Intocmirea, Publicarea și Analiza Situațiilor Financiare ale Unei Societăți Cotate la Bursă
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………………………………3
CAPITOLUL I : SINTEZĂ DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND SITUAȚIILE FINANCIARE………………………………………………………………………………………………………………………….4
1.1 Reglementări contabile referitoare la situațiile financiare……………………………………………………4
1.2 Utilizatorii situațiilor financiare și necesitățile lor informaționale………………………………………..6
1.3 Scopul situațiilor financiare……………………………………………………………………………………………9
1.4 Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare………………………………………………………………..10
1.4.1 Bilanțul contabil……………………………………………………………………………………………..10
1.4.2 Contul de profit și pierdere……………………………………………………………………………….15
1.4.3 Situația modificărilor capitalului propriu……………………………………………………………17
1.4.4 Tabloul fluxurilor de trezorerie………………………………………………………………………… 18
1.4.5 Note explicative la situațiile financiare……………………………………………………………….20
1.5 Principii contabile și aplicarea lor la întocmirea situațiilor financiare…………………………………21
1.6 Lucrări contabile preliminare întocmirii situațiilor financiare…………………………………………….23
1.7 Caracteristici ale informațiilor prezentate în situațiile financiare………………………………………..27
CAPITOLUL II: ÎNTOCMIREA, PUBLICAREA ȘI ANALIZA SITUAȚIILOR FINANCIARE ALE S.C. ALTUR S.A. – STUDIU DE CAZ ………………………………………………………………………….30
2.1 Societățile pe acțiuni cotate la bursă………………………………………………………………………………………………..30
2.2 Întocmirea și analiza situațiilor financiare ale SC Altur SA-studiu de caz…………………………………………….32
2.2.1 Prezentarea societății Altur S.A…………………………………………………………………………………………32
2.2.2 Întocmirea situațiilor financiare………………………………………………………………………………………..34
2.2.3 Analiza principalilor indicatori economico-financiari………………………………………………………….40
2.2.4 Analiza structurii patrimoniale………………………………………………………………………………………….43
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………………………………………………….46
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………………………………………….47
ANEXE
INTRODUCERE
Sistemul contabil al unei țări este influențat de o serie de factori precum sistemul juridic, modul de finanțare dominant al agenților economici, sistemul fiscal, nivelul de inflație, sistemul economic, politic etc. Din această cauză există diferențe semnificative de la un sistem contabil național la altul.
Diferențele dintre sistemele contabile generează dificultăți de acceptare a situațiilor financiare întocmite de întreprinderi pentru utilizatori care acționează într-un mediu sensibil diferit de cel al țării de origine a întreprinderii respective.
Soluțiile pentru înlăturarea dificultăților de acceptare ar putea consta fie în retratarea situațiilor financiare, potrivit referențialului contabil recunoscut de destinatarii acestora, fie in elaborarea situațiilor financiare pe baza unui referențial contabil recunoscut la nivel internațional.
În 1973 a luat ființa Comitetul Internațional de Standarde Contabile (IASC) care are ca obiective elaborarea și publicarea, în interesul publicului, de standarde contabile internaționale ce trebuie să fie respectate cu ocazia prezentării situațiilor financiare și asigurarea acceptării și aplicării acestor norme la nivel mondial. Sunt elaborate, timp de aproape 3 decenii, 41 de norme internaționale (IAS) și câteva zeci de interpretări (SIC). În anul 2001 Consiliul Internațional de Standarde Contabile ( IASB) înlocuiește Comitetul (IASC) și decide ca standardele și interpretările aferente elaborate și publicate până în 2004, să fie aplicate din 2005.
Deoarece informațiile din situațiile financiare trebuie să fie inteligibile pentru utilizatorii din diverse țări trebuie utilizat un referențial care să fie recunoscut internațional și de aceea se dorește convergența referențialelor internaționale IASB ( International accounting standard board) și cel American (FASB) și acest lucru se va realiza prin reducerea la maxim a diferențelor dintre referențiale.
Internaționalizarea sistemelor contabile:
Internaționalizarea este susținută de armonizarea sistemului contabil românesc cu elementele referențialului contabil internațional sau implementarea directă a elementelor referențialului contabil internațional.
Acest referențial cuprinde:
Un cadru contabil conceptual ( prin care sunt stabilite obiectivele situațiilor financiare , definește elementele situațiilor financiare, stabilește criteriile de recunoaștere a acestora, prezintă caracteristicile calitative ale situațiilor financiare)
Un pachet flexibil de standarde contabile internaționale (IAS: International accounting standard ) și de standarde internaționale de raportare financiară (IFRS: International Financial Reporting Standards)
Un pachet flexibil de interpretări referitoare la unele dintre subiectele standardelor contabile internaționale (SIC si IFRIC)
Standardele pot fi aplicate numai de entitățile mari ( în special grupuri de societăți), care au vocație internațională. Situațiile financiare ale unei entităti ,indiferent de țara de origine, întocmite conform Standardelor Contabile Internaționale, vor fi acceptate pe orice piață de capital din lume (exceptând piețele din SUA și Canada unde sunt acceptate la acest moment doar normele naționale).
Societățile cotate, mai ales grupuri, din Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2005 aplică un sistem bazat pe standarde internaționale de raportare financiară (IFRS). În acest mod se vor elimina barierele în calea tranzacționării titlurilor, creând siguranța că situațiile financiare din Uniunea Europeană sunt transparente și comparabile.
CAPITOLUL I : SINTEZĂ DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND SITUAȚIILE FINANCIARE
Reglementări contabile referitoare la situațiile financiare
În România există mai multe reglementări cu privire la situațiile financiare și anume Legea Contabilității nr.82/1991 , Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/17.11.2005, Reglementări contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene , Reglementări contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunității Economice Europene, Standarde Internaționale de Contabilitate.
Exercițiul financiar începe cu data de 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie și reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situații financiare anuale, iar pe baza situațiilor financiare se determină poziția financiară, performanța și trezoreria întreprinderii.
Exercițiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe la data încheierii exercițiului financiar anterior și se încheie în ziua precedentă datei când începe lichidarea. Perioada de lichidare este considerată un exercițiu financiar, indiferent de durata sa. Pentru instituțiile publice exercițiul financiar este anul bugetar.
Persoanele juridice au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii.
Ministerul Finanțelor Publice poate stabili întocmirea și depunerea situațiilor financiare și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar.
Documentele oficiale folosite pentru finalizarea încheierii exercițiului financiar sunt situațiile financiare. Pe baza acestora se asigură o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare cât și a rezultatului obținut.
Situațiile financiare reprezintă documente contabile de sinteză prin care sunt comunicate informații comune necesare majorității utilizatorilor. Așa cum se arată în Cadrul General IASB, aproape toți utilizatorii au nevoie de informații pentru a lua decizii economice pentru:
a hotărâ când să cumpere,să păstreze sau să vândă o investiție de capital;
a evalua răspunderea sau gestiunea managerială;
a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;
a evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii;
a determina politicile de impozitare;
a determina profitul și dividendele ce pot fi distribuite;
a elabora și utiliza date statistice despre venitul național;
a reglementa activitatea întreprinderilor.
Situațiile financiare sunt alcătuite de regulă din: bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, note explicative, alte situații și alte materiale suplimentare care sunt parte integrantă a situațiilor financiare. Nu se includ raportele directorilor, declarațiile președintelui, discuțiile și analizele conducerii și elementele similare care pot fi incluse întrun raport financiar anual.
Standardul IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare” stabilește că un set complet de situații financiare anuale include :
bilanțul;
contul de profit și pierdere;
o situație care să reflecte ,după caz:
toate modificările capitalului propriu; fie
modificările capitalului propriu, altele decât cele care rezultă din tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuirile către proprietari;
situația fluxurilor de trezorerie;
politicile contabile și notele explicative.
Directiva a IV-a a Uniunii Europene definește situațiile financiare ca fiind conturi anuale care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa sau notele la conturile anuale. Aceste documente trebuie să constituie un tot unitar.
Legea Contabilitătii nr.82/1991 adoptă sintagma de raportări contabile anuale și sunt alcătuite după cum urmează:
Pentru persoanele juridice care aplică reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, raportările contabile anuale, denumite în contextual prezentei legi “Situații financiare”, se compun din: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative.
Persoanele juridice care nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementărilor armonizate prevăzute mai sus întocmesc situații financiare anuale simplificate, armonizate cu directivele europene, care se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, politici contabile și note explicative.
Situațiile financiare anuale, pentru toate celelalte persoane cu excepția celor menționate mai sus se compun din bilanț și cont de profit și pierdere.
Societățile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor aplică reguli contabile specifice , aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Situațiile financiacițiului financiar.
Documentele oficiale folosite pentru finalizarea încheierii exercițiului financiar sunt situațiile financiare. Pe baza acestora se asigură o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare cât și a rezultatului obținut.
Situațiile financiare reprezintă documente contabile de sinteză prin care sunt comunicate informații comune necesare majorității utilizatorilor. Așa cum se arată în Cadrul General IASB, aproape toți utilizatorii au nevoie de informații pentru a lua decizii economice pentru:
a hotărâ când să cumpere,să păstreze sau să vândă o investiție de capital;
a evalua răspunderea sau gestiunea managerială;
a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;
a evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii;
a determina politicile de impozitare;
a determina profitul și dividendele ce pot fi distribuite;
a elabora și utiliza date statistice despre venitul național;
a reglementa activitatea întreprinderilor.
Situațiile financiare sunt alcătuite de regulă din: bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, note explicative, alte situații și alte materiale suplimentare care sunt parte integrantă a situațiilor financiare. Nu se includ raportele directorilor, declarațiile președintelui, discuțiile și analizele conducerii și elementele similare care pot fi incluse întrun raport financiar anual.
Standardul IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare” stabilește că un set complet de situații financiare anuale include :
bilanțul;
contul de profit și pierdere;
o situație care să reflecte ,după caz:
toate modificările capitalului propriu; fie
modificările capitalului propriu, altele decât cele care rezultă din tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuirile către proprietari;
situația fluxurilor de trezorerie;
politicile contabile și notele explicative.
Directiva a IV-a a Uniunii Europene definește situațiile financiare ca fiind conturi anuale care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa sau notele la conturile anuale. Aceste documente trebuie să constituie un tot unitar.
Legea Contabilitătii nr.82/1991 adoptă sintagma de raportări contabile anuale și sunt alcătuite după cum urmează:
Pentru persoanele juridice care aplică reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, raportările contabile anuale, denumite în contextual prezentei legi “Situații financiare”, se compun din: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative.
Persoanele juridice care nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementărilor armonizate prevăzute mai sus întocmesc situații financiare anuale simplificate, armonizate cu directivele europene, care se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, politici contabile și note explicative.
Situațiile financiare anuale, pentru toate celelalte persoane cu excepția celor menționate mai sus se compun din bilanț și cont de profit și pierdere.
Societățile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor aplică reguli contabile specifice , aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Situațiile financiare anuale pentru microîntreprinderi se compun din bilanț și cont de profit și pierdere.
Situațiile financiare anuale sunt însoțite în toate cazurile, de raportul administratorilor.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/17.11.2005 prevede că persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime :
1. total active : 3.650.000 Euro
cifra de afaceri netă : 7.300.000 Euro
3. număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar :50
vor întocmi situații financiare anuale care cuprind :
bilanț
cont de profit și pierdere
situația modificării capitalului propriu
situația fluxurilor de trezorerie
note explicative la situațiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind : bilanțul prescurtat , contul de profit și pierdere, note explicative la situațiile anuale simplificate.
1.2 Utilizatorii situațiilor financiare și necesitățile lor informaționale:
Utilizatorii situațiilor financiare întocmite și publicate de entități se împart în utilizatori interni și utilizatori externi.
Utilizatorii interni sunt reprezentați de manageri. Ei apelează la informațiile contabile care reflectă operațiile de exploatare, de investiții, de finanțare și de gestiune a entității, pentru fundamentarea și luarea deciziilor lor. În acest sens, ei folosesc atât informații generate de contabilitatea curentă, cât și pe cele prezentate în situațiile financiare anuale, semestriale sau trimestriale, ca produse finale ale contabilității
Managerii au acces imediat și complet la informațiile contabile. Ei nu trebuie să aștepte și nici nu sunt limitați la informațiile publicate în situațiile financiare. Deși beneficiază de asimetrie informațională în raport cu celelalte categorii de utilizatori, managerii acordă o atenție deosebită modului în care informațiile publicate sunt percepute de aceștia. Un atare interes se datorează faptului că situațiile financiare publicate informează terții asupra capacității manageriale a colectivului de conducere, utilizând astfel informațiile din situațiile fnanciare nu pentru a lua decizii privind gestiunea, ci pentru a comunica.
Utilizatorii externi sunt reprezentați de finanțatorii entității, partenerii ei comerciali, partenerii sociali, puterea publică, și alți utilizatori externi.
Investitorii actuali și potențiali
Investitorii doresc să măsoare rentabilitatea și riscul investițiilor lor, în funcție de acestea ei luând decizia de menținere, creștere sau reducere a aporturilor. Astfel, investitorii sunt interesați de capacitatea entității de a realiza câștiguri viitoare, adică măsura în care entitatea va adopta o strategie al cărei scop să fie creșterea bogăției sale, obținerea de fonduri noi și posibilitatea de a converti, ulterior, beneficiile în disponibilități.
Entitățile utilizează o parte din câștigurile realizate pentru autofinanțare și deși acționarii ar fi afectați de această autofinanțare în realitate crește activul net și valoarea teoretica a acțiunii ce poate antrena o creștere a cursului bursier sau o distribuire gratuită de acțiuni. În aceste condiții, acționarul recuperează prin capital partea pe care a pierdut-o sub formă de dividende. Acționarii doresc informații privind dividendul distribuit de entitate, deoarece acesta nu reprezintă doar un simplu transfer de numerar, el și rata sa de creștere pe termen lung vehiculează un bogat flux informațional despre perspectivele întreprinderii.
O altă mare preocupare a investitorilor este riscul asociat investiției. Conform teoriei financiare, riscul total al unui activ poate fi descompus în două părți: riscul specific, care nu depinde de caracteristicile proprii ale titlului, și riscul sistematic, care măsoară sensibilitatea titlului la fluctuațiile pieței, acesta din urmă fiind singurul remunerat pe o piață echilibrată.
