INTERNETUL ȘI IMPLICAȚIILE FOLOSIRII SALE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ [301735]

SUPORT de CURS

INTERNETUL ȘI IMPLICAȚIILE FOLOSIRII SALE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

Formator

Popa Sorin

CUPRINS

1. Internetul și administrația publică 5

1.1 Apariția și evoluția Internetului 5

1.1.1 Istoric și evoluție 6

1.2 Modul de lucru al Internetului 9

1.2.1 Exemple de protocoale 10

1.2.2 Adrese IP și adrese Internet 10

1.2.3 Conectarea unui calculator la Internet 13

1.3 Eficiența utilizării Internetului în administrația publică 14

1.3.1 [anonimizat] 14

1.3.2 Avantajele utilizării Internetului în administrația publică 15

1.4 Intranet și extranet în unitățile de administrație publică. Rol și avantaje 18

1.4.1 Intranet 18

1.4.2 Extranet 22

1.5 [anonimizat] 22

1.5.1 [anonimizat] 22

1.5.2 [anonimizat] 28

2. Servicii de informare 33

2.1 [anonimizat] 33 2.1.1 Modalități de căutare în Internet 36

2.1.2 Configurarea căutării unor informații pe Internet 38

2.2 Transferul fișierelor în rețea (FTP) 41

2.3 TELNET 46

2.4 Flux RSS (RSS feed) 47

2.5 Newslettere 48

3. Servicii de comunicare online 50

3.1 Poșta electronică 50

3.2 Blog-ul 53

3.2.1 Blog-ul și organizația 55

3.2.2 Crearea unui blog 57

3.3 Wiki 60

3.4 Liste de discuții 62

3.4.1 Crearea unui grup de discuții pe Yahoo! Groups 63

3.5 Grupuri de știri 69

3.5.1 Domenii principale Usenet 70

3.5.2 Programe pentru știri 71

3.5.3 Implementarea grupurilor de știri în Usenet 71

3.5.4 Grupurile de știri și impactul acestora 72

3.6 Chat-ul 73

3.6.1 Chat-ul în mod multimedia 74

3.7 Mesageria instantanee 75

3.7.1 Programul Yahoo! Messenger 76

4. Funcții colaborative 81

4.1 Forum 81

4.2 Aplicații Knowledge Management 81

4.2.1 Rolurile și beneficiile Knowledge Managementului 81

4.2.2 Sisteme de Knowlegde Management 82

4.3 Groupware 84

4.3.1 Avantajele unui proiect groupware pentru managementul unei firme 85

4.4 [anonimizat] 86

4.4.1 [anonimizat] 86

4.4.2 Tipuri de social media 87

4.4.3 Rețelele de socializare și administrația publică 90

5. Aplicații în administrația publică 96

5.1 Relații publice online 96

5.1.1 Conceptul de e-PR 96

5.1.2 Modalități specifice de acțiune pentru relațiile publice online 97

5.2 E-servicii 101

5.2.1 Guvernarea electronică 101

5.2.2 Servicii publice electronice 102

5.2.3 Servicii publice ale guvernării electronice 103

5.2.4 E-guvernare în România 106

BIBLIOGRAFIE 111

1. INTERNETUL ȘI ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

1.1 Apariția și evoluția Internetului

Schimbul de informații reprezintă motivația principală a [anonimizat].

Internet-ul reprezintă o [anonimizat]/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol), în cadrul căreia o comunitate eterogenă și extinsă de oameni comunică și partajează o mulțime vastă de resurse.

[anonimizat]-economic, [anonimizat], comportamentele și manageriale pe care le impune.

[anonimizat]ării într-o singură infrastructură a elementelor ce caracterizează principalele instrumente ale comunicării, managementului și marketing-ului.

Internet-ul este un conglomerat complex de arhitecturi, componente fizice și sisteme de operare, ce formează un mediu informațional și de calcul foarte dinamic, care acoperă întreaga lume, reducând distanțele geografice și eliminând barierele de comunicare impuse de granițe fizice, economice sau sociale. Totodată, oferă un volum imens de servicii și resurse (biblioteci și baze de date), fiind în același timp și o imensă comunitate de persoane din toate domeniile vieții economico-sociale, situate în diverse puncte geografice, care pot oricând să partajeze informații. Facilitățile de informare și comunicare asigurate, sunt oferite utilizatorilor în mod liber și pe baze egale, echitatea fiind unul din principiile fundamentale, nescrise, ale utilizării Internet-ului.

Mediul Internet este eterogen, nu este proprietatea unui guvern sau a unei firme, nu este o singură rețea ci un grup de rețele aranjate din punct de vedere logic într-o ierarhie, nu constituie o componentă software/hardware de sine stătătoare și este utilizat zilnic de oameni de toate specializările și interesele imaginabile.

Un model al ierarhiei Internet-ului este prezentat în figura 1.1.

Fig. 1.1 Arhitectura de rețea a Internet-ului

Internet service provider (ISP) – organizație ce posedă o conexiune permanentă la Internet și care furnizezază conexiuni temporare utilizatorilor în schimbul unei taxe. Prin conectarea la un ISP, utilizatorul respectiv devine parte a rețelei ISP-ului. La rândul său ISP-ul se poate conecta la rețele mai mari devenind parte a acestora.

Internet exchange point (IX or IXP) – infrastructură fizică prin intermediul căreia ISP-urile schimbă trafic între rețelele lor. Scopul primar al unui IPX este acela de a permite rețelelor să se interconecteze direct. Avantajele conectării directe sunt numeroase, dar motivul principal îl reprezintă costul, întârzierea și lățimea de bandă.

Internet Point of Presence (PoP) – punct de acces la Internet. Este reprezentat de către o locație ce găzduiește servere, routere, switch-uri ATM, agregatoare de apel digital/analog. Poate fi parte a facilităților de comunicație ale unui furnizor de telecomunicați de la care ISP-ul închiriază, sau o locație separată de furnizorul de telecomunicații. ISP-urile posedă PoP multiple ce sunt localizate la IXP.

Una dintre cele mai relevante caracteristici ale Internet-ului o reprezintă natura sa descentralizată. Aceasta se datorează faptului că fiecare dintre rețele eterogene ce alcătuiesc Internet-ul are propria sa autoritate administrativă, și nici una nu controlează întregul Internet.

În prezent Internet-ul se află într-o fază de privatizare și comercializare începută în 1991 și care este în plină derulare. Această fază extinde activitățile inițiale din rețea, proprii comunității academice, către aplicațiile comerciale (figura 1.2) interesul pentru acestea aflându-se într-o continuă creștere.

Fig. 1.2 Aplicații ale Internet-ului

1.1.1 Istoric și evoluție

Precursoarele Internet-ului sunt două rețele apărute în S.U.A.: ARPANET a Departamentului Apărării al S.U.A. și NSFNET a Fundației Naționale de Știință.

ARPANET

La mijlocul anilor '60, în plin Război Rece, Departamentul Apărării al S.U.A. a vrut să creeze o rețea care să poată fi folosită în cazul declanșării unui război nuclear. În acea perioadă rețelele telefonice tradiționale cu comutare de circuite erau vulnerabile sub aspectul performanței – pierderea unei linii sau a unui comutator ducea la reducerea considerabilă a comunicărilor din rețea. Proiectul a fost dezvoltat de Agenția de Cercetare pentru Proiecte Avansate a Departamentului Apărării – ARPA.

Agenția, a apelat la mai multe universități și firme pentru dezvoltarea acestui proiect. Proiectul inițial prevedea ca subrețeaua să fie constituită din minicalculatoare conectate prin linii de transmisie, astfel încât fiecare calculator să fie legat de cel puțin alte două calculatoare, pentru a asigura siguranța în funcționarea rețelei. În cazul în care unele linii sau calculatoare se defectau, mesajele puteau fi dirijate automat pe căi alternative.

Evoluțiile ulterioare au arătat că protocoalele ARPANET existente nu erau potrivite pentru a rula pe mai multe rețele. Astfel a apărut protocolul TCP/IP, care a fost proiectat special pentru comunicarea inter-rețele, obiectiv esențial în condițiile în care tot mai multe rețele de mici dimensiuni erau legate la ARPANET. Pentru a încuraja adoptarea noilor protocoale, ARPA a încheiat contracte cu Universitatea California din Berkeley, pentru integrarea protocoalelor în Berkeley Unix. Cercetătorii de la Berkeley au dezvoltat o interfață de programare cu rețeaua și au scris numeroase aplicații, utilitare și programe de administrare care să simplifice interconectarea. Aceste produse soft au răspuns necesităților concrete ale multor universități care dispuneau de câteva minicalculatoare conectate într-un LAN.

În anii '80, la ARPANET s-au conectat multe alte rețele. Pentru o accesare cât mai eficientă a calculatoarelor într-o inter-rețea de dimensiuni tot mai mari s-a creat sistemul numelor de domenii (DNS – Domain Naming System), care gestiona calculatoarele în domenii și punea în corespondență numele calculatoarelor cu adresele IP. DNS a fost ulterior preluat de Internet, ca un sistem de baze de date distribuit, generalizat, folosit pentru a memora informații referitoare la procedurile de atribuire a numelor.

În 1983, ARPANET conținea sute de calculatoare, era stabil și se bucura de succes. În acest moment, ARPA a încredintat administrarea rețelei Agenției de Comunicații a Apărării (DCA –Defense Communications Agency), care a izolat partea militară a rețelei într-o rețea numită Milnet. Acesta există și astăzi.

În 1990, ARPANET era deja surclasat de rețelele mai moderne cărora le dăduse naștere; a fost închis și demontat dar contribuția sa covârșitoare în crearea rețelei globale Internet rămâne actuală.

NSFNET

La sfârșitul anilor '70, ARPANET avea un impact enorm asupra cercetării universitare din S.U.A. deoarece permitea cercetătorilor să partajeze date și să colaboreze la diverse proiecte de cercetare. Cu toate acestea, nu toate universitățile aveau contracte de cercetare cu Departamentul Apărării, contracte necesare pentru conectarea la ARPANET. În încercarea de a realiza un acces universal, Fundația Națională de Știintă din S.U.A. (NSF – National Science Foundation) a organizat o rețea virtuală numită CSNET, care asigura suport pentru linii telefonice și avea conexiuni cu ARPANET și cu alte rețele.

În 1984, NSF a inițiat dezvoltarea unei rețele de mare viteză, succesoare a ARPANET-ului, care să fie deschisă tuturor grupurilor de cercetare din universități. Astfel, s-a constituit prima rețea de arie largă bazată pe TCP/IP, care conținea o subrețea asemănătoare cu cea din ARPANET, formată din 6 supercalculatoare aflate în orașe răspândite pe cuprinsul S.U.A. Ulterior, NSF a finanțat peste 20 de rețele regionale care s-au conectat la rețeaua principală, legând mii de universități, laboratoare de cercetare, biblioteci și muzee. Rețeaua astfel formată a fost denumită NSFNET.

Treptat, cererile tot mai numeroase de conectare la NSFNET au început să depășească posibilitățile de finanțare guvernamentale și, în plus, numeroase organizații comerciale interesate de conectare nu puteau realiza acest lucru din cauza statutului NSF. Primul pas spre comercializare a fost apariția corporației nonprofit ANS (Advanced Networks and Services), constituită de firmele MERIT, MCI și IBM. În 1990, ANS a preluat NSFNET și a înlocuit legăturile de comunicare crescând viteza de la 1,5Mbps la 45Mbps, formând ANSNET.

În decembrie 1991, Congresul S.U.A. a autorizat crearea unei noi rețele naționale de cercetare și învățământ, NREN (National Research and Educational Network), care era un succesor mai rapid (funcționa la viteze de ordinul gigabiților) al NSFNET-ului. Obiectivul urmărit era o rețea națională la viteza de 3Gbps, funcțională înainte de sfârșitul secolului, ca un prototip al unei super-magistrale informaționale.

Rețele comparabile cu NSFNET au apărut și în Europa, cum ar fi rețeaua EBONE axată pe cercetare, sau EuropaNET – pe domeniul comercial. În plus, fiecare țară europeană are una sau mai multe rețele naționale (similare cu rețelele regionale NSF).

Internet

După 1 ianuarie 1983, TCP/IP a devenit unicul protocol oficial al ARPANET-ului, ceea ce a adus creșterea considerabilă a numărului de utilizatori, calculatoare și rețele conectate la ARPANET. Această creștere a devenit exponențială după integrarea rețelelor ARPANET și NSFNET. La mijlocul anilor '80, oamenii au început să privească inter-rețeaua ca o rețea globală de sine stătătoare și să o numească Internet.

Prin extinderea rețelei Internet din S.U.A. s-a format o rețea mondială care permite unui număr extrem de mare de utilizatori din întreaga lume să aibă acces la un imens volum de informații depuse în baze informaționale aflate în noduri speciale ale rețelei și transferate folosind protocolul TCP/IP.

Creșterea numărului de calculatoare conectate la Internet se datorează și conectării unor rețele deja existente (rețeaua de fizică spațială NASA, rețeaua de sisteme de calcul a IBM-ului, etc.).

Caracterul academic, guvernamental și industrial pe care l-a avut Internet-ul, până în 1990, s-a transformat odată cu apariția noii aplicații WWW (World Wide Web), care a adus în rețea milioane de utilizatori.

Există o serie de organizații și comitete responsabile pentru orientarea generală a Internet-ului, pentru aspectele tehnice ale acestuia, precum și pentru furnizarea de servicii de consultanță speciale, rețelelor membre:

• The Internet Society (ISOC) este organizația umbrelă a Internet-ului, fondată în 1992. Este o asociație non-guvernamentală, fondată de mai mult de 100 de asociații și mii de utlizatori, cu o misiune internațională pentru cooperare globală și coordonare a Internet-ului și a tehnologiilor acestuia. ISOC a fost de asemenea creată și ca să poată să servească cadrului legal de formare pentru IAB și IEFT. ISOC funcționeaza deci ca un organism de management ce coordoneazăa politicile majore în relația cu utilizatorii, activități comerciale, reglementări locale, activități de standardizare. Din 2002 se ocupă de managementul domeniilor .org.

• The Internet Arhitecture Board (IAB) este un comitet independent de cercetători și profesioniști al căror rol și responsabilitate vizează în principal aspectele tehnice ale sistemului Internet și evoluția acestuia:

supraveghere – supervizează arhitectura Internet, protocoale, proceduri și standarde;

selecția IESG – numirea membrilor Internet Engineering Steering Group și a președintelui Internet Engineering Task Force;

supraveghere IETF – responsabil pentru relațiile IETF cu ceilalți membri;

administrarea IANA.

• The Internet Engineering Task Force (IETF) creat în 1986 de către IAB, este o comunitate mondială din administratori Internet, proiectanți, comercianti, cercetători, membri individuali, responsabili de îmbunătățirea tehnologiilor și a standardelor și care elaborează specificațiile tehnice pentru evoluția arhitecturii Internet-ului și pentru ușurința operațiunilor pe Internet.

• Internet Research Task Force nu are rolul de a stabili standarde, ci de a avea o privire de ansamblu pe termn lung, de a căuta răspunsuri, de a organiza ateliere de lucru, de a elabora documentație și de a publica rezultatele. Orice tehnologie nou dezvoltată este adusă în discuție aici.

• The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) are responsabilități legate managementul numelor de domenii (DNS) și al adreselor IP, de managementul rutării serverelor.

• The Internet Assigned Numbers Authority (IANA) este organizația care coordonează, alocă și înregistrează adresele Internet, nume de domenii și parametrii de protocol încă din primele zile ale Internet-ului.

Extinderea Internet-ului urmează o curbă exponențială, odată cu creșterea performanțelor și accesibilității serviciilor oferite.

1.2 Modul de lucru al Internet-ului

Rețeaua Internet este o rețea cu comutare de pachete. În vederea transmiterii datelor, mesajele sunt împărțite în componente de dimensiuni mai mici, numite pachete și care, pe lângă conținutul propriu-zis, au atașate informațiile de adresare necesare.

Un pachet este deci alcătuit din informația propriu-zisă și informația de control formată din adresa de identificare a calculatorului sursă și cea a calculatorului destinație. Informația de control se află totdeauna în antetul (la începutul) pachetului.

Serverele din Internet sunt conectate între ele prin intermediul routere-lor. Un router decide traseul optim pe care trebuie să-l urmeze un pachet până la destinație, folosind informația de adresă conținută în pachet.

Datorită adresei destinației pe care o conțin pachetele, acestea pot circula independent în Internet și ajung la destinație într-o ordine diferită la momente de timp absolut arbitrare.

După ce toate pachetele sunt recepționate, calculatorul destinatar reconstruiește informațiile prin ordonarea pachetelor, sistemul testând de fiecare dată dacă acestea au fost corect recepționate (prin verificarea unor coduri de control).

Există următoarele tipuri de calculatoare care participă la realizarea comutării de pachete:

calculatoare gazdă (host) – sunt conectate la rețea pentru a comunica cu un calculator care este situat la distanță în scopul executării unei aplicații, motiv pentru care se mai numesc calculatoare cu funcții de aplicații;

routere – se mai numesc și calculatoare cu funcții de comunicație, ele fiind conectate pentru asigura comunicarea între două calculatoare gazdă aflate la distanță, având rolul de a dirija pachetele de informații între sursă și destinatar; în literatura de specialitate ruterele se mai numesc și noduri pentru comutarea de pachete (PSN-Packet Switching Nodes);

calculatoare poartă (gateway) – sunt acele calculatoare care joacă rolul de poartă de conectare a calculatoarelor gazdă la rețea.

Regulile folosite pentru a stabili cum și unde să se livreze pachetul sunt cuprinse în protocoale.

Deci, în contextul datelor în rețea, un protocol este un set formal de reguli și convenții care guvernează modul în care calculatoarele schimbă informații între ele, peste mediul rețea respectiv.

Există mai multe protocoale și categorii de protocoale, după cum definesc aspectele fizice, de dialog, de inițiere și terminare a comunicării, etc.

De exemplu, procesul de încărcare pe un calculator a unei pagini web presupune folosirea a numeroase protocoale: protocolul de transmitere a paginii web, protocolul de realizare și menținere a conexiunii dintre server și client, protocolul de transmitere a datelor pe Internet, protocoalele de comunicare în rețelele locale ale browser-ului și serverului și poate multe altele.

Necesitatea existenței protocoalelor de comunicație este dată de faptul că în cadrul unei rețele de calculatoare sunt interconectate sisteme de calcul ce prezintă fiecare un mod specific de stocare a informației și de interfațare cu exteriorul. Ca urmare, buna funcționare a rețelei este condiționată de existența unor protocoale ce stabilesc modul în care se transmite și se interpretează informația, precum și căile de rezolvare a problemelor ce pot apărea la interconectarea sistemelor.

1.2.1 Exemple de protocoale

Protocolul IP (Internet Protocol) – este responsabil pentru livrarea mesajelor între sistemele ce operează în cadrul aceleiași rețele sau în rețele diferite interconectate. Ca parte a acestei funcții, protocolul IP manipulează o serie de adrese unice, specifice fiecărui nod, numite adrese IP. Caracteristica sa esențială este că tratează fiecare pachet ca o entitate independentă, fără legături cu alte pachete, și îl dirijează pe calea cea mai bună către destinație.

ICMP (Internet Control Message Protocol) – deoarece protocolul IP furnizează un serviciu fără conexiune, care nu garantează livrarea fiecărui pachet la destinație, s-a impus înlăturarea acestui dezavantaj prin utilizarea unui mecanism pe baza căruia router-ele și sistemele din rețea să poată comunica informații privind situațiile de funcționare anormală (destinație inaccesibilă, suprasolicitarea unui router, etc.). Mecanismul respectiv este asigurat de către protocolul ICMP, mesajele utilizate de acesta fiind încapsulate într-un pachet (datagramă) IP și folosite pentru a transmite erori și mesaje de control.

ARP (Address Resolution Protocol) – utilizarea acestui protocol permite transmiterea unui pachet între două sisteme aflate în aceeași rețea fizică. Faptul că sistemul destinatar este conectat la aceeași rețea fizică este constatat de către sistemul sursă, prin intermediul adresei IP de destinație, pe care o compară cu propria adresă IP, folosind protocolul ARP. De reținut că acest protocol este utilizat atunci când cele două calculatoare (sursă și destinație) fac parte din aceeași rețea fizică, deci nu este necesară utilizarea router-elor.

RARP (Reverse Address Resolution Protocol) – acest protocol permite unui calculator să-și obțină, atunci când nu o cunoaște, adresa IP proprie, deci face operația inversă protocolului ARP.

Protocolul TCP – este un protocol orientat pe conexiune, fiabil, destinat transmiterii datelor între două sau mai multe calculatoare gazdă. El asigură controlul erorilor, poate suporta fluxuri de date multiple, și poate reordona pachetele ce au fost recepționate într-o altă ordine decât cea normală.

Protocolul UDP – este un protocol fără conexiune și nefiabil (nu asigură livrarea mesajelor la recepție fără erori, fără pierderi, fără duplicate, în ordinea în care au fost emise), care furnizează mecanismul de de transmisie a datelor numit datagramă. Are avantajul unei viteze mari de transmisie, fiind utilizat în mod tipic de către aplicațiile client-server ce lucrează în timp real sau de către serviciile de rețea ce necesită cel mai rapid timp de răspuns posibil.

Protocolul HTTP (HiperText Transfer Protocol) – este protocolul de comunicație între un browser și un server de web. Acest protocol este utilizat de către serviciul WWW, fiind folosit pentru navigarea propriu-zisă pe Internet.

1.2.2 Adrese IP și adrese Internet

Pentru a putea fi identificate în cadrul rețelei, calculatoarele conectate la Internet, numite gazde, trebuie să poată fi identificate printr-o adresă.

Specificarea unei adrese se poate face în două moduri:

specificare numerică, prin șiruri de numere, utilizată pentru adrese IP;

specificare de domenii, prin nume sau succesiuni de nume, utilizată pentru adrese Internet.

Adrese IP

Într-o rețea TCP/IP, stațiile de lucru și server-ele sunt numite gazde și fiecare dintre ele are o adresă IP unică ce este referită ca adresă gazdă.

Deoarece Internet-ul utilizează numai adresarea IP, pentru ca o gazdă să poată avea acces la acesta, ea trebuie să posede o adresă IP.

Adresele IP sunt asignate fie static (manual) de către un administrator de rețea, fie dinamic de către un server DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol). Ele sunt reprezentate pe 32 de biți (conform IPv4) s-au pe 128 de biți (conform IPv6).

Pentru a asigura flexibilitatea necesară în realizarea unor rețele de mărimi diferite, s-a decis ca spațiul adreselor IP să fie împărțit în cinci clase de adrese diferite, notate: A, B, C, D, E. Numai primele trei clase sunt utilizate în scopuri comerciale, clasa D fiind rezervată pentru multicasting, iar clasa E este experimentală fiind folosită pentru cercetare.

Adrese Internet

A doua modalitate de specificarea a adresei este prin specificarea de domenii, adresele în acest caz fiind cunoscute ca adrese Internet.

Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de comunicație în rețea și este mai greu de folosit de către utilizatori. Sistemul de adresare bazat pe adrese internet a fost conceput astfel încât să permită utilizatorului o scriere mai comodă și mai sugestivă a adresei gazdelor decât cea bazată pe adrese IP.

Astfel, la nivelul utilizatorului, identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator gazdă. Un astfel de nume este constituit din maxim cinci nume de domenii separate de caracterul punct, domeniul din stânga fiind de nivel inferior, iar domeniul cel mai din dreapta având nivelul cel mai înalt.

De exemplu: nume5.nume4.nume3.nume2.nume1 unde nume1 este considerat domeniul principal, iar celelalte sunt subdomenii. Structura ierarhică generată de domenii și subdomenii este definită în funcție de diferite unități de organizare sau de diverse domenii de activitate.

O adresă Internet are o structură relativ simplă, dar ordinea cuvintelor în adresă este esențială. Între cuvinte și separatorii care compun adresa nu trebuie să apară spații. Principalul separator între cuvinte este caracterul punct.

O adresă Internet poate avea una dintre următoarele trei forme:

nume_utilizator@domeniu 1.domeniu 2…domeniu n;

nume_utilizator@nume_gazda.domeniu 1.domeniu 2…domeniu n;

nume_gazda.domeniu 1.domeniu 2… domeniu n;

unde:

nume_utilizator indică numele utilizatorului de pe calculatorul nume_gazda (pentru tipul 2 de adresare) sau din domeniul domeniu 1, iar nume_utilizator se scrie înaintea caracterului @.

Primele două forme de adrese sunt echivalente, în sensul că nume_gazda poate înlocui domeniile pe care le gestionează el. Aceste două tipuri de adrese sunt utilizate în principal în comunicațiile prin poșta electronică sau în discuțiile interactive.

Adresele de forma a treia sunt utilizare pentru a indica gazde din cadrul unei rețele.

Succesiunea domeniu 1.domeniu 2…domeniu n indică nivelurile de organizare, de la stânga spre dreapta. Astfel adresa de gazdă, stec.central.ucv.ro, înseamnă calculatorul cu numele stec, conectat la rețeaua subdomeniului central, din subdomeniul ucv, al domeniului ro.

Conceptual, Internet-ul este împărțit în câteva sute de domenii de nivel superior, fiecare domeniu cuprinzând mai multe sisteme gazdă. La rândul lui, fiecare domeniu este subdivizat în subdomenii și acestea la rândul lor partiționate, ș.a.m.d.

Numărul total de domenii nu este fixat apriori ci depinde numai de sistemul de organizare adoptat. Cele mai generale domenii, și anume domeniile de pe primul nivel (cele care se scriu cel mai în dreapta), pot fi: generice sau de țară. Domeniile generice (care indică în general un domeniu organizațional) sunt:

com – organizații comerciale și societăți comerciale

edu – institutii academice și educaționale

gov – organizații guvernamentale

int – organizații internaționale

mil – organizații militare S.U.A.

net – centre de administrare a rețelelor mari

org – organizații nonprofit

La sfârșitul anului 2000 ICANN a aprobat adăugarea a încă șapte nume de domenii generice:

aero – industria aeronautică;

biz – afaceri;

coop – cooperative;

info – utilizare nerestricționată;

museum – muze;

name – pentru înregistrarea persoanelor fizice;

pro – contabili, avocați, doctori.

Alte nume de domeni se află în discuție și ar putea fi adăugate în viitor:

web – organizații și organisme care desfășoară activități legate de web;

arts – organizații și organisme care desfășoară activități culturale și de divertisment;

shop – organizații și companii care oferă spre cumpărare diverse produse ;

firm – companii și firme on-line;

rec – organizații și organisme care desfășoară activități de divertisment/recreere.

Dacă un domeniu este în afara S.U.A., atunci se utilizează un domeniu de țară, acesta fiind un cod din două litere (definit în documentul ISO 3166) ce coincide cu codul internațional marcare al autoturismelor, care indică țara de apartenență.

Codurile de țară reprezintă domenii de nivel înalt. Alocarea de subdomenii din domeniile de nivel înalt (în interiorul unei țări) poate fi realizată de o organizație arbitrară. Organizația care conduce un domeniu este responsabilă de subdomeniile acestuia.

Pentru înregistrarea domeniilor în zonele corespunzătoare țărilor, zone de genul ro, us, uk etc. trebuie să se apeleze la organizațiile desemnate să gestioneze domeniul din țara respectivă. În România, de acest lucru se ocupă RNC (Romanian National Computer Network); adresa web care poate fi folosită pentru înregistrare de domenii în zona .ro fiind www.rnc.ro. O listă cu organizațiile care gestionează domeniile corespunzătoare fiecărei țări se găsește la adresa www.iana.org.

În scrierea adreselor Internet trebuie respectate o serie de reguli, și anume:

Fiecare nivel de organizare este indicat printr-un nume de domeniu, care este cuprins în domeniul scris în dreapta sa. Fiecare domeniu este denumit de calea în arbore până la rădăcină, iar componentele sunt separate prin punct. Deci un nume de domeniu se referă la un anumit nod în arbore și la toate nodurile de sub el. Fiecare domeniu își definește propriile subdomenii, le administrează și le face publice. Pentru a crea un nou domeniu, se cere permisiunea domeniului în care va fi inclus. Domeniile sunt separate prin caracterul punct; numele de domenii nu fac distincție între literele mari și literele mici; lungimea unui domeniu nu poate depăși 64 de caractere, iar întreaga cale de nume nu trebuie să depășească 255 de caractere.

Datorită faptului că o rețea înțelege numai adrese IP (numere binare), iar utilizatorii folosesc adrese Internet, apare necesitatea unui mecanism de conversie de la adrese internet la adrese IP.

Conversia respectivă o realizează protocolul de aplicație DNS (Domain Name System – Sistemul Numelor de Domenii) definit în RFC 1034-1035.

Pentru a putea face o astfel de transformare, DNS are nevoie de o serie de informații. Acestea sunt stocate pe mai multe calculatoare din Internet, numite servere de nume (servere DNS).

1.2.3 Conectarea unui calculator la Internet

Pentru ca un calculator să poată fi conectat la Internet trebuie apelat la un furnizor de servicii Internet (Internet Service Provider – ISP), care oferă, contra cost, unul sau mai multe conturi pentru conectare la Internet.

Un calculator este conectat la Internet dacă este conectat la un alt calculator sau la o rețea care este la rândul ei conectată la Internet.

Există mai multe metode de conectare la Internet, fiecare necesitând diferite tipuri de echipamente hardware:

Conectare prin dial-up – presupune existența unui modem și a unei linii telefonice pentru conectarea la un calculator al furnizorului de servicii Internet. Majoritatea furnizorilor de servicii de tip dial-up permit conectarea la viteze de 14,4 kbps, 28,8 kbps și 56 kbps. Viteza de transfer a informațiilor depinde atât de viteza conexiunii cât și de viteza suportată de modem. Folosind acest tip de conexiune, calculatorul se conectează numai atunci când se dorește utilizarea unui serviciu Internet, după care se deconectează.

Conectare folosind linii de tip ISDN, ASDL și linii telefonice dedicate – unii furnizori de servicii Internet permit conectarea la viteze mai mari decât cele permise de liniile telefonice obișnuite. Integrated Services Digital Network (ISDN) și Asymmetric Subscriber Digital Line (ASDL) sunt 2 tipuri de linii telefonice digitale, de viteză mare care oferă o modalitate mai rapidă de conectare la Internet.

ISDN este o linie telefonică îmbunătățită care poate fi utilizată atât pentru accesul rapid la Internet cât și pentru convorbiri telefonice obișnuite. Folosind o singură linie se poate naviga pe Internet în timp ce se vorbește la telefon. ISDN este în totalitate digitală, acest lucru însemnând că nu mai e necesară transformarea semnalului din digital în analog pentru transmisie și invers la recepție.

