Întreruperea monotoniei [612848]

Întreruperea monotoniei
Cum se manifestă și de ce e importantă?

Toată viața noastră este formată din mici obiceiuri: de când suntem copii până ajungem la
o vârstă înaintată. Suntem obișnuiți să mergem la școală, să ne întoarcem acasă, facem temele și
somn; pe cum creștem, școala devinde dintr -o dată facultate, casa dev ine cămin, iar temele devin
proiecte. În următoarea etapă, facultatea devine serviciu, căminul se transformă în propria
noastră casă, proiectele prind forma unor “task -uri” impuse de societate, precum copiii, mașina,
câinele/pisica sau alte lucruri pe car e trebuie să le avem până la o anumită vârstă.
După apariția primei mașini, pe drum vine și un copil, ceea ce înseamnă automat și
schimbarea mașinii cu una mai practică, de familie. Toate aceste lucruri vin la pachet, desigur, cu
un animal de companie ș i poate chiar mai mulți copii. Dintr -o dată, rutina noastră include dușul
copiiilor la școală, munca, luatul copiiilor de la școală și ajutorul pe care îl acordăm în facerea
temelor. Tot acest curs al vieții ne este impus de societate, fiind “mersul normal al lucrurilor”, iar
acest concept ne este deja familiar încă de mici, când învățam lucrurile de bază ce țin de viață și
viitor. Prin urmare, sunt de părere că familiaritatea acestor lucruri nu reprezintă neapărat o
surpriză atât de mare în viață noastră; cumva ne așteptăm să se întâmple la un moment dat, însă
asta nu înseamnă că viața nu are parte de schimbări de anumite forme.
În această lucrare voi aborda tema schimbării, manifestarea ei, dar totodată și de ce lipsa
ei este un mare minus atunci când vi ne vorba de dezvoltarea intra și interpersonală. Așadar, ce
este de fapt schimbarea? Care formă a ei este cea mai bine percepută de către oameni și care sunt
modalitățile folosite pentru a percepe schimbarea? Multe întrebări de acest fel îmi răscolesc într –
un fel liniștea, făcându -mă să analizez în detaliu aspectele schimbării. Pe parcursul acestei
lucrări voi folosi introspecția, ca metodă de analiză a schimbării, mai exact, experiența personală.
Schimbarea, ca noțiune generală, poate avea mai multe form e, de la schimbarea inocentă
a unui plan pentru o seară până la un eveniment traumatizant care ne schimbă din temelii
sistemul de valori. Cert e că toate formele schimbării au un impact asupra noastră, chiar dacă
poate nici nu îl sesizăm. Conform conceptu lui “butterfly effect”, identificat și dezvoltat de
meteorologul Edward Lorenz, o mică schimbare la începutul unei probleme poate avea un efect
enorm la sfârșitul aceleași probleme, fapt cu care sunt de acord și pe care l -am întâlnit în
propria -mi viaț ă atunci când o “mic ă” decizie luată a avut ca rezultat o răsturnare de situație, cu
final fericit, în comparație cu ce s -ar fi putut întâmpla în cazul în care nu aș fi luat decizia “mic ă”
respectivă.