De asemenea, acționarii, în calitatea lor de proprietari, vor să se asigure că managerii nu au profitat de mandatul ce le-a fost încredințat, pentru a-și însuși o parte din bogăția firmei și sunt interesați de modul de remunerare al managerilor. În cazul în care remunerațiile managerilor sunt legate de mărimea rezultatelor, se pune un accent deosebit pe verificarea modului de calcul al acestor rezultate.
Investitorii potențiali doresc să poată calcula rata rentabilității pe care au dreptul să o pretindă entității pentru a-și investi fondurile, ținând cont de riscul atribuit investiției lor și de oportunitățile existente pe piață. Pentru a răspunde cererii de măsurare a bogăției ce se cuvine investitorilor, literatura de specialitate recomandă utilizarea capitalizării bursiere iar cea mai des utilizată metoda de către cabinetele de analiza financiară este intitulată “valoarea adaugată de piață”(market added value). Această metodă presupune retratarea anumitor posturi din bilanț, calcularea valorii totale a capitalurilor proprii aportate de acționari și compararea lor cu valoarea bursieră a entității. Diferența favorabilă este atribuită unei sporiri a fondurilor investite, în timp ce diferența nefavorabilă ar reprezenta o pierdere de bogăție.
Creditorii
Aceștia sunt reprezentați de creditori bursieri și creditori bancari. Creditorii bursieri sunt obligatarii și sunt interesați să cunoască informații precum randamentul și riscul asociat unei obligațiuni, cotațiile obligațiunilor, gradul de îndatorare a entității, lichiditatea entității etc.
Creditorii bancari reprezintă terți care acordă împrumuturi entităților în scopul de a obține profitabilitate de pe urma acestor împrumuturi. Acești creditori sunt interesați de capacitatea entității debitoare de a crea profit, acesta reprezentând singura sursă de acoperire a dobânzilor aferente împrumuturilor.
Creditorii bancari sunt interesați de capacitatea de rambursare a împrumuturilor la scadență, de lichiditatea entității. Lichiditatea arată gradul în care activele întreprinderii sunt lichide (lichidități sau echivalente de lichidități), permițând acesteia să își plătească datoriile și să beneficieze de noi oportunități de investiții.
Pentru a-și fundamenta decizia de creditare băncile utilizează diferite abordări, alegerea abordării depinzând de mărimea entității. În cazul entităților mici, abordarea pe bază de securitate predomină și se pune accentul pe disponibilitatea activelor necesare pentru acoperirea datoriilor, în cazul în care continuitatea nu ar mai fi asigurată. În cazul firmelor mari abordarea adoptată este bazată pe principiul continuității activității și pune accentul pe profitabilitatea entității.
Partenerii comerciali:
Partenerii comerciali ai unei entități sunt reprezentați de clienți și furnizori. Clienții sunt interesați să obțină informații privind capacitatea entității de a-și continua activitatea ca o garanție a continuării contractelor încheiate. Interesul lor vizează de asemenea politica de prețuri și de servicii.
Cerințele informaționale ale clienților sunt satisfăcute, întro oarecare masură, de contul de profit și pierdere și de bilanț.
Furnizorii sunt interesați să cunoască măsura în care societatea debitoare va fi capabilă să își îndeplinească obligațiile contractuale. Furnizorii finanțează întreprinderea prin creditul acordat pe perioada cuprinsă între momentul achiziției de bunuri, primirii de lucrări și servicii și momentul achitării acestora (creditul comercial).
Interesul furnizorilor este parțial satisfăcut de bilanțul contabil, care furnizează informații privind resursele de care dispune societatea, datoriile pe care le-a angajat și lichiditatea activelor. De asemenea, furnizorii vor să știe care este probabilitatea ca societatea să își continuie activitatea și acordă o importanță sporită perspectivelor sale de creștere economică, deoarece o eventuală creștere ar putea avea consecințe asupra volumului și valorii comenzilor ce le vor fi adresate.
Partenerii sociali:
Aceștia sunt reprezentați de salariați și de sindicate. Salariații sunt interesați de mărimea și modul de utilizare al profitului; de informații privind performanțele sectoriale (extinderea sau restrângerea activității ); continuarea activității entității ca o garanție a conservării locurilor de muncă; investițiile pe care firma le face în pregătirea și perfecționarea profesională a salariaților etc. De asemenea salariații cer informații contabile care permit aprecierea corectitudinii salariilor plătite de entitate.
Interesul salariaților vizează uneori, informații care depășesc sfera actuală a contabilității financiare cum ar fi: informații referitoare la programul de producție, evoluția generală a comenzilor, situația locurilor de muncă în entitate, măsurile prevăzute pentru ameliorarea, reînnoirea, transformarea echipamentului de lucru sau a metodelor de producție și de exploatare, precum și incidența acestora asupra condițiilor de muncă.
Interesul salariaților pentru informații referitoare la entitate se manifestaă direct și/sau indirect, prin intermediul sindicatelor. Informațiile solicitate se referă la: politica salarială, condițiile de muncă, accesul la avantaje precum remunerarea salariaților în acțiuni sau în funcție de cursul acțiunii, îndemnizații de pensionare, asigurări de viață, asigurări medicale etc. De asemenea, sindicatele așteaptă informații privind tendința generală a activității și informații care să le permită realizarea de statistici comparative ale entităților și prezentarea imaginii economice a ramurii de activitate de care ei se interesează.
Cerințele informaționale ale salariaților și ale sindicatelor se regăsesc parțial în contul de profit și pierdere și în bilanț, fiind necesare și alte informații suplimentare care se regăsesc fie în notele explicative, fie într-un bilanț social.
Administrația publică:
Administrația publică este responsabilă cu politica economică a țării, iar pentru a-și atinge obiectivele economice, ea are nevoie de informații financiar-contabile. Contabilii naționali și statisticienii utilizează informațiile contabile pentru analize la un nivel foarte agregat ( sinteze macroeconomice) și la un nivel detaliat (micro).
În calitatea sa de utilizator, administrația publică este cel mai des reprezentată pe piața informațiilor contabile de administrația fiscală, informațiile contabile fiind utilizate pentru stabilirea bazei de calcul al impozitelor și taxelor.
În exercitarea funcției intervenționiste, administrația publică utilizează informația contabilă pentru a analiza diferite cereri ce vizează acordarea de subvenții sau de împumuturi cu dobândă redusă pentru diverse activități economice.
Rolurile administrației publice pot fi combinate cu alte funcții, realizate în posturile de investitor, client, furnizor, organism de protecție a mediului etc. și va utiliza informația contabilă similar grupurilor de utilizatori cu care se identifică.
Analiștii financiari:
Analiștii financiari preiau informația brută și o transformă într-un alt tip de informație, care reflectă capacitatea lor de a întelege, sintetiza și interpreta informația, în calitatea ei de materie primă. Ei realizează trei tipuri de activități referitoare la informație:
1) căutarea de informații private, care nu sunt disponibile publicului;
2) analiza, procesarea și interpretarea informațiilor în scopul previziunii;
3) analiza performanțelor trecute.
Relația lor cu informația contabilă nu este una simpla: pe de o parte, informația contabilă reprezinta un factor de producție pentru analiști, iar, pe de altă parte, acceași informație reprezintă pe piață un produs competitiv pentru rapoartele de analiză.
Publicul :
Evoluția unei firme și hotărârile sale îi interesează pe toți cei care iau decizii economice bazate pe relația lor cu o anumită entitate și pe cunoștințele lor despre aceasta. Astfel, responsabilii politici ai comunităților locale sunt preocupați de contribuția societății la dezvoltarea economiei locale prin locuri de muncă, formare profesională, taxe etc.; mișcările ecologiste și de protecție a consumatorilor sunt atente la consecințele activității entității; concurenții vor să evalueze poziția entității pe piață; consumatorii vor să știe dacă există o situație de monopol și în ce măsură este posibil ca ei să fie exploatați, iar cercetătorii se interesează, de o maniera generală, asupra formei, conținutului și calității rapoartelor anuale.
Se consideră că fiecare membru al societății, indiferent că știe sau nu, este afectat de apariția și utilizarea informațiilor contabile.
În concluzie, există informații contabile de interes comun, dar și informații care interesează doar o anumită categorie de utilizatori.
Organismul internațional de normalizare contabilă (IASB) recunoaște că nu toate cerințele de informație ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situațiile financiare. Rezulta însă, de o manieră implicită, că investitorii sunt utilizatorii privilegiați. Prin urmare, satisfacerea necesităților lor informaționale va însemna și satisfacerea majorității necesităților celorlalte categorii de utilizatori.
1.3 Scopul situațiilor financiare
Bilanțul contabil descrie poziția financiară a entității prin intermediul elementelor de active, datorii și capitaluri proprii.
Contul de profit și pierdere descrie performanța financiară a entității prin intermediul elementelor de venituri și cheltuieli.
Tabloul fluxurilor de trezorerie descrie variația trezoreriei de la un an la altul prin fluxurile de încasări și plăți aferente diferitelor categorii de activități.
Situația variațiilor capitalului propriu descrie variațiile în averea proprietarilor entității.
Politicile contabile și notele explicative oferă informații contabile și extracontabile, care completează imaginea de sinteză referitoare la entitatea descrisă. Informațiile pot fi furnizate și în limbaj curent, nu doar cifric. În note se descriu politicile contabile, prelucrările ( tratamentele) utilizate pentru măsurarea și contabilizarea elementelor prezentate în situațiile financiare, explicațiile referitoare la incertitudini și eventualități etc.
Situațiile financiare sunt o reprezentare structurată a poziției financiare a unei entități și a tranzacțiilor efectuate de aceasta. Obiectivul situațiilor financiare generale este de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și fluxurile de numerar ale unei entități, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredințate conducerii entităților.
1.4. Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare
Bilanțul contabil
Potrivit Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și a Legii Contabilității nr.82/1991, toți agenții economici( toate persoanele juridice) sunt obligate să întocmească bilanț contabil.
Bilanțul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităților patrimoniale. Bilanțul contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și asupra rezultatelor obținute de unitatea patrimonială, care presupune:
Respectarea cu bună credință a regulilor privind evaluarea patrimoniului;
Respectarea principiilor contabile: prudenței, permanenței metodelor, continuitatea activității, intangibilitatea bilanțului de deschidere, a necompensării, prevalenței economicului asupra juridicului.
Posturile înscrise în bilanț trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu inventarul.
Bilanțul este un tablou care cuprinde în forma sintetică și în expresie valorică mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum și rezultatul unui agent economic la un moment dat.
Prezentarea bilanțului contabil întocmit conform IAS 1 “ Prezentarea situațiilor financiare”
În cazul aplicării IAS 1, ar trebui ca, în funcție de natura activității acesteia, entitatea să procedeze la analiza activelor și a datoriilor sale și la delimitarea acestora în curente și necurente.
Cadrul conceptual internațional defineșe și caracterizează elementele care descriu poziția financiară a întreprinderii: activele, datoriile și capitalurile proprii.
Activele: – un activ este o resursă controlată de întreprindere care provine din evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze avantaje economice viitoare (beneficii; fluxuri de trezorerie)
Datoriile: – o datorie este o obligație actuală a întreprinderii care provine din evenimente trecute și care trebuie sa antreneze, cu ocazia decontării sale, o ieșire de resurse generatoare de avantaje economice.
Capitalurile proprii: – reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele entității, după deducerea tuturor datoriilor.
Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci când:
se așteaptă să fie realizat sau este deținut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; sau
este deținut, în principal în scopul comercializării sau pe termen scurt și se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni; sau
reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.
Toate celelalte active trebuie clasificate ca active necurente. Aceste active cuprind active corporale, necorporale și financiare pe termen lung.
Ciclul de expoatare al unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea materiilor prime care intră întrun proces și finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument ușor convertibil în numerar. Activele curente cuprind stocurile și creanțele comerciale care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare, chiar și atunci când nu se așteaptă să fie realizate în 12 luni de la data bilanțului. Titlurile de plasament sunt clasificate ca active curente dacă se așteaptă să fie realizate în 12 luni de la data bilanțului; altfel ele sunt clasificate ca active imobilizate.
O datorie trebuie clasificată ca datorie curentă atunci când:
se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; sau
este deținută, în principal, în vederea comercializării; sau
este exigibiă în termen de 12 luni de la data bilanțului, sau
entitatea nu are un drept necondiționat de a amâna scadența datoriei pentru cel puțin 12 luni după data bilanțului.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii necurente. Standardul IAS 1 revizuit solicită ca o datorie care s-a contabilizat, mai întâi, cu scopul de a fi consecința unei operații de comercializare, să fie clasificată în categoria datoriilor curente.
Standardul IAS 1 lasă entității o marjă destul de largă în detalierea posturilor bilanțiere. Vor fi prezentate în poziții distincte doar acele elemente care sunt considerate semnificative din punct de vedere al naturii, al funcției și al mărimii lor.
Elementele considerate nesemnificative vor fi cumulate după criterii de omogenitate și evidențiate în posturi numite, de exemplu, “Alte stocuri”, “Alte datorii”, etc.
IAS 1 revizuit prezintă o listă de elemente relevante ce trebuie publicate fie in cadrul situațiilor financiare principale fie în notele explicative.
Informații ce trebuie prezentate în cadrul bilanțului:
(a) imobilizări corporale;
(b) imobilele de plasament;
(c) active necorporale;
(d) active financiare ( altele decât cele care figurează în categoriile e), g), h);
(e) investiții financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalență;
(f) stocuri;
(g) creanțe comerciale și similare;
(h) lichidități și echivalente de lichidități;;
(i) datorii comerciale și similare;
(j) provizioane;
(k) datorii financiare ( altele decât cele care figurează în categoriile i), j);
(l) datorii și active de impozite curente;
(m) datorii și active de impozite amânate;
(n) interese minoritare (prezentate ca o componentă a capitalurilor proprii);
(o) capitalul și rezervele care revin acționarilor întreprinderii.
ACTIVELE:
Activele imobilizate denumite conform IAS 1 active necurente cuprind:
Imobilizări necorporale: conform standardului IAS 38 ”Imobilizări necorporale”, aceste bunuri sunt active nemonetare identificabile, fără substanță fizică. În această categorie sunt incluse: cheltuieli de constituire (numai conform Directivei a IV-a); cheltuieli de dezvoltare(numai în anumite conditii); concesiuni; brevete; licențe; mărci; drepturi și valori similare; fondul comercial; programele informatice; imobilizări necorporale în curs etc.
