Interventia Statului Prin Programul Rabla

INTRODUCERE

Această lucrare are la bază analiza pieței eficiente și care este teoria celor mai eficiente piețe.

Astfel, capitolul I , debutează cu teoria pieței eficiente și tot ce ține de piață eficientă, este continuat cu: formele, elementele pieței și este încheiat cu eșecurile și obstacolele pieței.

Capitolul II, reprezintă aspectele pieței eficiente, care sunt principalele piețe eficiente, continuat cu competența perfectă și încheiat cu obiectivele statului(care constă în eficientizarea piețelor) și și asigurarea libertății pieței.

Capitolul III, debutează cu o scurtă prezentare a definiției de eficiență și ineficientă a pieței, continuat cu o prezentare a profitului consumatorului și beneficiul vânzătorului, iar în încheiere are o analiză a repararea ineficienței.

Capitolul IV, reprezintă compromisul între echitate și eficiență, contiună cu definirea fiecărui termen și ce reprezintă fiecare în economie și este încheiat cu dilema între eficiență și echitate și cu funcțiile statului asupra eficienței și echității.

Capitolul V, reprezintă studiul de caz ,,intervenția statului prin programul Rabla’’, debutează cu definiția pieței auto si concureța pieței auto, continuă cu ce reprezintă programul Rabla, eficiența programului și este încheiat cu administrația publică în programul Rabla.

Capilolul VI, reprezintă concluziile acestei lucrări.

Capitolul I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Ce se înțelege prin termenul de piață și de eficiență

Potrivit dictionarului explicativ al limbii române, prin termenul piață se intelege: ‘’loc amenajat unde se face comerț cu mărfuri, mai ales cu produse agroalimentare’’, iar prin termenul eficient înțelegem:’’ care produce un anumit efect (folositor)’’.(dex)

Piața a reprezentat la începuturi locul unde se întâlneau oferta si cererea de produse.

În timp, a obținut un sens economic care nu mai reprezintă un loc fizic, ci un mecanism care se autoreglează privind schimbul de produse, respectiv de bunuri si servicii.

În prezent, in toate statele U.E au acest mecanism care reprezintă principiul vieții economice.

Revenind la ideea de piață, care este componentul principal al mediului de afaceri, piața trebuie privită ca locul real și imaginar de întâlnire la un moment dat, a dorințelor consumatorilor exprimate prin cerere – cu cele ale producătorilor – exprimate prin ofertă, locul în care puterile agenților care o compun se confruntă. Ea este un spațiu economic în care se schimbă bunurile și serviciile, care privesc nu numai ofertantul și solicitatorul ci și o multitudine de agenți economici. Piața se prezintă ca un ansamblu de relații de schimb între consumatori și producători la un anumit moment al manifestărilor lor ca participanți la diviziunea socială a muncii, un sistem al tranzacțiilor.

 Piața este “mâna invizibilă” ce reglementează activitatea economică, “forța impersonală” care acționează dincolo de capacitatea de intervenție a participanților, “forța arbitrară” ce determină prețul și implicit venitul, reprezentând astfel o amenințare atât pentru producător cât și pentru consumator.

Sunt cinci niveluri de definire ale unei piețe

Piața penetrată: este modul prin care piața își promovează produsele.

Piața deservită: este porțiunea spre care se concentrează producătorul.

Piață disponibil calificată: este reprezentată de consumatorii care sunt dispuși să cumpere bunul sau produsul respectiv, venituri suficiente și accesibile.

Piața disponibilă: este compusă din consumatorii ce manifestă interes întrucât dispun de venituri și au astfel acces la bunul sau serviciul respectiv.

Piața potențială: pentru un bun sau serviciu este dată de cantitatea totală susceptibilă a fi cerută.

Tipuri de piețe

Piață de cerere- la acest tip de piață acțiunea se focusează pe producător

Piața baniilor- este cea în care se negociază operațiunile de credite pe termen scurt și lung

Piața presei- este partea pieței în care presa domină

Piața exterioară- este locul unde se desfășoară activitatea comercială

Piața guvernamentală- este constituită din intituții de stat

Formele pieței

Concurență perfectă

Este un tip sau o formă de piață în care există numeroși vânzători cumpărători și sunt dispuși să vândă sau să cumpere între ei produse care sunt omogene sau la fel pe piață, dar, fără să aibă influență diferită la prețul de vânzare decoarece acesta este fixat intr-un mod impersonal pe piață. Informația circulă intr-un mod bun, așadar, cumpărătorii și vânzătorii sunt bine informați.

Concurență monopolistică

Această formă de piață, probabil cea mai extinsă în sistemele economice actuale, prezintă aceleași caracteristici ca și concurența perfectă. Se consideră că produsele similare prezente pe piață au aceleași condiții pentru a satisface același tip de nevoi, din punct de vedere al calității. Asta înseamnă că fiecare firmă ar putea diferenția clar produsele sale de celelalte firme concurete, adică, să le facă diferit.

Oligopol

Este o formă de piață în care piața sau industria este dominată de un număr mic de vânzători. Datorită faptului ca sunt puțini vânzători, fiecare oligopolist este probabil să fie consecința faptelor celorlalți. Deciziile firmelor influențează industria și sunt influențate de deciziile celorlalte firme.

Monopol

Este o structură a pieței în care există un singur vânzător și calitățile de producție sunt unice, ceea ce o face să fie difertă de celelalte piețe.

O piață este monopol doar dacă are furnizori. Această firmă poate să decidă în orice punct curba cererii de piață.

Se spune că există un monopol pur doar când ai un singur vânzător într-o piață bine definită, așadar nu exită concurenți în piată.

În analia monopolului există două tipuri de concurență: Competența indirectă si competența potențială.

Monopolul nu garantează succesul!

Piața este compusă din elemente si componente

Cererea

Cererea reprezintă o cantitate de bun (serviciu) individual, pe care un individ, un grup sau o totalitate de indivizi dorește și poate să o achiziționeze (procure, cumpere) intr-o perioadă dată.

Se deosebește cererea de consum individuală de cererea de piață, exclusiv după criteriul definiției, in sensul in care cererea de piață reprezintă compunerea totalitații cererilor individuale gravitând pe aceeași piață.

Este la fel de important de observat situarea cererii – ca funcție economică de bază – intr-un domeniu restrâns la:

Sfera consumatorului individual, final și privat.

Respectiv, drept numai o componentă – parțial reprezentativă – a cererii agregate.

Funcția cererii

În calitate de funcție economică fundamentală, cererea de consum se prezintă, cu unele diferențieri specifice între cererea individuală si cea de piață:

Cererea individuală- are drept variabile independente cel puțin:

prețul bunului(Px);

prețurile altor bunuri(Pa);

venitul consumatorului individual(y);

preferința specifică a consumatorului pentru același bun ,,x’’;

asteptările consumatorului fată de nivelul general al prețului (E);

nivelul reclamei comerciale(A);

alți factori(Z);

Cererea de piață- prezintă, diferențiat față de cererea individuală:

Venitul total al consumatorilor, în locul celui individual, plus o funcție de distribuție a aceluiași venit total. Concret, gradul de egalitate-inagalitate a distribuției venitului total conferă cererii de consum comportamente îndeajuns de diferite- între extremele distribuirii perfect egale și, repectiv, însușirii venitului total (sau cvasi-total) de către un singur consumator dintr-o totalitate.

Dx=f(Px,Pa,Y,G,II,E,A,Z)

Funcția extinsă a cererii – purtătoare a tuturor variabilelor independente enumerate mai sus.

. adaptării la posibilitațile grafice(bidimensionale)

. reflectării concomitente, pe același grafic, a cererii, împreună cu oferta, cu două funcții simple, în vederea studiului echilibrului cerere-ofertă, de semnificație economică crucială.

Funcția restrânsă a cererii exprimă dependența negativă a nivelului cererii de consum (cantitații cerute) de nivelul prețului bunului (Px), celelalte variabile rămânând constante.

Elasticitatea cererii

Elasticitatea cererii este mișcarea de răspuns (reacția) cererii la mișcarea (fluctuarea) variabilelor independente ale funcției. Este o mărime (cantitativă) ce caracterizează prin coeficientul de elasticitate.

Elasticitatea cererii față de preț capătă importanță deosebită pentru funcția restrânsă a cererii.

Oferta

Oferta este cantitatea dintr-un bun individual ,,x’’ pe care producătorii și ofertanții doresc și pot să o prezinte spre vânzare, intr-o perioadă considerată. Așadar, spre deosebirea de consum, oferta reprezintă mai puțină relevanță ca ofertă individuală, a ofertantului individual – cu alte cuvinte, ea se prezintă în mod relevant numai ca ofertă de piață (totală sau cumulată).

În schimb, ca și în cazul cererii, se disting la fel de bine și în cazul ofertei, funcția extinsă si funcția restrânsă.

Funcția extinsă a ofertei prezintă variabilele exogene:

. obiectivele producătorului(B) – inclusiv în sensul organizării acestor obiective pe scheletul unui obiectiv individual, considerat dominant, cu dominanță în luarea deciziei de ofertă;

. prețul bunului cu influență asupra ofertei de același calibru cu influență asupra cererii(Px);

. prețul altor bunuri(Pg);

. prețurile factorilor de producție(Pf);

. nivelul tehnic si tehnologic al producției(T);

. alți factori(Z).

Luăm în considerare o funcție a ofertei de piață de forma:

Sx=f (B, Px, Pg, Pf, T, Z)

Funcția restrânsă a ofertei exprimă perfect similar cu cazul funcției cererii dependența cantității oferite de nivelul prețului bunului(Px). Funcția formei restrânse revine:

Sx= f(Px)

Elasticitatea ofertei

Și în cazul elasticității, lucrurile sunt perfect similare în cazurile cererii si ofertei- elasticitatea ofertei este capacitatea de extindere-restrângere a ofertei (cantitații oferite), urmare variației exogenelor acestei funcții.