ASDL este o tehnologie mai nouă și optimizează descărcarea fișierelor de volum mare pe calculator.

Dacă se dorește conectarea continuă a calculatorului la Internet, se utilizează, pentru conectarea calculatoarelor, linii telefonice închiriate. Există diferite viteze de transmisie a informațiilor pe aceste linii, cele mai răspândite fiind liniile de tip T1 care permit transferul informațiilor la viteza de 1,5 Mbps și T3 la viteza de 44 Mbps. Pot fi închiriate și fracțiuni ale liniei T1.

Conectare folosind cablu TV și DSS – unele companii ce oferă servicii TV prin cablu oferă și accesul la Internet folosind același cablu și un modem special pentru conectarea la Internet. DSS (Digital Satellite Systems) sau difuzarea informațiilor folosind sateliți, presupune utilizarea unei antene, a unui cablu coaxial, a unui adaptor special pentru calculator și a unui software dedicat pentru conectarea la Internet. Datele sunt recepționate la o viteză mare, via satelit, dar sunt transmise folosind o conexiune de tip dial-up.

WebTV – presupune folosirea unui televizor și nu a unui calculator pentru conectarea la Internet. WebTV este cea mai răspândită modaliatate de conectare la Internet folosind un televizor și este dezvoltată, în parte, de Microsoft. Pentru utilizarea WebTV este necesară existența unui receptor WebTV care conectează televizorul la linia telefonică; ecranul televizorului va fi folosit pe post de monitor, telecomanda pentru navigare pe Web și tastatura pentru transmiterea și recepționarea mesajelor de poștă electronică.

1.3 Eficiența utilizării Internetului în administrația publică

Informatizarea instituțiilor administrației publice este un process continuu, existând preocupări majore în acest sens.

Astfel, Guvernul României, prin Ministerul Administrației și Internelor a elaborat încă din anul 2001, Planul național de Acțiune ”e-administrație”, care cuprinde următoarele coordonate:

informatizarea activităților desfășurate în instituțiile publice, prin care să se asigure creșterea eficienței operaționale în cadrul organismelor administrației locale și centrale;

informatizarea serviciilor publice pentru cetățeni, agenți economici de la nivelul administrațiilor locale și centrale etc.

De asemenea, în articolul nr. 9 din Strategia Națională de Informatizare se prevede utilizarea tehnologiei informației în vederea susținerii reformei în administrația publică pentru:

asigurarea informatizării omogene și coordonarea instituțiilor din administrația publică centrală și locală, inclusiv în sistemul justiției;

simplificarea procedurilor și practicilor administrative;

înlăturarea arbitrariului și corupției;

optimizarea comunicării și a fluxului de informații între instituțiile de la nivel local și central;

asigurarea cooperării interdepartamentale;

generalizarea treptată a schimbului de informații bazat pe documente electronice;

asigurarea accesului cetățenilor la informația publică: centre de informare, chioșcuri electronice plasate în locuri publice;

asigurarea compatibilității și interoperabilității sistemelor informatice din administrația publică, la nivel național și internațional, prin accelerarea elaborării și aplicării de metodologii, norme, standarde;

coordonarea achizițiilor publice de produse și servicii TIC, conforme cu reglementările europene;

Modernizarea comunicării instituționale, prin introducerea tehnologiei informației are ca rezultat creșterea eficienței activității administrației publice, debirocratizarea și creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor.

Fără îndoială că rolul determinant în succesul acestui proces de informatizare a instituțiilor publice revine reprezentanților managementului public, care trebuie să identifice modalitățile concrete de acțiune de la nivelul fiecărei instituții.

Experiența multor state dezvoltate a arătat că, atât crearea, cât și dezvoltarea unei societăți informaționale implică acțiuni complexe, de lungă durată, foarte bine integrate într-un proces amplu coordonat și susținut de către stat.

1.3.1 Impactul Internetului asupra relației cetățean-administrație

A pune la dispoziție serviciile administrative prin mijloace electronice, înseamnă a crea beneficii atât pentru utilizatori, cetățeni și mediul de afaceri, cât și pentru administrația publică. Beneficiile utilizatorilor pot fi exprimate succint printr-un acces convenabil la administrația publică. Pentru autoritățile care utilizează tehnologia informațională în scopul furnizării de servicii electronice, acest lucru înseamnă noi oportunități dar și schimbări interne la scară largă la nivel organizațional. Anumite proceduri trebuiesc revizuite, iar operațiunile vor fi adaptate noilor cerințe, fapt ce permite autorităților să acționeze într-un mod transparent. Munca internă va fi automatizată în mod progresiv, ceea ce înseamnă că personalul administrativ va avea nevoie de cunoștințe și abilități pentru a opera cu tehnologia. Este evident că utilizarea Internetului pe post de canal de distribuție pentru servicii, trebuie să devină un aspect important în schimbarea modului de acțiune al guvernării. Astfel, se pot enumera câteva caracteristici pe care Internetul le-a determinat în relația cetățean-administrație publică:

Eliminarea barierelor de comunicare. De exemplu, în cazul în care un ministru propune schimbarea procedurilor de furnizare a unui anumit serviciu către public. Astfel, propunerile de modificare pot fi “publicate” în pagina site-ului web special destinată acestui scop, urmând a se aștepta reacțiile publicului. Reacția de feed-back a publicului va fi analizată în vederea revizuirii propunerii. În anumite cazuri, procedura poate fi repetată.

Îmbunătățirea serviciilor. Publicul va beneficia de servicii mai bune, puse la dispoziția lui de către instituțiile guvernamentale. De exemplu, dacă dorește să înscrie în circulație o mașină, cetățeanul va putea face acest lucru de acasă, la orice oră, în orice zi (chiar și în week-end sau de sărbători), fără a mai fi nevoit să stea la cozi, la unul sau mai multe ghișee, economisind timp și bani. Este evidentă creșterea flexibilității, eficienței și vitezei de acces la servicii.

Productivitate și eficiența prin oferirea de noi servicii. Cetățeanul va beneficia de mai multe servicii integrate, mulțumită mai bunei colaborări și comunicări între instituțiile guvernamentale.

Reducerea birocrației, acces ușor la servicii 24 ore/zi. Cetățenii vor fi mai bine informați, la timp și pe înțelesul fiecăruia, prin actualizarea paginilor web de larg interes sau prin folosirea serviciilor de comunicare asincronă în grup (forum, listă de discuții etc). Astfel, oricine va putea fi la curent cu cele mai noi informații privind legislația dintr-un anumit domeniu (de exemplu, legislația privind pensiile – pentru pensionari, privind impozitul pe profit – pentru oamenii de afaceri, contabili, inspectori etc), cu regulamente, politici sectoriale sau cu noile servicii puse la dispoziția cetățeanului.

1.3.2 Avantajele utilizării Internetului în administrația publică

Informatizarea administrației publice reprezintă o condiție primordială a dezvoltării economice și sociale la nivelul întregii societăți. Promovarea și implementarea tehnologiilor informatice la nivelul instituțiilor publice vor alinia economia națională la standardele internaționale. Promovarea unui tip modern de administrație, bazat pe tehnică și cunoaștere, va avea rezultate importante la nivelul întregii societăți, va schimba mentalități și va modela un alt fel de cultură organizațională.

În acest context, principalele avantaje pe care informatizarea și Internetul le va aduce la nivelul administrației publice, pot fi structurate astfel:

1. Reducerea cheltuielilor publice

Având la dispoziție un sistem informatic performant, instituțiile publice nu vor mai fi nevoite să întrețină o bază logistică greoaie, mare consumatoare de resurse materiale, financiare și umane. Alocarea resurselor umane va fi mult îmbunătățită, și judicios efectuată, ne mai existând astfel probleme legate de finanțarea de la Bugetul Statului a unor scheme de personal supraîncărcate. Informatizarea va produce de asemenea efecte în ceea ce privește spațiul de exercitare a actului administrativ, ghișeul clasic fiind astfel înlocuit de un cadru virtual care nu mai implica interacțiunea cetățeanului cu instituția.

Informatizarea va contribui astfel decisiv la creșterea profitabilității și rentabilității instituțiilor publice. În sprijinul acestor considerații putem privi experienta unor state europene în domeniu, unde s-au înregistrat economii importante atât la nivelul administrației cât și al cetățenilor și mediului de afaceri.

2. Combaterea birocrației și a corupției la nivelul instituțiilor publice

Una din principalele critici formulate atât de societatea civilă din România, cât și de observatorii diverselor organisme internaționale, o constituie mică corupție sau așa numita “corupție de ghișeu”. În contextul unei deserviri ineficiente a cetățeanului pe parcursul relațiilor acestuia cu instituția publică, s-a ajuns la situația unei “duble impozitări”, una legală, reprezentată de taxele și impozitele pe care fiecare trebuie să le achite, și una ilegală, ce îmbrăcă forma acestei mici corupții.

Informatizarea serviciilor publice va elimina interacțiunea cetățenilor cu funcționarii publici, și astfel vor dispare premisele încălcării deontologiei profesionale a acestora.

Birocrația reprezintă o trăsătură specifică administrației publice, atât în România cât și la nivel european. Informatizarea serviciilor publice vine ca o rezolvare a acestei probleme. De regulă, în varianta clasică, obținerea unui aviz sau a unui certificat, este un proces greoi, ce începe cu prezentarea solicitantului la un ghișeu, în fața unui funcționar public mai mult sau mai puțin disponibil, continuă cu o serie de documente ce trebuie completate, depuse în forme diverse de legalizare și presupune un șir mai lung sau mai scurt de aprobări și avizări. De multe ori, pe parcursul procedurii se descoperă anumite vicii de formă a unor documente, sau chiar absența unora, de obligativitatea cărora solicitantul nici nu avea cunoștință. Întreaga procedură se încheie cu încă o înfățișare a solicitantului în fața aceluiași ghișeu sau chiar la alt ghișeu. O astfel de procedură este comună tuturor instituțiilor publice, iar sinuozitatea traseului pe care îl urmează ține doar de tipul actului solicitat.

Implementarea unui sistem informatic va permite unui solicitant să completeze formulare on-line, să atașeze documentele solictate scanate fără a se deplasa la instituția căreia i se adresează, de la biroul unde lucrează sau de acasă. Cererea sa va parcurge electronic drumul tuturor aprobărilor și avizărilor în cadrul organizației, putând fi primită în final în format electronic, cu respectarea condițiilor legale în ceea ce privește identitatea electronică a unei persoane sau instituții.

O astfel de soluție informatică este deja implementata la nivelul unor țări europene, și poartă denumirea de “case management” (managementul cazului). În mare, această soluție permite gestionarea fluxurilor de operațiuni efectuate în cadrul proceselor interne ale organizației.

3. Creșterea gradului de transparență a modului de utilizare și administrare a fondurilor publice

Informatizarea instituțiilor publice va permite accesul cetățenilor și factorilor interesați la informații referitoare la utilizarea fondurilor publice. Procedurile de achiziție publică vor fi absolut transparente, permițând oricui consultarea derulării acestora, în condițiile legale referitoare la confidențialitate. Un prim pas în acest sens o constituie sistemul e-Licitație (Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice) sistem ce asigură transparența procedurilor de achiziție și a eficienței procesului de atribuire a achizițiilor publice.

Informatizarea administrației publice va permite auditarea financiară a procedurilor de achiziții publice, datorită totalei transparențe. De asemenea, vor fi prezentate date financiare referitoare la proiectele și programele derulate la nivel național și care au făcut obiectul unor proceduri de achiziție publică.

Cetățenii, ca de altfel toți factorii interesați, vor avea o imagine completă și fidelă a modului în care fodurile publice vor fi cheltuite, putând să semnaleze și să sancționeze eventualele abateri legate de aceste procese.

4. Îmbunătățirea accesului la informații și servicii publice, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal și liberul acces la informațiile de interes public.

Informatizarea instituțiilor publice va genera construirea unor baze de date unice la nivel de instituție sau chiar grupuri de instituții aflate pe diverse verticale de “industrie”. Accesul la aceste date și informații va putea fi astfel asigurat unitar și centralizat. Informațiile de interes public vor putea fi accesate de oriunde utilizând tehnologii orientate Internet.

O altă categorie de informații disponibilă publicului o constituie datele confidențiale și personale. Accesul on-line la aceste date se va face securizat, pe baza diverselor protocoale de comunicație. Informația va fi astfel disponibilă doar celui căreia îi este proprie sau destinată, fără a exsita riscul pierderii sau alterării acesteia, ori riscul penetrării sistemelor de securitate. Orice sistem informatic și de comunicații integrat oferă în egală măsură și o politică de securitate, pliată pe principiile interne existente ale organizației căreia i se adresează.

5. Reducerea și eficientizarea contactului direct între funcționarul de la ghișeu și cetățeanul sau agentul economic

Având la dispoziție un cadru virtual de interacțiune, contactele directe dintre cetățean și agentul economic pe de o parte, și funcționarul public pe de altă parte vor fi tot mai rare. Problemele legate de depuneri de cereri, solicitări de documente oficiale sau plata obligațiilor către stat vor fi rezolvate electronic, utilizând serviciile puse la dispoziție de administrație. În acest fel, funcționarul public va fi degrevat de o serie de activități care îl supraaglomerau și din cauza cărora se crează de multe ori situații conflictuale în cazul interacțiunii directe.

Lucrând într-un mediu profesionist, având la dispoziție mijloace moderne de exercitare a propriei sale activități, funcționarul nu va mai resimți decalajele existente referitoare la pregătirea sa profesională sau la mijloacele cu care își îndeplinește atribuțiile lucru. Relația sa cu cetățeanul va deveni mai eficientă și va viza numai aspecte importante ce nu pot fi soluționate prin intermediul tehnologiilor informației și comunicației.

6. Furnizarea de informații și servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor electronice

Având drept suport sisteme informatice performante, actul administrativ va fi unul de calitate. Informațiile oferite publicului vor avea o rată crescută de actualizare, întrucât în ceea ce poartă denumire generică de “back-office”, funcționează un sistem ce interconectează direcții, compartimente și servicii din cadrul aceleiași instituții publice, sau chiar instituții diferite, a căror activitate se înscrie în același domeniu.

Existând la nivelul acestor instituții sisteme informatice centralizate și integrate, latența de expunere a informațiilor destinate factorilor interesați este foarte redusă. Există informații precum cele legate de starea drumurilor, cotele de avertizare a apelor curgătoare interne sau cele legate de poluarea mediului, pentru care un grad ridicat de actualizare este o condiție absolut obligatorie. Existența unor sisteme informatice la nivelul instituțiilor gestionare ale acestor date, vine în întâmpinarea exercitării atribuțiilor lor legale.

7. Întărirea capacității administrative a instituțiilor publice de a-și îndeplini rolul și obiectivele și de a asigura furnizarea, într-o manieră transparentă, de informații și servicii publice

Pe fondul descentralizării și deconcentrării serviciilor publice, implementarea unor sisteme informatice în cadrul organizațiilor va facilita actul administrativ și va oferi suport pentru conducerea proceselor specifice, managerilor publici. Având la dispoziție sisteme performante care să includă componente de management de proiect, factorii de decizie din administrație vor putea planifica, urmări și cuantifica rezultatele proiectelor și programelor publice, vor putea aloca resurse în mod echilibrat și coerent și vor putea determina profitabilitatea utilizării fiecărei resurse în parte.

8. Promovarea colaborării dintre instituțiile publice pentru furnizarea de servicii publice prin mijloace electronice

Sistemele informatice implementate la nivelul administrației vor dezvolta diverse tipuri de colaborări între instituțiile publice. Astfel, în cadrul aceleiași verticale, vor putea fi implementate sisteme centralizate, în care instituții ce au direcții de acțiune comune vor putea integra datele gestionate de fiecare dintre ele. De asemenea, vor putea fi raportate date și informații instituțiilor aflate pe paliere ierarhice superioare.

Totodată, în cadrul unor proceduri de avizare documente sau activități ce implică mai multe acordul mai multor instituții, existența unor sisteme informatice care permit interconectarea, va facilita cooperarea interinstituțională în condiții de maximă eficacitate în relația cu solicitantul.

Programele și proiectele derulate împreună de mai multe instituții publice vor avea un suport solid în sistemele informatice proprii, evitându-se problemele legate de comunicarea de date între diverse organizații.

9. Redefinirea relației între cetățean și administrația publică, respectiv între mediul de afaceri și administrația publică, în sensul facilitării accesului acestora la serviciile și informațiile publice, prin intermediul tehnologiei informației

Promovarea tehnologiilor informatice, orientate Internet, la nivelul administrației publice centrale dar mai ales locale, va determina o redefinire a atitudinii față de sectorul privat reprezentat de cetățeni și mediul de afaceri în egală măsură.

De asemenea va avea loc o redefinire a condițiilor de lucru optime în procesul de deservire a cetățeanului.

Se creează oportunitatea dezvoltării de relații individualizate cu instituțiile locale, care vor permite evidențierea istoricului acestor relații (informații și documente solicitate de-a lungul timpului). Societățile comerciale vor beneficia de aceleași informații publice cu caracter general, disponibile rapid și în mod direct, fără să mai depindă de un program de funcționare al instituțiilor administrației publice.

10. Promovarea utilizării Internetului și a tehnologiilor de vârf în cadrul instituțiilor publice

Procesul de retehnologizare, propriu informatizării din cadrul administrației publice, va facilita accesul personalului propriu la produse și servicii IT&C de ultimă generație. Totodată se va crea o structură informatică și de comunicații compatibilă cu administrația publică europeană.

Prin implementarea unor astfel de proiecte este susținută penetrarea la nivelul societății românești a tehnologiilor Internet, creșterea gradului de exploatare a calculatoarelor personale în rândul funcționarilor publici și familiarizarea acestora cu diverse tipuri de aplicații informatice dedicate activității lor curente. Informatizarea va avea ca efect alinierea funcționarilor publici la standardele înalte impuse de economia de piață în cadrul sectorului privat, în ceea ce privește cunoștințele în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.

1.4 Intranet și extranet în unitățile de administrație publică. Rol și avantaje.

1.4.1 Intranet

Intranet-ul poate fi văzut ca un sistem sigur de diseminare a informației în cadrul unei organizații, sistem ce este construit pe baza unei rețele de calculatoare, a tehnologiilor și serviciilor Internet și pe lucrul în cooperare.

Legând într-un tot unitar resursele informaționale ale unei organizații, Intranet-ul este o rețea internă, privată, a acesteia. El facilitează accesul și gestiunea informațiilor numai celor ce activează în interiorul organizației respective, oferind o cale rapidă și sigură pentru comunicarea interdepartamentală.

Pornind de la definiția anterioară se pot distinge componentele ce stau la baza alcătuirii unui Intranet:

o rețea de calculatoare cu toate componentele sale:

mediul fizic de comunicație între diversele sisteme de calcul ale organizației;

echipamentele de interconectare ale diferitelor subrețele;

suitele de protocoale care asigură comunicarea între entitățile rețelei;

programele care implementează serviciile de bază Internet;

aplicațiile care implementează serviciile Intranet;

aplicațiile ce permit lucrul în cooperare.

Întrepătrunderea între componentele unui Intranet este foarte puternică.

Arhitectura unui Intranet poate fi analizată și prin intermediul unităților funcționale care oferă unei rețele de calculatoare caracteristica de Intranet. Aceste unități funcționale, ilustrate în figura 1.3 constituie fundamentele oricărui Intranet:

utilizatorii – cei pentru care este constituit Intranet-ul, și care pot avea un rol pasiv (în cazul în care sunt doar cititori sau consumatori de informație), sau activ (în cazul în care contribuie la producerea și administrarea informației);

serviciile – care oferă prin intermediul unor metode facile, accesul la informație;

bazele de date – care stochează informațiile diverse ce sunt vehiculate în Intranet;

firewall-ul – cel care delimitează Intranet-ul de lumea exterioară (Internet-ul), și creează o zonă de securitate sporită. Această zonă este indispensabilă pentru a putea oferi angajaților firmei și informații cu caracter secret;

middleware – elementul care leagă toate componentele pentru a crea conexiuni între utilizatori, servicii și informație. În fapt, programe ce asigură interfațarea uniformă între diferitele servicii din cadrul Intranet-ului, chiar în medii de lucru eterogene.

Fig. 1.3 Organizarea logică a unui Intranet

Într-un Intranet toate calculatoarele cooperează în rețea, indiferent dacă sunt stații de lucru, servere de baze de date sau servere de aplicații, obținându-se un sistem robust de care beneficiază întreaga organizație.

Servicii de tip Intranet

Intranet-ul este individualizat prin intermediul serviciilor pe care le oferă. Simpla lor enumerare poate constitui o justificare a complexității unui asemenea tip de rețea:

crearea unor interfețe standard, universale pentru toate bazele de date ale organizației, chiar pe mai multe platforme (Windows, Mac, Unix) și oferirea posibilității accesului angajaților la toate datele de pe aceeași stație de lucru;

crearea de forumuri interne și aviziere electronice (BBS – Bulletin Board System);

crearea unor sisteme centralizate de urmărire și raportare a vânzărilor;

crearea unui sistem centralizat de mesaje telefonice;

crearea unor motoare de căutare centralizate pentru documentele organizației;

crearea de formulare bazate pe Web pentru colectarea foilor de pontaj ale angajaților;

afișarea planificărilor de producție;

listarea informațiilor de marketing și preț ale produselor;

afișarea informațiilor legate de produsele firmei;

afișarea catalogului produselor;

afișarea unei liste de adrese Web utile;

afișarea cataloagelor cu furnizorii și a produselor aprobate la un moment dat;

afișarea manualelor de proceduri și politici ale organizației;

afișarea on-line a surselor de testare și pregătire a angajaților.

Trebuie remarcat rolul important pe care îl joacă bazele de date în asigurarea informațiilor necesare pentru impementarea acestor servicii.

Intranet-ul este un concept flexibil, care nu are o rețetă de implementare prestabilită ce trebuie respectată pas cu pas, arhitectura sa putând fi modelată după nevoile fiecărei organizații, complexitatea și integrarea sa în cadrul sistemului informatic putând să difere (figurile 1.4 și 1.5).

Fig. 1.4 Exemplu de integrare arhitectură Intranet (1)

Fig. 1.5 Exemplu de integrare arhitectură Intranet (2)

Principalele avantaje ale introducerii intranet-ului în instituțiile publice sunt:

management și suport pentru un număr mare de utilizatori;

prevenirea supraîncărcării informaționale;

asigurarea integrității informației;

accesul permanent la informațiile necesare;

utilizare ușoară de către nespecialiști;

reducerea costurilor sistemului informațional;

creșterea productivității și competitivității;

interoperabilitate între aplicații;

interfață utilizator unică pentru toate aplicațiile;

securitatea sistemului și aplicațiilor.

Rolul Intranetului în administrația publică poate fi rezumat astfel:

accesul rapid la bazele de date ale unitaților administrative din teritoriu;

planificarea diferitelor ședințe, întâlniri de lucru;

organizarea conferințelor în timp real, fără a mai fi necesară deplasarea persoanelor dintr-un birou în altul sau chiar dintr-o localiatate în alta;

sprijinirea fluxurilor de lucru (workflow), urmărirea documentelor – cine sunt emitenții, unde trebuie să ajungă;

transmiterea de informații privind derularea unor cursuri de instruire sau chiar desfășurarea acestora.

Intranetul din România este schițat în Strategia guvernului de informatizare a administrației publice (HG 1007/2001), care prevede legarea tuturor unităților de administrație centrală și locală, și se află în prezent în fază funcțională.

1.4.2 Extranet

Extranet-ul este o extensie a intranet-urilor mai multor organizații între care există legături de colaborare și are ca scop conectarea resurselor informaționale ale acestora, asigurându-se totodată legătura cu Internet-ul.

Extranetul poate fi privit ca:

o parte a Intranet-ului companiei, care este accesibilă și altor firme;

o conexiune de colaborare pe Internet între anumite firme, o intersecție de Intranet-uri.

În cadrul unui extranet informația poate fi accesibilă fie doar părților ce colaborează, sau poate fi accesată public.

În general, extranet-ul trebuie să asigure informațiilor vehiculate în cadrul său un anumit grad de securitate și protecție, care se realizează prin tunneling și parole de autentificare.

Aplicațiile pentru extranet pot fi:

grupuri de știri private ale unor firme ce colaborează, utilizate pentru diseminarea ideilor, experiențelor, etc.

grupuri de lucru (groupware) ale unor firme care dezvoltă programe de aplicații comune;

programe de instruire sau alte materiale educaționale, care sunt dezvoltate și partajate de firme;

cataloage cu produse accesibile doar pentru unele grupuri de clienți;

managementul și controlul proiectelor unor firme, care fac parte din proiecte de lucru comune.

Tabelul 1.1

Comparație Internet, Intranet, Extranet

1.5 Cerințe și recomandări privind site-urile Web pentru administrația publică

1.5.1 Cerințe necesare realizării site-urilor web oficiale ale administrației publice

În vederea garantării calității și utilității site-urilor web ale autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, se recomandă o planificare meticuloasă a proiectării, realizării și întreținerii site-urilor înainte de demararea proiectului.

Imaginea respectivelor autorități și instituții publice, precum și cea a României depinde și de calitatea site-urilor proiectate.

Planificarea proiectării, realizării și întreținerii site-urilor web ale administrației publice

Site-urile web noi sau cele deja funcționale ale autorităților și instituțiilor publice sunt obligatoriu înregistrate în Sistemul Electronic Național, conform Legii nr.161/19.04.2003.

Aceleași responsabilități revin și în privința publicării formularelor în Sistemul Electronic Național pentru a fi accesate, în mod unitar, la nivel național.

Cheltuielile privind construirea site-urilor vor fi prevăzute în bugetul consolidat al respectivelor autorități și instituții publice, având caracter special și destinația stabilită pe baza unei analize de detaliu, efectuate în baza unui proces consultativ cu fiecare entitate organizațională din cadrul aparatului de lucru al acestora. La stabilirea bugetului se vor avea în vedere toate cheltuielile privind: analiza, proiectarea, construirea, dezvoltarea, design-ul, implementarea, testarea, darea în exploatare, echipamentele, software-urile necesare.

Înainte de a se realiza un site al unei autorități sau instituții publice, se recomandă identificarea publicului țintă căruia i se adresează și determinarea unei structuri și a unui conținut care să răspundă nevoilor specifice ale acestuia.

Planificarea structurii și conținutului site-urilor trebuie să ofere o integrare cât mai bună în sistemul deja existent de site-uri ale autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală. Nu trebuie să existe site-uri duplicat ale aceleiași autorități sau instituții din administrația publică centrală sau locală.

În momentul luării deciziei de a crea un nou site se recomandă evaluarea resurselor umane, tehnice și bugetare existente, precum și evaluarea resurselor necesare în viitor, pentru garantarea unei bune funcționalități a site-ului din momentul lansării sale și o bună administrare a acestuia.

Deși se vor folosi în continuare și celelalte moduri tradiționale de transmitere a informațiilor de către autoritațiile și instituțiile publice, se recomandă promovarea folosirii site-urilor web ca mod de transmitere a informațiilor.

Verificarea periodică a funcționalității site-urilor web ale autorităților sau instituțiilor publice, în principal actualitatea informațiilor afișate și funcționalitatea legăturilor către alte site-uri, reprezintă garanția calității serviciilor oferite.

Pentru construcția unui site web al administrației publice se va avea în vedere legislația în vigoare care asigură confidențialitatea datelor cu caracter personal și cea a dreptului de informare a cetățeanului:

Legea nr. 506/17.11.2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, care abrogă Legea nr. 677/21.11.2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

Legea nr. 52/21.01.2003 privind transparența decizională în administrația publică;

Ordinul Avocatului Poporului nr. 52/18.04.2002 privind aprobarea Cerințelor minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal.

Toate paginile de Internet ale instituțiilor publice, prin care informațiile și serviciile publice sunt oferite prin intermediul mijloacelor electronice, se vor actualiza lunar sau ori de câte ori este necesar, data ultimei actualizări fiind afișată pentru fiecare pagină. (H.G. nr. 538 din 07.04.2004 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, art 6, aliniatul 1).

În unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate națională deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației, informațiile ce se comunică din oficiu se vor difuza și în limba minorității respective, conform art.12 din H.G. nr.123/07.02.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Identificatori pentru autoritățile și instituțiile administrației publice și folosirea însemnelor publice

Se reglementează prin Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul acces la informațiile de interes public ca fiecare autoritate sau instituție publică să comunice din oficiu coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice.

Autoritățile și instituțiile administrației publice sunt identificate prin următoarele elemente caracteristice, care trebuie să apără, după caz, în site-urile web oficiale: textul “România”, stema României, steagul României, textul „Guvernul României”, stema localității/județului, sigla instituției și/ sau a forului ierarhic superior, denumirea, sediul, localizarea geografică, harta cu amplasamentul autorității sau a instituției publice, precum și a sediilor sale, numerele de telefon, fax, adesa oficială de e-mail, adresa oficială a paginii de Internet.

Se recomandă respectarea proporțiilor și culorilor originale ale însemnelor publice, conform Legii nr. 75/16.07.1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Standardizarea accesului la paginile web ale administrației publice

Pentru a uniformiza accesul la informațiile din paginile web ale instituțiilor publice, se recomandă utilizarea unui număr de legături desemnate prin cuvinte cheie. Acestea vor defini structura principală de informații a site-ului web.

Modelul urmărit va fi simplu și direct: www.nume_site.ro/cuvânt_cheie.

Utilizarea acestei facilități va permite uniformizarea accesului la informațiile din site-urile web create pe diverse tehnologii, asigurând astfel o modalitate rapidă de obținere a informației.

Accesul direct se poate realiza prin crearea, pe server-ul web, a unor subsite-uri virtuale pe baza cuvintelor cheie.

Conținutul minim pentru realizarea site-urilor web ale autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală

În structura site-ului web oficial al unei autorități sau instituții publice trebuie să se regăsească cel puțin următoarele informații de interes public corespunzătoare componentelor:

componenta autorității executive

componenta autorității deliberative

Informații publice pentru asigurarea transparenței în administrația publică

Informații publice privind asigurarea transparenței decizionale

Alte informații de interes

* aceste elemente descriptive se recomandă, în special, autorităților administrației publice locale

1.5.2 Recomandări privind site-urile web aparținând autorităților publice

Realizarea paginilor de Internet ale autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, conform Legii nr.161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, se face având în vedere următoarele criterii de performanță:

viteza de regăsire a informațiilor;

accesibilitatea și disponibilitatea informațiilor și serviciilor publice oferite;

relevanța informației prezentate;

structurarea informațiilor;

existența unor măsuri pentru protecția datelor cu caracter personal;

existența unor măsuri de securitate pentru protejarea informației.