Imobilizări corporale: conform standardului IAS 16 „Imobilizări corporale” aceste bunuri sunt active corporale deținute de o întreprindere fie pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, fie pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative, pentru o perioadă mai mare de un an. În această categorie sunt incluse: terenuri și amenajări de terenuri; costrucții; instalații tehnice; mijloace de transport; animale și plantații; mobilier; aparatură birotică; echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale; imobilizări corporale în curs etc.
O categorie distinctă de active necurente este constituită din imobilele de plasament. Ele reprezintă bunuri imobiliare (terenuri sau clădiri) deținute în scopul obținerii de chirii sau al realizării unor plusuri de valoare. Aceste active fac obiectul standardului IAS 40 ”Imobile de plasament”.
Imobilizări financiare: reprezintă titluri și creanțe financiare( împrumuturi acordate). Modelul impus de OMFP nr.1752 (conform directivelor contabile europene) delimitează următoarele categorii de imobilizări financiare: acțiunile deținute la entitățile afiliate, împrumuturi acordate entităților afiliate, interese de participare, împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare, investiții deținute ca imobilizări și alte împrumuturi.
În viziunea referențialului contabil internațional, imobilizările financiare și investițiile financiare pe termen scurt se regăsesc în cele două categorii de plasamente: plasamente pe termen lung și plasamente curente. Contabilizarea și evaluarea lor se face în conformitate cu IAS 39” Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare”
b) Activele circulante denumite conform IAS 1 active curente cuprind:
Stocurile : conform standardului IAS 2 „ Stocurile” sunt active terminate sau în curs de fabricație și destinate a fi vândute, în cadrul activității normale a întreprinderii; materiale și furnituri destinate a fi consumate în cursul procesului de producție sau de prestare de servicii. Reglementările OMFP nr.1752, prin planul de conturi, prezintă stocurile conform clasificării detaliate: stocuri de materii prime și materiale, stocuri de producție în curs de execuție, stocuri de produse, stocuri aflate la terți, stocuri de animale, stocuri de mărfuri, stocuri de ambalaje. Evaluate în cursul exercițiului la nivelul costurilor lor de intrare, stocurile pot fi provizionate la inventar, atunci când valoarea lor posibilă de vânzare (valoarea netă de realizare) este inferioară costurilor la care sunt înregistrate.
Creanțele: sunt drepturi ale entității față de terții ei. Principala categorie de creanțe este reprezentată de creanțele de natură comercială: creanțe-clienți, efecte de primit, clienți incerți sau în litigiu, clienți-facturi de întocmit. La acestea se adaugă creanțele salariale, sociale, fiscale, creanțele față de asociați privind decontările referitoare la capital, creanțele față de debitori etc.
Disponibilitățile: sunt activele cu cel mai înalt grad de lichiditate. Ele apar sub forma valorilor de încasat, a conturilor curente la bănci, a dobânzilor de încasat, a numerarului și a altor valori din casierie și a acreditivelor.
Activele necurente destinate cedării: reprezintă active necurente la care entitatea are intenția să renunțe, prin vânzare sau schimb, în următoarele 12 luni care succed datei închiderii exercițiului. Ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă și valoare justă diminuată cu cheltuielile de vânzare.
DATORIILE
Standardul IAS 1 definește cele două mari categorii de datorii, ținând cont de gradul lor de exigibilitate:
Datorii necurente ( pe termen lung): în aceasta categorie apar spețe de datorii generate de noul mecanism financiar impus de aplicarea standardelor internaționale, cum ar fi pasivele de imozit amânat, induse de aplicarea standardului IAS 12 „ Impozit asupra rezultatului”, datoriile privind pensiile, ca urmare a aplicarii standardului IAS 19 „ Beneficiile angajaților”
Datorii curente: includ datoriile pe termen scurt cum ar fi: datorii comerciale, datorii salariale, sociale, datorii față de creditori diversi etc.
CAPITALURILE PROPRII:
Ca interes rezidual al proprietarilor în activele acesteia, cuprind suma algebrică a: capitalului social, prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve, rezultat reportat, și rezultatul exercițiului.
Exemplu ilustrativ de bilanț simplificat întocmit de un grup de societăți;
Grupul XYZ
ACTIVE
Active necurente
Imobilizări corporale
Fond comercial
Alte active necorporale
Investiții în întreprinderile asociate
Investiții disponibile pentru vânzare
Total active necurente
Active curente
Stocuri
Creanțe comerciale
Alte active curente
Lichidități și echivalente de lichidități
Total active curente
Total active
CAPITALURI PROPRII ȘI DATORII
Capitalul atribuibil deținătorilor de capital ai societății-mamă
Capitalul emis
Alte rezerve
Câștiguri nedistribuite
Total capitaluri atribuite deținătorilor de capital și societății-mamă
Interese minoritare
Total capitaluri proprii
Datorii necurente
Împrumuturi pe termen lung
Impozite amânate
Provizioane pe termen lung
Total datorii necurente
Datorii curente
Datorii comerciale și alte datorii curente
Împrumuturi pe termen scurt
Partea curentă a împrumuturilor pe termen lung
Impozitul pe profit curent de plătit
Provizioane pe termen scurt
Total datorii curente
Total datorii
Total capitaluri proprii și datorii
Conform OMFP nr.1752/2005 societățile comerciale trebuie să prezinte un bilanț în formă listă care are următoarea structură:
Active imobilizate
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
Active circulante
Stocuri
Creanțe
Investiții pe termen scurt
Casa și conturi la bănci
Cheltuieli în avans
Datorii : sumele ce trebuie plătite întro perioadă de până la un an
Active circulante nete/ datorii curente nete
Total active minus datorii curente
Datorii: sumele ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
Provizioane
Venituri în avans
Capital și rezerve
Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat și capitalul nevărsat)
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve
Profitul sau pierderea reportată
Profitul sau pierderea exercițiului financiar
În luna septembrie 2007 s-a publicat standardul IAS 1 revizuit care se va aplica obligatoriu de la 1 ianuarie 2009, aplicarea anticipată fiind însă permisă. În contextul acestuia s-au modificat denumirile pentru componentele situațiilor financiare, bilanțul devenind “ Situația poziției financiare”.
Situația poziției financiare se publică și pentru începutul anului precedent dacă s-au făcut retratări în mod retroactiv sau s-a aplicat o politică nouă în mod retroactiv.
1.4.2. Contul de profit și pierdere
Contul de profit și pierdere este situația financiară care măsoară succesul sau performanța financiară a activității unei entități, referitoare la o perioadă dată.
Organismul internațional de normalizare contabilă (IASB), consideră contul de rezultate ca un component al ansamblului de situații financiare destinate procesului de informare financiară.
În Cadrul conceptual, sunt definite elementele care măsoară performanța entitații:
veniturile
cheltuielile
Veniturile sunt creșteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune (exercițiul financiar) sub formă de creșteri de active sau de diminuări de datorii care au ca rezultat creșterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice creștere de capitaluri proprii sub alte forme decât noile capitaluri.
In aceasta definiție se cuprind veniturile care provin din activitatea curentă a entității sau venituri propriu-zise (vânzări, onorarii, comisioane, dobânzi, etc) cât și alte venituri și plusuri de valori sau câștiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizărilor, etc)
Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASB ca diminuări de avantaje economice, în cursul unui exercițiu sub forma diminuării activelor sau creșterii datoriilor și care au generat o scădere de capitaluri proprii alta decât distribuirile către proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decât reducerea de capital social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuială. Se pot distinge:
a. cheltuieli propriu-zise care rezultă din activitatea curentă (cum sunt costul vânzărilor,cheltuielile de personal, etc.
b. pierderile și minusurile de valoare (rezultând din catastrofe naturale, din vânzarea activelor imobilizate, din variația cursului imobiliar, etc) și care pot să rezulte sau nu din activități curente ale entitații.
Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanța întreprinderii este necesară respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze și toate cheltuielile care au contribuit la obținerea venitului respectiv.
În înțelesul reglementărilor OMFP nr.1752/2005, veniturile și cheltuielile au următoarele semnificații :
veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează, în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor;
cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.
Informații ce trebuie prezentate în contul de profit și pierdere:
venituri;
costurile de finanțare;
partea din profit și pierdere aferentă întreprinderilor asociate și asocierilor în participație, contabilizate prin metoda punerii în echivalență;
cheltuieli cu impozite și taxe;
o singură sumă reprezentând totalul (i) profitul sau pierderea după impozitare rezultate din activităti întrerupte și (ii) câștigul sau pierderea după impozitare rezultate din estimarea valorii juste mai puțin costurile de vânzare sau înstrăinare a activelor sau grupurilor de active ce compun activitatea întreruptă; și
profitul sau pierderea
O entitate nu va prezenta nici un element de venit și cheltuială ca element extraordinar, nici în contul de profit și pierdere, nici în note. Elementele trebuie să fie excluse din formarea rezultatului deoarece ele nu rezultă din tranzacțiile curente de exploatare ale entității.
Informații ce trebuie prezentate fie în contul de profit și pierdere, fie în note:
Atunci când elementele de venituri și cheltuieli sunt materiale, trebuie prezentate separat natura și suma eferente acestora.
Entitatea trebuie să prezinte o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe destinația acestora în cadrul entității, după cum este mai relevant.
Entitățile care clasifică elementele de cheltuieli pe funcții, trebuie să prezinte informații suplimentare privind natura cheltuielilor, inclusiv cheltuiala cu amortizarea și cu beneficiile angajaților.
Entitatea trebuie să prezinte, fie în contul de profit și pierdere, fie în situația modificărilor capitalului propriu, fie în note, suma dividendelor recunoscute de către acționari în cursul perioadei, și dividendele pe acțiune aferente.
Conform standardului IAS 1 revizuit în septembrie 2007 se schimbă denumirea contului de profit și pierdere în “ Situația rezultatului global”. Rezultatul global va cuprinde profitul sau pierderea exercițiului curent și alte elemente componente ale rezultatului global recunoscute în cursul perioadei. Aceste elemente se referă la:
surplusul din reevaluare (conform IAS 16, IAS 38);
câștigurile sau pierderile din conversia situațiilor financiare ale societăților străine ( conform IAS 21);
câștigurile sau pierderile aferente regimurilor de pensionare (conform IAS 19)
câștigurile sau pierderile aferente activelor financiare disponibile pentru vânzare ( conform IAS 39)
câștigurile sau pierderile aferente instrumentelor de acoperire în cazul acoperirii fluxurilor de trezorerie (conform IAS 39)
Rezultatul pe acțiune
Standardul IAS 33 “ Rezultatul pe acțiune” impune anumitor societăți să prezinte un rezultat pe acțiune de bază și un rezultat pe acțiune diluat, chiar dacă mărimile indicate sunt negative ( pierdere pe acțiune), în contul de profit și pierdere, cu acceeași semnificație pentru toate perioadele prezentate.
Acent standard este obligatoriu pentru societățile cotate, dar poate fi aplicat și de societățile necotate.
Rezultatul pe acțiune de bază se calculează ca raport între rezultatul net al perioadei aferent acțiunilor ordinare și numărul mediu ponderat al acțiunilor ordinare în circulație pe parcursul anului. Rezultatul net al perioadei aferent acțiunilor ordinare se determina ca diferență între rezultatul net al perioadei, din care au fost excluse interesele minoritare și dividendele preferențiale. Numărul mediu de acțiuni în circulație se calculează prin adăugarea la numărul de acțiuni în circulație la începutul exercițiului a emisiunilor noi de acțiuni și prin deducerea rambursărilor de acțiuni sau a achizițiilor de acțiuni proprii. Ponderea se face în funcție de factorul timp.
Rezultatul pe acțiune diluat: se calculează prin ajustarea rezultatului pe acțiune de bază cu efectul acțiunilor potentiale. Rezultatul net al perioadei se majorează cu următoarele elemente nete de impozit: dividendele ce revin acțiunilor preferențiale în cazul conversiei acestora în acțiuni ordinare, dobânzile aferente obligațiunilor convertibile în acțiuni ordinare și toate celelalte elemente care nu ar putea fi incluse în rezultat dacă emisiunea de acțiuni potențiale nu ar fi avut loc. La numărul de acțiuni ordinare se adaugă numărul de acțiuni ce ar rezulta din conversia tuturor acțiunilor potențiale în acțiuni ordinare.
1.4.3 Situația modificărilor capitalului propriu
Modificările în capitalurile proprii ale întreprinderii între două date ale bilanțului reflectă creșterea sau reducerea activului net sau a avuției în cursul perioadei, în baza principiilor particulare de evaluare adoptate și prezentate în situațiile financiare. Cu excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu acționarii, cum ar fi aporturile de capital și dividendele, modificarea globală a capitalurilor proprii reprezintă câștigurile și pierderile totale generate de activitățile întreprinderii pe parcursul perioadei
Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă separată a situațiilor sale financiare, o situație care să evidențieze:
(a) profitul net sau pierderea netă a perioadei;
(b) fiecare element de venit și cheltuială, care este recunoscut direct în capitalurile proprii, așa cum se cere în alte standarde, cât și totalul acestor elemente;
(c) totalul veniturilor și cheltuielilor perioadei( calculate ca suma de a) si b)), prezentând separat sumele aferente proprietarilor societății și interesul minoritar;
(d) pentru fiecare componentă a capitalului propriu, efectele schimbărilor în politicile contabile și corectării erorilor recunoscute conform IAS 8.
Entitatea trebuie să prezinte de asemenea în situația modificărilor capitalului propriu sau în note tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia; soldul profitului sau pierderii cumulate la începutul și la sfârșitul perioadei, și modificările pe parcursul perioadei; o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capitaluri proprii și de rezerve la începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
1.4.4 Tabloul fluxurilor de trezorerie
Standardul Internațional de Contabilitate IAS 7 definește fluxurile de trezorerie drept intrări sau ieșiri de numerar și echivalente de numerar.
Tabloul fluxurilor de trezorerie explică variația lichidităților și a echivalentelor de lichidități ale unei entități, furnizând informații utile în vederea evaluării performanței acesteia.
lichiditățile: sunt fondurile disponibile și depozitele la vedere; iar
echivalentele de lichidități: sunt plasamentele pe termen scurt (de regulă, cu scadență sub 3 luni), foarte lichide, convertibile cu ușurință întro mărime determinată de lichidități și care sunt supuse la un risc neglijabil de schimbare a valorii.
Fluxul net total de lichidități se explică funcțional, și anume din activități de exploatare, activități de investiții și activități de finanțare.
