Întreprinderea Ca Forma Juridica de Organizare Si Desfăsurare a Activită Ii Profesionale

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT SI ȘTIINȚE SOCIALE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Întreprinderea ca forma juridica de organizare și desfășurare a activității profesionale

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Viorel Găina

Absolvent:

Radu Rizan

Craiova

2016

Cuprins

LISTĂ ABREVIERI……………………………………………….………….…….1

INTRODUCERE……………………………………………………………………2

CAPITOLUL I. NOTIUNEA,CARACTERISTICI SI TIPURI DE ÎNTREPRINDERE………………………………………………………………….4

1. Evoluția reglementarilor privind noțiunea deîntreprindere…………………………………………………………………………………..……….4

2.Caracteristicile întreprinderii……………………………………………………………………………………….7

2.1. Întreprinderea unitate de producție…………………………………………………………..7

2.2. Întreprinderea unitate organizatorico-administrativa…………………….…………………….8

2.3. Întreprinderea unitate economica………………………………………………………..…..8

2.4. Întreprinderea entitate socială……………………………………….………………………..8

2.5. Întreprinderea-centru decizional……………………………………………….……………9

2.6.Întreprinderea ca sistem……………………………………………………………………….9

3. Tipuri de Întreprindere………………………………………………………………..….……9

3.1. Clasificarea in funcție de mărime a întreprinderii……………………………………………………..10

3.2. Clasificare întreprinderilor in funcție de gradul lor de independenta……………………..11

4. Elementele Întreprinderii………………………………………………………..……………12

4.1. Factorii umani………………………………………………………………………………12

4.2. Capitalul întreprinderii…………………………………………………………………….15

5. Scopul Întreprinderii……………………………………………………………….…………15

CAPITOLUL II. ÎNTREPRINDEREA COMERCIALĂ………………..……..17

1. Elementele întreprinderii comerciale……………………………………………………..….17

1.1. Definiția întreprinderii comerciale………………………………………………………..17

1.2. Organizarea sistematica a întreprinderii comerciale…………………………………..…17

1.3. Scopul întreprinderii comerciale…………………………………………………………..19

1.4. Obiectul întreprinderii comerciale…………………………………………………………20

2.Cadrul juridic privind întreprinderea comercială………………………………….……21

2.1.Actele juridice comerciale……………………………………………………….…..…23

2.2.Aspecte privind actele si faptele de comerț în reglementarea Codului comercial…..….24

CAPITOLUL III.ÎNTREPRINDEREA CIVILĂ……………………………28

1.Elementele întreprinderii civile………………………………………………….…………28

1.1.Definitia întreprinderii civile………………………………………………………..…28

1.2.Organizarea sistematică a întreprinderii civile……………………………………… .29

1.3.Scopul întreprinderii civile……………………………………………………………….30

1.4.Obiectul întreprinderii civile……………………………………………………………31

2.Cadrul juridic privind întreprinderea civila…………………………………….………31

CAPITOLUL IV.STUDIU DE CAZ SI PRACTICĂ JUDICIARA IN

MATERIA ÎNTREPRINDERII……………………………………………….35

1.Curtea de Apel Constanța, Secția comerciala, Decizia numărul 581 din 3.07.2001…….35

1.1.Conținutul deciziei………………………………………………………………………35

1.2.Probleme de drept…………………………………………..…………………….…….37

1.3.Comentariu…………………………………………………..…………………………37

2.Curtea de Apel București – Decizia civila nr. 720R din 06.02.2009…….………………39

2.1.Conținutul deciziei……………………………………………………………………..39

2.2.Probleme de drept………………………………………………………………………43

2.3.Comentariu………………………………………………………………………………43

3. Curtea de Apel Constanța, Secția comerciala,Decizia numărul 1157 din 14.05.2002..46

3.1.Conținutul deciziei……………………………………………………………………..46

3.2.Probleme de drept………………………………………………………………………48

3.3.Comentariu……………………………………………………………………………..48

CONCLUZII……………………………………………………………………50

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………..52

I. Tratate, monografii,cursuri………………………………………………………………52

II. Acte normative…………………………………………………………………………..52

III. Alte surse………………………………………………………………………………..

Listă abrevieri

Art. – articolul

O.U.G–Ordonanța de urgenta

Alin. –alineatul

Nr. – numărul

H.G – hotărâre guvernamentala

Lit. – Litera

S.R.L – societate cu răspundere limitata

S.A- societate pe acțiuni

Introducere

Lucrarea de față își propune sa prezinte importanta întreprinderilor in societatea actuala si importanta ei in desfășurarea activității economice a întreprinzătorului. Întreprinderea este privită, in aceasta lucrare ca o modalitate de organizare si desfășurare a activității economice.

Conținutul lucrării conține noțiunile generale privind întreprinderea in Codul civil cat si un scurt istoric despre cum întreprinderea era privita in Codul comercial. In aceasta lucrare sunt prezentate drepturile cat si obligațiile pe care întreprinzătorii sunt obligați sa le respecte pe tot parcursul desfășurării activității lor profesionale, sunt prezentate noțiunile generale privind obligația de a desfășura activitatea in limitele legii, menționând care sunt obligațiile profesionale ale întreprinzătorului, cum se diferențiază întreprinderile in funcție de scopul lor, modul de organizare cat si obiectul lor.

Primul capitol abordează aspectele generale ale întreprinderii, privind noțiunea de întreprindere conform Codului civil cat si cum era definita aceasta in Codul comercial. Tot in primul capitol se urmăresc tipurile si caracteristicile întreprinderii pentru a le putea clasa intr-o anumita categorie in funcție de mărimea lor. Se va putea urmării evoluția reglementarilor juridice privind noțiunea de întreprindere de la Codul comercial pana la Codul civil, accentuând schimbările produse in Codul civil.

In al doilea capitol este prezentata întreprinderea comerciala urmărind elementele sale principale precum definiția oferita anterior de către Codul comercial cat si de Codul civil, organizarea sistematica, obiectul cat si scopul întreprinderii comerciale. Un alt aspect pe care îl vom privi in cel de al doilea capitol este cadrul juridic privind întreprinderea comerciala folosindu-ne de către principalele legi care reglementează întreprinderea.

In al treilea capitol se va urmări întreprinderea civila sau necomerciala urmărind definiția oferita de către Codul civil, organizarea sistematica obiectul scopul acesteia cat si cadrul juridic privind întreprinderea civila.

Al patrulea capitol, ultimul capitol, prezintă studii de caz amănunțite asupra mai multor decizii date de instanțele de judecate privind întreprinderea.

Capitolul I. Noțiunea,caracteristici și tipuri de întreprindere

1. Evoluția reglementarilor juridice privind noțiunea de întreprindere

Orice activitate comercială, desfășurată cu titlu profesional,presupune o structurare, o organizare metodică prin care eforturile întreprinzătorului si fondul de comerț aferent acestei activități sa fie valorificate eficient, în scopul producerii unui profit.

Suportul juridic pe care se grefează aceasta organizare de tipul comerciant persoană fizică ori comerciant persoană juridică este independent, aceasta fiind indispensabilă realizării profesionale a comerțului, deoarece evidențiază factorii umani si materiali implicați in această activitate.

În legislația si doctrina de drept comercial, conceptul de întreprindere a fost exprimat ca fiind organizarea economica si sistematica a activității comerciantului. Art. 3 C. Comercial indică principalele fapte de comerț, printre care și o serie de întreprinderi (de spectacole publice, de comisioane de construcții, de fabrici, manufactură și imprimerie, de editură si librărie, de transport si altele). Aceasta examinare pune in lumina faptul ca legiuitorul de la sfârșitul secolului XIX a conceput întreprinderea, ca fiind o activitate organizata in cea mai mare parte pe principii economice.

Codul comercial nu a definit noțiunea de întreprindere, omisiune nociva cu atât mai mult cu cat acest concept poate îmbrăca mai multe înțelesuri: pe de o parte, întreprinderea poate fi privita ca o entitate,ca un organism economic, pe de alta parte ca un mod de organizare sistematica a unei activități.

În concepția clasica a dreptului comercial, întreprinderea a fost definita ca fiind un organism economic, condusa de o persoana denumita întreprinzător, care îmbina munca, capitalul si factorii naturali cu scopul de a produce bunuri si servicii.

Conform doctrinei moderne a dreptului comercial, întreprinderea este definita ca fiind un ansamblu de oameni, dirijat de organizator, urmărind scopul realizării unei activități comerciale.

Se observa ca aceste definiții nu reușesc sa distingă întreprinderea, aceasta fiind in urma explicațiilor de mai sus: fie o entitate, fie ca o activitate ori ca un mod de organizare a activității comerciale, aceasta oscilație evidențiind complexitatea conceptului de întreprindere a cărei definire este una dificila.

Prin prevederile articolului 3 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii, cele ale articolului 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile familiale si cele ale articolului 4 punctul 1 din Legea 217/2005 privind constituirea, organizarea si funcționarea comitetului european de întreprindere.

