INTROD UCERE ………………………………………………………………………………1 CONTEXTUL ISTORIC AL „EPISTOLEI LUI DIOGNET ”……………………………………… .1 CREȘTINII… [606371]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA ,, 1 DECEMBRIE 1918’’ DIN ALBA IULIA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
TEOLOGIE PASTORALĂ

Lucrare de seminar

EPISTOLA CĂTRE DIOGNET

COORDONATOR ȘTIIN ȚIFIC :
DR. UNIV. ANDREI MOTORA

STUDENT: [anonimizat]
2018

1
CUPRINS
INTROD UCERE ………………………………………………………………………………1
CONTEXTUL ISTORIC AL „EPISTOLEI LUI DIOGNET ”……………………………………… .1
CREȘTINII ȘI LUME A………………………………………………………………………………………………. .4
SUPERIORITATEA CREȘTINISMULUI ÎN FAȚA AMĂGIRILOR IDOLEȘTI ȘI
ASPECTE DOGMATICE …………………………………………………………………………………….. …….. 7
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………9
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………10

2
INTRODUCERE
Creștinătatea din vremea Prin ților Apostolici a cunoscut din belșug bucuria spirituală cea
mai adâncă, surâsul nevinovat și încrederea pe care și astăzi o carte ca „Epistola lui Diognet” le
poate comunica oricărui suflet doborât de întristare .Consider că, într -o lume aflată în plin proces
de secularizare, care și -a pierdut reperele morale autentice, în care confruntările de ideologii, chiar
și cele de natură religioasă , tind să ne ducă în derută și haos. Cunoașterea teologiei Sfinților Parinți
ai Bisericii poate contibui la o înțele gere mai bună a credinței ortodoxe și la definirea unei
capacități de a discerne mai bine între adevăr și eroare în exprimarea credinței creștine.
CONTEXTUL ISTORIC AL „EPISTOLEI LUI DIOGNET ”
Literatura patristică este marcată de apologeții creștini. Domnul și Mântuitorul nostru Iisus
Hristos și -a ales pe cei doisprezece Apostoli să aprofundeze și să dezvolte mesajul evanghelic iar
aceștia, la rândul lor , au lăsat urmași pe Părintii Apostolici care au cre eat un element de legătură
între scrierile Noului Testament și scrieriile Apologeților . Unul di n documentele cele mai
interesante din primele veacuri creștine care zugrăvește foarte bine modul existenței creștine este
„Epistola către Diognet ”.
„Epistola către Diognet ” , această perlă a literaturii creștine din primele trei secole creștine ,
cum a fost numită, este necunoscută atât scriitorilor creștini din epoca patristică , cât și celor din
epoca medievală. A fost prima dată editată la Paris de Henri Estienne, după si ngurul și unicul
manuscris care a transmis textul, codicele Argentoratensis din secolul XIII -XIV , care reproducea
un text probabil din secolul VII . În privința timpului în care a fost scrisă ,nu se poate confirma
nimic sigur,unii cercetători mulțumindu -se cu presupunerea că este vorba de un autor de la sfârșitul
secolului al ÎI -lea sau începutul secolului al III -lea.
Astfel timp de trei secole ,creștinii au dus o viață neînțeleasă de închinătorii la idoli și de
autorita țiile romane , fiind considerați ca o sectă iudaică învăluită într -un aer misterios pe care
marea majoritate a oamenilor nu o înțelege și îl condamnă cu brutalitate pentru că misterul ce îi
învăluia le era ascuns . Mai mult, creștinii erau acuzați de orgii ,incesturi,omorârea copiilor și
serbări canibale. În această situație s -au ridicat dintre creștini voci ,care conștienți de ineficacitatea
intervenției lor căutau măcar să arate cât de lipsite de adevăr sunt acuzele aduse acestor Apostoli
ai păcii.

