracterizează capacitatea de plată a înt reprinderii. În
calitate de indicator absolut se cunoaște valoarea fondului de rulment.
Rata lichidității absolute reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să -și
onoreze imediat obligațiile curente din contul mijloacelor bănești și a investițiilor pe termen
scurt, sau permite să facem judecăți asupra capacității de rambursare instantanee a debitorilor,
ținând cont de disponibilitățile existente.
RLA=
scurt termen pe datorii Total banesti Mijloace scurt termen pe Investitii  ; (2.2.4)
Tabelul 2. 2.1
Analiza ratei lichidității absolute SRL „REVIC -GRUP”

Indicatori Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea absolută ,
lei Ritmul de
creștere %
2018-
2016 2018-
2017 2018/
2016 2018/
2017
Investiții pe TS , lei – – – – – – –
Numerar , lei 4469 3123178 351100 346631 -2772078,00 7856,34 11,24
Datorii curente , lei 1609687 4078139 4276193 2666506 198054,00 265,65 104,86
RLA, coef. 0,28 76,58 0,08 -0,20 -76,50 29,57 0,11
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” ,
(Anexele 6,7,8)
Mărimea optimă ale acestui indicator este între 0,20 – 0,25. Potrivit datelor din tabelul
2.2.1, rata lichidității absolute este nesatisfăcăto are în anul 2018 , deoarece se situează sub limita
de încadrare, ceea ce demonstrează că întreprinderea nu dispune de mijloace bănești necesare
pentru a acoperi urgent datoriile pe te rmen scurt și numai în anul 201 6 rata lichidității absolute se
încadrează în limita stabilită de 0,20.

46 Pe parcursul anilor analizate 201 6-2018 aceasta rată nu se manifestă stabil, având tendințe
de creștere în perioadele 2017 față de 2016 de la 0,28 pp. pînă la 76,58 pp. , însă ceea ce
demonstrează creșter ea mijloacelor bănești în perioada respectivă. Analizând situația observăm o
predominanță a datoriilor pe termen scurt și o rată mică a mijloacelor bănești ale întreprinderii.
Datorită acestui fapt, întreprinderea suportă mari probleme în achitarea datoriilor din contul
mijloacelor bănești ale întreprinderii.
Rata lichi dității intermediare demonstrează posibilitățile întreprinderii de a -și achita
obligațiile pe termen scurt fără de nevoia a vinde stocuri de mărfuri și materiale. [10 , pag. 156 ]
În condiții favorabile pentru activitatea de producție acest indicator trebuie să tindă spre
mărimi unitare (0,70 -1,0).
RLI=
scurt termen pe datorii Total materiale si marfuri de Stocuri- curente active Total ; (2.2.5)
Tabelul 2. 2.2
Analiza ratei lichidității intermediare SRL „REVIC -GRUP”

Indicatori Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea
absolută , lei Ritmul de creștere
%
2018-
2016 2018-
2017 2018/
2016 2018/
2017
Active c irculante, lei 5812025 11585968 10945603 5133578 -640365 188,33 94,47
Stocuri , lei 4107010 5968298 9093415 4986405 3125117 221,41 152,36
Datorii curente, lei 1609687 4078139 4276193 2666506 198054 265,65 104,86
RLI, coef. 1,06 1,38 0,43 -0,63 -0,94 40,89 31,44
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” ,
(Anexele 6,7,8)
Rata lichidității intermediare arată c ă întreprinderea dispune de 0,43 lei resurse în
active curente pentru fiecare leu datorie curentă în 20 18; 1, 38 lei în 201 7; 1,06 lei în 201 6. De
asemenea, se observă că activele curente ale întreprin derii s -au micșorat în anul 201 8 față de
anul 201 7 cu 15,43 % sau cu 640365 lei , față de 2012 cu 34,33%. Se observă că și stocurile în
anul 201 8 comparativ cu anul 201 7 s-au m ajorat cu 52,36 % sau 4986405 lei, însă comparativ
cu anul 201 6 s-au m ărit cu 121,41 %, ceea ce nu se caracterizează pozitiv pentru întreprinderea
dată.
Datorii le pe TS ale întreprinderii, de asemenea s -au majorat cu 2666505 lei în perioada
2018 față de 2016 , adică într -un ritm de 165,65 %, iar față de 2017 aceste datorii s -au mărit cu
198054 lei .
Rata lichidității totale caracterizează capacitatea întreprinderii de a -și transforma
activele curente în mijloace necesare pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt, bunurile
patrimoniale curente în mijloace bănești pentru a efectua plățile exigibile. Indicatorul pune în

47 evidență importanța și calitatea bunurilor deținute de întreprindere la care ea poate face apel
atunci când este nevoită să -și achite , la scadență, datoriile contractate pe termen scurt. Nivelul
trebuie să fie mai mare decât 1.
Existența unui grad scăzut al lichidității este provocat de creșterea ponderii activelor pe
termen lung în totalul plasamentelor financiare. [10 , pag. 157 ]
În condiții de activitate reușită nivelul acestei rate este 1,2 – 1,8.
R.LT=
scurt termen pe datorii Total curente active Total ; (2.2.6)
Tabelul 2. 2.3
Analiza ratei lichidității totale SRL „REVIC -GRUP”

Indicatori Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea absolută ,
lei Ritmul de creștere %
2018-
2016 2018-
2017 2018/
2016 2018/
2017
Active circulante , lei 5812025 11585968 10945603 5133578 -640365 188,33 94,47
Datorii curente, lei 1609687 4078139 4276193 2666506 198054 265,65 104,86
RLT 3,61 2,84 2,56 -1,05 -0,28 70,89 90,10
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
În cazul firmei analizate acest indicator se plasează în limitele stabilite, în toți acești trei
ani valoarea acestuia fiind în limitele de încredere. Astfel, în anul 201 6 fiind 3,61 lei, în 201 7-
2,84 pp., în 201 8 descreștere pînă la 2,56 , ceea ce in dică faptul că activele c irculante de care
dispune întreprinderea pot să se transforme într -un termen scurt în lichidități necesare pentru a
satisface obligațiile de plată exigibile. Pentru evitarea apariției unei situații nedorite, este necesar
ca întreprinder ea să dispună de un nivel optim de mijloace bănești,cum dispune întreprinderea
noastră, care să permită evitarea blocajului în circuitul financiar, insolvabilității, și implicit,
falimentului
În concluzie putem menționa că, în urma analizei indicatorilor de lichiditate putem
constata că lichiditatea financiar este un indicator ce caracterizează calitatea activității
economico -financiare și menținerea echilibrului financiar. Gradul de lichiditatea scade cînd
mijloacele bănești sunt avansate în elemente de active circulante cu o rotație încetinită sau
întreruptă (mărfuri greu vandabile, clienți neîncasați la timp etc.). Lichiditatea corespunzătoare
reflectă, deci, un mod de gestionare corespunzător al fondurilor bănești și materiale de care
dispune agentu l economic.

48 2.2.2. Diagnosticul solvabilității pentru determinarea riscului de creditare
Prin solvabilitate se înțelege capacitatea unei întreprinderi de a -și achita toate obligațiile
asumate față de terți, atît cele cu scadențe apropiate, cît și cele cu scadențe îndepărtate. Nivelul
mai mare sau mai mic a acestui indicator conduce la determ inarea riscului de creditare. O
întreprindere este solvabilă cînd suma activelor sale investite în mijloace fixe și active
circulante este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor exigibile. Sub acest aspect, o
întreprindere poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, nu are capacitate de plată și nu
dispune de lichiditate financiară. Lipsa capacității de plată și a lichidității financiare pot fi
temporare dacă unitatea economică este solvabilă.
Starea de solvabilitate se asigură numai prin realizarea unei activități eficiente. Pierderile
din patrimoniu, ca urmare a unei activități ineficiente, aduc după sine, mai curînd sau mai tîrziu,
starea de insolvabilitate ca termen limită de funcționare a unei întreprinderi.
Solvabilitatea re prezintă o componentă a lichidității totale: ea are în vedere capacitatea
firmei de a transforma în disponibilități bănești în termenul de 90 zile stocurile de materii prime
se producție neterminată pentru a face față plăților devenite scadente în aceeași perioadă (salarii,
aprovizionări, obligații financiare, rambursări de credite etc.) . Capacitatea de plată sa u
solvabilitatea imediată pune față în față imobilizările în stocuri de produse finite, creanțele
asupra clienților, disponibilitățile în cont și casă, toate valorificabile sub formă de bani în circa
30 zile, cu plățile ce devin scadent e în aceeași perioadă (fig. 2.2.2 ).