Deși se află la libera alegere a autoritățiilor și instituțiilor din administrația publică, designul site-urilor web aparținând acestora trebuie să fie unul simplu, accesibil, concis, concentrat pe funcția principală și anume aceea de furnizare de informații și servicii cetățenilor.

Construcție

pentru realizarea unui site web se va folosi HTML sau XHTML, în acord cu specificațiile W3C;

se va folosi HTML sau XHTML pentru structura site-ului web, iar CSS pentru aspectul acestuia;

să existe transparența funcționalității site-ului web față de tehnologiile opționale folosite în crearea acestuia;

în cazul modificării unui site web existent sau în cazul construcției unui nou site web se va ține cont de ultimele specificații W3C, WAI, WCAG;

nu se recomandă folosirea cadrelor (frame) într-un site web al administrației publice;

se vor utiliza limbaje și fișiere pentru script-uri standard.

Organizare

să se creeze URL-uri unice, clare și care să respecte standardizarea accesului la paginile web (punctul 1.3);

dacă informația a fost mutată să se asigure redirecționarea la noua locație;

să se creeze o structură organizatorică a paginilor ușor de înțeles și accesat;

conținutul unei pagini în HTML să fie pus în ordinea importanței sale;

imaginile folosite pentru legături trebuie să aibă o trimitere text alternativ, cu scopul de a putea fi folosite și de utilizatorii cu deficiențe de vedere;

textul legăturilor să fie scris clar, cu minimul de informație necesară înțelegerii acestuia;

să se furnizeze suficientă informație la destinația unei trimiteri;

trimiterile trebuie să fie ușor de deosebit dintr-un text;

se vor evita listele lungi de legături și alte informații fără a fi structurate;

trimiterile aferente site-urilor web ar trebui să nu deschidă automat ferestre noi fără avertisment;

legăturile aferente adreselor de e-mail trebuie să fie vizibile și accesibile, cu destinatarul specificat în text alăturat;

se va evita publicarea adreselor de e-mail în liste care ar permite scanarea automată, în bloc, a acestora, în vederea evitării folosirii lor în e-mail-uri spam;

se va informa utilizatorul despre conținutul informației înainte de operațiunea de descărcare;

nu se vor deschide în mod automat trimiterile pentru a descărca fișiere într-o pagină nouă;

nu se vor folosi intenționat fișiere cu extensii necunoscute sau incorecte pentru a forța operațiunea de descărcare.

Conținutul antetului paginilor web (metatag-uri)

se recomandă ca autoritățiile și instituțiile publice din administrația publică să folosească următoarele elemente metatag în antetul paginilor web: Titlu, Cuvinte cheie, Autor și Subiect:

Prezentare

să existe consecvență în folosirea culorilor;

precauție în folosirea culorii pentru indicarea unui înțeles din text;

să se realizeze un contrast de luminozitate între text și culoarea fundalului, care să permită o vizualizare optimă în orice condiții (se va crește luminozitatea culorii deschise și se va scade luminozitatea culorii închise);

se vor evita culorile stridente, contrastele puternice, urmărindu-se o decență în aspect și o conformitate cu site-urile web aparținând instituțiilor de rang superior;

paleta de culori pentru un site web se alege asigurându-se lizibilitatea informației;

se vor utiliza culori standard în toate elementele de proiectare a unui site web, asigurându-se astfel cel mai înalt nivel de acuratețe în afișare și compatibilitatea cu toate platformele și browserele disponibile;

pentru fișierele grafice publicate, de dimensiuni reduse, va exista legătura către varianta de o calitate mai bună, de dimensiune mai mare;

nu se vor afișa pictograme cu simboluri sau referințe care să reprezinte reclamă mascată pentru produse sau servicii ale firmelor sau ale persoanelor private.

Prima pagină

va reprezenta punctul de legătură către informațiile principale din întregul site web;

se vor reduce la minim dimensiunile fișierelor grafice publicate pe prima pagină în vererea încărcării rapide a acesteia;

va conține toate elementele de identificare, precum și un spațiu dedicat pentru mesajul din partea instituției către cetățeni, care va fi scurt și concis.

Elemente comune paginilor site-ului web

un meniu vertical în partea stângă, precum și o secțiune de legături către instituțiile pe care le coordonează, instituțiile în subordinea căreia funcționează, alte instituții din administrație;

soluția de limbă alternativă (ex.: English);

legătura “Contact”, care va dirija către o pagină ce conține informații de contact, va oferi posibilitatea utilizatorilor de a trimite mesaje prin poșta electronică instituției respective sau să ofere informația necesară pentru comunicarea prin alte mijloace (fax, telefon, adresă poștală, formular web);

indicator de dată calendaristică (modul de codare: pentru limba română – zz/ll/aaaa, pentru celelalte versiuni – yyyy/mm/dd);

legătura “Caută”, care va oferi utilizatorului accesul la un motor de căutare pentru găsirea rapidă a subiectelor de interes în cadrul site-ului;

legătura “Accesibilitate”, care va oferi varianta accesibilizată a site-ului web aparținând instituției;

legătura “Ajutor”, care va oferi utilizatorului acces la o pagină cu informații ajutătoare pentru o navigare ușoară pe site;

legătura “Hartă site”, pentru ca utilizatorii să poată vedea structura site-ului și să poată găsi rapid informațiile dorite;

mesaj scurt, în partea de jos a paginilor web, care va specifica dreptul de autor al institutiei asupra site-ului web;

legătura “Drepturi și metode de utilizare” (dacă este cazul).

Utilizarea tabelelor

se vor folosi tabele pentru afișarea informațiilor relaționate;

se va evita folosirea tabelelor pentru prezentarea și aranjarea paginilor web.

Formulare on-line

să existe posibilitatea trimiterii către formularele proprii publicate pe Sistemul Electronic Național (www. e-guvernare.ro);

se va evita redirecționarea automată în timpul interacțiunii cu formulare;

nu se vor utiliza formularele sau secvența de comenzi aferentă clientului ca mod de accesare a informațiilor pe un site web;

nu se va abuza de utilizarea CSS pentru câmpurile de editare sau forma butoanelor;

dacă un utilizator are de furnizat date personale, trebuie informat asupra destinației și confidențialității datelor;

pentru completarea unui formular nu se va solicita de la utilizator decât strictul necesar de informații;

se va indica într-un formular care câmpuri sunt obligatorii și care sunt facultative;

se vor furniza opțiunile alternative de contact, ca de exemplu detalii legate de adresă, numere de telefon/ fax sau adresa de e-mail, dacă acestea sunt disponibile;

se va informa utilizatorul despre ce se va întâmpla cu formularul completat atunci când acesta este expediat;

se va oferi utilizatorului opțiunea de a salva răspunsul său și de a primi, din partea destinatarului, confirmarea primirii mesajului;

înaintea afișării formularelor complexe se vor oferi utilizatorului informații despre dimensiunea acestora;

înaintea completării unui formular, se va oferi lista documentelor de care utilizatorul poate avea nevoie;

se vor furniza utilizatorului, dacă este necesar, instrucțiunile de utilizare, în special a celor aferente câmpurilor de editare;

se va explica utilizatorului diferența dintre butoarele “revenire” (reset) și “de acord” (submit), pentru a nu se crea confuzii.

Soluția de limbă alternativă și limbajul folosit

nu se vor folosi termeni dificili, jargoane și abrevieri;

se va oferi utilizatorului opțiunea de a alege limba dorită pe fiecare din paginile site-ului web;

legăturile aferente posibilității de alegere a limbii trebuie să fie clare și plasate optim pentru navigația pe site-ul web;

nu se vor folosi abrevieri pentru legăturile de selecție a limbilor;

legătura aferentă selectării limbii alternative va fi scris în limba corespunzătoare;

se vor specifica seturile de caractere utilizate pentru paginile web.

Funcționalitate

se va folosi un titlu unic și descriptiv, cu o lungime cât mai mică, pentru fiecare pagină web a unui site aparținând unei autorități sau instituții publice, fapt ce va ajuta la identificarea acestora (ex.: Ministerul pentru Societatea Informațională – Structură);

se vor oferi utilizatorului posibilități de ieșire din pagina web, în vederea continuării întrebuințării site-ului web (buton de întoarcere, funcție de căutare);

se vor furniza toate informațiile de care are nevoie utilizatorul, pentru a evita greșelile de accesare;

în urma unui mesaj de eroare datorat expedierii unui formular, se va oferi utilizatorului opțiunea de a putea corecta imediat eroarea din formular, pentru a nu îl face dependent de utilizarea butonului de întoarcere;

când se pune în aplicare un motor de căutare se va folosi tehnologia de căutare avansată, care să țină seama de ortografie, termeni asemănători, termeni la singular sau la plural etc.

pentru rezultatul căutării se va furniza o listă organizată, pentru a scurta timpul de găsire a informației dorite;

se va oferi utilizatorului opțiunea de a introduce un criteriu de căutare sau posibilitatea a selecta rezultatele căutării;

se va oferi utilizatorului opțiunea de a putea anunța eventualele erori ale site-ului web;

se vor folosi culori, pictograme și explicații text pentru a comunica un mesaj de eroare;

se vor oferi utilizatorului moduri alternative pentru accesul la informație, de exemplu furnizând o hartă a site-ului web, funcții de căutare sau prin intermediul unei cereri transmise prin e-mail, scrisori, telefon sau fax.

Accesibilitatea web

Termenul accesibilitate, în înțelesul Strategiei Naționale pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 „Șanse egale pentru persoane cu handicap – către o societate fără discriminări”, este definit ca fiind „ansamblul de măsuri și lucrări de adaptare a mediului fizic, precum și măsurile de adaptare a mediului informațional și comunicațional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esențial de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap în societate.”

„Accesibilitatea web” poate fi definită ca fiind capacitatea persoanelor cu dizabilități de a observa, înțelege, naviga și interacționa cu spațiul Web. Accesibilitatea web se adresează tuturor dizabilităților senzoriale și motorii ce afectează accesul la Web, cum ar fi:

deficiență de vedere (parțială sau totală);

deficiență de auz (parțială sau totală);

una sau mai multe dizabilități motorii (paralizie cerebrală, hemipareză, tetrapareză, dezvoltare motorie deficitară);

dificultăți de învățare;

dizabilități cognitive și neurologice;

dificultăți  de comunicare, de achiziție și dezvoltare a limbajului;

tulburări ale comportamentului adaptativ și social.

Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală sunt implicate direct în procesul de informare și comunicare destinat persoanelor cu dizabilități, familiilor acestora, membrilor comunității, precum și în asigurarea accesului la informații publice în formate accesibile și tehnologii corespunzătoare tipurilor de dizabilități.

La proiectarea paginilor trebuie să se țină cont de cerințele de compatibilitate și accesibilitate în concordanță cu specificațiile W3C, WAI, acceptate la nivel mondial drept standarde internaționale în domeniul accesibilității web.

Toate site-urile web ale administrației publice vor oferi varianta accesibilizată a acestora, pentru a putea răspunde nevoilor de informare și accesare ale persoanelor cu dizabilități.

2. SERVICII DE INFORMARE

Localizarea și citirea informației în Internet se realizează cu ajutorul serviciilor de informare.

În prezent există și sunt utilizate mai multe servicii de informare: FTP, Telnet, RSS Feed și WWW (World Wide Web), ultimul fiind cel mai utilizat.

2.1 World Wide Web – caracteristici de bază și mod de funcționare

WWW este un serviciu de informare bazat pe hipertext ce furnizează acces la documente și baze de date multimedia complexe, lucru ce a condus la acceptarea pe scară largă a Internet-ului și la dezvoltarea rețelelor și tehnicilor de tip Internet.

Documentele din WWW, numite pagini web, sunt sunt descrise într-un limbaj cu marcaje numit HTML (HyperText Markup Language), standardizat de World Wide Web Consortium (W3C – www.w3c.org). Ele conțin text, imagini, animații, clipuri video și sunete, legături la alte pagini web.

Metoda cea mai folosită pentru realizarea și organizarea unei pagini web este hipertextul (hypertext).

Acesta reprezintă un text în care cuvintele evidențiate reprezintă trimiteri spre diferite părți ale aceluiași text sau spre alte documente (alte pagini) ce conțin informații suplimentare. Trimiterile respective se numesc hiperlegături (hyperlink) și sunt activate prin efectuarea pe ele, a unui clic cu mouse-ul.

Ulterior conceptul de hipertext a fost extins și astfel s-a dezvoltat conceptul de hipermedia (hypermedia). Apariția hipermedia s-a datorat îmbogățirii conținutului informațional al paginilor web cu elemente multimedia (imagini, video, sunet) incluzând hiperlegături.

În princiul cele două mari componente ale serviciului WWW sunt clientul (sau programul de navigare) și server-ul de web.

Cele două componente folosesc, pentru a putea coresponda, un protocol de comunicație numit HTTP (HyperText Transport Protocol).

Programul de navigare (web browser) oferă o interfață utilizator foarte simplă, motiv pentru care este foarte ușor de utilizat, legăturile spre alte docmente sunt marcate special, iar pentru citirea respectivului document trebuie doar făcută o selecție cu mouse-ul. Există un set de tipuri de documente "standard", recunoscute implicit de către programul de navigare, dar facilitățile acestuia pot fi extinse prin noi module, așa-numitele "plug-in"-uri, programe care știu să trateze documente de tipuri necunoscute implicit de către programul de navigare.

Sub Windows, programul de navigare cel mai utilizat este Internet Explorer. Alte astfel de programe sunt Mozilla Firefox, Opera.

Server-ul web este un program care știe să trateze, în principal, cereri de documente, și să returneze clientului conținutul documentului respectiv. Aceste cereri pot avea însă și forme speciale, caz în care server-ul trebuie să lanseze în execuție anumite programe sau componente software care vor trebui să genereze dinamic conținutul unui document. În acest al doilea caz termenul de server web este înlocuit prin acela de server de aplicații, deoarece face legătura între programul de navigare și aplicațiile care trebuie lansate în vederea producerii documentului cerut.

Identificarea documentelor – standardul MIME

Un rol important în dialogul între programul de navigare și server-ul de Web îl are comunicarea tipului documentului. Astfel, server-ul web, pe baza informațiilor existente în fișierele de configurare sau a informațiilor primite de la aplicațiile lansate în execuție, va trimite clientului un șir de caractere care indică ce tip de document urmează. Pe baza tipului recepționat, programul de navigare va afișa documentul dacă este un format recunoscut implicit, va lansa în execuție un plug-in dacă este un format recunoscut de plug-in-urile înregistrate, sau va întreba utilizatorul care este acțiunea ce se dorește (de exemplu salvarea documentului într-un fișier local).

Cel mai folosit mod de specificare a tipului de conținut vine din cadrul sistemului de poștă electronică și este cunoscut sub numele de MIME (Multipurpose Internet Mail Extensions), standard definit pe parcursul a mai multor documente RFC: 2045, 2046, 2047, 2048 și 2049. Dezvoltat inițial pentru a permite introducerea în cadrul mesajelor de poștă electronică a unor noi tipuri de informații pe lângă cele clasice de tip text, sistemul MIME a fost preluat și de Web prin protocolul HTTP (HyperText Transfer Protocol). Din acest motiv tipurile documentelor sunt cunoscute și sub numele de tipuri MIME. Identificatorul de tip este definit ca fiind compus dintr-un tip și un subtip, cele două componente fiind separate printr-un slash.

Tabelul 2.1

Unele dintre cele mai des folosite tipuri și subtipuri MIME

Prin folosirea tipurilor MIME, este posibilă decuplarea conținutului fișierelor de extensia acestora, mecanismul oferind o mare flexibilitate în acest sens.

Tipul MIME asociat documentelor Web este text/html, iar extensiile preferate pentru aceste documente sunt .htm sau .html. Principalele acțiuni pe care le permite limbajul HTML sunt:

schimbarea atributelor diferitelor zone de text;

structurarea logică a documentului în secțiuni;

posibilitatea definirii de liste ordonate sau neordonate;

definirea tabelelor și a proprietăților acestora;

schimbarea modului de aliniere a textului;

definirea de zone de introducere de date, incluzând câmpuri de editare text, meniuri, liste, butoane radio sau de bifare;

descrierea modului în care sunt incluse imagini în cadrul documentului;

definirea de legături către alte documente sau părți de documente.

Adresa URL

URL este un acronim, de la Uniform Resource Locator, și reprezintă adresa de identificare a unei resurse (a unui fișier) aflată pe calculatorul propriu sau pe orice alt calculator conectat la Internet.

O adresă URL constă dintr-un șir de caractere care identifică în mod unic o anumită resursă, oferind informații despre numele server-ului pe care este stocată acea resursă precum și despre localizarea ei.

Sintaxa generală a unei adrese URL este:

schema://server_gazda:port/calea_catre_fisier

unde:

schema – reprezintă unul dintre protocoalele de transfer al informațiilor, cum ar fi HTTP, FTP, Mailto, Telnet, NNTP, News, File (tabelul 2.2)

Tabelul 2.2 Scheme URL standard

server_gazda – reprezintă identificatorul serverului pe care este găzduit fișierul respectiv. Acest identificator poate fi adresa IP a server-ului sau numele său.

port – reprezintă numărul portului de comunicație prin intermediul căruia browser-ul se conectează la server. Serverele dețin mai multe astfel de porturi, fiecare servind unui alt tip de comunicație: HTTP, FTP, poștă electronică, etc. Portul prestabilit în cazul transferului prin HTTP are numărul 80. Numărul portului trebuie precizat numai în cazul când acesta este diferit de 80.

calea_catre_fisier – reprezintă localizarea ierarhică a fișierului în sistemul de directoare de pe server. Aceasta constă într-unul sau mai multe nume despărțite prin caracterul "/" (slash)

Unele dintre componentele URL-ului sunt opționale, ele fiind furnizate fie de server (cum este, de exemplu, numele implicit al documentului care descrie structura unui catalog de documente), fie de programul de navigare (cum sunt protocolul sau portul, dar și server-ul și calea, ambele relative la documentul curent).

O adresă URL poate fi specificată direct în zona de adresare a programului de navigare sau poate fi asociată unei hiperlegături, caz în care activarea obiectului respectiv va avea ca efect încărcarea resursei asociate.

Exemple de adrese URL:

http://www.autor.com/carti.html

În acest exemplu adresa URL indică documentul HTML numit carti.html care se află directorul rădăcină al serverului www.autor.com

http://www.autor.com/

Această adresă indică prima pagină (home page) a aceluiași server.

http://www.autor.com:8080/

Exemplul de mai sus indică de asemenea spre prima pagină a serverului www.autor.com, dar specificâd și numărul portului care este diferit de cel prestabilit.

http://www.autor.com/carti.html/webdesign

În acest exemplu este indicată calea spre documentul HTML carti.html aflat pe același server, dar specificându-se o anumită secțiune a acestui document, secțiune denumită webdesign.

În cazul când fișierul spre care este făcută legătura este stocat pe propriul calculator se folosește o adresă URL de forma următoare:

file://server/calea_către_fișier

unde:

server – reprezintă numele calculatorului pe care este stocat fișierul (același pe care rulează browser-ul). În acest caz, browser-ul va accesa fișierul folosind facilitățile obișnuite ale sistemului de operare de pe calculatorul propriu;

calea_către_fișier – reprezintă localizarea fișierului în structura de directoare conform regulilor sistemului de operare.

Numele calculatorului personal poate fi înlocuit cu numele generic "localhost". În acest caz, adresa URL poate avea următoarea formă:

file://localhost/calea_către_fișier

De exemplu fișierul culori.html care este salvat în folderul de lucru Work din My Documents pe calculatorul personal va avea următoarea adresă URL:

file://localhost/C:\My Documents\Work\culori.html

Termenul localhost poate fi omis, deoarece este numele prestabilit al calculatorului propriu. În acest caz este necesară prezența unui caracter "/" suplimentar:

file:///C:\My Documents\Work\culori.html

În practică, atunci când dorim să adresăm un fișier aflat pe calculatorul propriu putem omite prima parte a adresei URL obținând următoarea formă:

C:\My Documents\Work\culori.html

Se poate observa că în cazul resurselor stocate pe servere externe, numele directoarelor care fac parte din calea către resursă sunt despărțite prin caracterul "/" (slash).

La fișierele stocate pe calculatorul propriu, directoarele și subdirectoarele care formează calea către fișier sunt despărțite prin caracterul "\" (backslash). Cele două moduri de scriere sunt specifice celor două sisteme de operare: UNIX, respectiv DOS-Windows.

Deoarece majoritatea serverelor web folosesc sistemul de operare UNIX, calea către resursele stocate pe ele se scrie respectând convențiile acestui sistem. Mai mult, această convenție s-a extins și la adresele URL referite de pe sisteme Windows.

2.1.1 Modalități de căutare în Internet

Internet-ul poate fi privit ca o imensă bibliotecă care stă la dispoziția celor interesați (abonați ai serviciilor ISP) pentru a putea consulta gratuit sau contra cost informațiile aflate în diverse site-uri.

Obținerea informațiilor dorite, depinde în mod esențial de modul inteligent (sau nu) în care este efectuată căutarea acestora.

În această activitate, utilizatorul este ajutat de o serie de instrumente de căutare specializate, și anume:

motoare de căutare;

mecanisme de metacăutare;

directoare cu site-uri web.

Motoarele de căutare

Sunt instrumente care acceptă introducerea unei interogări, sub forma unui șir de caractere de căutat. Utilizând aceste șiruri, sau expresii de șiruri de interogare, motorul de căutare caută în propriile lui baze de date expresiile precizate de utilizator și oferă acestuia o listă cu legături spre site-urile care conțin expresiile de interogare formulate de el.

Este ușor de intuit că dacă expresiile de căutare au fost mari, lista de legături rezultată este foarte mare și de aceea ea este împărțită în pagini ce conțin un număr de 10 (sau 20) de legături, din care doar prima pagină este afișată implicit, urmând ca utilizatorul să solicite afișarea explicită a conținutului următoarelor pagini de legături ce corespund criteriului de căutare formulat.

Pentru utilizator este de dorit ca informația căutată să se găsească în prima pagină afișată, dar pentru a se putea întâmpla acest lucru el trebuie să cunoască foarte bine criteriile de interogare cu putere de relevanță, cele mai utilizate.

Un motor de căutare cuprinde trei componente de bază: robotul, index-ul și software-ul de căutare.

Robotul este reprezentat de un program care baleiază paginile web citindu-le și urmărind toate legăturile fiecărei pagini în parte. Trebuie reținut că paginile web evoluează în timp (sub aspectul conținutului), dinamismul modificărilor fiind extrem de greu de urmărit, de aceea robotul efectuează aceste baleieri, la intervale de timp bine precizate, la o lună sau două, în funcție de motorul de căutare. Toate informațiile culese de robot, și care diferă de la un motor de căutare la altul, materializate prin cuvinte cheie, porțiuni de text, legături spre alte pagini web etc., sunt transmise index-ului.

Index-ul este o bază de date de dimensiuni mari în care se găsesc informațiile culese și procesate de robot. O înregistrare din baza de date cuprinde titlul paginii web, adresa acesteia, cuvintele cheie folosite, legăturile utilizate către alte pagini, precum și porțiuni semnificative de text (evident, indexul fiecărui motor de căutare va conține informații diferite).

Software-ul de căutare este un program specializat, căruia îi adresează de fapt utilizatorul expresia de căutare și care îi furnizează ca rezultat al căutării, după criterii de relevanță specifice acestui soft, lista de legături. Din punct de vedere al utilizatorilor, ideal ar fi ca roboții să efectueze baleieri în timp real și informațiile pe care le citesc și pe care le procesează să fie cele mai relevante. În realitate însă, datorită creșterii explozive a numărului de pagini web, indexarea informațiilor noi apărute nu poate fi făcută în timp real. Din acest motiv webmaster-ii care concep, proiectează, realizează și gestionează pagini web aplică o serie de artificii, trucuri și strategii pentru îmbunătățirea paginilor proprii, astfel încât acestea să ajungă să fie prezentate în prima (sau cât mai aproape de prima) pagină de legături rezultată din procesul de căutare (este cunoscut faptul că utilizatorii se plictisesc să caute în mai mult de 3-4 pagini).

Motoarele de căutare reprezintă cea mai bună soluție de căutare pe Internet deoarece căutarea are loc într-o bază de date foarte mare. Însă, numărul foarte mare de rezultate returnate, include și rezultate irelevante (de exemplu, documente mari în care cuvintele căutate pot apărea doar o dată și cu o altă semnificație decât cea căutată) sau site-uri care folosesc spam-ul pentru a-și îmbunătăți locul în cadrul rezultatelor căutării afișate.

Motoarele de căutare sunt recomandat a fi utilizate pentru interogările cu caracter general sau pentru anumite sarcini complexe.

Exemple:

http://www.altavista.com

http://www.askj.com

http://www.alltheweb.com

http://www.excite.com

http://www.google.com

http://www.hotbot.com

http://www.infoseek.com

http://www.go.com

http://www.lycos.com

Mecanisme de metacăutare

Sunt servicii de căutare a unei informații anume, care caută direct în bazele de date sau directoarele deja existente, fără a poseda propriile baze de date sau roboți proprii.

Formularea unei interogări către aceste mecanisme de metacăutare duce la transmiterea interogării către alte instrumente de căutare clasice, iar rezultatele sunt colectate de mecanismul de metacăutare, care le procesează și selectează (eliminând eventual dublurile), livrând lista finală în ordinea descrescătoare a relevanței informațiilor. Mecanismele de metacăutare sunt indicate a fi folosite pentru interogările specializate și care sunt specifice unui domeniu extrem de limitat.

Exemple:

http://www.webcrawler.com

http://www.all4one.com

http://www.profusion.com

http://www.kartoo

http://www.snap.com

http://www.mamma.com

Directoare cu site-uri web

Sunt adeseori confundate cu motoarele de căutare, ele fiind de fapt două lucruri absolut diferite. Astfel, motoarele de căutare folosesc roboții de căutare pentru a determina lista de legături, iar directoarele cu site-uri Web vor lista un site, numai și numai dacă acesta (site-ul web) a fost trimis în prealabil de către webmaster (proiectantul și realizatorul site-ului) înspre gazda directorului de site-uri web. În general, directoarele de site-uri web sunt create manual de către mai mulți redactori, care vor analiza și evalua site-urile transmise de webmasteri. În urma acestei analize/evaluări redactorii comentează conținutul fiecărui site. Dar aceste comentarii se limitează la o scurtă redare a conținutului fiecărui site. Roboții utilizați de diversele motoare de căutare citesc titlul, eventualele etichete meta, antetul și conținutul fiecărui comentariu, punând la dispoziția utilizatorului o legătură spre respectivul director. Directoarele sunt împărțite pe categorii și sub-categorii, și apoi sunt ordonate în ordine alfabetică, astfel încât vizitatorul are posibilitatea parcurgerii diferitelor categorii și capitole, până la informația care-l interesează.

Exemple:

http://pagini.infofirme.biz

http://abc.ebursa.info/

http://www.yahoo.com

http://www.dmoz.org

http://www.looksmart.com

http://vlib.org/

2.1.2 Configurarea căutării unor informații pe Internet

De la început trebuie precizat că pentru efectuarea unei căutări eficiente, prin conținut, a documentelor dorite, trebuie ca interogarea să fie formulată corect.

Este deci necesar să se comunice motorului de căutare, cât mai exact, ce anume se caută. Construirea atentă a unei interogări este esențială. În consecință, respectarea următoarelor reguli de bază reprezintă o garanție că se va ajunge la ceea ce se dorește:

interogarea să se formuleze fără folosirea de articole hotărâte sau nehotărâte, decât numai atunci când acestea fac parte din denumirea unui document specific (denumirea unei cărți, de exemplu);

ortografia corectă în formularea interogării este esențială;

interogarea, în funcție de ceea ce se caută, trebuie să fie exactă și cât mai specifică (folosirea unor cuvinte cheie);

cuvintele cheie vor fi combinate pentru a obține subșiruri și fraze încadrate între ghilimele;

se va evita folosirea cuvintelor comune, generice, în afara subșirurilor sau frazelor;

șirul va trebui să conțină cuvinte cheie a căror probabilitate de apariție în paginile căutate să fie mare;

un șir de căutare va trebui sa conțină cel puțin 3 cuvinte cheie;

folosirea majusculelor atunci când este necesar (majoritatea directoarelor și motoarelor de căutare fac diferența între literele mici și literele mari din șirul de caractere cautat);

să se încerce mai multe combinații diferite de cuvinte;

cuvintele cele mai importante vor fi primele în șir (se va observa că rezultatele căutării diferă și în funcție de ordinea termenilor căutați);

Lista cu rezultatele căutării poate conține foarte multe rezultate. Din această cauză, este bine ca utilizatorul să restrângă aria de căutare prin rafinarea căutării.

Fig. 2.1 Facilități de căutare avansată oferite de Google

Aceasta se face utilizând facilitățile de căutare avansată oferite de motorul de căutare (figura 2.1), precum și operatorii logici:

se vor folosi caracterele „+” sau „-” pentru a include sau exclude cuvintele din listele rezultate în urma căutării (între caracterele „+” sau „-” și cuvântul de căutat nu trebuie să fie spațiu);

interogările pot cuprinde operatori logici pentru căutare, cei mai utilizați sunt:

(OR) – SAU logic -, utilizat în interogarea care conține cel puțin un cuvânt (de exemplu, pentru a găsi documentele care conțin fie cuvântul „Windows” fie cuvântul „UNIX”, fie pe ambele, va trebui să scriem în caseta de căutare: Windows OR UNIX);

(AND) – ȘI logic -, utilizat în interogarea care conține cel puțin două cuvinte (de exemplu, pentru a găsi documentele care conțin cuvintele „Windows” și „UNIX”, va trebui să scriem în cateta de căutare: Windows AND UNIX);

(NOT) – NU logic – utilizat în interogarea care conține cel puțin un cuvânt (de exemplu, pentru a găsi documentele care conțin cuvintele „Sculptori clasici” mai puțin „Brâncuși”, va trebui să scriem în caseta de căutare: Sculptori clasici NOT Brâncuși);

* plasat la sfârșitul unui cuvânt îndeplinește funcția de lărgire a rădăcinilor (de exemplu, pentru a găsi documentele care conțin cuvintele „Ion”, „Ionescu”, „Ionești” etc. va trebui să scriem în caseta de căutare: Ion*);

( ) parantezele permit combinarea termenilor pe care-i căutăm, cuvintele fiind grupate împreună fără a forma o frază, iar în paranteză se vor grupa, după dorință, orice operator logic (de exemplu, pentru a găsi documentele care conțin informații despre orașele „București” sau „Cluj”, va trebui să scriem în caseta de căutare: Romania AND (București OR Cluj));

ADJ – (adiacent) -, este un operator care permite găsirea documentelor în care doi termeni apar unul lângă altul (în orice ordine);

NEAR – (aproape) -, este un operator care permite găsirea documentelor în care doi termeni apar la o distanță mai mică de 25 de cuvinte unul de altul (utilizat în Lycos);

FAR (departe), este un operator care permite găsirea documentelor în care doi termeni apar la o distanță mai mare de 25 de cuvinte unul de altul (utilizat în Lycos);

BEFORE – (înainte) -, este un operator asemănător cu AND, dar suplimentar, termenii trebuie să apară în document în ordinea specificată în interogare;

„ ” este un operator utilizat pentru a găsi toate documentele care conțin exact fraza specificată între ghilimele, se pot folosi și combinații complexe (de exemplu, pentru a găsi documentele care conțin informații despre „Sisteme de operare” pe care să le putem descărca în mod gratuit, va trebui să scriem în cateta de căutare: „Sisteme de operare” free download).

