Într-o epocă, pe care o putem numi preștiințifică, umanității nu-i era greu să-și interpreteze visele. Cei care și le aminteau la trezire, le… [620526]

Sigmund Freud
INTERPRETAREA VISELOR
I
Într-o epocă, pe care o putem numi preștiințifică, umanității nu-i era greu să-și
interpreteze visele. Cei care și le aminteau la trezire, le considerau ca o manifestare
binevoitoare sau ostilă a puterilor superioare, zei sau demoni.
Odată cu nașterea spiritului științific toată această ingenioasă mitologie a fost
devansată de psihologie și, în zilele noastre toți savanții, cu excepția unui mic număr,
sunt de acord să atribuie visul activității psihice a însuși celui care doarme.
Totodată, ipoteza mitologică fiind respinsă, a devenit necesar să se caute visului
noi interpretări. În ce condiții se produce visul? Care sunt relațiile sale cu activitatea
psihică din starea de veghe? Cum sunt susceptibile excitațiile venite din exterior să-l
influențeze pe cel care doarme? De unde provin aceste detalii care, prea adesea,
repugnă gândirii omului treaz și această discordanță între mijloacele de expresie ale
visului și stările afective care-l întovărășesc? De unde vine, în cele din urmă,
instabilitatea visului? De ce la trezire el este respins de către gândire ca un element
străin și se șterge, integral sau parțial, din memorie? Aceste întrebări, care de secole
cer un răspuns, n-au găsit până azi unul satisfăcător.
Problema care ne interesează în primul rând, cea a semnificației visului, se
prezintă sub două aspecte: se caută semnificația visului din punct de ve-dere
psihologic și locul lui în seria fenomenelor psihice; mai mult, se dorește să se afle
dacă visul este susceptibil de interpretare și dacă conținutul visului, ca orice alt
produs psihic căruia am fi tentați să-l asimilăm, prezintă un "sens".
Considerând starea actuală a problemei, ne aflăm în prezența a trei tendințe
distincte.
Prima, care pare să fie un ecou târziu al epocii în care visului i se atribuia o
origine supranaturală, își găsește expresia la un anumit număr de filosofi. Pentru ei,
producerea visului și-ar avea principiul într-o stare specială a activității psihice.
Aceasta ar fi un gen de înălțare a sufletului la o stare superioară. Aceasta este, spre
exemplu, opinia lui Schubert: "Prin vis, spiritul se eliberează de obstacolele naturii
exterioare, sufletul scapă de lanțurile senzualității". Fără a merge atât de departe, alții
afirmă totuși că visele sunt, în esență, exciții psihice, că sunt manifestări ale anumitor
forțe psihice pe care starea de veghe le împiedică să se dezvolte liber. Fapt este că în
anumite domenii (spre exemplu, cel al memoriei) majoritatea observatorilor atribuie
manifestărilor visului o superioritate evidentă.
În ceea ce îi privește pe medicii care scriu despre vis, ei profesează, în general, o
opinie diametral opusă celei a filosofilor. Ei acordă cu greu visului valoarea unui
fenomen psihic. El ar fi provocat, după ei, de către excitațiile corporale și senzoriale
pe care le resimte cel care doarme, atât de la lumea exterioară cât și de la propriile
organe interne. În acest caz, conținutul visului ar fi, deasemenea, lipsit de sens și la fel
de imposibil de interpretat precum notele scoase la întâmplare pe claviatură de către
o mână neexperimentată în muzică, iar definiția visului ar fi, pur și simplu, aceasta:
"Un proces material totdeauna inutil și foarte adesea morbid" (Bing). Toate semnele
caracteristice ale visului se explică atunci prin activitatea incoerentă a anumitor
grupuri de celule care rămân în stare de veghe în creier, sub imperiul acestor excitații
fiziologice, în timp ce restul organismului se află cufundat în somn.

Sentimentul popular, influențat mediocru de către aceste aprecieri ale științei și
puțin riguros cu privire la originile profunde ale visului, se încăpă-țânează în antica sa
credință. Pentru el, visul are un sens și acest sens as-cunde o previziune . Pentru a o
elibera din conținutul visului, care este ade-seori mult prea confuz și misterios, este
necesar să se aplice anumite procedee de interpretare, iar aceste procedee constau, în
general, în înlocuirea conținutului visului, așa cum a rămas el în memorie, printr-un
alt conținut. Transpunerea se poate face în amănunt, cu ajutorul unei "chei" care nu
tre-buie să varieze. Se poate, deasemenea, înlocui dintr-o dată obiectul esențial al
visului printr-un alt obiect fața de care primul n-ar fi decât simbolul.
Oamenii serioși zâmbesc la aceste copilării, căci noi știm cu toții că "a visa
înseamnă a te înșela".
II
Mare mi-a fost surpriza când, într-o zi, am remarcat că cea mai corectă
concepție despre vis nu trebuie căutată la medici ci la profani, unde ea rămâne încă
ascunsă, pe jumătate, de superstiție! În ceea ce privește visul, am ajuns la concluzii
neprevăzute, care mi-au fost oferite de o nouă investigație psihologică, aceeași care
mi-a adus mari servicii în tratamentul angoaselor, obsesiilor, ideilor delirante și a
altor conflicte și care, de atunci, a fost adoptată sub numele de "psihanaliză" de către
o întreagă școală de cercetători. Majoritatea acestor practicieni nu au putut să nu
recunoască numeroase analogii între vis și tulburările psihologice de toate genurile
care se constată în starea de veghe. Ni s-a părut deci interesant să aplicăm imaginilor
visului același procedeu de investigație care și-a dovedit virtuțile față de imaginile
psihopatice. Ideile de angoasă și ideile de obsesie sunt străine unei conștiințe
normale, exact cum sunt visele față de o conștiință în stare de veghe. Originea lor, ca
și cea a visului, se cufundă încă în inconștient. Dacă s-a apreciat drept interesant, din
punct de vedere practic, studiul nașterii și dezvoltării acestor imagini psihopatice,
aceasta s-a datorat faptului că a fost demonstrat experimental că este suficientă
descoperirea căilor inconștiente prin care ideile morbide ale unui individ întâlnesc
restul conținutului lui psihic pentru ca simptomul nevrotic să fie rezolvat și ca ideea
morbidă să devină complet reprimabilă. Psihoterapiei i se datorează, deci, procedeul
de care mă folosesc pentru a rezolva problema visului.
Acest procedeu este ușor de descris, dar aplicarea sa necesită experiență și
abilitate. Să presupunem că avem de-a face cu un bolnav afectat de ideea de angoasă.
Îl vom invita să-și fixeze atenția asupra acestei idei, dar nu cum a făcut-o în alte
rânduri, ca să bată câmpii, ci pentru a-i scruta cu claritate toate fețele și a-i destăinui
medicului, fără rezervă, orice îi va trece prin minte. Cel mai adesea, bolnavul începe
prin a răspunde că atenția sa este incapabilă să sesizeze ceva. Trebuie să fie contrazis
și să i se afirme energic că este imposibil să nu i se prezinte nici un fel de imagini. Și,
de fapt, se va ajunge curând să se producă o mulțime de idei și de asociații de idei; dar
ele vor fi, cu regularitate, precedate de o remarcă a pacientului prin care el le va
declara absurde sau insignifiante, ori va pretinde că ele i-au venit în minte din
întâmplare, fără să fie legate prin ceva cu tema propusă. Se observă atunci că, în mod
sigur, tocmai această autocritică este cea care l-a împiedicat pe bolnav să-și
exteriorizeze imaginile sau chiar să le conștientizeze. Dacă poate fi convis ca,
renunțând la criticarea ideilor sale, să continue pur și simplu să enunțe toate
asociațiile, pe care un efort susținut al atenției le face să-i vină în minte, se obține un
material psihic care se află în legătură directă cu ideea morbidă inițială și permite
descoperirea asociațiilor existente între această ideeși viața psihică a bolnavului,

grație cărora medicul va sfârși prin a înlocui ideea morbidă cu o idee nouă, adaptată
exact cerințelor psihologice ale pacientului său.
Nu este locul aici pentru a se examina ipotezele pe care se bazează această
experiență, nici concluziile care se desprind din faptul că ea este infailibilă. Este
suficient să spunem că fixându-ne atenția asupra asociațiilor "involuntare", asupra
celor "care ne împiedică să gândim", asupra celor pe care autocritica se grăbește să le
respingă ca fiind insignifiante obținem, alături de ideea morbidă, un material care ne
va permite s-o eliminăm. Dacă se încearcă procedeul de către cineva asupra sa însuși,
cel mai bun mijloc de a susține experiența este acela de a nota în scris, pe măsură ce
se prezintă, ideile a căror apariție nu se explică.
Aș vrea acum să arăt rezultatul la care se poate ajunge aplicând această metodă
la interpretarea visului. În principiu, orice vis s-ar preta în mod egal la demonstrația
mea, dar eu prefer, din diferite motive, să-l aleg pe cel pe care l-am avut noaptea
trecută.Este scurt, ceea ce ne permite sâ-l folosim și ceea de am reținut din el este
absurd și confuz, așa cum am dorit. Iată conținutul acestui vis pe care l-am notat
imediat după trezire:
O reuniune la o masă — sau la o masa de restaurant. Se servește piure de
spanac. Doamna E.L. este așezată lângă mine și este întoarsă în întregime spre mine.
Ea îmi pune familiar mâna pe genunchi. Eu fac un gest pentru a-i îndepărta mâna.
Atunci ea îmi spune: "Ați avut întotdeauna ochi atât de frumoși". Și eu disting,
confuz, ceva care seamănă cu un desen reprezentând doi ochi sau sticlele unei perechi
de ochelari.
Iată visul, sau cel puțin, iată ce am putut eu să notez. Îl găsesc obscur,
insignifiant și aproape surprinzător. Doamna E.L. este o persoană cu care eu am avut
vagi relații de prietenie și cu care, după câte știu, n-am dorit să am altele. Este multă
vreme de când n-am mai văzut-o, și nu cred să fi auzit vorbindu-se de ea în ultimul
timp. Nu întâlnesc, în desfășurarea acestui vis, nici o urmă de afectivitate.
Cu cât reflectez mai mult asupra lui, cu atât îmi pare mai puțin inteligibil.
Trebuie să procedez acum la examenul meu introspectiv și să notez, fără părtinire,
dar și necritic, ideile care-mi vor veni în minte. Dar nu-mi trebuie mult timp pentru a-
mi da seama că această muncă este mult mai ușoară dacă descompun mai întâi visul
și elementele sale și dacă grupez, în jurul acestor fragmente izolate, ideile care se
leagă între ele.
Reuniune, Masă sau Masă la restaurant. Îmi amintesc mai întâi inci-dentul cu
care s-a încheiat seara de ieri. Pe când plecam de la o mică reuniune în tovărășia unui
prieten, acesta s-a oferit să ia o mașină și să mă conducă acasă. "Îmi place așa de
mult, adăugă el, inventarea taximetrului. Îl cauți din ochi, îl ocupi, te îndepărtezi…"
După ce am urcat în mașină și șoferul a potrivit în așa fel geamul încât să se poată
vedea suma taxată, 60 helleri, am reluat glumind: "Abia ne-am așezat și iată-ne
îndatorați. Taximetrul este ca masa la restaurant, simți că devii avar și egoist, obligat
fiind să te gândești la suma care crește. Ea crește prea repede și ți-e teamă că n-o să-ți
ajungă banii. La masă la restaurant am întotdeauna această preocupare puțin comică
de a nu lăsa prețul consumației să se stabilească în detrimentul meu". Și am citat,
recunosc, fără cine știe ce legătură, două versuri ale lui Goethe:
"Voi ne dați viață,
Voi ne lăsați ca, săraci, să contractăm o datorie…"
O a doua idee relativă la masa la restaurant: cu câteva săptămâni în urmă,
aflându-mă la masă într-un han din Tyrol, am avut o discuție cu soția mea. Mi-a
displăcut că ea făcea oferte de vânzare unor persoane cu care eu vroiam cu orice preț
să evit relațiile comerciale. Am rugat-o să nu le dea atenție acelor străini și să se