IMOBILIZARE LICHIDITATE OBLIGAȚII
TOTALĂ
SOLVABILITATE

Capacitate de
Plată
n ani 90 zile 30 zile 30 zile 90 zile n ani
Figura. 2.2.2. Reprezentarea schematică a solvabilității întreprinderii , [8, pag.158 ]
Capacitatea de plată este, practic, o formă specifică a echilibrului valoric în cadrul
autogestiunii economico -financiare. Ea exprimă o stare de proporționalitate între procesele
materiale și cele bănești și presupune concordanța dintre mijloacele bănești libere pentru
cumpărări de mărfuri și se rvicii, pe de o parte, și obligațiile de plată rezultate din achiziții de
mărfuri, servicii etc., pe de altă parte.

49 Capacitatea de plată este un rezultat al unei activități bune desfășurate de întreprindere pe
linia aprovizionărilor raționale cu mărfuri, m aterii prime etc., pe linia prod ucției și desfacerii,
angajării unui personal calificat, a încasării creanțelor și evitării imobilizărilor. Capacitatea de
plată este corespunzătoare atunci cînd disponibilitățile bănești proprii și împrumutate acoperă
plățile exigibile. Ea se obține pe baza corelării termenelor de plată cu termenele de realizare a
mărfurilor, de încasare a debitorilor și altor creanțe.
Solvabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a -și achita obligațiile pe termen mediu
și lung, d e a asigura sursele bănești capabile să susțină continuita tea activității pe termen lung.
Este expresia garanț iilor pe care întreprinderea le poate oferi î n rapo rturile cu terț ii și în
special băncilor comerciale în creditarea bancară . În practica economnică există 2 rate ale
solvabilității entității:
1. Analiza solvabilităț ii generale :
Indicele sol vabilitatii generale (Isg) arată masura î n care activele totale ale firmei pot
acoperi totalul datoriilor acesteia :
Isg=Activele totale / Datoriile totale (2.2.7)
Pentru acest indicator se acceptă un nivel minim de 1,66 sub acest nivel entitatea se afla
în pericolul incapacității de plată.
Tabelul 2.2.4
Analiza solvabilităț ii generale SRL „REVIC -GRUP”
Nr
crt. Denumire Form
ula u.m Perioada de analiză
2016 2017 2018
1. Activ total AT lei 18180268 23809167 24046180
2. Datorii totale Dat lei 6567962 11263484 10482590
3. Indice solvabilitate generală Isg 2,77 2,11 2,29
4. Indice de creș tere Isg % 100 76,37 108,52
5. Indice de creș tere AT % 100 130,96 101,00
6. Indice de creș tere Dat % 100 171,49 93,07
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Acest indicator înregistrează valori supraunitare d e-a lungul perioadei analizate ș i
deasupra limitei infe rioare pragului minim. Aceasta înseamnă că întreprinderea poate să -și
platească integral datoriile pe seama activelor. În dinamică, indicatorul î nregistreaza o tendință
crescătoare datorită creș terii mai rapide a datoriilor totale față de activul total (vezi tabelul 2.2.4 ).
Pentru a nu se ajunge la situația în care entitatea să nu mai poată să -și achite datoriile pe
seama activelor, firma trebuie să crească valoarea acestora ( mai ales să investească î n active

50 productive) cu surse proprii (capitaluri proprii). Se folosește mai ales în situații excepț ionale cum
ar fi starea de faliment.
2. Analiza solvabilitatii patrimoniale :
SP = Capital social / capital social +credite pe termen mediu si lung , (2.2.8)
Solvabilitatea patrimoniala (SP) exprima gradul in care din capitalul social sunt garantate
obligatiile fata de creditori si actionari. Acest indicator se apreciaza ca fiind asiguratoriu pentru
valori cuprinse intre 40 -60%.
Tabelul 2.2. 5
Analiza solvabilităț ii patrimoniale SRL „REVIC -GRUP”
Nr.
Crt Denumire Formula u.m Perioada de analiză
2016 2017 2018
1. Capital social Cs lei 9295707 9295707 9295707
2. Capital s ocial +credite pe
termen mediu ș i lung Cs+ctl lei 16523481 19731028 19368286
3. Solvabilitate patrimoniala SP 0,56 0,47 0,48
4. Indice de creș tere Cs+ctl % 100 119,41 98,16
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
Solvabilitatea patrimonială a S.R.L. ”REVIC -GRUP”, î n toți 3 ani de analiză
înregistrează nivele asiguratorii pentru entitate în ceea ce privește garantarea obligaț iilor din
capitalul social fiind un punct pozitiv pentru î ntreprindere.

2.2.3. Analiza rentabilității – expresie a capacității de achitare a dobînzii
În accepțiunea previzională estimarea rentabilității are în vedere, îndeosebi, durata de
viață a întreprinderii ce se crează, sau a obiectivului nou de investire ce trebuie realizat; se
compară fluxurile monetare de intrare și ieșire generate de crearea întreprinderii sau realizarea
proiectului – care vor avea loc în timp ceea ce presupune introducerea în calculare a tehnicilor
actuarale. Metoda se folosește mai ales în procesul deciziei de investire.
La întreprinderile în funcțiune, pentru estimarea rent abilității pe o perioadă parcursă se
pleacă de la datele evidenței contabile. De astă dată metoda constă, în principal, în compararea
rezultatelor obținute într -o perioadă, cu capitalul utilizat în acest scop (efect/efort).
Diagnosticul în termeni de rent abilitate se poate stabili fie în funcție de realizări , cel
mai adesea ținînd cont de natura sistemului informațional respectiv, informații contabile anuale,
fie plecînd de la valoarea de piață a întreprinderii, valoare care se stabilește anual prin
actua lizarea fluxurilor financiare pozitive (veniturilor). Scăzînd valoarea actuală obținută într -un

51 an din cea a anului precedent se obține deprecierea economică anuală a activelor, adică fondul de
amortizare.
Rata rentabilității se poate exprima în diverse forme, în funcție de elementele ce se iau în
calcul. În toate cazurile însă, rentabilitatea exprimă o relație dintre un rezultat și capitalul investit
pentru a -l obține: la numărător se poate folosi unul sau altul dintre rezultate (beneficiul brut,
benefi ciul net, rezultatul brut de exploatare, capacitatea de autofinanțare); la numitor se poate
folosi un indicator de capital (capital propriu, capital permanent, active totale, active imobilizate
etc.). adoptarea unei soluții sau alteia depinde de scopurile pe care și le propune întreprinderea.
De ele mai multe ori însă se folosesc concomitent diverși indicatori de rentabilitate, pentru a crea
posibilitatea interpretării multilaterale a situației financiare și găsirii unui diagnostic financiar
corect.
De obic ei, pentru aprecierea rentabilității se determină raportul dintre profit și următorii
indicatori:
 Venituri din vânzări;
 Valoarea totală a activelor;
 Capital propriu.
În practica analitică, rezultatele activității se examinează cu ajutorul indicatorului
generalizator de eficiență – rentabilitatea venitului din vânzări sau profitabilitatea vânzărilor,
care reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să obțină profit din activitatea de bază sau
profitabilitatea acesteia. Rentabilitatea venitului din vân zări se calculează cu ajutorul următoarei
formule:
Rv = P/ VV x 100%, (2.2.9)
unde: Rv – rentabilitatea venitului din vânzări;
P – profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
VV –venitul din vânzări în perioada de gestiune.
Însă la baza rezultatelor venitului din vânzări stă profitul brut. În acest context, formula de
bază poate fi transformată astfel:
RV = (P / VV) x (P b / Pb) = Cr x R C, (2.2.10)
unde: Pb – profitul brut;
Cr – corelația dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare și profitul
brut;
RC – rentabilitatea comercială.
Analiza rentabilității veniturilor din vânzări este importantă pentru conducerea
întreprinderii, deoarece, analizând nivelul acestui indicator, se poate determina:

52  cât de eficient au fost promovate deciziile managementului financiar în obținerea profitului la
un leu venituri din vânzări;
 care este nivelul și evoluția rentabilității veniturilor din vânzări pe parcursul a mai multor ani
de activitate a întreprinderii;
 ce factori au contr ibuit la devierea rentabilității veniturilor din vânzări față de nivelul anilor
precedenți;
 ce măsuri trebuie întreprinse pentru creșterea nivelului rentabilității veniturilor din vânzări.
În sistemul de indicatori ai rentabilit ății un rol primordial îi re vine rentabilit ății activelor ,
care dup ă conținut reflectă eficiența utilizării patrimoniului întreprinderii, indiferent de sursele
provenienței acestuia. Însă, după părerea specialiștilor în domeniu, eficiența utilizării activelor
trebuie examinată în strânsă concordanță cu eficacitatea activității operaționale a entității. În
acest context, formula general ă de calcul a rentabilității activelor poate fi descompusă în felul
următor :
Ra =
TAP x 100 =
TAP x
T A CT A C x
VVVV x
bb
PP = =
TATAC x
TACVV x
bPP x
VVPb =
= P ac x r ac x C r x R c
I II III IV (2.2.11)
unde: P – profitul perioadei de gestiune pân ă la impozitare;
Pb – profitul brut;
TA – valoarea total ă a activelor;
TAC – valoarea total ă a activelor curente;
VV – venitul din vânz ări;
Pac – ponderea activelor curente în valoarea total ă a activelor întreprinderii;
Rac – recuperabilitatea activelor curente;
Cr – corela ția dintre profitul impozabil și profitul brut;
Rc – rentabilitatea comercial ă sau a venitului din vânzări;
În baza acestor transform ări, rentabilitatea activelor poate fi examinată prin 4 factori, care
după conținut asigură nu numai estimarea justificată a acestui indicator în dinamică, ci și legătura
reciprocă dintre datele din Situația de profit și pierdere și Bilanț la un m oment dat (de regulă, la
finele perioadei de gestiune
În teoria și practica economică de specialitate se folosesc doi indicatori de rentabilitate în
analiza capitalurilor întreprinderii, și în special:
1. rentabilitatea capitalului permanent;
2. rentabilitatea capitalului propriu.

53 Rentabilitatea capitalului permanent, sau în unele surse se mai denume ște (rentabilitatea
economic ă după varianta franceză). Acest indicator se calculeaz ă ca raportul dintre profitul
perioadei de gestiune până la impozitare și capitalului permanent:
RCP = P/CP x 100 (%) , (2.2.12)
unde: RCP – rentabilitatea capitalului permanent;
P – profitul perioadei de gestiune pân ă la impozitare;
CP – valoarea capitalului permanent.
Capitalul permanent reprezint ă capitalul pe care un agent economic îl utilizează pe o
perioadă mai mare de un an, adică include capitalul propriu și datoriile pe termen lung. Pentru o
analiză mai detaliată este nevoie de a descompune rentabilitatea capitalului permanent în
următorii factori:
RCP =
CPP x 100 =
CPP x
PNPN x
CPrCPr =
CPCPr x
PNP x
CPrPN x 100 =
= (P % x C R x R F) x 100 (2.2.13)
unde: CPr – valoarea capitalului propriu;
PN – profitul net;
P% – ponderea capitalului propriu în capitalul permanent;
Cr – corela ția dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare și profitul net;
Rf – rentabilitatea financiar ă.
Din formula de mai sus se poate constata c ă rentabilitatea capitalului permanent este
influențată de următorii factori:
1) modificarea ponderii valorii capitalului propriu în valoarea total ă a capitalului permanent;
2) modificarea corela ției dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare și profitul net;
3) modificarea rentabilit ății financiare.
Din punct de vedere al conținutului economic rentabilitatea financiară reflectă gradul de
autofinanțare a întreprinde rii, sau cu alte cuvinte, arată capacitatea întreprinderii de a utiliza
capitalul propriu în vederea desfășurării unei activități normale ale producției. Acest indicator se
determină prin raportarea profitului net la capitalul propriu al întreprinderii. De ci, formula de
bază poate fi reflectată prin următoarea relație:
Rf =
CPrPN x 100% , (2.2.14)
unde: PN – reprezintă suma profitului net;
CPr – valoarea capitalului propriu.

54 Din formula de mai sus se poate constata că asupra rentabilității financiare influențează
următorii trei factori:
1. modificarea efectului de pârghie;
2. modificarea presiunii fiscale;
3. modificarea rentabilității activelor.
În baza informațiilor din Bilanț și Situația de profit și pierdere vom analiza indicatorii de
rentabilitate pentru a determina eficiența activității economice S.R.L. ”REVIC -GRUP”.
Tabelul 2.2. 6
Analiza rentabilității în cadrul întreprinderii SRL "REVIC -GRUP"
Indicatori Anul
2016 Anul
2017 Anul
2018 Abaterea absolută
(+;-)
2018
-2016 2018
-2017
1. Venit din v înzări, lei 7158414 7652146 9171212 2012798 1519066
2. Profit brut , lei 3894171 3116204 2726163 -1168008 -390041
4. Profitul perioadei pînă la
impozitare, lei 489551 1114178 1145348 655797 31170
5. Profit net , lei 430805 980477 10117907 9687102 9137430
6.Valoarea medie a
activelor , lei 17918118,5 20994717,5 23927673,5 6009555 2932956
7. Valoarea medie a
capitalului propriu , lei 11349803,5 12055444,5 13054638 1704834,5 999193,5
8. Rata vînzărilor
(profitului brut) , % 54,40 40,72 29,73 -24,67 -11,00
10. Rata rentabilității
economice , % 2,73 5,31 4,79 2,05 -0,52
11. Rata rentabilității
financiare , % 3,80 8,13 77,50 73,71 69,37
Sursa: Elaborat de autor în baza Situațiilor financiare ale S.R.L. ,,REVIC -GRUP” , (Anexele
6,7,8)
În urma analizei efectuate observăm o creștere a indicatorilor de rentabilitate economică
și financiară analizați în anul 20 18 față de anul 2016 , indicatorul rentabilității vînzărilor, care a
înregistrat o diminuare în anul curent față de anul 2016 cu 24,67 %. Trebuie de menționat că cea
mai mare creștere a înregistrat -o indicatorul rentabilității financiare, care este de fapt indicatorul
ce dă informație generală cu privire la eficiența utilizării capitalului propriu de către
întreprindere.
În continuare vom analiza fiecare indicator în parte, precum și factorii ce au determinat
modificarea acestora. Astfel, nivelul rentabilității venitului din vînzări, calculat în baza profitului
brut, în anul 2018 a constituit 29,67 %, adică la fiecare leu venituri din vînzări SRL "REVIC –
GRUP" a cîștigat aproximativ 28 bănuți profit, iar în anul 2017 – 41 bănuți, înregistrînd astfel o

55 descreștere cu 24,67 puncte procentuale (p.p). Această descreștere s -a datorat descreșterii
profitului brut într -un ritm mai accelerat decât cel al venitului din vânzări. Trebuie de menționat
că la etapa actuală, referindu -ne la situația din țară, întreprinderea înregistrează un nivel destul de
înalt al rentabilității, dată fiind gama largă de servicii prestate de către întrepri ndere, reputația
bună pe piață și alți factori.
Rentabilitatea economică este un alt indicator al eficienței activității întreprinderii, însă în
acest caz acesta caracterizează eficiența utilizării întregului patrimoniu disponibil al
întreprinderii. La înt reprinderea analizată nivelul acestui indicator este la fel destul de mic, mai
mult ca atît are o tendință pozitivă de creștere de la 2,73 în 2016 la 5, 31 în 2017 (cu 2,58 p.p),
ceea ce înseamnă că în anul de gestiune fiecare leu investit în active a adus 5 bănuți profit.
Deoarece în calculul acestei rate sunt cointeresați predominant creditorii, valoarea ei se compară
cu rata dobânzii medie pe piață și trebuie să fie superioară acesteia. Observăm că la
SRL"REVIC -GRUP" aceasta este cu mult mai mare decât do bânda medie piață. Majorarea
rentabilității economice a fost generată de ambii factori generali de influență: profitul până la
impozitare a crescut cu 31170 lei concomitent cu sporirea, dar într -un ritm cu mult mai lent a
valorii activului, respectiv cu 2932956 lei.
Rentabilitatea financiară reprezintă profitul obținut de la utilizarea capitalului propriu. În
calculul ei sunt cointeresați proprietarii firmei. Pentru anul 20 18 aceștia obțin 77,50 bănuți profit
de la fiecare leu investit, însă această valoare este cu 73,71 bănuți mai mare decât cea înregistrată
în anul 2016 , și cu 69,37 bănuți mai mult decît în anul 2017 . Această creștere se explică prin
sporirea profitului net într -un ritm mai len t decît capitalul propriu, respectiv cu 1704834,5 lei
comparativ cu 2016 și cu 999193,5 lei față de 2017 (majorarea valorii capitalului propriu).
În concluzie putem spune că, deși întreprinderea înregistrează un nivel foarte înalt al
tuturor indicatorilor de rentabilitate, aceștia înregistrînd tendințe de creștere în ultimul an, ceea
ce demonstrează o utilizare foarte rațională a resurselor disponibile.