Nu toate motoarele de căutare folosesc toți acești operatori așa că este bine să se verifice care din ei pot fi utilizați (tabelul 2.3).

Tabelul 2.3

Operatori logici

2.2 Transferul fișierelor în rețea (FTP)

Acest serviciu, unul dintre primele servicii dezvoltate pentru Internet, asigură transferul fișierelor de orice tip (binare sau de tip text) între două calculatoare din Internet.

Protocolul pe care se bazează, numit tot FTP (File Transfer Protocol), permite utilizatorului să se conecteze la un calculator de pe Internet, să caute prin directoarele și programele aflate într-o zonă publică pe calculatorul de la distanță și să realizeze un transfer într-un sens sau altul, a unuia sau mai multor fișiere.

În cazul în care trebuie manevrate cantități mari de informații se folosește compresia datelor anterior transferului. La recepție are loc decompresia datelor.

Principalele avantaje ale utilizării FTP-ului sunt viteza de transfer crescută și posibilitatea reluării unui transfer întrerupt din punctul în care a apărut întreruperea.

Calculatorul de la care se conecteză utilizatorul se numește „gazdă locală” (local host), iar calculatorul la care se conectează se numește „gazdă la distanță” (remote host).

Pentru a transfera un fișier de la un server FTP (remote host), este necesar ca pe calculatorul utilizatorului (local host) să fie instalat un program numit client FTP.

De asemenea, pentru ca un utilizator să se poată conecta la un calculator din Internet folosind FTP, trebuie ca pe acel calculator aflat la distanță (remote host) să fie instalat un server de FTP.

Există două tipuri de transfer de fișiere:

download – se preia informația de pe server (remote host) și se aduce pe calculatorul utilizatorului (local host);

upload – se depune o informație de pe calculatorul utilizatorului (local host) pe calculatorul aflat la distanță (pe server).

Pentru a executa aceste tipuri de transferuri utilizatorul ce se conectează la serverul FTP trebuie să aibă dreptul de citire, respectiv scriere, pe serverul respectiv.

Serviciul FTP este bazat pe un sistem de autentificare a utilizatorilor. Prin urmare, pentru a executa transferuri de fișiere, un utilizator va trebui să se conecteze la un anumit server FTP, pe care deține un cont. Utilizatorul se va identifica printr-un nume de utilizator și o parolă și ca urmare va primi dreptul de a transfera fișiere pe/de pe serverul respectiv.

Majoritatea serverelor FTP permit și conectarea limitată a celor care nu au cont pe calculatorul respectiv. Acest lucru se realizează prin intermediul unui cont special, numit anonymous (sau ftp) care nu este protejat prin parolă și pentru care majoritatea serverelor moderne cer introducerea ca parolă a adresei de poștă electronică a utilizatorului client.

În acest caz utilizatorul are drepturi de citire din anumite directoare, de obicei aflate toate în directorul Pub din rădăcină și, uneori drepturi de scriere într-un director numit Upload.

Cîteva exemple de servere FTP, sunt:

ftp.rdsor.ro

ftp.kappa.ro
ftp.linux.ro
ftp.rdsis.ro
ftp.rnc.ro
ftp.tuiasi.ro

Programele de tip client FTP sunt de două tipuri: cu interfață grafică, sau în mod text, cu linie de comandă.

Clienții FTP cu interfață grafică ușurează munca utilizatorului, toate operațiile decurgând analog cu cele folosite pentru transferul de fișiere pe același calculator, dintr-un director în altul. Ca urmare, utilizatorul nu este obligat să cunoască toate subcomenzile FTP.

Unul dintre programele client FTP cu interfață grafică, sub Windows, foarte utilizat, este WinSCP (figura 2.2).

Fig. 2.2 Interfața de conectare a programului WinSCP

Interfața de explorare oferită este de două tipuri: Commander și Explorer, utilizatorul având posibilitatea alegerii celei mai convenabile (figurile 2.3 și 2.4).

Fig. 2.3 Interfața de lucru Commander

Fig. 2.4 Interfața de lucru Explorer

Un alt client FTP foarte răspândit este WS_FTP (figura 2.5).

Fig. 2.5 Interfața de lucru a programului WS_FTP

Clienții FTP cu interfață în mod text folosesc comenzi standard, gen DOS.

În cadrul unei astfel de interfețe, subcomenzile FTP ce se pot executa sunt ilustrate în figura 2.6 și descrise în tabelul 2.4.

Fig. 2.5 Comenzile utilizate de FTP

Tabelul 2.4

Subcomenzi ftp

2.3 TELNET

Telnet este un serviciu ce permite conectarea la un calculator aflat undeva în Internet, pe baza unui cont și a unei parole.

Odată realizată conectarea la un alt calculator, se pot introduce comenzi ca și cum utilizatorul ar lucra direct la consola acelui calculator. Se poate rula o sesiune interactivă normală (conectarea la sistem, executarea de comenzi, deconectarea de la sistem), sau se poate utiliza orice serviciu pe care acel calculator îl oferă.

Toate comenzile ce se tastează sunt transmise calculatorului aflat la distanță, iar orice informație ce ar trebui afișată pe ecranul acestuia va fi afișată pe ecranul utilizatorului.

În mod normal serviciul este invocat folosind comanda:

telnet nume_gazda[port]

unde:

nume_gazda – este numele calculatorului gazdă la care dorim să ne conectăm;

port – indică un număr de port (o adresă aplicație). Dacă acesta nu este specificat, se va folosi portul telnet implicit.

În cazul în care comanda este invocată fără argumentul ce specifică numele calculatorului gazdă se va intra în modul introducere comandă, mod indicat prin promptul telnet>.

Intrarea în acest mod se poate face și după conectarea la un calculator gazdă, prin tastarea combinației de taste <Ctrl><]>.

Există un număr de subcomenzi ce sunt disponibile în modul introducere comandă. Câteva dintre acestea sunt:

open nume_calculator_gazda[[-l]user][-port] – deschide o conexiune cu calculatorul gazdă al cărui nume a fost specificat. Dacă nu a fost specificat un număr de port, telnet va utiliza portul implicit. Indicatorul [-l] trebuie folosit pentru a specifica numele utilizatorului.

exit – închide conexiunea curentă și se revine la promptul telnet> dacă subcomanda open a fost utilizată pentru a ne conecta la un calculator gazdă la distanță.

display – afișează argumentele de operare

set – permite setarea argumentelor de operare

status – afișează informație de stare

? – afișează informație ajutătoare (help)

quit – închide orice sesiune telnet deschisă și se iese din telnet

close – închide sesiunea telnet și se revine în modul introducere comandă

2.4 Flux RSS (RSS feed)

Una din preocupările curente ale utilizatorilor Internet este găsirea informaților noi și utile în multitudinea de materiale ce apar zilnic pe Internet. Această operație era realizată până de curând prin setarea în programul de navigare a unor site-uri favorite (care erau accesate frecvent) și prin abonarea la newsletter-uri.

Cele două metode aveau rezultate bune dar aveau și dezavantaje importante. În cazul site-urilor setate ca favorite, găsirea noutăților implica vizitarea regulată a paginii principale a site-urilor în cauză, un proces consumator de timp, soldat uneori cu rezultate nesatisfăcătoare în cazul în care site-urile nu erau actualizate sau actualizările erau minore.

Dezavantajul utilizării newsletter-urilor pentru a afla despre actualizările apărute pe site-urile preferate, este dat de faptul că nu toate site-urile interesante oferă posibilitatea abonării la un newsletter cu noutăți și asta pentru că trimiterea de mesaje electronice către un număr mare de adrese de e-mail, implică resurse importante ce nu sunt la îndemâna unui administrator de site cu mijloace financiare reduse. Alte dezavantaje sunt legate de procesul de abonare/dezabonare (dezabonarea fiind de multe ori greoaie), de faptul că unii adminstratori de site-uri încarcă în mod excesiv newsletter-urile cu publicitate (ceea ce le face mai puțin plăcute la citit) și nu în ultimul rând de posibilitatea ca adresa de poștă electronică folosită pentru abonare să fie vândută (fără ca abonatul să fie consultat) unor agenții de publicitate care să trimită ulterior mesaje publicitare nesolicitate în mod expres (spam) la adresa respectivă.

Pentru a se putea rezolva problema utilizatorilor Internet care doreau să fie permanent la curent cu ultimele noutăți apărute pe site-urile preferate au fost concepute așa-numitele RSS feeds.

Acronimul RSS are două interpretări și anume "Really Simple Syndication" (Difuzare Foarte Simplă) sau "Rich Site Summary" (Sumar Bogat al unui Site). Cuvîntul syndication are un înțeles aparte (și foarte specializat) în limba engleză, neavând nici o legătură cu cuvîntul "sindicat" așa cum este el înțeles în limba română.

Sindicalizarea se referă la distribuirea unui anumit produs prin mai multe canale de difuzare în același timp. Acest produs este de obicei o creație intelectuală și poate fi un articol de ziar, un serial de televiziune etc.

Site-urile web oferă în marea lor majoritate acces gratuit la conținutul lor (articole, fișiere, etc.), însă acest conținut este de cele mai multe ori prezent exclusiv pe site-ul în cauză, deci pentru a-l explora trebuie să mergem pe site.

Un flux RSS este o listă de elemente informative (știri) compilată de autorul fluxului și actualizată în mod regulat (la fiecare oră, zilnic, săptămânal, etc.), listă care ne prezintă modificările (în principal materialele noi) apărute în timp pe un anumit site.

Sindicalizarea conținutului unui site web printr-un flux RSS nu se va referi de obicei la "împrăștierea" conținutului acestuia pe mai multe site-uri, în mod similar cu publicarea concomitentă a unui articol în mai multe ziare, ci doar la difuzarea pe scară largă a unor anumite porțiuni din conținutul de pe site, de cele mai multe ori sub forma titlurilor materialelor nou apărute, însoțite de mici fragmente introductive, scopul principal fiind informarea utilizatorilor în legătură cu noutățile apărute pe site și "invitarea" lor de a vizita paginile cu conținut nou.

Excepții de la aceasta regulă sunt de obicei fluxurile site-urilor care conțin jurnale personale (bloguri), în acest caz în fluxuri fiind prezent întregul conținut al intrărilor din jurnalele respective. Acest aspect se explică prin faptul că autorii jurnalelor doresc ca opiniile lor să fie citite de cât mai multe persoane și nu îi interesează să obțină și un câștig material (din publicitate făcută în paginile site-ului) de pe urma popularității pe care au dobândit-o.

Fluxul RSS al unui site este în fapt un fișier (de obicei în format XML) care trebuie mai întâi descărcat de pe serverul ce găzduiește site-ul în cauză și apoi deschis pentru a fi citit, ambele operații fiind realizate de un program specializat.

Programele cu ajutorul cărora se pot descărca și să citi fluxurile RSS se numesc agregatoare de fluxuri RSS (RSS feeds aggregators) pentru că operația principală pe care o fac ele este să comaseze fluxurile la care un utilizator se abonează și să le afișeze într-o interfață care să-i permită acestuia citirea conținutului fluxurilor în același mod în care sunt citite mesajele de poștă electronică. Spre deosebire însă de programele de poștă electronică, agregatoarele de fluxuri nu permit și crearea de fluxuri, această operație fiind făcută de altă categorie de programe.

Agregarea de fluxuri RSS se poate face fie cu ajutorul unor programe specializate (pe care utilizatorul trebuie să le instaleze pe calculatorul său), fie apelând la facilitățile unor site-uri web care permit citirea fluxurilor RSS direct din programul de navigare, în acest din urmă caz ne mai fiind nevoie să se instaleze un alt program. Ambele variante au avantajele și dezavantajele lor, iar utilizatorii Internet le pot încerca pe amândouă pentru a se decide pe care din ele să o folosească în mod curent. În favoarea agregatoarelor specializate pledează faptul că ele au mai multe facilități (printre care și pe aceea de a arhiva conținutul anumitor fluxuri) și pot fi folosite și off-line, adică după deconectarea de la Internet. În favoarea agregării cu ajutorul site-urilor web pledează faptul că ele pot fi folosite de oriunde există disponibilă o conexiune la Internet.

Fluxurile RSS aduc avantaje atât administratorilor site-urilor care se asigură că utilizatorii Internet vor lua la cunoștință despre materialele nou apărute, cât și utilizatorilor care vor putea să-și folosească mai eficient timpul petrecut pe Internet, vizitând doar site-urile pe care apar materiale noi și interesante.

2.5 Newslettere

Newsletter-ul sau e-newsletter (electronic newsletter – scrisoare electronică sau e-mail newsletter – scrisoare prin e-mail), a început prin a fi o formă de publicație periodică trimisă prin e-mail celor abonați la ea.

Astfel, utilizatorii care se abonau la o adresă generică de e-mail puteau trimite mesaje pe o anumită temă și puteau primi la rândul lor mesajele celorlalți participanți la discuție fie pe rând (în timp real), fie la pachet, la un interval bine stabilit (digest). Software-ul care deservea aceste liste de discuții putea primi instrucțiuni speciale de la utilizatori, pentru schimbarea parolei, abonarea sau dezabonarea adresei de e-mail, etc. doar prin simpla trimitere a unui mesaj la adresa de e-mail a listei de discuții.

Aceste "newslettere" conțineau discuții tematice și abonații unei liste trebuiau să respecte niște reguli de bună purtare, în caz contrar administratorul listei putea interzice unui abonat nepoliticos să mai trimită și să mai primească mesaje.

Pe măsură ce site-urile dedicate au început să apară iar modalitatea de navigare și postare a mesajelor a devenit mai ușoară, listele de discuții și-au pierdut treptat interesul utilizatorilor Internet, care acum puteau alege între forum-uri, chat-uri, site-uri de on-line dating sau portaluri tematice.

În acel moment, newsletter-ul a devenit mai degrabă un accesoriu al site-urilor, utilizatorii putând opta să beneficieze sau nu acest de serviciu, doar în scopuri de marketing.

La începutul anului 2000, newsletter-ul a revenit în forță, ca o modalitate de acaparare a atenției celor care din diverse motive nu mai erau activi pe site-uri sau nu mai reveneau după prima vizită.

Astfel, newsletter-ul ajută un site web să mențină activă legătura cu utilizatorul aducându-i la cunoștință informații diverse pentru care acesta a optat să fie înștiințat dar și pentru a informa utilizatorii despre noi facilități oferite de noile versiuni ale site-ului.

Newsletter-ele pot să fie personalizate astfel încât să se adreseze în mod direct utilizatorului, folosindu-i datele personale, iar conținutul lor poate fi adaptat astfel încât să includă doar subiectele de interes ale acestuia.

3. SERVICII DE COMUNICARE

Sunt servicii ce permit comunicarea simplă și rapidă între utilizatorii interconectați.

3.1 Poșta electronică

Reprezintă unul dintre serviciile clasice de comunicare ce permite transferul de text, grafică, alte fișiere atașate, secvențe audio sau video peste Internet sau alte sisteme.

Permite comunicarea simplă și rapidă, prin schimb de mesaje electronice, între doi utilizatori conectați la Internet.

Folosind acest serviciu este de asemenea posibilă crearea de liste poștale, utile în diseminarea informațiilor. În cadrul acestora, mesajele de poștă electronică transmise la o adresă din cadrul listei va determina ca informația să fie distribuită tuturor membrilor din lista respectivă.

Funcționarea serviciului de poștă electronică poate fi considerată asincronă, în sensul că emițătorul și receptorul nu trebuie să fie simultan conectați pentru ca mesajul să ajungă de la sursă la destinație.

Poșta electronică prezintă o serie de avantaje evidente: viteza de livrare a informației, siguranță în expediere, posibilitatea de a adăuga textului, imagini și sunet, facilitatea de redirectare, posibilitatea de prelucrare și reexpediere a mesajelor.

O comparație intuitivă între tehnicile de comunicație este ilustrată în tabelul următor:

Fiecărui utilizator al serviciului de e-mail îi este asignată o adresă de poștă electronică unică, pe baza căreia el poate recepționa și transmite mesaje către alți utilizatori ai serviciului.

Formatul unei adrese de e-mail este următorul:

nume_utilizator@nume_gazda.domeniu

unde:

nume_utilizator este numele contului pe care acel utilizator îl deține (asociat cu o parolă);

nume_gazda este numele calculatorului gazdă cu rol de server de nivel inferior;

domeniu este calea în arborele unui domeniu principal.

Ultimele două componente identifică nodul destinație.

Fiecare furnizor de servicii Internet (ISP) are servere de e-mail interconectate cu alte servere care fac parte din rețeaua Internet. Serverele sunt de două tipuri, cele care trimit mesaje (SMTP) și cele care primesc mesaje (POP).

Atunci când se trimite un mesaj de e-mail, calculatorul expeditorului se conectează la serverul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) de la ISP-ul la care este abonat. Serverul SMTP recepționează mesajul și îl trimite mai departe prin rețeaua Internet până la serverul POP (Post Office Protocol) al furnizorului de servicii Internet la care este abonat destinatarul mesajului.

Mesajul este stocat într-o căsuță poștală sistem (system mailbox) pe acest server până când destinatarul mesajului se conectează cu calculatorul personal la serverul POP și descarcă mesajul în cutia poștală personală aflată pe calculatorul de la care s-a conectat.

Structura unui mesaj de poștă electronică

Un mesaj de e-mail este compus din 2 părți majore:

Antetul (header);

Corpul (body).

Antetul conține date referitoare la adresa expeditorului, adresa destinatarului, subiectul mesajului și adresa server-ului de e-mail de pe care a fost transmis mesajul. Unele câmpuri din antet sunt specificate de utilizator, altele de sistemul de poștă electronică.

La compunerea unui mesaj nou trebuie completate următoarele câmpuri:

To: – adresa destinatarului căruia i se trimite mesajul.

Subject: – câmp ce cuprinde o descriere concisă (sumar) a conținutului mesajului.

În funcție de necesități, se pot completa și câmpurile:

Cc: – în cazul în care mesajul este adresat mai multor destinatari, adresele acestora vor fi trecute în acest câmp.

Bcc: – sunt copii ale mesajului trimise unei liste de destinatari, dar, linia de antet care afișează destinatarii este ștearsă automat din mesajul trimis. De aceea, nici unul dintre destinatarii mesajului nu va ști cine a mai primit o copie a acestuia. Din moment ce nu există nici o înregistrare în mesajul recepționat că aceste copii au fost trimise, acțiunile ulterioare care folosesc date din antet (de exemplu Reply), nu îi vor include și pe acești destinatari.

Fișierele semnatură – sunt o cale de adăugare a unor informații suplimentare la mesajele trimise. Sunt adesea folosite pentru a include informații despre utilizator, inclusiv datele de contact ale acestuia.

Corpul mesajului cuprinde mesajul propriu-zis alcătuit din text normal sau text formatat în HTML. Orice alt format se poate trimite folosind fișiere atașate (Attachment).

Emoticon sau codul Smiley

În utilizarea poștei electronice și a grupurilor de discuții se utilizează în mod frecvent figurile Smiley. Acestea sunt grupuri de caractere ASCII care au semnificația comunicării nonverbale. Semnificația lor este următoarea:

Programe de e-mail

Sunt programe ce permit accesarea căsuței de e-mail de pe un calculator. Pot avea o interfață grafică, specifică aplicațiilor Windows (Microsoft Outlook Express, Microsoft Office Outlook, Eudora), sau o interfață bazată pe meniuri și comenzi (de exemplu, utilitarul Pine sub sistemul de operare Linux).

Indiferent de modul de utilizare, programele respective asigură o serie de funcții specifice, de bază, referitoare la prelucrarea mesajelor de e-mail, funcții ce sunt disponibile prin comenzile sistemului de meniuri propriu fiecărui program de poștă electronică:

redactarea și expedierea mesajelor – permite utilizatorului să-și compună textul mesajului de la tastatură și să-l expedieze la adresa de e-mail pe care a indicat-o în antetul acestuia. Mesajele care nu pot fi trimise imediat sunt depozitate temporar într-un folder numit Outbox. O copie a unui mesaj trimis ramâne stocată într-un folder numit Sent. Orice program de poștă electronică are încorporat propriul editor de texte ce oferă inclusiv funcții de analiză lexicală. În plus editorul de texte poate lucra cu o agendă de adrese. Versiunile actuale ale multor programe de poștă electronică pot include și transmite într-o scrisoare și elemente multimedia, imagini animate și sunet..

primirea și memorarea mesajelor – este o funcție complementară celei anterioare. Utilizatorul nu trebuie să inițieze nici o acțiune pentru a primi și a păstra mesajele adresate de alți corespondenți. El le va găsi pur și simplu în cutia poștală (Inbox) de pe server-ul gazdă (de e-mail). Deci, această funcție este total transparentă pentru utilizator. Acesta doar își verifică periodic cutia poștală parcurgând lista mesajelor primite, după care le va citi și în extenso.

editarea și reexpedierea mesajelor – editorul programului de poștă electronică ne permite tratarea conținutului mesajului ca pe orice text asupra căruia putem să efectuăm diverse operații: adăugări, ștergeri, formatări, copieri, mutări de caractere, fraze, paragrafe. Un mesaj primit se poate modifica și reexpedia celui ce ni l-a trimis (facilitatea Reply). Returnarea poate fi facuta doar expeditorului (Reply to sender) sau expeditorului și tuturor celor care au mai primit mesajul (Reply to all recipients). Mesajul poate fi, de asemea, "trimis mai departe" unor alți utilizatori care nu se aflau în lista destinatarilor mesajului original (Forward). Programul de poștă electronică, la inițierea unui răspuns, inversează automat adresele, expeditorul devenind acum destinatar iar adresa noastră va apărea în câmpul de adresă a expeditorului.

gestiunea cutiilor poștale – permite utilizatorului manipularea mesajelor, atât a celor primite cât și a celor trimise, prin comenzi specifice la nivel de fișier. Avem posibilitatea de a vizualiza lista cutiilor poștale și sumarul mesajelor aflate în oricare cutie poștală. Utilizatorul își poate salva mesajele în fișiere ASCII pe hard discul propriu, le poate șterge logic și fizic, le poate transfera dintr-o cutie poștală în alta. Oricând utilizatorul își poate crea sau șterge cutii poștale personale.

gestiunea agendei de adrese – agenda cu adrese (address book), grupează în ordine alfabetică numele, adresa de e-mail precum și alte date ale corespondenților. Orice persoană inclusă în agendă este desemnată cu termenul de "contact". Prin gestiunea agendei cu adrese înțelegem operațiile de adăugare de noi persoane, de modificare sau eliminare din agendă a datelor acestora.

tipărirea mesajelor – este o funcție obișnuită pe care o realizează toate programele de poștă electronică. Tipărirea la imprimantă este controlată prin intermediul unor setări software la care avem acces prin meniul comenzii Print.

asigurarea securității mesajelor – securitatea mesajelor de poștă electronică a ridicat și ridică în continuare destule probleme. Există în acest sens și realizări deosebite în special în direcția criptării mesajelor, validării autenticității expeditorului, a semnăturii acestuia, etc. Proiectul PEM – Privacy Enhaced Mail este una din realizările importante în acest sens prin care s-a impus un set de standarde care au permis scrierea de pachete de programe puternice, cum este pachetul de programe PGM – Pretty Good Privacy dezvoltat de P. Zimmermann în S.U.A. și puternicul Kerberos Autentification Server realizat în cadrul proiectului Athena de cercetătorii de la M.I.T. Programele obișnuite de poștă electronică folosesc un prim nivel de securitate furnizat de parola de acces pe serverul de interconectare și apoi parola de acces la cutia poștală. Utilizatorul își poate schimba parola de access ori de câte ori dorește, sau este forțat la anumite intervale de timp să o reînnoiască, schimbând cel puțin două din simbolurile utilizate în vechea parolă.

3.2 Blog-ul

Un blog este un instrument de comunicare reprezentat sub forma unui site web actualizat cu o serie constantă, regulată și cronologică de însemnări (posts) despre un subiect sau o multitudine de subiecte, care conține adesea link-uri către alte site-uri Internet. Însemnările dintr-un blog sunt automat indexate și ordonate cronologic (ultimul intrat – primul listat).

Fiind similar unui jurnal, un blog se deosebește de o pagină web personală prin aceea că el conține intrări cu comentarii și linkuri spre alte resurse online.

Personalitatea (felul de a fi al autorului, opiniile și valorile sale, subiectivitatea inerentă a acestuia și stilul propriu de scriere), ca element de definire a blog-urilor, face diferența dintre acestea și alte forme de comunicare on-line.

Faptul că există posibilitatea pentru vizitatori să lase un comentariu la mesajele postate pe blog, conduce la realizarea ușoară a unor discuții între aceștia, susținute eventual și de informații suport (imagini, alte articole de pe web etc.).

Constituind unul dintre cele mai mediatizate subiecte legate de Internet, blog-ul, a revoluționat nu numai Internetul ci și multe din profesiile ce se bazează pe acesta, precum jurnalistica, relațiile publice, marketingul, managementul informației, comunitățile virtuale sau networking-ul social.

Blog-urile sunt importante pentru că permit informarea despre actualizări ale resurselor on-line, fără a face apel la e-mail-uri sau newslettere, implicit reducând posibilitatea de a primi spam și viruși. În plus, în marketing și-au dovedit deja importanța strategică ca instrumente de comunicare în promovarea mărcii.

Totalitatea ideilor, a informațiilor și a creațiilor originale din blog-urile dintr-un anumit spațiu definit geografic, social sau tehnic se numește blogosferă.

Activitatea de actualizare a blog-ului poartă denumirea de blogging, iar persoana care întreține un blog este un blogger (unele blog-uri sunt întreținute de o singură persoană pe când altele sunt locuri de întâlnire pentru mai mulți autori).

Particularități ale unui blog:

însemnările apar pe blog în ordine invers cronologică, adică cel mai nou articol apare întotdeauna în partea de sus a paginii;

însemnările sunt datate, deci uitându-ne prin arhivă putem ști cu exactitate în ce zi și la ce oră a fost scris un anumit articol;

există posibilitatea de a lăsa comentarii la fiecare însemnare;

blog-ul este scris într-un mod personal.

Anatomia unui blog

Post – termenul folosit pentru fiecare însemnare ce aparține unui blog.

Comentarii – persoanele care citesc posturile pot lăsa comentarii. Acestea pot duce la o dezbatere sau la un schimb de idei. Comentariile se găsesc fie după titlul postului, fie după corpul conținutului și pot fi citite cu un simplu clic.

Link-uri – aproape toate posturile includ hyperlink-uri spre informația inițială, sursa inspirațională sau materialul propus spre analiză/dezbatere, alte bloguri etc.

Permalink – pentru că posturile sunt afișate în ordinea inversă postării, un permalink permite cititorului să acceseze direct postul dorit. Este un link permanent care permite citarea unui post pe o pagină care va rămâne constantă.

Trackback – sunt linkuri care pot fi copiate într-un nou post sau în alt blog și care se referă la postul original. Acestea cresc posibilitatea ca postul original să fie găsit, deoarece motoarele de căutare listează paginile web în funcție de numărul de pagini care oferă link-uri spre ele.

Categorii – un blogger poate încadra un post într-o categorie, permițându-i vizitatorului să citească doar posturile care aparțin aceluiași domeniu.

Arhiva – posturile vechi pot fi citite oricând, ele găsindu-se în arhiva blogului.

RSS Feed – este un serviciu care permite utilizatorilor să fie anuntați de fiecare dată când apare ceva nou pe blog.

Blogroll – o listă cu alte bloguri pe care bloggerul le citește, și care sunt afișate pe propriului său blog.

Tag – ajută la definirea cuvintelor cheie primare de pe o pagină web. Ele pot face parte din domenii mai largi decât cele ale categoriilor.

Un blog este defint de:

personalitate – felul de a fi al creatorului, opiniile și valorile sale, subiectivitatea inerentă a acestuia și stilul propriu de scriere;

frecvență – puterea de generare de conținut al blogger-ului, versatilitatea platformei sau editorului (care permit și persoanelor fără cunoștințe tehnice să creeze și să modifice pagini web în timp foarte scurt);

interactivitate – adăugarea de comentarii;

conexiuni – posibilitatea de a da răspunsuri la post-urile altui autor în paginile blog-ului propriu;

flux de informație – asigurat prin RSS (Really Simple Syndication Feed), o metodă de publicare a informațiilor pe Web. Practic este un fișier de tip XML care descrie conținutul unui site, fiind actualizat odată cu acesta.

Cu toate că tehnologia lor este relativ nouă, au apărut deja și variații ale blog-urilor, și anume: jurnalele audio – podcast și jurnalele în format video – vlog.

Avantajul principal al acestora față de jurnalele sub formă de text este că pot fi încărcate pe dispozitive mobile, playere video, smartphone-uri, astfel ca cei care călătoresc mult timp, să le poată urmări. Pentru marketing vlog-urile sunt utile în special prin faptul că în ele se găsesc informații despre produsele și serviciile pe care autorii jurnalelor video le cumpără sau le utilizează.

3.2.1 Blogul și organizația

Un blog corporatist este un blog publicat și folosit de o organizație cu scopul de a atinge o serie de ținte/parametri, ce țin fie de eficiență, fie de promovare. El reprezintă un liant între companie și clienți, contactul direct cu lumea consumatorilor sau expertul de care clienții au nevoie.

Blogurile corporatiste pot fi interne sau externe.

