Interventia Sociala In Cazul Copiilor cu Parinti Plecati In Strainatate

Intervenția socială în cazul copiilor cu părinți plecați în străinătate

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. FENOMENUL MIGRAȚIEI INTERNAȚIONALE

Delimitari conceptuale cu privire la migratia international

Migrația forței de muncă în Europa

Migrația în România

Preocupările Uniunii Europene privind migrația economică

Schimbări economice, culturale și social-politice ale migrației internaționale

CAPITOLUL 2. FENOMENUL COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

Familia și importanța ei in viata copilului

Descrierea fenomenului cu părinți plecați în străinătate

Cauzele plecării părinților în străinătate

Consecințele migrației asupra familiei

Consecințe asupra creșterii, educării și dezvoltării copilului

Impactul plecării părinților în străinătate asupra copiilor

Consecințele migrației reflectate asupra copiilor

Consecințele psihologice reflectate asupra copiilor

Efectele directe și indirecte ale plecării părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare

CAPITOLUL 3. ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

Serviciile de asistență socială și protecție a drepturilor copilului

3.2 Etapele intervenției sociale în familiile afectate de plecarea părinților la muncă în străinătate

Rolul asistentului social în familiile afectate de migrație

Organe abilitate în domeniile asistenței sociale și protecției drepturilor copilului

CAPITOLUL 4. METODOLOGIA CERCETĂRII ȘI DE INTERVENȚIE

Studii de caz

Proiect de intervenție

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Motto: “Copiii nu-și vor aminti de tine pentru lucruri materiale pe care i le-ai dat, ci pentru faptul ca i-ai iubit cu adevărat”. (Robert I. Evans)

Ceirmaitmulțirdintrernoi considerăm că avemrintegrala capacitaterde a da naștere și de a crește copii, fără a știrdacă avem potențialul de a-i înțelege și rezolva nevoile lor sau că știm cum să-i sprijinim ca să crească fericiți.

Dacă toaterlucrurilerar mergerbine, nu am avea de a facercuratâteaasituații în care copiii suntusupuși la atitudini incorecte, neadecvate sau la diverse forme de abuz sau neglijare din partea părinților.

Tratândrcopilulrca pepo persoană, avemtgaranțiazca îizsuntkasiguratencondițiile optime de dezvoltare șiocă sunt preveniteisituațiile în care frustrarea și stresul emoțional pot pune în pericol existența sau dezvoltareajlor.

De aceea, seaimpune necesitateaadeaa trataacu seriozitateaproblematicaaunei noi forme de abandon a copiilor,aca urmareaaaparințiloracareapleacăaîn străinătateala muncă, fărăasă se asigure că minorii au condițiileanecesare unui trai decent. Copiiiaproveniți din orașe, de obicei, sunt lăsați să se descurce singuri, cei din mediul rural sunt împrăștiați pe la rude sau mai grav, o parte sunt lăsați în grija unor persoaneastrăineade familie, în carealipsește un mediuaafectiv, interesulaacestora fiindadoaraunul material.

Efecteleaunor astfelade abuzuriaasupraacopiilorapot afectaadezvoltareaaunei personalitați armonioase și poate însoțiaindividulade-a lungul viețiiasale. De aceea, credacă seaimpuneasă tratămaaceastă problematicăacu responsabilitateaangrenând toți factoriiade decizieaastfel încâtacopilul să fieaajutat să depașeascăatraumele trăiteaînacopilărie.

Copiiiadin familiileasărace suntaînadificultateadeaa seasocializaanormalaîn raport cuaexigențele vieții sociale totamai complexe. Sprijinulafamiliilorasărace reprezintăaîn faptasuportul copiiloracare trebuie să primeascăanu numai educțieagratuită, dar șiacondiții social-economiceanormale pentruaa se putea dezvolta.aStresul unorafinanțe insuficienteaapasă permanent asupraaunor familii, mai alesaîn condiții de instabilitate economică sau inflație și aceștia pleacă acolo unde aud că se câstigă mai bine, de cele mai multe ori fără să știe ce-i asteaptă dincolo.

Datorităalipseiadeacunoaștereașiainformare, aceștiapărinți auatendința deaa reduceaproblemeleape carealeaauaîn creștereaacopiiloralaaceleade ordinaeconomic șianu acordăaimportanțăaclimatului familial, calitățiiarelațiilorade familie, efecteloradevastatoare aleaseparăriiatimpurii a copilului de familia sa,anevoilor afective ale copilului, formării autonomieiacopilului, școlarizăriiaacestuia, rolului loraîn formareaacopiluluiapentruaviață. În acesteafamiliiaseaacumuleazăao serie de probleme care afectează viata și dezvoltareaacopiilor. Acesteaprobleme seacorelează și se potențeaza reciproc. Ignorareaasituațiilorade risc înafamiliile înacare părințiiaau plecataîn străinătate iar copiii acestora au rămas în grijaarudelor, vecinilor, sau altorapersoane care nuaau fost pregătite pentruaun astfel de rol generează fenomeneaprecum: neglijarea, abuzul, abandon școlar, vagabondaj, analfabetism, trafic de persoane, exploatareaprin muncă, instituționalizarea și, nu în ultimularând, marginalizareaasocială.

Ceiamai mulțiadintreaaceștiacopii au rămasaîn grijaabunicilor careaîncearcă să suplinească dragostea părințiloracum știu ei mai bine dar suntasituații în care copiiiarămân la persoane interesate doar de parteaamaterială (care urmează să vină de la părinți) dar lipsește cuadesăvârșire afecțiunea și atașamentulafață deacopii.

Această lucrareadorește să ofereainformații cuaprivire la cauzele aparițieiafenomenului “copii singuri acasă ca urmare a plecăriiaunuia sau a ambilorapărinți la muncăaîn străinătate”, efectele separării copiilor de parinți, importanțaafamiliei și rolulaacesteia în dezvoltareaanormală aacopilului, necesitatea intervențieiastatuluiașiaaacomunitații înageneral, în scopulapreveniriiaseparăriiacopiiloradeafamilia naturală/extinsă și a sprijiniriiaacestora, astfel încâtasă identificeasoluții dearezolvare a problemeloradin punctadeavedereasocial.

CAPITOLUL 1. FENOMENUL MIGRAȚIEI INTERNAȚIONALE

“Originile umanității sunt strâns legate de mișcarea geografică neîncetată a populațiilor primitive care, căutând hrană sau fiind alungate de variațiile imprevizibile ale factorilor naturali , nu ezitau să străbată spații întinse în căutarea unor locuri mai prielnice. Migrația avea încă de pe atunci o funcționalitate socială certă: prin ea se evitau consecințele dereglărilor ecologice, se puteau descoperi condiții superioare de existență, se asigura așadar continuitatea speciei umane” (Aurel Drăguț, 1981, p. 17).

În Evul Mediu răspândirea popoarelor migratoare și asimilarea lor de către populația autohtonă au creat premisele demografice ale formării statelor feudale centralizate. Treptat, migrația își pierde caracterul violent-invazionist și, concomitent cu extinderea relațiilor capitaliste de producție și înfăptuirea revoluției industriale, se susține tot mai mult printr-o cauzalitate economică.

Deși nu există statistici riguroase referitoare la migrația internațională, se poate indica, în linii mari, amploarea fenomenului de-a lungul ultimelor trei secole. Între 1619 și 1776 negustorii portughezi, olandezi și englezi au transportat peste Atlantic aproximativ zece milioane de sclavi africani din care mai mult de o treime erau destinați coloniilor engleze de pe continentul nord-american (Brinley Thomas, 1968, p. 293).

Schimbări economice, culturale și social-politice ale migrației internaționale

Schimbările survenite în volumul și funcțiile proceselor migraționale sunt determinate, în principal, de conjuncturile economice, precum și de anumite necesități sociale. Elementele subiective care intervin în momentul deciziei individuale nu modifică natura intrinsecă a migrației – obiectivă și social – mente funcțională. Tocmai de aceea enumerarea motivelor de migrare rămîne o operație neconcludentă atîta vreme cît nu este pusă în lumină interacțiunea complexă a unor variabile economice, psihosociale familial, cultural, personale, ecologice, situaționale (Aurel Drăguț, 1981, p.20).

Economiștii occidentali apreciază că imigrația tinde să potențeze neocuparea, iar emigrația s-o readucă. Rezultă de aici că țările în curs de dezvoltare reușesc , prin intermediul exportului de muncitori, să diminueze presiunea șomajului autohton.

Sumele uriașe cheltuite pentru calificarea și specializarea celor plecați nu mai sunt recuperate niciodată, în timp ce la destinație cîștigul obținut de pe urma utilizării cadrelor deja pregătite este imens. Se pierd nu numai investițiile pentru școlarizarea și profesionalizarea migranților, ci și cantitatea potențială de bunuri și servicii pe care aceștia ar fi creat-o în țările de origine dacă nu ar fi plecat.

Monopolurile occidentale profită din plin de prezența muncitorilor străini, o forță de muncă ieftină și docilă, un rezervor practic inepuizabil de resurse umane prost plătite, lipsite de drepturi și ușor de manipulat ori de cîte ori spectrul recesiunii și al șomajului amenință stabilitatea economică a sistemului. Pentru țările importatoare avantajele sunt multiple: în primul rînd, se fac importante economii de capital deoarece locurile de muncă acceptate de străini nu sunt decît în ultimă instanță supuse modernizării; în al doilea rînd, excedentele financiare rezultă și din salarizarea inferioară a proletariatului imigrant în condițiile unei intensități crescînde a muncii și a unor fonduri minime destinate nevoilor de consum ale populației mobile (locuințe, întreținere familială, ajutoare, asistență socială etc. ) ; în al treilea rînd, prin angajarea și exploatarea forței de muncă străine se evită cheltuieli costisitoare legate de formarea profesională a personalului autohton.

Considerentele de natură politică, interesele marilor monopoluri, precum și grija de a proteja piața internă a muncii au stat la baza unor frecvente reglementări aplicate migrației internaționale. Exemplul american este edificator pentru succesiunea de restricții și înlesniri care au conferit exodului peste ocean o dinamică amplă și interesantă ( L’ offre et les migrations de main-d’oeuvre en Europe: dimensions demographiques (1950-1975) et perspectives”, 1980, p. 49).

Migrația internațională nu se reduce la o simplă schimbare de rezidență care intervine după cîteva demersuri administrative și utilizarea unei vize de intrare. Ea afectează întregul sistem de relații familiale și grupale, formale și informale, profesionale și culturale, etnice și politice ale persoanelor mobile, structurîndu-le totodată acestora modele noi de apreciere și comportare, de orientare valorică și participare socială. Migrația este urmată de un lanț întreg de restructurări și replieri de natură socioculturală, nu întotdeauna finalizate cu succes. Abordarea tradițională a problemelor de asimilare în cazul migrației internaționale operează cu cinci stadii succesive: contactul (tatonări mutuale cu caracter pașnic și explorator) , competiția (preocupări pentru asigurarea accesului la slujbe, locuințe, resurse și oportunități) , conflictul (ciocniri și tensiuni între diferite grupuri mobile și autohtone) , acomodarea (găsirea unui „modus vivendi”) și asimilarea (amestecul progresiv intercăsătoria) . Sociologia a arătat că migranții au anumite „așteptări de rol“ , dar întrucît sferele în care se instalează ei posedă un grad redus de asimilabilitate.

Există trei indici ai asimilării migranților în zona de sosire:

Integrarea instituțională, care semnifică măsura diseminării acestora în interiorul unor sfere sociale (familia, economia, politica);

Aculturația, adică achiziționarea de norme, moravuri și cutume aparținînd mediului de primire;

Adaptarea care se exprimă prin gradul de integrare personală în noul sistem de relații sociale (Alfred Sauvy, 1996, p. 269).

O politică realistă în materie de migrație internațională trebuie să ofere muncitorilor și specialiștilor străini mijloace de a deveni funcționali din punct de vedere economic și social în mediul de primire, fără a neglija păstrarea identității lor culturale.

Migrația a existat încă de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp, însă a înregistrat schimbări și a căpătat forme noi. Procesele migratorii se desfășoară simultan și sunt în creștere în multe țări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluții este apariția societăților multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetățeniei sau statului național. Cele mai multe dintre țările dezvoltate au devenit societăți multietnice, diversificate, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcție.

Deplasarea dintr-un loc în altul este o caracteristică importantă a populației. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol, prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Declarația stipulează în Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să părăsească o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa”.

În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunității Economice Europene stipulează dreptul oricărui cetățean al Uniunii Europene de a circula și a-și stabili reședința, în mod liber, pe teritoriul statelor membre, cu respectarea condițiilor stabilite în Tratatul de la Roma.

Migrația forței de muncă în Europa

Exemplul Europei este ilustrativ pentru mobilitatea deosebit de accentuată a populației în perioada postbelică. Se estimează că pe continentul nostru peste 15 milioane de persoane nu trăiesc în țara unde s-au născut. Ritmul de plecare spre alte continente s-a redus considerabil în ultimele trei decenii. Vastele migrații transoceanice din secolul trecut și de la începutul secolului XX care au contribuit, în mare măsură, la avîntul economic al Americii de Nord s-au diminuat treptat devenind tot mai selective. Între anii 1845 și 1940 aproximativ 60 milioane de emigranți au părăsit Europa pentru a se instala peste ocean. 60% din totalul lor s-au oprit în Statele Unite ale Americii. În această perioadă, migrația antrena îndeosebi muncitori necalificați, țărani, mici funcționari (Tudorache, Carmen, anul, p. 95).

După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, țările europene au experimentat patru perioade principale de migrație:

a) Migrația forței de muncă și reconstrucția Europei: perioada 1950-1970

Imediat după al doilea război mondial, etnicii naționali și alte persoane care se deplasaseră au început să se întoarcă în țările de origine, generând fluxuri migratorii de masă în Europa. În același timp, reconstrucția Europei postbelice necesita o mare cantitate de forță de muncă. Ca urmare, autoritățile statelor interesate, firme sau agenții private au început să recruteze lucrători străini. Aceste ample mișcări migraționiste în cadrul Europei și dinspre țările în curs de dezvoltare au contribuit la dezvoltarea și creșterile succesive economice înregistrate în Europa, în perioada 1945-1975.

În această perioadă, au fost încheiate numeroase acorduri bilaterale privind circulația forței de muncă între cele șase state membre și țări terțe – de exemplu între Germania și țări ca Italia (1955), Grecia și Spania (1960), Turcia (1961), Maroc (1963), Portugalia (1964), Tunisia

(1965) și Iugoslavia (1968).

În perioada 1945-1975, dependența economiilor statelor membre de lucrătorii străini a diminuat volumul imigrației ilegale. Combaterea imigrației ilegale a devenit o problemă prioritară a politicilor multor state membre după declinul economic de la mijlocul anilor ’70, urmat de creșterea șomajului. Conform statisticilor OCDE, de la începutul anilor ’60 până la începutul anilor ’70, mai mult de 30 milioane de lucrători străini au intrat în Comunitatea Economică Europeană, incluzând lucrătorii temporari și pe cei cu intrări multiple. Până la începutul anilor ’80, numărul străinilor rezidenți în Europa de Vest s-a triplat față de anii ’50, ajungând la 15 milioane. În 2000, peste 20 milioane de lucrători străini locuiau în Spațiul Economic European, reprezentând 5,4% din totalul populației, cu mici variații între țări.

b) Perioada crizelor economice: 1970 – prima jumătate a anilor ’80

Cea de-a doua perioadă a migrației a fost marcată de crizele economice, datorate creșterii prețului petrolului din 1973 și 1979. În anii următori, schimbările din economia mondială, revoluția economică și noile modele de organizare a afacerilor au modificat natura muncii, erodând modelele de ocupare tradiționale. Ca urmare, migrația forței de muncă s-a modificat. Unele state europene au redus sau au încercat să reducă imigrația. Șomajul în creștere și escaladarea tensiunilor sociale au determinat guvernele sã elimine politicile active de recrutare din străinătate. Au crescut costurile recrutării din străinătate pentru angajatori, au fost limitate categoriile de lucrători străini ce puteau fi angajați și s-au stabilit cote anuale pentru forța de muncă din străinătate. De asemenea, guvernele au aplicat politici pentru încurajarea lucrătorilor migranți să se întoarcă în țările de origine.

Deși Uniunea Europeană s-a extins în 1974, prin aderarea Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei, migrația intracomunitară a stagnat, nu numai ca urmare a crizei economice, dar și a convergenței salariilor între statele membre.

c) Diversificarea țărilor gazdă și de origine și creșterea numărului solicitanților de azil, refugiaților și minorităților entice

Conform statisticilor OCDE, această perioadă se caracterizează, de asemenea, prin predominanța fluxurilor migratorii pentru reunificare familială și revenirea interesului pentru migrația forței de muncă, în special pentru lucrătorii calificați și înalt calificați, spre sfârșitul anilor ’90.

De la începutul anilor ’90, aspectele referitoare la frontiere, în special cele legate de migrație, au devenit probleme de interes major în Europa. Țările terțe nu beneficiază de condiții privilegiate privind accesul și participarea la procesul de integrare europeană, dar trebuie să facă față efectelor externe ale Uniunii Externe, printre care și migrația ilegală. Pe de altă parte, state membre ale Uniunii Europene, precum și statele candidate se confruntă cu noi probleme în domeniul controlului frontierei și migrației.

d) Migrația forței de muncă „preferențială”. Creșterea migrației ilegale

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a migrației permanente și a migrației forței de muncă temporare ca urmare, pe de o parte, a intensității fazei de expansiune de la sfârșitul anilor ’90, iar, pe de altă parte, dezvoltãrii tehnologiei informației și comunicației, sănătății și educației, sectoare care necesită forță de muncă înalt calificată. Totodată, a crescut cererea de mână de lucru străină necalificată, în special în agricultură, construcții și lucrări publice, precum și serviciile casnice (cazul Italiei, Spaniei, Greciei și Portugaliei).

Cererea de lucrători înalt calificați poate fi satisfăcută în foarte mare măsură de țările în curs de dezvoltare, beneficiile directe ale „migrației creierelor” fiind încă foarte apreciate. Importul de specialiști încă are loc, chiar dacă semnificația sa este mai scăzută. Se poate previziona, însă, o creștere a fluxului invers de specialiști, dinspre țările bogate înspre cele mai puțin dezvoltate, ca urmare a reducerii cererii de personal înalt calificat datorită creșterii eficienței economice în țările dezvoltate. Totodată, capitalul și investițiile directe vor merge spre țările sărace, atrăgând specialiști din țările bogate (Garson, Loizillon, 2003, p. 83).

1.3 Preocupările Uniunii Europene privind migrația economică

Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetățenilor statele membre în spațiul european. Tratatul de la Roma a pus bazele reglementării liberei circulații a lucrătorilor în spațiul comunitar. După 1957, numeroasele reglementări comunitare, convenții internaționale sau tratatele asupra Comunității Europene au contribuit la facilitarea circulației persoanelor în Uniunea Europeană.

Politicile externe și programele actuale ale Comunității Europene în sprijinul drepturilor omului, consolidării democrației, reducerii sărăciei, creării de locuri de muncă și îmbunătățirii situației economice generale din țările implicate în circulația forței de muncă, în fenomenul migrației, sunt instrumente cu rol esențial în vederea reducerii presiunii migrației.

Realizarea liberei circulații a persoanelor prin crearea unei piețe comune și prin armonizarea graduală a politicilor economice a statelor membre este unul dintre obiectivele

comunitare prioritare.

Luând în considerare faptul cã migrația economică contribuie deja direct la dezvoltarea economică și socială a Uniunii Europene, se așteaptă ca acest fenomen să sporească și să joace un rol tot mai însemnat în acoperirea nevoilor pieței muncii europene, având în vedere declinul demografic și îmbătrânirea forței de muncă din UE.

Migrația economică poate ajuta la încurajarea antreprenoriatului, sporirea competitivității și îndeplinirea obiectivelor economice și de ocupare a forței de muncă stabilite de Strategia Lisabona.

Este important să se asigure o politică de migrație economică a Uniunii Europene, care să ofere un statut legal sigur și un set de drepturi garantate pentru sprijinirea integrării imigranților admiși.

Date fiind dimensiunea și nivelul fluxurilor migratoare contemporane și posibilitatea de a apărea o lipsă de înțelegere adecvată a fenomenului sau conflicte în cadrul societăților diversificate, multietnice, deciziile politice cu privire la migrația internațională vor avea o maximă importanță în următoarele decenii (Golinowska, S., 2002, p. 143).

1.4 Migrația în România

Migrația românilor, ținută sub un control strict în timpul regimului comunist, a cunoscut o expansiune deosebită în anii `90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât și prin diversificarea acestora din punct de vedere al destinațiilor, motivelor și structurii de status socio-economic a populației de migranți. Fenomenul migrației a urmat o tendință ascendentă și a implicat toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migrația externă s-a impus pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească.

Școala joacă un rol important, de cele mai multe ori informal, în oferirea de servicii sociale copiilor ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați temporar în străinătate. Atunci când această colaborare există, reprezentanții școlilor afirmă că au o colaborare bună sau foarte bună cu sistemele de asistență socială; într-una din cinci școli această colaborare nu există; în mediul rural, procentul de școli care nu colaborează cu serviciile de asistență socială crește la 30%. Copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au, din punct de vedere al procesului de educație, un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei despărțiri pe termen lung sau definitive.

În cazul copiilor ai căror părinți se află plecați la muncă în străinătate, crește riscul de a se înregistra situații ce pot conduce la probleme legate de procesul de educație: copii care vin cu mai mică plăcere la școală, au rezultate mai slabe, acumulează mai multe absențe, au mai des nota scăzută la purtare și corigențe.

Strict statistic numărul celor ce ajung în astfel de situații nu este atât de mare încât să vorbim de un fenomen la scară națională, dar este clar că sunt necesare măsuri care să preîntâmpine acest risc. Plecarea unuia dintre părinți la muncă în străinătate are o influență pozitivă asupra perspectivelor concrete ale copiilor și ei cred în mai mare măsură că după terminarea clasei a opta vor continua studiile și mai ales că acestea vor fi la liceu. Cel mai probabil acest lucru se datorează creșterii veniturilor și contactului cu alte modele culturale, ceea ce conduce la o valorizare mai mare a educației. La nivelul dorințelor, constatăm însă că unii dintre elevi ar vrea mai degrabă să se alăture părinților în străinătate. Cei mai expuși riscului de a întrerupe studiile în favoarea părăsirii țării sunt băieții.

Tentația plecării în străinătate, mai ales dacă acolo se află deja un părinte sau măcar o rudă, induce un risc de întrerupere a studiilor după încheierea ciclului gimnazial, risc la care sunt expuși mai ales băieții cu rezultate mai slabe la învățătură, provenind din familii cu venituri mai mici și capital educațional mai puțin, locuind în principal în zona rurală, în orașe mici sau orașe foarte mari.

România nu este o țară cu o tradiție în migrația internațională. Comparând cu referințele istorice și științifice ale unor țări precum Polonia, Maroc sau Mexic, istoria de migrație a României consemnează fluxuri de migrație puține la număr și neînsemnate cantitativ. Mai mult, țara noastră a reprezentat un pol de atracție, în anumite momente ale istoriei, pentru imigranți, fie din țările învecinate sau chiar din Occident. Primele consemnări ale unor fluxuri remarcabile de migrație sunt din perioada pașoptistă – stagiile în Europa Occidentală ale tinerilor din familiile înstărite, precum și un flux relativ minor de migrație permanentă în Statele Unite ale unor familii din Transilvania, asimilate relativ rapid la destinație. În concluzie, românii au avut, de-a lungul istoriei, o relativă stabilitate teritorială în cadrul spațiului național.