Coeficientul de elasticitate a ofertei se determină după aceeași formulă a elasticitații – valabilă în cazul cererii, dar și în cazurile altor funcții posesoare de elasticitate.

Echilibru cerere – ofertă

De primă importanță este de menționat că echilibrul se numără printre categoriile (conceptele) din economie cu cel mai bogat conținut. Vom trata aici numai un fel de echilibru din zona pieței si consumului.

Echilibrul cerere-ofertă privește:

. domeniul consumului, detaliul acestuia, respective un anume bun sau categorie de bunuri.

. și implică actorii economici interesați de acesta: consumatorul și ofertantul.

Se ințelege astfel, prin echilibru cerere-ofertă punctual, momentul sau conjuctura în care, concomitent:

a)ofertanții sunt dispuși și capabili să ofere bunul ,,x’’ pe piață;

b)consumatorii sunt, de asemenea, dispuși și capabili să achiziționeze bunul,,x’’ de pe piață.

Echilibrul cerere-ofertă este de două feluri: echilibrul stabil si echilibrul nestabil.

Echilibrul stabil: aparține majorității covârșitoare a bunurilor (bunurile ordinare) și se distinge prin faptul că: nu există forțe de natură economică capabile să deterioreze sau să răstoarne un echilibru deja câștigat.

Echilibrul nestabil: aparține, deopotrivă, bunurilor speciale. Se caracterizează prin caracterul conjuctural, accidental sau întâmplător în care interesele consumatorilor și ofertanților se împacă, fără asigurarea stabilitații acestei situații.

Distingem deci două criterii de diferențiere a celor două echilibre: conceptual- felul echilibrului este dictat unilateral de curba cererii; final- de mărimea sau gradul tensiunii cantitate-preț și respectiv, consumator-ofertant.

Felul echilibrului este dictat unilateral de curbă (funcția) cererii, în detaliu de datașarea bunurilor special, în general și vizavi de legea cererii.

Comportamentul opus al cererii față de ofertă asigură un grad înalt de tensiune în jurul echilibrului, și tocmai aceasta asigură echilibrului performanța stabilitații.

Concurența

Concurența reprezintă reușita si eșecul unei firme, ea sta lae) din economie cu cel mai bogat conținut. Vom trata aici numai un fel de echilibru din zona pieței si consumului.

Echilibrul cerere-ofertă privește:

. domeniul consumului, detaliul acestuia, respective un anume bun sau categorie de bunuri.

. și implică actorii economici interesați de acesta: consumatorul și ofertantul.

Se ințelege astfel, prin echilibru cerere-ofertă punctual, momentul sau conjuctura în care, concomitent:

a)ofertanții sunt dispuși și capabili să ofere bunul ,,x’’ pe piață;

b)consumatorii sunt, de asemenea, dispuși și capabili să achiziționeze bunul,,x’’ de pe piață.

Echilibrul cerere-ofertă este de două feluri: echilibrul stabil si echilibrul nestabil.

Echilibrul stabil: aparține majorității covârșitoare a bunurilor (bunurile ordinare) și se distinge prin faptul că: nu există forțe de natură economică capabile să deterioreze sau să răstoarne un echilibru deja câștigat.

Echilibrul nestabil: aparține, deopotrivă, bunurilor speciale. Se caracterizează prin caracterul conjuctural, accidental sau întâmplător în care interesele consumatorilor și ofertanților se împacă, fără asigurarea stabilitații acestei situații.

Distingem deci două criterii de diferențiere a celor două echilibre: conceptual- felul echilibrului este dictat unilateral de curba cererii; final- de mărimea sau gradul tensiunii cantitate-preț și respectiv, consumator-ofertant.

Felul echilibrului este dictat unilateral de curbă (funcția) cererii, în detaliu de datașarea bunurilor special, în general și vizavi de legea cererii.

Comportamentul opus al cererii față de ofertă asigură un grad înalt de tensiune în jurul echilibrului, și tocmai aceasta asigură echilibrului performanța stabilitații.

Concurența

Concurența reprezintă reușita si eșecul unei firme, ea sta la baza succesului unei firme. Prin concurență se ințelege capacitatea si inventivitatea unei personae sau a unui grup de oameni ce poate duce la dezvoltarea si prosperitatea unei firme.

Ea poate determina motorul economiei si bunăstarea vieții sociale.

Concurența este și în rândul oamenilor, omul va încerca întotdeauna sa se depășească pe sine.

Concurența există din cele mai vechi timpuri, ea fiind factorul important in dezvoltarea unei societăți.

Ea reprezintă progresul societății și a fiecărui individ în parte, ea dicteaza căderea sau dezvoltarea unei piețe, influențează piața de capital si fără ea omul s-ar plafona.

În cadrul unei societăți concurența înseamnă competitivitate și se manifestă prin rezultate, ce se pot calcula de la o perioadă la alta.

Concurența încurajează inventivitatea, ajută la intrarea pe piață liberă a noilor firme, stabilind șansa de egalitate a tuturor agenților economici.

Prețul

Prețul reprezintă imaginea bănească a valorii bunurilor sau serviciilor, comparate si corelate prin prisma cantității, calității și a altor criterii.

Sunt două mari categorii de prețuri:

. Prețuri de aprovizionare (preț de import, preț de livrare al importatorului, preț de vânzare al firmei cu comerț, prețul bursei).

Prețuri de vânzare (prețul de vânzare al importatorului, al producăorilor, al firmelor de comerț).

Piața eficientă

Surplusul consumatorului și surplusul producătoriilor sunt instrumente de bază pe care economiștii le utilizau pentru a studia bunăstarea cumpărătoriilor si vanzătoriilor intr-o piață.

Aceste instrumente ne pot ajuta sa ne punem o întrebare economică fundamentală ,,este alocarea de resurse o piață liberă dorită? Pentru a raspunde la această intrebare avem nevoie de un personaj nou numit planificator social binevoitor.

Ce face acest planificator? Așa cum îi spune și numele, el ar trebui să gasească un echilibru între cumpărători si vânzători în care ei sa ajungă pe cont propriu în mod natural? Sau poate el crește bunăstarea economică prin modificarea rezultatului pieței într-un fel?

Pentru a răspunde la această întrebare, Planificatorul mai întâi trebuie să decidă cum se măsoară bunăstarea economică a societății.

Așadar, suma de surplus a consumatorului și producătorului, care le numim excedentul total. Surplusul consumatorului este beneficiul pe care cumparătorii îl primesc pentru participarea pe o piață și surplusul de producători este beneficial pe care vânzătorii îl primesc. De aceea trebuie să utilizăm excedentul total ca o măsură benefică pentru economia societății.

Pentru a înțelege această măsură de bunăstare economică, trebuie să masurăm consumatorul si producătorul excedent. Definim surplusul consumatorului = valoarea pentru consumatori- suma platită de către cumpărători. De asemenea putem define surplusul de producător ca producător excedent = suma primită de vânzători- cost pentru vânzători.

Atunci când adăugăm consumatorul si producătorul excedent împreună obținem excedentul total.

Excedentul total intr-o piață este valoarea totală a cumpărăturilor mărfurilor.

Promovarea pieței pe internet

Recomandări:

Conceptul de piață eficientă rămâne unul controversat, însa piața a evoluat iar acum avem conceptual de de promovare pe internet(marketing).

Alături de televiziune, Internetul reprezintă în ziua de astăzi unul dintre cele mai importante canale de comunicare si promovare media. Evoluția internetului a fost una rapidă, internetul ajungând la cifra de 50 de milioane de clienți de 10 ori mai repede in comparație cu telefonia.

Internetul ca și concept sau idee a luat naștere in anii 1960 atunci cand Departamentul de apărăre al Statelor Unite ale Americii solicita uneia dintre agențiile sale ,ARPA (Agentia Pentru Proiecte de Cercetare Avansate), un proiect care viza cercetarea si realizarea unui sistem de comunicare între bazele militare americane prin interconectarea rețelelor de calculatoare din fiecare baza. Proiectul prevedea ca în cazul unui atac atomic asupra tarii, rețeaua trebuia să reziste si să reprezinte un mijloc de comunicare între bazele militare.

Între anii 1961 si 1969 cercetarea continuă în acest domeniu de relații și comunicare între rețele si computere si se concepe protocolul IP, care ajută la dirijarea informațiilor într-o inter-rețea. Protocolul presupune ca o informație trebuie divizată în mai multe pachete înainte de a fi lansată în Internet. In anul 1969 proiectul Arpanet este aprobat de Ministerul Apărării al Statelor Unite ale Americii si de asemenea la proiect sunt invitate să participe și patru universități americane. În anul 1975 apare e-mail-ul, pentru schimbul de mesaje electronice iar in anii '80 este dezvoltat protoclul TCP/IP care înlocuiește si corecteaza vechiul protocol IP.

Firmele comerciale încep sa apară pe Internet dupa anul 1990 si Internetul cunoaște o dezvoltare amplă în urma contribuției acestor firme prin implicare si investiții. Cunoscut ca și "parintele Internetului", Tim Berners-Lee reușește să inventeze si să dezvolte în anul 1991 împreună cu alți savanți în cadrul laboratoarelor de cercetare nucleara CERN, o metodă de transmitere a datelor stințiifice. Această metodă ajută la apariția celui mai cunoscut serviciu de Internet, World Wide Web.Din anul 1991 si până în prezent Internetul cunoaște o dezvoltare amplă si rapidă, in 2006 ajungând la puțin este 1 miliard de utilizatori.

După anul 1994, Internetul a avut o influență majoră asupra economiei mondiale si mulți oameni se întreabă astăzi dacă Internetul reprezintă doar un alt canal de comunicare sau acesta a modificat conceptul de marketing pentru totdeauna.

