Interventia Internationala In Afganistan
CUPRINS
Cuprins
Cap. I. Introducere
Cap. II. Islamul. De la religie la noul terorism
Cap. III. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001
Cap. IV. Doctrina atacului preventiv. Studiu de caz: Intervenția internațională în Afganistan
Cap. V. Concluzii
Anexe
Bibliografie
Capitolul I. Introducere
Argumentul alegerii temei
Motivul pentru care am ales să scriu despre atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 este acela că, deși au trecut mai bine de 14 ani de la eveniment, subiectul este încă unul de actualitate, acest lucru putând fi remarcat prin prisma faptului că încă se mai scriu articole despre subiectul amintit, se scriu cărți, iar Osama bin Laden este încă un nume destul de des întâlnit în presa și literatura de specialitate.
Desigur, despre 11 septembrie 2001 s-a scris foarte mult și au apărut un număr considerabil de teorii despre acest eveniment, multe dintre ele teorii ale conspirației. Eu însă nu m-am axat asupra acestor teorii, dat fiind faptul că am considerat mereu că nu sunt veridice, astfel mi-am propus să aprofundez tema pentru a putea susține cu dovezi că teoriile conspirației nu au fundamente reale.
Totuși, este important să menționez că demonstrarea faptului că aceste teorii conspiraționiste sunt false nu a fost elementul central pe care mi-am axat lucrarea de licență, acest lucru reprezentând mai ales o motivație personală, un element pe care mi-am dorit să îl aprofundez, urmând ca puțin mai târziu să vorbesc și despre planul lucrării și elementele asupra cărora m-am axat cu adevărat și ceea ce mi-am dorit să demonstrez prin lucrarea pe care am ales să o scriu.
Deși s-a scris destul de mult pe marginea acestui subiect, consider că maniera în care am abordat studiul este una inovatoare, astfel că nu m-am oprit doar la a prezenta istoria Al-Qaeda și evenimentele de la 11 septembrie, ci am încercat să merg puțin mai departe, și anume să văd de unde a pornit extremismul islamic și când Islamul s-a transformat, pentru anumite grupuri de oameni, din religie în terorism.
Mai mult, am abordat un studiu de caz puțin diferit decât ceea ce s-ar fi așteptat, și anume o analiză de conflict, și am întreprins o analiză socială, mai precis asupra populației Statelor Unite ale Americii cu privire la intervenția în Afganistan.
Stadiul cercetării
În realizarea lucrării de licență Intervenția internațională după 11 septembrie și doctrina atacului preventiv am consultat atât literatură de specialitate, dar și presă națională și internațională. Materialele studiate au fost numeroase, însă anumite titluri mi-au fost un real sprijin în redactarea lucrării.
Una dintre lucrările de referință care m-au ajutat este 11 septembrie 2001. Raportul final al Comisiei Americane de Anchetă privind atacurile teroriste asupra Statelor Unite ale Americii. Traducere de Gabriel Tudor, Radu Trif, Lena Călinoiu, Florin Sicoie, Simona Ceașu. București: ALLFA, 2006. Raportul Comisiei surprinde mai multe capitole și prezintă detaliat nu doar evenimentele din 11 septembrie 2001, ci și o istorie a terorismului și a atacurilor de dinainte de 11 septembrie. De asemenea, se axează asupra relatării unor detalii importante despre Osama bin Laden și Sayyd Qutb, liderul extremist care l-a inspirat și motivat pe bin Laden.
De asemenea, în lucrare se găsesc numeroase informații utile despre ascensiunea lui bin Laden și înființarea Al-Qaeda, cât și dezvoltarea acesteia de-a lungul timpului și atacuri pe care aceasta le-a întreprins cu trecerea anilor.
O altă parte importantă a cărții, care mi-a fost utilă mai ales în redactarea capitolului al III-lea, Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, este reprezentată de către prima parte a lucrării de specialitate, și anume Avem câteva avioane. 1.1 La bordul celor patru avioane, 1.2 Improvizarea unui plan de apărare națională și 1.3 Gestionarea crizei naționale, pagini în care am putut găsi informații mai mult decât valoroase asupra a ceea ce s-a întâmplat în nefasta zi de 11 septembrie. Raportul oferă și amănunte despre echipa de teroriști care a deturnat cele patru avioane, oprindu-se și asupra vieților private ale acestora, conținând totodată imagini cu aceștia, informații despre cum au ajuns în Statele Unite ale Americii, cum s-au comportat și integrat pe teritoriul american și în rândul populației acestuia, dar și cum au reușit să treacă de sistemele de securitate fără a ridica niciun fel de suspiciuni asupra lor.
Desigur, nu doar amănunte despre cei nouăsprezece teroriști au reprezentat o importanță majoră în redactarea Raportului, ci și un număr considerabil de informații despre turnurile gemene și despre Pentagon, alături de fotografii și scheme care surprindeau maniera în care clădirile au fost construite, pentru a înțelege mai bine unde anume au fost lovite aceste clădiri, cum a influențat acest fapt oamenii din clădiri de la momentul respectiv și care ar fi fost planul de evacuare pe care aceștia l-au urmat.
Lucrarea conține și elemente informative asupra avioanelor, felului în care acestea au fost deturnate, numărul pasagerilor și al persoanelor care făceau parte din echipajul aflat la bordul fiecărei aeronave, cât și detalii despre conversațiile avute de către aceștia cu solul.
Raportul final al Comisiei Americane de Anchetă privind atacurile teroriste asupra Statelor Unite ale Americii surprinde și motive din cauza cărora aceste tragice evenimente au avut loc, maniera în care a fost gestionată situația în aeroporturi, la Pentagon, în cazul autorităților locale, etc, dar și felul în care problema a fost dezbătută în Administrația Aviației Americane, în comunitatea serviciilor secrete, în Departamentul de Stat și în Departamentul Apărării, în Congres sau la Casa Albă.
Desigur, sunt abordate și subiecte ce țin de un timp aparent îndepărtat și se vorbește despre nava USS Cole sau atacurile asupra ambasadelor americane de pe continentul african.
Urmează o adevărată prezentare asupra gradului de pregătire în eventualitatea unor atacuri teroriste, dar și reacțiile fiecărui departament sau ale Pentagonului, fiind precedate de către evenimentele imediate zilei de 11 septembrie, și anume declarațiile președintelui George Bush, întrunurile la care acesta a participat și pregătirile de război, mai precis intervenția în Afganistan, urmată spre finalul cărții și de informații despre războiul din Irak.
În urma acestei expuneri a detaliilor cu privire la război și planurile pe care Statele Unite l-au avut pentru acesta, se face o incursiune în vederea realizării unei strategii globale în ceea ce privește lupta împotriva terorismului, dar și ceea ce urmează a fi făcut pentru a împiedica astfel de evenimente în viitor. Toate acestea au fost urmate de unificarea eforturilor în Statele Unite pentru împiedicarea unor posibile viitoare atacuri teroriste, unificări la nivelul intern și extern, în eforturile comunității serviciilor secrete, în diligențele de comunicare și dispersare a informațiilor, în Congres și în organizarea apărării Statelor Unite.
De asemenea, Raportul final al Comisiei cuprinde și numeroase hărți, fotografii, scheme pentru înțelegerea evenimentelor prezentate, cât și liste cu abrevieri, tabele cu nume sau audieri ale Comisiei, toate în vederea facilitării înțelegerii cât mai clare asupra a ceea ce s-a dorit a se prezenta în paginile Raportului, cât și din dorința prezentării acestor evenimente nefaste cu transparență, motiv pentru care Raportul cuprinde, așa cum am menționat anterior, și lacunele din departamentele Statelor Unite, care au permis, într-o anumită măsură, ca aceste tragice planuri să aibă loc, și să nu rămână doar simple visuri ale organizației teroriste Al-Qaeda.
Un alt titlu de referință pentru lucrarea mea este 11 septembrie 2001. Ziua în care lumea s-a cutremurat, volum care aparține lui Stefan Aust și Cordt Schnibben, București: Runa, 2004.
Cartea a constituit o adevărată sursă de informare și înțelegere a atacurilor asupra turnurilor World Trade Center, oferind nu doar detalii asupra atacatorilor, pornind de la îmbarcarea teroriștilor în aeronave și până la prăbușirea avioanelor de turnuri, dar și informații prețioase asupra situației din turnuri, de la diferite etaje și până la încercările oamenilor de evacuare a clădirilor.
Lucrarea este structurată pe trei părți și anume: desfășurarea evenimentelor, parte care cuprinde atacul asupra celor două turnuri, dar și acțiunile de salvare întreprinde după prăbușirea aeronavelor peste turnurile gemene, a doua parte: „Casa partizanilor”, ce surprinde detalii despre cei nouăsprezece atacatori, atât din viața lor privată, vizând personalitățile acestora, familiile din care proveneau, mediul în care au crescut și au studiat, etc, dar și cum au ajuns extremiști sau membri ai organizației teroriste Al-Qaeda. A treia parte surprinde ceea ce s-a petrecut a doua zi după atentate.
De asemenea, cartea cuprinde numeroase anexe despre complicii din Germania ai teroriștilor, fotografii, hărți, extrase din manualul teroriștilor, testamentul lui Mohamed Atta, etc.
„Cruciada” Islamului de Cristian Barna a reprezentat un adevărat izvor de înțelegere a ceea ce înseamnă fundamentalism, extremism, antiglobalizare, politic și religios în lumea islamică, dar și detalii despre Al-Qaeda, bin Laden și resursele de care acesta a dispus și beneficiat pentru organizarea atentatelor, fiind astfel o lectură de referință, în special pentru redactarea capitolului al doilea, Islamul- de la religie la noul terorism.
O altă lucrare importantă în redactarea lucrării de licență a reprezentat-o Războiul Sfânt S.A de Peter L. Bergen, București: Editura ALLFA, 2002. Bergen este un cunoscut jurnalist, producător de documentare și analist de securitate națională pentru CNN, care a susținut primul interviu televizat cu Osma bin Laden.
În cartea sa, autorul realizează un studiu bine documentat, potrivit pentru înțelegerea schimbărilor din lumea noastră, în contextul actual. Astfel, am putut afla informații prețioase despre Osama bin Laden, despre ceea ce înseamna jihadul și cum a fost perceput de liderii exttremiști islamici și cum aceștia au văzut un context prielnic în „punerea Kalașnikovului alături de Coran”.
De asemenea, Războiul Sfânt S.A expune o imagine detaliată a războiul din Afganistan împotriva URSS-ului, în vederea înțelegerii contextului de mai târziu, care i-a opus pe talibani și americani, alături de aliați, dar oferă și o prezentare a atentatelor asupra ambasedelor americane de pe teritoriul continentului african.
Totodată, cartea mi-a fost un real ajutor în înțelegerea termenului „talibani”, dar și în asocierea lor cu jihadul (așa cum îl înțeleg ei, nu așa cum este prezentat în Cartea Sfântă a musulmanilor).
Ajungând aici, anume la termenul „jihad”, nu pot să nu mă opresc asupra Coranului, care, deși nu a reprezentat o sursă de citare în notele de subsol din lucrarea pe care am redactat-o, a reprezentat o sursă de înțelegere asupra a ceea ce înseamnă religia islamică, jihadul, cultura islamică și mai ales, ceea ce presupune a fi „un bun musulman”.
Traducerea Cărții Sfinte a musulmanilor în limba română de către George Grigore, apărută în București, la Editura Herald în 2010, a constituit pentru mine un adevărat izvor de informare și înțelegere a culturii islamice, cât și o nouă perspectivă asupra acestei culturi, neputând decât să mă bucur că am citit această carte și am putut să o aprofundez și să o înțeleg, pe cât posibil.
Marea ecuație: Afganistan de Doru-Claudian Frunzulică a constiuit o sursă de informații despre războiul din Afganistan, vizând atât intervenția internațională de după 11 septembrie, cât și date istorice despre războiul afgano-sovietic., urmărind firul cronologic de la intervenția URSS-ului în Afganistan, urmat de intervenția Statelor Unite ale Americii în ajutorul afganilor, dobândirea puterii de către talibani, regimul acestora, urmate de intervenția internațională în Afganistan după 11 septembrie, operați., urmărind firul cronologic de la intervenția URSS-ului în Afganistan, urmat de intervenția Statelor Unite ale Americii în ajutorul afganilor, dobândirea puterii de către talibani, regimul acestora, urmate de intervenția internațională în Afganistan după 11 septembrie, operațiunea Enduring Freedom, înlăturarea de la putere a talibanilor, etc.
Astfel, titlul apărut în București, la editura RAO, în anul 2013 mi-a fost util în redactarea părții de istorie a studiului de caz prezent în lucrarea de licență și în înțelegerea contextului pe fondul războiului din Afganistan, dar mai ales cum acesta a devenit teatrul de război în lupta împotriva terorismului după 11 septembrie, dar și înțelegerea termenului „talibani”. Alături de această carte, plus altele amintite anterior și Cartea Sfântă a musulmanilor, Coranul, am putut înțelege jihadul, așa cum îl percep extremiștii, dar și cum au ales aceștia să interpreteze eronat Coranul și să folosească învățăturile sale drept pretext pentru crime și multe alte acte necugetate și de neînțeles, atât pentru lumea occidentală, dar și pentru adevărații musulmani, care doresc să trăiască în pace, urmând Islamul și care, la rândul lor, se simt rușinați și înverșunați din cauza acțiunilor întreprinse de „falșii” musulmani, care nu doar că nu respectă adevărata religie islamică, dar săvârșesc păcate capitale împotriva acesteia.
Alte nume relevante în redactarea lucrării de licență sunt următoarele: Sfârșitul terorismului și noua (dez)ordine mondială și Terorismul, ultima soluție?, de Cristian Barna, De la religie la terorism, de Cristina Cornilă, Global Terrorism de James și Brenda Lutz, The Mind of the Terrorist de Jerold M. Post, Declinul puterii americane de Immanuel Wallerstein, Islamul și Occidentul de Robert van de Weyner, Lumea postamericană de Fareed Zakaria sau Dicționar de terorism de David Wright- Neville, alături de alte lucrări de specialitate și articole din presa de specialitate, m-au adus mai aproape de înțelegerea subiectului pe care l-am abordat, dar și de înfăptuirea unei analize asupra evenimentelor sau de judecarea a ceea ce s-a întâmplat la 11 septembrie și care sunt motivele pentru care terorismul a apărut și evoluat la scară globală în zilele noastre.
Planul lucrării
Lucrarea mea, intitulată Intervenția internațională după 11 septembrie și doctrina atacului preventiv se structurează pe patru capitole. În primul capitol, care surprinde motivația alegerii temei, am oferit informații despre bibliografie sau structura lucrării și altele.
Capitolul al doilea se numște Islamul. De la religie la noul terorism. În acest capitol mi-am propus să ofer câteva amănunte despre religia islamică și despre cultura musulmanilor, de a oferi o definiție cuvântului „Islam” și de asemenea, să exemplific ceea ce presupune a fi „un bun musulman”. Am continuat prin a expune cam în ce perioadă au apărut tendințele extremiste, care au fost acestea și care au reprezentat motivele din spatele apariției acestor tendințe, încercând, pe cât posibil, să ilustrez cât mai multe amănunte în vederea înțelegerii diferențelor dintre musulmani și cei ce se folosesc de religia islamică pentru a săvârși adevărate acte nelegiuite.
Am vorbit puțin despre interpretarea eronată a Coranului de către aceste grupuri și am simțit ca fiind imperios necesar să ofer detalii despre Osama bin Laden, plecând chiar din copilăria acestuia, familia din care provenea, mediul în care s-a dezvoltat, etc. Am considerat util să ofer aceste detalii, tocmai pentru a putea ajunge apoi la mediul universitar în care acesta s-a dezvoltat și la influența profesorului săi extremiști asupra sa, iar mai târziu a liderului Frăției Musulmanilor, Sayyd Qutb.
Am continuat prin a discuta despre manualul Al-Qaeda, pentru a facilita înțelegerea a cum au reușit teroriștii să se integreze în Occident și care erau regulile pe care aceștia trebuiau să le respecte, urmând să dau câteva amănunte despre firmele lui bin Laden și cum acesta și-a finanțat organizația, pentru a putea tăia „capul șarpelui”, așa cum se referea el la Statele Unite ale Americii. Totodată, am amintit actele de terorism ale organizației de dinainte de 11 septembrie 2001.
Capitolul al treilea, Atentatele teroriste din 11 septembrie a avut un rol descriptiv, mai precis de a expune evenimentele din nefasta zi de 11 septembrie 2001. Am oferit informații despre fiecare echipă de teroriști care a deturnat cele patru aeronave, de la îmbarcarea celor nouăsprezece teroriști, până la deturnare și prăbușirea avioanelor.
De asemenea, m-am axat pe a expune caracteristici ale celor nouăsprezece personaje, plecând de la profilul lor psihologic, până la mediul în care s-au dezvoltat și au studiat, considerând relevante aceste informații, într-o anumită măsură.
Bineînțeles, am considerat relevant să aduc la cunoștință detalii despre încercările de salvare a supraviețuitorilor, cât și implicarea autorităților locale în aceste încercări de salvare.
După aceste două capitole am ales să realizez un studiu de caz, Doctrina atacului preventiv. Studiu de caz: Intervenția internațională în Afganistan. În acesta am inclus date despre evenimentele imediate după atacurile teroriste de la 11 septembrie, am explicat ce înseamnă atac preventiv, am ilustrat intervenția Statelor Unite în Afganistan, invocarea articolului 5 din NATO, etc. Am oferit aceste date cu scop informativ, urmând ca apoi să mă axez pe analizarea articolelor din publicația The New York Times, pentru a putea determina momentul în care opinia publică s-a întors împotriva administrației Bush. De asemenea, am realizat și o mică comparație cu ceea ce s-a întâmplat cu opinia publică și cum aceasta s-a întors împotriva administrației americane de la acel moment și în cazul războiului din Vietnam. Am dus această analiză puțin și în domeniul artistic, mai precis în sfera muzicii și am oferit câteva amănunte despre piese lansate de către artiști care au avut ca mesaj și scop blamarea președintelui George W. Bush și a războiului purtat în Afganistan.
Ultimul capitol, Concluzii, conține toate concluziile la care am reușit să ajung în urma documentării pentru lucrarea de licență prezentă, și de asemenea, confirmă sau infirmă obiectivele de la care am plecat în studiul de caz.
Metodologia și conceptele de bază
În lucrarea de licență am ales să întreprind o analiza interdisciplinară a evenimentelor amintite anterior, prin metoda istorică și interpretarea datelor pe care le-am găsit, iar în studiul de caz am întreprins o analiză de documente asupra articolelor din The New York Times, în urma căreia am putut demonstra sau infirma obiectivele propuse în acesta.
Întrebări fundamentale la care răspunde sau înceracă să răspundă lucrarea
Așa cum afirmam anterior, întreprind această cercetare deoarece reprezintă un subiect de actualitate și, pentru că, deși s-a scris mult despre acest subiect, în opinia mea, nu au fost atinse, într-o singură lucrare, toate punctele pe care am încercat să le ating.
Obiectivele la care lucrarea mea și-a propus să răspundă sunt următoarele:
– Demonstrarea faptului că opinia publică din Statele Unite se întoarce împotriva administrației Bush la câțiva ani de la intervenția în Afganistan.
– Demonstrarea faptului că există o oarecare asemănare între ceea ce s-a întâmplat în Afganistan cu ceea ce s-a întâmplat în Vietnam.