Fluxuri de trezorerie generate de activitățile de exploatare:
Acest flux de trezorerie este esețial, de mărimea sa depinzând capacitatea firmei de a genera lichiditățile necesare pentru acordarea de dividende, realizarea de noi investiții, rambursarea împrumuturilor și a ratelor de leasing financiar.
Aceste fluxuri de trezorerie reprezintă consecința principalelor activități generatoare de venituri ale entității. Standardul IAS 7 precizează câteva categorii de fluxuri din exploatare, și anume:
încasările care decurg din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;
încasările care provin din redevențe, onorarii, comisioane, și din alte venituri;
plățile privind datoriile față de furnizorii de bunuri și de servicii;
plățile în favoarea salariaților și în contul acestora;
încasările și plățile relative la prime și calamități, la anuități și la alte prestații legate de polițele de asigurare, în cazul unei instituții de asigurări;
plățile și rambursările de impozite asupra profitului, cu conditia ca ele să nu poată fi în mod specific asociate activităților de finanțare și de investiții.
Metodele de prezentare a fluxurilor de trezorerie referitoare la activitățile de exploatare:
O entitate poate să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activităților de exploatare prin două metode:
a) Metoda directă, conform căreia informațiile furnizate se referă la încasări și plăți în mărimile lor brute. Standardul IAS 7 recomandă utilizarea metodei directe, pentru că este mai ușor de înteles de către utilizatorii de informații financiare, în special de investitori. Această metodă folosește numai informații de tip fluxuri de trezorerie ( încasări și plăți), informații ce pot să fie utile pentru estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare.
b) Metoda indirectă, conform căreia rezultatul exercițiului înaintea impozitării și elementelor extraordinare este corectat pentru a ține cont de : influența operațiilor care nu au un caracter monetar; elementele de venituri și cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care vizează activități de investiții sau de finanțare; influența variațiilor necesarului în fond de rulment asupra trezoreriei, unde:
-> Necesarul în fond de rulment=Activele de exploatare-Pasivele de exploatare
În cadrul acestei metode :
cheltuielile eliminate sunt luate cu semnul plus, iar veniturile eliminate cu semnul minus, deoarece în calculul rezultatului (în contextul contului de profit și pierdere) ele au fost luate cu semnul minus, respectiv semnul plus.
Rezultatul din cesiune urmeaza același tratament, deoarece este un venit net sau o cheltuială netă;
Pentru variația elementelor necesarului în fond de rulment se va folosi următoarea logică:
-> în cazul unui element de activ, creșterea are o influența negativă asupra trezorerie în timp ce o micșorare, o influență pozitivă;
-> în cazul unui element de pasiv, creșterea are o influență pozitivă asupra trezoreriei, în timp ce o micșorare are o influență negativă.
Fluxuri de trezorerie generate de activitățile de investiții:
Standardul IAS 7 arată că fluxurile care rezultă din activitățile de investiții indică în ce măsură au fost efectuate plățile pentru achiziția de active destinate să genereze venituri și fluxuri de trezorerie viitoare.
Fluxul net de trezorerie din activitatea de investiții oferă informații cu privire la modul în care entitatea își asigură creșterea internă ( investițiile în imobilizări corporale și necorporale) și creșterea externă și se referă la:
plăți efectuate pentru achiziția de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate și plățile implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru sine;
încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung;
plăți efectuate pentru achiziția de titluri de participare și de titluri de creanță emise de alte întreprinderi, precum și plățile efectuate pentru achiziția de titluri de la asocierile în participație (altele decât plățile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);
încasări din vânzarea de titluri de participare și de titluri de creanță emise de sau provenite de la alte întreprinderi, precum și încasări relative la vânzarea de titluri deținute în asocierile în participație ( altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale).
avansuri de trezorerie și împrumuturi acordate terților;
încasări care decurg din rambursarea avansurilor de trezorerie și împrumuturilor acordate terților.
Un flux net de trezorerie din activitatea de investiții cu semnul minus ( plăți pentru imobilizări mai mari decât încasările din cedarea de imobilizări) nu se apreciază negativ ci este un mesaj pozitiv pentru utilizatorii de informații financiare.
În cazul în care fluxul net este din activitatea de investiții este pozitiv, iar fluxul net din activitatea de exploatare este negativ, rezultă o concluzie nefavorabilă pentru entitate, și anume că pentru a-și continua activitatea firma a fost obligată să vândă din activele imobilizate, ceea ce are ca efect reducerea potențialului de a crea fluxuri de trezorerie in viitor.
Fluxuri de trezorerie generate de activitățile de finanțare:
Activitățile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și împrumutate ale întreprinderii. Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de posibilitatea utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile viitoare. Dinamica intrărilor de numerar reflectă capacitatea întreprinderii de a atrage noi surse de finanțare pentru exploatare și pentru investiții, iar dinamica ieșirilor reliefează capacitatea firmei de a remunera acționarii și a rambursa ratele scadente aferente împrumuturilor anterioare și operațiunilor de leasing financiar.
Mișcările de trezorerie generate de activitățile de finanțare se referă la:
Încasări din emisiunea de acțiuni și de alte instrumente de capitaluri proprii;
Vărsămintele efectuate acționarilor pentru achiziția sau răscumpărarea acțiunilor întreprinderii;
Încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, bancare, de bilete de trezorerie, de împrumuturi ipotecare, și de alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;
Rambursarea sub formă de lichidități a sumelor împrumutate;
Vărsăminte efectuate de locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locație-finanțare.
Note explicative la situațiile financiare anuale
Notele explicative conțin informații suplimentare, relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute. Notele explicative trebuie prezentate întro manieră sistematică. Fiecare element semnificativ al bilanțului, contului de profit și pierdere, situației fluxurilor de trezorerie și al situației modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element semnificativ.
Anumite informații se vor repeta de câte ori este necesar pentru o bună înțelegere. Aceste informații se referă la numele entității care face raportarea, data la care se referă situațiile financiare, moneda în care sunt întocmite situațiile financiare etc.
Structura notelor explicative este următoarea:
Nota 1 – Active imobilizate
Nota 2 – Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
Nota 3 – Repartizarea profitului
Nota 4 – Analiza rezultatului din exploatare
Nota 5 – Situația creanțelor și datoriilor
Nota 6 – Principii, politici și metode contabile
Nota 7 – Acțiuni și obligațiuni
Nota 8 – Informații privind salariații, administratorii și directorii
Nota 9 – Exemple de calcul și analiza principalilor indicatori economico-financiari
Nota 10 – Alte informații
Pentru elementele menționate în notele explicative se va prezenta, de regulă, și suma corespunzătoare anului precedent.
În situația în care suma corespunzătoare nu este comparabilă, aceasta trebuie ajustată, prezentându-se rezultatul ajustării, modul de efectuare și motivele pentru care aceasta a fost efectuată.
Notele explicative trebuie sa prezinte care sunt politicile contabile adoptate de entitate pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exercitiu, ale fluxurilor de trezorerie și modificărilor capitalului propriu.
1.5 Principii contabile și aplicarea lor la întocmirea situațiilor financiare
Obiectivul fundamental al contabilității privind asigurarea unei imagini fidele asupra situației patrimoniului și rezultatului exercițiului, se realizează pe baza unor reguli, metode și proceduri contabile care se fundamentează și concretizează avându-se în vedere anumite principii și convenții contabile generale.
De altfel, practica contabilă a oricărei economii de piață nu poate fi concepută fără utilizarea unor principii de bază. În acest sens se are în vedere faptul că în activitatea practică se pot întâlni operații contabile pentru care nu există stabilite reguli sau proceduri de rezolvare, iar soluționarea lor se poate înfăptui numai prin apelarea la unul sau mai multe principii contabile, ceea ce justifică necesitatea existenței, cunoașterii și înțelegerii corecte a conținutului lor.
Principiile contabile de bază asimilate pentru activitatea practică din țara noastră sunt enumerate și definite astfel:
1. Principiul prudenței :
->pentru deprecierile, riscurile și pierderile probabile care pot surveni în activitatea exercițiului curent sau anterior nu este admisă, pe de o parte, supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, iar pe de altă parte subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. Aceste cerințe asigură evitarea transferării în perioada viitoare a incertitudinilor din cursul exercițiului curent ori a celui anterior sau altfel spus să nu se influențeze patrimoniul și rezultatele exercițiilor viitoare cu ceea ce nu se referă la acestea.
2. Principiul permanenței metodelor :
->constă în asigurarea continuității aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor în scopul creării premiselor pentru compararea în timp a informațiilor contabile. Metodele care se utilizează trebuie să aibă caracter de permanență, în sensul folosirii lor în cadrul mai multor exerciții consecutive, ceea ce permite compararea datelor sau informațiilor din bilanțurile care se întocmesc, iar analiza indicatorilor economico-financiari conduce la obținerea unor informații pertinente pentru cei interesați.
3. Principiul continuității activității:
-> este definit în sensul că "se presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activității".
Acest principiu acționează, de regulă, la încheierea exercițiului, atunci când se întocmesc documentele de sinteză și în speță cu prilejul inventarierii și implicit a evaluării bunurilor.
În cazul în care este asigurată continuitatea activității se procedează la efectuarea evaluării anuale a bunurilor în funcție de utilitatea acestora în cadrul unității patrimoniale. În situația în care se constată intrarea în starea de lichidare sau de reducere sensibilă a activității, pentru evaluarea bunurilor, se utilizează alte valori decât cele de utilitate (mai mici), denumite și valori lichidative, adoptându-se o modalitate de evaluare adecvată sistării activității sau noncontinuității. Totodată, se are în vedere că valoarea imobilizărilor corporale nu se mai poate recupera în timp, iar unele cheltuieli, cum sunt cele de constituire și cele de cercetare-dezvoltare, nu se mai pot repartiza asupra mai multor exerciții.
4. Principiul independenței exercițiului:
-> este important pentru asigurarea unei imagini fidele asupra rezultatului fiecărui an financiar.
În condițiile practicării unei contabilități de angajamente, el presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente entităț ii pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului la care se referă.
O primă consecință ce se degajă din aplicarea acestui principiu constă în aceea că veniturile se reflectă în contabilitate în momentul predării bunurilor către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în contract, care atestă transferul de proprietate a bunurilor respective asupra clienților. În aceste condiții se reține că nu se are în vedere momentul încasării, care se poate produce chiar în exercițiul următor și nici faptul că factura se va întocmi ulterior.
La rândul lor, cheltuielile entitatii reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit dar care privesc exercițiul financiar curent.
O altă consecință privind principiul analizat se referă la faptul că este necesară utilizarea unor conturi de regularizare și anume: 471 ”Cheltuieli înregistrate în avans” și 472 „Venituri înregistrate în avans”. Aceste conturi contribuie, de asemenea, la delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor, realizate și respectiv efectuate în exercițiul curent dar care privesc exercițiul următor și implicit rezultatul acestuia, dintre care se amintesc: încasările anticipate din chirii, din vânzări de active corporale cu plata în rate, chiriile plătite cu anticipație etc.
5. Principiul intangibilității bilanțului de deschidere a unui exercițiu:
-> constă în existența concordanței depline a acestuia cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent, ceea ce creează atât posibilitatea verificării cu ușurință a integrității patrimoniului cât și informării corecte a utilizatorilor externi de informații.
6. Principiul necompensării:
-> impune înregistrarea distinctă în bilanț a elementelor de activ și de datorii și în contul de profit și pierdere a veniturilor și a cheltuielilor, nefiind admisă vreo compensare între ele. În acest sens exemplificăm: necompensarea creanțelor cu datoriile față de același terț și necompensarea plusurilor de valoare cu minusurile de valoare care pot surveni cu prilejul aplicării principiului prudenței.
7. Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii :
->conform acestui principiu , componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. Trebuie adoptate metode economice de evaluare, care să țină seama atât de caracteristicile elementului patrimonial supus evaluării, cât și de utilitatea sa sau de condițiile pieței sale.
8. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului:
-> prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate , și nu numai de forma juridică a acestora.
9. Principiul pragului de semnificație:
-> elementele de bilanț și de cont de profit și pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă: acestea reprezintă o suma nesemnificativă.
Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare . Elemente cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare trebuie însumate , nefiind necesară prezentarea lor separată.
1.6 Lucrări contabile preliminare întocmirii situațiilor financiare:
Lucrările preliminare denumite lucrări de închidere a exercițiului sunt structurate astfel:
Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere;
Inventarierea generală a patrimoniului;
Operații de regularizare ;
Stabilirea balanței conturilor după inventariere;
Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii;
Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere:
Pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi se întocmește balanța de
verificare înainte de inventarierea patrimoniului. Balanța pregătește datele de referință necesare
comparării soldurilor din inventarul contabil și inventarul faptic. Relațiile de control proprii balanței
sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrarea sintetică și analitică. Informația de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative este aceea că totalul rulajului debitor sau creditor din balanță trebuie sa fie egal cu totalul rulajului calculat în Registrul Jurnal.
Inventarierea generală a patrimoniului:
Reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului. Constatarea existenței elementelor inventariate se face prin observare directă ( prin numărare, cântărire, măsurare și calcule tehnice după caz) pentru bunuri corporale ( materiale), pe bază de registre sau documente pentru bunuri necorporale, creanțe și datorii. Evaluarea elementelor patrimoniale inventariate se face la nivelul valorii actuale, denumită valoare de inventar.
Etapele inventarierii:
Pregătirea inventarierii: constă în a lua o serie de măsuri pentru a asigura buna desfășurare a acesteia: sortarea, aranjarea, etichetarea materialelor, produselor, mărfurilor și altor valori materiale.
Stabilirea stocurilor faptice: se realizează de către comisia de inventariere, prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după caz. Toate cantitățile ce se constată de comisie se înscriu în listele de inventariere ce se întocmesc pe gestionari, bonuri de depozitare și feluri de bunuri.
Stabilirea rezultatelor inventarierii: pentru determinarea rezultatelor se evaluează mai întâi stocurile înscrise în listele de inventariere. Acestea se semnează de membrii comisiei și de gestionar. Se compară valoarea stocurilor faptice cu valoarea stocurilor scriptice.
