Interventia Artistica In Spatiul Ambiental Interior

INTERVENTIA ARTISTICA IN SPATIUL AMBIENTAL INTERIOR

CUPRINS:

Cap. 1 Conceptul de spatiu

spatiul architectural

clasificare

perceptia spatiului

relatia dintre doua spatii

organizarea si compunerea spatiului

spatiul plastic

ritmul

armonia

masura

compozitia

forma

Cap. 2 Perspectiva dezvoltarii si personalizarii spatiului

2.1 directia conceptuala a demersului artistic

2.2 abordarea personala a temei

2.3 contributia creativa personala

Cap. 3 Perceptia spatiului vizual artistic

3.1 receptarea pasiva si critica

3.2 expresivitatea functional

3.3 impasul ambiental

Argument

Modul in care percepem spatiul, fie ca este vorba de spatiul plastic, spatiul ambiental interior sau spatiul arhitectural tine de interpretarea proprie. Interpretarea nu este arbitrara, ci este insasi structura fiintei noastre; relevante pentru activitatea de interpretare sunt cultura, vocabularul vizual, abilitatea de intelege si accepta manifestarile existentiale si artistice din exterior. Interactiunea cu tot ce se afla in jurul nostru creaza un context rational si afectiv al modului in care percepem spatiul. Altfel spus, ne gasim intr-un microcosmos in care lucrurile si oamenii sunt intr-o relationare interactiva, temporala cu semnificatii multiple ce variaza de la un individ la altul. Numitorul comun al acestui microcosmos ar trebui sa fie spatiul plastic.

Continuitatea spatiului plastic trebuie sa depaseasca limitele panzei, foii de hartie sau a oricarei alte forme bidimensionale sau tridimensionale ce ofera o suprafata de manifestare artistica. Intrucat se constata atentia deosebita acordata spatiului ambiental si cum manifestarile vizual-artistice creaza o prezenta apreciata in realitatea concreta, se impune cercetarea mai aprofundata a interactiunii dintre spatiul plastic si cel ambiental.

Prin imagini si configuratii artistice se transmit cu usurinta mesaje stiintifice, religioase unui public foarte larg; cel mai cunoscut expemplu este cel al vitraliilor gotice care faceau accesibil textul biblic credinciosilor analfabeti. Operele astfel receptate devin cunoscute unui public foarte larg si pe o perioada indelungata de timp. Devin parte a vocabularului vizual al oamenilor

In domeniul artelor vizuale coexista forme si structuri de ansamblu si de detaliu care creaza impreuna spatiul plastic. Real si virtual deopotriva, spatiul plastic pictural, pentru ca la el ma voi referi indeosebi, se dezvaluie privitorului prin multitudinea de forme inedite. Toate exprimate intr-o paleta de tehnici aproape infinita, interpreteaza realitatea proprie fiecarui artist. De aici rezulta multitudinea de exprimari, varietatea de tehnici, creativitatea interpretarii spatiului. Imaginea picturala intra in relatie cu spatiului plastic iar acesta la randul sau cu spatiul ambiental. Relatia dintre aceste spatii este reciproca.

Particularitatile fiecarui tip de spatiu vor fi atent ordonate in capitolul 1.

Intervenția artistica în spațiu apare ca un colaj făcut asupra arhitecturii. Prin interventia intr-un spatiu ambiental, prin personalizare si antropomorfizare, creatorul modeleaza elementele naturale obtinand contraste intre ele. Rezultatul final devine încadrat într-un sistem de reguli si relatii de reciprocitatate dintre elemente si ansamblu. A devenit potențatorul unui spațiu altfel amorf, impersonal, informal. Spatiul este perceput astfel prin gândul sau sentimentul indus discret, prin mijloacele creației. Modul in care este perceput acest spatiu nu poate fi diferit de modul in care este conceput. Altfel spus calitatea perceptiei spatiului este direct proportionala cu cea a creatiei – structura mentala cretoare precisa, coerenta va fi receptata ca atare.

Spațiul public și specificul său apar în lumea contemporană ca valori eterogene, în care se face simțită o lume a relațiilor impersonale, superficiale, tranzitorii și segmentare ca reflex al grupurilor de interese sau indivizi ce își decupează zone diferențiate din punct de vedere calitativ ca reflex al ierarhiilor sociale.