CAPITOLUL 2. FENOMENUL COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

Această sursă reprezintă rezultatul unei prime cercetări realizate pe un eșantion reprezentativ la nivel național privind efectele migrației asupra copiilor și oferă o imagine a dimensiunii fenomenului, a impactului la nivelul familiei și copiilor, precum și o mai bună înțelegere a sistemului actual de monitorizare și intervenție în favoarea acestor copii.

Plecarea părinților la muncă în străinătate reprezintă un fenomen social complex asupra dinamicii și funcționalității familiei, copii rămași singuri acasă sunt victime ale neglijării (emoționale, educaționale, medicale, etc.).

Din cauza nesupravegherii, acești copii devin vulnerabili la abuz, exploatare prin muncă și alte situații de risc, cu consecințe negative pe termen scurt și lung, care necesită o intervenție pluridisciplinară specializată.

România a cunoscut o serie de schimbări atât în plan economic cât și social, în contextul globalizării și al fenomenelor de mare amploare, dar și al apartenenței la Uniunea Europeană. Unul dintre fenomenele care afectează puternic atât societatea cât și economia țării este cel al migrației pentru muncă în străinătate. În ultimii ani, din ce în ce mai mulți oameni, aleg să emigreze fie motivând lipsa unui loc de muncă în regiunea de rezidență, fie pentru a obține salarii mai bune.

2.1 Familia și importanța ei in viata copilului

Știința sociologică definește familia ca un grup de persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărei adulți își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor.

Familia este o formă superioară de comunitate care are la bază relațiile sociale și biologice în care are loc circulația eredității biologice, psihologice, având scopul de a pregăti generațiile viitoare în vederea participării la dezvoltarea societății. (Mănoiu, F., Epureanu, V., 1996, p. 52) (Miftode, V, 1994 apud Mănoiu, F., Epureanu, V., 1996, p. 52).

Valoarea familiei pentru societate nu poate fi neglijată pentru că familia influențează direct procesele demografice prin funcția sa reproductivă și astfel asigură continuitate societății, familia este mediul în care se realizează socializareaaprimară a copiilor, în care aceștia învață și iau contact cu principiile de bază ale moralei, credinței, conduitelor și familia contribuie la menținerea identității culturale naționale prin împărtășirea și exemplificarea elementelor culturii naționale.

Familia reprezintă agentul unei acțiuni pedagogice primare care ¨fixeaz㨠în individ habitusul primar de clasă, primele scheme de percepție, de gândire și de acțiune care vor funcționa ca fundament și principiu de selecție în procesul încorporării tuturor experiențelor ulterioare, astfel încât experiențele diferite de un individ, se integrează în unitatea unei biografii sistematice care se organizează pornind de la situația originară de clasă experimentală într-un timp determinat de structura familială.( Feraru, D.P., 2007, p. 127).

În trecut familia mică și familia de bază erau integrate în mare parte într-o comunitate domestică și de curte mai mare, în care trăiau împreună mai multe generații. Aici aparțineau și rude necăsătorite, sclavi și servitoare sau ucenici și asociați. Mai târziu, aceasta s-a transformat într-o familie patriarhală cuprinzând rudele de același sânge. Aici raportul dintre părinți și copii precum și relația față de bunici, rude și angajați oferă posibilitatea multor evenimente trăite împreună. Munca și timpul liber, ziua de lucru și duminica, copilăria, vârsta mijlocie și maturitatea erau, din punct de vedere al trăirii, strâns legate una de alta. Educația, morala aveau un loc în mare parte în această comunitate care era caracterizată de aceleași scopuri și valori. Acest mănunchi de relații pluriforme avea un rol de ușurare atât pentru părinți cât și pentru copii. (Bulai, T., 2006, p. 112).

Familia de astăzi nu este una imensă cu foarte mulți membrii, dimpotrivă este una foarte mică compusă doar din părinți si copiii lor. Viața acestora este în mare parte separată, referindu-ne la activitățiile profesionale. Deoarece părinții lucrează, iar împreună sunt la sfârșitul zilei după terminarea programului sau la sfârșitul săptămânii și în concedii. O altă carecteristică este poziția schimbată a femeii în societate. Angajările masive a femeilor în activități profesionale, și nu doar cum erau înainte preocupate cu creșterea și buna organizare a familiei. Familia a devenit un factor mai puțin competent și dispus să realizeze educația copiilor.

Simțindu-se depășiți de exigențele societății de astăzi, numeroși părinți abdică din funcția educativă fiind determinați să-și neglijeze copii. Diferitele caracteristici ale familiilor de astăzi contribuie la faptul că diverse modele de familie pot sta alături. În mod corespunzător cu aceasta este diferită și relația dintre părinți și copii. Motivele de decizie pentru o formă sau alta de familie sunt diferite. Atitudini materialiste față de viață, pretenții față de propria viață, convingeri personale, modele valorice sociale, puncte de vedere privind îngrijirea și educația copiilor, viața deosebită harăzită de soartă și multe altele pot juca un rol hotărâtor în acest domeniu. (Bulai, T., 2006, p. 115).

Schimbările prezente în familia modernă sunt vizibile cu ochiul liber. Asistăm în această perioadă la ceea ce unii numesc o nouă dezordine amoroasă care desfigurează echilibrul și armonia existentă în societate, instaurând starea de criză. Familia, deși rămâne o realitate vie care nu își pierde sensul sacru, este supusă cu violență dezordinii cotidiene a profanului, traversând criza manifestării.

Denuclearizarea familiei la care asistăm astăzi implică următoarele schimbări între sexe: egalitatea statutelor sociale prin emanciparea economică și culturală a femeii, puternicul proces de mobilitate teritorială sub forma unei migrații definitive sau temporare, care contribuie la spargerea modelelor tradiționale de viață familială.

Funcționalitatea normală a familiei este condiționată de realizarea armonioasă a tuturor funcțiilor biologice și sociale, economice de solidaritate familială, educative, morale și altele. Funcția economică, are o influență deosebită asupra problemelor generale ale familiei. La baza modificărilor de funcționalitate și structură a familiei stă de multe ori lipsa părinților pe fondul fenomenului migrației externe favorizat de șomaj și sărăcie. Funcția educativă continuă să aibă răspunderea în formarea aptitudinilor de bază ale copiilor, de a modela personalitatea lor.

Formele concrete prin care familia își exercită funcția educativă asupra copilului sunt: în prima copilărie prin calitatea modelului lingvistic și a mediului familial ce influențează dezvoltarea gândirii; în perioada școlarizării puterea modelului pe care părintele îl oferă în direcția dezvoltării armonioase, normale a copilului.

În cadrul educației la nivelul familial, cel mai important rol îl au părinții amândoi și anume: mama este pentru copil primul intermediar al său cu lumea, este un permanent exemplu de cum să trăiască și cum să se poarte, copilul vede și înțelege lumea, așa cum o vede și cum o exprimă și mama. Absența sau insuficiența dragostei materne face copilul nefericit. În perioada pubertății când copilul trece prin schimbări fiziologice și psihologice profunde, prezența mamei este absolut necesară. În adolescență când se produc numeroase modificări de valori morale, comportamentale, influența mamei este hotărâtoare. Primele convingeri ce stau la baza caracterului, comportamentului uman se formează sub influența mamei. Rolul tatălui, deși redus la prima copilărie merge crescând în aceași măsură în care cel al mamei scade, începând de la 7 ani cele două roluri au o importanță egală, ele descrescând paralel până când copilul atinge acea autonomie care îi permite să înlocuiască relațiile copilărești cu părinții prin relații de la adult la adult. ( Bulai T., 2006, p. 133).

Pentru o educație bună și eficientă copilul trebuie să simtă iubirea părintească, acest lucru contează cel mai mult, părinții să satisfacă nevoile copilului să îl facă să se simtă iubit cu adevărat. Campbell R. spune că la baza unei educații eficiente stau patru pietre ca temelie și anume: satisfacerea nevoilor emoționale și de iubire ale copilului; asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar și formarea unei discipline a copilului; asigurarea unei protecții fizice emoționale pentu copil; explicarea și exemplificarea controlului mâniei pentru copil. (Bulai, T., 2006, p. 138).

Un rol important în modelarea armonioasă a personalității copilului îl are climatul familial în care acesta se dezvoltă și trăiește. O atmosferă de familie veșnic frământată, veșnic în tensiune, uitată de ceea ce înseamnă lipsă de afecțiune reciprocă, plină doar de certuri și acte violente, aceasta reprezintă pentru un copil un mediu traumatizat și defavorizat pentru un copil în formare. O familie în care predomină conflictele, continuate cu o agresivitate continuă și foarte ridicată, devine un focar de producere și răspândire socială a agresivității. Brutalitatea fizică este generatoare de agresivitate la copil deoarece prin durerea organică se pune în mișcare o reacție de apărare.

Cercetările realizate arată că în prima perioadă a vieții pentru a-și satisface nevoile elementare copilul depinde în întregime de părinți cu care are și primele relații sociale. Dacă este privat de aceste relații el nu-și formează nici o deprindere, nu învață să vorbească, nivelul său mental rămâne extrem de redus.

O foarte mare importanță o are relația copilului cu mama, dacă este lipsit de îngrijirea și iubirea ei, chiar dacă continuu e alimentat normal, copilul pierde din greutate, stagnează în creștere, așa că relațiile copil-mamă sunt decisive și de neînlocuit în dezvoltarea normală a omului. Afecțiunea de mamă este prima formă de afectivitate pe care o percepe copilul și de care depinde întreaga influență nedefinită, subtilă pe care mama o are asupra copilului și prin care îl modelează, îl educă.

Familia devine astfel un spațiu de educare și formare un loc al acceptării și intimității. Având exemplul părinților, copiii experimentează totodată ceea ce înseamnă concret iubire și parteneriat. După felul în care se regăsesc părinții reciproc, se formează și atitudinea copiilor față de dragoste, fidelitate și încredere față de viață.

Acolo unde copiii sunt părăsiți sau lipsiți o perioadă lungă de timp de părinți, când sunt dați în fel și chip pe mâna mai multor persoane de legătură deja din fragedă copilărie, vor reuși cu greu să spună da propriilor lor părinți.

Iubirea care lipsește nu poate fi înlocuită cu nimic, darurile de natură materială nu pot cumpăra dragostea, respectul și cinstea. ( Bulai, T., 2006, p. 141).

2.2 Descrierea fenomenului cu părinți plecați în străinătate

La scară națională fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru aproximativ 350 000 de copii, respectiv afectați la momentul derulării cercetării iar 126 000 dintre aceștia sunt afectați de migrația ambilor părinți.

Jumătate dintre copiii cu ambii părinți plecați au vârsta sub 10 ani. Mai mult de jumătate dintre aceștia au vârsta între 2 și 6 ani iar cealaltă jumătate au vârsta peste 7 ani. Estimările arată că 4% din copii cu ambii părinți migranți au vârsta sub un an. Mai mult de atât, 16% din copii cu ambii părinți plecați au petrecut mai mult de un an fără aceștia , iar 3% chiar mai mult de patru ani.

Estimările arată că mai mult de jumătate din copiii afectați de fenomen trăiesc în mediul rural, unde în plus incidența migrației ambilor părinți este mai mare decât în mediul urban (care e caracterizat de migrația tatălui).

2.3 Cauzele plecării părinților în străinătate

Principalii factori de la baza fenomenului prin perspectiva următoarelor niveluri:

Nivelul cauzelor imediate – care se referă la dorința/decizia părinților de a obține venituri mai bune și astfel să îmbunătățească statusul material și economic al familiilor lor;

Nivelul cauzelor subiacente – care se referă pe de o parte la serviciile sociale de bază iar de pe cealaltă parte la cunoștințele, atitudinile și practicile atât ale familiilor cât și ale comunităților cu privire la fenomen și la drepturile copiilor;

Nivelul cauzelor profunde – care seareferă la valoriAși opinii ale românilor cu privire la chestiunea migrației dar și a rolurilor șiUcomportamentelorFfamiliale.

Copiii lăsați acasă de ambii părinți migranți sunt de obicei în grija familiei extinse, mai ales a bunicilor. Atunci când i-au decizia de a migra, cel mai important factor pro îl constituie motivele economice iar cel mai important factor contra separarea de familie și copii. Majoritatea părinților migranți au sub 40 de ani, atât mame cât și tați (78% respectiv 63%), 30-40 de ani (55% respective 52%) și 20-29 de ani (23% pentru mame și 11% pentru tați). În termini de nivel de educație al migranților mamele au în general un nivel mai scăzut decât tații: 36% dintre mame au nivel de educație primară și secundară în comparație cu tații, 23% care au același nivel de educație. Marea majoritate a populației are nivelul de educație în categoria studii medii, 58% mame și 64% tați. În ceea ce privesc părinții cu studii superioare, 13% sunt tați și 7% sunt mame. Atât părinții cât și autoritățile au anumite responsabilități în procesul de identificare a „copiilor singuri acasă”. Însă de obicei, părinților le lipsesc cunoștințele necesare iar în cazul autorităților, mecanismele necesare pentru asigurarea informării și furnizării de date.

Foarte rar ( 7%) părinții informează autoritățile despre intenția lor de a pleca în străinătate și mai mult, de obicei părinții nu îți pregătesc în nici un fel copiii înainte de a pleca.

De asemenea copiii implicați în procesul de luare a deciziei de a migra sunt în număr foarte mic: pe grupe de vârstă rezultatele arată că aproximativ 16% din copii sub 6 ani , 19% din copii peste 10 și sub 14 ani, și 34% din din copii peste 15 și sub 17 ani sunt consultați de părinți înainte de a pleca. Autoritățile locale se confruntă cu lipsa resurselor umane și materiale necesare gestionării fenomenului. În mod implicit nici serviciile la nivel comunitar nu sunt dezvoltate iar acolo unde s-au dezvoltat servicii , pregătirea personalului și practicile acestuia sunt deficitare, ceea ce împiedică dezvoltarea unor abilități necesare soluționării problemelor complexe comunitare.

În ceea ce privește cauzele profunde ale fenomenului, societatea românească este în continuare influențată de „modele tradiționale” cu privire la funcționarea familiei și a rolurilor membrilor săi, și anume ”clasica” poziție a femeii care lucrează în gospodărie și are grijă de copii iar bărbatul aduce bani acasă. Datele din anchetă arată însă și o schimbare a acestui model (aproximativ o treime din cei intervievați), mai ales în rândul tinerilor. În plus doar 14% consider că este rolul mamei să aibă grijă de copii iar restul de 86 % cred că amândoi ar trebui să se implice în aceeași măsură. Diferențele apar însă în ceea ce privește abilitățile de a îngriji copiii.

În acest sens se constată că cei mai mulți dintre migranți sunt bărbați. În plus opinia publică din România este în general de acord cu faptul că societatea contemporană și nevoile ei specifice determină părinții să migreze în căutare de locuri de muncă mai bine plătite în ciuda separării de copii care de obicei care de obicei sunt lăsați în grija familiei extinse.

2.4 Consecințele migrației asupra familiei

Cercetările recente făcute asupra familiei contemporane, arată schimbări majore în structura dinamică și funcționalitatea acesteia. Astfel, apariția și creșterea șomajului, extinderea sărăciei, scăderea generală a nivelului de trai sunt doar câteva cauze care au declanșat un proces al cărui efect este și disfuncționalitatea familiei actuale. Pornind de la aceste situații reale putem enumera o serie de „simptome ale disfuncționalității familiei”: conflictul conjugal; violența fizică și verbală în familie; neglijarea sau abandonul familiei; divorțul emoțional conjugat cu infidelitatea unuia dintre parteneri sau a amândorura; apariția unor deficiențe de comunicare între părinți sau între părinți și copii; dificultăți în exercitarea dreptului parental.

Transformările ce au marcat familia, au fost rezultatul acțiunii mai multor factori politici, economici, sociali, culturali și din acest context nu poate fi omis rolul migrației. Judecând după amploarea fenomenului migrațional și îndeosebi a migrației circulatorii pentru muncă în străinătate, se poate determina o influență reciprocă între familie și migrație. Din acest punct de vedere, migrația trebuie privită ca rezultat al acțiunii mai multor factori, dar și ca punct de plecare pentru declanșarea și manifestarea altor procese și fenomene sociale. Pe de o parte, dificultăți de asigurare al unui trai cel puțin decent, fără excese de găsire sau menținere a unor locuri de muncă sigure și recompensate pe măsură îi determină pe ambii membri ai unei familii sau doar pe unul dintre ei să migreze spre alte destinații, unde își pot împlini nevoile (cel puțin cele materiale). Pe de altă parte, incertitudinea este înțeleasă ca nesiguranță în plan psihologic și ca blocaj și oscilație în plan comportamental. Familia îndeplinește în societate mai multe funcții care-i asigură existența și continuitatea. Se evidențiază următoarele funcții ale familiei: biologică, economică, pedagogico-educativă și morală și funcția de coeziune și solidaritate conjugală.

În condițiile migrației circulatorii, plecarea unuia dintre parteneri pe perioade mai mari de timp face imposibilă exercitarea funcției biologice în cadrul familiei respective. Frecvent se întâlnesc situații în care infidelitatea unuia sau a ambilor soți poate duce la destrămarea cuplului. De asemenea pot să apară și sarcini nedorite în afara cuplului conjugal, care cresc rata avorturilor.

Motivația economică ocupă un loc important în ansamblul motivelor migrației. Nevoia de bani pentru procurarea celor necesare traiului stă la baza deciziei de a migra pentru mulți dintre cei ce optează pentru această soluție. Astfel, producerea bunurilor și serviciilor se realizează în afara familiei, o parte din acestea fiind trimise familiei de către cei plecați. Acest lucru are un dublu impact: într-o anumită măsură, banii trimiși, obiectele materiale, micile atenții primite de familiile rămase în țară pot acoperi anumite nevoi, dar în același timp există și un efect negativ, în sensul că toate acestea nu pot compensa absența părinților plecați, în cazul în care au copii, iar aceștia au rămas în grija rudelor sau a vecinilor.

Funcția pedagogico-educativă și morală este funcția prin care se realizează socializarea primară a copiilor în cadrul relației pe care aceștia o stabilesc cu părinții, relație ce implică „atașamentul părinților față de copii și modul de inoculare a comportamentelor acestora pentru integrarea în familie și societate”. ( Bulai, T., 2006, p. 152). Familia este cea care îl învață pe copil cum să se comporte în anumite situații, îl pregătește pentru viață, îi furnizează conștient sau inconștient modele de acțiune și îi transmite valori și principii de viață, contribuind la formarea și nuanțarea personalității lui. De modul în care se realizează socializarea primară, astfel încât aceasta să nu fie în discrepanță cu normele generale ale societății, depinde evoluția viitorului adult.

În literatura de specialitate se vorbește tot mai mult despre faptul că funcția de socializare primară a copilului se restrânge sau nu se mai realizează. Se apreciază că migrația poate contribui la diminuarea realizării și a rolului socializării în familie atunci când unul dintre părinți sau ambii sunt plecați în alte localități sau chiar în alte țări (în general, pentru muncă). Astfel, într-un caz „fericit”, copiii rămân în grija rudelor sau a vecinilor, însă universul educației lor, al „abc-ului” vieții furnizat de familie este bulversat.

Funcția de coeziune și solidaritate conjugală, chiar dacă pare o condiție ideală, este întreținută de sentimentele de afecțiune dintre parteneri, de sinceritatea și intensitatea acestora. Ea este cea care contribuie la stabilitatea cuplului, asigură familiei securitate emoțională, încredere și protecție. Bazele acestei funcții se construiesc și se cimentează în timp și depind foarte mult de motivațiile partenerilor în momentul deciziei de a se căsători, de educația primită, de valorile față de familie.

Plecarea la muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinți se constituie ca un fenomen social ce are în timp efecte asupra familiei și copiilor. Atunci cînd vorbim despre plecarea părinților la muncă în diferite țări în vederea asigurării unui viitor mai bun copiilor ne gândim inevitabil la mai mulți bani, mai puțină sărăcie, un serviciu bine plătit, asigurarea unei locuințe, la o egalizare a șanselor, dar ne gândim și la durere, mâhnire, abandon, stres, supărare, griji, privare afectivă, separare de persoanele dragi. Acestea sunt diverse manifestări ale crizei prin care trece familia din cauza plecării părinților la muncă în străinătate. (Bulai, T., 2006. p. 156).

Creșterea, educarea, protecția și responsabilitățile părinților reprezintă rolul fundamental al familiei în formarea descendenților săi. Dar dacă părinții pleacă la muncă în străinătate exercită acest rol prin încredințarea copilului unui membru al familiei lărgite sau unei alte persoane spre creștere și educare. Dezorganizarea familiei este una dintre temele dezbătute în ultimul timp de sociologi, demografi, specialiști în științe umaniste, printre cauzele ce întrețin acest fenomen fiind inclusă și contribuția migrației. Problemele cu care se confruntă familia contemporană merg de la rupturi afective, separări pe anumite perioade de timp la divorț, tot acest parcurs fiind marcat de numeroase schimbări și în privința exercitării rolurilor în familie (fie supraîncărcarea unui partener, fie degrevarea de sarcini a altuia), de scăderea afectivității, a comunicării între parteneri, deteriorarea relațiilor dintre cei doi soți prin manifestări agresive și/sau verbale, schimbarea valorilor tradiționale ale familiei.

Toate aceste efecte își amplifică influența atunci când în cuplurile respective există și copii. Nu numai că procesul de socializare a copiilor capătă o conotație negativă prin modelul parental, funcția educativă a familiei fiind greu încercată, dar evoluția psihică, morală, culturală și intelectuală a copiilor este grav afectată, existând mari șanse ca aceștia să devină continuatorii unor modele defectuoase.

Totuși, tabloul descris nu trebuie generalizat și înțeles ca o caracteristică actuală a familiei românești, dar exprimă o realitate întâlnită, comentată și analizată de numeroși specialiști. Migrația poate genera astfel de efecte sau le poate aadânci atunci când, din diferite alte cauze, au fost declanșate, dar nu orice tip de migrație determină în mod obligatoriu aceste rezultate. Se impun o serie de diferențieri în funcție de tipul migrației, de actorii implicați, de contextul socio-economic din momentul respectiv.

Migrația are efecte negative asupra familiei de necontestat, studiile asupra acestei probleme arătând faptul că cele mai multe motive ce determină migrația sunt lipsa banilor și a unui loc de muncă stabil. Totuși, persoanele care optează pentru migrație nu trăiesc într-o sărăcie absolută, fapt dovedit prin aceea că această deplasare teritorială presupune anumite costuri pe care trebuie să și le asume, iar cei foarte săraci nu-și pot permite această cale. S-a constatat că majoritatea celor care pleacă să muncească în alte țări aparțin unor familii tinere (cu vârste între 25 și 40 de ani), multe dintre ele având doi-trei copii. Sunt numeroase cazurile în care pleacă mama (femeile găsind mai ușor de lucru) sau ambii părinți, pe perioade ce pot varia între câteva luni și câțiva ani. În această situație, copiii rămân în grija bunicilor, a altor rude, a fraților /surorilor mai mari (dar poate tot minori) sau chiar a vecinilor. În funcție de vârsta copiilor rămași acasă, de perioada de absență a părinților sau a unuia dintre ei, la prima vedere, efectele sunt apreciate de copii ca fiind benefice. Se bucură de avantaje materiale (au posibilități să-și procure ce-și doresc), lipsa datoriilor și o mai mare libertate de mișcare fără controlul părinților (ceea ce poate fi însă în defavoarea lor).

