Intrarea Polițiștilor în Locuința Persoanelor Fizice, în Instituții și Operatori Economici, Organizații Social Politice, Precum și la Bordul Navelor și Aeronavelor, în Situațiile Prevăzute de Lege
=== 1 ===
Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Drept și Științe administrative
Specializarea : Poliție Locală
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
CONF.DR.IVAN ANANE
LECT.DR.GHEORGHE BUZESCU
Absolvent:
IACOBLEV COSMIN MARIAN
Constanța
2016
Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Drept și Științe administrative
Specializarea :Poliție Locala
Intrarea polițiștilor în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici, organizații social-politice, precum și la bordul navelor și aeronavelor românești, în situațiile prevăzute de lege
Coordonator științific:
CONF.DR.IVAN ANANE,
LECT.DR.GHEORGHE BUZESCU
Absolvent:
IACOBLEV COSMIN MARIAN
Constanța
2016
CUPRINS
Introducere
România este, potrivit primului articol al Constituției – legea fundamentală, „stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme”, toate acestea fiind garantate de separarea puterilor statului în putere legislativă, executivă și judecătorească și totodată de instituțiile care fac parte din aceste puteri și garantează funcționalitatea lor.
Pentru a avea o viață socială neperturbată de evenimente infracționare, cetățeanul este protejat de numeroase instituții menite să-l apere de infractori sau să-i garanteze pedepsirea acestora în cazul în care infracțiunea s-a săvârșit deja.
Astfel prin „Poliție” se înțelege o instituție importantă a statului contemporan de drept, implicit a României, având îndatorirea de a asigura ordinea internă, siguranța națională, liniștea publică și de a veghea în același timp la respectarea prevederilor legislative aflate în vigoare.
Această instituție s-a format și putem spune chiar „cizelat” în decursul timpului, ea existând încă, în formă embrionară, din perioada descompunerii orânduirii gentilice și de trecere la organizarea statală. Desigur o regăsim sub diferite denumiri și totodată în diferite părți ale lumii antice: în statul egiptean, în cel persan, indian, chinez, în Grecia antică mai exact în Atena unde apare sub numele de „Politeia” și avea un rol important în asigurarea ordinii interne și a pazei pe timpul nopții. Bucurându-se de o atenție deosebită, personalități proeminente ale vieții politice și culturale, ca Platon, Aristotel, Demostene, Epaminonda, Plutarch și alții au fost membrii ai poliției ateniene.
În cadrul acestei scurte introduceri a instituției poliției în viața socială și în cadrul statelor se poate observa instituirea ei și continua dezvoltare care s-au produs din necesitate, din dorința oamenilor de a se simți protejați.
Lăsând la o parte cele mai vechi timpuri, în care este de menționat regăsirea instituției poliției, este clar în momentul actual, în societatea modernă necesitatea acestei instituții, societatea modernă în sine devenind incapabilă să funcționeze fără ordine, siguranță și respectarea prevederilor legislative în vigoare, toate acestea fiind asigurate de poliție.
Polițistul în termenii actuali are drepturi și obligații specifice, prevăzute de actele normative și celelalte dispoziții legale care îl vizează. Una dintre obligațiile sale este aceea de a interveni asupra oricărei persoanei, uneori chiar folosindu-se de forță, indiferent de naționalitate, sex, religie sau poziție socială dar numai atunci atunci când sunt puse în pericol siguranța statului, proprietatea publică și privată, drepturile și libertățile persoanei, ordinea și liniștea publică.
Se poate spune chiar că în cadrul forțelor de ordine publică (jandarmerie, poliție, poliție de frontieră, locală, servicii de informații, etc.) și al sistemului judiciar din țara noastră (organele judecătorești și parchetul) prima linie de apărare împotriva infractorilor și a criminalității în sine o constituie forța polițienească, care, în principiu, execută serviciul pe teren, în contact direct cu strada, cu populația, având misiunea de a aplica și urmări respectarea legii.
Lucrând în misiuni, polițistul trebuie să aibă în vedere că îndeplinirea acestora depinde de folosirea metodelor și precedeelor eficiente, în funcție de activitatea care trebuie îndeplinită și nu în ultimul rând trebuie să aibă în vedere respectarea anumitor reguli ce țin de tactica polițienească. De aici a rezultat necesitatea existenței unei anumite teorii și practici a intervenției folosite de polițiști, atribuțiile poliției, drepturile și obligațiile acestora nereglementând detaliat modalități concrete de acțiune în misiunile date. Lipsa reglementărilor continuă cu lipsa prevederilor explicite, asupra problemelor legate de comportarea, autoritatea, modul de intervenție, reacția la evenimente, inițiativa polițistului, toate aceste lucruri care conduc la reușita sau eșecul unei intervenții. Regulile de teorie și practică polițienească sunt menite să acopere toate aceste lacune și respectarea acestora îi asigură polițistului apărarea în fața abuzurilor și greșelilor în intervenție pe de o parte și reușita și succesul acțiunii pe de altă parte.
Experiența și practica polițienească au demonstrat că uneori este de ajuns avertizarea unei persoane pentru a o opri de la săvârșirea unei infracțiuni, alteori însă trebuie să se recurgă la constrângere fizică sau folosirea mijloacelor din dotare, inclusiv a armamentului, pentru a o determina să nu comită o infracțiune sau să se oprească din comiterea ei.
Polițistul își efectuează serviciul în limitele unor norme și reguli deontologice clar stabilite, pentru a nu abuza de statutul său dar și pentru a fi protejat de eventualele calomnii la care ar putea deveni țintă deoarece infractorul va încerca să se folosească de orice mijloc pentru a scăpa nepedepsit.
Astfel, intervențiile, procedeele și metodele folosite de polițist diferă de la situație la situație, important fiind ca acesta să facă întocmai ceea ce este necesar și să aprecieze corect situația, îndeplinindu-și datoria cu eforturi și riscuri minime.
Orice intervenție, executată în interes de serviciu, trebuie să se bazeze pe apărarea, promovarea și respectarea permanentă a adevărului, pe descoperirea, prinderea și tragerea la răspundere a celor ce au comis fapte antisociale.
De asemenea nu este de neglijat faptul că toate intervențiile trebuie procesate conform drepturilor și îndatoririlor care privesc personal polițistul dar și conform drepturilor și îndatoririlor de care dispune cetățeanul. În tot timpul intervenției, polițistul are obligația unei conduite corespunzătoare, corecte și autoritare, trebuie să-și păstreze calmul, să acționeze cu hotărâre, curaj și fermitate, analizând starea fizică și psihică a persoanelor cu care intră în contact pentru a le putea anticipa acțiunile și a preveni mai ales ieșirile violente ale acestora. Polițistul mai trebuie să conștientizeze că acțiunile lui generează continuitatea misiunii, astfel o bruscare nejustificată a persoanelor implicate poate duce foarte ușor la incitare, la dezaprobarea publicului, amplificarea dezordinii, chiar dacă pe moment, nu va exista un public, atunci când persoana sau persoanele abordate incorect vor povesti evenimentul, ascultătorii vor avea o atitudine dușmănoasă și vor aborda o atitudine ofensivă față de polițiști și instituția Poliției implicit, din intreaga intervenție rezultând un eșec.
Orice intervenție polițienească are două componente: constrângerea verbală și folosirea forței. Pentru că este dovedit din practica îndelungată că prima componentă a unei intervenții și anume constrângerea verbală este suficientă pentru a oprii oamenii de la săvârșirea faptelor antisociale, aceasta trebuie să fie făcută într-un mod adecvat statutului de polițist. Se va vorbi rar și răspicat, tonul folosit va fi unul potrivit, autoritar cu un vocabular adecvat, civilizat, convingător și bazat pe argumente logice și juridice. În decursul oricărei intervenții sau în exercitarea sarcinilor profesionale trebuie avut în vedere respectarea demnității persoanelor cărora polițistul se adresează. Stăpânirea de sine este foarte importantă atât în constrângerea verbală cât și în folosirea forței, ca măsură extremă. Procedeele de autoapărare și mijloacele de imobilizare din dotare trebuie folosite numai după ce toate celelalte tehnici de constrângere verbală au fost epuizate fără a avea efectul scontat și nu în ultimul rând se vor folosi fără a depăși limitele impuse de lege și numai pentru și până la dezarmarea sau imobilizarea adversarului.
În vederea folosirii forței, polițistul trebuie să aibă o condiție fizică bună, să aibă grijă să-și mențină această condiție fizică pe tot parcursul încadrării sale, înțelegând că lipsa acesteia îi poate pune viața în pericol.
Rezistența fizică corespunzătoare și gândirea ageră garantează succesul folosirii forței. În cazul polițistului de ordine publică acesta trebuie să fie mereu conștient de statutul lui de funcționar public civil, cu statut special datorită faptului că are dreptul de a fi înarmat și obligației de a purta uniforma corespunzătoare pe care trebuie să o completeze cu o atitudine demnă și o ținută ireproșabilă.
Ca reprezentant al legii polițistii nu au de-a face doar cu infractori ci și cu victimele cărora trebuie să le acorde ajutor, să le încurajeze verbal și de care trebuie să aibă grijă câștigându-le încrederea și făcându-le să vadă în el nu o simplă persoană fizică ci un reprezentat al instituției menite să le protejeze de infractori.
Sentimentele personale, judecarea unei persoane în mod eronat sau aroganța nu-și au locul în exercitarea statutului de polițist. Imparțialitatea, tratarea fiecărei persoane implicate în funcție de rolul său în intervenție și acționarea la locul potrivit, în momentul potrivit, cresc încrederea și popularitatea polițistului ca organ reprezentant al legii. Este foarte important ca oamenii să aibă încredere în această instituție și să se simtă protejați de reprezentanții ei deoarece în caz contrar apare dorința de a-și face dreptate singuri iar acest lucru nu duce decât la perpetuarea mai multor fapte antisociale.
Capitolul I. Intrarea polițiștilor în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici
I.1 Scurt istoric al Poliției Române
Pentru a înțelege statutul instituției Poliției în contextul actual trebuie avut în vedere istoricul și evoluția acesteia de la începuturi până în prezent. Este un fapt de comun acord stabilit că de-a lungul istoriei, comunitățile și societățile umane și-au manifestat constant nevoia de a-și proteja membrii, regulile stabilite de conviețuire dar și proprietatea publică și privată. Indiferent de perioada istorică sau orânduirea socială, păstrarea ordinii și liniștii în comunitate a fost o preocupare de bază.
Definirea și originea noțiunii de poliție a generat și continuă să genereze dispute între anumiți teoreticieni. Potrivit unor autori, termenul de „poliția” Derivă din grecescul „polis” folosit pentru a desemna conceptul de cetate sau oraș. Alții sunt de părere că termenul este derivat al cuvântului „politea” care desemnează activitatea de ordine care se desfășoară într-un stat iar o a treia categorie de teoreticieni, sunt de părere că provine din latinescul „politia” care desemnează modul de organizare politico-administrativă a unei societăți.
Indiferent de originea termenului și teoria adoptată cu privire la el, cuvântul s-a impus în majoritatea limbilor lumii și este folosit la scară largă. Activitatea aferentă păstrării ordinii și siguranței publice în perioada antichității și a evului mediu, a fost atribuită armatei, care în afară de atribuția de apărare teritorială pe timp de război, avea dreptul și obligația de a efectua diferite activități polițienești, de menținere a ordinii și de restabilire a acesteia în caz de nevoie.
În țară, pe teritoriul Munteniei, șeful armatei, marele spătar, îndeplinea totodată și rolul de comandant al poliției. În Moldova, hatmanul, ales de domnului Moldovei era șeful oștirii și implicit responsabil cu asigurarea ordinii publice în interior. Subordonați acestora erau mai mulți șefi militari: numiți pârcălabi care nu erau alții decât șefii administrativi, militari și judecătorești ai unui județ, ispravnicii sau șefii unor regiuni sau cetăți, căpitanii de oraș, polcovnicii de poteră – comandanți ai unor formațiuni militare, zabcii – funcționari militari însărcinați cu strângerea birurilor și taxelor și străjerii sau paznicii militari. Se poate astfel observa importanța acordată protecției membrilor cetăților și încercarea de a asigura ordinea și bunul mers al societății.
În secolul al XVII-lea, conducerea activităților polițienești în București și Iași, se aflau în competența unui „mare aga” – comandantul general al infanteriei și seful poliției. Marele aga avea în coordonare „straji în mahalale și boieri”, echivalentul timpuriu al polițiștilor de stradă, o închisoare specială și un tribunal.
În secolul al XVIII-lea, în Țara Românească și Moldova, ordinea internă și siguranța publică erau asigurate de către două instituții numite Agia și Spătăria, care aveau atribuții polițienești accentuate. Agia era o instituție polițienească căreia inițial i-a fost atribuită menținerea ordinii publice în capitală și mai apoi în întreaga Țară Românească. Spătăria avea de asemenea atribuții polițienești dar și sarcini pe linia pazei și gestionării arsenalului românesc.
Mai exact, primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu și continuă cu domnia lui Mihai Sutzu în perioada căruia se organizează paza Capitalei, se emit primele acte de identitate și se reglementează portul armelor. Din 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de Poliție.
Forțele de menținere a ordinii publice au evoluat o dată cu apariția Regulamentului Organic al celor două principate (Moldova și Țara Românească) iar începând cu anul 1830, potrivit acestui act normativ care reorganiza cele două țări românești se înființează formațiuni armate cu atribuții în paza bunurilor și a persoanelor. În 1850 apare „Legea pentru transformarea corpului slujitorilor în jandarmi”, act normativ de importanță pentru istoria poliției române iar in 1866, o dată cu adoptarea unor noi acte normative administrative, se înființează „Garda Orășenească”, cu atribuțiuni clare de pază a bunurilor și cetățenilor și de „Menținere a bunei ordini și a liniștii publice”. Apar așa numiții „sergenți de oraș”, practic polițiști de ordine publică cu principală sarcină prevenirea și combaterea faptelor antisociale care aveau loc pe domeniul public.
Perioada 1929-1949 este marcată de apariția Legii pentru organizarea Poliției Generale a Statului și de apariția corpului gardienilor publici.
În perioada comunistă a existat „miliția populară” sau „miliția” care pe lângă atribuțiile asigurării ordinii și liniștii publice avea și atribuții de menținere a orânduirii sociale prin reprimarea opozanților regimului.
Miliția a funcționat până în data de 27 decembrie 1989, când, prin Decretul-Lege nr. 2 privind organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale, denumirea de Miliție a fost înlocuită de cea de Poliție, marcându-se practic începerea transformărilor structurale în această instituție, determinate de evenimentele desfășurate în decembrie 1989, rămânând totodată armă componentă a Ministerului de Interne.
Este de reținut și amintit faptul că schimbările instituționale s-au datorat și participării directe a cadrelor de poliție la Revoluția din 1989, alături de marea masă a revoluționarilor, participare concretizată în nefericita statistică de 40 de morți și numeroși răniți din cadrul poliției. Desigur eforturile nu au rămas fără ecou, pentru că abia după Revoluție s-a materializat statul de drept România, în care Poliția își atinge adevăratul scop de instituție de protecție, aflată în slujba intereselor oamenilor, acest lucru afirmând totodată instaurarea democrației.
După 1989 are loc o dezvoltare accelerată a instituției, se revitalizează imaginea acesteia, se procură mijloace tehnice și aparatură în pas cu timpurile, se fac angajări și se întinerește aparatul polițienesc, în 1991 peste 63% dintre angajați având vârsta sub 35 de ani, se reînființează în 1994 Corpul Gardienilor Public, conform Legii nr. 26/1993 și a Hotărârii de Guvern nr. 518/1993, ca instituție publică prestatoare de servicii de pază și ordine publică precum și pentru transportul de bunuri și valori, se înființează Poliția Comunitară prin Legea nr. 371/2004 dar mai ales se recâștigă încrederea și simpatia cetățenilor cu privire la instituția Poliției, lucru pe care perioada comunistă l-a erodat datorită caracterului său persecutor de atunci. Ulterior înființării Poliției Comunitare, se înființează Poliția Locală cu bază legală Legea nr. 155/2010 și Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010.