Astfel, Legea nr. 346/2004 definește întreprinderea ca fiind orice forma de organizare a unei activitatea economice si autorizata potrivit legilor in vigoare sa facă acte si fapte de comerț, in scopul obținerii de profit in condiții de concurenta, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice in mod independent si asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale in vigoare.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.44/2008 definește întreprinderea economica ca fiind activitatea economica desfășurata in mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forța de munca atrasa, materii prime, mijloace logistice si informație pe riscul întreprinzătorului, in cazurile si in condițiile prevăzute de lege.

Legea nr.217/2005 definește întreprinderea ca fiind orice forma de organizare a unei activități economice in scopul obținerii de profit, in condiții de concurența.

Definițiile oferite mai sus de către legislația romana privesc conceptul de întreprindere ca fiind o forma de organizare a unei activități economice, aceste definiții fiind însă incomplete. Prima definiție ignora doua elemente esențiale ale implicării întreprinzătorului in organizarea întreprinderii:inițiativa si riscul. A doua definiție neglijează unul din scopurile principale a organizării unei întreprinderi acesta fiind urmărirea înfăptuirii profitului. In prima definiție surprindem si o grava confuzie terminologica, aceasta situând întreprinderea si comercianții la același nivel, care împreuna cu ceea de-a treia, conține o serie de elemente inutile cum ar fi mențiunea realizării actelor de comerț, in scopul obținerii de profit ,,in condiții de concurenta” ultima precizare fiind o chestiune care nu are un impact definitoriu asupra conceptului de întreprindere.

Cea de-a doua definiție este mult mai exacta din punct de vedere doctrinar. Deficienta semnalata (nemenționarea scopului întreprinderii) este însa doar aparenta deoarece definita vizează conceptul generic al întreprinderii economice si nu in mod necesar,noțiunea de întreprindere comerciala, căreia ii este specifica aspirația obținerii profitului. Respectând definita trebuie luat in considerare faptul ca nu orice întreprinzător sau persoana fizica comerciala este comerciant, rezultând ca întreprinderile organizate aceștia au un caracter economic întotdeauna dar caracter comercial, doar când se obține calitatea de comerciant.

Indiferent ca activitatea economica este desfășurata de un întreprinzător, persoana fizica, o societate comerciala, o regie autonoma, o organizație cooperatista ori un grup de interes economic întreprinderea este modelul fundamental.

Din punct de vedere juridic, întreprinderea poate fi privita atât ca un organism economic, deci o entitate juridica, cu accent pe latura patrimoniala, obiectiva, a întreprinderii, cat si o forma de organizare a comerțului cu accent pe prezenta factorului uman, subiectiv.

2.Caracteristicile întreprinderii

2.1.Întreprinderea unitate de producție

Întreprinderea este o unitate de producție(tehnico-productivă) fiind determinata de următoarele trăsături:

produce bunuri,lucrări si servicii;

produce valoare,care se adaugă celei pe care o incorporează bunurile prelucrate;

combina factorii de producție pentru a obține produse si reînnoiește combinările de factori;

dispune de condiții materiale necesare ( clădiri, instalații, utilaje, unelte de lucru, mijloace de transport, etc.);

dispune de forța de munca necesara in structura si calificarea potrivita obiectului

are un sistem propriu de documentare tehnica si economica;are secții,ateliere, locuri de munca

2.2.Întreprinderea unitate organizatorico – administrativă

Întreprinderea este o unitate organizatoric-administrativă deoarece:

are un colectiv unitar de conducere;

are un sediu si teritoriu precis stabilite;

funcționează pe baza unor reglementari;

intra in relații cu furnizorii si cumpărătorii, cu alte instituții si organisme

2.3.Întreprinderea unitate economică

Întreprinderea este o unitate economică, deoarece:

are un program si o strategie bine determinate;

are o evidenta proprie;

urmărește creșterea eficientei economice;

asigura o modalitate de unire a resurselor materiale,tehnice,financiare pentru a obține rezultate economice cat mai bune;

face vărsăminte la bugetul de stat;

are relații economice cu alte întreprinderi, cu statul si cu propriul sau personal.

2.4.Întreprinderea entitate socială

Ca entitate sociala întreprinderea trebuie sa aibă in vedere caracteristicile grupului social printre care cele mai importante sunt: următoarele:

grupul social este constituit pentru realizarea unui obiectiv economic. De obicei obiectivele non-economice sunt realizate in afara întreprinderii;

grupul este constituit din persoane active, specializate. Selecția persoanelor se face pe criterii de competenta funcțională, fiind excluse elementele exterioare profesiei;

grupul are o organizare interna ( ierarhie,rețea de comunicare);

grupul este eterogen, fapta care generează apariția subgrupurilor;

Plecând de la cele arătate, întreprinderea trebuie sa aibă in vedere o serie de elemente atunci când procedează la organizarea grupului social.

2.5.Întreprinderea – centru decizional

In cadrul întreprinderii se adopta o multitudine de decizii. În acest scop trebuie adoptata o structura organizatorica corespunzătoare, in care fiecare compartiment sa își cunoască puterea de decizie.

2.6.Întreprinderea ca sistem

Ca sistem, întreprinderea este formata dintr-un ansamblu de elemente in interacțiune, distinct de mediul sau înconjurător cu care el poate intra in relație fiind orientat către rezolvarea unui obiectiv.

3.Tipuri de Întreprindere

Există, multiple criterii in raport de care pot fi clasificate întreprinderile, precum , obiectul de activitate , forma juridica, complexitatea organizării, precum si altele. În legislația româneasca se folosesc doua criterii principale de clasificare: cel al mărimii si cel al gradului de independență.

3.1.Clasificare in funcție de mărimea întreprinderii

Potrivit articolului 4 din Legea nr.346/2004, conform numărului mediu de salariați si de cifra anuala de afaceri anuală netă sau de activele totale deținute. Astfel întreprinderile se clasifica in microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii si întreprinderi mari.

Microîntreprinderile au pana la 9 salariați si realizează o cifra de afaceri anuala netă sau dețin active de pana la 2 milioane euro,echivalent in lei;

Întreprinderile mici au numărul de salariați intre 10-49 iar cifra de afaceri anuala netă sau dețin active echivalentul in lei, a 10 milioane euro;

Întreprinderile mijlocii au intre 50-249 salariați si realizează o cifra de afaceri neta de pana la 50 de milioane, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul in lei a 43 de milioane euro;

Întreprinderile mari sunt cele care au mai mult de 250 salariați si realizează o cifra de afaceri anuala neta mai mare de 50 de milioane euro, echivalent in lei sau deține active mai mari decât echivalentul in lei a 43 milioane euro.

3.2.Clasificarea întreprinderilor in funcție de gradul lor de independenta

În funcție de relația lor cu alte întreprinderi, raportata la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influenta dominata pot exista 3 tipuri de întreprinderi: întreprinderi legate, partenere si autonome.

Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care exista un raport de dominație. Un exemplu de întreprinderi legate consta in faptul ca una din întreprinderi deține in cealaltă întreprindere majoritatea drepturilor de vot sau poate numi si revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, conducere sau supraveghere ale celeilalte întreprinderi.

Întreprinderi partenere sunt întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi legate, însa intre ele exista raporturi de subordonare sau coordonare, deoarece una dintre întreprinderi deține, individual sau împreuna cu una sau mai multe întreprinderi legate, minimum 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale unei întreprinderi,dar obligatoriu fără a atinge majoritatea specifica întreprinderilor legate.

Întreprinderea autonoma sau independentă este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprinderea legată sau ca întreprinderea partenera, deoarece nicio întreprindere nu deține mai mult de 25% din dreptule de vot sau din capitalul social al întreprinderii autonome.

4.Elementele Întreprinderii

Se considera ca orice întreprindere este alcătuita din elemente invariabile precum: un întreprinzător ori un grup de întreprinzători si fondurile financiare pe care aceștia le investesc intr-o activitate comerciala, cu alte cuvinte este alcătuita din factori umani si mijloace financiare.

Conform unei concepții mai elaborate,elementele componente ale întreprinderii sunt organizarea autonoma a activității cu ajutorul factorilor de producție (factori naturali, factori umani si mijloace materiale),întreprinzătorul coordonând întreaga activitate asumându-si riscul cu scopul producerii de bunuri si servicii destinate comerțului, pentru a obține un profit. In cele ce urmează vom analiza factorii umani si capitalul întreprinderii.

4.1.Factorii umani

Factorii umani se împart in patru categorii majore: întreprinzătorul/ întreprinzătorii, personalul întreprinderii, partenerii întreprinderii si clientela întreprinderii.