Faimosul autor, Tony Robbins, spune că “Dac ă nu schimbi n imic, nimic nu se schimbă.”,
sugerând astfel că schimbarea care ne afectează în mod direct poate porni doar de la noi înșine.
Deși sunt de acord cu el până la un anumit punct, nu cred că în realitate lucrurile stau chiar așa.
De exemplu, decizia unui om po ate și mai mult ca sigur va influența într -un anume fel și viața
altui om, fie că își propune sau nu acest lucru. Din această perspectivă, chiar dacă noi nu avem
inițiativa de a schimba anumite aspecte ale vieții noastre, asta nu înseamnă totuși că schimba rea
nu va apărea și în viața noastră, întrucât decizia altui om va avea efecte și în cazul nostru. Într –
adevăr, Robbins ne oferă o perspectivă cu o nuanță mai subtilă în cazul de față, fiindcă face
referire la schimbările majore care apar de obicei pe parc ursul vieții, precum locul de muncă sau
cumpărarea unei case. Susțin totuși că aceste schimbări pot apărea și fără implicarea noastră
directă. Să luăm ca exemplu un accident de mașină. Experiența m -a învățat că nu e nevoie să
faci tu ceva în mod direct, ci doar să fii omul nepotrivit, la locul nepotrivit, iar viața ți se poate
schimba într -o fracțiune de secundă. Desigur, lucrurile nu sunt chiar așa simple precum par,
deoarece fie că scăpam teferi și nevătămați din acel accident, fie că suferim de leziuni mai ușoare
sau nu, schimbarea tot are loc, iar referința noastră de timp va fi axată în jurul acelui eveniment:
“inainte de accident”/”dupa accident”.
În fericitul caz al nevatamarii corporale, schimbarea își gă sește loc în psihicul nostru.
Sunt foarte mari șanse să apară temeri posttraumatice sau rețineri viitoare tot din cauza acelui
eveniment neplăcut, care evident, ne schimbă viața. La polul opus, schimbarea poate fi mult mai
bruscă și agresivă dacă am avea și leziuni corporale temporare sau chiar permanente, întrucât am
fi forțați să ne adaptăm unei noi situații dificile. Spre exemplu, recuperarea fizică poate fi un
proces lung care influențează implicit și recuperarea psihică, acesta proces din urmă fiind
considerabil mai lung și complex în comparație cu primul.
Trecând totuși la partea mai pozitivă a acestei teme, să analizăm citatul fostei actrițe și
producător , Karen Lamb, care afirmă că “Peste un an o să îți dorești să fi început astăzi.”.
Personal, î mi place mult acest citat, fiindcă vine sub forma unui avertisment, îmbrăcat în
motivație. Sugerează cum acțiunea pe care o începem azi va avea un efect garantat peste un an;
sunt sigură că și Edward Lorenz ar fi de acord aici.
În altă ordine de idei , oamenii au diferite modalități de a răspunde procesului de
schimbare. Reacția des întâlnită atunci când ne confruntăm cu o schimbare majoră este de a ne
izola, conform autorilor Foss și Foss, în cartea “Invitating Transformation”, apărută în anul 2012.
Nu a cceptăm ideea de schimbare, rămânem prinși în trecut, gândindu -ne la cât de bine era înainte
de instalarea schimbării. Următorul pas este de a încerca să găsim posibile soluții pentru a reveni
la situația inițială, nicidecum de a o accepta. De asemenea, fa ptul că rămânem în zona noastră de
confort chiar și atunci când citim același tip de bloguri, presă sau vizionăm aceleași canele de
știri și surse de informație, ne face să rămânem inflexibili la alte puncte de vedere diferite de ale
noastre. Nu recunoaște m celelalte surse de informație ca fiind valide din moment ce nu sunt de
acord cu principiile și sistemul nostru de valori. Acest lucru duce la plafonarea noastră atât
intrapersonală, cât și interpersonală.

