Intocmirea Situatiilor Financiare Anuale la Incheierea Exercitiului Financiar cu Studiu de Caz la S.c. Actavis S.r.l

Întocmirea situațiilor financiare anuale la încheierea exercițiului financiar cu studiu de caz la SC ACTAVIS SRL

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I Prezentarea situațiilor financiare

1.1 Reglemantari contabile in România

1.2.Rolul și importanța situațiilor financiare

1.3.Bilanțul

1.4.Contul de profit și pierdere

1.5. Situația modificărilor capitalului propriu

1.6.Situatia fluxurilor de trezorerie

1.7. Note explicative la situațiile financiare anuale

1.8.Principii contabile

CAPITOLUL II Calculul si analiza principalilor indicatori economico-financiari

2.1. Indicatorii de lichiditate și solvabilitate

2.2. Analiza fluxurilor de trezorerie

2.3. Analiza gestiunii resurselor

2.4.Analiza pe baza indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate…….27

2.5. Analiza pe baza indicatorilor de risc.Gradul de îndatorare și acoperire a dobânzii

CAPITOLUL III Studiu de caz la SC ACTAVIS SRL

3.1 Industria ingredientelor farmaceutice

3.2 Prezentrea generală a SC ACTAVIS SRL

3.3 Prezentarea situațiilor financiare și analiza poziției financiare a SC ACTAVIS SRL

3.3.1 Analiza echilibrului financiar pe baza indicatorului fondului de rulment…

3.3.2. Necesarul de fond de rulment

3.3.3. Trezoreria netă

3.3.4 Analiza poziției financiare a SC ACTAVIS SRL pe baza lichidității si solvabilității

3.3.5 Analiza gestiunii resurselor

3.3.6 Analiza poziției financiare a SC ACTAVIS S.R.L pe baza indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate

3.3.7 Analiza pe baza indicatorilor de risc.Gradul de îndatorare și acoperire a dobânzii

CAPITOLUL IV Concluzii și propuneri

Anexe

Bibliografie

INTRODUCERE

Este strict necesară o bună cunoaștere a situației patrimoniului pentru participarea cu succes la viața economică și socială a unei societăți.Tendința de armonizare cu sistemul contabil european,schimbările dese și abiguitatea prezentată în sistemul legislativ reprezintă o provocare. Adoptarea în mediul dinamic de afacere a contabilității o aduce în fața unor noi provocări din ce în ce mai incitante cum ar fi instrumente financiare noi,mișcarea rapidă a capitalurilor,piețele financiare în dezvoltare.Situațiile financiare anuale unt reprezentate de documentele situației economice care trebuie să reflecte o imagine fidelă atât pentru performanța societății cât și pentru informațiile referitoare la activitatea desfășurată. Economia reprezintă din punct de vedere al factorului managerial o continuă alergare dupa decizia optimă, factorul managerial fiind essențial; se poate spune că nu poate exista economie fără conducere, așa cum nu poate exista conducere fără analiză, în cazul de față analiza performanței societății comerciale.

Analiza economico-financiară a apărut la sfârșitul secolului al XIX lea în plină perioadă de avânt economic când “spiritul antreprenorial” solicita tot mai multe fonduri de investiții pe care le procura din sistemul bancar. Cum fondurile solicitate pentru afaceri erau din ce în ce mai mari, din dorința de a diminua și chiar elimina riscurile, bancherii au început să solicite informații pentru asigurarea garanțiilor pe care debitorii le aveau.

Prin întregul ei conținut, lucrarea de față îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea și furnizează informații multiple asupra activității economico-financiare a întreprinderii.

Lucrarea de licență abordează situația economico-financiară a societății ACTAVIS S.R.L. Pentru analiza situațiilor financiare lucrarea conține informații teoretice ce sunt completate de documentarea realizată la Sc ACTAVIS S.R.L.

Structura lucrării este alcătuită din trei capitole în care sunt prezentate aspecte fundamentale și esențiale teoretice și practice,ale principalilor indicatori,scopul acetora fiind acela de a efectua o evaluare cât mai complexă a poziției economico-financiare la SC ACTAVIS SRL .

Primul capitol prezintă conceptul de situații financiare și definirea acestuia,a evoluției sale în timp precum și modalitatea de raportare a situațiilor financiare.

Al doilea capitol face referire la principalele instrumente de analiză a poziției economico-financiară respectiv indicatorii economico-financiari.

În capitolul trei este prezentată situația economică în care activează societatea analizată realizându-se o scurtă prezentare a pieței de fabricare a preparatelor farmaceutice și a activității de la. SC ACTAVIS SRL și calculul poziiei economico-financiare pe baza indicatorilor.

CAPITOLUL I PREZENTAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE

1.1 Reglemantari contabile in România

Conform OMFP.3055/10.11.2009 situațiile finaciare anuale sunt întocmite de către persoane juridice care la data bilanțului depășesc limita a două dintre următoarele criterii:

-total active: -cifra de afaceri netă

-număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar 1.2.Rolul și importanța situațiilor financiare.

Prin OMFP.3055/10.11.2009 s-au aprobat reglementările contabile conform cu Directiva a-V-a Comunitățiilor Economice Europene care prevad formatul și conținutul situațiilor financiare anuale,principiile contabile și regulile de recunoaștere,evaluare,scoatere în evidență și prezentare a elementelor în situații financiare anuale,regulile de întocmire,aprobare,auditare,verificare,potrivit legii și publicare a situațiilor financiare anuale,unele reguli privind contabilitatea de gestiune,planul de conturi general,precum conținutul și funcțiunea conturilor contabile.

Situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare,obiectivul acestora fiind acela de a oferi informații despre poziția financiară,performanța și fluxurile de numerar ale unei societăți\,acestea fiind utile în luarea deciziilor economice pentru o gamă largă de utilizatori.Pentru atingerea acestui obiectiv situațiile financiare trebuie să ofere informații despre:

-datoriile întreprinderii;

-activele controlate de întreperindere;

-veniturile și cheltuielile rezultatului net al întreprinderii;

-capitalurile proprii;

-fluxurile trezorerie;

Standardul IAS 1 face diferența dintre elementele care prezintă poziția financiară în bilanț și cele care fac o astfel de prezentare în bilanț, sau în notele explicative.Entitatea trebuie să prezinte în notele explicative informații despre politicile contabile ți despre reglementările contabile folosite oferind informații suplimentare ce nu sunt prezentate în bilanț și contul de profit și pierdere.Pentru necesitățiile utilizatorilor notele contabile conțin informații suplimentare,relevante pentru aceștia.Exemplele de calcul i analiză a principalilor indicatori economico-financiari sunt prezentate în nota noua explicativă.Pentru identificarea performanței financiare,compararea situației financiare,analiza poziției financiare i fluxurile de trezorerie a întreprinderii utilizatorii trebuie să aiba cunoștițele necesare.

1.3.Bilanțul.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,datorii și capitalurile proprii ale entității la sfârșitul exercițiului financiar precum și în celelalte situații prevăzute de lege.Bilanțul este primul care oferă informații privind poziția financiară a societătii.Riscul pe care și-l asumă o întreprindere și evaluarea mișcariilor viitore de trezorerie sunt permise prin formularea de judecăți de către bilanț.

Pentru realizarea funcțiilor contabilității: de informare, decizie și control, este necesar ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informațiile generate de conturi și calculele contabile, în documente de sinteză expresiv și relevante, accesibile nu numai specialiștilor, ci și celor interesați de gestiunea unității patrimoniale în calitate de: investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate și alte organisme economice și sociale. Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitații financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situației patrimoniale, rezultatelor și situației financiare a întreprinderii.

Potrivit Legii 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii Contabilității 82/1991, toți agenții economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligați să întocmească bilanț contabil.

Formatul bilanțului:

Active imobilizate-reprezintă bunurile și valorile cu o durată de folosință mai mare de un an în activitatea întreprinderii și care nu se consumă la prima utilizare. Imobilizări necorporale- sunt imobilizările care nu se concretizează în bunuri,ci într-un document juridic sau comercial.Sunt definite ca active indentificabile nemonetare,fară suport corporal,care sunt deținute pentru utilizare în procesul de producție sau furnizare de bunuri și servicii,pentru locație la terți sau în scopuri admistrative

Imobilizări corporale-ce prind acele bunuri cu conținut material.Sunt definite ca active deținute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau în prestarea de servicii,în scopuri administrative sau pentru a fi date în locație terților,active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor exerciții financiare.

Imobilizări financiare-denumite și investiții financiare pe termen lung,cuprind valorile financiare investite de întreprindere pe termen lung,sub formă de titluri și creanțe financiare,în scopul obținerii de venituri financiare sub forma de dividentelor sau dobânzilor,prin creșterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor investiții.

Active circulante- cuprind bunuri și valori care se utilizează pe o perioadă scurtă în activitatea întreprinderii ș i în general,participă la un singur circuit economic.

Stocuri-reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul întreprinderii deținute fie pentru a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție,fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare.

Creanțe-reprezintă valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniul altor persoane fizice sau juridice,pentru care acestea urmează să primească un echivalent valoric.

Investiții pe termen scurt-reprezintă valorile financiare investite de întreprindere în vederea realizării unui câstig pe termen scurt.

Casa și conturi la bănci-sunt reprezentate de valorile care îmbracă efectiv forma de bani,fiind separate disponibilitățile în devize de cele în lei.

Cheltuieli în avans-reprezintă valori care asigură alocarea fiecărui exercițiu financiar numai a cheltuielilor care îi sunt proprii.

Datorii –sunt sursele de finanțare externe puse la dispoziția întreprinderii fie de bănci sau alte instituții financiare,fie de furnizori,fie de terți pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric.Bilanțul clasifică datoriile în datorii curente și datorii pe termen lung.

Provizioane-reprezintă datorii ale întreprinderii la închiderea exercițiului pe seama cheltuielilor,pentru acele elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este probabilă,ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare.

