Într-o societate în care copiilor li se vorbește tot mai puțin despre Dumnezeu despre [609188]

3
Introducere

Într-o societate în care copiilor li se vorbește tot mai puțin despre Dumnezeu despre
moralitate, despre suflet și via ța veșnică, despre iubire și despre toleranță, toate acestea fiind
înlocuite cu false valori care doar imită cele mai sus enunțate, există o șansă ca adevăratele valori
să fie restabilite în sufletul oamenilor, al copiilor. Această șansă este dată de ora d e religie.
Ora de religie respectă funcțiile procesului de învățământ de informare, formare și de
educare și de aceea, poate să conducă la formarea caracterului elevilor. Așadar , scopul informativ
este arătat prin faptul că profesorul predă adevărurile d e credință fără de care nu ne putem
desăvârși. El urmărește prin acest asimilarea cunoștințelor învățături -or din Sfânta Scriptură și
Sfânta Tradiție, adevăruri ce vor fi aplicate și utilizate de elevi. Scopul formativ urmărește
pregătirea morală și spirit uală a elevilor prin dezvoltarea rațiunii, voinței și a sentimentului
acestora. El devine realizabil doar prin conlucrarea dintre familie, Biseri că și Școală. Iar scopul
educativ urmărește dezvoltarea la elevi a convingerii că viața creștină autentică este căutarea lui
Dumnezeu, permanent, cu dorința de a ajunge la cunoașterea Lui și la desăvârșirea sufletului.
Educația religioasă , urmărește „ formarea atitudinilor și a deprinderilor de comportament moral –
religios, stimularea inițiativei, a gândirii critice și a creativității, pregătirea pentru inserția
socială activă și responsabilă ”.
Adevărul enunțat mai sus a fost urmărit și de noi în această lucrare, structurată pe trei
capitole. În capitolul I, Norme de educație scripturistice și patristice, am prezenta t roadele
educației religioase așa cum au fost ele receptate în Sfânta Scriptură, în cărțile Vechiului și Noului
Testament. De asemenea, tot în acest capitol l -am prezentat pe Mântuitorul Hristos ca Pedagog
desăvârșit, ca model pentru toți pedagogii, fie e i preoți, profesori sau propria familie – părinți și
bunici. Și în finalul capitolului am prezentat părerea Părinților Bisericii despre educație.
În capitolul II, Familie – Școală – Biserică – factori educaționali , am vorbit despre legătura
dintre Familie , Școală și Biserică și despre ce pot face cele trei instituții în mod firesc pentru
educația copiilor. De asemenea, în această parte am avut în vedere câteva dintre părerile marilor
pedagogi despre necesitatea educației religioase încă din copilărie și de spre atenția pe care trebuie
să o acorde părinții în legătură cu educația creștină.

4
În capitolul III, Ora de Religie – factor determinat în formarea caracterului elevilor ci –
clului primar , am folosit ca metodă de cercetare Observația, pentru a arătat rolu l benefic pe care îl
are încă din copilărie predarea adevărurilor de credință în clasele primare. În această parte am
arătat și părerile unor cercetători în legătură cu educația religioasă din copilărie. Am observat un
număr de 193 de elevi din mediul rura l. Cercetarea s -a desfășurat în perioada 15 octombrie 2017 –
15 martie 2018 și a fost o cercetare sistematică pe teren, realizându -se în sala de clasă în timpul
orelor de curs, în școală în timpul pauzelor și la biserică în timpul participării la Sfânta Litu rghie,
la primirea Sfintelor Taine și la sceneta de Crăciun.
Observatorul a fost profesorul de religie.
Prin metoda aleasă am urmărit cinci teme:
✓ Comportamentul elevilor în timpul orelor
✓ Comportamentul elevilor în afara orelor
✓ Comportamentul elevilor l a primirea Sfintelor Taine
✓ Comportamentul elevilor în cadru Sfintelor Slujbe
✓ Comportamentul elevilor la sceneta de Crăciun și în Ajunul acestei sărbători –
Marșul colindelor.
Cu încredere că prin lucrarea noastră am reușit să reafirmăm un adevăr cunoscut
dintotdeauna și afirmat de „adevărații” pedagogi, acela că omul se naște cu o predispoziție
religioasă și că educația religioasă are un rol major în formarea caracterului ființei umane, ne dorim
ca lucrarea să primească bune aprecieri, iar în viitor să fie dezvoltată, pentru ca și alte cadre
didactice să se bucure de ea.

5
I. Norme de educație scripturistice și patristice

Putem spune că educația apare odată cu societatea. Omul a fost preocupat tot timpul de
îmbunătățirea sa intelectuală și mate rială. Însă, omul nu s -a oprit doar la aceasta, ci atenția lui a
fost îndreptată și spre sacru. Încă din zorii vieții a existat o preocupare și pentru sacru. De altfel,
„nu este om care să nu manifeste apetență față de sacru. Și oamenii fără religie se com portă, de
cele mai multe ori, fără să -și dea seama, într -un chip religios”1.
De exemplu, „încă din Paleoliticul inferior omul nu a fost străin de ideea imortalității. În
sprijinul acestei presupoziții este invocat faptul că omul ancestral a acorda o atenți e specială
mandibulelor umane, pe care le -a depozitat în locuri protejate, gest cu reala semnificații culturale.
În Paleoliticul mijlociu materialul arheologic este puțin mai bogat, constatându -se o grijă, un
respect și o afecțiune față de defuncți, precum și prezența unui inventar funerar (unelte, arme și
podoabe); astfel spus, paleantropul considera că mortul este un «cadavru viu», care continua să
trăiască invizibil în lume sau într -un loc anume. Înmormântările se făceau în incinta locuințelor
sau în afa ra lor. Înmormântările în grote se efectuau numai ocazional, fapte pentru care acestea
sunt și cele ce s -au păstrat în timp. În jurul scheletelor erau așezate pietre care, probabil, aveau
rolul de a proteja corpul, constituind un fel de sicriu. O situația specială apare în Paleoliticul
superior, prin prezența mormintelor individuale, duble (soț și soție) triple (tata, mama, copilul),
fapt ce relevă credința în comuniunea post -mortem a decedaților. La aceste observații, adăugăm
pozițiile diferite în care au fost așezate corpurile defuncților în morminte: orientate cu capul spre
răsărit; culcate pe spate, având capul ușor înclinat pe umărul stâng, ca și cum ar dormi; cu
membrele inferioare îndoite de la genunchi; legate în partea de jos a brațelor și la picioa re; în
poziție chircită sau fetală. Pozițiile de înhumare la care ne referim considerăm că nu au avut un
caracter întâmplător: orientarea cadavrului cu privirea spre apus se pare că urmărea să arate locul
unde se află împărăția morții; poziția omului adorm it marca viziunea asupra morții, concepută ca
un somn adânc; poziția fetus corespundea ideii de perpetuare a vieții printr -o renaștere în pântecul
pământului (în fapt, un preludiu al credinței în reîncarnare, prezentă în ideile religioase de mai
târziu), i ar cadavrul cu membrele legate ar putea releva credința în existența unor spirite malefice.

1 Constantin Cucoș, Educația Religioasă. Conținut și forme de realizare , ed. Didactică și pedagogică, R.A., București,
f.a., p. 80.

6
Practica tratării cadavrelor cu ocru roșu (peroxid de fier hidratat sau sanguin), o putem considera,
de asemenea, drept un argument în favoarea credinței în nemurir ea sufletului, o formă de transfer
a puterilor de viață ale sângelui asupra defunctului pentru experiențele sale sepulcrale, mai ales că,
la multe popoare, culoarea roșie reprezintă simbolul vieții”2. De aici înțelegem că omul se naște
cu chemare spre desc operirea lui Dumnezeu. Dacă am merge mai departe, am putea observa că „în
toate timpurile și la toate popoarele pot fi identificate elemente care arată faptul că, dintotdeauna
și pretutindeni, omul a privit spre Cer și a crezut că are un destin mai presus de lumea materială și
de lucrurile efemere”3.
Așadar, educația religioasă „este o necesitate a firii umane, nu numai o poruncă a lui
Dumnezeu, întrucât numai în El și prin El omul poate ajunge la desăvârșire (scopul final al
existenței umane) și poate gă si răspunsuri la multe probleme sau întrebări la care știința rămâne
neputincioasă. Celor care cred în Dumnezeu, Religia le aduce un spor de încredere în mila și
ajutorul divin, dar și nădejdea dobândirii vieții veșnice. Acelora care încă nu cred în El, Re ligia le
oferă răspunsul la întrebările fundamentale ale vieții și le arată ce a adus creștinismul în lume:
credința mântuitoare în Domnul Iisus Hristos, concepția creștină despre lume, om și viață veșnică,
libertatea de a săvârși binele, cultul morților, comuniunea sfinților, legătura celor vii cu cei
adormiți, Biblia – cartea vieții, Biserica – așezământul mântuirii, așezămintele sociale, școli
întemeiat la streașina bisericii, dezvoltarea culturii, un nou sistem pedagogic”4.
Cunoscând toate acestea este necesar ca în școală să se promoveze educația religioasă,
pornind de la următoarele argumente:
• „Argumentul cultural: religia este un domeniu al cunoașterii prin care ne putem deschide
către experiențe culturale diverse;
• Argumentul psihologic: religia invi tă la autocunoaștere, la descoperirea și dezvoltarea unor
sentimente umane înalte;
• Argumentul etic: orice religie se bazează pe un nucleu de valori morale și contribuie la
interiorizarea acestora;

2 Nicolae Morar, Credințe și idei proto -filosofice în principalele religii p oliteiste precreștine , ed. Universității de Vest,
Timișoara, 2007, pp. 33 -35.
3 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, Metodica predării religiei , Ediția a II -a, revăzute și adăugită, ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2017, p. 21. A se vedea Nicolae Morar, op. cit ., 358 pp.
4 Preot prof. univ. dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș, Prof. Dorin Opriș, Metodica predării religiei , Reîntregirea,
Alba -Iulia, 2000, p. 19.

7
• Argumentul sociologic: valorile religioase contribuie la de zvoltarea sentimentului
solidarității, al apartenenței la o comunitate;
• Argumentul istoric: religia și biserica sunt profund implicate în marile evenimente istorice;
• Argumentul ecumenic: dialogul interconfesional nu e posibil fără o bună cunoaștere a
religiei proprii și a altor religii sau confesiuni;
• Argumentul teologic: realizarea educației religioase în școală contribuie la dezvoltarea
credinței și la interiorizarea valorilor religioase;
• Argumentul pedagogic: educația religioasă răspunde unei nevoie de f ormare umană și este
o componentă importantă a educației integrale ”5.
Bineînțeles, importanța educației religioase se vede și din prisma valorilor pe care le
urmărește:
• „Credința în existența lui Dumnezeu și ajutorul permanent venit de la EL;
• Speranța în biruința luminii;
• Iubirea, valoarea supremă și definiție a lui Dumnezeu, manifestată în relația cu El și cu
semenii;
• Curajul de a respect poruncile divine;
• Dreptatea înțeleasă ca adevăr, în plan personal și în colectivitate;
• Cumpătarea în privința interes ului față de valorile materiale;
• Înțelepciunea de a vedea adevărata semnificație a diferitelor aspecte întâlnite în viața de zi
cu zi;
• Libertatea, dobândită prin delimitarea de nonvalori;
• Învățătura creștină aplicată în viața personală și a comunității;
• Biserica, comunitatea creștinilor;
• Spațiul sacru, timpul sacru, obiectele sacre;
• Exprimarea credinței, cu asumarea responsabilă a drepturilor și obligațiilor care decurg din
aceasta, ca premisă pentru înțelegerea și trăirea învățăturilor de credință;
• Modelul suprem oferi de Iisus Hristos și modelul oferi de sfinți”6.

5 Conf. Univ. dr. Marian Momanu, Prof. univ. dr. Teodora Cozma, „Educația: caracteristici, ipostaze, dimensiuni” în
Constantin Cucoș (coordonator) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didac tice, Ediția a III -a
revăzută și adăugită, Polirom, 2009, p. 116.
6 Dorin Opriș, Dimensiuni creștine ale pedagogiei moderne , ediția a III -, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,
București, 2012, p p. 123-124.

8
În finalul scurtei noastre introduceri, putem spune că „educația religioasă constituie un
răspuns la preocupările religioase ale individului, pe măsura dezvoltării sale psihice, a capacității
lui de a înțelege, și nu impunerea unui sistem de valori ținând de o anumită doctrină religioasă”7.

I.1 Educația în Vechiul Testament

Sfânta Scriptură este cea mai importantă carte a creștinului. Prin ea ne vorbește Dumnezeu,
întrucât „prin intermediu l textului biblic Biserica poartă un dialog viu cu însuși Dumnezeu, Cel
care a inspirat scrierea acesteia”8 iar în cadrul textului ei, găsim „adevăruri de credință, norme de
purtare, precum și unele relatări istorice”9. Însă, aceasta este și definitorie pe ntru educație,
deoarece, „este important pentru noi cei de astăzi să revedem modele de educației, întorcându -ne
la Scripturile de Dumnezeu insuflate, pentru a găsi în ele stimulii necesari unei reînnoiri a
pedagogiei la toate nivelurile. Întreaga Scriptură este un manual de educație”10. „În cadrul Bibliei
este uzitat verbul «a învăța» cu toate derivațiile acestuia de cel puțin 580 de ori. Din toate aparițiile
sale, cele mai multe ocurențe ale verbului au sensul de a învăța poporul lui Dumnezeu (în VT),
respe ctiv Biserica (în NT), principiile transmise de Dumnezeu”11.
Paginile Vechiului Testament încep cu actul a creației, care culminează cu crearea omului
rânduit de Dumnezeu spre a fi stăpân asupra creației: „ Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul
și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste
toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul ” (Facere 1, 28). Putem spune că odată
cu actul creației a început și educarea omului. Prima regulă d e educație a fost ascultarea. Adam și
Eva puteau consuma din toți pomii, în afară de pomul cunoștinței binelui și răului: „ Din toți pomii
din rai poți să mănânci, Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în
care vei mânca di n el, vei muri negreșit ” (Facere 2, 16 -17). Regula pe care ei au încălcat -o,

7 Conf. Univ. dr. Marian Momanu, Prof. univ. dr. Teodora Cozma, art. cit ., p. 118.
8 Dorin Opriș, op. cit ., p. 47.
9 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmati ca Ortodoxă. Manual pentru Seminariile
Teologice , ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2006, p. 66.
10 Pr. Conf. Dr. Constantin Preda, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București în Diac. Dr. Cătălin Vatamanu,
Educația la poporul ales , Doxologia, Iași, 2011, cope rta 4.
11 Presb. Dr. Nechifor Caleb Otniel Traian, „Centralitatea cuvântului în educarea tinerilor contemporani” în în Vasile
Stanciu, Cristian Sonea (editori), Educație și mărturisire. Formarea creștină a tinerilor în spiritul viu al tradiției , Presa
Unive rsitară Clujeană, 2017, p. 356.

9
suportând apoi consecințele. Însă, actul educației a rămas, Dumnezeu pregătind terenul pentru
venirea în lume a Logosului divin – Iisus Hristos -.
Bineînțeles, afirmația de mai s us arată că actul educațional cădea în grija părinților, a
familiei. „Familia are datoria nu numai de a asigura condițiile materiale de dezvoltare a copiilor,
ci și obligația de cultivare spirituală a acestora, de împlinire a personalității”12, întrucât tră săturile
de personalitate „nu sunt dobândite numai prin ereditate, ci sunt condiționate de educație”13. De
altfel, o familie fără copii era considerată blestemată, iar una care avea copii era binecuvântată,
deoarece orice familie putea fi aleasă de Dumnezeu spre a veni în lume Mântuitorul Iisus Hristos.
„Copilul era considerat în familie un dar al lui Dumnezeu. La evrei exista credința că o familie
fără copii era sub blestem divin, fapt pentru care era discriminată de societate”14. Acest lucru se
poate vedea din punct de vedere practic din lipsa sprijinului fizic în activitățile domestice și a
siguranței sociale la bătrânețe, iar nașterea era o garanței a succesului social și economic și din
punct de vedere religios, ea constituia siguranța transmiterii Legii și a cinstirii lui Dumnezeu15.
„Nașterea fiilor […] era una din principalele îndatoriri ale unei femei, de îndeplinirea căreia
depindea însăși existența acelei familii (Facere 30, 1, I Samuel 1). În Noul Testament întâlnim
chiar mențiunea că femeia «se va mântui prin nașterea de fii» (I Timotei 2, 15)”16. Putem vorbi de
o menire de bază a femeii „de a deveni o bună mamă cu cât mai mulți copii, pe care să -i crească
în frica de Dumnezeu și respectarea tradițiilor strămoșești”17.
Privind în ansamblu la cărțil e Vechiului Testament, putem vorbi despre o educație
religioasă și despre o educație care consta în respectul față de părinți care implica grija pentru
aceștia manifestată când vor ajunge în perioada neputinței. „Se cultiva mult respectul față de
persoanel e în vârstă și, în primul rând, față de proprii părinți. Foarte mișcătoare sunt sfaturile
bătrânului Tobit date fiului său când îi zice: « Fiule, să n -o părăsești pe mama ta, cinstește -o în
toate zilele tale, fă ce -i place ei și să nu -i pricinuiești amărăci une. Adu -ți aminte, fiul, că ea a
înfruntat multe primejdii pentru tine, când te -a purtat în pântece. Și când ea va muri, s -o îngropi

12 Constantin Cucoș, op. cit., p. 11.
13 Ibidem , p. 11.
14 Diac. Dr. Cătălin Vatamanu, op. cit., p. 293.
15 Ibidem , p. 293.
16 Ibidem , p. 48.
17 Preot prof. dr. Petre Semen, „Importanța familiei în Vechiul Testament” în Bucuria nu nții binecuvântate. Cateheze
pentru familia creștină , ed. Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2011 , pp. 27 -28.

10
lângă mine în același mormânt » (capitolul 4, 3 -4)”18. De altfel, porunca este clară: „ Cinstește pe
tatăl tău și pe mama ta, ca să -ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul
Dumnezeu tău ți -l va da ție ” (Ieșire 20, 12). Bineînțeles, că n ecinstirea părinților aducea moartea:
„Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morții, că a grăit de rău pe tatăl său
și pe mama sa și sângele său este asupra sa ” (Levitic 20, 9) . Cinstea se manifesta prin ascultarea
de sfaturile părinților și sprijinirea în nevoilor lor: „ Păzește, fiule, povața tatălui tău și nu lepăda
îndemnul maicii tale ” (Pilde 6, 20) , „Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu -l mâhni în viața
lui” (Sirah 3, 12).
Părinții erau primii care acordau și educația religioasă. Ei îi învățau pe copii Legea și
urmăreau felul de felul în care odraslele lor aplică Legea în viața de zi cu z i19: „Ca să istorisiți în
auzul fiilor voștri și al fiilor fiilor voștri câte am făcut în Egipt și semnele Mele, pe care le -am
arătat într -însul, și ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul! ” (Ieșire 10, 2), „ Să le sădești în fiii tăi și
să vorbești de ele când ș ezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli ”
(Deuteronom 6, 7) . Însă, ei trebuie să fie atenți și la purtarea pe care o dobândesc tinerii „Deprinde
pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s -o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea ”
(Pilde 22, 6).
Educația religioasă început în familie era continuată de preoți. Preotul nu coordona doar
cultul religios, ci se ocupa și de educația copiilor20. Preoții și leviții „erau chemați să -și completeze
misiunea sacerdotală prin educarea poporului în probleme religioase. Având sarcina de a asigura
cunoașterea și aplicarea în viață a poruncilor mozaice, în cadrul cultului divin, în special la marile
sărbători anuale, cu precădere după revenirea din exilul babilonic, se impunea lecturarea Le gii date
prin Moise, și de fapt, a tuturor poruncilor adăugate între timp cu explicare de rigoare a acestora
întrucât poporul de rând nu mai avea acces la textul sacru, fie că nu toți știau carte, fie din cauza
oficializări limbii aramaice ca limbă vorbită și de cult. Misiunea și calitatea preoților și leviților de
învățători religioși ai poporului este atestată chiar de la începutul înființării instituției sacerdotale.
Conform cărții Leviticul , preoților li se cerea să deosebească cele sfinte de cele nesfi nte și să -i

18 Ibidem , p. 28.
19 Constantin Mihoc, Taina Căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai Biserici i din secolul IV ,
Teofania, Sibiu, 2002, p. 24.
20 Constantin Cucoș, op. cit ., p. 1 4.

