Intocmirea Situatiior Financiare Conform Ias 1 Analiza Si Interpretare Prin Studiu DE Caz
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………………………………………………….5
CAPITOLUL I
SITUAȚII FINANCIARE ANUALE-SURSĂ DE INFORMAȚII ÎN ANALIZA FINANCIARĂ…………………………………………………………………………………………………………..8
1.1 Conceptul de situații financiare……………………………………………………………………………….8
1.2 Utilizatorii situațiilor financiare………………………………………………………………………………9
1.3 Obiectivul situațiilor financiare……………………………………………………………………………..11
1.4 Caracteristici calitative ale situațiilor financiare…………………………………………………….11
1.5 Structura situațiilor financiare……………………………………………………………………………….13
1.5.1 Bilanțul contabil…………………………………………………………………………………………….14
1.5.2 Contul de profit și pierdere………………………………………………………………………………15
1.5.3 Situația modificărilor capitalului propriu………………………………………………………….16
1.5.4 Situația fluxurilor de trezorerie………………………………………………………………………..17
1.5.5 Notele explicative la situațiile financiare anuale………………………………………………18
1.6 Principii contabile și aplicarea lor la întocmirea situațiilor financiare……………………….19
1.6.1 Principiul continuității activității………………………………………………………………………19
1.6.2 Principiul permanentei metodelor…………………………………………………………………….21
1.6.3 Principiul prudenței…………………………………………………………………………………………21
1.6.4 Principiul independentei exercițiului………………………………………………………………….22
1.6.5 Principiul evaluării separate a elementelor de activ si de datorii………………………….22
1.6.6 Principiul intangibilității………………………………………………………………………………….22
1.6.7 Principiul necompensării………………………………………………………………………………….22
1.6.8 Principiul prevalenței economicului asupra juridicului………………………………………..23
1.6.9 Principiul pragului de semnificație…………………………………………………………………..23
1.7 Lucrări contabile preliminare întocmirii situațiilor financiare…………………………………..23
1.8 Calculul și analiza principalilor indicatori economico-financiari………………………………27
1.8.1 Indicatorii de lichiditate…………………………………………………………………………………..27
1.8.2 Indicatorii gradului de îndatorare……………………………………………………………………..27
1.8.3 Indicatori privind utilizarea activelor………………………………………………………………..27
1.8.4 Indicatorii profitabilității…………………………………………………………………………………28
1.9 Auditul situațiilor financiare…………………………………………………………………………………28
CAPITOLUL II
STUDIU DE CAZ – ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE ÎN CADRUL FIRMEI S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. …………………………………………………………………31
2.1 Prezentarea generală a societății S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L………………………………31
2.1.1 Scurt istoric……………………………………………………………………………………………………31
2.1.2 Structura organizatorică………………………………………………………………………………….33
2.1.3 Organizarea compartimentului financiar-contabil……………………………………………..33
2.1.4 Strategia de marketing…………………………………………………………………………………….35
2.1.4.1 Strategia de produs…………………………………………………………………………………36
2.1.4.2 Strategia de preț……………………………………………………………………………………..36
2.1.4.3 Strategia de distribuție…………………………………………………………………………….36
2.1.4.4 Strategia de promovare……………………………………………………………………………36
2.1.5 Relația dintre cost și preț…………………………………………………………………………………37
2.2 Situațiile financiare anuale…………………………………………………………………………………..37
2.2.1 Importanța, rolul și funcțiile situațiilor financiare………………………………………………37
2.2.2 Prezentarea bilanțului contabil conform IAS 1…………………………………………………..39
2.2.2.1 Întocmirea bilanțului conform reglementărilor contabile în vigoare……………..39
2.2.2.2 Principalele posturi bilanțiere…………………………………………………………………..40
2.2.2.3 Evaluarea și recunoașterea posturilor bilanțiere…………………………………………41
2.2.3 Prezentarea contului de profit și pierdere conform IAS 1…………………………………….42
2.2.3.1 Întocmirea contului de profit și pierdere conform reglementărilor contabile…..43
2.2.3.2 Principalele posturi din contul de profit și pierdere……………………………………..43
2.2.3.3 Evaluarea și recunoașterea veniturilor și cheltuielilor în contul de profit și pierdere…………………………………………………………………………………………………………………….44
2.2.4 Calcularea și analiza unor indicatori economico-financiari………………………………..44
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….46b#%l!^+a?
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..48
Introducere
Reglementările contabile din România privind situațiile financiare sunt reprezentate de: Legea contabilității nr.82/1991, Ordinul 1752/17.11.2005, IAS1, Reglementări contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, Reglementări contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a VII-a Comunității Economice Europene.
Societățile comerciale , companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare , societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale. Categoriile de persoane care pot ține contabilitatea în partidă simplă se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Pentru organizații patronale și sindicale, precum și pentru alte categorii de organizații fără scop patrimonial, care nu desfășoară activități economice, Ministerul Finanțelor Publice aprobă un sistem simplificat de raportare financiară, având în vedere și cerințele organismelor europene de profil.
Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la bază înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Situații financiare anuale Exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale și, de regulă, coincide cu anul calendaristic, durată exercițiului financiar este de 12 luni.
Exercițiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:
pentru sucursalele cu sediul în România, care aparțin unei persoane juridice străine, cu excepția instituțiilor de credit, entităților autorizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și societăților de asigurare, dacă exercițiul financiar diferă pentru societate;
pentru filialele consolidate ale societății-mamă, precum și pentru filialele filialelor, cu excepția instituțiilor de credit, entităților autorizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și societăților de asigurare, dacă exercițiul financiar diferă pentru societatea-mamă.
Exercițiul financiar al unităților nou-înființate începe la data înființării, potrivit legii. Exercițiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe la data încheierii exercițiului financiar anterior și se încheie în ziua precedentă datei când începe lichidarea.
Perioada de lichidare este considerată un exercițiu financiar, indiferent de durata sa.
Situațiile financiare anuale consolidate ale unei societăți-mamă se întocmesc pentru același exercițiu financiar aplicabil situațiilor financiare anuale ale societății-mamă. Dacă exercițiul financiar al filialelor diferă de exercițiul financiar aplicabil societății-mamă, situațiile financiare anuale consolidate pot fi întocmite la o altă dată pentru a ține cont de exercițiul financiar al majorității sau al celor mai importante dintre societățile consolidate.
Exercițiul financiar pentru instituțiile publice este anul bugetar. Persoanele juridice au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii.
Ministerul Finanțelor Publice poate stabili întocmirea și depunerea situațiilor financiare și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar. Pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară situațiile financiare anuale se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative. Persoanele juridice care nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementărilor prevăzute mai sus aplică reglementări contabile conforme cu directivele europene și întocmesc situații financiare anuale, care se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, politici contabile și note explicative. Pentru persoanele juridice fără scop patrimonial situațiile financiare anuale se compun din bilanț, contul rezultatului exercițiului, politici contabile și note explicative. Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar și sunt însoțite de raportul administratorilor.
Pentru sucursalele din România ale instituțiilor de credit și ale altor instituții financiare cu sediul în străinătate, instituțiile prevăzute la art. 4 alin. (2) stabilesc conținutul situațiilor financiare anuale care trebuie publicate de aceste sucursale.
Instituțiile respective stabilesc și cerințele referitoare la informațiile privind activitatea proprie a sucursalelor, care trebuie publicate de sucursalele respective în situația b#%l!^+a?în care acestea nu sunt obligate să publice situații financiare anuale referitoare la activi…36
2.1.5 Relația dintre cost și preț…………………………………………………………………………………37
2.2 Situațiile financiare anuale…………………………………………………………………………………..37
2.2.1 Importanța, rolul și funcțiile situațiilor financiare………………………………………………37
2.2.2 Prezentarea bilanțului contabil conform IAS 1…………………………………………………..39
2.2.2.1 Întocmirea bilanțului conform reglementărilor contabile în vigoare……………..39
2.2.2.2 Principalele posturi bilanțiere…………………………………………………………………..40
2.2.2.3 Evaluarea și recunoașterea posturilor bilanțiere…………………………………………41
2.2.3 Prezentarea contului de profit și pierdere conform IAS 1…………………………………….42
2.2.3.1 Întocmirea contului de profit și pierdere conform reglementărilor contabile…..43
2.2.3.2 Principalele posturi din contul de profit și pierdere……………………………………..43
2.2.3.3 Evaluarea și recunoașterea veniturilor și cheltuielilor în contul de profit și pierdere…………………………………………………………………………………………………………………….44
2.2.4 Calcularea și analiza unor indicatori economico-financiari………………………………..44
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….46b#%l!^+a?
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..48
Introducere
Reglementările contabile din România privind situațiile financiare sunt reprezentate de: Legea contabilității nr.82/1991, Ordinul 1752/17.11.2005, IAS1, Reglementări contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, Reglementări contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a VII-a Comunității Economice Europene.
Societățile comerciale , companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare , societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale. Categoriile de persoane care pot ține contabilitatea în partidă simplă se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Pentru organizații patronale și sindicale, precum și pentru alte categorii de organizații fără scop patrimonial, care nu desfășoară activități economice, Ministerul Finanțelor Publice aprobă un sistem simplificat de raportare financiară, având în vedere și cerințele organismelor europene de profil.
Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la bază înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Situații financiare anuale Exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale și, de regulă, coincide cu anul calendaristic, durată exercițiului financiar este de 12 luni.
Exercițiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:
pentru sucursalele cu sediul în România, care aparțin unei persoane juridice străine, cu excepția instituțiilor de credit, entităților autorizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și societăților de asigurare, dacă exercițiul financiar diferă pentru societate;
pentru filialele consolidate ale societății-mamă, precum și pentru filialele filialelor, cu excepția instituțiilor de credit, entităților autorizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și societăților de asigurare, dacă exercițiul financiar diferă pentru societatea-mamă.
Exercițiul financiar al unităților nou-înființate începe la data înființării, potrivit legii. Exercițiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe la data încheierii exercițiului financiar anterior și se încheie în ziua precedentă datei când începe lichidarea.
Perioada de lichidare este considerată un exercițiu financiar, indiferent de durata sa.
Situațiile financiare anuale consolidate ale unei societăți-mamă se întocmesc pentru același exercițiu financiar aplicabil situațiilor financiare anuale ale societății-mamă. Dacă exercițiul financiar al filialelor diferă de exercițiul financiar aplicabil societății-mamă, situațiile financiare anuale consolidate pot fi întocmite la o altă dată pentru a ține cont de exercițiul financiar al majorității sau al celor mai importante dintre societățile consolidate.
Exercițiul financiar pentru instituțiile publice este anul bugetar. Persoanele juridice au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii.
Ministerul Finanțelor Publice poate stabili întocmirea și depunerea situațiilor financiare și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar. Pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară situațiile financiare anuale se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative. Persoanele juridice care nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementărilor prevăzute mai sus aplică reglementări contabile conforme cu directivele europene și întocmesc situații financiare anuale, care se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, politici contabile și note explicative. Pentru persoanele juridice fără scop patrimonial situațiile financiare anuale se compun din bilanț, contul rezultatului exercițiului, politici contabile și note explicative. Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar și sunt însoțite de raportul administratorilor.
Pentru sucursalele din România ale instituțiilor de credit și ale altor instituții financiare cu sediul în străinătate, instituțiile prevăzute la art. 4 alin. (2) stabilesc conținutul situațiilor financiare anuale care trebuie publicate de aceste sucursale.
Instituțiile respective stabilesc și cerințele referitoare la informațiile privind activitatea proprie a sucursalelor, care trebuie publicate de sucursalele respective în situația b#%l!^+a?în care acestea nu sunt obligate să publice situații financiare anuale referitoare la activitatea proprie.
Instituțiile publice întocmesc situații financiare trimestriale și anuale, conform normelor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.
Raportul anual cuprinde situațiile financiare anuale, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a persoanelor prevăzute prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și confirmă că:
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b) situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată;
c) persoană juridică își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
Obiectivul situațiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o imagine fidela a poziției financiare, performantei financiare si a celorlalte informații referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Situațiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar. Acestea cuprind bilanțul consolidat, contul de profit și pierdere consolidat, precum și celelalte componente, respectiv informații referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, politici contabile și note explicative la situațiile financiare anuale consolidate, și vor fi făcute publice împreună cu situațiile financiare anuale individuale ale societății-mamă.
Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice situațiile financiare anuale. Fac obiectul publicării situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz.
Aceste prevederi se aplică și sucursalelor înregistrate în România, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum și societăților-mamă care întocmesc situații financiare consolidate.
Acționarii și angajații unei societăți au dreptul să se informeze în legătură cu situațiile financiare anuale la sediul social al societății sau al societății – mamă, fără nici o discriminare.
Situațiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani.
În caz de încetare a activității persoanelor juridice, situațiile financiare anuale, precum și registrele și celelalte documente se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie.
Instituțiile publice și celelalte persoane juridice, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, depun un exemplar din situațiile financiare trimestriale și anuale la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta.