În prezent, statutul Poliției Române este reglementat de Legea nr. 218/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 305 din 9.05.2002 modificată ulterior prin Legea nr. 281/2003 și inclusiv prin Legea nr. 60/2009. Prezenta lege, afirmă că Poliția Română este parte a Ministerului de Interne, ca instituție specializată, în exercitarea atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prin prevenirea și descoperirea infracțiunilor și respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii. Întreaga activitate a Poliției Române constituie în prezent un serviciu public, specializat și realizat în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii. Desigur în indeplinirea misiunilor aceasta cooperează cu instituțiile statului, asociațiile și organizațiile neguvernamentale, persoanele fizice și juridice, în limitele legii. Structura actuală a Poliției Române se împarte în Inspectoratul General al Poliției Române, unitățile teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția generală de poliție a municipiului București și inspectoratele județene de poliție, instituțiile de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului și alte unități necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice poliției, înființate potrivit legii. Conform prezentei legi Poliția Română în momentul actual are următoarele atribuții principale: apără viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea privată și publică; aplică măsurile de menținere a ordinii și liniștii publice, a siguranței cetățeanului, cât și pe cele de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității; ea sprijină unitățile de jandarmerie cu informații pentru asigurarea și restabilirea ordinii și liniștii publice pe durata mitingurilor, manifestațiilor cultural-sportive sau alte asemenea; asigură direct sau prin cooperare cu alte instituții, controalele tehnice și intervențiile pirotehnice de prevenire, descoperire și neutralizare a dispozitivelor explozive amplasate cu scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătății persoanelor sau provocării de daune proprietății, publice sau private; avizează și controlează, înființarea societăților private de detectivi, paza, supravegherea și garda de corp; culege informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor și a altor fapte ilicite; realizează activități de prevenire și combatere a corupției, a criminalității economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracțiunii în domeniul informaticii și a crimei organizate; desfășoară, în funcție de competență, activități de constatare a faptelor penale și efectuează cercetări cu privire la acestea; asigură paza și funcționarea, locurilor de reținere și de arest preventiv, organizate în cadrul unităților de poliție; constată și aplică contravenții, în limitele legii; asigură protecția magistraților și a familiilor lor în cazul în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt amenințate; desfășoară activități de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătorești dar și de depistare a persoanelor dispărute; desfășoară activități de prevenire și combatere a migrației ilegale; folosește metode și mijloace tehnico-științifice la locul săvârșirii infracțiunilor, cât și la examinarea probelor și a mijloacelor materiale de probă, efectuând prin labratoarele și specialiștii proprii acreditați, expertize criminalistice și constatări tehnico-științifice, dispuse în condițiile legii; controlează deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor, a materialelor explozive, a modului în care se efectuează operațiunile cu arme, muniții și materiale explozive dar și controlul asupra funcționarilor atelierelor de reparat arme și asupra poligoanelor de tir; exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive și nucleare, substanțelor toxice și stupefiante, precum și asupra altor obiecte și materii supuse autorizării, potrivit legii; supraveghează și controlează circulația pe drumurile publice, exceptând cazurile prevăzute de lege și colaborează cu alte autorități publice, instituții, asociații și organizații nonguvernamentale, pentru îmbunătățirea organizării și sistematizării circulației, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecționarea pregătirii conducătorilor auto și luarea măsurilor de aducație rutieră a participanților la trafic; desfășoară activități specifice de poliție în domeniul transporturilor feroviare, navale și aeriene; exercită controlul asupra legalității stabilirii domiciliului sau reședinței cetățenilor români și străini aflați pe teritoriul țării; ține evidența nominală a cetățenilor români cu obligații militare în mediul rural; organizează cazierul judiciare pentru ținerea evidenței persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal și constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor operative specifice poliției; efectuează studii și cercetări cu privire la dinamica infracționalității în România și propune măsuri de prevenire a acesteia; acordă sprijin autorităților administrației publice centrale și locale în vederea desfășurării activității; participă împreună cu alte unități ale Ministerului de Interne și în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naționale, unități de protecție civilă și alte organe prevăzute de lege, la activități de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor aflate în pericol de incendiu, explozie, calamitate naturală, avarie, accident, epidemie și catastrofă, dar și la activitățile de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente; colaborează cu instituțiile de învățământ și organizațiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracționala a populației; conlucrează cu structuri de profil din alte state și de la nivelul unor instituții internaționale în vederea prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere; participă la constituirea forțelor internaționale de poliție, destinate unor misiuni de instruire, asistență și cooperare polițienească pentru acțiuni umanitare și nu în ultimul rând îndeplinește orice alte atribuții stabilite de lege.
Se poate observa din simpla enumerare a atribuțiilor Poliției Române importanța actuală a acestei instituții, evoluția ei continuă și îndeplinirea atâtor activități de competențe variate. Sistemul legislativ român este în continuă perfecționare și dezvoltare, prin adoptarea actelor normative încercându-se în prezent atât garantarea cât mai explicită și concretă a drepturilor și libertăților fundamentale cât și alinierea normelor juridice naționale la cele comunitare și internaționale, România făcând parte în prezent din Uniunea Europeană, fapt ce responsabilizează întreg sistemul judiciar în vederea adoptării unei conduite demne, atât în teorie cât și în practică.
Poliția Română face parte din Ministerul de Interne și este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății publice și private, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii.
Trebuie înțeles realizarea prin activitatea Poliției Române a unui serviciu public specializat, realizat în interesul persoanei, al comunității dar și în sprijinul instituțiilor statului. Tot în cadrul Poliției Române funcționează Corpul Național al Polițistilor, care reprezintă o persoană juridică de drept public, ale cărei atribuții sunt stabilite prin legea privind statutul polițistului.
I.2 Elemente de tactică privind intrarea polițiștilor în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici
Polițistul este potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 440 din 24.06.2002, actualizată la data de 14.09.2015, funcționarul public, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.
Ceea ce conferă statut special polițistului este cumulul de îndatoriri și riscuri deosebite, portul de armă și celelalte diferențieri prevăzute legislativ de statutul acestuia, diferențiindu-l de ceilalți funcționari publici ai statului.
Pentru a acționa, polițistul trebuie să fie sigur de săvârșirea unei contravenții – faptă săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre de guvern sau a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București; să depisteze corect contravenientul – persoana care a săvârșit sau săvârșește contravenția; să se asigure că respectă întru totul statutul de agent constatator – persoana abilitată de lege sau alte acte normative să constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale; să stabilească obiectiv și în condițiile legii sancțiunea contravențională – măsura de constrângere și reeducare, aplicată contravenientului, în scopul îndreptării și prevenirii săvârșirii altor contravenții, prin acordarea unei amenzi contravenționale – sancțiune patrimonială aplicată autorului contravenției, persoană fizică sau juridică, care constă în obligarea la plată sau prin avertisment – atenționare verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
În vederea realizării atribuțiilor ce îi revin, potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițistul este investit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale:
să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegala;
să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța; verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă;
să invite la sediul poliției persoanele a căror prezență este necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor poliției, prin aducerea la cunoștință, în scris, a scopului și motivului invitației;
să pună în executare mandatele de aducere, mandatele de arestare și pe cele de executare a pedepselor în condițiile prevăzute de lege – obligație ce privește în mod direct intrarea polițiștilor în anumite locații pentru realizare;
în cazul săvârșirii unei infracțiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acțiuni teroriste, să intre în incinta locuințelor, a unităților economice, a instituțiilor publice ori particulare, a organizațiilor social-politice, indiferent de deținător sau de proprietare, precum și la bordul oricăror mijloace de transport românești, cu respectarea dispozițiilor legale;
să efectueze, cu respectarea dispozițiilor legale, controale ale persoanelor și bagajelor, precum și ale vehiculelor aflate în circulație, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni sau posibile acțiuni teroriste;
să efectueze controale și razii atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de infracțiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracțiuni sau posibile acțiuni teroriste;
să poarte asupra sa armamentul și muniția necesare, indiferent dacă este în uniformă sau echipat civil, și să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din doatare, cu sau fără însemnele distinctive ale poliției;
să folosească orice mijloace de transport și comunicații, indiferent de proprietar sau deținător, persoană fizică sau juridică, cu excepția celor aparținând corpului diplomatic, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare și nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, și vor fi suportate din fondurile unităților de poliție, sau după caz, de către persoanele care au determinat intervenția, nu mai târziu de 15 zile;
să folosească gratuit mijloacele de transport în comun în timpul serviciului pentru executarea unor misiuni, iar personalul din poliția pentru transporturi, pe cele feroviare, și navale; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimației de serviciu;
să solicite sprijinul cetățenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la unitățile de poliție a persoanelor care au comis fapte penale;
să procedeze, în condițiile legii, la cererea persoanelor interesate sau în scopul identificării criminalistice a persoanelor care au săvârșit infracțiuni ori sunt suspecte de săvârșirea unor infracțiuni, la prelevarea sau, după caz, la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini faciale, semnalmente, semne particulare și orice alte date biometrice, stocate în baza de date criminalistice.
Intrarea polițiștilor în anumite locații, presupune o activitate de intervenție, care pe lângă aspectele de ordin tehnic ce necesită rezolvare, trebuie luat în calcul și respectarea unor principii pe care se fundamentează orice activitate de intervenție efectuată cu succes.
Aceste principii sunt o dată principiile generale în baza cărora își desfășoară polițiștii activitatea: „principiul legalității, încrederii, previzibilității, proximității și proporționalității, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării”, potrivit art. 1, alin. (2) din Legea poliției locale nr. 155/2010 actualizată la 13.06.2015. Principiile referitoare la condițiile în care își desfășoară activitate: „în interesul comunității locale, exclusiv pe baza și în executarea legii, precum și a actelor autorității deliberative și ale cele executive ale administrației publice locale; în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale” – art. 2, alin. (1) din Lege poliției locale nr 155/2010 actualizată la 13.06.2015 și cele cinci principii fundamentale de practică polițienească, considerate un îndrumar pentru cei ce execută activități în teren, care își au izvor în prevederile legale existente – legi, dispoziții, instrucțiuni, proceduri și în experiența îndelungată a polițiștilor pe parcursul anilor.
1. Analiza situației operative este primul principiu pe care se bazează tactica intervenției polițienești și care presupune luarea în calcul a factorilor privind locul, timpul, persoanele prezente ori aflate în apropriere, existența ori inexistența unui pericol potențial. După analiza tuturor acestor factori, polițistul poate stabili natura intervenției: simplă – acordarea unui ajutor sau complexă – reținerea unei persoane.
2. Adaptarea modului de acțiune în funcție de cadrul juridic. Este de la sine înțeles datorită reglementărilor în vigoare că orice intervenție polițienească se desfășoară într-un cadru legal și ține de polițist să stabilească contextul juridic în care acționează – infracțiune flagrantă, legitimare, aplanarea unui conflict, acordarea primului ajutor victimei unei infracșiuni, existența unei contravenții sau percheziție corporală. După stabilirea cadrului juridic el ăși va adapta comportamentul fără a pierde din vedere că finalitatea acțiunilor sale trebuie să reprezinte aplicarea legii în caz concret. În urma acestui principiu se stabilește modul de acționare: constrângere verbală sau folosirea forței.
3. Stabilirea unei strategii de acțiune. Este principiul în urma căruia se repartizează concret sarcinile: de protecție, de legătura, de intervenție și se aleg metodele adecvate în raport cu activitățile pe care le pot îndeplini fiecare. Misiunea de protecție îi este acordată unui polițist, de regulă cu experiență, care se va plasa întotdeauna în apropierea celui care intervine, de acțiunile sale depinzând securitatea celui care intervine și supravegherea împrejurărilor locului acțiunii. Misiunea de legătură se referă la menținerea legăturii cu elementul superior al intervenției și asigurarea colaborării între membrii echipei de intervenșie. Cu un echipament corespunzător (mijloace tehnice) și un nivel de pregătire al membrilor echipei care să-i facă să-și coreleze acțiunile proprii, acțiunea de intervenție are succes. Misiunea de intervenție revine unuia sau mai multor polițiști dinamici și fermi care au în vedere: să stabilească încă dinainte de intervenție, sistemul de legătură în dispozitiv, sarcinile fiecărui participant, reactualizarea consemnelor pentru asigurarea propriei securități. El trebuie să evite întotdeauna să se interpună între polițistul care asigură protecția și persoana asupra căreia se acționează pentru a nu îngreuna acordarea protecției. Pe toată durata intervenției trebuie respectate sarcinile stabilite anterior pentru fiecare, schimbare unei funcții făcându-se numai în caz de forță majoră, situație în care apare obligația de a face cunoscută colegilor modificarea apărută iar orice indiciu, chiar dacă pare minor trebuie adus la cunoștință membrilor echipei. Este interzisă minimalizarea uneia dintre cele trei funcții, acest fapt ducând la consecințe care pot fi și deosebit de grave. Funcțiile de protecție și legătură pot fi cumulate de o singură persoană, care avea funcția de legătură, dacă situația se agravează sau apare inferioritatea numerică, price altă substituirea putând pune în pericol dispozitivul.
4. Modalitățile de intervenție tactică. În funcție de gradul de risc presupus de fiecare modalitate de intervenție tactică, s-au identificat trei cazuri de intervenții: în ambianță de lucru obișnuită, concretizate în activități de control, patrulări, verificări, etc. cu grad de risc minim; intervenții asupra unor persoane, care trezesc suspiciuni, acțiuni cu grad de risc mare și intervenții tactice asupra unor persoane despre care se știe că sunt infractori periculoși, evadați sau dezertori, intervenții cu grad de risc maxim.
5. Antrenamentul, trebuie considerat un principiu de tactică polițienească, ce se execcută în cadrul ședințelor de pregătire fizică și are ca scop corelarea acțiunilor celor implicați în intervenție. În cadrul acestu timp petrecut împreună, anterior intervenției, echipa are ocazia de a se suda, de a se cunoaște și a-și anticipa mișcările, intuindu-și deciziile.
Respectarea acestor principii duce la succesul intervenției și manifestarea actului polițienesc în acord cu normele și legislația în vigoare.
Având în vedere toate aceste principii trebuie acționat în misiunea intrării în incinta locuințelor persoanelor fizice, a operatorilor economici și instituțiilor conform cu următoarele reguli tactice.
Înainte de intrare, trebuie să existe o documentare cu privire la: gradul de periculozitate al persoanei în cauză, starea ei de spirit, caracteristicile locuinței, ce persoane pot fi prezente în locuință, orice alte date necesare care ar ajuta la preîntâmpinarea unui eventual atac, opunere sau fugă.
În cazul unor infractori periculoși sau când sunt mai mulți infractori în locuința sau în incinta în care trebuie să se acționeze se vor desfășura forțe mărite.
Pentru a se evita săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu polițiștii au obligația de a intra în incinta locuințelor cu respectarea prevederilor legale. Situațiile în care polițiștii, cu respectarea dispozițiilor legale și în baza art. 27 din Constituția României privitor la inviolabilitatea domiciliului, pot intra în locuințele persoanelor fizice, în instituții sau la operatorii economici, organizații social-politice, precum și la bordul navelor și aeronavelor românești sunt:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești, constând în: punerea în executare a unui mandat de arestare, punerea în executare a unui mandat de executare a unei pedepse, executarea unei percheziții domiciliare, dispusă de judecător în condițiile și formele prevăzute de lege, executarea altor hotărâri judecătorești (evacuare, măsuri de siguranță, executare silită).
pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane: la solicitarea persoanei care ocupă locuința în calitate de proprietar sau chiriaș ori o utilizează temporar, când solicitarea vine din partea altor persoane, a vecinilor, ori la solicitarea conducerii unităților, insituțiilor, organizațiilor sau a navelor și aeronavelor românești, în caz de pericol iminent, când este sesizată o situație de urgență, pericol de explozii, incendii și nu răspunde nimeni din locuință;
pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii publice;
pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
Polițistul are obligația înmânării mandatului persoanei din pricina căreia se efectuează intrarea și pe care o va și conduce la judecătorul care a emis mandatul. Dacă persoana ridică obiecții, în contra executării mandatului, dar numai în ceea ce privește identitatea, polițistul o va conduce în fața instanței locului unde a fost găsită.
