Interviul de Televiziune

Interviul de Televiziune

Introducere

Capitolul I Interviul de televiziune: abordări conceptuale

I.1. Specificitatea și caracteristica generală a interviului

I.2. Aspecte ale interviului de televiziune

I.3. Despre calitățile jurnalistului și intervievatului/ protagonistului

Capitolul II Utilizarea și caracteristicile interviului de televiziune . Studiu de caz

II.1Analiza cantitativă și calitativă a interviurilor de la posturile ,,Jurnal Tv’’ și ,,Prime’’.

II.2 Profilul profesional al reporterului-intervievător la posturile ,,Jurnal Tv’’ și ,,Prime’’

Concluzie

Actualitatea temei investigate

Secolul XX a demonstrat că omul modern nu poate fi perceput în afara spațiului comunicării, mass-media a devenind un element vital al societății. Inițial, dezvoltarea societății depindea de industria țării. În prezent acest lucru este determinat de nivelul de informare a societății. Cine deține bine informația, acela se dezvoltă continuu.

La etapa actuală, activitatea jurnalistică cuprinde întregul spectru al activității ziarelor,radioului și a televiziunii. Fiecare din aceste elemente își are particularitățile sale specifice de acumulare și difuzare a informației, însă rolul lor principal este unul comun – de a prezenta oamenilor ce se petrece în lume, în țară sau în regiunea lor. În timp, aceste instituții au ajuns să ocupe un loc bine determinat în societate, iar actualmente se bucură de autonomie deplină.

Fenomenul interacțiunii dintre mass-media și societate în epoca modernă capătă noi valențe, întrucât aceasta devine unul din elementele fundamentale și locomotiva vieții. Deasemenea asigură circulația informațiilor, interpretărilor și abordărilor considerate a avea semnificație. Astfel, în prezent, subiectele principale abordate tind să fie legate de interesele omului, cetățeanului, individului, persoanei, iar genul informativ optimal de abordare a acestora a devenit, interviul. Dintre toate genurile, interviul răspunde în cea mai mare măsură dorinței individului de a comunica. Astfel acesta devine, o modalitate prin care se evidențiază societatea și tot ce derivă din ea.

Interviul în mass-media contemporană a ajuns să fie considerat drept cea mai bună modalitate de obținere a informațiilor, nu în zadar acest gen întrece cu mult mai mult numărul reportajelor, a comentariilor, pamfletelor, a știrilor, etc. Această creștere a ponderii interviului se datorează faptului că însăși oamenii acordă o mai mare credibilitate interviurilor, decât celorlalte genuri , iar ceea ce creează jurnalistii, este exact pe măsura așteptărilor și intereselor publicului țintă. De aceea, interviul a ajuns să fie cea mai frecventă și eficientă formă de transmitere a mesajului direct de la sursă, dar și cea mai credibilă.

Tema pe care am ales-o pentru cercetare, este actuală, deoarece azi societatea noastră are nevoie sporită de informație veridică, credibilă, care ar forma păreri, opinii, ar educa, ar analiza și explica tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, iar interviul este cea mai eficientă modalitate de a mediatiza o problema prin prisma factorilor de decizie, responsabili de soluționarea problemelor.

Interviurile de televiziune au devenit nu doar depozite de informație deosebită,ci și un mijloc de răspândire a unor idei și experiențe de-ale oamenilor, au cucerit și multe persoane literare, cu profilul sau bine individualizat.

Informatia vizuala care lipseste din presa scrisa si radiofonica a interviului de televiziunea constituie și explicația interesului sporit pentru interviu ca modalitate de abordare a realității.

Scopul și obiectivele tezei

Scopul tezei este de a prezenta material teoretic bogat în surse și informații într-un mod cât mai succint dar în același timp clar și relevant,precum și demonstrarea faptului că interviul de televiziune poate oferi aceeași cantitate de informații la fel ca unul tipărit,însă totodată aduce ceva nou : imaginea,gama de culori,sunetul și „ stările de spirit” ale eroilor interviului.

Pentru realizarea scopului propus,plasăm un șir de sarcini :

*Studierea suportului tehnic

*Delimitarea calităților unui bun intervievator

*Delimitarea calităților unui intervievat

*Elaborarea unor concluzii și recomandări pe baza interviurilor realizate in televiziunea autohtonă.

Odată cu trecerea timpului, în cadrul unei societăți libere, posibilitatea interviului cu și prin mass-media, obține un “statut de comunicare activă ”în mijloacele de comunicare de masă, în general. Interpretarea interviului pornește de la admiterea faptului că mass-media funcționează ca un sistem, în care elementele se pot interfera. Interviul este un gen care reușește, într-un fel să submineze alte genuri sau, mai precis, să le absoarbă devenind nu pur și simplu o înregistrare a expunerii răspunsurilor la întrebările adresate, dar în același timp, articol publicistic, reportaj, eseu filozofic, pamflet.

Pentru a putea prezenta situația interviului din televiziunea autohtona, am purces la o cercetare aprogramului televizat ,,Jurnal Tv’’ , ,,Publika Tv’’ și ,,Prime’’. Monitorizarea a fost efectuată în perioada lunilor: decembrie 2014-martie 2015. Am considerat că acestea sunt cele mai des privite și solicitate de către public, avind interviuri pe diferite teme.

Gradul de studiere al temei investigate

Interviul este considerat a fi o metodă favorabilă de colectare a informațiilor, dar și un gen jurnalistic foarte răspândit. Anume dualitatea statutului impune nașterea modificărilor structurale și conceptuale noi, impune necesitatea cercetării permanente a evoluției interviului ca formă și metodă de transmitere a informațiilor. În Republica Moldova există puține lucrări care s-ar fi axat pe abordarea într-un mod special a acestui gen fundamental al jurnalismului, chiar dacă în ultimii ani aici au fost totuși întreprinse câteva încercări de interpretare a unor aspecte particulare ale interviului. Aceste încercări sunt însă foarte modeste, ele abordând doar tangențial problematica interviului. Cât despre interviul televizat, afirmăm în cunoștință de cauză că în spațiul științific autohton nu există nici o lucrare dedicată acestei probleme. Deci, interviul de televiziune a lipsit totalmente din prim-planul intereselor științifice ale jurnaliștilor și mediatorilor și savanților moldoveni.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute

Originalitatea lucrării este pusă în valoare de tratarea complexă a fenomenului interviului, fiind depistate tendințele evoluției genului la etapa actuală.

Studiul oferă o sistematizare, definire și analiză comparată integrală a interviului, reliefează locul lui în cadrul sistemului de genuri la care recurg jurnaliștii autohtoni.

Interviul este examinat, pe de o parte, din perspectiva originalității sale în cadrul activităților jurnalistice, iar pe de alta, din cea a numărului interviurilor sociale, divertisment, culturale și politice în televiziune.

Teza prezintă o contribuție la precizarea tipologiei actuale a interviurilor, la argumentarea și explicarea apariției formelor noi ale genului examinat. Într-o lumină nouă este prezentată corelația „întrebare” – „ răspuns ” în interviu.

La, fel, lucrarea elucidează starea actuală, dar și tendințele de dezvoltare a interviului în televiziunea autohtonă atât ca gen jurnalistic, dar și ca metodă de colectare a informațiilor, în general.

Metode științifice

Pentru elaborarea tezei am utilizat mai multe metode științifice de cercetare. Dacă ne referim la partea teoretică, putem vorbi, în linii mari, despre analiza și sinteza. În schimb, colectarea materialului empiric, sistematizarea, ierarhizarea și analiza acestuia a fost posibil de efectuat având drept suport de cercetare programul televizat ,,Jurnal TV”, ,, Publika’’ și ,,Prime’’ utilizând drept metode de cercetare observația directă și comparația.

Structura tezei

Teza are o structură clasică, alcătuită din: Introducere, două capitole, Încheiere și Bibliografie

Introducerea este concepută ca un ghid pentru toți cei care vor încerca să se familiarizeze în linii mari cu lucrarea, dar și ca un argument în favoarea alegerii temei pentru cercetare de către autoare.

În capitolul I: „Interviul de televiziune – abordări conceptuale” au fost expuse aspectele teoretice, propuse de savanți și care ne-au servit drept bază pentru investigațiile ulterioare, descrise în capitolul II.

Capitolul II, intitulat „Interviul de televiziune în programele TV ,,Jurnal TV’’ , ,,Publika’’ și ,,Prime’’, reprezintă o analiză comparativă a evoluției interviului în televiziunea din Republica Moldova în perioada 2014-2015 în care am încercat să sesizăm locul, rolul, efectele și impactul interviului de televiziune, iar în linii mari, să stabilim dacă interviul în acest răstimp a realizat o evoluție sau o involuție.

În încheiere am expus concluziile și recomandările de rigoare.

CAPITOLUL I Interviul de televiziune: abordări conceptuale

I.1 Specificitatea și caracteristicile generale ale interviului

Interviul reprezintă un neologism din limba engleză” interview” și este utilizat în domeniul jurnalisticii drept un instrument de cercetare, de colectare a informației pentru realizarea materialelor, dar și un gen autonom de redare a mesajului jurnalistic. Este o comunicare între două sau mai multe persoane, o metodă prin intermediul căreia o persoană obține informații de la o altă persoană.

Primul dicționar mediatic în limba română începe prin a defini interviul ca fiind cea mai importantă tehnică prin care se culege informația,pentru ca apoi să fixeze interviul ca ge n : „Dialog în care în mod ideal,jurnalistul pune întrebări iar interlocutorul său ( sursa) răspunde”.(Cristian Florin Popescu,Radu Bâlbâie,1998)5

NickiStanton consideră că interviul este „ acea conversație planificată și controlată între două sau mai multe persoane,care are un anumit scop,cel puțin pentru unul dintre participanți și în cursul căreia ambele părți vorbesc și ascultă pe rând”.

Ken Metzler notează că „Interviul este o conversație ,de obicei dintre două persoane pentru a obține informație în beneficiul unei audiențe nevăzute.Interviul este adesea un schimb informațional ce poate da naștere unui nivel de înțelegere la care nici una dintre părți în parte nu ar avea acces”. (Ken Metzler, 1986)

Pentru un teoretician din școala franceză, ca Larue Langlois (1989,: 133), „interviul este o conversație organizată, care are scopul de a transmite informații”, iar Yvan Charon, într-un studiu consacrat în mod expres interviului, crede că acesta din urmă seamănă cu un joc din Evul Mediu, „… este ca și cum te-ai afla în fața unui turn bine păzit, în care trebuie să pătrunzi; pentru a reuși, ai nevoie de multă perseverență: mai întâi trebuie să încerci să intri pe ușă, apoi pe fereastră (dacă nu ai reușit prima oară) și, de ce nu, chiar și prin creneluri, dacă ai eșuat și a două oară.” (Charon, 1989 : 9).

Elementul de origine a interviului, a suferit o mulțime de suișuri și coborîșuri. „Prototipuri ale interviului modern se găsesc într-o distanțată antichitate”. Nu se numea interviu, căci denumirea actuală a fost concepută mult mai tîrziu. Dialogul ca formă de construcție a mai multor texte culturale, datează de ani de zile, după cu am menționat mai sus. „Ne amintim celebra conversație a lui Socrate „Mă adresez ție Socrate! Am răspuns bine și frumos” ( Platon)”, sau nu pot fi trecute cu vederea nici dialogurile filosofice a lui Platon care demonstrau opiniile și vedeniile sale. Herodot spunea: „ Istoria s-a creeat pe baza informațiilor, obținute pe baza anchetelor și observațiilor din trecut, care au fost supuse uitării”. Astfel putem spune că aceste dialoguri și convorbiri istorice celebre sunt precursorul interviului modern de astăzi.

Dialogul, numit azi interviu, a fost popular pînă la începutul sec. XIX-lea. Pe parcursul acestuia, în presă apar deja materiale amenajate sub formă de întrebări și răspunsuri, astfel ele cu vederea nici dialogurile filosofice a lui Platon care demonstrau opiniile și vedeniile sale. Herodot spunea: „ Istoria s-a creeat pe baza informațiilor, obținute pe baza anchetelor și observațiilor din trecut, care au fost supuse uitării”. Astfel putem spune că aceste dialoguri și convorbiri istorice celebre sunt precursorul interviului modern de astăzi.