ocupe de mine. Aici îmi pare că, într-un fel sau altul, mă simțisem frustrat de masa
aceea. Ceea ce mă frapează acum, de asemenea, este contrastul dintre atitudinea
soției mele la acea masă și cea pe care a luat-o în vis doamna E.L. care se întorsese în
întregime spre mine.
Altă remarcă: acest detaliu din visul meu este reproducerea unei mici scene care
a avut loc între soția mea și mine pe vremea când eu îi făceam curte pe ascuns. Ea mă
mângâiase pe sub masă, ca răspuns la o scrisoare în care o cerusem în căsătorie. În
vis, persoana străină E.L. este cea care o înlocuiește pe soția mea.
Doamna E.L. este fiica unui om căruia eu i-am datorat cândva bani. Aici
descopăr o relație nebănuită între detaliile visului meu și ideile pe care el mi le
trezește. Dacă urmărești lanțul asociațiilor care pornește de la unul dintre elementele
visului, te găsești condus la alt element. Altfel spus, există între ideile stimulate de vis
legături care nu sunt discernabile în visul însuși.
Când o persoană pare să conteze pe serviciile alteia, fără să-și dea ea însăși cea
mai mică osteneală, în ce termeni se obișnuiește să i se reproșeze? I se spune:
"Credeți că suntem aici pentru ochii dumneavoastră frumoși?" Astfel încât, cuvintele
pronunțate în visul meu de doamna E.L.: "Ați avut întotdeauna ochi atât de frumoși",
nu semnifică altceva decât: "Ceea ce s-a făcut, s-a făcut din dragoste pentru
dumneavoastră; ați avut întotdeauna gratuit ceea ce v-ați dorit". Bineînțeles că este
adevărat contrariul. Prietenii mei m-au făcut întotdeauna să plătesc scump serviciile
lor. Iată de ce cursa gratuită cu mașina, ieri seara, cu prietenul meu, m-a frapat ca o
împrejurare de excepție.
Pe de altă parte, celuilalt prieten, la care am fost ieri seară la cină, i-am fost
adesea îndatorat. Într-o altă zi, am ratat o ocazie să mă achit față de el. Nu i-am făcut
decât un singur cadou, o cupă veche cu doi ochi pictați pe ea. Ea se numește "Ochială"
și te ferește de deochi. Prietenul de care vorbesc este oculist. Ieri seară i-am cerut, de
asemenea, amănunte despre un bolnav pe care i-l trimisesem să-l consulte într-o
problemă de ochelari.
Remarcăm aici că aproape toate elementele visului meu se regăsesc în ideile de
mai sus. Rămâne să ne întrebăm ce reprezintă piureul de spanac servit la masă. Ei
bine, piureul evocă o altă scenă, care s-a petrecut într-o altă zi la mine acasă, pentru
că un copil – acela chiar poate să-și revendice ochi frumoși — a refuzat să mânânce
piure. Eu, deasemenea, în copilărie aveam oroare față de această legumă și doar mai
târziu mi s-au schimbat gusturile și am apreciat-o. Astfel încât, menționarea acestei
mâncări atașează la imaginea băiețelului pe cea a propriei mele copilării. "Consideră-
te fericit că ai piure de spanac, spunea mama, care dezaproba aceste maniere, mulți
copii ar fi foarte mulțumiți să fie în locul tău". Aceasta mă duce cu gândul la
obligațiile părinților față de copiii lor și cuvintele lui Goethe:
"Voi ne dați viață,
Voi ne lăsați ca, săraci, să contractăm datorii…", alăturate de cele de mai înainte,
dobândesc un sens nou.
Să ne oprim și să aruncăm o privire asupra rezultatelor la care am ajuns până
aici, prin analiza acestui vis. Am început prin a izola toate detaliile, rupând astfel
legătura care le alătura unul de altul. Apoi, pornind de la fiecare din aceste detalii, am
urmărit asociațiile de idei care mi le trezea. Am obținut, prin acest mijloc, un
ansamblu de gânduri și reminiscențe, printre care am recunoscut un număr
considerabil de elemente esențiale ale vieții mele intime. Materialul adus astfel la
lumină, prin analiza visului, se găsește în relații strânse cu visul însuși. Dar un simplu
examen al conținutului visului nu mi l-ar fi descoperit. Visul era incoerent,
neinteligibil și lipsit de orice element afectiv. În ideile pe care eu le desfășor în spatele

său se simte, dimpotrivă, o afectivitate intensă și bine motivată. Aceste idei se
înlănțuie într-o logică perfectă și, în aceste asociații, imaginile care au cea mai mare
importanță se reproduc mai frecvent decât altele. În conținutul visului pe care l-am
propus ca exemplu, unele din aceste idei esențiale nu sunt reprezentate: opoziția
dintre "interesat" și "dezinteresat", noțiunea de "datorie" și cea de "cadou". În acest
ghem de gânduri care mi s-a relevat prin analiză aș putea, strângând mai tare firele,
să arăt că ele tind toate către un nod unic. Dar, alături de interesele științei există
interese personale care-mi interzic formal să public o lucrare de acest gen. Ar trebui
pentru aceasta să descopăr unele dintre sentimentele mele intime, care mi-au fost
relevate prin analiză, dar pe care nu-mi place să mi le mărturisesc mie însumi. Este
mai bine să tac. Și dacă sunt întrebat de ce n-am ales un vis pe care să-l analizez fără
rezerve, de o manieră în care cititorul să pătrundă mai bine sensul și legătura dintre
ideile oferite, răspunsul este simplu: orice vis pe care aș fi putut să-l aleg s-ar reduce
în cele din urmă la aceleași elemente dificil de comunicat și m-ar obliga la aceeași
discreție. Dificultatea nu va fi mai mică dacă supun analizei visul unei persoane
străine. Ar trebui, cel puțin, ca aceasta să se facă în astfel de circumstanțe încât să pot
ridica toate vălurile fără a-l trăda pe cel care mi-ar fi comunicat visul.
Pot de acum să concep visul ca un substitut al oricărui conținut senti-mental și
intelectual al asociațiilor de idei la care analiza m-a făcut să ajung. Nu știu încă prin
ce proces aceste idei au dat naștere visului, dar pot să afirm deja că este o greșeală să
nu se vadă în acesta decât un fenomen material fără importanță pentru psihologie și
care nu are altă cauză decât activitatea persistentă a unor grupuri de celule în timpul
somnului.
Remarcăm aici că conținutul visului este mult mai scurt decât tot acest
ansamblu de idei al căror substitut pare să fie. În al doilea rând, analiza ne arată că
ceea ce a provocat visul este o împrejurare insignifiantă din seara precedentă.
Bineînțeles, eu n-aș vrea să trag concluzii generale din analiza unui singur vis.
Dar când experiența îmi va arăta că primul vis avut, deîndată ce-l supun analizei de
mai sus, îmi dă înlănțuiri de idei asemănătoare, că aceste idei nu numai că sunt
judicios legate între ele, dar chiar reproduc parțial elementele visului, poate că atunci
voi fi în drept să afirm că asociațiile de idei observate prima oară nu sunt un efect pur
al întâmplării. Și mă voi crede, poate, autorizat să stabilesc terminologia noii mele
lucrări.
Visul, așa cum l-am găsit în memoria mea, îl opun materialului care-mi va fi mai
târziu oferit de analiză. Pe primul îl numesc conținutul manifest al visului. Pe cel de-
al doilea îl numesc, fără altă distincție prealabilă, conținutul latent al visului.
Mă găsesc acum în fața a două noi probleme pe care nu le-am formulat până
acum:
1.Prin ce proces psihic conținutul latent al visului s-a transformat în acest
conținut manifest pe care îl găsesc în memoria mea la trezire?
2.Pentru care motive a fost găsită necesară această transformare? Procesul de
transformare a visului latent în vis manifest îl voi numi lu-
crarea visului. Munca opusă, cea care duce la o transformare în sens invers, o
voi numi travaliul analizei. De celelalte probleme privind natura incitării la vis,
originea materialului visului, sensul său probabil, funcția sa, motivele care-l fac să fie
uitat atât de ușor mă voi ocupa mai târziu, când voi trece de la problema visului
manifest la cea a conținutului său latent.
Făcând aceasta, voi evita cu cea mai mare grijă confuzia dintre visul manifest și
ideile latente ale visului, căci m-am gândit adesea că dacă se în-tâlnesc în literatură
atâtea date false și contradictorii despre viața visului, aceasta se datorează faotului că

scriitorii ignoră cel mai adesea că visul con-ține gânduri latente și că este important
ca acestea să fie mai întâi degajate prin analiză.
III
Transformarea gândurilor latente ale visului în conținutul său manifest merită
să rețină întreaga noastră atenție, deoarece ea este primul exemplu cunoscut al
manierei în care un material psihic trece dintr-o formă de expresie perfect inteligibilă
într-o alta, la înțelegerea căreia noi nu ajungem decât printr-o muncă metodică.
Referitor la relațiile care există între conținutul latent al visului și conți-nutul
său manifest, visele pot fi împărțite în trei categorii:
Pe primul loc plasăm visele clare și rezonabile care par împrumutate direct din
viața noastră conștientă. Aceste vise se produc adesea. Ele sunt scurte și nu ne
interesează deloc, pentru că ele n-au nimic care să surprindă, nimic care să frapeze
imaginația. Existența unor asemenea vise este cel mai bun argument contra teoriei
care susține că visul ar fi un produs al activității izolate al câtorva grupuri de celule.
Ele nu atestă în nici un fel existența unei activități psihice reduse sau fragmentate și,
totuși, noi nu ezităm să le recunoaștem caracterele visului, nu le confundăm niciodată
cu producțiile stării de veghe.
Pe locul secund avem grupa viselor rezonabile, al căror sens, oricât de clar, ne
uluiește pentru că nimic, în ceea ce ne privește, nu justifică astfel de preocupări.
Acesta este, spre exemplu, cazul în care visăm că unul dintre părinți, care ne este
drag, moare de ciumă, deși n-avem nici un motiv să ne temem de acest eveniment sau
să-l credem posibil. Ne întrebăm cu surprin-dere: "De unde-mi poate veni această
idee?"
În sfârșit, a treia grupă cuprinde visele care sunt lipsite deopotrivă de sens și
claritate, care sunt incoerente, obscure și absurde. De altfel, sub această formă ele se
prezintă cel mai adesea și pentru aceasta medicii, care nu atribuie viselor decât o
importanță mediocră, refuză să vadă în ele altceva decât produsul unei activități
psihice reduse. Să spunem în plus că, într-o manieră generală, rareori visele oarecum
lungi și neîntrerupte să nu prezinte unele trăsături de incoerență. Se poate
concluziona, din cele de mai sus, că opoziția dintre conținutul latent al visului și
conținutul său manifest nu are importanță decât pentru visele din a doua și îndeosebi
din a treia categorie. Acestea sunt cele în care se întâlnesc enigmele care nu pot fi
rezolvate decât înlocuind conținutul manifest cu conținutul latent. Analiza pe care am
expus-o mai înainte este aceea a unui vis din această categorie, deopotrivă confuz și
neinteligibil. Dar, în ciuda așteptării noastre, ne-am lovit de motivele de discreție care
ne-au împiedicat să dezvoltăm temeinic analiza noastră și, după câteva încercări de
același gen, ne credem îndreptățiți să presupunem ceea ce urmează:
Între caracterul confuz și incomprehensibil al visului și rezistența care se
resimte la dezvăluirea gândirii latente există un raport secret și necesar.
Vom căuta să știm de ce natură este acest raport, dar mai înainte este de dorit să
ne îndreptăm atenția spre visele mai simple din prima categorie, cele în care
conținutul manifest și conținutul latent se confundă de o asemenea manieră că
lucrarea visului, pare aici nulă.
Examenul acestor vise mai este necesar și dintr-un alt punct de vedere. Acesta
este tipul după care se formează visele copiilor, vise coerente și întot-deauna perfect
clare. În treacăt fie zis, acesta ar fi un motiv în plus de a nu reduce visul la o activitate
parțială a creierului în somn, căci de ce această reducere a funcțiilor psihice ar fi
proprie somnului adultului și nu și celui al copilului? Totodată, procesele psihice la
copil fiind extrem de simplificate, studiul lor ne pare a fi o pregătire necesară pentru
studiul psihologiei adultului.

Voi da aici, ca exemple, câteva vise ale copiilor pe care am avut posibili-tatea să
le culeg.
O fetiță de nouăsprezece luni este ținută la regim o zi pentru că a vomitat
dimineața. După spusele bonei, răul i-a fost provocat de căpșuni. În noaptea
următoare fetița pronunță în vis mai întâi propriul său nume și apoi "căpșună…
tartină… coș". Deci, fetița visează că mănâncă și vede în meniul său, în mod precis,
lucrurile de care se așteaptă să fie lipsită.
Un băiețel de douăzeci și două de luni vede, tot în vis, o plăcere refuzată: în ziua
precedentă el trebuise să-i ofere unchiului său un paner cu cireșe din care lui nu i s-a
permis să mănânce decât una singură. Trezindu-se dimineață, el a declarat încântat:
"Herman a mâncat toate cireșele".
O fetiță de trei ani și trei luni a făcut o plimbare cu barca, plimbare prea scurtă
după gustul ei, căci a început să plângă în clipa când a coborât. A doua zi, ea a
povestit că s-a plimbat pe lac în timpul nopții. Ea își continuase, deci, în vis, distracția
întreruptă.
Un băiețel de cinci ani și trei luni se arată prost dispus în timpul unei excursii în
regiunea Dachstein. La fiecare nou urcuș întreba dacă acolo era Dachstein și sfârși
prin a refuza să meargă cu ceilalți pentru a vedea cascada. Atitudinea sa, care a fost
pusă pe seama oboselii, și-a găsit explicația a doua zi: el declară la trezire că a visat că
urca pe Dachstein. El crezuse că scopul plimbării era ascensiunea pe Dachstein și,
nevăzând muntele, se simțise frustrat, după care visul îl despăgubise de decepția zilei.
Același exemplu la o fetiță de șase ani, în plimbare cu tatăl ei și pe care ora târzie
i-a obligat să se întoarcă, fără să-și fi atins scopul. Ea remarcă un stâlp indicator pe
care se citea numele unui alt loc de excursie și tatăl ei îi promise s-o ducă acolo altă
dată. A doua zi dimineața, ea povesti tatălui ei că visase că făcuseră împreună prima
excursie și apoi pe cea de-a doua.
Este lesne de observat că toate aceste vise ale copiilor sunt identice în-tr-un
punct. Ele realizează dorințele care s-au născut ziua și care n-au fost satisfăcute. Ele
sunt deci, direct, fără înconjur, dorințe realizate.
Iată încă un vis de copil, neinteligibil la prima vedere, dar care nu face altceva
decât să realizeze o dorință. O fetiță de aproape patru ani, a fost adusă de la țară la
oraș, datorită unei poliomielite. Ea și-a petrecut noaptea la o mătușă fără copii, într-
un pat disproporționat de mare față de talia ei. A doua zi dimineața ea a relatat că a
visat că patul devenise mult prea mic, astfel încât nu mai avea loc în el. Enigma
acestui vis, ca realizare a unei dorințe, este ușor de dezlegat. Cine nu știe că pentru
copii, un lucru este cel mai dorit dintre toate: să devină mare! Dimensiunile patului îi
amintiseră fetiței, cu mult prea mare intensitate, puțina ei importanță. Astfel, ea s-a
grăbit să remedieze în vis această situație umilitoare și a devenit atât de mare ca nici
chiar marele pat nu mai putea s-o încapă.
Chiar atunci când visul copilului se complică și se rafinează, el rămâne
totdeauna ușor de redus la satisfacerea unei dorințe. Un băiețel de opt ani visează că
se află alături de Ahile în carul condus de Diomede. Se știe că el se cufundase cu o zi
înainte în lectura legendelor eroice ale Greciei. Nu este nici o îndoială ca, entuziasmat
de acești doi eroi, el să nu fi regretat că nu a trăit în vremea lor.
Aceste diferite exemple ne relevă un al doilea caracter al visului copilului: el se
află în relație directă cu viața cotidiană. Dorințele pe care le vedem realizate aici,
copilul le-a formulat în timpul zilei, cel mai adesea în timpul zilei precedente, cu o
intensitate cu totul deosebită. Pe de altă parte, el nu visează niciodată lucruri care par
insignifiante sau indiferente pentru spiritul infantil.