– Expunerea faptului că uciderea lui Osama bin Laden a stârnit bucurie, dar și controverse pe mapamond.
– Ilustrarea faptului că această dezaprobare a războiului de către opinia publică americană nu se remarcă doar la nivelul presei, ci și la nivel artistic.
Totodată, am încercat să aduc în prim plan cum a luat ființă fundamentalismul islamic, în cel de-al doilea capitol, din dorința de a facilita înțelegerea asupra diferențelor dintre musulmani și extremiștii islamici.
De asemenea, am oferit definiția cuvântului „percepție”, însă am adus și o completare proprie asupra termenului, încercând să ilustrez cât mai clar maniera în care am înțeles și folosit termenul în studiul de caz prezent în lucrarea mea.
Nu în ultimul rând, consider că lucrarea este utilă mediului academic, întrucât conține informații valoroase sintetizate din numeroase materiale de specialitate, dar și analiza proprie asupra unui subiect nu foarte aprofundat până în prezent, și anume percepția populației Statelor Unite cu privire la războiul din Afganistan, atât în presă, cât și la nivel artistic.
Capitolul al II-lea
Islamul. De la religie la noul terrorism
În prezentul capitol voi vorbi despre religia musulmană, aratând principalele sale caracteristici, urmând să evidențiez mai apoi cauzele care au dus la înființarea terorismului de tip nou. De asemenea, am considerat necesar să ofer mai multe detalii despre Al-Qaeda și Osama bin Laden.
Când s-a clarificat faptul că atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii, din septembrie 2001, au fost comise în numele Islamului, civilizația occidentală a început să caute explicații cu privire la predilecția de a masacra oameni inocenți, încercând să descopere rolul religiei islamice în acest fenomen. Occidentalii au înțeles că pot lupta împotriva acestui fenomen- un jihad, un război perceput ca pe o cruciadă egoistă- bine echipați și antrenați, dar adversarii lor vor fi întotdeauna oameni pregătiți în orice moment să își sacrifice viața. „În timp ce Occidentul își plânge morții, grupările de rezidență îi celebrează pe ai lor.”
„În urmă cu două decenii, un cunoscut politolog american punea lumea pe gânduri publicând în revista <<Foreign Affairs>> un amplu articol care ulterior s-a materializat într-un întreg volum. Este vorba de domnul Samuel Huntington și de o teorie care în esența ei poate fi oricum simplist rezumată astfel: viitoarele conflicte regionale/globale nu vor mai avea drept cauze ideologiile/doctrinele și nici în mod necesar interesele economice; vor fi, mai degrabă, rezultatul ciocnirii între civiliații (paradigme sociale) și/sau credințe religioase.”
Cuvântul „islam” înseamnă „supune-te voinței lui Dumnezeu” și a apărut în Arabia, odată cu revelațiile pe care profetul Mahomed le-a primit de la unicul Dumnezeu, Dumnezeul lui Abraham și al lui Iisus, după cum consideră musulmanii. Aceste revelații au fost transmise de îngerul Gabriel, iar mai apoi consemnate în Coran. Musulmanii consideră Coranul drept Cuvântul cel adevărat al lui Dumnezeu, are 114 capitole și 77.639 cuvinte, considerate toate sfinte. Toate învățăturile sale sunt considerate a fi reale și imposibil de schimbat după bunul plac, toți musulmanii adevărați fiind obligați să le respecte. Există trei surse pentru înțelegerea islamului. Prima este aceea că musulmanii cred că solia lui Dumnezeu către omenire este întregită de profețiile pe care le primește ultimul și cel mai mare profet dintr-un șir de profeți, care se întinde de la Abraham la Iisus. A doua sursă fundamentală pentru înțelegerea culturii islamice este Hadith- o scriere ce reunește vorbele și faptele lui Mohamed, consemnate de contemporanii lui, iar a treia sursă este reprezentată de Sharia- codul de legi derivate din Coran și Hadith.
Islamul aduce la cunoștință credincioșilor faptul că adevărul pur, coranic, se află doar în cer, alături de divinitate, iar la dispoziția oamenilor se află doar o copie a acestuia, copie ce îi este dictată lui Mahomed, printr-un mesager, pentru a o transmite crendicioșilor. „Legea fundamentală a religiei islamice- <<Nu este Dumnezeu afară de Allah și Mohamed este profetul său>>- exprimă caracterul teologic rigid al acestei religii, […]”
Religia islamică are cinci stâlpi de credință, iar un musulman trebuie să respecte în timpul vieții aceste condiții. Prima este mărturisirea de credință- recunoașterea că nu există niciun alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este profetul său; acesta este modul principal prin care musulmanii își afirmă apartenența la religia islamică. Al doilea stâlp este Hajj, pelerinajul la Mecca. Acest pelerinaj presupune ca orice musulman să facă această călătorie cel puțin odată în viață. Urmează Salah, adică rugăciunea. Fiecare musulman se roagă de cinci ori în fiecare zi, de fiecare dată în direcția unde se află cetatea sfântă, Mecca. Există cinci rugăciuni obligatorii, pe care musulmanii i le adrsează lui Allah, niciodată lui Mahomed, altor profeți sau îngerilor. Al patrulea element obligatoriu în viața musulmanilor este postul din luna lui Ramadan. În a noua lună din calendarul islamic, fiecare musulman comemorează momentul când profetul Mahomed a primit revelația divină. Timp de 30 de zile, adulții postesc din zori până la apusul soarelui, acest lucru însemnând abstinența de la mâncare, băutură, fumat sau relații conjugale în timpul orelor de post. Zilele de post pot fi amânate doar de către femeile însărcinate, femeile care alăptează, călătorii și cei bolnavi, urmând să postească ulterior. Ultimul element este Zakat, adică taxa religioasă. În limba arabă, zakat înseamnă purificare. Fiecare musulman are obligația de a împărți săracilor 2,5% din valoarea veniturilor sale, fiind interzis ca cel care a făcut donația să aștepte ceva în schimbul ei.
Islamul reprezintă atât o religie, cât și un cod de conduită prezent în toate aspectele vieții unui musulman. Pentru mulți, guvernarea eficientă este dată de principiile morale ale credinței și de Coran. Acest lucru înseamnă că mulți musulmani nu sunt de acord cu separarea a două idei- religie și stat, chiar dacă în istorie au existat lideri musulmani care au făcut această distincție în practică.
Desigur, islamul, la fel ca toate celelalte religii, nu propovăduiește violența, ci prespune iubire față de ceilalți și căință. În locul acestora, care îndeamnă la cucerire prin iubire, jihadul, adică războiul sfânt, este purtat cu violență și arme. Jihadul presupune că dacă o țară islamică este atacată de o putere neislamică, atunci toți cetățenii au obligația de a purta un jihad, iar dacă acest lucru nu dă roade, alte țări islamice au obligația de a ajuta la acest jihad. Terorismul nu este promovat în credința islamică, cauzele lui se găsesc în sfera politicului, astfel că statele occidentale și democratice nu au probleme cu statele islamice din cauza religiei pe care cetățenii lor o practică, ci doar cu islamiștii violenți și cu organizațiile islamiste de tip terorist, care, așa cum spuneam mai devreme, au adoptat o înțelegere eronată a Coranului și săvârșesc acte de violență, considerând că aceasta este voința lui Allah și doar astfel vor putea atinge viața eternă în Rai. Cartea sfântă a musulmanilor, Coranul, se aseamănă în mare parte cu Vechiul Testament, chiar dacă nu are o cronologie istorică, mesajul divin este destul de asemănător. La fel ca Vechiul Testament, Coranul urmează ciclul persecuție-exil-supraviețuire-război-triumf final. Dar desigur, la fel ca și Bilia, Coranul poate fi citit selectiv și interpretat după bunul plac al cititorului. În Coran, există versete, care citite separate de restul cărții, pot fi interpretate ca o declarație de război la adresa necredincioșilor.
„Condițiile în care au apărut aceste grupări extremist-teroriste sunt, în general, identice cu cele în care au debutat, pe scena politică a țărilor-mamă, organizațiile de tip mafiot: explozia șomajului, lipsurile materiale, degradarea vieții sociale, debusolarea omului de rând în fața orânduielilor impuse de guvernele aflate la putere. Deosebirea constă în aceea că, la baza doctrinei fundamentaliștilor se află preceptele religioase. Majoritatea organizațiilor au luat naștere în Orientul Mijlociu, adică în <<patria>> proorocului Mohammad. Unele dintre acestea, au înființat la rândul lor, alte organizații.”
Principalele instituții din Statele Unite ale Americii, precum FBI, Departamentul Apărării sau Departamentul de Stat definesc terorismul drept „utilizarea în mod calculat a violenței sau a amenințării cu violența pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau intimida guvernele și societățile pentru a atinge unele țeluri politice, religioase sau ideologice.”
Astăzi, pe întreg mapamondul, terorismul religios a devenit mai important decât orice alt fel de amenințare (politică, națională, climatică, etc.) la adresa securității naționale sau internaționale. Dacă în trecut, terorismul era considerat cea mai violentă formă a agresiunii politice, astăzi când vorbim despre terorism, ne gândim mai ales, la terorismul de tip religios, islamic.
Cadrul teoretic pentru delimitarea acestui fenomen, se bazează, aproape total, pe teoria modernismului, conform căreia criza identitară generată de evoluția socială reprezintă cauza, iar fundamentalismul islamic ar reprezenta antidotul pentru alienarea individului. În cazul fundamentalismului islamic, guvernarea laică, individualismul, toleranța promovate de către Occident, sunt de neacceptat. Cultura lumii occidentale, cultura materialistă, este considerată lipsită de respect față de valorile religioase, iar democrația, libertatea sexuală, sau egalitatea între sexe sunt considerate erezii față de religia islamică. Caracteristicile modernității au dat naștere unor reacții adverse, unor resentimente. Identificându-se drept diferiți, neintegrați, față de lumea occidentală, musulmanii percep umilire și dezgust în raport cu civilizația occidentală. Dominația politico-economică, represiunea tuturor valorilor laice și rezistența în fața valorilor democratice, alături de absența unor ideologii moderniste și izolarea culturală reprezintă factorii definitorii care au dus la înființarea terorismului de tip religios și a respingerii de către fundamentalismul islamic a lumii occidentale, împreună cu toate valorile în care aceasta crede, le înglobează și promovează.
Osama bin Laden
„Despre Osama bin Laden se vorbește doar la superlativ, fie în alb, fie în negru. Nuanțele de gri încap foarte rar în portretele celui mai faimos militant islamist din lume.”
Osama bin Laden s-a născut în Jeddah, Arabia Saudită, în 1957 și a fost al șaptesprezecelea dintre cei douăzeci sau douăzeci și cinci de fii ai lui Mohammed bin Laden, care a avut în total cincizeci și doi sau cincizeci și patru de copii. Mohammed bin Laden s-a mutat din Yemen în Arabia Saudită și se estimează că în 1967, anul în care acesta a decedat, avea o avere de aproximativ trei miliarde dolari. Osama era fiul Hadimei, una dintre cele zece soții ale lui Mohammed bin Laden. Hadima era cel mai puțin favorită dintre soțiile lui Mohammed, întrucât cei doi se găseau deseori în conflict. După ce Osama a fost născut, fiind singurul ei copil cu Mahommed, Hadima a fost ostracizată de familie și poreclită „Al Abeda”- „sclava”, iar Osama era numit în interiorul familiei „Ibn Al Abeda”- „fiul sclavei”. Astfel, Osama nu avea aliați în cadrul familiei sau rude apropiate cu care să se înțeleagă bine, acesta suportând împreună cu mama sa ofensivele pe care le primeau din partea familiei. În 1967, înainte de moartea sa, Mohammed a divorțat de Hadima, când Osama avea doar zece ani.
Osama bin Laden a studiat ingineria la universitate King Abdul Aziz, din Jeddah, și de asemenea, a urmat cursuri de managementul afacerilor, pentru a se putea ocupa de afacerile familiei. O influență importantă asupra ideologiei politice pe care bin Laden a îmbrățișat-o, a avut-o profesorul său Abdullah Azzam. Azzam era la rândul său, influențat de viziunile extremiste ale lui Sayyd Qutb. Bin Laden face referiri frecvent la învățăturile lui Qutb, decapitat în 1966 sub acuzația că ar fi complotat împotriva regimului de la Cairo. Sayyd Qutb a amestecat învățăturile Islamului cu o perspectivă superficială în interpretarea istoriei și gândirii occidentale. Acesta a studiat în anii 1940 în Statele Unite și s-a întors din Occident cu un profund dezgust față de societatea vestică și cultura acesteia.
Momentul imediat întoarcerii lui Qutb l-a reprezentat alăturarea sa Frăției musulmane islamiste, o importantă mișcare colectivă, care se opunea regimului președintelui Gamal Abdel Nasser. Între anul 1954 și 1966, anul execuției sale, Qutb a petrecut peste zece ani în închisorile lui Nasser. În timpul detenției scrie „Repere”, un proiect pentru distrugerea regimului președintelui, și implicit, a oricărui regim considerat neislamic. Pentru Qutb, Nasser era un necredincios, care crease un stat în care religia islamică nu-și mai avea locul. Qutb interpretează jihadul ca pe un război de a aduce împărăția cerurilor pe pământ, iar nu un război interior de purificare, sau de auto-apărare. După execuția sa, Qutb a fost considerat un martir, iar scrierile sale sunt apreciate drept cele mai importante opere care au dus la crearea miscării militante islamiste.
Din învățăturile lui Qutb izvoresc trei teme de bază, teme pe care le putem cataloga drept extremiste. Prima se referă la faptul că lumea a fost invadată de barbarie, depravare și ateism –jahiliyya- așa cum o numește liderul Frăției Musulmanilor, termen religios ce desemnează perioada de dinaintea revelațiilor dăruite profetului Mohamed. De aici, Qutb susține că omul poate alege doar între Islam și jahiliyya, iar cale de mijloc nu există. A doua temă de bază a învățăturilor sale are în centru avertismenul acestuia către musulmani, și anume că majoritatea oamenilor, inclusiv a musulmanilor, este atrasă de jahiliyya și de confort material, decât de învățăturile despre Islam, iar acest lucru va duce la triumfarea jahiliyyei asupra Islamului. În ultimul rând, Qutb menționează o încleștare între Dumnezeu și Satan și faptul că nu există cale de mijloc în această situație, așadar este de datoria tuturor musulmanilor să pună mâna pe arme și să pornească la luptă, în războiul sfânt (desigur, războiul sfânt interpretat de către Qutb nu are aceeași semnificație ca cea pe care am exemplificat-o mai devreme, surprinsă în învățăturile Coranului). Qutb a mers mai departe în a susține că orice musulman care nu îi împărtășește viziunile este un necredincios care nu respectă învățăturile Islamului, și prin urmare, merită distrus.
Am considerat necesar să ofer informații despre învățăturile lui Qutb, pentru a putea înțelege care erau pilonii ideologici pe care Osama bin Laden și-a construit viziunea extremistă. Astfel, bin Laden a adoptat toate învățăturile lui Qutb și le-a propagat la rândul său, justificând chiar și crimele în masă împotriva civililor drept o modalitate de apărare justă și îndreptățită a religiei islamice.
Fervoarea religioasă a lui Osama bin Laden a cunoscut începuturile în decembrie 1979, când fosta Uniune Sovietică a invadat Afganistanul, iar bin Laden s-a aliat cu mujahedinii din Pakistan, la doar câteva zile după invazie. La începutul anilor 1980, acesta s-a reîntors în Arabia Saudită pentru a recruta și antrena voluntari arabi de diferite naționalități, pentru a lupta alături de mujahedini afgani, punând astfel bazele „Frontului Salvării Islamice”. Bin Laden este și co-fondatorul „Biroului pentru Servicii ale Mujahedinilor”, pe care mai apoi l-a transformat într-o rețea internațională care se ocupa cu recrutarea adepților ai fundamentalismului islamic. La începutul anilor 1990, Osama bin Laden punea bazele Al-Qaeda, organizație alcătuită din veterani ai războiului sfânt din Afganistan.
Ideologia și filosofia organizației pot fi găsite în numeroase documente, dar cel mai important este un anumit manual de instrucțiuni pentru membrii Al-Qaeda. Acest manual a fost găsit în casa lui Anas-al-Liby, un apropiat de-al lui Osama bin Laden, care a jucat un rol extrem de important în redactarea și dezvoltarea acestui manual pentru teroriști. Manualul surprinde metode prin care membrii organizației să poată rezista și supraviețui într-un mediu ostil, de la comunicarea criptată și până la a face față unui interogatoriu. De asemenea, este un manual al terorii, care cuprinde diferite tehnici de asasinare. Desigur, nu este redactat doar într-un mod menit de a-i instrui pe membri, ci totdată, este o scriere menită să îi inspire pe aceștia. Este un manual cu instrucțiuni, un manual care îi inspiră, dar și un manual care exemplifică greșeli făcute de către organizație în trecut, dar și de către adversari. Are rolul de a-i antrena și de a-i face să conștientizeze pericolele la care se expun în cazul nerespectării regulilor. Lecțiile menite să fie mereu adaptate, pleacă, așa cum aminteam anterior, de la greșeli din trecut, și înglobează reguli care invocă alte reguli precum interzicerea de a parca autovehicule în zone nedestinate parcării, până la citate din Coran, explicate așa cum erau percepute de către teroriști. Scrierea reprezintă un manual de terorare, justificată și săvârșită în numele credinței. Este extrem de important să precizăm faptul că cei care au redactat manualul au mers mult mai departe în convingerile lor, deci nu s-au oprit doar la a cita din Coran, ci au recurs la a mai insera pe alocuri texte care nu se regăsesc în cartea sfântă a musulmanilor. De exemplu, în manual găsim consemnate diverse declarații, precum faptul că Islamul este suprem și nu se ridică nimic deasupra lui, ori aceste afirmații sunt inexistente în Coran. Tot manualul oferă explicațiile asupra a cum au reușit teroriștii să se integreze atât de bine și să nu fie descoperiți de nicio autoritate a Statelor Unite ale Americii. Aceste reușite ale membrilor Al-Qaeda se regăsesc în respectarea regulilor impuse în manual. Spre exemplu, în lecția a VIII-a, unde se vorbește despre măsurile necesare pentru a nu fi descoperiți, membrii organizației sunt instruiți astfel:
„1. Adoptați o înfățișare care să nu facă trimiteri către orientări islamice (barbă, scobitoare, carte, tricou lung, Coran)
2. Aveți grijă să nu menționați expresiile comune ale fraților (Allah fie cu tine, pacea fie cu tine) în timp ce ajungeți sau plecați
3. Evitați să vizitați locurile islamice (moschei, târguri islamice, etc).”
Știm, desigur, că dacă un musulman săvârșește astfel de lucruri și adoptă un asemenea stil de viață, înseamnă că nu este un bun credincios și că nu trăiește după învățăturile Coranului, dar manualul a avut grijă să precizeze că un asemenea trai va fi iertat de către Allah, întrucât este adoptat în numele său și pentru o cauză nobilă, eliberatoare. Sub toate aceste îndrumări și declarații, au următ reacții de o amploare inimaginabilă.