Operații de regularizare:
Plusurile și minusurile de inventar:
Plusurile de inventar se înregistrează ca intrări în patrimoniul entității, iar minusurile se impută. Dacă lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva, se decontează asupra cheltuielilor entității. Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acordă scăzăminte fără a depăși valoarea constatată în minus. De asemenea, pentru aceste valori, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația când cantitățile lipsă sunt mai mari decât cantitățile în plus. Calculul se efectuează în primul rând pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar dacă mai rămân diferențe cantitative în minus cotele de scăzăminte se pot aplica și pentru celelalte valori materiale admise în compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferențe. Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentând un prejudiciu pentru patrimoniu, se recuperează de la persoanele vinovate în conformitate cu dispozițiile legale.
b) Calculul amortizării:
Amortizarea activelor imobilizate se calculează și înregistrează pe baza planului de amortizare sau a fișelor mijloacelor fixe. La închiderea exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar să fie egală cu valoarea rămasă de amortizat.
Daca valoarea de inventar este mai mică decât cea rămasă de amortizat, diferența se regularizează astfel:
1. înregistrarea unei amortizări, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă ( exemplu mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru casare);
2. constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă sau relativă ca urmare a unor cauze cum sunt:
apariția unei deprecieri de care nu s-a ținut seamă cu ocazia amortizării;
supraevaluarea mijloacelor fixe cu ocazia reevaluării anterioare;
lipsa de utilitate în momentul inventarierii ( trecute în conservare, inutilizabile temporar);
alte cauze care determină că valoarea actuală să fie mai mică decât valoarea rămasă de amortizat.
c) Operații privind provizioanele pentru deprecieri:
Provizioanele pentru deprecieri vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare. Aceste micșorări de valoare au un caracter reversibil, în consecință sunt regularizate la închiderea conturilor. În acest scop se procedeaza asfel:
în situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului (valoare contabilă- valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar, afectându-se conturile de cheltuieli cu provizioanele.
în situatia în care deprecierea constatată pe baza inventarului este inferioară provizionului constituit, se diminuează provizionul înregistrat cu diferența corespunzătoare, afectându-se conturile de venituri din provizioane.
d) Operații privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli:
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie pentru finanțarea acelor cheltuieli și pierderi a căror realizare sau plată este incertă ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare. La închiderea exercițiului, provizioanele constituite efectiv se înregistreaza în debitul conturilor de cheltuieli și creditul conturilor de provizioane pentru riscuri și cheltuieli.
e) Diferențele de curs valutar:
O entitate poate desfășura activități în străinătate prin realizarea de tranzacții în valută și efectuarea de operațiuni în străinătate. Tranzacția în valută este o tranzacție care este exprimată sau care necesită decontarea în valută.
Diferența de curs valutar este diferența ce rezultă din raportarea aceluiași număr de unități ale unei valute în moneda de raportare, la cursuri de schimb diferite. Pentru recunoașterea diferențelor de curs valutar, conform IAS 21 “ Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar” se pot utiliza două tratamente contabile:
Tratamentul contabil de bază: Diferențele de curs valutar ce apar cu ocazia decontării elementelor monetare sau a raportării elementelor monetare ale unei entități la cursuri diferite față de cele la care au fost înregistrate inițial pe parcursul perioadei, ori față de cele la care au fost raportate în situațiile financiare anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli ale perioadei în care apar, cu excepția diferențelor de curs valutar tratate ca fiind capital propriu.
Tratamentul contabil alternativ permis: Diferențele de curs valutar pot rezulta dint-o devalorizare sau depreciere monetară acentuată, împotriva căreia nu se pot lua nici un fel de măsuri de acoperire a riscului și care afectează datoriile ce nu pot fi decontate și ce apar din achizitia recentă a unui activ facturat în valută. Asemenea diferențe de curs trebuie incluse in valoarea contabilă a activului respectiv, cu condiția ca valoarea contabilă ajustată să nu depășească minimul dintre costul de înlocuire și valoarea recuperabilă prin vânzarea sau utilizarea activului.
IAS 21 “ Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar” permite unei entități să includă diferențele de curs valutar din împrumuturi în valoarea contabilă a activelor, ca urmare a unei devalorizări severe recente.
Conform IAS 21 nu se constituie provizioane pentru pierderi din diferențe de curs valutar, prin urmare soldurile acestor conturi existente precum și a celor de diferențe de conversie activ și pasiv trebuie eliminate. Diferențele de curs valutar nu se mai pot transfera direct în conturi de rezerve, rezerva creată în anii anteriori pentru diferențele de curs înregistrate la reevaluarea disponibilului în valută în sumă egală sau mai mică cu capitalul social vărsat în valută trebuie anulată.
Pentru realizarea operațiilor prezentate mai sus se introduce un cont nou 1172 “ Rezultat reportat provenind din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puțin IAS 29” care este un cont bifuncțional. Astfel, creditul contului înregistrează rezultatul favorabil provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, cu excepția IAS 29, debitul înregistrează rezultatul nefavorabil provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, cu excepția IAS 29. Soldul creditor reprezintă profitul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, cu excepția IAS 29, iar soldul debitor pierderea reportată aferentă acesteia.
Stabilirea balanței conturilor după inventariere:
După efectuarea inventarierii și contabilizării regularizărilor de inventar se întocmește o nouă balanță a conturilor. Funcția acesteia se manifestă cu precădere pentru pregătirea informației necesare determinării rezultatului exercițiului și asigurarea suportului informațional necesar redactării bilanțului contabil.
Determinarea rezultatului exercițiului:
Rezultatul contabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri. Rezultatul fiscal este egal cu rezultatul contabil din care se elimină veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Elemente similare veniturilor:
diferențe favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evideța contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;
rezerve din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.
Elemente similare cheltuielilor:
diferențe nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;
cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata inițială stabilită conform legii, mai puțin perioada pentru care s-a calculat amortizarea.
Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparțin.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce figurează în contul 121 „ Profit și pierdere” înainte de impozitare.
Rezultatul fiscal reprezinta profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile.
Conform IAS 12 „ Impozitul pe profit” relatia dintre rezultatul fiscal și cel contabil se exprimă astfel:
Rezultatul fiscal= Rezultatul contabil (+/-) Diferențe temporale(+/-) Diferențe temporare
Diferențele temporale sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal, aparținând exercițiului fiscal în cauză.
Diferențele temporare sunt elemente neintegrabile în rezultatul fiscal al exercițiului, acestea vor fi deduse din rezultatul exercițiului și impozitate ulterior. Diferențele temporare generează impozite amânate. Subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate generează și se înscriu în sfera impozitelor amânate.
Profitul impozabil se determină pe baza relației:
Profitul impozabil= Venituri realizate – Cheluieli corespunzătoare veniturilor realizate +
Cheltuieli nedeductibile – Deduceri fiscale
Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele considerate deductibile conform prevederilor legale în vigoare, iar deducerile fiscale cuprind dividende primite de la o alta persoană juridică română, sumele utilizate pentru constituirea fondului de rezervă și alte elemente stabilite prin norme legale.
După calculul rezultatului bilanțier se vor înregistra operațiile de distribuire a profitului. În cazul societăților cu capital privat, distribuirea profitului se efectuează potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților.
Profitul net consemnat in bilanț poate fi repartizat astfel:
constituirea de rezerve legale în limita a 5% din profitul brut până când aceasta ajunge la 20% din capitalul social;
acoperirea pierderilor din anii precedenți;
constituirea fondului de participare a salariaților la profit;
distribuire de dividende.
7. Caracteristici ale informațiilor prezentate în situațiile financiare
Cadrul General al IASB prezintă caracteristicile calitative care determină utilitatea informațiilor din situațiile financiare, aceste caracteristici fiind:
Relevanța : informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.
Inteligibilitatea este calitatea esențială a informațiilor prezentate în situațiile financiare și presupune prezentarea acestora într-un mod coerent, clar, presupunându-se că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea activității entității respective.
Credibilitatea reprezintă calitatea informației de a nu conține erori semnificative, iar utilizatorii pot avea încredere că aceasta reprezintă corect ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte. Pentru a fi credibilă informația trebuie să îndeplinească mai multe caracteristici, și anume: să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile, să fie neutră, să fie prudentă și completă.
Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile financiare ale unei entități în timp pentru a identifica tendințele în poziția financiară și performanțele sale.
Aplicarea caracteristicilor calitative principale și a standardelor adecvate de contabilitate are ca rezultat întocmirea unor situații financiare care reflectă o imagine fidelă a poziției financiare.
Cadrul general oferă elemente legate de evaluarea poziției financiare (recunoașterea activelor, datoriilor și capitalului propriu), a rezultatelor, veniturilor și cheltuielilor, precum și principalele baze de evaluare a structurilor financiare.
Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situațiilor financiare vor fi recunoscute în bilanț și în contul de profit și pierdere. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare:
a) costul istoric :
Activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar, echivalente de numerar sau la valoarea justă din momentul cumpărării lor.
Datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obținute în schimbul obligației, sau în anumite împrejurări, la valoarea ce se așteaptă să fie plătită în numerar sau echivalente de numerar pentru a stinge datoriile.
costul curent:
Activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau a echivalentelor de numerar, care ar trebui plătită dacă același activ sau unul asemănător ar fi achiziționat în prezent. Datoriile sunt înregistrate la valoarea neactualizată necesară pentru a deconta în prezent obligația.
valoarea realizabilă:
Activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau în echivalente de numerar, care poate fi obținută în prezent prin vânzarea normală a activelor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare care reprezintă valoarea neactualizată în numerar sau în echivalente de numerar, care trebuie plătită pentru a achita datoriile.
d) valoarea actualizată:
Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări nete de numerar, care urmează să fie generate în derularea normală a activității entității. Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieșiri de numerar, care se așteaptă să fie necesare pentru a deconta datoriile.
Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entități în elaborarea situațiilor financiare este costul istoric, care de obicei este combinat cu alte baze de evaluare.
Conform Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2001 elementele patrimoniale vor fi supuse următoarelor tratamente contabile:
1. la data intrării în unitate: bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă, care se stabilește în modul următor:
bunurile reprezentând aportul de capital social, la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării;
bunurile obținute cu titlu gratuit, la valoare justă ( valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții , cu prețul determinat obiectiv.
bunurile procurate cu titlu oneros, la cost de achiziție;
Costul de achiziție este egal cu prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilizare sau intrarea în gestiune a bunului respectiv. Reducerile comerciale și alte elemente similare acordate de furnizori nu fac parte din costul de achiziție.
bunurile produse în unitate, la costul de producție;
Costul de producție cuprinde costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația bunului. În costul unui activ cu ciclu lung de fabricație ( un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare) pot fi incluse și dobânzile plătite la creditele contractate pentru achiziția, construcția, sau producția acestuia, direct atribuibile activului, până la finalizarea sa, aferente aceleiași perioade.
2. evaluarea cu ocazia inventarierii:
Evaluarea la inventar se face la valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. In cazul creanțelor și datoriilor, această valoare se stabilește în funcție de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.
3. la încheierea exercițiului:
Elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
pentru elementele de activ:
diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente sunt reflectate la valoarea lor de intrare;
diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă netă se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare în cazul activelor amortizabile, pentru care deprecierea este ireversibilă sau se constată un provizion atunci când deprecierea este reversibilă.
pentru elementele de pasiv:
diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare se înregistrează în contabilitate prin constituirea unui provizion;
diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate.
4. la data ieșirii din unitate sau la darea în consum, bunurile se evaluaează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
CAPITOLUL II : ÎNTOCMIREA, PUBLICAREA ȘI ANALIZA SITUAȚIILOR FINANCIARE ALE S.C. ALTUR S.A. –STUDIU DE CAZ
2.1 Societățile pe acțiuni cotate la bursă
Societățile pe acțiuni:
În societățile pe acțiuni, capitalul social este reprezentat de acțiunile emise de societate, care după modul de transmitere, pot fi nominative, sau la purtător. Felul acțiunilor este determinat prin actul constitutiv, în caz contrar ele vor fi nominative. Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acționarilor.
Acțiunile nu pot fi emise la o valoare mai mică decât cea nominală, iar valoarea nominală nu poate fi mai mică decât 0.1 lei.
În afară de evidențele prevăzute de lege, societățile pe acțiuni trebuie să țină:
un registru al acționarilor care să cuprindă datele personale ale acționarilor, evidența acțiunilor tranzacționate pe o piața reglementată;
un registru al ședințelor și deliberărilor Adunării Generale;
un registru al ședințelor și deliberărilor Consiliului de Administrație;
un registru al deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori, și de auditori interni;
un registru al obligațiunilor;
alte registre prevăzute de acte normative speciale.
Bursa de valori:
Bursa de valori este o instituție importantă a economiei de piață în cadrul căreia se încheie tranzacții referitoare la valori mobiliare, valute selective, produse bursiere derivate.
Într-o economie de piață o societate pe acțiuni devine semnificativă în momentul în care acțiunile și obligațiunile ei sunt admise să fie cotate la bursă. Cotarea se face prin două metode, cotarea acțiunilor și obligațiunilor existente sau cotarea unor noi emisiuni de acțiuni și obligațiuni.
Societatea cotată la bursă beneficiază de un circuit financiar suplimentar față de firmele necotate, prin potențiala sursă de finanțare reprezentată de marele public investitor.
Nu orice societate poate să adere pentru listarea la bursă a acțiunilor, în acest sens există mai multe condiții pe care o firmă trebuie să le îndeplinească:
Valoarea probabilă de piață a titlurilor pentru care se dorește cotarea trebuie să fie egală sau superioară valorii impuse de lege;
Titlurile trebuie să fie liber transferabile, degrevate de orice garanție reală sau proprire legală;
Societatea trebuie să fi publicat bilanțurile și conturile de profit și pierdere pe ultimii 5 ani premergători cererii pentru cotare;
Cel putin 25% din fiecare clasă de acțiuni trebuie să fie deținută de public alcătuit din persoane neasociate cu directorii sau acționarii majoritari;
Societatea trebuie să își informeze acționarii în scopul ocrotirii intereselor acestora prin lansarea, periodic de anunțuri publicitare, publicarea anuală a situației conturilor contabile, prezentarea de rapoarte de analiză economică la semestru, întocmirea unui raport preliminar cu privire la profitul previzionat pe anul financiar și la investiții, amplasamente, convenții încheiate etc.
Publicarea situațiilor financiare ale societăților comerciale
Situațiile financiare ale unei societăți comerciale se depun în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Situațiile financiare anuale se întocmesc și se publică, potrivit legii, în moneda națională. Acestea au în clar numele și prenumele persoanei care le-a întocmit, calitatea acesteia ( director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, persoană autorizată potrivit legii, membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor autorizați din România), precum și numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.
