Interviu In Presa Sportiva. Jurnalism Sportiv

INTRODUCERE

MASS MEDIA

A vorbi despre importanța mass-media este un loc comun. De aceea, considerăm că este de ajuns să ne amintim definiția dată de dicționarele de limbă pentru a avea imaginea impactului pe care aceasta îl are asupra vieții noastre de zi cu zi: mass-media „totalitatea mijloacelor deinformare a maselor (radio, televiziune, presă etc.)” (DEX, mass-media).

Zilnic, în lume se editeaza peste 10.000 de ziare, care se tipăresc în 500.000.000 de exemplare și se difuzează zeci de mii de știri la radio și la televiziuni. Ziarele, radioul și televiziunea oferă oamenilor informații despre viața politică, economică și culturală a societății, despre educație, sănătate, relații internaționale, personalități publice etc.

Totodată, mass media pune în circulații opinii și puncte de vedere cu privire la evenimentele de interes public.

Nu în ultimul rând, presa informează cetățenii asupra modului în care funcționează instituțiile statului. Din acest motiv, presa a fost supranumită “ a patra putere “ în stat.

Presa scrisa – este cel mai vechi și mai divers domeniu din mass-media. Aceasta cuprinde:

ziare, numite și “ gazete, jurnale ” sau “ cotidiene “, care au apariție zilnică. Rolul lor este de a ține publicul la curent cu cele mai noi evenimente. După aria în care sunt difuzate, se disting “ gazete centrale, regionale “ sau “ locale “. După felul informațiilor, majoritatea sunt cu profil general; altele sunt specializate în stiri sportive, economice s.a.

reviste, publicații cu apariție săptămânală, lunară, trimestrială. De aceea, ele se mai numesc și periodice. Majoritatea sunt specializate (profil literar, economic, medical, sportive etc.), sau se adresează unui public foarte bine precizat (tineret, femei, pasionați de calculatoare, iubitori de muzica rock etc.)

 Mijloacele audiovizuale sunt :

radioul, care transmite mesaje sonore;

televiziunea, care comunică prin sunet și imagine.

După aria în care pot fi recepționate, se deosebesc:

posturi “ naționale “

posturi “ locale “.

După proprietar, exista posturi “ publice “ (de stat) și posturi “ particulare “. Posturile particulare au un caracter pregnant comercial; între și în cadrul emisiunilor intercalează numeroase sporturi publicitare. Emisiunile TV sunt difuzate în eter (prin relee ori prin satelit) sau sunt transmise prin cablu.

 Sistemele multimedia – sunt mijloacele de comunicare și informare care folosesc computerul.

Comunicarea se face, în acest caz, printr-o rețea mondială, numită Internet, la care poate fi racordat orice calculator. Prin Internet circulă informații sub următoarele forme:

baze de date care sunt organizate riguros in fisiere specializate;

jurnale “ în screen “, adică informații editate sub forma unor gazete, dar care nu sunt tipărite, ci afișate pe ecran;

conferințe și alte forme interactive de comunicare.

Și presa scrisă a fost marcată de apariția comunicațiilor multimedia. În unele tari există automate amplasate în magazine, gări, stații de metrou – care pot tipări ziarul dorit, la cererea clientului. Conținutul paginilor de ziar este stocat în memoria unei tipografii digitale. Odată ce a fost acționată, aceasta tipărește ziarul în câteva secunde.

CAPITOLUL I: PRESA SCRISĂ. INTERVIUL

Presa sau, mai exact, presa scrisă, după cum se poate lesne observa, ocupă un loc de primă importanță printre suporturile de difuzare în masă a informațiilor. A apărut, cronologic, înaintea altor medii de difuzare a informației.

Ziarul

Ca mesaj lingvistic ziarul este moștenitorul a două tipuri de scriere familiară ale căror trăsături le combină – cartea și inscripția stradală – și cărora le adaugă propriile sale trăsături.

În realitate, ziarul este tipărit pe hârtie, este reprodus în multe exemplare, poate fi cumpărat, poate fi luat în mână, citit parțial și apoi reluat de unde se vrea. Pe scurt, este un obiect pe care ți-l poți însuși; la fel inscripțiilor stradale, el este mereu „la vedere”, prezent în decorul urban, se adresează trecătorului și, prin titlurile sau manșeta sa, îl încurajează pe acesta să-l citească. Spre deosebire de carte și de inscripția stradală, ziarul este, la fel ca radioul sau televiziunea, înscris în timp, scris pentru a semnala și a informa, el spune ce se întâmplă, ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla. Ziarul are sens nu numai prin relația sa cu contextul dar și prin relația cu celelalte discursuri prezente, fie în propriile sale pagini, fie în alte mijloace de informare a maselor, care fac referire la aceleași evenimente.Tocmai această putere de a reconstitui un anumit spațiu și un anumit timp face ca presa să fie indispensabilă în procesul de predare, învățarea oricărei discipline de studiu din toate formele de învățământ din România (Randall David-Jurnalismul universal,1998, pp. 21-22).

Apariția ziarelor și revistelor se înscrie într-un proces mai complex de producție tipografică, care prezintă caracteristici mediatice și culturale specifice. Tipăriturile sunt produsul activității de imprimare a unor texte sau imagini pe un suport material. Specificul activității de tipărire este conferit de posibilitatea de a repeta în mod identic imprimarea textelor sau imaginilor respective pe suportul material, rezultând astfel mai multe exemplare identice. Pentru imprimare pot fi folosite diverse suporturi materiale: hârtie, pânză, piele, lemn, metal, piatră, frescă, ceramică, plastic etc. Dar suportul care a consacrat activitatea de tipărire, care este cel mai raspândit și căruia îi este asociată ideea de imprimare este hârtia. Aceasta reprezintă modul de prezentare a celor mai multe tipărituri pe care le întâlnim în viata de zi cu zi: cărți, ziare, reviste, broșuri, pliante, afișe, formulare administrative etc.

Ținând cont de această diversitate, încercarea de a stabili o tipologie a acestora va urmări să claseze și să delimiteze între multele forme de prezentare și conținuturi pe care le prezintă tipăriturile și să stabilească cât mai clar care este locul pe care- l ocupă ziarele și revistele în cadrul acestei activități.

Datorită faptului că presa scrisă (tipărită) reprezintă unul dintre cele patru canale ale comunicării mediatice (alături de radio, televiziune și internet), ziarele și revistele se prezintă ca un produs original mediatic. Această calitate este conferită de faptul că produsele tipărite prezintă următoarele caracteristici: (Cristian Florin Popescu-Manual de journalism, 2005, p. 56-57,)

a) identitate între exemplarele aceleiași serii: fiind rezultatul unui proces de imprimare a unei matrice originare pe un suport destinat acestei operații, toate exemplarele produse astfel vor fi identice și vor forma o unică apariție;

b) unitate de conținut în interiorul aceleiași apariții: produsul originar este astfel conceput încât să reprezinte fie o unitate de timp, fie una tematică, fie una de subiect, fie una spațială;

c) independența în raport cu sursa productivă: fiecare exemplar tipărit este independent față de matricea originară pe care o reproduce, nemaiavând nevoie de nici o legatură cu aceasta pentru a putea vehicula informațiile pe care le conține (spre deosebire de produsele mediatice în flux – radioul și televiziunea, care presupun cu necesitate o conexiune continuă cu sursă productivă;

d) mobilitate și integritate dependente de suportul de prezentare: orice produs tipărit subordonat atât cât rezista suportul său material (integritatea conținutului informativ este dependența de menținere a integrității suportului material) și poate fi deplasat împreună cu acesta. În calitate de produs mediatic, presa scrisă reprezintă producția mediatică informativă prin excelență. Această distincție este necesară deoarece producțiile educative, publicitare, administrative sau ocazionale sunt la rândul lor producții mediatice. Această caracteristică este conferită de faptul că presa scrisă mediază în principal conținuturi informative, activitatea de informare constituind și rolul ei principal. Conținuturile specifice presei scrise sunt modelate de criteriile specifice informației: apropiere temporală, spațială și de interese, în raport cu publicul căruia i se adresează.

Conceptul redacțional și grafic

Orice produs al presei scrise pornește de la un concept redacțional și grafic care reprezintă totalitatea principiilor etice, estetice, utilitare și normative ale conținuturilor informative adoptate în scopul asigurării apariției unei publicații. Fiecare categorie a principiilor editoriale enuntate sunt concretizate și aplicate de o manieră specific, prin intermediul elementelor tipografice. Principiile etice reprezintă angajamentul moral și de responsabilitate al echipei de conducere și a celei redacționale în raporturile pe care le stabilește cu publicul în procesul de informare. Etica publicistică pe care o adoptă un grup de presă, o redacție, poate fi regăsită într-o codificare generică, sub numele unui cod deontologic profesional, care însă, de cele mai multe ori enunță un număr de idealuri râvnite pentru activitatea de presă în general, idealuri care sunt mai mult sau mai puțin respectate.

Principiile estetice pe care le presupune un concept editorial vizează doua aspecte:

Asigurarea individualității și identității publicației respective în totalitatea producției mediatice. Pentru realizarea lor sunt avute în vedere calitatea hârtiei, dimensiunile paginilor și a elementelor de paginare, culorile publicației, calitatea imprimării și a lizbilității textului și a imaginilor, toate acestea contribuind la realizarea individualității și identității publicației.

Principiile de utilitate caută să satisfacă în cea mai mare măsură așteptările și nevoile publicului, căruia îi este destinată publicația. Această exigență este satisfacută sub două aspecte: a conținuturilor informative propriu- zise, oferite publicului și a modului în care sunt structurate aceste conținuturi pe pagini și în interiorul paginilor, astfel încât cel care caută sau urmărește o anumită informație să o poată face cu multă ușurință.

Oricât de mult s-ar diferenția între ele, publicațiile de presă respectă totuși niște principii dictate de norma genului căruia îi aparțin. Ziarele și revistele, buletinele sau alte publicații periodice, respect anumite elemente editoriale consacrate – mărimea paginii, numărul de pagini, elementele de paginație, periodicitatea de apariție etc. Principiile de normative înscriu publicația într- un gen anume și o asociază categoriei de presă din care face parte, dând astfel indicii despre conținutul informativ pe care-l ofera publicului. Potrivit acestor principii, publicațiile mediatice informative pot fi împărțite în ziare, tabloide, reviste și buletine (Randall David-Jurnalismul universal, 1998, p 30).

Formatul ziarelor. Ziarul reprezintă produsul mediatic informative scris, editat de un grup de presă a cărui frecvență de apariție este zilnică (cu excepția zilelor de sărbătoare) sau care are cel puțin patru apariții pe săptămână. Rolul ziarului este să furnizeze publicului informații de actualitate, despre evenimentele zilei anterioare (de unde îi vine și numele: cronică a zilei) sau ale celei în curs și să anunțe evenimente ce urmează să se întâmple într- un interval de timp nu mai mare de câteva zile (Mihai Coman – Manual de journalism, 2006, p. 99).

Titrarea publicației. Numele publicației apare întotdeauna pe prima pagină sau pe prima copertă și ocupă, de regulă, a 8-a parte din oglinda paginii. Dacă numele publicației implică și alte elemente grafice, cu care acesta face corp comun într-o imagine, și aceasta formă grafică va ocupa aceeași suprafață din oglinda paginii. Această suprafață poate acoperi toate coloanele paginii, numai coloanele centrale sau poate fi plasată neobișnuit. Caracterul literelor numelui publicației este același pentru fiecare ediție, fiind un element fix al conceptului redacțional și grafic. El poate fi tipărit cu un caracter de literă diferit de restul caracterelor folosite în publicație, mai ales atunci când reproduce caroduce caracterul tradițional, pe care l-a avut la prima apariție publicația, dacă e vorba despre o publicație de tradiție. Culoarea în care este tipărit este foarte importantă, deoarece aceasta va fi culoarea dominantă și specifică a publicației. Ea se va regăsi în celelalte elemente grafice care compun conceptul redacțional și grafic.