Odată ce respingem alte surse de informație și le catalogăm drept “incorecte”, metoda
următoare de a răspunde schimbării este de a -i critica pe cei care au opiniile diferite de ale
noastre. Când alegem această metodă, ne expunem schimbării, dar evaluăm și judecăm în mod
direct celelalte perspective exi stente, numindu -le proaste, naive, rele sau incorecte. Judecarea
altor persoane poate varia între a -ți critica prietenul cel mai bun fiindcă bea foarte mult și a da
vina pe un grup de oameni minoritari pentru creșterea ratei criminalității, deseori ajungân d la
stereotipuri precum toți arabii sunt responasibili pentru actele de terorism care au loc în lume.
Stereotipurile – atribuirea unor caracteristici unui întreg grup de oameni – fac des parte din
procesul de criticare, apărut din cauza instalării schimbă rii. Deseori facem asumpții de exemplu
despre rromi că sunt doar niște hoți și că ne sunt inferiori, uitând complet de diversitatea
oamenilor și de potențialul lor pe care îl au.
O altă metodă folosită în timpul procesului de schimbare este cea de a în cerca să
modificăm punctul de vedere a altor persoane, pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu al
nostru sau pentru a se transforma mai mult în noi – ei acționând și făcând același lucru că noi.
Dacă acest lucru se întâmplă, vom avea tendința să credem c ă perspectiva noastră tocmai a fost
confirmată de cei cărora le -am modificat punctele de vedere și ne vom simți mai încrezători în
noi și în principiile noastre, plafonandu -ne astfel din ce în ce mai tare.
Conform lui Foss și Foss, există patru tipuri de retorică (în acest context însemnând
“comunicare”) pe care oamenii o folosesc atunci când încearcă să schimbe opiniile celorlalți:
1. Retorica de cucerire
Obiectivul acesteia este clar definit de victorie. În acest tip de retorică, cel care
câștigă argumentul sau cel care obține ceea ce își dorește este considerat a fi victorios.
Deseori mi s -a întâmplat să am dezbateri legate de religie, iar poziția mea de atunci și cea
actuală este că respect religia tuturor, chiar dacă nu mă regăsesc neapărat sau nu sunt de
acord cu ce presupune ea. Persoanele care au încercat să îmi schimbe opinia au apelat la
persuasiunea agresivă, în care nu mai conta părerea mea, ci doar era din start greșită, ei
dându -mi un flux continuu de argumente conform cărora nu aș avea dreptate. Deși accept
că acest fenomen este des întâlnit, trebuie să admit faptul că nu înțeleg de ce oamenii ar
transforma într -o competiție diferenta de opinii. Rezultatul final al acestei retorici se
învârte în jurul părții care trebuie cucerite, parte care adesea nu își schimbă punctul de
vedere, ci doar transmit semnale interlocutorilor cum că ar fi de acord în cele din urmă cu
părerea lor. Tehnica aceasta duce și la crearea unei opinii paralele legate de partea care
încearcă să îi cucerească pe ceila lți, fiind considerați inflexibili și încăpățânați, iar
asocierea acestei opinii cu tema dezbaterii în sine a subiectului este strânsă și directă.
Astfel, de fiecare dată când ne aducem aminte de subiectul dezbătut, ne aducem aminte
implicit și de cei care au încercat să ne “convinga” că nu avem dreptate, că suntem
limitați în gândire și că perspectiva noastră este eronată

.
2. Retorica de conversie
Acest tip de retorică este de fapt o comunicare proiectată să schimbe perspectiva
unui alt om, folosind ca metodă principală persuasiunea. Diferită fiind de prima retorică,
cea de conversie se axează mai mult pe sublinierea unui adevăr general care se alfa în
perspectivă celui care și încearcă să convingă interlocutorul, nefiind axată pe o posibilă
victorie în competiția diferenței de opinii. Cele mai cunoscute exemple de retorică de
conversie sunt marketingul, reclama și vânzările . Grupurile de activiști concentrate pe
subiectul avortului sunt de părere că acesta nu ar trebui să fie o opțiune pentru femeile
însărcinate și prin urmare folosesc metoda retoricii de conversie pentru a convinge lumea
de validitatea perspectivei lor. Deși nu sunt de acord cu premisa susținută de ei, le
respect punctul de vedere și nu dau prea multă importanță subiectului, știind că av ortul
oricum este legal momentan și că cel mai probabil va fi și de acum înainte, în ciuda
eforturilor lor. Dacă situația s -ar răsturna, cu siguranță aș adopta și eu această metodă în
încercarea mea de a convinge lumea că avortul ar trebui să fie o opțiune valabilă și
posibilă pentru oricine.
3. Retorica binevoitoare
Obiectivul principal al acestei retorici este total opus față de primele două tipuri
de retorică, dezvoltate mai sus, fiind caracterizat prin pura dorință de a oferi ajutor unui
individ care are nevoie, și nu pentru a obține ceva din acest act. Retorica bi nevoitoare
vine sub forma oferirii de informații unor persoane care ar putea să le considere de mare
ajutor în momentul respectiv sau în viitor. Cei care decid că vor să afle mai multe
informații despre subiectul deschis de “persoana sursa” și să își facă viața posibil mai
ușoară au această oportunitate de a afla mai multe despre potențiala îmbunătățire a vieții.
Campaniile publice de sănătate sunt cele mai cunoscute astfel de surse. O campanie care
încurajează oamenii să se lase de fumat este concepută să alerteze oamenii cu privire la
rezultatele nocive ale acestui viciu și să ofere servicii de asistență pentru a ajuta oamenii
să renunțe la fumat ori să sugereze metode alternative, mai puțin periculoase pentru
organismul uman. În contextul interpersonal, r etorica de acest tip este folosită pentru a
ajuta un om să ducă la bun sfârșit o sarcină, dar într -un mod mai ușor lor. Chiar dacă
persoana pe care încercăm să o ajutăm alege să folosească sugestia noastră sau nu,
comunicarea pe care am dezvoltat -o în proc es a fost generată de sincera dorință de a face
viața mai ușoară cuiva. Părerea mea cu privire la retorica binevoitoare este că nu are loc
atât de des pe cât ar trebui. De cele mai multe ori alegem să fim indiferenți la problemele
altora și să nu dăm o mân ă de ajutor unei persoane care, poate, ar aprecia. Acest lucru mi –
a devenit evident în momentul în care am fost pusă în situația de a schimba o roată la
mașină. Categoric, nu este domeniul meu de expertiză, așa că am apelat la cea mai ușoară
sursă de infor mație: YouTube. În timp ce mă chinuiam să schimb roata respectivă,