Blogurile corporatiste interne sunt instrumente puternice de comunicare și informare, accesibile unei comunități închise, care au drept scop stimularea/motivarea sau ajutarea membrilor acesteia.

Există organizații mari care au cel puțin câteva bloguri interne, specializate în funcție de targetul sau de scopul lor și care își încurajează angajații să își creeze astfel de bloguri (Google, IBM, Microsoft, HP, Macromedia).

Motivele pentru care o organizație ar putea să-și implementeze un blog intern sunt următoarele:

Este practic. De multe ori blogurile sunt mai utile și mai practice decât e-mail-urile, deoarece numărul de e-mail-uri primite în fiecare zi de o persoană este mare, acestea nu sunt arhivate întotdeauna, iar informația se poate pierde.

Informația este ușor de urmărit. Sistemul de afișare în ordine invers cronologică este ușor de urmărit. În plus, tehnologia RSS, suportată de toate browserele noi (Firefox, Opera, Safari, IE11), permite vizualizarea ultimelor apariții pe blog fără a necesita accesarea URL-ului blogului.

Implică angajații. Atunci când deciziile sunt afișate și comentate deschis, angajații se simt implicați în procesul de decizie, nu se simt ignorați și își pot astfel împărtăși propriile opinii, comentarii privind compania sau proiectele acesteia.

Sporește creativitatea. Fiind un mediu interacțional deschis, ce poate foarte ușor să se transforme într-o conversație live pe Internet, blogurile permit găsirea unor idei noi și o colaborare spontană. Comentariile sau posturile unor membri îi pot inspira pe alții, așa cum o idee comentată poate fi îmbunătățită prin implicarea mai multor oameni. Opiniile diferite duc la dezbateri, creind astfel un cadru organizat pentru discutarea unui proiect sau a unei idei.

Pot fi o alternativă la întâlniri. În cazul companiilor mari, când întâlnirile dintre angajați nu se pot materializa fie din cauza distanței, fie din cauza programelor suprapuse, blogurile ajută membrii aceleiași comunități să comunice.

Căutarea devine mai ușoară. Blogurile folosesc tag-uri, și nu directoare, acest lucru făcând procesul de căutare mult mai ușor decât în cazul e-mail-urilor. Pentru a ajuta angajații, unele companii își creează propria taxonomie pentru tag-uri.

Oferă o privire de ansamblu. Blogul intern oferă o privire de ansamblu asupra companiei, pentru că integrează toate opiniile și comentariile sub aceeași umbrelă.

Este util în cazul echipelor eterogene. Blogurile sunt instrumente utile atunci când se lucrează pentru proiecte, cu echipe eterogene. Ele permit integrarea rapidă a angajaților și le oferă o bază de date necesară adaptării.

Conținutul este livrat rapid, la costuri reduse. Conținutul ajunge la membri în timp real, iar costurile de implementare sunt reduse.

Deși motivele detaliate anterior se constituie în argumente puternice pentru implementarea unui blog intern la nivelul unei organizații, de multe ori reacția acestora este una negativă. Există o lipsă de interes în ceea ce privește blogul ca mijloc de informare, acesta fiind mai degrabă privit ca un canal informal de comunicare între angajați.

De asemenea, există o teamă generală că informațiile nu vor putea fi controlate și de aceea se insistă pe impunerea regulilor. Evident, rezolvarea acestei probleme se poate face dacă utilizarea blogurilor este definită ca parte a unei strategii, planificată și comunicată sub forma unor reguli astfel încât ceea ce se poate sau nu afișa, să fie clar pentru toți angajații.

Timpul consumat, reprezintă un alt motiv de îngrijorare pentru manageri. Angajații vor citi și scrie pe blog în timpul programului de lucru. Se trece cu vederea faptul că pe un blog intern, informațiile afișate îi ajută pe angajați să își îndeplinească sarcinile și să obțină datele de care au nevoie. Aceste lucruri sporesc productivitatea, comunicarea realizându-se mult mai ușor. Deci nu este vorba de un timp pierdut.

Blogurile corporatiste externe au drept funcție primară comunicarea publicitară și activitățile de relații publice care duc la construirea unei identități/imagini a organizației sau a produsului. De asemenea, acestea sunt create și pentru a înregistra feed-back-ul primit de la clienți.

Fiind instrumente de comunicare ce creează o rețea complexă și eficientă prin conexiuni și link-uri, blogurile externe ajută la impunerea organizației în domeniul în care activează. Pe lângă acestea, ele pot deveni instrumente de învățare, facilitând îmbunătățirea produselor sau a serviciilor oferite.

Blogurile nu sunt numai instrumente corporative, ci și instrumente folosite de consumatori, mai ales că bloggerii – care au un număr mare de cititori și apar pe locuri fruntașe în motoarele de căutare – nu ezită să laude organizațiile ce își îndeplinesc promisiunile sau să le critice pe cele care nu oferă servicii de calitate. Această metodă de a interacționa cu clientul, astfel încât el să poată să discute despre un produs/serviciu se numește Consumer Generated Marketing (CGM). CGM adaugă credibilitate companiei și îi oferă șansa de a se prezenta în fața clienților într-o formă mai prietenoasă, informală și dinamică.

Există mai multe tipuri de bloguri corporatiste externe:

blogul (personal) al unui manager/CEO, care transmite într-un limbaj informal informații, promovând astfel imaginea companiei;

blogul oficial al companiei;

blogul care se centrează pe un produs al companiei.

Motive pentru realizarea unui blog corporatist extern:

Crește traficul site-ului. Blogurile ajută la creșterea traficului pe site, utilizatorii având un motiv să se întoarcă dacă posturile sunt afișate în mod regulat.

Mărește vizibilitatea firmei în mediul online. Comunitatea bloggerilor este una influentă în lumea Internetului. Comentariile și posturile de pe blog generează fenomenul numit “buzz”, aducând publicitate și promovând compania.

Ajută la construirea unei comunități de consumatori. Mediul online oferă modalități de socializare pentru membrii săi, interacțiunea și comunicarea fiind cele mai bune modalități prin care se poate construi o comunitate cu ajutorul blogului.

Un blog duce la îmbunătățirea poziției sitului în motoarele de căutare, pentru că beneficiază de tag-uri și de conținut actualizat.

Oferă companiei o voce personalizată, umanizată, apropiind firma de clienții săi. Un exemplu notabil este blogul fostului angajat Microsoft: Robert Scoble. Multe persoane vedeau compania ca fiind “locul de muncă al lui Scoble”.

Autorizează expertiza de specialitate. Un blog este o modalitate potrivită de a te impune ca expert în comunitatea online, oferind expertize și sfaturi legate de domeniul tău de activitate.

Sunt o formă alternativă de media. O parte dintre publisheri au construit debușee mediatice viabile cu ajutorul clienților fideli, așa cum au procedat companiile care produc bloguri sponsorizate (de exemplu: http://www.gawker.com)

Oportunități de Word of Mouth (WoM) marketing.

Cele mai bune instrumente pentru găsirea blog-urilor sunt:

www.technorati.com

http://blogsearch.google.com

www.ysearchblog.com

www.icerocket.com

www.feedster.com

www.blogdigger.com

www.daypop.com

www.blogz.com

http://www.egosurf.org/

http://www.sphere.com/

3.2.2 Crearea unui blog

Există o varietate de servicii care permit crearea unui blog. Unele folosesc o găzduire proprie (blogul este găzduit de organizația care oferă serviciul), iar altele necesită instalarea unui software pe propriul calculator sau server.

Cele mai cunoscute servicii gratuite pentru crearea blog-urilor sunt: Blogger.com, Typepad.com, Livejournal.com, Movabletype.org și WordPress.com, iar cele pentru indexarea blogurilor de limbă română sau create de români se găsesc la: www.weblog.ro, rss.mioritics.ro și www.jurnale.ro.

Serviciul Blogger

Blogger este serviciul oferit de Google fiind singurul care asigură posibilitatea utilizatorului de a-și crea mai multe blog-uri separate. După crearea primului blog utilizatorul va avea acces la mai multe opțiuni legate de modul de organizare și de afișare a acestuia. Post-urile care alcătuiesc blog-ul vor fi aranjate, ca în cazul majorității serviciilor similare, în ordine cronologică inversă, astfel încât cel mai recent post să fie întotdeauna afișat în partea superioară a paginii. Nu este obligatorie afișarea post-urilor în cadrul unei singure pagini, utilizatorul putând opta pentru crearea unei pagini pentru fiecare post în parte. În ceea ce privește editarea propriu-zisă a post-urilor, Blogger permite formatarea textului, introducerea imaginilor și chiar verificarea ortografică pentru limba engleză. Cei care posedă cunoștinte de programare HTML își pot edita post-urile apelând direct la acest limbaj. Pentru anumite post-uri, utilizatorul le poate permite vizitatorilor să adauge comentarii prin intermediul cărora să-și exprime părerea în legătura cu subiectul respectiv.

Blogger poate crea automat fluxuri de tip Atom Syndication (similare celor RSS) prin care cei interesati de conținutul blog-ului pot fi la curent cu cele mai noi informații publicate, fără ca pentru aceasta să fie nevoiți a vizita frecvent blog-ul respectiv. În plus, prin intermediul serviciului AdSense for Feeds oferit de Google, proprietarul blog-ului poate opta pentru expedierea link-urilor sponsorizate pe calea fluxurilor sus-amintite.

Una dintre cele mai interesante facilități pe care Blogger o oferă constă în publicarea blog-urilor prin simpla expediere prin e-mail. Secțiunea Email a paginii de configurare a blog-ului oferă utilizatorului posibilitatea creării unei adrese de e-mail: nume_blog@blogger.com. Orice mesaj trimis la această adresă va fi automat publicat ca un post nou în cadrul blog-ului, fără a fi necesară accesarea site-ului. Subiectul mesajului va deveni automat titlul post-ului, iar toate formatările aplicate textului din corpul mesajului se vor regăsi și ele în cadrul post-ului publicat.

Pentru a crea un blog pe www.blogger.com se vor urma pașii:

Se accesează site-ul www.blogger.com (figura 3.1).

Fig. 3.1 Fereastra aplicației Blogger

În fereastra ce apare, procesul de creare a unui blog este sintetizat în 3 pași. Se efectuează clic pe săgeata CreaȚi-vĂ un blog, pentru a începe procesul respectiv.

Se începe cu crearea uni cont Google, prin specificarea următoarelor elemente: adresa de e-mail, parola, numele de afișare (figura 3.2).

Fig. 3.2 Crearea contului Google

În continuare (figura 3.3) se va da un nume blog-ului, specificându-se titlul acestuia și adresa.

Fig. 3.3 Specificarea numelui blog-ului

Se efectuează clic pe săgeata CONTINUAȚI, urmând să alegem șablonul ce va fi utilizat pentru blog.

Fig. 3.4 Alegerea șablonului

Cu aceasta, procesul de crearea a blog-ului a fost finalizat. Se efectuează clic pe săgeata ÎNCEPEȚI SĂ UTILIZAȚI BLOG-UL. Din acest moment putem să începem să postăm ceea ce dorim.

Fig. 3.5 Finalizare creare blog

3.3 Wiki

Wiki se definește ca fiind o colecție liber expandabilă de pagini web interconectate, un sistem hipertext de stocare și modificare a informațiilor, în care fiecare pagină este editabilă de către orice utilizator care dispune de un program de navigare web cu suport pentru formulare.

Construit conform paradigmei OpenSource, un wiki este un instrument de colaborare on-line, o bază de date editabilă on-line, un spațiu creat mai degrabă de un grup, decât de un individ.

Caracteristica semnificativă pentru wiki este funcția deschisă de editare care permite oricărui utilizator să intervină și să creeze resurse pentru alți utilizatori.

Este încurajată în mod deliberat participarea la crearea de conținut și aceasta poate fi făcută fie prin revizuirea textului existent, fie prin adăugarea unor legături către alte pagini web (în interiorul wiki sau către pagini externe) pentru a îmbogăți informația oferită.

Wiki încurajează o atitudine diferită față de informație. Acolo unde tipăriturile sugerează că informația este fixă, wiki creează un mediu în care aceasta este văzută ca fiind fluidă și flexibilă, și mai mult decât atât, construită la comun și deținută de toți cei care au contribuit.

În general, wiki nu necesită abilități tehnice speciale sau o instruire deosebită pentru a-l utiliza eficient, ceea ce permite oricărui utilizator să se concentreze asupra conținutului și să nu fie distras de tehnologie.

Tot termenul wiki face referire și la software-ul colaborativ folosit pentru crearea unui asemenea site web. Se consideră că există mai mult de 200 de programe wiki, deși doar câteva sunt mai frecvent întrebuințate, precum: MediaWiki, PBWiki, MoinMoin, Wikispaces, SeedWiki, TWiki, ZWiki, OpenWiki, SocialText, TiddlyWiki, etc.

Cel mai elocvent exemplu de wiki îl reprezintă proiectul Wikipedia care a reușit să revoluționeze conceptul clasic de enciclopedie.

Demarat în 15 ianuarie 2001 de fundația WikiMedia, proiectul s-a dezvoltat atât de repede, încât a depășit cu mult cantitatea de informație stocată în orice altă enciclopedie (electronică sau tipărită). Conținutul, prezentat în toate limbile, este gratuit și poate fi actualizat/completat de către oricine dorește.

Dintre utilizările unui wiki se pot menționa următoarele:

spațiu pentru comunități de cercetare sau practică (dezvoltarea de proiecte, lucrul în echipă);

organizarea de evenimente (conferințe, concursuri, expoziții etc.);

brainstorming individual și colectiv;

proiecte corporatiste, în special ca mediu de colaborare pentru echipe distribuite (intranet, extranet, fluxuri de producție);

creație artistică colectivă (carte, film, piesă de teatru);

platformă pentru desfășurarea unui curs academic (util în predare, pentru informarea studenților, în documentarea pentru rezolvarea temelor, lucrul cu studenții pe grupuri, scrierea în colaborare a unor eseuri etc.);

managementul informațiilor personale (instrument pentru adnotări personale în mod asemănător unui weblog);

sistem de gestionare colaborativă a cunoștințelor: adăugarea, modificarea, clasificarea de conținut;

crearea și gestionarea listelor FAQ (Întrebări și Răspunsuri Frecvente);

gestionarea documentațiilor pentru aplicații software, a manualelor de procedură, a conținutului academic, etc.

Dintre indicatorii de succes ai wiki-urilor în literatura de specialitate cel mai des sunt menționați:

deschiderea – dacă un utilizator găsește o pagină incompletă, cu un conținut prost organizat, este liber să opereze modificări asupra acesteia;

inteligența colectivă – capacitatea comunității umane de a evolua către o gândire de complexitate superioară, rezolvare de probleme și integrare, prin colaborare și inovare;

încrederea colectivă – wiki se bazează pe presupunerea că nu poți opri utilizatorii să creeze și să editeze pagini dacă sunt bine intenționați;

flexibilitatea – pentru accesul la un spațiu wiki este nevoie doar de un calculator, un program de navigare și o conexiune Internet (în foarte multe cazuri nu este necesară înregistrarea sau autentificarea cerută de alte tipuri de site-uri interactive precum forumurile sau camerele de discuții);

utilizabilitatea – permite tuturor utilizatorilor să înțeleagă conținutul și să aducă contribuții la acesta (încurajează utilizarea democratică a Web-ului și scrierea colaborativă);

universalitatea – paginile se creează și se leagă într-o manieră foarte simplă, mecanismele de scriere fiind aceleași cu cele de organizare și editare;

formarea unei atitudini favorabile cooperării cu ceilalți;

dezvoltarea de competențe de asumare a responsabilităților și de recunoaștere a drepturilor celorlalți;

controlul utilizatorului asupra designului, organizării spațiului wiki și versiunilor anterioare.

Utilizarea wiki-urilor presupune însă și cunoașterea anumitor pericole și factori de risc precum:

credibilitatea conținutului – Cine contribuie? De ce se scrie? Cum se scrie?;

inexactitatea conținutului – informațiile pot fi incorecte sau distorsionate, wiki fiind un mediu deschis, nemonitorizat, ceea ce poate conduce către un nivel scăzut al conținutului și fără relevanță contextuală;

prezența unor puncte de vedere radicale datorită faptului că nu există un control strict asupra informației;

recenzia publică – semnalarea neregulilor și retractarea modificărilor;

monitorizarea paginilor, diverse nivele de securitate;

vandalismul – exploatarea malițioasă a site-urilor, ștergerea sau modificarea rău-voitoare a unei pagini, introducerea de obscenități ori modificări subtile care afectează negativ calitatea informației;

publicitatea – adăugarea de link-uri publicitare este considerată drept spam și ca urmare sancționată de comunitatea de utilizatori wiki, ș.a.

3.4 Liste de discuții

O listă de discuții (mailing list) este de fapt o listă de adrese de e-mail aparținând unui grupuri de utilizatori. Un mesaj trimis de un membru al unei liste de discuții către adresa acelei liste, va fi retrimis fiecărei adrese din listă și deci va fi primit de toți membrii acesteia.

Listele de discuții nu reprezintă doar o extensie a unui mesaj de e-mail către mai mulți destinatari, ci permit utilizatorilor să comunice, să schimbe idei, să solicite informații în legătură cu o temă sau un subiect definite în prealabil. Listele sunt organizate pe teme, unele dintre ele având o tematică foarte bine definită (de exemplu, utilizarea unui anumit produs, cercetările dintr-un anumit domeniu științific, etc.), în timp ce altele grupează doar persoane care au anumite interese comune (de exemplu, vorbitorii unei anumite limbi, membrii unei comunități, etc.).

Odată înscris pe o listă de discuții a unui grup, un utilizator care vrea să schimbe idei pe o anumită temă se adresează celorlalți, făcându-și auzite opiniile.

Pentru ca o astfel de listă să devină funcțională, în primul rând, trebuie creat grupul de utilizatori, pe un server care găzduiește liste sau grupuri de discuții prin e-mail. Deja există mai multe asemenea servere, printre care se numară și Yahoo! Groups.

După alegera server-ului unde va fi găzduit grupul, se va intra în pagina acestui server folosind un browser și se vor urma instrucțiunile pentru crearea grupului. În continuare, se vor urma instrucțiunile de administrare și configurare a acestuia. Ultimul pas este acela de a invita în grup persoane care știm sigur că ar putea fi interesate să se înscrie pe listă, să se aboneze (subscribe). Pentru a se înscrie cât mai mulți membrii, este necesară realizarea unei campanii de popularizare a grupului pe Internet.

Există modalități de moderare a mesajelor și a membrilor listei, de către administratorii acesteia.

Fiecărui grup de discuții i se poate aloca o pagină Web pe care sunt disponibile toate serviciile oferite. Între acestea se pot enumera:

Arhivare;

Calendar, Liste de Planificare și Notificări;

Spațiu de depozitare a unor fișiere (de exemplu, poze);

Organizarea de sondaje de opinie pentru membrii grupului;

Chat între membrii grupului aflați on-line.

Toate grupurile de discuții sunt ordonate după categorii și prezente în cataloage ce pot fi consultate pe paginile principale ale site-urilor.

Arhivarea mesajelor este o facilitate importantă de care beneficiază membrii unei liste de discuții cu acces complet la Internet și ea constă în publicarea mesajelor, acestea putând fi accesate de pe pagina grupului. Mesajele sunt ordonate în ordine cronologică (ani, luni, zile) și uneori respectând firul ("thread") discuțiilor existente la un moment dat. Arhivele unui grup pot fi publice, caz în care oricine le poate citi de pe site-ul Web sau private, accesibile doar membrilor grupului. Există și posibilitatea de a nu arhiva mesajele precum și posibilitatea de a modifica arhivele, ștergând anumite mesaje.

Câteva exemple de adrese ale serverelor ce găzduiesc liste de discuții sunt:

http://groups.yahoo.com/

http://groups.google.com/

http://ezboard.com

http://coollist.com

http://smartgroups.com

http://freelists.org

http://tile.net/lists – catalogul listelor de discuții existente pe Internet

3.4.1 Crearea unui grup de discuții pe Yahoo! Groups

Presupunând că suntem înregistrați ca utilizator al serviciilor Yahoo (posedăm un Yahoo ID și o parolă), vom parcurge următorii pași pentru crearea unui grup de discuții pe Yahoo! Groups.

Se accesează site-ul http://groups.yahoo.com, și se efectuează clic pe link-ul Start a New Group. Înainte de orice operație legată de deschiderea noului grup, este necesară identificarea prin Yahoo ID și prin parolă (figura 3.6).

Fig. 3.6 Identificarea prin Yahoo ID și parolă

În continuare se vor completa o serie de opțiuni ce vor descrie grupul. Unele dintre acestea rămân definitive, altele vor putea fi modificate și ulterior. Într-o primă etapă se va alege categoria (subcategoriile) din care va face parte grupul (figurile 3.7 și 3.8).

Fig. 3.7 Alegerea categoriei(1)

Fig. 3.8 Alegerea categoriei(2)

Acest pas se finalizează prin apăsarea butonului Place my group here.

În continuare se introduce, în formularul apărut, o descriere a grupului (Describe Your Group) (figurile 3.9 și 3.10).

Fig. 3.9 Descrierea grupului(1)

Fig. 3.10 Descrierea grupului(2)

În cadrul acestuia trebuie indicate câteva caracteristici de bază ale grupului:

Group Name – se alege numele grupului. Acesta poate fi alcătuit din mai multe cuvinte, și va fi afișat în pagina grupului și în rezultatele căutării de grupuri pe web. De exemplu, vom crea un grup numit APITIC.

Enter Your Group Email Address – se va introduce adresa de e-mail a grupului. Aceasta va fi de forma adresa_grup@yahoogroups.com. Adresa poate conține litere și cifre, precum și simbolul underscore ("_"), dar în nici un caz nu va contine spații, și nici alte simboluri.

Describe Your Group – în cel mult 2000 de caractere (litere, spatii și orice simboluri) trebuie descris grupul. Această descriere va fi afișată în pagina grupului. Descrierea e bine sa fie clară și concisă. Pentru grupul dat ca exemplu, am ales: "Grup de discuții pentru cursanții APITIC"

Se apasă butonul Next.

În continuare, în formularul apărut, se selectează Yahoo Profile și Email Address (figura 3.11).

Fig. 3.11 Selectarea Yahoo Profile și Email Address

Dacă avem un singur profil Yahoo și o singură adresă de e-mail, atunci vor fi folosite acestea (sunt selectate implicit). Dar dacă avem mai multe adrese de e-mail asociate cu profilul nostu de la Yahoo, va trebui să alegem pe cea la care vom primi mesajele grupului

Cu acesta operația de creare a grupului a fost încheiată (figura 3.12).

Fig. 3.12 Finalizare creare grup

Peronalizarea grupului este ilustrată în figurile 3.13, 3.14, 3.15, 3.16, 3.17:

Fig. 3.13 Personalizare grup (1)

Fig. 3.14 Personalizare grup (2)

Fig. 3.15 Personalizare grup (3)

Fig. 3.16 Personalizare grup (4)

Fig. 3.17 Personalizare grup (5)

Invite People – în acest ultim pas, se pot trimite invitații prin e-mail persoanelor care credem că ar putea fi interesate să se înscrie în grupul nou creat. În caseta ce apare va trebui să scriem adresele lor de e-mail, câte una pe un rând. În final, pentru trimiterea invitațiilor, se efectuează clic pe butonul Submit Invite (figura 3.22).

Fig. 3.22 Invitarea persoanelor interesate de înscriere în grup

După ultimul pas, va apărea o pagină în care suntem anunțați că grupul a fost creat și deja este funcțional. Asigurarea funcționării grupului depinde în continuare de administratorul acestuia.

3.5 Grupuri de știri

Rețeaua de știri (net news) este una din cele mai populare aplicații ale rețelelor de calculatoare, asigurând informarea și comunicarea prin intermediul transmiterii și recepționării de mesaje din domeniile de interes corespunzătoare grupuri de știri.

Rețeaua tradițională de știri se numește Usenet (User’s network) și este diferită de Internet (unele site-uri de pe Internet nu primesc știri iar altele pot primi știri fără a fi incluse propriu-zis în Internet).

Grupurile de știri (newsgroups) sunt de fapt grupuri electronice de discuții, în cadrul cărora utilizatorii pot schimba on-line idei și opinii, pe anumite teme specifice.

Un grup de știri creează un cadru pentru discuții pe teme bine determinate. La el subscriu persoanele interesate de acel subiect. Membrii unui grup de știri pot folosi un tip special de program (ca agent utilizator), care să permită citirea tuturor articolelor sau a mesajelor transmise într-un grup de știri. Acest program numit cititor de știri (news reader), realizează și transmiterea mesajelor într-un grup de știri: fiecare articol trimis unui astfel de grup va fi transmis automat tuturor membrilor grupului, indiferent de localizarea lor geografică.

Durata transmisiei mesajelor de știri variază de la câteva secunde la câteva ore, în funcție de localizarea în rețea a emițătorului și receptorului.

Deși au o implementare diferită, grupurile de știri au o funcționalitate similară cu listele de poștă electronică.

3.5.1 Domenii principale Usenet

Deoarece numărul grupurilor de știri din Usenet este foarte mare, acest lucru a determinat realizarea unei ierarhii, prin intermediul căreia ele să poată fi gestionate mai ușor.

Oficial, ierarhiile de știri derivă din următoarele domenii principale:

Alt – arbore alternativ al ierarhiei oficiale, folosit pentru orice alte teme;

Comp – calculatoare, știinta și industria calculatoarelor;

Humanities – literatură și științe umaniste;

Misc – domeniu mixt (temele care nu se încadrează în celelalte domenii);

News – gestiunea grupurilor de știri;

Rec – activități recreative, sport, muzică;

Sci – științe fizice și inginerești;

Soc – aspecte sociale;

Talk – dezbateri, pamflete, polemici, argumentări.

Grupurile Comp sunt grupurile Usenet originale. Ele reunesc oameni de știintă și profesioniști în domeniul științei calculatoarelor și persoane pasionate de calculatoare. Discuțiile din aceste grupuri privesc atât aspectele hard, cât și cele soft.

Grupurile Sci și Humanities reunesc oameni de știință, studenți, amatori interesați de fizică, chimie, biologie, diverse domenii umaniste, etc.

Grupurile News discută modul de gestionare a sistemului de știri, oferă asistență administratorilor de rețea și informații pentru crearea grupurilor de știri.

Ierarhia Rec este dedicată hobby-urilor și activităților recreative. Spre deosebire de ierarhiile anterior menționate, în cadrul cărora comunicarea are un ton academic, profesional, în grupurile Rec exprimarea este mai liberă dar, oricum, circumscrisă domeniilor de interes ale membrilor.

Ierarhia Soc conține grupuri de știri axate pe teme politice, religioase, culturale, sociale, etc.

Grupurile Talk acoperă subiecte controversate și conțin de obicei membri care au opinii foarte puternic conturate și pentru care polemicile sunt fertile și binevenite.

Ierarhia Alt este un arbore alternativ care funcționează după reguli proprii.

În afară de ierarhiile oficiale, mai există ierarhii regionale sau pentru limbi diferite de cea engleză.

Fiecare din domeniile menționate mai sus se împarte în subcategorii, care se divid la rândul lor, pe același principiu ierarhic. Separarea categoriilor din specificarea completă a unui domeniu se face prin puncte.

De exemplu, rec.sport se referă la diverse sporturi iar rec.sport.basketball – la baschet; comp.lang se referă la limbaje de programare iar comp.lang.c – la limbajul C.

Evident, pot exista mai multe categorii de același nivel, care se pot înlocui între ele în specificările complete, astfel încât să se refere subdomeniul dorit (de exemplu, domenii asemănătoare celui dedicat limbajului C există și pentru celelalte limbaje de programare).

Exemplificăm în continuare câteva subdomenii de interes:

comp.ai – inteligență artificială

comp.databases – proiectarea și implementarea sistemelor de baze de date

comp.lang.c – limbajul C

comp.os.ms-windows.video – hardware și software video pentru Windows

sci.geo.earthquakes – geologie, seismologie

sci.med.orthopedics – chirurgie ortopedică

humanities.lit.authors.shakespeare – opera lui Shakespeare

news.groups – grupuri (noi) de discuții

news.lists – liste USENET

rec.art.poems – poezie

rec.music.folk – muzică folk

rec.food.chocolate – ciocolată

misc.jobs.offered – anunțuri de posturi disponibile

misc.health – probleme de sănătate (cu diverse subdomenii)

soc.culture – aspecte sociale și culturale (cu diverse subdomenii).

3.5.2 Programe pentru știri

Există numeroase programe de citire a știrilor (news readers) cu interfață de tip line de comandă sau interfață vizuală. În cursul rulării, aceste programe verifică fișiere de informații specifice pentru a vedea cărui grup de știri îi aparține un anumit utilizator, apoi afișează o linie de rezumat pentru fiecare articol și așteaptă ca utilizatorul să selecteze unul sau mai multe articole pentru citire; acestea vor fi afișate pe rând. După ce au fost citite, ele pot fi salvate, șterse, tipărite etc.

Programele pentru știri permit utilizatorilor să subscrie sau să renunțe la subscrierea făcută la anumite grupuri de știri. De fapt, schimbarea unei subscrieri revine la editarea fișierului local în care apar grupurile de știri la care a subscris utilizatorul. În acest sens, se poate face o analogie între subscrierea la un grup de știri și urmărirea regulată, periodică a unei anumite emisiuni de televiziune sau radio.

Programele care gestionează grupurile de știri au și facilități de poștă electronică. Utilizatorul poate să compună mesaje și să le trimită către destinatarii doriți; peste cel mult o zi, mesajele vor ajunge la toți membrii grupului de știri respectiv. Un anumit mesaj se poate transmite, folosind o singură comandă, mai multor grupuri de știri. O altă facilitate este restricționarea distribuției geografice a poștei.

Pentru a reduce traficul de informații rezultat din numeroasele întrebări ale celor care subscriu la Usenet pentru prima dată, multe grupuri de știri și-au construit documente FAQ (Frequently Asked Questions), unele extrem de lungi și bine documentate, care încearcă să răspundă tuturor întrebărilor uzuale (ale începătorilor). Aceste documente sunt trimise prin poștă periodic sau la subscrierea unui nou utilizator, de către cei care le gestionează.