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, alte autorități publice, instituțiile publice autonome si unitățile administrativ-teritoriale, ai căror conducători au calitatea de ordonator principal de credite, depun la Ministerul Finanțelor Publice un exemplar din situațiile financiare trimestriale si anuale, potrivit normelor și la termenele stabilite de acesta.
Situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificării capitalurilor proprii și fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exercițiu financiar.
Situațiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată a poziției financiare a unei întreprinderi și a tranzacțiilor efectuate de această. Obiectivul situațiilor financiare generale este de a oferi informații despre poziția financiară, performanță și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile fmanciare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredințate conducerii întreprinderilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situațiile financiare oferă informații despre:
activele controlate de întreprindere;
datoriile întreprinderii;
capitalurile proprii, ca interes rezidual al proprietarilor în activele controlate de întreprindere;
veniturile și cheltuielile, inclusiv câștigurile și pierderile, rezultatul net al întreprinderii și, într-o accepție mai largă, performanță sa economică, redate prin reflectarea evoluției capitalurilor proprii (activului net), evoluție din care sunt excluse efectele operațiilor efectuate de întreprindere direct cu proprietarii săi;
fluxurile de trezorerie trecute, ce se pot constitui în bază pentru determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare.
Aceste informații, împreună cu alte informații din notele la situațiile financiare, ajută utilizatorii la estimarea viitoarelor luxuri de numerar ale întreprinderii și, în special, a momentului și gradului de certitudine a generării numerarului și echivalentelor de numerar.
Prezenta lucrare de disertație este structurată în două capitole. În primul capitol sunt definite mai multe noțiuni conceptuale referitoare la situațiile financiare. Capitolul II reprezintă studiul de caz al lucrării de disertație. Studiul s-a făcut în cadrul firmei S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L.
CAPITOLUL I
SITUAȚII FINANCIARE ANUALE-SURSĂ DE INFORMAȚII ÎN ANALIZA FINANCIARĂ
Reprezentând elementul cel mai de bază din ansamblul sistemului informațional al unei entități economice, contabilitatea, furnizor principal de informații atât publice, cât și confidențiale, necesare managementului intern al întreprinderii, pune la dispoziția tuturor claselor de utilizatori situații financiare anuale.
Situațiile financiare anuale reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informații colectate și prelucrate de sistemul contabil. Atât întreprinderea, cât și omul, privit ca o entitate separată, are nevoie de informațiile conținute în situațiile b#%l!^+a?financiare anuale sau de rezultatele obținute în urma efectuării analizelor economico-financiare pe baza acestora, pentru a-și fundamenta deciziile lor economice.
Situațiile financiare anuale prin conținutul lor reușesc să înglobeze ansamblul activităților unei întreprinderi dintr-o perioadă determinată, devenind în acest mod un mijloc de conducere și analiză, pe baza cărora se realizează prognoze și se calculează o serie de indicatori macroeconomici.
1.1 Conceptul de situații financiare
La finele fiecărui an întreprinderile, pentru a-și putea evalua și descrie activitatea sa,
din decursul unei perioade determinate de timp, din punct de vedere al performanței, poziției financiare și a imaginii fidele pe care o înfățișează, are angajamentul de a întocmi situații financiare anuale.
Conform Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, acestea reprezintă „produsul final al activității contabile” prin „clasificarea și sintetizarea unui cumul de tranzacții financiare”. Sub formularea de „Situații financiare anuale” în România au fost denumite pentru prima oară în cadrul OMFP nr. 1752/17.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1080 din 30.11.2005, fiind preluată din Standardele Internaționale de CoNtabilitate(SIC), stabilindu-se totodată obligativitatea întocmirii acestora de către toate persoanele juridice și cele fără scop lucrativ.
Astfel, situațiile financiare anuale, reprezintă „documente oficiale pentru finalizarea închiderii exercițiului financiar”, documente de sinteză care înglobează date financiar-contabile pe baza cărora se determină indicatorii financiar-contabili, care redau într-un mod mai sintetic și standardizat rezultatele dobândite de către întreprindere.
Situațiile financiare anuale sunt puternic standardizate, atât de către Consiliul pentru Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IASB), cât și de către normalizatorii români și au o „structură riguroasă și precisă, pentru a prezenta cât mai clar informațiile”. Acestea pun la dispoziția utilizatorilor informații comune despre tranzacțiile desfășurate în perioada curentă, precum și obligațiile de plată și încasările aferente ce se vor realiza în viitor, date care servesc drept prim mijloc de informare în procesul de fundamentare și adoptare a deciziilor lor economice.
Pentru a evidenția caracteristicile primordiale ale performanței și poziției financiare, de aseamenea și eventualele ezitări ale entității, conducerea sa poate, pe lângă setul de bază și obligatoriu de situații financiare, să realizeze o analiză financiară.
În cadrul raportului de analiză sunt tratate următoarele aspecte: calculul și analiza principalilor indicatori, precum și influențele care determină performanța financiară; politicile de investiții și cea de dividende ale entității; sursele de finanțare și costurile îndatorării; resursele acesteia care nu sunt recunoscute în situațiile financiare. Responsabilitatea principală de a întocmi și prezenta informațiile cuprinse în situațiile financiare ale entității revine conducerii acesteia.
1.2 Utilizatorii situațiilor financiare
Situațiile financiare anuale sunt destinate atât managementului intern al întreprinderii, dar și pentru celelalte categorii de utilizatori, care sunt privați de dreptul de a cere orice gen de rapoarte tipice sau proprii activității lor. Întocmite astfel încât să răspundă toturor cerințelor și nevoilor informaționale ale utilizatorilor, acestea sunt menite să prezinte date cât mai comune tuturor grupelor de utilizatori.
În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe categorii de utilizatori ale situațiilor financiare anuale, clasificați în funcție de necesitățile informaționale ale acestora. În tabelul nr. 1 sunt sintetizate cele mai importante dintre acestea :
Tabel nr. 1 Utilizatorii situațiilor financiare anuale și deciziile lor economice adoptate
Contabiliatea oferă informații tuturor categoriilor de utilizatori analizate, deși necesitățile informaționale individuale sunt variate. În urma acțiunilor efectuate de fiecare utilizator în parte pot apărea divergențe între aceștea, deoarece în funcție de interesele proprii ale acestora se formează comportamentul individual.
1.3 Obiectivul situațiilor financiare
Contabilitatea există și evoluează mereu în căutarea adevărului și, în acest sens, scopul contabilității este producerea de situații financiare anuale a căror „obiectiv este de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare ale unei entități care sunt utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Acestea reflectă în același timp rezultatul modului de folosire a resurselor încredințate managementului întreprinderii, care împreună dau posibilitatea tuturor tipurilor de utilizatori de a-și fundamenta și adopta decizii economice aferente sferei lor de activitate.
În cadrul fiecărei componente ale situațiilor financiare anuale, prin prisma obiectivului urmărit, sunt prezentate tranzacțiile și evenimentele economice realizate, reflectând diverse aspecte ale acestora. Fiecare situație financiară în parte nu poate oferi o imagine globală a întreprinderii sau să răspundă cerințelor informaționale ale utilizatorilor.
Deci, doar studierea setului întreg a documentelor de sinteză și raportare contabilă permite obținerea unei viziuni clare asupra întreprinderii și „ajută utilizatorii situațiilor financiare în estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie ale entității și în special a plasării în timp a gradului de certitudine ale acestora”.
Astfel informațiile de natură contabilă, care vizează perioade trecute trebuie să permită luarea unei decizii corecte în timpi utili pentru a atinge scopul esențial urmărit de desfășurarea contabilității.
1.4 Caracteristici calitative ale situațiilor financiare
Pe parcursul istoricului practicii contabile s-au conturat câteva atribute ale informațiilor financiar-contabile. Acestea: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea, au fost incluse de către normalizatorii internaționali în Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IASB) ca fiind principalele caracteristici pe care trebuie să le prezinte informațiile contabile. Doar acele informații care cumulează toate caracteristicile menționate anterior prezintă utilitate consumatorului de informații contabile.
În conformitate cu reglementările contabile românesti caracteristicile informațiilor contabile de definesc în felul următor :
Inteligibilitatea – presupune ca informațiile prezentate în situațiile financiare să fie înțelese ușor de utilizatorii care posedă cunoștințe suficiente în domeniu economic și le-ar permite acestora realizarea de analize și concluzii în urma studierii în detaliu a informațiilor.
Relevanța – dacă în procesul decizional, informațiile prezentate în situațiile financiare anuale au permis evaluarea corectă a ansamblului de evenimente petrecute în cadrul activității desfășurate de întreprindere, evenimente care privesc perioade trecute, prezente sau viitoare, cât și au fost de folos în atestarea sau corectarea evaluărilor viitoare, atunci acestea pot fi denumite ca informații relevante.
Relevanța informațiilor e dată, pe de altă parte, și de pragul de semnificație a acestora, care reflectă gradul de influență a informațiilor asupra deciziilor economice ale utilizatorului în cazul în care au fost prezentate în mod eronat sau chiar omise de tot la prezentare.
Credibilitatea – informațiile care dau posibilitatea elaborării unor decizii fundamentate pe date cât mai certe și care nu conțin erori semnificative și în același timp nepărtinitoare, pot fi considerate credibile. b#%l!^+a?
Credibilitatea lor e dată de reprezentarea fidelă a rezultatelor și poziției financiare a întrepriderii, de reflectarea tuturor tranzacțiilor și evenimentelor realizate în mod fidel și în același timp respectând principiul prevalenței economicului asupra juridicului, fiind contabilizate corespunzător realității lor eonomice, și nu doar formei lor juridice.
Credibilitatea este caracterizată de următoarele însușiri:
– ea trebuie să fie neutră, astfel încât să nu influențeze procesul decizional, precum și modul de formare a unui raționament în vederea atingerii scopurilor sau rezultatelor propuse;
– prudența este reliefată prin intermediul principiului prudenței și presupune propagarea unei viziuni pesimiste asupra capitalurilor întreprinderii precum și subevaluarea șanselor afacerii.
Prezentând un grad de precauție, această abordare economică obligă agentul economic să evite supraevaluarea activelor și veniturilor, în timp ce datoriile și cheltuielile sale să le evalueze în totalitate, chiar dacă unele din ele au aparut între data închiderii exercițiului financiar și data întocmirii bilanțului contabil, luând în calcul, indiferent de rezultatul obținut în exercițiul financiar, totalitatea eventualelor pierderi, riscuri și deprecieri probabile.
– integralitatea informațiilor financiar-contabile presupune ca acestea să fie complete sub toate aspectele semnificative, dând dovadă de credibilitate și să nu fie irelevante, deci să nu conțină omisiuni care ar conduce la o informare falsă sau eronată a utilizatorului.
Comparabilitatea – metodele contabile de evaluare, prezentare și clasificare a elementelor descrise în situațiile financiare anuale folosite de către întreprindere trebuie să dea dovadă de permanență în timp, doar în acest mod se poate îndeplini această cerință.
Ca urmare „utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a identifica diferențele dintre metodele contabile utilizate” în cazul în care întreprinderea a efectuat o schimbare a acestora. Atât în cadrul aceleiași întreprinderi, de-a lungul perioadelor, cât și la mai multe întreprinderi în același timp trebuie utilizate aceleași modalități de prezentare și cuantificare a acelorași tranzacții și evenimente ecomonice, într-o manieră unitară, pentru ca utilizatorul să poată face diferența dintre politicile contabile folosite de-a lungul timpului. Deci, informația trebuie să permită compararea sa în timp și spațiu, pentru a deveni cât mai valoroasă.
În ceea ce privește informația relevantă și credibilă, cadrul contabil IASB, menționează: oportunitatea; raportul cost-beneficiu, care este mai degrabă o constrângere generală decât o caracteristică calitativă; și echilibrul între caracteristicile calitative; ca fiind limitele acesteia.
Prin urmare, informația trebuie să fie la timpul potrivit, la locul potrivit și prezentată oamenilor potriviți în vederea adoptării unor decizii cât mai corecte.
De asemenea, beneficiile urmate de cunoașterea informațiilor trebuie să fie mai mari decât costul obținerii acestora și, nu în ultimul rând, caracteristicile calitative ale acestora să prezinte un echilibru adecvat între ele pentru a îndeplini obiectivul situațiilor financiare.
1.5 Structura situațiilor financiare
Corespunzător capitolului I, articolul 5 din Legea contabilității nr.82/1991, repubilcată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.454 în 2008, persoanele juridice și cele fizice care desfășoară activități producătoare de venituri au obligația să conducă contabilitate în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale.
Tot în cadrul legii se precizează că situațiile financiare anuale trebuie să fi însoțite de o declarație scrisă de managenentul întreprinderii prin care își asumă responsabilitatea întocmirii situațiilor financiare anulale în conformitate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene.