speram din suflet că cineva să mă ajute, fiindcă era destul de evident că nu mă
descurcam. Într -un final, un om foarte binevoitor s -a oferit să mă ajute, iar eu nu am
apreciat niciodată mai mult altruismul unei om.

4. Retorica consultativă
Concepută că o comunicare menită să ofere ajutor cerut, retorica consultativă este
dezvoltată ca răspuns unei cereri implicite sau explicite din partea unor persoane pentru a
obține un sfat sau informații. Indivizii, care devin astfel recipientele informaț iilor date,
sunt persoane care își doresc să învețe, să evolueze și să se schimbe. Un punct de vedere
care trebuie subliniat este faptul că acești indivizi caută în mod deliberat interacțiuni cu
sau informații de la persoanele care îi pot ajuta să își atin gă scopul. În retorica
consultativă, interlocutorii îi îndrumă pe ceilalți prin oferirea unor idei care ar putea să îi
ajute cu privire la o problemă sau un punct de vedere. Un exemplu concret și des întâlnit
este atunci când cerem sfatul unei cunoștințe c u privire la un domeniu în care noi nu ne
descurcăm. Să zicem că vreau să achiziționez un nou laptop, însă nu știu ce caracteristici
ar trebui să aibă astfel încât să îmi satisfacă nevoile. Așadar, apelez la prietenul meu care
este pasionat de tehnologie ș i tot ce ține de ea. Îi specific nevoile mele, iar în funcție de
acestea el îmi va sugera câteva opțiuni care ar putea fi benefice pentru mine și scopul
meu. Punctul de vedere al autorilor Foss și Foss, conform căruia retorica consultativă
presupune solici tarea unor informații, contrară celorlalte tipuri de retorică în care
informația oferită nu este cerută, este clar evidențiat și prin exemplele date de ei: indivizii
care caută ajutor specializat în tratarea unor probleme ce țin de psihicul nostru. Așa cum
spun cei doi autori, indivizii se expun în mod direct perspectivelor diferite cu dorința de
a-și clarifica anumite aspecte sau de a rezolva o dilemă cu care se confruntă.

În cele din urmă, ultima modalitate de a răspunde schimbării este cea de a o acce pta. În
loc să ne izolăm, să îi criticăm pe ceilalți sau chiar să încercăm să îi schimbăm după bunul plac,
putem să rămânem deschiși ideii de “nou”, de diversitate și să profităm de fiecare astfel de
oportunitate pentru a crește exponențial din punct de ve dere intrapersonal, dar și interpersonal.
Noutatea, varietatea, diferența și părăsirea cunoscutei zone de confort sunt caracteristicile acestei
modalități. Cum cei mai mulți ar spune, abordăm necunoscutul în cel mai sincer mod posibil, din
pură curiozitate . Suntem precum copiii, atunci când pun o sumedenie de întrebări pentru a -și
satisface variatele curiozități. Interesant mi se pare faptul că ne schimbăm această abordare de a
descoperi ceea ce nu știm. Oare de ce încetăm să ne mai punem întrebări, să fim curioși, să
privim lumea cu aceeași surprindere? Ajungem oare într -un punct atunci când creștem, în care
decidem că știm destule și că nu mai vrem să aflăm atât de multe ca până atunci? Dacă da, cum