Întreprinzătorii sunt persoanele fizice sau juridice care individual sau asociere, organizează o întreprindere comerciala cu scopul desfășurării unor acte sau fapte de comerț, pentru a obține un profit. Din definiție rezulta faptul ca întreprinzătorii pot fii si persoanele fizice cu activitate independenta si asociațiile familiale, dar si asociații sau acționarii societăților comerciale iar după caz, membrii grupurilor de interes economic, astfel întreprinderile pot fi unipersonale sau pluripersonale. In cazul întreprinderilor unipersonale, întreprinzătorul își exercita atribuțiile de conducere, cele de reprezentare si gestionare. În cazul întreprinderile pluripersonale atribuțiile de reprezentare sau gestionare pot fi asigurate fie de întreprinzători, fie de un personal specializat, fie din drepturile de vot ale întreprinderii autonome. Întreprinzătorii nu doar că își asuma responsabilitatea organizării întreprinderii dar preiau si riscurile activității comerciale desfășurate de întreprindere, acesta este unul dintre criteriile de distincție dintre întreprinzători si ceilalți factori umani din cadrul întreprinderii. Întreprinzătorul își manifesta inițiativa încă din faza constitutiva a întreprinderii, in momentul in care definește structura organizatorica a acesteia si direcția in care se va concretiza activitatea întreprinderii, aceasta inițiativa se va manifesta cat si pe parcursul exercițiului comerțului, ,,când mecanismul întreprinderii este pus in acord cu evoluția mediului de afaceri si cu propriile necesitați de dezvoltare.” Riscul întreprinzătorului consta in asumarea de către acesta a tuturor consecințelor patrimoniale sau nepatrimoniale rezultând din activitatea întreprinderii sale fiind direct răspunzător pentru activitatea sa antreprenoriala.

Personalul întreprinderii acesta poate fi alcătuit din salariați, administratori si reprezentanți.

Salariații își desfășoară activitatea in baza unui contract individual de munca, încheiat cu persoana fizica sau persoana juridica pe structura căreia se grefează întreprinderea,contract care ii determina sarcinile si remunerația. Salariații pot ocupa din aceasta poziție juridica fie funcții de conducere cat si funcții executive. Regimul juridic al salariaților este reglementat de codul muncii, in schimb in dreptul comercial aceștia sunt considerați atât niște creditori (pentru remunerația ce le revine) cat si parteneri ai întreprinderii in cazul unei divizări sau fuziuni a întreprinderii.

Administratorii si reprezentanții întreprinderii sunt factori interni de organizare a întreprinderii , aceștia au sarcina de gestionare si reprezentare a întreprinderii in raporturile cu terții. Administratorii sunt adevărați manageri ai întreprinderii cu sarcini de gestiune si reprezentare fundamentat pe un contract de mandat, in timp ce reprezentanții au doar atribuții de reprezentare, care se pot fundamenta pe un contract de mandat cat si pe unul de munca, doar in cazul prepușilor.

Partenerii întreprinderii sunt factori umani sau structuri umane exogene întreprinderii indispensabili pentru activitatea sa: parteneri comerciali (furnizori, agenți comerciali, comisionari, concesionari exclusivi, intr-un cuvânt, intermediari si cumpărători, toți aceștia incorporați unei rețele de aprovizionare si distribuție a produselor si serviciilor întreprinderii) si partenerii financiari (instituții de credit, asiguratori).

Clientela întreprinderii reprezintă persoanele care beneficiază de produse, serviciile si lucrările vândute de întreprindere .Clientele nu constituie un factor inter al întreprinderii sau al fondului de comerț, ea constituie ținta întreprinderii, a cărei activitate nu ar mai avea sens daca nu s-ar mai încheia raporturi juridice de vânzare către clientela sa.

4.2.Capitalul întreprinderii

Existent unei întreprinderi depinde de capitalul acesteia, fără capital aceasta nu ar putea supraviețui ,adică fără fondurile financiare necesare finanțării activității sale.

Capitalul poate fi de origine interna, întreprinzătorul furnizând capitalul necesar sau de origine externa, mobilizat de pe piata financiara. Procurarea capitalului presupune o serie de raporturi juridice care pot fi fie actul de dotare a întreprinderii cu un capital inițial sau de majorare a capitalului prin aporturi pana la contracte de credit încheiate cu instituții financiare sau lansare de titluri de valoare pe piața financiara

Capitalul asigura existenta lichidităților necesare in scopul îndeplinirii obligaților sociale si sa procure sau sa organizeze bunurile necesare desfășurării activității comerciale.

5.Scopul întreprinderii

Scopul întreprinderii poate fii un scop lucrativ ca de exemplu, obținerea de profit, gestionarea eficienta a resurselor materiale sau financiare ale membrilor sau acelor atrase de la terți, folosirea in comun a economiilor ce ar putea rezulta din cooperarea membrilor entității colective etc.

Scopul întreprinderii poate fi și unul non-lucrativ, precum promovarea si urmărirea satisfacerii intereselor personale, nepatrimoniale, ale membrilor precum activități filantropice, voluntariat etc.

Întreprinderilor civile nu li se interzice scopul lucrativ, ele sunt constituite pentru îndeplinirea sarcinilor sociale, de apărare si de ordine publica de securitate si justiție,precum si a celor economice ale autoritarilor.

În cazul întreprinderilor comerciale scopul urmărit este obținerea de profit acestea nu se încadrează in categoria întreprinderilor civile deoarece in cazul acestora scopul urmărit este unul lucrativ, iar obiectul este de producție de bunuri etc.

Capitolul II. Întreprinderea comercială

1.Elementele întreprinderii comerciale

1.1.Definiția întreprinderii comerciale

Ca forma a întreprinderii,acesteia i se atribuie definiția generala privind întreprinderea.

Articolul 2 litera f) din ordonanța de urgenta nr.44/2008 definește întreprinderea comerciala ca fiind activitatea economica desfășurata in mod organizat permanent si sistematic, combinând resurse financiare, forța de munca atrasa, materii prime, mijloace logistice si informație, pe riscul întreprinzătorului in cazurile si in condițiile prevăzute de lege.

Întreprinderea comerciala este definita in baza definiției generale data întreprinderii si de dispozițiile articolului 2 litera f) din ordonanța de urgenta nr.44/2008.

Întreprinderea comercială este o activitate economică desfășurată în mod organizat, permanent si sistematic, realizată de una sau mai multe persoane, denumiți comercianți, pe riscul lor, constând in producerea si circulația mărfurilor, executarea de lucrări si prestarea de servicii, în scopul obținerii unui profit.

1.2.Organizarea sistematica a întreprinderii comerciale

După cum am văzut in definiția data de dispozițiile articolului 2 litera f) din ordonanța de urgenta nr. 44/2008 organizarea întreprinderii comerciale organizarea se face permanent si sistematic de către unul sau mai mulți comercianți. Astfel noțiunea de întreprindere desemnează o activitate sistematic organizata care se desfășoară permanent si potrivit unor reguli proprii.

Organizarea activității are un caracter autonom deoarece cel ce organizează activitatea este independent in luarea deciziilor. O caracteristica unica a activității comerciale este desfășurarea activității organizate, cu caracter persona, in vederea obținerii profitului. Conform articolului 4 din ordonanța de urgenta nr 44/2008, persoanele fizice pot desfășura activități economice individual si independent ca persoane fizice autorizate,ca întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale ca membru al unei întreprinderii familiale.

Întreprinderea este o forma de organizare a unor elemente patrimoniale a căror unitate derivă din funcția lor economică comună , din acest motiv organizarea întreprinderii se supune si regulile care reglementează fondul de comerț, operațiunile juridice ce vizează fondul de comerț ori unele elemente specifice acestuia.

Întreprindere este o forma de organizare sociala întrucât aceasta reunește diverși factori umani precum întreprinzătorul, personalul sau clienții, aceștia colaborând cu scopul realizării obiectivului întreprinderii.

Conform Codului civil exploatarea unei întreprinderi constituie exercitarea sistematica, de către una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce consta in producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu scop lucrativ. In reglementarea Codului civil, desfășurarea unei activități organizate si sistematizate definește aceasta activitate ca întreprindere, iar persoana care exploatează această activitate dobândește statutul de profesionist.

Conform articolului 3 Cod civil au fost surprinse principalele caractere ale întreprinderii. Noțiunea de întreprindere desemnează o activitate sistematic organizata care se desfășoară permanent conform unor reguli proprii.

Organizarea activității are caracter autonom întrucât cel ce organizează activitatea este independent in luarea deciziilor. Activitatea este realizata de una sau mai multe persoane, pe riscul lor căpătând astfel calitatea de profesioniști.

Obiectul activității organizate este producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, prestarea de servicii si executarea de lucrări. Scopul realizării activității poate consta in obținerea unui profit sau realizarea unui scop nonprofit.

1.3.Scopul întreprinderii comerciale

In cazul întreprinderii comerciale scopul urmărit de întreprinzător este acela de a obține din activitatea prestată un profit.