Semnătura articolelor în presa scrisă

Semnatura articolelor reprezintă un element fix al conceptului redacțional și grafic. Toate articolele din paginile publicațiilor, cu excepția celor publicitare, trebuie să fie semnate. Semnatura jurnalistică este reprezentată prin redarea numelui autorului sau prin redarea inițialelor acestuia. Numele întreg însotește articolele de mai mare întindere, asumate nemijlocit de către autor, iar inițialele apar în cazul semnării unor materiale jurnalistice de mai mică întindere sau în situația în care jurnalistul a prelucrat doar informații de presă primite pe alte căi. Semnătura poate fi însoțită și de alte semne grafice sau de mici inițiale. Locul amplasării ei este fie la sfârșitul corpului de text, fie la începutul acestuia. În cazul editorialelor sau al rubricilor de mare succes, numele poate fi plasat chiar înaintea titlului (Lucian Chișu – Introducere in mass-media 2000, p. 46).

Secretariatul de redactie în presa scrisă. În instituțiile mediatice ale presei scrise, conducerea activităților este asigurată de o echipă managerială, din care fac parte editorul și directorul publicației, iar desfășurarea activității jurnalistice propriu- zise este asigurată, în principiu, de trei mari departamente: departamentul redacțional, departamentul tehnic, departamentul economic.Ceea ce ne interesează pe noi este departamentul redacțional, care este condus de un redactor – șef, care are în subordine secțiile jurnalistice care pot fi organizate după criterii diferite: după domeniile de activitate pe care le acoperă, după genurile jurnalistice pe care le realizează sau după zonele teritoriale pe care le acoperă, în funcție de orientarea și politica editorială a publicației. De asemenea, i se subordonează și personalul acestor secții: redactorii-șefi adjuncti, redactorii speciali, editorii de știri, redactorii, reporterii, fotoreporterii, reporterii corespondenți (Lucian Chișu – Introducere in mass-media,2000, p. 48).

INTERVIUL

Asigurarea unui dialog liber în societate, a unui schimb continuu de idei și valori reprezintă una din misiunile și preocupările de bază ale mijloacelor de comunicare de masă. Mass-media pot stabili un contact simultan cu un număr impunător de oameni aflați la mare distanță de sursa mesajului comunicat și în mod clar separați unii de alții. Un mesaj difuzat prin intermediul mass-media – articol de ziar, emisiune radiofonică sau de televiziune – îi poate antrena pe reprezentanți ai două sau mai multor grupuri sociale, aflate într-o anumită chestiune pe poziții de adversitate, într-un dialog, fie el și unul virtual, care, fără mijlocirea presei, n-ar fi fost posibil poate că niciodată. Dintre toate formele intervenției ziaristice, interviul răspunde în cea mai mare măsură dorinței individului de a comunica. Apărut sub zodia dialogului, interviul constituie una din cele mai eficiente modalități de asigurare a comunicării: individ cu alt individ, individ cu grupul social pe care-l reprezintă, un grup social cu alt grup social, o comunitate socială cu altă comunitate socială, societatea cu factorii de decizie.

Tocmai prin această particularitate, probabil, se explică una din cauzele proliferării interviului, prin multiplele tipuri ce-l caracterizează, în paginile presei scrise și în programele de emisie ale posturilor de radio și de televiziune. Dintr-un gen, în bună măsură, eclipsat o lungă perioadă de timp de alte forme de text, considerate mai expresive, mai generoase și mai eficiente în “mobilizarea maselor truditoare la îndeplinirea hotărârilor istorice ale partidului” (Cristian Florin Popescu-Manual de journalism, 2005, p. 23), dar și în virtutea unor teorii viciate și schematice, ce au cantonat jurnalismul în jurul unicului concept atribuit presei – de instrument ideologic (“curea de transmisie”), astăzi interviul cunoaște nu numai un adevărat reviriment, dar și o practică veritabilă de profesionalism. În ultimii ani problematica pusă în discuție prin intermediul acestui gen s-a extins, spectrul persoanelor intervievate a sporit simțitor. De fapt, pentru presă nu mai există teme tabu, chestiuni ce n-ar putea fi abordate.

Participanții la discuții au devenit mai sinceri și mai deschiși, atât în formularea întrebărilor, cât și în răspunsurile date. Bariera existentă odinioară – anumite lucruri pot fi spuse și date publicității, iar altele nu, – a dispărut. Se evită și cazurile, când răspunsul la întrebarea solicitată era cunoscut până ca ea să fie formulată, pentru că opinia expusă nu putea să se afle la mare distanță de punctul de vedere oficial. În zona atenției opiniei publice au apărut personalități noi (dar și “nomenclaturiștii” de ieri prezintă un interes aparte pentru publicul larg în măsura în care aceștia pot aduce în lumină multiple aspecte care până odinioară erau categorisite drept o mare taină de stat). Astfel, interviul poate fi considerat o modalitate eficientă de punere în circulație, dar și de valorificare a multiplelor idei, opinii, exprimate atât de personalitățile publice, cât și de orice persoană – deținătoare de informație utilă pentru publicul larg.

Astfel, o investigație a locului și rolului interviului în comunicarea mediatică contemporană, a modalităților de valorificare a potențialului acestui gen ziaristic este utilă nu numai pe plan teoretic, completând tabloul general al evoluției sectorului mediatic și contribuind în mod real la dezvăluirea stării actuale și a tendințelor relevante, înregistrate în activitatea jurnalistică în circumstanțe noi, dar și pentru cei care practică interviul în presa de astăzi. (Cristian Florin Popescu-Manual de journalism, 2005, p. 30).
Cuvântul interviu este astăzi folosit atât de des, încât oricine știe că acesta presupune, înainte de toate, o situație de dialog, o serie de întrebări și răspunsuri prin care se urmărește schimbul de informații. Interviul nu este folosit doar de către ziariști pentru a obține informațiile necesare de care au nevoie pentru articolul pe care îl concep. În timpurile noastre întâlnim la tot pasul interviuri pentru obținerea unei slujbe, pentru acordarea unei vize, sau pentru chestionarea diferitelor probleme. Totuși, interviul rămâne un termen foarte specializat pe care îl folosesc în primul rând ziariștii. Aproape orice material de presă are la bază un interviu.

Definiția dată de ,,Dicționarul Explicativ al Limbii Române,, pentru termenul de interviu este următoarea: ,,convorbire între o personalitate politică, cultural, sportivă, și un ziarist în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diferite probleme (de actualitate etc) în vederea publicării lor în presă (Mihai Coman – Manual de journalism, Vol II,2006, pp. 57-58).

Cititorii caută într-un interviu să afle lucruri noi, să-și sporească volumul de informații referitoare la o anumită problemă. Situația e dificilă pentru ziarist mai ales când partenerii de dialog sunt oameni publici, aflați permanent în atenția mijloacelor de comunicare în masă; trebuie nu numai o strategie adecvată, dar și o documentare amplă pentru a obține de la aceștia informații noi și interesante. Interviul este un demers de investigare, scopul său este de a obține informații (sau opinii) inedite din partea unei persoane care acceptă ca afirmațiile sale să fie făcute publice. Un interviu bine condus îl va face pe cel intervievat să spună ce n-a mai spus, sau ce nu își propusese inițial să declare. Elementul esențial în elaborarea interviului este alegera temei și a interlocutorului. Nu orice temă este aptă pentru a face obiectul unui interviu. Indiferent

de scopul urmărit, de tema aleasă, interviul ca gen ziaristic presupune, înainte de toate, existența unui interlocutor care are ceva de spus.

Oamenii pot deveni subiectul unei știri dintr-unul sau mai multe motive:

Dețin funcții importante: oficialități, președinți de firme și asociații, chiar

șefii crimei organizate se află în centrul atenției datorită poziției pe care o dețin. Funcțiile lor îi fac importanți pentru profesia lor și pentru problemele care le afectează interesele. Oamenii politici sunt, în general, dispuși și chiar dornici să vorbească. Ar fi nefiresc ca ei să refuze o modalitate esențială de a se adresa unui public larg, pe care trebuie mereu să-l recâștige sau să-l

păstreze. Politicienii însă dobândesc un antrenament în această direcție și devine dificil să obții de la ei altceva, sau ceva în plus, decât au stabilit ei să spună.

Au realizat ceva important. Celebritățile și sportivii de performanță devin faimoși deoarece publicul dorește să afle ceea ce fac. Spre deosebire de oamenii politici, în cazul sportivilor apare o cu totul altă situație datorată faptului că aceștia nu sunt totdeauna niște campioni ai întrebuințării cuvintelor și mai ales în prima perioadă a carierei, nu sunt familiarizați cu prezența ziariștilor, și deci nu au pregătite răspunsuri standard (ca în cazul politicienilor). Reacțiile celebrităților sunt însă imprevizibile, ele acoperind întreaga gamă, de la amabilitatea excesivă până la refuzul brutal, de la confesiunea sinceră și profundă până la fantezii dintre cele mai bizare. Nu numai persoanele cunoscute devin însă subiectul știrilor. Iată și alte

motive pentru care oamenii pot ajunge pe paginile ziarelor:

Sunt acuzați de delicte grave. Un criminal în serie care-și recunoaște faptele

atrage atenția nu pentru cine este el, ci pentru ceea ce a făcut.

Cunosc ceva sau pe cineva important. O secretară care deține documente

incriminatorii despre un primar, de exemplu, este pentru moment subiectul interesului general. O persoană din compania unui star de cinema sau a unui președinte se va afla de multe ori în centrul atenției presei datorită prieteniei sale cu personalitatea în cauză.

Au asistat la un eveniment important. Martorii unei crime ori al unui eveniment public important pot da informații și detalii specifice despre evenimentul petrecut.

Sunt persoane cărora li s-a întâmplat ceva important. Victima unui accident, supraviețuitorul unui accident aviatic sau un câștigător la loterie devin subiectul știrilor datorită tragediei sau a evenimentului întâmplat. La fel, interesul general este captat de cineva care a primit un premiu.

Reprezintă cumva o tendință națională sau internațională. Un turist prins în

aeroport în timpul unui accident aviatic, un cuplu tânăr de muncitori care nu-și poate permite să-și cumpere o casă, sau un bărbat care spune că exersează mai mult pentru că se teme să nu sufere un atac de inimă, fiecare dintre acești oameni reprezintă o schimbare socială sau culturală în comunitatea națională sau internațională (Sorin Preda -Tehnici de redactare in presa scrisa,2003 pp 77-78).

Jurnaliștii doresc să vorbească cu cineva pentru unul sau mai multe din aceste motive. Categoriile de mai sus se pot îmbina. Cineva poate fi o celebritate și de asemenea, martorul unui eveniment important, sau cineva poate fi un om de afaceri important care primește un premiu, ceea ce înseamnă că jurnalistul va avea mai mult material despre care să vorbească sau să scrie.

După ce jurnalistul și-a ales partenerul de dialog, el se va informa asupra datelor personale ale acestuia, asupra evoluției sale profesionale. De asemenea, nu trebuie pierdute din vedere nici trăsăturile temperamentale, care concură la conturarea portretului psihic. Este foarte important să cunoști dacă partenerul de dialog este sociabil sau supărăcios, dacă vorbește foarte puțin, dornic de reclamă sau complexat, ferindu-se de publicitate, dacă este entuziast, generos sau indiferent. Cunoașterea acestor calități sau defecte ale interlocutorului este necesară pentru stabilirea adecvată a formulei de solicitare a interviului, pentru modul de pregătire al întrebărilor și pentru maniera în care va fi orientat dialogul.

Un alt pas în realizarea unui interviu este documentarea propriu-zisă. Jurnalistul va studia domeniul de activitate al interlocutorului, și va analiza activitatea, depistând centrele de maxim interes, de actualitate. Toate acestea sunt elemente absolute necesare pentru formularea întrebărilor. Pentru a pune întrebări interesante și pentru a-l feri pe interlocutor de răspunsuri generale, plate, jurnalistul trebuie să se miște nestingherit pe terenul interlocutorului. Jurnalistul își va câștiga poziția de conducător al discuției numai în măsura în care va reuși să ridice problematica specifică la o înțelegere general-umană. Alegerea și formularea întrebărilor exprimă gradul de documentare înainte de interviu și talentul jurnalistului. Cheia interviului este întrebarea. În majoritatea cazurilor, calitatea întrebărilor determină calitatea răspunsurilor. Când ziaristul nu va avea decât cunoștințe generale despre preocupările interlocutorului său, întrebările sale oricât de elevat exprimate ar fi, nu vor provoca altceva decât răspunsuri plictisitoare și

vagi. Un interviu bine pregătit înseamnă întrebări adecvate. Întrebările formează scheletul interviului. Pe acest schelet se vor mula răspunsurile. Exprimarea precisă a ideii, formularea scurtă, simplitatea, formularea la obiect sunt alte calități pe care le impune genul. Un adevărat maestru în știința stimulării interlocutorului devine acel ziarist care reușește să creeze un climat de sinceritate și confesiune, realizând o convorbire, aparent simplă, "fără pretenții", ce determină răspunsuri care ascund adevăruri.

