. Intocmirea Situatiilor Financiare
CAPITOLUL I
S.C. AGROMEC S.A. SEBEȘ – UNITATE DE PRESTĂRI SERVICII ÎN AGRICULTURĂ
1.1. Scurt istoric al firmei
S.C. AGROMEC S.A. Sebeș s-a înființat în anul 1991, prin H.G. nr. 192 din 22 martie 1991, ca urmare a reorganizării S.M.A. (Stațiunea de Mașini Agricole ) Sebeș, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind transformarea unităților economice de stat în regii autonome sau societăți comerciale.
Unitatea este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni (S.A.), fiind constituită și funcționând în baza Legii nr.15/1990, a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a H.G. nr. 92/1991. aceasta este organizată și își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul propriu.
S.C. AGROMEC S.A. Sebeș are sediul în Sebeș str. Călărași, nr. 41, jud. Alba. La înființare a fost înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului cu numărul J01/536/1991. societatea este constituită pe durată nelimitată, fiind înregistrată la Direcția generală a Finanțelor Publice sub nr. R1771500.
Societatea este privatizată în totalitate în baza Legii nr. 55/1995, capitalul social este de 152.960 lei, reprezentând 1.529.600 acțiuni cu o valoare nominală de 0.1 lei pe acțiune, fiind în întregime capital privat. Un număr de 917.750 acțiuni prin preschimbarea de cupoane nominative și certificate de proprietate,300 acțiuni cesionate de F.P.S. managerului societății prin contractul de cesiune încheiat în 15 decembrie 1995, iar restul de 611.550 sunt deținute de Asociația Salariaților pe baza contractului de cumpărare nr. 1301 din 29 octombrie 1996, încheiat cu F.P.S. București.
Asociația P.A.S. are în prezent 85 de acționari, care dețin împreună 39,98% din capitalul social, managerul unității 0,02%, iar restul de 60% este deținut de un număr de 982 acționari.
Asociația salariaților și membrilor conducerii denumită Asociația „Agromec” Sebeș P.A.S. a achiziționat, în 1996, 40% din acțiunile societății, acestea fiind vândute de F.P.S. la un preț de 66.000 lei. Avansul de 20%, respectiv 13.200 lei a fost achitat în termen de 60 zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, iar restul de 52.800 lei vor fi achitat de cumpărător în termen de 10 ani în 10 rate fixe în valoare de 5.280 lei. Până în prezent Asociația P.A.S. a respectat graficul de plată achitând 9 rate în valoare totală de 47.520 lei.
Structura acționariatului la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș se prezintă astfel: Tabel nr. l
1.2. Obiectul de activitate al S.C. AGROMEC S.A. Sebeș
S.C. AGROMEC S.A. Sebeș are un important rol social, asigurând aprovizionarea populației cu o serie de produse agroalimentare de strictă necesitate și realizează lucrări agricole mecanizate pentru deținătorii de terenuri agricole.
Obiectul de activitate al societății este următorul:
executarea de lucrări agricole mecanizate deținătorilor de terenuri agricole;
executarea de întrețineri, service,reparații și recondiționări de tractoare, mașini agricole, mijloace de transport, utilaje zootehnice și de uz gospodăresc proprii și ale agențiilor economici;
transport marfă și persoane;
fabricarea și recondiționarea de utilaje agricole, piese de schimb, confecții metalice;
executarea de lucrări de construcții civile și industriale; cultivarea terenurilor agricole arendate, producerea de cereale, plante tehnice, legume, furaje, semințe și seminceri, prelucrare și comercializarea produselor animaliere;
comercializarea cu amănuntul sau en gros a produselor agricole, alimentare, industriale, petroliere, a materialelor de construcții, îngrășăminte chimice și substanțe fitosanitare;
servicii de intermediere, comisionari, consignație, activități de import-export, comercializarea produselor importate;
activități de proiectare, documentații, asistență tehnico-economică, prelucrarea automată a datelor, servicii de informatică și contabilitate;
activități de școlarizare în domeniul mecanizării agriculturii și transporturilor.
1.3. Structura organizatorică a S.C. AGROMEC S.A. Sebeș
Structura organizatorică poate fi definită ca fiind ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și la relațiilor dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale întreprinderii.
Structura organizatorică este componentă a structurii generale a întreprinderii și reflectă autonomia unității.
Aceasta cuprinde următoarele:
structura organizatorică funcțională care cuprinde persoanele și compartimentele organizaționale și relațiile dintre acestea astfel încât să creeze condițiile tehnice, economice și organizatorice pentru desfășurarea proceselor de execuție și conducere.
structura organizatorică de producție sau organizațională prin care se înțelege ansamblul compartimentelor organizaționale, al persoanelor și relațiilor dintre acestea, de o asemenea manieră încât să se poată realiza obiectul de activitate al firmei.
Rezultă că structura organizatorică a oricărei unități patrimoniale este alcătuită din două categorii de organisme: organisme productive și organisme funcționale. Acestea sunt verigile organizatorice în cadrul cărora se desfășoară două categorii de activități: activități legate de obiectul de activitate și activități funcționale.
Dimensiunea și configurația unei structuri organizatorice depind de o serie de factori interni și externi firmei. Acești factori se numesc variabilele structurii organizatorice și sunt dimensiunea firmei, nivelul dotării tehnice, gradul de mecanizare și automatizare, etc.
Structura organizatorică a unei societăți comerciale se exprimă prin următoarele documente: regulamentul de organizare și funcționare, fișa postului, organigrama.
Adunarea generală a Acționarilor este forumul suprem de conducere a activității desfășurate de S.C. AGROMEC S.A. Sebeș Aceasta numește comisia de cenzori, formată din 3 membrii, care își exercită activitatea în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 republicată.
Conducerea și administrarea societății este asigurată, între adunările generale ale acționarilor, de către Consiliul de Administrație, format din 7 membrii aleși de către A.G.A. în subordinea Consiliului de Administrație se găsește Comitetul de direcție (consiliul director) care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului de Administrație.
Adunarea Generală a Acționarilor decide asupra activității firmei și asigură politica ei economică. A.G.A. are următoarele atribuții principale:
aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție.
alege membri Consiliului de Administrație și a Comisiei de Cenzori, stabilește atribuțiile acestora și poate revoca membrii acestora.
numește directorii, le stabilește atribuțiile și îi revocă.
aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății.
analizează rapoartele Consiliului de Administrație privind stadiul și perspectivele societății, cu referire la profit, protecția mediului, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic forța de muncă, relațiile cu clienții. De asemenea, hotărăște asupra nivelului fondurilor pentru cercetări științifice care au ca obiect fundamentarea strategiilor de dezvoltare, creșterea calității produselor și serviciilor, elaborarea de produse și tehnologii noi, mai competitive.
hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe la nivelul împrumuturilor bancare curente și la condițiile de acordare a garanțiilor, stabilește condițiile de acordare a creditelor comerciale și aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate.
examinează, aprobă sau modifică bilanțul contabil după analizarea rapoartelor Consiliului de Administrație și ale Comisiei de Cenzori, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari.
hotărăște cu privire la înființare și desființarea de sucursale și filiale.
hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, precum și la cesionarea acțiunilor.
hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății.
hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea societății.
hotărăște cu privire la efectuarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi.
hotărăște, cu prilejul stabilirii bugetului, asupra modului de remunerare a membrilor Consiliului de Administrație, hotărăște asupra nivelului salariilor și a primelor directorilor.
Adunările generale ale acționarilor sunt de două feluri: ordinare și extraordinare. Adunările generale ale acționarilor se convoacă de președintele Consiliului de Administrație sau de unul dintre administratori, desemnat de către președinte.
Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar pentru examinarea bilanțului contabil pe anul precedent, pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului pentru anul următor.
Adunările generale extraordinare se convoacă la cerea acționarilor, reprezentând 1/10 din capitalul social sau la cererea comisiei de cenzori.
Acționarii își vor exercita dreptul de vot, proporțional cu numărul de acțiuni deținute. Ei vor putea reprezenta pe alții în Adunarea generală în baza unei procuri speciale, care se ține la dosarul adunării.
La fiecare ședință a adunării generale se întocmește un proces verbal în care se consemnează discuțiile și legalitatea adunării, proces verbal care se semnează de președinte și secretar. Hotărârile A.G.A. sunt obligatorii și pentru acționarii absenți sau neprezenți.
Consiliul de Administrație este ales de către A.G.A. prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși. Acesta este condus de către un președinte care îndeplinește și funcția de director, asigurând conducerea curentă, aducerea la îndeplinire a hotărârilor A.G.A. și ale C.A. El va reprezenta societatea în relația cu terții.
Consiliul de administrație are următoarele atribuții :
angajează și concediază personalul.
stabilește îndatoririle și împuternicirile personalului societății pe compartimente.
aprobă încheierea de contracte de închiriere pe baza hotărâri A.G.A.
stabilește tactica și strategia de marketing, de cercetare dezvoltare, de asigurare a calității, de protecție a mediului.
spune anual A.G.A. în termen de 60 zile de la încheierea exercițiului financiar raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul contabil pe anul precedent, precum și proiectul de buget al societății pe anul în curs.
aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate.
aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri, potrivit drepturilor conferite de statut.
aprobă încheierea sau realizarea contractelor potrivit competențelor.
rezolvă orice alte probleme stabilite de A.G.A.
Comisia de cenzori de la nivelul S.C. AGROMEC S.A. Sebeș este cea alături de acționari controlează gestiunea societății.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții:
în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidența contabilă și informează Consiliul de Administrație asupra neregulilor constante.
la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului,a documentelor și informațiilor prezentate Consiliului de Administrație asupra fondurilor societății, a bilanțului contabil,prezentând A.G.A. un raport scris prin care se propune aprobarea sau modificarea bilanțului contabil.
să convoace A.G.A., când nu a fost convocată de administratori.
să aducă la cunoștința administratorilor neregulile și încălcările dispozițiilor legale.
Adunarea generală nu poate aproba bilanțul contabil dacă acesta nu este însoțit de raportul cenzorilor. De precizat că cenzorilor le este interzis să comunice acționarilor sau terților date referitoare la operațiile societății.
Comitetul de Direcție funcționează în baza regulamentului de funcționare staorțional cu numărul de acțiuni deținute. Ei vor putea reprezenta pe alții în Adunarea generală în baza unei procuri speciale, care se ține la dosarul adunării.
La fiecare ședință a adunării generale se întocmește un proces verbal în care se consemnează discuțiile și legalitatea adunării, proces verbal care se semnează de președinte și secretar. Hotărârile A.G.A. sunt obligatorii și pentru acționarii absenți sau neprezenți.
Consiliul de Administrație este ales de către A.G.A. prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși. Acesta este condus de către un președinte care îndeplinește și funcția de director, asigurând conducerea curentă, aducerea la îndeplinire a hotărârilor A.G.A. și ale C.A. El va reprezenta societatea în relația cu terții.
Consiliul de administrație are următoarele atribuții :
angajează și concediază personalul.
stabilește îndatoririle și împuternicirile personalului societății pe compartimente.
aprobă încheierea de contracte de închiriere pe baza hotărâri A.G.A.
stabilește tactica și strategia de marketing, de cercetare dezvoltare, de asigurare a calității, de protecție a mediului.
spune anual A.G.A. în termen de 60 zile de la încheierea exercițiului financiar raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul contabil pe anul precedent, precum și proiectul de buget al societății pe anul în curs.
aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate.
aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri, potrivit drepturilor conferite de statut.
aprobă încheierea sau realizarea contractelor potrivit competențelor.
rezolvă orice alte probleme stabilite de A.G.A.
Comisia de cenzori de la nivelul S.C. AGROMEC S.A. Sebeș este cea alături de acționari controlează gestiunea societății.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții:
în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidența contabilă și informează Consiliul de Administrație asupra neregulilor constante.
la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului,a documentelor și informațiilor prezentate Consiliului de Administrație asupra fondurilor societății, a bilanțului contabil,prezentând A.G.A. un raport scris prin care se propune aprobarea sau modificarea bilanțului contabil.
să convoace A.G.A., când nu a fost convocată de administratori.
să aducă la cunoștința administratorilor neregulile și încălcările dispozițiilor legale.
Adunarea generală nu poate aproba bilanțul contabil dacă acesta nu este însoțit de raportul cenzorilor. De precizat că cenzorilor le este interzis să comunice acționarilor sau terților date referitoare la operațiile societății.
Comitetul de Direcție funcționează în baza regulamentului de funcționare stabilit de către Consiliul de Administrație al societății și acționează în limitele programului administrativ, având la bază Statutul Societății și Regulamentul de Ordine Interioară.
Comitetul de Direcție are dreptul să dea dispoziții clare și precise subalternilor în nume personal sau prin alte persoane pe cale ierarhică, și este obligat să controleze efectuarea dispozițiilor date. De asemenea, are obligația de a informa Consiliul de Administrație, cel puțin o dată pe lună,de modul cum au fost îndeplinite hotărârile acestuia.
S.C. AGROMEC S.A. Sebeș are în prezent 39 de salariați cu care își desfășoară activitatea.
Structura organizatorică a S.C. AGROMEC S.A SEBEȘ. poate fi prezentată schematic prin organigrama următoare:
1.4. Caracterizarea procesului de producție al unității
O particularitate a procesului de producție din agricultură este faptul că pământul apare atât în calitate de obiect al muncii și în calitate de mijloc de muncă.
În agricultură apare o neconcordanță între timpul de muncă și cel de producție, în sensul că cel din urmă este mai mare.
Cheltuielile de producție în agricultură se efectuează, deși neuniform, în mod continuu pe tot parcursul timpului de producție, iar recuperarea acestora se realizează după recoltare. Prin urmare, mijloacele materiale și bănești rămân imobilizate pe tot parcursul perioadei de producție, acestea putând fi recuperate abia după recoltare.
Cheltuielilor aferente cultivării unui hectar cu grâu Tabel nr. 2
Se constată că s-au prestat lucrări mecanizate în valoare de 499,5 lei/ha și s-au utilizat materiale consumabile în valoare de 370,39 lei/ha.
Activitatea de producție agricolă începe toamna și se încheie anul următor în aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că anul agricol nu coincide cu anul financiar, prin urmare ponderea producției în curs de execuție este mai mare decât cea a producției realizate.
În agricultură rezultatele producției sunt influențate de condițiile naturale în care se desfășoară procesul de producție.
Deosebit de important în activitatea unui fermier este și evaluarea producției deoarece pe baza acestei acțiuni se poate stabili necesarul de mijloace pentru recoltarea și transportul producției, necesarul de spații de depozitare și încheierea de contracte pentru valorificarea recoltei. Se poate efectua o primă evaluare la începutul vegetației culturilor, când se determină densitatea și se apreciază vigoarea plantei. Determinarea cu cea mai mare precizie a nivelului producției posibil de realizat se asigură prin evaluarea efectuată după definitivarea elementelor de productivitate ale culturii analizate.
În procesul de producție din agricultură participă atât plantele cât și animalele, astfel că procesul economic de producție se împletește cu procesul natural de reproducție.
Pentru caracterizarea procesului de producție al S.C. AGROMEC S.A. Sebeș vom analiza principalele culturi pe care este axată această societate, și anume: cultura grâului de toamnă, cultura porumbului și cea de floarea soarelui:
a) cultura grâului de toamnă.
S.C. AGROMEC S.A. cultivă cu precădere soiurile de grâu Apullum și Turda 81 care au determinat obținerea dea lungul anilor a unei producții mari la hectar.
Pentru cultivarea grâului arătura se efectuează cu cel puțin 15 zile înainte de semănat, pentru așezarea solului și buna pregătire a patului germinativ. De regulă se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare. Vara adâncimea arăturii este de 20-22 cm, iar toamna de 18-20 cm sau discuit la 15 cm.
Pregătirea patului germinativ se realizează imediat înaintea semănatului prin mobilizarea solului la adâncimea de semănat. Se urmărește ca terenul să fie nivelat, iar solul mărunțit, curățit de buruieni și resturi vegetale.
Epoca de semănat este la începutul lunii octombrie ținându-se cont și de condițiile meteo, adâncimea de semănat fiind de 3-6 cm, în funcție de textura solului. Numărul de boabe germinabile la metru pătrat este între 450 și 600.
Plantele premergătoare cultivării grâului de toamnă:
foarte bune: leguminoase anuale și perene, inul pentru ulei și fibră.
bune: floarea soarelui, hibrizii timpurii de porumb.
medii: cereale păioase anul I, porumbul, sfeclă de zahăr.
Nu se recomandă semănatul pe suprafețe unde:
s-a manifestat atac de boli transmisibile prin sol (mălure, tăciune).
s-au cultivat cereale păioase mai mult de 2 ani.
au fost aplicate erbicide triazinice în doze cu efect remanent.
culturile au fost recoltate târziu și nu este posibilă însămânțarea în epoca optimă.
Pentru întreținerea culturii se impune utilizarea de îngrășăminte (azot, fosfor,potasiu) în cantități (kg/ ha) care depind de fertilitatea solului. De asemenea, este necesară combaterea integrală a buruienilor prin respectarea rotației culturilor în cadrul asolamentelor stabilite, a adâncimii și epocii de executare a arăturilor și prin menținerea organelor curate de buruieni, iar acolo unde situația o impune se va executa erbicidarea.
Combaterea integrală a bolilor și dăunătorilor se realizează prin respectarea rotației culturilor în cadrul asolamentului încorporarea completă a resturilor vegetale, respectarea epocilor optime de semănat, utilizarea de semințe tratate.
Recoltarea grâului se face mecanizat, când umiditatea scade la 14-15% luându-se măsuri de reglare corectă a combinei pentru evitarea pierderilor.
b ) cultura porumbului.
Porumbul deși este o plantă introdusă în cultura țării noastre doar de 3 secole s-a aclimatizat bine și se cultivă pe întinderi mari, și multiple utilizări, începând cu cea din alimentația umană și animală, apoi și ca materie primă industrială.
Pentru cultivarea porumbului este necesară, în prealabil pregătirea patului germinativ, care se realizează imediat înaintea semănatului. Se urmărește obținerea unei suprafețe nivelate cu un strat de sol mărunțit pe adâncimea de semănat. Arătura se efectuează la o adâncime de 25-30 cm pe solurile mijlocii și grele, respectiv de 20-25 cm pe solurile ușoare. Nu se recomandă arătura de primăvară.
Semănatul începe când la adâncimea de încorporare a seminței temperatura în sol este de 9° Celsius; de regulă, lucrarea trebuie încheiată până la începutul lunii mai. Adâncimea de semănat este de 5-7 cm pe solurile mijlocii și grele, respectiv 6-8 cm pe solurile ușoare.
Densitatea la semănat se stabilește în funcție de hibridul cultivat, de nivelul de aprovizionare cu apă a solului, de gradul de fertilizare al solei ce se cultivă cu porumb, de sistemul de cultură în condiții de irigare sau la neirigat, etc. Cantitatea de sămânță necesară variază între 15-25 kg la hectar.
Plantele premergătoare culturii porumbului sunt:
foarte bune : cereale păioase, leguminoase anuale și perene, inul, cartofii.
bune: floarea soarelui, porumbul anii I, II, sfecla de zahăr, plante furajere.
medii: porumbul mai mult de III ani, ricinul, sorgul.
Întreținerea culturii de porumb presupune fertilizarea solului utilizându-se îngrășăminte: gunoi de grajd, fosfor, potasiu și azot. Se recomandă folosirea gunoiului de grajd o dată la 4 ani, 20-40.to/ha, încorporat prin arătura de bază. Dozele de îngrășăminte se reduc în cazul aplicării gunoiului de grajd sau când porumbul urmează după leguminoase.
Combaterea integrală a buruienilor se realizează prin respectarea asolamentului, a adâncimii și epocii de executare a arăturii prin prașile mecanice manuale și prin aplicarea de erbicide. La aplicarea erbicidelor se ține seama de gradul de infestare, de buruienele predominante,de tipul de sol de condițiile climatice.
În ceea ce privește combaterea integrală a dăunătorilor și a bolilor aceasta se va realiza prin folosirea unor rotații optime și executarea lucrărilor de bază la timp, precum și prin tratamente chimice.
Recoltarea mecanică și manuală a porumbului va începe când umiditatea boabelor ajunge la 32%.
c) cultura de floarea soarelui.
Floarea soarelui, introdusă în cultura din țara noastră relativ târziu (acum aproximativ 100 și ceva de ani) s-a răspândit repede în întreaga țară.
Este o plantă iubitoare de multă căldură și lumină, fiind folosită la obținerea uleiului comestibil.
S.C. AGROMEC S.A. a cultivat de-a lungul timpului mai multe soiuri. Cele mai eficiente s-au dovedit a fi: Favorit, Select și Turbo, care au o mare rezistență la secetă și la scuturare.
Cultura de floarea soarelui presupune unei arături imediat după recoltarea plantei premergătoare, în vară sau toamnă, la adâncimea de 25 cm. Pregătirea patului germinativ se efectuează imediat înainte de semănat. Se urmărește obținerea unui strat de sol mărunțit pe adâncimea de semănat și o suprafață nivelată.
Semănatul se efectuează când în sol la adâncimea de semănat se realizează temperatura de 6-7°C. Adâncimea de semănat este de 4-6 cm. Numărul de boabe germinative la metru pătrat este de 5-6.