Când persoana are sub ocrotire un minor, o persoană pusă sub interdicție ori care datorită vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, polițistul înștiințează autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire.
Aceste elemente de tactică sunt învățate și aplicate de polițist, ele constituind rezultatele experienței polițienești în materie de intervenții.
I.3 Intrarea polițiștilor în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici
Polițiștii au obligația de a-și cunoaște statutul și actele normative care îi privesc, ei nefiind îndreptățiți să acționeze de bună-voie și fiecare intervnție a lor fiind posibilă a fi explicată, motivată de normele în vigoare.
Cu privire la domiciliu, este recunoscut juridic interdicția de a pătrunde sau de a rămâne în domiciliul ori reședința unei persoane fără învoirea acesteia. Constituția României atestă în acest sens prin art. 27 inviolabilitatea domiciliului astfel: alin. (1) „Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.” În același timp tot legea confirmă situațiile în care se face excepție de la această regulă, art. 27 alin. (2) „De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situații: a) executarea unui mandat de arestare sa a unei hotărâri judecătorești; b) înlăturarea unei primejdii privind viața, intergritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) apărarea securității naționale sau a ordinii publice; d) prevenirea unei epidemii. alin. (3) Percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege. și alin. (4) Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul infracțiunilor flagrante.”
Astfel se poate observa că polițistul are nevoie de un fundament juridic pentru intrarea în locuințele persoanelor fizice. Intrarea în incinta locuințelor se face cu respectarea prevederilor legale în sensul evitării săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu.
Totodată trebuie clarificat termenul de locuință, prin el înțelegându-se încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea, destinat efectiv uzul domestic al uneia sau mai multor persoane, ocupată în mod egal. Nu este de ajuns simpla destinație de locuință a unei încăperi, ci este necesară locuirea efectivă. În cazul intrarii în locuințele persoanelor, în situațiile legale polițiștii acționează desfățurând activitățile:
„a) verifică la fața locului dacă persoana care a solicitat prezența polițiștilor este îndreptățită să facă reclamația;
b) își declină calitatea de polițist și se legitimează la cererea persoanelor interesate;
c) precizează celor interesați scopul pentru care sunt prezenți la adresă și cere părților (unde se impune să se abțină de la manifestări violente sau turbulente aducându-le la cunoștință repercursiunile legale;
d) legitimează persoanele găsite la adresă și îndepărtează pe cele care nu au legătură cu cauza; e) în cazul în care polițiștii sunt însoțiți de persoane ce implică autoritatea de stat, asigură protecția acestora;
f) ia măsuri de imobilizare și îndepărtare a persoanelor recalcitrante sau care se opun acțiunii legale a polițistului;
g) ia măsurile necesare pentru asigurarea pazei și securității locuinței și bunurilor, de prevenire a furtului obiectelor din aceasta, în cazul în care se impune;
h) în cazuri mai deosebite, se recomandă înregistrarea acțiunilor polițiștilor;
i) întocmește un preces verbal după finalizarea activităților”.
Deplasarea forțelor de poliție în cazul executărilor silite, evacuărilor, îndeplinirii unor măsuri de siguranță, se vor face numai în baza unor solicitări scrise la care se atașează toate materialele necesare, inclusiv hotărârea judecătorească ce trebuie aplicată și se va dispune numai după analiza șefului unității sau înlocuitorului acestuia. În cazurile acestea polițiștii au rolul de a sprijini organul de executare fără a se implica direct, el nu va participa la forțarea sistemelor de închidere și nici la mutarea bunurilor din locuință. Este necesară înregistrarea video în toate cazurile în care există opoziție prin violență la executarea hotărârilor judecătorești.
Respectarea circumstanțelor legale în cadrul cărora polițiștii pot pătrunde în locuințe, instituții și operatori economici, precum și clarificarea tacticilor și regulilor de practică polițienească feresc polițiștii de un eșec al acțiunii și o eventuală ultragiere asupra sa, a statutului său și a instituției din care face parte.
În vederea asigurării unei baze legale concrete cu privire la obligația polițistului de a pătrunde în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici se regăsesc și articolele Codului de procedură penlă cu privire la percheziția domiciliară.
Astfel în cadrul Noului Cod de Procedură penală, Capitolul VI – Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri se clarifică aspecte de percheziție domiciliară.
Articolul 156 menționează că percheziția poate fi domiciliară, corporală, informatică sau asupra unui vehicul cu precizarea că efectuarea acesteia se va face întotdeauna cu respectarea demnității, fără a constitui ingerință disproporțională în viața privată.
Cu privire la percheziția domiciliară este dedicată întreaga secțiune 1 al Capitolului VI – Percheziția și ridicare de obiecte și înscrisuri, Cod de procedură penală, având cu precădere importanță deosebită art. 157 – cazurile și condițiile în care se poate dispune percheziția domiciliară. Conform acestui art. percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului, tot acest articol menționează că prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod aparținând sau fiind folosite de o persoană fizică sau juridică. Astfel intrarea polițiștilor în locuința persoanelor fizice are o bază legală solidă prin prisma percheziției domiciliare, fără a neglija toate celelalte cazuri când statutul îi obligă pe polițiști la intrarea în locuința persoanelor fizice în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute legal.
Deoarece poliția locală are o serie de atribuții importante și în ceea ce privește activitatea economică ea are dreptul de a intra în instituții și operatori economici în vederea efectuării de controale cu privire la legalitatea activităților de comerț stradal sau a activităților comerciale, inclusiv din piețele agroalimentare, târguri și oboare. La agenții economici ei pot controla dacă au autorizații și aprobările necesare pentru desfășurarea activității, dacă dețin documentele de proveniență a mărfii, buletinele de verificare metrologică pentru cântare, avizele și alte documente stabilite de lege sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale, orarul de aprovizionare și funcționare dar și dacă operatorii economici respectă obligațiile legale cu privire la afișarea prețurilor, a produselor comercializate și a serviciilor.
Baza legală în cadrul căreia polițiștii locali își desfășoară intrarea în operatorii economici este reprezentată de art. 10 al Legii poliției locale nr. 155/2010. Astfel în domeniul activității comerciale, poliția locală are următoarele atribuții: acționarea pentru respectarea normelor legale privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, respectiv a condițiilor și a locurilor stabilite de autoritățile administrației publice locale; verificarea legalității activităților de comercializare a produselor desfășurate de operatorii economici, persoane fizice și juridice autorizate și producători particulari în piețele agroalimentare, târguri și oboare, precum și respectarea prevederilor legale de către administratorii piețelor agroalimentare; verificarea existenței la locul de desfășurare a activității comerciale a autorizațiilor, aprobărilor, documentelor de proveniență a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, a avizelor și a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale sau locale; verificarea respectării normelor legale privind comercializarea obiectelor cu caracter religios; verificarea respectării normelor legale privind amplasarea materialelor publicitare și a locurilor de comercializare a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice; verificarea respectării prevederilor legale privind orarul de aprovizionare și funcționare al operatorilor economici; identificarea mărfurilor și produselor abandonate pe domeniul public sau privit al unității administrativ-teritoriale și pe raza sectoarelor municipiului București sau pe spații aflate în administrarea autorităților administrației publice locale ori a altor servicii, instituții de interes local și aplicarea procedurilor legale de ridicare a acestora; verificarea respectării regulilor și normelor de comerț și prestări servicii stabilite prin acte normative în competența autorităților administrației publice locale; cooperarea și acordarea sprijinului autorităților de control sanitar, de mediu și de protecție a consumatorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice domeniului de activitate al acestora; verificarea respectării obligațiilor ce revin operatorilor economici cu privire la afișarea prețurilor, a produselor comercializate și a serviciilor și sesizarea autorităților competente în cazul identificării unor nereguli; verificarea și soluționarea, legală a petițiilor primite în legătură cu actele și faptele de comerț desfășurate în locuri publice cu încălcarea normelor legale și constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor acestora pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuțiilor prevăzute anterior, stabilite în sarcina autorităților administrației publice locale.
Toate aceste reglementări prevăzute de art. 10 al Legii nr. 155/2010 garantează legalitatea intrării polițiștilor în operatori economici.
Activitatea la un caz începe din momentul în care poliția este anunțată despre producerea unui eveniment(verbal, telefonic, de către Dispecerat, Centrul de comandă și control/112). Sarcinile și activitățile realizate de către personalul din serviciul de zi pe unitate sunt stabilite de art. 11 din Ordinul comun privind procedura cercetării la fața locului, respectiv:
consemnează în registrul de evenimente toate datele privind fapta, respectiv natura, timpul și locul desfășurării, victime, participanți, urmări, pericole potențiale și identitatea persoanei care a sesizat;
verifică prin orice mijloace veridicitatea celor sesizate;
dirijează forțele din teren către locul producerii evenimentului pentru ca acestea să întreprindă primele măsuri până la sosirea echipei de cercetare;
informează și solicită, după caz, sprijinul serviciilor de ambulanță, pirotehnice, inspectoratelor pentru situații de urgență și altele;
raportează imediat șefului unității de poliție sau înlocuitorului la conducere, conținutul sesizării și măsurile luate și execută dispozițiile acestuia privind constituirea echipei de cercetare. În cazul infracțiunilor în care competența de urmărire penală revine procurorului, anunță și procurorul de serviciu, furnizându-i datele din conținutul sesizării;
pe durata cercetării la fața locului ține legătura cu echipa deplasată la locul faptei și răspunde la solicitările acesteia cu privire la verificare de persoane sau obiecte; de asemenea, cooperează cu alte unități de poliție sau organe cu atribuții de cercetare penală, în funcție de natura evenimentului.
Activitățile de organizare a deplasării la fața locului se realizează cu respectarea art 16 și art. 17 din Ordinul comun astfel: deplasarea se face cu echipament specializat (autolaboratoare criminalistice și echipamente necesare desfășurării activității de cercetare) și pentru deplasarea la fața locului se alege cel mai rapid traseu și cel mai corect din punct de vedere tactic, echipa apropiindu-se de locul faptei, în funcție de eveniment cu sau fără utilizarea mijloacelor de avertizare acustică/vizuale. Se iau în considerare vehiculele folosite pentru părăsirea locului faptei, persoanele suspecte, bunurile furate și abandonate sau uneltele/instrumentele utilizate la comiterea faptei.
Pentru căutarea probelor polițiștii nu se vor limita strict la locul faptei, ci vor extinde căutările și asupra căilor de acces și de părăsire a zonei (pot fi descoperite unelte utilizate la comiterea faptei, mănuși, prezervative, etc.) sau asupra unor alte zone care au legătură cu fapta. Trebuie să se procedeze conform maximei „vezi-fotografiezi-examinezi-atingi”, adică proba trebuie întâi localizată, fixată și în final ridicată/ambalată și depozitată. Pentru o bună individualizare a probelor, se folosește o metodă de numerotare a acestora (de exemplu: nr. 1 – fereastra de acces, nr. 2 – sufragerie, nr. 2/1, 2/2 – urme de încălțăminte ridicate din sufragerie, nr. 3 – seiful din sufragerie, 3/1 – urmă papilară pe seif). Toate probele trebuie colectate, ambalate și depozitate conform normelor de practică și tactică polițienească, orice atingere adusă unei probe, întâmplător, din greșeală sau în necunoștință de cauză poate duce la anularea existenței acelei probe în dosar și deci rămânerea infractorului în libertate doar datorită lipsei probării faptei sau faptelor comise.
CAPITOLUL II. INTRAREA POLIȚIȘTILOR ÎN INCINTA ORGANIZAȚIILOR SOCIAL-POLITICE
II.1 Aspecte generale
Dreptul de asociere este un drept al cetățenilor români, garantat de Legea fundamentală – Constituție, în cuprinsul art. 40 – Dreptul de asociere, unde se precizează că cetățenii se pot asocia liber în partide politice, sindicate, patronate și alte forme de asociere, neconstituționale fiind doar acele partide sau organizații care prin scopurile ori prin activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României iar interzise sunt asociațiile cu caracter secret.
O organizație social-politică este o organizație cu două accepțiuni, o dată grupul social reprezintă grupul de indivizi care formează un grup cu scop comun, cu așteptări comune în baza cărora se organizează, interacționează, își desfășoară activitățile, putem vorbi de o mică societate ai cărei membrii deși restrânși ca număr îndeplinesc sarcini și beneficiază de drepturi comune în vederea realizării unui scop dorit de comun acord și o dată grupul politic manifestat prin existența unei doctrine, care constituie fundamentul său ideologic în baza căruia acționează membrii săi.
O organizație social-politică poate fi considerată partidul politic. Partidele politice funcționează în baza Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 347 din 12.05.2014. Această lege precizează că partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție și statuând totodată pluralismul politic definitoriu pentru țara noastră și pentru democrația actual prezentă.
Polițistului datorită statutului său special și al trăsăturilor de imparțialitate și obiectivitate de care trebuie să dea dovadă în exercitarea atribuțiilor sale dare și în viața de zi cu zi, îi este interzis să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora.
Atunci când acționează indiferent că este vorba despre intrarea în locuința unei persoane fizice, într-o instituție sau intr-o organizație social-politică el este obligat să respecte anumite reguli generale de tactică polițienească.
Astfel intervențiile, procedeele și metodele folosite de polițist depind de fiecare dată de situația în baza căreia se acționează, important fiind ca acesta să facă exact ceea ce este necesar și să aprecieze situația corect, îndeplinindu-și datoria cu eforturi și riscuri minime.
Orice intervenție din cadrul celor executate ca sarcină de serviciu trebuie fundamentată pe apărarea, promovarea și respectarea permanentă a adevărului, pe descoperirea, prinderea și tragerea la răspundere a celor care au comis fapte antisociale, de asemenea toate intervențiile polițistului vor fi realizate în strictă concordanță cu drepturile și îndatoririle acordate de lege, lui și cetățenilor, drepturi și îndatoriri comune dar și speciale.
În decursul intervenției, conduita polițistului trebuie să fie una corespunzătoare situției, corectă și autoritară. Este necesar calmul, hotărârea în acțiuni, curajul și fermitatea raportate la situația creată, la starea psihică și fizică a persoanelor prezente pentru a putea anticipa reacțiile acestora.
Întotdeauna în serviciul atribuțiilor sale polițistul are obligația de a da dovadă de profesionalism, de a respecta demnitatea persoanelor și de a da dovadă de omenie, politețe, tact, respect, evitarea afirmațiilor incerte și lipsite de temei legal, tendențioase ori amenințătoare prin discuții scurte și concise.
În ceea ce privește intrarea într-o organizație social-politică polițistul trebuie să manifeste o atenție deosebită conduitei deoarece adesea aceste intrări sunt urmate de analize mediatice, mass-media manifestând un interes aparte față de clasa politică și evenimentele care au legătură cu aceasta. Polițistul trebuie să acorde mare atenție intervenției, să demonstreze în caz că va fi intervievat legalitatea intervenției și să se îngrijească de atitudinea sa deoarece în funcție de cum se prezintă acesta acțiunea poate fi un succes sau un eșec.
