Introducere (1) [625124]

ȘCOALA DOCTORALĂ DE STUDII FILOLOGICE

Drd. Bîrlădeanu Onuța Georgiana

Mântuirea păcătoșilor (ms. BAR 2517; ms. BAR 494), traducere atribuită lui
Nicolae Spătarul Milescu . Ediție critică și studiu filologico -lingvistic

Coordonator științific: Prof. univ. dr. Munteanu Eugen

Iași
2020

2
Cuprins
Notă asupra ediției ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 6
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 9
I. Studiu filologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 10
I.1. Autorul textului Mântuirea păcătoșilor – Agapie Landos ………………………….. ………………………….. ………… 10
I.2. Profilul traducătorului și al traducerii sale ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 21
I.3. Edițiile Mântuirii păcătoșilor în limba greacă. Circulația și traducerea textului în alte limbi …………………… 42
I.4. Textul Mântuirea păcătoșilor în manuscrisele românești din secolele al XVII -lea și al XVIII -lea ……………. 47
II. Studiu asupra foneticii din ms. 2517 și din ms. 494 ………………………….. ………………………….. ……………………… 51
II.1. Inventarul grafemelor și valorile lor fonetice ………………………….. ………………………….. ……………………….. 51
II. 2. Aspectele fonetice ale limbii textului cuprins în ms. 2517 și în ms. 494 ………………………….. ………………… 69
II.2.1. Accentul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 70
II.2.2. Vocalismul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 71
II.2.2.1. Vocalele a, ă, î ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 72
II.2.2.2. Vocalele e, i ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 77
II.2.2.3. Vocalele o, u ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 91
II.2.2.4. Diftongii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 94
II.2.3. Consonantismul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 96
II.2.3.1. Consoanele labiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 96
II.2.3.2. Consoanele dentale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 98
II.2.3.3. Consoanele s, ț, z………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 101
II.2.3.4. Consoanele prepalatale ĝ, ș, j ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 104
II.2.3.5. Cosoanele lichide l, r………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 106
II.2.3.6. Laringala h ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 110
II.2.3.7. Grupuri consonantice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 112
II.2.4. Observații și concluzii asupra foneticii ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 113
III. Studiu asupra morfologiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 114
III.1. Substantivul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 114
III.1. 1. Declinarea substantivului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 114
III.1.2. Genul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 118
III.1.2.1. Derivate moționale cu sufixele –iță, –oaie și –easă………………………….. ………………………….. … 120
III.1.2.2. Substantive epicene ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 120
III.1.3. Numărul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 121
III.1.3.1. Pluralul substantivelor feminine ………………………….. ………………………….. …………………………. 121
III.1.3.2 Pluralul substantivelor masculine ………………………….. ………………………….. ………………………… 125
III.1.3.3. Pluralul substantivelor neutre ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 125
III.1.4. Cazul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 127

3
III.1.4.1. Marcarea sintetică a cazurilor genitiv -dativ ………………………….. ………………………….. ………….. 127
III.1.4.2. Marcarea analitic -prepozițională a cazurilor genitiv -dativ ………………………….. ……………………. 129
III.1.4.3. Cazul acuzativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 130
III.1.4.4. Cazul vocativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 131
III.2. Articolul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 133
III.2.1. Articolul hotărât enclitic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 133
III.2.2. Articolul hotărât proclitic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 134
III.2.3. Articolul posesiv genitival ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 135
III.2.4. Articolul demonstrativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 135
III.2.5. Articolul nehotărât ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 137
III.3. Adjectivul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 138
III.3.1. Gradele de comparație ale adjectivului ………………………….. ………………………….. ………………………. 139
III.3.1.1. Exprimarea superlativului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 140
III.3.1.2. Structuri comparative ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 141
III.4. Numeralul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 142
III.4.1. Numeralul cardinal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 142
III.4.2. Numeralul ordinal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 144
III.4.3. Numeralul colectiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 145
III.4.4. Numeralul multiplicativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 146
III.4.5. Numeralul distributiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 146
III.4.6. Numeralul adverbial ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 146
III.4.7. Numeralul fracționar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 147
III.5. Pronumele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 147
III.5.1. Pronumele personal ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 147
III.5.1.1. Formele accentuate ale pronumelui personal ………………………….. ………………………….. ………… 147
III.5.1.2. Formele neaccentuate ale pronumelui personal ………………………….. ………………………….. ……… 148
III.5.1.3. Formele însul, însa/ însă, înși/ înșii, înse/ însele ………………………….. ………………………….. …….. 153
III.5.1.4. Pronumele de politețe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 154
III.5.2. Pronumele reflexiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 154
III.5.3. Pronumele de întărire ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 156
III.5.4. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv ………………………….. ………………………….. ……………….. 156
III.5.5. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ ………………………….. ………………………….. ………… 158
III.5.5.1. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de apropiere ………………………….. …………….. 158
III.5.5.2. Pronumele și ad jectivul pronominal demonstrativ de depărtare ………………………….. …………….. 160
III.5.5.3. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de identitate ………………………….. …………….. 160
III.5.5.4. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de diferențiere ………………………….. ………….. 161
III.5.6. Pronumele și adjectivul pronominal relativ -interogativ ………………………….. ………………………….. …. 162

4
III.5.7. Pronumele și adjectivul pronominal nehotărît ………………………….. ………………………….. ……………… 164
III.5.7.1. Formele unul, una, altul, alta ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 164
III.5.7.2. Formele vreunul , vreuna ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 164
III.5.7.3. Formele tot, toți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 165
III.5.7.4. Formele fiecare(le), fiecine, fieștecare(le), fieștecine, fieștece ………………………….. ………………. 165
III.5.7.5. Formele oarecare, oarecarele, oarecarii, oarecarea ………………………….. ………………………….. …. 166
III.5.7.6. Formele ceva/ cevași, cineva/ cinevași, altceva/ altcevași, altcineva ………………………….. ………. 167
III.5.7.7. Forma pronumelui nehotărît neștine ………………………….. ………………………….. ……………………. 168
III.5.7.8. Forma pronumelui nehotărît niscare ………………………….. ………………………….. ……………………. 168
III.5.7.9. Forma pronumelui nehotărât cutare(le) ………………………….. ………………………….. ……………….. 168
III.5.7.10. Adjectivul pronominal nehotărât niște ………………………….. ………………………….. ……………….. 168
III.5.8. Pronumele și adjectivul pronominal negativ ………………………….. ………………………….. ……………….. 168
III.5.8.1. Nimeni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 168
III.5.8.2. Niciunul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 169
III.5.8.3. Nimic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 170
III.6. Verbul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 170
III.6.1. Conjugările verbului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 170
III.6.1.1. Trecerea de la conjugarea I la conjugarea a III -a ………………………….. ………………………….. ……. 170
III.6.1.2. Oscilații între conjugarea I și conjugarea a IV -a ………………………….. ………………………….. ……. 171
III.6.1.3. Verbe care se mențin la conjugarea a II -a sau la conjugarea a III -a ………………………….. ………… 172
III.6.2. Diateza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 172
III.6.2.1. Verbe active care prezintă pronume reflexive ………………………….. ………………………….. ……….. 173
III.6.2.2. Diateza impersonală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 173
III.6.2.3. Diateza pasivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 173
III.7. Formele iotacizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 174
III.7.1. Verbe de conjugarea a II -a cu forme iotacizate ………………………….. ………………………….. ……………. 174
III.7.2. Verbe de conjugarea a III -a cu forme iotacizate ………………………….. ………………………….. …………… 175
III.7.3. Verbe de conjugarea a IV -a cu forme iotacizate ………………………….. ………………………….. …………… 177
III.7.4. Forme flexionare „gramatizate”; forme verbale care prezintă/ nu prezintă sufix flexionar …………….. 178
III.7.5. Indicativul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 179
III.7.5.1. Formele verbului a fi la indicativ prezent ………………………….. ………………………….. …………….. 179
III.7.5.2. Imperfectul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 180
III.7.5.3. Perfectul simplu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 182
III.7.5.4. Perfectul compus ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 184
III.7.5.5. Mai -mult-ca-perfectul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 185
III.7.5.6. Viitorul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 186
III.7.6. Conjunctivul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 187

5
III.7.6.1. Conjunctivul prezent ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 187
III.7.6.2. Conjunctivul perfect ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 189
III.7.7. Condiționalul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 190
III.7.8. Imperativul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 190
II.7.9. Infi nitivul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 192
III.7.10. Gerunziul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 193
III.7.11. Participiul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 193
III.7.12. Supinul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 194
III.8. Adverbul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 194
III.8.1. Locuțiuni adverbiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 196
III.8.2. Clase de adverbe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 198
III.8.3. Gradele de comparație ale adverbului ………………………….. ………………………….. ………………………… 200
III.9. Prepoziția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 201
III.10. Conjun cția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 206
III.11. Interjecția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 209
IV. Studiu asupra lexicului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 210
IV.1. Cuvinte din fondul autohton ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 219
IV.2. Cuvinte de origine latină sau cu bază de derivare latină ………………………….. ………………………….. ………. 220
IV.3. Cuvinte de origine slavă sau cu bază de derivare slavă ………………………….. ………………………….. ……….. 221
IV.4. Cuvinte de origine grecească sau cu bază de derivare grecească ………………………….. ………………………… 222
IV.5. Cuvinte de origine maghiară sau cu bază de derivare maghiară ………………………….. …………………………. 223
IV.6. Cuvinte de origine turcă sau cu bază de derivare turcă ………………………….. ………………………….. ………… 223
IV.7. Cuvinte cu etimologie multiplă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 223
IV.8. Cuvinte din limbile slave moderne ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 223
IV.9. Glosar terminologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 223
IV.10. Prezentare sinoptică a elementelor lexicale din ms. 2517, ms. 494, ms. 45 ………………………….. ………… 272
Izvoare și lucrări de referință ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 315
Dicționare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 318

6
Notă asupra ediției

Ediția critică cuprinsă în această lucrare prezintă transcriere integrală a textului
Mântuirea păcătoșilor , așa cu m se regăsește acesta în cele mai vechi manuscrise păstrate până
în zilele noastre . Precizăm că ms. rom. 2517 cuprinde traducerea românească a primelor două
părți ale textului grecesc, iar ms. 494, pe lângă alte texte, cuprinde partea a treia a traducerii
textului lui Agapie Landos.
În cele ce urmează, vom descrie în linii generale cele două manuscrise și vom numi
principiile de transcriere pe care le -am adopt at în alcătuirea ediției de față. O descriere mai
detaliată asupra conținutului manuscriselor se regăsește în studiul filologic care urmează
introducerii.
Manuscrisul rom. 2517 a fost copiat de către grămăticul Vlad, sub porunca episcopului
de Rîmnic, Ila rion, și este datat cu anul 1691 (la pagina 447v). Textul este scris îngrijit, cu
cerneală neagră și roșie (titlurile capitolelor și prima literă din paragraful inițial, precum și
inițialele la începutul titlurilor , în cadrul cuprinsului ) și cuprinde 450 d e file (900 de pagini),
dintre care 6r, 6v și 7r sunt pagini nescrise . Mai precizăm că paginile 1r și 8r prezintă
frontispicii colorate ; inițiale ornate apar de -a lungul texului, la început de capitol (spre
exemplu, la 8v, 9v, 19r, 26r, 27r, 27v, 31v etc.); două însemnări cu sigiliu inelar se regăsesc la
pagina 8v; viniete simple apar la paginile 102v și 448v; apare și o numerotare cu slove chirilice,
însă aceasta nu este consecventă (am ales să menționăm în note de subsol prezența acestora
atunci cînd a fost ca zul); unele cuvinte, aflate la sfârșitul paginii, prezintă ornamente. În afară
de textul propriu -zis (care începe la pagina 8v), manuscrisul mai prezintă cuprinsul (de la 1r la
5v), numeroase însemnări ale posesorilor , pe care le -am menționat în not e de subsol (7v, de la
8r la 12r, 209r, 312r, 250v, 346r 449r etc.) și un cuvânt de încheiere. Diferite n otații marginale
oferă variante lexicale ale cuvintelor marcate în text prin vrahii scrise deasupra cuvântului
(același semn repetându -se marginal).
Din cuprinsul notațiilor făcute marginal, dar și din cuvântul final al copistului, reiese că
manuscrisul a fost în posesia episcopului Rîmnicului și Noului Severin, Ilarion, apoi acesta s –
a aflat în custodia popei Dumitru (pe numele de botez Sava), și a po pei Petru (fiul popei
Dumitru). De la Muzeul de Antichități, manuscrisul va ajunge la Biblioteca Academiei, unde
se află și în prezent.

7
Cât privește ms. 494, acest a este un manuscris miscelaneu, care provine din Țara Românească
(1661 -1699) și cuprinde: 1. Scara Sf. Ioan Climax în traducere românească, 2. Cuvântul către
păstor al aceluiași, 3. Plângerile și tânguirile unui stareț, adică a unui părinte păcătos și stranic,
ci cu dînsăle să părăia cătră sufletul său , 4. Cuvântul la înălțarea Domnului (titlu sla v) de Chiril
monahul, 5. Învățătură la duminica lăsatului de brânză , 6. Învățătură la Duminica lăsatului de
carne, 7. „A m ântuirei păcătoșilor” parte a treia , 8. Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru
multe trebi ale credinței noastre tălmăcită de Nicolae Spătarul Milescu de pre limba grecească
pre limba noastră proastă rumunească, întru trecutul anilor de la Hs. 1661 în luna lui ghen(arie)
10 dni . Menționăm că în vederea transcrierii, la dispoziția noastră s -au aflat fotocopiile lăsate de
N. A. Ur su la Biblioteca Academiei Române din Iași. Textul, cu o scriere mai puțin îngrijită, este
scris cu cerneală neagră și roșie (titlurile capitolelor ), este cuprins între filele f. 191v-253v, 271r-
274v, 280r-281v și prezintă o interpătrundere a ultimelor dou ă minuni, cauzată de legarea deficitară
a manuscrisului . Partea a treia a traducerii cuprinse în acest manuscris prezintă 68 de minuni ale
maicii Domnului , cuvântul către cititori, precum și o a doua prefață a autorului . Marginal, apar
diverse notații, unele dintre ele greu de descifrat. Atunci când notațiile marginale nu au putut fi
înțelese, în general din cauza precarității documentului, am notat acest fapt în note de subsol. În
cazul titlurilor ce nu au putut fi iden tificate ( fiind „șterse” de timp ), am ales să oferim , tot în note
de subsol , titlul capitolului corespunzător din traducerea românească a textului realizată în secolul
al XIX -lea.
Vom expune în continuare principiile de transcriere pe care le -am avu t în ve dere în editarea
celor două manuscrise :
Scrierea continuă a textelor vechi a fost transcrisă prin separarea cuvintelor, respectând în
același timp despărțirea unităților lexicale prin cratimă acolo unde este cazul.
Cât privește problematica î – â, am optat pentru notarea consecventă a lui î, întrucât limba
originală a textului nu cunoaște distincția modernă dintre cel e două grafeme. Am procedat la fel și
în cazul lui sînt, sîntem , sînteți , optând pentr u păstrarea formelor etimologice.
Scrierile ma rginale, erorile copistului, omisiunile unor cuvinte, eventualele ștersături,
repetițiile de cuvinte, inversările de cuvinte, autocorecturile au fost semnalate prin note de subsol.
În cazul utilizării cratimei, am avut în vedere respectarea normelor actual e ale limbii române
literare. La fel am procedat și în cazul cuvintelor compuse, acolo unde lipirea elementelor a fost
definitivată; am transcris, spre exemplu, untdelemn , dar untul de lemn .

8
În cazul inconsecvențelor grafice de tipul , spre exemplu, în ms . 2517: Σbiçáü [8v] –
Σbiç™∆ ü [121v], am menținut inconsecvența, transcriind obiceaiu – obicêiu.
Accentul nu prezintă reguli fixe, ci este notat mai degrabă în mod aleatoriu. Am decis
notarea accentului în cazul numelor proprii, atunci când acesta apare; atunci când prin notarea
accentului se diferențiază formele verbale de prezent, perfect simplu sau viitor, dar și pentru
a face distincția între forme verbale și alte părți de vorbire. Precizăm că am notat accentul și
în cazul unor cuvinte care sunt accentuate în mod diferit de accentuarea din limba actuală.
Spre exemplu: aÊkΣlΣ @ = acoló (ms. 2517, 62v), aÊko lΣ@ = acoló (ms. 494 , 194r), a∞kΣl™‘
= acolea∆ (ms. 2517, 351r), a˚kol™‘ = acolea ∆ (ms. 494 , 249v), éÊkol™‘ = încolea ∆ (ms.
2517, 372v), kol™‘ = colea ∆ (ms. 494 , 239v), Ωi∆dΣvi = jídovi (ms. 2517, 39r), Ωi∆dΣvˆ =
jídov (ms. 494 , 225r), pêli∆cß = pielíță (ms. 2517 , 78r), pêli∆cß = pielíță (ms. 494 , 140r).
Consoanele finale m, ș, ț, când apar la final de cuvânt neurmate de i sau ´, având deci
rostire dură, au fost not ate ca în limba română actuală.
Am scris cu majusculă antroponimele, toponimele, teonimele și titlurile. Precizăm că nu
am scris cu majusculă și pro numele prin care se identifică Dumnezeu, Isus Hristos sau Duhul
Sfânt .
Citatele în slavonă (prezente în ambele manuscrise) și unicul citat în limba greacă (din
ms. 2517) au fost notate într e parante ze pătrate. Întrucât aceste citate sunt însoțite de ex plicații
sau chiar de citarea lor și în limba română, nu am recurs la traduce rea lor (am procedat astfel
și pentru că nu deținem cunoștințe de traducere din aceste două limbi) .
Prescurtările frecvente ale cuvintelor au fost întregite, iar suprascrierile (marcate de cele
mai multe ori de titla, ˆ ) au fost redate în rând cu celelalte slove . Exemple de prescurtări, în
ms. 2517: dÓmnzê∆Á [49v], ÛÊÓS xÓS [50v], dÓvd [70r], dÓxÁlˆ [8r], ÛÊêrsˆli∆m´ [106r]
etc. Și în ms. 494: mlsˆñivˆ [191v], ÛÊÓS xÓS [193v], dÓx´ [193v], dvid [203r], m}çnik´ [194v]
etc. Exemple de cuvinte care prezintă litere suprascrise, în ms. 2517: mïêrÃkÁr™ [23r], l™kÃ
[28r], v´nÃza∆r™ [59r], sñra∆‚nikà [27r], l™∆ne‚Álà [29v] etc. Și în ms. 494: lanÃc´ [250r],
prêcà [231r], dÁxovÓnikà [211r], sixasÃñrÁlà [212v], vßzdÁx [224r], dÁx [242r] etc.
Frecvent, i final apare suprascris și redat prin semnul …. Și în acest caz, l -am notat pe i în
rândul literelor îm preună cu care formează cuvântele respectiv e.

9
Punctuația folosită în cele două manuscrise nu corespunde cu punctuația actuală. Am
întrebuințat astfel în transcrierea textului punctuația în conformitate cu regulile actuale ale limbii
române, având în vedere mai a les evoluția logică a enunțurilor.
Paginația în ms. 2517 nu impune dificultăți, notarea acesteia fiind consecventă. În cazul ms.
494, precizăm că există o întrepătrundere între ultimele două capitole, pe care am semnalat -o prin
note de subsol. Precizăm că am transcris aceste două capitole așa cum se regăsesc în cuprinsul
manuscrisului.

Introducere

Lucrarea de față are în vedere, în primul rând, editarea textului Mântuirea păcătoșilor cuprins
în cele mai vechi două manuscrise păstrate până în prezent (ms. rom. 2517 și ms. rom. 494).
Menționăm că aceasta este prima editare a traducerii din secolul al XVII -lea, deși textul a fost
discutat în mai multe rânduri de către cercetătorii care a u avut în vedere tradiția manuscrisă
românească. O analiză mai amănunțită a tradiției manuscrise a textului Mântuirea păcătoșilor , dar
și o descriere mai detaliată a acestor două manuscrise, au fost realizate de către N. A. Ursu și Liviu
Onu. Textul a mai fost menționat și în articolele și lucrările ale altor filologi, printre care Zamfira
Mihail, Virgil Cândea, Mioara Dragomir, Eugen Munteanu ș.a.
De asemenea, teza de doctorat a avut în vedere realizarea unui studiu filologico -lingvistic , în
care atenția n e-a fost concentrată , în prima parte, mai ales pe problemele legate de identitatea
traducătorului , nefiind neglijate, în același timp, istoria textului, autorul originalului grecesc,
răspândirea și importanța textului în epocă, traducerea lui în alte limbi. În a doua parte, am realizat
un studiu lingvistic, care cuprinde o analiză a faptelor de limbă, fără a avea pretenția unui studiu
exhaustiv (având în vedere și dimensiunea destul de întinsă a celor două manuscrise) . Am realizat
însă o prezentare din per spectivă sincronică și diacronică a faptelor de limbă existente în ms. 2517
și în ms. 494, căutând ca acest demers să scoată în evidență atât apropierile lingvistice dintre cele
două manuscrise, cât și fenomenele fonetice, gramaticale și l exicale specifice limbii epocii.
Menționăm că cercetarea noastră a avut în vedere studiile anterioare realizate asupra
traducerilor românești ale textului în general, precum și cele concentrate efectiv pe manuscrisele
avute și de noi în vedere în cadrul lucrării de față. Așa cum am preciza t, cei care au cercetat mai

10
îndeaproape cele două manuscrise sunt lingviști i N. A. Ursu și Liviu Onu, considerații cu
privire la tex t apărând însă și în alte studii, așa cum se va putea observa în cadrul lucrării
propriu -zise.
Teza de doctorat se încadrează într -o serie de alte studii care au la bază editarea și
cercetarea vechilor texte românești păstrate în copii manus crise și reprez intă un studiu aplicat
asupra unui text care a avut parte de o bună recunoaștere în epocă.

I. Studiu filologic

I.1. Autorul textului Mântuirea păcătoșilor – Agapie Landos1
Agapie Landos (Agapie Monahos, Athanasio Landos), autorul sau culegătorul și editorul
textului grecesc Amartolon sotiria , s-a născut în Candia, Creta, spre sfârșitul secolului al
XVI-lea și a murit într -un moment cuprins între 1657 și 1664. „ One of the mos t popular
religious writers of the Greeks. By his excellent translations from the Latin, ancient Greek,
and Italian into the vernacular he made many devotional works of the nations accessible to his
people. ”2, Agapie Landos scrie textul mai sus menționat î ntr-o perioadă anterioară anului
1641, când este scoasă de sub tipar prima ediție a volumului, la Veneția. Acest volum va fi
editat în numerose rânduri și va cunoaște o răspândire foarte largă în țările europene, și nu
numai aici. În Encyclopedia of Modern Greek Literature , în capitolul „Long haired -literature ”,
în cadrul prezentării lui Chiril Lucaris (1572 -1638), Agapie Landos apare menționat în grupul
marilor scriitori ai epocii: „Loukaris is the central figure in Greek religious and round him
gravitate d some of the great writers of the age, Kalipolitis, Yerasimos Vlachos, Yersimos
Spartaliotis, Meletios Syrigos, Agapios Landos , and Athanasios Varouchas. ”3 Ortodoxismul
său a fost pus de multe ori la îndoială, întreaga lui existență fiind ilustrată sumar, fără a se
putea exprima cu precizie care au fost adevăratele lui convingeri. Oricum, ceea ce se știe
despre Agapie Landos se poate cuprinde în scurta și consistenta descriere ce urmează: „ He

1 Informa țiile prezentate în acest subcapitol se regăsesc parțial și în articolul publicat de noi, A Successful Author at
The Beginning of The Cretan Renaissance: Agapie Landos , în vol. ”Identity and Dialogue in the Era of Globalization”,
coord. de Iulian Boldea și Cornel Sigmirean, Arhipelag XXI Press, Târgu -Mureș, 2019, p. 281.
2 Philipp Meyer, în Schaff Philip (1819 -1893), The New Schaff -Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge , Grand
Rapids: Christian Classics Ethereal Library, Michigan, 1951, p. 235.
3 Bruce Merry, Encyclopedia of Modern Greek Literature , Greenwood Press, Westport, Connecticut, London, 2004,
p. 254.

11
meant to be orthodox, but was influenced by Roman Catholicism, and in his works he
unsuspectingly quotes Peter Damian and Albertus Magnus besides Ambrose, Augustine, and
others. In penance he distinguishes between the contritio , satisfactio , and confessio ; and in the
Lord’s Supper he accepts the doctrine of transubstantiation without using that term. The
question of his orthodoxy was seriously debated in the seventeenth century by the fathers of
Port Royal and representatives of the Reformed Church .”4 Această stare de lucruri este
determinată și de faptul că, în ceea ce îl privește, autorul a lăsat în scris mult prea puține
informații despre viața și activitatea sa, iar supozițiile făcute pe seama fidelității lui față de o
confesiune religioasă sau alta se bazeză, în cea mai mare parte, pe natura subiectelor l ucrărilor ce
văd lumina tiparului sub directa lui îngrijire. Contestată nu a fost numai poziția sa de susținător al
ortodoxismului, ci au existat, în secolul al XVII -lea, îndoieli chiar și asupra realei sale existențe.
Dar despre acest lucru vom discuta pu țin mai târziu.
Monahul cretan Agapie Landos a fost unul dintre cei mai cunoscuți cărturari ai Greciei
moderne. Timp de două secole, lucrările sale au reprezentat un real interes și una dintre referințele
de lectură ale poporului grec înrobit. Prin tradu cerile sale din latină, greacă veche și iataliană, a
reușit să facă accesibilă poporului său o serie considerabilă de texte de morală și învățătură
creștine. Dacă o parte dintre lucrările sale au fost date uitării, totuși, l a sfârșitul secolului al
XVIII -lea, notează Petit L.5, o parte dintre aceste lucrări au circulat foarte intens, biruind curente
culturale și schimbări istorice. Textele pe care Landos le scrie, sau de care doar se îngrijește, sunt
apreciate pentru frumusețea lor stilistică și sunt caract erizate de mistificarea voită a realităț ilor
prezentate. În privința luc rărilor care au ca subiect viețile sfinților a fost acuzat de o excesivă
idealizare și denaturare a unor portrete reprezentative ale hagiografiei grecești. Această procedură
se justifi că prin însuși specificul conținutului acestor texte, acela de a prezenta existențe
privilegiate, guvernate de mâna divinității. Punerea în pagină a biografiei monahului cretan nu
poate fi un proces prea îndelungat, întrucât datele despre viața sa, așa cum spuneam, sunt puține și
rezultă din ceea ce el însuși precizează. Știm că este originar din Candia , din insula Creta și că

4 Philipp Me yer, op. cit. , p.236.
5 „A Venise comme à Athènes, on continue d'imprimer le Salut des pécheurs , et telle a été la fortune singulière de ce
livre que ses éditions successives, réunies dans une bibliothèque, garniraient aisément plusieurs rayons. La célébri té
des Géoponiques n'a guère été moindre; les paysans d'aujourd'hui négligent sans doute d'appliquer les recettes du bon
moine de Candie, mais ils n'en continuent pas moins de le lire; on pourrait même y trouver sans trop de peine
l'explication de certaine s pratiques superstitieuses, dont les Grecs n'ont jamais su s'affranchir.” (Petit L., Le moine
Agapios Landos , în „Échos d'Orient”, vol. III, nr. 5, 1900, p. 278).

12
numele său este Athanasio Lando, preschimbat apoi, odată cu prezența sa la mănăstirea din
Lavra, în Agapie. De asemenea, se observă faptul că semnează, în cele mai multe dintre
prefețele lucrărilor sale 'Αγάπιος Μοναχός (Agapios Monahos), persoana lui rămânând
întotdeauna în umbra textului, probabil și pentru că, în epoca sa, având în vedere popularitatea
cărților sale, nu era nevoie de o lămurire mai clară asupra autorului. Data nașterii sale nu este
exactă, dar putem a proxima că s -a născut în ultimii ani ai secolului al XVI -lea. Alexander
Helladius6 afirmă că tânărul Athanasie a studia les belles -lettres la colegiul grec din Veneția,
lucru care deși nu este dovedit, nu este nici imposibil, având în vedere viața nomadă a
scriitorilor greci ai perioadei, fie ei călugări sau laici, precum și interesul și dedicarea vădite
pentru transmiterea și răspândirea textului scris pe care le comportă autorul în discuție .
Timp de doi ani, Landos apare ca secretar al lui Andreas Cornar os (Ανδρέας Κορνάρος,
1547 -1616, născut în Trapezunt, Sitia, în insula Creta, aristocrat și isto ric venețian al secolului
al XV -lea, despre care știm că a scris o istorie a Cretei, Historia Candiana , și numeroase
poeme în limba italiană). Faptul că l -a cun oscut și s -a aflat în preajma lui Andreas Cornaros
reiese și din următorul pasaj al manuscrisului 494: „Și nu numai cel de obște norod, ce și acel
minunat domn, Andreiu Cornarie, al căruia era satul al lui, carele am făcut doi ani de apă. Ce
scriem faptele lui, căci era cărturariu foarte mare, nu numai de limba grecească, ce și
frîncească. Pre acesta boiarin l -am întrebat de i s -au întîmplat vreodinioară, cînd au fost la sat
care am zis, să cază într -această fîntînă. ” [280r] Nu știm exact în ce perioadă de timp a
îmbrăcat haina călugărească, știm însă că a călătorit mult, a petrecut câțiva ani la Fourni și
Ierapetra, în partea de sud a Cretei. La o dată rămasă necunoscută, Landos pleacă la Muntele
Athos, unde își schimbă nume le din Athanasios în Agapios. Își începe viața călugărească la
celebra mănăstire din Lavra, la care renunță însă după doi ani căci, se pare, felul său de a fi
nu se potrivea cu rigorile cerute de o viață dusă în comun la această mănăstire. Referitor la
acestă prioadă, fostul monah de la mănăstirea Lavra își exprimă doleanțele într -o notă7 scrisă
în lucrarea Kalokairiní (Καλοκαιρινή ), care cuprinde viețile sfinților celebrați în timpul verii,
editată pentru prima dată la Veneția, în anul 1656. În esență, aut orul notei își exprimă aici
imposibilitatea de a se adapta cerințelor stricte ale mănăstirii, precum și faptul că nu a reușit

6 Status praesens Ecclesiae graecae , Nuremberg, 1714, p. 204, apud Petit L., op. cit. , p. 27 9.
7 Agapie Landos, Καλοκαιρινή , Veneția, 1861, p. 147, apud E. Legrand, Bibliographie hell énique ou description
raisonn ée des ouvrages publiés par des grecs au dix -septième siècle , vol. III , Paris, 1895, p. 531.

13
să ajungă la pocăință din cauza firii sale capricioase, precum și a limbajului, găsind, de asemenea,
că viața în „comun” nu presu pune obligatoriu și „comuniunea”, iar iertarea nu este pentru oricine
și pentru rostirea a orice. După ce a ales să părăsească mînăstirea, Agapie Landos pare să fi fost
mai mult singur, antrenat și preocupat toată viața de operele sale. După natura subiect elor lucrărilor
sale, ne dăm seama că unicul lui scop a fost de a pune într -o limbă greacă accesibilă texte de morală
religioasă de bază, ori de a înfățiș a, în același mod, viețile sfinților. Această activitate de cărturar
presupune un efort concentrat, tr udă îndelungată și lucru minuțios, astfel, una dintre cărțile sale,
Paradis , va fi încheiată după o perioadă de timp de trei ani de lucru intens. În afara acestui fapt,
lipsit de posibilități financiare prea mari, călugărul trebuie să fi întâmpinat destule dificultăți în
găsirea de editori, precum și de cititori, cel puțin în perioada de debut. Ceea ce devine evident pe
parcurs, însă, este faptul că, odată intrat în atenția acestora, a editorilor și a publicului, lucrările
sale se vor bucura de o bună prim ire, de numeroase reeditări și de o largă răspândire în toată
Europa, prin traduceri în arabă, turcă, slavonă sau română.
Practicate în epocă de către călugări, călătoriile nu lipsesc nici din obișnuințele autorului pus
în discuție. Din prefețele lucrărilo r sale aflăm despre desele sale peregrinări, în Sira, Andros,
Sifnos, la Therma, la Agios -Efstratios (insule grecești), și , de asemenea, despre două călătorii la
Veneția . Antrenat în astfel de călătorii întreaga sa viață, absorbit de activitatea cărturărească
neîntreruptă, solitar, căci nu avem cunoștințe și nici nu precizează în vreun loc că ar fi fost însoțit,
dedicat lucrărilor sale, Agapie Landos moare, cel mai probabil, în anul 1664, căci referirile ce se
fac despre el în acest an, în prefețe le lucrărilor lui reeditate, sunt ca despre un autor care nu mai
este în viață.
Prima și cea mai populară lucrare dintre textele editate de către Agapie Landos este Mântuirea
păcătoșilor ('Αμαρτωλών σωτηρία ). Cea mai veche ediție cunoscută până în prezent este cea
publicată la Veneția, în anul 1641. Manscrisul în limba greacă, probabi l primul, este descris în
volumul I al cunoscutei Bibliografii a lui E. Legrand ( Bibliographie hellénique du XVII' siècle ,
Paris, 1894 -1895 , p. 413 -414), ca fiind alcătuit din: 8 pagini ce nu sunt numerotate, cu prima
pagină albă, urmate de 468 de pagini scrise, structurate, după conținut, în trei părți. Prima parte
are 171 de pagini , cea de a doua conține 164 de pagini , iar partea a treia este compusă din 133
pagini , toate numerotate. Autorul catalogului mai menționează, ca un fapt rar pentru acea epocă,
că în titlu a pare numele editurii, precum și că ediția aceasta este probabil prima, căci nu se cunoaște
o alta mai veche. Manuscrisul autograf se află astăzi la Mănă stirea Kosinitsa, așa cum se precizează

14
în L. Petit8, în Macedonia, alcătuind un volum consistent de 417 pagini, volum în care apare
înscris, cu cerneală roșie, o notă a unui anume Simeon, care declară că manuscrisul respectiv
a fost cumpărat de la Agapios în anul 7140 (1632). Această notă implică și faptul că, în mod
normal, ar trebui să avem și o ediție tipărită a textului înainte de acest an, întrucât este puțin
probabil ca un autor să vândă un manuscris al unei lucrări mai înainte de a -l da la tipar.
Oricum, această însemnare poate fi pusă și ea la îndoială. Ceea ce este cert este că Mântuirea
păcătoșilor ('Αμαρτωλών Σωτηρία ) este una dintre primele lucrări ale lui Landos, publicată în
anul 1641 . Cartea s -a bucurat de numeroase reeditări, până în 1821 de aproximativ 28 de
reeditări, precum și de o largă circulație în manuscris, atât în limba greacă, cât și î n limbile
arabă, turcă, română, slavonă . Astfel de cărți, accesibile în limba poporului, erau rare în
contextul cultural și climatul istoric ale secol ului al XVII -lea, ceea a determinat ca, sub
dominația otomană, un asemenea text să se fi bucurat de un succes atât de ridicat.
Așa cum arată și titlul, Mântuirea păcătoșilor ('Αμαρτωλών Σωτηρία ), textul este, sub
aspectul conținutu lui, unul de morală creștină. Acesta oferă pentru cel care păcătuiește
oportunitatea de a se întoarce pe calea mântuirii, prin identificarea păcatelor, prin soluții de
combatere a acestora și asumarea, ulterior, după parcurgerea acestor etape, a unei vieți lipsite
de păcat. C u numeroase inserții biblice pilduitoare, neîndurătoare sub aspectul dojanei în unele
locuri, dar mereu găsind o soluție de îndreptare a răului, cartea lui Agapie Landos este alcătuită
din trei părți, care urmăresc, în mod progresiv, identificarea păcatulu i și definirea lui,
combaterea păcatului și, în final, pildele care întăresc cele spuse, și anume că există îndurare
divină și mântuire pentru orice păcătos.
Ediția din 1641 cuprinde astfel cele trei părți. Prima parte înregistrează diferite tipuri de
păcate și indică, cu ajutorul exemplelor, posibilități de îndepărtare a lor, în general aducîndu –
se în discuție ispășirea prin suferință și importanța depărtării de lume, care apare ca un mediu
ce provoacă și instigă la păcat .
Cea de a doua parte face referire la modul în care păcatul poate fi îndepărtat și, mai ales,
la măsurile pe care le poate lua cel ce a greșit și dorește să se îndrepte. Se vorbește astfel de
virtute, pe care autorul o definește în funcție de relația pe care păcătosul o are cu trei entităț i
distincte, astfel: în relația cu divinitatea, individul trebuie să aibă o inimă de fiu, în relația cu
aproapele, el trebuie să dețină simțămintele unei mame, iar în relația cu el însuși, trebuie să

8 Petit L., op. cit. , p. 280.

15
aplice considerentele unui judecător. Numai astfel, se s pune în text, cel ce a păcătuit este mereu
înarmat împotriva păcatului și rămâne în legătură permanentă cu Dumnezeu. Se adaugă aici, ca
soluție de îndepărtare a păcatului, și umilirea simțurilor prin abținere, în principal de la o
alimentație îndestulată ( capitolele II -III), văzută ca un factor ce determină și provoacă săvârșirea
și a unor alte păcate (exemplele fiind lăcomia și desfrânarea, în principal). În procesul de îndreptare
a păcatului, se pune accentul, de asemenea, pe conștientizarea sinelui prin interiorizare. Mijloacele
externe de îndepărtare a păcatului (postul, prezența la slujbele bisericii, îndeplinirea obligațiilor
unui enoriaș) reprezintă modalităț ile pe care le urmează creștinul spre atingerea scopului de bază:
acela de a -și conștientiza s tarea în care se află în raport cu sinele, în raport cu Divinitatea și în
raport cu lumea (capitolele I -IV). Un prim pas important este, în acest sens, mărturisirea păcatelor,
de obicei urmată de o perioadă de ispășire prin canon, și împărtășirea cu tainel e sfinte, trupul și
sângele lui Hristos.
Cea de a treia parte, alcătuită din 72 de capitole, care ulterior va circula în arii largi și de multe
ori independent de primele două părți, cuprinde o serie de minuni ale m aicii Domnului. Maica lui
Hristos este aj utorul și scăparea păcătoșilor din diverse situații care par să nu mai aibă nicio soluție
pentru cel ce a greșit, în contextul în care mântuirea este scopul lui fundamental. În principal,
această parte conține împrumuturi din texte ascetice, de origine ita liană sau latină, cum singur
autorul menționează în prefața cărții . Acest lucru ne arată că izvoar ele ce stau la baza alcătuirii
textului sunt în mică măsură grecești. În ceea ce privește originalitatea textului, nu pot fi ridicate
pretenții referitoare la paternitatea autorului asupra textului sau originalitatea compunerii lui,
având în vedere perioada istorică și culturală în care se încadrează scrierea. Acest fenomen de
compunere a textelor este explicabil prin faptul că aceasta era o practică obișnuită în epocă.
În schimb, ceea ce va deveni o adevărată problematică care va duce la dezbateri îndelungate
este, cum spuneam la începutul expunerii noastre, măsura în care Agapie Landos a rămas un fidel
al ortodoxismului. În prefață cărții Mântuirea păcătoșilor , vorbește despre biserica sfântă a lui
Dumnezeu, catolică și apostolească. Oricum, poziția lui Agapie Landos nu este una radical
ortodoxă, în sensul că nu se pronunță în mod expres în vreun loc cu privire la acest lucru. Ceea ce
a ieșit în evidență a fost , probabil, mai mult morala religioasă catolică ce se desprinde din scrierile
sale. Se poate observa faptul că pare influențat d e doctrina romano -catolică atunci când citează din
autori precum Peter Damian, Albertus Magnus, Ambrose sau Augustin. Un fapt a supra căruia se
pronunță în mod oficial, prin intermediul lucrărilor sale, este cel privitor la problema doctrinară

16
mult disputată, și anume cea leagată de natura transubstanțierii, care este aprobată de către
călugărul antonit, deși nu în mod direct și fă ră a avea cunoștință de acest termen. Din exemplele
date în cadrul textul său, precum și din importanța care este acordată împărtășirii cu tainele
sfinte ale trupului și sângelui lui Hristos, Agapie Landos adoptă clar o poziție diferită de cea
a calvinilor . Ne raportăm la această doctrină pentru că polemica va avea loc în a doua jumătate
a secolului al XVII –lea între reprezentanții acestei doctrine și cei ce sunt de partea
catolicismului (vezi capitolul următor). În jurul acestei probleme se vor face ample dezbateri,
la care, în mod indirect, prin lucrările sale, va lua parte și călugărul din Candia.
În cunoscuta carte, Perpétuité de la Foi de l'Eglise catholique touchant l'Eucharistie ,
Antoine Arnauld și Pierre Nicole, aduc în sprijinul opiniilor lor cu privire la problematica
transubstanțierii pasaje consistente din Mântuirea păcătoșilor (vezi articolul lui L. Petit) .
Perpétuité de la Foi de l'Eglise catholique touchant l'Eucharistie este cartea în care se
regăsește catehismul binecunoscut nouă Enchiridi on sive Stella Orientalis Occidentali
splendens, id est sensus Ecclesiae Orientalis, scilicet graece de transsubstantione Corporis
Domini, aliisque controversiis… (Manual sau Steaua Orientului strălucind Occidentului,
adică părerea Bisericii Răsăritene des pre prefacerea Trupului Domnului și despre alte
controverse…) , alcătuit în anul 1667, la Homiae, de către Nicolae Spătarul Milescu. Acest
tratat a fost scris de cărturarul moldovean la cererea făcută de către Antoine Arnauld, prin
intermediul nepotului său , Arnauld de Pompone, pe care Nicolae S pătarul îl întâlnește la Paris.
Publicarea catehismului are loc tot la Paris , în anul 1669 .
În cadrul discuțiilor referitoare la euharistie, c ombatantul lui Anauld, pastorul calvin M.
Claude își exprimă îndoiala nu as upra corectitudinii pasajelor citate din Mântuirea
păcătoșilor , ci asupra credibilității autorului lor, adică asupra poziției lui Agapie Landos.
Polemica continuând, Pierre Nicole aduce în discuție și alte lucrările ale călugărului cretan, în
articolul Réponse générale au nouveau livre de M. Claude . Prin intermediul acestui articol
crede va reuși să îl convingă pe pastorul calvin că Agapie Landos este un cărturar real și că
ideile acestuia cu privire la transubstanțiere stau în strânsă legătură cu opinia formulată de
jarseniști. Pentru că aceste argumente nu par a fi de ajuns, Pierre Nicole va trimite o scrisoare
la Constantinopol pentru a -l identifica pe Agapie Landos și meritul lui de a fi scris nu numai
Mântuirea păcătoșilor , dar și alte lucrări. În ur ma expedierii acestei scrisori, va primi un

17
răspuns de la Constantinopol, din care reproducem și noi o parte, credem esențială în această
discuție, așa cum se regăsește citată de către E. Legrand:
„Nous soussignés, supérieurs et religieux de la Sainte Montagne, attestons et déclarons dans la crainte de Dieu,
qu'un de nos religieux nommé Agapius, à présent décédé, a vécu sur la Sainte Montagne d'une vie exemplaire et
saintement, comme le témoignent ses écrits et ses ouvrages, et principalement le livre i ntitulé le Salut des Pécheurs,
dont la doctrine orthodoxe enseigne à tout bon chrétien le chemin du salut. Mais parce qu'il est contraire à la doctrine
des calvinistes, parlant des sept mystères de notre foi, selon l'Eglise orthodoxe d'Orient, ils ont inve nté que ce livre
n'était point du religieux Agapius, ces hérétiques ne voulant pas croire, touchant le très sacré mystère de l'Eucharistie,
que le pain et le vin, après la consécration du prêtre, ne sont plus ni le pain ni le vin desquels on ne voit que le s
apparences, le pain étant changé au propre et véritable corps de Jésus -Christ, et le vin au propre et véritable sang de
Jésus -Christ vivant, comme notre Eglise d'Orient nous l'enseigne. Donc, pour confirmation de la vérité, nous attestons
que ce livre et plusieurs autres ont été imprimés à Venise, par le même Agapius, religieux de la Sainte Montagne; et
le connaissant ainsi, nous soussignons avec serment. A Constantinople, le 16 avril 1671. Hiérothée, du monastère de
Laure. Parthénius, religieux du monast ère d'Eviron. Athanase, supérieur du monastère de Cutlumuse. Cyrille, religieux
de la grande Congrégation. Cosme, religieux. Gabriel, religieux du monastère de Caracale. Sergius, religieux.
Philaretus.” (E. Legrand, Bibliographie …, p. 532)
Acesta este răspunsul care a fost pu blicat de către Pierre Nicole. De la Agapie Landos nu a
rămas nimic scris care să îi ateste o poziție sau alta în privința doctrinelor religioase. Așadar, am
putea spune că Agapie Landos și -a concentrat activitatea asupra lucrărilor sale, fără a-și pune
problema unor astfel de distincții în mod explicit .
Printre autorii pe care Agapie Landos îi citează – Agustin, Ambrozie, Petru Damiani (it. Pier
Damiani, lat. Petrus Damianus), Grigorie cel Mare, Vincent de Beauvais (lat. Vincentius
Bellovacensis sau Vincentius Burgundus ) – se regăsește și Caesarius Heisterbachensis
(1180 -1240). Știm că Caesarius Heisterbachensis a scris Dialogus miraculorum , în jurul anului
1220. Acestă lucrare reprezintă modelul urmărit îndeaproape de către Agapie L andos în alcătuirea
primelor doua părți ale cărții Mântuirea păcătoșilor : „les deux premières parties du Salut des
Pécheurs , Agapios a simplement copié son modèle, avec les réductions indispensables et des
modifications de plan presque insignifiantes. C'est sans doute par le Livre sur les Miracles que
notre auteur a connu les ouvrages des anciens Pères latins dont il se réclam e.”9
Un alt text pe care Agapie Landos l -a avut în vedere în procesul de alcătuire a primelor două
părți ale cărții Mântuirea păcătoșilor este reprezentat de lucrarea lui Jean Moschus (550, Damasc
– 619, Roma), Pratum spirituale , text ce aparține domeniul ui hagiografiei. Cât privește partea a

9 L. Petit, op. cit. , p. 284.

18
treia a cărții, autorul a avut ca principal izvor La miracoli della Ve rgine Maria, Tau rini,
Franciscum de Silva , 1496 . Această ultimă parte a cărții lui Agapie Landos a circulat și
independent de primele două părți, cu titlul Minunile Maicii Domnului . În privința altor surse care
stau la baza acestei scrieri , Carsten Walbiner precizează următoarele izvoare: „Beside the
liturgical books Menaion and Pentekostarion Agapios drew on Simeon Metaphrastes, some
unidentified manuscripts, a work written in 1599 by the Cretan priest Ioannes Morezenos (d.
1613), from whom Agapios also received oral information, and a miracle Agapios had
witnessed himself. Furthermore, 37 of the 69 chapters can be traced back to a collection of
miracles ( Miracoli Di Nostra Donna , Florence 1576) composed by Silvano Razzi (1527 –
1611), a Florentine Renaissance author.”10
Această metodă nu este una neobișnuită, ci reprezintă un procedeu de care, în epocă, se
uza în mod curent. Autorii greci se foloseau în scrierea cărților lor de izvoare grecești, dar și
occidentale. Agapie Landos, cum am văzut, face apel în redactarea cărț ii sale de surse grecești,
printre care pot fi menționate Sinaxarele , Penticostarul , Viața Sfântului Ioan Damaschinul ,
dar și surse occidentale, printre care Miracoli Di Nostra Donna . În cuprinsul cărții (ms. rom.
494), autorul însuși declară: „ Această min une am aflat într-o carte scrisu cu mîna vê chie la
sfînta măgură și o am scris în ce chip era.” [246v] sau „ eu în ce chip le -am aflat scrise în cărțile
cêle tipărite le scriu și nimica de la mine nu zic, cum am zis și la cuvîntul care am făcut î naintea
cărții aceștiia, pentru că nu numai la un tipariu iaste scris această minune, ci întru multe, la
Minunile preacistii a lui Sălvan, parte dentîiu, cap 34, la Grădina plidelor la foi, la Livadea
înflorită la foi . În ce chip și cîte am scris toate și cîte voiu scrie pînă la săvîrșit sînt în multe
[247v] locuri tipărite și mărturisite cum sînt preafără de minciuni.” [248r]
Agapie Landos are meritul de a fi adus în atenția contemporanilor, prin tipărire, o serie
de texte mai vechi din perspectiva timpului său. El face aceasta nu fără a parcurge un traseu
literar destul de anevoios, dacă ar fi să punem în discuție dificultățile istorice ale perioadei în
care acest a trăiește. Conchidem, astfel, că ceea ce a făcut Agapie Landos, în ansamblul
activității sale cărturărești, a fost să readucă în actualitate texte de învățătură și de morală mai

10 Carsten Walbiner, „Popular” Greek literature on the move: The translation of several works of Agapios Landos of
Crete into Arabic in the 17th century , „Revue des Études Sud -Est Européennes”, LI, 2013, Bucarest, p. 154. De
identificarea surselor ce stau la baza cărților lui Agapie Landos s -a ocupat autoarea Despoina Kostula în teza sa de
doctorat ( Agapios Landos o Kris, Simvoli sti meleti tu ergu tu , Panepistimio Ioanninon, Philosophiki Scholi, 1983),
pe care o are în vedere și Carsten Wa lbiner.

19
vechi, să le promoveze și să alimenteze un public numeros, participând la o m ișcare culturală de
renaștere.
Alături de Mântuirea păcătoșilor , sub îngrijirea lui Agapie Landos se mai produce o serie de
alte lucrări, traduceri sau transferuri din limba greacă literară în limba greacă vernaculară.
Cea din urmă categorie pare să fie și cea mai numeroasă. Acest fapt se explică prin
fenomenul lingvistic de care limba și literatura greacă au fost caracterizate vreme îndelungată.
Vorbim aici despre diglosie , fenomen lingvistic specific acestui spațiu pentru multă vreme, care
constă în utili zarea a două varietăți de limbă în cadrul aceleiași arii lingvistice: o limbă elevată,
standard, folosită în redactarea textelor literare și științifice, și o limbă populară, utilizată de
oameni în comunicarea de zi cu zi. Prezența acestui fenomen lingvist ic va determina ca, începând
cu secolul al XVII -lea, autorii să fie preocupați de a transfera textele scrise din forma „elevată”,
până atunci standard și specifică textului scris, în limba populară, pe înțelesul tuturor oamenilor.
Textul inccesibil devine în acest fel accesibil întregii mase a cititorilor . Printre autorii care uzează
în mod conștient și dedicat de acest mod de a promova și a răspândi textul tipărit se regăsește și
călugărul cretan Agapie Landos. Dintre scrierile lui, Paradisul (1641), Noul Paradis (c. 1664),
Eclogion (Εκλόγιον , 1642, Veneția), Theotokarion (1643, Veneția), To psychosotírion Psaltírion
(Το ψυχοσωτήριον Ψαλτήριον , 1643, Veneția), Καλοκαιρινή (Vara , 1657, Veneția),
Κυριακοδρόμιο (1657, Veneția), Χριστιανών Σωτηρία (1685, Veneția)11, cele care reprezintă un
transfer din varietatea standard a limbii grecești în limba greacă populară, fac parte: Noul Paradis ,
care cuprinde viețile sfinților preluate din cartea lui Simeon Metafrastis ( Συμεών Μεταφραστής –
Simeon Traducă torul); un alt text de care se ocupă Landos este Eclogion (Εκλόγιον , 1642,
Veneția), care conține prezentarea în limba populară a vieților ale 40 de sfinți după un text al
aceluiași Simeon Metafrastis; la fel Καλοκαιρινή (Vara , 1657, Veneția), o culegere a vieților
sfinților ce sunt sărbătoriți vara, de la 8 martie până la sfîrșitul lunii august. O altă scriere ce îi
aparține lui Agapie Landos, Theotokarion (1643, Veneția) cuprinde imnuri către Fecioara Maria.
De asemenea, Thikaras (Εγχειρίδιον καλούμενον Θηκαράς , Un manual numit Thikaras , 1643,
Veneția) este alcătuită dintr -o colecție de imnuri și rugăciuni către Sfânta T reime și este scrisă în
perioada pe care călugărul o petrece la Muntele Athos. Alte lucrări ale lui Landos sunt: To
psychosotírion Psaltírion (Το ψυχοσωτήριον Ψαλτήριον , 1643, Veneția), text ce cuprinde psalmi

11 La scrierea cuvintelor grecești am aplicat regulile ortografice ale sursei din care au fost preluate titlurile textelor, E.
Legrand, op. cit .

20
ai regelui și profetului David, fiind o traducere după textul lui Theodoretos Kyrou
(Θεοδώρητος ο Κύρου ); Τριαδική Οκτώηχος (Triadikí Októichos , 1656); Κυριακοδρόμιο
(Kyriakodró mio, 1657, Veneția) ; Χριστιανών Σωτηρία (Hristianon sotiria , 1685, Veneția). Un
text care se exclude, sub aspectul tematic , din contextul celorlalte , este Agricultura
(Γεωπονικόν , 1643, Veneția). Acesta a fost scris, se pare, în tinerețea lui Agapie Landos, cel
mai probabil în jurul anului 1620.
Excelent traducător din limbile greacă, latină și italiană în limba vernaculară, Agapie
Landos este unul dintre autorii ale cărui texte se bucură de o editare permanentă, uneori cărțil e
sale fiind editate și de trei ori într -un an. Astfel, Mântuirea păcătoșilor este editată de trei ori
în anul 1765, de către trei edituri diferite (Vórtoli, Glykí, Theodosíou). Monahul cretan
participă în mod evident la permutarea de la o varietate a limb ii (standard) la alta (populară).
El face accesibilă pentru poporul său o serie impresionantă de cărți, fiind îndemnat , după cum
singur declară , de către Dumnezeu: „Agapios Landos gave generations of deprived Greeks
some of their favorite reading. He wrote in an accessible style, signing his pages from Friar
Agapios , or one who trained at Mount Athos .”12
În această perioadă de tranziție lingvistică, nu se poate vorbi despre o schimbare radicală,
nici măcar semnificativă în domeniul literaturii. Cu t oate acestea, chiar și sub dominația
otomană, când clasa de mijloc este în creștere, se remarcă interesul cărturarilor pentru tipărirea
textului care să fie accesibil întregii mase. În acest interval istoric și cultural, se tipăresc într-
o limbă accesibilă numeroase texte vechi . Cartea tipărită devine, în acest mod, o caracteristică
principală a acestui spațiu cultural. Deși s -a discutat despre acestă perioadă ca fiind una prea
puțin productivă de noi elemente livrești și mai mult una tranzitorie, se poate observa, totuși,
că transmiterea lucrărilor mai vechi, preocupările pentru traduceri și punerea lor la dispoziția
publicului larg, într -o limbă accesibilă, reprezintă caracteristici renascentiste care au contribuit
la înmulțirea tipăriturilor din secolul a l XVII –lea și la răspândirea cărții pe arii mai extinse.
Despre acest fenomen, Stefanos Kaklamanis spune: „ These years were a period of remarkable
synergy between the social and intellectual forces of Venetian -ruled Crete, and eventually led
to the emergen ce of a new cultural identity. ”13 Urmărind activitatea lui Agapie Landos putem

12 Bruce Merry, op. cit. , p. 243.
13 Stefanos Kaklamanis, Greece Books and Writers , Section II, „Cretan literature ”, National Book Centre of Greece,
Ministry of culture, Athene, Greece, 2001, p. 46.

21
percepe și transferul care are loc de la utilizarea unei varietăți de limbă la o altă varietate. De
asemenea, răspândirea textelor lui în spații mai îndepărtate, prin traducerile în limbile arabă,
turcă, română, slavonă, ne convinge, încă o dată, de popularitatea, succesul, dar și impactul
pe care l -au avut tipăriturile modestului călugăr antonit asupra perioadei culturale europene a
secolului al XVII –lea și a celui următor.

I.2. Profilul traducătorul ui și al traducerii sale14
Cultura românească în secolul al XVII -lea, realizările ei cărturărești și încercările de afirmare
într-o limbă literară cu aproximativ un veac de evoluție anterioară stau în strânsă legătură cu
climatul istor ic și politic pe a cărui scenă nu încetează să se perind e, într -o succesiune rapidă,
domnitori numeroși, în domnii repetate și nesigure, atât în Moldova cât și în Țara Românească. În
afara faptului că atmosfera politică și schimbările dese ale domnitorilor oferă cărturarilor din jurul
curților acestora o instabilitate continuă, se întâmplă de multe ori ca, o dată cu stăpânitorii, acești
învățați să fie nevoiți să apuce calea exilului. În secolul al XV II-lea, în spațiul Țărilor Române,
există o legătură strânsă între scris și curtea domnească . În aceste condiții, interdependența dintre
acestea două se manifestă nu numai în plan autohton, ci și atunci când agenții scrisului se
înstrăinează. Se poate vorbi, așadar, despre o influență existentă și exercitată a societăților culturale
aflate atât în vecinătatea granițelor „românești” cât și în spații mai îndepărtate, de pe continentul
european , prin intermediul cărturarilor, uneori foști domnitori, aflați în str ăinătate . Ne referim aici
la faptul că, celui care apucă calea exilului și se înstrăinează de locurile natale i se deschid noi
posibilități, atât politice cât și culturale. Cărturarul român nu întrerupe legăturile cu locul de
proveniență, modele culturale cu care intră în contact în străinătate îl fac numai să fie conștient de
nevoile culturii din care provine. Fără a încerca, în mod nepotrivit, să demonstrăm o sincronizare
a curentelor culturale europene cu ceea ce se întâmplă în mediul cultural românesc a l secolului al
XVII -lea, putem totuși observa și preciza o serie de elemente specifice acestora, uneori într -un
amalgam mai greu de descifrat, prezente și adaptate și în cadrul culturii românești a acestui veac.
Aceste elemente sunt cele trasate de curente le de gândire și mișcările culturale ale marilor
civilizații și culturi, care s -au identificat de multă vreme cu o anumită naționalitate și care dețin de

14 Informațiile prezentate în acest subcapitol apar și în articolul publicat de noi, Mântuirea păcătoșilor (ms. BAR 2517;
ms. BAR 494) – translation attributed to Nicolae Spătarul Milescu , În ”Journal of Romania n Literary Studies”, nr. 17 ,
Arhipelag XXI Press, Târgu -Mureș, 2019, p. 794.

22
o perioadă îndelungată o bază literară. Nu putem compara posibilitățile literare ale acestor
culturi d e mult formate cu cele ale culturii și limbii românești care abia se iveau. Spațiul
românesc al acestui secol este caracterizat de anumite lipsuri datorate unei limbi abia formate,
prea puțin exersate în scris și lipsită de un fond cultural, precum și de a numite neajunsuri
provocate de instabilitatea politică. Acestea sunt conștientizate de cărturarii români, care vor
lua de multe ori calea exilului și care vor fi nevoiți să se înstrăineze total uneori (Nicolae
Spătarul Milescu sau Dimitrie Cantemir). Totuș i, deși se află în imposibilitatea de a se
sincroniza cu ideile și curentele de gândire ale culturilor cu care intră în contact, învățații
noștri încearcă să introducă și să adapteze ideile culturale de dincolo de granițele spațiului
carpato -dunărean. Cult ura mică din care fac parte nu a constituit un obstacol de netrecut pentru
Constantin Cantacuzino, pentru Nicolae Spătarul Milescu, Dimitrie Cantemir, Udriște
Năsturel, Petru Cercel și pentru alți erudiți. Formația lor savantă, constituită în medii
univers itare străine, la marile școli ale epocii (Universitatea de la Padova, Marea Școală de la
Constantinopol), le -a deschis porțile Orientului și le -a oferit posibilitatea de a reuși să fie
prezenți în mediile culturale din spațiile geografice mai îndepărtate ale continentului. Deloc
intimidați în cercurile străine elevate, intelectualii români „umaniști” ai secolului acestuia se
remarca în mediile Occidentale și Orientale erudite. Fiecare posedă dorința să introducă și să
adapteze idei și curente de gândire străine în spațiul românesc, prin intermediul traducerilor
și al textului scris. În acest secol, în care scrisul se afla încă în strînsă legătură cu biserica,
cultura românească întrunește caracteristicile sintetizate ale curentelor de idei prezente în
contextul larg european, fie că vorbim despre nuanțele culturale ale umanismului, ale
barocului sau ale iluminismul, integrate la noi într -un sincretism cultural, fără a se sincroniza
cu niciunul dintre ele. Spațiul românesc nu duce lipsă de oameni pregătiți și preocupați de
ceea ce se întâmplă în afară, cărturarii români dovedindu -se a fi filologi pricepuți și dedicați,
traducători minuțioși, cunoscători și vorbitori ai câtorva limbi străine, călători neobosiți și,
putem spune, oameni care știu să se afirme ș i să se întrețină în medii culturale selecte.
Dintre aceștia, Nicolae Spătarul Milescu cunoaște latina, greaca, slavona, italiana, turca
și neogreaca, și este recomandat, în anul 1671, de către patriarhul Ierusalimului, Dositei
Notara, țarului Rusiei, Ale ksei Mihailovici, ca fiind o personalitate complexă, deținătoarea
unui caracter enciclopedic: „Am aflat că aveți nevoie de un om pravoslavnic, care să cunoască
diferite limbi. Vă trimitem așadar pe purtătorul acestei scrisori, Nicolae, fiul lui Gavril, om

23
foarte învățat în latină și slavă, de asemenea în greacă; el va putea să învețe cu repeziciune și rusa
și să facă tot felul de tălmăciri . Dumnezeu vi -l trimite! S -a născut în Moldova, dar tată l său este
grec din insula Peloponezului. El va fi foarte necesa r la curtea măriei -voastre.”15 De asemenea,
Dimitrie Cantemir cunoștea mai multe limbi (latina, italiana, rusa, turca, persana, araba,
neogreaca). Se alătură lor Dosoftei, care a tradus din neogreacă și vorbea polona, Udriște Năsturel,
Petru Cercel sau Cons tantin Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin Cantacuzino, pregătit la
școala din Padova și autorul primului „jurnal” românesc de călătorie, învățat preocupat de a scrie
o Istorie a Țării Rumânești . Despre modul în care au fost percepuți acești repreze ntanți culturali
ai secolul al XVII -lea, ne putem facem o idee din impresi a pe care ei o lasă asupra învățați lor
străini . Un călător străin care trece prin Țările Române afirmă: „Sunt un neam care învață repede
orice limbă și se găsesc mulți dintre ei car e vorbesc patru sau cinci limbi. Și, fiind vorba de acesta,
nu voi lipsi de a arăta minunata inteligență a principelui, care vorbea minunat și scria limba latină,
italiana, franceza, greaca, turca, sârba polona și româna.”16 Reprezentanți ai unui umanism
„întârziat”, curent cultural ce cu siguranță nu întrunește aceleași caracteristici pe teritoriul Țărilor
Române ca în spațiul european, erudiții români ai secolului al XVII -lea nu revendică în niciun caz
idei ale culturii antice greacă și latină. Cu toate ac estea, preocupările culturale românești, scrierile
învățaților români din această perioadă (deși dețin, în mare parte, subiecte religioase sau de morală
creștină) se încadrează în coordonatele unui umanism adaptat, mai ales din punctul de vedere al
preocu părilor pentru carte, dacă prin curent literar înțelegem „o mișcare de o anumită amploare și
durată; convergențe a un or principii generale de natură complexă (artistică, ideologică, filozofică) ,
exprimate în literatură, care se pot subsuma unei viziuni comune într -o anumită perioadă
istorică .”17 Am putea spune că, deși niciodată sincronă cu marile curente literare europene, cultura
românească înglobează trăsăturile sintetizate ale ideilor lor. Acest fapt transpare din preocupările
pentru tipărituri și tra duceri, dar și din grija permanentă de a pune pe hârtie o istorie a românilor,
cu accentul pus pe originile poporului, prin interesul față de formarea intelectuală sau față de
călătoriile făcute cu acest scop. Tot acum, se remarcă interesul domnilor de a -și trimite copii să

15 P. P. Panaitescu, Nicholas Spathar Milescu (1636 -1708) , în „Mélanges de l' Ecole Roumaine en France”, I, Paris,
1925, p. 66 -67, apud Radu Ștefan Vergatti, Nicolae Spătarul Milescu: viața, călătoriile, opera , Editura Paideia,
București, 1998, p. 130.
16 Paul Cernovodeanu, Maria Matilda Alexandrescu -Dersca Bulgaru, Maria Holban (1927 -2006), Călători străini
despre țările române , vol. III, Editura Științifică, București, 1971, p. 19. Impresia expusă aparține lui Franco Sivori,
făcută după ce trecuse pe la curtea lui Petru Cercel.
17 Mircea Anghelescu, George Muntean, Mioara Apolzan, Alexandru S ăndulescu, Dicționar de termeni literari ,
Editura Academiei Române, București, 1976.

24
studieze în străinătate. De asemenea, din impulsul creat de influența umanismului se revendică
și inițiativa de a forma academiile princiare de la București și Iași, unde se vor aduna profesori
precum Ioan Cariofil, Hrisant Notaras, Ioan Comnenos, formați în spiritul universității de la
Padova, atât de renumită în epocă. Aceste inițiative culturale au loc numai prin contactul cu marile
culturi și odată cu accesul la centrele erudite din Occident. Aceasta este calea pe care învățatul
român , plecat să studieze în străinătate, iese din cercul strîmt al slavonismului religios și al
ortodoxismului. Acesta este și modul în care același cărturar român al secolului al XVII -lea, care
cunoaște o mult prea scurtă tradiție l iterară într -o limbă abia i vită în texte scrise, deschide
porțile spre o altă lume care îl fascinează și care îl determină să preia imediat inițiativa de a
participa ca membru al acestui mediu.
Așa cum am spus, traducerile ocupau un loc important printre preocupările cărturarilor
din spațiul românesc al secolului al XVII -lea. Acesta este, deci, și cadrul cultural deja format
în care, o carte atât de populară în mediul cultural de proveniență, Amartolon sotiria , se va
bucura de o traduce re în limba română . Este firesc ca o carte popul ară ca aceasta (poate chiar
în vâltoarea discuțiilor aprinse cu privire la problematica transubstanțierii) să îi atragă atenția
unuia dintre cărturarii români care, ulterior, se va decide să o traducă în limba poporului său.
Nu ne mirăm de alegerea unei că rți atât de voluminoase și complexe, având în vedere că acum
este și perioada în care un tânăr de 25 de ani, precum Nicolae Spătarul Milescu, se încumetă
la traducerea în limba română a Vechiului Testament . În spațiul românesc, traducerea cărții
lui Agapie Landos va cunoaște o tradiție manus crisă atât de ridicată, încât astăzi avem
cunoștința a peste 120 de manuscrise, fie că ele conțin traducerea integrală a textului, fie că
se rezumă la variante selective.
Obiectul capitolului de față îl constituie încerc area de a stabili identitatea celui care, în a
doua jumătate a secolului al XVII -lea, s -a decis să traducă o carte de morală creștină destul
de sofisticată și cu un volum deloc redus. Cum, în urma cercetărilor, nu se poate dovedi exact
originea acestui căr turar, întrucât niciunul dintre manuscrisele cunoscute până în prezent nu
conțin semnătura traducătorului sau vreo precizarea explicită asupra identității sale,
cercetătorii au făcut anumite presupuneri. Acestea se bazează, pe de o part e, pe o notă scrisă
de către copistul unuia dintre manuscrise și, pe de alta, pe particularitățile l ingvistice ale
textelor (ms. rom. 2517, ms. rom. 494). Filologii care au dezbătut acestă problematică,
raportându -se strict la aceste două manuscrise menționate mai sus, sunt N . A. Ursu și Liviu

25
Onu. Primul dintre aceștia își exprimă opinia printr -o serie de articole, în care, inițial, atribuise
traducerea textului lui Dosftei. Cel de al doilea filolog reunește rezultatele cercetării sale în
lucrarea Tradiția manuscrisă a unei s inteze europen e la români în secolele al XVII -lea și al XIX –
lea. Mântuirea păcătoșilor (Amartolon sotiriia) , București, 2002.
Dacă în jurul identității traducătorului și a traducerii părții a treia a textului călugărului cretan
nu mai există în actualitate nicio umbră de îndoială, acest fapt datorându -se prezenței, în ms. BAR
128418, a unei note ce îl identifică pe Nicolae Spătarul Milescu cu traducătorul textului grecesc19,
în privința primelor două părți lucrurile nu sunt la fel de sigure sau, ce l puțin, nu unanim acceptate.
În acest sens, N. A. Ursu dezvoltă o cercetare programată în încercarea de a demonstra că și primele
două părți ale cărții Mântuirea păcătoșilor reprezintă efortul de traducere a lui Nicolae Spătarul
Milescu. În absența unor d ovezi evidente, de tipul unei însemnă ri care să aparțină traducătorului
sau a unei precizări scrise, în privința primelor două părți ale cărții, N. A. Ursu apelează la analiza
lingvistică a textului. Metoda principală folosită de cercetător este aceea de a compara
particularităților lingvistice ale celor două manuscrise ( ms. 2517 și ms. 494 ) sau de a confrunta
particularitățile lingvistice prezente în manuscrisul ce cuprinde numai primele două părți ale
textului cu cele regăsite în alte texte despre care se știe sigur că sunt traduse de Nicolae Spătarul
Milescu ( Vechiul Testament din ms. 45 sau Cartea cu multe întrebări foarte de folos din ms. 494)20.
Dacă Liviu Onu declară că traducătorul primelor două cărți este, cel mai probabil, un cărturar
oltean, N. A. Ursu consideră că „traducerea părților I și a II -a ale Mântuirii păcătoșilor din ms.
2517 reprezintă un text moldovenesc, ca și traducerea părții a III -a a cărții, din ms. 494, ambele

18 Agapie, Landos, Mântuirea păcătoșilor și Viața și petrecerea Sf. Vasile cel Nou , copie din anul 1691, din Moldova,
174 f., m. 21/29 cm.
19 Așa cum precizam, nici unul dintre cele două manuscrise de care ne ocupăm noi în vederea realizării ediției critice
de text nu conțin vreo însemnare care să indice că traducerea este făcută de Nicolae Spătarul Milescu. În schimb, o
indicație indirectă în acest sens a fost descoperită în textul aflat în ms. BAR 1284 (1691), care conține o versiune
românească parțială a primelor două părți din Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos. În acest text, autorul face
un comentariu: „Iară am găsit un izvod românesc carele era scris de Nicolae Cârnul, carele au fost la Grigorie Vodă”.
Autorul face acestă referire discutând toponimul „Caria”, „adecă Căpăținele”, justificând denumirea prin legenda
legată de masacrarea de către un papă a unor călugări de la muntele Athos, cărora le -a adunat capetele în mijlocul
locului de târg. De aici denum irea locului prin „Caria”. Autorul menționează că în „izvodul” lui „Nicolae Cârnul”
denumirea este „târgul Nucilor”, dar nu este așa, căci „nucile se chiamă caridia , iară caria să chiamă căpățâne, cara,
cap”. În ms. miscelaneu 494 de la BAR a versiunii rom ânești a părții a III –a a cărții lui Agapie Landos apare numele
târgului respectiv de la Athos tradus prin „târgul Nucilor” sau „la Nuci”. Există deci posibilitatea ca acest manuscris
(ms. BAR 1284) să fie o copie a acelui „izvod românesc carele era scris de Nicolae Cârnul.”
20 N. A. Ursu, O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu , în „Cronica”, XXI, București, 1986, nr. 44, p. 5; N. A.
Ursu, Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al „Mântuirii păcătoșilor” a lui Agapie Landos (I) , în SCL, 44, nr. 5,
București, 1993, pp. 417 -432 ; N. A. Ursu, Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al „Mântuirii păcătoșilor” a lui
Agapie Landos (II) , în SCL, 44, nr. 6, București, 1993, pp. 489 -502.

26
texte fiind însă trecute prin pana unor copiști munteni sau olteni. [… ] traducătorul acestor două
texte, adică al întregii cărți a lui Agapie Landos, este una și aceeași persoană pe care comentariul
din ms. 1284 și particularitățile lingvistice ale traducerii în discuție o indică a fi Nicolae Spătarul
(Milescu).”21 În sprijin ul opiniei sale, conform căreia întreaga traducere a cărții îi aparține lui
Nicolae Spătarul Milescu, cercetătorul realizează o minuțioasă analiză lingvistică, care se referă la
o serie de elemente comune ale textelor traduse de Nicolae Spătarul Milescu.22 Analiza lingvistică
pe care cercetătorul o realizează se ocupă de acele fapte de limbă care suferă mai puține schimbări
de la un copist la altul. Este, deci, vorba despre elementele lingvistice care aparțin domeniului
lexical sau care se raportează la stru ctura gramaticală. Asupra acestui aspect, deși nu cu privire la
această problematică, este de acord și Liviu Onu, care, avînd în vedere textele cronicarilor munteni,
spune că „ […] mai ales în textele compilate, sau compilate și recompilate, este destul de greu să
distingem straturile lingvistice (autor – copistul I – copistul II etc.). Într -o asemenea transmitere a
unui text, cele mai multe modificări (care însă niciodată nu sunt g enerale), sunt operate asupra
fonetismului, mai puțin asupra vocabularului și foarte puțin sau deloc în structura
gramaticală.”23
Până în prezent, acestea sunt singurele elemente ce pot constitui „dovezi” în încercarea
de a stabili identitatea traducătorulu i. Un alt cercetător care formulează o opinie cu privire la
paternitatea lui Nicolae Spătarul Milescu asupra traducerii cărții lui Agapie Landos este
Zamfira Mihail. În lucrarea Nicolae le Spathaire Milescu à travers ses manuscrits , autorul are
în vedere ș i manuscrisele care i -au fost atribuite cărturarului român. În capitolul referit or la
manuscrise le care i -au fost numai atribuite lui Nicolae Spătarul, Zamfira Mihail înregistrează
în dreptul textului Mântuirea păcătoșilor părerile pe care noi le -am expus deja. De asemenea,
precizează că, în lipsa unor dovezi evidente, nu putem decât specula despre paternitatea
cărturarului moldovean asupra traducerii cărții Amartolon sotiria . Ceea ce l -ar fi putut, totuși,
determina pe Nicolae Spătarul Milescu să întreprin dă o astfel de traducere, ne spune autorul,

21 N. A. Ursu, Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al „Mântuirii păcătoși lor” a lui Agapie Landos (II) , în SCL,
44, nr. 6, București, 1993, p. 489.
22 „Atât în textul Mântuirii păcătoșilor din ms. 494, cât și în cel din ms. 2517, iar în unele cazuri și în cele două
traduceri sigure ale lui Nicoale Spătarul ( Cartea cu întrebări f oarte de folos din ms. 494 și Vechiul Testament din ms.
45), aceleași cuvinte sau sintagme grecești sunt traduse prin aceleași sintagme sau cuvinte românești, dintre care unele
au caracter cu totul particular. În numeroase cazuri este vorba de calcuri ale cuvintelor sau sintagmelor respective
grecești. Prezența lor în toate cele trei părți ale Mântuirii păcătoșilor din ms. 2517 și ms. 494 constituie dovada
peremptorie că Nicolae Spătarul a tradus în întregime voluminoasa lucrare a lui Agapie Landos.”, ibidem .
23 Liviu Onu, Cronicari munteni , Ediție postfațată, tabel cronologic și referințe critice de Liviu Onu, Editura 100+1
Gramar, București, 1996, p. 145 -146.

27
este climatul creat la Constantinopol în jurul unor probleme de teologie: „Il est supposer que le
Spathaire Milescu ait entrepris la traduction, stimulé par ce climat (qui régnait a Constantinople
et, problement, en Moldavie aussie) crée par une élite dont les discussions tournaient autour des
problèmes théologiques. Ces milieux savants prisaient un exercice mental consistant en dialogues
imaginés (questions et résponses). Tout le monde débattait de subjects relig ieux, comme de nos
jours, de sujets politiques.”24
Tocmai în acest climat, în care discuțiile pe teme teologice reprezintă o practică obișnuită în
mediul occidental elitist și în care, aceleași discuții stârnesc atât de multe opinii ce se opun între
ele, se deschide și pentru cărturar ul moldovean Nicolae Spătarul posibilitatea de a participa, ca
reprezentant al culturii și confesiunii din care face p arte, la masa dezbaterilo r pe teme teologice,
care se desfășurau în lumea Occidentului .
Acest lucru se întâmplă în perioada în care, aflat la Stokholm, Nicolae Spătarul Milescu este
îndemnat, în 1667, de către ambasadorul Franței în Suedia, marchizul Arnauld de Pomponne
(nepot al lui Antoine Arnauld), să scrie un scurt tratat dogmatic prin care să expună învățătura
prevăzută de către biserica ortodoxă cu privire la credința despre prefacerea miraculoasă a pâinii
și vinului în trupul și sângele Mântuitorului. În urma acestei solicit ări, Nicolae Spătarul va redacta,
în limba latină și în greacă, Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens, id est sensus
Ecclesiae Orientalis, scilicet graece de transsubstantione Corporis Domini, aliisque
controversial… (Manual sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus adică părerea Bisericii
răsăritene ortodoxe despre prefacerea Trupului Domn ului și despre alte controverse… ). Acest
tratat a fost publicat, în limba latină, de către Antoine Arna uld și Pierre Nicole, în volumul intitulat
La perpétuité de la foi de l’ÉgIise catholique touchant l ’Eucharistie (1669, ed. a II -a, 1704), însoțit
de precizarea: Ecrit d’un seigneur moldave sur la croyance des grecs . Volumul a reprezentat și un
răspuns dat pastorului calvin M. Claude , în cadrul pole micii îndelungate dintre autor ii volumului
și pastorul calvin . Acest lucru ne arată modul în care, în a do ua jumătate a secolului al XVII -lea,
aveau loc dezbaterile pe teme teologice în Occident, la care participau erudiți din medii culturale
depărtate, dar reuniți de interese și idei comune, într -un spațiu dominat de Semilună, în care
granițele geografice își pierd valoarea. Tratatul formul at de Nicolae Spătarul Milescu reprezintă o
a doua operă românească publicată în Apusul Europei, după Mărturisirea lui Petru Movilă.

24 Zamfira Mihail, Nicolae le Spathaire Milescu à travers ses manuscrits , Editura Academiei Româ ne, București,
2009, p. 107.

28
Însă mai este u n alt aspect care reiese din această stare a lucrurilor. Observăm, așadar, că
în articolul din anul 1671 al lui Pierre Nicole, Résponse générale au nouveau livre de M.
Claude (Paris, 1671), p. 179 -181, autorul ține să -l încredințeze pe lector despre existența reală
a călugărului cretan Agapie Landos, care fuseseră, se pare, contestată de către pastorul calvin
M. Claude. În sprijinul argumentației sale, Pierre Nicole oferă scrisoarea primită de la
Constantinopol, pe care o solicitase chiar el celor de acolo, și care conține informații cu privire
la viața și activitatea de traducător și editor a lui Agapie Landos . Acest răspuns va conduce la
încheierea discuțiilor cu privire la călugărul cretan și la consolidarea opiniilor exprimate de
către Pierre Nicole în lucrările precedente.25 Am adus în discuție din nou acest dezacord
deoarece, existența acestui articol ne sug erează că avusese loc o discuție despre Agapie
Landos și despre textul publicat la Veneția încă din perioada în care Nicolae Spătarul Milescu
se afla la Stokholm, discutând cu ambasadorul Franței, Arnauld de Pompone, nepotul lui
Antoine Arnauld. În anul 16 67, aflați în Suedia, eruditul moldovean și Arnaud de Pompone
trebuie să fi împărtășit idei și pe acest subiect, legat de natura transubstanțierii, în urma cărora
lui N icolae Spătarul Milescu i s -a solicitat să scrie tratatul despre prevederile ortodoxisml ui
pe această temă. Tratatul care va fi inclus în volumul lui Pi erre Nicole și Antoine Arnauld, La
Perpétuité de la foi de l'église catholique touchant l'eucharistie , în anul 1669. Luând în
considerare faptul că tratatul cărturarului moldovean va fi inclus în acest volum, precum și
faptul că Pierre Nicole aduce în sprijinul opiniilor sale idei din cartea lui Agapie Landos și se
interesează expres de a primi de la Constantinopol informații despre călugărul cretan,
speculăm că, în vîrtejul acestor dezbateri ș i discuții, ar putea fi acum momentul în care, un om
ambițios și educat de talia lui Nicolae Spătarul Milescu află și se interesează de Amartolon
sotiria . O modalitate prin care ar fi putut obține cartea lui Agapie Landos este prin relația sa
cu Arnauld de Pompone, nepotul și colaboratorul lui Antoine Arnauld. Tot atunci, dacă
acceptăm această ipoteză, Nicolae Spătarul Milescu s -ar fi putut decide să traducă cartea în
limba română.
Acestea fiind spuse, presupunerile noastre sunt simple speculații și este di ficil de a ne
pronunța radical cu privire la cel care, în a do ua jumătate a secolului al XVII -lea, participă la

25 Informațiile referitoare la scrisoare primită de către Pierre Nicole, precum și documentul propriu -zis, le -am preluat
din E. Legrand, op. cit. , p. 531 -532.

29
marile discuții ale epocii și se decide să traducă în limba română un volum atât de masiv ca
Mântuirea păcătoșilor . Nu putem totuși să nu ne gân dim la faptul că un tânăr erudit se hotărîse
în același secol să traducă Vechiul Testament în limba română, precum nu putem fi indiferenți
nici la faptul că aceluiași cărturar ambițios și umblat prin lume i se cere să își expună părerea
într-un tratat cu privire la o problematică teologică atât de controversată în epocă. Aceste fapte
ne fac cum va să credem și că un cărturar cu un caracter atît de complex ca al lui Nicolae Spătarul
Milescu, prins în vâltoarea discuțiilor și a mișcărilor culturale și istorice ale epocii, nu s -ar fi dat
înapoi de la a înt reprinde o astfel de traducere.
Contemporan cu Miron Costin și Dosoftei, Nicolae Spătarul Milescu face parte dintre
personalitățile de seamă ale secolului al XVII –lea, viața și opera acestui mare cărturar, diplomat,
geograf, memorialist și filolog se bucură astăzi de o atenție deosebită în cadrul ce rcetărilor de tip
istoric și filologic. În prezent, atenția cercetătorilor, filologi și teologi deopotrivă, se concentrează
mai ales pe monumentala sa traducere a Vechiului Testament, Septuaginta , text care a fost editat
prin efortul depus de către o echip ă de filologi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
coordonată de profesorul Eugen Munteanu.26 Nicolae Spătarul Milescu a fost un „personaj”
controversat în epoca în care a trăit și rămâne până în actualitate un erudit „misterios”, atât din
prisma călătoriilor sale și a misiunilor care i -au fost încredințate, cât și din prisma importanței
lucrărilor de care s -a ocupat. Nicolae Spătarul s -a semnat doar cu acest nume, numele Milescu
fiindu -i atribuit de către cont emporanul său Ion Neculce. Se par e că cel care avea să devină un
învățat de seamă, un diplomat apreciat și un călător cunoscut, avea origini grecești și se născuse,
după cum singur mărturisea, în anul 1636, la Moșia Milești, lângă Vaslui, ca fiu al unui boier
Gavril, originar din Pelopone z.
În perioada în care Nicolae Spătarul produce cea mai mare parte din scrierile sale în limba
română (1650 -1700), se tipăriseră în Țările Române „vreo 60 de cărți”27. La sporirea acestui fond
cultural participă și Spătarul moldovean, lucrările sale constit uind o bază semnificativă a fondului
cultur al românesc din secolul al XVII -lea. Textele sale, dacă ar fi să menționăm doar traducerea
Vechiului Testament , reprezintă modele pentru felul de a scrie, de a gândi sau de a crea în limba

26 Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Mi lescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj
a Academiei Române) , volum coordonat de prof. univ. dr. Eugen Munteanu, Editura Universității „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2017.
27 P. V. Haneș, Studii de istorie literară , capitolul Cercetări vechi și noi de spre Nicolae Milescu -Spătarul , Editura
Minerva, 1970, p. 13.

30
română. Se observă cu pr ivire la acest secol cât de mult se îmbogățește literatura religioasă,
„ca număr de monumente literare, pe când în secolul al XVI -lea se pot număra ușor, în secolul
al XVII -lea – și nu vorbim de manuscrise – apar într -un număr sporit. În plus, sunt genuri de
literatură religioasă care nu sunt deloc reprezentate în secolul al XVI -lea. Se știe la ce se
reduce, în general, literatura acestei epoci: psaltiri, faptele apostolilor etc. În secolul al XVII –
lea, afară de texte similare după alte izvoare, găsim altel e cu caracter deosebit, mergând uneori
chiar până la predici, ceea ce lipseș te cu totul în secolul al XVI -lea.”28 Rezultă din toate
acestea că pentru Milescu exista deja o limbă formată, cam de o sută de ani, în care apăruse ră
Cazania lui Var laam și tipări turile lui Coresi.
Nicolae Spătarul Milescu a profitat din plin de resursele limbii, el a utilizat -o cu
responsabilitate în traducerile și textele sale, fiind preocupat în permanență de limba poporului
său. Să ne amintim că a realizat un act lingvistic de echivalare a literelor latine cu slovele
chirilice și cu cele grecești din proprie inițiativă. Acest personaj enciclopedic a fost pe deplin
conștient de capacitățile sale intelectuale, căci la vârsta de 25 de ani începe Vechiului
Testament , după Septuagint a. Rezultatul va fi unul mai mult decât satisfăcător, având în
vedere că traducerea sa va fi inclusă în Biblia de la București (1688), cu mult prea puține
modificări. De asemenea, o altă serie de texte îi este atribuită, printre care Istoriile lui Herodot
sau o carte foarte populară în epocă ca Amartolon sotiria .
Faptul că documentele arată că Spătarul moldovea a fost prezent la curtea domnitorului
Vasile Lupu, voievodul care a colaborat și a susținut și activitatea mitropolitului Varlaam, a
făcut să se întrevadă o înrudire a lui cu familia domnitoare sau cu familiile dominante din jurul
curții. Acest lucru este întărit și de fapt ul că, mai târziu, l -a însoțit la Constantinopol pe fiul
lui Vasile Lupu, Ștefăniță, la studii, unde au fost colegi de școală. Înaintea acestei perioade,
conform documentelor, Milescu și -a început studiile la Școala de la Trei Ierarhi, continuate
apoi la colegiul catolic din Iași. A frecventat apoi Academia sl avo-greco -latină din Iași, iar
mai târziu cursurile Marii Școli de pe lâ ngă Patriarhia de la Constantinopol. La Constantinopol
a primit cea mai înaltă educație pe care o putea primi atunci un tânăr ortodox, și i -a avut printre
colegii de școală pe viitorul voievod de la București, Șerban Cantacuzino (sub domnia căruia,
peste d ecenii, se va tipări Biblia de la București ), apoi Ștefăniță Lupu, Grigore Ghica,

28 Ovid Densusianu, Opere , vol. III, Limba română în secolul al XVII –lea. Evoluția estetică a limbii române , Editura
Tipo Moldova, Iași, 2010, p. 21 -22.

31
Alexandru Mavrocordat, Dositei Notara (viitorul patriarh al Ierusalimului și, într -o altă perioadă,
patriarh ecumenic la Constantinopol) .
Aflat la răscruce de drumuri, între dominanta slavonă a vechii culturi tradiționale și noua
orientare influențată de limba și cultura greacă, Milescu înclină spre modelul grecesc în formarea
sa intelectuală. În acest sens, va apela la sursa din greacă a textului după care traduce Vechiului
Testament . Educația pe care o primește la Marea Școală de la Constantinopol îl pregătește pe
Nicolae Spătarul Milescu în cunoașterea limbilor străine, greacă și latină, precum și în acumularea
de cunoștințe de teologie ortodoxă, ca materie primă de studiu. Toate acestea au condus la o bună
pregătire intelectuală, care îi va permite mai târziu să elaboreze traduceri importante, să participe
la discuții însemnate de teologie sau să primească o elogioasă scrisoare de recomandare din partea
patriarhului Ierusali mului, Dositei Notara. Acest din urmă document i -a deschis drumul către
Rusia, unde a devenit unul dintre membrii importanți ai departamentului soliilor de la Moscova,
Posolski Prikaz, sub conducerea a trei țari, Ale xei Mihailovici, Feodor al III -lea și Pe tru I: „Nicolae
Milescu este atât prin cultură cât și agerimea minții, cât și prin viața sa bogată în peripeții – un
adevărat roman – una din figurile cele mai interesante ale trecutului nostru.”29
Pregătirea sa intelectuală și personalitatea sa au reușit s ă îl facă pe spătarul lui Gheorghe Ghica
să se facă acceptat, cunoscut și sprijinit de o serie întreagă de voievozi, atât în Moldova cât și în
Țara Românească. Într -un climat în care, datorită jocurilor de putere, domnitorii români se
succedau într -un ritm nefiresc, Nicolae Spătarul Milesc u a fost nevoit să suljească sub conducerea
mai multor domnitori, în ambele principate române. La 17 ani era grămătic la curtea domnitorului
Gheorghe Ștefan, în Moldova. În 1655, l -a însoțit pe Gheorghe Ștefan în Muntenia. Apoi, în 1659,
noul domn moldovean, Gheorghe Ghica l -a ridicat la rangul de spătar. În același an, l -a urmat, din
nou, pe Gheorghe Ghica în Țara Românească, unde acesta a preluat domnia ca urmaș al lui Mihnea
al III -lea. Un an mai târziu, în 1660, Milescu s-a întors în Moldova, unde domnea Ștefăniță Lupu,
fostul coleg de învățătură de la Marea Școală a Patriarhiei de la Constantinopol. Conform tradiților
istorice acela a fost și anul în care Milescu a fost pedepsit în modul descris de Neculce, pentru
unelt ire împotriva domniei. După pedeapsa mutilantă aplicată de Ștefăniță Vodă, Milescu Spătarul
a fost obligat să părăsească Moldova, pentru a -și vindeca rana, Ion Neculce descrie ceva ce
seamănă cu un tratament prin chirurgie plastică: „Nicolae Cârnul au fugi t în Țara Nemțască și au

29 N. Cartojan, Istoria literaturii române v echi, capitolul Un mare cărturar moldovean călător în China: Nicolae
Milescu , Editura Minerva, București, 1980, p. 226.

32
găsit acolo un doctor, de -i tot sloboziia sângeli din obraz și -l boțeiia la nas și așia din zi în zi
sângele se închiega, de i -au crescut nasul la locu, de s -au tămăduit.”30 După aceste evenimente,
pentru Milescu Spătarul au urmat c âțiva ani deosebit de complicați, în cursul cărora a fost nevoit
să călătorească mult prin Europa, din Valahia la Istanbul, de la Paris la Stockholm. Nicolae Milescu
„Spătarul” sau „Cârnul”, cum i se mai spune, este în istoria secolului al XVII -lea , român ul
care a călătorit foarte mult, din Europa Occidentală și până în Siberia, China, Mongolia. A
avut posibilitatea de a -i cunoaște pe Ludovic al XIV –lea („Regele Soare”), pe Petru I și pe
Împăratul Chinei, Kang -Hi. Este primul român care, ajungând în China ca sol al Rusiei, unde
a fost primit de către împăratul celui mai mare popor al lumii. Numele lui a fost cunoscut chiar
și de un mare savant și filosof al Școlii de la Port Royal ca Leibniz.
I s-a spus „Spătarul” deoarece a deținut, o vreme, acest înalt ra ng, la curtea Țării
Românești, și a fost numit „Cârnul” deoarece i s -a aplicat pedeapsa crestării nasulu i, fiind
învinuit că a dorit să -l înlăture pe domnitorul Moldovei de pe tron. Vreme de patru ani, a fost
ambasador al Moldovei la Înalta Poartă. Totodată, a fost trimis ca sol și diplomat al Modovei,
fiind în slujba fostului domnitor Gheorghe Ștefan (aflat în exil), la Constantinopol, la
Stockholm, la Berlin și în capitala regatului Franței, unde a avut o întrevedere cu Ludovic al
XIV–lea, pentru a mijloci înființarea unei alianțe antiotomane. Cunoscător al mai multor
limbi, diplomatului român i s -au încredințat misiuni de maximă responsa bilitate, cea mai
importantă în Rusia țaristă. Este impresionant cum a reușit să desfășoare o activitate
diplomatică importantă concomitent cu o muncă imensă de traducător. Vreme de șapte ani,
începând cu anul 1661, se presupune că spătarul moldovean a luc rat la tălmăcirea completă în
limba română a Vechiului Testament .
A fost chemat la curtea țarului rus Alexei Mihailovici, în urma recomandării patriarhului
Ierusalimului. A lucrat, în Moscova anului 1671, ca traducător de latină, greacă și română.
Având o inteligență vie și fiind iscusit în rezolvarea sarciniilor ce îi reveneau, Nicolae Spătarul
a ajuns să fie foarte apreciat la curtea țarilor ruși. A fost unul dintre profesorii viitorului țar
Petru I. În anul 1675, a pornit către China, însoțit de un număr mare de oameni înarmați și de
alți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai țarului, cu împăratul Chinei,
pe nume Kang -Hi (1654 -1722), asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari

30 Ion Neculce, O samă de cuvinte (XLIII) , în Letopisețul Țării Moldovei , ediția critică de G. Strempel, București,
1982, p. 190.

33
puteri, precum și despre event ualele relații politice și de comerț ce ar fi putut fi stabilite între cele
două s tate.
În aria noastră de interes se află perioada de activitate a cărturarului în care s -a aflat în
Țările Române sau a păstrat legături cu spațiul românesc prin acțiunile sa le livrești și/sau politice,
deoarece ocupația filologică pe care o întreprinde în a doua jumătate a vieții sale, la curtea țaratului
rus, nu se mai află sub semnul culturii și naționalității noastre, deci aparține fondului cultural rus,
iar nu român. Peri oada dintre plecarea lui din Principatele Române și până la intrarea în slujba
țarului Alexei Mihailovici este una complicată și aglomerată din prisma călătoriilor și activităților
pe care spătarul le desfășoară. În perioada dintre 1660 și 1664, S pătarul M ilescu s -a aflat la
Constantinopol, probabil în exil, datorită schimbărilo r politice frecvente, iar anul 1666 l -a găsit la
Stettin, la curtea lui Gheorghe Ștefan, aflat și el în exil. De acolo, a plecat la Stockholm, iar mai
apoi la Paris. Acesta este peri oada în care va intra în relații de schimb cultural cu ambasadorul
Franței la Stockholm, marchizul Arnauld de Pompone. Desigur că învățatul român din Europa
secolului al XVII -lea se raporta diferit față de astăzi la spațiile și culturile cu care intră în c ontact.
Occidentul nu părea atât de departe, iar relațiile cu Orientul nu sunt inaccesibile, „a vorbi despre
intelectualii din Balcani în secolul al XVII -lea obligă la considerarea întregii arii de cultură și idei
a Mediteranei de răsărit, căreia ei îi apa rțineau.”31 Teritoriile par să fie mai aproape unele de altele
prin ideile care circulă în tot spațiul european, mai ales prin influența exercitată de puterea
Imperiului Otaman, încă activă. Apropierea, din acest motiv, dintre Occident și Orient, purtătoare
ale două culturi și două viziuni despre viață diferite, cea creștină și cea musulmană, va determina
formarea unor intelectuali ca Nicolae Spătarul Milescu, care traduce Septuaginta , în redacție
protestantă, dar care va fi și slujitor la curtea țarului Ale xei Mihailovici, de unde va pleca, ca
ambasador, din porunca acestuia în China. Acestă stare istorică și culturală a lucrurilor formează
acest tip de intelectual, plurilingv și plurivalent. Nu este Nicolae Spătarul Milescu singurul erudit
a cărui identitat e se revendică de la un astfel de mediul cultural și istoric. Un personaj la fel de
enciclopedic și plin de nuanțe contrastive este și Dimitrie Cantemir, spre exemplu. Așa cum spune
Virgil Cândea, „intelectualii noștri sunt produsul unei epoci de criză, ac eea a Imperiului Otoman”32

31 Virgil Cândea, Rațiunea dominantă , cap. Intelectualul sud -est european în secolul al XVII –lea, vol. II, Editura
Dacia, Cluj -Napoca, 1979, p. 229.
32 Idem, cap. Intelectualul secolului al XVII –lea: o definiție balcanică , p. 233.

34
Tocmai aceste aglomerări și amestecuri de culturi și de idei vor permite stabilirea de relații
culturale și politice ca cele la care participă și cărturarul moldovean.
O altă relație de n atură intelectuală pe care Nicolae Spătarul Milescu o stabilește este cea cu
Thomas Smith. În urma colaborării acestora, rezultă traducerea Tatălui Nostru în limba română,
păstrată până în prezent la biblioteca din Oxford33. Pe lângă traducerea acestei rugăciuni, despre
care s -a stabilit că îi aparț ine cu certitudine, spătarul moldovean realizează și o listă ce cuprinde
literele grecești, chirilice și latine, puse în paralel, pentru același Thomas Smith. Acest act,
despre care se crede că îi aparține în mod deliberat, fără a -i fi fost solicitat de că tre destinatarul
scrierii, este considerat primul act de cercetare filologică manifestat de către un român: „le
premier exercice philologique de la culture roumaine. Son importance s’avère extrême du fait que
l’écrivant a fourni, sciemment, par l’intérmédi aire des textes translitérés dans l’alphabet grec les
premiers échantilons d’interprétation phonétique de la prononciation du roumain et, respectivement,
du vieux -slave. Echivaloir en alphabet grec l’alphabet cyrillique (utilisé par les textes en voeux -slave
et en roumain) représente une activité paralléle à celle practiquée en vue de translitérer n’importe
quelle langue en alphabet latin .”34
Pentru această transliterare, Nicolae Spătarul Milescu nu a deținut un model de la care să
plece, iar actul său lingvistic s -a bazat pe propriile cunoștințe și pe intuiția sa de filolog.
Referitor la rugăciunea Tatăl nostru , o altă traducere a cesteia îi este atribuită învățatului
român. Această presupunere se bazează pe asemănările care s -au constatat între traducerea
oferită lui Thomas Smith și rugăciunea Tatăl nostru a lui Stiernhielm. Se presupune că, în
timpul șederii sale la Stockholm, Nicolae Spătar ul a dictat rugăciunea Tatăl nostru lui
Stiernhielm. Această variantă a rugăciunii este una dintre primele variante în limba română
ale Tatălui nostru , o altă variantă fiind aceea a lui Megiser. Specialiștii care au avut în vedere
rugăciunea Tatăl nostru și traducerea și răspândirea ei în limba română, au observat că l a
începutul transmiterii în Europa occidentală a versiuni lor românești ale Tatălui nostru s-au
aflat două texte, și anume textul lui Megiser și , apoi, textul lu i Stiernhielm. Dacă despre sursa
primului dintre ei nu s -a descoperit nimic până în prezent, cu privire la sursa lui Stiernhielm
s-au făcut unele supoziții. Astfel A. Bitay își exprimă opinia că cel care l -a informat pe
Stiernhielm despre rugăciunea Tatăl nostru în limba română ar fi fost Nicolae Spătarul

33 Biblioteca Centrală din O xford (Ms. Bold. 481), apud Zamfira Mihail, Exercices philologiques de Nicolae Milescu
(1669): le codex des priêres offert à Thomas Smith , „Anuar de Istorie Iași”, nr. 32, 1995, p. 206.
34 Idem , p. 207.

35
Milescu, în perioada cât cărturarul a locuit la Stockholm. Acest fapt nu este imposibil, căci Nicolae
Spătarul ar fi putut să -l întâlnească pe Stiernhielm prin intermediul și cu ajutorul lui Arnauld de
Pompone ș i să-i fi dictat atunci rugăciunea în limba română. Concluziile filologilor arată că
asemănările sunt foarte apropiate între varianta acestei traduceri a rugăciunii și cea despre care s –
a dovedit că provine de la Milescu. Ne referim la rugăciune Tatăl nost ru cuprinsă în cele cinci file
donate de către Smith, capelanul ambasadei engleze și paroh al bisericii anglicane, în 1683,
bibliotecii de la Oxford. În urma examenului de limbă, și alți cercetători sunt de acord cu această
ipoteză. Se poate constata aprop ierea lingvistică, până la identificare, a celor două rugăciuni
traduse în două locuri diferite la câțiva ani distanță:
„[…] il est à supposer qu’alors qu’il se trouvait à Stockholm, en 1666, ce fut lui qui fit don à G.
Stiernhielm d’une OD en caractèr es latins, qui celui -ci devait reproduire par la suite dans l’intoroduction
De linguarum origine , rédigée pour son édition d’une version de la Bible gothiuque. […] Suite d’une
minutieuse étude philologique et par rapport au texte authographe de 1669 (cel din manuscrisul lăsat de
Thomas Smith), E. Coseriu precise que Nicolae Milescu lui en avait fourni l’OD. […] Tout d’abord, nous
avons remarqué, que la variante Stiernhielm s’accorde mieux avec la translitération en caractères grec de
l’OD de 1669 qu’ave c sa rédaction en cyrilliques.”35
Din vremea celor trei ani (1675 -1678), în care s -a aflat în fascinanta și aventuroasa sa misiune
în Orientul Extrem, de la Nicolae Milescu Spătarul ne -au rămas scrieri captivante în limba rusă.
Eruditul diplomat a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine pe care le -a întâlnit pe parcursul
călătoriei sale și a oferit, de asemenea, o descriere amănunțită despre poporul chinez și obiceiurile
lui. Ultimii ani ai vieții lui Nicolae Spătarul Milescu sunt mai puțin cunosc uți. A murit la vârsta de
72 de ani, în 1708, în Rusia, unde a trăit jumătate de viață. Impresia care ne rămâne după ce
cunoaștem viața și activitatea lui Nicolae Spătarul Milescu este una complexă și complicată în
același timp. În vremuri tumultoase pe pl an politic și aglomerate pe plan cultural, într -un spațiu
geografic foarte întins și cuprizător al multor idei și curente de gândire, unde două spiritualități
atât de opuse ca mohamedismul și creștinismul coexistă, cărturarul moldovean ne apare ca „un fiu
al Renașterii care, după al doilea ciclu al său, o sută de ani după primul, trezește în Orient mândria
moștenitorilor direcți ai valorilor care au stimulat Occidentul, vocația universală a păstrătorilor
autentici ai tezaurului antic.”36 Literatura noastră d e până la jumătatea secolului a l XVII -lea, deși

35 Idem , p. 214.
36 Virgil Cândea, Dinu G. Giurgescu, Mircea Malița, Pagini din trecutul diplomației românești , Editura Politică,
București, 1966, p. 148 -167.

36
aflată sub influența bisericii și reprezentată de texte, în mare parte, religioase, beneficiază de
o anumită deschidere spre Occident. Ne referim aici la faptul că, după domniile lui Matei
Basarab și Vasile Lupu, în contextul bătăliilor pentru tron, o parte din cei odată stăpânitori au
fost nevoiți de multe ori să emigreze către centrul și Răsăritul european. În general, cei exilați
s-au îndreptat către marile centre culturale, de obicei, la Constantinopol. U nii dintre cărturarii
noștri au ajuns la universitatea din Padova (stolnicul Constantin Cantacuzino), alții în Franța,
Rusia sau China (Nicolae Spătarul sau Dimitrie Cantemir). Acest fapt echivalează cu o ieșire
din matca puternic influențată de slavonism și de ortodoxie și conduce la formarea unor
personalități de seama lui Nicolae Spătarul Milescu sau a lui Dimitrie Cantemir , care vor fi
numiți între marile personalități ale literaturii universale:
„Nicolae Milescu Spătarul (1636 -1708) and Dimitrie Cante mir (1673 -1723) […] Major international figures
of the seventheenth and early -einghteent century, these authors grew up, were educated, live and wrote in a
quintessential traditional space where goods, ideas, values, cultural forms, and mentalities shutt le back and forth
between Europe and Asia. Reflecting this intersectional position in the wider works were fashioned by and
circulated in both Western and Eastern lands. This intercultural movement shaped not only Milescu `s and
Cantemir`s oeuvres but the e ntire literature`s saliently complex notions, themes, and styles, traslanting into a
fertile presence of the Middle and Far West in a culture that, beginning with the second half of the ninetheenth
century, would more and more pride itself in its Europeani sm, sometimes by downplaying the significance of
stimuli from outside Europe.” (Bogdan Crețu, Aux portrets… , p. 55) 37
În încheierea acestei scurte expuneri, concluzionăm că Nicolae Spătarul Milescu este una
dintre personalitățile cele mai remarcabile ale v eacului al XVII -lea, nu numai în spațiul
cultural românesc, dar în cadrul spațiului cultural întins pe două continente. Un personaj
deosebit de mobil și controversat, cu preocupări cărturărești multilaterale, cărturatul s -a
ocupat de traduceri monumentale, a fost implicat în controversatele probleme de teologie ale
epocii, și -a dovedit intuiția de filolog și aptitudinile de geograf, a călătorit foarte mult și s -a
bucurat de considerația unor personalități ale vremii demne de reținut. Posesor al unui c aracte r
enciclopedic, Nicolae Spătarul va intra în contact pe plan politic sau cultural cu personalități
precum patriarhul I erusalimului (Dositei Notara), regele Ludovic al XIV -lea al Franței,
Friederich Wilhelm (marele elector), regele Poloniei (Mihail Wisniowi ecki), Thomas Smith,
Arnauld de Pompone. În Țările Române, s -a aflat în slujbă la curtea a cinci domnitori, în

37 Bogdan Crețu, Aux portrets de l`Orient, and Through: Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, and the ‘Oriental’
Legacy of Early Romanian Literature , în Mircea Martin, Andrei Terian, Christian Moraru, Romanian Literature as
World Literature , Editura Bloomsbury, 2018 .

37
Moldova și în Muntenia. În Rusia, s -a aflat sub porunca a trei țari, fiind cel care a plecat în scop
diplomatic, din porunca țarului Alexei Mihai lovici, în 1673, în China. Sub același aspect, variat, a
stat și opera sa, care cuprinde lucrări de teologie, descrieri geografice, jurnal de călătorie, scrieri
istorice, traduceri ample în limba română și în limba rusă, o corespondență consistentă și chia r
hărți geografice.
În absența unor dovezi clare și de necontestat care să ateste că textul Mântuirea păcătoșilor a
fost tradus de către Nicolae Spătarul Milescu, în privința rolului pe care l -a avut în traducerea
textul ui grecesc, putem spune doar că această posibilitate ar putea reprezenta mai mult decât o
simplă speculație.
*
„A kind of homo universale ”38, traducătorul presupus al textului Mântuirea păcătoșilor ,
Nicolae Spătarul Milescu este și primul traducător al Vechiului Testament, Septuaginta , a cărui
traducere va fi inclusă în Biblia de la București (1688). Așa cum am văzut anterior, aflați în
imposibilitatea de a stabili cu exactitate dacă traducerea textului lui Agapie Landos îi aparține, unii
dintre cercetători (ne referim aici la N. A. Ursu) decid că un examen minuțios al limbii textului
tradus ne poate aduce mai aproape de aflarea adevărului. În acest caz , se recurge n u numai la
analiza traducerii și a particularităților ei, dar și la compararea acestei traduce ri cu alte texte traduse
de același autor . Ceea ce ne propunem în continuare nu este să recurgem la o comparare a traducerii
textului Amartolon sotiria cu alte texte care sunt traduceri sigure ale Spătarului, dar să aducem în
atenție câteva trăsături particulare cu privire la traducerea textului. Ne interesează, de asemenea,
și fenomenul traducerii în sine, ca formă de a crea și ca act care influențează și participă la formare
unei limbi, mai ales la începutul constituirii ei.
Primele informații despre natura traducerii în limba română a textului lui Agapie Landos le
aflăm, în primul rând, din cuvântul pentru cititori de la începutul manuscrisului românesc BAR
2517. În aceasta ni se spune că „acea stă svîntă carte ce iaste prin Duhul S fint trăită, ce să cheamă
A păcătoșilor mîntuire , ce ia ste de mulți și mari dascali tălmăcită dupe limba elinească pre limba
noastră rumînească și iaste dată de obște a să ceti celor ce vor vrea a să mîntui de păcate, că ceale
ce sînt scrise într -această svîntă carte și cine le va ceti și la inima sa le va lip i întru adevăr va secera
mîntuire sufletească și pază trupească.”39 Înțelegem din acest pasaj că, în momentul în care se

38 Idem, p. 63.
39 Ms. rom. BAR 2517, f. 8r.

38
alcătuiește acest manuscris, textul are deja o perioadă de existență în spațiul românesc, din
moment ce „iaste de mulți și mari dascali tălmăcită dupe limba elinească”. De asemenea,
„mari dascali” ne indică caracterul și poziția ocupată de cel care s -a ocupat de traducerea
textului. Autorul traducerii trebuie să fi fost un cărturar cunoscut, din moment ce alcătuitorul
manuscrisului nu simt e nevoia să -i precizeze numele.
Cu siguranță că în a doua jumătate a secolului al XVII -lea traducerile din limba greac ă
nu erau o excepție sau o practică rară, ci, dimpotrivă, tocmai în vremea aceasta traducerile
ocupă un rol primar în viața culturală din spațiul românesc. Odată cu cucerirea
Constantinopolului, influența exercitată de slavonismul religios este înlocuită de cea a limbii
și a culturii grecești. În jurul patriarhiei din capitala Imperiului Otoman se grupează membrii
aristocrație și ai clerului din vechea capitală bizantină. O nouă etapă a istoriei și a culturii își
face loc , în care, în veacurile al XVII -lea și al XVIII -lea, erudiții greci ai acestei perioade se
vor concentra pe răspîndirea culturii și a învățământului în limba greacă. Această stare a
lucrurilor explică inițiativa ca, în a doua jumătate a secolului al XV II-lea, un cărturar român,
din câte se pare cu noscut, să decidă să traducă o carte populară din l imba greacă în limba
poporului său . S-a observat deja că marii erudiți români ai acestui veac au manifestat un
interes pronunțat pentru traduceri și că au înțeles că, prin intermediul acestora, cultura română
are acces la „centrul” renașterii europene: „traducerile lui Milescu, investigațiile sale în
marginea chestiunilor de credință o rtodoxă, considerațiile sale despre originea poporului
român au fost continuate de Stolnicul Cantacuzino și de „dragomanul celor două culturi” –
orientală și occidentală – Dimitrie Cantemir.”40 Preocuparea pentru traduceri îi oferă
traducătorului accesul la o lume culturală vastă, în care întâlnește mari personalități și texte
inedite sau importante pentru interesele sale. În acest mod, traducăt orul român al secolului al
XVII -lea ajunge să cunoască opere care au un anumit impact în spațiul cultural din care provin
și care au impact și asupra lui însuși, căci îl fac să conștientizeze lipsurile limbii și culturii
sale, dorindu -și să le micșoreze. El realizează care este stadiul în care se află „limba proastă
rumânească”, dar, în loc să vadă aceste lucruri ca pe niște bariere, învățatul român al acestui
veac, educat în spațiul cosmopolit și vorbitor al mai multor limbi, întreprinde o activitate
culturală de îmbogățire și formare a propriei culturi. Își creează singur acces la ceea ce nu -i

40 Alexandru Duțu, Coordonate ale culturii românești în secolul XVIII , Editura Pentru Literatură, București, 1968, p.
57.

39
era cunoscut încă, prin intermediul traducerilor. Modul acesta de a privi lucrurile, ilustrează că
„Pentru „limbile țintă” (de sosire) cele mai sărace literar , traducerea – care în acest caz este o intraducere
– este un mod de a cumula resurse literare, de a importa, într -o oare care măsură, marile texte universale într -o limbă
dominată (deci săracă literar), de a deturna un fond literar. […] Operele ce au constituit o mare ruptură literară, cele
care au marcat și istoria centrului, sunt adesea traduse de scriitori ce sunt ei în șiși, de obicei, internaționali și poligloți,
aceștia, dorind să rupă cu normele spațiului lor literar, caută să introducă în limba proprie opere ale modernității
centrale (contribuind, prin însăși acest fapt, la perpetuarea dominației acestora).” ( Pascal e Casanova, Republica… , p.
164) 41
Deși aici autorul acestui pasaj face referire la programul romanticilor germani de traducere a
clasicilor, fenomen elaborat în cursul secolului al XIX -lea, este clar că putem găsi destule apropieri
între modul de abodare al traducerilor și scopul pentru care au fost ele întreprinse în secolul al
XIX-lea (ca și astăzi) și scopul traduceril or românești în secolul al XVII -lea. Cu siguranță că
traducătorul t extului din limba greacă a fost un cărturar care a fost atras de prestigiul și ideile
susținute în cartea lui Agapie Landos și că a sesizat și a luptat, în același timp, cu lipsurile limbii
sale. El a fost conștient de dificultățile preîntâmpinate în efort ul său de a introduce, prin traducere,
o operă „a modernității” de la centru în cultura românească. Având cunoștință de toate acestea,
cărturarul „internațional și poliglot” nu a recurs la un act de traducere inconștient sau lipsit de scop,
el a întreprins o acțiune de modernizare și de umplere a golurilor culturale ale poporului său, deși
a fost nevoit să se limiteze la posibilitățile limbii sale. În încercarea de a rămâne cât mai aproape
de textul tradus, acesta a realizat o traducere literală, recurgând des la calc lingvistic, în absența
termenilor de redare a unei idei, a unei denumiri sau a unui concept din limba tradusă în limba
proprie. Traducătorul unei culturi mici, săracă sau lipsită încă de o limbă care să -i favorizeze un
loc la centru, joacă rolu l unui fel de mijlocitor. Cunoscător al ambelor spații culturale, el știe că nu
poate introduce în mediul cultural consacrat al limbii din care preia textul reperele culturale proprii
(pentru că fie acestea nu există încă, fie sunt la început și nu intră î n sincronie cu ceea ce se află la
centru, fie nu sunt demne de a fi menționate). De aceea, apelează la procesul invers și, în loc să
încerce să facă cunoscută „periferia” la „centru”, el preferă să aducă în cultura poporului său texte
care, în cultura din care provin, reprezintă modele reprezentative: „ei importă modernitatea
declarată […], de aceea, joacă un rol esențial în procesul de unificare a spațiului.”42

41 Pascale Casanova, Republica mondială a literelor , capitolul Fabrica universalului. Traducerea ca literaturizare ,
Editura Art, 2016, p. 164.
42 Idem, p. 165.

40
O problemă cu adevărat majoră se ridică atunci când este vorba de traducerea unui text
dintr -o „limbă sursă” deja formată, ce deține capacități lingvistice multiple, în limba „țintă”,
a unei culturi mici abia formate. Acest fapt este pe deplin justificat, pentru că limba „țintă”
deține prea puține posibilități lingvistice. Apare, din această cauză, imposibilitatea de a realiza
o traducere a sensului, o așa -numită traducere interpretativă. Sfântul Ieronim spune că în
traducere nu este necesar verbum e verbo sed sensum exprimere de sensu . Numai că, în
traducerea interpretativă este nevoie de o relație echitabilă între limba din care se traduce și
limba de traducere, un echilibru lingvistic care ar presupune ca ambele limbi să dețină resurse
lingvistice și conceptuale de valori, dacă nu egale, măcar apropiate. Nu putem, în nicun caz,
echivala posibilităț ile limbii române a secolului al XVII -lea, a cărei zori abia se nasc, cu baza,
tradiția și figurile culturale ale unei limbi precum cea grecească. De aceea, „condamnați să
găsească soluții pentru sărăcia și depentența lor literară”, traducătorii culturilor mici sau
neformate încă, cei „dominați lingvistic” devin, fără voia lor și din necesitate, „cei mai mari
revoluționari ai literaturii.”43 Acest fapt are loc, așa cum am spus deja, dintr -o incapacitate a
limbii de traducere, căreia îi lipsesc posibilitățile de a cuprinde în termeni care să -i aparțină
termeni din limba din care se traduce.
Pentru a ne apropia de limba textului nostru și pentru a vedea cum sunt ilustrate aceste
aspecte teoretice pe care le -am expus, vom aduce în discuție câteva cazuri în care traducătorul
textului Mântuire păcătoșilor a trebuit să calchieze sau chiar să „inventeze” termeni ori
sintagme pentru a putea reda în limba română textul și sensurile din limba greacă. Așadar,
întâlnim, spre exemplu un calcul precum „nevinuite” (gr. άχραν τονα , „imaculat”), care apare
de șase ori în manuscrisul 2517 și are o ocurență în manuscrisul 494. La fel, „nemoarte”, ce
apare în ambele manuscrise menționate (dar și în alte traduceri românești ale lui Nicolae
Spătarul Milescu), pentru „nemurire” (gr. αθανασία ) ș.a. Acest mod de abordare a traducerii
nu este un caz particular. Toți traducătorii români ai secolului al XVII -lea întâmpină astfel de
dificultăți în procesul traducerii, mai ales în cazul traducerilor textelor cu subiect religio s,
unde și ordinea cuvintelor are o imporanță majoră în transmiterea cuvântului sacru și a
mesajului moralizator. În aceste cazuri, cei ce au tălmăcit în limba română texte religioase au
apelat la traducerea literală nu atât dintr -o alegere proprie și calculată, ci m ai degrabă pentru
că aceasta era singura opțiune pe care limba le -o oferea. Traducerea devine în acest caz un

43 Idem, capitolul Tragedia celor traduși , p. 302.

41
adevărat fenomen de adecvare a termenilor românești cu cei care le corespund în limba greacă nu
doar la nivel semantic, dar și la nivel morfologic .
O altă caracteristică a textului tradus este aceea că se apropie de textul sursă și la nivelul
sintaxei frazei. Textul tradus urmărește textul sursă îndeaproape în așezarea sintactică a frazei sau
în privința formelor gramaticale (ordinea lor, articular ea etc.). Dacă problema traducerilor
presupune astăzi alte coordonate de care t rebuie ținut cont și dacă spune m astăzi că „a traduce
înseamnă totdeauna a elimina prin șlefuire câteva consecințe pe care termenul original le
presupunea. Într -un asemenea sens , atunci când traducem, nu spunem niciodată același lucru .”44,
în secolul al XVII -lea, pentru traducerea în limba română a unui text grecesc, traducătorul va
încerca, în primul rând, să spună „cam același lucru”. El încearcă să redea într -o altă limbă acela și
conținut, iar acolo unde limba de traducere nu îi oferă prea multe posibilități sau chiar niciuna,
autorul traducerii va apela la calcuri lingvistice, va „inventa” și va pune în aplicare orice soluție
„extremă” în încercarea de a reda cât mai acurat tex tul sursă. Pentru că „ traducătorul […] se găsește
mereu în situația de a nu putea da glas cu adevărat tuturor dimensiunilor textului său, acest lucru
înseamnă pentru el o renunțare permanentă.”45 Dar el se găsește de asemenea și în situația de a
găsi sol uții lingvistice, atunci când raportul dintre posibilitățile lingvistice ale celor două lim bi sunt
departe de a fi egale . Fără a refuza ideea că orice traducător devine și un interpret al textului pentru
a cărui traducere cât mai acurată se luptă, mai adău găm numai că, pentru cazul traducerii despre
care discutăm și a altor traduceri din sfera celor literale, traducătorul devine uneori un interpret
inventiv și limitat în același timp din aceeași cauză – posibilitățile reduse ale limbii pe car e o
folosește p entru a traduce.
Despre traducătorul textului de morală creștină Mântuirea păcătoșilor , cu orice cărturar s -ar
identifica acesta, putem spune că este un învățat priceput și un „tălmaci” inventiv. Acesta posedă
creativitatea și abilitățile lingvistice de a adapta realitatea lingvistică a textului tradus în limba
proprie specifice unui traducător prin mâna căruia, probabil, au mai trecut și alte texte în experiențe
de traducere. Cât privește s copul pentru care a fost întreprinsă această traducere , acesta este
justificat atât de natura subiectului textului, cât și de popularitatea de care a avut parte cartea lui
Landos în epocă. Importul de texte, prin „intraducere” poate fi văzut ca „un alt mijloc de sporire a

44 Umberto Eco, A spune cam același lucru. Experiențe de traducere , în românește de Alexandru Laszlo, Editura
Polirom, 2008, p. 93.
45 Hans -Georg Gadamer, Adevăr și metodă , trad. Gabriel Cercel, Larisa Dumitru, Gabriel Kohn, Călin Petcana,
București, Editura Teora, 2001, p. 289.