In susținerea acestei divizări a activităților organizate in funcție de scopul acestora in întreprindere comerciala si întreprindere civila sau nonprofit îl constituie dispozițiile articolului 1 din Legea nr. 31/1990 care prevăd ca in vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ , persoanele fizice si persoanele juridice se pot constitui in societati comerciale. Activitatea desfășurata de către o societate comerciala se înfățișează ca o veritabila întreprindere in semnificația juridica a acesteia reglementată de codul civil. Așadar, activitățile societăților comerciale sunt întreprinderi comerciale deoarece se constituie si funcționează cu scop lucrativ, adică acela de a obține un profit.

Scopul întreprinderii comerciale il desprindem pe baza definiției generale a întreprinderii oferite de articolul 2 litera f din ordonanța de urgenta nr. 44/2008.

Întreprinderea comerciala este o activitate economica desfășurata in mod organizat, permanent si sistematic, realizata de una sau mai multe persoane (comercianți) pe riscul lor constând in producerea si circulata mărfurilor, executarea de lucrări si prestarea de servicii, in scopul obținerii unui profit. Astfel scopul desfășurării activității comerciale se desprinde din definiția oferita mai sus, activitatea având un scop lucrativ, de a obține un profit( animus lucri).

Așa cum s-a subliniat in doctrina recenta a dreptului comercial, in caracterizarea întreprinderii, criteriul esențial este scopul urmărit de persoana sau persoanele care organizează activitatea. Desfășurarea unei activități organizate, cu caracter profesional, in scopul obținerii unui profit, este proprie activității comerciale. Aceasta înseamnă ca o întreprindere al cărei scop este obținerea profitului, este o întreprindere comerciala si dimpotrivă având un scop nonprofit este o întreprindere civila

1.4.Obiectul întreprinderii comerciale

Obiectul activității economice consta in producerea si circulația mărfurilor sau executarea de lucrări si prestarea de servicii.

Obiectul întreprinderii comerciale se desprinde din definiția oferita de către articolul 3 aliniatul 3 Cod civil ,,Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.” Astfel obiectul întreprinderii comerciale reprezintă administrarea ori înstrăinarea de bunuri, producerea de bunuri sau prestarea de servicii.

Obiectul activității caracteristic întreprinderii economice este consacrat de ordonanța de urgenta 44/2008 si este similar cu reglementarea întreprinderii de către articolul 3 Cod civil respectiv producerea si circulația bunurilor, executarea de lucrări si prestarea de servicii.

2.Cadrul juridic privind întreprinderea comerciala

Așa cum s-a remarcat in doctrina de specialitate desfășurarea unei activități comerciale impune încheierea unor acte juridice si săvârșirea unor fapte juridice si operațiuni comerciale. Conform actualelor reglementari, aceasta înseamnă că întreprinderea comercială se realizează prin acte juridice, fapte juridice si operațiuni comerciale. Aceste acte juridice, fapte si operațiuni economice pot fi denumite acte juridice comerciale deoarece privesc o întreprindere comercială.

Actele juridice comerciale sunt definite ca fiind actele juridice, faptele juridice si operațiunile economice prin care se realizează, de către un comerciant, activități economice privind producerea si circulația mărfurilor, executarea de lucrări si prestarea de servicii, in cadrul unei întreprinderi comerciale.

In condițiile noului Cod civil, regimul juridic al actelor comerciale este la fel cu cel al actelor juridice civile, diferența fiind ca acestea pot fi săvârșite decât de titularii întreprinderilor comerciale si nu de către orice alte întreprinderi sau subiecte de drept civil. Codul civil cuprinde puține dispoziții derogatorii de la principiul unității de reglementare a raporturilor juridice civile si a raporturilor comerciale.

Ca si exemple sunt date de articolul 1297 alineatul 1 Cod civil conform cărora:,,Contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terțul contractant nu cunoștea și nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acționa în această calitate, îi obligă numai pe reprezentant și pe terț, dacă prin lege nu se prevede altfel”si de către alineatul 2 al aceluiași articol:,,Cu toate acestea, dacă reprezentantul, atunci când contractează cu terțul în limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul acesteia, terțul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite și împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului”.

In ceea ce privește solidaritatea, articolul 1446 Cod civil consacra:,,Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul activității unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

În ultimul rând, in privința întârzierii in executarea obligațiilor articolul 1523, alineatul 2, litera d, Cod Civil prevede ca debitorul se afla de drept in întârziere in cazul in care,, nu a fost executata obligația de a plăti o suma de bani, asumata in exercițiul activității unei întreprinderi”.

Prin urmare, cu ajutorul reglementarilor noului Cod civil ne dam seama ca întreprinderea nu mai este o fapta de comerț ca in Codul comercial ci ea reprezintă o forma juridica in care se desfășoară o activitate, economica, cu caracter profesional. Întrucât privesc o întreprindere comercială, aceste acte juridice, fapte juridice si operațiuni economice pot fi calificate ca acte juridice comerciale.

Conform articolului 2557 Cod Civil raporturile izvorâte din actele juridice comerciale sunt raporturi juridice comerciale.

2.1.Actele juridice comerciale

Actele juridice comerciale sunt actele juridice, faptele si operațiunile economice prin care se realizează de către un comerciant activitatea economica privind producerea si circulația mărfurilor executarea de lucrări sau prestarea de servicii, in cadrul unei întreprinderi economice

Din definiția data mai sus rezulta caracterele actelor juridice comerciale:

Actele juridice comerciale reprezintă actele juridice, faptele juridice si operațiunile economice prin care se exploatează o întreprindere economica

Actele juridice comerciale sunt săvârșite de către profesioniști denumiți comercianți

Actele juridice comerciale au ca obiect producerea si circulația mărfurilor, executarea de lucrări si prestarea de servicii

Actele juridice comerciale au drept scop obținerea de profit

In ceea ce privește regimul actelor juridice comerciale, in condițiile noului Cod civil, este același cu cel al actelor juridice civile, Cartea a V-a Despre obligații articolul 1166-2499.

Reglementarea noului Cod civil cuprinde si unele dispoziții derogatorii de la principiul unității de reglementare a raporturilor juridice civile si a raporturilor comerciale.

Cel mai ridicat potențial de aplicare in raporturile juridice in care sunt parte profesioniștii îl au normele relative la obligații. Normele relative la bunuri,persoane, familie si drepturi nepatrimoniale au, in acest domeniu, un potențial redus de aplicabilitate.

Articolul 3 alineatul 2-3 arata ca profesionist este cel care exploatează o întreprindere, exploatarea întreprinderii reprezintă orice tip de activitate ce consta in producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii cu sau fără scop lucrativ.

Majoritatea raporturilor juridice guvernate de Codul civil o sa fie raporturi juridice in care cel puțin una din părți este un profesionist.

2.2.Aspecte privind actele si faptele de comerț in reglementarea Codului comercial

Codul comercial reglementa faptele, actele si operațiunile pe care le intitula ,,fapte de comerț”. Normele principale din Codul comercial erau cuprinse in articolul 3, articolul 4 si articolul 56.

Articolul 3 Cod comercial prevedea: ,,Legea considera fapte de comerț ”:

Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerț

Vânzările de produse, vânzările și închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, și vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere

Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerț;

Cumpărările și vânzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale

Orice întreprinderi de furnituri

Întreprinderile de spectacole publice

Întreprinderile de comisioane, agenții si ofițerii de afacere

Întreprinderile de construcții

Întreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie

Întreprinderile de editura, librărie si obiecte de arta, când altul decât artistul vinde

Operațiunile de banca si schimb

Operațiunile de mijlocire in afaceri comerciale

Întreprinderea de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau uscat

Cambiile si ordinele in producte sau mărfuri

Construcțiunea, cumpărarea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioara si exterioara si tot ce privește la echiparea armarea sau aprovizionarea unui vas

Expedițiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la comerțul de mare si la navigațiune

Asigurările, terestre chiar mutuale, in contra daunelor asupra vieții

Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunii

Depozitele pentru cauza de comerț

Depozitele în docuri și antrepozite, precum și toate operațiunile asupra recipiselor de depozit (warante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

În continuare, articolul 4 Cod comercial stipula: ,, Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte si obligațiuni ale uni comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din însuși actul”.

În sfârșit articolul 56 Codul comercial dispunea: ,,Daca un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, in cat privește acel act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților si de cazurile in care legea ar dispune altfel”.

În materia dreptului comercial faptele de comerț reglementate de Codul comercial erau împărțite in trei categorii: faptele de comerț obiective (articolul 3 Cod comercial), fapte de comerț subiective (articolul 4 Cod Comercial) si faptele de comerț mixte (articolul 56 Cod comercial).

În cea ce privește articolul 3 Cod comercial opinia generala în doctrina era ca acesta avea un caracter enunțiativ, exemplificativ, iar nu limitativ. Caracterul enunțiativ era puternic susținut de către legiuitor prin exprimarea ,, legea considera ca fapte de comerț (…)”, mai exact legiuitorul nu folosea o exprimare imperativa in enumerarea folosita.