Daca Philip Kotler definește din punct de vedere social marketingul ca fiind "un proces societal prin care indivizii si grupurile obțin ce le trebuie si ce își doresc, prin crearea, oferirea si schimbul liber de produse si de servicii purtătoare de valoare" atunci se poate spune pe scurt despre web-marketing că reprezintă procesul de folosire a rețelelor de calculatoare si comunicare online pentru îndeplinirea obiectivelor de marketing.

În prezent web-marketingul nu este privit ca si un înlocuitor al marketingului tradițional ci mai degrabă o componentă care extinde marketingul tradițional cu multe oportunitați, multe lucruri noi de oferit si avantaje din care pot beneficia atât consumatorii cât si vânzătorii.

Pentru a putea înțelege mai bine avantajele web-marketing-ului în comparație cu marketing-ul tradițional si a accentua caracteristicile sale mai întâi trebuie să clasificăm problemele si dezavantajele marketing-ului tradițional . Acestea se pot structura in 3 mari grupe dupa cum urmează :

Marketingul tradițional reprezintă un proces scump în cele mai multe situații : De cele mai multe ori companiile sunt nevoite să achite sume importante pentru producerea si tipărirea de cataloage, fluturași si alte elemente de publicitate si menținerea personalului necesar cerințelor clienților reprezintă de asemenea un cost ridicat.

Marketingul tradițional poate reprezenta o acțiune de durată : De cele mai multe ori companiile așteaptă perioade lungi de timp pentru ca o reclama sa fie difuzată la televizor sau radio, sau sa apară intr-o revistă.

În marketingul tradițional s-au identificat tehnici ineficiente : Se poate vorbi despre practicile cu apelurile telefonice în care existau întrebari complexe si erau returnate răspunsuri foarte scurte, incomplete

Web – marketingul reușește să rezolve problemele menționate mai sus si de asemenea adaugă noi dimensiuni la mix-ul de marketing prezent prin diminuarea timpului si a costurilor, prin diversificarea opțiunilor consumatorului si prin îndepartarea barierelor de spațiu.

Unul dintre principalele avantaje ale web-marketingului îl reprezintă reducerea costurilor. Companiile nu mai sunt nevoite să plătească sume mari pentru tipărirea, ambalarea si expedierea de cataloage si alte elemente de publicitate, ci doar să intrețină și să actualizaze online aceste instrumente, ceea ce reprezintă un cost foarte scăzut. De asemenea , în comparație cu marketingul tradițional, web-marketingul poate să economisească mult timp si chiar sa reducă din etapele procesului de marketing. Consumatorii nu mai sunt nevoiți să astepte pentru oferte telefonice sau tipărirea unui catalog ci pot să îsi procure individual informația prin accesarea site-ului companiei care poate fi actualizat în doar cateva minute in orice moment. Web-marketingul oferă clienților o nouă posibilitate de achiziție produselor dorite pe o cale nouă. Cumpărătorul îsi poate plasa comanda dorită, primind din partea vânzătorului o implicare sporită prin alegerea metodei transportului sau culoarea produsului. Prin interactivitatea Internetului clientul îsi poate găsi raspuns la toate cerințele sale.

Marketingul online reușește să înlăture barierele de spațiu, timp și practic clienții pot oricând să achiziționeze sau să faca tranzacții cu comercianți din alte țari iar mediul online este plin de informații si interactivitate și permite cumpărătorilor să acceseze informații usor si repede.

De asemenea, pe lânga cele enumerate mai sus, posibilitatea de a face afaceri pe Internet înlătura toate diferențele dintre companii mai mici sau mai mari si discriminări de orice fel si spre deosebire de marketingul tradițional, web-marketingul poate fi caracterizat ca și un comerciant care nu mănâncă, nu doarme, fiind disponibil continuu.

Se poate concluziona că web-marketingul se diferențiază de marketingul tradițional prin mai multe atribute care înlătura bariere de timp si spațiu, reduc costurile si timpul procesului de marketing si reduc din etapele procesului de marketing si oferă interactivitate si disponobilitate continuă.

Top cele mai bune firme și care iși promovează cel mai bine produsul atât pe internet cât și pe piață sunt: Coca -Cola, Vodafone, Unilever, Ikea, Siemens, Hewlett-Packard, Raiffaisen, Renault, OMV Group și ING.

Obstacolele eficienței

Prețuri mari și prețuri minime

Impozite, subvenții și taxe

Bunuri pulice

Costuri și beneficii externe

Monopol

Acestea generează o producție insuficientă sau o producție excesivă.

Eficiența depinde de o comparație între costul marginal și beneficiul marginal:

Beneficiul marginal depășește costul marginal

Costul marginal depășește beneficiul marginal

Beneficiul marginal este egal cu costul marginal

Eșecul pieței

Eșecul pieței este ansamblul de situații în care nu sunt îndeplinite condițiile necesare obținerii unei soluții privind funcționarea eficientă a piețelor.

Esența eșecului pieței constă în inabilitatea indivizilor de a coopera.

Factorii care influențează eșecul pieței sunt:

incertitudinea

concureța imperfect

existența bunurilor publice si externalitățile

concurența incompletă

Dacă piața ar fi completă și perfectă în sensul caracteristicilor necesare funcționării eficiente, și dacă nu s-ar pune problema coordonării acțiunilor indivizilor, funcțile guvernului s-ar limita doar la redistribuirea veniturilor și la asigurarea justiției sociale.

Cât despre eșecul pieței în asigurarea echității, justiției sociale privind distribuția veniturilor și bogaților – funcția distributivă a statului, intervenția pentru a aduce această distrbuție în limite sociale rezonabile.

Pentru ca piețele să funcționeze eficient este necesar ca drepturile de proprietate sa fie bine definite:

proprietatea individuală: conferă unui individ dreptul de proprietate asupra unui bun și implicit dreptul de a exclude alți indivizi de la beneficiile furnizate de acel bun.

proprietate comună: un grup de persoane au dreptul nerestricționat de a beneficia de obiectul acelei proprietăți, nimeni nu poate vinde dreptul său la beneficii altui membru din grup și nici nu poate exclude vreun membru de la beneficiile bunului.

David Hume (filozof, istoric si economist scoțian), spune că o soluție pentru piață ar fi numai dacă fiecare dintre noi am veni cu ceva. Statul poate oferi o soluție deoarece el dispune de puterea de decizie (coerciție). Coerciția este văzută în sens benefic și anume ca alocarea

resurselor pe care statul le produce să fie o îmbunătățire în sens Pareto a rezultatului neecoperant.

Pareto este o stare în care nu poți face bine unei persoane fară a deteriora starea altei persoane, ea este un concept fundamental în economie, numele vine de la un economist Italian, Vilfredo Pareto.

În economie eșecul pieței este termenul folosit pentru a descrie o situație care se produce când piața face o aprovizionare de o proprietate sau serviciu și nu este eficientă.

Eșecul pieței nu trebuie să se confunde cu o situație de ,,colaps economic’’, sau cu o disfuncție în normele pieței. Trebuie să folosim termenul ,, eșec de piață’’, pentru a ne referi la o situație în care piața greșește în momentul eficienței, în sens economic.

Imposibilitatea piețelor informaționale eficiente

Argumentul principal a lui Grossman și Stiglitz este foarte ușor.

Dacă căutarea de informații sau mai precis, posibilitatea de arbitraj este costisotoare în termeni de resurse, nu putem avea o piață care să transmită toată informația existentă într-un mod eficient. Astfel, nimeni nu ar avea stimulente să plătească costul de închiriere a informațiilor, ar ajunge doar să vedem prețul pieței pentru a înțelege tot ce trebuie să învățăm.

Din această cauză, în general, piețele nu pot fi eficiente din punct de vedere informațional și vom putea găsi alte reusrse care să fie mai bune decât piețele în general.

Este ușor, când vedem importanța rezultatului în loc să gândim că piețele pot să transmită toată informația necesară, este mai rezonabil să gândim că ei or să o facă doar de manieră imperfectă și că este, în principiu, posibil să gândim în intervenții publice care or să îmbunătățească bunăstarea tuturor.

Echilibrul pieței

Echilibrul pieței este condiția care există când cantitatea oferită si cantitatea cerută sunt la fel. Punctul unde se intersectează curbele se numește punctul de echilibru.

Dacă prețul unui bun este peste sau sub prețul de echilibru există un exces de ofertă sau de cerere

.

Zece principii ale economiei

Aceste principii ne ajută să înțelegem lumea care ne înconjoară, să înțelegem cum funcționează economia societății, a individului și a statului.

Fără îndoială o bună administrație sau o administrație eficientă din punct de vedere economic de resurse este importantă, deoarece acestea sunt puține și foarte limitate în situația aceasta în care este important să gândim ca un economist și să folosim resursele intr-un mod adecvat și eficient.

Principiile sunt:

Indivizii trebuie să facă o alegere între doua lucruri – în realitate toți ne confruntăm cu alegeri, unele mai dificile altele mai ușoare, dar la sfârșit trebuie să luam o decizie.

Costul unui lucru este motivul care ne face sa renuntăm la el – alegerea între două alternative o influențează beneficiul și costul.

Persoanele raționale gândesc în termini marginali – multe decizii care se iau în viață ne obligă să facem mici schimbări din planurile deja stabilite. Economiștii le numesc schimbări marginale.

Indivizii răspund la impulsuri – stimulentul de a munci se poate spune că este bunăstarea familiei, așadar indivizii sunt mișcați de stiumelente de o magnitudine mai mare sau mai mică

Comerțul poate să îmbunătățească starea tuturor – comerțul între tări sau comerțul internațional beneficiază acele tări care îl practică.