Intervenția artistică în spațiu

Arta în spațiul ambiental este o artă majoră complexă, care modelează estetic ambientul, conferă identitate și se definește în relația cultură-arhitectură.

Arta în spațiul public înseamnă artă în context, artă într-o cultură urbană mondială. Opera de artă se relaționează unei arhitecturi interioare – exterioare, este o intervenție artistică amplasată într-un spațiu cu destinație, funcție specifică.

A ambienta un spațiu public înseamnă a gândi transdisciplinar, multimedial. Intervenția de artă integrată unui spațiu public sau intim își adjudecă astăzi numeroase modalități de expresie artistică pe care le integrează în opere originale, imprevizibile ca formulări vizuale, seducătoare și capabile să restructureze conceptul tradițional de ambientare citadină.

În arealul universului estetic citadin modern și contemporan, tehnicile tradiționale, precum zgrafitto, mozaic, ceramică, tapiserie, sticlă/metal sunt supuse unor hibridizări și recontextualizări novatoare și continuă să existe alături de noi tehnici și tehnologii artistice. De la grafitti, land art, sky art și performance stradal la arta electronică precum video, computer art, laser și holografie, communication art, netart, noile forme de expresie artistică sunt utilizate de către artiști și arhitecți și integrate în lucrări de artă care ambientează spațiul urban actual.

Artistul, în acest caz, interacționează cu mai mulți factori, lucrează în echipe interdisciplinare și identifică atît în plan artistic, cît și în practică conceptele-cheie ale unui demers artistic coerent, armonizat locului, de interes pentru beneficiar și public. Lucrarea de artă, acțiunea artistică destinată unui spațiu public/intim înseamnă proiect, cercetare și se definește atît prin creativitatea originală introspectivă a artistului, cît și prin semantica indusă de funcția, destinația locului și relația ce se stabilește între intervenția de arta și public.

A existat și persistă să fie de actualitate o întelegere extrem de mediocră despre modul în care se realizează ambientarea unui spațiu – adică intervenția obiectului de artă în spațiul public. Întâlnim zilnic lucrări de artă amplasate haotic. Adesea găsim în bănci, sedii de firme, spații publice, recent construite, copii după lucrări celebre, clișee obosite, obiecte decorative rupte de context, intervenții pseudo-artistice care depersonalizează arhitectura, reușită adesea ca volumetrie și textură.

În lumea noului vizual contemporan, arta tehnologică generează numeroase modalități de expresie artistică ce pot fi integrate lucrărilor de artă în spațiu. Obiecte luminoase, caligrafii de neon, ecrane uriase, vectori de laser, evenimente media, proiecții efemere, holograme, videowall, ambientări imprevizibile cu opere electronice populează orașele, construiesc un nou vizual, conferă spațiului urban o epidermă vie (liquid city).

In secolul XIX legatura dintre constructie si partile ornamentale a disparut. Nu se mai facea diferenta dintre structurile modernizate si ornamentatia anacronica. Treptat, acesta formula a fost inlocuita de cladirile actuale care au siluete sculpurale chiar si fara ornamentatii arhitecturale. Lipsa decorativismului la exterior a permis decorarea interiorului. Respectand utilitatea, participarea artistilor plastici se adreseaza intru-totul ohiului si sufletului.

Integrarea operelor decorative arhitecturii contribuie la socializarea artei.

”Notiunea de integrare artistica se refera la o decoratie monumentala fixa prin natura ei fizica, facand corp cu structura sau imbracand-o permanent, imbinandu-se inseparabil cu ea. Nu intra asadar, in sfera respective de idei, orice impodobire amovibila, orice element ornamental ce se poate scoate, muta sau inlocui. Desi contribuie la infrumusetarea interioarelor, draperii, tablouri, vase de ceramica (…). De asemenea, facand parte intiseca din arhitectura, nu se leaga de notiunea de integrare produsele decorative neindividualizate, repetabile, de serie, ca de pilda placile si panourile de ceramica, chiar cand ele au o valoare palstica. Numai basoreliafurile, completari statuare, fresce, mozaicuri, vitralii si pavimente compozitionale, creatii cu caracter de unicat se inscriu printre lucrarile care pot cinferi arhitecturii un sens spiritual si de perenitate.”