La adult se întâlnesc, deasemenea, numeroase exemple de astfel de vise de tip
infantil, dar cum am spus deja, ele sunt aproape totdeauna foarte scurte. Astfel, multe
persoane, dacă li se face sete când dorm, visează că beau. În acest fel, momentan
dorința îndepărtată, ele pot continua să doarmă. Aceste vise, care ar putea fi numite
vise de confort, nu sunt rare și se produc adesea cu puțin timp înainte de trezire, când
cel care doarme se apropie de momentul în care va trebui să se scoale. El se grăbește
atunci să viseze că este în picioare, că este deja ocupat cu toaleta, sau chiar că se află
la școală, la birou, în locul unde trebuie să se ducă. În noaptea care precede o
călătorie se visează adesea că s-a ajuns la locul de destinație. De asemenea, înaintea
unei reprezentații teatrale sau a unei reuniuni prietenești se ajunge ca visul să
anticipeze, printr-un gen de nerăbdare, plăcerea promisă.
Realizarea dorinței se exprimă uneori, în vis, într-o manieră indirectă. Atunci
este necesar, pentru a restabili adevărata gândire a celui care doarme, să se adauge
lanțului veriga care lipsește. Este primul pas pe calea in-terpretării visului. Un soț,
spre exemplu, îmi povestește visul tinerei sale soții. Aceasta a visat că i-a venit ciclul.
Or, încetarea ciclului este simptomul gravidității. Aceste două idei nu pot decât să
coincidă în mintea tinerei femei, iar conținutul visului ei, ca dorință realizată, îmi
indică în mod clar că ea dorește ca graviditatea să întârzie să se producă.
În cazurile speciale, de necesitate extremă, visele de tip infantil devin extrem de
frecvente. Șeful unei expediții polare povestește că în timpul iernării oamenilor săi
printre ghețuri, aceștia, obligați la meniuri invariabile și rații minime, visau ori de
câte ori dormeau, precum copiii, mese copioase, munți de tutun și plăcerile
fumatului.
Nu rareori se întâmplă ca, pe fondul unui vis obscur, lung și confuz, să se
detașeze un motiv mai clar, în care se recunoaște imediat realizarea unei dorințe. Dar
acest motiv este sudat de materiale incomprehensibile și după o muncă îndelungată
în analiza viselor adulților, chiar a celor care par mai su-perficiale, este surprinzător
să se constate că ele n-au niciodată simplitatea viselor infantile și că un sens misterios
se ascunde în spatele imaginii dorinței realizate.
Enigma visului ar fi, fără îndoială, dezlegată într-o manieră mai simplă și mai
satisfăcătoare dacă analiza ne-ar permite să reducem visele obscure și neinteligibile
ale adulților la tipul infantil, adică să vedem aici realizarea unei dorințe intens
resimțite în timpul zilei. Dar această așteptare pare să fie cel mai puțin justificată.
Visele adulților sunt aproape întotdeauna pline de ma-teriale absurde și eteroclite
care nu prezintă urma vreunei dorințe realizate.
Înainte de a abandona aceste vise infantile, care sunt în mod vizibil rea-lizări ale
dorințelor, notăm încă o particularitate care a fost observată de mult timp în vis și
care se verifică cel mai bine pe cele din prima grupă. Fiecare din visele pe care le-am
studiat se poate formula printr-o dorință: "Oh, dacă plimbarea pe apă ar fi durat mai
multă vreme! Dacă aș fi eu deja spălat și îmbrăcat! Dacă aș fi mâncat eu toate cireșele
în loc să le dau unchiului!" Dar visul oferă ceva mai mult decât acest mod optativ. El
ne prezintă dorința realizată, el ne oferă această realizare sub o formă reală și actuală.
Iar mate-rialele de care se servește constau cel mai adesea în situații, în imagini sen-
zoriale, aproape întotdeauna vizuale. Deci, chiar în această grupă se produce un gen
de transpunere pe care o putem numi lucrarea visului: o gândire care exista sub
forma optativă este înlocuită printr-o imagine actuală.
IV
Am ajuns la concluzia că unele dintre imaginile pe care le întâlnim în visele
noastre cele mai incoerente sunt de asemenea rezultatul unei trans-

puneri. Ignorăm, este adevărat, dacă această transpunere a avut drept obiect o
dorință. Totodată, exemplul visului prezentat mai înainte și a cărui analiză am dus-o
atât de departe pare, cel puțin în două din aspectele sale, să ne confirme această
presupunere. Să ne reamintim că în analiza acestui vis, soția mea, la masa de
restaurant, se ocupă mai mult de străini decât de mine, fapt pentru care m-am simțit
ofensat. În vis, dimpotrivă, persoana care o reprezenta pe soția mea, se întoarce cu
totul spre mine. Or, dacă un incident penibil a putut să nască o dorință, aceasta este
de a vedea producându-se incidentul opus … În mod sigur incidentul din vis. Iar acest
alt sentiment pe care-l descopăr prin analiză, ranchiuna pentru refuzul unei dragoste
dezinteresate, nu-și găsește oare reversul în cuvintele din vis? ("Ați avut întotdeauna
ochi atât de frumoși!"). În acest fel, o parte a opozițiilor între conținutul manifest al
visului și conținutul său latent se reduce la dorințe realizate.
Lucrarea visului are o acțiune încă și mai surprinzătoare, căreia i se datorează,
fără nici o îndoială, visele noastre cele mai incoerente. Luând un vis oarecare, dacă-i
evaluăm numărul de imagini, fie direct, fie notându-le în scris și facem apoi același
calcul al ideilor latente relevate prin analiză, a căror urmă a fost păstrată în vis, vom
observa că lucrarea visului a operat o comprimare, o condensare aparte. Este greu să
ne facem o idee a priori despre importanța acestei condensări, dar ea nu va putea
decât să ne frapeze și mai mult, pe măsură ce înaintăm în analiza visului.
Nu vom întâlni atunci nici unul dintre elementele conținutului său ale cărui fire
să nu pornească în două-trei direcții, nici o situație ale cărei ele-mente să nu fie
împrumutate din două sau mai multe reminiscențe ale vieții reale. Mi s-a întâmplat,
spre exemplu, să văd în vis un gen de bazin de înot de unde înotătorii păreau să fugă
în toate direcțiile. Într-un anumit loc, o persoană se apleca pe deasupra marginii spre
o alta care se bălăcea, ca pentru a o trage din apă. Găsim aici combinarea unei
amintiri din perioada pubertății mele și a două tablouri, dintre care unul era Surpriză
la baie, în seria lui Schwind despre Melusina (înotători fugind în toate direcțiile), iar
celălalt un Potop din Școala Italiană. Văzusem unul dintre aceste două tablouri cu
câteva zile înainte. În ceea ce privește mica întâmplare, ea se datorează unei amintiri
de la școala de înot cu o scenă în care patronul ajută să iasă din bazin o femeie, care
întârziase până la ora la care erau programați bărbații. În visul pe care l-am ales, ca
exemplu de travaliu al analizei, există o situație pe care analiza ne-o arată a fi în
raport cu diferite amintiri. Or, fiecare din aceste amintiri a avut contribuția sa la
conținutul visului. Mai întâi, mica scenă din perioada logodnei mele, această apăsare
a mâinii sub masă, despre care am vorbit mai sus și care a furnizat visului amănuntul
"sub masă", care poate fi atribuit memoriei. În ceea ce privește persoana "întoarsă
spre mine", ea nu intra în discuție atunci. Analiza îmi arată că acest detaliu este o
realizare a dorinței prin contrariu și care se raportează la atitudinea soției mele la
masa de restaurant. În spatele acestei amintiri recente se ascunde o scenă
asemănătoare, dar mult mai tragică care urcă până în perioada logodnei noastre și
care ne-a învrăjbit pentru o întreagă zi. Cât privește gestul familiar al mâinii care se
așează pe genunchiul meu, el evocă alte personaje și alte asociații de idei. El însuși
devine punctul de plecare a două înlănțuiri de amintiri foarte diferite. Și așa mai
departe.
Trebuie, desigur, ca detaliile împrumutate ideilor latente și care, alătu-rate, vor
produce o situație de vis să fie a priori utilizabile. Prima condiție este prezența, în
toate componentele sale, a unui element comun sau a mai multora.
Lucrarea visului se va servi atunci de același procedeu ca cel al lui Francis
Galton pentru fotografiile sale de familie. Ea va suprapune elemen-tele, astfel încât să
facă să iasă în evidența, accentuându-l, punctul central comun al tuturor imaginilor
suprapuse, în timp ce elementele contradictorii, izolate, se vor atenua mai mult sau

mai puțin. Acest procedeu de compoziție explică în parte imprecizia, caracterul
flotant care sunt atât de caracteristice în detaliile accesorii ale visului.
Observațiile de mai înainte mi-au servit ca bază pentru a stabili una din regulile
interpretării visului: când, în analiza ideilor visului, ne găsim în pre-zența unei
alternative, trebuie să se țină cont că aceasta nu este decât o afir-mație deghizată, să
se înlocuiască "sau" prin "și" și să se ia cei doi termeni ai falsei alternative drept
punctul de plecare a unor noi lanțuri de asociații.
Când ideile latente nu au nimic comun, lucrarea visului, care are întot-deauna
drept scop formarea unei imagini unice, ajunge totuși să le conto-pească într-una
singură. Stratagema pe care ea o folosește pentru a uni astfel două idei care nu au
nimic comun este aceea de a schimba expresia orală a uneia din cele două, adesea
chiar a ambelor, dintr-o dată, lucrare care ajunge la apogeu turnând două imagini
disparate într-o singură formă de limbaj. Această funcție ar putea fi asimilată celei a
versificatorului care găsește în concordanța sunetelor unitatea dorită.
V
Cea mai mare parte a lucrării visului constă în a crea aceste tranziții care sunt
uneori foarte ingenioase, dar care ne apar adesea forțate. Ele servesc la stabilirea
asociației care există între conținutul visului și ideea latentă însăși, diferită în forma și
materia sa, elaborată în circumstanțele care au condus la vis.
Urmărind analiza visului nostru model, eu întâlnesc o gândire care a fost
deformată în scopul de a o face să coincidă cu o alta, complet străină de prima.
Printre ideile oferite de analiză se găsește și aceasta: eu nu mă voi bucura deci
niciodată, cum fac alții, de un dar? Dar această formă este inutilizabilă pentru
conținutul visului, astfel încât ea este înlocuită după cum urmează: nu mă voi bucura
de nimic fără să suport cheltuielile? Cuvântul cheltuieli va lua un sens nou pentru a
trece în ciclul ideilor aparținând mesei la restaurant și va fi reprezentat prin piureul
de spanac servit la masă. La noi, într-adevăr, când se servește o mâncare de care
copiii refuză să se atingă, mama încearcă să-i ia cu blândețe și să-i convingă să "guste"
numai puțin. Este cu totul neobișnuit de a vedea lucrarea visului folosindu-se, fără a
ezita, de două accepții ale aceluiași cuvânt. Dar experiența ne va arăta curând că
nimic nu este mai frecvent.
Se pot, deasemenea, explica prin acțiunea de condensare unele imagini speciale
ale visului, pe care starea de veghe le ignoră în mod absolut. Acestea sunt figuri
umane cu personalitate multiplă sau mixtă și, la fel, acele stranii creații compozite
care nu se pot compara decât cu figurile animatelor create de imaginea popoarelor
Orientului. Dar acestea s-au cristalizat odată pentru totdeauna, în timp ce creațiile
visului par să împrumute formele mereu noi ale unei imaginații inepuizabile.
Care dintre noi n-a întâlnit în propriile sale vise imagini de acest gen? Ele
rezultă din combinațiile cele mai diferite. Eu pot să formez o singură figură cu
trăsături împrumutate de la mulți alții. Eu pot să văd în vis o fizionomie
binecunoscută și să-i dau numele altcuiva sau s-o identific în întregime dar s-o plasez
într-o situație în care, în realitate, se găsește o cu totul altă persoană. În aceste cazuri
diferite, condensarea mai multor persoane într-una singură conferă tuturor acestor
persoane un gen de echivalență, ele sunt puse, dintr-un punct de vedere special, pe
același plan. Această echivalență poate fi indicată prin conținutul visului, dar cel mai
adesea ea nu este descoperită decât prin analiză și nimic n-o relevă în vis dacă aceasta
nu este figura atribuită persoanei colective.
Această regulă unică și aceste multiple procedee de compoziție se aplică,
deasemenea, tuturor imaginilor compozite de care abundă visul și din care ar fi

