Interpretarea criminalistică a urmelor de sânge Coordonator științific: Conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu Student: Băra Bianca Beatrice Cluj-Napoca… [303286]

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Interpretarea criminalistică a urmelor de sânge

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu

Student: [anonimizat]

2017

Introducere

O [anonimizat], ne spune că orice contact lasă o anumită urmă. [anonimizat]. Ceea ce este important însă este să știm cum să le interpretăm astfel încat să putem soluționa o cauză.

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu interpretarea urmelor de sânge. Am ales abordarea acestei teme deoarece urmele de sânge sunt o categorie care se distinge din multitudinea urmelor biologice atât datorită frecvenței lor cât și datorită numeroaselor posibilități de identificare oferite. Urmele de sânge sunt unele dintre cele mai importante și des întâlnite tipuri de probe materiale asociate cu investigarea criminalistică a infracțiunilor contra vieții și integrității corporale. [anonimizat]-[anonimizat].

Primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la interpretarea criminalistică a urmelor în general și rolul acestora în aflarea adevărului. [anonimizat] o prezentare a noțiunilor generale, a evoluției istorice și a proprietăților fizice și biologice a urmelor de sânge. În continuare sunt analizate formele și culorile pe care le pot avea acestea și modul în care se poate determina locația aproximativă a sursei de sânge și direcția de zbor a stropilor de sânge anterior impactului cu un anumită suprafață. Tot în cadrul acestui capitol sunt prezentate tipurile de urme de sânge care pot fi întâlnite la locul faptei și mecanismul lor de producere. [anonimizat]-lea pe cele privind interpretarea urmelor de sânge în laboratoarele criminalistice. Ultimul capitol este dedicat prezentării unor cazuri practice în care interpretarea urmelor de sânge a deținut un rol important în soluționarea cauzei.

Capitolul I. Noțiuni introductive

Secțiunea 1. Conceptul de interpretare criminalistică a urmelor

În primul rând este necesară înțelegerea conceptului de interpretare criminalistică a urmelor.

[anonimizat], una în sens larg și alta în sens restrâns. [anonimizat] „totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea unei infracțiuni” sau ca „cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acțiunii infractorului”. [anonimizat] „reproducerea construcției exterioare a unui obiect pe suprafața unui alt obiect cu care a venit în contact.”

Un aspect esențial care se desprinde din definiția urmei este cel al existenței unui raport cauzal între faptă și modificarea produsă. O [anonimizat]. Ca exemplu este dat cazul petelor de sânge sau firelor de păr ale victimei care sunt găsite pe îmbrăcămintea agresorului și sunt de natură să conducă la implicarea persoanei în cauza cercetată.

Apreciem că o concluzie relevantă, mai ales pentru clarificarea conceptului de interpretare criminalistică a urmelor, este aceea că orice urmă presupune o modificare materială a mediului în care s-au desfășurat evenimentele, modificarea produsă este un rezultat material al activității persoanelor implicate în săvârșirea faptei și aceste modificări produse la locul faptei (urmele) sunt utile cercetării criminalistice putând ajuta la obținerea unor informații privind existența sau inexistența faptei, împrejurările în care s-a produs, precum și persoanele implicate.

În ceea ce privește verbul a interpreta, dicționarele limbii române îi atribuie un sens general: „a da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru” dar și altele restrânse la anumite domenii de activitate. În toate situațiile însă, indiferent că vorbim de domeniul logicii sau de cel legislativ, de psihologie sau filozofie, trăsătura esențială a noțiunii de interpretare este căutarea semnificației unui lucru sau fenomen și explicarea acesteia într-un limbaj accesibil tuturor.

În ceea ce privește alăturarea cuvântului criminalistică la cel de interpretare, aceasta este necesară pentru a diferenția activitatea de interpretare a urmelor de alte tipuri de interpretare cum ar fi cea a legii penale și a celorlalte categorii de norme juridice sau cea pe care organele judiciare o fac asupra probelor. Interpretarea legii este o operațiune logico-rațională ce se efectuează cu ocazia aplicării normei de drept și are drept scop aflarea voinței legiuitorului exprimate în acea normă. Aceasta poate fi făcută atât de legiuitor sau de organul judiciar cât și de oamenii de știință. Interpretarea criminalistică în schimb, poate fi facută doar de persoane special pregătite în acest domeniu și referitor la cazuri concrete. În ceea ce privește interpretarea probelor, acestea sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, potrivit Art.103.1) CPP. În schimb, specialistul criminalist care realizează interpretarea urmelor nu se poate ghida după intima sa convingere ci trebuie să țină cont de elementele materiale concrete existente.

Cel mai utilizat termen la nivel mondial este cel de „forensic science”. Cuvântul „forensic” provine din limba latină, unde „forum” înseamnă piață publică, ca loc de judecată, unde pot avea loc dezbateri. Într-o accepțiune mai modernă însă, „forensic” se utilizează în strânsă legătură cu domeniul juridic. Dacă este combinat cu cuvântul „science”(știință), „forensic science” înseamnă aplicarea unor metode și tehnici științifice pentru lămurirea tuturor împrejurărilor care au precedat, însoțit și succedat activitatea infracțională.

Termenul de „forensic science” este cuprinzător, el incluzând atât elemente de criminalistică cât și de medicină legală, bio-criminalistică, psihologie judiciară etc. Cu toate acestea, având în vedere că termenul „criminalistică” s-a încetățenit în limbajul curent, este de preferat ca acesta să fie utilizat și pe viitor.

În această accepțiune, criminalistica apare ca o știință exactă, autonomă, care se bazează pe prelucrarea și adaptarea științelor pozitive la descoperirea și analizarea macro și microurmelor. Această activitate nu se realizează numai prin analize de laborator ci este imperios necesară cercetarea locului faptei. Dacă investigatorul nu poate recunoaște sau nu colectează corect probele materiale, expertiza de laborator nu va putea recupera aceste lucruri și de multe ori nu se va mai putea descoperi adevărul în cauza respectivă.

În concluzie, interpretarea criminalistică a urmelor este una dintre operațiunile tehnico-criminalistice ce compun activitatea procedurală complexă denumită de Codul de procedură penală „cercetarea la fața locului” și prezintă o importanță deosebită pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de activitatea infracțională. Interpretarea criminalistică a urmelor are ca scop analizarea modificărilor materiale produse de infractor și victimă la locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională și formularea primelor concluzii cu ajutorul informațiilor puse la dispoziție de alte științe precum fizică, chimie, biologie, matematică etc.

Secțiunea a 2-a. Clasificarea urmelor după esența lor. Urmele biologice în general

După esența lor, urmele se clasifică în:

Urme formă, care reprezintă modificările formei corpurilor primitoare ca rezultat al acțiunii factorilor creatori. Acestea sunt, în general, reproduceri ale construcției exterioare a unor corpuri și ale particularităților formei lor în masa corpurilor primitoare.

Urme materie, care cuprind produsele, substanțele sau particulele de natură organică sau anorganică apărute în procesul săvârșirii unei infracțiuni și care prin compoziția și aspectul lor pot avea importanță criminalistică.

Mai există și urmele poziționale care reprezintă schimbări ale poziției inițiale a corpurilor, obiectelor sau subansamblelor acestora existente la locul unde s-a comis o infracțiune și care au legătură directă cu ea.

La rândul lor, urmele materie se clasifică în: resturi de substanțe, obiecte, materii și urme biologice. În categoria urmelor biologice se înscriu majoritatea urmelor de materie biologică umană, cum sunt: produsele de secreție (saliva, secreția nazală, laptele matern etc.), de excreție (urina, fecalele, sperma, sputa etc.) și țesuturile umane. Țesuturile umane pot fi moi (sânge, piele, masă cerebrală, țesut muscular) respectiv dure (oase, unghii, fire de păr).

Dacă ne raportăm la frecvența cu care se întâlnesc în cazul săvârșirii infracțiunilor de violență, accidentelor de circulație, de muncă, explozii și incendii, dar și la calitatea elementelor capabile să ofere date științifice de individualizare a persoanei și de circumstanțiere a modului de săvârșire a faptei, putem să apreciem că cele mai importante urme biologice sunt cele de sânge, salivă, spermă și firele de păr.

Deținerea unor noțiuni generale privind urmele biologice este utilă deoarece de descoperirea acestora și modul în care sunt ridicate de la fața locului depinde clarificarea unor aspecte esențiale ale cauzei. Orice jurist trebuie să stăpânească aceste noțiuni care sunt necesare atât pentru pregătirea materialelor în vederea realizării expertizei cât și pentru formularea corectă a întrebărilor care vor fi adresate expertului și aprecierea concluziilor.

Secțiunea a 3-a. Rolul interpretării criminalistice a urmelor în aflarea adevărului

Probele pot fi clasificate în funcție de natura lor în probe testimoniale și probe materiale (urme materiale). Urmele testimoniale se obțin prin valorificarea datelor rezultate din memorarea unor evenimente, conversații sau sunete, a unor aspecte sau trăsături ale unor persoane, etc. Martorul este persoana care asistă sau a asistat la o întâmplare, la un eveniment, la o discuție etc. și care poate da informații cu privire la acestea. Urmele materiale pot fi de mai multe feluri (biologice, olfactive), pot avea orice formă și pot fi atât aparent invizibile cât și dezastre de proporții.

Urmele prezintă următoarele trăsături generale: apar obligatoriu în procesul săvârșirii unei fapte penale, crearea lor este rezultatul interacțiunii dintre factorii care se manifestă pe parcursul comiterii faptei și, în timp, urmele suferă o serie de transformări care pot să ducă la diminuarea valorii lor în procesul de identificare. Prin urmare, este necesară descoperirea, conservarea și exploatarea lor cât mai repede cu putință.

Potrivit opiniei formulate de Barry A.J.Fisher, probele materiale pot proba producerea unei anumite fapte și permit stabilirea unor elemente cheie în soluționarea anchetei, pot dovedi contactul suspectului cu victima ori prezența la locul faptei sau pot duce la identificarea autorului sau la exonerarea unui bănuit. De asemenea, acestea pot completa și confirma mărturiile. Un suspect care este pus în fața probelor materiale poate face declarații complete care pot simplifica soluționarea cauzei.

Faptul că trecerea timpului poate duce la uitarea multor detalii și, de asemenea, că factorul subiectiv intervine des în redarea unor întâmplări, probele materiale pot fi mult mai concludente decât cele testimoniale. De asemenea, dată fiind aceasta posibilitate a repetării cvasi-identice a modului în care s-a creat urma, această modalitate de identificare are cele mai mari șanse de reușită, oferind un grad ridicat de certitudine.

Prin urmare, interpretarea criminalistică a urmelor prezintă o importanță deosebită pentru lămurirea împrejurărilor care au precedat, însoțit sau succedat activitatea infracțională. Aceasta poate duce la scurtarea semnificativă a duratei de timp afectate urmăririi penale. Interpretarea criminalistică a urmelor poate fi utilă și în verificarea bunei sau relei credințe a martorilor. Rezultatul interpretării criminalistice poate avea influențe și asupra încadrării juridice a faptei.

În concluzie, interpretarea criminalistică a urmelor este esențială pentru organul de urmărire penală în scopul aflării adevărul în cauza care este supusă cercetării.

Capitolul II. Urmele de sânge.

Secțiunea 1. Noțiuni generale

Urmele de sânge sunt rezultatul contactului dintre sângele ieșit din corpul uman și diversele suprafețe externe ce compun locul faptei.

Interpretarea corectă a urmelor de sânge prezente la locul faptei este extrem de importantă pentru că ne poate oferi informații cu privire la locul, timpul, modul și mijloacele de săvârșire a faptei. În cazurile în care cauza morții este discutabilă, prin interpretarea urmelor de sânge se poate determina dacă a fost vorba de un omor, o sinucidere, un accident sau doar o moarte naturală. De asemenea, identificarea sângelui uman și clasificarea acestuia după grupa sanguină și sistemul Rh precum și utilizarea unei investigații a ADN-ului, au permis individualizarea la un nivel ridicat a sângelui uman în multe cazuri.

Interpretarea urmelor de sânge trebuie privită ca un proces medico-legal care ajută anchetatorii și criminaliștii să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat și ce nu s-ar fi putut întâmpla în timpul unui eveniment cu vărsare de sânge.

Informațiile obținute prin interpretarea urmelor de sânge pot ajuta la interogarea suspecților și la reținerea acestora, confirmarea declarației unui martor, reconstituirea unor evenimente și, cel mai important, la exonerarea învinuitului.

Deși interpretarea urmelor de sânge are numeroase avantaje, aceasta prezintă și unele dezavantaje. Cercetarea urmelor de sânge cere o anumită experiență atât în cazul persoanelor însărcinate să le descopere și să le ridice cât și în cazul celor care le supun examinării de laborator. Prin urmare, nivelul de corectitudine al interpretării va depinde întotdeauna de informațiile cunoscute și de competența celui care realizează interpretarea.

Secțiunea a 2-a. Evoluția istorică a interpretării urmelor de sânge

Despre interpretarea urmelor de sânge s-a scris de-a lungul secolelor mai multe cărți, articole și studii. Herbert Leon MacDonell, un cunoscut expert în analizarea urmelor de sânge din Corning, New York, a condus o cercetare globală de-a lungul ultimilor ani și a adunat o bibliografie cu peste 550 de trimiteri care datează din perioada desfășurarii unui proces în Londra, în anul 1514.

Una dintre cele mai importante descoperiri ale lui MacDonell a fost un studiu vast despre urmele de sânge scris de Dr. Eduard Piotrowski, un colaborator la Institutul de Medicină Legală din Krakow, Polonia. Lucrarea acestuia în germană, „Uber Entstehung, Form, Richtung und Ausbreitung der Blutspuren” (Despre origine, formă, direcție și distribuire a urmelor de sânge provocate de răni în urma unor lovituri ale capului), a fost publicată în Vienna în anul 1895. După părerea lui MacDonell, nimeni înaintea lui Piotrowski nu a realizat experimente științifice atât de semnificative în ceea ce privește dinamica sângelui cu așa imaginație și profunzime. El consideră că Piotrowski a avut cunoștiințe excelente despre numeroase metode științifice și a înțeles foarte bine aplicarea lor practică în ceea ce privește interpretarea urmelor de sânge.

Dr. Victor Balthazard, un om de știință francez, a efectuat de asemenea o cercetare și a realizat exprimente în ceea ce privește urmele de sânge, împreună cu colegii săi. Acesta a prezentat materialul sub forma unei lucrări la ediția a 22-a a Congresului de Medicină Legală în 1939. Lucrarea sa a fost intitulată „Etude des Gouttes de Sang Projecte”( Cercetarea urmelor de sânge).