11
învețe pe fiii lui Israel toate legile pe care le -a poruncit lor Domnul prin Moise ( Leviticul 10, 1 –
11)”21.
Locul de desfășurare a educație religioase a fost Templu, iar mai apoi Sinagoga. „Sinagoga
a fost de la început, locul de instruire. În cea mai mare parte a zilei nu se desfășurau activități
liturgice, iar instruirea copiilor putea avea loc fără a tulbura cultul. Integrarea în curriculum a
serviciilor liturgice efectuate de sinagogă, la care era de așteptat să participe și băieții de școal ă, a
fost un alt motiv pentru care a fost preferată utilizarea sinagogii ca spațiu de instruire. În plus,
locația ei centrală îi facilita accesibilitatea. Disponibilitatea sinagogii mergea până acolo că aceasta
era utilizată nu doar pentru studiu, ci și pe ntru a mânca sau dormi acolo. Elevii și profesorii
considerau sinagoga ca pe o a doua casă, așa cum ne spune Talmudul: «Sinagogile și casele de
studiu sunt pentru cărturari și elevii lor»”22. Așadar, înțelegem că „copiii erau integrați încă de
mici în comun itățile religioase, participând la serviciile divine având același statut spiritual ca și
adulții, nefiind tratați inferiori”23.
S-ar putea spune multe despre cărțile Vechiului Testament, dar „cele mai multe reguli
educative la întâlnim în Leviticul, Nume rii, Deuteronomul, Pildele lui Solomon, Psalmii”24. Iar în
cartea Psalmilor, „câțiva psalmi sunt considerați sapiențiali, numiți și catalogați ca «psalmi de
înțelepciune». Aceștia sunt: Psalmii 1, 9, 10, 12, 14, 15, 17, 36, 37, 49, 52, 73, 91, 04, 112,119,
127, 128, 139”25. De aceea, considerăm că nu ar fi greșit ca unii din acești psalmi să fie rostiți de
profesor în momentele dificile ale unei lecții.

21 Pr. Prof. dr. Petre Semen, „Biserica, școala, familia, factori determinați în educarea tinerei generații” în în †Varlaam
Ploieșteanul, Episcop -vicar Patriarhal, Pr. Prof . dr. Ștefan Buchiu, Conf. dr. Nicolae -Adrian Lemeni, Pr. conf. dr. Daniel
Benga, Pr. lect. Dr. Gheorghe Holbea, Diac. dr. Florin Marica (coordonatori), Familia creștină, o binecuvântare pentru
Biserică și societate , ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucu rești, 2012, p. 174.
22 Diac. Lect. Dr. Cătălin Vatamanu, „Cum ne învață rugăciunea despre Paternitatea lui Dumnezeu? Un răspuns din
teologia Vechiului Testament”, în Pr. Ion Vicovan, Pr. Paul -Cezar Hârlăoanu, Pr. Emilian -Iustinian Roman (editori),
Teologie și Pedagogie. Identitate și responsabilitate comună în actul educației , ed. Doxologia, Iași, 2016, pp. 243 –
244.
23 Constantin Cucoș, op. cit ., p. 1 3.
24 Ibidem , p. 14.
25 Diac. Lect. Dr. Cătălin Vatamanu , art. cit ., p. 241.

12
I.2 Educația în textele Noului Testament

Textele Noului Testament ne prezintă două aspecte ale educație i. În primul rând, ne
întâlnim cu Mântuitorul cel mai mare pedagog, iar în al doilea rând cu îndemnurile date de El și
de apostolii și ucenicii săi.
Mântuitorul a iubit copiii . I-a binecuvântat și le -a oferit Împărăția lui Dumnezeu cf. Marcu
10, 14. Mântu itorul a făcut nenumărate minuni în legătură cu copiii și tinerii : a înviat pe fiica lui
Iair (Marcu 5, 21 -43, Matei 9, 18 -26), a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11 -16) și pe
prietenul Său Lazăr (Ioan 11, 1-46), a eliberat de sub puterea demonică pe băiatul demonizat
(Marcu 9, 17 -32) și pe fiica femeii cananeence (Matei 15, 21 -28, Marcu 7, 24 -30). A vindecat pe
slujitorul sutașului ( Matei 8 , 5-13 și Luca 7 , 1-10) și a privit cu dragoste la tânărul bogat cf. Marcu
10, 21 și cu îndurerare la tânărul din Pilda Fiului Risipitor cf. Luca 15, 11 -32, ajuns în mocirla
păcatelor. Unul dintre apostoli era tânăr – Sfântul Evanghelist Ioan -. Ucenicii Sfântului Apostol
Pavel erau tineri : Tihic, Trofim, Terțiu, Timotei și Tit . Se înțelege, așadar, că Mântuitorul „nu a
rămas indiferent față de tineri. Dimpotrivă le -a arătat interes și i -a învăluit în prețuirea și dragostea
Sa dumnezeiască […] A privit cu îndurerare alunecările unora dintre tineri, dar nu i -a părăsit și nici
nu și -a pierdut niciodată încrederea î n posibilitățile lor refacere și reabilitare”26.
Știm despre Mântuitorul că este un catehet și pedagog desăvârșit. Cuvintele Sale sunt:
„Învățați -vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre ”
(Matei 11, 29), iar î n alt loc „ Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci
sunt. Că v -am dat vouă pildă, ca, precum v -am făcut Eu vouă, să faceți și voi ” (Ioan 13, 13, 15) .
Așadar, vedem „persoana și activitatea lui Iisus Hristos drept punctul culminan t al unui lung șir
de intervenții religioase și didactice a lui Dumnezeu în viața omului […] Mântuitorul S -a întrupat
pentru a fi deopotrivă învățător, arhiereu și împărat. Învățătura Sa a constituit o noutate absolută
atât prin conținut, cât și prin mod alitatea de transmitere […] În calitatea Sa de Fiu și Logos, este
purtătorul și transmițătorul deplin al harului și al adevărului prin care au fost formați primii
misionari: apostolii și ucenicii”27. Astfel, pornind de la însușirile Mântuitorului prezenta te de
Evanghelii, domnul profesor Constantin Cucoș exprimă câteva idei despre felul în care
Mântuitorul poate fi considerat:

26 Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, Chem ări la slujire , ed. Andreiana / InfoArt Media, Sibiu, 2012, p. 162.
27 Dorin Opriș, op. cit., p. 85.

13
• „ghid care conduce omenirea spre Împărăția cerească, Care a spus: «Eu sunt calea, adevărul și
viața», Care veghează asupra corabiei , care liniștește furtuna:
• Cel Care hrănește aducând mana, euharistica, Care înmulțește pâinile, care transformă apa în
vin, Care Se dă pe El Însuși drept hrană;
• grădinar, Care îngrijește Raiul, maestru al secerișului, al facerii vinului;
• modelator, precum Dumnezeu Tatăl Care l -a creat pe Adam, Care fasonează omul asemenea
vasului de lut;
• scrib divin Care creează lucruri și stări prin cuvânt, Care -și pune amprenta pe pagina albă care
este sufletul omului;
• aducător de lumină și luminător în același timp;
• păstor și pescar de oameni;
• arhitect al lumii, botezător al templului, dulgher;
• părinte prin excelență, dătător de viață, generatorul suprem;
• purtător al bogăției harului;
• vindecător și tămăduitor de trupuri și suflete;
• comandatul oștilor cerești, luptător și învingător ale celor rele”28.
De aceea, și învățătura didactică să rezumă la Persona Sa și la sfaturile oferite de El.
Mântuitorul Însuși era supus și ascultător față de părinții Săi. Imediat după episodul în care El a
fost găsit în Ierusalim, în Templu, tâlcuindu -le învățaților vremii Scriptura cf. Luca 2, 41 -50,
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că era supus părinților Săi cf. Luca 2, 51. Înțelegem, deci, că
Iisus „născându -se din poporul evreu […] a respectat toată Legea încă de la circumcizie și până la
înălțare […] Așadar, educarea tinerilor din perioada nou -testamentară avea la bază principiile emise
în cadrul Vechiului Testament și, implicit, punea accent pe Cuvântul proclamat”29. Astfel, copiii
devin de acum un mijloc de câștigare a mântuirii, do ar dacă sunt crescuți: „ în credință, în iubire și
în sfințenie ” ( I Timotei 2, 15)30.

28 Constantin Cucoș, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice , Ediția a II -a revăzută și adăugită, Polirom,
2009. p. 115.
29 Presb. Dr. Nechifor Caleb Otniel Traian , art. cit., p. 367.
30 Constantin Mihoc, op. cit ., p. 31.

14
Părinții sunt datori să le asigurare copiilor tot ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte,
locuință), pentru ca aceștia să crească și să se dezvolte într -un mod armonios31, întrucât „ nu copiii
sunt datori să agonisească pentru părinți, ci părinții pentru copii ” (2 Corinteni 12, 14; Matei 7, 9 –
11; Luca 11, 11 -13). Îngrijirea trupească începe cu momentul conceperii, iar mama are datoria „de
a nu-și primejdui în nici un fel s arcina”32. Astfel, părinții trebuie să se îngrijească de creșterea
copiilor „ întru învățătura și certarea Domnului ” și să nu -i întărâte la mânie (Efeseni 6, 4, I Timotei
3, 4), să -i pedepsească spre îndreptare atunci când greșesc (cf. Evrei 12, 5 -1) și să -i binecuvânteze
și să se roage pentru ei (cf. Matei 9, 18; 15, 22, Marcu 5, 23; 7, 26, Luca 8, 41 -42, Ioan 4, 47 și
Evrei 11, 20)33. Ce putem observa din ultimele cuvinte este accentuarea responsabilității părinților
în creșterea copiilor și necesitatea ca a ceștia să -i învețe de mici cunoașterea Scripturilor. Exemplu
în acest sens îl avem pe Timotei care de mic cunoștea Scriptura cf. 2 Timotei 3, 1534.
Asemenea, părinților și copiii au datorii față de aceștia. Copiii sunt datori a le acorda
părinților cinstea cuvenită și a -i asculta și iubi pentru că doar așa este frumos și plăcut lui
Dumnezeu: „ Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul că aceasta este cu dreptate ” (Efeseni 1,
3) și în alt loc: „ Copiilor, ascultați pe părinții voștri întru toate, căci acea sta este bine -plăcut
Domnului ” (Coloseni 3, 20).

I.3 Educația în gândirea Părinților Bisericii

Întreaga gândire a Părinților și scriitorilor Bisericii s -a bazat pe textele Sfintei Scripturi.
„Preocuparea Sfinților Părinți pentru o lectură constantă a tex tului biblic a fost dublată de o atenție
similară acordată realizării unei interpretări corecte a Scripturii”35. Așa cum știm Biblia este un
manual de educație, dar un manual de educație se poate constitui și din scrierile Sfinților Părinți.
„Îndemnul spre educație a constituit fundamentul activității unui număr însemnat de educatori,
care și -au dedicat întreaga viață formării generațiilor de creștini […] Personalități precum: Clement

31 Pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma, Cateheze. Lecții de religie – clasele V – XII, vol. II, ed. Banatica, Caransebeș, 2001,
p. 97.
32 Preot lect. Alexandru Gabriel Gherasim, „Familia în Biserică: îndatoriri și drepturi” în Bucuria nunții binecuvântate.
Cateheze pentru familia creștină …, p. 171.
33 Ibidem , p. 171.
34 Presb. Dr. Nechifor Caleb Otniel Traian , art. cit ., p. 368.
35 Dorin Opriș, op. cit ., p. 47.

15
Alexandrinul și Origen, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Naz ianz, Sfântul Chiril al
Ierusalimului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie al Milanului,
Sfântul Grigorie cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin etc., prin
activitatea și scrierile lor, și -au adus o contri buție major la conturarea fundamentelor teoretice ale
educație religioase creștine”36.
Între aceștia un rol deosebit îl ocupă Sfântul Ioan Gură de Aur . „Sfântul Ioan Gură de Aur
a dat atenției educației copiilor și tineretului mai mult decât alți autori, di n convingerea profundă
în posibilitatea cultivării și schimbării omului în lumina Revelației divine prin Hristos”37. Cea mai
importantă lucrare a Sfântului Ioan rămâne Despre creșterea copiilor , un tratat de educație al
micilor creștini, și nu doar pentru t impul său, cât și pentru timpul nostru, deoarece „tema și
abordarea Părintelui antiohian au fost reluate mai târziu de către părintele pedagogiei moderne ,
Jan Amos Comenius”38. Prin urmare, am considerat necesar să acordăm o atenție deosebită
povețelor Sfân tului Părinte în legătură cu educarea copiilor.
Pentru Sfântul Părinte, copiii sunt darul lui Dumnezeu, „ mângâiere foarte mare în
stricăciunea survenită a morții oamenilor […] încât în locul celor care mor să învieze alții ”39.
pentru că „ atunci când vor av ea evlavie și iubire de Dumnezeu, se vor deosebi și în vița
pământească prin virtuțile lor. Căci toți îl respectă și -l prețuiesc pe omul virtuos și bun, chiar
dacă ar fi el cel mai sărac; dimpotrivă, îl scârbesc și -l urăsc pe cel rău, chiar dacă ar fi el c el mai
bogat ”40. Iar educația creștină pornește din momentul punerii numelui: „ Să intre, așadar în casă
numele sfinților prin numele ce se dau copiilor. Prin asta se educă nu numai copilul, ci și tatăl
când vede că este tatăl lui Ioan, al lui Ilie sau a lui Iacov ”41 pentru că „ numele este un indiciu de
virtute ”42.

36 Ibidem , p. 153.
37 Diac. Prof. dr . Ioan Caraza, „Familia după învățătura Sfinților Părinți” în Bucuria nunții binecuvântate. Cateheze
pentru familia creștină… , p. 73.
38 Dorin Opriș, op. cit., p. 179.
39 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur, Nunta, familia și problemele lor , vol. III, t raducere Preot Victor
Manolache, Prelucrare de ieromonahul Benedict Aghioritul Ediția a V -a (îmbunătățită), ed. Egumenița, 2012, f.l ., p.
187.
40 Idem, Problemele vieții , traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, ed. Cartea Ortodoxă/Egumenița, f.l.,
f.a., p. 123.
41 Idem , „Despre creșterea copiilor” în Sfântul Ioan Gură de Aur, „Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor”
în Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea copiilor , traducere din limba
greacă veche și note de Preotul profesor Dumitru Fecioru, ed. IBMBOR, București, 2007, p. 413.
42 Ibidem , p. 413.

16
Trebuie să remarcăm că educația copiilor începe treptat, respectând particularitățile de
vârstă, însă primul lucru pe care trebuie să -l facă părinții, este să -l ducă pe copil de mic la biserică
așa c um a făcut Sfânta Ana, mama lui Samuel43. Grija pentru biserică trebuie să rămână principala
preocupare a părinților: „ Atunci când îi trimitem la școală și ei știu că au răspunderi: să învețe și
să-și facă lecțiile. Ața ar trebui să meargă și la biserică, c a la școală. Noi trebuie să -i ducem, nu
să-i lăsăm pe mâna altora. Să mergem împreună și să ascultăm împreună slujba și apoi să le
cerem să -și amintească ce -au auzit și ce au învățat. Numai așa îi vom putea corecta ușor și pe
nesimțite. Dacă și acasă copii vă aud tot timpul discutând ca niște creștini cu frica lui Dumnezeu
și le dați sfaturi bune, aceste semințe vor de curând un rod bogat”44.
După mersul la biserică, urmează învățarea celui mic Sfânta Scriptură: „ După ce copilul a
crescut mai mare, spune -i și întâmplări care să -i sădească în suflet mai multă frică de Dumnezeu.
Când mintea lui e încă fragedă nu -i pune lui astfel de poveri, ca să nu se sperie. Dar când este de
cincisprezece ani, și chiar mai mult, să audă relatări de gheenă. Dar mai bine, când este de zece,
opt ani și mai puțin chiar, să audă în toată amănunțimea istoria potopului, a Sodomei, istorisirile
despre cele petrecute în Egipt, toate câte sunt pline de pedepse trimise de Dumnezeu pentru
oameni. Când crește mai mare, să audă istorisiri din Noul Testament, din timpul harului, istorisiri
despre gheenă. Îngrădește -i auzul cu aceste relatări și cu altele nenumărate pe care le ai din
propria ta experiență”45. Învățarea Sfintei Scripturi trebuie se fie îngrădită cu relatări din
experiența propr ie a părinților, iar apoi cu cele două medicamente: postul și rugăciunea: „ Copilul
trebuie să învețe să postească, cel puțin de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea […]
Copilul trebuie învățat să se roage cu căldură și cu cucernicie […] În general s ă ne străduim să –
i insuflăm caracterul unui om sfânt. Un copil care nici nu jură, nici nu vorbește urât, nu înjură și
nu urăște, ci în loc de toate acestea postește și se roagă, va fi cu siguranță un om foarte înțelept ”46.
Sfântul Ioan atrage atenția părin ților care nu se ocupă de educația copiilor, arătându -le prin
comparație că de multe ori sunt preocupați mai mult de alte lucruri neesențiale decât de educația
adevărată pe care o merită copiii: „ Îi socotim de mai puțin preț decât chiar vitele! Mai multă g rijă
avem de măgari și de cai decât de copii! Dacă ai un catâr, mare îți e grija să găsești un vizitiu

43 Idem, Cuvinte de Aur, Nunta, familia și problemele lor…, p. 187.
44 Idem, Părinți, copii și creșterea lor , culegere de texte patristice și tra ducerea lor în neogreacă de Ieromonah
Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, ed. Panaghia, f.a., f.l., p. 68.
45 Idem , „Despre creșterea copiilor”…, p. 414.
46 Idem, Părinți, copii și creșterea lor …, pp. 116 -117.