superfluu să se dea exemple. Ele ne apar mai puțin stranii din momentul în care
renunțăm să le asimilăm obiectelor percepției noastre în stare de veghe și ne amintim
să ele rezultă din acțiunea de condensare a visului și servesc la punerea în valoare,
într-o manieră concisă și frapantă, a caracterului comun diferitelor motive care intră
în combinare. Analiza este aceea care ne permite să descoperim acest caracter comun,
căci tot ceea ce putem conchide cel mai adesea din conținutul visului este că există o
necunoscută, o valoare x, comună tuturor acestor imagini eteroclite. Disociind aceste
imagini, analiza ne va conduce direct la interpretarea visului.
Să luăm un exemplu. Am visat că mă aflam în compania unuia dintre vechii mei
profesori de la Universitate; eram așezat pe o bancă și această bancă, la fel ca multe
altele, era proiectată, printr-o mișcare rapidă, înainte. Lăsând la o parte asociațiile de
idei care m-au condus la concluzie, cred că pot să afirm că există aici combinarea sălii
de cursuri și a trotoarului rulant. Într-un alt vis, mă văd așezat pe bancheta unui
compartiment de tren, ți-nându-mi pălăria pe genunchi. Este o pălărie înaltă, de
forma unei sticle transparente. Această situație mă face să mă gândesc mai întâi la
proverbul: "Punând pălăria jos, se obține orice în lumea asta".
În ceea ce privește cilindrul de sticlă, el mă conduce fără prea mari oco-lișuri să
mă gândesc la becul Auer și la compatriotul meu, dr. Auer din Welsbach. Îmi zic că n-
aș fi nemulțumit să fac, ca și el, o descoperire care să mă facă bogat și independent…
Atunci aș călători, în loc să rămân la Viena. În vis eu călătoresc cu descoperirea mea,
această pălărie de sticlă cu o utilitate încă discutabilă.
Nu rareori se întâmplă ca lucrarea visului să se complacă la formarea unei
imagini compozite din două idei contradictorii. Spre exemplu, acest vis al unei tinere
femei care se vede purtătoarea unei tije înflorite, cea a îngerului din tablourile Bunei
Vestiri (simbolul inocenței; această tânără femeie se numește Maria). Numai că tija
poartă flori albe și grele care se aseamănă cu cameliile (contrariul inocenței: dama cu
camelii).
O mare parte a descoperirilor noastre despre acțiunea de condensare în vis se
poate rezuma astfel: materialul latent al visului este cel care determina conținutul
manifest în cele mai mici detalii. Niciunul dintre aceste detalii nu deriva dintr-o idee
izolată, ci din mai multe idei împrumutate dintre acestea și care nu sunt în mod
necesar în relații reciproce. Ele pot aparține domeniilor cele mai diferite ale ideilor
latente. Fiecare detaliu al visului este propriu-zis reprezentarea în conținutul visului a
unui astfel de grup de idei disparate.
Dar analiza ne descoperă încă o particularitate a acestor schimburi complicate
între conținutul visului și ideile latente. Alături de aceste fire divergente, care pleacă
de la fiecare din detaliile visului, există altele care pornesc de la ideile latente și merg
divergent către conținutul visului, în așa fel încât o singură idee latentă poate fi
reprezentată prin mai multe detalii. Între conținutul manifest al visului și conținutul
său latent se formează astfel o rețea complexă de fire încrucișate.
Condensarea ne pare un element important și cu totul caracteristic lucrării
visului, la fel ca transformarea ideii în situație ("dramatizarea"). Până în prezent ne-a
fost imposibil să descoperim care este motivul care face necesară această
comprimare.
În visele complicate și încâlcite de care ne ocupăm acum, deosebirea care se
remarcă între conținutul manifest al visului și conținutul său latent nu poate fi
atribuită în mod unic necesității de a condensa și dramatiza. Anumite indicii, este
interesant de relevat, dovedesc existența unui al treilea factor.
Să remarcăm, mai întâi, că atunci când am ajuns prin analiză la cu-noașterea
ideilor latente, ele ne apar de cu totul altă natură decât conținutul manifest al visului.

Dar aceasta nu este decât o primă impresie, care se va risipi după examinare, căci
constatăm în cele din urmă că întreg conținutul visului se explică prin ideile latente
precum și că majoritatea ideilor latente își au reprezentarea în conținutul manifest.
Subzistă, totodată, o diferență: ceea ce visul desfășura amplu drept esențialul
conținutului său este chiar ceea ce se va dovedi, în urma analizei ideilor latente, a
avea un rol cu totul secundar. Dimpotrivă, aluzia cu greu perceptibilă, care abia se
ivește din regiunile cele mai tenebroase ale visului, este cea care va revendica primul
rol printre ideile latente. Acest proces putem să-l descriem astfel:
În timp ce lucrarea visului se împlinește, intensitatea psihica a ideilor și a
reprezentărilor care-i constituie obiectul se transferă asupra altora, asupra acelora pe
care, în mod sigur, noi nu ne așteptăm deloc să le vedem accentuate astfel.
Acest transfer al accentului psihic este cel care contribuie cel mai mult la
ascunderea sensului visului și la nerecunoașterea relațiilor dintre visul manifest și
visul latent.
În cursul acestui proces, pe care îl voi numi deplasarea visului, eu văd,
deasemenea, intensitatea psihică sau afectivă a ideii latente transformân-du-se în
agitație materială. Iar atunci când voi fi tentat să iau drept esențial ceea ce este
evident voi remarca, dimpotrivă, că trebuie să văd într-un detaliu obscur substitutul
ideii esențiale a visului.
Ceea ce numesc deplasarea visului aș putea să numesc, la fel de bine, inversarea
valorilor. Mai mult, fenomenul merită să ne oprim asupra lui. Voi adăuga deci, că în
analizele pe care le-am făcut diferitelor vise am întâlnit toate gradele deplasării și
inversării. Există vise în care ele nu se produc aproape deloc. Acestea sunt visele
raționale și inteligibile, ca cele pe care le-am prezentat la început și care nu sunt decât
dorințe deschis exprimate. În alte vise, dimpotrivă, nu se găsește nici un singur
element care să-și fi păstrat întreaga sa valoare. Tot ceea ce era esențial în ideile
latente este reprezentat aici prin detalii accesorii și se descoperă între acestea și
acelea un important lanț de asociații. Cu cât visul este mai obscur și mai încâlcit, cu
atât mai mult trebuie să se țină cont, pentru a-l interpreta, de procesul de
transpunere.
În visul pe care l-am supus analizei, deplasarea se face în așa fel încât conținutul
manifest al visului este accentuat în cu totul alt punct decât con-ținutul său latent. În
prim-planul visului avem o situație, cea a femeii care pare că vrea să-mi facă avansuri.
La nivelul ideilor latente, accentul cade pe dorința pe care o am cu privire la o
dragoste dezinteresată, la o dragoste "care nu costă nimic" și această idee se
disimulează în spatele frazei despre "ochii frumoși" și al aluziei oferite de "piureul de
spanac".
Analiza visului, permițându-ne să restabilim perspectiva originară, ne pune pe
drumul celei mai bune soluții pentru două probleme foarte dezbătute, cea a incitației
la vis și cea a relațiilor dintre vis și starea de veghe. Există vise în care legătura directă
cu evenimentele din ziua precedentă este vizibilă și altele în care evenimentele nu par
să joace nici un rol. Făcând atunci apel la analiză, observăm că toate visele, fără
excepție, își au rădăcina într-o impresie dobândită în ajun, sau mai bine zis, în ziua
care a precedat visul. Această impresie, care poate fi numită incitarea la vis, este
uneori atât de puternică încât nu este nimic surprinzător în faptul că ea ne-a
preocupat în timpul stării de veghe. În acest caz spunem pe bună dreptate că visul
nopții nu face decât să continue preocupările zilei. Dar cel mai adesea, atunci când
conținutul visului oferă o trimitere la impresiile zilei, acesta nu este decât un amănunt
atât de mic, atât de insignifiant, că trebuie să facem un efort pentru a ni-l reaminti. În
acest caz conținutul visului, chiar dacă este coerent și comprehensibil, ne pare

alcătuit din astfel de bagatele încât nu este surprin-zător că, în mod obișnuit, toate
aceste manifestări sunt considerate demne de dispreț.
Totodată, analiza vine să infirme această apreciere, descoperind ce se ascunde
sub aparențe. O circumstanță insignifiantă, dacă se găsește așezată în prim plan, va
putea să treacă pe primul loc în incitarea la vis. Însă prin intermediul analizei
descoperim imediat adevărata cauză a visului, circum-stanța atât de importantă încât
să-l suscite și căreia i s-a substituit cealaltă, deoarece între ele existau numeroase
puncte de contact. Când conținutul visului se prezintă sub o formă lipsită de sens și
de interes, analiza descoperă căile de acces pe unde aceste elemente fără valoare le
întâlnesc pe celelalte, care sunt de primă importanță pentru psihologia subiectului.
Această substituire în conținutul visului se datorează acțiunii de deplasare de la in-
cidentul banal la faptul emoționant, de la materiale oarecare la cele care pot să
intereseze pe drept. Bazându-ne pe această nouă achiziție putem, mi se pare, să
oferim un început de rezolvare a dublei probleme a incitării la vis și a relațiilor dintre
vis și viața cotidiană și să afirmăm: Lucrurile care nu sunt obiect de interes în timpul
zilei nu devin obiect de interes pentru vis, iar flea-curile care nu ne ating în stare de
veghe este imposibil să ne preocupe în timpul somnului.
Care poate fi incitarea la vis în exemplul pe care l-am propus spre anali-ză? Este
faptul, de-a dreptul insignifiant, că un prieten îmi oferă un drum gratuit cu mașina.
Situația din vis, masa la restaurant, este o aluzie la acest fapt insignifiant, deoarece
pălăvrăgind cu prietenul în discuție am făcut o paralelă între taximetru și masa la
restaurant. Faptul esențial care se ascunde aici este că, cu câteva zile mai înainte, eu
cheltuisem o mare sumă de bani pentru o persoană din familia mea, de care sunt
atașat. Iar printre ideile latente găsesc reflecția că persoana obligată îmi va arăta
recunoștință, dar că sentimentele sale față de mine nu vor fi dezinteresate. În
conținutul latent al visului dragostea dezinteresată este cea care se află pe primul
plan. Eu acompaniasem de mai multe ori această persoană în mașină și astfel cursa
făcută în ajun cu un prieten îmi adusese în memorie pe cele făcute demult. Incidentul
banal care devine incitarea la vis prin legături de acest gen este supus unei condiții
care nu există pentru adevărata sursă a visului: el trebuie să se fi produs în mod
necesar în ajun.
Nu voi abandona această temă a deplasării în vis fără a semnala un exemplu în
care este interesant de văzut cum condensarea și transpunerea concură împreună la
producerea unei imagini a visului. Am expus deja cazul în care două idei ale visului,
care au un singur punct de contact, fuzionează pentru a introduce în conținutul
manifest al visului o imagine mixtă, o ima-gine al cărei nod central inteligibil va
corespunde detaliului comun, în timp ce detaliile particulare ale celor două idei nu
vor mai fi reprezentate în vis decât prin accesorii confuze. Dacă la această acțiune de
condensare se adaugă o acțiune de deplasare nu va mai rezulta o imagine mixtă, ci o
imagine mediană în funcție de cele două idei inițiale, pe care n-o pot compara decât
cu rezultanta unui paralelogram de forțe în funcție de componentele sale.
Într-unul din visele mele, spre exemplu, este vorba de o injecție cu propilenă. La
început nu găsesc, prin analiză, ca fapt de incitare la vis, decât o circumstanță
insignifiantă în care joacă un rol amilena. Aceasta nu explică însă cum a devenit
amilena propilenă. Dar aparține, deasemenea, ciclurilor de idei ale aceluiași vis
amintirea primei mele vizite la München, unde am fost impresionat la vederea
Propileelor. Alte circumstanțe ale analizei ne îndreptățesc să admitem că influența
acestui al doilea ciclu asupra primului a condus la transformarea amilenei în
propilenă. Propilena este, ca să spunem așa, reprezentarea mediană a amilenei și

Propileelor și ea s-a introdus în vis printr-un gen de compromis, ca urmare a acțiunii
simultane a condensării și deplasării.
Aceasta ni se pare că este enigma acțiunii de deplasare sau, mai degrabă, a
motivelor care fac această acțiune necesară și pe care ar fi important să o rezolvăm
mai întâi.
VI
În lucrarea visului se poate, dacă privim cu atenție, să mai găsim un fenomen,
mai puțin activ decât fenomenul deplasării, dar care contribuie și la transformarea
ideilor latente într-o manieră care le face de nerecunoscut. Când am ajuns, prin
analiză, la identificarea unora dintre aceste idei, rareori s-a întâmplat să nu fim
surprinși, chiar de la început, de neobișnuita lor deghizare. Ele nu ni se prezintă sub
forma verbală, pe cât de posibil sobră, în care avem obiceiul să ne îmbrăcăm
gândurile, ci găsesc cel mai adesea mijlocul expresiei simbolice, cel al poetului care
adună în opera sa compara-țiile și metaforele. Motivul folosirii atât de exclusive a
imaginilor nu este în fond atât de greu de înțeles. Conținutul manifest al visului
nefiind format decât din situații concrete este necesar ca ideile latente, pentru a fi
introduse aici, să sufere o deghizare care să le facă utilizabile pentru reprezentare.
Dacă ne gândim la frazele unui articol de ziar sau la cele dintr-o pledoarie în fața
curții cu juri și dacă ne imaginăm posibilitatea de a le înlocui printr-o serie de imagini
vizuale, ne vom face o idee despre transformările la care lucrarea visului trebuie să
supună ideile latente ca ele să devină susceptibile pentru o reprezentare concretă.
În fondul psihic care alimentează aceste idei se întâlnesc frecvent amintiri ale
unor fapte trăite, impresionante, a căror origine se află în prima copilărie. Ele oferă
visului o situație care se prezintă totdeauna sub formă concretă și constituie un
element foarte important, deoarece exercită asupra formării visului o influență activă,
servind drept nod de cristalizare, în jurul căruia se ordonează și se grupează restul
materialului. Astfel că, aproape toate situațiile pe care ni le oferă visele noastre nu
sunt altceva decât copii, considerabil revăzute și adăugite, a unora dintre aceste
amintiri impresio-nante. Rareori se întâmplă ca, dimpotrivă, visul să ne ofere o
reproducere exactă și nealterată a unei situații din starea de veghe.
Totodată, conținutul manifest al visului comportă și altceva în afară de situații.
Aici se adaugă imagini vizuale fragmentate și incoerente, conversații, uneori un capăt
de frază stereotipă. Ar fi, fără îndoială, avantajos dacă am trece rapid în revistă toate
aceste forme de expresie care constituie mijloacele folosite de lucrarea visului pentru
a reduce grupul ideilor latente la singura formă adecvată visului.
Ideile latente descoperite prin analiză ne apar ca un complex psihic cu o
arhitectură infinit de confuză, ale cărui elemente au între ele raporturile cele mai
diverse: ele se află în prim-plan sau în fundal; ele instituie condiții, di-gresiuni,
explicații, justificări și exigențe. Aproape întotdeauna, alături de o asociație de idei se
află o alta care o contrazice. Iar acest material prezintă în fond aceleași caractere ca și
gândirea noastră în stare de veghe. Pentru ca toate acestea să devină un vis, trebuie
mai întâi ca materialul visului să fie supus unei presiuni care va avea drept prim
rezultat condensarea acestui material și apoi fragmentarea elementelor sale interne.
Aceste elemente, fragmentate astfel la infinit, se vor reconstitui pe planuri noi. În
sfârșit, acți-unea de selecție va elimina tot ceea ce, în acest nou material al visului, va
fi considerat drept impropriu reprezentării concrete. În ceea ce privește originile
acestui material, întregul proces pe care l-am descris poate fi considerat o regresie.
Legăturile logice care uneau între ele ideile latente dispar de îndată ce visul manifest
s-a constiuit, acțiunea visului neexercitându-se în fond decât asupra conținutului