Recunoașterea importanței interpretării urmelor de sânge ca ramură medico-legală în era modernă datează din anul 1955, când Dr. Paul Kirk de la Universitatea din California a prezentat la Berkely o lucrare în care a arătat importanța urmelor de sânge ca probe și descoperirile sale în cauza Statul Ohio vs. Samuel Sheppard. Acest lucru a reprezentat un pas important în recunoașterea urmelor de sânge ca probe în sistemul legal american.

Herbert Leon MacDonell a primit o bursă pentru cercetare științifică și inovare și a realizat cercetări pentru a reconstitui urmele de sânge de la locul faptei. Prima sa publicație cu titlul „Flight Characteristics and Stain Patterns of Human Blood” a apărut în anul 1971. Apoi a mai publicat și un manual pentru lucrări de laborator despre interpretarea geometrică a urmelor de sânge uman în anul 1973. Ambele publicații au fost actualizate periodic.

MacDonell a înființat un program de pregătire la nivel de bază pentru interpretarea urmelor de sânge și a condus primul instituit de expertiză a urmelor de sânge în Jackson, MS, în anul 1973. Începând de atunci el și asociații săi au susținut numeroase cursuri de analiză a urmelor de sânge atât la nivel de începător, cât și la nivel avansat în SUA și în alte țări.

Au apărut diverse articole în reviste științifice și numeroase alte lucrări pe acest subiect au fost publicate în ultimii 20-25 de ani. Problema interpretării urmelor de sânge a fost abordată în numeroase romane polițiste și chiar și în televiziune, la știri și emisiuni de specialitate. În multe cauze cunoscute au fost utilizate ca și probe declarațiile experților cu privire la urmele de sânge. Toate aceste lucruri au dus la conștientizarea importanței interpretării urmelor de sânge pentru aflarea adevărului.

Secțiunea a 3-a. Proprietățile sângelui

§1. Proprietățile biologice

Sângele este un țesut sub formă lichidă prin intermediul căruia se realizează toate schimburile nutritive și de epurare dintre organism și mediul extern. În întreg organismul circulă, în mod normal, aproximativ 5,5 litri de sânge, ceea ce reprezintă 1/13-1/14 din greutatea corporală a unui adult de aproximativ 55-70 de kg. La sexul masculin, masa sanguină este mai mare cu 10% decât la sexul feminin. Alte cauze de hipervolemie mai pot fi: efortul fizic, sarcina, altitudinea crescută sau temperatura mediului înconjurător crescută.

Sângele este compus din plasmă sanguină și elemente figurate.

Plasma sanguină este un lichid transparent care prezintă o culoare ușor gălbuie și este componenta lichidă a sângelui, fiind alcătuită în proporție de 90% din apă. Plasma se obține după tratarea sângelui, în momentul recoltării, cu un anticoagulant. Dacă sângele a fost lăsat să se coaguleze, după ce a fost recoltat, lichidul care se obține se numește ser, care se separă de coagul. Plasma conține fibrinogen, pe când serul sanguin nu conține, întrucât în timpul coagulării fibrinogenul se transformă în fibrină insolubilă, care intră în structura cheagului.

Elementele figurate ale sângelui sunt reprezentate prin eritrocite, care la mamifere și om, fiind anucleate, poartă numele de hematii, prin leucocite și prin trombocite. Din volumul sanguin procentual, cea mai mare parte revine eritrocitelor (44%), proporția ca volum a celorlalte elemente figurate fiind neglijabilă. Culoarea hematiilor este roșie-portocalie, aceasta fiind determinată de prezența hemoglobinei. Principalul rol al hematiilor este de a transporta oxigenul de la nivel pulmonar la nivel tisular pentru reacțiile de oxidare celulară și dioxidul de carbon de la nivel tisular la nivel pulmonar, pentru a fi eliminat. Leucocitele, cunoscute și sub denumirea de globule albe, au rolul de a recunoaște, neutraliza și elimina formațiunile străine corpului (microbi, celule modificate etc.). Trombocitele au rolul de a elibera factori necesari coagulării sângelui. Dintre toate elementele figurate, leucocitele sunt singurele care posedă nucleu, în care este stocat ADN. Prin urmare, sursa de ADN din sânge o reprezintă leucocitele.

§2. Proprietățile fizice

Culoarea roșie a sângelui este dată de pigmentul proteic hemoglobină, având nuanțe diferite. Sângele arterial oxigenat, în care hemoglobina este transformată în oxihemoglobină, are o culoare roșie aprinsă, pe când sângele venos, din cauza hemoglobinei reduse, are o culoare albastră-violetă cu nuanțe spre negru. În organele în activitate ( glandele care secretă, mușchii care se contractă), culoarea sângelui venos devine roșiatică. În condiții de încetinire a circulației ca, de exemplu, în insuficiență cardiacă, sângele venos apare foarte albastru. Alteori apar în sânge derivați patologici ai hemoglobinei. Carboxihemoglobina conferă sângelui o culoare roșie-vișinie, carcteristică intoxicațiilor cu monoxid de carbon. În schimb, în cazul intoxicațiilor cu substanțe oxidante, sângele are o nuanță brună.

Temperatura sângelui este în general constantă, ea variază în medie între 37.7°-38°C, cu un maximum de 40°C la nivelul hilului hepatic și un minimum de 36°C în plămân și pe scrot.

Densitatea sângelui depinde de cantitatea și densitatea substanțelor solvite, precum și de numărul elementelor figurate. Densitatea sângelui este 1057-1067 la bărbat și 1051-1061 la femeie. Pentru determinarea densității sângelui există o serie de metode densimetrice.

În ceea ce privește vâscozitatea, dacă vâscozitatea apei este egală cu 1, cea a sângelui este de 4,7 la bărbat, iar la femeie este mai mică, de 4,3.

Sângele uman expus nu este ca alte substanțe obișnuite. Acesta acționează într-o manieră previzibilă sub acțiunea unor forțe exterioare.

Chiar dacă este vorba de o singură picătură sau de un volum mare de sânge, acesta este menținut unit prin intermediul tensiunii superficiale. Tensiunea superficială, conform definiției, este proprietatea generală a lichidelor de a lua o formă geometrică de arie minimă în lipsa forțelor externe, datorată acțiunii forțelor de coeziune dintre moleculele lichidului. Aria cea mai mică a unui volum dat este sfera. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic. Din această cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid). Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de atracție moleculară îndreptate spre interior, echilibrată în celălalt sens doar de rezistența la compresie a lichidului, ceea ce înseamnă o forță rezultantă nulă.

Cu alte cuvinte, tensiunea superficială este ca un înveliș extern invizibil pe care sângele îl are atunci când intră în contact cu oxigenul. Pentru a se putea forma picături mai mici sau stropi dintr-un anumit volum de sânge, această tensiune superficială trebuie să fie tulburată într-o anumită măsură. Deși căderea liberă a unei picături de sânge este influențată de atracția gravitațională, aceasta nu este suficientă pentru a învinge tensiunea superficială a sângelui. Prin urmare, indiferent de la ce înălțime va cădea o picătură de sânge, aceasta nu se va diviza decât dacă o altă forță va acționa asupra ei și va tulbura această tensiune superficială.

Fiecare lichid are propria lui tensiune superficială. Coeficientul de tensiune superficială al sângelui este ușor mai mic decât cel al apei. În comparație cu mercurul lichid, coeficientul de tensiune superficială al sângelui este aproape de zece ori mai mic decât al acestuia.

Prin urmare, la fel ca în cazul altor fluide, datorită acțiunii acestor forțe, picătura de sânge va avea o configurație sferică chiar dacă majoritatea artiștilor desenează fluidele sub forma unor lacrimi.

Secțiunea a 4-a. Forma, culoarea și direcția urmelor de sânge

Urmele de sânge se pot prezenta sub forme diferite: stropi, dâre, bălți etc. Acestea sunt consecința unor acțiuni violente exercitate asupra corpului uman care sunt de natură să determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor sanguine.

Urmele de sânge se pot forma pe corpul și îmbrăcămintea victimei sau agresorului, pe drumul străbătut de persoana care sângerează (victimă sau agresor), pe obiectele de la locul faptei sau de la locul unde a fost descoperită victima, pe instrumentele folosite la comiterea faptei, pe vehicule sau obiectele folosite la transportarea victimei sau pe instrumente sanitare sau alte obiecte cu care s-a încercat înlăturarea urmelor infracțiunii. În funcție de natura suportului pe care se formează, ele pot rămâne la suprafață sau pot fi absorbite de către acesta.

Culoarea urmelor de sânge diferă în funcție de mai mulți factori precum: cantitatea de sânge, vechimea, natura suportului, temperatura, lumina etc. În general o urmă proaspătă are o culoare roșie-aprins și un anumit luciu. Odată cu trecerea timpului acest luciu dispare și urma începe să devină brun roșcată, maronie și în final chiar neagră. Estimarea vechimii unei urme de sânge după culoarea acesteia e foarte dificilă deoarece mediul în care se găsesc, prezența bacteriilor și a altor microorganisme afectează ordinea și durata proceselor de modificare a culorii urmelor. Pentru a se putea estima perioada de timp care a trecut se pot efectua experimente utilizând urme de sânge proaspăt uscate, în aceași cantitate, pe o suprafață similară și în condiții meteo cât mai asemănătoare posibil.

Analizând poziția în care se găsesc urmele de sânge se va putea, în general, determina direcția de zbor a stropilor de sânge anterior impactului cu o anumită suprafața. Acest lucru se poate realiza prin examinarea marginilor urmelor de sânge. Extremitatea îngustă a unei urme de sânge alungite arată, în principiu, direcția deplasării. După ce s-a stabilit direcția mai multor urme de sânge, se poate determina o suprafață sau un punct de convergență prin simpla trasare a unor linii drepte prin axele longitudinale ale urmelor. Locul unde aceste linii se întâlnesc reprezintă locația relativă a sursei de sânge într-un sistem de coordonate bidimensional XoY. Acest loc de întâlnire va fi mai degrabă o suprafață decât un punct exact.

Suprafața de origine sau locația sursei de sânge poate fi determinată și în plan tridimensional.

Dacă unghiul de impact este de 90 de grade, urmele de sânge rezultate vor avea, în principiu, formă rotundă. Dacă unghiul va avea mai puțin de 90 de grade, urmele de sânge rezultate vor avea formă de elipsă. Dacă este cunoascută lățimea și lungimea urmei eliptice, cu ajutorul unei ecuații matematice, se poate calcula unghiul de impact al picăturii de sânge originale, sferice. Valoarea lățimii se împarte la valoarea lungimii și va rezulta o fracție care va avea ca numărător pe 1 (numărul va fi mai mic decât 1). Acesta va fi valoarea sinusului unghiului de impact. În acest fel vom putea determina și valoarea unghiului de impact uitându-ne într-un tabel cu valorile funcțiilor trigonometrice sau cu ajutorul unui calculator științific care are funcția sinus.

Spre exemplu, în cazul în care urma de sânge este circulară, rezultatul fracției va fi întodeauna egal cu 1 și prin urmare valoarea corespunzătoare a unghiului de impact va fi 90 de grade. În cazul în care urma de sânge este eliptică și valoarea lățimii este jumătate din valoarea lungimii, rezultatul fracției va fi 0,5 iar valoarea corespunzătoare a unghiului va fi 30 de grade.

După stabilirea unghiului de impact al fiecărei picături de sânge se va putea determina originea urmei de sânge în plan tridimensional. O metodă este de a așeza sfori elastice la baza fiecărei urme de sânge și de a proiecta aceste sfori înapoi pe axa care a fost extinsă cu 90 de grade în sus pe direcția punctului de convergență a planului bidimensional XoY. Acest lucru se poate realiza prin așezarea unui raportor pe fiecare urmă și ridicarea elasticului până când corespunde cu unghiul de impact determinat anterior. Elasticul va fi apoi fixat pe axa oZ. Această procedură se repetă pentru fiecare urmă de sânge selectată.

Trebuie luat în considerare faptul că această suprafață de origine obținută pe baza acestei metode este întotdeauna mai sus decât suprafața de origine reală datorită accelerației gravitaționale care acționează asupra picăturilor de sânge cât încă sunt în aer. Prin urmare, utilizând această metodă putem obține înălțimea maximă la care s-ar fi putut afla sursa de sânge. Stabilirea acestui lucru este utilă deoarece ne poate indica, spre exemplu, dacă victima era în picioare, așezată pe un scaun sau întinsă pe jos.

Secțiunea a 5-a. Tipuri de urme de sânge și mecanismul lor de producere

În mod tradițional, urmele de sânge au fost clasificate în trei mari categorii în funcție de forța care este necesară pentru a le produce: urme de sânge formate prin impact cu viteză mică, medie sau mare.

Urmele de sânge formate prin impact la viteză mică se produc prin aplicarea unei forțe externe de până la 1,5m/s asupra sursei de sânge. Această valoare include și forța gravitațională normală. Diametrul urmelor de sânge produse este de aproximativ 3mm sau mai mult. Direcția acestor urme, în schimb, poate varia foarte mult. Exemple de activități care produc urme de sânge incluse în această categorie sunt: picăturile care cad liber în aer fiind influențate doar de gravitate, picăturile de sânge care cad peste urme de sânge proaspăt formate sau peste mici bălți de sânge, picăturile de sânge care cad datorită unei mișcări orizontale (mers sau alergat), scurgerile de sânge pe o suprafață orizontală sau verticală, propulsarea sau proiectarea sângelui, contactul dintre sursa de sânge și diferite suprafețe etc.

Urmele de sânge formate prin impact la viteză medie se produc prin aplicarea unei forțe externe cuprinsă, în medie, între 1,5-7,5 m/s asupra sursei de sânge. Există și situații de excepție când forțele pot ajunge până la 30m/s. Diametrul urmelor de sânge produse astfel are valoarea cuprinsă între 1-3 mm în medie, dar se poate întâmpla să existe și urme cu diametru mai mic sau mai mare. În ceea ce privește direcția, poate exista o varietate mare de direcții. Exemple de activități care produc urme de sânge din această categorie sunt: rănile provocate de obiecte contondente precum bici, crose de golf, diverse arme folosite în artele martiale (pot ajunge până la 30m/s), rănile provocate de obiecte contondente precum cărămizi, ciocane sau chiar mâna liberă, traumatisme provocate de tăieturi și înjungheri etc.