17
bun și priceput; să nu fie crud, hoț sau bețiv și să -și cunoască meseria. Dar când e vorba să căutăm
un pedagog pentru sufletul copilului nostru, îl luăm la întâmplare pe cel dintâi venit. Și doar nu
este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de
a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput și mai
talentat decât un pictor și decât un sculptor. Noi însă de arta aceasta nu ne interesăm deloc, ci
urmărim numai un singur scop: să le fie instruită limba ca să ajungă buni oratori. Și aceasta o
facem tot de dragul banilor. Nu le instruim limba ca să poată vorbi, ci ca să poată câștiga bani ”47.
Dacă părinții își vor educa în mod corect copiii și în frica de Dumnezeu, atunci când vor
ajunge la bătrânețe , copiii vor avea grijă de bătrânețile lor, în caz contrar nu, ci vor fi durere pentru
părinții lor.48. Ca mulțumire a griji i părinților față de ei, nici copiii nu trebuie să se arate mai prejos,
ci trebuie să le mulțumească arătându -le purtare de grijă până la sfârșitul vieții: „ Domnul Iisus Și –
a încredințat mama de pe cruce ucenicului Său. El ne -a învățat în felul acesta că s untem datori a –
i îngriji pe părinții noștri până la ultima lor suflare ”49. Iar prin calitățile lor trebuie „ să se distingă
prin cumințenie și să fie lăudați de oameni și de Dumnezeu. Să învețe să -și stăpânească stomacul,
să stea departe de lux, să fie econo mi, iubitori și să învețe să se conducă singuri ”50.
Pe scurt, amintim și pe unii din ceilalți părinți și scriitori Bisericești. Clement Alexandrinul
(150-215) „este primul gânditor creștin care a lăsat o lucrare de pedagogie sistematică, din care s –
a alime ntat tradiția creștină privind educația. Idealul educației, după Clement, rezidă în acordarea
voinței umane cu voința divină. Pentru aceasta, este nevoie de depășirea a trei trepte: convertirea,
instruirea și desăvârșirea. Se înțelege că el acordă un loc d eosebit educație religioase, dar nu
neglijează educația morală, intelectuală, estetică și fizică. Principala lucrare cu caracter educativ
este «Pedagogul»”51. Pedagogul este Iisus Hristos, de aceea educația este universală, adresată
tuturor oamenilor, având u-L ca model pe Iisus Hristos52, Care îi chemă pe oameni la o viață
morală, le prescrie reguli nemuritoare de conduită și le oferă modele de trăire ale acestora”53. Deci,
El (Pedagogul) „se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii: este fără de păcat,

47 Idem, „Omilii la Matei” în Scrieri partea a treia, PSB 23 , traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, ed.
IBMBOR, București, 1994, p. 695 -696.
48 Idem , Cuvinte de Aur, Nunta, familia și problemele lor…, p. 252.
49 Idem, Părinți, copii și creșterea lor …, p. 10.
50 Ibidem , p. 13.
51 Constantin Cucoș, Educația Religioasă. Conținut și forme de realizare…, pp. 29 -30.
52 Ibidem , p. 30.
53 Dorin Opriș, op. cit., p. 158.

18
nepătimaș cu sufletul, este Dumnezeu preacurat în chip de om, slujitor al voinței părintești, este
Cuvântul Domnului, Cel ce este în Tatăl, Cel ce stă în dreapta Tatălui”54. De aceea, „scopul
educație constă în mântuirea omului prin credință și săvâr șirea faptelor bune”55. Iată ce -i sfătuia
pe adulți în legătură cu educația copiilor „Bătrânii trebuie să se uite la tineri ca la copiii lor; pot
să se joace cu ei – foarte rar, dar totuși din când în când; să glumească cu ei, în așa fel încât
glumele să ți ntească la buna lor creștere. Negreșit, poate să glumească așa cu un tânăr rușinos și
tăcut: «Fiul meu – vorbesc de cel tăcut – nu mai încetează de a vorbi!». O astfel de glumă întărește
simțul de rușine al tânărului, pentru că i se arată în chip plăcut în sușirile rele ale celuilalt; sunt
criticate însușiri, pe care nu le are. Este și aceasta o idee pedagogică: întărește însușirea pe care
o are cineva, vorbind de lipsa acestei însușiri la altcineva. La fel ca și cum ai spune unui om
cumpătat, care bea numai apă, că îi place numai vinul și că e bețiv. Față de cei cărora le place să
glumească, trebuie să tăcem și să nu ținem seamă de cuvintele de prisos, așa cum nu turnăm în
paharele pline56”. Înțelegem, deci, că g lumele și jocurile sunt indicate în educația co piilor, dacă
acestea dezvoltă buna lor creștere. Pentru Clement , pedagogia este egală cu credință în Hristos,
iar printre alte sfaturi enumeră cele în legătură cu hrana, îmbrăcămintea, somnul, căsătoria, evitarea
exceselor, buna -cuviință, curăția corporal ă și spirituală, exercițiile corporale, iar educația să fie
realizată cu râvnă și dragoste nefățarnică prin metode precum dezaprobarea, sfatul, dojana,
admonestarea, acuzația, deplângerea sorți, ironia, exemplul, exercițiul57. Pentru Sfântul Vasile cel
Mare (330-379) educația tinerilor este desăvârșită în cele trei mari opere „astfel «Omilia către
tineri», «Regulile» și «Etica» să se constituie într -un compendiu de pedagogie, ce poartă pecetea
personalității sale inconfundabile”58. Celebră Omilia a -22-a, „Căt re tineri, despre cum pot
întrebuința cu folos literatura scriitorilor eleni”59, reprezintă culmea idealului educației pentru
acest Ierarh. Referitor la educația copiilor, mai putem afirma că „atitudinea față de copii, a sf.
Vasile cel Mare, este cu desăvâr șire pedagogică în sensul modern al cuvântului. În «Etica» sa,

54 Constantin Cucoș, op. cit ., p. 30.
55 Ibidem , p. 31.
56 Clement Alexandrinul, „Pedagogul” în Clem ent Alexandrinul, Scrieri. Partea întîia , PSB 4, traducere, introducere,
note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. IBMBOR, București, 1982 , p. 263.
57 Constantin Cucoș, op. cit., p. 3 1.
58 Pr. lector C. Grigoraș, „Educația ridicată la treapta de sacerdoțiu creșt in în pedagogia patristică” în Familia creștină
azi, ed. Trinitas, Iași, 1995 , p. 73.
59 Sfântul Vasile cel Mare, „Către tineri, despre cum pot întrebuința cu folos literatura scriitorilor eleni”, în Sfântul
Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări , Părinți și Scriitori bisericești , vol. 1, traducere din limba greacă și introducere de
pr. Dumitru Fecioru, text revăzut și notă asupra ediției de Constantin Georgescu, note de pr. Dumitru Fecioru,
Constantin Georgescu și Alexandru Mihăilă, ed. Basilica, București, 2 009, pp. 342 -340.

19
regula LXXVI, îndeamnă pe copii să -și asculte părinții și să -i onoreze, iar pe părinți să -și educe
copiii în disciplină și iubire de Dumnezeu, dar cu bunătate și blândețe, pentru a nu face din ei
suflete fricoase ”60. Din aceste lucrări putem deduce că „finalitatea existenței omului, ca și scopul
educație rezidă în pregătirea pentru viața cealaltă – idee care o vom găsi peste secole și la
Comenius”61.
Sfântul Vasile urmărește „realizarea unei pers onalități moral -religioase, trăirea întru
Hristos, pentru Hristos, cultivarea iubirii pentru Dumnezeu și pentru oameni. Se cere a fi cunoscută
învățătura Vechiului și Noului Testament. Acest obiectiv trebuie urmărit de timpuriu, prin
educarea copiilor în d isciplină și iubire față de Dumnezeu […] Sf. Vasile avansează și o serie de
măsuri cu privire la somn, la priveghere, în legătură cu cantitatea, calitatea și periodicitatea
mâncării, cu privire la îngrijirea trupului. Îndeamnă ca în caz de maladie să se consulte medicul.
De altfel, arta pedagogului se aseamănă cu meșteșugul mediului: nu trebuie prescris același
medicament pentru orice boală, bolnav sau mădular. Pedeapsa este presupusă, iar aceasta va fi
dimensionată în funcția de mărimea păcatului. Dacă u n copil îl supără pe un coleg, pedeapsa va fi
următoarea: copilul provocator să aibă față de acel camarad o conduită cu atât mai iubitoare și să –
i facă servicii cu atât mai mari cu cât l -a supărat mai mult. Dacă un elev s -a comportat necuviincios
la masă, se pledează pentru ideea ca acel copil să fie silit la ora mesei a privi, fără să se atingă de
bucate, cum ceilalți mănâncă frumos. Pedepsele sunt asimilate unor exerciții de autoperfecționare,
pentru stăpânirea sinelui și înfăptuirea unor acțiuni juste. P ărintele bisericii mai cere ca elevii «să
fie instruiți în sentințele din Proverbe și să li se ofere premii pentru reținerea numelor și faptelor
din acestea, ca să -și ajungă scopul cu plăcerea și cu comoditatea (recreare), fără suferințe și fără
jigniri. I ar atenția spiritului și obiceiul de a nu se îngâmfa și -l vor însuși aceștia cu ușurință printr –
o educație bună, dacă vor fi întrebați necontenit de învățători unde le sunt gândurile și cu ce se
ocupă în cugetele lor. Căci această naivitate (sinceritate a vârstei, fără viclenie și incapabilă de
minciună, trădează secretele sufletului» […]. Copiii vor locui în camere separate de cele ale
călugărilor, și, în genere, trebuie ținuți la distanță de intimitatea vieții acestora, mai ales de
aspectele mai puțin p lăcute, inclusiv păcatele și greșelile lor”62.

60 Pr. lector C. Grigoraș, art. cit., p. 74.
61 Constantin Cucoș, op. cit., p. 3 3.
62 Ibidem , pp. 34 -35.

20
Fratele Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie din Nyssa (335-395), chiar dacă nu se
remarcă prin scrieri referitoare la familie, el este deosebit prin faptul că „militează pentru o
educație și o viață rel igioasă în care stabilitatea și siguranța parcursului asigurat de credința
adevărată constituie elemente definitorii”63. Cele două opere ale sale, „Despre viața lui Moise sau
despre desăvârșirea prin virtute”64 și „Marele cuvânt catehetic”65, rămân modele de bază pentru
orice pedagog care dorește să se implice în educația copiilor, iar după cum se știe, primii pedagogi
ai copiilor trebuie să fie părinții.
Nu se poate uita nici de sfaturile Fericitului Ieronim (345 -419), referitoare la educația pe
care părinții trebuie să o acorde copiilor. Într -o scrisoare „Epistola CVII către Laeta, Despre
educația fiicei sale”66, arată o grijă deosebită pentru educarea tinerelor domnișoare. Lecturând
această scrisoare, se poate vedea delicatețea de educator și pedagog a lui Ie ronim. Iată un mic
îndemn din această scrisoare: „ în fiecare zi să vă spună cu exactitate ce a cules din sfintele
Scripturi. Să învețe apoi versuri din poezia greacă și, de asemenea, să se familiarizeze cu latina,
căci dacă nu se va obișnui din vreme să vo rbească această limbă, va dobândi un accent străin, iar
prin obișnuințe greșite își va stâlci limba maternă. Să -i fiți ca o învățătoare, iar copilăria ei
neștiutoare vă va admira. […] Să nu uitați că sunteți părinții unei fecioare și că o puteți instrui
mai mult prin propriul exemplu decât prin cuvinte ”67. Citirea Sfintei Scripturi și elementelor de
cultură clasică reprezintă principalele idei ale unei educații corecte, dar mai ales exemplul personal
al părinților.
Fericitul Augustin (345 -430), cel care și -a petrecut ani buni din viață în desfătări lumești,
și care la rugăciunea stăruitoare a mamei sale, Sfânta Monica și în urma întâlnir ii cu Sfântul
Ambrozie, Episcopul Milanolui, devine creștin, „a atins și problemele pedagogice în mai multe
lucrări, dintre care cele mai importante sunt Educația creștină , Despre Învățător și Confesiuni ”68.
Pentru el „cunoașterea lui Dumnezeu – idealul existenței umane și al educației religioase – poate

63 Dorin Opriș, op. cit., p. 172.
64 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise , traducere, studiu introductiv și comentarii Preot Prof. Ioan Buga,
ed. Sfântul Gheorghe -Vechi, f. l., 1995.
65 Sfântul Grigorie al Nyssei, „Marele cuvânt catehetic”, în Sfântul Grigorie al Nyssei, Marele cuvânt catehetic. Despre
Nevoință , ed. IBMO, București, 2011, pp. 9 – 146.
66 Scrisoare se găsește în col ecția Migne, P.L. XII, col 867 -877 și a fost tradusă în limba română de IPS Nicolae al
Banatului în Părintele Mitropolit Nicolae Corneanu, Farmecul scrierilor patristice , ed. Anastasia, București, 2002,
pp.169 -186.
67 Fericitul Ieronim, „Epistola CVII către Laeta, Despre educația fiicei sale”, op. cit., p. 180.
68 Constantin Cucoș, op. cit ., p. 40.

21
fi posibilă printr -un efort spiritual bazat pe rugăciunea rostită cu smere nie și curaj, astfel încât să –
L aducă pe Dumnezeu cât mai aproape de sufletul omului, iar din această apropiere, omul să
dobândească puterea de a progresa continuu”69. De altfel, Confesiunile sale rămân pline de
îndemnuri educative. Citite cu grijă de părin ți, iar apoi de adolescenți, ele suntsurse inepuizabile
de convingere a iubirii lui Dumnezeu față de om și pilde pentru pedagogi în arta educației.
Augustin „face pledoarie pentru un învățământ intuitiv, care să se bazeze pe cunoașterea și trăirea
faptelor . Învățământul nu trebuie să fie obositor, constrângător, rutinier, ci atractiv, plăcut. Se cere
a se cultiva curiozitatea liberă a copilului și inclinațiile sale pentru activitățile ludice. Ce atitudine
generală educativă, Augustin recomandă bunăvoința și trezirea interesului, nefiind de acord cu
tratarea aspră. Învățătorul trebuie să asigure stimulul pentru descoperirea personală a elevului, ceea
ce presupune mult tact și talent din partea acestuia. Este un adept al entuziasmului pedagogic,
încrezându -se în forțele manifestate sau latente ale educatului. Stăruie ca educatorul să trăiască în
comuniune cu școlarii săi, să alcătuiască cu ei o adevărată comunitate de interese și aspirații, căci
cu cât suntem mai uniți sufletește cu copiii noștri, cu atât și no uă ni se prefac lucruri vechi în lucruri
noi, le vedem «ca pentru prima dată». Orice curs trebuie să păstreze o anumită spontaneitate, să
fie o investigație, o reîncepere, o creație. Este de acord cu dreptul copiilor de a pune întrebări, de
a-și exprima li ber opiniile, de a se angaja chiar în discuții contradictorii cu învățătorul, dacă este
cazul”70. Ideile Fericitului Augustin au anticipat curentul educației de la începutul secolului XX71.
Sunt prezentate doar câteva din multitudine de sfaturi patristice, d ar putem conchide că
„Sfinții Părinți afirmă cu toată responsabilitatea că, prin pedagogie, cei mai învață cum să se facă
mici, adică aceea capacitate de a putea să te cobori la nivelul de gândire, înțelegere, și judecată al
copilului. Trebuie să -ți găseșt e întotdeauna cuvintele cele mai potrivire pentru a puntea intra în
dialog cu copiii și a le transmite bagajul de cunoștințe într -o formă accesibilă, ușor de asimilat, dar
și de diseminat, pentru ca, pe baza cunoștințelor teoretice și observării practice, să-și poată forma
mai târziu propriul caracter și propria opțiunea pentru viață”72. Sfinții Părinți, constituite, după
Sfânta Scriptură, un adevărat izvor de pedagogie, în special Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul
Vasile cel Mare și Fericitul Augustin.

69 Dorin Opriș, op. cit., p. 184.
70 Constantin Cucoș, op. cit., p. 4 1.
71 Ibidem , p. 41.
72 Preot prof. Gheorghe Dogaru, „Profesorul de religie și familia creștină” î n Bucuria nunții binecuvântate. Cateheze
pentru familia creștină …,p. 252.

22
II. Familie – Școală – Biserică – factori educaționali

Familia – Școala și Biserica sunt principalii factori care ar trebuie să fie implicați, cu
adevărat, în educația copiilor și tinerilor. „Pe linie genetică, familia reprezintă primu l factor al
formării religioase, care asigură copilului o serie de stimuli educogeni în această direcție (prin
exemplul direct, ingenuu, nereflectat), prin necesarele deprinderi sau obișnuințe în acest sens.
Apoi, intră în arenă alte instituții, precum Bis erica și Școala, ce își asumă roluri specializate din
anumite puncte de vedere”73. Prin urmare, putem defini educația religioasă realizată de cele trei
instituții astfel: „Educația religioasă, derulată în familie, biserică, școală, reprezintă aceea
acțiune formativă cu grade diferite de intenționalitate, sistematicitate, coerență și corelativitate
ce are ca obiectiv informarea, culturalizarea și formarea comportamentală în conformitate cu
valorile religioase”74.
O bună colaborare între acești factori (Famili e – Biserică – Școală) duce la următoarele
valențe:
a) „Să ajute profesorii în munca lor;
b) Să perfecționeze abilitățile școlare ale elevilor;
c) Să îmbunătățească programele de studiu și climatul școlar;
d) Să îmbunătățească abilitățile educaționale ale părinților;
e) Să dezvolte abilitățile de lideri ale părinților;
f) Să conecteze familiile cu membrii școlii și ai comunității;
g) Să stimuleze serviciul comunității în folosul școlarilor;
h) Să ofere servicii și suport familiilor;
i) Să prevină abandonarea școlii;
j) Să creeze un medi u mai sigur în școli”75.
De asemenea, între Biserică ș există și alte fundamente de colaborare:
1) „Fundamente istorice:
o Biserica are, prin tradiție, și o explicită funcție învățătorească (este întemeietoare și
susținătoare de școli și universități);

73 Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, „Educația religioasă – expresia unei conlucrări responsabile dintre Școală și
Biserică. Prezent și perspective” în Pr. Ion Vicovan, Pr. Paul -Cezar Hârlăoanu, Pr. Emilian -Iustinian Roman
(editori), op. cit ., p. 125.
74 Ibidem , p. 125.
75 Alege școala! – curs de formare pentru formatori – ,f.e., Iași, 2011 , p. 72.

23
o Etosul r eligios, cuprins în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, incumbă numeroase conotații
și deschideri pedagogice (să ne gândim la ipostaza Mântuitorului Iisus Hristos de Învățător
suprem, la experiența filocalică, la exemplaritatea sfinților etc.);
o Pedagogia, ca reflecție despre educație, a fost și este asumată (și) de oamenii Bisericii (ex.
Pedagogul, Clement Alexandrinul; De magistro, August; De magistro, Toma D`Aquino;
Didactica Magna, J.A. Comenius etc.).
2) Fundamente socio -comunitare;
o Ambele instituții sunt reprezentative pentru comunitate, sunt generate și întreținute de
acestea;
o Prin valorile promulgate, aceste entități contribuie la unitatea și solidaritatea corpului social;
o Și Biserica, și școala asigură edificarea, prezervarea și continuitatea în timp a unei
comunități.
3) Fundamente ce țin de credibilitatea instituțională și autoritate valorică:
o Ambele instituții sunt delegate de comunitate să gestioneze valori fundamentale ale
omenirii (sacrul, adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea etc.);
o Instituțiile afe rente dețin pârghii specifice de validare și recontextualizare a practicilor
respective;
o În mentalul colectiv și reprezentările oamenilor, Biserica și școala dețin o cotă ridicată de
încredere.
4) Fundamente culturale:
o Ambele instituții sunt purtătoare, trans mițătoare și generatoare de cultură;
o Acestea contribuie într -o măsură hotărâtoare la «amprentarea» și întărirea identității
culturale a persoanelor și comunităților;
o Actanții principali (clerul, corpul profesoral) devin «iluminatori» pentru alții, iar ei î nșiși
trebuind să probeze un anumit nivel de «realizare» și altitudine culturală, psiho –
comportamentală.
5) Rațiuni strategic -pragmatice:
o Experții cei mai buni, în legătură cu practicile aferente, se plasează în cele două instituții;
o Costurile legate de derul area proceselor formative sunt sustenabile și fiabile prin utilizarea
propriilor resurse umane (ar deveni costisitoare dacă s -ar recurge la actanți sau «experți»
dinafara acestor instituții);
o Feed -back-ul este rapid, prin constatare și remediere imediată d e către chiar cei care au
prefigurat formarea religioasă”76.