utilizabil al ideilor latente. Revine analizei să restabilească, la sfârșit, înlănțuirile și
relațiile logice ale acestor idei.
Remarcăm aici până la ce punct sunt limitate mijloacele de expresie ale visului,
comparate cu cele ale gândirii în stare de veghe. Totodată, visul nu renunță, la modul
general, la reproducerea raporturilor logice dintre materi-alele sale. El ajunge, destul
de des, să le asimileze. Dar pentru aceasta este necesar să le înlocuiască prin piesele
care-i par mai potrivite angrenajelor sale specifice. S-ar zice că visul, în fața tuturor
acestor fragmente de idei etalate, se străduiește să satisfacă exigențele imperioase ale
logicii. Pentru aceasta el înglobează toate materialele sale într-o singură situație și
reproduce un grup logic prin intermediul unei apropieri în timp și spațiu. Aproape la
fel cum face pictorul care reprezintă poeții adunați pe Parnas, știind foarte bine că
modelele sale nu s-au întâlnit niciodată pe vârful unui munte și că tabloul său este
pur simbolic.
Aceeași metodă de figurație există în detaliul visului. Când acesta jux-tapune
două elemente înseamnă că există o relație intimă între ideile latente pe care aceste
elemente le reprezintă. Este demn de remarcat aici că toate visele din aceeași noapte,
supuse analizei, se raportează invariabil la un singur ciclu de gânduri.
Legătura cauzală între două idei poate fi sau suprimată sau înlocuită prin
juxtapunerea a două lungi fragmente eterogene. Aceste fragmente sunt adesea
intervertite, în sensul că prima reprezintă concluzia și a doua ipoteza. Orice
transformare imediată a unui lucru în altul reprezintă în vis, credem, relația de la
cauză la efect.
Am spus mai sus că visul nu admite alternativa și că atunci când se prezintă
două ipoteze, el le introduce pe amândouă în aceeași asociație de idei. În alți termeni,
conjucția "sau" din conținutul latent al visului este înlocuită în conținutul manifest
prin conjucția "și".
Reprezentările contradictorii se exprimă aproape întotdeauna în vis printr-un
singur și același element. Opoziția dintre două idei, antagonismul lor se exprimă în
vis într-o manieră cu totul caracteristică: un alt element se transformă aici, până la
sfârșit, în contrariul său. Vom vedea mai departe prin ce alt procedeu mai poate visul
să exprime contradicția. Să spunem, deasemenea, că senzația atât de frecventă a unei
imposibilități de a ne mișca marchează faptul că există la cel care doarme două
impulsuri de sens invers care produc un conflict de voință.
Există, deasemenea, un anumit număr de relații care par mai utile decât altele în
mecanismul formării visului. Acestea sunt asociațiile prin asemănare, prin contact și
prin corespondență. Visul se folosește de ele pentru a susține acțiunea proprie de
condensare și din toate elementele, mai mult sau mai puțin concordante, el
alcătuiește o unitate nouă.
Se va spune că acest enunț prea scurt, format din câteva remarci ele-mentare, nu
este suficient pentru a oferi o idee despre numărul infinit de mijloace de care dispune
visul pentru a reprezenta relațiile logice dintre ele-mentele sale. Fiecare vis, în
particular, își desfășoară din acest punct de vedere acțiunea sa specială, care este
când minuțioasă, când grosolană, când urmărește îndeaproape tema propusă, când se
îndepărtează mai mult de ea. În acest ultim caz el utilizează într-o mai largă măsură
procedeele pe care le-am indicat și atunci visul ne pare mai obscur, confuz și
incoerent. Dar trebuie remarcat că atunci când conținutul manifest este prea absurd,
când el conține o contradicție prea flagrantă, aceasta nu se întâmplă niciodată fără o
intenție ascunsă și, adesea, sub acest aparent dispreț față de regulile logicii
descoperim o indicație privind conținutul intelectual al ideilor visului. O absurditate
în conținutul manifest al visului corespunde, în conținutul său latent, unui sentiment
de contradicție, de ură sau de dispreț. Deoarece această interpretare ne oferă cel mai

bun argument împotriva teoriei care atribuia visul unei activități intelectuale reduse
și incoerente este necesar s-o susținem printr-un exemplu:
Visez că un tânăr aflat printre cunoștințele mele, M.H…, a fost pus la punct
violent, într-o polemică, de către un adversar care nu este nimeni altul decât marele
Goethe. După părerea noastră, a tuturor, atacurile sunt deopo-trivă nedrepte și
violente. În urma acestui incident, M.H. își vede reputația pierdută. El se plânge cu
amărăciune de aceasta, la o masă la restaurant. Caut, la rândul meu, să clarific
anumite aspecte cronologice care îmi par incredibile. Goethe a murit în 1832.
Polemica sa cu M.H. a avut loc într-o epocă anterioară… dar în acea epocă M.H. era
prea tânăr. Reflectând la aceasta mi se pare plauzibil să admit că el avea 18 ani. Dar
nu știu exact în ce an suntem. Restul calculului meu se pierde în ceață. Mai mult,
această polemică se află în celebra lucrare a lui Goethe, "Natura".
Absurditatea acestui vis reiese încă și mai clar dacă avem în vedere că H. este un
om de afaceri foarte tânăr, care nu se preocupă câtuși de puțin de poezie și literatură.
Să-i desfășurăm acum conținutul, prin analiză, și să arătăm întreaga logică ascunsă în
spatele acestei absurdități.
1.M.H., pe care l-am cunoscut la masă la restaurant, m-a rugat într-o zi să-i
examinez fratele mai mare care manifesta semnele unei dereglări mintale. În timp ce
vorbeam cu bolnavul am fost surprins în mod penibil să-l aud făcând, fără nici o
incitare din partea mea, aluzie la nebuniile din tinerețe ale fratelui său. L-am întrebat
despre data sa de naștere (data morții, în vis) și, pentru a-mi da seama de anumite
tulburări de memorie, l-am determinat să efectueze în fața mea câteva calcule.
2.O revistă medicală la care eram membru a publicat, sub semnătura unui
foarte tânăr colaborator, o critică violentă a cărții unuia dintre prietenii mei, F. din
Berlin. Am cerut explicații redactorului și acesta, exprimându-și regretul, a refuzat
orice gen de rectificare. Pe deasupra, am rupt relațiile cu publicația, dar în scrisoarea
de retragere mi-am exprimat speranța că relațiile noastre personale nu vor avea de
suferit în urma acestui incident. Aici se află sursa veritabilă a visului. Proasta primire
făcută cărții prietenului meu m-a necăjit cu atât mai mult cu cât această carte
conținea o descoperire în biologie pe care o considerasem esențială și pe care
confrații, după atâția ani, încep astăzi s-o aprecieze.
3. O pacientă îmi vorbise, cu mulți ani în urmă, despre boala fratelui ei, atins de
un acces de delir furios care debutase prin strgătul "Natura, natura!" După părerea
medicilor, acest strigăt a fost inspirat de citirea unei lucrări a lui Goethe și dovedea că
bolnavul se surmenase cu aceste studii. În ceea ce mă privește, mi s-a părut plauzibil
să admit că acest strigăt, "Natura", trebuia să fie luat în sensul sexual pe care toată
lumea îl cunoaște, atât ignoranții cât și savanții. Și timpul nu m-a contrazis deoarece,
mai târziu, acest nenorocit și-a mutilat propriile organe genitale. Când s-a produs
criza el avea 18 ani.
În conținutul manifest al visului, ceea ce se ascunde sub "eu" este per-soana
acestui prieten atât de maltratat de către critică. Cartea prietenului meu tratează, în
mod sigur, dintr-un punct de vedere biologic, despre anumite circumstanțe de timp.
Ea reduce, între altele, durata vieții lui Goethe la un număr determinat de perioade.
Visul asimilează acest "eu" unui amnezic total: "Eu nu știu în ce an suntem". Deci, în
vis, prietenul meu este nebunul. Aici se frizează absurdul. În ideile latente ale visului
vom găsi această mustrare ironică: "Acum el este detracatul, nebunul… și voi îl
criticați, voi oamenii de geniu! N-ar fi mai degrabă invers?" Această răsturnare va fi
reluată de vis, care ni-l va arăta pe Goethe atacând un tânăr, situație absurdă, când
contrariul, un adolescent criticându-l pe marele Goethe, poate să se producă perfect
în zilele noastre.

Visul, așa cum l-am observat, nu se inspiră niciodată decât din senti-mente
personale. În visul de mai sus, personalitatea mea, înaintea celei a prietenului meu,
este cea care este reprezentată prin "eu". Dacă eu mă identific cu acest prieten,
aceasta se întâmplă deoarece destinul descoperirii sale simbolizează în ochii mei
reușita propriei mele teorii. Când o voi expune, denunțând sexualitatea ca origine a
tuturor tulburărilor psihice (vezi diag-nosticul meu dat bolnavului de 18 ani: "natura,
natura…"), nu este nici o îndoială că mă voi întâlni cu aceleași critici cărora, de azi, le
opun același sentiment de ironie.
Urmărind analiza acestui vis, constatăm că absurditățile care se întâl-nesc aici
au la origine un sentiment de ironie sau de dispreț. Se știe că Goethe a conceput
teoria vertebrelor craniene la Veneția, adunând pe marginea lagunei rămășițele unui
craniu de berbec. Or, prietenul meu își făcuse un titlu de glorie din organizarea unui
scandal pentru a obține scoaterea la pensie a unui profesor, altădată strălucitor (în
mod sigur chiar în această ramură a anatomiei comparate), dar care devenise datorita
senilității incapabil să mai funcționeze ca atare. Doar agitația provocată de prietenul
meu putea să remedieze această stare de lucruri, căci în universitățile germane, unde
se uită că vârsta nu este o garanție împotriva imbecilității, nu există limită de vârstă
pentru învățământul de acest grad. În spitalul acestui oraș eu am avut onoarea să
lucrez ani de zile, sub conducerea unui șef care era de multă vreme fosilă și care
devenise, după părerea tuturor, perfect imbecil, fără ca pentru aceasta să se
intenționeze să i se retragă vreuna din responsabilități. Se impune o relație între acest
detaliu și descoperirea de pe lagună. Tinerii mei colegi din spital au compus într-o zi,
în legătură cu acest șef, o parodie a operei lui Gassenhauer, la modă atunci:
"Nu este Goethe cel ce astfel scrie …
Și nici din Schiller aceste versuri nu au cum să fie …"
VII
N-am terminat examinarea lucrării visului. Trebuie să adăugăm con-densării,
deplasării și reprezentării concrete ale materialului psihic încă o activitate. Aceasta nu
contribuie în mod necesar la întreaga formare a visului și, fără a dori s-o tratăm în
detaliu, să spunem că pentru a ne-o imagina cu o oarecare precizie trebuie admisă
ipoteza, probabil inexactă, a unei activități care ar interveni la sfârșit asupra
conținutului visului și numai atunci când diversele părți ale acestuia au luat forma
simbolică. Lucrarea visului ar consta atunci în a dispune aceste simboluri pentru a
crea un ansamblu coerent, o reprezentare ordonată. Visul dobândește astfel un gen de
fațadă, ce-i drept insuficientă, care nu maschează în mod egal toate părțile. Dar, cu
ajutorul câtorva legături, câtorva modificări ușoare, el primește o interpretare
provizorie și cu totul aproximativă. În fond, noi nu găsim aici decât o strălucită
deghizare a ideilor latente. Când întreprindem o analiză, prima noastră grijă trebuie
să fie aceea de a reacționa împotriva acestei interpretări prea spirituale.
Ce motivează deci această ultimă parte a lucrării, această revizie finală a
conținutului visului? Este ușor de observat că ea are drept unic scop să facă visul
inteligibil și înțelegem, deasemenea, prin aceasta, care este natura acestei activități.
Ea intervine asupra conținutului visului care îi este pre-zentat, în aceeași manieră ca
și activitatea noastră psihică normală asupra tuturor obiectelor percepției. Ea le
sesizează cu ajutorul noțiunilor prealabile pe care le posedă, le ordonează în
conformitate cu cele mai mari șanse de inteligibilitate și reduce astfel riscul de a le
falsifica. Căci dacă obiectul per-cepției nu poate fi asimilat niciunui alt obiect
cunoscut, interpretarea sa va da naștere celor mai neobișnuite erori.