3
Această „Epistolă a lui Diognet ” nu este amintită în antichitatea creștină .În anul 1592,
Henricus Stephanus publică pentru prima dată această epistolă. Acesta a descoperit -o într -un
manuscris care s -a păstrat în biblioteca din Strasbourg până la anul 1870 , când a pierit în flăcări ,cu
ocazia r ăzboiului franco -german . Autorul ei este necunoscut . Ea a fost găsită între scrierile
Sfântului Justin Martirul și Filozoful asemanandu -se foarte bine cu Apologia lui Aristide . Mult
timp s -a crezut că această ar fi fost scrisă de Aristide și adresată lu i Diognet. Alți cercetători susțin
că epistola a fost adresată împăratului Adrian ,însă nici această ipoteză nu este sigură . Cert este
că epistola a fost scrisă de un creștin cult și talentat .Unii învățați au pretins că autorul este Clement
Romanul ,alț ii Apollo, alții Quadratus, alții gnosticii Marcion sau Apeles , s -a zis apoi că atingerile
unor anumite expresii sau formule din Scrisoarea 1 -a Clementină , cu Irineu sau cu Clement
Alexandrinul ar indică dependența ei de acești autori. Dar aceste atinger i nu arată dependența ,ci
numai izvoare comune de inspirație ,sau asemănare de elemente psihologice în subiect. Scrisoarea
către Diognet ,zice Eduard Norden , este una din cele mai strălucite piese pe care le -au scris
creștinii în limba greacă .Nu se va pu tea spune niciodată același lucru despre Apologia lui Aristide ,
interesantă că fond, dar mediocră ca ținută litereara1.
Critica mai nouă a stabilit că ,,Epistola către Diognet’’ este o scriere independentă de alte
scrieri ale stilului apologetic . Auto rul ei nefiind cunoscut până astăzi. Există și o problemă a
destinatarului , însă și aici ipotezele nu au lipsit deloc. Una dintre ipoteze este aceea că Diognet ar
fi fost un personaj fictiv , dar e posibil că el să fie un personaj real un păgân de exemplu care avea
o căutare a creștinismului și a lui Dumnezeu în inima sa . Dintre criticii mai noi , amintim ipoteza
unuia dintre ultimii cercetători ai acestei probleme , Henri Irene Marrou . Acesta spune ca Epistola
către Diognet poart ă un accent ,, autentic a lexandrin ” și afirmă că numai Alexandria putea fi
mediul în care să apară această capodoperă2.
Cu siguranță autorul Scrisorii către Diognet este un creștin născut din părinți creștini și
crescut în Biserică ,într -o atmosferă de înaltă spiritualitate creștină . Se poate observa din epistolă
limba curată ,elegantă ,cunoștințele sale sigure din cultura vremii și puterea sa de a stăpâni ideile
principale ale temei pe care le dezbate . Căldura deosebită și perspectiva ideală în care el prezi ntă
comunitatea creștină ,entuziasmul cu care el exaltă iubirea creștină și mai ales iubirea lui

1 Pr. Prof. Ioan G. COMAN , Probleme de Filosofie și Literatura Patristică , Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 131
2 Ionel IONIȚĂ , Coordonatele vieții creștine după „ Epistola către Diognet” în Mitropolia Ardealului, Rev ista Oficială
a Arhiepiscopiei Sibiului și a Episcopiilor Clujului și Oradiei , 7-8/1970, Sibiu, p.473

4
Dumnezeu față de oameni, insistența pe lângă Diognet de a cunoaște învățătura și viața creștină
spre a se convinge de sensul noii religii,înflăcărarea cu care el prezintă opera logosului . Toate
acestea ne înfățișează pe cieva care a respirat adânc opera Părinților Apostolici și care este poate,
discipolul Sfântului Iustin Martirul și Filozoful .Dacă această ipoteză ar fi corectă ,că autorul
Scrisorii către Diog net a fost un discipol al Sfântului Iustin Martirul și Filozoful este dreaptă ,
atunci data redactării acestei opere nu poate fi alta decât a doua jumătate a veacului 2 d. Hr.