Dialogul, numit azi interviu, a fost popular pînă la începutul sec. XIX-lea. Pe parcursul acestuia, în presă apar deja materiale amenajate sub formă de întrebări și răspunsuri, astfel ele punînd bazele și caracteristicile primordiale ale diversității de tipuri de întrebări în interviu. Astfel de practici foloseau gînditori ca Augustin, David Hume, George Berkeley, Blaise Pascal și Friederich Schlegel. „Mai tîrziu în sec. XX, dialogul s-a transformat în cea mai importantă modalitate de organizare a textului jurnalistic în practica jurnalistică”. Astfel fiecare dintre jurnaliștii de atunci își organiza materialul ca un interviu. „Imaginea tipică a unui om cu un notebook în mînă. Se așează și pune întrebări gen: Ce ați făcut, în trimestrul trei al anului? Cine v-a ajutat? Care sunt planurile pentru viitor?”. Niște întrebări seci, și un dialog uscat, tipic perioadei Sovietice. Am ținut să menționăm acest moment, ca să atenționez simplitatea interviului în URSS. Adică „ Interviul nu este un gen caracteristic Rusiei sovietice, acesta este rar întîlnit în paginile ziarelor și revistelor.” Motivul acestui fapt este că fiecare cuvînt, fiecare gînd, fiecare răspuns era verificat de Comisia regională sau CC, care nu lăsa niciodată vreun rînd needitat. De aici este antrenată și ideea că interviul ca gen a fost unul dintre cele mai neînsemnate genuri în perioada sovietică sau interviul devenea un gen tot mai de temut pentru cei care abia începeau ași impune dictatura.

Interviul ca gen, a început să obțină popularitate odată cu venirea la putere a lui Hrușciov. Perioada de „dezgheț” a constituit pentru interviu, perioada în care acesta s-a intensificat și a scăpat de sub jugul sovietic. În anii 50 începutul anilor 60, presiunea ideologică a slăbit asupra tuturor genurilor jurnalistice și în general a mass- media. De îndată ce a venit perestroika, însă, lucrurile s-au schimbat și mai mult. Ne referim la o schimbare pozitivă, ceea ce ține de interviu.

Interviul n-a fost „inventat” , susține editorul și publicistul american, James Gordon Bennet, ci a transmis o multilaterală formă a comunicării interumane, cu amendamentele tehnice corespunzătoare. Interviul nu a apărut ca o generație spontană, ci este specia care informează și elucidează, prin intermediul unui dialog.

Interviul a apărut ca expresie a neastâmpăratei curiozități a omului, a dorinței sale de cunoaștere. Omul s-a născut și a trăit sub zodia întrebării. Cuvântul interviu are două sensuri: metodă de obținere a unor informații și gen jurnalistic. Acesta este strâns legat de aproape toate genurile , fiind un mijloc de culegere al informațiilor, o modalitate de realizare a documentării. În acest caz, întrevederea este făcută în vederea obținerii de la o persoană chestionată informații , relații despre problematica studiată.

În mass-media de astăzi, interviul este cel mai popular gen”. Faptul că în fruntea grupului de genuri care includ informații, se include interviul, este o dovadă solidă a popularității sale în acest moment. „Cercetătorii americani, au descoperit că interviul „mănîncă” la profesioniștii din mass-media, 80-90 % din timpul lor de lucru”. Aceasta se datorează unui lucru foarte evident. Interviul oferă contactul cu „live” sursa, care aduce credibilitatea maximă în rîndul consumatorilor de media. Un alt motiv, pentru care interviul a devenit un gen pe larg răspîndit, spune autoarea Maryia Lukina în lucrarea sa, este faptul că în prezent persoana intervievată are oportunitatea de a-și expune propriul punct de vedere. În perioada sovietică acest lucru era practic imposibil, interlocutorul exprimîndu-se în numele echipei. Datorită acestor posibilități, jurnalistul de azi abordează interlocutorul ca individ și ca parte a societății, creînd din acesta un portret social. Mai mult de atît, și jurnaliștii au căpătat responsabilitate pentru cuvîntul spus. Cu toții știm că un răspuns din sursa directă valorează mult mai mult decît un zvon sau o presupunere. Mai mult de atît interviul este genul prin care această justețe se valorifică tot mai intens.

În fapt, interviul pentru televiziune este un veritabil pas de deux al genurilor presei, care necesită o coregrafie atentă, în care sunt cântărite, aproape farmaceutic, replicile și fiecare gest. Etimologic vorbind, franțuzescul entretien al secolului al XIX-lea și, ceva mai târziu, substantivul interview din engleza contemporană, acoperă ceea ce, între genurile presei de televiziune, este considerat produsul cel mai îndrăzneț și spectaculos – între altele și mai rapid aducător de glorie pentru jurnalist – fiindcă într-o anchetă sau într-un reportaj sunt reținute, pe termen lung, finalitatea și câteva detalii, în timp ce dintr-un interviu bine realizat devin notorii o atitudine și un punct de vedere inedit al celui care formulează întrebările.

În concluzie putem spune: Categoria „interviu” a subliniat întotdeauna prospețime, material curat și special. Mulți spun și afirmă chiar că interviul este cel mai ușor gen, dar nu putem spune chiar așa. Acesta este un gen destul de dificil, care necesită de urmat anumite tactici și strategii. De obicei se pare că nimic nu este mai ușor decît a pune întrebări și a obține răspunsuri, însă situația reală e cu totul alta. Un jurnalist pentru a purcede la realizarea unui interviu are nevoie de o serie de pregătiri. Astfel este necesară pregătirea unui plan, și cel mai important este stabilirea unui scop în realizarea interviului propriu-zis.

I.2. Aspecte ale interviului de televiziune

Adepții entuziaști ai interviului televizat – atât teoreticieni, cât și jurnaliști direct implicați – atunci când susțin că acestea ar fi un gen privilegiat, intuiesc și susțin, de fapt, în acest elogiu, evidența următoare: mai mult decât oricare gen al audiovizualului, dar și al presei în general, interviul scurtează distanțele, stimulează jocul de rol – valabil în orice situație de negociere și de influențare – stimulează dinamica ideilor (prin interacțiune, confruntare și schimb) și, nu în ultimul rând, circumscrie, la modul ideal, la ceea ce interpretările media moderne numesc „teatralizarea informației”, fabricând în manieră instant senzaționalul, originalitatea și spectacolul.

SPECIFICUL INTERVIULUI DE TELEVIZIUNE

Mediul audio-vizual oferă interviului o serie de particularități:

1.informația vizuală :Persoana intervievată este văzută și caracterizată de gesturile pe care le face, de expresiachipului, de modul în care este îmbrăcată, de eventualele podoabe, toate aceste elementesuprapunându-se discursului verbal, întărindu-l sau contrazicându-l.Locul unde se desfășoară interviul, prin ambianța sa, poate fi interesant sau nu, adecvatsau nu temei discutate. Bine ales, el oferă un plus de autenticitate;

 2.informația auditivă ne-verbală :Sensurile afirmațiilor cuprinse într-un interviu sunt nuanțate în chip semnificativ deintonație, de ritmul în care se vorbește, de forța pe care o transmite vocea, de eventualeleezitări și pauze, precum și de ambianța sonoră care conferă amprenta specifică unuianumit loc;

3.tehnica de televiziune :Echipa de filmare, videocamera și toate celelalte echipamente creează cel puțin pentruînceput un cadru artificial de dialog, care poate inhiba și afecta într-o anumită măsurăfirescul comunicării;

4.prelucrarea limitată a înregistrării :Spre deosebire de presa scrisă, interviul de televiziune nu poate fi „redactat” decât într-omică măsură prin fonotecare, adică prin scurtarea lui. Nu sunt posibile reformulări aleunor idei, nu este posibil ca intervievatul să revadă forma finală a interviului și să facăeventuale modificări pentru a completa, corecta sau nuanța o afirmație.

ETAPELE REALIZĂRII UNUI INTERVIU DE TELEVIZIUNE

1.Decizia de a lua interviul

Este etapa inițială în care se stabilesc:a.tema sau subiectul viitorului interviu b.scopul pentru care se ia interviulc.persoana care va fi intervievatăd.modul în care se va lua interviule.formatul de difuzaref.durata lui aproximativă

2.Pregătirea

În general, pregătirea unui interviu presupune:a.obținerea acordului persoanei, în caz contrar, de indisponibilizate sau refuz,găsirea alteia, în măsură să o suplinească pe cea inițial stabilită b.o documentare asupra temei sau subiectului abordatc.o documentare privind persoana care va fi intervievatăd.definirea strategiei de urmat și redactarea întrebărilor Există două moduri de documentare – unul punctual, pentru un anumit subiect, și un altul, general și continuu , care presupune să fii la curent cu actualitatea unui domeniu mai larg.O bună documentare este prima condiție a unui interviu reușit, ea asigurând înțelegereasubiectului, facilitarea formulării întrebărilor, precum și derularea efectivă a dialogului.În cazul interviurilor întâmplătoare nu este timp pentru o documentare specială, ele bazându-semai mult pe experiența acumulată de jurnalist.

3.Luarea interviului

În funcție de modul în care se realizează întâlnirea dintre echipa de televiziune și persoana intervievată, există următoarele variante:

a)interviul planificat – are loc fie în studio, fie pe teren, în urma unei înțelegeri prealabile între jurnalist și interlocutor privind tematica abordată;

 b) interviul în așteptare – se desfășoară cu persoane publice pe care jurnaliștii le așteaptă la sfârșitul unui eveniment important, pentru a le chestiona înlegătură cu ce s-a discutat în cadrul reuniunii respective. Întrucât dialogul are loc sub presiunea timpului, la acest gen de interviu nu se pun decât 2-3 întrebări, direct lasubiect; c)interviul neplanificat – acesta se solicită și se realizează pe loc cuocazia unor evenimente și în legătură cu ele (premiere, vernisaje, proteste etc)

d)interviul smuls – reporterul, secondat de operator, abordează direct persoana pe care dorește să o intervieveze, persoană despre care presupune sau chiar știecă nu acceptă să răspundă la întrebări. Dacă, de exemplu, cel vizat iese dintr-o clădire șinu se oprește, reporterul îl va urma încercând în felul acesta să-l facă să vorbească.Uneori chiar și tăcerea poate fi un răspuns, secvența filmată urmând să fie prezentată caatare. Rămâne de discutat dacă și când o asemenea practică nu încalcă drepturile fundamentale ale omului, pentru că oricine are dreptul de a refuza să dea un interviu;

e)interviul cu camera ascunsă – este o variantă a interviului smuls,numai că nu se filmează „la vedere”; camera este fie ascunsă (de exemplu, într-osacoșă), fie este ținută în mână ca și cum n-ar funcționa. Și aici se pun probleme dedeontologie.

4.Post-procesarea

Cu excepția emisiunilor în direct, rareori un interviu se difuzează chiar în forma în care afost înregistrat. În funcție de genul emisiunii și de intențiile realizatorului se întâlnescurmătoarele categorii de intervenții:a.„Cosmetizarea” înregistrării prin îndepărtarea unor deficiențe formale minore,fără a modifica interviul propriu-zis (eliminarea eventualelor „ă”-uri, a unor zgomote accidentale etc); b.Eliminarea unor fragmente din interviu, scurtări care se fac fie din rațiuni detimp (materialul trebuie să aibă o anumită durată dinainte stabilită), fie dindorința de a-l îmbunătăți (se renunță la pasajele de repetiții, digresiuni etc);c.Dintr-o înregistrare mai amplă se extrage doar un scurt fragment, de la câtevasecunde până la câteva zeci de secunde, conținând cea mai importantă afirmațiefăcută în contextul dat, afirmație ce se inserează într-un material mai mare (orelatare, o știre etc.);d.În cazul producțiilor complexe (o anchetă), interviurile mai multor persoane pot fi segmentate, iar fragmentele rezultate se regrupează după tematică,eventual după un alt criteriu pentru a oferi perspectiva complexă a diferitelor  puncte de vedere exprimate;e.Interviurile ceva mai lungi pot fi acoperite parțial cu imagini care ilustreazătema în discuție sau prezintă aspecte din activitatea profesională aintervievatului, ori momente din viața sa privată;f.Pe plan sonor, „pe sub” interviu uneori se adaugă muzică sau zgomotul deambianță al imaginilor de acoperire.Toate aceste operații de post-procesare presupun respectarea unui principiu dedeontologie jurnalistică: prin modificările efectuate să nu se schimbe sensul afirmațiilor sau să nu se elimine vreo afirmație importantă.