Când Uniunea Sovietică s-a retras din Afganistan, în februarie 1989, bin Laden era șeful unei organizații de mujahedini, cunoscuți și sub numele de „arabii afgani”, organizație care număra în total între 10.000 și 20.000 de membri. După ce sovieticii au fost forțați să părăsească teritoriul afgan, liderul Al-Qaeda s-a reîntors în Arabia Saudită. La 2 august 1990, când Irakul a invadat Kuweitul, bin Laden a cerut guvernului saudit, care se temea să nu cunoască aceeași soartă precum Kuweitul, să nu își compromită legitimitatea islamică și să permită americanilor să amplaseze baze militare, însă cererea sa a fost ignorată. Astfel, bin Laden a fost forțat să părăsească Arabia Saudită, iar în 1991, împreună cu familia sa și un număr mare de adepți s-au mutat în Sudan, unde au pus bazele pentru organizarea atentatelor teroriste, amintite și de Cristian Barna, în „Cruciada” Islamului, după cum urmează:
– Între 1992 și 1993, Mohamed Atef, membru Al-Qaeda, organizează sub îndrumarea lui Osama bin Laden, numeroase atentate împotriva trupelor americane și ale Organizației Națiunilor Unite, staționate în Somalia.
– Începând cu anul 1993, Al-Qaeda pune bazele unor firme comerciale – Asma Ltd și Tanzanite King, în Nairobi, Kenia, drept acoperire pentru viitoarele acțiuni teroriste pe care aveau să le desfășoare.
– În prima parte a anului 1993, Al-Qaeda pune bazele atacului terorist împotriva Ambasadei Statelor Unite, din Nairobi, considerat o răzbunarea față de prezența forțelor americane din Somalia. Cel care a supraveghat Ambasada Statelor Unite ale Amercii, a conceput planuri și schițe și a făcut numeroase fotografii, se numește Ali Mohamed. Acesta a recunoscut că a pregătit teroriști pentru Al-Qaeda, în taberele din Afganistan, între 1992 și 1996. În februarie, 1998, Al-Qaeda emite un decret religios, adoptat și de către alte grupări fundamentalist islamice, prin care se susținea faptul că este de datoria oricărui musulman de a ucide cetățeni americani și aliați ai acestora, civili sau militari, indiferent de locul în care aceștia se află. Ulterior acestui decret, la 7 august 1998, atentatori sinucigași se izbeau cu o mașină plină de explozibil de zidurile Ambasadei Statelor Unite din Nairobi. În urma atentatului, au murit 230 de persoane, iar alte 4500 au fost rănite.
– În aceeași zi (7 august 1998), ambasada Statelor Unite din Dar es Salaam se confruntă cu un dispozitiv exploziv, fiind ucise 11 persoane. Ambele atentate au fost revedincate de către Al-Qaeda.
– În decembrie 1999, algerianul Ahmed Reseem, membru Al-Qaeda, este reținut la granița dintre Statele Unite și Canada, fiind găsite, asupra sa, cinci kilograme de material explozibil, pe care încerca să îl introducă în SUA. Atentatorul a recunoscut că urmă să arunce în aer aeroportul internațional din Los Angeles, la trecerea dintre ani.
– Un alt atac revendicat de către Al-Qaeda, este cel din 12 octombrie 2000, când nava america USS Cole a fost lovită de o barcă încărcată cu explozibil, în timp ce alimenta cu combustil în portul Aden, din Yemen. În urma atentatului au murit 17 membri ai echipajului, iar alți 40 au fost răniți.
– În sfârșit, cel mai sângeros dintre atentate are loc la 11 septembrie 2001, când 19 atentatori sinucigași, membrii organizației Al-Qaeda deturnează patru avioane civile, de linie, și le prăbușesc asupra turnurilor World Trade Center și clădirii Pentagonului.
Firmele lui bin Laden, înființate ca acoperire pentru Al-Qaeda asigurau monopolul asupra exportului din Sudan, în materie de cauciuc, zahăr, banane, săpun, etc. Bin Laden a înființat și o companie de transport, o fabrică de pâine, una de mobilă și o întreprindere de valorificat piele. Al-Qaeda era la fel de preocupată de globalizare, ca orice altă companie mulținațională. Pentru a spori afacerea, organizația a deschis conturi la bănci din Londra, Viena. Hong Kong, Malaezia, Cipru, Dubai. Membrii au cumpărat pentru companiile organizației camioane din Rusia, tractoare din Slovacia și au întreprins călătorii de afaceri în Ungaria, Filipine, Malaezia, Croația sau China. Majoritatea din cele câteva de mii de angajați din numeroasele companii ale lui bin Laden nu știau de existena Al-Qaeda. Aceasta era o organizație secretă, iar pentru a afla de existența ei, trebuia să fii membru. Salariile pentru membrii organizației erau între 500 și 1200 de dolari pe lună, bani care însemnau sume exorbitante pentru o țară care se numără printre cele mai sărace din lume.
Anii petrecuți de bin Laden în Sudan au reprezentat pentru el o perioadă de intensă activitate antreprenorială, dar și o perioadă de activitate continuă ca lider politic și creier al operațiunilor teroriste împotriva unor obiective americane. Tranzacțiile comerciale s-au dovedit a fi, pentru liderul Al-Qaeda, o prețioasă și ingenioasă acoperire. De exemplu, la începutul anilor 1990, un avion încărcat cu zahăr a zburat către Afganistan și s-a întors în Sudan cu arme și rachete. Multe astfel de operațiuni s-au întâmplat de-a lungul anilor.
Așadar, am evidențiat factorii care au dus la înființarea terorismului de tip nou, dar și interpretarea deviantă a religiei islamice în cadrul acestui tip de terorism, foarte temut, dar și foarte prezent în zilele noastre. Vorbim, astfel, despre deficiențe de ordin economic, social și politic, despre frustrări, refulări și sentimente negative la adresa Occidentului și a lumii materiale, axate doar pe câștig propriu, așa cum o văd extremiștii musulmani. Aducem în discuție toate aceste percepții, alături de lipsa ideologiilor și a modernității, a refuzului față de laicitate, a unor interpretări eronate ale Coranului și a unor extremiști cu abilități și viziuni de lider, precum Osama bin Laden, îndrumați de o voință acerbă spre a extirpa “capul șarpelui”.
Vorbim despre o percepție total diferită de cea a musulmanilor care își conduc viața după învățăturile Coranului și care promovează pacea, iubirea și căința. Discutăm despre o viziune în care moartea este acceptată și îmbrățișată în numele religiei, dar și despre vieți a căror menire este să se sfârșească violent, alături de alte multe vieți ale oamenilor inocenți, considerați vinovați de erezie și viață în păcat, așa cum apreciază militanții islamici situația.
Capitolul al III-lea
Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001
Pe 11 septembrie 2001, Statele Unite ale Americii descoperă lumea islamică, așa cum nici măcar nu și-au imaginat-o până la acel moment, iar cuvântul „jihad” începe să se integreze în vocabularul americanilor. Atacurile teroriste din 11 septembrie nu au fost primele atentate Al-Qaeda, nici ultimele, dar cu siguranță au fost cutremurătoare. Nu au fost atacuri doar împotriva Statelor Unite, ci au reprezentat o reacție la adresa întregului Occident, cu tot ceea ce cuprinde acesta.
Marți, 11 septembrie 2001, a fost o zi cu cer aproape senin, în care oamenii se pregăteau de muncă, iar condițiile de zbor nu ar fi putut fi mai potrivite. Tocmai din acest motiv, vremea reprezenta un interes vital pentru cei nouăsprezece oameni care s-au urcat la bordul aeronavelor ce urmau să părăsească Boston, Newark și Washington. Orice întârziere ar fi dus la sabotarea planurilor atent sincronizate. 11 septembrie 2001 s-a dovedit a fi o zi nefastă, atât pentru Statele Unite ale Americii, cât și pentru întreaga lume. Aceasta va rămâne în istoria omenirii drept ziua unei catastrofe inimaginabile.
„Ceea ce a frapat, în primul rând, a fost ținta aleasă: superputerea americană, considerată la adăpost pe teritoriul său, protejată de două imense oceane. Apoi a fost <<calitatea>> atacului. Patru avioane de linie care au servit drept proiectile. Când au ajuns la destinație, trei ținte din patru au fost lovite, între care simbolurile reușitei capitaliste și militare a Statelor Unite: World Trade Center și Pentagonul. La 11 septembrie, terorismul a depășit un prag. Așadar, nu este vorba despre vreo ruptură ci, dimpotrivă, de o anumită continuitate: adaptarea metodelor teroriste la epoca modernă.
Urmează apoi modul de operare folosit de un comando de nouăsprezece bărbați, toți kamikaze, deciși să-și ducă la îndeplinire misiunea. Bărbați care, în marea lor majoritate, nu prezentau profilul teroristului <<clasic>>. Dimpotrivă, mulți aveau diplome universitare și îi aștepta o frumoasă carieră profesională. Bine adaptați vremurilor pe care le trăim, acești soldați Al-Qaeda au permis terorismului să intre în secolul XXI.”
Una dintre cele mai importante alegeri pe care un grup de teroriști le are de făcut este să stabilească o țintă. Ținta trebuie să reprezinte oameni sau obiecte? Unde va avea loc atacul? Trebuie aleasă ținta din punctul de vedere al valorii pe care o reprezintă, sau pentru că este reprezentativă pentru un grup larg de oameni, din punct de vedere economic, social sau politic? S-ar putea crede că teroriștii aleg ținte la întâmplare, dar aceștia sunt atenți în alegerile pe care le fac, evaluând punctele tari și punctele forte, costurile și beneficiile. Între 1968 și 2001, organizațiile teroriste s-au concentrat pe a distruge clădiri care aveau o conexiune puternică cu domeniul politic, precum monumente naționale, birouri guvernamentale, ambasade, etc. Grupările teroriste îngrijorate de procesul globalizării sau înverșunate împotriva sistemului capitalist ar putea ataca corporații precum Coca Cola, Ford, IBM, Microsoft, Phillips, etc. Turnurile gemene au reprezentat, de asemenea, un atac la adresa capitalismului și a modernizării occidentale. Atacul asupra Pentagonului a reprezentat un atac asupra altei ținte definitorii pentru Statele Unite, și anume un simbol militar.
La 11 septembrie 2001 au fost deturnate patru avioane, după cum urmează: Cursele American 11 și United 175, cu plecare de pe aeroportul internațional Logan din Boston, American 77, de pe aeroportul Dulles, din suburbia Virginia, aparținând de Washington D.C și United 93, din Newark. În următoarele pagini voi oferi detalii cu privire la deturnarea fiecărui avion și a evenimentelor ce s-au petrecut după aceste deturnări.
Oamenii lui Osama bin Laden erau bine educați, cu pregătire tehnică, unii dintre ei antrenați în Statele Unite pentru a deveni piloți și integrați în comunitățile americane din Virginia, California sau Florida. Pirații aerului se comportau precum mulți dintre americanii secolului al XXI-lea: frecventau sălile de gimnastică, comandau pizza, făceau cumpărături pe internet și nu purtau bărbile specifice militanților islamiști. Unii dintre ei consumau chiar și băuturi alcoolice, un păcat condamnabil în religia islamică, dar o acoperire excelentă pentru un agent al lui bin Laden. Aceștia au săvârșit o operațiune sinucigașă menită să îi trimită în Rai, după cum considerau ei; se vedeau ca pe niște shuhadaa, adică martiri în numele lui Allah care săvârșesc acte demne de considerație. Este important de menționat că cel mai important criteriu pentru a deveni membru al unei astfel de echipe teroriste, este disponibilitatea și dorința de a deveni martir.
Stefan Aust și Cordt Schnibben, în 11 septembrie 2001. Ziua în care lumea s-a cutremurat, realizează un profil al atacatorilor. Consider că este relevant să vorbesc despre câțiva dintre ei, urmând informațiile pe care le-am găsit în cartea celor doi.
Mohamed Atta, liderul grupului, este ceea ce am numi un bun student. Fiu de avocat, obține o diplomă în arhitectură la universitatea din Cairo și se mută în Hamburg pentru a învăța germană, ca mai apoi să își susțină acolo masteratul și doctoratul. Experții care i-au studiat profilul după atentat, l-au caracterizat pe acesta drept o persoană rațională, calculată, inteligentă, cu deosebite abilități organizatorice și oratorice. Era o persoana introvertită, închisă în sine și nu oferea niciodată detalii despre viața sa privată. Ulterior, s-a dovedit că acest comportament era determinat și de mediul în care Atta se afla. Se pare că el prezenta toate aceste caracteristici și reticențe față de mediul înconjurător doar în Hamburg, iar în Cairo se comporta total diferit. Ieșea cu prietenii săi, făcea glume, pe scurt, avea viață socială. Important de menționat este faptul că, așa cum aminteam anterior, este un om extrem de calculat, iar înverșunarea sa împotriva Occidentului nu ieșea la iveală aproape niciodată. Marwan al Shehhi s-a mutat în Germania la optsprezece ani, datorită unei burse de studiu oferită de către Emiratele Arabe Unite. Una dintre profesoarele sale îl caracteriza drept un copil, un om imatur care nu își găsea direcția în viață, un student mediocru, care eșua la multe examene, dar care nu ar fi ratat niciodată o ieșire la cinema după cursuri. Renunță la facultate după ce, în 1998, se împrietenește cu Atta. Ziad Jarrah era un libanez provenit dintr-un mediu de intelectuali, se mută în Hamburg și urmează studii de aeronautică. Psihologii care i-au studiat profilul l-au caracterizat drept imatur, instabil psihic și emotiv. Potrivit acestora, nu este o coincidență faptul că avionul pilotat de el s-a prăbușit pe un câmp.
Aeroportul din Boston. American Airlines 11
În intervalul 6:45 și 7:40, Atta, Omari, Satam al Suqami, Wail al Shehri și Waleed al Shehri au făcut check-in-ul și s-au îmbarcat la bordul American 11, venind de la Portland către Boston, și plecând spre Los Angeles. Cei cinci teroriști au reușit să treacă de sistemul computerizat de pre-verificare, numit CAPPS (Computer Assisted Passanger Prescreening System) , dar și de celelalte puncte de control, asigurate de către firma Globe Security, care presupuneau ca fiecare pasager să fie scanat cu un detector de metale, iar bagajele de mână să fie să fie verificate cu un dispozitiv cu raze X. Niciunul dintre cei cinci teroriști nu a ridicat suspiciuni asupra sa.
La bordul aeronavei aveau să fie nouă pasageri la clasa I, nouăsprezece pasageri la clasa business și cincizeci și trei de pasageri la clasa economică. Avionul urma să decoleze la 7:45. Pe liste, Mohamed Atta avea locul 8 D, Abdelaziz al Omari avea locul 8 G, Satam al Suqami-10 B, Wail al Shehri- 2 A, iar Waleed al Shehri avea locul 2 B. Aeronava Boeing 767 a plecat de la poartă la 7:40 și a decolat la 7:59.
Deturnarea cursei American Airlines 11
Aeronava era pilotată de către John Ogonowski și primul ofițer Thomas McGuiness, iar echipajul complet era format din nouă oameni. De la ora 7:59, când avionul a decolat, până la 8 și 14 minute, acesta urcase la o altitudine de 26.000 de picioare, iar sistemele de comunicație arătau că totul este în regulă. Tot la aceeași oră, American 11 a avut ultima conversație de rutină cu solul și a primit instrucțiunile de navigație de la centrul de control al traficului aerian-ATC- din Boston. La 16 secunde după această transmisie, ATC a indicat piloților să urce la 35.000 de picioare, dar mesajul nu a fost interceptat. Astfel, se crede că deturnarea ar fi avut la 8:14 sau la puțin timp după. Doi dintre teroriști, cel mai probabil frații al Shehri, au înjunghiat doi însoțitori de zbor. Nu se cunoaște cu certitudine dacă cei doi au înjunghiat însoțitorii de zbor înainte să intre în carlingă sau dacă au făcut acest lucru pentru a putea lua cheia. Dintre cei cinci teroriști, doar Omari era capabil de a pilota un avion, și împreună cu ceilalți, a reușit să îi determine pe pasageri să meargă spre coada avionului, mințind că au o bombă asupra lor. Astfel, atacatorii au preluat rapid controlul asupra aeronavei și au folosit din abundență spray iritant.
Începând cu ora 8:22, transponderul American 11 nu mai emite semnale, iar altitudinea zborului nu mai este indicată. Peste un minut, cursa survolează în direcția nord-vest. În caz de deturnare, instrucțiunile specifice sunt ca însoțitorii de zbor să ia imediat legătura cu echipajul din carlingă, dar pentru prima dată, la 11 septembrie, instrucțiunile nu au mai fost respectate, iar Betty Ong, una dintre stewardesele din aeronavă, a contactat biroul de rezervări al American Airlines, din Carolina de Nord, pentru a raporta deturnarea avionului și faptul că doi însoțitori de zbor au fost înjunghiați, un pasager era înjunghiat la business class, iar aerul era îmbâcsit de spray iritant. Centrul de Control alertează Agenția Aviației Federale a Statelor Unite (FAA) că aeronava American 11 a fost deturnată. Până la 8:38 se furnizează informații confuze dintr-o parte în alta.
Amy Sweeny, o altă stewardesă din echipajul aflat la bordul aeronavei, a reușit să ia legătura cu biroul serviciilor americane de zbor din Boston și să raporteze situația ofițerului de serviciu, Michael Woodward. Acesta a reușit să identifice atacatorii după ce Sweeney și Ong au raportat numerele locurilor pe care stăteau atacatorii. În timp ce celelalte stewardese acordau ajutor medical pasagerilor, cele două mențineau comunicarea cu solul. La 8:44, convorbirea lui Ong s-a întrerupt, iar Sweeney a apucat să spună ca avionul coboară mult prea repede și că nu știe ce se întâmplă. La 8:46:40, cursa American Airlines 11 s-a ciocnit de turnul de nord al clădirii World Trade Center din New York. Toți pasageri aflați la bord, împreună cu un număr necunoscut de oameni prezenți în acel moment în clădire, au fost uciși instantaneu.
Aeroportul din Boston. United 175
La terminalul C al aeroportului din Boston, o a doua grupă formată din cinci teroriști- Shehhi, Fayez Banihammad, Mohand al Shehri, Ahmed al Ghamdi și Hamza al Ghamdi așteaptă pentru a se îmbarca pentru cursa United 175. Și în acest caz, totul decurge așa cum fusese prevăzut. Niciunul dintre cei cinci atacatori nu a ridicat suspiciuni și au reușit să treacă fără probleme de sistemele de securitate, îmbarcându-se în cursa către Los Angeles între 7:23 și 7:28. Pe liste, aceștia aveau următoarele locuri: Banihammad- locul 2 A, Shehri- 2 B, Shehhi- 6 C, Hamza al Ghamdi- 9 C, iar Ahmed al Ghamdi- locul 9 D. Aeronava ocupă locul din spatele avionul American 11 și decolează la puțin timp după avionul în care se afla Atta. Cu doar câteva minute înainte de decolare, Atta îi telefonează lui Shehhi și vorbesc pentru ultima dată timp de două-trei minute, suficiente însă pentru a-l asigura că ei s-au îmbarcat și că Allah îi așteaptă în Paradis.