Orice temă, oricât de importantă ar fi ea, poate fi ucisă printr-o tratare și punere în pagină rece și monotonă, la fel un interviu prost conceput și lipsit de har nu mai poate fi salvat nici de personalitatea strălucitoare a interlocutorului și nici de bunăvoința cititorului (Sorin Preda -Tehnici de redactare in presa scrisa,2003, pp. 85-88).

Tehnoredactarea interviului. Interviul trebuie să pună în evidență persoana intervievată și obiectivele dialogului. Pentru a atinge aceste scopuri, câteva recomandari tehnografice pot fi enumerate:

– titlul interviului e preferabil să fie un citat scurt, sugestiv al intervievatului;

– interviul poate avea supratitlu și subtitlu, iar dacă este un interviu lung, acesta va fi fragmentat cu intertitluri adecvate;

– în șapou pot fi prezentate datele biografice și/sau profesionale ale intervievatului sau o scurtă trecere în revistă a realizărilor și succeselor sale, în funcție de situație;

– corpul de text va folosi o variație a tipului de caracter, pentru a pune în evidenta replicile

intervievatului și ale jurnalistului intervievator;

– replicile din timpul discuției vor fi introduse prin linii de dialog;

– interviul va fi însoțit obligatoriu de o imagine a persoanei intervievate, astfel încât sa fie pus cât mai bine în evidență contextul și scopul interviului;

– declarațiile de presă vor fi însoțite și ele de imaginea autorului declarației, dar replicile sale nu vor mai fi introduse prin linii de dialog, ci vor fi redate în citat;

– în cazul interviului-ancheta (interviului-multiplu), nu mai sunt necesare sapouri cu datele

participantilor, fiind suficienta precizarea numelui si a calitatii participantilor; nu sunt necesare

nici imaginile lor; numele sau initialele lor vor aparea la fiecare interventie;

– interviurile-ancheta pot începe cu un sapou în care se justifica interesul pentru tema interviuluiancheta;

– autorul interviului se semneaza (Lucian Chișu – Introducere in mass-media,2005 p. 41).

Tipuri de interviu

În funcție de varietatea criteriilor, pornind de la o anume practică de presă, teoreticienii mass media stabilesc mai multe tipuri de interviu.

Astfel, Școala jurnalistică franceză inventariază cinci asemenea tipuri: interviul-relatare, interviul-mărturisire, interviul de opinie, interviul de analiză și interviul-portret .

Școala jurnalistică americană adăugă următoarele tipuri de interviu: explicative, justificative, directive, ipotetice, alternative și coordonative.

În ceea ce ne privește, pornind de la practică românească de presă, pentru clasificarea internă a interviului propunem două criterii: cel al scopului și cel al specificului participării ziaristului la interviu (Sorin Preda -Tehnici de redactare in presa scrisa, 1995, p. 112- 114).

În funcție de scopul urmărit, principalele tipuri de interviu, practicate în presa noastră sunt:

a) interviul informativ, pornește de la obligația profesională a ziaristului de a aduce la cunoștința publicului său, informațiile așteptate în legătură cu un eveniment care se constituie într-un subiect de actualitate. Interviul informativ achiziționează fapte. El este interviul judecăților de existență. Dacă orice text ziaristic trebuie să răspundă, în general, întrebărilor: Cine? Ce? Când? Unde? De ce? Cum ?, interviul informativ răspunde cu preponderența primelor patru întrebări. În cazul acestui tip de interviu, contează viteza de reacție a ziaristului, capacitatea sa de a se mișca rapid pe piața surselor de informații și de a ajunge, în timpul cel mai scurt, la cel mai avizat interlocutor;

b) interviul de opinie, care achiziționează opinii, aprecieri, puncte de vedere; el este interviul judecăților de valoare și răspunde prioritar întrebărilor: Cum? și De ce?.

În cazul interviului de opinie, caracterul eminamente democratic al presei (nu discutăm aici presa regimurilor totalitare), este serios amendat de competențe. Altfel spus, dacă orice opinie are drept de existență, nu orice opinie are drept de mediatizare. Ziaristul trebuie să facă diferența între democrație și plebicist, știind că o opinie plebiscitară nu este obligatorie și adecvată realității. Dimpotrivă, locurile comune în materie de opinie s-au dovedit, de cele mai multe ori, plecate dintr-o flagrantă inadecvare la starea de fapt;

c) interviul-portret, cu funcție explicit formativă, care propune modele de comportament social, aducând la cunoștința publicului personalități exemplare, în datele lor fundamentale: gânduri, fapte, stări de spirit, profesiuni de credință, mărturii de creație etc. (Lucian Chișu – Introducere in mass-media,2005, pp. 68-69).

Ziaristul realizator de interviu-portret trebuie să fie conștient de marea responsabilitate pe care și-o asumă, întrucât, dacă în cazul unui interviu informativ, de exemplu, sunt posibile reveniri sau dezmințiri, răul făcut prin mediatizarea de false modele este ireparabil. (A se vedea intensă mediatizare făcută, în timpurii ani '90, unor personaje de conjuncturală reușita socială, numite, mai apoi, „miliardării de carton", a căror reușită s-a dovedit, cu timpul, a fi cel puțin frauduloasă!). În funcție de specificul participării ziaristului la interviu, principalele tipuri de interviu practicate în presa noastră sunt:

a) interviul propriu-zis, în care rolul ziaristului se rezumă la a pune întrebările pe care le-ar pune și publicul său interesat de datele exacte ale unui eveniment cu semnificație socială;

b) convorbirea, în care, pe lângă întrebări, ziaristul intră într-un schimb de idei cu interlocutorul său, aducând în discuție argumente pro și contra, sau de completare a afirmațiilor acestuia;

c) interviul-colectiv (sau masa rotundă), la care ziaristul invită doi sau mai mulți interlocutori pentru a putea lămuri, din perspective diferite (de obicei, complementare), un subiect de actualitate. Ca și în cazul altor genuri ziaristice, clasificările interne ale interviului au, în primul rând, virtuți didactice, întrucât, în practica de presă, un interviu reușit îmbină, de regulă, în proporții diferite, scopuri și modalități de abordare proprii mai multor tipuri de interviu (Cristian Florin Popescu-Manual de journalism, 2003, p. 56).

Relația ziarist – intervievat

Relația ziarist – intervievat se cere considerată din cel puțin trei perspective. Prima ar fi cea a comportamentului de relație, față de interlocutorul invitat la dialog, ziaristul trebuie să adopte un comportament de gazdă: civilizat, amabil, chiar prevenitor, asumându-și rolul secundar și lăsând prim-planul invitatului său. Aflat în postura solicitantului (de informații sau de opinii), ziaristul de interviu nu-și poate permite să fie ostil, blazat, indiferent, sau să afișeze aere de superioritate; dar nici complezent nu trebuie să fie, întrucât el are în spate dreptul opiniei publice de a fi informată, precum și o instituție de presă, principalul mijloc de diseminare a imaginii.Se știe, în societățile moderne, imaginea a devenit unul dintre cele mai vândute bunuri. De unde și sporul fără precedent al ofertei de interviu, care se cere chestionat: ofertantul chiar are ce spune, sau vrea doar să se vadă spunând, indiferent ce.

A doua perspectivă de considerare a relației ziarist-intervievat este cea a deontologiei profesionale. Din acest punct de vedere, ziaristul trebuie să se identifice cu publicul său și să-și asume interesele acestuia. Astfel, el își va privi interlocutorul doar că pe o sursă de informație, nu ca pe un obiect devalorizat. Valorizarea interlocutorului, dacă nu pleacă dintr-o naivitate și ea condamnabilă, are mereu la baza interese inavuabile care, chiar dacă nu pot fi probate, suspectate vor fi cu siguranță, lăsând urme de neșters pe blazonul ziaristului.

Tot de deontologia profesională tine și fair play-ul, în absența căruia ziaristul se poate folosi de așa-numitele întrebări capcană, ieftine trucuri verbale, care prind, însă, în fața unui interlocutor neavizat (Cristian Florin Popescu-Manual de journalism, vol II, 2006, pp. 112-113).

Cea de a treia perspectivă din care trebuie considerată relația ziarist-intervievat este cea a eficienței. Oricum eficiența interviului se măsoară în cantitatea și calitatea informației obținute de ziarist de la interlocutorul său, se cere prevenția oricărei disfuncții care ar putea amâna, diminua sau bloca acest transfer de informație.

Există, cu deosebire ziariștii începători, stângăcii de comportament care îl inhiba pe interlocutor. Ei vor să arate cât de bine informați sunt, să demonstreze cât sunt ei de inteligenți, sau doar să se pretindă ca atare, uitând că ei sunt acolo, la interviu, nu pentru a fi deștepți, ci pentru a obține informații. Mai mult chiar, pentru a obține informații atât de explicite, încât să răspundă așteptărilor publicului mass media. Un ziarist a toate știutor poate fi, în cel mai bun caz, un autor de monologuri, nu un partener de dialog.

Grija ziaristului nu trebuie să fie una a afirmării de sine, ci a exploatării interlocutorului, în numele publicului său. Interlocutorul nu trebuie întrerupt la tot pasul; el trebuie lăsat să vorbească. Ceea ce nu înseamnă că ziaristul nu trebuie să controleze dialogul, lăsându-și conlocutorul să bată câmpii sau să-1 „aburească", prin apel la un încifrat jargon profesional, la judecăți specioase sau la opinii extravagante. Ziaristul trebuie să-și elibereze interlocutorul de grijă formei discursului său, asumându-și integral corectitudinea formală a redactării.

După cum se vede, condiția ziaristului de interviu este, în ciuda aparențelor, una destul de pretențioasă, care solicită profesionalism, tact și un ridicat nivel cultural; așa cum se întâmplă, de astfel, în cazul oricărui alt bun ziarist (Cristian Florin popescu-Manual de journalism, vol. II 2006, p. 115).

DOCUMENTAREA SI FOLOSIREA DOCUMENTARII

Dacă nu este documentat, rolul reporterului într-un interviu va fi de secretar stenograf.

Unul dintre cele mai frecvente locuri comune în bibliografia de specialitate este că jurnalistul trebuie să fie documentat. Jurnalsitul nu trebuie, ci este documentat în momentul exercitării profesiunii sale, pentru că altfel, ar fi un intrus, un oarecare ins rătăcit și cu acces ilicit la comunicarea midiatică. Un jurnalist nu se diferențiază de un nonjurnalist prin faptul că are un reportofon, un microfon sau un carnet de notițe cu care înregistrează fidel spusele interlocutorului, fără să știe nimic din ceea ce acesta expune! Pentru o asemenea prestație a fost inventata munca de secretar stenograf! A fi documentat este o condiție necesară pentru a lua un interviu. A ignora subiectul înseamnă, pur și simplu, a purta o discuție încâlcită care, în cel mai bun caz- ar trebui să fie o discuție pregătitoare tocmai pentru un asemenea interviu!

„Numai că nimeni nu acceptă să își piardă atât de mult timp și să suplinească pregătirea pe care ar fi trebuit să o facă și înainte de interviu”. Pe de altă parte, majoritatea intervievaților reacționează pozitiv la întrebările documentate.

a) Cum se foloseste documentarea? Documentarea este unul dintre motivle pentru care interviul va fi acceptat. Nici o personalitate, din orice domeniu, nu va accepta vreodată să fie intervievată de un începător în domeniul.