Venituri în avans-reprezintă valorile ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a veniturilor care îi sunt proprii.

Capital și rezerve-reprezintă sursele de finanțare stabile de care dispune întreprindere.

Capital subscris-este reprezentat de aportul în bani sau bunuri în natură al proprietarilor ,acesta se diferențiază în capital subscris vărsat și capital subscris nevărsat.

Prime de capital-corespund capitalului adițional creat prin primele de emisiune,fuziune și aport în natură,care sunt determinate de operațiile de creștere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune.

Rezerve din reevaluare-reprezintă plusurile create prin reevaluarea imobilizărilor corporale ăi a celor financiare.Cu ocazia reevaluării,valoarea acestor active crește față de valoarea contabilă anterioară,creșterea fiind considerată sigură și durabilă.

Profitul sau pierderea raportată-reprezintă fie rezultatul sub formă de profit realizat în exercițiul financiar anterior și care la data înca întreprinderii fie de bănci sau alte instituții financiare,fie de furnizori,fie de terți pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric.Bilanțul clasifică datoriile în datorii curente și datorii pe termen lung.

Provizioane-reprezintă datorii ale întreprinderii la închiderea exercițiului pe seama cheltuielilor,pentru acele elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este probabilă,ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare.

Venituri în avans-reprezintă valorile ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a veniturilor care îi sunt proprii.

Capital și rezerve-reprezintă sursele de finanțare stabile de care dispune întreprindere.

Capital subscris-este reprezentat de aportul în bani sau bunuri în natură al proprietarilor ,acesta se diferențiază în capital subscris vărsat și capital subscris nevărsat.

Prime de capital-corespund capitalului adițional creat prin primele de emisiune,fuziune și aport în natură,care sunt determinate de operațiile de creștere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune.

Rezerve din reevaluare-reprezintă plusurile create prin reevaluarea imobilizărilor corporale ăi a celor financiare.Cu ocazia reevaluării,valoarea acestor active crește față de valoarea contabilă anterioară,creșterea fiind considerată sigură și durabilă.

Profitul sau pierderea raportată-reprezintă fie rezultatul sub formă de profit realizat în exercițiul financiar anterior și care la data închiderii exercițiului financiar precedent,nu a fost încă repartizat pe destinațiile prevăzute de lege,fie rezultatul sub formă de pierdere obținut în exercițiul financiar anterior care,până la data închiderii exercițiului financiar anterior,nu a fost acoperită.

Profitul sau pierderea exercițiului financiar-poate fi favorabil,caz în care reprezintă un profit sau nefevorabil,caz în care reprezintă o pierdere pentru întreprindere.Profitul net al exercițiului financiar încheiat figurează ca sursă proprie de finanțare până în momentul repartizării lui pe destinațiile stabile prin lege sau statul societății comerciale.Rezultatele negative sa iau în calcul cu minus și în consistența,diminuează capitalul propriu.

Tabel nr 1 Prezentarea formatului bilanțului contabil

Importanța bilanțului contabil derivă din funcțiile pe care acesta le îndeplinește:

funcția de generalizare a datelor contabilității;

funcția de cunoaștere a mersului activității economico-financiare;

funcția previzională.

Funcția de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informațiilor izvorăște din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilității curente, după criterii bine stabilite, într-un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situației economico-financiare a unității patrimoniale.

Funcția de analiză a mersului activității economico-financiare se manifestă prin aceea că, pe baza bilanțului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor proiectați și a rezultatelor, se identifică rezerve și se stabilesc măsuri de perfecționare a activității economice și financiare.

Adunările Generale ale Acționarilor, Consiliile de Administrație, managerii unităților patrimoniale analizează periodic situația economico-financiară, pe baza bilanțului contabil, a anexelor sale și a raportului de gestiune, componente de bază ale dării de seama contabile.

Funcția previzională constă în posibilitatea oferită de bilanț de a orienta activitatea viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru perioadele următoare se fundamentează pe situația patrimonială și a rezultatelor din perioada considerată baza de raportare.

Având același scop, de informare asupra situației patrimoniului, a situației financiare a unității patrimoniale și a rezultatelor obținute, aceste părți constitutive formează un tot unitar.

Pentru întocmirea și prezentarea completului bilanțier, Ministerul Finanțelor, prin Colegiul Consultativ al Contabilității, elaborează modele de situații privind bilanțul și celelalte componente pentru regii autonome, societăți comerciale și instituții publice. Pentru societățile bancare, modelele și normele metodologice se elaborează de Banca Națională cu avizul Ministerului Finanțelor.

La întocmirea bilanțului contabil, se au în vedere următoarele reguli:

posturile de bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;

nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanț și respectiv între conturile de venituri și cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.

Bilanțul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcție de gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici , mijlocii și întreprinderi mari, grupare ce se face în funcție de praguri fiscale ( care au în vedere valoarea activului bilanțului, cifra de afaceri și numărul mediu de salariați ).

Bilanț contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, care presupune o schemă de bilanț mai redusă.

Bilanț contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari, acesta cuprinzând posturi și indicatori compleți privind activitatea și rezultatele întreprinderii. Bilanțul unităților patrimoniale care desfășoară activități economice cuprinde toate elementele de activ și pasiv grupate după destinație și respectiv proveniența lor

Gruparea posturilor bilanțiere în subansambluri este o primă metodă de analiză și duce la o prezentare sintetică a bilanțului permițând calcularea și exprimarea noțiunilor fundamentale de fond de rulment,nevoii de fond de rulment și trezorerie.Determinarea unor anumiți indicatori financiari se face cu ajutorul informațiilor din bilanț,stabilind cu ajutorul acestora un diacnostic al situației financiare a rentabilități entității.Gruparea elementelor de activ și datorii în bilanț se face în funcție de natură și exigibilitate respectiv natură și lichiditate.La un moment dat bilanțul poate fi recunoscut ca o situație a firmei ce poate fi prezentată și interpretată într-o logică economică,financiară și juridică.Bilanțul are anumite limite în reflectarea situației și analiza unei firme ca orice alt document normalizat.Bilanțul înregistrează mărimile monetare,furnizând o fotografie la un moment dat, acesta putând fi modificată rapid în funcție de operațiunile viitoare.

1.4.Contul de profit și pierdere.

Documentul care descrie poziția financiara a unei societăți indicând mărimea rezultatului este bilanțul.Este necesară însă prezena unui alt instrument de modelare contabilă care să facă mai ușor de înțeles modul de creare a rezultatului și să permită scoaterea unor concluzii legate de performanțele activității întreprinderii.Acest instrument este ce-a de-a doua componentă a situațiilor financiare și anume contul de profit și pierdere.

Contul de profit și pierdere sintetizează veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune respectiv fluxurile economice.Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de înstărire a societății legate sau nu de activitatea sa normală și curentă.Cifra de afaceri realizată de societate în cursul exercițiului este partea superioră ca importanță a veniturilor.Cheltuielile alcătuiesc totalitatea elementelor de costuri suportate de societate în cursul exercițiului.Dacă bilanțul contabil permite o cunoștere a poziției financiare a societății,contul de profit și pierdere oferă informații asupra activității societății,aceasata își gestionează afacerile prin volumul veniturilor,cheltuielilor și rezultatelor pe care le obține.

Apropiindu-se de prevederile normei IAS 1, structura contului de profit si pierdere regăsita in reglementarile Ordinului 1752 este mai degrabă în armonie cu dispozitivul Directivei a IV-a . Sintetizând, această structura impune urmatoarea schemă generală :

Tabel nr 2 Prezentarea contului de profit și pierdere

În conformitate cu norma IAS 1, contul de profit si pierdere trebuie să mentioneze cel puțin urmatoarele posturi:

venituri din activități ordinare

rezultatul exploatării

cheltuieli financiare

cota-parte in rezultatul net al înteprinderilor asociate și cele de tip joint-venture contabilizată pe baza metodei punerii in echivalentă.

cheltuieli privind impozitul pe profit

profitul sau pierderea din activitați ordinare

elemente extraordinare

interesele minoritare

rezultatul net al exercitiului

Efectele diferitelor activități, tranzacții și evenimente realizate de întreprindere se particularizează prin stabilitatea, gradul de risc si previzibilitatea lor. Publicarea acestor elemente ale performanței ajută utilizatorii in evaluarea rezultatelor viitoare.

Societățiile sunt încurajate prin norma IAS1 să recurgă la o analiză direct în contul de profit și pierdere. Alegerea modelului de analiza, intre metoda cheltuielilor după natura și cea a costului vanzărilor, depinde atât de factori istorici sau legați de sectorul de activitate, cât și de natura organizației.Ambele metode permit furnizarea de informații despre modul in care cheltuielile variază în funcție de nivelul vanzărilor sau producției exercițiului.

1.5. Situația modificărilor capitalului propriu.

Analiza variației capitalurilor proprii se regăsește în interpretarea structurii ”situației câștigurilor acumulate si reținute”. Aceasta situație ilustrează o relatie cheie între bilanț si contul de profit și pierdere.

Organismul internațional de normalizare contabilă a preluat uzantele anglo-saxone,în materie de raportare a variației capitalurilor proprii, iar norma IAS 1 cuprinde, într-o variantă exhaustiva:

beneficiul net sau pierderea netă a exercițiului

pierderile si câștigurile, cheltuielile si veniturile care au fost direct afectate capitalurilor proprii, in virtutea unei norme speciale, cât si totalul acestor elemente

efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile si corectări de erori fundamentale, conform metodei de referință prevazute prin norma IAS 8

operații ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii (investitiile proprietarilor si ramburasarile de capital), și distribuirile de dividende în favoarea acestora

rezultatele nedistribuite, la deschiderea și închiderea exercitiului, cât și explicarea fluxurilor reprezentand variațiile reconciliere între soldurile inițiale și finale ale fiecarui post de capitaluri proprii precum capitalul, primele de emisiune, rezervele, cu precizarea separată a fiecarei mișcari.