luăm această decizie și de ce? Cum putem “stii” că am afl at destule, că nu mai e nimic nou de
descoperit și de ce am crede asta?
Experiența recentă m -a învățat că mereu vom avea câte un detaliu de descoperit, câte un
aspect nou care ne schimbă concepția inițială pe care o avem asupra unui lucru și care ne face să
ne punem întrebări adiționale, astfel căutând mereu răspunsuri. Odată cu angajarea mea la un
ONG, am avut multe oportunități de a descoperi atât lumea, cât și pe mine. Spre exemplu, la
finalul lunii iunie, anul acesta, am luat parte într -un proiect car e a avut ca temă egalitatea de gen
și s-a desfășurat lângă lacul Issyk -kul, din partea de nord a Kyrgyzstanului. Timp de 10 zile am
avut contact cu o nouă cultură, nouă țară, regiune, cu noi oameni și un nou subiect. Incredibil cât
de multe informații poți obține doar vorbind cu niște persoane despre tot și nimic. O experiență
asemănătoare am avut și la finalul lunii septembrie când am plecat într -un alt proiect, în Polonia.
Diferența de data această a fost că am plecat complet singură, cu trenul. Sau mai b ine spus, cu 6
trenuri și un autobuz, timp de 21 de ore. Per total, experiența în sine m -a ajutat atât la dezvoltarea
intrapersonală, întrucât drumul dus -întors a fost plin de peripeții și am apelat la cunoștințele și
abilitățile mele pentru a reuși, cât ș i la cea interpersonală, prin prisma faptului că am depins de
alți oameni, din alte țări, pentru a mă ajuta în anumite situații, precum indicațiile necesare pentru
a ajunge la gara din Katowice. Ajutorul lor l -am primit abia după ce am comunicat cu ei, dup ă ce
le-am explicat situația în care sunt și rezultatul pe care l -aș dori, ca mai apoi să le văd zâmbetul
de pe față și mâna gesticulându -mi drumul spre reușită.
De regulă, oamenii nu observă lumea și absorb toate informațiile care le sunt oferite, ci
este nevoie de dorința pornită din interior de a cunoaște tot ce ține de un subiect, de o cultură, de
un oraș, de oameni, de tradiții, de stereotipuri, de preconcepții ș.a.m.d. Mai mult decât atât,
atunci când luăm o decizie ne bazăm pe informațiile pe care le deținem și nu căutăm diferite
perspective. Un fapt interesant este evidențiat de către autorii Foss și Foss, care spun că ne
construim lumea prin propriile noastre lentile, iar atunci când interacționăm cu multitudinea de
informații din jurul nostru ne dezvoltăm propria interpretare a acestor informații. Autorii
evidențiază și faptul că fiecare om este unic, prin urmare așa sunt și perspectivele și interpretările
lor. Astfel, putem descoperi atâtea interpretări câți observatori sunt. Dacă doar un om obse rvă
ceva, va exista o singură interpretare. De asemenea, sunt de acord cu afirmația conform căreia
fiecare perspectivă este necesar parțială, astfel punctele de vedere alternative ne sporesc procesul
de înțelegere, devenind mai înțelepți. Când experimentăm sau observăm o situație, înțelegem
doar o parte din ea, iar ceilalți oameni alte părți, diferite și ele; aceste părți contribuie la
înțelegerea întregului. Ca urmare, depindem de alți oameni pentru a afla toate datele situației și
de a înțelege situația ca întreg.
Concluzionând, toate aceste modalități de a răspunde în fața schimbării sunt folosite de
oameni, într -un anumit stagiu al vieții lor. Fie că suntem copii, adolescenți, adulți sau vârstnici,
toți avem parte de experiențe care ne scot din călduroasa zonă de confort și care ne dau un duș
rece, făcându -ne să realizăm cât de importantă poate fi o schimbare. Faptul că această
întrerupere a monotoniei ne oferă posibilitatea de a evolua din punct de vedere intrapersonal și