Urmele de sânge formate prin impact la viteză mare se produc prin aplicarea unei forțe externe asupra sursei de sânge mai mare de 30m/s. Diametrul urmelor de sânge produse astfel este în medie mai mic de 1mm dar se pot forma și urme mai mari sau mai mici. Direcția acestor urme poate varia foarte mult. Exemple de activități care produc urme de sânge din această categorie sunt: traumatisme provocate de împușcături, traumatisme provocate de mașini de mare viteză, explozii etc.

Sunt tipuri de urme de sânge care deși pot fi recunoscute ușor nu se pot încadra într-o singură categorie din cele trei. Ele pot să aibă caracteristicile corespunzătoare urmelor de sânge formate prin impact la viteză mică spre medie. Exemple de activități care produc astfel de urme de sânge sunt: împrăștierea sângelui expus cu mâna sau cu piciorul, țâșnirea sângelui din artere etc. Alte activități precum: scuturarea degetelor pline de sânge, expirarea sângelui prin tuse sau strănut etc. pot produce urme de sânge care să aibă caracteristicile urmelor formate prin impact la viteză medie spre mare.

Profesorul Gheorghe Pășescu împarte urmele de sânge în patru mari categorii în funcție de caracteristicile și mecanismul lor de formare: urme formate prin căderea liberă a picăturilor de sânge pe suprafețe orizontale și verticale; urme formate prin stropire, țâșnire, aruncare sau proiectare; urme formate prin impact cu diverse viteze și urme formate prin contact.

Stuart H. James în schimb, în afară de urmele de sânge formate prin căderea liberă a picăturilor de sânge, recunoaște o categorie mare a urmelor de sânge formate prin acțiunea unei forțe exterioare care determină separarea acestuia în picături mai mici (spattered blood). Autorul ne oferă o multitudine de exemple care pot fi încadrate în această categorie, cum ar fi: urme de sânge produse prin împușcarea victimei, urme de sânge produse prin lovirea sau înjungherea victimei, urme de sânge formate de picăturile satelite (secundare) care se detașează de picătura principală la momentul impactului, urme de sânge formate prin propulsare, urme de sânge rezultate din volume mari de sânge, urme de sânge formate prin expirare, urmele de sânge arterial. Alte tipuri de urme de sânge amintite de acest autor sunt: urme de sânge formate prin contact și urmele de sânge modificat.

Apreciem că nu este atât de esențială stabilirea celui mai corect criteriu de clasificare cât analizarea caracteristicilor urmelor de sânge cunoscute și identificate de-a lungul timpului la locul faptei.

§1. Urme formate prin căderea liberă a picăturilor de sânge

Aceste picături pot avea diferite surse. Ele pot proveni direct dintr-o rană deschisă dar și de pe arme sau orice alte obiecte care dețin un volum de sânge suficient pentru a permite formarea de picături libere.

Prin picurare, urmele de sânge se pot forma, spre exemplu, pe corpul și îmbrăcămintea victimei sau agresorului sau pe drumul străbătut de persoana care sângerează.

Unul dintre factorii care poate interveni și tulbura tensiunea superficială a sângelui este natura suprafeței.

Prin urmare, forma urmelor de sânge create prin căderea liberă a picăturilor depinde de natura suprafeței. Suporturile pe care se creează urme de sânge pot fi absorbante (lână, mătase, bumbac, fibre sintetice, pământ, lemn nelustruit, cărămidă etc.) sau neabsorbante (sticlă, hârtie velină, lemn lustruit, metal, material plastic, frunze, gresie, faianță, linoleum etc.). Aceste suporturi pot fi de asemenea netede sau rugoase, compacte sau care prezintă o oarecare fragmentare, cu formă definită și stabilă sau variabilă și instabilă, cu temperatură egală cu cea a corpului uman sau diferită (mai ridicată sau mai scăzută).

Spre exemplu, dacă suprafața este netedă, tare și nu e poroasă (sticlă curată sau plăci ceramice) se va produce o urmă circulară uniformă, independent de distanța de cădere. În schimb, dacă suprafața este rugoasă (lemn sau beton), urma de sânge rezultată va prezenta distorsiuni ale formei și va avea margini zimțate. Suprafețele cu o textură rugoasă prezintă protuberanțe care acționează asupra tensiunii superficiale a picăturii de sânge și produc împroșcarea sângelui spre deosebire de suprafețele netede care vor provoca acest lucru puțin spre deloc.

Pe suprafețele absorbante petele de sânge creează urme cu contururi neregulate, difuze și care, în general, nu formează pelicule pe suprafața acestora. Pe suprafețele neabsorbante, sângele formează pelicule (cruste) lucioase, friabile, care își păstrează, de regulă, forma inițială și pot servi la determinarea direcției de cădere.

Urme de sânge formate de o picătură de sânge care cade liber de la o înălțime de 30cm pe o suprafață orizontală de: A. Sticlă, B. Placă de fainață lustruită și netedă, C. Carton, D. Carton ondulat, E. Lemn, F. Ziar, G. Beton, H. Denim.

Urme de sânge formate de o picătură de sânge care cade liber de la o înălțime de 30 cm. pe o suprafață care nu este orizontală, de carton neted, la diferite unghiuri de impact.

În urma unui experiment s-a descoperit că volumul de sânge al unei picături care cade liber din deget va fi mai mare decât cel care provine de pe un ac hipodermic și mai mic decât cel care provine de pe o suprafață cum ar fi aceea a unei bâte de baseball. În medie, volumul unei picături de sânge a fost estimat la 0,05ml., cu un diametru de 4,56mm. (în aer). Acestea pot să varieze în funcție de suprafața de pe care a provenit sângele.

Viteza de curgere a unui lichid depinde de vâscozitatea acestuia. Cu cât este mai vâscos un lichid, cu atât curge mai încet. Densitatea este caracteristica principală a unui fluid și este definită ca și concentrația de masă dintr-un volum. Ea se măsoară în funcție de fluidul etalon, care pentru lichide este apa. Aceste proprietăți fizice ale sângelui tind să mențină stabilitatea sângelui expus și îl ajută să reziste acțiunii forțelor exterioare.

O picătură de sânge care cade liber în aer își va mări treptat viteza până în momentul în care va atinge o viteză terminală. Viteza terminală reprezintă viteza maximă pe care o poate atinge un corp aflat în cădere liberă spre suprafața Pământului. Viteza terminală este atinsă atunci când rezistența aerului egalează forța gravitațională.

MacDonell a stabilit că viteza finală maximă a unei picături de sânge medii (0,05ml.) care cade liber este de aproximativ 7,53 m/s și a fost atinsă în urma unei căderi de la o înălțime de aproximativ 6-7,5 metrii. Diametrul urmei de sânge produse de căderea liberă a unei picături de sânge depinde de volumul picăturii de sânge, textura suprafeței pe care cade și, până la un anumit punct, distanța de la care a căzut.

Picăturile libere de sânge cu un volum mediu de 0,05ml. produc urme de sânge mai mari când vor cădea de la înălțimi mai mari pe suprafețe netede și tari. Diametrele variază între 13 și 21,5mm. de la o distanță de cădere de aproximativ 15cm. (6 inch.) până la 2 metrii (7ft.). Picăturile de sânge care cad de la distanțe mai mari de 2 metrii nu vor produce urme de sânge cu diametre care să difere mult ca și mărime. Nu se poate stabili cu un grad mare de precizie înălțimea de la care a căzut o picătură liberă de sânge la locul faptei, având în vedere că volumul inițial al picăturii nu este cunoscut.

§2. Urme de sânge formate prin contact

Urmele de sânge pot apărea și în urma contactului dintre părțile corpului agresorului sau victimei sau obiectelor contaminate în prealabil cu sânge și alte componente de la locul faptei. Aceste urme se găsesc în doctrina străină sub denumirea de „transfer bloodstain pattern”. În această categorie de urme sunt incluse: mânjiturile, ștersăturile și imprimările realizate ca efect al contactului dintre sursa de sânge și diferite suprafețe de la locul faptei.

Urmele de sânge sub formă de mânjituri sunt create prin contactul dinamic al sursei de sânge cu o anumită suprafață. Spre exemplu, astfel de urme pot fi create atunci când victima sau agresorul a alunecat.

Urmele de sânge sub formă de ștersături sunt create atunci când un obiect intră în contact cu o urmă de sânge neuscată, deplasează o parte din conținutul acesteia și îi schimbă aspectul inițial. Astfel de urme pot fi produse cu mâna, cu piciorul, cu ajutorul un anumit material etc.

Când un obiect plin de sânge vine în contact cu un alt obiect curat sau o anumită suprafață se relizează o imprimare. Acestea constituie adevărate amprente ce pot reda conturul întregii suprafețe de contact ori a unor porțiuni din aceasta care poate ajuta la identificarea obiectului creator. Stratificarea sau destratificarea sângelui poate fi realizată cu ajutorul palmelor, degetelor, părului, încălțămintei sau a oricăror alte obiecte, cum ar fi un cuțit. Când se încearcă să se determine dacă un anumit obiect ar fi putut produce imprimarea observată la locul faptei, este de obicei necesară realizarea unor experimente folosind obiecte similare deoarece altfel s-ar putea compromite un obiect care ar putea constitui o sursă de probă.

Diferențierea corectă între o urmă de sânge formată prin impact și o imprimare detaliată pe hainele unui suspect este foarte importantă. Astfel se poate determina dacă acesta a fost agresorul sau numai o persoană care a venit în contact cu sursa de sânge. Determinarea provenienței unei urme de sânge găsite pe îmbrăcămintea unui suspect nu este ușoară și necesită deseori examinarea microscopică a îmbrăcăminții.

Urme de contact realizate cu mâna pe o suprafață de carton netedă.

Urme de contact produse de părul victimei pe un perete.

§3. Urme de sânge formate prin acțiunea unei forțe exterioare

Urmele de sânge formate prin acțiunea unei forțe exterioare sunt create doar atunci când forța exterioară este suficient de puternică încât să înlăture efectul tensiunii superficiale a sângelui.

Cantitatea de sânge existentă și puterea forței exterioare aplicate asupra lui influențează mărimea urmelor de sânge care se formează. Mărimea acestor urme de sânge poate varia chiar dacă au fost produse prin același mecanism. Un singur mecanism de producere a urmelor de sânge poate adesea să formeze urme de sânge formate prin impact, urme de sânge formate prin proiectare și, de asemenea, urme de sânge formate de picăturile secundare care se detașează de picătura principală.

Înainte de a stabili modul concret de producere a unei anumite urme de sânge, cel care o analizează trebuie întâi să stabilească dacă aceasta a fost produsă prin acțiunea unei forțe exterioare sau nu. Determinarea mecanismului concret prin care a fost creată urma de sânge necesită, în principiu, analizarea mai multor informații. Nu este suficientă simpla privire a urmei ci este necesară analizarea locului faptei, cunoașterea unor aspecte medicale și câteodată a unor informații suplimentare legate de caz.

Mărimea, cantitatea și distribuirea acestor urme de sânge variază în funcție de: cantitatea de sânge care este supusă impactului, puterea impactului și textura suprafeței. În experimentele de laborator, lucruri precum cantitatea de sânge supusă experimentului și forța care este aplicată asupra sursei de sânge sunt ușor de controlat. În cazurile reale însă, aceste lucruri nu sunt cunoscute.

Identificarea și interpretarea acestor urme de sânge este importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, acestea pot ajuta la localizarea sursei din care a provenit sângele respectiv. În al doilea rând, dacă acestea sunt identificate pe îmbrăcămintea unui suspect, demonstrează prezența acestuia la locul faptei. De asemenea, urmele de sânge formate prin acțiunea unei forțe exterioare pot permite identificarea modalității prin care acestea au fost create.

Urmele de sânge formate prin împușcarea victimei:

Aceste urme sunt cunoscute în doctrina străină sub denumirea de „impact spatter associated with gunshot”. Impactul sângelui în urma unei împușcături poate produce urme de sânge mici cu un diametru mai mic de 0,1 mm. Aceste urme de sânge au aspect asemănător unor aburi. Nu sunt văzute frecvent la locul faptei, dar atunci când sunt observate indică de obicei împușcarea victimei. Aspectul asemănător aburilor nu este observat în cazul urmelor de sânge formate prin lovire sau înjunghiere ori în cazul celor formate de picăturile secundare care se detașează de picătura principală.

Urmele de sânge formate prin împușcarea victimei pot să aibă și dimensiuni mai mari, de până la câțiva milimetrii. Aceste urme de sânge variază în funcție de cantitatea de sânge existentă, calibrul armei, poziția victimei și distanța la care se află aceasta de armă, numărul de împușcături și alți factori care pot interveni, precum: păr, haine etc.

Acest gen de urme de sânge este cel mai des asociat cu împușcăturile însă poate fi produs și în urma rănilor provocate de explozii, rănilor provocate de mecanisme de mare viteză și ocazional de coliziuni între autovehicule la viteză mare.

Când o victimă are leziuni provocate prin împușcare s-ar putea să existe urme de sânge, cunoscute în literatura de specialitate străină ca „back spatter”, care sunt asociate cu orificiul de intrare al proiectilului. Acest tip de urme de sânge poate fi găsit pe piele, îmbrăcăminte sau orice alt obiect sau suprafață apropiată de orificiul de intrare al proiectilului în momentul împușcării. Acestea pot fi întâlnite și pe armă sau pe atacator, în special în zona mâinilor. În cazurile în care se ia în considerare posibilitatea sinuciderii, mâinile victimei și arma trebuie examinate cu atenție pentru a vedea dacă există urme de sânge formate prin impact de viteză mare care pot indica poziția mâinilor pe armă la momentul împușcării. Când urmele de sânge sunt asociate cu orificiul de ieșire al proiectilului, sunt cunoscute sub denumirea de „forward spatter”. Demonstrarea prezenței acestor urme ajută la stabilirea poziției victimei la momentul împușcării. Spre exemplu, când un proiectil a intrat în corpul victimei după ce a străbătut anterior mâna acesteia, spre exemplu, vor exista cel mai probabil urme de sânge produse prin impact la viteză mare la periferia orificiului de reintrare și prezența lor va ajuta la reconstituire și la stabilirea poziției victimei la momentul împușcării.

De obicei, atunci când există și un orificiu de ieșire, cantitatea de sânge asociată acestuia este mai mare decât cea asociată orificiului de intrare.

În 1977, MacDonell a publicat în Anuarul de Medicină Legală un articol intitulat “Detection and Significance of Blood in Firearms” (Detectarea și semnificația sângelui în armele de foc). În acest studiu s-a arătat existența unei relații între distanța de tragere și distanța la care sângele este tras înapoi în țeava armei.

