Interventia Cognitiv Comportamentala LA Persoanele Insuficient Asertive DIN Mediul Militar

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

1.1. Rolul terapiei cognitiv-comportamentală

1.2. Tehnici de intervenție cognitiv-comportamentală

1.3. Condițiile unei psihoterapii eficiente

CAPITOLUL 2. INTERVENȚIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ LA

PERSOANELE INSUFICIENT ASERTIVE

2.1. Psihoterapia asertivă

2.2.Etapele intervenției cognitiv-comportamentală la persoanele insuficient

asertive

2.2.1.Restructurare cognitivă

2.2.2.Optimizarea comunicării

2.2.3.Autostima-îmbunătățirea imaginii de sine

2.2.4.Rezolvarea de probleme

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ- INTERVENȚIA COGNITIV

-COMPORTAMENTAL LA PERSOANELE INSUFICIENT ASERTIVE

3.1.Structura aplicativă a unei intervenții cognitiv-comportamentală la

persoanele insuficient asertive

3.2. Ședință practică –forma principală de organizare a unei studiu de caz

3.3.Prezentarea structurii ședințelor din cazul intervenției cognitiv-comportamentale la

persoanele insuficient asertive

3.3.1. Ședințele I-II relaxarea și organizarea eficienta a timpului ( model de

organizare zilnică a ativității, exemple de tehnici de relaxare

3.3.2. Ședința III –V restructurarea cognitivă (model de înlocuirea gândurilor

negative cu unele raționale

3.3.3. Ședința VI-X antrenamentul asertiv (model de antrenament asertiv)

3.3.4. Ședința XI-XIV rezolvarea de probleme ( prezentarea de modalități

de rezolvare a problemelor și implementarea lor în realitate

CONCLUZII

GLOSAR

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Astăzi, un număr foarte mare de psihologi se ocupă de punerea la punct a unor strategii psihologice care să contribuie la sănătatea mintală a oamenilor, să îmbunătățească ceea ce numim calitatea vieții umane. Lavson (1984) arată că acestă orientare este ilustrată de un vechi proverb chinez:,,Dacă dai unui om un pește, îi asiguri o masă, dacă îl înveți să pescuiască el va putea să-și procure hrana pentru tot restul vieții”, reprezintă esență programelor care presupune învățarea unor deprinderi de a face față problemelor vieții.

Obiectivul principal al proiectului cu tema,, Intervenția cognitiv-comportamentală la persoanele insuficient asertive din mediul militar” vizează insușirea participanților cu un set de cunoștinte teoretice și practice privind abordarea din punct de vedere cognitiv-comportamental a persoanelor insuficient asertive. Acest lucru implică atât conceptualizarea cognitiv-comportamentală a asertivității, cât și utilizarea unor tehnici de intervenție cognitiv-comportamentală în terapia ei.

Asertivitatea este o caracteristică a unei persoane care își exprimă cu ușurință punctul de vedere și interesele, fără anxietate, și fără a le nega pe ale celorlați. Tehnicile de antrenament în sensul asertivității, își propun să ajute un subiect, care se plânge de comunicare, să-și exprime și să-și susțină mai bine punctul său de vedere. Se pune problema diminuării anxietății sale, fie învățându-l să-și învingă dificultățile pe care le impută uneori timidității sale, fie dimpotrivă să-și modereze agresivitate și să-și modifice comportamentul pentru a se integra mai bine în normele anturajului său și să obțină o bună cooperare cu acesta.

Tehnicile asertive fac în permanență apel la factori cognitivi, sunt foarte frecvent utilizați în terapia comportamentală atunci când anxietatea generată de situații sociale ramâne în registru nevrozelor.

Structura proiectului va cuprinde o parte teoretică unde vor fi prezentate principalele tehnici de intervenții psihoterapeutice cognitiv-comportamentale validate științific în cazul persoanelor insuficient asertive, va fi discutată eficiența lor clinică și eficacitatea lor practică.

Vor fi prezentate atat metodele de evaluare validate științific în intervențiile cognitiv-comportamentale cat și programul terapeutic de abordare cognitiv-comportamentală a insuficienței asertive. Programul de interventie care va fi prezentat a fost experimentat in diferite situații din mediul militar si civil.

A doua parte va fi una aplicativă, care va consta în prezentarea unui studiu de caz, a unor situații terapeutice delicate și discuții pe baza lor, discutarea modului efectiv de implementare a programului terapeutic cognitiv-comportamental, abordarea întrebărilor participanților.

CAPITOLUL 1.

TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

Rolul terapiei cognitiv-comportamentală

,,Oamenii sunt perturbați nu de împrejurari, ci de modul în care le interpretează’’putem considera această maxima a lui Epictet cheie consilierii și terapiei cognitiv comportamdentale.

Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de psihoterapie larg răspândită care se centrează pe schimbarea gândurilor disfuncționale, a emoțiilor și comportamentelor.Această formă de terapie susține că acțiunile, comportamentele și emoțiile oamenilor sunt determinate de modul lor de a gândi și de a interpreta evenimentele din jur.

Ceea ce provoacă tulburări în viața oamenilor nu sunt evenimentele în sine, ci modul de a judeca, evalua și interpreta aceste evenimete. De exemplu, pentru același eveniment/stimul, oameni diferiți pot avea emoții diferite pentru că au cogniții diferite (gândesc diferit) despre un eveniment: dacă se aud pași pe scări și prima persoană se gândește că este un hoț trăiește emoția de frică, în timp ce a doua persoană dacă se gândește că este un vecin, nu simte frica, ci rămâne relaxat.

Termenul de terapie cognitiv-comportamentală își are originile atît în domeniul psihologiei cognitive care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului, cît și în cel al psihologiei comportamentale,cu orintarea sa riguros centrata pe obținerea unor performanțe.Psihoterapia cognitiv-comportamentală a apărut simultan și a evoluat concomitent în America și Marea Britanică, între anii 1950-1970.

Abordarea comportamentalistă în psihoterapie începe odată cu Watson (1925), care a provocat la un copil de cateva luni o reacție de teamă în prezența unui sobolan.Terapeuții comportamentaliști se ocupă de comportamentul observabil și de condițiile de mediu care îl modelează,psihoterapia fiind înțeleasă ca un proces de învățare.Orientarea cognitivistă se bazează pe principiul conform căruia gândurile și atitudinile noastre influențează dispoziția persoanei și nu evenimentele exterioare.

Terapia cognitiv-comportamentală și-a dovedit eficiența de-a lungul timpului. În unele studii se consideră că este la fel de eficientă ca și tratamentul medicamentos în tratarea depresiei și anxietății și chiar mai mult este mai bună în evitarea eșecului terapeutic și în prevenirea recăderii la sfârșitul tratamentului. În mod obișnuit este tratamentul preferat pentru timiditate, migrene, atacuri de panică, fobii, stres post-traumatic, tulburări ale comportamentului alimentar. Poate fi eficientă și în combinație cu tratament medicamentos.

Există câteva abordări ale terapia cognitiv-comportamentală, incluzând terapia comportamentală rațional-emotivă, terapia comportamentală rațională, terapia rațională de viață, terapia cognitivă și terapia comportamentală dialectică.

Terapia cognitiv-comportamentală este o abordare terapeutică dovedită clinic, eficientă pentru următoarele tulburări:

Depresie și modificări ale dispoziției;

Timiditate și anxietate socială;

Atacuri de panică și fobii;

Obsesii și compulsii;

Anxietate generalizată;

Simptome de stres post-traumatic;

Tulburări ale comportamentului alimentar;

Insomnii;

Dificultăți în inițierea sau menținerea unor relații;

Probleme de cuplu;

Dificultăți școlare sau profesionale;

Sentimentul de a fi stresat sau “blocat”;

Stimă de sine insuficientă;

Abuzul de substanțe;

Lipsa controlului emoțional sau suprainhibiția.

Cele mai multe terapii cognitiv-comportamentale au următoarele caracteristici:

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe modelul cognitiv al răspunsului emoțional.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe faptul științific că gândurile noastre provoacă sentimentele și comportamentele noastre și nu elementele externe, cum ar fi oamenii, situațiile și evenimentele. Beneficiul acestui fapt este că putem să ne schimbăm modul în care gândim pentru a simți sau acționa mai bine chiar dacă situația nu s-a schimbat.

Terapia cognitiv-comportamentală este scurtă și limitată temporal.â

Terapia cognitiv-comportamentală este considerată printre cele mai rapide terapii în termenii rezultatelor obținute. Numărul mediu de ședințe pentru toate tipurile de probleme sunt de doar 16. Alte forme de terapie, ca psihanaliza, pot dura ani de zile. Ceea ce face ca terapia cognitiv-comportamentală să fie mai scurtă sunt natura sa predominant instrucțională și utilizarea temelor pentru acasă.

O relație terapeutică adecvată este necesară pentru o terapie eficientă, dar nu este scopul fundamental.

Unele forme de terapie consideră că motivul principal pentru care oamenii reușesc în terapie este relația pozitivă între terapeut și client. terapia cognitiv-comportamentală consideră că este important sa ai o relație, bună, de încredere, dar nu este de ajuns. terapia cognitiv-comportamentală cred că schimbarea clientului survine când acesta învață să gândească diferit; deci, terapeuții terapia cognitiv-comportamentală se centrează pe însușirea unor abilități de auto-consiliere rațională.

Terapia cognitiv-comportamentală reprezintă un efort colaborativ între terapeut și client.

Terapeuții cognitiv-comportamentali caută să afle ce își doresc clienții lor de la viață (țelurile lor) și îi ajută să-și atingă aceste scopuri. Rolul terapeutului este de a asculta, învăța pe alții, încuraja, în timp ce rolul clientului este să vorbească, învețe și să implementeze ceea ce au învățat.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe filosofia stoică.

Terapia cognitiv-comportamentală nu spune oamenilor cum să simtă. Totuși, cei mai mulți oameni care solicită psihoterapie nu vor să simtă în modul în care simt. Terapia cognitiv-comportamentală învață beneficiile trăirilor respective și calmul în momentul în care se confruntă cu situații nedorite. Se accentuează asupra faptului că ne confruntăm situații neplăcute, indiferent dacă ele ne deranjează sau nu. Dacă suntem supărați în legătură cu anumite probleme ale noastre, avem două probleme: problema și supărarea noastră în legătură cu ea. Cei mai mulți oameni sănătoși vor să aibă cel mai mic număr de probleme posibile.

Terapia cognitiv-comportamentală folosește metoda socratică.

Terapeuții cognitiv-comportamentali vor să atingă o bună înțelegere a ceea ce îl frământă pe client. De aceea adesea folosesc întrebări. De asemenea încurajează clienții pună întrebări despre ei înșiși. (“Cum știu că acei oameni într-adevăr râd de mine?” “Ar putea să râdă de altceva?”).

Terapia cognitiv-comportamentală este structurată și directivă.

Terapeuții cognitiv-comportamentali au o agendă specifică pentru fiecare ședință. Tehnicile și conceptele specifice sunt învățate în timpul fiecărei sesiuni. Terapia cognitiv-comportamentală se centrează pe ajutarea clientului să atingă scopurile stabilite (în acest sens este directivă). Totuși, terapeuții nu le spun clienților lor ce să facă, ci îi învață cum să facă.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe modelul educațional.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe afirmația susținută științific că reacțiile emoționale și comportamentale sunt învățate. Deci scopul terapeutic este să ajute clienții să se dezvețe (să uite) reacțiile nedorite și să învețe un nou mod de a reacționa. În timp ce cognitiv-comportamentali nu se prezintă ca fiind atotștiutori, afirmația este că dacă clientul știe ceea ce te. Se accentuează asupra faptului că ne confruntăm situații neplăcute, indiferent dacă ele ne deranjează sau nu. Dacă suntem supărați în legătură cu anumite probleme ale noastre, avem două probleme: problema și supărarea noastră în legătură cu ea. Cei mai mulți oameni sănătoși vor să aibă cel mai mic număr de probleme posibile.

Terapia cognitiv-comportamentală folosește metoda socratică.

Terapeuții cognitiv-comportamentali vor să atingă o bună înțelegere a ceea ce îl frământă pe client. De aceea adesea folosesc întrebări. De asemenea încurajează clienții pună întrebări despre ei înșiși. (“Cum știu că acei oameni într-adevăr râd de mine?” “Ar putea să râdă de altceva?”).

Terapia cognitiv-comportamentală este structurată și directivă.

Terapeuții cognitiv-comportamentali au o agendă specifică pentru fiecare ședință. Tehnicile și conceptele specifice sunt învățate în timpul fiecărei sesiuni. Terapia cognitiv-comportamentală se centrează pe ajutarea clientului să atingă scopurile stabilite (în acest sens este directivă). Totuși, terapeuții nu le spun clienților lor ce să facă, ci îi învață cum să facă.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe modelul educațional.

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe afirmația susținută științific că reacțiile emoționale și comportamentale sunt învățate. Deci scopul terapeutic este să ajute clienții să se dezvețe (să uite) reacțiile nedorite și să învețe un nou mod de a reacționa. În timp ce cognitiv-comportamentali nu se prezintă ca fiind atotștiutori, afirmația este că dacă clientul știe ceea ce terapeutul urmează să-l învețe, clientul nu va mai avea aceste probleme emoționale și comportamentale.Totuși terapia cognitiv-comportamentală nu are nimic de-a face cu simpla conversație. Oamenii pot conversa cu oricine, nu doar cu terapeuții.

Natura educațională a terapia cognitiv-comportamentală are un beneficiu adițional – conduce la rezultate pe termen lung. Când oamenii înțeleg cum și de ce fac anumite lucruri bine, pot continua să se facă bine pe mai departe.

Teoria și tehnicile din terapia cognitiv-comportamentală se fundamentează pe metoda inductivă.

Un aspect central al gândirii raționale este că se bazează pe fapte, nu doar pe realizarea unor afirmații. Adesea ne supărăm, când situația nu este așa cum am crezut că este. Știind acest lucru, nu ne vom mai irosi timpul supărându-ne pe noi înșine.

Metoda inductivă ne încurajează să ne privim gândurile ca și cum ar putea fi chestionate și testate. Dacă descoperim că ipotezele noastre sunt incorecte (pentru că avem noi informații), putem apoi să ne schimbăm modul de gândire pentru a fi în concordanță realitatea situației. Sunt peste 25 de greșeli mentale foarte comune pe care le fac oamenii cauzând să nu vadă faptele în mod corect.

Temele pentru acasă sunt o caracteristică centrală a terapiei cognitiv-comportamentale.

Atingerea scopurilor poate lua un timp dacă clientul își însușește tehnicile și topica în doar o oră pe săptămână. De aceea terapeuții dau teme și încurajează clienții să practice tehnicile învățate.

1.2. Tehnici de intervenție cognitiv-comportamentală

Tehnicile cognitiv-comportamentale urmăresc modificarea cognițiilor și a comportamentelor care mențin problemele clientului. În funcție de nivelul la care se intervine sunt clasificare în: a) tehnici de intervenție la nivel cognitiv, b) tehnici de intervenție la nivel comportamental și c) tehnici de intervenție la nivel biologic.

Tehnicile de intervenție la nivel cognitiv pot fi de trei tipuri: a) tehnici de restructurare cognitivă, care cuprind orice tehnici prin care se urmărește modificarea inferențelor și evaluărilor ce au implicații pentru problemele emoționale ale clienților, b) tehnici de rezolvare a problemelor și antrenament care urmăresc dobândirea de abilități pentru rezolvarea problemelor practice și c) tehnici de inoculare a stresului care vizează modificarea mecanismelor de coping emoțional. Prin aceste tehnici se modifică factorii cognitivi reducându-se astfel discrepanța cognitivă.

Intervenția la nivel comportamental cuprinde o serie de tehnici care se bazează pe principiul condiționării operante și vizează modificarea antecedentelor și consecințelor cu scopul modificării comportamentelor problematice.Tehnicile psihoterapiei comportamentale după Coleman,Bucher și Carson (1984) sunt: a) tehnica stngerii comportamentelor nedorite, b) tehnica dsensibilizării sistematice, c) psihoterapia aversivă, d)metoda modelării și e) psihoterapia asertivă.

Intervenția la nivel biologic cuprinde tehnici care vizează modificări biologice cum sunt tehnicile de relaxare. Tot în această categorie sunt cuprinse și tehnicile bazate pe principiile condiționării clasice, cum ar fi: expunerea gradată, flooding-ul, desensibilizarea progresivă și tehnicile de control al respirației.

1.2.1 .Tehnici de intervenție la nivel cognitiv

Tehnicile de intervenție la nivel cognitiv se pot clasifica în trei categorii:

tehnici de restructurare cognitivă,

tehnica rezolvării de probleme și antrenamentul asertiv

tehnici de inoculare a stresului.

1)Tehnicile de restructurare cognitivă

Există mai multe abordări care pun accent pe diferite tipuri de gânduri ce devin ținta modificării sau restructurării cognitive. Principalele curente teoretice și modul în care ele abordează modificarea gândurilor dezadaptative (iraționale) ale persoanelor sunt „Modelul cognitiv al lui Aaron Beck” și “Modelul cognitiv al lui Albert Ellis".