Un alt argument de substanța îl constituia prevederea din articolul 4 Codul comercial potrivit căreia erau calificate ca fiind fapte de comerț toate celelalte contracte si obligațiuni ale unui comerciant, daca nu erau de natură civilă sau contrariul nu rezulta din însuși actul.

Din acest motiv erau considerate in practica judiciara si doctrina fapte de comerț: hotelăria, publicitatea, producția de film si televiziune franciza, leasing-ul, factoring-ul etc., aceste activități neexistând la momentul adoptării Codului comercial dar a căror comercialitate este astăzi de necontestat.

Deși abrogate, textele Codului comercial referitoare la faptele de comerț servesc ca orientare in operațiunea de calificare a unei întreprinderi ca având natura economică sau comercială.

Se poate susține ca, odată dobândita calitatea de comerciant de către persoana fizica in condițiile ordonanței de urgenta nr. 44/2008 sau ca societate comerciala in condițiile Legii nr. 31/1990, in vederea acestor entități operează prezumția de comercialitate a tuturor actelor, faptelor si operațiunilor specifice întreprinderii pe care o realizează

Capitolul III Întreprinderea civilă

1.Elementele întreprinderii civile

1.1.Definiția întreprinderii civile

Pentru a definii întreprinderea civila avem in vederea definiția generala oferita întreprinderii de către articolul 3 alineatul 3 Cod civil.

Întreprinderea civila este o activitate sistematic organizata executata de una sau mai multe persoane, pe riscul lor având ca obiect acte sau fapte juridice cu caracter civil, fără a avea ca scop obținerea profitului.

După cum am observat in definiția de mai sus, in concepția Codului Civil, exercitarea sistematica de una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce consta in producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau in prestarea de servicii este calificata drept întreprindere indiferent ca are sau nu scop lucrativ.

Distincția intre întreprinderea comerciala si întreprinderea civila este aceea ca întreprinderea comerciala are un scop lucrativ, de a obține profit iar in cazul întreprinderii civile sau necomerciale aceasta nu are un scop lucrativ, nu urmărește sa obțină un profit.

Spre exemplu, in cazul in care o persoana fizica ori membrii unei familii se ocupa cu producția agricola, zootehnica etc., dar nu urmăresc profitul, ci satisfacerea nevoilor proprii de existenta, activitatea in cauza are natura juridica a unei întreprinderii civile. În cadrul întreprinderii civile intra si activitățile necomerciale desfășurate in interiorul profesiilor liberale( activități avocațiale, medicale etc.) .

Activitățile desfășurate in cadrul profesiilor liberale rămân civile, deoarece exista importante diferențe de natura si scop intre o întreprindere organizata de către un liber profesionist si o întreprindere organizata de către un comerciant.

1.2.Organizarea sistematica a întreprinderiicivile

Practicanții de meserii liberale precum: medicul, avocatul, notarul public, executorul judecătoresc etc. își organizează activitatea astfel încât acesta se afișează ca o întreprindere adevărata in accepțiunea articolul 3 Cod Civil, iar in virtutea acestui articol aceștia sunt profesioniști, doar ca scopul si activitatea acestor întreprinderi diferă de cel al întreprinderilor comerciale.

Activitățile specifice întreprinderilor liberale nu au caracter economic, cum sunt întreprinderile comerciale.

Întreprinzătorul nu este supus înregistrării in registrul comerțului si nu își organizează întreprinderea precum comerciantului in vederea obținerii unui profit, ci pentru a își pune la dispoziție cunoștințele si abilitățile sale in domeniul in care e specializat, publicului.

Profesia întreprinzătorului este strâns legata de întreprinderea liberala diferența fata de cea comerciala fiind ca aceasta nu presupune o astfel de specializare a celor care se hotărăsc sa o organizeze.

Un exemplu in acest sens ar fi, persoanele care se asociază in vederea construirii unei societati comerciale care are ca obiect de activitate agricultura, aceștia nu trebuie sa fie de profesie ingineri agronomi, pe de alta parte avocații notarii publici medicii etc. nu pot organiza o întreprindere liberala doar daca au calitatea specifica activității ce urmează sa o desfășoare in conformitatea cu legea organica a profesiei in care se organizează întreprinderea.

Pe de altă parte, in domeniile in care se exercita profesii liberale sau reglementate si care nu sunt destinate liberei concurente, ci exercițiul persoanelor special abilitate, licențiate sau autorizate sa le practice, se organizează persoane juridice de interes public care gestionează accesul in profesii.

1.3.Scopul întreprinderii civile

Activitatea specifica întreprinderilor liberale nu are scop lucrativ sau speculativ. Prin desfășurarea unei întreprinderi liberale nu se urmărește obținerea unui profit, precum întreprinderile comerciale, ci ele vizează activități cu profund caracter social in schimbul cărora beneficiarul primește o remunerație.

Diferența esențiala consta in faptul ca deși activitățile liberale nu sunt gratuite, ci in schimbul lor se plătește o remunerație pentru serviciul prestat, aceasta activitate nu este una lucrativa, in sensul ca nu se urmărește obținerea de profit.

Scopul non-lucrativ precum promovarea si urmărirea satisfacerii intereselor personale nepatrimoniale ale membrilor, activități filantropice, voluntariat etc.

Întreprinderilor civile nu li se interzice scopul lucrativ, sunt constituite pentru îndeplinirea sarcinilor sociale, de apărare si ordine publica, de securitate si justiție, precum si a celor economice ale autoritarilor.

1.4.Obiectul întreprinderii civile

Obiectul întreprinderii civile îl reprezintă prestarea de servicii, in baza unei remunerații fara a avea scop lucrativ. Se considera ca aceasta activitate are un caracter social, întrucât întreprinzătorul își oferă serviciile in domeniul in care e specializat, publicului.

Activitățile care fac obiectul întreprinderii civile sunt activitățile desfășurate in cadrul profesiilor liberale precum activitățile avocațiale, activitățile medicale, activitățile judiciare etc.

Persoanele care practica aceste activități pun la dispoziția celor interesat cunoștințele si competenta lor pentru care primesc onorarii și nu profit.

Persoanele care realizează activitatea au calitatea de profesioniști si desfășoară aceasta activitate potrivit legii organice care reglementează regimul juridic al profesiei in cauza

2. Cadrul juridic privind întreprinderea civila

Actele juridice încheiate in cadrul întreprinderii civile (necomerciale) sunt acte juridice cu caracter civil.

Regimul acestor acte juridice este cel prevăzut de legea organica a profesiei in cauza, care se completează cu dispozițiile Codului civil.

Legea 51/1995 republicata in 2011 articolul 3 si articolul 5 privind profesia de avocat.

Articolul 3:Activitatea avocatului se realizează prin:

consultații si cereri cu caracter juridic;

asistenta si reprezentare juridica in fata instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penala, a autoritarilor cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici si a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice si a instituțiilor, precum si a altor persoane juridice, in condițiile legii;

redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului si a datei actelor prezentate spre autentificare

asistarea si reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate in fata altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității parților, a conținutului si a datei actelor încheiate; 

apărarea si reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice in raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile si cu orice persoana romana sau străina

activități de mediere

activități fiduciare constând in primirea in depozit, in numele si pe seama clientului, de fonduri financiare si bunuri, rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, după încheierea procedurii succesorale sau a lichidării, precum si plasarea si valorificarea acestora, in numele si pe seama clientului, activități de administrare a fondurilor sau a valorilor in care acestea au fost plasate

stabilirea temporara a sediului pentru societati comerciale la sediul profesional al avocatului si înregistrarea acestora, in numele si pe seama clientului, a parților de interes, a parților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate; 

activitățile prevăzute la lit. g) si h) se pot desfășura in temeiul unui nou contract de asistenta juridica;

orice mijloace si cai proprii exercitării dreptului de apărare, in condițiile legii. 

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) se exercita numai de avocat, daca legea nu prevede altfel. 

Conform articolului 5 din Legea 51/1995 republicata in 2011 se precizează că:

 Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societati civile profesionale sau societati profesionale cu răspundere limitata.

In cabinetul individual își poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreuna cu alți avocați colaboratori.

 Cabinetele individuale se pot asocia in scopul exercitării in comun a profesiei; drepturile si obligațiile avocaților titulari ai unor cabinete asociate își păstrează caracterul personal si nu pot fi cedate. In mod corespunzător cabinetele individuale se pot asocia si cu societățile civile profesionale

 Cabinetele individuale se pot grupa pentru a-si crea facilitați tehnico-economice in vederea exercitării profesiei si isi păstrează individualitatea in relațiile cu clienții.  

 Societatea civila profesionala se constituie din 2 sau mai mulți avocați definitivi. In societatea civila profesionala își pot exercita profesia si avocați colaboratori sau avocați salarizați. Societatea civila profesionala si avocații care profesează in cadrul ei nu pot acorda asistenta juridica persoanelor cu interese contrare. 