De obicei o organizație social-politică se bucură de influență manifestată nu neaparat îndreptățit cât printr-o atitudine superioară, inclusiv față de organele statului. Polițistul nu trebuie să se lase intimidat de o asemenea atitudine, menținând pe durata întregii intervenții o conduită exemplară care să-i atragă simpatia publicului în detrimetrul simpatiei organizației infracționale. Desigur regulile generale de intrare a polițistului în incinta locuințelor persoanelor fizice, a operatorilor economici sau în instituții se aplică și în cazul intrării în incinta unei organizații social-politice, polițistii au obligația de a intra nu doar pentru a însoți alte organe abilitate în vederea punerii în aplicare a unui mandat de arestare sau percheziționare ci și în caz de înlăturare a unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane, la solicitarea cuiva dinăuntru în cazul în care acesta solicită prezența Poliției în incintă datorită unor motive întemeiate, la solicitarea conducerii organizației, în caz de pericol iminent, când se sesizează o situație de urgență, pericol de explozie, incendiu și nu răspunde nimeni dinăuntru, când este vorba despre apărarea siguranței naționale ori a ordinii publice sau pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
La fel ca și în cazurile precedente se va realiza o documentare în prealabil înainte de intrare pentru a se cunoaște gradul de periculozitate al persoanei în cauză, starea ei de spirit, caracteristicile incintei, persoanele care pot fi prezente și orice alte date care ajută la îndeplinirea cu succes a misiunii.
Orice intervenție trebuie să manifeste interes public, polițistul având statutul de funcționar public, el trebuie să acționeze oricând se manifestă un aspectă care afectează viața comunității și care prezintă interes pentru aceasta. Prioritatea interesului public se menifestă atunci când în exercitarea atribuțiilor, polițistul ca reprezentant al ordinii și siguranței publice, acordă întâietate îndeplinirii serviciului în folosul comunități, chiar și atunci când prin acest lucru se prejudiciază sau se întârzie realizarea unor obiective personale. Calitatea conferită de profesia de polițist este una de disponibilitate în corelație cu prioritizarea interesului public.
Un bun profesionist trebuie să cunoască legislația aplicabilă în domeniul său de activitate, procedurile care în cazul polițistului se regăsesc în cuprinsul tacticilor și practicilor polițienești, să analizeze corect și imediat solicitările adresate de cetățeni și să parcurgă legal toate demersurile necesare rezolvării acestora, nu în ultimul rând să se identifice cu profesia și instituția din care face parte și să dea dovadă de echidistanță atât față de cetățeni cât și față de colegii de profesie fără a omite manifestarea spiritului de echipă și îndeplinirea rolului acordat în cadrul echipei de intervenție. Toate aceste calități trebuie îndeplinite cumulativ în cadrul tuturor acțiunilor și intervențiilor polițistului indiferent de natura și locul în care acestea se desfășoară.
O ramură a Poliției Române care interesează în mod direct pătrunderea în incinta organizațiilor social-politice este ramura poliției judiciare, deoarece în prezent, se desfășoară activități anticorupție și de depistare și combatere a infracționalității la nivel politic.
Poliția judiciară funcționează în baza Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 869 din 23.09.2005. Conform acestei legi poliția judiciară este organizată și funcționează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Administrației și Internelor, este alcătuită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmării penale și de cercetare penală, care au calitate de organe de cercetare și își desfășoară activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire dispozițiile acestuia.
Calitatea de organ de urmărire penală revine procurorului, organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și organelor de cercetare penală speciale. Atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați ai Ministerului Afacerilor Interne, anume desemnați în condițiile legii speciale și care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens iar atribuțiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii și care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Desigur atât organele de cercetare penală ale poliției judiciare cât și organele de cercetare penală speciale își desfășoară, conform Codului de procedură penală actual, activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului.
Organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, legal în competența organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, ori în alte condiții prevăzute de lege. Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală corespunzătoare specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului. Tot organele de urmărire penală speciale pot efectua, în cazul infracțiunilor contra securității naționale sau a infracțiunilor de terorism, din dispoziția procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.
Datorită faptului că organizațiile social-politice au manifestat în perioada postcomunistă o creștere a infracțiunilor de corupție, fapt ce a afectat și afectează nefavorabil opinia publică cu privire la clasa politică din România, poliția judiciară intervine ori de câte ori procurorul solicită prezența acestora la intervenția în misiunea de intrare în incinta organizațiilor social-politice în vederea colectării de probe sau efectuării de percheziții.
Orice polițist indiferent de ramura de care aparține este obligat să se supună unui cod de etică și deontologie. Respectarea acestuia, a principiilor și a regulilor ce îl alcătuiesc reprezintă „o datorie de onoare a polițistului”. De reținut din acest cod de etică și deontologie a polițistului este art. 6 cu privire la principiile generale care guvernează conduita profesională a polițistului și care sunt:
legalitatea – reprezentând obligația polițistului de a respecta legea, drepturile și libertățile constituționale ale persoanelor, în exercitarea atribuțiilor sale;
egalitatea, imparțialitatea și nediscriminare – reprezintă obligația polițistului de a aplica în exercițiul atribuțiilor sale tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleași măsuri pentru situații similare de încălcare a normelor protejate de lege, fără a fi influențat de considerente etnice, de naționalitate, rasă, religie, opinie politică sau de orice altă opinie, vârstă, sex, orientare sexuală, avere, origine naționașă, socială sau decurgând din orice altă situație;
transparența – acest principiu de conduită constă în deschiderea pe care polițistul trebie să o manifeste față de societate în limitele stabilite de reglementările polițienești;
capacitatea și datoria de exprimare – sau acordarea posibilității polițistului de a analiza situațiile profesionale pe care le întâlnește și de a-și exprima punctul de vedere, în funcție de pregătirea și experiența sa, în vederea îmbunătățirii calității și eficacității serviciului polițienesc cu privire la acestea;
disponibilitatea – sau intervenția polițistului în orice situație în care ia cunoștință despre atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul constatării acesteia, capacitatea de a asculta și de a rezolva problemele celor aflați în dificultate ori de a îndruma către autoritățile competente cazurile care nu se situează în sfera sa de competență sau a atribuțiilor sale;
prioritatea interesului public – manifestată prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în folosul comunității în detrimetrul îndeplinirii activităților personale;
profesionalismul – manifestat prin aplicarea corectă și responsabilă a cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice pentru exercitarea atribuțiilor de servici;
confidențialitate – principiu care determină polițistul să garanteze securitatea datelor și informațiilor obținute în exercitarea autorității conferite de lege;
respectul – pe care polițistul îl va manifesta persoanelor, colegilor, superiorilor, subordonaților, drepturilor și libertăților acestora, instituțiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice și deontologice;
integritatea morală – presupunând adoptarea unui comportament conform normelor etice acceptate și practicate în societate;
independența operațională – constând în îndeplinirea atribuțiilor și misiunilor potrivit competențelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliției, fără imixtiunea ileagală a altor polițiști, persoane sau autorități;
loialitatea – exprimată prin atașamentul față de instituție și valorile pe care aceasta le promovează, adeziunea conștientă manifestată de către polițist, din proprie inițiativă, față de obiectivele instituției, respectul față de ierarhia instituției, onestitatea în relațiile interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate, conștiinciozitatea în îndeplinirea atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidențialității informațiilor obținute în procesul muncii.
Toate aceste principii cât și întregul cod de deontologie și etică a polițistului ar trebui să reprezinte modelul de comportament adoptat de fiecare polițist și totodată ar trebui să fie elementul definitoriu al celor care își doresc o carieră în Poliție, așteptările sunt mari, opinia publică este nemiloasă în cazul nerespectării unei conduite demne iar provocările polițistului trebuie tratate ca atare indiferent dacă este vorba de o misiune care vizează o persoană fizică, o instituție, un operator economic sau o organizație social-politică.
II.2 Scopul intrării polițiștilor în incinta organizațiilor social-politice
În incinta unei organizații social-politice polițistul în exercițiu va intra doar cu scopul de a aplica legea, cel mai adesea însoțind procurorul.
În vederea ridicării de probe sau a surprinderii în flagrant a unei infracțiuni de corupție poliția judiciară prin organele sale va pătrunde în încinta organizațiilor social-politice însoțind procurorul.
Infracțiuni de corupție sunt potrivit Codului penal: luarea de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, faptele săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia, faptele săvârșite de către funcționarii străini sau în legătură cu aceștia și sunt prevăzute de art. 289 – 294 din Partea specială a Codului penal. Dintre acestea luarea de mită și desigur darea de mită cât și traficul de influență manifestă o creștere alarmantă în societatea română postcomunistă. Darea de mită, care constă în fapta funcționarului public care fie direct sau indirect pentru sine sau pentru altul pretinde ori primește bani sau alte foloase necuvenite ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, poate privi inclusiv polițiștii prin prisma calității acestora de infractori, dacă se coboară la săvârșirea unui astfel de fapt antisocial, ajungând astfel a fi sancționați datorită principiului egalității în fața legii, care nu acordă tolerare nimanui, indiferent de funcție. Tocmai această creștere a criminalității în domeniul corupției a dus la înființarea poliției judiciare și la acțiunile acesteia de combatere și prevenire a actelor de acest fel.
O organizație social-politică suspectată de comiterea de infracțiuni, va fi anchetată în funcție de dovezile aduse în acest sens atât la sediu cât și la locuința membrilor dacă este cazul. În general o persoana juridică săvârșește infracțiuni în locul unde își desfășoară activitate, la sediul propriu, element definitoriu al persoanei juridice, de aceea este necesară colectarea sau percheziționarea în căutare de probe a incintei sediului persoanei juridice, în acest caz – organizația social-politică.
Probele și mijloacele de probă, reprezintă conform Codului de procedură penală, orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea comitentului și a împrejurărilor necesare pentru soluționarea justă a cauzei, totodată ele contribuind la aflarea adevărului în procesul penal. Obținerea probelor se realizează prin declarațiile suspectului sau inculpatului, prin declarațiile părții vătămate, din declarațiile părții civile sau părții responsabile civilmente, din declarațiile martorilor dar și din înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă și orice alt mijloc de probă neinterzis de lege.
Tot Codul de procedură penală acordă administrarea probelor în cursul urmării penale, organelor de urmărire penală. Acestea vor strânge și administra probe atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu ori la cerere, cu scopul final de a afla adevărul. Desigur administrarea probelor nu se va face decât în baza principiului loialității care interzice obținerea probelor prin violență, amenințări sau alte mijloace de constrângere, promisiuni sau îndemnuri menite să favorizeze obținerea probelor. Totîn baza acestui principiu nu se pot folosi metode sau tehnici de ascultare care să afecteze capacitatea persoanei de a-și aminti si relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, interdicție valabilă inclusiv în cazul în care persoana ascultată își dă consimțământul de a se utiliza un asemenea mijloc sau tehnică de ascultare. Interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea este și provocarea unei persoane la săvârșirea ori continuarea săvârșirii unei fapte penale, cu scopul obținerii unei probe. În baza acestui principiu se vor exclude probele obținute nelegal sau prin tortură.
Percheziția reprezintă un act de urmărire penală și de criminalistică tactică care are ca scop ridicarea de obiecte, înscrisuri și orice alte mijloace ce pot constitui probe într-un proces penal, în vederea soluționării cauzei penale sau pedepsirii infractorului.
Pentru a îndeplini condițiile de legalitate percheziția domiciliară în cazul persoanelor fizice sau la sediul persoanelor juridice, suspectate de întreprinderea unor ilegalități, se va face doar în baza unui mandat de percheziție domiciliară.
Procedura de emitere a mandatului de percheziție domiciliară este prezentată de art. 158 din Codul de procedură penală și atribuie dispunerea percheziției domiciliare în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Atunci când are loc cursul judecății, percheziția se dispune din oficiu sau la cererea procurorului de către instanța investită cu judecarea cauzei.
În cererea formulată de procuror trebuie să se regăsească:
descrierea locului unde urmează să se efectueze percheziția, iar dacă există suspiciuni rezonabile privind existența sau posibilitatea transferării probelor datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri;
indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau cu privire la deținerea obiectelor ori înscrisurilor ce au legătură cu o infracțiune;
indicarea infracțiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziției se află suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii infracțiunii;
numele, prenumele descrierea suspectului unde este necesară, sau a inculpatului despre care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, precum și indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat.
De remarcat este faptul că în cazul în care se constată în timpul percheziției că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție își extinde conform legii, valabilitatea și asupra acelor locuri, continuarea efectuării percheziției în această situație încuviințându-se de către procurorul aflat în exercițiu, la locul desfășurării actualei percheziții.
Mandatul de percheziție întocmit se comunică procurorului care ia măsurile necesare de executare a acestuia. Percheziția se efectuează de către procuror sau organul de cercetare penală, însoțit după caz, de lucrători operativi. Prin lucrători operativi se înțeleg inclusiv agenți ai poliției locale, comunitare, necesari atunci când procurorul decide acest lucru. Percheziția domiciliară nu va fi începută înainte de ora 06.00 sau dupa ora 20.00, exceptând infracțiunea flagrantă sau când percheziția urmează să se desfățoare într-un local deschis publicului la acea oră. Atunci când se consideră necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în incinta unde se desfățoară percheziția, pe durata efectuării ei.
Înainte de a începe operațiunea de percheziție, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția, reprezentantului acestuia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția, și dacă este cazul, custodelui.
Atunci când este vorba despre sediul unei persoane juridice, cum este și organizația social-politică, mandatul de percheziție se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa lui, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care se află în sediu ori este angajat al respectivei persoane juridice.
Când percheziția se extinde asupra vecinătăților, conform legii și argumentelor procurorului, persoanele din aceste spații vor fi înștiințate cu privire la extinderea percheziției.
Atât persoanelor fizice cât și juridice în incinta cărora se efectuează percheziția, li se va solicita, înainte de începerea propriu-zisă a percheziției, predarea de bunăvoie a persoanelor ori obiectelor căutate. Când acestea se predau de bunăvoie, percheziția nu mai are loc. Tot înainte de începerea percheziției persoanelor fizice și juridice vizate de aceasta li se va aduce la cunoștință dreptul de a solicita un avocat pentru participarea la desfășurarea acțiunii de percheziție. Atunci când acestea solicită prezența avocatului, percheziția se amână până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care s-a comunicat dreptul și nu fără a se lua măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. Cazurile excepționale, ce impun efectuarea percheziției de urgență sau imposibilitatea de contactare a avocatului, conduc la începerea percheziției și înainte de expirarea termenului de două ore.
Pe lângă dreptul de a fi asistată de un avocat, persoana fizică sau juridică la domiciliul sau sediul căreia se va desfășura percheziția are posibilitatea de a fi însoțită sau reprezentată permanent de o persoană de încredere, pe durata acțiunii. Când persoana la care se efectuează percheziția este reținută ori arestată, aceasta va fi adusă la percheziție, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil percheziția și ridicarea de obiecte ori înscrisuri va avea loc doar în prezența unui reprezentant ori martor asistent.
Organul judiciar are dreptul pe tot parcursul percheziției să deschidă, prin folosirea forței, încăperile, spațiile, mobilierul sau alte obiecte în care s-ar putea găsi obiectele, înscrisurile, urmele infracțiunii sau persoanelor căutate, dacă posesorul acestora nu dorește să le deschidă de bunăvoie sau este absent. Desigur, atunci când efectuează aceste acțiuni organele judiciare trebuie să evite pe cât posibil provocarea de daune nejustificate.
Organul judiciar are obligația de a ridica doar obiectele și înscrisurile care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală dar în cazul în care pe parcursul acesteia descoperă obiecte sau înscrisuri a căror circulație ori deținere este interzisă sau în privința cărora exista suspiciunea că pot avea legătură cu săvârșirea unei infracțiuni, ele se vor ridica imediat, acțiunea penală punându-se din oficiu.