56
Identificarea
problemei
diagnosticului
Acumularea
cunoștințelor 3. PROPUNERI PRIVIND PERFEC ȚIONAREA DIAGNOSTICULUI FINANCIAR AL
ÎNTREPRINDERII SRL ”REVIC -GRUP” ÎN CREDITAREA BANCARĂ

3.1. Metodologia ,,Sistemului -expert” de diagnostic al întreprinderii în scopul creditării
Printre cele mai cunoscute și mai performante Sisteme -expert, se -nscriu sistemul AIDE
(asistența informatizată pentru diagnosticul întreprinderilor), dezvoltat de Institutul de Formare al
Băncii Franței în anul 1983 , [8, pag.158] .
. Interesul sistemului AIDE este de a permite un studiu global asupra întreprinderii și
stabilrea unui tablou de sănătate în privința aspectelor economice și financiare ale acestora.
Printre avantajele pe care le poate oferi ,,Sistemul -expert”, se consideră rapiditatea și
comoditatea în ceea ce privește rezolvarea unor probleme manageriale complexe, care contribui e
la optimizarea deciziilor manageriale. Vom menționa, însă, că Sistemele -eExpert se pot
confrunta și cu unele probleme de ordin tehnic ce țin de erorile comise, lipsa specialiștilor înalt
calificați, costurile legate de implementarea acestor sisteme compl exe.
Sistemul -expert este un sistem informatic, prin care se acumulează cunoștințe privind
soluționarea unei sau mai multor problem. Sistemele -expert pot fi utilizate pentru determinarea
credibilității fiecărei unități economice care solicită credite.
Prin intermediul Sistemelor -expert se pot explica „fenomenele” economico -financiare
produse în întreprindere și pot fi identificate motivele apariției (dispariției) acestor fenomene,
astfel încât managerii să aibă posibilitatea de a adopta decizii coerente cu privire la organizarea
și finanțarea activităților d esfășurate de întreprindere etc .
Procesul de realizare a Sistemului -expert poate fi reprezentat în felul următor:

Figura 3.1.1. Etapele realizării Sistemului -expert
Sursa: [8, pag.160].
Aplicarea Sistemului -expert pentru unitățile economice (întreprinderi) presupune
următoarele direcții în care acesta poate fi implicat:
1) prelucrarea automatizată a informației acumulate;
2) formularea concluziilor privind rezultatele obținute în cadrul fiecărei activități desfășurate de
Valoarea
cunoștințelor
și rezultatelor
Stabilirea
regulilor
diagnosticului Integrarea cunoștințelor
și rezultatelor în
concluzia finală

57 întreprindere;
3) identificarea punctelor forte și vulnerabile ale activităților întreprinderii pe funcțiuni;
4) determinarea clasei de risc și a gradului de credibilitate al întreprinderii;
5) identificarea metodelor de evaluare a unităților economice;
Sistemul -expert presupune ut ilizarea diagnosticului economico -financiar din punct de
vedere al capacității de plată, asigurării cu mijloace de producție, stocuri de materiale, al
eficienței etc.
Baza de cunoștințe a Sistemului -expert trebuie să conțină informații și date specifice
domeniului analizat structurate în blocuri sau în consecutivitatea în care rezultă unele din
altele.
Procesul creării bazei de cunoștințe constă în prelucrarea informației de către evaluator și
modelarea ei în conformitate cu cerințele metodei (formei) de prezentare.
Formarea bazei de cunoștințe presupune și o multitudine de testări privind o informație
sau alta despre client pentru argumentarea unui răspuns coerent.
În legătură cu cele menționate, vom prezenta informația inclusă în baza de cunoștințe a
Sistemului -expert, care se referă la: cunoașterea întreprinderii; situația patrimoniului și
rezultatele activității întreprinderii; capacitatea de plată și solvabilitatea întreprinderii; gradul
autonomiei financiare; situația fluxurilor de mijloace bănești; s ituația întreprinderii pe piața
financiară; istoria creditară a întreprinderii și relațiile cu statul și instituțiile financiare etc.
Descrierea informației acumulate în baza de cunoștințe se poate axa pe următoarele aspecte:
 identificarea obiectelor evaluării, evidențierea noțiunilor principale utilizate;
 descrierea obiectelor supuse evaluării și relevarea calităților acestora;
 clasificarea și ierarhizarea informațiilor privind obiectul evaluat.
Diagnosticul prin Sistemul -expert permite evaluatorului de să -și formuleze opinia privind
credibilitatea întreprinderii pentru a stabili interconexiunea dintre rezultatele diagnosticului și
selectarea metodelor de evaluare.
Concluziile trebuie formulate pe fiecare parte componentă a diagnosticului în vederea
stabilirii oportunităților și părților vulnerabile ale potențialului client bancar.
După crearea bazei de cunoștințe, se vor stabili Regulile și strategiile , raționamentul
aplicării cunoștințelor, care presupun gestiunea cunoștințelor, specificarea și analiz a lor,
formularea concluziilor asupra acestora.
Baza de reguli va cuprinde:
 identificarea tipurilor de diagnostic și a indicatorilor mai semnificativi care le caracterizează;
 determinarea metodelor de evaluare în baza estimării mărimii indicatorilor.

58 Diagnosticarea întreprinderii prin metoda Sistemului -expert permite de a formularea
concluziilor obiective privind situația financiară și patrimonială a întreprinderii din perspectivele
plasării întreprinderii în calitate de client bancar într -o grupă sau alta de utilizatori ai creditului
(clienți). Totodată permite determinarea metodelor de evaluare care vor fi utilizate la
valorificarea garanțiilor oferite de întreprindere băncii pentru asigurarea și acoperirea valorii
creditului și a dobânzii în vederea adoptării deciziei de creditare.
Pentru parcurgerea etapelor Sistemului -expert, este necesară, în primul rând, gruparea
informațiilor acumulate pe bază de cunoștințe și a stabilirea regulilor și limitelor aplicării acestor
informații.
Sistemul -expert de di agnosticare în scopul determinării credibilității și selectării metodei
de evaluare a întreprinderii conceput de noi presupune determinarea situației financiare a
întreprinderii prin prisma calculării și analizei a 10 g rupe de indicatori ( anexa 11) printr e care:
1. Indicatorii ce caracterizează structura activelor (prevăd examinarea ponderii
diferitor elemente patrimoniale, precum și evoluția lor în dinamică).
2. Indicatorii ce caracterizează gradul de îndatorare (prevăd examinarea ponderii
surselor împrumutate în totalul capitalului și analiza riscului financiar).
3. Indicatorii ce caracterizează echilibrul financiar (prevăd analiza capacității
întreprinderii de a acoperi, din contul activelor și fluxurilor pozitive de numerar, plata datoriilor
și a necesităților operaționale).
4. Indicatorii ce caracterizează rentabilitatea.
5. Indicatorii ce caracterizează lichiditatea.
6. Indicatorii ce caracterizează capacitatea de plată a datoriilor.
7. Indicatorii ce caracterizează eficiența operațională.
8. Indicatorii ce caracterizează is toria creditară.
9. Indicatorii privind diagnosticul calității activelor propuse în gaj.
10. Indicatorii privind evaluarea riscului de faliment.
În urma desfășurării diagnosticului pe baza indicatorilor menționați, se vor stabili
punctele forte și vulnerabile ale întreprinderii în funcție de care se va calcula punctajul acumulat
de întreprindere.
Fiecărui indicator i se vor atribui valori de la 0 la 10, în funcție de valoarea indicatorilor
din grup. Dacă evaluatori apreciază drept bună valoarea și evoluția indicat orului atunci acordă
nota 10 indicatorului, dacă evaluatorii apreciază drept satisfăcătoare valoarea și evoluția
indicatorului atribuie nota 5 indicatorului, iar dacă evaluatorii apreciază drept nesatisfăcătoare
valoarea și evoluția indicatorului, acesta va fi notat cu nota 0 (tabelul 3.1.1).

59 Tabelul 3.1.1
Metoda de evaluare a indicatorilor
Aprecierea Forte Medie Slabă
Nota 10 5 0
Abrevierea F M S
Sursa: [12, pag.165 ].