Distanțele maxime de tragere la care s-au detectat urme de sânge la o adâncime de 5mm. sau mai mare înăuntrul țevii armei sunt între aproximativ 1,25 cm. (1/2 in.) și 2,5 cm. (1 in.) la un revolver de calibru 22 și pot ajunge până la aproximativ 12,7 cm. (5 in.) în cazul puștilor standard de calibru 12, 16 sau 20. În urma realizării acestui studiu au fost trase următoarele concluzii: cu cât este mai mare calibrul, cu atât este mai mare adâncimea la care poate fi găsite urme de sânge în țeava armei, adâncimea la care pătrunde sângele este mai mică la puștile automate și folosirea unei arme cu două sau mai multe țevi produce considerabil mai multe urme de sânge de tip „back spatter” în țeava armei care nu e utilizată.

Urme de sânge formate pe perete în apropierea orificiului de ieșire al proiectilului. Victima a fost împușcată în zona capului în timp ce era așezată pe pat, în apropierea peretelui.

Urmele de sânge formate prin lovirea sau înjunghierea victimei:

Aceste urme sunt cunoscute în doctrina străină ca „impact spatter associated with beating and stabbing”. Urmele de sânge formate prin impact în urma lovirii sau înjunghierii victimei au în general un diametru cuprins între 1 și 3mm, dar pot să fie mai mari sau mai mici în funcție de cât de puternic e impactul și cantitatea de sânge expus. Prezența anterioară a sângelui expus este necesară pentru a se putea forma acest tip de urme de sânge. Sângele expus însă nu trebuie să fie lovit direct. Este suficient ca victima să sângereze într-un anumit loc și să primească o lovitură într-un alt loc pentru a se forma urmele de sânge.

Arma utilizată la atac, indiferent de tipul acesteia ( cuțit, sticlă, pumn etc.) și numărul de lovituri aplicate influențează urmele de sânge rezultate.

La locul faptei pot exista urme de sânge rezultate din orice combinație între modurile de producere analizate: împușcare, lovire, înjunghiere, expirarea sângelui etc. Mărimile urmelor de sânge produse pot fi asemănătoare și în unele situații nu se poate determina cu certitudine în ce mod a fost produsă fiecare urmă în parte. Din acest motiv, persoana care analizează urmele de sânge trebuie să ia în considerare toate modalitățile de producere. Se poate întâmpla să existe două sau mai multe posibile explicații pentru producerea unei anumite urme de sânge și cel care o analizează trebuie să le ia în considerare și să utilizeze toate informațiile existente. Urmele de sânge formate prin aruncarea sângelui sunt produse de dereglarea tensiunii superficiale a sângelui fără a exista însă un impact, precum: urmele de sânge formate prin propulsare, urmele de sânge arterial și cele produse prin expirare. Uneori trebuie realizată o examinare foarte atentă pentru a diferenția urmele de sânge produse prin expirare, de exemplu, de cele produse prin împușcarea sau lovirea victimei.

Urme de sânge formate prin lovirea victimei în mod repetat, în zona capului,

cu un obiect contondent, în timp ce se afla aproape de podea.

c) Urmele de sânge formate de picăturile satelite (secundare) care se detașează de picătura principală la momentul impactului:

Sunt cunoscute în doctrina străină ca „secondary or satellite spatters resulting drom dripped blood”. Picăturile satelite formează urme de sânge mici în jurul urmei de sânge principale datorită impactului cu o suprafață dură. Aceste urme de sânge se întâlnesc atunci când mai multe picături de sânge cad liber dintr-o sursă staționară pe o suprafață orizontală. Aceste picăturile cad peste urme de sânge proaspăt formate sau peste bălți mai mici de sânge și va rezulta o urma de sânge cu o formă mare, neregulată, care va prezenta mici urme de sânge în jurul ei pe orizontală sau pe verticală în apropiere. Aceste urme de sânge mici sunt formate de picăturile satelite. Aceste mici picături se desprind din volumul de sânge principal la momentul impactului. Urmele de sânge formate de picăturile satelite au o formă circulară sau ovală și în medie un diametru cuprins între 0,1 și 1mm.

Paul Kish a efectuat cercetări cu privire la urmele de sânge formate de picăturile satelite și factorii care afectează interpretarea acestora. El a demonstrat care este înălțimea maximă la care picăturile satelite de sânge uman pot să formeze urme de sânge pe o suprafață verticală. Factorii care pot influența acest lucru sunt: volumul picăturii de sânge, vechimea sângelui, textura suprafeței și distanța suprafeței verticale de locul impactului. S-a ajuns la concluzia că la impactul cu suprafețe dure se produc multe urme de sânge formate de picături satelite, chiar în urma căderii libere a unei singure picături de sânge. Înălțimea verticală maximă la care pot să se formeze astfel de urme de sânge după impactul unei picături de sânge cu o suprafață din beton este de 12cm.

Investigatorii interpretează deseori urmele de sânge mici existente pe pantalonii, șosetele și pantofii suspectului ca fiind urme de sânge formate prin impact în urma împușcării sau lovirii victimei datorită diametrului mic al acestora. Urmele de sânge formate de picăturile secundare pot fi recunoscute după mărime, formă și distribuire după care se poate stabili și locația din care au provenit.

Cantitate mare de urme de sânge formată de picăturile secundare care s-au detașat de picătura principală datorită impactului cu o suprafață din beton.

Urme de sânge formate de picături secundare pe o suprafață verticală din

beton.

Urmele de sânge formate prin propulsare:

În doctrina străină aceste urme se găsesc sub denumirea de „castoff bloodstain patterns”. În timpul lovirii cu un obiect contondent sângele nu se acumulează imediat la locul impactului ci de multe ori e necesar un număr mai mare de lovituri. Urmele de sânge formate prin propulsare pot fi create după aplicarea unor lovituri subsecvente asupra aceluiași loc unde s-a format o leziune anterior și s-a acumulat sânge. Sângele existent va ajunge în diferite cantități pe obiectul care a provocat leziunile.

O forță centrifugă este generată în timp ce atacatorul balansează obiectul îmbibat cu sânge. Dacă forța centrifugă generată de mișcarea armei este mai puternică decât forța de adeziune care ține lipit sângele de obiectul folosit la atac, sângele va fi aruncat de pe obiect și va forma o urmă de sânge formată prin propulsare.

Sângele care este propulsat va lovi obiectele sau suprafețele învecinate la același unghi ca cel la care a fost aruncat.

Mărimea, distribuirea și cantitatea acestor urme de sânge variază. Acestea se pot găsi distribuite liniar și sunt de obicei mai mari decât urmele de sânge formate prin impact. În schimb, de multe ori în locul în care se găsesc urme de sânge formate prin propulsare se găsesc și urme de sânge formate prin impact. Analizarea ambelor categorii de urme pot ajuta la determinarea poziției relative a victimei și agresorului la momentul producerii lor.

Acest tip de urme de sânge nu se găsește însă întodeauna când au fost folosite instrumente ascuțite sau obiecte contondente la atac.

Persoana care analizează urmele de sânge încearcă de multe ori să determine dacă atacatorul este dreptaci sau stângaci. Acest lucru nu poate fi însă determinat cu precizie având în vedere că multe persoane pot folosi armele în mod eficient cu ambele mâini.

Urme de sânge formate prin propulsare pe tavan în urma deplasării în spate, în timpul atacului, a obiectului cu care este lovită victima.

Urme de sânge formate prin propulsare, existente pe tricoul unei persoane care a stat în apropierea victimei în timp ce aceasta a fost lovită.

e) Urmele rezultate din volume mari de sânge: urme de sânge formate prin stropire și proiectare:

Aceste urme de sânge se găsesc în doctrina străină sub denumirea de „splashed and projected bloodstains”. Urmele de sânge formate prin stropire se produc atunci când o cantitate de sânge de cel puțin 1ml este supusă unei forțe de viteză redusă sau este lăsată să cadă liber. Sunt adesea create de volume mari de sânge care curg dintr-o sursă precum o rană deschisă.

Aceste urme de sânge au de obicei zone centrale de dimensiuni mari și la periferie prezintă stropi ușor alungiți. Pot să apară stropi secundari datorită ricoșării de pe o suprafață pe alta a unei cantități mari de sânge după impact. Când există scurgeri mari de sânge, aceste urme de sânge pot fi produse de deplasarea victimei sau atacatorului.

Urmele de sânge formate prin proiectare sunt produse când sângele este proiectat sau lansat în urma exercitării unei forțe mai mari decât cea a gravitației. Cu alte cuvinte, atunci când cantitatea de sânge este suficientă, sângele urmează o traiectorie oblică dacă este supus unei forțe mai mari decât cea a gravitației. Urmele de sânge formate astfel de picăturile secundare sunt asemănătoare unor dungi înguste și nu diferă mult de cele produse prin stropire.

Urme de sânge de acest tip se pot produce ca urmare a deplasării rapide a persoanei care prezintă o sursă de sânge sau ca urmare a eliminării sângelui prin vomismente de către victimă.

Urmă produsă de 1ml. de sânge, realizată prin proiectare pe carton neted.

Urmele de sânge formate prin expirare:

Aceste urme se găsesc în doctrina străină sub denumirea de „expirated bloodstain patterns”. Ca urmare a unui traumatism, sângele se poate acumula în plămânii și căile respiratorii ale victimei. Dacă victima rămâne în viață, sângele va fi expulzat forțat pe cavitatea bucală sau nazală pentru a se elibera căile respiratorii. Aceste urme de sânge pot fi ușor confundate cu urmele de sânge formate prin impact în urma împușcării sau lovirii victimei deoarece se aseamană de multe ori în ceea ce privește mărimea, forma și distribuirea. E imposibil să se fi produs o urmă de sânge formată prin expirare dacă victima nu are sânge pe față, în cavitatea bucală sau nazală, sau o rană pe gât sau piept care să afecteze căile respiratorii.

Urmele de sânge formate prin expirare pot să fie diluate dacă sângele a fost amestecat cu o cantitate însemnată de salivă sau secreție nazală. Dacă sângele a fost expirat recent se pot observa și bule de aer în urmele de sânge datorită amestecării acestuia cu aerul prezent în căile respiratorii și plămâni. Când bulele se sparg și sângele se usucă, în locul unde au fost bulele de aer vor rămâne spații. Diluarea sângelui și prezența bulelor de aer și a spațiilor lăsate de acestea nu sunt întotdeauna prezente la acest tip de urme de sânge. Dacă acestea lipsesc urma de sânge poate fi interpretată greșit.

Urme de sânge situate în partea stângă a cămășii, formate prin expirare, locul de proveniență fiind cavitatea nazală a victimei.

Urme de sânge arterial:

Sunt cunoscute în doctrina străină ca „arterial bloodstain patterns”. Când o arteră este lezată, sângele este aruncat afară în diferite cantități. Dimensiunile urmelor de sânge arterial variază de la foarte mari la foarte reduse. Spre exemplu, în cazul țâșnirii arteriale, urmelor de sânge arterial au dimensiuni mari. În cazul în care urmele sunt mici, acestea par a fi realizate cu un pulverizator. Tipul urmei de sânge existente ne poate arăta gravitatea leziunii produse arterei, mărimea și locația arterei din care a provenit sângele, dacă leziunea era acoperită de îmbrăcăminte precum și poziția victimei la momentul producerii leziunii.

Este recomandat ca persoana care analizează urmele de sânge de acest tip să analizeze raportul de expertiză medico-legală sau să se consulte cu medicul legist care a realizat autopsia.

Urme de sânge arterial produse de victimă, care a suferit multiple înjungheri în zona pieptului.

Urme de sânge arterial formate pe peretele unei toalete și în cadă de o victimă care a suferit o operație și și-a smuls în mod intenționat grefa arterială, încercând să se sinucidă.

Alterarea urmelor de sânge:

Urmele de sânge existente pe suprafețele de la locul faptei pot suferi numeroase modificări față de înfățișarea lor inițială de la momentul producerii incidentului. Recunoașterea acestor modificări și înțelegerea semnificației lor sunt foarte importante pentru o reconstituire corectă.

Imediat după ce sângele părăsește corpul uman încep procesele de coagulare și uscare a sângelui. Durata necesară pentru ca sângele expus să se usuce variază în funcție de volumul urmei de sânge, natura suprafeței și influența factorilor externi. Urmele de sânge de mărime mică formate prin impact, urmele ușoare de contact și cele formate prin scurgerea unui volum redus de sânge se usucă în interval de câteva minute în condiții normale de temperatură și umiditate pe o suprafață netedă. În aceleași condiții, urmele de sânge de mărime mai mare necesită perioade mai îndelungate de timp pentru a se usca. În general, timpul în care se usucă o anumită urmă de sânge este mai redus la temperaturi ridicate, umiditate scăzută și în prezența unor curenți de aer semnificativi precum vântul. Prin urmare, în mediile cu umiditate crescută, temperaturi scăzute și curenți de aer reduși, timpul necesar pentru uscarea sângelui va fi mai îndelungat. Suprafețele care permit absorbția sângelui în materialul respectiv pot produce creșterea semnificativă a duratei de uscare. Procesul de coagulare începe în momentul în care sângele părăsește corpul uman și variază între 3 și 15 minute când provine de la persoane sănătoase. Urmele de sânge coagulat ne pot indica efectuarea unor activități ulterioare precum mișcarea sau lovirea victimei după trecerea unui interval semnificativ de timp de la acțiunea care a produs urmele de sânge inițial. Urmele de sânge existente la locul faptei care nu au suferit încă un proces de coagulare pot de asemenea să fie alterate datorită unor activități precum murdărire sau ștergere efectuate de agresor sau victimă. Modificări ale urmelor pot să fie produse și de intervenția personalului medical pentru a ajuta victima. De asemenea, o sursă de alterare a urmelor de sânge o constituie fenomenele naturale precum ploaia sau ninsoarea dar și acțiuni care pot fi produse intenționat precum incendierea, curățarea cu soluții speciale, zugrăvirea etc. După aceste procese urmele de sânge vor fi foarte greu de identificat și evaluat iar în unele cazuri pot fi distruse complet.

Alterarea prin ștergere a unei urme de sânge parțial uscate, lucru care indică activitate la scurt timp după formarea acesteia.

Absența sângelui într-o urmă care prezintă continuitate:

Aceste lacune sunt observate atunci când diverse obiecte au fost îndepărtate de pe o suprafață care a fost anterior stropită cu sânge. Aceste urme îi permit celui care examinează să stabilească succesiunea evenimentelor și să identifice dacă s-au produs modificări ale locului faptei. Dacă la locul faptei există numeroase urme de sânge, aceste lacune pot ajuta la identificarea locului aproximativ unde a avut loc agresarea victimei.