Modelul cognitiv al lui Aaron Beck

Conform lui Beck (1976), problemele noastre emoționale sunt consecința unor distorsiuni și scheme cognitive care se dezvoltă în funcție de experiențele din perioada primei copilării. Experiențele timpurii duc la formarea unor convingeri despre propria persoană, viață și ceilalți. De exemplu, în cazul în care copiii beneficiază de suport și afecțiune din partea părinților, ei își vor forma convingeri cum ar fi „Ceilalți mă iubesc”, „Sunt competent”, ceea ce va duce la o imagine pozitivă asupra propriei persoane.

Persoanele care au avut experiențe negative cu părinții își pot forma convingeri de genul „Nu pot fi iubit”, sau „Sunt un ratat” și pot dezvolta în perioada adultă probleme psihologice.

Conceptele esențiale ale modelului lui Beck sunt gândurile automate, distorsiunile cognitive și schemele cognitive. Toate acestea reflectă într-un mod sau altul aspecte ale interpretării realității externe/interne.

Componentele modelului:

a. Gândurile automate

Acestea sunt gândurile care apar involuntar și automat când ne aflăm într-o anumită situație. În cazul problemelor emoționale, aceste gânduri sunt inacurate. De exemplu, în momentul în care Sorin a auzit întrebarea pusă de profesor la examen, a avut următoarele gânduri: „voi pica examenul, sunt un prost, incompetent, nu am nici o șansă”. Aceste gânduri automate sunt grupate în scheme cognitive care au grad de generalitate mai mare. Sorin are de exemplu o schemă cognitivă de tipul „Sunt incompetent”.

b. Schemele cognitive

Schemele cognitive sunt convingerile bazale pe care persoanele le au despre ei, lume și ceilalți. Sunt două tipuri de scheme cognitive: adaptative și dezadaptative. Anumite scheme cognitive dezadaptative sunt asociate cu vulnerabilitatea spre anumite tulburări sau probleme emoționale și comportamentale. De exemplu persoanele depresive au scheme de genul:”Nu pot să fac nimic bine”, „ Nu sunt în stare de nimic”, Nu merit nimic”, „Ceilalți sunt mult mai buni decât mine” etc.

c. Distorsiunile cognitive

Distorsiunile cognitive sau erorile în gândire sunt: saltul la concluzii, suprageneralizarea, , exagerarea sau minimizarea semnificației unor evenimente, personalizarea și gândirea de tipul totul sau nimic.

În terapie, modelul lui Beck vizează modificarea gândurilor automate, a schemelor cognitive și a distorsiunilor cognitive. Astfel se atinge doar prima componentă implicată în discrepanța cognitivă și anume modul distorsionat în care persoanele văd realitatea.

Modelul cognitiv al lui Albert Ellis – ABC

Acest model pleacă de la ideea că există două tipuri de credințe referitoar la sine, lume și ceilalți: raționale și iraționale.

Credințele raționale sunt cele care ajută persoana să își atingă scopurile propuse, sunt conforme cu realitatea în care trăim și sunt formulate în termeni de preferințe (mi-ar plăcea să, mi-aș dori”); ele duc la emoții ca tristețe, îngrijorare, regret, iritare – emoții funcționale (adaptative).

Credințele iraționale impiedică adaptarea omului la condițiile de viață (Dryden, 1984), sunt formulate în termeni absolutiști (trebuie, este obligatoriu) si duc la emoții ca depresia, anxietatea, vinovăția, furia – emoții disfuncționale.

Aceste credințe se manifestă când apare o stare conflictuală și, deoarece sunt imposibil de satisfăcut întotdeauna, dau naștere la emoții dezadaptative. De exemplu, o persoană care are credințe iraționale de genul “Ceilalți trebuie să mă respecte întotdeauna”, va avea dificultăți în relațiile interpersonale deoarece va interpreta orice neglijență sau greșeală a celorlalți ca o lipsă de respect față de persoana sa, va avea o mulțime de conflicte cu aceștia și, în consecință, de multe ori va fi nefericit. În schimb, o altă persoană care are credințe mai raționale, de genul “Mi-aș dori foarte mult ca ceilalți să mă respecte, chiar dacă uneori nu o fac; pot să suport lucrul acesta întrucât înțeleg că și ei sunt oameni și pot greși”. Așadar “iraționalitatea” credințelor se referă la faptul că aceste nu ajută individul ci, dimpotrivă, împiedică adaptarea eficientă a acestuia la mediul în care trăiește, făcându-l nefericit.

Componentele modelului ABC:

a. Elementul activator – A

Elementele activatoare pot fi situații, gânduri, emoții sau comportamente legate de evenimente, gânduri și amintiri din trecut, care se reflectă în situația actuală.

b.Convingerile persoanei – B

Convingerile iraționale sunt formulate sub forma unor regului, generale, absolute (trebuie) și din ele rezultă 4 tipuri principale:

“este îngrozitor”– când o persoană evaluează un eveniment ca fiind mult prea îngrozitor față de cum ar trebui să fie; ex. “Este îngrozitor să pici la un examen”

“nu suport” – toleranța scăzută la frustrare; ex. “Nu suport să fiu mușcată de câine”

deprecierea – când clienții sunt excesiv de critici cu ei înșiși, ceilalți sau evenimentele de viață

gândirea de tipul “totdeauna sau niciodată” ex. “niciodată nu o să întâlnesc pe cineva care să mă iubească”

c. Consecințele (răspunsuri comportamentale, emoționale, fiziologice, cognitive)

Sunt în primul rând afecte și comportamente, dar pot fi și gânduri (ex., obsesiile).

Un mod de gândire absolutist nu duce automat la emoții negative. Astfel, atunci când condițiile de viață confirmă așteptările iraționale ale persoanei, aceasta experiențiază trăiri pozitive disfuncționale. Când condițiile de viață contrazic așteptările iraționale ale individului, acesta va trăi emoții negative disfuncționale.

La fel, în cazul unei persoane cu un mod de gândire preferențial confirmarea așteptărilor duce la emoții pozitive, pe când contrazicerea acestora generează emoții negative, însă funcționale.

În forma de terapie cognitiv – comportamentală propusă de Ellis, terapia rațional-emotiv-comportamentală (REBT) terapeutul se focalizează pe înlocuirea credințelor iraționale, absolutiste, cu cele raționale care facilitează adaptarea persoanei la situațiile de viață. Astfel, modelul lui Ellis vizează doar a doua componentă implicată în discrepanța cognitivă și anume modul irațional în care persoanele evaluează realitatea.

Luând în considerare cele două modele precum și cauzele care duc la discrepanța cognitivă, pentru a avea o eficiență mare în terapie este important să ținem cont de modificarea ambelor tipuri de credințe dezadaptative (Lazarus, 1991; David și McMahon, 2002).

Nu toate credințele iraționale devin ținta restructurării cognitive, ci doar acele convingeri care stau la baza problemei emoționale, problemă care interferează cu sarcinile zilnice ale clientului și îl impiedică să se adapteze la mediul din care face parte; de exemplu, dacă o persoană are fobie de șerpi și ea trăiește la oraș unde probabilitatea de a întâlni unul este foarte mică, atunci nu intervenim.

Etape în restructurarea cognitivă

Educarea clientului privind relația dintre gânduri, emoții și comportamente

Identificarea gândurilor dezadaptative

Modificarea gândurilor dezadaptative

Formularea unor gânduri alternative adaptative

Aplicarea lor în situațiile de viață

Educarea clientului

Indiferent de tehnica folosită clientul trebuie să înțeleagă cum funcționează ea și de ce este potrivită pentru problema lui. Înainte de a începe restructurarea cognitivă este necesară educarea clientului privind relația dintre gânduri, emoții și comportamente (Stallard, 2002). Pentru a înțelege cât mai bine, i se va explica această relație pe problema cu care se confruntă și pe mai multe situații din viața lui.

2. Identificarea gândurilor dezadaptative(iraționale) se face prin următoarele tehnici:

discutarea unei situații problematice (ex. „ Ce ți-ai imaginat că se poate întâmpla atunci când ai văzut că se apropie de tine câinele?”)

imagerie dirijată – consilierul îi cere clientului să își imagineze situația în detaliu ca o modalitate de a oferi indicii suplimentare pentru descoperirea gândurilor disfuncționale care apar în acea situație.

joc de rol – clientul și consilierul pot pune în scenă o situație problematică.

automonitorizarea gândurilor – clienții sunt învățați să utilizeze un tabel de monitorizare. Deoarece în viața de zi cu zi nu suntem obișnuiți să fim atenți la ceea ce gândim, completarea tabelului ajută clientul să conștientizeze mai bine relația între modul în care gândește și felul în care se simte.

sugerarea gândurilor.

tehnica asociațiilor libere-se cere clientului ca pornind de la situația prezentată de către consilier să verbalizeze toate evenimentele ca îi vin în minte fără nici o restricție. Acestea sunt înregistrate iar pe urmă sunt supuse interpretării.

3. Tehnici de modificare a gândurilor disfuncționale

Obiectivul principal al disputei gândurilor disfuncționale este de a-l face pe client să realizeze că gândurile sale disfuncționale și iraționale sunt nefolositoare, ilogice sau inconsecvente cu realitatea, și că alternativele lor sunt folositoare, logice sau consecvente cu realitatea. Sunt trei strategii principale de disputare a gândurilor dezadaptative.

Disputa empirică

Se dispută dovezile empirice ale gândurilor disfuncționale. Pe fondul dovezilor existente se generează o nouă alternativă rațională. Pentru disputare se folosesc întrebări de genul „Ce evidențe aveți că este așa cum spuneți?”, sau „Pe ce vă bazați ceea ce afirmați?”.

Disputa logică

Se dispută aspectele logice ale gândurilor iraționale și se arată că aceste gânduri nu sunt logice. Se utilizează întrebăti de genul: „Este logic?”, „E adevărat?”, „De ce nu e așa?”, „Unde e scris că e așa?”, „Există vreo legitate care spune că e așa?”.

Disputa pragmatică

Se dispută aspectele pragmatice și ale gândurilor disfuncționale. Se utilizează întrebări de tipul: „La ce vă ajută să vă gândiți în acest mod acum sau în alte momente?”, „Ce consecințe pozitive are acest gând?”, „Această convingere ne ajută să rezolvăm problema practică, să ne atingem scopurile, duce la consecințe pozitive, reduce starea afectivă neplăcută ?, Ce se întâmplă când te gândești în acest mod?, Cum te simți când te gândești în acest mod?”.

Alegerea unui anumit tip de dispută se face în funcție de tipul de argumentare pe care vedeți că îl folosește clientul. De exemplu, dacă observați că un client folosește o dispută logică pentru a-și susține punctul de vedere e indicat să folosiți și dumneavoastră același tip de dispută. De multe ori cele 3 moduri se folosesc combinat.

În disputarea credințelor iraționale terapeutul poate folosi mai multe stiluri:

Stilul socratic – consilierul se folosește mai mult de întrebări pentru a identifica aspectele ilogice, inconsecvente cu realitatea sau dezadaptative ale gândurilor disfuncționale. Astfel clientul va ajunge singur la concluzia că aceste gânduri nu îi folosesc și este ajutat să genereze alternative raționale.

Stilul didactic – consilierul explică clientului de ce anumite gânduri sunt disfuncționale sau iraționale și de ce altele sunt raționale.

Stilul umoristic- se referă la folosirea umorului pentru a schimba gândurile și credințele iraționale. Necesită o bună relație terapeutică, clientul să aibă simțul umorului, umorul să vizeze gândurile și nu clientul, și o sincronizare bună a revenirii la problemă. Autodezvăluirea – se referă la dezvăluirea unui exemplu personal al consilierului în care a disputat aceeași credință sau o credință similară.

Stilul metaforic – se referă la folosirea metaforelor în procesul de disputare, pentru a-l ajuta să înțeleagă aspectul disfuncțional al gândurilor sale. De exemplu, credințele iraționale pot fi comparate cu niște ochelari prin care vedem doar aspectele negative ale lucrurilor. Folosirea metaforelor este foarte importantă în consilierea copiilor pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine cum funcționează gândirile iraționale.

Tehnica reatribuirii

Această tehnică se referă la modificarea gândului disfuncțional prin modificarea interpretării cauzelor care l-au generat. Se utilizează mai ales pentru modificarea erorii de personalizare.

Analiza costurilor și beneficiilor

Clientului i se cere să realizeze o listă cu costurile și beneficiile pe care le are gândul disfuncțional. Pe urmă se analizează aceste costuri și beneficii cu scopul schimbării gândului disfuncțional. Pentru a înțelge mai bine se recurge la integrarea perespectivei altei persoane. De exemplu, copilul este rugat să spună ce ar gândi / crede altă persoană despre respectivul punct de discuție (ex.: el este o persoană rea, o persoană în care nu poți avea încredere etc.) sau ce ar crede el despre asta dacă ar fi o altă persoană sau este rugat să ceară opinia altor persoane (Thompson & Rudolph, 1992). Un rol important îl au poveștile terapeutice.

Aceste povești pot fi construite împreună cu copilul sau dacă sunt adecvate, pot fi direct citite copilului sau oferite copilului să le citească. Scopul acestor povești este acela de a prezenta personaje care au moduri de gândire diferite (adaptative și dezadaptative) și care trec prin aceleași situații. Consecințele diferite, ca urmare a modului de gândire diferit, sunt analizate împreună cu copilul pentru a extrage dezavantajele modului dezadaptativ de gândire și a pentru a elabora modalități alternative, mai avantajoase, eficiente de gândire (Simos, 2002).

Tehnica listei

Clientului i se sugerează să identifice și să noteze evenimentele care susțin gândul disfuncțional și evenimentele care infirmă acest gând. După ce se analizează aceste evenimente și se observă că sunt mai multe evenimente care infirmă gândul disfuncțional se generează un alt gând care este în conformitate cu lista realizată.

Tehnica experimentului

Modificarea gândurilor disfuncționale se face prin planificarea și realizarea unor „experimente” prin care acestea sunt testate de către client în viața de zi cu zi. Gândul este considerat ca fiind o ipoteză ce urmează să fie testată printr-un experiment. Secvența acestei tehnici este următoarea: notarea gândului disfuncțional (Dacă vorbesc cu el mă va respinge) cât la % crede în acesta, realizarea unui experiment prin care testează acest gând (se duce și îl întreabă ce face după serviciu), observarea și explicarea rezultatelor (de ce nu m-a respins?) și extragerea concluziilor în care se reevaluează gândul disfuncțional și se generează o ipoteză alternativă. De exemplu, copilul este rugat să realizeze acțiuni pe care consideră că nu le poate face sau pe care le evaluează ca fiind sub standardele dorite (ex.: citirea unei cărți, redactarea unui eseu, realizarea unor exerciții fizice, crearea de noi prieteni etc.).

Se folosește atât pentru modificarea gândurilor disfuncționale cât și pentru creșterea încrederii în alternativa rațională.

Tehnica celor trei întrebări

Este o formă specifică de dispută socratică, care constă într-o secvență de trei întrebări ce facilitează modificarea gândurilor disfuncționale.

Ce evidențe(dovezi) aveți pentru această credință?

Cum ați putea interpreta situația altfel ?

Dacă e adevărat că este așa(gândul disfuncțional), ce implicații (consecințe) sunt?â

Decatastrofarea

Această tehnică mai este numită și tehnica întrebării „ Și dacă….?”Se folosește în special pentru modificarea gândurilor care implică exagerarea consecințelor unor evenimente, explorându-se aceste consecințe și modul în care clientul le poate face față sau este afectat de acestea.

Clarificarea semnificației

Anumite cuvinte au înțelesuri diferite în funcție de schemele cognitive ale clienților. Chestionarea acestor termeni uneori vagi sau formulați într-un mod absolutist ajută la clarificarea înțelesului lor și la modificarea în funcție de dovezile empirice existente.

2)Tehnica rezolvării de probleme și antrenamentul asertiv

Se folosește pentru rezolvarea situațiilor conflictuale dintre relațiile interpersonale. În acest caz discrepanța cognitivă apare deoarece clientul nu are abilitățile necesare rezolvării unor situații din realitate.

Pașii tehnicii de rezolvare a problemelor:

1. identificarea problemei. Care este problema?

2. stabilirea scopurilor. Ce voi face, cum vreau să stea lucrurile?

3. generrarea unor soluții alternative. Ce pot face pentru a-mi atinge scopurile?

4. considerarea consecințelor. Ce s-ar putea întâmpla dacă fac asta?

5. decizia pentru cea mai bună alternativă. Ce voi face?

6. implementarea. Fă ce ai ales. Stabilește-ți planul acțiunii. Când? Unde? Cu cine? Cât timp?

7. evaluarea. A funcționat?. Dacă soluția găsită nu a funcționat se trece la încercarea altei soluții. În cazul în care nici o soluție nu a funcționat se reia întregul proces insistându-se asupra fazei de generare a soluțiilor și de implementare.

3)Tehnica inoculării stresului (SIT-stress innoculation training)

În cazul în care o anumită situație nu poate fi modificată (ex.șeful este foarte critic) clientul poate fi învățat cum să se adapteze situației respective diminuând sau chiar eliminând starea subiectivă neplăcută. Astfel, tehnica restructurării cognitive vizează, în acest caz, nu modul în care clientul percepe realitatea externă ci modul eronat în care își percepe starea de distres nemodificabilă. Tehnica rezolvării de probleme și antrenamentul asertiv vizează nu modul de control al situațiilor din realitatea externă ci modul de control și gestionare ale stării de distres.