Standardului Internațional de Contabilitate 1(IAS 1) Prezentarea situațiilor financiare, specifica setul complet de situații financiare, care include:
(a) o situație a poziției financiare la finalul peroadei (bilanțul);
(b) o situație e rezultatului global pe periodă (contul de profit și pierdere);
(c) o situație a modificărilor în capitalurile proprii pe perioadă;
(d) o situație a fluxurilor de trezorerie pe perioadă;
(e) note, cuprinzând un rezumat al politicilor contabile semnificative și alte informații explicative;
(f) o situație a poziție financiare de la începutul primei perioade comparative, atunci când entitatea aplică retroactiv o politică contabilă sau face o retratare retroactivă a elementelor din situațiile sale financiare, sau atunci când reclasifică elementele din situațiile sale financiare;
Însă, nu toate entitățile partimoniale sunt obligate să întocmească setul complet de documente de sinteză și raportare contabilă. Articolului 3 din OMFP 3055 din 29 octombrie 2009, specifică două categorii de entități, care întocmesc fie setul complet de situații financiare anuale, fie setul de situații financiare simplificat.
Includerea într-o categorie sau alta a unei entități depinde de faptul dacă acestea, la data bilanțului, depășeste sau nu limitele a două dintre următoarele criterii de mărime :
Total active – 3,65 milioane de Euro;
Cifra de afaceri – 7,3 milioane de Euro;
Număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar – 50;
Așadar, cele care depășesc două dintre cele trei limite menționate, întocmesc setul complet de situații financiare anuale, format din:
bilanț;
contul de profit și pierdere;
situația modificărilor capitalului propriu;
situația fluxurilor de trezorerie; și
note explicative la situațiile financiare anuale.
Cele care nu îndeplinesc această condiție vor întocmi setul de situații financiare simplificat alcătuit din:
bilanț;
contul de profit și pierdere; și
note explicative la situațiile financiare anuale. b#%l!^+a?
Situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie se pot întocmi, de cele din urmă, facultativ.
1.5.1 Bilanțul contabil
Oferind în primul rând informații despre poziția financiară a întreprinderii, bilanțul, prezintă în etalon bănesc situația patrimoniului întreprinderii în două exerciții financiare diferite: perioada de bază în comparație cu perioada curentă. În acest mod, prin intermediul bilanțului, care constituie cel mai integral și complex document de sinteză, se prezintă posturile bilanțiere, respectiv cele de activ și cele de pasiv, la încheierea exercițiului financiar, cât și în celelalte cazuri precizate de lege. Prezentarea se face în urma grupării acestora în funcție de proveniența și destinația lor, precum și eventualele corectări a valorilor.
Astfel activele, datoriile și capitalurile proprii, ca rezultat a organizării informațiilor, din balanța de verificare finală, din punct de vedere al lichidității, exigibilității și natura economică, reprezintă principalele structuri bilanțiere și totodată elementele care sunt legate nemijlocit de aprecierea poziției financiare a întreprinderii.
Structurile bilanțiere, specificate anterior, se definesc după cum urmează:
Rezultate din evenimentele aferente perioadelor trecute, activele reprezintă o resursă controlată de întreprindere și de la care se așteaptă câștiguri economice viitoare. Doar atunci când costul sau valoarea acestora pot fi evaluate în mod credibil și este probabilă efectuarea unui beneficiu economic viitor de către întreprindere, activele vor fi recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț. Repartizarea de dividende, restituirea unor împrumuturi, desfășurarea activității de producție și realizarea de servicii, executarea unor operațiuni de înlocuire a activelor existente cu altele, sunt doar câteva dintre avantajele economice pe care le poate prezenta un beneficiu economic așteptat în viitor;
Decontarea unei obligații curente a întreprinderii, reieșită din evenimente trecute, și care are ca efect o ieșire de fluxuri de resurse cu beneficii economice dinspre întreprindere se încadrează în structura datoriilor. Recunoașterea lor în contabilitate și prezentarea lor în bilanț se poate face doar în cazul când se așteaptă o ieșire de resurse economice fiind rezultatul unei decontări a unei obligații prezente precum și posibilitatea evaluării într-o manieră credibilă a valorii decontate. Efectuarea de plăti în numerar, conversia unei obligații în capital propriu, transmiterea de alte active, prestări de servicii sunt forme pe care le poate îmbrăca stingerea unei obligații actuale;
„Capitalul propriu reprezintă interesul dreptul acționarilor asupra activelor unei entități, după deducerea tuturor datoriilor”.
Atât în normele metodologice de completare a documentelor de sinteză și raportare contabilă, cât și în formularul tip de bilanț sunt arătate modurile de calcul și regrupare a sumelor pentru acei indicatori care nu se pot lua direct din balanța de verificare finală în structura bilanțului, precum și pentru cei care sunt denumiți indicatori de însumare sau derivați.
1.5.2 Contul de profit și pierdere
Fiind cel dintâi document contabil care reflectă performanța întreprinderii și reprezentând o structură distinctă a situațiilor financiare, contul de profit și pierdere, prezintă o prelucrarea și sistematizare a tuturor veniturilor și cheltuielilor înregistrate în exercițiul financiar curent. Determinarea profitului întreprinderii se realizează nemijlocit cu ajutorul acestor elemente, a căror recunoaștere și măsurare prezintă o dependență parțială față de conceptele de capital și menținerea nivelului acestuia, noțiuni care sunt folosite în realizarea situațiilor financiare.
În concordanță cu reglementările IASB, toate mișcările din cadrul întreprinderii, concretizate în „consumuri de mijloace material, umane și bănești”, precum și „rezultatele obținute în urma consumurilor efectuate”, sunt definite în modul următor:
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizate în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari;
Veniturile reprezintă intrare brută de beneficii economice pe parcursul perioadei, generate în cadrul desfășurării activității normale ale unei entități, atunci când aceste intrări au drept rezultat creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor la capitalurile proprii;
Din punct de vedere al activităților pe care le desfășoară întreprinderea, în contul de profit și pierdere, cheltuielile și veniturile sunt structurate în cele de: exploatare, financiare și extraordinare. Prin prisma acestei grupări avem posibilitatea de a calcula rezultatele întreprinderii pe niveluri distincte de agregare:
Tabel nr. 2 Rezultatele întreprinderii pe niveluri distincte de agregare
Suplimentar, pe lângă acești indicatori microeconomici, în tabelul nr. 3 sunt formulele de calcul și pentru celelalte rezultate:
Tabel nr. 3 Rezultatele întreprinderii
În concluzie, contul de profit și pierdere este situația financiară care măsoară succesul sau performanța activității unei întreprideri, referitoare la o periadă dată.
1.5.3 Situația modificărilor capitalului propriu
Situația modificărilor capitalului propriu prezintă modificările capitalului propriu între începutul și sfârșitul unui perioade contabile, adică reflectă crearea sau reducerea activului net în cursul acestei perioade.
O entitate trebuie să prezinte o situație a modificărilor capitalurilor proprii care arată în declarația:
a) venitul total cuprinzător pentru perioada de referință, indicând separat sumele totale atribuibile proprietarilor societății și non-controling interese;
b) pentru fiecare componentă a capitalurilor proprii, efectele aplicării retroactive sau a retratării retroactive recunoscute în conformitate cu IAS;
c) pentru fiecare componentă a capitalurilor proprii, o reconciliere între valoarea contabilă la începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând separat modificările care rezultă din:
– profit sau pierdere,
– fiecare element de venit global, și
– tranzacțiile cu proprietarii în calitatea lor de proprietari, indicând separat contribuțiile și distribuirile către proprietari și modificările în interesele de proprietate în filiale care nu au drept rezultat o pierdere a controlului.
O entitate trebuie să prezinte, fie în situația modificărilor capitalurilor proprii, fie în notele explicative, valoarea dividendelor recunoscute ca distribuiri către proprietari în timpul perioadei, și suma pe acțiune aferenta.
Pentru a înțelege mai bine ceea ce prezintă atât situația modificărilor capitalului propriu, cât și contul de profit și pierdere, trebuie preciazată diferența dintre venituri și câștiguri, respectiv dintre cheltuieli și pierderi:
Câștigurile – reprezintă creșteri ale beneficiilor economice, apărute sau nu în exercițiul contabil curent. Ele nu se compensează, asemeni veniturilor și cheltuielilor între ele, iar evidența și reprezentarea lor se face, de regulă, la valoarea netă.
Pierderile – sunt scăderi ale beneficiilor economice, ce pot sau nu să apară în exercițiul contabil curent. Raportarea acestora se face fără a lua în considerare veniturile asociate.
Astfel prin intermediul acestei componente ale situațiilor financiare se prezintă valoarea totală a veniturilor și cheltuielilor, inclusiv câștigurile și pierderile generate de activitățile întreprinderii pe parcursul perioadei contabile, excluzând modificările rezultate din tranzacțiile cu proprietarii care au acționat în calitatea lor de acționari/asociați.
Soldurile de deschidere și de închidere ale capitalului social, primelor de capital, tuturor rezervelor, rezultatului reportat, rezultatului exercițiului, precum și modificările acestora sunt prezentate în situația modificărilor capitalului propriu, care constituie un reper fundamental în apreciarea bonității întreprinderii.
1.5.4 Situația fluxurilor de trezorerie
Deoarece în urma analizei atât a bilanțului, cât și a contului de profit și pierdere, nu se poate forma o imagine completă privind felul în care se administrează valorile materiale și bănești ale întreprinderii, se conturează necesitatea întocmirii unei situații financiare care ar răspunde cerințelor informaționale ale utilizatorilor privind aceasta latură a activității întreprinderii.
Privitor la această problemă IAS 7 Situațiile fluxurilor de trezorerie menționează că întocmirea situațiilor fluxurilor de treziorerie prezintă informații folositoare în scopul evaluării posibilităților întreprinderii de a realiza fluxuri de numerar, necesitățile de utilizare a acestora, precum și realizarea unui pronostic a scadențelor și a riscului încasărilor viitoare.
După IAS 7, fluxurile de numerar – reprezintă intrările sau ieșirile de numerar sau echivalente ale acestora.
Asemenea veniturilor și cheltuielilor, și fluxurile de trezorerie se clasifică în funcție de natura activităților principale ale întreprinderii, după cum urmează :
fluxuri generate din activitatea de exploatare;
fluxuri generate din activitatea de investiții; și
fluxuri generate din activitatea de finanțare.
O astfel de grupare a fluxurilor de trezorerie, prezintă utilitate în următoarele activități de analiză:
– nu toate activitățile presupun numerar, deci se face o corelare a profitului sau pierderii cu numerarul, separându-le pe cele care implică numerar de cele care nu implică;
– efectuarea unei evaluări a capacității întreprinderii de a-și putea onora obligațiile de plată, efectuate în cash, deoarece orice întreprindere trebuie să prezinte o astfel de capacitate;
– în desfășurarea activității sale, întreprinderea, consumă numerar, iar pentru a cunoaște cu aproximație mărimile viitoare ale acestora trebuie făcută o evaluare a cash-flow-urilor strategice;
Pe seama soldurilor de trezorerie, a celui rezultat din activității de gestiune a activelor reale și a celui rezultat din operațiuni de investire de capital și finanțare, se poate determina un indicator microeconomic important, și anume variația trezoreriei nete. Calculul trezoreriei nete este posibil doar după efectuarea clasificării și analizei tuturor fluxurilor de numerar ale întreprinderii. Astfel în cazul în care nu există concordanță între fluxurile reale ale întreprinderii cu cele monetare, caz frecvent întâlnit, asigurarea trezorerie se face prin intermediul decalajelor de plăți asociate acelor fluxuri.
În vederea întocmirii și prezentării situațiilor fluxurilor de trezorerie s-au consacrat două metode de determinare a fluxurilor de numerar, acestea fiind menționate în IAS 7 Situațiile fluxurilor de trezorerie :
Metoda directă, care presupune operarea încasărilor și plăților brute în numerar; b#%l!^+a?
Metoda indirectă, reprezentând o alternativă la cea dintâi, rezidă în ajustarea a elementelor de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din activitatea de investiții sau de capital, și a efectelor tranzacțiilor ce nu au natură monetară și a remiterilor ori angajamentelor de plăți sau încasări în numerar din exploatare trecute sau viitoare, cu profitul net sau pierderea netă.
Și această componentă a situațiilor financiare anuale nu este obligatorie pentru acele întreprinderi care la închiderea exercițiului financiar nu depășesc două dintre cele trei criterii de mărime menținate anterior.
1.5.5 Notele explicative la situațiile financiare anuale
Notele explicative ale situațiilor financiare anuale constituie o detaliere într-un mod sistematic a informațiilor prezentate în celelalte componente ale situațiilor financiare, respectiv bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu și situația fluxurilor de trezorerie, precum și „informații despre reglementările contabile care stau la baza întocmirii situațiilor financiare și despre politice contabile folosite”. Astfel pentru toate componentele situațiilor financiare prezentate anterior, care se dezvoltă sau pentru care se oferă informații în plus, trebuie să existe câte o trimitere la notele explicative ale situațiilor respective.
Politicile contabile prezentate în notele explicative rezidă în principiile, regulile, convențiile, și practicile specifice adoptate de entitate în vederea elaborării, întocmirii și prezentării situațiilor financiare, astfel încât să poată oferi informații cât mai relevante, credibile și complete din punct de vedere semnificativ.