76 Prof. univ. dr. Constantin Cucoș , art. cit ., pp. 131 -132.

24
II.1 Educația în familie

„Familia reprezintă mediul în care copilul începe să descopere lumea, unde învață ce
înseamnă să fii iubit și să iubești. În cadrul familiei se realizează relații inter -umane pe verticală
(părinți -copii, bunici -nepoți) și pe orizontală (relația dintre doi soți și relația dintre frați), care
pot fi dezvoltate în lumina învățăturii de credință creștină în măsura în care familia include și
elementul religios în educația copi ilor”77. Pentru a creiona mai bine, importanța educației
familiare, vom prezenta următoarea povestire: „În vremurile de demult un părinte, care se
distingea prin sfințenia vieții și prin cunoașterea sufletului omenesc, i -a dat următoarea poruncă
ucenicului său: «Să scoți din rădăcina acest copac!» Și i -a arătat un copăcel tânăr, un curmal,
care apucase însă să prindă rădăcini foarte puternice și adânci. Făcând ascultare de duhovnicul
său, ucenicul încercă să ducă la îndeplinire această poruncă, însă, cu toat e eforturile depuse, nu
reuși să facă nimic. «Părinte», îi spuse, «ceea ce mi -ați cerut să fac depășește cu mult puterile
mele!» Atunci părintele îi arătă un alt copăcel, cu mult mai mic și mai firav, pe care ucenicul
reuși să îl smulgă din pământ de la pr ima încercare, fără a depune prea mare efort. Vedem,
așadar, că nimic nu a reușit ucenicul față de copacul care apuse să prindă rădăcini puternice și,
că fără nici o greutate, a smuls copăcelul abia răsărit. Făcând o legătură între povestire aceasta
și edu cația copiilor, am putea spune că, de multe ori, părinții rămân aproape neputincioși în a
schimba comportamentul copiilor mai mari de vârstă, dacă nu au început să se ocupe de educația
lor încă din fragedă pruncie”78.
Pe bună dreptate, Părinții Bisericii au vorbit de educație religioasă, care trebuie dată
copiilor din fragedă pruncie și despre atenția deosebită pe care trebuie să o acorde părinții.
Aspect care a fost și în atenția pedagogilor, despre care știm că s -au inspirat din scrierile
Părinților Biseri cii. Astfel, Jan Amos Comenius afirmă: „ Din voința lui Dumnezeu, nimănui nu
i-a fost încredințată, într -o asemenea măsură, grija pentru copii, ca părinților. Mai întâi, El a
dat copiilor locul în inima lor – centrul dragostei ”79. Iar în altă parte: „ În mod f oarte firesc,
educația revine părinților; ei fiind cei care le -au dat viață, au datoria să -i îndrume spre o viață
rațională, onestă, sfântă. Dumnezeu atestă că. Pentru Avraam, aceasta a fost o sfântă datorie:
«Că l -am ales, ca să învețe pe fii și casa sa d upă sine să umble în calea Domnului și să facă
judecată și dreptate» (Facere 18, 19) ”80. În ce privește educația religioasă, el a militat pentru

77 Sebastian Șebu, Monica Opriș , Dorin Opriș, op. cit ., p. 26.
78 Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și educarea copiilor ,
Traducere din limba greacă de Diac. Drd. Nicușor Morlova, ed. Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 5 -6.
79 J.A. Comenius, Pampaedia , trad. Iosif Antohi, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 106.
80 Idem, Didactica Magna , trad. Iosif Antohi, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970, pp. 36 -37, apud Dorin
Opriș, Monica Opriș, Religia și educația de mâine. Cercetă ri pedagogice , ed. Eikon, Cluj -Napoca, 2013, p . 133.

25
educația religioasă din prima copilărie, prezentând anumite reguli: „educația religioasă să
înceapă din prima co pilărie; elevii să fie conștienți că există o viață veșnică pentru care ne
pregătim încă de aici; indiferent de ocupația pe care o are, omul trebuie să aibă gând la
Dumnezeu; Sfânta Scriptură trebuie să devină «un abecedar al tinerimii», toate celelalte
cunoștințe fiind subordonate acesteia; creștinul va cultiva în viață virtuțile teologice: credința,
speranța și dragostea; credința adevărată se manifestă prin fapte; fiecare creștin trebuie să -L
urmeze pe Hristos în luarea crucii și să trăiască în concordan ță cu învățăturile creștine; educația
religioasă să se desfășoare într -un mediu de religiozitate, în care să nu existe exemple contrare
(între care Comenius amintește cuvintele jignitoare sau desconsiderarea numelui lui
Dumnezeu)”81.
Un alt pedagog, Jean -Jacques Rousseau, referitor la educația familiară, spune: „ Vreți ca
fiecare să fie să fie chema să -și îndeplinească primele îndatori. Începeți cu mamele; vă veți
mira de schimbările pe care le veți produce. Totul pornește succesiv din această rimă corupție:
întreaga ordine morală se alterează; naturalul se stinge în toate inimile; interiorul caselor iau
înfățișare mai puțin vioaie; soții nu se mai simt atrași de spectacolul emoționant al unei familii
care se naște […] Când casa nu este decât o tristă singur ătate, trebuie să cauți să te înveselești
în altă […]. Când femeile vor redeveni mame, bărbații vor redeveni îndată tați și soți ”82, iar
despre educația religioasă: „ Copilul meu, ține sufletul tău în stare să dorească totdeauna să
existe un Dumnezeu și nu te vei îndoi niciodată […] Îndrăznește să mărturisești pe Dumnezeu
în fața filosofilor; îndrăznește să predici iubirea de oameni celor intoleranți. Poate vei fi singur
în această mărturie, dar vei purta în tine o mărturie care te va scuti de mărturia oa menilor ”83.
Immanuel Kant afirmă că „ omul poate deveni om numai prin educație. El nu e nimic
decât ceea ce face educația din el. Să ne amintim că omul e educat numai de oameni, care, de
asemenea, sunt educați. De aceea, lipsa de disciplină și instrucțiune îi face pe unii oameni să
fie răi educatori ai elevilor lor ”84, de aceea, formarea copiilor începe în familie: „ Părinții își
cresc copiii de obicei numai așa că se adapteze luminii prezente, fie ea și coruptă. Ei ar trebui
să le dea o educație mai bună, pri n care să se înfăptuiască o stare mai bună. Dar aici întâmpină
două piedici: Părinți nu au, de obicei, altă grijă decât ca odraslelor lor să li se netezească
drumul în lume și domnitorii consideră pe supușii lor numai drept instrumente pentru intențiile
lor”85, iar în privința religiei, Kant afirmă: „ Religia este legea în noi, întrucât primește putere

81 Dorin Opriș, op. cit ., p. 297.
82 Jean -Jacques Rousseau, Emil sau despre educație , trad. Dimitrie Todoran, ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1973, p. 18, apud, Dorin Opriș, Monica Opriș, op. cit., pp. 137 -138.
83 Jean -Jacques Rousseau, Emil sau despre educație…, apud Dorin Opriș, op. cit ., p. 337.
84 Immanuel Kant, Despre pedagogie , Trad. Traian Brăileanu, ed. Paideia, București, 2002, p. 17.
85 Ibidem , p. 21.

26
asupra noastră de la un legiuitor și judecător; ea este o morală aplicată la cunoașterea lui
Dumnezeu. Dacă nu unim religia cu moralitatea, religia devine ast fel numai un mod de a
solicita favoarea cerească. Laudele aduse lui Dumnezeu, rugăciunile, frecventarea bisericilor
nu sunt menite decât să dea omului puteri noi, curaj nou, pentru îndreptare, sau să fie expresia
unei inimi însuflețite de ideea datoriei ”86, întrucât „ ideea de Dumnezeu ar trebui să -l pătrundă
pe om, ori de câte ori pronunță numele Său, cu respect și de aceea ar trebui să -L întrebuințeze
arareori, și niciodată cu ușurință. Copilul trebuie să învețe a simți cu respect pentru Dumnezeu,
ca înaint ea stăpânului vieții și al întregii lumi; mai departe, ca înaintea Celui ce poartă de
grijă de om, și, în al treilea rând, în sfârșit, ca înaintea judecătorului său ”87.
Din afirmațiile de mai sus, vedem că educația începe de timpuriu, în familie, pentru că
„familia este mediul în care copilul vinde pe lume, descoperă, învață și își însușește primele
noțiuni despre el și viață, și tot în familie el află prima dată despre Dumnezeu. Potrivit unor
cercetări mai noi, încă dinainte de a se naște copilul este infl uențat și se dezvoltă în funcție de
mediul și de activitățile pe care mama le întreprinde. A fost demonstrat faptul că, după naștere,
copiii ai căror mame ascultau muzică, recunoșteau sunetele cu care se familiarizaseră prin
intermediul mamei. De asemenea, muzica bisericească, trăirile și experiențele religioase ale
mamei se transmit indubitabil nou -născutului. Mai târziu, când începe să vorbească și să
realizeze anumite acțiuni independent, copilul va imita pe mama care se roagă, va învăța
rugăciuni simple și se va comporta asemenea modelului din familie. Tot acum copilul i -a
legătura cu mediul bisericesc, prin aducerea la Biserică, participarea la sfintele slujbe; el este
impresionat de ambient, de atmosfera tainică a locașului de cult, de cântările religi oase, de
esteticul cultului: icoane, veșminte, lumina lumânărilor, mirosul tămâiei etc., prin împărtășirea
cu Trupul și Sângele Domnului, toate acestea vor crea micului creștin terenul fertil în care mai
târziu, prin educația religioasă și prin trăirile re ligioase personale, vor rodi frumoase virtuți
creștine autentice”88. În textul de mai sus întâlnim un adevăr rostit și de Comenius: „ Se spune
pe drept că pietatea și moravurile bune trebuie să fie înoculate chiar din primele zilele ale
copilului, o dată cu laptele matern; dar și mai bine ar fi dacă ar începe înaintea laptelui matern,
cu sângele mamei și al tatălui (din care începe să se formeze mai întâi însăși substanța
copilului). Se înțelege că părinții trebuie să fie evlavioși și cu bune moravuri încă di n acel timp,
dacă vor să dea naștere unui copil evlavios și cu bune moravuri ”89. Deci, înțelegem că
„educația religioasă a copilului începe înainte de a se naște, prin formarea unei maturități

86 Ibidem, p. 71.
87 Ibidem , p. 73.
88 Pr. Dr. Cosmin Santi, Dr. Elena -Ancuța Santi , Elemente de educație religioasă în grădiniță – teorie și aplicații
practice , Basilica, București, 2014, p. 140.
89 J.A. Comenius, Pampaedia …, p. 99.

27
spirituale a părinților. Părinții poartă responsabilitatea pentr u procrearea și aducerea copiilor pe
lume”90. De aceea, un prim lucru de educație creștină care se poate face este ca mamele să
încerce să se împărtășească în perioada sarcini, pentru că împărtășindu -se ele, copilul nenăscu t
se va uni cu Hristos prin Sfânta Euharistie. Această perioadă este o perioadă în care mama
trebuie să trăiască într -un climat de pace lăuntrică și exterioară. Un climat trebuie întreținut de
toți ceilalți membri ai familiei și mai ales de mamă prin lectură constructivă, muzică liniștitoa re,
spovedanie și împărtășanie cât mai deasă91.
La Taina Botezului , părinții vor căuta să -i dea copilului numele unui sfânt. Pentru ca
astfel, atunci când îi vor sărbători onomastica vor avea ocazia să -și creeze o atmosferă potrivită
cu ajutorul unor materi ale cu imnuri bisericești închinate sfântului, dar și cu viața sfântului,
materiale video, la care se adaugă și povești despre aceasta92. După botezul, vor continua să -l
ducă pe copi l la împărtășit regulat până la vârsta de 7 ani, de preferabil în fiecare D uminică,
pentru că „credința copiilor este inspirată și susținută de credința și iubirea părinților pentru ei.
Credința copiilor este unită cu dorința lor de a fi iubiți și de a iubi. […] Familia creștină transmite
credința atunci când părinții își învaț ă copiii să se roage și se roagă împreună cu ei; când îi duc
la biserică și când îi îndeamnă la spovedanie și împărtășire, când se adună împreună cu ei la
citirea Sfintei Scripturi, lăsând lumina credinței să strălucească peste viața lor de familie, și
aducând laudă lui Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru Cel ceresc”93.
Vârsta copilăriei este o vârstă în care „Dumnezeu este cunoscut de copil prin raportarea
la părinții lui, pe care, în inocența și curățenia sufletească, copilul i vede atotputernici și
atotștiuto ri. După acest pattern se formează concepția copilului despre Dumnezeu, pentru că
altfel nu poate concepe o Ființă pe care nu o vede. Nevoia copilului de concret este împlinită și
de icoane, acestea oferindu -i un suport și o reprezentare a lui Dumnezeu, ca re se păstrează în
mintea copilului, permanent. La vârsta la care el începe să înțeleagă conceptele abstracte (după
9-10 ani), reprezentarea lui Dumnezeu se îmbogățește, capătă însușiri mai complexe, și un nou
mod de înțelegere a ideilor dogmatice. În preș colaritate nu se poate vorbi de transmiterea și
însușirea unor cunoștințe și noțiuni religioase complexe, acum trebuie pus accept pe dezvoltarea
trăirilor, a emoțiilor, pe formarea caracterului moral și, mau târziu, spre adolescență, când
gândirea lui se m aturizează, pot fi asimilate conținuturi abstracte. Copilul mic se închină pentru
că mama lui face la fel, nu înțelege la această vârstă semnificația gesturilor și simbolistica lor,

90 Constantin Cucoș, Educația Religioasă. Conținut și forme de r ealizare …, p. 136.
91 Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii , Doxologia, Iași 2011. p. 15 5.
92 Vasilios Gh. Skiadas, Educarea – Învățarea. Recrearea copilului din punct de vedere pedagogic creștin ,
Traducere din li mba grească: Preot Dr. Staicu Ciprian -Ioan, ed. Egumenița, 2014, f.a., p. 129.
93 †Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxă Române, Daruri de Crăciun – înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului ,
ediția a II -a revizuită și adăugită, Basilica, f.l., f.a., p. 21 2.

28
dar, mai târziu, când va realiza importanța actelor liturgice și va asocia cunoștințele religioase
gesturilor de ritual, va dobândi o perspectivă mai complexă asupra religiei trăite”94. Iată, vedem
că „mediul familial are un rol covârșitor în educația spiritual -religioasă a copilului. Multe dintre
elementele comportamentului reli gios se formează prin contaminare, prin imitarea a ceea ce
spun și fac părinții”95. Este o perioadă în care trăirile religioase devin hotărâtoare pentru
întreaga viață, sufletul copilului este nepervertit. El crede că tot ceea ce face omul matur este
bine ș i corect, de aceea, adulții trebuie să fie foarte responsabili în ce privește atitudinea lor față
de copii și față de Dumnezeu96..
Încheiem această parte prin a prezenta un mod eficient de a ne distruge copilul:
• „Încă de când este mic, să nu îi refuzați ab solut nimic. Dați -i orice își dorește, orice cere,
mai ales atunci când plânge. Astfel va crește și va crede că toți îi sunt datori cu toate și că are
numai drepturi.
• Când va începe să vorbească urât și să ocărască, voi să râdeți. Astfel îl veți face să
înțeleagă că este foarte «deștept»!
• Nu îi spuneți niciodată: «Aceasta este o faptă rea!» Așa spun numai cei cu concepții
învechite. Când mai târziu va crește și va întâlni greutățile vieții sau ceva rău i se va întâmpla,
atunci va avea certitudinea că societ atea este aceea care îl nedreptățește.
• Să adunați voi, ceea ce el aruncă încolo și încoace – cărți, haine, pantofi… – Să nu îi
spuneți niciodată: «Adună -le, pune -le la loc!» Astfel va cred că mama este roaba sa, și că pentru
toate sunt responsabili ceila lți.
• Lăsați -l să vadă orice (mai ales la televizor) și să citească de toate, fără să îl îndrumați
niciodată. Copilul vostru este genial și știe să facă distincție! Educația lui va fi astfel foarte
vastă!
• Să nu îi dați nici un fel de educație duhovnicească . Să vorbiți în bătaie de joc despre
credință. Biserică, preoți și despre toți aceia care îi urmează. Când copilul va crește, «va putea
alege și singur».
• Dați-i din belșug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simte mai prejos decât ceilalți
copii și «ca s ă nu ducă lipsă, așa cum am dus noi». Când va crește mare, va fi sigur că valoarea
unui om se judecă după câți bani are, indiferent de modul prin care i -a dobândit.
• Să nu îi spuneți niciodată: «Fă asta!» sau «Nu face aia!», deoarece astfel se va simți
opresat; nu respectați libertatea și personalitatea lui. Se poate chiar să îi provocați… anumit

94 Pr. Dr. Cosmin Santi, Dr. Elena -Ancuța Santi , op. cit ., p. 142.
95 Constantin Cucoș, Educația Religioasă. Conținut și forme de realizare …, p. 13 7.
96 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, op. cit ., p. 3 2.

29
traume psihice! Atunci când va crește va crede că în viață trebuie numai să poruncești și să nu
asculți niciodată de nimeni.
• Să vă certați, să vă ocărâți, să vă j igniți unul pe celălalt în fața copiilor fără nici o rușine.
(Nu vă îngrijorați, nu îi veți provoca astfel nici un fel de traumă psihică!). Mai târziu, când se
va căsători, i se va părea normal să facă aceleași lucruri.
• Când va începe să cunoască plăcerile trupești și să se afunde în plasa acestora, voi să vă
faceți că nu observați. Să nu îi vorbiți, să nu îl îndrumați, să nu îl sfătuiți. Lăsați -l să se izbească
singur de probleme, «de vreme ce așa e firesc»
• Să îi luați întotdeauna apărarea față de profesor i sau vecini. Să nu credeți niciodată că
«îngerașul vostru» poate să facă obrăznicii și fapte rele. Cerați -vă cu aceia ca va atrag atenția
în mod prietenesc și bine intenționați. Sunt invidioși și defăimători.
• Când mergeți la secția de poliție, unde l -au arestat pentru ca furat bani sau a consumat
droguri, strigați cu putere în fața tuturor că este un copil rău, un hoț, că v -ați jertfit pentru binele
lui dar nu ați reușit niciodată să îl faceți să înțeleagă. Astfel, voi veți ieși basma curată, justificați
în fața celorlalți.
• Pregătiți -vă pentru o viață plină de durere și tristețe. O veți avea!”97.
Unele din cuvintele de mai sus sunt, cu siguranță, cuvinte grele. Dar ele reprezintă și un
semnal de alarmă la felul în care părinții trebuie să -i educe pe copii, î ntrucât „autoritatea
părinților are ceva în comun cu autoritatea divină pentru maturi. De aceea, exercițiul autorității
chibzuite, ponderate constituie un teren favorabil pentru sădirea sentimentelor de venerație
pentru autoritatea lui Dumnezeu”98.
Concluz ionând, precizăm că rolul familie în formarea omului este:
o „Să iubească, să compătimească, să -și depășească egoismul și să se dăruiască celor
apropiați.
o Să păstreze anumit tradiții;
o Să înțeleagă corect și să respect autoritatea părinților, care servesc dre pt model
comportamental, respectând anumite reguli, manifestând autodisciplină, responsabilitate;
o Să-și formeze un simț sănătos al proprietății private, punând preț pe muncă în calitatea de
izvor al tuturor bunurilor”99.