Se impune o concordanta intre formele zidite si partea decorative. Concordanta se poate realiza prin intrepatrunderea dintre motivele decorative si componentele structurale, rezultatul fiind omogenitatea vizuala a ansamblului. O alta varianta este aceea a contrastului dintre suprafata arhitecturala si opera decorativa. Frizele decorative desfasurate longitudinal difera de cele desfasurate in chenare sau medalioane, putand fi cuprinse in totalitate de ochi. Benzile decorative verticale compartimenteaza peretii imensi ai salilor de spectacol sau de receptie, evitandu-se pozitionarea simetrica emotivelor compozitionale pentru a evita monotonia.

Compozitii plastice complementare arhitecturii, picturile murale sunt subordinate atat spatiilor inchise cat si exteriorului. Arta picturilor murale a inregistrat alternente cantitative si calitative. Amploarea picturii murale a variat de la miniatura la colosal. In palatal de la Cnossos, unde incaperile nu depaseau 3 metri in inaltime, figurile de pe pareti erau mai mici decat in realitate.

In pictura monumentala temele figurative sunt in concordanta cu functia edificiului.

In amplasarea unei picturi intr-un interior se tine cont de raportul dimensiune-distanta. O pictura supradimensionata, intr-un spatiu relativ mic, nu se va bucura de o perceptie favorabila. Distanta de la care este privita trebuie sa fie suficienta astfel incat ea sa fie receptata integral. Fragmentarea perceptiei picturii este favorabila doar pentru compozitiile non-figurative.

Lumina solara si artificiala influenteaza de asemenea modul de perceptie. Conteaza orientarea cardinala, deci cat si cum este luminata natural pictura. Astfel se stabileste cromatica precum si iluminarea artificiala.

Întotdeauna proiectarea un decor interior trebuie să plece de la spațiul în care se va realiza spectacolul vizual.

Designul de interior a apărut din nevoia omului de a găsi o continuitate între interior și exterior, între arhitectura peisagistă și restul casei, din dorința lui de a compune ceva artistic dar și funcțional în același timp. Dar mai ales din dorința de a avea un spațiu unic, un spațiu în care să poată visa, munci, gândi. Designul de interior este acea ramură creativă a arhitecturii care analizează informația, stabilește o direcție a amenajării, produce o comunicare grafică și finisează un decor în mod artistic și personalizat.

Munca unui designer de interior constă în a aplica toate cunoștintele lui despre interioare, despre culoare, lumină, stiluri arhitecturale, într-un spațiu dat, fie el un apartament de 40 de metri pătrați, o garsonieră micuță într-o mansardă, o vilă opulent construită, un spațiu pentru birouri, un hotel de lux, o cabană pe vârf de munte, astfel încât să rezulte un loc în care să simți că ai ajuns "acasă", că ești acolo unde trebuie.

Amenajarea interioară a unui spațiu necesită multă imaginație, inspirație și iscusință. Dar asta nu este tot. Dincolo de personalizarea unei lucrări în funcție de nevoile celor care folosesc spațiul respectiv, amenajările interioare trebuie să țină seama de mai multe reguli precise, indiferent dacă este vorba despre amenajarea unei locuințe sau a unui spațiu comercial.

În orice creație artistică în faza de elaborare, compoziția înseamnă de fapt organizarea conștientă a diferitelor elemente formale care o alcătuiesc. În procesul amenajării interiorului se poate crea echilibru și armonie prin subîmpărțirea suprafețelor plane (par. Dincolo de personalizarea unei lucrări în funcție de nevoile celor care folosesc spațiul respectiv, amenajările interioare trebuie să țină seama de mai multe reguli precise, indiferent dacă este vorba despre amenajarea unei locuințe sau a unui spațiu comercial.

În orice creație artistică în faza de elaborare, compoziția înseamnă de fapt organizarea conștientă a diferitelor elemente formale care o alcătuiesc. În procesul amenajării interiorului se poate crea echilibru și armonie prin subîmpărțirea suprafețelor plane (pardoseală, pereți, tavan).