Piețele în mod normal constituie un bun mecanism pentru organizarea activității economice – în zilele noastre există țări în America Latină, cum ar fi Venezuela, Bolivia, Nicaragua bazate pe o economie centralizată ca și ghid economic. Acest concept se bazează pe ideea că decât guvernul poate să organizeze economia pentru a promova mai bine bunăstarea populației, dar decât funcționarii publici decid ce bunuri și servicii se produc. Deja există experiență în fiecare clasă economică, majoritatea națiunilor care câteodata ocupă un ,,x’’ sistem, l-au abandonat și sunt în curs de dezvoltare în economia piețelor.

Piețele nu funcționează mereu perfect(ineficiență). Intervenția statului poate că amelioreze situația statului

Chiar dacă piețele sunt în general o formă bună de organizare a activității economice, această regulă are două excepții importante: cateodată este de preferat ca guvernul să intervină în funcționarea piețelor pentru considerente de eficiență și pentru considerente de echitate.

Nivelul de viață al unei țări depinde de capacitates pe care o are să producă bunuri și servicii – dacă o tară nu are producție atunci rangul social al populației va fi un pic mai mic. Deopotrivă, daca țara se ocupă de producție atunci țara va avea un nivel mai mare de populație.

Prețurile cresc, atunci când statul tipărește prea mulți bani – acest principiu descrie definiția de inflație, in economie inflația este o creștere susținută de nivelul de prețuri.

Societatea se confruntă cu cu compromisul dintre inflație și șomaj – chiar dacă acest compromis este temporal, procesul dura ani, ceea ce generează dileme între managerii de politici publice.

Capitolul II. ASPECTE GENERALE PRIVIND PIEȚELE EFICIENTE

,,Piața – afirmă, economistul francez ,,M.Dider’’ apare ca un ansamblu de mijloace de comunicații prin care vânzatorii si cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce aceștia au nevoie, despre prețurile pe care le cer și pe care le propun pentru ca tranzițiile dintre ei să se incheie. Deci, piața este înainte de toate un contract social, mai mult sau mai puțin spontan, care difinește locul economic in ansamblul vieții sociale’’.

Piața este cea care îndeplinește contactul permanent dintre producție, respectiv dintre producatorii de bunuri si servicii, pe de o parte si consum, respectiv consumatorii, nevoile si gusturile acestora.

Piața asigură alocarea si utilizarea eficientă a resurselor economico-materiale, umane si financiare.

Sunt mai multe tipuri eficiente de piață, din punct de vedere al vânzarii si cumpărării, sunt următoarele:

– piața bunurilor si serviciilor;

– piața factorilor de productie- formată la rândul sau din: piața resurselor naturale(inclusiv pămîntul), piața capitalului si titlurilor de valori, piața forței de muncă;

– piața monetară, financiară;

Iar din puct de vedere al extinderii teritoriale sunt următoarele:

-piața locală;

– piața regională;

– piața națională;

– piața mondială;

Principalele forme de piețe contemporane sunt piața bunurilor de consum si piața de capital:

Piața bunurilor de consum (bursele de mărfuri)

Cererea și oferta sunt factori de bază, care stau la temelia unei piețe de consum. Cererea de bunuri materiale si servicii având ca scop satisfacerea nevoilor personale și colective, formează o piață de consum. Comerțul cu ridicata și cu amănuntul sunt de asemenea doi factori importanți care fac parte din această piată.

Vânzările și scumpirile ofertei, cererii de bunuri materiale si servicii definesc această piată.

Vânzarea și cumpărarea sunt tranzacții care împart această piață in doua: piața reală și piața fictivă.

Încheierea unei tranzacții referinduse la cererea de bunuri sau servicii reprezintă piața reală.

Piața fictivă reprezintă bursa de mărfuri în care sunt incluse cererea și oferta, titlurile de valoare

care stau la baza tranzacțiilor.

Prin bursele de mărfuri înțelegem cererea si oferta mondială de anumite produse motivate de nevoi reale, dar și de intenții speculative.

Produsele agroalimentare, animale vii, cherestea, combustibil, piei-brute, bumbac,cauciuc sunt produse care formează bursa de mărfuri.

Pentru a implica un număr cât mai mare de agenți economici produsele trebuie sa aibă o importanță mare în consumul mondial, iar oscilațile cererii și ofertei să fie cât mai mari.

Mărfurile tranzacțiionale la bursă trebuie să îndeplinească două caracteristici: sa fie depozitabile sau în stare de livrare.

La această bursă pentru a comercializa o marfă, ofertantul trebuie să facă o cerere de înscriere care nu poate fi depusă decât de un membru al bursei, precum și o garanție de 10% din suma tranzacției.

Toate tranzacțiile se desfășoară la parterul unui edificiu sub atenția curtieriilor și grupul care alcătuiește comisia cotei. Standardizarea mărfurilor este un lucru specific burselor.

Tranzacțiile efectuate în cursul zilei se numesc cotații efective, cele nominale fiind tranzacțiile care durează mai mule zile, pentru mărfurile care se comercializează frecvent la bursă.

Cotațiile sunt împărțite în: cotații medii- care se calculează ca medie zilnică, cotațiile limită- reprezintă prețuri minime sau maxime și cotațiile de lichidare- dictate de casa de cliring.

Tranzacția la bursă nu impune prezența mărfii, dovada existenței ei putând fii făcută prin documente, ceea ce o divide în mai multe feluri: livrarea și plata mărfii pe loc, tranzacția la o dată ulterioară( care se numește la termen), această împărțindu-se în operațiuni ferme și operațiuni cu prima.

Operațiunile ferme înseamnă livrarea și plata la termenul stabilit. Operațiunile cu prima sau operațiuni reziliabile sunt cele în care vânzătorul sau cumpărătorul se poate răzgândi.

Bursele de mărfuri au un rol esențial în domeniile: economic, politic, tehnic și stiințific, ele fiind unele din cele mai importante mecanisme în formarea si dirijarea prețurilor.

În final bursa este un ecou a tot ceea ce se întămplă pe piețele internaționale, separând și preîntâmpinând riscurile.

Această imagine arată cum oamenii se mobilizează pentru a face câteva schimbari pe piața de consum.

Piața de capital

Piața de capital este cea prin care se creează resurse pentru economia reală iar instituțiile pot constata un grad ridicat de sensibilitate eficientă alocării resurselor din economie.

Reperele-componente definitorii ale pieței de capital sunt:

– factorul capital- este mijlocul de producție, investiție și titlu de valoare.

– intermediarii financiari- recarmându-se de operatorii pieței, investitorii si receptorii de capital.

– acțiunile- simbolizează și echivalează capitalului existent, în proprietatea firmelor.

– obligațiunile- simbolizează un capital oarecum marginal al acțiunilor, urmează a fi investit sau reinvestit, datorii asumate, credite purtătoare de dobânzi specifice.

Piața de capital este împărțită în două segmente: piața primară si piața secundară.

Piața primară de capital este: fluxul investițional din economie. Este un proces individualizat pe firme și mai ales companii de tip corporație.

Pe partea obligațiunilor , pentru ambele titluri de valoare emitenții apelează la intermediari ,,bănci’’ , bănci de investiții si consultanți pricepuți de la evaluări ale capitalului până la promovarea și publicitatea asupra titlurilor.

Piața secundară de capital: se remarcă prin aceea că:

– receptează titlurile după vânzarea lor pe piața primară, apoi confirmă sau ajustează valoarea afișată

– reunește spațiul de confruntare a tuturor titlurilor emise pe piața de capital, vizavi de fragmentarea inițială a pieței primare, astfel urmând să stabilească prețul adecvat.

Un alt tip de piață – piață financiară

,,Piața finanaciară este importantă in atingerea si menținerea echilibrului economic național prin alocarea eficientă a economiilor în investiții private și publice, interne sau externe folosindu-se de „intermediarii financiari”: băncile comerciale, pe piața monetară și valutară; societățile de servicii de investiții financiare, pe piața de capital; societățile de asigurări, pe piața asigurărilor sau folosindu-se de investitorii instituționali (bănci comerciale, societăți de economii, de asigurare, de investiții, fonduri mutuale), prin intermediul titlurilor lor indirecte (certificate de depozit, livrete de economii, polițe de asigurare, certificate de investitor)’’.

Piața eficientă are trei fome de eficiență informațională: forma slabă, forma semiputernică si forma puernică:

Forma slabă: Într-o piață eficientă prețurile trecute a titlurilor nu pot fi utilizate pentru a bate piața sau obținerea de rentabilității ajustate pentru risc superior . Analiza tehnică este inutilă.

Forma semiputernică: Informațiile publice includ: bilanțurile, conturi de exploatare, creșteri de capital, etc. Într-o piață eficientă in formă semislabă, analiza fundamentală fondată pe informațiile publice, este inutilă.

Forma puternică: Nu se pot realiza performanțe superioare nici chiar de persoanele cele mai susceptibile de a obține informații privilegiate.

O piață pentru a fi eficientă trebuie ca informația să fie disbonibilă și accesibilă în formă economică pentru investitori și să aibă un preț convenabil.

Este foarte important faptul că piețele nu au memorie.

În realitate succesiunea de schimbări de prețuri din trecut nu conține informații despre schimbările viitoare. Finanțatorii nu obijnuiesc să emită acțiuni după o cădere de prețuri și preferă să aștepte o revenire, pe cealaltă parte preferă să folosească propriu capital când acțiunile au un preț mare, ca după o creștere mare de prețuri să nu se împrumute.

Directorii pot avea informații interne care nu se cunosc și produsele odata date publicității pot scădea sau urca prețurile titlurilor.

Prețurile colecteză toată informația despre valoarea fiecărui titlu, din acest motiv nu există nicio formă de a obține rate de rentabilitate.

Eficiența este folosința optimă resurselelor disponibile pentru atingerea rezultatelor dorite.

Piața căreia prețurile reflectează informația disponibilă se numește eficiență.