97 Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbi țk, op. cit ., pp. 92 -94.
98 Constantin Cucoș, op. cit., p. 13 6.
99 Alege școala! – curs de formare pentru formatori -…., p. 74.

30
II.2 Școala – factor determinant în educație

Ceea ce s -a prezentat mai sus reprezintă un ideal. Afirmăm și vom mai afirma pe
parcursul studiului că „în ce privește familia, observăm cum în jurul nostru comuniunea
familială se deteriorează pe zi ce trece. În pofida mulțimii de cărți scri se, a seminariilor și
întrunirilor de specialitate, soții continuă să se înstrăineze unul de celălalt, părinții se să se
îndepărteze de copii și copiii de părinți. Și, de fapt, mulți nu -și dau seama că nu numai familia
«modernă» este o problemă, ci modul d e viață «modern»”100. În acest caz o soluție salvatoare
poate veni prin școală și prin Biserică. „Școala reprezintă instituția cu rol educativ major în
viața omului, întrucât dispune de personal calificat, care -și desfășoară activitatea pe baza, unor
princip ii și cu respectarea unei metodologii specifice”101. Rolul școlii „ este să -l învețe pe copil
cum să se descurce printre cei asemenea lui, să -l ajute să aibă un program și să fie disciplinat,
să-i formeze cultura generală și chiar să îl pregătească pentru o m eserie ”102.
În acest caz, rolul cadrelor didactice este determinat pentru formarea caracterului
copiilor, cu atât mai mult rolul profesorului de religie. În Pateric ni se dă un exemplu despre
ceea ce înseamnă un învățător pentru elevii său. Exemplul personal rămâne primul pas în
educarea copii lor: „ Trei părinți obișnuiau să meargă în fiecare an la fericitul Antonie. Doi
dintre ei îl întrebau despre gândurile lor și despre mântuirea sufletului. Unul tăcea și nu întreba
nimic. După un timp avva Antonie îi zice: «Vii aici de o grămadă de vreme și nu mă întrebi
niciodată nimic». El i -a răspuns: «Îmi ajunge să te privesc părinte» ”103. Îmi ajunge să te privesc
este deviza pe care trebuie să o aibă cei care predau religia. . Cel care predă religie este omului
lui Dumnez eu, „formatorul care are în sarcină educația religioasă trebuie să se comporte
asemenea unui duhovnic datorită faptului că în Tradiția noastră românească, preotul,
duhovnicul a fost și a rămas principalul pedagog religios al comunității pe care o păstoreșt e.
Preotul și, mai nou, profesorul de religie sunt principalii propovăduitori și formatori ai conduitei
creștine, cei care dispun de argumentele convingătoare, în virtutea cărora valorile religioase
presupun, în esență, uniunea personală a omului cu Dumnez eu”104.

100 Cf. Paul Evdokimov, Taina iubirii , București, 1994, p. 159, apud †IPS Mitropolit Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul
Vadului, Fele acului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, „Într -o lume în continuă
schimbare, Biserica trebuie să -și concentreze atenția, cu predilecție, asupra credincioșilor de mâine: elevii și
studenții” în Vasile Stanciu, Cristian Sonea (e ditori), op. cit., p. 17.
101 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, op. cit ., p. 28.
102 „Educația în școală ”, https://roluleducatiei.ro/rolul -sistemului -educatio nal/educatia -in-scoal.html ,
01.05.2018.
103 Patericul sau Apoftegmele Părinților din Pustiu , ediția a III -a adăugită, traducere, studii și prezentări de Cristian
Bădiliță, Polirom, f.l., 2007, p. 50
104 Lect. Dr. Ana Baciu, „Educația creștină și responsabilit atea omului” în Vasile Stanciu, Cristian Sonea (editori),
op. cit., p. 339.

31
Pe acest considerent, profesorul de religie este cel care prin faptele și atitudinea sa
contribuie în cel mai eficient mod la modelarea caracterului elevilor, întrucât el „este chemat la
munca deloc ușoară, dar frumoasă, de educator și formator, să -și deschidă inima și sufletul către
învățăcei cu acea dragoste de pedagog, socotită miracolul oricărei activități didactice, care
luminează mintea și sensibilizează sufletul în duhul valorilor morale”105. Prin urmare,
profesorul trebuie să acorde întâietate a spectelor educative, procesului de atragere a copiilor în
domeniul experienței religioase, formării obiceiurilor religioase în ei. O parte a lecției trebuie
să fie întotdeauna petrecută dezbătând subiecte morale și religioase. Mulțumită acestor discuții,
profesorul va putea să afle dacă copilul se roagă acasă, dacă vine la biserică și dacă reușește să
aplice în viață lecțiile de credință și comportament primite la școală. Numai în acest fel studiul
religios va înceta să fie o simplă «perioadă» de lucru în c lasă, și va deveni o activitate vie
spirituală, o experiență de viață pentru copil. Rugăciune în timpul lecțiilor de religie este cel
mai important element în această învățătură. În același timp, este o modalitate de a repeta
rugăciunile care au fost învăț ate, modificându -le în funcție de circumstanțe – apropierea unei
zile de sărbătoare, a unei zile sfinte, a Postului Mare, a unei neputințe, a unui eveniment fericit
sau trist. O metodă importantă de trezire a emoțiilor morale și religioase la copii este a le oferi
șansa de a efectua o anumită activitate. Formele posibile: în căutarea după icoana din școală,
împodobirea ei cu flori, aprinderea unei candele, slujirea în slujbele din Biserică, colectarea de
bani pentru cei săraci, un album special al ilustrați ilor Biblice. Forme ale activității spirituale
interioare: rugăciunea pentru ci bolnavi, activități de autor -formare în scopul de a dezvolta
ascultarea, răbdarea, veridicitatea etc., pregătirea pentru spovedanie și împărtășire. În timpul
lecției, toate înt âmplările din Evanghelie trebuie să fie citite în clasă din Cartea Evangheliilor
(și nu din culegerile de texte biblice). Cartea Evangheliei trebuie să fie în mâinile tuturor
copiilor, iar la sfârșitul anului școlar, ei trebuie să știe exact ce conține, or dinea diferitelor părți;
elevul trebuie să poate căuta poveștile pe care le -a învățat. Este foarte important ca întregul curs
să urmeze un ciclu al slujbelor din anul și calendarul Bisericii, astfel încât copii să poată
participa la slujbe după ce au fost pregătiți pentru ele de către profesor. Aceasta este una dintre
cele mai eficiente metode de a face practică religioasă vie și activă”106.
Concret profesorul de religie poate face următoarele activități:
1. „Scurte vizite la biserică în care preotul să le arate încăperile Bisericii și obiectele de cult;

105 Mesajul Prea Fericitului părinte Teoctist la deschiderea noului an școlar – „Predarea religiei în școală vine să
adâncească știința cărții ”, în Vestitorul Ortodoxiei anul XII (20 01), nr. 275 -276, p. 3.
106 Pr. Alexander Elchaninov, Jurnalul unui preot rus , Traducere din limba engleză de Protos. Dr. Vasile Bîrzu, ed.
Ecclesiat, Sibiu, 2011, pp. 181 -182.

32
2. Cunoașterea unor scene biblice sau a Sfinților prin privirea unor icoane ce vor fi explicate
ulterior de preot pe înțelesul copiilor;
3. Realizarea unor ateliere de pictură sau muzică religioasă în care cei mici să învețe să -și
manifeste talentul și dragostea față de Dumnezeu. Aici ar avea ocazia să învețe să picteze o
icoană dragă lor, pe care să o ia acasă sau care să fie păstrată la Biserică, să învețe să cânte
sau să scrie poezii religioase sau să confecționeze b rățări, cruciulițe, ouă încondeiate etc.
4. Implicarea copiilor în cântarea religioasă sau în citirea rugăciunilor începătoare;
5. Luarea celor mici în Altar unde aceștia au șansa de a vedea veșmintele și rânduiala
Proscomidiei, liturghiei sau Vecerniei;
6. Susține rea copiilor în procesul de cunoaștere și înțelegere a Slujbelor Bisericii prin
explicarea acestora într -un mod și la o măsură adecvată capacității lor de înțelegere, printr –
un limbaj cât mai simplu de înțeles;
7. Dialoguri libere între preot și cei mici în c are aceștia să -i adreseze orice întrebări, curiozități
sau nedumeriri legate de credință;
8. Obișnuirea celor mici cu Sfintele Taine prin Împărtășire și Spovedanie a celor mai mari de
7 ani;
9. Cultivarea virtuților filantropice prin vizite în cadrul unor spital e, case de copii sau
implicarea benevolă în campanii de ajutorare precum: «Cei mici fac lucruri mari» inițiat de
Patriarhia Ortodoxă Română pe mai multe eparhii;
10. Organizarea unor mici pelerinaje la diverse Biserici sau Mănăstiri din țară unde se află
diver se icoane cunoscute sau Moaște ale unor Sfinți”107.
Un profesor care se se respectă și care îi respectă pe cei din jurul său „este preocupat
de propria dezvoltare profesională (participă la cursuri de formare, cercuri pedagogice,
consfătuiri etc.); are un comportament care îl recomandă drept model de comportament religios –
moral pentru elevi (limbaj adecvat, ținută decentă etc.); este capabil să -și analizeze activitatea
și să învețe din propria experiență (vizează aprofundarea cunoștințelor de specialitate, caută să –
și extindă repertoriul de strategii didactice, examinează critic propria prestanță)”108. El este cel
care prin elevi intră legătură cu familia acestora colaborând „cu familia în urmărirea și
îmbunătățirea rezultatelor elevilor (cunoașterea mediului social din care provin elevii,
colaborează în plan educativ cu familia, implică familia în activitățile desfășurate)109.

107 Răzvan -Florin Ciule, Cateheza copiilor și implicarea tinerilor în Biserică prin metode active , Techno Media, f.l.,
f.a pp. 85 -86.
108 Apostolat educațional. Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală , ed. Basilica, București, 2010, p. 70.
109 Ibidem , p. 70.

33
II.3 Biserica și educația

Mergând mai departe vom definii ce este Biserica? „Biserica reprezintă atât instituția
divino -umană întemeiat ă de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea și sfințirea oamenilor, cât
și comunitatea credincioșilor care mărturisesc aceeași credință. Rolul educativ al Bisericii se
fundamentează pe porunca dată de Mântuitorul (Matei 28, 19 -20), de a -i învăța pe oameni ș i de
a-i conduce spre a -și sfinți viața”110.
Bisericii îi revine un rol important în educație, pentru că, trebuie să o recunoaștem,
„familia, adeseori (se) confruntă cu dificultățile sociale mai variate, (și) nu poate satisface
îndeajuns nevoile educaționale , îndeosebi pe cele religioase”111. Familia de azi nu mai este un
mediu propice cunoașterii lui Dumnezeu și formării duhovnicești a copilului, ci lucrurile stau
exact invers, pentru că „dacă odinioară erau rare familiile în care copilul să nu fie învățat să -și
facă cel puțin cruce și să nu zică o rugăciune și în care să domnească indiferentismul religios
sau chiar antireligiozitatea, în care datinile religioase să nu se îndeplinească și educația
religioasă să nu se facă”, azi „rare sunt familiile în care să se facă, cât de cât, o educație
religioasă, cu atât mai puțin o educație reală, sistematică, urmând măcar normelor elementare,
principiile și unele metode pedagogice mai uzuale. Rare sunt familiile în care să se practice o
viață creștină în adevăratul sens al cuvântului și în care să domnească o atmosferă religioasă:
de rugăciune, dragoste, pace, încredere, bucurie”112. „În acest context, alte instituții educative
dobândesc o importanță mai mare. Așa se explică de c e în multe țări europene, Biserica, fidelă
misiunii sale învățătorești, se implică în activitatea unor instituții precum: grădinițe, școli,
colegii, licee, universități, centre de cercetare”113. Totodată, „î n curgerea vremii, slujitorii
Bisericii românești O rtodoxe s -au identificat mereu cu năzuințele poporului nostru de dreptate
socială, independență, libertate și unitate națională, au participat, prin «cuvânt și faptă », la
marile evenimente din istoria neamului nostru, înscriindu -și numele cu litere de aur în «Cartea
vieții » poporului român. Astfel, sub pelerina Bisericii cultura și spiritualitatea românească au
putut crește, aducând roade bune la vremea cuvenită; în tinda Bisericii, pentru o lungă perioadă
de timp, școala românească s -a putut dezvolta; sub oblăduirea ei, patrioții români și -au exprimat
ideile; cu rugăciunea și binecuvântarea ei soldații români și toți luptătorii pentru unitate au reușit
să ducă la îndeplinire idealurile lor ”114. Știut este că primele școli au apărut în tinda Bisericii.

110 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, op. cit ., p. 27.
111 Diac. Dr. Cătălin Vatamanu, op. cit., p. 498.
112 Pr. Dr. Eugen Jurca, Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești. Contribuții de metodologie și
pedagogie creștină , Galaxia Gutenberg, f.l., 2009, pp. 44 -45.
113 Diac. Dr. Cătălin Vatamanu, op. cit., p. 498.
114 Pr. Dr. Adrian Ignat,, „Contribuția Bisericii la Marea Unire”, în Ziarul Lumina , 28 Noiembrie 2017,
http://ziarullumina.ro/contributia -bisericii -la-marea -unire -128572.html , 10.04.2018.

34
Cu toat e acestea pe buzele multora se naște întrebarea: Face Biserica misiune în rândul
tinerilor? Răspunsul este afirmativ. „Un rol enorm în educarea și formarea tinerei generații îi
revine și Sfintei Biserici prin reprezentanții ei, mulți dascăli, fii ai săi sa u slujitori ai sfintelor
altare […] Se poate spune fără nici o exagerare sau laudă de sine că Biserica a devenit cu
adevărat parteneră a Școlii în actul paideic. Putem da câteva exemple de bună practică a
colaborării dintre Biserică și Școală. Sunt multe parohii în care preoții au avut inițiativa de a
veni în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate prin organizarea unor ore de meditații
la toate clasele, cu precădere la disciplinele română și matematică . Astfel, în spațiile bisericii
parohiale se dau meditații gratuite de către cadre didactice specializate, enoriași ai parohiilor
respective. Tot în cadrul parteneriatelor Biserică – Școală – Comunitate locală, lucrarea
educativ -creștină se concretizează și prin organizarea unor concursuri de cre ație sau interpretare
de poezie religioasă, cercuri de pictură pe sticlă, icoane etc., coruri de muzică religioasă formate
în special din tineri. Se cuvinte, de asemenea, să amintim că sub patronajul Bisericii au fost
înființate centre de ocrotire a mamei și copilului, a celor abandonați sau a celor aflați în prag de
delincvență juvenilă. De asemenea, se derulează Proiectul «Alege Școala!», primul proiect cu
fonduri europene al Patriarhiei Române, în parteneriat cu organizația creștină World Vision
România, ce se încadrează în linia de finanțare a proiectelor strategice nr. 61, «A doua șansă în
educație», axa prioritară 2, domeniul major de intervenție 2.2., «Prevenirea și corectarea
părăsirii timpurii a școlii» (n.n. Proiectul s -a încheiat, dar este bine de amintit, pentru că roadele
lui au fost deosebite). Prin acest tip de proiecte se continuă educația religioasă din școli sau din
familie, Biserica intervenind astfel în situația copiilor aflați sub risc de abandon școlar, pentru
a-i integra comunității car e se întemeiază pe cultura iubirii și a comuniunii în Hristos. În anul
2011, în cadrul proiectului «Alege Școala!» s -au organizat 12 sesiuni de tabere de creație cu
numele «Licăr de lumină», care au adus un strop de bucurie acolo unde lipsesc afecțiunea
părintească, atmosfera de familie, minimul decent de trai și educația, încurajând copiii talentați
să-și cultive darurile (n.n. Taberele „Licăr de Lumină” s -au desfășurat din 2009 până în 2015).
În vara anului 2011 au participat la taberele «Licăr de Lumină» un număr de 4 555 copii, grupați
pe următoarele locații: Durău (1950 copii), Bușteni (779 copii), Tismana (769 copii) și
Miclăușeni (1057 copii) (n.n. pe perioada 2009 – 2013 peste 9.000 de copii s -au bucurat de
activitățile creativ -educative ale taberelo r, iar în perioada anului 2015, peste 2000 de copii).
Este lăudabilă, de asemenea, inițiativa Bisericii de a -și extinde rețeaua școlară prin înființarea
de grădinițe și școli primare (la Iași funcționează Școala cu clasele I -IV «Varlaam Mitropolitul»

35
și Grădinița «Buna Vestire», ambele sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei)”115.
De asemenea, în Timișoara, există sub patronajul Arhiepiscopiei Timișoarei Grădinița
„Troița” și Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul”.
Cele două program e Hristos împărtășit copiilor și Alege școala , s-au dovedit și se
dovedesc atât de folositoare încât unele familii ajung să fie catehizate prin copiii lor , mai ales
că „nu sunt suficiente numai orele de Religie sau existența unor manuale de Religie. La niv el
macro, Biserica trebuie să asigure manuale alternative, creștine, realizate de oameni de știință
creștini în toate domeniile – inclusiv educație sexuală – , iar la nivelul parohiilor trebuie
intensificată activitatea pastorală în școli”116.
Biserica se a tașează de tineri și prin întâlnirile ITO (Întâlnirea Internațională a Tinerilor
Ortodocși). Până acum s -au desfășurat astfel de întâlniri la Baia Mare în 2013 și 2014, Cluj
2015 , București 2016 , Iași 2017 și urmează Sibiul în 2018. Este un cadru în care tinerii pot găsi
modele și trăi experiențe formatoare care să -i apropie de / invite în Biserică prin împărtășirea
valorilor creștin ortodoxe . Dar și un mod de încurajare a dialogului dintre grupurile de tineret
din țară și străinătate venite la întâlnire. Aceste întâlniri cuprind o deschidere festivă, sesiuni de
formare, conferințe și concerte.
În altă ordine de idei, educația pe care o face Biserică este și filantropică: „Î n eparhiile
Bisericii Ortodoxe Române funcționează 718 de instituții și servicii soc iale, dintre care: 159
cantine sociale și brutării, 38 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 93 centre de zi
pentru copii, 47 centre educaționale, 12 centre de zi pentru vârstnici, 51 centre rezidențiale
pentru vârstnici, 22 birouri de asisten ță socială și centre comunitare, 36 centre de tip familial,
40 grădinițe sociale și after -school, 15 locuințe protejate, 65 centre de informare, consiliere și
resurse, o instituție de învățământ pentru adulți, 21 centre de urgență (pentru persoane fără
adăpost, victime ale violenței domestice și ale traficului de persoane), 14 campusuri de tabără
și alte 104 de instituții sociale . La nivelul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române se află în
derulare 617 de proiecte și programe sociale, dintre care 451 finanța te din fonduri proprii, 74
cu finanțare publică, 15 cu finanțare externă și 77 cu finanțare mixtă ”117, iar „î n anul 2016 au
beneficiat de asistență socială 80.116 persoane, dintre care: 27.961 copii din așezămintele
sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace și fără posibilități de

115 Pr. prof. dr. Petre Semen, „Contribuția Bisericii, a școlii și a familiei la formarea religios -morală a tinerei
generații” în Pr. Prof. dr. Viorel Sava, Pr. Lect. Dr. Ilie Melniciuc -Puică (coord.), Familia în societatea
contemporană , Doxologia, Iași, 2011 , pp. 309 -310.
116 Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Duc in altum/Ieșiți în larg. O introducere în catehetică. Importanța
catehezei în propovăduirea creștină , ed. Andreiana, Sibiu, 2011, p. 52.
117 „În anul 2016 Biserica Ortodoxă Română a cheltuit în scop filantropic 95.841.602 lei ”, http://basilica.ro/in –
anul -2016 -biserica -ortodoxa -romana -a-cheltuit -in-scop -filantropic -95-841-602-lei/, 21.01.2018.