Etapele tehnicii de inoculare a stresului:

identificarea situației problematice și a stării subiective declanșată de aceasta (șeful este, foarte critic, iar clientul este stresat din acestă cauză )

analiza mecanismelor prin care clientul face față stării respective (mecanisme de coping) și a consecințelor lor- se insistă asupra costurilor cât și asupra beneficiilor

înlocuirea mecanismelor de coping dezadaptativ cu mecanisme de coping adaptativ prin tehnici specifice. Aceste mecanisme de coping adaptativ trebuie să fie incompatibile cu cele dezadaptative, să fie acceptate de către client și să aducă aproximativ aceleași beneficii ca și mecanismele de coping dezadaptativ

evaluarea noilor mecanisme de coping

confruntarea cu distresul în noile situații

generalizarea strategiilor în cazul altor situații stresante posibile

1.2.2..Tehnici de intervenție la nivel comportamental

Tehnicile psihoterapiei comportamentale după Coleman,Bucher și Carson (1984) sunt:

tehnica stingerii comportamentelor nedorite,

tehnica desensibilizării sistematice,

psihoterapia aversivă,

metoda modelării,

psihoterapia asertivă.

a) Tehnica stingerii comportamentelor nedorite

Există două tehnici psihoterapeutice mai cunoscute,care sebazează pe principiu stingerii comportamentelor nedorite:

Terapia implozivă

Tehnica expunerii(flooding)

Ambele tehnici sunt indicate în tratamentul tulburărilor anxioase deoarece utilizează principiu stingerii reacțiilor condiționate de evitare a stimulilor axiogeni.În esență sunt asemănătoare cele două tehnici psihoterapeutice,diferența dintre ele constand în faptul că pe parcursul terapiei implozive subiectul se confruntă în plan imaginar cu situația axiogenă, în timp ce,în cazul tehnicii expunerii,confruntarea cu stimulul axiogen are loc chiar în realitate.

În cazul terapiei implozive terapeutul îi va cere subiectului sa-și imagineze situația axiogenă și va manevra situația astfel încât să determine o creștere masivă a axietății.Prin expuneri repetate la situații axiogene în condiții de securitate afectivă,stimulii axiogeni își pierd forța ,iar comportamentul de evitare a respectivilor situații au tendința să se stingă.

Tehnica expunerii(flooding) presupune confruntarea directă a pacientului cu situația anxiogenă,fără ca acesta să aibă posibilitataea să iasă din aceasta.

b) Tehnica desensibilizării sistematice

Această tehnică este folosită pentru reducerea unor modele de comportament nedorite.Subiectul este învățat să se relaxeze sau să se comporte altfel decât atunci când apare anxietatea în prezența unor stimuli anxiogeni reali sau imaginativi.

Termenul de,,desensibilizare sistematică” îi aparține lui Wolpe(1969), care a elaborat o metodă prin care pacientul este învățat să rămână calm și relaxat în situații anxiogene, pornind de la principiu că modelele de comportament bazate pe anxietatea nu sunt altceva decât răspunsuri condiționate.

Metoda cuprinde următoarele etape:

Învățarea relaxării-Se realizează după metoda relaxării muscularea progresive a lui Jacobson(1938).

Stabilirea ierarhiilor-Se stabilește o ierarhie a situațiilor generatoare de anxietate pt subiect în ordinea descrescătoare de la cea mai anxiogenă până la cea mai puțin anxiogenă.

Procedeul desensibilizării-Subiectului relaxat i se cere să-și imagineze anumite situații descrise de terapeut. Desensibilizare are loc si în vivo,pacientul fiind instruit să se confrunte cu situații reale pe care și le-a imaginat în timpul ședințelor de psihoterapie.

Acestă tehnică a fost utilă în terapia fobiilor ,a tulburărilor anxioase și reducerea tracului de examen .

c) Psihoterapia aversivă

Este o metodă prin care se înlătură modelele nedorite de comportament prin sancțiuni care presupun în egală măsură înlăturarea întăririlor pozitive și utilizarea unor stimuli aversivi. Stimuli aversivi cei mai des utilizați sunt șocurile electrice.Tehnica aversivă este folosită la o gamă largă de tulburări și deprinderi greșite cum ar fi:consumul de alcool,fumatul,bulimia,dependența de droguri,deviațiile sexuale și chiar în cazul unor comportamente psihotice bizare.A fost pentru prima dată folosită sistematic de către Kantorovich(1930), care a tratat o serie de pacienți alcoolici prin administrarea unor șocuri electrice asociate cu prezentarea vizuală ,mirosul și gustulunor băuturi alcoolice.

Psihoterapia aversivă este o modalitate de stopare a răspunsurilor dezadaptative pentru o perioadă de timp în care ar exista posibilitatea producerii unor modificări în stilul de viață al subiectului.

d) Metoda modelării

Această metodă presupune însușirea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea altor persoane din jurul subiectului.

Metoda modelării s-a dovedit eficientă în acumularea unor deprinderi de alimentare independentă la copiii deficienți mintal.

e) Psihoterapia asertivă

Psihoterapia asertivă a fost folosită nu numai ca metodă de desnsibilizare, dar și de formare a abilităților de a face față deverselor situații de viață.S-a dovedit eficientă în cazul persoanelor cu dificultăți în stabilirea unor contacte interpersonale din cauza anxietății accentuate,fiind indicată și în cazul persoanelor care îi lasă pe ceilalți să-i manipuleze sau să profite de pe urma lor în mod constant.

Antrenamentul asertiv are menirea să-l învețe pe subiect să-și exprime deschis și adecvat gândurile și sentimentele.Comportamentul asertiv este practicat inițial în cabinetul de psihoterapie și abia ulterior în viața reală.Psihoterapeutul trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unor deprinderi și abilități de relaționare interpersonală.

Wolpe (1969) a arătat că această formă de terapie nu este eficientă în cazul fobiilor care se referă la stimuli cu caracter impersonal și este contraindicată în anumite situații interpersonale,de pildă ,în cazul unei persoane respinse de altcineva, psihoterapia asertivă mai mult tinde să agraveze situația,decât să o rezolve.

C.Tehnici de intervenție la nivel biologic

Tehnicile de intervenție la nivel biologic cuprind tehnicile de relaxare și tehnicile behavioriste pe principiul condiționării clasice.

Tehnicile de relaxare induc modificări la nivel biologic prin scăderi ale dominanței sistemului nervos vegetativ simpatic. Astfel, se reduc parametrii psihofiziologici (pulsul, ritmul cardiac, undele alfa cerebrale), ai stresului și anxietății având un impact pozitiv asupra tratamentului tulburărilor psihosomatice și recuperării după stres și anxietate (Catania și Brigham, 1987).

Cele mai utilizate tehnici de relaxare sunt:

trainingul (antrenamentul) autogen

relaxarea progresivă Jacobson- este o metodă de relaxare inițiată de Jacobson. Ea constă în alternarea relaxării și tensionării principalelor grupe de mușchi până la eliminarea contracțiilor musculare și obținerea relaxării.

tehnica biofeedback- este o tehnică prin care ajungem să controlăm funcțiile biologice interne ale organismului

hipnoza

1.3.Condițiile unei psihoterapii eficiente

Psihoterapia este o acțiune psihologică sistematică,planificată și intenționată,având la bază un sistem teoretic conceptual bine pus la punct, și trebuie exercitată de către un psihoterapeut calificat asupra pacientului.Ea utilizează metode și acțiuni specifice și nu se poate compara cu simpla acțiune caldă și simpatică pe care o exercită la nivel empiric o rudă, un preot sau un prieten foarte apropiat.Watson(1963)

Psihoterapia poate fi privită și ca o relație interpersonală dintre pacient și psihoterapeut,menită să investigheze și să înțeleagă natura tulburărilor psihice ale pacientului în scopul de a corecta aceste tulburări si a-l elibera pe pacient de suferință.

Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalității pacientului,pentru al ajuta pe acesta să realizeze o adaptarea mai eficientă la mediu.

Obiectivele psihoterapiei vizează în principal următoarele aspecte:

scoaterea pacientului din criza existențială în care se află

reducerea sau eliminarea simptomelor

întărirea eului și a capacitățiilor integrative ale personalității pacientului

rezolvarea sau restructurarea conflictelor intrapsihice ale pacientului

modificarea structurii personalității în vederea obținerii unei funcționări mai mature,cu o capacitate de adaptare eficientă la mediu.

reducerea sau înlăturarea acelor condiții de mediu care produc sau mențin comportamente de tip dezadaptativ.

modificarea opiniilor eronate ale subiecților despre ei însiși și despre lumea înconjurătoare.

dezvoltarea la subiecți a unui sistem clar al identității personale.

Aceste obiective nu sunt ușor de atins deoarece adesea viziunea distorsionată despre lume și imaginea de sine nesănătoasă ale pacientului împiedică realizarea acestui lucru.

Lankton în anul 1990 introduce termenul de ,,terapie eficientă” apreciind valoarea acesteia în funcție de :

relația client-terapeut

practica terapeutică

experiența personală a autorului în calitate de client și terapeut.

Factorii specifici relației client-terapeut, care contribuie la succesul psihoterapiei sunt următorii Lankton(1990):

Înțelegerea și întălnirea clientului pe terenul său-abordarea terapeutică trebuie să fie unică pentru fiecare client în parte

Încrederea în sine și în ceilalți-terapeutul trebuie să accepte realitatea pe care o prezintă clientul chiar dacă aceasta nu corespunde convingerilor sale.

Simpatizarea clienților-dacă nu ne place și nu simpatizăm pacientul este mai bine să-l recomandăm altui pacient.

Construirea realității terapeutice-când clienții se percep și se concep pe ei însuși într-un mod care îi limitează,terapeutul va trebui să schimbe cu fermitate acestă atitudine și să-i conducă la soluții terapeutice care nu implică limitări și pe care ei le descoperă singuri.

Corectarea obiectivelor imaginare și a metaferelor ineficiente de atingere a acestora-adesea ,simptomelor clienților rezultă din anumite obiective imaginare puse în practică prin intermediul unor metode eficiente.terapeutul trebuie să-l ajute pe client să.și stabilească obictivele și să utilizeze metode adecvate pentru a le atinge.

Motivarea clienților în direcția schimbării utilizând ședința de psihoterapie-acțiunile întreprinse de terapeut în cursul ședințelor de psihoterapie au și menirea de a-l face pe client să se raporteze altfel la realitatea înconjurătoere.

Ajutarea clienților șă-și mărească numărul de abilități pentru rezolvarea de probleme

Ajutarea clienților șă mențină achizițiile obținute în urma terapiei

Factorii creșterii efienței psihoterapiei Lankton(1990):

Identificarea problemelor

Stabilirea și înțelegerea semnificației unui contract terapeutic

Activarea clienților

Provocarea clienților pentru a obține informații suplimentare

Utilizarea sarcinilor terapeutice

Stabilirea unor obiective specifice pentru psihoterapie

Calitățile unui terapeut eficient,așa cum sunt apreciate de pacienți Lankton(1990):

să fie fermecător ,simpatic și șă-i stimuleze în plan psihologic

șă-l ajute pe client să se confrunte cu realitatea prezentă și viitoare

să nu eticheteze clientul

să fie omenos și să aibă simțul umorului

Rolul și atitudinea terapeutului în terapia cognitiv-comportamentală

culege date și efectuează analiza funcțională a comportamentelor

explică și informează

definește simptomul țintă, identifică factorii de menținere și cercetează beneficiile secundare

alege strategia terapeutică

stimulează motivația de participare la terapie a clientulu

aplică tehnica terapeutică

pune capăt relației terapeutice

CAPITOLUL 2

INTERVENȚIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ LA

PERSOANELE INSUFICIENT ASERTIVE

2.1. Psihoterapia asertivă

Termenul de asertivitate a fost introdus în psihoterapia americană în jurul anilor `70 ,de câtre Wolpe și Lazaruc și reprezintă o atitudine și o modalitate de acțiune în acele situații în care trebuie să ne exprimăm sentimentele,să ne revendicăm drepturile și să spunem ,,NU” atunci când nu suntem dispuși să facem un anumit lucru. Asertivitate se referă la acel comportament prin care subiectul își susține punctul de vedere personal ,cu curaj și fermitate dar fără agresivitate.

Meggle(1990) consideră că acest tip de terapie se deosebește de orientările terapeutice umaniste doar prin faptul că se utilizează evaluările și autoevaluările cuantificate ale comportamentului pacientului. Demersul terapeutic ar dura până la 20 de ședințe și se adresează subiecților care suferă de timiditate, șomerilor în căutare de loc de muncă,oamenilor de afaceri sau oamenilor politici,dornici de afirmare.

Comportamentul asertiv

are la bază convingerea persoanei că are dreptul să ceară ceea ce dorește,respectându-și propriile drepturi,așa cun ea însăși face în cazul celor din jur.

reprezintă calea de mijloc între două extreme:agresivitatea și supunerea.

implică solicitarea propriilor drepturi sau refuzul unor sarcini într-o manieră simplă,directă,deschisă,care urmărește să nege, să atace sau să-i manipuleze pe ceilalți.

presupune respect și considerație față de propria persoană și față decei din jur.

Comportamentul insuficient asertiv

presupune desconsiderarea propriilor drepturi și supunerea exagerată față de dorințele și nevoile celorlalți.

Subiectul nu-și exprimă sentimentele și dorințele culpabilizându-se atunci când încearcă să ceară ceva.Dacă subiectul va transmite celorlalți nesiguranța sa în legătură cu dreptul de a cere ceva,aceștia din urmă vor avea tendința să-i desconsidere solicitarea.

Persoanele insuficient asertive nu se simt în largul lor în situații sociale obijnuite,nu luptă pentru drepturile lor, nu pot spune,, NU” când li se cere ceva și se simt prost, atunci când trebuie să facă observație unui subaltern.

Tipuri de comportamente care nu sunt asertive

persoanele înclinate spre tulburări anxioase și fobii se comportă non-asertiv,formându-și o imagine de sine de persoane amabile în orice situație,gata să le facă tuturor pe plac și se tem să-și exprime în mod deschis solicitările pentru a nu strica relația cu partenerul de care se simte extrem de dependenți.

persoanele agresive sunt insensibile față de sentimentele și drepturile celorlalți și încearcă să obțină ce doresc prin utilizarea constrăngerii și intimidării.Conduita agresivă presupune comunicarea pe un ton autoritar și ostil propriilor dorințe și nevoi.

persoanele pasiv-agresive nu-și manifestă în mod deschis agresivitatea,opunând o rezistență indirectă la solicitările celorlalți.O persoană care are sentimente de ostilitate față de șef întărzie de la serviciu sau uită să-și îndeplinească anumite sarcini.Asfel de persoane obțin rar ceea ce vor ,deoarece comportamentul lor este ineficient și generează ostilitate și resentimente.

persoanele manipulative care obțin ceea ce vor deoarece îi determină pe ceilalți să se simtă vinovăție sau compasiune față de ei,pozând în victime sau în martiri.Această metodă funcționează numai în situațiile în care persoana vizată nu realizează ce se petrece.

Bourne (1995) ne reprezintă un model de antrenament asertiv în patru trepte:

Formarea comportamentul asertiv non-verbal.

Persoana asertivă trebuie să privească interlocutorul drept în ochi atunci când i se adresează

Adoptarea unei posturi care să exprime deschiderea

Trebuie să se plaseze drept în fața interlocutorului,subiectul care comunică.

Interlocutorul trebuie tratat cu calm.

Recunoașterea propriilor drepturi și efectuarea unor exerciții de luptă pentru obținerea acestora.

am dreptul să solicit ceea ce doresc;

am dreptul să refuz solicitările cărora nu pot face față;

am dreptul să-mi exprim sentimentele,pozitive sau negative;

am dreptul să-mi schinb opiniile;

am dreptul să comit greșeli și să nu fiu totdeauna perfect;

am dreptul să mă conformez propriilor mele sisteme de valori;

am dreptul să spun,, NU” la tot ce mi se pare că nu sunt pregătită să fac,este periculos sau îmi încalcă sistemele de norme sau valori;

am dreptul să-mi stabilesc propriile sisteme de valori;

am dreptul să nu mă simt responsabil pentru comportamentele,acțiunile și problemele celorlalți;

am dreptul să solicit onestitate din partea celorlalț;

am dreptul să ma supăr pe o persoană la care țin;

am dreptul să fiu eu însumi;

am dreptul să mă simt speriat și să spun acelaș lucru celorlalți;

am dreptul să spun,, NU ȘTIU”;

am dreptul să nu prezint scuze și să nu-mi motiveze comportamentul;

am dreptul să iau decizii bazate pe propriile trebuințe în timpul și în locurile pe carea le consider potrivite;

am dreptul să-mi satisfac propriile trebuințe în timpul și în locurile pe care le consider potrivite;

am dreptul să mă distrez și să ma simt frivol;

am dreptul să fiu mai sănătos decât cei din jurul meu;

am dreptul să mă aflu într-o ambianță în care nu se abuzează de persoana mea;

am dreptul să-mi fac prieteni și să mă simt bine în prejma celorlați;

am dreptul să mă schimb și să evoluez;

am dreptul la respect din partea celorlalți față de propriile nevoi și dorințe;

am dreptul să fiu tratat ca o persoană demnă și plină de respect;

am dreptul să fiu fericit;

3.Coștintizarea propriilor sentimente,dorințe și trebuințe.

Este dificil ca o persoană să devină sertivă ,dacă nu-și dă seama ce simte,ce dorește și ce nu dorește. Comportamentul asertiv presupune ca subiectul să spună deschis ce simte și ce nu dorește să se schimbe.