CREȘTINII ȘI LUME A
Chiar dacă cel ce și -a scris cu atâta grijă cartea de vizită n -a fost realm ente ucenicul
Apostolilor , el a trăit cu ardoare eflorescența creștinismului în perioada finală a Părinților
Apostolici și în aceea a apologeților . Dar reiese cu evidență că el milita ca autoritate bisericească.
Depozitul sacru al tradiției nu putea fi t ransmis decât de Biserică3 . Motivul care l -a determinat pe
autor să alcătuiască această operă poate fi observat în primul capitol al scrisorii unde aflăm că un
anume Diognet , a cerut autorului (necunoscut )să -l inițieze în tainele creștinătății, mai exa ct să-l
informeze cu exactitate despre modul de viețuire al creștinilor . Întrebările care îl interesau cel
mai profund sunt următoarele : Ce Dumnezeu adoră creștinii și de ce ei nu se închină la zei păgâni
sau Dumnezeul iudeilor ? În ce constă mult lău dată lor iubire ? Dacă această religie este adevărată
,pentru ce s -a ivit așa târziu în lume ? „Văd distinsule Diognet ,că ai mare râvnă să cunoști religia
creștină și să cercetezi despre ea cu luare aminte și pe față: În ce Dumnezeu cred creștinii și cu m
îi cinstesc ? Pentru ce prețuiesc atât de puțin lumea și disprețuiesc moartea? Pentru ce nu socotesc
de zei pe cei adorați de păgâni,nici nu primesc credința deșartă a iudeilor ? Ce dragoste este aceea
pe care o au între ei ? ”4 Autorul laudă râvna lui D iognet pentru aflarea religiei creștinilor și cere
putere de la Dumnezeu pentru a putea grăi cum se cuvine acestuia . În primul rând îi cere să se
curețe de toate gândurile cele care I -au întunecat mintea sa , p entru a primi învățătura cea bună ,
cea adevă rată .Problema închinării la zeii păgâni făuriți din fier , piatră argint și alte materiale
statice îi acordă un capitol întreg arătând nestatornicia și absurdul închinării la acestea .
Autorul ridicularizeaza cinstirea pe care păgânii o aduc obiectelor fără de suflare , spunând
prin cinstirea pe care cred ei că o dau zeilor mai mult îi pedepsesc dacă ei cu adevărat ar putea

3 Pr. Prof. Ioan G. COMAN , Probleme de Filosofie și Literatura Patristică , Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 139
4 Arhid. Prof. Dr. Constantin VOICU , Patrologie , Vol I, Editura Basilica, 2009, p. 179

5
simți ceva .Capitolul se încheie cu o formulă de mare efect ,, Aș avea încă multe de spus la
întrebarea :pentru ce n -au slujit creș tinii acestor zei , dar celui ce I se va părea că cele spuse nu
sunt de ajuns , e de prisos să -I spun mai multe “ Reproșează apoi cultul iudaic arătând inutilitatea
jertfelor de sânge și de grăsimi , grijă fără nici un sens al mâncărurilor ,serbarea supers tițioasă și
sărbătorirea nelegiuită a sâmbetei când sunt interzise până și faptele bune ,tăierea împrejur ,ținerea
posturilor și alte lucruri care nu -și merită osteneală . Iudeii dovedesc mai mult ă prostie decât
adorare atunci când oferă lui Dumnezeu acele ași sacrificii ca și când Acesta ar avea nevoie de ele .
Cel ce a făcut cerul și pământul și toate câte sunt în acestea și care ne dă toate de câte avem nevoie ,
El însuși nu se poate să aibă nevoie de nimic din acestea pe care El le oferă oamenilor cărora li se
pare că ei dau . Cei care cred că aduc jertfe lui Dumnezeu prin sânge , prin miros de cărnuri și prin
holocausturi, și că prin acestea onorează divinitatea nu se deosebesc întru nimic de aceia care arată
aceeași indiferență față de lucrurile surde . Păgânii cinstesc divinități care nu pot gusta cinstea , iar
iudeii oferă sacrificii Aceluia care n -are nevoie de nimic5 . Autorul Epistolei către Diognet mai
arată că , ,, creștinii ’’ nu se deosebesc cu nimic de ceilalți oameni , nici prin limbă, nici prin patrie ,
nici prin obiceiuri , acestea fiind spuse autorul arată ideea greșită care circulă în acele vremuri ,
cum că , creștinii sunt un popor special , o rasă super ioară , cum sunt iudeii care se defineau tocmai
prin religia lor . A fi creștin inseamnă a fi ca toată lumea și totodată cu totul altfel . Nu
imbrăcămintea, nici hrană, nici locuința îi definește pe creștini, ci prezența lui Hristos în sufletul
și viața l or, care, reactualizată prin Sfântă Impărtăsanie dar și printr -un efort cotidian, face ca
normalul să devină cu totul altfel . Creștinii locuiesc în țările și orașele unde s -au născut , iau parte
la toate ca toți cetățenii , se căsătoresc ca toți oamenii , pe scurt au aceleași întrebuințări ca și
păgânii , însă creștinii nu nasc copiii și îi jertfesc , sunt trup , dar nu trăiesc după trup , iubesc pe
toți , dar de toți sunt prigoniți , sunt ocărâți dar ei binecuvîntează , acestea ar fi puținele lucruri
prin care creștinii se deosebesc de păgâni .
Prin toate aceste contraste , autorul ilustrează un deosebit tablou al creștinilor din primele
veacuri . Urmează un superb capitol , al VI -lea, în care autorul se folosește de numeroase
comparații pentru a a răta activitatea creștinilor într -o lume în care imperiul roman își trăia propria
decadență morală . O idee foarte pătrunzătoare pe care am găsit -o mai înainte în capitolul
precedent , cum ar fi că , creștinii ,, sunt în trup dar nu trăiesc după trup ’’ revine acum amplificată :
,, sufletul locuiește în trup , dar nu este din trup și creștinii locuiesc în lume ,dar nu sînt din lume ”,