Deturnarea cursei United Airlines 175
Decolarea a avut loc la 8:14 minute, în timp ce cursa American 11 era deja deturnată. Piloții aeronavei Boeing 767 erau căpitanul Victor Saracini și ofițerul Michael Horroks, echipajul era format din alți 7 oameni, iar numărul pasagerilor era de cincizeci și șase de persoane. La 8:42, United 175 a transmis un raport despre o transmisie puțin bizară, care s-a dovedit mai târziu a fi chiar aeronava AA11. Acesta a fost ultima comunicare dintre UA175 și sol. Cursa United 175 a fost deturnată undeva între 8:42 și 8:46, iar modul de operare a fost același ca în cazul cursei American Airlines 11. Astfel, atacatorii au utilizat cuțite și cuttere, spray lacrimogen, au amenințat că au o bombă asupra lor, au înjunghiat anumiți oameni și au obligat pasagerii și echipajul de zbor să se mute în spatele aeronavei. La 8:47 a avut loc prima dovadă că se petrecea ceva straniu – avionul a schimbat codul de semnale luminoase de două ori în doar un minut. La 8:51, aeronava deviase mult de la altitudinea indicată, iar controlorii de trafic aerian încercau în mod zadarnic să ia legătura cu ea.
În cabina de pilotaj pătrunde Marwan al Shehhi, singurul instruit pentru a pilota un avion, fost student în [anonimizat] Unite, instruit în arta pilotajului în Florida și fost student de limbă germană la Institutul Goethe, din Bonn. Pasagerii cursei U175 nu bănuiau că la acest moment cursa AA11, care decolase cu doar câteva minute înaintea lor se ciocnise deja de unul dintre turnurile World Trade Center și, cu siguranță nu se așteptau ca aceeași soartă să o aibă și ei.
Din avion, pasagerii și stewarzii telefonau pentru a relata faptul că la bordul cursei se aflau teroriști, că o stewardesă fusese înjunghiată, iar un alt pasager, împreună cu piloții, uciși. Biroul companiei United de la San Francisco, care fusese anunțat despre situație de către un steward a încercat fără succes să contacteze din nou nava, după ce convorbirea telefonică s-a întrerupt după aproximativ două minute. La 9:03, cursa 175 a companiei United Airlines se prăbușea de turnul de sud din cadrul complexului World Trade Center. Toți cei aflați la bord, alături de un număr necunoscut de oameni care se aflau la acel moment în clădire, au fost uciși instantaneu.
Construcțiile pentru World Trade Center (WTC) au început în 1966, iar locurile au fost ocupate de către chiriași în interiorul complexului, începând cu 1970. Complexul a fost construit pentru Autoritatea Portuară a orașelor New York și New Jersey, iar Turnurile Gemene au ajuns să reprezinte un adevărat simbol de referință pentru New York și Statele Unite ale Americii. WTC consta de fapt în șapte clădiri, legate printr-un mall subteran. Structurile principale erau formate din WTC1 sau Turnul Nordic și WTC2 sau Turnul Sudic. Ambele clădiri aveau 110 etaje, aproximativ 418,5 metri înălțime și o suprafață de 9.661.912 metri pătrați ca spațiu pentru birouri. Într-o zi lucrătoare se aflau în turnuri circa 50.000 de angajați, care lucrau la firmele din incinta clădirilor, iar complexul era vizitat zilnic de aproximativ 40.000 de persoane.
„Turnurile Gemene sunt o metaforă a atacului asupra Americii. Au fost construite cu mare pricepere inginerească. Se presupune că sunt impenetrabile față de orice tip de distrugere accidentală sau deliberată. Totuși, în mod evident, nimeni nu a luat în calcul că două avioane încărcate cu combustibil ar putea să se izbească în mod voit de turnuri, lovind clădirile exact la 20% din înălțimea lor de la vârf în jos, punct în care coliziunea are efect maxim, și nici nu a anticipiat nimeni că aceste clădiri ar putea să se năruie încet, cu o forță copleșitoare, angrenând, în văzul tuturor, prăbușirea altor clădiri din preajmă.”
Aeroportul din Washington. American Airlines 77
Pe aeroportul Dulles, din suburbia Virginia, aparținând de Washington D.C. se pregăteau să se urce la bord Kalid al Mindhar și Majed Moqed, la ora 7 și 15 minute, într-o cursă spre Los Angeles. Douăzeci de minute mai târziu, li s-au alăturat Hani Hanjour și frații Nawaf al Hazmi și Salem al Hazmi. Toți cei cinci au fost reperați de către sistemele de securitate și selectați pentru un control suplimentar, agenții considerându-i suspecți, întrucât unul dintre cei doi frați nu înțelegea engleza. Consecința a fost doar îmbarcarea bagajelor acestora doar după ce prezența lor la bord a fost confirmată. Deși înainte de a se îmbarca cei cinci au declanșat alarma, au trecut însă de celelalte sisteme de verificare și au fost lăsați să urce la bordul cursei AA77. În acest caz, putem vorbi despre o vină a paznicilor care nu au verificat amănunțit ce a declanșat alarma și i-au lăsat pe cei cinci să se îmbarce. Astfel, la 7:50 Majed Moqed și Khalid al Mindhar și-au ocupat locurile 12 A și 12 B, la clasa a doua, iar Hani Hanjour și frații Hazmi și-au ocupat locurile 1B, 5 E și 5 F, la clasa întâi.
Deturnarea cursei American Airlines 77
Aeronava Boeing 757 era pilotată de către căpitanul Charles F. Burlingame și de către primul ofițer David Charlesbois, iar la bord se mai aflau patru însoțitori de zbor și cincizeci și opt de pasageri. La 8:20, aeronava a decolat, iar la 8:51 American 77 a comunicat pentru ultima dată cu solul. Deturnarea s-a produs între 8:51-8:54. Modul de operare a fost același ca în cazul curselor American 11 și United 175, dar diferența este că niciun pasager nu a vorbit despre înjunghierea vreunui membru al echipajului, folosirea sprayului iritant sau amenințarea acestora cu faptul că teroriștii ar avea o bombă asupra lor. La 8:54, avionul a deviat de la traseul stabilit și a început să se îndrepte spre sud, nici centrul de control al traficului aerian din Indianapolis, nici dispecerii de la American Airlines nu au reușit să contacteze aeronava. Informațiile pe care le aveau cei de la sol erau puține și incerte, așa că s-a crezut ca AA77 ar putea fi cea de-a doua navă care ar putea lovi World Trade Center. La fel ca în cazul celorlalte două curse, pasagerii au putut telefona apropiaților, pentru ca aceștia să transmită mai departe faptul că avionul a fost deturnat. „La 9:37:46, cursa American Airlines 77 s-a prăbușit peste clădirea Pentagonului, cu o viteză de aproximativ 530 de mile pe oră. Toți cei aflați la bord, precum și numeroși civili și militari aflați în acel moment în clădire, au fost uciși pe loc.”
Lucrările pentru clădirea Pentagonului au început în 1941. Este o clădire de birouri, de aproape 600.000 metri pătrați, dintre care aproximativ 340.000 metri pătrați sunt folosiți pentru birouri de către aproape 23.000 de angajați – militari și civili. Clădirea are cinci etaje și două niveluri la subsol. Pentagonul reprezintă un puternic simbol militar al Statelor Unite ale Americii, iar cuvântul „Pentagon” este folosit deseori ca acronim pentru Departamentul de Apărare al Statelor Unite ale Americii.
Astfel, la 11 septembrie 2001, după 60 de ani de la începerea lucrărilor la clădirea Pentagonului, avionul American Airlines 77 s-a prăbușit peste aceasta. În acea zi au murit 125 de angajați, fără a-i număra pe cei grav răniți, care au decedat în spital, la câteva zile după tragedie. Pentru cei mai norocoși care s-au aflat în aria de impact în momentul prăbușirii, găsirea unei căi de a evacua clădirea a reprezentat cheia pentru supraviețuire. Acest lucru a fost posibil, mai ales pentru angajații aflați în partea recent renovată a clădirii – birourile Armatei și ale Marinei de la primele două etaje. Atât militarii, cât și civilii, au reușit șă își înfrângă teama și confuzia de care au fost cuprinși și să dea dovadă de un adevărat spirit de camaraderie în a se ajuta unii pe ceilalți pentru a evacua clădirea grav avariată.
Aeroportul Liberty din Newark. United Airlines 93
La bordul aeronavei United Airlines 93 s-au urcat Saeed al Ghamdi, Ahmed al Nami, Ahmad al Haznawi și Ziad Jarrah. Doi dintre ei au fost controlați la bagaje, ceilalți doi nu. Între 7:39-7:48, cei patru și-au ocupat locurile la clasa întâi. Jarrah avea locul 1 B, Nami-3 C, Ghmabi-3 B, iar Haznawi avea locul 6 B. Deși inițial trebuiau să fie o echipă de cinci oameni, lui Mahomed al Kahtani i-a fost refuzată cererea de a intra în țară. Astfel, toți cei nouăsprezece teroriști au reușit să treacă de toate sistemele de securitate și să deturneze patru avioane, în dimineața zilei de 11 septembrie 2001.
Deturnarea cursei United Airlines 93
Cursa United 93 a decolat din Newark, New Jersey la 8:42 și se îndrepta spre San Francisco. Deși era programat ca acesta să decoleze la ora 8:00, situația s-a schimbat din cauza aglomerării, iar cursa a pornit cu întârziere. Avionul era pilotat de către căpitanul Jason Dahl și primul ofițet Leroy Homer, iar echipajul era format din alți cinci oameni – însoțitori de zbor. Numărul pasagerilor era treizeci și șapte. Când avionul a decolat, piloții nu știau încă de deturnarea celorlalte avioane, întrucât FAA nu anuțase încă alte aeronave. Un astfel de eveniment a fost cu totul nou și surprinzător pentru Statele Unite, care nu se mai confruntaseră niciodată până la acel moment cu o astfel de situație.
Teroriștii au preluat controlul la 9:28 și în doar câteva secunde, United 93 a avut o cădere bruscă de 700 de picioare. În acest timp, FAA a putut intercepta cele două mesaje radio transmise din carlingă, care păreau a fi zgomote de luptă. Jarrah a reușit să preia controlul aeronavei și să o piloteze, anunțându-i pasageri că la bord se află o bombă. Aceștia au telefonat familiile și au oferit informații prețioase până la sfârșitul tragic al zborului, iar la rândul lor au aflat ceea ce se întâmplase mai devreme cu cele două avioane și World Trade Center. Aflând aceste evenimente, pasagerii au ripostat, iar planul teroriștilor de a izbi avionul de unul dintre simbolurile americane, a fost compromis. Astfel, pasagerii au decis să acționeze și s-au îndreptat cu toții în grabă spre clasa întâi, încercând să îi îndepărteze pe teroriști, considerând că au o șansă de reușită, având în vedere că nimeni nu observase vreo armă de foc. Ca răspuns la acțiunea lor, Jarrah a început să rotească avionul în mai multe direcții, încercând să îi dezechilibreze pe pasageri. Nu după mult timp, atacatorii au realizat că nu pot face față motivației pasagerilor, iar astfel, după ce și-au reconfirmat că Allah este mare, au izbit avionul de sol. „[…] aeronava s-a prăbușit pe un câmp pustiu de lângă Shanksville, Pennsylvania, cu o viteză de 580 de mile pe oră, la aproximativ 20 de minute de zbor de Washington D.C. Obiectivul lui Jarrah era de a îndrepta avionul spre unul dintre simbolurile republicii americane, Capitoliul sau Casa Albă. El a fost învins de vigilența pasagerilor neînarmați aflați la bordul lui United 93.”
Atât în cazul atacurilor de la World Trade Center, cât și în cazul atacului de la Pentagon, reacțiile autorităților au fost diverse și confuze, demonstrând faptul că acestea nu erau pregătite pentru o astfel de situație. Instrucțiunile pe care le transmiteau civililor care telefonau la 911 erau contradictorii. Astfel, spre exemplu, unii ofițeri le transmiteau civilor să se urce pe acoperișul turnurilor sau să încerce să evacueze clădirea, alți ofițeri le transmiteau să nu încerce să facă nimic și să rămână pe loc până vor ajunge la fața locului. Nici pompierii sau celelalte departamente de intervenție nu au avut un plan bine pus la punct pentru astfel de situații de criză. Agenții de intervenție trăiesc astăzi într-o lume transformată de atacurile din 11 septembrie.
După 11 septembrie vorbim despre antieroi și eroi. Dacă Osama bin Laden devine cel mai detestat om al momentului, primarul New York-ului, Rudolph Giulliani, devine un adevărat erou, alături de mulți alții- echipele de intervenție din New York, fie că vorbim despre echipele de pompieri sau cele de poliție.
Acea zi nefastă „[…] avea sa marcheze ceea ce editorialistul revistei Newsweek, Fareed Zakaria, numea după 9/11 <<sfârșitul sfârșitului istoriei>>. Zakaria făcea astfel aluzie la faimoasa sintagmă a politologului Francis Fukuyama (<<sfârșitul istoriei>>), care a facut carieră la începutul anilor ’90 postulând declinul inevitabil al importanței factorilor ideologici și politici în contextul prăbușirii comunismului.”
11 septembrie este dovada clară că provocările la adresa relațiilor internaționale nu și-au găsit sfârșitul odată cu încheierea Războiului Rece. Nu de puține ori, atacul asupra WTC și Pentagonului a fost comparat cu cel de la Pearl Harbor, atât în cărțile de specialitate, cât și în presă.
În acea zi au murit 206 pasageri și echipajul din cele trei avioane prăbușite peste turnuri și Pentagon, 40 de oameni din avionul prăbușit pe câmpul din Pennsylvania, 2605 decedați în turnurile gemene și în apropierea acestora, 125 de oameni în Pentagon.
Desigur că Statele Unite ale Americii au reacționat imediat la evenimentele petrecute în data de 11 septembrie. Voi prezenta această reacție a Statelor Unite, pe larg, în următorul capitol. „Astfel, războiul contra terorismului (the war on terror), războiul preventiv (preemptive war) sau axa raului (the axis of evil), compusă din Irak, Iran si Coreea de Nord, au devenit unele dintre cele mai frecvente expresii din vocabularul diplomației americane.”
După distrugerea turnurilor World Trade Center, Osama bin Laden a recunoscut atacurile și moartea a peste 5000 de oameni din New York, Washington D.C. și Pennsylvania. A citat din Coran și a explicat că este treaba musulmanilor să poarte acest jihad, până când America va părăsi Orientul Mijlociu și nu se va mai amesteca în treburile lor.
Occidentul știe că războiul împotriva terorismului nu se poate încheia cu o scenă în care partea combatantă victorioasă să îi întindă blând mâna părții înfrânte. Acest lucru stă astăzi în fața întregii lumi occidentale, ba mai mult, în fața întregii omeniri. Situația este incredibil de dificilă, dacă nu există victorie militară, nu există nici tratate sau acorduri care să împiedice viitoarele ostilități. În negocierile obișnuite dintre părțile opuse, fiecare parte își prezintă interesele și își exprimă dorințele, iar apoi se fac concesii de partea ambelor părți, până se ajunge la un acord comun. Diferența în cazul unor diferende între o parte occidentală și o parte teroristă, este aceea că, teroriștii nu formulează pretenții specifice, pentru ei, inamicul nu este o anumită parte, ci întreaga civilizație occidentală. În cazul teroriștilor, forța armelor nu se dovedește a fi întotdeauna eficientă pentru a-i calma, și nicio diplomație iscusită și atent practicată nu reușește să îi îmbuneze.
În capitolul anterior am precizat faptul că Al-Qaeda a întreprins numeroase atacuri, însă, cel din 11 septembrie 2001 este cel care i-a cimentat statutul în istorie. Aceste evenimente tragice nu au rămas doar în amintirea Statelor Unite ale Americii, ci în amintirea întregii lumi. În opinia mea, în cazul Occidentului, vorbim, din punct de vedere politic, economic și social de o lume a secolului al XXI-lea, împărțită în două perioade: înainte de 11 septembrie 2001 și după 11 septembrie 2001.
Capitolul al IV-lea
Doctrina atacului preventiv. Studiu de caz: Intervenția internațională în Afganistan
În acest capitol mi-am propus să vorbesc despre evenimentele imediate după atentatele teroriste din 11 septembrie. După prezentarea intervenției internaționale în Afganistan, mi-am propus să expun pozițiile oficiale ale statelor și organizațiilor cu privire la uciderea lui Osama bin Laden, dar și definiția termenului „percepție”.Am ales să explic și ceea ce înțeleg eu prin acesta și care este definiția pe care am oferit-o termenului, pe care de altfel l-am folosit cu precădere în studiul de caz prezent.
Apoi, m-am axat pe a analiza percepția populației Statelor Unite ale Americii cu privire la intervenția în Afganistan, urmând să ilustrez momentul în care opinia publică s-a întors împotriva administrației Bush. Pentru aceasta am recurs la o analiză de documente, mai precis a celor mai relevante articole din publicația The New York Times, scrise de-a lungul celor 15 ani, adică din 11 septembrie 2001 până în prezent. De asemenea, m-am oprit puțin și asupra manifestărilor produse la nivel artistic împotriva administrației Bush, intrând într-o mică comparație cu ceea ce a produs războiul din Vietnam asupra percepției populației Statelor Unite ale Americii.
După atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, o mare parte a populației musulmane și-a exprimat regretul în legătură cu evenimentele care s-au petrecut. Yusuf al Qaradawi și alți cinci lideri religioși au emis decrete religioase- fatwa- blamând atentatele și exprimând că acestea sunt împotriva religiei islamice. Totodată, și Consiliul Figh al Musulmanilor din America de Nord a condamnat atentatele teroriste, menționând că în religia islamică nu există niciun fel de justificare pentru crimele împotriva civililor, iar cei ce săvârșesc astfel de acte barbare sunt considerați criminali, nicidecum martiri.
Atacurile preventive nu sunt o inovație a Statelor Unite ale Americii și nici nu au fost utilizate pentru prima dată în istorie după 11 septembrie. Astfel de acțiuni au mai avut loc pe scena relațiilor internaționale și înainte de invazia în Afganistan de către administrația Bush. Strategia Națională de Securitate (SNS) a Statelor Unite definea atacurile preventive ca „acțiuni anticipative de autoapărare prin care se urmărește eliminarea unei amenințări judecate drept iminente și grave înainte ca aceasta să se fi materializat.”
În seara de 11 septembrie, președintele George W. Bush s-a adresat Statelor Unite ale Americii cu privire la evenimentele ce au avut loc în decursul acelei zile. A urmat o ședință restrânsă cu consilierii principali, grup care mai târziu a ajuns să fie numit de către președinte „consiliul de război”. Din acest grup făceau parte vicepreședintele Richard Bruce Cheney, secretarul de stat Collin Powell, secretarul apărării Donald Rumsfeld, generalul Hugh Shelton, vicepreședintele (ulterior președintele) Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, generalul Myers, directorul Agenției Centrale de Informații- Tenet, procurorul general Ashcroft, directorul FBI- Robert Mueller, consilierul pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, Condoleeza Rice și șeful de personal Card, cu adjuncții lor, Stepehn Hadley și Joshua Bolten. În acestă ședință restrânsă, președintele a precizat că este timpul pentru autoapărare.
„[…] ce se poate face ca evenimentele de la 11 septembrie să nu se mai poată repeta? Răspunsul care ni s-a oferit este că exercitarea unei forțe covârșitoare de către guvernul Statelor Unite, în primul rând a unei forțe militare, va garanta acest lucru. Liderii noștri sunt destul de prudenți, reamintindu-ne că efortul va lua ceva timp, dar nu ezită să ne dea asigurări pe termen mediu.”
Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au făcut ca Afganistanul să devină teatrul de desfășurare a unui război global împotriva terorismului. „[…] este de preferat să combați răul la el acasă și cât mai departe de propriile frontiere.”