Mâna invizibilă a piețelor competitive în 1776, Adam Smith spune în Bogăția Națiunilor ,,Concurența inducea oamenii în căutarea propriilor interese private, în promovarea intereselor publice, ca și când ar fi fost conduse de o mână invizibilă, caută numai propriile câștiguri și o mână invizibilă îl promozează către un scop care nu era în intențiile sale. Acest lucru nu este rău pentru societate. În căutarea propriului interes promovează mai bine societatea decât dacă și-ar fi propus cu adevărat să o promoveze’’.

Competența perfectă

Normală: mulți productori și reclamanți, prețul se formează prin intervenția tuturor

Perfectă: bunul care se oferă fiecărui producător este identic

Transparentă: toți participanții cunosc exact condițiile generale în care funcționează piața

Liberă: firmele pot intra și ieși din piață când doresc

Economia socială a pieței

Acest concept se aplică strict la modelul de ordonare economică, elaborată, care a servit primului guvern al Republicii Federale din Germania, după al doilea război mondial ca și ghid pentru a conduce politica economică.

Configurația lor teoretică relaționează cu numele Walter Eucken și Alfred Muller-Armeckși implemeatarea politică Ludwig Erhard.

Orientările basice ale modelului caracterizează economia majoritățiilor națiunilor industrializate de occidente.

Obiectivul statului – piețele eficiente

Proiectul de ordonare a economiei sociale de piață se bazează pe convingerea că piața în combinație cu proprietate privată asupra mijloacelor de producție constituie atât modalitatea mai eficientă de coordonare economică dar și o condiție necesară pentru a garanta maxima libertate economică.

Este tema statului să lupte pentru funcționarea pieței eficiente.

Asigurarea libertății pieței

Acest lucru înseamnă că statul conferă acțiuni suficiente și de principiu nu intervine în ,,jocul’’ ofertei și al cererii.

Decizia în favoarea unui regim al economiei pe piață implică o limită a statului. Așadar, trebuie să asigure securitatea proprietățiilor private împotriva furtului și trebuie să asigure accesul pieței să nu fie împiedicat de către cei cărora nu le place concureța.

Asta înseamnă că statul este suficient de puternic pentru a impune legi atât la nivel național cât și la nivel local și că nu este interesat de interese private.

Piețele ideale nu există, dar cel puțin întotdeauna se caută să fie eficiente!

Capiltolul III. EFICIENȚA VS. INEFICIENȚA

Eficiența

Eficiența este un model de piață, fie: concurența perfectă, monopol, oligopol, sau concurența monopolistică. Se poate măsura prin profitul pe care âl obțin cumpărătorii și vânzătorii.

Pentru a cumpăra eficiența acestor modele de piață, trebuie să vedem cu care din ele se poate maximiza beneficiul.

Profitul consumatorului

Curba cererii reflectă deciziile miilor de cumpărători potențiali. Fiecare cumpărător reprezintă un punct din curba cererii. Acest punct reprezintă prețul maxim pe care un cumpărător este dispus să-l plătească.

Un exemplu: Dacă un schior consideră că valoarea unor plăci de schi este de 500 de lei, el este dispus să plătească maxim 500 de lei pentru ele.

Dacă prețul unui bun este egal sau mai mic cu prețul maxim pe care un cumpărător este dispus sa-l platească, acest cumpărător îl va dobândi chiar daca acest bun pentru el are o valoare superioară bugetului său.

Pe de altă parte, dacă prețul bunului este superior prețului maxim pe care este dispus să-l plătească, nu va cumpăra chiar dacă acel bun era pentru el o valoare inferioară bugetului său.

În concluzie, când piața stabilește un preț pentru un bun îl vor cumpăra toți acei potențiali cumpărători dispuși să plătească un preț egal sau mai mic, adică toți acei cumpărători care valorează acel bun mai presus de prețul pieței.

Beneficiul pe care îl obține fiecare cumpărător va fi diferența între valoarea pe care pentru el o are acel bun și prețul pe care îl plătește.

Beneficiul consumatorului – valoarea bunului – preț plătit

Exemplu: dacă prețul unor plăci de schi este de 400 de lei, schiorul) schiorul le valorează la 500 de lei) la cumpărarea lor va obține un beneficiu de 100 de lei.

Beneficiul vânzătorului

Fiecare vânzător reprezintă un punct din curba ofertei.

Acest punct reprezintă prețul minim pe care un vânzător îl va cere pentru un bun.

Când piața stabilește un preț pentru un bun, îl vor vinde toți acei potențiali vânzători ale căror prețuri de producție sunt inferioare acelui preț.

Beneficiul pe care îl are fiecare vânzător va fi diferența între prețul pe care îl vor încasa și costul de producție.

Beneficiu vânzătorului – import – prețul bunului.

Unul din obiectivele cele mai importante în economie este eficiența!

Un sistem economic este eficient dacă indivizii care paricipă ajung la maximum de bunăstare fără să afecteze resursele.

Ipoteza piețelor eficiente a fost desfășurată de profesorul Eugene Fama (economist american), în școala Afacerilor la Universitatea din Chicago. Ipoteza a fost acceptată până în anul 1990, când au apărut economiștii din finanțele conducătoare.

În conformitate cu ipoteza pieței, acțiunile mereu se trasează la valoarea corectă, făcând imposibilul ca investitorii să cumpere acțiuni subevaluate sau să vândă acțiuni cu prețuri umflate, ceea ce ar fi imposibil ca piața să câștige printr-o strategie de selecție de acțiuni ca ți analiza tehnică. Singura formă în care un investitor poate obține vânzări mai mari este prin cumpărarea acțiunilor care prezintă un nivel de risc mai mare.

Ipoteza piețelor eficiente a apărut ca o proeminentă teorie la jumătatea anilor 60. În 1965 Eugene Fama a publicat dizertația sa despre ipoteza mersului aleator și Samulson (economist american), a publicat o versiune a ipotezei piețelor eficiente.

În 1970 Fama a publicat un document unde se referea atât la teorie cât și la evidenta ipotezelor, documentul completă teoria dândui o abordare mai completă și rafinată. Incluzând definițiile celor trei forme de pieșe: ușoară, semi-ușoară, puternică.

Mai mult decât maximizarea utilității, ipoteza piețelor eficiente vrea ca investitorii să aibă așteptări raționale și când apare o nouă informație investitorii să actualizeze intr-o formă adecvată așteptările.

Teoria nu vrea ca investitorii să fie raționali, teoria piețelor eificiente permite ca atunci când investitorii se confruntă cu o nouă informație, unii investitori pot să exagereze și alții nu.

În fruntea eficienței stau eșecurile pieței, se cunosc ca și eșecuri ale pieței situațile în care piața este ineficientă.

Altă definiție a pieței eficiente are de văzut cu arbitrajul. Arbitrajul înseamnă să găsim două lucruri care în esență sunt același lucru, să cumpărăm cea mai ieftină și să vindem.

Ineficiență

Condițiile pentru ca o piață să ajungă la eficiență sunt foarte stricte, și în viața reală sunt foarte greu de îndeplinit, din această cauză se produce ineficiența.

Se produce ineficiență când materia de resurse disponibilă nu este suficientă, așadar, nu se atinge eficiența economică.

Principalele ineficiențe ale pieței sunt:

Informația greșită

Instabilitatea ciclurilor economice

Bunurile publice

Externalitățile

Competența imperfectă

Redistribuirea inegală de venituri

Informația greșită

Când piața este eficientă Statul primește toată informația de care are nevoie despre firme: prețurile factorilor de producție, cantitatea de produse vândută, cantitatea de clienți, calitatea produsului…

Când informația pe care o primesc nu este corectă sau este incompletă, piața este ineficientă. Statul are funcția de a obliga firmele sa dea date corecte, exacte.

Bazândune pe teoria lui Adam Smith (mâna invizibilă), în piață toate părțile au toată informația despre produs. Dar, realitatea diferă mult de aceea idee. Pe piață consumatorii foarte rar cunosc prețurile fabricării produsului, funcțiile produsului.

Instabilitatea ciclurilor economice:

Activitatea economică este supusă ciclurilor iar fluctuațiile de activitate economică în etape de extindere și recesiune:

Extindere: ocuparea forței de muncă și economia cresc

Recesiune: influențează în locurile de muncă și salariu

Bunurile publice:

Piața este incapabilă să fuenizeze toate bunurile și serviciile pe care societatea le cere.

Externalitățile:

Firmele suportă costuri interne (salarii, inchirieri, interese) și costuri externe ( costuri, activitate economic).

Competența imperfectă:

Avantajele liberei competențe: stimulează inovația, ruduce prețurile, crește puterea de cumpărare, facilitează accesul piețelor la noi firme.

Redistribuirea inegală de venituri:

În piețele economice familiile efectuează voturi economice, dar votează doar cei care au venituri suficiente. Se numește suveranitatea consumatorului.

Acest lucru denaturează principiile de: egalitate, justiție și echitate.

Există situații ineficiente în economie?

În spatele eficienței există un grup de factori pe care economia trebuie să le îndeplinească:

Există competența perfectă

Exista un sistem de drepturi de proprietate care garantează că actele economice au loc în piață și că prețurile reflectează toată informația posibilă

Există un sistem de piețe complete

Încălcarea acestor definiții duce la intervenția statului în economie.

Sunt și alți factori care fac piețele să fie eficiente, cei mai clari sunt monopolul și oligopolul.

Repararea ineficienței

Conceptul economic-social de piață recunoaște că anumite nevoi nu sunt îndeplinite de piață. Se datorează imposibilității de a instala concurența ofertei. Altă cauză este că nu se dă o cerere individuală deoarece, beneficiul nu se poate limita achiziționarului pretației repective.

O altă cauză, este foarte important în țările mai puțin dezvoltate și la care economiștii sociali ai pieței au dat mai puțină atenție, constă poate în lipsa capacității empresariale pentru a răspunde dorințelor consumatoriilor sau șanselor pieței externe.

În toate cazurile, statul este cel care trebuie să se ocupe de activitățile economice corespondente.