Plantele premergătoare cultivării de floarea soarelui sunt:
foarte bune: cereale păioase
bune: porumbul.
medii: sfecla de zahăr, lucerna.
Poate revenii pe același loc după minim 4-5 ani. Pentru fertilizare se aplică îngrășăminte. Combaterea integrală a buruienilor se realizează prin respectarea rotației culturilor, a adâncimii și epocii de executare a arăturilor, prașile mecanice și manuale, prin aplicarea erbicidelor.
Combaterea bolilor și a dăunătorilor se realizează printre tratamentul semințelor pentru prevenirea atacului de mană și al putregaiurilor, precum și al dăunătorilor.
Recoltarea la floarea soarelui începe când umiditatea semințelor ajunge la 15%, luându-se măsuri de reglare corectă a combinei pentru evitarea pierderilor prin structura și spargerea semințelor.
Pentru obținerea producției S.C. AGROMEC S.A. folosește mașini agricole produse în țară, având în dotare următoarele tipuri U302, U445, SP4, SPC6, SERO6.
Investițiile efectuate de societate în mijloace fixe în ultimii 6 ani de activitate s-au concretizat în achiziționarea a:
2 buc. mașini de împrăștiat îngrășăminte chimice;
1 buc. mașină de tratat semințe;
25 buc. grape cu colți ficși;
2 buc. culegătoare porumb boabe;
1 buc. centrală termică;
1 buc. copiator;
2 buc. calculatoare.
S.C. AGROMEC S.A. utilizează pentru obținerea unei producții de calitate superioară semințe, pe care le achiziționează de la S.C. Semrom S.A. Combaterea dăunătorilor se face cu erbicide, care sunt furnizate de Protecția Plantelor. Pentru fertilizarea solului societatea utilizează îngrășăminte pe care le obține pe baza unui contract de colaborare cu S.C. Azomureș S.A.,fiind și distribuitor al acestor produse în orașul Sebeș.
Desfacerea și comercializarea producției se realizează prin magazinul propriu, dar și prin diverși beneficiari din țară
.
CAPITOLUL II
BILANȚ CONTABIL – DOCUMENT DE SINTEZĂ
2.1. Dimensiuni istorice privind bilanțul contabil
Deși contabilitatea în partidă dublă are o existență de mai bine de o jumătate de mileniu, abia în secolul al XIX-lea, prin marile întreprinderi industriale și comerciale, începe să se măsoare periodic patrimoniul, cu ajutorul bilanțului, și rezultatul, cu ajutorul contului de profit și pierdere. Acest lucru se datorează creșterii numărului de societăți pe acțiuni; conducerea întreprinderii este separată de proprietari, modul în care a fost gestionat patrimoniul și desfășurat activitatea de către manageri trebuie informat periodic, iar contabilul apare ca mediator între manageri și proprietari, acesta rămânând subordonat primilor. Toate acestea au fost remarcate de Bernard Colasse
Până în secolul al XIX-lea, conform lui Basil Zamey Pollard și Richard Brief exista adesea tendința de a confunda, în procesul contabil, bunurile întreprinderii cu cele ale proprietarilor săi. Începând cu acest secol, se poate vorbii de acțiunea principiului entității în contabilitate.
Într-o formulă generală, deci simplificatoare, bilanțul a fost și este considerat ca un document care permite să se cunoască, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoana fizică sau juridică, patrimoniul definit ca ansamblul drepturilor și obligațiilor acestui comerciant.
Termenul de bilanț provine de la cuvântul italienesc „bilancia”, care are la bază latineștile „bi” și „lanx”, adică „doua talere”, simbolizând astfel o balanță cu doua talere. Într-un taler apare valoarea activului, iar în celălalt valoarea pasivului.
Viziunii statice despre bilanț i s-a opus, o dată cu opera genialului profesor german Eugen Schmalenbach (Dynamische Bilanz, 1920) o viziune dinamică. El a constatat că este mult mai important pentru conducătorul întreprinderii să măsoare sănătatea întreprinderii lor decât să cunoască valoarea intrinsecă a elementelor care compun activul și pasivul.
În acest sens Schmalenbach afirma: „Pentru a lua decizii utile, seful unei întreprinderi trebuie să știe dacă afacerea sa prosperă, dacă bate pasul pe loc sau dacă este în declin. Cu ocazia fiecărei mari crize, economiștii au putut observa că foarte multe falimente sunt cauzate pur și simplu de o cunoaștere prea tardivă a declinului afacerilor lor. Dar noi nu avem nevoie numai de a determina rezultatul, atunci când o întreprindere începe să fie în primejdie; este indispensabil să luăm cunoștință de prosperitatea ei. Un șef capabil trebuie să profite de o astfel de perioadă de înflorire, indiferent că ea este provocată de conjunctură sau de structura economică. Nu putem lăsa să treacă vânturile favorabile fără să ridicăm pânzele, căci ele (vânturile) nu vor sufla totdeauna.”, citat regăsit și în Bazele contabilității o abordare europeană și internațională (Feleagă Niculae și ceilalți autori Editura Economică, București, 2002).
În istorie au fost concepute mai multe teorii referitoare la bilanț cum ar fi:
Teoria bilanțului static care i-a avut reprezentanți de seamă pe Walter Le Coutre, H. Nicklisch, Manfred Berliner, Fr. Leitner și alții în anul 1926.
Teoria bilanțului dinamic a fost enunțată de Eugen Schmalenbach în anul 1938 și susținută de alți specialiști cum ar fi Heplenstein, H. Sommerfeld și E. Walb.
Teoria bilanțului organic enunțată de Fr. Schmidt în anul 1929 și susținută de Hanck, Niederauer și O. Pape.
Teoria bilanțului eudinamic elaborată de H. Sommerfeld în anul 1936.
Teoria bilanțului nominal elaborată de Wilhelm Rieger în anul 1928.
Teoria bilanțului pagatoric elaborată de Erich Kosial în anul 1956.
Teoria previzională elaborată de K. Kafer în anul 1962.
Pe lângă aceste teorii Tuțu Anca mai prezintă și altele cum ar fii:
Teoria întreprinderii privitoare la bilanț sau teoria unitară;
Teoria bilanțului multiplu;
Teoria bilanțului funcțional.
Fiind o lucrare de sinteză cu un conținut bogat pentru analiza și studierea economiei unităților, de-a lungul anilor s-au emis o serie de definiții bilanțului contabil. Consider utilă enumerarea câtorva dintre acestea.
Fritz Reinhardt spunea că „bilanțul este un rezumat al situației averii întreprinderii”, iar Wilchem Rieger „un calcul specific întocmit cu ocazia și pentru căutarea unor mărimi.”
B. Collase definește bilanțul ca „o schematizare conceptuală (un model), este schema situației întreprinderii sub forma unui tablou similar structurii conturilor.”
T. Ștefănescu numește bilanț „o oglindă fidelă a trecutului lui și în același timp o călăuză sigură a operațiunilor viitoare.”
Profesorul I. Evian definea bilanțul ca „prezentarea sumară a inventarului întreprinderii sub forma unui tablou similar structurii conturilor.”
C.G. Demetrescu consideră bilanțul ca „situație sub formă contabilă a patrimoniului, conține sintetic ceea ce este descris în mod analitic în inventar, cu deosebirea că în inventar în afară de valoare avem specificată și cantitatea elementelor patrimoniale.”
V. Voica spune în cartea sa „Contabilitatea, principii și aplicații practice privind noul sistem de contabilitate modernă” Editura Eurounion, Oradea, 1993, pag. 257 că bilanțul este „un document contabil alcătuit pe baza datelor evidenței contabile, așa cum rezultă ele din înregistrările curente făcute în conturi; instrument specific contabilității cu ajutorul căruia se prezintă în mod centralizat și sunt grupate sistematic datele contabile privind situația valorică a mijloacelor economice, sursele de formare ale acestora și rezultatele activității unei întreprinderi la un moment dat.”
2.2. Abordări contemporane privind bilanțul contabil
În literatura de specialitate contemporană și în practică se întâlnesc trei grupe de abordări privind bilanțul contabil și anume:
1. O primă grupă de abordări sunt centrate pe conceptul de patrimoniu, unde „patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale și necorporale), al drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei entități patrimoniale la un moment dat”.
Bilanțul prezintă capitalurile titularului de patrimoniu, din punct de vedere economic, iar din punct de vedere juridic bilanțul reflectă: în activ, drepturile de proprietate și de creanță, clasificate într-o ordine rațională; în pasiv, datoriile întreprinderii față de terți (la modul general, creditori ai acesteia) și datoriile ei față de aporturi de capitaluri pe bază de risc (asociați), clasificate într-o ordine rațională.
2. O a doua grupă de abordări sunt centrate pe finalitatea bilanțului, de a răspunde nevoilor analizei economico-financiară. În cadrul grupei, întâlnim cele două scheme prevăzute în articolele 9 și 10 ale Directivei a IV-a al Comunităților Economice Europene care le voi prezenta în subcapitolul Comparație între componentele situațiilor financiare prevăzute de OMFP 94/2001 și OMFP 1752/2005.
3. O a treia grupă de abordări sunt de origine anglo-saxonă, unde domină principiul prevalenței economicului asupra juridicului, dar și pentru modul în care sunt definite elementele compun situațiile financiare. Aici sunt excluse judecățile patrimoniale.
2.2.1. Bilanțul contabil în sistemul anglo-saxon (SUA)
Caracteristic întreprinderilor americane este faptul că acestea nu sunt obligate să întocmească un bilanț (balance sheet) conform unui cadru sau unei scheme standardizate.
Luând drept exemplu bilanțul practicat de majoritatea firmelor americane, se constată că pot fi definite trei mase valorice: Assets (Activele), Liabilities (Datoriile), Shareholders equity sau owners equity (Capitaluri proprii); prezentate fie în format orizontal, fie în format vertical.
Elementele de activ și pasiv sunt clasate, potrivit concepției americane, în ordinea descrescătoare a lichidității, respectiv a exigibilității acestora. Rezultă că accentul este pus pe elementele pe termen scurt, lichiditățile și exigibilitățile imediate sunt prezentate ca primele elementele ale structurii bilanțiere.
În comparație cu Franța, reglementarea contabilă britanică nu conține un plan de conturi normalizat, scheme de înregistrări și de ținere a jurnalelor și registrelor contabile obligatorii.
Legea societăților comerciale care se aplică numai societăților pe acțiuni (PLC) și celor cu răspundere limitată (Ltd), cărora li se impune să prezinte acționarilor și să publice bilanțul (balance sheet), contul de profit și pierdere (profit and loss account) și anexa (notes). Aceeași lege propune două formate de bilanț: vertical sau listă și orizontal sau în cont, patru formate pentru contul de profit și pierdere, societățile având libertatea de alegere a formatului care este adaptat condițiilor lor, neavând posibilitatea de al schimba de la un exercițiu la altul decât în situați justificate.
Societățile britanice utilizează, cel mai adesea, formatul cu prezentare în listă.
Deoarece în România se utilizează formatul vertical, am sa prezint același format potrivit concepției anglo-saxone.
Bilanțul contabil, potrivit concepției anglo-saxone – format vertical
A. Capital apelat nevărsat (Called up share capital not paid)
B. Imobilizări (Fixed assets)
I. Imobilizări necorporale (Intangible assets)
Cheltuieli de cercetare și dezvoltare(Development cost)
Concesiuni, brevete, licențe, mărci și alte drepturi și active similare (Concessions, patents, licenses, trade-marks and similar rights and assets)
Fond comercial (Goodwill)
Aconturi vărsate (Payments on account)
II. Imobilizări corporale (Tangible assets)
Terenuri și construcții (Land and buildings)
Instalații tehnice și mașini (Plant and machinery )
Alte instalații, utilaj și mobilier (Fixtures, fittings, tools and equipment)
Aconturi vărsate și imobilizări în curs (Payments on account and assets in course of construction)
III. Imobilizări financiare
Participații în întreprinderile grupului (Shares in group undertakings)
Împrumuturi acordate întreprinderilor grupului (Loans to group undertakings)
Participații în întreprinderi, sub influența notabilă (Participating interests)
Împrumuturi acordate, sub influența notabilă (Loans to undertakings in which the company has a participating interests)
Alte tipuri de participații (Other investments other than loans)
Alte împrumuturi acordate (Other loans)
Acțiuni proprii (Own shares)
Total B (Total of B)
C. Activ circular (Current assets)
I. stocuri (Stock)
Materii prime și consumabile (Raw materials and consumables)
Produse și lucrări în curs (Work in progress)
Produse finite și mărfuri (Finished goods and goods for resale)
Conturi vărsate (Payments on account)
II. Debitori (Debtors)
Clienți (Trade debtors)
Întreprinderile grupului (Amounts owed by group undertakings)
Întreprinderi, sub influența notabilă (Amounts owed by undertakings in which the company has a participating interest)
Alți debitori (Other debtors)
Capital apelat neplătit (Called up share capital not paid)
Cheltuieli constatate în avans și venituri de primit (Prepayments and accrued income)
III. Titluri de plasament (Investments)
Plați în întreprinderile grupului (Shares in group undertakings )
Acțiuni proprii (Own shares)
Alte titluri de plasament (Other investments)
IV. Disponibilități (Cash at bank and in hand)
Total C (Total of C)
D. Cheltuieli constatate in avans si venituri de primit (Prepayments and accrued income)
Total C + D (Total of C and D)
E. Creditori scadenți sub un an (Creditors: amounts falling due within one year)
Împrumuturi obligatare: valoarea scadenta sub un an (Debenture loans)
Împrumuturi bancare pe termen scurt (Bank loans and overdrafts)
Aconturi primate (Payments received on account)
Furnizori (Trade creditors)
Efecte de plătit (Bills of exchange payable)
Sume datorate de întreprinderile grupului (Amounts owed group undertakings)
Sume datorate întreprinderilor, sub influența notabilă (Amounts owed to undertakings in which the company has a participating interest)
Alți creditori, inclusiv datoriile fiscale și sociale (other creditors including taxation and social security)
Cheltuieli de plătit și venituri constatate în avans (Accruals and deferred income)
Total E (Total of E)
F. Activul net sau pasivul net curent (Net current assets or liabilities) C+D-E
G. Total activ (-) pasiv curent (Total assets less current liabilities) (A+B+F): deci activ net
H. Creditori scadenți peste mai mulți de un an (Creditors: amounts falling due after more than one year)
Împrumuturi obligate (Debenture loans)
Împrumuturi bancare pe termen lung (Bank loans and overdrafts)
Aconturi primite (Payments received on account)
Furnizori (Trade creditors)
Efecte de plătit (Bills of exchange payable)
Sume datorate întreprinderilor din grup (Amounts owed to group undertakings)
Sume datorate întreprinderilor, sub influența notabilă (Amounts owed to undertakings in which the company has a participating interest)
Alți creditori, inclusive datorii fiscale și sociale (Other creditors, including taxation and social security)
Cheltuieli de plătit și venituri constatate în avans (Accruals and differed income)
I. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli (Provisions for liabilities and charges)
Pensii și obligații similare (Pensions and similar obligations)
Impozite, inclusiv impozite declarate (Taxation, including deferred taxation)
Alte provizioane (Other previsions)
J. Cheltuieli de plătit și venituri constatate în avans (Accruals and income)
K. Capitaluri proprii (Capital and reserves)
I. Capital apelat (Called up share capital)
II. Prime de emisiune (Share premium account)
III. Rezerve din reevaluare (Revaluation reserve)
IV. Alte rezerve (Other reserves)
Rezerva echivalenta capitalului rambursat (Capital redemption reserve)
Rezerva pentru acțiuni proprii (Reserve for own shares)
Rezerve statutare (Reserves provided for by the articles of association)
Alte rezerve (Other reserves)
V. Contul de profit si pierdere (de raportat) (Profit and loss account)
2.2.2. Bilanțul contabil, potrivit concepției franceze
În Franța, începând cu anul 1936, apar primii pași spre o normalizare contabilă mai riguroasă. Accentul nu mai este pus pe „latura tehnică”, unde primau aspectele, procedeele de culegere și prelucrare a operațiilor economice, noutatea constând în „definirea unei structuri conceptuale” bazată pe principiile, regulile, natura și conținutul documentelor de sinteză.
În Franța se pot constituii următoarele forme de societății:
societăți de persoane: societăți în nume colectiv (SNC) și societăți în comandită simplă (SCS);
societăți cu răspundere limitată (SARL);
societăți de capitaluri: societăți anonime sau pe acțiuni (SA) și societăți în comandită pe acțiuni (SCA);
alte forme: societăți în participație, grupuri de interes economic (GIE), grupuri europene de interes economic (GEIE)
Conform Planului Contabil General care a fost adoptat în 1982, orice persoana fizică sau juridică având calitatea de comerciant trebuie să întocmească la închiderea exercițiului conturi anuale care reprezintă punctul final al circuitului contabil și consecința înregistrărilor contabile și a inventarului.
Întreprinderile au posibilitatea să prezinte conturile anuale prin unul dintre următoarele trei sisteme:
sistemul de bază (B): comportă dispoziții contabile minimale de care trebuie să țină cont întreprinderile mari și mijlocii;
sistemul abreviat sau simplificat (A): vizează întreprinderile de dimensiune modestă, care nu justifică recursul sistemului de bază;
sistemul dezvoltat (C): propune documente mai complete care scot în evidență analiza datelor necesare studiului gestiunii întreprinderii.
Prezentarea simplificată a conturi anuale pentru comercianții – persoane juridice – este admisă atunci când acestea nu depășesc, la închiderea a două exerciții succesive, anumite mărimi pentru două dintre următoarele criterii:
totalul bilanțier (total du bilan): mărimea netă a elementelor de activ;
cifra de afaceri (chiffre d’affaires): mărimea vânzărilor de bunuri și servicii legate de activitatea curentă, diminuată cu reducerile asupra vânzărilor, TVA și taxele asimilate;
numărul de salariați permanenți (nombre de salaries permanents): media aritmetică a efectivelor la sfârșitul fiecărui trimestru al exercițiului contabil (sunt luați în calcul salariații cu contract de lucru pe durată nedeterminată)
2.2.3. Evoluții bilanțiere românești
În țările românești, bilanțurile contabile au evoluat de la „codicele visteriei” prin care în evul mediu se consemnau veniturile și cheltuielile statului, la scheme de bilanț.
Analiza modelului și a structurilor bilanțului din România nu poate fi făcută decât din perspectiva contextului economic, social și politic în care a acționat contabilitatea românească, îndeosebi după 1990.
Până la adoptarea Legii contabilității nr. 82/1991, întreprinderile românești au întocmit situațiile financiare în baza reglementărilor din 1970 și anume, Hotărârea nr. 1885 din 28.12.1970 cu privire la organizarea și conducerea contabilității, atribuțiile și răspunderile conducătorului compartimentului financiar-contabil. Situațiile financiare aveau denumirea generică de bilanț contabil și cuprindeau: bilanțul, anexa la bilanț și raportul explicativ.
Bilanțul era un document comun pentru toate ramurile și subramurile economiei și reflecta la nivelul fiecărei unități, totalitatea mijloacelor economice, sursele de acoperire a acestora, precum și rezultatele financiare obținute.
Bilanțul avea formatul orizontal, fiind structurat pe patru niveluri, și cuprindea pe de o parte sursele de finanțare, iar pe de altă parte utilizările acestor resurse, îndeplinind astfel un rol de bilanț financiar (tabel nr. 3).
Bilanț model 1970 Tabel nr. 3
Începând cu exercițiul financiar 1991, toți agenții economici cu personalitate juridică, au întocmit raportările financiare în conformitate cu prevederile Normei metodologice a Ministrului Economiei și Finanțelor nr. l50035 / l992. Situațiile financiare erau denumite „Bilanț contabil” și erau alcătuite din bilanț, cont de profit și pierdere, anexele la bilanț și raportul de gestiune. Și în acest caz, bilanțul contabil reflecta la nivelul fiecărui agent economic, ca și îi trecut, totalitatea mijloacelor economice, sursele de acoperire ale acestora, precum și rezultatele financiare obținute (tabel nr. 4)
Bilanț model 1992 Tabel nr. 4
În prima etapă a reformei contabilității românești (1994-2001), normalizatorii români au optat pentru o abordare a bilanțului de tip patrimonialist, specifică, de astfel, și țărilor Europei continentale unde recursul la piața de capital este redus. Acest tip de abordare pleacă de la definiția patrimoniului, conform căreia patrimoniul este format din „ansamblul bunurilor (corporale și necorporale), al drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei unități patrimoniale la un moment dat”.
Din punct de vedere economic, bilanțul reprezintă capitalurile titularului de patrimoniu, privite atât sub aspectul originii lor (capital social, rezerve) cât și al modului de utilizare a activului (bunuri economice, creanțe, disponibilități).
Din punct de vedere juridic, bilanțul reflectă, în activ, drepturile de proprietate și de creanță, iar în pasiv, datoriile întreprinderii față de terți și față de proprietarii de capital.
În această perioadă contabilitatea bazată pe costul istoric a condus la falsa imagine pentru beneficiarii informațiilor financiare, cum că firma are resurse importante, care pot fi repartizate la sfârșitul anului ca participare la beneficii, deși în fapt firma nu dispunea de suficient numerar pentru a face față plăților către angajați și furnizori și pentru crearea de rezerve în vederea retehnologizării. Datoriile către buget erau tot timpul amânate, iar împrumuturile bancare au decapitalizat practic întreprinderile românești.