Prin documentare se întelege o abordare obiectivă sau factuală -date,cifre, nume, rapoarte, etc. cu privire la teme ce se pot găsi în cărți, reviste, baze de date; o abordare personalizată- mărturii ale celor apropiași cu privire la pasiunile, ticurile, micile secrete, ale unei personalități.

b) Cum se caută în documentarea factuală? Documentarea nu este un scop în sine. Reporterul nu se documentează pentru ca opinia publică să remarce cât este el de documentat. „În mod obișnuit, trebuie să aducem noi dovezi. Interviurile considerate slabe nu fac decât să deruteze și să consume inutil timpul audiotoriului, pentru că ele nu îl incurajează să adauge lucruri noi și interesante”. Un reporter lucrează cu informația, care nu este doar un dat ce există ca atare, ci și rezultante acestor comparații, contextualizări sau interpretări (Sorin Preda -Tehnici de redactare in presa scrisa, 2006, pp 98-99).

c) Cum se regăsește documentatea în interviu? Documentarea se vede în două locuri:

– în șapou

– în întrebare.

Se ambalează informația și se vorbește despre șapou și întrebare în doi timpi.

d) Cand nu este timp de documentare? Există destule situații cand un interviu trebuie realizat într-un interval extrem de scurt, astfel încât nu mai este timp pentru a se documenta. O soluție ar fi recurgerea la intrebari tip consemn de plecare, care sunt de fapt afirmații ce lasă în suspensie o serie întreagă de întrebări. Nici un consemn de plecare nu suplinește însă documentarea dacă el nu este precedat de o amănunțită pregătirea răspunsurilor cu interlocutorul.

Aceasta înseamnă că ziaristul își previne interlocutorul, că nu este documentat și îi explică de ce, solicitându-i să se supună unor exigențe ce rezultă din planul de interviu. Cu alte cuvinte, interviul nu poate fi realizat aleatoriu, fără un plan cât de puțin schițat. Consemnul de plecare este prin el însuși un prilej pentru interlocutor de a fi foarte concis, de a enumera.

De aceea, în timpul derulării interviului, reporterul trebuie să își noteze atent aspectele abordate, pentru că a doua întrebare să se refere fie la cel mai important, fie la cel din urmă(Sorin Preda -Tehnici de redactare in presa scrisa, 2006, p. 101).

ÎNTREBĂRILE ÎNTR-UN INTERVIU

Înainte de interviu, jurnalistul trebuie să se gândească la preliminarii. Lista este o cale de urmat, dar nu reprezintă și harta acestei căi.

De multe ori reporterii își întreabă prietenii și colegii: „ Dacă l-ați intervieva pe X, ce ați vrea să știți?”. Oamenii neimplicați pot oferi idei foarte bune pentru întocmirea întrebărilor. Există mai multe feluri de a începe un interviu, dar o rețetă sigură nimeni nu poate oferi. Un interviu poate incepe ex abrupto, adică intrând direct în temă, sau cu o întrebare de încălzire sau chiar cu o remarcă a interlocutorului care spune ce trebuie neapărat citat (un refuz de a discuta, o impolitețe, o ironie, un paradox etc). Oricum ar fi, se adaptează la context, la situație și mai ales, la tipul psihosomatic al interlocutorului.

„ Dacă un cititor citește un interviu și are sentimentul că și el ar fi pus aceeași întrebare, atunci acea întrebare este cu siguranță bună” (McFinney si Shannen, 1994, p. 174).

De multe ori, întrebările sau remărcile preliminare, fără nici o valoare pentru inteviul propriu-zis, pot fi cheia succesului. De aceea și ele trebuie pregătite cu mare atenție, ținând cont mai ales de felul de a fi al interlocutorului. Aceasta înseamnă că până și o glumă sau un joc de cuvinte, de pildă, e bine să fie premeditate.

În mod fundamental, există două tipuri de întrebări:

euristice

retorice

Cele euristice conduc la adevăruri noi, iar cele retorice fac de prisos răspunsul pe care, de astfel îl conțin. De regulă, o întrebare retorică nu își are locul în interviu, însă apar situații în care ele joacă rolul unui catalizator al reacțiilor. „O întrebare bună este, mai întâi, cea care pornește dintr-o curiozitate naturală a reporterului” (McFinney si Shannen, 1994, p. 176).

Aspectul esențial al topirii informației în întrebare se referă la folosirea informației ca premisă. Întrebarea propriu-zisă se sprijină pe informație pentru a determina o direcție foarte precisă. Astfel, se evită întrebările prea generale, confuze, care nasc răspunsuri de aceeași natură.

Tocmai pentru a spori claritatea percepției, formularea în doi timpi, adică este construită în două fraze sau propoziții despărțite de punct. Adesea, în timpul interviului, reporterul este ispitit să arate competența sau inteligența, și folosește cuvinte sau sintagme neologistice, tehnice, de jargon. Un interviu este reușit, nu atunci când reporterul dovedește cât este el de inteligent, ci în cazul în care obține informația necesară și clară. Cifrele sau datele în absolut nu au nici o semnificație. Ele pot manipula și dezinforma. Întrebări ce nu trebuie puse la un interviu jurnalistic:

a) Întrebări care dovedesc absența ori carențe ale documentării;

b) Înrebări vagi, generale. Într-o întrebare bună, emotivitatea este recreată pentru interlocutor, cu scopul de a reînvia o întâmplare anume, de mare tensiune sufletească, și nu în cazuri fără relevanță.

c) Mai multe întrebări într-o singură formulare. Să nu se înșiruie mai multe întrebări într-o singură formulare. Interlocutorul se va concentra să nu uite succesiunea, în loc să se concentreze pe răspunsuri.

d) Întrebări lungi. Întrebările nu sunt eseuri. Un reporter nu dovedește cât este de bine documentat dacă face discursuri interminabile în domeniu. Publicul nu este intersat să îl citească, să îl aculte pe el. Formula ideală este alcătuiăa din două propoziții separate prin punct. O întrebare poate fi lungă când reporterul polemizează cu interlocutorul sau când citează informații ce contrazic spusele acestuia.

e) Întrebari care se explicitează, se justifică. Dacă o întrebare nu se impune de la sine, atunci ea nu poate fi ajutată de nimic. Justificările sau explicațiile pun într-o poziție inferioară și interlocutorlul se va purta ca atare.

f) Întrebări la care se pot răspunde cu DA sau NU, deși nu se dorește asta;

g) Întrebări ipotetice

h) Întrebări cu răspuns conținut. O intrebare buna este cea care nu pierde momentul unic in care poate fi pusa (Sorin Preda – Tehnici de redactare în presa scrisă,2006, p. 191).

STRUCTURA INTERVIULUI

Înaintea de alegerea întrebărilor trebuie să decidă cum vor fi organizate informațiile în structura interviului, în așa fel încât să se atingă scopul. Într-un interviu, documentarea poate porni de la ideea generală, pentru a se apropia treptat de detaliile și observațiile particulare.

Acest tip de interviu se aseamănă cu interogatoriile din sala de tribunal, când un avocat încearcă să plaseze martorul în cadrul general al unui anumit eveniment, după care particularizează foarte exact. Această tactică limitează alternativele interlocutorului, pentru ca el să nu poată evita întrebările exacte. O altă modalitate de a structura informațiile este aceea în care discuția începe de la un subiect bine determinat și se extinde către o temă mai generală.

Scopul unui asemenea interviu este să dea publicații o imagine clară, bazată pe expansiunea gradată ce pornește de la un incident anume. Un alt tip de interviu adună laolaltă o serie de întrebări grupate în jurul aceleiași teme, de obicei toate cu final închis sau cu final deschis. Acest interviu are rolul de a obține rapid comentarii pe marginea unui eveniment, și este recomandabil să fie relatat de la fața locului, pentru ca întrebările nu invită la reflecții îndelungate. Există situații în care reporterul încearcă să își trișeze interlocutorul, alterând abil întrebările dificile cu cele ușoare, cele cu final deschis cu cele cu final închis, întrebările prietenoase cu cele neesențiale, într-o ordine ce pare aleatorie. Alternând diferite tipuri de întrebări, reporterul speră să își surprindă interlocutorul și să obțină de la aceasta un răspuns neașteptat. Persoana intervievată uită de obicei ce a spus la începutul discuției, iar reporterul se folosește de acest lucru pentru a suprapune răspunsurile de la început cu cele obținute ulterior.

Înterviurile cu formă liberă par a fi mai puțin lucrate. Acest tip de interviu invită la răspunsuri deschise. Este folosit în cazul interviurilor de profil sau atunci când nu există limită de timp. Reporterul testează oarcecum inteligența interlocutorului, îi înțelege motivația și judecă intensitatea opiniilor (Sorin Preda – Tehnici de redactare în presa scrisă,2006, p. 201).

CAPITOLUL II: JURNALISM SPORTIV

Ziarele mai dezvoltate din întreaga lume dedică mai mult spațiu pentru sport. Acest lucru este ca răspuns parțial la creștere generală a interesului pentru sport, interes comun pentru toate categoriile socio-economice, pentru că oameni recunosc influența televiziunii asupra ziarului. Faptul că organizațiile multinaționale mass-media cât si rețelele de satelit, de televiziune și ziare, au fără îndoială, influență de promovare a sportului și au fost obligate să acorde o atenție mai mare sportului, deoarece cititorii lor se abonează la canalele de televiziune prin satelit.

Odată cu apariția internetului, o serie de site-uri dedicate sportului au fost înființate de către organizații care au încercat să le sprijine prin intermediul publicității și prin vânzarea de servicii on-line. Ca și în cazul altor inițiative online, multe dintre acestea s-au dovedit a fi nesemnificative. Site-urile sunt acum în dreptul de proprietate ale companiilor de pariuri online, care utilizează conținutul de sport, reprezentând site-uri momeală pentru a atrage clienții (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 42).

Direcția pentru Sport. Sportul este atât de important pentru organizațiile mass-media, deoarece în toate funcționează departamente de sport, ca parte a echipelor lor editoriale, personal de specialitate în sport. În presa scrisă, atât la nivel național cât și regional și local, sportul este una dintre cele trei departamente tradiționale care alcătuiesc echipa editorială.

Departamentul de sport are alocat propria sa secțiune, fie de sine stătătoare sau la partea din spate a publicării, și este responsabil pentru umplerea propriilor pagini. Departamentul este în mod normal condus de un editor, redactor de sport, care este responsabil de ziarul lui sau de partea sportivă, și este de așteptat să participe la conferințe alături de știristi, editori și asistenti, directori de producție. Conferințele editoriale determină ordinea de zi la știri, pentru a doua zi și spațiul care urmează să fie alocate fiecărui departament din publicatia din ziua următoare.

Numărul de pagini alocat sportului tinde să varieze de la o zi la alta, în funcție de ziua, de săptămână, de ordinea de zi si de evenimentele sportive. Editorul de sport trebuie să știe cu ce intenționează să umple acele pagini (în mod normal, o combinație de știri, rapoarte de meciuri, caracteristici) și care urmează să le furnizeze în copie, reporterilor, independenți sau agențiilor (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 45).

Cele mai multe cluburi sportive profesioniste, aranjează relații publice cu presa sau cu ofițeri de presa, a căror sarcină este să se ocupe de anchete mass-media și să se asigure de un flux regulat de informații cu privire la cluburile lor. Deși acest lucru poate părea manipulare, cererea pentru acces mass-media este foarte mare. Informațiile sunt în mare parte trimise prin e-mail și sunt puse la dispoziție pe site-urile, care vor include informații cu privire la jucatori cu privire la leziuni, transferuri și suspendări pentru jucători.

Jurnaliștii din sport se bazează pe o varietate de surse pentru materialul lor. Mulți dintre
ei sunt specialiști, și cel mai important este propria lor propria experiență și cunoștințe. Ei au nevoie, de asemenea, o gamă largă de contacte. Păstrarea numele și numerele de telefon dintr-o carte de contacte îi ajută să obțină oameni care pentru a vorbi cu ușurință (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 48).

Cererile de producție

Deoarece sportul profesionist și amator, este o ramură a industriei de divertisment și de petrecere a timpului liber, cele mai multe evenimente sportive au loc la orele cele mai convenabile pentru public, pentru a viziona și anume weekend-uri și seri în mijlocul săptămânii. Birourile de sport trebuie să ia în procesul de copiere și produse de la reporterii lor rapid și eficient. Odată ce evenimentele care urmează să fie editate au fost alese, paginile de sport sunt planificate în avans, cu o sumă specifică de spațiu alocat pentru fiecare meci (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 61).

Scrierea știrii

Știre este componenta de bază a tuturor jurnaliștilor. Ea urmează o structură simplă, și oricine care poate scrie o poveste bună, poate comunica în mod clar despre nimic. Secretul de a scrie o știre este de a ști cum să condenseze esența de poveste în intro ( într-o singură frază sau scurt paragraf). Informații suplimentare pot fi apoi adăugate, în ordinea importanței.