Deși majoritatea persoanelor folosesc numele real la transmiterea mesajelor, unele dintre ele doresc să rămână anonime, în special când transmit informații unor grupuri de știri controversate sau când trimit anunțuri cu caracter personal. Pentru a rezolva această problemă au apărut retransmițătorii anonimi (anonymous remailers), care sunt servere cu acces la mesajele de poștă electronică, cărora le schimbă câmpurile Sender:, From: și Reply-To:, astfel încât să includă referințe către retransmițător în loc de transmițător. Unele servere de acest tip asociază un număr fiecărui utilizator și folosesc acest cod asociat. Există modalități de regăsire a utilizatorului cu un anumit cod asociat, la care se poate apela în cazul în care comunicările intră sub incidența legii.

3.5.3 Implementarea grupurilor de știri în Usenet

Unele din grupurile de știri de mici dimensiuni sunt implementate ca liste de poștă electronică, astfel încât un mesaj trimis pe adresa listei va ajunge, într-o copie, la fiecare adresă din listă.

Această abordare nu este convenabilă pentru grupurile de dimensiuni mari, pentru că, prin numărul mare de mesaje transmise către diverse destinații, ar putea produce un blocaj al serverelor. De aceea, se preferă o altă implementare: fiecare site care oferă serviciul de știri memorează mesajele sosite pe un server care funcționează și ca server de știri, într-un director (news) cu subdirectoare specifice (comp, sci etc.), care conțin la rândul lor subdirectoare. Cititorii accesează articolele de știri din subdirectorul corespunzător domeniului de interes. Această metodă are avantajul de a reține articolele de șiri într-un exemplar unic în cadrul unui site, în subdirectorul corespunzător. După un anumit număr de zile, termenul de accesare a articolelor expiră si acestea sunt eliminate de pe hard disc.

Pentru a avea putea primi știri prin Usenet, fiecare site trebuie să aibă o sursă de știri (newsfeed) de la un alt site Usenet. Mulțimea serverelor de știri formează o rețea de noduri conectate prin legături care constituie de fapt rețeaua Usenet. Uzual, fiecare site își va testa sursa pentru a vedea dacă au apărut știri noi de la conectarea precedentă. Dacă da, ele vor fi colectate și depuse în subdirectorul adecvat din news. O altă modalitate, mai rar folosită, este ca o sursă să stabilească contactele cu serverele destinație când apar știri noi.

3.5.4 Grupurile de știri și impactul acestora

Comunicările prin rețeaua de știri au permis unui număr mare de utilizatori, care nu neapărat se cunosc personal, să poarte discuții pe teme foarte variate. O persoană care încearcă să rezolve o problemă poate fi ajutată de membri ai aceluiași grup de interes prin soluțiile propuse de aceștia.

Majoritatea utilizatorilor rețelelor de știri respectă regulile subînțelese de conduită în comunicarea din Internet – o anume "etichetă". Din nefericire însă, unele persoane abuzează în mod iresponsabil de serviciile de comunicare din Internet, transmițând unor persoane cunoscute sau necunoscute mesaje deplasate, nepoliticoase sau chiar reprobabile (în limba engleză, acest tip de "război de mesaje" este denumit "flamewar"). Riscul bombardării cu mesaje nedorite sau condamnabile poate să apară în cadrul oricărei facilități de comunicare din Internet dar prin grupurile de știri, asemenea mesaje vor ajunge la un număr mai mare de persoane.

În cadrul grupurilor de știri, există două moduri de rezolvare a acestei probleme:

unul individual – prin instalarea de către fiecare utilizator a unui program de tip "killfile" care să specifice subiectele sau persoanele emițătoare pentru care articolele aferente să se elimine automat la sosire, fără a fi citite. Această tehnică se poate utiliza și în cazul altor facilități de comunicare; de exemplu, pe același principiu funcționează, în sistemul de poștă electronică, blocarea de mesaje prin filtrare.

altul colectiv – prin moderarea grupului de știri. Un grup de știri moderat este un grup în care o persoană, moderatorul, primește automat toate mesajele destinate grupului și le trimite mai departe membrilor doar pe cele considerate valide, "bune", eliminându-le pe celelalte. Practic, moderatorul este o persoană care filtrează mesajele destinate grupului respectiv. Există subiecte care au atât grupuri de știri moderate, cât și nemoderate.

În condițiile în care tot mai multe persoane subscriu la Usenet, se manifestă tendința de creare a unor grupuri de știri tot mai specializate. Problema creării grupurilor de știri noi este rezolvată prin stabilirea unor proceduri specifice. În general, o persoană inițiază crearea grupului, precizând dacă acesta să fie moderat sau nu. Va urma o discuție și un vot privitor la utilitatea noului grup. Dacă voturile favorabile sunt majoritare, atunci moderatorul grupului emite un mesaj acceptând grupul de știri nou creat; acest mesaj este un semnal pentru administratorii de rețea din lume că grupul a devenit oficial.

Dacă nu se dovedesc utile, grupurile de știri se pot desființa; această hotărâre poate fi luată în urma unui vot al membrilor grupului (pentru prevenirea fraudelor, se poate asigura posibilitatea identificării voturilor).

3.6 Chat-ul

Una din utilizările cele mai practice și directe ale comunicării prin Internet este IRC (Internet Relay Chat) sau chat.

Chat-ul este un serviciu care permite comunicarea on-line în timp real între mai mulți utilizatori, folosind în general, mesaje text. El oferă o oportunitate de dialog informal, prin intermediul Internet-ului, între persoane aflate la distanță.

Spre deosebire de poșta electronică unde se trimit mesaje și se așteaptă apoi răspunsul la ele, în cazul chat-ului comunicarea este practic instantanee, fiind astfel foarte asemănătoare cu comunicarea prin voce din viața reală.

Formele pe care le îmbracă acest tip de comunicare sunt diverse. De la simple programe care includ linii de text până la transmisii de sunet și video în timp real cu posibilitatea de video conferință. Forma de elaborare și răspândire este diversă: ca programe gratuite sau incluse în sisteme de operare (de exemplu, programele Netmeeting și Chat incluse în Microsoft Windows), sau sisteme dedicate, cu circuit limitat, realizate la comandă (sisteme de comunicații bancare, militare, etc.).

IRC permite discuții în timp real între un număr mare de utilizatori, fiind asemănător cu discuțiile care au loc într-o sală de conferințe unde orice participant poate lua cuvântul pentru a-și exprima opiniile. Discuțiile prin IRC au loc prin intermediul unor așa-zise camere de discuții – camere virtuale (chat rooms) în care "se adună" mai mulți utilizatori dornici să discute un anumit subiect.

Camerele virtuale sunt denumite în mod curent canale (channels).

Un canal este un grup de utilizatori care primesc aceleași mesaje. Ele sunt organizate în general pe grupuri de interes, și au un nume de identificare prefixat cu simbolul #, (de exemplu: #Romania, #CyberCafe, #Windows7, etc.) care sugerează tema de discuție a canalului.

La fel ca într-o cameră reală în care există mai mulți oameni, într-o cameră de discuție, cineva poate alege fie să se exprime cu voce tare, fie să se exprime în șoaptă la urechea cuiva. În primul caz toți cei prezenți în cameră aud ceea ce s-a spus, iar în al doilea caz numai două persoane aud ceea ce s-a spus. În mod similar într-o cameră de discuție un utilizator poate alege fie varianta purtării unui dialog cu toți cei prezenți, fie varianta purtării unui dialog numai cu o anumită persoană.

Există două tipuri de canale: publice și private. Pe canalele publice poate intra oricine pentru a participa la discuții, în timp ce pe canalele private se poate intra doar cu invitație sau cunoscând parola de acces. Majoritatea canalelor de pe IRC sunt publice.

Canalele sunt moderate de către operatori, care veghează la buna desfășurare a discuțiilor. De exemplu, ei pot interzice accesul unui utilizator care are un limbaj neadecvat sau care face reclamă altui canal.

IRC se bazează pe o rețea dedicată de servere răspândite în toată lumea, servere care găzduiesc discuțiile participanților la chat. Datorită faptului că în fiecare moment există milioane de utilizatori care folosesc IRC, rețeaua globală de servere a fost împărțită în rețele mai mici. Aceste rețele de servere au diverse nume, de exemplu: Undernet, EFNet, DALNet, WebNet, etc. Fiecare server de chat are o adresă (de exemplu, irc.webchat.org) a cărei cunoaștere este absolut necesară pentru conectarea la serverul respectiv. Între serverele din interiorul unei rețele, mesajele trimise de utilizatori sunt sincronizate.

Conectarea la un server IRC se poate realiza printr-un program dedicat (client de chat), după care se pot utiliza comenzi IRC specifice și se realizează schimbul direct de mesaje între toți participanții aflați pe un canal de discuții. Discuțiile vor respecta regulile de etichetă a comportamentului pe Internet (netiquette) dar canale speciale pot avea și reguli specifice.

Există la ora actuală mai multe programe de chat ce rulează sub diverse sisteme de operare, unele de tip freeware (folosirea este gratuită) iar altele de tip shareware (utilizarea programului după trecerea unei perioade de timp implică plata unei sume de bani către autorul acestuia).

Câteva dintre aceste programe pentru Windows sunt: mIRC, Pirch și Visual IRC, iar pentru Unix: BitchX, XChat, kIRC și ircII (figura 3.23).

Fig. 3.23 Fereastra unui program client IRC

Pentru a comunica cu alte persoane aflate pe IRC, un utilizator va folosi un client IRC pentru conectarea la un server IRC. Odată ce conexiunea a reușit, se poate alege unul sau mai multe canale de discuții.

În momentul în care un utilizator tastează un mesaj, acesta este văzut implicit de către toți utilizatorii conectați pe canalul respectiv. Este posibil ca mesajul să poată fi trimis unui utilizator anume.

3.6.1 Chat-ul în mod multimedia

Evoluția firească a chat-ului în mod text o reprezintă chat-ul în mod multimedia, comunicarea prin sunet și imagine alăturându-se comunicării prin text și schimbului de fișiere.

Deși chat-ul în mod multimedia este un fel de IRC mult îmbunătățit există mari diferențe între cele două sisteme de comunicare. Diferența esențială este dată de faptul că la rețeaua de servere IRC conectarea este posibilă indiferent de programul client folosit (mIRC, TurboIRC, Xchat, etc.), în timp ce în cazul chat-ului în mod multimedia serverele de obicei sunt grupate după comunitățile de utilizatori ai unuia sau altuia dintre programele de chat. Nu este deci posibilă conectarea la un server de chat în mod multimedia decât dacă folosim programul corespunzător.

Și în cazul chat-ului în mod multimedia discuțiile dintre utilizatori au loc în așa-zise camere virtuale, însă numărul maxim de participanți este mai mic decât în cazul IRC și diferă în funcție de programul folosit.

A fost păstrată posibilitatea de a discuta în mod public (toate persoanele din cameră aud mesajul) sau în mod privat (o singură persoană din camera aude mesajul) și de asemenea cele mai multe programe oferă posibilitatea de a se comunica și prin scris (similar cu IRC) și de a face schimb de fișiere.

Există o multitudine de programe ce pot fi folosite pentru a comunica cu ceilalți utilizatori în mod multimedia, majoritatea dintre ele fiind gratuite. Aceste programe se împart în două mari categorii: cele care permit comunicarea audio-text și cele care permit comunicarea audio-video-text.

O altă clasificare a programelor se poate face după numărul de utilizatori care participă la discuții. Unele programe permit doar comunicarea între două persoane (asemănătoare cu conversațiile telefonice), în timp ce altele permit comunicarea între un număr mare de persoane (număr care poate ajunge la câteva zeci sau sute).

Exemple de astfel de programe sunt:

PalTalk, Yahoo Chat, Camfrog, GCN, Eyeball Chat, SightSpeed – permit comunicarea audio-video-text și transferul de fișiere între mai multe persoane;

iVisit (se bazează pe tehnologia P2P, nu are server central) – permit comunicarea audio-video-text între mai multe persoane;

NetMeeting (inclus în sistemele de operare Windows), Skype – permit comunicarea audio-video între două personae, comunicarea în mod text și transferul de fisiere între mai multe persoane;

Skype, Firefly, Pico Phone – permit comunicarea audio-text între mai multe persoane;

Team Talk – permit comunicarea audio între mai multe persoane.

Caracteristicile principale ale unui program de chat în mod multimedia bun sunt ușurința în utilizare, stabilitatea și nu în ultimul rând popularitatea sa, care determină numărul de utilizatori cu care putem intra în contact folosind programul respectiv.

Prin natura sa eterogenă și necontrolată de vreo autoritate, IRC este un mediu excelent de a exprima liber opiniile și identitatea proprie. Acest lucru implică însă și posibilitatea formării unor comunități ale căror preocupări nu sunt dintre cele mai corecte.

Comunicarea lipsită de bariere le permite celor experimentați în activități ilegale să le transmită celorlalți cunoștințele lor. De multe ori, aceștia din urmă doresc să își demonstreze capacitățile nou dobândite pentru a obține recunoaștere și a fi acceptați de comunitățile “experimentaților”, fiind astfel motivați suplimentar în a comite infracțiuni informatice.

3.7 Mesageria instantanee

Mesageria instantanee reprezintă un serviciu Internet ce permite comunicarea în timp real, în mod text, între utilizatori. Este foarte asemănătoare cu IRC din punct de vedere al functionalității, însă se deosebește de acesta prin faptul că utilizatorii comunică direct nefiind nevoie ca ei să se alăture unor canale (camere) de discuții aflate pe un server IRC. Succesul acestui serviciu a fost determinat de ușurința în utilizare, comparativ cu programele de chat (IRC), și de prezenta unei interfețe mai atrăgătoare.

Principiul de funcționare se bazează pe stabilirea unei conexiuni (cu ajutorul unui server central) între programele de mesagerie instantanee ale unor utilizatori Internet, ceea ce permite o comunicare extrem de rapidă, schimbul de mesaje fiind aproape instantaneu. Prin comparație, comunicarea ce are loc prin poșta electronică este mediată de mai multe servere și deci are o întârziere variabilă, mergând de la zeci de secunde la câteva minute.

Mesageria instantanee este folosită în principal pentru conversații în mod text, însă în același timp este posibilă realizarea de conversații în mod multimedia (audio-video) sau schimbul de fișiere între utilizatori.

Acest serviciu este oferit în mod gratuit de multe firme ce desfășoară o activitate în domeniul sericiilor Internet (AOL, Microsoft, Yahoo, Google, etc.).

După descărcarea programului de pe site-ul web al firmei ce oferă serviciul respectiv este necesară, de regulă, înregistrarea ca utilizator.

Cel mai mare neajuns al mesageriei instantanee este reprezentat de faptul că programele folosite nu sunt de obicei interoperabile între ele. Spre deosebire de IRC unde se poate comunica cu alți utilizatori indiferent de programul folosit de aceștia, în cazul mesageriei instantanee se formeaza comunități de utilizatori care sunt separate unele de altele, fără posibilități de interconectare.

Programele de mesagerie instantanee sunt gratuite, dar acest lucru își are "prețul" său, deoarece comunicarea, de regulă, se poate face doar cu utilizatorii care se află în aceeași rețea. Rezolvarea acestei probleme o reprezintă înregistrarea la mai multe firme ofertante de astfel de servicii și în consecință utilizarea mai multor programe de mesagerie instantanee în același timp.

Cele mai folosite programe de mesagerie instantanee sunt: Yahoo! Messenger (oferit de Yahoo), Skype (oferit de Microsoft), AIM/ICQ (oferite de AOL), Google Hangouts (oferit de Google) și Jabber. Există disponibile, de asemenea, o serie de aplicații de mesagerie pentru smartphone-uri: WhatsApp Messenger, Facebook Messenger, iMessage (oferit de Apple), Viber, Line, Tango, BlackBerry Messenger.

3.7.1 Programul Yahoo! Messenger

Yahoo! Messenger este un client de mesagerie instantanee ce permite utilizatorilor să poarte conversații în timp real (transmiterea/recepționarea de mesaje, convorbiri telefonice audio/video între calculatoare).

Pentru instalarea Yahoo! Messenger se vor parcurge următorii pași:

Se lansează Internet Explorer;

Se accesează adresa messenger.yahoo.com. Va apărea afișată pagina web a Yahoo! Messenger;

Se urmeză instrucțiunile afișate.

În continuare pentru a putea folosi Yahoo! Messenger este necesară înscrierea ca utilizator al serviciilor portalului Yahoo și urmarea procedurii de conectare (logare). Pentru aceasta se vor urma pașii:

1. Se lansează Yahoo! Messenger în unul din următoarele feluri:

În bara de instrumente Quick Launch se efectuează clic pe icon-ul Yahoo! Messenger

Se efectuează dublu clic pe icon-ul Yahoo! Messenger existent pe desktop

În bara de instrumente (aflata în partea sus), se efectuează clic pe icon-ul Yahoo! Messenger

2. În fereastra de verificare se introduce Yahoo ID-ul (numele de utilizator pe Messenger) și Password (parola).

Se marchează prin bifare (clic cu mouse-ul) toate opțiunile afișate. Acestea sunt:

Remember my ID & password – la momemntul lansării Yahoo! Messenger, în fereastra de logare ce apare, ID-ul și parola sunt deja introduse, utilizatorului rămându-i doar să efectueze clic pe butonul Sign In;

Sign in automatically – la lansarea Yahoo! Messenger conectarea este automata (nu mai apare fereastra de logare ca în cazul anterior);

Sign in as invisible to everyone – conectarea se realizează fără ca persoanele din lista de contacte a utilizatorului știe că acesta este on-line (invizibil pentru toți).

3. Se efectuează clic pe butonul Sign In. Se va deschide fereastra Messenger.

Dacă logarea a reușit aspectul ferestrei principale se schimbă în sensul că sub bara cu meniuri apare și o bara cu instrumente iar în bara de stare apare scris Available.

Elementele ferestrei Yahoo! Messenger sunt ilustrate în figura 3.24 și au următoarea semnificație:

Fig. 3.24 Elementele ferestrei Yahoo! Messenger

bara de meniu – cuprinde meniuri cu liste de comenzi;

bara de stare – conține ID-ul utilizatorului și starea acestuia;

bara de instrumente – conține butoane prin selectarea cărora se pot da comenzi rapide;

bara de căutare a contactelor – permite trimiterea rapidă de mesaje sau apelarea unor persoane din lista de contacte.

lista persoanelor din lista de contacte (Messenger List) ce sunt on-line sau off-line;

informații despre Phone Out și Phone In;

instalare plug-ins;

casetă afișare reclame;

căutare pe Internet – cuvântul introdus este căutat pe Web.

Conectarea și comunicarea cu alți utilizatori se poate realiza foarte simplu.

Se începe prin a tasta în bara de căutare a contactelor a numelui (ID-ul) utilizatorului dorit (care se află în lista de contacte). Pe măsură ce se tastează numele va apărea o listă cu contacte care încep cu litera tastată (figura 3.25).

Fig. 3.25 Căutarea în lista de contacte

După selectarea contactului se specifică modul de comunicare (figura 3.26).

Fig. 3.26 Selectarea modului de comunicare

În funcție de felul comunicării selectat Yahoo! Messenger va deschide o fereastră (de exemplu, va deschide o fereastra IM (Instant Message) pentru trimiterea unui mesaj instantaneu).

Stările unui contact sunt identificate printr-o serie de simboluri afișate la stânga ID-ului utilizatorului în Messenger List (figura 3.27).

Fig. 3.27 Stările unui contact

Modificarea stării unui contact se face prin efectuarea unui clic pe ID-ul din bara de stare și selectarea din lista apărută a opțiunii dorite de către utilizator (figura 3.28).

Fig. 3.28 Modificarea stării unui contact

4. FUNCȚII COLABORATIVE

4.1 Forum

Un forum de discuții este un grup de pagini web în care utilizatorii pot citi mesajele lăsate de ceilalți, mesaje grupate pe subiecte de discuție, în diverse categorii. Utilizatorii pot răspunde la mesajele altora, pe subiectele lansate de ei, sau pot trimite un mesaj pe un subiect cu totul nou, într-o categorie existentă, sau pot crea o nouă categorie.

Spre deosebire de listele de discuții, întreaga discuție se poartă pe pagina web dedicată, prin postarea unor comentarii online în funcție de tema de conversație aleasă, fără a mai fi nevoie de serviciul de poștă electronică.

Forumurile de discuții sunt resurse utile de informare și comunicare. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea efectuării de dezbateri pe diverse teme specifice, de interes, aceștia putând face schimb de informații și putând să-și împărtășească experiența proprie referitor la o temă anume.

Popularitatea forumurilor este imensă, în lume existând sute de mii de forumuri, cele mai active dintre ele primind zilnic sute de mesaje noi. Un forum universal, cu o mare varietate de teme de discuție, este Softpedia (http://forum.softpedia.com/).

Fiecare forum are un administrator/moderator care stabilește regulile de postare precum și drepturile utilizatorilor. Moderarea forumurilor se impune mai ales în condițiile în care anonimatul permite unor utilizatori să plaseze cu rea-credință mesaje critice s-au să manifeste un comportament care încalcă convențiile de conduită stabilite (netiquette).

4.2 Aplicații Knowledge Management

Nu există o definiție universală pentru Knowledge Management (KM) sau Managementul Cunoștințelor, așa cum nu există o părere unanimă despre ceea ce înseamnă “cunoștințe”. Din acest motiv conceptul de Knowledge Management trebuie privit într-un context amplu. Cea mai utilizată și acceptată interpretare a Managementului Cunoștințelor este aceea că reprezintă procesul de generare a valorii adăugate pentru capitalul intelectual al organizației. El combină o largă varietate de practici utilizate de organizație pentru a sintetiza, a identifica, crea, înmagazina și distribui cunoștințele astfel încât să poată fi reutilizate într-un proces de învățare continuu în cadrul organizației, dar și între organizații.

Se poate spune deci că Managementul Cunoștințelor reprezintă un proces organizațional sistematic de colectare, organizare și stocare a cunoștințelor angajaților în așa fel încât ele să poată să fie accesate și utilizate de alți membri ai organizației.

Managementul Cunoștințelor poate fi analizat din perspectiva nivelelor managementului, astfel, se poate obține următoarea clasificare a activităților Knowledge Managementului.

Knowledge Management strategic: la acest nivel Knowledge Managementul este asociat arhitecturii cunoștințelor organizației. Arhitectura cunoștințelor unei organizații este o privire asupra beneficiilor ce vor fi oferite clienților în anii următori, ce competențe de bază vor fi necesare pentru a crea aceste beneficii și cum va trebui să se schimbe „interfața” consumatorilor pentru a putea exploata maximum din beneficiile respective. Cu alte cuvinte arhitectura cunoștințelor se referă la cunoștințele și informațiile necesare pe termen lung, cum vor fi dobândite și implementate aceste cunoștințe și informații, respectiv cum se pot obține beneficiile maxime prin utilizarea acestora. Asta înseamnă că politicile și planurile acestor cunoștințe și informații trebuie să fie în concordanță cu obiectivele și strategiile organizației în care sunt utilizate. Mai mult de atât, în cadrul Knowledge Managementului strategic, cunoștințele sunt evaluate din punctul de vedere al relevanței lor strategice, stabilindu-se căror competențe trebuie să li se acorde atenție superioară și ce fel de politici trebuie aplicate pentru protecția cunoștințelor împotriva fraudelor și a furtului. Această activitate este cunoscută sub denumirea de control al cunoștințelor.

Knowledge Management tactic: Managementul tactic se referă la modalitățile de achiziție a resurselor, determinarea locațiilor potrivite, dezvoltarea de noi produse și/sau servicii, stabilirea și monitorizarea bugetelor. La nivelul Knowledge Managementului tactic se stabilesc reguli generale pentru administrarea cunoștințelor în termeni de delegarea de responsabilitate, proceduri și mijloace (motivaționale și financiare). Altfel spus, se referă la organizarea, finanțarea și controlul bugetului pentru activitățile managementului cunoștințelor.

Knowledge Management operațional: Managementul operațional are rolul de a utiliza facilitățile și resursele existente într-un mod cât mai eficient, în limitele constrângerilor bugetare existente. Pentru Managementul Cunoștințelor revine rolul de a stabili mijloacele concrete pentru dezvoltarea, stocarea, distribuția, utilizarea (reutilizarea) cunoștințelor și a informațiilor, în concordanță cu strategia și obiectivele organizației.

4.2.1 Rolurile și beneficiile Knowledge Managementului

Deși importanța Knowledge Managementului și valoarea pe care acesta o aduce în cadrul unei afaceri este într-o dezbatere continuă, este evident faptul că pentru organizații este necesară administrarea cunoștințelor deținute, într-un mod cât mai practic.

De ce este așadar nevoie de Managementul Cunoștințelor? Deoarece economiile de piață avansate sunt economii bazate pe cunoaștere; cunoștințele sunt o resursă greu de imitat, oferind posesorilor o anumită protecție; o organizație profesională se bazează mai mult pe proprietățile sale intelectuale decât pe cele materiale; piața este din ce în ce mai competitivă, rata inovațiilor este în continuă creștere; presiunea competitivă reduce numărul forței de muncă ce deține cunoștințe cu adevărat relevante; timpul acordat acumulării de experiență și de cunoștințe s-a diminiuat; mobilitatea crescută a forței de muncă duce la o mare pierdere de cunoștințe; schimbările de direcție strategică pot duce la pierderi de cunoștințe semnificative într-un anumit domeniu.

În acest context obiectivul Knowledge Managementului este acela de a livra valoare organizației. Rolul principal este de a produce resursele și capacitățile de cunoaștere necesare, astfel încât să permită organizației să învețe și să se adapteze mediului schimbător. De aici rezultă un al doilea rol al KM și anume acela de a scoate la iveală cunoștințele tacite pe care oamenii le dețin, ceea ce ei observă și învață din experiență, nu ceea ce este deja explicit formulat. Gestionarea cunoștințelor este mai mult decât adunarea cunoștințelor și transformarea lor în informații.

Knowledge Managementul conduce la o învățare, gândire și executare colaborativă, jucând un rol important la nivelul tuturor funcțiilor din cadrul unei organizații și anume: managementul strategic, managementul financiar, managementul calității, resurse umane și training, cercetare și dezvoltare, managementul de proiect, relații publice, marketing și vânzări, suport, administrare și operare.

Alte roluri îndeplinite de Knowledge Managementului sunt:

capacitatea de a sesiza cunoștințele adevărate;

instrument pentru inovare și perfecționare continuă;

facilitează schimbările manageriale;

accelerator pentru acțiuni de învățare și decizionale;

asigură eficacitatea oamenilor;

organizează și gestionează bunurile intelectuale colective.

Dar cel mai important rol al Managementului Cunoașterii rămâne acela de a administra capitalul uman. Aceste active imobilizate sunt transformate de către soluțiile de KM în cunoștințe și experiențe codificate, înmagazinate într-un format electronic, deținute de către organizație și folosite pentru a crea valoare în cadrul acesteia, nu sunt vulnerabile pierderilor de memorie sau de angajați și pot fi ușor accesate/transmise prin intermediul Intranetului.

Beneficii cheie:

sporește capacitatea organizației de a-și menține pozițiile de top și avantajele competitive;

îmbunătățește funcționarea operațională și maximizează agilitatea organizației;

accelerează procesele de învățare și inovare prin intermediul proceselor Managementului Cunoștințelor;

facilitează convergența cunoștințelor și mărește memoria companiei;

minimizează importanța unor procese precum reinvenția, pierderea de cunoștințe, printr-un management eficient și utilizarea unor soluții care crează un mediu de lucru productiv și creativ.

Beneficiile pentru organizație:

mărește notorietatea brandului firmei și statutul pe piață și ajută la obținerea și menținerea unei poziții fruntașe;

ajută la cunoașterea și înțelegerea clienților, asigură calitatea livrărilor și vine în întâmpinarea așteptărilor clienților;

ajută la dezvoltarea și menținerea rețelelor de parteneri, precum și puterea de gândire colectivă a angajaților;

crează un tot organizațional prin interconectarea funcțiilor din cadrul firmei și a informațiilor asemănătoare, având ca rezultat productivitatea și profitabilitatea firmei;

asigură un mediu favorabil pentru dezvoltare și inovare, vânzări, marketing, asistență și alte funcții, adăugând astfel mai multă eficiență și valoare afacerii;

ajută la educarea clienților într-un mediu în permanență schimbător.

4.2.2 Sisteme de Knowledge Management

Un Sistem de Knowledge Management (KMS) constă într-un ansamblu de metode și tehnici prin care se operaționalizează procesele de management al cunoștințelor, incluzând soluții de regăsire a documentelor, baze de date de expertiză, liste de discuții și sisteme de căutare după conținut, precum și tehnologii colaborative de filtrare.

Un Sistem de Knowledge Management reduce timpul pe care un angajat îl petrece pentru îndeplinirea activităților dependente de informații complexe și micșorează posibilitatea ca acesta să comită erori, fiind asistat zi de zi de către contextul global de cunoștinte al organizației.

Un Sistem de Knowledge Management permite refolosirea cunoștintelor dobândite în toate sectoarele de activitate ale organizației. Complexitatea informațiilor ce circulă în cadrul unei organizații și multitudinea acestora, fac căutarea și regăsirea acestora costisitoare, în lipsa unui sistem de Knowledge Management.

În general, organizațiile ce au nevoie de un Sistem de Knowledge Management, se confruntă cu următoarele probleme:

au acumulat un volum mare de informații (în general parțial structurat) ce sunt dificil de utilizat;

căutarea, găsirea și extragerea informației este dificil de realizat, ceea ce face practic ca informația să nu poată fi accesată;

informațiile sunt dificil de partajat și de reutilizat;

informațiile acumulate în cadrul organizației provin din multiple surse și se prezintă sub multiple formate.

Principalele obiective urmărite prin implementarea unui Sistem de Knowledge Mangement sunt:

crearea de informații de calitate necesare pentru prestarea de servicii și pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale;

gestionarea informațiilor structurate și destructurate, disponibile in cadrul organizației;

gestionarea tuturor iterațiilor disponibile ale unui document, prin introducerea unui sistem de versionare;

standardizarea informațiilor existente și a celor ce vor fi acumulate în viitor, pentru o mai bună evidență a acestora în cadrul organizației;

creșterea productivității prin reutilizarea informațiilor deja existente în sistem;

regăsirea informației în cadrul sistemului, printr-un motor de căutare multi-criterial;

facilitarea colaborării între persoane și grupuri din interiorul organizației;

determinarea precisă a nivelului de cunoștinte, al fiecărui angajat;

gestionarea comunităților cu aceleași interese, abilități, competențe, hobby-uri, etc.;

implementarea managementului identității electronice care să permită accesarea informațiilor pe baza profilului de utilizator și a drepturilor ce le revin;

identificarea experților în cadrul organizației.