Lacună produsă de talpa pantofului pe o suprafață care a fost anterior stropită cu sânge.

Capitolul III. Cercetarea și interpretarea urmelor de sânge la fața locului

La fel ca în orice alt caz de interpretare criminalistică a urmelor și în cazul interpretării urmelor de sânge trebuie realizată o interpretare la locul faptei și o interpretare a urmelor în laboratoarele criminalistice, în cadrul unor constatări tehnico-științifice și expertize.

Prin noțiunea de „loc al săvârșirii faptei” înțelegem nu numai locul propriu-zis unde infracțiunea a avut loc, ci și locurile unde s-au descoperit urmele acesteia ori în care s-au extins urmările ei. Cercetarea locului săvârșirii faptei este o acțiune imediată și de neînlocuit a urmăririi penale, care trebuie să se efectueze fără nici o întârziere și cât mai complet deoarece repetarea ei, deși este posibilă, nu dă întotdeauna rezultate satisfăcătoare.

Cercetarea locului faptei desemnează complexul de activități desfășurate de organele de urmărire penală și, deși are un conținut relativ restrâns, de calitatea cercetării depinde modul ulterior de evoluție a cauzei. Aceasta are ca scop cunoașterea nemijlocită a împrejurărilor în care s-a produs fapta cercetată, a fixării și ridicării urmelor materiale create cu ocazia comiterii faptei, pentru stabilirea întinderii prejudiciului, identificarea victimelor și a făptuitorilor, precum și pentru depistarea și ascultarea martorilor oculari sau a altor persoane care cunosc împrejurările legate de cauză.

În cazul existenței unor infracțiuni contra vieții, accidente de circulație, catastrofe feroviare, navale sau aeriene, incendii, accidente de muncă etc. soluționarea cauzei ar fi practic imposibilă fără cercetarea locului faptei. În astfel de situații, în special dacă e vorba de un omor, examinarea locului faptei este cea mai importantă parte a cercetării cauzei penale pentru că există numeroase probleme ce trebuie rezolvate datorită aspectelor extrem de variate pe care le poate lua aceste infracțiuni și consecințelor sociale grave ale acestora.

Cercetarea urmelor de sânge poate ridica o serie de întrebări precum: cum se caută urmele de sânge, dacă urmele descoperite sunt de sânge sau nu, dacă sângele este uman sau animal, cărei grupe sanguine îi aparține, dacă sângele conține alcool sau oxid de carbon, care a fost procesul de formare a urmei de sânge, ce vechime au acestea etc. Căutarea urmelor de sânge trebuie făcută cu minuțiozitate deoarece forma și culoarea acestuia nu sunt elemente fixe ci iau aspecte diferite în funcție de condițiile în care s-au format și condițiile în care au fost păstrate până la descoperire. Căutarea urmelor de sânge se realizează diferit pentru fiecare caz în parte avându-se în vedere particularitățiile locului care este supus cercetării. Principalele locuri care se impun a fi verificate sunt îmbrăcămintea și corpul persoanelor implicate. Există situații în care urmele de sânge nu se află la vedere ci sunt ascunse în profunzimea țesăturilor, în interiorul buzunarelor, sub unghii, în păr etc. Alte direcții spre care e necesară orientarea cercetării sunt: instrumentele folosite la săvârșirea infracțiunii, obiectele aflate la locul săvârșirii infracțiunii, instalațiile sanitare sau orice alte obiecte care ar fi putut ajuta la înlăturarea urmelor sau transportul cadavrului.

Depistarea urmelor suspecte a fi de sânge se realizează cu ajutorul surselor de lumină precum lanterna, care dispune de filtre de culoare capabile să pună mai bine în evidență urmele respective, iluminarea suprafeței efectuându-se sub un unghi ascuțit.

Pentru a stabili dacă o urmă este sau nu de sânge se poate recurge la diferite metode, unele cu un caracter orientativ sau de probabilitate iar altele cu un caracter cert dar care implică utilizarea unui procedeu mai complex. Reacțiile la care se apelează pentru obținerea unor rezultate probabile, în afara faptului că sunt mai ușor de realizat, prezintă și avantajul că se pot aplica și în cazul în care cantitatea de sânge existentă este extrem de redusă, chiar de 1:1 000 000. Una dintre aceste reacții este cea cu luminol. Luminolul este o soluție fluorescentă compusă din perborat de sodiu, carbonat de sodiu anhidru și aminoftalhidrază dizolvate în apă distilată. Aceast reactiv se pulverizează pe suprafața obiectelor care ar putea să conțină urme de sânge cu ajutorul unui dispozitiv din sticlă sau plastic și dacă sângele este prezent se produce fenomenul numit chimiluminiscență. Reacția luminolului cu o urmă de sânge adevărată produce o strălucire intensă, de lungă durată. Luminolul este un instrument valoros pentru orice investigator deoarece ajută nu doar la descoperirea prezenței sângelui ci și a distribuției acestuia la locul faptei. De multe ori, datorită unor încercări de curățare a sângelui, acesta e distribuit pe o suprafață mai mare și acest lucru face detectarea cu ajutorul luminolului mai ușoară. Descoperirea faptului că sângele e prezent și a existat o încercare de curățare a acestuia este uneori mai importantă decât tipul și distribuția urmelor.

Urme de contact produse de pantofi care au fost descoperite cu ajutorul reacției cu luminol.

Luminolul este cel mai des utilizat în cazurile în care nu sunt observate urme de sânge cu ochiul liber și se apelează la el ca la o ultimă încercare. În astfel de cazuri cel mai probabil nu există o cantitate suficientă de sânge pentru mai mult decât un test de confirmare și eventual identificarea speciei.

O altă reacție de orientare des utilizată este reacția Adler care implică folosirea unei soluții saturate de benzidină în acid acetic glacial și care, în prezența sângelui, dă o culoare albastră verzuie care devine brună după 1-2 minute. Mai există și alte reacții precum: reacția Castle-Mayer (cu fenolftaleină) sau reacția Guarino (cu dimetilamină).

Aceste reacții de orientare nu au un rezultat cert deoarece există și alte substanțe animale sau vegetale care pot determina un rezultat pozitiv însă sunt utile deoarece întotdeauna când au un rezultat negativ exclud prezența sângelui. Pentru a exista un grad de probabilitate mai mare se poate apela, concomitent sau succesiv, la mai multe dintre aceste reacții.

Este esențial ca folosirea reactivilor de orientare să fie realizată cu prudență astfel încât să nu împiedice ulterior examinarea complexă de laborator de către un specialist.

Aprecierea cantității de sânge extravazat are o importanță deosebită, întrucât prezența unei cantități de peste 0,5l constituie în sine un semn vital. O apreciere aproximativă a cantității de sânge care îmbibă materialele textile este posibilă măsurând dimensiunile teritoriului îmbibat, determinând apoi dintr-o mostră gradul de îmbibație prin hemoglobinometrie. O determinare mai precisă se poate face gravimetric, prin separarea lui de restul elementelor cu care se găsește în amestec cu ajutorul unui reactiv.

Ridicarea urmelor de sânge se poate face după mai multe procedee, ținându-se cont de natura suportului pe care se găsesc. Spre exemplu, dacă petele sunt uscate ele se pot răzui împreună cu o porțiune din suport, în schimb dacă se prezintă sub forma unor bălți pot fi ridicate cu ajutorul pipetei sau hârtiei de filtru. Urmele formate pe zăpadă se pot ridica de asemenea cu ajutorul hârtiei de filtru sau a unui tifon prin introducerea acestora sub urmă pentru ca după topirea zăpezii aceasta să își păstreze forma. Urmele formate pe vegetație se ridică în general prin tăierea crengilor sau plantelor respective iar cele formate pe pământ sau nisip prin săparea și ridicarea acestuia cu totul.

La fixarea și ridicarea urmelor, direct sau indirect (prin mulaj, fotografiere, materiale adezive etc.), se vor aplica regulile metodologice recomandate de tehnica criminalistică. Acestea sunt extrem de variate și cunosc o permanentă ameliorare în acord cu noile procedee și materiale de mulare puse la dispoziție de tehnologia modernă. Fixarea urmelor suspecte se realizează prin descrierea acestora în procesul verbal și prin fotografiere. Ridicarea și ambalarea urmelor trebuie făcută rapid și cu utilizarea celor mai adecvate mijloace pentru redarea lor cât mai fidelă și conservarea stării în care au fost găsite. Spre exemplu, se recomandă insistent de către specialiști să nu se ambaleze obiecte purtătoare de urme de sânge în stare udă și în material de plastic. Ambalarea și transportarea urmelor este un aspect important care nu trebuie neglijat deoarece poate genera dificultăți în examinarea biologică ulterioară sau chiar imposibilitatea de a determina grupa sanguină sau natura urmei.

Atunci când obiectele și urmele nu pot fi ridicate pentru a fi înaintate expertului, caracteristicile trebuie descrise cât mai exact, adică determinate individual și totodată localizate. La fel, se vor consemna modificările intervenite precum și orice alte elemente, inclusiv din mediul înconjurător, care să permită reconstituirea condițiilor de formare a urmei.

Cercetarea la fața locului nu este un simplu act inițial de urmărire penală ci este o activitate de maximă importanță cu caracter imediat și care este de neînlocuit deoarece în foarte multe situații e aproape imposibil de repetat în aceleași condiții și astfel încât să se obțină aceleași rezultate. O cunoaștere nemijlocită a locului săvârșirii faptei oferă posibilitatea unei interpretări mai juste a urmelor descoperite în cursul cercetării, lucru care poate duce la descoperirea de numeroase informații în vederea soluționării cauzei. Urmele de sânge care au fost descoperite și ridicate de la locul faptei, prin forma și poziția lor relativă față de restul urmelor infracțiunii, ne pot indica, în unele cazuri, poziția victimei și a agresorului, mișcările acestora, succesiunea faptelor etc.

Capitolul IV. Interpretarea urmelor de sânge în laboratoarele criminalistice

Efectuarea unei expertize nu este supusă imperativului urgenței, prin urmare se realizează o cercetare mult mai completă și aprofundată a mijloacelor materiale de probă. Importanța acesteia constă în valorificarea cunoștințelor și metodelor stiințifice pentru aflarea adevărului și clarificarea împrejurărilor care se impun a fi elucidate pentru justa soluționare a cauzei.

Dacă urma găsită la locul faptei este în mod sigur una de sânge și dacă sângele este de natură umană sau animală putem afla doar printr-o expertiză biocriminalistică de laborator cu ajutorul reacțiilor de certitudine.

Un prim tip de reacții de certitudine sunt cele cristalografice. Una dintre cele mai cunoscute astfel de metode este cea microcristalografică cu ajutorul cărei sângele poate fi identificat prin provocarea formării cristalelor de hemină (cristalele Teichmann) sau a celor de hemocromogen. Cristalele Teichmann apar sub forma unor prisme alungite cu marginile tăiate de culoare galbenă sau castanie. Una dintre cele mai sigure metode de punere în evidență este cea care utilizează reactivul J. Bertrand. Mai există si alte posibilități precum utilizarea reactivului Teichmann sau Takayama. Dacă reacția microcristalografică e negativă nu înseamnă automat că sângele nu e prezent în urma supusă analizei ci e necesară recurgerea la o altă metodă.

Un alt tip de reacții specifice sunt cele microspectroscopice, care se realizează cu ajutorul diferitelor spectroscoape și se bazează pe obținerea benzilor caracteristice hemocromogenului. Mai există și metode cromatografice, care se aplică în special atunci când urmele sunt într-o cantitate infimă sau sunt amestecate cu diferite impurități.

Există situații în care corpurile delicte nu prezintă urme de sânge deși au fost folosite la comiterea infracțiunii sau situații opuse când se găsesc urme de sânge pe anumite corpuri delicte fără ca acele urme să aibă o legătură cu cauza cercetată. Prin urmare, este foarte important ca rezultatul pozitiv sau negativ al analizei să fie coroborat cu datele privind împrejurările comiterii faptei și să se efectueze o analiză globală de către experți.

Pentru stabilirea speciei de proveniență a sângelui se folosesc reacții de imunoprecipitație. Cea mai simplă metodă de acest gen este metoda Cistovici-Uhlenhuth care se bazează pe principiile reacției de precipitare a proteinelor specifice ce se află în urmele de sânge cu ajutorul unui ser precipitant.

În ceea ce privește locul de proveniență a urmelor de sânge, tehnica de cercetare constă în evidențierea elementelor străine țesutului sanguin având în vedere că într-o urmă de sânge se pot găsi de multe ori și elemente care provin din țesutul lezat. Cel mai des se identifică sânge care provine din organele genitale feminine, unde pe lângă celulele care se găsesc în mod obișnuit în acesta, pot fi identificați și spermatozoizi, care ar putea confirma o infracțiune de viol. De asemenea, se poate identifica sângele care provine din cavitatea nazală sau cavitatea bucală. Se poate identifica și sânge care provine din craniu dacă s-a produs distrugerea țesutului cerebral deoarece se vor găsi celule nervoase.

O problemă care se mai ridică la examinarea urmelor de sânge și a cărei rezolvare prezintă o importanță deosebită este stabilirea grupei sanguine. Specia umană are patru grupe de sânge caracterizate prin aglutinogene și aglutinine. Dacă urmele au aglutinine active, grupa de sânge se poate afla în urma procesului de aglutinare. Dacă urma de sânge este mai veche și aglutininele au dispărut, se pot cerceta aglutinogenele cu ajutorul unor metode precum: metoda absorbției cantitative, a serurilor imune etc. De asemenea, se pot determina factorii din sistemul Rh și se pot identifica și subgrupele A1 și A2 și proprietățile aglutinogenelor M,N,G,H,Q care pot ajuta la micșorarea sferei de suspecți sau chiar la o identificare individuală.