Administratorii sunt obligați ca, în termen de 15 zile de la data Adunării Generale, să depună o copie de pe situațiile financiare anuale, însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum și de procesul verbal al Adunării Generale la Oficiul Registrului Comerțului, precum și la Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute de Legea nr.82/1991, republicată, cu modificările anterioare.
La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piața reglementată, întocmesc situații financiare anuale care cuprind bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie și notele explicative la situațiile financiare, chiar dacă nu depășesc limitele a două din cele trei criterii de mărime prevăzute de reglementări, și anume: cifra de afaceri: 3.650.000 euro; total active 7.300.000 euro și un număr mediu de salariați de 50.
Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, bilanțul va purta simbolul cod 10, iar contul de profit și pierdere, simbolul cod 20. Formularul 30 cuprinde date informative despre societate, iar formularul 40 „ Situația activelor imobilizate” cuprinde date referitoare la provizioane pentru depreciere, situația activelor imobilizate și situația amortizărilor.
Situațiile financiare vor fi însoțite de o declarație scrisă a persoanelor care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și confirmă că:
Politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicate;
Situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată;
Persoana juridica își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
2.2 Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare ale S.C. Altur S.A.
-Studiu de caz-
2.2.1 Prezentarea societății Altur S.A.
Data constituirii: Societatea a fost înființată în anul 1979 sub denumirea de Întreprinderea de Piese Turnate din Aluminiu și Pistoane Auto Slatina și s-a transformat , prin reorganizare, în societate comercială pe acțiuni, S.C. Altur S.A. Slatina, prin Hotărârea Guvernului nr.116/13.03.1991.
Domeniul principal de activitate este reprezentat de fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor.
Activitatea principală constă în proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pistoanelor pentru autovehicule, pieselor turnate din aluminiu, inclusiv servicii și asistență tehnică; fabricarea de motoare și turbine ( cu excepția celor pentru avioane, autovehicule și motociclete); fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule.
Altur SA este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului în Județul Olt cu numărul J28/131/1991, având codul de identificare fiscală RO 1520249. Sediul social al societății este situat în Județul Olt, Oraș Slatina, Str. Pitești nr.14.
Forma juridică: Forma juridică este aceea de societate pe acțiuni, cu capital integral privat, deținută public. Societatea este listată la Bursa de Valori București, categoria a-II-a cu indicativ ALT. Acțiunile societății au fost tranzacționate la prețuri diferite pe parcursul anului, atingând un minim de 0.09 lei/acțiune și un maxim de 0.297 lei/acțiune.
Capitalul social : La 01.01.2007 capitalul social era de 20.692.760 lei, subscris și integral vărsat, divizat în 206.927.595 acțiuni nominative dematerializate cu o valoare nominală de 0.1 lei, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Olt conform Certificatului de Înscriere de Mențiuni nr. 6660/05.04.2006.
La finele anului 2007, capitalul social subscris și vărsat este de 72.134.086 lei, divizat în 721.340.861 acțiuni, cu o valoare nominală de 0.1 lei/acțiune.
La ultima ședință de tranzacționare din anul 2007, respectiv 21 decembrie, acțiunile au fost tranzacționate la un preț de 0,102 lei/acțiune, comparativ cu 0,196 lei/acțiune înregistrat la ultima ședință de tranzacționare din 19 decembrie 2006.
Structura acționariatului S.C. Altur S.A. Slatina, înscrisa la Registrul Comerțului în data de 20.12.2007 era următoarea :
Descrierea principalelor produse realizate și servicii prestate:
Produsele realizate de către firmă constau în:
Pistoane auto: Societatea produce pistoane auto din aliaje de aluminiu cu diametre cuprinse între 40 mm și 150 mm cu o lungime maximă de 210 mm care echipează motoare pentru autoturisme tip Universal (U445, U650, U860, U1010) și autocamioane Roman tip Saviem și tip Man.
Prelucrarea pistoanelor și finisarea se realizează pe mașini cu comandă numerică asistate de calculator. Pistoanele performante din aluminiu sunt concepute special pentru autoturisme, tractoare sau autocamioane.
Seturi motor: Seturile motor acoperă toată gama de motoare, ce echipează autoturisme de oraș, autoturisme de teren, tractoarele și camioanele produse în România.
Piese turnate: Piesele sunt turnate sub presiune sau gravitațional din aliaje de aluminiu destinate în special industriei auto precum și centralelor termice.
Principalele piețe de desfacere sunt piața internă și cea externă.
Pe piața internă produsele și serviciile firmei se adresează fabricanților de autovehicule rutiere sau utilaje agricole și producători de subansamble, cât și unităților de reparații auto și comercianți en detail de piese auto.
Pe piața externă piesele turnate din aluminiu sunt destinate producătorilor de componente auto precum și producătorilor de componente pentru microcentrale termice.
Piata externă este împărțită în două segmente:
Piața pieselor turnate care este localizată în Europa Occidentală și reprezintă 99.63% din exportul total al societății
Piața pieselor de schimb auto este localizată în Egipt, Siria și Iran având un procent mic din exportul total al firmei, aproximativ 0.37%.
Activitatea de aprovizionare și principalii furnizori:
Furnizori: Materii prime și materiale:
S.C. Alro S.A. Slatina -> Aliaje de aluminiu;
S.C. Coma Galați -> Oțeluri pentru scule, matrițe;
Hoesch Germania -> Fluxuri pentru turnătorie;
Bohler Austria -> Oțel pentru scule, matrițe;
Refarom Brasov -> Produse refractare pentru cuptoare.
Activitatea de vânzare și principalii clienți:
În anul 2007 vânzările pe piață internă, au înregistrat o scădere comparativ cu anul 2006, scădere determinată de diminuarea vânzărilor pe segmentul de piață a pistoanelor și seturilor motor. În ceea ce privește vânzările la export acestea au avut o creștere față de 2006 cu 14%, iar pentru anul 2008 se estimează o creștere de 11% față de 2007.
Compania TRW Automotive, cu sedii în Franța, Polonia, Germania, Cehia este clientul semnificativ al S.C Altur S.A. Slatina, deținând ponderea în cifra de afaceri de aproximativ 65% în anul 2007.
Clienți: 1. TRW Automotive -> 65%
2. Continental Teves Germania -> 12.74%
3. Rubitech Olanda -> 4.58%
4. Hagelmyer Germania ->2.63%
5. Dalmer Italia -> 2.59%
6. Clienti interni -> 12.73%
În anul 2007 vânzările pe piața internă au înregistrat o scădere comparativ cu anul 2006, scăderea fiind determinată de diminuarea vânzărilor pe segmentul de piață al pistoanelor și seturilor motor. Vânzările la export au înregistrat o creștere față de 2006 cu 14%.
principalii concurenți ai companiei la fiecare din principalele produse:
2.2.2 Întocmirea situațiilor financiare
Situațiile financiare ale S.C. Altur S.A. aferente anului 2007 sunt alcătuite din bilanț, cont de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie, situația modificărilor capitalului propriu și note explicative la situațiile financiare anuale la data de 31.12.2007
Situațiile financiare au fost întocmite conform Reglementărilor Contabile conforme cu Directivele Europene aprobate prin OMFP nr. 1752/2005, modificat și completat prin OMFP nr.2001/2006 și OMFP nr.2374/2008, Standardele Internaționale de Contabilitate, mai puțin IAS 29 “ Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste” , Legea Contabilității nr.82/1991 cu modificările și completările ulterioare.
Evidența contabilă reflectă cronologic și sistematic înregistrările pe baza documentelor justificative; există concordanță între contabilitatea sintetică și cea analitică. Situațiile financiare sunt întocmite în lei.
Bilanțul contabil
Bilanțul contabil al S.C. Altur S.A. încheiat la 31.12.2007 oferă informații despre poziția financiară a societății. Elementele prezentate în bilanț sunt activele, datoriile și capitalurile proprii, grupate după natură și lichiditate în cazul activelor și natura și exigibilitate în cazul datoriilor.
Bilanțul este prezentat în format listă conform OMFP nr. 1752/2005 și se regăsește în Anexa 1.
Prezentarea elementelor bilanțiere:
Active Imobilizate:
În bilanț valoarea activelor imobilizate este în sumă de 42.162.609 lei, reprezentând 33,56% din activul total al entității și sunt structurate pe clase de imobilizări:
Imobilizări necorporale:
Imobilizările necorporale sunt prezentate în bilanț la valoarea contabilă, calculată prin diferența dintre costul de achiziție și amortizarea cumulată, cu suma de 58141 lei, și sunt tratate conform IAS 38 ”Imobilizări necorporale”. Aceste imobilizări îndeplinesc condițiile cerute de IAS 38, sunt controlate de entitate, sunt generatoare de beneficii economice viitoare, nu sunt produse din resurse proprii și se compun din licențe de fabricație și licențe pentru sisteme de operare PC. Valoarea imobilizărilor la începutul anului 2007 a fost de 332722 înregistrându-se creșteri pe parcursul anului de 4136 lei. Metoda de amortizare utilizată este cea liniară pe durata de viață utilă a licențelor de fabricație și pe o perioadă de 3 ani pentru licențele de operare PC. Amortizarea aferenta anului 2007 este de 63877 lei, iar amortizarea totală este în valoare de 278.717 lei
b) Imobilizări corporale:
Activele corporale dețin o pondere majoritară în activele imobilizate de 99,86%. Activele corporale cuprind terenuri, mijloacele fixe și imobilizări în curs de execuție. Activele corporale de natura mijloacelor fixe, tratate conform IAS 16 ”Imobilizări corporale” au fost prezentate în bilanț la valoarea contabilă, valoare obținută după scăderea amortizării cumulate și a pierderii cumulate din depreciere.
Terenurile și construcțiile sunt prezentate la valoarea justă conform evaluării făcute la data de 31.12.2006. Amortizarea este calculată conform metodei liniare înregistrându-se o amortizare cumulată aferentă anului 2007 pe total imobilizări corporale de 2.689.484 lei. Mijloacele fixe amortizate integral care se folosesc în continuare în activitatea de producție sunt în număr de 726 de unități și au o valoare de inventar de 13.900.842,22 lei.
În cursul anului 2007 societatea a pus în funcțiune mijloace fixe în sumă de 2.135.493,44 lei, din care 781.760,36 lei achiziționate de la furnizori, iar diferența în sumă de 1.353.733,08 lei mijloace fixe construite în regie. Au fost vândute mijloace fixe de natura obiectelor de inventar în valoare de 1069,4 lei, cu amortizare cumulată de 989,83 lei. În cursul anului 2007 au fost casate mijloace fixe cu valoarea de inventar de 657.481,72 lei și amortizare cumulată 635.500,76 lei. Imobilizările în curs de execuție în sumă de 1.206.167,98 ron vor fi amortizate cu data punerii în funcțiune.
2. Active Circulante
Valoarea prezentată în bilanț a activelor circulante este de 83.229.987 lei și reprezintă 66,25% din activul patrimonial.
Activele circulante cuprind stocuri, creanțe, casa și conturi la bănci și investiții financiare pe termen scurt.
1. Stocuri:
Apar în bilanț cu valoarea de 10.227.749 lei, reprezintă 12,29% din activele circulante și sunt evaluate la nivelul costului istoric, în cazul stocurilor de materii prime și materiale, și la nivelul costului de producție, în cazul stocurilor de produse finite. În bilanț stocurile sunt prezentate la valoare netă, scăzându-se valoarea ajustărilor pentru depreciere.
In cursul anului 2007 au fost înregistrate ajustări pentru deprecierea materialelor consumabile în suma de 7.840 lei, reprezentând contravaloarea alimentelor degradate și cu termen de valabilitate expirat. Valorificările de stocuri sunt evidențiate prin ajustările reluate la venituri în sumă de 3.124 lei.
La ieșire, stocurile au fost evaluate folosind metoda FIFO.
2. Creanțe:
Creanțele sunt prezentate în bilanț la valoarea de 20.712.011 lei și cuprind clienții neîncasați, creanțe în legatură cu personalul, creanțe cu statul și instituțiile publice ( sumă negativă de TVA, impozit pe profit, concedii medicale ce urmează a fi recuperate) și debitori diverși. Clienții neîncasați sunt în sumă de 16.695.884 lei din care 126.326 lei reprezinta clienți incerți pentru care s-au constituit provizioane în sumă de 110.473 lei, iar în cursul anului s-au reluat la venituri ajustări pentru deprecierea creanțelor incerte în sumă de 13.018 lei.
3. Casa și conturi la bănci:
Casa și conturile la bănci existente la 31.12.2007 sunt în suma de 624.820 ron și reprezintă 0.75% din activele circulante. Disponibilitățile bănești sunt reflectate în situațiile financiare la cursurile pieței valutare comunicate de Banca Națională a României la 28.12.2007.
4. Investiții financiare pe termen scurt:
Investițiile financiare pe termen scurt sunt prezentate în bilanț la valoarea de 51.665.407 lei și reprezintă o pondere în activele circulante de 62,07%. Societatea a investit în valori mobiliare cotate pe piața de capital în decursul anului 2007, activitatea de acest gen ocupând un rol important în cadrul societății. O mare parte din profitul obținut de societate în anul 2007, respectiv 710.127,58 lei este constituit din diferențe favorabile din valorificarea plasamentelor in acțiuni.
3. Datorii
Datoriile totale ale societății sunt în valoare de 26.834.624 lei și reprezintă o pondere de 21,36% din pasivul patrimonial. Datoriile se prezintă in funcție de gradul de exigibilitate în următoarele categorii :
a) datorii pe termen scurt ( cu exigibilitate mai mică de un an) în sumă de 26.297.044 lei sunt compuse din sume datorate instituțiilor de credit, dobânzi de plătit, avansuri încasate în contul comenzilor, datorii comerciale, datorii cu personalul, datorii față de Bugetul general consolidat al statului, dividende aferente anului 2004 rămase de plată, decontări cu acționarii.
b) datoriile pe termen lung ( cu exigibilitate mai mare de un an) sunt în valoare de 539.580 lei și reprezintă ratele de leasing rămase de plată în cadrul contractelor de leasing încheiate de societate.
4. Venituri în avans
S.C. Altur S.A a beneficiat în anul 2004 de ajutor financiar nerambursabil din partea Ministerului Economiei și Comerțului cu titlu gratuit pentru achiziția de utilaje în sumă de 112.860 lei, acordat de la Bugetul de Stat prin „ Programul de creștere a competitivității produselor industriale”. La 31.12.2007 valoarea în bilanț a acestei subvenții este de 74.299 lei, subvențiile sunt prezentate la cost istoric iar amortizarea este transferată la venituri pe măsura înregistrării acesteia pe costuri.