Această imagine arată eficiența si ineficiența pieței!

Capitolul IV. COMPROMISUL DINTRE EFICIENȚĂ ȘI ECHITATE

Eficiență

Eficiența se referă la producția optimă și la asigurarea de resurse, ținând cont de factorii de producție existenți.

Echitatea are de a face cu modul de distribuire a resurselor în societate.

Echitatea verticală se referă la veniturile relative și la bunăstarea populației. Echitatea verticală se mai referă la distribuția echitabilă a resurselor și poate implica înalte taxe de impozite pentru persoanele cu un venit mare.

Echitatea orizontală îneamnă să tratăm la fel pe totți cei care sunt în aceeași situație. Un exemplu este, toți acei care au venituri de 35.000 de euro anual trebuie să suport același nivel de taxe.

Este echitabilă o piață competitivă?

Economiștii sunt de acord cu tema eficienței dar nu sunt de acord cu justiția.

Nu este corect dacă rezultatul nu este corect.

– Utilitarism

– Marea dilemă

– Situația săraciilor să fie cât mai bună

Utilitarismul este un principiu care trebuie forțat pentru a obține ,,fericirea pentru cât mai multe persoane’’.

Marea dilemă, recunoașterea costului de tranferuri de venit conduce la ceea ce se numește ,,marea dilemă’’, care este un schimb între echitate si eficiență.

Cât despre situația săracilor filozoful John Rawls, spune că dacă s-ar lua în considerare toate costurile din tranferurile de venit, repartizarea echitabilă din ,,tortul economic’’ este aceea care face situația persoanelor mai sarace să fie posibilă.

Conceptul de eficiență poate implica o lipsă de echitate

De exemplu, taxa de colectare a deșeurilor din punct de vedere economic poate fi considerată eficientă pentru că nu denaturează comportamentul economic .

Dacă, contemplăm că un milionar este supus sub aceeași sumă la rată de pierdere ca și un pensionar sărac, fapta se consideră nedreaptă.

Impozitul pe consum de țigări se poate contempla pentru a crește eficiența socială.

Însă, impozitul pe țigări este regresiv deoarece are un procentaj proporțional mai mare decât venitul salariațiilor cu venituri scăzute.

Eficiența Pareto subliniează faptul că într-o generația nu este posibil să îmbunătățești condițiile intr-un sistem fără a afecta condițiile altora.

Așadar, o țară poate aloca un 60% din PIB-ul fabricației armamentului. Acționând în acest fel se poate ajunge la o mare eficiență tehnică și productivă în fața producției. Aceasta este o strategie de eficiență.

Dezavantajul este că această politică are un grad mare de inegalitate, cu populația care luptă dur pentru a mânca și trăi zi de zi.

Compromisul între echitate și eficiență este un motiv bun pentru a combina progresul economic si progresul uman.

Eficiența față de echitate!

Eficiența și echitatea în sistemul european de educație și formare

Comisia prezintă Statelelor Membre propuneri pentru o educație și formare de calitate, bazate pe eficiență și echitate, începând cu experiențele naționale și lucrări de cercetare.

Integrarea acestor principii la toate nivelele sistemelor de educație și formare ar trebui să garanteze accesul tuturor la educație si formare.

În același timp contribuie la realizarea obiectivelor de competitivitate si coeziune socială, integrarea acestor principii va reduce costurile pe termen lung din cauza inagalității în educație și formare.

Politiciile de educație și formare din Statele membre ar trebui sa integreze mai multe principii de eficiență și echitate.

Experiențele unor state membre și lucrări de cercetare , cele în care se bazează comunicarea, arată efectele benefice care pot avea politici de educație si formare în termeni de echitate si eficiență.

În economie, eficiența răspunde la întrebarea ,, ce și cum se produce?’’, iar echitatea răspunde la întrebarea ,,pentru cine se produce?’’.

Eficiența în economie

Echitatea în economie

Echitatea – misiuni echitabile

O misiune echitabilă poate să se bazeze pe multe criterii, unele contradictorii altele complementare:

Criterii bazate pe dotări:

Obține ceea ce putea câștiga într-o piață

Obține ceea ce pupea câștiga intr-o piață competitivă

Obține doar câștigurile câștigate din muncă

Obține ceea ce putea câștiga într-o piață competitivă cu același personal ca la început

Criterii de utilizare:

Maximizarea bunăstării totale

Maximizarea bunăstarii medii

Criterii de egalitate:

Egalitatea de bunăstare

Obținerea echității categorice

Echitate – egalitarism:

Toti plătesc la fel și toți primesc la fel.

Egalitarismul de ce? Poate să fie:

Condiții

Oportunități

Rezultate

Eficiența în comparație cu echitatea este o viziune dură a realității

După economia tradțională a pieței, eficiența în unitățile productive este motorul care împinge procesul de producție și maximizează unitățile, din această cauză procesul economic de piață se concentrează în general pe beneficii, începând cu o creștere sistematică de productivitate din factorii care intervin în producție.

Beneficiul care apare din această productivitate se constituie din mărul discordiei, cât despre proprietățile unității productive au tot câștigul, în contrapoziție muncitorii cer o redistribuire echitabilă din acest beneficiu pentru societate.

Relația între eficiență productivă si echitate socială iese în contrapoziție de interes, între cei care argumentează în favoarea unei piețe libere și susțin că eficiența în materie de resurse fără interfețele statului asigură cea mai buna bunăstare posibilă intr-o atmosferă de ,, sănătate inegală’’ și pe de altă parte viziunea celor care muncesc și care cer salarii mai mari (mai multe costuri de producție) și promovează o redistribuire echitabilă din câștiguri.

În afară de aceste contradicții, nici piața nu consideră durabilitatea mediului din sistemele ecologice în care sistemele economice desfășoară fără conștiință de adaptabilitate, societatea prezentă și viitoare în afară de a avea contradicții interioare prezente sunt departe de a avea un link despre durabilitatea mediului.

În funcția bunăstarii găsim o distincșie – semnificând raportarea subiectvă la realitatea economică (obiectvă) sau realitatea așteptată (subiectivă) de la economie. Funcția bunăstarii își păstrează două obiective: eficiența și echitatea.

Eficiența de tip Pareto este înțeleasă drept acea stare economică ce nu mai suportă îmbunătățiri sau ameliorări. Oricare redistribuire materială de la momentul eficienței Pareto nu poate avea decât efect negativ, respectiv acela de pierdere a stării de eficientă Pareto. Eficiența Pareto se va localiza pe trei niveluri:

Nivelul combinării factorilor

Nivelul producției propriu zise – rezultând bunuri și servicii

Nivelul consumului – acelorași bunuri și servicii

Echitatea de tip Pareto este un concept studiat aproape un secol mai târziu ân literatura economică – va veni să se grefeze pe același model Pareto și va căuta reconcilierea tehnică cu acesta.

Dilema între eficiență și echitate

Această dilemă este miezul între economie și politica publică. În primul rând există discrepanțe despre natura dilemei; adică: la câtă eficiență trebuie să renuntăm pentru a obține un nivel mai mare de echitate. În al doilea rând există discrepanțe despre valoarea care trebuie atribuită la o scădere inegală în comparație cu o scădere de eficiență.

Eficiența economicã este consideratã o reflectare a mãrimii unui rezultat economic care este în general, cantitatea totalã de bunuri sau servicii obținutã de agentul economic.

Eficiența economicã este legată de o activitate și un comportament rațional. De aceea, în contextul relației efort-efect, eficiența înseamnã obținerea unui efect maxim pe unitate de efort sau depunerea unui efort minim pe unitate de efect. Eficiența economicã trebuie analizatã prin prisma componentelor sale și anume eficiența în producție, eficiența distribuției și satisfacția consumatorului.

Funcțiile statului – susținerea eficienței și susținerea echității

Susținerea eficienței

Statul crește eficiența susținând competența, încetinând externalitățile, furnizând bunurile publice. Adam Smith spunea că decât se exploatează virtuțile mecanismelor pieței în concureța perfectă.

Susținerea echității

Statul susține echitatea utilizând programe de impozite și de cheltuieli pentru a distrbui veniturile în favoarea anumitor grupuri. Statul trebuie să-și obțină veniturile prin impozite pentru a-și plăti bunurile publice și să finanțeze programele de redistribuire.

Economia nu poate să ne spună gradul de sărăcie acceptată și echitabilă, dar, poate să ne ajute să elaborăm programe mai eficiente pentru a crește veniturile săraciilor.

Proprietatea prin care prosperitatea economică se împarte echitabil între membrii societății.

Exemplu: între eficiență și echitate.

Este impozitul veniurilor mai mare pentru persoanele care câstigă mai mult.

Acei care câștigă mai mul li se cere să contribuie mai mult.

Chiar dacă crește echitatea scade eficiența? De ce?

Li se dau banii săraciilor, dar, bogații simt că li se micșorează contribuția, atunci încep să se producă mai pușine bunuri și servicii.

Oamenii iau cele mai bune decezii dacă înțeleg ce opțiuni au.

Capitolul V. STUDIU DE CAZ- INTERVENȚIA STATULUI PRIN PROGRAMUL RABLA

Piața auto din România

Indutria auto reprezintă una din ramurile principale în dezvoltarea economiei unei țări.

În state precum: Germania, Franța, Italia țări cu mărci de prestigiu, această industrie reprezintă motorul economiei.

Prin fabricarea și vânzarea de autovehicule, în special prin exportul acestora se creează locuri de munca și implicit bani la bugetul statului.

În România piața auto a luat amploare odata cu venirea firmei Renault, care a produs o mașină ce a avut succes pe plan național dar și internațional.

Pentru a satisface cerințele cumpărătorilor această companie a trebuit să folosească soluții în fabricarea unui autovehicul fiabil și un preț rezonabil.

Dacia s-a vândut in România , dar a avut succes și în străinătate.

