Într-un stat de drept, democratic și social , cum însăși Constituția României consfințește în art. 1 alin. (3), avocatul îndeplinește un rol impor… [627848]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT

MASTER DREPTUL AFACERILOR

ESEU
la disciplina
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

cu titlul
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ
ÎN PROFESIA DE AVOCAT

Petcu Ruxandra -Ioana

București
2019

1
Într-un stat de drept, democratic și social , cum însăși Constituția României consfințește în art. 1 alin. (3),
avocatul îndeplinește un rol impor tant, cu mai multe valențe, găsindu -se uneori în situații care pot genera
conflict intern, la nivel personal, sau extern, la nivelul n ormelor care îi reglementează profesia.

Potențiale astfel de conflicte etice și deontologice sunt soluționate prin aplicarea regulilor și principiilor
profesiei, consfințite , explicit sau implicit , la nivel legislativ într-o serie de acte care constituie o solidă
sursă de reguli pentru integritate profesională , respectiv în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și
exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat, Co dul deontologic al avocaților din Uniunea
Europeană și Codul deontologic al avoc atului român, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii
Naționale a Barourilor din România nr. 268/2017.

Atribuțiile sale nu pot fi privite doar din perspectiva îndeplinirii unor mandate oferite de clienții săi în
virtutea profesiei pentru care este aut orizat și pe care o exercită în conformitate cu reglementările în
vigoare. Avocatul are obligația de a veghea la r espectarea statului de drept și, în vederea îndeplinirii
acestui deziderat constituțional, act ivitatea sa este indispensabilă pentru realizare a dreptului la apărare,
unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor români, așa cum este consfințit în art. 24 din
Constituția României. Astfel, alin. (2) al acestui articol prevede că „în tot cursul procesului, părțile au
dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu” .

Importanța asigurării acestui drept pentru toți cetățenii, indiferent de situație socială sau materială, este
reconfirmată de existența ajutorului public judiciar, reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă. În ceea ce privește materia penală, în cazurile în care
asistența juridică este obligatorie conform Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010,
suspectul sau inculpatul care nu și -a ales un avocat are dreptul, prin grija organului judiciar, să i se
desemneze un avocat din oficiu1.

Este important de menționat și că relevanța tuturor normelor care reglementează profesia de avocat ,
inclusiv din perspectivă etică și deontologică, este demonstrată și de faptul că una dintre cele cinci probe
la care se susține examen de intrare în profesia de avocat, respectiv examen de definitivare în profesie
este „Organizarea și etica profesiei de avocat ”, având număr de grile și punctaj egal cu toate celelalte
patru materii care se evaluează.

1 Art. 91 din Codul de Procedură Penală .

2
Pentru a susț ine demersul teoretico -științific propus prin subiectul eseului, î n cele ce urmează voi
prezenta situații și cazuri în care etica și integritatea joacă un rol important în desfășurarea și exerc itarea
profesiei de avocat pentru fiecare dintre membrii acesteia, în raport cu clienți, cu magistrați și, nu în
ultimul rând, cu alți avocați.

Avocatul este liber să își aleagă după propria conștiință mandatele pe care le aduce la îndeplinire. Astfel,
el poate accepta, respectiv refuza mandate oferite de diferiți clienți în funcție de propriile principii și
opinii. Dacă un avocat se găsește în situația în care mandatul oferit de client îl plasează în ipostaza de a
realiza acte și fapte care sunt în confor mitate cu legea, dar contrare principiilor și valorilor sale intrinseci,
legislația profesiei îi permite să refuze mandatul, fără a fi expus aplicării vreunei sancțiuni. Etica și
deontologia profesională , valori ocrotite de reglementările în vigoare, oferă avocatului șansa de a pleda
pentru cauze care nu îi știrbesc integritatea și care nu intră în conflict cu demnitatea umană.

Un exemplu pe care îl consider relevant este cazul unui avocat care se găsește în situația de a îi fi solicitate
servicii avocația le pentru a asigura asistarea, reprezentarea și apărarea unei persoane cercetate și judecate
pentru omor. Fie va accepta mandatul, fie va considera că acest mandat nu se circumscrie principiilor
sale de etică și deontologie și va refuza, bazându -se pe libe rtatea profesiei și pe principiile menționate în
paragraful anterior. Dacă totuși va accepta , consider că nu ar trebui ca serviciile sale și îndeplinirea
obligațiilor profesionale să îl transforme într -un complice al infracțiunii. Cred că aceasta este o pr oblemă
a societății din zilele noastre – confuzia între susținerea unui inculpat pentru a se sustrage de la a răspunde
penal , o teză conceptual greșită, și exercitarea dreptului la apărare prin intermediul unui avocat, o teză
care reflectă o îndatorire con stituțională.