5. Capitalurile proprii
Societatea prezintă la finele anului 2007 capitaluri proprii în valoare de 98.725.958 lei care dețin o pondere de 78,59% din pasivul patrimonial. Capitalurile proprii sunt formate din următoarele structuri:
capital social subscris vărsat 72.134.086 lei
prime de capital 11.439.898 lei
rezerve din reevaluare 22.145.591 lei
acțiuni proprii 3.756 lei
rezultatul exercițiului 1.296.375 lei
pierderea reportată 10.144.793 lei
Pe parcursul anului 2007 capitalul social a înregistrat o creștere de 51.441.326 lei în urma a trei etape de majorare. Primele de emisiune au înregistrat o creștere de 11.313.414 lei în cursul anului 2007, valoarea acestora fiind calculată prin diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală aferentă acțiunilor care au făcut obiectul celor trei etape de majorare a capitalului social.
Primele de emisiune au înregistrat o diminuare de 1.591.750,7 lei datorită acțiunilor distribuite cu titlu gratuit.
Contul de profit și pierdere
Contul de profit și pierdere oferă imaginea performanței societății și în cadrul acestuia veniturile și cheltuielile au fost structurate dupa natura lor, respectând principiul conectării cheltuielilor cu veniturile care au fost generate în timpul exercițiului financiar, conform Anexei 2.
Veniturile sunt recunoscute de societate drept majorări ale beneficiilor economice în timpul exercițiului financiar, în urma intrărilor sau măririi valorii activelor. Veniturile din vânzarea produselor sunt recunoscute în momentul în care societatea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele ce decurg din proprietatea bunurilor, iar veniturile din prestări de servicii sunt recunoscute la data încheierii execuției și sunt evaluate pe baza devizelor întocmite.
Cifra de afaceri este formată în principal din venituri din vânzarea producției în sumă de 96.910.338 lei și venituri din vânzarea mărfurilor în valoare de 610.584 lei.
Variația stocurilor de produse finite a înregistrat o creștere de 3.198.527 ron iar producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată este în cuantum de 945.066 lei.
Cheltuielile sunt recunoscute ca fiind diminuări de beneficii economice în timpul exercițiului financiar, în urma diminuării de active sau creșterii de datorii. Momentul recunoașterii cheltuielilor se stabilește pe bază de raționament profesional, având la bază principiul conectării veniturilor care au fost generate într-o anumită perioadă cu cheltuielile aferente.
Cheltuielile de exploatare sunt în cuantum de 101.383.035 lei, fiind structurate în cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, alte cheltuieli materiale, cheltuieli externe, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu amortizările și ajustările de valoare, cheltuieli cu prestații externe, cheltuieli cu impozite și taxe, cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate, cheltuieli cu provizioane.
Cheltuielile financiare sunt în cuantum de 3.549.826 lei, fiind structurate în cheltuieli cu dobânzi și alte cheltuieli financiare.
Profitul înregistrat de societate în exercițiul 2007 este de 1.296.375 lei fiind obținut din activitățile de exploatare și cele financiare după cum urmează: rezultat din exploatare în valoare de 344.867 lei și rezultat financiar în valoare de 951.508 lei.
Profitul din activitatea financiară reprezintă 54,78% din profitul total, provenind din diferența favorabilă aferentă ajustării prețurilor investițiilor financiare pe termen scurt. Acest profit se constituie într-un profit potențial a cărui realizare este certă doar la momentul valorificării investițiilor pe piața de capital doar dacă la acel moment prețurile sunt superioare, sau cel puțin egale cu cele din ultima zi de tranzacționare a anului 2007.
Profitul va fi repartizat pentru acoperirea pierderii contabile din anii anteriori.
Profitul fiscal este determinat prin ajustarea profitului contabil cu veniturile neimpozabile si cheltuielile nedeductibile.
Venituri neimpozabile: 13.018 lei reprezintă venituri din reluarea provizioanelor aferente clienților incerți încasați.
Cheltuieli nedeductibile: cuprind următoarele sume: 10.143 lei ce reprezintă un provizion pentru materiale degradate, debitori diverși; 518.250 lei cheltuieli suplimentare aferente produselor livrate; 36.850 lei cheltuieli de protocol ce depășesc limita legală; 1.807 lei cheltuieli cu sponsorizarea; 22.856 lei cheltuieli cu amenzi și penalități; 17.893 lei surplus din reevaluare mijloace fixe și 7.572 lei alte cheltuieli nedeductibile.
Aplicând formula profitului contabil ajungem la o valoare a acestuia de 1.898.728 lei, care va fi utilizat pentru acoperirea pierderii fiscale din anii anteriori.
Situația fluxurilor de trezorerie
Fluxurile de trezorerie ale societății sunt prezentate conform standardului IAS 7 prin utilizarea metodei directe, prezentate în Anexa 3. În cadrul acestei metode sunt evidențiate încasările și plățile aferente activităților de exploatare, investiții și finanțare.
a) Fluxul de trezorerie din activitățile de exploatare cuprind încasări de la clienți, plăți către furnizori și angajați și dobânzile plătite de societate. Încasările sunt inferioare plăților și rezultă un flux de trezorerie negativ în valoare de 12.566.256 ceea ce arată că activitatea de exploatare nu degajă suficiente lichidități pentru acoperirea plăților.
Raportul dintre încasări și plăți este de 0.88, încasările în valoare de 88.247.459 lei nu sunt suficiente pentru a acoperi plățile de 100.803.724 lei.
b) Fluxurile de trezorerie din activitățile de investiții cuprind plăți pentru achiziția de acțiuni, plăți pentru achiziția de imobilizări corporale, încasări din dobânzi și încasări din cedarea de investiții financiare. Trezoreria netă din activitățile de investiții prezintă o valoare negativă de 50.622.384 lei ceea ce arată că entitatea își asigură creșterea internă prin investiții în imobilizări corporale și creșterea externă prin investițiile făcute în alte firme.
Analiza fluxurilor de trezorerie din activitatea de investiții poate fi aprofundată pe baza următoarelor rate:
Rata autofinanțării minime = (Amortizarea anuală/Plăți totale pentru imobilizări corporale și necorporale) * 100
Această rată a înregistrat o valoare de 1.42% în anul 2006, iar în anul 2007 are valoarea de 5.03%. În anul 2007 s-au efectuat plăți pentru achiziția de imobilizări corporale de 546.770 lei mult mai scăzute față de anul precedent când acestea au fost de 1.972.424 lei.
Rata autofinanțării de menținere și dezvoltare = (Fluxul net de trezorerie din exploatare/Plăți totale pentru imobilizări corporale și necorporale) *100
În anul 2006 rata autofinanțării de menținere și dezvoltare a avut valoarea de 1.01%, iar în anul 2007 a înregistrat o valoare negativă de -22.97%. Această rată reflectă că societatea nu se poate autofinanța din surse proprii.
c) Fluxurile de trezorerie din activitățile de finanțare sunt alcătuite din încasările din emisiunea de acțiuni, plățile aferente leasing-ului financiar și creșterea datorată variației creditelor pe termen scurt. Intrările de numerar în valoare de 61.160.225 lei reflectă capacitatea societății de a atrage noi surse de finanțare pentru exploatare și investiții, iar ieșirile de numerar în valoare de 183.280 lei denotă capacitatea firmei de a rambursa ratele scadente aferente operațiunilor de leasing financiar. Activitatea de finanțare prezintă un flux net pozitiv de 63.356.087 lei.
Analiza fluxurilor de trezorerie din activitatea de finanțate este completată pe baza următoarelor rate financiare:
Rata de acoperire a datoriilor financiare totale = (Fluxul net de trezorerie din activitatea de exploatare/Datorii financiare totale) * 100
Valoarea înregistrată în exercițiul precedent este de 29.12%, iar în exercițiul curent este de -129.58% ceea ce arată ca activitatea de exploatare nu poate acoperi datoriile financiare.
Perioada de rambursare a datoriilor financiare totale = Datorii financiare totale/Flux net de trezorerie din exploatare
Perioada de rambursare a datoriilor financiare totale calculată în anul 2006 este de 3,43 de ani, iar în anul 2007 perioada de rambursare nu poate fi calculată deoarece fluxul de trezorerie din activitatea de exploatere avut o valoare negativă de 12.556.265 lei.
Față de anul 2006 se observă o creștere a trezoreriei și echivalentelor de trezorerie ajungând la suma de 177.438 lei față de fluxul negativ de 745.526 lei. La sfârșitul exercițiului financiar societatea prezintă o trezorerie pozitivă în valoare de 747.290 lei.
IV. Situația modificărilor capitalului propriu
Situația modificărilor capitalului propriu refectă creșterea sau reducerea activului net, prin detalierea pe fiecare componentă a capitalului propriu modul în care s-au înregistrat modificări în cursul exercițiului financiar. Această situație este prezentată în Anexa 4.
Capitalul social al S.C. Altur S.A. a înregistrat o creștere de 51.441.326 lei, pe parcursul anului 2007 în urma a trei etape de majorare. La începutul exercițiului 2007, capitalul social era de 20.692.759,5, divizat în 206.927.595 acțiuni nominative, cu o valoare nominală de 0,1 lei. Acționarilor înscriși în Registrul Acționarilor li s-a acordat un drept de preferință în subscrierea acțiunilor.
1. Ca urmare a Hotărârii AGEA nr. 6/28.11.2006 și Hotărârii Consiliului de Administrație nr.2/ 08.02.2007 s-au acordat cu titlu gratuit 15.917.507 acțiuni, respectiv o acțiune gratuită la 13 acțiuni deținute de acționarii înregistrați în Registrul Acționarilor la data de 15.12.2006. Au fost subscrise și vărsate ca aport în numerar la un preț de emisiune de 0,15 lei/acțiune 44.783.294 acțiuni. Capitalul social devine 26.762.839,6 lei, divizat în 267.628.396 acțiuni.
2. La data de 27.08.2007 au fost subscrise și vărsate în numerar un număr de 269.643.613 acțiuni la un preț de emisiune de 0,12 lei/acțiune. Valoarea capitalului social devine 53.727.200,9 lei, divizat în 537.272.009 acțiuni nominative, dematerializate, cu o valoare nominală de 0,1 lei.
3. La data de 14.12.2007 au fost subscrise și vărsate un număr de 184.068.852 acțiuni, la un preț de emisiune de 0.12lei/acțiune. Subscrierea s-a efectuat cu aport în numerar al acționarilor.
Capitalul social după cele trei etape de majorare are valoarea de 72.134.086,1 lei, divizat în 721.340.861 acțiuni nominative, dematerializate cu o valoare nominală de 0,1 lei și este înregistrat la Registrul Comerțului în luna decembrie 2007.
Primele de emisiune prezintă la sfârșitul exercițiului 2007 un sold de 11.439.898 lei, în timpul exercițiului au înregistrat o creștere de 11.313.414 lei care provine din diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală corespunzătoare celor 489.495.753 de acțiuni care au făcut obiectul celor trei etape de majorare a capitalului social. Acțiunile distribuite cu titlu gratuit în valoare de 1.591.750,7 lei au diminuat primele de emisiune în cursul exercițiului 2007.
Rezervele legale sunt prezentate la costul istoric cu valoarea de 479.299 lei și sunt constituite în limita a 5% din profitul contabil anual. În cursul exercițiului 2007 nu s-au înregistrat modificări.
Alte rezerve, în suma de 1.259.939 au înregistrat o creștere de 3756 lei, sumă ce reprezintă acțiunile proprii.
Rezerva din reevaluare este compusă la 01.01.2007 din sumele aferente reevaluărilor activelor imobilizate la 31.12.2006, făcute de către firma S.C. Lero Advanced Consulting Srl, membră ANEVAR. Rezerva din reevaluare s-a diminuat cu 30.117 lei sumă aferentă mijloacelor fixe casate, care s-a transferat la rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare.
Rezultatul reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare prezintă un sold final de 119.319, înregistrând creșterea de 30.117 lei provenită din transferul rezervei din reevaluare aferentă mijloacelor fixe casate.
Rezultatul reportat s-a majorat în decursul exercițiului 2007 cu pierderea contabilă în valoare de 4.239.505 lei aferentă anului 2006, după aprobarea situațiilor financiare de către Adunarea Generală a Acționarilor.
Profitul contabil în anul 2007 este în valoare de 1.296.375 lei și va fi utilizat pentru acoperirea pierderii contabile înregistrată în anii anteriori.
2.2.3 Analiza principalilor indicatori economico-financiari
Principalii indicatori economico-financiari se clasifică în:
a) Indicatori de lichiditate:
Rata lichidității curente = Active curente/ Datorii curente
Rata lichidității curente reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma într-un scurt timp în lichidități pentru achitarea datoriilor curente. Acest indicator arată o lichiditate sporita a societății în anul 2007 față de exercițiul anterior, datorită creșterii valorii activelor curente.
Rata lichidității imediate = (Active circulante-Stocuri)/Datorii curente
Rata lichidității imediate reflectă posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama lichidităților și a echivalentelor de lichidități. Pentru a fi considerat favorabil, indicatorul trebuie să tindă spre o mărime unitara. O rată de 2.78 arată ca societatea dispune de suficiente lichidități pentru a-și onora datoriile curente.
b) Indicatorii gradului de îndatorare:
Indicatorul gradului de îndatorare= (Capital împrumutat/Capital Propriu)x100
Acest indicator reflectă un grad de îndatorare foarte scăzut al societății, deoarece capitalul împrumutat( datorii pe termen lung) are valori foarte mici în comparație cu capitalul propriu al firmei.
Indicatorul privind acoperirea dobânzilor= Profit înaintea plății dob. și a impozitului pe profit / cheltuiala cu dobânda
Acest indicator reflectă măsura în care profitul obținut acoperă cheltuiala cu dobânda înregistrată în cursul exercițiului. În anul 2006 societatea nu a înregistrat profit, dar în exercițiul următor valoarea de 3.01 a indicatorului arată ca profitul poate acoperi de trei ori cheltuiala cu dobânda.
c) Indicatori privind utilizarea activelor:
Viteza de rotație a stocurilor = Cifra de afaceri / Stoc mediu
Viteza de rotație a stocurilor este mai mare în anul 2007 deoarece ieșirile de stocuri reflectate prin veniturile din vânzări de mărfuri înregistrează o creștere.