42
unui patrimoniu”46, ca un act de adecvare a unui fo nd cultural străin la o altă realitatea
culturală și lingvistică, în încercarea de îmbogățire ș i înălța re ale unei culturi periferice.

I.3. Edițiile Mântuirii păcătoșilor în limba greacă . Circulația și traducerea textului în alte
limbi
Carte a lui Agapie Landos, publicată pentru prima dată la Veneția, în anul 1641, va fi
editată după acest an în numeroase rânduri (1664, 1671, 1681, 1703, 1711, 1725, 1740, în
1765 de două ori, 1766, 1773, 1779, 1780, 1793, 1795, 1798, 1803, 1806, 1840, 1851, 1859,
1883, 188 9 etc.) .47Succesul acestei cărți, dar și a altor scrieri ale sale care, în mare parte, se
ocupă de traducerea din l imba greacă standard, „elevată”, în limba poporului, fac din Agapie
Landos un autor cu siguranță popular în epocă. Activitatea sa se concentre ază pe editarea
cărților hagiografice, prin transpunerea în va rianta populară a limbii textel or, sau în jurul
traducerilor și editărilor cărților s ale. Până în anul 1972, cartea cea mai cunoscută a lui Agapie
Landos, Amartolon sotiria , cunoaște în limba gr eacă 34 de ediții.48 Cartea va fi editată de -a
lungul a două secole ș i jumătate, din secolul al XVII -lea, trecând prin secolul al XVIII -lea
(Veneția, 1765, 1780 etc.) și al XIX -lea (Veneția, 1859). De asemenea, va beneficia de
traduceri în limbile ro mână, arabă, turcă sau slavonă.
În limba slavonă, textul a fost tradus de către S. Bakačić. După varianta traducerii din
limba greacă în limba slavonă, realizată între 1720 -1730, au fost făcute traduceri și în limba
română, posterioare însă tradu cerii directe di n limba greacă.
De traducerea în limba arabă a textului se ocupă amănunțit Carsten Warbiner, de la
Universitatea Birzeit, din Palestina. Traducerea în limba arabă a părții a treia a cărții lui Agapie
Landos este realizată, ne spune acest cercetător, de căt re patriarhul Macarie , patriarhul
orthodox al Antiohiei , din 1647, până la moartea sa, în anul 1672. Acesta este c unoscut nu
numai pentru faptul că în timpul co nducerii lui biserica a avut o perioadă de evoluție, dar și
prin faptul că a fost permanent implicat în problemele bisericii ortodoxe, călătorind în Țările
Române și în Rusia, pentru a încerca să reducă problemele economice ale patriarhiei. L a

46 Pascale Casanova, op. cit. , capitolul Revoltații , p. 279.
47 Liviu Onu, Tradiția manuscrisă a unei sinteze europene la români în secolele al XVII –lea – al XIX –lea, Mântuirea
păcătoșilor (Amartolon sotiria) , Editura Academiei Române, București, 2002.
48 „The work appeared in 1641 in Venice in print and enjoyed a tremendous popularity. By 1972 34 editions had
appeared and we know of translations into Arabic, Romanian, Turkish and other languages.” , Carsten Walbiner, op.
cit., p. 149.

43
Damasc a ajuns după moar tea patriarhului Eftimie al III -lea, în locul căruia va fi numit patriarh pe
12 noie mbrie 164 7, sub numele de Macarie al III -lea. Scopul principal sub conducerea sa,
restabilirea economică a patriarhiei, zdruncinată sub opresiunea otomană , i-a determinat și
călătoriile . Pentru a primi spijin financiar, va întreprinde călătorii în Europa r ăsăriteană. În
anul 1652, va lua drumul spre nord, ajungând la Constantinopol și în Principatele R omâne. Î n
Țara Românească a fost primit la curtea domnitorului Matei Basarab, iar în Moldova l -a
întâlnit pe Vasile Lupu. De aici, deplasarea s -a continuat până în Ucraina și, mai apoi, pînă la
Moscova. În Rusia rămâne mai bine de un an (ianuarie 1655 – mai 1656) ca invitat la curtea țarului
Alexie Mihailovici. Pe durata șederii lui în imperiul țarist, patriarhul Macarie a fost implicat în
problematica legat ă de reforma religioasă a patriarhului rus Nikon, reformă care a produs
schimbări majore în biserica ortodoxă rusă. Macarie va aduce, în sprijinul ideilor enunțate în cadrul
acestei reforme, cărți liturgice de la Patriarhia Antiohiei și va susține valabili tatea botezului catolic
al polonezilor, deși va condamna at rocitățile comise de catolicii polonezi împotriva adepților
ortodoxiei grecești. În anul 1659 , se va întoarce la Damasc, în Rusia revenind în anul 1666 , la
invitația aceluiași țar al Rusiei. În ace astă a doua vizită, a fost însoțit de patriarhul Alexandriei,
Paisie, la Marele Sinod de la Moscova, cunoscut și ca Raskol, în cadrul căruia patriarhul Nikon a
fost destituit. La fel ca Agap ie Landos, patriarhul a fost permanent intere sat ca, prin intermed iul
traducerilor, s ă răspândească în limba poporului său cunoștințele bisericii ortodoxe și ale morale i
creștine, declarând , la fel ca monahul cretan, că se află în slujba lui Dumnezeu. Activitatea sa de
traducător a fost neîntreruptă. În timpul lungilor l ui călătorii în Principatele Române, în Ucraina,
în Rusia și Georgia, patriarhul Antiohiei va lucra la traducerea unor cărți cu subiecte religioase.
Deplasările sale nu l -a împiedicat să -și continue activitatea de traducător, după cum singur declara :
“In o rder not to stay idle I used to work hard at translating from among the G reek books those
which had not been available in our language and our land, and I rendered them into our tongue
because of the benefit to be obtained from them. And I used to ask those who knew it [sc. Greek]
[about] the meaning of the words and their explanation an d did as I was able and translated ten
books during this second absence […].”49
Printre cele zece cărți pe care patriarhul Macarie le -a tradus, trei îl au ca autor pe Agapie
Landos. Una dintre acestea este Kalokerini , cea de a doua este o carte hagiografică (Viața a

49 Al-Zayyāt, Khazā’in al -kutub = Habīb al -Zayyāt, Khazā’in al -kutub fī Dimashq wa -dawāhīhā, Damascus: Matābi‘
alif bā’ – al-Adīb, 1982 [reprint of edition Cairo, 1902], p. 141 -142, apud Carsten Walbiner, op. cit. , p. 150.

44
cincizeci de sfinți ), iar cea de a treia este traducerea cărții Amartolon sotiria , partea a treia.
Primele două părți ale cărții au fost și ele traduse în limba araba de un apropiat al patriarhului
de Antiohia: „Thus we can identify three differe nt works by Macarius which are based on
Agapios: The fifty lives of saints, the Kalokerini and “The Miracles of the Virgin Mary”.
Furthermore, there exists a translation of the first two parts of “Salvation of the Sinners” by
Yūsuf al -MuÑawwir, a close con fident of Macarius and a collaborator in the patriarch’s
intellectual projects. ”50 Traducerile l -a care a lucrat pe parcursul deplasărilor sale au fost în
posesia patriarhul Antiohiei și când a sosit la curtea țarului rus, unde, cel mai probabil, le -a
făcut cunoscute. Printre aceste texte, s -a aflat și cartea lui Landos, Amartolon sotiria .

*
În ceea ce privește edițiile în limba română, textul grecesc tradus în limba noastră
cunoaște mai întâi o tradiție manuscrisă foarte bogată și beneficia ză de tipărire abia începând
cu secolul al XIX-lea. Textul tipărit cuprinde însă traduceri mai noi ale cărții . Edițiile tipărite
ale textului nu sunt ediții integrale. Acestea cuprind fie partea a treia a cărții, printată cu titlul
Minunile Maicii Domnului , fie primele două părți în traducere românească, cu titlul Mântuirea
păcătoșilor . Despre o ediție integrală în limba română, care să cuprindă întreaga traducere a
cărții lui Agapie Landos, nu avem cunoștință până în prezent. Informațiile privitoare la ediți ile
printate în limba română ale cărților sunt foarte puține și reies din prefețele volumelor tipărite,
completate fiind doar de un studiul introductiv , al lui Dumitru Stănescu51, o introducere la
editarea manuscrisului românesc Constantinescu, care cuprinde Minunile Maicii Domnului în
număr de 400, printre ele fiind cuprinse și cele 69 din cartea lui Agapie Landos.
Volumul tipărit care cuprinde primele două părți ale cărții greceșt i traduse în limba
română este editat sub titlul de Mântuirea păcătoșilor . Prima ediție tipărită reprezintă o
traducere din secolul al XIX -lea, de la mănăstirea Prodromul:
„În anul 1868, părinții din sfânta noastră mănăstire „Prodromul” din Sf. Munte, sim țind lipsa unei
asemenea cărți de mare folos sufletesc, au îndemnat pe răposatul în Domnul, confrate în mănăstire,
monahul Chiril Lambrino, bine cunoscător al limbii grecești, s -o tălmăcească în românește, atât pentru
folosul fraților, cât și al românilor de pretutindeni, care în acel timp veneau în mare număr să cerceteze

50 Ibidem .
51 Dumitru Stănescu, Cultul Maicii Domnului la români. Sibilele. Proorociile lor, Școala de cărturari din Bistrița
„Alexandrul Dascălul”, Editura Ancora S. Benvenisti & Co., București.

45
mănăstirea „Prodromul” și Sf. Munte. Evlaviosul nostru confrate a tălmăcit -o chiar în acel an, cu
binecuvântarea adormitului întru fericire, părintele Nifon, primul stareț și ctitor al mă năstirii. Din lipsă
materială, manuscrisul a rămas netipărit până la 1893, când au venit în Sf. Munte mai mulți închinători
ploieșteni.”52
Acestei ediții îi urmează o alta, tipărită în anul 1911, cu același conținut, fără modificări. O a
treia ediție, ediția cea mai nouă, din 1936 este „revăzută și îndreptată cu îngrijire, după o carte
grecească tipărită la Veneția în anul 1805, care și ea a fost îndreptată de multe greșeli ce le aveau
primele ediții.”53 Și această ediție îndreptată va fi retipărită, sub Editura Bunavestire, Bacău, o dată
în anul 1997 și apoi în 1999, precum și în alte ediții, una din 2005, iar o alta, sub Editura Egumenița,
în 2009. Prefața ediției din 1939, cea semnată de către Protosinghel Simeon Ciomandra
(împuternicit al mănăstirii „ Prodromul” din Sf. Munte al Athosului și stareț al Schitului Darvari
din București) este preluată d e toate edițiile ce îi urmează.
Partea a treia a cărții grecești Amartolon sotiria , care a exercitat, se pare, o atracție și mai mare
pentru cititori, circul ă sub titlul de Minunile Maicii Domnului și este editată separat, la rândul ei
de câteva ori. Ca și în cazul discuției despre primel e două părți ale textului tipărit în românește, și
în cazul celei de a treia părți, am preluat informațiile în general prin consultarea prefețelor edițiilor
în bibliotecă și a studiului lui Dumitru Stănescu, precum și a articolelor și cărților lui N. A. Ursu,
respectiv Liviu Onu. Despre o primă ediție, care nu a ajuns până în prezent, se speculează că ar fi
fost tipărită în pri ma jumătate a secolului al XVIII -lea (presupunere atribuită și asupra tipăririi
primelor două părți), sub titlul Minunile Maichii Pretscheste , despre care „tipărire menționează
cunoscutul istoric Șulțer, care se ocupa foarte de aproape cu originea, mersul și dezvoltarea
poporului român.”54 Această ediție, ce ar fi fost tipărită în Oltenia, nu se regăsește, însă, până în
prezent nu se cunoaște niciun exemplar al acesteia. Vând în vedere că de -a lungul timpului au
circulat și alte cărți care cuprindeau alte mi nuni ale Maicii Domnului decât cele cuprinse în cartea
lui Agapie Landos, nu se știe dacă această tipăritură era o traducere din limba greacă a celor 69 de
minuni ale cărții Amartolon sotiria sau „cele peste 400 de minuni adunate de ieromonahul
Ioanichie G lavatovschi dupa un manuscris din 1696 și tipărite după 225 ani (a. 1921 ).”55 Ca și în

52 Agapie Landos, Mântuirea păcătoșilor , carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Iustinian, Episcopul
Maramureșului și Sătmarului, Editura Egumenița, 2009, tălmăcită în românește și dată prima oară la tipar cu
binecuvântarea și aprobarea Sf. Sinod al Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe române, în anul 1893.
53 Ibidem.
54 M. Gaster, Literatura populară română , p. 432, apud Dumitru Stănescu, op. cit. , p. 35.
55 Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului , tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction, episcopul
Alexandriei și Teleormanului, Editura Agapis, 2007, p. 6.

46
cazul primelor două părți ale textului, Minunile Maicii Domnului se tipă resc începând cu
secolul al XIX -lea. Astfel, în anul 1820 monahul protosinghel Rafail din Râmnicu -Vâlcea a
tipărit cele 69 de minuni ale Maicii Domnului la Craiova. Iată cum se anunță această lucrare
a protosinghelului Rafail pe coperta unei ediții din 1920: „Minunile cele mai presus de fire ale
Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Mariei, care puține din cele
nenumărate s -au luat în scris dela feluri de dascăli de Agapie, s -a tălmăcit pre limba
românească de Rafail ieromonah Protosinghel. Acum întâia dată în zilele prealuminatului
domn Io Alexandru Nicolae Suțul V. V. cu binecuvânt area Kiriu Kir Galaction, episcop
Râmnicului, leat 1820, în Craiova de Dimitrie Mihăilă tipograf.”56 În anul 1847 arhimandritul
Neonil, starețul mănăstirii Neamțu, va scoate o altă ediție a acestei traduceri, cu alfabet chirilic
(aflată într -un manuscris da t spre vânzare și din care noi deținem cîteva fotografii de la
vânzător). Pe coperta acesteia sunt precizate următoarele informații:
„Minunile Maicii Domnului de Agapie Criteanul Agioritul tipărită în limba românească mai înainte în
Râmnic, care acum din n ou s-au îndreptat de multe greșeale și s -a mai îmbogățit cu multe minuni din nou
tălmăcite spre folosul cel de obște al creștinilor. În zilele binecredinciosului, domnului nostru, Mihail Grigoriu
Sturza Voievod, și al Înalt Preasfințitului Mitropolit al Mo ldovei Kirio Kir Meletie. Prin sîrguința și cheltuiala
Prea cuviosului Arhimandrit și stareț al Sfintei Mănăstiri Neamțul și Secu: Kir Neonil. În tipografia sfintei
mănăstiri Neamțu de ieromonahul Cleopa Tipograful și de Nichita Monahul anul 1847, mai, în 29 de zile.”
(Dumitru Stpnescu, Cultul… , p. 36)57
În anul 1877 librăria Steinberg din București retipărește Minunile Maicii Domnului sau
partea a treia din Amartolon Sotiria , după tipăritura prot osinghelului Rafail din
Râmnicu -Vâlcea. Aceeași librărie va retipări cartea în ediții ulterioare, în anii 1892, 1916,
1921, „dar cu foarte multe erori.”58 O altă ediție este cea din anul 1890, a lui Iorgu Dumitrescu
din comuna Răcari, județul Dîmbovița, sub îndemnul sfințitului arhiereu Nifon. La un an de
la tip ărirea acestei părți, Nifon va tipări și primele două părți ale cărții. În anul 1902, s -a tipărit
o lucrare Minunile Maicii Do mnului prin icoana de la Prodom , care însă nu este partea a treia
din cartea lui Agapie Landos, ci conț ine minuni mai „noi” făcute de m aica Mântuitorului. O
traducere din 1852 este amintită de cei care au în vedere Minunile Maicii Domnului . Aceasta
aparține paharnicului Geanolu, cunoscut și sub numele de Lesvoidax, însă este mai puțin

56 Dumitru Stănescu, op. cit .
57 Informații preluate de pe prima pagină a ediției din 1847, din fotografia primită de la vânzătorul manuscrisului.
58 Dumitru Stănescu, op. cit. , p. 38.

47
cunoscută și acuzată de a fi „încâlcită” de către cei c are o aduc în discuție (Dumitru Stănescu,
Nicodim Măndiță ). Toate edițiile care urmează au la bază traducerea protosinghelului Rafail.59
Deosebirile care apar între Mântuirea p ăcătoșilor de arhimandritul Antipa al Prodromului și
celelalte ediții ale lui Rafail din Râmnicu -Vâlcea și Neonil de la Neamțu rezultă din faptul că în
cele de la Prodromul se recurge la o împărțire mai amănunțită a materialului și există o mai mare
preocupare pentru ilustrații. După cum precizam, toate aceste tipărituri îl nume sc ca autor al cărții
în limba greacă pe monahul Agapie Criteanul, și aici intervenind anumite deosebiri de la o ediție
la alta. Ediția de la Craiova și de la Nemț spun că Agapie Criteanul alcătuiește cartea în anul 1790,
în timp ce în ediția de la Prodomu l anul aparției cărții apare ca fiind 1710. Oricum, ambele variante
sunt înșelătoare, întrucât, așa cum se știe deja, Amartolon sotiria este tipărită la Veneția, în anul
1641, urmată de o editare imediată în anul 1642 și de altele numeroase ulterior. Greșe ala va fi
survenit, probabil, pentru că traducătorii au dispus pentru traducerea lor de ediții în limba greacă
din anii pe care îi numesc. În concluzie, edițiile tipărite în limba română ale cărții lui Agapie
Landos reprezintă traduceri care nu au nicio le gătură cu cele din manuscrisele românești care au
circulat în secolele al XVII -lea și al XVIII -lea și că sunt traduceri realizate începând cu mijlocul
ori a d oua jumătate a secolului al XIX -lea.

I.4. Textul Mântuirea păcătoșilor în manuscrisele româneș ti din secolele al XVII -lea și al
XVIII -lea
Tradiției manuscrise a textului Mântuirea păcătoșilor între secolele al XVII -lea și al XIX -lea
i-a fost dedicată deja o lucrare complexă, Tradiția manuscrisă a unei sinteze europene la români
în secolele al XVII -lea – al XIX -lea, Mântuirea păcătoșilor (Amartolon sotiria) , de către
cercetătorul român Liviu Onu, apărută în 2002, la București. Din consultarea acestei lucrări,
precum și a Catalogului manuscriselor românești (vol. I -IV) și a bazelor de date ale biblioteci lor
românești și străine, până în prezent avem cunoștință despre un număr impresionant de manuscrise,
în general aflate la Biblioteca Academiei Române din București (119 manuscrise). În alte biblioteci
din țară se află aproximativ alte 22 de manuscrise, „d intre care 12, păstrate la Biblioteca
Mitropoliei din Sibiu”, după cum ne informează Liviu Onu, iar alte 14 manuscrise se află în

59 Aceeași traducere apare în toate edițiile următoare, până la ediția din 2005 (Agapie Landos, Din minunile Maicii
Domnului , tipărite cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului,
Editura Bunavestire, Bacău, 2005 ).

48
biblioteci din străinătate.60 După cum am stabilit deja, într -un capitol anterior, Liviu Onu
consideră că numai partea a treia a textului tradus îi aparține lui Nicoale Spătarul Milescu.
Traducerea primelor două părți ale textului a fost atribuită unu i cărturar oltean, logofătul Vald .
Manuscrisele care au fost luate în considerare în procesul cercetării sunt cele mai vechi
manuscr ise care se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București (ms. rom. BAR
2517, ms. rom. miscelaneu BAR 494, acesta din urmă cuprinzând și alte traduceri ale lui
Nicolae Spătarul Milescu, printre care Carte cu multe întrebări foarte de folos ). În ed iția
noastră critică se regăsesc aceleași două manuscrise. În continuare, am dori să facem anumite
precizări cu privire la conținutul manuscriselor aflate la Biblioteca Academiei din București,
plecând de la stadiul actual al cercet ărilor realizate.
Observ ăm că în anexa II din lucrarea lui Liviu Onu61, manuscrisele sunt grupate în opt
categorii. Prima categorie (A1) este reprezentată de manuscrisele care cuprind traducerea din
neogreacă a lui Nicolae Spătarul. Cea de a doua categorie (A2) are în vedere manus crisele care
cuprind prima versiune (A1) revizuită. Categoria a treia (C) cuprinde readacția compozită
abreviată (adică manuscrisele care conțin traducerea lui Nicolae Spătarul Milescu a părții a
treia (A1), după considerentele autorului, la care se adaugă primele două părți, din traducerea
numită „cantacuzinească” (B). Manuscrisele ce cuprind primele două părți în traducere
românească, așa -zisa traducere „cantacuzinească”, formează, deci, o altă categorie (B).
Categoria D cuprinde manuscrisele care includ traducerile din slavonă. Cele din categoria E
reprezintă manuscrisele cu traducerea din neogreacă realizată după varianta cărții de la
Muntele Atos. De asemenea, manuscrisele ce cuprind numai primele două părți sunt cuprinse
în categoria MP, iar cele care prezintă și textul Cer nou… tradus din slavonă fac parte din
categoria G. Am ilustrat acest mod de categorizare a manuscriselor pentru a putea remarca un
anume lucru. Astfel, observăm că din cele 119 manuscrise aflate la Biblioteca Academiei din
Bucureșt i, fie că sunt, așa cum se poate vedea, integrale, parțiale sau selective, 28 fac parte
din categoria A1, din categoria a doua (A2) fac parte 44 de manuscrise, iar în cea de a treia
categorie (C) sunt incluse 25 de manuscrise. Acest lucru nu ne dovedește, desigur, persoana
traducătorului și nici nu îl indică pe Nicolae Spătarul Milescu ca fiind acel cărturar care în

60 Liviu Onu, Tradiția manuscrisă …, p. 6.
61 Idem , capitolul Manusc risele românești de la Biblioteca Academiei (București) care redau Mântuirea păcătoșilor
a lui Agapios Landos și Cer nou… de Ioanikie Galeatovschi (separat sau cuplate) , p. 158 -161.

49
mod cert a decis să traducă întreaga carte a lui Agapie Landos. Ceea ce ne subliniază, însă, această
observație este faptul că 97 dintre manusc risele aflate la Bibliotec a Academie din București conțin
textul părții a treia, despre care se acceptă în prezent că reprezintă, într -adevăr, traducerea lui
Nicolae Spătarul Milescu (în urma descoperirii notei copistului manuscr isului românesc 1284).
Așa cum precizam, manucrisele pe care noi le avem în vedere în alcătuirea ediției critice sunt
cele mai vechi manuscrise păstrate până în prezent și, în același timp, cele la care s -au referit
cercetătorii care s -au ocupat de acest text. În continuare, vom de scrie pe rând cele două manuscrise.
Manuscrisul rom. 2517 : Mântuirea păcătoșilor regăsită în acest manuscris prezintă primele
două părți ale textului grecesc în 450 file și a pare într -o scriere îngrijită. Manuscrisul are titlurile
capitolelor scrise cu cer neală roșie și este datat ca revenind timpurilor noastre din anul 1699. Cel
care scrie manuscrisul este grămăticul Vlad. La fila 448v se vede scris cu litere risipite v. l. a. d.
ispisach adică: „a scris Vlad”, unde se adaugă cuvintele: Popa Dumitru biuc p reasfinției sale
Ilarion episcop, adică: „Popa Dumitru nepot prea sfinției sale Ilarion episcop.” Din inscri pțiile
care apar pe manuscris, ne dăm se ama că acesta a avut mai mulți posesori . La pagina 7v întâlnim
următoarea notă: „Această carte, ce să chiamă : Mântuirea păcătoșilor , o am dat mănăstirii Bistrița
să mă îngroape în sfânta mănăstire , iar cine n -a ține tocmeala să fie proclet, blestemat, afurisit și
anatema, Noiembrie 5 leat 7252 (1744). Macarie ieromonah ot Pestera Bistriții. Dumnezeu să -l
pomenească la împărăția lui cea cerească.” După ce a fost proprietatea episcopului Ilarion de
Râmnic, a fost dăruită mai departe de acesta popii Dumitru. Faptul că manuscrisul a fost dăruit
popii Dumitru se vede din not a pe care am dat-o mai sus și a cărei scriere evoluează de la pagina
8 până la pagina 24, numele Dumitru apare la pagina 13v, dar și în alte locuri, de -a lungul
manuscrisului. Pe lângă cele 62 de capitole, textul primelor două părți din acest manuscris mai
conține: Cuvînt întîiu: cătră Prê cesta , cuvântul lui Agapie către cei vor citi cartea, Doao învățături
de folos în nainte urmînd la această mîntuitoare carte (luat în considerare ca fiind primul capitol,
întrucât următorul titlu este indica t ca fiind al c apitolului al II -lea), Cântarea lui Leon în versuri,
iar, în final, manuscrisul cuprinde o Pradoslovie cătră bunii cititori i. Manuscrisul prezintă la tot
pasul însemnări ale celor care l -au deținut pentru o perioadă. În final, ca o notiță însemnată de unul
dintre acești deținători, fără a avea legătură cu textul propriu -zis, apare un „Meșteșug pentru cel
ce fură”, un fel de „rețetă” care, urmată îndeaproape, relevă identitatea celui care a săvârșit păcatul
de aș fi însușit bunuri ce nu îi aparțin.

50
Manuscrisul rom. miscelaneu 494 conține, pe lângă partea a III -a din textul Mântuire
păcătoșilor – traducere de Nicolae Spătarul Milescu, următoarele texte: 1. Scara Sf. Ioan Climax
în traducere românească (f. 34 -143), 2. Cuvântul către păstor al aceluiași (f. 143 -152), 3.
Plângerile și tânguirile unui stareț, adică a unui părinte păcătos și stranic, ci cu dînsăle să
părăia cătră sufletul său (f. 153 -182), 4. Cuvântul la înălțarea Domnului (titlu slav) de Chiril
monahul (f. 192 -180). 5. Învățătură la dumini ca lăsatului de brânză (f. 180 -181), 6.
Învățătură la Duminica lăsatului de carne, 7. A „Mântuirei păcătoșilor” parte a treia ,
traducerea unei părți din cunoscuta compilație a lui Agapie Criteanul (f. 191 -253, 271 -273,
280-281, 274), 8. Carte cu multe într ebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței
noastre tălmăcită de Nicolae Spătarul Milescu de pre limba grecească pre limba noastră
proastă rumunească, întru trecutul anilor de la Hs. 1661 în luna lui ghen(arie) 10 dni.62
Informațiile referitoare la traducerea părții a treia a cărții grecești apar, așa cum am precizat,
într-un alt manuscris – ms. rom. 1284 (1691). Acest manuscris conține o versiune românească
parțială a Mântuirii păcătoșilor a lui Agapie Landos. În acest text, copistul manuscrisului
1284 face un comentariu: „Iară am găsit un izvod românesc carele era scris de Nicolae Cârnul,
carele au fost la Grigorie Vodă….” Despre textele aflate în acest manuscris miscelaneu se fac
presupuneri diverse, traducerea textului Mântuirea p ăcătoșilor aflat în acest manuscris fusese
inițial atribuită lui Dosoftei. Cu privire la manuscrisul 494, în care scrierea este mai puțin
îngrijită , Liviu Onu face chiar presupunerea că ar putea fi acesta manuscrisul prototip pentru
cele care îi urmează. D e asemenea, mai spune că o analiză amănunțită a celorlalte texte din
manuscrisul miscelaneu 494, ar putea demonstra, posibil, că și alte texte din manuscris sunt
traduse de Nicolae Spătarul Milescu:
„Este tocmai perioada în care Nicolae Spătarul traduce Vechiul Testament . Nu este exclus ca
partea a III –a din Amartolon sotiria a lui Agapios să fi fost tradusă în același interval. Iar faptul că
ms. rom. 494 mai conține texte traduse de Nicolae Spătarul ( Cartea cu întrebări foarte de folos ;
grupajul de texte , 9 texte cuprinzând interpretări de lucrări sacre, de simboluri și profeții) ar putea să
nu fie întâmplător. Ne întrebăm dacă nu cumva prototipul miscelaneului 494 provine din cercul de
fideli ai lui Nicolae Spătarul sau chiar de la Nicolae Spătarul și da că nu cumva și celelalte texte ale
miscelaneului, în afară de Leastviței (tradusă de viitorul mitropolit al Moldovei, Varlaam), și anume

62 Informație preluată din Virgil Cândea, Rațiunea dominantă …, cap. Prima traducere a lui Nicolae Milescu: Cartea
cu multe întrebări , p. 84.

51
Plângerile și tânguirile unui stareț (Dioptra lui Filip Solitarul) etc., nu sunt traduse tot de Nicolae
Spătarul.”63
Sub aspectul structurii, partea a treia a cărții lui Agapie Landos tradusă în limba română și
cuprinsă în acest manuscris românesc se prezintă sub forma a 68 de minuni, precedate de un cuvânt
al autorului către cititori: Cătră dragostea celor ci vor citi și un cuvânt al celui care a copiat
manuscrisul: Pentru că, unde va Dumnezeu, să biruiaște rînduiala firii și unde Dumnezeu
lucrează, cine au putut să cuteaze? , unde se precizează că s -a avut în vedere urmărirea îndeaproape
a izvodului vechi. Trebuie remarc at, de asemenea, că există o întrepătrundere a ultimilor două
minuni, între Minunea 67 și Minunea 68.
Observațiile noastre de până acum se opresc aici, urmând ca cercetare să se concentreze pe
aceste două manuscrise, pe editarea lor critică și pe alcătuirea unui studiu lingvistic asupra lor.

II. Studiu asupra foneticii din ms. 2517 și din ms. 494

II.1. Inventarul grafemelor și valorile lor fonetice
Scrierea chirilică folosită în ms. 2517 și ms. 494 prezintă inventarul de s love utilizat în epocă.
Aceasta se dovedește a fi destul de clară și întrebuințează , după cum vom vedea, prescurtările și
suprascrierile curente în epocă . Inventaru l grafematic al celor două manuscrise este format din
următoarele slove: A / a , B / b, V / v, G / g , D / d , E / ê, ˇ /Ω, Z / z, I / i, Û / ∕, ï, K / k, L / l, M / m , N
/ n, O / o , P / p , R / r, S / s, T / t, Á, U / u , F / f, X / x, ∏ / π , „ /Σ, C / c , Í / ‚, W / w , Ç / ç, ¿ / ß, ` /
´, ‡/¥, ‰ / ™, Ø / ø, Ü / ü, Æ / æ, Å / å, ° / •, Ö / ö, Ï / ®, Ù / ≈, Ț/ț, ç/ç, Ú/û.
În continuare, am reluat fiecare slovă și am prezentat -o monografic, arătând valorea fonetică
pe care o are în diferite contexte . Am redat, de asemen ea, exemplele și în ortografia românească
actuală:

A / a (az)
Notează, în ambele manuscrise, în mod exclusiv vocala a, în orice poziție: Êa∆dêv ßra∆ñ ß =
adevărată (ms. 2517, 8v), ÊA∆n9tΣn∆ïê = Antonie (ms. 2517, 63v), Êa∆kÁm = acum (ms. 2517,
78r), arÃmêlê = armele (ms. 2517, 96r), ka∆l™ = calea (ms. 2517, 108r), fra∆cilorà = fraților (ms.

63 Liviu Onu, Tradiția manuscrisă , cap. II., Indicarea lui Nicolae Spătarul ca traducător al cărții a III –a a Mântuirii
păcătoșilor , p. 34.

52
2617, 96r), mßdÁla∆re = mădulare (ms. 2517, 135v), noas
trß = noastră (ms. 2517, 203r),
nimi∆ka = nimica (ms. 2516, 48r), vïæ∆ ca = viața (ms. 2517, 82r), pΣrÁnÃka = porunca (ms. 2517,
119v), 9açasÃña = aceasta (ms. 2517, 211v); aÊdev ´ra∆ñ ß = adevărată (ms. 494, 206r), aÊra∆ñ ß
= arată (ms. 494, 222r), aÊñÁnÃç™ = atuncea (ms. 494, 225r), aÊΩÁño∆rü = ajutoriu (ms. 494,
253v), nêka∆zÁri = necazuri (ms. 494, 191v), ΣÊa∆meni = oameni (ms. 494, 240v), unÃdêzat
= undezat (ms. 494, 250r), aÊsk ÁlÃña∆r™ = ascultarea (ms. 494, 272r), a∆çê∆la = acela
(ms. 494, 203r), slÁ∆Ωba = slujba (ms. 494, 211v), ΣsÃñen™∆la = osteneala (ms. 494, 226v),
ka∆sa = casa (ms. 494, 230r).

B / b (buche)
Notează, în ambele manuscrise, în mod exclusiv consoana b, în orice poziție: bßrÃba∆ñÁlÃ
= bărbatul (ms. 2517, 82v), bßñr´nà = bătrîn (ms. 2517, 108v), bi∆ne = bine (ms. 2517, 112r),
bl´nÃzi = blînzi (ms. 2517, 114r), übiñorà = iubitor (ms. 2517, 31r), sk´r
b™sk ß = scîrbească
(ms. 2517, 94v), rßb˚da÷ = răbda (ms. 2517, 159v), Ámbr´ = umbră (ms. 2517, 328v), rΣ∆b
= rob (ms. 2517, 10r), slabà = slab (ms. 2517, 138v), ΣrÃb = orb (ms. 2517, 176v), p´rÃk´lab =
pîrcălab (ms. 2517, 445v); bÁ∆n ´vo∆ê = bunăvoie (ms. 494, 193r), boæ∆rinÁlà = boiarinul
(ms. 494, 217r), boboñ™∆z ´ = bobotează (ms. 494, 222v), bÁkÁrïê = bucurie (ms. 494, 194v),
slÁ∆Ωba = slujba (ms. 494, 211v), kora∆bïê = corabie (ms. 494, 195v), limbile = limbile (ms.
494, 211r), sñrßmbß@ = strîmbă (ms. 494, 228r), sla∆bß = slab (ms. 494, 252r), ΣrÃbß = orb
(ms. 494, 251v), al
bß = alb (ms. 494, 228r), ro∆b´ = rob (ms. 494, 215r).

V / v (vede)
Notează în mod exclusiv consoana v, în orice poziție: vinÃdêkßñ÷Σ∆rü = vindecătoriu
(ms. 2517, 8v), Vasi∆lïê = Vasilie (ms. 2517, 58v), vraΩba = vrajba (ms. 2517, 112r), vas =
va∆ sà (ms. 2517, 227v), Êa∆vÁcïå = avuțiia (ms. 2517, 61v), lênêvïe = lenevie (ms. 2517,
76r), Pa∆vêlà = Pavel (ms. 2517, 142v), pΣv™∆sñ™ = povêstea (ms. 2517, 184v), milΣsÃñivÃ
= milostiv (ms. 2517, 13r), isÃñΣvà = istov (ms. 2517, 19r), îÊΣvà = Iov (ms. 2517, 50r), grΣzavÃ
= grozav (ms. 2517, 122v), va∆dÁlà = vadul (ms. 494, 191v), vr´Ωma∆‚Álà = vrăjmașul (ms.
494, 208r), vesêlïå = veseliia (ms. 494, 212r), vr™dniçe = vrêdnice (ms. 494, 244r), aÊdêvêricÃ
= adeveriți (ms. 494, 227r), LavÃrß = Lavră (ms. 494, 215r), kÁvinÃñe = cuvinte (ms. 494,
244r), dÁxovÃniça∆sk ´ = duhovnicească (ms. 494, 244v), bolÃnavà = bolnav (ms. 494, 119v),

53
Ω´dov
= jîdov (ms. 494, 235v), zÁgravà = zugrav (ms. 494, 241v), prisÃñavà = pristav (ms. 494,
193r). În ambele manuscrise, la final de cuvânt slova apare exclusiv suprascrisă.

G / g (glagoli)
Notează consoana g, atunci cînd urmează o consoană sau o vocală nepalatală: GrigΣ∆rïê =
Grigorie (ms. 2517, 27r), gre‚a∆le = greșale (ms. 2517, 47v), m´nÃg´å∆rê = mîngîiere (ms. 2517,
177v), fÁ∆gß = fugă (ms. 2517, 193r), sl´bßnΣgà = slăbănog (ms. 2517, 177r), prïêñe ‚Ágà =
prieteșug (ms. 2517, 193v), glasà = glas (ms. 494, 240v), gÁ∆rß = gură (ms. 494, 246v), sñriga@
= striga (ms. 494, 239r), k´lÁgßrÁlà = călugărul (ms. 494, 239r), rΣgà = rog (ms. 494, 204v), ñoågÃ
= toiag (ms. 494, 210r).
De asemenea, slova mai notează consoanele palatale corespunzătoare grafemelor actuale ghe
și ghi, atunci cînd este urmată de ê, i, ∕ , ï, e , ™, ü, å sau æ : GêΣrÃgïê = Gheorghie (ms. 2517,
399v), gïa∆cß = ghiață (ms. 2517, 412r), arÃxanÃgelà = arhanghel (ms. 2517, 42v), liñÁrÃg∕Ê∆å =
liturghiia (ms. 2517, 104r), sß ΩÁnÃge = să junghe (ms. 2517, 117r), ÁnÃgi@ = unghi (ms. 2517,
231v), GeΣrÃgïê = Gheorghie (ms. 494, 196v), gizda∆v ´ = ghizdavă (ms. 494, 213v), privigê∆ri =
privigheri (ms. 494, 213r), Ωgïa∆vÁrilê = jghiavurile (ms. 494, 193r).

D / d (dobro)
Notează în mod exclusiv consoana d, în orice poziție: dimin™∆ca = dimineața (ms. 2517,
9v), aÊdΣa∆„a \ = a doaoa (ms. 2517, 16r), despÁiìñΣ∆rülà = Despuitoriul (ms. 2517, 32r),
defa∆i˘mß = defaimă (ms. 2517, 44r), vrê∆dniçïê = vrednicie (ms. 2517, 47v), „Êdixn™we =
odihnêște (ms. 2517, 49r), m´nÃdrïå= mîndriia (ms. 2517, 50r), rßbda∆rê = răbdare (ms. 2517,
51v), g´nd = gînd (ms. 2517, 52r), k´nd = cînd (ms. 2517, 51r), askÁnÃd = ascund (ms. 2517, 57r),
pΣxñind = pohtind (ms. 2517, 58r), depli∆n´ = deplină (ms. 494, 216r), dÁxovÃniça∆sk ´ =
duhovnicească (ms. 494, 244v), doaΣ∆= doao (ms. 494, 211r), dÁmnezêÁ = Dumnezeu (ms. 494,
214r), vr™dniçe = vrêdnice (ms. 494, 244r), aÊdêvêricà = adeveriți (ms. 494, 227r), Ω´dov
= jîdov
(ms. 494, 235v), bde∆nïe = bdenie (ms. 494, 217r), vßd = văd (ms. 494, 221v), k´nd = cînd (ms.
494, 222r), çêrßnd = cerînd (ms. 494, 223v), l™∆p´d = lêpăd (ms. 494, 225v).

E / ê (iest)

54
Această slovă notează vocala e în interiorul și la final de silabă: prê∆Σt = preot (ms. 2517,
72v), „Êa∆rêka∆rê = oarecare (ms. 2517, 77v), nêmÁlÃcêmiñΣrà = nemulțemitor (ms. 2517,
117v), dßrÁi∆rê = dăruire (ms. 2517, 117r), mÁlcimi∆rê = mulțimire (ms. 2517, 117r),
m´nÃg´å∆rê = mîngîiere (ms. 2517, 129r), DÁmnezêÁ = Dumnezeu (ms. 494, 214r), plêka∆ñß
= plecat (ms. 494, 206r), nêvinova∆ñê = nevinovate (ms. 494, 228v), vêsêl™∆wêsê =
veselêște -se (ms. 494, 191v), bÁkÁrïê = bucurie (ms. 494, 206r), mÁlÃci∆mê = mulțime (ms.
494, 228v). Notează și vocala e inițială în cuvintele: EÊ ∆riñikà = eritic (ms. 2517, 349v), EÊ
∆rê∆sa = eresa (ms. 2517, 357v), EÊriñiçà = eritici (ms. 2517, 357v), EÊ ∆rêsà = eres (ms.
2517, 432r); EÊriñikà = eritic (ms. 494, 200r), EÊriñiçi = eritici (ms. 494, 200v), EÊrêsà =
eres (ms. 494, 215r), E∆r™sa@ = erêsa (ms. 494, 203r).
De asemenea, notează vocala e inițială a numelor proprii sau a unor cuvinte care
individualizează un anumit concept sau o anumită poziție într -o ierarhie, în aceaste cazuri
utilizată fiind slova majusculă E: ÊE∆ra∆klïê = Eraclie (ms. 2517, 9v), EpsÃkΣ∆pÁlà =
episcopul (ms. 2517, 37r), mÁnÃñêlê EÊlêΣ∆nÁlÁi = Muntele Eleonului (ms. 494, 206r),
EnÃgli∆ñera = Englitera (ms. 494, 206r), EfÃñropïê = Eftropie (ms. 494, 197r). La fel am
procedat în cazul titlurilor: EÊegÃlïå = Evangheliia (ms. 2517, 117v), E∆vanÃgelïå =
Evangheliia (ms. 494, 243r).
Am considerat în transcrierea textului, de asemenea, că această slovă notează vocala e
inițială și în cazul formelor verbului a fi, dar și în cel al pronumelor personale de persoana a
treia singular și plural: ÊE∆ram = eram (ms. 2517, 97v), EÊram = eram (ms. 494, 214r),
ÊE∆ra@ = era (ms. 2517, 360r), EÊra@ = era (ms. 494, 214v), EÊ÷ = e (ms. 2517, 19r), EÊ
= e (ms. 494, 223r); el = ÊE∆l (ms. 2517, 9v), el = Elà (ms. 494, 193v), ei = ÊE∆i (ms. 2517,
25r), ei = Eî (ms. 494, 217v).
Aceeași slovă notează diftongul ie la început de silabă. Faptul că am transcris în mod
conscvent ie în aceste cazuri se explică prin situațiile în care diftongul este notat ca atare ( ïê).
Spre exemplu, în cazuri precum: êrÃñarê = iertare (ms. 2517, 9r), ña∆ê = taie (ms. 2517, 88v),
rßzbΣa∆ê = războaie (ms. 2517, 108r); êrÃña∆rê = iertare (ms. 494, 192v), pê
rê = pieire
(ms. 494, 196v), voƐ = voie (ms. 494, 197r).
Alternanțele grafice de tipul kê / kïê le-am considerat ca reflectînd o incertitudine în
rostire și, de aceea, le -am menținut ca atare în transcriere, în cazuri precum: kema∆r™ =
chemarea (ms. 2517, 10v), kïema∆r™ = chiemarea (ms. 2517, 336v), kel
ñÁæ∆ß = cheltuială

55
(ms. 2517, 64v), kïelÃñÁæ∆ß = chieltuială (ms. 2517, 93v); kêza‚à = chezaș (ms. 494, 208v), kïez´‚ïe
= chiezășie (ms. 494, 245r) sau, pe aceeași pagină: kel
ñÁå‘ = cheltuia (ms. 494, 223r), kïelÃñÁå‘
= chieltuia (ms. 494, 223r).

ˇ / Ω (juvete)
Notează în mod exclusiv consoana j, în orice poziție: ΩÁrßm´nt = jurămînt (ms. 2517, 59r),
ΩÁ∆r ß =jură (ms. 2517, 59r), ΩalÓnikà = jalnic (ms. 2517, 61r), ΩΣsÃ= jos (ms. 2517, 61v),
miΩlΣkÁlà = mijlocul (ms. 2517, 62r), Êa∆ΩÁñΣ∆rü = ajutoriu (ms. 2517, 66r), slÁΩba = slujba
(ms. 2517, 66r), primeΩdïe = primejdie (ms. 2517, 67v), prileΩ = prilej (ms. 2517, 70r), brßΩ =
vrăji (ms. 2517, 357r); ΩÁdêka∆ñ´ = judecată (ms. 494, 197r), ΩÁp´n™∆s ´ = jupîneasă (ms. 494,
197v), ΩÁdêk´ño∆rü = judecătoriu (ms. 494, 204r), Ωgïa∆vÁrilê = jghiavurile (ms. 494, 193r),
aÊΩÁño∆rü = ajutoriu (ms. 494, 197v), nßd™∆Ωde = nădêjde (ms. 494, 223r), vßΩma‚Ã = vrăjmaș
(ms. 494, 224r), nêk´Ωa∆wê = necăjaște (ms. 494, 226r), prileΩ = prilej (ms. 494, 210r).

Z / z (zemle)
Notează în mod exclusiv consoana z, în orice poziție: zavisÃñïê = zavistie (ms. 2517, 13v), zidi\
= zidi (ms. 2517, 54r), zdrΣbi \ = zdrobi (ms. 2517, 57r), zg´rÃçiñÁ∆ra = zgîrcitura (ms. 2517, 59r),
v´nÃza∆r™ = vînzarea (ms. 2517, 59r), lÁkre∆zi = lucrezi (ms. 2517, 59v), Êå∆zerà = iazer (ms.
2517, 61v), iÊzborà = izvor (ms. 2517, 62r), nêka∆z´ = necaz (ms. 2517, 16v), ÊΣ∆braz = obraz
(ms. 2517, 41v), pr´nz = prînz (ms. 2517, 91r), bßz = văz (ms. 2517, 147v), sßzi∆çêmß = (să) zicem
(ms. 494, 191v), zbo∆rß = zbor (ms. 494, 191v), zi∆lêlê = zilele (ms. 494, 191v), zidiñÁ∆ra =
ziditura (ms. 494, 191v), prßznÁi∆ci = prăznuiți (ms. 494, 191v), izvo∆rÁlà = izvorul (ms. 494,
225v), v´zÁ\ = văzu (ms. 494, 225v), dÁmnêzeÁ = Dumnezeu (ms. 494, 227v), s´krê∆z´ = să crez
(ms. 494, 230v), viñ™∆zß = viteaz (ms. 494, 245v), ΣÊbraz = obraz (ms. 494, 246r), s´kaz = să
caz (ms. 494, 253v).

I / i (ije)
Această slovă notează vocala i, în orice poziție: Êi∆nimïi‘ = inimii (ms. 2517, 3v),
isÃpoveda∆nïå = ispovedaniia (ms. 2517, 4r), iÊzvΣa∆rß = izvoară (ms. 2517, 12r), isÃñΣrïn‘ =
istorii (ms. 2517, 12v), dinÃñ´∆ü = dintîiu (ms. 2517, 14v), birÁinÃca = biruința (ms. 2517, 43r),
bêçi∆snikÁlà = becisnicul (ms. 2517, 97r), pΣxñe∆wi = pohtești (ms. 2517, 12v), aÊsñßzi = astăzi

56
(ms. 2517, 13r), çÁli∆ni = ciul ini (ms. 2517, 14r); iÊkoa∆s´ = icoasă (ms. 494, 192v),
Êi∆nima = inima (ms. 494, 194r), Êi∆doli = idoli (ms. 494, 194v), iÊ‚it = ișit (ms. 494, 196v),
groaznik´ = groaznică (ms. 494, 196v), bis™∆riçi = bis êrici (ms. 494, 197r), xrisÃñofo∆r´ =
Hristofor (ms. 494, 197r), vi∆sÁlà = visul (ms. 494, 197v), zdrobi‘ = zdrobi (ms. 494, 202v),
vr´Ωma∆‚i = vrăjmași (ms. 494, 202v), dê∆çi = deci (ms. 494, 205v), mÁlÃcÁmêsÃkÁci =
mulțumescu -ți (ms. 494, 206r).
Și semivocala i, la final de silabă: lavÃsaikà = Lavsaic (ms. 2517, 45v), lÁ∆i‘ = lui (ms.
2517, 97r), k´nÃña∆ci = cîntați (ms. 494, 232v), mixailà = Mihail (ms. 494, 196v).
Am renunțat la notarea în transcriere a alternanței consoană dură/consoană moale, la
sfîrșitul unor cuvinte (am ales ca totuși să precizăm, în note de subsol, acele cuvinte care
prezintă un astfel de comportament). Considerăm că în toate aceste cazuri scriptorul a recurs
la această alternanță grafică din motive de economie a spațiului: adÁkÁc, r´dikÁc = aducu -ți,
rădicu -ți (ms. 2517, 8v), ær´‚ = iarăși (ms. 2517, 9v), lÁac = luații (ms. 2517, 12r), inim´‚ =
inimă -și (ms. 2517, 15r), da‹c = dați (ms. 494, 233r), u‹rțisê‹w = urgisești (ms. 494, 233v),
lÁa‹c = luați (ms. 494, 235r), nêvßñ´ma‹c = nevătămați (ms. 494, 235v).

Û / ∕
Notează în mod exclusiv vocala i: ÛÊêrsÃli∆m´ = Ierusalim (ms. 2517, 106r), ÛÊΣanà =
Ioan (ms. 2517, 116r), ÛÊΣ∆sifà = Iosif (ms. 2517, 118v), ÛÊΣvÃ= Iov (ms. 2517, 137r),
liñÁrÃg∕Ê ∆å = liturghiia (ms. 2517, 104r), ÛÊsafà = Isaf (ms. 2517, 19r); Ê∕∆ΣÊakim =
Ioachim (ms. 494, 201r); ∕Êê∆rapolïΣsà = Ierapolios (ms. 494, 201r).

ï
Această slovă notează vocala și semivocala i și apare mai ales înaintea unui
grafem -vocală: ïΣanà = Ioan (ms. 494, 201v), An9tΣn∆ïê = Antonie (ms. 2517, 63v), vïæ∆ ca
= viața (ms. 2517, 82r), Vasi∆lïê = Vasilie (ms. 2517, 58v), Êa∆vÁcïå = avuțiia (ms. 2517,
61v), lênêvïe = lenevie (ms. 2517, 76r), prïêñe ‚Ágà = prieteșug (ms. 2517, 193v), bÁkÁrïê =
bucurie (ms. 494, 194v), kora∆bïê = corabie (ms. 494, 195v), Ωgïa∆vÁrilê = jghiavurile (ms.
494, 193r), bde∆nïe = bdenie (ms. 494, 217r), EfÃñropïê = Eftropie (ms. 494, 197r), f´klïê =
făclie (ms. 494, 252r).

57
Ó (i suprascris), care apare notat foarte frecvent la sfîrșitul unui cuvînt, notează semivocala i,
vocala i, sau vocala e. Am optat de fiecare dată pentru valoarea impusă de contextul fonetic. În
cazurile unde existau două posibilități, am optat pentru valoarea fonetică valabilă în norma literară
actuală a limbii române: lÁ Ó = lui (ms. 2517, 31r), vê Ó Êu∆r´‘ = vei urî (ms. 2517, 31r), a Ó
m´rÃñÁrisi\ = ai mărturisi (ms. 2517, 78r), nÁma Ó = numai (ms. 2517, 88v); mÓla = mila (ms.
494, 240r), ‚i Ó porÁnÃçi\ = și-i porunci (ms. 494, 240v), ñaÓn´ = taină (ms. 494, 240v), loÓñre
= loitre (ms. 494, 241r).

K / k (caco)
Această slovă notează în mod exclusiv consoana c, în orice poziție: kÁvïi‘ñΣa∆rê = cuviitoare
(ms. 2517, 17v), kÁñrê∆mÁrà = cutremur (ms. 2517, 23v), k´nÃñß = cîntă (ms. 2517, 23v),
sßkÁnoa∆wec£ = să cunoașteți (ms. 2517, 28r), skrïêm = scriem (ms. 2517, 1 7v), fri∆kß = frică
(ms. 2517, 23v), vinÃdeka∆re = vindecare (ms. 2517, 28r), aÊkΣlΣ @ = acolo (ms. 2517, 62v), l™kÃ
= leac (ms. 2517, 28r), sßrakà = sărac (ms. 2517, 62v), nimi∆k7 = nimic (ms. 2517, 165v), nΣrΣkÃ
= noroc (ms. 2517, 166v); s´ kÁnoa∆sk´ = să cunoască (ms. 494, 192r), kora∆bïê = corabie (ms.
494, 195v), klip™∆lß = clipeală (ms. 494, 193v), ka∆sa = casa (ms. 494, 195r), fïê‚Ãñêka∆rêlê =
fieștecarele (ms. 494, 192r), bÁkÁrïê = bucurie (ms. 494, 194v), bis™∆rika = bisêrica (ms. 494,
217r), ikoa∆n´ = icoană (ms. 494, 218v), miΩlokà = mijloc (ms. 494, 191v), s´m´fakà = să mă fac
(ms. 494, 195r), sorokà = soroc (ms. 494, 196v), lokà = loc (ms. 494, 197r).
De asemenea, notează consoanele palatale che și chi, atunci cînd este urmat de ê, i, ∕, ï, ™, ü,
å, æ: kêsa∆rïê = Chesarie (ms. 2517, 65r), v™∆ke = vêche (ms. 2517, 171v), kipà = chip (ms.
2517, 17v), kïema∆rå = chiemarea (ms. 2517, 28r); kêza‚Ã = chezaș (ms. 494, 208v), vikênÃñïê =
Vichentie (ms. 494, 251v), ki∆prosà = Chipros (ms. 494, 194v), niki∆fΣrà = Nichifor (ms. 494,
217r).

L / l (liude)
Notează în mod exclusiv consoana lichidă l, în orice poziție: lÁ∆mê = lume (ms. 2517, 12r),
l™kà = leac (ms. 2517, 28r), lavÃsai7kΣnà = Lavsaicon (ms. 2517, 91v), aÁlÁa∆ñ˚ = au luat (ms.
2517, 23v), klinÃçÁri = clinciuri (ms. 2517, 12r), sΣlomonà = Solomon (ms. 2517, 15v), çê∆ålalÃci
= ceialalți (ms. 2517, 18v), vΣlÃnavÁlà = bolnavul (ms. 2517, 133r), nÁlà = nu-l (ms. 2517, 133r),
desÃtlà = destul (ms. 2517, 22r), aÊnÁlà = anul (ms. 2517, 23r), kalà = cal (ms. 2517, 26v);

58
lÁ∆kr™∆z´ = lucrează (ms. 494, 192r), lêñinê∆wi = letinești (ms. 494, 192v), l™∆pedê =
lêpede (ms. 494, 193v), lokà = loc (ms. 494, 197r), klip™∆lß = clipeală (ms. 494, 193v),
fïê‚Ãñêka∆rêlê = fieștecarele (ms. 494, 192r), miΩlokà = mijloc (ms. 494, 191v), saÁ umplÁt =
s-au umplut (ms. 494, 251v), pÁcinêlà = puținel (ms. 494, 249v), piço∆rÁlà = piciorul (ms.
494, 250r), kopilà = copil (ms. 494, 251r), uÊnÁlà = unul (ms. 494, 251v).

M / m (mislete)
Notează în mod exclusiv consoana m, în orice poziție: ma∆rê = mare (ms. 2517, 21r),
mßnïê = mînie (ms. 2517, 21r), sßm´nÃkßm = să mîncăm (ms. 2517, 22v), mïêrÃkÁr™ =
miercurea (ms. 2517, 23r), dimin™∆ca = dimineața (ms. 2517, 9v), defa∆i˘mß = defaimă (ms.
2517, 44r), sßå∆i \ aminÃñe = să iai aminte (ms. 2517, 23v), unÃñ´ dêlêmn´ = untdelemn (ms.
2517, 23v), sßnêm´nÃñÁim = să ne mîntuim (ms. 2517, 16v), Σm = om (ms. 2517, 43r), Êa∆kÁm
= acum (ms. 2517, 47r), Êa∆dam = Adam (ms. 2517, 46v); minÁ∆nê = minune (ms. 494, 192r),
moarÃñê = moarte (ms. 494, 193r), sßmÁ∆ñê = să mute (ms. 494, 193v), marÃña = Marta (ms.
494, 194v), vr™∆må = vrêmea (ms. 494, 195r), nÁ∆mê = nume (ms. 494, 197r), aÊminà =
amin (ms. 494, 197v), dÁmnezêÁ = Dumnezeu (ms. 494, 214r), drÁm = drum (ms. 494, 198r),
mamskÁlat = m-am sculat (ms. 494, 198v), rim = Rim (ms. 494, 201r), Ê∕∆ΣÊakim = Ioachim
(ms. 494, 201r).

N / n (naș)
Notează în mod exclusiv consoana n, în orice poziție: nêvΣinÃcß = nevoință (ms. 2517,
8v), nêvßñßma∆ñ´ = nevătămat (ms. 2517, 9r), nêka∆z´ = necaz (ms. 2517, 16v), sßna∆sk´ =
să nasc (ms. 2517, 20r), k´nÃñß = cântă (ms. 2517, 23v), sßkÁnoa∆wec£ = să cunoașteți (ms.
2517, 28r), nimi∆k7 = nimic (ms. 2517, 165v), vinÃdeka∆re = vindecare (ms. 2517, 28r), pÁcinÃ
= puțin (ms. 2517, 13v), bÁnà = bun (ms. 2517, 14r), sΣlomnnà = Solomon (ms. 2517, 15v),
dêplinà = deplin (ms. 2517, 31r); noa∆Σ = noao (ms. 494, 191v), niΣÊkêsa∆rïå = Niochesariia
(ms. 494, 192r), no∆i˘ = noi (ms. 494, 194r), nÁ∆mê = nume (ms. 494, 194v), s´ kÁnoa∆sk´ =
să cunoască (ms. 494, 192r), ikoa∆n´ = icoană (ms. 494, 218v), m´nßsñi∆rê = mănăstire (ms.
494, 213v), p´rinÃñê = părinte (ms. 494, 213v), plinà = plin (ms. 494, 195r), kosñanÃdinà =
Costandin (ms. 494, 196v), prïåñenà = priiaten (ms. 494, 204r), boå∆rinà = boiarin (ms. 494,
207r).

59

O / o (on)
Notează vocala sau semivocala o: isÃpoveda∆nïå = ispovedaniia (ms. 2517, 4r), sßskoa∆cß =
să scoață (ms. 2517, 12r), folosÃ= folos (ms. 2517, 12v), übiñorà = iubitor (ms. 2517, 31r),
sßkÁnoa∆wec£ = să cunoașteți (ms. 2517, 28r), sΣlomnnà = Solomon (ms. 2517, 15v), fra∆cilorÃ
= fraților (ms. 2617, 96r), noas
trß = noastră (ms. 2517, 203r), wïÁ∆ño∆rü = știutoriu (ms. 2517,
268r); noa∆Σ = noao (ms. 494, 191v), moarÃñê = moarte (ms. 494, 193r), no∆i˘ = noi (ms. 494,
194r), ΩÁdêk´ño∆rü = judecătoriu (ms. 494, 204r), aÊΩÁño∆rü = ajutoriu (ms. 494, 197v),
ikoa∆n´ = icoană (ms. 494, 218v), ponΣsà = ponos (ms. 494, 250r), kopilà = copil (ms. 494, 251r).

P / p (pocoi)
Notează exclusiv consoana p, în orice poziție: pa∆gÁbß = pagubă (ms. 2517 , 12v), pr´nz =
prînz (ms. 2517, 91r), pê∆ñr´ = Petră (ms. 2517, 23r), lan‘pßgÁbit = l-ai păgubit (ms. 2517, 26r),
sßisÃprßbê∆sk´ = să isprăvesc (ms. 2517, 23v), Êa∆proa∆pêlêcà = aproapele -ți (ms. 2517, 25r),
Êa∆sÁ∆pra = asupra (ms. 2517, 27v), fapÃñê = fapte (ms. 2517, 29v), kipà = chip (ms. 2517, 17v),
kapà = cap (ms. 2517, 32r), ñrÁpà = trup (ms. 2517, 49r), pΣñΣpà = potop (ms. 2517, 75v);
prßznÁi∆ci = prăznuiți (ms. 494, 191v), s´povêsÃñêsÃkß = (să) povestesc (ms. 494, 192r), poxñ´ =
pohtă (ms. 494, 192r), pÁ∆rÁr™ = pururea (ms. 494, 193r), uÊspê∆nïå‘ = uspeniia (ms. 494,
222v), lip
sß = lipsă (ms. 494, 222v), xl´pi˘ = hlăpi (ms. 494, 223r), saÁlêp´dat = s-au lepădat (ms.
494, 224v), arÃxïê9psÃkopà = arhiepiscop (ms. 494, 200r), skÁmp´ = scump (ms. 494, 201v),
sßpriçepà = să pricep (ms. 494, 239v), xarapà = harap (ms. 494, 249v).

R / r (rîță)
Notează exclusiv consoana r, în orice poziție: rΣbi∆ = robi (ms. 2517, 24v), rß∆Á = rău (ms.
2517, 25r), aÊÁrßmasà = au rămas (ms. 2517, 29r), rÁ‚i∆ne = rușine (ms. 2517, 31v), pΣrÁnÃkß =
poruncă (ms. 2517, 25v), birÁinÃca = biruința (ms. 2517, 43r), smêri∆ñ´ = smerit (ms. 2517, 50v),
Êa∆i˘ isÃprßvi∆ñ´ = ai isprăvit (ms. 2517, 54r), mßkarà = măcar (ms. 2517, 25v), dañΣrà = dator
(ms. 2517, 26r), xïêrà = hier (ms. 2517, 26v), ñÁ∆ñÁrΣrà = tuturor (ms. 2517, 29v); ro∆bß = rob
(ms. 494, 249v), rßni∆ñß = rănit (ms. 494, 250r), laÁrÁgat = l-au rugat (ms. 494, 250v), rßpaΣsÃ
= răpaos (ms. 494, 252r), groaznik´ = groaznică (ms. 494, 196v), bis™∆riçi = bis êrici (ms. 494,
197r), xrisÃñofo∆r´ = Hristofor (ms. 494, 197r), zdrobi‘ = zdrobi (ms. 494, 202v), kßlÁ∆g´rà =

60
călugăr (ms. 494, 250v), sinÃgÁr´ = singur (ms. 494, 253v), niki∆fΣrà = Nichifor (ms. 494,
217r), doxñorà = dohtor (ms. 494, 273r).

S / s (slovo)
Notează exclusiv consoana s, în orice poziție: skrïêm = scriem (ms. 2517, 17v),
sk´r
b™sk ß = scîrbească (ms. 2517, 94v), slabà = slab (ms. 2517, 138v), sina∆êi˘ = Sinaei
(ms. 2517, 144r), sßçniÃsñ™∆skß = să cinstească (ms. 2517, 144r), isÃñΣvà = istov (ms. 2517,
145r), aÊçasÃña = aceasta (ms. 2517, 155v), dra∆gΣsÃñå = dragostea (ms. 2517, 159r),
vßrñΣsà = vîrtos (ms. 2517, 159v), krêdinÃçΣsà = credincios (ms. 2517, 160r), fΣlΣsà = folos
(ms. 2517, 166v), aÁ aÊlesà = au ales (ms. 2517, 169r); slÁ∆Ωba = slujba (ms. 494, 211v), ),
sñrßmbß@ = strîmbă (ms. 494, 228r), sla∆bß = slab (ms. 494, 252r), sñriga@ = striga (ms.
494, 239r), a˚posÃñÁlÁlà = apostulul (ms. 494, 252r), dra∆gosñê = dragoste (ms. 494, 252v),
s´ñebesêlê∆wi = să te veselești (ms. 494, 250r), mßnïinÃdÁse = mîniindu -se (ms. 494, 250r),
ponΣsà = ponos (ms. 494, 250r), saÁdÁsà = s-au dus (ms. 494, 252r), sßnÃñosà = sănătos (ms.
494, 252r), vasà = vas (ms. 494, 252r).

T / t / ñ (tverdu)
Notează exclusiv consoana t, în orice poziție: ñÁ∆ñÁrΣrà = tuturor (ms. 2517, 29v), ñrÁpÃ
= trup (ms. 2517, 49r), alÃñßÁ = al tău (ms. 2517, 159r), nÁ∆le ñrimi∆ñe = nu le trimite (ms.
2517, 160v), An9tΣn∆ïê = Antonie (ms. 2517, 63v), prïêñe ‚Ágà = prieteșug (ms. 2517, 193v),
dinÃñ´∆ü = dintîiu (ms. 2517, 14v), bÁnßña∆ñe = bunătate (ms. 2517, 160r), lan‘pßgÁbit = l-
ai păgubit (ms. 2517, 26r), ΩÁrßm´nt = jurămînt (ms. 2517, 59r), prê∆Σt = preot (ms. 2517,
72v), aÁlÁa∆ñ˚ = au luat (ms. 2517, 23v); ñoågà = toiag (ms. 494, 210r), ña
n´ = taină (ms.
494, 240v), ñot = tot (ms. 494, 250r), ñßrïê = tărie (ms. 494, 250v), zidiñÁ∆ra = ziditura (ms.
494, 191v), prisÃñavà = pristav (ms. 494, 193r), ΩÁdêk´ño∆rü = judecătoriu (ms. 494, 204r),
plêka∆ñß = plecat (ms. 494, 206r), unÃdêzat = undezat (ms. 494, 250r), iÊ‚it = ișit (ms. 494,
196v), saÁ umplÁt = s-au umplut (ms. 494, 251v), mamskÁlat = m-am sculat (ms. 494, 198v).

¨ / ¨ (ucu)
Notează, frecvent, vocala u în interiorul și la sfîrșitul cuvîntului: birÁinÃca = biruința (ms.
2517, 43r), lÁkre∆zi = lucrezi (ms. 251 7, 59v), bêçi∆snikÁlà = becisnicul (ms. 2517, 97r),

61
çÁli∆ni = ciulini (ms. 2517, 14r), rß∆Á = rău (ms. 2517, 25r), aÊÁrßmasà = au rămas (ms. 2517,
29r), alÃñßÁ = al tău (ms. 2517, 159r), nÁ∆le ñrimi∆ñe = nu le trimite (ms. 2517, 160v); zidiñÁ∆ra
= ziditura (ms. 494, 191v), prßznÁi∆ci = prăznuiți (ms. 494, 191v), saÁlêp´dat = s-au lepădat (ms.
494, 224v), izvo∆rÁlà = izvorul (ms. 494, 225v), ñÁ\ = tu (ms. 494, 194v), pê∆ñrÁ = Petru (ms.
494, 195v), v´zÁ\ = văzu (ms. 494, 225v), dÁmnêzeÁ = Dumnezeu (ms. 494, 227v).

U / u (u)
Această slovă notează vocala u, de obicei la început de cuvînt: uÊ‚oarÓ = ușoare (ms. 2517,
1r), ueñ´ = uită (ms. 2517, 2v), unÃdê = unde (ms. 2517, 9v), uÊska∆ñÁlÁi˘ = uscatului (ms. 2517,
13r); Êu∆mêrilê = umerile (ms. 494, 194r), aÁ uÊçisà = au ucis (ms. 494, 194v), unÃdêzat = undezat
(ms. 494, 250r), saÁ umplÁt = s-au umplut (ms. 494, 251v).

F / f (fertă)
Notează în mod exclusiv consoana f, în orice poziție: fßrgßdÁinÃcß = făgăduință (ms. 2517,
3r), aÁfßkÁ∆ñ´ = au făcut (ms. 2517, 11v), fïêwêka∆rêlê = fieștecarele (ms. 2517, 12v), a‚à fi‘ skrisÃ
= aș fi scris (ms. 2517, 13v), sß Êa∆flß = să află (ms. 2517, 15v), sÁ∆flêñ˚ = suflet (ms. 2517, 17v),
ska∆fß = scafă (ms. 2517, 19r), aÊfa∆rß = afară (ms. 2517, 22v), ÛÊsafà = Isaf (ms. 2517, 19r),
ÛÊΣ∆sif9 = Iosif (ms. 2517, 50r), delÃf9 = delf (ms. 2517, 79v), filΣsΣfà = filosof (ms. 2517, 172v);
fßkßño∆rü = făcătoriu (ms. 494, 223r), va‘ fa∆çê = va face (ms. 494, 223v), fïêrÃbinÃci = fierbinți
(ms. 494, 223v), fêçoa∆rß = fecioară (ms. 494, 224r), sñefa∆nß = Stefan (ms. 494, 194v), sÁflß‘ =
suflă (ms. 494, 195r), sfat = sfat (ms. 494, 196v), xrisÃñofo∆r´ = Hristofor (ms. 494, 197r), filosÃfß
= filosof (ms. 494, 196v).

X / x (her)
Notează în mod exclusiv consoana h, în orice poziție: xÁ∆lß = hulă (ms. 2517, 1r), xßrßzi∆rê
= hărăzire (ms. 2517, 12r), xarà = har (ms. 2517, 24r), xïêrà = hier (ms. 2517, 26v), poxta‘ = pohta
(ms. 2517, 27v), mßxni∆rê = mîhnire (ms. 2517, 30v), ñêÊΣ∆dizne∆w£ = te odihnești (ms. 2517,
30v), maxamet = Mahamet (ms. 2517, 35r), sixrax = Sihrah (ms. 2517, 36r), Êê∆nΣx= Enoh (ms.
2517, 51r), vßzdÁx = văzduh (ms. 2517, 186v), dÁ∆x = duh (ms. 2517, 226v); xi∆rê = hire (ms.
494, 191v), sßsßxr´n™∆skß = să să hrănească (ms. 494, 194v), xoña∆rÁlà = hotarul (ms. 494,
201r), x}s = Hristos (ms. 494, 208r), xrisÃñofo∆r´ = Hristofor (ms. 494, 197r), saÁm´xniñ´ = s-au

62
mîhnit (ms. 494, 208r), ñ´lÃxa∆ri = tîlhari (ms. 494, 208v), dÁxovÓnikà = duhovnic (ms. 494,
211r), sixasÃñrÁlà = sihastrul (ms. 494, 212v), vßzdÁx = văzduh (ms. 494, 224r), dÁx = duh
(ms. 494, 242r).

∏ / π (psi)
Notează în mod exclusiv grupul consonantic ps, în orice poziție: πalÃmïi˘ = psalmii (ms.
2517, 75r), sa‘mπΣ∆n = Sampson (ms. 2517, 239v), πalΣm = psalom (ms. 2517, 362r),
Êa∆pookali∆πisà = Apocalipsis (ms. 2517, 378r), πalÃñir™ = Psaltirea (ms. 494, 203r), πalÃmi
= psalmi (ms. 494, 229v), liπïå = lipsiia (ms. 494, 209r), proñoπalÃñÁlà = protopsaltul (ms.
494, 273r), Ïraπanà = Thrapsan (ms. 494, 273v).

„ / Σ (ot)
Notează de regulă vocala o, în orice poziție: ÊΣ∆braz = obraz (ms. 2517, 41v), Σm = om
(ms. 2517, 43r), ΣÊa∆rêka∆rê = oarecare (ms. 2517, 77v), ΣrÃb = orb (ms. 2517, 176v), rΣ∆b
= rob (ms. 2517, 10r), pΣv™∆sñ™ = povêstea (ms. 2517, 184v), milΣsÃñivà = milostiv (ms.
2517, 13r), isÃñΣvà = istov (ms. 2517, 19r), ÊΣ∆fïinÃcß = o ființă (ms. 2517, 18v), vrêΣ = vreo
(ms. 2517, 20v), noa∆Σ‘ = noao (ms. 2517, 28r), Êa∆doa∆Σ\ = a doao (ms. 2517, 41v);
lan‘pßgÁbit = l-ai păgubit (ms. 2517, 26r), ΩÁrßm´nt = jurămînt (ms. 2517, 59r), prê∆Σt =
preot (ms. 2517, 72v), aÁlÁa∆ñ˚ = au luat (ms. 2517, 23v); ΣÊa∆meni = oameni (ms. 494,
240v), ΣsÃñen™∆la = osteneala (ms. 494, 226v), ΣÊbraz = obraz (ms. 494, 246r), ΣrÃbß = orb
(ms. 494, 251v), niΣÊkêsa∆rïå = Niochesariia (ms. 494, 192r), ∕Êê∆rapolïΣsà = Ierapolios
(ms. 494, 201r), ïΣanà = Ioan (ms. 494, 201v), Ê∕∆ΣÊakim = Ioachim (ms. 494, 201r), rßpaΣsÃ
= răpaos (ms. 494, 252r), ΣÊaÁ aÊrßñañÁΣ\ = o au arătatu -o (ms. 494, 201v), noa∆Σ = noao
(ms. 494, 191v), marÃkΣ = Marco (ms. 494, 201r), doaΣ∆= doao (ms. 494, 211r).

C / c (ți)
Notează în mod exclusiv consoana ț, în orice poziție: ca∆rina = țarina (ms. 2517, 58r),
cßranà = țăran (ms. 2517, 61v), cïê = ție (ms. 2517, 75r), cïeñorà = țiitor (ms. 2517, 75r),
ça∆cß = ceață (ms. 2517, 75r), nesßcïΣsà = nesățios (ms. 2517, 75v), aÊc´∆cß = ațîță (ms.
2517, 75v), kÁrßcïå = curățiia (ms. 2517, 76v), pÁcà = puț (ms. 2517, 78v), prêcà = preț (ms.
2517, 100v), sßpa∆cà = să paț (ms. 2517, 208r), Êa∆gnêcà = agneț (ms. 2517, 357v);

63
c™∆m´zi∆s´ = țe-am zis (ms. 494, 212v), cïn\ñoa∆rê = țiitoare (ms. 494, 213r), cßrÃmÁre =
țărmure (ms. 494, 221r), cßrßnr´ = țărînă (ms. 494, 222r), bra∆cele = brațele (ms. 494, 221r),
sokoñinÃca = socotința (ms. 494, 222v), mÁlÃcÁmi∆ñß = mulțumită (ms. 494, 222v), aÊvÁcïå‘ =
avuțiia (ms. 494, 223r), lanÃc´ = lanț (ms. 494, 250r), üsÃñê∆c´ = isteț (ms. 494, 215r), prêcà = preț
(ms. 494, 231r), providecà = provideț (ms. 494, 149r).

Í / ‚ (șa)
Notează în mod exclusiv consoana ș în orice poziție: a ‚apÃñ™ = a șaptea (ms. 2517, 4r),
‚arÃpê = șarpe (ms. 2517, 17v), sß‚edecà = să ședeți (ms. 2517, 24r), ‚a∆i˘kß = șaică (ms. 2517,
38r), sñra∆‚nikà = strașnic (ms. 2517, 27r), l™∆ne‚Álà = lêneșul (ms. 2517, 29v), aÊ‚a‘ = așa (ms.
2517, 31v), rÁ‚i∆ne = rușine (ms. 2517, 31v), ær´‚ = iarăși (ms. 2517, 9v), inim´‚ = inimă -și (ms.
2517, 15r), vrßΩma‚Ã = vrăjmaș (ms. 2517, 27v), pΣnÃçi‚Ã = ponciș (ms. 2517, 44v); ‚kïΣpe =
șchiopi (ms. 494, 192v), aÁ ‚êzÁt = au șezut (ms. 494, 199v), ‚ovßiÊñ´ = șovăită (ms. 494, 207v),
‚arÃpelê = șarpele (ms. 494, 212v), bini‚o∆rß = binișor (ms. 494, 204v), grê‚a∆lß = greșală (ms.
494, 207v), vo’ü sßv´rÂi‘ = voiu săvîrși (ms. 494, 208v), fêñi‚oa∆r´ = fetișoară (ms. 49 4, 209r),
lÁnêkÁ‚à = lunecuș (ms. 494, 213v), pßrß‚Ã = pîrîș (ms. 494, 232v), l™∆ne‚à = lêneș (ms. 494,
238v), ΣÊra∆‚´ = oraș (ms. 494, 204v).

W / w (ștea)
Notează, în mod frecvent, grupul consonantic șt, în orice poziție: wïinÃcß = știință (ms. 2517,
15r), wïå = știia (ms. 2517, 38r), wêrÃkÁlà = ștercul (ms. 2517, 47v), wïÁ∆ño∆rü = știutoriu (ms.
2517, 268r), newi∆ne = neștine (ms. 2517, 27r), sßñefêrê∆wi = să te ferești (ms. 2517, 29r),
sßñok9m™w∆e = să tocm êște (ms. 2517, 27r), ÊΣ’bwê = obște (ms. 2517, 29r), li∆niwå = liniștea
(ms. 2517, 30v), êw£ = ești (ms. 2517, 148v), prïiÂme∆w£ = priimești (ms. 2517, 159v); wïiÂño∆rü
= știitoriu (ms. 494, 191v), sß wïi = să știi (ms. 494, 195v), wi∆rê = știre (ms. 494, 227r), werÃț™‘
= ștergea (ms. 494, 241r), mewerÂÁgà = meșterșug (ms. 494, 241r), ΣÊw™∆n´ = oștean (ms. 494,
241v), ñrÁp™∆wê = trupeaște (ms. 494, 242v), li∆niwe = liniște (ms. 494, 244r).

Ç / ç (cerfu)
Notează, în mod exclusiv consoana africată č în orice poziție, cînd aceasta este urmată de e:
va∆ çêñi˘ = va ceti (ms. 2517, 8r), çêrê∆w£ = cerești (ms. 2517, 16v), çê∆ålalÃci = ceialalți (ms.

64
2517, 18v), çêlÃdinÃñ´∆ü = cel dintîiu (ms. 2517, 30r); sßzi∆çêmß = să zicem (ms. 494, 191v),
a∆çê∆la = acela (ms. 494, 203r), va‘ fa∆çê = va face (ms. 494, 223v), çêrßnd = cerînd (ms. 494,
223v), vr™dniçê = vrêdnice (ms. 494, 244r); sau cînd aceasta este urmată de i: vrê∆dniçïê =
vrednicie (ms. 2517, 47v), zg´rÃçiñÁ∆ra = zgîrcitura (ms. 2517, 59r), bêçi∆snikÁlà = becisnicul
(ms. 2517, 97r); aÁ uÊçisà = au ucis (ms. 494, 194v), bis™∆riçi = bis êrici (ms. 494, 197r),
EÊriñiçi = eritici (ms. 494, 200v), dê∆çi = deci (ms. 494, 205v), porÁnÃçi\ = porunci (ms. 494,
240v).
Cînd aceasta este urmată de altă vocală ( a, o, u ), de un diftong sau reprezintă ultima slovă
din cuvânt am aplicat regula ortografică modernă, transcriind prin ce sau ci, conform normelor
actuale: sß façà = să face (ms. 2517, 12r), çÁli∆ni = ciulini (ms. 2517, 14r), 9ça∆cß = ceață
(ms. 2517, 75r), açasÃña = aceasta (ms. 2517, 211v), krêdinÃçΣsà = credincios (ms. 2517,
160r), EÊriñiçà = eritici (ms. 2517, 357v); fêçoa∆rß = fecioară (ms. 494, 224r), aÊñÁnÃç™a
= atuncea (ms. 494, 225r), dÁxovÃniça∆sk ´ = duhovnicească (ms. 494, 244v), piço∆rÁlà =
piciorul (ms. 494, 250r).

¿ / ß (ior)
Notează vocala ă, în interiorul sau la finalul cuvîntului: nêvΣ inÃcß = nevoință (ms. 2517,
8v), kaƒΣ liça∆skß = catholicească (ms. 2517, 13v), sßm´nÃkßm = să mîncăm (ms. 2517, 22v),
rß∆Á = rău (ms. 2517, 25r), aÊÁrßmasà = au rămas (ms. 2517, 29r), sßçniÃsñ™∆skß = să
cinstească (ms. 2517, 144r); sßsßxr´n™∆skß = să să hrănească (ms. 494, 194v), vo’ü sßv´rÂi‘
= voiu săvîrși (ms. 494, 208v), m´nßsñi∆rê = mănăstire (ms. 494, 213v), lipÃsß = lipsă (ms.
494, 222v), fßkßño∆rü = făcătoriu (ms. 494, 223r), xl´pi˘ = hlăpi (ms. 494, 223r), saÁlêp´dat
= s-au lepădat (ms. 494, 224v).
Notează frecvent vocala î în interiorul cuvîntului: mßxni∆rê = mîhnire (ms. 2517, 30v),
vßrñΣsà = vîrtos (ms. 2517, 159v); cßrßnr´ = țărînă (ms. 494, 222r), pßrß‚Ã = pîrîș (ms. 494,
232v), mßnïinÃdÁse = mîniindu -se (ms. 494, 250r).
ß notează semivocala i, în alternanță cu ´: komorß∆le = comorile (ms. 2517, 278r),
ÊΣ∆k´∆r ß = ocări (ms. 494, 246v); ÊΣ∆kß∆r ´le = ocările (ms. 2517, 140v), kΣmΣ r´lê =
comorile (ms. 2517, 366r).
Ca o reminiscență a ortografiei slavone, ß apare la sfîrșitul unor nume proprii masculine,
precum pê’trß = Petră (ms. 494, 218v, 219r), în alternanță cu ier.

65
La sfîrșit de cuvînt, ior apare uneori fără valoare fonetică: s´povêsÃñêsÃkß = să povestesc (ms.
494, 192r), sñefa∆nß = Stefan (ms. 494, 194v), filosÃfß = filosof (ms. 494, 196v), ro∆bß = rob (ms.
494, 249v), rßni∆ñß = rănit (ms. 494, 250r).

` / ´ (ier)
Acest semn, preluat din ortografia slavonă și păstrat prin tradiție de ortografia chirilică
românească veche, este lipsit, de multe ori, de valoare fonematică. Apare notat la finalul
consonantic al cuvintelor: nêvßñßma∆ñ´ = nevătămat (ms. 2517, 9r), nêka∆z´ = necaz (ms. 2517,
16v), sßna∆sk´ = să nasc (ms. 2517, 20r), smêri∆ñ´ = smerit (ms. 2517, 50v), ÛÊêrsÃli∆m´ =
Ierusalim (ms. 2517, 106r); xrisÃñofo∆r´ = Hristofor (ms. 494, 197r), skÁmp´ = scump (ms. 494,
201v), c™∆m´zi∆s´ = țe-am zis (ms. 494, 212v), viñ™∆zß = viteaz (ms. 494, 245v), sinÃgÁr´ =
singur (ms. 494, 253v).
Ca o reminiscență a ortografiei slavone, ´ apare la sfîrșitul unor nume proprii masculine,
precum pê’tr´ = Petră (ms. 2517, 23r, 237r, 365v; ms. 494, 213r, 365v), în alternanță cu ior.
Mai rar, ´ poate avea totuși următoarele valori fonetice:
Notează vocala ă: ΩÁrßm´nt = jurămînt (ms. 2517, 59r), sk´r
b™sk ß = scîrbească (ms. 2517,
94v); lÁ∆kr™∆z´ = lucrează (ms. 494, 192r), sßsßxr´n™∆skß = să să hrănească (ms. 494, 194v),
ΩÁp´n™∆s ´ = jupîneasă (ms. 494, 197v), boboñ™∆z ´ = bobotează (ms. 494, 222v), l™∆p´d =
lêpăd (ms. 494, 225v), sñrßmb´@ = strîmbă (ms. 494, 228r).
´ notează semivocala i, în alternanță cu ß: ÊΣ∆kß∆r ´le = ocările (ms. 2517, 140v), kΣmΣ r´lê
= comorile (ms. 2517, 366r); komorß∆le = comorile (ms. 2517, 278r), ÊΣ∆k´∆r ß = ocări (ms. 494,
246v).
Notează frecvent, vocala î: dinÃñ´∆ü = dintîiu (ms. 2517, 14v), m´nÃdrïå= mîndriia (ms. 2517,
50r), k´nd = cînd (ms. 2517, 51r), g´nd = gînd (ms. 2517, 52r), v´nÃza∆r™ = vînzarea (ms. 2517,
59r), sk´r
b™sk ß = scîrbească (ms. 2517, 94v); ΩÁp´n™∆s ´ = jupîneasă (ms. 494, 197v),
saÁm´xniñ´ = s-au mîhnit (ms. 494, 208r), ñ´lÃxa∆ri = tîlhari (ms. 494, 208v).

‰ / ™ (iati)
Această slovă notează de regulă diftongul ea, în orice poziție: a ‚apÃñ™ = a șaptea (ms. 2517,
4r), dimin™∆ca = dimineața (ms. 2517, 9v), mïêrÃkÁr™ = miercurea (ms. 2517, 23r), l™kà = leac
(ms. 2517, 28r), v´nÃza∆r™ = vînzarea (ms. 2517, 59r), sk´r
b™sk ß = scîrbească (ms. 2517, 94v),

66
ka∆l™ = calea (ms. 2517, 108r), sßçniÃsñ™∆skß = să cinstească (ms. 2517, 144r),
pΣv™∆sñ™ = povêstea (ms. 2517, 184v), viñ™∆zß = viteaz (ms. 494, 245v); boboñ™∆z ´ =
bobotează (ms. 494, 222v), aÊñÁnÃç™a = atuncea (ms. 494, 225r), ΣsÃñen™∆la = osteneala
(ms. 494, 226v), aÊskÁlÃña∆r™ = ascultarea (ms. 494, 272r), lÁ∆kr™∆z´ = lucrează (ms.
494, 192r), pÁ∆rÁr™ = pururea (ms. 494, 193r), klip™∆lß = clipeală (ms. 494, 193v),
sßsßxr´n™∆skß = să să hrănească (ms. 494, 194v), ΩÁp´n™∆s ´ = jupîneasă (ms. 494, 197v),
πalÃñir™ = Psaltirea (ms. 4 94, 203r), c™∆m´zi∆s´ = țe-am zis (ms. 494, 212v).
Notează, cu un grad înalt de frecvență și consecvență, un e deschis și accentuat, pe care
l-am transcris prin ê: l™∆ne‚Álà = lêneșul (ms. 2517, 29v), „Êdixn™we = odihnêște (ms. 2517,
49r), v™∆ke = vêche (ms. 2517, 171v), pΣv™∆sñ™ = povêstea (ms. 2517, 184v);
vêsêl™∆wêsê = veselêște -se (ms. 494, 191v), l™∆pedê = lêpede (ms. 494, 193v), vr™∆må =
vrêmea (ms. 494, 195r), bis™∆riçi = bis êrici (ms. 494, 197r), E∆r™sa@ = erêsa (ms. 494,
203r), nßd™∆Ωde = nădêjde (ms. 494, 223r), l™∆p´d = lêpăd (ms. 494, 225v), l™∆ne‚Ã =
lêneș (ms. 494, 238v), vr™dniçe = vrêdnice (ms. 494, 244r).

Ü / ü (iu)
Notează diftongul iu în orice poziție: vinÃdêkßñ÷Σ∆rü = vindecătoriu (ms. 2517, 8v),
dinÃñ´∆ü = dintîiu (ms. 2517, 14v), übiñorà = iubitor (ms. 2517, 31r), despÁiìñΣ∆rülà =
Despuitoriul (ms. 2517, 32r), Êa∆ΩÁñoo∆rü = ajutoriu (ms. 2517, 66r); wïiÂño∆rü = știitoriu
(ms. 494, 191v), ΩÁdêk´ño∆rü = judecătoriu (ms. 494, 204r), vo’ü sßv´rÂi‘ = voiu săvîrși
(ms. 494, 208v), fßkßño∆rü = făcătoriu (ms. 494, 223r), aÊΩÁño∆rü = ajutoriu (ms. 494,
253v).

Æ / æ (iaco)
Slova aceasta notează diftongul ia în orice poziție: æsÃñe = iaste (ms. 2517, 8v), sfïæ∆ la
= sfiiala (ms. 2517, 8v), dm
nzêæ∆sÃkß = dumnezeiască (ms. 2517, 12v), sßærÃñß = să iartă
(ms. 2517, 25v), ærà êlà ziçå÷ = iar el zicea (ms. 2517, 66r), ær´‚ = iarăși (ms. 2517, 9v), vïæ∆ ca
= viața (ms. 2517, 82r); Êæ∆rß = iar (ms. 494, 195v), Êæ∆r7na = iarna (ms. 494, 200v),
s´m´Êæ∆rñê = să mă iarte (ms. 494, 201r), æÁdat = i-au dat (ms. 494, 202r), æsÃñê = iaste
(ms. 494, 202v), voæ÷ = voia (ms. 494, 202v), boæ∆rinÁlà = boiarinul (ms. 494, 217r).

67
Notează, în variație cu ™ , un e deschis și accentuat, pe care l -am transcris de asemenea,
convențional, prin ê: æ∆lê = êle (ms. 494, 202r).

Å / å (ia)
Acest semn notează diftongul ia, în orice poziție: isÃpoveda∆nïå = ispovedaniia (ms. 2517,
4r), çê∆ålalÃci = ceialalți (ms. 2517, 18v), sßå∆i\ aminÃñe = să iai aminte (ms. 2517, 23v),
m´nÃdrïå= mîndriia (ms. 2517, 50r), Êa∆vÁcïå = avuțiia (ms. 2517, 61v), kasßlÃå˚÷ = ca să -l ia
(ms. 2517, 66r), m´nÃg´å∆rê = mîngîiere (ms. 2517, 177v); niΣÊkêsa∆rïå = Niochesariia (ms. 494,
192r), bo∆å = voia (ms. 494, 195v), prïåñenà = priiaten (ms. 494, 204r), boå∆rinà = boiarin (ms.
494, 207r), ñoågà = toiag (ms. 494, 210r), vêsêlïå = veseliia (ms. 494, 212r), uÊspê∆nïå‘ = uspeniia
(ms. 494, 222v).
Notează, în alternanță cu ™ , diftongul ea, ca în exemplele: karÃñå = cartea (ms. 2517, 8v),
rßÁña∆ñå = răutatea (ms. 2517, 25v), ærà êlà ziçå÷ = iar el zicea (ms. 2517, 66r), vêcà pÁñå÷ = veți
putea (ms. 2517, 66r), l™∆nå = lênea (ms. 2517, 69v), sñrikßç∆Ánå = stricăciunea (ms. 2517,
70v), dra∆gΣsÃñå = dragostea (ms. 2517, 159r); å = ea (ms. 494, 195r), vr™∆må = vrêmea (ms.
494, 195r), pov™sñå = povêstea (ms. 494, 204v), må‘ = mea (ms. 494, 208r).
Notează, în variație cu ™ , un e deschis și accentuat, pe care l -am transcris de asemenea,
convențional, prin ê: mÁÊå∆rê = muiêre (ms. 2517, 61v), bΣå∆ri = boiêri (ms. 2517, 64v),
ç™∆lålalÃñe = cêlêlalte (ms. 2517, 74r); prïå∆tenà = priêten (ms. 494, 201v), s´rÃgÁå∆wê =
sîrguiêște (ms. 494, 201v), boå∆rinÁlÁe = boiêrinului (ms. 494, 202v).

Ï / ƒ (thita)
Notează, în virtutea tradiției, consoana th, în cuvintele de origine greacă, în special în numele
proprii: kaƒΣliça∆skß = catholicească (ms. 2517, 13v), aʃana∆sïê = Athanasie (ms. 2517, 23r),
navi∆ƒê = Navithe (ms. 2517, 33v), ƒêΣdΣ ∆sïê = Theodosie (ms. 2517, 38r), Êa∆na∆ƒema =
anathema (ms. 25 17, 42v), ƒêΣlΣ gï∆êi˘ = theologhiei (ms. 2517, 43r), gΣlïa∆ƒ = Goliath (ms.
2517, 46v), maƒê∆i˘ = Mathei (ms. 2517, 89r); gïêƒimanà = Ghiethiman (ms. 494, 193v), golÃgoƒa
= Golgotha (ms. 494, 195v), ƒêΣÊfa∆na = Theofana (ms. 494, 198v), ƒêñalïånÁlà = thetaliianul
(ms. 494, 199r), ƒêΣÊlagïêe = theolaghiei (ms. 494, 200r), parÃenïe = Parthenie (ms. 494, 214r),
aʃΣnà = Athon (ms. 494, 216v), mêƒΣ ∆dïê = Methodie (ms. 494, 217v).

68
Slovele ‡ / ¥ (ieri), Ø / ø (ius), Ö / ö (ie) nu apar în cele două manuscrise.

Ù / ≈ (csi)
Notează grupul consonantic cs, transcris, conform normelor ortografice moderne prin
litera x: Êa∆li≈anÃdrÁ = Alixandru (ms. 2517, 9v), ma∆≈im = Maxim (ms. 2517, 95v),
Êa∆li≈anÃdrïå = Alixandriia (ms. 2517, 105v), ≈anÃΣ∆pÁlà = Xanthopul (ms. 2517, 181v),
sana≈ar
= Sanaxar (ms. 2517, 182r), Êa∆le∆≈ïê = Alexie (ms. 2517, 190r); ma≈imi∆la =
Maximila (ms. 494, 194v), ma‘≈iminà = Maximin (ms. 494, 194v), sana≈arà = Sanaxar (ms.
494, 198v), aÊlê∆≈ïê = Alexie (ms. 494, 244r), sa≈onïê = Saxonie (ms. 494, 246r).

Ț / ț (gea)
Notează, în mod exclusiv consoana africată ğ în orice poziție, și anume cînd aceasta este
urmată de e: fÁlÃțêr = fulger (ms. 2517, 38r), ñra∆ țê = trage (ms. 2517, 40v), nÁ∆fÁ∆ țê =
nu fuge (ms. 2517, 45v), kÁțêña∆re = cugetare (ms. 2517, 53r), pl´nÃțêrê = plîngere (ms.
2517, 55r); l™țê = lêge (ms. 494, 192v), s´nÃțêlê = sîngele (ms. 494, 202r), nÁ pl´nÃțê = nu
plînge (ms. 494, 192v), s´m™∆rÃțêm = să mêrgem (ms. 494, 205v), vorà aÊl™∆ țê = vor alêge
(ms. 494, 207r).
Cînd aceasta este urmată de i: arÃținÃñ´ = argint (ms. 2517, 56r), dra∆ ți = dragi (ms.
2517, 56v), sßfÁ∆ ți = să fugi (ms. 2517, 62r), fÁți∆rß = fugiră (ms. 2517, 65r); u‹rțisê‹w =
urgisești (ms. 494, 233v), rÁ∆țilê = rugile (ms. 494, 208v), ți∆nêrêsê‹w = ginere (ms. 494,
209r), mar
țin™ = marginea (ms. 494, 221r), d™∆ țiñÁl
= dêgitul (ms. 494, 218v).
Cînd aceasta este urmată de altă vocală sau de un diftong notat prin ü , ™ , æ sau å. În
aceste cazuri, am aplicat regula ortografică modernă, transcriind prin ge sau gi, conform
normelor actuale: țÁrÁit = giuruit (ms. 2517, 373r), mêrÃț£ = mergi (ms. 2517, 58r), kßwi∆ ț£
= cîștigi (ms. 2517, 59r), l™∆ț™ = lêgea (ms. 2517, 23r), l™∆țå = lêgea (ms. 2517, 382v);
werÃț™‘ = ștergea (ms. 494, 241r), mêrÃț™ = mergea (ms. 494, 199v), fß∆r´l™ țå =
fărălêgea (ms. 494, 225v).

É / é (în)
Acest semn, specific scrierii chirilice românești, notează vocala î sau silabele în sau îm la
început de silabă sau de cuvînt: é nÃñ´∆ü = întîiu (ms. 2517, 1r), éÊvßcßñÁ∆ri = învățături (ms.

69
2517, 1r), éÊcêlêpÃçÁ∆nê = înțelepciune (ms. 2517, 9v), éÊpßrci∆ñam = împărțit -am (ms. 2517,
11r), éÊpßra∆ñ´ = împărat (ms. 2517, 15r), éÊprêÁ∆nß = împreună (ms. 2517, 18r), éÊnÃkß = încă
(ms. 2517, 18r); éÊdê∆mnß = îndemnă (ms. 494, 191v), éÊv´cat = învățat (ms. 494, 191v), éÊ = în
(ms. 494, 191v), s™ÁéÊx´r´ziñ´ = se-au înhărăzit (ms. 494, 192r), éÊprêÁ∆nß = împreună (ms.
494, 193v), s´lêéÊparÃcÁ = să le împarțu (ms. 494, 206v).
În exemple de tipul éÊn7nêkat = înecat (ms. 2517, 63r), éÊnnlÃci = înalți (ms. 2517, 139v), nu
am notat dublul n decît acolo unde o cer normele ortografice actuale.

◊ / √ (ypsilon )
Acest semn notează vocala i și semivocala ĭ în cuvinte de origine greacească, precum:
mΣ∆√£si = Moisi (ms. 2517, 42v).

II. 2. Aspectele fonetice ale limbii textului cuprins în ms. 2517 și în ms. 494
Discutate în linii generale de către cercetătorul N. A. Ursu, aspectele fonetice din cele două
manuscrise prezintă particularități specifice atât graiului nordic, cât și celui sudic. Acestă stare a
lucrurilor se datorează faptului că traducerea a fost operată de către un cărturar moldovean ( cel
mai probabil Nicolae Spătarul Milescu), în timp ce copierea traducerii se datorează, în cazul ms.
2517, unui copist de origine oltenească (grămă ticul Vlad ), iar în cazul ms. 494, unui copist care
„provine din cercul de fideli ai lui Nicolae Spătarul ”64. În articolele s ale, N. A. Ursu demonstrează,
apelând la argumente lingvistice, între care se înscriu și cele de ordin fonetic, apropierea mai mare
a celor două texte de limba dialectului nordic, deci, după opinia cercetătorului, de limba lui Nicolae
Spătarul Milescu. În expunerea ce urmează, am adus în prim -planul cercetării noastre acele
elemente ale foneticii textului care ni s -au părut relevante și ilustrative pentru limba secolului al
XVII -lea, fără a avea pretenția de a înregistra în mod complet fenomenele fonetice c are apar în
cele două manuscrise. Am încercat astfel să numim și să analizăm acele fenomene fonetice care
nu mai sunt prezente în limba română actuală și care aparțin în mod exclusv limbii românești vechi
sau care, fiind prezente astăzi numai în arii lingv istice restrânse, merită un tratament special în
cadrul scurtei noastre cercetări. În cadrul expunerii de față, am dorit ca toate fenomenele fonetice
să arate, într -un mod organizat, în ce măsură textul întregii traduceri se apropie de dialectul nordic

64 Liviu Onu, Tradiția manuscrisă …, p. 34.

70
și, respectiv, de cel sudic. Prin oferirea de exemple, am încercat să arătăm și apropierile
fonetice dintre cele două manuscrise. De asemenea, am ținut seama și de expunerile realizate
pe această temă de către cercetătorul N. A. Ursu, precum și de lucrările d e specialitate
privitoare la aspectele fonetice ale limbii române vechi.

II.2.1. Accentul
Așa cum precizam în nota asupra ediției, în manuscrisele 2517 și 494 nu s -a putut
înregistra o notare regulată a accentului. Acest fapt nu este deloc neobișnuit pent ru textele din
epoca veche care nu erau tipărituri. Totuși, câteva observații asupra unor fenomene de
accentuare au putut fi identificate în cele două manuscrise. Acesta este cazul unor cuvinte
pentru care etimologia cuvântului explică modul lor de accentu are. Astfel se disting unele
cuvinte care sunt accentuate în mod diferit față de felul de accentuare din limba română
actuală, explicația în acest caz fiind, așa cum spuneam, de natură etimologică. Poziția
accentului reprezintă, în cadrul acestor cuvinte, o caracteristică a perioadei vechi a limbii
române literare:
În cazul a dverbul ui acoló (< lat. eccum illōc ), accentul este notat în mod regulat pe ultima
silabă , atât în cele 88 de ocurențe ale cuvântului în ms. 2517: aÊkΣlΣ‘, aÊkolo‘ (16v), cât și în
cele 63 de ocurențe din ms. 494: aÊkolΣ‘ (194r, 195r). În ceea ce privește forma acoleá (< lat.
eccum illāc sau eccum illīc ), accentul se regăsește tot pe ultima silabă, în cele două cazuri din
ms. 2517: aÊkol™‘, aÊkΣl™‘ (121v, 351r); și în cele două cazuri di n ms. 494: aÊkol™‘ (196v,
249v).
Substantivul a∆ripă, moștenit din lat. alapa , cunoaște în limba veche două moduri de
accentuare. În ms. 2517, din cele șase ocurențe, în patru cazuri accentul este notat pe vocala
a: a‘ripa, a‘ripi˘, a‘ripi (217r, 226r, 318v, 320v), iar în două cazuri, accentul este notat pe
vocala i: aÊri∆pile, aÊri∆pi˘, (226r, 231v). În ms. 494, cuvântul are o singură ocurență,
marginal (196v). Din cauza precarității documentului, în acest caz, nu am putut identifica
poziția accentului.
Adverbul a∆decă , cu etimologie necunoscută, atunci când este accentuat, prezintă
accentul pe prima silabă , atât în ms. 2517, cât și în ms. 494. În unele cazuri, accentul nu este
notat.

71
Substantivul arși∆ță, moștenit din lat. *arsicia , prezintă numai două ocurențe în ms. 2517; în
ambele situații cuvântul este accentuat pe i: ar
‚i∆cß, arÂi∆ca÷ (234v, 399v).
Substantivul istorie este accentuat pe ultima silabă în ms. 2517, în opt situații din nouă
ocurențe ale cuvântului: amisÃñΣris i∆ñ7 (11r), isÃñΣrïi‘ (12v, 430v, 445v), isñΣrïi˘lê (49v, 102r, 114v,
172v), numai în forma isÃñorïæ (293v) accentul nu apare notat. În ms. 494, cuvântul are două
ocurențe: iÊsñorïi˘lΣrà (49v) și forma derivată iÊsñori∆ç i (280r), cu accentul pe penultima silabă.
Substantivul mădúhă , moștenit în limba română din lat. medulla , are o singură ocurență în
manuscrisul 2517. Poziția accentului în acest caz este și cea a etimonului latinesc (medúlla ):
mßdúxa÷ (424v).
În cazul substantivului nesílie , provenit din sl. nosílo , menționăm că acesta prezintă patru
ocurențe în manuscrisul 494, poziția accentului fiind etimologică în trei dintre situații: nêsi∆lïê
(293v, 247r, 273v), într -un singur caz notarea accentului este omisă . În limba actuală, accentuarea
este paroxitonă (nă sălíe) .
Substantivul pieliță prezintă accentul pe penultima silabă în două situații, în ms. 2517: pêli∆cß
(78r), peli∆cile (245v); într -un singur caz poziția accentului se află pe prima silabă: pe∆licß (199v).
În ms. 494, cuvântul prezintă o singură ocurență, în acest caz accentul fiind paroxiton: pêli∆cß
(240r).
Substantivul tiran , din gr. τύραννος , notează accentul pe prima silabă , ca și etimonul, în ms.
2517: ñi∆ranà (59v, 276r); în ms. 494, cuvântul prezintă o singură ocurență, în care accentul este
notat pe a: ñira∆n¨l¨
(202r).
Substantivul vultur apare numai în ms. 2517, cu forma vîltur , și este accentuat pe a doua
silabă (v´lÃñ¨∆r¨lÃ, v´lÃñ¨∆ri , 394v, v´lÃñ¨∆r¨l¨i˘ , 395r, 396r), în afara unei singure ocurențe, unde
accentul nu este notat ( v´lÃñ¨rÃ, 394v).
În cazul substantivu lui musícă , cu o singură ocurență în ms. 2517, accentul este notat pe
penultima silabă: m¨sikï∆êi˘ .
O altă categorie distinctă formată pe baza modului de accentuare o reprezintă categoria
cuvintelor care sunt accentuate în funcție de termenii corespunzători din textul tradus. Sunt incluse
în această categorie antroponime, toponime și hidronime.

II.2.2. Vocalismul

72
În subcapitolul ce urmează, am realizat o analiză sistematică a fenomenelor fonetice
importante care apar în cele două manuscrise și care ilustrează istoria și evoluția unor aspecte
fonetice în limba română, precum și stadiul lor de manifestare în cadrul limbii române din a
doua jumătate a seco lului al XVII -lea.

II.2.2.1. Vocalele a, ă, î
Substantivul balaur are etimologie necunoscută și este pus în legătură cu alb. bollë
„șarpe”, srb. blavor , apare în text numai cu forma bălaur , cu ă aton, atât în ms. 2517: șerpi și
bălauri au ieșit de la multe fêliuri de locuri . [349r]; cât și în ms. 494, unde are sensul de
„văpaie, flăcări”: căci, să caz în rîu, frică îmi era de foc, bălauri . [253v] Acest fenomen ne
arată că procesul de asimilare a lui ă la a, sub influența vocalei centrale din silaba următoare,
nu avusese încă loc.
În cazul substantivului zahăr , provenit din ngr. ζάχαρι (ς), cu o singură ocurență în ms.
2517: și să ți să paie cu dulceață, cu zahar . [91v], păstratea lui a aton ilustrează o formă mai
apropiată de cea a etimonului.
Cu o singură ocurență, în ms. 2517, verbul a hămnisi , pus în legătură cu alb. hamïs , apare
cu a neaccentuat din etimon închis la ă: Carele miluiaște pre sărac nu va mai vedea
niciodinioară sărăciia, iar carele va defăima va hămnisi . [365v]
Verbul a lăsa (lat. laxatio ) apare, în ambele manuscrise, în mod exclusiv cu ă în silaba
inițială, rezultat în urma evoluției fonetice a lui a neccentuat din forma etimonului la ă.
Observăm că forma subst. nărod (v. sl. narodŭ ) alternează cu forma norod în ambele
manuscrise. Vocala ă în poziție neaccentuată se păstrează în 18 cazuri, în ms. 2517: într-aceia
vrême să închina cel nebun nărod și nemulțemitoriu vițelului . [114v]; și în 10 situații, în ms.
494: Conoscînd ascunsele inimii, învăța pre nărod . [236r]. Asimilarea lui ă la o, sub influența
vocalei din silaba următoare¸are loc în alte 10 cazuri, în ms. 2517: pentru ca să cîrmuiască
norodul după cum să cade. [95v]; și în alte 6 situații, în ms. 494: dentru toată mulțimea
norodului pre nimea n -au omorît . [246v] Se remarcă că formele care îl prezintă pe ă în poziție
neaccentuată sunt mai numeroase decât cele în care asimilarea regresivă a avut loc.
În ceea ce privește substantivul noroc (v. sl. narokŭ ), am identificat, în ms. 2517, d ouă
forme cu ă neaccentuat : iaste astăzi cu bun năroc și bogat [216r], pentru mărirea și nărocul
lor [372r], în timp ce formele în care asimilarea regresivă a lui ă la o a avut loc sunt mult mai

73
numeroase, având 50 de ocurențe: „Pentru căci, Doamne, cei fărădelêge au atîta noroc ?” [133v]
De asemenea, termenii derivați de la acest substantiv apar numai cu vocala o în silaba inițială.
Substantivul sobor (sl. sŭborŭ , „adunare” ) prezintă numai forma cu ă în silaba inițială, în
ambele manuscrise. În ms. 2517: Și cîte am lucrat în viiața noastră, toate vor să să arate înaintea
acelui săbor înfricoșat. [447r]; și în ms. 494 : ca să nu să rușinêze în -naintea săborului și a toată
cetatea. [237r]
Substantivul necaz (v. sl. nakazŭ ) are o singură ocurență în forma năcaz , în ms. 2517: iaste
plină de năcaz mare și amărăciune. [197r] În ms. 494, substantivul apare exclusiv cu forma e în
silaba neaccentuată. Cât privește verbul a năcăji, acesta prezintă 10 ocurențe în manuscrisul 2517,
care alternează cu mult mai multe apariții ale cuvântului cu e în silaba neaccentuată. În ms. 494,
remarcăm prezența exclusivă a formei necăji . În cadrul acestui manuscris, numai în cazul unei
forme substant ivizate întâlnim forma cu ă aton în prima silabă: atunce să întoarse cătră cel năcăjît
[232v]
Substantivul nisip (bg. насип65, v. sl. nasŭpŭ66) prezintă două ocurențe în ms. 2517, care
prezintă fenomenul fonetic de evoluție a lui a neaccentuat din etimon la ă: năsipul mării [391r],
Și avea în năsip o gropilă mică [402v].
Verbul a locui (magh. lakni ) prezintă în ms. 2517 atât numai forme cu ă în silaba neaccentuată,
acceastă consecvență este întreruptă de apariția unui singur caz în care ă a fost asimilat la o prin
influența vocalei din silaba următoare. În ms. 494, apar în mod exclusiv numai forme ale verbului
cu ă neaccentuat. Termenii derivați, ( locuitor , locuință ) se prezintă în ambele manuscrise numai
prin lăcuitor , lăcuință .
Prezent numai în ms. 2517, su bstantivul pahar (magh. pohár, srb. pehar ) apare numai cu
vocala ă în silaba inițială: cum era nevoitori să spêle păharele și mîinile lor [251r] Și cuvântul
derivat cu sufix de agent de la acesta, apare tot cu ă în silaba neaccentuată: mai marele păharnicilor
[208r]
Verbu l a blestema (lat. *blastemare ) și substantivul blestem prezintă, în ambele manuscrise,
numai forme cu e în silaba inițială.

65 Etimon oferit de DLR.
66 Etimon oferit de Ciorănescu; vezi și DER .

74
În cazul substantivului femeie (lat. familia ), toate formele prezente în cele două
manuscrise prezintă vocala ă în silaba inițială. În ms. 2517: Pentru cêle bune fămei [5r]; și în
ms. 494: povestind fămeii lui povêstea [233v].
Substantivul perete (lat. pop. paretem ) prezintă în ambele manuscrise numai forma cu ă
provenit din a neaccentuat în silaba inițială. În ms. 2517: păreții casii tale [436v]; și în ms. 494:
numai păreții fêții casei au rămas . [251r] Trecerea lui ă la e, pe care blestem , femeie , perete o
prezintă, a fost explicată de Ion Gheție67 prin fenomenul asimilării vocalice, sub influența lui
e din a doua silabă.
Derivatul adjectival împărăcheată își explică forma prin apropierea bazei de derivare a
cuvântului de etimon (l at. paric (u)la) și prezintă o singură ocurență în ms. 2517: Și de iaste
așa, ce strîmbătate mai mare ca cînd să mergi cu inimă împărecheată , să iai o taină de –
npreunare? [325r]
Verbul a se speria (origine incertă, lat. expavēre68) prezintă numai forme cu ă în silaba
inițială, în ambele manuscrise. În ms. 2517: au numai pentru ca să ne spăriem le-au scris
dascalii? [413r], Iar rudele mortului au spăreat pre popa [66v]; și în ms. 494: pentru căci ai
uitat [196r] înfricoșarea care te-au spăreat împăratul Costandin? [196v] O singură ocurență,
în ms. 2517, prezintă forma verbului cu e în silaba inițială: ascultă o minune ciudată, să te
speri [132r]
Verbul a ridica (moștenit din lat. erādīcāre ) este prezent în ambele manuscrise cu forma
mai apropiată de etimonul latinesc, rădica . În ms. 2517: rădică pre cei căzuți [331r]; și în ms.
494: l-au rădicat și l-au dus la bisêrica cea mai de sus [273r].
În cazul verbului a risipi (bg. razsipja , sb. rasipati ), observăm că acesta cunoaște atât
forme cu i în silaba inițială, cât și forme cu ă. Formele cu ă sunt vizibil mai numeroase decât
cele în care asimilarea lui ă la î, iar apoi la i a avut loc. Astfel, în ms. 2517, găsim 3 ocurențe
ale lui risipi și 21 de ocurențe ale lui răsipi . În mod similar, în ms. 494, se prezintă o singură
ocurență a verbului în forma risipi și 4 ale formei răsipi .
Vocala a s-a închis la ă în cazul adv. măcar (mgr. mgr μαϰάρι, „să dea Dumnezeu” ) în
mod exclusiv, în ambele manuscrise.

67 Ion Gheție, Alexandru Mareș, Baza dialectală a românei literare , Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1975, p. 98 și 99.
68 Tiktin a propus acest etimon, în dicționarul său român -german, vol. III.

75
Verbul a lepăda prezintă atât forme cu vocala e, cât și forme cu diftongul ea, în ambele
manuscrise, cu o singură excepție, în ms. 2517, unde apare o formă cu vocala ă69: Pînă cînd
te va asculta Dumnezeu cîte -ai făgăduit cu jurămînt și iar ti-ai lăpădat ? [443r] În același
manuscris, se mai înregistrează o formă cu diftongul trecut la a: ard și taie cêle netrêbnice și
stricate mădulare, și lapădă pre acêstea . [135v]
Substantivul parimie , din ngr. παροιμ ία, păstrează în toate cazurile forma cu a etimologic.
Menționăm că acest cuvânt apare numai în ms. 2517: numind parimiia care zice: „Carele
miluiaște pre sărac nu va mai vedea niciodinioară sărăciia.” [365v]
Adverbul odinioară , din lat. de una hora , prezintă numai forme cu e trecut la i, în ambele
manuscrise. În ms. 2517: În ce chip să arată la Lavsanicon, că odinioară au venit părintele Iasaiia.
[92v]; și în ms. 494: ci o fă pre ia trestie de scriitură degrabă scriitoare, cum odinioară mi-ai
făgăduit. [202r] În cazul compuselor, formele cu i apar, de asemenea, în mod exclusiv:
niciodinioară , vreodinioară .
Verbul a umbla , din lat. ambulare , are în text aproape exclusiv forme cu u. În ms. 494, verbul
apare excusiv cu vocala u inițială. În ceea ce privește ms. 2517, acesta întregistrează o singură
ocurență a verbului cu vocala î inițială: preacuvioșii sihastri, carii au pătimit rău atîta îmblînd cea
necăjită cale . [387r] Ion Gheție70 spune că formele cu î apar în textele de până la a doua jumătate
a secolului al XVII -lea.
În schimb, verbul a intra , moștenit din lat. intro, -are, din cele 20 de ocurențe ale verbului, în
ms. 2517, numai una singură prezintă vocala i inițială: Din zavistiia diavolului au intrat , prin
neascultarea lui Adam, la tot norodul omenesc moartea. [99v]; în toate celelalte cazuri, verbul
prezintă vocala î inițială, cuvântul situându -se, ca evoluție fonetică, mai aproape de etimon. În mod
similar, în ms. 494, verbul prezintă o singură ocurență cu i inițial: Acês tea auzind și venind
noaptea, au intrat cu feciorul ei în bisêrică . [220r]. În celelalte 17 cazuri, verbul prezintă vocala î
la început de cuvânt. După Ion Gheție, formele cu i apăreau în Muntenia, în timp ce formele cu î
erau prezente în general în epoca veche.
Verbul a umfla , din l at. inflare , , și cuvintele derivate de la acesta, prezintă, în ambele
manuscrise, numai forme cu u inițial. În ms. 2517, cu două ocurențe: vîntul deșartei măriri să te
umfle , să ți să pară cum ești decît cêialalți mai bun. [226v]; Altora s-au umflat și au ars îndată

69 Forma cu vocala ă este explicată prin asimilare regresivă de Ion Gheție, op. cit. , p. 103.
70 Ion Gheție, op. cit. , p. 114.