Specialiștii au demonstrat că separarea copiilor de părinți pe perioade îndelungate generează sentimente de abandon, neîmplinirea unor nevoi afective și de comunicare (simplele convorbiri telefonice cu părinții plecați sunt insuficiente), ceea ce afectează negativ personalitatea prezentă și viitoare a copilului. De altfel, printre cele mai vizibile efecte ale absenței părinților asupra copiilor se remarcă: absenteismul școlar, rezultatele slabe la învățătură, actele de indisciplină, autoizolarea, trăirea sentimentelor de frustrare (mai ales în plan emoțional), etichetările și marginalizările din partea colegilor, depresiile, suicidul.

Pornind de la această realitate, oamenii de știință își pun problema viitorului familiei românești. Încă din 1978 (p. 59), M. Voinea vorbea de o restructurare a dimensiunilor familiei contemporane, aceasta atrăgând după sine și o redistribuire a statusurilor și rolurilor în cadrul familiei. Adaptând acest argument la situația actuală, se pot distinge două direcții: pe de o parte, preluând modelul occidental, tinerele familii caută o mai mare independență față de familia extinsă și se restrâng numeric; pe de altă parte, obstacolele materiale, financiare împiedică tinerele cupluri să-și mai extindă familia. ( Bulai, T., 2006, p. 159).

Aprecierea efectelor migrației asupra vieții de familie ar înclina balanța către aspectele negative. Este o realitate că aceste efecte și-au făcut simțită prezența într-un timp relativ scurt, iar acțiunea lor este departe de a se fi terminat. Există însă și anumite aspecte pozitive generate de fenomenul migrației, dacă se vor stabiliza cele cu efecte pozitive sau nu rămâne de văzut. Efectul pozitiv din perspectiva relațiilor familiei este susținut de partea materială., banii proveniți din munca în străinătate contribuind la ridicarea nivelului de trai al familiei, ceea ce determină o diminuare a neînțelegerilor dintre membrii acesteia.

Fiind motivată, în cele mai multe cazuri, de obținerea unor venituri mai mari, migrația spre alte regiuni care oferă aceste avantaje a contribuit la creșterea nivelului de trai al indivizilor implicați. Decurg de aici și efecte secundare. Studiile au arătat că investițiile românilor (cu banii proveniți din munca în străinătate) sunt orientate, în primul rând, spre procurarea unor bunuri de larg consum (aparatură casnică modernă, articole de vestimentație, aparatură electronică), iar în puține cazuri, și oricum mai târziu, în investiții pe termen lung. Toate acestea au ca scop modernizarea vieții, creșterea standardelor materiale de viață.

În cele mai multe cazuri, migrația părinților determină o creștere a nivelului de trai al copilului rămas acasă. Așa cum au arătat și alte studii, veniturile din străinătate sunt folosite în mare parte la îmbunătățirea condițiilor de locuire și la înzestrarea cu bunuri de folosință îndelungată. Se remarcă de exemplu faptul că în cazul copiilor cu părinți plecați în prezent, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât în cazul copiilor fără părinți plecați (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bun de strictă necesitate pentru copil – la nivel național 75% dintre elevii de gimnaziu au propriul lor telefon mobil). Computerele și consolele de jocuri video sunt mai frecvente în gospodăriile de migranți decât în celelalte. Și alte bunuri personale pe care le-am putea considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod, role) sunt deținute într-o pondere mai mare de copiii de migranți în comparație cu ceilalți.

Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranți, în special cei cu ambii părinți plecați, tind într-o pondere mai mare să aibă experiența unor călătorii în străinătate comparativ cu ceilalți copii. 34% dintre copiii cu ambii părinți migranți au călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de non-migranți. 20% dintre copiii cu ambii părinți plecați și-au petrecut vacanța de vară din 2006 în străinătate la părinții lor.

2.5 Consecințe asupra creșterii, educării și dezvoltării copilului

Familia este întru-totul îndreptățită să aleagă un comportament migratoriu și să se separe de copiii săi iar statul nu poate interveni în această decizie. Însă prevenirea separării copilului de familie și efectele migrației părinților asupra copilului care se află în situație de vulnerabilitate trebuie să constituie scopul central al politicilor din domeniul social și mai ales din domeniul protecției copilului. În cercetarea națională s-a observat că aproape o cincime (18%) dintre cazurile în care mama migrează sunt afectate de o deteriorare a relațiilor între părinți, iar dintre aceștia 43% chiar și divorțează.

Principalele consecințe asupra copilului sunt vizibile în termeni de suferință emoțională și psihologică (lucru declarat atât de părinți cât și de copii). Acest lucru conduce la ipoteza că este probabil ca situația acestor copii cu părinți migranți să fie similară cu cea a copiilor cu părinți separați (divorțați) sau părinți extrem de ocupați. Cea mai importantă motivație a părinților de a pleca în străinătate este aceea de a îmbunătăți statusul material și economic al familiei respectiv de a crește standardul familial de viață. Doar că acest lucru nu reușește întotdeauna iar procentajele arată că în jur de o treime dintre migranți declară că nu și-au îmbunătățit statusul economic și nici standardul de viață. În unele cazuri (3%), acesta chiar a scăzut, 66% din totalul populațiai chestionate consideră că standardul de viață al migranților s-a îmbunătățit în urma plecării, iar 30% consideră că acest lucru se întâmplă rar sau aproape nicioadată.

O serie de efecte pozitive marchează îmbunătățirea standardului de viață al copiilor (haine, încălțăminte, jucării, telefoane mobile) dar și a condițiilor de viață în general. Prima plecare în străinătate a părinților este uneori însoțită de declinul condițiilor economice (ca urmare a datoriilor acumulate pentru plata biletelor de transport, asigurării). În unele cazuri plecarea poate fi însoțită inclusiv de încetarea plății anumitor prestații sociale pentru cei rămași acasă.

În ceea ce privește dreptul copilului la sănătate datele colectate nu au evidențiat diferențe între copiii din familii cu părinți migranți și copiii din familii cu părinți non-migranți. Mai mult, în cazul absenței ambilor părinți, incidența accidentelor, a bolilor sau a stărilor de apatie este mai scăzută decât în cazul altor grupuri. Acest fapt ar putea fi legat de un anume “comportament protectiv” al celor în grija cărora sunt copiii și care își doresc să arate că “aceștia sunt pe mâini bune”.

Influențele asupra dreptului copilului la educație sunt cât se poate de bivalente în ceea ce privește participarea la școală și rezultatele școlare. În marea sa majoritate opinia publică (67%) consideră că absența părinților influențează negativ performanța școlară a copiilor dar dar datele din cercetare indică doar un impact scăzut ( mai puțin de 10 % din cazuri) . În cazul în care părinții conștientizează importanța educației și mai mult, investesc suplimentar în aceasta (cursuri private, suport educațional) – acesta reprezintă un impact pozitiv al fenomenului. Pe de altă parte se adaugă un fenomen relativ recent – o parte din copiii cu părinți migranți abandonează școala în România pentru a se înscrie într-o școală în străinătate, în țara unde lucrează părinții lor. În plus, unele dintre interviuri au arătat că anumiți copii, în special adolescenții, abandonează școala mai ales din cauză că au găsit diverse locuri de muncă. Datele din anchetă arată că 2% din totalul copiilor cu cel puțin un părinte migrant au renunțat să mai meargă la școală.

Fără controlul parental, copiii migranților sunt afectați atât în termeni de activități recreative cât și prevalența anumitor munci. În termeni de recreere “dorințele copiilor” și mai puțin cerințele adulților sunt cele care le condiționează. În paralel opinia publică este de părere că acești copii, datorită statusului material, sunt de obicei “spirite mai independente”. Cât privește munca copiilor tendința generală este aceea a preluării unor responsabilități în muncile de acasă. În funcție de părintele plecat, acestea variază de la “activități specific feminine”(gătitul curățenia), de obicei realizate de fete sub vârsta de 14 ani, pâna la “activități specifice gospodăriei” cum ar fi cumpărăturile. Cu toate acestea este îngrijorător că o parte din copiii de vârstă mică (între 7 și 13 ani) trebuie să lucreze în activități agricole sau creșterea animalelor. Cercetare cantitativă nu a abordat însă în detaliu acest aspect care ar putea fi analizat printr-o abordare calitativă.

Faptul că de obicei părinții nu declară intenția lor de a emigra nici autorităților sociale locale, nici altor instituții (cum ar fi școala), nu facilitează capacitatea statului de a răspunde prin servicii adaptate de asistență socială. Efectul cel mai vizibil este acela că statul nu posedă nici date și nici mecanismele viabile locale prin care să monitorizeze și evalueze fenomenul.

2.6 Impactul plecării părinților în străinătate asupra copiilor

După anul 1990, în România, ca în majoritatea țărilor europene, tranziția către o societate democratică, la o economie de piață a dus la un colaps manifestat la nivel de individ prin scăderea calității vieții. Numărul locurilor de muncă, a scăzut salariul existent de câteva ori mai mic decât media Uniunii Europene, existența ascendentă a șomajului, mai ales în rândul femeilor, nesiguranța zilei de mâine, existența oportunităților economice în țările de sosire, situația pieței de muncă, prezența rețelelor migratorii și modificările regimului român al frontierelor constituie factori care determină populația la găsirea unei soluții eficiente.

Plecarea unuia sau ambilor părinți este în strânsă relație cu găsirea și ocuparea unui loc de muncă pe piața forței de muncă externe, cu restabilirea echilibrului financiar și material din mediul familial, cu creșterea nivelului de trai, manifestându-se ca un fenomen social. Efectele sunt resimțite atât de familia în care au loc schimbări de structură, dinamică și funcționalitate, cât și de copil care se confruntă cu o varietate de probleme. (Bulai, T., 2006, p. 167).

2.7 Consecințele migrației reflectate asupra copiilor

Mijloacele media au adus în prim-plan situația copiilor „singuri acasă”, prezentând însă cel mai adesea cazuri extreme, dându-le puterea unor exemple general valabile și construind practic o problemă socială. Acest lucru, împreună cu caracterul semi-legal al migrației românilor pentru muncă, are o influență negativă inclusiv asupra documentării prin metode științifice a efectelor plecării părinților în străinătate, întrucât nu de puține ori investigatorii se lovesc pe teren de reticență din partea atât a celor rămași acasă, cât și a instituțiilor statului cu privire la disponibilitatea de a discuta despre consecințele negative la nivelul copiilor.

O altă consecință negativă este interesant de remarcat prin faptul că plecarea unuia dintre părinți determină în unele cazuri, o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Datele de anchetă confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor părinți sau doar a mamei și frecvența simptomelor de deprimare la copii.

Diferențele între copiii de migranți și cei de non-migranți sunt relativ mici în ceea ce privește comportamentele deviante, totuși plecarea părinților reprezintă un factor de risc. De pildă, ponderea copiilor care au avut cel puțin probleme cu poliția este ușor mai mare în rândul celor care au părinții migranți față de ceilalți (15-16% față de 10%).

Copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorț sau deces.

În concluzie, copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate ar trebui considerați în situație de risc. Ar trebui să se găsească soluții de a întări relațiile între școală și sistemul de asistență socială. Este important să se rezolve criza de psihologi școlari din școlile românești, mai ales din cele din mediul rural (în doar 38% din școlile generale din România există la acest moment un psiholog care să ofere consiliere elevilor). De asemenea, ar trebui un set de servicii sociale ce pot fi oferite copiilor ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate. Acestea ar trebui să includă consiliere specială, ajutor în procesul de învățare, condiții de petrecere a timpului liber în activități organizate în comun cu alți copii, vizite la domiciliu.

Instabilitatea socio-economică din România și tranziția interminabilă a determinat pe mulți dintre români să plece la muncă în străinătate pentru a-și putea întreține familia. Desigur, câștigurile obținute sunt importante atât pentru familie cât și pentru economia românească, dar această migrație spre vest are și aspecte mai puțin dorite, cum ar fi: destrămarea familială și abandonul copiilor la bunici sau la alte cunoștințe, lăsându-se cu consecințe grave psihologice pentru copii.

Foarte mulți români, aproape două milioane lucrează în prezent în străinătate, dintre care majoritatea au unul sau mai mulți copii. Sunt cazuri în care copilul cel mare de vârsta adolescenței este și tată și mamă, având grijă de frații lui mai mici. În situații extreme, copilul rămâne total abandonat și autoritățile trebuie să aibă grijă de el. Copilul observă momentul în care în jurul lui există două persoane cu roluri diferite. Identitatea copilului este afectată, când nu există ambele figuri parentale în preajma lui. Copilul învață să accepte limitele și disciplina pe care o impun părinții. La vârsta de 3 ani copilul crede că este cel mai puternic, o omnipotență este o iluzie, o fantezie a copilului, părinții fiind cei care îl fac să fie cu capul pe pământ, prin educație și prin limitele impuse. În momentul când acestea nu sunt, copilul se crede puternic, că poate să facă orice, însă în momentul în care nu reușește să facă față problemelor intervine frustrarea și dezamăgirea. De aici se țin lanț toate probleme și complicațiile, mai intervin și tulburările afective, lipsa atașamentului ș.a.

Lipsa atașamentului nu poate fi compensată în niciun alt fel, afectivitatea este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuielile nejustificate, însă banii nu pot compensa tot timpul lipsa părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului în viața de zi cu zi. Părinții plecați sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la câteva luni și vizitează sau cei care trimit numai bani. După plecarea în străinătate a părinților, după ce și-au lăsat copilul pe mâini bune, și și-au luat angajamentul de a se ține un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu țin loc de ființa umană și de un sfat de aproape cu afecțiune părintească.

Lipsa părinților sau doar a unuia poate conduce și la probleme școlare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, abandonează școala uneori, nu are nimeni puterea să-l conducă. Copilul suferă de disciplină, de lipsă de limitare. Din păcate, această datorie se uită când se ajunge în străinătate și dacă la început era o rămânere pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungește până se ajunge la instalarea unei noi atmosfere reci. Astfel, se creează la copii sentimentul abandonului și este posibil ca o dată ajunși la maturitate să abandoneze și ei pe copiii lor ca un fel de protest și ca răzbunare împotriva propiilor părinți.

Există situații dureroase în care părinții o dată plecați uită cu timpul îndatoririle lor față de copii, fapt ce intră în sfera abandonului familial. Dezvoltarea socio-psiho-afectivă este influențată de realizarea atașamentului și a legăturii de afecțiune dintre copil și mamă. Lipsa părinților și a unui mediu familial determină absența unor sentimente normale la copil, întârzieri în dezvoltarea fizică, și tulburări de comportament. Există elemente cu importanță majoră în cazul separării: durata separării, condițiile în care a avut loc separarea și cauzele, modalitățile de îngrijire și dezvoltare oferite copilului în caz de separare.

Abandonul copilului constituie o formă extremă a separării lui de părinți. Copilul abandonat este acel copil care nu trăiește alături de părinții săi, iar responsabilitatea creșterii, educației și îngrijirii este transferată unei instituții sau unei alte persoane care nu-i este rudă. Sunt cazuri în care părinții pleacă la muncă în străinătate și lasă copiii la un prieten sau vecin, cu promisiunea că vor trimite bani pentru a-l întreține. O dată ajunși acolo uită de copil.

Practic, copilul este abandonat, chiar dacă nu este o decizie oficială care să recunoască acest lucru. În această situație a copilului abandonat, responsabilitatea părinților se diminuează, este transferată la diverse instituții (Tereza Bulai, p. 54).

Abandonul familial determină urmări deosebite asupra celor abandonați: imposibilitatea formării și menținerea unor atașamente durabile; imposibilitatea satisfacerii trebuințelor de securitate materială și spirituală a copilului caracteristice mediului familial; interiorizarea și închiderea în sine datorită atașamentului față de persoana de referință cea mai importantă; mama; dificultăți de relaționare cu ceilalți; comportament dificil – agresivitate. Toate acestea își pun amprenta asupra dezvoltării integrale a copilului. (Bulai, T., 2006, p. 170).

În marea majoritate a cazurilor, părinții care pleacă în străinătate își încredințează copiii spre creștere și educare rudelor, prietenilor sau vecinilor. Modalitățile de comunicare pe care le au diferă de la un mediu la altul, adică cei din zonele rurale, au mai puține modalități de a comunica cu cei plecați și anume, simpla primire a banilor prin telefon, sau scrisori pachet ce trimit acasă. Iar cei din mediul urban au mai multe posibilități pe lângă cei din mediul rural cum este de exemplu internetul prin intermediul căruia părinții își pot vedea copiii rămași acasă. Iubirea care le lipsește din partea părinților sau care le este trimisă prin corespondență de aceștia nu poate fi cumpărată cu daruri de natură materială sau pecuniară și nici înlocuită cu iubirea persoanelor de îngrijire. (Bulai, T., 2006, p. 171).

Durata absenței unui membru al familiei poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. Nevoia de afecțiune scade o dată cu creșterea duratei absenței părinților, fiind înlocuită cu nevoia de comunicare cu aceștia. În literatura de specialitate există diferite tipuri de experiențe de separare a copilului de părinți, care pot fi grupate în trei categorii: separări de foarte scurtă durată care decurg din îngrijirea acordată de mai multe figuri materne (bunică, soră, frate, etc); separări temporare cu durate de cel puțin câteva săptămâni; separări definitive. (Bulai, T., 2006, p. 171).

Orice separare de părinți este însoțită de o diminuare a împlinirii nevoilor de bază ale copiilor cu efecte importante asupra dezvoltării integrale a acestora. Separarea prelungită sau definitivă dintre părinți și copii în cadrul factorilor familiali are cel mai mare impact patogen asupra copiilor. Tot din această categorie fac parte și separarea temporară a părinților prin crize conjugale sau divorț, modelele de creștere și educare ce implică abuzul fizic și moral asupra copilului, dimensiunea mare a familiei, promiscuitate și sărăcie, abandonul și privarea de mamă.

Cercetările arată că efectele separării de mamă depind de mai mulți factori: vârsta copilului în momentul separării, relația anterioară cu mama și cu tata, motivele separării. Urmările sunt variate și pe termen lung: nerealizări educaționale și de performanță, dificultăți în prima copilărie. ( Bulai, T., 2006, p. 174).

În urma separării de părinți copiii mai au un sentiment care îi marchează, și anume durerea. În mod evident durerea este o reacție normală interiorizată la pierdere, ea apare atunci când are loc separarea părinților de copii, separarea de o persoană semnificativă etc. Durerea presupune trăiri emoționale intense și variate cum ar fi: disperare, regret, anxietate, singurătate, resentimente, dor, neîncredere, dragoste, apreciere, sentimentul lipsei de sens. Literatura de specialitate menționează un număr de nevoi care în funcție de cum sunt împlinite dau posibilitatea copilului să-și contureze identitatea și să devină conștient de sine, responsabil și independent. Dintre acestea sunt amintite: nevoia de încurajare, nevoia de dragoste și puritate, nevoia de noi experiențe, de responsabilități și apărare.

Autorul Rose Campbell, prezintă patru nevoi pe care, spune el, le au toți copiii și anume: nevoile emoționale, de iubire; nevoile de formare, disciplină; nevoile de protecție fizică; nevoile de explicare și exemplificare a controlului mâniei. (Bulai, T., 2006, p. 176).

Cu toate aceste nevoi ale copilului, găsim în Tratatul de drept al familiei și al copilului, obligațiile părintești cu privire la persoana copilului, și anume copilul are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În acest scop, potrivit articolului 32 din Legea nr. 272/2004, părinții sunt obligați: să supravegheze copilul; să coopereze cu copilul și să îi respecte viața privată; să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului; obligația părinților de a crește, îngriji și educa copilul. ( Imbrescu, I., 2006, p. 48).

Dacă una din nevoile de bază de mai sus ale unui copil nu-și găsește răspunsul adecvat, dezvoltarea copilului este distorsionată. Eșecul în a răspunde nevoilor de dragoste și securitate are ca efect sindromul de privare maternă. Copiii proveniți din familiile cu părinții plecați la muncă în străinătate ar avea mai multă nevoie de încurajare și recunoaștere tocmai pentru că în absența acestora nu au decât un acces limitat la dragostea necondiționată de tip părintesc.

Vasile Miftode diferențiază în studiile sale starea de privațiune, adică de a nu avea ceva încă de la începutul stării de privare, adică pierdere sau deprivare de ceea ce a fost deja obținut de cel în cauză, de pildă, privarea de relațiile cu mama. ( Bulai, T., 2006, p. 184).

Se sugerează că toți cei care suferă de orice tip de tulburare psihiatrică prezintă alternări ale capacității de a stabili relații afective strânse și apropiate care își au originea în contactul timpuriu, deficitar cu mama. Conceptul de privare maternă a câștigat o largă recunoaștere și a fost acceptat drept cauză a unor manifestări diverse, precum: întârzierea dezvoltării mentale, delincvența, depresia, forme acute de stres, psihopatia, lipsa de afecțiune. (Bulai, T., 2006, p. 184).

În lipsa unei asemenea imagini puternice dezvoltarea copilului este periclitată, iar evoluția lui spre o viață de adult firească afectiv este pusă sub semnul întrebării. Stabilirea și forța personalităților adulte își au originea în stabilirea și profunzimea sentimentelor de atașament afective în timpul copilăriei. Starea de atașament vizează în fapt toate vârstele, dar manifestările cele mai clare se observă din timpul copilăriei. Relațiile de atașament au misiunea de a proteja persoana mai slabă, vulnerabilă, în raport cu factorii externi sau interni. Despărțirea de mamă a copiilor la vârste mici determină manifestările pe care le au, devin morocănoși, deprimați sau fără chef de nimic, le dispare apetitul de joacă.

Astfel, după mai multe decenii de experimentări s-a ajuns la concluzia că cel mai bine pregătit pentru viața de adult este copilul crescut de proprii părinți, alături de frați și surori, în același mediu familial. În afara familiei, copilul este de regulă nefericit, descriminat și incapabil să se atașeze de alte persoane.

2.8 Consecințele psihologice reflectate asupra copiilor

Doi din trei copii care au părinții plecați la muncă în străinătate resimt acut lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii și sociologii, dezvoltă personalități dezarmonice și, în consecință, este posibil ca, odată ajunși la maturitate, să formeze o generație de adulți cu probleme de integrare socială. Copiii ai căror părinți au plecat la muncă, în străinătate, orfanii cu părinți, rămân în grija unor mame sau, de ce nu, tați surogat.

Circa 10% dintre acești copii rămân singuri acasă. În cele mai fericite cazuri, primesc atenția unei rude, mai îndepărtate. Vorbim despre copii care învață de la 6-7 ani să aibă grijă de ei și, de ce nu, de frații mai mici. Circa 30% dintre copiii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate sunt lăsați în grija bunicilor, care de multe ori nu reușesc să suplinească rolul unui părinte. Și bunicii recunosc că vremurile sunt altele…că nu mai crești un copil astăzi, așa cum îl creșteai în urmă cu 20-30 de ani. Sute de mii de copii au măcar un părinte plecat de acasă.