Viteza de rotație a debitelor clienți = (Sold mediu clienți / Cifra de afaceri)x 365
Indică ritmul în care firma își încasează creanțele, cu cât mărimea indicatorului este mai mică cu atât creanțele se încasează mai rapid. Față de anul precedent firma își încasează mai lent creanțele, în aproximativ 59 de zile.
Viteza de rotație a creditelor-furnizori = (Sold mediu furnizori/Cifra de afaceri)x 365
Indică ritmul achitării datoriilor față de terți, valorile mici ale acestui indicator arată că societatea își achită obligațiile mai rapid. În anul 2007 se observă o diminuare a duratei în care sunt achitați furnizorii, plata acestora făcându-se în 49 de zile.
Rata utilizării activelor fixe = (Cifra de afaceri / Active Fixe)*1000
Rata utilizării activelor fixe prezintă mărimea cifrei de afaceri la 1000 lei active fixe. În anul 2007 există o creștere a cifrei de afaceri la 1000 lei active fixe cu 44.52 lei, fiind o situație favorabilă pentru firmă.
Viteza de rotație a Activelor totale = Cifra de afaceri /Active totale
Viteza de rotație a activelor totale a scăzut în exercițiul 2007 față de anul precedent, ajungând la o valoare de 0.77 de rotații. Acest fapt se datoreaza investițiilor pe termen scurt făcute de societate în anul 2007, care au majorat activul total cu 51.665.407 lei, în condițiile în care cifra de afaceri a înregistrat o creștere de doar 0.0014%
d) Indicatori de profitabilitate:
Marja profitului net =( Profit net/Cifra de afaceri)*100
Indică mărimea profitabilității societății, o rată cât mai ridicată este oportună. Profitul înregistrat de societate în anul 2007 este de 1.296.375 lei, iar cifra de afaceri este de 97.520.922 lei. Marja profitului a înregistrat o valoare de doar 1.32%.
Rata rentabilității activelor = ( Profit net/Active totale)*1000
Indică profitul net la 1000 de lei active, valoarea de 10.31 lei reflectă faptul că firma înregistrează un nivel al profitului mic, față de activele pe care le deține.
Rata rentabilității capitalurilor proprii = ( Profit net/Capitaluri proprii)*1000
Profitul la 1000 lei capitaluri proprii este foarte scăzut de doar 13,13 lei, firma nu generează un profit care să remunereze acționarii.
e) Indicatori de evaluare a pieței:
Rezultatul pe acțiune = Profitul net/Numărul ponderat de acțiuni
Rezultatul pe acțiune de bază este calculat ca raport între rezultatul net al perioadei aferent acțiunilor ordinare și numărul mediu ponderat al acțiunilor ordinare în circulație pe parcursul anului. Ponderarea se face în funcție de factorul timp. Societatea a majorat capitalul social pe parcursul anului 2007 în trei etape de majorare cu un număr de 469.629.972 de acțiuni ordinare. Se constată un rezultat pe acțiune de 0.002 lei, valoarea acestuia fiind foarte scazută.
– Rata Preț/ Câștig (PER) =Preț pe acțiune/ Rezultat pe acțiune
Rata preț/câștig arată cât de mult sunt dispuși să plătească investitorii pentru a câștiga o unitate din investiția făcută. O valoare mare a indicatorului înseamnă încrederea pieței în perspectivele companiei. Prețul pe acțiune la ultima ședință de tranzactionare a fost de 0.102 lei/acțiune. Mărimea indicatorului arată ca acțiunile societății sunt supraevaluate.
Indicele P/B ( price to book ratio) = Preț pe acțiune / Valoare Contabilă
Se remarcă o valoare mai mare a acțiunilor față de valorile lor contabile, în 2006 valoarea contabilă (Capitalul propriu/ numărul de acțiuni) era de 0.17 iar în anul 2007 valoarea contabilă scade la 0.13 lei.
– Valoarea netă a activelor pe acțiuni = ( Capital social + Rezerve) / Număr de acțiuni
Indicatorul arată valoarea unei acțiuni în cazul în care firma ar fi lichidată și activele vândute la valoarea din bilanț.
– Capitalizarea bursieră = Numărul de acțiuni în circulație * Prețul pe acțiune
Acest indicator exprimă valoarea de piață ( la bursă) a unei firme, depinzând de numărul de acțiuni al unei firme și prețul pe acțiune. Se constată o creștere a capitalizării bursiere. Prețul pe piață a scăzut în anul 2007 la 0.102 lei/acțiune față de anul 2006 când a avut valoarea de 0.2 lei/acțiune, dar a crescut numărul de acțiuni de la 206.927.595 în anul 2006 la 721.840.621 în anul 2007.
2.2.4 Analiza poziției financiare a întreprinderii
Analiza activului net:
Activul net reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele societății după deducerea tuturor datoriilor.
Activul net= Active totale – Datorii totale
În anul 2007 firma a înregistrat un activ net în valoare de 98.800.257 lei observându-se o creștere de la exercițiul financiar precedent când valoarea activului net a fost de 35.351.238 lei. Creșterea activului net se datorează majorării de capital prin aporturile făcute de către acționari cât și datorită investițiilor pe termen scurt realizate de către firmă.
Analiza structurii patrimoniale a societății:
Metoda de analiză recomandată este metoda ratelor, respectiv ratele de structură, care sunt grupate în rate de structură privind mijloacele economice și ratele de structură privind sursele de finanțare ale întreprinderii.
1. Analiza ratelor de structură privind mijloacele economice ale întreprinderii:
a) Rata activelor imobilizate = (Active imobilizate/Activ total)*100
Se observă o pondere mare a ratei imobilizărilor corporale în totalul ratei activelor imobilizate deoarece există în cadrul societății terenuri, echipamente de producție, mașini, mobilier, imobilizări corporale în curs. Activele necorporale sunt în valoare mică și în general cuprind licențe de fabricație și licențe de operare PC.
b) Rata activelor circulante = (Active circulante/Activ total)*100
Rata activelor circulante a înregistrat o creștere față de anul 2006, datorită creșterii stocurilor, a investițiilor și a disponibilităților. Se observă că ponderea cea mai mare o prezintă investițiile financiare în cadrul activelor circulante în anul 2007 față de anul 2006 când acestea atingeau un procent de 0.09%
Analiza structurii ratelor de finanțare ale societății:
a) Rata autonomiei globale = (Capitaluri proprii/Total Pasiv)*100
Rata autonomiei globale a fost 54.91% în anul 2006, iar în anul 2007 a atins procentul de 78.58%. Această creștere se datorează măririi de capital social în urma celor trei etape de majorare, a primelor de capital cât și a profitului înregistrat de societate.
b) Rata datoriilor pe termen lung = (Datorii pe termen lung/Pasiv total)*100
Rata datoriilor pe termen lung este de 0.18% în anul 2006 și crește la 0.42% în anul 2007. Rata prezintă o valoare foarte mică deoarece datoriile pe termen lung au valori foarte mici în comparație cu totalul pasivului.
c) Rata stabilității financiare = (Capital permanent/Pasiv total)*100
În anul 2006 rata este de 55.10% iar în anul 2007 atinge procentul de 79% asigurându-se o mai mare stabilitate financiară cauzată de majorarea capitalului propriu. Datoriile pe termen lung au crescut de 4.33 ori față de 2006, dar nivelul acestora în pasivul total este foarte scăzut de doar 0.4%.
d) Rata datoriilor pe termen scurt = (Datorii pe termen scurt/Pasiv total)*100
În anul 2006 rata datoriilor pe termen scurt a fost de 44.76% față de anul 2007 când aceasta rată este de 20.93%. Se constată o scădere a ratei datoriilor, determinată de scăderea datoriilor pe termen scurt față de anul 2006 cu 11.04% și creșterea capitalului propriu și a datoriilor pe termen lung.
Analiza corelației dintre fondul de rulment, necesarul în fond de rulment și trezoreria netă
Reprezintă o formă de măsurare a echilibrului financiar al firmei.
a) Fondul de rulment exprimă lichiditatea întreprinderii pe termen scurt și se poate obține în urma a două relații:
FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate , sau
FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Fondul de rulment a înregistrat o valoare negativă de 6.450.031 lei în anul 2006, reflectând faptul că firma era în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile pe termen scurt, dar această situație se ameliorează în anul 2007 când fondul de rulment are valoarea de 57.177.228 lei. Firma dispune de suficiente lichidități pentru acoperirea tuturor datoriilor pe termen scurt.
b) Necesarul în fond de rulment reprezintă partea activelor circulante care trebuie finanțate pe seama fondului de rulment. Acesta se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:
NFR = ( Active circulante – Disponibilități – Investiții financiare) – Obligații pe termen scurt ,sau
NFR = (Stocuri + Creanțe ) – ( Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)
Nevoia de fond de rulment are o valoare de -249.195 lei în exercițiul 2006 iar în exercițiul 2007 valoarea crește la 14.036.782 lei reflectând capacitatea firmei a-și finanța stocurile și creanțele pe baza fondului de rulment.
c) Trezoreria netă reprezintă un indicator care evidențiază corelația dintre fondul de rulment și necesarul în fond de rulment.
TN = Fondul de rulment net global – Necesarul în fond de rulment, sau
TN= Disponibilități –Împrumuturi pe termen scurt și conturi bancare creditoare
Trezoreria netă în anul 2007 are valoarea de 43.140.446 lei crescând considerabil față de exercițiul anterior când a înregistrat o valoare de -6.200.836 lei. Societatea prezintă un grad mare de lichiditate.
Concluzii
O analiză amănunțită a situațiilor financiare ne arată poziția în care se află o firmă pe piață, și în cazul firmelor cotate la bursă analiza este foarte importantă pentru potențialii investitori.
Fiecare din componentele situațiilor financiare: bilanțul ,contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie sau situația modificărilor capitalului propriu, furnizează date esențiale care pot influența deciziile celor interesați să investească.
De exemplu contul de profit și pierdere ne arată mărimea cifrei de afaceri, a profitului sau pierderii obținute de firmă, și cu ajutorul acestora putem calcula anumiți indicatori care reflectă rentabilitatea firmei.
Bilanțul oferă informații despre poziția financiară a societății, mărimea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. Situația fluxurilor de trezorerie indică nivelul lichidităților de care dispune o societate, iar situația modificărilor capitalului propriu ne arată ce modificări au suferit fiecare din elementele capitalurilor proprii. Situațiile financiare se întocmesc pe baza datelor colectate și înregistrate de-a lungul unui exercițiu financiar, reprezentând lucrarea finală pe care trebuie să o întocmeasca o societate.
S.C. Altur S.A. este o firmă renumită pe piața pieselor auto, iar din analiza amănunțită a situațiilor financiare am constatat că firma nu reprezintă o mare provocare pentru potențialii investitori de pe piața de capital, prețul acțiunilor înregistrând o scădere de la 0.2 lei/acțiune în anul 2006 la 0.102 lei/acțiune în anul 2007, iar dividende nu au mai fost acordate acționarilor din anul 2004.
Societatea a avut în ultimii ani rezultate mai puțin satisfăcătoare, înregistrând o pierdere cumulată în prezent la valoarea de 10.144.793 lei, iar în exercitiul 2007 situația s-a redresat prin obținerea unui profit de 1.296.375 lei. După analiza făcută asupra contului de profit și pierdere am observat că profitul obținut este determinat în proporție de 54,78% de activitatea financiară, prin înregistrarea de venituri din diferențe favorabile la prețurile investițiilor financiare, dar acesta este doar un profit potențial, obținut doar în urma vânzării investițiilor financiare la un preț egal sau chiar mai mare decât cel stabilit la 31.12.2007. Observăm că profitul obținut de societate din activitatea de exploatare este doar de 344.867 lei care corespunde unei cifre de afaceri de 97.520.922 lei, și a unor venituri totale din exploatare de 101.727.902 lei. Acest lucru reflectă faptul că firma angajează cheltuieli foarte mari.
Datorită activității pe care o desfășoară, S.C. Altur S.A. este supusă unor riscuri variate și anume risc valutar, risc de dobândă, risc de creditate, risc de preț și risc de lichiditate.
Riscul valutar este destul de crescut deoarece aproximativ 94% din activitatea societății o reprezintă exportul, unde decontarea se face în valuta, iar fluctuațiile cursului de schimb sunt greu de anticipat. Riscul de dobândă este scăzut deoarece rata dobânzii aferentă creditelor contractate nu a avut fluctuații și nu a afectat activitatea financiară. Riscul de preț este destul de scăzut deoarece prețul de vânzare către clienți se stabilește având în vedere prețul materiei prime în funcție de evoluția principalei piețe de aluminiu “London Metal Exchange”. Creanțele din activitatea de bază expun în principal societatea la riscul de creditare, acesta fiind limitat datorită numărului mare de clienți. Riscul de lichiditate este în prezent scăzut, din analiza indicatorilor am observat că societatea dispune de suficiente lichidități pentru a-și onora datoriile.
În cadrul companiilor cotate este esențial ca normele pe care le aplică în întocmirea situațiilor financiare să fie recunoscute la nivel internațional, pentru a accede pe piata externă de capital.
Adoptarea unui sistem de raportare financiară recunoscut international ( IFRS) este foarte importantă deoarece informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să fie comparabile.
BIBLIOGRAFIE:
1. Liliana Feleagă, Niculae Feleagă – Contabilitate financiară. O abordare europeană și internațională, ediția a-II-a, vol. I si II, Editura Economică, București, 2007
2. Maria Gârbină, Ștefan Bunea – Ghid de înțelegere: Sinteze, studii de caz și teste grilă privind aplicarea IAS/IFRS, Editura CECCAR 2005
3. Georgescu Nicolae – Analiza bilanțului contabil, Editura Economică, București, 1999
4. Petru Iacob Pentea, Deaconu Adela – Ghid pentru înțelegerea și aplicarea IAS 7 “ Situațiile fluxurilor de numerar”, Editura CECCAR, 2004
5. Mihai Ristea, Dumitru Corina Graziella – Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, București, 2005
6. Mihai Ristea, Lungu Camelia Iuliana – Ghid pentru întelegerea și aplicarea IAS 1 ” Prezentarea situațiilor financiare”, Editura CECCAR, 2004
7. Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu – Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005
8. Legea Contabilității nr. 82/1991
9. Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale
10. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/17.11.2005
11. Reglementări contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene
12. www.altursa.ro
13. www.bvb.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Intocmirea, Publicarea și Analiza Situațiilor Financiare ale Unei Societăți Cotate la Bursă (ID: 134513)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.