Efectele implementării unui Sistem de Knowledge Management asupra proceselor de învățare, inovare și dezvoltare a expertizei sunt greu de cuantificat. Ținând cont că, în general, experiența joacă un rol important în procesul de învățare organizațională, beneficiile unui sistem KMS se amplifică pe măsura utilizării acestuia de către angajați. Astfel, pe termen lung, membrii organizației își vor extinde experiența în obținerea și utilizarea nu numai a cunoștințelor explicite, ci și a celor tacite, care presupun un efort mai mare pentru a fi accesate.

Un alt efect este acela că, prin utilizarea frecventă a sistemului, angajații vor căpăta deprinderi în a apela baza de cunoștințe ori de câte ori este necesar.

Luând în considerare argumentele de mai sus, putem trage concluzia că utilizarea sistemelor KMS poate conduce atât spre rezultate pozitive cât și negative. O organizație poate câștiga eficiență, pe termen scurt, prin standardizarea procedurilor de accesare a cunoștințelor, dar treptat își poate pierde capacitatea de inovare. Din acest motiv, un Sistem de Knowledge Management eficient este acela care asigură un echilibru între procesele de exploatare a cunoștințelor și cele de explorare a noilor soluții.

4.3 Groupware

Toți angajații unei organizații interacționează pentru a realiza sarcini comune. Tehnologia informației schimbă radical modul în care aceștia cooperează fiind utilizată pentru a distribui resurse informaționale, a comunica idei, a coordona eforturile unor membri ai organizației, etc.

În acest context, groupware desemnează tehnologii informatice care facilitează lucrul în echipă și care sunt utilizate în activități de comunicare, cooperare, coordonare și negociere din cadrul organizațiilor.

Având la bază aplicații software pentru lucrul în echipă, tehnologiile groupware au o largă aplicabilitate în cadrul proiectelor de management al firmelor.

Designul tehnologiilor groupware implică înțelegerea grupurilor de lucru (workgroups) și a modului cum se comportă persoanele în cadrul acestora. De asemenea implică o bună înțelegere a modului cum tehnologia informației afectează sarcinile utilizatorilor finali.

Managerul unui proiect groupware trebuie să cunoască gradul de omogenitate al utilizatorilor și rolurile pe care aceștia le vor avea într-un mediu de lucru colaborativ.

Putem deci defini groupware, ca fiind o metodă managerială informatică bazată pe utilizarea unor pachete software care facilitează lucrul în echipă și care determină o cooperare strânsă între membrii unui grup de lucru care pot acționa în aceleasi sau diferite spații sau perioade de timp.

Specialiștii privesc groupware ca pe o clasă de aplicații care facilitează coordonarea, comunicarea și cooperarea între membrii grupului.

Caracteristicile groupware sunt desemnate de conceptul „3C":

Comunicarea în cadrul grupului – se realizează în primul rând prin utilizarea mesageriei electronice. Cele mai importante facilități sunt listele de distribuție, prin care mesajul poate fi adresat unui grup de persoane, cataloagele de clasare a mesajelor, posibilitățile de căutare asistată a unor mesaje, posibilitatea securizării anumitor informații, etc. Realizarea unei comunicații eficiente între toate compartimentele unei firme și între diferite nivele ierarhice creează premizele luării celor mai bune decizii.

Coordonarea între membrii grupului – se regăseste sub trei forme: în timp, în spațiu și a sarcinilor. Coordonarea în timp se poate realiza prin intermediul unor aplicații software de tip Project Management și cu ajutorul unei agende electronice. Coordonarea în spațiu oferă posibilitatea cunoașterii locului în care se află participanții ce lucrează la un proiect. Tehnologiile tip web-camera au un rol important în acest tip de coordonare. Coordonarea sarcinilor presupune distribuirea electronică a sarcinilor fiecărui participant al grupului de lucru. Pe baza sa, fiecare membru al grupului cunoaște stadiul de realizare a obiectivelor celorlalți membri ai grupului.

Colaborarea – se realizează cu ajutorul unui set de tehnologii bazate în special pe tehnologii IP (Internet Protocol) și multimedia. Videoconferințele facilitează reuniunile la distanță și reprezintă cele mai importante aplicații de colaborare. Persoanele aflate la distanță și implicate într-un proiect comun pot colabora în timp real.

4.3.1 Avantajele unui proiect groupware pentru managementul unei firme

Un proiect groupware nu poate fi transpus în practică decât într-o firmă în care se practică un management participativ. Managerii firmelor performante își dau seama de nevoile crescute de partajare a informațiilor și recurg la adoptarea tehnologiilor groupware.

Implementarea tehnologiilor informatice colaborative destinate utilizatorilor finali determină oportunități dar și unele probleme pentru managerii firmelor. Stabilirea unui centru informatic destinat groupware-ului reprezintă o soluție. Prin intermediul acestui centru se realizează conexiunile electronice între participanții la un proiect din cadrul firmei. La începutul derulării activităților grupurilor de lucru, managerii ar trebui să apeleze la specialiști în tehnologia informației pentru a asista coordonarea și comunicarea în cadrul acestor grupuri. Ei pot interveni atunci când apar probleme sau pot observa deficiențele sistemului informatic proiectat pentru a funcționa în sistem groupware. De asemenea, managerii trebuie să stabilească politica privind achiziția de echipamente hardware și pachete software necesare îmbunătățirii performanțelor lucrului în echipă.

Principalul avantaj oferit de tehnologiile groupware este că membrii unui grup de lucru nu trebuie să acționeze în aceeași locație fizică. Ei pot fi membrii unui grup de lucru virtual, uniți prin sarcini și obiective comune dar nu și prin localizare geografică.

Deși pachetele groupware furnizează o varietate de aplicațiii care pot îndeplini numeroase sarcini, cooperarea, coordonarea și colaborarea reprezintă elementele cheie pentru managementul firmei.

Pachetele groupware determină automatizarea circuitelor informaționale, pot reprezenta un suport al luării deciziilor de grup și dezvolta diverse aplicații informatice care pot îndeplini anumite sarcini și care necesită anumite competențe.

Aplicațiile de bază ale pachetelor groupware destinate activităților de management sunt:

a) mesagerie electronică – se bazează pe trimiterea mesajelor electronice către membrii

grupurilor de lucru și utilizează e-mail, VoIP, sisteme bulletin board etc;

b) întâlniri electronice – facilitează reuniunile electronice ale grupurilor de lucru (de exemplu, videoconferințe);

c) managementul programării sarcinilor – se realizează prin intermediul calendarelor electronice;

d) managementul proiectelor – are la bază aplicații software care permit înregistrarea, programarea și alocarea optimă a resurselor pentru diferite proiecte manageriale;

e) managementul informațiilor distribuite – se realizează prin utilizarea de programe care generează blocarea circuitelor informaționale când unele informații sunt preluate de utilizatorii care nu ar trebui să aibă acces la ele din diferite motive. Sunt de asemenea implementate sisteme de parolare pentru informații strategice pentru firmă.

Dintre principalele beneficii aduse de groupware enumerăm:

facilitează comunicarea, care devine mai rapidă, mai clară și mai persuasivă;

permite comunicarea când nu ar fi posibilă în alt mod;

determină scăderea costurilor de călătorie ale membrilor organizației care trebuie să se deplaseze spre exemplu, la o negociere;

permite formarea unor grupuri de interese comune care nu ar putea atrage în alt mod un număr suficienți de participanți;

salvează timp și resurse financiare în coordonarea grupurilor de lucru;

facilitează rezolvarea problemelor de către un grup;

permite modalități moderne și ieftine de comunicație.

Aceste avantaje ar trebui să convingă managerii organizațiilor care nu au adoptat încă tehnologii groupware de necesitatea acestora pentru creșterea performanțelor organizațiilor pe care le conduc.

4.4 Rețele și site-uri de socializare

4.4.1 Social media – medii de interacțiune socială

Social media, sau mijloacele de comunicare socială, sunt acele medii utilizate pentru interacțiune socială și care folosesc ca platformă Internetul și tehnologiile mobile.

Dacă în comunicarea personală e vorba de o relație unu la unu, în care cele două persoane implicate sunt pe rând emițător și receptor, în social media, comunicarea se realizează după modelul mulți către mulți (unde termenul mulți este, desigur, relativ).

În acest context, social media se definește ca fiind un set de tehnologii care utilizează Internetul pentru a facilita comunicarea între trei sau mai mulți oameni.

Sintagma social media a început să fie folosită odată cu succesul site-urilor de socializare MySpace (apărut în 2003) și Facebook (2004).

Dacă social media se referă la procesele de interacțiune socială prin Internet, sintagma Web 2.0, folosită pentru prima dată în 2004, definește o serie de aplicații de Web care le permit utilizatorilor să interacționeze și să contribuie în Internet, în loc să consume pasiv conținutul creat pentru ei. Orice proiect online sau aplicație care le permite utilizatorilor obișnuiți să fie participanți activi pe Internet poate fi etichetat drept Web 2.0.

Web 2.0 poate fi definit drept platforma ce face posibilă evoluția social media, fundația ideologică și tehnologică pentru acestea.

User Generated Content (UGC), conținutul generat de utilizatori, este suma modurilor în care oamenii se folosesc de social media. Sigur, se poate obiecta că orice producție plasată pe Web este generată de utilizatori.

De aceea a și fost nevoie ca un organism precum Organizația Economică pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD) să vină cu o definiție care să stabilească în ce condiții putem vorbi despre UGC:

Conținutul să fie publicat pe un site accesibil tuturor sau pe un site de socializare accesibil unui grup de oameni;

Să reflecte o doză de efort creator;

Să fie creat în afara rutinelor și practicilor profesionale.

Prima condiție exclude contribuțiile publicate pe e-mail sau pe platformele de mesagerie instantanee. A doua exclude simpla operațiune de a copia un link sau a da mai departe un mesaj. Cea de-a treia exclude scopurile comerciale și participarea profesioniștilor.

Așadar, social media reprezintă un grup de aplicații Internet dezvoltate pe baza fundamentelor ideologice și tehnologice ale Web 2.0 care permit crearea și schimburile de conținut generat de utilizatori. Cu alte cuvinte, social media se folosește de caracterul interactiv al Internet-ului ca să permită utilizatorilor să producă, să comunice, să colaboreze.

4.4.2 Tipuri de social media

Varietatea social media este foarte mare, în principiu, tot ceea ce permite consumarea activă a conținutului informativ și de divertisment, interacțiunea și colaborarea între utilizatori intră sub umbrela social media: de la programele care le permit utilizatorilor să lucreze împreună, de pe calculatoare diferite, în același document, precum Google Docs, la site-urile de tip wiki, cum este și Wikipedia, care facilitează contribuții colective la diverse proiecte; de la bloguri și platforme precum WordPress sau Drupal la rețele de socializare ca Facebook sau Hi5, trecând prin servicii de microblogging cum sunt Twitter, Foursquare sau Cirip; de la site-uri video ca YouTube sau Trilulilu la cele pentru fotografii, ca Flickr și Picasa; de la servicii de transmisie în direct (livecasting) ca Justin.tv sau Blip la cele care permit difuzarea de prezentări stil PowerPoint, cum sunt Scribd ori SlideShare, sau servicii muzicale și audio, ca Pandora, Last.fm ori Groove Shark; de la nenumăratele site-uri unde utilizatorii își fac publice experiențele și opiniile în privința serviciilor și produselor comerciale la platformele de divertisment, precum lumile și jocurile virtuale, unde sute de mii de persoane interacționează simultan.

Fig. 4.1 Statistici social media în România

Social media poate fi împărțită în șase mari tipuri: proiecte de colaborare, bloguri, comunități pentru producerea de conținut, rețele de socializare online, lumi virtuale (jocuri) și societăți virtuale.

1. Proiecte de colaborare. Wiki-urile, platforme ce permit oricărui utilizator să intervină asupra unei pagini de Web și să o schimbe cum dorește, sunt printre exemplele cel mai des citate, Wikipedia, fiind elementul reprezentativ. Un alt exemplu bine cunoscut este WikiLeaks, o platformă creată pentru a permite publicarea anonimă de documente secrete, în scopul declarat al creșterii transparenței guvernelor și organizațiilor.

Serviciile de social bookmarking, ca Delicious (http://del.icio.us), prin care utilizatorii marchează articole pe care le consideră notabile pe Internet și le recomandă contactelor și prietenilor, sunt un alt exemplu de colaborare în social media.

2. Bloguri. De la jurnalele personale din anii ’90, blogurile îmbracă acum numeroase forme. Sunt de autor sau colective. Generaliste sau specializate. Există bloguri scrise de jurnaliști, dar și bloguri scrise de președinți de țară. Sunt bloguri de companie, bloguri integrate în site-uri de știri, bloguri dedicate unui eveniment, și desigur, foarte multe bloguri întreținute de utilizatori neafiliați.

3. Comunități dedicate producției de conținut. Sunt incluse aici toate tipurile de site-uri prin care utilizatorii pot produce și distribui diverse tipuri de media. Flickr și Picasa pentru fotografii, YouTube sau Vimeo pentru videoclipuri, SlideShare pentru prezentări de tip PowerPoint. BookCrossing e un site pe care utilizatorii îl folosesc pentru a face schimb de cărți. TextNovel e un site în care scriitorii amatori și profesioniști își pot încărca romanele în curs de scriere sau definitivate. Autorii pot să adune susținători, să câștige premii și chiar să semneze contracte de publicare cu edituri.

4. Rețele de socializare online. O rețea socială este o colecție de relații ce leagă între ei oameni, statusuri sociale sau alte unități de analiză, cum sunt grupurile sau organizațiile formale.

O rețea socială este o structură socială alcătuită din noduri (persoane sau organizații), legate prin unul sau mai multe tipuri particulare de interdependențe (valori, idei, prietenie, antipatie, asemănare, conflicte).

Un site de tip rețea socială (rețea de socializare online) este un serviciu bazat pe Web care permite persoanelor să-și construiască un profil public sau semi-public, să construiască o listă cu alți utilizatori cu care partajează o conexiune și să vadă listele similare ale acestora din urmă. Natura conexiunilor poate varia de la un site la altul, iar rezultatul este o structură de tip graf, adesea foarte complexă. Membrii unei rețele de socializare sunt legați între ei în mod informal, fără obligații, dar de obicei contribuie activ la colectarea și răspândirea informațiilor prin intermediul Internet-ului.

Ceea ce face unice site-urile de tip rețea socială nu este faptul că acestea permit indivizilor să se întâlnească unii cu alții și să interacționeze, ci că le oferă posibilitatea să-și creeze și să facă publică propria rețea socială.

Rețelele de socializare fac parte din fenomenul relativ nou, global, numit Web 2.0 (figura 4.2).

Fig. 4.2 Caracteristici ale rețelelor de socializare

O listă a rețelelor de socializare românești poate fi consultată la adresa: http://www.bree.ro/discutii/diverse/2122-lista-intreaga-a-retelelor-de-socializare-romanesti.php

5. Lumi virtuale (jocuri). Lumile virtuale sunt universuri tridimensionale cibernetice în care utilizatorii își pot construi sau împrumuta identități (avataruri) prin care să interacționeze cu alți utilizatori. World of Warcraft, este un exemplu în acest sens.

6. Societăți virtuale. Second Life, proiectul companiei Linden Research, este un exemplu al unei astfel de lumi.

4.4.3 Rețelele de socializare și administrația publică

Tehnologia informației evoluează constant, punând la dispoziție noi oportunități de transformare a instituțiilor de stat și noi forme de comunicare cu publicul. Instrumentele de comunicare oferite de social media fac parte din șirul de tehnologii moderne care înlesnesc schimbul interactiv de informații, interoperabilitatea, precum și colaborarea în rândul angajaților instituțiilor de stat și între aceștia și publicul larg.

Prezența pe rețelele de socializare a unei instituții de stat contribuie la îmbunătățirea interactivității dintre aceasta și publicul pe care îl deservește, la o mai bună transparență a activităților, o mai mare asumare a responsabilităților pentru politicile și serviciile guvernamentale.

Instrumentele de comunicare utilizate de instituțiile publice, inclusiv rețelele de socializare, trebuie să țină cont de obiectivele de comunicare, colaborare și schimbul de informații, fără a neglija aspectele de securitate, confidențialitate și profesionalism.

În scopul instruirii și familiarizării funcționarilor publici și a responsabililor cu comunicarea de la nivelul autorităților administrației publice din România, cu procedurile de utilizare a rețelelor de socializare în activitatea desfășurată, prezentăm în continuare o serie de informații și recomandări cuprinse în “Ghidul de utilizare a rețelelor sociale în sectorul public”, ghid elaborat în 2013 de Centrul de Guvernare Electronică (CGE) din Republica Moldova, cu sprijinul ”The Research Foundation of State University of New York”.

Conturile instituțiilor publice pe rețele de socializare sunt considerate drept canale oficiale de comunicare ale acestora. Dacă în ceea ce privește procesul de creare a unui cont nu există dificultăți de ordin tehnic, ulterior pot apărea probleme legate de menținerea integrității conținutului. Se impune deci elaborarea de proceduri specifice care vizează procesele de creare, identificare și gestionare a contului.

În acest sens se fac o serie de recomandări:

Crearea contului

Fiecare unitate de stat va elabora o procedură de autorizare pentru funcționarii abilitați să deschidă un cont de serviciu. În cooperare cu departamentul tehnologii informaționale al instituțiilor, șeful departamentului comunicare sau un reprezentant al acestui departament vor fi instanțele care vor autoriza și revizui decizia de deschidere a contului. În acest sens, sarcinile șefului departamentului comunicare vor include evaluarea tuturor cererilor de utilizare a mijloacelor de socializare, verificarea angajaților cu acces autorizat la instrumentele de socializare și consultarea cu departamentul tehnologii informaționale pentru a preveni riscurile ce pot apărea odată cu accesarea platformelor de socializare.

Identificarea contului

Orice cont de socializare al unei unități guvernamentale va indica clar că acesta este gestionat de unitatea respectivă. Orice cont de socializare gestionat de o unitate de stat va afișa la un loc vizibil informațiile de contact care să cuprindă cel puțin:

Numele persoanelor responsabile de gestionarea contului

Funcția acestora

Contacte

Gestionarea contului

Conducerea instituțiilor publice va desemna responsabili de gestionarea conturilor pe rețelele de socializare și administratori de conturi. Fiecare cont oficial va avea un log separat corespunzător fiecărei parole, deoarece utilizarea aceleiași parole pentru accesarea mai multor conturi crește vulnerabilitatea acestor conturi. În cazul în care un administrator de cont pe rețelele sociale va fi înlăturat de la administrarea contului sau destituit din funcție, partea responsabilă de gestionarea conturilor va modifica imediat parola și informațiile de pe cont în scopul menținerii controlului asupra contului deschis în cadrul instituției. Informațiile noi și modificările efectuate la cont vor fi puse la dispoziția părții responsabile imediat după producerea schimbării.

În scopul evitării situațiilor de risc care pot afecta imaginea instituției, partea responsabilă de gestionarea conturilor va întreprinde măsurile necesare pentru a asigura securitatea contului.

Procesul de creare a conținutului

Conținutul de pe conturile de socializare plasat în numele instituției de stat și distribuit prin canalele oficiale de socializare va fi considerat drept informație cu caracter oficial. Ținând cont de aceasta, se impune asigurarea corectitudinii conținutului pentru a păstra integritatea datelor. Mai mult, limbajul utilizat pe cont va corespunde întocmai limbajului comunicărilor oficiale. Prin urmare, unitățile din cadrul instituțiilor de stat vor desemna părți responsabile de crearea și aprobarea informațiilor plasate pe conturile de socializare bazându-se pe setul minim de cerințe enumerate mai jos.

Roluri și responsabilități

Fiecare instituției publică trebuie să elaboreze o procedură de autorizare a angajaților cu drept de contribuție la conținut. Persoanele cărora li s-au desemnat aceste roluri vor fi responsabile de actualizarea la timp a conținutului plasat pe contul oficial. Fiecare unitate guvernamentală își va elabora o procedură adecvată contextului de serviciu și va respecta cel puțin următoarele principii:

Doar funcționarii autorizați vor avea dreptul să plaseze informații pe paginile oficiale de socializare, Web 2.0 și alte rețele de socializare din numele instituției de stat. Acest principiu se va aplica în toate cazurile, fie că pagina este gestionată din interiorul instituției fie din exterior.

Angajații instituțiilor de stat nu-și vor exprima opiniile din numele instituției pe care o reprezintă pe forumurile neguvernamentale; excepție vor fi cazurile când plasarea acestor opinii este autorizată de persoana responsabilă de comunicarea pe rețelele de socializare oficiale, de obicei șeful departamentului comunicare.

Atunci când postează sau fac schimb de informații pe forumurile externe de socializare, angajații instituțiilor de stat autorizați să comunice din numele instituției se vor legitima indicând: 1) numele deplin; 2) funcția; 3) direcția în care activează și 4) datele de contact. Postările se vor limita doar la scopul prevăzut de autorizare pentru fiecare caz specific.

Conținutul

Angajații instituțiilor guvernamentale care folosesc mijloacele de socializare pentru a se exprima din numele instituției de stat trebuie să țină cont că afirmațiile sunt făcute din numele instituției. De aceea, aceștia vor face postări sau comentarii echilibrate.

Informațiile de pe paginile guvernamentale care vor conține oricare dintre însușirile enumerate mai jos nu vor fi postate:

Limbaj sau conținut vulgar;

Limbaj sau tonalitate ofensive;

Conținut care promovează, încurajează sau perpetuează discriminarea pe criterii de rasă, convingeri, culoare, vârstă, religie, statut matrimonial, naționalitate, dezabilitate fizică sau mintală sau orientare sexuală;

Conținut obscen sau link-uri la conținut obscen;

Solicitări de afaceri;

Desfășurarea sau încurajarea activităților ilegale;

Informații care ar putea pune în pericol siguranța sau securitatea publică sau securitatea sistemelor publice;

Conținut care încalcă interesele de proprietate juridică a oricărei alte părți;

Promovarea sau opunerea față de vreun candidat la funcție politică sau promovarea sau opunerea față de orice plebiscit;

Utilizatorii nu vor posta sau dezvălui informații ce țin de drepturile de proprietate, date cu caracter confidențial, informații secrete, date personale sau date ce țin de proprietatea intelectuală a Guvernului.

Implicarea cetățenilor

Informațiile care se conțin pe conturile de socializare ale instituțiilor de stat pot veni și de la publicul larg. Dat fiind caracterul public al rețelelor de socializare și speranța la o participare activă din partea cetățenilor, va fi necesar ca instituțiile de stat să-și elaboreze procedee eficiente pentru gestionarea implicării cetățenilor, inclusive desemnarea clară de roluri și responsabilități, norme cu privire la informațiile postate de cetățeni și proceduri de încorporare a feedback-ului din partea acestora.

Roluri și responsabilități

Toate informațiile din partea publicului vor fi arbitrate de angajați autorizați ai instituției guvernamentale, aceștia fiind instruiți să monitorizeze și să răspundă la comentariile și conținutul plasate de cetățeni pe rețelele de socializare. Fiecare unitate guvernamentală va desemna o asemenea persoană (sau mai multe) în funcție de contextul de serviciu.

Rolurile și responsabilitățile acestor angajați vor stipula și intervalul de timp acceptabil pentru a primi postări și pentru a răspunde la comentarii și solicitări.

Norme privind conținutul din partea cetățenilor

Unul dintre cele mai importante obiective pe care instituțiile de stat doresc să-l realizeze prin intermediul rețelelor de socializare este interacțiunea efectivă cu cetățenii în condiții de risc minim. Pentru aceasta, instituțiile de stat sunt încurajate să-și elaboreze un cod public de conduită pentru utilizatorii publici, cu descrierea comportamentului adecvat din partea cetățenilor utilizatorilor. Codul trebuie sa fie comunicat explicit pe fiecare rețea de socializare. De asemenea, codul public de conduită va indica clar tipurile de conținut interzis și modul în care va fi tratat asemenea conținut. Codul va aborda cel puțin următoarele aspecte:

Comentariile irelevante sau ieșite din context

Limbajul vulgar

Comentariile care promovează discriminarea

Comentariile care promovează activitățile ilegale

Comentariile care încalcă orice drepturi legale sau drepturi asupra proprietății intelectuale.

Normele ce țin de conținut vor include și perioadele de timp alocate pentru a revizui comentariile, postările și răspunsul instituției, pentru a corespunde așteptărilor publicului.

Angajații responsabili de monitorizarea și plasarea răspunsurilor vor fi instruiți corespunzător cu privire la metodele de aplicare a normelor de reglementare a conținutului. Cenzurarea neadecvată a postărilor va restrânge colaborarea și participarea publicului. Angajații responsabili de monitorizare vor face tot posibilul pentru a include orice feedback semnificativ din partea cetățenilor, fie acesta pozitiv sau negativ.

Procedee de încorporare a feedback-ului din partea cetățenilor

Acțiunile de socializare create cu scopul de a antrena publicul în deciziile luate de instituțiile de stat în materie de ghid, ordonanțe și servicii sau orice alte acțiuni ale Guvernului vor fi bazate pe un șir de procedee, care vor articula modul de încorporare a feedback-ului. Partea responsabilă de monitorizare și răspuns la feedback-ul publicului va stabili o procedură clară de comunicare cu alte direcții din cadrul instituției de stat, astfel asigurând utilizarea adecvată a feedback-ului solicitat prin rețelele de socializare. Procedura selectată va fi explicată clar și afișată pe canalul de socializare utilizat de instituție.

Utilizarea contului de către angajați

Utilizarea rețelelor de socializare în cadrul unei instituții guvernamentale poate fi grupată în 3 categorii: utilizarea de către întreaga instituție – în acest caz angajații folosesc canalul de socializare din numele instituției; utilizarea profesională – angajații instituției folosesc mijloacele de socializare în scopul dezvoltării profesionale și utilizarea personală – angajații accesează instrumentele de socializare în timpul orelor de lucru în scopuri personale. Fiecare unitate guvernamentală va decide dacă permite utilizarea mijloacelor de socializare de către angajați și va stabili limitele adecvate de utilizare.

Managerii din cadrul instituției vor fi responsabili să comunice regulile de utilizare și să asigure respectarea acestora de către angajați. Fiecare instituție de stat va aborda cel puțin trei aspecte legate de utilizarea de către angajați: accesul angajaților, utilizarea admisibilă și comportamentul angajaților.

Accesul angajaților

Fiecare instituție de stat va stabili în ce măsură va permite angajaților accesul la instrumentele de socializare. Accesul poate fi îngăduit tuturor angajaților, poate fi limitat în dependență de funcția deținută sau poate fi permis doar accesul la un număr prestabilit de rețele. Fiecare unitate guvernamentală va determina tactica de utilizare în funcție de contextul de serviciu.

Dacă accesarea este permisă doar unui grup de angajați sau pe un număr limitat de rețelele de socializare, instituția de stat va elabora și afișa următoarele proceduri:

Va fi stabilită o procedură prin care angajații vor solicita accesul la instrumentele de socializare. Această procedură va detaila următoarele:

a) pașii pe care trebuie să-i întreprindă un angajat atunci când solicită acces;

b) materialele care trebuie prezentate pentru a-i sprijini solicitarea;

c) decizia persoanei autorizate cu privire la solicitare;

d) temeiurile pe care se va baza decizia;

e) în ce mod și în cât timp va fi comunicată decizia solicitantului.

Va fi stabilită o procedură prin care angajații solicită utilizarea unor rețele de socializare specifice. Această procedură va detaila următoarele:

a) materialele care trebuie prezentate pentru a sprijini solicitarea de acces a rețelei;

b) persoana autorizată să decidă asupra solicitării;

c) temeiurile pe care se va baza decizia;

d) în ce mod și în cât timp va fi comunicată decizia solicitantului.

În general, principalul criteriu de aprobare a accesului angajaților trebuie sa fie îmbunătățirea performanței lor profesionale care să ducă la sporirea randamentului și rezultatelor produse.

Utilizarea admisibilă

Regulile de utilizare a rețelelor de socializare de către angajați sunt similare cu acelea care reglementează accesul la internet, email și alte TI. Unitățile guvernamentale sunt încurajate să verifice mai întâi dacă pot aplica ghidurile existente și, la necesitate, să efectueze modificările de rigoare pentru a le ajusta la mijloacele de socializare.

În timpul orelor de lucru sau atunci când folosesc un dispozitiv din inventarul instituției de stat, angajații nu vor avea dreptul să utilizeze rețelele de socializare în scopuri politice, pentru a realiza tranzacții comerciale sau afaceri personale. Angajații trebuie să țină cont că utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de socializare poate servi drept temei pentru acțiuni disciplinare. Normele de utilizare admisibilă trebuie să cuprindă următoarele arii:

Utilizarea din numele instituției

Angajații responsabili de menținerea prezenței instituției pe rețelele de socializare au dreptul să le utilizeze în beneficiul instituției. Acest lucru presupune monitorizarea forumurilor sociale relevante, menținerea prezenței instituției pe rețelele de socializare și monitorizarea tendințelor și a practicilor optime de utilizare a rețelelor de socializare în instituțiile de stat.

Scopurile utilizării rețelelor de socializare sunt următoarele:

Interacțiunea cu cetățenii în timp real;

Informarea cetățenilor;

Consultarea inițiativelor și documentelor publice;

Implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor;

Efectuarea sondajelor de opinie.

Utilizarea contului în scopuri profesionale

Personalul care accesează rețelele de socializare în vederea îmbunătățirii performanței profesionale va automonitoriza utilizarea pentru a se asigura că activitățile de pe canalele de socializare contribuie la creșterea profesională și nu o împiedică. Abilitățile căpătate de un angajat în urma utilizării rețelelor de socializare în timpul orelor de lucru trebuie sa fie direct legate de sarcinile și atribuții prevăzute de fișa de post.

Utilizarea contului în scopuri personale.

Angajații care administrează conturile oficiale ale instituțiilor pe rețele de socializare nu vor publica opinii personale pe aceste pagini de pe contul instituției. Angajații instituțiilor publice nu pot utiliza conturile personale în timpul orelor de lucru dacă nu sunt autorizați pentru aceasta. Angajații nu vor avea dreptul să utilizeze adresa de mail sau parola de la locul de muncă pentru conturile lor personale de pe rețelele de socializare.