Pe 13 septembrie s-a discutat pentru prima dată modalitatea în care trebuia purtat războiul împotriva Al-Qaeda. Mesajul general era acela că oricine sprijină Al-Qaeda va suporta consecințele, iar responsabilii au decis că Pakistanul va juca un rol major în această luptă împotriva organizației teroriste, acesta urmând să îndeplinească șapte condiții esențiale, și anume:
Să oprească la graniță pe agenții Al-Qaeda și de asemenea, să pună capăt oricărui ajutor logistic oferit lui Osama bin Laden.
Să acorde Statelor Unite permisiunea totală de survol și aterizare pentru toate misiunile militare și informative.
Să permită accesul teritorial personalului Statelor Unite și al aliaților pentru a putea întreprinde acțiuni împotriva organizației teroriste Al-Qaeda.
Să ofere informații secrete Statelor Unite.
Să blameze public actele teroriste.
Să oprească livrările de combustibil către talibani și pe recruții care merg în Afganistan.
În cazul în care dovezile îi vor incrima pe Osama bin Laden și Al-Qaeda, iar talibanii vor continua să îi găzduiască, Pakistanul trebuie să rupă orice tip de relație cu guvernul taliban.
Președintele pakistanez, Musharraf, a fost de acord cu toate cele șapte cereri ale Statelor Unite în cadrul războiului împotriva terorismului. La cererea președintelui Bush, Departamentul de Stat a furnizat către Casa Albă un document- „Planul strategiei politico-militare pentru Pakistan și Afganistan”. Departamentul de Stat a propus transmiterea unui ultimatum către talibani, și anume să îl predea pe bin Laden și adjuncții săi și să închidă toate taberele Al-Qaeda în maximum 48 de ore, în caz contrar, Statele Unite vor apela la toate mijloacele necesare pentru a distruge infrastructura teroristă. Desigur, Departamentul de Stat se aștepta ca talibanii să nu dea curs cererilor Statelor Unite, și deci, alături de Departamentul Apărării au întocmit o strategie de realizare a unei coaliții internaționale pentru a intra în Afganistan.
Am utilizat de câteva ori termenul „talibani”, tocmai de aceea consider că este necesar să aduc anumite explicații pentru acesta. Cuvântul „taliban” provine din dialectul paștu și înseamnă „studenți”, fiind forma de plural a cuvântului „talib”. Odată ce termenul a ajuns un cuvânt împrumutat și în limba engleză, nu a mai fost folosit doar ca un substantiv colectiv care definește un grup, ci și ca un substantiv care face referire la un individ. În prezent, cuvântul denumește un grup de miliție islamist, care a deținut puterea în Afganistan între anii 1996-2001. Deși aceștia controlau orașul Kabul, capitala Afganistanului, și o mare parte a țării, Emiratul Islamic al Afganistanului a fost recunoscut doar de trei țări: Emiratele Arabe Unite, Pakistan și Arabia Saudită. După atentatele teroriste din 11 septembrie, regimul taliban a fost înlăturat de la putere prin operațiunea militară „Enduring Freedom”, despre care voi oferi detalii în paginile următoare.
După atacurile din 11 septembrie, Statele Unite au transmis guvernului taliban următoarele solicitări:
Predarea tuturor liderilor Al-Qaeda, în special a lui Osama bin Laden;
Eliberarea captivilor străini, reținuți fără fundament în închisorile afgane;
Protecția jurnaliștilor străini, a diplomaților și a voluntarilor;
Închiderea tuturor taberelor de instrucție pentru teroriști;
Predarea teroriștilor către autoritățile adecvate;
Acordarea de acces nelimitat Statelor Unite pentru inspecția a taberelor de instruire pentru teroriști.
După ce a emis directive în vederea pregătirii administrației pentru război, președintele Bush s-a adresat națiunii la 20 septembrie. El a menționat că Statele Unite ale Americii sunt conștiente de pericol și a învinuit Al-Qaeda pentru atacurile asupra Turnurilor Gemene și Pentagonului, pentru bombardarea ambasadelor în 1998 și a declarat, pentru prima dată, că Al-Qaeda se face vinovată pentru bombardarea navei USS Cole. Președintele a asigurat națiunea că acuzațiile Statelor Unite nu sunt împotriva Islamului, deci nu împotriva prietenilor musulmani sau arabi, ci împotriva unei teribile organizații teroriste și a oricărui guvern care o sprijină. De asemenea, președintele Bush a ținut să menționeze că fiecare națiune are de luat o decizie: ori este alături de Statele Unite, ori împotriva Statelor Unite. Mai mult, Bush a subliniat faptul că războiul nu îl vizează doar pe bin Laden, ci merge mult mai departe de atât, deci își propune să distrugă orice organizație teroristă de pe glob. Lupta civilizației era pe cale să înceapă, iar președintele Statelor Unite ale Americii a cerut sprijinul tuturor națiunilor pentru a purta aceast război împotriva terorismului.
Statele Unite ale Americii au solicitat sprijinul comunității internaționale pentru organizarea unei campanii militare care să aibă drept scop răsturnarea guvernului taliban. După atacul din 11 septembrie, Organizația Națiunilor Unite a emis două rezoluții despre terorism, prin prisma cărora se făcea apel către statele lumii să îmbunătățească cooperarea și să asigure implementarea tuturor convențiilor internaționale cu privire la terorism. Totdată, NATO a aprobat organizarea unei campanii militare împotriva Afganistanului, invocându-se pentru prima dată articolul 5 (articol care prevede că un atac împotriva unui stat membru reprezintă un atac împotriva tuturor statelor membre).
La 21 septembrie, guvernul taliban a răspuns Statelor Unite că nu au prezentat dovezi pentru vinovăția lui bin Laden, dar dacă o vor face, Afganistanul îl va preda. După această zi, Emiratele Arabe Unite, iar ceva mai târziu Arabia Saudită, și-au retras recunoșterea oficială a talibanilor ca forță de guvernare în Afganistan, singurul stat care a păstrat legăturile diplomatice fiind Pakistanul. Pe 4 octombrie, talibanii au fost de acord să îl predea pe bin Laden Pakistanului, urmând ca acesta să fie judecat de către un tribunal internațional după regulile islamice Sharia. Pakistanul a respins însă oferta, pe motiv că nu îi va putea oferi securitate lui Osama bin Laden. La 7 octombrie, ambasadorul taliban în Pakistan s-a oferit să îl judece pe bin Laden după regulile islamice, dacă Statele Unite s-ar fi angajat să ceară public acest lucru și să îi demonstreze vinovăția, dar Statele Unite ale Americii au refuzat vehement acest târg.
Tot la această dată a urmat bombardarea taberelor talibane și ale Al-Qaeda, de către Statele Unite, susținute de Marea Britanie, Canada și alte câteva state. Motivația declarată public a acestei bombardări a fost încercarea de a înlătura de la putere regimul taliban și a de a evita folosirea Afganistanului drept bază pentru organizarea atacurilor teroriste. Primele trupe care au intrat în Afganistan au fost Forțele Diviziei de elită pentru Acțiuni Speciale (SAD) din cadrul CIA, care s-au alăturat Frontului Unit Afgan (Alianța Nordului), acestea urmând să pregătească terenul pentru sosirea Forțelor Americane pentru Operațiuni Speciale. Aceste trei forțe au încercat, împreună, să înlăture de la putere guvernul taliban, dorind în același timp, ca rezultat, cât mai puține pierderi în rândul forțelor de coaliție și de asemenea, nefolosirea forțelor armate convenționale ale Statelor Unite.
Planul „Enduring Freedom” de care am amintit anterior a fost aprobat în întâlnirile din 21 septembrie și 2 octombrie, de către președintele Bush. Inițial s-a numit „Dreptate infinită”, dar pentru a evita reacția musulmanilor care asociază puterea dreptății infinite doar cu Allah, au decis să îl redenumească „Libertate de durată” sau „Enduring Freedom”. Planul prevedea patru faze în intervenția din Afganistan:
Faza Unu presupunea ca Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații să trimită forțe armate în regiune și să întreprindă demersuri pentru a conduce operațiunile din țări învecinate, precum Uzbekistan sau Pakistan. Acest lucru s-a petrecut în săptămânile următoare atacului de la 11 septembrie, Statele Unite bucurându-se de un adevărat val de simpatie din partea opiniei publice;
În Faza a Doua, CIA și Operațiunile speciale urmau să lovească țintele talibane și ale organizației Al-Qaeda. De asemenea, presupunea realizarea unei alianțe cu forțele afgane opuse talibanilor;
Faza a Treia prevedea ca Statele Unite ale Americii să întreprindă operațiuni militare decisive, cu ajutorul întregii puteri naționale, inclusiv trupe terestre, cu scopul de a răsturna regimul taliban și pentru a elimina membrii Al-Qaeda din Afganistan. La 9 noiembrie, în nordul Afganistanului, Mazar-e-Sharif a căzut victimă unui atac al forțelor Statelor Unite și afgane. Patru zile mai târziu, talibanii părăseau orașul Kabul. La începutul lunii decembrie, toate marile orașe au fost eliberate de către coaliție. Pe 22 decembrie, un lider paștun din Kandahar, Hamid Karzai, a fost instalat ca președinte al guvernului provizoriu din Afganistan. Întreaga țară a fost eliberată de sub regimul taliban.
În aceeași lună, forțele afgane, cu un mic ajutor din partea forțelor americane, s-au angrenat într-o luptă cu elemente ale organizației Al-Qaeda, într-un complex de peșteri numit Tora Bora. În martie 2002 a avut loc cea mai aprigă confruntare, împotriva unor mari forțe ale luptătorilor pentru jihad, ce aparțineau de teribila organizație teroristă. Bătălia a durat circa trei săptămâni și s-a bucurat de un succes admirabil. Forțele Al-Qaeda care au reușit să scape s-au refugiat în Pakistan, în zonele muntoase și de frontieră, întrucât acestea erau controlate de guvern cu dificultate. Se considera că în luna iulie 2004, bin Laden și Zawahiri erau încă în libertate.
Faza a Patra presupunea ca operațiunile civile și militare să se îndrepte către scopuri nedefinite a ceea ce forțele armate numesc „operațiuni de securitate și stabilitate”.
Până la mijlocul lunii iulie 2002, coaliția a avut parte de victorii multiple. Mohammed Atef, comandantul militar al rețelei Al-Qaeda, a fost ucis în urma unui atac aerian american. De asemenea, aproximativ o pătrime dintre liderii cunoscuți au fost uciși sau capturați. CIA a pus la dispoziție în această luptă informații, bani, experiență, a sprijinit conceperea strategiei generale, a adus ajutor în ceea ce priveau acțiunile sub acoperire și acces la aliații tribali. Statele Unite ale Americii au adus ajutor logistic, putere de foc, experiență de luptă, comunicații și aliați. Toate informațiile asupra celor patru faze ale planului „Enduring Freedom” au fost obținute din Raportul final al Comisiei Americane de Anchetă privind atacurile teroriste asupra Statelor Unite ale Americii.
În cursul lunii decembrie 2001, războiul din Afganistan părea că se apropie cu pași repezi de final. Talibanii erau îndepărtați și existau presupuneri că Al-Qaeda suferise daune majore. La acea perioadă, Statele Unite ale Americii se bucurau din plin de toată simpatia opiniei publice, iar victoriile din Afganistan nu reprezentau doar victorii împotriva unor teroriști, ci victorii ale democraței, ale lumii occidentale, ale libertății. După cum aminteam în capitolul anterior, atacurile din 11 septembrie nu au fost atacuri doar împotriva Statelor Unite, ci atacuri la adresa întregului Occident. După 11 septembrie 2001, până la jumătatea anului 2002, nu doar Statele Unite au obținut victorii în Afganistan, ci întregul Occident. Părea că democrația și libertatea sunt pe drumul cel bun. Cu toate acestea, nu putea fi vorba încă despre o victorie în adevăratul sens al cuvântului. Osama bin Laden era încă în libertate.
Desigur, nu de puține ori s-a susținut că Statele Unite s-ar fi făcut vinovate de atentatele din 11 septembrie, că totul a reprezentat o conspirație, intervenția din Afganistan și Irak având un scop ascuns pentru noi, sau că Statele Unite sunt vinovate pentru apariția terorismului și a „jihadurilor”. S-a declarat public, de multe ori, că CIA a antrenat și înarmat afganii împotriva sovieticilor, că însuși Osama bin Laden ar fi făcut parte din operațiunile secrete ale Agenției, dar bineînțeles că toate aceste declarații sunt mult exagerate și nu sunt susținute de nicio dovadă pertinentă. Poate că aceste teorii au fost lansate de oameni care nu au considerat destul de plauzibil faptul că evenimentele de la 11 septembrie au fost cauzate de către o organizație teroristă și au avut nevoie de alte argumentări. Sau poate că au fost lansate de persoane împotriva Statelor Unite și a politicii interne și externe desfășurate de către acestea. Lecturile pe care le-am parcurs în redactarea acestei lucrări nu mi-au oferit răspuns la această problematică- de ce au apărut aceste teorii ale conspirației, dar mi-au oferit răspunsuri precum faptul că toate aceste teorii nu au fundamente logice și nici dovezi sustenabile la bază.
Cunoaștem faptul că Războiul Rece a reprezentat o perioadă de patru decenii în care Statele Unite ale Americii și URSS s-au confruntat ideologic pentru supremație. De asemenea, știm că nu de puține ori s-a recurs la amenințări cu forța nucleară, iar războaiele calde au fost purtate doar în afara spațiului amintit, în locuri precum Coreea, Vietnam, Afganistan și așa mai departe. Pentru Statele Unite, invazia sovietică din 1979 a reprezentat o ocazie pentru „achitarea datoriilor”. Rușii îi finanțaseră pe nord-vietnamezi în războiul împotriva americanilor. Era deci, rândul americanilor să le întoarcă „favoarea”, prin urmare, să îi finanțeze pe afgani în războiul împotriva rușilor. CIA s-a ocupat de înarmarea afganilor, iar ajutorul a fost binevenit, întrucât operațiunea s-a încheiat cu un remarcabil succes, iar ultimele trupe sovietice s-au retras din Afganistan la 15 februarie 1989. „Curentul de gândire < să dăm vina pe CIA pentru tot ce se
întâmplă> supraestimează considerabil puterea Agenției, atât pozitiv, cât și negativ.
Desigur că agenția a săvârșit și erori- cea mai importantă dintre ele fiind aceea de a lucra prin Pakistan, mai precis de a permite Pakistanului să ia decizii importante, atât din cauza faptului că americanii doreau să nu se afle despre implicarea lor, cât si din cauza faptului că pakistanezii cunoșteau terenul în detaliu. Ceea ce adepții teoriilor conspiraționiste spun însă mai puțin (spre deloc) este că Pakistanul a finanțat în mod disproporționat facțiunile islamiste, contribuind la declanșarea unui teribil război civil în Afganistan, iar mai târziu concluzionat în teribile acte de terorism, chiar și împotriva Statelor Unite.
După jumătatea anului 2002, războiul părea că se îndreaptă în direcția potrivită, și anume, exterminarea Al-Qaeda, însă, așa cum am amintit anterior, unii dintre membrii Al-Qaeda au reușit să se refugieze la granițele Pakistanului. Începând cu luna septembrie, forțele talibane au început recrutarea unor membri alături de care să poarte un jihad împotriva guvernului afgan și a coaliției conduse de către Statele Unite. În satele din sudul Afganistanului, pe timpul nopții, erau împărțiți fluturași care îndemnau la purtarea unui jihad. Conform unui raport al Națiunilor Unite, de-a lungul graniței dintre Afganistan și Pakistan, talibanii și membrii Al-Qaeda au înființat tabere mobile de instruire a recruților, în vederea dobândirii unor abilități de luptă specifice războaielor de guerillă. Aparent, majoritatea recruților proveneau din școlile religioase situate în zonele tribale din Pakistan, locul de proveniență al mișcării talibane. Au fost create numeroase astfel de tabere de instruire până în anul 2003, fiecare având capacitatea de a instrui aproximativ 200 de recruți.
În timpul iernii, talibanii au pus la cale un plan: formarea unor grupuri mici, de aproximativ 50 de persoane, lansarea unor atacuri asupra avanposturilor izolate ale coaliției și ale miliției afganilor, urmate de separarea grupului în segmente de 5-10 persoane, pentru a evita posibila ofensivă împotriva lor. Molahul Omar s-a autotintitulat șeful consiliului format din alți zece responsabili talibani. Acest consiliu avea ca scop coordonarea strategiei în atacul împotriva coaliției conduse de către Statele Unite. De asemenea, au fost create cinci zone operaționale, aflate sub comanda unor diferiți lideri talibani regionali, precum liderul-cheie Mullah Dadullah, responsabil peste acțiunile desfășurare de către talibani în provincia Zabul. În partea de est, Al-Qaeda a adoptat o strategie îndrăzneață, axată pe surprinderea soldaților americani în ambuscade.
Primul semn din partea talibanilor a venit pe 27 ianuarie 2003, în timpul operațiunii „Mangoose”, atunci când un grup de luptători aliați cu talibanii au luat prin surprindere forțele Statelor Unite, în complexul de adăposturi subterane din apropierea localității Spin Boldak; 18 membri ai grupului au fost uciși, iar de partea americanilor nu au existat victime, în urma conflictului. Pe timpul verii, numărul atacurilor talibane a crescut. Prin atacurile de gherilă, insurgenții au reușit să își reorganizeze forțele în zona Dai Chopal din provincia Zabul, precum și să lovească forțele coaliției din Uruzgan și Kandahar. Talibanii au ales zona Dai Chopal pentru a-și concentra forțele și a pregăti viitoarele atacuri, întrucât era o zona greu accesibilă și slab populată, din cauza conglomeratelor stâncoase înalte, despărțite de trecători înguste. În anul 2003, peste 220 de oameni, inclusiv membri ai Poliției Naționale Afgane, au fost uciși de către talibani. Bineînțeles, aceste evenimente au dus la declanșarea unei reacții din partea coaliției, și anume începerea pregătirilor pentru declanșarea atacurilor împotriva rebelilor. În august 2005, forțele afgane și coaliția au înaintat în munții din Dai Chopal. După o săptămână de lupte au fost uciși aproximativ 100 de talibani.
Nu de puține ori, Amnesty International a criticat aspru Statele Unite ale Americii pentru subminarea drepturilor omului, prin următoarele comportamente: autorizarea tribunalelor militare pentru judecarea presupușilor teroriști, aplicarea selectivă a prevederilor Convenției de la Geneva Privind Respectarea Drepturilor Omului pentru prizonierii talibani și pentru membrii Al-Qaeda, reținuți în baza navală americană de la Guantamo, sau reținerea prelungită a cetățenilor străini, fără a fi acuzați sau fără a avea dreptul la un avocat. Statele Unite au trecut printr-un coșmar în ziua de 11 septembrie, iar din cauza acestui fapt, au provocat, la rândul lor, un coșmar pentru alții. Potrivit unui raport trimis publicității de către Glenn A. Fine, Inspectorul General Al Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii, se pare că peste 1000 de rezidenți sau cetățeni americani au fost încarcerați pentru simplul fapt că erau musulmani. Suspecții erau reținuți și pentru 15 zile înainte de a li se aduce la cunoștință acuzațiile ridicate împotriva lor.
Mai mult decât atât, în cazul deținuților de la Guantanamo Bay, se pare că lucrurile au mers ceva mai departe, până la tehnici de interogatoriu foarte diversificate și crude: umilirea religioasă sau legarea deținuților cu lanțuri ori recurgerea la frică prin folosirea câinilor în timpul interogatoriului. Se pare că toate aceste tactici au fost utilizate pentru a îi determina pe deținuții de la Guantanamo Bay să vorbească.