În România, cele zece domenii care sunt abordate în notele explicative distinct sunt:
Activele imobilizate;
Provizioanele;
Repartizarea profitului;
Analiza rezultatului din exploatare;
Situația creanțelor și datoriilor;
Principii, politici și metode contabile;
Participații și surse de finanțare;
Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere și de supraveghere;
Exemple de calcul și analiza a principalilor indicatori economico-financiari;
Alte informații.
1.6 Principii contabile și aplicarea lor la întocmirea situațiilor financiare
Elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilității de angajamente.
1.6.1 Principiul continuității activității
Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității. Dacă administratorul societății constată unele elemente de nesiguranța legate de anumite evenimente care pot duce la încapacitatea acesteia de a-și continuă activitatea , aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare anuale nu sunt întocmite pe bază principiului continuității activității, această informație trebuie prezentată împreună cu explicații privind modul de întocmire a acestora și motivele care au stat la bază deciziei conform căreia societatea nu-și mai poate continuă activitatea. Continuitatea exploatării este legată de factori obiectivi sau subiectivi. Societatea trebuie să depisteze existența factotilor care ar putea să genereze starea de continuitate:
Factori de ordin financiar :
Fond de rulment negativ;
Situație netă negativă;
Situații de trezorerie negative;
Imposibilitatea plății datoriilor scadente;
Apelul la surse de finanțare cu caracter oneros;
Imposibilitatea plății ratelor la împrumuturile scadente.
Factori legați de expoatare :
Capacitatate de autofinanțare negativă;
Pierderi de piețe importante;
Existența unei subactivități notabile
Dintre evenimentele majore care ar putea afecta într-un viitor previzibil activitatea entității, ar putea modifica în mod semnificativ rezultatele activității și/sau metodele contabile
, enumerăm:
divizarea (în două sau mai multe noi entități);
fuziunea cu una sau mai multe entități (prin comasare sau prin absorbție);
inițierea unui parteneriat strategic (asociere în participațiune, etc.);
schimbarea semnificativă a acționariatului, a obiectului sau a zonei geografice de acțiune;
cotarea la bursă;
restructurarea masivă a activității și/sau structurii entității (schimbare de obiect, extindere sau reducere de activitate și/sau dimensiune);
privatizarea, (re)naționalizarea sau orice altă formă de schimbare importantă a b#%l!^+a?structurii asociative a entității;
intrarea în incapacitate de plată, dizolvarea (urmată de restructurare – relansare sau de lichidare).
Oricare din aceste evenimente va influența în mod decisiv aplicarea politicilor și metodelor contabile în cadrul entității sub influența noilor circumstanțe, prin:
concepția generală de conducere și administrare;
politica și metodele de amortizare a imobilizărilor și evaluare a elementelor patrimoniale;
politica de aprovizionare și stoc ;
politica de investiții;
politica de producție și desfacere, privind cantitatea, calitatea și gama sortimentală produsă, politica de prețuri și modalitățile de distribuție și vânzare;
politica de personal și salarizare, privind numărul și structura personalului, modul de calcul și cuantumul salariilor;
obiectul de activitate;
activele redundante;
achitarea datoriilor și încasarea creanțelor;
politica de dividend, etc.
Spre exemplu, o entitate care va fuziona cu altă entitate își va face ordine în patrimoniu și în activitate: va lichida stocurile supranormative și va vinde activele redundante, va amâna noile investiții, își va încasa cât mai repede creanțele și își va achita datoriile, își va concentra eforturile pe activitățile cele mai profitabile, își va reduce personalul, în general își va reduce cheltuielile, etc. cu scopul de a avea o poziție cât mai avantajoasă la negocierile de fuzionare, de a avea un bilanț cât mai « curat » și o profitabilitate cât mai înaltă, astfel încât ponderea activului său net contabil (capitalului) să fie cât mai mare în activul (capitalul) noii entități, indiferent dacă fuziunea se face prin absorbție sau prin comasare. Drept urmare, proprietarii entității vor avea o poziție mai bună în noua entitate rezultată din fuzionare.
1.6.2 Principiul permanentei metodelor
Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul, pentru asigurarea comparabilității în timp și în spațiu. Dacă însă activitatea economică justifică necesitatea unei alte metode, fie pentru că s-a schimbat contextul economic, fie pentru că alegerea inițială a metodei s-a făcut în mod eronat, sau pentru că o reglementare contabilă impune o astfel de modificare, societatea are posibilitatea schimbării acelei metode. Pentru a asigura însă comparabilitatea, societatea va prezenta în notele explicative motivul schimbării metodei și a efectului schimbării.
1.6.3 Principiul prudenței
Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, și în special:
a. poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului trebuie să se țină seama de toate datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia; b. trebuie să se țină cont de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia;
c. trebuie să se țină cont de deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este pierdere sau profit.
Prudența este, în mod cert, principiul aflat în starea cea mai accentuată de conflict cu obiectivul (principiul federator) al imaginii fidele, deoarece el adoptă, în mod sistematic, un punct de vedere pesimist. Adică, solicită contabilizarea minusurilor de valoare și interzice luarea în considerare a plusurilor de valoare. Excepțiile sunt destul de rare: de exemplu, plusurile pentru titlurile de participare evaluate prin echivalență.
Dacă nu există nici un Standard Internațional de Contabilitate relevant, administratorii întreprinderii vor elabora politici contabile în acord cu "Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare" și se vor asigură că situațiile financiare furnizează informații care să fie:
a) relevante, adică utile pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor;
și
b) credibile, în sensul că:
(i) reprezintă fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii;
(ii) reflectă substanța economică a evenimentelor și tranzacțiilor și nu doar forma juridică;
(iii) sunt neutre, adică nepărtinitoare față de Stakeholders;
(iv) sunt prudente; și:
(v) sunt complete sub toate aspectele semnificative.
1.6.4 Principiul independentei exercițiului
Trebuie să se țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar , indiferent de data încasării sau plății acestor venituri și cheltuieli. Aplicarea acestui principiu are în vedere:
practicarea unei contabilități de angajamente, care presupune înregistrarea cheltuielilor în momentul angajării, respectiv primirii bunurilor, serviciilor sau recepției lucrărilor de la terți și înregistrarea veniturilor în momentul livrării bunurilor , executării lucrărilor sau prestării serviciilor;
utilizarea conturilor de venituri și cheltuieli în avans.
1.6.5 Principiul evaluării separate a elementelor de activ si de datorii
Conform acestui principiu , componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. Acest principiu reprezintă abandonarea practicii evaluărilor administrative, nediferențiate, prin metodă unică, impusă printr-un act normativ (specifice economiilor centralizate) și adoptarea metodelor economice de evaluare, care să țină seama b#%l!^+a?atât de caracteristicile elementului patrimonial supus evaluării, cât și de utilitatea sa sau de condițiile pieței sale.
1.6.6 Principiul intangibilității
Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.
1.6.7 Principiul necompensării
Orice compensare între elementele de activ și de datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanțe și datorii față de același agent economic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor la valoarea integrală.
Sunt de asemenea permise, în condițiile legii, după o temeinică analiză și cu apobarea conducerii întreprinderii, compensarea între plusurile și minusurile în gestiune detectate cu ocazia inventarierii, cu condiția ca acestea să fie echivalente și:
în cadrul aceleiași gestiuni, sortimentele respective să fie confundabile, având caracteristici similare;
între două gestiuni, acestea să fie legate logic și succesiv în cadrul fluxului de producție (de exemplu, secție de producție – spațiu de depozitare sau depozit – magazin, etc.).
1.6.8 Principiul prevalenței economicului asupra juridicului
Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora.
1.6.9 Principiul pragului de semnificație
Elementele de bilanț și de cont de profit și pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:
acestea reprezintă o sumă nesemnificativă;
o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiția ca elementele să fie prezentate separat în notele explicative.
Orice element care are o valoare nesemnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor finanicare. Elemente cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
1.7 Lucrări contabile preliminare întocmirii situațiilor financiare
Inventarierea patrimoniului. Inventarierea înseamnă constatarea existenței, prin măsurare, cântărire, numărare a mijloacelor, drepturilor și obligațiunilor unui patrimoniu, concomitant cu estimarea lor. Numai în cazuri excepționale, din imposibilitate fizică și materială, în determinarea exactă a cantităților, se va proceda prin apreciere sau sondaj. Modul în care se face prețuirea sau estimarea depinde de scopul urmărit prin inventariere, iar în cele mai dese cazuri, el este reglementat prin dispozițiuni legale. Metodele de estimare folosite:
prețuirea planificată, adică aceea prevăzută în planul de stat;
prețuirea la procurare, adică prețul plătit la cumpărare (prețul de aprovizionare efectiv);
prețuirea zilei, practicată la momentul inventarierii;
prețuirea medie, rezultată din media prețurilor într-un interval de timp dat;
la estimarea creanțelor se va avea în vedere solvabilitatea principalului obligat, când debitorul este o persoană fizică. În cazul întreprinderilor de stat, nu se pune problema estimării.
Primul și ultimul document întocmit, necesar la deschiderea și închiderea contabilității unei unități economice, este inventarul.
Practica a arătat că întotdeauna este necesar să se cunoască din ce se compune și ceea ce aparține patrimoniului, precum și ceea ce el datorează altora. Pentru această este necesar ca întreprinderea să procedeze la o constatare reală a ceea ce ea a posedat la începutul unei perioade, și de ceea ce ea dispune la sfârșitul acestei perioade de gestiune administrative. Inventarul cuprinde descriptiv și estimativ, la un anumit moment, atestarea despre existența mijloacelor de avere, a drepturilor și obligațiunilor unui patrimoniu, cu specificarea cantității, calității și prețuirea lor. Activul și pasivul într-un inventar trebuie să fie întotdeauna egale. Ele vor fi trecute în inventar după o estimațiune reală, din momentul inventarierii. Estimațiile se vor face în unitatea monetară a țării, iar pentru elemente care nu au suferit schimbări, se vor folosi datele inventarului precedent. Pe cât apare de simplă întocmirea inventarului, pe atât de grele sunt problemele ce le ridica la estimațiune, în special a creanțelor, în perioadele de fluctuațiuni în puterea de cumpărare a unităților monetare. ETAPELE INVENTARIERII. Inventarierea este acțiunea de întocmire a inventarului, ca prim document indispensabil în contabilitate. Numai pe baza unui inventar se poate deschide și inchide contul bilanț.
Dacă privim inventarul în raport cu Bilanțul, putem distinge:
inventar inițial, întocmit în vederea unui Bilanț de deschidere;
inventar final, efectuat în vederea punerii de accord a conturilor cu realitatea pentru întocmirea Bilanțului de închidere.
Inventarierea cuprinde următoarele etape:
pregătirea inventarierii;
stabilirea stocurilor faptice;
stabilirea rezultatelor inventarierii;
regularizarea plusurilor și minusurilor.
Pregătirea inventarierii constă în a lua o serie de măsuri pentru a asigura buna b#%l!^+a?desfășurare a acesteia: sortarea, aranjarea, etichetarea materialelor, produselor, mărfurilor și altor valori materiale. Stabilirea stocurilor faptice se realizează de către comisia de inventariere, prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după caz.
Toate cantitățile ce se constată de comisie se înscriu în listele de inventariere ce se întocmesc pe gestionări, bonuri de depozitare și feluri de bunuri. Pentru determinarea rezultatelor inventarierii se evaluează mai întâi stocurile înscrise în listele de inventariere. Acestea se semnează de membrii comisiei și de gestionar. Se compară valoarea stocurilor faptice cu valoare stocurilor scriptice.
Regularizarea. Plusurilor de inventar se realizează prin creșterea valorii mijloacelor economice din contabilitate, astfel încât acestea să corespundă existențelor faptice. Lipsurile constatate de comisia de inventariere pot fi imputabile (provenite din sustrageri, delapidări, distrugeri) și neimputabile (în limită scazamintelor legale admise sau datorate unor calamități naturale).
Determinarea rezultatului contabil. Rezultatul contabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în bază Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.
Exemple de elemente similare veniturilor:
diferențele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;
rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.
Exemple de elemente similare cheltuielilor:
diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;
cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata inițială stabilită conform legii, mai puțin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. În mod similar se va proceda și în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor și amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situațiilor financiare anuale.
Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparțin. În cazul în care contribuabilul constată că după depunerea declarației anuale un element de venit sau de cheltuială a fost omis ori a fost înregistrat eronat, contribuabilul este obligat să depună declarația rectificativă pentru anul fiscal respectiv.
Dacă în urma efectuării acestei corecții rezultă o sumă suplimentară de plată a impozitului pe profit, atunci pentru această sumă se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform legislației în vigoare. La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislația în vigoare se aplică trimestrial, lunar sau potrivit prezentelor norme metodologice, după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii.
Impozitarea si distribuirea profitului. Pentru impozitarea profitului, trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile pricipiile contabile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu pricipiile impunerii fiscale. De aceea trebuie făcută distincție între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil reprezintă suma globala a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce figurează în contul 121”Profit și pierdere” înainte de impozitare.
Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile.
Într-o abordare generală pornind de la IAS 12 relația dintre cele două mărimi poate fi dirijată principal astfel:
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil( +/-) Diferențele temporale (+/-) Diferențele temporare.
Diferențele temporale sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal. Ele se ivesc înăuntrul exercițiului fiscal în cauză.
Diferențele temporare sunt elemente neitegrabile în rezultatul fiscal al exercițiului, dar care vor fi deduse din rezultatul exercițiului, dar care vor fi impozitate ulterior. Aceste diferențe se explică prin decalajul între exercițiul în care se include anumite elemente de cheltuieli și de venituri în calculul rezultatului contabil. Ele se ivesc intrun exercițiu și se resorb că urmare a unuia sau mai multor exerciții ulterioare.
Diferențele temporare generează impozite amânate . De asemenea, subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate generează și se înscriu în sferă impozitelor amânate. În consecință, prezența diferențelor temporare impune folosirea a două metode de impozitare a rezultatului:
Metoda impozitului exigibil, cheltuiala contabilă a exercițiului, este egală cu suma impozitelor exigibile.
Metoda impozitului amânat se regăsește, la rândul său, în următoarele structuri contabile:
diferențele temporare sau raportării impozitului, potrivit căreia cheltuiala fiscală a exercițiului cuprinde: volumul impozitelor exigibile, incidența diferențelor temporare provenind din exercițiile anterioare sau raportate asupra exercițiilor viitoare, ajustarea soldurilor de impozit raportate, dacă este cazul, care, figurând în bilanț, generează procentele de impozitare sau de creare de noi impozite;
subvenții pentru investiții primite, pentru suma netă de integrat în rezultatul fiscal;
provizioane reglementate care au fost constituite pentru a beneficia de dispozițiile fiscale favorabile, la care se cunoaște data reintregrării în rezultat de o manieră precisă. Masa profitului impozabil se determină pe baza relației:
Profitul impozabil = Venituri realizate – Cheltuieli coreps. veniturilor realizate + Chelt.nededeuctibile – Deduceri fiscale. Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele considerate deductibile conform prevederilor legale în vigoare.
O structură componentă a calculării masei profitului este cea destinată deducerilor b#%l!^+a?fiscale cum sunt: dividendele primite de la o altă persoană juridică română, sumele uitlizate pentru constituirea fondului de rezervă, alte elemente stabilite prin norme legale.
După ce s-a calculat rezultatul bilanțier, se procedează la inregistarea operațiunilor de distribuire a profitului. Ca regulă, distribuirea profitului se efectuează în conformitate cu prevederile OG 70 , Legii contractului de management 66/1993, HG 263/1194, HG 484/1995. În cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, profitul net se repartizează în conformitate cu prevederile Legii nr.16/1990 și OG nr.26/1995, iar la societățile cu capital privat, potrivit hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților. Totodată, în distribuirea profitului, este necesar ca acesta să fie abordat în mod structural și nu global.
Profitul net consemnat în bilanț poate fi repartizat astfel:
constituirea de rezerve legale în limita a 5% din profitul brut până când aceasta ajunge la 20% din capitalui social;
acoperirea pierderilor din anii precedenți;
constituirea fondului de participare a salariaților la profit;
dividende.
1.8 Calculul și analiza principalilor indicatori economico-financiari
1.8.1 Indicatorii de lichiditate
Rata curentă = Active circulante / Datorii curente (formulă de calcul);
Interpretare: Rată curentă reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma într-un timp scurt în lichidități pentru a achita datoriile curente. Dacă valoarea totală a pasivelor curente este mai mare decât valoarea totală a activelor curente atunci acest indicator e subunitar și aceasta ar putea arăta că finanțarea pe termen scurt a fost folosită pentru achiziționarea de "active pe termen lung" ceea ce în mod normal e considerat periculos, cu toate că există ramuri pentru care o valoare mai mică decât 1 a acestui indicator este considerată acceptabilă. Lichiditatea generală e considerată satisfăcătoare pentru valori cuprinse între 1.2 și 1.9
Rata rapidă (testul acid) = (Active circulante-Stocuri) / Datorii curente (formulă de calcul);
Interpretare: Rata rapidă reflectă posibilitatea activelor circulante concretizate în creanțe și trezorerie de a acoperi datoriile curente; se scad stocurile deoarece au cel mai puțin caracterul de lichiditate dintre activele curente (ele reprezintă activele la care apar cel mai probabil pierderi în cazul lichidării). Lichiditatea rapidă e satisfăcătoare pentru valori cuprinse între 0.65 si 1.
Lichiditatea imediată = Trezorerie/Datorii pe termen scurt (formulă de calcul).
Interpretare: Reflectă posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama numerarului aflat în casierie, a disponibilităților bancare și a plasamentelor de scurtă durată. Pentru a fi considerat favorabil, indicatorul trebuie să tindă spre o mărime unitară.
1.8.2 Indicatorii gradului de îndatorare
Rata datoriilor = Datorii totale/Active totale (formulă de calcul);
Interpretare: Rata obligațiilor totale la total activ măsoară procentajul, din totalitatea fondurilor, asigurat de creditori. Creditorii preferă rate ale obligațiilor scăzute, deoarece cu cât este mai scăzută rata cu atât este mai mare protecția la pierderile creditorilor în cazul lichidării.
Solvabilitatea patrimonială = Capitaluri proprii/Total pasiv (formulă de calcul).
Interprtare: Reprezintă gradul în care unitățile patrimoniale pot face față obligațiilor de plată. Ea este considerată bună când rezultatul obținut depășește 30%, indicând ponderea surselor proprii în totalul pasivului.
1.8.3 Indicatori privind utilizarea activelor
Rotația stocurilor = Cifra de afaceri/Stocuri (formulă de calcul);
Interpretare: Arată influența stocurilor existente asupra mișcării bilanțiere; o valoare ridicată a acesteia arată o situație favorabilă pentru agentul economic. Trebuie făcută precizarea că datorită faptului că vânzările apar de-a lungul întregului an în timp ce stocul se definește pentru o anumită dată e recomandat să se utilizeze stocul mediu = [ (stocul inițial + stocul final) /2 ].
Durata de recuperare a creanțelor = Total creante/Cifră de afaceri)*360 (formulă de calcul);
Interpretare: Indică ritmul încasării creanțelor concretizate în clienți, debitori. Cu cât mărimea acestui indicator este mai mică cu atât creanțele se încasează mai rapid.
Durata de rambursare a datoriilor = Datorii totale/Cifră de afaceri)*360 (formulă de calcul);
Interpretare: Indică ritmul achitării datoriilor față de terți ale agentului economic; valori mici ale acestui indicator arată că societatea își achită obligațiile mai rapid.
Rata utilizării activelor fixe = Cifra de afaceri/Active fixe)*1000 (formulă de calcul);
Interpretare: Arată cifra de afaceri la 1000 lei active fixe; cu cât acest indicator este mai mare cu atât este mai bun.
Rata de eficiență a activelor circulante = (Cifră de afaceri/Active circulante)*1000 (formulă de calcul);
Interpretare: Arată cifra de afaceri la 1000 lei active circulante; indicatorul este mai bun cu cât este mai mare.
Viteza de rotație a activelor circulante = (Active circulante/Cifră de afaceri)*360 (formulă de calcul).
Interpretare: Arată durata unei rotații și este favorabilă dacă are valori mici.
1.8.4 Indicatorii profitabilității
Marja profitului net = Profitul net/Cifră de afaceri (formulă de calcul);
Interpretare: Indică mărimea profitabilității agentului economic; O rată a profitului b#%l!^+a?ridicată indică o profitabilitate mare a agentului.
Rata rentabilității activelor = (Profitul net/Active totale)*1000 (formulă de calcul);
Interpretare: Indică profitul net obținut la 1000 lei active totale; cu cât este mai mare este mai bun.
Rata rentabilității capitalurilor proprii = (Profitul net/Capitaluri proprii)*1000 (formulă de calcul).
Interpretare: Indică profitul net obținut la 1000 lei capitaluri proprii; cu cât este mai mare este mai bun.
1.9 Auditul situațiilor financiare
Într-un mediu de afaceri dinamic aflat într-o stare de continuă căutare, entitățile patrimoniale se confruntă cu probleme deosebite, noi, pentru care managementul trebuie să găsească soluții salvatoare, ce nu de puține ori sunt pline de ingeniozitate. Piețele sunt într-o continuă frământare, firmele devenind peste noapte deosebit de atractive sau fără nici un sprijin din partea propriilor lor investitori, și asta nu de puține ori doar în urmă unui zvon”. Contabilitatea, ca joc social și-a definit în procesul de construire a informației financiare propriile reguli.
Standardele internaționale, ca reguli normalizatoare ale contabilității, vin să amelioreze producția de informații contabile și să atenueze diferențele ce pot apărea în situațiile financiare, astfel încât acestea să reflecte cât mai fidel realitatea economică. În afară de faptul că profesia contabilă participă activ la procesul de normalizare a contabilității, este absolut necesar ca producătorul de informații contabile să manifeste profesionalism, să fie obiectiv în aprecierile pe care le face, cât și în momentul în care înregistrează și cuantifică aceste aprecieri.
Din punct de vedere teoretic afirmațiile sunt valabile, dar practic nu este greu de argumentat că există o notă de subiectivism, care este de multe ori de neevitat. Apare astfel un conflict potențial de interese, între producătorii de informații contabile și între utilizatorii săi.
Utilizatorii de informații financiar contabile, pe zi ce trece tot mai diverși și mai sofisticați, manifestă o anumită doză de scepticism față de producătorii de situații financiare, considerând că aceștia nu sunt total independenți față de operațiunile efectuate și situațiile financiare prezentate, punându-le sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea.
Astfel, între producătorii și utilizatorii de situații financiare se interpun auditorii financiari, care au menirea să controleze situațiile financiare, să le valideze și să formuleze o opinie independența despre realitatea și corectitudinea datelor prezentate în situațiile anuale de sinteză.
Auditul financiar este un proces sistematic de obținere și evaluare obiectivă a probelor, privind aserțiunile referitoare la tranzacțiile și evenimentele derulate într-o entitate patrimoniala, pentru confirmarea gradului de corespondența dintre aceste aserțiuni, stabilirea criteriilor ce au stat la bază lor și comunicarea rezultatelor utilizatorilor interesați.
Standardul Internațional de Audit (ISA) 200, Obiective și principii generale care guvernează un angajament de audit al situațiilor financiare”, precizează că obiectivul primordial al unui angajament de audit al situațiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului să exprime o opinie independența cu privire la situațiile financiare, dacă acestea au fost întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru aplicabil de raportare financiară (de exemplu, Standardele Internaționale de Raportare Financiară).
ISA 700, Raportul auditorului asupra situațiilor financiare”, stabilește reguli și furnizează recomandări cu privire la formă și conținutul raportului auditorului. În mod special, paragraful 17 din ISA 700 cere ca raportul unui auditor să indice în mod clar cadrul de raportare financiară utilizat pentru întocmirea situațiilor financiare.
Ca un supliment la acest standard de audit, a fost elaborată Declarația Internațională privind Practica de Audit (IAPS) 1014, “Raportarea de către auditori cu privire la conformitatea cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară”.
Aceasta Declarație nu stabilește noi principii de bază sau proceduri esențiale, ci a fost elaborată în scopul de a veni în sprijinul auditorilor, în vederea furnizării de recomandări cu privire la aplicarea ISA 700, în cazurile în care situațiile financiare sunt întocmite conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) sau includ doar o trimitere la IFRS.
Auditorul trebuie să-și exercite raționamentul profesional, pentru a determina măsura în care, oricare dintre recomandările descrise de Declarația prezentată mai sus poate fi adecvată în conformitate cu cerințele prevăzute de ISA 700 și a circumstanțelor specifice aplicabile entității.
Scopul acestei Declarații Internaționale privind Practica de Audit este de a furniza recomandări suplimentare atunci când auditorul exprimă o opinie asupra situațiilor financiare despre care conducerea susține că sunt întocmite:
exclusiv în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS);
în conformitate cu IFRS și un cadru național de raportare financiară;
în conformitate cu un cadru național de raportare financiară, cu prezentarea gradului de conformitate cu IFRS.
CAPITOLUL II
STUDIU DE CAZ – ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE ÎN CADRUL FIRMEI S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L.
2.1 Prezentarea generală a societății S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L.
2.1.1 Scurt istoric
S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. București s-a constituit ca persoană juridică română b#%l!^+a?sub formă de societate cu răspundere limitată la data de 09 martie 1994, având sediul social în localitatea București, județul București, strada Mărășești, nr. 9, Bl. F 2, Ap. 41.
Societatea este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului-Camera de Comerț și Industrie a județului București sub numărul J/12/1801/1994 și la Ministerul Finanțelor prin codul de înregistrare fiscal RO 5869595.
Capitalul social subscris este 1.000 lei, format din 100 părți sociale a câte 10 lei fiecare și este vărsat de către fondatorul societății, asociat unic, care este și președintele societății și îndeplinește și atribuțiile de administrator.