Oricine știe că noi suntem incapabili să apreciem o serie de semne stranii sau de
cuvinte necunoscute fără ca ele să nu ne facă să ne gândim mai întâi la termenii
cunoscuți care le seamănă cel mai mult și cărora vom fi tentați să le asimilăm. Visele
care au fost reprelucrate astfel, printr-o activitate psihică analogă gândirii noastre în
stare de veghe, sunt vise "bine compuse". Există altele asupra cărora această activitate
nu se exercită. N-a fost făcută nici o tentativă pentru a introduce aici ordine și sens și,
când ne trezim, apreciem imaginile care ne-au rămas în memorie ca fiind perfect
incoerente. Dar, din punctul de vedere al analizei, această mulțime de materiale are
tot atâta valoare ca și un vis ordonat în mod superficial, doar că primul caz ne
scutește de efortul de a desface mai întâi o ordonare provizorie.
Totodată, ne-am înșela dacă am vedea în această primă fațadă a visului doar un
dispreț sau un capriciu al activității noastre psihice conștiente. Dimpotrivă, pentru a-l
construi a fost nevoie de un anumit număr de dorințe,
de reverii care se află în gândurile latente ale visului și care sunt de aceeași
natură cu cele pe care le cunoaștem în starea de veghe și le denumim, pe bună
dreptate, "vise cu ochii deschiși". Aceste reverii, pe care analiza le decelează în visul
nocturn, ni se prezintă sub forma scenelor copilărești, mai mult sau mai puțin
remaniate și transformate. Aceasta este fațada visului și, în majoritatea cazurilor, se
poate vedea cum putem atinge imediat nodul său esențial, care n-a fost decât deghizat
prin aportul altor materiale.
Cele patru forme de activitate pe care le-am indicat alcătuiesc singure lucrarea
visului. Putem, deci, s-o definim pe aceasta din urmă spunând că ea nu este altceva
decât transferul ideilor latente în conținutul manifest. Ur-mează că acțiunea visului
nu este niciodată creatoare, că ea nu imaginează nimic care să fie al ei, că ea nu
apreciază, nu concluzionează. Acțiunea aceasta constă în condensarea, deplasarea și
remanierea în vederea unei reprezentări senzoriale a tuturor materialelor visului. Se
adaugă, în ultimul rând, acțiunea accesorie de ordonare pe care am indicat-o. Într-
adevăr, în conținutul visului se întâlnește un număr de elemente pe care am fi tentați
să le luăm drept rezultat al unei activități pur intelectuale. Dar analiza ne
demonstrează că aceste operațiuni ale spiritului erau deja efectuate în gândurile
latente ale visului și pe care aceasta nu face decât să le reproducă ca atare. Dacă în vis
se întâlnește o deducție logică, ea nu este altceva decât reproducerea verbală a logicii
ideilor visului. Ea pare ireproșabilă când trece fără a fi alterată în conținutul visului,
dar devine absurdă când, prin lucrarea visului, este transferată asupra altor
materiale. La fel, prezența unui calcul aritmetic în conținutul visului vrea să spună,
pur și simplu, că un calcul asemănător se găsea printre ideile latente. Și acolo el era
exact. Dar când îl regăsim apoi în visul manifest, în urma condensării factorilor săi și
a transferului operațiunilor sale asupra altor materiale, el dă rezultatele cele mai
extravagante. Chiar discursurile pe care le întâlnim în conținutul visului nu sunt
discursuri originale, ci mozaicuri în care se regăsesc toate genurile de fragmente
împrumutate din discursuri pe care cel care doarme poate să le fi pronunțat, auzit sau
citit. Memoria a conservat aceste fragmente, visul le reproduce literalmente, dar el a
uitat subiectul lor și a transformat sensul în maniera cea mai surprinzătoare.
Poate că n-ar fi inutil să susținem aceste ultime reguli prin câteva exemple:
1. Iată visul uneia dintre bolnavele mele. Este un vis ordonat și, la prima vedere,
complet inofensiv.
Această doamnă merge în compania bucătăresei sale, care duce coșnița. Își face
comanda la măcelar și acesta-i răspunde: "Aceea nu se mai găsește" și vrea să-i dea o
altă bucată care, zice el, are aceeași calitate. Dar ea refuză și se îndreaptă spre

vânzătoarea de legume. Femeia îi oferă o legumă cu aspect neobișnuit, negricioasă și
legată în mănunchi. "Nu vreau să văd așa ceva", spune ea și n-o cumpără.
Fraza "Aceea nu se mai găsește", își are originea în consultația mea. Eu însumi i-
am spus bolnavei, cu câteva zile mai înainte, că amintirile primei copilării nu se mai
găsesc ca atare, dar că se întâlnesc totuși, transpuse în vise. Eu sunt deci cel pe care-l
reprezintă măcelarul.
Cea de a două frază, "Nu vreau să văd așa ceva", aparține altei asociații de idei.
Doamna și-a mustrat în ajun bucătăreasa, aceeași care joacă un rol în vis
și i-a zis: "Comportați-vă cum trebuie; nu vreau să văd așa ceva…", adică: eu nu
permit așa ceva, eu nu vreau să văd o astfel de comportare. Partea cea mai
neînsemnată a acestui discurs a suferit o deplasare care a făcut-o să apară în
conținutul visului. În ideile visului, o singură altă parte jucase un rol, căci iată ce se
întâmplase: lucrarea visului a transformat, într-o manieră care să o facă de
nerecunoscut și complet nevinovată, o situație care nu există decât în imaginația celei
care doarme și în care eu mă comportam față de această doamnă într-un mod
oarecum indecent. Această situație imaginară nu este, la rândul ei, decât decalcul unei
situații în care bolnava se aflase în mod real într-o perioadă mult mai veche.
2.Iată un vis foarte neînsemnat în aparență, în care vedem apărând
cifrele:
O persoană visează că vrea să efectueze o plată oarecare. Fiica sa îi ia portofelul
din mână și scoate 3 florini și 65 de creițari. Atunci ea îi spune: "Ce faci? Aceasta nu
costă decât 21 de creițari".
Această persoană este străină. Ea și-a trimis fiica la un pension de fete din Viena
și are de gând să urmeze tratamentul cu mine în perioada în care copilul va rămâne în
acest oraș. În ziua care a precedat visul, directoarea pensionului a întrebat-o dacă nu
ar fi de acord să-și lase fiica încă un an acolo, ceea ce ar fi prelungit tot cu un an
tratamentul cu mine. Pentru a găsi sensul cifrelor din vis, trebuie să ne aducem
aminte că "timpul este bani". Un an reprezintă 365 zile. Exprimat în creițari, aceasta
revine la 365 de creițari sau 3 florini și 65 de creițari. 21 de creițari corespund celor 3
săptămâni care ar despărți încă, în acest moment, noaptea visului de sfârșitul
cursurilor și al tratamentului cu mine. Este evident că aspectele bănești sunt cele care
au determinat-o pe doamna aceasta să refuze propunerea directoarei și, la fel, tot ele
sunt cele care conferă lipsa de importanță a sumei plătite în vis.
3.O tânără femeie, căsătorită de mai mulți ani, află că una dintre cu-noștințele
sale, care are aproximativ aceeași vârstă, domnișoara Elise L., s-a logodit. Noaptea
următoare ea visează că este la teatru cu soțul ei.Un con-siderabil număr de locuri
printre fotoliile de orchestră încă nu s-a ocupat. Soțul povestește că Elise L. și
logodnicul ei au intenționat și ei să vină, dar cum nu mai erau decât trei locuri de 1
florin și 50 de creițari, ei le-au consi-derat inacceptabile. Ea răspunde că nu este o
mare nenorocire.
Ceea ce ne interesează aici este să știm cum își au cifrele originea în ideile
latente ale visului și ce transformare au suferit. De unde vine suma de 1 florin și 50 de
creițari? Ea își are originea într-o împrejurare din ajun: cumnata acestei doamne a
primit de la soțul ei, în dar, 150 de florini pe care s-a grăbit să-i cheltuiască pentru o
bijuterie. Remarcăm că 150 de florini reprezintă de o sută de ori mai mult decât 1
florin și 50 de creițari. Pentru cifra trei, care însoțește prețul biletelor de teatru, nu
găsim decât o singură asociație: logodnica, Elise L., este cu trei luni mai tânără decât
prietena sa. Situația din vis reproduce o mică scenă care a fost, nu o dată, motiv de
ironie între soți: tânăra femeie se grăbise să ia dinainte biletele la teatru și intrase în
sala de spectacol când o întreagă parte a fotoliilor de orchestră era încă neocupată.

Remarcăm, în sfârșit, că acest vis conține o absurditate: faptul că două persoane iau
trei bilete de intrare la teatru!
Ideile latente ale visului sunt, în mod evident, acestea: "Am fost proastă că m-
am măritat atât de tânără! Ce nevoie am avut să mă grăbesc atât?
Exemplul Elisei îmi arată bine că aș fi găsit oricând un soț; nu aveam decât să
aștept, aș fi găsit unul de o sută de ori mai bun (soț sau bijuterie). Cu banii aceștia
(dota) aș fi putut să-mi cumpăr trei!".
VIII
După expunerea pe care am făcut-o despre procedeele lucrării visului am putea
fi tentați să privim această lucrare ca un proces psihic special care, după cunoștința
noastră, nu poate fi comparat cu nimic. Și poate că în noi se va naște puțină uimire
superstițioasă constatând că produsul său, visul însuși, este dintotdeauna treaz.
În realitate, acțiunea visului nu este decât primul și cel mai bine studiat dintr-o
serie de procese psihice, în special cele la care se reduce producerea simptomelor
isterice, angoaselor, obsesiilor, demențelor, etc. Toate aceste procese prezintă, în mod
egal, caracterele condensării și deplasării, mai ales ale acesteia din urmă, în timp ce
prelucrarea în vederea unei reprezentări senzoriale rămâne proprie lucrării visului.
Dacă, deci, procesul visului este același cu cel care dă naștere imaginilor
morbide, cu atât mai interesantă ar fi determinarea condițiilor în care el se produce.
Nu mică ne va fi surpriza aflând că el poate exista fără ajutorul somnului și fără cel al
bolii și că un număr considerabil de fenomene care aparțin vieții cotidiene a
subiecților normali ca uitările, lapsusurile de vorbire și de comportament sunt create
prin aceleași mecanisme psihice ca și visul și ca toate simptomele morbide desemnate
mai sus.
Nodul problemei rezidă în procesul de deplasare, cel care merită, ni se pare,
dintre toate, cea mai mare atenție. Pentru a cunoaște condiția esențială a deplasării
este indispensabil să se abordze problema dintr-un punct de vedere pur psihologic. Se
va vedea atunci că acest fenomen se produce exclusiv sub imperativul necesității și
pentru a-l înțelege va fi importantă conștientizarea anumitor dificultăți de care cu
greu va scăpa cel care studiază visele.
Când, la începutul acestei lucrări, am oferit ca exemplu de analiză unul dintre
visele mele a trebuit să întrerup inventarul ideilor mele latente deoarece printre ele se
aflau unele pe care eu preferam să le păstrez secrete, pe care nu puteam să le comunic
fără să încalc grav anumite conveniențe. Am adăugat că n-ar folosi la nimic să
înlocuiesc această analiză printr-o alta, căci oricare ar fi visul ales, fie el cel mai
obscur și cel mai confuz dintre toate, aș ajunge în cele din urmă la gânduri latente pe
care nu le-aș putea releva fără indiscreție. Cu toate acestea, după ce am respins
dovezile acestor dezbateri intime și am continuat analiza, făcând abstracție că este
vorba despre mine, am întâlnit gânduri care m-au surprins profund. Nu mi le
cunoșteam. Ele îmi păreau nu numai stranii, ci și penibile. Le-am respins din toate
puterile dar, în același timp, am simțit că ele îmi erau impuse prin logica inflexibilă a
ideilor latente. Nu pot să-mi explic această stare de lucruri, admițând că aceste
gânduri au existat realmente în mine, decât în sensul că ele posedau aici o anumită
intensitate sau energie psihică, dar că se găseau, după opinia mea, într-o situație
psihologică specială care mă împiedica să le conștientizez. Eu denumesc această
situație specială stare de refulare. Recunosc atunci că între caracterul confuz al visului
manifest și starea de refulare a ideilor latente — altfel zis repulsia pe care o resimt
luând cunoștință de aceste idei — există o relație de la cauză la efect. Conchid că dacă