Am considerat necesar să expun toate aceste informații, în această manieră descriptivă, pentru a putea întreprinde apoi analiza pe care mi-am propus-o și pentru a putea analiza dacă obiectivele pe care am să le propun imediat se confirmă sau se infirmă.
Astfel, obiectivele pe care mi-am le-am propus pentru acest studiu de caz sunt următoarele:
– Demonstrarea faptului că opinia publică din Statele Unite se întoarce împotriva administrației Bush la câțiva ani de la intervenția în Afganistan.
– Demonstrarea faptului că există o oarecare asemănare între ceea ce s-a întâmplat în Afganistan cu ceea ce s-a întâmplat în Vietnam.
– Expunerea faptului că uciderea lui bin Laden a stârnit bucurie, dar și controverse pe mapamond.
– Ilustrarea faptului că această dezaprobare a războiului de către opinia publică americană nu se remarcă doar la nivelul presei, ci și la nivel artistic.
După îndelungi ani de căutări și multe piste greșite, la 2 mai 2011, președintele Barack Obama a anunțat moartea lui Osama bin Laden. Se pare că acțiunea a durat 40 de minute, acesta fiind ucis de către o trupă din Marina Statelor Unite, în Abbottabad, Pakistan. Moartea teroristului care a îngrozit Occidentul a fost pronunțată drept o binecuvântare de către Barck Obama, iar populația Statelor Unite a sărbătorit această victorie împotriva terorismului. Cu toate acestea, moartea lui bin Laden a provocat diferite reacții în lume. Așa cum am precizat anterior, populația Statelor Unite a privit evenimentul ca pe o mare sărbătoare și victorie a Vestului. Oamenii s-au trezit dimineața într-o lume mai sigură, într-o lume în care Occidentul, alături de libertatea și democrația care îl caracterizează, au ieșit victorioși dintr-un război teribil, și anume războiul contra terorismului. Oamenii au ieșit pe străzi și au ovaționat, s-au îmbrățișat și au vărsat lacrimi de fericire. De la începutul discursului lui Obama și până la finalul acestuia, au fost postate 4000 de mesaje pe secundă, pe rețeaua de socializare Twitter. De asemenea, și personalități precum George Bush sau Hillary Clinton au susținut public această victorie. Tot un succes a fost considerat acest eveniment și de către Pakistan, Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite, etc. În lumea arabă, evenimentul a stârnit reacții diverse, de la dezacord până la întrebări și suspiciuni despre operațiunile militare din Pakistan, ale Statelor Unite.
Deci, percepția oamenilor din diferite părți ale lumii asupra morții lui Osama bin Laden a fost diferită de la caz la caz și o voi prezenta în rândurile următoare, pe scurt. De asemenea, voi folosi ulterior termenul „percepție” când voi analiza opinia publică asupra războiului din Afganistan, de aceea consider necesar a oferi o definiție acestui termen important pentru studiul de caz prezent. Conform dicționarului explicativ al limbii române, termenul „percepție” se poate explica astfel: „1) Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din realitate sunt percepute direct cu ajutorul organelor de simț. 2) Imagine a obiectelor și fenomenelor înconjurătoare rezultată din acest proces psihic. 3) Capacitate perceptivă.” Din punctul meu de vedere și explicând modalitatea în care am ales să folosesc acest termen, aș adăuga la definiția lui și următoarele: „felul/ modul în care o persoană se raportează la un anume eveniment; felul în care se poziționează în raport cu acesta- este de acord/ nu este de acord cu situația respectivă.”
Acum că am clarificat ceea ce înțeleg prin termenul de mai sus, voi prezenta percepția statelor și a organizațiilor cu privire la moartea lui Osama Bin Laden, în rândurile care urmează.
Statele Unite ale Americii au considerat evenimentul o victorie împotriva terorismului. Civilii au ieșit din casele lor și au sărbătorit pe străzi.
Pakistanul a avut reacții diverse, unele aprobatoare față de moartea liderului Al-Qaeda, altele dezaprobatoare față de operațiunile întreprinse de către trupele Statelor Unite pe teritoriul statului Pakistan.
China a declarat că moartea lui Osama bin Laden reprezintă o piatră de hotar și o dezvoltare hotărâtoare în eforturile întreprinse în lupta împotriva antiterorismului. Civilii chinezi au avut percepții diferite asupra situației. Unii au considerat moartea lui bin Laden drept un trist eveniment, întrucât acesta lupta împotriva Statelor Unite, alții l-au considerat un eveniment fericit, demn de a fi celebrat.
India a declarat public susținerea sa pentru moartea liderului terorist și a mulțumit Statelor Unite pentru binele pe care l-au adus lumii întregi prin uciderea lui Osama bin Laden.
Uniunea Europeană: Președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat că ne-am trezit cu toții într-o lume mai sigură.
Secretarul General al Interpolului, Ronald Noble, a ținut să felicite Statele Unite ale Americii și aliații săi din întreaga lume pentru pentru îndeplinirea cu brio a misiunii de a localiza și asasina liderul Al-Qaeda.
Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că uciderea lui bin Laden reprezintă un succes răsunător pentru securitatea aliațior NATO.
Secretarul General al Organizației Cooperării Islamice a declarat că bin Laden a fost responsabil pentru multe morți, tocmai de aceea este necesar ca teroriștii să fie aduși în fața justiției.
Secretarul General al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, a susținut că moartea liderului Al Qaeda a reprezentat un adevărat succes global în lupta împotriva terorismului.
Și organizațiile islamice au avut declarații de susținut cu privire la acest moment din istoria recentă a lumii, după cum urmează:
Comunitatea Musulmană Ahmadiyya s-a bucurat public pentru moartea lui bin Laden, susținând că acesta a fost doar un lider extremist care și-a meritat soarta.
Consiliul Relațiilor Americano-Islamice a declarat public că se bucură că acum trăim într-o lume fără bin Laden, un om care nu a reprezentat nici musulmanii, nici Islamul.
Societatea Islamică din America de Nord a spus că se alătură tuturor cetățenilor americani în a-i mulțumi președintelui Barack Obama pentru îndeplinirea promisiunii de a-l aduce pe bin Laden în fața justiției.
Societatea Musulmană Americană a declarat că dreptatea a fost servită.
Liderul Frăției Musulmane din Egipt a blamat public moartea lui bin Laden și a considerat-o asasinare. În contrast, al doilea la conducerea Frăției Musulmane, Mahmud Ezzat, a susținut că Islamul nu reprezintă terorismul și că după 11 septembrie lumea a fost confuză cu privire la religia islamică, iar că odată cu moartea lui bin Laden, Statele Unite ar putea să retragă trupele din Irak și Afganistan.
Consiliul Afacerilor Publice Musulmane s-a declarat ușurat odată cu uciderea liderului Al-Qaeda.
Organizația Hamas a condamnat public moartea lui bin Laden, numind-o o consecință a politicii de opresiune a Statelor Unite și declarând că trupele americane au ucis un luptător al războiului sfânt. De aici apare reacția Statelor Unite ale Americii și a Marii Britanii, care au condamnat public alegerea organizației Hamas de a-l numi pe bin Laden luptător al războiului sfânt.
Pentru Al-Qaeda vestea uciderii liderului extremist a fost privită drept o catastrofă.
Lashkar-e-Taiba a organizat întâlniri de rugăciune pentru a plânge moartea liderului Al-Qaeda și pentru a-l comemora.
Mișcarea Islamică a Jihadul în Pakistan a declarat public că uciderea lui bin Laden arată doar că americanii se comportă exact precum teroriștii.
O părere cu privire la evenimentul descris au avut-o și organizațiile non-guvernamentale:
Amnesty International s-a arătat suspicioasă cu privire la circumstanțele în care liderul extremist și-a găsit sfârșitul. Deși l-au condamnat pe bin Laden de crime împotriva umanității, organizația a susținut că nu crede că s-a încercat în vreun moment capturarea în viață a liderului Al-Qaeda. Casa Albă a răspuns prompt, oferind detalii despre operațiune și suținând că aveau dreptul să recurgă la foc, în cazul în care liderul terorist s-ar fi opus arestării, ceea ce s-a și întâmplat.
Organizația Națiunilor Unite s-a arătat mulțumită de eveniment, dar la fel ca Amenesty International, a cerut toate detaliile privind moartea lui bin Laden.
Human Rights Watch a susținut că moartea lui Osama bin Laden este o amintire despre miile de oameni care au murit de la 11 septembrie până în prezent și a cerut să i se prezinte mai multe detalii cu privire la moartea liderului Al-Qaeda, pentru a se asigura că evenimentele s-au petrecut conform dreptului internațional.
Crucea Roșie a declarat că dacă va avea întrebări, va contacta guvernul și vor rezolva situația în privat.
Code-Pink a susținut că Statele Unite nu au avut niciun motiv să invadeze Irakul, și prin urmare, nu mai au niciun motiv nici să continue războiul în Afganistan.
Percepția statelor cu privire la moartea lui bin Laden:
Țările din Africa – Liberia, Etiopia, Kenya, Libya, Maroc, Somalia, Africa de Sud, Uganda au văzut evenimentul ca pe o victorie împotriva terorismului. Populația Nigeriei a avut reacții mixte cu privire la uciderea lui Osama bin Laden.
Continentul american- Peru, Mexic, Columbia, Canada, Chile au considerat evenimentul o ușurare pe plan internațional și o reușită în lupta globală antiterorism. Ecuador și Cuba au declarat că dacă americanii vor să celebreze moartea unui om, e alegerea lor, dar ele nu o vor sărbători uciderea unei ființe. Brazilia și Argentina s-au arătat îngrijorate de ceea ce avea să aducă viitorul.
Asia: Afganistanul s-a arătat încântat. Armenia, Bangladesh, Kazakstan, Nepal, Singapore, Coreea de Sud, Vietnam au considerat moartea lui bin Laden o victorie împotriva terorismului. Japonia și-a arătat respectul față de Statele Unite, dar a declarat că moartea lui bin Laden nu înseamnă sfârșitul terorismului.
Europa: Toate țările din Europa s-au arătat încântate de eveniment, l-au considerat un mare succes și au declarat că o lume fără bin Laden este o lume mai bună.
Orietenul Mijlociu: Fâșia Gaza a condamnat moartea unui luptător al războiului sfânt. Iranul a declarat că după acest eveniment, Statele Unite nu mai au niciun pretext pentru a ține trupe în Orietenul Mijlociu. Irakul s-a arătat ușurat vizavi de moartea liderului extremist. Yemen, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Israel și Liban au susținut că lumea este mai în siguranță acum și ca democrația a câștigat o mare bătălie.
Australia și Noua Zeelandă au primit vestea cu brațele deschise și au declarat că lumea este mai sigură după moartea lui bin Laden.
Pentru a facilita înțelegerea percepției (pozitivă sau negativă) asupra morții liderului terorist de către fiecare stat sau organizație, voi expune toate rezultatele într-un tabel (vezi anexa 1).
Prin research-ul pe care l-am făcut asupra presei americane, în special pe publicația The New York Times, toate informațiile pe care le-am găsit în cărțile de specialitate, s-au dovedit a fi aceleași ca în articolele pe care le-am găsit în această publicație de referință pentru Statele Unite ale Americii.
Astfel, utilizând drept cuvânt de căutare „Afghanistan”, alături de căutări avansate pe perioade de timp începând cu 11 septembrie 2001 până în prezent, am găsit peste 10.000 de articole. Motivul pentru care m-am oprit asupra acestei publicații este reprezentat de către larga paletă de surse online de informare din Statele Unite, așa că am hotărât să mă focalizez asupra uneia dintre cele mai relevante, longevive și veridice publicații.
Motivul pentru care m-am oprit asupra unui singur ziar este acela că, dat fiind faptul că au trecut 15 ani de la evenitmentele amintite, dar și faptul că încă se mai scrie despre ele, numărul articolelor pe care le-aș fi găsit ar fi fost de ordinul zecilor de mii, iar astfel, mi-ar fi fost dificil, dacă nu aproape imposibil, să le contorizez și studiez pe toate, ca mai apoi să trag concluzii veridice în urma analizei întreprinsă asupra lor.
Astfel, folosind drept cuvânt de căutare „Afghanistan” am găsit titluri relevante, care
așa cum am specificat anterior, atingeau informațiile pe care le-am găsit și în alte surse. Voi
prezenta situația pe care am găsit-o în vreme ce am cercetat aceste documente (articole), folosindu-mă de o înșiruire pe ani. De asemenea, este important de menționat faptul că nu toate articolele atingeau subiectul studiat de mine, iar eu, în urma consultării articolelor găsite, m-am oprit în a le prezenta pe cele mai relevante pentru studiul de caz prezent. (vezi anexa 2).
Bineînțeles, numărul articolelor a fost mult mai mare decât cele prezentate în tabel, iar cuvântul de căutare „Afghanistan” nu m-a trimis doar către articolele despre războiul din Afganistan, însă citindu-le, le-am ales pe cele mai relevante și am analizat ceea ce conțineau, în tabelul din anexa 2. Majoritatea cuprindeau aceleași subiecte, așa că am ales să le prezint pe cele care mi s-au părut cele mai potrivite pentru acest studiu de caz. Nu m-a interesat neapărat numărul titlurilor, ci mai ales relevanța acestora pentru studiul de caz prezent.
Se poate observa faptul că, în tabel, se găsesc cu precădere cuvintele „suicide bombers”, „death”, „kill”, „killings”, iar în cele 142 de articole pe care am ales să le expun, situațiile prezentate sunt cu preponderență negative. De asemenea, deși în majoritatea timpului atitudinea jurnaliștilor era neutră, situațiile prezentate demonstrau clar, fără nicio reținere, faptul că Statele Unite au comis numeroase greșeli și că populația americană, dar și cea europeană sau afgană nu sunt de acord cu politica externă dusă de către Statele Unite. Acest lucru se poate observa cu precădere din cuvintele cheie pe care le-am selectat din articolele amintite în tabel.
De asemea, într-un fel, am văzut o oarecare asemănare în intervenția din Afganistan cu intervenția din Vietnam. Vietnam a reprezentat unul dintre cele mai mari eșecuri ale Statelor Unite în planul politicii externe, un eșec la care s-a ajuns din altruism și dorință de democrație. Desigur, numeroase au fost cauzele care au dus la pierderea războiului din Vietnam, dar acesta nu este locul în care să le amintim, ci prefer să mă axez asupra unui lucru mai relevant pentru acest studiu de caz, și anume percepția populației Statelor Unite asupra acestui război. Știm că Vietnamul a fost primul război televizat, tocmai de aici și una dintre cele mai influente cauze în determinarea populației de a se proclama împotriva războiului. „Criticii erau dezgustați de imaginile în care televiziunea prezenta brutalitățile războiului și erau tot mai nesiguri în privința staturii morale a aliatului Americii. Convinși că trebuia să existe o soluție care să permită încetarea imediată a morților provocate de război, ei erau tot mai abătuți.” Apare mișcarea hippie „Make love, not war” în rândul civililor, iar în rândul soldaților apare demotivația și gândul că luptă într-un război absurd.
Odată cu trecerea anilor și neretragerea trupelor americane din Afganistan sau Irak, populația Statelor Unite se întoarce împotriva administrației Bush, acest fapt fiind vizibil și la nivel artistic. Astfel, artiștii compun melodii care își propun să tragă un semnal de alarmă cu privire la războiul purtat de către Statele Unite, dar mai ales împotriva administrației Bush. Cele mai de amploare piese, care s-au bucurat de un succes răsunător nu doar în rândul populației Statelor Unite ale Americii, ci și în Europa, sunt următoarele: Pink- Dear Mr. President, Bright Eyes- When the President Talks to God, Liam Lynch- United States of Whatever, Nerina Pallot- Everybody’s Gone to War, DJ Shadow- March of Death, A Perfect Circle- Counting Bodies like Sheep to the Rythm of the War Drums, Pearl Jam- Bu$hleager, Faithless- Mass Destruction, Massive Attacks- False Flags/ United Snakes, Wilco- War on War, NOFX- Franco Un-American, Public Enemy- Son of a Bush, Green Day- American Idiot, Iyeoka- Revolution și multe altele.
Voi oferi câteva exemple de versuri relevante din piesele mai sus amintite, pentru a oferi o perspectivă ceva mai largă asupra a ceea ce am prezentat anterior, după cum urmează: „George Bush, you want us to win the world/ Without the protests, the bad press and the death holes/ Thugs, you wanna fire your guns/ Without the risk of hitting an innocent bi-standard/ We wanna survive without the test, the tricks, the false hopes”. Piesa aparține artistei Iyeoka și se numește Revolution.
Un alt exemplu ar fi următorul: „Dear Mr. President, come take a walk with me […]/Who do you pray for at night before you go to sleep?/ What do you feel when you look in the mirror? Are you proud?/ How do you sleep while the rest of us cry?/How do you dream when a mother has no chance to say goodbye?” Aceste versuri fac parte din piesa Dear Mr. President a artistei Pink, iar videoclipul surprinde imagini cu președintele George W. Bush, scene din război sau de la ceremoniile de înmormântare ale soldaților americani.
Un ultim exemplu de versuri pe care am ales să îl ofer este următorul: I've got a friend, he's a purebred killing machine/ He said he's waited his whole damn life for this/ I knew him well when he was seventeen/ Now he's a man who'll be dead by Christmas/ And so everybody's going to war/ But we don't know what we're fighting for/ Don't tell me it's a worthy cause/ No cause could be so worthy.” Piesa aparține Nerinei Pallot și se numește Everybody’s Gone to War, iar videoclipul surprinde un război purtat într-un supermarket. Consider că versurile pe care le-am prezentat anterior vorbesc de la sine, iar explicațiile asupra lor ar fi de prisos.
Acum, analizând informațiile pe care le-am prezentat mai sus și corelându-le cu obiectivele pe care le-am propus am ajuns la următoarele concluzii:
Primul obiectiv pe care mi-am propus să îl demonstrez îmi este infirmat, nu din cauza faptului că opinia publică nu s-ar întoarce împotriva administrației Bush, ci la nivel temporal. Astfel, eu am crezut inițial că opinia publică se întoarce împotriva administrației americane la câțiva ani după invazia în Afganistan, dar se pare că au existat nemulțumiri în rândul populației încă din anul 2001.
Al doilea obiectiv mi-a fost confirmat, și anume demonstrarea faptului că există asemănări între războiul din Vietnam și cel din Afganistan. Urmărind tabelul în care am făcut analiză asupra presei se poate remarca faptul că intervenția în Afganistan a fost comparată de numeroase ori cu cea din Vietnam, începând chiar cu anul 2001. Desigur, articolele asupra acestui subiect au fost mai numeroase decât cele pe care le-am prezentat eu, dar m-am limitat la a expune doar cele mai importante titluri.
Al treilea obiectiv- expunerea faptului că moartea lui Osama bin Laden a condus la controverse în percepția oamenilor de pe planetă, cu privire la acest subiect, a fost de asemenea demonstrat. Moartea liderului extremist a stârnit atât reacții pozitive și lacrimi de fericire, cât și reacții negative.