1.6.Situatia fluxurilor de trezorerie.

Standardul International de Contabilitate IAS 7 definește fluxurile de trezorerie drept intrari sau iesiri de numerar și echivalente de numerar.

Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare din cadrul cărora face parte și " situația fluxurilor de trezorerie " stipulează ca obiectivul acestora " este de a furniza informații despre poziția financiară performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice . Utilizatorii de situații financiare includ investitorii prezenți și potențiali , personalul angajat , creditorii , furnizorii si alți creditori comerciali .

Atunci cand este utilizat în conjucție cu celelalte situații financiare, un tablou al fluxurilor de trezorerie furnizează informații ce permit utilizatorilor să evalueze schimbarile activului net al unei întreprinderi, structura sa financiara(inclusiv lichidiatatea și solvabilitataea sa) și capacitatea sa de a modifica valorile și scadențarul fluxurilor de trezorerie, pentru a se adapta schimbărilor de circumstanțe și oprtunități.

Obiectivul situației fluxurilor de trezorerie este de a explica variația lichiditățiilor și a echivalentelor de lichidități ale unei întreprinderi,furnizând informații utile în vederea evaluării performanțelor acesteia.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă intrarile (fluxuri pozitive) si iesirile de fonduri (fluxuri negative), clasificate în functie de activitatea care le-a generat.

Astfel, prezintă:

fluxuri generate de activitatea de exploatare( operationale) ;

fluxuri generate de activitatea de investiții;

fluxuri generate de activitatea de finanțare.

Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activități este utilă pentru :

corelarea profitului (pierderii ) cu numerarul ;

separarea activităților care implică numerar de cele care nu implică numerar

evaluarea capacității întreprinderii de a-și îndeplini obligațiile de plăți cash;

evaluarea fluxurilor de numerar pentru activitățile viitoare ( cash – flowstrategic).

Fiecare dintre cele trei categorii de fluxuri are impact asupra unei surse sau a unei utilizări de lichidități.

Din prevederile IAS 7 reiese că trezoreria desemnează ansamblul lichidităților și a echivalentelor de lichidități.Lichiditățile se referă la fondurile disponibile și la depozitele la vedere ale unei întreprinderi iar echivalente le de lichidități la plasamentele pe termen scurt,foarte lichide,convertibile cu ușurință într-o mărime determinată de lichidități și care nu riscă să-și schimbe semnificativ valoarea.

Tabel nr 3 Prezentarea tabloului fluxurilor de trezorerie

1.7. Note explicative la situațiile financiare anuale

Notele explicative conțin informații suplimentare, relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce priveste poziția financiară și rezultatele obținute. Notele explicative trebuie prezentate într-o maniera sistematica.Fiecare element semnificativ al bilanțului contului de profit și pierdere, situației fluxurilor de trezorerie și al situației modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însotit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element semnificativ.

Următoarele informații trebuie prezentate cu claritate și repetate ori de cate ori este nesesar, pentru buna lor întelegere:

numele întreprinderii care face raportarea

faptul ca situațiile financiare sunt proprii întreprinderii, și nu grupului

data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situațiile financiare

moneda în care sunt întocmite situațiile financiare

exprimarea cifrelor incluse în rapotare

Pentru elementele menționate în notele explicative se va prezenta, de regula, și suma corespunzatoare anului precedent celui la care se referă acesta.

În situația în care suma corespunzatoare nu este comparabilă, aceasta trebuie ajustată, prezentându-se rezultatul ajustării, modul de efectuare și motivele pentru care aceasta a fost efectuată.

Notele explicative trebuie să prezinte politicile contabile adopatate de întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exercițiu, ale fluxurilor de trezorerie si modificărilor capitalului propriu. În acest sens se vor menționa urmatoarele:

daca imobilizările sunt incluse in situațiile financiare la costul istoric, la valoarea reevaluată sau la valoarea ajustată de inflație, determinată potrivit IAS 29

politicile contabile specifice adopatate, adecvate pentru a permite o corectă întelegere a situațiilor financiare

1.8.Principii contabile.

Elementele prezentate in situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilității de angajamente.

1.8.1 Principiul continuitatii activitătii.

Acest principiu presupune ca entitatea isi continua in mod normal funcționarea , fară a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activitații.

Continuitatea exploatării este legată de factori obiectivi sau subiectivi.Societatea trebuie să depisteze existența factorilor care ar putea să genereze starea de continuitate:

Factori de ordin financiar :

Fond de rulment negativ

Situație neta negativa

Situații de trezorerie negative

Imposibilitatea plății datoriilor scadente

Apelul la surse de finanțare cu caracter oneros

Imposibilitatea plății ratelor la împrumuturile scadente

Factori legati de expoatare :

Capaciatate de autofinanțare negativă Pierderi de piețe importante

Existența unei subactivități notabile

1.8.2 Principiul permanentei metodelor.

Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul, pentru asigurarea comparabilității în timp și în spatiu.Dacă însa activitatea economica justifica necesitatea unei alte metode, fie pentru că s-a schimbat contextul economic , fie pentru ca alegerea inițială a metodei s-a facut în mod eronat , sau pentru ca o reglementare contabilă impune o astfel de modificare, societatea are posibilitatea schimbării acelei metode. Pentru a asigura înca comparabilitatea , societatea va prezenta în notele explicative motivul schimbării metodei și a efectului schimbării.

1.8.3 Principiul prudenței

Evaluarea trebuie facută pe o bază prudentă , și în special:

poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului

trebuie să se țină seama de toate datoriile aparute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercitiu precedent , chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia

trebuie să se țină cont de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercitiului financiar curent sau al unui exercitiu financiar precedent , chiar dacă acestea devin evidente numi între data bilanțului și data întocmirii acestuia.

trebuie să se țină cont de deprecierile , indiferent dacă rezultatul exercitiului financiar este pierdere sau profit.

1.8.4 Principiul independentei exercițiului.

Trebuie să se țină cont de veniturile si cheltuielile aferente exercițiului financiar , indiferent de data încasării sau plății acestor venituri si cheltuieli. Aplicarea acestui principiu are in vedere: practicarea unei contabilități de angajamente , care presupune înregistrarea cheltuielilor în momentul angajării , respectiv primirii bunurilor , serviciilor sau recepției lucrărilor de la terți si înregistrarea veniturilor în momentul livrării bunurilor , executării lucrărilor sau prestării serviciilor utilizarea conturilor de venituri și cheltuielilor în avans .

1.8.5 Principiul evaluării separate a elementelor de activ si de datorii.

Conform acestui principiu , componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. Acest principiu reprezintă abandonarea practicii evaluărilor administrative, nediferențiate, prin metodă unică, impusă printr-un act normativ (specifice economiilor centralizate) și adoptarea metodelor economice de evaluare, care să țină seama atât de caracteristicile elementului patrimonial supus evaluării, cât și de utilitatea sa sau de condițiile pieței sale.

1.8.6 Principiul intangibilității.

Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițului financiar precedent.

1.8.7 Principiul necompensării.

Orice compensare între elementele de activ și de datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanțe și datorii față de același agent economic pot fi efectuate , cu respectarea prevederilor legale , numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor la valoarea integrală.

Sunt de asemenea permise, în condițiile legii, după o temeinică analiză și cu apobarea conducerii întreprinderii, compensarea între plusurile și minusurile în gestiune detectate cu ocazia inventarierii, cu condiția ca acestea să fie echivalente și:

în cadrul aceleiași gestiuni, sortimentele respective să fie confundabile, având caracteristici similare;

între două gestiuni, acestea să fie legate logic și succesiv în cadrul fluxului de producție (de exemplu, secție de producție – spațiu de depozitare sau depozit – magazin, etc.).

1.8.8 Principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face tinând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate , și nu numai de forma juridică a acestora.

1.8.9. Principiul pragului de semnificație.

Elementele de bilanț și de cont de profit ii pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:

acestea reprezintă o suma nesemnificativă

astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate , cu condiția ca elementele sa fie prezentate separat în notele explicative

Orice element care are o valoare nesemnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor finanicare . Elemente cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare trebuie însumate , nefiind necesară prezentarea lor separată.

CAPITOLUL II.CALCULUL și ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

Este unanim recunoscut faptul că o parte însemnată a informațiilor vehiculate în mediul economic o reprezintă informația contabilă. „Contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informare a unei națiuni“. Alți autori de renume consideră contabilitatea ca fiind „un sistem de informare, adică un ansamblu de elemente (resurse umane și materiale) care permit culegerea, prelucrarea, stocarea și comunicarea informațiilor în vederea luării deciziilor“.

De regulă, utilizatorii rapoartelor financiare se împart în două categorii: utilizatori interni și utilizatori externi. Deoarece managementul, ca principal utilizator intern al informației financiare, dispune, în afară de situațiile financiare, și de alte informații interne în legătură cu activitatea întreprinderii și, prin urmare, poate utiliza și alte tehnici de analiză specifice contabilității de gestiune, în cele ce urmează ne vom concentra atenția asupra obiectivelor și tehnicilor analizei financiare din perspectiva utilizatorilor externi ai informației financiare.

Creditorii, spre exemplu, oferă împrumuturi pentru care încasează dobânzi. Ei estimează că împrumutul va fi rambursat conform condițiilor stabilite la acordare. Investitorii cumpără acțiuni pentru care estimează să încaseze dividende care să le acopere, în scurt timp, capitalul investit. Ambele grupuri se confruntă cu anumite riscuri. Creditorii se supun riscului de nerambursare a împrumutului iar investitorii, fie riscului ca dividendele să aibă o valoare redusă sau să nu fie plătite, fie riscului de diminuare a valorii de piață a acțiunilor lor. Pentru ambele categorii de utilizatori, scopul analizei financiare constă în măsurarea rentabilității capitalului împrumutat sau investit și compararea acesteia cu rentabilitatea estimată, care să compenseze riscul asumat. În general, activitatea practică a demonstrat că, cu cât riscul asumat este mai mare, cu atât se estimează o rentabilitate mai mare drept compensație. Cu alte cuvinte, riscul este măsura câștigului.