În urma acestei situații de copii singuri acasă, enumerăm câteva efecte: pericolul este mai mare la copiii mici, a căror personalitate se formează de la început dizarmonic; mulți dintre ei au tulburări de somn, devin agresivi, nu au încredere în ei – din cauza lipsei modelului parental; copiii din ciclul primar încep să mintă, să frecventeze grupuri stradale pentru că nu mai pot comunica bine cu ceilalți membrii ai familiei, încep să fie agresivi și labili emoțional; elevii de gimnaziu, din cauză că rămân nesupravegheați de părintele de care obișnuiau să asculte, pot deveni agresiv verbal și fizic, din cauza frustrărilor, a anxietății și marginalizării care încep să se manifeste. Aceste nereguli pot fi recuperate cu consiliere serioasă; un copil din zece chiulește de la școală în mod constant după plecarea părinților la muncă în străinătate, iau note mici și pot ajunge chiar la abandon școlar. E drept că o parte din copiii celor plecați duc o viață mai bună grație banilor pe care îi trimit părinții. Și totuși, spun psihologii, banii nu țin locul afecțiunii; pe termen lung, această generație de copii lipsiți de iubirea părinților și de armonia familiei poate deveni una de adulți-problemă. Psihologii nu exclud posibilitatea ca unii să devină infractori; agresivitatea multor copii din generația „Singur acasă”, refuzul lor de a accepta că au probleme, durerea cauzată de lipsa părinților îi transformă, la maturitate, într-o generație de adulți neintegrați social; copilul care crește fără părinți sau numai cu unul dintre ei va deveni un adult care nu va înțelege sensul căsătoriei, nu vor avea încredere în instituția căsătoriei și, în general, în oameni; psihologii spun că adulții care au fost în preadolescență „singuri acasă” vor dori, în general, meserii care să le aducă bani rapid: fotbalist, fotomodel, cântăreț, dansatoare. Cei care au fost abandonați de mici își doresc mai degrabă meserii prin care să împartă dreptatea, cum ar fi cea de polițist; puțini dintre cei plecați cu lunile la muncă știu să aleagă soluții pentru copiii rămași în țară. Lipsa informațiilor este frapantă, adulții neavând cunoștință de existența consultanților, a organizațiilor non-guvernamentale de la care ar putea primi câteva sfaturi. Sunt copii care ajung în centre de plasament, pentru că părinții plecați la lucru peste hotare „au uitat” că au acasă niște suflete care au nevoie de ei.

Măsurile care ar trebui luate la nivel central, ar trebui să fie asigurarea unor venituri decente pentru familiile foarte sărace, acordarea de stimulente financiare sau în natură, dar și mai mare numărul de asistenți sociali care să se ocupe de copiii rămași aacasă astfel încât efectele emigrării asupra lor să fie în număr cât mai mic.

În Danemarca există un asistent la fiecare 240 de locuitori. În Finlanda, raportul e de 1 la 1.8. În România e relativ același, dacă numărăm diplomele, însă mai bine de jumătate din absolvenți se orientează către alte posturi. În România sunt inspectorate școlare și organizații neguvernamentale care se ocupă de prevenirea și combaterea traficului de persoane, de micșorarea efectelor migrației asupra elevilor, de prevenirea abandonului școlar și a delincvenței printre elevii cu părinți plecați.

Problema copiilor care au rămas acasă în supravegherea altor persoane este cum sunt educați și îngrijiți. Există cazuri în care copilul lăsat în grijă este neglijat din toate punctele de vedere. Neglijarea reprezintă eșecul constant în a răspunde nevoilor fizice și psihologice de bază ale copilului având efecte negative asupra dezvoltării copilului (Tereza Bulai, 2006, p. 64-65).

Neglijarea mai este considerată de unii autori ca o formă specifică de abuz și este definită ca fiind incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică precum și de limitare a accesului la educație („Organizația Salvați Copiii”).

Neglijarea mai este definită ca reprezentând condițiile în care persoana responsabilă de îngrijirea copilului, fie intenționat fie din neatenție, permite copilului să experimenteze suferințe care pot fi evitate și /sau nu reușesc să asigure una sau mai multe condiții care sunt esențiale pentru dezvoltarea capacităților fizice, intelectuale și emoționale ale unor persoane.

Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului, iar cele mai grave forme de neglijare sunt: neasigurarea unei alimentații adecvate nevoilor de dezvoltare ale copilului; neglijarea curățeniei și a siguranței locuinței; neglijarea supravegherii copilului; neglijarea stării de sănătate a copilului; neglijarea educației școlare, insuficienta supraveghere și abandonul copilului; privarea copilului de afecțiune și comunicare. (Tereza Bulai, 2006, p. 70).

Carmen Ciofu este de părere că neglijarea copilului este favorizată de următoarele împrejurări: atitudini parentale perturbate; particularitățe nefavorabile ale copilului; situații nevrotigene sau stresante; boala afectivă a îngrijitorului; complexele de inferioritate ale îngrijitorului; frustrarea și anxietatea acestora.

Neglijarea fizică este cu atât mai gravă cu cât copilul este de vârstă mai mică și deci mai dependent de îngrijirea adultului. Neglijarea emoțională constituie un alt aspect al neglijării copilului de către persoana de îngrijire, indiferent de statutul acesteia: rudă, părinte, vecin, prieten. Aceasta constă în lipsa unor interacțiuni normale de îngrijire a copilului, cu grave consecințe pentru dezvoltarea afectivă și cognitivă a copilului. Neglijarea emoțională își manifestă consecințele foarte precoce, încă din primul an de viață.( Tereza Bulai, 2006, p. 72).

În această categorie se includ copiii și adolescenții ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, ei rămânând în grija altor persoane. Cu privire la delincvență, un loc important îl dețin minorii și adolescenții care sunt lipsiți de siguranță, armonie și stabilitatea unei familii. Se observă cum lipsa părinților, a autorităților, a supravegherii și afecțiunii venite de la aceștia, influențează dezvoltarea psiho-socială a copilului. Nevoile de bază ale copilului rămân într-un anume mod neîmplinite ori sunt înlocuite cu o cantitate de bani sau daruri materiale pe care le trimit părinții adesea din străinătate. Efectele se observă în rândul copiilor și adolescenților prin acte delincvente: abandon școlar, furt, comportament de grup sau de bandă, inadaptare școlară, tulburări de conduită.

Cei mai mulți dintre copiii ai căror părinți sunt plecați și care au rămas în grija altor persoane ajung să abandoneze școala sau să intre în anturaje periculoase. Abandonul școlar reprezintă o formă definitivă de devianță școlară. El presupune renunțarea la sistemul educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns. O altă cauză care se mai adaugă la abandonul școlar este lipsa de supraveghere și autoritate parentală provocată de fenomenul migrației externe.

În esență devianța definește orice tip de comportament care se opune oricărui tip de comportament convențional acceptat. Din această perspectivă, devianța cuprinde infracțiunile, delictele, abaterile și devierile. În aceeași măsură, devianți sunt acei indivizi care refuză să trăiască în conformitate cu regulile impuse pe care le respectă majoritatea dintre noi. Ei sunt delincvenți, violenți, consumatori de droguri, sau oameni ai străzii care nu se potrivesc cu majoritatea oamenilor care au definit drept standarde normale de acceptabilitate. (Tereza Bulai, 2006, p. 78).

Teoriile care privesc mediul pornesc de la faptul că devianța nu este stare a personalității, ci o conduită care se învață în contact cu semenii.

Delincvența juvenilă reprezintă ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale sancționate penal săvârșite de un minor până în 18 ani. Cauzele delincvenței juvenile sunt diverse, dintre ele ar putea fi lipsa de supraveghere și privarea afectivă, până la cauze de natură individuală, biologică. Ele exercită o influență deosebită asupra minorului care nu dispune încă de mecanisme specifice de filtrare și evaluare a tuturor influențelor exterioare.

După Vasile Preda, factorii care predispun la comportament antisocial sunt de două tipuri: interni și externi. Factorii interni țin de potențialitățile și structura neuro-psihică a copilului și tânărului, de unele particularități ale personalității în formare. Aceștia s-au format sub influența factorilor externi (de mediu, familiali). Factorii externi sunt factori socio-culturali, economici, socio-afectivi și educaționali din cadrul micro/macrogrupurilor umane în care trebuie să se integreze copilul și tânărul începând cu familia pentru formarea pentru formarea personalității acestora. (Tereza Bulai, 2006, p. 79).

Cele mai frecvente explicații cauzale ale comportamentului delincvent la copii se centrează în jurul factorului economic și al celui educațional: familia și școala. După unii cercetători, cauzele delincvenței juvenile legate de familie ar fi: un slab control exercitat asupra copilului; lipsa de comunicare și coeziune familială; afecțiunea mamei și disciplina impusă de tată; modele educaționale neadecvate; familii în derivă (consum de alcool, droguri, violență, separare); abandonul familial. Un alt autor, Albert Ogien, împarte cauzele în trei categorii și anume: cauze individuale; cauze care țin de mediu;cauze de natură socială care includ marile instituții sociale ce contribuie la socializarea și integrarea tânărului și la asigurarea ordinii sociale: media, familia, școala, biserica și alte instituții ale statului cu o influență hotărâtoare asupra minorului.

Toate aceste instituții au următoarele atribuții față de educația și formarea minorilor sau tinerilor lipsiți sau nu de ocrotirea părintească. Administrația publică locală este responsabilă de serviciile de educație și sănătate; deține un buget constituit din contribuțiile membrilor comunității care îi oferă o posibilitate mai mare de soluționare a problemelor locale; cunoaște cel mai bine oamenii și evenimentele din comunitate. Biserica este unul dintre cei mai importanți subiecți comunitari. Pe contribuția acesteia se mizează din următoarele considerente: este un punct de reper în educația morală și comunitară a copilului și se implică activ în sensibilizarea populației referitor la relațiile părinte-copil, promovarea unor comportamente morale atât pentru părinți, cât și pentru copii;

Având ca obiectiv creșterea unor generații sănătoase, se impune stabilirea unei colaborări dintre administrația publică locală, instituțiile școlare și instituția medicală pentru a identifica copiii rămași fără supraveghere ce necesită asistență medicală. În dezvoltarea programelor de educație preventivă și cultivarea comportamentelor pro-sociale, este necesară participarea poliției, având ca grup țintă copiii din familii dezintegrate în vederea informării corecte asupra consecințelor comportamentului anti-social. În cazul în care copiii din această categorie sunt antrenați în acțiuni antisociale se impune implicarea tuturor actorilor comunitari întru elaborarea unui program de reabilitare și reintegrare în familia lărgită, instituțiile școlare. Analiza datelor referitoare la delincvența juvenilă relevă faptul că în ultimii ani situația la capitolul infracțiuni comise de către minori este influențată de condițiile în care cresc și sunt educați copiii. E regretabil faptul că s-au produs schimbări atât în structura cât și în modul de exercitare a rolului educativ de către familie și instituțiile comunitare;

Cercetarea Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenție efectuată de Institutul de Reforme Penale încearcă să determine structura familiilor celor 262 de minori delincvenți intervievați. Din numărul total de minori care au săvârșit infracțiuni, 18% provin din familii dezintegrate cu unul sau ambii părinți plecați peste hotare. Copiii din familii dezintegrate simt nevoia să fie recunoscuți, acceptați și stimulați atât de către cei de o vârstă cu ei, cât și de adulți, afilierea la un grup reprezentând o posibilitate sigură de a-și manifesta și realiza dorințele și aspirațiile. Prin contactul cu respectivele grupuri, tânărul își dezvoltă capacitățile și aptitudinile, asimilând și interiorizând o serie de valori și norme specifice grupului, care nu întotdeauna sunt în concordanță cu valorile și normele sociale. Lipsa părinților și a controlului din partea lor, modul de petrecere a timpului liber este un teren fertil pentru infracționalitatea în rândul tinerilor.

Fenomenul infracționalității juvenile implică o serie de probleme complexe la nivel individual, familial și comunitar. A contribui la efortul educativ în formarea unei generații sănătoase este o responsabilitate pe care trebuie să și-o asume acești factori. În principiu, nu există copii vinovați, ci copii și adolescenți victime ale mediului lor, care trebuie ocrotiți, reeducați și reintegrați de și în comunitate. Un control parental lipsit de autoritate exacerbează la copil tendințe de agresivitate cu cele două tipuri de manifestări majore: crizele de mânie; negativismul. Un astfel de control îl întâlnim fie în cazul unor părinți indulgenți, fie în cazul în care atunci când lipsesc părinții.

Crizele de mânie sunt tulburări de comportament, apărute ca urmare a conflictului dintre personalitatea copilului în plină afirmare și atitudinea permisivă a îngrijitorilor. Negativismul se înscrie în același timp de manifestări și în cazul preșcolarului, este strâns legat de sindromul acut de separe a părinților de copii. În afară de aceasta, el exprimă dominare parentală ineficientă, permisivitate excesivă, lipsă de autoritate din partea părinților și persoanelor de îngrijire. (Tereza Bulai, 2006, p. 168).

2.9 Efectele directe și indirecte ale plecării părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare

Migrația părinților nu acționează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect prin producerea unor efecte care conduc la disoluția familiei. O categorie de copii care sunt cei mai expuși riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate și în special atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate în aceste situații este cel mai probabil ca să se producă abandonul copiilor săi expunerea acestora la abuzuri din partea adulților în grija cărora rămân.

O consecință directă a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu au capacitatea și/sau competența de a oferi sprijinul emoțional și educativ aceste două consecințe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.

Efectele negative identificate prin această cercetare și prezentate în această lucrare sunt probabil asemănătoare ai cele întâlnite în general în cazul copiilor care provin din familii dizolvate fie prin divorț, fie prin decesul unuia dintre părinți, astfel încât copiii cu părinți plecați în străinătate sunt o categorie suplimentară expusă unor riscuri. Atenția comunităților prin intermediul în special al școlii, dar și al instituțiilor de protecție a drepturilor copilului, trebuie să se concentreze asupra acestor categorii de copii în aceeași măsură ca și asupra copiilor proveniți din familii foarte sărace, destrămate sau în care părinții pur și simplu nu-și exercită rolurile pe care le presupune statutul de părinte.

Noțiunea de devianță școlară este slab precizată în literatura de specialitate. În practică, există o serie de noțiuni care se suprapun sau încearcă să se înlocuiască devianța școlară: indisciplină, rezistență școlară, inadaptare școlară, tulburări de conduită și de caracter, delincvență școlară.

Sunt o serie de conduite constante legate de adeverința școlară, absenteismul, rezultatele școlare slabe, limbaj obscen, dezinteres și lipsă de respect față de autoritatea școlară. Câteva forma de manifestare ale devianței școlare: fuga de la școală reprezintă o conduită de tip evazionist având o motivație precisă și putând interveni în situații tipice. Cauzele ce determină fuga de la școală apar ca manifestare a fobiei școlare, o influență mare o au caracteristicile mediului familial; absenteismul școlar, este o consecință a unor probleme sociale. Poate fi provocat de părinți, un mediu care induce în primul rând o variabilă culturală. În cadrul familiei se amintesc factori etiologici: părinți care nu controlează și nu reacționează la absențele copiilor, părinți care controlează și nu reacționează la absențele copiilor, părinți care sunt bolnavi cronic, dependenți de alcool sau droguri, părinți hiperanxioși sau imaturi care țin copilul acasă pentru a-l proteja sau părinți care lipsesc complet de acasă și chiar nu au cum să țină evidența copilului dacă merge la școală sau nu pentru că sunt plecați din țară.

Aceste efecte pot fi considerate mai degrabă consecințe indirecte ale plecării părinților in străinătate. Atunci când apar ele sunt produse de lipsa de supraveghere din partea familiei și pe fondul privării de afectivitate parentală.

În afară de rolul său tradițional, școala este un element important în oferirea de servicii sociale elevilor, chiar dacă de multe ori acest lucru se întâmplă mai mult tacit decât explicit. Rolul școlii este cu atât mai relevant în cazul celor ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați în străinătate. De aceea este important să analizăm cum relaționează cu școala copiii rămași acasă și obiectivul analizei cuprinsă în această secțiune este să identificăm potențialele probleme în domeniul educației ce apar ca urmare a plecării părinților în străinătate.

Parțial, succesul școlar este influențat de resursele familiei copilului (financiare, educaționale, timp liber, atenție și ajutor acordat copilului pentru munca școlară, sprijin afectiv, supraveghere). Plecarea unui părinte sau a amândurora în străinătate pentru o perioadă mai lungă de timp poate determina apariția unor probleme în performanța școlară în măsura în care funcțiile îndeplinite de părinți nu sunt preluate de altcineva (părintele rămas singur, familia extinsă, persoana sau familia în grija căruia a rămas copilul). Pe astfel, este posibil ca efectele negative ale plecării unui părinte în străinătate să poată fi diminuate prin acțiunea altor factori incluzând efectele pozitive ale plecării cum ar fi creșterea nivelului de trai, posibilitatea mai ridicată pentru copil de a călători în afara țării și contactul cu o altă cultură. Plecarea părinților în străinătate este asociată cu un ușor impact negativ asupra rezultatelor școlare. În plus, familiile cu părinți plecați sunt caracterizate și de alte trăsături (educație și ocupație parentală scăzută, comunicare cu părinții mai proastă) care pot acționa negativ asupra performanțelor școlare. Acești factori nu afectează doar performanțele școlare ale copiilor din familii cu părinți emigranți, ci toți copiii, indiferent de structura familiei din care provin.

În aceste codiții se ridică întrebarea dacă plecarea părinților are un efect negativ direct asupra performanțelor școlare (efectul sau cel puțin o parte din efect se datorează exclusiv plecării unuia sau ambilor părinți și nu se datorează altor caracteristici ale familiei sau copilului) sau efectul negativ este doar indirect (se datorează în totalitate nivelurilor mai scăzute de educație și prestigiu ocupațional al familiei, comunicării mai proaste cu familia, etc). Pentru a răspunde la această întrebare, am estimat efectul plecării în străinătate a unuia sau ambilor părinți asupra mediei generale a copilului mai întâi fără a lua în calcul nici o altă trăsătură a familiei și apoi ținând cont de caracteristici ale familiei care pot contribui la scăderea rezultatelor școlare în orice situație (pentru orice copil, indiferent de structura familiei din care provine). Deci, familia poate avea influențe asupra rezultatelor copilului; dar nu numai în contextul emigrării, ci și în alte modalități.

În plus, structura familiei poate avea influențe asupra rezultatelor școlare ale copiilor. Experiența morții unui părinte, a divorțului sau separării în familie pol avea consecințe pentru bunăstarea psihologică atât a copilului cât și a părintelui în grija căruia rămâne copilul, afectând negativ performanțele școlare. În mod similar, calitatea relațiilor în familie (cât de bine se înțeleg părinții și cât de bine comunică copilul cu părinții) poate contribui la crearea unui mediu stabil și nestresant pe fondul căruia copiii sunt mai înclinați și mai interesați să-și îmbunătățească performanțele școlare. De asemenea, numărul mare de copii în familie este nu numai un indicator al diluării resurselor (atât materiale cât și de atenție acordată copilului) dar și un indicator al unui statut socioeconomic mai scăzut, asociat în general cu rezultate școlare mai scăzute. Copiii din familii destrămate și din familii cu număr mare de copii sunt de asemenea expuși unui risc mai mare de comportamente-problemă și comportamente delincvente, parțial și datorită gradului mai scăzut de supraveghere. Aceste comportamente pot afecta negativ performanțele școlare.

Atitudinea copilului față de școală (plăcerea cu care merge la școală și importanța asociată școlii în general și notelor bune în special) poate contribui la motivația copilului de a avea performanțe școlare bune. Un alt factor important care poate fi influențat de caracteristicile familiei, dar este în final o trăsătură a copilului este legat de deprinderile de muncă școlară – dacă elevul are un program regulat de studiu atunci când stă acasă, dacă își face temele și cât timp alocă pentru teme și studiu școlar, și conștiinciozitate. Aceste trăsături pot fi extrem de importante pentru succesul în școală – nu numai pentru că ele contribuie la dezvoltarea cognitivă a copilului dar și pentru că acestea sunt trăsături pe care profesorii le recunosc cu ușurință, le apreciază pozitiv și drept urmare le răsplătesc cu note bune.

CAPITOLUL 3. ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

3.1 Serviciile de asistență socială și protecție a drepturilor copilului.

Asistența socială contribuie la procesul de dezvoltare socială prin aportul său la incluziunea grupurilor aflate în situație de risc, prin creșterea calității vieții anumitor categorii sociale vulnerabile și prin programele sociale de reducere a sărăciei.( Buzducea, 2009, p. 18). Prin serviciile și activitățile specializate, asistența socială ajută persoane și grupuri în nevoie să facă față momentelor dificile, situațiilor anormale de viață care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp și susține, prin crearea unor condiții socioculturale favorabile, refacerea capacităților proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate.

,,Prin sistemul național de asistență socială se înțelege totalitatea reglementărilor legale, a programelor sociale, a beneficiilor financiare/prestații, a serviciilor de asistență socială și a ajutoarelor complementare, precum și a instituțiilor existente la un moment dat, care să le susțină”. (Buzducea, 2009, p. 86).

Sistemul de asistență socială, reglementat de legislația actuală, se bazează pe o serie de principii și valori care stau la baza organizării acestuia ( Buzducea, 2009, p. 186): universalitatea – dreptul la asistență socială; solidaritatea socială – implicarea activă a comunității în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate; parteneriatul între autoritățile administrației publice centrale și locale și alte instituții publice sau private în vederea dezvoltării serviciilor sociale; subsidiaritatea – intervenția complementară a statului alături de colectivitatea locală în rezolvarea problemelor sociale; participarea beneficiarilor în procesul de rezolvare a problemelor; transparența,care contribuie la creșterea responsabilității administrației publice centrale și locale față de beneficiari; nediscriminarea: accesul la drepturile sociale fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex sau orientare socială, vârstă, apartenență politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV etc.; respectarea demnității umane – dezvoltarea liberă și deplină a personalității.

Orice sistem de asistență socială conține următoarele elemente structurale ( Buzducea, 2009, p. 75) fundamentale: capitalul uman implicat în sistem (specialiști în asistență socială și personal de altă specialitate); beneficiarii sistemului (persoane asistate); contextul social (rețeaua instituțională, serviciile, prestațiile și cadrul legislativ). Sistemul de asistență socială își exercită atribuțiile prin intermediul cadrelor specializate – asistentul social. ,,Profesia de asistent social, promovează schimbarea socială, rezolvarea problemelor din cadrul relațiilor umane, precum și abilitarea personanelor în vederea obținerii bunăstării sociale. Principiile drepturilor omului și justiției sociale sunt fundamentale pentru asistența socială. ( Buzducea, D., 2009, p. 46). Același autor, Buzdugea D., specifică faptul că misiunea profesiei de asistent social este aceea de a ,,capacita” persoanele pentru a funcționa la parametri optimi din punct de vedere psihosocial.

O intervenție specializată se realizează prin intermediul unei echipe interdisciplinare, alcătuită din specialiști din diferite domenii – asistenții sociali, psihologi, sociologi, juriști, medici de familie, ecologi etc – care analizează cazurile ce trebuie rezolvate și care propune modalități de soluționare a acestora.