Datele oferite de bilanț nu permiteau o analiză corespunzătoare a fluxului în numerar, iar analiza surselor și destinațiilor de fonduri era una parțială, acestea neechilibrându-se în mod necesar. In anul 1994, nu a existat o injectare de capital la nivelul firmelor românești, rezervele și fondurile speciale neavând acoperire în numerar.
A doua etapă a reformei contabile românești are ca punct de plecare Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 94/20.02.2001, privind armonizarea Reglementărilor contabile românești cu prevederile Directivei a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Referitor la bilanț, prin Ordinul nr. 94/2001, finanțiștii români au ales un model vertical (sub formă de listă), inspirat din practica contabilă anglo-americană. Un astfel de model de bilanț, are o determinare economică, fără a mai apela la categoria de patrimoniu. Această structură a bilanțului pune în evidență activele, datoriile și capitalul propriu, precum și relația care există între acestea, respectiv poziția financiară.
A treia etapă a reformei contabilității românești a început la data de l ianuarie 2006, și vizează aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, modificate și completate, după emiterea acestora de către organismele europene. Situațiile financiare nu diferă din punct de vedere al formatului și modului de raportare, cu toate că față de O.M.F.P. nr. 92/2001, s-au adus unele modificări în privința investițiilor financiare sub forma acțiunilor și obligațiunilor.
Practica și directiva a IV-a CEE cunoaște două forme de scheme de bilanț:
forma de tablou cu două părți (partea stângă-activul, partea dreaptă-pasivul), numită schema orizontală de bilanț;
forma de listă verticală sau schema bilanțului vertical.
Bilanțul sub formă de tablou cu două părți pune în evidență egalitatea existentă între mijloace și surse (utilizări și resurse).
Bilanțul sub formă orizontală (bilaterală sau de cont) este descris de Directiva a IV-a CEE și adoptat în România în perioada 1994-2000 sub inspirație și consiliere franceză (tabel nr. 5).
Bilanț orizontal Tabel nr. 5
Bilanțul sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve și alte componente ale situației nete, finalitatea fiind tocmai prezentarea situației nete a patrimoniului (Situați a netă = Activ – Datorii față de terți), formă adoptată și în România.
Pentru ca un element de activ sau o datorie să fie preluate în bilanț trebuie să fie îndeplinite câte o pereche de condiții: în cazul activelor, condițiile sunt obținerea de beneficii economice viitoare și cuantificarea monetară credibilă, iar la datorii, acestea sunt diminuarea beneficiilor economice viitoare și cuantificarea monetară credibilă. Dacă un element nu îndeplinește una din condițiile de mai sus se prezintă în notele explicative și nu în bilanț.
Evaluarea activelor și datoriilor în bilanț se poate face în două moduri:
în cazul tratamentului de bază, evaluarea se face la valoarea istorică corectată cu eventualele deprecieri înregistrate sub forma amortizărilor sau provizioanelor;
în cazul tratamentului alternativ, evaluarea se face la o valoare actuală a acestora. Tratamentul alternativ presupune determinarea valorii actuale prin metode care estimează inflația.
Bilanțul încheiat la data…………potrivit OMFP 1752/2005
(bilanț prescurtat) Tabel nr. 6
Bilanțul este întocmit ținându-se seama de toate principiile contabile admise, fie prin aplicarea directă a acestora cu ocazia lucrărilor preliminare elaborării bilanțului (principiul prudenței, independenței, evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv), fie prin aplicarea lor pe parcursul exercițiului financiar cu ocazia contabilizării tranzacțiilor și operațiilor economice ale unității.
2.3. Comparație între componentele situațiilor financiare prevăzute de OMFP 94/2001 și OMFP 1752/2005
Punctul de plecare în studierea bilanțului, trebuie să fie ipoteza permanentă a acestuia, egalitatea TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV, deoarece în activ și în pasiv se prezintă aceleași elemente de avere, adică pe mijloace economice, cu deosebirea că în activ prezentarea se face după componența materială, iar în pasiv după sursele de proveniență.
Cercetând egalitățile date de modificările patrimoniale, se observă că atunci când posturile afectate sunt de aceeași parte a bilanțului, schimbările valorice suferite de cele două posturi au sensuri diferite: unul crește, celălalt scade; iar posturile afectate sunt în parți diferite ale bilanțului, schimbările valorice suferite au același sens: ambele cresc sau ambele scad. Există contrarietate între părțile bilanțului și sensurile schimbărilor valorice ale celor doua posturi: în aceeași parte sunt sensuri diferite și în părți diferite același sens. Aceasta contrarietate menține un echilibru valoric permanent între totalul activului și totalul pasivului unui bilanț.
2.3.1. Generalizarea și sinteza informațiilor cu ajutorul bilanțului
În bilanț ca document de sinteză, este prezentată mărimea și structura patrimoniului și a rezultatului de la începutul și sfârșitul unei perioade, de regulă exercițiul financiar. Mișcările succesive ce au loc în structura și mărimea acestor elemente se reflectă cu ajutorul conturilor. Astfel, bilanțul este o fotografie a situației la un moment dat.
Directiva a IV-a a prevăzut două scheme pentru bilanț, din care doar una trebuie aplicată la alegere:
– prima schema (descrisă de articolul 9) prezintă bilanțul sub formă bilaterală, format orizontal (de cont);
– a doua schema (descrisă de articolul 10 ) prezintă bilanțul contabil sub formă de listă, format vertical.
Schema descrisa de articolul 9 prevede în partea stângă activul, descompus în șase mari rubrici, notate de la A la F, iar în partea dreaptă, pasivul, descompus în cinci mari rubrici, notate de la A la E:
Directiva a IV-a lasă posibilitatea înscrierii creanței privind capitalul subscris nevărsat, ca prima rubrică a activului (așa cum rezultă din Tabelul nr. 5) sau ca un element component al activului circulant (rubrica de creanțe).
Bilanțul contabil format orizontal (în cont): Tabel nr. 7
Cheltuielile de constituire sunt înscrise distinct, înaintea activului imobilizat, dar directiva lasă și posibilitatea înscrierii lor ca element component al activelor necorporale (acceptându-se judecata că astfel de cheltuieli reprezintă un element de activ fictiv, necesitatea capitalizării lor fiind o opțiune de probat).
Directiva prezintă beneficiul sau pierderea ca ultima rubrica a pasivului, respectiv, a activului bilanțier. Totuși, ea lasă legislațiilor naționale posibilitatea de a înscrie, cu semne diferite, aceste elemente, în structura rubricii A din pasiv (în componența capitalurilor proprii).
Directiva reunește sub același element cheltuielile în avans și veniturile de primit, considerându-le în virtutea acțiunii principiului independenței exercițiilor, conturi de regularizare. Acest element poate să fie prezentat fie în cadrul unei rubrici distincte în structura creanțelor, fie în rubrica E din activ.
În același mod Directiva a IV-a reunește sub același element cheltuielile de plătit și veniturile în avans, considerându-le conturi de regularizare, în virtutea acțiunii principiului independenței exercițiilor. Acest element poate să fie prezentat fie în cadrul unei rubrici distincte, în structura rubricilor de datorii, fie în rubrica D din pasiv.
Schema descrisă de articolul 10, care prezintă bilanțul sub forma lista, permite calculul unor indicatori economico-financiari necesari gestiunii întreprinderii și facilitează analizele de tip solvabilitate-lichiditate. Rubricile listei sunt notate de la A la J:
Modificările ce sunt prezentate în noul format sunt scrise înclinat.
Bilanț contabil format lista (vertical)
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZARI NECORPORALE
1. Cheltuieli de constituire (ct. 201-2801)
2. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203-2803-2903)
3. Concesiuni, brevete licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare și alte imobilizări necorporale (ct. 205+208-2805-2808-2905-2908)
(Vechiul format cuprindea conturile 2051și 2052 în loc de contul 205 din actualul format)
4. Fond comercial (ct. 2071-2807-2907) (vechiul format cuprindea și contul 2075)
5. Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție (ct. 233+234-2933)
TOTAL
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri și construcții (ct. 211+212-2811-2812-2911-2912)
2. Instalații tehnice și mașini (ct. 213-2813-2913)
3. Alte instalații, utilaje și mobilier (ct. 214-2814-2914)
4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție (ct. 231+232-2931)
TOTAL
III. IMOBILITĂRI FINANCIARE
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate (ct. 261-2961)
2. Împrumuturi acordate entităților afiliate (ct. 2671+2672-2964) (vechiul format cuprindea contul 2965 în locul contului 2964 din noul format)
3. Interese de participare (ct. 263-2962) (vechiul format cuprindea contul 2963 în locul contului 2962 din noul format)
4. Împrumuturi acordate entităților pe baza de interese de participare (ct. 2673+2674-2965) (vechiul format cuprindea conturile 2975 și 2676 care au fost mutate la poziția 6. Alte creanțe în locul conturilor 2673 și 2674 din noul format)
5. Investiții deținute ca imobilizări (ct. 265-2963) (vechiul format cuprindea conturile 262, 264, 2962, 2964)
6. Alte împrumuturi (ct. 2675+2676+2678+2679-2966-2968) (vechiul format cuprindea contul 2969 în locul contului 2968 din noul format)
Din noul format a fost scoasa poziția 7. Acțiuni proprii (ct. 2677-2968)
TOTAL
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. Materii prime și materiale consumabile (ct. 301+302+303+/-308+351+358+381+/-388-391-392-3951-3958-398) (vechiul format cuprindea conturile 3021, 3022, 3023, 3024, 3025, 3026, 3028 în locul contului 302 și conturile 3921, 3922 în loc de contul 392 din noul format)
2. Producția în curs de execuție (ct. 331+332+341+/-348-393-3941-3952) (vechiul format cuprindea contul 3481 în locul contului 348 din noul format și contul 3541)
3. Produse finite și mărfuri (ct. 345+346+/-348+354+356+357+361+/-368+371+/-378-3945-3946-3953-3954-3956-3957-396-397-4428) (vechiul format cuprindea contul 3545 și 3546 în loc de contul 354 din noul format și s-a adăugat contul 4428)
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri (ct. 4091) (la vechiul format nu era specificat nici un cont)
TOTAL
II. CREANTE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
1. Creanțe comerciale (ct. 2675+2676+2678+2679-2966-2968+4092+411+413+418-491) (vechiul format cuprindea doar conturile 409, 411, 413, 418 și 491)
2. Sume de încasat de la entitățile afiliate (ct. 451-495) (vechiul format cuprindea conturile 4511, 4518, 4951)
3. Sume de încasat de la entități pe bază de interese de participare (ct. 453-495) (vechiul format cuprindea conturile 4521, 4528, 4952)
4. Alte creanțe (ct. 425+4282+431+437+4382+441+4424+4428+444+445+446+447 +4482+4582+461+473-496+5187)
5. Capital subscris și nevărsat (ct. 456-495) (vechiul format cuprindea contul 4953 în locul contului 495 din noul format, iar denumirea acestei poziții era „Creanțe privind capitalul subscris și nevărsat”
TOTAL
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate (ct. 501-591)
2. Alte investiții pe termen scurt (ct. 505+506+508-595-596-598+5113+5114) (vechiul format cuprindea și conturile 503, 5061, 5062, 5081, 5088, 593)
Poziția Acțiuni proprii (ct. 502-592) a fost scoasa de la Investiții (financiare era trecut in vechiul format) pe termen scurt.
TOTAL
IV. CASA ȘI CONTURI LA BANCI (ct. 5112+512+531+532+541+542) (vechiul format cuprindea și conturile 5411, 5412)
ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL
C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471)
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni (ct. 161+1681-169) (vechiul format cuprindea conturile 1614, 1615, 1617, 1618 în locul contului 161 din noul format)
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621+1622+1624+1625+1627+1682 +5191+5192+ 5198)
3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419)
4. Datorii comerciale – furnizori (ct. 401+404+408)
5. Efecte de comerț de plătit (ct. 403+405)
6. Sume datorate entităților afiliate (ct. 1661+1685+2691+451) (vechiul format cuprindea conturile 4511, 4518 în locul contului 451 din noul format)
7. Sume datorate entităților pe bază de interese de participare (ct. 1663+1686+2692 +453) (vechiul format cuprindea conturile 1662, 4521, 4528 în locul conturilor 1663, 4521, 4528 din noul format)
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623+1626+167+1687+2693+421+423+424+426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+4481+455+456+457+4581+462+473+509+5186+5193+5194+5195+5196+5197)
TOTAL
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE / DATORII CURENTE NETE
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni (ct. 161+1681-169) (vechiul format cuprindea conturile 1614, 1615, 1617, 1618 în locul contului 161 din noul format)
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621+1622+1624+1625+1627+1682+5191 +5192+5198)
3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419)
4. Datorii comerciale – furnizori (ct. 401+404+408)
5. Efecte de comerț de plătit (ct. 403+405)
6. Sume datorate entităților afiliate (ct. 1661+1685+2691+451)
7. Sume datorate entităților pe bază de interese de participare (ct. 1663+1686+2692 +453)
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623+1626+167+1687+2693+421+423+424+426+427+4281+431+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+4481+455+456+457+4581+462+473+509+5186+5193+5194+5195+5196+5197) (conturile care sunt îngroșate și înclinate nu erau cuprinse în vechiul format)
TOTAL
H. PROVIZIOANE (vechea denumire a acestei poziții era PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI)
1. Provizioane pentru pensii și obligații similare (ct. 1515)
2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516)
3. Alte provizioane (ct. 1511+1512+1513+1514+1518) (vechiul format cuprindea doar contul 151 la aceasta poziție)
TOTAL
I. VENITURI ÎN AVANS
Subvenții pentru investiții (ct. 131+132+133+134+138) (vechiul format cuprindea numai contul 131)
Venituri înregistrate în avans (ct. 472)
TOTAL
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL
1. Capital subscris vărsat (ct. 1012)
2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011)
3. Patrimoniul regiei (ct. 1015)
TOTAL
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) (vechiul format cuprindea conturile 1041, 1042, 1043, 1044 în locul contului 104 din noul format)
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) (vechiul format cuprindea contul 1058 care era împărțit in sold C si sold D)
IV. REZERVE
1. Rezerve legale (ct. 1061)
2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063)
3. Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare (ct. 1065) (vechiul format cuprindea la poziția 2. Rezerve pentru acțiunii proprii (ct. 1062) care a fost scos)
4. Alte rezerve (ct. 1068) (vechiul format cuprindea și contul +/- 107)
Acțiuni proprii (ct. 109)
TOTAL
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT (A) (vechiul format avea denumirea REZULTATUL REPORTAT)
Sold C (ct. 117)
Sold D (ct. 117)
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCITIULUI FINANCIAR (vechiul format avea denumirea REZULTATUL EXERCIȚIULUI)
Sold C (ct. 121)
Sold D (ct. 121)
Repartizarea profitului (ct. 129)
CAPITALURI PROPRII – TOTAL
Patrimoniul public (ct. 1016)
CAPITALURI – TOTAL
Au fost schimbate următoarele expresii din vechiul format cu alele în noul format cum ar fi:
Societăților din cadrul grupului cu expresia entităților afiliate
La IMOBILIZĂRI FINANCIARE sa modificat:
Titluri de participare modificată cu acțiuni
Creanțe modificată cu Împrumuturi acordate
PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI modificat cu PROVIZIOANE
Transformarea unor conturilor analitice de 4 cifre în conturi sintetice de 3 cifre mai cuprinzătoare.
Activul bilanțier este constituit din posturile rubricilor A,B și C, în timp ce pasivul bilanțier, din posturile rubricilor D, G, H, I și J. Rubricile E și F reprezintă indicatori economico-financiari, implicați în analize și în fundamentarea unor decizii adică E (fond de rulment) și F (capitaluri permanente).
În contextul bilanțului listă suma algebrică a necesarului în fond de rulment și a trezoreriei nete este dată tocmai de suma algebrică a:
B(active circulante) + C(cheltuieli în avans) – D(datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an) – I(venituri în avans)
2.3.2. Deosebiri între cele două tipuri de bilanț
Bilanțul vertical sau tip listă se întocmește pe baza bilanțului orizontal, care are la bază balanța de verificare cu patru egalități, posturile determinându-se prin relația Sold Activ = Sold Pasiv.
Bilanțul vertical are caracteristic faptul că elementele de activ și de pasiv sunt ordonate pe verticală după un anumit model, urmărindu-se egalitatea Activ –Datorii = Capitaluri proprii, față de modelul orizontal, unde se urmărește relația Activ = Pasiv.
La bilanțul vertical apare în plus postul Active circulante nete (rând 12), care reprezintă fondul de rulment net și se calculează astfel: Active circulate – Datorii pe termen scurt, formula ce se corelează Capitaluri permanente – Datorii imobilizate. În cadrul fondului de rulment, fața de formula Activa Circulante – datorii pe termen scurt, se preiau cheltuieli în avans, venituri în avans, deoarece fondul de rulment net este un indicator de echilibru financiar și trebuie cuprinse posturile(exemplu: provizioanele se include la datorii pe termen scurt și mediu)
Acest post calculează indicatorul de echilibru, și în funcție de valoarea pe care o are, oferă informații despre cum activele circulante acoperă datoriile pe termen scurt. În situația de lichidare sau de dificultate, societatea apelează la valorificarea activelor imobilizate.
Apare postul Total Activ – datorii curente (rând 13). Capitalurile reprezintă patrimoniul net al unei întreprinderi. Astfel, pe baza acestei relații se determină situația netă a patrimoniului întreprinderii.
Capitalurile proprii sunt prezentate în structură la sfârșitul bilanțului vertical, iar la bilanțul orizontal la început. Datoriile pe termen lung și datoriile pe termen mediu sunt prezentate în bilanțul vertical ca datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Datoriile pe termen scurt sunt sume care trebuie plătite într-o perioada de pana la un an.
Datoriile către bănci sunt prezentate sub forma datoriilor către instituțiile financiare deoarece întreprinderile se pot împrumuta de la bănci și de la unități specializate în acordarea de credite. Se mai întâlnește și indicatorul Patrimoniul public.
2.3.3. Comparație între contului de profit și pierdere prevăzut de OMFP 94/2001 și OMFP 1752/2005
În vederea determinării rezultatului net contul de profit și pierdere, conform OMFP 1752 / 2005 cuprinde următorii indicatorii:
Modificările ce sunt prezentate în noul format sunt scrise înclinat
Contul de profit și pierdere
1. Cifra de afaceri netă – care cuprinde:
Producția vândută (ct. 701+ 702+ 703+ 704+ 705+ 706+ 708)
Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707)
Venituri din dobânzi înregistrate de entitățile al căror obiect de activitate îl constituie leasigul (ct. 766)
Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct.7411)
2. Variația stocurilor de produse finite (ct. 711) Sold C
și a producției în curs de execuție (ct. 711) Sold D
3. Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată (ct. 721+722)
4. Alte venituri din exploatare (ct. 7417+758)
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL
5. a) Cheltuieli cu materiile prime și materiale consumabile (ct. 601+602-7412)
Alte cheltuieli materiale (ct. 603+604+606+608)
b) Alte cheltuieli externe (cu energie și apa) (ct. 605-7413)
c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607)
6. Cheltuieli cu personalul, din care:
a) Salarii și indemnizații (ct. 641+642-7414)
Vechiul format nu conținea contul 642, iar contul 621 de la vechiul format a fost mutat la rândul Cheltuieli privind prestațiile externe
b) Cheltuielile cu asigurările și protecția socială (ct. 645-7415)
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale
a.1) Cheltuieli (ct. 6811+6813)
a.2) Venituri (ct. 7813) (vechiul format cuprindea și contul 7815)
Pentru Cotul de Profit și Pierdere la data de 31.12.2006, pe coloana aferentă exercițiului financiar 2005 entitățile care au aplicat OMFP 94/2001 vor înscrie la acest rând și rulajul ct. 7815.
b) Ajustări de valoare privind activele circulante
b.1) Cheltuieli (ct. 654+6814)
b.2) Venituri (ct. 754+7814)
8. Alte cheltuieli de exploatare
8.1 Cheltuieli privind prestațiile externe (ct.611+612+613+614+621+622+623+624+625+626+ 627+628-7416)
8.2 Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 635)
8.3 Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate (ct. 658)
Cheltuieli privind dobânzile de refinanțare înregistrate de entitățile al căror obiect de activitate îl constituie leasingul (ct. 666)
Ajustări privind provizioanele
Cheltuieli (ct. 6812)
Venituri (ct. 7812)
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE Profit
Pierdere
9. Venituri din interese de participare (ct. 7611+7613)
din care, venituri obținute de la entitățile afiliate
(Vechiul format cuprindea conturile 7612, 7613, 7614, 7615, 7616)
10. Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate (ct. 763) (vechiul format cuprindea contul 7611)
din care, venituri obținute de la entitățile afiliate
11. Venituri din dobânzi (ct. 766)
din care, venituri obținute de la entitățile afiliate
Alte venituri financiare (ct. 762+764+765+767+768)
(Vechiul format cuprindea și conturile 7617, 763, 788)
(În noul format contul 763 este inclus la Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate)
VENITURI FINACIARE – TOTAL
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante
Cheltuieli (ct. 686)
Venituri (ct. 786)
13. Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666-7418)
din care, venituri obținute de la entitățile afiliate
Alte cheltuieli financiare (ct. 663+664+665+667+668)
(vechiul format cuprindea și contul 688)
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă) Profit
Pierdere
14. PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă) Profit
Pierdere
15. Venituri extraordinare (ct. 771)
16. Cheltuieli extraordinare (ct. 671)
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ
Profit
Pierdere
VENITURI TOTALE
CHELTUIELI TOTALE
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUTĂ Profit
Pierdere
18. Impozitul pe profit (ct. 691)
Vechiul format al contului de profit și pierdere cuprindea contul 6911, contul 6912 și contul 791
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698)
20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIȚIULUI FINACIAR
Profit
Pierdere
Vechiul format cuprindea la poziția 21. Rezultatul pe acțiune (de bază și diluat)
Noul format al Contului de Profit și Pierdere aduce în plus indicatorul venituri din dobânzi înregistrate de entitățile al căror obiect de activitate îl reprezintă leasingul – contul 766.