S-au produs mai multe tipuri de autovehicule, acestea fiind: Dacia Logan, Dacia Lodgy, Dacia Sandero, Dacia Duster.

Declinul acestei industrii, ca și pentru multe altele, a venit odata cu criza financiară din anul 2008.

S-a ajuns în situația în care, fără intervenția statului și fără adoptarea unui program numit Rabla, această ramură să fie în pragul falimentului.

Scăderea dramatică a vânzăriilor în România dar și în străinătate a obligat statul să intervină.

Acest program a avut două obiective bine stabilite: înoirea parcului auto și revitalizarea vânzăriilor.

Concurența pieței auto

Pe o piață unde concurența este acerbă, această companie s-a luptat cu mărci de prestigiu, cum ar fi:

Porsche Romania

Țiriac Auto

AutoItalia Group

General Motors România

Trust Motors

Honda Trading România

Toyota România

Renault Nissan România

Automobile Bavaria Group

Conform statisticilor Asociației Importatorilor și Producătorilor de Automobile din România (APIA), Porsche România reprezintă una dintre cele mai importante companii din acest grup de importatori de automobile în România, mai ales datorită succesului pe care două dintre mărcile importate de această companie l-au avut de-a lungul timpului, fiind vorba despre autoturismele Volkswagen si Skoda. Pe lângă acestea două, Porsche România mai importă mărcile Porsche, Seat, Audi și Bentley. Compania Porsche Romînia a început activitatea în în anul 1997 și a reușit să se dezvolte pe parcursul anilor în urma unui plan de investiții, într-unul dintre cele mai importante ramuri ale holdingului Porsche din Austria. Compania este prezentă pe Internet prin site-ul www.porscheromania.ro de unde clienții pot găsi link-uri către site-ul fiecăreia dintre mărcile importate.

O altă companie importatoare de automobile importantă pe piața românească este Țiriac Auto. Aceasta face parte din Grupul Țiriac Holdings, grup ce deține în prezent peste 40 de companii private autohtone cu domeniul de activitate în industria de imobiliare,servicii financiare sau altele. Țiriac Auto importă în România mărci precum Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi. Compania deține în prezent una dintre cele mai extinse rețele de dealeri și service din România. De asemenea compania oferă un nivel important de accesibilitate și servicii de calitate în toate părtile țării prin cele 65 de rezprezentanțe mono-brand sau multi-brand. Spre deosebire de site-ul companiei Porsche România, care este relativ simplu si majoritatea informațiilor sunt despre companie și istoricul acesteia, site-ul companiei Țiriac Auto, www.tiriacauto.ro este mult mai dinamic, mult mai atrăgător și promoveaza chiar pe pagina de start siglele și link-urile directe către paginile individuale ale mărcilor importate, precum și informații despre service, despre automobile second hand și diferite promoții.

Statistica vânzărilor de mașini pe anul 2012 a Asociației Importatorilor și Producătorilor de Automobile din România prezintă marca Opel în top 10 cele mai bine vândute mașini din România. Mai exact, această marcă s-a clasat pe locul 7 cu 2446 de modele vândute, și reprezintă principalul pion pe piața româneasca al companiei importatoare de autoturisme General Motors. Pe lânga Opel, General Motors mai importă mărcile Chevrolet și Cadillac. Spre deosebire de alte companii importatoare auto în România, General Motors nu are un site în România, ci doar unul internațional de unde poți ajunge prin link-urile aferente pe paginile individuale ale mărcilor importate. O altă companie cu un portofoliu impresionant de mărci auto, în special cele italienești, este Auto Italia Group. Această companie importă mărci precum Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia, Abarth, Jeep, Maserati, Infiniti. Deși nici una dintre aceste mărci nu reușește să se claseze în top 10 vânzări autoturisme în anul 2012 în România, se poate spune că aceasta companie este un "jucător important" pe piața românească, activitatea acesteia începand înca din anul 1993 când doar autoturismele și vehioculele comerciale Fiat erau importante. Ca și alți importatori auto in România, AutoItalia Group a reușit o dezvoltare constantă, ajungând astăzi să lucreze cu numeroși dealeri pe tot teritoriul țării, și este unul dintre cei 4 membri fondatori APIA, fiind un membru activ până în prezent. De asemenea, compania este prezentă în spațiul virtual prin site-ul www.autoitalia.ro, în care se pot gasi informații despre companie și despre mărcile importate dar și despre rețeaua națională de dealeri.

Există și alți importatori auto importanți pe piața românească, dar cu un portofoliu mai mic față de cei prezentați mai sus. Trust Motors este unul dintre aceștia și importă renumitele mărci franțuzești Peugeot si Citroen. Constructorii asiatici ajung pe meleagurile noastre prin companiile Honda Trading România și Toyota România care importă mărcile Honda și respectiv Toyota. Mărcile BMW, Mini și Rolls Royce sunt importate de Automobile Bavaria Group, o companie cu o importantă rețea de dealeri și multe reprezentanțe pe teritoriul României. Nu în ultimul rând, mărcile Renault si Nissan sunt importate de compania Renault Nissan România, care reușește să ocupe locul 4 prin marca Renault in top 10 cele mai bine vândute mărci in România în anul 2012, cu un total de 4785 de unități vândute.

Pe lângă toți importatorii de autoturisme prezentați mai sus, în România, Dacia este principul producător autohton, această companie existând încă din 1966 atunci când la Mioveni a luat naștere acest proiect și a fost clădită uzina de autoturisme. În prezent grupul Renault deține 99,43 % din capitalul Dacia, dupa ce în anul 1999 grupul achiziționase 51% din capitalul firmei în urma etapelor de privatizare a acesteia. Odată cu investițiile și implicarea grupului Renault, Dacia a devenit una dintre cele mai importante societăți în peisajul românesc cu contribuții însemnate la bugetul de stat. Autoturismele marca Dacia se bucură de un succes important pe teritorul României dar și în străinătate dovadă fiind faptul că peste 90% din producția uzinei este direcționată spre export cu nu mai putțin de 37 de țări vizate pe teritoriul a 4 continente.

În prezent gama de autoturisme Dacia este formată din 7 modele: Noul Logan și Noul Logan MCV, Noul Sandero, Dacia Duster, Dacia Lodgy, Dacia Dokker și Dacia Dokker Van. Succesul mărcii Dacia pe piața româneasca este evidențiat și de statistica celor de la APIA conform căreia în top 10 cele mai bine vândute autoturisme pe mărci în anul 2012 se evidențiază faptul că patru locuri din acest top sunt deținute de patru modele Dacia. Chiar mai mult, se poate observa că modelele Dacia Logan și Dacia Duster ocupă primele doua locuri împreună însumând 15126 de unități vândute. În al cincilea an de criză economică mondială, și într-un an 2012 defavorabil din punct de vedere economic, Dacia a reușit să își mențină poziția de lider pe piața românească cu peste 26% din totalul vânzărilor de autoturisme noi în România

Programul Rabla

Programul Rabla de reînoire a parcului auto se adresează oricărui proprietar/moștenitor, persoană fizică sau persoană juridică a unui autoturism uzat înmatriculat în România și a cărui vechime depășește 8 ani.

Programul Rabla prevede un tichet în valoare de 6500 lei pentru predarea fiecărei mașini uzate, mai veche de 8 ani.

Obiectivele programului Rabla sunt:

Diminuarea poluării din uz a autoturismelor mai veche de 8 ani

Creșterea accesibilității la cumpărarea de mașini noi.

Tichetul este valabil 45 de zile lucrătoare de la data emiterii.

Programul Rabla și-a dovedit eficiența în timp, intr-o perioadă perioadă economică dificilă.

Programul Rabla susține industria și stimulează vânzarea de autovehicule noi. Acest program durează de ceva vreme, guvernul afirmând că se va prelungi și în anul 2014.

Președintele APIA domnul Ernest Virgil Popovici, a declarat că in ciuda semnalelor pozitive privind economia s-a identificat un progres în ceea ce privește creșterea consumului și puterii de cumpărare.

Deasemenea industria auto este de acord cu faptul că acest program trebuie să se încheie, dar sistarea nu poate fi anunțată peste noapte, el prelungindu-se și în anul 2014.

Eficiența programului Rabla

Vânzările Dacia in UE au avansat cu 34% in februarie, la 26.800 masini, respectiv cu 36,5% in primele doua luni din acest an, la 54.900 unitati, marca entry a grupului Renault inregstrand astfel cea mai puternica crestere de pe piata.

Cota de piață a Dacia in UE a ajuns la 3,1%, fata de 2,5% la inceputul anului trecut.

Eficiența programului Rabla se poate observa mai bine din vânzarea directă a mașinilor noi, întrucât unele persoane care achiziționează mașini preferă să le înmatriculeze după o perioadă de câteva zile.

Acest program putem spune că a fost eficient atât pentru cetățean cât și pentru govern.

Programul Rabla în Administrația Publică

Acest program a fost inițiat de guvern în sprijinul populației, dar nu a fost întocmai un beneficiu pentru govern.

În toți acești ani guvernul și-a pronunțat intenția de a renunța, însă, nu au făcut-o.

Reprezentanții mărcii din Mioveni spun că Programul Rabla este o măsură care și-a dovedit eficiența și a avut rezultate positive.

Cei de la Dacia spun că acest program a ajutat românii să achiziționeze vehicule noi într-o perioadă economică dificilă, atingându-și obiectivul de a reînoi parcul auto național. În 2013, Dacia a vândut aproape 25.000 de unități în România, fiind în continuare constructorul numărul unu în materie de vânzări pe piața internă.

Se impune trecerea de la deficiența la eficiența actului de guvernare, la o guvernare care să pună omul pe primul plan tocmai prin slujirea contribuabilului, ajutând comunitățile să-și rezolve problemele proprii, din acest motiv s-a implementat și programul Rabla, în vederea ajutării populației de a-și achiziționa un autovehicul nou.