Ca măsură excepțională, percheziția poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziție, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor și fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane de încredere atunci când:
este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză;
există suspiciunea că în incinta cîn care urmează să se efectueze percheziția se află o persoană a cărei viață, integritate fizică sau sănătate este pusă în pericol;
există suspiciunea că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii.
Toate aceste cazuri excepționale trebuie motivate de către organul de cercetare penală, în cazul în care decide astfel percheziționarea.
Dacă în spațiul în care urmează a se desfășura percheziția nu se află nicio persoană, percheziția nu va fi amânată sau întreruptă ci se va efectua prezența unui martor asistent. Atunci când percheziția s-a realizat pe cale excepțională sau persoana asupra căreia s-a instituit această măsură a fost absentă, înmânarea mandatului de percheziționare se încearcă a fi înmânat cât de repede posibil.
Organele judiciare pot folosi forța, adecvat și proporțional atunci când efectuează o percheziție în cazurile în care există motive temeinice pentru a anticipa rezistența armată sau alte tipuri de violență ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor și atunci când se află în prezența unui refuz sau nu s-a primit nici un răspuns la solicitările de a pătrunde în domiciliu.
Se interzice efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, dacă prin natura lor se împiedică persoana la care se face percheziția să participe la efectuarea acesteia, excepție făcând situația în care se desfășoară, în aceeași cauză, mai multe percheziții.
Locul, obiectele și persoanele, în care și asupra cărora se desfășoară percheziția pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo. Aceste fotografii sau înregistrări sunt anexate procesului-verbal de percheziție și fac parte integrantă din acesta.
O dată identificate obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care se ridică și persoanelor prezente la percheziție pentru a fi recunoscute și însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează și sigilează. În cazul obiectelor ce nu pot fi însemnate sau pe care nu este posibilă aplicarea sigiliilor se împachetează sau se închid pe cât posibil împreună după care se aplică sigilii. Când nu se pot ridica, obiectele se vor lăsă în păstrarea celui la care se află sau unui custode, persoanei cărora se lasă spre păstrare punându-i-se în vedere obligația de a le păstra și conserva, precum și punerea la dispoziția organelor de urmărire la cererea acestora. Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu și se sigilează, una dintre probe ridicându-se iar cealaltă se lasă celui de la care se ridică.
Model al mandatului de percheziție:
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de ………….., sub nr. ………/…../……. , Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria ……………….. , a solicitat, în dosarul nr. ……/P/……… , efectuarea unei percheziții domiciliare, la adresa din comuna ……………… satul ………….. str. ……………… nr. ………… județul/ orașul/municipiul …………………………. str. ……………………, nr. ……, bl. ……, sc. ….., et. ….., ap. ….., județul/sectorul ………….., domiciliul/reședința/locuința fără forme legale a numitului/suspectului/inculpatului …………….. /sediul social/secundar/ punct de lucru al SC ………… , în cauza privind pe inculpatul/suspectul …………………… , având ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. ……… C. pen. .
Prin aceeași cerere s-a solicitat încuviințarea efectuării percheziției domiciliare și în locurile învecinate acesteia, respectiv la adresa/adresele din comuna ……………… satul ………….. str. ……………… nr. ………… județul/ orașul/municipiul …………………………. str. ……………………, nr. ……, bl. ……, sc. ….., et. ….., ap. ….., județul/sectorul ………….., domiciliul/reședința/locuința fără forme legale a numitului/suspectului/inculpatului …………….. /sediul social/secundar/ punct de lucru al SC ………… .
În motivarea cererii s-a arătat că ……………… .
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul reține că în cauză, prin ordonanța nr. ………. din …………… a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de …, prevăzute de art. …… C. pen.
În fapt, s-au reținut următoarele:
La data de ……………………………. .
Din datele existente până la acest moment rezultă că numitul/suspectul/inculpatul …………………………………. , la acest moment locuiește în imobilul din comuna ……………… satul ………….. str. ……………… nr. ………… județul/ orașul/municipiul …………………………. str. ……………………, nr. ……, bl. ……, sc. ….., et. ….., ap. ….., județul/sectorul ………….. .
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul de drepturi și libertăți consideră cererea întemeiată, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 157 C. proc. pen., întrucât există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții domiciliare este necesară pentru …………………………
Față de aceste considerente, în baza art. 158 alin. (6) C. proc. pen., va admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria ………………. și va dispune efectuarea percheziției domiciliare la adresa din comuna ……………… satul ………….. str. ……………… nr. ………… județul/ orașul/municipiul …………………………. str. ……………………, nr. ……, bl. ……, sc. ….., et. ….., ap. ….., județul/sectorul ………….., domiciliul/reședința/locuința fără forme legale a numitului/suspectului/inculpatului …………….. /sediul social/secundar/ punct de lucru al SC …………………….. .
Mandatul de percheziție va fi valabil și pentru spațiile învecinate, în condițiile art. 158 alin. (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 158 alin. (7) lit. e) și i) C. proc. pen., (se vor trece și următoarele mențiuni, referitoare la:
– scopul emiterii: …
– descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului despre care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția: …
– indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat: … ).
Percheziția domiciliară se va efectua cu respectarea dispozițiilor art. 159 – 163 C. proc. pen.
Se va emite mandatul de percheziție domiciliară care este valabil ……. zile începând cu data emiterii și poate fi folosit o singură dată.
Acest mandat, atent completat, semnat și parafat reprezintă baza legală a percheziției domiciliare și totodată garantează legalitatea prezenței organelor de cercetare penală la domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice indiferent de natura acesteia, inclusiv organizație social-politică. Respectarea și cunoașterea legislației în vigoare precum și îndeplinirea tuturor cerințelor consemnate în Codul de Procedură penală cât și în celelalte acte normative privitoare la intrarea polițtilor în locuința persoanelor fizice, a agenților economici, a instituțiilor publice ori particulare, a organizațiilor social-politice intră și în atribuțiile polițistului indiferent de natura competenței sale, de ramura Poliției de care aparține, deoarece prin calitatea sa de funcționar public, polițistul are obligația de a menține ordinea și liniște publică, fapt care poate fi perturbat de o percheziție deoarece suspecții sau inculpații se vor folosi adesea de orice mijloc prin care să provoace, să instige sau să deranjeze ordinea publică, acuzând adesea nerespectarea procedurilor privitoare la drepturile sale de către organele abilitate ale procesului penal.
Oricând li se solicită participarea la o percheziție dar și pătrunderea în incinte publice sau private unde au loc fapte antisociale sau există pericolul comiterii unei astfel de fapte, polițiștii au obligația de a răspunde prompt si a solicita acolo unde cazul prezența și celorlalte organe abilitate, cu competență în ceea ce privește intrarea în incinta respectivă.
Faptele de corupție anchetate de organele poliției judiciare au crescut popularitatea acestei instituții în rândul opiniei publice tocmai datorită eficacității și legalității în baza cărora acționează, dând dovadă de profesionalism și echitabilitate indiferent de situația în care a fost nevoită să acționeze, inclusiv în situația de a pătrunde în vederea efectuării unei percheziții în incinta unei organizații social-politice.
CAPITOLUL III. Intrarea polițiștilor la bordul navelor și aeronavelor românești
III.1 Navele și aeronavele care aparțin pavilionului românesc
Pavilionul românesc reprezintă steagul sau drapelul României. Potrivit Constituției române, simbolul național al drapelului este tricolor, culorile sunt așezate vertical, în ordinea albastru, galben, roșu, începând de la lance.
Pavilionul românesc este foarte important în recunoașterea și diferențierea pe teritoriul țării a navelor și aeronavelor naționale de cele internaționale, țara noastră având deschidere la Marea Neagră, tranzitată de vase comerciale și nu numai și un spațiu aerian de asemenea tranzitat internațional, România luând parte la numeroase Convenții și legiferări internaționale cu privire la tranzitarea teritoriului său de mijloace de transport ale altor state și fiind totodată membră a Uniunii Europene. N.A.T.O și O.N.U.
În concluzie, pavilionul determină naționalitatea navei care este autorizată prin certificatul de naționalitate să-l poarte. Pavilionul este semnul extrem care evidențiază naționalitatea unei nave și constă în arborarea steagului statului respectiv într-un loc vizibil pe navă. Toate navele, indiferent de pavilionul arborat, pe timpul cât navighează sau staționează în apele naționale navigabile ale României și în porturile românești sunt obligate să respecte prevederile legislației naționale și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
În 29 Aprilie 1958, la Geneva se ratifica Convenția cu privire la marea liberă. Astfel părțile prezente la Convenție, printre care și România, au convenit asupra dispozițiilor cu privire la condificarea regulilor de drept internațional referitoare la marea liberă.
Prin mare liberă se înțelege în prezenta conventie, acea parte a mării care nu aparține mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat, ea fiind deschisă tuturor națiunilor, nici un stat neavând posibilitatea în mod legitim de a pretinde supunerea unei părți oarecare din aceastea propriei sale suveranități. Totodată niciun stat nu are în jurisdicție teritoriul mării libere dar asta nu exclude răspunderea penală a respectivelor nave, referindu-se doar la regimul în care aceste nave sunt trase la răspundere și de către cine.
Libertatea mării libere se exercită în condițiile prezentei convenții și a altor reguli de drept internațional și include pentru statele riverane sau neriverane libertățile: pescuitului, navigației, de a pune cabluri și conducte petroliere submarine, de a survola. Toate aceste libertăți cât și celelalte garantate de actele normative ale dreptului internațional se vor exercita de toate statele ținând seama în mod rațional de interesul pe care marea liberă îl prezintă pentru celelalte state, fără a le aduce atingere astfel.
Statele lipsite de litoral se vor bucura de asemenea de libertățile mării în condiții egale statelor riverane, care vor acorda potrivit unei înțelegeri comune și în conformitate cu condițiile internaționale actuale, tranzit liber pe teritoriile lor statului lipsit de litoral, tranzit bazat pe reciprocitate și tratament egal statelor a căror nave aborează pavilionul unui stat, cu acela al propriilor nave sau al nevelor oricărui stat în ceea ce privește accesul în porturile maritime și folosirea lor. Navele riverane sau neriverane au dreptul să navigheze în marea liberă sub propriul pavilion.
Fiecare stat își fixează condițiile potrivit cărora va acorda navelor sale naționalitatea sa precum și condițiile de înmatriculare și dreptul de a purta pavilionul său. În măsura în care nicio navă nu va circula neidentificată cu un stat, este necesară legătura substanțială între stat și navă, primul exercitându-și în mod efectiv jurisdicția și controlul în domeniile tehnic, administrativ și social, asupra navelor care poartă pavilionul său și eliberează documente în acest scop navelor cărora le-a acordat dreptul de a purta pavilionul său.
Pentru a naviga, navele trebuie să poarte un singur pavilion, al unui singur stat, expuse fiind jurisdicției exclusive a acestuia în marea liberă, în afara cazurilor excepționale prevăzute în mod expres de tratatele internaționale sau prin articolele convenției prezente. Schimbarea pavilionului nu va interveni în cursul unei călătorii sau escale, decât dacă ne aflăm în situația transferului real al proprietății sau de schimbare a înmatriculări. O navă care navighează sub pavilioanele a două sau a mai multor state, de care se folosește la alegere, nu se va prevala față de orice stat terț de niciuna dintre aceste naționalități și poate fi considerată ca o navă fără naționalitate.
În cazul navelor de război care tranzitează marea liberă, ele se vor bucura de imunitatea completă de jurisdicție față de orice stat, excepție făcând statul al cărui pavilion îl aborează. Pentru a fi considerată navă de război, o navă va aparține marinei de război a unui stat și va purta semnele exterioare distinctive ale navelor de război de naționalitatea sa, comandantul ei va fi în serviciul statului iar numele său trebuie să figureze pe lista ofițerilor flotei militare și echipajul trebuie supus regulilor disciplinei militare.
De asemenea în cazul navelor ce aparțin unui stat sau sunt folosite de un stat în serviciul guvernamental necomercial și acestea se vor bucura de imunitate completă de jurisdicție față de orice stat, exceptnd stat al cărui pavilion îl poartă.
Orice stat care deține nave este obligat să ia măsurile necesare cu privire la acestea, pentru a asigura securitatea în mare privind folosirea semnalelor, întreținerea comunicațiilor și prevenirea abordajelor; componența și condițiile de muncă ale echipajelor ținând seama de actele internaționale în materie de muncă, construcția și echiparea navei cât și posibilitatea acestea de a pluti pe mare.
Orice stat deținător de nave trebuie să se conformeze normelor internaționale general acceptate și să ia toate măsurile privitoare la respectarea acestora.
Atunci când are loc un abordaj sau orice alt incident de navigație privind o navă în marea liberă, iar acestea au legătură cu responsabilitatea penală sau disciplinară a căpitanului sau a oricărei alte persoane aflate în serviciul navei, nicio urmărire penală sau disciplinară nu va începe împotriva acestora decât dacă sunt conduse de autorități judiciare sau administrative, fie ale statului pavilionului, fie ale statului a căror cetățenie o au aceste persoane. Disciplinar, statul care a eliberat brevetul de comandant sau un certificat de capacitate este și singurul competent să pronunțe, conform procedurii legale corespunzătoare, retragerea acestor titluri, chiar acă titularul nu are cetățenia statului care le-a eliberat. O sechestrare sau o reținere chiar pentru măsuri de instrucție nu poate fi ordonată de alte autorități decât acelea ale statului pavilionului.
Orice stat este obligat să ia măsuri eficace privind împiedicarea și pedepsirea transportului de sclavi pe vase iar orice sclav care se refugiază pe o navă, indiferent de pavilionul acesteia, va fi considerat liber.
În marea liberă și locurile unde nu există jurisdicția unui stat anume, toate statele vor colabora, pentru a reprima pirateria pe cât de mult posibil. Pirateria reprezintă orice act ilegal de violență, de detențiune sau orice jefuire comisă pentru scopuri personale de echipajul sau pasagerii unei nave sau aeronave particulare îndreptate asupra altei nave sau aeronave sau împotriva persoanelor sau bunurilor aflate la bordul celor din urmă. Se consideră nave pirat, acele nave destinate de persoanele aflate la conducerea lor, comterii unui act de piraterie cât li navele care au servit la comiterea unor astfel de acte, atât timp cât ele rămân sub controlul persoanelor vinovate de aceste acte. O navă își poate menține naționalitatea chiar și după transformarea sa în navă pirat, pierderea naționalității cât și menținerea acesteia fiind determinate de legea statului care i-a conferit naționalitatea.
Orice stat are dreptul de a sechestra o navă sau aeronavă pirat, sau o navă capturată în urma actelor de piraterie și care se află în custodia piraților, să aresteze persoanele și să sechestreze bunurile care se găsesc la bordul acesteia. Tot tribunalele statului care a efectuat sechestrarea se pot pronunța asupra pedepselor de aplicat și asupra măsurilor de luat în ceea ce privește navele, aeronavele sau bunurile, sub rezerva drepturilor persoanelor terțe de bună credință. Când sechestrarea unei nave sau aeronave suspecte de piraterie s-a efectuat fără un motiv întemeiat, statul care a reținut respectiva navă sau aeronavă va răspunde în fața statului a cărui naționalitate o are nava sau aeronava de orice pierdere sau pagubă cauzate de operațiunea de sechestru. Nu se efectuează sechestre pentru motive de piraterie decât cu nave de război sau de aeronave militare ori de alte nave și aeronave afectate unui serviciu public și autorizate în acest scop.