Scrierea Intro-ului.

Intro-ul, sau punctul de deschidere, este cheia pentru o poveste bună. Acesta ar trebui să condenseze povestea la faptele sale de bază și să facă cititorul să vrea mai mult. Realizarea acestui lucru nu este la fel de ușor pe cât pare. Cel mai simplu de a înțelege modul în care un intro ar trebui să fie scris este să ne imaginăm povestea unui individ cunoscut. Atunci când avem unele știri interesante, este firesc ca acesta să divulge fără să vrea, punctele cheie ale discuției. Faptele suplimentare vor spune ceea ce sa întâmplat în perspectivă și vor explica motivele din spate, dar dacă nu citim mai departe, nu vom înțelege punctele esențiale, chiar dacă se spune că intr-ul este partea cea mai importantă a unei știri (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, pp. 88-89).

O modalitate mai sistematică da a atinge același lucru este de a răspunde la următoarele întrebări, uneori denumite întrebări cheie:
• Cine?
• Ce?
• Când?
• Unde?
• De ce?

Răspunsurile la aceste întrebări și la întrebarea suplimentară Cum? de obicei, ne permite să adunăm toate informațiile necesare pentru a înțelege o știre, deși nu este întotdeauna necesar să se răspundă la toate acestea în intro.

2.1. Interviuri în sport

Jurnalismul sportiv nu înseamnă numai date despre artiștii, sau executanți de pe terenul de joc, ci și date despre antrenori, administratori, directori. Ca și în orice altă formă de jurnalism (social, cultural, politic, monden), una dintre abilitățile cele mai importante ale unui redactor este de a fi în măsură să aibe acces la oamenii de la centre de sport, de a lua de la cei împuterniciți opinii și impresii, și să prezinte ceea ce spun în mod clar și precis.

Acest lucru va duce, în mod normal la efectuarea unui interviu cu persoana sau persoanele implicate. Selectarea citatelor relevante (și, probabil, alte piese de informații) duc la realizarea unui material de succes.

Efectuarea unui interviu de succes, în comparație cu unul de cotitură, nu solicită niciodată primele întrebări care vin în cap. Un interviu implică pregătire atentă și o cunoaștere clară a ceea ce speră că va produce (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 135).

Configurarea interviu.

Sarcina jurnaliștilor în perspectivă este de a convinge persoanele intervievate să
vorbească cu ei. Dacă un jurnalist începător merge la primul său interviu, trebuie să știe cum să pună problema și să fie politicos, astfel încât intervievatul să nu fie atras de alte probleme ca de exemplu primirea unui telefon. Explicația de ce un jurnalist dorește să ia interviu unei persoane anume se numește în redacțiile de astazi produsul final. Oriărui individ căruia i se cere să dezvăluie detalii despre viața sa, are dreptul să știe aceste lucruri, și în cazul în care i se cere să renunțe la timpul său, el va dori să știe dacă interviul este util cel puțin dintr-un punct de vedere.

Dacă jurnalistul și intervievatul nu se pot pune de acord în ceea ce privește setul de întrebări, nu se va putea realiza produsul finit.

Unii oameni de sport sau agenții de această specializare, au început să semneze acorduri scrise prin care le cere celor în cauză dreptul de a face modificări la un articol finit. Un interviu realizat în aceste circumstanțe iese rareori în valoare, și există apoi alte căi de a obține citate de care au nevoie pentru a scrie materialul (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 138).

Unele interviuri trebuie să fie aranjate prin intermediul unui agent sau ofițer de presă, și, de aceea se încearcă stabilirea unor bune relații cu acești oameni, deoarece acestea sunt adesea
cheia de acces. De exemplu, pentru ca programul unui jurnalist să se potrivească cu cel al unui atlet, se încearcă stabilirea unei întâlniri cu câteva zile înainte si, de asemenea se stabilește și durata interviului, undeva între 30 de minute și o oră.

Efectuarea interviului

Dacă vi se oferă posibilitatea de a alege un loc de întâlnire pentru interviu, încercați să alegeți casa lui / ei, sau la biroul său profesional cum ar fi dressing, sală, pistă sau stadion.

Împrejurimile vor spune întotdeauna ceva despre ei, și acest lucru va stabili contextul interviului. De asemenea, cei doi trebuie să se asigure că nu vor fi întrerupți de o terță personană, fapt care ar putea duce la perturbarea discuției libere.

O bună practică înainte de a face aranjamentele pentru interviu este de a lua legătura cu un fotograf, deoarece el poate avea o sugestie la care redactorul nu s-a gândit și care ar conduce la o discuție mult mai interesantă (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 141).

Reguli de intervievare.

Este esențial să se stabilească în avans condițiile în care un interviu urmează să aibă loc. Majoritatea interviurilor sunt simple și nu vin cu precondiții. Dar unii intervievați sau reprezentanții lor pot solicita o listă de întrebări înainte de a fi intervievați, sau pot contesta spațiul în care va avea loc discuția. Jurnalistul va trebui să ia o hotărâre în acest sens, pentru a vedea dacă poate să meargă mai departe cu interviul. Procesul de interviul în sine ar trebui să ofere posibilitatea de a se extinde pe baza răspunsurilor celor în cauză. Faptul că un subiect nu este pregătit să răspundă la întrebări pe o anumită problemă nu ar trebui să împiedice reporterul să acopere acest aspect în articolul său. Și faptul că subiectul este nu este pregătită să discute problema este revelatoare în sine. Excepția cazului în care organizația pentru care lucrează o are plata unei taxe pentru interviu (care nu se întâmplă foarte des), ar trebui să evite să permită celor intervievați sau agențiilor acestora de a vedea și a aproba copia produsului finit, acest lucru este aproape de cenzură (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 147).

Întrebări scrise

Trimiterea întrebărilor scrise celui intervievat înainte de interviu este o modalitate bună de a obține un material satisfăcător. Răspunsuri scrise tind să fie plate și artificiale, și mai ales în cazul în care interviul este controversat sau delica, subiectul poate cere întreruperea acestuia. Întrebările suplimentare sunt, de asemenea, dificile. O modalitate de a ajunge la un potențial intervievat este adresa de e-mail, pentru că, astăzi mail-ul este cea mai bună cale de comunicare și cea mai rapidă și eficientă.

Încheierea interviului sportiv

Întotdeauna, un interviu se încheie prin mulțumirea persoanelor intervievate. Este politicos, și poate dorește să le viziteze din nou. În cazul în care a fost un interviu față-în-față la prima vedere, se face schimbul de contacte. Numeroși jurnaliști , imediat după conversație, verifică li finisează conținutul interviului dacă a fost scris, pentru eventuale modificări. Acest lucru se datorează faptului că în graba întrebărilor și implicit a răspunsurilor, reporterul poate pierde din vedere ceva foarte important și interesant. Politicos este faptul că, daca o personalitate dorește să modifice un amănunt pe ultima sută de metrii, acest aspect se ia în considerare, dim moment ce se dorește un al doilea interviu (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, pp. 166-167).

Redactarea interviului.
For ease of reading it would be best if the interview was written in the question and answer format.

Rolul reporterului de interviu este să stabilească un dialog viabil, un mod de comunicare între el și cititor. Sondajul de opinie, informația și lămurirea unei situații sunt laturile principale ale interviului. Întrebările trebuie să fie scurte, clare și puse în cunoștință de cauză. Interviul are funcția principală de a exprima o atitudine, o opinie, este un mod direct de prezentare a unor idei. Întrebările depind și de informația pe care o are jurnalistul despre cel intervievat.

Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate fi interesant prin opinii, idei, lămurirea unei atitudini, aceasta fiind cu adevărat misiunea unui interviu.

Prin redactarea sau editarea interviului se înțelege procesul prin care discuția înregistrată este adecvată publicării în funcție de mai multe criterii: caracteristicile canalului mediatic, politica și strategia redacției, oportunitatea, spațiul tipografic, gradul de interes, adecvarea stilistica etc.

În mod obișnuit, prin redactare este înțeles mai ales procesul de ameliorare stilistico-gramaticală. Procesul redactării este însă mult mai amplu și începe chiar cu selecția și redactarea informației, continuată cu îmbrăcarea editorială și abea la sfârșit vin intervențiile stilistico-gramaticale (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 202).

Primul pas al selecției și redactării informației este, discuția premergătoare care obligă interlocutorul să fie pregătit pentru a aborda anumite aspecte, să se concentreze pe ceea ce i se cere. Procesul redactării constă și în lămurirea eventualeleor nume necunoscute. Numele unei anumite persoane este bine să fie indentificată fie într-o paranteză, fie într-o notă de subsol.

Titratea înseamnă stabilirea titlului, a subtitlului și în alte cazuri, a supratitlului. De regulă titlul constă din citarea afirmației cele mai importante sau șocante a interlocutorului. Dacă fraza este prea lungă, ea se poate parafraza.

Modificarea sensului nu se face doar direct, ci și prin eludare, prin renunțarea la niște informații în mod intenționat. În cazul în care interlocutorul își exprimă o atitudine virulentă față de anumite persoane, trebuie avut grijă să atenționeze, printr-o nota la finalul interviului, ca acelea sunt opiniile persoanei respective și că publicația nu și le asumă de multe ori, redactorul-șef uită că există această modalitate publicistică și pentru a nu fi acuzat, elimină din interviu pasaje respective. Nu se modifică anumite cuvinte, expresii ori turnuri de frază, chiar greșeli gramaticale ce dau palsticitate și pot contribui la caracterizarea interlocutorului. În cazul interviurilor lungi, se recomandă folosirea literei îngropate, a intertitlurilor și a materialelor ilustrative (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 204).

2.2. Interviu sau conversație

O mare parte din greșelile făcute la interviu sunt datorate percepției deformate asupra acestuia, care mai departe dictează o conduită și un stil de comunicare neadecvat. Una dintre cele mai comune percepții este aceea că interviul este o simplă conversație, că cea pe care o ai cu colegii sau prietenii la o cafea.

De unde această percepție? În primul rând, ea este meritul intervievatorului, care dacă este un profesionist, va ști să fie deschis, prietenos, să te facă să te simți foarte confortabil. Acest lucru este în interesul lui pentru că ești mai puțin predispus să fabulezi și îți vine mai ușor să te exprimi. Doar că din această stare, fără să îți dai seama, începi să tratezi interviul că o conversație. Există câteva greșeli comune care vin din tratarea interviului astfel: (Traian Ulmeanu – Introducere în journalism sportive, 2004, pp. 46-48)

1. Tendința de a divagă (de a se abate de la subiect)

O conversație obișnuită nu este de obicei foarte structurată. Deschizi un subiect, îți amintești ceva și sări la altul, revii la primul subiect după 15 minute sau nu revii deloc. Același tipar de comunicare, aplicat la interviu, te va costa scump.

Recrutorul are o listă clară de întrebări, la care vrea să răspunzi punctual. Dacă tratezi interviul ca o conversație, în timp ce vei răspunde la întrebarea despre motivele pentru care practici acest sport, vei ajunge să vorbești despre experiența ta, care este o cu totul altă întrebare, apoi despre pregătire, apoi vei intra în detalii inutile. (Traian Ulmeanu – Introducere în journalism sportiv, 2004, p. 52).

Numeroase persoane ajung să facă divagații atât de mari încât uită care era întrebarea inițială. Este în regulă să prezinți date suplimentare, însă doar strictul necesar pentru a putea răspunde adecvat la întrebarea primită. Dacă sari de la o idee la alta, riști să încarci recrutorul cu foarte multă informație nerelevantă pentru el și să îngreunezi sortarea informației relevante.

2. Tendința de a nu te vinde

Interviul este despre a vorbi despre tine, dar într-un mod anume. Este despre a evidenția responsabilitățile, rezultatele tale, într-un mod care demonstrează că ești potrivit pentru această ramură. Este comun că datorită confortului care se creează, să uiți de faptul că ai nevoie să te vinzi și pur și simplu să începi să îți spui povestea vieții și a carierei (lucruri ce nu pot fi spuse publicilui). (Traian Ulmeanu – Introducere în journalism sportive, 2004, p. 57).