La poziția Variația stocurilor se mai adaugă în denumire termenii de produse finite
La poziția Producția imobilizată se mai adaugă termenii realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată
Este introdus contul 642 – cheltuieli cu tichetele de masă . La acest rând se cuprind și drepturile colaboratorilor, stabilite conform legislației muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 „Cheltuieli cu colaboratorii”, analitic persoane fizice.
Pentru Contului de Profit și Pierdere la data de 31.12.2006, pe coloana aferentă exercițiului financiar 2005 entitățile care au aplicat OMFP 94/2001 vor înscrie la acest rând și rulajul contului 7815 .
S-a introdus poziția Cheltuielile privind dobânzile de refinanțare înregistrate de entitățile al căror obiect de activitate îl constituie leasingul, contul 666.
Vechiul format cuprindea și conturile 7612, 7613, 7614, 7615 și 7616,iar cel din prezent cuprinde doar conturile 7611 Venituri din acțiuni deținute la entități afiliate și 7613 Venituri din interese de participare. Observăm apariția noțiunii de entități afiliate care o înlocuiește pe cea de grup.
Noțiunea de creanță este înlocuită cu cea de împrumut.
Vechiul format al Contului de profit și pierdere la rândul alte venituri financiare cuprindea și conturile 7617și 763.În noul format contul 763 este inclus la Venituri din alte investiții financiare și împrumuturi ce fac parte activele imobilizate.
Vechiul format cuprindea și conturile: 6911 Cheltuieli cu impozitul pe profit curent, 6912 Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat, 791 Venituri din impozitul pe profit amânat cu ajutorul cărora se calcula impozitul pe profit sunt înlocuite de un singur cont 691 impozitul pe profit.
2.4. Modificări aduse situațiilor financiare anuale prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 1752 / 2005
Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a doua dintre următoarele 3 criterii, denumite în continuare criterii de mărime:
total active: 3.650.000 euro;
cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro;
număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50
Întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
bilanț;
cont de profit și pierdere;
situația modificărilor capitalului propriu;
situația fluxurilor de trezorerie;
note explicative la situațiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a doua dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:
bilanț prescurtat;
cont de profit și pierdere;
note explicative la situațiile financiare anuale simplificate.
Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.
Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene.
Atunci când, la data bilanțului, o entitate depășește sau încetează să mai depășească limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute, acest fapt afectează aplicarea derogării prevăzute la acel punct, numai dacă acest lucru are loc în două exerciții financiare consecutive.
O entitate care a întocmit situații financiare anuale simplificate va întocmi situațiile financiare anuale, numai dacă, în două exerciții financiare consecutive depășește limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute.
O entitate care a întocmit situațiile financiare anuale, va întocmi situații financiare anuale simplificate, numai dacă, în două exerciții financiare consecutive nu depășește limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute.
Situațiile financiare anuale consolidate sunt elaborate în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene.
O societate-mamă trebuie să întocmească situații financiare anuale consolidate dacă aceasta face parte dintr-un grup de societăți și îndeplinește una dintre următoarele condiții:
a) deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților într-o altă societate denumită filială;
b) este acționar sau asociat al unei societăți și majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere ale societății în cauză (filiala), care au îndeplinit aceste funcții în cursul exercițiului financiar, în cursul exercițiului financiar precedent și până în momentul întocmirii situațiilor financiare anuale consolidate, au fost numiți doar ca rezultat al exercitării drepturilor lor de vot;
c) este acționar sau asociat al unei societăți și deține singură controlul asupra majorității drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților societății, ca urmare a unui acord cu alți acționari sau asociați;
d) este acționar sau asociat și are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra filialei, în temeiul unui contract încheiat cu societatea în cauza sau al unei clauze din actul constitutiv sau statut, dacă legislația aplicabilă filialei permite astfel de contracte sau clauze;
e) societatea-mamă deține puterea de a exercita sau exercita efectiv o influență dominantă ori control asupra unei filiale;
f) este acționar sau asociat și are dreptul de a numi ori de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere sau de supraveghere ale filialei;
g) societatea-mama și filiala sunt conduse pe o baza unificată de către societatea-mamă.
O societate-mamă este scutită de la întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate dacă, la data bilanțului consolidat, societățile comerciale care urmează să fie consolidate nu depășesc împreuna, pe baza celor mai recente situații financiare anuale ale acestora, limitele a doua dintre următoarele 3 criterii:
total active: 17.520.000 euro;
cifra de afaceri netă: 35.040.000 euro;
număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.
Scutirea prevăzută mai sus nu se aplică dacă una dintre filialele care urmează să fie consolidate este o societate comercială ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, în conformitate cu legislația în vigoare privind piața de capital.
Condițiile în care o societate-mamă este scutită de la obligația întocmirii situațiilor financiare anuale consolidate sunt prevăzute în Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene.
Situațiile financiare anuale consolidate cuprind bilanțul consolidat, contul de profit și pierdere consolidat și notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate. Aceste documente constituie un tot unitar.
Situațiile financiare anuale se întocmesc în mod clar și în concordanță cu prevederile prezentelor reglementări și oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității.
Subunitățile fără personalitate juridic, care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România organizează și conduc contabilitatea proprie la nivel de balanța de verificare, fără a întocmi situații financiare.
Activitatea desfășurată în străinătate de subunitățile fără personalitate juridică, și care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, se include în situațiile financiare ale persoanei juridice române și se raportează pe teritoriul României, potrivit prezentelor reglementări.
În cazul asocierilor în participație încheiate între o persoană juridică română și o persoană juridică străină, contabilitatea se ține de către persoană juridica română, care răspunde potrivit legii.
Autoritățile de reglementare pot solicita prezentarea în situațiile financiare anuale a unor informații suplimentare față de cele care trebuie prezentate în concordanță cu prezentele reglementări.
Formatul bilanțului și al contului de profit și pierdere, în special în ceea ce privește forma adoptata pentru prezentarea acestora, nu poate fi modificat de la un exercițiu financiar la altul.
Formatul, succesiunea și terminologia elementelor din bilanț și din contul de profit și pierdere care sunt precedate de cifre arabe trebuie adaptate, în cazul în care natura specifică a unei entități impune acest lucru. Astfel de adaptări trebuie efectuate atunci când sunt cerute prin reglementări speciale emise de Autoritățile de reglementare.
Pentru fiecare element de bilanț, de cont de profit și pierdere și, după caz, din situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie trebuie prezentată valoarea aferentă elementului corespondent pentru exercițiul financiar precedent.
Un element de bilanț, din contul de profit și pierdere și, după caz, din situația modificărilor capitalului propriu și situația fluxurilor de trezorerie pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepția cazului în care există un element corespondent pentru exercițiul financiar precedent.
Bilanțul este documentul contabil de sinteza prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.
În bilanț elementele de activ și datorii sunt grupate după natura și lichiditate, respectiv natura și exigibilitate:
a) un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil;
b) o datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care incorporează beneficii economice;
c) capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.
2.5. Funcțiile și rolul bilanțului contabil
Exercițiul financiar se încheie de regulă la sfârșitul anului calendaristic cu scopul determinării situației patrimoniului și calculării rezultatului obținut pe parcursul acestei perioade. În acest context bilanțul contabil are un rol deosebit de important, atât în teoria cât și în practica contabilă.
Întocmit obligatoriu anual, sau în alte situații specificate concret de normele legale în vigoare în țara noastră, bilanțul reprezintă documentul contabil de gestiune care trebuie să redea fidel și complet situația financiară, patrimoniul și rezultatul obținut la un moment dat.
Pe plan teoretic bilanțul are menirea de a demonstra valabilitatea principiilor metodei contabile: dubla reprezentare și dubla înregistrare, pe care se bazează contabilitatea în partidă dublă, în ideea că, prin intermediul acesteia se pun față în față cele două laturi importante prin care contabilitatea își studiază obiectul, mijloacele economice după natura, destinația și sursa lor de finanțare. De asemenea pe baza bilanțului se face fundamentarea regulilor de funcționare a conturilor și verificarea teoriei conform căreia indiferent de natura și numărul mișcărilor ce au avut loc în totalitatea elementelor patrimoniale; respectiv de activ și de pasiv; dintre mărimea în expresie valorică a celor două laturi – mijloace și resurse – sub care se studiază contabilitatea, obiectului se menține.
Sub aspectul activității practice, bilanțului contabil îi revine un loc deosebit de important, prin aceea că se realizează cu ajutorul lui sistematizarea și generalizarea datelor din conturi pentru caracterizarea sub diverse aspecte a activității economico-financiare desfășurată de unitate. La fel ca și în cazul oricărei unități patrimoniale, la S.C. Agromec Sebeș S.A., bilanțul este același atât sub aspect practic cât și teoretic.
Și în acest caz bilanțul contabil constituie principalul instrument prin care se realizează legătura dintre contabilitatea perioadei anterioare și cea a perioadei viitoare în sensul că, la începutul fiecărui exercițiu financiar nou, indicatorii din bilanțul final sunt preluați ca solduri inițiale ale conturilor redeschise în contabilitatea anului curent.
Se impune a se specifica faptul că orice unitate are norme metodologice proprii de întocmire ale bilanțului contabil, norme adaptate la specificul acesteia, dar care nu diferă semnificativ de cele specificate în actele normative ale țării.
Teoria bilanțului contabil are un rol deosebit de important atât pentru conducerea unității patrimoniale, la nivelului căreia circumscriu informațiile din el, pe de o parte; pentru organele din afara unității, organe interesate să cunoască activitatea și rezult atele ei, de exemplu: unități bancare, fiscale, administrative, etc. pe de altă parte; cât și pentru persoane neinițiate dar care doresc să cunoască activitatea unității respective.
Bilanțul este parte integrantă din categoria documentelor contabile oficiale de gestiune pentru exercitarea controlului și analizei patrimoniului și activității acesteia putând fi admis ca probă în justiție.. În ansamblu, locul și rolul bilanțului contabil în cadrul ciclului contabil în flux, poate fi reprezentat ca în schema de mai jos.
BILANȚ
Activ (la începutul perioadei de gestiune) Pasiv
Posturi Posturi
Conturi de Activ Conturi de pasiv
Sold inițial Sold inițial
Rulaj Rulaj
Total sume Total sume
Sold final Sold final
Prelucrare solduri Conturi
BILANȚ
Activ (la începutul perioadei de gestiune) Pasiv
Posturi Posturi
Schema privind rolul bilanțului contabil în cadrul circuitul contabil
Datele conținute de bilanț constituie suportul fundamentării unor decizii cu privire la activitatea curentă, dar mai ales cu privire la cea de perspectivă, în același timp acesta reprezintă un factor mobilizator pentru îmbunătățirea calității conducerii și organizării contabilității care trebuie să asigure date, informații necesare, complete și la timp în scopul elaborării bilanțului în termenele și condițiile stabilite de lege.
În concluzie, rolul bilanțului, respectiv al situațiilor financiare anuale, este de a furniza informații despre; poziția financiară performantele modificările poziției financiare a întreprinderi care sunt utile linei sfere largi de utilizatori, în luarea deciziilor economice.
Situațiile elaborate în acest scop satisfac necesitățile comune ale majorității utilizatorilor însă ele nu sunt apte să ofere toate datele de care aceștia au nevoie în luarea deciziilor economice, deoarece ele relevă efectele financiare ale unor evenimente din trecut, și nu oferă de regulă informații nefinanciare. Acestea mai prezintă de asemenea rezultatele administrării întreprinderii de către conducători, inclusiv modul de gestionare de către cei în fapt a resurselor încredințate.
Utilizatorii care doresc să evalueze modul de administrare realizează acest lucru pentru a putea lua decizii economice, aceste decizii vizând, de exemplu, opțiunea de a păstra sau vinde investiția în întreprinderea respectivă sau înlocuirea ori reconfirmare conducerii.
Informațiile privind poziția financiară sunt oferite în primul rând de bilanț. Informațiile privind performanța sunt oferite, în special, de contul de profit sau pierdere, iar informațiile despre modificările poziției financiare sunt furnizate în situațiile financiare prin intermediul unei situații distincte.
De menționat este faptul că, situațiile financiare se inter-relaționează, deoarece acestea reflectă diferite aspecte ale aceleași tranzacții sau alte evenimente.
Deși fiecare situație oferă informații diferite, este probabil ca nici una să nu servească unui singur scop sau să ofere toate informațiile impuse de necesitățile specifice ale utilizatorilor, de exemplu, contul de profit sau pierdere oferă o imagine incompletă a performanței dacă nu este folosit împreună cu bilanțul și anexele la acesta.
Bilanțul, ca instrument principal al metodei contabilității are diverse funcții a căror cunoaștere este oportună și necesară utilizării acestuia în concordanță cu rolul său în sistemul informațional al tuturor întreprinderilor.
Bilanțul ca unul din instrumentele de lucru principale și caracteristice ale metodei contabilității are mai multe funcții a căror cunoaștere este necesară, pentru a-l utiliza în raport cu rolul deosebit pe care-l are în sistemul de informații, al tuturor unităților gestionare.
Funcțiile bilanțului sunt:
funcția de reflectare și generalizare;
funcția de control și analiză;
funcția de asigurare a echilibrului economic și financiar;
funcția de decontare a patrimoniului;
funcția previzională
funcția de informare;
Importanța acestora e diferită sub aspectul teoriei și practicii contabile. De exemplu, pentru teoria contabilității o funcție importantă a acestuia este cea de generalizare, în timp ce pentru practica contabilă prezintă importanță alte funcții. Nu trebuie însă omis faptul că, indiferent de gradul de semnificație al acestora în teoria și practica contabilă funcțiile bilanțului sunt în permanență interdependente.
Funcția de reflectare și generalizare constă în aceea că bilanțul alcătuiește un sistem de indicatori cu caracter rezultativ, în care datele individuale din conturi sunt grupate și sistematizate în raport cu natura lor, cu corelațiile dintre ele, prin care se consolidează și se reprezintă informațiile referitoare la alocarea și finanțarea, producția capitalurilor distincte din punct de vedere patrimonial.
Prin generalizare se înțelege faptul că indicatorii dau expresie trăsăturilor comune ale elementelor de patrimoniu avansate și consumate în circuitul economico-financiar.
Prin intermediul datelor centralizate prin bilanț se creează condițiile optime îndeplinirii celorlalte funcții ale sale.
Funcția de control și analiză se manifestă în procesul de urmărire și interpretare a modului de realizare al obiectivelor programate privind angajarea și utilizarea capitalurilor delimitate patrimonial, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari stabiliți, instituirea măsurilor necesare și oportune creșterii calității desfășurate etc.
Funcția de analiză se exprimă și se realizează prin certificarea diverselor corelații ce trebuie sa existe între datele din bilanțul propriu zis: corelația între grupele bilanțului, între capitole și posturi în bilanț sau cele dintre bilanț și anexa la bilanț, dintre informațiile contabile și cele de plan din anexa la bilanț etc. Această funcție își găsește concretizare mai ales prin raportul de gestiune, raport în care se analizează de către compartimentul financiar-contabil toți indicatorii economico-financiari efectivi sub aspectul abaterii lor de la cei planificați și a factorilor care le-au determinat.
Realizarea deplină a acestei funcții are loc cu ocazia analizei pe bază de bilanț a activității economico-financiare a agenților economici.
Funcția de asigurare a echilibrului economic financiar constă în cunoașterea, dirijarea relațiilor bilanțiere dintre activ și pasiv . Acest echilibru este reflectat, reglat și controlat la nivel de ansamblu al patrimoniului dar și structural, pe părți componente ale patrimoniului.
Funcția de decontare a patrimoniului se realizează la sfârșitul perioadei de gestiune. caz în care bilanțul este utilizat ca instrument de justificare a recuperării cheltuielilor din venituri sau finanțărilor destinate, în acest sens, precum și de stabilire a răspunderilor și co-interesărilor materiale privind asigurarea relației de conservare și dezvoltare a patrimoniului.
Funcția previzională constă în ceea că, pe baza informațiilor pe care le oferă bilanțul asupra activității desfășurate, se pot lua decizii în vederea orientării activității viitoare pentru ai spori eficiența și calitatea. La stabilirea indicatorilor previzionali se impune să existe o conlucrare strânsă între toți factorii de decizie pentru ca aceștia să fie determinați cu exactitate, în vederea realizării și depășirii programului stabilit.
Funcția de informare este esențială poziției bilanțului în sistemul informațional contabil și demonstrării rolului important pe care îl ocupă în cadrul acestuia. Ea este asigurată de bilanț prin informațiile pe care le include, informații cu privire la mijloacele, sursele, rezultatele economice obținute. Acestea sunt indispensabile conducerii unității.
2.6. Tipuri de bilanț
Analiza statică a echilibrului financiar, pe baza situațiilor financiare, constituie o componentă tradițională a analizei financiare. Ea furnizează răspunsuri cu privire la următoarele probleme considerate a fi esențiale pentru aprecierea condițiilor echilibrului financiar:
structura patrimoniului și evoluția sa în timp;
corelația lichiditate–solvabilitate;
gradul de adecvare al compoziției resurselor întreprinderii la utilizările pe care aceasta le finanțează.
Suportul analizei statice îl constituie situațiile financiare, deoarece permite formularea unui diagnostic privind condițiile de echilibru financiar și al solvabilității, și pune în evidența structura financiară a întreprinderii. Pertinența acestei metode derivă și din pregătirea metodică a surselor de informare, ceea ce facilitează trecerea de la bilanțul patrimonial la bilanțul financiar.
2.6.1. Bilanțul patrimonial
Concepția originală,de bază, a bilanțului este cea patrimonială, potrivit căreia, bilanțul este un inventar al întreprinderii, întocmit în vederea măsurării valorii patrimoniale. Într-o asemenea situație, bilanțul patrimonial, prezintă interes, pe de o parte, pentru proprietari, care doresc să cunoască valoarea averii lor, iar pe de altă parte, pentru creditori, întrucât măsurarea activului constituie garanția drepturilor lor.
Potrivit acestei concepții, se încearcă a se oferii o imagine reală a patrimoniului întreprinderii. Concepția patrimonială contabilă prevede în materie de informații financiare evaluarea bazată pe prețul de achiziție, ceea ce constituie o apropiere de concepția economică. Această concepție a fost în special dezvoltată pentru informarea terților, în scopul de a putea aprecia dacă valoarea activelor poate face față angajamentelor.
Bilanțul patrimonial este utilizat în analiza financiară pentru evaluarea prealabilă a unei întreprinderi în vederea lichidării sau vânzării, aprecierea solvabilității, analiza structurii financiare etc.
În scopul evaluării riscului de insolvabilitate, analiza patrimonială studiază, în vederea confruntării, gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv (însușirea acestora de a devenii scadente la un anumit termen) și cea de lichiditate al elementelor de activ (posibilitatea de a fi transformate în bani). Riscul de insolvabilitate presupune incapacitatea întreprinderii de a face față pasivului exigibil cu activul sau disponibilul.
Lichiditatea, solvabilitatea și rentabilitatea întreprinderii, constituie marile axe ale valorificării informațiilor furnizate de documentele de sinteză.
Potrivit Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 1752 din 2005 bilanțul are următoarea structură:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanțe
III. Investiții pe termen scurt
IV. Casa și conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
I. Capital subscris
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar
2.6.2. Bilanț financiar
Noțiunea de „bilanț financiar” sau „bilanț al lichidității” stă la baza analizei lichiditate-solvabilitate. Acest tip de bilanț este stabilit plecând de la bilanțul patrimonial, prin gruparea posturilor de activ în ordinea crescătoare a lichidității, iar a posturilor de pasiv în ordinea crescătoare a exigibilității.