Un alt obiectiv al analizei economico-financiare îl constituie alegerea criteriilor de analiză financiară.

Majoritatea țărilor dezvoltate (SUA, spre exemplu) utilizează în mod frecvent următoarele criterii de analiză financiară: indicatorii orientativi; rezultatele anterioare ale întreprinderii; indicatorii de ramură.

Indicatorii orientativi

Mulți analiști financiari, investitori și creditori utilizează, pentru comparație, nivele ideale sau orientative ale indicatorilor financiari fundamentali. Spre exemplu, se consideră că este acceptabilă o lichiditate generală (raportul dintre activele circulante și datoriile pe termen scurt) de 2:1 ( pentru România, OMFP.3055/10.11.2009 prevede același raport).

Cu toate că acești indicatori economici fundamentali orientativi sunt stabiliți, de regulă, de agenții specializate (spre exemplu, în SUA aceștia se stabilesc de Dun & Bradstrret, agenție de evaluare a creditelor) și deși prin utilizarea lor se pot identifica domeniile ce trebuie analizate mai riguros, nu se poate demonstra că acești indicatori reprezintă cele mai bune valori alese drept criteriu de comparație pentru o anumită întreprindere. Spre exemplu, într-o întreprindere ce prezintă, la un moment dat, o lichiditate generală mai mică de 2:1, acesta poate fi efectul unei politici de creditare greșite (creanțele sunt prea mari), fie reprezintă efectul unei gestionări defectuoase a disponibilităților bănești, fie întreprinderea deține stocuri suplimentare sau expirate. De aceea se recomandă ca acești indicatori orientativi să fie utilizați cu o oarecare rezervă.

Rezultatele anterioare ale întreprinderii

Compararea indicatorilor financiari ai aceleiași întreprinderi, pe o anumită perioadă de timp, furnizează analistului o bază pentru a estima dacă un anumit indicator are o evoluție favorabilă sau nefavorabilă. De asemenea, această comparație în timp poate contribui și la identificarea unor posibile tendințe viitoare ale întreprinderii.

Cu toate aceste avantaje, având în vedere faptul că evoluțiile anumitor indicatori sau date pot fi uneori contrare estimărilor, asemenea proiecții vor trebui efectuate și interpretate cu multă atenție.

Un alt neajuns al analizei în timp constă și în faptul că trecutul nu poate reprezenta, întotdeauna, un bun element de comparație, ținând cont că realizările anterioare pot fi insuficiente, comparativ cu necesitățile prezente. Spre exemplu, pentru o întreprindere ambițioasă, chiar dacă indicatorul de rentabilitate al investiției totale a crescut de la 4% în anul precedent la 5% în anul curent, acest nivel prezent poate fi total insuficient.

Indicatorii de ramură

O modalitate de a depăși limitele utilizării realizărilor anterioare, drept criteriu de comparație și analiză, o constituie utilizarea indicatorilor de ramură.

Acest criteriu permite compararea întreprinderii analizate cu alte întreprinderi din aceeași ramură de activitate. Spre exemplu, dacă întreprinderile dintr-o anumită ramură obțin o rată medie a investiției totale de 9%, o rată de 5% obținută de întreprinderea analizată va fi considerată nesatisfăcătoare.

Indicatorii de ramură pot fi utilizați mai ales pentru estimarea anumitor evoluții ale întreprinderii. Dacă datorită unui declin economic rata profitului unei întreprinderi a scăzut de la 13% la 11% și dacă se constată că alte întreprinderi din aceeași ramură de activitate au înregistrat o scădere a ratei profitului de la 13% la 5% se poate concluziona că performanțele întreprinderii analizate sunt relativ bune.

Literatura de specialitate prezintă trei limite ale utilizării indicatorilor de ramură drept criterii de analiză financiară:

1. În primul rând, este posibil ca două întreprinderi care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași ramuri să nu fie strict compatibile.

Să luăm drept exemplu două întreprinderi din ramura procesării și comercializării produselor petroliere. Dacă prima întreprindere ar avea, ca principală activitate, comercializarea prin stații de alimentare proprii a produselor petroliere pe care le cumpără de la alți producători iar cealaltă întreprindere ar avea ca principală activitate extragerea, prelucrarea și comercializarea unor astfel de produse, utilizarea drept criteriu de comparație a indicatorilor de ramură nu este recomandată.

2. În al doilea rând, nu este recomandată utilizarea indicatorilor de ramură, drept criteriu de comparație, în cazul întreprinderilor mari, organizate sub formă de concerne sau conglomerate ce desfășoară activități aparținând mai multor ramuri simultan. Segmentele individuale ale unei întreprinderi diversificate prezintă, în general, rate diferite de rentabilitate și diferite grade de risc.

3. În al treilea rând, nu este recomandată utilizarea indicatorilor de ramură, drept criteriu de comparație, în cazul întreprinderilor care, deși aparțin aceleiași ramuri și desfășoară activități similare, utilizează metode contabile diferite fie pentru evaluarea stocurilor, fie pentru calculul amortizării activelor etc. care, după cum evidențiam în cuprinsul lucrării, conduc la rezultate diferite.

Un alt obiectiv al analizei financiare îl reprezintă alegerea surselor de informații.

În vederea efectuării unei analize financiare referitoare la o anumită întreprindere analistul financiar se limitează, de regulă, la informațiile oferite de situațiile financiare, a căror publicare este obligatorie. În țara noastră, conform 3055/10.11.2009, acestea poartă denumirea de „situații financiare anuale” și cuprind: bilanțul; contul de profit și pierdere; situația modificărilor capitalurilor proprii; situația fluxurilor de trezorerie politici contabile și note explicative.

O analiză financiară riguroasă presupune și accesul la documente nepublicate. În Franța, spre exemplu, întreprinderile cotate întocmesc o broșură numită „plachetă“ ce cuprinde, pe lângă cele trei conturi anuale (bilanț, cont de profit și pierdere și anexa) și un raport de gestiune, raportul comisarilor de conturi (raportul auditorilor) și alte diverse informații, din care unele sunt solicitate de Comisia Operațiilor Bursiere (COB). Cele mai multe din marile societăți prezintă, dincolo de o informare legală și o informare economică generală (piețe, gestiunea resurselor umane, relațiile cu mediul) și fac din plachetă atât un instrument de informare cât și unul publicitar. În SUA, principalele surse de informații pe care analistul își bazează investigațiile le constituie rapoartele publicate, rapoartele prezentate Comisiei Valorilor Mobiliare (SEC), periodicele economice și serviciile de consultanță pentru creditori și investitori.

Raportul anual al unei corporații americane cuprinde, alături de rapoartele financiare și anexele lor, și o analiză a managementului privind operațiunile din trecut, raportul de audit precum și o sinteză a operațiunilor pe o perioadă de cinci sau zece ani. În plus, majoritatea societăților pe acțiuni publică în fiecare trimestru rapoarte financiare intermediare. Aceste documente de sinteză prezintă informații limitate, în formatul rapoartelor financiare, care pot fi supuse unei analize parțiale sau unui audit complet efectuat de un auditor independent. Rapoartele parțiale

Luarea unor decizii eficiente depinde de capacitatea de identificare a informațiilor relevante din multitudinea de date furnizate de contabilitate, în special de situațiile financiare. În acest scop, acestea trebuie să permită decidenților și partenerilor sociali (acționari, manageri, creditori etc.) să aprecieze „sănătatea“ întreprinderii în funcție de criterii bine determinate: mărimea garanțiilor oferite terților, capacitatea de a produce beneficii, capacitatea de a se autofinanța sau dezvolta etc.

Pe de altă parte, pentru ca situațiile financiare să fie utile în procesul decizional, factorii de decizie trebuie să aibă posibilitatea de a identifica relațiile dintre diferitele valori inserate în cuprinsul lor, de a le compara în timp și între întreprinderi diferite. Procesul aplicării unui ansamblu de tehnici și instrumente care răspunde acestor cerințe este denumit analiza situațiilor financiare.

Analiza prin indicatori constituie o modalitate importantă de identificare a relațiilor reprezentative dintre două componente ale situațiilor financiare (în cazul nostru, ale bilanțului).

În general, indicatorii reprezintă instrumente sau tehnici utilizate atât pentru evaluarea situației financiare a unei întreprinderi, cât și pentru compararea acestora cu rezultatele înregistrate în anii anteriori sau cu cele ale altor întreprinderi.

Principalul scop al acestora este de a evidenția domeniile care au nevoie de o analiză mai aprofundată. Tocmai de aceea, indicatorii trebuie interpretați în strânsă legătură cu situația de ansamblu a întreprinderii și cu mediul în care aceasta își desfășoară activitatea.

Bilanțul românesc, sub formă verticală, legiferat prin 3055/10.11.2009, inspirat din norma contabilă internațională IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare“ oferă date și informații în vederea determinării unor indicatori de lichiditate cum ar fi: fondul de rulment; lichiditatea generală (current ratio); lichiditatea imediată (quick ratio) etc.

În general, lichiditatea presupune existența unor disponibilități bănești suficiente pentru achitarea la scadență a datoriilor întreprinderii dar și pentru acoperirea unor nevoi neprevăzute de mijloace bănești. Doi indicatori sunt mai frecvenți utilizați pentru calculul lichidității: fondul de rulment și lichiditatea generală.

Utilitatea informațiilor cu privire la resursele economice controlate de către întreprindere și la modificarea acestora în trecut rezidă din posibilitatea anticipării capacitații întreprinderii de a genera lichidități în viitor, precum și a evaluării aptitudinilor administrative ale conducerii.