FORMATE DE DIFUZARE

Aspectul final al unui interviu, așa cum ajunge el la spectatori, fie că este transmis îndirect, fie că este înregistrat, constituie ceea ce se numește formatul de difuzare.Fiecare gen de emisiune utilizează un număr de formate de interviuri, adecvatescopurilor sale.Iată cele mai frecvente formate de interviuri:

1.interviu scurt, înregistrat pe teren, integrat într-un material mai mare (știre,documentar, reportaj), utilizat îndeosebi la telejurnale;

2.interviu scurt înregistrat pe teren sau transmis în direct, prezentat ca material de sine stătător;

3.interviu scurt, cu un invitat în studio, intervievat în direct de crainicul emisiunii de știri; (Tehnic este posibilă și varianta înregistrată dacă persoana intervievată nu este disponibilă la ora difuzării.);

4.interviu scurt, realizat în direct, prin legătură video de către crainicul emisiunii. Cele două personaje (crainicul și invitatul) apar pe ecran în două ferestre, cu treceri succesive în prim-plan

5.interviu telefonic realizat în direct sau înregistrat, format utilizat mai ales încadrul telejurnalelor;

6.pseudo-intervievarea de către crainică a reporterului care relatează direct de peteren (corespondență). Acest procedeu se utilizează la telejurnale și latransmisiile în direct de la diferite evenimente (sportive etc)

7.interviuri ample, în direct sau înregistrate, care ocupă în totalitate sau cea maimare parte a spațiului unei emisiuni. Caracterul interviului este determinat degenul emisiunii (pe teme de actualitate, documentare, de divertisment etc)

8.interviuri ample, fragmentate și reordonate conform logicii documentarului,reportajului, anchetei de televiziune. În acest caz este posibil să se păstrezedoar răspunsurile, nu și întrebările unui interviu , alternându-le cu fragmentede comentariu. Această formulă mută accentul de pe dialog pe rememorareaunor situații și întâmplările variantelor se face în primul rând pe baza considerentelor de ordin jurnalistic, dar seau în vedere și cele de ordin tehnic sau legate de costuri.La filmarea unui interviu se ține seama de formatul în care urmează să fie difuzat. Uneori, unacelași material de bază servește pentru finalizarea a două formate diferite: un insert într-o știre,respectiv un interviu mediu de 10-14 minute.

TIPOLOGIA INTERVIURILOR DE TELEVIZIUNE

Din perspectiva scopului sau funcției interviului se conturează următoarele variante:

interviul de informație – oferă date, informații, relatări, precizări, descrieri etc. obținute de la cei implicați în evenimente, de la cei ce le „fac” sau de la martori. Ceea ce se urmărește sunt faptele, datele concrete;

interviul de interpretare– un specialist sau un comentator specializat analizează, explică și interpretează un fapt, încadrându-l în context; prezintă fapte similare, descrie mecanismele care au generat fenomenul și implicațiile sale probabile;Specialistul nu își prezintă propriile sale opinii, ci oferă doar acea informație pe care ar  putea să o furnizeze orice alt specialist din domeniu, astfel ca publicul să înțeleagă despre ce este vorba și să-și formeze singur o părere. Cerința față de acest specialist este ca el să fie imparțial și să nu încerce, sub masca obiectivității, să influențeze opinia publică. Acolo unde există puncte de vedere diferite, datoria specialistului este să le prezinte corect pe toate, fără să-și exprime propria opțiune. De aceea, buna credință aspecialistului este esențială;

interviul de opinie și comentariu– spre deosebire de interviul de interpretare, aici tocmai opinia și poziția personale sunt evidențiate. În acest caz, adesea se consemnează reacția cuiva la un eveniment. În acest caz spectatorul este avertizat că este vorba doar despreun punct de vedere, căruia i se pot opune alte opinii;

interviul emotional – arată starea de spirit a interlocutorului (bucuria celui care a câștigatun concurs, spaima celui care a trecut printr-un accident, furia unui protestatar etc);

interviul de atmosferă  – caracterizează un eveniment, un loc sau o comunitate prin felul în care vorbește interlocutorul, prin mimica sa, prin felul în care este îmbrăcat etc. În acest caz, ceea ce spune este adesea mai puțin important. Interviul emoțional și cel deatmosferă sunt socotite interviuri de coloratură;

interviul de promovare– are ca obiectiv atragerea atenției publicului asupra unuieveniment cultural, sportiv, social etc;

interviul portret  – urmărește conturarea personalității interlocutorului.

Un alt criteriu de clasificare este numărul participanților la interviu:

un jurnalist–un intervievat – formula obișnuită, cel mai des întâlnită;

un jurnalist–mai mulți intervievați- o variantă utilizată atât în studio, cât și pe teren.La lungimi mari este greu de evitat impresia de artificialitate, mai ales dacă aceleașiîntrebări sunt adresate pe rând invitaților;

mai mulți jurnaliști–un singur intervievat – la această formulă se recurge atunci cândse intenționează să se dea o notă protocolară întâlnirii cu o personalitate;

mai mulți jurnaliști-mai mulți intervievați – această variantă descrie conferințele de presă cu mai mulți respondenți. La ea se apelează și la întâlnirile finale din cadrulcampaniilor electoraleUn alt criteriu de clasificare este lungimea interviului:

interviuri foarte scurte – includ inserturi de la câteva secunde la câteva zeci desecunde;

interviuri scurte – 2-3 minute;

interviurile medii -5-14 minute;

interviurile lungi – 28 de minute și peste ;

Aceste limite sunt convenționale și orientative, fără a fi extrem de riguroase.Standardele de lungime ale unei emisuni, inclusiv genericele, sunt 14 minute, 28 minute, 56 deminute sau multipli. Televiziunile comerciale au adoptat valori mai scurte. Timpul rămas până lavaloarea „rotundă” este rezervat publicității și promo-urilor. Orice alt format va avea dificultăți laintroducerea în grila de programe.Măsura în care un interviu este sau nu protocolar reprezintă un alt criteriu ce vorbește desprenatura sa. Variante:

interviul neprotocolar – cu oameni obișnuiți;

interviul semi- protocolar– cu lideri politici, cu oameni de afaceri, cu funcționarisuperiori, cu directori;

interviul protocolar  – realizat cu șefi de state, de guverne sau cu lideri ai unor importante organizații internaționale.

PREGĂTIREA INTERVIULUI DE TELEVIZIUNE

Scopul interviului

Jurnalistul trebuie să precizeze foarte clar scopul pentru care urmează să ia interviul.BBC subliniază faptul că acest scop trebuie să fie ușor de sesizat de către telespectatori. Esterecomandabil să nu fie abordate acele subiecte pe care jurnalistul nu se simte stăpân.Interlocutorii vor vorbi mai bine dacă sesizează că jurnalistul îi înțelege și îi urmărește cuatenție.

Alegerea persoanei intervievate

Criteriul de bază general care ghidează opțiunea poate fi enunțat pe scurt astfel: oricineare ceva de spus, datorită competenței sale, pentru că ocupă o anumită funcție, pentru că a fostmartor la un eveniment etc. În cazul interviurilor de televiziune apare o exigență suplimentară:există persoane a căror competență și valoare sunt recunoscute, dar care nu sunt buni vorbitori.Pentru a evita un eșec previzibil este bine ca în asemenea cazuri să fie căutate alte variante.

Obișnuiții casei

Jurnalistul și echipa redacțională din care face parte ajung la un moment dat la o formulăcomodă și sigură pentru a rezolva problema alegerii persoanei care să vorbească despre o anumetemă. Pentru chestiuni medicale se apelează la doctorul X, pentru finanțe la domnul Z ș.a.m.d.Eidevin un fel de experți ai casei, monopolizând dreptul la opinie. Suficiența acestei soluții estecriticată de unii autori, pentru că îi face pe jurnaliști să nu-i mai caute pe cei care ar avea cuadevărat ceva de spus. Recomandarea este să se ajungă la un echilibru între prezența persoanelor a căror competență și capacitate de comunicare au fost deja verificate și căutarea permanentă a unor figuri noi, cu idei noi spre a fi aduse în atenția publicului.

Intervievații și instituțiile

Jurnalistul american John Martin consideră că persoanele intervievate fac parte dintr-una din următoarele trei categorii:

1. conducători, reprezentanți autorizați, precum și experți recunoscuți ai unor instituții, organizații sau firme. Aceștia vorbesc de cele mai multe ori în calitatea pe care o au,favorizând tocmai perspectiva instituției, ocolind punctele sensibile și neconvenabile. Din păcate, mulți jurnaliști se mulțumesc doar cu aceasă categorie de intervievați, ușor de găsit șimereu disponibili. Aceste interviuri au toate șansele să fie orientate, să prezinte o perspectivăsubtil deformată. De reținut: cu cât numele și funcția sunt mai sonore, cu atât interviul pare acâștiga în greutate.

2. cei care, integrați unei instituții, organizații sau firme, nu ocupă o poziție înaltăîn ierarhia internă, ci una de bază, dar care asigură funcționarea sistemului. De cele mai multeori este posibil ca ei să ofere o altă perspectivă. Această speranță trebuie însă temperată. Se poate întâmpla, de pildă, ca sindicatul și conducerea unei regii să aibă un punct de vederecomun. Există și posibilitatea ca prin contractul de confidențialitate persoanele din aceastăcategorie să nu facă publice date sau informații care contrazic poziția oficială a conducerii.

3. cei care nu fac parte din firmă, dar o cunosc suficient de bine și pot vorbidespre ea.Jurnalistul trebui să caute întotdeauna puncte de vedere alternative. Favorizând, dincauza comodității, perspectiva instituțională, jurnalistul se lasă manipulat, transformându-se însimplu funcționar de presă.

Opțiuni

Jurnalistul are de ales între trei atitudini față de persoana intervievată:de complezență,neutră sau critică.- acționând conform celei dintâi, jurnalistul va pune doar întrebări comode, ocolindchestiunile delicate. Se dă astfel interlocutorului ocazia să spună numai ce dorește și să aparăîntr-o lumină favorabilă.- cea de-a doua atitudine propune o discuție de la egal la egal, în care jurnalistulurmărește să obțină răspunsuri la problemele care îl interesează, indiferent dacă persoanaintervievată ar prefera să treacă sub tăcere unele dintre ele- interviul critic rămâne acceptabil atâta timp cât jurnalistul nu se transformă în acuzator.Efectul unei asemenea poziții va fi adesea contrar celui urmărit, telespectatorul tinzând să-l privească cu simpatie pe cel care pare a fi devenit victimă.

REALIZAREA INTERVIULUI DE TELEVIZIUNE

Stabilirea întâlnirii

Dacă filmarea interviului se va desfășura în altă parte decât la televiziune, jurnalistul șiechipa sa trebuie să se asigure că a reținut exact locul de întâlnire, evitând orice confuzie. Nueste recomandabil să se întârzie la întâlnire. Este un prim semn de respect și de seriozitate.Persoanele intervievate au propriul lor program și s-ar putea să dispună de un timp limitat pentru un interviu. Dacă se întâmplă să intervină ceva cu totul deosebit care îl împiedică pe jurnalist să fie prezent la ora stabilită, atunci acesta este obligat să-și înștiințeze telefonic potențialul interlocutor, să-și ceară scuzele de rigoare, să solicite o amânare a întâlnirii sau chiar o reprogramare a ei.

Acordul pentru selecție

În cazul transmisiilor în direct sau al înregistrărilor „ca în direct”, jurnalistul trebuie să precizeze care este durata interviului, subliniindu-i interlocutorului că ea nu poate fi depășită. Încelelalte situații, jurnalistul îi va propune interlocutorului să înregistreze mai mult, urmând săaleagă el, la montaj, momentele cele mai bune. Jurnalistul nu trebuie să ezite să-i ceară acordulinterlocutorului pentru selecția acestor momente.