76
mădularele lor acêle ce au zis hula . [40r]; și în ms. 494, tot cu două ocurențe: O muiare
oarecare vestită avea o boală groaznică și i s-au unflat tot trupul ei . [197v]; Pentru că
unflătură și încuietură, pieritură, trînzi, friguri, stricăciunea, orbire, albeațe și altele de multe
fêliuri de boale au vindecat . [198r]
În ceea ce privește verbul a umple , provenit din lat. implere , observăm că în mod exclusiv
este prezentă forma cu voc ala u inițială, în ambele manuscrise.
De la verbul a ghici , cu etimologie necunoscută; pentru care Ciorănescu propune sl.
gadati (de la sl. gadačĭ ‘ghicitor’ sau de la bg. gatka ‘ghicitoare’), în text sunt prezente numai
două derivate substantivale. În ms. 2517, substantivul gîcitură : de ai făcut vrajă sau gîcitură .
[297r]; și în manuscrisul 494, pe pagina [203r], marginal, apare forma substantivală gîcituri .
Substantivul frumusețe apare doar cu forma frumusețe în ms. 2517. În ms. 494, cuvântul
prezintă preponderent forma cu vocala u în prima silabă, dar și două forme cu vocala o: văzuiu
7 prea fromoase fecioare. [250v]
Verbul a porunci apare în text numai cu vocala u, în ambele manuscrise. Aceste forme
sunt frecvent întâlnite în Moldova în epocă.
În cazul cuvântului străin, cu etimologie necunoscută, posibil din lat * extraneanu , și
derivații săi, observăm că apar două forme, o formă cu e în silaba inițială și o formă cu i.
Formele cu i sunt mult mai numeroase în comparație cu cele cu e, în ambele manuscrise. În
ms. 494, observăm și apariția a două forme cu ă, în înstrăinate și străini . În epocă, formele cu
e apăreau în Moldova, în timp ce cele cu i erau specifice graiului muntenesc.
În strănăpoți , observăm că în ms. 2517 apar patru forme cu ă în silaba inițială, dar și o
formă cu e neaccentuat : să osîndiră nu numai ei, ci și noi, strănepoții toți. [70r]; Eu, părintele
mieu, am avuție multă, robi, fii, nepoți [132r] și strenepoți [132v]. În ms. 494, cuvântul are o
singură ocurență, iar aceasta prezintă vocala e în cadrul prefixului: pentru căci nu avea
cheltuială strenepoții lui [197r].
Verbul a (în)tîmpina apare numai în ms. 2517, cu trei ocurențe hiperliteralizate și cu alte
șase ocurențe cu fonetism etimologic. În ms. 494, toate cele șapte apariții ale cuvântului
prezintă vocala i.
Verbul a înveli (v. sl. baliti ) are câte o ocurență în cele două manuscrise și prezintă forma
cu vocala ă, mai apropiată de etimon. În ms. 2517: să se învălească cu un val din pargament .
[391r]; și în ms. 494: l-au învălit cu o măhram . [271v]

77
În cazul verbului a mulțumi și al derivaților săi întâlnim forme alternante. În ms. 2517, apar
atât forme cu ă: să le rabzi și cu suferire și multă mulțămire cătră Domnul . [16r], cât și cu e: a
arătat milostenie cătră noi, nemulțemitorii . [36v], și i: Și niciodinioară nu mulțimêște iubitoriul
de argint . [56v] În ms. 494, se întregistrează numai forme cu e sau i: Iară hatmanul l -au blagoslovit
și i-au mulțemit . [205r]; cîntare lui Dumnezeu de mulțimită [202r].

II.2.2.2. Vocalele e, i
Verbul a fi, la modul indicativ , timpul prezent, persoana a treia singular, prezintă , în ambele
manuscrise, numai forma iaste . Acest fapt poate fi explicat atît prin lunga tradiție grafică a acestui
cuvânt, dar și prin caracterul conservator al textelor religioase în general.
Pronumele demonstrativ de îndepărtare feminin singular apare, în ambele manuscrise, numai
cu forma (a)ceia (lat. ecce-illa), fromă omonimă cu cea de masculin plural a pronumelui și
adjectivului pronominal demonstrativ de depărtare. În ms. 2517: și te ia aminte de ai furat întru
ziioa aceia și n-ai făcut pravilă, fă -o atuncea. [41v]; Pentru aceia o numêște marele Zlatoust
„nes tinsul foc”. [100r]; Căci noi, nevrêdnicii, neputînd ca să dăm ceia ce sîntem datori mulțemită .
[116v] Și în ms. 494: Pentru ceia ce și-au hrănit cu lapte, moartă fiind, pruncul ei [194v]; Cercînd,
derept aceia , locurile cêle mai dinlăuntru, auzi glas zicînd [198r].
Forma de feminin plural, ( a)cele, apare atât cu diftongul ea în poziție e, cât și cu e, în ms.
2517: și rabdă cu tărie toate acêlea patime de rău cu nădê jdea a venitului de primăvară [106r];
Și cugetă durerile acelea prea iuți carele vo r pătimi la cea vêcinica muncă [106v]; îți ajutoresc la
cêle de mai jos scrise învățături și ierbi . [93r]; iar cele den-nafară mijloc ca să cîștigi pre cel
dănlăuntru . [250r]; în ms. 494, se prezintă în toate cazurile numai forme cu diftongul ea: se-au
descoperit cêle nepovestite . [203r]; trecea pre acêle părți un duhovnic provideț și om sfînt . [249r]
În ceea ce privește p ronumele și adjectivul demonstrativ de apropiere , la forma de feminin ,
numărul plural , observăm prezența a două forme: acestea și acêstea, atât în ms. 2517, cât și în ms.
494. În ms. 2517, apar ambele forme chiar în același enunț: Acêstea toate păcate și altele ca
acestea cîte ție ți -e, Domnul mieu, cum am făcut asupra [304r], „Vrêre -aș să fie fără de Duh și
acêstea , care vă zic, să fie minciuni.” Pilde adevărate sînt acêstea la creștini [145r]. Și în ms. 494,
pe aceeași pagină: Acestea zicînd, au luoatu -o pre ia de cosițe și o au lepădat pre însă afară den
casă cu pruncul. [227v]; acêstea cugetînd, au întrat în bisêrica născătoarei lui Dumnezeu . [227v]

78
Păstrarea diftongului ea în poziție e transpare și din formele substantivelor: avêrea ,
cădêre , cêrerea/cêrêrea , durêrea , petrêcerea , plăcêrea , putêrea , scădêrea , spărêre , tăcêre ,
ținêrea , vrêrea , vedêrea/vêdêrea (în ms. 2517); avêre, cădêre , cêrere, durêr e, plăcê re,
putêrea , tăcêre , vrêrea , vedêrea/vêdêrea , șădêrea, zicêrea (în ms. 494), dar care apar și cu
formele: averile [195r], căderile [265v], durerile [195r], petrecerii [313r], plăceri [262v],
puterile [243r], tăcerii [432v], ținerea [51v], vrerea [96r], vederile [435v], în ms. 2517; și
averile [219r], durerei [231r], putere [235r], vederilor [203r], în ms. 494.
Numeralul șapte, moștenit din lat. septem , apare în ambele manuscrise numai cu forma
specifică în epocă dialectului muntenesc.
Verbul a (se) asemăna , moștenit din lat. assimilare , prezintă în ms. 2517 o singură
ocurență cu vocala a, care se datorează rostirii dure a consoanelor: Deci, asamănă -te
Despuitoriului tău [50v], rostire care favorizează păstrarea diftongului ea în poziție e apare 13
cazuri: Ci, de ți -e voia să te asêmeni lui Hristos și să -I urmezi cu toată usîrdiia, trebuie să te
lêpezi de voile trupului… [359v] În ms. 494, acest verb prezintă o singură ocurență, cu
diftongul ea în poziție e: pre carele învăța să să asêmene ei la petrêcerea cea dumnezeiască
[210v]
Adjectivul invariabil sau, în funcție de context, adverbul asemenea , moștenit din lat.
assilimis , prezintă numai forme cu diftongul ea în poziție e, în toate cazurile, în ambele
manuscrise.
Cât privește formele verbale ale verbelor de conjugarea a IV -a, la modul indicativ prezent,
persoana a treia, menționăm că, în ambele manuscrise, sunt prezente în majoritatea cazurilor
formele cu diftongul ea în poziție e și că formele verbale în care dift ongul a fost redus la e
sunt foarte puține. În ms. 2517, majoritatea acestei categorii verbale descrise mai sus prezintă
diftongul ea: cinstêște [4r], plinêște [9r], îndulc êște [11r], învrednic êște [13r], poruncêște
[13v], păzêște [15v], pohtêște [16r], tocm êște [20r], sosêște [20r], împărăț êște [20v], munc êște
[20v], smer êște [21r], priim êște [21r], socotêște [21v], postêște [23r], prăstip êște [27r],
vesel êște [28v], pîngăr êște [28v], robêște [29r], tocm êște [29v], cetêște [30r], hrăn êște [32v],
pomen êște [32v], încălz êște [33v], hulêște [33v], bagoslov êște [33v] etc., în timp ce, numai 18
forme verbale ce pot fi incluse în acest fenomen fonetic prezintă diftongul ea închis la e:
socotește [47v], crește [29v], pohtește [57r], propoveduiește [106v], iubește [133r], folosește
[183r], gîndește [214r], mîndreșt e [226r], lipsește [256v], priimește [337r], dvoreșt e [390v].

79
La fel în ms. 494, în majoritatea cazurilor aceste formele verbale ale verbelor de conjugarea a IV –
a, la indicativ prezent, la persoana a treia, prezintă diftongul ea: blagoslovêște [191v], învrednic êște
[192v], plătêște [193r], împărăț êște [194v], odihnêște [195r], tocm êște [195v], mulțum êște [196v],
plinêște [200v], sosêște [201r], porunc êște [201r], răsplăt êște [204r], pohtêște [208r], gonêște
[213r], zidêște [217v], ferêște [217v], adever êște [218v], sfințêște [220r], vestêște [220v], păzêște
[222r], ajutor êște [222v], mărturis êște [224r], mîhn êște [226r], iubêște [229v], milostiv êște [230v],
priimêște [234v], pătim êște [239v], în timp ce, în acest manuscris, apar numai două forme verbale
cu diftongul închis la e: ocrotește [210v] și silește [253v].
Exemplele de mai sus arată că în epocă alternau două pronunții și că, cel mai probabil, faptul
că în același text apar forme ale aceluiași cuvânt, atât cu diftongul ea cât și cu acesta închis la e,
se explică prin umanitatea copistului de a se lasă înfluențat de textul pe care îl transcrie fiind, de
multe ori, supus erorilor, mai ales în cazul unui text de dimensiuni mai întinse, cum este și cazul
textului de față.
Textul prezintă, de asemenea, o serie de termeni care nu provin din limba latină, dar în care
diftongul ea nu a fost încă redus la e71. Atât în ms. 2517: unêlte [196r], fêliu [260r], vêcinic [239v],
vrême [201r], vrêdnic [221v]; cât și în ms. 494: unêlte [194v], fêliuri [230v], vêcinică [230r], vrême
[228r], vrêdnici [227r].
Diftongul ea, redat prin ™, este prezent și în formele de plural ale unor substantive prin care
se identifică anumite popoare (etnonime): izrailt ênii/ israilt ênii, eghipt ênii, nenevit ênii,
vertsamet ênii, somanint ênii, în ms. 2517; dar și în ms. 494: critêni, evert ênii, dionisot ênii. O serie
de alte etnonime sunt redate prin forme precum: midiianilor , galaniiani , asiriiani (în ms. 2517) și
nestoriian, thetaliianul (în ms. 494). Secvanța iia este redată prin ïå∆ în toate cazurile. Și aceste
substantive, formate prin sufixare, au fost discutate de către V. Arvinte72.
Substantivul și adjectivul nemearnic , din slavon. nam™r´nß , apare în manuscrisul 2517 cu
forma mai apropiată de etimon, prezentând diftongul ea, în to ate cazurile. Toate formele drivate
de la acest termen ( nemernicie , a nemernici ), prezintă diftongul închis la e. În ms. 494, forma
substantivală, respectiv adjectivală nu apare. În acest text se regăsește o singură ocurență a
substantivului nemernicie , care prezintă vocala e.

71 Termenii au fost discutați de V. Arvinte, Studiu lingvistic, Biblia de la București (1688 ), în Monumenta linguae
dacoromanorum, Biblia 1688, Pars I, Genesis , Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 1988, p. 50.
72 Vasile Arvinte, op. cit. , p. 50 -51.

80
Substantivul obice i, apare în ambele manuscrise preponderent cu forma în care diftongul
nu se redusese încă, dar apar, de asemenea, deși în număr considerabil mai mic, și forme cu
diftongul redus la e. În ms. 2517, 54 de forme prezintă diftongul ea, pe când numai 7 forme
ale substantivului au diftongul redus la e: avea obicêiu a huli, osînditul . [39v]; te vei mîntui
de acest rău obiceiu . [41v]; și în ms. 494, apar 31 de forme care păstrează același diftong, în
timp ce numai în 9 situații diftongul este redus la e: vrînd să alêrge la rugă după obicêiu , văzu
cu ochii lui pre diavolul. [212r]; după obiceiu , veni dumnezeiasca lumină [200r]
Substantivul vedenie , păstrează în majoritatea cazurilor forma mai apropiată de etimonul
slav (sl. vidĕnije ), cu vocala i. Astfel, în ms. 2517, numai în două cazuri termenul prezintă
vocala e: Deci într -o noapte, cînd era vedeniia lor, adecă a 14 a lui octo vrie… [82v], în timp
ce, în celelalte 9 ocurențe, cuvântul prezintă vocala i în prima silabă: văzuiu într -o videnie pre
ucenic… [182v] La fel, în ms. 494, de două ori substantivul apare cu vocala e în prima silabă:
multă vedêre și vedenii ale îngirilor avea. [219r], în timp ce, celelalte 15 apariții ale
cuvântului prezintă forma mai apropiată de etimon: Și văzu întru videniia lui pre o
împărăteasă preamărită [230v]. Se poate remarca că forma cu diftongul ea (redat prin ™) nu
apare.
În ceea ce privește substantivul pêveț , din sl . p™v´c´ , constatăm că toate formele ce apar
în cele două manuscrise sunt mai apropiate de etimonul slav. În ms. 2517: zicînd cêle ale
pêvețiului : „Ce voi răsplăti Domnului toate cîte au dat?” [122v]; și în ms. 494: întru una a
lunii lui octovrie prăznuim pre Roman, pêvețul … [199v] În ms. 2517, apar două derivate
verbale ale cuvântului, care prezintă reducerea diftongului ea la e: bucurîndu -se, cîntînd și
pevețiind , lăudînd și binecuvîntînd pre Dom nul… [155r]; și să încununează cu neveștejite
cununi a mărirei, cîntînd și pevețiind Domnului. [397r]
În cazul lui vêcinic , din slav. v™ç´nß , prezintă, în ms. 2517, două ocurențe cu diftongul
închis la e, care par mai degrabă un accident grafic, având în vedere prezența covârșitoare a
ocurențelor acestui termen cu forma mai apropiată de etimonul slav – 129 de apariții. În ms.
494, cuvântul prezintă numai forme cu diftongul ea.
Substantivul povêste , din v. sl. pov™st´, apare, la singular, nominativ -acuzativ, în ambele
manuscrise, numai cu forma mai apropiată de etimonul vechi slav, care prezintă diftongul ea
încă netrecut la e. În cuvintele derivate, verbale sau adjectivale, de la acest termen, precum și
în formele de genitiv -dativ, diftongul a fost redus la e, sub influența consoanei dure.

81
În derivatul putêrnic, diftongul ea (™) se păstrează, în toate cazurile, în ambele manuscrise,
la fel ca în substantivul putêre. În ms. 2517: nebiruita putêre a Celui întrutot putêrnic Dumnezeu
[69v]; și în ms. 494: Cel întrutot putêrnic Dumnezeu [246r].
În ceea ce privește pluralul viteji, acesta prezintă numai forme cu diftongul ea, în ms. 2517:
să căutăm pre cei vitêji ai lui oștêni [146r] În ms. 494, pluralul substantivului nu apare. În ambele
manuscrise, cuvintele derivate adjectivale sau verbale de la acest termen prezintă forme în care
diftongul a fost redus la e.
Substantivul corăbie ri, derivat cu sufixul de agent –ar, prezintă forma cu diftong, redat prin
slova å, atât în ms. 2517: Obicêiu au corăbiêrii , neguțătorii, cînd le vine furtună, val mare în mare,
lêpădă în mare cîte unêlte au… [426v]; cât și în ms. 494: Și corăbiêrii încă ne -au urît, și întîiu ne –
au despărțit, și de doauă, și de trei ori. [214v]
În cazul substantivul avere , observăm prezența atât a formelor cu diftongul ea, cât și a
formelor cu diftongul redus la e. În ms. 2517, cele două forme apar în măsură aproximativ egală.
Remarcăm că formele cu diftong sunt specifice mai ales formelor de singular ale substantivului,
în timp ce la plural, substantivul prezintă diftongul redus (cu o singură excepție). În ms. 494 ,
substantivul are numai patru ocurențe, care se prezintă astfel: două forme de singular care prezintă
diftongul ea și două forme de plural, care arată închiderea diftongului la e.
Forma dulcêți prezintă o singură ocurență în ms. 2517. Această formă apare, cel mai probabil,
sub influența formei de singular a substantivului asupra formei de plural: și să-i paie cu dulcêți
dumnezeeștile lucruri , și lumeștile să -i paie fără de dulceață . [269r]
În ceea ce privește substantivul prieten , acesta este scris în toate cazurile cu diftongul ia.
Formele nepriiaten , nepriiaten susțin fenomenul de neînchidere a diftongului la e și arată că în
privința acestor forme se instalase și în scris pronunția cu iia. În ambele manuscrise situația se
prezi ntă similar. În ms. 2517: în ce chip au făcut Domnul numind pre Iuda priiaten al lui, cînd
l-au vîndut cu sărutare, dînd pildă să avem ca niște priiateni ai noștri pre ceia ce ne urăsc și ne
căznesc… [127r] și în ms. 494: pre cei nepriiateni , zdrobitori de icoane, zrobiia -va pre în mîna
mea. [202v]
În cazul unor etnonime apare, de asmenea, secvența iia, transcrisă după scrierea chirilică
redată de slovele ïå∆: midiianilor , galaniiani , asiriiani (în ms. 2517) și nestoriian , thetaliianul
(în ms. 494).

82
Numeroase substantive comune prezintă secvența fonetică iia redate în textul chirilic prin
ïå. În ms. 2517: viiața , robiia , împărățiia , nebuniia , dragostiia , milosteniia , miêrea, parimiia ,
sărăciia , vredniciia , obrăzniciia , înțelepciuniia , chiliia , sabiia , uriiaș , patriiarșii , vitiêriu,
ochiianului etc.; și în ms. 494: sfiială , dodiială , necurățiia , viiață , obrpzniciia , văzneseniia ,
cazaniia , sabiia , propastiia , tîrpenia , vredniciia , sfințeniia , osîrdiia , vistiêriu, înviiarea ,
chiliia etc.
De asemenea, ïå redă secvența fonetică iia și în cazul unor substantive proprii,
antroponime și toponime. În ms. 2517: Isaiia , Irimiia , Martiniian , Dimiian , Mariia , Sedechiia ,
Ananiia , Varsaviia ; Asiia , Siriia , Antiohiia , Florindiia , Licaoniia , Alixandriia , Italiia . Și în
ms. 494: Mariia , Efimiia , Patrichiia ; Casariia , Niochesariia , Neoriia , Frighiia , Bretaniia ,
Vizantiia , Indiia , Theopiia , Arcadiia , Eriia . În același mod este redată structura iia și în forme
verbale, adverbiale, adjectivale sau pronominale, în ambe le manuscrise. În ms. 2517: fugiia ,
va piiarde , mărturisiia , piiare , auziia , trăiia , s-au apropiiat , nu grijiia , bîrfiia , priveghiiați ,
huliiați ; abiia , amiiazi , de-aciia (înainte ); dumnezeiiasca , neapropiiată ; aceștiia , aciia ,
aceiia , ceiialalte , căriia ; și în numeralul ordinal a triia . Și în ms. 494: piiarză , gătiia , să
sfiiască , să auziia , se-au apropiat , mărturisiia , acoperiiai , voroviia , să căzniia , socotiia ,
veniia , simțiia ; abiia ; aceștiiași , aceștiia , aceiia , căriia , cariia .
În cazul substantivulu i measer , observăm că în ambele manuscrise cuvântul prezintă
diftong, redat prin slova ™. În ms. 2517: toți mêserii să să roage pentru cei ce -i miluiesc
[22r]; și în ms. 494: silește pre tine cît poți să iubești pre cei striini și mêseri [253v]. În ms.
2517, apare și derivatul meserătate , care prezintă forme cu diftongul redus la e.
Adverbul aievea , din v. slav. zabi , bg. Ωavê , prezintă atât forme cu diftongul ea, cât și
forme numai cu vocala e finală. În ms. 2517, apar două forme cu diftong și patru forme numai
cu e final. În ms. 494, din cele patru ocurențe ale cuvântului, trei prezintă diftongul și numai
o singură ocurență prezintă doar vocala e finală.
În ceea ce privește trecerea diftongulu i ia la ie, în poziție medială și finală, având în
vedere că slova å poate nota atât diftongul ia cât și diftongul ea, în cadrul transcrierii am
procedat după cum urmează. Am considerat că slova notează în mod exclusiv, în orice poziție
diftongul ia în cuv inte precum: isÃpoveda∆nïå = ispovedaniia (ms. 2517, 4r), çê∆ålalÃci =
ceialalți (ms. 2517, 18v), sßå∆i\ aminÃñe = să iai aminte (ms. 2517, 23v), m´nÃdrïå= mîndriia
(ms. 2517, 50r), Êa∆vÁcïå = avuțiia (ms. 2517, 61v), kasßlÃå˚÷ = ca să -l ia (ms. 2517, 66r),

83
m´nÃg´å∆rê = mîngîiere (ms. 2517, 177v); niΣÊkêsa∆rïå = Niochesariia (ms. 494, 192r), bo∆å =
voia (ms. 494, 195v), prïåñenà = priiaten (ms. 494, 204r), boå∆rinà = boiarin (ms. 494, 207r), ñoågÃ
= toiag (ms. 494, 210r), vêsêlïå = veseliia (ms. 494, 212r), uÊspê∆nïå‘ = uspeniia (ms. 494, 222v).
De asemenea, am considerat în cadrul transcrierii că n otează, în alternanță cu ™ , diftongul ea, ca
în exemplele: karÃñå = cartea (ms. 2517, 8v), rßÁña∆ñå = răutatea (ms. 2517, 25v), ærà êlà ziçå÷
= iar el zicea (ms. 2517, 66r), vêcà pÁñå÷ = veți putea (ms. 2517, 66r), l™∆nå = lênea (ms. 2517,
69v), sñrikßç∆Ánå = stricăciunea (ms. 2517, 70v), dra∆gΣsÃñå = dragostea (ms. 2517, 159r); å =
ea (ms. 494, 195r), vr™∆må = vrêmea (ms. 494, 195r), pov™sñå = povêstea (ms. 494, 204v), må‘
= mea (ms. 494, 208r). Și că n otează, în variație cu ™ , un e deschis și accentuat, pe care l -am
transcris de asemenea, convențional, prin ê: mÁÊå∆rê = muiêre (ms. 2517, 61v), bΣå∆ri = boiêri
(ms. 2517, 64v), ç™∆lålalÃñe = cêlêlalte (ms. 2517, 74r); prïå∆tenà = priêten (ms. 494, 201v),
prïå∆tenà = priêten (ms. 494, 201v), s´rÃgÁå∆wê = sîrguiêște (ms. 494, 201v), boå∆rinÁlÁe =
boiêrinului (ms. 494, 202v).
Închiderea lui e neaccentuat aflat în poziție medială sau finală la i reprezintă unul dintre
fenomenele fonetice care fac distincția între dialectul literar moldovensc și dialectul literar
muntenesc. Prin câteva exemple, vom încerca în expunerea ce urmează, să ilustrăm în ce măsură
acest fenomen fonetic caracterizează textu l cuprins în cele două manuscrise avute de noi în vedere.
Adverbul așijder ea, prezintă în ms. 2517 numai forme cu vocala e: Așijderea și la Pares era
era un cărăuș [38r] În schimb, în ms. 494 se întâlnesc ambele variante, deci și câteva forme cu e
neaccentuat închis la i, deși într -un număr semnificativ mai mic: Și îndată au ișit alt crin, așijdirea
preaminunat . [238v]
Forma binecuventează apare în ms. 2517: Binecuventează , sufletul mieu, prea Domnul…
[338r]; Laudă -te ceriurile, Doamne, bine te cuventează îngerii la lucru ca acesta de mare milă!
[340r] Verbul prezintă în acest manuscris numai forma cu e încă neînchis la i. În ms. 494, verbul
nu apare.
Forma brațile prezintă o singură ocurență în ms. 2517: ci mai vîrtos îl îmbrățișază în brațile
lui. [329v]
Pluralul buzile , cu e închis la i, apare în ambele manuscrise. În ms. 2517: nărodul mă cinstêște
numai cu buzile … [251r]; și în ms. 494: izvoraște afară și se varsă de buzile izvoriului… [280v]
Alături de aceste forme, apar preponderent forme cu vocala e. În ms. 2517: Cum să treci

84
nespurcate pren buzele mêle cêle spurcate și pîngărite? [336v]; și în ms. 494: au tăiatu -și de
tot buzele și nasul ei . [209v]
În cazul substantivului cametile e se închide la i, în ms 2517, unde apare: Ce voiu strînge
cametile dupre la ceia ce -mi sînt datori … [443v]; într -o singură situație cuvântul apare și cu
forma camete : Bogații defaimă pre cei săraci și -i încarcă cu camete [385v]. În ms. 494,
cuvântul nu apare.
Substantivul candelă prezintă la plural pe e închis la i în ms. 2517, unde cuvântul are o
singură ocurență: au stins toate candilile bêsericii. [347v] O singură ocurență are cuvântul și
în ms. 494, numai că aici termenul prezintă vocala e: Iară a doao zi, întră aprinzătoriul
candelelor … [221r]
În cazul pluralului capete le, acesta prezintă numai forme cu e neaccentuat în poziție
medială, în ambele manuscrise, cu o singură excepție, în ms. 2517, unde e neaccentuat s -a
închis la i: Destule ar fi fost cîte am scris la capetile care am scris mai nainte [150r].
Forma carile apare în manuscrisul 2517, alături de forma carele , cea din urmă având un
număr considerabil mai mare de ocurențe, în comparație cu cea dintâi: să să jeluiască la
această primejdie trecătoare cu carile se mîntuiaște de muncile acêlia neîncetate? [153r] Și
în compusele oarecarile (o singură ocurență): Și alt oarecarile pustnic să dodăia foarte de
duhul mîndriei și al lênii [112v], și fieștecarile (o singură ocurență): Ce fieștecarile poate să
cetească cărțile noastre [432v].
Forma călugărițile , cu e închis la i apare în ms. 494: Acêstea și altele zicea multe cu
lacrămi domnul și călugărițile așijderea. [208v] Dar, în același manuscris, apare și forma cu
vocala e: la mănăstire de călugărițe … [233v] În ms. 2517, apar numai forme cu vocala e: Vai,
călugărițe multe . [392r]
Structura relativă cel/ceia ce, prezintă în ms. 2517 aproape toate formele cu e final, cu
unele excepții : și ai priiateni buni, pre ceia ci de tine au pățit bine… [365r]; pentru care vină
s-au mîniat foarte cel ci de ei să ocărîia, Dumnezeu [349r]. În schimb, în ms. 494, apar mai
rar forme cu e final și în număr mai mare forme cu e final neaccentuat închis la i: Pentru
minunea ceia ci s-au făcut la zugravi… [241r]; cel ci nu iaste mai rău, iaste mai bun. [208r]
Forma cîntecile apare în ambele manuscris. În ms. 2517 (o singură ocurență): Și mai mult
danțul și cîntecile . [71r]; și în ms. 494 (o singură ocurență): Deci era într -acêia țară un jidov,
cîntecile lui chemînd pre diavolul … [225r] Dar, în ambele manuscrise, apare și forma cîntece .

85
În ms. 2517: Și mai vîrtos focuri, danțuri, cîntece , de spre care tribuie să fugim… [27v]; și în ms.
494: Făcură danțure și cîntece , făcînd nunta după obicêiul lumii. [244r]
Substantivul colibă apare numai în ms. 2517 și prezintă pluralul cu forma colibe : colibile
carele lăcuia [214v].
Plural ul cugetile apare numai în m s. 2517, cu do uă ocurențe, ambele cu această formă , cu e
închis la i: Dumnezeu , Cela ce știi toate, și cercetezi inimile, și cerci cugetile [83r].
În ca zul substantivului deget , acesta prezintă atât forme cu e închis la i, cât și forme cu e. În
ms. 2517, formele cu i sunt cele de plural: puse la lumînare mîinile lui și -și arse toate dêgitile …
[80r], în timp ce formele de sigular, prezintă vocala e în silaba finală: Pune numai un dêget al tău
la lumînare [80r]. În ms. 494, apar, de asemenea, același două variante ale cuvântul, fără a se mai
face prin acestă distincție e-i și diferențierea singular -plural. Astfel, substantivul apare cu ambele
forme la singular: la una -i arată cu dêgitul piiatra [218v], arătînd c u dêgetul icoana născătoarei
lui Dumnezeu [230r].
În ambele manuscrise, adverbul duminică prezintă două variante formale, cu e asimilat la i,
dar și cu vocala e. În ms. 2517: Duminecă s-au dus la liturghie [355r]; Duminică își scotea hainle
lor și le întindea pre p ămînt unde trecea Despuitoriul [218v]; și în ms. 494: Iară duminicile și la
sărbătorile anului, nu lipsiia [216r], [în ziua] duminecii a tuturor svinților [253r].
Pluralul ferestri apare numai în ms. 2517, cu două ocurențe: căci ochii sînt vad a
deșărtăciunilor și ferestri piericiunii [261v], cu atîția stîlpi și ferestri , cît nu ar ști să o facă ziditorii
cei mai buni [358v].
Forma pronumelui nehotărât fieștecarile are o singură ocurență cu e închis la i, în ms. 2517:
Ce fieștecarile poate să cetească cărțile noastre [432v].
Substantivul iazer apare, în ms. 2517, atât cu forma iazere : care iazere era pline de suflete
omenești și le căzniia diavolii . [154r], cât și cu forma ce prezintă vocala e închisă la i: și pînă astăzi
să văd iazerile acêlea [63r]. În ms. 494, cuvântul nu prezintă forme de plural pentru a putea
exemplifica situația fonetică a pluralului substantivului în cadrul acestui manuscris.
Forma cu e închis la i, frunzile , apare în ms. 494: toate stêlele și frunzile copacilor nu vor
putea vrednicêște să te laude [274v], dar apare și forma cu vocala e: cură dentru frunzele lui și
din ramuri picături de apă [281r].
Forma jitnițile are o singură ocurență, în ms. 494: toate grămezile și jitnițile pline de grîu
frumos și iscusit [228v].

86
În cazul substantivului mădular , forma de plural a acestuia cunoaște două variante, în
ms. 2517: toate mădulările să aibă a sa muncă sau caznă [287r]; simțirile și mădularile
trupului [282v]; astăzi ești sănătos la toate mădularele și simțirile [368v]; și în ms. 494, forma
de plural are două ocurențe, după cum urmează: să fii de acum vindicată la cêle ale tale
mădulări [210r]; și cêlêlalte mădulări ale trupului [234v].
Substantivul legumă prezintă la plural numai forme cu e închis la i, în ambele manuscrise.
În ms. 2517: ci năștea dentru sine pămîntul, adecă: rodurile copacilor, ierbi și legumi
sălbateci… [204r] Și în ms. 494: au aflat toate vasele pline: vin, untdelemn, legumi și altele
cîte sînt spre treaba trupului… [228v]; au înmulțit untuldelemn, altădată legumile … [222r]
Substantivul mucenic prezintă în ms. 2517 numai forme cu e închis la i: țiind în mînă
cunună, să -l încununêze ca pre un mucinic , de va ierta pre vrăjmașii lui . [260r]; toate
patimele mucinicilor [277v]. În ms. 494, apar numai forme cu vocala e: cel dintîiu mucenic ,
Stefan, au gonit pre toți apostolii de la Ierusalim și pre alții, cîți mărturisiia pre Hristos. Deci,
fiind unul dintru cei 82 de mucenici , Maximin pre nume [194v].
Substantivul patimă prezintă la plural, în ambele manuscrise, atât forme cu e închis la i,
cât și ocurențe cu e. În ms. 2517: Fugi de lêne și de trîndăvie, născătoarea tuturor patimilor
[29v]; să ne înfrîngem trupul și să biruim patimele lui [222r]. Și în ms. 494: și mă chiemai
ajutoriu la patimile tale, să încetez necazurile tale [206r]; să postești acêste doao zile, pentru
patimele Despuitoriului Hristos [245r].
Substantivul pielițile are o singură ocurență în ms. 2517: Doamne, au slăbit și au
îmbătrînit pielițile mêle [245v].
Pluralul pietrile apare în ms. 2517 în mod exclusiv cu această formă: În al șaptea zi, să
să lovească pietrile și glonții întru iale, să să frîngă. [377v] La fel și în ms. 494: Și așa săpînd,
auzi pre ei și grăiia dedesuptul pietrilor . [272v]
Pluralul praznicile apare în manuscrisul 494: la toate praznicile să să priceștuiască
dumnezeeștilor taini . [227r] Dar în ms. 2517, nu apare decât forma cu e încă neînchis la i: Iar
praznicele Domnului, pêște să mîncăm [22v].
Forma sîngile , cu e închis la i, are o singură ocurență, în ms. 494: Iară întru anii aceia,
era și părintele nostru Ioan, de fêliu iver, din sîngile împărătesc [219r]. Toate celelalte
ocurențe ale cuvântului prezintă vocala e. La fel, în ms. 2517, apar numai forme omonime cu
forma actua lă a termenului.

87
Substantivul rană prezintă la plural două variante formale în ms. 2517: să ascunzi la ranile
Domnului nostru. [272v]; să cunoască bine ranele , pentru ca să dea și vindecare ranilor [294r].
În ms. 494, apare numai forma cu vocala e: au rămas mîhnit nu atîta pentru ranele trupului, ci
mai vîr tos pentru moartea sufletului [223v].
Forma rudile prezintă o singură ocurență în ms. 494: firea și rudile care se nasc [281r]. Toate
celelalte ocurențe ale acestui cuvânt în ms. 494 prezintă vocala e. În ms. 2517, cuvântul prezintă
numai forma omonimă celei din limba română actuală.
Pluralul tainile apare în ms. 2517 și în ms. 494 alături de forma tainele . În ms. 2517: să
învrednici să ție și tainele celoralalți frați. [54r]; căci botezul, carele iaste ușă a tuturor tainilor ,
să soc otêște o naștere a sufletului [312v]. Și în ms. 494: Pentru cela ce să îndoia la tainile
priceștenie i [239v].
În ms. 2517, apare atât pluralul tiner êțile: Vai ție, păcătosule, că ai pierdut floarea tinerêților
tale întru sluja trupului [194r], dar și tiner êțele: ori la tinerêțele lor, ori la bătrînêțe . [69r] La fel
în ms. 494, apare atât pluralul tiner êțile: au făgăduit fecioriia ei ceii prea curate născătoare lui
Dumnezeu, den tinerêțile ei. [209r], cât și forma tiner êțele: să știi cum din tinerêțele mêle aveam
multă sfiială [252v].
Verbul impersonal trebuie cunoaște, în ambele manuscrise, doua variante formale, una cu
vocala e și una cu vocala e închisă la i. În ms. 2517: numai un lucru ne trebuie ca să slujim [15v];
Și mai vîrtos focuri, danțuri, cîntece, de spre care tribuie să fugim [27v] Și în ms. 494: Noi sîntem
bogați și nu ne trebuie lucrure. [204v]; i-au dat un poslușnic, ca să -i caute de ce -i va tribui . [232r]
În ms. 2517, pluralul substantivului trudă apare mai ales cu forma trudele , dar și cu forma
trudile : trudele și necazurile ce au răbdat [107r]; sînt deșarte trudile [217r].
În ms. 2517, substantivul ucenic prezintă în toate cazurile forma cu vocala e închisă la i: Cel
cu minte ucinic … [137v], Cu aceasta vor cunoaște toți cum ai miei ucinici sînteți, să veți avea
dragoste întru voi. [259r] În schimb, în ms. 494, toate formele substantivului prezintă vocala e:
după prorocia lui Petru, ucenicului tău. [195v]
Pronumele nehotărât unele prezintă două variante formale în ms. 2517, cu e închis la i: Căci
unile ca acêstia ne vatămă la rugăciune [262r], dar și cu vocala e: Și dupre ce vei certa unele ca
acêstia cu socotință [152v]. În ms. 494, nu apar decât forma omonimă cu forma actuală: alții
nenumărați, au putut ca să facă unele ca acêstea [192r].

88
În cazul verbului a vindeca și a derivatelor sale, observăm că, în ambele manuscrise, apar
atât forme cu vocala e, cât și forme cu vocala închisă la i. În ms. 2517 : i-au vindecat rana
[119v]; vindică ranele bolnavilor [268r]. Și în ms. 494: și altele de multe fêliuri de boale au
vindecat [198r]; să mă miluiești și să mă vindici . [197v]
Substantivul vină prezintă la plural două forme, atât cu e închis la i, cât și cu vocala e. În
ms. 2517: Postul veștejaște pohtele trupului și stinge vinele păcatului [315v]; să
dezrădăcinăm vinile sufletului nostru și să răsădim bunătăți pentru iale [264r]. În ms. 494
acest cuvânt are o singură ocurență: avea scrise toate vinile călugărului [239r].
În cazul pronumelui negativ nimeni observăm, în ambele manuscrise, că răspândită este
forma cu vocala e, dar apar și forme cu i în a doua silabă. În ms. 2517: să ai pre ascuns faptele
cêle bune ale tale și bunătățile, ca să nu le cunoască nimenea . [53v]; că nu știa nimini că
este copaia nea gră și așa să dovedește. [450r] Precizăm că forma cu i nu apare în textul
propriu -zis, ci în fragmentul scris la sfârșitul manuscrisului, care cuprinde o „rețetă” prin care
poate fi dovedită o persoană care a comis furtul. Și în ms. 494: Aicea nu iaste nimenea să mă
ocrotească [204r]; Un dar voi să faci pre ascuns, ca să nu înțeleagă niminea [203v].
Adverbul nimic , din lat. nemīca , prezintă în ms. 2517 majoritatea formelor cu e închis
la i: Nimica nu iaste mai rău decît nemulțimita . [122v] Cu toate acestea, în acest manuscris
apar și două forme în care vocala e se păstrează: au răbdat cu atîtea răbdări atîtea rane și
pagube, fără de nu a grăi nemica [87r]. În ms. 494, toate formele adverbului sunt omonime
cu forma lui actuală.
Conjuncția /adverbul negativ nici prezintă, în ms. 2517, fie forme cu vocala i, fie forme
cu ç suprascris, caz în care am transcris întotdeuna prin grupul ci. În mod explicit, cuvântul
prezintă numai în două cazuri vocala e finală, redată prin slova e, dintre care o ocurență
reprezintă un compus: Nice pre Cel mai sus, de cinste, Judecătoriul a toată lumea… [34r];
neavînd nicecum nici o isprăvire a sufletului asupra trupului . [182v] La fel în ms. 494, unde
nu avem decât o singură ocurență a cuvântului cu e final, redat prin slova ê: nici locul ce s -au
făcut, nice numele omului [192v].
Verbul a citi (v. sl. çisti) prezintă două variante formale, una cu e închis la i și una cu
vocala e, în ambele manuscrise. În ms. 2517: Iar cîți veți ceti aceas tă carte, rogu -vă să vă
rugați [13r]; mă întristez cînd voi citi a zêcelea cap [254r]. Și în ms. 494: nu știia carte ca să
cetească alte molitve . [238v]; Iară cîți veți citi această carte și vă veți folosi [193r]. În ceea

89
ce privește substantivul cetirea , acesta apare cu vocala e în prima silabă în ambele manuscrise, dar
prezintă, de asemenea, și varianta cu vocala i în prima silabă, în ambele manuscrise. În ms. 2517:
Să aibi gîndul tău la cetire . Iar de nu iaste cetire , să înalți cugetul tău cătră Dumnez eu [92v];
citirea , rugăciunea, cîntarea și altele ca acêstia. [249r] Și în ms. 494: f ac bdenie preste toată
noaptea, cu cetiri și cu cîntări [218v]; să facă după rînduiala citirii . [217r] În cazul s ubstantivul ui
cititor , care apare numai în ms. 2517, precizăm că acesta prezintă atâta forma cu vocala e în prima
silabă, cât și forma cu i în silaba inițială: Și iar vă rog, pravoslavnicilor cetitori , să iertați [449r];
Pradoslovie cătră bunii cititori [447v].
Substantivul igumen , din ngr. ἡγούμενος , prin v. slav. igumenß , prezintă două variante
formale. În ms. 2517, toate formele prezintă vocala e inițială, cu o singură excepție, în cadrul
pluralului feminin iegumen íi (ngr. ἡγουμενε ία): să ia iegumenii și alte cinsti [213r]. În ms. 494,
majoritatea formelor substantivului prezintă vocala e inițială, cu câteva excepții: un igumen plin
de bună tăți mergea pre apă întru vas [252r].
Adjectivul poleit prezintă, în ms. 2517, formele poleit , polăit și poliit : să punem armă
poleită … [419v]; să îmbraci păreții cu urșănice și cu polăite și țesute cu aur… [322r]; Ci alte sînt
cêle zugrăvite și poliite curți… [364v] Ultimele două forme prezintă numai câte o ocurență. În ms.
494, cuvântul nu apare decât o singură dată: î ntru pat acoperit și poleit prea frumos. [245v] În ceea
ce privește v erbul a polei , din slav. poli™ ti, acesta prezintă o singură ocurență, în ms. 2517: zidești
curți vestite și scaune minunate și frumoase, să le poliești cêle cu stîlpi [322r].
Cât privește închiderea lui e accentuat urmat de n și de vocală sau urmat de n/m și consoană
(é+n+vocală sau é+n/m+consoană ) la i, în cuvinte de origine latină, menționăm că, în general,
acest fenomen fonetic a avut loc în textul de care ne ocupăm. Astfel, precizăm că substantive
precum minte , cuvinte , semințe (ultimul apare numai în ms. 2517 ) apar numai cu vocala e închisă
la i. Sub stantivul veșminte , spre exemplu, prezintă același comportament fonetic, cu o singură
excepție, în ms. 494: îmbrăcat cu veșmente mai luminat e decît soarele [242v].
Prepoziția den și cuvintele compusele cu acest cuvânt prezintă atât forme cu vocala e cât și
forme cu i, în ambele manuscrise: denaintea / dinaintea , denafară / dinafară , denadins /
dinadins , dinceput etc. În ms. 2517, apar și câteva forme cu vocala ă înainte de n: dănlăuntru (5
ocurențe), dănafară (o ocurență).
Prepoziția dintru prezintă for me atât cu vocala e în prima silabă , cât și forme cu vocala i în
aceeași poziție, în ambele manuscrise.

90
Substantivul biserică prezintă, în ambele manuscrise, atât forme cu vocala i în prima
silabă, cât și forme cu vocala e. În ms. 2517: Cînd diavolul au suit la aripa bisericii și la vîrful
muntelui pre Domnul [217r]; Mergînd, drept acêia, la besêrică , se ruga Domnului [347r]. Și
în ms. 494 (o singură ocurență): După acêia au zidit bisêrică la poarta mănăstirii [221r];
Gîndesc cum nu eram vrêdnic să mă închin la besêrica [199r]. Tot e în prima silabă prezintă
și beserecuce : După acêia, clădiră lîngă țărmure paraclis, adecă beserecuce , și cîntară
leturghie . [221r]
La fel, în cazul lui dintîi , care prezintă, în ambele manuscrise, atât forme cu vocala e în
prima silabă, cât și forme cu vocala i. În ms. 2517: la cea Cătră Corinthêni carte dintîiu
[392v]; fără de îndoială cea dentîiu ar alêge [236v]. Și în ms. 494: au stătut împrotiva voiei
ceii dentîiu [209r]; să-l fac să aibă mai multă cinste decît cea dintîiu [225r].
În cazul substantivului dregătorie , menționăm că în ms. 2517 apar trei forme, una fără
vocala e din prima silabă: aceasta tot iaste taină și dregătorie a celui prea înțelept Dumnezeu
[231v] și două ocurențe care prezintă vocala e, respectiv i din prima silabă: împărătească
deregătorie a cetății [170v]; direptă diregătorie a celui pr ea bun Dumnezeu [134r]. În ms.
494, pe lângă substantivul deregătorie , mai apare și substantivul deregător , în toate cazurile
vocala e din prima silabă fiind nesincopată: După cea trupească deregătorie a Domnului
nostru Isus Hristos, ani 535, era la eparhia năschianilor un mitropolit și deregătoriu [224v].
În cazul lui drep t (dĭrectus ) și a cuvintelor derivate de la acesta remarcăm atât forme cu
vocalele e sau i sincopate, cât și forme care prezintă una dintre cele două vocale în prima
silabă. În ms. 2517: Bucură -te, drept acêia [179v]; Socotêște, derept acêia [199r]; Caută,
dirept acêia [208v]. Și în ms. 494: Văzînd, drept acêia [239r]; Luo, derept acêia [239r]; Dusu –
se-au, dirept acêia [200v]. În cuvintele care vin din latina populară în limba română, i aton
trece la e (în cuvinte precum derept , lat. dīrectus ; sau derege , lat. dīrĭgere73), iar apoi, în
secolul al XVI -lea, în unele zone, e revine iarăși la i.74 În perioada modernă a limbii române,
i va dispărea.
Substantivul perină , din v. slav. perina , prezintă o singură ocurență în ms. 2517, cu
vocala i nesincopată: și puse galbenii supt oase, în loc de perină . [65r]

73 Vezi Ov. Densusianu, Istoria limbii române , vol. II, Editura Științifică, Bucure ști, 1961, p. 25.
74 Ov. Densusianu, op. cit. , p. 72.

91
Și în cazul substantivului pîine fenomenul fonetic de epenteză a vocalei i este răspândit în
general în ambele manuscrise, cu două excepții, în ms. 2517: cea preasfîntă pîne [165r]; Iaste pîne
care întărêște inimile noastre . [165v]
Formele de plural și cele de genitiv -dativ ale substantivului mînă prezintă vocala i în general,
în ambele manuscrise, cu trei excepții în ms. 2517: să închină în mînile viclênilor diavoli [18v];
furtișagul, adecă să ții lucru striin, al altuia, în mînile tale [22r]; să aibă întru mînile lui, ca niște
arme [28r]; și cu o singură excepție în ms. 494: m-au dat pre mînile voastre ca să mă omorîți
[204r].
Epenteza lui i în cazul adverbului mîine este generală în ambele manuscrise, cu o singură
excepție, în ms. 2517: Deci mîne ne va secera moartea [189r]. Forme precum pîine , cîine sunt
explicate de către Ov. Densusianu prin influența desinenței de plural, i. De la aceste forme, prin
extindere, s -a contaminat și adverbul mîine75.
În ceea ce privește v erbul a se înspăimînta (lat. * expavimentare ), în ambele manuscrise apar
atât forme cu i epentetic, cât și forme în care acesta lipsește. În ms. 2517, apare o singură formă
cu i epentetic: mă spăimîntez și mă cutremur de bezna [336v], dar în alte trei situații, vocala i nu
este prezentă: Acêstea auzind, preotul s-au spămîntat , pocăitu -s-au de la inimă [345v]. În ms. 494,
verbul prezintă 19 forme cu i epentetic: Pentru acêia s-au spăimîntat [195v], și numai două forme
în care vocala i lipsește: și el mult să spămînta [195v].
Forme precum vêchie, ur êchie, acopierit, descopierit, viers, alb êțiele, blînd êțiele, prezente
în ambele manuscrise, reprezintă fenomenul de hipercorectitudine.

II.2.2.3. Vocalele o, u
Închiderea lui o aton la u apare în ms. 2517, unde se întâlnesc două variante fonetice ale
verbului a adormi , atât cu vocala o cât și cu vocala u: Acêstia zicînd, adurmi cel de trei ori fericit .
[374v]; dupre ce au cinat într -o zi cu rudele și cu priiatenii lui, au adormit . [65v] La fel, și
adjectivul adormit prezintă atât forme cu o aton închis la u, cât și forme cu vocala o în a doua
silabă: naște viiarmele neștiinței , carele le mănîcă neîncetat și neadurmit inima lui . [414v]; Că
iaste neadormit viiarme a științei [414v]. În ms. 494, nu apar decât forme cu vocala o.

75 Ov. Densusianu, op. cit. , p. 16.

92
Verbul a dormi prezintă aceeași situație în ms. 2517: Și cînd nu poți să dormi , să-ți paie
cum faci bdenii la besêrică [175v]; nu purta haine moi, nu durmi în patu ri frumoase, ci ceartă
trupul [73v]. În ms. 494, apar numai forme ale verbului cu o.
Substantivul cucor are o singură ocurență în ms. 2517, prezentând închiderea lui o aton
la u: Altul iar să jura cucorii și oa lii, și îndată căzu la pămînt [37v].
Sustantivul cocon apare numai cu forma ce prezintă vocala o, în ambele manuscrise.
Substantivul preot prezintă, de asemenea, numai forme cu vocala o, cu o singură
excepție, în cazul unui derivat adjectival, în ms. 2517, unde apare cu o singură ocurență: La
cartea preuțească , ce-i zic Leviticol [33v].
Substantivul descuperituri are o singură ocurență cu vocala u, în ms. 494: suitu -te-ai în
muntele Sinaei, a vederilor lui Dumnezeu și a descuperiturilor [203r].
Verbul a cuprinde prezintă, în ambele manuscrise, numai forme cu vocala o, cu o singură
excepție, în ms. 494, unde apare o formă derivată cu o aton închis l a u: pre e l mărturisi nd
Dumnezeu și om, căruia mila î i e necoprinsă și nenumărată . [231v]
Verbul a cunoaște prezintă, în ambele manuscrise, majoritatea formelor cu vocala o în
prima silabă, însă apar și cazuri în care vocala o din prima silabă este închisă la u. În ms. 2517:
n-au cunoscut ce vine… [207v]; și am conoscut pre mine cum sînt mincinos . [203r] Și în ms.
494: dar au cunoscut venirea dascalului [238v]; Conoscînd ascun sele inimii, învăța pre
nărod [236r]. În același mod, substantivul cunoștință prezintă atât forme cu vocala o în prima
silabă, cât și forme cu u. În ms. 2517: trebuie să avem curată cunoștință despre tot păcatul
[324r]; A șaptea bunătatea iaste conoștința [247r]. Și în ms. 494: căci din necunoștința mea
te-am continit atuncea. [203v]; la conoștința ta m-au povățuit . [195v]
Substantivul duroare apare în ambele manuscrise concomitent cu durere . În ms. 2517:
duroarea mea [306r], durerea ta [34v]. Și în ms. 494: nevrednicească duroare avînd [274v],
cu graiul smerit, cît putea de iuțimea durerei , au zis [231r].
Substantivul feciurie apare în ambele manuscrise cu vocala u. În ms. 2517: iau plașca
curățeniei lor de feciurie . [399r] Și în ms. 494: au păzit curățiia și feciuriia [244r].
În cazul s ubstantivul ui porumb , din lat. palombus , nu se prezintă fenomenul de
delabializare, astfel apar numai forme cu vocala u, în ambele manuscrise. În ms. 2517: zbura
ca un porumb în ceriu [286r]; și în ms. 494: ieșiia oarecarei porumbi den valuri și se suia la
înălțimea ceriului [252r].

93
Verbul a osebi , din sl. osebiti , și cuvintele derivate sau compuse de la el prezintă atît forme
cu o etimologic în prima silabă, cît și forme cu vocala u. În ms. 2517: mărimea, fala, obicêi osebit
[44r], iaste oareșcît osebire între împărați [125r]; și usebiți răul din bine . [373v]; Și cu cît iaste
usebit sufetul decît trupul [124v], iar la lucrurile firii nu iaste nicio usebire [125r]. Și în ms. 494:
ci mă voiu osebi de tine [271v]; se închise într -un usebit loc [236v].
Adjectivul fromoase , cu forma mai apropiată de etimonul latinesc formosus , apare numai în
ms. 494, cu două ocurențe: văzuiu 7 prea fromoase fecioare [250v], 5 fête fromoase ca fulgerul
[245v] Celelalte forme care apar în acest manuscris prezintă vocala o din prima silabă închisă la u;
la fel ca în toate cazurile în care adjectivul apare în ms. 2517.
Substantivul corabie (v. sl. korabl´ ) și derivatul corăbier prezintă în general forma cu vocala
o, cu câte o excepție, în ms. 2517, unde apare vocala u: cum curăbiile cêle mari să cîr muiesc cu o
cîrmă foarte mică [262v], cei cu minte curăbiêri și meșteri [263r].
Substantivul greotate apare concomintent cu forma greutate . În ms. 2517: să să ferească,
știind greutatea și pravila lor [19v]; să te cêrte cu greotate [163v]. Și în ms. 494: păzind cu tot
adins toată greotatea sihăstriei [216v].
Oscilația o – u apare și în cazul substantivului răutate , care se regăsește concomitent cu
răotate , în ambele manuscrise. În ms. 2517: munca acelora ce să căznesc iaste o răotate întrutot
rea [409v], Însă domnii nu ceartă pre furi numai atîta vrême cît au făcut răutatea [420v]. Și în ms.
494: acêstea nu sînt dintru răotate [192v]; s-au lăudat întru răutate [246v].
Verbul a (se) umili prezintă, în ambele manuscrise, forme oscilante, cu vocala o inițială sau
cu vocala u. În ms. 2517, cuvântul are o singură ocurență cu vocala o inițială: acel bun bărbat
omilindu -să [111v]; să va umili cea îngreuiată de adiamant inimă [416r]. La fel și în ms. 494: să
se omilească păcătoșii [201r]; ci carele va să să umilească mai mult să cinstească viața lui [202v].
Substantivul umilință apare numai în ms. 494 și prezintă atât forme cu u inițial, cât și forme cu
vocala o inițială: cu toată sfiiala și umilința . [206r]; cînta lui Dumnezeu cu pohtă și cu omilință .
[216r]
Verbul a omorî , din slav. umoriti , prezintă oscilația o – u în cazul vocalei inițiale, în ambele
manuscrise. În ms. 2517: de nu vor omorî pre vrăjmașul lor, n-au obraz [44v]; omul foarte să
bucura și nu umorî șarpele. [437r] Și în ms. 494: dentru voia cea rea, au omorît pruncul [234v];
să o umoriu cu feciorii ei [205v].

94
Ambele manuscrise prezintă cuvinte cu u final după co nsoană simplă sau după un grup
consonantic . Menționăm că ms. 494, prezintă mai multe astfel de cazuri. În ms. 2517, apar
următoarele forme: plumbu [297r], vădu [299r], dragu [195v], destulu [321r], să scapu [69r],
prinsu [337v], ascunsu [293v], dreptu (ac êia) [205v], acestu [258v], cugetu [262r], am avutu
[294r], scorțu [258r], pruncu [312v], (eu) urăscu [208v], (eu) păgubescu [287v], (eu) cunoscu
[217r]. Și în ms. 494: strîmbu [224r], orbu [198r], albu [211r], (eu) cunoscu [225v], (eu)
cinstescu [230v], (ele) poruncescu [235r], plîngîndu [236v], căzîndu [208v], crudu [209v],
cîndu [209v], udîndu [221v], vîrfu [215v], mă rogu [207v], vătahu [254r], cumu [210r], domnu
[205r], somnu [222r], semnu [227v], chipu [210v], scrisu [246v], ascunsu [247r], au arsu
[251r], au mersu [195v], s-au întorsu [210v], ostrovu [195r], dreptu (ac êia) [194v].
În cazul derivatului oroșan (de la substantivul oraș, din magh. város ) remarcăm că nu s -a
produs labializarea vocalei o la ă. Acesta apare numai în ms. 2517: era în țara frîncească un
oroșan [37r]. Același fenomen fonetic se poate observa și în cazul derivatului adjectival
oroșănești , care prezintă o singură ocurență, în ms. 2517: după cum scrie legile oroșănești
[33v].
În cazul substantivului propastie , din slav. propast´ , nu s -a produs fenomenul de
labializare a lui o la ă, căci apare numai cu această formă, în ambele manuscrise. În ms. 2517,
cu două ocurențe: cade în multe fêliuri de pieiri și de propastii . [201v], fund ca alt fără de
fund și propastie peșterosă [390r]. Și în ms. 494, cu două ocurențe: l-au dus la o propastie
foarte strașnică [231r]; să-l arunce în propastiia cea cu durêre [196v].
Forma îndururii are o singură ocurență, în ms. 2517: Acêstia toate, pentru căci sînt ale
îndururii fapte, să numesc nașteri ale milostenie. [304r] Forma îndurare este generală în
acest manuscris; la fel și în ms. 494.
Verbul a vopsi , din bg. vapsam , apare numai în ms. 494 și prezintă numai forme cu vocala
ă: și pentru cerneala ce să văpsiia mai-nainte, să văpsi cu sîngele său… [202r] În schimb, în
ms. 2517 apare substantivul văpseală : o icoană cu puținea văpseală [227v]; pun văpseală la
obraz [302v]; și-și îmfrumsețează obrazul cu văpsêle [350v].

II.2.2.4. Diftongii
Diftongul oa se păstreaă în toate cazurile în cuvinte precum noao , fie el numeral, pronume
personal sau adjectiv, în ambele manuscrise. În ms. 2517: A noaoa poruncă și a zêcea [4v];

95
spre ajutoriu noao , tuturor creștinilor . [11v]; să priceapă cu această noao rîndui ală și știință ce
va să apuce [15r]. Și în ms. 494: Și într -a noaoa zi au văzut întru visul [197v]; tuturor ajutoar,
noao creștinilor [191v]; cîntînd cîntări noao Domnului [203r].
La fel în cazul numeralului doauă , care prezintă diftongul oa în ambele manuscrise. În ms.
2517: A doa iaste cînd le cu noști că le ai de la Dumnezeu [43v], nici să mănînci fără de numai de
doao ori în zi [91r], al doaosprăzêcelea [327v], și să te arăți și într -amîndoao veacurile mărit.
[359v] Și în ms. 494: trecură doaozeci de zile [196v]; Acêstea doao cărți au trimes [202r]; porunci
a doaoa oară [207v]; socotiia întru sine, neștiind ce va face dentru amîndoao [212v].
Pronumele personal voao prezintă, de asemenea, diftongul oa, în ambele manuscrise. În ms.
2517: „Vai voao , săturațiilor!” [94r] Și în ms. 494: nici voao nu v-am făcut rău [204r].
Precizăm că, în ceea ce privește aceste cuvinte, forme cu diftongul oa redus nu se întâlnesc în
niciunul dintre cele două manuscrise.
La fel, substantivul rouă prezintă numai forma cu diftongul oa. Cuvântul apare numai în ms.
2517, cu două ocurențe: îți tribuie bună sfială, care iaste răpaos și roao cerească [268v];
frumusețile să veștejesc ca o floare și ca un arbur și ca o roao [371r].
Averbul zi, articulat ho tărât, prezintă forma cu diftongul oa, zioa, în ambele manuscrise. În
ms. 2517: poruncêște lêgea să se lipsească întru zioa aceasta [325v]. Și în ms. 494: s-au botezat
întru zioa acêia [251v]. Nearticulat hotărât, cuvântul apare cu forma zio, în ms. 2517: Făcîndu -să
zio și bărbatul ei veni [82v]; și în ms. 494: Cînd s -au făcut zio și au văzut vecinii minunea [202v].
Plurale de tipul boale , boarte , care prezintă diftongul oa, apar în ambele manuscrise, sub
influența formei de singular. Pluralul boatele (din ucr. bort) apare cu o singură ocurență în ms.
2517: lăcuia în măguri și în peșteri, în colibă și în boartele pămîntului [236v]. Substantivul boale
(din v. slav. bolß) este prezent în ambele manuscrise. În ms. 2517: te-ai jeluit la primejdii și la
boalele tale și n -ai mulțemit Domnului [297v]. Și în ms. 494: și toate boalele vindeca. [243r]
Diftongul oa apare în substantivul duroare , care prezintă câte o ocurență în acestă formă în
ambele manuscrise, forma generală în care este prezent cuvântul în cele două texte fiind durere .
În ms. 2517: nu se mai crească cu duroarea mea [306r]. Și în ms. 494: nevrednicească duroare
[274v].
Forma ploat a verbului a ploua , determinată de forma substantivului ploaie , apare în ms. 2517
cu două ocurențe: Ilie au poruncit ceriurilor și n-au ploat 3 ani și 6 luni. [317v]; Cum zice mai
sus, „carele răsare soare și ploao la toți într -un chip, răi și buni”. [365v]

96
Verbul a lua prezintă, în ambele manuscrise, atât forme cu vocala a, cât și forme cu
grupul oa. În ms. 2517: Deci întru deșărt ai luoat sufletul [212r]. Și în ms. 494: ferêște -i de
urgie care -i s-au îndemnat liniște a luoa . [223r] Substantivul luoare are, cu această formă, o
singură ocurență în ms. 2517: 10 ani mai -nainte de luoarea acestuia ostrov [345v].
Antroponimele Ierina și Iezichiil prezintă diftongul ie.
Substantivul miere prezintă forma cu grupul ïå (transcris de noi prin iê) care înlocuiește
diftongul ie, în ms. 2517: Aceasta au zis pentru căci i -au trimes de la Africa 10 de miêre
pentru milosteniia. Și pentru voia Lui cea bună, au tocmit Cel Întrutot Putêrnic miêrea și s-
au făcut aur curat. [365r]
Substantivul / adjectivul pustiu prezintă atât forma numai cu diftong (cu două ocurențe,
una în ms. 2517 și una în ms. 494), cât și forma cu vocala i urmată de diftong. În ms. 2517:
depărtîndu -să la loc pustiu [153r] toate ale pustiiului greotăți [406v] Și în ms. 494: tu să o
umori în loc pustiu [204r]; carele pohtiia să afle vreun loc cu liniște și pustiiu [218v].
Cuvântul văduvă prezintă în general forme cu consoana v final, în ambele manuscrise,
dar are în ms. 2517 o ocurență cu forma văduo : nu iaste văduo [222v].

II.2.3. Consonantismul
II.2.3.1. Consoanele labiale
Durificarea labialelor b, m, p, v, f este un f enomen fonetic care caracterizează limba
română a secolul ui al XVII -lea și apare în texte literare din Transilvania și Banat , dar și din
Moldova, unde este prezentă în același timp pronunția cu labiale moi. Fenomenul apare, mai
rar, și în Muntenia, unde n orma literară presupunea folosirea labialele moi. După 1750, norma
muntenească va deveni și norma textelor moldovenești.
a. Velarizar ea prin b este aproape inexistentă în cele două manuscrise care cuprind
traducerea în limba română a textului Mântuirea păcătoșilor . O singură excepție o constituie
forma iubaște , care apare în ms. 494: Iubaște pre soțul mieu ca și pre mine [205r].
b. Velarizarea prin m se regăsește, de asemenea, puțin în cele două manuscrise. În
manuscrisul 2517, se situează în această categorie următoarele exemple: să laud și să măresc
pre fericita Troță, pre Cea neîmpărțită și tocmala . [9r], să le răsădească la umăda fire a apei
[317v], au învățat dăplin meșteșugul vrăjătoriilor și fărmăcătoriilor [345v], să samăne
porunci a răotății lui [408v]. Și în ms. 404: Cătră asămănarea . [203r].

97
c. Velarizarea prin p apare numai în ms. 2517, în următoarele contexte: pre un păscariu prost
[190r], Că așa iaste și undița păscarului [441r], Păscarii ascund cu vicleșug undița ca să înșale
peștii, să -i omoară . [216v] Dar și în cazul prepoziției pe, care apare cu forma velarizată în trei
cazuri: ca să asêmene la patima l ui Hristos pă putință. [143r]
d. Velarizarea prin v apare în ambele manuscrise prin prezența lui vășmînt . În ms. 2517,
substantivul cu această formă are o singură ocurență: îmbrăcat cu vășmînt patrierșesc [348r]; și
în ms. 494, unde prezintă două astfel de forme: ca să atingă ochii voștri de vășmîntul ei [194r],
îmbrăcat cu vășmînt arhieresc [196r].
e. Velarizarea prin f nu apare în cele două manuscrise.
Limba celor două manuscrise prezintă, deci, atât forme cu labiale dure, cât și forme cu labiale
moi. Cum precizam la începutul subcapitolului, formele cu labiale dure apar în epocă mai ales în
Moldova, în timp ce cele cu labiale moi reprezintă norma literară muntenească.
În ambele manuscrise se înregistrează palatalizare a labialei f. În ms. 2517, se regăsesc
următoarele cazuri: hiară [32r], [75r], [100r], [100v], [112r], [114r], [115r], [119v], [120v], [121v],
[147v], [265v], [337v], hiarăle [32r], [79r], [114r], [119v], [377r], [378v], hierălor [80r], [112r],
[120v], hierile [139v], hiare [48r]; hier [26v], [59v], [68v], [133r], [136v], [151v], [269v], [272v],
[274v], [276r], [282r], [324v], hierul [68v], [74v], [100r], [118r], [155v], [268r], [331v], [340v],
hierului [69r]; hierbinteală [173r], hierbinteala [176v], [274v], hierbinte [323v], [405r], hierbinți
[250r], [381r], hierbințile [422r], hiêre (fiere) [158v]. Și în ms. 494 următoarele: hiară [221v],
[274r], hiiară [253r], hier [230v], hierbinte [192r], hire [191v], [200r], [204r], hiri [199v], ar hi
[236r]. Formele cu palatalizare alternează cu cele cu labiala intactă , cu predominanța primelor
dintre ele, cu excepția lui a fi, care prezintă forma cu h într-o singură situație, în ms. 494 . Astfel,
în ms. 2517, fiară are două ocurențe, fier nu apare delo c cu labială, fierbinte și derivații săi prezintă
în total 13 ocurențe cu labiala intactă, iar fiere are o singură ocurență cu consona f inițială. În ms.
494, fiară prezintă 6 ocurențe cu f, fier are o ocurență cu labiala intactă, fierbinte apare de 7 ori
cu consoana f. În cazurile lui fire și a fi, menționăm că acestea prezintă în general, în ambele
manuscrise, forma cu labiala f.
Fenomenul de palatalizare al lui f se manifestă și în cazul verbului a răsfira , care prezintă
următoarele forme, în ms. 2517: răshirează [44v], răshiră [200v], să rășchire [53r], se rășchiră
[203r], le rășchiră [239r], iar în ms. 494, singura apariție a verbului este în forma era răshirați
[193v].

98
Situații în care apare fenomenul de palatalizare a conoanei v sunt cele din ms. 2517,
reprezentate de huieta [390r], hreascurile [403v], hreascuri [14r], cuvinte care prezintă
numai aceste forme și care nu apar deloc în ms. 494.

II.2.3.2. Consoanele dentale
a. Fenomenul fonetic de d urificare a dentalei d produce velarizarea voc alelor palatale
atone. Acest fenomen fonetic, care caracterizează graiul muntenesc până în
contemporaneitate, apare și în cele două manuscrise. În ambele manuscrise se regăsesc forme
cu consoană dură, dar și forme cu pronunția moale a acestora .
Substantivul adăvăr și derivații săi apare, în ambele manuscrise, și cu forma ce prezintă
consoana d cu pronunție durificată. În ms. 2517: adăvărul [213v], adăvărat [223r], adăvărată
[226v], [234v]. Și în ms. 494: adăvărul [217r], adăvărate [200r], adăvărului [213r],
adăvărată [200v], [231r].
Verbul a adeveri prezintă o ocurență cu consoana d dură în ms. 494: au adăvărat [236v].
Adjectivul dăzmățat [9v] apare cu o singură ocurență în acestă formă, în ms. 2517, și cu
o ocurență având consoana moale ( dezmățații ), în același manuscris.
Prepoziția dă prezintă numeroase apariții cu consoană dură în ms. 2517 (63 de ocurențe),
în timp ce în ms. 494 apar numai 3 forme cu d dur. Totuși, în ambele manuscrise,
predominante sunt aparițiile lui de.
Verbul a defăima și derivații săi prezintă forme cu d dur în ambele manuscrise. În ms.
2517: vă dăfaimă [158v], le dăfaimă [196r], să dăfăimăm [196r], [199v], să dăfaime [196v],
dăfaimă [218r], [220v], să-l dăfaimi [257r], va dăfăima [221v], vei dăfăima [226v], [238r],
te dăfaimă [266v], [405r], l-au dăfăimat [301r], dăfăimare(a) [215v], [226r], [263r], [267r].
Și în ms. 494: au dăfăimat [247v], dăfăimat [224v], dăfăimate [209v].
În ms. 2517, apar și dănafară [197r] și dănlăuntru [213v], [248v], [249r], [250r], [276v],
[251r], alături de forme cu consoana având rostire moale.
Verbul a dăpărta și derivații săi au forme cu consoana d cu pronunție dură în ambele
manuscrise. În ms. 2517: dăpărtează [86v], dăpărtăciune [189v], dăpărtăciunea [196v], să
dăpărtează [221v], dăparte [251r], să dăpărtează [272v], să (nu) te dăpărtezi [281v], [342v].
Și în ms. 494: să dăpărtă [211v], să mă dăpărtez [216v], să dăpărta [217r], [220v], s-au
dăpărtat [240v].

99
Verbul a (se) dăprinde și derivații săi apare în ms. 2517: să te dăprinzi [266r], te vei dăprinde
[271v], dăprinderea [197v]; și în ms. 494: să dăprinză [229v].
Cu d dur apare și dăsăvîrșit , în ms. 2517 [227v], cu o singură ocurență a acestei forme.
Verbul a deschide și derivații săi prezintă, în ambele manuscrise, forme cu consoana
durificată. În ms. 2517: dășchizi [33r], va dășchide [217r], dășchide [241v], au dășchis [314r], să
dășchid [391v], să nu să dășchiză [346r], dășchisă [329v]. Și în ms. 494: să-și dășchiză [246v],
să dășchiză [272v].
Substantivul dăsfătare/ dăsfătăciune apare în ambele manuscrise. În ms. 2517: dăsfătări
[278r], dăsfătăciune [266v]. Și în ms. 494: dăsfătările [196r], dăsfătări [213r].
Substantivul dăregătorie apare, cu o singură ocurență, în ms. 494: dăregătoriei [225r].
Substantivul Dăspuitorul apare cu d durificat în ms. 2517 ( 244v, 262r, 319v, 328v) și în ms.
494 ( 239r, 244r).
Adverbul dăstul apare cu această formă în ambele manuscrise. În ms. 2517: dăstul (cu 12
ocurențe), nedăstul [274r], dăstulă [312v], [320r], [321r]. Și în ms. 494: dăstul [195r], [218r],
[252v].
Substantivul dășărtăciune prezintă această formă în ambele manuscrise. În ms. 2517:
dășărtăciunea [197v], [199v], [213r], [221r], dășărtăciune [215r], dășărtăciunile [200v]. Și în
ms. 494: dășărtăciuni [203r].
De asemenea, dășărt prezintă forme cu d durificat în ms. 2517: dășărt [212r], [251r], dășartă
[215v]; și în ms. 494: dășert [252v].
În ceea ce îl privește pe dăplin , acesta prezintă forme cu consoana durificată în ms. 2517:
dăplin (196v, 197v, 242r, 255v, 256r, 256v, 257r, 292r, 313r, 343r, 345v), dăplină [338v], dăplini
[197v].
Verbul a (se) dăștepta apare în ms. 2517: să va dăștepta [238v], să vei deștepta [239v]; și în
ms. 494: s-au dășteptat [197v], să dășteptă [197v].
Verbul a dăsluși apare în ms. 2517 atât cu d dur, cât și cu d cu pronunție moale: dăslușesc
[25r], te dăslușaște [294v], să dăslușască [370v]. În ms. 494, acesta prezintă numai forme cu
consoana cu pronunție moale.
Verbul a (se) despărți și derivații săi prezintă, de asemenea, forma cu d durificat, în ms. 2517:
dăsparți [195r], ne dăspărțim [258r], să te dăsparți [281v], [282r], m-am dăspărțit [305v],
dăspărțire [265r]. Și în ms. 494: s-au dăspărțit [217v].

100
Verbul a (se) despica prezintă forme cu d cu pronunție dură în ms. 2517: s-au dăspicat
[277v], să va dăspica [281v].
Substantivul dăstoinicie apare în ms. 2517: dăstoiniciei [52r], dăstoinicia [329r].
Verbul a dăstrăma apare cu o singură ocurență în ms. 2517 cu consoana d durificată: să
dăstrăma [38r]. În ms. 494, cuvântul nu apare.
De asemenea, cu conoană dură se prezintă și dăsupra , care apare cu această formă o
singură dată, în ms. 494 [280v].
Verbul a dăzgropa apare cu această formă în ms. 494, cu o singură ocurență: ați
dăzgropat [272v].
Forma să dăzl êge apare, cu o singură ocurență, în ms. 2517 [335v]. Cu o singură ocurență,
în același manuscris, apar și formele să dăbîndim [334v], dăctoriul [338r].
Substantivul dăzmierdăciune prezintă o singură ocurență cu consoana d durificată, în
ms. 2517 [267r].
Verbul a (se) dezbrăca apare, de asemenea, cu d dur, în ms. 494: să dăzbrăcară [230r].
Verbul a dezrădăcina prezintă, în ambele manuscrise, atât forme cu d dur, cât și forme
cu consoana moale. În ms. 2517, apar următoarele forme cu d durificat: dăzrădăcinezi [40v],
dăzrădăcinăm [268v], dăzrădăcina [275v], să dăzrădăcin êze [317v], [424v], să dăzrădăcinezi
[405r], dăzrădăcinează [405r]. Și în ms. 494: să dăzrădăcin êze [194v].
Forme cu d durificat prezintă și fărădăl êge, în ms. 2617: fărădăl êge [21v], fărădăl êgi
[336r], fărădăl egile [380r], fărădăl êgile [21v], [295v], [299r]; și în ms. 494: fărădăl êge
[192v], [214v], [226r], [236r], [236v], [247r], [247v], fărădălegilor [208v]. Aceste forme apar
alături de cele cu pronunția moale, care sunt prezente, în ambele manuscrise, în număr
considerabil mai mare. De asemenea, fărădănăd êjde apare în ms. 494 [192v], [195r], [236r],
[252r].
Cu consoană d cu pronunție dură apare și îndălungat în ms. 2517: îndălungat [293v],
îndălungată [201r], [204v]; și în ms. 494: dălungat [204r]. Verbul a îndălunga apare de
asemenea, numai în ms. 2517: s-au îndălungat [243r], să nu îndălungesc [305r], [387r].
b. Durificarea dentalei t apare destul de puțin, în ms. 2517, în următoarele cazuri: stîngă
fierbinteala dragostii [27v]; să dezbracă din cea din fire sălbătăcie [114r]; Iar cei blînzi și
lini oameni îmbracă inimile lor cu sălbătăcie de hiară [114r].

101
c. Velarizarea prin n nu este prezentă în manuscrisele pe care cercetarea noastră le are în
vedere. Forma pronumelui personal ne în sîntem datori nă asămănăm la viiață și la patima lui
Hristos, Dumnezeul nostru. [363r], din ms. 2517, poate fi explicată prin i nflunența rezultată din
pronunția verbului pe care îl însoțește.
d. Propagarea lui n apare în ambele manuscrise în cazul lui genunchi și a formelor derivate
de la acesta. Astfel, în ms. 2517, am identificat atât forme care prezintă propagarea lui n, precum
și forme din care aceasta lipsește: genuchiul [34r], îngenunchie [34r], genunchi [118r],
genunchiul [139r], genunchile [304r]. La fel în ms. 494: îngenucheri [206r], genunchele [220r],
genuchile [231v], genuchele [232r], [233v].
e. Disimilarea n-n > n-r este prezentă în cazul lui amăruntul , care apare numai cu forma
disimilată, în ambele manuscrise. În toate cele 22 de orcurențe din ms. 2517: amăruntul [289v],
[298r], [299v] etc. Și în ms. 494, în toate cele 7 ocurențe: amăruntul [192v], [205r], [229r] etc.
În ceea ce -l privește pe mărunt , acesta are o singură apariție, în ms. 2517, cu forma fără
disimilare, în următorul context: Pentru acêia și văduva care au pus cêle 2 mărunte au lăud at mai
mult decît pre bogații [366r].
Pronumele negativ nimeni nu prezintă decât forme cu n, în ambele manuscrise. În ms. 2517:
nimănui [296r], nimenea [20r], nimenilea [439r], nimea [41v], nime [205v], niminea [450r],
nimini [450r]. Și în ms. 494: nimenea [204r], nimea [207v], nimenui [212v], nime [212v],
niminea [203v].
Substantivul an are, la plural, în general forma analogică ani, dar și forma ai, care reprezintă
evolu ția normală a etimonului latin. În ms. 2517, forma ai are următoarele ocurențe: [123v], [394r],
[396r], [416v]. În ms. 494, forma de plural ai prezintă o singură ocurență [210r].

II.2.3.3. Consoanele s, ț, z
Africata dz nu se păstrează în textul celor două manuscrise.
Substantivul muzică , lat. musica , are o singură ocurență în ms. 2517 și prezintă forma mai
apropiată de etimonul latinesc, cu consoana s: organe [70v] ale musichiei … [71r]
Verbul a vedea prezintă o singură formă să văs , în ms. 2517, cu s nesonorizat: pentru ca să
poci să văs pe Mîntuitoriul Hristos… [406v]
Substantivul safir , din slavon. samfirß , prezintă consoana inițială sonorizată. Cuvântul apare
numai în ms. 2517, cu două ocurențe: zamfirul [364r], zamfire [397r]

102
Substantivul zmaragd apare în ms. 2517, cu forma ce prezintă consoana inițială sonoră:
zmaragduri [155v], zmaragdul [364v].
În ceea ce privește pe a sminti și sminteală , aceștia apar atât cu s inițial, cât și cu z. În
ms. 2517, generală este forma cu s, cu o singură excepție, a substantivului zminteala [300r].
În ms. 494, cuvintele prezintă două ocurențe, un substantiv, smintêlele [223r], și o formă
verbală, să nu zmintească [203r].
Alte cuvinte care prezintă grupul sm- la început de cuvânt sunt smirnă [73r], [266r] și
smoală [69r], [275v].
Verbul a smulge , din lat. *exmulgere , prezintă în general forme cu consoană inițială
sonoră , în ambele manuscrise. În ms. 2517: să zmulgem [14r], să-i zmulgă [33v], să zmulgi
[265v], zmulge [360r], să-l zmulgem [424r], zmulgîndu -și [439v]. Și în ms. 494: au zmult
[196r]. O singură ocurență, în ms. 2517, prezintă forma smulge [200v].
În cazul lui struncinat , s nu s-a sono rizat la z. Cuvântul prezintă câte o ocurență în fiecare
manuscris. În ms. 2517, struncinat [337v], și în ms. 494, struncinată [202v].
Fenomenul fonetic de velarizare prin consoanele s, ț, z este caracteristic graiurilor
românești din zona nordică. Prezent și astăzi în această zonă, procesul de velarizare a vocalelor
e și i a început în secolul al XV-lea (sau chiar mai înainte, G. Ivănescu76 spune că fenomenul
se regăsește și în documentele slavone din timpul lui Ștefan cel Mare) și a progresat. Ion
Gheție precizează că „în secolul al XVI -lea, rostirea dură a acestor consoane a fost notată în
documen te din Moldova, nordul Transilvaniei și Oltenia.”77 și că în Moldova durificarea
consoanelor s, d, z, ț este foarte bine reprezentată în documentele scrise în secolele al XVII –
lea – al XIX -lea78.
În cele două manuscrise se poate observa o alternanță de forme cu velarizare și forme în
care pronunția implică vocalele din seria anterioară.
a. Velarizarea prin s este foarte frecventă în cele două manuscrise , însă formele cu s dur
sînt mai rar întîlnite decît cele cu s moale .

76 G. Ivănescu, Istoria limbii române , Editura Junimea, Iași, 2000, p. 478.
77 I. Gheție, op. cit. , p. 137.
78 Idem , p. 138.

103
Substantivul seară prezintă , în ms. 2 517, 12 forme cu s moale, în timp ce forma velarizată
prezintă două ocurențe: sările [30v], desară [62r]. În ms. 494, apar 9 forme nevelarizate și o
formă cu velarizare: sările [249r].
Verbul a semăna , prezintă, de asemenea, forme cu s dur și forme ce nu cunosc fenomenul
velarizării. În ms. 2517, formele verbului și a derivaților lui care au sensul de a (se) asemăna ,
prezintă forme velarizate: sămănare [32r], ai fi sămănat [159r], să samene [359v], să
samăne [408v]; în timp ce, cînd verbul a re sensul de a planta , a însămânța , apare cu forme
nevelarizate: va semăna [106r], ai semănat [303r]. În ms. 494, forma au sămănat [238v],
reprezintă singura situație care înregistrează fenomenul de velarizare sub timbrul dur al consoanei
inițiale.
Substantivul seminție (cu o singură ocurență, în ms. 2517) și substantivul semn prezintă
numai forme nevelarizate, în ambele manuscrise. La fel, a însemna și cuvintele derivate de la
acesta apar numai cu e.
Același aspect este valabil și în cazul adjectivului semeț , a verbului a se semeți și a
substantivului semeție , care au numai forme ce prezintă consoana inițială cu pronunție moale, în
ambele manuscrise.
Verbul a risi pi prezintă următoarele forme cu s dur, în ms. 494: s-au răsăpit [213v], să
răsăpiia [218v], răsăpindu -să [246v].
Velarizarea prin s se poate observa și în cazul verbului a se asemăna și a derivaților săi. În
ms. 2517: asămănători [20r], asămănîndu -te [48v], [88v], asămănare [80v], [159v], asămănarea
[88r], [141v], [162v], [267r], [354v], ne asămănăm [125v], să ne asămănăm [141v], [143r],
[374v], să nă asămănăm [363r], asămănător [160r], s-au asămănat [360v], le-ai asămăna [418r],
asamănă -te [50v], te asamănă [87v], te asameni [268r]. Și în ms. 494: asămănarea [203r].
Velarizarea prin s mai apare sporadic în ms. 2517, în următoarele contexte: sărbați [24r],
frumusăți [82r], să mărturisăsc [298v], să întoarsă [363v], afurisanie [23v], [309v], [326v],
Sarafimului [36r], Sanixarilor [119v], Sanacsar [156v], besarica [358r]. Și în ms. 494, după cum
urmează: el răspunsă [224r], Sălvan [247v], mesărătată [249v], Sanaxar [196r], [198v].
Adjectivul singur apare aproape numai cu vocala i, cu trei excepții, în ms. 2517: sîngur [28v],
[36v], [76r].
Adjectivul silnic prezintă numai două forme derivate cu velarizare, tot în ms. 2517: nesîlniciia
[32r], nesîlnică [138v].

104
b. Velarizarea prin z este aproape absentă în cele două manuscrise ale Mântuirii
păcătoșilor . Două forme pot fi încadrate aici, în ms. 2517, bozălor [266r], iar în ms. 494,
dumnezăiești [211v].
Verbul a zămisli prezintă două variante hipercorecte, în ms. 2517, zemislirea [230v], iar
în ms. 494, zemisli [203v].
c. Velarizarea prin ț apare izolat, în cazul a două forme, în ms. 2517: oțătul [73v], țîpă∆
[439v].

II.2.3.4. Consoanele prepalatale ĝ, ș, j
Africată ĝ apare izolat numai în ms. 2517, în formele verbului a încungiura și ale
derivaților săi: vor încungiura [110r], [161r], au încungiurat [224v], încungiurat [419v],
încungiurată [231r], încungiurați [74v], [118r], [186v], să încungiurăm [262r] și în forma
unică giuruit [419v]. În ms. 494, africata ĝ lipsește.
În ceea ce privește rostirea dură sau moale a șuierătoarelor, acestea prezintă u n amestec
de forme, reprezentând norme le caracteri stice zonei moldovenești, respectiv muntenești,
astfel:
a. În poziție „tare”, rostirea dură a șuierăt oarelor alternează cu cea moale. În formele
verbale de conjunctiv, la persoana a treia, reducerea lui ea după ș, j este generală. Formele
care prezintă rostirea dură a lui ș și a lui j în ms. 2517 sunt următoarele: să (nu) greșască
[17v], [84v], [133r], [163r], [311v], [367r], [55r], [428r], să (nu) covîrșască [85r], [97v],
[377r], să săvîrșască [104r], [261r], [268r], [290r], [402r], [424v], să sfîrșască [152v], [179r],
[368r], să poslușască [210v], să dăslușască [370v], să nu oteșască [431v]; să slujască [15r],
[33r], [72v], [76r], [123v], [176r], [210v], [255v], [328r], [359r], [361r], [362v], necăjască
[77r], [137r], [143r], [146v], [181r], [287v], [368v], [386v], [407r], [410r], [410v], [414v], să
grijască [235v], [300r]. Alte forme care prezintă rostirea dură în acest context sunt să sfîrșăsc
[220v] și patrierșască [187v]. Iar în ms. 494, formele care apar exclusiv cu consoana dură sunt
următoarele: să sfîrșască [193v], [218r], [281v], să poslușască [195r], [208v], [253r],
covîrșască [203r], covărșăsc [198r], patrieșască [242v], să săvârșăsc [225v], să slujască
[199r], [202v], [210r], [273r], să năcăjască [236r], să grijăsc [218r].
Substantivul deșărtăciune prezintă un număr semnificativ mai mare al formelor cu
consonă dură, mai ales în manuscrisul 2517. În ms. 2517, substantivul deșărtăciune , la

105
singular și plural, articulat și nearticulat, prezintă 42 de ocurențe. În ms. 494, forma cu consoană
dură prezintă o singură ocurență, [203r]. La fel, deșărt are, în ms. 2517, 13 ocurențe, iar în ms.
494 prezintă o singură ocurență. Consoana cu rostir e dură se prezintă și în cazul adjectivului
deșărți [222r], care apare o singură dată în ms. 2517. Verbul a deșărta are două ocurențe, în ms.
2517: deșărtă [50v], au deșărtat [365v].
Verbul a se înșăla prezintă, de asemenea, numeroase ocurențe cu rostirea dură a consoanei.
În ms. 2517, verbul cunoaște 15 astfel de forme, în timp ce în ms. 494, apare o singură formă
verbală cu rostire dură au înșălat [213v]. Substantivul înșălăciune are, în ms. 2517, 21 de apariții
și o singură ocurență în ms. 494. Forma înșălătură are o apariție în ms. 2517. Adjectivul înșălat
are 4 ocurențe în ms. 2517, iar înșălător (înșălătoare) cunoaște 15 apariții în același manuscris.
Substantivul așăzare apare în ms. 2517, având 10 apariții cu rostire dură: așăzare [17r],
[123v], [170v], [173v], [373r], așăzării [132r], așăzarea [170r], [186r], [409v], neașăzare [215v].
În ms. 494, așăzarea [214r] este singura apariție a substantivului.
Verbul a șădea și derivații săi este general în ms. 2517, dar nici formele cu e nu lipsesc. La
fel se întâmplă și în ms. 494. Formele cu ș dur în ms. 2517 sunt: șăzînd [62r], [308r], [376v],
[440v], nu voiu șădea [71r], șăzi [107r], șăzători [127r], șădea [157v], [189r], vei șădea [157v],
vom șădea [158r], șăzu [181r], au șăzut [189v], [207v], [227v], să șăzi [235r], nu șădea [295r],
va șădea [378r], șăzură [446r]. Iar în ms. 494 sunt: șădêrea [196r], șădea [196r], [213r], [220v],
[247r], șăzînd [196r], [281r], șăzi [215v], va șădea [223v], au șăzut [247r].
Consoana ș velarizată apare și în formele de plural orașă [222v], gingașă [225r] și lêneșă
[104v], din ms. 2517. Verbele următoare prezintă numai forme velarizate, în ms. 2517: înfricoșază
[17r], [437v], însănătoșază [313r], [443v], îmbrățișază [329v]. Substantivul grijă apare în
alternanță cu grije în ms. 2517, în timp ce ms. 494 conține numai forme velarizate ale
substantivului.
Alte cazuri în care consoana ș determină velarizarea vocalei ce o urmează, în ms. 2517, sunt
următoarele: mișălații [24v], oroșănești [33v], orașăle [364v], șărpi [107r], [210r], [215r], [308r],
șărpii [210r], să sfîrșăsc [220v], cerșînd [272r], [309r]. Iar în ms. 494, următoarele: leșănătate
[198r], covîrșăsc [198r], ușăi [218v], să săvîrșăsc [225v], să nu greșăști [229r], sfîrșăniia [251v],
așăjdirea [252r], să poslușăști [252v], șărpi [253r] cerșînd [204v], [218r], [225r].
În cazul lui vitejaște , acesta prezintă atât forme cu vocala e, cât și forme cu pronunție dură.
În ms. 2517, vitejaște are 4 ocurențe, iar în ms. 494, adverbul are o singură apariție.

106
Alte cazuri în care consoana j determină velarizarea vocale ce îi urmează, în ms. 2517,
sunt următoarele: să jăluiesc [124r], să te jălești [283v], să jăiluiască [285r], păijănoasă
[208v], să grijăști [240v], să jărtvuiaște [244r], vrăjăști [297r], vrăjătoriilor [345v], jîrtvnic
[23v], jîrtvă [117r], [246v], [346r], [425v], jîrtvelor [251r], năcăjîndu -să [410r]. Iar în ms.
494, următoarele: dojănitu -l-au [212v], jăluiesc [213r], să vă grijăsc [218r], sprijăneala
[222v], sprijăneală [235r], [248v], vrăjătoriu [223r], rînjări [223v], stînjăne [273r], stînjăni
[273v], tînjîia [218r], jîtnițile [218r], jîrtvnice [218v], jîdov [231r], [235v], [246v], jîdovcă
[231r], jîdovul [230v], [231r], [231v], jîdovului [235v], jîdovi [232r], [235v], [240v], [251r],
[251v], jîdovii [251v], jîdovească [231r], [280r], [280v], jîrtvă [271r], năcăjît [232v].
Forma grijiu este unica formă de acest fel, cu pronunție moale, și apare în ms. 2517: fără
de grijiu [215v].
b. În poziție „moale ”, șuierătoarele apar cu pronunție dură în următoare cazuri, în ms.
2517: greșaște , care prezintă 7 astfel de ocurențe, să săvîrșaște [147r], săvîrșaște [104v],
[208r], se săvîrșaște [200r], covîrșaște [105v], [128r], [404r], să sfîrșaște [209v], sfîrșaște
[289r], [290r], te dăslușaște [294v], mă uteșaște [337r], vitejaște [29v], [71v], [406r],
năcăjaște/ necăjaște , cu 29 de ocurențe, să vestejaște , cu 7 ocurențe, grijaște , cu 4 apariții,
slujaște , cu 4 ocurențe, grijăști [240v], vrăjăști [297r]. Iar în ms. 494: covîrșaște [239r],
[247v], deslușaște [237r], săvîrșașate [238v], să poslușăști [252v], să nu greșăști [229r],
vitejaște [219r], necăjaște [226r], [235r].
Numeralele șase și șapte au numai forme cu ș dur, în ambele manuscrise.
Toate aceste forme cu pronunție dură apar alături de forme în care șuierătoarele nu sunt
velarizate.
În ceea ce privește c onjuncția și, aceasta este notată consecvent prin slovele ‚ì . Cazurile
în care aceasta este notată numai prin ‚, atunci când este urmată de un cuvânt ce începe cu
vocală, sunt rare. În ms. 2517, aceste situații sunt următoarele: ș-alta [11v], ș-alte [20r], [85r],
ș-altele [104r]; iar în ms. 494, următoarele: ș-au luat [216r], ș-au legat [221v], ș-alții [229r].

II.2.3.5. Cosoanele lichide l, r
În ceea ce privește caracterul lui r, acesta prezintă un amestec de forme cu velariza re și
forme fără acest fenomen.

107
Verbul a rezema are o singură apariție, iar aceasta prezintă forma velarizată, în ms. 2517: să
ne răzimăm [419v]. În ms. 494, verbul nu apare deloc.
Adjectivul răvărsat prezintă două ocurențe, cu velarizare, în ms. 2517: răvărsat [14r],
răvărsată [199r]. În ms. 494, nu apare.
În prepoziția spre, velarizarea apare numai în cazul numeralelor compuse: unsprăzêce [84v],
doaosprăzêcelea [4v], [327v].
În ceea ce privește pe r în poziție „moale”, cele două manuscrise prezintă câteva forme
specific muntenești, cu velarizare. În ms. 2517, apar următoarele forme ce pot fi încadrate în
această categorie: uraște , care prezintă 41 de ocurențe, să oțăraște [20v], [46v], [329v], să izdăraște
[69r], amăraște [199r], ocăraște [218r], [220v], [329v], strașină [274v], tîraște -se [286r]. Iar în
ms. 494, următoarele: te pîraște [236v] și izvoraște [280v], cu două ocurențe pe această pagină.
Formele urîia [60v], [114v], pogorîia [346v], să ocărîia [349r], omorîia [441r], [446v], [349r],
(din ms. 2517) și să pogorîia [220v], omorîia [245v] (din ms. 494) prezintă consona r cu pronunție
moale.
Durificarea lui r la sfîrșitul cuvintelor formate cu sufixele -ariu, -oriu și în altele an aloage,
caracteristică zonei muntenești, se manifestă în mică măsură în cele două manuscrise ce compun
textul Mântuirea păcătoșilor . Situațiile în care r are pronunție moale sunt mai numeroase, în ms.
2517, apar: Despuitoriu [33r], Despuitoriul [30v], Despuitoriule [116v], Despuitoriului [5r],
vindecătoriu [8v], vindecătoriul [121r], îndurătoriu [10v], îndurătoriul [8v], îndurătoriule [358v],
neîndurătoriu [63r], mîntuitoriu [9r], Mîntuitoriul [33r], Mîntuitoriului [34v], întrebătoriu [11r],
ajutoriu [11v], ajutoriul [21r], ajutoriurile [16v], iubitoriu [12r], iubitoriul [56v], iubitoriului
[57v], iubitoriule [58r], făcătoriu [14r], făcătoriul [28v], făcătoriului [80v], binefăcătoriu [15r],
Adunătoriul [15v], mărgăritariul [16r], moștenitoriu [16v], datoriu [17v], cuviitoriu [19r],
aflătoriul [20r], hulitoriu [20r], hulitoriule [31v], ceriu [20v], ceriul [33r], ceriului [57v], ceriure
[146v], ceriurile [115v], stătătoriu [22r], curvariu [25r], curvariule [78r], preacurvariului [83v],
ziditoriul [34r], ziditoriului [27v], nesimțitoriu [28r], domnitoriu [28v], pornitoriu [30r], dătătoriu
[32v], miluitoriu [33r], izbăvitoriu [319r], izbăvitoriul [33r], izbăvitoriului [277v], muritoriu [34r],
judecătoriu [36r], judecătoriul [34r], muncitoriu [36r], cărturariu [38v], necărturariu [124v],
țiitoriu [335r], Țiitoriul [407r], Întrutotțiitoriu [39r], boiariu [39r], boiariului [346r], luminătoriu
[45r], postitoriu [45v], biruitoriu [46v], tîlhariu [54v], tîlhariul [54v], tîlhariului [127v],
împărțitoriu [61r], vlăstariu [74v], ucigătoriu [75r], ucigătoriul [121v], păzitoriu [94v], păzitoriul

108
[76r], plugariu [82v], plugariul [106r], plugariului [82v], cuvîntătoriu [88r], cuvîntătoriul
[85r], cuvântătoriului [85r], trecătoriu [93r], folositoriu [103r], stricătoriu [104v], viitoriu
[105r], viitoriului [254v], vistiiariu [105r], mărgăritariu [105v], mărgăritariul [344r],
mărgăritariure [156r], mărgăritariuri [241r], dătătoriu [106r], nemulțemitoriu [114v],
nemulțemitoriul [113r], nemulțemitoriule [118r], măgariu [113v], măgariul [119v],
măgariului [119v], nesimțitoriu [114r], socotitoriu [296v], nesocotitoriu [114r], miluitoriu
[115v], cîrmuitoriu [119r], datoriu [119r], ospătăriul [121r], petrecătoriu [124r], gînditoriu
[128r], cinstitoriu [130r], cuptoriu [139v], cuptoriul [139v], cuptoriului [139v], moriu [144v],
prădătoriul [148v], împrumutătoriu [151v], olariului [151v], trecătoriu [153r], purtătoriu
[167r], sprijinitoriu [167r], pohtitoriu [168v], călătoriu [169r], călătoriul [210r], neguțătoriu
[173v], asemănătoriu [176r], mădulariu [187r], mădulariul [207v], cercetătoriu [188r],
secerătoriul [189r], păscariu [190r], strigătoriu [190v], roditoriu [208v], neroditoriu [378v],
călcătoriu [211v], călcătoriul [211r], ascultătoriu [211v], ascultătoriule [367v],
neascultătoriu [359r], răsplătitoriu [219r], defăimătoriu [227v], auzitoriule [241r], mărariul
[251r], Tîlcuitoriul [259v], luptătoriu [260r], domnitoriul [265v], săvîrșitoriu [266r], știutoriu
[268r], căldărariul [269v], zlătariu [271r], urmăritoriu [278v], nestricătoriu [282r], păstoriul
[289v], lucrătoriu [302v], tipariu [307r], luminătoriul [315v], vînzătoriul [323v], răbdătoriu
[330r], dăctoriul [338r], Botezătoriul [400r], botezătoriului [338v], cunoscătoriu [343v],
potiriu [353r], potiriul [344v], sfătuitoriu [345r], oltariu [346v], cutezătoriu [352r], vrăjitoriu
[357r], vrăjitoriul [357r], rîvnitoriu [357v], înșălătoriu [357v], pătimitoriu [362r], morariul
[363v], alegătoriu [365v], muritoriu [368r], azbucariul [390r], băutoriu [390r], iertătoriul
[390r], vînturătoriu [392v], plinitoriu [394r], portariul [395r], arzătoriu [411r], închinătoriu
[430r], pristănitoriu [431v], nictariul [432v], primiitoriu [435r]. Desigur, majoritatea
cuvintelor au mai multe ocurențe asemănătoare în text. Dintre acestea, cele care apar și cu
pronunția dură a lui r, sunt: Despuitor [106r], Despuitorul [315r], îndurător [336r], Mîntuitor
[319r], ajutor [44v], ajutorul [41v], iubitor [64r], făcător [61r], mărgăritar [141v], moștenitor
[335r], dator [26r], hulitor [31v], cer [161r], ceruri [196v], stătător [435v], Ziditor [106v],
Ziditorului [76v], nesimțitor [78v], domnitor [96r], dătător [8v], izbăvitor [319r], judecător
[113r], cărturar [63v], țiitor [18r], postitor [56r], biruitor [158r], tîlhar [127v], cuvîntător
[87v], trecător [384v], petrecător [67r], nefolositor [378v], măgar [119v], nemulțemitor
[347r], nemulțemitorul [442v], cuptor [356v], să mor [17r], purtător [147v], călător [399v],

109
asemănător [159r], mădular [115v], păscarului [441r], roditor [194r], neroditor [14r], defăimător
[327r], purtător [147v], următor [130r], păstor [348r], lucrător [106v], vînzător [57v], potir
[209r], pătimitor [376v], iertător [391v]. Precizăm că fiecare dintre aceste forme prezintă un număr
semnificativ mai mic de apariții în comparație cu cele cu r moale, multe dintre ele având o singură
ocurență.
Situațiile în care r prezintă pronunția moale la sfîrșitul cuvintelor formate cu sufixele -ariu, –
oriu și în altele an aloage, în ms. 494, sunt următoarele: știitoriu [191v], luminătoriu [191v],
mîngîitoriu [191v], dătătoriu [19v], dătătoriul [192r], folositoriu [192r], cărturariu [192r],
îndurătoriu [192v], Despuitoriu [222v], Despuitoriul [193r], Despuitoriului [193r], Despuitoriule
[196v], ajutoriu [195r], ajutoriul [193r], făcătoriu [193v], făcătoriul [200r], făcătoriului [241r],
asemănătoriul [194r], Mîntuitoriul [194r], Mîntuitoriului [194r], purtătoriu [194r], croitoriu
[196r], binesfiitoriu [197r], ziditoriu [197r], Pentecostariu [198r], corăbiiariul [199r],
corăbiiariului [199r], olariu [199r], cuptoriu [201r], urîtoriu [201v], urîtoriu [201v], boêriului
[202v], strigătoriu [202v], tropariu [203r], ascultătoriu [203r], neascultătoriu [203r], curătoriu
[203v], judecătoriu [204r], să moriu [204v], să umoriu [205v], ducătoriului [205v], curvariu
[212v], curvariul [224r], curvariului [272r], preacurvariu [207r], oltariu [208v], oltariului [221r],
plugariu [209v], varvariu [210r], petrecătoriu [210r], necărturariu [212r], călcătoriu [212v],
portariul [215r], păstoriu [215v], tocmitoriu [216v], urmăritoriu [217r], cinstitoriu [218v],
potrivitoriu [219v], aprinzătoriul [221r], viitoriu [221r], viitoriul [228r], iubitoriu [233v],
iubitoriul [221v], vistiiariul [221v], rugătoriu [222r], hambariul [222r], vrăjitoriu [223r],
vrăjitoriul [225r], tălhariu [245r], tîlhariul [224r], mulțumitoriu [225v], nemulțemitoriu [224r],
nemulțemitoriul [272r], deregătoriu [224v], temătoriu [224v], începătoriu [225r], vînzătoriul
[225r], împăcătoriul [226v], chelariul [228v], suferitoriu [231r], urîtoriului [230r], gonitoriul
[231v], îndemnătoriu [235r], ucigătoriu [235r], ucigătoriului [235r], cuptoriu [235v], cuptoriului
[235v], aflătoriul [236r], lepădătoriul [236v], petrecătoriu [244r], călătoriu [245r], hulitoriu
[246r], îngăduitoriu [246r], corăbiiariu [246v], corăbiiariului [251v], învrăjbitoriu [246v],
păzitoriul [247v], tipariu [247v], stătătoriu [248r], îngeriu [248v], stricătoriu [248v], biruitoriu
[249r], închinătoriu [251v], veziriul [271v], moștinitoriu [272r], cizmariu [272v], clisêriul [273v],
eclisiiarul [273v], îndemnătoriu [274v], izvoriului [280v]. La fel ca în cazul ms. 2517, și în ms.
494, fiecare dintre aceste cuvinte au mai multe ocurențe asemănătoare în text.

110
Dintre acestea, cele care apar și cu pronunția dură a lui r, sunt: ajutor [191v], ajutorul
[253r], făcător [200r], sfiitor [197r], tropar [203r], judecător [247r], oltar [238r], varvarul
[202r], cinstitor [241r], hambarul [222r], tîlhar [246r], începătorul [214v], chelar [211v],
îngerul [192v], izvor [280v], izvoru [280v], izvorului [280v], veziriului [271v]. Precizăm că
fiecare dintre aceste forme prezintă un număr semnificativ mai mic de apariții în comparație
cu cele cu r moale.
Substantivul cer prezintă cel mai adesea r moale, dar și forme cu r dur. În ms. 2517, 8
forme ale substantivului au r dur, în timp ce 130 de apariții ale sale prezintă r cu pronunție
moale. În ms. 494, 4 forme sunt cu r dur, iar 42 cu r moale.
De asemenea, s ubstantivul fêl, care apare mai ales cu pronunția moale a lui l. În ms. 2517,
formele cu l moale sunt în număr de 1 73, în timp ce cele cu pronunție dură sunt în număr de
13. În ms. 494, toate cele 34 de apariții ale cuvântului prezintă l moale.
În ceea ce privește disimilarea lui r-r la l-r, aceasta nu se produce în cazul lui a turbura
și a derivaților săi, în ambele manuscrise toate formele prezentându -se cu r-r. În ms. 2517:
turbură [23v], să turbură [49v], să turbure [103v], să nu ne turburăm [161r], turburările
[28v], turburare [29r], turburarea [59r], neturburarea [20r], turburat [100r] etc. Și în ms.
494: neturburat [219r], turburările [223r], să turbura [223v], turburare [228v].
În pluralul goli, l nu este redus. Cuvântul apare numai în ms. 2517 și prezintă toate
formele cu lichida l: postiia, să dosădiia, cu totul goli [60v], noi nu sîntem goli [129r], carii
au petrecut goli toată viiața lor [143r], și rămîneți goli amîndoi [170r], mai apoi îi gonêște
goli în mormînt [232v], s-au asămănat lui Hristos: goli și dezmățați [360v], era goli de toate
ale lumii priințe [361r].

II.2.3.6. Laringala h
Consoana h în cuvintele împrumuta te din limba slavă prezintă un amestec de forme.
Verbul a pofti , din slavon. slv * poxßñ™ñi , și derivații săi, prezintă numai forme cu
laringala h, în ambele manuscrise. În ms. 2517: să pohtim [2r], pohtă [11v], pohtit [12v],
pohtitoare [91v] etc. Și în ms. 494: am pohtit [205r], pohta [192r], pohtită [219r] etc.
Substantivul vifor este prezent cu o singură ocurență în ms. 2517 și prezintă laringala h
din etimon ( sl. vihrŭ , bg., sb. vihor ): Dvorește vîntul iute și sunetul ce e prin vihor [390v].

111
În cazul substantivului vîrf, acesta apare atât cu forma etimologică, cât și cu f. Formele
inovative sunt generale, cele cu laringala h prezintă câte o ocurență în fiecare dintre manuscrise.
Astfel, în ms. 2517, apar 7 forme cu f și forma: vîrhul cinstei și mărirei înălțîndu -te [208v]. Iar în
ms. 494, apar 3 forme cu f și forma: Cînd eram la vîrhul podului [253v].
Substantivul doctor apare, în ambele manuscrise, în câteva cazuri cu f, în forma doftor , dar în
general cu h. În ms. 2517, forme precum doftorii [438v], doftorie [100v], doftoriile [442r] se
prezintă în număr de 7 ocurențe, în timp ce forme precum dohtor [115v], dohtori [133r], dohtorii
[135v], dohtorul [28r], dohtorie [21r], dohtoriile [133r] au 32 de apariții. La fel, în ms. 494,
predominante sunt formele dohtor [191v], dohtori [197v], dohtorii [198v], cu 14 ocurențe, în timp
ce doftori [198v], doftorii [250v] sunt singurele două apariții ale c uvântului cu f.
În cazul substantivului viclean și a familiei sale lexicale apar atât forme etimologice, cât și
forme hipercorecte, în ambele manuscrise. În ms. 2517: hiclean [52v], hicleană [444r], hiclêne
[437v], hiclenul [444r], ficlean [9r], [103v], [308v], ficleana [213r], ficleană [379v], ficlêne
[380r], ficlenul [302r], [304v], [359r], ficlenilor [302v], ficliniile [283v], ficleniile [316r],
ficleșugurile [423v], ficleniciunile [439v]. Și ms. 494: hicleniia [204r], ficleșugul [192v],
ficleanului [201v], ficlenul [201v], ficlenă [205r], [207v], ficleană [206r], ficlean [212v], ficlen
[224r], neficlen [271v], ficlêne [212v]. Aceste forme apar alături de cele care prezintă labiala v,
cu frecvență aproximativ egală. În ms. 2517, formele cu labiala v se prezintă astfel: viclean [18v],
[25r], [42v], [104v], [186r], viclênii [28r], viclêni [98r], [134r], [276r], vicleanul [217r], viclenul
[408v], vicleanului [241v], viclênilor [18v], viclêne [10r], [14v], viclene [59r], vicleșug [27v],
[83r], [139v], [216v], [302v], [389r], [408v], vicleșugul [45r], [59r], viclenie [31r], [251r], [354r],
[428r], vicleniia [350v], vicleniile [363r], vicleșugurile [116r], vicliniile [215r], viclen êștele [74r],
viclenesc [133v]. Iar în ms. 494, apar: viclean [208v], [212v], viclenul [209r], [224r], [225r],
vicleanul [212v], [213v], [226r], vicleana [205r], viclêne [225r], vicleniia [202r], [205v], viclenii
[253v], vicleniile [224v], vicleșugul [202r].
Substantivul marfă apare de două ori în ms. 2517, unde prezintă o formă cu f și una cu h:
marfa [62r], marha [68v]; și are o singură ocurență în ms. 494: marfa [222r].
În substantivul patriarh , din slav. patriærxß , la form a de plural consoana h se pala talizează
la ș. Singura ocurență a acestei forme se regăsește în ms. 2517: ca cum ai zice cum patriiarșii și
prorocii n -au știut ce au grăit . [388r]

112
II.2.3.7. Grupuri consonantice
Grupul prot- se păstreaă în a se împrotivi , împrotivă , protivitor . În ms. 2517, apar: se
protivesc [207v], împrotiva [1r].Îar în ms. 494: să nu să împrotivească [192r], împrotiva
[209r], împrotivire [248v], protivitoriu [219v]. Dar apar, cam în aceeași măsură, și forme cu
metateză, în ambele manuscrise.
Verbul a (se) plimba , și derivații săi, apare, în ms. 2517, cu formele: să primblă [373r],
vă primblați [373r], să se premble [320r], primblările [360r], iar în ms. 494, cu formele: să
primbli [204r], să se priumble [229r]. Forma acceptată în limbă astăzi (explicată de Ion Gheție
„printr -o asimilare consonantică r-l > l-l și dispariția celui de al doilea l prin disimilare totală
sau, poate, printr -o metateză între r și l și apoi prin dispariția lui r prin disimilare totală în
fonetică sintactică.”79) nu apare deloc în niciunul dintre cele două manuscrise.
Substantivul pășune are două ocurențe în ms. 2517. Una dintre ele prezintă grupul
consonantic șci, prin evoluția etimonului lat. pastio , -nis: pășciune [213v], iar cea de a doua
nu îl păstrează: pășune [299v].
În își rump [35v], rumpe [77v], [205r], [225v], rumpeți [253v], le rumpea [275v], rumpe –
se-vor [391v], îi rumpse [444v], din ms. 2517, și în să rumpă [248r], rumpte [215v], din ms.
494, g rupul consonantic mp este păstrat , fenomenul eliziunii lui m apare într -un singur
exemplu, din ms. 494, s-au rupt [243r].
Grupul consonantic sv s-a păstrat în svinte [1r], [62v], [145v], [447r], a svinți [4r], svinți
[72v], [449v], svinții [128v], [155v], svinților [82v], [83r], [130r], svintei [123v], [121v], din
ms. 2517, și svintei [227v], [238r], [252r], [273r], [273v], svintele [233r], [238r], [239v],
[242v], [249v], svintul [238r], [253v], svinți [252r], svinții [280r], svinților [253r], svinte
[271v], [272v]. Însă formele cu sf sunt cu mult mai numeroase, alcătuind majoritatea. (sv >
sf).
La fel, formele nesvîrșită [63v], [111v] nesvîrșite [63v], svîrșit [236r], svîrșitul [79v], din
ms. 2517, și svîrșit [272r], din ms. 494, păstrează grupul sv, însă forma generală a acestei
familii lexicale prezintă grupul sf, în ambele manuscrise. Cu privire la aceste cuvinte, care
prezintă grupul sv pentru sf, Al. Rosetti spune că formele cu v reprezintă un reflex grafic
slavon80.

79 Idem , p. 192.
80 Al. Rosetti, Istoria limbii române , Editura Științifică, București, 1966, vol. IV -VI, p. 262.

113
Substantivul meșteșug , din magh. mesterség , păstreaă grupul rș din etimon în 17 cazuri, în
ms. 2517, și în 4 cazuri, în ms. 494. Însă apare și cu grupul redus la ș, într -un caz, în ms. 2517, și
în 5 situații, în ms. 494.

II.2.4. Observații și concluzii asupra foneticii
Forma chipzuială , singura formă din familia lexicală a verbului a chibzui , aflată în ms. 2517,
prezintă fenomenul fonetic al desonorizării.
Verbul a buciuma , din lat. bucinare , prezintă consoana n încă neacomodată la m, în ambele
manuscrise. În ms. 2517: bucind u-te [288v], bucind [381r]. Și în ms. 494: bucind [194r], [205v].
Așa cum se poate constata în urma studiului realizat mai sus, textul cuprins în ms. 2517 și ms.
494 prezintă deopotrivă fenomene fonetice care sunt specifice zonei dialectale nordice, dar și
fenomene fonetice specifice zonei muntenești. Am recurs în cadrul studiului asupra foneticii la
exemple din ambele manuscris e pentru a putea vedea în ce măsură limba utilizată în cele două
manuscrise este aceeași. Am avut în vedere și afirmația făcută de N. A. Ursu despre faptul că limba
traducerii din ms. 2517 este „identică” cu limba traducerii din ms. 494, ambele manuscrise fiind
traduse de un cărturar moldovean, dar revizuite de copiști din alte zone dialectale: „Particularitățile
ei lingvistice dacoro mânești nordice constituie dovada de netăgăduit a faptului că traducerea
primelor două părți ale Mântuirii păcătoșilor , din ms. 2517, a fost făcută de un moldovean, ca și
traducerea părții a III -a, aflată în ms. 494. Primii copiști (sau revizori!) munteni sau olteni ai
textului (eventual chiar Vladul logofăt, copistul ms. 2517) au introdus în el numeroase
particularități ale graiurilor dacoromânești sudice, mai ales de ordin fonetic, dar au menținut,
sporadic, unele cuvinte, forme și fonetisme aflate în ori ginalul moldovensc pe care îl copiau.”81 În
articolul din care am citat, N.A. Ursu oferă o listă de cuvinte moldovenești sau dacoromânești
nordice pentru a -și susține afirmația făcută.
Concluziile la care am ajuns în urma studiului asupra foneticii celor do uă manuscrise, este că
ambele prezintă un amestec de forme specifice celor două zone dialectale, moldovenească și
muntenească. Printre particularitățile specifice graiurilor nordice, cele comune ms. 2517 și ms. 494
sunt reprezentate de prezența consoanelor velarizante, prezența diftongului ea încă neînchis la e,

81 N. A. Ursu, Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mântuirii păcătoșilor a lui Agapie Landos (I) , în SCL, 44,
nr. V (4993), p. 422.

114
palatalizarea lui f, prezența șuierătoarelor moi, închiderea lui e neaccentuat medial și final la
i, prezența consoanelor dure.
De asemenea, se poate observa că majoritatea elementelor discutate, indiferent de zona
dialectală pentru care acestea sunt specifice, se regăsesc în ambele manuscrise, limba celor
două texte fiind într -adevăr foarte apropiată.

III. Studiu asupra morfologiei din ms. 2517 și din ms. 494

III.1. Substantivul
III.1. 1. Declinarea substantivului82
Substantivul răsărit apare încadrat, în ms. 2517, atât la declinarea a doua, cât și la
declinarea întâi: fulgerul iase de la răsărit și să vêde [376r]; să să deșchiză mormînturile de
la răsărita soarelui pînă la apus [377v] În ms. 494, substantivul cunoaște numai forme la
declinarea a doua: au văzut și s -au închinat spre răsărit . [232v]
În cazul substantivului soră, oscilația între declinarea a doua și declinarea întâi se poate
observa în ms. 2517, unde cuvântul preintă mai multe apariții. Apare cu forma de declinarea
întâi, rezultată în urma analogiei cu alte substantive feminine cu desinența –a: să fie iertat să
aibă vreun călugăr pre maica lui sau pre sora lui numai să -i slujască. [72v]; dar și cu forma
justificată etimologic, atunci când substantivul este însoțit de pronumele posesiv: veniia de
multe ori la acêia mănăstire pentru ca să vază pre soru-sa. [310v] În ms. 494, apare forma
soră, care transcrie scrierea chirilică so‹r: să facă milă la această blagoslovită soră, să o
vindece . [208r] Un caz similar apare și în ms. 2517, unde am ales, de asemenea, să transcriem
soră, având în vedere mai ales faptul că, în acest manuscris, substantivul apare în 3 din 4
cazuri cu desinență, și am pus scrierea chirilică de tipul acesta (care se repetă și în cazul altor
cuvinte) pe seama economiei de scriere a copistului. Am ales, de asemenea, să semnalăm
existența acestor s ituații prin note de subsol, în cadrul transcrierii.
La fel ca soră, substantivul noră , și el de origine latină (lat. nurus ), prezintă în ms. 2517
forme la declinarea întâi: nora țăranului avut [62v]; și forme la declinarea a doua, atunci când
cuvântul est e însoțit de pronumele posesiv: alerga după noru -sa, ca să o cêrte [62v]. În ms.

82 În acest capitol vom avea în vedere împărțirea sub stantivelor în clase de derivare conform Gramaticii Academiei ,
vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1963, p. 18.