Informațiile referitoare la structura financiară sunt utile pentru a anticipa nevoile viitoare de creditare și șansele întreprinderii de a obține finanțare în viitor. Acestea sunt utile în anticiparea modului de repartizare a rezultatelor și fluxurilor de trezorerie viitoare între cei care au interes față de întreprindere.

Anticiparea capacitații întreprinderii de a-și onora angajamentele financiare scadente se realizează cu ajutorul informațiilor cu privire la lichiditate și solvabilitate. Lichiditatea privește disponibilitățile de numerar in viitorul apropiat, ținând cont de obligațiile financiare aferente perioadei respective. Solvabilitatea surprinde disponibilitățile de numerar pe o perioada mai lungă luând in calcul angajamentele financiare corespunzătoare acesteia.

Utilitatea informațiilor referitoare la capacitatea întreprinderilor de a se adapta schimbărilor mediului, subliniată in cadrul conceptual britanic se datorează posibilității de apreciere a modului in care întreprinderea face față schimbărilor neașteptate.

Adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi reprezintă abilitatea acesteia de a acționa efectiv pentru a modifica ritmul și marimea fluxurilor de trezorerie, răspunzând astfel la necesitățile neașteptate sau la oportunitățile ivite.

O întreprindere dorește să aibă o adaptabilitate financiară pentru că acestă calitate o ajută în a atenua riscurile cu care se confruntă activitatea sa, iar în perioadele cu un nivel scăzut (sau poate chiar negativ) al fluxurilor monetare generate de diverse obligații, să supraviețuiască. O asemenea stare permite întreprinderii să beneficieze de oportunitățile apărute din operațiile de investiții.

Riscurile cu care întreprinderea se confruntă și apetitul pentru risc al investitorilor săi vor determina modul și măsura în care aceasta dorește să fie adaptabilă din punct de vedere financiar.

Adaptabilitatea financiară depinde printre altele și de capacitatea firmei de a obține lichidități în urma vanzării de active, dar fără a afecta continuitatea operațiilor; a procura noi capitaluri; a atinge o îmbunătățire rapidă a incasărilor nete de lichidități generate de operațiile de exploatare.

Indicatorii necesari pentru stabilirea și analiza poziției financiare conform notei explicative nr.9 conform REGLEMENTARI CONTABILE din 29 octombrie 2009 conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene – Capitolul VI sunt:

2.1. Indicatorii de lichiditate și solvabilitate

Lichiditatea caracterizează capacitatea firmei de a-și achita obligațiile la scadență și de a face față unor nevoi neprevăzute de disponibilități bănești, fiind considerat factorul care guvernează supraviețuirea.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei firme de a acoperi datoriile totale.

Pentru caracterizarea lichidității unei firme se compară pasivele pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeași perioadă. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

Rata lichidității curente (generală) (Rlc) arată măsura în care datoriile curente (pe termen scurt) pot fi acoperite pe seama activelor curente

Rlc=Active circulante/Datori curente

Datoriile curente sunt formate din obligațiile față de furnizori, cele fiscale și salariale, creditele pe termen scurt precum și partea din împrumuturile pe termen mediu și lung a căror scadență este în cadrul exercițiului financiar curent.

Se apreciază că situația lichidității generale este satisfăcătoare, după unele surse, în condițiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 și 1,8, iar după altele, în intervalul 2 și 2,2.

Rata lichidității rapide:

Rlc=Active circulante-Stocuri/Datori curente

Rata solvabilității generale reflectă gradul în care o firmă poate face față datoriilor și se calculează astfel:

Rsp=Capital propriu/Active totale*100

Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5, iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală.

Ratele de îndatorare evidențiază importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a companiei. Gradul de îndatorare arată raportul dintre datoriile pe termen lung și capitalul permanent. Valoarea recomandată de teoria economică este mai mică de 0,3.

2.2. Analiza fluxurilor de trezorerie

Noțiunea de fond de rulment a dat loc la multe formulări. Totuși două dintre aceste formulări prezintă un interes particular și apar drept concepte fundamentale ale gestiunii și analizei financiare. Este vorba de noțiunea de fond de rulment net sau permanent, pe de o parte, și de noțiunea de fond de rulment propriu, pe de altă parte

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanțarea activelor circulante, impusă de diferențele dintre sumele de încasat și sumele de plătit, precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin eligibile.

Noțiunea de FRN poate fi definită prin două formulări echivalente, exprimând, fie o abordare a părții de sus a bilanțului, fie o abordare a părții de jos a bilanțului.

FRN = Capitaluri permanente – Active imobilizate FRN = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Din calcularea FR pot apare una din situațiile:

1) Capitaluri permanente > Active imobilizate, rezultă FRN > 0. Dacă FRN > 0 semnificația este următoarea: capitalurile permanente permit să se finanțeze integral activele imobilizate și o parte din activele circulante.

Capitaluri permanente < Active imobilizate, rezultă FRN < 0. Dacă FRN este negativ, capitalurile permanente nu reprezintă o sumă suficientă pentru a finanța integral imobilizările. Acestea trebuie deci să fie parțial finanțate prin resurse pe termen scurt.

Capitaluri permanente = Active imobilizate, rezultă FRN = 0. Această situație este puțin probabilă exprimând o armonizare totală a structurii resurselor cu utilizarea acestora.

Fondul de rulment propriu prezintă o utilitate mai limitată decât fondul de rulment net. Se calculează când se dorește să se aprecieze autonomia financiară a unei întreprinderi. Se poate defini prin formula următoare:

FRP = Capitaluri proprii – Active imobilizate

O valoare pozitivă indică faptul că activele reale nete cu lichiditate mai mare de un an vor fi în întregime finanțate de capitalurile proprii, chiar și după rambursarea împrumuturilor pe termen lung. O valoare negativă nu înseamnă obligatoriu un dezechilibru, ci trebuie să tragă un semnal de alarmă pentru viitor.

Fondul de rulment împrumutat exprimă mărimea resurselor împrumutate pe termen lung, destinate să finanțeze activele pe termen scurt (circulante).

Această mărime se calculează ca diferență între fondul de rulment net sau permanent și fondul de rulment propriu.

FRI = FRN – FRP

Analiza statică funcțională a riscului de faliment utilizează ca instrumente operaționale; nevoia de fond de rulment (NFR) și trezoreria (T).

Nevoia de fond de rulment reprezintă diferența dintre nevoile temporare și sursele temporare, respectiv suma necesară finanțării decalajelor, care se produc între fluxurile reale și fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.

Pe baza bilanțului patrimonial, acesta se stabilește astfel:

NFR = (Active circulante – Disponibilități bănești) – Obligații pe termen scurt

Unde:

Obligații pe termen scurt = Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt

Sau:

NFR = (Stocuri + Creanțe) – Credite pe termen scurt

Necesarul de fond de rulment semnifică în esență, activele circulante de natura stocurilor și a creanțelor nefinanțate pe seama obligațiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligațiile pe termen scurt de natura celor față de furnizori, salariați, bugetul de stat, până în momentul plătii lor reprezintă o sursă atrasă de finanțare a activelor circulante.

Reprezintă diferența dintre activele circulante (mai puțin disponibilitățile bănești) și datoriile curente, sau diferența dintre nevoile temporare (exclusiv disponibilitățile) și resursele temporare (exclusiv creditele de trezorerie), fiind expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, dintre necesarul și resursele curente. O valoare pozitivă semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibil de mobilizat. O valoare negativă semnifică existența unor resurse temporare mai mari decât nevoile temporare, situație ce poate fi apreciată favorabilă numai dacă este rezultatul accelerării vitezei de rotație a activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari.

Trezoreria netă exprimă corelația dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, reflectând situația financiară a firmei, atât pe termen mediu și lung cât și pe termen scurt. Permite determinarea echilibrului financiar între fondul de rulment net și necesarul de fond de rulment:

TN = FRN – NFR,

O valoare pozitivă reflectă un excedent de trezorerie, ceea ce semnifică faptul că firma dispune de lichidități care îi permit atât rambursarea datoriilor, acordarea de împrumuturi terților și/sau efectuarea de plasamente pe piața financiar-monetară. O valoare negativă arată că firma are o trezorerie negativă, fiind nevoită să apeleze la împrumuturi și credite bancare pentru finanțarea în întregime a fondului de rulment.

Obiectivul unui manager nu este obținerea unei trezorerii pozitive cât mai mari, aceasta antrenând costuri de oportunitate ale nevalorificării capitalurilor disponibile. O trezorerie netă pozitivă certifică o stare de optim din punct de vedere al echilibrului financiar numai în măsura în care se situează la niveluri rezonabile.

2.3. Analiza gestiunii resurselor

Analiza gestiunii activului total.

Viteza de rotație a activului total reflectă eficiența utilizării tuturor bunurilor reale firmei respectiv,nivelul de organizare a activității.Se calculează astfel:

Nr rot=Ca/At

Dz=At/Ca*365

Analiza gestiunii debite-client.

Rata de gestiune a debitului client ne arată în câte zile firma își încasează contravaloarea mărfurilor de la clinți,putându-se aprecia fie prin numărul de rotații fie prin durata de încasare în zile a creditului comercial acordat.Se calculează astfel:

Nr rot=Ca/Clienți

Dz=Clienți/Ca*365

Analiza gestiunii credite- furnizor.

Rata de gestiune a creditului furnizor ne arată în câte zile firma își achită obligațiile sale față de furnizori,adică durata în zile de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la aceștia.Se calculează astfel:

Nr rot=Ca/Furnizori

Dz=Furnizori/Ca*365

Analiza gestiunii stocurilor totale.

Rata de gestiune a stocurilor de material trec succesiv prin faze de aprovizionare,fabricație și vânzare,respective durata în zile a unei rotații complete.Se calculează astfel:

Nr rot=Ca/St

Dz=St/Ca*365

Analiza capitalului propriu.