36
întreținere sau cu părinți aflați la muncă în străinătate, 5.359 persoane cu dizabilități (deficiențe
de vorbire, vedere și auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, persoane
infectate c u HIV/SIDA etc.), peste 22.958 persoane vârstnice din așezămintele de protecție
socială bisericești, din centrele sociale de tranzit și adăposturi de noapte, bătrâni singuri,
nedeplasabili, abandonați de familie și cu grave probleme de sănătate, 17.314 șom eri, adulți în
dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deținuți eliberați,
victime ale calamităților naturale și aproximativ 6.524 persoane din alte categorii sociale
defavorizate. În anul 2016 eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, prin birourile social –
filantropice, au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.936.934 lei și ajutoare
materiale în valoare estimată de 21.628.323 lei, la care se adaugă cheltuielile de salarizare și
întreținere a instituțiilo r și proiectelor sociale, precum și cheltuieli cu ajutorarea sinistraților,
suma totală cheltuită în scop social -filantropic fiind de 95.841.602 lei ”118.
Biserica educă prin cultul ei. Dacă „în mediul protestant și catolic, un proces educativ
bine organizat în cadrul Bisericii are pe primul loc predicarea și învățarea cuvântului lui
Dumnezeu, mai concret, propovăduirea valorilor creștine prin cateheză și predică, explicarea
sensurilor riturilor, iubirea aproapelui, toleranța, disciplina, rugăciunea, cele zece porunci,
povestiri biblice, prezentarea lui Hristos ca model pentru tineri”119, în Biserica Ortodoxă, „în
spațiul ortodox, participarea la Sfânta Liturghie este cea mai importantă activitate educativă
care se desfășoară pentru copil în biserică. Acesteia îi urmează cateheza (predica) și spovedania
/ împărtășania. Copiii sunt încurajați să cânte la strană sau în corul bisericii și să ajute preotului
în sfântul altar. De asemenea, sunt văzute ca valori educative caritatea (milostenia) și modelul
adulților. De o mare valoare pedagogică sunt icoanele, «cartea celor neștiutori de carte», după
cum spunea Sfântul Ioan Damaschin, precum și viețile sfinților pe care acestea la reprezintă.
Participarea la procesiuni și pelerinaje, precum și la activităților culturale a le Bisericii pot educa
religios pe tânărul modern. Din dorința de a facilitare a mesajului evanghelic, este necesară
adaptarea limbajului și a practicii de cult la nivelul copilului”120.

118 Ibidem .
119 Diac. Dr. Cătălin Vatamanu, op. cit., p. 499.
120 Ibidem , p. 499.

37
III. Ora de Religie – factor determinat în formarea caracterului elevilor
ciclului primar

Ce s-a putut observa până în acest moment că „în toate epocile educația copiilor și a
tinerilor s -a constituit ca factorul de bază a societății umane. Dumnezeu a ales să vină în ajutorul
educării omului prezentându -i (mai întâi prin Lege, iar mai apoi prin Persoana Domnului Iisus)
Cuvântul Său ca soluție perfectă”121. Din păcate, societate de azi a devenit desacralizată, cumva
fără a mai avea nevoie de ajutorul divin și fără de a mai acorda o atenție deosebită orei de
religie. „O rice confrun tare concurențială cu eventuale discipline noi de învățământ, dar ancorate
în logica modernității și a pragmatismului face ca Religia să fie defavorabilă, fie că vorbim
despre educație sexuală, despre educație rutieră sau despre informatică, ori ore de spo rt sau
prim-ajutor, toate aceste vor fi preferate Religiei, din ce în ce mai mult, pentru că orice părinte,
înainte de a se gândi la mântuirea și la viața veșnică a odraslei lui, e conștient mai dregrabă că
fetița sau băiatul lui trebuie să știe să folosea scă, azi, tableta, telefonul sau calculator, și e util
să cunoască pericolele bolilor transmisibile sexua l”122.
De aceea, putem spune că în ultima vreme putem spune că orei de religie i s -a făcut o
mare nedreptate. „Disciplina religie fiind singura care imp lică decizia părinților privind
studierea acesteia”123. Asistăm cu părere de rău la degradarea acesteia, în mod voit, de către
mass -media laică și de către unele grupuri de interese. Chiar mai mult „Curtea Constituțională,
în 12 noiembrie 2014, admite excepț ia de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 9
alin. (2) teza întâi din Legea învățământului nr. 84/1995 și dispozițiile art. 18 alin. (2) teza întâi
din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale. Textul declarat
neconstit uțional, în vigoare de aproape 20 de ani, este următorul: «La solicitarea scrisă a
elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul
poate să nu frecventeze orele de religie ». Decizia actuală a Curții Consti tuționale vine cu
perspectiva solicitării în scris de către părinți a studierii Religiei de către copiii lor în școlile de
stat. Acest aspect schimbă statutul real al disciplinei, întrucât parcurgerea ei presupune
explicitări scriptice (ceea ce implică anu mite piedici și o discriminare în raport cu alte
discipline), iar dintr -o disciplină ce făcea parte din trunchiul comun (opțional, în funcție de

121 Presb. Dr. Nechifor Caleb Otniel Traian, art. cit., p. 3 75.
122 Lect. Univ. dr. Laurențiu D. Tănase , „Educația religioasă și responsabilitate socială – comportament și tendințe
contemporane –” în Pr. Ion Vicovan, Pr. Paul -Cezar Hârl ăoanu, Pr. Emilian -Iustinian Roman (editori), op. cit ., p.
293.
123 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, op. cit ., p. 2 8.

38
confesiune) devine o topică doar pentru cei care au interes sau dispun de o anumită pre –
cunoaștere în a o parcu rge. Practic, dintr -o disciplină ce era inclusă în curriculum (trunchiul
comun obligatoriu), devine o disciplină opțională /facultativă ”124.
Dincolo de acestea, părerile elevilor sunt altele. Vom reda aici câteva exemple surprinse
din bibliografie, dar și di n întrebările adresate elevilor din școala pe care s -a făcut cercetarea.
Exemplificăm aici câteva dintre ele:
o „Religia este foarte importantă, pentru că ne ajută să înțelegem mai bine învățătura lui
Dumnezeu; astfel putem deveni mai buni în această lume cr udă, tot mai rea, pe zi ce trece…
(P.A.);
o Cred că în orele de religie suntem mai aproape unii de alții și ne aducem aminte de
Dumnezeu. Cred că, dacă nu ar fi religia disciplină de învățământ, L -am uitat sau ne -am
aduce tot mai rar aminte de El. Nici nu concep viața de elev fără religie. (N.Ș.);
o Religia este o disciplină de învățământ care ne ajută să ne formăm personalitatea. (S.G.);
o Dacă nu ar fi religia, în această lume a violenței, ne -am amintit foarte rar că există
Dumnezeu. (S.C.)”125.
În Ziarul Lumin a întâlnim alte asemenea afirmații:
o „Pentru mine, ora de religie seamănă cu o lecție predată de Dumnezeu îngerilor Săi gingași
în Rai (Vlad Constantin) ;
o Cel mai frumos dar de la mine pentru Dumnezeu este sufletul meu curat ca neaua (Tudor
Mihnea, clasa a II-a);
o La ora de religie deschid ușa inimii mele, pentru ca acolo să intre El, Dumnezeu (Renata
Bălan, clasa a II -a);
o „La ora de religie Îl invit pe Dumnezeu și pe Maica Domnului să se așeze pe tronul sufletului
meu și să nu mai plece (Maria Manole, clasa a III-a);
o „Ora de religie este pentru mine o minune de la Dumnezeu, aici mă simt ca în Rai (Ivonna
Lewhowicz) ”126.
Elevii observați de noi declară, răspunzând la două întrebări: De ce îmi place ora de
religie? și De ce Îl iubesc pe Dumnezeu?
„Ora de religi e ne ajută să fim mai buni, mai generoși, mai înțelegători și mai sensibili
la suferințele celor din jurul nostru” (Clasa a IV -a).

124 Prof. univ. dr. Constantin Cucoș , art. cit ., p. 135.
125 Dorin Opriș, Monica Opriș, Religia și educația de mâine. Cercetări pedago gice…, pp. 120 -121.
126 Prof. Gabriela Cărnuță , „Mărturii despre importanța educației religioase ” în Ziarul Lumina, 28 februarie 2018,
http://ziarullumina.ro/ marturii -despre -importanta -educatiei -religioase -131149.html , 10.04.2018.

39
„Îmi place religie pentru că învăță lucruri noi despre Dumnezeu, iar eu Îl iubesc pe
Dumnezeu, pentru că mă ajută, mă iubeșt e și are grijă de părinții mei” (Clasa a II -a).
„Îmi place ora de religie că ne învață să fim credincioși și urmărim filme cu Iisus,
desenăm. Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că El ne -a creat, ne -a făcut lumea și ne ajută în orice
problemă” (Clasa a III -a).
„Dumnezeu este totul pentru mine. Nu pot să scriu cuvinte din capul meu. Cred că și
profesorul meu știe că Dumnezeu este totul pentru toți oamenii” (Clasa a III -a).
Din păcate am întâlnit și răspunsuri negative: „Ora de religie este foarte frumoasă,
profesoară noastră a spus că este întâlnirea cu Dumnezeu. Eu iubesc ora de religie, doar că am
un coleg foarte rău și nu putem să avem o oră frumoasă întotdeauna, ci de multe ori cu țipete și
gălăgie” (Clasa a III -a).

III. 1 Scopul cercetării

Prin această l ucrare, ne -am propus să arătăm rolul important și benefic pe care îl are ora
de religie pentru buna desfășurare a vieții viitoare a vieții de adult, întrucât „primii ani ai
copilului se dovedesc a fi importanți pentru dezvoltarea ulterioară pe un traiect r eligios. Copilul
este deosebit de permisiv la credința în minuni, în supranatural, în mistere. El constituie un
teren favorabil pentru primirea dogmelor și credințelor religioase”127. De aceea, educația
religioasă, prin ora de religie se constituie într -un factor de modelare al caracterului uman.
Caracterul „vizează îndeosebi structura socio -morală a personalității, calitatea de ființă
socială a omului”128. Înțelegem, deci, prin caracter „a nsamblul însușirilor fundamentale psihice –
morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile
sale”129. În structura caracterului „se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini:
atitudinea față de sine însuși (modestie, orgoliu, demnitate, dar și sentimente de inferioritate,
culpa bilitate etc.), atitudinea față de ceilalți, față de societate (altruism, umanism, patriotism,
atitudini politice etc.) și atitudinea față de muncă”130. Pornind de la acestea și aruncând o privire
asupra orei de religie, am observa că aceasta cultivă atitudi nile pozitive și le înlătură pe cele
negative, întrucât propune următoarele tipuri de valori:

127 Constantin Cucoș, Educația Religioasă. Conținut și forme de realizare …, p. 136.
128 Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, Psih. Dr. Bogdan Balan, Conf. Univ. dr. Ovidiu Gavrilovici, „Perso nalitatea elevului”
în Constantin Cucoș (coordonator) op. cit ., p. 181.
129 https://dexonline.ro/definitie/caracter , 10. 04.2018.
130 Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, Psih. Dr. Bogdan Balan, Conf. Univ. dr. Ovidiu Gavrilovici , art. cit ., p. 182.

40
a. „Valori disciplinare, de cunoaștere, strict religioase, cu referire la specificul religiei sau
religiilor (valori prioritate – iubirea, credința, speranța, concep te de referință, substratul
dogmatic sau ideatic, specialitatea ritualică, perspective istorice, implicații personale sau
comunitare etc.);
b. Valori ce privesc individul (veracitatea, onestitatea, disciplina, toleranța, simțul ordinii,
spiritul de perfecțion are);
c. Valori socio -comunitare (iubirea semenului, cooperarea, amabilitatea, dreptatea socială,
activismul civic, respectarea drepturilor celorlalți);
d. Valori procesuale (raportarea înțeleaptă la realitate, discernământul, autenticitatea,
demnitatea, respons abilitatea, dragostea față de adevăr, reflecția, dubitația, abordarea critică
a faptelor, autonomia în gândire și decizii etc.)131.
Prin urmare, „pentru primele clase, programa școlară de religie prevede elemente
educaționale care vizează familiarizarea cop iilor cu concepte religioase elementare. La această
vârstă copilul este capabil să învețe rugăciune, mai ales versificate, poezii și istorioare cu
conținut religios adecvat vârstei. Participarea la slujbele bisericești și la diferite evenimente cu
semnific ație religioasă (colindatul, hramul parohiei, ziua onomastică etc.) constituie experiențe
de învățare și de viață care pot fi valorificare în educația școlarilor mici”132.
Pentru susținerea celor de mai sus, vom prezenta câteva exemple.
Lecturi moralizatoa re
Pentru clasa I:
„Credința răsplătită
După Bruno Ferrero

La ușa unei case bătu un tânăr disperat. Deschise o femeie în vârstă, care îl privi uimită,
neștiind ce să facă.
– Lăsați -mă să intru, vă rog! Am nevoie de adăpost.
– Bine, spuse femeia. Noaptea asta poți rămâne aici. Doar în noaptea asta. Mâine
dimineață trebuie să pleci.
În aceea noapte, femeia visă că a ajuns la poarta raiului. Domnul Iisus Hristos o primi
cu drag și -i spuse:
– Adevărat îți spun: de câte ori ai făcut ceva pentru semeni tăi, mie Mi -ai făcut!
La auzul acestor vorbe, femeia zâmbi fericită. Dar Iisus Hristos continuă:

131 Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, art. cit ., pp. 127-128.
132 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, op. cit ., p. 31.

41
– Vino, intră în bucuria și frumusețea raiului. Doar în noaptea asta. Mâine trebuie să
pleci”133.
Putem continua tot cu o povestire pentru clasa I:
„Întâlnirea cu Dumnezeu
După Bruno Ferrero

Un băiețel voia să -L cunoască pe Dumnezeu. Într -o zi, dis -de-dimineață, își puse în
ghiozdănel prăjituri, apă și fructe și porni la drum.
Când ajunse în primul părculeț, se așeză pe o bancă să se odihnească. Alături, o doamnă
în vârstă se u ita zâmbind la porumbeii care zburau și se așezau pe alee. Băiețelul deschise
ghiozdănelul și se pregătea de o mușcătură zdravănă, când i se păru că doamna de lângă privește
insistent prăjitura… și i -o întinse, cu un gest plin de bunăvoință.
Bătrânica pr imi recunoscătoare prăjitura și -i zâmbi, mulțumind. Avea un zâmbet atât de
frumos, încât copilul îi mai dădu o bucățică de prăjitură, doar pentru a o face să zâmbească.
După o vreme, copilul o porni încet pe aleea; după câțiva pași, se întoarse și -i zâmbi
bătrânei. Ajuns acasă, în prag îl întâmpină mama, care îl întrebă uimită:
– Dragul meu… de ce ești atât de fericit?
– Mamă… astăzi, în parc, m -am întâlnit cu Dumnezeu!… Și înainte ca mama să poată
spune ceva, adăugă: Și știi ceva? Are cel mai frumos zâmb et pe care l -am văzut în
viața mea!
Când bătrânica ajunse, la rându -i, acasă, fiul ei se miră văzându -i fericirea de pe chip:
– Mamă, de ce ești așa fericită?
– Astăzi, în parc, m -am întâlnit cu Dumnezeu!… Și înainte ca fiul ei să poată rosti
ceva, bătrâna continuă: Și știi ceva? E mai tânăr decât credeam!”134.
Din manualul de clasa a IV -a, am selectat această poveste:
„Sfântul Onufrie era fiul unui împărat și a crescut într -o mănăstire. De mic se învățase
să meargă să -i ceară călugărului de la bucătărie o buc ată de pâine. Pleca mulțumit, rupându -și
pentru sine câte o bucățică, dar cu restul de pâine dispărea în biserică. Călugării, care munceau
de zor, se întrebau nedumeriți: oare ce face băiețelul cu pâinea?! Micul Onufrie se ducea la
icoana Maicii Domnului c u Pruncul Iisus în brațe și așeza în fața icoanei bucata de pâine,
spunând:
– Și Tu ești mic și poate Ți -o fi și Ție foame… Uite, Ți -am adus pâine proaspătă.

133 Irina Leonte, Religie. Cultul Ortodox. Caietul elevului. Clasa I. Semestrul I , Corint Educați onal, f.l., f.a., p. 55.
134 Ibidem , p. 40.

42
Într-o zi, când micul Onufrie a venit iar să ceară pâine, călugărul de la bucătărie i -a zis
că nu va primi bucata de pâine. Să se ducă în biserică să ia pâinea de unde -a pus -o.
Nedumerit, băiețelul a plecat plângând. A intrat în biserică și a spus cu lacrimi în ochi:
– Dă-mi Tu de la Tine, că și eu Ți -am adus de multe ori.
Și îndată Pruncul Iisus i -a dat micuțului o pâine mare, frumoasă și caldă. Copilul a dus –
o părintelui stareț și celorlalți călugări.
Toți au rămas uimiți de minunea săvârșită, iar starețul le -a împărțit tuturor din pâine,
spre binecuvântare și învățătură”135.
Tot din acest manual prezen t și un fragment dintr -o lecție – Iubirea, poruncă dată de
Domnul Iisus Hristos :
„Trebuie să -L iubim pe Dumnezeu, fiindcă El este cel care ne -a iubit mai întâi și este
Creatorul, Susținătorul și Binefăcătorul nostru. Iubirea este cel mai frumos sentiment sădit în
sufletul fiecărui om de Dumnezeu. Dragostea ne face mai buni, mai generoși, mai înțelegători
și mai sensibili la suferințele celor din jurul nostru”136.
De asemenea, găsim numeroase sfaturi date pe înțelesul celor mici. Vom da câteva
exemple din ma nualul de clasa a III -a:
❖ „Să dai mâncare celui flămând.
❖ Să dai apă celui însetat.
❖ Să-l îngrijești pe cel bolnav.
❖ Să mângâi pe cel întristat.
❖ Să-l înveți pe cel neștiutor”137.
❖ „Să protejăm natura.
❖ Să îngrijim florile.
❖ Să hrănim animalele.
❖ Să păstrăm apele cu rate.
❖ Să respectăm viața”138.
Importanța educației religioase încă din copilărie a fost arătată și de cercetările lui
Ronald Goldman, David Elkind, James Fowler, Fritz Oser și Paul Gmünder etc., care au studiat
și existența religiozității și forme ei de man ifestare de la vârstă preșcolară139.