visul este confuz, el este astfel din necesitatea de a nu trăda anumite idei latente pe
care conștiința mea le dezaprobă. Astfel se explică acțiunea de deformare, care pentru
vis este o adevărată deghizare.
Ar fi interesant de cercetat, în visul pe care l-am supus analizei, care dintre
gândurile mele se prezintă deghizat din teama de a-mi suscita prea puternic
dezaprobarea dacă s-ar prezenta fără mască. Eu știu că cursa despre care am vorbit,
cursa aceea gratuită cu mașina, mi-a amintit de altele mai costisitoare în compania
unei persoane din familia mea, iar semnificația visului părea să fie: "Aș vrea să cunosc
o dragoste dezinteresată". Or, cu puțin timp înainte de a avea acest vis, cheltuisem o
însemnată sumă de bani pentru persoana în discuție. În fața acestei asociații de idei
sunt constrâns să recunosc că regret că am făcut aceasta cheltuiala. Numai prin
mărturisirea unui asemenea sentiment am ajuns să înțeleg ce semnifică, în visul meu,
dorința de o dragoste care nu prilejuiește cheltuieli. Totuși, pot s-o spun cu toată
sinceritatea, n-am ezitat un moment să cheltuiesc această sumă. Regretul pe care îl
resimt face parte dintr-un curent care nu mi-a atins conștiința. De ce n-a făcut-o?
Aceasta este o altă problemă care ne-ar conduce prea departe. Răspunsul pe care l-aș
putea da aparține unei alte asociații de idei.
Dacă analizez, în locul unui vis care-mi aparține, visul unei persoane străine aș
ajunge la constatări asemănătoare. Numai mijloacele mele de control vor fi puțin
diferite. Dacă visul analizat este cel al unui subiect normal îl voi determina să-și
recunoască ideile refulate, demonstrându-i înlănțuirea gândurilor visului. El va avea
însă întotdeauna libertatea de a le nega. Dar dacă este vorba de un bolnav de nervi, de
un isteric de exemplu, va trebui, pentru a-l determina să-și recunoască ideile refulate,
să i se dezvăluie relația care există între acestea și simptomele bolii sale și să se insiste
asupra acestui aspect până când starea sa s-a ameliorat într-atât încât ideile refulate
s-au substituit simptomelor.
Să luăm exemplul acelei tinere femei care mi-a povestit visul cu cele trei bilete
de teatru de 1 florin și 50 de creițari. Analiza ideilor sale latente arată că ea nu-și
prețuia prea mult soțul, că i-ar fi convenit mai mult să nu se fi căsătorit cu el, că l-ar fi
dorit înlocuit fără regret cu un altul. Este adevărat că ea pretinde că-l iubește. Nu
admite că disprețul față de el ("altul ar putea fi de o sută de ori mai bun!") aduce cea
mai mică atingere vieții sale sentimentale. Totuși, toate simptomele sale conduc la
aceeași concluzie ca și visul. Este suficient să se trezească în ea amintirile refulate
dintr-o epocă în care era perfect conștientă că nu-și iubește soțul pentru ca imediat
simptomele să dispară și bolnava să înceteze să protesteze împotriva interpretării
mele.
IX
Noțiunea de refulare fiind stabilită, la fel ca și relațiile care există între
deformarea visului și materialul psihic refulat, devine posibil să rezumăm, într-o
manieră generală, principalele concluzii pe care le desprindem din cercetările
noastre.
Știm că visele inteligibile și raționale sunt realizarea nedeghizată a unei dorințe,
în alți termeni că dorința a cărei realizare concretă o reprezintă ele este o dorință
recunoscută de către conștiință, nesatisfăcută în viața cotidi-ană, dar întru totul
demnă de interes. Analiza viselor confuze și neinteligibile ne arată ceva analog:
fundamentul acestor vise este de asemenea o dorință realizată, dorință pe care ideile
latente ne-o relevă pe de altă parte. Numai că reprezentarea ei este obscură. Pentru a
o clarifica trebuie să recurgem la analiză și aceasta ne va arăta când o dorință refulată
și inconștientă, când o dorință intim legată de gânduri refulate și, ca să spunem așa,

transportată de acestea. Putem caracteriza aceste vise afirmând că ele sunt realizări
voalate ale dorințelor refulate. Mai mult, remarcăm, ceea ce este interesant, că
înțelepciunea populară are dreptate când pretinde că visele prezic viitorul. În realitate
visul ne arată viitorul nu așa cum se va realiza ci cum dorim noi să se realizeze.
Spiritul popular face în această privință ceea ce are de altfel obiceiul să facă: crede
ceea ce dorește.
Visele, din punct de vedere al realizării dorințelor, se pot împărți în trei
categorii:
Avem, în primul rând, visul care reprezintă fără deghizare o dorință nerefulată.
Acesta este visul de tip infantil, care devine din ce în ce mai rar pe măsură ce copilul
înaintează în vârstă.
În al doilea rând avem visul care reprezintă, deghizat, o dorință refulată.
Majoritatea viselor noastre aparțin acestui tip și din această cauză ele nu pot fi
înțelese fără analiză.
În sfârșit, urmează visul care exprimă dorința refulată, dar n-o deghi-zează sau o
deghizează prea puțin. Acest ultim vis este însoțit întotdeauna de o senzație de
angoasă care îl obligă să se întrerupă și care pare să fie echivalentul acțiunii de
deghizare pentru că, în visele din cea de-a doua ca-tegorie, angoasa l-a cruțat pe cel
care doarme tocmai datorită acestei acțiuni. Ar fi ușor de demonstrat că situația din
vis care generează angoasă nu este altceva decât o dorință veche nerealizată și refulată
de multă vreme.
Printre visele inteligibile se găsesc și cele al căror conținut este penibil și care,
totuși, nu generează la cel care doarme nici un sentiment de angoasă. Ele nu pot fi
puse în rândul viselor de angoasă și servesc drept argument celor care vor să conteste
orice semnificație și orice valoare manifestărilor visului. Ne va fi suficient un exemplu
pentru a arăta că aceste vise nu sunt altceva decât realizări voalate ale dorințelor
refulate și aparțin net celei de-a doua categorii. Vom vedea, deasemenea, de câtă
ingeniozitate se folosește acțiunea de deplasare pentru a deghiza dorința.
O tânără fată visează că cel de-al doilea copil al surorii sale a murit, iar ea se află
în fața sicriului, exact așa cum s-a aflat, cu câțiva ani mai înainte, în fața celui al
primului născut al aceleiași familii. Acest spectacol nu-i inspiră nici cea mai mică
suferință.
Tânăra fată refuză, natural, să-și interpreteze visul în sensul unei dorințe
ascunse. Nici interpretarea noastră nu este aceasta. Dar există faptul că lângă sicriul
primului copil ea s-a întâlnit cu bărbatul pe care-l iubește, i-a vorbit și, din acel
moment, ea nu l-a mai văzut niciodată. Fără îndoială că dacă cel de-al doilea copil nu
ar fi murit, ea nu l-ar mai fi întâlnit pe acest bărbat în casa surorii sale. Ea se revoltă
împotriva acestei ipoteze, dar dorește cu ardoare urmarea, întâlnirea cu bărbatul
iubit. În ziua care a precedat visul ea a primit o invitație la o conferință unde spera să-
l întâlnească. Visul este, deci, un simplu vis de nerăbdare, așa cum se produce el
înaintea unei călătorii, a unui spectacol de teatru, în așteptarea oricărei plăceri. Dar
tinerei fete trebuie să i se disimuleze propria dorință. Atunci, unuia dintre aspectele
situației i se substituie un altul, pe cât posibil la fel de nepotrivit pentru a-i inspira
bucuria. Să mai remarcăm că elementul afectiv al visului nu se potrivește decât cu
conținutul său latent, cu cel care a fost refulat. Întrucât această idee latentă este cea a
unei întâlniri dorită cu ardoare, ea nu se poate asocia cu un sentiment de tristețe.
X
Deoarece filozofii de până acum n-au avut ocazia să se ocupe cu o filozofie a
refulării credem că este necesar, la acest prim contact cu misterioasa problemă a

formării visului, să încercăm o expunere cât mai clară cu putință. În schema noastră
suntem ajutați de alte studii decât cel despre vis și dacă la început poate părea puțin
complicat, nouă ni s-a părut că, pe de altă parte, niciuna din aceste complicații nu era
superfluă.
Să admitem că în aparatul nostru psihic există două funcții creatoare de gândire.
A doua dintre aceste funcții posedă privilegiul că toate produsele sale devin imediat
parte a conștiinței, în timp ce activitatea celei dintâi rămâne inconștientă sau nu
ajunge în conștiință decât prin intermediul celei de-a doua.
La limita separării dintre cele două funcții, chiar în punctul în care prima o
întâlnește pe cea de-a doua, există o cenzură care nu lasă să treacă decât ceea ce îi este
agreabil și respinge restul. Produsele respinse de către cenzură se găsesc atunci,
pentru a folosi propria noastră expresie, în stare de refulare.
Dar în anumite condiții, în timpul somnului care aduce cu sine un gen de
relaxare a cenzurii, activitățile reciproce ale celor două funcții nu mai sunt aceleași.
Produsele refulate nu mai pot fi respinse în întregime și reușesc să-și croiască drum
până la conștiință. Cu toate acestea, întrucât cenzura poate fi slăbită dar niciodată
abolită, trebuie ca obiectele refulate, pentru a fi admise de conștiință, să fie deghizate
într-o asemenea manieră încât ele să-și piardă caracterul respingător. Ceea ce
pătrunde atunci în conștiință este un compromis între tendințele primei funcții și
scrupulele celei de-a doua.
Remarcăm aici că, făcând abstracție de imaginile visului, refularea, relaxarea
cenzurii și acceptarea unui compromis se află în mod sigur la baza oricărui proces
care concură la formarea unei imagini psihopatice. Remarcăm, de asemenea, că la
formarea acestui compromis concură în mod sigur procesele de condensare,
deplasare, de ordonare provizorie și superficială pe care le-am studiat în lucrarea
visului.
Nu căutăm să disimulăm faptul că un gen de demonologie intervine din plin în
expozeul de mai sus. Ni s-a părut, într-adevăr, că procesul de formare a visului confuz
seamănă cu efortul pe care l-ar face un subordonat pentru a strecura pe furiș o vorbă
care i-ar displace șefului său. Am plecat de la această comparație pentru a contura
procesul de deghizare și pe acela al cenzurii și ne-am străduit să redăm impresia
noastră printr-o teorie psihologică încă frustă dar, pe cât este posibil, clară. Sperăm
că un examen mai aprofundat al subiectului va permite să se identifice cele două
funcții pe care le-am numit "prima" și "a doua" și să se descopere corelațiile care
confirmă ceea ce am stabilit a priori: antagonismul celor două funcții, dintre care una
păzește intrarea în conștiință și o poate exclude pe cealaltă.
Când starea de somn este învinsă, cenzura își reia drepturile și face tabula rasa
din tot ceea ce i-a fost impus în perioada sa de neputință. Ceea ce confirmă ipoteza
noastră este rapiditatea cu care visul se șterge din memorie precum și o experiență pe
care am ajuns să o fac frecvent: în timp ce povestim unul dintre visele noastre, sau îl
supunem analizei se întâmplă ca un detaliu pe care îl uitasem complet să apară pe
neașteptate. Și aproape întotdeauna, acest detaliu scos din uitare reprezintă calea cea
mai scurtă și mai sigură pentru a pătrunde sensul latent al visului. Tocmai pentru
aceasta el ar fi trebuit în mod sigur să dispară în uitare, ceea ce reprezintă efortul
suprem al cenzurii.
XI
Dacă admitem că conținutul visului reprezintă o dorință realizată, iar caracterul
său confuz este opera cenzurii, care modifică și deghizează mate-rialele refulate, ne
este ușor să determinăm funcția visului. Contrar a ceea ce admite opinia curentă, care

consideră visul ca perturbator al somnului, noi am ajuns la concluzia neobișnuită că
visul servește ca paznic al somnului. Visul infantil ne va oferi aici cea mai bună
demonstrație.
Starea de somn sau trecerea psihică de la veghe la somn este indusă la copil
printr-o senzație de oboseală, la care se adaugă o oarecare constrângere exterioară.
Pentru a i se ușura copilului această trecere se îndepărtează toți stimulii care i-ar
putea abate spiritul de la ideea de somn. Se știe cum să se îndepărteze stimulii din
exterior, dar cum am putea să reducem la tăcere toate aceste dorințe care se află în
sufletul copilului și-l țin treaz? Uitați-vă la o mamă care încearcă să-și adoarmă
copilul: acesta nu încetează să ceară fie un sărut, fie o jucărie, dar dorințele nu-i sunt
satisfăcute decât în parte, realizarea celorlalte fiind amânată cu autoritate pentru a
doua zi. Este clar că toate aceste mișcări care agită copilul constituie obstacole pentru
somnul său. Cine nu cunoaște povestea amuzantă a băiețelului răutăcios care,
trezindu-se noaptea, se apucă să răcnească pentru a chema rinocerul? Un copil
înțelept, în loc să răcnească, ar fi visat că vede rinocerul și se joacă cu el. Visul, care-i
oferă copilului dorința realizată, găsește credit la el în timpul somnului. Dorința fiind
satisfăcută, somnul continuă. Se va spune că copilul crede în imaginea sa din vis
pentru că aceasta îmbracă formele verosimilității și pentru că, pe de altă parte,
spiritul copilului este încă lipsit de facultatea pe care și-o va dobândi mai târziu, de a
distinge între imaginația și halucinațiile sale și realitate.
Adultul, în ceea ce-l privește, a dobândit facultatea de a face această distincție.
El a înțeles că este inutil să-și formuleze dorințe și știe din expe-riență că este mai
bine să-și înăbușe dorințele până în momentul în care, pe căi ocolite și grație
împrejurărilor mai favorabile, acestora li se va permite satisfacția. Rezultă că în
somnul adultului realizarea directă a dorințelor apare rareori, poate chiar niciodată,
și că visul adultului, care ni se pare de tip infantil, se relevă la examinare ca o
problemă infinit mai complicată. Pentru aceasta, la orice adult normal, fără excepție,
se produce o diferențiere a materialelor psihice care nu există la copil. Prin ea se
realizează o funcție, funcție care se alimentează din experiența de viață și exercită, cu
gelozie, o influență de represiune și inhibiție asupra tuturor mișcărilor sufletului. Prin
raporturile sale cu conștiința și cu activitatea voluntară, această funcție este investită
cu o putere considerabilă asupra întregii vieți psihice a adultului. Or, ea condamnă, ca
improprii și superflue, multe din tendințele infantile, punând astfel în stare de
refulare toate modurile de a gândi și a simți care derivă din aceste tendințe.
Dar din momentul în care această funcție, în care noi recunoaștem eul nostru
normal, cedează nevoii de somn, o vedem obligată de condițiile psiho-fiziologice în
care se produce acesta să-și slăbească supravegherea și să opună o energie foarte
redusă intruziunii materialelor refulate. În sine această relaxare are puțină
importanță, n-ar fi mare nenorocire dacă tendințele in-fantile refulate ar face
momentan carieră. Numai că atâta timp cât va dura somnul, ele nu vor găsi ieșire nici
în gândirea inconștientă, nici în activitatea motrice. Ele nu pot, deci, decât să devină
un pericol pentru somn și despre acest pericol este vorba să fie îndepărtat. Trebuie să
admitem aici că, chiar în orele în care suntem profund adormiți, o anumită cantitate
de atenție liberă rămâne disponibilă. Ea face oficiul de supraveghetor pentru cazul în
care ar exista interesul pentru noi să ne întrerupem somnul. Cum s-ar explica fără
aceasta că — așa cum a observat venerabilul fizioiog Burdach — fiecare dintre noi
rămâne sensibil în timpul somnului la anumite excitații senzoriale care-l interesează
în mod special: mama la scâncetul copilului său, morarul la o oprire a zgomotului
morii sale și toți oamenii, în general, la chemarea numelui lor? Această atenție