În funcție de valorile acordate, se va stabili o notă medie pe fiecare indicator, care va avea
valori cuprinse între 0 și 10. Scorul general se va obține prin însumarea notelor medii pe fiecare
grup de indicatori. În general, scorul obținut în urma aplicării Sistemului -expert va varia de la 0 la
100 puncte. În dependență de punctajul acumulat, se va stabili gradul de credibilitate al
întreprinderii, posibilitatea de acceptare a cererii de credit, și metoda de evaluare a întreprinderii
conform tabelului 3.1.2.
Tabelul 3.1.2
Determinarea gradului de credibilitate în baza ,,Sistemului -expert” de diagnostic
Nr. total de
puncte
acumulate Gradul de
credibilitate Acordarea creditului Metoda de evaluare
80-100 Foarte înalt Siguranță înaltă, rată a dobânzii
cea mai mică Metoda venitului și
comparativă
60-80 Înalt Siguranță bună, rata dobânzii
medie Metoda venitului și
comparativă
40-60 Mediu Siguranță acceptabilă, rată a
dobânzii mare Metoda venitului,
comparativă și a activului net
20-40 Mic Siguranță redusă, rată a dobânzii
foarte mare Metoda, comparativă și a
activului net
0-20 Necredibil Nesiguranță, plasament speculativ. Metoda activului net
Sursa : [12, pag.166].
Rezultatele diagnosticului financiar permit a decide asupra metodelor de evaluare necesare
pentru estimarea valorii întreprinderii în creditarea bancară servind drept bază pentru formularea
concluziilor evaluatorului, fiind luați în considerare și factorii care influențează selectarea metodelor
de evaluare, printre care: specificul activității întreprinderii, calitatea informațiilor financiare și
nefinanciare, valoarea acțiunilor cotate; posibilitatea realizării activelor oferite ca garanții, scopul
evaluării, opțiunile, beneficiarilor evaluării .

60 3.2. Căi de optimizare a diagnosticului economico -financiar în vederea determinării
riscului de creditare
Pentru determinarea riscului de credit autorul consideră necesar și oportun efectuarea
diagnosticului economico -financiar a debitorului. În acest context, în ajutor vin atît metodele
tradiționale, cît și cele moderne de analiză a bonități i agentului economic.
Bonitatea reprezintă performanța financiară a agentului economic care atestă
încrederea pe care acesta o inspiră băncii în momentul solicitării unui credit, de a restitui la
scadență, creditele contractate împreună cu dobânzile aferente.
În vederea optimizării diagnosticului financiar, pentru determinarea riscului de
creditare, ar fi binevenită o combinare a metodelor tradiționale cu cele moderne de evaluare a
performanțelor unui agent economic, care ulterior va conduce la încad rarea agentului în una din
categoriile de performanță financiară.
Combinarea respectivă presupune stabilirea punctajului luînd în considerare factorii
calitativi care se vor referi în principal la indicatorii de lichiditate, solvabilitate, risc și
profitab ilitate, factorii calitativi atingînd în principal aspectele legate de modul de administrare
a firmei, de calitatea acționariatului și a managementului, de garanțiile primite și de condițiile de
piață în care acesta își desfășoară activitatea.
Modelul “nou ” propus începe cu calcularea a cinci indicatori financiari în baza datelor
din formularele contabile ale firmei:
1.Lichiditatea generală = Active circulante (3.2.1)
Datorii curente

2 .Solvabilitatea patrimonială =Capitalul propriu x 100 (3.2.2)
Total pasiv

3. Rata profitului brut = Profitul brut x 100 (3.2.3)
Cifra de afaceri

4.Rata rentabilității financiare = Profitul net x 100 (3.2.4)
Capital propriu

5.Gradul de îndatorare = Datorii curente (3.2.5)
Total activ
În dependență de importanță și nivelul calculate, fiecărui dintre indicatorii de mai sus i
se acordă un punctaj respectiv (tabelul 3 .2.1.).

61 Tabelul 3.2.1
Punctajul indicatorilor de performanță al întreprinderii în creditarea bancară
Nr.
crt. Indicatori 20 puncte 1 5 puncte 1 0 puncte 5 puncte
1. Lichiditatea generală >2:1 1,6-2:1 1,3-1.6:1 1-1.3:1
2. Solvabilitatea
patrimoniului >30% 20% – 30% 10% -20% 0,1% -10%
3. Rata profitului brut >5% 3% – 5% 1,5% -3% 0,1% -1;5%
4. Rata rentabilității
financiare >10% 6% -10% 3% – 6% 0,1% -3%
5. Gradul de îndatorare 0 – 0,25 0,25-0,50 0,50-0,75 0,75 1
Sursa: [12, pag.158]
În funcție de punctajul obținut, fiecare agent economic cu personalitate juridică va
fi încadrat într -una din următoarele categorii de bonitate, astfel:
Categoria A 85 -100 puncte
Categoria B 70 -84 puncte
Categoria C 50 -69 puncte
Categoria D 25 -49 puncte
Categoria E < 25 puncte
Interpretarea încadrării pe categorii de bonitate este următoarea :
Categoria "A " – Performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență
a dobînzii și a ratei. Totodată se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor
financiare la un nivel ridicat.
Categoria "B " – Performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menține
acest nivel în perspectiva mai îndelungată.
Categoria "C" – Performanțele sunt satisfăcătoare, dar au o tendință de înrăutățire.
Categoria "D" – Performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate, la
intervale scurte de timp.
Categoria "E " – Performanțele financiare arată pierderi și există o probabilitate ridicată
că nu pot fi plătite nici ratele scadente nici dobînzile.
Deci, combinarea reușită a metodelor de diagnostic financiar, în special – metoda credit –
scoringului, care trebuie să fie baza modelului nou creat și cu ajutorul lichidității, solvabilității,
rentabilității ș.a. (sistemul de indicatori poate varia). Fiecare bancă comercială este în drept să -și
aleagă singură care și cîți indicatori să analizeze. Dar numărul de indicatori aleși trebuie să fie optim –

62 nici prea puțini, deoarece nu vor reflecta situația reală a firmei; nici prea mulți, deoarece banca va
suporta mai mari cheltuie li decît e necesar. În acest caz, banca ar trebui să analizeze sistemul de
indicatori utilizați în ultimii doi -trei ani din practica sa de acordare a creditelor. În continuare se
studiază performanța creditelor acordate și se face concluzia respectivă în vederea cantității și calității
indicatorilor utilizați în diagnostic.
Plus la toate, este foarte important ca indicatorii să fie analizați nu numai din punct de vedere
static, la o anumită dată, care reflectă situația doar la un moment dat, dar și din pu nct de vedere
dinamic, pentru a sublinia tendința fenomenelor caracteristice întreprinderii debitoare. Momentul
static nicidecum nu arată starea de „sănătate” a firmei, este doar un element de simulare. Numai prin
utilizarea factorului „timp” în diagnostic ul indicatorilor se va obține un cadru real despre activitatea
agentului economic împrumutător.
Moldova se confruntă cu problemele dificile și în domeniul diagnosticării
întreprinderii. Acestea determină o serie de aspecte particulare, ce se manifestă în a plicarea
fiecăruia dintre tipurile de metode specifice diagnosticului întreprinderii.
Aplicarea metodelor fundamentate pe actualizarea unor fluxuri viitoare de venituri este
dificilă în cazul Moldovei. Astfel, pentru estimarea unor venituri viitoare, confo rm principiilor
extrapolării, este necesară o perioadă anterioară de circa 5 ani.
Economia Republicii Moldovei fiind în continuă mișcare (și transformare), nu a existat
până acum o perioadă stabilă din punctul de vedere al condițiilor generale de desfășur are a
„jocului” economic, care să ofere condițiile necesare determinării unor valori viitoare pentru
diversele forme de venituri. În plus, apar câteva situații atipice legate de variabilele determinante
(cash flow -uri pentru metoda „discounted cash flow”, profituri pentru valoarea de rentabilitate,
dividende pentru valoarea de randament) ale metodei bazate pe actualizare:
• amortizarea pentru cvasitotalitatea firmelor din Republica Moldova este mult
subevaluată și nu reflectă aproape deloc semnificația sa e conomică (valoarea utilizată a
capitalului, necesară pentru înlocuirea acestuia), determinând așadar o supradimensionare a
profiturilor, dividendelor și cash flow -urilor;
• vânzările de active sunt de (mult prea) multe ori realizate la valori mult inferioa re
prețului just, ceea ce duce la o diminuare a profiturilor reale. Totodată, în estimarea profiturilor
viitoare, aceste valori trebuie eliminate din calculul profiturilor, ceea ce necesită o reflectare
justă a lor în contabilitate. Pentru aceste metode es te fundamentală determinarea veniturilor
viitoare din vânzarea de active, or, acestea sunt greu de previzionat din cauza modului particular
de funcționare a pieței și a conflictelor de interese dintre agenții ce acționează pe această piață;
• dividendul nu reprezintă, cel puțin la o primă diagnosticare, o variabilă semnificativă
pentru întreprinderile din Moldova etc.