Urmărirea unei nave străine poate avea loc dacă autoritățile competente ale statului riveran au motive întemeiate să creadă că această navă a contravenitlegilor și regulamentelor acestui stat. Urmărirea trebuie să înceapă când nava străinp sau una din ambarcațiunile sale se află în apele interioare, în marea teritorială sau în zona contiguă a statului care întreprinde urmărirea și nu poate fi continuată dincolo de limitele mării teritoriale zonei contigui decât cu condiția să nu fie întreruptă. Nu este necesar ca nava care ordonă oprirea altei nave, străine, ce navighează în marea teritorială sau în zona contiguă să se găsească de asemenea în limitele mării teritoriale sau zonei contigui în momentul când nava vizată primește ordinul de oprire. Acest drept de urmărire încetează în momentul intrării navei urmărite în marea teritorială a țării de care aparține sau în aceea a unui stat terț.
Prin semnarea acestei conveții s-a stabilit regula potrivit căreia orice stat are dreptul de exploatare, tranzitare sau explorare a porțiunii definite ca mare liberă, inclusiv navele cu pavilion românesc având posibilitatea de a tranzita această zonă nestingherite. În cazul în care în cuprinsul acestui teritoriu se comit infracțiuni în care sunt implicate nave, comandanți sau personalul aflat la bordul lor, doar statul care a înmatriculat nava o poate trage la răspundere sau statul a cărui naționalitate este persoane sau persoanele infractoare, în funcție de caz. Infracțiunea de piraterie reprezintă excepția în baza căreia orice stat poate acționa împotriva unei nave, a comandantului sau a personalului de pe ea. Convenția de la Geneva a fost ratificată de România prin Decretul nr. 253 din 14 octombrie 1961.
Transportul naval în România este reglementat de Ordonanța Guvernului privind transportul naval, nr. 42/1997 republicată în temeiul art. II din Legea nr. 601/2003 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 48/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 24 decembrie 2003.
Potrivit acestui act normativ, autoritatea de stat în domeniul transportului naval aparține Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Funcția de autoritate de stat în domeniul siguranței navigației este îndeplinită de Autoritatea Navală Română, care reprezintă un organ tehnic de specialitate din subordinea ministerului, cu atribuții inclusiv privitoare la:
certificarea și monitorizarea conformității navelor sub pavilion român și a echipamentelor cu normele tehnice naționale și cu prevederile convențiilor internaționale la care România este parte;
certificarea conformității companiilor care operează nave care arborează pavilionul român cu prevederile convențiilor internaționale la care românia este parte;
acordarea dreptului de arborare a pavilionului român, dispunerea suspendării sau a retregerii acestui drept și eliberarea actelor de naționalitate a navelor care au obținut dreptul de arborare a pavilionului românesc;
efectuarea supravegherii navigației și controlului traficului de nave în apele naționale navigabile și în porturile românești;
efectuarea inspecției și controlului navelor, indiferent de pavilionul acestora, în apele naționale navigabile și în porturile românești privind respectarea prevederilor legale naționale în domeniu și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte;
efectuarea controlului statului pavilionului la navele care arborează pavilionul român și a statului portului la navele care arborează pavilionul altor state și care se află în apele naționale navigabile și în porturile românești;
efectuarea înmatriculării și ținerea evidenței navelor care arborează pavilion român, a navelor aflate în construcție în România și a personalului navigant român;
eliberarea certificatelor de tonaj navelor care arborează pavilion român;
sancționarea contravențională a persoanelor care încalcă prevederile legale privind navigația civilă și prevederile legale privind poluarea apelor naționale navigabile de către nave, dacă faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Funcția de autoritate portuară și de căi navigabile revine administrațiilor portuare și de căi navigabile, cu principal obiect de activitate aplicarea politicii portuare și de căi navigabile.
Considerate activități de transport naval sunt: transporturile publice maritime sau fluviale de persoane sau mărfuri, efectuate de persoane juridice, transporturile de persoane sau mărfuri în folos propriu, pe apele naționale navigabile, efectuate ca activitate accesorie unei alte activități economice, efectuată de persoane fizice sau juridice, activități de comerț în care mărfurile transportate sunt proprietatea privată a acestora iar persoanele transportate angajații lor, transporturile de bunuri sau persoane în interes personal, pe apele naționale navigabile, efectuate de persoane fizice pentru satisfacerea cerințelor proprii de transport pe apă, pentru sport sau agrement; alte activități conexe activității de transport naval.
Potrivit aceleași Ordonanțe de Guvern toate navele, indiferent de pavilionul arborat, pe timpul cât navighează sau staționează în apele naționale navigabile ale României, sunt supuse prevederilor legislației naționale și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte. Infiderent de pavilionul arborat, orice navă trebuie să fie conformă cu regulile de clasificare și cu regulile tehnice, precum și cu condițiile de muncă ți viață la bord, prevăzute în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, astfel încât să nu constituie un pericol pentru siguranța navigației, a persoanelor și a mărfurilor transportate, precum și pentru mediu. Sunt ape naționale navigabile ale României marea teritorială, apele interioare navigabile, radele și acvatoriile portuare, bazinele șantierelor navale. Sunt ape interioare navigabile ale României: fluviul Dunărea, râurile, canalele și lacurile situate în interiorul teritoriului României, pe porțiunile lor navigabile, apele de frontieră navigabile, de la malul românesc până la linia de frontieră, apele maritime inferioare.
Prin nave se înțeleg navele maritime și fluviale de orice tip, propulsate sau nepropulsate, care navighează la suprafață sau în imersie, destinate transporturilor de mărfuri sau persoane, pescuitului, remorcajului sau împingerii, aparate plutitoare cum ar fi: docuri plutitoare, debarcadere plutitoare, pontoane, hangare plutitoare pentru nave, platforme de foraj și alte asemenea, farurile plutitoare, ambarcațiunile mici și cele destinate activităților de agrement.
Reprezentanții Autorității Navale Române și ai căpităniilor de port au dreptul la vizită, indiferent de ora din zi sau noapte, la bordul navelor aflate în apele naționale navigabile sau în porturile românești indiferent de pavilionul arborat. Activitatea de control este o activitate desfășurată în conformitate cu legislația națională în vigoare și cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Indiferent de pavilionul arborat navele au obligația, atunci când se află în apele naționale navigabile ale României și în porturile românești să respecte dispozițiile Autorității Navale Române, ale căpităniilor de port și ale administrațiilor portuare sau de căi navigabile privind intrarea, ieșirea și navigația prin acestea, staționarea și operarea în porturi.
Există posibilitatea ca navele care arborează pavilionul român să fie transmise în proprietatea sau folosința altor persoane juridice sau fizice, române sau străine, în condițiile legii.
Statele care dețin nave maritime au prevăzut în legislațiile naționale condițiile în care poate fi arborat pavilionul. În general este vorba despre trei condiții: locul construirii navei, naționalitatea proprietarului navei, naționalitatea echipajului. În unele state pentru arborarea pavilionului, este necesar să fie întrunite cumulativ cele trei condiții esențiale, însă este suficient ca doar una din condiții să fie îndeplinită. În Germania pentru arborarea pavilionului german este suficient ca nava să aparțină acestei țări. În schimb în Belgia și Olanda este suficient ca numai o parte din navă să aparțină cetățeanului statului respectiv. În SUA, pentru arborarea pavilionului se cere în plus ca nava să fie construită într-unul din statele care compun federația americană.
Orice navă aflată în apele naționale navigabile ale României este obligată să arboreze pavilionul statului în care este înmatriculată. Înmatricularea navei conferă și naționalitatea statului unde a fost înmatriculată și acordă dreptul de arborare a pavilionului statului respectiv. Dreptul de a arbora pavilionul român, acordat de Autoritatea Navală Română, se acordă navelor maritime și fluviale proprietate a persoanelor juridice și fizice române; navelor maritime proprietate a persoanelor fizice străine cu domiciliul în România sau a filialelor din România ale persoanelor juridice străine și navelor maritime sau fluviale aflate în proprietatea persoanelor juridice sau fizice străine, închiriate prin contracte de tip bare-boat sau leasing, pe perioade mai mari de un an, de persoane fizice sau juridice române. Orice navă a obținut dreptul de arborare a pavilionului român este de naționalitate română și nu are dreptul să arboreze pavilionul unui alt stat.
Căpităniile de port pot interzice ieșirea din porturi sau continuarea navigației în apele naționale navigabile navelor care indiferent de pavilionul arborate au la bord acte invalide sau care lipsesc, au gaură de apă, a probleme cu funcționarea instalațiilor de guvernare sau ancorare, nu prezintă suficiente mijloace de salvare, de stingere a incendiilor, de semnalizare sau ancorare, dețin o încărcătură care periclitează stabilitatea navei sau împiedică vizibilitatea navigației, periclitează siguranța navigației prin stivuirea și arimarea mărfurilor în magazii, alte nereguli constatate. Tot căpităniile de port sunt cele care pot interzice oricărei nave dintr-un port sau dintr-un loc de staționare aflat în apele naționale navigabile, la solicitarea Autorității Navale Române, a administrațiilor portuare sau de căi navigabile, a altor autorități publice ale statului sau ale unor agenți economici, pentru debite ale proprietarului sau operatorului navei ori ale proprietarului mărfii aflate pe navă, față de respectivele autorități sau respectivii agenți economici. În România funcționează sedii ale Poliției Portuare și Navale în punctele cheie ale apelor navigabile naționale sau ale căilor de navigație. La Constanța se află serviciul de Poliție Transporturi Maritime. Polițiștii acestor instituții cu natură maritimă, portuară au dreptul de a intra la bordul oricărei nave care arborează pavilionul român, însoțind reprezentanții Aurotirății Navale Române, la cererea acestora, în efectuarea controalelor sau atunci când situația o cere și pe navă au loc evenimente general acceptate ca motive de intrare a polițiștilor în incinte, inclusiv la bordul navelor.
În privința aeronavelor cu pavilion românesc, funcționează Legea nr. 399/2005 din 27.12.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 22 din 10.01.2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Guvern nr. 29/1997 privind Codul aerian.
Codul aerian civil prezent stabilește regulile spațiului aerian național și de pe teritoriul României. În cazul în care există suspiciuni de activitate infracționară la bordul unei aeronave, aceasta se somează a ateriza în cel mai apropiat loc autorizat unde va fi inspectată. În cazul amenințărilor cu bombă sau al altor acte de terorist care ridică suspiciuni că ar putea avea loc la bordul unei aeronave, polițiști au obligația de a urca la bordul ei și a o inspecta oprind-o la sol până nu mai există nicio suspiciune cu privire la un astfel de fapt. Prin serviciul de Poliție transporturi aeriene se asigură mereu prezența polițiștilor în proximitatea aeronavelor și intrarea acestora la bordul lor în caz de necesitate.
III.2 Navele și aeronavele care nu aparțin pavilionului românesc
Stabilit fiind faptul că pavilionul românesc este reprezentat de steagul României este clar că orice navă sau aeronavă care nu aparține pavilionului românesc arborează sau prezintă pavilionul oricărui stat, respectiv steagul oricărui alt stat exceptând cel românesc.
Pentru a intra la bordul navelor și aeronavelor care nu aparțin pavilionului românesc, polițiștii trebuie să aiba motive întemeiate și să respecte cu strictețe legislația națională în vigoare cât și normele internaționale privitoare la acest fapt, la care Roânia este parte. O încălcare a oricărei precizare legislativă, sau mai grav o violare a dreptului de staționare sau navigare în apele naționale, pe căile de navigație naționale sau în spațiul aerian național, atrage după sine oprobriul țării al cărui pavilion îl poartă nava sau aeronavă și se poate agrava pe plan politic respectiv economic în funcție de abuz.
Cu toate că orice navă și aeronavă se bucură de libertatea de navigare sau staționare pe teritoriul României, conform convențiilor și actelor internaționale la care aceasta a luat parte privitoare la aceste lucruri, polițiștii pot intra la bordul acestora în condițiile general acceptate când situația cere acest lucru.
Cu toate că funcția polițistului este adesea una de însoțire a altor structuri polițienești în vederea protejării acestora sau a păstrării și respectării ordinii publice, el poate acționa și neînsoțit de un astfel de superior în cazurile legal acceptate, când are rolul de a proteja cetățeanul în serviciul căruia se află. Astfel dacă la bordul unei nave sau aeronave au loc evenimente care pun în pericol viața, integritatea fizică și psihică a unor oameni și mai ales dacă aceștia de naționalitate străină fiind solicită prezența polițiștilor români deoarece se află pe teritoriul României, ei trebuie să accționeze prompt și să acorde ajutorul solicitat.
Polițiștii nu pot intra la bordul unei nave sau aeronave străine, care nu aparțin pavilionului românesc pentru a efectua controale reglementate intern cu privire la acte, personal sau marfa transportată, unde este cazul, decât în baza unor motive întemeiate și nu fără a exista suspiciuni în prealabil, orice intervenție abuzivă pedepsindu-se și orice pagubă sau întarziere provocată undei astfel de nave sau aeronave plătindu-se.
În cazurile în care s-a produs un sinistru sau un naufragiu, iar nava indiferent de pavilionul pe care îl arbora s-a pierdut ori a fost abandonată de echipajul ei sau numai de comandant, căpitănia de port în a cărei zonă de activitate s-a produs acest eveniment are obligația de a începe fără întărziere cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul și cauzele care au condus la pierderea navei, să adune probele materiale și să ia măsurile necesare și suficiente pentru conservarea acestora, întocmind un raport ce se va înainta organelor abilitate, să continue cercetările stabilind în cele din urmă responsabilitățile.
Permanenta comunicare a polițiștilor cu autoritățile îndreptăține în domeniul maritim și aviatic, respectiv Autoritatea Navală Română și Autoritatea Aeronautică Civilă Română, au asigurat de-a lungul timpului strânsa colaborare cu rezultat succesul operațiunilor desfășurate în comun și intervenția acolo unde a fost cazul asupra faptelor infracționare produse sau care aveau să se producă la bord.
PARTEA II. Cercetare practic/aplicativă a fenomenului
Intrarea polițiștilor în incinta locuințelor persoanelor fizice, în instituții și operatori economici, organizații social-politice, precum și la bordul navelor și aeronavelor românești garantează răspunsul prompt al instituției Poliției Române la combaterea și demascarea fenomenului infracțional manifestat în țara noastră. Prin libertățile atribuite conform legii, polițistilor, de a intra în aceste locații se asigură principiul egalității în fața legii și se garantează aplicabilitatea legislației penale privitoare la comiterea de infracțiuni, trecând peste principiul inviolabilității domiciliului. Un infractor nu va avea parte de nicio păsuire și desigur dreptul inviolabilității domiciliului i se va anula temporar datorită comiterii de fapte antisociale care nu suportă amânări. Aplicarea legii trebuie făcută prompt, în concordanță cu normele legislative în vigoare, ținând seama de practicile și tacticile polițienești și nu în ultimul rând cu adaptarea personalului de intervenție, respectiv a polițiștilor la situația și persoanele date, în funcție de necesitatea prezenței polițiștilor în incinta acestor locații ei trebuie să se adapteze, să-și îndeplinească obligațiile și să nu-și depășească atribuțiile.
Pentru a evidenția operațiunea de pătrundere a polițiștilor în anumite locații și situațiile legal care cer acest lucru se vor analiza în continuare câteva spețe din jurisprudența națională care includ în cuprinsul lor operațiunea de intrare a polițiștilor.
Speța I cu privire la intrarea polițiștilor în incinta persoanelor fizice atunci când are loc un conflict familial
Prin cererea înregistrată sub nr…../207/2016 reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâta P.I.C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună emiterea unui ordin de protecție, în regim de urgență, împotriva pârâtei prin care să se dispună pe o durată de 6 luni măsurile prevăzute de art. 23 alin. 1 lit. a), b), d), f), h) din Legea nr. 217/2003 reactualizată, respectiv: evacuarea temporară a pârâtei din locuința familiei; reintegrarea reclamantei în locuință; obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime de 100 de m față de reclamantă, de domiciliu și reședință; interzicerea oricărui contact cu aceasta, încredințarea minorului G.G.A. reclamantei pe perioada ordinului de protecție; internarea medicală a pârâtei; executarea ordinului de protecție să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este mama adoptivă a pârâtei.