3.2 Etape intervenției sociale în familiile afectate de plecarea părinților la muncă în străinătate

Familia este îndreptățită să opteze pentru un comportament migratoriu și să se separe de copiii săi (unul sau ambii părinți), iar statul nu poate interveni în această decizie. Însă, prevenirea separării copilului de familie și efectele migrației părinților asupra copiilor care se află în situație de vulnerabilitate trebuie să constituie scopul central al politicilor din domeniul social și mai ales din domeniul protecției copilului. De obicei părinții nu declară intenția lor de a migra nici autorităților sociale locale, nici altor instituții (școala), nu facilitează capacitatea statului de a răspunde prin servicii adaptate de asistență socială (sau chiar de protecție, în unele cazuri). În acest sens, efectul cel mai vizibil este acela că statul nu posedă nici date și nici mecanismele viabile locale prin care să monitorizeze și evalueze acest fenomen.

Pentru a fi un profesionist eficient în acordarea asistenței sociale copiilor dintr-o comunitate ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, trebuie urmate anumite etape de lucru în acest sens. Identificarea de către SPAS a cazurilor de copii ai căror părinți se află la muncă în străinătate. Identificarea – monitorizarea acestor cazuri reprezintă o atribuție foarte importantă a SPAS și este o componentă a activităților sale în acest sens. Mai întâi, ca profesionist, trebuie să ai cunoștințe aprofundate cu privire la drepturile copilului și la specificul comunității respective, să urmărești modul în care drepturile copilului sunt respectate în cadrul comunității. Această monitorizare este un proces care permite specialiștilor să identifice problemele imediate ce au apărut sau să prevadă apariția unor potențiale riscuri și să intervină la timp prin propunerea de măsuri. În acest context, pentru o monitorizare eficientă, SPAS trebuie să cunoască diferitele caracteristici ale comunității : șomajul, exploatarea prin muncă a copilului, violența domestică etc. și, ceea ce ne interesează în cazul de față, părinți plecați și care lucrează în străinătate.

Pentru a avea astfel de informații, este esențial ca reprezentanții SPAS să stabilească o relație de bună colaborare cu instituții relevante din comunitate pentru fiecare domeniu de activitate: școală, poliție, unități medicale, biserică, precum și cu organizații nonguvernamentale care activează în comunitate. Când se vorbește de rolul comunității în protecția drepturilor copilului, este relevant de subliniat cele trei categorii de « actori » care vin în contact cu copilul și familia sa (Autoritatea Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului, 2006, p. 29): membrii comunității în general (un rol particular îl au vecinii); profesioniștii din diferite grupuri profesionale și instituții pe care le reprezintă; specialiștii din serviciile autorităților publice locale (SPAS) . Școala este instituția care ar putea sprijini cel mai mult procesul de identificare a copiilor care se află în situație de vulnerabilitate, Legea 272/2004 subliniază obligație a tuturor specialiștilor care lucrează cu copiii. Orice cadru didactic posedă cunoștințe referitoare la drepturile copilului, de psihologia vârstei și specificul acesteia, trebuie să cunoască situația copilului în familie, să evalueze și să analizeze periodic situația școlară a acestuia, să-i ofere sfaturi și siguranță emoțională, să mențină permanent legătura cu familia copilului. Ar trebui să fie cei dintâi în depistarea cazurilor de copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dacă întâmpină dificultăți materiale, dacă au rămas singuri în gospodărie după plecarea părinților, le scade randamentul școlar, sunt apatici, devin violeți, părinții sau cei în grija cărora au rămas nu se interesează de rezultatele școlare, în general, soarta lor. Același studio realizat de UNICEF subliniază faptul că se constată o ezitare din partea cadrelor didactice să apeleze la serviciile unui asistent social în astfel de cazuri, școala acoperind uneori problemele cu care se confruntă copilul la un moment dat. Acest lucru poate duce la acutizarea problemelor copilului, marcându-i evoluția ulterioară. (Unicef. Reprezentanța în România, 2008, p. 15).

Poliția are datoria de a colabora permanent cu școala dezvoltând parteneriate care vizează siguranța copilului în comunitate, pe stradă, acasă, să desfășoare acțiuni de prevenire a unor evenimente în comunitate în care să fie implicați copiii. Același studiu al UNICEF amintit anterior, a constatat faptul că nu întotdeauna poliția este un bun colaborator al școlii, al primăriei sau DGASPC, prin faptul că nu sesizează cazuri ale unor copii care săvârșesc fapte antisociale, abuzuri asupra lor din partea membrilor familiei sau comunității, fuga de acasă etc., mulți dintre acești copii provenind din familiile ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Comunitatea, prin membrii ei, este percepută ca actor social important în identificarea unor cazuri: vecini, colegi de serviciu, părinți ai colegilor copiilor, persoane care frecventează aceeași biserică, magazin sau cabinet medical etc., sunt primii care află de existența familiilor plecate la muncă în străinătate și care și-au lăsat copiii acasă. Membrii comunității trebuie să înțeleagă faptul că bunăstarea comunității lor depinde de bunăstarea fiecăruia dintre membrii săi și de măsura în care aceștia sunt pregătiți să-și asume responsabilități familiale, profesionale și sociale. De aceea, sensibilitatea la problemele celor din jur și disponibilitatea de a-i ajuta la nevoie ar trebui să redevină valori ale culturii comunității. Atunci când se constată că sprijinul pe care membrii comunității nu îl pot acorda sau problemele cu care se confruntă un copil sau o familie îi depășesc, aceștia ar trebui să sesizeze instituții competente și să-i sprijine pe specialiști în cadrul unor evaluări, soluționări și monitorizări a cazurilor respective. În cazul copiilor ai căror părinți erau la muncă în străinătate iar copiii lăsați în țară se aflau în situații neobișnuite -nu erau îngrijiți corespunzător, erau abuzați, igiena și ținuta vestimentară erau neglijate, erau exploatați -vecinii au fost cei care au sesizat autoritățile cerând sprijin din partea specialiștilor pentru aceștia.

Profesioniștii din cadrul SPAS sunt investiți în mod oficial cu atribuții în ceea ce privește protecția și promovarea drepturilor copilului. Cooperarea între sectoare –social, sănătate, educație, siguranță publică -, între instituții –servicii sociale, unități sanitare, școli, biserici, poliție-, și între profesioniștii din aceste domenii maximalizează capacitatea și eforturile de prevenire și rezolvare a unor cazuri. Pentru identificarea familiilor în care sunt copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, munca asistentului social nu se va reduce la cea de birou, ci va fi prezent permanent în grădinițe, școli, dispensare, spitale, poliție, în mijlocul comunității.

Tot acești profesioniști din cadrul SPAS sunt cei care trebuie să desfășoare acțiuni de informare referitoare la posibilitățile legale de care pot dispune părinții care pleacă la muncă în străinătate, în vederea asigurării protecției fizice și juridice a copiilor care urmează să rămână în țară. Acest lucru se realizează în funcție de creativitatea și personalitatea acestor profesioniști, de gradul de implicare în viața comunității, de mijloacele pe carele au la dispoziție. O parte dintre aceste modalități de informare ar pute fi: afișe, broșuri, panouri publicitare, spoturi publicitare, comunicate de presă, conferințe, participări la acțiuni socio-culturale și umanitare desfășurate în comunitate, împărțirea de fluturași, etc. Alegerea modalităților de mediatizare cred că trebuie să se facă și în funcție de comunitatea căreia i se adresează profesioniștii din SPAS, de specificul acesteia, ținând cont de scepticismul familiei față de tot ce vine din partea statului, în mod special când este vorba de copiii lor, tendința de a opune rezistență la ce este nou..

Evaluarea este o metodă structurată și sistematică de strângere a informațiilor privitoare la o situație sau o circumstanță dată, la o dificultate cu care se confruntă copilul și familia sa. Evaluarea trebuie să fie obiectivă, nondiscriminatorie și să ia în calcul valorile culturale specifice ale copilului și familiei sale, să aibă în vedere punctele tari și punctele slabe ale acesteia. Ariile de informații minime care interesează în cadrul acestei evaluări sunt: informații despre copil; informații despre părinți/persoană de îngrijire; informații privind satisfacerea nevoilor de bază ale copilului; referiri asupra nevoilor particulare și specifice ale copilului; indicii despre faptul că acel copil este sau nu în pericol în momentul evaluării; descrierea mediului în care a fost găsit copilul; identificarea persoanelor vinovate de starea copilului; determinarea factorilor care au contribuit la crearea acestei situații; decizia de a scoate sau nu copilul din mediul în care a fost găsit.

Evaluarea trebuie să acopere toate aspectele vieții copilului: social, psihologic, medical, educațional, juridic și va fi realizată în parteneriat cu copilul și persoana în grija căreia se află acesta.

Raportul de Evaluare inițială este un instrument destinat evaluării sociale a situației copilului și a mediului în care acesta trăiește. Realizarea acestuia este impusă de solicitări venite din partea : copilului/familiei acestuia sau persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea lui ; din partea unor persoane, altele decât membrii familiei, a unor instituții publice sau private sau ca urmare a unei autosesizări. Timpul de realizare a Raportului de Evaluare inițială este precizat de standardele minime obligatorii privind managementul de caz, în funcție de situația semnalată. Raportul este elaborat de asistentul social și cuprinde toate informațiile relevante la situația semnalată, precum și propuneri de evaluare complexă (psihologică, medicală), în vederea realizării planului de servicii sau a celui de protecție, în maximum 24 de ore de la încheierea activității de evaluare inițială. Acest raport va fi înaintat spre avizare : primarului, în cazul primăriilor mici ; coordonatorului SPAS/Compartimentului de prevenire de la nivelul DGASPC de sector.

Dacă rezultatul evaluării indică că nu există o situație de risc și că resursele comunității pot satisface nevoile copilului și ale familiei, atunci, cu acordul copilului/familiei, informațiile obținute pot fi comunicate serviciilor comunitare corespunzătoare – primărie, școală, poliței, etc – oferindu-se consilierea și sprijinul necesar. Dacă rezultatul evaluării indică necesitatea întocmirii unui plan de servicii, pasul următor este identificarea resurselor și a serviciilor care pot ajuta copilul să depășească situația de risc.

Planul de Servicii este instrumentul folosit în asistența socială în scopul prevenirii separării copilului de părinți, respectând prevederile standardelor minime obligatorii privind managementul de caz din domeniul protecției drepturilor copilului. Normele metodologice privind întocmirea planului de servicii sunt prevăzute de Ordinul nr. 286/2006 al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului. Planul de Servicii cuprinde detalii cu privire la sprijinul și resursele necesare și disponibile pentru a asigura dezvoltarea deplină a potențialului copilului și pentru prevenirea separării acestuia de părinți. Efortul de căutare și identificare a resurselor și serviciilor trebuie să fie cât mai intens, deschis, creativ, astfel încât să se încerce o corelare a resurselor și/sau serviciilor respective cu situația copilului și familiei. Asistenții sociali trebuie să respecte situația specifică, credința sau originea copilului, luând în considerare limba și apartenența sa culturală și etnică. Pentru a putea fi implementat, Planul de Servicii trebuie: să implice maximum de instituții existente pe plan local sau în comunitățile învecinate; să fie întocmit în colaborare cu copilul, familia sau persoana responsabilă de îngrijirea și întreținerea acestuia, în felul acesta toți aceștia sunt responsabizitați pentru a colabora cu furnizorii de servicii; să fie fezabil, posibil de implementat.

După aprobarea de către primar a Planului de Servicii, reprezentanții SPAS trebuie să se asigure că serviciile sunt furnizate și că satisfac nevoile copilului, că obiectivele urmărite, adică efectele lor, sunt cele vizate de Plan. De-a lungul întregului proces, asistentul social va face vizite periodice la domiciliul copilului/ familiei care beneficiază de serviciile și prestațiile respective, precum și la sediile instituțiilor furnizoare a acestor servicii, completând astfel fișa de monitorizare a situației copilului pe care o va transmite spre informare la DGASPC, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 286/2006.

Dacă în pofida faptului că s-au furnizat toate servicii disponibile, situația de risc nu a putut fi depășită, reprezentanții SPAS vor înainta primarului propunerea de referire a cazului către DGASPC, odată cu aceasta și toate informațiile necesare privind cazul respectiv și propunerea de instituire a unei măsuri de protecție specială pentru soluționarea situației copilului. Permanent, SPAS va transmite către DGASPC centralizatoare pe plan local a cazurilor de copii ai căror părinți se află la muncă în străinătate.

DGASPC evaluează situația copilului, a familiei și propune Comisiei pentru protecția copilului sau, după caz, instanței judecătorești, stabilirea unei măsuri de protecție specială, având în vedere propunerea făcută de SPAS. În urma instituirii acestei măsurii de protecție specială, DGASPC întocmește planul individualizat de protecție care va avea ca obiectiv asigurarea pentru copil a unor condiții care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, morală, socială și spirituală, având ca finalitate reintegrarea copilului în mediul său familial. Măsurile de protecție specială a copilului care pot fi instituite în aceste cazuri sunt: plasamentul în cadrul unei familii sau persoane care corespund standardelor cerute, identificate de DGASPC; beneficierea de servicii de tip rezidențial sau familial, servicii de protecție specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi; propuneri de adopție internă.

Pe toată perioada instituirii măsurii de protecție specială a unui copil, DGASPC monitorizează modul în care este îngrijit acest copil, acordă asistență și sprijin copilului separat de familie, reevaluează împrejurările care au stat la baza stabilirii acestei măsuri și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acesteia. Reevaluarea acestor copii se face o dată la trei luni, conform Legii nr. 272/2004.

În practica asistenței sociale, cercetarea și intervenția sunt strâns legate, aspect ce reiese și din faptul că etapele parcurse în investigarea socială (cunoașterea și analiza faptelor) și cele corespunzătoare intervenției propriu-zise sunt, în privința traseului cronologic, aceleași. Demersul cercetare-acțiune, în practica asistențială, este un proces circular, activ și continuu, al cărui punct inițial și final este un context situațional concret. Între etapele acestui demers este posibil un schimb informațional permenent, ceea ce permite o ajustare și îmbunătățire a derulării activității în aceste secvențe, care se desfășoară aproape simultan. Demersul cercetare-acțiune răspunde unui dublu obiectiv : realizarea schimbării sociale și îmbogățirea cunoștințelor științifice cu referire la realitatea socioumană.

Sensul general al conceptului de comunicare, aspect esențial al interacțiunii asistent social – asistat, are în vedere procesul interactiv de transmitere și recepționare a mesajelor, proces în care sunt implicate următoarele elemente : emițător, mesaj, canal de comunicare, receptor, răspuns. Principiile unei bune comunicări vizează atât capacitatea de ascultare a interlocutorului (disponibilitatea, dezarmarea, empatia), cât și abilitățile de a conduce o discuție (flexibilitatea, centrarea, autenticitatea, încrederea și respectul). Reunirea acestor caracteristici determină calitatea tuturor formelor de comunicare verbală, atât în ipostaza vieții cotidiene, cât și în forma consilierii și intervievării.

Interviul este una dintre tehnicile care permit investigarea perspectivelor persoanelor care sunt considerate importante pentru evaluarea temei propuse, obținerea de date, informații. (Zamfir, C., Stănescu, S. (coord.), 2007, p. 63). Interviul este o tehnică de anchetă, de culegere pe cale verbală a informațiilor de la subiecți”. (Mărginean, I, 2000, p. 58).Ca metodă de investigare științifică a universului subiectivității umane, interviul are câteva caracteristici definitorii prin care se deosebește de alte forme de comunicare, precum și de alte metode de culegere a datelor verbale (ancheta, chestionarul). (Neamțu, G., 2003, p. 89).

3.3 Rolul asistentului social în familiile afectate de migrație

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, prevede că acesta ,,trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste, înțelegere” pentru a-și dezvolta complet și armonios personalitatea. Un copil are nevoie de legături emoționale stabile, de sentimentul apartenenței necondiționate la un grup de persoane (familie, în esență), de un mediu securizant care să-i permită experiențe normale de viață.

Pentru un copil, plecarea unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate poate reprezenta un moment de cotitură în viața sa, în dezvoltarea propriei personalități. ,,Copilul are dreptul de a fi îngrijit de către părinți și nu de a fi separat de aceștia.”( Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, 2006, p. 104).Separarea temporară părinți –copii, pe care cei din urmă o resimt ca pe o senzație de insecuritate și anxietate, în special la vârstele mici, este echivalentă cu un stres.

,,Stresul este considerat, orice stimul care induce organismului o stare de tensiune sau exprimă chiar starea de tensiune a unui organism, care își mobilizează toate resursele de apărare pentru a face față unei agresiuni fizice sau psihice (emoție foarte puternică) ”.( Ciofu, C., 1989. p. 28). Este foarte important pentru copil circumstanțele în care survine separarea de părinți, de modul în care părinții îi pregătesc pe copii din punct de vedere psihic, de modul în care își motivează plecarea din sânul familiei. Indiferent de situația cu care se confruntă un părinte, calitatea relației părinte –copil exprimă în fond caliatea părinților.

Este foarte important modul în care copilul percepe și trăiește acest eveniment din viața sa și care poate fi determinat de mai mulți factori cum ar fi: vârsta, nivelul de dezvoltare psiho-socială a copilului și capacitatea de înțelegere și conștientizare a realității, gradul de maturitate și potențialul de rezistență și adaptare la stres, raporturile existente între membrii familiei înainte și în momentul plecării, relațiile de atașament între părinți și copii, persoana sau persoanele în grija cărora va rămâne pe perioada plecării părinților.

Ținând cont de toți acești factori, familia are datoria de a-l informa pe copil asupra intențiilor lor, a schimbărilor care se pot produce într-un timp mai lung sau mai scurt, angajând astfel copilul în producerea acestui eveniment. Motivațiile plecării resimțite de copil, timpul de când a fost anunțat de această decizie și până la momentul efectiv al plecării, promisiunile făcute de adult, sfaturile și sarcinile atribuite pentru perioada în care părintele lipsește sunt tot atâtea variabile care determină evoluția ulterioară a copilului.

Prin analizarea percepțiilor și atitutinilor copilului dinaintea, în timpul și după plecarea părintelui se pot trage concluzii despre felul cum resimt acești copii lipsa părinților. Din acest punct de vedere, se pot identifica situații diverse: plecarea părinților sau a unuia dintre ei se produce independent de copil, fără informarea celui din urmă; copilul poate fi informat cu privire la producerea evenimentului, dar nu beneficiază de explicații, de schimbările care vor interveni în viitor, neavând posibilitatea de a-și exprima sentimentele și emoțiile legate de plecarea părinților; informarea din timp a copilului despre plecare, discuții cu acesta asupra schimbărilor care vor surveni în viața lui, primește asigurări din partea părinților cu privire la afecțiunea părintească, la importanța lui pentru ei, părinții ; discuții asupra modului în care vor comunica, sfaturi asupra unor posibile situații ce pot apărea, relații despre persoana/persoanele în grija cărora va rămâne

Plecarea părinților la lucru în străinătate nu este un eveniment plăcut pentru copii și, probabil, nici pentru părinți, dar cei din urmă au datoria de a nu transforma acest eveniment într-o traumă psihică aceentuată de propria lor atitudine, de lipsa de comunicare cu propriul copil. Din momentul plecării părinților, se poate atribui copilului rămas în țară, în unele cazuri, statutul de copil aflat în dificultate. Prin plecarea unui părinte mecanismul familiei este obstrucționat prin eludarea din componenta lui a mai multor rotițe care asigurau funcționarea interdependentă și corelată a fiecărei componente în parte ca un întreg, ca un sistem. Funcțiile exercitate de părintele care lipsește, prin atributele exercitate de acesta, prin rolurile îndeplinite dar mai ales prin așteptările de rol la care răspunde, trebuie suplinite, preluate sau împărțite în cadrul grupului familial pentru ca într-o formă sau alta, mecanismul să poata funcționa în continuare. De asemeni, relațiile dintre membrii familiei se modifică, se adaptează noului contex creat, în modul considerat cel mai eficient. Nu de multe ori această reconfigurare a funcțiilor și rolurilor din familie nu găsește cele mai bune soluții, copiii devenind supraîncărcați de roluri, copleșiți de sarcini sau din contra resimțind o oarecare lipsă de autoritate și o "libertate" percepute ca pe o invitație la acte de iresponsabilitate și chiar comportamente predelincvente.

Dincolo de șocul momentului plecării care, într-o formă sau alta, se atenuează în următoarele luni, rămâne capacitatea sau incapacitatea copiilor de a se adapta unui context de viață nou care presupune stiluri de viață diferite, reguli și rutine casnice noi. Aceste incompatibilități între răspunsurile învățate de copil în procesul de socializare primară și secundară pentru anumiți stimuli și felul diferit în care se așteaptă să răspundă din acest moment sunt premize ale lipsei de adaptare. Aceste experințe pot deveni cauzatoare de conflicte, între copilul ai cărui părinți sunt plecați în străinătate și restul grupului familial din care face parte acum.

Dacă valorile, stilul de viață, standardele și principiile însușite de copil în procesul de socializare sunt compatibile sau adaptabile celor din grupul familial în grija căruia este lăsat copilul, există șanse mari pentru o conviețuire armonioasă a minorului în noua sa casă, deși conștiința propriei familiei îi va rămâne foarte bine întipărită în minte ca un construct diferit. Datele culese pentru evidențierea modului de raportare a copilului la cei din jurul său în prezent, a felului în care se manifestă în grupul de egali, în mod special la școală și pentru studierea istoricului social se pot corobora pentru a surprinde dinamica dintre specificul procesului de socializare primară și secundară și așteptările de rol actuale ale copilului față de persoana de ingrijire.

Efectele negative ale separării copilului de părinți au fost demonstrate prin numeroase studii de specialitate. ( Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, 2006, p. 92). Copiii care au fost lipsiți temporar sau definitiv de ocrotirea părinților lor se confruntă cu dificultăți reale de adaptare la viața socială. De aceea, această problemă este o preocupare a întregii societăți.

,,Problemele de familie, ale cuplului marital și în relațiile părinți -copii au existat întotdeauna, după cum au existat și soluții. Ceea ce a însemnat marea cotitură în ceea ce privește asistența acordată familiei și problemelor sale s-a produs tocmai prin trecerea de la asistența spontană nesistematică la cea organizată oficial, cu metode și mijloace specifice. Asistența socială a familiei presupune o viziune și un tratament ecologic al grupului familial (locul ei în comunitate, relațiile cu alte instituții sociale, impactul evenimentelor și structurilor macrosociale). ( Iluț, P, 2005, p. 47).

Odată cu plecarea părinților la muncă în străinătate, toți cei îndreptățiți, începând poate cu părinții copiilor, trebuie să încerce să identifice soluții care să asigure protecția și promovarea drepturilor copiilor care să ducă la dezvoltarea normală a acestora. Existența problemelor personale și familiale, în acest caz, ar trebui să constituie o prioritate a comunității din care fac parte acești copii.

3.4 Organe abilitate în domeniile asistenței sociale și protecției drepturilor copilului

Copilul rămas în țară în urma plecării părinților la muncă în străinătate, poate avea nevoie de specialiști, legislație și instituții care să intervină pentru a-i asigura protecția, pentru a-i apăra drepturile. Protecția copilului aflat în dificultate se realizează prin intermediul următoarelor organe aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES), care au anumite responsabilități și obligații. (Lupșan, G., 2001, p. 53).