5 Pr. Prof. Ioan G. COMAN , op.cit, p. 148

6
ceea ce arată că existența tuturor creștinilor se realizează în plan natural și nu lumesc . Trupul îi
poartă lupte suflet ului deoarece acesta din urmă nu se dedă plăcerilor lumești ci tinde mereu și
mereu spre desavrsire . Așa cum ,, trupul urăște sufletul și -l prigonește deși nu -I face nici un rău ,
ci numai pentru că -l împiedică de a -și implinipoftele, tot așa lumea urăște pe creștini , deși ei nui
fac nici un rău , ci numai pentru că -l împiedică de a -și împlini poftele ei ’’ Este evident subliniat
aici rolul cr eștinilor de a promova binele , virtutea , dragostea și de a opri lumea de la înfăptuirea
poftelor celor fără de lege , egoiste și distrugătoare , așa după cum Dumnezeu pentru rugăciunile
lui Avraam , n -a pierdut Sodoma dacă s -ar fi găsit acolo cel puțin zece drepți . Tot așa pentru
rugăciunile creștinilor și vredncia lor , Mântuitorul le spunea celor ce vroiau să îi urmeze
învățătura : „ Voi sunteți sarea pământului ” și ,, Voi sunteți lumina lumii ”6.
În capitolele VIII -XII autorul răspunde la a treia întrebare : ,, De ce Dumnezeu ți se face
cunoscut numai atunci când ai credință ? ” . Pentru al putea vedea pe Dum nezeu , trebuie să ai ochii
sufletului deschiși . Cum spunea și Teofil al Antiohiei în epistola sa către prietenul său păgân
Autolic : ,, Dacă orbii nu văd soarele , nu înseamnă că el nu există ’’ .Tot ceea ce face omul este
bazat până la urmă pe credinț ă , ori dacă păgânii nu au această credința în El , nu -l pot cunoaște și
nici vedea . Dumnezeu este în veci cu Fiul , este iubitor de oameni și îndelung -răbdător. În epistolă
se explică și de ce creștinismul a venit așa de târziu în lume ,arătând că deși „ din veci , Fiul a venit
așa de t ârziu ca să ne dovedească mai întâi neputinț a noastră de a intra , prin noi înșine , în
împărăția lui Dumnezeu “ . Dumnezeu ,, până de curând , ne -a lăsat să simțim toată neputința și
toată stricăciunea .’’
În ca pitolul XII avem un îndemn dat lui Diognet de a păstra cele auzite , de a pune această
cunostiinta în inimă și cuvântul adevărat în viață . : ,, Cine dobândește cunoștința cu teamă și caută
viață ,acela sădește în nădejde și așteaptă rod ‘’.
Din punct de vedere doctrinar , această epistolă este bogată în învățături creștine . În aceeași
categorie cu celelalte scrisori a le Părinților Apostolici , autorul ,, Epsitola către Diognet ” ,
numindu -se singur ,, urmaș al apostolilor ’’ , prezintă o operă edificatoa re . Epistola este un tezaur
dogmatic creștin . Aici avem mărturisire că omul nu posedă prin el însuși cunoștința pefecta a lui
Dumnezeu . De asemenea , se vorbește despre Întruparea Mântuitorului , dualitatea naturii
omenești și nemurirea sufletului . Aut orul subliniază foarte bine modul de existență al creștinilor ,
cunoașterea credtina adică a lui Dumnezeu , nu este o cunoaștere naturală sau rațională , ci un act