Viteza de rotație a capitalului propriu arată numărul de refolosire a capitalului propriu pe seama veniturilor totale înregistrate într-o perioadă de gestiune.Se calculează astfel:

Nr rot=Ca/Cpr

Dz=Cpr/Ca*365

Analiza capitalului permanent.

Viteza de rotație a capitalurilor permanente arată modul de funcționare a resurselor permanente într-o perioadă de gestiune.Se calculează astfel:

Nr rot=Ca/Cperm

Dz=Cperm/Ca*365

2.4.Analiza pe baza indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate

Analiza rentabilității comerciale.

Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare afferent cifrei de afaceri.Indicatorul exprimă eficiența valorificării produselor societății.

Rc=Rexpl/Ca

Analiza ratei rentabilității consummate.

Rata de rentabilității consumate arată profitul brut al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale,masurând capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum profit brut.

Ppc=Rbe-Cht

Analiza ratei rentabilitătiii economice.

Rentabilitatea economic măsoară renumerarea brută a capiatalurilor investite indifferent de sursa lor de proveniență.

Re=Rexpl/At*100

Analiza ratei rentabilității financiare.

Rentabilitatea financiară reprezintă renumerarea netă a capitalurilor proprii adică cât profit net revine acestora.

Rf=PN/Cperm

2.5. Analiza pe baza indicatorilor de risc.Gradul de îndatorare și acoperire a dobânzii.

Gradul de acoperire a dobanzilor.

Este un indicator financiar de solvabilitate care evalueaza in ce masura compania isi poate plati dobanzile la creditele din sold din numerarul generat din profitul de exploatare curent.

Gradul de acoperire al datoriilor este exprimat ca valoare numerica si rezulta din impartirea profitului din exploatare (operational) la dobanzile de plata. Cu cat valoarea indicatorului este mai mare, cu atat se considera ca firma este mai stabila din punct de vedere financiar si poate face fata fara probleme platilor privind dobanzile bancare, deci compania are un risc financiar mai redus. Cerinta tuturor institutiilor de credit este ca valoarea indicatorului sa fie cel putin supraunitara, de obicei mai mare decat 3. Acest indicator este dependent de sectorul de activitate in care activeaza compania. In consecinta, valoarea sa trebuie evaluata in corelatie cu ceilalti indicatori prezentati in analiza de rating si relativ la valoarea optima indicata in analiza de rating.Se calculează astfel:

Ad=Ebit/Chd

Gradul de îndatorare.

Este un indicator general de îndatorare și calculează proporția în care activul total este finanțat decât surse proprii,cum sunt credite,furnizori datorii la stat.Indicatorul este inversul solvabilității patrimoniale și poate avea valori mai mici sau egale cu 1.În condiții normale de funcționare gradul de îndatorere trebuie să se situeze în jur de 50%. O limita sub 30% indica o rezerva in apelarea la credite si imprumuturi iar peste 80% o dependenta de credite, situatie alarmanta. Se calculează astfel:

Gî=Cîmpr/Cpr*100

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ ANALIZA POZITIEI FINANCIARE A SC.ACTAVIS S.R.L

Capitolul trei ilustreză o scurtă prezentare a pieței preparatelor farmaceutice din România,precum și prezentării societații SC ACTAVIS S.R.L și a evoluției sale.

În acest capitol sunt prezentate situațiile financiare și performanțeleconomico-financiare evidențiate de instrumentele si tehnicile de analiză a poziției financiare a societății.

3.1 Industria ingredientelor farmaceutice

Industria farmaceutică din U.E menține standard ridicate de asigurare a calității în dezvoltarea farmaceutică,fabricarea și controlul medicamentelor.Sistemul de autorizație de punere pe piață face posibilă evaluarea de către ,autoritatea competent a tuturor medicamentelor,pentru a dovedi conformitatea cu cerințele legislative actuale privind calitatea,siguranța si eficacitatea.Sistemul autorizat de fabricație confera siguranța faptului că toate medicamentele autorizate pe piața europeană sunt fabricate numai de fabricanți autorizați ,ale căror activități sunt în mod regulat inspectate de autoritatea competentă.Industria ingredientelor farmaceutice active se ocupa în principal de poducerea medicamentelor si a produselor înrudite destinate uzului uman si a produselor care activează în cadrul acestei industrii se pot realiza unul sau mai multe procese,inclusiv procese de bază,cum ar fi sinteza chimică,fermentarea,distilarea și extracția cu solvenți.Ingredientele farmaceutice active stau la baza medicinii moderne și constituie fundamentul multor tratamente eficiente și inovative,disponibile sau în curs de dezvoltare.

3.2 Prezentrea generală a SC ACTAVIS S.R.L

Societatea SC ACTAVIS S.R.L are sediul in BUCURESTI ,sectorul 1,SOS. ODAII NR 179-185,cui 1554136

Misiunea societății

Misiunea societații,o reprezintă promovarea și dezvoltarea producției de produse farmaceutice generice; biosimilarelor și a produselor inovative. Scurt istoric

Compania are sediul global in Dublin, Irlanda și sediul administrativ in Parssippany ,New Jersez – S.U.A. În România ,compania este reprezentată de Actavis Sales,Marketing și Sindan Pharma /Actavis Operations ,unitate de producție pt medicamente oncologice și exportul acestora în peste 60 de piețe exterioare.SC ACTAVIS-SRL ,ROMẤNIA-BUCUREȘTI,a fost înființată la 7 august 1991.

Prezentarea situațiilor financiare șianaliza poziției financiare a SC ACTAVIS SRL.

În acestă perioadă se vehiculează frecvent termenul de criză financiară ,un obiectiv major al oricărei unități este analiza impactului acesteia asupra societății lor.Pentru claritatea,expresivitatea si relevanța societății administratorul cere întocmirea situatiilor financiare și analiza datelor financiare pentru un diacnostic financiar concret.

Bilanțul financiar

3.3.1 Analiza echilibrului financiar pe baza indicatorului fondului de rulment

Tabelul nr.1. Analiza echilibrului financiar pe baza fondului de rulment

1 Figura.1.Fondul de rulment

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Intervalul anilor analizați au scos în vedere un fond de rulment pozitiv,reflectând o perspectivă favorabilă a întreprinderii.

Creșterea nivelului fondului de rulment in 2011 față de 2010 este considerată o situație pozitivă ,deoarece o parte tot mai mare a activelor circulante este finanțată din capitalul permanent.

Scăderea nivelului fondului de rulment în 2012 față de 2011 pote fi considerată negativă deoarece activele circulante sunt mai puțin acoperite de resursele permanente.

Cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante este în scadere deoarece ponderea fondului de rulment propriu în fondul de rulment manifestă o tendință de scadere .

Deoarece în primi ani de analiză durata de rotație în zile a fondului de rulment depășește cele 90 de zile,fondurile se vor recupera într-un interval mai mare de timp iar cifra de afaceri se va realiza cu un necesar mai mare de fonduri.În anul 2012 situația se schimbă fondurile recuperându-se într-o perioada mai scurtă de timp.

3.3.2. Necesarul de fond de rulment

Tabelul nr. 2. Necesarul de fond de rulment

Figura.2. Necesarulde fond de rulment

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Necesarul de fond de rulment înregistreză valori positive pe parcursul celor trei ani de analiză.Acesta semnifică un surplus de nevoi temporale în raport cu resursele temporele.Rezerva deatragere a necesarului de fond de rulment în baza cifrei de afaceri este situată în doua extreme respectiv 2011 și 2012 depășind intervalul iar în 2013 având valori mai scăzute niciuna neatingand valorile optime.

3.3.3. Trezoreria netă.

Tabelul nr.3.Trezoreria netă

Figura.3. Trezoreria netă

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Valorile trezoreriei nete sunt pozitive pe cei trei ani de analiză ceea ce denotă succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.

3.3.4 Analiza poziției financiare a SC ACTAVIS S.R.L pe baza lichidității si solvabilității.

Tabelul nr.4. Analiza pe baza lichidității

Figura.4.Indicatorii de lichiditate.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Pe perioada celor trei ani de analiză valorile ratelor de lichiditate sunt într-o continuă scadere.În anul 2011 se înregistrează cel mai ridicat nivel al lichidității de 2.24%.În 2011 și 2012 alorile prezintă o scădere continuă,nedepășind valoare de 2% maxim acceptată.Acestă situație este considerată una bună fiind asociată unei gestiuni corespunzătoare a activelor circulante.

În ceea ce privește rata lichiditații imediate nivelul acesteia în anul 2011 depășește valoarea maximă acceptată,în anul 2012 valoarea se găsește aproape de optim iar in 2013crește si depașește valoarea maxim admisă.

Tabelul nr.5.Analiza pe baza solvabiliatății

Figura.5.Indicatorii de solvabilitate

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

În perioada analizată nivelul indicatorului de solvabilitate generală arată că în anul 2011 acesta depășește limitele normale dar în 2012 și 2013 acesta se situează în limite peste 1 și sub 3.Prin urmare firma se află în siguranță pe întreaga perioadă de analiză,ceea ce însemnă că activele totale ale societății pot acoperi datoriile totale ale firmei.În cazul indicatorului de solvabilitate patrimonială pe parcursul celor trei ani de analiză s-au înregistrat valori peste valori peste valoarea maximă recomandată de 60%,situația este considerată una favorabilă datorită faptului că implicit,ponderea surselor proprii în totalul pasivelor este una ridicată.

3.3.5 Analiza gestiunii resurselor

3.3.5.1.Gestiunea capitalurilor

Tabelul nr.6. Analiza gestiunii capitalurilor

Figura.6.Viteza de rotatie a activelor totale și durata unei rotați

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Se oserva că activul total se rotește prin cifra de afaceri destul de greu,sub două rotații,recuperându-se în formă bănescă inițială în mult peste 180 zile.Deși numărul de rotații crește și durata de zile scade ele nu ating valorile optime ceea ce înseamnă o organizare necorespunzătoare la nivelul societății.Această situație se datorează în principal nivelului ridicat al activelor imobilizante a căror viteză de rotație este subunitară.