115
494, cuvântul are o singură ocurență, cu forma de declinarea a doua: să știi cum aceasta noru -ta
iaste a unui făcătoriu de rêle fată [205v].
Substantivul socru , din lat. socrus , apare numai în ms. 2517, cu o singură ocurență la
singular, prezentând forma justificată prin evoluție fonetică, încadrându -se, așadar, în grupa
substantivelor de declinarea a doua: pînă nu va veni socru -său sau altul dintru rudele lui
nemilostive [62r]. Substantivele socru (lat. socrus ) și noră (lat. norus ) și formele pe care acestea
le-au cunoscut în latina clasică (de declinarea a treia), respectiv în perioada latinei populare (când
apăreau cu forme de declinarea întâi), au fost discutale de Ov. Densusianu83.
Substantivul grijă prezintă în ms. 2517 atât forma pentru declinarea a treia, grije , (24 de
apariții ale acestei forme): Nu ai nicio grije sau nevoință. [105v], cît și forma de declinarea întâi
(15 ocurențe): pentru căci nu poartă grijă ca să le pască la pășune purtătoare de viață [299v] În
ms. 494, substantivul se încadrează numai la declinarea întâi. Cu privire la acest substantiv,
Constantin Frâncu spune că în graiurile nordice de până la 1640 consoanele ș și j erau palatalizate,
astfel apăreau formele de declinarea a treia, de tipul grije , mătușe , în timp ce în graiurile sudice,
aceste substantive apăreau la declinarea I, grijă , mătușă . Numai că în perioada următoare,
fenomenele se inversează. Astfel, în graiurile de tip nordic ș și j se depalatalizează, iar în graiurile
muntenești substantivele trec de la declinarea I la declinarea a III -a.84
Substantivul mînu reprezintă o formă mai apropiată de etimonul lat. manus , care se încadra
la declinarea a patra, în cadrul declinărilor latinești, și apare în ambele manuscrise. Această formă
de declinarea a doua apare în paralel cu formele analogice mîni și mîini . Între toate aceste forme,
predominantă este forma mîini . În ms . 2517, forma mînule are o singură ocurență: căci zicea
Domnul cătră apostoli cum vor să -L lase toți pre mînule jidovilor, să fugă [45r], mînele prezintă
3 apariții: și să închină în mînile viclênilor diavoli [18v], iar mîinile apare de 53 de ori: Cum întinzi
mîinile spre păcate? [118r] În ms. 494, mînule are o ocurență unică: călugării îmi împung mînul
[281v], la fel ca mînile : mașterea mea m -au înșelat și m -au dat pre mînile voastre [204r], în timp
ce formele răspândite sunt cele ale pluralului mîinile : înălțat -au mîinile lui cătră ceriu [206v].

83 Ov. Densusianu, Istoria limbii române , vol. I, Editura Științifică, București, 1961, p. 95 -96.
84 C. Frîncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 19.

116
Utilizarea acestor forme vechi se înregistrează din secolul al XVI -lea și apar și în secolul al
XVII -lea.85
Substantivul marmură apare numai în ms. 494 și prezintă la singular forma de declinarea
a treia, marmure , într -o singură ocurență : Și au luat oarecarii multe și dentru marmure aceiia
[197r]. Forma marmură , care apare în același manuscris, tot cu o singură ocurență, transcrie
textul grafiat în chirilică marÃm¨rÃ.
Formele substantivale genunche (la declinarea a treia ) și genunchi (la declinarea a doua)
sunt prezente ambele în ms. 494: pleca genuchele și să închina pînă la pămînt . [232r]; plecă
genuchile și cel nevinovat creaștet ca să să închine [233v] În ms. 2517, substantivul apare
numai cu forma ce se încadrează declinării a doua: cît cînd trecea fieștecarele pre dinaintea
lui, pleca genunchiul și să închina . [139r]
Substantivul vîltur apare numai în ms. 2517 și se încadrează, ca și astăzi, la declinarea a
doua: Atuncea au văzut un vîltur foarte frumos pre spre fire. [394v]
Forma de declinarea a doua umăr prezintă o singură ocurență, în ms. 2517: Rădică -ți
crucea pe umăr și urmează c elui ce pentru tine s -au răstignit [436v], în timp ce ms. 494
prezintă forma de declinarea a treia, tot într -o singură ocurență: au apucat sfînta neselie, vrînd
să o lêpede de pre umerile apostililor. [194r]
Substantivul grăunț apare numai în ms. 2517, încadrându -se declinării a doua, cu o
singură ocurență: să ia în toate zilele cîte un grăunț dintru aceasta arie [416r] O altă formă,
de plural, a substantivului apare în același manuscris, de asemenea, cu o singură ocurență:
Oare nu sînt grăunțele ariei ușoare și prea mici? [27r] La fel, substantivul glonț prezintă o
singură apariție, la declinarea a doua, în ms. 2517: să să lovească pietrile și glonții întru iale,
să să frîngă . [377v] Aceste două substantive cunosc astăzi formele de declinarea a treia.
Substantivul strugur apare în ms. 2517 și se încadrează la declinarea a doua. Cuvântul
prezintă două ocurențe, una cu forma de singular: în loc de strugur copt și roadă de faceri de
bine, ați născut spini și ciulini. [382v], și una la plural: și am așteptat să facă struguri , și au
făcut ghimpi . [164r] În ms. 494, substantivul nu apare deloc.

85 Vezi Paula Diaconescu, Structură și evoluție în morfologia substantivului românesc , Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1970, p.111 -112; Constantin Frâncu, Istoria limbii române literare: epoca veche
(1532 -1780) , vol. colectiv, coord. I. Gheție, Editura Academiei Române, București, 1997, p. 116.

117
Substantivul berbêce , astăzi aparținând declinării a doua, se încadrează în grupa
substantivelor de declinarea a treia și apare numai în ms. 2517, cu o singură ocurență: Iar ia
aducea sfîntului o piiale de berbêce pentru plata faptului de bine acesta. [120r]
Substantivul pîntece prezintă numai forme care se încadrează în clasa substantivelor de
declinarea a treia, în ambele manuscrise. În ms. 2517: prilejurile cu care are obiceiu lăcomiia
pîntecelui să ne dobîndească sînt 5 [89v]; Oprêșteți, dar, pîntecile , de ți -e voia să fii om. [91r];
Pentru căci în pîntece n-au murit? [417r] Și în ms. 494: pînă unde au sosit la „blagoslovit rodul
pîntecelui tău” [243v].
Substantivul cu forma mai apropiată de etimon, de declinarea a treia, pustie , și substantivul
de declinarea a doua, pustiu , apar în ambele manuscrise. În ms. 2517: i-au certat pre toți și au
murit în pustie , căci au răpștit. [36v]; Cu nădêjdea aceasta răbda Onofrie, Ioasaf și toți sihastrii
posturile, privegherile și toate ale pustiiului greotăți [406v]. Și în ms. 494: au lăsatu -o pre ia în
pustie și au mers să afle pre bărbatul ei. [205v]; au sosit la ostrovul cel pustiiu [195v].
Substantivul masculin rod(u) apare concomitent cu substantivul feminin roadă , primul de
declinarea a doua, iar al doilea de declinarea întâi. În ms. 2517: ne dă noao rodurile și plodurile,
dobitoacele și cêlialalte. [211r]; Și așa, împreună cu El, te vei mări și la raiu pentru roadele
acêstea. [176r] Și în ms. 494: care iaste mîntuitoare rodului vostru [248v]; Iară Carus, făcîndu -se
călugăr, au arătat roade vrêdnice de pocăință [224v].
Formele substantivale de declinarea a doua copaci și copaciu apar în ambele manuscrise. În
ms. 2517: După copaci sînt și rodurile, „căci preste putință iaste să facă roduri buni copaciul
rău”. [230v]; Cum [la] umbra acestuia copaci șădea mireasa [157v]. Și în ms. 494: iaste un
copaciu la mijlocul ostrovului și cură dentru frunzele lui și din ramuri picături de apă [281r]; i-au
părut cutremura toată lumea – o frunză de copaci cînd o lovêște vîntul. [281v] Deși aceste forme
sunt predominante în ambele manuscrise, în ms. 2517, apare și forma copac : Că mîndriia iaste un
copac răsădit și împlîntat de diavolul. [50r]
Substantivul mașterea apare numai în ms. 2517, cu o singură ocurență, și prezintă forma de
declinarea a treia: Pentru căci, bărbați, mașterea mea m -au înșelat [204r].
Așa cum se poate observa și cum afirma și lingvistul Constantin Frâncu, declinarea a treia este
cea mai instabilă în clasa declinărilor substantivului: „Cea mai stabilă este declinarea a II -a, atât
în ceea ce privește radicalul, cât și flectivele. Ea este urmată de declinarea I și apoi de declinarea
a III-a, care, ca și într -o fază mai vec he, prezintă mai multe fluctuații, mai multe neregularități și

118
o progresivă tendință de pierdere a unor substantive și de încadrare a acestora la celelalte două
declinări.” 86

III.1.2. Genul
Forma de feminin a substantivului slugă (sl. sluga , de genul masculin în limba de origine)
este cea care apare în general în cele două manuscrise. În ms. 2517: Cercînd avuție, Gheezi,
sluga lui Elisei proroc, moșteni stricăciunea întru toată viiața lui. [61r] Și în ms. 494: s-au
sfătuit cu o slugă a lui credincioasă cum va face. Iar sluga i-au zis lui: „Să nu faci o fărdelêge
ca aceasta…” [205v] Însă sunt situații în care, contextual, substantivului îi este atribuit genul
masculin.87 În ms. 2517: Într-o zi, au trimis sluga lui să scoață un sac de grîu, să dea
săracilor. Și el, mergînd [66v], „Luați pre această slugă lêneșă și -l aruncați întru întunêricul
cel împărțit.” [448r] Și în ms. 494: Grăit -au unii credincioase slugi , care avea cătră el
cutezare multă [203v].
Substantivul de genul feminin voievodă are o singură ocurență, în ms. 2517: în zilele
blagocestivului creștin și de Hristos iubitor, domnul Ioan Constandin Basarabă voievodă
[447v].
Datorită oscilației între declinarea întâi și declinarea a doua, substantivul răsărit
cunoaște, așa cum am văzut mai sus, atât forma de masculin cât și pe cea de feminin.
Substantivul genunche prezintă în ms. 2517 numai forma de masculin: zi acêstea cătră
duhovnic, cu bună sfială, plecînd genunchile [304r]. În schimb, în ms. 494, pe lângă forma
de masculin, apare și cea de neutru, care repreintă evoluția firească a etimonului latinesc de
genul neutru88, lat. genuculum , (fără propagarea lui n): Și cum îl ținea pre genuchile ei și să
bătea, văzu, o, ce minune, se învise. [231v]; plecînd genunchele , au înălțat cătră ceriu mîinile
și ochii [220r].
Substantivul veac are, în ms. 2517, atât formă de masculin: Împărățiia cea cerească, care
toți să o nemerim, în vêcii vêciilor . [171r], cât și formă pentru genul neutru: acêle nesăvîrșite
veacuri a veacurilor . [157v], predominantă în acest manuscris fiind totuși forma de masculin

86 Constantin Frân cu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 18.
87 Vezi C. Frâncu, Istoria limbii romîne literare: epoca veche (1532 -1780) , vol. colectiv, p. 117.
88 Vezi Ov. Densusianu, Istoria limbii române , vol. II, p. 93.

119
plural. În ms. 494, apare numai for ma de masculin: Domnul nostru, căruia mărirea întru vêcii
vêcilor , amin. [235r]
Substantivul obraz prezintă forma de neutru plural obraze în ms. 2517: Adecă să nu cauți
obraze frumoase [69r], și forma obrazuri în ms. 494: Și atîta lumină ieșiia dentru acêle doao
împărățești obrazuri , cît lumina toată acea fericită oaste [243r]
Forma de masculin umerile (lat. humerus , -i) are o singură ocurență în ms. 494: și au apucat
sfînta neselie, vrînd să o lêpede de pre umerile apostililor. [194r]
Nu am constatat variații de gen în cazul unor substantive precum: cîmp (care apare cu forma
de neutru89, în ms. 2517: să cază stêlele din ceriu și dobitoacele toate să să adune la cîmpuri , să
strige toate [377v]), stîlp (care apare la plural numai cu forma stîlpi90, în ambele manuscrise; în
ms. 2517: zidești curți vestite și scaune minunate și frumoase, să le poliești cêle cu stîlpi [322r];
și în ms. 494: au luat funele vaselor ș -au legat stîlpii bisericii [221v]), grumaz (care are la plural
forma grumazi , în ms. 2517: un șarpe mare și strașnic, carele avea coada lui învăluită la grumazii
leului [121r]; și în ms. 494: era plin de șărpi și alte hiiară strașnice a iadului, carele era afundate
în foc pînă la grumazi [253r]).
Substantivul rod (v. sl. rodß ) prezintă forma de genul masculin, în ms. 2517: pentru căci te
biruiești de vedêre, în ce chip au păzit strămoșii, văzînd cel frumos rod [94v]; și în ms. 494:
„blagoslovit rodul pîntecelui tău” [243v] Dar cele două manuscrise prezintă și forma de feminin.
În ms. 2517: vor face înaintea lui Dumnezeu roadă frumoasă și folositoare. [149r]; și în ms. 494:
mulțumind celui Făcător de bine Dumnezeu, fă roade vrêdnece de pocăință [229r].
Forma de feminin pustie apare în ambele manuscrise, în ms. 2517: se-au dus într -o pustie
necălcată [189v]; și în ms. 494: s-au dus la cêle mai afunduri locuri ale pustiei [238r] Această
formă apare alături de cea de masculin, în ms. 2517: privegherile și toate ale pustiiul ui greotăți
[406v]; și în ms. 494: preste puținêle zile au sosit la ostrovul cel pustiiu [195v].
Forma de neutru buruian apare în ms. 2517: toată mărirea lui iaste ca un buruian plecat
[364v]. În ms. 494, cuvântul are o singură ocurență, la plural, ceea ce ar putea să indice deopotrivă

89 C. Frâncu spune că forma de neutru apare în texte românești încă din 1580, Istoria limbii române literare: epoca
veche (1532 -1780) , vol. colectiv, p. 116. În același timp, forma de masculin (din evoluția etimonului latinesc, campus )
s-a păstrat și ea în toate textele din secolul al XVI -lea, spun e Paula Diaconescu, op. cit. , p.106.
90 Paula Diaconescu arată că, în secolele al XVII -lea și al XVIII -lea, substantivul și -a păstrat forma de neutru,
concomitent cu forme de masculin, op. cit. , p. 106.

120
o formă de neutru sau de feminin: hrănindu -se de la o ciută… cu laptele ei și cu buru ienile
pustiei își petrecea . [238v]

III.1.2.1. Derivate moționale cu sufixele –iță, –oaie și –easă
În cazul unor substantive animate, deosebirea de gen este redată prin opoziții ale
radicalului, în situații precum: oaia [289v] – berbêce [120r] (în ms. 2517), în timp ce, unele
substantive realizează opoziții de gen cu ajutorul unor sufixe. Astfel, numin printre derivatele
moționale cu sufixul –iță, în ms. 2517, pe: călugăr [306v] – călugăriță [293r]; și în ms. 494:
călugăr [220r] – călugăriță [198v], egumen [221r] – egumeniță [207v]. Ambele manuscrise
prezintă și sinonimul substantivului egumeniță , și anume stariță, care însă nu este un derivat,
ci provine din v. sl. starica , prin care se identifică aceeași funcție de conducerea a unei femei
în cadrul unei mănăstiri de călugărițe.
Un derivat moțional cu sufixul –oaie este, în ms. 2517, leoaie : întru acestași carte, să
arată că o leoaie aduse un puiu al ei orb la un sihastru [120r]; iar în ms. 494, mușcoaie :
numai [unteia] mușcoaiei o pun. [280v]
Printre derivatele moționale cu sufixul –easă, în ms. 2517, se numără împărăteasă și
jupîneasă : împărăteasă a vêcii vêcilor. [9r]; ce mai bine să te rușinezi aicea puțin de ești și
cinstită jupîneasă [309v]; iar în ms. 494, împărăteasă , jupîneasă , mireasă : deplină
împărăteasă a îngirilor [191v]; au văzut întru visul ei o cinstită și cuvioasă jupîneasă [197v];
Iară cea cu bună sfiială mireasă a lui Hristos, mergînd, au stătut înaintea icoanei [208r].

III.1.2.2. Substantive epicene
O serie de substantive nu manifestă opozițiia de gen. Astfel, în categoria substantivelor
epicene , în ms. 2517, se înscriu bălaur , păun , vîltur , șarpe , păianjen , vasilisc , țînțar : Și
acum m -am dat supt biruința a unui bălaur [97r], Păunul iaste prea frumos dentru toate
paserile [226r], începu vîlturul a cînta o cîntarea atîta de dulce [394v], Atuncea împăratul,
omorînd pre șarpe, au mîntuit pre leu [121r], Petrecutu -s-au ca umbra soarelui și ca
păiajenul . [202v], cea pîngărită gură a mea, care s -au făcut peșteră de tîlhari, a șerpi și a
vasilișcilor lăcaș? [336v]; pasări răsipite încoace și încolea, cercînd muște, lăcuste și țînțari .
[372v]; iar în ms. 494, bălaur și șarpe : Știind ce voiu face dintru acêste trei, căci, să caz în

121
rîu, frică îmi era de foc, bălauri . [253v], Zise-i șarpele cel șovăit: „Să nu te mai închini ” [212v].
În aceeași categorie, aparțin exclusiv genului feminin substantive precum albină , aspidă ,
caia, broască , cămilă , muscă , lăcustă , lipitoare , viespe , în ms. 2517: În ce chip face albina , care
aducînd miêre de multe fêluri de flori a livezii, îndulcêște inimile celor ce au gustat [11r]; Și cei
sălbateci lei, urși, aspide și alte hiară [114r]; Întoarce -se caia și ia alta, și o mănîncă. [373r];
tême -se și tremură ca broasca . [240r]; „mai pre lesne iaste să treacă o cămilă pren urechile
acului, decît voi să mêrgeți în raiu” [222r]; pasări răsipite încoace și încolea, cercînd muște ,
lăcuste și țînțari. [372v]; fac strîmbătate săracilor și beau ca lipitorile sîngele lor . [67r]; mici
juvini, cum am zice albini și viespi [27r].

III.1.3. Numărul
III.1.3.1. Pluralul substantivelor feminine
Se poate observa că unele substantive tind să primească desinența –i în loc de –e la plural.
Substantivul aripă prezintă la plural numai desinența –i, în ms. 2517: Unele vite au aripi și
zboară [231v] În ms. 494, cuvântul are o singură ocurență, marginal, în care desinența nu este
notată după consoana suprascrisă ( arip), probabil din raționament de economiei a scrierii.
Substantivul limbă prezintă, în ambele manuscrise, numai forme cu –i final la plura l și cu –ii
la forma de genitiv -dativ singular. În ms. 2517: de-aș avea atîtea limbi cîte stêle sînt în cer iar și
n-aș fi putut să -ți mulțumesc precum se cade [338v]; Pentru firința limbii [262v]. Și în ms. 494:
Odinioară au oștit cêle păgîni limbi ale persilor asupra Țarigradului [221v]; cutezare a limbii lui
[246v].
La fel, substantivul inimă , are, în ambele manuscrise, pluralul marcat numai prin desinența –
i și forma de genitiv -dativ singular terminată în –ii. În ms. 2517: ne dă o picătură de apă ca să ne
răcorească inimile [414r]; Cum să deșchizi ușa inimii mêle vreunui grozav gînd? [341v]. Și în
ms. 494: zicea dintr -adinsul inimii acêle prorocești cuvinte [221v].
Substantivul lacrimă prezintă, în ambele manuscrise, pluralul atât cu desinența –e cât și cu
desinența –i. În ms. 2517: să întorc bucuriile lui de -l aduc la jale, și veseliile întru lacrăme . [202r];
și cîte lacrămi verși ca să te hrănești [229v]. Și în ms. 494: făcea rugăciune cîtva ceas cu lacrăme
cătră Domnul [209v]; făcu rugăciune prea tare cu lacrămi cătră Domnul [214r].
Substantivul gură are numai forme cu desinența –i la plural, în ambele manuscrise. În ms.
2517: Și cura atîta sînge dentru cêlia ale lor guri spurcate și pîngărite [349r]. Și în ms. 494:

122
capetele era afară cu gurile deșchise [253r]. Nu apar forme de genitiv -dativ singular ale
substantivului în niciunul dintre manuscrise.
Substantivul măsură are o singură ocurență la plural, în ms. 2517, care prezintă desinența
–i: Și de ar fi sufletul mieu cel păcătos la măsurile bunătății tale! [54v]
Substantivul ocară , derivat regresiv de la verbul a ocărî , prezintă forme de plural atât cu
desinența –i, cât și cu desinența –ă, în ambele manuscrise. În m s. 2517: minciuni și clevete
fără de vrême, ocări și batjocuri [30v]; cu cîtă plecare rabdă ocărăle [242v]. Și în ms. 494:
și el o au gonit cu multe sudălmi și ocări [227v]; O făcea născătoare de om și alte foarte
necuviitoare ocără . [246v]
Substantivul grădină prezintă o singură formă de plural, în ms. 2517, cu desinența –i: Nu
cerca pre Domnul întru grădinile lumii [360r].
Substantivul rană (slavon. rana ) prezintă la plural, în ms. 2517, atât forme cu desinența
–i cât și forme cu desinența –e, cele din urmă predominând: să cunoască bine ranele , pentru
ca să dea și vindecare ranilor [294r]; Iov, carele au răbdat cu atîtea răbdări atîtea rane și
pagube [87r]. La genitiv -dativ singular, substantivul are o singură ocurență, cu –ii: ca o
vindicare oarecare tocmită asupra durerii și ranii [331r]. În ms. 494, substantivul prezintă
numai pluralul cu –e: au rămas mîhnit nu atîta pentru ranele trupului, ci mai vîrtos pentru
moartea sufletului [223v]. În acest manuscris, substantivul nu prezintă forme de genitiv -dativ
singular.
Substantivul roată apare numai în ms. 2517, unde prezintă o singură formă la plural, cu
desinența –e: cu pietri bătea -i, punea -i pren roate [275v].
Substantivul judecată prezintă în ambele manuscrise pluralul cu desinența –i. În ms.
2517: judecățile din-nafară nu le știe [378v]. Și în ms. 494: să ne têmem de judecățile lui
Dumnezeu [272r]. În ceea ce privește formele de genitiv -dativ singular, în ms. 2517 generală
este forma cu –ii, o singură ocurență prezentând forma de genitiv -dativ singular cu –ei: da-
vor seama întru zioa judecății . [380r]; de-ți vei aduce aminte a judecatei zi [287r]. În ms.
494, formele de genitiv -dativ singular se prezintă numai cu –ii: l-a dat judecății și l-au închis
[231v].
La fel, substantivul viață prezintă în ambele manuscrise forma de plural cu desinența –i.
În ms. 2517: a svinților strămoși viețile de la începătura lumii [130r]. Și în ms. 494: se arată
la viețile acestor mai de sus [201r]. Cât privește formele de genitiv -dativ singular, în ms. 2517

123
în general acestea prezintă –ii, însă apare și o ocurență unică cu –ei: „Au le iartă fărădelêgia, au
stinge -mă pre mine dentru cartea vieții .” [144v]; aștepți cei mai de apoi ani ai vieței tale [194r].
În ms. 494, formele de genitiv -dativ prezintă numai –ii: le-au îmbrăcat pre iale și le -au tîrguit ce
le era mai de treabă vieții lor. [210v]
Substantivul legătură prezintă, în ambele manuscrise, forme de plural în –i. În ms. 2517: pune
cu bucurie picioarele tale la legăturile înțelepciunii [435r]. Și în ms. 494: să păzească niștine
legături curate iaste lăudat [201v].
Substantivul rugă are numai pluralul rugi, în ambele manuscrise. În ms. 2517: pentru Domnul
ai pătimit, rugile , posturile, milosteniile [399r]. Și în ms. 494: avea obicêiu creștinii și cînta
oarecare rugi [240v]. Singura formă de genitiv -dativ singular care apare este în ms. 494, terminată
în –ei: să lase toate slujbele trupului cînd va veni ceasul rugei . [249r]
Substantivul slugă prezintă pluralul numai în –i, în ambele manuscrise. În ms. 2517:
Adunîndu -să, drept aceasta, slugile lor la glasul stăpînilor [83v]. Și în ms. 494: au trimes pre
slugile lui să i -l aducă [245r]. Forma de genitiv -dativ singular a cuvântu lui apare numai în ms.
2517 și este în –ii: să nu cază și asupra noas tră judecata acea strașnică carea se -au zis slugii
[448r].
Pluralul substantivului mînă este redat și prin forma etimologică mînule , care apare în ms.
2517, cu o singură ocurență: căci zicea Domnul cătră apostoli cum vor să -L lase toți pre mînule
jidovilor [45r]. Forma de plural articulat mânule mai apare și astăzi în unele zone ale Moldovei și
Ardealului. În secolele al XVI -lea și al XVII -lea această formă este cea mai răspândită, forma
analogică apărând doar în Țara Românească și în unele zone din Banat -Hunedoara, conform
lingviștilor I. Gheție și Al. Mareș91. În ambele manuscrise, este prezentă forma analogică de plural
mîn(i)le , care reprezintă, după Sextil Pușcariu92, o inovație ajunsă în zonele dacoromânești dinspre
sudul Dunării. În ms. 2517: să închină în mînile viclênilor diavoli [18v]. Și în ms. 494: m-au dat
pre mînile voastre [204r].
De asemenea, formele de plural mîinele și mîini apar în ambele manuscrise. În ms. 2517:
„Legații mîinele și picioarele lui…” [325v]; pipăiesc cu cêle pîngărite ale lor mîini pre Cel

91 I. Gheție, Al. Mareș, Graiurile daco -române în secol ul al XVI -lea, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1974, p. 223 -224.
92 S. Pușcariu, Limba română , vol. I, Editura Fundația Regele Carol I, București, 1940, p. 342.

124
nespurcat [326v]. Și în ms. 494: i s-au tăiat mîinele [193v]; cêle preacurate mîini a vêcinicului
Dumnezeu. [193v]
Substantivul fune apare (cu această formă, mai apropiată de etimonul latinesc, funis ) în
ms. 2517 numai la singular. În ms. 494, cuvântul are o singură ocurență la plural, tot cu forma
mai apropiată de etimon – funele : au luat funele vaselor ș -au legat stîlpii bisericii [221v].
Substantivul hiară/fiară prezintă în ms. 2517 în general form e de plural omonime cu
forma de singular, în contextul velarizării lui e precedat de r, dar apare și cu desinența –e, în
forma hiare , o singură dată: aspide și alte hiară neîmblînzite [114r] etc.; de la dobitoace și
hiare nedumêsnice . [48r] În ms. 494, formele de plural ale substantivului sunt exclusiv
marcate de fenomenul velarizării: ca niște hiară sălbatice și neîmblînzite. [221v]; Deci slugile
oșteanului, ca niște fiară sălbatece, l -au dezbrăcat [249r]. Singura formă de genitiv -dativ
singular a cuvântului apare în ms. 2517, terminată în –ii: și au rămas dedesuptul fiarii mort
[46r].
În schimb, substantivul fecioară prezintă exclusiv pluralul în –e, în ambele manuscrise.
În ms. 2517: Priveghiiați, pentru ca să întrați la nuntă cu cêle înțlêpte fecioare [375v]. Și în
ms. 494: Dusu -se-au, derept acêia, la o mănăstire de fecioare [228r]
Substantivul iarbă prezintă la plural în general forma ierbi , articulat ierbile , ierbilor . În
ms. 2517, substantivul prezintă numai această formă de plural: să răsădim ierbi bune [14r];
Că în ce chip ierbile și leacurile trupurilor [135v]; darul ierbilor de leac [227r]. În ms. 494,
substantivul apare atât cu forma de plural ierbi , cât și cu forma de plural în –uri: ierbi și
leacuri [204v]; Care dohtor te -au vindicat și ce ierburi au pus? [202v] Forma de plural în –
uri, apărută sub influența formelor de neutru, este atestată încă de la începutul secolului al
XVII -lea, într -un text din 1620 ( Codicele Neagoean )93.
Substantivul țară are pluralul în –i în ms. 2517, cu precizarea că singura formă de plural
a substantivului apare scrisă c´r9, opțiunea noastră de transcriere fiind prin țări: că nu am
purtat grje pentru țări, sau cetăți, sau împărății [419r]. În ms. 494, substantivul la plural apare
două ori, o dată cu forma țări: sînt muiare și nu pociu să mă duc în țări departe. [220r], și o
dată cu forma cu velarizare, țără: Această vêste au mers la cetăți și la țără multe. [224v]
Forma de genitiv -dativ singular este, în ambele manuscrise, țărăi. În ms. 2517: în părțile Țărăi
Frîcești [61v]. Și în ms. 494: Iară tu pasă la părțile Țărăi Grecești [220r].

93 Vezi C. Frâncu, Istoria limbii romîne literare: epoca veche (1532 -1780) , vol. colectiv, p. 119.

125
Pluralul paserile este singura formă de plural a substantivului pasăre care apare. Aceasta este
prezentă în ms. 2517, cu o singură ocurență: Păunul iaste prea frumos dentru toate paserile [226r].

III.1.3.2 Pluralul substantivelor masculine
Substantivul copac apare, în ms. 2517, la singular atât cu forma copac , cât și cu forma copaci ,
formă omonimă cu pluralul substantivului: la umbra acestuia copaci al cinstitei cruci [158r];
Văzut -ai pre o icoană de hîrtie zugrăvite cetăți, împărății mari, rîure, dealure, copaci și altele ca
acêstia [225v]. În ms. 494, toate formele de singular ale substantivului sunt omonime cu forma de
plural a acestuia – copaci : se-au înrădăcinat și se -au făcut copaciu mare [200v]; izvoară bine
curătoare, copaci frumoși [217v].
Substantivul an are, la plural, în general forma analogică ani, dar și forma ai, care reprezintă
evolu ția normală a etimonului (lat. annus ). În ms. 2517, forma ai are cinci ocurențe: ai priimit să
te faci sărac c el avut, întru ai cel fără de ai [123v]. În ms. 494, forma de plural ai prezintă o singură
ocurență: 7 ai întregi. [210r]

III.1.3.3. Pluralul substantivelor neutre
În ms. 2517, substantivele neutre care prezintă la plural desinența –uri, din < -ure < lat. -ora,
sunt numeroase: leacuri [20v], necazuri [2r], daruri [9v], visuri [10r], lucruri [10r], fêluri [10v],
locuri [11r], clinciuri [12r], hreascuri [14r], prilejuri [14r], gînduri [14v], ajutoriuri[16v],
blestemuri [21r], posturi [22v], danțuri [24r], tîrguri [24v], ziduri [82v], rîsuri [27v], focuri [27v],
jocuri [28v], prieteșuguri [28v], jurămînturi [30v], rîuri [32r], haruri [32r], lațuri [59v], năravuri
[43r], graiuri [41r], furtișaguri [44v], mormînturi [47r], postavuri [48r], duhuri [48v], valuri [50r],
ceasuri [62r], trupuri [67v], paturi [73v], țărmuri [79v], posturi [81v], chipuri [94v], meșterșuguri
[96r], rînduri [97v], folosuri [101v], vînturi [106r], ometuri [106r], chinuri [106v], ceriuri [115v],
vicleșuguri [116r], glasuri [154r], lăcașuri [154r], robinuri [155v], zmaragduri [155v],
diiamanturi [155v], veacuri [157v], cursuri [160r], struguri [164r], norocuri [168r], lanțuri [178v],
fumuri [192r], ștercuri [194r], alenuri [201r], aleșuri [231r], roduri [204r], ploduri [211r], vinuri
[214v], drumuri [225r], sfaturi [228r], polaturi [234v], turnuri [235v], mărgăritariuri [241r],
schimburi [253v], viguri [258v], săvîrșituri [264v], vîrfuri [276r], ziduri [286r], diresuri [305v],
chioturi [322r], veninuri [323r], corturi [326r], mirosuri [327v], postăvuri [364r], dealuri [377v],
cîmpuri [377v], unghiuri [380r], stihuri [390r], ascunsuri [390r], plînsuri [390r], jghiaburi [392r],

126
vîlturi [394v], viersuri [397v], crinuri [400v], stîrvuri [413v], torturi [414v], șireaguri [419v],
ficleșuguri [423v], friguri [424v], obicêiuri [443v], colțuri [450r].
Dintre acestea, cele care prezintă și forme cu desinența –ure la plural sunt: lucrure [2v],
fêliure [8v], stîrvure [38v], locure [40r], darure [47r], rîure [56v], chipure [83v], drumure
[88r], ceriure [88r], norocure [88v], fumure [90r], gîndure [92v], lăcașure [ 117v], lanțure
[118r], necazure [126r], valure [155v], mărgăritariure [156r], graiure [193r], dealure [225r],
lațure [232v], turnure [234v], jocure [283v], prilejure [295r], posture [354v], trupure [412v].
Cărora li se adaugă: zborure [189v], steagure [202r], desișure [274v], sadure [379r], iazure
[400v], dar și iazere [154r].
În ms. 494, substantivele neutre care prezintă la plural desinența –uri sunt: fêluri [191v],
necazuri [191v], jghiavuri [193r], glasuri [193v], locuri [195r], ceriuri [194r], răspunsuri
[196r], friguri [198r], graiuri [200v], viersuri [203r], zboruri [203v], prelejuri [203v], lucruri
[213r], leacuri [204v], gînduri [212r], lațuri [212v], posturi [213r], țărmuri [214r], daruri
[216v], chipuri [217r], turnuri [217v], cinuri [218v], ometuri [220v], trupuri [222r], ziduri
[222r], biruri [222v], haruri [237v], duhuri [225r], aleșuri [229r], venituri [228v], ceasuri
[242r], lanțuri [230v], lăcașuri [234v], furtișaguri [236r], adevăruri [237v], afunduri [238r],
obrazuri [243r], șireaguri [243r], meșteșuguri [250r], vecleșuguri [250r], valuri [252r],
năravuri [252v], sînuri [271r], acetrifuri [271r], vînturi [274v], cururi (cursuri) [281r].
Dintre acestea, cele care prezintă și forme cu desinența –ure la plural sunt: darure [198r],
lucrure[204v], ceriure [207r], zidure [222r], cinure [239r], harure [243v]. Cărora li se alătură:
danțure [244r].
În ms. 2517, printre substantivele care au pluralul în –e se află: păcate , praznice , lêmne,
suflete , cuțite , mădulare , cuvinte , oase, mijloace , picioare , cîrlige : au nemerit lîngă Dumnezeu
iertare și a păcatelor mîntuire. [160v]; praznicele Domnului [22v]; toate sînt lêmne și ațîță
para trupului. [71r]; care iazere era pline de suflete omenești [154r]; scoțîndu -și cuțitele , au
junghiat unul pre altul. [38r]; s-au umflat și au ars îndată mădularele lor [40r]; cuvintele
multe aduc păcatul [41r]; să meargă la oasele tatălui lor, să facă cazanie [64v]; cu cîte alte
mijloace ai greșit Domnului [150v]; au poruncit să lêge mîinile și picioarele acelui carele nu
avea haină de nuntă [182v]; cîrlige înfocate să mă apuce . [154r] etc. Iar în ms. 494: condace ,
suflete , vase, orașe , brațe , păcate , oase, picioare , sate, sêmne, mijloace : Și au făcut mai mult
decît o mie de condace [200r]; iar fericitele lor suflete s-au dus întru Împărățiia Ceriului

127
[211v]; vasele pline de vin și de untdelemnu [218r]; au alergat la răsărit, prădînd cetățile și orașele
[219v]; avînd un prunc în brațele ei [235r]; să se umilească inima lui, să urască păcatele lui [233r];
Atunce au pus oasele jos [245v]; căzînd la picioarele sfîntului, au mulțumit [249r]; știu toate satele
ale Handacului [273v]; primenêște sêmnele și frunzele copacilor [280v]; cu cîte mijloace și leacuri
au făcut, nu era p rilej ca să nască [231r].
Alternanța desinențelor de plural –ure/ –e se întâlnește în iazere/iazuri , în ms. 2517: unde era
2 iazere [153v]; crinuri frumoase, și izvoară, și iazure [400v].
Sub influența procesului de velarizare, unele substantive terminate în –r au pluralul atît cu
desinența –e, cât și cu desinența –ă, în ms. 2517, o astfel de situație prezintă substantivul hotar
(magh. határ ): au ajuns la hotarele acêstia [425r]; să nu calci hotarăle tale, nici să uzi scaunul
mieu. [233r].
Substantivul izvor (v. sl. izvorß ) prezintă numai forme de plural cu velarizare: să să umilească
inima lui și să scoață ochii lui izvoară de lacrimi [12r].
Substantivul odor are o singură ocurență la plural, care prezintă desinența –ă: păgubești atîtea
mari și neprețuite odoară [19r].
Substantivul pahar (magh. pahar , pohar ) are, de asemenea, o singură ocurență la plural, însă
cu desinența –e: cum era nevoitori să spêle păharele [251r].
În ms. 494, hotar are numai forme cu velarizare: preste puținêle zile au sosit la hotarăle
Ierusalimului [195v]. La fel și substantivul izvor , are pluralul cu desinența –ă: scrie cum sînt doao
izvoară la Tharghen [280v]. Substantivele terminate în r (de genul feminin – vezi fiară – sau de
genul neutru) primeau în epoca veche desinența ă. La început, acest fenomen avea loc în cazul
substantivelor care proveneau din limba latină și aveau un r dur. În timp, fenomenul s -a extins și
la alte substantive care nu erau de origine latină ( hotar , izvor , pahar ). Conform lingviștilor I.
Gheție și Al. Mareș, aceste cuvinte de origine maghiară sau slavă, prezentau la rândul lor un r dur.
Așadar, apariția lui ă se datoarează unui fenomen fonetic, iar nu unei analogii. Aceeași opinie o
susține și M. Sala94.

III.1.4. Cazul
III.1.4.1. Marcarea sintetică a c azurilor genitiv -dativ

94 M. Sala, Contribuții la fonetica istorică a limbii române , Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1970, p. 42.

128
La genitiv -dativ, flectivele –eei și –iei sunt înlocuite cu –ei și –ii în cazul substantivelor
feminine care prezintă nominativ -acuzativul singular cu desinențele –ă sau –e. În ms. 2517:
De s-ar afla un izvor să aibă atîta dar al apei [81v]; Spală sufletul tău cu ale pocăinței lacrămi
[81v]; iar trupului pagube sînt durorile capului, a rînzei și a coastelor. [96r]; ne căznesc, ca
niște vine ale mîntuirei noastre iaste. [127r]; Stăpîne, iaste înalt a covîrșirei să stia neștine
răstignit pre cruce și să nu se jelească [128v]; De am socoti pre amăruntul a crucii
Despuitoriului greutatea [129r]; după cea puțină vrême a petrêcerii de bine [131r]; zicînd
gîndirea inimii lui [145v]; Și în vrêmea [153r] iernii întra cu toate rasele lui în rîu [153v];
întru care sînt ascunse toate vestirile ale înțelepciunii lui Dumnezeu [165r]. Și în ms. 494: să
nu-și piiarză nădêjdea a mîntuirei lor [192v]; așa să fie și leacul pocăinției mai iute [193r];
faceți porunca doamnei voastre. [204r]; să rugă cu lacrămi înaintea icoanei [207v]; s-au
învrednicit fericirei cerești [224v]; deregătoriu de casa mitropoliei lui și a cetății Adanon
[224v]; chivernisind a bisêricii cu atîta plăcêre dumnezeiască, cît toți îi mulțumiia. [224v];
orbindu -se de spre cea deșartă de a lumii mărire [225r]; să nu greșești pînă la sfîrșitul vieții
tale [226r]; poruncêște ca să iau cel prea nebun al mieu zapis spre plinirea a iertării mêle
[226r]. Câteva substantive prezintă, în ambele manuscrise, forme cu –ăi la gentiv -dativ, articolul
adăugîndu -se direct formei de nominativ -acuzativ, fără alte modificări. În ms. 2517: în părțile
Țărăi Frîcești, aproape de Spalath [61v]; în ce chip mărturiia în mijlocul pîrăi cei trei coconi,
zicînd [150r]; căci frîul fricăi nu lasă inima ta să se premble la alte gînduri [320r]. Și în ms.
494: la un sat a Țărăi Frîncești [242v]; iaste dinlăuntru ușăi mănăstirii . [218v]; văzură
pruncul stînd în mijlocul parăi de foc [235v].
Formele de genitiv -dativ în –iii la substantivele cu forma de singlar la nominativ -acuzativ
în –ie și cu cea de plural în –i sunt foarte rare, am putea spune chiar accidentale, însă nu lipsesc
din niciunul dintre manuscrise. Acestea apar în ms. 2517: de multe fêliuri de pieiri iaste a
corăbiii spargerea, care e supusă mării [201v]; nu pohtesc pentru dragostea lui Hristos, ci
pentru frica domniii [431v]; socotêște cîtă greutate și dosadă dă bețiii [93r]. Și următoarele
în ms. 494: robul sfințiii tale. [215v]; Însă de va fi cu voia măriii tale [219v]; fără de spurcare
nicicum a fecioriii [231v]; să ne învrednicim Împărățiii ceriului . [238v]; Muiarea ta iaste
pricină sărăciii tale [241v].
Formele cu –iei sunt însă frecvente, în ambele manuscrise. În ms. 2517: sosit-au sfîrșitul
mîndriei [287v]; fără de rîul milosteniei și fără de sîrguiala facerii de bine. [315v]; Sînt și

129
alții, nenumărați în lume, carii au făcut lăsarea leturghiei [327r]; să păzească făgăduiala
călugăriei [394r]; iau plașca curățeniei lor de feciurie. [399r] etc. Și în ms. 494: păzind cu
tot adins toată greotatea sihăstriei [216v]; deregătoriu de casa mitropoliei lui [224v]; în vrêmia
vecerniei [227r]; Ci vrăjmașul curăției au zavistuit pentru bunătatea lor [237v]; s-au dus la cêle
mai afunduri locuri ale pustiei [238r].

III.1.4.2. Marcarea analitic -prepozițională a cazurilor genitiv -dativ
În ambele manuscrise ce cuprind textul Mântuirea păcătoșilor , prepoziția a apare înaintea
construcțiilor în dativ -genitiv. În ms. 2517: besêrică a grecilor [13v]; ierbi a vindecărilor [15r];
pravile a dascalilor [22v]; locuri a turcilor [24v]; pentru păcatul a strămoșului nostru [29r];
vrăjmaș a smereniei și pîrîș. [43r]; Ați ars 5 cetăți a sodomlênilor [75r]; faci fapte a nebuniei
[88r]; bunătatea să face cu liniștea a inimii și bucurie. [95r]; Iar unele slugi a împăratului [105v].
Și în ms. 494: privegheri și alte cinure a petrêcerii călugărești [239r]; unde era atîtea cărți a
păcatelor [239r]; cum se primenêște pîinea și vinul în trup și sînge a Domnului [239v]; Pasă la
cutare loc a casei tale [241v]; l-au încunjurat oarecarei oștêni a domnului cetății [245r]; cu multă
înfrîngere a inimii și vărsare de lacrămi [245v]; numai păzêște dumnezeeștile porunci a Fiului
mieu [250r]; s-au ațîțat o casă a vecinului ei [251r]; nu socotêște osteneala și sudorile a zilii toate
[106v]; arhiepiscop a Neochisariei [200r].
În ambele manuscrise, uneori substantivul este precedat de prepoziția a și de adjectivul
nehotărât tot, toată , toți, toate . În ms. 2517: pre cea preacinstită a toată lumea [9r]; miercuria și
vinerea a tot anul [23r]; Judecătoriul a toată lumea [34r]; putêre a toată oastea [36r]; Împărat a
toată mărimea . [44r]; El iaste pricina a tot binele [53v]; nevoința a toată viiața mea [105v]; cum
nu-mi ajung zilele și ceasurile a tot anul [109v]; vas a toată marghioliia [336v]; grăiaște înaintea
a tot sfatul [270r]. Și în ms. 494: în vrêmia a toată primejdiia și necazul [214r]; împărăteasă a
toată lumea [226r]; Maica milosteniei și a tot mîngîiarea [232r]; să nu să rușinêze înaintea
săborului și a toată cetatea . [237r]; tu ești a noastră bucurie și a toată lumea laudă. [274v];
Despuitoare a tot ceriul și pămîntul [198v]; va înfrînge a toată erêsa întoarcerea și strîmbătatea.
[203r]; doamnă a toată lumea [235r].
Genitivul analitic cu prepoziția de poate fi remarcat în ms. 2517, în situații precum: Această
nădêjde era hierul cel de corabie [155v]; cuvinte folositoare de suflet [156v]; Dătătoriul de viiață .
[158r]; Făcătoriu de bine [162v]; mêrge la locul de răpaos [178r]; să bucură cel purtătoriu de

130
biruință [397r] etc. Și în ms. 494: un tînăru oarecarele, cu chipu de fulger [210v]; cea
hrănitoare de tineri împrăteasă [211r]; îndată ce să vrea ațîța aceasta stricătoare de suflet
pară întru inima lui, alerga la icoană [212r]; Să știi că, ca un călcătoriu de jurămînt , te vei
da muncii [212v]; văzuiu o minunată și purtătoare de lumină muiare [214v]; s-au îmbrăcat
cu pîră și, toiag de slujbă în mîinile lui luînd, s -au dus la sfîntul munte. [215r].
De asemenea, ambele manuscrise prezintă construcții în dativ formate cu prepoziția la.
În ms. 2517: au supus la voia lor toată zidirea [38v]; că nu ai mai întemeiat lucru decît acela
ce împarți la săraci [61v]; Și m-au dat la biruința diiavolilor, căci mă aștepta multă vrême
cătră pocăință [66r]; Și cine se va nădăjdui la vitejiia lui, să dea războiu vrăjmașului său
[71v]; să primenêște și să schimbă priste puțin și te face rob și supus la primejdii și la
becisnicii . [217r]; Iar dumnezeescul prunc au căutat la împăratul cu obraz lin [356r]; Pentru
acêia, mulțimêște la socotința Lui și înțelepciune [172v]. Și în ms. 494: au mărturisit cu
lacrăme păcatele lor și au crezut la Domnul [194r]; Petru l -au apropiiat la mîinele cêle tăiate
[194r]; și la conoștința Ta m -au povățuit . [196r]; dă taina ceei adăvărate credinței la robul
acesta [200r]; mă și nădăjduiesc la mila ei [201r]; au strins pecetea hatmanului cu prilej bun,
și au pus la cartea ei [205v]; au trimis cuvînt la tatăl ei [210r]. Uneori, substantivul este
precedat și de adjectivul nehotărât tot. În ms. 2517: pre Fiiul Lui, carele iaste la noi pricină
la tot binele [330v]; carele au făcut 30 de ani ascultătoriu la toate poruncile Domnului [393r].
Și în ms. 494: Aceasta plină de bunătăți au dat întristare la tot Rimul [244v]; se sfîrși videniia
care o au povestit acest de mai sus la toți frații mănăstirii. [274r]; cură dentru frunzele lui și
din ramuri picături de apă atîtea de multe cît ajunge la toți lucrătorii [281r].
Construcții cu prepozițiia cătră , considerate de către Corneliu Dimitriu95 ca aparținând
dativului, apar atât în ms. 2517: El au zis cătră Părintele Lui: „Părinte, aceasta iaste voia
Mea, să se afle împreună aici …” [398v]; voiu grăi cătră Dăspuitoriul mieu [319v]; veni
copilului frică multă și zise cătră tatăl lui acêstia [39v]; sfîntul zise cătră oamenii săi: „Să
fugim degrabă…” [132v]. Și în ms. 494: Atunci zise cătră Athanasie [217v]; au zis cătră
corăbiêri să meargă la un ostrovu pustiiu [195r]; au zis cătră piatra acêia acêste cuvinte
[250r]; și zise cătră [239v] Pelaghie : Acesta prunc iaste Făcătoriul și Ziditoriul lumii [240r].

III.1.4.3. Cazul acuzativ

95 Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia , vol. I, Institutul European, Iași, 2002, p. 45.

131
Prepozițiia pre/pe apare ca marcă a complementului direct în ambele manuscrise. În ms. 2517:
Domnul au ales pre săraci ca să -i facă părtași Împărăției Lui. [169r]; să te bucuri veselindu -te,
să mărești pre Domnul pururea [170r]; Pentru acêia au lăsat pre Iov și se-au muncit cu atîtea
dureri [174v]; Și a doaoa zi, văzui pre fratele viind cătră mine [183r]; Și întrebîndu -l pre el cum
au scăpat din pieire, au răspuns [183v]; iar pe om l-a făcut pentru El [210v]; să Te lăudăm și să
Te mărim pe Tine [407r]; să bată pe vrăjmași . [28r]; Înecă pe faraon cu toată oastia lui în mare.
[46v]; apoi striga cătră Pilat: „Rădică -L, rădică -L, răstignêște -L pe El .” [218v] Și în ms. 494: au
chemat pre un tînăr cuvios [240v]; văzu pre îngerul sfînt stînd deasupra turnului [241r]; toți au
mărit pre Dumnezeu [241v]; deschizîndu -se pămîntul, și înghiți pre diavolul . [242r]; Atuncea
vedea pre Mîntuitoriul [242v]; căci pe Dumnezeu tuturor vă puiu mărturie că n -am scris nimica
dintru gîndul mieu, ci cum le -am aflat tipărite [192r]; ocrotindu -i pe ei la toate de cîte le tribuia
[195r]; În vrême ci n -au gonit pre Pavel gonitoriul și pe Petru lepădătoriul [236v].

III.1.4.4. Cazul vocativ
Se înscriu în cazul vocativ substantive care au trăsătura semantică + uman, dar și substantive
personificate, în ambele manuscrise. În ms. 2517: Blestemat să fii tu, fiiule , și tu, fata mea [384r];
Și tu, creștine , luminat fiind cu lumina credinții [168v]; O, fericită sărăcie , și de ar cunoaște cîți
te au și să necăjesc [170r]; O, țărînă , pentru căci te fălești, în vrême ce zemislirea ta iaste păcat
[230v]; O, moarte , tu ce ești pohtită [415v]. Și în ms. 494: Ce te mîhnești, fiiule , pentru a făinii
lipsă? [222r]; Pre dereptul, o, maică , nu pociu să te ascult. [233v]; Oare știi cine sînt eu, o,
tinerelule ? [196r]; Cîtă bucurie socotiți, auzitorilor , să fie luat fecioarele și spaimă ceia ci sta
împrejur? [211r]
În numeroase cazuri, în ambele manuscrise, construcția în vocativ este însoțită de interjecția
o. În ms. 2517: Pentru acêia să fii întrarmat, o, împărate , asupra vrăjmașilor [232v]; Spune -mi,
o, călătoriule , cînd u mbli pre drum [234v]; O, de nebuniia ta și de nesimțirea ta, ticălosule , cum
nu cunoști folosul tău [240v]; O, sufletul mieu , sosit -au sfîrșitul mîndriei și a nebunii tale [287v];
socotêște, o, păcătosule , rugîndu -te [318v]; O, ascultătoriule , ca să te temi [367v]. Și în ms. 494:
O, Dumnezeul mieu , învrednicêște -mă [234r]; o, maica mea , poruncesc să meargă sufletul ei la
trup [247v]; Oare știi cine sînt eu, o, tinerelule ? [196r]; Ce ai, o, muiare , și nu mai încetezi de
nicicum…? [197v]; Nu te mîhni, o, Leone [198r]; O, sărace , cîtă pohtă aveai ca să bêi dintra –
această apă, ci n -ai apucat. [199v]

132
Vocativul este dublu marcat atunci când intonației i se adaugă morfemele specifice.
Astfel, la masculin singular, poate primi desinența –e sau desinența -ule. În ms. 2517:
Cercetează, dară, și tu, împărate , faptele tale [ 233v]; De ți -e voia, omule , să aibi têmere
[426r]; Cercetează, auzitoriule , besêrica a lui Hristos [428r]. Și în ms. 494: Crez, Doamne ,
și mărturisesc că Tu ești Fiiul lui Dumnezeu [240r]; Frate , nu se cade să aibă cineva îndoială
[280r]; Pînă cînd, vrăjmașule , să mă dodăiești? [212r]; Fiiule , iată, după cum vezi eu sînt
slab și sărac [271r].
Desinența –o apare la substantivele feminine în vocativ, ca o marcă suplimentară a
acestuia. În ms. 2517: „Pasă din -napoi, satano , căci îmi ești scandăl, în vrême ce nu gîndești
dumnezeești, ci omenești lucrure.” [127r] Și în ms. 494: Pasă, Mariio , cu oamenii aceștea la
cutare loc [204r].
Desinența –lor apare la formele substantivale de masculin și feminin plural. În ms. 2517:
Iată, dar, frațiilor , că ca re poartă crucea cu de -a sila [128r]; Faceți, dară, oamenilor , prilej
să trăiți [201r]; Juru-vă, diavolilor , cu putêria acestuia carele țiu întru mîinile mêle [357v].
Și în ms. 494: Primiți, dar, întru Hristos, fraților , acesta dar [192r].
În ambele manuscrise, apar și adjective substantivizate, în vocativ. Dintre acestea, cele la
feminin singular primesc desin ența –o: Și nu șădea aicea, nebuno , să mori mai -nainte de
vrême [213r], în ms. 494. La masculin singular primesc desinența –ule sau desinența –e. În
ms. 2517: Socotêște, sărace , înșălăciunea șarpelui [423v]; Vezi, păcătosule , tocmêște -ți pînă
nu vine la ceasul acela [428r]. Și în ms. 494: O, sărace , cîtă pohtă aveai ca să bêi dintra –
această apă [199v]; Pasă, nebunule , la munca cea vêcinică [214v].
La plural, acestea primesc desinența –lor, în ms. 2517: nu socotiți, nebunilor , cea
nesvîrșită muncă a cei nesvîrșite cazne. [63v]; Pre mine mă amăgiți, săracilor ? [64v]; Acêstia
vă zic voao, iubiților [187r]; Plîngeți, derept acêia, ticăloșilor , și jeliți [222v]; Siliți, drept
acêia, dragilor , voia voastră [259r]; Trimiteți, drept acêia, bogaților , comorăle voastre la
adevărata moșie [366r]; O, viilor , de ar fi putință să ne întoarcem în lumea voastră [419r]. Și
în ms. 494: Pentru acêia și noi, dragilor , să ne têmem de judecățile lui Dumnezeu [272r];
acesta s -au învrednicit, auzitorilor , pren rugile preacuratei [245v]; pentru căci, nebunilor ,
ați judecat fără de mărturie pre cea nevinovată. [235r]; să grijim, dar, iubiților , cêle a
mîntuirei noastre. [274r]

133
Menționăm și faptul că participiile substantivizate în cazul vocativ prezintă desinența –e sau
desinența –ule, în ms. 2517: cel dintîiu al tău leac, o, necăjite , și mîngîiare să -ți fie aceasta [150r];
Socotêște, dar, o, necăjitule , acel nevêsel loc [152r]; Pentru acêia, iubitule , începînd rugăciunea,
lasă grija și simțirile toate [318r].
De multe ori, substantivul în vocativ se află în centrul unei construcții nominale. În ms. 2517:
Procleți să fiți, părinții noștri necurați și fărădelêge , că nu m -ați învățat poruncile Domnului
[384r]; O, viiață nepovestită [396v]; O, aleasă împreunare , fericiți ceia ce Te vor lua [400r]; O,
iubitori de dulceață și de lume , adunați -vă mintea și voia [404r]; Cade -să, o, sufletul mieu , să
pătimesc necazuri și munci [406v]; O, fiii lui Adam , fiii oamenilor , ni-am orbit [404v]. Și în ms.
494: Știi, o, maica mea , că și de alte multe ori [281v]; O, fiiul ascultării lui Hristos , deșchidi -ți
gura [203r]; O, Dumnezeul mieu , învrednicêște -mă [234r]; O, necredincioase oame și fără de
mulțumită , eu țe -am dat atîta avuție [242r].

III.2. Articolul
III.2.1. Articolul hotărât enclitic
Formele de masculin și neutru singular ale substantivelor în cazurile nominativ -acuzativ sunt
articulate în general prin articolul hotărât enclitic marcat prin –l. În ms. 2517: Și cum vameșul nu
cuteza ca să caute la cer, așa să te rușinezi [295v]; Căci mai bine era să și fie călcat jurămîntul
și Irod [298r]; postul și oprirea sînt ierbi de leac [73r]; Să muncești trupul tău [73r]. Și în ms.
494: Iară împăratul au întrebat numele acestuia. [215v]; pînă în ceasul acesta [214v]; Robul lui
Dumnezeu [214r]; Iară călugărul s-au mirat [ 211v].
Atunci când acesta nu este notat, și doar subînțeles, substantivele prezintă sufixul felxionar –
u (aceste cazuri apar destul de rar, în ambele manuscrise). În ms. 2517: Poate că fiiu mieu pentru
nepaza lui și negrija l -au mîncat șarpele de l -au umorît [440r]; să nu ne abatem nicium de la
bunătate, ci să vedem cu ochiu pre Domnul [272r]; Așa avea și prorocii obicêiu să îndêmne pre
nărod spre pocăință [288r]; Domnul vrea să arate cêle bune fapte, ca să -s mărească daru Lui.
[52r]. Și în ms. 494: l-au dus la un loc unde avea obicêiu a șădêrea judecătorii [196r]; iaca un
tînăru oarecarele, cu chipu de fulger [210v]; păscînd țapii întru vîrfu și, căutînd într -o parte și
între alta, și gîndind cum nu iaste nimia să -l auză, începu a cînta [215v]. Explicația oferită acestui

134
fenomen de către Ov. Densusianu96, conform căreia articolul nu apare notat în cazurile în care
litera de început a cuvântului următor este l, nu se verifică.
În cazul substantivelor feminine aflate la declinarea întâi și declinarea a treia și care la
plural prezintă desinența –e sau –i, așa cum am văzut mai sus, adaugă articolul –ei la formele
de nominativ -acuzativ pentru a forma genitiv -dativul, ca în limba actuală. În ms. 2517: face-i
părtași a bucuriei vêcinice. [219r] Și în ms. 494: „Rog tăriia biruinței tale, Doamne…”
[215v].
În ceea ce privește antroponimele feminine, formele de genitiv -dativ ale acestora se
formează ca și în cazul numelor comune, cu ajutorul lui –ei sau –ii. În ms. 2517: Aceasta au
zis și Evei [291r]; era asêmene lui Adam și Evii. [351v]; Și închid urechile să nu auză cîntările
Ierenii [70v]; Mers -ai de multe ori în casa Mariei și Marthei [342v]; cum se arată la Bitie că
au plîns Avraam [179r] moartea Sarii [179v]. Și în ms. 494: carele era în soțietatia Marthei
și Mariei Magdalinii [194v]; mai presus decît cîntarea lui Moisi și a Marii dănțuire . [203r];
în vrêmea celor binecredincioși lui Mihail [196v] și Theodorii [197r].

III.2. 2. Articolul hotărât proclitic
Articolul hotărât proclitic la genitiv -dativ nu cunoaște forma lu, ci numai forma lui, în
ambele manuscrise. În ms. 2517: Pentru cea împrotiva lui Dumnezeu și drăceasca mîndrie
[1r]; Cîntarea a lui Leon [5r]; să te faci asêmenia lui Isaf [19r]; cînd pomenêște de muiarea
lui Iov [33v]; în 29 de zile ale lui iunie. [23r] Și în ms. 494: căci nu iaste fărădălêge care să
biruiască mila lui Dumnezeu [192v]; văzînd că mărturisesc aiavea numele lui Hristos, i -au
pus într -o șaică [194v]; după prorocia lui Petru [195v]; întru una a lunii lui octovrie prăznuim
pre Roman, pêvețul [199v].
Substantivul Dumnezeu primește articol proclitic, fiind integrat antroponimelor, dar și
articol enclitic în câteva cazuri. În ms. 2517, spre exemplu: Hulitoriu adevărat să chiamă
vrăjmaș Dumnezeului [20r]. Și în ms. 494, spre exemplu: Ia-ți mîinile, cu ajutoriul al Fiiului
și Dumnezeului mieu [206r].
Singura formă a articolului hotărât proclitic pentru genitiv -dativul antroponimelor
feminine apare în ms. 2517, cu o singură ocurență, în structura: ca Sampson la pieptul lui i
Dalida [239v].

96 Ov. Densusianu, Istoria limbii române literare , vol. II, p. 119.

135

III.2. 3. Articolul posesiv genitival
Articolul posesiv genitival prezintă atât forme variate, în funcție de număr și gen, cât și forme
invariabile, redate numai prin forma articolului a. În ms. 2517, printre situațiile care prezintă
formele variate ale articolului posesiv -genitival, se află: Și de al sufletului folos mai mult te
folosești fiind sărac [193r]; cel adevărat izvor al mîngîerii [200r]; care cură ca un vînt și ca o rază
a soarelui [202v]; numai închipuire și o umbră a morții [203r]; ca niște strănepoți ai Evei [217v];
te lasă acești 3 priiateni ai tăi [220r]; iar cêialalte cinsti ale lumii, carele pohtesc cei fără de minte
[226r]; cu pasările și alte lucruri ale văzduhului [229v]. Iar în ms. 494, în aceeași categorie, se
încadrează: domn al cetății [207r]; Vrăjmaș al binelui și întrutot ficlêne [212v]; Era oarecare tînăr
la cetatea mare a Dirahului [215r]; văzînd sfîntul cea multă milă a bunului credincios împărat
[217v]; Aceasta înțelegînd iepiscopul și toți ai cetății, au mărit pre Dumnezeu [226v]; priiateni ai
lui Hristos [244v]; cêle nestricate bunătăți ale raiului [244v]; știu toate satele ale Handacului
[273v].
Formele invariabile ale articolului posesiv -genitival, redate numai prin a, sunt la fel de
numeroase. În ms. 2517: să scoți pîinea cu multă trudă și sudori a fêții [231v]; Omul iaste un
călătoriu a unii zile [232r]; polate foarte frumoase a celui nevăzut pămînt a făgăduinții [234v];
sîntem părtași a unui Duh [258v]. Și în ms. 494: ascunse păcate a fieștecăruia [274r]; ca un
nepriiatin a adevărului [192r]; întru cêle preacurate mîini a vêcinicului Dumnezeu. [193v]; au
făcut condacele a tuturor sfinților [199v]. După cum spune și Constantin Frâncu97, formele
variabile ale articolului posesiv -genitival reprezintă o trăsătură a textelor muntenești, în timp ce
textele din zona nordică prezintă forme invariabile ale acestui articol, alături, uneori, forme de
variabile.

III.2. 4. Articolul demonstrativ
Masculin singularul al articolului demonstrativ adjectival în nominativ -acuzativ este oscilant
între cel și cela, generală fiind însă prima formă. În ms. 2517: în folosul nostru cela sufletescul.
[419v]; cel nevinovat sînge carele au vărsat cela întrutot îndurătoriu Dumnezeu pentru noi [422r];
mînie inimii și cela rău al tău obicêi [33r]; și au înghițit pe cela bogat cu toată casa [132v]; Iar
cel viu au rămas înfricoșat [428r]; ce va să pață cel uscat și neroditoriu? [429v]; Și pleacă cel

97 C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 273.

136
nevinovat crêștet [435v]; Ochiul au orbit pre cel înțelept Solomon [70v]. Și în ms. 494: să te
învrednicești cătră cela cerescul al tău Mire [210r]; Iară cela cu bună sfiială Nichifor s -au mîhnit.
[217v]; au sosit la ostrovul cel pustiiu [195v]; Atunce iarăși, cel milostiv Dumnezeu i -au arătat
vedêre [196r]; era dar de la cel adevărat izvor de viață [198r]; alergînd cătră cel bolnav
[198v].
Nominativ -acuzativul feminin singular prezintă atât forma cea (predominant), cât și
forma cêia (foarte rar). În ms. 2517: nu te curățêște altă apă, fără numai cêia a lacrămilor
[77r]; Cîtă usebire iaste de la a ta sărăcie pînă la cêia de mai apoi meserătate [152v]; la viiața
cêia cereasca [434r]; el întră la cea mai dinlăuntru [79r]; și au răsipit cea vestită și prea
bogată Troada. [82r]; Căci cea dulce voroavă stinge mîniia [86v]; cea vêcinică muncă [97r].
Și în ms. 494: nădăjduind ca să afle cêia pohtită sănătate [191v]; cea curată a lui petrêcere.
[281r]; sfiială cea bună [192v]; să nemeresc fericirea cea vêcinică [193v]; spaima cea mare
ce am văzut se -au sfîrșit întru nălucire. [196r]
La genitiv -dativ, feminin, singular, articolul prezintă formele etimologice cei și ceii. În
ms. 2517: trec la cugetarea cea amară a cei groaznice morți [110r]; dentru pieirea [110r] cei
lumești deșărtăciuni [110v]; temîndu -se de osîndă și necaz a cei vêcinice munci. [112v]; te
necăjaște durêrea a boalei cei îndelungate [176v]; dezmierdăciuni a ceii neturburate și
nestătoare aceștiia vieți. [192v]; ștercurile a lumii ceii înșălătoare [194r]; iuțimea ceii
nesfîrșite munci [195r]; n-ai văzut cêle dumnezeești cu ochii a ceii curate a noastre credințe.
[207r]. Și în ms. 494: cîntați pre pămînt vreo laudă și mărire a cei preasfinte Troțe [232v];
pentru pomenirea minunii ceii preaslăvite [233r]; vêcinică moarte, a ceii nesăvîrșite munci.
[241r]; dragostea lui Hristos și a ceii nestricate maici ai Lui [245r]; dereaptă plată, ceii
preaobraznice cutezare a limbii lui și ceii spurcate a lui hule [246v].
Forma de masculin, singular, la genitiv -dativ este celui . În ms. 2517: muncesc și căznesc
inima a celui rătăcit păcătos [217v]; să dea celui strașnic Judecătoriu răspuns pentru faptele
lor. [239v]; dentru îndemnarea celui urîtor de bine [259v]; la casa celui milostiv părinte
[329r]. Și în ms. 494: să facă necinste celui de mult preț și dumnezeesc lăcaș. [193v]; să facă
ocară ca aceasta lăcașului celui împărătesc [194r]; să mă mîntuiesc de cea grea robime a
celui viclean [208v]; În părțile celui bătrîn Rim [228v].
La plural, la masculin, nominativ -acuzativ, articolul are forma cei. În ms. 2517: întărêște
pre cei slabi, pre cei necăjiți îi bucură, luminează pre cei neînțelepți, vindecă pre cei bolnavi,

137
cu usîrdie face pre cei trîndavi și lêneși [331r]; Venim toți cei osteniți [337r]; avînd tu mai multă
pricină a te smeri decît cei mîndri îngeri. [48v]; Ce vom păți, dară, noi, cei nevrêdnici viermi…?
[48v]. Și în ms. 494: dînd multă milostenie la cei lipsiți. [229r]; neputînd de anii cei mulți să se
scoale [232r]; defăimînd pre cei spurcați diavoli [247r]; s-au rușinat cei necurați jîdovi [251r].
La plural, feminin, nominativ -acuzativ, articolul are forma cêle. În ms. 2517: toate cêle mari
certuri [75v]; cîtă dobîndă și gustare pot să dea cêle frumoase bucate [93r]; Cêle adevărate posturi
trebuie să socotească 3 lucruri [94v]; de va fi pentru cêle duhovnicești lucruri, nu iaste păcat, ci
e plată pentru cêle trupești. [98r] Dar și cele, în trei cazuri: cugetînd cele prea iuți dureri ale
Despuitoriului Hristos [158v]; iar cele denafară mijloc ca să cîștigi pre cel dănlăuntru . [250r];
socotêște cele strașnice munci [286v] Și în ms. 494: au potolit cêle silnice valuri [252r]; Iară fiiul
lui, pomenind cêle părintești, au petrecut petrêcere bună [253v]; întru cêle neajunse buze roade
Ție Țe-am adus [274v]; pentru cêle nevinovate patime carele ai răbdat [281v].
La plural, masculin și feminim, genitiv -dativ, articolul are forma celor . În ms. 2517: celor
ascunse dumnezeești lucrure [289v]; putêrea asupra celor viitoare [331v]; Nu le trebuie celor
sănătoși dohtori [337r]; norocul celor tari iaste supus la multe pieiri și furtuni . [369v] Și în ms.
494: maica săracilor, a celor nemearnici ajutoriu [210v]; Această muncă iaste a celor necurați
jidovi [231r]; nădêjdea celor nenădăjduiți [232v]; vadul celor învăluiți [191v].
În ms. 2517, apare un context în care a are valoare de articol demonstrativ: faptele sînt a mai
tare decît bunătățile cêle denlăuntru [249r].

III.2. 5. Articolul nehotărât
Articolul nehotărât niște apare în general cu forma aceasta în ambele manuscrise. Forma mai
apropiată de etimon nește (< lat. nescio quid ) prezintă câte o ocurență în fiecare manuscris. În ms.
2517: ca nește oameni, pot de multe ori să greșască . [311v] Și în ms. 494: făcînd milostenie,
posturi și alte bunătăți, ca nește priiateni ai lui Hristos și îndrăgiți. [244v]
Cît privește forma de genitiv -dativ a femininului singular unei, aceasta este predominantă în
ambele manuscrise, însă în câteva situații forma este unii. În ms. 2517: l-au sărutat pre el toți și -i
căuta ca unii zidituri cerești [396r]; Smeri pe Petru pre -n mijlocul unii slujnice . [46v]; O, ce
minune, că stătu dedesuptul unii furci [67r]; înaintia unii slugi a lui [68r]; pentru a unii clipeale
gustare ortăvită să ia atîta certare [77v]; o podoabă a unii zile [105v]. Și în ms. 494: au poruncit

138
unii pietri mari [201r]; Grăit -au unii credincioase slugi [203v]; judecătoriu unii cetăți
[228v]; înaintea unii icoane [244r].

III.3. Adjectivul
În ambele manuscrise, se poate observa un număr destul de mare de adjective care se
identifică ca substantive. În ms. 2517: mare : cum am zis mai marele păharnicilor: „Încêpe
cu bucurie și săvîrșaște cu jale.” [208r]; tînăr : Mai apoi, au venit oarecarii tineri luminați
cu multă strălucire [347v]; Acêstea auzind, tinereaoa au întrebat și altele multe [306r];
bătrîn : lăsă bătrînul lacrămele, sculatu -se-au de la pămînt și se -au spălat [181r]; rău: am
greșit și răul am făcut [143v]; Aceasta aduce boala și alte rêle de multe feliuri [82r]; stricat :
Și aceasta iaste acea sfîntă mîndrie, care învață ca să dăfăimăm toate stricatele și
pămînteștile [222r]; pămîntesc : pentru pămîntescul făcea atîta pedeapsă [159v]; nu poți să
te asêmeni trupurilor cerești, nici să te lauzi cum covîrșești cêle pămîntești , numai, adăvărat,
cu dobitoacele te asêmeni [229v]; mîndru : mai mult greșaște mîndrul [44r]; păcătos : Vai ție,
păcătosule [194r]; mîntuiaște -mă pre mine, pre cea păcătoasă [358v]; drept : nu să îndelunga
niciodinioară mila lui Dumnezeu de rugăciunea dreptului [160v]; „faceți bine drepților și
strîmbilor”. [365v]; strîmb : „faceți bine drepților și strîmbilor ”. [365v]; sărac : „Cine
miluiaște săracul împrumutează pre Dumnezeu.” [446r]; Auzind săraca cuvînt ca acesta, să
înfricoșă [37v]; viteaz : bucurie și biruință a vitêjilor și biruință nebiruită [148r]; bolnav :
Acêstea auzind, bolnavul s-au pocăit [66v]; această pîine iaste a bolnavilor vindecare [165v];
nesățios : O, nesățiosule , iubitoriule de bani! [63v]; vrednic : cu petrêcere au căzut dentru
înălțimea vrêdnicilor și cu totul au pierit. [261v]; gol: Haina care o ții, iaste a celui gol. [58v];
vinovat : sfîntul cerea: „Vream vinovatul ca să se pocăiască.” [348r]; ticălos : cum poate
ticălosul pren pocăință să tocmească și cel bun să -l facă și mai bun. [203r]; Deci, la această
necuvioasă pohtă au murit această ticăloasă , fără de a face pohta [310v]; sfînt : Acêstia i -au
zis sfîntul , cunoscînd cîtă putêre are milosteniia [316r]; au adus preotul sfintele să o
priceștuiască. [351r]; turbat : și alergă ca un turbat asupra lui [121v] etc.
Și în ms. 494: mare : și întru mijlocul lor au stătut mai marele lor cu mult semeție . [225r];
tînăr : „Oare știi cine sînt eu, o, tinerelule ?” [196r]; tot norodul se îndemna cine să laude
mai mult pre tinerêle . [211r]; bătrîn : Zise-i bătrînul : „Fericitul Avraam au avut un fecior…”
[271r]; rău: piiarde bunătatea lui de răul ei. [280v]; să știi cum aceasta noru -ta iaste a unui

139
făcătoriu de rêle fată [205v]; stricat : și să mai aleagă pre un stricat și mîncat de viermi [209r];
pămîntesc : Iară mireasa ceriului înpărat nu avea nimica întru gîndul ei la cêle pămîntești [244r];
păcătos : rugați -vă pentru mine păcătosul și faceți rugă [193v]; însă nu -mi pierz nădêjdea,
păcătoasa , ci nădăjduiesc la mila ta [206r]; sărac : au văzut săracul icoana [223r]; văzu pre
săraca acêia și zăcea pre o rogijină [249v]; împărțind săracilor uneltele [202v]; bolnav : Așa
făcînd bolnavul , au luat pre darul lui Dumnezeu sănătate deplină. [250r]; Iară bolnava …au zis
acêstea [231r]; ticălos : Acêstea auzind, cel ticălos au rămas mîhnit [223v]; Mergînd, derept acêia,
ticăloasa la locul pierirei [235r]; slăbănog : a celor ci plîng mîngîiare și a slăbănogilor
îndereptare [191v]; sfînt : iară oșteanul, căzînd la picioarele sfîntului , au mulțumit [249r]; puind
sfintele la sfîntul prêstol, se ruga cu lacrămi [238r]; Acêstea auzind, sfînta s-au bucurat [198v];
tare: Ci nu întru multe ceasuri, s -au lăudat întru răutate tarele [246v] etc.
Ambele manuscrise prezintă, de asemenea, adjective substantivizate în cazul vocativ. În ms.
2517: O, nesățiosule , iubitoriule de bani! [63v]; Să nu crezi, drept acêia, lumea, ticăloase , la cîte –
ți făgăduiaște [217v]; O, de nebuniia ta și de nesimțirea ta, ticălosule , cum nu cunoști folosul tău
[240v]; Pre acesta Împărat socotêște, o, păcătosule , rugîndu -te [318v]; Așa s -ar cădea și tu,
trufașule , să te rușinezi [48r]; Și ascultă, auzitoriule , și o cugetare [396v]; Să știi, ascultătoriule ,
că… [400v]. Și în ms. 494: O, sărace , cîtă pohtă aveai [199v]; Și nu șădea aicea, nebuno , să mori
[213r]; Nu ți -e rușine, orbule și fără de minte, să slujești [251r]; Pentru acêia și noi, dragilor , să
ne têmem de judecățile lui Dumnezeu [272r]; acesta s -au învrednicit, auzitorilor , pren rugile
preacuratei [245v]; să grijim, dar, iubiților , cêle a mîntuirei noastre. [274r]
Numeroase adjective sunt obținute prin conversiune din participii. În ms. 2517: Și în ceasul
carele ieșiia al lui spurcat suflet [65v]; Acestia și altele zicînd, cel luminat bătrîn… [108v];
chiemînd cu rugă plecată dumnezeescul dar și mila [161r]; lumea iaste mutată și nestătătoare
[218r]; Văzut -ai pre o icoană de hîrtie zugrăvite cetăți [225v]; iaste o apă dentru multe fêluri de
flori și mirosuri tocmite și mirosêște minunat. [327v] Și în ms. 494: dezbrăcîndu -se de cêle
luminate haine, s -au îmbrăcat în rase călugărești [219r]; se-au gătit de cu seară cu o rudenie a
lui și priiaten crezut . [204r]; de a nu face rău într -acêste rînduite zile [245r]; cu chip plecat și cu
multă sfiială [218v]; Era oarecare m uiare măritată [246v]; l-au apropiiat la mîinele cêle tăiate
[194r].

III.3.1. Gradele de comparație ale adjectivului

140
III.3.1.1. Exprimarea superlativului
În ambele manuscrise, gradul superlativ apare exprimat în cazul adjectivelor compuse cu
structurile prea, întrutot , în numeroase situații. În ms. 2517: preadulce Doamne Isuse [337v];
un scaun preastrălucit foarte și mărit . [348r]; acel jalnic fund și preaîntunecos a nesfîrșitei
munci . [384r]; mulțimind celui Preaînțelept Dumnezeu [60v]; nebiruita putêre a celui
întrutotputêrnic Dumnezeu [69v]; le-a trimis cel întrutotțiitor Dumnezeu [75r]; Dumnezeu
Întrutotmiluitoriu [115v]; a celui pururea pomenit Iov și întrutotfericit [130r]. Și în ms. 494:
preaiubita mea fiică [247v]; în chipul ceii preasfinte Troițe . [253r]; capul acelui
preaobraznec și preaîndrăzneț rob [271v]; Plecîndu -se cel preaîndurătoriu Judecătoriu,
răspunse cu lin obraz [274r]; Fiiu și Dumnezeu Întrutotîndurătoriu [274v]; cea
întrutotputêrnecă împărăteasă [281r]; cel întrutotcinstit și preacurat trupul ei [193v];
astrucînd cel întrutotcurat trup [194r].
De asemenea, superlativul se realizează cu ajutorul unei serii de adverbe și locuțiuni
adverbiale, după cum urmează:
Adverbul foarte , în ms. 2517: află-să un iazer foarte adînc [61v]; te scoli atuncea cu
grozav foarte și urît obraz. [82r]; era trei oștêni vitêji foarte și nebiruiți [107v]; Avut-am un
ucenic prost foarte și lêneș [182r]; și în ms. 494: i-au venit boală foarte grea . [196r]; o groapă
întunecată foarte și cu vedêre rea . [196r]; Atunce văzu pre o muiare foarte cuvioasă . [200r];
canoane foarte frumoase [203v].
Adverbul așa, în ms. 2517: Adevărat, așa nebun și îndrăcit iaste omul [195v]; ci pentru
păcat s -au făcut așa strașnic la vedêre și grozav. [83v]; De ai socoti la priiatenii tăi, n -ai aflat
prieteșug așa adevărat la cîți ai făcut bine [193v]; și în ms. 494: ce avea [229r] gîndul lui
greu așa , cît nu putea să învêțe carte [229v].
Adverbul mult , în ms. 2517: răspunse cel mult milostiv [253v]; milostiv și mult
îndurătoriu [334v]; să odihnești pre cei mult îngreuiați și mult osteniți [337r]; mult cuvios
și slăvit [376v]; și în ms. 494: ca un tată îndurătoriu și mult milostiv [193r]; milostivul și mult
îndurătoriu Dumnezeu [196r]; cea a voastră mult milostivă maică [211r]; mult îngăduitoriu
și milostiv [246r].
Adverbul prea , în ms. 2517: împodobiți cu prea frumoase flori [379r]; prea dulce e apa
la cel însetat călător [399v]; De ar mêrge unul prea bătrîn , de 100 de ani [425v]; Văzut -ai
prea înțelept sfat, păcătosule? [426r]; și în ms. 494: îndrăznire prea mare și neoprită. [274v];

141
zidind doao mănăstiri prea frumoase [211r]; să nu te arăți nemulțumitoriu la acest prea mare dar
[224r].
Locuțiunea fără de număr , în ms. 2517: auzi turburare multă pe cale afară și val fără de
număr . [64r]; au vărsat sîngele lor și au murit pentru Despuitoriul și alții fără de număr mucinici .
[87v]; au umorît atîta mulțime fără de număr [140r]; nu vor vedea pre sine întru vêcii fără de
număr [392r]; și în ms. 494: bucurie fără de număr [216r]; Și aur, și argint le -au dat lor mulțime
fără de număr [222r].

III.3.1.2. Structuri comparative
În ambele manuscrise, apar o serie de construcții comparative realizate cu ajutorul anumitor
mărci specifice comparației, după cum urmează:
Prepoziți ca, în ms. 2517: mulțime de oameni nenumărați ca cînd ar fi oameni călări pre cai
negri [64r]; Și văzu pre cel sărac iubitor de bani ca un sac plin de paie [64r]; face-să tare ca
hierul [74v]; sănătos și prea frumos ca un înger [81v]; rămîind întru necredință, ca a pietrilor
mai nesimțitoare . [141r]; și în ms. 494: au poruncit unii pietri mari ca o măgură [201r]; o fată
frumoasă la chip și ghizdavă ca o împărăteasă [213v]; ca acela viteaz și frumos [245v]; 5 fête
fromoase ca fulgerul [245v].
Adverbul atocma , în ms. 2517: atocma bogat și mêser, împărat și oștean dvoresc. [371r].
Adverbul decât , în ms 2517: mai frumos decît Narchisos [9v]; mai înțelept decît Solomon .
[12v]; mai rău decît dobitoacele [114r]; sufletul mai cinstit decît trupul [156r]; știind că iaste mai
rea fărădelêge decît curviile și uciderile [20r]; și în ms. 494: mai sfîntă decît toată ziditura [191v];
mulți alții mai buni decît tine [212r]; veșmente mai luminate decît soarele [242v].
Ideea de superlativ, dar și de comparație, reiese și din structurile următoare, în ms. 2517: un
iazer atîta de adînc cît nu se mai afla razim de pămînt [62v]; Noi sîntem mîhniți atîta cît nu mai
putem mai mult ca să răbdăm acestă necăjită viiață [109r]; acea credincioasă inimă care te afli,
care iaste atîta întărită prin mijlocul Lui, cît nu bagă în seamă moartea [140r]; Așa iaste și
ticălosul om, supus cît nu poate limba să povestească [200v]; au văzut deasupra patului o umbră
atîta de grozavă și strașnică , cît nu putea să stea în picioare [307v]; și în ms. 494: gîndul lui greu
așa cît nu putea să învêțe carte [229v]; mirosul crinului era atîta de mult și de frumos cît nu
asemăna cu nicio floare pămîntească . [229v]; cînd zugrăviia pre diavolul, făcea atîta de grozav,
cît nu putea niștine să vază alt lucru mai groaznec [241r]; rănit și putred , într -aceasta chip cît

142
nu putea nimenea să se apropie de el [250r]; zioa era apa atîta de rêce și dulce cît nu putea
nimenea să bea multă [280v].

III.4. Numeralul
III.4.1 . Numeralul cardinal
Numărul 1 este redat în ambele manuscrise prin unul . În ms. 2517: cum au făcut o seamă
de preacuvioși, dintru carii să scriem unul sau doi [79r]; și porunci să aducă în -naintea lui 2
oameni, dintru care era unul foarte zavistnic [102r]; întru 3 fêțe, de o ființă [123r] unul și
singur Dumnezeu [123v]; unde era 2 iazere, unul plin de foc [153v]; Unul dintru cêle mari
necazuri care muncesc pre om într -această lume iaste sărăciia [167v]; Și în ms. 494: s-au
fărîmat toate vasele și au rămas numai unul , al domnului [222r]; Alêge, dar, unul dentr-
amîndoao locurile carele țe -am arătat [231r]; Atuncea zise părintele: „Încă unul iaste, și
poruncêște ca să vie și el .” [249r].
Pentru feminin, numeralul are forma una. În ms. 2517: și judecătoriul să -i zică să aleagă
una dentru acêste 2 [236v]; la bunătate se află 2 greotăți: una să cunoști binele den rău
[272v]; Pentru căci cînd sînt 2 la fire, pre lesne să împreună și să fac una [324v]; Și scriu una
încă, foarte strașnică. [347v]; și în ms. 494: să scriem una întru credința celoralalte [197v];
află trei darure pentru una care cerca. [198r]; Numai una să zic [200v]; împăratul au făcut
prilej și i -au dat una dintru cărțile lui Ioan [201v]; Și au pus prea una dintru fête egumeniță
la o mănăstire [211r]; Forma una apare cu valoarea numeralului ordinal întâi, în următoarea
situație: întru una a lunii lui octovrie prăznuim pre Roman, pêvețul [199v].
În ambele manuscrise, un și o sunt numerale cu valoare adjectivală, în următoarele
contexte, în ms. 2517: Pentru cêle 4 muieri carele s -au muncit pentru căce au lăsat un păcat
neispoveduit [4v]; Adecă numai un lucru ne trebuie ca să slujim, zice: „și să îndrăgim pre
Domnul.” [15v]; căci n -au luat numai un copil, cum iau zis îngerul, ci i -au luat amîndoi.
[62v]; să cêreți ca cel nemilostiv bogat o picătură de apă [94r]; după Duh, răscumpărați cu
cinstitul sînge al Făcătoriului și Mîntuitoriului nostru, o besêrică, o credință, un botez [101r];
măcar o picătură mică din cel preacurat sînge [117r]; și în ms. 494: Acêstea zicînd, i -au dat
un glaben de aur [216r]; avînd un fiiu singur născut [220r]; Numai un păcat au făcut,
ticăloasa [247r]; un podișor mai decît o palmă și atîta de înalt cît mi se părea că ajunge în

143
ceriu. [253v]; iaste o bisêrică a prêcistii departe de satul acesta, ca o runcare de piatră [273v]; să
nu cutezi să scoți măcar o piatră dintru casa mea [197r].
Numeralul doi, are la feminin forma doao (lat. duae > *doe > *doue > două > doauă
>doao98). În ms. 2517: în doao părți [242r]; Și încă cînd se vor înturna doao împotrivă, ce să vor
face la acêstia [324v]; Vai, vai, cum va huieta pămîntul, în doao spărgînd [390r]; și în ms. 494:
Acêstea doao cărți au trimes [202r]; mîhnescu -mă și nu știu ce voiu face dintru acêstea doao .
[207r]; avea doao fête foarte frumoase [210v].
La fel, numeralul nouă (lat. nŏvem ), are forma noao , în ms. 2517: întrebă pentru cei
nemulțimitori noao , carele n -au cunoscut binele ci le -au făcut, și zise: „Nu s -au curățit 10? Dar
unde sînt ceialalți noao …?[114v]
Numeralul trei prezintă forma acceptată și astăzi în limba română. În ms. 2517: Destul ar fi
fost cît am scris la cêle mai de sus scrise trei capete [409r]; și în ms. 494: Acești trei să ruga
Domnului să -i povățuiască [194v].
Numeralele șase și șapte prezintă numai forme cu ș dur. În ms. 2517: Apoi să povestim șase
cuvinte pentru hulirea lumii [11r]; Cu acêste șapte ne dau războaie vrăjmași mari: trupul, lumea,
diiavolul. [19v] Și în ms. 494: se întîmplă de multe ori de au și șase leturghii [273r]. O formă
deosebită a numeralului șase apare în ms. 2517, cu o singură ocurență, în cadrul titlului unui
capitol: Pentru cea urîtă de Dumnezeu și prea păgînă hulă. Cap șestii [31v].
Numeralul zece prezintă atât forma moale zêce, cât și forma zece (cu două ocurențe), în ms.
2517: Vindecă pre cei zêce stricați [114v]; și acêstia nu zêce, sau o sută, sau 1000 de ani [157r];
Cu zece părți sînt mai mult decît s -au scris [413r]; să plătească zece mie de galbeni [119r]. În ms.
494, apare numai forma cu africata moale, zêce: au căzut într -o rîpă unde iaste vreo zêce stînjăne
de adîncă [273r]; În zêce zile a lui noiemvrie [200r]; nu zêce zile sau 80 [209v].
Numeralul sută apare ca numeral cardinal în ms. 2517: și acêstia nu zêce, sau o sută , sau 1000
de ani [157r]; opt sute de ani [203v].
Numeralul mie cunoaște la plural atât forma mii, cât și forma invariabilă mie99, în ms. 2517:
Umorîta -ai ai lui Sinaherim 185 de mii de oameni. [46v]; nacealnicii au mii de datorii [186v]; să
plătească zece mie de galbeni [119r]; după ce am tocmit acêia luminată înțelepciune și trei mie
de paremii [432r].

98 Vezi Ov. Densusianu, Istoria limbii române literare , vol. II, p. 67.
99 Vezi C. Frâncu, Gramati ca limbii române vechi (1521 -1780) , p. 291.

144

III.4.2. Numeralul ordinal
Formele numeralului ordinal care indică prima poziție dintr -o serie sunt întîi(u),
dentîi (u), una. În ms. 2517: acești 3 pîrîși a păcătoșilor: întîi diavolul [380r]; 2 rînduri de
oameni sînt robiți la acestă greșală a zavistiei. Întîiu cei iubitori de cinste [97v]; 8 bunătăți:
întîiu dragostea, a doao frica și buna sfială [243r]; Cuvîn t întîiu [8r]; netocmic ești de nu vei
mêrge la cel dentîi să-i spui. [294v]; în partea dentîiu , întru foi 106. [305r]; Stepena cea
dentîiu s-au cunoscut la răbdarea lui Iov [247v]; și în ms. 494: iară evertênii fac trei: întîi
uspeniia [222v]; la vinerea de întîiu a Paștilor [198r]; parte dentîiu , cap 34 [247v]; icoana
cêia ce se -au întunecat la chipul cel dentîi , ai închipuit [274r]; Cu valoarea numeralului
ordinal întâi, apare în următoarea situație: întru una a lunii lui octovrie prăznuim pre Roman,
pêvețul [199v].
Formele întîiu și dentîiu sunt și adverbe, în următoarele contexte, în ms. 2517: Pentru
răutățile ce ai făcut sufletului tău Dumnezeu țe -au arătat întîiu cînd… [444v]; cuvine -să întîiu
să zmulgem cêle rêle rădăcini [14r]; Întîiu să știi că cela carele te -au suduit… [85v]; Dentîiu
socotêște cîtă greutate și dosadă dă [93r]; socotêște dentîiu acesta săvîrșit [282v]; și în ms.
494: Și întîi au făcut rugăciune în taină [200v]; întîiu i-au ajutat [205v]; corăbiêrii încă ne –
au urît, și întîiu ne-au despărțit [214v].
Numeralul ordinal al doilea are la feminin forma a doao (a) și apare cu sau fără particula
deictică a, în ms. 2517: A doaoa muncă iaste genunea și frigul. [412r]; în a doaoa zi după
iertarea lui [153r]; A doao vină a hulii iaste jocul [41v]; A doao slovă iaste roșie împrejur
[110v]; și în ms. 494: Iară a doao zi, întră aprinzătoriul candelelor [221r]; a doao la
bobotează [222v]; A doaoa zi, au chiemat iepiscopul pre Theofil [225r].
Numeralul ordinal al nouălea/ a noua are forma al noaolea/ a noao (a) (la feminin apare
cu sau fără secvența –a). În ms. 2517: Adecă să treacă al noaolea ceas al zilii [91v]; Aceste
slove cetesc de la al noaolea ceas pînă în seară [111v]; A noao , cu jale cu lacrămi și întristare
de la inimă să arăți păcatul [296r]; A noaoa poruncă și a zêcia [303v]. Și în ms. 494: Și într –
a noaoa zi au văzut întru visul ei [197v]; Într-a noaoa zi, cîndu -l pomeniia, văzură [229v];
după al noaolea ceas [233r]. În această perioadă, formele cu –lea sunt generale în zonele

145
muntenești, în timp ce în zonele moldovenești, bănățene și ardelenești se extind formele cu –le100.
Forma trii are o singură ocurență, în ms. 494, și apare ca numeral ordinal: A triia bunătate
iaste cea sfîntă urîre de sine [267v]. În ambele manuscrise, forma numeralului al treilea/ a treia
este omonimă cu cea actuală. În ms. 2517: A treia învățătură: cum uraște Domnul păcatul [286r];
Al treilea și mai apoi mădular a pocăinții [312r]. Și în ms. 494: și a treia în marțea paștilor [222v];
după ce al treilea sunet era să se sfîrșască [281v].
Numeralul ordinal al zecelea prezintă numai forma cu africată moale, în ms. 2517: cum ai
auzit la cap al zêcilea . [89v]; A zêcia și mai apoi, tribuie să fii gata [296v]
Dintre numeralele ordinale de la 11 la 19 care apar sunt: cum zice dumnezeescul Zlatoust, la
cea ot. 49, cuvînt a unsprăzêce [84v]; La al doaosprăzêcelea [327v], în ms. 2517.
Alte numeralele ordinale compuse cu zeci care apar în cele două manuscrise au următoarele
forme, în ms. 2517: La al doaoasprăzêcelea [4v]; cel al șasezecilea101 canonul al Trulii [297v].
Observăm în cazul numeralului ordinal că, în mai multe situații, există o neconcordanță de
compunere, articolul a fiind atribuit unui număr ce prezintă particula –lea. În ms. 2517: A patrulea
fêliu a lăcomiei pîntecelui iaste mijlocul [92v]; A doilea și mai apoi, au arătat, zicînd: „Urmează
mie…” [264v]; A treilia și mai apoi, rîndul ți -l dă celui făcătoriu de bine Dumnezeu [53v]; În a
cincilea , mai mult greșaște mîndrul [44r]. Și în ms. 494: au făcut semn Domnul nostru înger să
sune a doilea cu trîmbița [281v]; la a șaptelea cap, scrie cum oarecarele 3 muieri [247v].

III.4.3. Numeralul colectiv
Numeralul colectiv amândoi , are la masculin forma amîndoi , iar la feminin forma amîndoao .
În ms. 2517: luîndu -și amîndoi copii i ei, alergă tare spre măguri [62r]; căci n -au luat numai un
copil, cum iau zis îngerul, ci i -au luat amîndoi . [62v]; Și nu numai într -aceste locuri amîndoao , ci
și la altele multe să scrie așa [33v]; va face judecată fără de nu auzi mai -nainte amîndoao părțile.
[207r]. Și în ms. 494: Și mergînd amîndoi , i-au arătat toate locurile și minunile [195v]; așa
luptîndu -ne noi, am căzut amîndoi în mare [214v]; Iară călugărul socotiia întru sine, neștiind ce
va face dentru amîndoao [212v]; să te mîntuiești de amîndoao părțile, ale trupului și ale sufletului.
[231r]

100 Ibidem .
101 Pentru trecerea de la formele lungi ale unor numerale (în secolele al XVI -lea – al XVIII -lea) la formele scurte
(recomandate de unele gramatici din secolul al XIX -lea), vezi C. Frâncu, Din istoria num eralului românesc: vechimea
formelor paisprezece, șaisprezece, șaizeci , în „Limba română”, XXVII, nr. 6, 1978, p. 599 -606.

146
Forme de genitiv -dativ apar numai în ms. 494: Apoi, cu voia amîndurora și cu sfatul,
s-au călugărit [233v]; și sînt apele lor amîndurora ca untul de lemn [280v].
Numeralul cîteșitrei prezintă câte o ocurență în fiecare dintre cele două manuscrise, în
ms. 2517: Duminecă s -au dus la liturghie cîteșitrei singuri. [355r]; și în ms. 494: slujiia
cîteșitrei Domnu lui [215r].

III.4. 4. Numeralul multiplicativ
Numeralul multiplicativ îndoit apare în ambele manuscrise. În ms. 2517: iau împrumutat
de bani mai -nainte și le vine camătă îndoită . [63v]; Ceară unul dintru voi orice dar ar vrea,
iar eu sînt bucuros să -i dau, iar după acesta să ia celalalt îndoit [102r]; să aibă îndoită
muncă. [124v] Și în ms. 494: nărodul s -au slobozit și îndoit sărbătoare prăznuind [246v]; să
se întoarcă mîhnirea mea în bucurie îndoită [195v].
Sensul numeralului întreit este redat prin forma substantivală întreire , care apare cu o
singură ocurență, în ms. 2517: întreire neîmpărțită. [407v].

III.4.5 . Numeralul distributiv
Numeralul distributiv are în ms. 2517 următoarele apariții: scriindu -să în cea dintîiu toate
fărădelegile, una cîte una [11r]; nu-i scriu deusebi unul cîte unul [432v]; Părintele și Fiiul și
Sfîntul Duh, unul cîte trêle Dumnezeu. [318v]; să-i aducă din vînturile cîte patru . [391v].
În ms. 494, numeralul distributiv apare prin următoarele forme: citindu -i toate
rugăciunile una cîte una [229v]; Și mergînd tot cîte doi [242v]; veniia toți, pre rînd, cîte doi
[243r].

III.4.6 . Numeralul adverbial
Numeralul adverbial apare în ambele manuscrise, redat prin următoarele forme, în ms.
2517: pre tine ti -ai certat, o dată și de doao ori [444v]; Atuncea fără de voie lasă, becisnicul,
nu o dată , ci de trei ori , și-i iau alții avuțiia [57r]; se priceștuiesc o dată sau de 2 ori într-un
an. [332r]; s-au lepădat de Domnul de 3 ori [45r]; și în ms. 494: Și aceasta nu s -au făcut
numai o dată sau de doao ori, ci de multe ori [280r]; făcea asêmenea nu numai o dată , ci de
doao ori și de trei ori [221r]; întîiu ne -au despărțit, și de doauă , și de trei ori . [214v].

147
Numeralul ordinal adverbial apare în ms. 2517, cu formele: Iar a treia oară , folosesc
durerile și necazurile boalei [175v]; pentru a do oară . [242r] Și în ms. 494: rugîndu -se să -i arate
a doaoa oară . [234v]; Și porunci a doaoa oară [207v].

III.4.7 . Numeralul fracționar
Semnalăm prezența numeralului fracționar jumătate , în ms. 2517: privêghe măcar jumătate
de noapte [333v]; nu vei să dai milostenie jumătate . [389v]; și în ms. 494: vreo jumătate de milă
[238v]; vedea fata în direapta ei jumătate de făclie [243r]; sînt astăzi 3 ani și jumătate [272r].

III.5. Pronumele
Vom prezenta în studiul de față anumite particularități formale și aspecte deosebite ale
diferitelor tipuri de pronume.

III.5.1. Pronumele personal
III.5.1.1. Formele accentuate ale pronumelui personal
La nominativ -acuzativ, la plural, pronumele personal de persoana a III -a, feminin, prezintă,
în ambele manuscrise, atât forma iale (generală), cât și forma ele (destul de rar: cu o singură
ocurență în ms. 2517, și o singură ocurență în ms. 494). Oferim cât eva exemple, în ms. 2517 apar:
însă le rabdă cu tărie, cunoscînd pre iale [135v]; să le cinstim pre iale [144r]; „Socotind folosul
necazurilor, le pohtesc, simțind pre Domnul întru iale.” [144v]; iar ele fac și le răshirează să le
mărturisească [44v]. Și în ms. 494, regăsim: cheltuind, le -au îmbrăcat pre iale [210v]; l-au întrebat
care dintru iale i se-au părut mai frumoasă [229v]; văzîndu -le pre iale, strajnicii s -au spăimîntat
[245v]; văzîndu -le pre êle, s-au mîniiat [202r].
Pronumele de persoana I, singular, este folosit cu forma de nominativ, în loc de acuzativ, în
ms. 2517: 2 păcate mari am făcut, carele nu le -am mărturisit duhovnicului, nebuna -mi de eu
[309v]; să mă mîntuiesc de pohta iubirii, dragostii, ticălosul de eu [343r]; că așteaptă ca să înghiță
amarul viarme, pre cei ce -s ca eu greșiți. [390r]. Dar apare și contextul: și mai de apoi decît toți
eu, ticălosul de mine . [392r]
Forma de dativ a pronumelui personal de persoana I, plural, are, în ambele manuscrise, forma
noao . În ms. 2517: Ce au folosit noao mîndrêțele sau avuțiia cu mîndrie? Ce ajutor au dat noao ?
[417r]; vrut-au preabunul Dumnezeu să arate întru pildă noao , celor vii [427v]. În ms. 494: iaste

148
fără de mîini și va fi rușine noao ? [205r]; O, despuitoare, ca acêstea noao făgăduințele ne -ai
făcut [221v]; pace întemeiată ne dă noao . [223r].
Forma de dativ a pronumelui personal de persoana a II -a, plural, are, în ambele
manuscrise, forma voao . În ms. 2517: „Vai voao , săturațiilor!” și cêlialalte. Adecă, vai voao ,
carii sînteți binesăturați [94r]; Acêstia vă zic voao , iubiților [187r]. Și în ms. 494: Căci aceiia
nici voao nu v-am făcut rău nicidinioară. [204r]; voiu fi purtătoare de grijă voao pururea
[218r].
În ambele manuscrise, se întâlnesc pronume personale cu formă accentuată de acuzativ
și dativ întărite cu pronumele reflexiv –și. În ms. 2517, apar următoarele forme: au atîta
dragoste și priință întru eiși [258r]; cît tribuie să aibă credincioșii dragoste? Înadins eiși, în
vrême ce toți sînt însuflețiți cu acestu dumnezeesc Duh [258v]; nu iaste putință să slujești la
doi domni care ar avea vrajbă adins eiși [359r]. Iar în ms. 494, apar următoarele forme:
gîndind întru eluși cum va face să să mîntuiască de robime [223v]; și ia zicea eiși [242v].
Aceasta este o trăsătură a pronumelor personale din perioada 1521 -1640, conform lui
Constantin Frâncu102, formele de acest tip rezultă din întărirea formelor accentuate de dativ și
acuzativ cu –și (lat. sibi), pronume reflexiv. De multe ori, aceste forme aveau valoarea
pronumelui de întărire sau sensul de chiar și apăreau în textele muntenești.

III.5.1.2. Formele neaccentuate ale pronumelui personal
Formele neaccentuate ale pronumelui personal pot apărea independent sau alipite de un
suport sintactic. În continuare, vom prezenta, pe rând, particularitățile fiecărei forme
neaccentuate a pronumelui personal regăsite în cele două manuscrise ce stau la baza cercetării
noastre.
Forma neaccentuată de dativ, persoana I, singular, mi, poate apărea independentă,
antepusă, postpusă și intercalată.
Independentă, în ms. 2517: ale lumii mîhniri mi să par dulcegi [406v]; Domnul mi le-au
dat, Domnul m -au lipsit. [137r]; și în ms. 494: să-i tai mîinele, să mi le aduci. [204r]; întru
multa mila ei mi le-au dăruit [206v].

102 C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 55.

149
Antepusă, în ms. 2517: mi-au zis asupra aceștii povești aceste cuvinte [140v]; „Flămînzit -am
și nu mi-ați dat să mănînc.” [171r]; și în ms. 494: Bătrîn rău, nu mi-ai jurat [212v]; în vrême ce
mi-ai făcut atîta bunătate [231r].
Postpusă, în ms. 2517: Spune -mi, o, nebune, de ar da… [172r]; și cine -mi aduce tămîie, ca
cînd ar binecuvînta pre un boz. [251v]; în ms. 494: dați-mi soroc puținêle zile să dau răspuns
[236v]; fă-mi darul acesta, ca să cunosc taina liturghiei [239v].
Intercalată, în ms. 2517: care lucru pare -mi-să a fi semeție [8v].
Forma neaccentuată de dativ îmi apare de asemenea, în ms. 2517: Și el apoi îmi aducea carne
de vînat și mîncam. [121r]; N-am îndrăgit pre Domnul Dumnezeul mieu după cum îmi poruncêște
[297r]; și în ms. 494: călugării îmi împung mînul [281v]; darul ei îmi va ajuta [212v].
Forma neaccentuată de acuzativ a pronumelui personal de persoana I, singular, mă, apare în
ambele manuscrise independentă, postpusă și intercalată.
Independentă, în ms. 2517: ficlenul diavol să mă pîrască întru zioa Judecății [304v]; Orbit
fiind, mă luminează. Omorît fiind, mă învie. Sărăcit fiind, mă îmbogătêște. Flămînd fiind, mă
satură. Însetat fiind, mă adapă. Bolnav fiind, mă vindecă. [337r]; și în ms. 494: nu mă judeci tu,
ci Dumnezeu [212v]; Însă te rog foarte să mă lași la această poslușanie [215v].
Postpusă, în ms. 2517: Ascunde -mă, tată [39v]; „Bonifatie, botează -mă, că pîinea care am
mîncat arde -mă foarte și mă pîrjolêște.” [356v]; și în ms. 494: „Cunoști -mă?” [250v]; duciți -mă
la vreun preot [231v].
Intercalată, numai în ms. 2517: Ispovedui -mă-voi ție, Doamne, cu toată inima mea. [291v];
Spăla -mă-voiu întru cêle nevinovate mîinile mêle. [324r]
Forma neaccentuată m apare antepusă și intercalată.
Antepusă, în ms. 2517: nu numai m-ai socotit astăzi [339r]; m-ai învrednicit, Doamne, de
atîta înfricoșată a Ta taină [341v]; și în ms. 494: și m-au scos dentru acêlia prea duriroase locuri
[238r]; la darul carele astăzi m-ai învrednicit [240r].
Intercalată, numai în ms. 2517: priimitu -m-ai întru sfintele Tale brațe, veselitu -m-ai cu atîta
petrêcere, făcutu -m-ai de atîta nenumărată facere de bine [341v].
Forma neaccentuată de dativ, persoana a II -a, singular, ți, poate apărea independentă,
antepusă, postpusă și intercalată.

150
Independentă, în ms. 2517: toate care pentru acesta bine ți să vor tîmpla și să le rabzi
[16r]; știi cum Domnul ți le trimite preînțelepțêște cătră folos [87r]; și în ms. 494: Însă mie
mi se pare mai bine frumusețile acêstea care ți le-au dat [207r]; Iată, sănătoasă ți s -au făcut
mîna [202r].
Antepusă, în ms. 2517: cîtă dulceață ți-au rămas de la toate acêlia? [93v]; să nu te arăți
nemulțemitoriu la atîta bine carele ți-au făcut [119r]; și în ms. 494: această mulțumită ție
mulțumim, după datorie ți-o aducem. [222v]; în ce chip și mai -nainte ți-am zis [253v].
Postpusă, în ms. 2517: Nu iaste minune să faci păcat ca un om, iar a -ți da mîna și ajutor
Dumnezeu [122v]; erai datoriu ca să faci, cît pentru ca să -ți fie drag, să -L mărești [162v]; și
în ms. 494: și să nu -ți mai greșesc de astăzi. [272r]; Au nu știi aceasta care -ți zic? [196v].
Intercalată, numai în ms. 2517: datu-ți-s-au pohta ca să pohtești cereștile, și nu
pămînteștile lucrure [222r]; cade -ți-se dosadă și mustrări [235r]; Ușuratu -ți-s-au durerea -ți
pentru căci ai blestemat? [34v]
Forma neaccentuată ț, apare în ms. 2517, postpusă: aducu -ți și rădicu -ț aceasta carte
[8v]; și toată dulceața să -ț paie acoló un vis [9v]; dulceața și luarea ce -ț dă păcatul [19r]; și
în ms. 494: Tu dormi, odihnindu -te în pat cu muiarea -ț, nemilostive [194v]; . Intercalată, în
ms. 494: da-ț-voiu moarte prea năsilnică [223v].
Forma îți apare de asemenea, în ambele manuscrise. În ms. 2517: mai de folos îți iaste,
o, omule, să întoarne ochii tăi de la cea pămîntească [53v]; Cată, dar, cîtă certare îți dă
iubirea de argint [60r]; și în ms. 494: Și pentru ca să te adeverezi, îți trimiț una dentru
poslaniile lui [202r]; Părintele mieu, cunosc cum îți sînt drag [ 204v].
Forma neaccentuată de acuzativ a pronumelui personal de persoana a II -a, singular, te,
apare în ambele manuscrise independentă, antepusă, postpusă și intercalată.
Independentă, în ms. 2517: cu prilej bun, ca să nu te vază altcineva [65r]; Și cum fugi de
foc, ca să nu te arză, așa trebuie … [68v]; și în ms. 494: mi-au poruncit ca să te trimiț [207v];
Iară de nu vei de bunăvoie, te va lua cu sila, să te rușinêze [207v].
Antepusă, în ms. 2517: să știi că cela carele te-au suduit într -alt chip ti-au păgubit [85v];
Pentru mine te-au bătut, te-au ocărît foarte cu necinstită moarte. [117r]; și în ms. 494: te-au
lăsat mijlocul păcătoșilor pre tine [208v]; cu credință și cu lacrămi ai strigat, te-au miluit, ca
un Dumnezeu milostiv [231r].

151
Postpusă, în ms. 2517: O, rugu -Te, Părinte, să fii întru ei o ființă, adecă la o unire, cum sîntem
și Noi [255r]; Laudă -Te ceriurile, Doamne [340r]; „Odihnêște -te, sufletul mieu, bea, mănîncă, că
ai multe bunătăți întru mulți ani.” [58r]; și în ms. 494: Rogu -te, derept acêia, mîntuiaște -mă de
această pieire [231v]; mărimu -te și te proslăvim pre tine [274r].
Intercalată, în ms. 2517: Îndrăgi -te-voi, Doamne, vîrtutea mea, dulceața, hrana mea și
petrêcerea. [340v].
Forma clitică a pronumelui personal de dativ i, la persoana a III -a, masculin și feminin,
singular, apare independentă, antepusă, postpusă și intercalată, în ambele manuscrise.
Independentă, în ms. 2517: se adună dentru toată lumea arhiereii și domnii și i se închină.
[342v]; pre care, văzîndu -o o sfîntul, i se-au făcut milă [343v]; Atunci i s-au stricat voia sfîntului
[344r]; și în ms. 494: Atunci i se-au închinat ei toți [206v]; pînă i s-au înnegrit trupul . [223r]; l-au
întrebat care dintru iale i se-au părut mai frumoasă [229v].
Antepusă, în ms. 2517: că era din vrêrea lui Dumnezeu să pătimească acêia care i-au făcut
frații [137v]; gîndiți că i-ați stins numele [139r]; și la sêtia Lui nu i-au dat măcar un păhar de apă
[158v]; și în ms. 494: Iară egumenul i-au dat un poslușnic [232r]; luînd de la soțul lui iertare, i-au
lăsat un copil [236r]; Deci mergînd, i-au spus părintele [249r].
Postpusă, în ms. 2517: Sărăciei nu -i trebuie pămîntești și trecătoare lucrure [171r]; cunoscînd
ca un înțelept paguba care -i dă avuțiia lui și avêrea, le -au adunat toate și le -au lepădat în rîu
[172v]; și în ms. 494: sluga vătahului lor, carele făcea de mîncat și în toate sările îi poslușiia și-i
așternea de dormit. [249r]; pre toți îi biruia el, neputînd să -i stea împrotiva lui [251r].
Intercalată, în ms. 2517: făcîndu -i-se milă de el [352v]; Zisu-i-am: „Gîndesc cum ca să fie
mai mari …” [418r]; și în ms. 494: Zisu-i-au diavolul: „Muiarea ta iaste pricină sărăciii tale…”
[241v]; făgăduitu -i-au cu jurămîntul, nebunul [241v].
Forma îi apare de asemenea, în ambele manuscrise. În ms. 2517: fieștecarele vestit om îi vine
ceasul, și nu știe cînd. [368v]; și ascultînd Dumnezeu ruga lui, îi dêde sănătate lui [442v]; și în ms.
494: puținel zîmbindu -se, îi zise lui [244v]; Însă numai îi era drag vinul, săracul. [211v]
Forma îi este și clitic pentru forma de pronume personal la persoana a III -a, plural, în acuzativ.
În ms. 2517: pre toți îi omorîia. [446v]; în vrême ce pruncii cei mici îi ceartă atîta de iute [39v].
Și în ms. 494: Derept acêia, îi blagoslovi pre ei [217r]; și pre o seamă de tot îi omoria. [245r]
Forma neaccentuată a pronumelui personal de persoana a III -a, la acuzativ, masculin, singular,
l, apare antepusă, postpusă, intercalată.

152
Antepusă, în ms. 2517: mai apoi l-au biruit mîndriia [46r]; pentru căci, sărace, nu l-ai
învățat și smereniia? [56r]; și în ms. 494: au murit și l-au pus în groapă [194r]; Domnul l-au
vindecat. [194v]
Postpusă, în ms. 2517: iar iubitoriul de bani toată lumea nu -l poate sătura. [57v]; argintul
care-l închizi, iaste al celui sărac. [58v]; și în ms. 494 : Pentru care, avînd un priiaten, au
văzut acêiași vedêre, unde -l trăgea ca să -l arunce, să -l afunde în iad [196v]; curînd vine alt
dohtor ca să -l vindece. [198v]
Intercalată, în ms. 2517: zdrobi -l-vom pre lesne. [74v]; mîniindu -te asupra lui, certa -l-vei
[84v]; și în ms. 494: Și darul tău vedea -l-voiu cu ochii sufletului. [208r]; dojănitu -l-au
părintele acesta tare pentru jurămînt [212v].
Forma îl apare de asemenea, în ambele manuscrise. În ms. 2517: cît nimenea nu -l
pricepea, nici îl știia. [96v]; de-l păștea în toate zilele, și seara îl aducea la bătrînul. [119v];
și în ms. 494: Acêstea zicînd, îl ținea de mînă [ 214v]; toți îl numiia „glas de înger”. [215r]
Forma neaccentuată de pronume personal, la acuzativ, feminin, singular, o, apare
independentă, postpusă și intercalată în ambele manuscrise.
Independentă, în ms. 2517: Avuțiia care o au nemulțemitorii zic că o au cîștigat cu
procopseala lor cea multă [122v]; dintru inimă pohtesc crucea, și cînd vine, nu fug, ci
bucuroși o priimesc [126v]; și în ms. 494: în casa arhanghelilor, carea el o au zidit. [216v];
ascultă Domnul ruga lor și o auzi. [220v]
Postpusă, în ms. 2517: nu o au pohtitu -o, ci mai vîrtos au defăimatu -o. [168v]; această
cinste care o au sfinții, nu o au cîștigat cercîndu -o [221r]; și în ms. 494: au luatu -o în brațele
lui [221r]; au aflatu -o deasupra porții mănăstirii [221r].
Intercalată, în ms. 494, într -un singur context: întrebatu -o-au la ispovedanie cum petrêce
[213v].
În cazul acestei forme a pronumelui personal, apare, în ambele manuscrise, reluarea sau
anticiparea obiectului direct sau indirect prin forme accentuate sau neaccentuate de pronume
personal sau reflexiv. De aceea, „folosirea pronumelor devine mult mai frec ventă decât în
perioada anterioară și ea caracterizează norma lingvistică și literară din majoritatea textelor.
Mai mult decât atât: în textele aparținând graiurilor moldovenești, asistăm la o hipertrofie a
întrebuințării formelor neaccentuate.”103 În ms. 25 17: Și întrînd în casa ei, o au aflat -o moartă.

103 C. Frâncu, op. cit. , p. 278.

153
[308r]; nu o au lăsatu -o să se facă călugăriță [309r]; care o a scris -o o [331v]; văzîndu -o o sfîntul
[343v]; o au lipsitu -o Dumnezeu dintru darul [353r]; Și nu o au contenitu -o arhiereul dintru
dumnezeiasca pricêștanie. [353v]; și în ms. 494: Și luîndu -o, o au dus la locul ei [221r]; au lucrat
o haină și o au dusu -o împăratului [196r]; o au dezgolitu -o de atîta frumu sêțe [197r]; o au arătatu –
o dascalilor [201v]. Astfel de forme apar și în dreptul altor forme neaccentuate de pronume
personal, în ms. 2517: „Nu judecați și nu vă veți judeca -vă?” [25r].
Pronumele personal de persoana a II -a are, la dativ, are forma vă, atunci când este urmat de o
altă formă pronomin ală, în ms. 2517: luați aminte să vă le spui [109v]; nu iaste prilej ca să vă se
întîmple vreun necaz [159r]; ce-s de treaba trupului – Eu vă le voiu da [169v]. În proximitatea
directă a unui verb, forma neaccentuată de dativ este v-, în ms. 2517: v-au arătat ca un drept
Judecător, cu multe sêmne [63v]; Iar acestă mîhnire care v-au cuprins [109r]; și în ms. 494: căci
odinioară v-ați închinat? [232v]; nici voao nu v-am făcut rău nicidinioară. [204r] Formele vechi
(nă, ne, vă, le, lă ) apar până pe la 1700 în unele texte din Ardeal, dar sunt înlocuite după 1640 cu
formele neaccentuate ni, vi, li, care sunt generalizate în limba scrisă din toate regiunile, conform
studiului gramatical efectuat de Constantin Frâncu104.

III.5.1.3. Formele însul, însa/ însă, înși/ înșii, înse/ însele
Formele de persoana a III -a însul , însa/ însă , înșii, înse/ însele (continuatoare ale formelor lat.
pop. *ĭpsu, ĭpsa, ĭpsi, ĭpsae ) sunt întrebuințate în cele două manuscrise într -o măsură mai mică în
comparație cu formele dînsul , dînsa , dînșii , dînsele , însă nu lipsesc. În perioada 1640 -1780,
„concurența dintre aceste forme continuă, în detrimentul urmașilor lui ipse, limitați la textele
nordice”, spune Constantin Frâncu105. Cele care apar în ms. 2517: Acela te -au zidit pentru ca să
aibi la însul tot gîndul tău [283r]; cîți pre însă o au defăimat și o au urît? [190r]; Și de o vei cîștiga
pre însă, va să stea pametea în lume întru vêci [192r]; căci dentr -însa iase viața [270r]; Oare ce
frică ar lua cîți ar cunoaște la înșii păcat? [389r]; se și bucură la înse, cunoscînd că nu sînt
vrêdnice patimile acêstia cătră cea viitoare mărire [131v]; te folosești fieștecînd cu însele [29v].
Și cele regăsite în ms. 494 sunt: văzîndu -o pre însă, au plîns de bucuriia ei. [206r]; să te întorci
cătră însă cu ochii [223v]; și zic cum într -însa nu să nasc niciodinioară pești [280r]; tuturor
fraților prorocind și rugîndu -se pentru înșii [216v].