6 Matei, 5,13,14

7
supranatural cu lucrare asupra spiritului omenesc . Creștinismul nu este o religie omeneasc ă .
Credința și religia creștină nu sunt o invenție pământească . Oamenii nu pot cunoaște prin ei înșiși
pe Dumnezeu . Cine dintre oameni a știut vreodată ce e Dumnezeu ? Se întreabă chiar autorul
Scrisorii către Diognet . Revelația e un act de iubire din partea divinității . Cu alte cuvinte , modul
Dumnezeului creștin este iubirea . Revelația supranaturală este deci o inițiativă a divinității , iar
religia întemeiată pe o asemenea revelație este un act și o instituție divină7 . Autorul ne prezintă
modul creștin într -o lumină strălucitoare ,cu mult spre deosebire de creștinismul pe care îl
cunoaștem noi astăzi . Este foarte dureroasă această paralelă între crstinii din secolele primare ,și
cei de acum . Creștinii primelor dou ă veacuri și următoarele trăiau din plin sub puterea și vraja
harului divin , adică din și în iubirea absolută în Iisus Hristos . Creștinii făceau parte cu trupul din
lumea această , dar ei aparțineau lumii absolute a divinității . Omul , zice „Scrisoarea c ătre
Diognet ”, este creatur a cea mai frumoasă , pentru că este cea mai iubită de Dumnezeu . Nu este el ,
oare, făptură celui prea Înalt ? Iubirea divinității asigură omului fericirea supremă care nu stă în
bunurile iluzorii de aici , ci în jertfa totală pentru cei mici și pentru cei lipsiți . Prin această jertfă
și iubire aprinsă față de Dumnezeu și de aproapele , omul imită pe Dumnezeu și ajunge el însuși
Dumnezeu pentru ce -I pe care îi ajută și îi iubește . Numai această iubire -jertfă garantează
nemurir ea .

SUPERIORITATEA CREȘTINISMULUI ÎN FAȚA AMĂGIRILOR IDOLEȘTI ȘI
ASPECTE DOGMATICE
Deci , în această epistolă , creștinismul este prezentat ca un mod de viață . Este modul
bucuriei eterne ,adevărate , sub lucrarea harului Duhului Sfânt . Este mai ales modul entuziasmului
pentru aflarea adevărului , modul iubirii care transformă aceas tă lume . Pe lângă importanța
doctrinară , epistola prezintă și una apologetică, ea fiind prima mostră minunată de apologetică
creștină . Toate punctele de credința sunt puse în evidență cu scopul de a apăra creștinismul și de
a-I arăta superioritatea față de pagânism și iudaism . De aceea Epistola este un adevărat mărgăritar
de credința creștină și formează puntea de trecere de la literatura Părinților Apostolici la cea
apologetică . Această cărticica anonimă , spune un patrolog renumit , este o perlă a lite raturii vechi
creștine8 .

7 Pr. Prof. Ioan G. COMAN , op.cit, p.151
8 Arhid. Prof. Constantin VOICU , op.cit, p. 182

8
Viața creștină descrisă de „Epistola către Diognet ” nu este atribuită unui intelectual rigid
și neinteresat , ci expresia vie a unei inimi aprinse de dragostea lui Hristos . Din acest tablou putem
extrage , putem stabilii , următoarele coordonate ale vieții creștine .
1. Creștinii se acomodau obiceiuril or locului unde erau sortiți să trăiască , supunându -se
legilor statului din care făceau ei parte ca niște cetățeni loiali fiind pilde pentru ceilalți oameni
prin viața lor plină de Duh Sfânt .
2. Duceau o viață exemplară de familie și cu cei din jur ul lor ,având ca suport al atitudinii lor
dragsotea față de aproapele .
3. Erau cei care nu doar propovăduiau viața creștină , viața morală , dar stârneau și pe ceilalți
din jurul lor la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu
Acest creștinism primar, d ur , și -a îndeplinit misiunea cel mai adesea cu prețul cel mai
scump , martiriul .Sângele martirilor a curățat rătăcirile ereticilor ,păgânilor , punând din nou și
din nou bazele unei lumi noi .
Dacă mai târziu după edictul de la Milan din 313 , puritate a caracteristică a creștinilor
primelor secole va fi rămas apanajul unei părți a Bisericii lui Hristos reprezentată de monahism ,
crestinismulnu și -a pierdut până astăzi din vigoarea lui ,cu atât mai mult cu cât viața creștină este
patronată de Mântuitoru l Iisus Hristos și insuflată de Duhul Sfânt 9.