Figura.7.Viteza de rotație a activelor imobilizante și durata unei rotații

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Viteza de rotație a activelor circulante se încadrează în sfera celor nesatisfacătoare ,deși în anul 2012 prezintă o creștere semnificativă reflectând o bună organizare

Figura.8.Viteza de rotație a activelor circulante și durata unei rotații

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Capitalurile proprii se rotesc prin cifra de afaceri cu o viteză sub valorile acceptate,recuperându-se sub forma băneasca într-o perioadă destul de mare generând efecte secundare gradului de valorificare a capitalului propriu.

Figura.9. Viteza de rotație a capitalurilor proprii și durata unei rotații.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Capitalurile permanente au o valoare mai mică în anul 2011 având durata de recuperare mult mai îndelungată decât capitalurile proprii.

Figura.10. Viteza de rotație a capitalurilor permanente și durata unei rotații

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

3.3.5.2 . Analiza stocurilor.

Tabelul nr.7.Analiza stocurilor

Figura.11.Viteza de rotație a stocurilor și durata de rotație.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar

Din tabelul nr.7.reiese că în anul 2011 stocurile se roteau de 3.39 rotații de ori,recupararea sub formă bănească efectuându-se prin cifra de afaceri într-un termen de 92 de zile,acesta fiind considerat unul mediu.

În 2012 față de 2011,numarul de rotații a crescut surprinzător de mult cu 12.33 de rotații,durata medie de zile a unei rotații scăzând drastic până la 27 de zile,ceea ce înseamnă creșterea eficienței utilizării stocurilor,respective diminuarea duratei medii de recuperare a lor sub forma inițială bănească prin cifra de afaceri.

3.3.5.3 Analiza ratelor de gestiune a creanțelor și a furnizorilor

Tabelul nr.8.Analiza ratelor de gestiune a creanțelor și a furnizorilor

Figura.12.Viteza de rotație a creanțelor și a furnizorilor și durata unei rotații.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

În perioada de analiză,anul 2012 este unul favorabil,indicatorul având o valoare remarcabilă,creanțele rotindu-se prin cifra de afaceri de 12.3 ori recuperându-se sub formă banească într-un termen de 29.65 de zile.Anul 2012 față de anul 2011 are o pondere bună,acest lucru datorându-se creșterii cu 10.3 rotații,rezultând scăderea duratei medii de recuperare a lor cu 152.78 zile,lucru pozitiv asupra trezoreriei.Față de 2011 viteza de rotație din 2012 prezintă valori tot mai având acelaș efect pozitiv asupra trezoreriei.

3.3.5.4 Analiza ratelor de gestiune a debitelor și a clienților.

Tabelul nr.9. Analiza ratelor de gestiune a debitelor și a clienților.

Figura nr.13.Viteza de rotație debite-clienți și durata unei rotații.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Pe parcursul perioadei de analiză se sesizează o situație neprielnică societății,durata în zile a unei rotații cât și numărul de rotații fiind sub valorile optime dar și peste acestea,acest lucru datorându-se depășirii cifrei de afaceri de către clienți aceștia crescând mult mai rapid.Se observă că viteza de rotație în anul 2011 este cu mult sub valoarea minimă de 8 rotații iar durata în zile depașind cu mult minimul de 30 de zile și maximul de 45 de zile,însemnând că firma a acordat pentru anul 2011 un credit-client foarte mare,ceea ce însemnă că clienții folosesc resursele financiare ale firme.În anul 2012 situația se schimbă viteza de rotație scăzând cu 5.48 rotații față de anul 2011,ceea ce înseamnă că durata în zile va depăși maximul de 45 de zile.Societatea obține cu greu lichiditățile de care ea are nevoie,de la clienți fiind obligată să apeleze la credite de trezorerie,implicând creșterea cheltuielilor cu dobânzile.

3.3.6 Analiza poziției financiare a SC ACTAVIS SRL pe baza indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate

Tabelul nr.10. Analiza pe baza indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate.

Figura.nr.14. Rata profitabilității resurselor consumate.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Din intervalul de analiză reiese că în anul 2011 la o pondere de 0.09%s-au obținut 0.09 lei profit brut,aceștia fiind socotiți la 100 de lei cheltuieli totale din exploatare.În 2012 ca urmare a creșterii ponderii cheltuielile totale de exploatare se înregistreză o scădere de 0.01% a valorii ratei resurselor consumate.Față de 2012 în anul 2013 se înregistreză o scădere de 0.05% din valoarea ratei resurselor consumate ducând la diminuarea acesteia.

Figura.nr.15.Rata profitabilitații comerciale.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Pe parcursul perioadei de analiză rata profitabilității comerciale a înregistrat valorile 0.08%,0.07% și 0.03% rezultând 0.08 lei,0.07 lei și 0.03 lei profit brut din exploatare fiind socotiți la 100 de lei cifra de afaceri.Datorită valorilor scăzute rezultate în cei trei ani de ani de analiză eficiența servicilor este una scăzută.

Figura.nr.16.Rata profitabilității veniturilor.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Din tabelul numărul 10 reiese că pe perioada de analiză rezultată s-au obținut 0.82 lei,0.07 lei respectiv 0.36 de lei profit brut,socotit la 100 de lei venituri totale.Eficiența activității măsurată prin profitul brut al exercițiului ce revine veniturile totale prezentând fluctuații.

Figura.nr.17.Rata rentabilitații economice.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

În intervalul de analiză rezultă că rentabilitatea economică a avut o evoluție în scădere în anul 2012 fața de anul 2011 cu 1.4% dar in 2013 acesta și-a crescut valorile ajungând la 3.60% cu 1.16% mai mult decât în 2011 ceea ce denotă utilizarea activului în urma creșterii rezultatului exploatării față de activul total.

Figura.nr.18.Rata rentabilității financiare.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Pe parcursul perioadei de analiză rata rentabilității financiare a înregistrat valorile 2.63%,3.29% și 2.17% rezultând 2.36 lei,3.29 lei și 2.17 lei profit net fiind socotiți la 100 de lei capitaluri proprii.Nivelul indicatorului prezintă fluctuații, în anul 2013 față de anul 2012,acesta prezintă o creștere cu 0.66 procente,crescând utilizarea capitalurilor proprii.

Figura.nr18. Rata rentabilității capitalului angajat.

*Sursa: calcule proprii pe baza elementelor din bilanțul financiar.

Din perioada de analiză se observă că rentabilitatea capitalului angajat este destul de mică,însemnând că eficiența persoanei juridice în realizarea de profit din resursele disponibile este scazută.

Marja brută din vânzări

Marja profitului sau marja pe profit (Profit margin.) măsoară proporția în care fiecare unitate de măsură de venituri din vânzări contribuie la obținerea rezultatului net. Altfel spus, marja pe profit determină profitul pe unitatea de produs vândut, exprimat ca procentaj din preț.

Pentru întreprinderea analizată, acest indicator va fi calculat astfel:

Profit brut din vânzări/Ca*100

Pe perioada de analiză respectiv 2011,2012-și 2012 reiese că nivelul indicatorului crește în 2012 diminuând cheltuielile cu costul de producție iar în 2013 acesta scade rezultând că societatea nu poate obține un preț de vânzare optim.

3.3.7 Analiza pe baza indicatorilor de risc.Gradul de îndatorare și acoperire a dobânzii.

Tabelul.nr.11. Indicatorul de acoperire a dobânzii.

Rata de acoperire a dobâzii reflactă măsura în care o companie obține sufficient profit pentru a susține dobânzile aferente împrumuturilor‚ de asemenea atrage atenția acționarilor dacă profitul nu este la un nivel suficient de ridicat pentru ca,în urma înregistrării dobânzii,să le mai rămână și lor o parte care să fie distribuită sub formă de dividente.Pentru perioada de analiză nivelul de acoperire a dobânzii este unul negativ în 2011,în 2012 se observa o creștere cu 2,04% față de anul precedent iar în anul 2013 cu 0.41% față de 2012 și 2.45% față de 2011 o creștere înbucurătoare deși în niciunul din anii de analiză indicatorii nu depășesc valoarea minimă admisă de 3%.Tabelul .nr.12. Gradul de îndatorare.

Indicatorul evidențiază proporția finanțării datoriilor totale ale societății pe seama capitalurilor proprii.În anul 2011 nivelul indicatorului este de 31.21% reflectând o capacitate de autofinanțare pe termen scurt,mediu și lung nu foarte pozitivă.În anii următori 2012 și 2013 nivelul indicatorului ajunge la 26.37% respectiv 24.24% efectuându-se o scădere a nivelului reflectând o întarire a capacitătii de autofinanțare astfel societatea având o rezervă în apelarea la credite și împrumuturi.

Concluzii și propuneri

Perfecționarea sistemului de contabilitate în țara noastră are ca obiectiv de bază armonizarea legislației naționale cu directivele europene în domeniu, în vederea îndeplinirii cerințelor de aderare la Uniunea Europeană, precum și pentru alinierea la Standardele Internaționale de Contabilitate, situație impusă de procesul de globalizare economică și de dezvoltare a pieței de capital.

Tendința generală în domeniul perfecționării activității de contabilitate se manifestă în special prin eforturile de a asigura un cadru comun, agreat la nivel internațional, de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, prin care să ofere informații relevante și credibile utilizatorilor interesați de informația financiar-contabilă.

Referitor la gradul de compatibilitate a sistemului de contabilitate din România cu cel din Uniunea Europeană din analiza facută rezultă că se respectă aspectele importante din Comisia Economică Europeană.

Documentele oficiale de prezentare a situației econimico-financiare a instituțiilor private sunt situații financiare anuale, ce trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfasurată.