 Cabinetele grupate, cabinetele asociate, societățile civile profesionale si societățile profesionale cu răspundere limitata pot avea si proprietate comuna

Avocatul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înștiințarea baroului din care face parte. 

Avocatul nu își poate exercita profesia, in același timp, in mai multe forme de exercitare a acesteia

 Formele de exercitare a profesiei pot fi înstrăinate prin acte intre vii numai intre avocați definitivi si aflați in exercițiul profesiei sau pot fi lichidate la încetarea calității, cu respectarea regimului investițiilor reglementat prin prezentalege. 

Capitolul IV Studiu de caz si practică judiciară

in materia întreprinderii

1.Curtea de Apel Constanța, Secția comerciala,Decizia numărul 581 din 3.07.2001

1.1.Conținutul deciziei

S.C. LM S.A. Constanța a solicitat obligarea pârâtei S.C. A 2000 S.A. București la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului (spațiu comercial) situat în municipiul Constanța, B-dul Tomis nr. 69, deținut în baza unui contract de asociere.

Reclamanta a susținut că spațiul a fost deținut încă de la darea lui în folosință, ca librărie; prin H.G. 521/1995 spațiul a fost transmis, cu aceeași destinație, în administrarea Casei de Presă și Editură Cultura Națională.

S-a susținut că deși a fost formulată cerere de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul O.U.G. nr. 88/ 1997 și ulterior în baza Legii nr. 133/ 1999, pârâta nu a formulat un răspuns în acest sens.

Instanța a admis cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului menționat.

S-a reținut, în considerente, că spațiul în litigiu se află în folosința reclamantei încă din 1952, când aceasta era organizată ca un Centru de librării (reorganizată prin H.G. nr. 247/ 1991 în societate comercială), în prezent făcând parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

În cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 12 alin. 1 din lege, întrucât spațiul în litigiu – ce aparține pârâtei – este disponibil, fiind utilizat efectiv de către reclamantă pe baza unui contract de colaborare.

Reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, având în vedere că își desfășoară activitatea în sfera producției de bunuri materiale și servicii, cu numărul scriptic anual de personal prevăzut de art. 4 din Legea nr. 133/1999, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, iar societatea și-a manifestat intenția de a cumpăra spațiul.

Raportul de expertiză tehnică a confirmat faptul că spațiul a suportat reparații capitale și investiții care reprezintă cca. 54% din valoarea actuală a imobilului.

Textul art. 12 alin. 2 din Legea nr.133/1999 prevede obligația societăților comerciale cu capital majoritar de stat ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru activele disponibile, deținute de întreprinderile mici și mijlocii sau să asigure accesul prioritar al acestora la închiriere, concesionare sau leasing.

Față de aceste dispoziții legale și de împrejurarea că în speță sunt întrunite cerințele menționate în textul sus-citat, acțiunea reclamantei va fi admisă astfel cum a fost formulată.(sentința civilă nr. 1734 COM/ 3.07.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 581/ 28.11.2001 a Curții de Apel Constanța-secția comercială. S-a reținut că din textele art. 12 și 13 ale Legii nr. 133/ 1999 rezultă obligația, iar nu facultatea societăților comerciale cu capital majoritar de stat și a companiilor naționale de a vinde activele – spații comerciale către deținătorii acestora, în măsura în care este formulată o cerere în acest sens. S-a avut în vedere, totodată, că din moment ce în Legea nr. 133/ 1999 nu s-a menționat completarea dispozițiilor sale cu cele ale O.U.G. nr 88/ 1997, acest ultim act normativ nu își găsește aplicabilitate în speță, sub aspectul opțiunii pe care o are locatorul – societate cu capital majoritar de stat de a înstrăina sau nu activele către locatari ori asociați.)

1.2.Probleme de drept

Potrivit art.12 alin. 2 din Legea nr. 133/ 1999, societățile comerciale și companiile naționale cu capital majoritar de stat au obligația ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru activele disponibile, deținute de întreprinderile mici și mijlocii sau să asigure accesul prioritar al acestora la închiriere, concesionare sau leasing.

Prin urmare, legea instituie o obligație, iar nu o opțiune, a titularului dreptului de proprietate asupra acestor active de a transmite acest drept, dacă este formulată o cerere în acest sens de întreprinderile mici și mijlocii – beneficiare ale unui contract de închiriere, de asociere în participațiune sau a locației de gestiune, motiv pentru care dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr 88/1997 nu își găsesc aplicabilitate.

1.3.Comentariu

Conform art.12 alin.2 din Legea nr. 133/1999, societatea parata S.C. A2000 S.A, este obligata sa încheie contract de vânzare-cumpărare pentru activele disponibile deținute de către S.C. LM S.A sau sa îi asigure cu prioritate accesul la închiriere, concesionare sau leasing.

După cum observam conform acestui articol legiuitor nu oferă facultatea societarilor comerciale sau companiilor naționale cu capital de stat de a încheia contracte de vânzare-cumpărare cu întreprinderi mici sau mijloci, ci le obliga ca in termen de 90 de zile sa îl semneze sau sa le acorde prioritate in încheierea unui contract de închiriere, leasing sau concesionare.

În acest caz observam ca S.C LM S.A face parte din categoria întreprinderilor mici sau mijloci întrucât își desfășoară activitatea in sfera producției de bunuri materiale si servicii cu numărul scriptic personal conform de art. 4 din Legea nr. 133/1999.

Conform art. 12 alin.1 din lege spațiul aflat in litigiu, care aparține paratei, este disponibil deoarece acesta este folosit efectiv de către reclamanta pe baza unui contract de colaborare.

Instanța considera ca dispozițiile legale si de împrejurare sunt întrunite astfel acțiunea va fi admisa, cum a fost formulata. Conform art. 12 si 13 din Legea nr. 133/1999 rezulta obligația si nu opțiune societarilor comerciale cu capital majoritar de stat si companiilor naționale de a vinde activele in aceasta cauza spațiul comercial către deținătorul acestuia, doar daca s-a formulat o cerere in acest sens.

În aceasta decizie observam ca nu s-a ținut cont de completarea Legii nr.133/1999 cu dispozițiile O.U.G nr. 88/1997, deoarece nu s-a menționat aceasta. O.U.G nr. 88/1997 nu își găsește aplicabilitatea, sub aspectul opțiunii pe care o are locatarul – societate cu capital majoritari de stat de a înstrăina sau nu activele către locatari sau asociați.

2.Curtea de Apel București – Decizia civila nr. 720R din 06.02.2009

2.1 Conținutul deciziei

Prin decizia nr. xx/23.10.2007, SC AC SA a decis că activitatea reclamantei încetează, începând cu data de 23.10.2007, conform art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.

Din conținutul deciziei, a rezultat că la baza acesteia a stat hotărârea prin care s-a aprobat disponibilizarea unui număr de 9 salariați ale căror posturi nu se mai regăsesc în noua organigramă a societății, printre care se afla și reclamanta. Din referatul care a fundamentat hotărârea nr. xx, rezultă că măsura disponibilizării a fost impusă de înființarea SC AS SA, care a preluat o parte din obiectivele de activitate ale SC AC, și de modificarea organigramei societății prin hotărârea nr. xxx/27.09.2007 a Consiliului Local, motiv pentru care o parte din compartimentele în legătură cu activitățile preluate de SC AS SA nu-și mai găsesc locul în noua structură de organizare.

Prin urmare, în cauză este vorba despre o concediere colectivă în sensul art. 68 lit. a din Codul muncii, având în vedere că, după preluarea de către noul operator a 211 (207 după susținerea SC AC) salariați din totalul de 252, câți avea SC ACSA, în cadrul acesteia nu mai existau mai mult de 100 salariați.

Codul muncii reglementează procedura concedierii colective la art. 68-72 și aceasta implică o serie de obligații ce revin angajatorului referitoare la măsurile sociale sau de alt tip prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil, la notificarea sindicatului cu 45 de zile înainte de emiterea deciziilor de concediere, care trebuie să efectueze propuneri pentru diminuarea numărului de salariați concedieri, etc, procedură pe care pârâta SC AC nu a dovedit că a respectat-o.

Prevederile art. 76 se referă atât la procedura legală anterioară emiterii deciziei de concediere, cât și la condițiile de formă și conținut ale deciziei, ori în cauză, așa cum s-a arătat mai sus, nici procedura prevăzută de lege nu a fost respectată și nici decizia nu cuprinde toate mențiunile prevăzute în mod imperativ de art. 74, nerespectare care atrage nulitatea absolută a concedierii reclamantei.

Tribunalul a apreciat că procesul de restructurare a posturilor în cadrul SC AC a fost necesar și real doar în măsura în care acesta a vizat reducerea posturilor aferente serviciului apă-canal și care au fost preluate de noul operator, disponibilizarea ulterioară a unor salariați fără enunțarea unor reguli de selecție fiind arbitrară și deci nelegală. Sub acest aspect, este de reținut că operatorul avea obligația să preia de la autoritățile administrației publice locale partenere, atât patrimoniul, cât și personalul angajat aferent realizării serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, printre care se afla și reclamanta.