La elaborarea bilanțului financiar se consideră necesar că trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
optica de evaluare care se manifestă prin:
evaluarea activelor după reguli economice;
înscrierea în bilanț a activelor proprii și închiriate, precum și a tuturor pasivelor întreprinderii;
renunțarea la optica lichidativă și în scrierea în bilanț a imobilizărilor necorporale care produc efecte, avându-se în vedere în acest fel „principiul exploatării”;
folosirea unor modalități diferite de grupare a posturilor din activul și pasivul bilanțului și anume:
în activ posturile vor fi grupate în ordine inversă a lichidității, ținând seama și de ciclurile pe care le deservesc: investiții, exploatare și trezorerie. Posturile de activ pot fi prezentate la valoarea netă , caz în care bilanțul financiar este în optică patrimoniala, sau la valoarea de înregistrare în patrimoniu, caz în care bilanțul financiar este construit în optica funcțională;
în pasiv gruparea se face după originea juridică a surselor, ținându-se seama de termenele de exigibilitate pentru a se putea determina datoriile pe termen mediu si lung și cele pe termen scurt(se are în vedere ordinea inversă a exigibilității). În cazul în care în activ se prezintă activele la valoarea brută, atunci în pasiv figurează amortizarea și ajustări pentru depreciere, în categoria surselor stabile
Bilanțul financiar Tabel nr. 8
Bunurile închiriate permit întreprinderii să le folosească pe o perioada mare de timp, ele reprezentând active imobilizate care produc aceleași efecte ca și bunurile proprii ale întreprinderii. Aceste bunuri închiriate ne fiind proprietatea întreprinderii, nu apar în situațiile financiare. Activele imobilizate închiriate trebuie înregistrate în bilanțul financiar, fiind o componentă a activului economic aferent exploatării la valoarea inițială și amortizarea lor. În pasivul bilanțului financiar se va înregistra echivalentul valorii neamortizate a bunului în cadrul împrumuturilor pe termene mediu și lung, fiind de aceeași natură cu alte împrumuturi și datorii asimilate.
Analiza financiară, care are în vedere realitatea economică a întreprinderii, în evaluarea posturilor din situațiile financiare ține seama, în primul rând, de valoarea de reînnoire și de valoarea de folosință a elementelor întreprinderii.
2.6.3. Bilanțul funcțional
Concepția funcțională consideră bilanțul ca pe un ansamblu de stocuri de utilizări și resurse, ceea ce permite analiza activității pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecăruia în funcționarea întreprinderii.
Analiza bilanțului funcțional nu are ca scop să inventarieze averea și aranjamentele întreprinderii, ci să prezinte nevoile acesteia și modul de finanțare, să dea imaginea derulării diferitelor cicluri. În practica financiară, bilanțul funcțional constituie suportul analizei trezoreriei.
Construirea bilanțului funcțional și clasificarea elementelor de activ și pasiv se efectuează după apartenența la un ciclu sau altul. Astfel, se disting:
ciclul de investiții, căruia îi corespunde activul stabil (aciclic) și respectiv, resursele stabile;
ciclul de exploatare, căruia îi corespunde activul ciclic de exploatare și finanțarea scurtă de exploatare;
ciclul de finanțare, căruia îi corespunde ansamblul resurselor.
Bilanțul funcțional Tabel nr. 9
Întreprinderea este considerată un tot unitar, care are funcții, cum ar fi:
funcția de consum (utilizarea bunurilor și serviciilor provenind de pe piețele situate în amonte);
funcția de producție (fabricarea valorii bunurilor și serviciilor livrate piețelor situate în aval);
funcția de repartiție (utilizarea valorii adăugate pentru remunerarea diferiților factori de producție);
funcția de investire și dezinvestire (achiziționarea, creșterea și cesiunea elementelor de active imobilizate);
funcția de finanțare (stabilirea resurselor necesare dezvoltării întreprinderii)
În acest tip de bilanț, activele imobilizate sunt stabilite în activ la valoarea brută, amortismentele și ajustările fiind considerate ca resurse proprii.
Disponibilitățile bănești (casa, banca, valori mobiliare de plasament) formează active de trezorerie, iar creditele bancare curente formează pasivul de trezorerie.
Rolul bilanțului funcțional în analiza echilibrului financiar este de a permite aprecierea structurii financiare a întreprinderii și de a contribui la evaluarea necesităților financiare, în funcție de categoriile de resurse de care dispune întreprinderea. Totodată, el servește la determinarea raportului de echilibru dintre diferite posturi sau grupe omogene, la calculul marjei de siguranță financiară a întreprinderii, servind astfel la fundamentarea luării deciziilor.
2.6.4. Bilanțul „pool de fonduri”
Entitățile economice care își desfășoară activitatea în diferite segmente ale vieții economice, se găsesc frecvent în relații de afaceri a căror bună derulare se bazează pe capacitățile întreprinderilor de a-și respecta obligațiile.
De o reală importanță în demersurile de studiere a capacității întreprinderilor de a face față angajamentelor asumate, este studiul situației întreprinderii în cauză. Aprecierea situației unei întreprinderi, în termeni de echilibru financiar, necesită confruntarea directă între un calendar previzional de venituri realizabile și un calendar previzional de cheltuieli de făcut în viitor. Analiștii financiari externi nu dispun de datele necesare unei astfel de confruntări directe între veniturile și cheltuielile previzionate, iar aprecierea lor se bazează pe o confruntarea indirectă permisă de studiul maselor bilanțului financiar și a structurii acestuia.
Concepția „pool de fonduri”, mai puțin răspândită, se îndepărtează de studiul menținerii solvabilității și se atașează în principal confruntării între costul resurselor folosite de întreprindere și randamentul utilizărilor pentru care ele sunt afectate, reflectând mai bine politicile financiare și de investiții ale întreprinderii.
Întreprinderea cuprinde un portofoliu de active de natură diferită, iar pentru a finanța acest portofoliu de active, întreprinderea dispune de un „pool” de resurse, de asemenea de natură diferită.
Potrivit concepției bazate pe acest „pool de fonduri”, întreprinderea este considerată un ansamblu de nevoi și de resurse, cu mențiunea că nu este precizată nici un fel de corespondență între categoriile de resurse și nevoile întreprinderii.
Bilanțul „pool de fonduri”, spre deosebire de alte tipuri de bilanț – funcțional, financiar – este considerat liber de orice afectare, în sensul că nu există o corespondență precizată între diferitele categorii de resurse și nevoile pe care acestea ar trebui sa le finanțeze.
Argumentele specialiștilor în vederea construcției acestui tip de bilanț, neinfluențat de canoanele delimitării elementelor patrimoniale în corespondențe active – pasive, se bazează pe remarca afectării unei categorii de resurse pentru o categorie de nevoi, care este contrară principiului unității de clasă.
Caracteristicile bilanțului „pool de fonduri”:
noțiunea de fond de rulment a dispărut. Calculul fondului de rulment poate prezenta anumite dificultăți, cum ar fi cuantificarea provizioanelor, pe baza datelor din situațiile financiare, în condițiile în care un analist extern întreprinderii nu are posibilitatea de a le cunoaște natura;
noțiunea de nevoie de fond de rulment de exploatare este menținută, fiind vorba despre singura încălcare a neafectării ce guvernează bilanțul „pool de fonduri”;
noțiunea de trezorerie netă care corespundea unei afectări de resurse pe termen scurt, instabile la activele de trezorerie dispare;
disponibilitățile și lichiditățile sunt regrupate în categoria utilizărilor financiare;
datoriile financiare sunt considerate în totalitatea lor și lipsește orice distincție între resursele pe termen lung și cele pe termen scurt;
Bilanțul „pool de fonduri” este construit plecând de la stocuri de utilizări și stocuri de resurse evaluate în valori de origine. Construcția sa este diferită de cea a bilanțului funcțional în ceea ce privește prezentarea diferită a ansamblului de stocuri, prezentare bazată pe principiul non-afectării.
2.7. Incidența inflației asupra patrimoniului unei entități
Inflația este considerată un fenomen care se manifestă la nivel mondial, cu particularități la scara fiecărei economii naționale ale cărei efecte sunt: creșterea continuă și autoîntreținută a prețurilor; deficitul schimburilor cu străinătatea; creșterea cantității de monedă (atât sub formă fizică cât și sub formă de cont); scăderea nivelului de trai; conflicte salariale; deschiderea procedurii falimentului pentru anumite întreprinderi care intră în încetare de plăți etc. Din enumerarea efectelor inflației se constată că acest fenomen prezintă atât avantaje, dar mai ales dezavantaje. Avantajele se referă la cele pe termen scurt, prin faptul că prețurile la anumite bunuri se vor majora, iar producția va înregistra un trend ascendent. După o perioadă apare reversul, întrucât, datorită creșterii prețurilor, cererea va scădea, iar producția va avea o evoluție descendentă, cauză majoră pentru declanșarea acestui flagel numit inflație.
Tot pe linia avantajelor, considerăm că se înscrie și lichidarea judiciară a întreprinderilor care se dovedesc că nu pot face față concurenței și produc bunuri și servicii de calitate inferioară celor existente pe piață și cu costuri mari. în acest fel, economia se va „curăța” de anumiți „paraziți”, iar „pacientul” (economia națională) devine din ce în ce mai „sănătos”.
Într-o perioadă inflaționistă, o entitate poate să realizeze un câștig sau o pierdere datorită acestui dezechilibru, un rol deosebit fiind distincția între elementele monetare și cele nemonetare. Aceste elemente pot fi identificate și calculate numai la nivelul situațiilor financiare.
Activele monetare reprezintă resurse care pot fi utilizate pentru cumpărarea de bunuri și servicii. Activele nemonetare sunt reprezentate de bunuri care participă la activitatea de producție a întreprinderii și pot fi valorificate (stocuri) prin vânzare.
Pasivele nemonetare sunt surse care pot fi plătite cu o parte semnificativă a activelor monetare, iar pasivele nemonetare sunt reprezentate în cea mai mare parte de capitalurile proprii, acestea putând fi lichidate numai dacă întreprinderea va intra sub incidența legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial nr. 359/2006 sau sub influența altor reglementări în vigoare.
Deși în doctrina contabilă nu există puncte de vedere similare în delimitarea posturilor monetare de cele nemonetare, pot fi luate în considerare următoarele taxonomii:
Active monetare:
Creanțe imobilizate
Creanțe
Disponibilități bănești și elemente similare acestora (investiții financiare pe termen scurt etc.)
Decontări din operații în curs de clarificare
Prime privind rambursarea obligațiunilor
Active nemonetare
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Investiții pe termen lung
Stocuri
Cheltuieli înregistrate în avans
Pasive monetare:
Subvenții pentru investiții
Provizioane
Datorii comerciale, financiare, fiscale etc.
Decontări din operații în curs de clarificare
Pasive nemonetare:
Capitaluri proprii
Venituri înregistrate în avans
Pe baza datelor din bilanț din Anexa nr. 5 vom calcula situația monetară netă și situația nemonetară netă, atât la începutul exercițiului financiar, cât și la sfârșitul acestuia.
Situația monetară netă Tabel nr. 10
Situația nemonetare netă Tabel nr. 11
În continuare vom sistematiza într-un tabel modalitatea sintetică de determinarea a celor doi indicatori care fac obiectul de studiu al prezentului articol.
Centralizatorul activelor și pasivelor monetare și nemonetare Tabel nr. 12
Situația monetară netă este negativă atât la începutul exercițiului financiar – 758.458 lei, cât și la sfârșitul perioadei contabile în sumă de – 189.574 lei. La prima vedere am putea spune că acest indicator are repercusiuni negative asupra activității întreprinderii, în realitate lucrurile stau cu totul altfel, deoarece întreprinderea operează într-un puternic mediu inflaționist. Sumele negative s-au obținut, deoarece pasivele monetare sunt superioare activelor monetare, rezultând un avantaj pentru întreprindere. Acest avantaj este pus pe seama a două elemente:
activele monetare își pierd puterea de cumpărare în condiții inflaționiste, deoarece sunt subevaluate atunci când se utilizează o contabilitate bazată pe costuri istorice, în exemplul nostru activele monetare sunt constituite din creanțe care au înregistrat o majorare de 438.813 lei și din valori bănești care au înregistrat o majorare pe parcursul exercițiului financiar cu 498 lei;
pasivele monetare produc un câștig pentru întreprindere, deoarece pe fondul diminuării puterii de cumpărare a monedei, datoriile acumulate în perioade contabile anterioare vor fi achitate pe seama unei părți din activele monetare existente în patrimoniul întreprinderii.
Situația nemonetară netă s-a determinat prin compararea activelor nemonetare cu pasivele nemonetare, în privința acestui indicator se constată un lucru interesant, în sensul că are aceleași valori cu ale situației monetare nete atât la începutul exercițiului financiar 758.458 lei, cât și la finele acestuia 189.574 lei, dar sunt de semne contrare. Adică, situația monetară netă înregistrând valori negative, situația nemonetară netă înregistrează aceleași valori, dar pozitive, însă și reciproca este valabilă: dacă situația monetară netă are valori pozitive, situația nemonetară netă va înregistra aceleași valori, dar negative.
Valoarea pozitivă a situației nemonetare nete scoate în evidență următoarele aspecte:
activele nemonetare sunt finanțate preponderent pe seama capitalurilor proprii care au înregistrat valoarea de 851.162 lei la începutul exercițiului financiar și 885.217 lei la finele perioadei;
o parte din activele monetare sunt finanțate pe seama veniturilor în avans, care au înregistrat o creștere pe parcursul exercițiului financiar cu 421.740 lei.
avantajul acestui indicator care înregistrează valori pozitive rezultă din faptul că activele nemonetare sunt finanțate pe seama activului net și nu a datoriilor. Avem de-a face cu o delimitare clară din punct de vedere al finanțării activelor, în comparație de exemplu cu indicatorul „fond de rulment” care include în partea de susținere a activelor imobilizate, alături de capitaluri proprii și datoriile pe termen lung.
În continuare vom prezenta câteva corelații care există între indicatorii calculați mai sus și informațiile desprinse din cadrul bilanțului din Anexa nr.5
Determinarea indicatorului „total activ" Tabel nr. 13
Indicatorul „total activ” în sumă de 1.767.685 lei a fost determinat în două variante:
pornind de la însumarea activelor monetare cu cele nemonetare;
însumând valoarea activelor imobilizate, cu cea a activelor circulante și a cheltuielilor înregistrate în avans.
Determinarea indicatorului „total pasiv” Tabel nr. 14
Indicatorul „total pasiv” în sumă de 1.767.685 lei (care coincide cu „total activ”) a fost determinat, de asemenea, în două variante:
prin însumarea. pasivelor monetare cu cele nemonetare;
prin însumarea datoriilor, provizioanelor, veniturilor în avans și a capitalurilor proprii.
Deși în macheta bilanțului elaborată de către normalizatorii români nu se mai regăsesc indicatorii „total activ" și „total pasiv", considerăm că este util să fie inserate și posturi separate pentru aceste elemente. De asemenea, propunem normalizatorilor ca în macheta bilanțului să se introducă și poziții pentru indicatorii: active monetare, pasive monetare, active nemonetare, pasive nemonetare. Prin intermediul acestor posturi bilanțiere (care se determină pe baza altor poziții) s-ar oferi informații necesare utilizatorilor de situații financiare. Cei mai mulți utilizatori de situații financiare, sunt interesați de indicatorul „rezultatul exercițiului” din categoria capitalurilor proprii. Considerăm că acest indicator este insuficient în aprecierea activității unei întreprinderi dacă nu este corelat cu indicatorii prezentați anterior, mai ales în perioade inflaționiste.
Concluzionând putem afirma că cei doi indicatori la care am făcut referire (situația monetară neta și situația nemonetară netă) oferă informații relevante și credibile utilizatorilor de situații financiare și în viitor ar trebui luate în considerate, deoarece aduc lămuriri suplimentare cu privire la starea financiară a unei entități.
CAPITOLUL III
LUCRĂRI PREGĂTITOARE PRIVIND ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE FINALE LA
S.C. AGROMEC S.A. SEBEȘ
Întocmirea bilanțului cu întreaga sa suită de documente de sinteză reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea constituirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute.
Dintre aceste lucrări unele au caracter preliminar, altele se referă la redactarea sau completarea propriu zisă a situațiilor financiare anuale. Indiferent de modelul situațiilor financiare anuale ce urmează a se întocmi, pentru a asigura imaginea fidelă, clară și completă a patrimoniului, este necesar ca atât în pregătirea contului anual de sinteză, cât și în elaborarea propriu zisa, pe lângă principiile contabilității să se respecte o ordine a lucrărilor necesare.
Lucrările contabile de închidere a exercițiului financiar sunt:
Stabilirea balanței de verificare a conturilor înainte de inventariere.
Inventarierea generală a patrimoniului.
Contabilitatea operațiilor de regularizare privind
diferențele de inventar,
amortizările,
ajustări pentru depreciere,
provizioane,
delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor.
Stabilirea balanței de verificare a conturilor după inventariere.
Determinarea rezultatului exercițiului.
Distribuirea profitului sau finanțarea pierderii.
Redactarea situațiilor financiare anuale.
Prevederile unor acte normative complementare, conform cărora rezultatul se determină lunar, nu contravin celor specificate mai sus. Volumul mare de muncă pentru determinarea rezultatului în felul cum am prezentat mai sus, ne face să afirmăm că trebuie acceptat provizoratul unui rezultat lunar, un rezultat definitiv, cert, putând fi stabilit numai anual, în urma efectuării lucrărilor prezentate.
3.1. Stabilirea balanței de verificare a conturilor înainte de inventariere
Operațiile economice se înregistrează la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș, cronologic, în Registrul-jurnal și sistematic în Registrul Cartea Mare. Astfel în orice moment al activității economice, fiecare cont pune în evidență situația elementelor patrimoniale: existența la începutul perioadei, creșterile, micșorările, totalul mișcărilor cumulate de la începutul anului, existențele finale.
Cu ocazia întocmirii conturilor anuale se impune verificarea înregistrărilor sistematice în conturile curente. Privit ca procedeu specific metodei contabilității care asigură verificarea exactității înregistrărilor operațiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice și cele analitice, precum și centralizarea datelor contabilității curente, balanța de verificare trebuie să cuprindă toate conturile utilizate de societate în perioada de timp aferentă.
Legea contabilității nr. 82 / 1991, art. 21 prevede că: „pentru verificarea înregistrărilor corecte în contabilitatea operațiunilor se întocmește balanța de verificare”. Scopul principal al întocmirii balanței de verificare înainte de inventarierea generală a patrimoniului îl constituie stabilirea stocului scriptic de la data inventarierii. Acest stoc scriptic va fi preluat în listele de inventariere și va fi comparat cu stocul faptic determinat în urma inventarierii.
Balanța conturilor înainte de inventariere poate fi abordată ca un inventar contabil.
Elaborând o primă balanță de inventariere se va realiza implicit și principala funcție a acesteia, și anume aceea de verificare a exactității datelor înregistrate în conturi. Este necesară confruntarea rulajelor din balanța de verificare întocmită, cu totalul sumelor din Registrul-jurnal, care trebuie să fie egale pentru aceeași perioadă de timp, deci total rulaj debitor sau creditor din balanță trebuie să fie egal cu total rulaj corelat în Registrul-jurnal general.
Prin analiza balanțelor de verificare se relevă înregistrarea eronată a unor operații economice, ca urmare fie a nerespectării principiului dublei înregistrări, fie însumarea eronată a rulajelor sau stabilirea greșită a soldurilor. Erorile de înregistrare se identifică prin intermediul egalităților care sunt necesare a exista între totalul diferitelor coloane și prin intermediul corelațiilor ce se determină cu ajutorul lor.
Cu ajutorul balanței de verificare a conturilor se pot descoperi:
omisiuni de înregistrare, adică operații economice care nu se regăsesc nici în Registrul-jurnal și prin urmare nici în Registrul Cartea Mare;
erori de compensație, concretizate în raportarea greșită a sumelor în Registrul-jurnal sau din documente justificative în Registrul Cartea Mare, în sensul că s-a trecut o sumă în plus într-o parte a conturilor sau a unui cont și o alta în minus, egală cu cea trecută în plus, astfel încât pe total acestea două se compensează;
erori de imputație, concretizate în raportarea unor sume exacte ca valori absolute, din Registrul-jurnal în Registrul Cartea Mare atât în debit cât și în credit, însă în alte conturi decât cele corespunzătoare conținutului economic al operațiilor respective;
alte erori înregistrate ca de exemplu: inversări formule contabile, stabilirea unei corespondențe greșite a conturilor, înregistrarea dublă a unei operații etc.
Toate aceste tipuri de erori nu influențează egalitățile și corelațiile balanței de verificare sintetice și analitice. Cel mai adesea acestea sunt descoperite prin „punctarea” documentelor justificative pentru a se vedea dacă au fost toate înregistrate; prin descoperirea „întâmplătoare” a unor documente ce poartă mențiunea de „contabilizat”; ca urmare a reclamațiilor primite de la terți în legătură cu operațiile economice omise de la contabilizare sau contabilizate eronat.
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș nu se întocmește o balanță de verificare a conturilor înainte de inventariere.
3.2. Inventarierea generală a patrimoniului
Inventarierea generală a patrimoniului la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș, se realizează în concordantă cu actele normative în vigoare. Conform Legii contabilității nr. 82/1991, art.8, al. l, orice unitate economică are obligația să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: „la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale, în cazul fuzionării sau încetării activității precum și în alte situații prevăzute de lege”.
Inventarierea generală a patrimoniului reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența și starea tuturor elementelor de activ și pasiv, cantitativ valoric sau numai valoric, aflate în patrimoniul societății la o perioadă dată. Este de asemenea una din lucrările pregătitoare întocmirii situațiilor financiare finale, prin care se stabilește situația reală a patrimoniului, prin includerea tuturor elementelor deținute cu orice titlu, inclusiv acelea care aparțin altor persoane fizice și juridice, dar care se află în unitate la acea dată.