La încheierea exercițiului financiar, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanțul contabil și contul de profit și pierdere la valoarea contabilă.

Procesul de tranziție al sistemului contabil al instituțiilor private se îmbunătățește cu sistemul european în condițiile existenței unui mandat clar, susținut prin angajament politic de către instituțiile centrale. Se așteaptă un progres satisfăcător în România cu sprijinul Ministerului Finanțelor Publice angajat să elaboreze și să implementeze legislația adecvată necesară furnizării unei ratificări formale către noul sistem de contabilitate bazat pe angajamente și care este de acord cu cerințele Uniunii Europene.

Scopul lucrarii a fost realizarea unei analize a bilanțului în aprecierea situației fiannciare a întreprinderii. Prin analiza bilanțului s-a urmãrit analiza ratelor de structură, analiza lichidității și a solvabilității, analiza vitezei de rotație a activelor și a capitalurilor. Urmãrirea poziției financiare este deosebit de importantã pentru persoanele de decizie ale societãții, în vederea luãrii unor mãsuri tactice și strategice pe termen mediu sau scurt.

Din întocmirea situațiilor financiare societatea are pierdere de recuperat din cursul anului 2009 în valoare de 606290 lei.Recuperarea pierderii executându-se astfel:

-în anul 2010 din profitul înregistrat în suma de 62675,98 lei

-în anul 2011 din profitul înregistrat ăn suma de 253644,48 lei

Urmâna ca în anul 2012să se recupereze suma de 289969,54.S-a stabilit ca din profitul net al societății în suma de 328716,12 lei suma de 289969,54 lei să fie repartizat ca recuperare pierdere 2009,iar suma de 38746,58 lei a nu se repartiza, urmând a se reinvesti în anul ce urmează.Societatea are în dotare mijloace fixe pentru desfășurarea activității de fabricarea preparatelor farmaceutice.

Din calculul fondului de rulment,necesarului de fond de rulment și a trezoreriei nete se observă că societatea în perioada analizată respectiv 2011,2012 și 2013 parcurge un drum pozitiv,valorile încadrându-se în normal.Indicatorii de lichiditate ne indică o evoluție bună a societății în ceea ce privește rata lichidității curente cuprinzându-se în anul 2012 în valorile optime ceea ce însemnă pentru societate o bună gestiune a activelor circulante.Analiza indicatorului de lichiditate imediată ne prezintă fluctuații în perioada analizată ceea ce denotă o instabilitate a societății.În cazul indicatorului de solvabilitate analiza prezintă o situație favorabilă,ponderea surselor proprii în totalul pasivelor fiind una ridicată.Viteza de rotație a activelor totale și durata unei rotații ne prezintă o organizare necorespunzătoare la nivelul societății din cauza nivelului ridicat al activelor imobilizate,recuperarea sub formă inițială bănescă efectuându-se destul de greu,în aceeași sferă încadrându-se analiza capitalurilor proprii și capitalurilor permanente.Din analiza stocurilor reiese ca în perioada analizată societatea de la un an la altul merge într-o direcție pozitivă ceea ce înseamnă că recuperarea în formă inițială bănească se face prin cifra de afaceri într-un termen cât mai scurt.Ca și analiza stocurilor analiza de gestiune a creanțelor-furnizori și debite-clienți prezintă valori pozitive pentru societate.Analiza indicatorilor de profitabilitate și rentabilitate indică fluctuații aducând societății valori pozitive și negative. Din analiza poziției financiare la Sc ACTAVIS S.R.L rezultă că aceasta s-a efectuat într-un mediu dinamic economic bazat pe indicatorii ce evidențiază puterea economică a societății analizate,scoțând în evidență punctele slabe ce trebuiesc îmbunătățite în viitor dar și punctele forte.Cu ajutorul indicatorilo financiari contabili s-a efectuat o analiza mai complexă evidențiând independența,punctele forte ale societății,acestea fiind formate din specializarea activitățiilor,reinvestirea profitului pentru retehnologizare și de modernizare a obiectivelor,precum și punctele slabe ce trebuiec îmbunătățite.Pentru o bună funcționare a societății managementul trebuie să aibă în vedere întărirea și menținerea aspectelor pozitive,acționând ca atare pentru eliminarea punctelor negative ale societății și preântâmpinarea posibilelor riscuri ce vizează societatea.

Se recomandă ca societatea să pătrundă pe noi piețe și menținerea pe cele deja existente.Concentrarea în continuare pe managementul calității și pe optimizarea organiziională.Continuare cercetării și dezvoltării unor noi compuși chimiciși adaptarea în continuare la cerințele europene.De asemenea se recomandă implementarea unui sistem informatic și a bazei tehnice necesare, pentru a se asigura un flux mai rapid și corect al informațiilor de la unitãțile de producție sau vânzare cãtre compartimentul financiar-contabil și catre factorii de decizie ai societãții.

Anexa nr 1

BILANT CONTABIL LA SFÂRȘȚITUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Anexa nr 2

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE LA SFÂRȘITUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Anexa nr. 3

NOTA 9-INDICATORII ECONOMICO-FINANCIARI

Bibliografie

Bistriceanu D.Gh -„Finanțele agenților economici”,Editura Didactică și Pedagogică,București, 2007

Bucătaru, D., Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2009

Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Cicilia Ionescu, Contabilitate. Baze și proceduri, Editura Fundației „România de Mâine”, ISBN București, 2006

Cicilia Ionescu- Contabilitate – Bazele Teoriei și Practicii Contabile, Ediția a II-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005,

Cicilia Ionescu, Actualitate și perspectivă în dezvoltarea contabilității în România, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2006 

Dumitrescu, D., Dragota, V., Ciobanu, M., Evaluarea întreprinderii, Editura București, București, 2005

Dr. Dumitru D. Popescu, Utilizarea bilanțului în analiza financiară a firmelor, revista Tribuna Economică,2011

Gh.Lepădatu Standarde teorii și sisteme de conducere a contabilității pe plan mondial, Editura Pro Universitaria , București ,2010

Giurgiu A.I., Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007

Hubert de La Bruslerie – Analyse financière. Information financière et diagnostic, Dunod, Paris, 2002

Lepădatu GH.V. –„Contabilitate financiară”,editura Pro Universitaria,București 2009

Luminița Ionescu, Lucian Ilincuță, Floarea Georgescu, « Contabilitatea societățiilor comerciale (Aprofundată) », Editura Fundației România de Mâine, 2009

Nica, D. (coordonator)., Ionescu, C., Balu, M., Dobrin, M., Ionescu, E., Predescu, I., – Evaluarea întreprinderii, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Onofrei, M., Management financiar, Editura C.H Beck, București, 2007

Siminică, M., Diagnosticul financiar al firmei, Editura Sitech, Craiova, 2010

Spătariu, Elena Cerasela, Elemente toretice de analiză economico-financiară, ed. Ex Ponto, Constanța, 2007

Petrescu, Silvia – Analiză și diagnostic financiar-contabil: ghid teoretico-aplicativ, Ed. CECCAR, București, 2008

Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2008

Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, republicată,prin legea 88/2009

Legea contabilității nr.82/1991(republicată cu modificările și completările ulterioare aduse de OUG 37/2011)

OMFP 40/2013 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice

OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene modificat prin OMFP 1690/2012

www.ifac.org

www.mfinante.ro

www.monitoruloficial.ro

www.microsin.ro

Bibliografie

Bistriceanu D.Gh -„Finanțele agenților economici”,Editura Didactică și Pedagogică,București, 2007

Bucătaru, D., Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2009

Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Cicilia Ionescu, Contabilitate. Baze și proceduri, Editura Fundației „România de Mâine”, ISBN București, 2006

Cicilia Ionescu- Contabilitate – Bazele Teoriei și Practicii Contabile, Ediția a II-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005,

Cicilia Ionescu, Actualitate și perspectivă în dezvoltarea contabilității în România, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2006 

Dumitrescu, D., Dragota, V., Ciobanu, M., Evaluarea întreprinderii, Editura București, București, 2005

Dr. Dumitru D. Popescu, Utilizarea bilanțului în analiza financiară a firmelor, revista Tribuna Economică,2011

Gh.Lepădatu Standarde teorii și sisteme de conducere a contabilității pe plan mondial, Editura Pro Universitaria , București ,2010

Giurgiu A.I., Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007

Hubert de La Bruslerie – Analyse financière. Information financière et diagnostic, Dunod, Paris, 2002

Lepădatu GH.V. –„Contabilitate financiară”,editura Pro Universitaria,București 2009

Luminița Ionescu, Lucian Ilincuță, Floarea Georgescu, « Contabilitatea societățiilor comerciale (Aprofundată) », Editura Fundației România de Mâine, 2009

Nica, D. (coordonator)., Ionescu, C., Balu, M., Dobrin, M., Ionescu, E., Predescu, I., – Evaluarea întreprinderii, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Onofrei, M., Management financiar, Editura C.H Beck, București, 2007

Siminică, M., Diagnosticul financiar al firmei, Editura Sitech, Craiova, 2010

Spătariu, Elena Cerasela, Elemente toretice de analiză economico-financiară, ed. Ex Ponto, Constanța, 2007

Petrescu, Silvia – Analiză și diagnostic financiar-contabil: ghid teoretico-aplicativ, Ed. CECCAR, București, 2008

Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2008

Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, republicată,prin legea 88/2009

Legea contabilității nr.82/1991(republicată cu modificările și completările ulterioare aduse de OUG 37/2011)

OMFP 40/2013 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice

OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene modificat prin OMFP 1690/2012

www.ifac.org

www.mfinante.ro

www.monitoruloficial.ro

www.microsin.ro

Anexa nr 1

BILANT CONTABIL LA SFÂRȘȚITUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Anexa nr 2

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE LA SFÂRȘITUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR

Anexa nr. 3

NOTA 9-INDICATORII ECONOMICO-FINANCIARI