Obiectul actual al activității societății comerciale îl constituie comerțul cu amănuntul al produselor din ceramică, sticlărie, produse de întreținere, metalo-chimice, organe de asamblare, tehnico-sanitare, menaj, electrice și electronice care se desfășoară prin cele patru puncte de lucru pe care societarea le deține în prezent.
S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. este înființată pe perioadă nederminată cu începere de la data înregistrării la Camera de Comerț și Industrie si își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu statutul de organizare și funcționare.
Adunarea Generală reprezentată prin asociatul unic poate hotărî în condițiile legii mărirea capitalului social și poate să dea împuternicire de reprezentare pentru anumite acte sau în fața anumitor organe, altor persoane.
În condițiile legilor, societatea comercială se poate asocia cu persoane fizice și juridice române și străine pentru realizarea obiectului de activitate sau activități comune în scopul creării unei noi societăți comerciale.
Societatea comercială face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, întocmește bilanț contabil și este plătitoare de T.V.A.
Obiectul principal de activitate al societății comerciale potrivit codului CAEN este comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
Mărfurile sunt bunurile achiziționate din afara entității economice pentru a fi vândute în aceeași stare, fără vreo prelucrare suplimentară. Pe traseul producător-consumator, mărfurile parcurg două stadii și anume:
– circulația cu ridicata a mărfurilor, care constă în achiziționarea de mărfuri în cantități mari de la producători sau de la alți furnizori în scopul revânzării acestora către alte entități comerciale, îndeosebi celor de vanzare cu amănuntul;
– circulația cu amănuntul al mărfurilor, care constă în vânzarea mărfurilor consumatorilor individuali, precum și a unor entități pentru consumul propriu.
Diferența dintre prețul de vânzare și costul de achiziție al mărfurilor poartă denumirea de adaos comercial sau rabat comercial. Cu toate că exprimă aceeași realitate, între cele doua noțiuni există deosebiri în ceea ce privește modul de calcul și momentul în care se face calculul.
Astfel adaosul comercial se determină în momentul achiziționării mărfurilor, prin aplicarea cotei de adaos asupra costului de achiziție. Rabatul comercial se stabilește în momentul scoaterii din gestiune a mărfurilor vândute, prin aplicarea cotei de rabat asupra prețului de vânzare a mărfurilor. Transformarea cotei de adaos în cota de rabat se realizează aplicând procedeul sutei majorate, astfel:
Cota de rabat (%)= (cota de adaos*100) /(cota de adaos+100)
Stocurile de marfă intrate în patrimoniul societății sunt evaluate la prețul cu amănuntul, care este format din:
– costul de achiziție, cost care are următoarea structură: preț de cumpărare fără TVA; taxe nerecuperabile (taxe vamale, comisioane, taxe de asigurare); cheltuieli de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri;
-adaosul comercial;
-TVA.
Adaosul comercial este suma destinată să acopere cheltuielile comerciantului și să asigure obținerea unui profit.
Evaluarea stocurilor de marfă la inventariere și la închiderea exercițiului financiar se realizează la valoarea actuală, denumită și valoare de inventar. Valoarea actuală se stabilește în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. Cu ocazia inventarului se stabilesc diferențele cantitative în plus sau în minus dintre situația faptică stabilită la inventariere și situația scriptică din contabilitate și diferențele valorice în plus sau în minus dintre valoarea contabila, de intrare, și valoarea actuală, de inventar. În situațiile financiare, stocurile sunt înregistrate la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă și valoarea de inventar, astfel daca se constată că valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabila, în listele de inventariere se înscrie valoarea contabilă, iar in situația în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar. Pentru diferența dintre valoarea contabilă, mai mare, și valoarea de inventar, mai mică, se calculează ajustări pentru deprecierea stocurilor.
Evaluarea stocurilor de marfă la ieșirea din patrimoniu se face la prețul cu amănuntul, metodă de evaluare a stocurilor utilizată în comerțul cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje de adaos comercial similare și pentru care nu este practic să se utilizeze alte metode. Costul stocurilor de marfă vândute se calculeaza prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare a stocurilor.
În cadrul S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. contabilitatea analitică a stocurilor de mărfuri este organizată utilizându-se metoda global-valorica, această metodă constând în ținerea numai a evidenței valorice atât la nivelul gestiunilor cu ajutorul rapoartelor de gestiune, cât și în contabilitate cu ajutorul fișelor de cont pentru operații diverse.
De asemenea, în organizarea contabilității sintetice a stocurilor de mărfuri societatea utilizează metoda inventarului permanent, în contabilitate înregistrându-se toate operațiunile de intrare și ieșire a stocurilor de mărfuri, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea in fiecare moment a valorii stocurilor de mărfuri.
2.1.2 Structura organizatorică
La înființare, societatea comercială a pornit doar de la 3 angajați, respectiv asociatul unic și 2 vânzători iar in prezent personalul societății este în numar de 30 persoane care își desfășoară activitatea în cele 4 puncte de lucru pe care le deține societatea.
Firma S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. deține 3 spații comerciale proprii având o suprafața totală de 550 mp în care sunt amplasate magazinele Organe de Asamblare, Central și Menaj, iar magazinul Tehnico-Sanitare si birourile firmei funcționează în spații închiriate. De asemenea , societatea deține 5 autovehicule care deservesc activității de aprovizionare cu marfă a magazinelor cât și activității de livrare a mărfii la domiciliul b#%l!^+a?clienților când este necesar.
Zonele în care sunt poziționate cele patru puncte de lucru prezintă potențial comercial, permite accesul facil al clienților și al furnizorilor iar clădirile sunt dotate cu toate utilitățile necesare desfășurării activității în condiții bune de lucru.
Controlul și coordonarea întregii activități a firmei este asigurată de administratorul societății care are și funcția de director general .
Structura organizatorică a firmei este alcătuită după principiul funcțional și ierarhic piramidal, iar activitatea se desfășoară conform unui regulament intern de organizare și funcționare care indică atribuțiile, competențele și răspunderile detaliat pe fiecare post.
Figura nr.1 S.C.
2.1.3 Organizarea compartimentului financiar-contabil
În conformitate cu Legea contabilității nr.82 din 1991, republicată și actualizată cu Ordinul nr.2374 din 12 decembrie 2007, contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice trebuie să asigure înregistrarea cronologica și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.
În cadrul S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L.., modul de organizare a contabilității este centralizat, toate operațiunile contabile se execută în cadrul departamentului financiar-contabil care furnizează informații tuturor nivelelor ierarhice interesate.
Conform prevederilor art.11 alin.(1) din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.61/2001, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine.
Directorul economic, în cadrul S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L., poartă răspunderea judiciară a patrimoniului și organizării unei evidențe economice clare și ținute la zi, inclusiv respectarea disciplinei financiare. Pe linie administrativă, contabilul șef este subordonat directorului unității.
Compartimentul financiar-contabil răspunde de organizarea și conducerea contabilității, asigurând, potrivit legii, condițiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind operațiunile economice, organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității valorilor materiale și bănești din patrimoniul societății, asigurarea respectării prevederilor legale privind integritatea patrimoniului societății, organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, întocmirea situației indicatorilor economico-financiari principali, respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare anuale simplificate, depunerea la termen a acestora la organele de drept, păstrarea documentelor justificative, a registrelor, declarațiilor fiscale și situațiilor financiare anuale simplificate, urmăreste organizarea și perfecționarea sistemului informational luând măsuri pentru simplificarea și raționarea lucrărilor de evidență contabilă, de mecanizare și automatizare a prelucrarii datelor, organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul entității economice.
În cadrul S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. forma de înregistrare contabilă utilizata este ”pe jurnale”.
Această formă asigură înregistrarea operațiilor economice în mod cronologic și sistematic, direct din documente primare și centralizatoare în jurnal, care constituie instrumentul de lucru , de bază în această formă de înregistrare contabilă. Prezintă avantajul că inregistrarea operațiilor economice se face unilateral, adică o singură dată în creditul conturilor, în corespondență cu conturile debitoare.
Formularistica de lucru utilizată este formată din jurnale: registru jurnal, situații auxiliare, fișe de cont analitice, balanțe de verificare, bilanț contabil, registru-inventar.
În cadrul societății S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. se utilizează evidența informatică a documentelor contabile adică adaptarea formelor de contabilitate prin folosirea tehnicii electronice de calcul. În acest scop, societatea a achiziționat programul informatic de contabilitate WinMentor în anul 2010 de la S.C. Economic S.R.L. București, program care cuprinde următoarele module:
modulul Mentor;
modulul salarii;
modulul mijloace fixe;
modulul producție;
modulul comercial;
modulul expert;
modulul satelit;
modulul casă de marcat;
modulul cuplaj.
WinMentor este destinat utilizării de catre firme cu profil de comerț en-gros și en-detail, producție industrială și agricolă, construcții, audit financiar-contabil, alimentație b#%l!^+a?publică, servicii, etc.
Pachetul de programe este astfel conceput încât poate fi folosit și de către persoane neinițiate în contabilitate, odata ce configurarea inițiala a fost definitivată sub îndrumarea coordonatorului compartimentului economic. În momentul introducerii datelor din documentele primare în machete, programul genereaza automat înregistrările contabile aferente, acestea putand fi vizualizate imediat.
Programul de evidență contabilă WinMentor asigură posibilitatea introducerii planului de conturi specific domeniului de activitate al societății comerciale care utilizează programul de contabilitate WinMentor.
Cu aceste adaptări se pot folosi analitice pe un număr nelimitat de niveluri.
Programul calculează automat coeficientul diferențelor de preț la mărfuri, închide automat conturile de venituri și cele de cheltuieli, conturile de TVA.
Întrucât înregistrările contabile sunt efectuate automat, programul compune și explicațiile acestora, detaliate conform opțiunii utilizatorului. Înregistrările contabile efectuate automat de program pot fi completate, eventual, cu note contabile diverse (ex.: pentru cheltuieli de constituire, repartizarea profitului, impozit pe dividende).
Ciclul contabil de prelucrare a datelor are la intare în calculator formula contabilă. Pe baza e, se clădește întregul sistem de stocare și prelucrare a datelor. Pe baza datelor introduse în calculator se editează obligatoriu registrul-jurnal care constituie evidența cronologică. Același jurnal servește și la verificarea și validarea datelor introduse in calculator.
2.1.4 Strategia de marketing
Strategia de marketing reprezintă, în esență, alegerea unei opțiuni dintre mai multe variante, alegându-se în funcție de potențial și situația mediului extern. Orice întreprindere încearcă să își fixeze un loc al produselor sale pe piață pentru a putea fi distinse de clienți față de concurență, iar această poziționare trebuie gândită foarte amplu de către firma respectivă. Odată poziționat produsul, organizația trebuie să identifice posibilele avantaje competitive față de concurenți. Astfel, strategiile de marketing vor defini calea prin care se pot atinge obiectivele.
2.1.4.1 Strategia de produs
Această strategie se referă la conduita adoptată de firmă în ceea ce privește dimensiunea, structura și evoluția gamei de produse în raport cu cererea și concurența.
Astfel, S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L., fiind continuu preocupată de nevoile consumatorilor, dezvoltă produse noi sau le modifică pe cele existente, astfel încât oferta sa să mulțumească un număr cât mai variat de cumpărători. Pentru clienții importanți, firma produce după specificațiile clienților și de asemenea creează game de produse diferite în funcție de veniturile consumatorilor.
2.1.4.2 Strategia de preț
Strategia de preț reprezintă un mod concret de abordare a problematicii de prețuri, o conduită a unei firme față de produsele sale pe o perioadă mai îndelungată.
Firma, în prezent, lucrează în funcție de preferințele clienților pentru majoritatea clienților importanți. Acest lucru a dus la îmbunătățirea relațiilor de colaborare cu aceștia și la stabilirea de relații de lungă durată.
În general, firma adoptă politica prețurilor mici în vederea pătrunderii pe o anumită piață. Clienților care achiziționează cantități însemnate de produse/plătesc la livrare, li se acordă remize și sconturi.
2.1.4.3 Strategia de distribuție
Strategia de distribuție presupune un proces prin care se asigură fluxul de bunuri de la producător la consumatorul final. Ca urmare a faptului că în actualul mediu de afaceri, distribuția își sporește semnificativ importanța, .C. MALDIVE IMPEX S.R.L., fiind conștientă de acest aspect, a dezvoltat o rețea de distribuție în concordanță cu cerințele clienților săi.
2.1.4.4 Strategia de promovare
Un produs sau un serviciu nu se vinde singur, iar pentru ca acesta să poată fi valorificat, beneficiile lui trebuie să fie prezentate și comunicate clar potențialilor consumatori. Această comunicare a utilității și beneficiilor produsului, precum și crearea imaginii lui depind de strategia de promovare, o necesitate pentru orice organizație sau întreprinzător.