Pentru a testa dacă un anume individ este sursa unei urme de sânge prelevate de investigatorii criminaliști utilizează, din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă, investigația ADN. Testul ADN oferă o identificare mai exactă a persoanei de la care provin urmele de sânge, cu condiția includerii sale în cercul suspecților. Interpretarea rezultatelor unei investigații ADN se realizează de un expert genetician care cercetează dacă există o anumită asociere între respectiva probă biologică și proba de referință aparținând suspectului. Diferența între două amprente ADN este dată de aranjarea sau succesiunea tipurilor de nucleoide. Analizele se bazează pe faptul că locațiile conțin numere variabile de secvențe ADN care se repetă, însă ele nu se pot repeta identic la un alt individ. În urma investigației expertul poate să formuleze următoarele tipuri de concluzii: de excludere ( profilele genetice sunt diferite și în consecință provin din surse diferite), de probabilitate ( profilele genetice pot proveni din aceeași sursă deoarece prezintă similarități la nivelul tuturor markerilor investigați) sau de imposibilitate a soluționării ( profilele genetice obținute în urma analizelor nu pot servi la formularea unor concluzii). Analiza și interpretarea probelor ce conțin un amestec de ADN este mult mai complicată decât în situația în care proba provine de la o singură sursă. Testele ADN permit însă, în prezent, excluderea cu certitudine a unor suspecți dar și indicarea, cu o rată foarte mare de probabilitate, a celui culpabil. Deși nici cea mai performantă analiză genetică nu va putea înlocui o anchetă judiciară, o va putea face mult mai eficientă prin informațiile furnizate.

Capitolul V. Cazuri practice

Am selectat următoarele cazuri spre a fi prezentate datorită importanței și contribuției acestora la aplicarea și înțelegerea interpretării urmelor de sânge ca instrument care ajută la reconstituirea anumitor evenimente. Interpretarea urmelor de sânge și reconstituirea se realizează prin examinarea locului faptei și analizarea fotografiilor efectuate la fața locului. Este foarte important ca informațiile obținute în urma observării urmelor de sânge să se combine cu informațiile din alte documente precum rapoarte de autopsie medico-legală și rapoarte de expertiză criminalistică.

Primul caz supus analizei este unul din jurisprudența străină și demonstrează importanța interpretării urmelor de sânge pentru a stabili succesiunea producerii evenimentelor. Un tânăr a fost văzut certându-se cu concubina sa într-un bar din cartier, după consumarea a numeroase băuturi alcoolice. Cei doi au părăsit localul împreună la ora închiderii. Dimineața următoare tânărul a contactat autoritățiile pentru a anunța că prietena sa s-a împușcat în timpul nopții. El a negat orice implicare în acest eveniment și ulterior a declarat că a dormit pe tot parcursul nopții și nu a auzit împușcătura deoarece a avut dopuri în urechi. Autoritățiile au găsit victima în dormitorul apartamentului în poziția șezut pe partea stângă a patului, cu picioarele pe podea și partea de sus a corpului aplecată peste acestea, mâinile aproape atingând podeaua. Un revolver de calibru mic era prezent pe podea între mâna stângă și piciorul stâng al victimei.

Orificiul de intrare creat de glonț era deasupra ochiului drept al victimei și la periferia acestuia exista o cantitate mare de funingine. Nu era prezent un orificiu de ieșire. Sângele provenit din rană s-a scurs pe piciorul stâng al victimei și pe podea și s-au observat numeroase urme de sânge secundare pe suprafața palmară a mâinii drepte. Astfel de urme s-au observat de asemenea și în zona degetelor de la piciorul drept al victimei. O baltă mare de sânge parțial uscată era prezentă pe podea în zona din jurul armei. Mâna stângă prezenta urme de sânge destul de mari pe degetul mare și cel arătător și numeroase alte urme secundare la baza suprafeței palmare și în zona încheieturii. În partea stângă a victimei, pe podea, se afla și un capot care prezenta de asemenea numeroase urme de sânge secundare. Analizând mâna stângă a victimei și capotul de pe podea, s-a observat faptul că nu era posibilă formarea unor urme de sânge secundare pe acestea, având în vedere poziția în care se găseau. Astfel s-a ajuns la concluzia că mâna stângă și capotul au fost mutate spre stânga după formarea urmelor secundare pe acestea. Această concluzie a fost susținută și de faptul că era prezentă o lacună în urma de sânge de pe degetele de la piciorul stâng care se potrivea poziției inițiale a mâinii stângi, așezate peste piciorul stâng. Pe armă nu au fost observate urme secundare de sânge.

Luând în considerare aceste lucruri, s-a ajung la concluzia că mâna stângă a victimei a fost mutată de pe piciorul stâng ulterior momentului în care sângele s-a scurs pe mâini și a creat urmele de sânge secundare și arma a fost plasată ulterior pentru a crea impresia că victima s-a sinucis.

Un alt caz asemănător este și cel al unui medic chirurg înstărit, care a decis să divorțeze de soția sa după o căsnicie scurtă și cu multe probleme. Cei doi nu s-au înțeles cu privire la împărțirea bunurilor și cuantumul pensiei alimentare deoarece soția dorea mai mult decât i s-a oferit. Când soțul nu a mai răspuns la telefon pe perioada sfârșitului de săptămână, secretara sa a anunțat autoritățiile locale. Acestea au mers la domiciliul victimei unde au fost întâmpinate de către soție. Ea a spus că nu și-a văzut soțul și nici nu a vorbit cu el în ultimele trei zile. Autoritățiile au cerut permisiunea de a percheziționa locuința și în acest timp soția a coborât la subsol. După scurt timp autoritățiile au auzit-o strigând înspăimântată și au coborât să vadă ce se întâmplă. Cadavrul soțului a fost descoperit pe canapea, prezentând o plagă la nivelul capului produsă în urma unei împușcături.

Rigiditatea cadaverică nu mai era prezentă aproape deloc și victima prezenta semne de lividitate cadaverică în partea stângă a corpului. Pe partea dreapta a capului era prezent un orificiu de intrare al proiectilului, situat la aproximativ 2 cm. deasupra urechii. La marginile orificiului de intrare erau prezente arsuri pe o suprafață de până la 2 cm. și s-a găsit, de asemenea, o cantitate de funingine depusă pe pavilionul urechii. S-a putut recupera proiectilul care provenea de la o armă de calibru 38. Traseul proiectilului a fost de la dreapta spre stânga și apoi înapoi spre față, îndreptându-se spre ochiul drept, în spatele căruia a mai fost găsită o mică bucată din proiectil. Victima era complet îmbrăcată și a fost găsită rezemată pe partea stângă, cu capul sprijinit pe o pernă și picioarele pe covor. S-a descoperit urma unei a doua împușcături pe canapea în apropierea mâinilor victimei. Arma de calibru 38 a fost observată pe covor sub mâna dreaptă a victimei. Spre deosebire de mâna stângă, mâna dreaptă nu prezenta nici un semn de lividitate cadaverică. Acest lucru nu se explica având în vedere poziția în care a fost găsită victima și sugera faptul că mâna victimei a fost mișcată ulterior momentului în care s-au instalat semnele lividității cadaverice. Urmele de sânge observate la locul faptei au demonstrat că poziția victimei a fost schimbată ulterior deoarece victima a fost în viață suficient timp ca să elimine sânge împreună cu aerul expirat și să formeze urme de sânge caracteristice pe suprafața palmară și pe interiorul mâinii drepte, pe tricou, pe pantaloni și pe canapea.

Urmele de sânge de pe suprafața palmară puteau fi produse doar dacă mâna a fost aproape de fața victimei în momentul în care aceasta expira sânge. O parte din sânge a ricoșat și a format urme de sânge și pe fața victimei. De asemenea, a fost observată și o urmă de sânge formată prin contact pe suprafața dorsală a mâinii drepte. După ridicarea victimei, a fost observată o urmă mică de sânge în locul în care stătea victima și care nu s-ar fi putut forma în acel loc datorită prezenței corpului victimei. Pe partea superioară a canapelei au fost observate mai multe urme de sânge pațial închegat formate prin proiectare care s-au format după un interval de aproximativ trei până la cincizeci de minute de la împușcarea victimei. Pe canapea s-au putut remarca și anumite urme de sânge neînchegat care păreau șterse înainte de a se fi uscat de la dreapta spre stânga. Aceste urme nu puteau fi produse de victimă ci doar de activitatea unei alte persoane, cu atât mai mult dacă luăm în considerare faptul că unele urme nu au fost vizibile decât după îndepărtarea corpului victimei. O mică urmă de sânge formată prin scurgere pe podea demonstra poziția capului victimei pe pernă. Având în vedere că mâinile victimei au fost mutate ulterior și faptului că pe acestea se găseau reziduuri de tragere s-a concluzionat că există posibilitatea ca soția să îi fi mutat mâinile înainte de a efectua a doua împușcătură. Această mutare era necesară pentru a produce afumări pe mâna victimei și pentru a se crea astfel impresia că victima s-a sinucis. Aceste urme sunt produse de depunerea reziduurilor solide și se formează de obicei pe mâna care ține arma. Este cunoscut faptul că o persoană care încearcă să se sinucidă testează de multe ori arma anterior, efectuând o tragere spre o altă țintă. La examinarea atentă cu microscopul a canapelei s-a observat că funinginea acoperea o parte a urmelor de sânge produse prin expirare, lucru care ne indică că a doua împușcătură a fost efectuată ulterior împușcării victimei în cap. Interpretarea urmelor de sânge a fost esențială în acest caz pentru a se putea observa că s-a efectuat o mutare a victimei după momentul decesului și că unele urme de sânge nu s-ar fi putut produce în urma activității acesteia. Soția a fost astfel condamnată pentru omor calificat la detențiune pe viață.

Un alt caz care relevă importanța interpretării urmelor de sânge este cel al unui bărbat de aproximativ douăzeci de ani a cărui corp a fost descoperit într-o dimineață, în apropierea unei căi ferate, de mai mulți copii care mergeau spre școală.

La prima vedere părea că a fost victima unui accident feroviar datorită rănilor profunde care se găseau pe gâtul ei. La o examinare mai atentă s-a observat că victima a suferit o tăietură adâncă pe gât și numeroase alte răni produse prin înjunghiere la nivelul pieptului, abdomenului și spatelui. În urma efectuării unei autopsii s-a aflat că victima prezenta un număr total de 8 răni produse prin înjunghere, în afara plăgii existente la nivelul gâtului, precum și alte leziuni minore la nivelul degetelor și al mâinilor, realizate cel mai probabil în încercarea de a se apăra. Cauza decesului a fost hemoragia internă produsă de perforarea inimii și a ficatului. Unul dintre agenții de poliție care au fost chemați la fața locului a recunoscut victima ca fiind una dintre cele trei persoane prezente într-o mașină pe care o oprise cu o seară înainte pentru depășirea vitezei. Cu ajutorul procesului verbal s-au identificat celalalte două persoane prezente în mașină. Cei trei bărbați au consumat băuturi alcoolice împreună, cu o seară înainte, la mai multe baruri și au decis să continue acest lucru într-un loc izolat în apropierea căii ferate. Cei doi bărbați identificați erau frați și fiecare a dat vina pe celălalt pentru ceea ce s-a întâmplat.

La locul faptei au fost descoperite urme de sânge pe calea ferată, în locul în care, cel mai probabil, a început altercația. Doar câteva urme de sânge au fost observate în zăpadă ducând spre locul unde era cadavrul victimei, care era înconjurat de o baltă de sânge.

Interesant a fost fapul că niciunul dintre ceilalți doi suspecți nu prezenta urme de sânge pe haine sau pantofi care să aparțină victimei, care avea grupa sanguină O. Unul dintre cei doi prezenta însă urme de sânge pe pantaloni, sânge care s-a dovedit a fi al său, aparținând grupei sanguine A. Acesta avea o tăietură pe mâna dreaptă care era bandajată și care explica prezența propriilor urmelor de sânge. Pantalonii victimei prezentau numeroase urme de sânge, dintre care majoritatea se datorau sângerării de către aceasta. Mai erau însă și alte urme de sânge sub formă rotundă și ovală împrăștiate în partea din față a pantalonilor, cu precădere în partea dreaptă și în partea din spate la nivelul picioarelor. Acestea aveau caracteristicile unor urme produse de picături de sânge care au provenit fie dintr-o sursă care se afla deasupra victimei, fie în fața sau în spatele acesteia. Luând în considerare locația și caracteristicile lor, aceste urme nu puteau proveni de la leziunile pe care le prezenta victima. După efectuarea unei analize de laborator asupra a nouă dintre aceste urme de sânge s-a descoperit că șapte aparțin grupei sanguine A și două grupei sanguine O. Urmele de sânge care aparțin grupei A, grupa pe care o are fratele care prezenta tăietura la nivelul mâinii, au demonstrat prezența acestuia în apropierea atacului la momentul la care leziunea de pe mână sângera. Celălalt frate avea grupa sanguină O însă nu prezenta nicio leziune vizibilă. Acest caz evidențiază importanța examinării cu atenție a îmbrăcăminții, atât a victimei cât și a suspecților. În acest caz ea a fost examinată de un expert angajat de fratele a cărui sânge nu se găsea pe îmbrăcămintea victimei. Fratele care prezenta leziunea la nivelul mâinii și-a recunoscut vina după ce a fost pus în fața dovezilor și a fost condamnat la detențiune pe viață pentru infracțiunea de omor. Celălalt frate a fost condamnat pentru complicitate la omor.

Un alt aspect interesant al acestui caz a fost faptul că nu s-au găsit urme de sânge care să provină de la victimă pe îmbrăcămintea suspecților, în ciuda multiplelor leziuni grave pe care le prezenta victima. În cazurile în care victima a fost înjunghiată sau tăiată, sângele acesteia nu ajunge întodeauna și la nivelul atacatorului. De multe ori, sângerarea gravă se produce la nivel intern. La nivel extern, de cele mai multe ori doar hainele victimei se îmbibă cu sânge care provine de la leziunile suferite. În astfel de cazuri, spre exemplu, dacă este lezată o arteră a victimei, se pot găsi multiple urme de sânge specifice și pe atacator și pe suprafețele din apropiere.