În schimb, tratarea interviului ca un proces de vânzare personală, va sublinia datele relevante, va oferi indicatori de performanță și va descrie exemple concrete de situații care scot în evidență calitățile intervievatului.

Comportamentul personalității în timpul interviului.

Una dintre primele griji ale ziaristul este să fie sigur că numele și prenumele interlocutorului sunt corect pronunțate și transcrise. Un interviu se poate rata din cauza unei gafe de această natură. Sigur că această problemă nu apare în cazul personalităților, dar în cazul interviului informativ riscul există. Trebuie asigurat că interlocutorul nu a uitat cât timp a fost alocat pentru interviu. După un schimb de amabilități, trebuie întrebat interlocutorul dacă se poate folosi reportofonul.

Chiar dacă se folosește reportofonul e rocamandabil să se ia și notițe. Nu numai pentru a se asigura în cazul unui incident tehnic ci și pentru a avea o mai clară viziune asupra discuției. În același timp, prin acest gest se arăta interesul de ceea ce se spune, iar interlocutorul va fi mai cooperant.

Dacă motivul interviului este unul prea delicat pentru a mai fi nevoie să-l explicăm, nu e nevoie să formulăm nici o întrebare, ci doar să îi arătăm interlocutorului că suntem gata să-l ascultăm (Phil Andrews, “Jurnalismul sportiv. O întroducere”, ed.Polirom, 2006, pag 78).

Ziaristul nu are voie să manifeste nici o atitudine valorizatoare față de interlocutor sau față de interlocutor, sau față de faptele prezentate de aceasta: nici ostil, dar nici complezent.

Orice neadevăr, orice contradicție, afirmație hazardată sau disimulare trebuie să fie subliniată cu grijă.

La finele interviului nu se urează succes, împliniri, noroc, etc. Faptul că i se mulțumește intelocutorului dintr-un reflex cât se poate de firesc nu trebuie să apară și în transcrierea interviului. O asemenea uzanță este rezervată, doar personalităților. Contrariul interviului de valorizare este interviul critic, în care întrebările inconfortabile, critice, chiar jenante excelează.

Trebuie observat cu atenție ambientul interlocutorului, gesturile, și reacțiile sale. Se pot afla multe despre el din lucurile care tl înconjoară. Uneori, un obiect din ambient-tablou, fotografie, obiect de artă, poate constitui un bun început de dicutie pentru a-l dezinhiba. Toate acestea sunt importante în procedeul interviului, pentru compoziția șapoului introducerii.

„Între titlu și articol este uneori eficacce prezența unei etape intermediare: sapoul. Acesta are o funcție dublă: informativă și incitativa. Sapoul nu este primul paragraf al articolului. Este un text autonom, specific, redactat în anumite limite, uneori prezentat pe un alt format de culegere pentru a echilibra vizual pagină. Nu este un simplu rezumat”( Phil Andrews, “Jurnalismul sportiv. O întroducere”, ed.Polirom, 2006, pag 81).

Funcționarea și urmărirea știrilor

Unele știri sunt de sine stătătoare. Odată ce le-am citit nu mai există nimic de știut. Dar multe povești sunt doar puncte de pornire la ceea ce urmează. Pe măsură ce timpul trece, povestea se poate dezvolta, sau va avea consecințe care poate duce la finalul povești și poate fi scrisă. Astfel de povești se împart în două categorii

– POVEȘTI DE FUNCTIONARE

– POVEȘTI DE URMĂRIRE.

O funcționare bună este aceea că povestea se dezvolta în timp. Se poate începe cu un anunț printr-o testare de medicamente, a unui sportiv care nu a reușit să treacă un test de droguri, dar din acel punct povestea ar putea "alerga" pentru săptămâni. Acest anunț va fi urmat de o declarație a sportivului prin care acceptă sau neagă vinovăției. Dacă clubul sportiv din care acesta face parte a avut timp să ia în considerare știrea, se face o declarație cu privire la posibilitatea sportivului este să fie suspendat sau nu de la concurență. Organismul de conducere va anunța atunci, va face o conferință de presă comisia de disciplină se va întruni pentru a asculta cazul. Colegii sportivului vor intra în dezbatere cu declarațiile de susținere sau de critică. În momentul în care loc audierea, va fi anunțată o decizie cu privire la pedeapsa care poate fi impusă. Dezbaterea publică nu va fi făcută decât în momentul în care a fost luată decizia cu o pedeapsă corespunsătoare și dacă a fost afectat clubul în care activează sportivul cu ceva. Sportivul poate face recurs împotriva deciziei sau pedeapsei. Dacă el sau ea este un sportiv internațional, pot exista consecinte pentru echipa națională. Apelul va fi auzit. Naționale și internaționale, organele de conducere pot schimba regulile în materie de droguri și de testare a drogurilor, ca urmare a cazului dat (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 95-98).

Povestea dopajului care a început cu un anunț simplu, poate rula de multe ori pe săptămâna sau chiar ani. Consecințele tind să fie mai limitate în sfera de aplicare. Dacă jucătorul se mută de la un club la altul, conducerea se uită la consecințe, iar dacă acestea nu sunt pe deplin rezolvate, se cere o taxă de transfer.

Etica jurnalistică

Colectarea de informații pentru știri din jurnalismul sportiv, implică probleme de etică jurnalistică din timp în timp. Este foarte rar, dar câteodată, un jurnalist recurge la minciuni sau înșelăciune în exercitarea unei știri, un interviu sau un film. Excepții au fost făcute atunci când fărădelegi grave a fost investigate, dar numai după evaluarea atentă a considării și consultării cu directorii de știri (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 103)

Intimitate

Probleme de intimitate sunt mai dificil de manevrat. Sportivii bărbați și femei sunt în mod necesar în ochii publicului, fiind răsplătiți cum se cuvine pentru competențele lor, și multora dintre ei au fost li s-au acordat statutul de celebritate de către mass-media. Publicul interesat de aceștia este, prin urmare, mai mare decât este despre cetățenii obișnuiți. Desigur că acest public nu are dreptul asupra vieții private a acestora, dar activitățile lor sunt examinate îndeaproape.

Indiscrețiile care implică băutură sau droguri, sau activitate ilegală care ar putea să treacă neobservate în alte persoane pot deveni povești de mare concurează în organizațiile mass-media. Există un argument că acest gen de știri sunt de interes public, deoarece subiecții sunt modele, în special pentru tineri. Cu toate acestea, linia de demarcație dintre dreptul la viață privată și dreptul publicului de a cunoaște este unul fin, și multe din discuțiile despre eticile jurnalistice sunt în jurul valorii, de cazul în care această linie ar trebui să fie trasă. Dezbaterea este deosebit de acerbă în jurul valorii de sărut. Faptul că cineva este dispus să dezvălui intimitatea în detalii cu privire la o relație de mass-media nu dă dreptul de a invada celuilalt partener intimitatea (Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere2006, p. 110).

CAPITOLUL II: STUDIU DE CAZ. INTERVIURI MARIAN IANCU

ProSport a făcut cel mai TARE interviu înainte de FINALA campionatului! Patronul lui Poli, față în față cu președintele Oțelului! Iancu: "Stan dalmațian!" / "Iancu e jenant"

Cei mai importanți conducători de la Poli și Oțelul, Marian Iancu respectiv Marius Stan, au prefațat finala campionatului răspunzând acelorași întrebări puse de ProSport despre ei și despre rivali.

Cum va fi Oțelul – Poli?
Marian Iancu: Va fi decis de arbitri în favoarea Oțelului. Ca joc, va fi foarte aglomerat la mijlocul terenului. Noi vom merge să câștigăm, iar Oțelul va face un joc de așteptare și de contraatac.

Marius Stan: Finala campionatului, în adevăratul sens al cuvântului. Sunt cele mai constante echipe, până la urmă cele mai bune. Din păcate, jucătorii sunt sufocați după 10 meciuri în 33 de zile. Nu înțeleg de ce trebuie să stăm trei luni și să înghesuim apoi toate meciurile într-un timp foarte scurt.

Cine va lua titlul și de ce?

Marian Iancu: Dacă fotbalul va prima și regulamentul va fi suveran, aplicat perfect egal, atunci campionatul îl va câștiga Timișoara. Dacă se va opera strâmb în continuare, cu arbitri care fac diferența, atunci Oțelul va fi câștigătoare. Eu cred că mai poate lua chiar și Vasluiul.

Marius Stan: Cine-l va lua îl va lua pentru că merită! Dacă îl vor câștiga cei de la Timișoara, îi voi felicita și voi recunoaște că au fost mai buni. Păcat pentru echipă și pentru oraș că au acolo personajul acela extrem de vocal. Mare păcat că perturbă atmosfera frumoasă de acolo. E mizerabil și jenant.
"Am crezut în Dorinel!"

De ce merită Oțelul titlul?

Marian Iancu: Sunt influențat de ceea ce s-a întâmplat oneros în favoarea lor – meciuri ciudate, joc câștigat la masa verde, greșeli de arbitraj. Aș vrea și aș putea să fac referire la antrenorul Dorinel Munteanu, la jucători, dar în condițiile actuale mi-e imposibil.

Marius Stan: Pentru că am condus cea mai mare parte a campionatului, am avut constanță și am făcut o pregătire serioasă. Am crezut în Dorinel, echipa a avut un trend ascendent cu el, am luat-o pas cu pas. Au fost sincope la început, fanii chiar i-au strigat "Demisia", dar am avut răbdare, am construit cărămidă cu cărămidă și echipa a crescut.
De ce nu merită Oțelul titlul?

Marian Iancu: Din cauza lui Marius Stan. Acest dalmațian al fotbalului românesc, care nu e doar contagios, dar nici nu s-a găsit antidotul să nu i se extindă petele, să i se șteargă.

Marius Stan: Am greșit foarte foarte mult, dar, repet, și din cauza acestei densități foarte mari de meciuri.
"Marcăm mult, am fost învinși doar o dată!"

De ce merită Timișoara titlul?

Marian Iancu: Pentru că avem 16 victorii, 15 egaluri și doar o înfrângere, avem 58 de goluri marcate, al patrulea an la rând când suntem în top la capitolul acesta, de trei ani jucăm în Europa, și acum va fi al patrulea, am eliminat deținătoarea Cupei UEFA, Șahtior, și aș mai putea spune multe.

Marius Stan: Au echipă puternică, jucători valoroși, au făcut un număr mare de puncte, ar fi o campioană merituoasă.

De ce nu merită Timișoara titlul?

Marian Iancu: Pentru că a pierdut multe puncte cu prea mare ușurință.

Marius Stan: La fel și ei, au greșit foarte mult. Și noi, și ei suntem echipe modeste dintr-un fotbal modest.

V-au ajutat mai mult arbitrii decât pe adversară?

Marian Iancu: Niciodată! În șase ani de când sunt în fotbal, am avut cel mult trei-patru meciuri cu greșeli în favoarea noastră, care au influențat scorul de pe tabelă. Îmi aduc aminte trei în șase ani, al patrulea nu-l știu.

Marius Stan: Aceasta e o apreciere subiectivă a adversarilor, care, normal, spun "da" cu toată gura. Prea multă tevatură și pentru acele ofsaiduri. Cu Craiova, primul gol a fost la limită, iar la al doilea gol fundașul stânga îl scoate din ofsaid pe Paraschiv. Nici pomeneală de ofsaid! La meciul cu Brănești, erau 100 de picioare în careu. E o greșeală, dar e greu de văzut acolo ofsaidul.

"S-a greșit și împotriva Oțelului"
Au greșit mai mult arbitrii împotriva dvs. decât împotriva adversarului?

Marian Iancu: E de notorietate și dovedit.

Marius Stan: Dacă specialiștii ar face o analiză pertinentă pe întreg campionatul, am observa că toate echipele sunt undeva pe o linie imaginară între +0,5 și -0,5. Noi nu ne-am plâns, deși au fost multe decizii împotriva noastră. În tur, la Timișoara, am avut un penalty clar la 0-0, iar Alexa trebuia eliminat în minutul 20!
"Fug banii de noi din cauza scandalurilor"
Au furat arbitrii în sezonul ăsta? Dacă da, pentru cine?

Marian Iancu: Ar trebui să fiu nervos, ca să răspund adevărat la această întrebare. Probabil o să o fac după meciul de la Galați.