Nu se poate concepe un bilanț, adică nu se pot determina patrimoniul, situația financiară și rezultatele întreprinderii la un anumit moment și pe o anumită perioadă de timp, fără să se alcătuiască în prealabil inventarul. Numai printr-un bilanț alcătuit pe baze reale, întreprinzătorul se poate orienta și menține într-o economie însoțită de variația prețurilor și puterii de cumpărare a banului.
Relația proprie inventarului, prin care se determină situația reală a patrimoniului la un moment dat, este de forma:
Situația netă a patrimoniului = Activul inventariat – Datoriile inventariate
Constatarea existenței elementelor inventariate se face prin observarea directă (numărare, cântărire, măsurare, cubare și calcule tehnice, după caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe bază de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terți), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creanțe și datorii.
În calitatea sa de procedeu al metodei contabilității și de tehnică de control faptic, aceasta îndeplinește trei funcții:
1. Funcția de control a concordanței dintre datele furnizate de contabilitate și realitate; determină de faptul că oricât de performant și disciplinat ar fi transportul, depozitarea și manipularea bunurilor, oricât de bine s-ar ține evidența contabilă și operativă, în anumite situații se pot ivi diferențe între soldurile scriptice și cele faptice. Ori, prin intermediul acesteia se identifică bunurile care nu sunt utilizate, creanțe vechi și neîncasate, luându-se în asemenea cazuri măsuri de preîntâmpinare sau limitare a pagubelor, pentru întărirea disciplinei decontărilor și creșterea eficienței lor.
2. Funcția de stabilire a situației nete a rezultatului exercițiului, în sensul că, prin inventariere se confirma realitatea activului patrimonial și a datoriei, asigurându-se condițiile oportune determinării corecte a situației nete, a obligațiilor fiscale și a rezultatului net contabil.
3. Funcția de calcul, evidență a stocurilor, consumurilor și vânzărilor, prin folosirea metodei inventarului intermitent. În aceasta variantă de lucru, conturile de stocuri din clasa 3 se folosesc numai la începutul și sfârșitul lunii. Pe parcursul lunii se utilizează pentru înregistrarea intrărilor în patrimoniu a materiilor prime, mărfurilor, etc., aprovizionate de la terți; conturile se debiteză în corespondență cu contul de cheltuieli aferente, cu valoarea stocului stabilit prin inventariere. Aceste stocuri de la finele lunii se anulează la începutul lunii, prin includerea în cheltuieli.
Inventarierea are două dimensiuni, una cantitativă și una calitativă.
Dimensiunea cantitativă visează punerea în acord a cantităților și valorilor inventariate în conturi cu cele constatate faptic, la sfârșitul exercițiului și presupune parcurgerea următoarelor etape:
verificarea exhaustivității înregistrările în contabilitatea cronologică (în Registrul Jurnal);
verificarea exactității înregistrărilor în contabilitatea sistematică (în Registrul Cartea Mare) prin întocmirea balanței de verificare a conturilor înainte de inventariere;
stabilirea perioadei de inventariere;
numirea persoanelor împuternicite să efectueze inventarierea;
pregătirea condițiilor necesare inventarierii;
efectuarea inventarierii;
determinarea rezultatelor inventarierii și valorificarea acestora.
Pregătirea inventarierii la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș constă în numirea prin decizie scrisă de administratorul societății, a unei comisii de inventariere, care este alcătuită din cel puțin două persoane, cu pregătire corespunzătoare, economică și tehnică. Nu pot face parte din aceasta gestionarii care țin evidența gestiunilor respective. Membrii comisiei nu pot fi înlocuiți decât în cazuri bine întemeiate și numai prin decizia scrisă a celor ce i-au numit.
Decizia de numire a comisiei de inventariere la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș este prezentată în Anexa nr.1
Administratorul sau gestionarul patrimoniului trebuie să organizeze depozitarea valorilor materiale, grupare pe sorto-tipodimensiuni, întocmirea etichetelor pe raft; dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul, sigilare a spațiilor și dotare gestiuni cu două rânduri de încuietori diferite.
Lucrările pregătitoare de natură contabilă presupun asigurarea înregistrării tuturor operațiilor în contabilitatea sintetică și analitică pe de o parte și în evidența operativă a gestiunilor pe de altă parte. Pentru exemplificare se poate aminti: verificarea exactității înregistrărilor, ridicarea de la gestiune a tuturor evidențelor operative și vizarea lor după ultima operațiune: fișe de magazie, benzi de la casele de marcat etc.
Efectuarea Inventarierea la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș are drept scop stabilirea reală a situației patrimoniale, incluzându-se alături de toate elementele sale și pe ale altor persoane fizice și juridice aflate în acel moment în unitate, sub diferite forme.
Toate elementele inventariate, grupate pe gestiunii cantitativ valorice sau gestiunii valorice și categorii de bunuri se înscriu cu cerneală sau pix, fără spații libere și ștersături în liste de inventariere care se diferențiază în:
Listă de inventariere (cod 14 – 3 – 12/b) pentru consemnarea, la locurile de depozitare, a stocurilor faptice stabilite prin numărare, măsurare, cântărire etc. Bunurile supuse inventarierii se înscriu în listele de inventariere cod 14-3-12/b cu indicarea denumirii, codului, unitatea de măsură, preț unitar, mențiuni calitative, motivul deprecierii și valoarea acesteia.
Lista de inventariere (cod 14 – 3 – 12) se utilizează ca document de „prelucrare” a datelor consemnate în Lista de inventariere (cod 14 – 3 – 12/b) în sensul comparării stocurilor consemnate în acestea, la locurile de depozitare, cu stocurile scriptice din contabilitate.
Lista de inventariere (cod 14 – 3 – 12/a) pentru gestiuni global valorice se întocmește în trei exemplare la locurile de depozitare, în situațiile prevăzute de dispozițiile legale, din care un exemplar de gestionar, iar două exemplare de către un membru al comisiei de inventariere, pe gestiuni și conturi de materiale, mărfuri și ambalaje și se semnează de membrii comisiei de inventariere, de gestionar și contabilul care ține evidența gestiunii.
Lista de inventariere pentru magazie la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș este prezentată explicativ în Anexa nr. 2
Se întocmesc liste separate pentru:
bunurile altor persoane fizice și/sau juridice (custodie, prelucrare, închiriere);
bunuri depreciate, inutilizabile sau deteriorate;
bunuri fără desfacere sau greu vandabile;
comenzi în curs, abandonate sau sigilate;
creanțe și obligațiile incerte ori în litigiu.
Dimensiunea calitativă vizează evaluarea elementelor:
bunurile de natura imobilizărilor, stocurilor și celelalte bunuri se evaluează la valoarea actuală (valoarea de inventar);
bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate și prețul pieței;
creanțe și datorii se evaluează la valoarea nominală;
creanțe și datorii incerte și în litigiu se evaluează la valoarea de utilitate (valoarea probabila de în casat sau de plătit);
creanțe, datorii, disponibilități în devize se evaluează la cursul în vigoare la ultima zi a exercițiului financiar;
titluri cotate se evaluează la valoarea de utilitate, cotația lor la sfârșitul exercițiului financiar, iar cele necotate la valoarea probabilă de negociere
Rezultatele inventarierii se înscriu într-un proces verbal ce trebuie să includă: perioada și gestiunile inventariate, persoanele care au efectuat inventarierea, plusurile sau minusurile constatate, compensările efectuate, bunurile depreciate etc., precum și alte elemente privind propunerile și concluziile referitoare la aceasta.
Rezultatele evaluărilor sunt consemnate în Registrul Inventar (cod 14 – 1 – 2) care este un document contabil obligatoriu, de înregistrare anuală și de grupare a rezultatelor inventarierii patrimoniului.
După momentul în care se efectuează inventarul se deosebesc următoarele ipostaze:
Inventarieri periodice care se efectuează în cursul exercițiului financiar la anumite date și care au scop urmărirea integrității elementelor patrimoniale date în răspunderea unor persoane.
Inventarierea anuală care este obligatorie de efectuat înainte de întocmirea lucrărilor de sinteză și raportare contabilă și este o lucrare complexă care necesită un volum mare de muncă care cuprinde:
constatarea și verificarea pe teren a cantităților de valori materiale și bănești;
stabilirea soldurilor din conturile bancare și de decontare precum și verificarea lor prin schimbul reciproc de extrase sau punctaje;
verificarea exactității celorlalte elemente patrimoniale de activ și pasiv care rezultă din contabilitate.
3.3. Contabilizarea operațiilor de regularizare privind diferențele de inventar, amortizările, ajustările pentru deprecieri, provizioane, delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor
3.3.1. Stabilirea, regularizarea și înregistrarea diferențelor constatate la inventariere
Contabilizarea operațiilor de regularizare constă așa cum reiese și de mai sus din punerea în acord a evidențelor scriptice cu situația faptică din teren și cuprinde operațiuni privind regularitatea plusurilor cu minusurile la inventar.
La închiderea exercițiului valoarea de intrare (valoarea contabilă) a imobilizărilor se compară cu valoarea de utilitate (valoarea actuală) stabilită cu ocazia inventarierii.
În urma acestei comparații rezultă două situații:
Constatarea unor plusuri de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare, se înregistrează în contabilitate, ca și intrări în patrimoniu.
Constatarea unor minusuri de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare a imobilizărilor care se înregistrează în contabilitate sub forma amortizării, atunci când deprecierea este ireversibilă sau se constituie o ajustare, atunci când deprecierea este reversibilă
Activele imobilizate rămân înregistrate în contabilitatea curentă la valoarea lor de intrare (valoarea contabilă) iar în bilanțul contabil sunt evidențiate la valoarea netă contabilă, aceasta fiind valoarea contabilă diminuată cu mărimea amortizării sau a ajustărilor constatate.
Minusurile se mai pot valorifica sau imputa în două moduri:
dacă minusurile nu se datorează din vina unei persoane ele se decontează asupra cheltuielilor unității,
se pot admite compensări cantitative ale plusurilor cu minusurile, în cazul când există riscul de confuzie între sortimentele aceluiași produs, fără a diminua patrimoniul unității.
Compensarea se admite numai pentru aceeași perioadă de gestiune și același gestionar, pentru cantități egale de plusuri și minusuri.
Compensarea nu este admisă în cazul în care nu s-a făcut dovada că lipsurile constatate provin din sustragerea sau distrugerea bunurilor respective, datorate vinovăției persoanelor ce gestionează aceste bunuri. În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat lipsuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat plusuri, se procedează la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a cantității care depășește totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea se face începând cu sorturile care au prețuri unitare mai scăzute în ordine crescândă.
Dacă în urma compensării rezultă diferențe valorice între totalul valorii sorturilor constatate în minus, diferența valorică stabilită se înregistrează ca plus de inventar.
Pentru bunurile materiale prevăzute ca norme legale de pierderi, de exemplu la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș nu se pot înregistra plusuri de inventar la gestiunea global valorică, pentru că în timpul depozitării, manevrării, bunurile se deteriorează, și implicit valoarea este mai mică în urma inventarierii, în caz invers se încarcă gestiunea cu plus de valoare; se acordă scăzăminte fără a depăși valoarea constatată în minus.
Pentru aceste valori, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventar, scăzămintele se calculează numai în situația când cantitățile lipsă sunt mai mari decât cele în plus.
Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor legale de perisabilitate, reprezentând un prejudiciu pentru patrimoniu și se impută persoanelor vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale.
Rezultatele inventarierii la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș se trec în final în Procesul verbal de inventariere conform căruia nu s-au constatat lipsuri in aceste gestiuni și este prezentat explicativ in Anexa nr. 3. Se aprobă trecerea pe cheltuieli dacă se găsesc mărfuri deteriorate în urma unor calamități naturale.
Înregistrarea contabilă este:
607 = 371
„Cheltuieli privind mărfurile” „Mărfuri”
Dacă se constată lipsuri la combustibil, piese de schimb, se înregistrează conform formulelor contabile:
a) Lipsă combustibil
6022 = 3022
„Cheltuieli privind combustibilul” „Combustibili”
b) Lipsă piese de schimb
6024 = 3024
„Cheltuieli privind „Piese de schimb”
piesele de schimb”
Dacă lipsurile imputabile (piese de schimb) sunt din vina șoferilor se impută astfel.
4282 = 3024
„Alte creanțe în „Piese de schimb”
legătură cu personalul”
3.3.2. Operații privind calculul amortizărilor
În principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculează și înregistrează pe baza planului de amortizare sau fișele mijloace fixe.
La încheierea exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar să fie mai mică decât cea rămasă de amortizat, iar diferența este evidentă ca mărime, aceasta ar trebui să se regularizeze astfel:
înregistrarea unui amortisment suplimentar, dacă diferența este apreciată semnificativă ca mărime și ireversibilă, planul de amortizare sau fișa mijlocului fix fiind modificată în consecință;
constituirea unei ajustări pentru depreciere dacă diferența este semnificativă ca mărime și se apreciază reversibilitatea.
Amortizarea cazurilor normale se contabilizează prin relația:
68. = 28.
„Cheltuieli cu amortizările,
provizioanele și ajustările „Amortizări privind
pentru depreciere sau imobilizările”
pierdere de valoare”
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș amortizarea se înregistrează lunar conform următoarei formule:
6811 = 281 6.551 lei
„Cheltuieli de exploatare „Amortizări privind
privind amortizarea imobilizărilor” imobilizările corporale”
3.3.3. Operații privind ajustările pentru depreciere.
Ajustările pentru deprecieri vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare.
Aceste micșorări au un caracter reversibil, fapt pentru care ele sunt regularizate la închiderea conturilor, în acest scop se va proceda astfel:
În situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar, iar înregistrarea este:
68. = 29., 39., 49., 59.
„Cheltuieli cu amortizările,
provizioanele și ajustările „Ajustări pentru deprecieri”
pentru depreciere sau
pierdere de valoare”
În cazul în care deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioară provizionului constituit acesta se diminuează cu diferența corespunzătoare, efectuându-se înregistrarea:
29., 39., 49., 59. = 78
„Venituri din provizioane
„Ajustări pentru deprecieri” și ajustări pentru depreciere
sau pierdere de valoare”
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș nu se constituie ajustări pentru depreciere si nici provizioane
3.3.4. Operații pentru delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor
Respectarea principiului independenței exercițiului, presupune separarea cheltuielilor și a veniturilor pe măsura angajării acestora și trecerea lor pe rezultate la exercițiul la care se referă. Aceasta este singura modalitate prin care se poate asigura corectitudinea stabilirii rezultatelor fiecărei perioade de gestiune. Determinate de diverse situații în care unele cheltuieli se plătesc într-un exercițiu financiar dar se referă la exercițiul financiar viitor, sau chiar viitoare, așa cum sunt situații în care se încasează venituri ce privesc exercițiul viitor, contabilitatea financiară a asigurat instrumentele necesare pentru soluționarea acestor probleme, iar aceste instrumente sunt cunoscute sub denumirea de conturi de regularizare 471 „Cheltuieli înregistrate în avans” și 472 „Venituri înregistrate în avans”.
Cheltuielile înregistrate în avans, prin natura lor pot fi chirii primite în avans, abonamente la diferite publicații, primele de asigurare, dobânzile plătite anticipat, reparații neprevăzute etc. Se consideră necesară tratarea ca și cheltuieli tratate în avans, cele temporar nedeductibile privind partea care depășește limitele prevăzute de lege.
Cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții cuprind cheltuielile pentru reparații capitale, cele pentru reparații curente și reviziile tehnice precum și cele amânate.
Din punct de vedere al înregistrărilor în contabilitate, acestea sunt diferite după cum separarea se face în momentul angajării sau la sfârșitul exercițiului financiar. Dacă separarea se face în momentul angajării, formula contabilă este de tipul:
% = 401 Furnizori 9.520 lei
471 „Cheltuieli înregistrate în avans” 8.000 lei
4426 „T.V.A deductibilă” 1.520 lei
Dacă separarea se face la sfârșitul exercițiului financiar, deci după ce cheltuielile au fost înregistrate în conturile din clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, Formula contabilă presupune creditarea acestor conturi:
471 = 6.. 8.000 lei
„Cheltuieli înregistrate „Cheltuieli…”
în avans”
În exercițiile la care se referă, cheltuielile se actualizează prin formula:
6.. = 471 8.000 lei
„Cheltuieli…” „Cheltuieli înregistrate
în avans”
Veniturile înregistrate în avans cuprind toate veniturile provenite din încadrarea anticipată a unor lucrări și servicii, chirii, taxe, dobânzi, etc.
Separarea lor în momentul realizării se face după formula:
411 „Clienți” = % 5.950 lei
472 „Venituri înregistrate în avans” 5.000 lei
4427 „T.V.A colectată” 950 lei
Iar separarea la finele exercițiului financiar prin formula:
7… = 472 5.000 lei
„Venituri…” „Venituri înregistrate în avans”
Actualizarea veniturilor în perioadele la care se referă se înregistrează prin formula:
472 = 7… 5.000 lei
„Venituri înregistrate „Venituri…”
în avans”
3.4. Stabilirea balanței de verificare a conturilor după inventariere.
Pentru a pregăti informația necesară încheierii situației financiare anuale, se întocmește de către toți agenții economici, și implicit de SC AGROMEC S.A. Sebeș. Aceasta, împreună cu cea dinaintea inventarierii, asigură îndeplinirea unor obiective cum ar fi: centralizarea datelor contabilității curente, cu scopul obținerii unui tablou general al patrimoniului, tablou ce reflectă echilibrul valoric al elementelor înregistrate.
O parte din aceste elemente (soldurile conturilor), servesc întocmirii bilanțului propriu zis, iar altele ajută la completarea anexei la bilanț și a raportului de gestiune.
Pe de altă parte, aceasta reprezintă o sursă importantă de informații necesară analizei economico-financiară pentru că oferă posibilitatea cunoașterii periodice a existenței și mișcării elementelor înregistrate.
Facilitează verificarea exactității înregistrărilor efectuate în conturile sintetice, ceea ce reprezintă în esență scopul fundamental al balanței de verificare sintetice, și aceasta având în vedere faptul că principiul dublei înregistrări impune asigurarea permanentă a unei egalități și corelații privind înregistrările efectuate în conturi. Necesitățile de redactare a bilanțului impun ca balanța să aibă cel puțin patru serii de egalități: solduri inițiale, rulaje, total sume și solduri finale.
Explicativ, Balanța de verificare a conturilor la S.C. AGROMEC S.A. Sebeș se prezintă conform Anexa nr. 4.
3.5. Determinarea rezultatului exercițiului
Rezultatul obținut la finele unui exercițiu financiar relevă eficiența cu care s-a desfășurat activitatea unei întreprinderi. Excedentul veniturilor față de cheltuieli se concretizează în profit, iar excedentul cheltuielilor față de venituri se concretizează în pierdere.
Simplificat, rezultatul poate fi definit ca fiind diferența dintre venituri, ca expresie a efectelor activității întreprinderii și cheltuieli, ca expresie a eforturilor acestor activități, în mod curent stabilirea rezultatului se face prin închiderea conturilor de venituri și cheltuieli, adică prin transferul cheltuielilor și a veniturilor în contul 121 "Profit și pierdere".
La încheierea exercițiului financiar, contul în cauză include cheltuielile pe luna decembrie și veniturile realizate în aceeași lună. Mărimea impozitului pe profit pe luna decembrie este egală cu cea a impozitului calculat pe luna noiembrie.
În componența cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se includ și cheltuielile cu impozitul pe profit, calculat și plătit în cursul exercițiului. De aceea este caracterizat prin formula:
Rezultatul contabil = Veniturile – Cheltuieli + Cheltuieli cu impozitul
înainte de impozitare realizate corespondente pe profit calculat și
veniturilor evidențiat în cursul
realizate exercițiului
Ținând seama de cerințele întocmirii acestui cont de beneficiu sau pierdere, ca document contabil de sinteză, este indicat ca transferul să se efectueze în etape.
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș se fac următoarele înregistrări pentru închidere conturi:
în prima etapă se transferă veniturile și cheltuielile de exploatare:
% = 121 2.973.673 lei
701-758 „Profit și pierdere”
„Venituri din exploatare”
121 = % 2.872.149 lei
„Profit și pierdere” 600-658 „Cheltuieli de exploatare”
681 „Cheltuieli de exploatare
privind amortizările, provizioanele
și ajustările pentru depreciere”
Soldul contului 121 „Profit și pierdere”, după această etapă reprezintă rezultatul de exploatare.
în cea de-a doua etapă se transferă veniturile și cheltuielile financiare:
% = 121 569 lei
76. „Profit și pierdere”
„Venituri financiare”
121 = % 65.801 lei
„Profit și pierdere” 66. „Cheltuieli financiare”
După această etapă soldul contului reprezintă rezultatul curent. El cuprinde rezultatul de exploatare și cel financiar, determinat în cea de-a doua etapă.
în cea de-a treia etapă se transferă veniturile și cheltuielile extraordinare:
% = 121
771 „Profit și pierdere”
„Venituri din subvenții
pentru evenimente extraordinare
și altele similare”
121 = %
„Profit și pierdere” 671
„Cheltuieli privind calamitățile și
alte evenimente extraordinare”
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș nu sunt venituri și cheltuieli extraordinare.