interpersonal este unul dintre cele mai mari beneficii de care o persoană poate avea parte. În
încercarea de a rămâne comozi, n e supunem enorm riscului de a ne plafona, de a involua și de a
pierde adevăratele minuni din exterior și interior.
Peter Arnold afirmă că “Totul se schimbă, nimic nu este fix. Dacă nu profităm de
schimbare vom deveni victimele ei”, lucru cu care sunt tot al de acord. Schimbarea va avea loc
indiferent dacă noi o acceptăm sau nu, așa că înțelept ar fi să o acceptăm astfel încât perioada de
acomodare să poată începe. Această afirmație se împletește perfect cu vorbele lui Robin Sharma,
care spune că “Viata te vrea învingător. Nu -ți mai sta în cale.” și care sugerează că schimbarea
ne este favorabilă, chiar dacă nu pare a fi la început. Deși am trecut prin experiențe și schimbări
mai puțin plăcute, pot spune că sunt recunoscătoare fiecărei persoane pe care am în tâlnit -o și
care a avut un impact cât de mic sau cât de mare asupra mea. Totalitatea acestor mici și mari
impacturi, deciziilor luate de mine, perspectivelor întâlnite și oportunităților luate m -au avut ca
rezultat pe mine, cea de acum. Sunt complet sigură că forma mea actuală de dezvoltare rezultată
din experiențele anterioare nu este cea finală, ci doar la început. Sunt extrem de curioasă ce fel
de persoană voi fi peste 50 de ani, ce fel de experiențe voi fi avut și c e fel de “mostenire” aș lăsa.
Intre timp, nu pierd foarte mult timp gândindu -mă la acest aspect, ci prefer sa las viata sa se
întâmple, să mă surprind ă si să dea tot ce are ea mai bun, fiindcă eu sunt preg ătită.

Autoevaluarea lucră rii

Trebuie să recunosc că nu am avut parte de mulți profesori care să ceară o autoevaluare a
lucrării. Țin minte că în clasa a XII -a, la ora de română, dna. Profesoară ne -a cerut același lucru.
Reacția mea de atunci este mai mult decât similară cu cea de acum : m-am blocat.
Ideea este că școala/facultatea nu ne învață și acest aspect, al autoevaluării, prin urmare
nu știm cum ar trebui să ne evaluăm și ce ar trebui să luăm în considerare atunci când ne dăm o
notă. Ce tehnică să abordăm? Să zicem oare o notă mai mică din modestie, deși noi am vrea mai
mult, și să sperăm că ne dați o notă mai mare decât am zis noi că merităm? Sau să țintim sus ca
să aveți de unde să scădeți? Subiectul acesta se discută de ceva timp între colegii din anul meu.
Eu am decis să vă detaliez procesul prin care am trecut pentru a î ncepe și termina acest proiect.
În mod evident nu mi -aș da 10, fiindcă știu că nu este o lucrare de 10, și nici 9, deoarece
nu cred că se apropie chiar așa mult de cum ar fi trebuit ea să fie. Așa că mi -aș da 8, întrucât
creierul meu s -a stors pe foile anterioare. În orice caz, studentul cât trăiește, procastineaza. Așa a
fost și în cazul a 2/3 din anul nostru și am știut că dacă voi merge în weekend acasă nu voi putea
să îl termin. Așadar, am mers cu o colegă la Lugoj de vineri. Toate bune și frumoase, frig afară,
bătea vântul, nimic ieșit din comun. Vineri după -masa începem proiectul sau mai degrabă
începem să ne întrebăm oare ce trebuie mai exact să facem, din ce carte și cum facem rost de
cartea aceea? Evid ent, nici un gram de chef nu a fost prezent cu noi, deci vă dați seama că a luat
destul de mult. Am decis să alegem același subiect, pentru a vorbi împreună despre el și pentru a
avea idei, dar țin să subliniez că nu l -am făcut la fel. Doar voiam să avem a ceeași temă, să ne fie
puțin mai ușor. La ora 9 seara am avut deja două pagini scrise; nu mi -a venit să cred. Știam că
era puțin, dar eram atât de mândră de cele două pagini și de faptul că în sfârșit am început să fac
proiectul.
Deși ne simțeam cât de c ât mulțumite, pe la ora 10 am început să ne îngrijoram din nou,
deoarece mai aveam încă trei proiecte de făcut, la fel de lungi și care trebuie predate tot în
această săptămâna. Dintr -o dată, cele două pagini ale mele scrise mi se păreau un cuvânt, în
comp arație cu cât mai aveam de făcut. Întrebarea care ne apăsa din ce în ce mai tare a fost “Ce să
facem ca să ne relaxăm, dar totodată să avem și inspirație pentru a termina la timp proi ectul?”.
Așa că am ales o metodă neconvențională de relaxare, care urma s ă ne g aranteze și inspirația, iar
în final am ieșit și în oraș, pentru a bea o bere, două. Posibil să fi fost trei totuși.
Vine ziua de sâmbătă; o zi foarte încărcată emoțional pentru mine, întrucât mama
prietenului meu ne -a chemat pe mine și colega mea la ei acasă, pentru a avea prânzul și pentru a
mă cunoaște. Așa emoții nu am avut în viața mea. Ce -i drept e că s -a făcut ora 5, eu încă eram
acasă la prietenul meu, iar proiectul era în același stadiu – două pagini scrise. Mă întorc într -un