63 Alegerea ratei de actualizare ridică și ea probleme importante. Astfel teoria și practica din
țările cu o economie de piață cu funcționare no rmală recomandă utilizarea unei rate de
actualizare obținute prin adăugarea unei prime de risc la rata de remunerare a titlurilor de stat,
considerate active fără risc. Emisiunea acestora în Moldova, datorită dorinței oficialităților de a
atrage populația spre acest instrument de procurare a fondurilor statului, s -a realizat la o rată de
remunerare superioară ratei dobânzii de pe piața bancară (care comportă totuși un risc superior
celui al statului!). În plus, de foarte multe ori rentabilitatea firmelor di n republică nu atinge
nivelul atins de rata dobânzii. În aceste condiții se inversează practic raportul clasic dintre
nivelurile ratei bonurilor de tezaur, cel al ratei dobânzii și cel al rentabilității firmei, cu risc
minim pentru cele dintâi și rentabili tatea maximă (dar însoțită de risc maxim) pentru cele din
urmă.
Utilizarea unei rate de actualizare care să țină cont de regulile generale ar însemna practic
o penalizare a tuturor firmelor care nu ating rata de randament a bonurilor de tezaur, fiind posibil
totodată ca aceasta să fie supraevaluată.
Cursul bursier nu reprezintă de asemenea o variabilă semnificativă pentru un diagnostic
pertinent. De cele mai multe ori cursul bursier al firmelor din republică evoluează după legi
specifice, fără nici o t angență cu performanțele lor. Se pare că principala determinantă a cursului
rămâne interesul pentru achiziționarea titlului în cauză, dar acest interes reprezintă nu reflectarea
unor considerente obiective, ci a unora prin excelență subiective. În plus, at omicitatea
investitorilor (incapacitatea unuia de a putea influența, prin volumul tranzacțiilor efectuate,
evoluția cursului bursier) rămâne un vis pentru piața din Moldova, și ca atare cursul poate fi
adeseori rezultatul unui dezechilibru între cerere și ofertă.
Nici un diagnostic pe baza unor modele fundamentate pe fluxurile de dividende nu pare
realizabilă pe piața Moldovei decât cu un anumit grad de circumspecție, datorat absenței unor
ipoteze de bază ale modelelor (în primul rând piață eficientă din pu nct de vedere informațional,
organizațional și operațional).
Sinteza diagnosticului general este o prezentare coerentă, ordonată după o anumită logică,
a informațiilor stabilite prin diagnosticarea funcțiunilor organizației și constituie instrumentul pe
care se sprijină diagnosticul propriu -zis după metodele ce vor fi alese. Corespunzător tipologiei
metodelor de diagnosticare, informațiile care trebuie să le cuprindă sinteza diagnosticului sunt
cele referitoare la activ, capacitate de profitabilitate și e lementele intangibile nemateriale, care nu
sunt evidențiate în bilanț, dar care contribuie la activitatea organizației, influențându -i rezultatele
financiare (vadul comercial, clientela, calitatea produselor etc.) și generând goodwill -ul.
În structura sint ezei diagnosticului financiar trebuie să intre informații cu privire la:
a) scurt istoric al apariției și dezvoltării organizației;

64 b) forma juridică de constituire (SA, SRL etc.) și raporturile dintre echipa managerială și
acționari;
c) stilul și metodele de management, caracterizarea echipei manageriale și a personalului
de execuție;
d) marca firmei și menționarea realizărilor care au consacrat -o, cm sunt: calitatea de
excepție a produselor, creativitatea și inventivitatea, garanția fiabilității produselo r etc.;
e) diagnosticul comercial: piața și desfacerea produselor, concurența, cifra de afaceri,
sistemul de distribuție, contractele;
f) raporturile cu furnizorii, dependența față de anumiți furnizori, existența unor contracte
certe pe termen lung;
g) dia gnosticul financiar contabil;
h) raporturile cu puterea politică și executivă, dacă primește comenzi;
i) de stat, este încurajată prin facilități fiscale, factor de risc pentru activitatea viitoare
(inclusiv în cazul unor schimbări politice);
j) sinteza pu nctelor forte și a celor slabe în activitatea organizației preluate din
diagnosticele sectoriale.
La prezentarea punctelor forte și slabe este recomandat să se folosească, pe cât posibil, o
exprimare cuantificată, precizându -se care sunt elementele de comp arație: nivelul rezultatelor din
perioada anterioară; nivelul realizărilor concurenților; nivelul obiectivelor asumate etc. De
asemenea, se vor preciza cauzele care le -au generat în măsura în care este posibil vor fi
cuantificate efectele produse. [24, p.53]
Așa cum s -a menționat și la etapa pregătitoare a studiului de diagnosticare, conducerea
organizației oferă echipei de evaluare și informații cu privire la evoluția previzională a
patrimoniului și a principalilor indicatori economico -financiari pentru ur mătorii cinci ani,
informații care vor fi folosite în etapa a treia, la calculul valorii organizației prin metodele alese.
Obiectivul esențial urmărit de analist în acest diagnostic este corectitudinea informațiilor
oferite, ținând seama că de aceasta depi nde stabilirea corectă a valorii. Deoarece informațiile
previzionate pot fi greșit diagnosticate, fie datorită competenței profesionale a celor care le -au
determinat, fie datorită unor factori subiectivi izvorâți din interesele urmărite de proprietar în
legătură cu rezultatul studiului de diagnosticare, echipa de evaluare are obligația să le verifice în
măsura în care este posibil.
Dacă analistul nu are mijloace să stabilească cu precizie veridicitatea acestor informații,
el poate totuși să facă aprecieri la un nivel de acuratețe acceptabil, pe baza unui diagnostic
coerent, pornind de la informațiile certe privind perioada dinaintea diagnosticului financiar și de
la cele sintetizate în diagnosticul general, precum și de la proiecțiile scenariilor de dezvolt are la

65 nivelul economiei și al sectorului de activitate. De exemplu, conducerea organizației poate oferi
pentru exercițiile viitoare previziuni a căror progresie nu coincide cu evoluția anterioară. În acest
caz analistul va putea micșora riscul nerealizări i acestor evoluții adoptând anumiți parametrii la
metodele de diagnosticare, în special la rata de actualizare. La fel și o medie ponderată a
profitului pe ultimii trei ani poate servi la previziunea profiturilor viitoare. De asemenea,
informațiile sinteti zate în diagnosticul general permit efectuarea unor aprecieri cu privire la
evoluția viitoare a organizației, în consens cu punctele forte și slabe stabilite anterior,
evidențiindu -se în special capacitatea acesteia de a genera rezultate pozitive pe terme n lung.
Analistul trebuie să demonstreze, prin argumente pertinente, viabilitatea acestor perspective. [20,
p.43]
În diagnosticarea activității unei întreprinderi se impune, fără îndoială, utilizarea
avantajului metodologic al abordării sistemice. Aceasta permite perceperea intercorelațiilor
dintre fenomene de natură diferită: economice, tehnice, financiare, sociale etc. De altfel, punctele
de disfuncționalitate ale întreprinderii sunt localizate pe metodele, pentru că raționamentele se
fac pornind de la f luxurile fizice (materii prime, combustibil etc.), informaționale (statistice, de
piață etc.) și psihologice (nevoile, așteptările clientului etc.).
Abordarea sistemică facilitează demersul diagnosticului, dar mai ales ea permite datorită
viziunii globale, găsirea unei logici de ansamblu recomandărilor făcute în vederea restabilirii
coerenței întreprinderii cu mediul său.
Orice întreprindere, indiferent de mărimea și de natura activității, posedă capacitatea de
transformare, de autoreglare și o anumită sinergie.
În orice întreprindere au loc transformări fizice (materiile prime sunt transformate în
produse finite etc.), de informații (datele informative sunt transformate în informații incitative
etc.) și psihologice (clienții nesatisfăcuți sunt transform ați în clienți satisfăcuți etc.). Toate aceste
„materiale” de transformat își au sursa în exteriorul întreprinderii. Ele constituie fluxuri de
intrare (input) în sistemul „întreprindere”. Pentru ca aceste transformări să aibă loc,
întreprinderea trebuie să dispună de capacitatea de a acționa (reacționa) prin resursele sale
umane, capacitatea de organizare prin metodele de muncă, capacitatea de a fabrica, de a produce
cu ajutorul mașinilor de care dispune. Aceste competențe sunt în interacțiune și formează a șa-
zisul „savoir -faire” sau „know -how” al întreprinderii. Rezultatul tuturor transformărilor se
concretizează în fluxurile de ieșire (output) ale „sistemului” întreprindere.
Întreprinderea „sistem” trebuie să aibă totodată capacitatea de a se menține și ev olua sub
impactul solicitărilor exterioare coercitive, de a se adapta (sau readapta) la schimbările de
organizare interioară.