135 Mihaela Achim, Anișoara Daiu, Dragoș Ioniță, Maria Moldoveanu, Florentina Nicula, Religie. Cultul ortodox.
Manual pentru clasa a IV -a, semestrul al II -lea, Corint Educațional, f.l., f.a., p. 37.
136 Ibidem , p. 21.
137 Cristina Benga, Aurora Ciachir, Niculina Filat, Mihaela Ghițiu, Ioana Niculae, Religie. Cultul ortodox. Manual
pentru clasa a III -a, semestrul I, Corint Educațional, f.l., f.a., p. 20.
138 Ibidem , p. 17.
139Pr. Dr. Cosmin Santi, Dr. Elena -Ancuța Santi, op. c it., p. 69.

43
Iată, așadar, câteva dintre părerile acestora în legătură cu dezvoltarea religioasă a
copiilor. Ronald Goldman, mergând pe modelul piagetian susține că gândirea religioasă nu
diferă în mod și metodă de gândirea nonreligi oasă. El a identificat trei stadii de dezvoltare:
intuitiv (până la 7 -8 ani), un stadiu concret (de la 7 -8 ani la 11 -12 ani), și un stadiu abstract (de
la 11 -12 ani)140. De la 11 -12 ani copiii încep „să recunoască faptul că Dumnezeu poate fi
pretutindeni și în același timp, sau poate fi prezent într -un anumit loc, la un moment dat.
Dumnezeu este conceput antropomorfic până la 10 sau 11 ani, după această vârstă copilul poate
gândi despre Dumnezeu și poate acționa simbolic”141.
David Elkind „consideră că religia este rezultatul natural al dezvoltării în plan
mental”142. În urma studiilor realizate pe 790 de copii (evrei, catolici, protestanți) cu vârste
cuprinse între 5 și 11 ani, el identifică trei stadii de dezvoltare religioasă: stadiul I (5 – 7 ani),
stadiul II (7-9 ani) și stadiul III (10 -12 ani)143. Ne vom referii la stadiul II, „caracteristic anilor
de școală primară, este stadiul în care se remarcă un real progres în conceptualizarea identității
religioase. În concordanță cu stadiul operațiilor concrete care c aracterizează gândirea copilului
la această vârstă, gândirea religioasă se bazează și ea pe comportamente observabile și mai
puțin pe gândurile, trăirile sau motivele interioare. De exemplu, când un copil de această vârstă
este întrebat despre rugăciune, e l se concentrează pe descrierea actelor vizibile care însoțesc
rugăciunea (mâinile împreunate, așezat în genunchi, în fața unei icoane etc.), și nu pe emoțiile
și sentimentele pe care la explorează atunci când se roagă”144.
James Fowler definește credința c a o experiență dinamică, umană, dar care nu este
identică cu religia145. „El consideră că dezvoltarea credinței se realizează în contextul relațiilor
interpersonale, iar capacitatea sau trebuința de credință sunt caracteristici înnăscute ființei
umane. Potri vit concepției lui Fowler credința include credința religioasă, dar credința poate
include, de asemenea, și încrederea sau loialitatea față de alte «centre de valoare», cu ar fi
familia, țara sau cariera”146. El identifică șase stadii de dezvoltare a religio zității. Stadiul 0,
stadiul credinței nediferențiate, stadiul 1 (3 -7), al credinței intuitiv -proiectivă, stadiul 2 (7 -11)
al credinței mitic -literale, stadiul (perioada adolescenței), al credinței sintetic -convenționale,
stadiul 4 (adolescența târzie sau t inerețe), al credinței individual -reflexive, stadiul credinței
paradoxal -consolidative (al 5 -lea, la mijlocul vieții), stadiul 6, al credinței universale147.Vom

140 Ibidem , p. 61.
141 Ibidem , pp. 61 -62.
142 Ibidem , p. 62.
143 Ibidem , pp. 62 -63.
144 Ibidem , p. 63.
145 Ibidem , p. 63.
146 Ibidem , p. 63.
147 Ibidem , pp. 63 -65.

44
spune că „stadiul 6, al credinței universale este foarte neobișnuit. Persoanele care ating acest
stadiu se simt cumva unite cu puterea lui Dumnezeu. Ei văd totul acum raportându -se la
Dumnezeu; sunt raportate valoric departe de orice considerații material -utilitare; aceste
persoane ajung să fie recunoscute și apreciate, în special, după moartea lor, m ai puțin în timpul
vieții”148. Pentru lucrarea noastră, stadiul 2 (7 -11), al credinței mitic -literale este cel care ne
interesează, întrucât „la această vârstă copilul interpretează poveștile, credințele ori ritualurile
comunității în mod literal. Gândirea l ogică se formează acum, de asemenea, se dezvoltă simțul
justițiar și al cinstei”149.
Fritz Oser și Paul Gmünder „au identificat 5 stadii ale construirii judecăților
religioase”150. Ai au pornit de la ideea „conform căreia gândirea religioasă este una dintre c ele
mai complexe și mai înalte forme ale gândirii umane. Cei doi autori consideră că judecat
religioasă se referă la realități subiective care nu pot fi surprinse și descrise adecvat cu mijloace
funcționale și strategiile utilizate de gândirea logică pentr u stăpânirea realității obiective. De
asemenea, judecata religioasă privește realități subiective ce urmăresc semnificația, căutarea
sensului și stăpânirea întâmplării”151. Oser pe un baza unui interviu cu indivizi cu vârste între 7
și 75 de ani identifică c inci stadii ale dezvoltării religiozității. Primele trei se referă la perioada
copilăriei și a adolescenței152. Noi le vom trece, logic, pe primele două, care se referă strict la
perioada copilăriei: „În etapa 1, Dumnezeu exercită o influență directă asupra omului, acesta
trebuind să îndeplinească permanent voia Lui cu grija de a nu rupe legăturile cu El. în acest
stadiu concepția despre Dumnezeu are un puternic caracter concret și literal. El este văzut ca
având o implicare imediată în evenimente zilnice din lume, cauzând toate evenimentele și
lucrurile. Omul trebuie să fie obedient în fața lui Dumnezeu, să i se supună, întrucât
nesupunerea i -ar aduce acestuia o pedeapsă imediată, cum ar fi accidente sau boală. În același
timp, omul este văzut ca având o infl uență minimă asupra lui Dumnezeu. Această formă de
judecată religioasă este paralelă cu stadiul preconvențional al lui Kohlberg (1987), în care
individul trebuie să respecte legile și regulile pentru a evita pedeapsa […] În etapa a 2 -a, voința
lui Dumnez eu poate fi influențată prin rugăciunile omului, prin sacrificii și prin respectarea
poruncilor și normelor religioase. Pe cei care respectă acestea, Dumnezeu îi iubește ca un tată/
omul Îl poate influența pe Dumnezeu sau nu, prin comportamentul său bun, p rin rugăciuni și
prin practicarea ritualurilor religioase, în funcție de opțiunea personală. Dragostea lui
Dumnezeu se concretizează în fericire și sănătate în viață, iar mânia lui Dumnezeu provoacă

148 Ibidem , p. 65.
149 Ibidem , p. 64.
150 Ibidem , p. 65.
151 Ibidem p. 65.
152 Ibidem, p. 65.

45
eșec. În același timp, Dumnezeu este văzut ca având o imp licare mai redusă, fiind mai puțin
probabil să intervină în mod concret și direct în activitățile umane”153.
Ca o ultimă intervenție, amintim și de Robert Coles„ care „în «The Spiritual Life of
Children» (1990) explorează spiritualitatea la copii, prin inte rmediul desenelor realizate de
aceștia. Din cuvintele și imaginile realizate de ei, autorul deprinde concepția copiilor cu privire
la natura lui Dumnezeu, diavol, rai, iad, credință, așa cum sunt înțelese de copii. Potrivit
rezultatelor cercetării sale, co piii au perspective profunde asupra scopului lui Dumnezeu în
viața lor. Ideile copiilor sunt modelate de familiile lor și de comunitatea religioasă, dar, de
asemenea, ei întrepătrund sensul cuvintelor lui Dumnezeu cu viețile lor. Coles le -a cerut
copiilor să deseneze o imagine a lui Dumnezeu, mulți dintre copii răspunzând că Dumnezeu
este «dincolo», că este dificil să -L deseneze pe Dumnezeu, însă au prezentat acele trăsături sau
caracteristici atribuite lui Dumnezeu. Astfel, pentru ei este mul mai important modul în care
Dumnezeu se comunică în viața lor, decât cum arată. Această carte este una dintre cercetările
de bază recente privitoare la dezvoltarea spirituală a copiilor”154.

III.2 Obiectivele cercetării

În cercetarea noastră am demonstrat că:
• Ora de re ligie este un factor determinant în formarea caracterului elevilor claselor primare.
• Există o nevoie de educație religioasă din copilărie așa cum au afirmat marii pedagogi.
• Ora de religie contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor contrar cu ceea ce s e prezintă
în mass -media laică.
• Familia, Școala și Biserica sunt factori determinanți ai educației.
• Importanța orei de religie pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

III.3 Ipotezele cercetării

Ipoteza generală
Participarea elevilor claselor primare la orele de religie conduce la formarea caracterului
acestora întrucât influențele pozitive și deprinderile formate în copilărie se mențin întreaga
viață .

153 Ibidem , pp. 65 -66.
154 Ibidem, p. 67.

46
Ipotezele specifice
✓ I1: Dacă religia se studiază de la clasele primare , atunci s -ar micșora unele probleme de
comportament ale elevilor.
✓ I2: Dacă religia se studiază de la clasele mici , atunci părinții elevilor s -ar apropiat de
Dumnezeu datorită copiilor lor.

III.4 Metodologia cercetării

Pentru această parte am folosit Metoda Observației . Observația „ este o metodă de
culegere a datelor, comună aproape tuturor științelor, care în context educațional permite studiul
comportamentului spontan al subiecților care se poate produce fie în mediul natural al acestora,
fie în condiții de laborator”155. O altă defi niție ar suna așa: „Observația este o metodă de
cercetare ce constă în consemnarea conștientă, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări de
comportament, individualitate sau colective, așa cum se prezintă acestea în timpul manifestării
lor, în veder ea explicării faptelor educaționale analizate”156. Soții Opriș pornind de la studiile
făcute de Mușata Bocoș, definesc observația ca metoda „care presupune urmărirea intenționată
și sistematică a obiectelor, fenomenelor și evenimentelor, în stare naturală, î n condiții obișnuite
de existență și manifestare / desfășurare cu scopul de a le cunoaște cât mai profund și de a le
descoperi trăsăturile esențiale”157.
Putem vorbi de mai multe clasificări ale observației. Ne vom referi la două dintre
acestea. Prima în f uncție de ipoteze distingem observația spontană și observația sistematică.
✓ „Observația spontană, ocazională presupune studierea unui fenomen ce survine pe
neașteptate și care -l determină pe cercetător să urmărească într -un mod persistent și
organizat. Obse rvația spontană poate conduce la lansarea unei ipoteze care va putea fi
verificată ulterior printr -o observație sistematică sau alte metode de cercetare;
✓ Observația sistematică este cea care se desfășoară organizat respectându -se o serie de
condiții:
• Stabi lirea unui cadru conceptual care presupune o documentare teoretică cu privire la
fenomenele observate și eventual lansarea unei ipoteze de cercetare,

155 Nicoleta Laura Popa, Adrian Vicențiu Labăr, Liviu Antonesei (coordonator), Ghid pentru cercetarea educației.
Un „abecedar” pentru studenți, masteranzi, profesori , Polirom, f.l., 2009, p. 47.
156 Prep. Univ. drd. Adrian Vicențiu L abăr, „Managementul proiectelor de cercetare pedagogică” în Constantin
Cucoș (coordonator) op. cit ., p. 764.
157 Monica Opriș, Dorin Opriș , Cercetare și religie. Repere și demersuri comune , ed. Eikon, Cluj -Napoca, 2013, p.
76.

47
• Programarea etapelor desfășurate a observație (loc, durată, observator, comportamente
observate),
• Stabilir ea mijloacelor de înregistrare a datelor, acestea putând fi grile de observație
completate de observator sau tehnice (cameră video, reportofon, cronometru etc.);”158.
După locul de desfășurare distingem observație de teren și observație de laborator.
o „Obser vația de teren se realizează în clasă, în școală sau în afara școlii în mediul natural;
avantajul este că datele obținute sunt o reprezentare fidelă a realității;
o Observația de laborator este cea realizată de un cercetător psihopedagog într -un
laborator ps ihopedagogic”159.
Pentru educația religioasă, metoda observației cuprinde:
❖ „Cunoștințe și capacități: descrierea și generalizarea unor relații între noțiuni, selectarea și
utilizarea instrumentelor de lucru, organizarea și interpretarea datelor;
❖ Atitudinea elevilor față de învățarea la religie: îndeplinirea îndatoririlor școlare, implicarea
activă în rezolvarea sarcinilor individuale și de grup, preocuparea pentru clarificarea
noțiunilor neînțelese, revizuirea unor demersuri / activități;
❖ Interesul elevilor privind propria dezvoltare spirituală: implicarea în acțiuni specifice
realizate în clasă (rugăciunea, cântarea), implicarea în activitățile religioase extrașcolare,
participarea la slujbe, inițierea unor acțiuni filantropice etc.
❖ Capacitatea de comunicar e: analiza în cadrul grupului a sarcinii didactice, cooperarea în
cadrul grupelor de lucru, modul de prezentare a rezultatelor proprii sau ale grupului etc”160.
În final, despre observație se poate spune că „este una din principalele metode de lucru
pentru profesori și educatori atunci când se analizează fenomene educative în cadrul lor natural,
reprezentând metoda contactului direct cu elevii, procesele și fenomenele educative. Prin
intermediul observației pot fi studiate conduite și comportamente ale elevi lor în timpul
activității didactice sau extradidactice, precum interesul, inițiativa, stilul de lucru, implicarea,
colaborarea etc”161.
De aceea, avantajul metodei este că oferă date fidele și reale despre faptele
educaționale162, însă dezavantajele „observaț iei țin pe de o parte de riscul subiectivității
observatorului, iar pe de altă parte, de imposibilitatea verificării unor legături cauzale între
evenimente”163.

158 Prep. Univ. drd. Adrian Vicen țiu Labăr , art. cit ., p. 764.
159 Ibidem , p. 764.
160 Monica Opriș, Dorin Opriș , op. cit ., p. 77.
161 Prep. Univ. drd. Adrian Vicențiu Labăr, art. cit., p. 76 5.
162 Ibidem, p. 765.
163 Ibidem , p. 765.

48
III.5 Lotul de subiecți

Cercetarea s -a desfășurat într -o școală din județul Timiș din mediul rural pe un eșantion
de 193 de elevi din clasele Pregătitoare a IV -a. Elevii sunt împărțiți astfel: c lasa preg ătitoare A
– 18 elevi; clasa preg ătitoare B – 22 elevi; clasa I A – 20 elevi; clasa I B – 17 elevi ; clasa II A
– 26 elevi; clasa II B – 26 elevi ; clasa III A – 22 elevi; clasa III B – 21 elevi; clasa IV – 21
elevi . Dintre aceștia 15% (30) nu vin deloc la școală. 20% (40) sunt de altă confesiune, alta
decât cea ortodoxă, specificăm că participă la orele de religie ortodoxă, 5% (10) nu fac religie,
dar rămân în clasă. Dintre aceștia 40 % sunt băieți și 60 % fete. Din păcate doar 5% din părinții
acestor elevi participă Duminică de Duminică la Sfânta Liturghie. 15% sunt rromi.
Cercetarea s -a desfășurat în perioada 15 octombrie 2017 -15 martie 2018 și a fost o
cercetare sistematică pe teren, realizându -se în sala de clasă în timpul orelor de curs, în școală
în timpul pauzelor și la biserică în timpul participării la Sfânta Liturghie, la primirea Sfintelor
Taine și la sceneta de Crăciun.
Observatorul a fost profesorul de religie.
Prin metoda aleasă am urmărit cinci teme:
✓ Comportamentul elevilor în timpul orelor
✓ Comportamentul elevilor în afara orelor
✓ Comportamentul elevilor la primirea Sfintelor Taine
✓ Comportamentul elevilor în cadru Sfintelor Slujbe
✓ Comportamentul elevilor la sceneta de Crăciun și în Ajunul acestei sărbători –
Marșul colindelor.
În studiul nostru ne -am referit strict la elevii care participă la ora de religie și la cei care
sunt prezenți la cursuri zi de zi.

49
III.6 Rezultat ele obținute

Pentru această parte, Comportamentul elevilor în timpul orelor , ne-am folosit de
următoarea fișa de observație:
Numele și prenumele: _______________________ Clasa:
___________
Comportamentul elevului
Ascultă cu atenție poveștile rostite de
profesor Da Nu
Ascultă cu atenție explicația profesorului Da Nu
Se implică în activitățile din timpul orei Da Nu
Respectă regulile de bună purtare doar dacă i
se atrage atenția Da Nu
Lucrează în echipe Da Nu

Diagrama I
În urma audierii unor le cturii moralizatoare sau a rostirii unor povești 80% dintre elevii
sunt atenți și arată interes acestei activități. 70% dintre elevi sunt atenți la explicația
profesorului, 30% având alte preocupări sau fiind elevi cu CES, iar 15% din procentul de 30%
respectă regulile doar dacă li se atrage în mod permanent atenția. 70% se implică cu interes în
activitățile din timpul orelor, iar 65% își doresc să lucreze și lucrează pe echipe. Comportamentul elevilor în timpul orelor
Ascultă cu atenție poveștile rostite de profesor
Ascultă cu atenție explicația profesorului
Se implică în activitățile din timpul orei
Respectă regulile de bună purtare doar dacă i se atrage atenția
Lucrează în echipe

50
Pentru această diagramă s -a avut în vedere și atenția elevilor în ce privește metodele
moderne de predare.
În legătură cu comportamentul elevilor în afara orelor de curs , am folosit următoarea
fișă de observație164.
Numele și prenumele: _______________________ Clasa:
___________
Comportamentul elevului
Își lasă lucrurile în ord ine când iese în pauză Da Nu
Deschide cu atenție ușa de la școală / clasă Da Nu
Dă întâietate colegilor mai mici Da Nu
Este politicos cu profesorii Da Nu
Vorbește frumos cu colegii Da Nu
Are comportamente violente față de lucruri Da Nu
În urma aplică rii fișei s -au constatat următoarele:

Diagrama II
60% dintre elevii claselor Pregătitoare – a II-a își lasă lucrurile în ordine când ies în
pauză, iar dintre cei din clasele III -IV 70%. 50% dintre elevii primelor clasele deschid cu atenție
ușa, în timp ce 60% dintre elevii ultimelor clase primare fac acest lucru. În ce privește respectul
acordat elevilor mai mici, acesta este arătat de 70% dintre elevii claselor Pregătitoare – a II-a și

164 Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, op. cit ., pp. 216-217. 0102030405060708090
Clasele Pregătitoare – a II-a Clasele III-IVComportamentul elevilor în afara orelor de curs
Își lasă lucrurile în ordine când iese în pauză Deschide cu atenție ușa de la școală / clasă
Dă întâietate colegilor mai mici Este politicos cu profesorii
Vorbește frumos cu colegii Are comportamente violente față de lucruri

51
80% dintre elevii claselor III -IV-a. De asemenea, 80% dintre elevii claselor Pregătitoare – a II-
a și 70% dintre elevii claselor III -IV vorbesc frumos cu colegii. În ce privește respectul acordat
profesorilor acesta crește pe măsură ce elevii înaintează în vârstă. Dacă la început (primii trei
ani) acesta este de 75% în urm ătorii doi acesta crește la 80%. Comportamentul violent față de
lucruri se menține pe toată perioada ciclului primar, dar și acesta în momente de tensiune.
Totodată, se pot observa pentru toate categoriile procente asemănătoare, diferența între ele fiind
doar de câteva procente 5% -10%.
Comportamentul elevilor la primirea Sfintelor Taine poate fi reprezentat astfel: 40%
sunt elevii de alte confesiuni. Ei vin la biserică, dar nu se Împărtășesc și nici nu se Spovedesc.
50% sunt ortodocșii care vin și primesc ambele Taine. 10% dintre cei observați sunt de religie
ortodoxă, dar părinții nu vor să aibă de -a face cu religia. Se declară areligioși sau atei.