Formele interiorului – care se deosebesc între ele din punctul de vedere al conturului, al materialului utilizat și al mărimii – se influențează reciproc: se îmbină în mod armonios sau imaginea de ansamblu se destramă.

Amenajarea de interioare recurge conștient la utilizarea efectelor de contrast. Piesele de mobilier și celelalte obiecte de amenajare trebuie să se raporteze – ca greutate, contururi și prin caracterul lor formal – nu numai în mod reciproc, fiecare la celelalte, ci și la spațiul arhitectural care le găzduiește, mai precis la mărimea, proporțiile și împărțirile interioare ale acestora.

Nu în ultimul rând trebuie să se țină cont de personalitatea celor care ocupă un spațiu pentru că numai așa ea se va reflecta înapoi în ambient.

Acestea sunt principiile de care am ținut cont când am propus această lucrare.

Acestea propun, indeosebi pentru

sprijinirea etapelor de ucenicie, o privire de ansamblu si de detaliu, polarizată vizual,

intre macrocosmic si microscopic, asupra unor forme primare si derivate, organice si

angulare, naturale si create artistic de către fiinŃa umană.5 IntenŃionand realizarea unor

induceri, ce oferă posibilitatea manifestării unui continuum creativ, atat pentru emitent

cat si pentru receptori, am conceput astfel un larg corolar al unor diverse idei si exprimări

vizuale, al unor diferite configurări simbolice, care se pot continua si dezvolta pe

coordonatele lor specifice, in sens teoretic si aplicativ.

Formele vizuale fiind o apreciabilă prezenŃă in realităŃile

concrete si imaginate, atenŃia acordată lor se impune a fi tot mai extinsă si aprofundată.

De fapt, se constată că prin imagini si modalităŃi artistice se mediază mai lesne către

cunoasterea publică chiar aspectele stiinŃifice si cele religioase, acestea devenind astfel

mai accesibile unor largi receptări si pentru perioade mai indelungate de timp. Operele

care le includ si le exprimă devin cunoscute si menŃinute indeosebi prin transmitere

patrimonială, aspectele culturale si educative făcand corp comun in acest sens. In plus, la

modul sensibil, prin unele modalităŃi si subiecte alese, artistii anticipă deseori diverse

aspecte care urmează a se produce, ele incununand acele realizări de chintesenŃă ce

deobicei sunt lucrările lor.

BIBLIOGRAFIE:

ACHIȚEI, Gheorghe – “Frumosul dincolo de artă”, Ed. Meridiane, București, 1988;

– “Artă și speranță”, Ed. Albatros, București, 1974;

ARHEIM, Rudolf – “Arta si perceptia vizuala”, ed. Polirom, Bucuresti, 2011

BARTOS, Jeno Mihaly – “Arta murală, Interferențe vizual-artistice”, Ed. Artes,

Iași, 2006;

-“Structuri compozitionale”, Ed. Artes, Iași, 2005

CONSTANTIN, Paul – “Culoare, artă, ambient”, Ed. Meridiane, București, 1979;

– “Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative și aplicate

moderne”, Ed. Științică și pedagogică, București, 1977;

CUTTLE, Christopher – “Lighting By Design”, Architectural Press, 2003;

DITTMAN, Lorenz – ”Stil, simbol, structură”, Ed. Meridiane, București 1988;

GOMBRICH, E. H. – “Normă și formă”, Ed. Meridiane, București 1981;

HANCOCK, John E. – “Hermeneutica radicală și opera de artă”, Ed. Paideia,

București, 2001;

JUROV, Cosma – “Arhitectura ambiantelor”, Ed. Capitel, București, 2006;

KNOBLER, Nathan – “Dialogul vizual”, Ed. Meridiane, București, 1983;

MICHELIS, P. A. – “Estetica arhitecturii”, Ed. Meridiane, București 1982;

MIHĂILESCU, Dan – “Limbajul culorilor și al formelor”, Ed. Științifică și

enciclopedică, București, 1980;

MIHALI, Ciprian – “Altfel de spații, studii de heterotopologie, Ed. Paideia,

București, 2001;