66 Auto reglarea are trei tipuri de surse: juridice (limitele fixate de lege), conflictule
(relațiile cu sindicatele) și operaționale (pilotajul realizat pe diverse trepte ierarhice). Capacitatea
de autoreglare condiționează dinamica transformărilor și sinergia întreprinderii. Ea constituie un
factor important al eficacității întreprinderii.
Relațiile fundamentale dintre întreprindere ș i mediul său, dintre subsistemele și
componentele întreprinderii fac adesea obiectul unor modelări specifice. Pentru activarea
ansamblului de transformări specifice sistemului este necesar un flux de energie provenind din
exterior. Este vorba de aporturile de orice natură: materială, financiară, informațională,
experiență etc. Fluxul de ieșire este reprezentat de rezultatele transformărilor obținute pe baza
fluxurilor de intrare. Fluxul de intrare este un flux de constrângeri. El frânează sau stimulează
dinamica transformărilor sistemului, fiind totdeauna exogen în raport cu acesta și în intercorelare
reciprocă. Rezultatele obținute (fluxurile de ieșire din sistem) sunt constrângeri care au fost
transformate prin interacțiunea „om -metode -mijloace tehnice” în produse finite, cifră de afaceri,
informații, satisfacții ale clientului etc.
O astfel de abordare este esențială într -o economie în tranziție. Un fapt izolat de contextul
său nu poate și nu trebuie să prezinte interes pentru analist. Utilizarea unor asem enea fapte în
fundamentarea recomandărilor diagnosticului financiar poate conduce la erori grave.
Demersul diagnosticului economico -financiar nu are deci valoare strategică decât în
măsura integrării coerente a unei viziuni globale a întreprinderii ca sist em, care permite
replasarea recomandărilor într -un context operațional.
Adaptarea metodelor informatice în vederea determinării performanțelor agentului economic
ca solicitant de credit în activitatea bancară ar fi încă o soluție. Acesta constă în i mplementarea unui
sistem informatic de prelucrare electronică a datelor propuse spre analiză, care să asigure o
ierarhizare obiectivă a fiecărei solicitări de credit. Devine necesară introducerea programelor speciale
cu caracterul orientat exclusiv spre ef ectuarea automată, corectă și obiectivă a diagnosticului financiar a
întreprinderilor debitoare. Acest fapt ar facilita mult lucrul inspectorului de credit, pe seama căruia în
marea majoritate a cazurilor stă decizia de aprobare sau de refuz a acordării c reditului.

67 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Situația economică din Republica Moldova demonstrează că fără concentrarea
capitalurilor financiare în proporții suficiente pentru concurența rezultativă pe piața mondială,
dezvoltarea economică și, mai ales, a întreprinderilor din ramurile de criză este imposibilă.
În cadrul activității practice de diagnosticare a unei întreprinderi , diagnosticul trebuie să
furnizeze informațiile necesare aprecierii situației trecute și prezente, care constituie o bază
pentru es timarea elementelor și variabilelor „cheie” ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării
diferitelor metode de diagnosticare. Întrucât diagnosticul financiar al întreprinderii nu înseamnă
o aplicare mecanică a unor tehnici, ci presupune o apreciere profun dă a performanțelor firmei,
echipa de estimare trebuie să opereze cu parametrii considerați normali pentru mediul de
activitate al firmei apreciate și la momentul efectuării diagnosticului financiar.
În baza cercetărilor efectuate putem formula următoarele concluzii:
Pe parcursul lucrării „ Diagnosticul financiar al întreprinderii în vederea creditării
bancare ” a fost analizat un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației
financiare și a bonității unei întreprinderi. Ca criteriu bancar, bonitatea reprezintă performanța
financiară a agentului economic care atestă încrederea pe care acesta o inspiră băncii comercia în
momentul solicitării unui credit, de a restitui la scadență, credite le contractate împreună cu
dobînzile aferente.
Scopul final al diagnosticului financiar este de a evalua potențialul financiar al unei
întreprinderi, exprimă starea sa de sănătate economico -financiară. Obiectivele diagnosticului
financiar sînt diferite, în funcție de subiectul care îl evaluează, acordîndu -se prioritate unui
aspect sau altul, care să caracterizeze situația financiară a întreprinderii după scopurile și
interesele urmărite.
Diagnosticul financiar trebuie să fie pluridimensional, să îmbrăț ișeze diverse aspecte ale
vieții întreprinderii. Indicatorii analizați în Capitolul 2: lichiditate, solvabilitate, rentabilitate nu
sunt decît instrumente ale diagnosticului financiar; metoda diagnosticului financiar presupune
modul de folosire a acestor indicatori care exprimă starea financiară a întreprinderii, în vederea
luării deciziilor privind comportamentul viitor și modul de acțiune.
Perfecționarea și implementarea unor noi forme de diagnostic economico -financiar,
aplicînd experiența străină, desch ide noi moduri de abordare și metode de evaluare a bonității
agenților economici.
Diagnosticul financiar este una din principalele metode de evitare a riscului de credit.
Cu alte cuvinte, p rincipala măsură care ar trebui adoptată pentru prevenirea riscului de creditare
constă în acordarea creditelor bazată în primul rând pe analiza viabilității și realismului
afacerilor, în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a

68 genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobînzii.
Determinarea ca pacității de plată se face și prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale
afacerilor din perioada expirată și din cea prognozată. Activitatea de creditare trebuie să fie
avantajoasă atît pentru bancă (în termeni de profitabilitate), cît și pentru clienți, care,
valorificând creditele, să își dezvolte afacerile și să poată astfel să -și ramburseze împrumutul și
să-și achite dobânzile.
Bancherii care iau în considerare acordarea unei facili tăți de credit au obligația să
evalueze într -un mod cuprin zător stabilitatea companiei și potențialul de deteriorare și
faliment. Însă evaluarea nu începe și nu se termină cu analiza financiară. Succesul în activi tatea
de creditare se bazează pe calitatea informațiilor, pe calitatea evaluărilor și estimă rilor
făcute, pe calitatea relației cu clientul, pe stabilirea unei relații de "parteneriat" cu clientul.
Băncile comer ciale din Moldova care participă în procesul de creditare, astăzi sunt
supuse atît riscului intern, cî t a celui extern. Astfel, chiar și prin existenț a unei politici creditare
favorabile, pierderile pe credite nu pot fi prevenite. Banca nu ar trebui sa acorde cr edite dubioase
si neasigurate, însă este cunoscut faptul ca o parte din creditele acordate pe viitor sunt clasate în
catego ria creditelor dubioase. Reputaț ia băncii poate f i serios subminat ă datorită creș terii
ponderii credit elor problematice, ceea ce la rîndul său poate influența poziția bănc ii pe piaț a
resurselor creditare.
Reieșind din tema studiată am dori să precizăm o serie de recomandări:
1. Perfecționarea diagnosticului financiar prin prisma perfecționării metodelor de evaluare a
credibilității clienților bancari. Pentru aceasta, este nece sar de a evalua situația financiară și
patrimonială a clienților bancari prin metode mai performante, ținând cont de scopul
evaluării și activitatea acestora, luând în considerare totodată, și aspectele nefinanciare ale
activității. Dintre astfel de metode , pot fi propuse metodele -scoring; metodele bazate pe
rating; metoda analizei verbale a indicatorilor financiari și nefinanciari; metoda Conan –
Holder, metodele bazate pe Sistemele -expert; metoda celor 7 C etc. Referitor la
valorificarea garanțiilor este necesară aplicarea celor trei abordări în evaluare, metodele de
evaluare, însă, trebuie selectate în dependență de scopurile și condițiile evaluării.
2. Ca direcții strategice ale perfecționării diagnosticului financiar în creditarea în vederea
diminuării riscului creditar și sporirii portofoliului creditar, se propun următoarele:
 perfecționarea metodologiei (Manualelor de creditare) privind creditarea, care trebuie
diversificată pe grupe de clienți, ținând cont de ramura activității acestora;
 acordarea uno r credite sigure, cu o probabilitate maximă de rambursare (respingerea
creditelor care se clasifică ca ,,dubioase”);
 optimizarea procedurii de monitorizare a creditelor, astfel, încât să se micșoreze numărul