4.Exersarea răspunsurilor asertive

Descrierea problemei –situația care îl supără pe subiect

Declanșarea răspunsului asertiv-elaborarea răspunsului asertiv (evaluarea drepturilor personale,precizarea timpului când va avea loc discuția,prezentarea problemei în termenii consecinței,acesteia)

Exprimarea sentimentelor

Exprimarea solicitării

Prezentarea consecințelor cooperării pacientului

Capacitatea de a spune ,,NU”

Comportamentul asertiv presupune capacitatea individului de a refuza o solicitare pe care nu dorește să o îndeplinescă deoarece contravine propriilor lui dorințe și nevoi.

Bourne (1995) ne sugerează să parcurgem următoarele etape:

Repetarea solicitării

Prezentarea motivelor refuzului

Exprimarea refuzului

Presupunerea unei alternative convenabile pentru ambele părți

Mc Kay (1983) ne prezintă câteva îndrumări de a spune,,nu” :

Acordați-vă un răspuns

Nu vă scuzați în mod exagerat

Precizarea conținutului refuzului

Utilizarea conținutului non-verbal de tip asertiv

Evitarea culpabilității inutile

Tehnici de evitare a manipulării:

Tehnica discului stricat-implică repetarea de mai multe ori a solicitării,pe un ton calm și direct.

Tehnica dezamorsării-se utilizează mai ales atunci când avem de-a face cu o persoană care ne critică frecvent și constă în acceptarea parțială a criticii.

Metoda modificării focalizării discuției de la conținut la proces-constă în cshimbarea subiectului unei discuții,focalizănd-o dinspre conținut către ceea ce petrece între parteneri.

Tehnica amânării-se utilizează atunci când cineva ripostează la solicitarea noastră asertivă declamșând o reacție cu o putenică încărcătură emoțională (furie,plâns).

2.2.Etapele intervenției cognitiv-comportamentală la persoanele insuficient asertive

Psihoterapia cognitiv-comportamentală este o terapie de scurtă durată, focalizată pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihice sau psihosomatice.

Asertivitatea reprezintă abilitatea subiectului de a-și recunoaște drepturile și de a-și comunica trebuințele, sentimentele și opiniile fără a încălca drepturile celorlalți. Persoana care are un comportament nonasertiv, nu are curajul de a-și apăra drepturile, acceptă solicitări pe care nu le dorește să le accepte, dar rămane plină de resentimente (spune ,,da” atunci cand nu ar fi dorit să o facă) și nu își exprimă opiniile. Limbajul trupului exprimă închidere (corpul este aplecat, brațele și picioarele încrucișate ,contactul vizual lipsește).Expresiile favorite ale persoanelor nonasertive sunt:,,probabil”,,,poate”, ,,îmi pare rău”.

Persoaanele agresive își exprimă opiniile în forță încălcând drepturile celorlalți și caută să iasă în față incomodându-i pe cei din jur.

Comportamentul defensiv poate conduce la acumularea de frustrare și iritare , pacientul avand impresia că ceilalți vor să profite de pe urma sa, în timp ce agresivitatea va conduce la excluderea și izolarea socială a acestuia.

Antrenamentul asertiv începe cu identificarea stilului obijnuit de comunicare după modelul următor:

Înainte de a se expune bazele antrenamentului asertiv,trebuie să se realizeze un exercițiu de relaxare, exercițiu care are ca obiectiv relaxarea întregului corp.

Terapeutul va explica apoi conceptul de asertivitate,definind alternativele comportamentului asertiv: agresivitatea și pasivitatea( comportamentul nonasertiv).

Componenta cognitivă implică un anumit mod de gandire care, de regulă îl împiedică pe individ să fie asertiv. Terapeutul îl va ghida pe pacient să reevalueze convingerile disfuncționale de bază și gândurile negative automate și înlocuirea acestora cu ganduri realiste, pozitive.- restructurare cognitivă

Componenta comportamentală a asertivității include contactul vizual,mimica și pantomimica, postura, tonul și modulațiile vocii, conținutul și momentul administrării unui mesaj.- optimizarea comunicării

Persoanele nonasertive prezintă o imagine de sine scăzută.Antrenamentul asertiv conduce la îmbuătățirea imaginii de sine- autostima

Formarea deprinderilor de a face față problemelor de viață

2.2.1. Restructurare cognitivă

Deși dezvoltarea comportamentului asertiv reprezintă obiecctivul prioritar în vederea îmbunătățirii performanțelor individuale la persoanele nonasertive,

restructurarea cognitivă va fi în atenția terapeutului, aceasta reprezentand o parte integarantă a asertivității, pentru că atat pasivitatea, cât și agresivitatea reprezintă rezutatul unui stil distorsionat de gandire, precum și moduri deficitare de comportament.

Psihoterapia cognitivă pornește de la ideea că gândurile negative distorsionate conduc la tulburări emoționale patologice cum ar depresia sau anxietatea.

Identificarea distorsiunilor cognitive

Identificarea evenimentului perturbator.Se realizează o decriere sumară a problemei care îl macină pe client.

Notarea stărilor afective negative pe care le trăiște clientul.Se notează sentimentele și emoțiile negative și se va evalua fiecare stare afectivă negativă pe o scală de la 1 la 100.Utilizați termeni ca :descurajat, trist, frustrat, rănit, anxios,deprimat, tensiona etc.

Descoperiți care sunt gandurile negative asociate cu stările afective disfuncționale.Trebuie să va adresați întrebări de genul:,,Ce îmi spun în gand în situația care mă supăr?”

Notați gandurile negative și distorsionările cognitive într-un tabel :

Burns (1989) spunea că cele mai frecvente distorsionările cognitive care produc anxietatea sunt:

Prevederea viitorului:,,Ce se va întâmplă dacă voi devenii nervos și nu mai pot

face nimic?”

Citirea gândurilor:,, Oamenii vor râde de mine dacă vor vedea că sunt nervos

și nesigur pe mine”.

Judecată afectivă:,,Mă simt foarte speriat .Asta înseamnă că este foarte

periculos să zbori cu avionul?”

Afirmații categorice:,,Nu ar trebui să mă simt atât de speriat”.

Exagerarea(amplificarea):,,Dacă îmi voi pierde controlul va fi îngrozitor”.

Concluziile evaluării

După ce ați dat o replică rațională fiecărui gând negativ automat, reevaluați cât de mult mai credeți în realitatea gândurilor negative și ve-ți constatat că acestea nu mai sunt atat de puternice și vă simțiți mai bine.Evaluați în ce mâsură s-a ameliorat starea dumneavoastră afectivă.

descrieti evenimentul perturbator

notați sentimentele negative pe care le trăiți în raport cu acesta și evaluați intensitatea lor pe o scală de la 0 la 100.

Tehnica celor trei coloane

Reevaluați cât de mult credeți în veridicitatea fiecărui gând automat (0-100)

Bifați expresia care indică modul în care vă simțiți acum:

Nu mă simt mai bine

Mă simt ceva mai bine

Mă simt mult mai bine

Mă simt incomparabil mai bine

În cazul în care vă simțiti mai supărat ca și înainte adresați-vă următoarele întrebări:

Oare am descoperit corect evenimentul care mă deranjează?

Doresc cu adevărat să-mi revizuiesc sentimentele legate de această situație?

Oare mi-am identificat corect gândurile negative automate?

Gandurile raționale alternative sunt valide și suficient de convingâtoare pentru a contracara gândurile negative automate ?

Pot exista siuații în care lista distorsiunilor negative elaborată de Burns (1989) să nu se potrivească în totalitate unei situații.trebuie să descoperim măcar una sau două distorsionări cognitive în fiecare gănd negativ automat.

Căutarea și verificare dovezilor

După ce subiectul notează gândul negativ și identifică distorsionarea acestuia ,trebuie să descopere pe ce se bazează atunci când consideră adevărat respectivul gând.

Putem folosii următoarele tehnici și metode:

Tehnica unui caz similar.Cand avem ganduri excesiv de autocritice putem să ne adresăm următoarea întrebare:Ce sfat i-aș da unui prieten care seamănă mult cu mine și are aceiaș problemă?

Tehnica experimentală.Când apar gândul negativ ,subiectul poate fi învățat să verifice sub forma unui mic experiment, în ce măsură gandul respectiv are o bază reală.

Stil de gândire în nuanțe de cenușiu.Pacientul este instruit să se întrebe dacă nu cumva gândește de maniera ,,alb-negru”, ,,totul sau nimic”.Este invitat să evalueze situația pe o scală de la 1 la 100.

Metoda interviului.Pacientul va întreba mai mulți prieteni,cunoscuți dacă sau confruntat si ei cu o problemă asemănătoare.

Metoda reducerii la absurd-definirea termenilor.Se adreseaza întrebări de genul:Ce înțeleg eu prin aceasta?Nu recurg la etichetări vagi, lipsite de sens? și este folosită pentru persoanele care se etichetează ca ratat, prost etc..

Metoda semantică.Este o tehnică de combatere a afirmațiilor categorice de tipul ,,trebuie”.Pacientul este instruit să substituie afirmațiile categorice cu unele mai puțin încărcate afectiv.

Reatribuirea. Subiectul este instruit să se întrebe ce alți factori au contribuit la situația sa în afară de propriile greșeli. Obiectivul este o evaluare mai obiectivă a cauzelor situației create.

Analiza costurilor și beneficiilor.Abordeaza gândurile negative din perspectiva motivației, și nu a veridicității respectivelor ganduri.subiectul se va întreba ce va căștiga și ce va pierde dacă va mențiene gândul negativ.

Îndrumări pentru identificarea și contracararea vorbirii interioare cu conținut negativ.Trebuie respectați următorii pași:

Identificarea.

Formularea unor întrebări cu caracter provocator la adresa găndurilor negative disfuncționale.

Relaxarea.

Notarea găndurilor negative disfuncționale.

Identificarea tipului de vorbire interioară cu conținut negativ.

Înlocuirea găndurilor negative automate cu afirmații alternative pozitive.

Tehnica săgeții verticale.Subiectul va fi învățat să analizeze din aproape în aproape gândul negativ.El acceptă convingerile disfuncționale și urmărește unde duc ele și ce obstacole creează.

Tehnica imaginării situațiilor anxiogene

Tehnici de identificarea și exprimare a sentimentelor și emoțiilor

identificarea stărilor afective: anxietate, depresie, simptomele psihosomatice, supraâncordarea musculară

exprimarea sentimentelor care presupune :comunicarea și notarea stărilor afective,descărcarea emoțiilor care exprimă tristețea,descărcarea ostilității.

2.2.2.Optimizarea comunicării

Asertivitatea reprezintă abilitatea subiectului de a-și recunoaște drepturile și de a-și comunica trebuințele ,sentimentele și opiniile fără a încălca drepturile celorlalți

Persoanele asertive își exprimă dorințele și opiniile într-o manieră neamenințătoare pentru ceilalți,îi ascultă pe aceștia, reflectează la modalitatea de răspuns și acceptă sau resping solicitările motivând în mod politicos decizia. Persoanele nonasertive nu folosesc o comunicare bună și eficientă.

Comunicarea eficientă are următoarele caracteristici:subiectul își exprimă sentimentele în mod deschis și direct și îl încurajează pe partener său să facă același lucru.

Comunicarea ineficientă care o putem întălni la persoanele nonasertive presupune negarea propriilor stări și exprimerea lor indirectă, refuzul părților de a-și împărtășii în mod deschis sentimentele.

Componenta comportamentală a asertivității include:

Contactul vizual.O persoană asertivă își privește interlocutorul în ochi.Lipsa contactului vizual poate transmite mesaje nedorite.

Tonul vocii.Mesajul își va pierde din semnificație dacă va fi exprimat cu o voce șoptită care va da impresia de nesiguranță sau prea tare ,fapt ce ar putea activa comportament defensiv al interlocutorului și o comunicare ineficientă.

Postura.Subiectul trebuie să stea drept, nici prea rigid nici prea relaxat pentru că ar putea fi interpretată ca lipsă de respect.

Mimica. Pentru ca mesajul să aibă caracter asertiv, mimica trebuie să fie adecvată și congruentă cu conținutul mesajului.

Momentul administrării mesajului.Mesajul își pierde din semnificație dacă este administrat întru-un moment nepotrivit.

Conținutul .Trebuie să fie precis,descriptiv și direct.

Comunicarea eficientă presupune:

Abilități de ascultare:

Tehnica dezarmării.Identificați ceva adevărat în afirmațiile celeilalte persoane chiar dacă sunteți convinși că tot ce spune acesta este greșit

Empatia.Punețivă în pielea celuilat și încercați să vedeți lumea din prisma acestuia.Empatizarea cu gândurile și cu stările afective ale celuilalt.

Tehnica interogării.Adresați pe un ton blând și cald cât mai multe întrebări la obiect pentru a afla ce simte și ce gândește interlocutorul

Abilități de autoexprimare:

Afirmații de tipul,,Eu simt….” în loc de ,,tu…”.

Întăririle pozitive

Comunicarea cu subiecții pasiv –agresivi care refuză să vorbescă

Empatizarea

Tehnica antiagresivitate pasivă

-Nu trebuie să insistăm să ne vorbescă subiectul, ci o să-l întrebăm pe un ton prietenos de ce refuză dialogul

-Tehnica interogării pentru a obține pe un ton calm , mai multe informații în legătură cu ceea ce simte celălalt.

-Tehnica dezarmării în cazul în care partenerul de dispută o să vă critice.

-Tehnicile de ascultare sunt utile pentru că acestora le lipsește abilitățile de asertivitate de autoexprimare.Ei sunt supărați și nu știu cum să-și exprime sentimentele.Trebuie să-i dezarmăm,să empatizăm cu ei și să utiluzăm metoda interogării.

Atitudinile care ne împiedică să comunicăm eficient unii cu alții( Burns, 1989)

Atitudinile care ne împiedică să ne exprimăm sentimentele :

fobia de conflicte

perfecționismul emoțional

teama de dezaprobare și respingere

agresivitate pasivă

lipsa de speranță

nivelul scăzul al autostimei

spontaneitate

citirea găndurilor

tendința de martirizare

nevoia de rezolvare de probleme

Atitudinile care ne împiedică să-i ascutăm pe ceilalțip:

convingerea ca dreptatea este de partea noastră

blamarea

nevoia de victimizare

scoaterea din cauză

defensivitatea

hipersensibilitatea la constrângere

solicitări exagerate față de ceilalți

egoismul

neîncrederea

nevoia compulsivă de a oferi ajutor

Antrenamentul asertiv are menirea dea a-l învăța pe subiect să-și exprime deschis și adecvat gândurile și sentimentele.Se acordă o atenție deosebită dezvoltării unor deprinderi și abilități de relaționare interpersonală.

Pacienții timizi sunt învățați să adreseze altor persoane remarci direste și mai puțin confortabile, fără ca în spatele lor să se afle sentimente de ostilitate sau agresivitate.

2.2.3.Autostima-îmbunătățirea imaginii de sine

Asertivitate-Autostima –Anxietate

Asertivitatea este o caracteristică a unei persoane care își exprima cu ușurință punctul de vedere și interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalți.Tehnicile de antrenament în sensul asertivității,uneori numită destul de inpropriu afirmare de sine,își propune să ajute un subiect,care se plânge de inhibiție pe planul social sau de difilcutăți de comunicare,să-și exprime și să-și susțină mai bine punctul de vedere.Se pune problema diminuării anxietății sale sociale ,fie învățândul să-și învingă dificultățile pe care el le impută uneori timidității sale, fie dimpotrivă, încitândul să-și modereze agresivitatea și să modifice componentele comportamentului sau și să obțină o mai bună cooperare cu acesta.Tehnicile asertive fac în permanența apel la factori cognitivi, sunt foarte frecvent utilizați în terapia comportamentală atunci când anxietatea generată de situații sociale ramâne în registru nevrozelor.

Autostima scăzută reprezintă poate cauza cea mai profundă care stă la baza tulburărolor anxioase.Subiectul anxios a crescut probabil într-un context familial disfuncțional,caracterizat prin diverse tipuri de deprivări,abuzuri,neglijări care au condus la un nivel scăzut al autostimei .Drept rezultat,acesta va dezvolta la varsta adultă un profund sentiment de insecuritate, jenă și neadecvare care se poate manifesta în plan comportamental sub formaunor atacuri de panică,teamă de a se confrunta cu lumea exterioară (agorafobie),teama de a nu fi umilit (fobie socială) sau anxietate generalizată.

Adesea, nivelul scăzut al autostimei se corelează cu lipsa asertivității, cu vorbirea interioară cu conținutul perfecționist și cu dificultatea dea exprima propriile sentimente.

Metode de ameliorare a sentimentului de autostimă:

Realizarea unei imagini corporale bune

Atingerea unor obiective personale concrete

Contracararea vorbirii interioare cu conținut demobilizator

Comunicarea cu ,,copilul interior “, instanță psihică creativă și spontană, dar care înglobează și sentimentele de insecuritate,rușine și durere ce s-au format în copilărie.În stare de relaxare,pacientul va fi ghidat de câtre terapeut să acționeze ca un părinte puternic,suportiv și adecvat pentru copilul care se află în interiorul ființei sale.