Cooperarea

Teoreticienii genului recomandă că, ori de câte ori este posibil, jurnalistul trebuie să-și pregătească interviul împreună cu persoana solicitată. De comun acord pot fi stabilite problemele ce urmează a fi atinse, precum și ordinea lor aproximativă. După aceea, jurnalistulva redacta întrebările, fără a le aduce la cunoștința persoanei în cauză, pentru a o feri de tentațiade a-și pregăti răspunsuri scrise. Atât la pregătirea interviului, cât și în momentele de dinainteaemisiunii sau înregistrării, nu se recomandă ca jurnalistul să discute în detaliu despre chestiunile pe care le va aborda.

Recomandări privind întrebările interviului:

– întrebările trebuie să fie clare, precise și să conțină o singură problemă;- întrebările să nu fie prea lungi, telespectatorii fiind mai interesați de răspunsuri;

– nu trebuie să fie adresate două sau mai multe întrebări deodată. Există riscul ca într-oasemenea situație să nu se ofere un răspuns complet;

– întrebările nu trebuie să sugereze răspunsul;- trebuie evitate întrebările închise. Se poate recurge la ele atunci când interlocutorulîncearcă să ocolească un răspuns tranșant;- întrebările nu trebuie să cuprindă insinuări;

– lasă o impresie neplăcută acei jurnaliști care se lansează în considerații pe margineatemei discutate, dorind să se facă remarcați;

– când este vorba de un interviu mai lung, întrebările cele mai importante nu se pun chiar la început, dar locul lor nu este nici spre sfârșit, pentru că s-ar putea ca timpul rezervat emisiuniisau înregistrării să se termine înainte de a fi discutat întreaga chestiune;- în cazul subiectelor controversate, jurnalistul are datoria să joace rolul de „avocat aldiavolului” și să pună întrebări care să reflecte poziția oponenților în chestiunea discutată, fără ase implica personal.

Desfășurarea interviului

Dacă jurnalistul se află acasă la intervievat sau la locul său de muncă:

– nu este recomandabil să fumeze dacă persoana în cauză nu fumează;

– jurnalistul va evita să se așeze până nu i se sugerează unde. Altminteri s-ar putea săaleagă chiar locul preferat al interlocutorului;

– în general, mutați cât mai puțină mobilă, vaze, tablouri, acvarii etc., iar la încheiereafilmării puneți totul la loc;Înainte de a începe interviul propriu-zis sunt necesare câteva măsuri prin care jurnalistulse asigură că nimic accidental nu-l va întrerupe:

•cei prezenți trebuie rugați să deconecteze telefoanele mobile și cele fixe;

•o persoană trebuie postată la ușă; poate fi util și un bilet de atenționare să nu seintre în încăpere pe durata înregistrării;

•se recomandă ca interlocutorului să i se lase un anumit timp pentru a se acomodacu situația în care se află;

•dacă este o persoană mai timidă, ea trebuie ajutată să-și depășească emoția;

•răspunsurile unor intervievați pot fi prolixe, pot încerca să ocolească întrebareasau se pot îndepărta de la subiect. În asemenea cazuri, jurnalistul trebuie să-lîntrerupă politicos pe intervievat și să-i reamintească întrebarea. Jurnalistul estecel care conduce interviul și nu este admis să se lase dominat de interlocutorulsău.

Pe parcursul interviului, jurnalistul va fi atent la ceea ce spune interlocutorul său, pentrua putea interveni. Îl va urmări cu privirea, căutând să mențină cu el o legătură vizuală. Este ogreșeală ca jurnalistul să acorde o mai mare atenție propriilor sale hârtii, decât invitatului său.La fel de greșit este ca întrebările să fie citite mecanic, fără să se țină seama de ce s-a spusanterior.

Când ascultă răspunsurile, jurnalistul nu trebuie să-l aprobe pe intervievat. Oriceafirmație evident falsă trebuie sancționată imediat, fie prin invocareaunor dovezi contrare, fie prin formularea unei întrebări dubitative.

În situația în care interlocutorul recurge la remarci jignitoare la adresa unei persoane sauinstituții, jurnalistul se va distanța de asemenea afirmații spunând „Desigur, aceasta este opinia dvs.!” Lipsa de reacție va sugera că jurnalistul este de acord cu cele spuse de interlocutor.La interviurile înregistrate, jurnalistul trebuie să fie atent și să nu intervină pe finalulultimului cuvânt rostit de interlocutorul său. Datorită suprapunerii celor două voci, în acel loc nuse va putea tăia la montaj.

Categorii speciale de interviuri

Vox populi (vox-pop) sau interviul stradal este alcătuit dintr-o succesiune de foartescurte interviuri realizate pe stradă, cu trecători aleși la întâmplare, pentru a ilustra atitudineaopiniei publice sau nivelul ei de cunoaștere într-o anumită chestiune. Durata întregului materialnu depășește câteva minute. De cele mai multe ori nu se precizează numele și ocupația celor intervievați. Pentru a se evita monotonia vizuală, persoanele intervievate sunt plasate alternativîn stânga și în dreapta ecranului. Selectarea răspunsurilor este o operațiune delicată șiimportantă, ce poate influența sensul general al materialului. Ca atare, ea trebuie făcutăechilibrat, fără partizanat, redând diversitatea opiniilor și a argumentelor întâlnite.Cele mai frecvente utilizări ale formulei vox-pop sunt:

-în cadrul emisiunilor de știri pentru a consemna reacția opiniei publicesau doar a unei anumite categorii în legătură cu un eveniment deactualitate;

-în talk show-uri pentru inițierea sau relansarea dezbaterii, prin prezentarea unor puncte de vedere diferite ;

-în documentarele de televiziune și în anchete;

-în emisiunile de divertisment.

Avantajele formulei vox-pop:

-este ieftină, rapidă și relativ ușor de filmat;

-are un caracter democratic, permițînd unor persoane anonime să-și expună în mod public opiniile;

Dezavantajele și riscurile formulei vox-pop:

-nu reflectă realitatea. Nu reușește decât întâmplător să ofere o imagine exactă aopiniei publice;

-nu are valoarea de reprezentativitate a unui sondaj sociologic. Prin urmare,teoreticienii suțin că un vox pop nu poate fi luat niciodată drept argument în favoareaunei idei sau a unei anumite poziții;

-lasă loc manipulărilor;

Conferința de presă

Prin condițiile ei specifice de desfășurare, aceasta prezintă câteva inconveniente pentruteleviziune. Sunt mulți vorbitori, greu de acoperit cu o singură cameră și un singur microfon,dotarea standard a unei echipe obișnuite. În plus, conferințele de presă durează destul de mult.Având în vedere aceste dificultăți, se recomandă două strategii diferite:a. la conferințele de presă importante, se filmează în sală, înainte de a începe, câteva planuri de atmosferă și de legătură, cu ziariști, cameramani etc., apoi se înregistrează tot, sauaproape tot, cu aparatul îndreptat spre cei care susțin conferința de presă. În final se va extrageceea ce este semnificativ. b. la conferințele de presă obișnuite, se înregistrează eventual declarația de la început,apoi se filmează câteva planuri de acoperire, cu organizatorii și jurnaliștii prezenți. Laîncheierea întâlnirii, dacă subiectele discutate prezintă interes, se realizează un interviu separatcu unul sau mai mulți organizatori. În felul acesta, materialul va conține doar chestiunileinteresante, calitatea sunetului va fi bună, iar dimensiunile materialului brut vor fi mai mici șimai ușor de procesat.

Post-procesarea interviurilor de televiziune

Cuprinde trei operațiuni:

-fonotecarea,

-ilustrarea cu imagini, sunet natural și muzică,

-subtitrarea

Fonotecarea

Este lesne să tai între fraze sau propoziții când tonul coboară, sugerând finalul unei idei.Dificultatea apare atunci când vorbitorul nu mai pune punct și nu își încheie fraza. Dacă se taiecând tonul vocii este sus, chiar dacă ideea s-a încheiat și fragmentul are sens, efectul auditiv vafi foarte neplăcut. În general, fonotecarea creează în imagine o „săritură”. Lipsa de racord întrecele două planuri alăturate, poate fi atenuată prin mai multe procedee:

a. se introduce o „muscă”, adică două-trei fotograme negre sau albe între cele douăimagini. La vizionare se va observa doar o foarte scurtă întrerupere a imaginii, efect mai puținsupărător decât simpla alăturare artificială a două imagini. Deși imperfect, acest procedeu esteacceptat la emisiunile de știri, unde exigențele legate de plastica limbajului sunt ceva maiscăzute. Recomandabil este să nu se abuzeze de această soluție.

b. „săritura” este acoperită cu imagini de ilustrare sau cu planuri de legătură, astfel încâtspectatorul nu sesizează ca deranjantă tăietura efectuată.c. între cele două planuri se pun voleuri sau alte efecte electronice

Ilustrarea cu imagini, sunet natural și muzică: Pentru a da mai multă viață unui interviu, pentru a-l face mai explicit sau pentru a-i adăuga elemente emoționale se pot folosiimagini cu sau fără sunet natural și muzică. Recomandabil este ca aceste elemente suplimentaresă nu distragă atenția de la interviul propriu-zis

Subtitrarea

Această operațiune constă în a face să apară pe ecran pentru câtevasecunde numele și funcția interlocutorului. De regulă, acest text apare în partea de jos și pemijlocul ecranului. În cazul în care interviul este realizat într-o limbă străină, pentru a-i lăsa loctraducerii, numele va fi scris în partea de sus, în dreapta sau în stânga ecranului. Se va evita catextul să apară suprapus peste fața persoanei intervievate.

Interviul de televiziune din punct de vedere vizual

Un interviu de televiziune, cu o informație verbală foarte bună va fi compromis de oimagine proastă (tremurată, neclară, rău cadrată, cu mișcări greșite de aparat), după cum oimagine bună nu poate salva un dialog anost, neinteresant.

Direcția privirilor

Interlocutorul va fi rugat să se adreseze doar redactorului și, prin urmare, să nu priveascăspre obiectivul camerei. Explicația acestei reguli rezidă în convenția pe care o propuneteleviziunea: spectatorul așezat în fața ecranului este doar un martor, nu un participant. O privireîn obiectiv dă spectatorului sentimentul, mai puțin comod, că este implicat personal. Atuncicând în timpul interviului apare și prim-planul reporterului, indiferent dacă se filmează cu osingură cameră sau mai multe, privirea lui trebuie să se încrucișeze cu cea a interlocutorului său.Doar în felul acesta se obține racordul cinematografic.La începutul interviului, când anunță subiectul care va fi discutat, reporterul va prividirect la cameră. Când îl prezintă pe interlocutor, își va îndrepta privirea spre acesta. Suntoperatori care optează pentru un unghi de filmare din lateral, astfel încât interlocutorul apare din profil. O asemenea tehnică trebuie evitată, pentru că rezultatul este inestetic.

Înălțimea camerei în cazul în care interviul se desfășoară în picioare, camera se plasează la nivelulochilor interlocutorului. Dacă diferența de înălțime dintre jurnalist și interlocutorul său estemare, se recomandă ca acest fapt să fie atenuat, să nu se observe în imagine, pentru că vadistrage atenția și uneori poate stârni râsul. Excepție: situațiile în care o asemenea diferență este justificată (un interviu cu un baschetbalist sau un copil). Iată câteva modalități pentruestomparea diferenței de înălțime:

– interlocutorii stau așezați

;- în imagine este arătat doar interlocutorul;

– jurnalistul și interlocutorul sunt filmați separat, singuri în cadru, de la înălțimi diferite(soluție destul de anevoioasă).

Pentru a mări spectaculozitatea unui interviu în ceea ce privește latura sa vizuală se poate recurge la unghiuri de filmare neobișnuite (cadraje înclinate etc)

Mărimea cadrului

Încadraturile cel mai des folosite sunt:-prim-planul-planul bust-planul mediuSe recomandă planuri mai largi atunci când dorim să arătăm gesturile persoaneiintervievate, îmbrăcămintea sa, decorul.Cadrele strânse dezvăluie trăsăturile feței, expresia ochilor și, în general, mimicainterlocutorilor. De mare forță este gros-planul. Acesta este recomandat doar în momentele demare tensiune.