Această clauză nu a fost respectată în condițiile în care, nu au fost preluați toți angajații cu atribuții în prestarea acestui serviciu, reclamanta din cauză ocupând un post aflat în evidentă legătură cu serviciul apă-canal.

Interpretarea clauzei ca impunând preluarea întregului personal aferent serviciului delegat este susținută de faptul că în contract nu sunt prevăzute alte criterii care să justifice selecția unor salariați care să fie preluați în detrimentul altora. În acest sens, pârâtele nu au putut explica de ce au fost transferate doar patru laborante și nu toate și care au fost criteriile legale sau contractuale (nici măcar contractul colectiv de muncă aplicabil) care au permis selecția laborantelor transferate și ,,sacrificarea" celorlalte, inclusiv a reclamantei, cu o vechime în funcție de zeci de ani.

Procedând astfel, ambele pârâte au operat o restructurare a posturilor artificială, mascată și nejustificată numai prin schimbarea operatorului unic de prestare a serviciului apă-canal (serviciu care nu a fost desființat sau subdimensionat) și nedorită de părțile contractante, dovadă fiind clauzele prevăzute la art. 32 referitoare la evoluția numărului de angajați față de numărul acestora existent la operatorul anterior, clauze lipsite de efect prin reducerea numărului de angajați ,,pe drumul preluării".

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele SC AC SA și SC AS SA, susținând că  pârâta SC AS SA  este o societate care și-a început activitatea în 1.09.2007 și care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece SC AS SA nu era obligata sa transfere întregul personal, ci numai acela care era prevăzut in organigrama sa, iar recurenta SC AC SA a arătat că decizia de concediere a fost emisă ca urmare a unui proces obiectiv de restructurare al societății, printre cei 9 salariați care nu au fost preluați se numără și contestatoarea CS, instanța de fond reținând în mod greșit că este vorba de o concediere colectivă, deși nu au fost disponibilizați 10 salariați, pentru a fi aplicabil art.68 lit.a din Codul muncii.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și potrivit dispozițiilor art.304/1 C.pr.civ., Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la protecția drepturilor salariaților, în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, cuprinse în Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.

Interdicția concedierii salariaților în ipoteza transferului întreprinderii, vizează atât concedierea individuală cât și cea colectivă, distincția făcută de recurentă fiind, sub acest aspect, lipsită de relevanță.

De asemenea, nici faptul că decizia de concediere este întemeiată pe dispozițiile art.65 din Codul muncii nu este de natură a acoperi nulitatea deciziei contestate, întrucât desființarea locului de muncă al intimatei-contestatoare și aprobarea noii organigrame a societății s-a datorat tocmai faptului că gestiunea serviciului public de apă și canalizare a fost transferată către SC AS SA.

Concluzionând, Curtea constată că măsura concedierii intimatei contestatoare s-a făcut cu încălcarea interdicției instituite prin art.169 alin.3 din Codul muncii, și că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC AS SA, invocată de aceasta și reiterată în cadrul motivelor de recurs, având în vedere cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC AS la a o prelua, prin transfer, SC AS SA având legitimare procesuală pasivă pe acest capăt de cerere.

Însă, această solicitare a reclamantei este neîntemeiată, întrucât, prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de apă și canalizare, noul operator SC AS SA si-a asumat obligația de a prelua, prin transfer, de la fostul operator, personalul angajat, aferent realizării serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare (art.18 pct.9), fără ca această clauză să poată fi interpretată, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca privind preluarea întregului personal care asigura în cadrul SC AC SA serviciile delegate.

Constatând că recursul declarat de SC AS SA este fondat sub acest aspect, Curtea îl va admite, in baza art.304 pct.8 și art.312 Cod pr. civ., și va modifica în parte sentința atacată, urmând a respinge capătul de cerere privind preluarea prin transfer a reclamantei, ca neîntemeiat.

2.2 Probleme de drept

Interdicția concedierii salariaților în ipoteza transferului întreprinderii, vizează atât concedierea individuală cât și cea colectivă. Măsura concedierii intimatei contestatoare, întemeiată pe dispozițiile art.65 din Codul muncii , s-a făcut cu încălcarea interdicției instituite prin art.169 alin.3 din Codul muncii întrucât desființarea locului de muncă al intimatei-contestatoare și aprobarea noii organigrame a societății s-a datorat faptului că gestiunea serviciului public a fost transferată. Prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public, noul operator si-a asumat obligația de a prelua, prin transfer, de la fostul operator, personalul angajat, fără ca această clauză să poată fi interpretată, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca privind preluarea întregului personal care asigura serviciile delegate.

2.3 Comentariu

Din conținutul deciziei, a rezultat ca la baza acestei hotărâris-a aprobat disponibilizarea unui număr de 9 salariați , posturile acestor salariați nu se mai regăsesc in noua organigrama a societății.

Din hotărârea in cauza rezulta ca măsura disponibilizării a fost impusa de înființarea S.C AS S.A, aceasta preluând o parte din obiectivele de activitate ale S.C AC S.A si de modificarea organigramei societății printr-o hotărâre a Consiliului Local, motiv pentru care o parte din compartimentele in legătura cu activitățile preluate de S.C, AS S.A nu-si mai găsesc locul in noua structura organizatorica.

In aceasta cauza este vorba despre o concediere colectiva conform art. 68 lit. a din Codul muncii. Conform noului operator care a preluat 211 salariați din totalul de 252, câți avea S.C AC S.A, in cadrul acesteia nu existau mai mult de 100 salariați.

Conform art. 68-72 Codul muncii reglementează o serie de obligații ce revin angajatorului referitoare la masurile sociale sau de alt tip prevăzute de lege ori de contractul colectiv de munca aplicabil. Această serie de reglementari obliga angajatorul la notificarea sindicatului cu 45 de zile înainte de emiterea deciziilor de concediere, care trebuie sa propună diminuarea de salariați, concedieri, etc. procedura pe care pârâta nu a respectat-o.

Art. 76 se refera la procedura legala anterioara emiterii deciziei de concediere, cât și la condițiile de formă si conținut ale deciziei, însă după cum s-a arătat mai sus, aceasta procedura prevăzuta de lege nu a fost respectata si nici decizia nu cuprinde toate mențiunile prevăzute in mod imperativ de art. 74, nerespectarea atrăgând nulitatea absoluta a concedierii reclamantei.

După cum a apreciat instanța măsura de disponibilizare a unor salariați fara enunțarea unor reguli de selecție, este una nelegala, deoarece restructurarea a fost necesara si reala doar in măsura in care aceasta a vizat reducerea posturilor din cadrul serviciului de apa canal, preluate de noul operator. În situația de față operatorul era obligat a preia de la autoritățile administrației publice locale partenere, atât patrimoniul, cat si personalul angajat aferent realizării serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare.

Ambele parate au operat o restructurare a posturilor artificială, mascată și nejustificată numai prin schimbarea operatorului unic de prestare a serviciului apă-canal si nedorita de părțile contractante, dovadă fiind clauzele prevăzute la art. 32 referitoare la evoluția numărului de angajați fata de numărul acestora existent la operatorul anterior, aceste clauze fiind lipsite de efect prin reducerea numărului de angajați pe calea preluării.

Împotriva acestei hotărâri paratele S.C AC S.A si S.C ACS.A au declarat recurs in termenul legal, susținând ca S.C AS S.A este o societate care si a început activitatea in 01.09.2007 care nu are calitate procesuala pasiva, deoarece S.C AS S.A nu era obligata sa transfere tot personalul ci doar acela care era prevăzut in organigrama sa, iar recurenta S.C AC S.A a fost emisă ca urmare a unui proces obiectiv de restructurare , printre cei 9 salariați care nu au fost preluați se afla si contestatoarea, susținând instanța de fond a reținut greșit ca este vorba de o concediere colectiva, deoarece nu au fost disponibilizați 10 salariați pentru a se aplica art. 68 lit. a.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și potrivit dispozițiilor art.304/1 C.pr.civ., Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la protecția drepturilor salariaților, în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, cuprinse în Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.

Curtea constata ca măsura concedierii intimatei contestatoare s-a făcut cu încălcarea interdicției instituite prin art. 169 alin.3 din Codul muncii, si in mod corect s-a respins in prima instanțaexcepția lipsei calitații procesuale pasive a S.C AS S.A.

Însa, aceasta solicitare a reclamantei este neîntemeiată, deoarece prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de apa si canalizare, noul operator și-a asumat obligația de a prelua, prin transfer, de la fostul operator, personalul angajat, aferent realizării serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare, fara ca aceasta clauza sa poată fi interpretata, în lipsa unei prevederi exprese in acest sens, ca privind preluarea întregului personal care asigura in cadrul S.C AC S.A serviciile delegate.