104 Ibidem .
105 Vezi și Ov. Densusianu, Istoria limbii române , vol. II, p. 117.

154
Cât privește formele pronumelui dînsul , acestea apar mai des. În ms. 2517 apar: să-l
urăști și să te temi de dînsul . [33v]; zi la oameni bine pentru dînsul . [102v]; cel luminat bătrîn
făcu și pre dînșii de urmară după gîndul lui. [108v]; nu priimiia ca să să apropie de dînșii
[186r]; te lêpezi și nu vei să te ostenești cînd ai putêre pentru dînsa [194r]; o au priceștuit pre
dînsa [354r]; să-și puie cel de apoi al lui istov la dînsele [52r]. Și în ms. 494: nu s-au pricit
nime cu dînsul . [250v]; avea nărodul la dînsul bunăsfiială [197r]; Domnul ne -au îndereptat
aici pentru dînsa [204v]; o au însoțit cu ființa și au mers cu dînsa [237r]; să umble după
dînsele nărodul [242v]. În exemplele: te lêpezi și nu vei să te ostenești cînd ai putêre pentru
dînsa [194r] și să umble după dînsele nărodul [242v], pronumele nu face referire la persoane,
ci la concepte/obiecte („parte”, „icoane”). Constantin Frâncu precizează că această
caracteristică este specifică textelor aparținând graiurilor moldovenești, în care dînsul se
folosește și pentru lu cruri.106

III.5.1.4. Pronumele de politețe
În ms. 2517, apare pronumele de politețe cu forma dumneavoastră , precum și forma de
reverență sfințiia sa / voastră , în Pradoslovie cătră bunii cititorii , la finalul manuscrisului:
Rog pre sfințiile voastre , cinstiți părinți, și pre dumneavoastră , din bună rudă născuți [447v];
au dat sfințiia sa părintele Dimitrie [449v].
În ms. 494, apare forma de reverență sfințiia ta , în cadrul textului propriu -zis, cu o
singură ocurență: Eu sînt păcătosul și nevrêdnicul, robul sfințiii tale . [215v]

III.5.2. Pronumele reflexiv
La acuzativ, pronumele reflexiv are formele accentuate sine și sineși . În ms. 2517: Tot
cela ce se înalță pre sine [44r]; zicea cătră sine [58r]; cela ce unge pre altul cu mir, acela
întîiu pre sine să mirosêște [182r]; carele zicea întru sineși acêstia [406v]; fac la războaie
întru sineși oamenii [71v]; cei trîndavi și lêneși, care nu pot de la sineși să-și oprească. [175r]
Și în ms. 494: băînd, află întru sine cunoscînd mult veselie și putêre. [198r]; socotiia întru
sine acêstea [209v]; cui, dar, se aseamănă, carele de la sine și mergînd au vîndut pre Hristos
[272r]; După acêia au venit la sineși bolnavul [196v]; după zile multe, veni întru sineși . [252v]

106 C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780), p. 279.

155
Forma pronominală a reflexivului se apare alături de forma să, în ms. 2517: să se priceștuiască
celor dumnezeești taini [185r]; Carele nu iaste rob bun, nici domn bun nu se poate face [186v];
Lepădatu -se-au a se mîngîia sufletul meu [196v]; nici duhovnicească mîngîiare să să întoarcă
întru durêre și certare. [200r]; pînă să va face zio, să să arate lumina zilei [217r]; nu iaste prilej
să să întoarcă îndărăt [25v]; și în ms. 494: să se omilească păcătoșii, să să întoarcă cătră pocăință
[201r]; să o îngroape, ca să i se ușureaze durêrea [202r]; căzînd la picioarele bătrînului, cerea
iertare, iară acela nicicum nu se pleca. [203r]; i-ați făgăduit mîinile mêle, tăiați -le să le vază, să
să bucure [204v]; să încetez necazurile tale, să să întoarcă întru bucurie. [206r]
Forma de acuzativ, atunci când este urmată de un verb auxiliar, apare fie ca s-, fie ca se-, în
ms. 2517: s-au deșteptat fratele acela plin de frică [112v]; însă nu s-au scîrbit Domnul pre ei
[113v]; Au uteșitu -se-au primejdiia și necazul tău și s-au împuținat paguba ta? [34v]; Și se-au
arătat de multe feliuri de judecăți [40r]; Semețitu -se-au Petru [45r]; cei 2 se-au mirat [109r]; și
se-au bucurat [112r]; și în ms. 494: După ce s-au făcut zio [206r]; procleta de muiare a lui s-au
ascuns [206v]; împărăteasă s-au bucurat multă vrême [206v]; și se-au temut gîndind că iaste foc
[210r]; țăranul se-au cutremurat [210r]; au păzit pravila și se-au ferit de vin [212r].
Postpusă, această formă apare atât redată prin –s, cât și prin –se sau –să, în ms. 2517: au stătut
într-o noapte să -s ohihnescă la casa a unui bogat [132r]; n-au vrut să -s închine bozilor lui [139r];
aceasta pămînteasca dragoste nu iaste prilej să -s stingă de tot [141v]; întoarcă -se mîniia Ta
asupra mea. [143v]; din izvorul lacrămilor mêle adăpîndu -se [149r]; la păcat adormindu -se
[195r]; osîndindu -să din gura lui [346v]; Iar preotul, înfricoșîndu -să, sta lîngă un unghiu al
besêricii [348r]; tinerêțele trec, apropie -să bătrînêțiele și alergăm degrabă la moarte. [81r]; și în
ms. 494, unde –s apare numai de două ori: au priimit Fiiul mieu pocăința ta și ți -s iartă păcatele.
[226r]; iaste un rîu mare ci -s chiamă Lupul [200v]; dezbrăcîndu -se de cêle luminate haine [219r];
Iară împărăteasa, bucurîndu -se, l-au ascultat [219v]; Și sculîndu -se, au luat cu fiiul ei icoana
[220r]; Și întorcîndu -să cătră fiiulu -și [220r]; adunîndu -să toți frații, vedea ce să arată [220v];
iară ei, spăimîntîndu -să și plîngînd de bucurie, au mărit pre Domnul [222r].
Intercalată, apare atât forma –s-, cât și forma –se-, în ms. 2517: cădea -s-ar să se scîrbească
săracul [172r]; Petrecutu -s-au ca umbra soarelui și ca păiajenul. [202v]; sculatu -se-au împăratul
[356r]; Rumpe -se-vor toate gropi a morților [391v]; și în ms. 494: făcutu -s-au la Crit cutremur
mare [272r]; juratu -s-au corabiiariul [199r]; sculatu -se-au mortul și au șezut [199v]; Dusu -se-au,
derept acêia, la o mănăstire [228r].

156
Formele neaccentuate și-, -și, își, ș-, -ș, -ș- apar în ambele manuscrise. În ms. 2517: și-au
lipit inima cu totul cătră deșertăciunile lumii [440v]; să se ispoveduiască de -și pohtesc
mîntuirea. [311v]; cu ruga își aduce sufletul Domnului. [312v]; și ș-au săvîrșit viața cu
bunătăți. [352v]; ia oglinda și te caută înlăuntru, cum fac și muierile cînd vor să -ș vază
grozăviia lor. [227r]; pocăitu -s-au de la inimă, ispoveditu -ș-au păcatele [345v]. Și în ms. 494:
și-au ispoveduit aiavea toate fărădelegile [245v]; nu se cade să -și lase slujba lui [248v]; își
astupa urechile [246r]; întrînd în corabie cu fămêia -ș [195r], singura ocurență a lui –ș,
exprimă și ideea de posesie.

III.5.3. Pronumele de întărire
Singura formă de pronume de întărire care apare este cea pentru persoana I, masculin,
singular, cu o singură ocurență, în ms. 2517: că însumi pre mine m -am fost înșălat. [445v]
În schimb singur / sîngur apare în mai multe contexte cu sensul de însuși , în m s. 2517:
ce încă și singur Despuitoriul Hristos au lăcrămat la Lazar. [179v]; Cu cît, dar, mai minunat
să vii t u, Domnul singur ? [339v]; Căci și singur diavolul mărturisêște Fiiul lui Dumnezeu
[429v]; cît sîngur Făcătoriul și Ziditoriul să bucură și să veselêște [28v]; și în ms. 494: să
lumină toată casa mai mult decît ară fi singur soarele. [200r]; să le scrie așa de asêmenea,
cît singur Ioan să nu le cunoască cît sînt streine. [201v]

III.5.4. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv
Pronumele și adjectivul pronominal posesiv are la masculin, persoana I, formele mieu
(generală) / meu (rar) și miei (generală) / mei (rar). În ms. 2517, forma mieu este
predominantă, meu având numai trei ocurențe: să să auză g lasul mieu întru toate marginile
lumii [383v]; adoți aminte, fiiul mieu , că ai luat bunătățile [386v]; Socotêște, al meu suflet,
cum… [392r]; cu lacrămele mêle așternutul meu uda-l-voiu. [321r]. La fel, forma miei este
generală, în timp ce forma mei apare de două ori: Pre îngerii Mei i-am dat paznici voao [382v];
Să fugim degrabă, fiii mei [132v]. În ms. 494, mieu este forma generală pentru a ilustra un
singur obiect posedat, pe când meu are două ocurențe: să nu lași sufletul mieu să să munciască
[227v]; „Fiiul mieu , cum te afli?” [230r]; pentru păcatul meu să mă biruiesc. [247r]; Tu te –
ai lepădat de spre Fiiul meu [225v]. Pentru mai multe obiecte posedate, în ms. 494 apare

157
numai forma miei: nu pomeni răotatea strămoșilor miei [230v]; m-au măritat părinții miei cu sila
[244r].
La feminin, persoana I, forma mea este generală, forma mia având numai 4 ocurențe în ms.
2517 și 26 de apariții în ms. 494. Forma mêle este singura care apare pentru a arăta mai multe
obiecte posedate, în ambele m anuscrise. În continuare, exemplificăm, pentru ms. 2517 prin:
împreună maica Mea, maica voastră, tatăl Mieu, tatăl vostru [381v]; Uitat -am a mînca pîinea
mia, cu lacrămele mêle așternutul meu uda -l-voiu. [321r]; și, pentru ms. 494, prin: Atuncea am
plîns de bucuriia mea [280r]; fărădelêgea mia iaste mai grea decît toate [225v]; ca un dirept
judecătoriu, te va da în mîinile mêle [223v].
Celelalte forme de pronume și adjectiv pronominal posesiv nu prezintă particularități diferite
față de cele din limba actuală. În continuare, vom oferi câte un exemplu pentru fiecare formă. În
ms. 2517, apar: nu iaste putință a mă mîntui eu fără de al tău ajutor [343r]; prin ruga acelor slăviți
ai tăi mucenici [83r]; a ta iaste greșala [360v]; și îngerii povestesc ale tale minuni! [116v]; cel
preiubit al său soț [384r]; zicea cătră ai săi [440r]; cine le va ceti și la inima sa le va lipi [8r];
Despuitor și Împărat al nostru . [15r]; cei învățați dascali ai noștri . [69v]; Și nu ajunge a noastră
cea puțină minte [98v]; să ne mîhnim la necazurile lui, ca și la ale noastre [101v]; pre cel iubit al
vostru [373r]; Deșchideți cei nevăzuț i ai voștri ochi [375r]; să pricêpeți paguba cea mare a
voastră . [382v]; ca să să acopere și ale voastre păcate [25v]; întru cel al lor greșit gînd rătăcit
[141r]; vreunul îndrăgit de ai lor [20v]; s-au lipsit de această viiață trecătoare pentru iubirea de
bani a lor Ananiia cu Samfira . [61r]; ale lor pohte . [69r]
Iar în ms. 494, apar: al tău Fiiu [224r]; ocrotind pre cei nevrêdnici ai tăi robi. [222v]; Eu sînt
cutarele, a ta rudă [246r]; pomenind de ale tale daruri [222v]; neavînd treaba trupului său, zise
fiiului său [271r]; iubêște pre fiii săi [131r]; dă înainte războiu pentru a sa mănăstire [221v]; cel
biruitoriu al nostru [249r]; ca să nu zică vrăjmașii noștri … [221v]; tu ești a noastră bucurie
[274v]; după cum scrisorile noastre ne arată. [196r]; Altă muiare să nu fie în orașul vostru mai
slăvită decît tine [228r]; ca să atingă ochii voștri de vășmîntul ei [194r]; Păsați, fiicele mêle, la
cea a voastră mult milostivă maică [211r]; să nu pîngăriți mîinile voastre întru ucidere [204r]; al
lor bun obicêi u [230r]; s-au ascultat a lor degrabă ruga [208v]; și-i trăgea cătră cêle ale lor rêle
învățături. [200v] Antepunerea adjectivului posesiv este o caracteristică a epocii vechi în
general.107

107 Idem , p. 283.

158
Se constantă, de asemenea, folosirea formelor de dativ ale pronumelor personale și
reflexive cu valoare de adjective posesive, la toate persoanele, în ambele manuscrise. În ms.
2517: nici după datorie -mi am mulțemit [297r]; sau ai semănat smintêle întru fr ații-ți [303r];
Și au scos de trei ori capul, ca să iasă den gură -i [307v]; să le sfințească și să le dumneziască
pren parte și pren daru -și. [338v] Și în ms. 494: pre rugi -ți [202r]; nu se va face altă
egumeniță, numai tu, pentru bunătate -ți [207v]; Și așa să să mîntuiască den nevedêrea trupu –
i [208v]; oarecarii den rude -i [227v]; era un bărbat și cu fămêia -și [230r].

III.5.5. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ
III.5.5.1. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de apropiere
La nominativ -acuzativ, pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de apropiere
are următoarele forme: acesta , în ms. 2517: nu iaste altul decît acesta mai pohtit și mai rugat.
[12r]; și în ms. 494: Deci rămase acesta neoprăvuit, uitînd frica [196r]; acest , în ms. 2517:
vom scrie la acest cap. [20r]; și în ms. 494: La Neochisariia, unde era arhiereu acest sfînt
[200v]; cesta , în ms. 2517 (forma cu afereză are numai 2 ocurențe): Ne chiamă la cesta bine
[434v]; și în ms. 494 (cu o singură ocurență): apă dentru izvorul cest dătătoriu de viiață [199r];
aceasta , în ms. 2517: La aceasta numai luați aminte [434r]; și în ms. 494: iară pentru aceasta
nimic nu răspundea [199v]; această , în ms. 2517: să nu ne mai înșălăm cu această lume
înșălătoare [439v]; și în ms. 494: au făcut această fată nu cu dînsul, ci cu altul [203v]; ceastă ,
în ms. 2517 (cu două ocurențe): îți scriem pre pomenire ceastă de desupt scrisă învățătură
[281r]; și în ms. 494 (o singură ocurență): adunîndu -se pravoslavnicii la ceastă bisêrică
[240v]; ceasta , numai în ms. 2517, cu o singură ocurență: La ceasta -ți tribuie 8 bunătăți
[243r]; acestea , în ms. 2517: și altele ca acestea socotêște [113v]; și în ms. 494: Acestea
auzind, maica lui au alergat [235v]; acêstea, în ms. 2517: Pilde adevărate sînt acêstea la
creștini [145r]; și în ms. 494: lăsați lacrămele, căci cu acêstea niciun folos nu -mi dați [247v];
acêste , în ms. 2517: toate să cuprind între acêste 7 [19v]; și în ms. 494: pentru acêste ce sînt
mai sus scrise [193r]; cêste , numai cu o singură ocurență în ms. 2517: acêstia de moarte, și
să nasc din cêste 7 [20r]; acești , în ms. 2517: întru carele acești lumești domni au trăit și au
murit. [190v]; și în ms. 494: Acești dascali scriu că… [280v]; aceștia/aceștea , în ms. 2517,
unde forma cu i are numai două ocurențe, forma cu e fiind generală (formată prin analogie cu
pluralul feminin acestea ): au grăit pentru aceștia [387r]; Și aceștea , iarăși, nu să pricep toți

159
deplin [403r]; și în ms. 494: Pasă, Mariio, cu oamenii aceștea la cutare loc [204r]; cești , numai
în ms. 2517, cu o singură ocurență: cu cît trebuie să facem noi, cești slabi și bolnavi? [73v].
La genitiv -dativ, la feminin, singular, formele care apar sunt următoarele: aceștiia (când
adjectivul pronominal este postpus substantivului), în ms. 2517: ești aici cêle puținêle zile a vieții
aceștiia [81v]; și în ms. 494: minunată întru pomenirea minunii aceștiia [199r]; aceștii (cînd
adjectivul pronominal este antepus), în ms. 2517: iaste cel mai scump lucru al aceștii lumi [87v];
și în ms. 494: te vei lipsi de dragostele aceștii vieți. [223v]; aceștia , numai în ms. 2517, cu o singură
ocurență: carii era numai umbră aceștia pîini [335v]; aceșteia , numai în ms. 2517, cu o singură
ocurență: Acêste 2, dar, ne tribuie la închipuirea inimii aceșteia [269v]; ceștii , în ms. 2517: acêstia
poate arată vrednicia ceștii povești [16r]; și în ms. 494: Jură-te de spre numele ceștii doamnei
lumii [214r]; ceștiia , numai în ms. 2517, cu o singură ocurență: asupra ceștiia stricare de suflet
lêne [107v].
La genitiv -dativ, la masculin, singular, formele care apar în cele două manuscrise sunt:
acestui , în ms. 2517: se întîmpla acestui bun om și smerit [140v]; și în ms. 494, cu o singură
ocurență: spre ajutoriul sufletului acestui suflet. [239r]; acestuia , în ms. 2517: pomenirea acestuia
ce acum de tine să defaimă [141r]; și în ms. 494: Iară împăratul au întrebat numele acestuia .
[215v]; cestui , numai în ms. 2517, cu o singură ocurență: să spălăm inima, ca să facem cestui
ciocan supus. [269v]
Formele refăcute acesteia , aceleia , acestei , acelei , apar în unele graiuri populare, spune
Constantin Frâncu, însă apar rar în textele literare din epocă, prima gramatică a limbii române
(aprox. 1770), indică formele vechi.108
La genitiv -dativ, la masculin și la feminin, plural, formele care se regăsesc în cele două
manuscrise sunt: acestora , în ms. 2517: să se necăjască cu munca acestora [287r]; și în ms. 494:
viața sirimanilor acestora . [219v]; acestor , în ms. 2517: slujind acestor vrăjmași ai tăi [220r]; și
în ms. 494: se arată la viețile acestor mai de sus [201r]; cestor , cu o singură ocurență, în ms. 2517,
într-un context destul de ambiguu, a cestor putând fi gândit de către cel ce scrie și ca acestor : ne
tribuie foarte facerea den dăstul a cestor 3 bunătăți [313r].

108 Vezi C. Frâncu, Din istoria demonstrativelor românești: (a)celei(a), aceleiași, (a)celeilalte, (a)cestei(a) , în SLLF,
II, 1972, p. 26.

160
După cum se poate observa, ambele manuscrise prezintă atât forme cu afereza lui a, cât
și forme fără afereză. Formele cu afereza lui a, spune Constantin Frâncu, apar în diverse texte
în epocă, dar mai ales în cele aparținând graiurilor nordice, alături de forme fără afereză.109

III.5.5.2. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de depărtare
La nominativ -acuzativ, la feminin, singular, apar următoarele forme: aceia , în ms. 2517:
ai furat întru ziioa aceia și n-ai făcut pravilă [41v]; și în ms. 494: Întru vrêmia aceia , era…
[207r]; aceiia , numai în ms. 2517: cu durêrea aceiia trecu sminteala a trupului. [80r]; acêia,
în ms. 2517: muiarea acêia au murit . [78r]; și în ms. 494: Și era întru cetatea acêia un domn
fără de feciori [194v]; cêia, în ms. 2517: nu te curățêște altă apă, fără numai cêia a lacrămilor
[77r]; și în ms. 494: nădăjduind ca să afle cêia pohtită sănătate [191v].
La nominativ -acuzativ, la masculin, singular, formele care apar în cele două manuscrise
sunt: acela , în ms. 2517: Acestia văzînd acela , au priceput [83v]; și în ms. 494: Și acela lovi
cu toiagul lui pîntecele ei [197v]; acêla , în ms. 2517: Vedem pre patriarhul acêla , Serghie
[432v]; și în ms. 494: Eu sînt acêla carele cerci. [223r]; cela, în ms. 2517: să iai și tu o piatră
să lovești pre cela picior [86r]; și în ms. 494: Iară cela au căzut la picioarele lui [202v]
La genitiv -dativ, la feminin, singular, apar următoarele forme: aceiia , în ms. 2517:
rugăciune pentru paza aceiia legi [255r]; și în ms. 494: Cum ai cutezat, duh necurat, să faci
rău aceiia care are atîta sfiială cătră mine. [242r]; aceii , în ms. 2517: Întrat -ai întru zgăul
fecioarei aceii preacurate, a maicii Tale [342r]; și în ms. 494: căci cunoștea aceii nevinovate
curățiia. [227v].
La genitiv -dativ, la masculin, plural, formele care se regăsesc în cele două manuscrise
sunt: aceluia , în ms. 2517: ați mers spre mărirea svîntului aceluia [24r]; și în ms. 494: plătêște
aceluia ce au sosit cela ceasul cel mai de apoi [193r]; acelui , în ms. 2517: pentru dragostea
Acelui ce au pătimit [111r]; și în ms. 494: vicleniia și răotatea acelui carele au scris. [202r];
celuia , în ms. 2517, cu o singură ocurență: Cu cît, dar, ești datoriu, omule, Celuia ce cu atîtea
te-au îndemnat? [115v]; și în ms. 494, cu trei ocurențe: plătêște aceluia ce au sosit cela ceasul
cel mai de apoi ca și celuia ci au lucrat de la cel dintîiu [193r].

III.5.5.3. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de identitate

109 C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 285.

161
Din categoria demonstrativului de iden titate format din pronumele demonstrativ de apropiere
și și, în cele două manuscrise se regăsesc următoarele forme: aceștași , în ms. 2517 (cu 10
ocurențe): acestași adevăr au vrut Domnul să -l ivească [156r]; aceastași , în ms. 2517 (cu 8
ocurențe): Aceastași și la Moisi se arată , că… [144v]; și în ms. 494 (cu 3 ocurențe): La aceastași
cetate a Critului [272v]; acêsteași , în ms. 2517, cu o singură ocurență: să dă la acêsteași mîini și
se face înteritură direpților [329v].
Din categoria demonstrativului de identitate format din pronumele demonstrativ de depărtare
și și, în cele două manuscrise se regăsesc următoarele forme la masculin, singular: același , în ms.
2517: avînd pre același pre carele avea și ei [167r]; și în ms. 494: și zidi b isêrică într -același loc
unde au aflat apa cea de leac [198r]; acêlași , numai în ms. 2517, cu o singură ocurență: Iar acela
au rămas tot acêlași [260r]; la feminin, singular: aceiași , numai în ms. 2517, cu două ocurențe:
Care lucru i să va arăta întru aceiași înfricoșată zi [193r]; și în ms. 494: acêiași , în ms. 2517: și
ce groază va apuca toată lumea întru acêiași strașnică zi [376v]; și în ms. 494: s-au sfîrșit Aglaida
la acêiași mănăstire [213v]; și forma acêleași , cu o singură ocurență, în ms. 494: iară pruncul zise
acêleași cuvinte [243v].

III.5.5.4. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ de diferențiere
În cele două manuscrise, sunt prezente următoarele forme ale pronumelui și adjectivului
pronominal demonstrativ de diferențiere: celalalt , în ms. 2517: să biruiești pre unul și să faci
celalalt . [272v]; și în ms. 494: ierta pre celalalt și să ruga pentru sufletul lui. [232v]; cêlalalt , în
ms. 2517, cu două ocurențe: să vază ceriul cu un ochiu și cu cêlalalt pămîntul. [359v]; ca să nu ia
cêlalalt îndoit [102v]; ceialaltă , în ms. 2517: Iar la ceialaltă viiață [151v]; și în ms. 494, cu o
singură ocurență: și făcea rugă ceialaltă noapte. [273v]; cêialaltă , în ms. 2517: nici aici, nici în
cêialaltă . [57v]; și în ms. 494: încă și să mă lipsesc și de cêialaltă lumină. [234r]; ceilalți , cu o
ocurență, în ms. 2517: nu numai la ceilalți oameni, ce așa la Despuitoriul nostru [218v]; ceialalți ,
în ms. 2517: Nu defăima pre ceialalți [228r]; și în ms. 494: cum au și văzut pre ceialalți copii că
au făcut [235v]; cêialalți , în ms. 2517: Și îndată, fugînd cu cêialalți copii [39v]; și în ms. 494, cu
două ocurențe: între cêialalți era un pusnic foarte vrêdnic [214r]; să te ostenești și tu cu cêialalți
[227r]; cêlealalte , în ms. 2517: să scriu și cêlealalte păcate. [83v]; și în ms. 494: trăind în posturi
și în privegheri și în cêlealalte bunătăți [216r]. Forma acêlelalte , are o singură ocurență, în ms.
494: Într-acêlelalte era cea mai de sus Mariia [207r].

162
La genitiv -dativ masculin, singular, forma care apare este celuialalt , în ms. 2517, cu patru
ocurențe: ca să facă pagubă celuialalt . [102v]
La genitiv -dativ feminin, la plural, forma care apare este celoralalte , în ms. 2517: iaste
rădăcina și vina a tuturor celoralalte . [285r]; și în ms. 494: să scriem una întru credința
celoralalte [197v].
La genitiv -dativ masculin, la plural, forma care apare este celoralalți , în ms 2517:
zavistnicul împuținează mărirea celoralalți pre ascuns. [98v]; și în ms. 494: mai frumoasă și
mai iscusită decît a celoralalți sfinți [241r].

III.5.6. Pronumele și adjectivul pronominal relativ -interogativ
Alături de forma invariabilă, în cele două manuscrise apar formele variabile ale
pronumelui și adjectivului pronominal care. La nominativ -acuzativ, acestea sunt:
La masculin, singular, carele , în ms. 2517: Nu cêre pentru Numele lui Dumnezeu cu
carele eu n-am parte [37r]; și în ms. 494: un orbu carele era de drum și în căldură foarte
însetat. [198r]
Acestă formă este omonimă cu forma de feminin, plural, după cum reiese, în ms. 2517:
Acêstea sînt toate strașnicile carele au zis [38v]; și în ms. 494: tăindu -i mîinile prin nevedêre,
carele au rămas la nesilie, spînzurate [194r].
La feminin, singular, carea , în ms. 2517: ușa pren carea va să treacă Împăratul [333r];
și în ms. 494: în casa arhanghelilor, carea el o au zidit. [216v]
La masculin, plural, carii și carei , în ms. 2517: acești necurații și fără de rușine, carii s-
au priceștuit [349v]; știm bogați mulți și împărații carei s-au sfințit [364r]; și în ms. 494: și
sfăzi de la varvari, carii au biruit pre creștini [228v]; mulți, carei era întru multe fêliuri de
fărdelegi [224v]. Această formă apare în ms. 494, în două contexte similare, alături de
mulțime : unde am văzut mulțime multă , carei greu muncindu -să [214v]; cîntecile lui chemînd
pre diavolul, carei îndată s -au adunat mulțime multă nenumărată [225r].
La genitiv -dativ, formele prezente în cele două manuscrise sunt:
La masculin, singular, căruia , în ms. 2517: Domnul nostru, căruia i să cade mărire
[192r]; și în ms. 494: împăcătoriul, pren rugile căruia să ne învrednicim [226v]. La feminin,
singular, căriia , în ms. 2517: Lumea căriia slujim acum atîta cu nevoință [220r]; și în ms.
494: împărăteasă, prin rugile căriia să ne învrednicim [228v]. La plural, masculin și feminin,

163
cărora , în ms. 2517: cêle frumoase bucate, cărora gustare și dulceață a lor… [93r]; mulți mari și
tari cărora pomenirea nu le -au rămas [185v]; și în ms. 494: Pentru cêle nevinovate fecioare,
cărora le-au trimis den ceriu [210v].
Forma căreia apare cu o singură ocurență, în ms. 2517, și este folosită pentru acuzativ: cu cîtă
plecare rabdă ocărăle [242v] și certarea căreia face și cêlialalte. [243v]
Formele variabile în funcție de gen și număr sunt o caracteristică a textelor din zonele nordice,
în timp ce în textele muntenești și în cele bănățean -hunedorene pronumele prezintă forma
invariabilă.110
Pronumele interogativ -relativ cine apare atât în contexte de singular, cât și în contexte de
plural, în ms. 2517: Cine să va sui în măgura Domnului sau cine va sta în locul lui cel sfînt?
[212r]; cine sînt în locul cel sfînt al Lui. [212r]; Cine vor zice pentru tîrpeniile muncilor și
luptăciuni …? [275r]
În ambele manuscrise, apare, de asemenea, și pronumele cui, în ms. 2517: pre cine laudă cu
bucurie și -i face zbor, cui oare? [190r]; nevăzutele și văzutele, a cui sînt fapte? [33r]; și cui îi
iaste voia să nu se răstoarne, să ție frîul tare. [68r]; și în ms. 494: și de multe ori întreba a cui
fată au fost [204v]; Și întrebîndu -l pre el al cui iaste [243v].
Formele variabile ale pronumelui relativ interogativ cît, sunt, în ms. 2517: Postêște -te, drept
acêia, cît poți [95r]; Vezi cîtă iaste urîciunea hulii [34r]; toți cîți sta împrejur să îngroziră. [38r];
vom face cîte ne poruncêște [51r]; și în ms. 494: pentru ca să cunoscă cît poate pocăința. [245v];
adecă cîtă era rana sufletului de moarte așa să fie și leacul [193r]; iară cîți vor citi acêstia [192r];
toate cîte-s de folos le cîrmuiaște [196r].
Pronumele relativ compus cel ce , cu sensul de cine/care prezintă următoarele forme: cel ce ,
numai în ms. 2517: nu cearcă necazul, nici cel ce să tême ticăitul [147r]; cela ce , în ms. 2517: să
se luminêze cela ce hulêște [149r]; și în ms. 494: Cînd să va pocăi cela ce va cădea [192v]; cela
ci, în ms. 2517, cu o singură ocurență: viață cela ci au greșit s -au sculat. [281r]; și în ms. 494:
toate boalele să izgonesc de la cela ci pătimêște. [221v]; cei ce , în ms. 2517: cei ce lumină nu avea
de la Hristos [60v]; cei ci , cu o ocurență în ms. 2517: cei ci văd să smintesc [72v]; și în ms. 494,
cu trei ocurențe: cei ci sta împrejur [272v]; cêia ce , în ms. 2517: cêia ce au căzut. [123r]; și în ms.
494: au lăsat pre cêia ce au murit [195v]; ceia ce , în ms. 2517: ceia ce l-au hulit. [36r]; și în ms.
494: toți ceia ce lucra [246v]; ceia ci , în ms. 2517, cu o singură ocurență: ceia ci de tine au pățit

110 Vezi C. Frâncu, Istoria limbii române literare: epoca veche (1532 -1780) , vol. colectiv, p. 129.

164
bine [365r]; și în ms. 494: ceia ci sta împrejur [199v]; cêle ce , în ms. 2517: cêle ce sînt scrise
[8r]; și în ms. 494: cêle ce au grăit. [221r]; cêle ci, numai în ms. 494: cêle ci ne stau asupra
și ne mîhnesc [222v].

III.5.7. Pronumele și adjectivul pronominal nehotărît
III.5.7.1. Formele unul , una, altul , alta
Aceste forme pronominale se regăsesc în ambele manuscrise, deseori puse în corelație
unele cu altele, după cum urmează, în ms. 2517: înșălînd unul pre altul [350v]; nu ești datoriu
nici la una, nici la alta [22r]; „Întrucît ați făcut unuia dentru cei mai mici, Mie ați făcut.”
[254v]; Unul altuia păziți greotățile [256r]; Acêlia care nu li -au văzut niciodinioară ochiul,
poate altă să le vază? [403r] cu o singură ocurență, alalte : să mînuiască atîtea alalte [187r]
Și în ms. 494: și preasărutînd unul prea altul , să despărțiră plîngînd. [220r]; au apropiiat
unul de altul [238v]; Așijderea și alta la Frasii, și alta la Sarmathia. [280v]; au aflat într -o
pădure una fără de mîini [205r]; să nu caute altă… [204v]; pentru dovedința [218r] unuia
cătră altul [218v]; cu o singură ocurență apare forma alați : nu puțiia ca alalți morți . [199r]
Forma altă poate aparea cu sensul de altceva , în ms. 2517: ce altă ne-a poruncit? [254v];
și în ms. 494: să nu caute altă, numai muiare să -i placă. [205r]

III.5.7.2. Formele vreunul , vreuna
Forma vreunul apare în ambele manuscrise, în ms. 2517, cu 6 ocurențe: să ia vreunul
împrumut [172r]; și în ms. 494, cu două ocurențe: ca să nu -ți facă vreunul rău. [220r].
Adjectivul pronominal vreun prezintă numeroase ocurențe, în ambele manuscrise, în ms.
2517: de ai căzut la vreun păcat [30v]; și în ms. 494: să n-aibă vreun gînd rău. [205r] În
schimb, forma de masculin, plural, vreunii nu apare în niciunul dintre manuscrise.
Menționăm că singura formă fără e care apare este vrunuia , în ms. 494, cu o singură
ocurență: au vîndut cinstea lor vrunuia dintru cei bogați [210v].
La feminin, forma de singular vreuna apare numai în ms. 2517, cu 8 ocurențe: să te
arunce în vreuna de acêstia de va putia. [53r] În schimb, adjectivul pronominal vreo este
prezent în ambele manuscrise, în ms. 2517: nu poate să -ți dea vreo mîngîiare [58r]; și în ms.
494: nici avea vreo slujnică a ei [206v].

165
III.5.7.3. Formele tot, toți
Formele tuturor / tuturora apar în ambele manuscrise, în ms. 2517: Dumnezeu mai-nainte de
vêci și făcătoriu a tuturor [14r]; iaste tată tuturora părinților [244v]; și în ms. 494: fiind tălmăcit
spre folosul tuturor . [201r]; cu gîndul tuturora , au poruncitu -o pre ia [209r].
Alături de aceste forme, apare și forma cu la, echivalentă cu dativul, la toți , în ms. 2517: să
arate Domnul vina la toți [379v]; și în ms. 494: s-au mîhnit de dodăială și la toți spunea minunea
[238v].
Adjectivele pronominale tot /toată sunt însoțite la genitiv -dativ de prepozițiile la și a, în ms.
2517: carele iaste la noi pricină la tot binele [330v]; să deșchiză neștine uși la toată necurățiia
[385r]; nu-mi ajung zilele și ceasurile a tot anul [109v]; Împărat a toată mărimea. [44r]; și în ms.
494: au dat întristare la tot Rimul [244v]; despuitoare a tot ceriul și pămîntul [198v]; împărăteasă
a toată lumea [226r].

III.5.7.4. Formele fiecare (le), fiecine, fieștecare (le), fieștecine, fieștece
Formele fiecare și fiecarele prezintă câte o ocurență, în ms. 2517, apare: aceasta te învață
prilejul să priimești, nu fiecarea și de nimic, ci… [12v]; și în ms. 494: atîta după cum fiecarele au
văzut [203v].
Forma fiecine are o singură ocurență, în ms. 2517: Și să nu bîrfească fiecine , zicînd: moara,
cuptoriul, sêcerea, culesul și altele ca acêstia n -au sărbători. [300r]
Formele fiștecare și fieștecarele sunt numeroase, în ambele manuscrise, în ms. 2517: ca să
cetească fieștecare vina ce au făcut [11r]; să rabde fieștecarele scîrba cu tărie [11r]; și în ms.
494, unde fieștecare are o singură ocurență, ca adjectiv pronominal: Și pentru fieștecare vină huliia
greu [246r]; în schimb, fieștecarele este predominant: să cunoască fieștecarele cîtă ajutor află și
la trup și la suflet [192r].
În ms. 494, sintagma tot carele are o singură ocurență și prezintă sensul de fiecăruia : au dat
cîte un galben de aur tot protopopului, tot carele va să facă slujbă la poporu -și. [273r]
Forma fieștecine apare în ms. 494, cu o singură ocurență: poate fieștecine să se încrează
acêste a cliricului [248r].
Forma fieștece apare numai în ms. 2517, cu 5 ocurențe: fieștece iaste deprindere . [41r]; pentru
fieștece puțină povêste, să te scîrbești. [86v]

166
În ms. 494, apare cu o singură ocurență și forma careleș , cu sensul de fiecare : cît s-au
rupt în doao, și au luat careleși partea. [243r] Formele careș , careleș reprezintă varianta
literară nordică. 111

III.5.7.5. Formele oarecare , oarecarele , oarecarii , oarecarea
Formele de masculin, singular, oarecare și oarecarele se regăsesc în ambele manuscrise,
atât ca pronume, cât și ca adjective pronominale. În ms. 2517: era oarecare preot [345v]; Altul
oarecarele s-au dus să se priceștuiască [350r]. Și în ms. 494: au rămas la oarecare preot
[197r]; altul oarecarele va face lucru ca acesta [207v].
Forma cu oricare apare o singură dată, în ms. 2517: și oricare cetăți și oraș, nu numai
ale creștinilor [33v]
Forma oaricarele apare o singură dată, în ms. 2517: să iai aminte patru oaricarele :
„ci?”, „cum?”, „cînd?” și „pentru ce?” [263r].
La masculin, plural, forma este oarecarii , în ms. 2517: au furat oarecarii măgariul.
[119v]; și în ms. 494: am întrebat pre oarecarii ce au văzut [280r].
La feminin, singular, forma care apare este oarecare și, cu 5 ocurențe în ms. 2517 și 5
ocurențe în ms. 494, se regăsește și forma oarecarea , ca adjectiv pronominal. În ms. 2517,
regăsim: să scriem și oarecarea mîngîiare [150r]; s-au dus oarecare muiare la chiliia unui
sihastru [79v]. Și în ms. 494: Era oarecarea fecioară plină de bunătăți [209r]; au căzut
oarecare muiare. [280r]
Forma oarecine are două ocurențe în text și o ocurență marginal, în ms. 2517: În toate
zilele, oarecine , prin nevedêre, îmi aducea pîine [184v]; și întrebîndu -să de oarecine , au
răspuns așa [106r]. De asemenea, în același manuscrise, pronumele apare și într -o formă în
curs de gramaticalizare: și să facă ori pre cine va Domnul a îndrepta [187v].
În ms. 2517, sintagma tot cela ce apare cu sensul de oricine : tot cela ce se înalță pre sine
certa -se-va [44r]; Nu tot cela ce va zice Mie, Doamne, Doamne, va întra la împărățiia m ea
[429v]
Forma oarecui prezintă câte o ocurență în ficare dintre cele două manuscrise, în ms. 2517:
de se va întîmpla oarecui în somnul lui o umbră [325v]; și în ms. 494: nu au tăiat mîna lui
Ioan, ci a altuia, oarecui rob al lui [202v].

111 Vezi C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 288.

167
Forma oarece apare în ms. 2517: o parte oarece dintru acea nespusă dulceață [393r]; și în
ms. 494, cu o singură ocurență: oarece fapte bune va face niștine [248r].
Forma orice apare atât ca pronume, cât și ca adjectiv pronominal, în ms. 2517: aici va afla
scris orice pohtiaște. [12v]; Ceară unul dintru voi orice dar ar vrea [102r]; și în ms. 494: și i-au
luat orice avea [249r]; nici să clătêște apa ei orice vînt va fi [280v].
Sintagma tot omul apare în ms. 2517 cu sensul de orice sau fiecare : Care șarpe umoriia pre
tot omul ce întra într -acêia curte. [437r]; tot omul tribuiaște să aibă la această parte inimă [244v];
aceasta iaste tot omul și pentru aceasta săvîrșitu -se-au zidit de Dumnezeu [15v].
Pronumele și adjectivul pronominal oricît are forme variabile, după gen și număr, în ms. 2517:
Pentru că, oricît bine ai fi făcut, nu ți să cade să te lauzi [54r]; oricîte rîpi află, cade și să rănêște
[68r]; oricîți îi vei da, toți îi ia și ascunde oricîți îi vei pune [57r]. Apare, de asemenea, și cu forma
oarecît , în ms. 2517, cu două ocurențe: se arată oarecîți cum lêpădă Dumnezeu [251v]; toate
oarecîte ai făcut [327r]; și cu o singură ocurență, în ms. 494: oarecîți au vreo dodăială de vrăjmași
nevăzuți… [213v].
Cu o singură ocurență apare și forma oareșcît , în ms. 2517: Căci după obicêiul lumii, iaste
oareșcît osebire între împărați și înșerbi [125r].

III.5.7.6. Formele ceva / cevași, cineva / cinevași, altceva / altcevași, altcineva
Formele ceva și cevași apar în ambele manuscrise: ceva are 23 de ocurențe în ms. 2517, iar
cevași are 8 ocurențe în același manuscris: nici s -au mai văzut sau au auzit ceva pentru el. [39v];
Porți griji întru cevași [234v]; în ms. 494, ceva prezintă 10 apariții, iar cevași apare de 7 ori:
temîndu -se ca să nu pătimească ceva împrotivă [237v]; nu crez de nu voi vedea un semn, cevași
[218r].
În cazul formelor cineva și cinevași , lucrurile se prezintă diferit. Prima formă este generală,
în timp ce cinevași are o singură ocurență, în ms. 2517: în taină, în loc ascunsu, să nu auză
cinevași . [295v]
Formele altceva și altcevași sunt prezente în ms. 2517: ci să -ți aduci aminte altceva
duhovnicesc [74r]; sau fură, sau altcevași face [420v]. În ms. 494, apare o singură ocurență a lui
altceva : sau dintru altceva întîmplare [248r].
Forma altcineva apare în ms. 2517: ca să nu te vază altcineva [65r]; și în ms. 494, cu o singură
ocurență: că nu am pre altcineva ca să -l păzească [251r].

168

III.5.7.7. Forma pronumelui nehotărît neștine
Această formă, din lat. nescio quem , are sensul de cineva și apare cu o frecvență foarte
mare în ms. 2517 (95 de ocurențe), dar în ms. 494 (cu 10 ocurențe). De obicei, pronumele se
află în cazul nominativ, în ms. 2517: Deci să nu cutêze neștine să strice postul [23v]; și în ms.
494: Și să nu mă defaime neștine pre strîmbul [201r]. Dar apare și în cazul acuzativ, în ms.
2517: să nu clevetești [256v] pre neștine [257r]; și în ms. 494: să nu să împrotivească neștine
înțelept și cărturariu [192r]. Pronumele are o frecvență mare în texte din zone dialectale
diverse.112

III.5.7.8. Forma pronumelui nehotărît niscare
Această formă, din lat. nescio qualem , apare numai ca adjectiv pronominal, în ms. 2517,
cu două ocurențe: și calcă pre niscare pietri rău puse [271v]; de veți afla niscare lunecături
întru lucrul acesta al nost ru [448r]; și în ms. 494, cu două ocurențe: cînd ne va veni niscare
dodăiale de la diavolul [214r]; ca să nu vie iarăși niscai vrăjmași [222r].

III.5.7.9. Forma pronumelui nehotărât cutare(le)
Această formă (din lat. eccum talis ), care are sensul de unul, un oarecare113, apare în
ambele manuscrise. În ms. 2517, cu 8 ocurențe: dupre cum au pățit cutarele arhiereu ce vei
auzi [186v]; Eu sînt cutarele , cel ce umbla… [395r]. Și în ms. 494, cu nouă ocurențe: Pasă la
cutare loc a casei tale [241v]; Eu sînt cutarele , a ta rudă care am murit [246r]. În ms. 2517,
apare și în expresia următoare: atuncea voi da cutare și cutare bunătăți. [253v]

III.5.7.10. Adjectivul pronominal nehotărât niște
Niște este adjectiv nehotărît în următoarele situații, în ms. 2517: niște fum [109v]; niște
ceară moale [269v]; niște plumb [357v]; și în ms. 494: niște pîine [240r].

III.5.8. Pronumele și adjectivul pronominal negativ
III.5.8.1. Nimeni

112 Vezi C. Frâncu, Istoria limbii române literare: epoca veche (1532 -1780) , vol. colectiv, p. 129.
113 Vezi C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 289.

169
În ms. 2517, formele care apar sunt nimeni (4 ocurențe), nimenia (o ocurență), nimenea (16
ocurențe), nimenilea (o ocurență), nime (4 ocurențe), nimea (22 de ocurențe), nimini (o
ocurență): Și nu bîntuia șarpele pre nimeni . [437v]; să nu grăiești cu nimenia [23v]; ca să nu le
cunoască nimenea . [53v]; pre nimenilea bîntuind. [439r]; și nime nu-i defaimă [327r]; era vedêre
de jale, cît nimea nu putea să stea aproape [343v]; nu știa nimini că este copaia neagră [450r].
În ms. 494, formele care apar sunt nimeni (o ocurență), nimenea (8 ocurențe), nime (3
ocurențe), nimea (11 ocurențe), niminea (2 ocurențe): să nu fie nimeni asêmenea ție. [223r]; să
nu se mai depărtêze nimenea de la acea sfîntă rugă [228v]; nime nu te -au întrebat? [244v]; nici
nimea n-au mai cutezat [246v]; ca să nu înțeleagă niminea [203v].
Forma nime are etimologia controversată. Unii cercetători spun că acesta își are originea din
etimonul lat. nemo , pe când alții consideră că forma derivă din nimeni , printr -o reconstruire greșită
a termenului sau prin fenomenul haplologiei (s uprimare prin disimilați e totală a unei silabe identice
sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate114).115

III.5.8.2. Niciunul
Pronumele negativ niciunul are la masculin, în ms. 2517, două ocurențe: Și nu iaste niciunul
bucuros [125r]; să nu cutêze niciunul dintru cei mai de sus [352r]. La genitiv -dativ, forma
niciunui prezintă de asemenea două ocurențe: nu l-am spus niciunui duhovnic [305r]; și s-au spus
niciunui duhovnic [306v].
Forma de feminin a pronumelui, niciuna , are o ocurență în ms. 494: să nu cutêze niciuna să
se scoale de la pămînt [208r].
Adjectivele pronominale negative niciun , la masculin, și nicio , la feminin, apar în ambele
manuscrise. În ms. 2517: ca să n -aibă niciun răpaos [67v]; iar la lucrurile firii nu iaste nicio
usebire [125r]; și în ms. 494: într-însa nu să nasc niciodinioară pești și nu afundă niciun om
[280r]; nu asemăna cu nicio floare pămîntească. [229v]
Forma de plural niciunele are o singură ocurență în ms. 2517: iar la acêia preafericită
Împărăție nu iaste niciunele dintr -acêste căderi [393v].

114 MDA , II.
115 Prezentarea pe larg a termenului apare în I. Gheție, Al. Mareș, Graiurile daco -române în seco lul al XVI -lea, p. 238.

170
III.5.8.3. Nimic
În ms. 2517, formele pronumelui negativ nimic se prezintă astfel: nimic (49 de ocurențe),
nimica (83 de ocurențe), nimică (2 ocurențe), nemic (o ocurență), nemica (o ocurență): să
nu bagi în gîndul tău nimic ale oamenilor cuvinte. [31r]; în vrême ce nu iai nimica [58v]; să
nu mănînce nimică [323r]; cu nemic nu-l ușurezi cu mîniia [21v]; fără de nu a grăi nemica
cuvînt greu cătră Domnul. [87r]
În ms. 494, apar numai formele nimic (7 ocurențe) și nimica (25 de ocurențe): iar el
nimic nu răspundea [243v]; nu avea nimica întru gîndul ei la cêle pămîntești [244r].
Nimic apare de multe ori în locuțiunea adjectivală de nimic , în ms. 2517: te rogi la alte
zidiri mai proaste și mai de nimica decît tine [48r]; și în ms. 494: fărădelêgea mia iaste mai
grea decît toate și mai de nimic [225v]. De asemenea, face parte uneori și din locuțiunea
adverbială întru nimic , în ms. 2517: cît întru nimica nu încape cea lenevie blestemată [109v];
și în ms. 494: nu s-au folosit întru nimica sufletul [239r].

III.6. Verbul
III.6.1. Conjugările verbului
III.6.1.1. Trecerea de la conjugarea I la conjugarea a III -a
Verbul a cure (din lat. cŭrrĕre ) apare la conjugarea a treia în mod constant, fără g
analogic, în ambele manuscrise, în ms. 2517: căci nu o pohtim mai mult decît vistieriile cêle
ce cură ? [174r]; Cură zilele vieții noastre ca și o corabie [201v]; ca niște ape care cură una
după alta [363v]; și în ms. 494: dintru mijlocul cariia cură marele rîu Narni [227r]; și cură
dentru frunzele lui și din ramuri picături de apă [281r]. La imperfect, verbul prezintă forme
de conjugarea I, în ms. 2517: Și cura atîta sînge [349r]; era trup crud și cura sînge. [355r];
și în ms. 494: den rane cura sînge proaspăt [233r]; au putrezit picioarele lui și cura puroi
grozav. [216r]. Forma verbului inovativă, a curge , explicată prin analogie cu verbul a merge ,
nu apare în cele două manuscrise, deși Constantin Frâncu spune că în perioada aceasta (1640 –
1780), inovația este consemnată în texte din Țara românească și Moldova, uneori cu forme de
conjugarea I. Formele care apar în cele două manuscrise pot fi puse pe seama copistului, dacă

171
luăm în calcul că „verbul a curge nu apare însă în Ardeal, căci acolo nu a avut loc contaminația
sintactică între a cure și a merge , care are formele mere , merem , mereți etc.”116
Verbul a învia prezintă la participiu numai forma de co njugarea a treia, învins , de la verbul
de conjugarea a treia, a învie . În ms. 2517: se-au învis mortul [153r]; 3 oameni au învis din morți
[418r]; și în ms. 494: pre cîți morți au învis [192r]; s-au îngropat și au învis numai o dată [239v].

III.6.1.2. Oscilații între conjugarea I și conjugarea a IV -a
Verbul a adeveri (derivat verbal de la substantivul adevăr ) este predominant în cele două
manuscrise, pe când a adevăra nu apare în niciunul dintre cele două manuscrise. În ms. 2517:
Adeveritu -te-ai în cail ea acum, bătrînule…? [183r]; să-mi adeverezi cei mai adevăr. [354v]; au
adeverit cum iaste și n -au lăsat îndoire nicicum. [387v]; să le adeveresc ce e adevărul? [413r]; și
în ms. 494: Și adeverindu -se de spre ei adevărul, au scris minunea [273v]; Și pentru ca să te
adeverezi , îți trimiț una dentru poslaniile lui [202r]; Pentru ca să adeverêze mărturiseala mia
[226r]; Pentru ca să te adeverești cum au priimit Domnul pocăința [226r].
Verbul a curăța , format pe teren românesc de la curat , apare doar cu forme de conjugarea a
IV-a, în ambele manuscrise. În ms. 2517: să curățești cel dinlăuntru rozor a sufletului [14r]; nu
te altă apă, fără numai cêia a lacrămilor [77r]; Nu s-au curățit 10? [114v]; să curățească sufletul
nostru. [135v]; Adecă curățêște -l de toată grozăviia și -l luminează. [136v]; și în ms. 494: să apuce
să curățească toate umblătorile a călugărilor. [203r]; și să curățesc [227r].
Verbul a îndălunga/îndelunga apare numai în ms. 2517 și are forme atât pentru conjugarea
I, cât și pentru conjugarea a IV -a: că nemerniciia mea s-au îndălungat [234r]; Și altele, a cărora
le las graiurile, pentru ca să nu îndălungesc cuvîntul. [387r]
Verbul a scuipa (din lat. *scupire ) apare numai în ms. 2517 și prezintă o formă adjectivală,
dar și o formă de gerunziu, cu infinitivul în –i: iar sfîntul, scuipindu -l la ochi, l -au vindecat. [120r]
Forma adjectivului provenit din participiu este scuipat : cu multe sudălmi și ocăr bătut , scuipat ,
luat-au grea și rușinată moarte. [50v]

116 C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 296 -297; vezi și C. Frâncu, Vechimea și răspândirea
unor inovații morfologice: verbul a curge , în „Limbă și literatură”, III, 1981, p. 331 -339.

172
Verbul a se însănătoșa apare numai în ms. 2517 și prezintă două ocurențe, ambele de
conjugarea I: cîteodată vindecă deplin și însănătoșază pre cel bolnav [313r]; mă însănătoșază
și-mi lungêște viiața. [443v]
Verbul a ajutori are forme numai pentru conjugarea a IV -a. În ms. 2517: să te ajutorești
asupra celor ce te necăjesc. [165v]; oarecarele ca să-ți ajutorească [166r]; trebuie să
ajutoresc pînă acum [185r]; și nu vin să le ajutorească la atîta nevoie [195r]; și în ms. 494:
le-au ascultat pre iale și minunat le -au ajutorit . [211r]; făcu rugăciune prea tare cu lacrămi
cătră Domnul, ca să ajutorească acelui mort [214r]; născătoarea lui Dumnezeu,
ajutorează -mă. [229r]; să-ți ajutoresc la nevoia ta. [253v]
Verbul a înțelepți apare numai în ms. 2517: să ne înțelepțim . [438r]; să să înțelepțească
[439r]; cu acelora pilde te înțelepțêște . [87r]
Verbul a slobozi , din slobod , cunoaște în general forme ce pornesc de la infinitivul în –i,
dar apare și cu forme de la infinitivul în –a, în ms. 2517: oricîți stînjini de fune ar slobozi .
[62v]; Acum slobozi pre robul tău, Despuitoare [396v]; să se ducă cu Hristos, să o sloboază .
[179r]; și în ms. 494: se ruga toți ceia ce lucra feciorului Theodorit ca să se sloboaze , să facă
sfînta adunare. Iară nepriimind, el n -au vrut să-i sloboaze [246v].
Categoria verbelor care oscilează între conjugarea I și conjugarea a IV -a cuprinde forme
verbale derivate de la s ubstantive sau adjective, pe terenul limbii latine populare sau pe terenul
limbii române comune.117

III.6.1.3. Verbe care se mențin la conjugarea a II -a sau la conjugarea a III -a
Unele verbe de origine latină, care în limba de origine erau de conjugarea a III -a, apar la
conjugarea a II -a, este vorba despre: a rămâne (lat. rĕmanēre ), a ține (lat. tĕnēre). În ms.
2517: nicio dulceață sau gustare nu ți -ar rămînea să o simți [77r]; veți rămînea la dragostea
Mea. [259r]; Iar cine n-ar ținea tocmeala să fie proclêt [7v]; sau de unul să va ținea [359r];
și în ms. 494: cînd să gonêște de vîn t cu sila și rămînea văzduhul [240v].
Verbul a adaoge se menține la conjugarea a III -a (din lat. adaug ĕre), în ms. 2517: griji
carele au bogații: cum vor adaoge și să să înmulțească avuțiia [168r].

III.6.2. Diateza

117 C. Frâncu, Gramatica limbi i române vechi (1521 -1780) , p. 86.

173
III.6.2.1. Verbe active care prezintă pronume reflexive
Din categoria acestor verbe, amintim: a se conteni , în ms. 2517: să te contenești și să te dai
la dumnezeiască slujbă [425v]; a se cuteza , în ms. 2517: să nu te cutezi să mănînci. [91r]; și în
ms. 494: și nu se cuteza să se apropie. [249r]; a se ispiti , în ms. 2517: la aceasta să ne ispitim
adecă deplin. [14v]; preotul iar s -au jurat să nu se ispitească la vreun lucru al preoției [344v]; a
se izbîndi , în ms. 2517: nu caută toiagul ca să se izbîndească [137v]; a se făgădui , în ms. 2517:
făgăduiaște -te Domnului cu totul [187v]; Iar de te vei făgădui sau te vei jura să faci rău [298r];
și în ms. 494: mă făgăduiesc să mă fac creștin [195r]; s-au făgăduit cu jurăminte să facă ce va
porunci. [203v]; a se mărturisi , în ms. 2517: Să mărturisești pre tine cum îți era vina [295r]; a se
naște și a se zămisli , în ms. 2517: ce voi să zic eu, cel dosădit, cela ce m-am zămislit întru păcat
și cela [226v] ce m-am născut întru fără de cale și fărădelêge? [227r]; și în ms. 494: ci dintru
mine s-au născut . [208v]; a se osteni , în ms. 2517: te silêște, ostenindu -te, și zi acêstia la cugete -ți
[112r]; nu s-au ostenit să-ți gătească casa [339v]; și în ms. 494: să te ostenești și tu cu cêialalți
[227r]; deci, ostenindu -se cum [239r] place lui Dumnezeu [239v].

III.6.2.2. Diateza impersonală
Aceasta apare în forma unor verbe ca: a se cădea , în ms. 2517: cît s-ar cădea să să cutrêmure
de el fieștecarele [19r]; au făcut după cum i să cădea [64v]; și în ms. 494: mulțumind după cum să
cădea [219v]; așa să cădea și oasele lor să fie nedespărțite [244v]; a se cuveni , în ms. 2517: vor
priimi cu sfiala cea bună ce să cuvine . [330r]; și în ms. 494: nu se mai cuvine de acmu, nici să
cade întru nimica să -i miluiesc [281v]; a se întîmpla , în ms. 2517: Acêstia de multe ori se întîmplă
și ne bucură [98r]; și în ms. 494: Și se întîmplă de multe ori de au și șase leturghii [273r]; a se
părea , în ms. 2517: acum i să pare păcătosului o dulceață [415r]; care lucru pare-mi-să a fi
semeție [8v]; și în ms. 494: cît i să părea că au aflat comoară de mult preț. [229v]; mi se părea că
ajunge în ceriu. [253v].

III.6.2.3. Diateza pasivă
Diateza pasivă este redată fie cu ajutorul lui se, fie prin structura formată din verbul auxiliar
a fi și participiu. În ms. 2517, apar: se bucura știind că va să se mănînce de hiară [147v]; să să
izgonească și să se defaime carele ale t ale porunci au defăimat. [152r]; așa va să să cinstească și
să se sfiască de spre toți [319v]; cum dintru început s-au zidit . [401v]; Robul pre ban au fost

174
cumpărat [439r]; iaste pêștele prins , și pre cărbuni iaste aruncat . [441r]; leul au apucat funea
cu care era legat [120r]; încungiurat fiind de atîta văpaie [118r]; fiind de lumină mai înalt
luminat [60v]. Și în ms. 494: iarăși să se trimiță lumina [281v]; să se fie biruit de vrăjmașul
[208r]; iaste lăudat și iubit de spre Dumnezeu. [201v]; iaste biruit de aceasta pohtă [212r];
se va tipări și el, fiind tălmăcit spre folosul tuturor. [201r]; sclipind mai vîrtos decît soarele,
încunjurată fiind de spre îngeri [230v]; și n-au aflat icoana la locul unde au fost pusă . [221r];
să le puie în mormînt nou carele au fost zidit [244v].

III.7. Formele iotacizate
Cele două manuscrise prezintă un număr semnificativ de forme iotacizate. Fenomenul
iotacizării presupune transformarea consoanelor t, d, n, r de la sfîrșitul radicalelor verbelor de
conjugarea a doua, a treia și a patra, în ț, z, i, la indicativ prezent, la persoana I singular, și la
conjunctiv prezent, la persoana I singular și la persoana a III -a singular și plural.118 În
continuare, vom expune , prin exemple, manifestarea acestui fenomen în cele două manuscrise.

III.7.1. Verbe de conjugarea a II -a cu forme iotacizate
În această grupă, se înscriu:
Verbul a cădea , prezintă forme iotacizate, la persoana I și a III -a, la conjunctiv prezent,
în ms. 2517: Și le-au zidit împrejur, ca să nu cază dobitoace [63r]; și în ms. 494: l-au lăsat
să cază jos să se omoare. [241v]; căci, să caz în rîu, frică îmi era de foc [253v].
Verbul a mînea apare în ms. 2517 și prezintă forma iotacizată la conjunctiv, la persoana
a III-a singular: mergînd pre cale ca să mîie la vreun sat [324r].
Verbul a părea prezintă forma paie, în ms. 2517: De ți -e voia să ți se paie mici, alătură –
le cu acêste 4 [21v]; și în ms. 494: Să nu -ți paie greu [233v].
Verbul a putea prezintă la persoana I, la prezent indicativ, forma poci(u)119, în ms. 2517:
nu poci să te cinstesc, nici să te măresc cum voiu. [149v]; și în ms. 494: nu mai pociu suferi
a oamenilor rușine și ocară. [227v].

118 Idem , p. 93.
119 Forma poci a fost explicate de Ov. Densusianu prin fonetică sintactică, lat. * poteo devenit * poț, urmat adesea de
pronumel e personal io, devine pociu (poț io> poci io > pociu ), în Istoria limbii române , vol. II, p. 28.

175
Verbul a rămînea prezintă în ms. 2517 forma să rămîie , la conjunctiv prezent, la persoana a
III-a: lasă pre leu acasă, carele răcniia și nu vrea să rămîie . [121r]; în ms. 494, la persoana I a
conjunctivului prezent apare forma iotacizată a verbului: să rămîiu supt biruința diavolilor [253v];
la fel și în cazul formei de geruniu: rămîind negrijit, trecură doaozeci de zile [196v]; L-am născut
fără de stricăciune, fecioară rămîind . [240r]
Verbul a șădea apare la conjunctiv prezent, la persoana a III -a, numai în ms. 2517, cu forma
iotacizată să șază : și el să șază în scaun [277v]; să șază la casa ei [301r].
Verbul a ținea prezintă la persoana I singular a indicativului prezent forma țiu, cu câte o
ocurență în fiecare dintre manuscrise, în ms. 2517: cu putêria acestuia carele țiu întru mîinile mêle
[357v]; și în ms. 494: Ci țiu zapisul, și cînd va șădea Fiiul ei să judece… te va da în mîinile mêle
[223v]. La conjunctiv prezent, la persoana a treia, forma verbului este să ție , în ms. 2517: să
învrednici să ție și tainele celoralalți frați [54r]; și în ms. 494: cît nu poate răbda nici un vas să o
ție [280v].
Verbul a vedea prezintă la persoana I singular a conjunctivului prezent formele văz și văs (o
singură ocurență), în ms. 2517: numai să văz pre Despuitoriul mieu, Hristos [147v]; pentru ca să
poci să văs pe Mîntuitoriul Hristos [406v]; și în ms. 494: căci nu mă lași să văz deplin bucurie
[206r]. La persoana a III -a a conjunctivului prezent, la singular și la plural, forma este să vază , în
ms. 2517: și veni să vază pre rude -și și dragii lui [177v]; să să ivească în tîrg, ca să vază oamenii
vii. [44v]; și în ms. 494: nu era vrêdnic ca să vază [210r]; adunîndu -se nenumărați oameni să vază
ca aceasta jalnică vedêre [246r].

III.7.2. Verbe de conjugarea a III -a cu forme iotacizate
Verbul a apune apare numai în ms. 2517, cu o singură ocurență, și prezintă forma să apuie
la conjunctiv prezent: niciodinioară n -au lăsat să apuie soarele spre scîrba fratelui [86v].
Verbul a arde prezintă forma de conjunctiv prezent, la persoana a III -a, să arză , în ms. 2517:
ca să-i arză mai apoi de tot întru focul muncii. [134v]; și în ms. 494: n-au aruncat Dumnezeu foc
să arză [236r]. În acest manuscris, verbul apare conjugat și la persoana I a conjunctivului prezent,
cu o singură ocurență, având forma să arz : cînd mă va vinovăți cerescul Împărat să arz neîncetat
[225v].
Verbul a ascunde apare la conjunctiv prezent numai în ms. 2517, cu forma să ascunză : nu
putea să ascunză dumnezeiasca dragoste. [146r]; căuta loc să ascunză mărgăritariul [441v].

176
Verbul a crede prezintă la persoana I a indicativului prezent, la singular, forma crez, în
ms. 2517: nu crez să aibă inimă atîta de vîrtoasă [28r]; și în ms. 494: Eu le crez acêstea
[201r]. La conjunctiv prezent, la persoana I, apare forma să crez , cu o singură ocurență, în
ms. 494: ca și eu să crez la cel Fiiu al tău [230v]. La conjunctiv prezent, la persoana a III -a,
forma verbului este să crează , în ms. 2517: Nu poate să crează cel iubitoriu de trup [138r];
și în ms. 494: poate fieștecarele ca să crează . [242v]
Verbul a deșchide are la persoana I a conjunctivului prezent o singură apariție, cu forma
deșchiz , în ms. 494: nici să deșchiz cea pîngărită guru -mea [208v]. La conjunctiv prezent, la
persoana a III -a, verbul are forma să deșchiză , în ms. 2517: să să deșchiză pămîntul îndată
[383v]; și în ms. 494: i se-au părut preotului să să deșchiză din sicriu [199r].
Verbul a se încrede apare la conjunctiv prezent, la persoana a III -a, cu forma să încrează ,
în ms. 2517: ca să să încrează de nu să va ispiti cu lucrul. [418v]; și în ms. 494: poate
fieștecine să se încrează acêste a cliricului [248r].
Verbul a pierde prezintă o formă la indicativ prezent, la persoana I, în ms. 494: nu-mi
pierz nădêjdea [206r]. La conjunctiv prezent, la persoana I, forma este să pierz , și apare numai
în ms. 494: să mă fac creștin și să pierz toți bozii. [195r]. La conjunctiv prezent, la persoana
a III-a, forma verbului este să piarză / să piiarză , în ms. 2517: ca să nu piarză ca vai de ei
ostenêlele lor. [55v]; și în ms. 494: pentru ca să nu -și piiarză nădêjdea a mîntuirei lor [192v].
Verbul a pune are la persoana I a conjunctivului prezent forma să puiu , în ms. 2517:
Marea acêia toată voi să o puiu într-această gropilă. [402v]; și în ms. 494: Să aș avea și alt
fecior să-l puiu la mănăstire [207r]. La conjunctiv prezent, la persoana a III -a forma este să
pui, în ms. 2517: după acêia 3 zile să-l puie întru întunecoasă temniță [236v]; porunci
paznicului sufletului lui să-i puie cartea acêia în cumpănă. [239r] Forma de gerunziu a
verbului este puind , în ambele manuscrise, în ms. 2517: Drept acêia și noi, puind înainte
cuvîntul Stăpînului nostru [447v]; și în ms. 494: l-au aruncat întru cuptoriu aprins, puind și
alte lêmne multe [235v].
Verbul a rade are o singură ocurență, în ms. 2517, conjugat la persoana I a prezentului
indicativ, și prezintă forma raz: sting și raz, ca cînd niciodinioară aș fi scris aceasta. [13v]
Verbul a răspunde are la persoana I a indicativului prezent forma răzpunz/ răspunzu ,
în ms. 2517: La aceasta îți răspunz cum Pavel nu nădăjduia întru a lui putêre [143r]; îți
răspunzu că tribuie să cauți pre aproapele [257v]; și în ms. 494: La aceasta vă răspunzu întîi

177
cum judecățile lui Dumnezeu… [247v]. La conjunctiv prezent, la persoana a III -a forma verbului
este să răspunză , în ms. 2517: Iar el să ne răspunză [414r]; și în ms. 494: Solomon zice să nu
răspunză îndată neștine la povêste mare [236v].
Verbul a rîde apare numai în ms. 2517 și are forma de conjunctiv prezent, la persoana a III –
a, să rîză : nu s-au văzut niciodinioară să rîză sau să grăiască cuvînt deșert. [309r]
Verbul a scoate are la conjunctiv prezent, la persoana I, forma să scoț , în ms. 494: mai bine
să-i scoț, decît să pîngăresc feciuriia mea. [208r]. La conjunctiv prezent, la persoana a III -a, forma
verbului este să scoață , în ms. 2517: să scoață ochii lui izvoară de lacrimi [12r]; și în ms. 494: nu
mai era putință ca să o mai scoață oamenii. [251v]
Verbul a spune are la persoana I a conjunctivului prezent forma să spui/ să spuiu , în ms.
2517: luați aminte să vă le spui [109v]; și în ms. 494: vă spuiu mărturie că n -am scris nimica
dintru gîndul mieu [192r]. La conjunctiv prezent, la persoana a III -a, forma verbului este să spuie ,
în ms. 2517: și-l întreba ca să-i spuie cine era în muncă [350v]; și în ms. 494: Cine poate ca să
spuie bucuriia care au luat [206r].
Verbul a trimite prezintă indicativul prezent, la persoana I, cu forma trimiț , și apare în ms.
494: îți trimiț una dentru poslaniile lui [202r]. Forma de conjunctiv prezent, la persoana I, singular,
este să trimiț , și apare în ms. 494: care mi -au poruncit ca să te trimiț [207v]. La persoana a III -a
a conjunctivului prezent, verbul prezintă forma să trimiță , în ms. 2517: să te trimiță în viiața
vêcinică [113r]; și în ms. 494: scriind cătră cei mai mari ca să se trimiță fără de greșală. [217v]
Verbul a vinde prezintă la conjunctiv prezent, la persoana I, forma să vînz , care apare în ms.
494: să te vînz ca pre un rob al mieu [271r]. La conjunctiv prezent, a persoana a III -a, verbul are
forma să vînză , în ms. 2517: haine și altele ca acêstia nu e iertare să să vînză [24v]; și în ms. 494:
să se vînză rob pentru ca să -l hrănească la bătrînêțe [272r].

III.7.3. Verbe de conjugarea a IV -a cu forme iotacizate
Verbul a auzi prezintă la indicativ prezent, la persoana I, singular, forma auz. Acesta apare o
singură dată, în ms. 494: însă auz cum mila și milosîrdiia ta să dă în har păcătoșilor [231v] Forma
de conjunctiv prezent, la persoana a III -a, este să auză , în ms. 2517: să vor învrednici să auză
acêle cu viers laude [398r]; și în ms. 494: și l-au omorît, ca să nu să auză . [236r]
Verbul a împărți prezintă la persoana I a conjunctivului prezent forma să împarț/ să
împarțu , în ms. 2517: eu să le împarț mêserilor. [365r]; și în ms. 494: și trebuie să le împarțu

178
fraților miei [206v]. La persoana a III -a a conjunctivului prezent, forma verbului este să
împarță , și apare numai în ms. 2517: cînd vrea preotul ca să împarță pîinea [355r].
Verbul a pieri apare numai în ms. 494, cu două ocurențe, una la conjunctiv și una la
imperativ: să piei și să nu faci rău nimenui [249r]; Piei de la mine, vrăjmașul adăvărului
[213r].
Verbul a veni prezintă la indicativ prezent, la persoana I, singular, forma viu, în ms. 2517:
iată, viu cătră tine bucurîndu -mă [147v]. La conjunctiv prezent, la persoana I, singular, forma
verbului este să viu , în ms. 2517: m-au luminat Domnul astăzi să viu aici la leturghie. [345v];
și în ms. 494: ca să viu să-ți dau războiu. [202r]. La conjunctiv prezent, la persoana a III -a,
forma verbului este să vie , în ms. 2517: Iar atuncea să vie cu mărire multă, la iveală [376v];
și în ms. 494: porunci ca să vie Ioan, ca să -i vază mîinile . [202v]
La conjunctiv prezent, la persoana I, singular, verbul a muri prezintă și forma să moriu ,
în ms. 2517: ci să și moriu pentru Numele Domnului . [144v]; și în ms. 494: ca să moriu de
durêrea. [204v]
Menționăm și forma să umoriu a verbului a omorî , care apare cu o singură ocurență, în
ms. 494: să o umoriu cu feciorii ei [205v].

III.7.4. Forme flexionare „gramatizat e”; forme verbale care prezintă / nu prezintă
sufix flexionar
Verbul a ucide (lat. occidere ) prezintă, în ms. 2517, atât forme rezultate din echivalentele
lor etimologice, care sunt acceptate și astăzi în cadrul normelor literare ale limbii, cât și două
forme „gramatizate”, la indicativ prezent, la persoana a III -a, și la conjunctiv prezent, la
persona a III -a: să-l ucigă cu pietri îndată [33v]; își rump hainele lor și -și astupă urechile și –
l ucig cu pietri pre cel hulitoriu. [35v]
Verbul a măsura (lat. mensurare ) prezintă la conjunctiv o singură formă, în ms. 2517,
iar aceasta este cu –ur etimologic: ; cu ce măsură să se măsure acea nenumărată? [403v]
Verbul a împărți (lat. * impartire ) prezintă în general la conjunctiv prezent, la persoana
a III -a, forma să împarță , însă în ms. 2517, apare cu o singură ocurență și forma să
împărțească : Obiceiu au judecătorii războiului să împarță întocmai armele [362r]; să se
veselească împreună și să-i împărțească cu ei [278v].

179
Verbul a împrumuta (de la împrumut , lat. * in promutuum ) apare numai în ms. 2517 și
prezintă la indicativ prezent forme cu sufix flexionar: Cine miluiaște săracul împrumutează pre
Dumnezeu. [446r]; toată zioa miluiaște și împrumutează dreptul [446r]; Pentru lucru puțin și
cinste, care împrumutează lumea pre priiatenii ei, să plătêște foarte scump [219r].
Verbul a îndrepta apare în ambele manuscrise și preintă forme de conjunctiv prezent cu sufix
flexionar, în ms. 2517: să îndreptêze și îndrăznêște înaintea lui Dumnezeu [317r]; și în ms. 494:
să-și îndreptêze petrêcerea lui. [196r]
Forme cu sufix flexionar la indicativ și conjunctiv prezent are și verbul a se curăți , în ms.
2517: nu te curățêște altă apă, fără numai cêia a lacrămilor [77r]; să curățești cel dinlăuntru
rozor a sufletului [14r]; și în ms. 494: numai să apuce să curățească toate umblătorile a
călugărilor. [203r]; să curățesc , iară tu nu postești [227r].
Verbul a trebui prezintă forma trebuie (cu sensul de „a avea nevoie, a fi necesar”) și forma
cu sufix flexionar trebuiește (cu sensul de „a se folosi”). În ms. 2517: „Iar una ne trebuie .” Adecă
numai un lucru ne trebuie ca să slujim, zice: „și să îndrăgim pre Domnul.” [15v]; nu tribuiaște
să vă iarte duhovnicul. [25v]; fără de care toate bunătățile nimica nu tribuiesc fără. [50v]; și în
ms. 494: însă trebuie ca să fie și durêria pocăinței [193r]; căci tribuiêște iubința de oameni a
Despuitoriului [193r].
Verbul a păți prezintă la indicativ prezent și la conjunctiv prezent forme fără sufix flexionar,
în ms. 2517: ca să nu pață și ei așijderea. [75v]; Nu gîndiiam să paț atîta răutate [208r]; și în ms.
494: să nu pați și tu [196v]; temîndu -se ca să nu pață și ia așijderea [272r]; să paț după faptele
mêle [272r].

III.7.5. Indicativul
III.7.5.1. Formele verbului a fi la indicativ prezent
La indi cativ prezent, verbul a fi prezintă formele lungi sînt, ești, iaste , sîntem , sînteți , sînt, dar
și următoarele forme scurte:
La persoana I, -s, în ms. 494: măcar de nu -s vrêdnec ca să văz [208v]; Eu nu -s om, ci diavolul ,
trimes fiind de cel biruitoriu al nostru [249r].
La persoana a III -a, singular, e, în ms. 2517: Dvorește vîntul iute și sunetul ce e prin vihor
[390v]; și în ms. 494: dirept e Domnul [272r]; -i, în ms. 2517: cărora gustare și dulceață a lor nu

180
ți-i mai mult cît fără de numai cît cea o ții în gura ta [93r]; și în ms. 494: o, mare -i putêrea
despuitoarei [202r].
La persoana a III -a, plural, -s, în ms. 2517: striine -s hainele și podoabele carele porți.
[223r]; Unde -s cei iubitori de lume [13r]; și în ms. 494: Și copiii aceștea nu -s ai miei. [205v];
toate cîte -s de folos le cîrmuiaște [196r].
La indicativ prezent, la persoana a III -a, la singular, verbul a fi prezintă în general forma
iaste , forma este apare numai în ms. 2517, cu cinci ocurențe, dintre care trei apar în textul de
pe ultimele file ale manuscrisului, în fragmentul exterior textului propriu -zis: Gîndul curviei
este slab [74v]; care este mică foarte și supusă la trude [180r]; Că care este vinovat, nu pune
mîna, că -i frică că va cînta cocoșul. …Și să-l apuci, că acela este hoțul, că nu știa nimini că
este copaia neagră și așa să dovedește. [450r]
Verbele a acoperi și a descoperi au desinența –e la persoana a III -a, singular și plural, în
ms. 2517: ceriul te acopere , soarele ce te încălzêște [33r]; Așa și lumea acopere cu puținea
dulceață [216v]; iar acum pămîntul îl acopere ca pre un defăimat [370r]; Aici se descopere și
se arată mai mult războaiele [265v]; și în ms. 494: cu mijloc nevăzut și minunat, acopere și
păzêște [222r]; iaste aproape de ia și o acopere [237r]; mulțemind pre cea pururea fecioară,
maicii săracilor, care -i acopere și-i păzêște [251r].
Menționăm și prezența, în ms. 494, a unei forme de prezent indicativ formată din
infinitivul lung și desinența –ți, la persoana a II -a plural: Dar nu vă têmereți de Dumnezeu să
mă omorîți pre strîmbul? [204r]
Menționăm prezența formei arhaice a verbului a vrea , va120, la persoana a III -a singular,
a indicativului prezent, în ms. 2517: iar ticălosul om va atîțea ajutori și sprijenitori și -i
dvorbesc . [231r]; ce acesta dar îl hărăzêște Domnul căruia va, după cînd va, cînd și cît va.
[43v]

III.7.5.2. Imperfectul
Specific imperfectului este sufixul gramatical –iia / –îia pentru verbele de conjugarea a
IV-a, prezent în structura morfematică a tuturor formelor flexionare care compun paradigma

120 Formele vreau , pentru persoana I singular, vrei, pentru persoana a II -a singulat și vrea pentru persoana a III -a
singular sun atestate începând cu secolul al XVIII -lea, alături de formele arhaice; veci C. Frâncu, Gramatica limbii
române v echi (1521 -1780) , p. 301.

181
acestui timp. În cele două manuscrise, formele de imperfect pentru această categorie de verbe se
prezintă astfel:
La persoana I, singular și plural, sufixului gramatical îi urmează desinența m, în ms. 2517:
cît nu știiam să dau răspuns [66r]; cînd fățăriiam cum postesc împreună cu voi [97r];
gîndiiam cum voiu muri. [184v]; și în ms. 494: răbdam primejdiia cu tărie și mulțumiiam
Domnului. [250v]; și cetiiam în toate zilele laudele și molitve [252v]; m-am făcut călugăr și
slujiiam [250v]. I. Gheție121 și C. Frâncu122 menționează că desinența m apare pe la mijlocul
secolului al XVII -lea, mai întâi în Muntenia.
La persoana a II -a, singular și plural, sufixului gramatical îi urmează desinența –i (la singular)
și desinența –ți (la plural), în ms. 2517: păziiai rînduialele toate ale petrêcerii călug ărești. [311r];
ci și de multe ori huliiați numele Mieu [383r]; nu m -am îndurat să -l umor cînd mă sfătuiați voi.
[445r]; și în ms. 494: cum mă acoperiiai și m-ai chivernisit [195v]; te priciiai pentru numele mieu
[214v].
La persoana a III -a, la singular și la plural, sufixul gramatical este urmat de desinență zero, în
ms. 2517: scriia cum că l -au pîrît că au blagoslovit pre Dumnezeu [33v]; ca un fără de minte
nebun, huliia pre Hristos [37r]; Aceasta cunoscînd filosofii, urîia avuțiia [60v]; pogorîia
dumnezeescul înger și mă lega la stîlp [346v]; îi omorîia întrutot și -i sugruma [349r]; și în ms.
494: cîți mărturisiia pre Hristos. [194v]; Deci socotiia ca să strice feredeul [197r]; veniia apă
multă [197r]; cea cerească împărăteasă, cu mulțime de sfinți îngiri, care o mîngîia [210r]; tînjîia
că n-au ajuns să săvîrșască lucrul [218r]; s-au dus de bunăvoie la locul unde omorîia pre tîlhari
[245v].
Aceste observații, cu privire la desinențe, sunt valabile nu numai pentru verbele de conjugarea
a IV-a, ci și pentru verbele aparținând celorlalte conjugări.
Unele verbe de conjugarea a IV -a prezintă forme cu –ia/ –ea. Verbul a birui prezintă numai
sufixul gramatical –ia, în ms. 2517: Ahileu, carele biruia mii de oameni [72r]; și în ms. 494: pre
toți îi biruia el [251r].
Verbele a da și a sta nu sunt folosite în cele două manuscrise cu forme create prin analogie
cu perfectul simplu. În ms. 2517: de cîte ori avea prilej, da milostenie multă [62v]; Unul scotia din

121 I. Gheție, Vechimea formelor verbale în –m de la pers. I sg. a imperfectului , în SCL, XXIII, 1972, p. 59 -61.
122 C. Frâncu, Cu privire la vechimea a două inovații în flexiunea verbală comune dialectelor limbii române , în FD,
VII, 1971, p. 181 -185.

182
pungă galbenii și -i da celuialalt [65r]; Care cîine sta toată noptea și păziia [121v]; Și toți cîți
sta împrejur să îngroziră. [38r]; ci sta cu oamenii și grăiia [180v]; și în ms. 494: își ispovedui
toate păcatele lui și da milostenie multă. [196v]; Un călugăr era chelar la o mănăstire de
obște, unde da vinul fraților [211v]; așa veniia și -i da de multe ori dodăială. [213r]; mă învăța
de multe ori ca să las eresul, iară eu stam împrotivă [214v]; îl ținea de mînă și sta la pămînt
uscat [214v]; atîta cît s -ai mirat ceia ci sta împrejur. [225r]
Verbul a vrea prezintă la persoana I, la singular și la plural, și forma vream , în ms. 2517:
Doamna mea, ci nu vream ca să -l văz ca să fie în rău [183r]; Dupre acêia mîncam pre ascuns
cum vream . [97r]; sfîntul cerea: „ Vream vinovatul ca să se pocăiască.” [348r]; și în ms. 494:
și vream să le scriu de la mine [192v]; și nu vream să mă arăt cine sînt [206r].
Sunt considerate forme perifrastice de imperfect și acele forme verbale alcătuite din
verbul a vrea și infinitivul verbului conjugat. Câteva astfel de forme apar și în cele două
manuscrise, în ms. 2517: încă nu vrea fi a șaptia parte de pochilă de loc depărtat de la acela
loc, și să despică pămîntul [132v]; acêia carele vrea mînca să făcea fără de moarte. [148v];
întra cu toate rasele lui în rîu și sta pînă vrea îngheța de frig rasele lui și, cînd se vrea face
cu totul ca o bucată de ghiață…sta pînă să vrea topi ghiața. [153v]; după ce vrea cunoaște
cum sînt vrêdnici. [187r]; cît cu cine să vrea prici dintr -alte muieri, nu o ierta nicicum [350r];
în zioa care vrea încununa pre împăratul, îi aducea 4 fêliuri de pietri [368r]; cine vrea putia
să-i ajute? [445v]; de nu vrea mêrge striinii să se ospêteze în casa lui, nici el nu mînca [446r].
Și în ms. 494: socotiia de mare vrednicie cine să vrea învrednici [211v]; arăta ca cum vrea
vrea să-l împungă cu coarnele. [211v]; îndată ce să vrea ațîța aceasta stricătoare de suflet
pară întru inima lui, alerga la icoană [212r]; învăță și „Închinăciunea îngerului” și le zicea
de cîte ori vrea trêce [230r]; după ce vrea povesti cêlialalte păcate, să rușina să spuie și acela
păcat [247r].
Imperfectul perifrastic format din imperfectul verbului a fi și verbul de bază la gerunziu
nu apare în cele două manuscrise, cu o singură excepție, în ms. 494: care atunce era zicînd
cătră el: „Cînd va tăia perii tăi sabiia, și capul tău”. [196r]

III.7.5.3. Perfectul simplu
Desinențele care urmează sufixului gramatical de perfect simplu sunt:

183
La persoana I, -i sau –iu, în ms. 2517: poruncile nu le băgai în seamă [430v]; eu cred și
mărturisesc după cum porunciiu [13v]; și în ms. 494: nu putui ca să săvîrșăsc fericirea cea
vêcinică, ci mă păgubiiu . [225v]; Să nu -ți paie greu cum nu te ascultaiu la acesta [233v].
La persoana a II -a, desinența ce urmează sufixului gramatical de perfect simplu este –și, în
ms. 2517: Văzuși a părinților iuțime? Văzuși post? [92r]
La persoana a III -a, singular, desinența zero, în ms. 2517: să arată că o leoaie aduse un puiu
al ei orb la un sihastru [120r]; mulțemit -au lui Dumnezeu și șăzu la masă [181r]; și în ms. 494:
puse mîinile ei pre un stîlp [204v]; Plîngînd, derept acêia, și bucinînd, văzu o cărare [205v].
La persoana a III -a, plural, desinența zero, în ms. 2517: cum le -au dat acea boală groaznică
și muriră 50 000. [336r]; le lăsă altora, de le moșteniră fără mulțimită [445v]; Și săpînd din
coaste, aflară pre om viu, și spuseră muierii lui. [184v]; și în ms. 494: veniră toate surorile [207r];
În vrêmia acêia suiră părinții pre copilul Isus în Ierusalim. [243r]; Și apoi, mergînd la casa lor,
aflară atîta avuție. [242r]
Menționăm două forme de perfect tare ale verbelor de conjugarea a III -a, la persoana I,
singular, în ms. 2517: Eu ziș întru vicleșugul mieu [45r]; după cum zice David: „ Ziș, ispovedui –
voiu asupra mea fărădelêgea mia Domnului.” [295r]; trecuș vrêmea defăimat fiind. [50v]
Verbul a cerși apare la perfect simplu numai la persoana a III -a și prezentând numai forma cu
u, în ms. 2517: carele cerșu de la muiare milostenie. [62r]; și în ms. 494: cerșu acelor mai denainte
necunoștință iertare. [217r]
Cât privește verbele a avea , a fi, a vrea nu se poate constata formarea unei paradigme
sintagmatice. O singură formă cu seși, la persoana a II -a, singular, apare în cazul verbului a avea ,
în ms. 2517: și tu pre noi nu vruseși să ne asculți. [445r] Se pot remarca, în schimb, următoarele
forme vech i, în ms. 2517: lepădatu -se-au de Hristos și fu păgîn. [432r]; pentru căci nu vru
nebunul să iarte pre Nichifor [432r]; vrură să fugă de la mănăstire [108v]; și în ms. 494: Iară
după ani, fu oarecare bărbat de Dumnezeu cinstitoriu [218v]; vru să o rușinêze întru oameni
[236r].
Verbul a face prezintă numai forme care sunt și astăzi acceptate de normele limbii literare. În
ms. 2517: făcu lui David pagubă [75v]; ci-l lăsară și făcură acolo o groapă [67r]; și în ms. 494:
au întrebatu -o pre ia cine iaste, ce -i făcu atîta bine [212r]; Făcură danțure și cîntece [244r].
Verbul a da prezintă numai forme tari, etimologice. În ms. 2517: așa își dêde sufletul. [37v];
și-mi dêde o pîine foarte frumoasă și minunată [183v]; ascultînd Dumnezeu ruga lui, îi dêde

184
sănătate [442v]. Și în ms. 494: și-și dêde preasfîntul ei suflet întru cêle preacurate mîini
[193v]; Dêde , dar, apa împărăteasa bolnavului. [198v]; Deci îi dêderă răspuns și soroc 8 zile.
[236v]. Forme cu radicalul dăd- apar pentru prima dată în secolul al XVIII -lea, în texte
transilvănene, fiind înregistrate de gramatica lui Eustratievici Brașoveanul.123
Verbul a sta prezintă numai forme care sunt și astăzi acceptate de normele limbii literare.
Forme tari ale acestui verb nu sunt atestate în secolele a XVII -lea și al XVIII -lea, ci apar abia
în secolul al XIX -lea, prin analogie cu formele de perfect simplu ale verbului a da ,
consemnează C. Frâncu.124 În ms. 2517, apar: stătu dedesuptul unii furci, unde spînzura pre
tîlhari. [67r] Și în ms. 494: stătu înaintea svintei icoanei. [227v]; stătură împrejurul lui
împotrivă [236v]; am văzut că ieși de la icoană un acoperămînt și stătu deasupra noastră.
[272v]
Verbul a lua prezintă forma luo la persoana a III -a a perfectului simplu, în ms. 2517:
mergînd bătrînul, luo copilașul la chiliia lui [55v]; că s-au depărtat corabiia și nu-l luo
[121v]; și în ms. 494: Luo, derept acêia, rană de dragoste nevindecată [207r]; și-l luo pre
acela de mînă [214v].

III.7.5.4. Perfectul compus
În cadrul construcției perfectului compus, forma au a auxiliarului la persoana a III -a
singular face parte din norma literară a epocii vechi, influențată de forma de la persoana a III –
a plural a auxiliarului. În perioada despre care vorbim, pătrund uneori și forme dialectale cu
a, atât în texte literare, cât și în texte neliterare. Formele cu auxiliarul a reprezintă textele
muntenești, în timp ce cele din Moldova și Banat -Hunedoara prezintă auxiliarul o. Însă,
conform lui C. Frîncu, forma cu a, care a fost impusă de I. Heliade -Rădulescu ca normă a
limbii literare moderne, este rară chiar și în textele muntenești ale perioadei, până după
1780.125 Auxiliarul au de persoana a III -a singular caracterizează și aparițiile verbale la perfect
compus din cele două manuscrise, în ms. 2517: Domnul au urît foarte nemilosteniia [62r];
unde au ajuns apa pre copil și l -au înecat [62v]; și în ms. 494: auzind Athanasie că Nichifor

123 Vezi C. Frâncu, Din istoria verbelor neregulate: perfectul simplu și mai mult ca perfectul verbelor a da și a sta , în
„Limba română”, nr. 4, 1980, p. 307 -316.
124 Idem, p. 308.
125 Vezi C. Frâncu, Formele de persoana a III -a ale auxiliarului de la perfectul compus. Privire istorică , în SCL, XX,
nr.3, 1969, p. 299 -318.

185
au trimes cărți pentru el, s -au rugat egumenului să nu -l arate [217r]; Atunce el au căzut pre
pămînt, cerșînd iertăciune. [218r] Formele cu a sunt puse pe seama unor neglijențe grafice de
către Ov. Densusianu126, părerea acestuia fiind împărtășită și de către cercetătorul I. Gheție127,
însă numai în ceea ce privește textele din zonele nordice, pentru că cele muntenești prezintă
auxiliarul a din ce în ce mai frecvent în secolul al XVII -lea.
Topica verbului auxiliar și a participiului apare în mod consecvent ca în limba română actuală,
însă sunt înregistrate și forme cu topică inversă, în ms. 2517: „Flămînzit -am și nu mi -ați dat să
mănînc.” [171r]; Văzut-ai pre o icoană de hîrtie zugrăvite cetăți [225v]; Trecut -au toți și au pierit
ca niște striini. [237v]; Auzit -ați, dară, mirêni [384v]; și în ms. 494: greșit -am Despuitoriului mieu.
[225v]; Văzut -ați, fraților, cîtă putêre are rugăciunea [249r]; născut -au un copil atîta de negru și
vînăt [227r].
Menționăm prezența a patru forme supracompuse, formate din verbul a fi la perfect compus
și gerunziul verbului de bază. Una dintre forme se regăsește în ms. 2517: că au fost zicînd bogatul
acela că: „Voi răsipi…” [444r]; iar celelalte trei, în ms. 494: cu mare groază celora ce au fost
văzînd . [201r]; unui rîu, carele au fost pogorînd mare în vrême de iarnă [201r]; au fost așteptînd
rudele ei pre o fată [247r].

III.7.5.5. Mai-mult -ca-perfectul
Pluralul verbelor la mai -mult-ca-perfect nu prezintă sufixul felxionar analogic –ră. Astfel,
formele de persoana a III -a singular sunt omonime cu cele de persoana a III -a plural, în ms. 2517:
pusêse domnul acela pre alți oameni de săp a la cel loc [184r]; cu galbenii ce strînsêse de la șarpe.
[441v]; unde făcuse albinele o besêrică de ceară [358r]; și în ms. 494: Chilidonie pre nume, care
fusêse din naștere orb [194v]. Persoana a III -a plural a perfectului simplu influențează apariția
formelor cu -ră- la persoana a III -a plural a mai -mult-ca-perfectului, în a doua jumătate a secolului
al XVII -lea, spune C. Frâncu, formele de mai -mult-ca-perfect, la persoanele I și a II -a plural
construindu -se cu -ră- în prima jumătate a secolului al XIX -lea și devenind normă abia în secolul
XX, după același autor.128

126 Ov. Densusianu, Istoria limbii române , vol. II, p. 143.
127 I. Gheție, Originea auxiliarului a de la pers. III sg. a perfectului compus , în „Studii și cercetări lingvistice”, anul
XXIV, nr. 4, 1973, p. 421 -429.
128 Vezi C. Frâncu, Vechimea formelor de mai mult ca perfect, perfect compus, prezent indicativ și conjunctiv în -ră-,
în „Limba română”, nr. 4 -5, 1982, p. 281 -293.

186
Forma perifrastică a mai -mult-ca-perfectului, alcătuită din verbul auxiliar a fi la perfect
compus și participiul verbului de bază, este prezentă în cele două manuscrise, în ms. 2517: că au
fost frînt acolo , aproape, o corabie [79v]; nu vru nebunul să iarte pre Nichifor, carele s -au fost
învrăjbit [432r]; și în ms. 494: carele au fost curvit [248r].

III.7.5.6. Viitorul
Formele verbale auxiliare folosite în alcătuirea timpului viitor se prezintă astfel în cele
două manuscrise:
La persoana I singular, forma auxiliarului este voi/voiu , în ms. 2517: pre toți voiu trage
cătră Mine. [118r]; Cum voi da seamă pentru cêle grozave și necuviitoare cuvinte…? [110r];
și în ms. 494: „Întru care te voiu afla , într -acêia te voiu judeca ” [248r]; căci nicidinioară voi
face voia ta [213r]. În ms. 494, apare accidental și forma vei: înceta -vei și eu să nu te mai
dodăiesc. [212r]
La persoana a II -a singular, forma auxiliarului este veri/vei , în ms. 2517 (forma veri, din
lat. * velis, are o singură ocurență în acest manuscris): cînd te veri deștepta , scoală -te îndată
din pat. [30r]; după acêia te vei duce de la moarte [397v]; și în ms. 494, unde apare numai
forma actuală a auxiliarului: iar de nu mă vei asculta , vei lua ciudată și groaznică moarte.
[195r]
La persoana a III -a singular, forma este va, în ms. 2517: răbdați toată strînsoarea care
va veni [403v]; și în ms. 494: „Cînd va tăia perii tăi sabiia, și capul tău” [196r]. Menționăm
prezența formei auxiliarului veri la persoana a III -a singular, în ms. 2517: va șădea
Judecătoriul pre scaunul mărirei Lui și veri aduna înaintea Lui toate limbile [378r]. Dar și a
formei vrea la persoana a III -a singular, în ms. 494: socotiia de mare vrednicie cine să vrea
învrednici să să împreune [211v].
La persoana I plural, auxiliarul are forma vom, în ms. 2517: Fericiți noi de vom îndrăgi
crucea primejdiilor [149v]; și în ms. 494: cînd ne vom sătura de ale lumii, vom face ferință,
de vom sluji pentru sufletul nostru [193r].
La persoana a II -a plural, forma auxiliarului este veți, în ms. 2517: de nu veți face aceasta
[25v]; și în ms. 494: Iară cîți veți citi această carte și vă veți folosi [193r].
La persoana a III -a plural, forma vor, în ms. 2517: să vor smeri în iad [44r]; și în ms.
494: gîndind cum nu vor afla iertare [192v].

187
Verbul auxiliar poate preceda sau poate succeda verbul de conjugat, în ms. 2517:
Ispovedui -mă-voi ție, Doamne, cu toată inima mea. [291v]; căci nu știi fi-vei pînă mîine [345v];
Zice-va lor aceasta cu obraz vêsel [381v]; scriem -vom puține oarecarele la acesta cap [171v];
lucêferi cădea -vor ca niște frunze. [391r]; și în ms. 494: Și darul tău vedea -l-voiu cu ochii
sufletului. [208r]; putea -va diavolul să -l îmbogățească. [223r]
Menționăm, de asemenea, prezența a două forme de prezumtiv perfect, în ms. 2517: să-mi
spuie de va fi văzut vreo bunătate pentru care să o fi miluit [62v]; oricîți ani vor fi trăit , să-i
chieltuiască cu bunătăți [421r].
Viitorul este exprimat, la persoana I plural, la persoana a II -a singular și plural și la persoana
a III -a singular și plural, și prin forme alcătuite din verbul auxiliar și conjunctiv, după c um
urmează:
La persoana I plural, în ms. 2517: pentru cêle nefolositoare și fără de vrême cuvinte , carele
nu fac nimunui rău , vom să ne cercetăm [380r]; și în ms. 494: pentru ca să ne încrêdem și noi cum
de în groapă vom să ne înviem și noi cînd va vrea Domnul. [194r]
La persoana a II -a singular și plural, în ms. 2517: mergi la cel nevêsel iad, unde de vei să te
pîrjolești în veci în focul muncii. [58r]; „Vai de voi, care sînteți plini și sătui, căci veți să flămînziți
întru vêci .” [174r]
La persoana a III -a singular și plural, în ms. 2517: ce zise din ceasul ce s -au născut au știut
cum va să moară [180v]; păcatele noastre, care vor să fie scrise în cărți, să le vază Domnul [380v];
și în ms. 494: și de va mai trăi, va să rușinêze casa mea. [204r]

III.7.6. Conjunctivul
III.7.6.1 . Conjunctivul prezent
La observațiile făcute în subcapitolele anterioare cu privire la conjunctivul prezent, vom
adăuga în continuare alte câteva aspecte ce definesc acest timp verbal:
Verbul a fi înregistrează următoarele forme, în ms. 2517: Pînă cînd să fiu atîta de nebun
[440r]; Nici preste putință iaste să fii iubitoriu de lume și iubitor de Dumnezeu [31r]; Aceasta să
fie ție întîia învățătură [48v]; trebuie ca să fim toți deșteptați totdeauna [103v]; Procleți să fiți ,
părinții noștri necurați [384r]; ce feliu de munci gîndești să fie celor ce păcătuiesc? [418r]; și în
ms. 494: să fii sfêtnic al mieu de frunte [202v]; și acum să fie de spre el dăfăimat și învrăjbit.
[224v]; îi sfințêște să fie vrêdnici [227r].

188
Verbul a avea prezintă la persoanele I și a II -a, singular, formele să aib și să aibi (forme
împrumutate de la prezentul indicativului; unii lingviști (V. Arvinte) consideră că formele au
apărut de fapt la conjunctiv nu prin influența indicativului prezent, ci prin analogie cu persoana
a III-a). Aceste forme vechi sunt explicate de către C. Frîncu printr -un fenomen de „presiune
a sistemului”, întrucât să aib(u) și să aibi nu sunt forme etimologice, ci sunt forme analogice
cu formele de indicativ prezent ale acelorași persoane: „Forme * aibu, *aibi au existat au
existat probabil în româna comu nă la indicativ prezent; iar apoi au fost înlocuite cu formele
analogice am, ai. Ca și la verbele regulate care au extins formele de indicativ prezent la pers.
I și a II -a la conjunctiv, formele de indicativ *aibu, *aibi sau impus într -o perioadă foarte
veche din istoria limbii române și la conjunctiv. Într -o perioadă care nu poate fi delimitată
precis, formele * aibu, *aibi au dispărut de la indicativ (fiind înlocuite de formele am, ai),
rămânând mult timp numai la conjunctiv.”129 În ms. 2517, verbul nu apare conjugat la
persoana I, iar la persoana a doua, cele susținute mai sus pot fi exemplificate astfel: De ți -e
voia, omule, să aibi têmere cum te vei mîntui [426r]; că de ai isprăvit toate bunătățile și să
aibi mândrie, te vei munci. [54r]; pururea să aibi pre cineva la soțietatea ta [71r]. În ms. 494,
apar următoarele forme: Nu o voi da, căci voiu să aib pentru buna sfiială. [243r]; „Nu voi ca
să aib judecată și pîră…” [197r]; Să aibi , fiiul mieu, acesta mult gînd la inima ta [216v]; să
aibi atîta putêre cît aveai cînd erai de treizeci de ani. [232r]
Verbele a da, a sta , a bea , a lua prezintă la persoana a III -a numai forme monosilabice,
în ms. 2517: Și cine se va nădăjdui la vitejiia lui, să dea războiu vrăjmașului său [71v]; pentru
căci n-au putêre să stea împotriva trupului [95v]; și nu era vreun sărac să bea [62v]; cîți
pohtesc ca să ia a mărirei cunună. [130v]; și în ms. 494: nici avea vreo slujnică a ei să dea
[206v]; de iaste bolnav și nu poate să stea în picioare [249v]; cît nu putea nimenea să bea
multă [280v]; pentru ca să ia fieștecarele, văzînd numele, vrême și locul, mai mult credință
[192v]. Formele bisilabice au fost create prin analogie cu formele de conjunctiv prezent ale
verbelor regulate, care au la persoana a III -a singular desinența –e, și au început să apară din
prima jumătate a secolului al XVII -lea, în unele graiuri din Moldova și Ardeal, după cum
explică cercetătorul C. Frâncu.130

129 C. Frâncu, Conjunctivul românesc și rapor turile lui cu alte moduri , Casa Editorială Demiurg Plus, Iași, 2010, p.
70.
130 C. Frâncu, Vechimea și răspândirea formelor să deie , să steie , să beie , să ieie în graiurile dacoromâne , în „Studii
și cercetări lingvistice”, XXII, nr. 3, 1971, p. 261 -277.

189
La persoana a II -a singular, verbul a lua are forma să iai , în ms. 2517: niciun folos nu iai
dentru toate [10r]; și în ms. 494: să o iai mîine și zi cum o duci la o grădină [204r].
Verbul a adăuga prezintă la persoana a III -a singular forma să adaogă și are o singură
ocurență în ms. 494: Să nu să lenească nimenea la dragostia și pohta cătră făcătoaria de binele
nostru și mjlocul, ci să adaogă cătră ia sfiială cea bună [192v]. La persoana a III -a plural forma
verbului la conjunctiv prezent este să adaogeți și prezintă o singură ocurență în ms. 2517: Cêreți
întîiu Împărățiia lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și acêstia toate să adaoge voao. [321r]
Verbul a împreuna apare de două ori fără sufix flexionar, o dată în ms. 2517: să împreune
petrêcerile lumii cu primejdiile și cu necazurile [197v]; și o dată în ms. 494: să să împreune și să
se rînduiască întru ceata aceasta blagoslovită. [211v]
Verbul a omorî are atât forme cu desinența –ă, cât și forme cu desinența –e, în ms. 2517:
atuncea ei să cerca să omoară pre cel făcătoriu de binele lor. [115r]; omul să omoară pre șarpe.
[438r]; Dumnezeu s -au răstignit pentru ca să omoare păcatul [434r]; Căci mai bine era să și fie
călcat jurămîntul și Irod, decît să omoare pre Cîrstitel. [298r]; și în ms. 494: Și de multe ori îl
biruia scîrba, atîta cît socotia să omoară pruncul [227v]; Și atuncea au priimit veziriul să omoară .
[271v]; judecătorii cînd făcea răspunsuri ca să omoare pre cineva. [196r]; să ia o sabie de ale
soțiilor lui, să omoare pre mulți [245r].
Verbul a pogorî are cinci apariții la conjunctiv prezent, la persoana a III -a, patru în ms. 2517,
una cu desinența –ă și trei cu desinența –e: pentru dragoste și milă nenumărată priimi să pogoră
ceriurile, să se pogoare la acestă părtăciune [116v]; cînd alt nu mai lipsia fără de numai să
pogoare sabiia gealatul [260r]; și una în ms. 494: poruncind să pogoare toate icoanele [219v].
Datorită fenomenului dialectal de velarizare a lui e la ă după consoana vibrantă r apar formele
verbale de conjunctiv prezent să omoară , să pogoară , în loc de să omoare , să pogoare , care, în
secolele al XVII -lea și al XVIII -lea, cresc ca număr în textele din Moldova și Ardeal, formele cu
desinența e fiind prezente în general în textele din zona sudică.131

III.7.6.2 . Conjunctivul perfect
Formele auxiliarului în cadrul construcțiilor d e conjunctiv perfect regăsite în cele două
manuscrise se prezintă astfel, în ms. 2517: Sau să fiu eu auzit [404r]; cît gîndești să fie pătimit

131 Vezi C. Frîncu, Conjunctivul românesc și raporturile lui cu alte moduri , p. 92 -93.

190
[130v]; și în ms. 494: să fiu rămas orb? [234r]; Cîtă spaimă socotiți să fie luat , frații miei,
ceia ci sta împrejur [199v].

III.7.7. Condiționalul
Formele auxiliarului la condițional -optativ se prezintă astfel, în ms. 2517: nu te voiu lăsa
de aș ști că mă vor omorî pentru Tine [45r]; Cum ai zice : [49r] tu postești și lucrezi mai mult,
iar el are dragoste și îngăduință [49v]; Pre cel smerit toți îl iubesc, măcar orice greșală ar
avea . [50r]; cu bunătățile acêstea ară aduce omul o jirtvă deplină [312v]; cum am zice : să
învêțe să vindece [52v]; mai mare osteneală ați face . [153v]; și în ms. 494: nu aș putea să
povestesc cêle nenumărate și minunate minuni [192r]; Și să-i aibi ca cum ai avea pre mine
[252v]; era afară cu gurile deșchise, ca cînd ar priimi ceva mîncare. [253r]; Cînd ară auzi
vreun bolnav… [191v]; că se-ară cădea ca un domn al cetății… [207r]; Cum am zice , cînd va
face neștine un păcat [192v]. După cum se poate observa din exemplele date, la persoana a
III-a singular auxiliarul are atât forma ar, cât și forma ară (într-o măsură mult mai mică,
aproape accidentală, cu două ocurențe în ms. 2517 și șase ocurențe în ms. 494).
Formele de perfect se prezintă după cum urmează în ms. 2517: sting și raz, ca cînd
niciodinioară aș fi scris aceasta. [13v]; să te bucuri mai mult decît ai fi aflat avuție neprețuită.
[43r]; Vai, ce rău am fi pățit și ce muncă mare am fi luat ! [373v]; De ați fi văzut , frațiilor și
părinții miei, cîte am văzut eu [153v]; i-ar fi mulțimit pentru binele care ni -au făcut. [173r];
și în ms. 494: Și de nu aș fi strigat să mă ajute cutarele [271v]; ca cum niciodinioară n-ar fi
avut boală. [199r]; și au luat pre cea mai frumoasă muiare care se ară fi aflat în locurile lui
[203v].
Și în cazul condiționalului -optativ există situații în care auxiliarul este postpus verbului
de conjugat, în ms. 2517: Vrêre -aș să fie fără de duh [145r]; cădea -s-ar să se scîrbească
săracul [172r]; Răsplăti -am rêle, pentru bunătăți trecătoare de lume, muncă vêcinică. [219r]
etc.

III.7.8 . Imperativul
La persoana a II -a, imperativul pozitiv poate prezenta aceleași desinențe ca verbele la
indicativ prezent, la persoana a II -a, în ms. 2517: Fugi , dirept acêia, de lume, căci nicio
rînduială nu are [220v]; Pentru acêia, iubitule, începînd rugăciunea, lasă grija și simțirile

191
toate ale [318r] trupului, lasă mare, pămîntul și văzduhul, treci și stêlele ceriului, și caută oștile
acelor fără trup puteri [318v]; și în ms. 494: „Ieși de aicea pentru ruga robului mieu, lui
Parthenie .” etc.
De asemenea, poate prezenta forme identice cu cele de indicativ prezent, de persoana a III -a,
în ms. 2517: Și strigă cu glas mare de voie rea cătră Dumnezeu, zicînd acêstea cu lacrămi: „O,
Dumnezeule…” [55v]; Pentru acêia, iubitule, începînd rugăciunea, lasă grija și simțirile toate
[318r]; caută oștile acelor fără trup puteri [318v]; și în ms. 494: După aceia spală ochii, ca însă
să cunoști putêrea mea [198r]; auzi glas, zicînd: „ Ia-ți lumina ta…” [208v].
Verbul a aduce prezintă în general forma de imperativ, la persoana a II -a singular, ado, dar
apare și forma adu, în ms. 2517: Ado-ți aminte, omule [368r]; Și-ți ado aminte de postul cel mult
al sfinților părinți [92r]; Adu-ți aminte, fătul mieu, că ai luat bunătățile tale [407v]; mai apoi îți
adu darul tău. [325r]; și în ms. 494: ce-ți ado aminte că și Eu m -am rugat [233v]; ado-ți aminte
de cêle multe bune lucruri carele au făcut [247v]; în ce chip, adu-ți aminte, că aveam tocmeală să
mă depărtez de lume. [217v]; adu-ți aminte să mergi mai -nainte la cea svîntă leturghie [271r].
Verbul a veni prezintă la persoana a II -a singular numai două forme de imperativ, ambele în
ms. 494: și vino dupre mine. [252v]; Derept acêia, vino de bunăvoie să te facă soțu [207v].
Verbul a avea are la persoana a II -a singular a imperativului forma aibi, în ms. 2517: tu-ți
socotêște păcatele și aibi durêre și întristăciune din inimă [53v]; și în ms. 494: Aibi frica lui
Dumnezeu și te ferêște de lațurile lumii [217v].
Verbul a sta are la persoana a II -a singular a imperativului formele stă, stai, stăi, în ms. 2517:
cînd faci rugăciune, stă adevărat înaintea ta, aude -ți cuvintele, socotêște -ți sfiala [319v]; stai
împotriva vrăjmașului tău la ușă [74v]; cînd vei mêrge la duhovnic, stăi înaintea lui cu plecare și
sfială [296v]; și în ms. 494: rogu pre a ta milă să nu uiți aceasta a ta turmă, ci stă cătră al tău Fiiu
și al nostru Despuitoriu somnu neadormit și ne ajutorêște noao [222v].
Forma de imperativ ia-te aminte (cu pronumele în acuzativ) a locuțiunii verbale a lua aminte
apare de două ori, o dată în ms. 2517: Nepoate, fratele mieu, ia-te amint e cu socotință de cîte ori
mergi [71r]; și o dată în ms. 494: Ia-te aminte , de acum înainte să nu mai cugeți să cauți [223r].
Această formă apare alături de forma predominantă ia aminte , în ms. 2517: cînd te întărîtă
diavolul să greșești, ia aminte cêle mai de sus [19r]. În ms. 494, locuțiunea nu mai apare în afara
cazului menționat deja.

192
La negativ, persoana a II -a singular a imperativului prezintă forma de imperativ a
verbului, spre exemplu, în ms. 2517: A șaptia: nu fura [302v]; Nu te nădăjdui pre avuție
[207r]; și în ms. 494: Nu te mîhni , o, Leone [198r]; Iar nu te mira cum ne -am închinat lui
Dumnezeu [232v].
Verbul a face are la imperativ, la negativ, persoana a II -a singular, forma nu face , în ms.
2517: Și nu face a trupului tău voie [93v]. În ms. 494, verbul nu apare la imperativ negativ.
Verbul a fi are la persoana a II -a singular a imperativului negativ numai o forma identică
cu cea imperativului pozitiv, în ms. 2517: Nu fii ca pruncul cel brudiu fără de minte [224r].
La persoana a II -a plural, imperativul, pozitiv și negativ, prezintă forme omonime cu
indicativul prezent, în ms. 2517: auziți și alta mai minunată, carea se-au făcut la oameni
necredincioși [120v]; Lepădați -vă de această stricată și trecătoare [146r] lume și luați cêle
nestricate și vêcinice. [146v]; Priveghiiați în toată vrêmea, ca să puteți să răbdați acêstia
[161v]; Și neîncetat vă rog, pentru dragostea lui Hristos, nu cumpărați paguba voastră
[187v]; și în ms. 494: bucurați -vă și vă veseliți , săltați veselindu -vă și duhovnicêște prăznuiți
[191v]; Nu judecați în fățăriia oamenilor, ci derept [235r].
Verbul a umbla are la imperativ o singură formă, în ms. 2517, la persoana a II -a plural,
însoțită de interjecția ia: veniți toți credincioșii, ia umblați cei credincioși de Hristos și să
lăudăm… [148r]
Verbul a păsa apare exclusiv la imperativ, la persoana a II -a singular și la persoana a II -a
plural, în ms. 2517: pasă la casa săracului, să o cumperi cu milosteniia care o vei da [170v];
pasă să vezi la cîte vini ai căzut [303v]; „Păsați de la M ine, cei blestemați, în focul cel
vêcinic …” [383v]; „Păsați de la mine, blestemațiilor, în focul cel de vêci.” [410v]; și în ms.
494: Pasă , Mariio, cu oamenii aceștea la cutare loc [204r]; Pasă , nebunule, la munca cea
vêcinică [214v]; Păsați , fiicele mêle, la cea a voastră mult milostivă maică [211r].

II.7.9 . Infinitivul
Infinitivul lung nu este înlocuit de conjunctiv sau de supin în anumite situații, în ms. 2517:
cîte rugi și rugăciuni are a facerea cătră Dumnezeu, să să mîntuiască [411r]; iaste mare și
minunată bunătatea dragostii, căci fără de a dezbrăcarea pre altul cineva, fură -le toate
[101r]; ca niște copaci fără de rod, fără de a facerea vreun folos. [107r]; și viața aceasta a
noastră, trece prea curînd, fără de a lăsarea vreo pomenire [201v]; fără de a grăirea nimunui

193
nimic [274v]; și în ms. 494: Și așa zăcea în multă vrême cu durêre, fără de a zicêrea cuvinte de
ponos [250r]; l-au dus la un loc unde avea obicêiu a șădêrea judecătorii cînd făcea răspunsuri
[196r]; Pentru acêia, s -au învrednicit a luarea vredniciia aceasta [199v].

III.7.10 . Gerunziul
Verbul a fugi prezintă în ms. 2517 o formă fugînd : Și îndată, fugînd cu cêialalți copii, au
hulit numele lui Dumnezeu [39v].
Unele forme verbale cunosc și la gerunziu fenomenul iotacizării, în ms. 2517: sta deasupra
lui îngerul Domnului, țiind în mînă cunună [260r]; Iar puind înviiarea morților, păzește -se
dreptatea [386r]; să sfărîmă și a lor inimă, rămîind întru necredință [141r]; iar călugărul, viind
întru sine, se -au dus la mănăstire [395r]; și în ms. 494: strălucind ca soarele și țiind făclii întru
mîinile lor [242v]; L-am născut fără de stricăciune, fecioară rămîind . [240r]; s-au dus la o
mănăstire și, răpuind la ia toate averile lui [229v]; l-au aruncat întru cuptoriu aprins, puind și
alte lêmn e [235v]; Preste puțin ceas, viind tînărul, au dat cartea patriarhului [237v].
Dintre verbele de mai sus, situațiile în care acestea au forme refăcute se prezintă astfel:
În ms. 2517, forma rămînînd apare o singură dată: Și rămînînd biruitor de tot, ia plată
nenumărată. [138r]; iar venind are patru ocurențe: venind moartea, va închide sau, să zic mai
bine, va dășchide ochii lor. [217r]
În ms. 494, dintre formele refăcute ale acestor gerunzii, îl menționăm pe venind , cu șase
ocurențe: Carele, venind la Athon, au dus banii. [217v]

III.7.11 . Participiul
Verbul a cere are numai participiul cerșut , cu o singură excepție în ms. 494, unde apare o
singură dată și participiul cerut . În ms. 2517, apar: n-ai cerșut iertare [301v]; și ce mare cêrere
au cerșut , și n-au nemerit ci au cerșut . [414r] Și în ms. 494: au cerutu -o tătîni -său să -i fie muiare.
[209r]; mulțumind lui Dumnezeu, au cerșut iertare [210r]; am cerșut și mi -au dat har [221r].
Verbul a sta prezintă la participiu numai forma stătut , cu o singură excepție, în ms. 2517,
unde apare participiul stat. În ms. 2517, apar: de multe ori și ai stat împotriva mărirei dumnezeești
[163r]; și n-au stătut nici într -un ceas [237v]; n-au stătut leul împotrivă [119v]. Și în ms. 494:
întru mijlocul lor au stătut mai marele lor [225r]; au stătut înaintea icoanei [208r].

194
Verbul a da prezintă numai participiul dat, în ms. 2517: l-au dat judecății [121v]; și în
ms. 494: banii i -au dat săracilor [194v].
Verbul a învie prezintă participiul învis , în ms. 2517: se-au învis mortul [153r]; Lazar,
pre carele l -au învis cu glas mare [424v]; și în ms. 494: au învis moarta ca dentru somn
[195v]; pre cîți morți au învis [192r].

III.7.12 . Supinul
Formele verbale de supin se găsesc destul de rar în cele două manuscrise, printre acestea,
în ms. 2517 apar: să mîncăm și să bem cu multă pohtă de apucat [90r]; apoi îmi aducea carne
de vînat [121r]; mai mult pohtiia să pață și în cêiailaltă lume pentru prea de prisosit dragoste
[144v]; și în ms. 494: au văzut că lipsêște sluga vătahului lor, carele făcea de mîncat [249r];
și mai vîrtos dragostea cea fierbinte și de prisosit dragoste [247v].