Importanța interpretării criminalistice a urmelor de sânge a fost demonstrată și în jurisprudența noastră. Un caz relevant din acest punct de vedere este cel al Cristinei, o femeie care locuia împreună cu fetița ei, Andreea, într-un apartament din orașul Lupeni. Cristina era o femeie foarte frumoasă, căreia i se mai spunea și „Trandafirul galben” pentru că prefera florile și hainele de aceasta culoare și stârnea gelozia multor bărbați și femei. Ea a avut o relație cu un bărbat pe nume Cristian și a locuit cu acesta pentru o perioadă de timp în apartamentul său, după care s-au mutat la domiciliul Cristinei. Certurile și despărțirile temporare erau foarte frecvente, asociindu-se cu gelozia exagerată și cu actele de violență intra-familială. Cristina a relatat cunoștiințelor că nu mai poate suporta această atmosferă, a reușit să procure banii pe care îi datora lui Cristian și dorește să se despartă definitiv de el, în pofida presimțirilor morbide generate de o posibilă contra-reacție violentă a acestuia. Cristian a părăsit apartamentul Cristinei, afirmând că va reveni peste câteva zile să-și ia ultimele obiecte de vestimentație și să i se restituie suma datorată. Teama că ar putea reveni în orice moment au determinat-o pe Cristina să accepte invitația vecinei sale de a participa la sărbătorirea zilei de naștere a soțului său, eveniment care s-a ținut în apartamentul situat la ultimul etaj și la care au participat câteva rude apropiate și un vecin care locuia la parter. La miezul nopții aceasta a plecat de la petrecere, fiind urmată succesiv și de ceilalți invitați. În dimineața următoare, în jurul orei 10:00, sora vitregă a Cristinei a sunat la ușa apartamentului însă nu a primit niciun răspuns. Având în vedere că a observat lumina aprinsă în hol și a crezut că ușa e încuiată, a solicitat informații de la o vecină. A revenit împreună cu aceasta, și-au dat seama că ușa nu era încuiată și au pătruns în apartament. În bucătărie și în hol nu au observat nimic deosebit. Ușa sufrageriei era blocată în poziție întredeschisă de picioarele fetiței, care se găseau de o parte si de alta a acesteia. Fetița era culcată pe partea dreaptă, cu capul spre perete și prezenta urme de sânge pe față și pe mâini. Cristina era întinsă în mijlocul camerei, pe spate, cu un picior îndoit, cu capul spre geam, fiind dezbrăcată de la piept în jos. Se puteau observa mai multe leziuni pe corpul acesteia și o dâră masivă de sânge de la capul ei spre geam. Medicul legist a numărat circa 15 lovituri de cuțit pe fiecare victimă, situate în diferite zone ale corpului, inclusiv pe față. Ușa nu prezenta urme de forțare iar în hol, bucatărie și dormitor nu existau urme de sânge sau urme care să sugereze că a existat o încăierare. Două tăieturi prezente pe pantalonii Cristinei și urmele de sânge existente pe lenjeria intimă a acesteia, în zonele corespunzătoare leziunilor abdominale, au demonstrat faptul că victima a fost îmbrăcată în momentul declanșării atacului. Pe corp și pe haine nu existau urme specifice violului, fapt confirmat ulterior de analizele efectuate. Din cavitatea bucală și nazală i se scurgea o substanță sanguinolentă. Din celălalte leziuni nu se prelingea sânge și nici în încăpere nu existau urme numeroase, specifice unei încăierări de lungă durată. Urma de sânge proeminentă, lată de circa 30cm., prezentă între capul victimei și geam, indica faptul că aceasta a fost târâtă după ce i-au fost cauzate leziuni grave. Ceasul și bijuteriile de aur ale victimei erau intacte iar în apartament nu existau indicii că lipsesc bunuri de valoare, acest lucru demonstrând faptul că autorul nu a urmărit un furt. Geamul era întredeschis iar pe partea exterioară a pervazului s-au descoperit urme de sânge care indicau faptul că fetița sau Cristina s-au prins cu o mână de partea inferioară a geamului. În baie erau puse mai multe haine la spălat și alături de acestea s-au găsit două șosete albe, dintre care una prezenta la nivelul tălpii trei fire de păr și două urme de sânge. După efectuarea analizelor de laborator, s-a descoperit faptul că sângele existent pe talpa șosetei este de natură umană și aparține grupei AB IV. Acesta nu putea proveni de la victime, care aveau grupa sanguină A II. Nimeni nu a observat o persoana străină intrând sau ieșind din bloc. Prima persoană care părea suspectă a fost Cristian, concubinul Cristinei, pe care martorii l-au descris având manifestări violente, comportament imprevizibil și suferinând de gelozie excesivă. Rezultatul a fost însă negativ în privința șosetelor găsite în apartament, Cristian având o altă grupă sanguină. De asemenea, suspectul nu prezenta nici o leziune, iar hainele acestuia se găseau aranjate pe un scaun în apropierea ușii împreună cu banii datorați. Astfel, Cristian a fost exclus din cercul suspecților. Un alt suspect a fost o prietenă a Cristinei despre care s-a afirmat că este violentă și puternică și că are o anumită repulsie față de bărbați, privindu-i cu ură și gelozie pe cei care îi făceau curte Cristinei. S-a demonstrat faptul că aceasta nu se afla în localitate la momentul comiterii crimei însă ascultarea ei a ajutat la identificarea altor suspecți, admiratori ai Cristinei. Printre aceștia se afla și un adolescent care i-a trimis Cristinei, în urmă cu mai mult timp, scrisori cu conținut sentimental. Acest adolescent s-a dovedit a fi fiul vitreg al vecinului care își serbase ziua de naștere. La primul interogatoriu suspectul și-a susținut nevinovăția. După efectuarea unor investigații s-a aflat faptul că mama acestuia a spălat haine în ziua care a urmat crimei și în apartamentul lor s-au observat șosete de culoare albă și de model asemănător celor două găsite la locul faptei. De asemenea investigațiile de la locul de muncă au relevat faptul că era agitat și neliniștit în perioada următoare decesului Cristinei. Suspectul a fost chemat pentru a fi ascultat din nou și de această dată interogatoriul s-a sfârșit prin recunoașterea vinovăției. El a declarat destul de vag faptele petrecute pentru a-și minimaliza vinovăția. În ceea ce privește șosetele, a declarat că le-a abandonat în baie după ce și-a dat seama că a călcat într-o baltă de sânge, iar cuțitul de mari dimensiuni îl spălase în vană și îl pusese în propria bucătărie. Expertiza psihiatrică a concluzionat că prezintă tulburări de personalitate dar are discernământul păstrat, astfel că s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav comis prin cruzimi, prevăzută de art.176 lit.a) VCP și pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 VCP. Instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 23 de ani de închisoare.

Importanța interpretării urmelor de sânge a fost demonstrată și într-un alt caz în care s-a urmărit a se stabili dacă decesul victimei a survenit ca urmare a unui accident rutier sau ca urmare a exercitării unor acte de violență fizică. Victima M.P. lucra ca paznic de noapte la o unitate de producție aflată la marginea comunei B. și locuia într-o încăpere a acestei unități. Există susțineri potrivit cărora numitul M.P. obișnuia să întrețină relații amoroase în această încăpere cu concubina altui locuitor al comunei. Acesta din urmă a aflat iar într-o seară a venit să își ia concubina acasă, întâmplare care a decurs tensionat dar fără violențe. El i-a atras atenția concubinei să nu mai repete cele petrecute și, în special, ca nu cumva să socializeze cu victima M.P. cu ocazia sărbătorii sătești care se apropia. Cu ocazia acestei sărbători, concubina nu și-a respectat promisiunea. Concubinul său nici de această dată nu a reacționat violent, însă mai târziu, atunci când victima M.P. a plecat acasă singur și sub influența băuturilor alcoolice, a plecat și el însoțit de încă o persoană. Au lipsit aproximativ jumătate de oră, timp în care, conform susținerilor personale, s-au dus până la locuința proprie. În cursul aceleiași seri, un alt cetățean a plecat cu un autoturism cu numere străine expirate, până în orașul din apropiere. La întoarcere s-a oprit la intrarea în sat, într-o zonă întunecoasă (în apropierea unității de producție, respectiv a locuinței victimei M.P.), din cauze fiziologice. Auzind gemete venind din întuneric, în apropierea sa, s-a speriat și a mers mai departe. Ajuns în centrul satului, la sărbătoarea locală, s-a întâlnit cu polițiștii ce asigurau ordinea publică, însă nu le-a povestit nimic despre gemete, speriat fiind de faptul că ar putea devoala cu această ocazie conducerea autoturismului cu numere expirate. În dimineața următoare s-a descoperit corpul victimei M.P., ocazie cu care acest cetățean s-a confesat polițiștilor și le-a povestit ce făcuse și ce auzise în seara precedentă. S-a pornit de la ideea unei accident rutier, victima fiind descoperită în imediata vecinătate a carosabilului unui drum național, însă pe autoturismul cetățeanului nu s-a descoperit nicio urmă care să confirme implicarea sa într-un accident. S-au efectuat și alte cercetări pentru a se identifica autovehiculele care au circulat în acea noapte în zonă însă nu s-a ajuns la niciun rezultat. În urma examinării locului faptei, s-a constatat absența urmelor specifice unui accident rutier. La fața locului au fost descoperite urme de sânge. Analiza urmelor de sânge prezente a dus în acest caz la descoperirea a numeroase informații relevante care, coroborate cu alte probe, au reușit să ofere un răspuns întrebărilor existente cu privire la calificarea juridică a faptei.

În primul rând, a fost descoperită o urma de sânge cu formă circulară și aspect stelar, prezentând la exterior stropi împrăștiați pe direcție radială. Aspectul circular al discului central al urmei de sânge indică faptul că picătura a căzut vertical pe obiectul primitor.

Având în vedere că fotografia nu e metrică, pentru a se putea stabili dimensiunea picăturii (atât a discului central al urmei, cât și a împrăștierii stropilor marginali) s-a efectuat fotografierea metrică a elementului primitor de urmă, stabilirea unor puncte de reper vizibile și omologe în ambele fotografii și compunerea unei fotografii metrice prin îmbucșarea celor două imagini. De asemenea, pornind de la dimensiunea cunoscută a bazei reperului criminalistic (65 mm) și de la faptul că în fotografia din planșa foto, baza acestui reper se află în același plan cu planul picăturii de sânge, prin metode geometrice (asemănări de triunghiuri) s-a obținut diametrul discului central al urmei de sânge. Ambele metode au condus la aceeași valoare a diametrului discului central, respectiv 15 mm.

În cauză s-a procedat la efectuarea unui experiment criminalistic. S-a picurat, cu ajutorul unei pipete, sânge de proveniență umană pe elementele de bordură aflate în imediata vecinătate a obiectului primitor de urmă și care prezintă caracteristici fizice similare cu cele ale elementului pe care a căzut picătura în discuție. Înălțimile de la care s-a picurat sânge au fost cuprinse în intervalul 5 – 170 cm, efectuând un număr de 32 de determinări experimentale. Rezultatele experimentului au fost fixate prin fotografiere metrică, procedând ulterior la compararea urmei în discuție cu cele obținute experimental. S-a constatat că determinările experimentale obținute prin picurarea de la înălțimi cuprinse în intervalul 120 – 170 cm au condus la diametre ale discului central apropiate de valoarea de 15 mm și o împrăștiere a stropilor marginali asemănătoare picăturii în discuție. S-a conchis că picătura având caracteristici similare cu urma de sânge în discuție a fost obținută prin cădere liberă de la o înălțime de 150 cm. Această înălțime corespunde zonei faciale a unei persoane având talia cuprinsă în intervalul 160 – 180 cm, aflată în poziție ortostatică, iar numitului M. P. fiind de 171 cm, s-a apreciat că este posibil ca picătura de sânge în discuție să provină de la plăgile deschise de la nivelul feței.

În legătură cu restul stropilor de sânge aflați pe elementul de bordură, s-a constatat că aceștia au un diametru mult mai mic decât al unei picături care se formează prin cădere liberă, mecanismul de producere al acestora fiind diferit. În acest caz formarea stropilor nu mai este determinată de gravitație, ci de alte forțe care corespund diverselor deplasări ale sursei de sânge (alergare, scuturare, rotire etc.). O parte din aceste urme de sânge prezintă o formă alungită, însă aceasta nu se datorează căderii sub un anumit unghi, ci întinderii dinamice de către un obiect într-o mișcare de translație față de elementul de bordură.

Având în vedere că întinderea dinamică nu s-ar fi putut produce numai cât timp stropii de sânge se aflau în stare lichidă, interval de timp care este de ordinul minutelor, rezultă că întinderea stropilor s-a produs imediat după căderea stropilor pe bordură. De asemenea, direcția de alungire a acestora sub un unghi de aproximativ 45° față de axul drumului și sensul de alungire dinspre acostament către partea carosabilă exclud posibilitatea alungirii stropilor de către pneurile unui autovehicul.

În urma examinării articolelor de îmbrăcăminte ale victimei, s-a observat că la nivelul cămășii se găsesc urme de sânge pe zone întinse, cu margini neregulate, culoarea acestora fiind specifică proceselor naturale survenite în decursul timpului scurs de la data producerii urmelor și totodată emanând un miros specific înțepător. Îmbibarea cu sânge s-a produs cu preponderență în partea dreaptă a cămășii. Această împrejurare se datorează sângerării abundente, având ca sursă plăgile deschise situate la nivelul facial, respectiv buze (pe partea dreaptă).

La nivelul regiunii abdominale lateral dreapta a corpului uman, s-a observat prezența unei urme de încălțăminte. Aceasta este o urmă de stratificare, creată prin transferul unei pelicule de sânge de pe talpa obiectului de încălțăminte pe cămașa victimei. Urma a fost creată de un obiect de încălțăminte corespunzător piciorului drept și este poziționată ușor oblic și ascendent față de orizontală.

Sângele a aderat, într-o primă fază, pe talpa obiectului de încălțăminte, fiind ulterior transferat în momentul contactului cu obiectul primitor, respectiv cămașa victimei. S-a ajuns la concluzia că pentru a se imprima o urmă integrală în acea regiune, forța cu care a acționat obiectul de încălțăminte asupra corpului victimei trebuie să fi fost mare. Urma pingelei prezintă, la o treime de vârf, o zonă în care nu s-a depus sânge de pe talpa încălțămintei, indicând faptul că, în momentul creării urmei, cămașa formase în locul respectiv un pliu. În regiunea toraco-abdominală stânga s-a constatat, de asemenea, prezența unei urme fragmentare de încălțăminte. Analiza acestora s-a dovedit importantă pentru a putea conchide că urmele fragmentare provin de la un obiect de încălțăminte diferit față de cel care a creat urma descrisă mai sus.

Examinând zona nasturilor și a butonierelor, s-a constatat că în jurul locului ocupat anterior de nasture, sub forma unui disc, țesătura textilă nu este îmbibată cu sânge, difuzia sângelui în materialul textil ocolind acest loc. În același sens, s-a constatat și că zona situată în jurul nasturelui cusut la gulerul cămășii este îmbibată cu sânge, iar difuzia sângelui în materialul textil a ocolit locul de sub nasture.

Constatările de mai sus conduc la concluzia că în momentul în care s-a produs îmbibația cu sânge a acestei porțiuni, nasturele se afla cusut pe cămașă, cusătura nasturelui comprimând țesătura, fapt care nu a permis sângelui să difuzeze în această zonă.

Examinând zona situată între butoniere se constată prezența a două urme de sânge de formă aproximativ circulară. Întrucât această zonă este confecționată prin dublarea materialului cămășii, s-a examinat modul de propagare a sângelui în masa țesăturii. Astfel, s-a constatat că pe fața exterioară a cămășii, cele două pete de sânge au marginile net conturate, iar pe cea interioară marginile acestor pete au contur neregulat, sunt de dimensiuni superioare celor de pe fața exterioară și se unesc.