totdeauna trează se întoarce, de asemenea, spre excitațiile interne produse de
dorințele refulate și din acestea se formează visul, adică așa cum am spus mai sus, un
compromis care satisface cele două tendințe. Visul este, într-un anumit fel,
descărcarea psihică a unai dorințe în stare de refulare deoarece el prezintă această
dorință ca realizată. El satisface în ecelași timp cealaltă tendință, permițând celui care
doarme să-și continue somnul. "Eul" nostru se comportă în aceasta ca un copil, îi
place maî mult să creadă în imaginile visului: "Da, da, pare el să spună, ai dreptate,
dar lasă-mă să dorm". Aprecierea disprețuitoare pe care o facem în stare de veghe cu
privire la vis, la incoerența și lipsa sa de logică este fără îndoială aceeași pe care o face
"eul" nostru adormit asupra produselor refulării. Dispreț cu atât mai fondat cu cât
acești perturbatori ai somnului nu reușesc să ne pună în mișcare. Noi rămânem
conștienți chiar în timpul somnului, căci atunci când imaginile visului se eliberează
prea mult de cenzura gândirii cugetăm: "Puah! Aceasta nu este decât un vis!" și
continuăm să dormim.
Ni se va obiecta că există cazuri, spre exemplu cel al visului de angoasă, în care
visul este incapabil să păstreze somnul. Dar trebuie să se conchidă pur și simplu că
visul este investit cu două funcții, dintre care cea de-a doua este aceea de a întrerupe
somnul atunci când trebuie. El este comparabil în aceasta cu paznicul de noapte
conștiincios a cărui datorie este, înainte de toate, de a face să înceteze zgomotele care
ar putea trezi populația, dar care nu ezită să-și îndeplinească o datorie opusă și să
ridice toată lumea în picioare atunci când zgomotele devin neliniștitoare și cărora el
singur nu le poate face față.
Această a doua funcție a visului ne devine mai clară mai ales atunci când luăm în
considerare efectele excitațiilor senzoriale asupra unei persoane adormite. Se știe că
excitațiile venite din afară influențează în general conținutul visului. Proba
experimentală a fost făcută în acest caz. Ea aparține unui mic număr de cercetări pe
care medicii le-au întreprins asupra visului și cărora li s-a acordat, din nenorocire, o
importanță exagerată. Ne găsim și aici în fața unei enigme: persoana adormită,
supusă de către experimentator unei excitații oarecare, nu recunoaște în vis această
excitație, ea nu face decât s-o traducă, s-o interpreteze. Dar cum se decide alegerea sa
din atâtea forme posibile de interpretare? Această alegere nu poate să ni se pară decât
arbitrară, dar noi știm, pe de altă parte, că arbitrariul psihic nu există.
Cel care doarme are, într-adevăr, mai multe mijloace de a reacționa împotriva
oricărei excitații senzoriale venite din afară. El poate să se trezească, poate de
asemenea să-și continue somnul și, în acest din urmă caz, reușește aceasta prin
mijloacele cele mai variate. Dacă visează, spre exemplu, că se află într-o situație
incompatibilă cu perturbația exterioară va reuși să o învingă pe aceasta din urmă.
Aceasta este situația celui care, suferind un abces dureros al perineului, visează că
urcă pe cal. Cataplasma destinată să-i ușureze durerea devine șaua animalului și în
felul acesta el continuă să doarmă. De asemenea, se poate, și acesta este cazul cel mai
frecvent, ca excitația percepută în vis să intre într-o asociație de imagini aparținând
unei dorințe refulate care vrea să se realizeze. Excitația își pierde imediat realitatea și
se încorporează materialului psihic al celui care doarme. În felul acesta unul dintre
prietenii mei a ajuns să viseze că a scris o comedie, realizarea unei idei care îi este
dragă. Se află la teatru, primul act se desfășoară cu succes, izbucnește un tunet de
aplauze… Și aici cel care doarme trebuie să fi reușit să-și prelungească somnul, căci
atunci când s-a trezit n-a mai auzit nici un zgomot și a presupus, ceea ce se va dovedi
adevărat mai târziu, că s-au bătut covoarele prin apropiere. Toate visele care se
manifestă imediat înainte de trezire printr-un vacarm oarecare nu sunt decât eforturi

pentru negarea zgomotului perturbator, pentru a-i conferi o altă interpretare și a mai
câștiga câteva clipe de odihnă.
XII
Dacă se admit exigențele cenzurii drept cauză principală a deformării visului nu
se va vedea nimic surprinzător în faptul că aproape toate visele adulților se reduc, în
urma analizei, la dorințe erotice. Nu ne referim aici la visele descrise în mod obișnuit
sub numele de "vise sexuale" și care oferă imagini dezgolite de văluri. Toți cei care au
visat le cunosc. Ei nu sunt tot-deauna atât de surprinși fie de alegerea persoanelor
care fac obiectul dorinței, fie de abolirea tuturor barierelor pe care individul treaz are
grijă să le opună exigențelor sale sexuale, fie, în sfârșit, de anumite amănunte bizare
care par să frizeze perversiunea. Ceea ce ne învață analiza este că multe alte vise, care
nu par la prima vedere să includă preocupări erotice se reduc, prin munca de
interpretare, la o realizare a dorinței sexuale și, pe de altă parte, că astfel de materiale
ale gândirii noastre conștiente, care par să fi trecut în visul nopții ca "relicve ale zilei",
nu sunt admise aici decât pentru a juca rolul de figuranți în reprezentarea dorințelor
erotice refulate.
Pentru a explica o stare de lucruri, în legătura cu care nu se consideră necesară
teoretizarea, amintim că nu exista tendințe care să fi fost mai bine refulate și
combătute în noi de către morală și civilizație precum tendințele sexuale. Mai mult, la
majoritatea oamenilor, aceste tendințe știu perfect să se sustragă tiraniei funcțiilor
psihice de un ordin mai elevat. Studiul pe care l-am făcut în altă parte asupra
sexualității infantile, a manifestărilor sale obscure și în general neînțelese ne
autorizează să spunem că aproape la toți indivizii civilizați evoluția infantilă a vieții
sexuale se oprește într-un punct. În consecință, dorințele sexulate refulate la copil vor
deveni mai târziu resorturi multiple și puternice ale formării viselor adulte.
Pentru ca visul, care este o manifestare a dorințelor erotice, să nu pre-zinte în
conținutul său manifest nici o urmă de sexualitate este indispensabilă o pregătire
tainică. Neputându-se prezenta ca atare, materialele imaginilor sexuale vor fi
înlocuite în conținutul visului prin semne, aluzii sau orice altă formă de expresie
indirectă. Numai că, contrar a ceea ce se cere în general de la aceste formule, cele ale
visului trebuie să nu fie, înainte de toate, imediat inteligibile. Astfel se explică faptul
binecunoscut al reprezentării simbolice a ideilor visului, fapt cu atât mai remarcabil
cu cât se știe astăzi că toți cei care folosesc aceeași limbă se servesc când visează de
aceleași simboluri. Aș adăuga chiar că, în anumite cazuri, comunitatea simbolurilor se
întinde dincolo de comunitatea limbilor. Întrucât cel care visează ignoră el însuși
sensul simbolurilor pe care le folosește, problema originii acestor simboluri și a
raporturilor pe care le pot avea cu obiectul lor rămâne în întregime obscură. Dar
faptul în sine este cert și acest fapt pare de primă importanță pentru tehnica
interpretării visului. Este clar, pentru cine cunoaște în profunzime această simbolică,
că sensul visului, toate detaliile și unele dintre fragmentele sale devin mai ușor de
înțeles fără a fi necesar ca cel care a dormit să fie supus unui interogatoriu privind
gândurile sale din vis. Ne apropiem aici de idealul popular pe de-o parte, iar pe de
altă parte de metoda dragă popoarelor primitive la care imaginile visului se
interpretau în mod exclusiv prin simboluri.
Cu toate că specialiștii în simbolica visului sunt încă departe de a ajunge la o
concluzie, noi putem deja să considerăm drept achiziții câteva date generale și un
anumit număr de remarci particulare.
Există simboluri cu o interpretare unică. Astfel, Împărat și Împărăteasă, Rege și
Regină, semnifică Tată și Mamă. Camera semnifică Femeia, iar ușile de intrare și
ieșire reprezintă deschiderile naturale ale corpului. Simbolurile folosite în vis servesc

cel mai adesea pentru a ascunde persoanele, părțile corpului sau actele care
interesează sexualitatea. Organele genitale îndeosebi utilizează o colecție de simboluri
bizare și obiectele cele mai variate intră în componența acestor simboluri. Or, noi
admitem că armele ascuțite, obiectele lungi și rigide, trunchiurile de arbori sau
trestiile reprezintă organul masculin, în timp ce dulapurile, cutiile, automobilele,
tigăile înlocuiesc în vis organul feminin findcă motivul acestei substituții este ușor de
înțeles. Dar nu toate simbolurile visului conțin aluzii atât de transparente și când ni
se spune că cravata este organul masculin, lemul, corpul feminin și că mișcarea
ascendentă, scara reprezintă relațiile sexuale noi îndemnăm la reflecție, atâta timp cât
proba autenticității acestor simboluri n-a fost, pe de altă parte, făcută. Adăugăm aici
că majoritatea simbolurilor visului este bisexuală, acestea putând, după împrejurări,
să fie raportate la organele celor două sexe.
Anumite simboluri au o folosință generală și se întâlnesc la toți cei ce visează
care vorbesc aceeași limbă și au aceeași formație intelectuală. Altele, de o folosință
limitată, sunt create de către individ pe măsura nevoilor sale. Trebuie să se distingă în
cadrul primelor, cele care sunt destinate, cu totul firesc prin folosirea în limba
curentă, să reprezinte aspectele sexuale, spre exemplu cele care au legătură cu
cultivarea: sămânță, fecundație etc. În al doilea rând, cele al căror raport cu aspectele
sexuale par a data din epocile primitive și n-au putut să se nască decât în conștientul
nostru cel mai obscur. Oricum și oricare i-ar fi natura, această forță creatoare de
simboluri nu s-a epuizat încă în zilele noastre. De remarcat că anumite descoperiri
recente, ca aceea a balonului, au fost utilizate imediat din acest punct de vedere și au
trecut în rândul simbolurilor sexuale.
Totuși, am greși dacă ne-am imagina că datorită unei cunoașteri mai
aprofundate a simbolicii visului (Cheia viselor) noi vom putea într-o zi să evităm
chestionarea celui care a dormit despre gândurile sale din starea de veghe și să
revenim la procedeele primitive de interpretare. Este imposibil să știm a priori dacă
conținutul manifest al visului trebuie să fie luat în sens simbolic sau în sens propriu,
deoarece există pe deasupra simboluri indivi-duale și nenumărate fluctuații în
folosirea simbolurilor generale. Ceea ce se știe cu siguranță este faptul că nu toate
materialele sunt simboluri. Cunoaș-terea simbolurilor ne poate ajuta, într-o mare
măsură, să traducem ceea ce rămâne obscur în conținutul manifest al visului, dar ea
nu face inutilă folosirea procedeului de mai sus. Cu atât mai mult ea ne va servi ca
mijloc de investigație în cazul în care ideile visului ar fi nule sau insuficiente.
Simbolica visului ne pare, în mod egal, indispensabilă pentru analiza viselor zise
"tipice", comune tuturor oamenilor și a viselor individuale zise "periodice". Dacă n-
am făcut decât să atingem aici în treacăt interesanta problemă a expresiei simbolice a
visului, aceasta se datorează în mod sigur faptului că, prin importanța sa, problema
depășește cadrul lucrării noastre. Ea ne conduce dincolo de domeniul visului, în cel al
imaginilor populare. Aici vom vedea că simbolul se află la originea poveștilor,
miturilor și legendelor, în spiritul comic și în folclor. Prin el vom descoperi raporturi
intime între vis și aceste producții diverse. Dar noi știm că el nu este creat de lucrarea
visului, că el nu este altceva decât forma de expresie a gândirii noastre inconștiente și
că el este acela care furnizează acestei lucrări materialele pentru a condensa, a
deplasa și a dramatiza.
XIII
Suntem, desigur, departe de a fi indicat toate problemele care se pun cu privire
la vis sau chiar de a fi rezolvat complet pe cele pe care le-am ridicat aici.

Cititorii care sunt interesați de problemă, într-o manieră generală, îl trimitem la
cartea Sancte de Sanctis , I Sogni, Torino, 1899. Cei care sunt interesați de o expunere
mai completă a teoriei mele personale despre vis o vor găsi în lucrarea mea, Die
Traumdeutung, Leipzig und Wien, 1900. Să mai spunem în ce direcție ni se pare
dezirabil să se continue studiile asupra visului.
Stabilind, cum am făcut-o, că interpretarea unui vis constă în înlocuirea
conținutului său manifest prin ideile sale latente, în alți termeni în desfacerea tramei
care a fost urzită de către lucrarea visului pun, pe de o parte, o serie de noi probleme
psihologice privind de asemenea natura și formarea a ceea ce am numit refulare. Pe
de altă parte, afirm existența ideilor latente ale visului, adică a materialelor
abundente care pot da naștere formațiunilor psihologice de prim ordin, întru totul
asemănătoare producțiilor normale ale inteligenței, dar care nu se pot manifesta în
conștiință decât sub travestiul visului. Aceste idei latente există la toți oamenii,
deoarece toți, chiar și cei mai normali, sunt subiecte care visează. Relațiilor lor cu
conștiința și cu refularea li se corelează problemele ulterioare, de primă importanță în
psihologie, cărora trebuie să le se amâne soluția până în momentul în care se va
ajunge, prin analiză, să se lămurească originea câtorva alte formațiuni psihopatice
precum simptomele isterice și obsesiile.