Marius Stan: Refuz să cred. Și arbitrii sunt oameni, au obosit, sunt supuși unei presiuni constante. E o mizerie ce fac anumiți conducători. Într-o țară civilizată ar fi interziși trei luni pe stadioane. Nu scandalurile astea sunt esența fotbalului. Nu vedeți că nu se mai vând drepturile TV din cauza acestor oameni care apar zilnic la televizor și din cauza acestor scandaluri? Fuge lumea de noi! Bani, ciuciu!

Care e cel mai bun jucător al adversarei și de ce?

Marian Iancu: Marius Stan! Se știe de ce.

Marius Stan: Evident, Zicu. Poate decide singur un meci.
Iancu l-ar angaja pe Dorinel! Stan: "Poate cumpăr Poli"

L-ați angaja pe antrenorul advers?

Marian Iancu: Absolut! Am și fost în negocieri, înainte să vină Sabău la Timișoara, dar atunci nu știu de ce avea o relație ciudată cu suporterii.

Marius Stan: Avem antrenor. Aș putea să pun și eu presiune și să zic că îl iau pe Uhrin de la vară… Sau aș putea să spun că vom cumpăra Poli…
Ce va reuși echipa dvs. dacă va prinde Liga Campionilor?

Marian Iancu: Vom face minimum trei puncte.

Marius Stan: Prefer să răspund la această întrebare după ce ne vom califica.

Ce va reuși adversara dacă va prinde Liga Campionilor?

Marian Iancu: Nu-mi pot da seama, nici nu mai știu care e adevăratul Oțelul, iar în această problemă contează mult și ce doză de noroc ai.

Marius Stan: Orice echipă de la noi nu reușește mare lucru acolo. Când mă uit la meciurile din Liga Campionilor, am un sentiment de rușine comparând cu nivelul nostru.

Cum îl caracterizați pe conducătorul advers?

Marian Iancu: Am spus de ce e un dalmațian, are și silueta, și pedigree-ul necesare.

Marius Stan: Jenant.

Ce-i doriți conducătorului adversarei?

Marian Iancu: În viața de zi cu zi, îi doresc sănătate și să i se împlinească toate dorințele. În viața profesională, să înțeleagă că e greu să te impui, să pari altfel decât ai fost. Se spune că ce ai făcut o dată vei repeta, iar acest lucru îl va urmări.

Marius Stan: Nu-i urez nimic! Să fie sănătos!
Calcule pentru titlu, în funcție de rezultatul "finalei" Oțelul – Timișoara

VICTORIE OȚELUL
Gălățenii sunt campioni indiferent de restul rezultatelor

EGAL LA GALAȚI
Oțelul este campioană dacă:
– bate în ultima etapă pe Astra
– face egal cu Astra, iar Timișoara nu bate pe Dinamo
– pierde cu Astra, Timișoara pierde cu Dinamo, iar Vasluiul nu face maxim de puncte în ultimele două etape
Poli este campioană dacă:
– bate Dinamo, iar Oțelul face cel mult egal cu Astra
– face egal cu Dinamo, iar Oțelul pierde cu Astra (la rezultate directe Timișoara e peste Oțelul)
Vasluiul este campioană dacă:
– bate în ultimele două etape, Oțelul pierde cu Astra, Timișoara pierde cu Dinamo

VICTORIE TIMIȘOARA
Poli este campioană dacă:
– face egal cu Dinamo în ultima etapă (la meciuri directe cu Oțelul e superioară)
– pierde cu Dinamo și Oțelul nu bate Astra
Oțelul este campioană dacă:
– bate Astra în ultima etapă, iar Timișoara pierde cu Dinamo

Marian Iancu, înjurat de suporteri la telefon după meciul cu Oțelul Galați (Analog TV)

Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat luni că în noaptea de după înfrângerea din meciul cu Oțelul Galați, care a dus la pierderea șanselor de a câștiga titlul, a fost sunat de fani alb-violeți care l-au înjurat.

"M-au înjurat suporterii azi noapte, beți, treji, nu știu. Au uitat de unde am plecat. Ei trebuie să știe că nu iau în calcul despărțirea de Politehnica. Am numerele lor și dialogurile înregistrate pe telefon. O să discut direct cu ei, nu mi-a picat bine ce au făcut.

Nu pot face mai mult, nu fac eu strategia jocului, nu pot intra eu în teren. Acum e imporant să ne consolidăm locul doi", a spus Marian Iancu la postul local Analog TV.

Președintele clubului timișorean consideră că locul doi este cel mai bun pe care echipa sa îl poate atinge la ora actuală.

"Nu sunt dezamăgit, sunt supărat. E normal să fiu supărat, Oțelul are 16 puncte făcute cadou de arbitri. Dacă aș fi dezamăgit ar însemna că nu am încredere în colectiv. Ce s-a întâmplat putem pune pe seama noastră. Cine poartă cea mai mare responsabilitate? Nu vreau să încarc pe nimeni de responsabilitați, ăsta este nivelul nostru. Luptăm pentru locul doi și asta mă oprește să spun că aș fi dezamăgit, ăsta e nivelul pe care îl avem. Nu-mi reproșez nimic, știu ce putem să facem, cât e hazard și cât e ghinion, nu pot să încep să dau vina pe alții. Încă mai cred în titlu, chiar dacă Oțelul a sărbătorit deja. Am văzut multe reușite, am văzut angajament. Au fost și nereușite, dar e drum lung până la a culpabiliza vreun jucător", a declarat Iancu.

Marian Iancu a precizat că acum important este ca FC Timișoara să își consolideze locul doi.

"Pașii următori, legați de schimbul de generații, vor depinde de ce facem cu Dinamo, dacă schimbarea va fi mai rapidă sau mai lentă. Toate se vor întâmpla în iarnă, pentru că dacă vom bate Dinamo ramânem pe locul doi și atunci e corect să-i las să joace în Liga Campionilor. Echipa are susținerea mea în continuare. I-aș ruga pe suporteri să vină la stadion și să țină cu noi și să nu uite de unde am plecat, să fie mândri că suntem o echipă curată, rezultatele noastre nu pot fi puse sub semnul întrebării", a mai spus el.

Iancu a vorbit și despre prelungirea înțelegerii cu căpitanul echipei, contractul lui Dan Alexa expirând în această vară.

"Alexa va primi o ofertă din partea noastră, dar dacă va avea o ofertă din străinătate, nu-l vom împiedica sa plece, îl vom sprijini. Noi vrem ca Dan Alexa să rămână alături de club, când v dori să renunțe la cariera de jucător suntem pregătiți să-i oferim și un post în staful tehnic și, cu timpul, am vrea să fie chiar și antrenor principal", a mărturisit Marian Iancu, acesta dorindu-l și pe Cosmin Contra pe banca echipei într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Oficialul timișorean a menționat că este mândru de jucători pentru ceea ce au reușit în acest sezon.

"Suporterilor le transmit că vor vedea tot mai mulți bănățeni în echipă, vor vedea timișoreni, jucători produși de clubul nostru, și sper să avem rezutate, să fie toți mândri de echipă. Atât am putut face acum, alții au putut mai mult fiind ajutați. Nu trebuie să ne victimizăm, pentru că au fost multe momente în care am depins de noi. Suntem în toate obiectivele pe care ni le-am propus, sunt mândru de lucrul ăsta, sunt mândru de jucători. Se putea mai mult, e adevărat, dar asta nu înseamnă că nu pot să-i aplaud pentru ce au făcut. Păcat doar că nu am câștigat finala de ieri", a mai spus Marian Iancu.

Echipa Oțelul Galați a câștigat primul titlu de campioană a României din istoria sa, după ce a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formația FC Timișoara, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Cu o etapă înainte de final, Oțelul a acumulat 67 de puncte, cu patru mai multe decât FC Timișoara și nu mai poate fi ajunsă, în condițiile în care mai sunt în trei puncte.

Însă, deși matematic este campioană, Oțelul trebuie să aștepte și decizia TAS privind meciul din etapa a 19-a a Ligii I cu Pandurii, câștigat cu scorul de 3-0 la "masa verde".

Iancu, despre strategia pentru titlu si problemele financiare ale Timisoarei – Interviu Ziare.com

Presedintele gruparii FC Timisoara, Marian Iancu, a vorbit, pentru Ziare.com, despre strategia pe care bănățenii o vor adopta în lupta pentru titlu cu liderul Ligii 1, Oțelul Galați.

Șeful echipei de pe Bega consideră că situația din fruntea clasamentul nu s-a schimbat cu nimic după înfrângerea suferită de Oțelul la Târgu Mureș, scor 0-1, și spune că Timișoara va aborda meciurile din Liga 1 cu aceeași concentrare ca și până acum: "Suntem pe cont propriu și depinde doar de noi să ne impunem în vârful clasamentului”.

Deși Poli Timișoara are datorii de 8 milioane de lei, Marian Iancu spune că nu există pericolul ca bănățenii să nu primească licența pentru sezonul viitor.
"E greu și pentru noi așa cum e pentru toată lumea, dar sunt convins că vom obține licența.", ne-a spus Iancu.

Oficialul grupării de pe Dan Păltinișanu a dat o declarație surprinzătoare când a fost chestionat în legatură cu meciul programat vineri, împotriva celor de la Victoria Brănești, spunând că gazdele sunt favorite.

Iancu a invocat atât starea precară a terenului de la Buzău, cât și faptul că Victoria joacă fără presiune: "Brăneștiul e echipa favorită. Joacă fără presiune pe un teren foarte prost."

Dar iată mai jos interviul integral pe care Marian Iancu l-a acordat site-ului Ziare.com:

Oțelul a făcut un pas greșit etapa trecută, Timișoara e la două puncte…

Situația este aceeași, nu s-a schimbat nimic. Suntem pe cont propriu și depinde doar de noi să ne impunem la vârful clasamentului. Trebuie să obținem cât mai multe puncte în etapele care au mai rămas de disputat.

Încă se mai vorbește despre meciul Pandurii – Oțelul. Puteau gorjenii să încurce liderul și să avem alt clasament?

Se putea întâmpla orice… dar nu mai contează. Noi luăm în calcul clasamentul la zi și muncim să recuperăm prin forțe proprii ceea ce alții au stricat.

Cum vedeti meciul cu Victoria Branesti? Vom asista la o schimbare de lider?

Braneștiul e echipa favorită. Joacă fără presiune pe un teren foarte prost. Am vrut să ajutăm la refacerea terenului, dar am fost refuzați. Nu știu cum permite LPF disputarea meciurilor din Liga 1 pe un asemenea teren. Noi degeabă investim. Nu sunt condiții nici de liga a 4-a. Până și Poli II are condiții mai bune decât cele de la Buzău.

Poate incheia Poli sezonul fara infrangere?

Nu e un obiectiv și nici nu vreau să ne preocupe așa ceva. Pur și simplu nu mă interesează invincibilitatea. Avem nevoie de cât mai multe puncte.

Vor exista probleme cu licența pentru sezonul următor? Poli figurează cu datorii de 8 milioane de lei către stat.

Da, sunt datorii curente și vom încerca să le plătim până la sfârșitul lunii. E greu și pentru noi, așa cum e pentru toată lumea, dar sunt convins că toate echipele din Liga 1 vor obține licența pentru sezonul următor.

În ce măsurș se mai implică Primăria din punct de vedere financiar?

Vom primi o sumă de bani în funcție de performanțele din acest sezon.

Poli împlinește 90 de ani de activitate, ar fi un sezon cu adevărat special dacă titlul ar veni în sfarșit și pe Dan Păltinișanu…

Ne-am pregătit intens pentu anul ăsta omagial. Am încercat să fim cât mai profesioniști, să ajungem la o maturitate sportivă și să obținem cât mai mult în acest sezon. Rămâne de văzut ce vom avea de sărbătorit pe 4 decembrie.

După 21 de etape, Poli Timișoara ocupă locul secund în Liga 1, la doar două puncte în urma liderului Oțelul Galați. Vineri, bănățenii vor întâlni, la Buzău, formația Victoria Brănești, într-un joc contând pentru etapa a 22-a a primului eșalon.

Victoria Oțelului pe terenul celor de la CFR Cluj nu este văzută cu ochi buni de Marian Iancu, președintele CA al FC Timișoara, care a fost de părere că gălățenii sunt favorizați de arbitri.