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului este un organ de specialitate al administrației publice centrale, înființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.12 din 26.01.2001. Funcțiile pe care le îndeplinește acest organ sunt : de strategie –asigură fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și a programelor de reformă în domeniul protecției drepturilor copilului, inclusiv prin adopție ; de reglementare –prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea realizării obiectivelor și programelor ; de administrare – prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, precum și a serviciilor publice din domeniul protecției drepturilor copilului, inclusiv prin adopție ; de reprezentare –prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern ; de autoritate de stat –prin care se asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu, controlul respectării aplicării acestora, precum și al activităților instituțiilor și organismelor care își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa ; de asigurare a activității executive și de secretariat a Comitetului Român pentru Adopție.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) este instituția publică cu personalitate juridică înființată în subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al municipiului București, cu rolul de a asigura pe teritoriul județului/sectorului aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, a celor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie ; activitatea DGASPC în domeniul protecției drepturilor copilului este complementară activității desfășurate de SPAS.

Comisia pentru Protecția Copilului este un organ de specialitate al consiliului județean/local/sectorului municipiului București care coordonează activitatea autorităților administrației publice locale din municipii/orașe/comune aflate pe teritoriul județului/sectorului municipiului București, în domeniul autorității tutelare și al protecției copilului aflat în dificultate ;

Serviciul public de asistență socială (SPAS) funcționează ca o instituție publică de interes local, cu personalitate juridică ; în cadrul acestui serviciu funcționează centre de plasament și centre de primire a copiilor, prin intermediul cărora se asigură dezvoltarea armonioasă a copilului încredințat sau dat în plasament acestora. Un alt organ important este Oficiul Român pentru Adopții (ORA).

Actele normative care reglementează modalitățile de abordare și instrumentare a cazurilor copiilor ai căror părinți au migrat în străinătate sunt: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului; Codul Familiei; Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; Ordinul nr. 219/2006 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate; Ordinul nr. 286/2006 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție; Ordinul nr. 95/2006 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistențăsocială și protecția copilului și serviciile publice de asistență socială/persoane cu atribuții de asistență socială, în domeniul protecției și drepturilor copilului; H.G. nr. 683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor Români care lucrează în străinătate, aprobate prin H.G. nr. 384/2001;

Actele normative care ghidează cel mai bine activitățile și intervențiile în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Ordinul nr. 219/ 2006. Legea 272 care oferă cadrul de intervenție pentru orice situație de risc în care copiii s-ar afla, chiar dacă nu menționeză specific această categorie de copii, punând accent pe prevenirea separării copilului de familie. Tot în temeiul acestei legi sunt stabilite tipurile de servicii destinate prevenirii copilului de părinți, cât și pe cele de protecție specială a copilului care a fost temporar sau definitiv separat de părinți. Prin Ordinul nr. 219 se prevede obligativitatea activităților de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, precum și planul de servicii pentru copil, tipul de servicii de consiliere psihologică de care va beneficia copilul.

Un studiu realizat de UNICEF în colaborare cu Asociația ,,Alternative Sociale” evidențiază faptul că SPAS din cadrul primăriilor sunt instituții ce ar trebui să joace rolul cel mai activ în identificarea și sprijinirea acestor cazuri, lucru care în urma analizelor efectuate demonstrează că resursele umane de care dispun acestea sunt total insuficiente raportându-se numărul de asistenți sociali la cel al numărului de locuitori (exemplu : 7 asistenți sociali la un numă de 300.000 de locuitori, fiecare cu problemele sale). Tot în același studiu sunt prezentate opinii ale unor persoane din cadrul comunității care sunt îndreptățite să o facă și care, specifică faptul că, colaborarea între serviciile de asistență socială din cadrul primăriilor și comunitate este deficitară, reduc colaborarea la completarea documentelor privind venitul minim garantat, la primirea unor cereri pentru acordarea anumitor beneficii. În aceste cazuri se remarcă rolul pasiv al serviciului specializat, în detrimentul muncii de teren care facilitează cu adevărat eficiența în comunitate. (Unicef. Reprezentanța în România, 2008, p. 29).

CAPITOLUL 4. METODOLOGIA CERCETĂRII ȘI DE INTERVENȚIE

Descrierea cercetarii:

Locul cercetarii;

Ipotezele , scop, obiective ;

Metodele cercetarii.

4.1 Studii de caz

Studiul de caz este doar una dintre diferitele metode de a efectua cercetări în domeniul științelor sociale. Folosirea studiilor de caz în scopuri de cercetare rămâne unul dintre cele mai provocatoare eforturi depuse în domeniul științelor sociale. Ca strategie de cercetare, studiul de caz este de multe ori folosit pentru a contribui la cunoștințele noastre cu privire la indivizi, grupuri, organizații, societate, politică și alte forme înrudite. Deloc surprinzător, aceasta a fost o strategie comună de cercetare în psihologie, sociologie, științe politice, asistență socială.

Metoda permite cercetătorilor să extragă caracteristicile evenimentelor din viața reală, cum ar fi ciclurile din viața individuală, procesele organizaționale și manageriale, schimbările din vecinătăți, relațiile internaționale și maturizarea industriilor. Pot exista studii de caz: explorative, descriptive, explicative. Formularea întrebărilor de studiu este poate cel mai important pas într-un studiu de cercetare, astfel încât trebuie să aveți răbdare și să-i acordați suficient timp. Cheia se află în conștientizarea faptului că întrebările au atât substanța (despre ce este studiul meu?), cât și forma ( pun o întrebare cu “cine”,” ce”/” care” , “de ce” ,sau “cum”?).

Un studiu de caz este o investigație empirică prin care se investighează un fenomen contemporan în contextual sau din viața reală, în special atunci cand granițele între fenomen și context nu sunt foarte bine delimitate. Investigația studiului de caz se ocupă de situația tehnică distinctă în care variabilele de interes vor fi mult mai numeroase decât punctele de date, iar ca prim rezultat, se bazează pe resurse multiple de dovezi, și ca al doilea rezultat, beneficiază de elaborare anterioară a unor ipoteze teoretice, în scopul de a dirija colectarea și analiza datelor. Astfel spus, ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune o metodă atotcuprinzatoare, care include logica designului, tehnicile de colectare a datelor și abordările specifice pentru analiza acestora.

Astfel, studiul nu este nici o tactică de colectare a datelor și nici o simplă caracteristică de design, ci o strategie cuprinzătoare de cercetare.

STUDIU DE CAZ PRIVIND SITUAȚIA COPIILOR C.A. ȘI C.I.G.

Cazul nr. 1

DATE DE IDENTIFICARE COPIL C. A.

Nume și prenume: – C. A.

Data și locul nașterii / CNP: – confidential

Act de stare civilă / identitate:act de naștere – confidential

Naționalitate / cetățenie / limba maternă: – romana

Religie: – ortodoxa

Nume și prenume tata / mama: – C.D. /C. E.

Domiciliu: – confidential

Locuiește fără forme legale: –

Condiții de locuit: – modeste și întreținute din punct de vedere igienico- sanitar

Situație școlară a copilului în prezent: – școlar

Starea de sănătate a copilului în prezent: – clinic sănătos

DATE DE IDENTIFICARE COPIL C.I.G

Nume și prenume: – C.I.G

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civilă / act de identitate: – confidențial

Nationalitate / cetatenie / limba materna: – română

Religie: – ortodoxă

Nume si prenume tata / mama: – C.D. /C. E.

Domiciliu: – confidențial

Locuiește fără forme legale: –

Condiții de locuit: – modeste și întreținute din punct de vedere igienico sanitar

Situație școlară a copilului în prezent: – școlar

Starea de sănătate a copilului în prezent: – clinic sănătos

DATE DE IDENTIFICARE FAMILIA NATURALĂ

MAMA

Nume și prenume: – C. E.

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civilă / identitate: – confidențial

Naționalitate / cetățenie / limba maternă: – română

Religie: – ortodoxă

Nume si prenume tata / mama: – G. / E.

Domiciliu: – confidențial

Locuiește fără forme legale: – străinătate

Starea civilă: – căsătorită

Condiții de locuit: –

Loc de muncă / venituri: –

Starea de sănătate în prezent: –

TATA

Nume și prenume: – C.D.

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civila / identitate: – confidențial

Nationalitate / cetatenie / limba materna: – română

Religie: – ortodoxa

Nume și prenume tata / mama: – M. si M.

Domiciliu: – confidențial

Locuiește fără forme legale: –

Starea civilă: – căsătorit

Condiții de locuit: –

Loc de muncă / venituri: – SC. SUN.SRL / alocația copiilor

ANALIZA CAZULUI

a. Sesizare (cum a intrat cazul în atenția DGASPC)

Cazul minorilor C.A. si C.I. a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, respectiv a Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii în data de 07.05.2007, în urma unei sesizări directe a unui părinte (tata) care a solicitat consiliere pentru cei doi copii de care se ocupă în prezent singur întrucât mama copiilor este plecată în străinătate.

b. Evaluarea și evoluția cazului:

Cei doi minori în vârstă de 8 ani(fata) și respectiv 13 ani (băiat) locuiesc împreună cu tatal, în vârstă de 32 de ani, într-un apartament, proprietate personală a celor doi soți, compus din trei camere, și întreținut din punct de vedere igienico-sanitar. Tatal ne-a relatat faptul că în urmă cu trei ani a fost plecat la muncă în Italia, în acest timp de creșterea și de îngrijirea copiilor s-a ocupat mama acestora. Dupa un an și mama a plecat la munca în străinătate, copiii fiind lăsați în grija unor prieteni de familie. Cei doi soți s-au despărțit în fapt de un an de zile, iar după despărțirea celor doi soți, tatăl s-a reîntors în tară. Din acel moment, tatal s-a ocupat de creșterea celor doi minori. Mama nu a mai revenit în tară, iar cei doi soți nu au mai pastrat legătura. Cei doi minori au menținut legătura cu mama prin telefon, ultima data au vorbit în urmă cu 6 luni. C.D., tatăl minorilor, lucrează la o firmă de producere și montare a geamurilor termopan și se ocupă singur de cei doi minori. El susține că din cauza programului încărcat are dificultăți în creșterea celor doi. De asemenea, de la întoarcerea din străinătate, C.D. a constatat că relațiile cu cei doi copii s-au schimbat, cei doi minori îl mint, nu îl ascultă, au rezultate scăzute la învătătură, absențe la școală.

În data de 08.05.2007, tatăl s-a prezentat la sediul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii împreună cu băiatul în vârstă de 13 ani, unde a stat de vorbă cu specialiștii centrului. Din discuțiile purtate a reieșit că baiatul simte în mod acut lipsa mamei. Minorul suferă în urma acestei despărțiri îndelungate și simte plecarea acesteia și lipsa contactelor de orice fel ca un abandon. S-au purtat și discuții legate de școală și dificultățile cu care acesta se confruntă la învățătură. Minorul a recunoscut că are probleme la învățătură, deoarece a rămas corigent la 4 obiecte în primul semestru al acestuia an. Băiatul dorește să își rezolve situația la învățătură și își dorește să promoveze clasa. În cursul acestei prime întâlniri băiatul a realizat ,,desenul familiei “. Împreună cu tatăl s-a hotărât continuarea consilierii celor doi minori la domiciliu, deoarece programul nu îi permite acestuia sa vină regulat la consiliere și nu are alte rude care să se ocupe de copii. Tatal și-a dat acordul ca psihologul să realizeze consilierea în locuința sa o dată pe săptămână.

În data de 12.05.2007 o echipă formată din asistent social și psiholog s-a deplasat la locuința familiei C. unde au discutat cu cei doi minori. Din discuțiile purtate a reieșit grija pe care fratele o manifestă fată de sora mai mică, asumarea de către băiat a unui rol protector. Cei doi copii sunt atașați unul de celălalt și se sprijină reciproc. S-au purtat discuții legate de situația școlară a celor doi; băiatul a fost încurajat în rezolvarea situației la obiectele în care se află în situație de corigența, psihologii i-au explicat diverse tehnici de memorare, de ascultare activă. Fetița a precizat că nu are probleme la școală, că se întelege bine cu colegii și învățătoarea. Din observațiile efectuate și din studiul caietelor fetiței s-a constatat că aceasta nu-și efectuează deseori temele motivând că “uita” și rezultatele școlare au scăzut tot mai mult în semestrul al doilea al clasei I. Băiatul a fost încurajat să se ocupe mai mult de temele pe care sora lui trebuie să le facă, să o ajute atunci când are nevoie.

În data de 15.05.2007 specialiștii Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii s-au deplasat la școala ,,G.B”, unde au discutat cu învățătoarea și respectiv diriginta celor doi copii. Învățătoarea fetiței ne-a relatat că aceasta este cuminte la ore, dar că rezultatele la învățătură au scăzut tot mai mult. Învățătoarea a relatat ca știa situația acesteia, dar ca nu s-a implicat și nu a incercat să o ajute pe considerentul că părinții sunt cei care trebuie să rezolve problemele copiilor lor.

Diriginta elevului a prezentat situația lui școlară și s-a arătat dispusă să îl ajute să promoveze clasa. De asemenea, diriginta a precizat că baiatul se confruntă cu aceste probleme din clasa a V-a, iar situația s-a agravat și mai mult în ultimul an. Reprezentanții școlii au înțeles situația dificilă pe care cei doi copii o parcurg și necesitatea că aceștia să fie ajutați să depășească aceste probleme, astfel încât efectele asupra dezvoltării personalității să fie cât mai reduse. În data de 22.05.2007 echipa a abordat cu cei doi copii problemele legate de școală, și au încercat să îi motiveze în realizarea și atingerea obiectivelor pe care și le-au propus în activitatea școlară. Băiatul a precizat că a reușit să obțină o notă bună la istorie. El a fost lăudat și încurajat în obținerea unor rezultate la fel de bune și la celelalte 3 obiecte la care se află în situație de corigență.

În timpul consilierii s-a abordat și subiectul plecării mamei, și din reacțiile celor doi copii a reieșit că ambii minorii se simt abandonați de mamă și își doresc foarte mult ca ea să se întoarcă acasă. Din observațiile efectuate s-a constat că băiatul reușește să își exprime tristețea și durerea mai intens decât sora sa. Cei doi copii povestesc cu plăcere de timpul petrecut împreună cu tatal lor la sfîrșit de săptămână, și de planurile pe care și le-au făcut pentru vacanță. În cadrul consilierii s-a efectuat un plan de activități pentru vacanță, băiatul a fost încurajat să își planifice câteva activități specifice pentru vârsta lui: să citească cărți pentru școală, să facă sport la un club din apropierea casei, să se plimbe cu prietenii în parc, să învețe să folosească calculatorul, să meargă la rude la țară, sa îl ajute pe tatăl său la treburile din casă. De asemenea, împreună cu fetița si-au planificat câteva activități pentru vacanța: vizita la rudele de la țară, activități ludice cu prietenii, desen, ajutor acordat tatalui în casă, exersarea scrisului și cititului.

D. Genograma familiei bilologice a copiilor:

LEGENDA

Persoană de sex feminină

Persoană de sex masculină

Căsătorie în care soții sunt separați în fapt

D.Ecomapa

VI . DIAGNOZA CAZULUI

Există mai mulți factori care sunt raspunzători de situația copiilor:

plecarea părinților în străinătate și încredințarea copiilor spre creștere și educație unor prieteni;

despărțirea afectivă a celor doi părinți;

lipsa contactelor cu mama;

relaționare defectuoasă tată-copil;

atitudinea de respingere a tatălui în legatură cu relația mamă-copil;

Schimbările care au loc în mediul familial își lasă tot timpul amprenta asupra dezvoltării copiilor. Cei doi copii au trecut prin foarte multe experiențe dureroase într-un timp foarte scurt plecarea tatălui, plecarea mamei, despărțirea dintre cei doi parinți, lipsa oricăror contacte cu mama, și acestea au lăsat urme adînci în sufletul lor. Efectele acestor schimbări se reflectă în scăderea stimei de sine a celor doi copii, eșecul școlar al băiatului, scăderea rezultatelor școlare la fetiță, neascultare, minciuni, instabilitate emoțională.

Planul de interventie

E. Analiza câmpului de forțe

SERVICII OFERITE:

– consiliere socială;

– consiliere psihologică individuală;

– consiliere psihologică de grup;

– informarea ….

VII. REZULTATELE INTERVENȚIEI

Copiii au beneficiat de programe de consiliere psihologică (individuală și de grup) în care s-a urmărit anularea efectelor negative generate de despărțirea părinților, creșterea încrederii în propria persoană, schimbarea atitudinilor față de propria persoană, schimbarea atitudinii negative față de despărțirea părinților, îmbunătățirea rezultatelor școlare, reducerea sentimentului de vină legat de plecarea mamei, îmbunătățirea relațiilor interpersonale dintre tată și cei doi minori. Situația școlară a celor doi copii s-a ameliorat, baiatul a reușit să obțină note mai bune și să își stabilească scopuri realiste în legatură cu evoluția viitoare la învățătură. Fetița este mai apropiată de tată, reușește să comunice mai deschis cu el, să îi ceară ajutorul, să își exprime sentimentele fără teamă.

Tatăl și-a schimbat atitudinea față de cei doi minori, le acordă mai multă încredere și iși petrece timpul liber împreună cu aceștia.

Tatal a planificat pentru vară o excursie în și diverse alte activități menite să imbunătățească relațiile cu cei doi copii, să îi apropie mai mult și să le diminueze sentimentul de insecuritate și vină față de despărțirea părinților.

Specialiștii urmaresc în continuare evoluția familiei și realizează activități de consiliere care urmăresc accentuarea efectelor pozitive obținute pâna acum și atingerea celorlalte obiective. De asemenea, specialiștii implicați în rezolvarea acestui caz vor încerca să contacteze mama minorilor pentru a discuta cu ea situația în care se află cei doi copii, necesitatea păstrării unei legături cu aceștia, obligația morală și legală pe care o are în creșterea și dezvoltarea lor.

Testul ,,arborelui” și testul ,,familiei” – interpretare

Din desenul ,,arborelui” realizat de băiat reiese dorința lui de a atrage atenția, dar și teama de afirmare, timiditatea – arborele ocupă toată pagina. Direcția arborelui indică stăpânire de sine, obiectivitate. Accentuarea spre dreapta relevă conștiința de sine exagerată, concentrarea slabă și superficialitate. Arborele este uscat, lucru ce denotă necesitatea lui A. de a fi protejat. Absența rădăcinilor sugerează prezența unor emoții reprimate. Liniile trasate sugerează vivacitatea, energia. Baza trunchiului sugerează și o anumită inhibiție în gândire și dezvoltare. Lărgirea bazei trunchiului către stânga sugereaza, de asemenea, inhibiția, atașamentul la trecut și la mama. Lărgirea ramurilor către extremități sugerează impulsivitate și violența primară. Coroana sugerează inhibiție si nesiguranță, un puternic sentiment de inferioritate, de devalorizare a propriei persoane. Ramificațiile subțiri – incapacitatea de a suferi frustrări. Frunzele care cad sugerează depresia, pesimismul, sentimentul de nereușită, prezența unor conflicte, traume.

Desenul realizat de fetița în vârstă de 8 ani exprimă dorința acesteia de a trece neobservată, timiditatea. Arborele este poziționat în extrema stângă și relevă problemele legate de mamă, prezența unui atașament ambivalent, probleme cu tatăl în calitate de educator. Poziționarea arborelui în partea stânga jos – impresia de abandon și de a fi pierdut obiectul dragostei. Absența rădăcinii sugerează teama, baza trunchiului sugerează rigiditatea adaptativă, orizontul strâmt de cunoastere, și vulnerabilitatea la stres. Coroana sugerează lipsa de agresivitate și voința slabă. Spațiul gol din coroană sugerează prezența unor conflicte intrapsihice, senzația de vină.

Desenul ,, familiei” – la ambii copii din desenul familiei lipseste mama, acest lucru sugerează sentimentul de abandon trăit de cei doi copii. În cele doua desene se constată diferențierea dintre sexe, realizată prin îmbrăcămintea celor desenați. Băiatul a desenat o activitate în parc în care sora lui se joacă cu baloane, în timp ce băiatul și tata o privesc. Tatăl este plasat în mijloc și este desenat de dimensiuni mai mari, ceea ce sugerează autoritatea pe care o are în familie. Lipsa contactelor fizice dintre cei trei membrii ai familiei și plasarea băiatului într-un cadru mai îndepărtat sugerează lipsa de siguranță în contactele sociale. Cei trei sunt veseli, si se bucura de timpul petrecut impreuna. În desenul realizat de fetiță se constată prezența unui alt personaj, o prietenă, acest fapt sugerează atașamentul de aceasta și prezența constantă în cadrul familiei. Personajele se țin de mână și sunt vesele, au ieșit în parc și se simt bine împreună. Tatăl este perceput ca o autoritate prin realizarea personajului de dimensiuni mai mari, dar se joacă împreună cu cei trei copii și participă la distracția copiilor.

Ambele desene realizate de C.A. si C.I. sugerează că plecarea mamei și lipsa contactelor cu aceasta au schimbat imaginea familiei în viziunea celor doi copii; omisiunea mamei sugerează efectul de respingere și sentimentul de abandon.

STUDIU DE CAZ PRIVIND SITUAȚIA COPILULUI D.G.E.

Cazul nr. 2

DATE DE IDENTIFICARE COPIL D.G.E.

Nume și prenume: – D.G.E.

Data și locul nașterii / CNP: – 8 ani

Act de stare civilă / identitate:act de naștere – confidențial

Naționalitate / cetățenie / limba maternă: – româna

Religie: – ortodoxă

Nume și prenume tată / mamă: – D.V. /C. D.

Domiciliu: – confidențial

Locuiește fără forme legale: –

Condiții de locuit: – modeste

Situație școlară a copilului în prezent: – școlar

Starea de sănătate a copilului în prezent: – clinic sănătos

DATE DE IDENTIFICARE FAMILIE NATURALĂ

MAMA

Nume și prenume: – C. D.

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civilă / identitate: – confidențial

Naționalitate / cetățenie / limba maternă: – română

Religie: – ortodoxă

Nume și prenume tată /mamă: –

Domiciliu: – confidential

Locuiește fără forme legale: – străinătate

Starea civila: – divorțată

Condiții de locuit: –

Loc de muncă / venituri: plecată la muncă în străinătate

Starea de sănătate în prezent: –

TATA

Nume și prenume: – D.V.

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civilă / identitate: – confidențial

Nationalitate / cetatenie / limba materna: – română

Religie: – ortodoxă

Nume și prenume tată / mamă: – G./E.

Domiciliu: – confidențial

Locuieste fara forme legale: –

Starea civila: – concubinaj

Condiții de locuit: –

Loc de muncă / venituri: – plecat la muncă în străinătate

FRAȚI / SURORI

M.T.- 15 ani, școlar

M.R.- 14 ani, școlar

M.A.- 10 ani, școlar

III ANALIZA CAZULUI

A. Sesizare (cum a intrat cazul în atentia DGASPC)

Cazul copiilor M. – D., a intrat în atenția Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Pariți și Copii în data de 07.03.2008 fiind sesizat de către autoritățile locale din comuna S., care au solicitat instituirea unei măsuri de protecție specială pentru cei 4 minori, care se afla în dificultate, deoarece mama copiilor și concubinul acesteia au plecat la muncă, în străinătate.

În sesizare se specifică faptul că cei patru minori ai căror parinți sunt plecați în străinătate locuiesc la numitul D.G. unchiul patern al copiilor (care este casier la Primaria S.). Întruât mai are în grijă un nepot în vârstă de 20 de ani, care este elev iar situația financiară nu-i permite să se ocupe și de cei patru nepoți, s-a adresa Primariei S. pentru instituirea unei măsuri de protecție specială pentru aceștia.