Mișcările de aparat

Un răspuns lung, tras într-un singur cadru fix este monoton și devine curând plictisitor.Intercalarea din timp în timp a figurii jurnalistului nu aduce suficient dinamism. O soluție mai bună pentru a crește spectaculozitatea și interesul vizual al unui interviu o reprezintă mișcărilede aparat. Acestea pot avea și o funcție creativă, subliniind anumite momente ale dialogului,dezvăluind detalii semnificative. Numărul, amploarea și viteza mișcărilro de aparat trebuiedozate cu mult discernământ pentru a nu avea un efect supărător. Mai mult, transfocările sau panoramările creează probleme la montaj, deoarece nu se poate tăia pe mișcare.Un alt gen de interviuri în mișcare sunt cele desfășurate în mijloacele de transport, undefundalul se deplasează.

Variante de filmare a interviurilor

O cameră – un singur plan

Punctul de stație fix

a. reporterul și interlocutorul său stau față în față . În cadru apare interlocutorul singur sau eventual cu reporterul în amorsă. În timp ce reporterul pune întrebarea, se vede doar intervievatul ascultând.Cel mai bun rezultat se obține atunci când redactorul se plasează lângă cameră.Operatorul are două posibilități de cadrare: –filmarea peste umăr: reporterul se află în fața camerei, aproape de axa optică;în amorsă se văd capul și umărul său, iar interlocutorul este plasat în parteaopusă; –alături de cameră – reporterul se află lângă cameră, în lateral, astfel că nu maiapare în imagine. Privirea interlocutorului trebuie să păstreze aceeași direcție, pe lângă obiectiv.

b. reporterul și interlocutorul său stau unul față de celălalt la aproximativ 90 de grade.Camera este situată fie pe bisectoarea unghiului astfel format, fie perpendicular pe interlocutor,reporterul apărând în profil. Se începe cu reporterul în prim-plan privind la cameră. După ce îșirostește introducerea, își întoarce privirea spre invitatul său, moment în care imaginea panoramează spre acesta (de la reporter între interlocutor) sau, prin transfocare, cadrul selărgește, cuprinzându-i pe cei doi. Dacă durata interviului este mai mare, cameramanul ar puteatransfoca sau panorama de pe unul pe celălalt, însă operațiunea este dificilă, mai ales pentru uncameraman fără experiență. Trebuie ținut seama de alternarea intervențiilor și de faptul că nu se poate tăia „pe mișcare”.

Punctul de stație mobil

jurnalistul și interlocutorul merg pe jos și sunt urmăriți de cameră, care se deplaseazăodată cu ei (travelling). Este o formulă utilizată cu precădere în documentare și reportaje deamploare.

b. jurnalistul intervievează pe rând un grup de persoane și camera îl urmărește îndeplasarea sa;

c. jurnalistul și cel intervievat stau pe loc, iar camera se deplasează de la unul la altul printr-o mișcare liberă bazată pe travelling și panoramări. Este o formulă mai nonconformistă,adecvată îndeosebi pentru emisiunile de divertisment.

O cameră – mai multe unghiuri

Ca efect este asemănătoare filmării cu mai multe camere.Sunt posibile două strategii pentru filmare/înregistrare:

1. la fiecare întrebare, respectiv răspuns, se mută camera. Este o soluție greoaie,nepractică, cu multe neajunsuri (interviul se fragmentează, se pierde din spontaneitate, filmareadurează mult etc)

2. interviul se filmează integral dintr-un singur unghi, avându-l în cadru pe interlocutor,iar la finele interviului, camera se mută și se filmează întrebările, care vor fi inserate la montaj. Nici această variantă nu este lipsită de neajunsuri: filmarea ulterioară a întrebărilor nuasigură obținerea intonației folosite în cursul interviului, ceea ce dă un aer de artificialitate. Înaceastă strategie se recomandă evitatea filmărilor cu amorsă, deoarece este foarte dificil derealizat racordul pentru poziția mâinilor, a capului sau a trupului.

Mai multe camere

Într-un studio care se respectă se lucrează cu 3-4 camere, ceea ce îngăduie obținereaunui material vizual mult mai bogat: se pot surprinde reacții și gesturi, posibilitățile de montajvor fi mai multe, interviul va fi mai viu.

Planurile de reacție, de ascultare și de legătură

Pe lângă valențele artistice, au o funcție utilitară, facilitând montajul. Durata lor nu este mare, cidoar de două-trei secunde.

Planul de reacție este o imagine care prezintă reacția spontană din partea asistenței la spuselecuiva, la o acțiune, la un fapt care s-a produs etc. Reacția, oricare ar fi ea, face parte din eveniment și îldefinește într-o anumită măsură. De regulă le întâlnim la talk-show, masă rotundă, dar și la interviurilecu mai mulți jurnaliști și mai mulți participanți.

Planul de ascultare arată o persoană în timp ce urmărește spusele altcuiva. În cazul interviurilor,acestea au rolul de a reduce din monotonia vizuală sau de a acoperi o eventuală tăietură prin care a fostscurtată imaginea vorbitorului. Asemenea planuri pot fi realizate chiar în timpul desfășurării dialogului, prin filmarea cu mai multe camere, sau la terminarea interviului, când interlocutorii mimează căascultă. În această ipostază există riscul ca atitudinea să pară nefirească. Pentru a da cât mai multănaturalețe planurilor de ascultare, este recomandabil ca jurnalistul și intervievatul să continue să discuteîn timpul înregistrării lor. La montaj se vor alege, pe cât posibil, acele fragmente care conțin o micămișcare (de ex.: ridicarea privirii).

Planul de legătură constă din detalii neutre, specifice locului unde se filmează (un tablou, unorologiu, o floare). El va fi folosit la montaj pentru a acoperi lipiturile fără racord. Cu același rol pot fifilmate mâinile persoanei intervievate sau ale jurnalistului în timp ce notează ceva sau face un gestLa sfârșitul înregistrării unui interviu întotdeauna se vor filma câteva planuri de legătură și deascultare.

Microfonul

La interviurile pentru știri, microfonul, pe care s-a aplicat sigla postului, poate să apară înimagine. La restul materialelor se va evita, pe cât posibil, prezența lor în cadru, excepție. facmicrofoanele lavaliere

.Dacă, din diferite motive, la interviul unei persoane așezate la o masă sau un birou, microfonulva intra, totuși, în imagine, atunci el va fi așezat pe un suport. Varianta în care o mână pătrunde încadru, pe post de stativ, este nefericită.

Microfonul trebuie astfel ținut încât să nu acopere fața celui care vorbește.Unii interlocutori, atunci când răspund au tendința de a lua microfonul din mâna reporterului.Când se întâmplă așa ceva, se întrerupe înregistrarea și i se explică faptul că reporterul trebuie să ținămicrofonul.

Decorul

Locul în care se realizează interviul poate fi banal sau interesant. Prin atmosfera și semnificațiasa el contribuie în mare măsură la conturarea impresiei finale.

Decorul va fi astfel ales (pe teren) sau construit (în studio) încât să îndeplinească cel puțin unadin următoarele funcții:

a.să ilustreze tema sau subiectul interviului;

b.să spună ceva despre cel intervievat;

c.să sugereze condițiile în care se ia interviul, dacă acest fapt este relevant.

Excepție fac interviurile luate în studio, în cadrul unor emisiuni ce își păstrează neschimbatdecorul de la o ediție la alta.Se recomandă evitarea fundalurilor prea dinamice sau prezența în cadru a altor elemente care ar putea distrage atenția privitorului.O variantă particulară de decor o întâlnim în documentarele televiziunilor britanice. Aici personajele intervievate sunt așezate în fața unui fundal cufundat complet în întuneric. Avem de-a facecu o absență a decorului. Rezultatul pare artificial, mai ales că uneori și iluminarea personajului estenefirească.O filmare a unui interviu la masă ori la un birou sugerează un dialog riguros și pragmatic.În varianta unui interviu mai lejer se poate opta pentru fotolii și, eventual, o măsuță joasă.O formulă interesantă și de succes constă în a intervieva aceeași persoană în mai multe locuri,ceea ce dă materialului un plus de expresivitate și de dinamism. În acest caz există însă o condițierestrictivă: schimbarea și alegerea locurilor de filmare trebuie să fie motivată de subiectul abordat. Dacăde fiecare dată interlocutorul apare altfel îmbrăcat se sugerează că filmarea a durat mai multe zile.

Îmbrăcămintea

Modul în care jurnalistul se îmbracă pentru un interviu va ține seama de caracterul subiectului,de locul înregistrării, de emisiunea în care se va difuza etc. Regula de bază ar fi ca jurnalistul să fieîmbrăcat în același fel ca și persoana intervievată. Manualele britanice recomandă ca și ceilalți membriai echipei de filmare să respecte pe cât posibil regula, chiar dacă ei nu apar în imagine, mai ales dacăvorbim de interviuri protocolare sau semi-protocolare.

Protejarea identității

Sunt situații în care identitatea persoanelor trebuie protejată (minori agresați sexual, victime aleunui viol, martori care ar putea suferi represalii, ofițeri ai serviciilor speciale, ai poliției). Pentru caintervievații să nu fie recunoscuți se apelează la diverse procedee:

-sunt filmați din spate;

-sunt filmați contre-jour (rezultă doar o siluetă);

-la montaj, figura le este acoperită printr-un efect vizual (raster, de pildă);

Atunci când protecția să fie totală, se schimbă și timbrul vocii.

Din punct de vedere al eficienței sale, interviul pentru televiziune este un gen util, ieftin sub aspectul resurselor implicate și avantajos pentru ambele părți implicate, pentru că interlocutorul își transmite direct opiniile, evitând eventualul efect de distorsionare pe care l-ar aduce fie postprocesările mai elaborate (ca în cazul reportofonului), fie ceea ce numim de obicei interpretarea jurnalistică. Așa se face că televiziunea și-a dovedit foarte repede preferințele pentru interviurile în direct, obținute frecvent „la fața locului” sau în platou și, în funcție de această „organizare” preliminară a situației de comunicare, dar și a chestionarului jurnalistic s-a vorbit, pe parcursul evoluției genului, de interviul – mărturie sau de interviul – portret, concomitent cu o serie de tactici de intervievare: tactica arbitrului, a exploratorului în tunel sau a meciului de box. Însă toate aceste variații pe temă dată nu fac decât să personalizeze o funcție perenă a genului: aceea de a revela pentru public informațiile cele mai importante ale unui eveniment sau datele esențiale despre identitatea unui actor mediatic, livrate simultan cu alte detalii pitorești sau semnificative.

În orice caz, indiferent de vârstă, este cert că interviul din audiovizual, în mai mare măsură decât acela tipărit, stă încă de la început sub zodia sezanționalului, fiindcă impune o comunicare directă și lasă să fie „văzută” o sumă de informații non-verbale, atât ale intervievatorului, cât și ale interlocutorului (reacții instantanee, gesturi, un mesaj al vestimentației și al accesoriilor, etc.) – amănunte care, în ansamblu, creează spectacolul.

I.3. Despre calitățile jurnalistului și intervievatului/ protagonistului

”Interviul este un fel de joc în care un om este împins într-o încăpere cu patru uși. Ca intervievator, îți imaginezi prin ce ușă ar vrea să treacă interlocutorul tău și încerci să închizi toate ușile prin care nu vrei să pătrundă, prin felul în care îți formulezi întrebarea. Apoi îl împingi într-o cameră cu trei uși, apoi cu două și, în cele din urmă, în încăperea cu o singură ușă, cu condiția să știi despre ce e vorba.”(Peter McLaughlin, How to intervew. The art of the media interview, 1990, International Self-Consel Press, Ltd, p. 126)

Conform celor mai noi teorii postmoderne, aplicate celor mai recente practici de mediatizare (între care interviul ocupă un loc special), interlocutorii se situează într-o permanentă relație de negociere (Patrick Charaudeau, 1998, 104), în interiorul căreia jurnalistul insistă să își mențină intervievatul în situația de a aborda aspectele inedite sau controversate ale „temei”, în timp ce actorul mediatic exploatează întrebările lansate de jurnalist pentru a-și avansa propriul mesaj. În cele din urmă, calitatea interviului de orice tip depinde de abilitatea jurnalistului de a menține relația de dialog, ritmul acesteia și curiozitatea telespectatorului.