După această etapă, prin scăderea din veniturile totale; acumulate în contul de profit și pierdere; și cheltuielile totale se determină rezultatul brut al exercițiului, care la unitatea în cauză este un beneficiu în sumă de 36.292 lei. Acest profit este supus impozitării, conform actelor normative în vigoare, iar pentru impozitare, profitul brut se transformă în profit impozabil, prin adăugarea cheltuielilor nedeductibile și scăderea veniturilor neimpozabile precum și a altor deduceri. Odată stabilit profitul impozabil se aplică procentul de impozit prevăzut de lege și se calculează impozitul pe profit
Impozitul pe profit pe anul 2006 este de 16%.
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș, impozitul pe profit calculat este în sumă de 5894 lei.
Impozitul pe profit, calculat după aceste reguli se înregistrează conform formulei:
691 = 441 5.894 lei
„Cheltuieli cu impozitul „Impozitul pe profit”
pe profit”
121 = 691 5.894 lei
„Profit sau pierdere” „Cheltuieli cu impozitul
pe profit”
După aceste înregistrări, contul de profit și pierdere, reflectă, prin soldul său, profitul net al întreprinderii care se repartizează în limitele prevederilor legale și a hotărârii AGA.
3.6. Distribuirea profitului sau finanțarea pierderii.
Potrivit prevederilor legale în vigoare din România, până la data depunerii situațiilor financiare anuale, este obligatorie întrunirea Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților, care hotărăște destinația profitului. Posibile destinații ale acestuia sunt: acoperirea pierderilor din exercițiile anterioare; constituirea rezervelor legale; participarea salariaților la profit; constituirea resurselor de dezvoltare destinate modernizării, retehnologizării și creșterii surselor proprii de finanțare; dividende de plată sau vărsăminte la buget în funcție de forma de proprietate; alte rezerve prevăzute de lege și reportul pentru noul exercițiu.
La S.C. AGROMEC S.A. Sebeș s-au făcut următoarele repartizări :^
121 = 117 30398 lei
„Profit și pierdere” „Profit reportat”
3.7. Redactarea situațiilor financiare anuale
Redactare situațiilor financiare anuale este de fapt operațiunea de transcriere a informațiilor din precedentele situații financiare anuale și din balanța de verificare a conturilor după inventarie, conform cerințelor posturilor din bilanțul propriu zis sau a cerințelor anexelor. Anexa nu împiedică detalierea cifrelor din bilanț și contul de profit și pierdere.
Conturile anuale de sinteză la SC AGROMEC S.A. Sebeș sunt întocmite în sistem simplificat, tip listă, și trebuie să respecte prevederile legale.
Agenții economici au posibilitatea procurării de la Administrațiile Financiare sau direct de site-ul Ministerului de Finanțe a programului special conceput pentru redactarea situațiilor financiare anuale. Este vorba de programe care conțin formularele situațiilor financiare, în funcție de tipul agentului economic, a căror completare computerizată, nu este doar mai rapidă, ci beneficiază de posibilitatea vizualizării eventualelor corelații greșite. Nu este posibilă listarea situațiilor financiare anuale, dacă există anumite corelații greșite sau erori, decât după remedierea acestora.
Situațiile financiare anuale sunt însoțite de o Declarație de asumare a răspunderii de către persoanele responsabile cu organizarea și conducerea contabilității, prin care se confirmă:
politici contabile conforme cu reglementările contabile aplicate;
imagine fidelă oferită prin situațiile financiare anuale;
continuitatea activității
Termenele de depunere a situațiilor financiare anuale:
150 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru persoanele care aplică IFRS
120 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu directivele Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, situațiile financiare anuale se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative.
90 de zile de la încheierea exercițiului financiar; Persoanele juridice care întocmesc situații financiare anuale simplificate, armonizate cu directivele europene, care se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, politici contabile și note explicative.
60 de zile de la încheierea exercițiului financiar Societățile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor aplică reguli contabile specifice, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Situațiile financiare anuale pentru microîntreprinderi se compun din bilanț și cont de profit și pierdere.
60 de zile de la încheierea exercițiului financiar. persoanele care, de la constituire, nu au desfășurat activitate vor depune o declarație în acest sens
Persoanele juridice au obligația să întocmească și să depună situații financiare individuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.
Situațiile financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, și raportul administratorilor, împreună cu raportul de audit sau raportul de verificare al cenzorilor, după caz, se publica în conformitate cu legislația în vigoare.
Raportul comisiei de cenzori este prezentat spre exemplificare în Anexa nr. 9
Situațiile financiare consolidate nu se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Situațiile financiare anuale consolidate, aprobate în mod corespunzător, și raportul consolidat al administratorilor, împreuna cu opinia exprimată de persoana responsabilă cu auditarea situațiilor financiare anuale consolidate, se publica conform legislației în materie.
Administratorii sunt obligați ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună o copie de pe situațiile financiare anuale, însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum și de procesul-verbal al adunării generale la oficiul registrului comerțului, precum și la Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare.
BILANȚUL PROPRIU-ZIS
În esență, bilanțul propriu-zis este un formular tipizat, unic în economie, care are drept scop asigurarea imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului deținut de un agent economic la un moment dat.
Deși aparent acesta dă o imagine statică a patrimoniului, faptului că informațiile sunt prezentate pe două coloane, la începutul și sfârșitul anului, permite o analiză dinamică a acestora. Insă ecuația fundamentală se prezintă astfel:
ACTIV BILANȚIER = PASIV BILANTIER
Forma de prezentare nu poate fi modificată de la un exercițiu la altul decât în cazuri de excepție, iar formația cuprinsă în bilanț este structurată pe trei nivele:
diviziuni patrimoniale simbolizate cu „majuscule latine”
subdiviziuni patrimoniale simbolizate cu „cifre romane”
posturi bilanțiere, adică numărul rândului, sunt simbolizate cu „cifre arabe”
Pentru exemplificare vom prezenta în Anexa nr.5 bilanțul prescurtat al SC AGROMEC S.A. Sebeș
Analizând structura bilanțului putem desprinde următoarele aspecte: unele posturi bilanțiere au un conținut simplu identificându-se cu contul pe care îl reprezintă, însă cea mai mare parte au un conținut complex, ceea ce presupune calculul acestora și nu transpunerea lor directă din balanța de verificare.
În bilanț apar soldurile conturilor din balanța de verificare la începutul și sfârșitul anului; iar sub aspectul evaluării elementelor patrimoniale după cum se observă, este utilizată valoarea net contabilă, ca urmare a deducerii armonizării și ajustările pentru corectarea valorii de înregistrare.
Conturile de terți apar atât în activ cât și în pasiv, în funcție de natura soldurilor la momentul repartizării.
Se mai observă că rezultatul fiecărui exercițiu încheiat, profit sau pierdere, constituie un element distinct în bilanț ceea ce denotă că sub aspectul informației de gestiune are un caracter general, sintetic, fără a asigura sursa de date necesare efectuării unei analize a modului în care a fost obținut și implicit a factorilor care au influențat acest rezultat pentru luarea deciziilor corespunzătoare perioadei viitoare.
Pornind de la acest aspect cea de-a doua componentă a situațiilor financiare anuale este contul de profit și pierdere.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
În general, contul de profit și pierdere este considerat ca documentul de sinteza contabilă ce descrie situația patrimonială și echilibrul financiar, indicând totodată și mărimea rezultatului economico – financiar global.
Bilanțul propriu-zis nu explică proveniența rezultatului și astfel s-a mai impus necesitatea eliberării și publicării contului de profit și pierdere, a cărui ecuație fundamentală poate fi interpretată în doua modalități:
1) Rezultat = Venituri – Cheltuieli
2) Venituri = Cheltuieli ± Rezultat
Acesta cuprinde: cifra de afaceri; veniturile și cheltuielile, grupate după natura lor, precum și profitul sau pierderea exercițiului financiar.
Contul de profit și pierdere prezintă profitul sau pierderea pentru mai multe categorii:
profitul sau pierderea din exploatare
profitul sau pierderea financiar(ă)
profitul sau pierderea curent(ă)
profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
profitul sau pierderea brut(ă)
profitul sau pierderea net(ă) a exercițiului financiar
Referindu-ne în această etapă atât la bilanțul propriu-zis cat și la contul de profit și pierdere, putem afirma că acestea cuprind soldurile debitoare și creditoare, respectiv veniturile și cheltuielile alături de profitul sau pierderea privind exercițiul precedent și cel abia încheiat.
La SC AGRMEC S.A. Sebeș, Contul de profit și pierdere este sub formă de listă, în forma de bază, în care cheltuielile sunt grupate după natura și conținutul lor economic. Structura acestuia este cea dată spre exemplificare în Anexa nr. 6.
Avându-se în vedere faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare are loc o delimitare precisă între natura activității, contul de profit și pierdere este structurat în câte două grupe, una pentru venituri alta pentru cheltuieli, iar acestea sunt la rândul lor delimitate pe feluri de cheltuieli, respectiv pe feluri de venituri. Informațiile sunt prezentate pe două coloane pentru a asigura comparabilitatea datelor între doua exerciții financiare.
Un element distinct este impozitul pe profit care se obține prin aplicarea cotei legale, la diferența dintre venituri totale și cheltuieli totale.
ANEXA LA SITUAȚIILE FINANCIARE
În țara noastră, aceasta este normalizată sub forma unei serii de tabele standardizate, nediferențiate pe ramuri sau sectoare de activitate, la care se adaugă un pachet de informații suplimentare nestandardizate în care natura și specificul societății S.C. AGROMEC S.A. Sebeș își poate regăsi locul cuvenit.
Anexa la situațiile financiare pentru S.C. AGROMEC S.A. Sebeș este exemplificată în Anexa nr. 7 și cuprinde:
date informative
situația activelor imobilizate
situația amortizării activelor imobilizate
situația provizioanelor pentru depreciere
Datele informative
Această anexă are un caracter static, prin raportarea unei serii de indicatori, care caracterizează într-o manieră generală, evoluția activității economico-financiare. Cuprinde indicatori de relatare în dinamica a activității, spre exemplificare se pot enumera: date privind rezultatul înregistrat,date privind plăți restante, număr mediu de salariați, plăți de dobânzi și redevențe, tichete de masă, cheltuieli de inovare
Plățile restante se definesc ca reprezentând suma tuturor obligațiilor restante ale agentului în cauză, inclusiv obligațiile restante față de bănci și creditori, indiferent de forma de proprietate. S.C. AGROMEC S.A. Sebeș nu are înregistrate plăți restante pe anul 2006
Situația activelor imobilitate
Această anexă reflectă existentul și mișcările de imobilizări precum și alte elemente corectoare aferente acestora. La S.C. AGROMEC S.A. se prezintă două părți și anume Valori brute iar cealaltă parte amortizări. Toate datele sunt trecute sub forma unei balanțe și care se defalcă pe sold inițial, intrări, ieșiri și sold final, partea a doua se referă la amortizările imobilizărilor necorporale și corporale, pe elemente de imobilizări, trecute pe perioade: la începutul anului, în cursul anului și la finele acestuia, precum și cele aferente ieșirilor din unitate.
Situația provizioanelor pentru depreciere
Aceasta anexa reflectă soldul inițial, constituirea, utilizarea și soldul final al provizioanelor pentru imobilizările necorporale corporale și financiare
S.C. AGROMEC S.A. nu a constituit provizioane pentru 2006
NOTE EXPLICATIVE LA SITUAȚIILE FINANCIARE
Conțin informații referitoare la metodele de evaluare a activelor,precum și orice informații suplimentare care sunt relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute
Notele explicative se prezintă sistematic și nu sunt limitative. Elementele prezentate în notele explicative cuprind sumele corespunzătoare anului curent și celui precedent.
Pentru exemplificare vom prezenta în Anexa nr. 8 note explicative la situațiile financiare al SC AGROMEC S.A. Sebeș
CAPITOLUL IV
ANALIZA PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERII PE BAZA INDICATORILOR BILANȚIERI
Situația financiară a firmei este reflectarea sintetică și complexă a întregii activități de exploatare și comercializare, a modului de administrare și gestionare a resurselor materiale, umane și financiare.
De mai bine de 30 de ani „se face” analiza financiară, fie de către cei specializați, fie ocazional. Dacă la origini a fost creată pentru a furniza bancherilor mijloacele necesare pentru a judeca un dosar de credit, cu timpul, analiza financiară a primit noi dimensiuni, noi aplicații servind fie utilizatorilor interni, fie celor externi societății comerciale.
Analiza, ca sistem științific de sine stătător, utilizând informațiile furnizate de documentele contabile de sinteză și bazându-se pe o metodologie proprie, leagă si interpretează toate aceste informații, în sensul obiectivelor economico – financiare pe care și le propune întreprinderea.
Analiza financiară este un ansamblu de concepte, metode și instrumente care permit tratarea informației contabile și a altor informații de gestiune în vederea formulării unei aprecieri privind situația financiară a unei societăți sau organizații, a riscurilor care afectează această entitate, a nivelului și calității performanțelor sale.
4.1 Rolul și importanța analizei financiare pe baza bilanțului contabil
Bilanțul, ca document de sinteză contabilă, este principala sursă informațională pentru toți terții interesați de viața unei societăți. Informațiile furnizate de acesta servesc nu numai raportării unor date obligatorii cerute de organismele publice, ci și unei analize financiare a activității desfășurate de societate.
Dacă informația contabilă constituie punctul de plecare, un material necesar și în mod special adaptat acesteia, ea nu poate fi totuși acceptată ca atare de analiza financiară. Există diferențe între optica contabilă și cea financiară. Analiza financiară este o proiectare a metodelor proprii analizei economice în domeniul finanțelor societății (întreprinderii). Necesitatea apariției ei s-a impus o dată cu nașterea și dezvoltarea economiei financiare.
Analiza financiară pusă în slujba utilizatorilor interni mai poartă numele de analiză internă și ajută la conturarea diagnosticului financiar intern al societății. Analiza financiară internă servește:
conducerii societății, care o folosește ca bază a politicii sale financiare pentru buna gestionare a societății privind stăpânirea echilibrelor financiare, rentabilității, solvabilității și riscului financiar;
salariaților și sindicatelor, care pot sa aprecieze situația financiară a societății, perspectivele sale de dezvoltare și cauzele unor eventuale modificări în organizarea economică sau juridică a societății;
partenerilor societății, care trebuie informați asupra politicii generale. inclusiv financiare a acesteia.
Cu toate că utilizatorii externi ai informației financiare pot fi deserviți de analiză financiară externă, de cele mai multe ori acestea optează pentru o analiză proprie. Analiza financiară externă se apleacă fie parțial asupra vieții societății – utilizatorii externi fiind interesați de anumite proiecte pe care ar putea sa le dezvolte cu aceasta – fie asupra totalității aspectelor financiare care o caracterizează. Analiza financiara externă servește:
deținătorilor de titluri ale societății care iau decizii privind cumpărarea sau vânzarea acestora;
investitorilor potențiali care vor să estimeze valoarea societății în vederea unor fuziuni, vânzări, privatizări;
investitorilor actuali (acționari) care se interesează asupra valorii societății și în special a capitalurilor proprii ale acesteia;
partenerilor comerciali care doresc sa determine atuurile sau slăbiciunile societății, în vederea evitării riscurilor;
organele fiscale naționale sau locale care urmăresc elementele de patrimoniu sau rezultatele ce sunt bază de impozitare pentru diferite impozite și taxe;
organelor judecătorești care uneori evaluează posibilitățile de redresare ale unei societăți;
instituțiilor macroeconomice care o folosesc pentru stabilirea conturilor naționale;
creditorilor (băncilor) care analizează garanțiile oferite de societate și riscul neîncasării creditelor acordate acesteia;
instituțiilor de cercetări, care studiază statistic comportamentul financiar al unei populații de societăți.
Concluzionând, analiza financiară internă sau externă are ca obiectiv, stabilirea unui diagnostic asupra situației financiare și a rentabilității prezente și viitoare a societății.
În vederea îndeplinirii menirii sale, analiza financiara este eliberată de formalismul specific contabilității. Ea nu are la bază atât de multe reguli predefinite, ci trebuie să depisteze acele caracteristici financiare semnificative pentru societate, să-i perceapă punctele forte și slabe, să le ierarhizeze după multiple criterii și, în final, să ofere o apreciere pertinentă a situației societății.
4.2 Analiza principalilor indicatori ai echilibrului financiar calculați pe baza situațiilor financiare anuale
Analiza financiară poate fi studiată ca acțiune internă a managerilor întreprinderii, urmăresc identificarea potențialului de degajare de fluxuri de trezorerie (cash-flow-uri), și ca acțiune externă din partea actualilor și potențialilor parteneri, concurenți sau investitori ai întreprinderii.
Analiza financiara urmărește să evidențieze modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt (obiectiv al analizei pe bază de bilanț) și treptele de acumulare bănească de rentabilitate ale activității întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit și pierdere).
Bilanțul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul de profit și pierdere sintetizează rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire pe perioada considerată.
Obiectivele și scopurile financiare ale întreprinderii pot fi abordate sub diferite aspecte.
O primă abordare vizează maximizarea profitului prin raționalizarea deciziilor financiare, care de altfel se concretizează în creșterea averii societății prin cu consecințe favorabile asupra valorii acțiunilor și a bogăției acționarilor.
Dintr-o altă optică, cea de conducere sau managerială, aceste obiective și scopuri vizează în principal realizarea creșterii economice, a echilibrului financiar și a lichidității firmei.
Noțiunea de echilibru în teoria economică are semnificații multiple. Într-o formulă generală, echilibrul economico – financiar la nivelul întreprinderii se realizează atunci când se recuperează mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu cheltuielile. Aceasta înseamnă că trebuie avute în vedere mai multe tipuri de „egalități” și „corelații” între „necesitățile” și „posibilitățile” întreprinderii.
Existența fluxurilor bănești, concomitent cu cele materiale, impune luarea în considerare în definirea echilibrului financiar a elementelor implicate în aceste fluxuri prin indicatori specifici de caracterizare.
Astfel echilibrul economico – financiar al întreprinderii trebuie înțeles că fiind un ansamblu de corelații care se formează în procesul de rotație a capitalului.
4.2.1. Analiza patrimoniului net și a resurselor financiare
În esență, patrimoniul net al unității reprezintă averea firmei la un moment dat. Analiza lui presupune determinarea acestuia pe bază de bilanț și explicarea modificărilor intervenite prin prisma elementelor componente potrivit datelor din tabelul următor:
Patrimoniul net Tabel nr. 15
Patrimoniul net a înregistrat o scădere cu 303.690 lei deoarece elementele de pasiv din tabelul nr. 15 au crescut în comparație cu elementele de activ care au scăzut (Active imobilizate și Cheltuieli în avans) singura creștere fiind a activelor circulante cu 429.778.
Cât privește modul de finanțare al patrimoniului S.C. AGROMEC S.A. Sebeș acesta se prezintă:
Capital propriu Tabel nr. 16
În perioada analizată patrimoniul net a fost finanțat din capitalurile proprii.
De sesizat este creșterea cu 34.055 a capitalului propriu față de anul precedent, iar ponderea mai însemnată a creșterii o au rezervele 66,35 %.
4.2.2 Analiza globală a echilibrului financiar
Funcțiile principale ale bilanțului contabil pot fi relevate prin cei trei indicatori de echilibru financiar:
Fondul de rulment – funcția de investiții;
Nevoia de fond de rulment – funcția de exploatare;
Trezoreria netă – funcția de ajustare financiara.
Echilibrul financiar la rândul său poate fi definit ca reflectarea raporturilor de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare.
Indicatorii de echilibru financiar se calculează parcurgând următoarele etape:
Determinarea situației nete a patrimoniului:
SN = Total Activ – Total datorii
SN 2005 = 1.767.685 – 916.523 = 851.162
SN 2006 = 2.092.472 – 1.207.255 = 885.217
Situația netă poate indica o îmbogățire în cazul realizării și reinvestirii de beneficii, sau dimpotrivă, o sărăcire în cazul închiderii exercițiului cu pierderi.
Determinarea excedentului de resurse financiare care se degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente și care poate fi folosit pentru finanțare activelor curente. Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât alocările permanente, cu atât întreprinderea dispune de o marjă de securitate, care o protejează de evenimente neprevăzute. Acest surplus de surse permanente poartă denumirea de fond de rulment.
Fondul de rulment permanent poate fi stabilit prin două modalități:
FRN = Capital permanent – Active imobilizate
FRN 2005 = 1.188.907 – 467.389 = 721.518
FRN 2006 = 885.217 – 394.092 = 491.125
În această abordare fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente care acoperă nevoile de finanțare.
FRN = Activ circulant – Datorii mai mici de un an – Venituri înregistrate în avans + Cheltuieli în avans
FRN 2005 = 1.231.157 – 578.778 – 0 + 69.139 = 721.518
FRN 2006 = 1.660.935 – 785.515 – 421.740 + 37.445 = 491.125
În aceasta ipoteza, fondul de rulment financiar evidențiază surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinanțată de datoriile pe termen scurt.
Determinarea necesarul de fond de rulment sau NFR, care reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor circulante pe seama resurselor curente și care vor trebui să fie acoperite din resursele permanente adică din FR.