Din ancheta socială intocmită de către reprezentanții autorităților locale, a reieșit faptul că aceștia nu s-au implicat în identificarea unei alternative pe plan local și au venit cu propunerea de instituire a unei măsuri de protecție specială pentru cei patru frați. Specialiștii din cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, au contactat telefonic și în scris reprezentanții Primariei, Politiei și Școlii din comuna S. aducându-li-se la cunoștință prevederile Legei nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care obligă autoritătile locale să implice membrii comunității și să identifice alternative pe plan local care ar putea veni în sprijinul copiilor, evitându-se astfel institutionalizarea acestora.

Autoritățile locale ne-au comunicat telefonic că au luat legatura cu mama copiilor în Italia si că aceasta a promis că se intoarce în tară pentru a rezolva situația copiilor.

B. Evaluarea și evoluția cazului:
În data de 30.05.2008, cazul a reintrat în atenția Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, sesizat tot de Primăria S., prin care am fost informați că mama copiilor, numita C. D. și concubinul acesteia D. V. nu s-au întors din străinătate și că există riscul ca cei patru copii să rămână fără locuință.

Specialiștii DGASPC, au contactat conducerea școlii generale din comuna S., respectiv pe d-na director M. R. pentru a întocmi o caracterizare din punct de vedere pedagogic. Aceasta a fost sensibilizată de situația celor patru copii si a menționat că se va implica personal pentru a identifica o familie care să se poată îngriji de aceștia.

În aceeași zi directorul școlii M. R., a contactat mai multe familii care ar putea să ajute copiii dar numai una singură a fost dispusă să le ofere condiții materiale și afecțiune pentru toți frații fără a-i despărți. Familia se numește O. S. G. și G., locuiește în comuna S și cunoaste copiii de când erau mici. De menționat este faptul că în comună se află mai multe familii care au în plasament copii aflați în dificultate.

În data de 06.06.2008, o echipă formată dintr-un asistent social și un psiholog s-a deplasat în comuna S. pentru a evalua situația din punct de vedere psiho-social a copiilor, și a condițiilor în care locuiesc în prezent precum și evaluarea familiei O. S. si G..

Echipa de specialiști însoțită de referentul social s-au deplasat la școala din comuna S. unde surorile M T și sora ei M R , sunt eleve în clasa a VII – a. Din discuțiile purtate cu cele doua surori au rezultat următoarele :

părinții copiilor au divorțat când aceștia erau mici, au locuit o perioadă în satul C., la bunica maternă până când aceasta a decedat, după care din anul 1998 s-au mutat în satul N, com. M. la numitul D.G., relație din care a rezultat minora D. G. E., elevă în clasa a I-a la școala din satul N.

minorele prezentau simptomele unui abuz emoțional, manifestau un sentiment de nesiguranță și frică ca s-ar putea produce separarea fraților;

au relatat faptul că țin legatura cu mama telefonic care nu a putut justifica neimplicarea acesteia în iesirea copiilor din criză, dar că au speranța că într-o bună zi mama se va intoarce și vor fi din nou o familie;

copiii nu au mai primit ajutor financiar de la mamă din luna februarie 2007, singurele venituri rezultând din alocații și din ajutorul vecinilor;

surorile și-au dat acordul atât verbal cât și în scris că doresc să locuiască la familia O. S.

Minorii frecventează școala, sunt îngrijiți, îmbrăcați iar din caracterizarea școlară reiese faptul că aceștia au note de promovare, că nu au creat probleme deosebite, că există sistem relațional și atașament puternic între frați.

Echipa interdisciplinară însoțită de minora M. T. s-a deplasat în satul N., la imobilul domnului D. G. în care locuiesc și cei patru copii si s-au constatat urmatoarele:

la domiciliu se aflau cei doi frați mai mici care tocmai se întorseseră de la școala din sat unde învată;

copiii ne-au arătat camerele în care locuiesc; acestea erau modest mobilate și îngrijite;

minorii se gospodăresc singuri, sora cea mare de 15 ani suplinind locul mamei. Aceasta se ocupă de curațenie, mâncare și spălat rufe ;

domnul D. G. nu era nici la Primărie și nici la locuința acestuia nu se afla

așa că nu s-a putut asculta și punctul de vedere al acestuia în ceea ce privește situația de criză în care se afla copiii;

frații mai mici au fost consiliați de asistentul social și psihologul DGASPC și informati cu privire la situația lor viitoare și în acest sens am aflat ca aceștia au beneficiat de o măsura de protecție specială pentru un an de zile într-un centru de plasament, în urma neîntelegerilor dintre mama sa și concubinul acesteia, după care au fost reintegrati în familie;

C. Încadrarea juridică a cazului

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

ART. 64

(1) Plasamentul copilului în regim de urgență este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, precum și în situația copilului găsit sau a celui abandonat în unități sanitare.

(3) Pe toată durata plasamentului în regim de urgență se suspendă de drept exercițiul drepturilor părintești, până când instanța judecătorească va decide cu privire la menținerea sau la înlocuirea acestei măsuri și cu privire la exercitarea drepturilor părintești. Pe perioada suspendării, drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului sunt exercitate și, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament în regim de urgență, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate și, respectiv, sunt îndeplinite de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului București.

ART. 65

(2) Măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de către instanța judecătorească în condițiile art. 94 alin. (3)

Genograma familiei bilologice a copiilor:

ECOMAPA

E. Analiza câmpului de forțe

SERVICII OFERITE:

– consiliere socială;

– consiliere psihologică de grup;

– consiliere juridică

– informare.

ETIOLOGIA PROBLEMELOR

Există mai mulți factori care sunt răspunzători de situația copiilor:

plecarea mamei și a concubinului în străinătate și încredințarea copiilor unei persoane interesată doar de partea materială;

lipsa contactelor vizuale cu mama;

gazduirea a trei dintre copii într-un centru de plasament datorită neînțelegerilor dintre părinți;

divorțul celor doi părinți;

neimplicarea tatălui în procesul creșterii copiilor după pronuntarea divorțului;

decesul bunicii materne.

VI . DIAGNOZA CAZULUI

Schimbările care au loc în mediul familial îsi lasă tot timpul amprenta asupra dezvoltării copiilor. Cei patru frați au trecut prin foarte multe experiențe dureroase la vârsta cand aveau nevoie de un mediu familial stabil, de afecțiune și dragoste din partea părinților. Divorțul părinților, decesul bunicii materne, reintegrarea în noua familie și ulterior plecarea mamei și a concubinului în străinătate au lăsat urme adânci în sufletul lor. Efectele acestor schimbări se reflectă în scăderea stimei de sine a celor 4 copii, instabilitate emoțională, nesiguranță.

VII. REZULTATELE INTERVENȚIEI

Copiii au beneficiat de consiliere psiho-socială (individuală și de grup) în care s-a urmărit anularea efectelor negative generate de despărțirea părinților, creșterea încrederii în propria persoană, schimbarea atitudinilor față de propria persoană, schimbarea atitudinii negative față de despărțirea părinților, îmbunătățirea rezultatelor școlare, facilitarea reintegrării în cadrul familiei de plasament.

De asemenea, copiii au fost informați cu privire la demersurile pe care specialiștii Centrului de Consiliere urmează să le intreprindă în vederea instituirii măsurii de plasament la familia O.S., și că frații care au vârsta de peste 10 ani vor primi citație din partea tribunalului pentru a participa la proces, unde se va asuculta opinia acestora.

Cazul a fost monitorizat de către autoritățile locale care au transmis reprezentanților DGASPC rapoarte de monitorizare pe o perioadă de trei luni cu privire la evoluția copiilor.

În urma informațiilor primite s-a constatat că frații D.-M. s-au integrat în noul mediu, beneficiază de atașament și un mediu stabil, securizant de tip familial, propice dezvoltării unei personalități armonioase .

STUDIU DE CAZ PRIVIND SITUAȚIA COPILULUI

Cazul nr. 3

DATE DE IDENTIFICARE COPIL

Nume și prenume: – T.Ancuța-.Elena.

Data și locul nasterii / CNP: – 13 ani

Act de stare civilă / identitate:act de naștere – confidențial

Nationalitate / cetățenie / limba maternă: – română

Religie: – ortodoxa

Nume și prenume tata / mama: – B.V./ T.N.

Domiciliu: – confidențial

Locuieste fara forme legale: –

Condiții de locuit: – modeste

Situatie scolara a copilului în prezent: – abandon școlar

Starea de sănătate a copilului în prezent: – clinic sănătos

II DATE DE IDENTIFICARE FAMILIE NATURALA

MAMA

Nume și prenume: – T.N.

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civilă / identitate: – confidențial

Naționalitate / cetățenie / limba maternă: – română

Religie: – ortodoxa

Nume și prenume tata / mama: –

Domiciliu: – confidențial

Locuiește fără forme legale: – străinătate

Starea civila: – căsătotită

Condiții de locuit: – modeste

Loc de muncă / venituri: plecată la muncă în străinătate

Starea de sănătate în prezent: –

TATA

Nume și prenume: – B.V.

Data și locul nașterii / CNP: – confidențial

Act de stare civilă / identitate: – confidențial

Nationalitate / cetatenie / limba materna: – română

Religie: – ortodoxa

Nume și prenume tata / mama: – modeste

Domiciliu: – confidential

Locuiește fără forme legale: – comuna U.

Starea civilă: – concubinaj

Condiții de locuit: –

Loc de muncă / venituri: – fără ocupație FRAȚI / SURORI

1. B. Remus Gheorghe, în vârstă de 11 ani, elev in cls. a Va ;

2. B. Ana -Maria, în vârstă de 11 ani, elevă în cls. a III a ;

3. T. Larisa-Alexandra, în vârstă de 8 ani, eleva in cls.I;

4. B. Vasilica –Amalia, , în vârstă de 4 ani, prescolar ;

5. B. Oliviu-Neculai, în vârstă de 2 ani

III ANALIZA CAZULUI

A. Sesizare (cum a intrat cazul în atenția DGASPC)

Cazul fraților B.-T., a intrat în atenția Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii în data de 11.02.2008, în urma unei sesizări telefonice prin care s-a semnalat faptul că minorii sunt neglijați de către părinți, întrucât mama a plecat la muncă, în străinătate iar tatăl nu are loc de muncă și nu se ocupă corespunzător de creșterea și îngrijirea acestora.

B. Evaluarea și evoluția cazului:

În data de 18.02.2008, specialiștii Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii s-au deplasat împreună cu reprezentantul Primăriei comunei M., la domiciliul familiei B, în scopul evaluării situației minorilor în cauză.

Familia B. locuiește într-o casă compusă din doua camere, modest mobilate și bine întreținute din punct de vedere igienico-sanitar. Casa este construită din lut și nu este racordată la rețeaua electrică.

La data vizitei la domiciliu se aflau cei 5 minori și tatal acestora, numitul B. Vasile. Din discuțiile purtate cu tatăl copiilor a reieșit că soția sa, B. Nicoleta a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu un an și a plecat la muncă, în străinătate. Mama copiilor a luat această hotărâre întrucât soțul a aflat despre relația extraconjugală pe care a avut-o cu un nepot în vârstă de 18 ani.

Numitul B. Vasile a precizat că a vorbit cu soția sa la telefon și a rugat-o să se intoarcă acasă, la copiii care au nevoie de afecțiunea și dragostea maternă, însă aceasta a refuzat .

Tatal a fost informat că există posibilitatea ca cei 5 copii sa beneficieze de un mediu stabil din punct de vedere psiho-afectiv, însă acesta a menționat că nu este de acord cu instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copii, și a declarat pe propria raspundere că se va ocupa în continuare de creșterea și îngrijirea minorilor.

Specialiștii CCS au constatat că frații B.–T. erau curat imbracați și bine îngrijiți în ceea ce privește igiena corporală, ocupându-se de ei și de întreaga gospodărie minora T. Ancuta-Elena, in varsta de 13 ani.

De asemenea, s-a constatat că minorii sunt dezvoltați normal din punct de vedere fizic, și nu sunt în evidența medicului de familie cu boli cronice.

Pe parcursul discuției, minora a dat dovadă de maturitate în asumarea rolului parental față de frații ei, existând un puternic atașament între aceștia. Minora a mai declarat că a fost nevoită să abandoneze școala ca să aibă grijă de frații ei mai mici întrucât mama sa a plecat la muncă în străinătate iar tatăl nu se putea ocupa singur de gospodărie și de îngrijirea copiilor. Ancuța a manifestat o atitudine deschisă în consilierea cu specialiștii, exprimându-și dorința de a comunica, de a povesti despre relațiile existente în cadrul familiei sale.

Minora ne-a adus la cunoștință că după plecarea mamei în străinătate a devenit stapâna casei, asumându-și îndatoriri cu mult peste capacitățile unei fete de 13 ani, fiind supusă unei maturizari pentru care nu a fost pregatită și care i-a afectat dezvoltarea. Aceasta prezintă un comportament verbal cu nivel mediu de exprimare, datorită lipsei educației în plan familial și școlar. Se observă carențe grave în plan afectiv, impunându-se prezența unui adult necesară dezvoltarii unei personalități armonioase.

S-au purtat discuții legate de reluarea cursurilor școlare, iar T. Ancuța – Elena s-a arătat interesată de acest lucru, solicitând informații în acest sens.

Specialiștii DGASPC s-au deplasat la școala din com. M. unde au discutat cu învățătoarea și respectiv diriginta fraților B.-T. Cadrele didactice intervievate ne-au informat că minorii în cauză nu ridică probleme majore, sunt cuminți, nu lipsesc de la scoala, insă au o situație mediocră la învățătură, cauzată în mare măsură de lipsa de implicare a unui adult în educația acestora.

În ceea ce privește posibilitatea reintegrării școlare a minorei T. Ancuța, diriginta elevului ne-a precizat că aceasta poate relua cursurile școlare începând cu deschiderea noului an școlar 2008/2009, asigurându-ne că-i va acorda tot suportul necesar în vederea reintegrării în noul colectiv, a îmbunătățirii situației școlare și implicit a promovării anului școlar. Reprezentanții școlii au înțeles situația dificilă pe care frații în cauză o parcurg și necesitatea că aceștia să fie ajutați să depășească aceste probleme, astfel încât efectele asupra dezvoltării personalității să fie cât mai reduse.

Echipa DGASPC s-a deplasat și la cabinetul medical din comună. Din discuția purtată cu medicul a reieșit că mama, T. Nicoleta nu s-a deplasat niciodată cu copiii în vederea vaccinării acestora, și nici nu a fost receptivă la informațiile referitoare la metodele contraceptive și modul de utilizare a acestora în vederea evitării pe viitor a unei sarcini nedorite.

Familia B. beneficiază de ajutor social, alocație complementară precum și de alocația de stat a copiilor .

Tatăl copiilor a fost consiliat de specialiști cu privire la :

-importanța implicării în procesul creșterii și îngrijirii copiilor în vederea asigurării acestora unui climat socio-afectiv stabil ;

-dreptul copiilor la educație care să le permită dezvoltarea în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale ;

– obligația de a o reinscrie pe fiica sa, T. Ancuța, la școala si de a asigura frecventarea cu regularitate de catre aceasta a cursurilor scolare ;

– necesitatea stabilirii unei relații afective între tată și copii, esentială pentru dezvoltarea acestora ;

– comunicarea adecvata cu minorii ;

– importanța satisfacerii nevoilor emoționale ale copiilor și importanța asigurării unui mediu afectiv stabil ;

– obligația în calitate de părinte de a se ocupa de creșterea și îngrijirea copiilor și de a le asigura, în limita posibilităților, condiții ncecesare pentru creștere, educare, învătătură, și pregătire profesională ;

– obligația de a se adresa serviciilor mdicale în vederea asigurării copiilor o stare de sănătate bună și pentru a preveni situațiile care pun în pericol viața, creșterea, și dezvoltarea copilului.

C. Încadrarea juridică a cazului

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Art.5

(2) Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copiluluirevine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil tinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijin părinții, sau după caz alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului.

(4) Intervenția statului este complementară; statul asigură protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituțiile statului și de autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu.

D. Genograma

LEGENDA

D. Ecomapa

F. Analiza câmpului de forțe

IV. SERVICII OFERITE:

– consiliere socială;

– consiliere psihologică de grup;

– consiliere juridică

– informare.

V. ETIOLOGIA PROBLEMELOR

Există mai mulți factori care sunt raspunzători de situația copiilor:

lipsa contactelor vizuale cu mama;

neimplicarea tatălui în procesul creșterii copiilor;

lipsa abilităților parentale și nivelul scăzut al educației părinților;

relaționare defectuoasă tată-copil;

despărțirea afectivă a celor doi părinți.

VI . DIAGNOZA CAZULUI

Schimbările care au loc în mediul familial își lasă tot timpul amprenta asupra dezvoltării copiilor. Frații B.–T. au trecut prin foarte multe experiențe dureroase într-un timp foarte scurt, plecarea mamei, despărțirea dintre cei doi parinți, lipsa oricăror contacte cu mama, au lăsat urme adânci în sufletul lor. Efectele acestor schimbări se reflectă în scăderea stimei de sine a copiiilor, eșecul școlar al fetiței de 13 ani, situația slabă la învățătură a celorlați frați, instabilitate emoțională.

VII. Rezultatele intervenției

Copiii au beneficiat de consiliere psiho-socială (de grup) în care s-a urmărit anularea efectelor negative generate de despărțirea părinților, creșterea încrederii în propria persoană, schimbarea atitudinilor față de propria persoană, schimbarea atitudinii negative față de despărțirea parinților, îmbunătățirea rezultatelor școlare, facilitarea reluării cursurilor școlare a fetei.

În urma intervenției specialiștilor DGASPC și a reprezentanților autorității locale, familia B. –T.a beneficiat de sprijin, în vederea previnirii separării copiilor de familia naturală. De asemenea, specialiștii Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii în colaborare cu fundația HHC Romania, a acordat sprijin material-financiar familiei în vederea imbunătățirii condițiilor de trai.

Cazul a fost monitorizat de către reprezentanții Primăriei M. pe o prioadă de trei luni în vederea prevenirii separării copiilor de familia naturală/ extinsă, în conformitate cu Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

PROIECT DE INTERVENȚIE

I.Descrierea proiectului

În contextul aderării la Uniunea Europeană, ceea ce a însemnat printre altele și deschiderea granițelor și reglementarea raporturilor de muncă în ceea ce-i privește pe cetățenii români, România se confruntă cu migrația masivă a unui număr din ce în ce mai mare de persoane către țările cu o economie mai dezvoltată unde sunt asigurate condiții mai bune și mai avantajoase de muncă. Acest fenomen capătă o amploare și mai mare în zonele mai „sărace”ale țării, unde întregi comunități migrează lăsând în urmă un număr foarte mare de copii.

Conform celei mai recente comunicări din partea ANPDC (Agenția Națională de Protecție a Drepturilor Copilului), instituție care deține rolul monitorizării acestui fenomen, sunt peste 82.464 de copiii rămași fără unul sau ambii părinți în urma plecării acestora la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 26.406 sunt copii care provin din familii în care ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate; 47.154 sunt copii care provin din familii în care un părinte este plecat la muncă în străinătate și 8.904 sunt copii care provin din familii în care unicul susținător este plecat la muncă în străinătate. Aproape 2500 de copii dintre cei cu părinții plecați se află în sistemul de protecție specială.

Drepturile copiilor

Dreptul la familie si protecție

Relația pe care părinții plecați reușesc să o stabilească și să o mențină cu copiii rămași acasă are un rol covârșitor în atitudinea și comportamentul viitor al copilului, când părinții vor lipsi pentru perioade lungi de timp.

S-au evidențiat următoarele concluzii:

lipsa mamei este mai des și mai intens resimțită de majoritatea grupului țintă, atât pentru că aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodărești, care în lipsa acesteia, revin în grija copiilor, cât și pentru că mamele reușesc mai bine să aibă o relație apropiată și o comunicare deschisă cu copiii;

un aspect foarte important este comunicarea și înțelegerea care se stabilește între copiii și adulții cu care locuiesc. În mod special adolescenții resimt nevoia unei comunicări constante și apropiate cu un părinte sau cu o rudă apropiată în care să găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi foarte importante pentru viața lor;

au fost evidențiate probleme de comunicare între copii și bunici, cauzate de înțelegerea diferită a priorităților și responsabilităților în familie și societate;

problemele de comunicare devin și mai accentuate în cazul tinerilor adolescenți, asupra cărora bunicii nu mai au nici un control;

adolescentele par a se adapta mai ușor la relația cu bunicii; însă, opinia lor este că ar avea nevoie de o comunicare mai strânsă și mai deschisă cu ei așa cum o aveau cu mama;

relația pe care părinții plecați o stabilesc cu copiii rămași acasă a fost percepută, atât de către copii cât și de către cei care rămân cu aceștia, ca având o importanță deosebită în atitudinea și comportamentul copiilor: o relație apropiată, constantă, bazată pe încredere și sinceritate îi ajută pe copii să accepte mai ușor lipsa lor, să fie în continuare implicați în viața socială și să aibă un comportament dezirabil social pe când lipsa relației cu părinții s-a dovedit a avea efecte de izolare, scădere a încrederii în sine, scădere a rezultatelor școlare, absenteism și chiar abandon școlar, lipsa implicării și a participării la acțiuni extra-școlare ajungând chiar la comportamente și atitudini indezirabile social (ca infracționalitate, violență etc).

Rezultatele studiului arată faptul că există o categorie de minori care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoștință), fără să beneficieze de un mediu familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoțională normală. Ei au în general peste 13-14 ani și sunt lăsați de părinți singuri, fără bunici sau alte rude. S-a evidențiat faptul că pentru această categorie de copii riscurile de a abandona școala, de implicarea în comiterea de fapte penale sau consum de droguri, sunt mai mari.

Dreptul la sănătate și bunăstare

În ceea ce privește hrana, îngrijirea personală, starea de sănătate a copiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, au rezultat următoarele:

O parte din copiii aflați în această situație s-a dovedit a se hrăni mai puțin sănătos. În această situație de află:

Adolescenții care rămân singuri fără o directă supraveghere a unui adult, aceștia nu reușesc să își prepare o hrană corespunzătoare zi de zi;

Copiii de diferite vârste care rămân în grija bunicilor și cu care părinții nu mai păstrează nici un fel de legătură– aceștia nu beneficiază de suficiente resurse materiale necesare pentru hrană și o stare bună de sănătate.

Pregătirea hranei revine de cele mai multe ori în grija adolescentelor,tinerelor fete, ce le consumă din timpul de școală și pregătire a temelor, cât și din timpul liber.

Nu s-a evidențiat o diferență între starea de sănătate a copiilor cu părinții acasă și a copiilor care nu trăiesc alături de părinți, însă se percepe o situație de risc pentru cei din urmă pe motivul unei atenții mai scăzute asupra lor din partea părinților. Copiii care rămân fără ambii părinți în urma migrației în căutarea unui loc de muncă prezintă, într-o măsură mai mare, următoarele nevoi:

Accesul la o hrană de calitate prin asigurarea nevoilor materiale corespunzătoare;

Accesul la o hrană de calitate prin pregătirea corespunzătoare a meselor de zi de zi;

Nevoia de îngrijirea medical primară și orientare către serviciile medicale corespunzătoare;

Asigurarea accesului la servicii medicale.