III.8. Adverbul
Din categoria adverbelor derivate cu sufixul –êște, în ms. 2517 apar: Pentru ceia ce
nevrednicêște s-au priceștuit și s -au certat de Dumnezeu [4v]; dă mare ajutor celora ce -l iau
vrednicêște . [323r]; să te muncești sufletêște , pentru ca să nu moară altul trupêște . [298r]; și
o am întrebat duhovnicêște să-mi spuie de va fi văzut [62v]; mai apoi ticăițêște s-au biruit.
[68v]; Prea înțelepțêște și cu multă minte au împărțit împăratul și prorocul marginea a toată
dreptatea [242r]; după cum zic unii nebunêște , pentru ca să -și ușurêze păcatul [295r];
veselindu -se, luînd frățêște unul mărirea și cinstea [397v]; le-au dat puținea parte, cît le era
destul să petreacă sărăcêște . [153r]; și în ms. 494: săltați veselindu -vă și duhovnicêște
prăznuiți [191v]; Înțelepțêște ai socotit, taică [207r]; nu vor putea vrednicêște să te laude
[274v]; neputînd să fie trupêște , era cu tot sufletul și inima ei [242v]; Ci măcar că trupêște nu
era, iară sufletêște , adecă cu gîndul ei [242v]; mai bine să moriu și eu aici pămîntêște [245v].
Cu sufixul –aște, în ms. 2517 apar: Arătat iaste că cine joacă banii să află la această
patimă, în vrême ci lăcumiaște și nevoiaște să dezbrace pre frate -său. [42r]; să ne silim
vitejaște ca să ne cîștigăm plata [406r]; carele apleacă pre sine și dumnezeiaște să smerêște.
[191v]; și în ms. 494: Și asupra diavolilor vitejaște să osteniia [219r].
Cu sufixul –iș, în ms. 2517 apar: care stă în ponciș acelor mîndri [44v]; În vrême ce fățiș
ce ești slobod și stăpîn ție [186v]; și în ms. 494: au aruncat preste oasele lui încruciș , după

195
obicêiu, zicînd [199r]; lovêște în piatra aceasta în numele sfintei troiți încruciș cu toiagul [218r].
În cele două manuscrise, apar și adverbe care pot fi și prepoziții sau care fac parte din
componența unor locuțiuni prepoziționale. În ms. 2517: iaste atocma cu păgînii [385r] / atocma
bogat și mêser, împărat și oștean [371r]; s-au sculat și ni s -au rugat să ieșim afară din chiliia lui.
[374r] / ce tot anul miercurile și vinerile, afară din cêle 12 zile a născutului [22v]; nu căci nu să
mai întoarce înapoi . [42r]; întră cu mintea întru inima ta, înlăuntru , să cercetezi ființa ta [227r]
/ Nu numai înlăuntru inima ta, ce și den -nafară să faci cêle mai smerite lucruri [266v]; rodul și
plata tuturor bunelor fapte ce ai făcut mai nainte [18r] / a celui mai nainte dinceput Părinte. [16v]
Și în ms. 494: însă trebuie ca să fie și durêria pocăinței atocma cu păcatul [193r]; stînd la fereastra
chiliei, văzu afară , la o fîntînă… [213r] / nu mă lenescu, căci nici afară altă slujbă n -am, ci de
aceasta. [212r]; nicicum să să întărîte spre Domnul, să se întoarcă înapoi . [195r]; Dumnezeu i -au
arătat vedêre nu în vis, ca mai nainte , ce cu spaimă [196r] / și de va naște mai nainte de ce mă
voiu întoarce, să o păzești . [205r]
Schimbarea gramaticală a adverbului în substantiv este ilustrată de bine, dar și de adverbul
aproape , în ms. 2517: cel viclean și te dodăiaște, ca să contenească binele . [104v]; să cerca să
omoară pre cel făcătoriu de binele lor. [115r]; se rugă muierii lui să facă un bine . [65r]; Numai
un bine are această ticăloasă de viață [203r]; blestemi pre aproapele -ți și-l vădești om rău [25r];
să dea pagubă și vătămare multă aproapelui [26r]; pre cel de o credință cu tine și aproapele tău
[42v]; și în ms. 494: toți s -au veselit, săturîndu -să de tot binele [228v]; Dumnezeu va face milă cu
tine, pentru binele tău [271r]; ca să facă bine domnului lui, au priimit să taie mîna lui [202v]; și
mai vîrtos și bine au făcut cu acesta prelej [241v].
În sens invers, numeroase adjective devin adverbe, în ms. 2517: cum tîlhariul au mărturisit
pre cruce cum pătimiia drept după păcatele lui [151v]; Pentru un ceas ce stai în colibă, nu poți ca
să pătimești rău [235r]; cunoscînd că necuvios iaste [107r] și strîmb să se arate sluga decît
stăpînul mai vrêdnic. [107v]; Acêstia auzind cel ce nu grăiia, plînse amar . [54v]; Și pentru aceasta
va să să cêrte grozav în zioa Judecății [72v]; în vrême ce pruncii cei mici îi ceartă atîta de iute
[39v]; Și săpînd foarte adînc , au căzut asupra lor rîpa [184r]; și în ms. 494: iară pătimașul striga
tare [194r]; amar zicînd: „Vai de tine…” [225v]; au adormit puținel de osteneală [199v] etc.
Substantivele de tipul ziua, noaptea , dimineața , seara devin adverbe în anumite contexte din
ms. 2517: să nu te îngreuiezi să cugeți zioa și noaptea Lêgea lui Dumnezeu [161v]; și dimineața
te afli înșălat. [9v]; cercetează de multe ori pre tine, și mai vîrtos seara [41v]; și în ms. 494: Și

196
aceasta nu numai zioa se vedea, ce încă și noaptea [220v]; Sculîndu -te, pasă în tîrg dimineață
[195r]; au poruncit egumeniții să o trimiță pre Mariia seara [207r].
Adverbele deictice care apar în cele două manuscrise sunt, în ms. 2517, temporale: și pînă
astăzi să văd iazerile acêlea [63r]; Ieri să cinstiia cei mari, și astăzi lipsiră. [223v]; astăzi ai
venit și mîine mergi la moșiia ta [235r]; Nu te osteni ca să mergi, lasă, poimîine vei duce ce
vei fi datoare. [184r]; și spațiale: întra înlăuntru și sta pînă să vrea topi ghiața. [153v]; scoase
afară pre om [120v]; cred cum că tot celora ce li să întîmplă vine de sus, de la Dumnezeu
[136v]; te lovêște cu piciorul, și cazi jos. [208v]; și el sta dedesupt . [184r]; și în ms. 494,
temporale: Astăzi , cînd m -am sculat [198v]; Mîine vine cel credincios al tău bărbat [206r];
carele au venit îndată [210r]; și spațiale: zicea să caz înlăuntru , sau ei cu sila mă vor arunca.
[253v]; Și să nu ieși afară pînă să va sfîrși slujba [272r]; și aruncă jos lêmnele [241r]; văzu
hambarul plin de făină pînă sus. [222r] etc.
Adverbele anaforice care apar în cele două manuscrise sunt, în ms. 2517: așa și la sălașul
acesta al lumii: de iaste unul decît celalalt mai mare la avuție… [189r]; Așijderea era și alt
copil, avea obicêiu a huli, osînditul. [39v]; Unde -s vrăjbi și împotriviri ale firii, acolo sînt
ajutoriurile darului [16v]; cînd vei scălda așternutul tu cu lacrămi ca David proroc, să te
odihnești întru somnu -ți. Atunci vei gusta liniștia [30v]; Oare lași -ți glume, price și sfăzi și
altele ca acêstia? Nu, ci ați sta tăcînd [375r]; și în ms. 494: însă dau și ei milostenie după
putêre. Așa nu numai mănăstirile [222v]; făcînd și ei așijderea , au văzut. [194r]; Atuncea ,
fericita împărăteasă, văzînd cum nici un dohtor pămîntean nu poate să -l vindece [198v]; să
nu mă lêpezi în mare, ci să pui întru sicriu, să mă duci la cea sfîntă bisêrică, să mă îngropi
acolo [199r]; m-au întrebat: știu -i, iară eu am răspuns: „ Ba, domnii miei.” [253r];
Cunoști -mă?” Și eu am zis: „ Nu, despuitoare.” [250v]

III.8.1. Locuțiuni adverbiale
În cele două manuscrise, apar locuțiuni adverbiale, precum:
Locuțiunea cu de -a sila apare în ms. 2517: mîine cu de -a sila o vei lăsa toată întru pustie.
[196r]; și în ms. 494: Pre aceasta o au măritat părinții cu de-a sila [244r].
Locuțiunea cu tot adinsul / cu denadinsul are două ocurențe în ms. 2517: să mă
învrednicesc mai cu denadinsul a avea parte de Tine [343r]; și ei cu tot adinsul cerceta acesta

197
săvîrșit carele cercetăm și noi [167r]; și în ms. 494, o ocurență: ascultîndu -l și păzind cu tot adins
toată greotatea sihăstriei [216v].
Locuțiunea cu dreptul se regăsește în ms. 2517: Însă cu dreptul de vei face… [90v].
Locuțiunea adverbială cu dulceață apre în ms. 2517: Iar de vom priimi cu dulceață și cu
dragoste să ne așezăm la el [74v]; și în ms. 494: zicînd aceasta închinăciune cu dulceață [229v].
Locuțiunea adverbială cu greu apare în ms. 2517: de nu să va supune întîiu acestă patimă, cu
greu să surpă cêlialalte [89v]; și în ms. 494: au suspinat cu greu foarte și l -au dururt inima. [223r]
Locuțiunea cu strîmbul/ cu strîmbătate apare în ms. 2517: sau de o au bătut cu strîmbul
[301r]; le țin cu strîmbătate [44v]; și în ms. 494: clevetiia și huliia pre iale cu strîmbul [210v].
Locuțiunea cu adevărat se găsește în ms. 2517: au mărturisit că au cunoscut cu adevărat .
[31r]; și în ms. 494: a cunoscut cu adevărat cum era pruncul viu. [240r]
Locuțiunea de iznoavă apare în ms. 2517: ca să nu cazi de iznoavă , pentru căci că locul face
pre fur [282r]; Și iarăși de iznoavă închipuindu -să, s-au făcut cîine negru [211v].
Locuțiunea de năprasnă se regăsește în ms. 2517, cu o singură ocurență: slobozindu -i de
năprasnă , să întorcea vîrfurile copacilor la locurile lor [276r].
Locuțiunea de pripă apare în ms. 2517: să faci de pripă izbîndă celui necurat [83r]; și în ms.
494: de pripă s-au și vindicat [199r].
Locuțiunea de sîrg apare numai în ms. 2517, cu o singură ocurență: Deci, o dulceață carea
trêce atîta de sîrg [93v].
Locuțiunea în laturi se regăsește numai în ms. 494, cu o singură ocurență: Ci nu foarte merg
acolo, căci sînt mai în laturi [222v].
Locuțiunea adverbială în vêci apare în ms. 2517: căci bogatul să va munci în vêci [170r]; și
în ms. 494: pînă să face cea de obște înviiare, să -i muncească în vêci . [246r]
Locuțiunea adverbială în zadar se regăsește în ms. 2517: Pentru căci, dar, te ostenești în
zadar și te muncești [185v]; și în ms. 494: nu mă voiu pleca, ci mă dodăiești în zadar ? [212r].
Locuțiunea adverbială pre ascuns apare în ms. 2517: iar la chiliia lui mînca pre ascuns [96v];
și în ms. 494: mêrse la grajd Efimiia pre ascuns și se ruga [210r].
Locuțiunea pre amăruntul apare în ms. 2517: Iar acum scriem altele, pre amăruntul [31r];
și în ms. 494: ispovedindu -se cu omilință, să păzească pre amăruntul pravila duhovnicului [192v].
Locuțiunea pre lesne apare în ms. 2517: și prin ia defaimi pre lesne cêle petrecătoare lucruri
[30r]; și în ms. 494: pre lesne vei lua biruință. [201v] etc.

198

III.8.2. Clase de adverbe
Din clasa adverbelor calificative , în cele două manuscrise se regăsesc, în ms. 2517: așa
să face o vrêre și un obicêiu [75v]; Pre lesne vei defăima cêle trecătoare [58v]; de vom sta
împotrivă la început [74v]; stă în ponciș acelor mîndri [44v]; rămînem atocma toți [189r] să
faci de pripă izbîndă [83r]; socotiia drept [252r]; ca să priceapă mai bine [80r]; pînă nu vei
întoarce ce ai luoat cu strîmbul . [303r]; Deci, iarăși, pre cătinel , începu omul a să lenevi
[443v]; deci pre cătinel , pre cătinel cade de tot [27r] etc. Și în ms. 494: să împărățească
împreună cu El [193v]; carele ședea afară den mănăstire, deusebi . [217r]; pentru treabă de
folos care, bine isprăvindu -o [215r]; așa au făcut. [217r]; așijderea și frații o prăznuia. [218v]
etc.
Dintre adverbele de timp , în ms. 2517 regăsim: acum nu mai am nicio nădêjde [308r];
să aibi atuncea rușinea vêcinică [309v]; Ieri să cinstiia cei mari, și astăzi lipsiră. [223v]; cum
și tu poimîine te vei face. [186r]; mîine vei ajunge la moșia ta [236r]; Iasaiia închipuiaște
frumusețile trupului cu iarba, care iaste astăzi vêrde și mîine uscată, dimineața odrăslită și
deseară ofilită. [81r]; pururea să nu scoți patima Despuitoriului nostru de la al tău cuget.
[94v]; n-am ispoveduit niciodinioară acest păcat al mieu. [97r]; Ce om s -au aflat
vreodinioară în lumea [32r]; curînd se vor usca. [133v] etc. Și în ms. 494: nu se mai cuvine
de acmu … [281v] (singura apariție a acestei forme); Să facem acum voile trupului [193r];
astăzi s-au împuținat [280r]; Bani mulți să vă dau mîine [220r]; odinioară rugîndu -se și puțin
adormind , văzu… [220v]; ca cum niciodinioară n-ar fi avut boală. [199r]; să te voiu vedea
vreodinioară să te întorci [223v]; îndată s-au adunat mulțime multă [225r]; Apoi i-au părut
cum au zmult împăratul sabiia [196r] etc.
Din categoria adverbelor de loc , în cele două manuscrise regăsim, în ms. 2517: afară îi
era limba lui scoasă [38r]; înlăuntru aflați a sufletului mîntuire [12r]; făcură acolo o groapă
[67r]; Ascunde -mă, tată, că negrii stau aicea să mă ia! [39v]; ducîndu -se acasă [66r]; cînd
gîndêște cum ești deasupra , întru vîrhul cinstei [208v]; pentru că era sus și fieștecarele cetiia
[141r]; el îl oboară jos [208v] etc. Și în ms. 494: văzu afară , la o fîntînă [213r]; să o zugrăviți
nu atîta la păreți, și scînduri, și haine, ce înlăuntru [248v]; Ci nu foarte merg acolo , căci sînt
mai în laturi [222v]; Aicea nu iaste nimenea să mă ocrotească [204r]; Iară preotul au cercat

199
și cii și colea , cîndai să nu fie răsărit den nesocotința și uitarea lui [239v]; se întoarse acasă
[250r]; au chiemat cea de sus putere [235r]; l-au lăsat să cază jos [241v] etc.
Între adverbele de cantitate care apar, numim, în ms. 2517: aici numai puțin ne aflăm [234r];
sînt mari bunătăți și ajutoresc mult asupra patemelor [266v]; am scris destul pentru maica ei.
[51v]; ar fi făcut voile lor oricît ar fi trăi. [421r] Și în ms. 494: Mult am chieltuit [250v]; puțin
adormind [220v]; să petreacă destul ca mai nainte [223r].
Din categoria adverbelor aspectuale , în ms. 2517, apar: iarăși arată iuțimea dreptății Lui
[421v]; Încă și pre dînsul de cîteva ori l -au bîntuit [446v]; se întină de iznoavă [279v]. Și în ms.
494: au trecut iarăși pre altă bisêrică [223v]; încă și să mă lipsesc și de cêialaltă lumină. [234r];
ci mai vîrtos casa ei să o fac de iznoavă și ce e stricat. [197r]
Menționăm și prezența adverbului de cauză/ de scop pentru acêia și drept acêia , în ms.
2517: Pentru acêia se cade ca să stăm împotrivă a păcatului [280v]; Pentru acêia au îndemnat
pre strămoșul nostru, cînd au căzut la neascultare, ca să cunoască păcatul lui [291r]; Pentru acêia
scriem aicea mai jos cêle 10 porunci ale Domnului [296v]; Drept acêia au alergat la duhovnic
[353r]; Rămas -au drept acêia la besêrică după sfînta liturghie [353v]. Și în ms. 494 : pentru
aceasta am năzuit la tine [197v]; Pentru acêia se mîniia foarte, temîndu -se să nu cumva să moară
orbul [198r]; Pentru acêia domnul se -au mîhnit foarte [195r]; Drept acêia , avînd credință cătră
Dumnezeu, mêrse împreună cu iale la bisêrică [210v]; drept acêia …zisă cătră Dăspuitoriul [239r].
Remarcăm și prezența adverbul cu toate ac êstea, care exprimă concesia, în ms. 2517, cu o
singură ocurență: Cu toate acêstia nu ești niciodată atîta de mare și cinstit ca cel mai mic rob al
lui Dumnezeu [405v].
Dintre adverbele care arată modalitatea , în ms. 2517, întâlnim: Au doară nu sînt picăturile
apei foarte mici? [27r]; Au doar nu ai nevoie atîta cît să nu uiți un ban…? [292v]; au nu știi că
nu-i priimêște pentru sărăciia lor [300v]; Au nu știi cum cînd ai venit într -această lume nu aveai
nimica…? [171v]; Ce vom păți, dară , noi…? [48v]; cît de păcătoși și nevrêdnici sîntem [103r]; Cu
adevărat , atîta strașnic lucru iaste păcatul [19r]; să fac leturghii și alte multe milostenii să dau
săracilor și la mănăstiri, cîndai vei afla iertare. [305r]; numai să mîhniia mult și să necăjiia
[309r]; Și în vrême ce ei pentru sîngur acesta păcat s -au umorît [36v]; . Sau în cailea să izgonești,
să nu stai [74r]; și cînd alt nu poate, măcar să-i fie jale la inima lui [316v] etc. Și în ms. 494:
Văzuta -ți oare vedêre care au văzut eu, nevrêdnecul? [227r]; Au doară și tu vei să mă omoară?
[271r]; Au doară sînt eu de rudă rea, de m -ai defăimat…? [271v]; Dară carele iaste acest milostiv

200
cu atîta și preaînțelept? [191v]; Cu adevărat , dragilor, să aș avea toate limbile, ale oamenilor
și a îngirilor, iară nu aș putea să povestesc [192r]; temîndu -să ca nu cîndai să păgubească
pentru mărirea cea trecătoare [215r]; Iară preotul au cercat și cii, și colea, cîndai să nu fie
răsărit den nesocotința și uitarea lui [239v]; n-au stătut împrotivă, numai au făcut rugăciune
[242r]; după cum știe singur Cela ce toate le știe și le face [220v]; Amar iaste și o moarte și
alta, ci încaile am mîngîiare cum m -au mîncat fiara, și nu oameni [204v]; ci nu ne da la sfîrșit,
de sîntem măcar păcătoși și nevrêdneci [221v].
Dintre adverbele nehotărîte care apar, numim, în ms. 2517: În ce chip au făcut oarecînd
oarecare plin de bunătăți sihastru [77v]; mai mult greșaște mîndrul care oarecînd defaimă
pre Dumnezeu [44r]; poate oarecum să ajute celui ticălos suflet [371r]; oriunde va mêrge,
poate să stea [49r]; ar fi făcut voile lor oricît ar fi trăi. [421r]; cînd vor cădea și să vor lovi
undeva , atuncea aleargă cu lacrămi la părinți [161r]; Și să tem să nu cumva să-i cêrte
Domnul [40r]; Și gîndiți cum fieștecum ne-au dat noao sfinții părinți ruga mai mult decît toate
[161v]. Și în ms. 494: Iar trecînd oarecînd pre la o bisêrică [223r]; i-au scos oarecum binișor
și întrebîndu -i pre ei cum au făcut [272v]; vedea toți oriunde va trêce cea sfîntă icoană și
fugiia stricăciunea văzduhului [240v]; sau și el să citească undeva , pleca genuchele [232r];
temîndu -se să nu cumva să moară orbul [198r].
Menționăm și preența adverbului negativ nici, acesta se regăsește în ms. 2517: să nu facă
strîmbătate, nici să defaime pre cei mêseri. [371r]; nu vă întoarceți la pocaianie, nici cugetați
moartea. [374r]; și în ms. 494: să nu să sfiiască de mulțimea păcatelor lui, nici să să teamă
[193r]; N-am știut, nici am văzut mai fericit lucru decît dragostea [201v]. Acesta apare și cu
forma nice, o dată în ms. 2517: nice-l certa nebunul, ci răbda toate nebuniile lui. [39v]

III.8.3. Gradele de comparație ale adverbului
În cele două manuscrise, superlativul la adverbe poate fi exprimat prin adverbul foarte ,
în ms. 2517: măcar că știia să înoate foarte bine [38r]; Adevărat foarte iaste că era în lume
oameni vestiți [53r]; și în ms. 494: te voiu munci foarte groaznic . [209v]. Acest adverb poate
apărea și singur, în ms. 2517: Foarte uraște și să oțăraște cel prea mîndru [46v]; Acêste vii
păcate cresc foarte pe maica lor. [44r]; și în ms. 494, foarte frecvent: s-au bucurat foarte
[193v]; Pentru acêia domnul se -au mîhnit foarte [195r].

201
Comparația este exprimată și prin structurile următoare, în ms. 2517: să te bucuri mai mult
decît ai fi aflat avuție neprețuită. [43r]; să cîștigăm mai mult decît avem. [56v]; și în ms. 494:
străluciia mai mult decît soarele [247r].
Menționăm și prezența foarte frecventă a adverbului mai vîrtos , cu rol de intesificare a
verbelor pe care le însoțește, în ms. 2517: ci mai vîrtos moștenêște cu cêle mai de jos scrise [95r];
mai vîrtos să te bucuri cum au bun noroc frații tăi [101r]; și în ms. 494: atîta era la suflet grozavă,
și mai vîrtos atîta să biruia de zavistie [203v]; mai vîrtos să plîng [213r].

III.9. Prepoziția
În continuare, vom numi și descrie o serie de prepoziții și locuțiuni prepoziționale care apar
în cele două manuscrise:
Prepoziția a, din lat. ad, poate apărea în contexte echivalente cu genitiv -dativul, în ms. 2517:
Pentru strașnica a nemilosteniei arătare [1v]; A puțini e paguba aceasta? [19r]; săptămîna arților,
a brînzii, a paștilor [22v]; și în ms. 494: cîți aveți vreo boală a sufletului sau a trupului [191v]; în
vrêmia a toată primejdiia și necazul [214r]; cea multă milă a bunului credincios [217v]. În secolul
al XVI -lea, construcțiile dativale cu prepoziția a apar des, în secolul al XVII -lea numărul acestora
restrângându -se. Fenomenul este explicat de către Paula Diaconescu prin faptul că prepoziția se
abstractizează, fiind înlocuită de alte prepoziții care redau într -un mod mai nuanțat ideea de loc
(la, de la , între, întru, în, cătră, spre, pre, înaintea ).132
Prepoziția apare deseori împreună cu adjectivul nehotărît tot, în ms. 2517: pre cea preacinstită
a toată lumea [9r]; miercuria și vinerea a tot anul [23r]; Judecătoriul a toată lumea [34r]; Împărat
a toată mărimea . [44r]; El iaste pricina a tot binele [53v]; nevoința a toată viiața mea [105v]; cum
nu-mi ajung zilele și ceasurile a tot anul [109v]; grăiaște înaintea a tot sfatul [270r]. Și în ms. 494:
în vrêmia a toată primejdiia și necazul [214r]; împărăteasă a toată lumea [226r]; Maica
milosteniei și a tot mîngîiarea [232r]; să nu să rușinêze înaintea săborului și a toată cetatea .
[237r]; tu ești a noastră bucurie și a toată lumea laudă. [274v]; Despuitoare a tot ceriul și pămîntul
[198v]; va înfrînge a toată erêsa întoarcerea și strîmbătatea. [203r]

132 Vezi Paula Diaconescu, Construcții prepoziționale echivalente cu un caz oblic în traducerile din secolul al XVI-lea,
în „Limba română”, III, nr. 3, 1964, p. 227.

202
Prepoziția adins (considerată ca fiind un cuvânt compus din prepozițiile latine ad, de,
in133) apare, în ms. 2517, de două ori cu sensul între , în contextul adins eiși : cît tribuie să aibă
credincioșii dragoste în adins eiși , în vrême ce toți sînt însuflețiți cu acestu dumnezeesc Duh?
[258v]; Adecă nu iaste putință să slujești la doi domni care ar avea vrajbă adins eiși [359r]. În
ms. 494 și în celelalte contexte din ms. 2517 în care apare, adins are valoare adverbială, așa cum
am arătat în subcapitolul anterior.
Prepoziția asemenea , din adverbul asemenea , apare în construcții cu dativul, în ms. 2517:
să te faci asêmenia lui Isaf [19r]; și în ms. 494: să nu fie nimeni asêmenea ție. [223r]
Locuțiunea în acuzativ asêmenea cu apare în ms. 2517: te faci asêmenea cu dobitoacele
[76v]; și în ms. 494: Și au crescut un crin, altul, asêmene cu cel mai denainte. [238v]
Prepoziția asupra apare în genitiv, cu sensul de pe, deasupra , în ms. 2517: Și asupra
tuturor, socotêște cea neîncetată foamete și sête vêcinică [94r]; și în ms. 494: văzu copilul ei
șezînd asupra apelor [230r] De cele mai multe ori, prepoziția are sensul de împotriva , în ms.
2517: am scris aici asupra mîndriei [85v]; și în ms. 494: ai năpăstuit zicînd asupra ei cea
grozavă pîră. [237r]
Locuțiunea în acuzativ atocma cu apare în ms. 2517: iaste atocma cu păgînii [385r]; și
în ms. 494: însă trebuie ca să fie și durêria pocăinței atocma cu păcatul [193r].
Prepoziția către , din lat. contra , prezintă în general forma cătră , forma actuală către
apare însă și ea, cu 8 ocurențe în ms. 2517 și cu o singură ocurență în ms. 494. Prepoziția
apare cu mai multe sensuri, spre, în ms. 2517: să înalți cugetul tău cătră Dumnezeu [92v]; și
în ms. 494: Rădicat -au, derept acêia, ochii cătră ceriu [204r]; față de, în ms. 2517: să nu fie
nemulțimitori cătră făcătorii lor de bine. [22v]; și în ms. 494: cuvios răspunsul ai, ca o maică
cătră fii [274v]; la, în ms. 2517: va veni cătră întimpinarea ta [398v]; și în ms. 494: De nu va
veni cătră noi hatmanul [219v]. Uneori prepoziția introduce ca sens un dativ, dar ca formă un
acuzativ, în situații precum, în ms. 2517: veni copilului frică multă și zise cătră tatăl lui [39v];
sfîntul zise cătră oamenii săi [132v]; și în ms. 494: Petru zise cătră ei [194r]; Atunci zise cătră
Athanasie [217v].
Prepoziția compusă de cătră apare de cele mai multe ori cu sensul de de, în ms. 2517: Și
de nu te vei păzi de cătră însă [46r]. De asemenea, mai poate avea sensul de din, în ms. 2517:
iar nerînduialele și slăbiciunile și alte pagube ale sufletului și ale trupului care nasc de cătră

133 Ov. Densusianu, Istoria limbii române , vol. II, p. 177.

203
beții și amețeală nu le zice. [213v]; sensul de de la , în ms. 494: și nu lipsiia nicidinioară de cătră
slujba bisericii [211v]; și sensul pentru , în ms. 2517: dragostea cea de cătră aproapele. [253r]
Prepoziția de apare uneori în construcții comparative, având sensul decât , în ms. 2517: iaste
mai tare de cêlealalte, căci vine de la vrăjmaș [69v]. De cîteva ori, prepoziția apare și cu forma
mai apropiată de etimon dă, în ms. 2517: dormi și nu -ți aduci aminte dă petrêcerea cea dulce
[195r]; și în ms. 494: că fiind gol, dă durêre, ca un om au zis cătră piatra acêia [250r]. De
asemenea, prepoziția apare des în cazuri de genitiv prepozițional, în ms. 2517: iubitor de oameni
[197r]; și în ms. 494: i-au turnat o căldare de apă undezată pre cap. [250r] Așa cum am văzut în
subcapitolul anterior, prepoziția de apare și în construcția formelor verbale de supin.
Prepoziția din apare alături de forma den, în ms. 2517: să cază din ceriu foc [346v]; vedea
cum ieșiia den gura muierii [306v]; și în ms. 494: îngerul din ceriu vine [213v]; i-au mîntuit den
temniță [192r]. Prepoziția apare de câteva ori și cu forma de în , în ms. 2517: Purcêde de în vad
corabiia cu bucurie [201v]; și în ms. 494: și noi cum de în groapă vom să ne înviem [194r].
Prepozițiia dintre apare numai cu această formă, în ms. 2517: în ce chip au pățit unii dintre
îngeri [81v]; și în ms. 494: au căzut unul dintre ei în mare [251v].
Prepoziția compusă de spre are mai multe sensuri în cele două manuscrise. Poate avea sensul
de în, în ms. 2517: Cum să sfîrșaște fumul dentru cum ceara să topêște de spre fața focului, așa
pier păcătoșii de spre fața lui Dumnezeu [209v]; și în ms. 494: s-au închinat lui de spre numele
(lui) Patrichie. [271v]. Un alt sens pe care îl poate avea este de la în ms. 2517: Oprêște -te și de
spre aceasta cît ți -e putêrea [26v]; și în ms. 494: și au scris cătră el ca de spre Ioan carte [201v].
Mai are și sensul de, în ms. 2517: danțuri, cîntece, de spre care tribuie să fugim [27v]; și în ms.
494: iaste lăudat și iubit de spre Dumnezeu. [201v] Apare și cu sensul de din, în ms. 2517: De spre
toate părțile [227v]. Și cu sensul de față de , în ms. 2517: Atîta osebire au cêle cerești bunătăți de
spre acêste pămîntești [238v]; și în ms. 494: acesta tînăr rob iaste curat de spre mine și păcat întru
nimica n -au fost [272r].
Prepoziția după prezintă și forma dupe , cu 8 ocurențe în ms. 2517: cum se fac dupe moarte
[81r]; și cu singură ocurență în ms. 494: Ispoveduindu -se cu socotință dupe poruncă [212r]. De
asemenea, cele două manuscrise prezintă destul de des și forma dupre , în ms. 2517: nu numai
dupre moarte ceartă Dumnezeu pre cei nemilostivi [63v]; și în ms. 494: vino dupre mine [252v].
Totuși, predominantă este forma acceptată și astăzi de normele limbii române literare.

204
Prepoziția împotriva apare în genitiv, în ms. 2517: mai bine stai împotriva vrăjmașului
[74v]; și în ms. 494: au scris împrotiva botezului [223r].
Prepoziția între , din lat. inter , apare cu sensul de înaintea , în fața , în ms. 2517: încă i le
aduc aminte cêle strașnice munci cu carele au iertat Dumnezeu între ochii oamenilor [36r].
De asemenea, are sensul de printre , în ms. 2517: se-au nemerit între niște pietri mari [183v];
și în ms. 494: între cêialalți era un pusnic foart e vrêdnic [214r]. În ambele manuscrise, apare
și cu sensul de în, în ms. 2517: căci nu -L vei afla, ce în spini și între rugi, după cum L -au aflat
Moisi [360r]; și în ms. 494: căutînd într -o parte și între alta [215v].
Prepoziția întru , din lat. intro , poate avea sensul de între , în ms. 2517: Nu te rîvni întru
cei ce viclenesc [133v]; și în ms. 494: să-i ajutorească, ca să nu să rușinêze întru frați. [232v].
Apare și cu sensul în, în ms. 2517: Nu cerca pre Domnul întru grădinile lumii [360r]; și în
ms. 494: Iară întru anii aceia… [219r]. De asemenea, mai are și sensul de față de , în ms.
2517: atîta să va minuna și se va mări întru mine darul Tău. [337r]. Menționăm și prezența
locuțiunii prepoziționale întru mijlocul , care are sensul de între , în ms. 2517: Cinstêște
împreunarea care pune Pavel întru mijlocul credincioșilor [258r]; și în ms. 494: robi mulți ,
întru mijlocul a cărora era și un harap [227r].
Prepoziția la apare în construcții cu dativul, în ms. 2517: și zi la oameni bine pentru
dînsul. [102v]; De ar cunoaște bolnavii focul carele dau la suflet boalele [174v]; și în ms. 494:
milostenie care dau la cei străini [222r]; să facă milă la această blagoslovită soră [208r].
Menționăm și prezența prepoziției na, în ms. 2517, cu o ocurență: și va despărți pre cei
direpți dintru cei păcătoși, să -i puie din na dirêpta. [381v]; și în ms. 494, cu trei ocurențe: Și
aproape de el, den na dreapta, sta oarecarii ca sfinții, oameni șăzînd, iar den na stînga vedea
pre alții [196r]; În na dereapta parte a lui Hristos [243r].
Prepoziția pe, din lat. per, apare mai ales cu forma anterioară procesului de disimilare a
lui r, pre, dar prezintă în multe cazuri și forma acceptată astăzi de norma literară. Prepoziția
pre se întâlnește în această formă până pe la 1780, fiind caracteristică mai ales textelor
religioase, în care este normă până în timpurile moderne, conform afirmației l ui C. Frâncu134.
În ms. 2517, apare, spre exemplu: laudă pre Dumnezeu [393v]; și în ms. 494: șezînd Isus pre
scaunul mărirei [243r].

134 C. Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , p. 328.

205
Prepoziția compusă prespre apare numai în ms. 2517, unde are patru ocurențe: Ochiu n -au
văzut și urêchia n -au auzit, și prespre inima omului nu s -au suit carele au gătit Dumnezeu celor
ce-L iubesc pre El.” [392v] Forma peste apare de 24 de ori în ms. 2517 și o dată în ms. 494, în
timp ce forma preste este predominantă în ambele manuscrise. În ms. 2517, apare, spre exemplu:
ai dat palme preste obraz [41v]; și în ms. 494: turnă apă preste oase [199v].
Prepoziția pren este predominantă în cele două manuscrise, alături de acestă formă fiind
prezentă și forma prin în măsură aproximativ egală, în ms. 2517: ușa pren carea va să treacă
Împăratul [333r]; să tăvăli prin spini [80r]; și în ms. 494: Trimis -au și oștêni prin toate cetățile și
orașele să cêrce, și cîte vor [219v]; Și să întri, derept acêia, pren genunea apei, să umbli fără de
nicio îndoială [220v]. Forma pen (însoțită și de în) are o singură ocurență, în ms. 2517: „Întrați
pen în poarta cea strimtă, căci e necăjită calea ceia ce duce la viiață.” [195v]
Menționăm și prezența locuțiunii pren/ prin mijlocul cu sensul de prin intermediul , prin, în
ms. 2517, cu 10 ocurențe: carei prin mijlocul Sfîntului Duh făcea sêmne și minuni [332r]; cîte
pagube îți vin pren mijlocul păcatului [4r]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: S-au spodobit
pren mijlocul născătoarei de Dumnezeu și, făcîndu -se mare f ăcătoriu de minuni, se duse cătră
Domnul. [219r]
Prepoziția pentru apare numai cu acestă formă în ambele manuscrise, cu o excepție în ms.
2517, unde apare forma prentru : trecînd ca o corabie prentr -o apă învăluită [417r]; și cu o
excepție în ms. 494, unde apare forma printru : s-au mîntuit printru minune [238r].
Prepoziția pînă prezintă o singură ocurență cu forma pănă , în ms. 2517: au trecut într -o zi
pănă la un desiș [108r]. Forma compusă pînă în apare în ambele manuscrise, în ms. 2517: ce-i
izgoni din ceriu pînă în veac. [48v]; și în ms. 494: să nu mă urgisească pre mine pînă în sfîrșit
[239v].
Prepoziția prejur apare în acuzativ, în ms. 2517: Umblă, drept acêia, prejur tot pămîntul și
prejurul mare [215v]; și în ms. 494: au umblat prejur toată cetatea [241r].
Prepoziția împrejur apare în genitiv, în ms. 2517: care avea împrejurul lui pre mulții preoți
[353v]; ca și cînd ar fi zid împrejurul ei. [377r]; și în ms. 494: auzind acêia carii era împrejurul
lui, stătură împrejurul lui împotrivă [236v]. La fel, și prenprejur/ pren prejur apare în genitiv,
în ms. 494: prenprejur icoanei, unde -s zugrăvite ale sfîntului minuni, are și acêste doao [218v]; și
umbla pren prejurul sfîntului prêstol [243v].

206
Prepoziția spre, din lat. super , are sensul pe în limba de origine. Apare și cu acest sens,
în ms. 2517: întemeiază casa lui spre apele cêle curătoare. [205v]; și în ms. 494: și așa au
scos spre acea moartă și au pusu -o într -o peșteră [195r].
Prepoziția supt, din lat. subtus , apare numai cu forma aceasta, cu afonizarea consoanei
bilabiale sub influența dentalei, în ms. 2517: puse galbenii supt oase [65r]; și în ms. 494: supt
ramuri ca să se adune apele [281r].

III.10. Conjuncția
Conjuncția și, din lat. sic, are uneori valoarea de adverb modal moștenită din limba de
origine, în contexte precum, în ms. 2517: „Frate, păcătos sînt și eu…” [54v]; la moarte să
osîndiră nu numai ei, ci și noi [70r]; și în ms. 494: voiu ajuta și eu cît voiu putea [201v]; De
atunce înainte să osteniia și el mai mult [227r]. În afara faptulii că și este conjuncție
coordonatoare copulativă, apare, de asemenea, cu sensul de iar, în ms. 2517: Gîndul curviei
este slab și ca un vlăstariu de iarbă, și de vom sta împotrivă la înce put… [74v]; și în ms. 494:
nădăjduind ca să ia și alți bani de la el, și mai apoi să -l omoare. [230v] Sensul de dar îl are
în următoarele contexte, în ms. 2517: iaste o nerînduială porcească și fapt al dobitoacelor, și
nu a omului [92v]; și în ms. 494: îl săruta și -l drăgulia, și nu numai cînd era mic, ce și cînd
era mare [236r].
Conjuncția coordonatoare de apare în ms. 2517: voiu da săracilor, de să va numi în loc
de milostenie. [444r]; și în ms. 494: pasă de-i du, ca să ia întru el toată bucuriia și veseliia.
[208r].
Nu numai…ce și apare în ms. 2517: nu numai dupe moarte muncêște pre hulitoriu fără
de sfîrșenie, ce și în viața aceasta ceartă -l pre el greu [20v]; și în ms. 494: nu numai dintru
acêia cetate, ci și dintru altele [211r].
Conjuncția adversativă iar apare și cu forma iară (cu 3 ocurențe în ms. 2517), în ms.
2517, se regăsesc: smereniia iaste harul tuturor harurilor, iar mîndriia a tuturor bunătăților
contenire [44v]; era mai -nainte rușine și ocară tîlharilor, iară acum i se închină tîlharii și
împărații și o cinstescu. [342v]; și în ms. 494: iar de nu mă vei asculta, vei lua ciudată și
groaznică moarte. [195r]; îi da bani, iară el nu vrea [217v].
Conjuncția adversativă dar/ dară apare în ms. 2517: ei n-au ce mînca și ce purta, dar să
le tribuiască lor mărgăritari? [443v]; Arată celui trupesc dulcețile, dară nu-i arăta tina și

207
spurcăciunea care iaste ascunsă [213r]; și în ms. 494: Această minune a apei nu să arată prin
scrisoare în viață sfîntului, nu știu pentru acêia, dară iaste adevărat [218r]. Dar apare mai
ales cu valoarea de conjuncție concluzivă, în ambele manuscrise, în epoca veche valoarea de
conjuncție concluzivă a lui dar fiind cea de bază.135 În ms. 2517, apare: Cum cutezi, dar, și
amărăști cu păcatele tale Făcătoriul de bine [288v]; și în ms. 494: Începu, dar, de săpa ca să afle
oasele. [272v]
Conjuncția adversativă însă apare în ms. 2517: măcar că să au și urî la inimă, însă la arătare
nu arată [256r]; și în ms. 494: domnul se -au mîhnit foarte, însă nu se -au împuținat sfiiala cea
bună [195r].
Conjuncția adversativă ce/ ci apare în ms. 2517: că nu va fi om cuvîntătoriu, ce dobitoc nebun.
[260v]; să nu să facă voia ta niciodinioară, ci să o tai. [266r]; și în ms. 494: Dumnezeu i -au arătat
vedêre nu în vis, ca mai nainte, ce cu spaimă [196r]; s-au adunat dohtorii, ci nu putea să -l vindice.
[198v]
Conjuncția fără însoțită de adverbul numai redă raportul adversativ, în ms. 2517: nu iaste
altă pagubă să se poată să se vindece cu necaz și durêre, fără numai al păcatului. [284v]; și în
ms. 494: nu mînca nimica, fără numai puține stafide [242v].
Conjuncția disjunctivă au, din lat. aut, este prezentă în cele două manuscrise, uneori chiar în
același enunț cu sau. În ms. 2517, apare: să spuie fiiul de au blestemat sau au defăimat pre părinții
lui, au nu l-au ascultat sau nu-l ajută la trebi, au nu știi că nu -i priimêște pentru sărăciia lo r
[300v]; și în ms. 494: Vrăjmaș al binelui și întrutot ficlêne, au curvariu de sînt, au călcătoriu de
jurămînt, nu mă judeci tu [212v].
Conjuncția disjunctivă sau apare în ms. 2517: slujnicul de au călcat voia celui mai mare, sau
l-au dăfăimat, sau l-au hulit, sau au răpșit, sau au suduit pre cei bătrîni [301r]; și în ms. 494: s-au
făcut mai ușoare decît o pană sau un pai. [239r]
Conjuncția disjunctivă măcar apare în contexte precum, în ms. 2517: Pre cel smerit toți îl
iubesc, măcar orice greșală ar avea. [50r]; și în ms. 494: să nu cutezi să scoți măcar o piatră
dintru casa mea [197r].
Așa cum am arătat, dar apare mai ales cu valoarea de conjuncție concluzivă. De asemenea,
conjuncția deci are aceeași valoare, în ms. 2517: Deci să nu cutêze neștine să strice postul [23v];
și în ms. 494: Deci întră în baie și să scăldă, și au rămas cu totul sănătoasă [197v].

135Idem , p. 332.

208
Expresia ( și) preste tot ca să zicem (o singură dată peste tot ca să zicem ) are 10 ocurențe
în ms. 2517 și exprimă sensul de așadar , în concluzie : Defaimă cinstea, să te cinstești mai
mult. Leapădă -te de toată dulceața trupească, ca să cîștigi desfătăciunea cea cerească.
Uraște odihna cea trecătoare, să te ohihnești în vêci. Poh têște goliciunea, să te îmbraci în
veșmînt de Dumnezeu țesut. Îndrăgêște plîngerea, să te bucuri pururea. Pohtêște ocăr și
sudălmi pentru Domnul, să te mărești dă spre îngeri. Și preste tot ca să zicem , uraște și
defaimă cêle putrede și stricate, ca să pri imești cêle neîncetate și cerești. [194v]
Dintre conjuncții subordonatoare care apar în cele două manuscrise și care pot introduce
diferite subordonate, numim pe:
Conjuncția că (în cele două exemple, introduce subordonate cauzale), în ms. 2517:
bucurații -vă și vă veseliți, că plata voastră multă iaste în ceriuri. [199v]; și în ms. 494: Nu te
mîhni, Theofano, că astăzi vine iarba cea de vindecare [198v].
Conjuncția subordonatoare de (în cele două exemple, introduce subordonate
condiționale), în ms . 2517: Toate acêstia îți voi da, de te vei închina mie. [217r]; și în ms. 494:
să le dai de toate cîte le trebuie, de ți-e voia să cîștigi într -această lume tot bine [253v].
Conjuncția căce (apare cu 5 ocurențe în ms. 2517 și o ocurență în ms. 494) / căci
(introduce propoziții subordonată cauzală), în ms. 2517: să slujești cu tot sufletul tău, căci El
iaste răsplătitoriu foarte bogat. [219r]; și în ms. 494: i-au făcut cinste mare cu biruință, căci
au biruit Critul. [217v]
Conjuncția să, din lat. si, apare și cu valoare condițională, în contexte precum, în ms.
2517: iar să nu vor pune una dintr -acêstia, degrabă putrezêște și să strică [73r]; și în ms. 494:
Să nu voiu vedea mîine capul acelui prea obraznec și prea îndrăzneț rob tăiat, nu voiu mai
ședea măcar un ceas în casa ta [271v]. Limba română este singura limbă romanică care a
izolat la conjunctiv conjuncția condițională să (se < lat. si)136.
Conjuncția dacă apare și cu formele deca și deaca , în ms. 2517: pentru că am mers,
deaca am auzit minune ca acesta, să aflu adevărul [62v]; Și deca o vor gusta și o vor ispiti, în
ce chip ar urî lumea … [197r]; și în ms. 494: deaca ai greșit, mărturisêște , sau dovedeaște -l
pre el ca pre un mincinos pîrîș. [236v]; Și preste puținêle zile, deca s-au sculat den pat, s -au
botezat cu pruncul. [231v]

136 Vezi C. Frâncu , Conjunctivul românesc și raporturile lui cu alte moduri , p. 64.

209
Conjuncția compusă ca să introduce subordonate de scop, în ms. 2517: nu te -au zidit Domnul
ca să stai la lêne [201v]; și în ms. 494: au pus loitre ca să zugrăvească cêle înalte părți [241r]. Și
de multe ori, completive directe, în ms. 2517: pohtêște ca să nu mai aibi vreo mîngîiare [196v]; și
în ms. 494: nu poci ca să o mărturisesc [237r].
Conjuncția compusă pentru ca să apare în ms. 2517: uraște acêstia, toate dășărtăciunile,
pentru ca să cîștigi cea cerească [200v]; și în ms. 494: eu țe -am dat atîta avuție pentru ca să aduci
aicea pre fămêia ta [242r].
Locuțiunea pentru căci apare des în enunțuri interogative, în ms. 2517: „Pentru căci am ieșit
dentru pîntecile maicii mêle?” [226v]; și în ms. 494: Pentru căci ai astupat izvor ca acesta
minunat…? [203r]
Locuțiunea conjuncțională măcar că apare în ms. 2517: să afundă ca o piatră, măcar că știia
să înoate foarte bine [38r]; și în ms. 494: măcar că au și lipsă mănăstirile, …însă dau și ei
milostenie [222v]. O concesie exprimă și locuțiunea măcar de , în ms. 2517: și nu e destul măcar
de ai gînd să întorci cu vrême [22r]; și în ms. 494: măcar de nu-s vrêdnec ca să văz prea sfînta ta
icoană , …însă Domnul Isus Hristos s -au întrupat pentru păcătoși [208v].
Conjuncția concesivă săvai are 3 ocurențe în ms. 2517 și o ocurență în ms. 494. În ms. 2517,
apare: Săvai toți împreună cu mine apostolii Te vor părăsi, eu nu Te voiu lăsa [45r]; și în ms. 494:
săvai că le era mare fărădelêgea lor, însă, pentru căci au urîtu -o pre ia dintru tot sufletul și au
plîns cîtăva vrême, se -au învrednicit de iertare. [192v]
Locuțiunea conjuncțională ca cînd apare în contexte precum, în ms. 2517: văzu mulțime de
oameni nenumărați, ca cînd ar fi oameni călări pre cai negri [64r]; și în ms. 494: Iară țapii nu
păștea, ci sta căutînd, ca cînd ar fi întristați [215v] Alături de aceasta, apare și locuțiunea ca cum ,
în ms. 2517: și să te bocești ca cum ai fi de altă credință [179v]; și în ms. 494: veniia înaintea lui
și arăta ca cum vrea vrea să -l împungă cu coarnele. [211v]

III.11. Interjecția
Din categoria gramaticală a interjecțiilor, în cele două manuscrise se regăsesc:
Interjecția afectivă o, în ms. 2517: O, de nebuniia noastră, cum ne înșălăm [191r]; și în ms.
494: au pus pe mare icoana și, o, minune, n -au căzut [220r].
Interjecția afectivă vai, în ms. 2517: Vai ție, păcătosule, că ai pierdut floarea tinerêților tale
[194r]; și în ms. 494: Vai de tine, sărace Teofile [225v].

210
Interjecția prezentativă iată, în ms. 2517: Iată, am ascultat ruga ta. [183r]; și în ms. 494:
Fiiule, iată, după cum vezi, eu sînt slab și sărac [271r].
Interjecția iaca are o singură ocurență, în ms. 494: Deaca au sosit la poartă, iaca un
tînăru oarecarele, cu chipu de fulger [210v].
Interjecția ia exprimă un îndemn și apare cu o singură ocurență, în ms. 2517: veniți toți
credincioșii, ia umblați cei credincioși de Hristos [148r].
Interjecția amin apare la sfârșitul fiecărui capitol, în ambele manuscrise, în ms. 2517:
căruia i să cade toată mărirea, cinstea și închinăciunea, în vêcii vêcilor. Amin . [14r]; și în
ms. 494: căruia să cade cinstia și închinăciunea în vêcii vêcilor. Amin . [272v]
În ms. 2517, cu o singură ocurență apare și aliluia : cîntă împreună [398r] cu acel ceresc
danț „ Aliluia ” înaintea Împăratului și Dumnezeului tuturor [398v].

IV. Studiu asupra lexicului din ms. 2517 și din ms. 494

În secolul al XVII –lea, t raducerea în li mba română a unui text religios de amploarea
Mântuirii păcătoșilor nu reprezintă o curiozitate . Acest lucru se datorează faptului că această
perioadă a culturii noastre este una în care traducerile unor texte religioase foarte mari
reprezentau o realitate obișnuită. C hiar și de ar fi să luăm în calcul numai traducerea și editarea
Bibliei de la 1688 ne putem da seama de nivelul de evoluție a traducerilor și, implicit, a
posibilităților limbii de a traduce un text în limba română . În timpul acestui secol, se traduc în
limba română cărți de învățătură religioasă preluate din Occident (ca Floarea darurilor sau
ca, desigur, Mântuirea păcătoșilor ), romane populare precum Alexandria sau Varlaam și
Ioasaf , dar și opere precum Istoriile lui Herodot . Așa cum spuneam, luată în considerare
comparativ cu alte texte din epocă , în cazul cărții Mântuirea păcătoșilor nu amploarea textului
impresionează , ci ipoteza că traducerea în limba română a întregului volum aparține unui
anumit cărturar moldovean care a desfășurat de -a lungul întregii sale vieți o activitate de
traducere ce cuprinde o serie întreagă de texte de dimensiuni considerabile, care au fost în
același timp considerate în epo că (și în prezent) fundamentale – este vorba despre cărturarul
moldovean Nicolae Spătarul Milescu.

211
În cadrul primei părți a studiului de față, vom expune premisele acestei posibilități, precum și
acceptarea sau respingerea ei de către cercetători i români care s -au ocupat de problema traducerii
în limba română a cărții lui Agapiel Landos . În realizarea st udiului, ne vom formula propriile opinii
pornind de la studiul lexicului, dar și de la „structura spirituală”137 și perso nalitatea spătarului . În
ceea ce privește alegerea acestei metode, în lipsa autografului traducerii, ne bazăm cercetarea mai
întâi pe comentariul copistului ms. rom. 1284 (referitor strict la traducerea părții a treia a textului),
apelând apoi la compararea unor elemente lexicale semnificative ale părții a treia cu cele regăsite
în textu l primelor două părți, dar și cu cele reg ăsite în textul Vechiului Testament , traducere sigură
a lui Nicolae Spătarul Milescu. De asemenea, am îndrăznit să preluăm și să uzăm și de o altfel de
metodă d e cercetare în încercarea de a stabili persoana traducătorului român. A m considerat că o
astfel de metodă este relevantă și pen tru alcătuirea studiului nostru. Este vorba despre descrierea
profilului de traducător al lui Nicolae Spătarul Milescu, care se contu rează atât prin opțiunea de a
traduce un anumit tip de text , cât și prin maniera de tr aducer e a acestuia. Nu vom insista asupra
acestui aspect, ci vom preciza numai câteva concluzii care pot fi extrase potrivit cu realitățile ce
descriu traduceril e despre care știm astăzi că au fost realizate cu certitudine de către cărturarul
moldovean.
Știm des pre Nicolae Spătarul Milescu că este o personalita te de seamă a secolului al XVII -lea,
studiile sale și activitatea diplomatică, precum și cea cărturărească îl recomandă ca fiind unul dintre
cei mai mari erudiți ai perioadei. Se remarcă ca o personalitate aparte în mijlocul colegi lor săi de
la Marea Școală a patriarhiei de la Constantinopol. Erudiția sa și misiuni le pe care le îndeplinește
atât timp cât se află la curțile domnești din Moldova sau din Țara Românea scă, precum și cele în
slujb a domnitorului Gh eorghe Ștefan, în străinătate, denotă, cu privire l a propria persoană, un
umanist de rang înalt și un diplomat iscusit. A fost cunoscut în epocă datorită erudiției și misiunilor
diplomatice îndeplinite cu succes. În peregrinările sale c unoaște oameni i mportați pentru istoria și
cultura timpului, de aceea nu este de mirare că va primi o recomandare de la patriarhului
Ierus alimului în vederea ocupării unei slujbe la curtea țarului rus, în cadru l departamentului
soliilor. Ave m a face, așa dar, cu un învățat cunoscut în epoca sa, care este cu siguranță conștient
de poz iția și statura sa intelectuală.

137 Mioara Dragomir, Analiza semantică și etimologică a unor cuvintedin Hronograful den începutul lumii (Ms/ 3517).
Noi argumente în susținerea paternității lui Nicolae Milescu Spătarul , în „Anuar de lingvistică și istorie literară. T.
XLVII -XLVIII, 2007 -2008”, Editura Academiei Române, București , 2009, p. 68.

212
Un moment ilustrativ pentru felul de a fi al Spătarului este cel în care, din proprie
inițiativă , dăruiește pastorului anglican Thomas Smith (care probabil intu ise erudiția
cărturarului moldovean) elemente de lingvistică pentru a putea înțelege scrierea românească:
alfabetul moldovenilor și muntenilor, împreună cu rugăciunea Tatăl nostru în limba greacă
(cu transpunerea fonetică în alfabet românesc) și Crezul , scris în limba română și în limba
greacă . Această întâmplare înfățișează nu numai imaginea unui om învățat, dar și pe cea a
unui cărturar cu preocupări de filolog. De asemenea, nu trebuie pi erdută din vedere nici
aprecierea de care se bucură atunci când, aflat în Franța, i se cere să -și exprime opinia cu
privire la discutatul statut teologic al euharistiei ( Enchiridion… ).
Cum toate aceste elemente ale activității sale de filolog indică o erudiție înaltă și capacități
intelectuale deosebite, faptul că traduc ătorul Nicolae Spătarul Milescu alege să traducă
anumit e texte este, credem noi, un alt element ce definește personalitatea sa și care îl face să
se distingă printre alți cărturari. Acesta î și cunoaște capacitățile și știe că se poate încumenta
la traducer ea unor text e de o importanță fundamentală, dar și de mari dimensiuni. În acest
sens, să privim t extele traduse de Nicolae Spăta rul Milescu în limba română : traducerea unor
documente pentru elaborarea Istoriei icoanei Feciarei Maria, f ăcătoare de minuni de la
Neamțu ; Mântuirea păcătoșilor , text al monahului cretan Agapie Landos; 3 omilii (se
păstrează în același manuscris cu Cartea cu multe întrebări foarte de folos… , ms. rom. 494),
Cartea cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre , Rațiunea
dominantă sau pentru singurul țiitoriu gând (se păstrează în același manuscris cu Vechiul
Testament , ms. rom. 45), Vechiul Testament , Tatăl Nostru , traducerea unei părți din Vecernia
mare (ms. rom. 306, BAR, Filiala Cluj -Napoca, publicat în N. Drăganu, Codicele pribeagului
Gheorghe Ștefan Vodă ), Hronograful den începutul lumii , Istoriile lui H erodot. Toate aceste
texte sunt traduceri întreprinse anterior plecării sale în Rusia, trad ucerile care urmează acestui
moment fiind alătui te în limba rusă și la cerearea țarului. Despre traducerile în limba rom ână
observăm că au fost realizate , se pare, din proprie inițiativă.
La numai 25 de ani, Nico lae Spătarul Milescu se „aventura” la traducerea unui text de
importanță monumentală precum Vechiul Testament . Erudiția sa, interesul său vădit pentru
traducerea unor texte semnificative și ample, ne pot face să spunem că, descoperind textul lui
Agapie Landos (în timp ce se afla la Paris, în tovărășia lui Arnauld de Pompone, discutând
problema e uharistiei), învățatul și diplomatul moldovean ar fi putut prelua atunci textul

213
grecesc , împreună cu dorința de a -l traduce în limba compatrioților săi . Un astfel de text, cu
popularitatea Mântuirii păcătoșilor , de largă circulație în epocă, trebuie să fi fost un motiv în
plus care să -l fi determinat pe Nicolae Spătarul Mi lescu să inițieze traducerea în limba română.
Stabilirea traducătorului textului Mântuirea păcătoșilor reprezintă o problematică deja pusă
în discuție de către o serie de lingviști români, și ne referim aici la N. A. Ursu, L. Onu, Zamfira
Mihail în special, dar și la alții care, deși nu s -au ocupat în mod d eosebit de acest text , l-au avut în
vedere în anum ite categorizări, ori i -au notat numai existenț a, fără a avea o anume opinie în ceea
ce privește persoana traducăto rului (Virgil Cândea, Radu Ștefan Vergatti, Mioara Dragomir). Cert
este faptul că printre supozițiile fiecăruia dintre ei se regăsește o ipot eză comună, și anume că
traducerea în limba română poate aparți ne lui Nicolae Spătarul Milescu. Această variantă devine
mai plauzibilă în ceea ce privește partea a treia a scrierii ( Minunile Maicii Domnului ), mai ales
după ce N. A. Ursu descoperă comentari ul făcut de către copistul manuscrisului rom. 1284.
Aducerea la lumină a acestui pasaj face ca N. A. Ursu și Liviu Onu, cei care s -au ocupat în special
de acest text și care polemizează pe seama persoanei traducătorului, să fie de acord asupra faptului
că partea a treia a textului Mântuirea păcătoșilor reprezintă actul de traducere al lui Nicolae
Spătarul Milescu. În privința traducerii primelor două părți ale aceluiași text , opiniile celor doi
cercetători sunt diferite. N. A. Ursu consideră că primele două părți ale textului reprezintă tot opera
de traducerea a lui Nicolae Spătarul Milescu, în timp ce Liviu Onu consideră că traducerea acestor
două părți aparține unui cărturar oltean, cel mai probabil, spune el, Vlad ul logofăt , al cărui nume
se regăsește în textul manuscrisului. În continuare, vom discuta pe scurt aceste două posibilități,
precum și opiniile exprimate cu privire la ele, rezervându -ne dreptul de a interveni cu eventuale
completări și exemplificări în sprijinul sau în detrimentul uneia sau alte ia dintre ele .
Opinia cu privire la persoana traducătorului textului Mântuirea păcătoșilor , noi am exprimat –
o în cele de mai sus, urmând ca, în cele ce u rmează să o sprijinim cu anumite argumente de ordin
lingvistic. Așa cum exprima Mioara Dragomir într -un context asemănător cu cel al acest ui studiu,
când aducea în discuție Hronograful den începutul lumii : „Procedeul stabilirii paternității unui text
folosind ca argument unic sau ca argument care prevalează în demonstrație identificarea unor
cuvinte, sinta gme sau construcții idiomatice din textele unui anumit autor, pentru a arăta că și
textul respectiv îi aparține, prezintă o serie de incoveniente și duce la rezultate cu certitudine
redusă.”138 Ținând cont de această realitate, am încercat ca studiul nostru să -și bazeze cercetarea

138 Idem , p. 3.

214
nu numai pe identificarea unor cuvinte, sintagme sau construcții idiomatice, dar și pe frecvența
cu care apar acestea, precum și pe prezența lor în am bele manuscrise c e curprind textul tra dus
al lui Agapie Landos (și, de asemenea, și pe prezența acelorași în textul Vechiului Testament ,
traducere ce aparține în mod cert lui Nicolae Spătarul Milescu). Folosirea acestui procedeu nu
vrem să se înțelegă că este un argument de netăgăduit în sprijinul ideii că traducerea textului
Mântuirea păcătoșilor i-ar aparține lui Nicolae Spătaru Milescu, ci mai mult o verificare a
acestei posibilități. În acest sens, după ce am identificat în text acele cuvinte, sintagme sau
expresii care am considerat că sunt inedite și definitorii pentru limba traducătorului, am
desfășurat un proces de analiză și de verificare a prezenței lor în textele ambelor manuscrise,
dar și în Vechiul Testament din ms. 45. Acest demers a dus la rezultatele pe care le-am anexat
într-un tabel la sfârșitul lucrării . Pentru început însă, vom numi și, așa cum am spus, discuta
opiniile deja exprimate cu privire la traducerea textul ui în cauză.
După ce inițial N. A. Ursu atribuise traducerea integrală a textului Mântuirea păcătoșilor
lui Dos oftei ( Alte traduceri necunoscute din tinerețea lui Dosoftei , LR, XXVII, 1978 , nr. 5,
p. 495 -507; O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu , „Cronica”, XXI, 1986, nr. 44),
lingvistul român își rectifică opinia în articolele următoare (Nicolae Spătarul (Milescu),
traducător al Mântuirii păcătoșilor alui Agapie Landos (I) , SCL, 44, nr. 5, 1993, p. 417 -432),
după ce descoperă afirmația făcută de autorul manuscrisului rom. 1284. Acest manuscris
reprezintă o variantă compozită, dar și abre viată, a textul ui tradus în limba română și cu prinde,
la sfârșitul capitolului 21 din partea a treia a traducerii, o afirmație cu privire la denumirea
Târgului Căpățânele, tra dus greșit într -un izvod ce a fost consul tat de autorul comentariului :
„Iară am g ăsit un izvod românesc carele era scris de Niculae Cârnul, carele au fost la Grigorie
Vodă, în carele -i dzicea târgul Nucilor. Dară nu este așa, că nucile să cheamă caridia , iară
caria să cheamă căpăținei, cara , cap.”139 Acest argument îl co nvinge și pe Liviu Onu că a
treia parte a traducerii îi aparține lui Nicolae Spătarul Milescu. Opinia despre faptul că și
primele două părți îi aparțin ca act de traducere aceluiași cărturar moldovean o menține însă
numai N. A. Ursu, bazându -și afirmația mai ales pe elementele lexicale comune celor două
manuscrise, dar și altor texte traduse de către același cărturar ( Cartea cu multe întrebări foarte
de folos… și Vechiul Testament ).

139 Ms. rom. 2184, f. 92v.

215
Liviu Onu, în schimb, desfășurând o analiză mai amplă a tradiției manuscrise românești a
textului ( Tradiția manuscrisă a unei sinteze europene la români în secolele al XVII –lea – al XIX
–lea: Mântuirea păcătoșilor (Amartolon sotiria) , Editura Academiei Române, București, 2002;
Considerații pe marginea paternității unei versiuni românești a „Mântuirii păcătoșilor” a lui
Agapie Landos. Câteva probleme de metodă , „Memoriile Secției de filologie și literatură”, seria
IV, vol. XI, 1989, p. 29 -38; Din tradiția manuscrisă a traducerii românești a „Mântuirii
păcătoșilor” , „Revista de istorie și teor ie literară”, XXXIX, 1991, nr. 3 -4, p. 335 -340), realizează
mai întâi o categorizare a manuscriselor, stabilind că, dacă paternitatea lui Nicolae Spătarul
Milescu asupra traducerii părții a treia este suficient demonstrată prin compararea finalul ui
capitol ului 21 din ms. rom. 1284 cu finalul aceluiași capitol din ms. rom. 494, totuși „pentru a
demonstra paternitatea lui Nicolae Spătarul asupra cărților I și II ale Mântuirii păcătoșilor din
versiunea numită B (ms. 2517) este nevoie de argumente peremptorii, deci de o examinare mai
aprofundată atât a textelor în ansamblul general al versiunilor românești cunoscute ale Mântuirii
păcătoșilor , cât și a unor eventuale informații colaterale.”140 La acestă examinare mai aprofundată
va lucra N. A. Ursu în încercarea de a-și susține cu argumente, bazate pe particularitățile lingvistice
ale textului, propria opinie. Argumentul pe care îl consideră a fi cel mai solid în susținerea faptului
că traducerea integrală a textului îi aparține lui Nicolae Spătarul Milescu este cea referitoare la
prezența unor cuvinte specifice graiului dacoromânesc nordic în ms. rom. 2517, care – spune
autorul – constituie și dovada de netăgăduit că textul primelor două părți a fost tradus de un
moldovean, la fel ca și cel ce cuprinde partea a trei a. La acestea adaugă: „Primii copiști (sau
revizori!) munteni sau olteni ai textului (eventual chiar Vladul logofăt, copistul ms. 2517) au
introdus în el numeroase particularități ale graiurilor dacoromânești sudice, mai ales de ordin
fonetic, dar au menți nut, sporadic, unele cuvinte, forme și fonetisme aflate în originalul
moldovenesc pe care îl copiau. La fel s -au petrecut lucrurile și cu traducerea Vechiului Testament
făcută de Nicolae Spătarul și revizuită de un moldovean anonim.”141 Realitate cu care sun tem de
acord, fără a putea afirma însă cu certit udine că putem să îl încadrăm pe Nicolae Spătarul Milescu
printre vorbitorii care cunoșteau numai un anumit grai. Desigur, copilăria petrecută în Moldova și

140 Vezi N. A. Ursu, Considerații pe marginea paternității unei versiuni românești a „Mântuirii păcătoșilor” a lui
Agapie Landos. Câteva probleme de metodă , „Memoriile Secției de filologie și literatură”, seria IV, vol. XI, 1989, p.
35-36.
141 N. A. Ursu, Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mântuirii păcătoșilor alui Agapie Landos (I) , SCL, 44, nr.
5, 1993, p. 422.

216
școala pe care o urmează la Trei Ierarhi, la curte lui Vasile Lupu, și -au pus amprenta asupra
limbii vorbite a cărturarului pe care, chiar noi îl numim, raportându -ne la originile sale,
„moldovean”. Nu trebuie să uităm însă că Nicolae Spătarul Milescu pleacă de timpuriul la
Marea Școlă de la Constantinop ol și că de -a lungul deplasărilor sale pe teritor iile „românești”,
s-a aflat atât în spațiul moldovenesc cât și în cel muntenesc, slujind, în vremuri istorice
tumultoase, atît în Moldova, cât și în Țara Românească. Cuvintele specifice graiului
moldovenesc sau dacoromânesc nordic prezente în ms. rom. 2517 și care reprezintă „dovada
de netăgăduit” că traducerea primelor două părți ale textului aparține unui moldovean, sunt:
aleș, apleca, arșiță, asuda, așași, atocma, bănui, bocet, boci, bocire, bortă, brudiu, caie,
cămătareț, cămin, chelșug, cinie, ciobotă, coroi, crezut, cuvântareț, despuietate,
despuitor/despuitoare, dimica, divit, dodăi, dodăială, dugheană, duroare, dvorbi, feredeu,
găta, găvozdi, gîcitură, genune, ghizdăvie, giurui, glod, gonț, gușter, hat man, hămnesi,
hreasc, huieta, înturna, județ, lânged, lângezi, lingări, lingăriciune, meidan, meser,
meserătate, meserniță, nacealnic, nedeie, obeștuit, odor, omăt, oteși, oteșire, oțărî, pară,
peliță, péveț, peveți, ponoslui, prișleț, răsărită, rășchira, rulătură, sâlță, scafă, scârșcare,
sfadă, sfădi, stejală, stidi, stropși, sudalmă, sudoare, sudui, șagă, șegui, șerb, șirag, ticăi,
ticăiciune, ticăi, ticăit, ticățeaște, ticăiție, țenchi, urșinic, vârtucius, voroavă, vorovi, zborî .
Observăm că aceste cuvi nte apar, majoritatea, și în alte texte traduse de Nicolae Spătarul
Milescu și că multe dintre ele sunt, așa cum reiese și din propria noastră verificare, preze nte
și în ms. rom. 494 și în cu prinsul ms. rom 45 ( Vechiul Testament ). În urma aceleiași verific ări,
observăm că nu sunt acestea singurele lexeme comune manuscriselor numite, adăugându -li-
se și altele, precum și o serie de expresii și sintagme frecvente (așa cum vom vedea în
continuare). Nu respingem ideea că acest argument este valid, trebuie totuși să ținem cont că
oricare dintre acești termeni putea fi cunoscut de un învăța t al vremii, cu precizarea că, în
acelaș i timp , unii dintre ei reprezintă , într -adevăr, creațiile lexic ale specifice limbii
traducătorului.
Un alt element specific și comun celor două manuscrise (ms. rom. 2517 și ms. rom. 494),
dar și altor două traduceri care aparțin cu siguranță lui Nicolae Spătarul Milescu, constă în
faptul că, așa cum susține N. A. Ursu, „aceleași cuvinte sau sintagme grecești sunt traduse

217
prin aceleași cuvint e sau sintagme românești, dintre care unele au caracter cu totul particular.”142
O caracteristică specifică traducerii textului este cea legată de opțiunea de a oferi în limba
greacă sau în limba slavonă un cuvînt, o sintagmă sau chiar un întreg pasaj din te xt, urmat de
traducerea lui în limba română. În ms. rom. 2517, spre exemplu, apare textul în slavonă: Dw
e
moe i7ma‚´ bl
ga pocevae∆ æΩd¨pïi veseli∆se , urmat de, adecă: „Sufletul mieu, ai mult bine,
odihneaște -te, mănîncă, bea, veselêște -te, că ți s -au înm ulțit bunătățile tale.” [444v]; sau, în același
manuscris, ne este dat textul în greacă [α φρομ βια ς ίγοθε ι
ς ον κεθαμεται]143, cu explicația: adecă
„Neînțeleptul , bătut fiind , nu simte.” [444v] Preci zăm că pasajele de mai sus apar în Hristofor,
episcopu l Alixandriei, cuvînt fățișat, „ Cui să aseamănă traiul omenesc și viiața omului”,
blagoslovi otce , capitol care lipsește din originalul gecesc al textului Amartolon sotiria și care
prezintă o povestire pilduitoare despre iubirea de bani. Însă această metodă de formulare a textului
nu este specifică numai acestui capitol, ci este prezentă și în alte părți ale traducerii. În ms. rom.
494, se găsesc, de asemenea, cuvinte în limba slavonă, printre care și titlul textului „Închinăciunea
îngerului”, astăzi rugăciun e numită „ Bucură -te, Marie ”: să zică Î nchinăciunea îngerului:
ra∆d¨is™ ΣÊbradovanÊiaå mr
ïe t´sà sño∆boü . [213r] Traducătorul se folosește de slavonă
probabil pentru a suplini neajunsurile limbii române sau, în cazurile în care fragmentul sau
cuvântul sunt redate prin utilizarea ambelor limbi, probabil că autorul traducerii simte nevoia de a
da o explicație supliment ară, care să lămurească sensul pentru cititor.
Având în vedere volumul mare al textului Mântuirea păcătoșilor , am ales să tratăm în cadrul
studiului asupra lexicului, acele cuvinte, sintagme sau expresii care îl pun în dificultate pe cititorul
de astăzi în privința înțelegerii sensului lor, dar și acele lexeme pe care le -am considerat ilustrative
pentru limba traducătorului în special, dar și pentru limba română a secolului al XVII –lea în
general. În cadrul expunerii de față, care se limitează la o analiză mai generală, am decis să numim
acele cuvinte care sunt specifice textului nostru și care sunt comune cu alte texte traduse de Nicolae
Spătarul Milescu, sau care reprezită o prezență aparte, fiind inedite și ridicând dificultăți de
înțelegere pentru citito rul contemporan. Pentru fiecare termen în parte vom specifica prezența lui
fie într -un manuscris sau altul, ori, de cele mai multe ori, în ambele manuscrise (anexa). Credem
că acest fapt este esențial, nu numai în încercare de a vedea care este gradul de c oeziune dintre

142 Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al Mântuirii păcătoșilor alui Agapie Landos (II) , SCL, nr. 6, București,
1993, p. 489.
143 În text, între paranteze.

218
limba celor două texte, dar și, eventual, în cea de a observa în ce măsură traducătorul lor se
poate identifica cu aceeași persoană, fapt relevant cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste
cuvinte sunt „specifice” limbii scrise utilizată d e Nicolae Spătarul Milescu.
Numim, așadar, în această scurtă listă, doi dintre termenii cu statut special numiți și de
către cercetătorii Vechiului Testament , traducere de Nicolae Spătarul Milescu, și anume
epicon și soțietate , la care adăugăm alte câteva , după cum urmează: adevericiune, adunătoriul,
aleș, apipăi, aspidă, astruca, austru, auzitor, basnă, bdenui, blăzni, bodz, brudiu, bucina,
caie, canon (instrument muzical), cap (capitol ), cerbice, chezaș, chiar, chică, chitos, cinie,
crîrstel, cleveti, clevetire, clinci, covîrșit, cristal, cuviitor, dăzmetec, decindea, despuitor,
diademă, dimica, dodăi, dosadă, drahmă, dvorbă, dvorean, dvori, dvoritor, epicon, feredeu,
ferință, finic, fluturatec, fot, fur, fuște, gadină, găvozdi, ghizdav, ghizdăvi, gîde, gîcitor,
grecios, gropilă, gropniță, gușter, huiet, iazer, iscusenie, ispravnic, iuboste, izdărîre, izmeni,
iznoavă, izvodi, izvodire, izvod, împelițare, împistreală, împistri, împistrit, împreună (în
expresii ca împreună știința ), împuta, încolțurat, înt emelia, înturna, înturnare, învince, jah,
jghiab, jiganie, jirtăvnic, jugător, leni, lingări, lingăriciune, loitră, mană, marghiol, measer,
meserătate, mojic, mîneca, mînecat, mînecată, măhorî, munci, muncă, mușcoi, musică,
nacealnic, năiemi, măimi, năiemi re, obrezui, năpastnic, năsîlnicie, năsîlnic, necuviitor,
nedeie, nemernic, nemernicie, nemoarte, neputința , nevedeare, nevinuit, obezit, obicinuit,
obîrși, oborî, obrezuit, ocăzui, ocină, odraslă, odrăsli, oprăvui, oprăvuire/oprăvuință,
oprealiște, opreal ă, oteși, oțărî, pamite, parimie, păsa, peliță, pendicosti, peveți/pevețui, plăti,
plini, plinire, podobi, podobitor, pofală, ponciș, ponoslui, posadnică, poslanie,
poslușenie/poslușanie, posluși, poslușnic, posmag, potci, poticală, povață, povățui, pravil ă,
prilăstire, prepus, prici, prilăsti, pripă, pripi, prisosi, prisosire, prisosit, prisositor, pristăni,
pristav, prișleț, procleți, proclețire/procleciune, procopsală, prostime, pucios, răpaos,
răposa, rpști, răpștire, rășchira, rășchirare, rîvni, rîvnir e, rîvnitură, rîvnitor, rod (urmaș) ,
rotilă, rulă, săbor, sămăț, săvîrși, săvîrșit, săvîrșenie, scafă, scîrbi, scîrnăvie, scîrnă, scîrbă,
scîrnav, scorpiu, sîlnic, silnicie, sîrg, sîrgui, sîrguială, sîrguitor, sminteală, sminti, smirnă,
soțietate, spodobi, stepenă, stideală, stidi, stîlpare, stîlpire, strajniță, strigător, taland, tartar,
ticăi, ticăit, ticăiți, tină, tîrpi, vasilisc, undezat, vănesi, vederos, veri (sau, ori), vetrelă, vintre,
vișin, vîrtos, vîrtucios, vîrtute, vlădică, vlădicie, vlastar, v olnic, volnici, volnicie, zavistie,
zavistui, zăbovi, zăbavnic, zăbavă, zăpodie, zborî, zgău, zlătar .

219
O parte dintre acești termeni sunt numiți și de către N. A. Ursu printre calcurile lingvistice
care sunt dovada „peremtorie” că traducătorul textului est e moldovean: adevericiune (at. prima
dată în Biblia 1688), Adunătoriul (traduce prin calc lingvistic titlul cărții biblice Eclesiastul ),
auzitor (at. prima dată în Biblia 1688), a bucina (at. prima dată în Tetraevanghel, 1574), cuviitor
(pentru cuvios , apa re și cu prefix negativ, necuviitor ), împreună știință (conțiință ), încolțurat ,
jghiab , nemoarte , a neputința (at. prima dată în Biblia 1688), nevedêre (at. prima dată în Dosoftei),
nevinuit , a ocăzui , ocăzuire , ocăzuit , oprăvui , oprăvuire , oprăvuință , a potci , a procleți , strigător ,
undezat .
Dintre aceste cuvinte, majoritatea este regăsită și în Vechiul Testament , Septuaginta ,
traducerea lui Nicolae Spătarul Milescu, așa cum reiese din tabelul anexat acestui referat; iar
comune între cele două manuscrise sunt aproape toate cuvintele mai sus numite. Precizăm și că
textul primelor două părți se prezintă într -un volum dublu ca număr de pagini față de textul părții
a treia. Acest lucru explică și numărul mai mare de lexeme comune între textul primelor două păr ți
și Vechiul Tetament , în raport cu numărul unităților lexicale comune între textul părții a treia și cel
al Vechiului Testament (vezi anexa).

IV.1. Cuvinte din fondul autohton
Numim în această parte a studiului nostru acele cuvinte care s -au păstrat în limba română din
fondul autohton sau care, având o etimologie necunoscută, au fost încadrate în această categorie.
Este vorba despre lista care cuprinde acele cuvinte din limba ro mână care, se presupune, au fost
moștenite din limba traco -dacă. Cum cunoștințele despre limba dacilor și a tracilor sunt reduse,
originea în fondul autohton a acestor cuvinte se află sub semnul probabilității.
Cuvinte din fondul autohton în textul Mântuir ea păcătoșilor : ms. rom. 2517 : abur, arunca,
balegă, bălaur, băga, boartă, borî (numai prin subst. borîtură ), brînză, brudiu, bucată, bucura,
buză, cîrlig, copac, copil, cruța, curma, ghimpe, genune, gata, gard, fluier (fluieturile ), fluture
(prezent doar prin s. sau adj. fluturatec ), fărîmă, gîd, groapă, grumaz, jumătate, lepăda, leșina,
mare, măceș, măgar, măgură, mărar, moș (prezent doar prin moșteni, moștenitor, strămoș ), noian,
prunc, pururrea, răbda, razim (doar prin vb. răzima ), rînză, scăpăra, scula, stăpîn, strugure,
sugruma, tare, țarină, uita, urcior, vătăma, zar, zgău ; ms. rom. 494 : abur, amețeală, arunca,
bălaur, băga, brînză, bucată, bucura, brînză, copac, copil, don, fărîma, fluture (prezent doar prin
s. sau adj. fluturatec ), gata, genune, grumaz, groapă, gîd, jumătate, lepăda, leșina (leșănătate ),

220
mare, măgură, mire, moș (prezent doar prin moșteni, moștenitor, strămoș ), năpîrcă, noian,
prunc, pururea, răbda, scula, stăpîn, sterp, tare, țap, țarină, uita, vătăma, zgău .

IV.2. Cuvinte de origine latină sau cu bază de derivare latină
În cea de a doua jumătate a secolului al XVII –lea, atunci când textul Mântuirea
păcătoșilor a fost tradus, în limba română elementul romanic era deja bine conturat,
înrădăcinat atât în structura lexical ă cât și în cea gramaticală, așa cum s -a observat deja de
către cercetători, exista „o limbă scrisă exersată de mai bine de o sută de ani, cu variante
literare regionale conturate și cu varietăți funcționale (stilistice) distincte, între care varietatea
sau stilul bisericesc era cel mai bine conturat.”144
Dacă unii dintre cărturarii vremii, și ne referim aici la Dosoftei, au o predispoziție pentru
a introduce termeni neologici latinești în texte lor, cercetătorul Mioara Dragomir afirmă, cu
referire la Nicola e Spătarul, că față de Dosoftei, cărturarul moldovean folosește termeni
latinești, dar introduce foarte rar termeni neologici de origine latină. În lista de termeni pe care
cercetătoarea o oferă ca argument pentru ilustrarea afirmației că Dosoftei obișnuia să
folosească termeni latinești care să redea realități teologice sau filologice, și care sunt specifici
limbii scrise a acestui cărturar, nu întâlnim în textul nostru niciunul dintre aceștia. Nu ne -am
propus ca prin studiul nostru lexical să demonstrăm p aternitatea lui Nicolae Spătarul Milescu
asupra traducerii textului lui Agapie Landos, ci numai să scoatem în evidență acele elemente
lexicale care ar putea fi puse fie în sprijinul acestei idei, fie în contracararea acesteia. Rezerva
pe care Nicolae Spăta rul Milescu o are față de termenii latinești neologici stă în legătură mai
mult cu o latură definitorie pentru caracterul lui de cărturar sau, am putea spune chiar filolog.
Aceasta este legată de formația sa ortodoxă și de faptul că a împărtășit pentru mul tă vreme
ideile patriarhului Dositei al Ierusalimului, conform cărora greaca este limba ortodoxiei.
Mioara Dragomir merge până într -acolo unde afirmă că „pentru traducerile în românește,
cărturarul moldovean nu numai că nu a considerat necesar să utilizeze termeni latini, dar
credem că a evitat, chiar, folosirea lor în exprimarea chestiunilor teologice și mai ales
dogmatice.”145 Această afirmație poate sta în legătură cu ceea ce afirmă lingvistul Sextil

144 Vechiul Testament – Septuaginta , Varianta lui Nicolea Spătarul Milescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj
a Academiei Române) , coord. de prof. dr. Eugen Munteanu , Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2016, p. 217.
145 Mioara Dragomir, op. cit. , p. 77.

221
Pușcariu: „Cultura grecească însăși, pe care o răspândea «școala cea mare» a patriarhiei din
Constantinopol, suferea în vreamea aceasta o puternică influență apuseană. Grecii din insulele
de sub stăpânire venețiană introduseră în această școală studiul limbii latine. Această influență
italiană, exercitată cu de osebire de eleni ai Universității din Padova, avu însă ca rezultat
întărirea elenismului și a ortodoxiei.”146 În acest mediu se formează Nicolae Spătarul, iar
ideile sale de la vârsta maturității se vor menține până târziu aceleași, fapt vizibil și din
cores pondența cu patriarhul Ierusalimului din vremea când se afla la Moscova. Abia de la o vreme
Nicolae Spătarul Milescu va începe să relativizeze meritele limbii grecești, sau numai ale limbii
grecești, fapt pentru care relația sa cu cel ce îl recomandase țar ului are de suferit.
Oferim aici câteva exemple ale elementelor lexicale moștenite din limba latină în faza primară
și care se regăsesc și în textul Mântuirea păcătoșilor . Dintre cele comune ambelor manuscrise,
cităm: apleca, cerbicie/cerbicea, cura, dofto r/dohtor, genune, împlînta, înturna/înturnare, mêser,
muta (cu sensul de a schimba, a transforma ), păsa, răpaos, spămînta , sînge , vas, vîrtos, vîrtute,
muiere, purcede, vistiiariu, visterie . Dintre cele prezente numai în ms. rom. 2517, numim: arie,
arină, austru, delfin, delunga, dimica, fur, îmbla, îndurat, îndurată, învinci, măduhă, mîneca,
musichie, ochiianului/ochianului, organe (…ale musichiei ), planită, polat, sărbat (s. m. sărbații),
theologhie, trufă ; iar cele regăsite numai în ms. ro m. 494 sunt: avgust, astruca, împuta, răposa,
vintre, patrichie .
Acestora li se adaugă cuvintele care sunt formate de la cuvintele primare moștenite din limba
latină, prin derivare sau schimbarea valorii gramaticale. Dintre acestea, am selectat câteva din ms.
rom. 2517: fuște, fușture, fuștaș, îndulci, preaîndulci, lingări, lingăriciune, măruntaie, mesearniță,
mînecare , mînecată, neputința, neputincios, neputincioasă, păscar, pucios, pucioasă, rășchira,
rulătură, suire (cu sensul de înălțare ), vîrtoșime ; și câteva din ms. rom. 494: desfui, înfrumuseațe,
neputincios, neputincioasă ; și câteva comune celor două manuscrise: aflătoriu, auzitoriu, curător,
curătoare, cuviitoriu, cuviitoare, cuviintoare, necuviitor, necuviitoare, despuitor, despuitoare,
meserê e, me serătate, plini, plinire, strigătoriu .

IV.3. Cuvinte de origine slavă sau cu bază de derivare slavă
Am ales acele unități lexicale care fie nu se mai folosesc în limba română literară standard,
fie au în text un alt sens decât cel actual, multe dintre ele fiind greu de înțeles în prezent, și care

146 Sextil Pușcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche , București, Editura Eminescu, 1987, p. 86.

222
provin din limba slavă sau sunt cuvinte cu baza de derivare de origine slavă. Comune celor
două manuscrise sunt: basnă, bdenie, becisnic(ă), blagoslovi, blagoslovie, blagoslovit(ă),
boiarin/boier, boz, caznă, căzn i, cinie, cinste, ciudată, cleveti, clevet, clipeală, covîrși, crin,
dodăi, dodiială/dodeială, dosădită, iscusit(ă), isprăvi, ispravă, iznoavă, leni, milostivi,
milostiv(ă), milostenie, nemilostenie, năpăstui, nărav (în contextul Oglinda năravurilor ),
năro d, năsilnic(ă), nemernicie, nemêrnic, neclătit (cu sensul de „ care nu se clatină” ), obraz,
obrezui, odraslă, opreală, pamite/pamene, peliță/pieliță, împielițare, posluși, poslușnic,
poslanie, poslușanie, pravilă, praznic/praznec, price, prost, prostime, rod, săvîrși, săvîrșit,
săvîrșenie, nesăvîrșit(ă), scîrbi, scîrbă, scîrnav, silă, silnic, sminteală, spodobi, stepenă,
tîrpenie, trezvire, usebit, văznisi, vlădică, zavistui, zavistie, zavistnic, zbor ; cuvintele din
această categorie care apar numai în ms. rom. 2517 sunt: apipăi, aspidă, împistrit,
împistritură, balegă, bată, blăzni, brudiu, chitos, ciudi, colibă, clăti (cu sensul de „ a (se)
clătina ”), clătit (cu sensul de „clătinat”) , clinci, diacon, dodăit, dosadă, dosădi, dvori, finic,
gadină, găvozdi, g ăvozdit, gropniță, ghizdăvie, iboste, iuboste, ibovnic, iscusenie, ispravnic,
isprăvire, izvodi, izvod, izvodire, jiganie, jirtvnic, năemnic, năprasnă, năprasnic(ă),
nedee/nedeie, neizmenit(ă), obezit, oborî, ocăzuire, odrăslită, oprăvui, oprăvuință,
neop răvuit, oprealiște, organe (ale musichiei), oteși, oteșire, peveți, plașcă, plod, podobi,
preapodobnic, posadnică, posmag, priatnic, prici, prilăsti, pripi, pripă, pristăni, pristănitor,
răpști, răpștire, răpșttr, rîvni, rîvnă, rîvnire, rîvnitor, sad , săb laznă, scîrnăvie, silnic, silnicie,
nesilnicie, nesîlnic(ă), sminti, smirnă, stîlpare, stidi, stideală, tîlcovanie, tină, usebi, usebire,
vetridă, vetreli, voievod, zalog, zăbavnic, zăpodie, zlătar, zminteală ; iar cele care sunt
prezente doar în ms. rom. 4 94: cin , ciudi, ciudesă, dvorbă, ghizdavă, iscusire, ispravă, iznavă,
jitniță, năpasnic, năpăstuială, nedodăit, nemernicie, nemêrnic, neoprăvuit, nesilie ( năsălie ),
nesilnic, năsilnică, obîrși, ocină , osebi, pamenită, pofală, poslușie, posmat, poticală,
pravoslavie, pravoslavnică, priceștui, pricêștenie, priiaten, pristav, procleți, proclet, săbor,
sili, spodobi, șovăit(ă), usnă, văleatul, văznesenie, veatril, vlădicie, zăbavă, zminti .

IV.4. Cuvinte de origine grecească sau cu bază de derivare greceasc ă
Dintre cuvintele care provin din limba greacă sau care au ca bază de derivare cuvinte
grecești și care nu se mai folosesc astăzi sau care au un sens diferit față de cel actual, am
selectat din ms. rom. 2517: aspidă, canoni, canon, chitoasă, diadmă, epico n,

223
marghilie/marghioliie, parimie, patriarh, pendicostiiu, scafă, scandăl, talant, vlastar ; iar din ms.
rom. 494: afcatist, canonisi, canon, epicon, haldeean, harap, marghiol, patriarh, varvar.

IV.5. Cuvinte de origine maghiară sau cu bază de derivare mag hiară
Această categorie cuprinde următorii termeni din ms. rom. 2517: aleș, birui, biruință, biruit,
biruită, nebiruit, nebiruită, caie, cheltui, cheltuială, chielciug, chinui, chin, chinuire, chip, curvi,
curvie, curvariu, curvă, feredeu, hiclean, hotar, marfă/marhă, ponoslui, ponos, sîrgui, sîrg,
sîrguială, pildă, ponciș ; din ms. rom. 494 am reținut următoarele cuvinte (majoritatea comune cu
ms. rom. 2517): aleș, birui, biruit, biruită, nebiruit, nebiruită, cheltui, cheltuială, chezaș/chiezaș,
chică, chip , curvi, curvie, curvar, curvă, feredeu, hiclenie, hotar , marfă, ponoslui, ponos, sîrgui ,
sîrg, sîrguială, pildă.

IV.6. Cuvinte de origine turcă sau cu bază de derivare turcă
Am reținut pentru această categorie cuvintele bir și divan .

IV.7. Cuvinte cu etimologie multiplă
Printre cuvintele cu etimologie multiplă am extras din textul Mântuirea păcătoșilor următorii
termeni: drahmă, loitră, mitră, stemă, vasilisc, zamfir .

IV.8. Cuvinte din limbile slave moderne
Din această grupă, următoarele cuvinte provenite din limba bulgară: gadină, gropniță, gușter,
clinci, oțărî ; din limba polonă: povață ; din limba rusă: nacealnic ; iar din limba sîrbo -croată:
rulătură.

IV.9. Glosar terminologic
adevericiúne s.f. Adevăr. Termenul reprezintă un derivat de la verbu l a adeveri și este atestat
în Biblia din 1688. Precizăm că acest cuvânt apare numai în ms. 2517, cu două ocurențe: mîndrii
sînt mînioși din adevericiune și cu puțină pricină să scîrbesc . [85v]; „Fii miei, să nu iubim numai
cu cuvintele, ce și cu faptele și cu adevericiunea .” [256r]
adeverínță s.f. Asigurare, încredințare, adevăr. Termenul este atestat la Varlaam, fiind un
derivat de la verbul a adeveri + suf. –ință. Precizăm că acest cuvânt este prezent în ms. rom. 2517,

224
având o singură ocurență: În ce chip dentru acea cu jale și strașnică povêste a lui Saprichie
poate fieștecarele să se adeverească cu adeverință , să-s întrist êze. [255v]; și în ms. 494, cu
două ocur ențe: ca să priceapă adeverința theolaghiei, ca să nu -l biruiască nici eritic . [200r];
Numai una să zic, cătră adeverința altora, pentru ca să cunoașteți cît dar află lîngă Dumnezeu
carele plinêște poruncile Lui . [200v] Termenul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
adeveríre s.f. Confirmare a exactității unui fapt, a unei afirmații . Termenul este atestat
pentru prima dată în Biblia din 1688 și reprezintă un cuvânt derivat din adeveri + suf. –re.
Menționăm că acesta se regăsește în ms. 2517: Aveam multe mărturii să pomenesc spre
adeverirea poveștii aceștiia . [311v]; și în ms. 494: pentru carele să scriem una întru credința
celoralalte și în adeverire nemincinoasă . [197v] De asemenea, termenul este prezent și în ms.
45.
Adunătóriul s.m. Denumire întrebuințată pentru indicarea cărții biblice Eclesiastul .
Termenul traduce cuvântul gr. εκκλησιαστής . Menționăm prezența acestuia numai în ms. 2517,
cu două ocurențe: Acêstia ne z ice și înțeleptul Solomon la Adunătoriul : [15v] În textul
grecesc, acest pasaj este: αύτό μάς λέγει καί ό σοφός Σολομών είς τον εκκλησιαστήν (p. 2);
cum zice Adunătoriul , să prinză umbra întru mîinile lui sau să ajungă pre vînt alergînd .
[239r] În textul grecesc, acest pasaj este: καθώς λέγει ό Έκκλησιαστικός , νά πιάση τήν σκιάν
είς τάς χείρας του ή νά φθάση τόν ανέμ ον γρέχωντας (p. 130) . De asemenea, cuvântul apare și
în ms. 45.
agareán s.m. Păgâ n, turc sau tătar; mahomedan (var.: agarineán ). Termenul reprezintă
un împrumut după slavon. agar ™anin´ și este atestat pentru prima dată în Psaltirea Șcheiană.
Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: După ce au mîntuit de la agarêni Ierusalimul
[121r]; și în ms. 494: cu mîna lui scriind cătră domnul agarênilor [201v] Cuvântul este
prezent și în ms. 45 (în care apare și forma „agarei”).
agnéț s.n. Bucată de prescură din care se taie anafura pentru împărtășanie , simbolizând
junghierea Mielului lui Dumnezeu . Termenul reprezintă un împrumut după slavon . aganici
(„miel”) și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm că acesta apare în ms. 2517,
cu o singură ocurență: în ceasul ce avea să se priceștuiască preotul, s -au primenit agnițul și
s-au făcut prunc viu [345r].
albeáță s.f. Stare patologic ă constând în apariția pe cornee a ochiului a unor pete albe ,
leucom, cataractă; culoarea albă, albime, caracteristica de a fi de culoare albă. Termenul

225
reprezintă un cuvânt derivat din adj. alb + suf. –eață și este atestat pentru prima dată în Letopisețul
lui Ion Neculce. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: …de vrême ce au schimbat șarpele
gălbinarea galbenului întru albeațiele mărgăritariului. [441r]; și în ms. 494: Pentru că unflătură
și încuietură, pieritură, trînzi, friguri, stricăciunea, orbire, albeațe și altele de multe fêliuri de
boale au vindecat… [198r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
aléș s.n. Cursă, capcană, pândă. Termenul este un împumut din magh. les, ʻpândăʼ, și apare în
ms. 2517: ce să mă păzească darul Tău pînă la ceasul ieșirei mêle dentru aleșurile diavolului .
[342v]; și în ms. 494: rugîndu -se darul ei să -l acopere și să -l păzească dentru aleșurile diavolului .
[229r] Termenul se regăsește și în ms. 45.
apipă í v., IV, tranz. A pipăi. Termenul este un împumut după v. sl. pipaiti . Acesta are o
singură ocurență, în ms. 2517: Doamne, cum Te lași și Te apipăim în mîinile celor nevrêdnici
slugi , cărora sînt sufletele lor în mîna satanii lăcașure? [117v] De asemenea, cuvâtul apare și în
ms. 45.
aspídă s.f. Șarpe veninos, viperă, năpârcă. Termenul provine din g r. ἀσπίδα , prin intermediul
slavon . aspida și prezintă o sigură ocurență, în ms. 2517: Și cei sălbateci lei, urși, aspide și alte
hiară neîmblînzite să dezbracă din cea din fire sălbătăcie și lin fac gîndul lor . [114r] Cuvântul se
regăsește și în ms. 45.
astrucá v., I, tranz. A înmormânta, a îngropa. Termenul este moștenit din lat. pop. astrucare .
Acesta este prezent, cu două ocurențe, în ms. 494: Deci au astrucat acêle fericite oase .
[245v-246r]; astrucînd cel întrutot curat trup, au auzit trei zile cîntările îngerilor . [194r] De
asemenea, cuvântul apare și în ms. 45.
athinéu s.m. Atenian, p ersoană care face parte din populația de bază a Atenei sau este
originară din Atena . Termenul este un cuvânt derivat de la substantivul propriu Atena și se
regăsește în ms. 2517: Pereclis, hatmanul athineilor , în ce as ce i -au murit feciorii lui s -au dus la
pravilă cu cununi [180v]; și în ms. 494: era un pusnic de neam athineu , învățat la carte și la
bunătate mai învățat, pre nume Eghidie [238r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
aústru s.m. Vânt din s ud, v ânt secetos care bate în țara noastră din sud -vest. Cuvântul este
moștenit din lat. auster . Acesta prezintă o singură ocurență, în ms. 2517, Cântarea lui Leon, cel
înțelept împărat : Oare neștine, rădicîndu -mă întru volbură de austru , să-mi aducă într -un ceas
cătră a plîngerii rîpă , ca cê lia ce mă așteaptă văzînd , muncile, să plîng . [390r] Termenul este
prezent și în ms. 45.

226
auzitór s.m. Persoană care ascultă, ascultător. Termenul este atestat în Biblia de la 1688
și este o traducere a termenului gr. άκρο ατά/ άκρο αται. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: Așa fă și tu, auzitoriule [241r] În textul din limba greacă, acest pasaj este: ούτω κάμε
και σύ, ω άκροατά (p. 131); și în ms. 494: Cîtă bucurie socotiți, auzitorilor , să fie luat
fecioarele? [211r] În textul grecesc, pasajul este: πόσην εύφροσύνην, νομίζετε, ω άκροαται ,
νά έλαβον αι νεάνιδες, καί έκπληξιν οί περιεστώτες; (p. 287 )
básnă s.f. Povestire falsă; r elatare mincinoasă ; născocire . Termenul provine din slavon.
basn´ . Precizăm că acesta este prezent în ms. 2517: cum sînt minciuni și basne . [408r]; și în
ms. 494: basnă netrêbnică a lui Orfeu . [203r]. De asemenea, cuvântul apare și în ms. 45.
becísnic s. m. și f., adj. Om necinstit, om ticălos, om vrednic de compătimire. Termenul
reprezintă un împrumut după v. sl. beçistinik´ („fără cinste, infam”) și este atestat la Varlaam
și Cantemir. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Cu care necurate mîini îl pipăiai, de
trei ori becisnice ? [346r]; și în ms. 494: pentru aceasta am năzuit la tine, eu, becisnica , pentru
ca să mă miluiești și să mă vindici . [197v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
becisnicíe s.f. Ticăloșie; necaz; s tare a omului becisnic . Termenul reprezintă un cuvânt
derivat de la becisnic + suf. –ie și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: Mare becisnicie iaste a celor fărădelêge nărod, căci văzînd
aceia cum nu să ceartă, scurtează și fac mari fărădelegi . [133r]; și în ms. 494: nu era prilej
să nu -l doară și să nu plîngă de becisniciia ei. [210r]
bdénie s.f. Priveghere (în rugăciune), rugăciune. Termenul este atestat prima dată în
Biblia de la 1688 și provine din slavon. bd™nîe . Acesta este prezent în ms. 2517: să silesc ei
ca să munciască trupul cu posturi, cu bdenii și cu altele ca acêstia. [126v]; și în ms. 494: Alta
oarecare călugăriță să afla la o mănăstire, petrecînd cu posturi și cu bdenii . [213v]. În ms.
45, apare numai verbul „a bdenui”.
blăzní v., IV., tranz., refl. A se înșela. Atestat de Codicele Voronețean, termenul provine
din v. sl. blazniti , ʻa rătăci, a (se) înșelaʼ și apare în ms. 2517: ci pentru ca să nu te blăznești
și amăgești [16v]. Acesta este prezent și în ms. 45.
boz s.m. Divinita te păgână, idol. Termenul provine din v. sl. bozi, care este pluralul de la
bog´, care înseamnă ʻdumnezeuʼ. Cuvântul este prezent în ambele manuscrise. În ms. 2517:
numai banii îi sînt dragi, cinstêște și li să închină ca unor bozi. [56v ]; și în ms. 494: mă

227
făgăduiesc să mă fac creștin și să pierz toți bozii . [195r] Acest cuvânt este des întâlnit în textele
românești vechi și apare, de asemenea, și în ms. 45.
brúdiu adj. Copilăros, tânăr, necopt la minte, crud (despre copii), fără judecată. Termenul
este a testat la Dosoftei, la Grigore Ureche și la Dimitrie Cantemir. Etimologia lui este necunoscută.
Acesta este prezent în ms. 2517: pruncul cel brudiu fără de minte. [224r]. De asemenea, semnalăm
prezența cuvântului și în ms. 45.
buciná v., I, intranz. A plânge. Din l at. buccinare ʻa suna din cornʼ (MDA, Șăineanu) < lat.
bucina ʻinstrument de suflat la romani, asemănător cu cornul de vânăto areʼ. Cuvântul este prezent
în ms. 2517: Caută, dar, cîte vini ai să plîngi, bucinîndu -te să vezi de cîte ori ai răsti gnit pre un
Despuitoriu atîta prea dulce. [288v] Termenul apare, de asemenea, și în ms. 45.
cáie (gáie) s.f. Pasăre răpitoare care scoate țipete stridente. Atestat pentru prima oară în Biblia
de la 1688, termenul provine din magh. kánya , probabil din v. sl kanja , după lat. cônia și cicônia ,
ʻbarză ʼ (Scriban). Cuvântul este prezent în ms. 2517: să pască găini și pasări răsipite încoace și
încolea, cercînd muște, lăcuste și țînțari, și acolo unde umblă fără grije, să pornêște, fără de vêste,
apucătoare caie și apucă una dintru iale . [372v]. Cuvântul apare și în ms. 45.
calníc s.m. Ticălos; nemernic; sărac. Termenul are o singură ocurență, în ms. 2517: Împăratul
au înd răgit atîta pre mine, o, calnicul și nevrêdnicul, și eu să nu înd răgesc și să pohtesc pre tine
[340v] Acesta ar putea fi pus în legătură cu s. și adj. calic (ucr. kalik a, „infirm, olog”, v. sl. kalika ,
„pelerin”, rut. kalika , „invalid” ).
căldărár s.m. Meșteșugar care face sau repară căldări sau alte vase de aramă . Termenul
reprezintă un cuvânt derivat de la s.f. căldare + suf. –ar și este prezent în ms. 2517: căci cum ar
putea căldărariul să facă meșterșugul lui fără de fierbinteala focului ? [269v] Cuvântul se
regăsește și în ms. 45, cu același sens, și nu este atestat până în secolul al XIX -lea.
cătinél adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. Termenul reprezintă un cuvânt moștenit din lat. pop.
cautelinus sau cautelenus „cu precauție” (< cautela ʻprevedereʼ ) și este atestat pentru prima dată
la Varlaam. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Deci iarăși, pre cătinel , începu omul a să
lenevi ș i a nu purta grije de moarte și de Dumnezeu. [443v] Apare, de asemenea, și în ms. 45.
cáznă s.f. Chin, tortură; necaz; silință; osteneală, trudă. Termenul reprezintă un împrumut
după v. sl. kazn´ și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: O călcare singură numai a lui Adam au adus atîtia pagube și cazne nu numai ace luia, ci a

228
toată ruda noastră [150v]; și în ms. 494: Au ne dă bani, au vom face a împăratului poruncă,
ca să te omorîm cu multe fêliuri d e cazne . [220r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
căzní v., IV, tranz. A chinui, a tortura, a silui, a supune la caznă . Termenul reprezintă un
împrumut după v. sl. kazniti . Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: să necăjiia ei pre sine
și în multe fêliuri să căzniia , ca Simon și Daniil [143r]; și în ms. 494: să căzniia dintru multe
fêliuri de boale [197r] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
ceátă s.f. Categorie de oameni de aceeași condiție socială; clasă, cin (înv.), tagmă .
Termenul reprezintă un împrumut după v. sl. çeta și este atestat pentru prima dată la Dosoftei.
Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Deci să nu cutiaze nimenea dintru ceata
călugărească să aibă muiare la mănăstire . [72v]; și în ms. 494: cine să vrea învrednici să să
împreune și să se rînduiască întru ceata aceasta blagoslovită. [211v] Cuvântul se regăsește și
în ms. 45.
cerbíce s.f. Parte exter ioară a gâtului, grumaz; a cădea pe cerbicea cuiva , ʻa lua pe cineva
de după gât, a îmbrățișa ʼ. Termenul provine din lat. cervix și apare în ms. 2517: : Fiiule,
ascultă cuvintele mêle și aibi scump sfatul mieu, pune cu bucurie picioarele tale la legăturile
înțelepciunii și la lanțurile ei cerbiciia , așteptînd cu tărie rodurile carele ți le va da. [435r];
și în ms. 494: i-au întimpinat pre ei împăratul, au căzut pre cerbicea ei și o săruta cu lacrăme .
[206v]
chiúteală s.f. Socotință, judecată (dreaptă, cumpănită); întocmire, găteală (DOOM 2).
Termenul se poate afla în legătură cu cel de chiteală (derivat de la chiti + suf. –eală, cuvântul
care este atestat pentru prima dată în Cronograful lui Mihail Moxa, 1620) și are o singură
ocurență în ms. 2517, în Cîntarea lui Leon : Putêria [391r] mea tu, fecioară, te fă în ceasul de
apoi strașnic paznic, păzitoriu și iertător și chiuteală din fapte, eu neavînd nădêjde deca
iertare. [391v] Traducerea din secolul al XIX -lea a acestui pasaj este: Fecioară, la judecată
fii nouă ajutătoare, acoperemânt și sprijinire, către Domnul solitoare . (p. 520)
chezáș s.m. P ersoană care își asumă răspunderea morală pentru cineva sau ceva , garant.
Termenul este a testat de DLR, pentru prima dată, în Pravila de la 1656 și provine din magh.
kezes . Cuvântul este prezent în ms. 494, cu o singură ocurență: te-au lăsat mijlocul păcătoșilor
pre tine, dau și eu chezaș despuitoarea mia, cătră Fiiul tău cel milostiv. [208v] Acesta apare
și în ms. 45.

229
chícă s.f. Părul capului considerat (altădată) în întregime; (astăzi, numai) partea lăsată să
crească lungă pe cea fă sau pe spate la bărbați și (mai rar) la femei; plete . Din v. sl. kyka, termenul
este atestat pentru prima dată în Biblia de la 1688 și este prezent în ms. 494: Apoi i -au părut cum
au zmult împăratul sabiia și l -au apucat de chica capului și i -o tăia . [196r]. Cuvânt se regăsește,
de asemenea, și în ms. 45.
chilóm s.n. Armă având forma unui baston cu secure la un capăt; măciucă; topuz sau ciocan
de luptă. Termenul are etimologie necunoscută și este pus în legătură cu turc. külünk (ca și rom.
chiulug ) și sîrb. ćulum , „topuz ”. Acesta este atestat prima dată la Dosoftei și se regăsește în ms.
2517: prea alții i -au ars din ceriu cu fulger, altora le -au întors obrazul la grumaz și au rămas
vedêre strașnică, altora s -au găvozdit ca cum e chilomul limba lor, altora s -au umflat și au ars
îndată mădularele lor acêle ce au zis hula . [40r]; și în ms. 494: Mai apoi, au văzut un harap cu
strașnic obraz, carele înfipse undița în gura bogatului, ca un chilom , și scoase cu sila acela ticălos
suflet cu multă durêre și necaz. [249v]
chitoásă s. f. Balenă. Termenul este atestat pentru prima dată în Biblia de la 1688 și reprezintă
un împrumut după gr. κήτος . Acesta substantiv apare în forma de plural, în ms. 2517: În a treia zi
să să arate deasupra mării chitoasele cêle mari și hiarăle peștilor să strige . [377r] Cuvântul se
regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
ciníe s.f. Unealtă, instrument. Termenul este atestat pentru prima dată în Pravila lui Vasile
Lupu (1646) și provine probabil din v. sl. činije , ʻaranjareʼ , de la činiti , ʻa fabricaʼ. Cuvântul apare
în ambele manuscrise, în mai multe rînduri. În ms. 2517: cu unghi de hier și cu alte cinii. [276r];
și în ms. 494: Și cînd zice neștine acolo în vreo cinie de cîntare altă apă și izvoraște afară și se
varsă de bu zile izvoriului, ca cînd ar avea simțire să auză zicirea ciniei . [280v]. Acesta apare, de
asemenea, și în ms. 45.
ciudésă s.f. Minune, miracol. Termenul reprezintă un împrumut după slavon. çudo și este
atestat pentru prima dată în Tetraevanghelul din 1674. Menționăm prezența acestuia în ms. 494,
cu o singură ocurență: Care nu iaste mai mare minune și strașnică ciudesă ca cînd a naște o
fecioară pre Dumnezeu tuturora . [192r]
ciudí v., IV, refl. A se minuna, a se mira, a se frământa (sufletește). Termenul reprezintă un
împrumut după slavon. çuditi și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: zicînd acestia cătră robii lui, carii se mirară pentru aceasta și să ciudiia
[181r]

230
cimilitúră s.f. Ghicitoare, joc de cuvinte, e nigmă. Termenul reprezintă un cuvânt derivat
de la v. cimili (cu etimologie necunoscută) + suf. –itură și este atestat pentru prima dată la
Dosoftei. Menționăm prezența acestuia, cu o singură ocurență, în ms. 494: deșchidi -ți gura nu
întru pildei, ci întru adevări, nu întru ciumlituri , și întru învățături. [203r]
clătí v., IV, tranz. A (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) dezechilibra. Termenul reprezintă
un împrumut din v. sl. klatiti și este atestat pentru prima dată în Psaltirea Scheiană. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: Ceriul nu s-au clătit de acolo und e l-au întărit Făcătoriul lui
[211r] și în ms. 45.
clătít adj. v. și adv. Clătinat, clintit, mișcat; tulburat. Termenul reprezintă un derivat din
v. clăti și este atestat pentru prima dată la N. Costin. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: Această nădêjde era hierul cel de corabie carele făcea pre toți svinții să stea tari și
neclătiți [155v]; și în ms. 494: au păzit neclătit pravila lui [245r] Cuvântul se regăsește și în
ms. 45.
clévetă s.f., dar și clevetíre (în ms. 2517) s.f. Defăimare, calomnie. Termenul provine din
v. sl. kleveta și este prezent în ms. 2517: ficliniile tale, ocărăle, blestemele, clevete ,
lingăriciuni și minciuni [283v]; A doaoa iaste clevetirea , cînd zavistnicul împuținează mărirea
celoralalți pre ascuns . [98v]; și în ms. 494: Deci, cît se înmulțiia zilele, atîtea și clevetele să
creștea, și au înțeles toată cetatea. [210v] Cuvântul apare și în ms. 45.
clevetí v., IV, tranz. A defăima, a bârfi, a calomnia. Termenul provine din v. sl. klevetati
și este prezent în ms. 2517: i-au suduit de atîtea ori și i -au clevetit . [283v]; și în ms. 494: știind
cea mai de -nainte a lor sărăcie, clevetiia și huliia pre iale cu strîmbul și grozav clevetindu –
le, adecă cum maică -sa au vîndut cinstea lor vrunuia dint ru cei bogați și au luat bani . [210v].
Acesta apare și în ms. 45.
clinci s.n. fig. Ghimpe. Termenul are etimologie obscură (Cihac, II , îl pune în legătură cu
sl. ključĭ , ʻcheieʼ; Capidan, cu bg. klečka ʻașchieʼ, și DAR presupune o contaminare a acestor
cuvinte cu bg. klinče , ʻcui de potcoavăʼ), este atestat la Dosoftei, dar și în Biblia de la 1688 și
apare în ms. 2517: Cine, trupesc și iubitoriu de lume, să înțeleagă atîtea înș ălăciuni și ale
lumii clinciuri și munci și să nu o defaime? [12r] Cuvântul apare și în ms. 45, cu sensul de
ʻcreangă uscatăʼ.
cofteríe s.f. Stofă prețioasă (postav sau mătase), din care se făceau dulame boier ești și
cingători femeiești, atlaz. Termenul reprezintă un împrumut după tc. kufteri și este atestat

231
pentru prima dată în Cuvinte din Bătrâni (1536). Menționăm prezența acestuia în ms. 2517, cu o
singură ocurență: Ce sînt urșănicile, coftiriile și alte haine de mătase, fără numai balegi a
viermilor? [364v]
condác s.n. Cântec bisericesc scurt, prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată
însemnătatea unei sărbători. Termenul reprezintă un împrumut după v. sl. kondak´ și este atestat
pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm prezența acestuia în ms. 494: Pentru Sfîntul Roman,
pêvețul, carele au făcut condacele a tuturor sfinților [199v].
covârșí v., IV, tranz. A depăși cu mult ca număr, ca forță, a întrece (ca măsură, valoare).
Termenul apare în ms. 2517: cei iubitori de cinste carii, pohtind ca să cîștige vêste mare și nume,
nu sufără să-i covîrșască ceialalți . [97v]; și în ms. 494: ca un ușor la fire și înțelept, au covîrșit
pre toți . [215r] În ms. 45 apare numai forma de supin, covîrșit , în pasajul: Vedêrea lui, prea de
covîrșit . (Dan. 2:31)
crezút adj. Vrednic de încredere, credincios, pe care te poți bizui. Termenul este un derivat
adjectival din participiul verbului crede și este atestat în Psaltirea Hurmuzachi, Codicele
Voronețean și N. Costin. Me nționăm prezența acestuia în ms. 2517: și i-au păzit pre ei și le -au
ajutat ca cum ar fi priiateni prea crezuți [245r] Cuvântul se regăsește în ms. 45 în aceeași expresie:
„Priêtenul crezut – iarba vieții și cei ci să tem de Domnul afla -l-vor pre el.”
cristál s.n. Mineral transparent și incolor asemănător sticlei. Termenul apare atât cu forma
cristal cât și cu forma criștal , în ms. 2517: iar lîngă el sta un prunc mic la vîrstă, atîta strălucit și
preaminunat, cît covărșiia pre soare la raze, iar pre a obrăzuit în chip de cristal . [355v]; apa să
luminêze, să lucească ca o lumină și criștal și să nu mai aibă răceală . [401r]
curá v., I, tranz. A curge . Termenul reprezintă un cuvânt moștenit din lat. curro și este atestat
pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: și cura den tot
trupul ei viermi [343v]; în ms. 494: au putrezit picioarele lui și cura puroi grozav. [216r]; și în
ms. 45.
curătór adj. v. Curgător; d in care curge, izvorăște ceva; c are se scurge. Termenul reprezintă
un derivat din v. cura + suf. –tor și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența
acestuia în ms. 494: cîte frumuseți are, cîte izvoară bine curătoare , copaci frumoși și prea vês eli
[217v]; și în ms. 45.
cuviitór adj. Cuviincios, care se cuvine; potrivit . Termenul este un cuvânt d erivat de la vb.
cuveni + suf. –itor. Acesta este prezent în ms. 2517: socotêște, gîndind ca un om, de iaste cuviitoriu

232
lucru și dirept pentru atîta grozavă și scîrnavă dobîndă că păgubești atîtea mari și neprețuite
odoară [19r]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: Aceasta minunată minune văzînd muiarea,
trimetea lui Dumnezeu și ceii preasfinte a lui maici cea cuviitoare mulțemită. [220r] Cu o
singură ocurență apare, în același manuscris, și forma cu prefix negativ, necuviitoare : O făcea
născătoare de om și alte foarte necuviitoare ocără. [246v] Cuvîntul este prezent și în ms. 45
și nu este înregistrat în dicționarele limbii române.
cuvântaré ț adj. Cuvântător ; de cuvânt, care își respectă cuvântul. Termenul reprezintă
un cuvânt derivat de la v. cuvânta + suf. –areț și este atestat pentru prima dată la Dosoftei.
Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: așa nu tribuie nici tu să zavistuiești binele
aproapelui, nici să te bucuri la paguba lui. Iar de nu vei face așa, nu ești cuvîntareț , ci fără
de mi nte și prea nebun [102r]; și în ms. 45.
cuvântăt ór adj. v ar. și s. m. (Persoană) care are capacitatea de a vorbi, vorbitor; rațiune,
capacitate de a judeca, minte. Termenul reprezintă un cuvânt derivate de la v. cuvânta + suf.
–ător și este atestat prima dată la Coresi. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Cine,
dară, om cuvîntător , să să jeluiască la această primejdie trecătoare cu carile se mîntuiaște
de muncile acêlia neîncetate? [153r]; Deci, în vrême ce aceștea elini numai cu lumina
cuvîntătoriului biruia patima firii, cum nu te rușinezi, o, creștine, ci te faci mai plecat decît
cei necredincioși și necunoscători…? [181r/361] ; Asêmene acestora sînt iubitorii cei de lume,
care naște neb uni fără dă nicio judecată a cuvîntătoriului , să înșală dentru cêle ce să arată
frumosețile lumii [216r]; și în ms. 45.
delungá v., I, refl. și tranz. A îndepărta; a tărăgăna, a prelungi . Termenul reprezintă un
derivat verbal de la delung și este atestat î n Psaltirea Hurmuzachi și în Biblia de la 1688.
Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Ci pentru căci să nu delungăm cuvîntul, multe
mărturii aveam să zic, ci le las pentru scurtăciunea [434r]; și în ms. 45.
delungá re s.f. Îndepărtare; prelungire; durată, vreme. Termenul reprezintă un derivat
nominal de la v. delunga și este atestat la Coresi și în Biblia de la 1688. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: te depărtezi delungare de o zi den drumul bunătății. [424r]; și în ms.
45.
delungát adj. v. Depărtat; îndelungat. Termenul reprezintă un derivat adjectival din
participiul verbului delunga și este atestat într -un text din anul 1680 (Floarea darurilor) și în

233
Biblia de la 1688. Menționăm prezența acestuia în ms. 494: au luat pre fată și au mers la dălungat
și pustiiu loc [204r]; și în ms. 45.
despuitór adj. s.m. și f. despuit oáre Stăpîn, stăpânitor, domn. Termenul este folosit în general
pentru „Dumnezeu”. În multe dintre cazuri (în ms. 494), forma de feminin a substantivului
desemnează persoana fecioarei Maria. Cuvântul este un derivat de la vb. despune + suf. –itor și
apare frecvent în ms. 2517: aleargă degrabă la rugăciune și strigă cu glas mare către
Despuitoriul . [74v]; și în ms. 494: și despuitoarea , născătoarea lui Dumnezeu, au luat chipul
fămeii, primenindu -se întru chipul ei . [242r] Cuvântul apare și în ms. 45.
díadmă s.f. Diademă, p anglică împodobită cu pietre scumpe, sau cunună din metal prețios
bătut cu pietre scumpe, purtate pe cap de suverani, de clerici și de anumite divinități din
reprezentările plastice, ca semn al puterii. Termenul este atestat pentru prima dată la Dosoftei și
are o singură ocurență în ms. 2517: Atuncea a venit Împăratul mărirea, îmbrăcat cu vășmînt
patrierșesc și diadma împărătească, făcînd semn îngerilor. [348r] Acesta provine din gr. διάδημα .
De asemenea, cuvântul apare și în ms. 45.
dimicá v., I, tranz. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment . Termenul este
atestat pentru prima dată la Dosoftei și este moștenit din lat. *demicare (< mica ʻbucățică,
fărâmiturăʼ ). Cuvântul are o singură ocurență în ms. 2517: Duminecă s -au dus la liturghie cîteși
trei singuri și, cînd vrea preotul ca să împarță pîinea, văzură și s -au făcut prunc mic , viu și,
pogorîndu -se un înger, au dimicat pruncul și au pus sîngele într -un păhar. [355r] Acesta apare,
de asemenea, și în ms. 45.
dodăí vb., I, tranz. A deran ja, a neliniști, a întrista, a persecuta (v ar. dodei ). Cuvântul provine
din v. sl. dod™åti și apare în ms. 2517: și de multe fêliuri de necazuri și de bătăi, să ne dodăiască
vrăjmașii, să ne necăjască . [407r]; și în ms. 494: Pînă cînd, vrăjmașule, să mă dodăiești ? N-ai
cunoscut gîndul mieu, cum nu mă voiu pleca, ci mă dodăiești în zadar? [212r]. De asemenea,
acesta este prezent și în ms. 45.
dodăiálă s.f. Necaz, supărare, d eranj (var. dodeiálă ). Cuvânt derivat de la v. dodei suf. -eală.
Acesta apare în ms. 2517: i-au cunoscut dupre față cum avea dodăială și i -au întrebat pricina
scîrbei, iar ei au răspuns: „Noi sîntem mîhniți atîta cît nu mai putem mai mult ca să răbdăm acestă
necăjită viiață.” [109r]; și în ms. 494: Deci, cînd ne va veni niscare dodăiale de la diavolul, sau
den lume, sau de la trup, nu iaste altă vindecare mai de folos ca cum semnul acesta den mîntuire .
[214r]. De asemenea, termenul apare frecvent și în ms. 45.