NFR = Stocuri + Creanțe – Datorii din exploatare
NFR 2005 = 1.073.092 + 141.265 – (578.778 + 0 – 69.139) = 704.718
NFR 2006 = 1.064.994 + 580.078 – (785.515 + 421.740 – 37.445) = 475.262
Dacă această diferență este pozitivă, atunci ea semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare posibile de mobilizat.
Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci ea semnifică un surplus de surse temporare (ciclice) în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante.
Determinarea indicatorului care relevă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul exercițiului financiar, adică determinarea trezoreriei nete. în acest caz avem de-a face cu un excedent de trezorerie.
TN = FRN – NFR
TN 2005 = 721.518 – 704.718 = 16.800
TN 2006 = 491.125 – 475.262 = 15.863
Trezoreria, netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. În cazul unei trezorerii nete pozitive se poate vorbi chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.
Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează o rentabilitate economică ridicată și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață.
Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situație evidențiază dependența întreprinderii de resursele financiare externe. În acest caz se urmărește obținerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital. Chiar dacă trezoreria netă negativă evidențiază o anumită dependență financiară, aceasta nu trebuie interpretată implicit ca o stare de insolvabilitate.
Indicatorii echilibrului financiar Tabel nr. 17
Pe baza acestor indicatori se poate realiza și o analiză în dinamică a echilibrului prin bilanțul financiar, adică analiza fluxului net de trezorerie.
Fluxul net de trezorerie rezultă din variația în valori absolute a trezoreriei nete de la un an la altul reprezentând fluxul monetar net, care practic este fluxul de numerar degajat din activitatea firmei pe parcursul unui exercițiu financiar.
FTN = TN la sfârșit de an – TN la începutul anului
FTN =15.863 – 16.800 = – 937 lei
Deoarece avem de-a face cu un flux negativ putem concluziona că a scăzut de la un an la altul puterea de investire a firmei și a averii acționarilor.
4.2.3. Analiza lichidității și solvabilității firmei
Lichiditatea și solvabilitatea sunt în general concepte complexe prin care se caracterizează „starea de sănătate” a unei întreprinderi la un moment dat sau în perspectiva activității acesteia. În literatura de specialitate, aceste concepte sunt asociate întreprinderilor în dificultate care sunt caracterizate printr-o situație permanentă de criză financiară care poate deveni dramatică. În fapt, starea de dificultate poate fi considerată „anticamera falimentului”.
Lichiditatea se refer la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, respectiv cât din patrimoniul firmei se află la un moment dat sub formă lichidă. Pentru a caracteriza lichiditatea se pot folosi anumite rate cum ar fi:
a) Rata lichidității generale reflectă posibilitatea componențelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.
Valoarea minimă a acestui indicator este l. Dacă valoarea sa înregistrează valori sub nivelul minim admis atunci societatea se află în incapacitate de plată, în cazul de față, în ambele perioade valoarea indicatorului este bună, înregistrând o foarte mică scădere la sfârșitul perioadei de analiză, scădere ce nu pune în pericol capacitatea de plată a societății.
b) Rata lichidității reduse exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități
Pentru această rată, intervalul considerat ca satisfăcător este cuprins între 0,5 și l. se vede că la începutul perioadei de analiză mai precis în 2005 rata era sub intervalul considerat satisfăcător, dar a crescu la sfârșitul perioadei de analiză și se încadrează în interval.
c) Rata lichidității imediate caracterizează capacitatea de rambursare a datoriilor, ținând cont de încasările existente.
Pentru această rată intervalul considerat ca satisfăcător este cuprins între 0,2 și 0,3, interval în care se încadrează întreprinderea, având o mică scădere la finalul perioadei.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești, adică de aș onora plățile la termenele scadente. În consecință aici intervine comparația dintre elementele de activ și pasiv, respectiv disponibilități și obligații.
Între solvabilitate și lichiditate este o dependență, în sensul că pentru a fi solvabilă o firmă trebuie să dispună de lichidități, precum și elemente patrimoniale care pot deveni lichide într-un interval dat. Pentru a caracteriza solvabilitatea se pot folosi anumite rate cum ar fi:
a) Rata solvabilității globale
Valoarea minimă a acestui indicator este l, valoare peste care se încadrează întreprinderea.
b) Rata solvabilității generale
Pentru această rată intervalul considerat ca satisfăcător este cuprins între 2 și 2,25, interval în care se încadrează întreprinderea, având o mică scădere la finalul perioadei.
c) Rata solvabilității imediate
Intervalul care poate fi considerat ca satisfăcător este cel puțin 0,65 și 1, se vede că la începutul perioadei de analiză mai precis în 2005 rata era sub intervalul considerat satisfăcător, dar a crescu la sfârșitul perioadei de analiză și se încadrează în interval.
Mărimea și tendința ratelor de solvabilitate în cazul dat atestă o stare considerată normală a activului întreprinderii și în consecință nu se impun din partea conducerii măsuri de reglare, ci de menținere sau eventual de amplificare a performanțelor.
4.2.4. Analiza rezultatului pe bază de bilanț
Indicatorii economico-financiari Tabel nr. 18
Majoritatea indicatorilor utilizați în calcularea ratelor au scăzut în comparație cu începutul perioadei de analiză sigurele excepții fiind profitul brut, capital propriu și total activ care au crescu la sfârșitul perioadei de analiză. Ratele au avut o evoluție inversă față de indicatori adică au crescu excepție fiind rata rentabilități economice și productivitatea muncii ca care au scăzut.
4.2.5. Analiza principalelor rezultate financiare – Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
Contul de Profit și pierdere grupează veniturile, cheltuielile și rezultatele aferente unui exercițiu financiar pe tipuri de activități: de exploatare (legată de obiectul de activitate al firmei), financiare (legate de relațiile financiare implicate în activitatea normală a firmei) și cele cu caracter extraordinar (care decurg din situații care nu țin de activitatea desfășurată în mod curent de firmă).
Soldurile intermediare de gestiune evidențiază rezultatele în funcție de treptele lor de formare.
1. MARJA COMERCIALĂ
Marja comercială (Mc) reprezintă câștigul realizat sub formă de adaos rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor. Nivelul indicatorului reprezintă de fapt valoarea adaosului comercial rezultat în urma deducerii cheltuielilor cu mărfurile achiziționate din venituri de pe urma vânzării lor.
Mc = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile
Mc 2005 = 1.814.058 – 1.734.198 = 79.860
Mc 2006 = 1.207.577 – 1.145.837 = 61.740
2. CIFRA DE AFACERI
Cifra de afaceri (CA) reprezintă principalul indicator al firmei. Ea constituie în sine unul din cele mai importante obiective strategice ale firmei. Ea reprezintă de altfel principala sursă de venit a unității. Indicatorul exprimă veniturile obținute din vânzarea producției, a mărfurilor și din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. Reprezintă volumul total al afacerilor firmei evaluate la prețul pieței.
CA = Producția vândută + Venituri din vânzare mărfurilor + Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete
CA 2005 = 1.280.928 + 1.814.058 + 78.655 = 3.173.641
CA 2006 = 938.360 + 1.207.577 + 2.163 = 2.148.100
3. P RODUCȚIA EXERCIȚIULUI
Producția exercițiului (Pe) reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor produse de unitate pe parcursul unui exercițiu financiar. Este o expresie a activității globale a unității.
Pe = Producția vândută + Producția stocată + Producția de imobilizări – Destocarea
Pe 2005 = 1.280.928 + 333.628 + 0 – 0 = 1.614.546
Pe 2006 = 938.360 + .88.440 + 0 – 0 = 1.326.800
4. VALOAREA ADĂUGATĂ
Valoarea adăugată (VA) reprezintă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție în special a factorului muncă și capital peste valoarea materiilor prime, materialelor și serviciilor cumpărate de la terți. Ea reprezintă de fapt averea creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale firmei peste valoarea consumurilor intermediare de al terți.
Valoarea adăugată netă reprezintă valoare nou creată fără se țină cont de amortizare adică de remunerația amortizărilor.
VA = Mc + Pe – Consumuri de bunuri și servicii furnizate de către terți
VA 2005 = 79.860 +1.614.546 – (942207 + 58.744 + 18.719 + 131.182) = 543.554
VA 2006 = 61.740 + 1.326.800 – (941.945 + 6.050 + 20.484 + 141.818) = 278.243
Consumurile de bunuri și servicii sunt: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile; alte cheltuieli materiale; alte cheltuieli externe (cu energie și apa) și cheltuieli privind prestațiile externe
5. ACUMULAREA BRUTĂ DIN EXPLOATARE
Acumulare brută din exploatare (Abe) reprezintă capacitatea brută de autofinanțare a investițiilor pentru exploatare. Poate lua valori pozitive și în acest caz avem de-a face cu Excedentul brut de exploatare sau negativă și în acest caz avem de-a face cu Deficiență brută de capital, în cazul de față avem excedent brut de exploatare.
EBE = VA +Subvenții pentru exploatare – Impozite și taxe – Cheltuieli cu personalul
EBE 2005 = 543.554 + 78.655 – 53.487 – 480.853 = 88.139
EBE 2006 = 278.243 + 2.163 – 40.703 – 503.252 = – 263.549
6. REZULTATUL BRUT DIN EXPLOATARE
Rezultatul brut din exploatare (RBE) exprimă în mărimi absolute rentabilitatea sau pierderea aferentă activității din exploatare după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente activității. Caracterizează performanțele activității de exploatare.
RBE = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare
RBE 2005 = 3.572.221 – 3.465.579 = 106.642
RBE 2006 = 2.973.673 – 2.872.149 = 101.524
7. REZULTATUL B RUT AL EXERCIȚIULUI
Rezultatul brut al exercițiului (RBEx) exprimă în mărimi absolute rentabilitatea brută după deducerea cheltuielilor.
RBEx = Venituri totale – Cheltuieli totale
RBEx 2005 = (3.572.221 + 77 + 0) – (3.465.579 + 83.305+0)= 23.414
RBEx 2006 = (2.973.673 + 569 + 0) – (2.872.149 + 65.801 + 0) = 36.292
8. REZULTATUL NET AL EXERCIȚIULUI
Rezultatul net al exercițiului (RNEx) exprimă, în mărimi absolute rentabilitatea netă după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale și impozitul pe profit aferent unui exercițiu financiar, în cazul nostru 2005-2006 la S.C. Agromec S.A. Sebeș.
Profitul net este măsura absolută a rentabilității financiare a capitalului propriu și se poate calcula astfel:
RNEx = RBEx – Impozitul pe profit
RNEx 2005 = 23.414 – 4.475 = 18.939
RNEx 2006 = 36.292 – 5.894 = 30.398
9. CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE
Capacitatea de autofinanțare (CAF) este un surplus monetar global rezultat din confruntarea veniturilor care generează încasări cu cheltuieli care generează plăți din toată activitatea firmei în decursul unui exercițiu financiar, în acest caz perioada 2005 -2006 reprezintă în fond lichiditățile potențiale generate de toată activitatea firmei pe durata exercițiului și care rămân la dispoziția acesteia putând fi utilizate pentru autofinanțare.
Capacitatea de autofinanțare CAF se determină prin două metode: metoda deductivă și metoda adițională.
Prin metoda deductivă capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile (corespunzătoare unei încasări efective sau viitoare) și cheltuielile plătibile (corespunzătoare unei plăți efective sau viitoare). Se pornește de la excedentul brut de exploatare (EBE) la care se adaugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite.
CAF = EBE+ Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare + Venituri financiare (fără provizioane) – Cheltuieli financiare (fără provizioane) + Venituri extraordinare (fără provizioane, subvenții pentru investiții și active cedate) – Cheltuieli extraordinare (fără provizioane și valoarea netă a activelor cedate) – Impozitul pe profit .
CAF 2005 = 88.139 + 64.962 – 4.556 + 77 – 83.305 + 0 – 0 – 4.475 = 60.842
CAF 2006 = – 263.549 + 437.133 – 3.093 + 569 – 65.801 + 0 – 0 – 5.894 = 99.365
Metoda adițională este mai ușor de aplicat și pune în evidență elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate în calculul capacității de autofinanțare.
Utilizând această metodă, capacitatea de autofinanțare este:
CAF= Rezultatul net al exercițiului + Amortizări și provizioane (de exploatare, financiare, extraordinare) calculate – Cote din subvenții de investiții virate asupra rezultatului exercițiului – Reluări asupra amortismentelor și provizioanelor – Venituri din cesiunea elementelor de activ + Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate.
CAF 2005 = 18.939 + 41.903 – 0 – 0 – 0 + 0 = 60.842
CAF 2006 = 30.398 + 68.967 – 0 – 0 – 0 + 0 = 99.365
Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune Tabel nr. 19
Toți indicatori utilizați în calcularea capacității de autofinanțare au scăzut în comparație cu începutul perioadei de analiză sigurele excepții fiind rezultatul brut, acesta influențând rezultatul net al exercițiului care au crescu la sfârșitul perioadei de analiză.
Chiar dacă Excedentul brut din exploatare a înregistrat o valoare negativă la sfârșitul perioadei de analiză, capacitatea de autofinanțare a avut o creștere de aproximativ 38 % față de începutul perioadei acest lucru datorându-se altor venituri din exploatare care au avut o creștere de 372.171 lei.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
O mai bună cunoaștere a situației patrimoniului este strict necesară pentru a participa cu succes la viața economică și chiar socială a unei întreprinderi. Prezenta lucrare urmărește stabilirea și analiza lucrărilor premergătoare privind întocmirea situațiilor financiare finale, întrucât acestea sunt cele mai importante și cel mai complexe documente ale contabilității, care „oglindesc” activitatea agentului economic. Titularul unui patrimoniu trebuie să verifice situația lui la o anumită perioadă de timp, iar situațiile financiare finale sunt metoda prin care comerciantul evaluează întreaga sa activitate pe parcursul unui exercițiu financiar.
Fiecare operațiune economico-financiară determină o modificare de volum sau de structură în patrimoniul întreprinderii. Această modificare are o anumită valoare economică exprimată în bani. Indiferent de natura lor aceste operațiuni cu o valoare economică, pot fi redate în contabilitate ca o ecuație între doi termeni: unul de „ieșire” iar celălalt de „intrare”. Altfel spus, fiecare operație nouă are un punct de plecare și unul de sosire în relația sa cu patrimoniul în cauză. Aceste puncte de referință, respectiv de origine și destinație, sunt în esență elemente patrimoniale care se modifică sub incidența operațiunilor în cauză. Relația dintre cele două puncte este urmarea dublei reprezentări a patrimoniului, respectiv reprezentarea acestuia atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere juridic.
Bilanțul este un document contabil de sinteză, parte a situațiilor financiare, indiferent dacă acesta este întocmit la mijlocul sau la finalul exercițiului financiar. Celelalte componente ale situațiilor financiare detaliază modificările patrimoniale importante și modul de formare al rezultatelor.
Este deci o afirmație viabilă faptul că, bilanțul, prin funcțiile pe care le îndeplinește, funcții de asemenea enumerate în lucrarea de mai sus, ocupă un loc central în relevarea profitabilității / declinului economico-financiar al fiecărei unități și desigur al S.C. AGROMEC S.A. SEBEȘ. Importanța sa este redată nu numai prin normele elaborate pentru întocrnirea sa ori prin formularele tipizate, strict obligatorii pentru toți agenții economici, ci și prin datele pe care acesta le include.
Pe baza situațiilor financiare și desigur a indicatorilor specifici acestuia, se poate urmări activitatea desfășurata pe parcursul unui exercițiu financiar, atât la un moment dat prin bilanț cât și printr-o oarecare dinamică cu ajutorul contului de profit și pierdere.
Obiectul lucrării de față îl constituie situațiile financiare finale al societății comerciale AGROMEC S.A. Sebeș, iar lucrarea este structurată în 4 capitole.
Pentru a putea explica procesul de elaborare a lucrărilor pregătitoare de închidere a exercițiului financiar a fost necesară tratarea unor aspecte din punct de vedere teoretic, dar și al altora din punct de vedere practic. Astfel, se face necesară prezentarea unui scurt istoric, definirea exactă a obiectului de activitate a societății, bazele legale prin care acesta își desfășoară activitatea, prezentării structurilor organizatorice și a organigramei unității analizate, precum și a caracterizării procesului de producție al unității, toate acestea regăsindu-se în capitolul 1.
După o privire de ansamblu a activității societății se trece la o prezentare sub aspect teoretic pentru a putea înțelege și releva importanța întocmirii situațiilor financiare finale, în rolul lor de documente oficiale de gestiune. Este necesară definirea noțiunii de bilanț, privită prin prisma unor teoreticieni și practicieni ai contabilității atât din țara cât și din afara granițelor. Se impune specificare rolului și funcțiile acestuia tocmai pentru a se sublinia importanța și locul centrat pe care acesta îl ocupă în cadrul circuitului contabil, lucru relevat și grafic în capitolul 2.
Odată prezentate toate aceste aspecte se ajunge la esența acestei lucrării, și anume structura, modul concret de elaborare și prezentare a lucrărilor pregătitoare privind întocmirea situațiilor financiare finale ale societății comerciale AGROMEC S.A. Sebeș, care se regăsesc în capitolul 3 .
Privită prin prisma situațiilor financiare elaborate, întocmite și verificate, situația S.C. AGROMEC S.A. Sebeș, este mai puțin bună, societatea se află într-un ușor regres, aceasta se dovedește prin scăderea patrimoniului net, a cifrei de afaceri, a numărului de salariați, a producției exercițiului, fondului de rulment necesarului de fond de rulment și alți indicatori; chiar dacă profitul net, total activ, capacitatea de autofinanțare și alți indicatori au crescut.
Ratele lichidități și solvabilități se mențin între limitele normale acest fapt dovedind ca regresul nu este foarte mare;acestea fiind prezentate mai detaliat în capitolul 4.
Ca și propunere ar fi introducerea tabloului de finanțare care este documentul financiar de sinteză cu caracter complementar, care explică variația patrimoniului întreprinderii, evidențiind fluxurile financiare care au avut loc în cursul perioadei analizate. El constituie un instrument extrem de eficient în diagnosticarea financiară a unei întreprinderi.
In elaborarea tabloului de finanțare se utilizează în principal datele din două bilanțuri succesive, precum și cele din contul de rezultate. Tabloul de finanțare se delimitează ca o „punte" între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere al unui exercițiu.
Necesitatea utilizării tabloului de finanțare se întemeiază pe faptul că acesta furnizează utilizatorilor informații utile privind evoluția globală a trezoreriei ceea ce permite acestora sa evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități, sau, după caz, necesitățile în materie de disponibilități.
O întreprindere nu poate fi viabilă dacă lucrează în pierdere. Ca să poată exista trebuie să fie competitivă, fapt care impune eforturi financiare care au drept sursă profitul,de aceea propunem utilizarea soldurilor intermediare de gestiune care se calculează prin regruparea și restructurarea pozițiilor din contul de profit și pierdere, prezente în marea majoritate a lucrărilor de specialitate, inspirate din literatura franceză.
BIBLIOGRAFIE
Cărți și lucrări de autor în edituri
1. Bătrâncea Ioan, „Analiză financiară pe bază de bilanț”, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj Napoca, 2001
2. Cenar Iuliana, Todea Nicolae, „Bazele contabilității”, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2003
3. Deaconu Adela, „Bilanțul contabil al agenților economici. Modele de analiză”, Editura Intelcredo, Deva, 1999
4. Feleagă Niculae, Malciu Liliana, Bunea Ștefan, „Bazele contabilității o abordare europeană și internațională”, Editura Economică, București, 2002
5. Feleagă Niculae, Ionașcu Ion, „Contabilitate financiară”, volumul I, II,III Editura Economică, 1993
6. Feleagă Niculae, „Sisteme contabile comparate”, Ediția a II – a, volumul I, Contabilitățile anglo – saxone, Editura Economică, București, 1999
7. Georgescu Nicolae, „Analiza bilanțului contabil”, Editura Economică, București, 1999
8. Hada Teodor, Socol Adela, „Teoria și practica bilanțului”, Editura Ripsoprint, Cluj Napoca, 2003
9. Oprea Calin, Ristea Mihai, „Bazele contabilității”, Editura Genicod, București, 2002
10. Pântea Iacob, Cainap Ioan, Henegar Liviu, Popa Ioan, „Bilanțul contabil”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1987
11. Pop Atanasiu, „Contabilitatea financiară românească armonizată cu standardele internaționale”, Editura Intelcredo, Cluj Napoca, 2002
12. Todea Nicolae, „Contabilitate financiară”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000
13. Tuțu Anca, „Bilanțul contabil în gestiunea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, București, 1999
14. Voica Valeriu, „Contabilitatea – principii și aplicații practice privind noul sistem de contabilitate modernă”, Editura Eurounion, Oradea, 1993
15. * Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca – „Bazele contabilității agenților economici din România”, Ediția a II-a, Editura Intelcredo, Deva
Resurse în format electronic
16. Camera deputaților www.cdep.ro
17. Ministerul Economiei și Finanțelor www.mfinanțe.ro
Acte normative
18. LEGEA nr.31 / 1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul .Oficial. nr. 1066 / 2004
19. LEGEA nr.82 / 1991 contabilității republicată în Monitorul Oficial nr. 48/2005.
20. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 94 / 2001, Monitorul Oficial nr. 85 / 2001
21. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752 / 2005, Monitorul Oficial nr. 1080 bis / 2005
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Intocmirea Situatiilor Financiare (ID: 132388)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.