Guvernul a avut un câștig substanțial prin înmatricularea mașinilor în circulație.

În concluzie, programul Rabla a generat o creștere semnificativă a vânzăriilor de mașini, stimulând economia.

Guvernele țăriilor Uniunii Europene caută soluții pentru reindustrializare, programe care vin în ajutorul economiei.

Cea mai bună strategie de creștere economică este buna guvernare!

Capitolul VI. CONCLUZII

Pe parcursul lucrării am analizat diferite aspecte ale pieței, totodată, eficiența si ineficiența ei.

Eficiența este un model de piață, fie: concurența perfectă, monopol, oligopol, sau concurența monopolistică. Se poate măsura prin profitul pe care îl obțin cumpărătorii și vânzătorii.

Piața conține: forme, tipuri, componente, elemente, etc.

O piață pentru a fi eficientă trebuie să fie competitivă, să vină cu lucruri de calitate și prețuri accesibile.

Competența pe piață este una destul de dură, trebuie venit tot timpul cu lucruri noi pentru client și ceva în plus față de competitor. Cererea și oferta stau la temelia pieței de consum.

O piață perfectă nu există, însă, întotdeauna se caută să fie eficientă.

Condițiile unei piețe eficiente sunt destul de stricte, trebuie să avem grijă deoarece dacă nu le îndeplinim apare ineficiența.

În capitolul doi am abordat obiectivele statului.

Statul trebuie să lupte pentru funcționarea pieței eficiente.

Proiectul de ordonare a economiei sociale de piață se bazează pe convingerea că piața în combinație cu proprietate privată asupra mijloacelor de producție constituie atât modalitatea mai eficientă de coordonare economică dar și o condiție necesară pentru a garanta maxima libertate economică.

Când piața este eficientă statul primește toată informația de care are nevoie despre firme: prețurile factorilor de producție, cantitatea de produse vândută, cantitatea de clienți, calitatea produsului.

Când informația pe care o primesc nu este corectă sau este incompletă, piața este ineficientă. Statul are funcția de a obliga firmele sa dea date corecte, exacte.

Conceptul de piață eficientă rămâne unul controversat, însă piața a evoluat iar acum avem conceptual de promovare pe internet(marketing). Fiecare producător trebuie să își promoveze produsul cât mai bine și la standard europene.

De asemenea am vorbit despre eficiență și echitate (o viziune dură a realității). Această dilemă este miezul între economie și politica publică. În primul rând există discrepanțe despre natura dilemei; adică: la câtă eficiență trebuie să renuntăm pentru a obține un nivel mai mare de echitate. În al doilea rând există discrepanțe despre valoarea care trebuie atribuită la o scădere inegală în comparație cu o scădere de eficiență.

Statul susține echitatea utilizând programe de impozite și de chestuieli pentru a distrbui veniturile în favoarea anumitor grupuri. Statul trebuie să-și obțină veniturile prin impozite pentru a-și plăti bunurile publice și să finanțeze programele de redistribuire.

Compromisul între echitate și eficiență este un motiv bun pentru a combina progresul economic si progresul uman.

În ceea ce privește studiul de caz, statul a intervenit prin acest program în folosul populației și i-a ajutat foarte mult pe cei care aveau o mașina veche și nu o mai puteam vinde.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, Cursuri

1. Andrei Liviu, Economie, ed. Economică, București, 2011.

2. Andrei Liviu, Economie Europeană, Ediția a IIa, ed. Economică, București, 2011.

3.Grassman Sanford and Joseph Stiglitz, On the Imposibility of Informationally Efficient Market, ed. Journal of econometrics ,1980.

4. Heyne Paul, Modul de Gândire – Mersul Economiei, Ed. didactica si pedagogică,București, 1991.

5. Jaquillant Bertrand, Solnik Bruno, Gestion de Portefeulle et des Riques, ed.Dunod Paris, 1997.

6. Kotler Philip, Principiile Marketingului, ed. Teora, 2008

7. Lawrence Gitman, Fundamentos de Administracion Financiera, ed. Harla, Mexic, 2003.

8. Mankiw N. Gregory, Principles of economics,ed.Cengage Learning, South-Western, 2009.

9. Mankiw N. Gregory, Essentials of Economics, ed. Cengage Learning, South-Western, 2011.

10. Parkin Michael, Microeconomia, ed.Educacion, Mexic, 2006.

11. Pfaller Alfred, El Estado en la Economia Social del Mercado, ed.Electronic, Bonn, 1997.

12.Popa Sabău, Diana Claudia, Bugetul Uniunii Europene și Fondurile Comunitare, ed Economică, București, 2010.

13. Schmalense Richard, Economia, ed. McGraw Hill ,Madrid, 1989.

14. Smith Adam, Avuția Națiunilor,ed. Publica, București, 2011.

15. Smith Adam, The teory of moral sentiments, ed. Meta libri, Scotland, 2005.

16. Spencer Milton, Contemporary Economics,ed. Worth Publishers, New York, 1971.

17. Stanlez Fisher, Rudiger Dombusch, Richard Schmalense, Economia, ed. McGraw-Hill Interamericana Madrid, 1989.

18. Stiglitz Joseph, Economia del Sector Publico,ed. Antoni Bosch, Barcelona,2000.

19. Stiglitz Joseph, Carl Walsh, Economie, Ed. Economică, București, 2005

20. Wiliam Staton, Etzel Michael, Walker Bruce, Fundamentos de Marketing, ed. Mc Graw Hill, Mexic, 2007.

21. Willem, Molle, Economia Integrării Europene, ed. Epigraf, București, 2009.

Website-uri

1.http://cspoliticasadamsmith.wordpress.com

2.http://www.eumed.net

3.http://www.scritub.com

4.http://www.rasfoiesc.com

5.http://ro.wikipedia.org

6.http://www.slideshare.net

7.http://www.managerexpress.ro

8.http://ro.wikipedia.org

9.http://eldiariodeunlogistico.blogspot.ro

10.http://www.scribd.com

11.http://library.fes.de

12.http://www.aulafacil.com

13.http://www.creeaza.com

14.http://admonyeconomia.blogspot.ro

15.http://www.la-economia.net

16.http://ricardogallo.ig.com.

17.http://segundanaturaleza.wordpress.com

18.http://europa.eu

19.http://ebooks.unibuc.ro

20.http://rematholding.ro

21.http://www.capital.ro

22.http://www.automarket.ro

23.http://www.arduph.ro

Articole și studii

1.Ailenei, Statul în Economia Modernă.

2.Fama Eugene, Mercado de Capitales Eficientes, 1970.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, Cursuri

1. Andrei Liviu, Economie, ed. Economică, București, 2011.

2. Andrei Liviu, Economie Europeană, Ediția a IIa, ed. Economică, București, 2011.

3.Grassman Sanford and Joseph Stiglitz, On the Imposibility of Informationally Efficient Market, ed. Journal of econometrics ,1980.

4. Heyne Paul, Modul de Gândire – Mersul Economiei, Ed. didactica si pedagogică,București, 1991.

5. Jaquillant Bertrand, Solnik Bruno, Gestion de Portefeulle et des Riques, ed.Dunod Paris, 1997.

6. Kotler Philip, Principiile Marketingului, ed. Teora, 2008

7. Lawrence Gitman, Fundamentos de Administracion Financiera, ed. Harla, Mexic, 2003.

8. Mankiw N. Gregory, Principles of economics,ed.Cengage Learning, South-Western, 2009.

9. Mankiw N. Gregory, Essentials of Economics, ed. Cengage Learning, South-Western, 2011.

10. Parkin Michael, Microeconomia, ed.Educacion, Mexic, 2006.

11. Pfaller Alfred, El Estado en la Economia Social del Mercado, ed.Electronic, Bonn, 1997.

12.Popa Sabău, Diana Claudia, Bugetul Uniunii Europene și Fondurile Comunitare, ed Economică, București, 2010.

13. Schmalense Richard, Economia, ed. McGraw Hill ,Madrid, 1989.

14. Smith Adam, Avuția Națiunilor,ed. Publica, București, 2011.

15. Smith Adam, The teory of moral sentiments, ed. Meta libri, Scotland, 2005.

16. Spencer Milton, Contemporary Economics,ed. Worth Publishers, New York, 1971.

17. Stanlez Fisher, Rudiger Dombusch, Richard Schmalense, Economia, ed. McGraw-Hill Interamericana Madrid, 1989.

18. Stiglitz Joseph, Economia del Sector Publico,ed. Antoni Bosch, Barcelona,2000.

19. Stiglitz Joseph, Carl Walsh, Economie, Ed. Economică, București, 2005

20. Wiliam Staton, Etzel Michael, Walker Bruce, Fundamentos de Marketing, ed. Mc Graw Hill, Mexic, 2007.

21. Willem, Molle, Economia Integrării Europene, ed. Epigraf, București, 2009.

Website-uri

1.http://cspoliticasadamsmith.wordpress.com

2.http://www.eumed.net

3.http://www.scritub.com

4.http://www.rasfoiesc.com

5.http://ro.wikipedia.org

6.http://www.slideshare.net

7.http://www.managerexpress.ro

8.http://ro.wikipedia.org

9.http://eldiariodeunlogistico.blogspot.ro

10.http://www.scribd.com

11.http://library.fes.de

12.http://www.aulafacil.com

13.http://www.creeaza.com

14.http://admonyeconomia.blogspot.ro

15.http://www.la-economia.net

16.http://ricardogallo.ig.com.

17.http://segundanaturaleza.wordpress.com

18.http://europa.eu

19.http://ebooks.unibuc.ro

20.http://rematholding.ro

21.http://www.capital.ro

22.http://www.automarket.ro

23.http://www.arduph.ro

Articole și studii

1.Ailenei, Statul în Economia Modernă.

2.Fama Eugene, Mercado de Capitales Eficientes, 1970.