234
dosădí vb., IV, tranz. A mâhni, a perse cuta, a insulta, a mustra . Termenul reprezintă un
împrumut după v. sl. dosaditi și apare numai în ms. 2517: lasă voia cea rea care nu folosê ște
mortului, ci mai mult îi strică și dosădești pre Domnul . [181v] De asemenea, verbul se
regăsește și în ms. 45.
dosádă s.f. Persecuție, chin, p edeapsă. Termenul reprezintă un împrumut după v. sl.
dosada și apare numai în ms. 2517: Cîtă usebire iaste de la a ta sărăcie pînă la cêia de mai
apoi meserătate și dosadă neînchipuită , care pătimes c la cel nevêsel și nemîngî iat…? [152v]
De asemenea, cuvântul se regăsește și în ms. 45.
dosădít adj.m. și f. dosădít ă Persecutat, întristat, oropsit, t orturat . Adjectiv provenit din
participiul verbului a dosădi . Acesta apare în ms. 2517 : să cunoști cum ești păcătos și dosădit
și să nu te fălești, ce să aibi cuvinte plecate și chipuri. [294v]; și în ms. 494 (în acest manuscris,
se regăsește numai adj. f. dosădită , cu două ocurențe): ca o nevrêdnecă și dosădită , mă lipsesc
de aceasta petrêcere duhovnicească. [242v] Adjectivul apare și în ms. 45.
duduí vb., IV., intranz. A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri,
explozii ). Construcție onomatopeică, termenul se regăsește în ms. 2517: clocotêște, duduiaște ,
să mă arză că mi -e vina… [390v]; și în ms. 45.
duduí re s.f. Acțiunea de a dudui și rezultatul ei, duduit. Termenul reprezintă un derivat
de la v. dudui și se regăsește în ms. 2517: vînturi le cêle iuți o aruncă, înecîndu -se, și pre
duduire dau războiu, și să îneacă și o arde . [201v]
dughi ánă s.f. P răvăli e mică (uneori improvizată), în care se expun și se vând diferite
mărfuri alimentare, de îmbrăcăminte sau numai băuturi. Termenul reprezintă un împrumut
după turc. dukian , sârb. dućan și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: toată simțirea mea și tot mădulariul mieu am stricat și l -am
pîngărit și l -am netrebnicit, dughiană diavolului făcîndu -mă pre mine [336r]; șî în ms. 494:
…lăsînd acolo doi copii, și -i închidea ca să păzească dughiana . [272v]
dvorbí v., IV, intranz. A sluji, a avea o atitudine de respect față de cineva (var. dvorí ).
Termenul es te atestat prima dată la Varlaa m și este un împrumut după v. sl. dvoriti . Acesta
are o singură ocurență în ms. 2517: iar ticălosul om va atîțea ajutori și sprijenitori și -i
dvorbesc . [231r]. Cuvântul este prezent și în ms. 45.

235
dvorí vb., I, intranz. A servi, a sluj i (var. dvorbí ). Cuvântul reprezintă un împrumut după v.
sl. dvoriti și apare numai în ms. 2517: pre carele sfinții îngeri să -i caute în ochi nu pot, ce cu frică
și groază dvoresc . [326v] Acesta este prezent, de asemenea, în ms. 45.
dvórbă s.f. Atitudine de respect ce și -o impune cineva pentru omagierea domnului , slujire.
Termenul este atestat prima dată la Grigore Ureche și are o singură ocurență, în ms. 494: „Îngerul
cel de dvorbă din ceriu denaintea lui Dumnezeu fu trimis” [192v]; și reprezintă un împrumut după
v. sl. dvor´ba . Acesta apare, de asemenea, și în ms. 45.
epicon s.m. Administrator, împuternicit, locțiitor. Termenul traduce din textul grecesc
cuvântul ngr. ἐπίτροπος . Cercetătorii care au avut în vedere editarea Vechiul testament.
Septuaginta , traducerea lui Nicolae Spătarul Milescu, explică termenul printr -un împrumut al gr.
επίγονος . Menționăm prezența termenului în ms. 2517: cum am zice de ai fi fost epicon sau logofăt
al vreunui boiariu . [292v]; O, ce nebunie, de ar veni împăratul aici, în țara [388v] voastră, sau să
trimiță pre alt epicon ca să -l cercetezi pentru greșală de vicleșug . [389r]; și în ms. 494: Deci , lăsă
epicon în locul lui pre Mariia, dîndu -i cu scrisoare voie să strice toate cuptoarele bozilor și să
zidească bisêrici . [195r] În traducerile noi, termenul este tradus prin „administrator” 147,
„general”148 în cazul textului ce corespunde manuscrisului 2517, iar în cel corespunzător
manuscrisului 494, termenul este tradus prin „epitrop”149.
fáur s.m. Fierar . Termenul reprezintă un împrumut din lat. faber , -bri, și este atestat pentru
prima dată în anul 1580 ( Cuvinte din Bătrâni ). Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Să știi,
dar, că cum faurul tribuie ciocanul să aibă pururea în mîinile lui pentru vîrtoșimea lucrului ce
face, adecă pentru hier [272v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
făluí vb., IV, refl. A (se) făli , a (se) lăuda; tranz. A glorifica. Termenul reprezintă un cuvânt
derivat de la s. fală + suf. –ui și este atestat pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: un rob al lui putu să strice această putêre a toată oastea lui întru
care să făluia , vai de el. [36r]; nu ești vrêdnic ca să m ă vezi în față somnoros fiind și afundat cu
leneviia, cînd mă laudă și m ă făluiesc [112r]; și în ms. 494: o lăuda nevăzut și o făluia cu preadulci
și minunate glasuri carele întru văzduh să auziia . [193v]

147 Agapie Landos, Mântuirea păcătoșilor , Editura Egumenița, 2009, p. 331.
148 Idem , p. 466.
149 Agapie Landos, Din minunile Maicii Domnului , Editura Buna Vestire, Bacău, 2005, p. 52.

236
fățărí vb., IV., refl. A se preface, a se fățărnici. Termenul reprezintă un derivat verbal de
la s. fățare și este atestat pentru prima dată în Codicele Voronețean. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: cînd fățăriiam cum postesc împr eună cu voi, nu eram adevărat [97r]; și
în ms. 494: și priimi să petreacă întru curăție, nespurcați, fățărind împreunarea . [244v]
Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
feredéu s.m. Vas special pentru îmbăiat; cadă; baie; local public pentru îmbăiere.
Termenul reprezintă un împrumut din magh . fürdö prin intermediul unei variante dialectale ,
feredö . Acest cuvânt apare în ms. 2517 cu o singură ocurență: căci ai putia atuncea să te speli
la un feredeu . [76v], și în ms. 494 : Deci îndată porunci și au făcut feredeul și mai mare și
veniia apă multă . Și se-au scăldat întru el Roman Hristofor și Constandin. [197r]. De
asemenea, acesta apare și în ms. 45.
ferí v., IV., tranz. A respecta (cu strictețe, ceva: complem entul este o poruncă, un obicei) ,
a păzi, a ocroti. Termenul are etimologia necunoscută și este atestat pentru prima dată în
Codicele Voronețean. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Și tribuie să ne cheltuim
viața noastră după această fire, adecă ca să ferim poruncile l ui și ca să nu pohtim dragostile
trupului și odihnă [203v]; și în ms. 45, având același sens.
ferínță s.f. Ferire; sfială; înfrânare, cârmuire. Termenul este atestat pentru prima oară la
Dosoftei și reprezintă un cuvânt derivat de la vb. feri + suf. –ință. Acesta apare în ms. cu senul
de sfială , supunere : ca să aibă atîta ferință și sfială ca cînd ar avea pre Dumnezeu înaintea
lui. [270v]; un sol trimis cătră un împărat tare, cînd grăiaște înaintea a tot sfatul, stă cu atîta
ferință și sfială nu numai la c uvinte, ce și la rînduiale ale trupului . [270r]; dar și cu cel de
înfrânare , păzire , cârmuire : Pentru ferința limbii [3v]; sau cu sensul de ferire : Cînd face
neștine ferință de leturghie, îndată ce -i se va în tîmpla primejdiia și va păcătui ca un om .
[327r]. În ms. 494, termenul apare cu sensul de bază, ferire : „Să facem acum voile trupului
și, cînd ne vom sătura de ale lumii, vom face ferință , de vom sluji pentru sufletul
nostru.” [193r]
fiástră s.f. Fiică vitregă Termenul reprezintă un cuvânt moștenit din lat. filiastra și este
atestat pentru prima data în Codicele Calimachi. Menționăm prezența acestuia în ms. 494: Și
văzînd pre fiiastra ei cum avea frumuseți minunate, zemisli la inima ei pre diiavolul, și cerca
prilej ca să o omoare de zavist iia ei pre cea nevinovată fată. [203v]

237
fileșág s.n. Fel de a fi, caracter. Termenul este un cuvânt împrumutat după magh. féleség . cf.
fel și are o singură ocurență în ms. 494: zicînd că fileșagul [280v] pămîntului și a pietrilor, firea
și rudile care se nasc , izvoarăle și cururile sînt pricina acelor mai de sus de multe fêliuri de faceri.
[281r]
finíc s.m. Curmal, palmier ( phoenix dactylife ra). Termenul este atestat pentru prima dată la
Varlaam și provine din v. sl. finik´ (din ngr. φοίνιξ ). Cuvântul este prezent în ms. 2517: cît s-au
cinstit Pavel T hibeul, cel dintîiu pusnic, pentru căci se -au lepădat de mărirea lumii și au făcut
într-o peșteră pustie 90 de ani, trudind numai cu apă și finice . [189v] De asemenea, acesta este
prezent și în ms. 45.
fluturátec adj. v. Care este nestatornic, instabil, ieșit din minți. Termenul este un derivat din
v. flutura + suf. –atic și este atestat pentru prima oară la Dosoftei și apare, de asemenea, în Biblia
de la 1688. Menționăm prezența acestuia, cu mai multe ocurențe, î n ms. 2517: Pasă, fluturatece
și nebune, iubitoriule de l ume, zidêște zidituri și polate [405v]; și în ms. 494, cu o singură ocurență:
Adecă după credința a fieștecăruia, pre mulți ce zăcea și slăbănogi au îndereptat, fluturateci au
vindecat și de multe fêliuri de boale au tămăduit [273r]. De asemenea, cuvântul este prezent și în
ms. 45.
fótă s.m și f. Prosop, șervet, bucată de material textil. Termenul este prezent în ms. 494, cu
două ocurențe, în același context: „Mîine dimineață îți trimeț pre un rob al mieu, și -i taie capul,
și-l pune într -o fotă, și-l pecetluiaște, să mi -l trimiți.”[ 271v]; Și acolo sta gîd pre ascuns cu cea
ascuțită sabie și tăie capul lui îndată, și carele l -au pus într -un lighin și, spălîndu -l, l-au învălit cu
o măhram ă. Și cînd vrea să -l pecetluiască, iată, sosi și cel credincios și neficlen rob după ce au
ișit de la leturghie. Și închinîndu -se viziriului, au luat de la el capul pecetluit în fot, neștiind ce
iaste înlăuntru. [271v] Am subliniat și cuvântul „măhramă” înt rucât termenul apare în același
context și pare a fi înlocuit în enunțul următor prin „fot”. Astăzi, cuvântul, în jargonul frizerilor
are sensul de „șervet”. De asemenea, în zilele noastre, cuvântul mai are sensurile de „șorț” sau
„fustă” (macedo r. fotă, tc. fota „prosop de baie care se încinge la b rîu”, cf. ngr. φουτ ᾶς, alb. futë,
bg., sb. futa, port. fota, it. futa; este fusta tipică p ortului țărănesc, formată dintr -un dreptunghi de
stofă cu care se încon joară trupul). În traducerea din secolul al XIX –lea, sensul termenului este
redat, în toate cazurile, prin „pachet”.

238
fur s.m. Hoț, tîlhar. Termenul este moștenit din lat. fur, furis și apare în ms. 2517: Însă
domnii nu ceartă pre furi numai atîta vrême cî t au făcut răutatea, ci -l izgonêște sau îl pune
în temniță atîta vrême preste toată viața lui. [420v] De asemnea, cuvântul este prezent și în
ms. 45.
fúște s.f. Bâtă, toiag, s uliță de lemn cu vârful de fier , lance . Termenul este moștenit din
lat. fustis , este atestat pentru prima oară la Coresi și apare în ms. 2517: să dăm războiu
diavolilor, nu îmbrăcați mohorît sau țesut cu aur, cu haină netr êbnică și cu sabie, și cu fuște ,
și arc cu coardă, ce numai un toiag în mîinile noastre . [419v]; și, de asemenea , în ms. 45.
gádină s.f. Animal sălbatic; jivină, fiară . Termenul este un împrumut din bulg. gadin´ ,
atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența lui cu o singură ocurență în ms.
2517: trupul l -au lepădat și l -au mîncat gadinele . [65v] De asemenea, acest cuvânt este
prezent și în ms. 45.
gîcitúră s.f. Ghicitură, acțiune de a ghici. Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la
ghici + suf. –itură și este atestat prima dată la N. Costin. Menționăm prezența acestuia, cu o
singură ocurență, în ms. 2517: de ai făcut vrajă sau gîcitură , sau de au vărsat plumbu sa u
cărbuni în capul bolnavului [297r]; și în ms. 494, notat marginal. În ms. 45 apare s. „gî citor”.
găvozdí v., IV., tranz. A răstigni, a bate în cuie, a pironi. Termenul reprezintă un
împrumut din v. sl. gvozditi , ʻa bate cu cuieʼ și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Acest
cuvânt este prezent în ms. 2517: L-au înnodat și la cruce l -au găvozdit [122r]; și în ms. 45.
găvozdít adj. Răstignit; pironit, ațintit (fig.). Adjectivul provenit din particiupiul verbului
apare în ms. 2517 atât cu sensul de bază „răstignit”: să vezi pre Dumnezeu găvozdit pre cruce .
[122v], dar și cu sensul derivat din sensul de bază, „ațintit, pironit”: ci să iai aminte cu frică
și cu cutremur mult, avînd gînd găvozdit pururea la cêle nevinuite și dumnezeești taini carele
să isprăvesc la jîrtvnic. [23v]
ghízdav adj. v. Frumos; grațios, plăcut . Termenul reprezintă un împrumut din v. sl.
gizdav´ și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența lui, cu o singură
ocurență, în ms. 494: Atunce i s -au arătat ei înainte o fată frumoasă la chip și ghizdavă ca o
împărăteasă. [213v] De asemenea, acest cuvânt îl regăsim și în ms. 45.
ghizdăvíe s.f. Frumusețe. Termenul este un derivat de la adj. ghizdav + suf. –ie, atestat
pentru prima dată la Dosoftei și apare, cu o singură ocurență, în ms. 2517: nenumărată

239
ghizdăvie și avuție a ceii preafericiri moșii ale noaste. [155r] De asemenea, termenul este prezent
și în ms. 45.
gî́de s.m. Călău. Termenul nu are etimologia cunoscută și este prezent în ms. 2517: temîndu –
se de moarte, zise gîdii: „Nu mă omorîrăți, că mă lêpăd de Hristos și mă închin dumnezeilor
voștri.” [260v]; și în ms. 494: Și acolo sta gîd pre ascuns cu cea ascuțită sabie și tăie capul lui
îndată. [271v] Acest cuvânt este prezent, de asemenea, și în ms. 45.
gonitór adj. var. și s. m. Care goneșt e, care constrânge, p rigonitor. Termenul reprezintă un
cuvânt derivat de la v. goni + suf. –tor și este atestat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: O, înțelepții lumii, gonitorii creștinilor și a celor plini de bunătăți
oameni [139r]; și în ms. 494: În vrême ci n -au gonit pre Pavel gonitoriul și pe Petru lepădătoriul.
[236v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
grecioásă adj. f. Însărcinată. Termenul este atestat în Biblia de la 1688 și la Dosoftei.
Menționăm prezența acestuia în ms. 494, cu o singură ocurență: O jîdovcă carea, grecioasă , avea
multă durêre și muncă și nu putea să nască, cum să întîmplă de multe ori muieri lor [231r]. De
asemenea, precizăm că acest cuvânt apare și în ms. 45.
gropílă s.f. Groapă mică, adâncitură mică. Termenul reprezintă un derivat de la s.f. groapă +
suf. –ilă și este atestat în lexiconul lui Mardarie, în Biblia de la 1688 și la Dosoftei. Acesta este
prezent în ms. 2517: văzut -au un prunc frumos și avea în năsip o gropilă mică și silea să scoață
cu un vas mic marea, să o v êrse în gropila acêia. [402v] De asemenea, cuvântul este prezent și în
ms. 45.
grópniță s.f. Mormânt, loc de înmormântare. Termenul este un împrumut după bulg. grobnica
(prin contaminare cu ʻgroapăʼ). Acesta apare în ms. 2517: Vai de vedêrea acêia, gropnițe prea
împistrite, pline de pîclă și nor, fund ca alt fără de fund și propas tie peșterosă întru ascunsuri
[390r]; și în ms. 494: Iară la mijlocul nopții, au văzut oarecarei lumină carele au venit din ceriu
la locul lui, la gropniță , și 5 fête fromoase ca fu lgerul, și l -au scos den groapă. [245v] Cuvântul
apare și în ms. 45.
gúșter s.n. Gâtlej, esofag. Termenul reprezintă un împrumut dup srb. gušter și apare în ms.
2517, cu două ocurențe: limba și gușterul să usucă . [375v]; gușterul mieu au amorțit și nu poci să
grăiesc . [383r]
hărăzí și înhărăzí v., IV., tranz. A face cuiva o donație; a acorda (un titlu, un privilegiu, o
distincție); a dedica; a destina . Termenul reprezintă un împrumut din v. sl. xarizati și este atestat

240
pentru prima dată la N. Costin. Termenul este prezent în ms. 2517: …ce acesta dar îl hărăzê ște
Domnul căruia va, după cînd va, cînd și cît va . [43v]; și în ms. 494: Deci, în vrême ci atîta s-au
înhărăzit de spre Fiiul ei, nu iaste cu div să facă minuni ca aceasta. [192r]
hărăzíre (atestat pentru prima dată la Caragea) și hărăzeală (atestat pentru prima dată în
Pravila de la 1659) s.f. Donație, dar; a cordare a unui titlu, privilegiu; d estinare. Termenii
reprezintă derivate de la hărăzi + suf. –ire/ suf. –eală. Menționăm prezența acestora în ms.
2517: Deci, omule, de te afli legat cu atîta facere de bine și hărăzire , cum să cutezi să scîrbești
ca acesta Dătătoriu den destul de bine? [119r]; și în ms. 494: care le -au dat darul și hărărziri
nenumărate. [204v]; ci să faci osteneala carê să cuvine pentru hărăzeala , aducîndu -ți aminte
de aceasta facere de bine. [226r]
hlap adj. și adv. Desfrânat , lacom. Termenul are etimologie multiplă ( polon. chlapać ,
srb. hlapati , v. sl. xlap´ ) și este atestat pentru prima dată la Mihail Moxa. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: să strîngea inima de sațiiul sîngelui și ieșiia cel spurcat al lor sînge și
suflet hlap. [349r]; și în ms. 494: La Saxonie, era un om tr upesc, petrecea rău și hlap, iară
mai vîrtos la hulă obiciuluit. [246r]
hlăpíe s.f. Desfrânare, l ăcomie. Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la hlap + suf.
–ie. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: ca să nu se îngreuiaze inimile voastre întru
hlăpii și beții [388v]; și în ms. 494: Întru părțile Italiei, era oarecare boiariu pre nume Carus,
care cheltuia avuțiia lui la hlăpli și la multe petrêcanii trupești . [223r]
hrăpí v., IV., tranz. A răpi, a lua cu forța și a duce cu sine. Termenul reprezintă o formă
a verbului răpi (< lat. rapire ). Verbul a răpi este atestat pentru prima dată în Codicele
Voronețean. Menționăm prezența acestuia, cu o singură ocurență, în ms. 2517: muge, bate -și
coada și hrăpind , că așteaptă ca să înghiță amarul viarme, pre cei ce -s ca eu greșiți. [390r]
hreásc s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. Termenul reprezintă un
împrumut din sl. kxvrast´ și se regăsește în ms. 2517: ciulini și alte hreascuri [14r]; și în ms.
45.
huietá v., I, intranz. A vui; a vâj âi. Termenul este un derivat de la s. vuiet și apare cu o
singură ocurență în ms. 2517: Vai, vai, cum va huieta pămîntul [390r]. În ms. 45 este prezent
s. vuiet .
iázer (iézer) s.n. Lac adânc, iaz, h eleșteu . Termenul provine din v. sl. öezero și este atestat
pentru prima dată în Psaltirea Șcheiană. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Săracii să

241
scoață pre păcătoși din foc și să -i lêpede de în tartar, unde iaste iazer plin de apă și de ghiață
pururea. [412r]; și în ms. 494: La Italiia iaste un iazer ce-i zic Averna . Și cîte pasări vor trêce
pre dăsupra aceii ape cad înlăuntru și se îneacă . [280v] Cuvântul apare, de asemenea, și în ms.
45, cu o singură ocurență.
iscusénie s. f. Grație, farmec . Atestat pentru prima dată la Miron Costin, termenul este un
cuvânt derivat de la v. iscusi + suf. –enie. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Fêtele măririi
deșarte sînt 7: cea dintîiu iaste fala , cînd înalți pre tine c u cuvînt mai mult decît ești la iscusenie
, sau la minte, sau la avuție și altele ca acêstia. [52v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
iscusít adj. v. Frumos, arătos; potrivit, agreabil; cu pricepere, cu măiestrie. Din v. iscusi ,
termenul este prezent atât în ms. 2517: obrazul acela carele ți să pare atîta de frumos și de iscusit
[77v]; Purcêde de în vad corabiia cu bucurie [201v] și cu multă veselie, cu st êgure vetrelindu -se
în vrême iscusită , și preste puținêle zile dă la oarecare uscat. [202r]; cât și în ms. 494: iară pruncul
zise acêleași cuvinte cu graiu preadulce și iscusit . [243v]; un pod zidit foarte mare și iscusit . [227r]
isprávnic s. m. Administrator, căpetenie, cârmuitor, comandant . Atestat pentru prima dată la
Varlaam, termenul este un împrumut după v. sl. ispravnik´ . Acesta apare în ms. 2517: și atîta iaste
păcat mai mu lt cu cît iaste pre cela ce bl êstemi mai vrêdnic om, adecă tată, au maică, au ispravnic
al tău, au mai mare . [85v] Cuvântul apare și în ms. 45.
istóv s.n. și adj. Sfârșit; deplin, complet; adevărat; care se face până la s fârșit; (î n mod)
desăvârșit. Termenul reprezintă un împrumut după v. sl. istov´ și este atestat pentru prima dată în
Codicele Voronețean. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Cercetează petrêcerea l ui să vezi
cum au petrecut sărăcie de istov , se-au născut la peșteră sărăcească, se -au culcat în ieslea
dobitoacelor. [169r]; și aceas ta dintru dumnezeiasca cunoștință care facere se face istovul
lucrurilor după cuvîntul l ui. [140v]; și în ms. 45.
iúboste și íboste s.f. Dragoste. Atestat pentru prima dată în Codicele Voronețean, termenul
este un împrumut din v. sl. lübost´ și se regăsește în ms. 2517: să ațiîți inima ta la dragostea și
iubostea Făcătoriului tău . [80v]; Laudă-te ceriurile, Doamne, bine t e cuventează îngerii la lucru
ca acesta de mare milă! Ce facere de bine mai mare, ce dar mai mare și iboste mai fierbinte poate
dinioară să se afle ca aceasta? [340r] Cuvântul apare și în ms. 45, într -o notă marginală, cu o
singură ocurență.
iveálă s.f. Înfățișare; apariție; scoatere la lumină; e vidențiere. Termenul reprezintă un cuvânt
derivat de la v. ivi + suf. –eală și este atestat pentru prima dată la N. Costin. Menționăm prezența

242
acestuia în ms. 2517: Iar atuncea să vie cu mărire multă, la iveală , șăzînd pre nori, luminos .
[376v]; și în ms. 494: și atunce n -au arătatat la iveală pentru cêlialalte gîndu l lui. [207r]
ivít adj. și adv. Care se manifestă; care este evident, incontestabil. Termenul este un
derivat din participiul verbului ivi și este atestat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm
prezența acestuia, cu o ocurență, în ms. 2517: măcar că iaste dar al lui Dumnezeu atîta de mare
și de ivit [281r]; și, cu o singură ocurență, în ms. 494 (cu sensul de „nevăzut”): Atunce diavolul
neivit s-au făcut. [212v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
izder î́ vb., IV, tranz. A stîrni, a îmboldi, a ațîța. Termenul are etimologie nesigură și este
pus în legătură cu v. zădărî . Menționăm o ocurență unică în ms. 2517: În ce chip de lovitura
pietrii cu a hierului să ațîță focul, așa de cuvintele muierii la urechile bărbatului să izdăraște
dulceația curviei. [69r] În ms. 45, apare numai s. f. izdărîre .
izmen ít adj. Care se schimbă (din bine în rău). Termenul apare numai în ms. 2517 și
prezintă numai forma negativă „neizmenit”, cu două ocurențe: Singur Dumnezeu iaste
nepremenit și neizmenit . [191v] Acesta reprezintă un adjectiv provenit de la v. a izmeni .
Cuvântul apare și în ms. 45.
iznoávă s.f. în loc. adv. de iznoávă Din nou, încă o dată. Termenul reprezintă un
împrumut din v. sl. iz´nova și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența
lui în ms. 2517: Și încă ne închinăm, mărim și prea mulțimim mila Ta, pentru de iznoavă
zidirea noastră și înnoirea . [123v]; și în ms. 494: Și iarăși de iznoavă închipuindu -să, s-au
făcut cîine n egru și -l conteniia. [211v] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
izvód s.n. Izvor, manuscris, arhetip; original . Termenul reprezintă un împrumut din v. sl.
izvod´ și este prezent în ms. 2517: precum am aflat în izvod așa am scris întru sfînta și
dumnezeiasca episcupie a Rîmnicului [448r] Cuvântul este prezent, de asemenea, în ms. 45.
izvodí v., IV, tranz. A descoperi, a traduce, a extrage. Termenul reprezintă un împrumut
după v. sl. izvoditi , este atestat pentru prima dată la Grigore Ureche și este prezent în ms 2517
cu o singură ocurență: după cum cêle mai den jos scrise pilde poți ca să cun oști adevărul
acesta carele o am izvodit [304v] den cartea care o chiamă Livadea florilor . [305r] Cuvântul
apare, de asemenea, în ms. 45.
izvodíre s.f. Alcătuire, creare, origine, început. Termenul este un derivat de la v. a izvodi
+ suf. –ire și are o singură ocurență în ms. 2517: „Veniți, blagosloviții Părintelui M ieu, de

243
moșteniți cea gătită voao întru Î mpărățiia din izvodirea lumii și cêlialalte.” [381v] Cuvântul este
prezent și în ms. 45.
împelițá v., I, refl. A se întrupa. Termenul este un compus din pref. îm + s.f. pieliță , este
atestat pentru prima dată la Varlaam și apare în ms. 494: se-au împelițat dintru tine Fiiul lui
Dumnezeu și se -au făcut om . [197v]
împelițá re s.f. Întrupare. Derivat de la v. a împelița + suf. –re, termenul este prezent în ms.
2517: după împelițaria lui Hristos. [36v]; și în ms. 494: cea trupească împelițare a Despuitoriului
Hristos . [231r] Cuvântul are o singură ocurență și în ms. 45.
împistritúră s.f. Împistrire, ornament, podoabă (în text, fig.). Termenul reprezintă un derivat
de la v. a împistri + suf. –tură, este atestat la Dosoftei, Varlaam, în Biblia de la 1688 și prezintă o
singură ocurență în ms. 2517, în forma de pl. împistrituri : A doaoa, socotêște mila a celui preabun
Dumnezeu c arele ți -au făcut dupre chipul l ui și asămănarea, dîndu -ți trupul ție cu împistrituri ,
deci: inimă, mădulări și simțiri, și sufletul cu gîndul, și voia pomenirii și alte puteri. [162v]
Cuvântul este, de asemenea, prezent și în ms. 45.
împistrít adj. Împestrițat, zugrăvit . Termenul provine de la v. a împistri , apare în Biblia de la
1688 și prezintă o singură ocurență în ms. 2517: Vai de vedêrea acêia, gropnițe prea împistrite ,
pline de pîclă și nor. [390r] Cuvântul apare și în ms. 45.
împreúnă știínță loc. s. Conștiință. Termenul compus reprezintă un calc lingvistic și apare în
ms. 2617: Cearcă -ți împreună știința ta și toate acêlia carele credință mărturisești, cum nu ai
înșelat pre cel dirept Judecător . [433r]; ce să zică fieștecarele cătră duhovnic cîte îl mustră sfînta
împreună știința lui. [302r] Acest compus este prezent și în ms. 45.
împroșc á v., I., tranz. A azvârli pietre, lemne, proiectile etc. di n toate părțile, fără încetare.
Termenul reprezintă un împrumut după v. sl. proçkat´ și este atestat pentru prima dată la Mihail
Moxa. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: în ce chip avea multă bucurie carele l-ar fi
împroșcînd cu pietri robinuri, zmaragduri [155v]; și în ms. 45, în aceeași formulare: împroșcînd
cu pietri .
împut á v., I, intranz. Imputa, reproșa. Termenul este moștenit din lat. imputare și este prezent,
cu o singură ocurență, în ms. 494: își împuta lui, zicînd: „Vai de mine, cel fără de minte…” [234r]
Acesta se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
încăp út adj. v. Încăpător, larg. Termenul reprezintă un derivat adjectival din participiul
verbului încăpea și este atestat abia în secolul al XIX -lea. Menționăm prezența acestuia în ms.

244
2517: Drept acêia, arătat iaste că cea strimtă cale iaste mai de folos decît cea largă și
încăpută a petrêcerilor lumești [131r].
începătúră s.f. Origine, î nceput. Termenul rep rezintă un cuvânt derivat de la v. începe +
suf. –ătură și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: numai Tu, izvorul ființii, începătura tuturor celoralalte [115v]; și în ms. 45.
încor țurată adj. f. Angular, colțurat, din capul unghiului. Termenul face referire la
„Piatra din capul unghiului”, cum profețește prorocul Isaia, sintagmă prin care este identificat
Isus Hristos, piatra de care se vor poticni iudeii, după cum același profet mențione ază.
Cuvântul are o singură ocurență, în ms. 2517: Și pentru căci au văzut da scădêre pre Soarele
direptății, pietrile să sparg și, despicîndu -se de necazul [141v] lor, arătînd cu cea adevărat
încorțurată piiatră întru multe fêliuri de loc uri de spre jidovi să sfărîmă [141r]. Traducerea
din sec. al XIX –lea a acestui pasaj este: Și fiindcă au văzut pe Soarele dreptății lipsit de
lumină, pietrele s -au sfărâmat și s -au despicat de întristarea lor, arătând că Piatra cea
adevărată din capul unghiului, în di ferite locuri se sfărâmă de către iudei .150
încuib á v., I., refl. A -și face cuib; a se înrădăcina. Termenul reprezintă un cuvânt derivat
de la s. cuib + pref. –în și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: Să nu încuibêze hiară ca aceasta purtătoare de moarte la inima ta.
[100r]; și în ms. 45.
îndemnătór s. m. și f. Care îndeamnă (la ceva rău); c are provoacă (ceva negativ) .
Termenul reprezintă un derivat din v. îndemna + suf. –tor și este atestat pentru prima dată în
Pravila Moldovenească. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: care n -au curat împreună
știința, nici au făcut cea cuviitoare pocaianie și ispovedanie și altele cîte sînt datori, să face
îndemnătoare de pagubă m are și moarte la sufletul lor [323v]; și în ms. 494: a mîntuirii
noastre ajutoriu și a sprijinirei îndemnătoriu avem, tu ești a noastră bucurie și a toată lumea
laudă. [274v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
înfăiná v., I., refl. A se umple de făină. Termenul reprezintă un cuvânt derivat din s. făină
+ pref. în- și este atestat pentru prima dată în anul 1749. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: Preste putință iaste să mergi la moară și să nu te înfăinezi [69r].

150 Agapie Landos, Mântuirea păcătoșilor , Editura Egumenița, 2009, p. 164.

245
înfolosí v., IV., tranz. A folosi. Termenul reprezintă o variantă formală a v. folosi și se
regăsește în ms. 2517, cu o singură ocurență: și așa poate să se înfolosească sufletul lui
neturburat. [261v]
înghimpó s adj. Cu ghimpi, ghimpos; spinos, țepos . Termenul reprezintă un cuvânt derivat din
adj. ghimpos + pref. în- și este o variantă formală a adjectivului ghimpos . Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: cum El au poruncit pre Moisi să cinstească lo cul unde au văzut vedêrea l ui
Dumnezeu, la cel înghimpos rug [144r].
îngustáre s.f. Strâmtorare; lipsă. Termenul reprezintă un derivat substantival de la v. îngusta
și în Dicționarul Agademiei este atestat cu forma îngusteală . Menționăm prezența acestuia în
ambele manuscrise, în aceeași expresie. În ms. 2517: foametea, sêtea, golăciunea și toată alta
îngustare [411v]; și în ms. 494: și putea să postească și a petrêce fără de bani, și în golăciune, și
toată altă îngustare . [214r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
însetoșáre s.f. Însetare ; dorință. Termenul reprezintă un derivat de la v. însetoșa , fiind o
variantă a lui înseta , și este atestat pentru prima dată în Tetraevanghelul (1574), la Coresi și în
Biblia de la 1688. Menți onăm prezența acestuia în ms. 494: Iară acela, de însetoșarea ce avea
cătră avuție, făgăduit u-i-au cu jurămîntul, nebunul [241v].
însetoșát adj. Însetat; d ornic. Termenul reprezintă un derivat adjectival din participiul v.
însetoșa și este atestat pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: a doao, la pohta care avea la o seamă de mucenici și însetoșați era să ia șapte munci [247v];
și în ms. 45.
întemeliá vb., I, tranz. A întemeia. Derivat de la s.f. temelie + pref. în, termenul este prezent
cu o singură ocurență în ms. 2517: să întemeliem o frică prea adîncă a lui Dumnezeu, să ne facă
să ne cutremurăm la numele numai al păcatului . [252v] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
întemeliá t adj. Întemeiat, zidit, construit. Termenul reprezintă un adjectiv provenit din
participiul v. a întemelia și este prezent în ms. 2517 cu o singură ocurență: carele sînt ca niște
zidiri și ca un turn înalt întemeliiat , carele nu le pot ceia ce le zidesc să le oboară . [44v]
înturná vb., I., refl. și tranz. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia , a (se)
întoarce. Termenul reprezintă un derivat de la v. turna + pref. –în și este prezent în ms. 2517:
cunoscînd cum păcatele era vina boalelor lor și să înturna cu pocăință cătră Domnul. [175r]; și
în ms. 494: Atunce sfîntul s-au înturnat la chiliia lui fără de grăirea alt cuvînt . [238v] Cuvântul
apare și în ms. 45.

246
înturnáre s.f. Revenire a unei boli (rar). Derivat de la v. a (se) înturna , termenul apare
în ms. 2517: căci în ce chip cu băutura cea amară să curățesc cêle înturnări rêle ale trupului
și trupul să vind ecă, într -acelaș chip și omul [175r]. Cuvântul apare și în ms. 45.
învincí v., IV, tranz. A învinge, a birui. Termenul reprezintă o variantă formală a v. a
învinge , este atestat la Varlaam și Dosoftei și apare în ms. 2517 cu o singură ocurență: să vezi
la masă bucate frumoase și să învincești lăcomiia pîntecelui . [71v] De asemenea, cuvântul
este prezent și în ms. 45.
jghiáb sau jghiáv s. n.Canal, conductă deschise în partea superioară, ce perm it scurgerea
unui lichid; t recătoare, chei, pas îngust între doi munți. În context biblic, termenul apare numai
în forma de pl. „ jghiburile”, în expresia „jghiaburile cerului”. Acesta reprezintă un împrumut
după v. sl. Ωl™b´ și este atestat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm prezența acestuia
în ms. 2517: căce comoara beznei și încă jghiaburile din ceriu cum ai deșchis înecînd,
Doamne, pămîntul la Noe . [392r]; și în ms. 494: adecă cîtă era rana sufletului de moarte așa
să fie și leacul pocăinției mai iute și jghiavurile lacrămilor, și cursorile mai multe. [193r]
Termenul este, de asemenea, regăs it și în ms. 45.
jigánie s. f. Animal monstruos; dihanie, jivină, lighioană. Termenul are etimologie
neclară. Se propune posibilitatea ca acesta să fie un împrumut din v. sl. Ωeganiö și o
contaminare între „jivină” și „gânganie” (MDA 2). Cuvântul este prez ent în ms. 2517, cu o
singură ocurență: Așa și tu, cînd vei birui un păcat, gînd êște că o jiganie ai umorît . [46r]
Termenul apare și în ms. 45.
jirtắvnic s.n. Jertfelnic, loc destinat pentru aducerea jertfelor, altar. Termenul reprezintă
un împrumut după v. sl. Ωr´t´v´ik´ și apare cu mai multe forme. Menționăm că acesta este
prezent în ms. 2517: „De-ți aduci taina ta la jirtvnic și acolo îți vei aduce aminte că fratele
tău are ceva scîrbă asupra ta, lasă darul tău și pasă întîiu de fă pace cu acela, mai apoi îți
adu darul tău.” [325r]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: Și zidiia la toate cetățile și orașele
cetăți, bisêrici ș i jîrtvnice . [218v] De asemenea, cuvântul este prezent și în ms. 45.
jugătór adj. var. Care înjugă, care pune sub jug. Termenul reprezintă un derivat de la s.
jug + suf. –ător și are o singură ocurență în ms. 2517: Și urmînd și pohtind cêle jugătoare ,
urăsc fără de minte cêle pururea și neîncetat rămîn . [197v]
lácră s. f. (pop.) Ladă de lemn; raclă . Termenul reprezintă o variantă populară pentru s.
raclă (< bulg. rakla ) și este atestat pentru prima dată în Herodotul din 1645. Menționăm

247
prezența acestuia în ms. 494: au acoperit pre acesta blagoslovit, și nu s -au topit de cela carele
mănîncă pre tot, focul, ci sta ca cînd ar fi într -o lacră , odihnindu -se. [235v]; au uitat în lăcrița
lui acetrifurile împărățești și au trimes pre Theofil să alêrge degrabă să i le aducă. Iară tînărul,
alergînd după cum putea și întrînd în camara patricului cu îndrăznire, apucă lăcrița . [271r]
lástră s.f. Stofă scumpă de lână. Termenul nu are etimologia cunoscută și este atestat pentru
prima dată în anul 1673. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: avuțiia aceasta care pohtești,
pietri scumpe , mărgătariu, aur, argint, postăvuri, lastre [364r].
lénged adj. Slăbit de boală; suferind. Termenul reprezintă o formă a adj. lânged (<moștenit
din lat. languidus ). Forma lânged este atestată pentru prima dată în Codicele Voronețean.
Menționăm prezența acestuia în ms. 494, cu o singură ocurență: Cînd ară auzi vreun bolnav și
legend de mulți ani că s -au aflat un învățat și știitoriu dohtor care vindecă toată boala, ves elêște –
se, saltă și să bucură. [191v]
lení vb., IV., refl. A (se) lenevi , a trândăvi. Termenul reprezintă un împrumut din v. sl. l™niti
și este larg folosit în textele vechi românești. Acesta apare în ms. 2517: Omule, nu te leni , dar, în
toate zilele, ce lucrează la această tainică vie și dă războiu asupra trupului cu toată putêrea.
[265r]; și în ms. 494: Vraciul ne roagă să ne vindecăm și noi ne lenim și adormim . [274r] Cuvântul
este prezent și în ms. 45.
lingărí vb., IV., Tranz. și refl. A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. Termenul este un
derivat de la v. a linge + suf. –ări și este atestat pentru prima dată la Dosoftei. Acesta apare în ms.
2517: Nu lingări dară trupul, nici să -i dai nicio dulceațiă de ți -e voia să aibi la ascultare ta. [73r]
Menționăm prezența lui și în ms. 45.
lingăriciúne s.f. Lingușire, slugărnicie față de cineva sau ceva. Derivat nominal de la v. a
lingări , termenul este atestat pentru prima dată la Dosoftei și apare în ms. 2517: Întîiu trebuie să
grijești trupul cu iuțime, nu cu lingăriciune și cu petrêcere. [261r] Cuvântul se regăsește și în ms.
45.
lóitră s.f. Scară lungă folosită la asaltul cetăților, s cară. Atestat pentru prima dată la Dosoftei,
termenul reprezintă un împrumut cu etimologie multiplă srb. lo(i)tra , magh. lojtra , ucr. loitra <
germ. leiter . Menționăm prezența cuvântului în ambele manuscrise. În ms. 2517: după cum face
și gîdea, carele suie pre vinovat pre loitra furcii și, cînd îl duce la stepena cea mai de sus, el îl
coboară jos și -l sugrumă . [208v]; și în ms. 494: Și el, mergînd, au pus loitre ca să zugrăvească
cêle înalte părți. [241r] Acesta se regăseș te și în ms. 45.

248
mánă s.f. H rana dăruită de Dumnezeu israeliților în deșert; cadou, dar. Termenul
reprezintă un î mprumut după v. sl. mana (< gr. μάννα ). Menționăm prezența lui în ms. 2517:
le-au trimis Dumnezeu den ceriu cea prea dulce mană și ei pohtiia prajiia Eghipetului și
cêpele. [214r] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
marghiolíe s.f. Viclenie , șiretenie, prefăcătorie. Termenul reprezintă un împrumut după
ngr. μαργιoλιά și este prezent în ms. 2517: Cine să povestească cêle nerînduite sêmne a ochilor
tăi, gîndurile cêle curvești, cêle grozave și frumoase cuvinte și marghioliile , ficliniile tale…?
[283v]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: mai-nainte de vrême mor, cînd nu -și gîndesc,
pentru căci pă cătuiesc de bunăvoie, și cu știință, și cu marghiolăi , și neguțătorii asupra lui
Dumnezeu. [193r] Cuvântul apare și în ms. 45.
méser adj., s. f. și m . Sărac, necăjit . Termenul este m oștenit din lat. miser și este prezent
în ms. 2517: domnii și boiarii să vrea pleca să nu facă strîmbătate, nici să defaime pre cei
mêseri . [371r]; și în ms. 494: silește pre tine cît poți să iubești pre cei striini și mêseri ca să
le dai de toate cîte le trebuie. [253v] Cuvântul apare și în ms. 45.
meseretáte sau meserătáte s.f. Sărăcie, lip să, nevoie. Cuvântul reprezintă un d erivat din
s. mêser + suf. –ătate și apare în ms. 2517: De vă necăjaște meserătatea și lipsa a celor de
treabă, pomeniți marginea meserătatii lui, cel sărac și prea îngust pat al crucii pre carele se –
au odihnit de tot gol, neavînd unde capul să -l plêce. [158v] De asemenea și în ms. 45.
mojíc s.m. Țăran, om simplu. Termenul provine din rus. mužik (cf. pol. muzyk , ceh.
muzik ) și apare în ms. 2517: Cel mojic și țăran gîndește cum… [214r]; și în ms. 494: Acêstea
le scriu pentru oarecarii necărturari și mojici . [193r]
mînecáre s.f. Zorii zilei, dimineață. Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la v.
mâneca (moștenit din lat. manicare ) + suf. –re și apare în ms. 2517 cu o singură ocurență:
făcînd rugăciune într -o noapte, mai -nainte de vrême mînecății [64r] Menționăm prezența
acestuia și în ms. 45.
mohor î́t adj. și adv. Care are culoarea de la roșu -cărămiziu la roșu -vinețiu; de culoare
închisă; întunecat, sumbru. Termenul reprezintă un adjectiv provenit din participiu vb. mohorî
(< mohor ) și apare în ms. 2517: să arată că îmbrăcat fiind Irod, stînd cu mohorîtă haină
împărătească, auziia laudele și flui eturile [371v]; și în ms . 494, cu o singură ocurență: văzînd
oasele acoperite cu acel mohorît și frumos odbeală [245v] Cuvântul este prezent și în ms. 45.

249
mușcoáie s.f. Catîrcă. Termenul are o singură ocurență în ms. 494: La Arcade iaste un izvor
carele izvoraște din munți . Și iaste izvorul ei atîta de rêce cît nu poate răbda niciun vas să o ție de
argint, nici de aur sau alt lucr u, ci să sparge, numai [unteia] mușcoaei o pun . Acesta reprezintă
un termen derivat de la mîșc (cf. alb. mušk) + suf. –oaie și prezintă o singură ocu rență și în
manuscrisul 45.
musícă s.f. Muzică . Termenul reprezintă un î mprumut cu etimologie multiplă (lat., it. musica ,
fr. musique , germ. musik ) și are o singură ocurență în ms. 2517: Și închid urechile să nu auză
cîntările Ierenii, adecă necuvioase și curvești cuvinte, organe [70v] ale musichiei [71r]. De
asemenea, cuvântul apare și în ms. 45.
naceálnic s.m. Șef al unui serviciu sau al unei instituții civile , militare sau religioase;
conducător, comandant . Termenul reprezintă un împrumut după rus. naça l´nik și este prezent în
ms. 2517: Cei mari nu stăpînesc pre sine și nacealnicii au mii de datorii [186v]; și în ms. 494:
iară nacealnicul l-au afurisit de nu va citi după cum știe. [217r] Cuvântul se regăsește și în ms.
45.
năiémnic s.m. Persoană care s -a angajat cu plată, pentru a efectua o muncă , mercenar,
simbriaș; argat. Termenul este atestat pentru prima dată la Coresi și reprezintă un împrumut după
slvon. naiem´nik´ . Menționăm prezența lui în ms. 2517: „Greșit -am în ceriu și înaintea ta și nu
sînt vr êdnic ca să mă chiem fiiul tău, fă -mă ca pre unul den năiemnicii tăi.” [329r/657] Cuvântul
se regăsește și în ms. 45.
năpástnic sau năpás nic adj. și s.m. Nedrept; persecutor. Termenul este un d erivat de la s.f.
năpastă + suf. –nic și apare în ms. 2517: multe fărădelegi și morți [99r] năprasnice s-au făcut
dentru el dinceputul lumii. [99v]; și în ms. 494: dați-mi soroc puținêle zile să dau răspuns la
năpasnicul acesta, căci înțeleptul Solomon zice să nu răspunză îndată neștine la povêste ma re
[236v]. Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
năsílnic sau nesílnic adj. var., s.f. și m. Violent, rău, aspru, neîndurător . Termenul reprezintă
un împrumut din slavon. nasilin´ și este prezent în ms. 2517: să ia nesilnică și groaznică moarte .
[275r]; și în ms. 494: da-ț-voiu moarte prea năsilnică și te vei lipsi de dragostele aceștii vieți.
[223v] De asemenea, cuvântul este prezent și în ms. 45.
năsilnicíe sau nesilnicíe s.f. Asprime, neîndurare, silnicie . Termenul reprezintă un derivat de
la năsilnic + suf. –ie și apare în ms. 2517: Pentru acêia, tribuie să trêcem petrêcerea cu nesilniciia

250
la mîncare, îmbrăcăminte și somn, și preste tot, la cêle de treaba trupului . [261v] Cuvântul se
regăsește și în ms. 45.
necuviitór v. cuviitór
nedéie s.f. Serbare populară câmpenească organizată, de obicei, cu prilejul unei sărbători
sau al unui hram ; târg ținut în zi de sărbătoare . Termenul reprezintă un împrumut după slavon.
ned™læ (‘duminică’ ) și este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula (1654) și la
Dosoft ei. Cuvântul are două ocurențe în ms. 2517: Nu ai văzut de multe ori cînd fac în tîrg
vreun zbor sau nedee cum îmbracă un lucru făcut cu argint și cu aur, cu pietri scumpe și alte
podoabe, și pînă unde ține nedeia merg după el și -l cinstesc. [223r] Cuvântul apare, de
asemenea, și în ms. 45.
nemérnic adj., s.m. Străin; venetic, pribeag. Termenul reprezintă un î mprumut după
slavon. nam™rnikß și este prezent în ms. 2517: „Nemêrnic sînt eu pre pămînt și striin, în ce
chip toți părinții miei”, zice prorocul David. [467] Cuvântul apare și în ms. 45.
nemernicí vb., IV., intranz. A pribegi, a rătăci; a aduce pe cineva într -o stare ja lnică,
nefericită, mizeră. Derivat de la adj. nemernic , termenul este atestat pentru prima dată în Biblia
de la 1688 și apare în ms. 2517: „Vai, mie, că nemerniciia mea s -au îndălungat, mult au
nemernicit sufletul mieu.” [234r]. De asemenea, menționăm prezența cuvântului și în ms. 45.
nemernicíe s.f. P ribegie , situație a unei persoane străine de loc; c ondiție jalnică, vrednică
de plâns, s ărăcie. Termenul reprezintă un d erivat de la adj. nemernic + suf. –ie și este atestat
pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: De vei trăi
aicea cu frica lui Dumnezeu, la această nemernicie a ta, după acêia te vei duce … [397v]; și
în ms. 494, cu o singură ocurență: să mă învrednicească să săvîrșască vrême nemernicii mêle
cu bună pocăință, ca să nemeresc fericirea cea vêcinică în tru Isus Hristos . [193v] Cuvântul
se regăsește și în ms. 45.
nemoárte s.f. N emurire . Termenul reprezintă un derivat de la s.f. moarte + pref. ne- și
este prezent în ambele manuscrise. În ms. 2517: au priceput, dintru mintea lui cea multă, a
sufletului nemoarte și au lăsat pentru aceasta scrise o seamă de cuvinte… [386v]; și ms. 494:
cêle mai dulci decît nemoartea și nectarul, adecă Isus Hristos și Mariia. [214r]
neved ére s.f. Lipsă a vederii, orbire; nevăzut. Termenul reprezintă un derivat din s.f.
vedere + pref. ne- și este prezent în ms. 2517: făcînd rugăciune prin nevedêre , ca să să
hrănească ș i sufletul împreună cu trupul [92v]; să mîntuiești păcătosul den cea sufletească

251
nevedêre [135v]; și în ms. 494: carele nu le -au suferit cel întrutot puternic Dumnezeu și Fiiul ei,
ci au certat pren nevedêre într-același ceas pre acel hulitoriu și obraznec cu sabiia dereptății .
[246r]; Iară nevrêdnicul tău rob să mă mîntuiesc de cea grea robime a celui viclean, carel e mă
trage legat pren nevedêre cu lanț de fier. [208v] Termenul este prezent și în ms. 45.
nevinu ít adj. v. Nevinovat. Termenul reprezintă un derivat de la adj. vinovat + pref. ne-, o
formă pentru „nevinovat” și se regăsește în ms. 2517: pentru că au luat dar și frumusêțe din cêle
nevinuite mădulare a Despuitoriului. [148r/295] ; și în ms. 494, cu o singură ocurență: mai ales a
ceii preacurate nevinuite … [238r]
obezít adj. Prins în obezi; legat. Termenul reprezintă un derivat de la vb. obezi și este atestat
pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm prezența lui, cu o singură ocurență, în ms. 2517:
cînd se află neștine obezit și legat întru întunecoasă și neagră temniță [177v] De asemenea,
cuvântul se regăsește și în ms. 45.
obicinuít și obiciulu ít adj. Obișnuit. Termenul este un adjectiv provenit din vb. obicinui și
este prezent în ms. 2517: iar ne întoarcem la răutățile noastre cêlea obicinuite . [438v]; și în ms.
494: La Saxonie, era un om trupesc, petrecea rău și hlap, iară mai vîrtos la hulă obiciuluit , vai de
el. [246r] Menționăm prezența acestuia și în ms. 45.
obîrșí vb., IV, tranz și refl. A termina, a sfîrși, a încheia. Termenul reprezintă un î mprumut
după slavon. obrß‚ati și apare în ms. 494: Și obîrșind cuvîntul, au căzut în rîu cu pruncul. [227v]
Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
obor î́ vb., IV, tranz. A răsturna, a culca la pământ, a dărîma, a trînti; a birui, a învinge.
Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. oboriti și se regăsește în ms. 2517, cu o singură
ocurență: „Întrutot necăjindu -se, iar nu împresurînd, lipsindu -ne, iar nu prea lipsind, gonindu -ne,
iar nu părăsindu -ne, oborîndu -ne, iar nu pierind.” [236r] Cuvântul apare, de asemenea, și în ms.
45.
obrezuí vb., IV, refl. A lua chip, a -și face apariția, a apărea, a se înfățișa. Termenul este un
derivat de la s.m. obraz , chip. Apare cu o singură ocurență în ms. 494: Și mergea ș i pînă la Marea
Roșie [cîntînd] „A ceii neispitită de nuntă fecioară închipuirea s-au obrêzuit oarecînd…” [214r];
iar în ms. 2517, cuvântul este un derivat adjectival: iar lîngă el sta un prunc mic la vîrstă, atîta
strălucit și preaminunat, cît covărșiia pre soare la raze, iar preobrăzuit în chip de cristal . [355v]
Termenul apare și în ms. 45, însă cu sensul de „circumscris” (î mprumut după slavon. obr™zovati ).

252
ocăzuí re s.f. Închipuire, chip . Termenul reprezintă un derivat de la vb. ocăzui (< slavon.
okazati ) și se regăsește, cu o singură ocurență, în ms. 2517: Deci întîiu te lipsești de harul și
de darul Duhului Sfînt , carele iaste cel mai mare dar a celui preabun Dumnezeu în viaț a
aceasta, care dar iaste ca un chip și ocăzuire preste fire [17v]. Cuvântul apare și în ms. 45,
ca verb. ócină s.f. Bucată de pământ (moștenită), proprietate, moșie, m oștenire. Termenul
reprezintă un împrumut după slavon. ot´çina și se regăsește în ms. 494, cu o singură ocurență:
și aur au dus la bisêrica aceasta, sate, și metoșe, și ocini spre pamintea ei sufletească . [219v]
Cuvântul este prezent și în ms. 45.
odbeálă s.f. Podobeală (reg. nume dat mai multor modele de cusătură ). Termenul este o
variantă formală pentru s.f. podobeală și are o singură ocurență în ms. 494: văzînd oasele
acoperite cu acel mohorît și frumos odbeală , cu care niciodinioară n -au mai văzut . [245v]
odráslă s.f. Ramură tână ră (folosită pentru altoit), lăstar, mlădiță; descendent, c opil.
Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. odrasl´ , cuvîntul es te atestat pentru prima
dată în Psaltirea Hurmuzachi. Menționăm că acesta se regăsește în ms. 2517: poți ca să
curățești cel din lăuntru rozor a sufletului de cêle ierbi, adecă de păcate: întîiu să [14r] pierzi
odraslele lor, contenind pre iale. [14v]; și în ms. 494: toiagul cel uscat, același depărtat de
toată umezeala, se -au înrădăcinat și se -au făcut copaciu mare și cu bune odrasle
preafrumoase. [200v] Cuvântul este, de asemenea, prezent în ms. 45.
odrăslít adj. v. Încolțit; z ămislit . Termenul reprezintă un d erivat verbal de la vb. odrasli
și este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula (1654) . Menționăm prezența
cuvântului în ms. 2517: Iasaiia închipuiaște frumusețile trupului cu iarba, care ias te astăzi
vêrde și mîine uscată, dimineația odrăslită și deseară ofilită. [81r]
oprăvuí v., IV., tranz. A îndrepta . Termenul reprezintă un împrumut din slavon ., srb.
opraviti și este prezent în ms. 2517: să mîngîi pre cel necăjit, să oprăvuiești pre ceia ce
greșesc [304r].
oprăvuí t adj. Îndreptat. Termenul reprezintă un derivat adjectival de la vb. oprăvui și se
regăsește în ms. 2517, cu forma de negativ: Și lasă toate slu jbele trupului, ca să vindece rana
ta cea sufletească , în ce chip făceai la cea trupească , și nu răbda măcar un ceas neoprăvuit .
[40v]; și în ms. 494: Să ne citim numai cărțile și să ascultăm mărgăritele a dumnezeeștilor
cazanii, și mai apoi să rămînem neoprăvuiți . [274r]

253
oprăvuí nță s.f. Îndreptare. Termenul reprezintă un derivat nominal de la vb. oprăvui . Acesta
apare, cu o singură ocurență, în ms. 2517: și nevrêdnici se socotesc cîți nu s -au curățit cu sfînta
ispovedanie sau n -au plinit pravila care le -au dat duhovnicul, și vrêdnic, iarăși, pre cîți fac cea
mai de jos mai -nainte gătirea și oprăvuință . [323v]
oprếliște s.f. Piedică, obstacol. Termenul reprezintă un d erivat de la vb. opri (< slavon.
opr™tiså ) + suf. –iște și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența acestuia
în ms. 2517, cu o singură ocurență: cea mută oprêliște a părinților noștri la pustii, carii măcar
fiertură nu mîca, ci toate crude și nefripte. [73v] Termenul apare și în ms. 45.
opreálă s.f. Interdicție . Termenul reprezintă un d erivat de la vb. opri (< slavon. opr™tiså ) +
suf. –eală și este atestat într-un document din anul 1633. Menționăm prezența lui în ms. 2517: Așa
și noi, fără de dobîndă cădem la voile trupului, fără de nicio opreală [210r]; și în ms. 494: să
zidească bisêrici și orice alt ar vrea să facă, fără de opreală , dîndu -i cheile cetății și toate visteriile
pre mîna ei . [195r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
oteșí , vb. IV, tranz. și refl. A alina, a mîngîia, a consola. Termenul r eprezintă un împrumut
după slavon. ut™‚iti și se regăsește în ms. 2517: iar pentru porunca lui Dumnezeu o pohtită a lor
ca să nu o oteșască cînd vor afla vrême cu prilej și loc pristănitoriu la gîndul lor. [431v] Cuvântul
este prezent și în ms. 45.
oteșíre s.f. Mângâiere, alinare, liniștire. Termenul reprezintă un derivat nominal de la vb. oteși
și este prezent, cu o singură ocurență, în ms. 2517: acolo sînt cerești mîngîeri și oteșiri ale Duhului
[16v].
oțărî́ vb., IV, refl. A se scîrbi, a se supăra, a se mînia; a se îngrozi, a se înspăimînta. Termenul
reprezintă un î mprumut după bulg. оцеря și se regăsește în ms. 494, cu o singură ocurență: în
vrême ci Domnul Isus Hristos s -au întrupat pentru păcătoși și nu s-au oțărît de curve și de tîlhari
[208v]. Cuvântul este prezent și în ms. 45.
páminte sau pámen e s. f. Pomenire, a mintire ; ceremonie religioasă pentru un mort. Termenul
reprezintă un î mprumut după slavon. pamåtiö sau pamåt´ și este atestat pentru prima dată în
Psaltirea Hurmuzachi. Menționăm că acesta se regăsește în ms. 2517: Fă rugă pentru sufletul
priiatenului tău, dă milostenie cît poți, plătêște preoților să facă pameți și liturghii . [181v]; și în
ms. 494: Și-ți las și eu dintru banii miei 100 de galbeni, și ceialalți să -i dai pentru pamenea
sufletului mieu . [199r] Cuvântul apare, de asemenea, și în ms. 45.

254
parimíe s.f. Proverb, maximă, pildă; f ragment din Biblie, în special din P roverbele lui
Solomon, citit seara la diferite slujbe bisericești. Termenul reprezintă un împrumut după ngr.
παροιμ ία și este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula (1645). Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: numind parimiia , care zice: „Carele miluiaște pre sărac nu va
mai v edea niciodinioară sărăciia.” [365v]; Pentru acêia, de atîtea ori să mustră la Parimiei
lênea și se laudă vitejiia și oserdiia, căci niciodinioară nu face bine. [273v] Cuvântul se
regăsește și în ms. 45.
păsá vb. I, intranz. A merge, a pleca; a umbla, a păși. Termenul reprezintă un cuvânt
moștenit după lat. passare și se regăsește în ms. 2517: „Păsați de la mine, cei blestemați, în
focul cel vêcinic cel gătit diavolului și îngerilor lui.” [383v]; și în ms. 494: „Păsați , fiicele
mêle, la cea a voastră mult milostivă maică și, cu lacrămi și cu plecată inimă, vă rugați
bunătății ei.” [211r] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
pelíță sau pielíță s. f. Trup; piele. Termenul reprezintă un c alc lingvistic după slavon .
plßt´ și se regăsește în ms. 2517: Ce folos luom să netezim pre aceasta împuțită pieliță , să o
hrănim cu atîta odihnă la cea a noastră viața aceasta [199v]; și în ms. 494: cum iaste
adevărată vedêre, iară nu nălucire, ce trup adevărat, cu peliță și cu sînge . [240r] Cuvântul
este prezent și în ms. 45.
pendicostí s. Rusalii. Termenul reprezintă un î mprumut contextual după gr. πεντηκοστή
numele sărbători i Cincizecime și se regăsește în ms. 2517, cu o singură ocurență: nu numai
posturile, ce tot anul miercurile și vinerile, afară din cêle 12 zile a năcutului, săptămîna
arților, a brînzii, a paștilor și a pendicostiiu săptămîni, la care sînt, la toate, slobozire. [22v];
Cu o singură ocurență apare și în ms. 45. În ms. 494 , apare termenul „pentecostariu” ( ngr.
πεντηκοστάριον , carte bisericească cuprinzând ritualul slujbelor dintre Paști și prima duminică
după Rusalii): Arată -se la [197v] Pentecostariu , la vinerea de întîiu a Paștilor, că în Țarigrad
era un oștean milostiv foarte și p lin de bunătăți, Leu pre nume [198r].
pevéț s.m. Cântăreț la biserică. Termenul reprezintă un împrumut după slavon. p™v´c´
și este atestat la Dosoftei. Acesta se regăsește în ms. 2517: mulțimêște neîncetat cu inima și
cu gura zicînd cêle ale pêvețiului : „Ce voi răsplăti Domnului toate cîte au dat?” [122v]; și în
ms. 494: Întru una a lunii lui octovrie prăznuim pre Roman, pêvețul . [199v]
pevețí vb., IV, tranz. A cânta la biserică în calitate de dascăl, a intona cîntece religioase .
Termenul reprezintă un d erivat verbal de la subst. peveț ‘cîntăreț’ (< slavon. p™v´cß ) și este

255
atestat pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517:
bucurîndu -se, cîntînd și pevețiind , lăudîn d și binecuvîntînd pre Domnu l [155r] Cuvântul este
prezent, de asemenea, în ms. 45.
pliní vb. tranz. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini ; a întregi, a co mpleta; a se
împlin i; a se realiza, a se adeveri. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de la adj. plin și este
prezent în ms. 2517: Focul, apa și toate ziditurile ne slujesc și plinesc porunca cea dumnezeiască .
[211r]; și în ms. 494: și să ruga Prêcistii să-i plinească mila ce i -au făgăduit . [197v] Cuvântul este
prezent și în ms. 45.
pliníre s.f. Realizare, îndeplinire. Termenul este un cuvânt d erivat de la vb. plini și se
regăsește în ms. 2517: La Isaia pune săvîrșitul și plinirea dreptății la dragostea cea de cătră
aproapele. [253r]; și în ms. 494: poruncêște ca să iau cel prea nebun al mie u zapis spre plinirea
a iertării mêle. [226r] Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
podobí vb., IV, tranz. și refl. A (se) împodobi; a se învred nici. Termenul este un î mprumut
după slavon. podobiti (så) și are o singură ocurență în ms. 2517: de spre carele trebuie să fie
podobit tot sufletul cînd mêrge la această sfîntă masă. [328r] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
pofálă sau pohfálă s.f. Pohfală; laudă, preaslăvir e. Termenul reprezintă un î mprumut după
slavon. poxvala și se regăsește în ms. 494, cu o singură ocurență: întru laudă și pofală Prêcistii
[203v] De asemenea, în ms. 45 apare cu o singură ocurență. În ms. 2517, se regăsește termenul cu
h: Socotind la acest lucru cêle multe ale tale pagube, căci întîi pierzi banii, al doilea cinstia și
pohvala , pentru că nimea nu te va cinsti, ci toți te vor defăima . [41v]
poncíș adv. Potrivnic, ostil . Termenul reprezintă un cuvânt d erivat din ponc (< magh. ponk )
+ suf. –iș și este prezent în ms. 2517: atîta ești de mult defăimat și urît înaintea lui Dumnezeu,
care stă în ponciș acelor mîndri [44v] Adverbul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
ponosluí vb., IV, tranz. A pîrî, a r eclama; a calomnia, a defăima. Termenul reprezintă un
împrumut din magh. panaszol și se regăsește în ms. 2517: Și cînd le vine vreun necaz, ponosluiesc
și hulesc . [126v]; și în ms. 494: Și i-au dat atîta dodăială cît n -au putut să rabde, au căzut cu
muiarea -și cu de -a sila, car e l-au ponosluit mult și l -au suduit, pomenindu -i cinstea zilei . [237v]
De asemenea, cuvântul se regăsește și în ms. 45.
posádnică s.f. Concubină. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. posadnica și este
atestat pentru prima dată în Învățăturile lui Neagoe Basarab și în Biblia de la 1688. Menționăm

256
prezența acestuia în ms. 2517, cu o singură ocurență: cum au făcut ospăț boiarilor și mîncînd
și bînd cu posadnicele [371v]. Termenul este prezent, de asemenea, și în ms. 45.
poslánie s.f. Epistolă. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. poslaniö și se
regăsște în ms. 2517: Apostolul Iuda scrie la poslaniia lui pentru arhanghel Mihail [42v/84];
și în ms. 494: „Și pentru ca să te adeverezi, îți trimiț una dentru poslaniile lui, pentru ca să
cunoști priiteșugul cel adevărat care am spre tine și vicleniia și răotatea acelui carele au
scris.” [202r] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
poslușánie s. f. Slujbă, serviciu; supunere. Termenul reprezintă un î mprumut din slavon.
poslu‚aniö și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența acestuia în ms.
2517: Cu niciun chip de slujbă nu sînt vrêdnic a mă arăta înaintea Domnului mieu, Isus
Hristos, fără cît cu această putință începătură de poslușanie [447v]; și în ms. 494: Însă te rog
foarte să mă lași la această poslușanie care mi -ai dat dintru început, ca să pasc țapii, pentru
ca să nu înțeleagă împăratul cum sînt aici și mă va lua cu sila de la vadul acesta al mîntuirei.
[215v] Cuvântul se regăsește, de a semenea, și în ms. 45.
poslușí vb., IV, int ranz. A sluji, a se supune cuiva, a asculta de cineva . Termenul
reprezintă un î mprumut din slavon. poslu‚ati și este atestat pentru prima dată în Herodotul de
la Coșula (1645). Menționăm prezența cuvântului în ms. 2517: Toate ziditurile ce -au făcut
pentru dragostea omului, ca să slujască și să-i poslușască pururea, iar pe om l -a făcut pentru
el [210v]; și în ms. 494: să priimească pre fieștecarele, să-i poslușască ca unui înger. [253r]
Termenul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
poslúșnic s. m. Slujitor , servitor . Termenul reprezintă un î mprumut după slavon.
poslu‚´nikß și este atestat pentru prima dată în Herodot (1645, de la Coșula ). Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: Iar într -una de zile, s -au întîmplat un călugăr striin cu
poslușnicul său, carei mergea să închine la sfînta grobniță a lui Hristos . [306v]; și în ms.
494: Aceasta povêste o au scris un poslușnic al lui, pre nume Eftifan . [226v] Cuvântul apare
și în ms. 45.
posmág sau posmát s.m. Pesmet. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon.
posmagß , este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula (1645) și are o singură
ocurență în ms. 2517: Și atuncea zicea: „Lucrează ceva lucru de mînă sau, să zicem, puțin
psalmi și iarăși pune posmagi întru apă.” [91v]; și o singură ocurență în ms. 494: le dau tot
posmați , milostenii și -i ospetează . [222v] Cu o singură ocurență, se regăsește și în ms. 45.

257
potcì v., IV, tranz. A numi pe cineva într -o anumită funcție de conducere. Termenul nu poate
sta, ca sens, în legătură cu vb. poci (var. înv. potci , vb. a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a
sluți, cuvî nt pe care Iorgu Iordan îl consideră anterior s.f. potcă ; poci, var. împocia , vb. care în
Trans. are sensul de a pune pari , iar în Bucov., a lega via pe araci ). Menționăm că acesta apare în
ambele manuscrise în aceleași contexte, cu același sens, de „a numi p e cineva într -o funcție de
conducere, a desemna”. În ms. 2517: l-au potcit pre el arhiereu. [347v]; Întru anii carii au trecut,
nu vrea nicicum cei iubitori de Hristos, aceia părinți, ca să ia vreo cinste de bunăvoie, ci -i potciia
cu sila după ce vrea cuno aște cum sînt vrêdnici. [187r]; și în ms. 494: Pentru acêia s -au hirotonisit
arhiereu cu mijloc minunat, căci nu s -au făcut ca aceialalți arhierei, să-l potcească fiind față.
[200r]; să ruga să dăruiască bărbatului ei puținea viață, pînă va potci împărat pre Costandin, fiiul
lor, ca să nu piiaie împărățiia lor . [198v]
poticálă s.f. Ciocnire, poticneală, obstacul, p iedică . Termenul este probabil un derivat din vb.
poticni și este atestat pentru prima dată la Simion Dască lu și la Dosoftei. Dicționarul etimologic
(DER) propune pentru acest cuvânt varianta unui împrumut din sl. potykalo . Cuvântul apare numai
în ms. 494, cu două ocurențe: Așa, dar, rugîndu -se, au căzut podul dintru poticala diavolului, sau
dintru altceva întî mplare, și să înecă în rîu cliricul. [248r]; Deci, umblînd noaptea dentr -o parte
a zidului pînă în cêialaltă, după obicêiu, dentru poticala dracului, au căzut într -o rîpă [273r].
Acesta prezintă o singură ocurență și în ms. 45.
pováță s.f. Îndruma re, călăuzi re. Termenul reprezintă un î mprumut după pol. powodca ,
cuvîntul este atestat pentru prima dată într-un docume nt de la 1644, apoi la Dosoftei și se regăsește
în ms. 2517: pentru căci un orb cînd să face povață altui orb iaste lucrul, după cum zice Do mnul,
să cază în groapă a mîndoi. [294r] Cuvântul apare, de asemenea, și în ms. 45.
povățí vb., IV, tranz. A conduce, a îndruma, a călăuzi. Termenul reprezintă un d erivat de la
subst. povață , este atestat pentru p rima dată în Psaltirea Scheiană și se regăsește în ms. 2517:
Pentru acêia tribuie ca să -l chiemi cu pohtă hierbinte și plecare să te povățească , să ajute și să
curățească casa, să se sălășluiască . [323v] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
povățuí vb., IV, tranz. A conduce, a îndruma, a călăuzi. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat
de la subst. povață și este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula (1645). Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: Toată noaptea au făcut vedenie, rugîndu -se lui D umnezeu să-l
povățuiască darul lui, ca să -l afle, și dimineața l -au văzut pre sfîntul pristol. [358r]; și în ms. 494:

258
„Părintele mieu, mulțimescu -ți, căci m -ai povățuit la pocăință ” [245r]. Cuvântul este prezent
și în ms. 45.
právilă s.f. Lege, poruncă, învățătură. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon.
pravilo și este prezent în ms. 2517: Al patrulia poruncă iaste să nu calci vreuna din poruncile
besearicii și pravile a dascalilor [22v]; în ms. 494: întorcîndu -se în pădure fără de arme, după
pravil a duhovnicului, l -au încungiurat oarecarei oștêni a domnului cetății de mai sus ca să -l
prinză. [245r]; și în ms. 45.
prepús s.n. Bănuială, presupunere; suspiciune. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de
la vb. prepune și este atestat pentru prima dată la Coresi și în Palia de la Orăștie (1582).
Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: oarecare fămei măritate care preacurvesc și mai
apoi merg, cêle întrutot spurcate și pîngărite, și să priceștuiesc pentru ca să nu aibă prepus
bărbațiii lor. [326r]; și în ms. 494: ci avea prepus pre împărăteasa -și, ci nu arăta gîndul lui
pînă nu va înțelêge adevărul, și trimitea oameni întru multe fêliuri de locuri ca să cêrce .
[205r]; și în ms. 45.
príce s.f. Neînțelegere, ceartă . Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. pritça și
este prezent în ms. 2517: Deci cînd ai și tu price cu cineva, lasă să facă judecată cel dirept
judecătoriu. [42v]; și în ms. 494: Și așa am făcut price multă cîtăva vrême, ca să ne junghem
de atîta price . [214v] Cuvântul apare și în ms. 45.
pricí vb., IV, refl. recipr. A se certa. Termenul reprezintă un cuvânt derivat din s.f. price
și este prezent în ms. 2517: și era atîta de rău foarte pomenitoare, cît cu cine să vrea prici
dintr -alte muieri, nu o ierta nicicum , nici putia să o mai vază, ci rămînia neîmpăcată . [350r];
și în ms. 494: „De vrême ci ești priiatenul mieu și te priciiai pentru numele mieu, eu n u te
voiu lăsa ca să te îneci ” [214v]; și în ms. 45.
prilăstí vb., IV, tranz . A înșela. Termenul reprezintă un împrumut după slavon. pr™l´stiti
și este prezent în ms. 2517, cu două ocurențe: mai-nainte de luoarea acestuia ostrov era
oarecare preot, carele de diavolul prilăstindu -se, au învățat dăplin meșteșugul vrăj ătorii lor
și fărămăcătorii lor. [345v]; „Pînă cînd te vei prilăsti , pînă cînd nu -ți vei strînge mințile în
cap, pînă cînd te va asculta Dumnezeu cîte -ai făgăduit cu jurămînt și iar ti -ai lăpădat?”
[443r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
pripí vb., IV, intranz. și refl. A (se) grăbi. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon.
prisp™ti și este prezent în ms. 2517, cu o singură ocurență: A patrulea fêliu a lăcomiei

259
pîntecelui iaste mijlocul cînd mănînci cu pohtă multă, de apucate și cauți cu socoteală bucatele și
pripești să mănînci degrabă . [92v]; și în ms. 45.
prípă s.f. Grabă, zor. Termenul apare mai ales în expresia „de pripă” și reprezintă un d erivat
postverbal de la vb. pripi (< slavon. prisp™ti ). Menționăm prezența cuvântului în ms. 2517: ca
un milostiv Dumnezeu, să -mi ierți păcatul și, ca un judecătoriu drept, să faci de pripă izbîndă celui
necurat ce m -au îmblat cu vicleșug. [83r]; și în ms. 494: O, ce leac [198v] de pripă , s-au și vindicat
[199r]. Cuvântul apare și în ms. 45.
prisosí vb. IV, intranz. A fi, a exista, a se afla în cantitate mai mare decât este necesar sau
decât îi trebuie cuiva . Termenul reprezintă un d erivat de la s. prisos . Menționăm prezența aceastuia
în ms. 2517: și mai vîrtos cînd vede pre cêialalți și le prisosêște , și el dentru cît iaste lipsit [167v];
și în ms. 45: La Epiron iaste un izvor alb, și de vor afunda făclii aprinse să sting și se vor afunda,
iar stinse să aprind, în -namiază zi să usucă, și la miază -noapte să prisosêște și să varsă. [280v]
prisosít adj. Care prisosește; prisos. Termenul reprezintă un derivat de la vb. prisosi , cuvîntul
este atestat în Herodotul de la Coșula (1645), la Dosoftei și în Biblia de la 1688. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: Fugi de pricinile și locurile păcatelor, adecă focurile rêle le
împreună soții toți, cea de prisosită avuție, dragostile, și prieteșugurile cu obraze . [28v]; și în ms.
494: dragostea cea fierbinte și de prisosit dragoste și c redință carea avea cătră mine . [247v]
prisosínță sau prisosíre s.f. Surplus; abundență; prisos . Termenul reprezintă un cuvânt
derivat de la vb. prisosi + suf. –ință și este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula
(1645), la Dosoftei și în Biblia de la 1688. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: de mare
dragoste și de prisosință ce avea, nu să îngrija să să desparță de la Dumnezeu pentru folosul
aproapelui. [145r]; și în ms. 494: Avuțiia care o ai aflat las -o diavolului, și eu vă voiu trimite cît
o va trebui, căci năprisosirile sînt la mulți pricină și să muncesc [242r]; și în ms. 45.
pristăní vb. IV, intranz. A conveni, a avantaja, a favoriza. Termenul reprezintă un î mprumut
după slavon. pristati și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența acestuia în
ms. 2517: de ai ucis pre neștine sau ai cugitat să -l omori și vrêmia și locul nu țe -au pristănit
[301v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
pristáv s.m. Supraveghetor ; vătaf, ispravnic. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon.
pristavß și este atestat pentru prima dată în Herodotul de la Coșula (1645) . Menționăm prezența
lui în ms. 494, cu o singură ocurență: Pre fiiul lui, Ilie, cel urîtoriu de oameni l -au pus pristav

260
asupra lucrurlui ce lucra creștinii, carei era supuși la el. [246v] Cuvântul se regăsește și în
ms. 45.
prișléț s.m. și adj. Străin, venetic, pribeag. Termenul reprezintă un î mprumut după
slavon. pri‚´lec´ și este atestat în traducerile religioase din secolul al XVI -lea. Menționăm că
acest cuvânt are două ocurențe în ms. 2517: Călătoriu pre apă, călătoriu pre uscat, nem êrnec
și izgonit ești, omule, și știi bine că cel striin și prișleț are multe necazuri la stiinătate și munci,
foame, sête, goliciune și alte de multe fêliuri de dosade . [234r]; Ca niște nemêrnici și prișlegi
ce sînteți să vă opriți dă spre pohtele trupești carele asupra sufletului dau războiu [237r].
Acesta se regăsește și în ms. 45.
proclét adj. și s. Blestemat; necredincios, ticălos . Termenul reprezintă un împrumut din
slavon. prokletß și este prezent în ms. 2517: Procleți să fiți, părinții noștri necurați și
fărădelêge, că nu m -ați învățat poruncile Domnului, nici cătră mîntuirea mea m -ați povățit.
[384r]; de nu umor procletul de șarpe pînă nu mă umoară el pre mine. [440r]; prezintă o
singură ocurență în ms. 494: Iară procleta de muiare a lui s -au ascuns, ca să nu afle împăratul.
[206v]
proclețí vb. IV, tranz. A excom unica; a blestema, a condamna. Termenul reprezintă un
cuvânt d erivat de la proclet (< slavon. prokletß ) și este atestat pentru prima dată la Coresi.
Menț ionăm că acesta este prezent în ms. 2517: închis -au ușa și -l proclețiia , gîndind că iaste
diavolul [83v/167] ; și în ms. 494: luînd în ticălosul mieu suflet diiavolii cei întunecați, l -au
dus la muncă, unde am văzut mulțime multă, carei greu muncindu -să, proclețiia pre
nestoriiani carii era pricina muncilor. [214v] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
procleciúne s.f. A furisire, anatemă. Termenul reprezintă un derivat de la proclet + suf. –
ciune și are o singură ocurență în ms. 2517: să dau orbului diavolului și dau alte blestemuri
și procleciuni [21r]. Cu o singură ocurență apare și în ms. 45, într -o notă marginală.
procopsí vb., IV., refl. A ajunge la o situație bună, a se îmbogăți; a învăța, a se instrui.
Termenul reprezintă un împr umut din ngr. προϰόπτω , viitor ul lui προϰόφω și este prezent în
ms. 2517: Și aceasta mai vîrtos datoriu iaste ca să facă care pohtêște ca să procopsească la
cea duhovnicească petrêcere și să să lêpede de lume de tot. [142v]; și în ms. 494, cu o singură
ocurență: Tată-tău te -au răpus aici lui Dumnezeu și ceii pururea fecioară și maică , cu toată
avuțiia lui, și au murit cu bucurie, văzînd cum procopsiiai la poruncile Domnului. [207v]

261
procops eálă s.f. Ispravă, învățătură; agoni seală, cîștig. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat
de la vb. pricopsi + suf. –eală și este atestat pentru prima da tă la Dimitrie Cantemir. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: Avuțiia care o au nemulțemitorii zic că o au cîștigat cu procopseala
lor cea multă [122v]; și în ms. 45.
prostíme s.f. Simplitate, modestie; naivitate; smerenie. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat
de la adj. prost + suf. –ime, este atestat pentru prima dată la Dosoftei și este prezent în ms. 2517:
ci să fii bucuros la micșorimea și prostimea ta, să nu pohtești cinste ca re preste puțină vrême
trêce . [188v]; și în ms. 494: Avea cea fericită prostime , după cum toți cei de în neamul lor au, și
cu adevărat pămîntesc înger era și om prea sec. [220v] Cuvân tul apare și în ms. 45.
puciós adj. Care miroase urât. Termenul este moștenit din lat. puteosus și se regăsește în ms.
2517: Și or în ce feliu să face atuncea cel frumos al nostru obraz, cînd toate mădularele omului să
grozăvesc și să fac pucioase și grozave [81r] Cuvântul este prezent și în ms. 45, cu o singură
ocurență, în forma substantivizată pucioasă .
răpáos s.n. Repaos; odihnă; calm, tihnă. Termenul reprezintă un cuvânt m oștenit din lat.
repausum și apare în ms. 2517: ca să afli la primejdie mare răpaos și ajutoriu de la Dumnezeu.
[166r]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: rugîndu -se lui Dumnezeu să le odihnească sufletele
lor la loc de răpaos . [252r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
răposá vb. I, intranz. A muri, a deceda; a se odihni . Termenul reprezintă un cuvânt m oștenit
din lat. repausare și se prezintă cu o singură ocurență în ms. 494: Iară el pomenind facerea de
bine, lăuda pururea și măriia pre cea întrutot lăudată cu posturi și privegheri și cu alte fapte bune,
pînă s -au răposat întru Isus Hristos, amin. [232v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
răpștí sau răpș í vb., IV, intranz., tranz. A murmura; a cîrt i, a protesta. Termenul reprezintă
un împrumut din slavon. rßpßtati și apare în ms. 2517: Acêlea le vei moșteni de vei pune puțină
îngăduință să mulțimești lui Dumnezeu pentru sărăciia ta, iar de vei răpși și de vei huli faci mai
mare pagubă. [173v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
răpștíre s.f. Murmur, protest. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de la vb. răpști și este
atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența acestuia, cu o singură ocurență, în ms.
2517: Deci cel înțelept om, care știe deșărtăciunea lumeștilor petrêceri, le ur aște, le defaimă de
la inimă, și cînd are necazul, cumpăneaște -l cu cea vêcinică mărire și nu numai o rabdă fără de
răpșire , ce încă se și bucură la înse. [131v] Cuvântul se regăsește, de asemenea, în ms. 45.

262
rășchirá vb., I, tranz. și refl. A împrăștia, a risipi. Termenul provine probabil din vb.
răsfira (pref. răs- + fir) și este prezent în ms. 2517: Avuțiia se rășchiră , cinstile și măririle ca
un fum se rășchiră [203r]. Cuvântul se regăsește, de asemenea, în ms. 45.
rîvní vb., IV, intranz. A jindui; a pizmui, a invidia . Termenul reprezintă un împrumut din
slavon. r´v´novati și este prezent în ms. 2517: Nu te rîvni întru cei ce viclenesc, nici pre ceia
ce fac fărădelêge căci ca un buruian, curînd se vor usca . [133v]; așa adevărat este un
zavistnic, afară din crierii lui, căci că mai -nainte cinstêște paguba lui și numai cu acesta se
va putia să strice celui ce zavistuiaște și rîvnêște . [102r] Cuvântul se regăsește, de asemenea,
în ms. 45.
rîvníre sau rî́vnă s.f. Dorință, credință . Termenul reprezintă un d erivat nominal de la vb.
rîvni și este atestat pentru prima dată la Coresi . Menționăm prezența acestuia în ms. 2517:
Aceasta s -au făcut și la cei trei coconi carele au defăimat pre pămîntescul împărat pentru
rîvnirea celui ceresc. [139r]; și aveai la cêle dumnezeești sfială bună foarte și rîvnă înfocată .
[309v] Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
rîvnitór adj. Credincios, fidel, care este plin de râvnă. Termenul reprezintă un cuvânt
derivat d e la vb. rîvni + suf. –tor și este atestat la Coresi și la Dosoftei. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: Acêstia văzînd un preot rîvnitoriu , au luat sfîntul purtătoriu de agneț și,
ducîndu -se la rîu, zise acêstia… [357v]. Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
rod s.n. Ur maș, progenitură; neam. Termenul reprezintă un î mprumut din slavon. rodß și
este prezent în ms. 2517: Nu te lăuda la rudeniia ta și la bun rod, căci dentr -un trunchiu ne –
am zidit toți. [206r]; și în ms. 494: era o fecioară de bun rod născută, de Dumnezeu
cinstitoare. [242v]
rotílă s.f. Roată . Termenul reprezintă un cuvânt d erivat din s.f. roată + suf. –ilă și este
atestat pentru prima dată abia în texte de la începutul secolului al XIX -lea. În traducerea din
secolul al XIX –lea, cuvântul este tradus prin „glob”. Menționăm prezența acestuia, cu o
singură ocurență, în ms. 2517: Ce alta iaste inima acelui mîndu om fără de numai o rotilă
întru care iaste zugrăvită toată lumea și întru ceas să trê ce? [225v] Cuvântul se regăsește, de
asemenea, și în ms. 45.
rulătúră s.f. Învârteală (fig.); minciună; regulă. Termenul apre în ms. 2517, cu o singură
ocurență: iar la cêle trupești cîți zic, în deșert grăiesc, căci toți sînt orb și rătăciți, și mai vîrto s
oarecarii călugări și duhovnici, de la care ies acêste rulături , carei au la mănăstire [72r]

263
muieri și slujesc, și pentru aceasta va să să cêrte grozav în zioa judecății. [72v] În traducerea din
secolul al XIX -lea, textul este: dar despre cele trupești câți o zic, se înșeală, cîci toți sunt orbi și
rătăciți, și mai vârtos unii dintre călugări și duhovnici (de la care ies aceste deșarte cuvinte ) care
au la mănăstirea lor femei și le slujesc . (p. 84)
săbór s.n. Adunare, întrunire, mulțime mare de oameni. Termenul reprezintă un î mprumut
după slavon. sßborß și are o singură ocurență în ms. 494: rugîndu -se ca să o mîntuiască de spre
cel vrăjmaș, ca să nu să rușinêze în -naintea săborului și a toată cetatea. [237r] Cuvântul se
regăsește și în ms. 45.
săbláznă s.f. Spermatoree; seducție; greșeală. Termenul reprezintă un împrumut după slavon.
s´blazn ´ și prezintă o singură ocurență în ms. 2517: sau ai curvit, sau ai atins trupul tău de altul și
ai avut săblaznă , sau singur ai făcut scîrnă vie în minte, sau de ai visat [302r].
seméț adj. și s. Mândru, falnic, măreț; trufaș, sfidător, obraznic. Termenul are etimologie
obscură (posibil un împrumut din slavon. s´m™ti, a îndrăzni ) și este atestat pentru prima dată în
Învățăturile lui Neagoie Basarab . Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Iar unul dintru aceia,
mîndru și semeț , defăimînd hotarul cel de lêge al episcopului, s -au îmbrăcat cu o haină muierească
[352r]. Cuvântul apare și în ms. 45, cu forma „sămăț”.
seme țí vb., IV. refl. A se făli, a se mâ ndri, a se îngâmfa. Termenul reprezintă un cuvânt derivat
de la semeț și este prezent în ms. 2517: să jelească mîndriia lui și slăbiciunea, să nu să semețească .
[45r]
semețíe , s. f. Mândrie, fală; trufie, îngâmfare, orgoliu. Termenul reprezintă un cuvânt derivat
de la semeț + suf. –ie. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Iar de te va alunga diavolul întru
mîndrie și semeție [232v].
săvîrșénie s.f. Îndeplinire; perfecțiune. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de la vb. săvîrși
+ suf. –enie, întărit , în același timp, de slavon. sßvrß‚eniö . Menționăm prezența lui în ms. 2517,
cu o singură ocurență: Mai apoi, ca să dăm săvîrșenie ispovedaniei, după ce vei zice cîte -ți aduci
aminte cum ai făcut, pentru ca să nu aibi nicio îndoire cum ai uitat den uitare vreun păcat, zi
acêstea cătră duhovnic cu bună sfială, plecînd genunchile și grumazii pînă la pămînt. [304r] Cu
o singură ocurență , cuvântul se regăsește și în ms. 45.
săvîrșí vb., IV, tranz. și refl. A (se) sfîrși; a duce l a capăt, a realiza, a împlini. Termenul
reprezintă un î mprumut după slavon. sßvrß‚iti și apare în ambele manuscrise alături de forma
sfîrșit . În ms. 2517: binecuvîntează -mă și -mi dă putêre să săvîrșesc vrêmia cu ei nemerniciei mêle,

264
întru bunătăți a petrêcerea, să nu mai greșesc împărăției Tale. [342r]; și în ms. 494: pentru
lipsa dăregătoriei nu putui ca să săvîrșăsc fericirea cea vêcinică, ci mă păgubiiu. [225v]
Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
săvîrșít s.n. Sfîrșit. Termenul reprezintă un substantiv provenit din participiul verbului a
săvărși și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517 :
care le -am scris aici, mai la săvîrșit , cît iaste de urît lîngă Domnul acest păcat . [82v]; și în
ms. 494: la săvîrșitul carei sînt scrise acestea: „Rușinează -se cei necurați jîdovi.” [240v]
Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
scáfă s.f. Strachină, blid. Termenul reprezintă un împrumut după ngr. σκάφη și prezintă
o singură ocurență în ms. 2517: să te faci aseamenia lui Ioasaf, care au vîndut nașterile lui
cêle dintîiu, moștenirea atîta prea de mult preț pentru o scafă de linte, nepric eputul! [19r] Cu
o singură ocurență apare, de asemenea, și în ms. 45.
scîrbí vb., IV, intranz., tranz. și refl. A (se) întrista , a (se) supăra, a (se) mîhni. Termenul
reprezintă un î mprumut după slavon. skrßv™ti și este prezent în ms. 2517: Însă să mînie mult
și să scîrbeaște asupra hulitorilor. [36v]; și în ms. 494: să plîngă păcatele lor cu carele a u
scîrbit pre El și spre mînie l -au îndemnat. [281v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
scî́rbă s.f. Sup ărare, întristare, amărăciune. Termenul reprezintă un î mprumut după
slavon. skrßb´ și este prezent în ms. 2517: Și iarăși, părintele Agathon zicea că nici odinioară
n-au lăsat să apuie soarele spre scîrba fratelui, ci punea metanii și răsipiia sminteala. [86v];
și în ms. 494: cu rugăciunile tal e am îmblînzit cea direaptă a mea scîrbă și nu mai lăsat ca să
fac cea direaptă judecată [281v]. Cuvântul este prezent, de asemenea, și în ms. 45.
scîrnăvíe s.f. Infamie, mîrșăvie, josnicie, ticăloșie. Derivat de la scîrnav + s uf. –ie,
cuvîntul este atestat pentru prima dată la Coresi. Acesta se regăsește în ms. 2517: să fugi de
scîrnăviia cea mai din ainte . [436r]; și în ms. 45.
scî́rnă s.f. Murdărie . Termenul reprezintă un î mprumut din slavon. skbrßnß și este
prezent în ms. 2517: Să vei socoti copacii pămîntului și buruienii, acêstia fac frunză, flori și
roade la vedêre frumoase și la gustare prea dulci, și săracul omul naște urîte și împuțite
scîrnăvii . [230v] Cuvântul are o singură ocurență în ms. 45.
scî́rnav adj. M urdar, scîrbos. Împrumut at din slavon. skßrßnavß , cuvântul este atestat
pentru prima dată î n Psaltir ea Șcheiană și la Coresi. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517:
de cîte ori ai făcut la slujbă cu gînduri ca acêstia scîrnave și nu le -ai gonit, de a i căutat l a

265
muiare cu gînd rău [299v]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: era un preot ce -i zicea Petră, om
scîrnav și rău la lucruri, pre carele, pentru cêle rêle fapte ale lui, l -au spînzurat den -naintea casei
lui. [213r] Cuvântul este prezent, de asemenea, în ms. 45.
scórpie s.f. Scorpion, dragon. În text, despre femeie, cu sensul de „rea, haină”. Termenul
reprezintă un î mprumut din slavon. skorpiæ (< ngr. σϰορπίον ) și este prezent în ms. 494, cu o
singură ocurență: aflat-au scorpiia vrême bună ca acêia ca să facă pohta ei cea de zavistie. [203v]
Cuvântul este prezent și în ms. 45, ca s.m. scorpion .
sî́lnic sau sílnic adj. var., s.m. și s. f. S ilnic; puternic; violent, forțat . Termenul reprezintă un
împrumut după slavon. sil´nß și este prezent în ms. 2517: fără de a grăirea nimunui nimic, și priste
tot cerceta cea mai aspră și mai silnică cale și viață . [274v]; și în ms. 494: au gonit întunêrecul
nopții și au potolit cêle silnice valuri, și s -au făcut minunată liniște în toată marea . [252r] Cuvântul
se regăsește și în ms. 45.
silnicíe s.f. Constrângere, oprimare, violență . Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de la adj.
silnic + suf. –ie și se regăsește în ms. 2517: pohtind nu sațiiu de bucate și de băuturi, ce foame și
sête, neavuție și nedăstul, silnicie a lucrului și sărăciia de apoi [274r]; și în ms. 45.
sîrg, în expresia de sîrg loc. adv. În g rabă, cu repeziciune. Termenul sîrg reprezintă un
împrumut după magh. szorog și apare în ms. 2517: Deci o dulceață carê trêce atîta de sîrg să ți să
pară, cînd te dodăiaște cugetul pentru acesta cum a trecut. [93v]; și în ms. 494: Venit -au limbile
la moștenirea t a și-au pîngărit bisêrica cea sfîntă a t a, dă sîrg ca să nu ne apuce pre noi . [221v];
și în ms. 45.
sîrguí vb., IV, intranz. și refl. A se strădui; a se grăbi. Termenul reprezintă un d erivat verbal
de la s.n. sîrg și se regăsește în ms. 2517: iar noi să sîrguim cu pocaianiia ca să trăim. [438v]; și
în ms. 494: După ce au făcut metanie ca și ceialalți, sîrguia ca să mearg ă, iară îngerul nu o au
lăsat [243r]. Cuvântul este prezent și în ms. 45.
sîrguiálă s.f. Silință, străduință; grabă . Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la vb. sîrgui
+ suf. –eală și este pentru prima dată la Nicolae Costin. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517:
Pentru acêstia trebuie să fugim de acêstia cu toată sîrguiala și nevoința . [27v]; și în ms. 494: Iară
egumenul, sculîndu -se, mêrse cu sîrguială și văzu hambarul plin de făină pînă sus. [222r]
Cuvântul se regăsește, de asemenea, în ms. 45.
smintí vb., IV, intranz., tranz. și refl. A se tulb ura, a înnebuni; a greși. Termenul reprezintă
un împrumut după v. slav. sßmåsti și se regăsește în ms. 2517: Să nu te smintești , cunoaște cum

266
nu ești numai tu la necaz ca acela și în primejdie, ci sînt alții carii pătimesc și mai mult, și
așa să aibi mîngîiare. [167r]; și în ms. 45.
sminteálă s.f. Pagubă, neajuns; greșeală; nebunie, a liena re. Termenul reprezintă un
cuvânt d erivat de la vb. sminti + suf. –eală și este prezent în ms. 2517: Trebuie să se ferească
fieștecarele cu socotință, să nu dea sminteală aproapelui măcar că zice lêgia să fie iertat să
aibă vreun călugăr pre maica lui sau pre sora lui numai să -i slujască. [72v]; și în ms. 494, cu
o singură ocurență: …dezleagă -ți fericirile care -ți stau în -nainte, încetează smintêlele ,
războaiele, p ărăsêș tii, ferêște -i de urgie [223r]. Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms.
45.
smírnă s.f. Rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic ( Styrax benzoin ), care arde
răspândind un miros caracteristic și care se folosește în medicină, în parfumerie, la
ceremoniile religioase și la îmbălsămare. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon .
smirßna și se regăsește în ms. 2517: cu sare sau oțet sau smirnă , care le sînt amară și iuți
lucrure [73r]; și în ms. 45.
soțíe s.f. Tovarăș, însoțitor; prieten; nevastă. Din soț (< lat. socius ) + suf. -ie. Menționăm
prezența termenului în ms. 2517: deci s -au dus la chiliia ceiialalte soții a lor să spuie gîndul
lor. [109r]; aceștea fii au născut soțiia mea. [137r]; și în ms. 494: era un vătahu de tîlhariu,
vestit într -un desiș, aproape de cetate, cu o seamă de soții. [245r]; și cu multă osteneală l -au
domolit cea bună a lui soție . [233r]
soțietáte s.f. Societate ; însoțire. Termenul poate fi un împumut după lat. societas , -tis.
Este posibil, de asemenea, ca termenul să fie creat prin analogie cu soție ‘asociat, partener’
(s.m. în limba veche) + suf. –ă(e)tate . Menționăm prezența termenului în ms. 2517: să nu întri
niciodinioară în casa ei, ci pururea să aibi pre cineva la soțietatea ta. [71r]; în ce chip au
obicêiu unii să ia cotêi și cîini la soțietatea lor. [121v]; sau în raiu să fie, în soțietatea
îngerilor . [409v]; și în ms. 494: Maximin pre nume, carele era în soțietatia Marthei . [194v];
au mersu întru soțietatia altor boiari pentru preumblaria afară den cetate . [229r]
spodobí vb. IV, tranz. și re fl. A se învrednici. Termenul reprezintă un î mprumut după
slavon. spodobit i (så) și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența acestuia
în ms. 2517: să rabde fieștecarele scîrba cu tărie, văzînd cel mult folos carele pre întrebătoriu
să spodob êște [11r]; și în ms. 494: S-au spodobit pren mijlocul născătoarei de Dumnezeu și,
făcîndu -se mare făcătoriu de minuni, se duse cătră Domnul . [219r]; și în ms. 45.

267
stépenă s.f. Treaptă, etapă; rang. Termenul reprezintă un îm prumut după slavon. stepen´ și
este prezent în ms. 2517: Oare întru aceastași cinste și stepenă înaltă care pohtești să te sui n -au
fost alții mai din -nainte pre carii lumea nu -i pomen êște, nici întru nimica nu poartă grijă? [185v];
și în ms. 494: Și așa mă suiam cîte o stepenă , cu multă frică, groază nenumărată, iară viclenii
diavoli veniia dupre mine strigînd . [253v]; și în ms. 45.
stideálă s.f. Sfială. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de la vb. stidi + suf. –eală și este
atestat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: toată sfiala și
stideala , și cu multă plecare [8v]. Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
stidí vb., IV, refl. A se sfii ; a se smeri. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon.
stid™tiså și este atestat pentru prima dată într -un text d in anul 1630. Menționăm prezența acestuia
în ms. 2517: Cine dentru noi lêneșii să nu se stidească și să nu -ș rușinêze leneviia lor și trîndăviia
văzînd pre atîțea viteaji oștêni și fetișoare frumoase? [275r] Cuvântul se regăsește și în ms. 45.
stîlpáre s.f. Ramură verde înfrunzită. Termenul reprezintă un d erivat probabil de la subst.
stîlp (< slavon. stlßpß ) și este prezent în ms. 2517: în ce chip cei nebineroditori copaci întrucît sînt
cu roada încărcați cu atîta se pleacă la pămînt cu vîrfările lor și stîlpările [51r]; și în ms. 45.
strájnic s.m. și f. Paznic, păzitor . Termenul reprezintă un împrumut după pol. stražnica și se
regăsește în ms. 494: sosind la poarta cetății, văzîndu -le pre iale, strajnicii s-au spăimîntat,
socotind că e nălucire ce să vêde. [245v]; ci mai mult să vă fiu eu păzitoare și strajnică nu numai
acum, ci și în cel viitoriu veacu . [221r]
strigătór s. m. Vestitor, proroc; cel care strigă. Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la
vb. striga + suf. –ător și se regăsește în ms. 2517: și oricîte zidituri să află sînt dascali, strigători ,
și cărți, și glasu ri carele chiamă spre aceasta [434v]; atuncea Dumnezeu trimite strigătoriu și le
mărturisêște în toată lumea mărirea lor . [190v]; și în ms. 494: Iară el, cu minunat glas și mare ,
strigătoriu minune i să făcea, zicînd… [202v].
talánt s.n. Monedă de aur sau d e argint cu valoare variabilă. Termenul reprezintă un împrumut
după slavon. talantß (ngr. τάλαντον ) și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517: sluga cea lêneșă carele, luînd talantul dintru mîna Domnului său
n-au vrut să lucrêze cu dînsul, ci l -au îngropat [447v] Cuvântul se regăsește și în ms. 45, cu forma
„taland”.
tártar s.n. Infern. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. tarßtarß și ngr. τάρταρος și
se regăsește în ms. 2517: socotind cêle multe fêliuri de munci vêcinice, cel nestins foc, întunêrecul,

268
tartarul , scrîșnirea dinților, matc a focului și cêlialalte toate [110r] Cuvântul se regăsește, de
asemenea, în ms. 45.
ticăí vb., IV, refl. A se zbuciuma, a se frămînta; a suferi . Termenul are etimologia
necunoscută și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența lui în ms. 2517,
cu o singură ocurență: căci și cel nebun, ticăindu -se, socotêște înțelept . [263v] Cuvântul apare
cu o singură ocurență și în ms. 45.
ticăít s.m. Nenorocit, chinuit; năpăstuit. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de la vb.
ticăi și este ates tat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm prezența cuvântului în ms. 2517:
ca să nu ne biruim și să piiardem cereștile bunătăți și să ne osîndim ca ca niște ticăiți în cea
vêcinică muncă . [28r]; și în ms. 45.
ticăiț êște adv. În mod jalnic, vrednic de milă . Termenul este atestat prima dată la Dosoftei
și se regăsește în ms. 2517: dupre ce -au luat biruință mai apoi, ticăiț êște s-au biruit. [68v]
ticăici úne sau ticăițíe s.f. Ticăloșie. Termenul reprezintă un derivat de la ticăit și se
regăsește în ms. 2517: Socotêște, drept acêia, ticăiciunea ta, omule [231v]; În vrême ce omul,
pentru păcatul a strămoșului nostru, au rămas într -atîta slăbiciune și ticăiție [29r].
tínă s.f. Pămînt, țărînă. Termenul reprezintă un î mprumut după v. slav. tina și se regăsește
în ms. 2517: cămara a lui Hristos s -au făcut tină a porcilor și glod [285v]; și în ms. 45.
tîrpénie s.f. Răbdare, rezistență. Termenul reprezintă un derivat nominal de la vb. târpi
(<slavon. trßp™ti ) și se regăsește în ms. 2517, cu o singură ocurență: Cine vor zice pentru
tîrpeniile muncilo r și luptăciuni se nu se minun êze citind ca acesta vitejind fapte și isprăviri .
[275r]; și în ms. 494, cu o singură ocurență: Domnul va ca să avem îngăduință multă și nu ne
ascultă îndată cîndu -i vom cêre cevași, pînă să va arăta răbdarea noastră și tîrpeniia . [197v]
În ms. 45 apare vb. tîrpi.
undez át adj. v. Clocotit, fierbinte. Termenul reprezintă un derivat adjectival din
participiul verbului undeza și se regăsește în ms. 2517, cu o singură ocurență: avînd gătită mai
dinainte o căldare cu apă undezată , întra înlăuntru și sta pînă să vrea topi ghiața [153v]; și
în ms. 494, cu o singură ocurență: Deci i se -au părut săracului aceluia cum i -au turnat o
căldare de apă undezată pre cap. [250r]
vasilísc s.m. Animal din basme, asemănător cu un șarpe, despre care se credea că ucide
cu privirea . Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. vasiliskß (< ngr. βασιλίσκος ) și
este prezent în ms. 2517: te faci peșteră de tîlhari și lăcaș de vasilișce . [285r]; și în ms. 45.

269
văznesí vb., IV, refl. A preamări , a înălța, a ridica . Termenul reprezintă un împrumut după
slavon. v´znesti și este atestat pentru prima dată în Psaltirea Șcheiană. Menționăm prezența acestuia
în ms. 2517, cu o singură ocurență: prea din bună rudă născute boiarin, carele te semețești atîta
și te văznesești și te treci cu obrăzniciia întru petrêcerea și odihna trupului [371v]; și în ms. 45.
văznesénie s.f. Înălțare. Termenul reprezintă un derivat nominal de la vb. a văznesi și se
regăsește cu o singură ocurență în ms. 494: După văzneseniia Domnului nostru, l ui Isus Hristos,
ani 15 [194v].
vederós adj. Vizibil, expus vederii, strălucitor. Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la
vb. vedea + suf. –os și este atestat pentru prima dată în Noul Testament de la Bălgrad (1688).
Menționăm prezența acestuia, cu două ocurențe, în ms. 2517: de bucurie să umple cum au ieșit
dintru cel împărțit loc al pieririi și au venit la luminos și prea vederos . [178r]; și în ms. 45.
véatril s.n. Pînză de corabie. Termenul reprezintă un împrumut după slavon. v™trilo și apare
în ambele manuscrise cu aceeași formă. În ms. 2517: și mai apoi au căzut în păcat și au pierit, pre
carii nu -i scriu deusebi unul cîte unul, pentru căci trebuie să las veatril și să mă abat la vadul
tăcerii, ca să nu primejdui esc la vreun p ăcat și să va zdrobi corabiia [432v]; și în ms. 494: i-au
pus într -o șaică fără de veatril [194v]. Cuvântul apare, de asemenea, și în ms 45 (cu forma vetrelă ).
víntre s.f. Abdomen . Termenul reprezintă un cuvânt m oștenit din lat. ventris și este atestat
pentru prima dată într-un document din anul 1639. Menționăm prezența acestuia, cu o singură
ocurență, în ms. 494: și era spintecat den piept pînă la vintre , ca cum l -ar fi despicat cu un topor
mare, și se vedea toate mațele lui . [246r]; și în ms. 45.
víșin s.n. Veșmînt de in. Termenul este atestat la Dosoftei și în Biblia de la 1688 și are o
singură ocurență în ms. 2517: Mulți împărați au conoscut domni bogați și boiari care se îmbracă
mohorît și vișin [223v] Cuvântul se regăsește, de asemenea, și în ms. 45.
vîrtós adj., adv., s.m. Puternic, tare, sol id. Termenul reprezintă un cuvânt m oștenit din lat.
virtuosus , cuvîntul este larg întrebuințat în ambele manuscrise. În ms. 2517: cine nu mêrge la
sărbătoare să a uză slujba și mai vîrtos liturghiia [104r]; și în ms. 494: Ascultă, dar, era un oștean
tare și vîrtos om [249r]; Cuvântul este prezent și în ms. 45.
vîrtoșíme s.f. Tărie, împietrire; dificultate, greutate . Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de
la adj. vîrtos + suf. –ime, cuvî ntul este atestat în DLR doar în texte de la sfîrșitul secolului al XIX –
lea și prezintă o singură ocurență în ms. 45 . Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: Să știi, dar,

270
că cum faurul tribuie ciocanul să aibă pururea în mîinile l ui pentru vîrtoșimea lucrul ui ce
face, adecă pentru hier [272v].
vîrtuciós adj. Puternic, tare; robust. Termenul reprezintă un cuvânt derivat de la s. vîrtute
+ suf. –ios și este este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența acestuia, cu
o singură ocurență, în ms. 494: ca un vîrtucios bărbat ci era [245r] Cuvântul se regăsește, de
asemenea, și în ms. 45.
vîrtúte s.f. Tărie, putere (fizică). Termenul reprezintă un cuvânt m oștenit din lat.
virtute(m) și se regăsește în ms. 2517: Îndrăgi -te-voi, Doamne, vîrtutea mea, dulceața, hrana
mea și petrêcerea. [340v]; și în ms. 494: Cîntînd dereapta mînă, Doamne, s -au proslăvit întru
vîrtute . [202v] Cuvântul este prezent și în ms. 45.
vlădícă s.m. Episcop, arhiereu; stăpân, domn . Termenul reprezintă un împrumut după
slavon. vladika și se regăsește în ms. 2517: „Vlădică , poruncêște să -ți sfîrșască groapa,
pentru căci nu știi zioa a săvîrșitului tău.” [368r]; și în ms. 494: Lăsat -au cazaniia nes fîrșită,
alergat -au vlădica și boiar ii și săruta cereștile cununi [211r]. În ms. 45, termenul prezintă o
singură ocurență.
vlădicíe s.f. Funcția de episcop, arhiereu, domn . Termenul reprezintă un cuvânt d erivat
de la s. vlădică + suf. –ie și este atestat pentru prima dată într-un document din anul 1564.
Menționăm prezența acestuia, cu o singură ocurență, în ms. 494: după ce au suit la scaunul
cel înalt al vlădiciei , siliia să facă și bunătate mai multă. [200r]; și în ms. 45.
vlastár s.n. Vlăstar; ramură tînără, lăstar, mlădiță. Termenul reprezintă un împrumut după
ngr. βλαστάρι și este atestat pentru prima dată în Biblia de la 1688. Menționăm că acesta
prezintă o singură ocurență în ms. 2517 și are un sens figurat, derivat din sensul de bază al
cuvântului: Carele va pohti și va vedea cu greu să iartă acêstia să cinstească pravila la cap
cel dentîiu, a slovei 40, la Matheiu [297r] vlastar , și cel al șasezecilea canonul al Trulii, și cel
73 al marelui Vasilie și să se mire.[297v] Cuvânt ul se regăsește și în ms. 45.
vólnic adj., s. m. și f. Liber, independent, autonom. Termenul reprezintă o formă lexicală
adaptată după slavon. vol´nß și este atestat pentru prima dată la Coresi. Menționăm prezența
acestuia în ms. 2517: iar cel duhovnicesc om, carele iaste mai de tot de patimile trupului
volnic , știe bine și cunoaște [138v]. Cuvântul este prezent și în ms. 45.
volnicíe s.f. Libertate, autonomie, independență. Termenul reprezintă un cuvânt d erivat
de la volnic + suf. –ie și este atestat pentru prima dată la Coresi . Menționăm prezența acestuia

271
în ms. 2517: La războiu au obiceiu să ia robi pre cei tari și bogați, iar pre cei slabi și mêseri îi
lasă întru volnicie . [188v]; și în ms. 45.
zavístie s.f. Invidie, gelozie. Termen ul reprezintă un î mprumut după slavon. zavist´ și este
atestat pentru prima dată în Codicele Voronețean. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517: ce
toate să cuprind între acêste 7 adecă: mîndriia, iubirea de argint, curviia, urgiia, lăcomiia
pîntecelui, zavistiia și lênea. [19v]; și în ms. 494: și mai vîrtos atîta să biruia de zavistie , cît nicicum
vrea ca să auză cum iaste altă undeva cineva mai frumoasă decît ia. [203v] Cuvântul se regăsește
și în ms. 45.
zavístnic s.m. și f., adj. Invidios, gelos, d ușmănos. Termenul reprezintă un împrumut din
slavon. zavist ´nic´ și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența acestuia în
ms. 2517: A doaoa iaste clevetirea, cînd zavistnicul împuținează mărirea celoralalți pre ascuns.
[98v]; și în ms. 494: Și cei zavistnici și necurați jidovi. [193v]
zavistuí vb., IV, tranz. A invidia, a urî. Termenul este un cuvânt d erivat de la s.f. zavistie +
suf. –ui și este atestat pentru prima dată la Varlaam. Menționăm prezența acetuia în ms. 2517: așa
nu tribuie nici tu să zavistuiești binele aproapelui [102r]; și în ms. 494: Iară oarecarii urîtori de
Hristos au zavistuit și, mergînd, au zis boiariului că nu au tăi at mîna lui Ioan, ci a altuia [202v];
și în ms. 45.
zăbávă s.f. Întârziere, încetineală, tărăgăneală, zăbovire. Termenul reprezintă un împrumut
după slavon. zabava și se regăsește în ms. 2517: Pentru acêia nu să têmea de moarte, ci mai vîrtos
să mîhniia pentru zăbava zilii aceștiia care o pohtiia cu atîta pohtă. [178v]; și în ms. 494: nici să
să teamă de zăbavă , căci Despuitoriul, ca un tată îndurătoriu și mult milostiv, plătêște aceluia ce
au sosit… [193r]
zăbávnic adj. Ca re zăbovește; încet, lent. Termenul reprezintă un cuvânt ad aptat după slavon .
zabav´nß și este atestat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm prezența acestuia în ms. 2517,
cu o singură ocurență: „Și zic voao, că tot cuvîntul zăbavnic carele vor grăi oamenii, pentru el da –
vor seama întru zioa judecății.” [380r]; și în ms. 45.
zăboví vb., IV, i ntranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. Termenul reprezintă un
împrumut după slavon. zabovi și se regăsește în ms. 2517: iar de va și zăbovi vrodinioară ca să te
asculte și să ne dea darul carele cêrem, aceasta face cel prea înțelept fă cătoriu de bine pentru ca
să fim în privighiiare și prea cu nevoință . [317r]

272
zăpódie s.f. V ale largă sau platou adăpostit de înălțimi. Termenul reprezintă un î mprumut
după v. slav. * zapodije și este atestat pentru prima dată în Palia de la Orăștie (1582). Menționăm
că acesta are o singură ocurență, în ms. 2517: la pămînt vezi frumoase și minunate fapte, munți și
dealuri, văi și zăpodii , copaci ș i dobitoace de multe fêliuri [400v]. Cuvântul se regăsește, de
asemenea, și în ms. 45.
zbor î́ vb., IV, refl. A se z bîrli; a se învolbura . Termenul reprezintă un cuvânt d erivat de
la zbor și este atestat pentru prima dată la Dosoftei. Menționăm prezența acestuia, cu o singură
ocurență, în ms. 2517: Întristează -te, ceriu, pămîntule, cutremură -te, zboreaște -te, mare, și vă
clătiți, toate stihiile lumii. [383r]; și în ms. 45.
zgău s.n. P întecele femeii. Cuvîntul are etimologia necunoscută și se regăsește în ms.
2517: „Pentru căci am ieșit dentru pîntecile maicii mêle, pentru căci nu m -au omorît în zgăul
maicii mêle și nu mi s -au făcut maica mea grobniță…? ” [226v]; și în ms. 494: Un orb
oarecarele născut din zgăul maicii lui, pre nume Dedim, adecă geamăn… [251r]
zlătár s.m. Art izan aurar. Termenul reprezintă un î mprumut după slavon. zlatar´ și este
atestat pentru prima dată în documente de la jumătatea secolului al XVII -lea. Menționăm
prezența acestuia în ms. 2517, cu o singură ocurență: Caută, dară, socotința car e are un
meșter, sau zugrav, sau zlătariu , sau altcineva să facă vreun lucru de mînă ales [271r]; și în
ms. 45.