În continuarea principiului anterior prezentat, avocatul este liber, dar are și obligația de a se retrage
imediat și de a renunța la mandatul încredințat în cazul în care clientul, din diverse motive, îi solicită
realizarea de acte și fapte care sunt contrare legislației în vigoare. Astfel, pentru că profesia de avocat
este un actor important în apărarea statului de drept și în asigurarea respectării legilor, fiecare avocat are
obligația de a se sustrage îndeplinirii oricărui mandat care ridică suspiciuni și care îi creează chiar și doar
aparența desfășurării unor fapte care se circumscriu sferei ilegalului.

De asemenea, un moment care implică nevoia de a acționa în mod etic este cel în care între mandatele
acordate de diferiți clienți ap are problema conflictului de interese. Avocatul este obligat să notifice

3
ambilor potențiali clienți situația în care se află, să obțină acordul acestora pentru acceptarea, respectiv
continuarea mandatului, iar în situația primirii unui răspuns negativ să r enunțe la unul dintre mandate.
Mai mult, dacă avocatul, în ciuda consimțământului celor doi clienți, consideră conform propriei
conștii nțe că a gestiona ambele mandate nu este etic conform propriilor principii și valori, poate renunța
la una dintre cauze, așa cum am arătat în paragrafele anterioare.

Nu în ultimul rând, avocatul are o importantă obligație de păstrare a secretului profesional. Aceasta
întrucât relația dintre el și clientul său trebuie să fie onestă, bazată pe încredere, lucru care îl obligă pe
avocat la fidelitate și loialitate față de clientul care îi destăinuie aspecte personale ale vieții sale în
momente când are nevoie de ajutor și sprijin de specialitate. Ar fi contrar eticii ca avocatul să se prevaleze
de informațiile pe care le obține în exercitarea profesiei sale pentru obținere a de avantaje injuste pentru
sine. Mai mult, păstrarea secretului profesional îl obligă să nu folosească informațiile obținute în
îndeplinirea unor mandate anterioare pentru a obține avantaje de orice fel sau vi ctorii injuste în cauzele
pe care le susține pentru noi și actuali clienți.

Protejarea secretului profesional și inviolabilitatea care caracterizează relația dintre avocat și client se
păstrează până în fața instanței de judecată. Chiar în cauze penale, a vocatul este protejat de secretul
profesional și nu poate fi obligat de organele judiciare ca în calitate de martor să ofere declarații cu privire
la informațiile în posesia cărora a intrat în timpul exercitării profesiei sale de avocat. În lipsa acestui
principiu se poate considera că profesia de avocat ar fi lipsită de orice garanție, de însăși esența sa, iar
elementul pe care se fundamentează relația dintre avocat și clien t ar fi compromis.

În ceea ce privește relațiile dintre avocați, nu este de ignora t faptul că se statuează ca în interiorul profesiei
să existe relații permanente de colaborare, în spiritul demnității și onoarei profesiei, iar eventualele
confruntări să se realizeze exclusiv în baza mandatelor acordate de clienții cu interese contrare p e care
avocații trebuie să le gestioneze cu integritate și profesionalism. Mai mult, eventualele confruntări nu
trebuie să aibă consecințe în ceea ce privește relațiile ulterioare dintre avocați, exercitarea profesiei în
interesul clientului propriu, în li mitele legii, fiind mai presus de orice atitudine subiectivă între avocați.

Tot în virtutea relațiilor care există între avocați și între avocați și clienții lor, este contrar eticii și
deontologiei profesionale ca un avocat să solicite de la un confrate, după cum actele care reglementează
profesia de avocat consfințesc, onorarii pentru recomandarea pe ca re a fă cut-o acestuia din urmă.

4
Deontologia în interiorul profesiei intervine din momentul înscrierii pentru examenul de intrare în
profesia de a vocat, moment în care fiecare candidat trebuie să declare pe propria răspundere că nu se
găsește în niciun caz de nedemnitate sau de incompatibilitate prevăzut de actele care reglementează
profesia.