Iancu a declarat că Vasile Avram, președintele Comisiei de arbitri, a decis că Oțelul să fie campioană. „Oțelul a meritat victoria, dar cei de la CFR au avut un penalty neacordat la Bastos în repiza a doua. Tușierul a fost chior la acea fază. Oțelul a beneficiat numai de arbitraje fără greșeli, e cea mai favorizată echipă. Nu știu ce se întâmplă cu asemenea arbitraje în favoarea Galațiului. Le-au fost create numai avantaje. Este de groază! Ce le poate face Marius Stan?! Îi mângâie, îi pupă?! Vine jocul meu de la Galați, la ce să mă aștept? Trebuie să-l întreb pe domnul Avram. Mai sunt patru etape și o echipă este pur și simplu în grațiile arbitrilor! Ce vor ei de la Marius Stan? Nu le poate da nimic. Cred că Avram a hotărât ca Oțelul să iasă campioană, iar noi ne opunem, muncim… Este groaznic tot ce se întâmplă, Oțelul nu mai poate fi ajunsă. Avram trebuie să iasă public și să explice ce se întâmplă, de ce are parte Oțelul numai de arbitraje favorabile”, a spus Iancu la gsptv.

În schimb, Marius Stan, președintele Oțelului, o vede pe FC Vaslui favorită la tilul de campioană. „Ne bucură această victorie, mai ales că am cam uitat gustul victoriei. Felicit jucătorii, sunt trei puncte meritate. Mai e mult de jucat, avem meciuri grele și foarte importante. E un maraton pe care nu îl înțeleg, nu ajută fotbalul, fotbaliștii sunt în genunchi din punct de vedere fizic. Timișoara și Vaslui vorbesc mult, sunt cluburi foarte bine organizate, când spun asta înțelegeți mai multe. O echipă care a venit și s-a bucurat pentru un egal la noi acasă a mers altundeva cu jumătate de echipă. Principala favorită la titlul e FC Vaslui, Poli mai are problemele cu licența”, a spus Stan la finalul meciului.

Primăria Galați îi cere lui Marian Iancu să prezinte scuze publice (Ziare.com)

Marian Iancu (stânga), Marius Stan (dreapta)

Viceprimarul municipiului Galați, Nicușor Ciumacenco, îi cere președintelui grupării FC Timișoara, Marian Iancu, să prezinte public scuze după ce a acuzat Primăria Galați de complicitate cu clubul de fotbal Oțelul pentru comiterea evaziunii fiscale, în caz contrar urmând a fi dat în judecată.

"Primăria Galați a înțeles să sprijine consistent echipa de fotbal cu care toți ne mândrim, fiind cel mai important sponsor, după ArcelorMittal Galați. Astfel, în acest an, Oțelul primește 2.150.000 lei, cu un sfert de milion de lei în plus față de anul trecut. În 2010, Primăria Galați a fost a treia din țară din punct de vedere al finanțării acordate unei echipe de fotbal. Niciodată însă nu a existat vreo «complicitate» între primărie și club și nici nu poate fi vorba de evaziune fiscală. Îi cerem lui Marian Iancu să prezinte public scuze gălățenilor pentru că a aruncat cu o pată de noroi în cea mai iubită echipă de fotbal și a încercat să inducă ideea că performanța a fost obținută în mod ilegal. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a-l da în judecată pentru că a prejudiciat imaginea Primăriei Galați și a echipei Oțelul", a declarat, luni, viceprimarul Nicușor Ciumacenco.

Marian Iancu, despre retrogradarea Timișoarei

Marian Iancu a comentat marți retrogradarea echipei pe care o patronează, FC Timișoara.

"Nu este o decizie șoc, mă așteptam și am luat măsuri. Ei au pus la cale asta încă din timpul campionatului. Este un abuz, așteptam motivarea comisiei după care direct la parchet cu plângeri penale împotriva tuturor. O să solicităm o expertiză asupra intregului proces de licențiere. Este un război juridic pe care îl vom duce până la capăt și pe care îl vom câștiga. Ei cunosc bine asta, s-au încurcat în interese", a spus Iancu la Sport.ro.

"N-o să scape nimeni, am să încerc să-i dovedesc pe toți! Pe cei care nu voi putea, mai devreme sau mai târziu vor plăti. Ne vor reprezenta cei mai buni avocați, cei mai buni juriști. Vom face expertize și se va vedea adevărul", a continuat finanțatorul timișorenilor.

Retrogradarea în Liga a 3-a nu-l va îndepărta pe Marian Iancu de Timișoara: "Și dacă ne vor duce în Liga 4, și dacă ne vor duce pe Lună, și pe Marte, voi rămâne și voi lupta. Mai devreme sau mai târziu vom veni înapoi, poate și mai puternici, ca să le dovedim ca asemenea mârșăvii n-au nici o putere ca să distrugă o istorie de 90 de ani. Poli este o stare de spirit, un club bine organizat, care va face față".

Iancu a trecut apoi la dezvaluiri șocante: "Un membru al comisiei dormea. A pus capul pe birou și a început să sforăie, iar la sfărșit s-a trezit, dacă vă vine să credeți așa ceva".

FC Timisoara si Gloria Bistrita n-au primit licenta pentru sezonul 2011/2012 al Ligii 1 si au fost retrogradate tocmai in Liga a 3-a.

Incredibil! Marian Iancu vrea să cumpere Victoria Brănești

Marian Iancu, președintele Politehnicii Timișoara, a anunțat că este dispus să cumpere formația Victoria Brănești, echipa ilfoveană urmând a retrograda în Liga 2 la finalul acestui sezon.

Anunțul șefului de la Poli vine înaintea meciului celor din Brănești cu Oțelul Galați, echipa aflată în lupta directă cu Timișoara pentru câștigarea titlului de campioană.

"În cursul zilei de, 6 mai 2011, am hotărât că una din societățile-partenere BKP să investească într-o echipă de liga a doua. Necesitatea unei astfel de investiții se naște din nevoia de competiție la un nivel apropiat de Liga I, ceea ce Politehnica Timișoara nu are la dispoziție în acest moment, echipa a doua evoluând în Liga III, seria V. În trecutul apropiat, au fost momente în care am fost prezenți prin echipa orașului Buftea, iar ulterior prin cea a Buzăului, iar acest lucru a fost benefic pentru toate părțile implicate.

Considerăm că formația cea mai completă care ar justifica o astfel de investiție ar fi Victoria Branești. În cel mai scurt timp, vom face o ofertă concretă, iar dacă proprietarii acestui club vor considera că este nevoie de un partener, vom veni alături de dumnealor. Nu cunoaștem situația reală a clubului, dar este vorba de o echipă puternică, disciplinată, capabilă de orice rezultat. Revenirea ei în Liga I ar fi foarte ușoară, dacă vom fi acceptați ca parteneri. Ar fi o dovadă în plus că merită să fie sustinuți, că merită ca acest club să nu se piardă, dacă atât cât a mai rămas din competiție vor da dovadă de spirit de sacrificiu, de depășirea limitelor personale, cu angajament și concentrare. O victorie, posibil de realizat în meciul împotriva Oțelului ne-ar obliga să ne considerăm deja parteneri.

Este un gest firesc, o propunere curată, în interesul fotbalului, în interesul Victoriei Brănești și a Politehnicii Timișoara. Nu vor exista conflicte de interese, deoarece avem experiența acumulată în activitățile noastre anterioare descrise mai sus, alături de echipele din Buftea și Buzău, prima activând în liga secundă, iar a doua în Liga I. Este o hotărâre serioasă, este un interes născut în anii trecuți, există precedentele amintite și nu putem fi bănuiți de duplicitate, în sensul că una spunem și alta facem. Le transmit jucătorilor și tehnicienilor echipei Victoria Brănești că nu sunt cu nimic mai prejos decât echipa împotriva cărei urmează să joace, a Oțelului Galați și este rândul lor să-și salveze clubul, așa cum și clubul i-a adus în prim-planul fotbalului românesc", se arată în comunicatul semnat Marian Iancu, președinte Consiliu de Administrație FC Politehnica Timișoara.

Iancu, despre Timisoara: Greu de ucis, episodul 19

Marian Iancu, președintele Politehnicii Timișoara, a fost extrem de bucuros după victoria înregistrată de bănățeni în derbiul cu Gaz Metan Mediaș.

Bossul de pe Bega nu a scăpat ocazia de a trimite săgeți către LPF și celelalte rivale, comentând și disputele Rapid – Urziceni și Sportul Dinamo.

"A fost un meci din ciclul greu de ucis, episodul 19. Mă bucur că avem puterea asta mentală sa rezistăm. De nenumarate ori am revenit după ce am fost conduși, iar lucrul ăsta îmi dă mari speranțe. În rest, a fost un meci destul de confuz, am jucat împotriva unei echipe care a jucat cu cinci fundași centrali și trei închizători. Au fost foarte greu de desfăcut, dar am câștigat meritat.

Primul meci nu s-a jucat pentru că așa au vrut să facă alții. Al doilea a fost stricat de un arbitru (n.n. Radu Petrescu la Rapid – Urziceni). Mai mult, aceeași brigada arbitrează aceeași echipă într-o săptămână, a întâlnit o fază identică, dar i-a fost rușine să-l elimine pe Coman.

Mergem mai departe, meciul Sportul – Dinamo. Ce poate să ți se întâmple mai rău să nu ți se dea un 11 metri?", a declarat Iancu la GSpTV.

Poli Timișoara a câștigat derbiul cu Gaz Metan Mediaș, scor 3-1, bănățenii continuând lupta pentru titlu.

În interviurile de mai sus, acordate de către Marian Iancu diferitelor publicații avem de a face cu câteva întrebări și anume Ce? Cine?cum? Cand? Unde?. Aceste întrebări sunt puse de către toți jurnaliștii, indiferent în ce domeniu activează, sunt cele mai recomandate întrebări.

Jurnaliștii nu au folosit o tipologie anume de întrebări, din cauză că patronul Timișoarei nu obișnuiește să acorde foarte multe interviuri. El merge foarte mult pe conferințe de presă, nu are răbdare să asculte interlocutorul și răspunde înainte de a fi întrebat. Vorbește despre ceea ce îi vine în minte și bune și rele.

ANEXE

Echipa Poli Timișoara 2011

Stadionul Poli Timisoara si meciurile incendiare

Fanii Echipei

Sigla Echipei

CONCLUZII

Soarta evenimentelor sportive și a ziarelor de specialitate care le acoperă sunt strâns legate între ele. Necesitatea formării și menținerii audienței modifică modul în care ziarul, în special, prezintă aceste evenimente.

Chiar și astăzi, mulți jurnaliști din radio și televiziune provin din presa scrisă. Ca și ziarele, categoriile media de transmisie prin radio și televiziune prezintă știri sportive, avanpremiere la evenimente sportive, evenimente sportive, rubrici pe teme sportive și profiluri ale oamenilor din lumea sportului.

În țara noastră, de foarte mulți ani au apărut ziare sportive, fiecare având un public țintă. Acestea au apărut odată cu formarea multor echope de fotbal, loturi întregi de gimnastică, echipe de handbal.

O concluzie despre Poli Timișoara este că această echipă are o experiență foarte mare în lumea fotbalului și, în ciuda problemelor apărute în ultimul an, conducerea nu se dă bătută.

Este vorba despre retrogradarea echipei din cauza datoriilor immense la bugetul de stat. marian Iancu, pe acestă problemă a declarat în foarte multe ediții sportive că nu se va da bătut nici o clipă.

O părere personala despre acest aspect este faptul că oricum putere financiară pentru țara noastră există chiar dacă nu sunt plătite aceste datorii. Jucătorii echipei cheltuie salariile tot în România, la anumite societăți care platesc la rândul lor impozitele și taxele.

BIBLIOGRAFIE

Phil Andrews – jurnalismul sportiv, O introducere 2006

Lucian Chișu – Introducere in mass-media, 2000

Mihai Coman – Manual de journalism, 2006

McFinney si Shannen, 1994

Cristian Florin Popescu-Manual de journalism, 2005

Sorin Preda -Tehnici de redactare in presa scrisa,2003

Sorin Preda – Tehnici de redactare în presa scrisă,2006

Randall David-Jurnalismul universal,1998

Traian Ulmeanu – Introducere în journalism sportive, 2004.

DEX, mass-media

www.prosport.ro

www.ziare.com

www.gsp.ro

www.wikipedia.com

Analog TV