Constatând că recursul declarat de SC AS SA este fondat sub acest aspect, Curtea îl va admite, in baza art.304 pct.8 și art.312 Cod pr. civ., și va modifica în parte sentința atacată, urmând a respinge capătul de cerere privind preluarea prin transfer a reclamantei, ca neîntemeiat.

3.Curtea de Apel Constanța, Secția comerciala,Decizia numărul 1157 din 14.05.2002

3.1 Conținutul deciziei

Prin acțiunea adresată instanței la 17.10.2001, reclamanta S.C. Z S.R.L a chemat în judecată S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei de a vinde reclamantei vilele B5 și B6 Belvedere, din stațiunea Costinești.

În considerente s-a arătat că la 16.01.1994 a fost încheiat între cele două societăți un contract de asociere în participațiune, cu valabilitate de cinci ani, având ca obiect exploatarea în comun a celor două vile.

Reclamanta a menționat că pe perioada de derulare a asocierii a adus spațiilor turistice o serie de îmbunătățiri, a căror contravaloare s-a ridicat la 39.014 dolari SUA, suma fiind recunoscută și de către asociatul pârât.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, societatea reclamantă – organizată în forma prevăzută de lege – a solicitat pârâtei să îi vândă cele două active; această cerere a rămas fără răspuns.

În drept au fost invocate prevederile art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 133/1999.

Instanța a respins acțiunea reclamantei, pentru următoarele considerente:

Privatizarea societăților comerciale din domeniul turismului se supune dispozițiilor O.U.G. nr. 52/2001 și ale H.G. nr. 441/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a ordonanței amintite.

Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 52/2001, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează, în limitele compatibilității, cu cele ale O.U.G nr. 88/1997 cu modificările și completările ulterioare.

Textul pct.5 din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 52/2001, aprobată prin H.G. nr. 441/2001, în referire la art. 3 din ordonanță, prevede că vânzarea oricărui activ din cadrul unei societăți comerciale din turism se face numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor, indiferent de ponderea acelui activ în totalul activelor societății.

Prin urmare, norma dedusă din dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 52/2001 se raportează sub aspectul compatibilității, la cea cuprinsă în art 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată, în sensul că vânzarea spațiilor comerciale din turism este supusă întotdeauna aprobării adunării generale a acționarilor societății cu capital de stat.

Ori, în speță, reclamanta nu a dovedit aprobarea pârâtei prin hotărâre A.G.A. a încheierii contractului de vânzare. Dispozițiile art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 133/1999, referitoare la obligativitatea vânzării activelor deținute legal de aceste întreprinderi mici și mijlocii, la simpla cerere și pe baza unui raport de evaluare, nu pot avea aplicabilitate doar pe considerentul întrunirii de către reclamantă a calității de întreprindere mică.(sentința civilă nr. 3142 COM/14.05.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 1157/2002 a Curții de Apel Constanța – secția comercială)Notă: Dispozițiile O.U.G. nr. 52/2001(aprobată prin Legea nr. 80/2002) au prevalență față de cele ale Legii nr. 133/1999 doar pe considerentul aplicării în timp a legii civile și pe trimiterea expresă la reglementarea dată de O.U.G. nr. 88/1997, iar nu pe principiul specialia generalibus derogant.

3.2 Probleme de drept

În materia vânzării activelor turistice sunt aplicabile prevederile speciale ale O.U.G. nr. 52/2001, care au caracter derogator de la cele prevăzute prin Legea nr. 133/1999.

În consecință, cererea formulată de întreprinderile mici și mijlocii, privind vânzarea activelor utilizate de acestea în temeiul contractului de asociere în participațiune sau a celui de locație de gestiune, pe baza unui preț negociat, nu va avea regimul prevăzut prin legea menționată, în situația în care activul aparține societăților comerciale din turism

3.3.Comentariu

In prezenta speța se arata ca la data de 16.01.1994 s-a încheiat intre societățile S.C. Z S.R.L si S.C Biroul de Turism pentru Tineret S.A. un contract de asociere in participațiune cu valabilitate de cinci ani, obiectul asocierii fiind exploatarea in comun a doua vile.

Conform reclamantei pe perioada derulării asocierii, aceasta a adus spatiilor turistice o serie de îmbunătățiri, a căror valoare s-a ridicat la 39.014 dolari americani, suma fiind recunoscuta si de către pârât.

O data cu intrarea in vigoare a Legii nr. 133/199 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea si dezvoltarea întreprinderilor reclamata i-a solicitat pârâtei sa ii vândă cele doua active însa nu a primit răspuns.

Privatizarea societăților comerciale din domeniul turismului se supune dispozițiilor O. U.G nr 52/2001 si ale H.G nr. 441/2001, instanța respingând acțiunea reclamantei pentru astfel de considerente.

Conform art.10 di O.U.G nr. 52/2001, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgenta se completează, in limitele compatibilității cu cele ale O.U.G nr. 88/1997 cu modificările si completările ulterioare.

Textul pct.5 din Norma metodologica de aplicare a O.U.G nr. 52/2001, aprobata prin H.G nr. 441/20011, in referire la art. 3 din ordonanța, prevede ca vânzarea oricărui activ din cadrul unei societati comerciale din turism se poate face doar cu aprobarea adunării generale a acționarilor, indiferent de ponderea acelui activ in totalul activelor societății. Acest lucru subliniază caracterul imperativ al normei, termenul doar sugerând ca adunarea generala a acționarilor este obligatoriu înainte de vânzarea oricărui activ si nu o alegere facultativă.

Norma dedusa din dispozițiile art. 3 din O.U.G nr. 52/2001 se raportează sub aspectul compatibilității, la cea cuprinsa in art. 27 din O.U.G nr. 88/1997 modificata si completată, in sensul ca vânzarea spatiilor comerciale din turism este supusa întotdeauna aprobării adunării generale a acționarilor societății cu capital de stat.

Reclamanta nu a dovedit aprobarea pârâtei prin hotărârea adunării generale a asociațiilor a încheierii contractului de vânzare. Dispozițiile art.12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 133/1999, referitoare la obligativitatea vânzării activelor deținute legal de aceste întreprinderi mici si mijlocii, la simpla cerere pe baza unui raport de evaluare, nu pot avea aplicabilitate doar pe considerentul întrunirii de către reclamantă a calității de întreprindere mică.

Concluzii

În lucrarea de față am încercat sa scot în evidență importanta întreprinderii si rolul acesteia in societatea de azi.

Am evidențiat noțiunea de întreprindere in Codul comercial si Codul civil iar apoi am analizat întreprinderea comerciala si întreprinderea civilă.

Sunt evidențiate modul de organizare a întreprinderii, scopul întreprinderii cat si obiectul întreprinderii. După cum am analizat am aflat ca întreprinderile se diferențiază in funcție de niște criterii pe care le-am accentuat mai sus.

Respectarea normelor aflate in vigoare care fac referire la întreprinderi, creează un mediu legal, prosper si de încredere atât pentru profesionist cat si pentru client, ambii contribuind la dezvoltarea noțiunii de întreprindere si la desfășurarea activității din cadrul întreprinderii.

In concluzie pentru ca întreprinderea sa funcționeze corespunzător este nevoie de un profesionist care își asumă riscuri si de respectarea normelor legale aflate in vigoare in scopul ca activitatea din cadrul întreprinderii sa evolueze. Întreprinderea trebuie sa se afle intr-o dezvoltare continua iar ca sa nu se degradeze este nevoie ca întreprinzătorul sa respecte normele legale aflate in vigoare.

De exemplu in lucrare, sunt prezentate decizii care arata importanta si complexitatea întreprinderilor, aceste exemple evidențiază cadrul complex in care se situează noțiunea de întreprindere.

Din aceste exemple se poate observa cum întreprinderea poate cădea sub incidenta altor legi, deoarece întreprinderea ca si entitate influențează si este răspunzătoare pentru factorul uman din interiorul ei.

Din deciziile prezentate si din legile existente se poate observa ca este o linie subțire intre întreprindere si societatea de oameni, întrucât aceasta are un rol important in viețile lor.

Bibliografie

I. Tratate, monografii, cursuri

1. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de Drept Comercial, Editura Universul Juridic, București, 2012.

2. Ioan Schiau, Drept Comercial, Editura Hamangiu, București, 2009

3. Vasile Nemes, Drept Comercial, Editura Hamangiu, București, 2012

4. Gheorghe Piperea, Note de curs, Drept Comercial – Întreprinderile

5. Gheorghe Piperea, Noul Cod civil comentat pe articole, Editura C.H. Beck,2014, București

II. Acte normative

1. Legea 346/2004

2. O.U.G 44/2008

3. Legea 217/2005

4. Legea 31/1990

5. legea 51/1995 – republicata in 2011

III. Alte surse

https://ro.scribd.com/doc/55201113/Definitia-Si-Caracteristicile-Intreprinderii