Terapia cognitiv-comportamentală și autostima

Autostima reprezintă o modalitate de a gândi, simți și acționa care implică autoacceptarea propriei persoane, respectul față de sine și încrederea în forțele proprii.

Când nivelul autostimei este scăzut, persoana are o senzația de vid interior pe care încearcă să-l umple cu suporturi exterioare.

Bourne ( 1995) ne prezintă câteva dintre cauzele autostimei scăzute:

Părinți hipercritici. Aceștia critică copilul mereu și îi stabilește standarde comportamentale excesiv de înalte declanșâd sentimente de culpabilitate.Ca adult va lupta pentru perfecțiune, pentru depășirea unui puternic sentiment de inferioritate, avănd și o puternică tendință de autocritică.

Pierderea semnificației suferite în copilărie.Copilul care a pierdut un părinte prin deces sau divorț va dezvolta un puternic sentiment de abandon, vid interior și insecuritate.Ca adult va încerca să depășească sentimentul de abandon, devenind dependent de o persoană, de activitatea profesională, alimente,alcool sau droguri.

Abuzul parental.Adulții care au suferit în copilărie abuzuri fizice sau sexuale devin un fel de victime permanente sau dezvoltă o atitudine ostilă față de lume și viață, transformându-i pe ceilalți în victime.acesâștia vor avea dificultăți în stabilirea unor relații intime cu alți oameni.

Alcoolismul și toxicomania părinților.Într-o astfel de familie copilul nu-și poate dezvolta sentimente profunde de încredere și securitate.Aceștia vor avea o imagine de sine scăzută și nu au sentimentul identității personale.

Neglijarea parentală.Părinții care le dau de înțeles copiilor că nu sunt doriți, atitudine care va dezvolta la copil nesiguranță în ceea ce privește dreptul său la existență, va avea tendințe autodistructive și se va sabota în permanență.

Hiperprotecția.Părinții care hiperprotejează copilul,îi va întări sentimentul de insecuritat. Acesta se va teme să se îndepărteze de locurile sigure sau de persoanele pe care se pot baza.

Indulgența exagerată a părinților va crea persoane lipsite de perseverență, vor dezarma ușor și vor întâmpina dificultăți cand vor fi solicitați să depună eforturi întro direcție sau alta.

Metode cognitiv –comportamentale de ameliorare a autostimei

Conștientizarea și satisfacerea propriilor trebuințe

Bourne (1995) este de părere că un prim pas pe cale constituiri autostimei îl reprezintă conștientizarea și satisfacerea propriilor trebuințe.Se prezintă o listă cu principalele trebuințe umane iar subiecții trebuie să o studieze și să se întrebe câte dintre ele sunt satisfăcute și să elaboreze o strategie concretă de îndeplinire a trebuințelor deficitare.

siguranța fizică și securitatea psihologică

securitatea financiară

prietenie

atenție din partea celorlalți

nevoia de a fi ascutat

nevoia de îndrumare

nevoia de respect

nevoia de confirmare

nevoia de exprima și împărtăși sentimente

nevoia de apartnență

nevoia de grija altor persoane

nevoia de contact fizic

nevoia de intimitate

nevoia de exprimare sexuală

nevoia de loialitate și încredere

nevoia de autoîmplinire

nevoia de progres și de atingere a obiectivelor

nevoia de a se simți competent

nevoia de a aduce o contribuție

nevoia de distracție și joc

nevoia de libertate și independență

nevoia de creativitate

nevoia de împlinire spirituală

nevoia de dragoste necondiționată

Stabilirea unei legături cu ,,copilul interior”

,,Copilul interior” reprezintă o subpersonalitate care se coportă si reacționează ca un copil :

are sentimente și emoții caracteristice copilăriei

reprezintă acea parte a ființei noastre care exprimă cele mai profunde nevoi de securitate,încredere, grijă din parte celorlalți, afecțiune și măngâiere

este plin de energie, vioiciune, creativitate și tendințe ludice.

Purtătoare a tuturor traumelor emoționale și a tuturor durerilor acumulate în copilărie

Sediul sentimentelor de insecuritate,singurătate,teamă,ostilitate,rușine sau culpabilitate

Dacă negăm această subpersonalitate, ne va fi greu să fim relaxați să ne păstrăm umorul și pofta de viață.

Pentru a restabili legătura cu ,,copilul interior” trebuie să parcurgem următoarele etape Bourne (1996):

Depășirea atitudinii negative față de copilul din noi

Pentru a constitui o bună imagine de sine ,este necesar conștientizarea și contracararea tuturor atitudinilor parentale interiorizate care presupun critică excesivă, abuzuri, neglijarea sau negarea sentimentelor din noi.

Stabilirea contactului cu ,,copilul interior”

Acesta se realizează în starea de relaxare cu hipnoză, prin intermediul tehnici vizualizării.

Bourne (1996) prezintă un model de imaginație dirijată menite să faciliteze contactul și stabilirea unei relații simpatetice cu copilul interior.

Consuelo Casula (1997) ne prezintă un scenariu de imaginație dirijată care implică atat contactul cu copilul interior, cat și o proiectare metaforică a viitorului.Tehnica se numește ,,cele șapte camere”

Acordarea atenției ,,copilul interior”

Se recomandă persoanelor cu imagine de sine scăzută să desfășoare activități care să le facă plăcere, să amelioreze relația cu propriul eu și să contribuie la creșterea sentimentului valorii personale.

Ex.:faceți o baie fierbinte, luați micul dejun în pat, face-ți masaj, cumpătati-vă o floare, mergeți la coafor, citiți o carte bună, vizionați o comedie, cumpărați-vă ceva nou de îmbrăcat, faceți o plimbare, întâlniți-vă cu un prieten, pregatiți-vă ceva bun de mancare, faceti sport etc.

Bourne (1995) consideră că demersul de reconstituire a autostimei trebuie să implice și alte etape:

Starea de bine fizic și imaginea corporală

Exprimarea stărilor emoționale

Vorbirea interioară și afirmațiile care exprimă autostima

Cultivarea sentimentului autoîmpliniri

2.2.4.Rezolvarea de probleme

Psihoterapia cognitiv-comportamentală susține faptul că modurile în care se comportă oamenii sunt determinate atât de situațiile extreme, cât și de felul în care aceștia interpretează respectivele situații.

La baza formării și menținerii simptomelor și comportamentelor dezadaptative stau modelele de gândire negativă și din acest motiv, psihoterapia cognitiv comportamentală își propune identificarea și restructurarea acestor modele cognitive, precum și validarea în practică arezultatealor obținute.Acest demers terapeutic are următoarele avantaje: terapia este de scurtă durată, are obiective precise și este aplicată atât la pacienți cu tulburări nevrotice și psihosomatice, cât și la oamenii obijnuiți care se află intr-o situație de criză existențială.

Criza existențială definită de Caplan(1961) este acea situație în care o persoană întâlnește un obstacol important care îi blochează scopurile în viață și care este imposibil de depășit prin mijloace obijnuite.Dacă subiectul nu găsește o soluție corespunzătoare la problema sa, apare o dezorganizare a comportamentului, pe fondul unei stări afective negative care dacă persistă mai mult timp poate conduce la instalarea unor simptome nevrotice sau psihosomatice.

Situațiile problematice cele mai des întâlnite:

Amenințarea cu pierderea unei relații interpersonale semnificative sau a statutului social;

O pierdere actuală;

Conflicte majore cu o persoană;

Probleme în casnicie;

Relații interpersonale tensionate;

Dificultăți la locul de muncă;

Dificultăți materiale;

Dificultăți legate de creșterea copiilor;

Dificultăți de învățare;

Dificultăți rezultate în urma handicapului produs de o boală psihică sau somatică.

De obicei pacienții care solicită ajutorul persoanelor de specialitate (psiholog,consilier sau psihoterapeut) sunt luații în evidență nu pentru problema în sine, ci pentru simptome, cum ar fi:depresia ,anxietatea, insomnia,durerile de cap,pierderea apetitului, sau probleme în sfera comportamentală cum ar fi de pildă o tentativă de suicid.Simptomele respective sunt secundare situației stresante,remiterea ei depinzând de rezolvarea situației problematice.

Obiectivele psihoterapiei cognitiv-comportamentală în rezolvarea de probleme după Kirk(1989) sunt:

ajutarea subiectului să identifice problema care îi creează stări afective negative;

ajutarea subiectului să conștiențizeze resursele adaptative care le are la dispoziție pentru a face față dificultăților;

învățarea unor metode simple de depășire a problemelor dificile;

dezvoltarea capacităților de autoreglare a stărilor psihice;

învățarea unor tehnici de aface față unor posibile probleme în viitor.

Psihoterapiei cognitiv-comportamentală în rezolvarea de probleme este indicată persoanelor care se descurcă bine în viață ,dar care dintr-un motiv sau altul situația stresantă a depășit posibilitățile lor de adaptative actuale.

Etapele demersului psihoterapeutic sunt următoarele:

identificarea situațiilor problematice

Pentru a identifica situațiile problematice ,terapeurul trebuie să-l ajute pe client să realizeze o listă în care sa fie definite clar și precis problemele,deoarece oamenii solicită ajutor pentru un amalgam de probleme insuficient de bine precizate.

Hawton și Kirk (1989) propun cateva strategii pentru identificarea problemelor

Ascultați cu atenție descrierea problemei de câtre pacient.

Realizați o listă preliminară de probleme.

Verificați să nu existe o altă problemă care nu a fost precizată.

Obținerea unei descrieri cât mai amănunțite a tuturor problemelor persoanei care solicită ajutor.

identificarea resurselor adaptative ale pacientului

În rezolvarea problemelor de viață este util să se utilizeze resursele și disponibilitățile subiectului.Evaluarea resurselor subiectului se realizează luând în considerare următorele informații:

cum a facut față în trecut unor dificultăți similare;

măsura în care subiectul a utilizat strategii de evitare sau alte metode de a fugii de probleme;

gradul de extensie a stărilor afective negative actuale;

măsura în care subiectul poate furniza soluții la problema sa.

evaluarea ,,suporturilor” de care dispune subiectul

Terapeutul trebuie să obțină informații în legătură cu următoarele aspecte:

dacă persoana dispune de un confident;

dacă s-a mai adresat și altor persoane abilitate;

factorii de mediu:situația materială,interese,profesie,familie etc.

Important de știut dacă aceste aspecte reprezintă sau nu pentru subiect surse de autostimă.

Indicații pentru aplicarea tehnicii de rezolvare de probleme

problemele pacientului pot fi definite cu precizie.

obiectivele acestuia par realiste.

absența unei boli psihice majore.

acordul dintre terapeut și pacient referitor la posibilitățile de a lucra împreună asupra problemelor pacientului.

Etapele rezolvării de probleme:

decizia asupra căreia dintre probleme să se lucreze

acceptarea obiectivelor

parcurgerea stadiilor necesare atingerii obiectivelor

decizia în legătură cu prima sarcină abordată

evaluarea progresului în ședința următoare de psihoterapie și abordarea dificultăților apărute

decizia pentru pasul următor

redefinirea scopurilor și problemelor viitoare

abordarea problemei următoare dacă este cazul.

Important este ca atenția să fie focalizătă la început asupra unei singure probleme, de regulă cea mai importantă sau, în unele cazuri, cea mai ușor de abordat.

Strategii de rezolvare a problemelor

generarea unor soluții posibile la problemă.

repetarea cognitivă.

jocul de rol direct și inversat.

monitorizarea activităților.

adresarea de verificări convingerilor eronate.

acordarea de recompense.

obținerea de informații și sfaturi suplimentare.

Sank și Shaffer(1984) propune opt etape în cadrul procesului de rezolvare de probleme:

identificarea problemei

Problema trebuie definită precis, subiectul trebuind să conștientizeze modul în care problema a apărut, care sunt factorii care o întrețin și natura acesteia.

stabilirea scopurilor

Subiectul trebuie să răspundă la întrebarea,,Ce înseamnă pentru mine rezolvarea problemei?”

generarea unor soluții alternative

Se recomandă ca subiectul să producă un număr mare de alternative le problema sa prin tehnica ,,brainstoringului” fără a evalua critic soluțiile respective.

evaluarea soluțiilor alternative

După ce a generat o serie de soluții la problema sa, subiectul va analiza alternativele propuse sub aspectul consecințelor pozitive și negative,evaluăndu-le eficiența pe o scală de la 1 la 5.

adoptarea deciziei

Pe baza analizei alternativelor, subiectul va adopta soluția cea mai convenabilă pentru soluționarea problemelor sale.

Verificarea

Subiectul își va adresa următoarea întrebare,,reprezintă oare alternativa asupra căreia m-am oprit o soluție convenabilă la problema mea?” dacă răspunsul este negativ, subiectul se reîntoarce la etapa a treia și reia procesul de la început.Dacă însă răspunsul este pozitiv,se trece la etapa a 7-a.

pregătirea implementării soluției

În caestă etapă ,pacientul va elebora un plan de acțiune pentru a pune în practică soluția aleasă.

aplicarea în practică a soluției la problema dată

După explicarea celor 8 etape ale procesului rezolvării de probleme, terapeutul va explica cele expuse.

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ- INTERVENȚIA COGNITIV

-COMPORTAMENTAL LA PERSOANELE INSUFICIENT ASERTIVE

3.1. Structura aplicativă a unei intervenții cognitiv-comportamentală la persoanele insuficient asertive

Pentru o mai bună cunoaștere a influenței terapiei în mod individual se vor avea în vedere evoluțiile individuale și se vor încerca găsirea de explicații pentru diferitele răspunsuri la terapie care vor avea loc.

De asemenea studiul de caz permite punerea în evidență a specificității fiecărui subiect în parte și o analiză calitativă a datelor obținute. Vom prezenta date personale ale subiectului precum și o fișă de identificare a unor aspecte ale vieții sale pentru a înțelege alegerea tehnicilor și a demersului psihoterapeutic, de asemenea și instrumentele de verificare a eficienței terapiei prin măsurarea unor dimensiuni psihologice înainte și după terapie și un plan de psihoterapie așa cum a fost el conceput pentru cazul de față.

Dorim în acest fel să formăm o imagine de ansamblu asupra demersului psihoterapeutic, care presupune mai multe părți și anume:

culegere a datelor sau de anamneză, în care ne informăm asupra clientului, a problemei sale și a posibilelor cauze, în funcție de curentul psihoterapeutic;

investigare prin metode psihologice, psihometrice pentru ca în final să putem pune în evidență obiectiv schimbările induse de terapie-această etapă nu este una obligatorie în practica clinică, de cele mai multe ori eficiența este observată prin schimbarea comportamentelor sau prin relatări subiective;

de stabilire a planului terapeutic;

de intervenția cognitiv –comportamentală propriu-zisă prin desfășurarea planului terapeutic și adaptării lui permanente la schimbările intervenite;

măsurării rezultatelor terapiei prin măsurători obiective sau raportări subiective.

Structura unei intervenții cognitiv –comportamentală la persoanele insuficient asertive a cuprins următoarele etape:

Etapa 1. Relaxare. Se realizează exerciții de relaxare, care au ca obiectiv relaxarea întregului corp prin însușirea deprinderilor de relaxare după metodele Jacobson, controlul respirației și administrarea de sugestii și autosugestii. (ședințele 1 – 2 ).

Etapa 2. Restructurare cognitivă.Componenta cognitivă implică un anumit mod de gândire care, de regulă îl împiedică pe individ să fie asertiv. Terapeutul îl va ghida pe pacient să reevalueze convingerile disfuncționale de bază și gândurile negative automate și înlocuirea acestora cu gânduri realiste, pozitive pentru o mai bună performanță la locul de muncă (ședințele 3-5 ).

Etapa 3. Antrenamentul asertiv. Are drept scop optimizarea relațiilor interpersonale și îmbunătățirea performanței individuale la persoanele prea pasive.Componenta comportamentală a asertivității include contactul vizual, mimica și pantomimica, postura, tonul și modulațiile vocii, conținutul și momentul administrării unui mesaj (optimizarea comunicării). Persoanele non-asertive prezintă o imagine de sine scăzută. Antrenamentul asertiv conduce la îmbunătățirea imaginii de sine (autostima). (ședințele 6-12).

La modul concret, în cadrul pregătirii psihologice a personalului din unitate s-a aplicat un model de antrenament asertiv în patru trepte stucturat astfel:

1. Formarea comportamentului asertiv non-verbal.

2. Recunoașterea propriilor drepturi și efectuarea unor exerciții de luptă

pentru obținerea acestora.

3. Coștientizarea propriilor sentimente, dorințe și trebuințe.

4. Exersarea răspunsurilor assertive

Etapa 4. Rezolvarea de probleme.Pacienții sunt învățați să conștientizeze și să rezolve problemele care le produc tulburări emoționale sau comportamentale precum și capacitatea de a face față situațiilor dificile de la locul de muncă (ședințele 13-14 ).

3.2. Ședință practică –forma principală de organizare a unui studiu de caz.

IDENTIFICAREA

NUMELE ȘI PRENUMELE: Vasile Costel

VÂRSTĂ: 41ani

SEX: masculin

OCUPAȚIA: cadru militar

STUDII: Școală Militară de Ofițeri

STATUT MARITAL: căsătorit

RELIGIA: ortodoxă

MOTIVUL SOLICITĂRII CONSILIERII PSIHOLOGICE

Subiectul este un bărbat în vârstă de 41 de ani, căsătorit de aproximativ 10 ani, are doi copii și prezentă stări depresive și anxioase, sursa acestora fiind munca. Se simte incompetent și neproductiv în raport cu ceilalți simțind nevoia unei schimbări la nivel profesional. Problema lui constă în faptul că se simte nedreptățit la serviciu, munca lui nefiind apreciat la justa valoare. Își dorește o imagine de sine pozitivă din punct de vedere a competenței și eficienței, să ajungă la timp la locul de muncă, să-și atingă obiectivele profesionale, să fie înțeles acasă și să primească mai multă afecțiune.