Astfel, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercit area profesiei de avocat prevede la art. 14 patru
cazuri de nedemnitate care fac imposibilă exercitarea profesiei de avocat de către persoanele care se
regăsesc în cel puțin un a dintre situațiile enumerate. Printre acestea se numără și interdicția valabilă
pentru o persoană care „a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile și libertățile
fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească” . Este contrar oricăror principii și valori
naționale și europene ca o persoană care este găsi tă vinovată prin hotărâre judecătorească definitivă de
astfel de fapte împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului să fie, în același timp, un
reprezentant și un apărător al unui stat democratic de drept.

În egală măsură, cum am menționa t anterior, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea
profesiei de avocat prevede la art. 15 trei cazuri de incompatibilitate care fac imposibilă exercitarea
profesiei de avocat de către persoanele care se regăsesc în cel puțin unul dintre cazuri le enumerate. Acest
articol apare ca o garanție împotriva eventualelor conflicte de interese care pot apărea la nivelul unor
persoane care exercită profesia de avocat.

Spre exemplu, este incompatibilă pentru a desfășura activități specifice profes iei de avocat o persoană
care se află în exercitarea mandatului de primar. Sigur că pe durata mandatului de primar persoana în
cauză este doar suspendată din tabloul avocaților aferent baroului din care face parte, urmând ca în
momentul în care cauza de incompati bilitate nu mai subzistă, acesta să își poată recăpăta dreptul de a
exerci ta profesia din care face parte. Ca atare, nu este vorba despre o excludere, ci despre o suspendare
temporară a dreptului de a profesa. În egală măsură, exercitarea profesiei pe dura ta existenței cauzei de
incompatibilitate reprezintă abatere disciplinară gravă și se sancționează conform legii. Dincolo de
conștiința proprie, se observă că legiuitorul a încercat să evite anumite situații unde se prezumă că etica
și integritatea ar pute a fi lezate în virtutea multiplelor funcții pe care o persoană le -ar putea ocupa.

Avocații au posibilitatea ca, în funcție de prop ria voință, să accepte mandate pro bono , adică să
desfășoare activități specifice profesiei, asistență și reprezentare în fața instanțelor autorității

5
judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală, a autorităților și instituțiilor
publice, precum și în fața alto r persoane fizice sau juridice, redactare de acte juridice, atestare a identității
părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare2 etc., fără a percepe onorariu. Este
de datoria avocaților ca, după ce ajung la un nivel de experie nță și prestigiu, să își utilizeze cu noștințele
pentru a veni în întâ mpinarea nevoilor unor cetățeni aflați în imposibilitate de a își permite angajarea
unui avo cat care să le susțină cauza, să le apere drepturile și interesele așa cum le este garantat de
Constituția României. Fiind o profesie liberală, avocații beneficiază de mai multă flexibilitate în ceea ce
privește activitatea lor, putând să își dedice timpul, din când în când, unor cauze nobile prin care să
perpetueze integritatea și dorința de aflare a adevărului, a ceea ce este just și echitabil.

În egală măsură, deși nici legea, nici alt act care reglementează exercitarea profesiei de avocat nu prevăd
un prag maxim al onorariilor care pot fi solicitate și încasate de la client, se prevede totuși, cu titlu
general, că onorariile trebuie să fie echitabile și proporționale cu eforturile depuse și cu complexitatea
cauzei. Consider că este mai mult o limită deontologică pe care avocatul trebuie să o aibă în vedere în
stabilirea onorariilor pentru care î și oferă serviciile pentru care deține pregătirea și expertiza
corespunzătoare.

În același spirit al deontologiei în exercitarea profesiei de avocat, este absolut interzisă orice înțelegere
între avocat și client prin care onorariul este stabilit în baza unui pact de quota litis , astfel încât clientul
se angajează să îi transfere avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei pe care i -o
încredințează, fie că reprezin tă bani, bunuri sau alte valori câștigate ca urmare a încheierii definitive a
cauzei3.

În concluzie, consider că profesia de avocat se bucură de o reglementare solidă și eficientă în sensul
exercitării activităților specifice cu respectarea principiilor eticii și integrității. Rămâne doar în sarcina
avocaților să asigure perpetuarea prestigiului și deontologiei profesiei, prin propria conștiință și punând
în aplicare principiile și valorile personale, fără a fi nevoie de utilizarea sancțiunil or prevăzute de normele
în vigo are.

2 Art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
3 Art. 3.3 din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană .

6
BIBLIOGRAFIE

1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
2. Statutul profesiei de avocat.
3. Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană.
4. Codul deontologic al avocatului român, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a
Barourilor din România nr. 268/2017.
5. Constituția României.
6. Codul de Procedură Penală, adoptat prin Legea nr. 135/2010.
7. Ordonanța de Urgență nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.