Ultimul obiectiv, și anume expunerea faptului că opinia publică s-a întors împotriva administrației Bush, iar acest lucru nu este vizibil doar la nivelul presei, ci și la nivel artistic, a fost de asemenea demonstrat. Am recurs la prezentarea și, pe alocuri, analizarea melodiilor care aveau ca teme războiul, administrația americană, etc. De asemenea, există o corelare, așa cum am specificat anterior, cu războiul din Vietnam. Dacă Vietnam a condus la mișcarea hippie „Make love, not war”, Afganistanul a condus la crearea unor melodii care s-au bucurat de un succes răsunător nu doar în Statele Unite ale Americii, ci în întreaga lume.
Capitolul V. Concluzii
În acest ultim capitol al lucrării de licență, voi prezenta concluziile la care am ajuns în urma cercetării întreprinse. Concluziile sunt luate pe baza fiecărui capitol anterior.
Astfel, în urma celui de-al doilea capitol, Islamul. De la religie la noul terorism am ajuns la concluzia că Samuel Huntington a prezis, încă de acum două decenii, faptul că următoarele conflicte vor avea drept cauze ciocnirea civilizațiilor și/sau a credințelor religioase. De asemenea, în urma documentării asupra religiei islamice am înțeles faptul că, pentru musulmani, Islamul nu reprezintă doar religia acestora, cât și un mod de conduită pe care l-au adoptat în fiecare zi a vieții lor. Mai mult, adevărul pur se găsește doar în Coran, iar una dintre cele mai importante învățături islamice este următoarea: Allah este singurul dumnezeu, iar Mahommed este trimisul său.
Pe măsură ce am avansat în lectura despre religia islamică, am putut observa faptul că Islamul nu propovăduiește violența (așa cum poate am fi tentați să credem în urma a ceea ce ne este prezentat de către media sau în urma unei analize superficiale asupra culturii islamice), ci încearcă să răspândească pacea și iubirea.
Corelând această analiză superficială sau prezentarea de către media a culturii islamice, așa cum aminteam anterior, este important de menționat faptul că jihadul presupune un război dus din nevoie/ obigativitate, în momentul persecutării unui popor islamic, nicidecum un război dus din ură față de alte naționalități. Acest jihad pe care l-am văzut purtat în Occident mai ales, care alătură Coranul și kalașnikovul este un jihad care nu întrunește înțelesurile pe care acest cuvânt le are în Cartea Sfântă a musulmanilor, ci a primit o nouă „definiție” acordată de către extremiști, în urma interpretării eronate a Croanului.
Din capitolul al treilea, Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, ajungem de asemenea la câteva concluzii, și anume faptul că Osama bin Laden este cel care a pus bazele organizației teroriste Al-Qaeda. Desigur, este important de menționat faptul că liderul extremist a avut doi mentori care l-au îndrumat pe acest drum, mai precis profesorul său- Abdullah Azzam și Sayyd Qutb, liderul Frăției Musulmane din Egipt.
Organizația teroristă Al-Qaeda funcționa pe baza unui manual de instrucțiuni pentru adepții acestei grupări, instrucțiuni care îi ajutau pe membri prin a le oferi informații despre cum să se adapteze în Occident, ce reguli trebuiau respectate pentru a putea atinge obiectivele propuse, și desigur asigurarea faptului că Allah le va ierta orice păcat, întrucât aceste păcate se întâmplă în numele său (spre exemplu consumarea bauturilor alcoolice, renunțarea la salutul musulmanilor- Allahu Akbar, etc). S-ar putea crede că teroriștii aleg ținte la întâmplare, însă acest proces este unul amplu și bazat pe numeroase criterii (costuri, beneficii, importanță și altele); nu este niciodată o decizie luată aleatoriu.
Desigur, este util de menționat faptul că organizația Al-Qaeda a fost finanțată prin numeroase firme paravan ale lui Osama bin Laden, în special găsite pe teritoriul african. Firmele ajutau organizația teroristă prin suport financiar, dar și prin suport logistic (spre exemplu, avionale care exportau zahăr dintr-un stat în altul, erau încărcate de asemenea și cu arme).
Al-Qaeda se face vinovată de numeroase atacuri (vezi atacurile asupra ambasadelor americane de pe teritoriul african), însă evenimentele de la 11 septembrie sunt cu siguranță cele mai de amploare. Amplitudinea acestor tragice evenimente a împărțit lumea modernă în două mari perioade: înainte de 11 septembrie 2001 și după 11 septembrie 2001.
Aceste atacuri au fost provocate de către o echipă de 19 tineri teroriști, toți cu un background diversificat în ceea ce ține de studiile superioare sau educația pe care au primit-o, în universități sau din familie. Interesant este de remarcat faptul că majoritatea extremiștilor islamici au fost școliți în Occident, atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Ceea ce noi numim, cu privire la teroriști, sinucigași, ei folosesc cuvântul martiri sau shudadda pentru a se descrie.
La 11 septembrie 2001 au fost deturnate patru avioane, după cum urmează: Cursele American 11 și United 175, cu plecare de pe aeroportul internațional Logan din Boston, American 77, de pe aeroportul Dulles, din suburbia Virginia, aparținând de Washington D.C și United 93, din Newark.
Primele două avioane au fost prăbușite de Turnul de Sud și Turnul de Nord al World Trade Center, al treilea avion a fost prăbușit peste Pentagon, iar ultimul, deși avea ca țintă Capitoliul sau Casa Albă, prin prisma vigilenței pasagerilor, a fost prăbușit pe un câmp din apropierea Washington D.C. În tot timpul deturnării, pasagerii sau membrii echipajului de la bordul aeronavelor au avut posibilitatea să comunice cu solul.
O mare parte din vină pentru evenimentele din 11 septembrie au avut-o sistemele de securitate din aeroporturi, încât cei 19 teroriști au putut trece neobservați. Toate echipajele și departamentele au fost luate prin surprindere și nu au știut cum să reacționeze în fața unui asemenea eveniment.
După 11 septembrie vorbim despre eroi și antieroi, despre un atac la adresa lumii occidentale, nu doar la adresa Statelor Unite, dar și despre faptul că termenul jihad începe să se integreze în vocabularul occidentalilor (așa cum au avut grijă extremiștii să îl transmită, și anume cu înțelesul eronat, nu cu cel din Coran).
În nefasta zi de 11 septembrie 2001 au murit 206 pasageri și echipajul din cele trei avioane prăbușite peste turnuri și Pentagon, 40 de oameni din avionul prăbușit pe câmpul din Pennsylvania, 2605 decedați în turnurile gemene și în apropierea acestora, 125 de oameni în Pentagon.
În urma celui de-al patrulea capitol, Doctrina atacului preventiv. Studiu de caz: Intervenția internațională în Afganistan, am ajuns la câteva concluzii. Prima dintre ele este aceea că teoriile conspirației nu au fundamente logice și nici dovezi care să le susțină. O altă concluzie este dată de faptul că Statele Unite ale Americii nu sunt vinovate exclusiv pentru apariția terorismului, deși și aceasta este o teorie larg răspândită.
De asemenea, după 11 septembrie 2001, răspunsul imediat a fost războiului și a fost invocat, pentru prima dată în istorie, articolul 5 din Carta NATO. Afganistanul a fost (și este) un război sângeros, cu multe victime de ambele tabere, dar mai ales, victime colaterale. Totodată, Afganistanul devine teatrul de operațiuni pentru războiul împotriva terorismului. Este important de menționat faptul că, nu de puține ori, Afganistanul a fost comparat cu războiul din Vietnam. Aceste asemănări între Vietnam și Afganistan există și la nivel artistic. Dacă Vietnamul a dus la nașterea mișcării hippie Make love, not war, Afganistanul a fost sursa de inspirație pentru numeroase melodii ale artiștilor consacrați, piese care au cunoscut un succes răsunător, nu doar în Statele Unite ale Americii, ci au trecut de granițele acestora.
Totodată, populația Statelor Unite se întoarce împotriva administrației Bush încă din anul 2001, de la începutul invaziei în Afganistan, deși inițial am crezut că acest lucru s-a întâmplat aproximativ la trei ani după invazia în Afganistan.
De asemenea, moartea liderului extremist, Osama bin Laden, a provocat reacții diverse pe mapamond, provocând diferite percepții asupra acestui eveniment controversat. Dacă locuitorii diferitor state au ieșit pe străzi și s-au bucurat împreună, alții au organizat întâlniri de rugăciune pentru a plânge moartea liderului Al-Qaeda.
Nu în ultimul rând, este imperios necesar să afirm că 11 septembrie este încă un subiect de actualitate, chiar dacă au trecut mai bine de 14 ani de la eveniment. Încă se scrie destul de mult pe baza acestui subiect, iar Osama bin Laden este încă un nume prezent în presa internațională.
Anexe
Anexa 1.
Anexa 2.
Bibliografie
Surse primare edite
11 septembrie 2001.Raportul final al Comisiei Americane de Anchetă privind atacurile teroriste asupra statelor Unite ale Americii. Traducere de Gabriel Tudor, Radu Trif, Lena Călinoiu, Florin Sicoie, Simona Ceașu. București: ALLFA, 2006.
Coranul. Traducere de George Grigore. București: Editura Herald, 2010.
II. Surse secundare
II.1. Lucrări generale
BARBER, Benjamin R.: Jihad versus McWorld. Traducere de Mihnea Columbeanu. București: Editura Incitatus, 2002.
BARNA, Cristian: „Cruciada” Islamului. Prefață de dr. Șerban Cioculescu. București: Top Form, 2007.
BARNA, Cristian: Terorismul, ultima soluție?. Cuvânt înainte de prof. univ. Lazăr Vlăsceanu. București: Top Form, 2005.
BERGEN, Peter L.: Războiul Sfânt S.A. Prefață de Peter L. Bergen. Postfață de Peter L. Bergen. Traducere de Florin Șlapac și Gabriela Inea. București: ALLFA, 2002.
BARBER, Benjamin R: Jihad vs. McWorld. Traducere de Mihnea Columbeanu. București: Editura Incitatus, 2002.
KISSINGER, Henry: Diplomația. Traducere de Mircea Ștefănescu și Radu Paraschivescu. București: Editura ALL, 2003.
MAIOR, George Cristian: Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI. București: Editura RAO, 2014.
ZAKARIA, Fareed: Lumea postamericană. Traducere de Crisia Miroiu. Iași: Polirom, 2009.
II.2. Lucrări speciale
AUST, Stefan, Cordt Schnibben: 11 septembrie 2001. Ziua în care lumea s-a cutremurat. Prefață de Cordt Schnibben. Traducere de Decebal Grigoriu. București: Runa, 2004.
BARNA, Cristian: Sfârșitul terorismului și noua (dez)ordine mondială. București: Top Form, 2009.
CORNILĂ, Cristina: De la religie la terorism. Prefață de Eugen Ovidiu Chirovici. București: Editura ANAMAROL, 2008.
FRUNZULICĂ, Doru-Claudian: Marea ecuație: Afganistan. Prefață de George Cristian Maior. Introducere de Robert Kennedy. București: Editura RAO, 2013
GOLDBERG, Alfred: Pentagon 9/11. Washington D.C: Historical Office, Office of the Secretary of Defence, 2007.
LAIDI, Ali: Efectul de bumerang- Cum a determinat globalizarea apariția terorismului. Traducere de Gabriela Martina. București: House of Guides, 2007.
LUTZ, James M., Brenda J. Lutz, Global Terrorism. London: Routledge, 2004.
NAFZIGER, George F., Mark W. Walton: Islam at War: a history. London: Praeger Publishers, 2003.
NEAGOE, Visarion: Afganistan- zece ani de război contra terorii. București: Editura Militară, 2011
POST, Jerrold M.: The Mind of the Terrorist. New York: PALGRAVE MACMILLAN, 2007.
SIMILEANU, Vasile: Asimetria fenomenului terorist .București: Top Form, 2003.
SUMMERS, Anthony: The Eleventh Day. The Full Story of 9/11 and Osama bin Laden. New York: Ballentine Books, 2011.
TSANG, Steve: Serviciile de informații și drepturile omului în era terorismului global. Studiu introductiv de Ambasador George Maior. Traducere de Irina Bondar, Cristina Dogaru, Laura Draghici, Adelina Negoiță. București: Univers Enciclopedic, 2008.
WALLERSTEIN, Immanuel: Declinul puterii americane. Traducere de Anton Lepădatu. București: Top Form, 2003.
WEYNER, Robert Van de: Islamul și Occidentul. Traducere de Augustin Frățilă și Radu Paraschivescu. București: ALLFA, 2001.
III. Instrumente de lucru
WRIGHT-NEVILLE, David: Dicționar de terorism. Traducere de Sorina Pricop. Cluj-Napoca: CA Publishing, 2010.
IV. Surse web
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Pentagon, consultat în 30 martie 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/11/national/11WIRE-PLAN.html, consultat în 01 aprilie 2015.
http://www.descopera.ro/cultura/3170776-lumea-dupa-11-septembrie-2001, consultat în 01 aprilie 2015
http://en.wikipedia.org/wiki/Reactions_to_the_death_of_Osama_bin_Laden, consultat în 01 mai 2015.
http://dexonline.ro/definitie/percep%C8%9Bie, consultat în 01 mai 2015.
http://thelede.blogs.nytimes.com/2011/05/01/bin-laden-dead-u-s-official-says/, consultat în 01 mai 2015.
http://www.huffingtonpost.com/2011/05/02/osama-bin-laden-death-tweets_n_856119.html, consultat în 21 aprilie 2015.
http://www.revista22.ro/doctrina-atacurilor-preventive-intre-cutuma-si-codificare-normativa-internationala-2264.html, consultat în 20 aprilie 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/29/world/nation-challenged-afghanistan-pakistanis-fail-last-ditch-bid-persuade-taliban.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/27/world/a-nation-challenged-afghanistan-us-embassy-in-kabul-is-destroyed-by-protesters.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/15/us/after-attacks-afghanistan-taliban-leader-talks-tough-saying-am-ready-for.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/05/opinion/l-into-afghanistan-034665.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/18/world/nation-challenged-postwar-afghanistan-us-questions-its-share-reconstruction.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/18/weekinreview/the-costs-of-enduring-freedom.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/21/weekinreview/the-world-once-more-at-the-crossroads-of-history.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/06/opinion/l-roads-to-victory-in-this-war-049263.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/06/opinion/l-us-and-afghans-decision-time-536202.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/18/nyregion/a-nation-challenged-725218.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/18/weekinreview/learning-curve-surprise-war-works-after-all.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/01/opinion/l-the-afghan-front-lessons-of-vietnam-965626.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/16/world/a-nation-challenged-military-tora-bora-attack-advances-slowly-in-tough-fighting.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/22/opinion/l-the-road-to-a-new-afghanistan-324132.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/21/magazine/l-temporal-vertigo-681580.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/17/opinion/l-to-establish-peace-703460.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/19/world/nation-challenged-overview-dec-18-2001-terrorism-war-s-next-phase-old-feuds.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/20/us/nation-challenged-president-military-tribunals-needed-difficult-time-bush-says.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/01/us/national-briefing-education-student-poll-on-war-issues.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/23/weekinreview/aftermath-forget-the-past-it-s-a-war-unlike-any-other.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/11/opinion/the-bin-laden-tapes.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/08/us/a-nation-challenged-attacking-afghanistan.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/04/02/world/nation-challenged-afghanistan-qaeda-taliban-may-ply-pakistan-s-porous-frontier.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/04/29/world/nation-challenged-afghanistan-warlord-takes-his-revenge-city-launching-attack.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/12/03/world/threats-and-responses-kabul-afghans-plan-a-new-army-of-70000.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/08/16/world/rumsfeld-says-lag-in-aid-has-stymied-afghans.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/04/19/arts/photography-review-decades-of-life-in-afghanistan-in-peace-as-well-as-in-war.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/11/22/books/books-of-the-times-inside-bush-s-war-room.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/06/25/us/foreign-officials-question-guantanamo-prisoners.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/08/07/world/world-briefing-asia-afghanistan-us-soldiers-kill-2.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/30/world/a-nation-at-war-afghanistan-us-convoy-is-ambushed-2-americans-are-killed.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/04/04/world/a-nation-at-war-afghanistan-us-gunships-hit-taliban-camp-most-fighters-escape.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/06/08/world/threats-responses-afghanistan-kabul-bombing-kills-4-german-soldiers-wounds-29.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/31/world/nation-war-afghanistan-rockets-strike-us-hunts-for-taliban-tied-ambush.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/26/world/nation-war-afghanistan-18-ex-guantanamo-captives-suddenly-kabul-street.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/23/world/a-nation-at-war-afghanistan-taliban-allies-kill-3-guards-near-pakistan.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/09/26/world/world-briefing-asia-afghanistan-aid-workers-die-in-ambush.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/02/20/world/threats-and-responses-briefly-noted-suicide-attempts-at-guantanamo.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/07/31/world/taliban-fighters-suspected-in-the-killings-of-a-cleric-and-2-soldiers.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/07/01/opinion/desperation-in-kabul.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/01/18/world/threats-and-responses-briefly-noted-bush-visits-wounded-soldiers.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/10/29/world/two-cia-operatives-killed-in-an-ambush-in-afghanistan.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/08/22/opinion/injustice-in-guantanamo.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/04/28/world/world-briefing-asia-afghanistan-first-execution-since-fall-of-taliban.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/01/06/opinion/islamic-democracy.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/04/17/opinion/a-tale-of-love-and-death-in-afghanistan.html, http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9901E4D81E3EF931A35751C1A9629C8B63, http://www.nytimes.com/2004/08/31/world/un-seeks-tighter-sanctions-as-qaeda-skirts-money-controls.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/08/world/official-afghan-report-says-10-civilians-died-in-us-raid.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/18/opinion/l-remember-afghanistan-441988.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/05/30/world/four-us-soldiers-reported-killed-in-afghanistan.html, http://www.nytimes.com/2004/03/14/world/us-announces-new-offensive-against-taliban-and-al-qaeda.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/20/world/world-briefing-asia-afghanistan-taliban-warning.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/17/opinion/l-ignoring-the-rights-of-cuba-detainees-383074.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/12/18/world/asia/taliban-kill-2-in-attack-on-school-police-say.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/10/31/world/asia/2-us-soldiers-are-charged-with-assaulting-afghan-prisoners.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/05/24/politics/bush-deflects-afghans-request-for-return-of-prisoners.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/06/06/world/asia/afghans-catch-2-taliban-figures-sought-in-violence-and-bombings.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/04/03/world/asia/as-winter-ends-afghan-rebels-step-up-attacks.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/05/30/world/asia/gunmen-kill-afghan-cleric-who-condemned-taliban-leaders.html, consultat în 4 mai 2015.