MONDA, Jean – „Stilul arhitecturii contemporane”, Ed. Albatros, București, 1986;

„Monumente de arhitectura moderna”, Ed. Albatros, București, 1982;

PREDA SANC, Marilena– “Arta in spatiul public”, Revista “Altitudini”, nr. 14, aprilie

ROSENBERG, Jakob – „Criteriul calității în artă”, Ed. Meridiane, București, 1980;

2007;

ȘTEFĂNESCU, Simina – „Proporționalitate în natură și în artă”, Ed. Conexiuni, Bacău,

2002;

TARAȘ OITUZ, Eugen – “Dialog cu pictura”, Ed. Semne, București, 2006;

TATARKIEWICZ, Wladyslaw – “Istoria celor șase noțiuni”, Ed. Meridiane,

București, 1981;

TERTULIAN, Nicolae. – „Experiență, artă, gândire”, Ed. Cartea Românească,

București, 1977;

URMĂ, Maria – “Principii de compunere spațială”, Ed. Artes, Iași;

“Spațiu și percepție vizuală”, vol. I și vol. II, Ed. Artes, Iași, 2005;

“Istoria compoziției ambinetale”, Ed. Artes, Iași, 2007;

BIBLIOGRAFIE:

ACHIȚEI, Gheorghe – “Frumosul dincolo de artă”, Ed. Meridiane, București, 1988;

– “Artă și speranță”, Ed. Albatros, București, 1974;

ARHEIM, Rudolf – “Arta si perceptia vizuala”, ed. Polirom, Bucuresti, 2011

BARTOS, Jeno Mihaly – “Arta murală, Interferențe vizual-artistice”, Ed. Artes,

, 2006;

-“Structuri compozitionale”, Ed. Artes, Iași, 2005

CONSTANTIN, Paul – “Culoare, artă, ambient”, Ed. Meridiane, București, 1979;

– “Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative și aplicate

moderne”, Ed. Științică și pedagogică, București, 1977;

CUTTLE, Christopher – “Lighting By Design”, Architectural Press, 2003;

DITTMAN, Lorenz – ”Stil, simbol, structură”, Ed. Meridiane, București 1988;

GOMBRICH, E. H. – “Normă și formă”, Ed. Meridiane, București 1981;

HANCOCK, John E. – “Hermeneutica radicală și opera de artă”, Ed. Paideia,

București, 2001;

JUROV, Cosma – “Arhitectura ambiantelor”, Ed. Capitel, București, 2006;

KNOBLER, Nathan – “Dialogul vizual”, Ed. Meridiane, București, 1983;

MICHELIS, P. A. – “Estetica arhitecturii”, Ed. Meridiane, București 1982;

MIHĂILESCU, Dan – “Limbajul culorilor și al formelor”, Ed. Științifică și

enciclopedică, București, 1980;

MIHALI, Ciprian – “Altfel de spații, studii de heterotopologie, Ed. Paideia,

București, 2001;

MONDA, Jean – „Stilul arhitecturii contemporane”, Ed. Albatros, București, 1986;

„Monumente de arhitectura moderna”, Ed. Albatros, București, 1982;

PREDA SANC, Marilena– “Arta in spatiul public”, Revista “Altitudini”, nr. 14, aprilie

ROSENBERG, Jakob – „Criteriul calității în artă”, Ed. Meridiane, București, 1980;

2007;

ȘTEFĂNESCU, Simina – „Proporționalitate în natură și în artă”, Ed. Conexiuni, Bacău,

2002;

TARAȘ OITUZ, Eugen – “Dialog cu pictura”, Ed. Semne, București, 2006;

TATARKIEWICZ, Wladyslaw – “Istoria celor șase noțiuni”, Ed. Meridiane,

București, 1981;

TERTULIAN, Nicolae. – „Experiență, artă, gândire”, Ed. Cartea Românească,

București, 1977;

URMĂ, Maria – “Principii de compunere spațială”, Ed. Artes, ;

“Spațiu și percepție vizuală”, vol. I și vol. II, Ed. Artes, , 2005;

“Istoria compoziției ambinetale”, Ed. Artes, , 2007;