Succesul interviului este în mâinile jurnalistului. El decide cît de direct va fi cu persoana pe care o intervievează și ce întrebări îi va acorda. Un bun interviu nu presupune numai formularea întrebărilor reușit. Important pentru reporter este să înțeleagă ce fel de interviu vrea să realizeze, care va fi tema, unghiul de abordare și scopul interviului. Reporterul nepregătit este confruntat cu pericolul de a fi indus în eroare și, cu siguranță, va obține minimum de informații. Pe de altă parte, majoritatea intervievaților reacționează pozitiv la întrebările documentate. O primă întrebare și un prim răspuns pot sugera reporterului o altă abordare a problemelor: rezultatul poate fi cu mult mai bun decât l-a conceput reporterul inițial. Un interviu realizat personal este mult mai bun decât unul obținut la telefon. În acest punct, observațiile personale ale reporterului se combină cu interviul. La acest tip de interviu, reporterul are posibilitatea să depășească un moment tensionat care poate să apară pe parcursul interviului. Este important să nu pierdem nici o clipă controlul, aducând discuția înapoi la subiect în cazul în care intervievatul deviază spre aspecte nerelevante. Nu este atât de ușor să păstrăm controlul. Persoanele experimentate în a da interviuri pot să pară că răspund la întrebări, dar de fapt nu spun nimic important. În această categorie intră, în general, personalitățile politice. Reporterul trebuie să se întrebe dacă i se răspunde la întrebările adresate sau nu cumva intervievatul a vorbit doar ca să nu tacă. În acest caz, trebuie să reformulăm întrebarea sau chiar să-i atragem interlocutorului atenția că nu a răspuns la întrebare.

Cheia succesului oricărui interviu este de-al convinge pe interlocutor să vorbească. Dacă acesta este reticent, putem avea succes spunând că nu ne facem decât meseria, și că dorim să ne-o facem bine.

Mihai Coman în „Manualul de jurnalism”, volumul II, susține ca jurnalistul trebuie sa urmărească anumite sarcini în realizarea interviului, care este grupul ținta si ce dorim sa aflam de la persoana respectiva:

a- să adunăm anecdote ;

b- să caracterizăm o situație ;

c- să confirmăm ceea ce știm ;

d- să demonstrăm că am fost la fața locului?

Prima întrebare în interviu, poate fi la precisă, la obiect, introducându-ne de la început în miezul problematicii tratate. Prima întrebare poate avea și o încărcătură ușor polemică, incitând, provocând de cele mai multe ori interlocutorul la replică. Se poate întâmpla ca prima întrebare să fie pusă de interlocutor.

În „Manualul pentru ziariști din Europa Centrală și de Est”, de asemenea putem găsi sugestii pentru realizarea a unui interviu cu succes. Astfel, autorii ne informează:

1. După un schimb de amabilități, e de dorit să începem cu întrebările mai ușoare sau mai puțin controversate, lăsând la urmă întrebările mai dificile. Uneori, s-ar putea să fie necesar să prelungim fraza de început și să lăsați interlocutorul să vorbească un timp despre ceea ce vrea el. Apoi trecem la întrebările mai ușoare, odată ce s-a creat o anumită atmosferă și a fost găsit tonul potrivit.

2. La început, punem o întrebare sau două la care cunoașteți răspunsul. Vă vor ajuta să testați buna credință a interlocutorului. Fiți sceptic, totuși, în privința oricărui răspuns care nu poate fi vertical. Motivul este că interlocutorul-mai ales o personalitate publică-poate avea intenții ascunse.

3. Pe lângă consemnarea răspunsurilor la întrebări, să observăm și gesturile, îmbrăcămintea, ambianța din jurul interlocutorului, detalii precise care vor ajuta ulterior să redăm scena pentru cititorii dvs.

4. Să ne asigurăm că am înțeles toate răspunsurile. Când avem îndoieli să cerem explicații. Dacă îndoiala persistă, să relatăm interlocutorului ce am înțeles. Acest lucru este important în special în cazul subiectelor strict tehnice.

5. Să punem întrebări cu final deschis, adică întrebări la care nu se poate răspunde da sau nu. Răspunsurile la aceste întrebări sînt adesea mai relevante.

6. Să căutăm ocazii în care se pune, întrebări de genul „De ce?”, sau „Cum v-ați simțit în acel moment?”, sau „Ați luat aceeași hotărâre și a doua oară?” etc. Aceste întrebări ne ajută să aflăm mai multe despre cel intervievat.

7. O metodă asemănătoare cu aceea de a întreba „Cum” și „De ce ?” este aceea de a întreba „Ce v-a surprins ( într-o anumită situație )?”. Ulterior să putem obține, astfel, observații suplimentare.

8. Să căutăm întâmplări din viața interlocutorului. Să îl încurajăm să vorbească despre sine. Un mod de a provoca astfel de confesiuni este acela de a întreba ” Care este cea mai dificilă experiență pe care ați avut-o cu… ? ”

9. Să punem întrebările cu aerul că așteptăm un răspuns. Nu să întrebăm: Vreți să comentați…? Interlocutorul poate să răspundă negativ, adică „nu ”. Când se poate, trebuie să punem o întrebare ca și cum ziaristul ar cunoaște răspunsul, sau o parte din acel răspuns.

10. Dacă intervievatul evită o întrebare, este bine să revenim la acea întrebare, dar peste ceva timp, numai că ar fi bine să o reformulăm deja altfel.

11. Folosindu-ne de informațiile culese înaintea interviului, ar trebui să adresăm întrebări de genul „Cutare spune… despre Dumneavoastră! Ce părere aveți?”

12. Folosirea așa-numita pauză sugestivă. Dacă interlocutorul nu răspunde complet la o întrebare, de la început, să așteptăm în tăcere. Adesea, pe măsură ce secundele trec, intervievatul va înțelege că dorim mai multe detalii și va completa răspunsul. Secretul este să păstrăm tăcere cît mai mult timp.

13. Pe măsură ce ziaristul se apropie de final, este bine să pună cele mai dificile întrebări, acelea la care crede că interlocutorul va șovăi cel mai mult să răspundă. Este posibil ca reținerea să nu existe. Dacă există, are oricum, răspunsurile la majoritatea întrebărilor puse anterior.

14. Să continue să vorbească, chiar și după ce a închis carnetul de notițe sau reportofonul. Este o metodă foarte bună pentru răspunsurile sincere.

15. La sfârșit, trebuie să mulțumim intervievatului.

Cele mai indicate întrebări într-un interviu sunt cele directe, Frank Candlin numindu-le „Întrebări direct conducătoare spre răspuns, spre informația solicitată”. Întrebări generale, precum: „Ce părere aveți despre…?”, „Ce aveți de spus despre…?”, „Ce e nou în…?”, „Ce mai aveți de adăugat?” sunt nepotrivite.

Într-un interviu trebuie evitate întrebările închise, la care răspunsurile să fie monosilabice – „da” sau „nu”, pentru că utilizarea întrebărilor deschise permit răspunsuri cuprinzătoare, concrete. Se remarcă în interviuri prezența unor succinte fraze de legătură între răspunsuri, apariția comentariilor în interviu. Menirea acestor comentarii este de a sublinia sau de a completa cele mai importante idei emise de cel intervievat.

Așa-zisele riscuri posibile pe care le poate aduce, în cadrul interviului televizat, lipsa de experiență a intervievatorului sau o insuficientă documentare ar fi:

Transformarea interviului într-un moment de curtoazie (a se vedea, mai ales, interviurile politice în care ziaristul, fie din prudență, fie pentru că este timorat ori, și mai grav, complet aservit politicii canalului de televiziune, convertește dialogul într-un exercițiu de adulare a interlocutorului, elogiindu-l fără argumente și renunțând să îi adreseze inclusiv întrebări incomode.

Tranformarea interviului într-o conversație previzibilă (când ziaristul nu s-a străduit să descopere aspecte și evenimente mai puțin cunoscute, legate de tema în cauză și apelează la chestiuni deja puse în circulație de mediatizări anterioare), iar dialogul așteptat ia forma unui monolog al invitatului-interlocutor.

Transformarea interviului într-un moment de agresiune verbală (când ziaristul, uzând în exces pe dimensiunea spectaculară a comunicării televizate și accentuând în mod exagerat caracterul polemic al chestionarului său, dezechilibrează relația de dialog, în favoarea unui atac continuu asupra interlocutorului.

CAPITOLUL II Utilizarea și caracteristicile interviului de televiziune . Studiu de caz

II.1Analiza cantitativă și calitativă a interviurilor de la posturile ,,Jurnal Tv’’ și ,,Prime’’.

În condițiile când societatea noastră contemporană se confruntă cu o serie de probleme fie de ordin social,economic,politic sau cultural,societatea civilă necesită o informare continuă,o asigurare a unui dialog liber,a unui schimb continuu de idei și valori,ceea ce reprezintă una din misiunile și preocupările de bază ale mijloacelor de comunicare în masă.

Pornind de aici se încearcă a preciza importanța rolului unei informații în transmiterea unui mesaj ( în cazul nostru prin interviu). Din punctul nostru de vedere, prin interviu se reflectă atît ambiția stringentă a jurnalistului de a se identifica cu societatea, cît și necesitatea de a reflecta o problemă socială în toată complexitatea sa. Intervievatul însă are rol de a răspunde provocărilor lansate de profesioniști ( jurnaliștii). Personajul principal al interviului televizat este – omul „avuția cea mai de preț a unui stat”, astfel față de el se manifestă o atitudine aparte. Deseori cea mai mare frustrare a omului este faptul că îi este desconsiderată calitatea sa de cetățean, sau că i se încalcă drepturile. Apare necesitatea de semnalare a acestui fapt, considerăm că interviul răspunde clar acestei cerințe, odată ce vine să înfățișeze problematica în ansamblu a unei societăți. Cum se prezintă deci un interviu pe ecranele programelor televizate autohtone pentru spectatori? Este necesară o examinare a acestui fenomen prin prisma emisiunilor și a știrilor ce se prezintă zilnic publicului .

Vorbind despre interviul televizat ca gen jurnalistic cheie în mass-media, vom începe analiza propriu-zisă cu un extras din lucrarea lui Denis McQuail “ Mass communication Theory” ( 1992), despre mass-media. Aceste crîmpeie în viziunea noastră corespund și ilustrează destul de bine caracteristicile de care ar trebui să țină cont un canal televizat atunci cînd prezintă pe ecranele sale diverse genuri jurnalistice dar în special, interviuri. “Astfel mass-media este:

Fereastră spre experiențele ce ne extind viziunea asupra lumii.

Un interpret ce explică și dă sens evenimentelor disparate.

Platformă și purtător de informații și opinii.

Legătură interactivă.

Un jalon, un indicator care ne arată drumul, ghidîndu-ne și dîndu-ne instrucțiuni”.

Pornind de aici se încearcă a preciza importanța rolului unei știri și a unei emisiuni în transmiterea unui mesaj ( în cazul nostru prin interviu). Din punctul nostru de vedere, prin interviu se reflectă atît ambiția stringentă a jurnalistului de a se identifica cu societatea, cît și necesitatea de a reflecta o problemă în toată complexitatea sa. Intervievatul însă are rol de a răspunde provocărilor lansate de profesioniști ( jurnaliștii). Personajul principal al interviului este – omul „avuția cea mai de preț a unui stat”, astfel față de el se manifestă o atitudine aparte. Deseori cea mai mare frustrare a omului este faptul că îi este desconsiderată calitatea sa de cetățean, sau că i se încalcă drepturile (mai ales cele sociale). Apare necesitatea de semnalare a acestui fapt, considerăm că interviul răspunde clar acestei cerințe, odată ce vine să înfățișeze problematica în ansamblu a unei societăți. Cum se prezintă deci un interviu pe ecranele știrilor și emisiunilor autohton pentru spectatori? Este necesară o examinare a acestui fenomen prin prisma canalelor televizate de la noi.