IV.10. Prezentare sin optică a elementelor lexicale din ms. 2517, ms. 494, ms. 45
Ms. rom. 2517 Ms. rom. 494 Ms. rom. 45
a (se) abate „se-au abătut la cei răi”,
„cînd nu am abătut la rău” „Toți s-au abătut , odată s -au
ticăit”, „Și s‑au abătut acoló
și au întrat în casa
copilașului”
abur „viiața ta, omule, ca un abur
de pămînt” „să rupă în aburu acelor
ce dodăiesc” Înțelepciunea…pentru că
abur iaste a puterii lui
Dumnedzău”, „aburul
focului”
acetrif „au uitat în lăcrița lui
acetrifurile împărățești”
acmu acmu acmu
acoperi „adecă dragoste care acopere
mulțimea de păcate”, „ne
păzeaște și acopere Domnul”,
„așa și lumea acopere cu
puținea dulceață cea otrăvoasă
otravă”, „le acopere cu
mintea și cu înțelêgerea” „ajutoriul mieu nu va lipsi
de la ia, ci -i va acoperi
împrejur”, „ rugîndu -se
darul ei să -l acopere și să -l
păzească ” „ca să să acopere den
mîinile rêlelor”

273
acoperire vesteaște egumenului că
voiu să le dau icoana mea
lor spre acoperirea lor ” „veniți de vă nădăjduiți întru
acoperirea mea ”
acoperemînt „rumpe acoperămîntul carele
ți-au pus diavolul la obrazul
tău” „ și să nădăjduiesc spre
acoperemîntul mieu nu să
vor îm puțina de tot
binele”, „la socotința ta și
acoperimîntul dau -ți
dintru tot sufletul mieu
acêste doao sărace să le
cîrmuiești” „și să făcu lor întru
acoperemînt dzua și întru
pară de stêle noaptea”,
„ajutor și acoperemînt va fi
jidovilor”
adăpa adăpa adăpa adăpa
adăuga „să adaogi la bunătate cît vei
putia.” „ci să adaogă cătră ia
sfiială cea bună”
adaogere „să nu mi se facă adaogere la
păcat”
adencare „adencarea judecăților Lui”
adeveri adeveri adeveri adeveri
adeverire/adeverin
ță/adevericiune adeverire, adeverință,
adevericiune adeverire, adeverință adeverire
adeverit numai f. „ adeverită ” adeverit adeverit
adevărat (cu sensul
de „sigur”, sau
„sincer”, sau „de
folos”) „atuncea ești adevărat cum
nu s -au dat muncii”, „cea
adevărată fericire”, „ș i le-au
triimis pre iale ca pre niște
adevărate , și niciun vicleșug
sau sminteală se -au aflat întru
iale”, „cel adevărat Nichifor” „nu voiu lua pre
adevărat ”, „să dovădesc
mai adevărat gîndul
mieu”, „după cum la viața
lui mai adevărat se arată”,
„spune adevărat ” „Căci drept ești întru toate
cîte ai făcut noao și toate
lucrurile tale adevêre ”
adiamant/ diamant „de adiamant inimă”, „de
diamant Iov” diamant
(cu tot) adins/
înadins/ întradins/
dintradins/
denadins adins/ înadins/ întradins/
denadins adins/ înadins/ întradins/
dintradins adins/ denadins
Adunătoriul
(Eclesiastul) Adunătoriul Adunătoriul
(a) adurmi/ (a)
durmi (a) adurmi/ (a) durmi adormi (a) adurmi/ (a) durmi/ (a)
durmita
adurmit(ă)/
neadurmit neadurmit adormit „om adurmit ”
afla afla afla afla
aflare/aflătură aflări/aflătură aflări aflare
aflătoriu „aflătoriul răutății” „aflătoriul răutății” „a toată răotatea aflător ”
aflavita „deci bătrînul i -au scris
aflavita , adecă «azi
buni»”
afcatist afcatist
afunda „înșălăciunea ce te-ar
afunda ” „să-l arunce, să -l afunde
în iad” „ieșind ei ii afundară ”
afundat/ cufundat „în față somnoros fiind și
afundat cu leneviia” „afundat iarăși întru
multe fărădelegi”,
„cufundat la voile
trupului”
afurisi afurisi afurisi

274
afurisenie/afurisan
ie afurisanie afurisenie
agarean agarêni agarêni agarei , agarêni
aghiazmă/ aiazmă aghiazmă aghiazmă/aiazmă
agneț agneț
ai („ani”) ai ai
aiave/ aiavea aiave/aiavea aiave/aiavea
aibă „După ce se -au făcut zio,
s-au suit în aibă”
ainte „mai ainte ”
aiurea/ aiurilea aiurea/ aiurilea aiurea aiurile/aiurilea
ajun/ ajunare „ajunările sărbătorilor” „ajunările a sărbătorilor”,
„ajunul Crăciunului”
(a) ajutori/ ajuturi ajutori/ ajuturi ajutori ajutori
ajutoriu ajutoriu ajutoriu ajutoriu
ajutorire/
ajuturire/
neajutoriia neajutoriia ajutorire
alătura „să le alăturăm cu ce e mai
mic și mai puțin din muncă” „nici mi -am alăturat
urechea”, „ să alătură
dobitoacelor celor fără minte
și să asămănă lor”
alăturare „Avuțiia lumii și cinstile sînt
umbre și visuri cătră
alăturarea cereștilor
bunătăți” „Însă visul și alăturarea lui
vestiți mie”
alăută/lăută lăută alăută/lăută alăută/lăută
albeațe „albeațele mărgăritariului” „orbire, albeațe și altele
de multe fêliuri de boale” „s‑au făcut albeațe întru
ochii miei”
alean numai pl. „ aleanuri ”
alăgătoriu/
alegătoare alegătoriu/ alegătoare „dregător și alegător ”/ adj.
alegătoare
alege „vasul alegerii s -au ales vas
de stricăciune” „cît l -au ales dohtorii cum
va muri și gătiia gătirile
morții”
prea ales/ neales/
de ales/ ales prea ales (despre Dumnezeu)/
„trăsnet neales și groaza a
fulgere mari”/ „smintealele
care lîngăreaște pre robul lui
și dă ales și bune bucate le
face”/ „povêstia aleas ă” nealêse
aleș aleș „aleșuri le diavolului ” aleș
altură „O, amărîte trupuri, că altură
nu mai aveți, fără numai foc
nestins!”
aluneca/ luneca (a
greși) „ci toți știți că au alunecat la
acest păcat” „să știi că iaste nălucirea
diavolului și te înșală
pentru ca să te aluneci
întru lunecuș mare” „Pentru păcatul budzelor
cade în lațuri păcătosul, și
alunecă dentru iale dreptul”
s. amar amar pl. „amaruri ”
adj. amar(ă)/ adv.
amar pl. „amară ” adv. „ amar ” adj., adv. „ amar ”
amărî amărî amărî amărî
amărît amărît amărît(ă)
amărăciune amărăciune amărăciune

275
amestecătură „semn nu mai rămîne a ceii
mari turburare și
amestecături ”, „La ale
noastre cîntări iaste multă
tocmire și amestecături ,
trude, patime, sudori…” „amestecare de sînge” „Și amestecătură multă s -au
suit împreună cu ei”
a-și aduce aminte/
a-și lua aminte „Adoți aminte , omule, că ca
un muritoriu ce ești…”) /
„Luații -vă aminte pre voi” „ce-ți ado aminte ”/ „nu
să lua aminte bine” „Adu‑ți aminte , copile”)/
„să ia aminte pămîntul și
toți cîți sînt întru el”
amintrilea „amintrilea , nu ar fi
Dumnezeu nici drept”)
anafura anafură anafură
anason anason
anathimisi „ne anathimisim răutățile ce
le facem” anathemisi/ anathematisi
anathema „să fie proclêt, blestemat,
afurisit și anathema ” anathema
antifon/ ntifon „cînta îngerii antifoane ”
apă „Andreiu Cornarie, al
căruia era satul al lui,
carele am făcut doi ani de
apă…”
apipăi apipăi apipăi
apostolă „nu zicea altă ievanghelie
sau altă apostolă cînd
cînta liturghie”
apărător „iară varvarii, neavînd
apărători împrotiva lor,
făcură oarecare meșteșug
și întrară în mănăstire.”
apropia „apropiindu -se la moarte”,
„s-au apropiiat la sfîrșit”, „ să
ne apropiem la nădêjde” „venind la măgură, au
apropiiat la mănăstirea
iverilor” „Apropie -să dzilele jelii
tătîne -mieu pentru ca să ucig
pre Iácov, fratele mieu.”
neapropiată „neapropiiată putêre” –
despre Dumnezeu
aprinzătoriu „aprinzătoriul
candelelor”
apuca „se-au apucat pînă în al
treilea ceriu” „i-au apucat norii și să
aflară toți într -o clipeală
înaintea ceii pururea
Fecioare” „cercînd rêlele, îl vor apuca
pre el.”, „ apucați
învățătura”
apucător „cei apucători și nederepți” „ca lupii ce‑s apucători ”
apucare „căci nu o ați cîștigat cu
dreptate, ci cu apucare și cu
lăcomie” „Nu va scăpa întru apucări
păcătosul”, „ Apucarea , ca
nu răotatea va premeni
înțelêgerea lui sau vicleșugul
va înșela sufletul lui.”
(de) apucat „A treia, să mîncăm și s ă bem
cu multă pohtă de apucat și
nesățios.”
arăta „a arătat milostenie cătră
noi”, „se -au arătat de multe
feliuri de judecăți” „pînă să va arăta răbdarea
noastră”, „ n-au arătatat
la iveală”, „ au arătat
roade vrêdnice de
pocăință” „Dzi a dzi
izbîcnêște cuvînt, și noapte a
noapte arată minte”

276
arătare „l-au certat strașnic pentru
arătarea altora”, „era la
arătare cu bună sfială”, „i -au
arătat Dumnezeun prin
arătare” „cu arătări ii omorîia”,
„Dați lui Leví arătările lui și
adevărul lui la omul cel
sfîntu”
adj., adv. arătat „arătat lucru că iaste mai rea
decît toate”, „cum la săvîrșitul
cărții mai arătat se iveaște” „mai jos, arătat să vêde” „arătat acesta cuvîntu”
arină arină arină
arniț arniț
arsurare „fără d e lumină, numai
arsurare ” arsură
arște „sau în soțietatea îngerilor, să
mă arște împreună cu ei”
arvun/arvună arvun/arvună arvun/arvună arvună
ascaun numai pl., „3 sfinte
împreunate, de o ființă la
ascaune ”
ascultătoriu „ci destule -s atîtea la
ascultătoriu ” „ascultătorii Legii” „priceput ascultător ”,
„Inima celui de‑nțeles
socoti‑va pilda și urêchea
ascultătoriului – pofta
înțeleptului”
s. ascuns „propastie peșterosă întru
ascunsuri ” „ascunsele inimii” „Cel ce gîndêște căile ei întru
inima lui și întru ascunsele
lui socoti‑să‑va.”
aspidă numai pl. „ aspide ” aspidă
astruca astruca astruca
asude „să asude toți copacii
pămîntului” numai adj. pl. „ asudați ” numai adj. „ asudat ”
asuprimea „pentru greotatea ei și
asuprimea ”
așijdirea/așijderea/
așăjderea/așăjdire
a așijderea așijdirea/ așijderea/
așăjdirea așijdirile/ așijdirile/
așijderea
atarean numai pl. „ atarêni ”
athineu „hatmanul athineilor ” „de neam athineu ” „un bătrîn athineu ”
atocma atocma atocma atocma
auzitor „Și ascultă, auzitoriule …” „Ci acesta s -au
învrednicit, auzitorilor …” „pentru că rărunchilor lui
martur Dumnedzău și inimei
lui socotitor adevărat și
limbei auzitor ”
aver „veni în aver dintru cer”
austru austru austru
azbucariu „după azbucariul prin
stihuri”
întrarma întrarma întrarma
întrarmat întrarmat întrarmat
basnă/ basn basne/ basnul basnă basnă
bălaur bălaur bălaur bălaur
bănuială „să lași izvorul a tuturor
bunătăților și adevărat odihna
inimii tale pentru bănuialele
și ștercurile a lumii ceii
înșălătoare” bănuială

277
bdenie bdenie bdenie numai v. „ bdenui ”
beabje „Slava te beabje ,
mulțumimu -ți, Doamne,
căci nu ne -ai lăsat pre cei
nevrêdnici robi ai tăi.”
becisnic/ becisnic ă becisnic/ becisnică becisnic/ becisnică becisnic
becisnicie becisnicie becisnicie
beliu „cap beliu ” numia vb. „ a beli ”
beserecuce beserecuce
beserec „ieșind den beserescul
îngeresc ”
beznă „mă cutremur de bezna a
doao ”, „bezna muncii” beznă
birșug birșug
a (se) birui birui birui birui
biruință biruință biruință biruință
biruitoriu biruitoriu biruitoriu biruitor
bîntui bîntui bîntui (apare doar marginal)
blagoslovi blagoslovi blagoslovi blagoslovi
blagovêștenie/
blagoslovenie/
blagoslovie blagoslovenie blagoslovie/blagovêșteni
e blagoslovenie
blagoslovit blagoslovit blagoslovit blagoslovit
blagoslov blagoslov
blăzni blăzni blăzni
blestemăciune „Ia aminte blestemăciunia ta,
omule ”
boci boci boci boci
s. bocire/ bocită/
bocir bocire/ bocir „multe lacrimi și bocite ”
bocit „copil a unui bocit ”
boiarin/ boier boiarin , dar și pl. „ boierii ” boiarin boiarin/ boier
bolnăvi „au bolnăvit ”, „bolnăvind ” „Elisee bolnăvi boala lui”,
„m-am bolnăvit ”
bolnăvit „greu bolnăvit ”
boz boz boz bodz
brudiu brudiu brudiu
bucina bucina bucina bucin
bunătate , pl.
„bunătăți”, cu sensul
de „calități, virtuți,
trăsături” „8 bunătăți ” bunătăți „fiii bunătăților ”
buruian/ buruiană buruian/ buruiană buruinană buruiană/ buruian
caie caie caie
în caile(a)/ în cailia în cailea/ în cailia în caile(a)
calnic „Împăratul au îngrăgit atîta
pre mine, o, calnicul și
nevrêdnicul ”
călța „decît să faci păcat de moarte,
să calți dumnezeiasca
poruncă ”
canonisi sau canoni canoni canonisi
cano n canon (pedeapsă) canon (text de rugăciuni) canon (instrument muzical)
cap cap cap cap

278
carte (capitol,
scrisoare) carte carte carte
călcătoriu „dumnezeeștilor porunci
călcătoriu ” „călcătoriu de jurămînt” călcătoriu
călcare „copaciul călcării ”, „ vina
călcării ” călcare
căldărariu „căci cum ar putea
căldărariul să facă
meșterșugul lui fără de
fierbinteala focului ” „Așa căldărariul șezînd
aproape de ilău învățîndu -se
cu zăbavnicul fier.”
călî „Să ne călîm , iubiților, să
mulțumim ”
căta „Nu căta trupul, ci caută
duhul ”
cătinel cătinel cătinel
căzni căzni căzni căzni
caznă caznă caznă caznă
ceată „ceata călugărească” „ceata aceasta
blagoslovită” „ceata pravoslavnicilor
patriiarși”
cerbicea „au căzut pre cerbicea ei
și o săruta cu lacrăme ”
cerbicie „pune cu bucurie picioarele
tale la legăturile înțelepciunii
și la lanțurile ei cerbiciia ” cerbice
cerca (a căuta) „nu cerca frumoase bucate ” „cerca vrême cu prelej ca
să-l omoare ” „Ia‑mblă și‑ți voi arăta pre
om pre carele tu cerci ”
cerceta cerceta cerceta cerceta
cercetat necercetat „necrcetate cuvinte”
cerși (a cere) cerși cerși cerși
certa (pedepsi) „pentru care vină s-au certat
pre omul Ozan cu moarte
năprasnică ” „pre dereptate i -am
certat ” „și voi adaoge a vă certa pre
voi cu rane”
certare (pedeapsă) „această trecătoare certare
iaste arvună a ceii nesăvîrșite
munci ” „ca să nu pătimească mai
iute certare ” „Și certă Dumnedzău pre
Faraó cu certări mari și rêle”
cetenie „chieltuiescu -mi vrêmea la
sfintele cetenii ”
chelar chelar
cheuteală „te fă în ceasul de apoi
strașnic paznic, păzitoriu și
iertător și cheuteală din
fapte ”
chezaș chiezaș chezaș
chică chică chică
chiedru „chiedrii Livanului ”
chielciug „această sfîntă priceaștanie, a
ceii vêcinice ai Tale împărății
arvună și chielciug ”
chieltui „să nu chieltuim duminicile
și zilele Despuitoriului la
cîntece și în danțuri”, „căci
toți anii miei i -am chieltuit
întru fărădălegi” „nopțile -și chieltuia întru
metanii” „Și mergeam și chieltuiam
pre iale la Ierusalím preste
tot anul.” (sens de bază)
chietură numai pl. „chieturi ”

279
chilom „altora s -au găvozdit ca cum e
chilomul limba lor” „înfipse undița în gura
bogatului ca un chilom și
scoase cu sila acela ticălos
suflet”
chimric „Nepoate, fratele mieu, ia -te
aminte cu socotință de cîte ori
mergi ca un chimric ,
socotêște fecioară și văduvă,
să nu întri niciodinioară în
casa ei”
chiot chiot (chivot) chiot (strigare)
chip/ chipuială „Vedeți ce fêliu de chipure
ale diavolilor avem să vedem
în muncă”, „ rugîndu -l cu
chipuri ca să -l vindece”,
„chipuri de plîngere și de
bocire ca un om” „și-l cunoscu după
chipurile carele scriia”,
„nu vă leniviți de
chipuialele trupului
vostru” chip
chitos chitoasele chitos
chivernisi chivernisi chivernisi
cin „s-au îmbrăcat în cinul
îngeresc ”, „ privegheri și
alte cinure a petrêcerii
călugărești ” cin
cinie1 „cinii mîntuirii tale ”, „stă la
cea bună sau rea pază aceștiia
cinii” „La sălci, în mijlocul ei, am
spîndzurat ciniile noastre”
cinie2 „cu unghi de hier și cu alte
cinii”, „ ai făcut arme și cinii
asupra Lui ” cinie „Mai bună‑i înțelepciunea
decît ciniile războiului”
ciubotă/ cibotă „să scoață ciubotele , căci
locul unde sta era sfînt ”, „ai
luat o haină, sau un șilic, sau
cibote ”
ciudat/ ciudată ciudat/ ciudată ciudată
ciudesă ciudesă ciudesă
ciulin „punea -i pren roate, găuriia
gleznele și capetele lor cu
ciulini și cu dichise înfocate,
îi găvozdiia ”, „ spini și
ciulini ” „Spini și ciulini va răsări ție
și vei mînca iarba cîmpului”
ciumlitură numai pl. „ ciumlituri ”
cîlț „aduc înaintea lui puținei cîlți
și-i aprinde ”
cîrstitel Cîrstitel crîrstel
clăti („a (se)
clătina”) „Ceriul nu s -au clătit de
acolo unde l -au întărit
Făcătoriul lui ” „fără‑fundul și pămîntul să
vor clăti întru socoteala lui”
clătit(ă) (clătinat/
clătinată) „în loc lin, neclătit ” „au păzit neclătit pravila
lui” „Și va fi în sămnu pre mîna
ta și neclătit înaintea ochilor
tăi”
cleveti cleveti cleveti cleveti, clevetire
clevetire/ clevet clevetire clevet clevetire
clinci clinciuri clinci
clipeală clipeală clipeală clipeală
cliric cliric

280
cliros cliros
clisêr „vrea să închiză ușile
clisêriului ”
cocon cocon cocon cocon
coftire „Ce sînt urșănicile, coftiriile
și alte haine de mătase ”
condac condac
conoștință conoștință conoștință conoștință
conteni/ contini conteni/ contini conteni/ contini conteni
contenire contenire „contenirea sufletului”
covîrși covîrși covîrși
covîrși necovîrșit covîrșit
covîrșire covîrșire
crezut
(„credincios”, „de
încredere”) „priiaten crezut ” „Priêtenul crezut – iarba
vieții și cei ci să tem de
Domnul afla‑l‑vor pre el.”
critean numai pl. „ criteni ”
criștal/ cristal cristal, criștal cristal
cumeneca/
cumineca cumineca cumeneca/ cumineca
cumpăni cumpăni cumpăni
cumpănă cumpănă cumpănă cumpănă
cura cura cura cura
curător curătoriu curător
curs „stricate și curse lucruri ”, dar
și „cum se -au îndulcit și
cursurile mării cêle prea
amară ” „să întoarnă îndărăt cu
cursul ” curs
cursoare/
scursoare „scursoare de lacrămi ” „și jghiavurile lacrămilor,
și cursorile mai multe ”,
„carele toarnă cursoare
neîncetat și apă de odihnă
a sufletelor ” „cursoare de sînge”
cutare cutare cutare
cuteza cuteza cuteza cuteza
cutezare cutezare cutezare cutezare
cutezătoriu cutezătoriu cutezător
cutremura cutremura cutremura cutremura
cutremur cutremur cutremur cutremur
cuviință cuviință cuviință cuviință
cuviitoriu/
cuviitoare/
necuviitoare cuviitoriu cuviitoare/ necuviitoare cuviitor
cuvîntareț/
cuvîntariță „Iar de nu vei face așa, nu ești
cuvîntareț , ci fără de minte și
prea nebun”, „ Și această
mînie, cînd iaste cuvîntariță
și direaptă, nu numai nu iaste
păcat ” „și te arăți pildă bună
păstoriului ce e prea bun,
dîndu‑te cu tot fêliul de
învățături pentru paza oilor
celor cuvîntărêțe ”
cuvîntătoriu „că nu va fi om cuvîntătoriu ,
ce dobitoc nebun ”, „ după
judecata Cuvîntătoriului ” „Apropiia‑să ruga mea
înaintea ta, Doamne; după
cuvîntătoriul tău
înțelepțêște‑mă.”,
„Cuvîntătoriul Domnului

281
lămuri pre el; trimise
împăratul și‑l dăzlegă pre
el.”
dadiu „iase uns și arde ca
dadiul ”
dascal dascal dascal dascal
dătătoriu/
dătuitoriu (s.,
despre Dumnezeu) dătătoriu/ „ Dătuitoriul s-au
făcut pentru dragostea ta,
robule ” dătătoriu dătător
adj. dătător/
dătătoare (generos/
generoasă) dătător/ dătătoare dătător/ dătătoare dătător
dăzmățat dăzmățat
decinuve „ci a celei mai mare
decinuve , Mihail, întru
numele căruia au zidit și
bisêrica ”
defăima defăima defăima defăima
defăimare defăimare defăimare
defăimător defăimătoriu
delf delf
delunga/ dălunga „să nu delungăm cuvîntul ”,
„Vai, că nemerniciia mea s-au
delungat .” „nu să dălungară departe”
delungat/ dălungat „au mers la dălungat și
pustiiu loc ” „delungat la ani”,
„delungată cale”
delungare/
dălungare „te depărtezi delungare de o
zi” „delungarea dzilelor tale”,
„Pentru că au neștine va
socoti că va fi dălungare la
tîlhari?”
depărta depărta depărta depărta
depărtat(ă) depărtat depărtat(ă) depărtat(ă)
depărtare depărtare depărtare depărtare
desfăta desfăta
desfătare/
desfătăciune desfătare/ defătăciune desfătăciune desfătare/ desfătăciune
desfui „ești cela ci desfuiești și
morții și vii și toate le
poți”
desime desime desime desime
desiș desiș desiș desiș
desluși „să faci de pripă izbîndă celui
necurat ce m -au îmblat cu
vicleșug, ca să-l deslușești
între oameni pentru arătarea”,
„nerușinele carele au făcut la
toată viața lor să vor desluși
și să vor arăta” „Deci doveadêște -o și
deslușaște pre ia” desluși
deslușire „să cazi la cêle mai mici
greșale fără de nici o frică sau
deslușire de știință ” deslușire
despuietate despuietate
Despuitor/ s.f.
Despuitoare/
Preadespuitoare Despuitoriu/ Despuitoare Despuitor/ Despuitoare Despuitor

282
destoinic „lăudăm cei nedestoinici și
nevrêdnici ” „Cel de viață lemn era
lucrare de dare de viață ce să
zice celor destoinici vieții și
morții nesupuși” (apare scris
marginal)
destoinicie destoinicie „minunat la sfînta
leturghie și la alte
destoinicii ”
den/ dentru/ din
destul den/ din destul den/ dentru destul
destulătate destulătate
(a) deșărta „Dumnezeu deșărtă pre sine
și să smeri ” deșerta
(în/ întru) deșert/
deșărt deșert deșărt deșărt/ deșertu
deșartă deșartă deșartă
deșărtăciune/
deșertăciune deșărtăciune/ deșertăciune dășărtăciune deșertăciune
deștepta/ dăștepta deștepta/ dăștepta deștepta/ dăștepta deștepta/ dăștepta
deusebi deusebi deusebi deusebi
dezbrăca „se-au dezbrăcat de iubirea
de sine ”, „ mai apoi îl
dezbracă de toate acêste
bogății ” „era un vătahu de tîlhariu
vestit într -un desiș,
aproape de cetate, cu o
seamă de soții, și
dezbrăca pre cîți trecea
pre la acela loc ”
dezlegătură „dezlegătură a trupului”
dezmierdăciune „le dă bună petrêcere și toată
dezmierdăciunea ”, „ bucurii
și dezmierdăciuni ” „a raiului dezmierdare ”
diadmă diadmă diademă
dichis „punea -i pren roate, găuriia
gleznele și capetele lor cu
ciulini și cu dichise înfocate,
îi găvozdiia ”
diiată „cînd vom să ne înecăm, sau
de moarte cînd ne scriem
diiată , sau cădem în tîlhari ”
dimica dimica dimica
dinioară/
odinioară/
nicidinioară/
niciodinioară/
vreodinioară dinioară/ odinioară/ nici
dinioară/ niciodinioară odinioară/ nici dinioară/
niciodinioară nici dinioară/ odinioară/
niceodinioară/
niciodineoară/
vreodinioară
dionisotean dionisotean
dires „lasă și tu spălăturile și
diresurile trupului tău ” „Trimis‑au, dară, acêstea
pentru cela ce le‑au trimis la
a lui Irácleu jirtvă, iar pentru
ceia ce le‑au adus la a
cătărgilor dirêse .”
discos „să făcu nevăzută din –
naintea lui sfînta pîine și
nu era în discos ”
div div
divan divan divan divan

283
divit „ce ai și preobrăzuit și ai
împreunat la tine sufletul mieu
cu minunată și divită
împreunare ”
dobîndi „prilejurile cu care are obiceiu
lăcomiia pîntecelui să ne
dobîndească sînt 5 ” „fericirea cea cerească,
care noi toți să o
dobîndim ” „voi ziceți să-i dobîndiți de
tot întru robi și întru roabe”
dodăi dodăi dodei dodăi
dodială dodeială
dojăni/ dojeni dojeni/ dojini dojăni dojeni
dosădi dosădi
dosădit/ dosădită dosădit/ dosădită dosădită
dosadă dosadă dosadă
dovedi dovedi dovedi dovedi
dovedință dovedință dovedința dovedință
drahmă numai pl. „ drahmele ” drahmă
drăguli „îl săruta și -l drăgulia ”
dregător dregător dregător dregător
dregătorie dregătorie dregătorie dregătorie
dudui „Și încă ești genune,
clocotêște, duduiaște ” „Izvor a grădinei și fîntînă
apei vie și duduind de la
Livan.”
duduire „vînturile cêle iuți o aruncă,
înecîndu -se, și pre duduire
dau războiu, și să îneacă”
dughiană „dughiană diavolului
făcîndu -mă pre mine ” „lăsînd acolo doi copii, și –
i închidea ca să păzească
dughiana ”
duroare „iar trupului pagube sînt
durorile capului”, „ duroarea
mea” „nevrednicească duroare
avînd ” „întorcu -mi-să durorile ,
dusu -mi-s-au nădêjdea ca un
vînt”
durui „țe-au duruit cel sfînt botez ”
dvoieslov „Gligorie dvoieslov ”
dvorbă dvorbă dvorbă
dvori dvori dvori, dvoritor, dvorean
egumen/
egumeni ță/ igumen egumen/ egumeniță/
igumen
emesên „cetatea emesênilor ”
epicon epicon epicon epicon
epitrop/ ipitrop epitrop/ ipitrop iepitrop epitrop
eres/ eresă/ erêsă eres, eresă, erêsă erêsă
eretic/ eritic eritic eretic/ eritic
euharistie „să zice cu cuviință
«euharistiia », adecă
mulțimită și dar bun ”
falnic „ca să nu te osîndești ca
falnicul fariseu ”, „ Pentru
acêia au rămas falnică
vêdêre ”
faur „cum faurul tribuie ciocanul
să aibă pururea în mîinile lui ” „era bătător de ciocan și faur
de aramă”
făcătoriu (și despre
Dumnezeu) făcătoriu făcătoriu făcătoriu
a (se) făgădui făgădui făgădui făgădui

284
făgăduială/
făgăduință făgăduială/ făgăduință făgăduială/ făgăduință făgăduială/ făgăduință
fălui fălui fălui
făt (și pentru Isus
Hristos) „Fătul mieu” făt
fățări fățări fățări fățări/ fățărnici
fățișat fățișat
feredeu feredeu feredeu feredeu
feri „să ferim poruncile Lui ” „să nu ne ferim de
mîntuirea noastră ” „căci ferim sorții noștri”
ferință/ firință ferință/firință ferință ferință
ficlen ficlen ficlen
ficlinie/ ficleniciune numai pl. „ ficleniciunile ” și
pl. „ficliniile ”
fiiastră fiiastră
fileșag „fileșagul pămîntului și a
pietrilor ”
finic numai pl. „ finice ” finic
fire (omenească, a
apei și mai ales în
expresia „peste
fire”) fire fire fire
flămînziciune/
flămînzie flămînziciune/ flămînzie
fluturatec futuratec fluturateci fluturatec
foală „ci numai un sac de tină, un
foale de putoare ” „și unul
ducîndu un foale de vin”
foaie (pagină) „den cartea care o chiamă
Livadea florilor , în partea
dentîiu, întru foi 76” „la Grădina plidelor la foi,
la Livadea înflorită la
foi”)
folositoriu/
folositoare „folositoriu/ folositoare de
suflet”) „folositoarea
păcătoșilor”, „ folositoriu/
folositoare de suflet” folositoare, nefolositor,
nefolositoare
fot fot foth
frînc frînc
frîncesc/ frîncească frîncesc/ frîncească frîncească
frîu frîu frîu
fune fune fune
fur fur fur
fuște fuște fuște
fuștaș pl. „fuștașii ”
future „să pohtească pururea cuie,
fușture , bureți, fiiare, toată
amărăciunea, pentru căci
iubeaște pre Hristos ” „Și jumătate de înșii țiind
fușturile , dentru suirea
mînecății pînă la ieșirea
stêlelor”
gadină numai pl. „ gadinele ” gadină
galaniian „scriind cătră galaniiani ”
găcitură „de ai făcut vrafă sau
găcitură , sau de au vărsat
plumbu sau cărbuni în capul
bolnavului ”
gălbinare „ce au schimbat șarpele
gălbinarea galbenului întru
albeațiele mărgăritariului ”

285
găti/ găta găti găti găti/ găta
gătit/ gătat gătit/ gătat gătit gătit
gătire gătire gătire gătire
găvozdi găvozdi găvozdi
gêlat „cînd alt nu mai lipsia fără de
numai să pogoare sabiia
gêlatul ”
genune genune genune genune
ghizdav(ă) gîzdavă ghizdav
ghidăvie ghizdăvie ghizdăvi
giurui „lucruri de giuruit ” giurui
gîde gîde gîde gîde
gîcitură gîcitură gîcitor
gîlcivi „gîlcivind tare și
mîniindu -se” gîlcevi
gîlceavă gîlceavă gîlceavă
gloată gloată gloată
glod glod „Înfipșu‑mă întru glodul
adîncului”
glonț „În al șaptea zi, să să lovească
pietrile și glonții întru iale, să
să frîngă ” „glonțu -bulgăr” (marginal)
golăciune/
goliciune golăciune/ goliciune golăciune goliciune
golit „sărac și golit ”
goni goni goni goni
goană/ gonire goană/ gonire goană/ gonire goană/ gonire
gonitor/ gonitoriu gonitor gonitoriu/ gonitor gonitor/ gonitoriu
graiu (cuvînt, limbă,
voce) graiu graiu grai
gramatic „Vladul gramaticul ”
grămădi grămădi
grăunț grăunț grăunț
grecioasă grecioasă grecios
griji griji griji
gropilă gropilă gropilă
gropniță/ grobniță gropniță/ grobniță gropniță gropniță
grozav(ă) ,
„îngrozitor, de
groază” grozv(ă) grozav(ă) grozav(ă)
gușter gușter gușter
harap harap
hlap hlap hlap
hlăpie hlăpie hlăpie
haldeesc „în mijlocul cuptoriului
haldeesc ” haldeiesc
haștem „hainele cêle de haștem și
de mătase”
hatman hatman hatman hatman
hămnisi „iar carele va defăima va
hămnisi ”
hăuli „ce folos dai celui mort de
plîngi, de hăulești și te bați? ”
hărăzi/ înhărăzi hărăzi înhărăzi

286
hărăzeală/ hărăzire hărăzire hărăzeală
hi „ca cum ar hi duhovnic ”
hiară hiară hiară hiară
hiclenie hiclenie hicleșug (marginal)
hiclean hiclean/ hicleană
hierbinteală hierbinteală hierninteală
hierbinte hierbinte hierbinte
hire hire
hirotoni hiritoni hirotoni
hrăpi „muge, bate -și coada și,
hrăpind , că așteaptă ca să
înghiță amarul viarme ”
hreasc hreasc hreasc
huieta huieta huiet
huli huli huli huli
hulă/ hulăiară hula hula, „cuvinte de
hulăiară ” hulă
hulitoriu hulitoriu hulitoriu hulitor
iazer iazer iazer iazer
iconobort numai pl. „ iconoborților ” numai pl. „ iconoborților ”
icos „și toate zilele citesc icoasele ” „24 de icoase ale Prêcistii ”
iertătoriu iertătoriu iertător
iertăciune iertăciune iertăciune
ieuglie „pentru mărturisința ieugliei ”
ilos „ca și o pasăre ce să chiamă
pre limba elinească ilos”
iscodi „ce gîndești să fie lumea și o
iubești, cu atîta nevoință
iscodind , decît o temniță a
celor vii ” „Și ne puse pre noi în pază
ca cîndu am iscodi
pămîntul”
iscodire „cercetează cu ce feiul de
iscodire să va face de la
judecător cercetare ” „fără dă nici o certare și
iscodire s‑au apucat a‑i
ucide”
iscusenie/ iscusire iscusenie/ iscusire iscusire iscusenie
iscusit iscusit iscusit iscusit
ispovedui ispovedui ispovedui ispovedui (marginal)
ispovedanie ispovedanie ispovedanie
ispoveduit ispoveduit ispoveduit
ispravnic ispravnic ispravnic
istov „cu sărăcie, cu lepădare voilor
trupului și de istov ”, „ ar
priimi să rabde de istov
temnițe, sărăcie, catarg ” „Pentru învățătura acelui
fără minte și nebuni și cel de
istov bătrîn ce să judecă
cătră cei tineri.”
istovi „au început și n -au apucat să
istovească ” „Cînd istovêște omul,
atuncea încêpe, și cînd va
ostoi, atuncea să va lipsi.”
iubință iubință
iuboste iubostea iuboste
iudithă „și era mai rău toporul carele
au omorît sufletul lui decît
sabia aceii curate iudithă ” „Și dzise Iudíth : Nu voi
mînca dentru iale”
adv., adj. (pre) iute „durêre prea iute ”, „ s-au
certat atîta de iute” „degrabă și iute
prijineală ”) iute
iuțime/ iuțeală iuțime/ iuțeală iuțime iuțime

287
iveală „Dumnezeu la iveală va
veni”, „necaz la iveală ” „n-au arătatat la iveală ”
iver/ ever/
evertean/ ilver iver/ ever/ evertean/ ilver
ivit/ neivit ivit neivit ivit/ neivit
izbîndi izbîndi izbîndi ibîndi
izbîndire/ izbîndă izbîndire/ izbîndă izbîndire/ izbîndă izbîndire/ izbîndă
izdărî „să izdăraște ” izdărîre
izgoni izgoni izgoni izgoni
izgonire izgonire izgonire
izmenit/ izmenită numai „ neizmenit ”,
„neizmenită ” izmeni
iznoavă iznoavă iznoavă/ iznavă iznoavă
izvodi izvodi izvodi
izvodire izvodire izvodire
izvod izvod izvod
îmbătrînit „Pricina iaste că au
îmbătrînit obicêiul ” „s-au dus la cea
neîmbătrînită și fericită
viață ” îmbătrîni (cu sensul de
bază)
îmbla „m-au îmblat cu vicleșug ” îmbla
împăcăciune împăcăciune împăcăciune
împăcătoriu împăcătoriu împăcător/ împăcătoare
împelița împelița
împelițare împelițare împelițare împelițare
împistritură împistritură împistreală
împistrit împistrit împistrit
împlînta „un copac răsădit și împlîntat
de diavolul ” „un toiag, carele l -au
împlîntat la marginea
apei” împlînta
împreuna „direptatea iaste împreunată
cu dumnezeirea ” „Și a doao zi s-au
împreunat la curte cu
veziriul ” „Pomenirea Iosíei – spre
împreunarea tămîiei cu
meșterșuguit lucrul
făcătoriului de mir.”
împreună în expresii precum
„împreună știința”,
„împreună călătoriu” „împreună știința”,
„împreună strigarea”
împroșca „împroșcînd cu pietri ”, „Cei
roditori copaci, cei carii dau
folos și dobîndă, și împroașcă
și le frîng stîlpările, ca să le ia
roada ”, „să nu stia împotriva
acelora ce -l împroașcă ” „împroșcînd cu pietri”, „cu
săgețile lui m -au
împroșcat ”
împuciciune împuciciune
împunge „Domnul o asemănează cu
spini, căci împunge pre ceia
ce o au ” „că nu numai mireanii, și
călugării îmi împung
mînul ” „Zmulge sabiia ta și mă
împunge cu ea”
împuta împuta împuta
împuțina „zavistnicul împuținează
mărirea celoralalți ” „nu să vor împuțina de
tot binele ” împuțina
împuținare „carele las pentru
împuținarea , și numai una să
scriem mai de credință ”,
„pentru împuținarea
sufletului ” „ci mă mîntuiêște de
împuțînarea sufletului”

288
încălzi („a alina”) „cinstea cea bună a sufletului,
curățeaște păcatele, creaște
bunătățile, înviază pre om, dă –
i răbdare, încălzeaște -l” „încălzindu -se la cea
dumnezeiască curăție și
dragoste ”
încăpută „cea strimtă cale iaste mai de
folos decît cea largă și
încăpută a petrê cerilor
lumești ”
începătoriu „începător de eres ” „începătoriu al mîndriei ” „Nu iaste glas începătorilor
după virtute, nice glas de
începător de fugă, ce glas de
începători de vin eu audzu.”
începătură „Adam, carele era începătură
și vină a tuturor răutăților ” „Acêstea sînt începătura
zidirei Domnului”
închinătoriu închinătoriu închinătoriu închinător
închinat „carele iaste în ceriu închinat
de sfinți ”, „ de cătră toți
închinat fiind ”
închinăciune închinăciune închinăciune închinăciune
închipui închipui închipui închipui
închipuire/
închipuință închipuire/ închipuință închipuire/ închipuință închipuire
încorțurat „arătînd cu cea adevărat
încorțurată piiatră” „piatră încolțurată ”, „Și
venind la munte încolțurat ,
au făcut veselie celor cu 4
picioare întru tartar”
a se încrede („a
crede”) încrede încrede încrede
încrunta „și încruntezi sau să moară
sau să ia dureri ”, „să tăvăli
prin spini cu piialea goală și
încruntîndu -să cu durêrea
aceiia ”
încuiba „Să nu încuibêze hiară ca
aceasta purtătoare de moarte
la inima ta.” „acoló pasări vor încuibi ”,
„Acoló încuibă ariciul”
încuietură (tip de
boală/afecțiune) „Pentru că unflătură și
încuietură , pieritură,
trînzi, friguri, stricăciunea,
orbire, albeațe și altele de
multe fêliuri de boale au
vindecat” „încuieturile ceriului”
încungiura încungiura încungiura încungiura
îndemnătoriu/
îndemnătoare „să face îndemnătoare de
pagubă mare și moarte la
sufletul lor ” „a mîntuirii noastre
ajutoriu și a sprijinirei
îndemnătoriu avem ” „iară nu iaste alt lucru mai
tare îndemnător decît
înțelêgerea”
îndesi „îți vine o preadulce mîngîiare
a duhului cînd îndesești
rugăciunea și lacrămele ” „Cela ce iubêște pre fiiul lui
îndesi ‑va bicele lui, pentru
ca să să veselească la cea de
apoi a lui”
îndirepta îndirepta îndirepta îndirepta
îndumnezei „cine poate să povestească
atîta cinste și mărire ce i -au
dat și o au îndumnezeit într-
acesta chip cît toată lumea „se-au îndumnezeit de
spre Fiiul ei ”

289
pămîntească și cerească i se
închină ”
Îndurătoriu/
Preaîndurătoriu
(s., adj. despre
Dumnezeu) Îndurătoriu/
Preaîndurătoriu Îndurătoriu/
Preaîndurătoriu Îndurător
înfăina „Preste putință iaste să mergi
la moară și să nu te înfăinezi ”
înfolosi „și așa poate să se
înfolosească sufletul lui
neturburat ”
înfricoșa înfricoșa înfricoșa înficoșa
înfricoșat(ă) înficoșat(ă) înfricoșat înfricoșată
înfricoșare înfricoșare înfricoșare înfricoșare
înfrîngere „și fără de pocăință și
înfrîngere de inimă ” „cu înfrîngere de inimă și
lacrămi ” înfrîngere
înfrunta „Văzuși a părinților iuțime,
văzuși post, înfruntează -te,
dar, a lăcomi ”, „ vă
înfruntează lumea ” „Iată, să vor înfrunta și să
vor rușina toți ceia ce‑s
împotriva ta”
îngădui îngădui neîngădui îngădui
îngăduitor îngăduitoriu
îngăduială/
îngăduire/
îngăduință îngăduială/ îngăduire/
îngăduință îngăduință îngăduială/ îngăduire/
îngăduință
înghimpos „cel înghimpos rug”
îngrădi îngrădi îngrădi
îngreuia „ca să nu îngreuiezi inima ta ” „și care va bea dintru
cêialaltă se îngreuiază ” „am îngreuiat inima lui”,
„Și ochii lui să îngreuia la
vedêre de bătrînêțe”
îngrija îngrija îngrija
îngustare „golăciunea și toată alta
îngustare ” „în golăciune și toată altă
îngustare ” îngustare
înhărăzi v. hărăzi înhărăzi
însa/ dînsa/ însul/
înșii/ dînșii/ însele/
dînsele însa, dînsa, însul, dînsul,
dînșii, însele, dînsele însa, dînsa, dînsul,
dînsele însa, dînsa, însul, dîsul,
dînșii, însele
însetoșare „însetoșarea ce avea cătră
avuție ”
însetoșat „mucenici și însetoșați ” „Acoperemînt celor
însetoșați ”
însurăciune însurăciune
întărîta întărîta întărîta întărîta
întemelia întemelia întemelia
întemeliat întemeliat
întimnătoare „ pre care o numesc
«Doamnă întimnătoare în
mijloc» ”
întinătură/ întinare „să curățești toate întinările
științii pentru ca să afli
sufletul tău curățit înaintea lui
Dumnezeu ”, „nu sufără ca să
vază vreo spurcăciune sau
întinătură de „pren pocăință să spăl
întina rea sufletului mieu ”

290
fapte ”„spurcăciunea a
întinării spurcăcioasă ”
întrebătoriu „văzînd cel mult folos carele
pre întrebătoriu să
spodobeaște”
întreire „întreire neîmpărțită ”
întrupa întrupa
întrupare întrupare
întrupesc „întrupeștile daruri”
întunerice/
întunerec „întunerice de munci ”, „și-l
lepădați întru întunerecul cel
mai den -nafară ” „mii de mii îi slujiia lui și
întunêrece de zeci de mii
stătură înaintea lui, județ au
șezut și cărți s -au dășchis”,
„și usăbí Dumnedzău întru
mijlocul luminei și întru
mijlocul întunêrecului ”
întun ecos/
întunecat „loc întunecos ”, „ cei
întunecoși și prea grozavi
diavoli ”, „cei întunecați ” „loc întunecos ”, „diiavolii
cei întunecați ”
înturna înturna înturna înturna
înturnare „înturnări rêle ale trupului ” înturnare
învălui învălui învălui
învăluială/
învuluire învăluială/ învuluire învăluială învăluială
învăluit(ă)/
neînvăluit învăluit(ă) numai pl. „ învăluiți ” neînvăluit
învinci învincești învince
(a) învis (a învia) învis învis
jah jahului jah
jale (groază) jale jale jale
jalnic(ă) (de groază) jalnic(ă) jalnică jalnic(ă)
jelui/ jălui jelui/ jălui jălui jelui
jele/ jale jale jele/ jale jele/ jale
jghiab/jghiav jghiab jghiav jghiab
jiganie jiganie jiganie
jirtvui jirtvui jirtvui
jirtvă jirtvă jirtvă
jirtvnic jirtvnic jirtăvnic
jitniță/ jîtniță jitniță/ jîtniță
jîrtvui
jîrtvă jîrtvă jîrtvă
jîrtvnic jîrtvnic
județ județ județ județ
jugătoare jugătoare jugător
junghea junghea junghea junghea
jupîneasă jupîneasă jupîneasă jupîneasă
jurui jurui jura
lacră „ci sta ca cînd ar fi într -o
lacră , odihnindu -se”
lastră „mărgătariu, aur, argint,
postăvuri, lastre ”
laț/ lațiu/ lațiinchiu laț/ lațiu/ lațiinchiu laț
lavreot lavreot

291
lăcriță „au uitat în lăcrița lui
acetrifurile împărățești”
lăcui lăcui lăcui
lăută lăută lăută lăută
leasă „Cu cuvîntul au stricat și
leasa , și aruncă jos
lêmnele unde sta
zugravul ”
legend „Cînd ară auzi vreun
bolnav și legend de mulți
ani că s -au aflat un învățat
și știitoriu dohtor care
vindecă toată boala,
veselêște -se…”
lêmn (pom, corabie,
icoană) lêmn lêmn „lemnu a vieții”
leni leni leni leni
leoaie leoaie leoaie
lepăda lepăda lepăda
lepădătoriu lepădătoriul , „Petru
lepădătoriul ”)
(pre) lesne lesne lesne lesne
leșina leșina leșina
leșănătate/
leșinătură leșinătură leșănătate leșina
lin „cel prea lin cu cel mînios ”,
„face-l lin la trudă, răbdătoriu
la cêle duhovnicești ”,
„împăratul cu obraz lin” „și-i zicea lui cu lină față”,
„necunoscut și lin loc”,
„răspunse cu lin obraz ” „Mai bun iaste cel lin la
mînie cu smerenie decît
carele împarte prăzi cu
dosăditorii.”, „tot pămîntul
lăcuiêște și lin iaste”, „ lin la
chip”
lingări lingări lingări
lingăriciune lingăriciune lingăriciune
lipsi „amar i -au lipsit de fericirea
carê avea mai -nainte ” „ca să nu vă lipsiți de
veseliia cea vêcinică ”, „s-
au lipsit de vin ” „și cela ce lipsêște , lipsască”
lipsă „te afli întru multă lipsă ” „s-au tocmit să facă lipsă
de împreunarea ” „vor mînca pîinea cu
cumpăna și cu lipsă ”
lipsit „cei lipsiți ” „iară la suflet lipsit și prea
sărac ” „ceia ce -s lipsiți ”
litie litie
lîngezi lîngezi lîngezi
lînged lînged legend lînged
loitră loitră loitră loitră
luminătoriu „armele a dumnezeeștilor
gînduri, și luminătoriu , și
pușcile dascalilor să le strice.” „luminătoriu cel întru
întunêrec ” „turnările cêle dedesupt și
luminătorile și cățiile și
căușile carele era de aur.”,
dar și adj. „ luminător ”
luneca (a greși) „Și cîți alții mari oameni au
lunecat ” „Și mie puțîn mi să lunecară
picioarele”
lunecată „viață…pre lesne lunecată ”
lunecare (păcat) „să cazi în lunecare ” „necunoscînd cea mare
lunecare care ară putea
veni ei pren el ” „Și slăbind ei, vor ajuta
ajutor mic și să vor adaoge
prestă ei mulți întru
lunecări ”

292
lunecuș (păcat,
greșeală) „să știi că iaste nălucirea
diavolului și te înșală
pentru ca să te aluneci
întru lunecuș mare”
luntre luntre
luptare/
luptăciune/
luptătură „nenumărate osteneale, și
luptăturile , și toate mîhnirile
vieții ”, „tîrpeniile muncilor și
luptăciuni ”, „cum nu voiu
putea să trec acea netrecută
luptare ca să fac vrêdnică
pocăință”
lutor/ lotor „iar lutorii iarăși, auzind
aceastași înșelăciu ne a
fariseilor ”/ „ și alta mai
tinerea, a lotorilor , căci
farisei ca niște trupești și
mîndri nu băga în seamă ”
macaveu „Macaveul au luat o biruință
vestită cînd au biruit pilul”
mahmur „să nu îngreuiezi inima ta cu
mahmur și beție”
mană mană mană
marfă/marhă marfă/marhă marfă marfă (turmă)/ marhă
margene/ margine „au sosit la margenea aceștii
bunătăți ”, „ au venit la
margenea fericirii ”/ „ au
împărțit împăratul și prorocul
marginea a toată dreptatea în
doao părți, zicînd: Mută -te de
la rău și fă bine. ” „marginea apei” „Și Avraam era de 99 ai
cîndu își obrădzuia trupul
acoperemîntului margenei .
Iară Ismail, fiiul lui, era de
13 ani cîndu își tăia trupul
margenei acoperemîntului
lui”/ margine
marghiolie/
marghilie marghiolie/ marghilie numai s. m., pl.
„marghiolăi ” marghiol
marmură marmură
mașteră mașteră
matcă „matca focului” „matca focului” „au trecut Iordánul întru luna
cea dentîi și acesta plin
preste toată matca lui”
materie „în vrême ce iaste lucru și
matirie de mîndrie ”, „iar nu
să aprind din vreo materie ,
adecă lêmne ”
măduhă măduhă măduhă
măframă/
măhramă măframă/ măhramă măhramă
mărgărit/
mărgăritar „pietri scumpe și
mărgăritariuri ” „să ascultăm mărgăritele
a dumnezeeștilor cazanii ”
mărturisi mărturisi mărturisi mărturisi
mărturisință/
mărturiseală/
mărturie mărturisință/ mărturie mărturisință/
mărturiseală/ mărturie mărturisință/ mărturie
martor martor martor martur
măscări „.Măscărim și batjocorim pre
istrailiteani ” „Și batjocuri pre ei și
măscări pre ei și pîngări pre
ei”

293
mediolan/ midiian „episcopul al mediolanilor ”,
„episcopul midiianilor ” „Așa, astădzi, tiraniile
cêlealalte a boiêrilor persilor
și midilor ”
mêser mêser mêser mêser
meserătate/
mesereae meserătate mesereae meserătate
mesêrniță „Boii carii vor să junghe la
mesêrniță lasă-i să pască
unde le iaste voia”
meșterșug meșterșug meșterșug meșterșug
meșterșugui meșterșugui „inima îndrăpnică
meșterșuguiêște rêle”
metanie/ mătanie metanie metanie
metoșă „sate, și metoșe , și ocini
spre pamintea ei
sufletească”
micșorime „să fii bucuros la micșorimea
și prostimea ta, să nu pohtești
cinste ” „Și grăi Moisei așea fiilor
Israil și nu ascultară pre
Moisí de micșorime a
sufletului lor”
milostenie milostenie milostenie mlostenie
milostiv milostiv milostiv milostiv
mincinoasă /
nemincinoasă (cu
sensul de
„înșelătoare”, dar și
„minciună”) mincinoasă/ nemincinoasă mincinoasă/
nemincinoasă „mincinoasele plăceri”
mișălat „cei de trei ori mișălații ”
mintă mintă
mințit (mincinos) „să vă numească neștine pre
voi mințiți ”
minunat(ă) , cu
sensul de „de
mirat(ă)” minunat(ă) minunat(ă) „rane mari și minunate ”
(cu) mir „cîte au făcut dătătoriul de
mir, Nicolae ”, dar și
„începînd Ioan acesta cu
mir curătoriu cîntînd ” „Și fêtele voastre le va lua
făcătoare de mir”,
„Făcătoriul de mir”
mirean mirean mirean
mirosire/ miroseală „și mirosirea alta să nu
mirosească ”/ „ și alte
miroseale multe ” „se umili de mirosul a
bunei mirosiri ” „Și cînd mirosi dracul
mirosirea ”
mîhni mîhni mîhni mîhni
mîhnire/ mîhnitură mîhnire pl. „mîhnituri ” mîhnire
mîn „să-L lase toți pre mînule
jidovilor ” „călugării îmi împung
mînul ” „era
mînule lui ca mînule lui
Isav”
mîndreață „Ce au folosit noao
mîndreațele sau avuțiia cu
mîndrie? ”
mînecată/
demînecată „mînecății ” adj.
„demînecate ” mîneca , adj. mînecat ,
mînecată
mohorît/ mohorîtă mohorît, mohorîtă mohorît măhorî
mojic mojic mojic mojic
molitvă molitvă molitvă

294
moscos
moscos
moștean moștean
mreajă „lumea… o mreajă plină de
marghiolie, o bezdnă de
păcat ”, „și întind lațure și
mreje ” „și mreaje la un boldu și
mreaje la boldul al doilea”
mucenic mucenic mucenic
mucenie mucenie
mulțumită/
nemulțumită
(„recunoștință”/
„nerecunoștință”) „să facă la toate bisêricile
mulțumită Născătoarei
lui Dumnezeu ”, „această
mulțumită ție mulțumim ”
mumă mumă mumă
munci munci munci munci
muncă muncă muncă muncă
muta (a schimba, a
transforma) muta muta muta
mutare mutare
mutat/ nemutat/
nemutată mutat/ mutată/ nemutat
mușcoaie mușcoaie mușcoi
musichie musichie musică
prep. na „să-i puie din na dreapta”, „ în
na treia zi să să arate deasupra
mării chitoasele ” „den na dreapta, sta
oarecarii ca sfinții, oameni
șăzînd, iar den na stînga
vedea pre alții ” „puse pre 5 den na dreapta”
nacealnic nacealnic nacealnic nacealnic
năcut „afară din cêle 12 zile a
năcutului ”
nădăjdui nădăjdui nădăjdui nădăjdui
nădêjde nădêjde nădêjde nădêjde
nădit „Sufletul vostru nu sînteți
vrêdnici să -l cîrmuiți, iar să
cîrmuiască și să mînuiască
atîtea alalte, nădiți asupra
voastră, pentru carele aveți să
dați seama ” „Și jidovii – vicleni și
încungiurări de cetate
nădind ”, „și de fier nădind
mîini, cu ascuțite unghi la
cinie ca o pavăță l‑au legat
pre el.”
năemnic năemnicii năiemi, năimi, năiemire
năimit „Însă cel năimit lucrător,
săpător sau ziditor, sau alt
meșter așijderea” „Ca un năimit sau nemêrnic
să fie lîngă tine, pînă la anul
slobodzeniei va sluji lîngă
tine.”
nălucire/ nulucire nălucire nălucire nălucire
năpăstui năpăstui năpăstui năpăstui
năpăstuială năpăstuială
năprasnă năprasnă
năprasnic/
năpastnic/
năpasnic năprasnice/ năprasnică năpasnicul/ năpasnic năpastnic
năpîrcă năpîrcă
nărav nărav , „ Cartia a
năravurilor ” „Vichentie la Oglinda lui,
a năravurilor ” nărav

295
năros „să nu ajutați acestora eritici,
pentru ca să nu dea nărosul
muncii ”
năschian numai pl. „ năschianilor ”
năsilnic/năsilnică năsilnic/ năsilnică năsilnică năsîlnicie, năsîlnic
năstăvi „să faci altă pravilă mai mică,
100 de metanii au post, sau
măcar într -acea zi, sau alt, ce
te va năstăvi milostivul
Dumnezeu”
năzui năzui năzui
nebuni „să nebunesc asupra socotêlii
și direptății lui Dumnezeu ” „ au nebunit Leon ” „căci m‑am nebunit foarte”
necăjită („necaz”) „să-I mulțămești la cêle bune
necăjite ce-ți vor veni ”
necisluită „pentru cea necisluită și
nenumărată a celui ce au
pătimit vrednicie și
bunănaștere ”
nefiitor „defăimînd cêle trecătoare ca
niște nefiitoare ”, „ai ales mai
bine viația aceasta, cea
petrecătoare și nefiitoare ”
a se negri „lutul negrêște -se și toate ale
trupului ” negri
negrijă negrijă
negrijire negrijire
negrijit negrijit
negură negură negură
neguros neguros/ neguroasă neguros
nemeșterșuguit „frumusețe
nemeșterșuguită ”
nenevitean nenevitean
neștine neștine neștine neștine
netrebnici „deodată se-au netrebnicit
unul cu un mijloc și altul cu
altul”
netrêbnic(ă) „netrêbnicul al tău rob” „netrêbnic sînt”, „basnă
netrêbnică ” numai „netrebuit”,
„Înghiți‑să Israil, acum s‑au
făcut întru limbi ca un vas
netrebuit .”
necuviitoare necuviitoare necuviitoare necuviitor
necuzător „Ci îndată ajunse
dumnezeiască judecată
pre cei necuzători ”
nedeie nedeie, nedee nedeie
neînceput (fără
început, despre
Dumnezeu) „neînceput al Tău Părinte” „neînceput al Lui Părinte”
nemeri nemeri nemeri
nemêrnic nemêrnic nemêrnic nemernic
nemernicie nemernicie nemernicie nemernicie
nemilă/ nemiluință/
nemilostenie nemilă/ nemiluință/
nemilostenie nemilă/ nemiluita/
nemilostiva
nemoarte nemoarte nemoarte

296
nenevitean nenevitean „ Și mergînd unul dentru
nenevitêni ”
neputință
neputință neputință
nerușine „și nerușinele carele au făcut
la toată viața lor să vor
desluși ”
nerușinos „și tu pohtești cinste și mărire,
nerușinosule ” „A pîntecelui poftă și
împreunarea trupului să nu
coprinză pre mine și la suflet
nerușinos să nu dai pre
mine”
nesățios nesățios nesățios
nesilie (năsălie) nesilie năsilie
nestoriian nestoriian
nesuferită „cît nu mai iaste rușine și frică
nesuferită ” „te va mîntui Domnul de
mare și nesuferită
furtună ” „în legături de her
pretutindinea închiși, spre
nesuferită primejdie și cu
rea cinste”
netare „netari cuvinte care am zis
cînd erai aici ”
neștine/niștine neștine/ niștine neștine/ niștine
a (se) nevoi a (se) nevoi a (se) nevoi a (se) nevoi
nevoință nevoință nevoință nevoință
nevoitor/
nevoitoare nevoitor nevoitoare nevoitor
niscai/ niscare niscare niscare/ niscai niscare/ niscai
noian noian/ noin noian
norocit „Fericit și cu adevărat norocit
carele să va învrednici ca să
vază mărirea ta ” „Pentru că întru vrême
norocită au fost gătit să cază
supt alții și casele lui să să
prade de cei fără de lêge.”
norod/ nărod norod/ nărod norod/ nărod norod/ nărod
notar notar
numiință „întru focul munciei
numiință ”
numină/ nenumină „ce și fetișoare numine și
nenumine , carele se -au
lepădat de lume”
obeștuit „cu frigurile cêle obeștuite ”
obezit obezit obezit
obicină obicină
obicinui obicinui
obicinuit obicinuit obiciuluit obicinuit
obicină obicină
obîrși obîrși obîrși
oborî „carele nu le pot ceia ce le
zidesc să le oboară ” oborî
obraz „se arată se aibă omul bună
rînduială și socotință cătră
acêste 3 obraze ” „răspunse cu lin obraz ” „Țiindu‑să una de altă și
obrazele lor acelor 4 nu să
întorcea cînd îmbla acêstea”
obrezui/
preobrăzui preobrăzui obrezui

297
obrăzuit/
preobrăzuit preobrăzuit/ obrăzuit obreazuită
(de) obște obște obște obște
oca „o oca de vin ”
ocărî ocărî ocărî ocărî
ocar/ ocăr/ ocară ocar, ocară, ocăr ocară ocară
ocărît ocărît ocărît
ocăzui numai s. f. „ ocăzuire ” ocăzui
ochiian/ ochian „cea mai multă apă a
potopului era a mării
ochiianului ”, „Cît covîrșaște
rîul ochianului o picătură de
apă”
ocină numai pl. „ ocini ” ocină
odbeală odbeală
odor odor „și nu putu să grăiască
cuvîntu întru pămîntu
moștnean de odor ”
odraslă numai pl. „ odraslele ” numai pl. „ odrasle ” odraslă
odrăsli numai adj. „ odrăslită ” odrăsli
olat „numai să te juri să nu
dodăești pre vreunul den
olatul mieu” „Cetăți și cetăți, și pren
olaturile lor hotară pregiur
cetate, așa la toate cetățile
acêstea.”
oltariu oltariu oltariu
omet omet omet omăt
omili/ umili omili/ umili omili/ umili
omilință/ umilință/
umilenie umilință/ umilenie omilință/ umilință omilință/ umilință/
umilenie
onire „trimite primejdie, boale,
foameți, oniri , amărăciuni ”
opacine opacine
oprăvui oprăvui
oprăvuință oprăvuință
oprăvuit neoprăvuit neoprăvuit
oprêliște oprêliște oprêliște
opreală opreală opreală opreală
oprire/ neoprire „să păziți oprirea de trup”,
„neoprirea pîntecelui” „oprire au rînduit preste
noi”, „ceia a patimilor au
biruit neoprire ”
oprit(ă)/ neoprit(ă) oprit(ă)/ neoprit(ă) neoprit(ă) oprit(ă)/ neoprit(ă)
a se orbi „ni-am orbit și fără de minte,
rătăcindu -ne” „cea ticăloasă a lui minte
orbindu -se” „Și s‑au orbit robii lui
Dumnedzău.”
orbiciune/ orbire orbiciune orbire orbire
oroșan oroșan/ oroșănesc numai s. „ oraș”
orovă „sînt ca orovele mării carele
să ivesc ”
osebi osebi osăbi
osebire osebire osăbire
osîrdie/ oserdie/
usîrdie osîrdie, oserdie, usîrdie osîrdie osîrdie
ospătariu „numia pre leu ospătariul lui
Androd ”
a (se) osteni osteni osteni

298
osteneală/
ostenin ță osteneală/ ostenință osteneală
ostrov ostrov ostrov
oștenie „pune patrafir, face oștenie ,
masle ”
oști oști oști
oteși/ uteși oteși/ uteși uteși oteși
oteșire/ uteșire pl. „oteșiri ”/ uteșire
otrăvoasă „cea otrăvoasă otravă ”
oțărî oțărî oțărî oțărî
ovreu „în pizma ovreilor ” „a ovrêilor petrêcere”
pagubă pagubă pagubă pagubă
păgubi păgubi păgubi păgubi
pamete/ pamite/
pamene pamete pamete/ pamene pamite
pamenită pamenită
paraclis „paraclis , adecă
beserecuce”
pară (ardere, foc,
văpaie) pară pară pară
parimie parimie parimie
patrafir patrafir
patriarș patriarș patriarș
patrierșesc patrierșască patrierșască
patrichie/
patrichiia/ patric patrichie/ patrichiia/
patricul
pavăză „adoți aminte de cea a
Domnului deplină plecare
care iaste pavăză prea tare
asupra acestuia drăcesc
păcat ”, „ca niște arme și
paveze duhovnicești”
păgîni „cîți să păgînesc astăzi și să
leapădă de lêge ” „Iară cei ci greșesc la mine
păgînesc la ale lor suflete și
cei ce urăsc pre mine iubăsc
moartea.”
păijănoasă/
păijinoasă „gura rămîne neagră și
păijinoasă ”, „ săvîrșitul
aceștiia becisnice vieți,
întunecată și păijănoasă
mormînt ”
părtaș „de ți -e voia să fii părtaș
dumnezeescului dar ” „să fac părtași aceii taini
dumnezeești ”
părtăciune „să se pogoare la acestă
părtăciune ”
păsa păsa păsa păsa
păscariu păscariu păscar
pășciune „să-i pască întru pășciune de
mîntuire ” „pentru că nu iaste pășciune
dobitoacelor slugelor tale”
pătimaș (pătimitor)/
pătimitor/
pătimitoare pătimaș/ pătimitor pătimaș/ pătimitoare pătimitor/ pătimitoare
păți păți păți

299
păzitoriu „păzitoriul sufletului nostru” „m-au adus păzitoriul
mieu înger ” „păzitoriul grădinei”
pecetlui pecetlui pecetlui
pecete pecete pecete pecete
peliță peliță peliță peliță
pendicostiiu pendicostiiu pendicosti
peșteros „propastie peșterosă întru
ascunsuri ”
petdesetniță „să nu să priceștuiască pînă la
sfînta petdesetniță ”
petrece petrece petrece petrece
petrecere petrecere petrecere petrecere
petrecanie petrecanie petrecanie petrecanie
petrecătoriu/
petrecătoare petrecătoriu/ petrecătoare petrecătoriu/
petrecătoare
peveți peveți peveți/pevețui
pêveț pêveț pêveț pêveț
pieritură/
piericiune piericiune pieritură
pil „Macaveul au luat o biruință
vestită cînd au biruit pilul ”
pilos „să fim adevărat cu cei leaneși
și trîndavi, piloși de mărire ”
pipăi/ păpăi (și „a
apipăi”) „cel mai sfînt decît toți
oamenii nu cuteaza să pipăie
creștetul Tău ” „și să dă întru mîncare, și
băutură, și sfințenie
sufletului vostru a păpăi –
L” „Lasă‑mă și voi pipăi stîlpii
preste carei casa iaste
răzămată preste ei și mă voi
răzăma de ei”
pipăire pipăire pipăire
pizmi pizmi pizmi
pizmă pizmă pizmă pizmă
pîclă „să îneci pîcla păcatelor
mêle ”
pîndi „Ascultă, omule, nu pîndêște
Domnul faptele acêstia ”
pîngări pîngări pîngări
pîngăriciune/
pîngărire pîngăriciune/ pîngărire pîngăriciune
pîngărit pîngărit(ă) pîngărit(ă) pîngărit
pîntece pîntece pîntece
pîrcălab „pentru acêia să numi priiaten
lui Dumnezeu, pentru că era
ca un pîrcălab bucatelor sale,
să hrănească striinii ”
pîrî pîrî pîrî pîrî
pîră părî pîră pîră
pîrîș pîrîș pîrîș
pîrjoli „să cază în focul acela nestins
să să pîrjolească fără de
răpaos ” „Foc înaintea lui mêrge‑va și
va pîrjoli împregiur”
planită planită
plașcă „biruință și plașcă la acesta
lume și la cea viitoare”, „ acum
iaste vrêmia plășcilor și a
cununilor ”

300
platoș platoș „300 de platoșe de aur
bătute”
plăti plăti (răsplăti) plăti (răsplăti) plăti
a (se) pleca1 (a se
supune) „și nu s -au plecat nicicum
spre închinăciune, fiind
împietrit la inimă ” „s-au plecat la voia
domnului ” „să plecară și să închinară
Domnului”, „Și să plecă
omul și să smeri”
a pleca2 (a
îndupleca) „au plecat pre Despuitoriul
nostru la atîta îndurare și milă
cît nici pre el, nici pre norod
au certat ” „Văzînd acêia pohta
tînărului, s-au plecat , și au
făcut nunta cu bucurie
foarte ”
a (se) pleca3 (a se
apleca) „dinaintea lui pleca
genunchiu l și să închina ” „pleca genuchele și să
închina pînă la pămînt ” „și să plecă pre fereastră”,
„să plecă pre genuchele lui”
plecare („aplecare”,
smerenie) „cu toată sfiala și stideala, și
cu multă plecare ” „căzîndu la pămînt cu fața
descoperită, cu multă
plecare ” „Urîciune‑i la cel mîndru
plecarea ”, „pentru plecarea
rodului nostru”
plecare
(înduplecare) „pentru că mult poate
rugăciunea Maicii cătră
bună plecare a
Despuitoriului ”
plecat (supus,
smerit) „smerit și plecat la inimă ” „cu chip plecat și cu m ultă
sfiială ”, „ cu plecată
inimă ” „mêrse plecat ”
plini plini plini plini
plinire plinire plinire plinire
plod „ci ne dă noao rodurile și
plodurile ” numai „ neplodicios ”
pocadnică „ceii rêle iartă -se de la milă,
desparte pocadnicile , lasă
drept sufletești și altele multe
de binefaceri ”
pocaianie pocaianie
pochilă „a șaptia parte de pochilă de
loc depărtat”
podobit podobit numai „ spodobit ” podobi
pofală pofală pofală
pohorî/ pugărî/
pogorî pohorî/ pugărî/ pogorî pogorî pogorî
pohti pohti pohti pohti
pohtit/ pohtită pohtit/ pohtită pohtit/ pohtită
pohtă/ pohtire pohtă pohtă/ pohtire pohtă
pohvală pohvală
polat polat
poleit poleit poleit poleit
pomeni pomeni pomeni pomeni
pomenire pomenire pomenire pomenire
pomenitor numai „pomenitoare ” „nepomenitor de
mîndrie” pomenitor
ponciș ponciș ponciș
ponoslui ponoslui ponoslui ponoslui
ponos ponos ponos
popornic „n-au vrut să o priceștuiască
popornicul ei”
pornire pornire pornire pornire
porocli porocli

301
poroclă/ proreclă „întru mijlocul altor
prorecle ” numai forma „ porocle ”
pornitoriu pornitoriu
portaitisia „Născătoarei lui
Dumnezeu, portaitisia ”
portariu portariu portariu portar
porumb „zbura ca un porumb în
ceriu ” „ieșiia oarecarei porumbi
den valuri și se suia la
înălțimea ceriului ” porîmb
posadnică posadnic posadnică
poslanie poslanie poslaniile poslanie
posluși poslușiia poslușanie posluși posluși
poslușnic poslușnic poslușnic poslușnic
poslușanie poslușanie poslușanie poslușanie/ poslușenie
posmat/ posmag posmați posmagi posmag
postitoriu postitoriu
potci potci potci
poticală poticală poticală
potrivă potrivă potrivă
povață povață povață
povăr „și plătêște atîta povăr de
bani”
povățui/ povăți povățui/ povăți povățui povățui
poveți poveți poveți
practice practice
praj „le-au trimis Dumnezeu den
ceriu cea prea dulce mană și ei
pohtiia prajiia Eghipetului ” „și pêpenii și prajii și cêpele
și aiul”
pravilă pravilă pravilă pravilă
pravoslavie pravoslavie
pravoslavnic(ă) pravoslavnic( ă) pravoslavnic(ă) pravoslavnic
prăznui prăznui prăznui prăznui
prăznuire prăznuire
pregeta „să nu prêgeț îmbrăcăminte
și podoabe ce te goleaște și
leapădă de la tine dragostile
trupului ” „ca să vază cîți prêgetă
slujba lor ” „Iată, pregetă domnul mieu
lui Neéman sirului acestuia,
ca să nu ia den mîna lui
dentru carele au adus”
prêstol/ pristol prestol/ pristol prestol/ prêstol
prejur „prejur tot pămîntul și
prejurul mare ” „au umblat prejur toată
cetatea ” prejur
premeni premeni premeni premeni
premenire premenire premenire premenire
prepus „am prepus ”, „să nu aibă
prepus ” „avea prepus ” prepus
preumblare „Deci așa au mersu întru
soțietatia altor boiari
pentru preumblaria afară
den cetate ” primblare
preumbla/
priumbla „Nu te preumbla , o, omule,
la dășărtăciunea lumii ” „cînd au mers cu priiatenii
lui să se priumble ” primbla
price price price
priceasnă priceasnă
pricepe „cercetează să pricepi pre
tine” „și băgă în seamă în gîndul
lui cum acêia cinstită „Iară den lemnul a

302
muiare ca să fie
împărăteasa îngerilor, iar
pre cel bătrîn n -au putut ca
să-l priceapă ” pricêpe binele și răul să nu
mîncați dentru însul”
priceștui priceștui priceștui
pricêștenie pricêștenie pricêștenie
prici prici prici
pricină pricină pricină pricină
prieteșug „să piarză prieteșugul lui
Dumnezeu ” „Carele ascunde
strîmbătățile cearcă
prieteșugul ”
priință „dragostea și priința lui
Dumnezeu ”, „acolo unde să
află cîți era goli de toate ale
lumii priințe ” „Pentru că întru a ceștiia
priință împregiurîndu‑te,
înmulțit vei fi.”
prijeneală/
prijineală/
sprijăneală/
sprijinire prijineală/ sprijăneală/
sprijinire
prijinitor/
sprijinitor prijinitor/ sprijinitor
prilăsti prilăsti numai s. „ prilăstire ”
prilăsti prilăsti prilăsti
prilej/ prilejire pl. „prilejiri ” prilej prilej
prilejiat pl. „lucruri prilejiate ”
primenire „îndată s -au primenit
dumnezeiască primenire ”,
„ci alt ne însemnează această
primenire a lumii ” „căci cu primenire să făcu”
primeni „degrabă să trec și să
primenesc spre cenușă și
întru viermi ” „cum se primenêște
pîinea și vinul în trup și
sînge ” „și în vrêmea odihnei preste
patu-și somnul nopții
primenêște gîndul lui”
pripă de pripă de pripă pripă
pripi pripești pripi
prisosi prisosi prisosi prisosi
prisosință prisosință năprisosire prisosire
prisosit prisosit prisosit prisosit
pristav pristav pristav
pristăni pristăni pristăni
pristănitoriu pristănitoriu
prișleț prișleț , pl. „ prișlegi ” prișleț
priveală „o au însoțit cu ființa și au
mers cu dînsa la priveală ” privală
priveghea priveghea priveghea priveghea
priveghere priveghere priveghere
prochimen „Iar noi să ne întoarcem la
prochimenul cuvîntului ”,
„Iar noi să venim la
prochimen ”
procleți procleți procleți procleți
procleciune procleciuni procleciune/ proclețire
proclet(ă) proclet procletă
procopsi/ procopi procopsi/ „atîta s-au procopit
cu bunătatia aceasta a tăcerii” procopsi procopsi

303
procopseală procopseală procopsală
procopsit procopsit
propastie propastie propastie
propovedui propovedui propovedui propovedui
propoveduință/
propoveduire propoveduință propoveduire
prost prost prost prost
prostime/
prosticiune prostime/ prosticiune prostime prostime
prot „Știm pre acela protul
Saprischiei ”
protocîntăreț protocîntăreț
protopop protopop protopop
protopsalt protopsalt
provideț „trecea pre acêle părți un
duhovnic provideț și om
sfînt”
pucios pucios pucios
purcede purcede purcede
purtariță „sfînta icoană a
purtariței ”
putredi/ putrezi putredi/ putrezi putrezi putredi/ putrezi
putrejune putrejune putrejune putrejune
putut (posibil) „plecare nepovestită și
săhojdenie neputută ” „pentru că cêle neputute
lîngă noi, lîngă Dumnezeu
putute -s”
puțin/ puținel puțin/ puținel puțin/ puținel puțin/ puținel
puținătate puținătate puținătate
ram „a opta poruncă are 2
ramuri ”, „ ramurile
mîndriei ”, „o ram a credinții ” „ramuri ” „Și să mănince lui ramurile
picioarelor”
rasă „Și în vrêmea iernii întra cu
toate rasele lui în rîu și sta
pînă vrea îngheța de frig
rasele lui” „s-au îmbrăcat în rase
călugărești ”
răcni „leul… au răcnit cu tare și
mare glas ” „ca un leu apucînd și
răcnind”
rădica rădica rădica rădica
rămîia/ mîie „ca să mîie la vreun sat”,
„carele au mas la besêrica lui
sti Amvrichie” „s-au dus și au mas zile
multe” „iarăși au mas acolo”
rămîitoare „în veci rămîitoare ” „în veci rămîitoare ”
(a fi) rănit (la
inimă/ la suflet/ la
dragoste) rănit (la suflet) rănit (la inimă, la
dragoste)
răpaos răpaos răpaos/ repaos răpaos
răposa răposa răposa
răpști/ răpși răpști/ răpși răpști
răpștire/ răpșire răpștire/ răpșire răpștire
răpune/ răpui „Tată-tău te -au răpus aici
lui Dumnezeu ”, „răpuind
la ia toate averile lui ”
rădăcina „El îl va răsădi și -l va
rădăcina la sufletul Lui ”

304
răsădi „să răsădim bunătăți”, „El îl
va răsădi și-l va rădăcina la
sufletul Lui” „lemnu strîmbu și cu odrasle
fiind împreună răsădit luînd
l‑au săpat”
răsăditură „cîți îi vor vedea îi vor
cunoaște îndată cum sînt
răsădituril e carele Domnul
le-au blagoslovit ” „dentru cópile răsădituri nu
va da rădăcină la adîncime”
răsări „lumina dreptății l -au răsărit
întru noi ” „cînd-ai să nu fie răsărit
den nesocotința și uitarea
lui” „la mijlocul celui pierdut au
răsărit pămînt”, „apoi la el
va răsări veselie”
răsărită „de la răsărita soarelui pînă
la apus ” „răsărita soarelui”
răshira răshira răshira
răsipi răsipi răsîpi/ răsipit răsîpi
răsăpire răsăpire răsăpire răsîpire
rășchira rășchira rășchira , dar și
„rășchirare ”
a (se) rîndui „fapte carele ai rînduit ” „sluga au rînduit să-i
plinească pohta ”, „ s-au
rînduit cu dracul ” rîndui
rînduială „și păziia toate rînduialele ale
petrêcerii călugărești ” „învățătura și rînduialele
ei o mărturisesc din sînge
împărăte sc”, „ rînduiala
firii” rînduială
rînduit „ceasul cel rînduit ” „au venit ceasul cel
rînduit ” „pîlcuri de cai rînduite ”
rînjare numai pl. „ rînjări ” marginal, „ rînjitori ”
rîura „dintru frunză rîurați sînge ” „căci capul mieu să împlú de
roao și cosițele mêle – de
rîurări de noapte”, „ rîurai
(…) casa mea cu scorțișoar”
rîvni rîvni rîvni
rîvnire rîvnire rîvnitură/ rîvnire
rîvnitoriu rîvnitoriu rîvnitor
robin „Ce iaste zamfirul,
adiamantul, robinul ,
zmaragdul și altele ca acêstia
pietri, fără numai spuma
acestuia pămînt? ”
rod rod „de bun rod născut” rod
rogojină rogojină
rost „cum scrie sfîntul Matheiu, ca
din rostul Domnului ” „și văzură cum ișiia crinul
dentru rostul sfîntului ”
rotilă rotilă rotilă
rozor „poți ca să curățești cel
dinlăuntru rozor a sufletului
de cêle ierbi, adecă de păcate ”
rugătoriu rugătoriu rugător
rugătoare „rugătoare și păzitoare”,
„rugătoare urechi”
rulătură numai pl. „ rulături ” rulă
rumpe rumpe
rumtoare rumtoare
rumpt „rumpte haine”
runcare „ca o runcare de piatră”

305
sadur „ca niște rămuroși copaci și
roditoare sadure ” „ca sadurile trandafirului în
Ierihó”
salmopetrean salmopetrean
samotasnic numai pl. „ samotasnice ”
sarachină „domnul sarachinelor ”
sarică „au să umble pre uliță
flămînd, gol, cu o bucată de
sarică ”
sațiu sațiu sațiu
săblasnă „sau ai atins trupul tău de altul
și ai avut săblaznă ”
săbor sobor săbor săbor
săhjodenie „O, de cea nepovestită
suferire, o, de cea plecare
nepovestită și săhojdenie
neputută a să grăi ”
sălta (de bucurie) sălta sălta sălta
săltare (?) „sălțile ”, marginal, pentru
„lațurile”: „ ca să nu cazi întru
lațurile diiavolului ” „pentru că multe -s sălțile
diavolului”
sărac/ săracă sărac/ săracă sărac/ săracă sărac/
sărimdar sărimdar
săvîrși săvîrși săvîrși săvîrși
săvîrșit săvîrșit săvîrșit săvîrșit
săvîrșenie săvîrșenie săvîrșenie
scafă scafă scafă
scandăl „căci îmi ești scandăl în
vrême ce nu gîndești
dumnezeești, ci omenești
lucrure ” „Vor fi voao întru țineri și
dumnedzăii lor vor fi voao
întru scandală ”
scăldătură/
scăldare („botez”) „va lua sufletul tău dintr –
acestă scăldătură a
scîrbelor ”/ „atuncea ti -au luat
cu cea sfîntă scăldare ca pre
un fecior de suflet ” „Și au văzut că sînt mai mulți
și s‑au întorsu apa a
scăldăturii cei de‑nceput la
cetate.”/ „Cel ci să afundă de
la mort și iarăși să atinge de
el, ce au folosit cu scăldarea
lui?”
scîrbi scîrbi scîrbi scîrbi
scîrbă scîrbă scîrbă scîrbă
scîrnă scîrnă scîrnă
scîrnav/ scîrnavă scîrnav/ scîrnavă scîrnav scîrnav
scîrnăvie scîrnăvie scîrnăvie
scorpie/ scorpiu scorpie scorpiu
scorț „iaste un scorțu a mărirei la
care să fim toți la un suflet și
într-o inimă ”, „pun bobi și
scorți , să-și vază norocul ”
scrisoare („scriere”) „Zice scrisoarea Împărațiilor
cum că pietrile carele punea la
besêrica lui, David le ciopliia
și le tocmiia afară” „unul la scrisoare foarte
învățat”, „au dat darul pre
scrisoare” scrisoare
scuipi „iar sfîntul, scuipind u-l la
ochi, l -au vindecat” „Și scuipind mai nainte, în
ce chip să cădea să să apropie
cei ce îngăduia a să apăra”

306
scumpăta „în ce chip l -au scumpătat
sfinții toți”
scumpête „Cea dintîiu iaste zgîrcitura și
scumpêtea , care iaste o
împietrire a inimii care te face
ca să cîștigi fără de milă și nu
te milostivești” „Necuratul poftêște toată
dzua pofte rêle, și dreptul
miluiêște și să îndură fără
scumpête .”
sec „mîncări de sec” „cu adevărat pămîntesc
înger era și om prea sec”
semeți semeție
semeție semeție semeție
semeț semeț sămăț
semna „Acêste 2 săvîrșituri au
semnat și Dumnezeu, zicînd ” „Aceasta a lui multă sfiială
au zavistuit vrăjmașul și
au semnat la cuget un
gînd prea păgîn ”
sfadă sfadă „Iară după vrême s -au
sculat războaie și sfăzi de
la varvari ” sfadă
sfădi sfădi sfădi sfădi
a (se) sfii a se sfii a se sfii a se sfii
sfiială/ bună sfiială sfiială/ bună sfiială sfiială/ bună
sfiitor/ sfiitoare sfiitor/ sfiitoare sfiitor/ sfiitoare sfiitor
sfitoc sfitoc
sfîrșenie „nu ne știm zioa, nici ceasul
sfîrșeniei noastre ” „iară cea sfîrșăniia lui a
vieții lui s -au dus la cea
neîmbătrînită și fericită
viață ”
a (se) sili sili sili sili
silă silă silă silă
silnic/silnică silnică silnic sîlnic
nesilnic/nesilnică nesilnic/ nesilnică năsilnică năsîlnic
silnicie/ nesilnicie silnicie/ nesilnicie silnicie
simțire „ferință a tuturor simțirilor , și
mai vărtos a vederii ” „se varsă de buzile
izvoriului, ca cînd ar avea
simțire să auză zicirea
ciniei ” „Pentru că, dă va veni
înțelepciunea la cugetul tău,
și simțirea la sufletul tău
bună să va părea.”
sirman/ siriman
(orfan) „nu căutați prilej și vină să
faceți strîmbătate văduvei și
sirmanului ” „siriman de tată” „Și văduile le‑ai trimis
deșarte și pre sirmani i‑ai
chinuit”
sîlnic/ nesîlnic nesîlnică sîlnic
sîrgui sîrgui sîrgui sîrguială
sîrg sîrg sîrg sîrg
sîrguială sîrguială sîrguială sîrguială
slavoslovi slavoslovi
slavoslovie slavoslovie
slobozi slobozi slobozi slobozi
slobozire/ slobozie/
slobozenie slobozire/ slobozie slobozenie slobozire/ slobozenie
slobod(ă) slobod(ă)
slut „cum ești șchiop, slut și
slăbănog ”
sminti sminti sminti
sminteală sminteală sminteală sminteală

307
smintită smintită
smirnă smirnă smirnă
snoavă „fă-mă ca să nu mai trăiesc
întru mine, ce mă înoiaște den
snoavă și pren dragoste întru
tine mă închipuiaște ”
sodomlean „5 cetăți ale sodomleanilor ”
soroc soroc soroc
sorocit sorocit
sorț „cel sorocit al lor sorț iaste
întru mijlocul sfinților ”, „cu
cît iaste fericit sorțul
drepților ”, „nu numai mirênii,
ci și dentru sorții besêricii ” „Fiilor Aaron den nărodul lui
Caath, fiilor Leví, căci
acestora li s -au făcut sorțul
cel dentîi”
soțietate (însoțire) soțietate soțietate soțietate
soție/ soț (însoțitor) soție soție soție
spălăci „postul spălăcêște păcatele ”,
„pînă unde să spălăcêște
spurcăciunea a păcatului tău ”
spărea/ speria spărea , „să mă spaiu ”, „să
nu ne spaie ”, „să te speri ” spărea spărea
spărêre spărêre
spăși/ spăsi „Și s-au spăsit unii cu gîndul
cel bun ” „ci mai bine să nu aveți
avuție și vă spășiți ”,
„nimea nu poate să se
spăsească fără de
ispovedanie ” spăsi
spinteca spinteca spinteca spinteca
spintecare „spintecări și mucenii” spintecătură/ spintecare
spînzura („a
atîrna”) „le spînzura cêle ale lor
blestemate limbi afară din
gură”, „Iubitoriului de bani i
să cade să moară spînzurat în
văzduh ” „spînzura în jos ” „și luînd capul acesta
spînzurați pre el preste
baștea zidului vostru”
spînzura („a
depinde/ ține/ atîrna
de ceva”) „întru acêste 2 porunci toată
leagia și prorocii sînt
spînzurați ”, „iar nu le arată
datoriia carele urmează, adecă
cum să spînzură la sufletul
lor toți ceia care sînt supuși și
datori” „La sufletul tău, cinstite
părinte, să spînzură viața
sirimanilor acestora.”
spînzura („a fi
răstignit”) „ucenicul Aceluia carele s-au
spînzurat la tine, crucea
preacinstită ” „și pre el l‑ am spînzurat pre
lemnu”
spodobi spodobi spodobi spodobi
spoit „cum ar fi niște gropi spoite
pre denafară ”
stațiia „că adevărat s -au născut
dentru stațiia ta cea
nevinoită”
stătătoriu „Mîntuitoriul, cel adevărat
priiaten al tău, stătător și
făcătoriu de bine ” „cel de obște ajutoriu și
stătătoriu pentru
păcătoși ”
stejală „la care stejală simte sufletul
mieu atîta mîngîiare”

308
stemă „n-au pus întru capul lui cea
împărătească stemă ” „preste stema capului lui”
stepenă stepenă stepenă stepenă
stidi stidi stidi
stideală stideală stideală
stih „ auzind stihul acesta carele
zice prorocul: «100 de ai
înaintea ochilor, Doamne, ca
zioa de ieri care au trecut.» ”
stihie/ stihire „Îngerii și toate stihiile se
cutremură ” „după ce au cîntat cu
socotință stihirile și
canoanele Prêcistii ” „ tocmala lum ei și isprăvirea
stihiilor ”
stîlpare stîlpare stîlpare/ stîlpire
stîlpnic stîlpnic
stînjin/stînjăn „100 de stînjini ” „o fîntînă adîncă de
stînjăni 4”
stîrpire „prin rugă se -au mîntuit de
stîrpire ”
stomah stomah
strajnic/ strajnică/
strajniță strajnici/ strajnică strajniță
strașnic/ strașnică strașnic/ strașnică strașnic/ strașnică strașnic/ strașnică
strănepot/
strenepot strănepot/ strenepot strenepot strenepot/ strănăpot
strigător „atuncea Dumnezeu trimite
strigătoriu și le mărturiseaște
în toată lumea ”, „au dascali și
strigători ” „mare strigătoriu ”, cu
sensul de „ strigăt ” „de altă parte strigătoriul
strigînd”
striina „cêle rêle ale lumii pînă ne va
striina ”
strimtă strimtă strimtă
strimtură „într-această lume avem
necazure și strimturi ” „întru pustii, la strîmtori , și
ședzu în munte la Pustiiul
Zif”/ strîmtoare
(prea/ cu) strîmb/
strîmbătate strîmbătate / „jură pre
strîmbul ” strîmb/ strîmbătate strîmb/ strîmbătate
strîmb(ă) strîmb(ă) strîmbă strîmb(ă)
strînsoare/
strînsură „cu toate strînsorile și
muncile carele au pătimit toți
oamenii ”, „să-mi împarț toată
avêrea mea și strînsura la
săraci ”, „ socoteaște cîte
munci și strînsuri ai” „Și strînsorile hainelor – de
vișin”, „întru îngrădire, și
aceasta strînsoare a celor
striini de fêl atuncea – în
Vithlêem”, „Dășchideți
strînsurile ei, cercați‑o pre
ea ca o peștere și o piêrdeți
de tot pre ea, să nu să facă ei
rămășiță!”
struncinat(ă) struncinat struncinată struncinat, struncina
sudui sudui sudui sudui
sudalmă sudalmă sudalmă
suferitoriu „ ca un Dumnezeu
milostiv și suferitoriu de
rêle”
suire „și să te sui la cinste mare,
căci la suire iaste pieire ” „Pentru suirea cît te -ai
înălțat pre tine den mijlocul
nărodului și te -am dat

309
povățuitor preste nărodul
Israil”
supri „Domnii și mai marii
supresc cu nerușinare
supunerea și pîngăresc
sfintele legi ”
supreală „toate necazurile sau vor veni
dintru supreala diiavolului,
sau dintru a oamenilor ”
supția „căci postul supțiiază
mintea ” „Și am fărîmit pre ei ca țărna
pămîntului, ca tina den
drumuri am supțiiat pre ei.”
supțietate „mînca pre ascuns, vai de el,
cu atîta supțietate , cît
nimenea nu -l pricepea ”
supuitoare „căci toate le trec cea de toate
supuitoare vrême ”
surpa „nu te-au surpat den lume ” „și s-au surpat de boală ”,
„ să ne surpe de pre
pămînt ” „pînă a nu surpa
Dumnedzău Sodómul și
Gomórul”
surpare „Aceasta surpare pre
strîmbul întîi au răbdatu -o
Theofil ” surpare
surpat „unde iaste inima omului
stricată și surpată pren păcat ” surpată
șagă „să îndemni la rău sau la
șagă”. „ci chieltuim zilele și
ceasurile noastre în șegi și în
jocuri ”
șaică șaică șaică
șădea șădea șădea șădea
șăzător „șăzători în trup”)
șegui „bîrfiia șeguind ”
șerb „nu iaste șerb al postului ” „Nu așea ca șerbul mieu
Moisí”
șilic „ai luat o haină, sau un șilic,
sau cibote ”
șireag „șireag de munci și de cazne ”,
„în șireaguri și în oști
sălbateci umblînd ” „întrară toate șireagurile
și cînta o cîntare ” „și luă tot bărbatul armele lui
și ieșiră după șireag la
suișurile măgurii”
șterc „nu vedea ștercul cel din
ochiul fratelui tău și bîrna ce e
într-al tău ochiul să nu o vezi”,
„bănuialele și ștercurile a
lumii ceii înșălătoare ”
șugui „face pre oameni defăimători
și grăiesc multe, șuguind , și
zic necuviitoare cuvinte ” „Nu șugui cu cel ne‑nvățat”
taică taică taică
talant talant taland
tartar tartar tartar
tăgădui tăgădui (o singură
ocurență) tăgădui
tăia („a tăia voia/
viața”) „taie trupeștile voi” tăia tăia

310
tălmăci tălmăci tălmăci
tălmăcit tălmăcită tălmăcit
tărie „adecă trupul cu toate
mădulările și simțirile și
sufletul cu pohtele și tăriile ” „veselindu -se întru Isus
Hristos, Domnul nostru,
căruia mărirea și tărie
întru v êci” „Pentru că să vom greși ție
sîntem, știind a ta tărie , și nu
vom greși știind că ție ne‑am
socotit”
theologhie theologhie theloghie
thetalian „thetaliianul ce au învins
den apă”
thibeu „Pavel thibeul ”
ticăi/ ticăiți ticăi/ ticăiți ticăi/ ticăiți
ticăiție/ ticăiciune ticăiție/ ticăiciune
s. ticăit ticăit ticăit
adj. ticăit ticăit ticălos
ticălos (păcătos,
sărac) ticălos/ ticăloasă ticălos/ ticăloasă ticălos
adj. ticălos/
ticăloasă ticălos „ticălos sufletul mieu”,
„cea ticăloasă a lui minte ”
tină tină tină
tinerel/ tinerea tinerea tinerel/ tinerea tinerel/ tinerea
tipogrăfi „cîți vor să tipogrăfească
vreo icoană în ceară, întîiu o
frămîntă ”
tiriiac „un tiriiac duhovnicesc ”
tîlcovanie „la tîlcovaniia lui Simeon ”
tîlcuitor „Simeon tîlcuitoriul ” „Să nu fii tîlcuitor la limbă
fără dă lêge”
tîmpan „cîți juca în lăute și în
tîmpene ” „încêpeți Dumnedzăului
mieu cu tîmpene , cîntați
Dumnedzăului mieu cu
țîmbale”
a se tîmpla „cînd ni să tîmplă vreo
scîrbă ” „mi s-au tî mplat mie ca
acêstea”
tîmplare „crêdem noi norocul și
tîmplarea ” „și vom cunoaște cum nu
mîna lui s‑au atinsu de noi,
ce o tîmplare aceasta ni s‑au
făcut noao”
tîrgui tîrgui numai s. „ tîrguire ”
tîrpenie tîrpenie tîrpenie tîrpi
tocmi tocmi tocmi tocmi
tocmit/ întocmit tocmit tocmit / numai în
„întocmite cuvinte” tocmit/ întocmit
tocmitoriu tocmitoriu tocmitor
tocmire/ tocmeală tocmire/ tocmeală tocmeală tocmire
trîndav „cei lêneși și trîndavi ” „lêneș și trîndav ”
trîndăvi trîndăvi trîndăvi
trînză numai pl. „ trînzi ”
tropar tropar
troiță/ troță troiță/ troță troiță/ troță
trudă trudă trudă trudă
trudi trudi trudi trudi
turbura turbura turbura turbura
turburare turburare turburare turburare

311
turnă „Postul iaste tare înainte
turnă a lui Dumnezeu ”
turnir „De multe ori se arată un nor
în văzduh întru mijloc căruia
îi vezi ca niște turniri și
cetăți ”
țarină țarină țarină țarină
țăran „Cel mojic și țăran gîndește
cum nu iaste lucru mai bun
decît satul lui și culiba lui ” „făcîndu -se că nu știe carte
și iaste om țăran ”
țărănos „scriem învățătura aceasta
pentru cei proști și mai
țărănoși ”
țiitor/ țiitoare țiitor/ țiitoare țiitoare țiitor/ țiitoare
ucigătoriu/
ucigătoare ucigătoriu ucigătoriu/ ucigătoare ucigătoriu/ ucigătoare
s. ud „astupă udul ” „să bea udul lor”
ug „carele ar fi datoriu cuiva 100
de galbeni să plătească cei 10
ug și ceialali să -i lase
împrumutători ”
umblare umblare
umblătoare adj. umblător s. pl. umblătorile
umblet umblet
umezeală umezeală umezeală umezeală
umed(ă)/ umădă umed/ umădă numai pl. „ umede ”
umfla/ unfla „vîntul deșartei măriri să te
umfle ” unfla înfla
undezat „avînd gătită mai dinainte o
căldare cu apă undezată ” „Și va fi tot sufletul viilor
undezați lor”
undi „au undit pre tîlhariu cu
cuvinte frumoase” „și aduse lor și undí lor la
corăbii”
unflătură/
umflătură unflătură umflătură
unoire „Să vei zice cum la rudeniile
cêle trupești să află unoire și
parte la o rădăcină și un sînge ”
urcior urcior urcior
urgisi urgisi urgisi urgisi
urgisitor urgisitor urgisîtor
urmăritor
(„urmaș”) „Atîțea împărați, singuri
țiitori, marele Constantin,
Theodosie și următorii
acestora ” „cunoscînd că cel sfînt
bătrîn vrea să -l lase după
moartea lui, spre socotința
fraților, următoriu ” „și fiii lui David, cei dentîi,
următori împăratului”
ursită „noroc și ursite ”
urșănică „să îmbraci păreții cu
urșănice și cu polăite și țesute
cu aur ”, „Ce sînt urșănicile ,
coftiriile și alte haine de
mătase ”
usebi/ osebi usebi osebi usebi/ osăbi
usebire/ osebire usebire/ osebire osăbire
usnă „pînă la usnele fîtînii ” „ca năsîpul pre usnele mării”
uspenie uspenie
ușura ușura ușura

312
ușurătate/
iușurătate ușurătate/ iușurătate
utrenie/ utrănie utrenie/ utrănie utrănie utrenie
vad vad vad vad
vadră „tu ești vadra lui Moisi, cêia
ce păzeaște mana ”
varvar varvar varvar
vas vas vas vas
vasilisc numai pl. „ vasilișce ” vasilisc
vădi „mă vor încungiura diavolii
vădindu -mi toate păcatele ” „Aici să vădi Iosif fraților
lui.” (marginal)
văhod
văleat/ leat leat văleat
văpăi „arzîndu -să de cea
nenumărată sête și văpăindu –
să” „focul văpăindu întru
piatră”
văpsi văpsi văpsi
văpseală văpseală văpsală
vătah „vătahu de tîlhari”
vătăma vătăma vătăma vătăma
vătămare vătămare vătămare vătămare
văzător „după cum au învățat apostolii
și văzătorii cuvîntului au
arătat”, „ Cînd văzătorul de
Dumnezeu, Moisii ” „el iaste văzător faptelor
oamenilor și -l uită pre el nici
una dentru carele fac”, „ Și
mărturisi Domnul întru Israil
și întru Iúda și în mîna a
tuturor prorocilor lui, a tot
văzătoriul ”
văznesi văznisi văznisi vănesi
văznesenie văzneseniia
vecini „și acesta lucru știu toți cîți
să vecinesc ”
vedenie „Deci într -o noapte, cînd era
vedeniia lor, adecă a 14 a lui
octovrie ”, „Toată noaptea au
făcut vedenie ” „și multă vedêre și vedenii
ale îngirilor avea ” „și vrêmea pre noi cheamă
spre dovedința vedeniei
acelui întreg gînd”
vedere1 „a vederilor lui
Dumnezeu și a
descuperiturilor ”, „ și au
scris și semnul vederii lui,
și chipul ” „Vedêrea carea au văzut
Isaía”
vedere2 „înalță în sus vederile , caută
spre acela Despuitoriu și
Împărat împărațiilor ”, „Să fie
cea cu necuviință pază -ți
ferință a tuturor simțirilor, și
mai vărtos a vederii ” „cu frîmsêțele ochilor și bun
la vedêre Domnului”
vederos vederos vederos
veninat „șarpe veninat ”
veri veri veri (sau, ori)
vetreli „cu steagure vetrelindu -se în
vrême iscusită”
vetridă „Și în ce chip sînt armele ale
aceluia carele -l zic vetrida ,
adecă moliia”

313
vêtril vêtril vetrelă
vetreli „vetrelindu -se”
veșmînt (haină, dar
și „veșmintele
bisericii”) veșmînt veșmînt veșmînt
vezeteu „să stai ca un vezeteu și
cîrmuitoriu asupra patimelor ”,
„Ilie, înfocat vezeteu ”
veziriu veziriu veziriu (marginal)
vicleni vicleni vicleni
viclenie/ vicleșug viclenie/ vicleșug viclenie/ vicleșug viclenie/ vicleșug
videnie videnie/ vedenie videnie / numai în pl.
„vedenii ”) videnie/ vedenie
vigur „mădulările trupului măcar că
au lucruri și viguri de multe
fêliuri, iubesc unul pre altul ”
vinovăți vinovăți vinovăți vinovăți/ vinui
nevinuită nevinuită nevinuită nevinuit
vintre vintre vintre
visterie „în vrême ce visteriile acêstia
sînt trecătoare ”, „să biruiești
visteriile a toată lumea ” visterie visterie
vistiariu vistiiariu vistiiariu vistiariu
vișin vișin vișin
viteji „să te vitejești cu multă
mărime de suflet ”, „vitejind
fapte și isprăviri ” „te vitejêște ”
vitejie vitejie vitejie vitejie
vitejaște vitejaște vitejaște vitejaște
vîltur vîltur
vîrcoli „după ce s -au vîrcolit , întră
sfîntul prunc întru nevrêdnica
gură a preotului ”
vîrtos vîrtos vîrtos vîrtos
vîrtoșime vîrtoșime
vîrtute vîrtutea vîrtute vîrtute
vîrtucios vîrtutea vîrtucios vîrtucios
vlădică vlădică vlădică vlădică
vlădicie vlădicie vlădicie
vlastar „la Matheiu vlastar , și cel al
șasezecilea canonul al Trulii ” vlastar
volbură „rădicîndu -mă întru volbură
de austru ”, „cea prea tare
furtună a ceii mări ce face
valure și volbure ” „ca țărna paielor ce vîntură
în preajma vîntului și ca
pravul roatei, volbura
purtîndu‑l”
volnicie volnicie volnicie
volnic volnic/ volnică volnic
vorovi vorovi vorovi vorovi
voaroavă voaroavă voroavă voroavă
vraci „preînțelept vraci ” (despre
Dumnezeu) „vraciul ne roagă să ne
vindecăm și noi ne lenim
și adormim ” (despre
Dumnezeu) „a inemei vraciu ”

314
vrafă „de ai făcut vrafă sau
găcitură, sau de au vărsat
plumbu sau cărbuni în capul
bolnavului ”
vrăhovnic „Vrăhovnicul apostolilor tăi
zicea ”
învrednici învrednici învrednici învrednici
vrednicie/
nevrednicie vrednicie/ nevrednicie vrednicie/ nevrednicie vrednicie
vrednic(ă)/
nevrednic(ă)/
preanevrêdnic vrednic/ nevrednic nevrednic(ă) vrêdnic(ă)/ nevrêdnic(ă)
(ne)vrednicêște nevrednicêște vrednicêște vrednicêște
vrêre vrêre vrêre vrêre
zamfir „ Ce iaste zamfirul ,
adiamantul, robinul,
zmaragdul și altele ca acêstia
pietri, fără numai spuma
acestuia pămînt? ” „și al doilea rîndu, anthrax,
zamfir , ghesmi”
zapis zapis
zar zar
zarac „ca să priimească zarac
însetînd ”
zare „zarele soarele”
zavistui zavistui zavistui
zavistnic zavistnic
zavistie zavistie zavistie
zăbovi zăbovi zăbovi
zăbavnic zăbavnic zăbavnic
zăbavă zăbavă zăbavă zăbavă
zăduh „să nu mai aibi foame sau
sête, răceală sau zăduh , sau
altăceva să te mîhnească ” „Toate dzilele pămîntului
sămînță și sêcere , frig și
zăduh .”
zălog zălog zălog
zăpodie numai pl. „ zăpodii ” zăpodie
zbor („sărbătoare”,
„praznic”) zbor zbor
zborî zborî zborî
zdrobi zdrobi zdrobi zdrobi
zdrobitor „zdrobitori de icoane”
zemisli zemisli zemisli
zemislire/ zimislire zemislire zimislire zemislire
zen „Zen și striin că iaste la
vedêrea ”
Ziditoriu/ ziditoriu Ziditoriu/ ziditoriu Ziditoriu/ ziditoriu Ziditoriu/ ziditor
zidire/ ziditură zidire/ ziditură zidire/ ziditură zidire/ ziditură
zgău zgău zgău zgău
zgîrcitură „Cea dintîiu iaste zgîrcitura
și scumpêtea ”
zlătariu zlătariu zlătar
zmaragd „Ce iaste zamfirul,
adiamantul, robinul,
zmaragdul și altele ca acêstia „piatră de zmaragd ”

315
pietri, fără numai spuma
acestuia pămînt? ”
zminti/ sminti sminti zminti sminti
zminteală/
sminteală zminteală/ sminteală sminteală sminteală
zmulge zmulge zmulge zmulge
znoavă znoavă

Izvoare și lucrări de referință

Anghelescu, Mircea, Muntean, George, Apolzan, Mioara, S ăndulescu, Alexandru, Dicționar de termeni literari ,
Editura Academiei Române, București, 1976.
Arvinte, V., Studiu lingvistic, Biblia de la București (1688) , în Monumenta linguae dacoromanorum, Biblia
1688, Pars I, Genesis , Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 1988.
Cartojan, N., Istoria literaturii române vechi , Editura Minerva, București, 1980.
Casanova, Pascale, Republica mondială a literelor , capitolul Fabrica universalului, Traducerea ca
literaturizare , Editura Art, 2016.
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Editura Fundația regală pentru literatură
și artă, București, 1941.
Cândea, Virgil, Giurgescu, Dinu, G., Malița, Mircea, Pagini din trecutul diplomației românești , Editura Politică,
București, 1966.
Cândea, Virgil, Rațiunea dominantă . Contribuții la istoria umanismului românesc , vol. II, Editura Dacia, Cluj –
Napoca, 1979.
Cernovodeanu, Paul, Alexandrescu -Dersca, Bulgaru, Maria, Matilda, Holban, Maria (editori, 1927 -2006),
Călători străini despre țările române , vol. III, Editura Științifică, Bucureș ti, 1971.
Densusianu, Ov., Istoria limbii române , vol. I, Editura Științifică, București, 1961.
Densusianu, Ov., Istoria limbii române , vol. II, Editura Științifică, București, 1961 .
Densusianu, Ov. , Opere , vol. III, Limba română în secolul al XVII –lea. Evoluția estetică a limbii române , Editura
Tipo Moldova, Iași, 2010.
Diaconescu, Paula, Construcții prepoziționale echivalente cu un caz oblic în traducerile din secolul al XVI -lea,
în „Limba română”, III, nr. 3, 1964 .
Diaconescu, Paula, Structură și evoluție în morfologia substantivului românesc , Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1970.
Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia , vol. I, Institutul European, Iași, 1999.
Dragomir, Mioara, Analiza semantică și etimologică a unor cuvintedin Hronograful den începutul lumii (Ms/
3517). Noi argumente în susținerea paternității lui Nicolae Milescu Spătarul , în „Anuar de lingvistică și istorie
literară”, T. XLVII -XLVIII, 2007 -2008, Editura Academiei Român e, București, 2009.

316
Dragomir, Mioara, Hronograful den începutul lumii (Ms/ 3517). Studiu lexicologic , vol. I, II, Editura
Doxologia, 2018.
Duțu, Alexandru, Cultura română în civilizația europeană modernă , Editura Minerva, București, 1978.
Duțu, Alexandru, Coordonate ale culturii românești în secolul XVIII , Editura Pentru Literatură, București,
1968.
Eco, Umberto, A spune cam același lucru. Experiențe de traducere , în românește de Alexandru Laszlo,
Editura Polirom, 2008.
Frâncu, Constantin, Din istoria nume ralului românesc: vechimea formelor paisprezece, șaisprezece,
șaizeci , în „Limba română”, XXVII, nr. 6, 1978.
Frâncu, Constantin, Din istoria demonstrativelor românești: (a)celei(a), aceleiași, (a)celeilalte,
(a)cestei(a) , în SLLF, II, 1972 .
Frâncu, C., Cu privire la vechimea a două inovații în flexiunea verbală comune dialectelor limbii române ,
în FD, VII, 1971.
Frâncu, Constantin, Conjunctivul românesc și raporturile lui cu alte moduri , Casa Editorială Demiurg Plus,
Iași, 2010 .
Frâncu, Constantin, Din ist oria verbelor neregulate: perfectul simplu și mai mult ca perfectul verbelor a
da și a sta , în „Limba română”, nr. 4, 1980.
Frâncu, Constantin, Formele de persoana a III -a ale auxiliarului de la perfectul compus. Privire istorică ,
în SCL, XX, nr.3, 1969.
Frîncu, Constantin, Gramatica limbii române vechi (1521 -1780) , Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009.
Frâncu, Constantin, Istoria limbii române literare: epoca veche (1532 -1780) , vol. colectiv, coord. I. Gheție,
Editura Academiei Române, București, 1997.
Frâncu, Constantin, Vechimea și răspândirea unor inovații morfologice: verbul a curge , în „ Limbă și
literatură”, III, 1981.
Frâncu, Constantin, Vechimea formelor de mai mult ca perfect, perfect compus, prezent indicativ și
conjunctiv în -ră-, în „Limba română”, nr. 4 -5, 1982 .
Frâncu, Constantin, Vechimea și răspândirea formelor să deie , să steie , să beie , să ieie în graiurile
dacoromâne , în „Studii și cercetări lingvistice”, XXII, nr. 3, 1971 .
Gadamer, Hans -Georg, Adevăr și metodă , traducere de Gabriel Cercel, Larisa Dumitru, Gabriel Kohn și
Călin Petcana, Editura Teora, București, 2001.
Gheție, I., Baza dialectală a românei literare , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1975.
Gheție, I., Mareș, Al., Graiurile daco -române în secolul al XVI -lea, Editura Republicii Soci aliste România,
București, 1974.
Gheție, I., Originea auxiliarului a de la pers. III sg. a perfectului compus , în „Studii și cercetări lingvistice”,
anul XXIV, nr. 4, 1973.
Gheție, I., Vechimea formelor verbale în –m de la pers. I sg. a imperfectului , în SCL, XXIII, 1972.

317
Haneș, P., V., Studii de istorie literară , capitolul Cercetări vechi și noi despre Nicolae Milescu -Spătarul , Editura
Minerva, 1970.
Ivănescu, G., Istoria limbii române , Editura Junimea, Iași, 2000 .
Kaklamanis, Stefanos, Greece Books and Writers , Section II, Cretan literature , National Book Centre of Greece,
Ministry of culture, Athene, Greece, 2001.
Landos, Agapie, Din minunile Maicii Domnului , tipărite cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction,
episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Bunavestire, Bacău, 2005.
Landos, Agapie, Mântuirea păcătoșilor , carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Iustinian, Episcopul
Maramureșului și Sătmarului, tălmăcită în românește și dată p rima oară la tipar în anul 1893, cu binecuvântarea și
aprobarea Sf. Sinod al Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe române, Editura Egumenița, 2009.
Legrand, E., Bibliographie hell énique ou description raisonn ée des ouvrages publiés par des grecs au dix –
septième siècle , vol. III, Paris, 1895.
Martin, Mircea, Terian, Andrei, Moraru, Christian, Romanian Literature as World Literature , cap. Aux portrets
de l`Orient, and Through: Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, and the ‘Oriental’ Legacy of Early Romanian
Literatu re, Editura Bloomsbury, 2018.
Măndiță, Nicodim Minunile Maicii Domnului (400) , tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction,
episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Agapis, 2007.
Merry, Bruce, Encyclopedia of Modern Greek Literature , Greenw ood Press, Connecticut, London, 2004.
Mihail, Zamfira, Exercices philologiques de Nicolae Milescu (1669): le codex des priêres offert à Thomas Smith ,
în „Anuar de Istorie Iași”, nr. 32, 1995.
Mihail, Zamfira, Nicolae le Spathaire Milescu à travers ses manuscrits , Editura Academiei Române, București,
2009.
Munteanu, Eugen coord., Vechiul Testament – Septuaginta , Varianta lui Nicolea Spătarul Milescu (Ms. 45 de la
Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române) , Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2016.
Neculce, Ion, O samă de cuvinte (XLIII) , în „Letopisețul țării Moldovei”, ediția critică de G. Strempel, București,
1982.
Onu, Liviu, Cronicari munteni , ediție postfațată, tabel cronologic și referințe critice de Liviu Onu, Editura 100+1
Gramar, Buc urești, 1996.
Onu, Liviu, Considerații pe marginea paternității unei versiuni românești a „Mântuirii păcătoșilor” a lui Agapie
Landos. Câteva probleme de metodă , „Memoriile Secției de filologie și literatură”, seria IV, vol. XI, 1989, p. 29 -38.
Onu, Liviu, Din tradiția manuscrisă a traducerii românești a „Mântuirii păcătoșilor” , „Revista de istorie și
teorie literară”, XXXIX, 1991, nr. 3 -4, p. 335 -340.
Onu, Liviu, Tradiția manuscrisă a unei sinteze europene la români în secolele al XVII –lea – al XIX–lea,
Mântuirea păcătoșilor (Amartolon sotiria) , Editura Academiei Române, București, 2002.
Pârvan, Vasile, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco -român , Atelierele grafice Socec & Co.,
Societatea Anonimă, 1911.
Petit, L., Le moine Agapi os Landos , în „Échos d'Orient”, vol. III, nr. 5, 1900.

318
Philippide, Al., Origine românilor , vol. II, Tipografiea Viața Romînească, Iași, 1927.
Pușcariu, Sextil, Istoria literaturii române. Epoca veche , București, Editura Eminescu, 1987.
Pușcariu, Sextil, Limba română , vol. II, Editura Academiei Române, București, 1994.
Rosetti, Al., Istoria limbii române , Editura Științifică, București, 1966, vol. IV-VI.
Rosetti, AL., Sur le passage de lat. et sl. méridional o inaccentué à ă en roumain , în Bulletin linguistique ,
IV, 1936.
Russu, I., I., Elemente autohtone în limba română. Substratul comun româno -albanez , Editura Republicii
Socialiste România, București 1970 .
Sala, Marius, Contribuții la fonetica istorică a limbii române , Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1970 .
Micu, Samuil, Istoria Românilor , II, București, 1995.
Schaff, Philip (1819 -1893), The New Schaff -Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge , vol. I, Grand
Rapids: Christian Classics Ethereal Library, Michigan, 1951.
Stănescu, Dumitru, Cultul Maicii Domnului la români. Sibilele. Proorociile lor , Editura Ancora S.
Benvenisti & Co., Str. Emigrantului No. 4 -6, București.
Ștrempel, Gabriel, Catalogul manuscriselor românești , vol. I -IV, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1978 (vol. I), 1983 (vol. II), 1987 (vol III), 1992 (vol. IV).
Ursu, N., A. Alte traduceri necunoscute din tinerețea lui Dosoftei , LR, XXVII, 1978, nr. 5, p. 495 -507.
Ursu, N., A., O traducere necunoscută a lui Nicolae Milescu , în „Cronica”, XXI , nr. 44, București, 1986.
Ursu, N., A., Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al „Mântuirii păcătoșilor” a lui Agapie Landos (I) ,
în SCL, 44, nr. 5, București, 1993.
Ursu, N., A., Nicolae Spătarul (Milescu), traducător al „Mântuirii păcătoșilor” a lui A gapie Landos (II) ,
în SCL, 44, nr. 6, București, 1993.
Vergatti, Radu, Ștefan, Nicolae Spătarul Milescu: viața, călătoriile, opera , Editura Paideia, București,
1998.
Walbiner, Carsten, „Popular” Greek literature on the move: The translation of several work s of Agapios
Landos of Crete into Arabic in the 17th century , „Revue des Études Sud -Est Européennes”, LI, București, 2013.

Dicționare
Mic dicționar academic , Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, vol. I, II.
Ciorănescu, Al., Dicționarul etimologic al limbii române , Editura Saeculum I. O., București, 2002.
Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil; Rosetti, Al., Dicționarul limbii române literare contemporane (DLRLC ),
Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1955 -1957.
Pușcariu, S extil (1913 -1948); Iordan, Iorgu; Graur, Al.; Coteanu, Ion (1949), Dicționarul limbii române
(DLR ), Editura Academia Română, București, 2010.
Scriban, August, Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme,
neologizme, pr ovincializme) , ediția I, Iași, Institutul de arte grafice „Presa Bună”, 1939.

319
Seche, Mircea; Seche, Luiza, Dicționar de sinonime , Editura Litera Internațional, București, 2002.
Șăineanu, Lazăr, Dicționar universal al limbei române , ediția IV, Editura Scris ul românesc, 1929.
Tiktin, H., Dicționar român -german , Imprimeria statului, Bucuresci, 1903, (vol. I A -C); București, 1911 (vol. II
D-O); București, 1925 (vol. III P -Z).
Gramatica Academiei , vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1963.