Diagrama II I
În legătură cu aspectul legat de comportamentul elevilor în cadru Sfintelor Slujbe se
poate o bserva următoarele aspecte.
40%
50%
10%Comportamentul elevilor la primirea Sfintelor Taine
Alte confesiuni
Ortodocși
Vin la biserică, dar nu se
împărtășesc

52

Diagrama I V
Dacă până în acest moment lucrurile erau în favoarea educației religioase, iată că din
acest moment avem de lucrat. Din păcate doar 5% dintre elevi participă cu părinții la Sfintele
Slujbe. 5% vin la biserică, dar nu într -un mod constant. 90% nu vin deloc. 10% participă la
orele de cateheză. Din păcate când sunt duși în grup (mai multe clase) doar 5% stau cuminți și
respectă regulile din biserică. Se poate constata, cu părere de rău, că dacă părinții nu merg la
biserică în mod regulat, nici elevii nu o fac. Doar 10 % vin din propria inițiativă pentru a se
Împărtășii și Spovedanii. Referitor la acest aspect, îl putem cita pe preotul profesor dr. Eugen
Jurca: „trebuie să recunoaștem că participarea și implicarea copilu lui în viața liturg ică și
euharistică la noi este destul de precară, cu excepția eventualelor serbări pascale sau de Crăciun.
La majoritatea serviciilor religioase, concepute preponderent pentru adulți, el nu -și află locul,
ba adeseori e bruscat, admonesta t, de vreunii creștini mai zeloși, hipersensibili la zburdălnicia
copilului. Până și destui părinți refuză să -și ia copiii la biserică, tocmai pe motivul că
deranjează, că n -au răbdare, că nu rezistă să stea locului două ore sau ai bine, cât ține slujba”165.
Ultimul aspect pe care l -a avut în vedere observația a fost legat de Comportamentul
elevilor la sceneta de Crăciun și în Ajunul acestei sărbători – Marșul colindelor și implicit de
manifestările dedicate serbărilor de iarnă. Am avut în vedere disponibili tatea elevilor de
participa la sceneta dedicată Nașterii Domnului, la colindat și la acțiunea caritabilă (Târgul de
Crăciun).

165 Pr. Dr. Eugen Jurca , op. cit ., pp. 206 -207. 020406080100Comportamentul elevilor în cadru Sfintelor Slujbe
Participă cu părinții la Sfintele Slujbe
Vin la biserică în mod constant
Nu vin deloc la biserică
Participă la orele de cateheză
Stau cuminți în timpul slujbelor
Vin din propria inițiativă să primească Sfintele Taine

53

Diagrama V
Așadar se poate observa că 90% dintre elevii sunt dornici și participă la acțiunea
caritabilă cu ocazia Târgului de Crăciun. Din păcate, doar 10% dintre elevi participă la sceneta
despre Nașterea Domnului, însă aceștia vin însoțiți de părinți. 5% de ambii părinți. 15% dintre
elevi sunt prezenți la Marșul colindătorilor.

901015
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100ELEVII CARE PARTICIPĂ LA SCENETA DE CRĂCIUNELEVII CARE PARTICIPĂ LA ACȚIUNI CARTITABILEELEVII CARE PARTICIPĂ LA MARȘUL COLINDĂTORILORComportamentul elevilor la sceneta de Crăciun și în Ajunul
acestei sărbători –Marșul colindelor
Procent

54
Concluzii

Omul din totdeauna a căutat Divi nitatea. În această căutare a omului după Dumnezeu un
rol important L -a avut Biserica, Familia și Școala.
Vedem că î n Vechiul Testament , în Noul Testament, în scrierile Sfinților Părinți, educa ția
pornea din familie și apoi se continua în școală. Despre r olul familiei au vorbit și marii pedagogi.
De asemenea, un rol deosebit în educație l -au avut și reprezentații Domnului, preoții și în general
Biserica. Instituția Școlii și a Bisericii „și -au conjugat în timp funcțiunile, s -au potențat sau
încurajat recip roc (școala a apărut în «tinda» Bisericii, oamenii Bisericii au fost și sunt educați în
școli, universități)”166. Pe de altă parte, o atenție deosebită trebuie avută între colaborarea dintre
familie și Biserică, pentru că „sunt două instituții sacre tocmai p entru că în cadrul lor Dumnezeu
este prezent cu totul special și pentru că ele s -au constituit și se constituie printr -o punere aparte a
lor de lumea și de oamenii care au impresia că pot trăi omenește în afara lui Dumnezeu. Între
Biserică și familie, de m ulte ori și pe bună dreptate, s -au făcut asemănări de tipul: familia este
Biserica mică și Biserica este familia mare. O Biserică din care lipsește familiaritatea ar putea fi o
asociație, dar niciodată Biserică”167.
Așadar, Biserica trebuie să se implice mai activ in catehizarea adulților, iar programele ei
de asistenta socială trebuie să se vadă, nu doar la nivel documentelor, ci cu mult mai multă
vizibilitate în lumea secularizată în care trăim. De asemenea, deși Biserica face eforturi pentru a
înmulții cat eheza atât la nivelul copiilor, cât și al adulților, încă se resimte absența „catehezei, a
educației religioase atât a copiilor cât și a părinților vreme de o jumătate de veac și a interdicției –
îndeosebi pentru copii – de a frecventa biserica”168.
Este cl ar că există o educație religioasă deficitară în familie, pentru că „cât timp
preocupările religios -morale ale părinților au oferit copiilor modele puternice, trecerea ponderării
noilor generații de pe formarea în familie pe educația școlară, predominant t eoretică și cu o
structură puternic cognitivă, avea susține și era înțeleasă ca o șansă și chiar o necesitate. Dat fiind

166 Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, art. cit ., pp. 143.
167 Pr. Vasile Răducă, „Familia creștină într -un mediu secularizat” în Izvoare de viață Sfântă. Despre Sfintele Taine ale
Bisericii Ortodoxe. Antologie d e articole și studii din revista Ortodoxia , ed. Basilica, București, 2013, p. 285.
168 Pr. Dr. Eugen Jurca , op. cit ., p. 207.

55
faptul că moralitatea formată în familie, bazată pe o trăire a credinței creștine, nu mai este susținută
la un nivel satisfăcător în pe rioada actuală, instituția școlară se vede fără aliatul de nădejde, într –
un tot mai dificil și complex univers al formării umane”169, iar acest lucru se poate vedea prin
activitățile orei de Religie, întrucât părinții vin la biserică atunci când copiii lor j oacă într -o scenetă
sau au un spectacol. De asemenea, elevii sunt atașați și implicați în astfel de activități.
În ceea ce privește cercetarea întreprinsă, se poate vedea faptul că religia încă are un rol
major în formarea caracterului elevilor în primii ani de viață, întrucât aceștia răspund pozitiv la
poveștile moralizatoare, se implică în activitățile orei de religie, vorbesc frumos cu colegii și
acordă respect profesorilor , care crește pe măsură ce elevii înaintează în vârstă. Merg la primirea
Sfintel or Taine cu bucurie, dar din nefericire nu participă Duminica la slujbe, întrucât nu participă
nici părinții lor. Aici trebuie să îmbunătățim acest lucru prin câteva metode de a -i aduce împreună,
dincolo de scenete și spectacole sau activități de într -ajutorare a semenilor. Acestea pot fi:
pelerinaje, agape duminicale, competiții sportive etc.

169 Dorin Opriș, Monica Opriș, Religia și educația de mâine. Cercetări pedagogice…, p. 153.

56
Bibliografie

Izvoare

1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura IBMBOR, București, 2006.

Literatură patristică

2. Clement Alexandrinul , Scrier i. Partea întîia, PSB 4, traducere, introducere, note și indici de
Pr. D. Fecioru, ed. IBMBOR, București, 1982 .
3. Sfântul Ioan Gură de Aur , „Omilii la Matei” în Scrieri partea a treia, PSB 23, traducere,
introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, ed. IBM BOR, București, 1994 .
4. Sfântul Ioan Gură de Aur , Cuvinte de Aur, Nunta, familia și problemele lor , vol. III,
traducere Preot Victor Manolache, Prelucrare de ieromonahul Benedict Aghioritul Ediția a V –
a (îmbunătățită), ed. Egumenița, 2012, f.l.
5. Sfântul Ioan Gură de Aur , Despre Feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea
copiilor , traducere din limba greacă veche și note de Preotul profesor Dumitru Fecioru, ed.
IBMBOR, București, 2007 .
6. Sfântul Ioan Gură de Aur , Problemele vieții , traducere de Cristian Spătărelu și Daniela
Filioreanu, ed. Cartea Ortodoxă/Egumenița, f.l., f.a.

Cărți, studii și articole

7. ***Apostolat educațional. Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală , ed. Basilica,
București, 2010.
8. ***Bucuria nunții binecuvântate. Cateheze p entru familia creștină , ed. Cuvântul Vieții a
Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2011.
9. ***Izvoare de viață Sfântă. Despre Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe. Antologie de articole
și studii din revista Ortodoxia , ed. Basilica, București, 2013 .

57
10. ***Părinți, copii și creșterea lor , culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de
Ieromonah Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, ed.
Panaghia, f.a., f.l .
11. „Educația în școală”, https://roluleducatiei.ro/rol ul-sistemului -educational/educatia -in-
scoal.html, 01.05.2018 .
12. „În anul 2016 Biserica Ortodoxă Română a cheltuit în scop filantropic 95.841.602 lei”,
http://basilica.ro/in -anul-2016 -biserica -ortodoxa -romana -a-cheltuit -in-scop-filantropic -95-
841-602-lei/, 21 .01.2018.
13. †Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxă Române, Daruri de Crăciun – înțelesuri ale sărbătorii
Nașterii Domnului , ediția a II -a revizuită și adăugită, Basilica, f.l., f.a.
14. Achim , Mihaela, Daiu , Anișoara, Ioniță , Dragoș, Moldoveanu , Maria, Nicula, Florentina,
Religie. Cultul ortodox. Manual pentru clasa a IV -a, semestrul al II -lea, Corint Educațional,
f.l., f.a.
15. Alege școala! – curs de formare pentru formatori – ,f.e., Iași, 2011 .
16. Belu , Pr. Prof. Dr. Dumitru, Chemări la slujire , ed. Andreiana / InfoAr t Media, Sibiu, 2012 .
17. Benga , Cristina, Ciachir , Aurora, Filat , Niculina, Ghițiu , Mihaela, Niculae , Ioana, Religie.
Cultul ortodox. Manual pentru clasa a III -a, semestrul I, Corint Educațional, f.l., f.a.
18. Cărnuță , Prof. Gabriela, „Mărturii despre importanța educației religioase” în Ziarul Lumina,
28 februarie 2018, http://ziarullumina.ro/marturii -despre -importanta -educatiei -religioase –
131149.html, 10.04.2018.
19. Ciule , Răzvan -Florin, Cateheza copiilor și implicarea tinerilor în Biserică prin metode active ,
Tech no Media, f.l., f.a.
20. Comenius , J. A., Pampaedia , trad. Iosif Antohi, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977 .
21. Cosma , Pr. prof. univ. dr. Sorin, Cateheze. Lecții de religie – clasele V – XII, vol. II, ed.
Banatica, Caransebeș, 2001.
22. Cucoș , Constantin ( coordonator) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didac tice, Ediția a III -a revăzută și adăugită, Polirom, 2009 .
23. Cucoș, Constantin, Educația Religioasă. Conținut și forme de realizare , ed. Didactică și
pedagogică, R.A., București, f.a.
24. Cucoș, Constantin , Educația religioasă. Repere teoretice și metodice , Ediția a II -a revăzută și
adăugită, Polirom, 2009 .

58
25. https://dexonline.ro/definitie/caracter , 10. 04.2018.
26. Ignat , Pr. Dr. Adrian, „C ontribuția Bisericii la Marea Unire”, în Ziarul Lumina , 28 Noiembrie
2017, http://ziarullumina.ro/contributia -bisericii -la-marea -unire -128572.html , 10.04.2018.
27. Irineu , Episcop de Ecaterinburg și Irbițk , Mamă, ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și
educarea copiilor , Traducere din limba greacă de Diac. Drd. Nicușor Morlova, ed.
Bunavestire, Bacău, 2002 ..
28. Jurca , Pr. Dr. Eugen, Experiența duhovnicească și cultivarea puteri lor sufletești. Contribuții
de metodologie și pedagogie creștină , Galaxia Gutenberg, f.l., 2009.
29. Kant, Immanuel, Despre pedagogie , Trad. Traian Brăileanu, ed. Paideia, București, 2002.
30. Leonte , Irina, Religie. Cultul Ortodox. Caietul elevului. Clasa I. Seme strul I , Corint
Educațional, f.l., f.a.
31. Mesajul Prea Fericitului părinte Teoctist la deschiderea noului an școlar – „Predarea religiei în
școală vine să adâncească știința cărții”, în Vestitorul Ortodoxiei, anul XII (2001), nr. 275 -276.
32. Mihoc , Constantin, Taina Căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai
Bisericii din secolul IV , Teofania, Sibiu, 2002.
33. Morar , Nicolae, Credințe și idei proto -filosofice în principalele religii politeiste precreștine ,
ed. Universității de Vest, Timișoara, 2007 .
34. Necula , Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin, Duc in altum/Ieșiți în larg. O introducere în
catehetică. Importanța cate -hezei în propovăduirea creștină , ed. Andreiana, Sibiu, 2011.
35. Opriș , Dorin, Dimensiuni creștine ale pedagogiei moderne , ediția a III -, Editura Didactică și
Pedagogică, R.A., București, 2012 .
36. Opriș , Dorin, Opriș , Monica, Religia și educația de mâine. Cercetări pedagogice, ed. Eikon,
Cluj-Napoca, 2013.
37. Opriș , Monica, Opriș , Dorin, Cercetare și religie. Repere și demersuri comune , ed. Eikon,
Cluj-Napoca, 2013.
38. Patericul sau Apoftegmele Părinților din Pustiu , ediția a III -a adăugită, traducere, studii și
prezentări de Cristian Bădiliță, Polirom, f.l., 2007.
39. Ploieșteanul , †Varlaam, Episcop -vicar Patriarhal, Buchiu , Pr. Prof. dr. Ștefan, Lemeni , Conf.
dr. Nicolae -Adrian, Benga , Pr. conf. dr. Daniel, Holbea , Pr. lect. Dr. Gheorghe, Marica , Diac.
dr. Florin (coordonatori), Familia creștină, o binecuvântare pentru Biserică și societate , ed.
Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012.

59
40. Popa , Nicole ta Laura, Labăr , Adrian Vicențiu, Antonesei , Liviu (coordonator), Ghid pentru
cercetarea educației. Un „abecedar” pentru studenți, masteranzi, profesori , Polirom, f.l.,
2009.
41. Pr. Alexander Elchaninov, Jurnalul unui preot rus , Traducere din limba engleză de Protos. Dr.
Vasile Bîrzu, ed. Ecclesiat, Sibiu, 2011.
42. Santi, Pr. Dr. Cosmin, Santi, Dr. Elena -Ancuța, Elemente de educație religioasă în grădiniță
– teorie și aplicații practice , Basilica, București, 2014.
43. Sava, Pr. Prof. dr. Viorel, Melniciuc -Puică, Pr. Lect. Dr. Ilie (coord.), Familia în societatea
contemporană , Doxologia, Iași, 2011.
44. Skiadas , Vasilios Gh., Educarea – Învățarea. Recrearea copilului din punct de vedere
pedagogic creștin , Traducere din limba grească: Preot Dr. Staicu Ciprian -Ioan, ed. Egum enița,
2014, f.a.
45. Stanciu , Vasile, Sonea , Cristian (editori), Educație și mărturisire. Formarea creștină a
tinerilor în spiritul viu al tradiției , Presa Universitară Clujeană, 2017 .
46. Șebu, Preot prof. univ. dr. Sebastian, Opriș , Prof. Monica, Opriș , Prof. D orin, Metodica
predării religiei , Reîntregirea, Alba -Iulia, 2000 .
47. Șebu, Sebastian, Opriș , Monica, Opriș , Dorin, Metodica predării religiei , Ediția a II -a,
revăzute și adăugită, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2017 .
48. Teșu, Pr. prof. dr. Ioan C., Familia crești nă, școală a iubirii și a desăvârșirii , Doxologia, Iași
2011.
49. Todoran , Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean , Arhid. Prof. Dr. Ioan, Dogmatica Ortodoxă. Manual
pentru Seminariile Teologice , ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2006 .
50. Vatamanu , Diac. Dr. Cătălin, Educația la poporul ales , Doxologia, Iași, 2011 .
51. Vicovan , Pr. Ion, Hârlăoanu , Pr. Paul -Cezar, Roman , Pr. Emilian -Iustinian (editori),
Teologie și pedagogie. Identitate specifică și responsabilitate comună în actul educației , ed.
Doxologia, 2016.

60
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3
I. Norme de educație scripturistice și patristice ………………………….. ………………………….. … 5
I.1 Educația în Vechiul Testament ………………………….. ………………………….. …………………….. 8
I.2 Educația în textele Noului Testament ………………………….. ………………………….. ………….. 12
I.3 Educația în gândirea Părinților Biser icii ………………………….. ………………………….. ………. 14
II. Familie – Școală – Biserică – factori educaționali ………………………….. ………………………. 22
II.1 Educația în familie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 24
II.2 Școala – factor determinant în educație ………………………….. ………………………….. ………. 30
II.3 Biserica și educația ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 33
III. Ora de Religie – factor determinat în formarea caracterului elevilor ciclului primar … 37
III. 1 Scopul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 39
III.2 Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 45
III.3 Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 45
III.4 Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 46
III.5 Lo tul de subiecți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 48
III.6 Rezultatele obținute ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 49
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 54
Bibli ografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 56