S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L., folosește următoarele mijloace de promovare a produselor sale:
cataloage de prezentare color;
participare la târguri și expoziții;
expoziții în cadrul fabricii de producție;
vizite la clienți de către agenții de vânzări;
inscripționări pe autoturismele și mașinile de transport ale firmei;
inscripționări pe autobuze;
panouri publicitare;
reclame prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicație: radio, televiziune, presă scrisă, internet ș.a.;
pliante;
sponsorizări, etc.
2.1.5 Relația dintre cost și preț
b#%l!^+a?
Costul reprezintă, în opinia producătorului, un element fundamental al prețului. Caracteristica dominantă a acestei relații este de legătură indirectă, ca urmare a faptului că, costul influențează în mod indirect fixarea prețului în economia de piață pe baza costului de ofertă, în prețul format de către producător în vederea negocierii lui cu beneficiarii. Ținându-se cont de raportul cerere-ofertă, costul produsului poate fi mai mic, egal sau mai mare decât prețul. Prin urmare:
c < p, prețul acoperă integral costul, se asigură și profit;
c = p, prețul este egal cu costul, nu se asigură profit;
c > p, prețul este mai mic decât costul, se inregistrează pierderi.
Rezultând în urma echilibrării cererii cu oferta, prețul nu se fixează în funcție de nivelul costului, ci în funcție de posibilitățile de echilibru, la un anumit nivel al său, a celor două componente ale pieței. Un aspect ce îi deranjează pe producători este faptul că nu întotdeauna costul produsului se integrează în totalitate în cheltuielile de producție.
În aceste condiții, producătorii se văd în postura de a găsi soluții tehnice și economice prin care să deducă costurile unitare individuale. Fiecare producător este obligat să își fundamenteze costul și nivelul profitului, pentru a putea aprecia dacă se poate opta pentru fabricarea produsului respectiv. În această situație este necesară o previzionare a elementelor de cost și preț în mai multe variante, pentru a se alege varianta cea mai convenabilă.
În cele din urmă, nivelul costului de producție este în exclusivitate problema producătorului, astfel încât cunoașterea caracteristicilor de legătură indirectă între cost și preț îl determină să optimizeze costul, acționând asupra reducerii lui, pentru a obține un profit cât mai ridicat.
Cu toate că trăsătura fundamentală a relației dintre cost și preț este accea de legătură indirectă, ea preocupă pe toți producătorii în folosirea funcției costului prospectiv în activitatea decizională privind producția și vânzările.
2.2 Situațiile financiare anuale
2.2.1 Importanța, rolul și funcțiile situațiilor financiare
Obiectivul principal al contabilității este acela de a asigura o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a rezultatelor obținute și a situației financiare a unității patrimoniale. Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze periodic în informații generalizate, care să fie relevante pentru caracterizarea activității desfășurate de o unitate patrimonială într-o anumită perioadă de timp.
Acest deziderat poate fi îndeplinit prin întocmirea periodică a unor documente de sinteză contabilă, care poartă diverse denumiri, cum sunt: bilanț contabil, situații financiare anuale sau conturi anuale.
Bilanțul are un rol deosebit atât în teoria, cât și în practica contabilă. Astfel, din perspectiva teoriei contabile, bilanțul contabil traduce în practică unul dintre principiile de bază ale contabilității în partidă dublă și anume dubla reprezentare, prin care elementele patrimoniale sunt reflectate atât sub aspectul componenței materiale, cât și sub aspectul surselor de proveniență. Sub aspect practic, bilanțul reprezintă o sursă de informații pe baza cărora se poate analiza activitatea economică a întreprinderii și a rezultatelor obținute, în vederea luării unor decizii optime privind ameliorarea situației existente.
Bilanțul, ca procedeu principal al metodei contabilității, are următoarele funcții:
Funcția de generalizare a informațiilor contabile
În bilanț, datele preluate din conturi se grupează și se sistematizează după anumite criterii, obținându-se o centralizare și generalizare a informațiilor atât la nivel de întreprindere, cât și la nivelul tuturor treptelor organizatorice ale economiei naționale.
Funcția de informare
Funcția de informare are la bază rolul fundamental al bilanțului în sistemul informațional economic.
Bilanțul contabil asigură culegerea, înregistrarea, prelucrarea și generalizarea informațiilor contabile, care sunt necesare atât factorilor de decizie din entitate, cât și altor persoane fizice și juridice interesate, precum: salariații, acționarii, asociații, statul, organele fiscale, societățile bancare, diverși creditori.
Există, deci, două laturi ale funcției de informare: internă și externă.
Latura internă vizează informații privind:
valoarea și structura activelor de care dispune o entitate;
mărimea și structura surselor proprii și străine de finanțare a activelor;
rezultatul exercițiului financiar și contribuția fiecărui tip de activități la generarea rezultatului respectiv;
Dispunând de asemenea informații, conducerea entității își poate stabili prioritățile economice, luându-se deciziile optime privind eliminarea aspectelor negative și creșterea eficienței activității economice.
Latura externă reprezintă expresia transparenței informațiilor contabile în mediul extern.
Utilizatorii externi sunt interesați de informații precum:
organele fiscale: impozitele și taxele datorate bugetului de stat și modul în care au fost calculate, înregistrate și virate;
societățile bancare: mărimea rezultatului exercițiului, cifra de afaceri, gradul de îndatorare, lichiditatea etc. informații necesare în momentul în care entitatea apelează la credite;
furnizorii: gradul de îndatorare, solvabilitatea, viteza de rotație a creditelor comerciale, informații necesare în momentul încheierii contractelor economice, când se stabilesc și modalitățile de plată;
acționarii și asociații: mărimea rezultatului, valoarea investițiilor, solvabilitatea, gradul de îndatorare, viteza de rotație a stocurilor, creanțelor și datoriilor, informații necesare în vederea luării deciziilor în AGA;
Funcția de analiză
Funcția de analiză reprezintă o continuare și o aprofundare a funcției de informare.
Pe baza informațiilor din bilanț se determină anumiți indicatori economico-financiari, prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situației financiare și a rentabilității întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic, se identifică și se stabilesc măsuri de perfecționare a activității economico-financiare.
Tot în cadrul acestei funcții se verifică corelațiile ce trebuie să existe atât între diferitele componente ale situațiilor financiare (bilanțul propriu-zis, contul de profit și pierdere, notele explicative etc.), cât și în cadrul fiecărei componente în parte (grupe, capitole, posturi de bilanț).
Funcția previzională
Funcția previzională este o prelungire firească a funcțiilor de informare și analiză. Astfel, pe baza informațiilor contabile privind perioadele de gestiune anterioare se pot realiza anumite predicții privind evoluția viitoare a entității, utilizându-se anumiți indicatori b#%l!^+a?economico-financiari.
Funcția de previzională este facilitată de faptul că în bilanț sunt prezentate în paralel informațiile aferente ultimelor două exerciții financiare. În acest mod se pun mai ușor în evidență tendințele și evoluțiile anumitor indicatori economico-financiari. Funcția previzională se poate concretiza în documente, cum ar fi: bugetul de venituri și cheltuieli, bugetul de trezorerie, planul de afaceri, planul de finanțare etc.
2.2.2 Prezentarea bilanțului contabil conform IAS 1
Luând în considerarea faptul ca în cadrul IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare nu este prezentată nici o formă standard a bilanțului, societățile, în funcție de specificul activității, își pot crea propriul format al bilanțului astfel încât informațiile prezentate să corespundă tuturor cerințelor informațiilor contabile.
2.2.2.1 Întocmirea bilanțului conform reglementărilor contabile în vigoare
Evidența contabilă este organizată și condusă în conformitate cu prevederile legale, de către un contabil autorizat expert, care aplică cu consecvență principiile contabile generale, conform contabilității de angajamente, care presupune ca efectele tranzacțiilor sa fie recunoscute atunci când tranzacțiile se produc (nu pe măsură ce trezoreria este încasată sau plătită), și înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadei, precum și respectarea normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor,, pentru a conferi obiectivitate sistemului contabil și pentru a permite obținerea unei imagini fidele, clare, complete asupra activelor, datoriilor, capitalurilor și rezultatelor societății. În baza evidenței contabile se întocmește bilanțul contabil, contul de profit și pierderi și restul rapoartelor, care sunt prezentate în conformitate cu Legea Contabilității nr.82/1991 republicată și cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/2009, precum și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
2.2.2.2 Principalele posturi bilanțiere
În tabelul nr. 4 se prezintă principalele elementele din bilanț. Se observă că societatea respectă prevederile Standardelor Internaționale de Contabilitate și reglementările Directivei a IV-a în ceea ce privește repartizarea elementelor de activ în rubricile: activ circulant și activ imobilizat, criteriul adoptat fiind cel bazat pe lichiditatea activelor și nu pe clasificarea curent/ termen lung. Formatul bilanțului este cel listă:
Tabel nr. 4 Bilanț contabil S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L.
Încheiat la data de 31 decembrie 2014
– lei –
2.2.2.3 Evaluarea și recunoașterea posturilor bilanțiere
Politicile contabile au fost aplicate în mod consecvent pe perioada 01.01.2014-31.12.2014.
Moneda situațiilor financiare este leul. Toate cifrele sunt prezentate în lei românești. Operațiunile exprimate în monedă străină au fost înregistrate în lei la cursul pieței valutare stabilit de Banca Naționala a României, de la data decontării tranzacției.
Activele și pasivele monetare, exprimate în monedă străină, la data bilanțului, au fost transformate în lei, la cursul de la această dată. În ceea ce privește valoarea la care sunt prezentate elementele de activ în bilanț, situația este următoarea:
♦ Imobilizările corporale sunt evaluate astfel: Grupa “Instalații tehnice și mașini” și grupa “Alte instalații, utilaje și mobilier” la cost istoric, minus ajustările cumulate de valoare.
Cheltuielile cu reparațiile si întreținerea mijloacelor fixe efectuate pentru a menține valoarea acestor active sunt recunoscute în contul de profit și pierdere la data efectuării lor.
Cheltuielile efectuate în scopul îmbunătățirii performanțelor tehnice sunt capitalizate și amortizate pe perioada rămasă de amortizare a fiecărui mijloc fix. Amortizarea este calculată folosind regimul de amortizare liniar și se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale. Amortizarea se calculează de la data punerii în funcțiune până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor de utilizare economică și condițiilor de utilizare a acestora.
Mijloacele fixe se amortizează pe durata de utilizare economică estimată de către specialiștii societății, și este aplicată consecvent. Imobilizările corporale în curs de execuție reprezintă investițiile neterminate sau nepuse în funcțiune. Imobilizările în curs nu sunt supuse amortizării .
♦ Imobilizările necorporale. Imobilizările necorporale sunt active nemonetare, fără suport material, de exemplu brevete, licențe, mărci și alte valori similare. Societatea analizată nu dispune de imobilizări necorporale.
♦ Imobilizări financiare. Imobilizările financiare reprezintă plasamente ale capitalului sau ale altor resurse pe timp îndelungat în titluri de valoare sau creanțe. S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L. nu deține în activ imobilizări financiare.
♦ Stocuri. Contabilitatea stocurilor este ținută cantitativ și valoric, prin folosirea inventarului permanent. În aceste condiții, în contabilitate s-au înregistrat toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce a permis stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric.
Stocurile au fost înregistrate la costul de achiziție sau la costul de producție, pentru cele produse de societate. La data bilanțului – activele de natura stocurilor au fost reflectate în bilanț la valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. La ieșirea din gestiune a stocurilor și a altor bunuri fungibile, acestea s-au evaluat și s-au înregistrat în contabilitate prin metoda costul mediu ponderat, considerată ca fiind cea mai adecvată din considerentul asocierii costurilor recente cu veniturile curente.
Metoda aleasă este aplicată consecvent pentru elementele similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul.
Producția în curs de execuție s-a determinat prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul fiecărei luni, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și evaluarea acesteia la costurile de producție.
♦ Creanțe comerciale. Conturile de creanțe comerciale și alte creanțe au fost evidențiate în bilanț la valoarea lor recuperabilă.
♦ Furnizori și alte datorii. Conturile de furnizori și alte datorii au fost evidențiate la valoarea lor plătibilă. Pentru datoriile evidențiate nu s-au efectuat ipotecări.
2.2.3 Prezentarea contului de profit și pierdere conform IAS 1
Fiind cel dintâi document contabil care reflectă performanța întreprinderii și reprezentând o structură distinctă a situațiilor financiare, contul de profit și pierdere, prezintă o prelucrarea și sistematizare a tuturor veniturilor și cheltuielilor înregistrate în exercițiul financiar curent.
Determinarea profitului întreprinderii se realizează nemijlocit cu ajutorul acestor elemente, a căror recunoaștere și măsurare prezintă o dependență parțială față de conceptele de capital și menținerea nivelului acestuia, noțiuni care sunt folosite în realizarea situațiilor financiare.
Standardele Internaționale de Contabilitate lasă o mare libertate de gândire contabilului, astfel încât pe baza raționamentului profesional să se ia deciziile cele mai bune, pentru ca situațiile financiare să ofere o imagine fidelă a performanțelor întreprinderilor.