http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/04/23/world/asia/un-monitor-of-afghan-rights-accuses-us-on-detentions.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/02/22/world/asia/afghan-living-standards-among-the-lowest-un-finds.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/07/14/world/asia/fallen-commandos-honored-at-afghan-base.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/06/19/world/asia/taliban-attack-afghan-officials.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/04/09/world/asia/09afghan.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/11/27/world/asia/27afghan.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/10/01/world/asia/01afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/10/19/world/asia/19briefs-001.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/25/world/asia/25afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/21/world/asia/21afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/12/22/world/asia/22briefs-ROADSIDEBOMB_BRF.html, http://www.nytimes.com/2006/12/16/world/asia/16briefs-afghanattacks.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/25/opinion/l25afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/05/18/world/asia/18afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/10/23/world/asia/23afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/24/opinion/24thu3.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/07/23/opinion/23sun1.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/11/10/world/asia/11afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/10/02/world/asia/02hang.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/08/18/world/asia/18briefs-OFFICIALANDF_BRF.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/06/16/world/asia/16afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/02/16/washington/16prexy.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/09/11/world/middleeast/11afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/07/19/world/asia/19BRIEFS-afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/04/13/world/asia/13briefs-nato.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/04/15/world/asia/15kabul.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/12/16/opinion/16sun1.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/02/07/world/europe/07diplo.html, consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/10/10/world/asia/10military.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/09/15/us/15list.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/04/26/world/asia/26afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/03/18/world/asia/18afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/08/23/world/asia/23afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/10/24/world/asia/24afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/10/24/world/asia/24afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/11/18/world/asia/18briefs-TALIBANREJEC_BRF.html http://www.nytimes.com/2009/11/17/opinion/17iht-edlet.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/09/04/opinion/04iht-edmarten.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/04/04/world/asia/04briefs-Afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/04/15/world/asia/15nations.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/08/23/weekinreview/23baker.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/02/03/world/asia/03afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://atwar.blogs.nytimes.com/2009/10/20/all-due-respect-generals-and-presidents/?, consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/09/13/world/asia/13afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/08/17/opinion/17iht-edsitaraman.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/08/07/world/asia/07policy.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/06/11/opinion/l11afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/12/20/world/asia/20afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/10/26/world/europe/26briefs-KIDNAP.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/10/20/world/asia/20intel.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/08/30/world/asia/30afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/05/21/world/asia/21afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/01/23/world/asia/23briefs-Afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/09/12/world/asia/12afghan.html, consultat în 11 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/08/21/opinion/21Thomas.html, consultat în 11 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/07/25/world/asia/25taliban.html, consultat în 11 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/07/16/world/asia/16briefs-Afghanistan.html, consultat în 11 mai 2015.
http://atwar.blogs.nytimes.com/2011/08/23/a-returning-solider-answers-the-inevitable-question-why/?gwh, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2011/05/22/world/asia/22afghanistan.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2011/03/03/world/asia/03afghan.html, consultat în 15 mai 2015.
http://thecaucus.blogs.nytimes.com/2011/06/23/obamas-afghanistan-exit-plan-gets-mixed-reviews-in-congress, consultat în 15 mai 2015.
http://atwar.blogs.nytimes.com/2011/05/04/in-afghanistan-no-time-to-celebrate, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2011/05/11/world/asia/11briefs-Afghanbrf.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/10/18/world/asia/3-children-die-in-afghan-strike-by-nato-led-coalition.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/08/07/us/us-military-deaths-in-afghanistan.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/02/11/world/asia/afghans-say-informant-misled-nato-leading-to-airstrike-on-children.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/12/29/world/asia/apparent-execution-of-afghan-soldier-shown-on-afghan-tv.html, consultat în 16 mai 2015.
http://latitude.blogs.nytimes.com/2012/12/07/in-helmand-province-southern-afghanistan-the-surge-seems-to-work/?gwh, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2013/12/06/world/asia/gunmen-kill-afghan-policewoman.html, http://www.nytimes.com/2013/10/28/world/asia/less-extensive-mission-planned-in-afghanistan.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2013/10/21/opinion/an-exit-strategy-from-afghanistan.html&assetType=opinion?gwh, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2013/05/01/opinion/ghost-money-and-lots-of-it-in-afghanistan.html&assetType=opinion&assetType=opinion?gwh, consultat în 16 mai 2015. http://www.nytimes.com/2014/11/24/world/asia/afghanistan-suicide-bomber-volleyball-match.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/11/14/world/asia/taliban-says-it-attacked-convoy.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/05/22/world/asia/taliban-attacks-afghan-police-officers-dead.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/09/05/opinion/in-afghanistan-time-for-compromise.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/11/22/us/politics/in-secret-obama-extends-us-role-in-afghan-combat.html, consultat în 20 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2015/01/13/opinion/keeping-a-promise-to-afghans.html, consultat în 20 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2015/02/18/world/asia/taliban-attack-afghanistan.html, consultat în 20 mai 2015.
http://www.nytimes.com/aponline/2015/04/30/world/europe/ap-eu-romania-afghanistan.html, consultat în 20 mai 2015.
Bibliografie
Surse primare edite
11 septembrie 2001.Raportul final al Comisiei Americane de Anchetă privind atacurile teroriste asupra statelor Unite ale Americii. Traducere de Gabriel Tudor, Radu Trif, Lena Călinoiu, Florin Sicoie, Simona Ceașu. București: ALLFA, 2006.
Coranul. Traducere de George Grigore. București: Editura Herald, 2010.
II. Surse secundare
II.1. Lucrări generale
BARBER, Benjamin R.: Jihad versus McWorld. Traducere de Mihnea Columbeanu. București: Editura Incitatus, 2002.
BARNA, Cristian: „Cruciada” Islamului. Prefață de dr. Șerban Cioculescu. București: Top Form, 2007.
BARNA, Cristian: Terorismul, ultima soluție?. Cuvânt înainte de prof. univ. Lazăr Vlăsceanu. București: Top Form, 2005.
BERGEN, Peter L.: Războiul Sfânt S.A. Prefață de Peter L. Bergen. Postfață de Peter L. Bergen. Traducere de Florin Șlapac și Gabriela Inea. București: ALLFA, 2002.
BARBER, Benjamin R: Jihad vs. McWorld. Traducere de Mihnea Columbeanu. București: Editura Incitatus, 2002.
KISSINGER, Henry: Diplomația. Traducere de Mircea Ștefănescu și Radu Paraschivescu. București: Editura ALL, 2003.
MAIOR, George Cristian: Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI. București: Editura RAO, 2014.
ZAKARIA, Fareed: Lumea postamericană. Traducere de Crisia Miroiu. Iași: Polirom, 2009.
II.2. Lucrări speciale
AUST, Stefan, Cordt Schnibben: 11 septembrie 2001. Ziua în care lumea s-a cutremurat. Prefață de Cordt Schnibben. Traducere de Decebal Grigoriu. București: Runa, 2004.
BARNA, Cristian: Sfârșitul terorismului și noua (dez)ordine mondială. București: Top Form, 2009.
CORNILĂ, Cristina: De la religie la terorism. Prefață de Eugen Ovidiu Chirovici. București: Editura ANAMAROL, 2008.
FRUNZULICĂ, Doru-Claudian: Marea ecuație: Afganistan. Prefață de George Cristian Maior. Introducere de Robert Kennedy. București: Editura RAO, 2013
GOLDBERG, Alfred: Pentagon 9/11. Washington D.C: Historical Office, Office of the Secretary of Defence, 2007.
LAIDI, Ali: Efectul de bumerang- Cum a determinat globalizarea apariția terorismului. Traducere de Gabriela Martina. București: House of Guides, 2007.
LUTZ, James M., Brenda J. Lutz, Global Terrorism. London: Routledge, 2004.
NAFZIGER, George F., Mark W. Walton: Islam at War: a history. London: Praeger Publishers, 2003.
NEAGOE, Visarion: Afganistan- zece ani de război contra terorii. București: Editura Militară, 2011
POST, Jerrold M.: The Mind of the Terrorist. New York: PALGRAVE MACMILLAN, 2007.
SIMILEANU, Vasile: Asimetria fenomenului terorist .București: Top Form, 2003.
SUMMERS, Anthony: The Eleventh Day. The Full Story of 9/11 and Osama bin Laden. New York: Ballentine Books, 2011.
TSANG, Steve: Serviciile de informații și drepturile omului în era terorismului global. Studiu introductiv de Ambasador George Maior. Traducere de Irina Bondar, Cristina Dogaru, Laura Draghici, Adelina Negoiță. București: Univers Enciclopedic, 2008.
WALLERSTEIN, Immanuel: Declinul puterii americane. Traducere de Anton Lepădatu. București: Top Form, 2003.
WEYNER, Robert Van de: Islamul și Occidentul. Traducere de Augustin Frățilă și Radu Paraschivescu. București: ALLFA, 2001.
III. Instrumente de lucru
WRIGHT-NEVILLE, David: Dicționar de terorism. Traducere de Sorina Pricop. Cluj-Napoca: CA Publishing, 2010.
IV. Surse web
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Pentagon, consultat în 30 martie 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/11/national/11WIRE-PLAN.html, consultat în 01 aprilie 2015.
http://www.descopera.ro/cultura/3170776-lumea-dupa-11-septembrie-2001, consultat în 01 aprilie 2015
http://en.wikipedia.org/wiki/Reactions_to_the_death_of_Osama_bin_Laden, consultat în 01 mai 2015.
http://dexonline.ro/definitie/percep%C8%9Bie, consultat în 01 mai 2015.
http://thelede.blogs.nytimes.com/2011/05/01/bin-laden-dead-u-s-official-says/, consultat în 01 mai 2015.
http://www.huffingtonpost.com/2011/05/02/osama-bin-laden-death-tweets_n_856119.html, consultat în 21 aprilie 2015.
http://www.revista22.ro/doctrina-atacurilor-preventive-intre-cutuma-si-codificare-normativa-internationala-2264.html, consultat în 20 aprilie 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/29/world/nation-challenged-afghanistan-pakistanis-fail-last-ditch-bid-persuade-taliban.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/27/world/a-nation-challenged-afghanistan-us-embassy-in-kabul-is-destroyed-by-protesters.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/15/us/after-attacks-afghanistan-taliban-leader-talks-tough-saying-am-ready-for.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/05/opinion/l-into-afghanistan-034665.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/18/world/nation-challenged-postwar-afghanistan-us-questions-its-share-reconstruction.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/18/weekinreview/the-costs-of-enduring-freedom.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/21/weekinreview/the-world-once-more-at-the-crossroads-of-history.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/06/opinion/l-roads-to-victory-in-this-war-049263.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/06/opinion/l-us-and-afghans-decision-time-536202.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/18/nyregion/a-nation-challenged-725218.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/18/weekinreview/learning-curve-surprise-war-works-after-all.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/01/opinion/l-the-afghan-front-lessons-of-vietnam-965626.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/16/world/a-nation-challenged-military-tora-bora-attack-advances-slowly-in-tough-fighting.html, consultat în 01 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/22/opinion/l-the-road-to-a-new-afghanistan-324132.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/21/magazine/l-temporal-vertigo-681580.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/17/opinion/l-to-establish-peace-703460.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/19/world/nation-challenged-overview-dec-18-2001-terrorism-war-s-next-phase-old-feuds.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/20/us/nation-challenged-president-military-tribunals-needed-difficult-time-bush-says.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/11/01/us/national-briefing-education-student-poll-on-war-issues.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/09/23/weekinreview/aftermath-forget-the-past-it-s-a-war-unlike-any-other.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/12/11/opinion/the-bin-laden-tapes.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2001/10/08/us/a-nation-challenged-attacking-afghanistan.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/04/02/world/nation-challenged-afghanistan-qaeda-taliban-may-ply-pakistan-s-porous-frontier.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/04/29/world/nation-challenged-afghanistan-warlord-takes-his-revenge-city-launching-attack.html, consultat în 02 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/12/03/world/threats-and-responses-kabul-afghans-plan-a-new-army-of-70000.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/08/16/world/rumsfeld-says-lag-in-aid-has-stymied-afghans.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/04/19/arts/photography-review-decades-of-life-in-afghanistan-in-peace-as-well-as-in-war.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/11/22/books/books-of-the-times-inside-bush-s-war-room.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/06/25/us/foreign-officials-question-guantanamo-prisoners.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2002/08/07/world/world-briefing-asia-afghanistan-us-soldiers-kill-2.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/30/world/a-nation-at-war-afghanistan-us-convoy-is-ambushed-2-americans-are-killed.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/04/04/world/a-nation-at-war-afghanistan-us-gunships-hit-taliban-camp-most-fighters-escape.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/06/08/world/threats-responses-afghanistan-kabul-bombing-kills-4-german-soldiers-wounds-29.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/31/world/nation-war-afghanistan-rockets-strike-us-hunts-for-taliban-tied-ambush.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/26/world/nation-war-afghanistan-18-ex-guantanamo-captives-suddenly-kabul-street.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/03/23/world/a-nation-at-war-afghanistan-taliban-allies-kill-3-guards-near-pakistan.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/09/26/world/world-briefing-asia-afghanistan-aid-workers-die-in-ambush.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/02/20/world/threats-and-responses-briefly-noted-suicide-attempts-at-guantanamo.html, consultat în 3 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/07/31/world/taliban-fighters-suspected-in-the-killings-of-a-cleric-and-2-soldiers.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/07/01/opinion/desperation-in-kabul.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/01/18/world/threats-and-responses-briefly-noted-bush-visits-wounded-soldiers.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/10/29/world/two-cia-operatives-killed-in-an-ambush-in-afghanistan.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2003/08/22/opinion/injustice-in-guantanamo.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/04/28/world/world-briefing-asia-afghanistan-first-execution-since-fall-of-taliban.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/01/06/opinion/islamic-democracy.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/04/17/opinion/a-tale-of-love-and-death-in-afghanistan.html, http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9901E4D81E3EF931A35751C1A9629C8B63, http://www.nytimes.com/2004/08/31/world/un-seeks-tighter-sanctions-as-qaeda-skirts-money-controls.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/08/world/official-afghan-report-says-10-civilians-died-in-us-raid.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/18/opinion/l-remember-afghanistan-441988.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/05/30/world/four-us-soldiers-reported-killed-in-afghanistan.html, http://www.nytimes.com/2004/03/14/world/us-announces-new-offensive-against-taliban-and-al-qaeda.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/20/world/world-briefing-asia-afghanistan-taliban-warning.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2004/02/17/opinion/l-ignoring-the-rights-of-cuba-detainees-383074.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/12/18/world/asia/taliban-kill-2-in-attack-on-school-police-say.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/10/31/world/asia/2-us-soldiers-are-charged-with-assaulting-afghan-prisoners.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/05/24/politics/bush-deflects-afghans-request-for-return-of-prisoners.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/06/06/world/asia/afghans-catch-2-taliban-figures-sought-in-violence-and-bombings.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/04/03/world/asia/as-winter-ends-afghan-rebels-step-up-attacks.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/05/30/world/asia/gunmen-kill-afghan-cleric-who-condemned-taliban-leaders.html, consultat în 4 mai 2015.
http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/04/23/world/asia/un-monitor-of-afghan-rights-accuses-us-on-detentions.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/02/22/world/asia/afghan-living-standards-among-the-lowest-un-finds.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/07/14/world/asia/fallen-commandos-honored-at-afghan-base.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2005/06/19/world/asia/taliban-attack-afghan-officials.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/04/09/world/asia/09afghan.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/11/27/world/asia/27afghan.html, consultat în 4 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/10/01/world/asia/01afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/10/19/world/asia/19briefs-001.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/25/world/asia/25afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/21/world/asia/21afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/12/22/world/asia/22briefs-ROADSIDEBOMB_BRF.html, http://www.nytimes.com/2006/12/16/world/asia/16briefs-afghanattacks.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/25/opinion/l25afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/05/18/world/asia/18afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/10/23/world/asia/23afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/08/24/opinion/24thu3.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2006/07/23/opinion/23sun1.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/11/10/world/asia/11afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/10/02/world/asia/02hang.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/08/18/world/asia/18briefs-OFFICIALANDF_BRF.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/06/16/world/asia/16afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/02/16/washington/16prexy.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/09/11/world/middleeast/11afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/07/19/world/asia/19BRIEFS-afghan.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/04/13/world/asia/13briefs-nato.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/04/15/world/asia/15kabul.html, consultat în 5 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2007/12/16/opinion/16sun1.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/02/07/world/europe/07diplo.html, consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/10/10/world/asia/10military.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/09/15/us/15list.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/04/26/world/asia/26afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/03/18/world/asia/18afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/08/23/world/asia/23afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/10/24/world/asia/24afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/10/24/world/asia/24afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2008/11/18/world/asia/18briefs-TALIBANREJEC_BRF.html http://www.nytimes.com/2009/11/17/opinion/17iht-edlet.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/09/04/opinion/04iht-edmarten.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/04/04/world/asia/04briefs-Afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/04/15/world/asia/15nations.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/08/23/weekinreview/23baker.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/02/03/world/asia/03afghan.html ,consultat în 6 mai 2015.
http://atwar.blogs.nytimes.com/2009/10/20/all-due-respect-generals-and-presidents/?, consultat în 6 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/09/13/world/asia/13afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/08/17/opinion/17iht-edsitaraman.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/08/07/world/asia/07policy.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2009/06/11/opinion/l11afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/12/20/world/asia/20afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/10/26/world/europe/26briefs-KIDNAP.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/10/20/world/asia/20intel.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/08/30/world/asia/30afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/05/21/world/asia/21afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/01/23/world/asia/23briefs-Afghan.html, consultat în 10 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/09/12/world/asia/12afghan.html, consultat în 11 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/08/21/opinion/21Thomas.html, consultat în 11 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/07/25/world/asia/25taliban.html, consultat în 11 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2010/07/16/world/asia/16briefs-Afghanistan.html, consultat în 11 mai 2015.
http://atwar.blogs.nytimes.com/2011/08/23/a-returning-solider-answers-the-inevitable-question-why/?gwh, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2011/05/22/world/asia/22afghanistan.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2011/03/03/world/asia/03afghan.html, consultat în 15 mai 2015.
http://thecaucus.blogs.nytimes.com/2011/06/23/obamas-afghanistan-exit-plan-gets-mixed-reviews-in-congress, consultat în 15 mai 2015.
http://atwar.blogs.nytimes.com/2011/05/04/in-afghanistan-no-time-to-celebrate, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2011/05/11/world/asia/11briefs-Afghanbrf.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/10/18/world/asia/3-children-die-in-afghan-strike-by-nato-led-coalition.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/08/07/us/us-military-deaths-in-afghanistan.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/02/11/world/asia/afghans-say-informant-misled-nato-leading-to-airstrike-on-children.html, consultat în 15 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2012/12/29/world/asia/apparent-execution-of-afghan-soldier-shown-on-afghan-tv.html, consultat în 16 mai 2015.
http://latitude.blogs.nytimes.com/2012/12/07/in-helmand-province-southern-afghanistan-the-surge-seems-to-work/?gwh, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2013/12/06/world/asia/gunmen-kill-afghan-policewoman.html, http://www.nytimes.com/2013/10/28/world/asia/less-extensive-mission-planned-in-afghanistan.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2013/10/21/opinion/an-exit-strategy-from-afghanistan.html&assetType=opinion?gwh, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2013/05/01/opinion/ghost-money-and-lots-of-it-in-afghanistan.html&assetType=opinion&assetType=opinion?gwh, consultat în 16 mai 2015. http://www.nytimes.com/2014/11/24/world/asia/afghanistan-suicide-bomber-volleyball-match.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/11/14/world/asia/taliban-says-it-attacked-convoy.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/05/22/world/asia/taliban-attacks-afghan-police-officers-dead.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/09/05/opinion/in-afghanistan-time-for-compromise.html, consultat în 16 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2014/11/22/us/politics/in-secret-obama-extends-us-role-in-afghan-combat.html, consultat în 20 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2015/01/13/opinion/keeping-a-promise-to-afghans.html, consultat în 20 mai 2015.
http://www.nytimes.com/2015/02/18/world/asia/taliban-attack-afghanistan.html, consultat în 20 mai 2015.
http://www.nytimes.com/aponline/2015/04/30/world/europe/ap-eu-romania-afghanistan.html, consultat în 20 mai 2015.
Anexe
Anexa 1.
Anexa 2.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Interventia Internationala In Afganistan (ID: 107157)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.