– Jurnal TV reprezintă un post de televiziune generalistă din Republica Moldova, lansat în anul 2009 pe internet și în 2010 în eter, difuzând în limba română și parțial în limba rusă. Inițial a fost concepută ca prima televiziune de știri din Republica Moldova, ca mai apoi, pe 5 martie 2011, să devină o televiziune generalistă. Acum, grila Jurnal TV conține buletine de știri la ore fixe pe parcursul zilei, emisiuni și talk-show-uri politice, distractive, cât și filme, seriale, desene animate dublate în rusă și subtitrate în română. Jurnal TV face parte din Holding-ul Jurnal Trust Media, care mai deține și postul de radio Jurnal FM, ziarul Jurnal de Chișinău, tabloidul Apropo Magazin, magazinul economic ECOnomist și agenția de publicitate Reforma Advertising.

-Prime este un canal de televiziune din Republica Moldova, transmis pe a treia rețea națională. Inițial, canalul retransmitea programele televiziunii naționale din Rusia, ORT, redenumită „Pervîi Kanal. Vsemirnaia Set'” în 1995. Din septembrie 1999, programul local include pentru auditoriul din Republica Moldova, pe lângă versiunea rusă, buletine de știri locale și câteva emisiuni producție proprie. Din anul 2007, volumul emisiei zilnice a „Pervîi Kanal Moldova” fost mărit la 24 de ore. La sfârșitul anului 2007, a avut loc schimbarea denumirii canalului în „Prime”, cu sloganul „Mereu primul”. Majoritatea emisiunilor și filmelor difuzate în limba rusă sunt subtitrate în limba română. Totodată există și producții autohtone sonorizate în limba română.

Aceste canale televizate au un vast program de lucru emisiuni,știri, filme, dar ceea ce ne interesează și ceea pe ce o să ne axăm sunt interviurile propuse in cadrul acestor emisiuni și știri.

În interviul de televiziune,cuvântul are conotație aparte,dincolo de faptul că vorbitorul,cel care posedă cuvântul , se află prezent pe ecran,adică aduce mesajul direct în casele oamenilor,odata cu cuvântul rostit, el privește direct în ochiul de sticlă,imparțial și rece al camerei de televiziune,și, prin urmare,în ochiul milioanelor de oameni care stau în fața ecranelor.

Am ales ca studiu de investigare atît știrile , în cazul ,,Jurnal Tv’’- ,,Jurnalul orei 19’’ iar în cazul ,,Prime’’-,, Primele știri’’, cît și emisiunile ,,Deșteptarea’’ și ,,Prima Oră’’. Nu sunt alese la ghici,am un motiv și anume faptul că știrile de la aceste programe sunt poziționate la așa oră încît sunt cei mai mulți spectatori în fața micilor ecrane și în așa caz persoanele pot fi informate și manipulate cel mai ușor iar programele de dimineață au un vast spectru de interviuri ceea ce imi trebuia mie cel mai mult pentru a face o analiză calitativă.

Pentru început am analizat știrile de la Prime și Jurnal Tv care sunt prezentate zilniv la orele 21 și respectiv la 19.Din data de 1 februarie pînă pe 13 februarie și de pe 14 februarie pîna pe 28 februarie la postul televizat Prime, am constat că în prima perioadă au fost întreprinse 54 de interviuri televizate iar în a doua perioadă 51 de interviuri. Din data de 1 martie pînă pe 15 martie și de pe 16 pînă pe 31 martie la postul Jurnal Tv, am reușit să observ că în această perioadă sau făcut 53 și respectiv 54 de interviuri.

După formatul de difuzare în cazul știrilor de la Prime au fost întreprinse doar interviuri scurte pe teren integrate în știri și anume : 1-13 februarie 54 interviuri, 14-28 februarie 51 de interviuri. În cazul postului Jurnal Tv s-au observat interviuri scurte pe teren în număr de 45 pentru prima perioadă și 43 pentru a doua perioadă, deasemenea interviuri scurte telefonice 6 și respectiv 7, și interviuri scurte direct prin legătură video 2 și respectiv 4.

Pentru a putea clasifica mai ușor interviurile am hotărît să le prezint în formă de tebele, in acestea fiind introduse doar interviurile observate la aceste posturi.

Din perspectiva scopului sau funcției interviului se conturează în știrile date urmatoarele interviuri:

Prime

Jurnal Tv

Un alt criteriu de clasificare este numarul participanților la interviu :

Prime

Jurnal Tv

Măsura în care un interviu este sau nu protocolar reprezintă un alt criteriu ce vorbește despre natura sa.

Prime

Jurnal Tv

Dacă am face un top al interviurilor prezentate din punct de vedere al formatului de difuzare la aceste posturi, am constata că întâietatea îi revine interviurilor scurte înregistrate pe teren atît pentru Prime cît și pentru Jurnal Tv. Din perspectiva scopului sau funcției pe primul loc cu o diferență mare față de restul intervirulor este cel de opinie iar după criteriul ,numarul participanților și măsura în care un interviu este protocolar sau nu pe prim plan sau evidențiat interviurile cu un jurnalist-un intervievat, neprotocolare.Deci putem spune că indiferent de perioadă și de Post Tv, interviurile întreprinse în cadrul știrilor sunt asemanătoare atît din punct de vedere al formei cît și al temei.

Limbajul interviurilor din Jurnal și Prime este unul viu, pe înțelesul majorității publicului-țintă, adecvat pentru toate categoriile de populație, utilizarea regionalismelor, a neologismelor și a arhaismelor nu a fost sesizată.Perioada a fost alesă nu în zădar diferită și anume cu scopul de a avea o viziune mai vastă asupra știrilor, fără pericol de a se repeta.Luna am împărțit-o în două pentru a observa dacă este vreo diferență anume după numarul interviurilor, dacă productivitate scade sau din contra se ridică, numarul interviurilor fiind acelaș sau cu o diferență foarte mică am constat fatul că atît la început cît și la mijloc și la sfîrșitul lunii productivitatea este una bună.

Deasemenea autorii nu sunt unii și aceeași permanent și nu sunt persoane care să se ocupe în exclusivitate de interviuri. Realizarea lor depinde de frecvența evenimentelor, dar și de interesul publicului țintă. Într-o știre, reporterul respectiv poate realiza un interviu politic, însă altă data, deja interviu social sau cultural.

În cazul emisiunilor de la aceste posturi putem observa cîteva diferențe esențiale, astfel în cadrul emisiunii ,,Prima Oră’’- Prime, cele mai multe interviuri sunt întreprinse în studiou spre deosebire de Deșteptare de la Jurnal Tv interviurile cărora sunt în mare parte cele scurte prezentate desinestătător în cadrul emisiunii.Asemenări desigur tot persistă, astfel am observat că ambele emisiuni în cea mai mare parte posedă interviuri de promovare cu un jurnalist – un interlocutor, neprotocolare.În perioada lunii aprilie s-au întreprins 46 și

respectiv 44 pentru programul Prime , iar pentru Jurnal Tv 66 și respectiv 61 de interviuri, astfel observînd că după numărul intervirulor primul loc îi revine postului Jurnal Tv.Ca și în cazul știrilor am sesizat diverse interviuri și le-am clasificat în așa mod ca să fie ușor de analizat și studiat.

După formatul de difuzare:

Prime

Jurnal Tv

Din perspectiva scopului sau funcției interviului.

Prime

Jurnal Tv

Numarul participanților la interviu :

Prime

Jurnal Tv

Măsura în care un interviu este sau nu protocolar

Prime

Jurnal Tv

În urma analizei emisiunii ,,Prima oră’’ am reușit să constat faptul că au mult mai multe interviuri intreprinse în studio decît cei de la ,,Jurnal Tv’’, emisiunea în mare parte bazînduse anume pe acei invitați care vin în studio, astfel la fiecare ediție putem observa cel puțin o persoană renumită fie ea din sfera culturii sau din cea a politicii.În cazul emisiunii ,, Deșteptarea’’ nu sa observat în perioada analizată de către mine nici un interviu intreprins în studiou, cea mai mare parte fiind cel înregistrat pe teren sau transmis în direct, prezentat ca material de sine stătător. În cadrul ambelor emisiuni intervievații primesc întrebări de la un singur jurnalism, astfel din perspectiva numarului participanților,interviurile: un jurnalist-un intervievat și un jurnalist-mai mulți intervievați sunt pe prim plan.

Observațiile făcute în perioada ce am analizat aceste doua posturi sunt destul de multe și diferite spre exemplu pot spune că în fiecare interviu, prin intermediul întrebărilor pe care le adresează interlocutorilor se observă că jurnaliștii urmăresc scopul de-a fi elogiați și de-a promova postul lor. Întrebările sunt adresate astfel, încât să fie răspunsul în favoarea lor. Exemple: „Vă place „Jurnal Tv ?”, „Vă mai rămâne timp și pentru a privi „Jurnal Tv?” , „Sunteți un bun prieten al postului nostru, ce vă leagă de noi?”

Un alt punct vulnerabil al interviului din „Prime” este și formularea întrebărilor. Astfel, deseori sunt întrebuințate și întrebările de tip închis: „Reparația drumurilor a fost inclusă în planul de dezvoltare al localității?” , „În România presa a devenit a patra putere?” și mai multe întrebări în una, în plus la aceasta toate sunt genul de întrebări la care intervievatul poate răspunde cu „da” sau „nu”: „Unde locuiești, în America? Ai o proprietate?

Adesea putem întâlni în interviurile emisiunilor întrebări prea încărcate care chiar reușesc să plictisească cititorii, deci mai multe întrebări în una. De exemplu: „Cum ți se pare această campanie electorală? E suficient de sângeroasă așa cum s-a promis? Ce urmează după prognozele tale? , Cui îi vor ceda nervii mai întâi?” . Exemplu: „Conducătorii caută, de obicei să culeagă roade inedite, dumneavoastră investiți însă, cu multă răbdare în viitor. Deschiderea în premieră în anul 2008 a Liceului Academic și a Universității Academice – Instituții de învățământ ale ASM, constituie un exemplu elocvent. În ce măsură sunt justificate speranțele investite de dumneavoastră în tânăra generație de elevi dotați, tineri cercetători, inventatori, câtă vreme știința nu e o afacere profitabilă în Republica Moldova, iar tinerii stau mereu cu ochii pe harta turistică a SUA sau UE?” .

Asemenea întrebări permit intervievatului să manipuleze, alegându-și aspectul potrivit, pe de o parte, iar pe de alta, spectatorului îi este complicat să memorizeze și să înțeleagă mesajul de bază al întrebării.

Deasemenea ceea ce aș dori să scot în evidența, în urma analizei atît telejurnalului de la Jurnal Tv cît și de la Prime este faptul că, deși acestea sunt niște posturi de televiziune cu cele mai de încredere știri, cu o audiență mare din rândul publicului, cu o apreciere deosebită pentru calitatea știrilor difuzate, câteodată aceste posturi și se confruntă cu probleme de percepție și de limbaj, și acuzații de manipulare a opiniei publice din cauza faptului că distanța dintre cei ce comunică și cei care receptează este prin natura ei un obstacol în calea realizărilor legăturilor de solidaritate socială, iar atunci când ea este dependentă și de calitatea canalului prin care se încearcă o asemenea apropiere, situația se complică sensibil.

Politologul Victor Moraru afirmă că o trăsătură de bază a mass media moldovenești rezidă în caracterul mediat, indirect al transmiterii informației. Adoptarea de către redacțiile mass media a unei atitudini specifice, selecte în abordarea realității, manifestă atît în strategia utilizării surselor, cît și în selectarea informației pentru a fi propusă publicului, determină implicațiile politice inevitabile ale fluxului informațional și amplifică semnificația procesului de selectare. Practica mass media demonstrează că din numărul total de materiale informative ponderea revine celor pe teme politice. Experții și politicienii, într-un mod ostentativ încearcă să măsoare puterea reală a mass medie, să iestimeze gradul de influiență al mijloacelor de comunicare în masă asupra electoratului. Există însă o anumită polarizare a opiniilor vizînd misiunea mass-media, precum și rolul lor în campaniile electorale și care influiențează mult opinia publică.