Trebuie remarcată importanța acordată raționamentului profesional. Această importanță este, pe de o parte, consecința simplității modului de a întocmi contul de profit și pierdere, iar pe de altă parte, întreprinderile trebuie să prezinte o serie de elemente minime la care trebuie adăugate alte elemente, dacă acestea sunt necesare pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale întreprinderii.
2.2.3.1 Întocmirea contului de profit și pierdere conform reglementărilor contabile
Contul de profit și pierdere a fost întocmit conform prevederilor Standardelor Internaționale de Contabilitate și reglementările Directivei a IV-a. Acesta este prezentat sub formă de listă, prin deducerea cheltuielilor din venituri pentru a arăta modul de formare a rezultatului, formă acceptată de IAS 1 și prezintă minimul de informații impuse de standard.
Din punct de vedere al activităților pe care le desfășoară S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L., în contul de profit și pierdere, cheltuielile și veniturile sunt structurate în cele de: b#%l!^+a?exploatare, financiare și extraordinare.
2.2.3.2 Principalele posturi din contul de profit și pierdere
Tabel nr. 5 Contul de profit sau pierdere S.C. MALDIVE IMPEX S.R.L.
Încheiat la data de 31 decembrie 2014
2.2.3.3 Evaluarea și recunoașterea veniturilor și cheltuielilor în contul de profit și pierdere
La întocmirea contului de profit și pierdere, s-a ținut cont – potrivit principiului independenței exercițiilor – doar de cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de data plății acestora.
Cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, dar care sunt aferente unui exercițiu financiar ulterior, au fost prezentate sub titlul de Cheltuieli în avans, în timp ce cheltuielile care, deși se referă la exercițiul financiar în cauză, au fost plătite numai în cursul exercițiului financiar ulterior, au fost prezentate la Datorii.
Pentru fiecare element de cheltuială din contul de profit și pierdere a fost prezentată valoarea aferentă elementului corespondent pentru exercițiul financiar precedent, toate acestea sunt explicate în notele explicative prin comentarii relevante.
Astfel, cheltuielile ca și efecte ale tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când apar și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul acestora sunt plătite, adică făcând abstracție de data decontării, și au fost înregistrate în contabilitate și raportate în contul de profit și pierdere al perioadei aferente.
Veniturile au fost recunoscute în contul de profit și pierdere în momentul în care riscurile și beneficiile asociate proprietății asupra lor au fost transferate cumpărătorului.
2.2.4 Calcularea și analiza unor indicatori economico-financiari
1. Lichiditatea curentă = active circulante : datorii sub 1 an = 105.213:118.813=0,88.
2. Lichiditatea imediată = (active circulante – stocuri) : datorii sub 1 an = (105.213-13.921): 118.813=0,76.
Întrucât cei doi indicatori de lichiditate au valoarea mai mică decât 1, pot exista dificultăți în achitarea datoriilor scadente.
3. Gradul de îndatorare = datorii curente : total pasiv=118.813:152.813=0,77.
Valorile optime ale acestui indicator se situează în intervalul 0,25-0,75.
4. Solvabilitatea patrimonială = capitaluri proprii : total pasiv = 28.000:152.813=0,18.
Solvabilitatea unității este slabă întrucât valoarea indicatorului se situează sub 0,3.
5. Rata rentabilității economice = profit din exploatare: total activ = 131.411:152.813×100=85%.
Rata rentabilității economice este superioară ratei inflației.
6. Rentabilitatea financiară = profit net : capitaluri proprii=115.379:28.000×100=412%.
Rata rentabilității financiare este superioară ratei medii a dobânzii pe piață.
7. Fondul de rulment = active circulante – datorii pe termen scurt = 105.213-118.813= -13.600.
Fondul de rulment negativ semnifică faptul că resursele stabile sunt insuficiente pentru acoperirea utilizărilor stabile, ca urmare o parte din activele imobilizate sunt finanțate din datorii pe termen scurt. În această situație apare un anumit risc de insolvabilitate al unității.
Concluzii
Informațiile furnizate de situațiile financiare anuale stau la baza efectuării analizelor financiare. Situațiile financiare trebuie întocmite astfel încât să ofere informații cu privire la poziția și performanța financiară, cât și imaginea fidelă a întreprinderii.
Fiecare componentă a situațiilor financiare prezintă informații diferite despre aceleași tranzacții și evenimente economice efectuate de către întreprindere în decursul unui exercițiu financiar. Prin urmare, fiecare situație financiară analizată separat nu poate oferi o imagine globală asupra activității entității analizate. b#%l!^+a?
Sistemul contabil IAS se aplică obligatoriu la anumiți agenți economici din România în că din 2000 și există intenția de a generaliza treptat aceste standarde internaționale, astfel încît ele să fie aplicate și în cele mai mici întreprinderi.
Totuși, este un sistem greoi, cu mai multe evidențe contabile, calcule mai complicate și rezultate diferite față de sistemul contabil reglementat de legislația românească, astfel încît există o anumită inerție, în defavoarea aplicării IAS.
Unii experți consideră că multe firme, prin diferite artificii contabile au încheiat anul cu profit, pentru a putea accesa credite bancare. Aceste întreprinderi se vor prăbuși odată cu aplicarea standardelor.
O asemenea situație va crea probleme suplimentare societăților românești, pentru că ele vor trebui să aplice noile standarde contabile într-un moment în care vor fi afectate de concurența acerbă din piața comună europeană.
Singura șansă de a depăși astfel de dificultăți este ca toți agenții economici să înregistreze profit real până la aplicarea noului sistem contabil, deoarece, în cazul în care profitul este creat artificial, prin aplicarea noilor standarde, firmele riscă să devină falimentare.
Creșterea gradului de complexitate a activității economice a întreprinderilor, în contextul mecanismelor pietei, are implicații profunde în procesul de conducere, care nu se poate realiza pe baza de rutină, ci pe o studiere atentă a realității, pe o analiză științifică care să faciliteze adoptarea deciziilor corespunzătoare.
Ca activitate practică, analiza economico-financiară are un caracter permanent și nu constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui obiectiv. Ea trebuie să ofere soluții pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.
În procesul de conducere, un mijloc de cunoaștere a modului în care sunt gestionate fondurile, capitalul, precum și bunurile în care acesta este investit, îl constituie bilanțul contabil. Astfel, bilanțul reprezintă o sinteză de informații contabile finale, pe baza cărora se analizează situația financiară a societății comerciale.
Analiza situației financiare constituie un ansamblu de raționamente și judecăți pe baza cărora se dezvăluie:
laturile esentiale ale situatiei financiare;
legaturile dintre fenomenele financiare reflectate în cadrul bilanțului;
tendința lor de dezvoltare.
Situația financiară este o rezultantă, o expresie concentrată a situației economice. O situație financiară bine echilibrată creează premisele materiale necesare pentru desfășurarea activității economice în cele mai bune condiții.
Procesul de armonizare a contabilității românești cu cerințele Standardelor Internaționale de Contabilitate și cu Directiva a IV-a a Consiliului European, care prezintă regulile și principiile relative la elaborarea situațiilor financiare anuale ale societăților, reprezintă una dintre cele mai curajoase provocări pentru mediul de afaceri românesc.
Fiind o țară de drept român, sistemul de drept românesc are la bază, aproape exclusiv, pevederile sistemului legislativ românesc, iar Programul de dezvoltare a contabilității românești presupune parcurgerea următoarelor etape:
a). Pentru entitățile care nu sunt de interes public, reglementările contabile sunt structurate pe cinci secțiuni: lege, norme, instrucțiuni, monografii contabile și alte reglementări de natură contabilă.
b). Pentru entitățile de interes public și cotate, reglementările contabile trebuie amendate, aspect determinat, în primul rând, de importantă acestora în viață economică a țării: legea trebuie să fie adaptată cerințelor Directivei a IV-a, normele să fie în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS/IFRS).
Astfel, instrucțiunile și materialele-suport trebuie elaborate pentru a reflectă modificările ori completările aduse legii și normelor, monografiile contabile trebuie adaptate cerințelor legii și normelor că parte a materialelor de instruire, iar diversele materiale trebuie să conțină reglementări specifice și reduse că însemnate.
Noile norme contabile internaționale IFRS aduc schimbări în interpretarea și percepția informației financiare de către entitate, ele impunând un nou vocabular de specialitate, concomitent cu reorientarea gândirii profesioniștilor contabili.
Pe de altă parte, normele contabile pe care le vom aplică fac parte dintr-un dispozitiv de control, alături de corporate governance, auditori și reglementatori. Dacă unul dintre aceste sisteme nu funcționează, situațiile financiare pot fi false. Dacă normele contabile nu sunt bune, această este o altă problemă, dar trebuie să subliniem și faptul că normele bune nu sunt suficiențe pentru a garanta o bună informare financiară și nici pentru evitarea scandalurilor financiare.
Începând cu anul 2005, aproximativ 91 de țări au autorizat sau au impus aplicarea IFRS. Printre acestea și România. Dat fiind faptul că IFRS sunt într-un permanent proces de dezvoltare, devenind mai complexe și prescriptive, contabilul român trebuie să devină un contabil internațional, să stăpânească nu numai limba afacerilor (numim aici engleza), dar mai cu seamă principiile și termenii contabilității internaționale. Pentru că raționamentul profesional va fi cel ce va prima, contabilul trebuie să fie informat asupra naturii economice a activităților entităților cu scopul oferirii celor mai adecvate soluții practice.
O altă provocare dificilă pentru contabilul român va fi cu siguranță traducerea practică a noțiunii de valoare justă, care implică obținerea tot mai frecvență de informații privind valoarea justă a activelor deținute de entitate.
De asemenea, în virtutea unor reflexe dobândite, contabilul român va avea în vedere, în permanență, aspectul fiscal al tranzacțiilor și va fi tentat să dea prioritate celui din urmă. Însă, în condițiile dinamizării afacerilor, credem că determinarea profitului fiscal va fi delegată în sarcină altor persoane decât contabilul entității; această în pofida faptului că profitul contabil va continuă să fie punctul de pornire în calculul profitului fiscal.
Tot pe această linie, credem că este posibil ca reglementările fiscale să nu țină ritmul cu reglementările contabile, iar implicațiile fiscale ale anumitor tranzacții să fie neclare; drept urmare, este posibil să apară anumite conflicte de interpretare cu autoritățile fiscale.
Bibliografie
1. Feleagă, N., Feleagă L., Contabilitate financiară o abordare europeană și internațională, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2007;
2. Grigorescu, S. I., Suport curs IAS 1, 2011;
3. Lungu, C. I., Teorii și practici contabile privind întocmirea și prezentarea situatiilor financiare, Editura CECCAR, București, 2007;
4. Nandakumar, A., Ghosh, T.P., Kalpesh, J.M., Yass, A.A., Understanding IFRS Fundamentals International Financial Reporting Standards, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2010; b#%l!^+a?
5. Ristea, M.(coordonator), Contabilitate financiară, Ediția a II-a, Editura Universitară, Bucuresti, 2005;
6. Toma, C., Contabilitate financiară, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011;
7. IAS IFRS US GAAP CORPORATION , IFRS/Canadian GAAP Comparison, 2011;
8. International financial reporting standards, IASC Foundation Publication Departement, United Kingdom, 2009;
9. Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, PREZENTAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE, Editura CECCAR, București, 2004;
10. Standardele Internaționale de Raportare Financiară: IFRS: norme oficiale emise la 1 ianuarie 2009, Editura CECCAR, 2009;
11. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 și 766 bis/10.11.2009, modificat și completat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2869/23.12.2010 pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882/29.12.2010; secțiunea 2;
12. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 454 din 18.06.2008;
13. http://books.google.ro.
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Bibliografie
1. Feleagă, N., Feleagă L., Contabilitate financiară o abordare europeană și internațională, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2007;
2. Grigorescu, S. I., Suport curs IAS 1, 2011;
3. Lungu, C. I., Teorii și practici contabile privind întocmirea și prezentarea situatiilor financiare, Editura CECCAR, București, 2007;
4. Nandakumar, A., Ghosh, T.P., Kalpesh, J.M., Yass, A.A., Understanding IFRS Fundamentals International Financial Reporting Standards, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2010; b#%l!^+a?
5. Ristea, M.(coordonator), Contabilitate financiară, Ediția a II-a, Editura Universitară, Bucuresti, 2005;
6. Toma, C., Contabilitate financiară, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011;
7. IAS IFRS US GAAP CORPORATION , IFRS/Canadian GAAP Comparison, 2011;
8. International financial reporting standards, IASC Foundation Publication Departement, United Kingdom, 2009;
9. Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, PREZENTAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE, Editura CECCAR, București, 2004;
10. Standardele Internaționale de Raportare Financiară: IFRS: norme oficiale emise la 1 ianuarie 2009, Editura CECCAR, 2009;
11. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 și 766 bis/10.11.2009, modificat și completat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2869/23.12.2010 pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882/29.12.2010; secțiunea 2;
12. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 454 din 18.06.2008;
13. http://books.google.ro.
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Intocmirea Situatiior Financiare Conform Ias 1 Analiza Si Interpretare Prin Studiu DE Caz (ID: 141604)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.