ANTECEDENTE

antecedente personale patologice

PSIHIATRICE: a fost internat la neuropsihiatrie în 24 noiembrie 2003 cu diagnosticul: tulburări anxioase și depresive, fiind adus de soție pentru că simțea dureri în zona abdominală și a capului plus agitație psihomotorie.

Pacientul cerea insistent un consult la nivelul capului deoarece acuza dureri ca niște ace în zona creierului, lucru care îl împiedica să-și desfășoare munca în bune condiții.

MEDICALE: probleme digestive.

antecedente heredo-colaterale: Mătușă paternă:-care are probleme psihice ,,face rău” de profesie învătătoare.

ISTORICUL PROBLEMEI

Stările depresive și anxioase apar în urma unor evenimente negative ale existenței subiectului și a unor situații stresante de mare severitate la locul de muncă. În perioada octombrie -decembrie 2003 în viața subiectului apar trei decese care îl vor afecta profund :decesul mamei în octombrie, decesul unui prieten apropiat în noiembrie și a unei rude din partea soției în aceeaș lună. La acestea se mai adaugă și alte situații stresante de viață :probleme de eficiență la locul de muncă, probleme financiare și de comunicare în cadrul familiei plus mutarea într-un mediu nou în care subiectul se simte inferior (aprilie 2003).Cu aproximativ 3 zile înaintea debutului tulburărilor, subiectul a fost anunțat că va avea un control pe linie profesională și au început presiuni asupra sa în ceea ce privește finalizarea lucrărilor.

ISTORICUL PERSONAL ȘI FAMILIAL

RELAȚII FAMILIALE

Părinții sunt decedați, mama în octombrie 2003 iar tatăl în iunie1968, când pacientul avea vârsta de aproape 5 ani.Tatăl a decedat pe 6 iunie iar subiectul a împlinit pe 18 iunie vârsta de 5 ani.Copil dori mai mult de tată, nascut al 6-lea dintre cei 7 frați cu o dezvoltare psihomotorie normală, susține că a avut o copilărie plină de greutăți și neajunsuri mai ales după moartea tatălui.Mama este descrisă ca fiind rece din punct de vedere afectiv, egocentrică, incapabilă de apropiere afectivă autentică sau de empatie.

Crește în casa părinților pană la vârsta de 14 ani când pleacă la liceu în oraș (Galați) unde stă pană la varsta de 18 ani. După liceu se angajează ca muncitor necalificat aproximativ 6 luni, apoi își satisface stagiul militar și sustine examenul la Scoala Militară de Ofițeri unde reușește din a doua încercare.Parcurge Școala Militara de Ofițeri și se angajează în M.Ap.N în București unde stă cu chirie timp de 4 ani.Își cunoaște viitoarea soție (de profesie tehnician agricol) datorită cunoscuților și se casătorește cu ea la vârsta de 29 de ani.După nașterea primului copil (băiat), subiectul se mută cu toată familia la socrul său în provincie la o distanță de 40 de km de locul de muncă. Soția nu mai lucrează avănd grijă atât de copil cât și de tatăl său bolnav iar la un interval de 3 ani apare și al doilea copil (fată).În prezent baiatul este în clasa a I-a iar fetița este la grădiniță.

Soția este o persoană rece din punct de vedere afectiv, dominatoare, egocentrică cu potențialitate isterioidă în momente de cotrarietate sau constrângere.

RUTA ȘCOLARĂ-În școala primară și generală subiectul prezintă rezultate școlare medii. Susține examenul de admitere la Liceul în Galați și apoi își continuă studiile la Școala Militară de Ofițeri unde reușește din a doua încercare.

RELAȚI,PRIETENI-Nu menționează prezența unor prieteni apropiați, singura persoană cu care mai comunica și cu care se întalnea zilnic a decedat în noiembrie 2003 fiind profund afectat de pierderea acestuia.În prezent nu primește vizite la domiciliu decât ale rudelor de care nu este prea încântat.

EXAMEN PSIHIC GENERAL

Conform datelor din fișa de observație psihologică, completată la prima întâlnire, rezultă:

Ținută- îngrijită, mimica și gestica reținută cu o ușoară agitație motorie la nivelul mâinilor având tendința de a ordona tot ce este în fața sa. Limbajul trupului exprimă închidere (corpul este aplecat, contactul vizual lipsește).

Tulburări de dispoziție: deprimat, încordat, anxios, îngrijorat, trist, plictisit, vinovat, nemulțumit, timid.

Probleme cognitive:gândirea: ideile sunt legate logic de obiectul vorbirii;conținutul gândirii: idei de referință legate de performanța profesională;memorie : poate evoca evenimente îndepărtate și recente cu ușurință;calcul mental : poate face câteva operații mentale simple;fondul de cunoștințe : cunoștințe cu caracter general, inserat în realitatea înconjurătoare; gândirea abstractă : are o bună capacitate de a trece de la un concept la altul.

Activitatea și grijile materiale:,,muncesc prea mult, primesc prea puțină apreciere la locul de muncă, nu sunt satisfăcut de condițiile de muncă, am probleme cu colegii și șefii, am dificultăți financiare, nu ajung la timp la locul de muncă și plec foarte târziu.”

Probleme sociale: ,,mă simt prost față de colegi și față de șefi ,nu am curajul de a-mi apăra drepturile, accept solicitări pe care nu le doresc să le accept și rămân plin de resentimente (spune ,,da” atunci când nu ar fi dorit să o facă), mă simt stânjenit în prezența altor persoane, am prea puține întâlniri’’.

Vorbire: vocabular uzual; tonalitate scăzută a vocii; o lentoare în vorbire; articulare normală a cuvintelor.

Probleme somatice: dureri de cap, tulburări de somn, oboseală, atacuri anxioase, tulburări digestive.

Sentimente legate de propria persoană: lipsa încrederii în sine, incapacitatea de a conduce subalternii la locul de muncă, timid (neasertiv), se simte neînțeles, nu are curajul de a-și apăra drepturile, reținut, îi lipsește ambiția, nu este în stare să facă nimic nici la serviciu nici acasă.

Valori și probleme religioase:crede în DUMNEZEU

Probleme comportamentale:,,nu mă pot liniștii în anumite momente’’, are tendința de a ordona tot ce este în fața sa.

Subiectul se simte depășit, nefăcând față la solicitările zilnice ale locului de muncă este ușor confuz și prezintă reacții la stres sever și tulburări de adaptare datorită unor situații stresante de mare severitate (probleme la locul de muncă, decese în familie, mutarea domiciliu într-un nou mediu).Situația stresantă este ilustrată prin: depersonalizare și derealizare; manifestări neurovegetative (probleme digestive, dureri puternice la cap, palpitații, tahicardie); stări depresive și anxioase, confuzie, dezorientare și evitarea situației care îi provoacă starea de stres (nu poate să ajungă la serviciu).

DEMERSURI TERAPEUTICE:

Obiectivele terapiei:

Obiectivele principale: reducerea stărilor anxioase și depresive pentru a putea să ajungă la serviciu; clientul trebuie condus spre o înțelegere profundă a propriilor sale atitudini și stări emoționale și la autoacceptarea acestora; învățarea comportamentului asertiv; îmbunătățirea performanțelor individuale

Obiectivele secundare:creșterea gradului de autocontrol,organizarea eficientă a timpului,dezvoltarea abilităților sociale, creșterea stimei de sine, creșterea încrederii în sine, dezvoltarea unui stil de gândire eficient

Intervenția psihoterapeutică:

Tehnici cognitiv – comportamentale utilizate:

Tehnici asertive: metoda ascultării active, metoda discului stricat, metoda demorsării;

Tehnica metaforelor;

Tehnica utilizării unor scale de evaluare a așteptărilor;

Tehnica examinării avantajelor și dezavantajelor;

Tehnica transformării unui eveniment negativ într-un avantaj;

Tehnica descoperirii dirijate;

Tehnici de ameliorarea autostimei ;

Tehnici de relaxare;

Tehnica sarcinilor pentru acasă.

Contractul terapeutic

Se va semna înainte de începerea ședințelor de terapie.

,,Subsemnatul V.C. mă oblig să respect următoarele: să iau parte la toate ședințele de terapie, să realizez toate sarcinile pentru acasă, să particip la ședințele de psihoterapie cât se poate de eficient, să respect confidențialitatea.”

Stuctura ședințele

3.3.Prezentarea structurii ședințelor din cazul intervenției cognitiv-

comportamentale la persoanele insuficient asertive.

3.3.1. Ședințele I-II relaxare și organizare eficientă a timpului .

Ședința I (organizarea eficientă a timpului)

Am stabilit un climat psihologic în cadrul căruia subiectul s-a simțit acceptat, înțeles și valorizat ca persoană.

S-a realizat o relație empatică și caldă cu pacientul.

Subiectul a fost ascultat cu mare atenție și cu o atitudine de acceptare a ceea ce a avut de comunicat în cadrul terapiei.

Am stabilit împreună cu subiectul despre ce vom discuta în timpul sedinței de psihoterapie. (Terapeutul-,,Vom încerca împreună să stabilim ce vă deranjează în prezent și care este cauza nemulțumirilor dv.Sunteți de acord?”).

Subiectul a fost de acord să vorbească despre nemulțumirile sale.

Clientul-,,Chiar îmi doresc să găsesc un răspuns la problemele mele.”

Clientul și terapetul vor încerca să ordoneze problemele și să stabilească de comun acord de ce se vor ocupa pe parcursul terapiei.

Se va acorda o mai mare importanță evenimentelor actuale decât cele trecute:

să-și atingă obiectivele profesionale;

să aibă o imagine de sine pozitivă din punct de vedere al competenței și eficienței;

să poată să ajungă la timp la locul de muncă;

să fie înțeles în familie, primind mai multă afecțiune.

Terapeut-,,Care este problema cu care te confrunți și care te nemulțumește cel mai mult în prezent?”

Client- ,, Nu pot să mă concentrez ca să-mi termin la timp lucrările, din acest motiv stau peste program mă obosesc, nu pot să mă odihnesc bine noapte și a doua zi nu pot să ajung la timp la locul de muncă ”

I s-a cerut clientului să descrie o zi obișnuită din viață lui.

Client- ,, Mă trezesc la ora 3 dimineața și mă dau jos din pat la ora 7. Plec din casă pe la 7.30 (ora la care ar trebui să încep programul de lucru) și ajung la servici la 8.30-09.00.Când ajung la servici mă apuc de lucru dar nu mă pot concentra și renunț.Mă simt obosit și fără vlagă. Nu știu cum trece timpul și se termină programul. Încerc de mai multe ori să mă apuc de lucru dar nu pot. Adorm târziu și mă trezesc foarte devreme. În restul zilei mă plimb prin casă pentru că nu-mi place să ies, mă uit la tv. și cam atât. ”

I-am prezentat clientului diverse metode de organizare a timpului.Am identificat împreună perioadele zilei când se poate să lucreze mai bine și perioadele în care se odihnește.I-am propus un model de organizare zilnică a ativității .

Model de organizare zilnică a ativității :

În final i-am aplicat o tehnică de relaxare musculară:

,,Asezati-vă cât mai comod pe scaunul pe care stați.Închideți ochii și încercați să vă calmați respirația.Simțiți-vă căt mai confortabil cu putință.Vă concentrați atenția asupra brațului non-dominant (stâng), strângeți pumnul și încordați brațul cât puteți de mult.

Simțiți încordare în zona pumnului, brațului, antebrațului, umărului.Desfaceți apoi pumnul și lăsați brațul să se relaxeze.Repetați exercițiul.Procedați în acelaș fel cu brațul dominant strângeți pumnul și încordați brațul și căutați să percepeți tensiunea în zona pumnului, în antebraț, în braț, în umăr. Repetați exercițiul.

Acum așezați ambele palme pe genunchi și ridicați degetele, încordați-le ușor, apoi tot mai mult și mai mult. Simțiți încordarea în degete, palme, brațe.Lăsați apoi degetele ,palmele și brațele să se relaxeze tot mai mult. Repetați exercițiul.

Încordați acum musculatura ambelor brațe, mențineți încordarea și relaxați brațele.Ridicați apoi umerii, mențineți poziția încordată și în final relaxați umerii și brațele. Încordați și relaxați brațele și umerii de câteva ori căutând să simțiți relaxarea plăcută care cuprinde întreaga musculatură a brațelor și umerilor. Brațele și umerii se relaxează tot mai mult și mai mult.Vă concentrați apoi asupra mușchilor frunții. Încordați fruntea ca și cum v-ați încruntat și ridicați sprâncenele, mențineți încordarea și apoi relaxați fruntea. Simțiți cum fruntea se relaxează tot mai mult, din ce în ce mai mult.Observați diferența dintre starea de încordarea și starea de relaxare.Repetați exercițiu, studiind starea de încordarea comparativ cu cea de relaxare plăcută, odihnitoare.

Încordați ploapele, concentrați-vă asupra senzație de încordare din jurul ochilor și apoi relaxați-le tot mai mult. Simțiți relaxarea plăcută care cuprinde ochii.Ploapele se relaxează și devin tot mai grele, din ce în ce mai grele.

Încordați mușchii din jurul gurii. Încordați apoi și relaxați de cateva ori musculatura maxilarelor, a gâtului și a cefei.

Conștientizați senzațiile de încredere și relaxare din cadrul fiecărei grupe musculare.

Aplecați ușor capul pe spate, mențineți poziția și apoi relaxați ușor gâtul și ceafa, aplecând capul în față, astfel încât bărbia să atingă pieptul.Întoarceți apoi capul spre stânga și spre dreapta de câteva ori și apoi relaxați gâtul și ceafa.Treptat, senzația de relaxare vă cuprinde tot mai mult, tot mai mult.O senzație de greutate, căldură și relaxare plăcută vă cuprinde degetele, palmele, brațele, umerii, fața, creștetul capului, ochii, gura maxilarele gâtul și ceafa.

Senzația plăcută de relaxare vă cuprinde tot mai mult, din ce în ce mai mult.

Brațele ,umerii, capul, gâtul sunt tot mai relaxați, din ce în ce mai relaxați. Senzația plăcută de relaxare pătrunde în zona pieptului.Inspirați profund, mențineți respirația, încordați ușor toracele, apoi expirați și relaxați toracele.Musculatura toracelui se relaxează tot mai mult, din ce în ce mai mult.Inspirați profund, mențineți respirația, încordați ușor toracele, apoi expirați și relaxați toracele.Musculatura toracelui se relaxează tot mai mult , din ce în ce mai mult. Inspirați, mențineți respirația și apoi expirați, relaxând mușchii toracelui.

Încordați mușchii spatelui, umerii, toracelui apoi relaxați-vă progresiv.

Vă concentrați apoi asupra abdomenului. Încordați mușchii trăgând abdomenul înapoi, ca și cum ați dori să-l lipiți de coloana vertebrală.Relaxați apoi abdomenul. Vă concentrați asupra diferenței dintre senzațiile de încordare și relaxare, repetând exercițiu de câteva ori, trăgând abdomenul și împingându-l înainte.Încordați, relaxați , încordați, relaxați abdomenul, apoi îl relaxați tot mai mult, din ce în ce mai mult. Încordați și relaxați de mai multe ori în zona lombară, arcuind coloana vertebrală spre spate.Simțiți cum o stare de relaxare tot mai profundă cuprinde spatele.

Încordați și relaxați apoi fesele, coapsele, gambele și labele picioarelor.Realizați câteva încordări și relaxări succesive, apoi relaxați tot mai mult picioarele, care devin tot mai relaxate.

Încordați și relaxați coapsele, gambele, labele picioarelor, degetele, coapsele, gambele și labele picioarelor.Vă concentrați asupra încordării, apoi vă relaxați.

Acum aș vrea să vă relaxați cât mai mult fiecare grupă de muschi în parte.Relaxați degetele și palmele, relaxați antebrațelel, brațele și umerii.Brațele devin tot mai grele, din ce în ce mai grele, tot mai grele și mai calde.Brațele grele și calde. Brațele relaxate, grele și calde.Greutatea și căldura înlocuiesc senzația de încordare și tensiune.Fruntea devine tot mai relaxată, tot mai relaxată. Relaxați ochii, ploapele devin grele, tot mai grele, grele și relaxate.Relaxați gâtul și ceafa.Gâtul și ceafa sunt tot mai relaxate, tot mai relaxate, tot mai destinse și mai relaxate.

Relaxați spatele.Coloana vertebrală se relaxează, se destinde, se relaxează tot mai mult. Relaxați abdomenul. Abdomenul se relaxează tot mai mult, din ce în ce mai mult. Abdomenul este relaxat și cald, relaxat și cald. Relaxați coapsele, gambele și labele picioarelor, degetela de la picioare.

O relaxare profundă cuprinde picioare, care devin tot mai grele, calde grele și calde.

Picioarele devin tot mai grele, din ce în ce mai grele. Picioarele grele și calde, grele și calde.