final la c asa colegei mele, care nu se simțea deloc bine. Evident, sunt o prietenă de nădejde și nu
am lăsat -o la greu – mai exact, nu am lăsat -o să stea singură degeaba. M -am pus și eu în pat,
lângă ea. Am adormit amândouă, iar când ne -am trezit, era deja ora 10:30 . Știți cât de rău se
simte să te trezești seara și să îți dai seama că ai pierdut o zi întreagă și că nu ai făcut nimic la
proiectele care imperativ trebuie făcute? Ei bine, vă zic eu că se simte mai mult decât rău. Ne -a
venit să plângem din cauza stresul ui adunat. Așa că am apelat din nou la sursa noastră
neconvențională de relaxare, am ieșit din nou în oraș să mâncăm și noi ceva și să bem o bere,
două. Doar două de data asta. Când ne -am întors, la ora 02:00 dimineața, am sesizat că nu avem
curent în casă , nici căldură și nici apă. Nu ne -am îngrijorat prea tare, ori din cauza berilor, ori din
cauza sursei sau poate a somnului, dar cert a fost că ne -am gândit că se va rezolva până
dimineață. La 9 dimineața, când ne -am trezit, lucrurile stăteau la fel. Nici curent, nici apă și nici
căldură. Laptopul meu, dependent de curent (sau priză, cum îmi place mie să îi zic), nu ar fi stat
pornit mai mult de 10 minute, deci din start, eram și eu dependentă de venirea curentului pentru
a-mi termina proiectul. Prânzul l -am luat din nou acasă la prietenul meu, unde am stat până când
am pornit spre Timișoara. Am petrecut tot timpul cu verișorii cei mici ai prietenului meu, cu
mama lui, pe care am și ajutat -o să facă mâncarea, dar și cu restul familiei sale. Destul de
interes antă după -masa, aș zice eu. Ideea e că am ajuns seara târziu la Timișoara și țin minte că
număram zilele până când trebuia predat acest proiect. “Am timp suficient”, îmi zic pe un ton
optimist dus până la punctul de navitate.
Așadar, scriu aceste rânduri azi, miercuri, la ora 12:00 și mă gândesc că trebuie să merg
imediat la facultate, la cursul de germană. Ieri am stat toată ziua cu ochii în laptop pentru a
termina acest proiect și vă spun sincer că indiferent de nota pe care o voi primi, eu îmi pun în
ramă foile acestea. Sunt foarte mulțumită de ce a ieșit, luând în considerare tot procesul prin care
am trecut tot weekendul. Sunt mai mult decât conștientă că nu ar trebui să mă fi lăsat pe ultima
sută de metri pentru a -l face ș i că e doar vina mea că a ieșit așa, dar fapta a fost împlinită și m -am
văzut nevoită să mă adaptez.
Concluzionând, mi -aș da nota 8 și aș fi foarte mulțumită, deoarece efortul depus a fost
relativ mare în prima parte a scrierii și foarte mare în ulti ma parte (ieri). Mai mult decât atât, azi
dimineață am observat aproximativ 10 fire cărunte la mine în păr. Domnule profesor, am 20 de
ani și 10 fire cărunte; nu îmi plac șansele mele.

P.S. Sper că nu am fost impertinentă în aceste două pagini; intenția mea a fost de a fi complet
sinceră. Sper că mi -a ieșit.

Bibliografie

1. Foss, S. K. si Foss, K. A., 2012, Inviting transformation (ed. a III -a), Long Grove, Illinois,
Waveland Press
2. http://inimafericita.ro/2015/08/30/150 -citate -despre -schimbare/