Serviciile de tip „centru de zi” au fost considerate ca fiind foarte utile atât de către persoanele adulte intervievate cât și de către copii constituind modalități eficiente de implicare zilnică a copiilor în activități socio-educaționale și sub supraveghere specializată.

Dreptul la educație

În ceea ce privește educația, rezultatele focus-grupurilor și interviurilor au pus în evidență următoarele aspecte:

Printre adolescenții, mai ales printre băieții care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, există tendința de a abandona școala;

De asemenea, printre adolescenții cu părinții plecați, atât fete cât și băieți, se manifestă tendința de absenteism. Există cazuri de tineri cu părinți plecați la muncă în străinătate care acumulează foarte multe absențe la școală, fiind chiar în prag de exmatriculare;

Absenteismul apare, în anumite situații, și la cei mici din ciclul primar și gimnazial;

Atât la cei mici cât și cei mari se observă o scădere a interesului acordat școlii și temelor pentru acasă pe fondul unei lipse de control și supraveghere din partea unui adult cu autoritate asupra lor;

Cei mici, uneori si adolescenții, întâmpină dificultăți în realizarea temelor acasă și a înțelegerii materiei predate la școală. În acest sens, ei resimt nevoia de a avea o persoana adultă(părinte, învățător sau profesor) care să îi ajute și să-i susțină în activitatea școlară.

În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activitățile de îngrijire a gospodăriei;

Programele și activitățile extrașcolare au un impact pozitiv asupra copiilor (în special din ciclul primar și gimnazial) în ceea ce privește motivația de a veni la școală;

La nivelul școlilor nu există un sistem de monitorizare și asistență pentru copiii (cu părinți plecați la muncă în străinătate) care manifestă o scădere a motivației pentru școală. Numai în caz de abandon școlar, școala anunță fie direcția de protecție a copilului, fie serviciile / departamentele de asistență social din cadrul primăriilor.

Dreptul la opinie și participare

Opinia copilului în ceea ce privește decizia pe care o iau părinții (în legătură cu plecarea în străinătate pentru o perioadă de timp) nu este luată în considerare; de cele mai multe ori aceștia nu sunt nici măcar întrebați care este părerea lor;

Cei mici, copii până în 12-13 ani, nu numai că nu sunt consultați în decizia părinților de a pleca de acasă pentru o anumită perioadă dar de cele mai multe ori aceștia nu sunt nici măcar informați despre plecare decât în momentul în care aceasta se întâmplă;

Copilul resimte atât lipsa informării cât și a lipsei participării la decizie, într-un mod negativ, cu consecințe asupra atitudinii și comportamentului în lipsa părinților.

Dreptul la timp liber, joc și activități culturale

Copiii care provin din familii unde mama este plecată sunt implicați în multiple activități gospodărești ocupându-le o mare parte din timpul lor liber;

În mediul rural ponderea activităților gospodărești este mult mai mare, de aceea timpul liber al copiilor este foarte redus;

Posibilitățile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza lipsei disponibilității acestora pe de o parte pentru activitatea de joc și pe de altă parte pentru activitățile ce presupun mișcare ca mersul la iarbă verde, în excursii etc.

Posibilitățile de petrecere a timpului liber au fost percepute de către majoritatea copiilor ca fiind reduse în general atât în mediul urban cât și în mediul rural.

Dreptul la nediscriminare / Incluziune Socială

La nivel social și în mass-media se pune mai degrabă accent pe suferința și situația dezavantajată în care acești copii se află și mai puțin pe modul în care sunt respectate drepturile acestor copii sau pe soluțiile la problemele lor, pe serviciile concrete la care aceștia se pot adresa. În acest context, copiii se simt mai degrabă„victime ale excluziunii sociale” accentuându-se efectele negative ale plecării părinților de acasă.

Serviciile la care se poate apela în prezent:

Pe baza discuțiilor cu reprezentanții direcțiilor și serviciilor publice de asistență socială s-au identificat câteva servicii din sistemul public la care grupul țintă poate apela:

Servicii de consiliere și orientare fie oferite de asistentul social la domiciliul copiilor și al celor care îi întrețin, fie în cadrul consiliului local la „Serviciul de consiliere pentru copil și familie”;

ƒServiciile de tip „centru de zi” la care se poate apela;

Sprijinul material poate fi una din măsurile speciale care se ia ca urmare a evaluării situației din familie;

Sprijinul în îngrijirea copilului (mai ales pentru familiile în care fie părintele rămas acasă fie bunicii încă sunt încadrați în muncă);

Sprijinul în educația copiilor, ca o activitate complementară (există mulți bunici care apelează la centrele de zi pentru că nu au disponibilitatea de a-i ajuta la teme și la procesul de învățare pe copii etc).

În analiza rezultatelor prezentului proiect s-au urmărit, în principal, elemente legate de mediul familial în care copiii, lipsiți de îngrijirea părintească, cresc și se dezvoltă, elemente legate de starea de sănătate și bunăstare prin evidențierea nevoilor pe care acești copii le au, elemente legate de educația,cultura și petrecerea timpului liber și, nu în ultimul rând, măsura

în care este respectat dreptul la participare, dreptul non discriminare,incluziune socială și măsuri de protecție specială.

II. Scopul proiectului

Reducerea numărului părinților care migrează și a consecințelor asupra copiilor cu părinți plecați în străinătate cât și îmbunătățirea rezultatelor școlare și reducerea absenteismului școlar. Participarea copiilor la acest proiect va fi voluntară, acordându-se o grijă specială celor mai sensibili la problematica abordată, urmărind ca discuția despre lipsa părinților să nu aducă acestora nici un fel de prejudiciu la nivel emoțional.

III.Durata proiectului și stabilirea grupului țintă

Proiectul “Copiii rămași acasă” va fi realizat în perioada ianuarie-aprilie. Pentru a avea însă o imagine de ansamblu asupra dificultăților și a obstacolelor întâmpinate de copii, dar și a soluțiilor posibile, proiectul va fi extins și la nivelul învățătorilor, profesorilor, consilierilor școlari și reprezentanților direcțiilor de asistență socială și protecție a drepturilor copilului.

Grupul țintă vor fi 20 de copii cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani ce provin din familii cu părinți plecați în străinătate. Activitatile abordate includ sprijinirea grupului prin acordarea de suport psihic (consiliere).

Beneficiari direcți: copiii.

Beneficiari indirecți: familia și comunitatea.

IV.Locul de desfășurare

Proiectul a fost realizat în orașul Suceava, iar sediul a fost liceul Mihai Eminescu.

V.Metode și tehnici folosite

Metodele folosite au fost consilierea, observația, documentarea și evaluarea.

Tehnici:

Ghidurile de discuție destinate copiilor și tehnicile folosite vor fi adaptate în funcție de vârsta acestora cu scopul de a obține rezultate relevante pentru fiecare grupă de vârstă. La grupele mici de vârstă am folosit mai multe tehnici proiective:

tehnica desenului;

tehnica colajului de poze;

tehnica poveștii despre o zi obișnuită din viața lor de copil.

Aceste tehnici sunt pentru a facilita comunicarea și exprimarea propriilor percepții și emoții legate de lipsa temporară sau definitivă a părinților.

Participarea copiilor la acest program va fi voluntară, acordându-se o grijă specială celor mai sensibili la problematica abordată, urmărind ca discuția despre lipsa părinților să nu aducă acestora nici un fel de prejudiciu la nivel emoțional.

VI.Stabilirea obiectivelor:

întocmirea bazei de date cu copii ai căror părinți sunt plecați in străinătate;

consilierea copiilor ai căror părinți sunt plecați in străinătate;

consilierea tutorilor legali care se ocupă de copiii cu părinți plecați în străinătate;

identificarea copiilor care prezintă simtome ale abandonului (somatice: îmbolnăviri mai frecvente);

identificarea copiilor care prezintă inadaptare si dezadaptare școlară: absenteism, scăderea performanței școlare;

identificarea copiilor cu probleme comportamentale: creșterea numărului actelor agresive/violente în limbaj (cu adulții și semenii), comportament explicit violent asupra persoanelor, obiectelor, asupra lor înșiși);

diminuarea sentimentului de abandon, conștientizarea faptului că nu sunt singuri și fără sprijin;

includerea copiilor cu părinți plecați în străinătate în activități extracurriculare în care să simtă că fac parte din comunitatea în care învață și locuiesc.

VII. Rezultate asteptate:

ameliorarea tulburarilor socio-afective;

dezvotarea abilitatilor de rezolvare a problemelor si a abilitatilor de decizie;

dezvoltarea capacitatilor de autocontrol personal emotional si comportamental;

constientizarea resurselor personale pentru a determina cresterea stimei de sine;

formarea abilitatii de a lucra in echipa, in cooperare;

dezvoltarea relatiilor de colaborare intre cadrele didactice si colectivele de elevi pe care le indruma;

-imbunatatirea relatiilor de cooperare dintre scoala si persoanele ce au in ingrijire copiii cu părinți plecați.

VIII.Legislatie

Pentru a evidenția măsura în care migrația părinților peste hotare are impact asupra copiilor rămași acasă, rezultatele cercetării au fost abordate din perspectiva respectării drepturilor copilului prevăzute prin Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și la nivel național prevăzute și prin Legea 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

IX.ANALIZA RESURSELOR-SWAT

X.DESCRIEREA DETALIATA A ACTIVITATILOR:

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 4 luni și se va realizat în cadrul liceului Mihai Eminescu.

Activitatea 1

Selectarea și pregătirea personalului care va lucra în proiect:

În cadrul proiectului vor fi angajați 3 asistenți sociali, fiecare vor lucra cu beneficiarii, în toate etapele proiectului. Selecția urmărește să identifice persoanele care au nevoie de sprijin și doresc să participe la proiect. Fiecare persoană va completa o fișă de înscriere și o scrisoare de motivare.

Asistenții sociali vor fi angajați în prima lună, după obținerea finanțării. Ei vor fi instruiți și vor participa la selectia beneficiarilor.

Activitatea 2

Identificarea problemelor cu care aceștia se confruntă:

După selectarea grupului-țintă, vor fi aplicate diferite tehnici pentru identificarea problemelor cu care se confruntă beneficiarii. Ghidurile de discuție destinate copiilor și tehnicile folosite vor fi adaptate în funcție de vârsta acestora cu scopul de a obține rezultate relevante pentru fiecare grupă de vârstă. La grupele mici de vârstă vom folosi mai multe tehnici proiective:

tehnica desenului;

tehnica colajului de poze;

tehnica poveștii despre o zi obișnuită din viața lor de copil.

Aceste tehnici sunt pentru a facilita comunicarea și exprimarea propriilor percepții și emoții legate de lipsa temporară sau definitivă a părinților.Vom urmări ca discuția despre lipsa părinților să nu aducă acestora nici un fel de prejudiciu la nivel emoțional.

Aceasta presupune o evaluare a lor din punct de vedere fizic, psihic și intelectual. Evaluarea ne va ajuta să realizăm o imagine reală cu privire la dorințele fiecărei persoane

Activitatea 3 Campanii de informare și conștientizare adresate părinților

Vom organiza campanii de informare a părinților în vederea conștientizării riscurilor asumate prin plecarea la muncă în străinătate;

Vom organiza campanii de informare pentru părinți privind aspectele importante de care trebuie să țină cont pe timpul lipsei temporare de acasă (cum trebuie să comunice cu copiii, cum trebuie menținută legătura cu aceștia, importanța acordării dreptului copilului de a participa la deciziile ce îl privesc etc.);

Prin afișe, pliante distribuite în locuri publice și mai ales în apropierea centrelor de primire a cererilor de muncă în străinătate;

În cadrul ședințelor cu părinții; ƒ

Prin organizarea de training-uri cu părinții;

Activități de consiliere a părinților;

Vom promova exemplele negative și pozitive legate de evoluția copiilor în lipsa părinților;

Prin servicii de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii părinți plecați ;

Activitatea 4

Extinderea programelor de tipul Școală după Școală:

Le vom oferi copiilor ocazia de a avea acces gratuit la aceste programe pentru cei cu posibilități materiale reduse.

Vom organiza cursuri de pregătire pentru ore suplimentare de pregătire școlară;

Vom organiza ore speciale de consultări și explicații pentru copiii care au întrebări și nelămuriri cu privire la materia predată, temele primite etc.;

Vom extinde activitățile extra-școlare organizate la nivel de unitate de învățământ în vederea creșterii motivației copiilor pentru activitatea școlară.

Activitatea 5 Evaluarea si monitorizarea:

Va fi monitorizată relația dintre familie si copil, familie si scoala, familie si comunitate iar evaluarea si revizuirea planului se va face în functie de nevoile copilului si ale familiei.

Evaluarea va fi realizată periodic de către parteneri. Ea se va desfășura la nivelul fiecărei activități în parte și va urmări să identifice gradul de realizare a obiectivelor, adică de atingere a rezultatelor.

PLANIFICAREA ACTIVITATILOR:

XI.Stabilirea partenerilor

Vom colabora cu trei asistenți sociali, un psiholog, liceul Mihai Eminescu și voluntari precum DGASPC, învățători, profesori și consilieri școlari.

XII. METODOLOGIA

A. Metodele care au stat la baza alegerii metodologiei propuse:

Metodologia a fost aleasă pentru a putea oferi informații obiective despre întreaga derulare a proiectului precum și impactul avut asupra beneficiarilor. Astfel se va putea face o analiză completă a modului în care beneficiarii au văzut un proiect de intervenție.

Chestionarul va fi utilizat pentru parteneri cu scopul de a afla impactul proiectului asupra acestora precum și modul în care el este privit. Tot din chestionar se va deduce și părerea acestora referitoare la posibila continuare a proiectului.

B. Modul în care proiectul se va baza pe proiecte și activități anterioare:

Nu dispunem de proiecte și activități anterioare.

C. Procedurile care vor fi utilizate pentru evaluare:

În ceea ce privește analiza impactului proiectului asupra grupului țintă, acesta trebuie realizat cu maximă obiectivitate și seriozitate. Trebuie precizat că impactul va fi evaluat în special la finalul proiectului, dar și pe parcursul celor 4 luni.

Se vor folosi în special metode sociologice:

• chestionare;

• observația participativă și indirectă;

• studiul de caz.

Toate aceste tehnici vor fi utilizate de consilier pe parcursul și finalul proiectului.Un rol important îl vor avea și concluziile pe care acesta le va putea trage după fiecare ședință. Astfel se va putea observa care este impactul pe care îl are acest proiect asupra beneficiarilor pe termen scurt.

Un alt punct important va fi reprezentat de analiza impactului pe termen lung.

Managerul proiectului împreună cu consilierul vor analiza modul în care aceștia s-au integrat în colectivul familial.

Un rol important în analiza pe termen lung îl va avea și asistentul social. Acesta va face mai multe vizite la domiciliul beneficiarilor și va constata modul în care s-a modificat situația acestora.

Prin evaluarea treptată și finală a impactului proiectului se va putea observa gradul de realizare al obiectivelor, precum și modul în care beneficiarii percep proiectul și ajutorul care li se oferă.

XIII. REZULTATELE ANTICIPATE:

1. Impactul estimat asupra grupurilor țintă:

Modul in care proiectul va ameliora situatia grupurilor tinta;

Succesul implementării acestui proiect va ameliora situația grupului țintă astfel va fi remediată situația dintre membrii familiei.

2. Factorii de risc in obtinerea rezultatelor:

În desfășurarea proiectului de față pot interveni drept piedici în calea atingerii obiectivelor propuse o multitudine de factori, precum:

Factori economici:

posibilitatea ca banii alocați lunar acestui proiect să întârzie, acest lucru având repercusiuni negative asupra desfășurării în condiții optime a activităților propuse;

posibilitatea ca pe parcursul proiectului unul sau mai mulți parteneri sau colaboratori să se găsească în imposibilitatea de a-și respecta angajamentele stipulate în contract.

XIV. Evaluarea proiectului și impactul

Evaluarea va fi realizată periodic. În urma implementarii proiectului se urmărește scăderea numărului părinților plecați in străinătate cât și creșterea stimei de sine a copiilor rămași singuri acasă și îmbunătățirea rezultatelor lor școlare. Acest proiect se va concentra pe analiza principalelor elemente care contribuie la asigurarea unui mediu familial propice dezvoltării armonioase și în bune condiții a copiilor.

Schimbarea produsa in viata beneficarilor

In afara de evaluarea continua a copilului, care are uneori rezultate pozitive sau uneori nu le are si trebuie sa revizuim planul de interventie, eu am observat schimbarea din viata beneficiarilor astfel: faptul ca parintii accepta serviciile noastre, faptul ca se implica alaturi de noi in interventie, faptul ca cer ajutor de cate ori considera ca risca sa renunte la a actiona este deja o mare schimbare in viata copilului. De asemenea, eu mai masor schimbarea in functie de realizarea primelor activitati pe care le face copilul in relatie cu autonomia personala, activitati pe care, la venirea in scoala, nu le putea face. Si nu in ultimul rand masor schimbarea astfel: intru intr-o zi in viata unei familii cu persoane afectate emotional de situatia in care se afla, cu un nivel ridicat de pesimism, o abordare negativista a problemei copilului; iar la plecare, vad o urma de zambet si un licar de speranta ca sunt actiuni pe care le pot face. Si atunci simt si gandesc ca vom avea un drum impreuna de parcurs si stiu ca viata acelui copil se va schimba, cu siguranta, in functie de masura potentialului lui de dezvoltare.

Concluzii

Datorită unor forme de depresie, a singurătății sau a unei spaime cumplite, mii de copii care par la prima vedere extrem de fericiți, suferă în tăcere adevărate chinuri emoționale.După factorii de natură economică (lipsa banilor, lipsa unui loc de muncă, lipsa unei locuințe) considerați de copiii care frecventează școala ca fiind de importanță majoră, poziția secundă este ocupată de existența conflictelor în familie, dar și de lipsa celuilalt părinte.

Nu trebuie așadar sa considerăm ca efecte ale migrației externe sărăcia sau șomajul și să ignorăm modificările prin care trece familia, modificările de structură familială care pot conduce și ele, se pare, la aceeași decizie.

Lipsa unui loc de muncă, lipsa banilor, lipsa unei locuinte, conflictele din familie, lipsa celuilalt părinte, conflictele cu copiii, se pot încadra în cauzele care determină părintii să plece la muncă în străinătate.

De cele mai multe ori părinții se folosesc de această tactică de a fugi de responsabilități sperând ca odată cu plecarea în străinătate problemele se rezolvă de la sine. Este cât se poate de fals; la întoarcerea în țară se constată că relațiile de afecțiune între membrii familiei nu mai există, ura înlocuiește sentimentul de dragoste și de cele mai multe ori singura cale de a-și rezolva problemele este despărțirea definitivă cu ajutorul instanței de judecată.

În cazul în care părinții decid să se despartă, unul plecând la muncă în străinătate, motivul invocat este cel financiar deși cauzele sunt conflictele familiale pe care încearcă să și le rezolve în această manieră. Motivul economic nu este singurul motiv, el poate fi doar o acoperire a cauzei reale, problemele din familie erau înainte de plecarea unuia dintre părinți la muncă în străinătate, problema divorțului fiind luată în discuție înainte de plecarea la muncă în străinătate.

În urma experienței acumulate ca instrumentare a acestei problematici reiese un profil psihologic al familiilor care aleg ca soluție la rezolvarea problemelor plecarea la muncă în străinătate:

● Sunt familii care se confruntă cu probleme financiare, provenind atât din mediul rural cât și din mediul urban;

● Se observă o schimbare de roluri, femeia este cea care pleacă de acasă întrucât reușește să-și găsească mai ușor un loc de muncă;

● Sunt frecvente situațiile în care amândoi părinții hotărăsc să plece, lăsând copiii în grija altor persoane, ceea ce denotă delegarea responsabilităților fără a conștientiza consecințele;

● Dorința unui câștig considerabil îi face pe părinți să treacă pe un plan secund copiii, astfel că familii unite, organizate în care fiecare își îndeplinea corespunzător rolul, ajung să devină familii dezorganizate, destrămate;

● Factorii favorizanți economici, ca și cei de tip familial nu acționează în mod cauzal liniar și nici nu sunt independenți unul față de celălalt. Ei sunt în corelație și aparțin unui context social, unui model cultural comunitar;

● Copiii percep și acceptă lipsa banilor, precum și lipsa unui loc de muncă al părinților ca principalul motiv ce a determinat plecarea pentru o perioadă de timp la muncă în străinătate;

● Durata absenței unui membru al familiei, sau a ambilor, poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu asigurarea unor nevoi strict materiale ale copilului;

Media de vârstă a părinților se situează între 28 – 45 de ani, perioada considerată fertilă, explicandu-se numarul mare de copii lăsați singuri;

Majoritatea părinților care aleg să plece în străinătate nu fac parte din categoria celor care trăiesc din ajutorul social, întrucât deplasarea este destul de costisitoare;

Din puct de vedere al studiilor, s-a constatat că aceștia sunt absolvenți de studii medii ( femeile cel mult zece clase iar bărbații absolvenți de școli profesionale).

Sistemului de asistență socială îi revin sarcini importante legate de soarta copilului și familiei sale. Asistentului social, alături de psiholog, cadre didactice, consilier școlar, etc., îi revine sarcina de a supraveghea și interveni asfel încât pentru orice copil familia să constituie un mediu afectiv protector care îi asigură acestuia îngrijirea, securitatea, subzistența și sprijinul moral și material pentru a se dezvolta normal. Familiile care hotărăsc să plece la muncă în străinătate trebuie să aibă în vedere nu doar asigurarea trebuințelor de bază ale copiilor ce rămân în țară, cât, mai ales, asigurarea unui climat socioafectiv propice dezvoltării acestuia.

Bibliografie

Bulai, T., Fenomenul migrației și criza familială, Editura Lumen, Iași, 2006.

Imbrescu, I., Tratat de dreptul familiei, Editura Luminalex, București, 2006.

Buzducea, D., Sisteme moderne de asistență socială: tendințe globale și practici locale, Editura Polirom, Iași, 2009.

Autoritatea Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului, Rolul și responsabilitățile asistenților sociali în protecția și promovarea drepturilor copilului, Editura Trei, București, 2006.

Unicef. Reprezentanța în România –Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate, Alpha MDN, Buzău, 2008.

Zamfir, C., Stănescu, S. (coord.), Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom, București, 2007.

Mărginean, I., Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, București, 2000.

Neamțu, G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.

Ciofu, C., Interacțiunea părinți –copii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Iluț, P., Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2005.

Lupșan, G., Dreptul familiei, Editura Junimea, Iași, 2001.

Brinley Thomas, Migrations: Economic Aspects, în “International Encyclopedia of the Social Sciences, Editura by David L. Shills, The Macmillan Company & The Press, 1968, vol. X.

“L’offre et les migrations de main-d’ouvre en Europe: dimensions demographiques (1950-1975) et perspectives”, Nations Unies, New York, 1980.

Alfred Sauvey, Theorie generale de la populations, vol II, “La vie des populations”, Editura PUF, 1966.

Golinowska, S., Economic Migrations. Tree Movement of Labour Force and Regulations, Polonia, 2002.

Garson, Loizillon, Editura OCDE, 2003.

Aurel Drăguț, Migrația Internațională și problemele dezvoltării, Editura Politică, București, 1981.

Carmen Tudorache, Evoluția fenomenului migrației în Europa.

Mănoiu, Fl. Epureanu, V.- Asistența socială în România, Editura ALL, București, 1996.

Feraru, D.P., Costurile sociale ale migrației externe din România, Editura Lumen, Iasi, 2007.