Întregul corp devine tot mai relaxat, din ce în ce mai relaxat.O relaxare plăcută, odihnitoare cuprinde umerii, brațele, măinile, picioarele tot corpul.Corpul este relaxat și liniștit.Rămâneți câteva minute calmi, relaxați, destinși.Vă concentrați pasiv asupra stării de calm.Repetați mintal cuvântul CALM.

Trăiți o stare plăcută de calm, destindere, pace interioară.

Efecte imediate:,,Nu mai m-am simțit de mult așa de odihnit”

Tema pentru acasă: monitorizarea activității zilnice; practicarea relaxării și consemnarea gradului de realizare și efectele acesteia.

Ședința II (organizarea materialului de lucru)

Se va face o scurtă recapitulare a ceea ce s-a discutat în cursul primei ședințe.

Se va verifica tema pentru acasă. S-a observat că excluzând anumiți ,,timpi morți” clientul a respectat programul pe care l-am impus. Exemplific un program al clientului.

Am observat că cele mai scăzute note au fost date la activitatea care viza lucrul la

locul de muncă.

Terapeut-,, Aș vrea să discutăm despre dificutățile pe care le întămpinați cănd începeți să lucrați.”

Client- ,, Nu știu cum fac dar mă apuc de documentele la care mă pricep cel mai bine.

Când trebuie să trec la documentele pe care nu prea știu să le fac mă apucă o stare ne neliniște, de nervi și renunț.”

Am discutat despre starea de agitație pe care o simte când se apucă de lucru.L-am învățat exerciții de respirație completă pentru reducerea acestei stări.Respirația completă se realizează prin coborârea diafragmului concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte, depărtarea coastelor și ridicarea umerilor.

Apoi am indus relaxarea și am formulat următorul șcenariu.

,,vreau să-ți imaginezi că te afli în fața unui fișet…e un fișet plin de dosare aranjate în față, dar în spate la întuneric sunt hârtii în dezordine, unele sunt mototolite…aranjează dosare în ordine….în funcție de documente….sau cum vrei tu…găsește ordinea pe care o vrei tu …unele dosare sunt mai groase altele mai subțiri….deschidele și vezi cum le poți folosi pentru documentele pe care le ai de făcut…..pe cele groase poate vrei să le recitești …pe cele subțiri să le completezi cu noi pagini….e sertarul tău și tu știi cel mai bine cun să-l aranjezi……..”

Tema pentru acasă:să continuie monitorizarea activității,să continuie relaxarea

.

Ședința III –V restructurarea cognitivă

S-au verificat temele pentru acasă.Clientul a început să–și organizeze din ce în ce mai bine timpul și materialul de învățat.

În ședințele 3,4,5, s-a mers pe restructurare cognitivă

Se va explica clientului modul în care apar gândurile disfuncționale, cum se formează și cum îi perturbă acestea comportamentul.

Modelul de combatere a gândurilor negative a fost explicat și apoi s-a trecut la implementarea lui în practică.

Identificarea evenimentului perturbator:Client- ,, Nu pot să termin la timp lucrările pe care le am de predat șefului la terminarea zilei de lucru”

Notarea stărilor afective negative pe care le trăiește clientul

Client-,, descurajat 90%, trist 85%, rănit 90%, anxios 95%,deprimat95% ’’

Descoperiți care sunt gândurile negative asociate cu stările afective disfuncționale.

Terapeut-,, Trebuie să vă adresați întrebări de genul:,,Ce îmi spun în gând, în situația în care mă supăr?”

Client- ,, nu sunt bun de nimic ’’, ,,nimeni nu mă apreciază’’, ,,nu am prieteni’’ , ,, sunt incompetent’’, ,,voi fi concediat și nu voi mai găsi un alt serviciu’’ , ,, toți colegii vor râde de mine dacă vor vedea că nu am terminat la timp lucrările’’

Identificarea distorsionărilor cognitive :Prevederea viitorului: ,,voi fi concediat și nu voi mai găsi un alt serviciu’’Citirea gândurilor: ,, toți colegii vor râde de mine dacă vor vedea că nu am terminat la timp lucrările’’

Judecată afectivă:,,Mă simt foarte incompetent. Asta înseamnă că îmi voi pierde serviciu?”Suprageneralizări :,, nu sunt bun de nimic ’’

Desconsiderarea pozitivului: ,, sunt incompetent’’

Contraargumentarea acestora:Client- ,,Nimeni nu mă apreciază’’.

Terapeut- ,,Oare chiar nimeni nu te apreciază ?”Client-,, Toți colegii vor râde de mine dacă vor vedea că nu am terminat la timp lucrările’’ Terapeut-,, Ce înseamnă toți? Cât este de posibil să afle toți ce s-a petrecut? Și dacă ei află, oare vor râde de tine sau poate te vor ajuta? Ai încercat să le ceri ajutorul atunci când ai nevoie?’’Client- ,,Nu, cu toate că am nevoie  ” 

Înlocuirea gândurilor negative cu unele raționale

S-au analizat și alte gânduri negative până ce am fost sigură că pacientul a înțeles bine mecanismul de contracarare.

În altă ședință care a vizat tot restructurarea cognitivă i s-a prezentat clientului și alte metode care vizau același obiectiv.Căutarea și verificarea dovezilor (Client- ,, Nu pot face nimic”,Terapeut-,,Chiar nimic?’’),Definirea termenilor (Client- ,,Sunt incompetent.”,Terapeut-,,Ce înseamnă pentru tine incompetent ?’’), Metoda unui caz similar (Terapeut-,,Ce i-ai putea spune unei persoane care este în situația în care te afli tu acum?’’Client- ,, Să aibă răbdare, să lucreze organizat, să se relaxeze, să fie curajos.”Analiza costurilor și beneficiilor

În timpul acestor ședințe de restructurare cognitivă clientul și-a însușit foarte bine deprinderile de gândire funcțională

Temă pentru acasă:monitorizarea gândurilor negative și înlocuirea lor cu gânduri raționale ;monitorizarea activității ;practicarea relaxării

Ședința VI-X antrenamentul asertiv (model de antrenament asertiv)

Clientul s-a prezentat la a șeasea ședință foarte multumit că au funcționat exercițiile de relaxare pe care le-a învățat în ultimele ședințe.

Ședința VI

Dezvoltarea comportamentului asertiv.

Se va face o scurtă recapitulare a sedinței anterioare și se va discuta tema pentru acasă.

În cadru acestor sedințe subiectului i s-a cerut să retrăiască de mai multe ori unele situații în care s-a simțit incompetent și să învețe să reacționeze adecvat la ele, printr-o nemulțumire moderată și nu prin anxietate. Tehnica folosită ,,joc de rol’’.

Restructurarea cognitivă va continua să fie în atenția terapeutului, pentru că reprezintă parte integrantă a asertivității. Pasivitatea și agresivitatea reprezintă rezultatul unui stil distorsionat de gândire și a modurilor deficitare de comportament. Terapeutul îl va ghida pe client să reevalueze convingerile disfuncționale de bază și gândurile negative automate.

Client-,,Dacă voi spune ceea ce simt cu adevărat, colegii nu mă vor iubi și acest lucru ar fi insuportabil.’’

Terapeut-,,Ai încercat să vorbești cu ei și să spui ce simți ? ’’

Client-,,Părerile mele nu sunt atât de importante încât să vorbesc despre ele.’’

Terapeut-,,Chiar toate părerile tale sunt neimportante ?’’

Terapeut-,,Ce înțelegi prin păreri neimportante ?’’

Astfel de gânduri blochează comunicarea sinceră și deschisă cu ceilalți.

Înaite de a se expune bazele antrenamentului asertiv se va realiza un exercițiu de relaxare.

Exercițiu de relaxare

,,Așezați-vă confortabil pe scaun și concentrați-vă asupra respirației.Înspirați și expirați liniștit, calm, prelungit ușor expirația.Cu fiecare expirație, corpul se relaxează tot mai mult, din ce în ce mai mult, tot mai mult.Acum imaginați-vă că relaxarea vă inundă ca o lumină aurie care cuprinde tot corpul.Odată cu fiecare respirație vă relaxați tot mai mult și lumina aurie, plăcută vă cuprinde tot corpul, revărsându-se din creștetul capului până la picioare.Întreg corpul se relaxează tot mai mult, din ce în ce mai mult, fiind scăldat în lumina aurie plăcută, caldă odihnitoare.Vă simțiți tot mai liniștit, tot mai relaxat, cuprinși de o stare de calm, încredere și pace interioară.

Se va identifica stilului obișnuit de comunicare

I-am cerut să-mi descrie o situație care l-a deranjat l-a locul de muncă.

Client-,,Într-o zi am lucrat foarte mult la un document într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc foarte bine, și am prezentat ce am făcut șefului care nu a fost foarte mulțumit.Am acceptat să-mi facă observații, cu toate că nu le meritam și îmi fac și rău (stare de neliniște, tensiune).Greșelile erau ale colegului care a completat documentul făcut de mine dar nu am putut să nu accept observațiile pentru că altfel îl supăram și pe șef și pe coleg.”

Identificarea stilului obișnuit de comunicare după modelul următor.

Explicarea conceptului de asertivitate

Terapeutul va explica pacientului conceptul de asertivitate.

Vor fi definite alternativele comportamentului asertiv: agresivitate și pasivitate punându-se accent mai mult pe cel din urmă.

Terapeut- ,,Ași dorii dacă sunteți de acord să va explic ce înseamnă asertivitatea’’

Client-,,Da, chiar a-și vrea să-mi explicați’’

Terapeut- ,,Am să vă exemplific cele trei tipuri de comportament prin intermediul unor exemple.Tocmai ați fost examinat de un medic care este foarte grăbit și nu vă explică prea bine ceea ce vă interesează.’’

Comportament agresiv : Pacientul va raspunde :,,Niciodată nu mai vin la cabinetul dumneavoastră.Am fost foarte prost tratat.Ați merita să nu mai puteți practica profesia de medic.O să ne mai întalnim noi.’’

Comportament nonasertiv : Pacientul fie nu va spune nimic și va pleca nelămurit din cabinet, fie se va exprima într-o maniera indirectă și nu va fi luat în seamă ,,Domnule doctor aș vrea să știu…..,dar nu e nimic…,lăsați.’’

Comportament asertiv,, Domnule doctor aș dorii să știu ce diagnostic am și câte ceva despre medicamentul care mi l-ați prescris.V-aș fi foarte recunoscător dacă mi-ați acorda cateva minute pentru a mă lămurii în această problemă.Mulțumusc mult.’’

Formarea comportamentului asertiv non-verbal

Se va explica clientului componenta comportamentală a asertivitătii care include contactul vizual, tonul vocii, postura, mimica, momentul administrării unui mesaj.

Se va trece apoi la realizarea unor exerciții de joc e rol care au drept scop formarea comportamentului asertiv non-verbal.

Terapeut-,,Trebuie să vă duceți la șeful dumneavoastră ca să discutați în legatură cu o lucrare pe care a-ți facut-o și vreți să-i schimbați părerea în legătură cu aceasta.Intrați pe ușă și vă așezați undeva în încăpere, îl priviți pe șef, și vorbiți ce aveți de spus. ’’

După încheierea scenei i-am adresat feedback-uri pozitive de genul,,Ați stabilit un bun contact vizual, și o postură adecvată.A fost foarte bine dar data viitoare încearcăți să vorbiti un pic mai tare și mai hotărat și să vă asezați chiar în fața interlocutorului. ’’

Recunoașterea propriilor drepturi și efectuarea unor exerciții de luptă pentru obținerea acestora

I-am prezentat clientului ,,lista drepturilor personale’’ elaborată de Bourne și l-am rugat s-o citească cu voce tare.

Clientul a constatat că a uitat foarte multe din drepturile sale, și a fost foarte interesat de listă.

La sfârșitul ședinței clientul a fost foarte încântat de informațiile pe care le-a primit și a promis că va încerca să le pună în practică.

Temă pentru acasă:Monitorizarea gândurilor negative și înlocuirea lor cu gânduri raționale.Practicarea relaxări.L-am sfătuit să exerseze comportamentul asertiv non-verbal și să citească lista cu drepturi și să le noteze pe acelea care le crede mai impotrtante pentru el.

Ședința VII (Recunoașterea situațiilor care solicită un comportament asertiv)

Se perfecționează tehnica antrenamentul asertiv .

Se va face o scurtă recapitulare a ședinței anterioare și se va discuta tema pentru acasă.

Recunoașterea situațiilor care solicită un comportament asertiv de către client și să învețe să se comporte adecvat în respectivele situații.

Terapeut-,,În ultima ședință am discutat despre asertivitate și în final v-am cerut să mai exersați comportamentul asertiv non-verbal și să notați drepturile pe care le credeți mai importante. Ați reușit?’’

Client-,,Da, sunt mulțumit 95% de mine. Am avut puține dificultăți în a-mi exprima dorințele fața de interlocutor.Toate drepturile sunt importante din lista pe care ați prezentat-o în ultima ședintă. ’’

Clientul va fi îndrumat să recunoască situațiile care solicită un comportament asertiv și să se comporte ca atare.S-au realizat următoarele exerciții de comportament:

Metoda discului stricat.Subiectul trebuie să-și afirme punctul de vedere reprezentându-l de mai multe ori cu hotărâre, clar și bine comunicat.

Ex. ,,Ești într-un restaurant și comanzi o pizza vegetariană, dar îți este adusă una cu carne pe care nu ai comandat-o și care nu-ți place deloc.Chelnerul te obligă s-o plătești .’’Terapeutul va juca rol de chelner și pacientul de client.

Client-,,Am comandat o pizza vegetariană și îmi cereți și bani în plus.Nu vreau să plătesc în plus acești bani.’’

Terapeut-,,Ați primit o pizza cu carne în loc de una vegetariană.’’

Client-,,Da și nu vreau să manânc pizza cu carne și nu vreau să plătesc.’’

Terapeut-,,Faptul ca a fost pusă carne nu înseamnă că ați comandat alt produs.Nu avem preturi speciale pentru dumneavoastra. ’’

Client-,,De la biroul de reclamații mi s-a spus că sunt mai multe feluri de pizza. Nu vreau să plătesc în plus. ’’

Terapeut-,,Am să vă aduc una așa cum doriți îmi cer scuze.Vă muțumesc.’’

Metoda demorsării.Terapeut-,,Șeful vine la servici foarte supărt iar tu ai de semnat niște documente și trebuie să intri în biroul lui.Cum vei proceda în situația în care el tipă și are un comportament agresiv.’’

Șeful-,,Documentul asta este foarte prost făcut. ’’

Client-,,Nu este cel mai bun document pe care l-am făcut dar ce nu vă place la el?’’

Șeful-,,Nu este scris cu tipul de litere care trebuie și conținutul este prost. ’’

Client-,,Îmi pare rău dacă vam supărat dar este pentru prima dată când fac astfel de documente.Poate vreți să mă ajutați și să-mi aratați unde am greșit. ’’

Șeful-,,Sigur că o te ajut.Scuză-mă dar am avut o zi tare proastă. ’’

Ședința VIII (Conștientizarea propriilor sentimente, dorințe și trebuințe)

Conștientizarea propriilor sentimente, dorințe și trebuințe

Se continuă antrenamentul asertiv început în ultimele ședințe.

Se va face o scurtă recapitulare a ședinței anterioare și se va discuta tema pentru acasă.

Antrenamentul asertiv fiind o metodă de reducere a anxietății și a depresiei, voi încerca să furnizez clientului câteva exemple cu diverși subiecți care au devenit deprimați și anxioși pentru că nu au avut curajul să-și exprime stările afective și să lupte pentru drepturile lor.

Terapeut-,,În momentul în care te apuci de lucru ce simți?’’

Client-,,Mă simt obosit, fară vlagă încordat că nu voi putea termina la timp ce am de făcut.’’

Terapeut-,,Astăzi vom discuta mai mult despre anxietatea, îngrijorarea și supraîncordarea dvs.Pe masură ce ve-ți învăța să vă controlați anxietatea (teama), ve-ți fi capabil să treceți mai ușor peste problemele cu care vă confruntați.’’

Vor fi exemplicate câteva cazuri în care diverse persoane au devenit depresive sau anxioase pentru că nu au avut curajul să -și comunice sentimentele și gândurile.

Vor fi folosite și alte tehnici de antrenamant asertiv

Utilizarea unor mesaje adevărate legate de propria persoană.(utilizarea pronumelui personal ,,EU’’).Clientul a învățat să folosească pronumele personal ,,eu” și să-și comunice sentimentele .Client-,,Eu mă simt foarte necăjit că nu am terminat la timp lucrarea, dar am și eu dreptul să fiu ajutat, pentru că ,eu fac treaba la doua persoane.’’

Metoda ascultării active.Client-,,Consider că lucrez foarte mult și ar trebui să fiu recompensat sau măcar lăudat.’’Terapeut-,,Se pare ca acest serviciu nu ți-a adus prea multe beneficii. ’’Client-,, Așa este, mă simt nedreptățit și mă întreb ce caut eu oare aici. ’’Terapeut-,,Te consideri atât de nedreptățit încât vrei să pleci ? ’’

Client-,,Nu știu dacă voi merge atât de departe dar aș vrea să știți ce simt. ’’

La sfârșitul ședinței i se va recomanda pacientului o temă pentru acasă,,Te rog să notezi cu grijă gândurile și sentimentele care se petrec atunci cand începi să lucrezi’’

Ședința IX( exersarea răspunsurilor asertive)

Exersarea răspunsurilor asertive

Descrierea problemei

Declanșarea răspunsului asertiv

Terapeut-,,Puteți să-mi descrieți vă rog situația care vă supără cel mai tare?”