Pârâta locuiește cu aceasta și cu fiul ei minor în Mun. Caracal str. Aleea D. ….nr. 16, bl. B3, sc. 1, ap. …., Județ Olt, pârâta având un comportament agresiv, o agresează fizic și verbal, atât pe aceasta cât și pe fiul ei care este minor.
A menționat reclamanta că acest comportament agresiv al pârâtei a apărut în urmă cu circa 3 ani când a început să consume băuturi alcoolice, a fost plecată în străinătate iar la data de 24.10.2015 a revenit în țară unde după numai 2 zile de la sosire a început să-i aducă injurii reclamantei, să o jignească, să o lovească, fiind nevoită ca aceasta din urmă să locuiască la vecinii de la apartamentul nr. 9 și la sora sa din orașul Oltenița.
Reclamanta a precizat că de aproximativ 3 luni locuiește la vecina sa N.L.R. iar în momentul în care pârâta pleacă de acasă se duce în locuință să vadă ce face minorul, să-i asigure cele necesare, pârâta fiind total dezinteresată față de acesta.
A precizat că urgența se justifică prin faptul că în seara zilei de 21.01.2016, pârâta a început să se certe cu minorul ce-i reproșa faptul că a venit la școală în stare de abrietae și l-a făcut de rușine la colegi, din spusele minorului acest lucru întâmplându-se în repetate rânduri.
Auzind gălăgie, a mers împreună cu vecina sa de la apartamentul nr. 9 să vadă ce se întâmplă. A constatat că pârâta îl agresa pe minor iar acesta a avut un acces de furie și a început să o lovească și el pe pârâtă, moment în care pârâta a luat laptopul și l-a lovit de podea. Intervenind în aplanarea conflictului reclamanta a fost lovită și ea de pârâtă, minorul precizând că nu rămâne în acest domiciliu peste noapte, mergând și el împreună cu reclamanta la numita N.L.R.
A mai arătat reclamanta că minorul are nevoie de haine și cele necesare pentru școală, motiv pentru care a solicitat emiterea unui ordin de protecție în regim de urgență, anunțând în același timp și organele de poliție care au îndrumat-o să se adreseze instanței.
Datorită comportamentului recalcitrant al pârâtei a formulat mai multe plângeri penale la poliție inclusiv pentru lovire, pârâta fiind amendatp de mai multe ori însă nu dorește să-și schimbe comportamentul.
De asemenea a arătat reclamanta că de mai multe ori poliția a fost chemată pentru a stabili ordinea în locuință, au sancționat-o contravențional, au dispus trimiterea acesteia la Spitalul de Psihiatrie din Slatina însă dimineața pârâta se întorcea acasă, ultima dată fiind trimisă cu ambulanța la Spitalul de Psihiatrie din Slatina, la 16/17.01.2016, dar în dimineața următoare aceasta s-a întors acasă.
Reclamanta a menționat că pârâta este violentă și cu persoana la care aceasta locuiește, căreia i-a distrus ușa de la intrare iar aceasta a formulat plângere penală.
Datorită consumului de alcool, pârâta devine violentă, o agresează atât pe reclamantă cât și pe minor, de multe ori aduce în locuință bărbați cu care consumă alcool.
A învederat instanței că este o persoană în vârstă iar în miez de noapte este dată afară din casă, atât ea cât și nepotul ei fiind nevoiți să se refugieze la vecini.
Având în vedere comportamentul agresiv al pârâtei, existența unei stări de pericol pentru integritatea fizică și psihică atât a reclamantei cât și a minorului a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 23 alin. 1, lit. a), b), d), f), h) din Legea nr. 217/2003 reactualizată.
În dovedirea cererii, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
În sprijinul și dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, contract de mediere nr. 63/27.11.2015, contract de premediere, acord de mediere încheiat la 27.11.2015, proces verbal de închidere a procedurii de premediere nr. 64/27.11.2015, sentința civilă nr. 1337 din 11.04.2011 pronunțată în dosarul nr. …./207/2007 de Judecătoria Carcal, C.I., cupon de pensie P.D., certificat de moștenitor nr. 505/11.09.1998, emis de BNP Caracal P. Cernat R. Mitru.
Din oficiu instanța a înaintat adresă către Baroul avocaților Olt în vederea asigurării asistenței judiciare în acest dosar pentru pârâta Petcu Iuliana Cristiana, fiind desemnată în acest sens, avocat P.I.C.
În cauză au fost audiate martorele N.L.R. și N.M.E. care au fost prezentate fără citare de către reclamantă, ale căror declarații se află consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din probele administrate în cauză instanța reține faptul că pârâta P.I.C. este o persoană care consumă în mod frecvent băuturi alcoolice și după ce ajunge în stare de ebrietate are un comportament deviant, violent și provoacă în mod frecvent scandal în locuință agresându-o verbal și fizic pe reclamanta P.D. care este mama sa adoptivă cât și pe fiul său minor G.G.A. în vârstă de 13 ani care i-a fost încredințat ei spre creștere și educare după ce a divorțat.
Aceste aspecte rezultă din coroborarea întregului material probator respecctiv actele depuse de reclamantă în sprijinul cererii și depozițiile martorilor audiați, care au confirmat că pârâta este recalcitrantă, violentă atât față de reclamantă pe care a izgonit-o din locuința familială cu toate că potrivit certificatului de moștenitor, reclamanta are o cotă parte de 5/8 din apartament, pârâta având doar cota de 3/8 în calitate de moștenitoare a tatălui său decedat, reclamanta fiind nevoită să locuiască la vecina sa de la etajul 2, martora N.L.R. de circa 3 luni de zile, comportament care a culminat cu agresarea și a minorului G.G.A. în seara zilei de 21.01.2016 când l-a agresat verbal, l-a lovit, i-a spart laptopul, situație în care instanța apreciază că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 217/2003 și ale Legii nr. 25/2012 privind combaterea violenței în familie și se impune luarea față de pârâtă a măsurilor legale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003: evacuarea temporară a pârâtei din locuința familiei; reintegrarea reclamantei în locuință; obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de reclamantă, de domiciliu și reședință; interzicerea oricărui contact cu aceasta, încredințarea minorului G.G.A. reclamantei pe perioada ordinului de protecție precum și a măsurii prevăzute de art. 23 alin. 3 din lege, respectiv obligarea pârâtei să urmeze un program de consiliere psihologică, psihoterapie și efectuarea unui tratament în scopul dezintoxicării.
Instanța față de acest ultim act apreciază că se impune luarea de urgență a măsurii de emitere a ordinului de protecție fără citarea pârâtei agresoare, dat fiind faptul că minorul a fost izgonit din locuință de către pârâtă acum în timpul iernii când temperatura pe timp de noapte este în jur de minus 20 grade Celsius, minorul neavând haine suficiente precum și cărțile și caietele pentru a merge la școală.
Instanța urmează de asemenea să dispună ca ordinul de protecție să fie executat, de îndată, fără somație și fără trecerea vreunui termen și va obliga pârâta să achite suma de 390 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat desemnat din oficiu de instanță în persoana avocatei Pavel Cristina.
Această speță referitoare la cazul unui conflict familial prelungit se dovedește necesar a fi analizată raportând-o la intrearea polițiștilor în locuința persoanelor fizice.
Din cuprinsul speței am putut observa necesitatea clară a prezenței organelor de poliție la domiciliul reclamantei. Din păcate ceea ce poate fi dureros de constatat este faptul că poliția a intervenit de mai multe ori la domiciliul reclamantei, scandalurile și agresiunile pârâtei continuând. Acest lucru nu trebuie însă interpretat ca un eșec al polițiștilor, statutul lor fiind unul într-adevăr limitat dar care în speța dată și-au îndeplinit de fiecare dată când au fost solicitați atribuțiile de serviciu, mai mult chiar ei fiind cei care au îndrumat-o pe reclamantă să se adreseze instituției competente de rezolvare a cazului, polițiștii nefiind avizați să emită hotărâri sau ordine ci doar să restabilească liniștea și ordinea.
Faptul că reclamanta a apelat de mai multe ori la poliție denotă încrederea acesteia în polițiști și totodată speranța că pârâta va fi intimidată sau impresionată în vreun fel de prezența acestora, fapt care s-o determine să nu mai acționeze și reacționeze violent, să nu mai consume băuturi alcoolice sau să provoace scandaluri prin acțiunile sale verbale și fizice. Situația prezentată de prezenta speță este o situație extremă, disperată la care emiterea unui ordin de protecție a fost singura măsură valabilă spre a stopa scandalurile provocate de pârâtă. În schimb în unele cazuri simpla prezență, venire sau intervenție a polițiștilor în locuința persoanelor fizice care au un conflict duce la combaterea acestuia, fără urmări asemenea deoarece adesea oamenii reacționează favorabil la prezența polițiștilor și realizează gravitatea situației cât și inutilitatea acesteia. Adesea conflictele conjugale apar pe fondul unor argumente insolide, pe baza unor simple frustrări, bănuieli nefondate sau desigur pe fondul consumului de băuturi alcoolice care duc la contraziceri și diferențe de opinie. Apariția polițiștilor este menită să aplaneze conflictul, să liniștească părțile implicate dar mai ales datorită tacticilor și practicilor polițienești stăpânite are rolul de a face persoanele implicate să realizeze situația creată. Este imperativ necesar ca polițiștii să nu-și facă apariția ca simpli funcționari publici aflați la datorie, ci ca oameni ca și cei implicați în conflict, dând dovadă atât de înțelegere cât și de sobrietate, atât de onestitate cât și de detașare. Acționând obiectiv ei trebuie să-și respecte atribuțiile analizând rapid situația dată, persoanele implicate și variantele prin care pot aplana conflictul dar și eventuala posibilitate ca acesta să nu se mai repete. Ei trebuie să dea dovadă nu în ultimul rând de omenie vorbind fiecărui membru implicat din punct de vedere al statutului său în conflict. Minorilor implicați trebuie să le câștige rapid încrederea și mai ales să-i liniștească deoarece aceștia nu înțeleg întrutotul instituția poliției și asociază adesea venirea polițiștilor cu încarcerarea unuia dintre părinții conflictuali, fapt care îi agită și-i supără adesea profund, persoanelor în vârstă polițiști trebuie să le acorde întreg suportul fără a-i necăji totodată cu întrebări lungi sau care să-i agaseze, aceștia având adesea și o sănătate precară care poate fi agravată de stresul unui interogatoriu care nu-și avea rostul, față de femei, adesea victime deși uneori și agresoare, polițiști trebuie să aibă o atitudine demnă fără a uita însă să-i acorde întregul sprijin în cazul în care aceasta este victimă și înțelegând în anumite situații dacă aceasta este recalcitrantă sau are o stare de spirit agresivă față de ei, deoarece femeile sunt cel mai adesea agresate de bărbați și fac o analogie a agresorului cu persoanele polițiștilor, ele trebuie liniștite și asigurate de intervenția în favoarea lor.
Poliția Română și-a recâștigat și încă își recâștigă publicul pierdut în perioada comunistă, lucru observat din prisma statisticilor privitoare la apelarea numărului de urgență 112 pentru solicitarea prezenței polițiștilor la domiciliul unde are loc un conflict. Cetățenii români denotă că se simt protejați de intervenția polițiștilor și înțeleg limitarea atribuțiilor lor fiind totodată recunoscători pentru răspunsul prompt al acestora deoarece indiferent de revenirea sau aplanarea definitivă a conflictului polițiștii prin prezeța lor au obligația de a aplana conflictul și a nu părăsi locația până nu au siguranța că totul este în ordine. În cazul în care situația conflictuală se repetă aceștia vor sfătui persoanele agresate sau cele care solicită prezența lor în mod repetat cu privire la variantele legale definitive de stopare a acestor situații conflictuale devenite permanente. O bună cunoaștere a legislației în vigoare susține recomandările polițiștilor și determină cetățeanul să acționeze la sigur, în baza prevederilor legale cu privire la situația lui.
Speța II – cu privire la realizarea unui mandat de percheziție domiciliară
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul G.A parte civilă U.P.F.R. având ca obiect infracțiuni la legea privind drepturile de autor și drepturile conexe (Legea nr. 8/1996) proprietate intelectuală.
Avocat P.C. având cuvântul pentru inculpatul G.A., solicită schimbarea încadrării juridice, având în vedere că pentru sentința penală nr. ….. a Tribunalului Vaslui a intervenit reabilitarea de drept, prin nereținerea în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 37 lit. b) Cod penal.
Asupra acțiunii penale de față: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139/6 alin. 1 lit. a) cu referire la alin. 3, art. 139/6 alin. 2 cu referire la alin. 3 și art. 139 ind. 6 alin. 5 din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 33 lit. a) și 37 lit. b) Cod penal.
S-a reținut că inculpatul G.A. a realizat în scopul distribuirii, a deținut în scopul distribuirii, a oferit și a distribuit mărfuri pirat, folosind pentru aceasta anunțuri publice, fapte săvârțite în scop comercial.
A fost interogat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum sunt descrise în rechizitoriu.
Inculpatul susține că a comis faptele din cauza lipsei banilor și pentru aceasta a creat pagina de internet www.diskmedia.tk prin care a promovat și oferit spre vânzare mărfuri piratate respectiv CD-uri și DVD-uri descărcate de pe internet.
Au fost audiați martorul din lucrări S.M.A. iar martora G.O. a refuzat să dea declarație fiind soția inculpatului.
Inculpatul a depus acte constând în contractul de tranzacție încheiat la 26.09.2008 cu partea civilă U.P.F.R. și acte din care rezultă că acesta respectă angajamentul luat prin acel contract de tranzacție în sensul că a plătit sumele de bani stabilite confor înțelegerii. A depus de asemenea inculpatul un certificat de căsătorie, un contract de credit și caracterizări din care rezultă că lucrează ca asistent medical la Spitalul Județului Vaslui și are o bună conduită.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt – la data de 29.03.2007 (U.P.F.R.) a sesizat în scris organele de poliție cu privire la împrejurarea că inculpatul G.A. reproduce, distribuie și promovează mărfuri pirat prin utilizarea anunțurilor publice.
Astfel, în cursul lunii Ianuarie 2007, în urma verificărilor efectuate pe internet, inspectorii departamentului antipiraterie U.P.F.R. au identificat site-ul www.diskmedia.tk, pe care erau oferite spre vânzare un număr foarte mare de fonograme, cu tarife variabile dar sub prețul real de comercializare a fonogramelor originale, așa cum rezultă din captura de ecran a acestui site.
În aceste condiții, existând suspiciuni că fonogramele oferite spre comercializare pe acest site sunt mărfuri-pirat, inspectorii U.P.F.R. au comandat telefonic, luând legătura cu inculptatul G.A. la numărul de telefon 07451/xxxx, și achiziționând astfel, prin colet poștal cu plata ramburs – expeditor inculpatul G.A, în valoare de 35 RON, un număr de 8 fonograme pe suport CD mărcile TRAXDATA (2) și „copyme” (6) pus în plicuri de culoare albă, scrise olograf.
Fonogramele astfel achiziționate de la inculpatul G.A. de către inspectorii U.P.F.R. purtau titluri ale unor opere muzicale aparținând producătorilor membrii ai U.P.F.R.
Împreună cu sesizarea formulată, U.P.F.R. a pus la dispoziția organelor de poliție chitanșa pentru mandat poștal în valoare de 35 de RON, captura de ecran a site-ului administrat de inculptaul G.A. și fonogramele achiziționate de acesta.
Ulterior sesizării, și organele de poliție au accesat site-ul www.diskmedia.tk, constatând că pe acest site erau promovate diferite oferte de prețuri pentru suporturi CD și DVD, înregistrate cu filme, muzică și concerte, desene animate și programe pentru calculator, care puteau fi comandat la numărul de telefon 0751/09xxxx sau la adresa de e-mail [anonimizat].