II.2 Profilul profesional al reporterului-intervievător la posturile ,,Jurnal Tv’’ și ,,Prime’’

Interviul prilejuiește un schimb de informații între un intervievat și un jurnalist.Un interviu de succes se bazează și pe prima impresie.Dacă prima impresie este negativă,probabil,interviul se va considera eșuat din toate punctele de vedere.Înfățișarea generală trebuie să fie,pentru ambele părți participante,atractivă,cuviincioasă,sănătoasă,dinamică și originală. Trebuie să vă prezentați ca o persoană calmă și sigură pe sine.Acest lucru se comunică prin aspectul și limbajul corpului.Dacă sunteți multumit de dumneavoastră,mesajul va transpare în exterior în mod răspicat și limpede.

Principalele reguli de comportament în cadrul unui interviu ar fi :

-îmbrăcăminte decentă;

-bun simț;

-acordarea importanței interviului,eliminând nepăsarea trădată de înfățișare;

-a nu se uita la ceas în timpul interviului;

-a ști exact numele și funcția interlocutorului;

-fiți politicos cu oricine,fiecare om este o personalitate;

-fiți destins dar păstrați aerul profesional;

-atenție la mișcare,la vorbire și comportament în timpul interviului;

-toate întrebările sunt puse cu bună conduită și răspundere în conseciță.

David Randall dă o serie de sfaturi jurnaliștilor pentru situația în care au de intervievat surse evazive sau ostile :

-Fiți insistenți,convingându-i că singurul mod în care pot scăpa de dumneavoastră este de a se lăsa intervievate.

-În cazul în care le sunați,nu vă lăsați amăgiți de „Vă voi suna mai tirziu”, ci așteptați pe fir până când sunt disponibile.

-Dacă cineva refuză cu orice preț să vă răspundă la o întrebare factuală,oferiți-i variante asigurându-vă totodată că interlocutorii înțeleg ce anume întrebați.

-Câteodată încercați să pretindeți că șitiți mai mult decât cunoașteți cu adevărat profitând de dorința surselor de a explica ce s-a întâmplat în detrimentul negării faptului respectiv.

-Aveți grijă la negările non-negare,în situația în care o persoană confruntată cu o acuzație,în loc de a o nega dă o declarație prin care insultă fie persoana care a făcut acuzația,fie pe reporter,fie pe ambii.

-Nu folosiți întrebări capcană.

-Fiți agresiv numai dacă ați epuizat toate posibilitățile.

Jurnaliștii sunt cei care sunt mereu înconjurați de oameni și care vorbesc mereu despre oameni.Telejurnalele sunt momentele scurte din zi în care aflăm ce fac oamenii din jurul nostru,cum fac și pentru ce,iar despre toate ne informează jurnaliștii.

Nu există doar un singur mod „corect” de a intervieva un cetățean , valabil în toate cazurile.Alegerea unui anumit fel de lectură depinde de: tipul emisiunii, conținutul textului, personalitatea crainicului și intenția realizatorilor emisiunii. La toate acestea se adaugă, făcându-și simțită influența, și marca stilistică generală a postului. Dacă dorim să înțelegem știrile Prime și Jurnal Tv, trebuie să luăm în considerare cei doi determinanți majori:

– Limbajul (sistemul de semne în care sunt codificate);

– Forțele sociale care determină felul în care sunt produse mesajele lor.

Intervievătorul de la Jurnal Tv nu vorbește pur și simplu, fiecare act de vorbire include transmiterea de mesaje prin limbajul gesturilor, posturii, hainelor, coafurii, accentului, contextului social etc, uneori chiar în contradicție cu acelea transmise prin cuvinte.

Pauzele utilizate de jurnaliștii de la Prime, permit spectatotului sa reflecteze, asupra celor spuse, facilitînd întelegerea și memorarea materialului prezentat, în cayul nostru prin intermediul interviului. La materialele destinate emisiunilor de știri, nu se folosesc cuvinte și expresii complicate, greu de pronunțat, cuvinte nefamiliare sau termeni tehnici, de specialitate. Acestea ușurează înțelegerea întrebării și răspunsului de către telespectatorilor.

În orice profesie vestimentația constituie încă un mijloc de comunicare cu persoanele cu care interacționezi pe tot parcursul zilei. Profesia de jurnalist nu este o excepție. Fiind una dintre cele mai dinamice meserii, orice jurnalistă trebuie să aibă în garderobă câteva piese vestimentare obligatorii pentru a face față oricărei situații.Aspectul, stilul și atitudinea unui prezentator TV reprezintă o componentă importantă în atingerea succesului unui interviu. Primul lucru perceput de o persoana în materie de vestimentație este culoarea, reprezentată de cromatică stridentă ca în cazul prezentatoarelor ce iau interviul de la Prime și anume de la ,, Prima Oră’’ , care apar în fața camerelor de luat vederi îmbrăcate exagerat cu prea multă dantela și culori țipătoare abuzînd astfel de încrederea acordată. De asemenea prestațiile sunt excesiv de decoltate și sumare concentrînd astfel atenția telespectatorului pe imagine și nu asupra interviurilor. În plus prezentatoarea îmbracată astfel nu are o doză prea mare de credibilitate. Consider că ținutele persoanelor ce aduc o informație prin intermediul interviului sunt foarte importante. Apreciez când văd la Jurnal Tv prezentatoarele de știri sunt îmbrăcate adecvat, adecvat însemnînd un costum frumos, impecabil cusut, un model cu adevarat deosebit, fiind piesa de resistență în garderoba oricarei jurnaliste.

După perioada de observații și analize, pot să spun cu exactitate că prezentatoarele de la Jurnal Tv sunt mai consecvente, având stil și personalitate din punct de vedere vestimentar.

Pe lângă dicție și garderoba , este necesară nuanțarea și accentuarea ideilor, adică o lectură a sensurilor ,nu doar a cuvintelor . Intervievătorul de Jurnal Tv arată natural, vorbește fără afectare, ca și cum s-ar adresa unei singure persoane, unui prieten aflat în fața lui. Viteza aleasă este una adecvată conținutului. Tonul este unul cald și apropiat, acesta evitînd inflexiunilor autoritare, rigide sau de infatuare, redînd astfel o sonoritate agreabilă.

Telespectatorii nu trebuie sa fie profesioniști ca să înțeleagă interviurile din cadrul jurnalelor de știri de la Prime, deoarece acestea sunt prezentate într-un limbaj familiar, lipsit de ambiguitați, simplu, clar, concis, proaspăt, pentru ca în final cel care va urmări jurnalul de știri să înțeleagă și să perceapă evenimentul respectiv.

La știrile de la Prime, jurnaliștii intervievători rostesc textul de prezentare sau lead-ul urmărind:

– Să trezească atenția telespectatorului pentru subiectul ce urmează.

– Arată despre ce e vorba și indică perspectiva din care va fi tratat subiectul.

– Sugerează tonul știrii: grav, dramatic, ironic etc.

– Interoghiază cît mai multe persoane pentru a putea oferi pareri diferite.

În perioada analizată am reușit să observ că jurnaliștii de la Prime și de la Jurnal Tv nu manifestă nici o atitudine valorizatoare față de interlocutor,sau față de faptele prezentate de acesta, dovedind spiritul său de un intervievător.Ei pot găsi breșe prin care să poată pătrunde dincolo de discursul deja pregătit al interlocutorului, manifestînd o atenție deosebită și o bună viteză de reacție,pentru că o anume sintagma-confuză,incompletă ori doar mai interesantă a intervievatului fiind fructificată printr-o nouă întrebare,neprevăzută de acesta.Deasemenea dînd dovadă mereu de o o documentare adecvată despre persoana,dublată de perseverență.

John Hohenberg consideră că : „ Poate că e o observație elementară,dar este importantă.Nici un reporter vorbăreț nu a realizat vreodată un interviu acceptabil.” În schimb,jurnalistul trebuie să învețe să asculte și să-l convingă pe partenerul de dialog de acest fapt.În acest sens,un manual realizat la Universitatea din Oregon pune punctul pe i : „ Nu vorbi prea mult în prima parte a interviului.Scopul principal este de a-l face pe cel intervievat să vorbească în voie,cât mai interesant,în timp ce tu îl studiezi,îl măsori ( to size up) și studiezi subiectele aduse în discuție.mici expresii care iți dovedesc interesul,aprobarea sau curiozitatea sunt singurele lucruri pe care trebuie să ți le permiți în această parte a discuției.Rolul tău este de a gândi,și nu de a vorbi,în prima parte a discuției”.Jurnalistul intervievator trebuie sa fie de obicei un reporter cu experiență. Dacă într-un stand-up pentru știri o dicție bună, o bună documentare, un strop de fler și o bună stăpânire de sine pot „camufla” ezitările unui debutant, ori ale unui începător, în interviul „clasic” de televiziune se demască rapid lipsa de exercițiu sau insuficienta stăpânire a genului. Aceasta din urmă se traduce printr-o adecvată știință a proporțiilor, adică în ce ritm să adresezi întrebările, cum să-ți conduci interlocutorul, care sunt zonele mai puțin „apărate” ale acestuia, în care o abordare inteligentă ar putea insista, în ce măsură răspunsurile ar putea fi anticipate, etc.După părerea mea jurnaliștii de la aceste două posturi se descurcă în cea mai mare parte cu scopurile propuse și dau dovadă de cunoștințe de un nivel înalt în ceea ce privește intervievarea unei persoane.

Concluzie

Interviul oferă posibilități, practic, nelimitate în comunicarea informației de la sursa primară și asigură în acest fel pentru cititori credibilitate și scade riscul interpretării eronate a informației comunicate. Genul interviului își găsește o largă aplicare în activitatea media contemporană, or, este un instrument de punere în circulație a multiplelor și diverselor idei ale personalităților politice și publice, a celor care dețin un anumit bagaj de informații. Iar ziaristul devine pentru invitatul la discuție, un partener interesant, un om curios, cointeresat în elucidarea anumitor chestiuni, în elucidarea unor fenomene politice, sociale, economice și culturale de actualitate.

În baza cercetării efectuate putem a firma:

– actualmente se atestă o creștere a ponderii interviului televizat care se manifestă atât printr-o creștere cantitativă, adică sporirea numărului de interviuri publicate, cît și printr-o creștere calitativă, adică printr-o accentuare a consistenței informaționale și analitice, printr-o extindere a elementului comentativ.

– Limbajul în care sunt expuse interviurile este simplu, pe înțelesul tuturor categoriilor sociale. Aproape că lipsesc regionalismele, arhaismele și a neologismele, prezența lor fiind doar în cazul în care acestea redau specificul problemei sau a interlocutorului.

– Remarcăm prezența în interviurile jurnalistice a unor astfel de componente cum sunt: aprecierea anumitor aspecte ale realității, prezentarea unor programe de activitate. La fel și pronosticurile desfășurării ulterioare au devenit teme în vogă la moment în televiziunea națională.

Cercetările în cauză ne-au permis să depistăm, de rând cu laturile pozitive ale interviului contemporan, și anumite lacune, între care:

– multe din interviuri au o vădită conotație politică a subiectelor abordate sau o conotație publicistica a expunerii faptelor. Acest lucru diminuează potențialul informațional al interviului, acesta obținând valențe vădit propagandistice.

– întrebările, deseori sunt formulate vag, superficial. Uneori ele sunt prea încărcate cu comentarii ale jurnalistului, alteori sunt, la locul nepotrivit, de tip închis. Nu sunt rare cazurile când întrebările sugerează răspunsul sau propun două variante de răspuns. Putem găsi chiar și întrebări afirmative.

Astăzi, în interviul din televiziunea națională se produc mai multe schimbări de expresie calitativă. De exemplu, se înregistrează o extindere a elementului analitic, care se manifestă prin utilizarea prioritară a întrebărilor cu funcție argumentativă, atât inerentă cît și dobândită, întrebări care în mod evident îl deplasează pe intervievatul de la informare la unele reflecții, îl face pe spectator să gândească, să facă si el unele concluzii.

Fiind considerat ca un imperativ instituțional, interviul este cel mai frecvent tip de gen informativ utilizat în televiziunea autohtonă. Poate de aceea, calitatea interviurilor, în linii mari, este una bună.. Ar fi bine dacă jurnaliștii din Republica Moldova ar acorda o mai mare atenție interviului , deoarece teme pentru acest gen sunt permanent, deoarece problemele ne însoțesc mereu și pot fi sesizate oriunde.