Client-,,Da, am să vă descriu o situație care mă supărat forte tare.Am un coleg în birou care mă întrerupe din treabă mereu pentru că nu știe să facă anumite lucruri.Din cauza lui nu pot să mă concentrez la ce am de facut eu, și astfel nu îmi voi termina la timp lucrările, atunci șeful va fi iar nemuțumit.’’

Terapeut-,,Vom evalua împreună situația descrisă și vom copleta împreună următorul plan.’’

Evaluarea drepturilor personale

Terapeut-,,Care sunt drepturile tale ? Poți folosi și lista drepturilor personale care am prezentat-o în ședințele anterioare.’’

Client-,, Am dreptul să refuz solicitările cărora nu pot face față; am dreptul să-mi exprim sentimentele, pozitive sau negative; am dreptul să-mi schimb opiniile; am dreptul să comit greșeli și să nu fiu totdeauna perfect; am dreptul să spun,, NU” la tot ce mi se pare că nu sunt pregătit să fac, este periculos sau îmi încalcă sistemele de norme sau valori; am dreptul să spun,, NU ȘTIU”; am dreptul să nu prezint scuze și să nu-mi motivez comportamentul.”

Precizarea timpului când va avea loc discuția

Terapeut-,,Poți preciza te rog când vei discuta cu, colegul?’’

Client-,,Dimineața, când colegul vine la serviciu îi voi cere să discutăm problema respectivă.’’

Prezentarea problemei în termenii consecințelor acesteia

Client-,,Ți-am explicat de mai multe ori că am nevoie de liniște, dar tu ai continuat să mă deranjezi, punându-mi tot felul de întrebări. Comportamentul tău îmi tulbură concentrarea și din acest motiv, nu pot să-mi duc la îndeplinire programul de muncă. ’’

Exprimarea sentimentelor

Client-,,Mă simt frustrat atunci când sunt deranjat. Mă superi ori de câte ori nu-mi respecți dreptul de a muncii. ’’

Exprimarea solicitării

Client-,,Atunci când observi că am de lucru, aș dori să nu fiu întrerupt decât în situații de urgență.Mi-ar plăcea ca tu să-mi respecți dreptul de a beneficia de liniște în timp ce am de lucru. ’’

Prezentarea consecințelor cooperării pacientului

Client-,,Dacă tu îmi respecți nevoia de liniște în timp ce lucrezi, atunci voi fi o companie mai plăcută pentru tine. ’’

Ședința X ( ameliorarea autostimei )

Desfășurarea unor acțiuni care să le facă plăcere, să amelioreze relația cu propriu eu și să contribuie la creșterea sentimentului valorii personale.

Starea de bine fizic și imaginea corporală

Respectarea unui program ordonat care să cuprindă exerciții fizice și o alimentație rațională.Terapeut-,,Faceți o plimbare, mergeți la o sala de masaj, mancați numai ce vă place și este sănătos.’’

Exprimarea stărilor emoținale.Terapeut-,,Exprimați-vă deschis stările emoținale. De ex. puteți să-i spuneți colegului când va intrerupe din lucru :,,Mă simt frustrat atunci când sunt intrerupt de la lucru.’’

Vorbirea interioara și afirmațiile care exprimă autostima

Opriți fluxul gândurilor negative prin metode de distragere a atenției

Terapeut-,,Atunci când va cuprinde teama și starea de neliniște faceți o plimbare prin curtea unității, sau practicați respirația abdominală .’’

Adresați întrebări cu caracter provocativ gândurilor negative.

Contracarați dialogul interior cu continut nagativ prin intermadiul unor afimații pozitive :,,Mă accept așa cum sunt.’’, ,,Merit respectul celor din jur.’’, ,,Nu este nevoie să fiu perfect pentru a merita laude din partea celor din jur.’’

Cultivarea sentimentului autoimplinirii

Terapeut-,,Care sunt cele mai importante lucruri pe care le doriți de la viață?”

Client-,,Cred că familia, sănătatea, aspectele financiare și serviciu.”

Terapeut-,,Ce faci concret ca aceste obiective să se realizeze?”

Client-,,În familie ca totul să fie bine trebuie ca soția să muncească și atunci se va rezolva și aspectul financiar.Pentru sănătate mă duc la doctor iar pentru serviciu nu știu ce să spun.”

Se constată că în calea realizării obiectivelor legate de performanțele profesionale subiectul a întâmpinat diferite obstacole cum ar fi : teama de eșec, de respingere și dezaprobare, de schimbare.

I-am propus să discutam la sfârșitul ședinței de o lista a realizărilor personle pentru al determina să se concentreze mai mult asupra succeselor și mai puțin asupra eșecurilor.

Tema pentru acasă : Notați realizările pe care le-ați avut până în prezent în următoarele domenii de activitate : școală, serviciu, familie, sport, conducere, recompense și premii, evoluție personală, alte aspecte.

3.3.4. Ședința XI-XIV rezolvarea de probleme ( prezentarea de modalități

de rezolvare a problemelor și implementarea lor în realitate.).

Ședința XI ( rezolvarea de probleme)

Clientul va învața tehnica rezolvării problemelor

Se vor aprofunda abilitățile de restructurarea cognitivă

Dezvoltarea deprinderilor pentru rezolvarea problemelor personale

În prima parte a ședintei s-a discutat tema de acasă.Clientul a observat că a avut și realizări dea lungul timpului cum ar fi: a intrat la școala de ofiteri, un lucru foarte greu la timpul când a susținut examenul, are doi copii frumoși și sănătoși, o soție care are grijă de ei și ceea ce trebuie în casă, la servici au fost perioade în care erea apreciat și recompensat, etc.

Subiectului i s-a cerut să discute mai multe situații de viață și i s-a demostrat în ce măsură modul său defectos de a gândi îl conduce la concluzii eronate.De exemplu dacă un coleg se arată plictisit de ceea ce spune el, aceasta nu înseamnă ca el nu va fii niciodată competent în ceea ce face. În urma discuțiilor subiectul a realizat faptul că sunt colegi care îl apreciază profesional, că au fost domenii în care el a fost competent și că este util în postul pe care îl ocupă.

I-am prezentat modalități de rezolvare a problemelor și implementarea lor în realitate.

Identificarea problemei :,,Sunt o persoana retrasă care accepta tot ce i se cere și nu am puterea de a spune ,,nu ’’.

Stabilirea scopurilor :,,Să fiu mai curajos, mai hotărât și să spun ,,nu ’’ când vreau’’

Generarea de soluții alternative :

Să mă înscriu la un curs de informatică.

Să mă înscriu la un club de sport.

Să-mi caut prietenii vechi și să ies cu ei în oraș.

Să încerc să ies în timpul liber cu colegii de la serviciu.

Evaluarea soluțiilor alternative :

Adoptarea deciziei : 2 și 4

Verificarea : clientul este convins că soluțiile alese sunt cele mai bune.

Pregătirea implementării soluției : Client-,,Săptămâna aceasta am să mă duc să vorbesc cu antrenorul de atletism de la clubul Steaua și voi încerca să ies în oraș la o bere cu colegii de la serviciu.”

Clientul a înțeles mecanismul care stă la baza rezolvării de probleme.Pentru ședința a 12 i s-a dat drept sarcină, pe lângă cele cunoscute, rezolvarea conform modelului predat a cât mai multor probleme.

Tema pentru acasa :Identificați și rezolvați mai multe probleme după mecanismul învățat.Practicarea relaxări.

Ședința XII( rezolvarea de probleme)

Am reluat tema rezolvării de probleme.

Am verificat temele pentru acasă.

Am verificat punerea în practică a soluțiilor la problemele discutate la ultima ședință.Subiectul a reușit să discute cu colegii și să iasă la o bere împreună, a discutat și la club și se va duce săptămânal să alerge pentru o bună condiție fizică.

Alte probleme rezolvate: îmbunătățirea relațiilor sociale, activitatea profesională, relațiile cu șeful și cu soția.

Clientul a căpătat încredere în el. Nici o sarcină nu i se mai pare greu de rezolvat. Are curaj în îndeplinirea multor activități de care îi era frică.

I-am prezentat modelul celor ,,4 A ai succesului ’’ din programarea neurolingvistică:Afirmația pozitivă-decide ce vrei să obții și reformulează rezultatul în termeni pozitivi.Argumentarea mentală -mărește forța mentală a rezultatului propus.Imaginează-ți mai luminos, mai colorat, adaugă sunete și senzații pentru al face mai atractiv pentru tine.Asocire și repetare –identifică-te cu aceea imagine a succesului și trăiește-o cu intensitate, chiar înainte de a fi propus. Asociază-te și intră în starea specifică succesului.Acțiune –pornește și acționează în lumea reală pentru atingerea scopului propus.Fă primul pas către țelul tău.Apoi pe următorul……și cea mai lungă călătorie începe cu primul pas…….

Tema pentru acasă : Practicarea tehnicilor prezentate în cadrul ședinței.

Ședința XIII

Am accentuat resursele adaptative ale clientului

Am mers pe valorificarea personală , pe realizăriile pe care le-a obținut dea lungul vieții.

În finalul ședinței în timpul relaxării am introdus următorul scenariu: am utilizat ,, metafora călugărului”.,,A trăit , în vremuri demult apuse, un călugăr care se simțea foarte deprimat și trist.Era o iarnă grea și el privea pe fereastră mâhnit grădina cu pomii goliți de coroana podoabei lor, odinioară atât de bogate.I se părea ca sunt și ei triști, poate chiar lipsiți de viață, dar intuiția îi spuse că sunt totuși vii. Deodată își dădu seama că odata cu venirea primăverii pe ramurile lor vor crește noi frunze și vor fi mai puternici, decât anterior.Chiar dacă pe din afară par lipsiți de viață , în interiorul lor la rădăcina , sunt cât se poate de vii. Rădăcinile lor, sursa însăși a existenței lor , continua să trăiască, iar atunci când ploile de primăvară și razele soarelui de vară timpurie le vor hrăni din belșug, pomii vor înmuguri din nou.Pe tot parcursul iernii, ei au crescut de fapt și mai puternici, utilizând resursele lor tâmăduitoare primite de la natură pentru a-și dezvolta potențialul în capacități superioare celor posedate anterior”.

Tema pentru acasă: Identificarea problemelor cu care s-a confruntat în decursul vieții și cum le-a depășit.Practicarea relaxării

Ședința XIV

Am verificat tema pentru acasa

Am trecut în revistă tot ce am făcut împreună pană acum.

Clientul a identificat modificările majore în felul lui de a fi și de a relaționa cu celelalte persoane. Am discutat și despre dificultățile care ar putea apărea (riscul recăderilor în cazul unui eșec) și cum ar putea să facă față .Am stabilit să întrerupem relația terapeutică dar l-am asigut că în cazul în care are nevoie poate să se prezinte la cabinet.

Situația actuală

În urma ședințelor de psihoterapie și pe baza informațiilor din fișa psihologică și fișa medicală privind internările acestuia, s-a constatat că există posibilitatea de a avea anumite tulburări ale funcțiilor psihice, o anumită încordare psihică care se traduce, pe de o parte, printr-o nevoie acută de afecțiune și apreciere.

Subiectul nu mai prezintă acuze privind starea de sănătate, frecvența sentimentelor pozitive au mai crescut iar tulburările de adaptare, iritabilitate, sentimentele de culpabilizare și durere fizică sau mai diminuat. Teama de a ajunge la locul de muncă nu mai este constantă, devenind periodică și a mai scăzut în intensitate.

Nu mai sunt afectate capacitățiile de a-și îndeplinii sarcinile decât periodic iar productivitatea nu mai este foarte scăzută.

Nu manifestă comportamente dezintegrative, distructive și disfuncționale pentru siguranța și stabilitatea unui grup și poate îndeplini în condiții acceptabile sarcinile primite.

CONCLUZII:

Psihoterapia asertivă a fost folosită nu numai ca metodă de desensibilizare, ci și ca formare a abilităților de a face față diverselor situații de viață. S-a dovedit eficientă în cazul persoanelor cu dificultăți în stabilirea unor contacte interpersonale din cauza anxietății accentuate, fiind indicată și în cazul persoanelor care îi lasă pe ceilalți să-i manipuleze sau să profite de pe urma lor în mod constant.

Antrenamentul asertiv aplicat a avut menirea de a-i învăța pe subiecți să-și exprime deschis și adecvat gândurile și sentimentele. S-a acordat o atenție deosebită dezvoltării unor deprinderi și abilități de relaționare interpersonală.

Subiecți timizi au fost învățați să adreseze altor persoane remarci directe și mai puțin confortabile, fără ca în spatele lor să se afle sentimente de ostilitate sau agresivitate.Performanța individuală a fost îmbunătățită la persoanele cărora le-a fost aplicat antrenamentul asertiv, lucru constatat și de șefii direcți ai acestora.

GLOSAR

Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de psihoterapie larg răspândită care se centrează pe schimbarea gândurilor disfuncționale, a emoțiilor și comportamentelor.

Asertivitate reprezintă o atitudine și o modalitate de acțiune în acele situații în care trebuie să ne exprimăm sentimentele, să ne revendicăm drepturile și să spunem ,,NU” atunci când nu suntem dispuși să facem un anumit lucru.

Psihoterapiei cognitiv-comportamentală în rezolvarea de probleme este indicată persoanelor care se descurcă bine în viață, dar care dintr-un motiv sau altul situația stresantă a depășit posibilitățile lor de adaptative actuale.

Relaxarea este o tehnică psihoterapeutică care urmărește realizarea unei decontracții musculare și nervoase, avand ca efect un repaus cat și mai eficient economosirea energiei fizice și psihice.

BIBLIOGRAFIE :

DAFINOIU ION-,,Psihoterapie integrativă ” Ed. Polirom, Iași, 2001.

DAFINOIU ION-,,Personalitate .Metode de abordare clinică. Observația și interviul ” Ed. Polirom, Iasi, 2002.

DAFINOIU ION-,,Hipnoză clinică ” Ed. Polirom, Iași, 2003.

IONESCU GEORGE-,,Tratat de psihologie medicală și psihoterapie’’, București, 1999.

HOLDEVICI IRINA-,,Sugestiologie și psihoterapie sugestivă’’,Ed. Victor, București, 1995.

HOLDEVICI IRINA-,,Elemente de psihoterapie’’-ediția a III-a, revăzută și adăugită, Ed. ALL, București, 1998.

HOLDEVICI IRINA -,,Ameliorarea performanțelor individuale prin tehnici de psihoterapie’’,Ed. Orizonturi, București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapia tulburărilor anxioase’’,Ed.Ceres , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapii scurte’’,Ed.Ceres , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Hipnoză clinică’’,Ed.Ceres , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Gândirea pozitivă-ghid practic de psihoterapie rațional emotivă și cognitiv- comportamentală’’,Ed.Dual Tech , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapia anxietății’’, Ed.Dual Tech , București, 2002.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapii de scurtă durată’’, Ed.Dual Tech , București, 2004.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapie cognitiv-comportamentală-Managementul stresului pentru un stil de viață optim’’,Ed. Științelor Medicale, București, 2005.

HUBER WINFRID-,,Psihoterapiile –terapia potrivită fiecărui pacient’’,Ed. Științifică și tehnică, București, 1997.

ODETTE GĂRLAȘU-DUMITRU-,,Tehnici psihoterapeutice’’, Ed Victor , București, 2003.

BIBLIOGRAFIE :

DAFINOIU ION-,,Psihoterapie integrativă ” Ed. Polirom, Iași, 2001.

DAFINOIU ION-,,Personalitate .Metode de abordare clinică. Observația și interviul ” Ed. Polirom, Iasi, 2002.

DAFINOIU ION-,,Hipnoză clinică ” Ed. Polirom, Iași, 2003.

IONESCU GEORGE-,,Tratat de psihologie medicală și psihoterapie’’, București, 1999.

HOLDEVICI IRINA-,,Sugestiologie și psihoterapie sugestivă’’,Ed. Victor, București, 1995.

HOLDEVICI IRINA-,,Elemente de psihoterapie’’-ediția a III-a, revăzută și adăugită, Ed. ALL, București, 1998.

HOLDEVICI IRINA -,,Ameliorarea performanțelor individuale prin tehnici de psihoterapie’’,Ed. Orizonturi, București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapia tulburărilor anxioase’’,Ed.Ceres , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapii scurte’’,Ed.Ceres , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Hipnoză clinică’’,Ed.Ceres , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Gândirea pozitivă-ghid practic de psihoterapie rațional emotivă și cognitiv- comportamentală’’,Ed.Dual Tech , București, 2000.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapia anxietății’’, Ed.Dual Tech , București, 2002.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapii de scurtă durată’’, Ed.Dual Tech , București, 2004.

HOLDEVICI IRINA -,,Psihoterapie cognitiv-comportamentală-Managementul stresului pentru un stil de viață optim’’,Ed. Științelor Medicale, București, 2005.

HUBER WINFRID-,,Psihoterapiile –terapia potrivită fiecărui pacient’’,Ed. Științifică și tehnică, București, 1997.

ODETTE GĂRLAȘU-DUMITRU-,,Tehnici psihoterapeutice’’, Ed Victor , București, 2003.