În urma verificărilor efectuate la rețeaua de telefonie mobilă a rezultat că numărul de telefon 0751/09xxxx îi aparține numitei G.O. – soția inculpatului Gorgan Alexandru.
Asupra celor 8 CD-uri achiziționate de inspectorii U.P.F.R. de la învinuitul G.A. așa cum s-a arătat s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, fiind astfel întocmit Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 6076/26.09.2007, prin care s-a concluzionat că cele 8 CD-uri sunt mărfuri pirat.
Pe de altă parte, până la stabilirea cu certitudine, prin raportul de constatare tehnico-științifică s-a arătat arătat că inculpatul G.A. oferă și distribuie, în scop comercial, fonograme mărfuri-pirat. S-au efectuat verificări la Oficiul Județean de Păștă Vaslui, stabilindu-se că în perioada 27.02.2006-28.05.2007 inculpatul G.A. a expediat către diferite persoane din țară un număr de 27 de colete cu plata ramburs cu valor diferite -25 RON, 26 RON, 35 RON, 40 RON, 75 RON, 83 RON, 95 RON, 105 RON.
O parte din persoanele destinatare ale coletelor expediate de inculpatul G.A în perioada 2006-2007 au fost identificate în județele Vâlcea, Tulcea, Bacău, Mehedinți, Brașov, Arad, Constanța și Iași dar și în municipiul București, aceste persoane fiind audiate, au declarat că au văzut oferta de filme și muzică pe internet și au făcut comandă fie prin adresa de e-mail fie la numărul de telefon, indicate pe pagina de internet, achiziționând astfel CD-uri sau DVD-uri cu muzică, filme, etc. suporturile fiind de tip blank, procurabile din comerț, ambalate în plicuri de hârtie.
În vederea întregirii probatoriului cu privire la activitatea infracțională a inculpatului G.A., la dat de 08.12.2007, în baza Autorizației de percheziție domiciliară nr. 47/03/12/2007 emisă de Tribunalul Vaslui, s-a procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la domiciliul inculpatului G.A., situat în …….. .
Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului G.A, în sufrageria apartamentului au fost găsite 2 DVD-uri marca Princo, un CD marca Copyme și un DVD marca Sony Play Station 2, iar în holul locuinței, pe un raft, au fost găsite 111 DVD-uri și 58 de CD-uri de diferite mărci, toate aflate în carcase cu titluri, conform procesului-verbal de percheziție domiciliară întocmit.
De asemenea, în dormitorul inculpatului, într-un prim dulpa, au fost găsite 63 DVD-uri și 727 CD-uri de diferite mărci, cu titluri, iar într-un dulap suspendat, în compartimentul din stânga, au fost găsite 10 DVD-uri în carcasă fără coperte și 13 DVD-uri în carcasă cu coperți, având titluri.
În compartimentul din dreapta al aceluiași dulpa au fost găsite 6 DVD-uri în plicuri, 12 DVD-uri în carcase, 7 DVD-uri în carcase cu coperte și 38 DVD-uri în carcase fără coperte, având titluri.
Tot în dormitor, în dulapul din partea dreaptă au fost găsite 130 dvd-uri în carcase fără coperte și un DVD în plic, având titlu.
În același dormitor se aflau un birou, unde au fost găsite următoarele:
22 CD-uri într-o borsetă din pânză, 14 CD-uri într-un suport din plastic, 5 CD-uri în plicuri, 3 DVD-uri într-un plic și 7 CD-uri în carcase, având titluri
o unitate centrală dotată cu 2 inscriptoare și un card reader, branșată la rețeaua electrică și la rețeaua de internet, găsită în stare de funcționare;
un hard-disk marca Western Digital WD 1200, cu serua WMAES 1967540;
un hard-disk marca Quantum Fireball 120 MB AT, cu seria H541H6956ZR1933KHBE3D;
8 DVD-uri în plicuri, 27 CD-uri în carcase și 194 DVD-uri în carcase având titluri.
Toate bunurile indicate mai sus, găsite la domiciliul învinuitului G.A. cu ocazua efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate în vederea cercetărilor.
La aceeași dată, în baza Autorizației de percheziție domiciliară nr. 48/03/12/2007 emisă de Tribunalul Vaslui, s-a efectuat o percheziție domiciliară și la locuința numitei G.O, față de care s-a început urmărirea penală deoarece datele inițiale o indicau ca o posibilă complice la faptele pentru care era cercetat inculpatul G.A. având în vedere că telefonul cu numărul 0751/09xxxx, pe care se făceau comenzi pentru achiziționarea de fonograme oferite de inculpatul G.A. era pe numele numitei G.O.
La locuința numitei G.O. nu au fost găsite bunuri sau înscrisuri care să intereseze cauza.
Ulterior, în baza Autorizației de percheziție în mediul informatic nr. 1 din 08.01.2008, s-a efectuat la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui o percheziție informatică asupra hard-diskului marca Western Digital WD 1200, având seria WMAES 1748815, identificat în unitatea centrală de calculator ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuată anterior la domiciliul inculpatului G.A.
Ca urmare s-a întocmit Raportul de constatare nr. 120505 din 21.01.2008, prin care s-a concluzionat că pe mediul de stocare a datelor mai sus menționat, se află sau au fost stocate materiale cu referire la infracțiunea de producere, oferire, distribuire, deținere, ori depozitare sau transport în scopul distribuirii de mărfuri pirat.
Această speță interesează cu privire la intrarea polițiștilor în locuință pentru realizarea unui mandat de percheziție, această situație nu diferă mult de pătrunderea polițiștilor în locuința persoanelor fizice în cazul scandalurilor familiale dar implică colectarea probelor și realizarea unui proces verbal constatator mai amplu și mai detaliat. De asemenea dacă polițiștii sunt cei care colectează probele trebuie să cunoască în amănund acest procedeu iar dacă sunt acolo doar pentru a însoți o echipă de criminaliști abilitată cu colectarea probelor de exemplu trebuie să le respecte atribuțiile acestora, să nu le stea în cale și să-și îndeplinească funcția de însoțire sua protecție pentru care li s-a solicitat prezența.
Desigur intrarea polițiștilor în incinta locuințelor persoanelor fizice sau în anumite instituții ori la bordul navelor și aeronavelor românești nu se regăsește în concret în spețele, jurisprudența sau dosarele juridice de la nivel național, dar mențiuni despre această activitate există oriunde este cazul. Procesul de intrare a polițiștilor în locațiile enumerate ține de tactica și practica polițienească studiată anterior și se aplică doar în condițiile prevăzute de lege, altfel reprezentând infracțiunea de violare de domiciliu așa cum este prevăzută de Codul penal.
Metodologie
Pentru studierea amănunțită a fenomenului de intrare a polițiștilor în locuințele persoanelor fizice, în incinta operatorilor economici, a organizațiilor social-politice sau la bordul navelor și aeronavelor românești, trebui studiate întâi condițiile ale acestei acțiuni, reglementările în vigoare și nu în ultimul rând modalitățile de realizare a acestei misiuni.
Toate referirile la acest proces se regăsesc în legislația română clar reglementate. Cât despre elementele de tactică și practica acestuia, ele se învață și pot fi studiate în cadrul materiilor destinate acestui fenomen la unitățile de învățământ pregătitoare de agenți de poliție care se vor confrunta cu necesitatea aplicării în practica a noțiunilor teoretice învățate cu privire la intrarea în anumite incinte.
Accesul la justiție și transparența acesteia în momentul actual a permis redarea a două spețe de pe site-urile de specialitate legeaz.net și jurisprudenta.com, este necesar a fi precizat că în trecut accesul la spețele juridice sau la dosarele juridice de orice natură fie ele în curs sau soluționate nu era la îndemână, iar spețe din domeniu și exemple concrete se regăseau numai în publicațiile de specialitate. Prin crearea acestor site-uri nu s-a încercat decât apropierea justiției de publicul larg, accesul în prezent la legislația română, la tot ceea ce ține de domeniul juridic fiind facilă nu numai în ideea informării cetățenilor dar și în ideea stopării și combaterii infracționalității prin realizarea potențialilor infractori de existența posibilității de a fi prinși și pedepsiți.
Intrarea polițiștilor în diferite incinte se dovedește a fi utilă mai ales în cazul conflictelor familiale, observând în căutarea spețelor nenumărate dosare de tulburare a ordinii publice sau de scandaluri familiale unde prezența polițiștilor au remediat situația.
În urma studierii publicațiilor de specialitate cu privire la elementele de tactică și practică polițienească, a reglementărilor în vigoare privitoare la statutul polițistului dar și a jurisprudenței existente în mediul online a rezultat realizarea studierii fenomenului de intrare a polițiștilor în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici, organizații social-politice, precum și la bordul navelor și aeronavelor românești, în condițiile prevăzute de lege, cu accentul pus atât pe situația polițistului care se află în misiune cât și pe cetățeanul care suportă operațiunea din prisma de victimă care cheamă în ajutor organele de poliție sau de suspect/inculpat atunci când se realizează o percheziție cu privire la o fapta sau mai multe comise ilegal.
Concluzii
Poliția Română, prin structurile sale și atribuțiile îndeplinite reprezintă instituția de legătură între cetățean și aparatul instituțional statal. Rolul său de protejare a drepturilor și libertăților fundamental, de păstrare a liniștii și ordinii publice, de garantare și protecție a proprietății publice și private, necesită uneori acțiuni concretizate în misiuni care au ca rezultat revenirea la situația anterioară declanșării acțiunii de perturbare a stării de fapt.
Polițiștii ca funcționari publici cu statut special sunt nevoiți să se confrunte cu diferite situații care necesită o organizare rapidă și eficientă în vederea intervenției și desfășurării misiunii care pentru a fi considerată de succes trebuie să se desfășoare prompt, să restabilească situația anterioară declanșării stării de necesitate a prezenței polițiștilor, să nu prezinte victime, să realizeze rezultatul propus o dată cu stabilirea misiunii și a personalului care să o îndeplinească.
Un polițist reprezintă expresia clară a unei persoane demne, juste și capabile să pună în aplicare drepturile și obligațiile rezultate din legislația în vigoare ori de câte ori este nevoie. De asemenea un polițist trebuie să prezinte încredere pentru ca victimele faptelor antisociale să se simtă în siguranță și să aibă garanția realizării protecției atunci când apelează la instituția Poliției. Orice caz mediatizat cu un anumit membru sau mai mulți ai Poliției implicați în dosare de corupție sau alte infracțiuni „corespunzătoare” meseriei lor nu face decât să păteze renumele instituției și implicit să scadă încrederea cetățenilor în corectitudinea și justețea poliției. De aceea polițiști trebuie să realizeze gravitatea implicării proprii în săvârșirea de fapte antisociale, deoarece o astfel de implicare nu vizează strict persoana polițistului ci intreaga instituție a poliției și un singur fapt de genul afectează opinia publică scăzând respectul și încrederea acesteia în instituția care ar trebui să le fie oricând se află într-o situație de pericol, la îndemână și la care ar trebui să apeleze conștientă de puterea și atribuțiile acesteia.
În vederea garantării drepturilor și librtăților cetățenești, a proprietății publice, și private cât și a menținerii liniștii și ordinii publice, polițiștii sunt uneori nevoiți să pătrundă în incinta mai multo locații, de la locuințele persoanelor fizice la instituții, operatori economici, sedii ale unor organizații social-politice, la bordul navelor sau aeronavelor aparținând pavilionului românesc. Este foarte important ca acest drept acordat polițiștilor de intrare în aceste locații, care contravine principiului inviolabilității domiciliului să fie exploatat doar în condițiile legii și în conformitate totală cu aceasta.
Polițiștii pot intra în locuința persoanelor fizice fie invitați de acestea, atunci când unele dintre ele apelează la polițiști deoarece se simte în pericol datorită altei persoane sau altor persoane fizice prezente în locuință, fie neinvitați folosindu-se de forță dacă la somările lor nu răspunde pozitiv nimeni, în condițiile stabilite de lege.
Este important de reținut că în cadrul oricărei misiuni de intervenție prin intrarea într-o incintă trebuie respectate condițiile legale dar și elementele de tactică și practică polițienească învățate anterior. Rolurile asumate în intervenția prin intrare trebuie respectate de fiecare polițist în parte și clarificarea anterioară a atribuțiilor fiecăruia cât și respectarea acestora fără a fi depășite duc la succesul operațiunii.
În cazul în care polițiștii se confruntă cu situații care le depășesc competența ei nu trebuie să-și depășească atribuțiile și să acționeze ci să anunțe imediat organele abilitate să intervină în situația respectivă. Polițiștii nu trebuie să se lase intimidați de acțiunea sfidătoare a proprietarilor sau deținătorilor spațiilor în care intră și care pot adesea amenința sau instiga publicul la revoltă față de ei, ci trebuie să acționeze conform regulilor de tactică și în totală conformitate legală pentru a nu face obiectul unui proces ulterior de ultraj sau pentru a nu fi acuzați de abuzuri și nerespectarea legislației, fapte ce atrag de asemenea oprobiul opinie publice și nu încurajează încrederea și apelarea la instituția poliției.
Un polițist bine antrenat fizic dar mai ales psihic, cu prezență de spirit, pus la curent cu legislația în vigoare, stăpân pe sine, cu spirit de echipă și care își îndeplinește atribuțiile cu demnitate și în același timp onestitate este un polițist care va realiza misiuni de intrare în anumite incinte cu succes. Indiferent de ramura poliției din care provin, polițiștii trebuie să înțeleagă importanța acțiunii lor prompte si a răspunsului rapid și unic acordat persoanelor care le necesită prezența. Ei trebuie să realizeze că apelarea serviciului unic de ajutor 112 reprezintă dorința unei persoane aflate în necesitate de a fi protejată de instituția cea mai apropiată de cetățean – poliția.
Atunci când situația o cere și polițiștii doar însoțesc alte organe abilitate la intrarea în anumite incinte ei trebuie să fie conștienți de rolul lor și să nu intervină în nici un fel la perturbarea acțiunii celorlalți în ideea de afirmare proprie, conștientizarea poziției lor fiind nu doar necesară ci un imperativ care conduce la succesul misiunii.
În prezent Poliția Română realizează cu succes operațiuni de intrare în incinte, în baza actelor normative în vigoare, lucru care se poate observa și din mass-media care anunță adesea operațiunile respective tocmai în vederea sublinierii eficacității instituției.
Bibliografie
1. Vasile Bobocescu, Istori poliției române, Ed. Ministerului de interne, București, 2003
2. Gheorghe Buzescu, Elemente de ordine publică, Ed. Pro Universitaria, București, 2016
3. Gheorghe Buzescu, Reguli de teorie și practică polițienească, Ed. Pro Universitaria, București, 2016
4. Dr. Silviu Ciocoiu, Dr. Vasile Drăghici, Investigarea criminalistică a accidentelor de navigație, Ed. Universul Juridic, București, 2012
5. Dr. Eugen Neață, Dr. Mihai Pruteanu, Elemente de tactică polițienească și proceduri operaționale privind intervenția structurilor de ordine și siguranță publică, Ed. Hamangiu, București, 2013
6. Constituția României: legislație consolidată: 10 octombrie 2013, ediție Premium, Ed. Universul Juridic, București, 2013
7. Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală, ed. îngrijită de prof. univ. dr. Dan Lupașcu, Ed. Universul Juridic, București, 2016
8. www.politiaromana.ro
9. www.prolex.ro
10. www.cdep.ro
11. www.depabd.mai.gov.ro
12. www.inm-lex.ro
13. www.legislatie.just.ro
14. www.clr.ro
15. www.jurisprudenta.com
16. www.legeaz.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Intrarea Polițiștilor în Locuința Persoanelor Fizice, în Instituții și Operatori Economici, Organizații Social Politice, Precum și la Bordul Navelor și Aeronavelor, în Situațiile Prevăzute de Lege (ID: 121855)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.