69 creditelor problematice din portofoliul creditar al băncii;
 diversificarea portofoliului de credite pe mai multe grupe de debitori din mai multe ramuri
sau zone geografice;
 respingerea creditelor cu garanții nelichide, nesigure și insuficiente;
 perfecționarea managementului bancar privind administrarea expunerii la risc;
 evaluarea strategiilor de reducere a riscurilor bancare în procesul de tratare a riscului;
previzionarea pierderilor posibile la un nivel compatibil cu cerințele internaționale bancare
și contabile;
 analiza activității agenților economic i de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp,
care ar permite de a evidenția dinamica creditelor restante;
 luarea în considerare a fiecărui credit și client, în mod individual, prin i ntermediul
serviciului datoriei .
3. Cercetarea practicilor de determinare a credibilității agenților economici din Republica
Moldova, implică unele acțiuni (direcții) de perfecționare. Printre acestea, pot fi considerate
următoarele:
 elaborarea sistemului unic de indicatori financiari și a mărimilor unice ale acestora pentru
determinarea credibilității agenților economici, în scopul creditării, pornind de la specificul
ramurii din care face parte întreprinderea. Între astfel de indicatori, pot fi: indicatorii de
structură a activelor, indicatorii rezultatelor f inanciare ale activității întreprinderii,
indicatorii de eficiență economică și financiară, indicatorii capacității de plată, indicatorii
ce caracterizează eficiența pieței de desfacere, indicatorii istoriei creditare etc.;
 crearea unor centre cu baze de d ate (birouri de istorie creditară), privind situația financiară
a agenților economici care ar servi ca punct de reper în luarea deciziei de creditare și
utilizarea tehnologiilor informaționale mai avansate pentru prelucrarea datelor;
 utilizarea mai amplă a indicatorilor ce caracterizează istoria creditară a clienților bancari;
 verificarea corectitudinii informației financiare privind situația financiară și situația pe
piață a agenților economici de către Birourile de istorie creditară;
 combinarea metodelor financiare tradiționale de determinare a credibilității cu alte metode
,inclusiv cele nefinanciare, ceea ce ar spori gradul de obiectivitate a rezultatelor;
 aplicarea ,,Sistemelor -expert” de analiză -diagnostic în procesul de determinare a
credibilității agenților economici;
 determinarea mărimii maxime a creditului ce poate fi oferit ținând cont de valoarea de
piață a garanțiilor.
4. Îmbunătățirea managementul bancar, din punct de vedere al mecanismului de creditare, prin
prisma relațiilor bancă -client. În ac est sens, se recomandă:

70  promovarea politicilor bancare cu grad înalt de flexibilitate față de clienții bancari;
 revederea politicii de marketing a băncilor comerciale pri n studierea posibilităților
financiare reale ale clienților bancari și introducerea noilor produse la momente oportune;
 angajarea specialiștilor acreditați în evaluarea întreprinderilor (activelor) bunurilor;
 imobilizarea terenurilor și altor tipuri de garanții;
 orientarea politicii de creditare pe ramuri ale economiei naționale în vedere a finanțării
agenților economici și creșterii economice a acestora;
 evaluarea garanțiilor oferite de clienții bancari în corespundere cu prevederile legale
naționale și internaționale, luând în considerare aspectele fiscale, financiare, juridice;
 elaborarea cadrului, juridic, metodologic, organizațional privind diagnosticul financiar în
scopuri bancare, a unităților economice, activelor acestora și a altor bunuri de către
organizațiile specializate în evaluare, de comun acord cu experții creditări și evaluatorii
băncilor comerciale.

71 BIBLIOGRAGIE
I. ACTE NORMATIVE ȘI LEGISLATIVE
1. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea de antreprenoriat și întreprinderi, nr. 845 –
XII din 3 ianuarie 1992, modificat ă din 23.12.11. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 13/14 din 13.01.12.
2. Legea cu privire la activitatea de evaluare nr. 989 -XV din 18.04.2002, modificat ă din
14.12.07. În: Monitorul Oficial nr. 94/96 din 30.05.08.
3. Legea insolvabilității nr . 149 din 14.09.2012. În: Monitorul Oficial nr. 193 -197 din
14.09.2012.
4. Regulamentul BNM cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica
Moldova, nr.153 din 25.12.1997. cu modificările ulterioare prin HCA al BNM nr.82 din
21.04.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.87 -90 din 27.05.2011, art.569.
II.MANUALE, MONOGRAFII ȘI EDIȚII PERIODICE
5. BALANUȚĂ V. Diagnosticul financiar al activității firmei. Material consultativ didactic
pentru masterat, Chișinău , ASEM, Tipografia Centrală, 2001. -150 p.
6. BOJAN I. Sistem -expert pentru evaluarea întreprinderii /I.Bojan. / – București:ASE, 2000. –
252 p.
7. BĂRBULESCU C. Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică. Strategii și
politici de redresare și dinamizare a activității. / C. Bărbulescu /. -București: Editura
Economică, 2014. -319 p.
8. DEACONU A. Diagnosticul și evaluarea întreprinderii. /. A. Deaconu /. – București, Tribuna
Economică, 2016. – 245 p.
9. MĂRGULESCU D. Analiza economico -financiară, Universitatea SPIRU HARET, București,
2012. -214 p.
10. MIHAI I., CAZAN E. Analiza situației financiare a agenților economici, Timișoara, 2014. –
278 p.
11. MIHĂILESCU I. Managementul financiar al întreprinderii, Pitești, Editura Economică,
2015, -310 p.
12. MOROȘAN J. Diagnostic, analiză și previziune economico -financiară, Iași, 2012. -325 p.
13. NICULESCU M. Diagnostic global strategic, București, Editura Economică, 2014. -245 p.
14. TCHEMENI E. L’evaluation des Entreprise, / E. Tchemeni /. – Paris: Ed ,,Economica”, 2016. –
107 p.
15. БЫЧКИН А.В. Кредитный риск как объект управления на предприятия / А. В
Бычкин //Финансы и кредит. – 2012. – № 14. – c.15.

72 16. ГРАДОВА А. П.Стратегия и тактика антикризисного управления фирмой, Санкт –
Петербург, 2014. -278 c.
17. КОВАЛЕВ В.В. Финансовый анализ: методы и процедуры, Москва: Финансы и
статистика, 2011. -289 c.
18. СЕЛЕЗНЕВА Н., Финансовый анализ, Москва, 2012. -215 c.
19. ФОМИН Я.А. Диагностика кризисного состояния предприятия, Учебное пособие для
вузов, Москва, ЮНИТИ -ДАНА, 2013. -178 c.
20. COHEN E. Analyse Financiere / E.COHEN /. – Paris: Economica, 4e edition, 2015. – p.
525- 535, 590 p.
21. COLLAS B. Gestion financier de l`enterprise. / B. Collas / – Paris: P.U.F., 2008. – 520 p.
22. HARRIS R. S. AND PRINGLES J. J. Risk – Adjusted Discount Rates Extensions form the
Average -Risk Case /. R. S. Harris and J. J. Pringles // Journal of Financial Research (Fall). –
2011. – p. 237-244.
23. GIBSON Charles H. Financial Reporting & Analysis, 9th edition, Thomson South -Western,
2007. -165 p.
24. PAYARD J. Analyse financiere, Editure Harissey a Evreux, collection Vuibert Gestion,
Paris, 2011. -179 p.
25. ROSS Stephen A., WESTFIELD Randolph W., JORDAN Bradford D. Fundamentals of
Corporate Finance, 7th edition, McGraw -Hill Irwin, 2006. -278 p.
III. ARTICOLE ȘTIINȚIFICE
26. BALANUȚĂ V. Diagnosticul și estimarea potențialului economico -financiar al întreprinderii
în contextul analizei exprese, în Contabilitate și audit, nr. 3, 1999, p.38-44.
27. BALANUȚĂ V. Poziționarea diagnosticului economico -financiar în sistemul de dirijare a
procesului d e producție și comercializare, Conferința Științifică Internațională „Politici
economice de integrare europeană”, 23 -24 septembrie 2005, Chișinău, Departamentul
Editorial – Poligrafic ASEM, 2005, p. 474-476.
IV. SURESE ELECTRONICE
28. IVAN I., RĂDULESCU I. Analiza comparată a complexității entităților text generate prin
tehnici de programare, http://www.ase.ro/biblioteca1.asp?id=20
29. MCCLURE B. Z Marks The End, http://www.investopedia.com/ printable. asp?a=/articles
/fundamental /04 /021104.asp.
30. REX C. Mitchell. Diagnosis of the External Enviroment, http://www.csun.edu /
hfmgt001/external.htm.

73

ANEXE

74

DECLARAȚIA STUDENTEI

Subsemnatul (a) Mironov (Mîrleanu) Axenia declar de proprie răspundere că lucrarea
cu tema ”Diagnosticul financiar al întreprinderii în vederea creditării bancare ” este
rezultatul muncii mele, pe baza propriilor cercetări și pe baza informațiilor obținute din surse
care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că
lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă la nic i o instituție de învățământ superior.

Data Semnătura