În zona imediat învecinată acestor pete, se poate observa că marginea liberă a dublurii exterioare este neîmbibată cu sânge. Aceste constatări conduc la concluzia că urmele în discuție s-au format prin propagarea sângelui dinspre fața interioară a cămășii către fața exterioară.

În urma examinării cadavrului victimei, s-a constatat faptul că leziunile de la nivelul buzelor, respectiv plăgile deschise situate în partea dreaptă a acestora, pot reprezenta sursa sângerării abundente ce a produs îmbibarea cu sânge pe arii extinse ale cămășii. Atât examinarea planșei foto cu privire la cadavrul victimei, cât și rapoartele medico-legale întocmite în cauză, nu au relevat existența unor urme specifice călcării de către roțile unui autovehicul

Prin urmare, examinarea picăturii de sânge relevată în cursul cercetării locului faptei a condus la concluzia că mecanismul de formare a acesteia este căderea liberă, prin picurare, de la o înălțime de aproximativ 150 cm. Această înălțime corespunde zonei faciale a unei persoane având talia cuprinsă în intervalul 160 – 180 cm, aflată în poziție ortostatică. În imediata vecinătate a acestei picături de sânge, s-a constatat prezența unor stropi de sânge. Din examinarea acestora s-a concluzionat că mecanismul de formare a câtorva dintre acești stropi de sânge este întinderea dinamică (mânjirea) de către un obiect aflat într-o mișcare de translație față de elementul de bordură. Totodată s-a concluzionat că întinderea dinamică s-a putut produce numai atâta timp cât stropii de sânge se aflau în stare lichidă și datorită faptului că acest interval de timp este de ordinul minutelor, rezultă că întinderea stropilor s-a produs imediat după căderea lor pe bordură. De asemenea, direcția și sensul de alungire al acestora dinspre acostament către partea carosabilă, exclude posibilitatea alungirii stropilor de către pneurile unui autovehicul.

Examinarea celor două urme de sânge de formă aproximativ circulară a condus la concluzia că acestea s-au format prin propagarea sângelui dinspre fața interioară a cămășii către fața exterioară. De asemenea, s-a constatat că nasturele era cusut pe cămașă în momentul în care această zonă s-a îmbibat cu sânge, smulgerea lui producându-se ulterior. Față de acestea, s-a apreciat că sângele care a creat cele două urme s-a depus prin comprimarea zonei butonierelor pe zona nasturilor, deja îmbibată cu sânge, cămașa fiind încheiată. Forma urmelor și distanța dintre centrele acestora, precum și comprimarea zonei (ca mecanism de formare), pun în discuție posibilitatea lovirii victimei cu pumnul.

Faptul că urma de încălțăminte descrisă este o urmă cvasiintegrală imprimată cu sânge, coroborat cu faptul că la fața locului nu s-au produs alte bălți de sânge decât cea formată sub victimă în poziția finală, conduce la concluzia că sângele a aderat, într-o primă fază, la talpa încălțămintei de pe cămașa victimei în cadrul unui contact anterior, iar în momentul lovirii în regiunea latero-abdominală dreapta s-a produs transferul sângelui de pe talpă pe cămașă. Pornind de la concluzia că urma fragmentară de încălțăminte descoperită provine de la un obiect de încălțăminte diferit de cel care a creat urma descrisă, s-a ajuns la concluzia lovirii victimei de către cel puțin doi agresori.

Poziția finală în care a fost găsită victima, respectiv în decubit lateral dreapta cu capul sprijinit de brațul drept, explică îmbibarea mânecii drepte a cămășii cu o cantitate mai mare de sânge.

Prin coroborarea tuturor probelor existente s-a ajuns la concluzia că decesul numitului M. P. nu a survenit ca urmare a unui accident rutier. În momentele premergătoare decesului victimei, a avut loc o altercație în cadrul căreia asupra numitului M. P. s-au exercitat acte de violență fizică. Deși au existat numeroase urme și indicii care au permis interpretarea și reconstituirea amănunțită a evenimentelor, fapta a rămas în evidențe ca omor cu autor necunoscut.

Un caz din jurisprudența recentă demonstrează și utilitatea investigației ADN. Din declarațiile martorilor a reieșit următoarea stare de fapt: începând din după-amiaza zilei de 24.07.2014 și până în dimineața zilei următoare victima G.E., suspectul G.M. și martorul B.D. au consumat împreună 5-6 bidoane de 2,5 litri de bere. Noaptea, suspectul și martorul B.D. au întreținut cu victima relații sexuale, suspectul dându-i acesteia 50 de lei. În dimineața zilei de 25.07.2014, în jurul orei 11, suspectul a trimis victima să cumpere bere și țigări, dându-i în acest scop suma de 100 de lei. La întoarcerea victimei, inculpatul i-a cerut acesteia restul. Victima a refuzat inițial, spunându-i că îi reține pentru camera video pe care i-a sustras-o anterior, dar, la insistențele suspectului, i-a dat acestuia suma de 60 de lei. Inculpatul i-a cerut și restul de 20 de lei și pentru că victima a refuzat, s-a enervat și a început să o lovească cu pumnii și picioarele în zona feței, a pieptului și a abdomenului. Victima a reușit să iasă din locuință în scara blocului, strigând după ajutor, dar a fost urmată de suspect, care a continuat s-o agreseze. Acesta a împins-o în ușa de acces spre palierul cu locuințe și a prins-o de mână, obligând-o să reintre în locuință unde a continuat să o lovească până când victima a căzut pe pat. Victima l-a implorat pe suspect să nu o mai lovească dar acesta și-a așezat un genunchi pe pieptul ei, victima fiind căzută pe pat, continuând să o lovească cu pumnii în zona feței și a toracelui. După o perioadă de timp, suspectul a plecat, lăsând-o pe victimă singură cu martorul B.D., acesta din urmă continuând să consume băuturi alcoolice. Victima sângera la nivelul feței, iar martorul B.D. a șters-o cu un șervețel pe față, pe care apoi l-a aruncat la gunoi. În jurul orei 23, martorul a constatat că victima nu mai reacționează și nu mai are puls, motiv pe care a sunat-o pe martora B.A. Aceasta a venit imediat și a observat victima întinsă pe pat, fără viață, având ridicate mâinile ca și cum ar fi încercat să se apere. Martora a apelat serviciul 112.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, pe ușa de acces spre palierul de locuințe, pe pardoseala palierului în fața ușii de acces în locuința victimei și pe peretele dormitorului victimei s-au descoperit urme de sânge, ceea ce confirmă că agresarea victimei a avut loc atât în locuință, cât și pe holul blocului.

Suspectul G.M. a pus la dispoziția organelor de urmărire penală hainele cu care afirmă că a fost îmbrăcat în acea zi. Dintre acestea, pe o pereche de pantaloni de culoare albastră și pe o bluză de trening de culoare gri cu albastru, s-au observat urme materie de culoare brun-roșcat, sub formă de îmbibiție, în stare uscată, cu aspect de sânge.

Conform raportului de expertiză genetică judiciară la nivelul petelor de sânge de pe aceste două obiecte vestimentare a fost identificat un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, din care cel puțin una de sex masculin. Caracterele genetice ale victimei G.E. se regăsesc integral în acest amestec alături de caracterele genetice ale suspectului. Concluzia raportului întocmit în urma efectuării expertizei genetice fiind: „Analiza genetică a urmelor de sânge de pe blugii și bluza de trening aparținând lui G.M. a evidențiat câte un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material biologic de la minim 2 persoane din care cel puțin una de sex masculin. Caracterele genetice prin profilul ADN de referință aparținând victimei G.E. se regăsesc integral în aceste amestecuri alături de caracterele genetice ale suspectului G.M.

Din analiza statistică și de probabilitate rezultă că ipoteza că urmele de sânge de pe blugii și bluza suspectului G.M. conțin ADN care provine de la suspectul G.M. și victima G.E. este de 1,8 x1014 ori mai probabilă decât ipoteza că urmele de sânge de pe blugii și bluza suspectului G.M. conțin ADN care provine de la suspectul G.M. și o persoană necunoscută”.

Suspectul a fost audiat în cursul urmăririi penale și a recunoscut parțial săvârșirea faptei, având însă tendința de a minimiza numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei.

Instanța a reținut faptul că, după săvârșirea faptei, G.M a dat dovadă de indiferență, plecând din locuința victimei, fără a-i acorda un ajutor și fără a chema persoane de specialitate care să-i acorde asistență medicală victimei. Instanța are în vedere că inculpatul avea sânge provenit de la victimă pe îmbrăcăminte, așa cum s-a stabilit prin expertiza genetică efectuată în cauză, ceea ce însemnă că inculpatul a conștientizat gravitatea loviturilor aplicate. Prin urmare, instanța îl condamnă la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 al. 1 CP. Instanța de apel admite însă apelul formulat de Parchet și îl condamnă pe inculpatul G. M. la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Concluzii

Interpretarea criminalistică a urmelor de sânge este o temă extrem de vastă care este într-o continuă dezvoltare. În funcție de caracteristicile fiecărui caz supus analizei, căutarea și interpretarea urmelor de sânge se realizează diferit, avându-se în vedere particularitățiile locului care este supus cercetării. Pentru a deveni profesionist în acest domeniu sunt necesare cunoștiințe ample de matematică, fizică, chimie și biologie, dar și o numeroasă experiență practică. O greșeală frecventă este încercarea multor persoane de a simplifica acest domeniu complex.

Lucrarea de față a avut ca scop analizarea aspectelor generale, înțelegerea acestora, precum și indicarea rolului important pe care îl poate avea interpretarea urmelor de sânge și a varietății de situații în care acestea pot constitui un real ajutor.

Interpretarea urmelor de sânge prezintă o importanță deosebită pentru lămurirea împrejurărilor care au precedat, însoțit sau succedat activitatea infracțională. Aceasta poate duce la scurtarea semnificativă a duratei de timp afectate urmăririi penale. De asemenea, poate fi utilă și în verificarea bunei sau relei credințe a martorilor. Rezultatul interpretării criminalistice poate avea influențe inclusiv asupra încadrării juridice a faptei.

În ceea ce privește cercetarea la fața locului, urmele de sânge care au fost descoperite și ridicate de la locul faptei, prin forma și poziția lor față de restul urmelor infracțiunii, ne pot indica, în unele cazuri, poziția victimei și a agresorului, mișcările acestora, succesiunea faptelor și multe alte aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei.

În ceea ce privește analizarea urmelor de sânge în laboratoarele criminalistice, considerațiile medico-legale ale specialiștilor pot fi o importantă sursă de informație pentru anchetatori. Acestea ne pot indica specia de proveniență a sângelui, locul de proveniență a urmelor și grupa sanguină a persoanei de la care au provenit. Analizarea lor este esențială și atunci când există întrebări în privința timpului de supraviețuire după suferirea leziunii, intervalului de timp care a trecut de la decesul victimei, locației exacte a unor leziuni grave, precum și atunci când se dorește analiza probabilității morții victimei în cazurile în care nu se găsește corpul acesteia. În unele cazuri, analiza urmelor de sânge poate duce la excluderea cu certitudine a unor suspecți dar și la indicarea, cu o rată foarte mare de probabilitate, a celui culpabil.

Prin urmare, interpretarea urmelor de sânge descoperite la locul săvârșirii faptei ne poate furniza numeroase concluzii cu un grad mare de probabilitate sau chiar de certitudine, care sunt utile pentru aflarea adevărului atât în litigiile penale cât și în cele civile.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii:

Barry A.J.Fisher, „Techniques of crime scene investigation”, Ed. Elsevier, 1985.

Camil Suciu, „Criminalistică”, Ed. Didactică și Pedagogică, 1972.

Charles E. O’Hara, „Principiile de bază ale cercetărilor penale”, ediția a IV-a, Ed. Charles C. Thomas, Springfield, Illinois, 1976.

Colectiv, „Tratat practic de criminalistică”, vol.I, Serviciul editorial al Ministerului de Interne, 1976.

C. Mitrache,”Drept penal român.Partea generală”, Ed.Universul Juridic, 2014.

Emilian Stancu, „Criminalistica”, vol.I. Tehnica criminalistică, Tipografia Universității București, 1981.

Emilian Stancu, „Criminalistică”, vol.I. Tehnica criminalistică, ediția a 2-a, Ed. Actami, București, 1997.

Emilian Stancu, "Tratat de Criminalistică" – ediția a 2-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, 2002.

Gheorghe Pășescu, „Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei”, Ed.Național, 2000.

I. Baciu, „Fiziologie”, Ed. Didactică și Pedagogică, 1970.

J. Florea, V. Panaitescu, „Mecanica Fluidelor”, Ed. Didactică și Pedagogică, 1979.

Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, „Identificarea criminalistică”, ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2011.

Marin Ruiu, Emilian Stancu, „Criminalistica:Tehnici de investigare traseologică”, Ed.Universul Juridic, 2016.

Mihail Kernbach, „Medicină judiciară”, Ed. Medicală, București, 1938.

S.A. Golunski, „Criminalistica”, Ed. științifică, București, 1961.

Sorin Alămoreanu, Neculai Zamfirescu, „Introducere în interpretarea fenomenologică a urmelor”, Ed. Alma Mater, 2003.

Sorin Alămoreanu, „Introducere în studiul criminalisticii”, Note de curs, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2017.

Sorin Alămoreanu, „Metodologia expertizelor criminalistice”, Note de curs, Ed. Politehnica Press, Cluj-Napoca, 2013.

Z. Ander, I. Bilegan, V. Molnar, „Medicină legală”, Ed. didactică și pedagogică, București, 1966.

II. Articole, studii de specialitate și note de jurisprudență:

Dr. Ligia Barbarii, „Investigația ADN în slujba justiției”, note de curs, 2009.

Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr. 3/1999.

Revista Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Numarul 2, 2017.

Stuart H.James, Paul E. Kish, T. Paulette Sutton, „ Recognition of bloodstain patterns”, CRC Press.

William G. Eckert, Stuart H.James, „Interpretation of bloodstain evidence at crime scenes”, CRC Press, 1999.

III. Jurisprudență:

Sentința penală nr. 485/F, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în ședința publică din data de 31.03.2015.

Sentința penală nr. 914/A, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în ședința publică din data de 17.06.2015.

IV. Alte surse:

Academia Română, „Dicționarul explicativ al limbii române” (ediție revăzută și adăugită), Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2012.