9 Ionel IONIȚĂ , Coordonatele vieții creștine după „ Epistola către Diognet” în Mitropolia Ardealului, Revista Oficială
a Arhiepiscopiei Sibiului și a Episcopiilor Clujului și Oradiei , 7-8/1970, Sibiu, p. 479

9
CONCLUZII
Scisoarea către Diognet a primit marea ofensă că n -ar avea nici o idee, nici măcar o
reflecți e. Cele relatate mai sus însă arată că opera de care m -am preocupat ocupă un loc important
între părinții apostolici , pune printre altele ,una din acele probleme omenești al cărei interes și
soluționare străbate peste milenii modul existenteti noastre pe pă mânt .
„Scrisoarea către Diognet ” este o apologie în care interlocutorului i se prezintă
frumusețea , profunzimea viețuirii creștine astfel încât acesta auzind adâncimea învățăturii de
credință să se convertească .În această scriere observăm că nu est e vorba despre o analiză
rationalistă sistematică, ci consemnarea practicii vieții sociale creștine, care stă la baza moralei
creștine.Ca orice scriere patristică,autorul invită destinatarul să facă primul pas spre cunoaștere ,
părăsirea tuturor gândurilor și obiceiurilor imorale. Textul se pare că a luat naștere la începutul
secolului al III-lea , este unul dintre cele mai vechi texte pe care le are Biserica Text pierdut și
regăsit ,un text absolut fascinant în care ni se revelează întrebarea existențială a lui Diognet cu
privirea la exist ența acestui Dumnezeu care îi face pe creștini să ducă o astfel de viața pământească
după trup , dar cu cetățenie cerească , întrebare care ia naștere văzând modul de viață al creștinilor .
Autorul epistolei către Diognet crede că mesajul pe care el îl transmite și care este un mesaj revelat
își v-a găsi ecoul în inima ascultătorului și nu se poate altfel decât să îl convertească deci , dacă
există deschidere din partea celui care primește un mesaj ,mesajul însuși este de -o asemenea
rezonanță ,crede autorul epistolei , încât v -a prinde automat rădăcini în inimă celui care îl ascultă
și v-a dăinui . Pe tot parcursul epistolei se scoate în evidență faptul că modul de existența al
creștinilor ,este u nul supranatural . Cre știnii respectă natura ,materia , deoarece sunt legați de ea ,
dar sufletele lor cu toate gândurile,aspirațiile și faptele urcă spre Împărăția nepieritoare a lui
Hristos ,pe aripile iubirii și ale harului Duhului Sfânt . Omul este ,deci, numai suflet ,c a într-o
închisoare în trup și în lumea aceasta ,fiind chemat la asemănarea cu Dumnezeu . Acest lucru nu
este ușor , dar poate fii împlinit prin puterea și căldura iubirii supranaturale .

10
BIBLIOGRAFIE

1. Pr. Prof. Coman G. Ioan , Probleme de Filosofie și Literatura Patristică , Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 134,
141, 151, 164
2. Prof. Dr. Stylianos G. Papadopoulos , Patrologie, Vol I, traducere de Adrian Marinescu,
Editura Bizantină, București, 2006, p. 295
3. Arhid. Prof. Voicu Constantin , Patrologie , Vol I, Editura Basilica, București, 2009, p.
178, 180, 181
4. *** Mitropolia Ardealului , Revista Oficială a Arhiepiscopiei Sibiului și a Episcopiilor
Clujului șu Oradiei , Nr. 7 -8/ Iulie -Augu st, 1970, p. 479, 481
5. *** Scrierile Părinților Apostolici , traducere de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995, p. 409