Comportamentul angajaților

Comportamentul angajaților pe rețelele de socializare în timpul orelor de lucru va fi reglementat de normele existente privind conduita la locul de muncă. Angajații vor manifesta precauție cu privire la informațiile lor personale sau profesionale afișate pe rețelele de socializare. Toți angajații, indiferent de gradul de acces la mijloacele de socializare, vor respecta următoarele reguli generale:

Angajații care accesează rețele de socializare prin intermediul conturilor deschise de instituția de stat și care se exprimă din numele instituției, vor respecta toate normele ce țin de comportamentul inadmisibil la locul de muncă, inclusiv ghidurile privind comportamentul admisibil, acordurile de utilizare, prevederile referitoare la hărțuirea sexuală, etc. Toate informațiile comunicate prin rețelele guvernamentale vor avea caracter profesional și vor respecta ghidurile, normele și așteptările instituției cu privire la comunicare.

Angajații instituției de stat vor putea să-și includă funcția oficială pe conturile personale de pe rețelele de socializare. În același timp, funcționarii care nu sunt autorizați să se exprime din numele instituției vor menționa clar că toate activitățile și comentariile de pe rețelele de socializare nu reprezintă în niciun fel poziția oficială a instituției. Termenii de utilizare vor fi clar afișați pe fiecare pagină de socializare.

Angajatul instituției de stat va răspunde de acțiunile sale pe rețelele de socializare asigurând că acestea nu cauzează niciun prejudiciu imaginii instituției.

Aspecte privind securitatea

Rețelele de socializare prezintă riscuri de securitate. De aceea, unitățile guvernamentale vor întreprinde toate măsurile posibile pentru a-și proteja canalele de comunicare, infrastructura și informațiile private și confidențiale despre angajați și public. Cele mai frecvente modalități de a ataca securitatea rețelelor sociale includ phishing-ul datelor de autentificare, tehnici de manipulare – social engineering, falsificarea identității – spoofing și atacarea aplicației web. În același timp, pașii accelerați cu care se dezvoltă tehnologiile informaționale impun necesitatea actualizării continue a protocoalelor de securitate pentru a face față noilor amenințări de securitate. Prin urmare, fiecare unitate guvernamentala își va educa angajații privind riscurile asociate utilizării rețelelor sociale și modalităților de atenuare a acestora. În general, utilizarea paginilor de socializare va fi reglementată de normele de securitate curente, aplicate la întregul sistem de tehnologii informaționale.

Pe lângă ghidul privind securitatea informațională, instituția va mai întreprinde următorii pași:

Angajaților nu li se va fi permite să utilizeze adresa de email sau parola de la locul de muncă pentru a-și accesa conturile în rețele de socializare.

Angajații nu vor avea “privilegii de administrator” pe calculatoarele de serviciu cu acces la Internet.

Direcția tehnologii informaționale din fiecare unitate de stat va revizui tehnologiile selectate, clienții și plugins-urile cu scopul de a preveni vulnerabilitatea sistemelor informatice înainte de utilizarea acestora.

Pentru a menține securitatea utilizatorilor și a parolelor în rețeaua instituției, persoanele autorizate cu acces la rețele de socializare vor folosi nume de utilizatori și parole diferite de cele aplicate în rețeaua de serviciu.

Se interzice transferul de date sensibile pe platformele de socializare.

Aceste tehnologii sporesc vulnerabilitatea unui calculator la atacurile de tip denial of service (DoS). Utilizatorii autorizați își vor configura mijloacele de socializare, Web 2.0 sau clienții din rețelele sociale, blocând mesajele de la surse neautorizate.

Angajații trebuie să știe ce date pot sau nu pot fi diseminate.

Utilizatorii din cadrul unității guvernamentale vor fi instruiți în materie de securitate informatică și anume în sfera riscurilor generate de divulgarea datelor pe rețelele de socializare și mecanismelor de atacare a securității.

Utilizatorii din cadrul instituțiilor guvernamentale vor fi instruiți cu privire la ghidurile de utilizare și securizare a mijloacelor de socializare, fapt care îi va ajuta să-și controleze mai bine propria securitate și să se protejeze mai eficient contra dezvăluirilor neatente de informații de serviciu sensibile.

Înainte de a autoriza accesul pe paginile de socializare, utilizatorii din cadrul instituțiilor guvernamentale vor fi instruiți cu privire la amenințările specifice asociate rețelelor sociale.

Aspecte de ordin legal

Accesul la paginile de socializare și utilizarea lor în cadrul unităților de stat vor fi reglementate prin legi, ghiduri și proceduri existente și aplicabile, inclusiv acelea privind securitatea informațională. Toate tipurile de utilizare vor respecta aceste reguli precum și normele prevăzute de acest document. Utilizarea mijloacelor de socializare în cadrul unei instituții guvernamentale poate duce la apariția unui șir de probleme de ordin legal.

Majoritatea acestora sunt evitate prin exercitarea de bun simț și respectarea normelor existente de conduită. În același timp, este important să se clarifice parametrii juridico-legali în care operează instituția, mai ales ținând cont că dezvoltarea accelerată și dinamica de dezvoltare a mijloacelor de socializare pot genera probleme juridice.

Sursă:http://itmoldova.com/2013/02/04/cge-pune-in-circulatie-ghidul-de-utilizare-a-retelelor-sociale-in-sectorul-public/

5. APLICAȚII ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

5.1 Relații publice online

5.1.1 Conceptul de e-PR

Relațiile publice în mediul online (e-PR), reprezintă toate formele de organizare eficientă a comunicării în mediul online, în care participanții comunică între ei cu ajutorul Internetului sau a Intranet-ului.

Considerat unul din cele mai moderne instrumente ale politicii de comunicare care întrunește veritabile atribute promoționale, și bazându-se pe instrumentele oferite de Internet (Internet-based tools), e-PR face posibilă publicarea, transmiterea și analizarea activităților de PR în modalități care, până acum, nu au fost disponibile.

e-PR este de asemenea și un instrument de comunicare de marketing corespunzător pentru categorii diferite de stakeholderi.

Astfel, în timp ce publicitatea, promovarea vânzărilor și vânzările personale sunt în mod obișnuit orientate către consumatori și prospecți, relațiile publice online sunt folosite pentru a influența în sens pozitiv un public divers, pentru a crea un climat de încredere, simpatie și înțelegere mutuală între o organizație și mediul său, incluzând aici atât acționarii și angajații, mass-media, furnizorii, comunitatea locală precum și consumatorii, cumpărătorii organizaționali sau alte grupuri de interese.

În tabelul 5.1 sunt prezentate cele mai importante categorii de persoane și grupuri interesate de buna funcționare a organizației împreună cu conținutul e-PR specific ce le este adresat.

Tabelul 5.1

Conținutul e-PR pentru diverși stakeholderi

Internetul se dovedește a fi unul din cele mai eficiente medii pentru a oferi audienței nou formate datele pe care le dorește, campaniile de PR având un impact asupra consumatorului mai puternic și mai de durată decât publicitatea.

Astfel, putem vorbi de Internet ca fiind un nou canal pentru PR doar dacă următoarele cerințe sunt îndeplinite simultan:

există o coordonare a comunicării între organizație și publicul său (comunicarea are loc în dublu sens);

fiecărei categorii de public îi corespund anumite instrumente sau tehnici de acțiune;

Internetul este integrat în strategia de comunicare a organizației.

5.1.2 Modalități specifice de acțiune pentru relațiile publice online

În mediul online, în funcție de publicul vizat, o organizație are la dispoziție o gamă largă de metode și tehnici care permit eficientizarea activităților de PR.

Practica acestui domeniu de acțiune a consacrat deja o serie de tehnici specifice, ce pot fi grupate în trei categorii distincte:

tehnici de primire;

tehnici utilizate în relațiile cu mass-media;

tehnici legate de evocarea unui eveniment special.

Tehnici de primire

e-mail PR

E-mail-ul a devenit o metodă de comunicare larg acceptată și utilizată atât în comunicațiile externe cât și interne ale unei organizații. Părerile specialiștilor despre utilizarea poștei electronice ca vehicul e-PR eficient în procesul de comunicare sunt însă împărțite. Unii o consideră a fi cea mai puțin eficientă metodă de comunicare internă, între conducerea organizației și subordonați, deoarece e-mail-ul poate lăsa loc de neînțelegere sau poate fi o metodă de eschivare a conducerii de la întâlnirile față-în-față cu angajații atunci când au de dat vești proaste. Alții, dimpotrivă, sunt de părere că poșta electronică reprezintă metoda cea mai eficientă de comunicare atât pe orizontală cât și pe verticală. Unii chiar optează pentru înlocuirea ei, în comunicarea internă, cu programe de mesagerie instantanee.

Inserțiile în newslettere

Newsletterul sau buletinul informativ electronic reprezintă o publicație, de obicei periodică (săptămânal, lunar), ce cuprinde diverse informații dintr-un anumit domeniu, fiind distribuit pe bază de abonament. El reprezintă un mijloc de educare și informare a clienților și potențialilor clienți despre produse, companie, valorile și oamenii acesteia. În plus, organizația poate fi adusă periodic în fața clienților și potențialilor clienți, generând reacții pozitive care, în cele din urmă, conduc la apariția mai multor oportunități.

Utilizarea unor newslettere pentru comunicarea în interiorul sau exteriorul organizației prezintă avantajul costurilor reduse de publicare și difuzare și transmiterii scrise a informațiilor de interes. Este de dorit ca newsletter-ele să apară frecvent pentru a oferi în permanență informații actuale, să includă elemente multimedia (clipuri cu imagine și sunet), cât și link-uri către alte site-uri utile, precum și o arhivă a numerelor precedente.

În general, broșurile electronice suplinesc cataloagele de produse, ghidurile turistice, pliantele agențiilor de turism, manualele de instruire, rapoartele financiare etc., fiind utile în cadrul sesiunilor de instruire, de prezentare produse, vânzări sau întâlniri de afaceri. În mod obișnuit se distribuie prin website-ul organizației însă, la cerere, pot fi furnizate prin e-mail sau pe CD-uri.

Consultarea unui buletin informativ se poate face atât pasiv (prin dispunerea acestuia pe site și lăsarea la latitudinea vizitatorilor a accesării sale – numărul curent sau arhiva cu numerele anterioare) cât și într-o manieră activă (prin expedierea acestuia prin intermediul poștei electronice direct către consumatorii care au fost de acord să-l primească).

Listele de discuții

Permit participanților să schimbe informații de orice fel în legătură cu diferite subiecte. Spre deosebire de un ziar electronic sau un buletin informativ în care informația vine dintr-o sursă sigură și este trimisă mai multor persoane, participanții la o listă de discuții pot să adauge comentariile lor la un dialog care se desfășoară în continuare. Această conversație electronică este tratată ca un fir de discuție în care orice răspuns la un mesaj anterior este legat de mesajul original. Contrar principiului poștei electronice, informațiile listelor de discuții nu trec direct în cutia electronică a mesajelor ci sunt stocate pe servere accesibile din Internet. În aceste condiții orice utilizator interesat se poate conecta la serverul ales și poate consulta intervențiile sau participa la aceste conferințe electronice prin transmiterea și/sau publicarea de mesaje. Listele de discuții oferă ocazia de a cere informații sau ajutor de la alții care au interese asemănătoare fiind unul dintre instrumentele de comunicare preferate de comunitățile virtuale.

Comunitățile virtuale – instrumente de e-PR

O comunitate virtuală este un grup de entități, persoane sau parteneri de afaceri care interacționează în grade diferite de virtualitate (fie temporar, fie permanent), prin intermediul unui mijloc electronic (care poate fi sau nu mediat de calculator) pentru o problemă comună sau un spațiu de interes comun.

Comunitățile virtuale pot fi gândite ca:

modalitate de fidelizare a clienților, de atragere a prospecților, de generare de trafic;

ofertă suplimentară de servicii (networking, comunicare, posibilitatea de a transmite un mesaj, de a deveni cunoscut);

un mod de cercetare calitativă a pieței, a modului de gândire și de comportament al publicului țintă etc.

Inițiatorul unei comunități virtuale poate fi un individ, o organizație sau o instituție, existând practic trei sectoare de bază în lumea e-comunităților: sectorul public, sectorul comercial și cel necomercial (nonprofit).

Nevoile fundamentale ale membrilor unei comunități virtuale pot fi grupate în următoarele categorii:

împărtășirea unor interese sau experiențe commune;

abilitatea de a crea și dezvolta relații cu ceilalți membri ai comunității;

nevoia de a explora, experimenta lucruri noi;

capacitatea de a trece la acțiune pe baza interacțiunii din cadrul comunității.

Astfel, valoarea unei comunități virtuale este dată de către membrii săi, care adaugă informații proprii la o bază de informații deja existentă. De asemenea, comunitățile online trebuie să aibă asigurate norme și roluri bine definite precum și securitatea comunicațiilor și a datelor distribuite.

Întrucât în literatura de specialitate există o multitudine de puncte de vedere privind tipurile de comunități virtuale (majoritatea fiind în funcție de perspectiva de studiu: sociologică, psihologică, antropologică, de afaceri etc.) orice încercare de identificare a lor are ca variabilă subiectivitatea autorului. Astfel, din punctul de vedere al naturii membrilor se disting comunități virtuale orientate către consumatori și comunități virtuale susținute de organizații.

Indiferent pe baza căreia din motivațiile sau atributele mai sus menționate au fost create (scop, orientare, loc, relaționare sau platformă), dintr-un anume motiv (participanți interesați, mărime etc.), aceste tipuri de comunități sunt folosite cu succes în relațiile publice online, în componența lor intrând persoane cu interese comune și caracteristici demografice bine definite.

Mijloacele de dezvoltare ale unei comunități virtuale reunesc următoarele categorii:

atragerea de noi membri – se face prin instrumente de marketing tradițional sau electronic, conținut atractiv, obținerea gratuită a calității de membru și folosirea gratuită a unor resurse;

promovarea participării – proces realizat prin modalități precum facilitarea publicării de conținut editorial, invitarea unor personalități pentru discursuri etc.;

formarea și cultivarea loialității – presupune acțiuni de tipul interacțiunilor personalizate;

valoarea activităților – se obține prin oportunități de tranzacție, reclamă direcționată, venituri din servicii specializate de înaltă clasă etc.

Marele beneficiu oferit de comunitățile virtuale este posibilitatea de interacțiune multi-direcțională între participanți. Mai mult de jumătate din vizitatorii unui site vor să discute despre produsele, serviciile sau conținutul acelui site cu alți vizitatori – pentru a întreba și a răspunde întrebărilor, a împărtăși cele mai bune metode și a explora interese comune.

Blog-ul

Blog-ul ca mijloc de comunicare în masă este la fel de nuanțat și informat ca jurnalismul tradițional, este „în direct" și, în plus, este extrem de personal și independent, dovedindu-se un instrument de PR excelent.

Blog-urile le permit organizațiilor să își asume un ton natural în detrimentul discursului tipic de relații publice al unor pagini web statice, iar cititorii sunt deseori invitați să posteze comentarii.

Fiind un instrument de comunicare puternic ce permite un feedback rapid un blog dezvoltă în jurul său, în baza traficului pe care îl generează, o comunitate.

Blog-urile se transformă, din ce în ce mai mult, dintr-un dialog mediat de tehnologie într-unul care mediază opinii și subiecte ale specialiștilor de PR. În interiorul organizațiilor blogurile pot fi folosite pentru a documenta progresul anumitor proiecte fiind de folos, în acest sens, natura lor cronologică. Ele oferă angajaților unei organizații posibilitatea ca aceștia să fie tot timpul la curent nu numai cu deciziile, ci și cu procesele decizionale, cu motivațiile care au dus la luarea anumitor hotărâri.

În comunicarea externă, pentru specialiștii în PR care au un blog, acuratețea este o povară. În timp ce jurnaliștii au editori care să-i ajute, bloggerii se bazează doar pe ei înșiși pentru verificarea tuturor informațiilor și legăturilor înainte de a le posta. De aceea, este important ca într-un jurnal online bloggerii de PR să introducă cât mai multe legături către surse de informații care susțin intrarea în blog. În cazul în care nu se pot face referiri Web, bloggerul PR trebuie să-și susțină afirmațiile cu cât mai multe citate sau să facă trimiteri la cât mai multe testimoniale.

Webinariile

Webinariile reprezintă cursuri online, prezentate de către instructori specializați, adecvate eforturilor de relații publice online prin faptul că ajută la transmiterea mesajelor dorite de organizațiile ce organizează respectivele seminarii electronice, în mod gratuit sau prin achitarea unor taxe simbolice. Pe lângă posibilitatea participării online se poate descărca seminarul în format PDF pentru a fi consultat ulterior.

Tehnici specifice raporturilor cu mass-media

Când vorbim de e-PR ne referim nu numai la cunoașterea de cât mai mulți potențiali clienți a produsului/serviciului nou lansat de companie ci, mai ales, la a face vizibil un site pe Internet prin știri, articole sau chiar prin conținutul său. Iar acest lucru se face cel mai bine prin redactarea unui comunicat de presă, care va comunica beneficiile noului produs/serviciu sau caracteristicile site-ului și distribuirea sa în locații de maximă vizibilitate pentru publicul țintă.

Conform unui studiu realizat de Nielsen Norman Group, jurnaliștii caută pe site-ul unei firme informații legate de responsabilul de PR (nume, număr de telefon și e-mail), informații de interes general despre organizație, poziția acesteia față de anumite probleme (mai ales în situația unor crize), date financiare, imagini pentru a ilustra știrile etc. Pentru ca informațiile oferite mediei să fie cât mai accesibile, este bine, în primul rând, ca site-ul să fie optimizat pentru principalele motoare și directoare de căutare și, în al doilea rând, să fie evidențiate pe site secțiuni speciale dedicate reporterilor precum: Știri, Comunicate de presă, Noutăți, Galerie foto, etc.

În general, în redactarea unui comunicat de presă se urmează aceleași reguli ca pentru scrierea în mediile tradiționale. Un comunicat de presă bine editat atrage atenția jurnaliștilor și poate fi distribuit atât online pe site cât și prin e- mail, ca fișier Word sau PDF sau prin alte forme de informare.

În ceea ce privește mass-media online, ea este bine reprezentată pe Internet. Numărul editorilor online a crescut, posturile de radio și televiziune care pot fi recepționate prin intermediul Internetului s-au înmulțit. Aproape toată presa scrisă și audio-vizuală este prezentă online.

În România există un site de relații publice prin Internet, www.comunicatedepresa.ro, dedicat în totalitate publicării, găzduirii permanente și distribuției targetate a comunicatelor de presă, care vine atât în sprijinul jurnaliștilor cât și al companiilor. Structurate pe domenii, informațiile ajung doar la cei interesați de tema și subiectele tratate.

Comunicarea prin evenimente sau programe speciale

Comunicarea prin evenimente sau programe speciale grupează expoziții, organizarea de competiții și concursuri speciale, festivaluri, sprijinirea de acțiuni culturale și umanitare, programe pentru tineri, programe zonale etc.

Website-ul și funcția sa în relațiile publice

Website-ul este unul dintre cele mai bune mijloace de comunicare evenimente, prezența online reprezentând punctul cheie în procesul de realizare a unor eforturi eficiente în domeniul relațiilor publice online.

Deoarece Internetul permite accesul la informație 24/24 de ore, un eveniment în plină desfășurare poate fi transmis lumii întregi în câteva secunde. În general, evenimentele online servesc creșterii interesului utilizatorilor și atragerea lor pe site. Pe site se pot găsi informații despre organizatori, participanți, se pot descărca comunicate de presă, se pot viziona galerii foto de la evenimente, se poate conversa în camere de discuții sau se poate intra pe forum, ș.a.m.d.

Obiectivele unui website variază de la o organizație la alta. Pentru unele Internetul este o piață de desfacere, iar altele îl folosesc ca suport pentru strategiile de marketing sau canal de comunicare.

WebPR-ul se referă la folosirea interactivă în comunicare a site-ului web al organizației. Orice organizație care are un site are, implicit, și o activitate de relații publice online, în măsura în care există o formă de interactivitate, un feedback sau măcar un serviciu de tip FAQ (Întrebări Frecvente).

WebPR-ul oferă o serie de avantaje.

În primul rând permite targetarea strategică a mesajelor către public (însă aceasta nu înseamnă că PR se reduc numai la site).

În al doilea rând datorită faptului că oferă o excelentă oportunitate de distribuire a informației direct către public, site-urile web permit reacții rapide și cheltuieli mai puține. Apoi, informațiile pot fi actualizate frecvent, zona de știri a website-ului devenind astfel una dintre locațiile vizitate constant de jurnaliști, în măsura în care aceștia au nevoie de un punct de vedere al organizației pe o temă anume. Site-urile Web pot fi ideale, de asemenea, pentru gestionarea situațiilor de criză.

În timp ce Web și online PR-ul sunt instrumente foarte eficiente pentru relațiile publice externe (cu cetățenii, cu alte organizații, cu media etc.), ca instrument de e-PR intern este preferabil să fie folosit Intranet-ul. În special în relația cu angajații sau cu membrii unei organizații, între diferite componente ale organizației, etc.

Ca și în cazul altor instrumente de promovare, pentru a obține eficiență maximă trebuie stabilite obiectivele e-PR, alese mesajele și instrumentele prin care vor fi transmise acestea, stabilit planul și evaluate rezultatele. În plus publicitatea online și e-PR trebuie să lucreze împreună, în cadrul efortului general al organizației în domeniul comunicării de marketing integrate pe Internet.

5.2 E-servicii

5.2.1 Guvernare electronică

Guvernarea electronică (e-Government) reprezintă ansamblul de sisteme și resurse specifice managementului public, care, prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, vizează optimizarea actului administrativ.

Guvernarea electronică are trei trăsături de bază și anume: folosirea noilor tehnologii electronice în comunicare, aplicarea unor noi metode de management a informației, creșterea gradului de participare politică a cetățenilor și creșterea eficienței aparatului administrativ.

Guvernarea electronică are ca finalitate îmbunătățirea relațiilor dintre guvern și cetățean prin eliminarea barierelor de comunicare, îmbunătățirea serviciilor instituțiilor guvernamentale, oferirea de noi servicii integrate, o mai bună colaborare și comunicare între instituțiile guvernamentale, reducerea birocrației printr-un acces ușor la servicii. Totodată, cetățenii sunt mai bine informați, în timp util și pe înțelesul fiecăruia, prin actualizarea în permanență a paginilor web de larg interes și prin folosirea serviciilor de comunicare online (forum, e-mail, chat, etc.).

De pe urma guvernării electronice beneficiază și funcționarii publicii prin accesul la informație, manipularea online a informațiilor, simplificarea și creșterea eficienței proceselor interne, creșterea abilităților informatice și utilizarea mai eficientă a informațiilor comune.

Performanțele guvernării electronice depind de performanțele sistemului de relații on-line între instituțiile guvernului. Prin eliminarea paralelismelor și optimizarea circuitelor informaționale sunt redefinite atribuțiile instituțiilor la nivel de compartiment (serviciu, birou) și la nivel de angajat. Aceasta va duce la creșterea eficienței interne și la reducerea cheltuielilor.

Avantajele oferite de guvernarea electronică între instituțiile guvernului sunt privite din următoarele perspective: reducerea cheltuielilor administrative, guvernarea unitară prin asigurarea unei căi de acces unic pentru serviciile guvernamentale, interacțiunea cetățeanului cu o singură identitate guvernamentală, comunicare electronică sigură în ambele sensuri.

Deși e-Guvernarea este înțeleasă, în mod tradițional, ca fiind axată în jurul operațiunilor administrațiilor publice locale și centrale, ea are o definiție extinsă, încercând să includă și implicarea și participarea cetățenilor la actul de guvernare, în scopul de a îmbunătăți deciziile luate de guvernare în folosul majorității cetățenilor. Exact în acest context, au sens noțiunile de e-Participare și e-Incluziune a cetățenilor la procesul de e-Guvernanță.

e-Participare și e-Incluziune

Unul dintre rolurile principale ale e-Guvernării este de a oferi putere și de a include cetățenii în procesul de luare a deciziilor. Atât cetățenii, cât și sistemele democratice de guvernare pot beneficia din îmbunătățirea accesului la informațiile și serviciile publice.

Modalitățile prin care publicul poate fi implicat în luarea deciziilor și care sunt utile pentru stimularea e-participării sunt foarte diverse. Cele mai frecvente modalități de stimulare a e-participarii sunt:

Folosirea chestionarelor de feedback și consultarea acestor rezultate;

Folosirea sondajelor și votării online și publicarea rezultatelor pe site-urile instituțiilor publice și utilizarea acestor date în elaborarea politicilor publice;

Folosirea Web2.0 și a rețelelor sociale pentru comunicarea mesajelor importante;

Integrarea uneltelor colaborative în site-urile ministeriale (de exemplu, wiki-uri și blog-uri);

Utilizarea camerelor de chat;

Utilizarea consultării populației prin SMS;

Monitorizare blog-urilor și grupurilor de pe rețele sociale relevante pentru actul de guvernare;

Creearea de către administrația publică de pagini și grupuri în site-urile celor mai importante rețele sociale;

Oferirea cetățenilor a posibilității de a face propriile propuneri, care apoi sunt e-deliberate și folosite de administrațiile centrale și locale în luarea deciziilor;

Folosirea forumurilor de discuții, la care să participe nu doar cetățenii, ci și oficiali guvernamentali, cu putere de decizie;

Oferirea de date suplimentare despre evenimentele de e-participare și e-incluziune viitoare (de exemplu, calendare, etc.).

5.2.2 Servicii publice electronice

Prin serviciu public se înțelege activitatea organizată sau desfășurată de o autoritate a administrației publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public, cu mențiunea că nu orice nevoie socială reprezintă în același timp și o nevoie de interes public.

Serviciu public electronic (e-serviciu public) reprezintă serviciul public furnizat la solicitare de către o autoritate a administrației publice prin intermediul mijloacelor electronice, contra plată sau gratis, cetățenilor, mediului de afaceri, altor autorități ale administrației publice, precum și funcționarilor publici, serviciu reieșind din funcțiile și atribuțiile prestatorului de serviciu.

Principiile care stau la baza furnizării de informații și servicii publice prin mijloace electronice sunt:

transparența în furnizarea de informații și servicii publice;

accesul egal, nediscriminatoriu, la informații și servicii publice, inclusiv pentru persoanele cu handicap;

eficiența utilizării fondurilor publice;

confidențialitatea, respectiv garantarea protejării secretului datelor cu caracter personal;

garantarea disponibilității informațiilor și a serviciilor publice.

De asemenea, serviciile publice electronice trebuie:

să poată fi accesate de către “oricine, orice, oricând, de oriunde”;

să fie orientate către utilizator;

să fie securizate și de încredere;

să fie oferite într-o manieră unitară și prin intermediul unei interfețe simple, intuitive și standardizate.

Tipuri de servicii publice electronice

G2G (Guvern – Guvern) – înseamnă comunicarea dintre mai multe instituții publice diferite pentru rezolvarea unei probleme unice a cetățeanului. Această comunicare este, de cele mai multe ori, transparentă pentru cetățean, și presupune schimbul de date la diferite nivele de securitate între sistemele informatice ale celor două instituții.

G2E (Guvern – Angajați guvernamentali) – această sub-categorie a relațiilor din sfera publică, presupune managementul online a relațiilor dintre guvern și angajați prin intermediul noilor tehnologii electronice și a Internetului.

G2C (Guvern – Cetățeni) – serviciile din această categorie reprezintă aducerea Guvernului mai aproape de cetățeni, online. În primul rând, se urmărește aducerea online a unor informații simple, apoi relația cetățean – guvern devine interactivă existând comunicare și schimburi de date în ambele direcții și în final, relațiile devin tranzacționale aceasta însemnând că unele servicii furnizate de guvern cetățenilor pot fi prestate și online – pe site-urile web ale instituțiilor publice respective sau pe portaluri guvernamentale globale.

G2B (Guvern – Companii) – relațiile dintre guvern și companii sunt probabil unele dintre cele mai disputate și mai analizate relații din sfera guvernării electronice. Principala cauză a acestei atenții speciale este, pe de o parte, faptul că firmele private reprezintă motorul creșterii economice a unei țări. Pe de altă parte, achizițiile și licitațiile guvernamentale se mută din ce în ce mai mult pe Internet, acest lucru însemnând mai multă transparență și costuri mai scăzute.

5.2.3 Servicii publice ale guvernării electronice

Există o gamă largă de servicii oferite în administrația publică, atât la nivel local, cât și național.

Între acestea există un set de 20 de servicii monitorizate la nivel european (12 pentru cetățeni și 8 pentru operatorii economici), și pentru care se urmărește creșterea calității furnizării lor, creșterea numărului de utilizatori, creșterea gradului de acoperire pentru diferite categorii și a nivelului de dezvoltare.

Serviciile din această listă adresate cetățenilor sunt următoarele:

Serviciile pentru colectarea impozitului pe venit al cetățenilor;

Căutarea unui loc de muncă;

Serviciu pentru urmărirea beneficiilor asistenței sociale;

Eliberarea documentelor personale;

Serviciu pentru înmatricularea autovehiculelor;

Eliberarea autorizațiilor de construcție;

Serviciu pentru monitorizarea declarațiilor la poliție;

Serviciu pentru bibliotecile publice;

Eliberarea certificatele personale;

Înscrierea în universități;

Serviciu pentru anunțarea schimbării de domiciliu;

Servicii de sănătate pentru cetățeni;

Serviciile adresate companiilor sunt următoarele:

Plata și monitorizarea contribuțiile sociale;

Serviciu pentru plata impozitului pe profit;

Serviciu pentru plata TVA;

Înregistrarea operatorilor economici noi și modificarea datelor operatorilor economici existenți;

Date statistice ale operatorilor economici;

Serviciu pentru gestiunea declarațiilor vamale;

Eliberarea autorizațiilor de mediu;

Serviciu pentru achizițiile publice.

Aceste servicii sunt esențiale în administrația publică, fiind folosite de către aproape toți cetățenii și toate companiile. Acestea au fost și motivele pentru care ele au fost incluse de către Comisia Europeană în lista serviciilor fundamentale pentru procesul de guvernanță, oferirea acestor servicii online fiind monitorizată în cadrul programelor de e-Guvernare.

Din punct de vedere al evaluării prezenței online a acestor servicii publice, Comisia Europeană a stabilit să folosească un model al maturității serviciului împărțit în 5 etape, care sunt prezentate în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2

Stagiile de sofisticare folosite pentru măsurarea maturității serviciilor publice online

În figura 5.1 sunt prezentate aceste etape în maturizarea serviciului public online, ele mai fiind numite și stagii de sofisticare.

Fig. 5.1 Măsurarea maturității serviciilor publice online, model definit de C.E.

În cadrul acestui model, este esențial să se atingă cel puțin nivelul 3, care de altfel este un standard în majoritatea țărilor europene în acest moment. Formularele electronice sunt disponibile pentru cele mai multe servicii din lista celor 20 de servicii publice esențiale monitorizate. De asemenea, nivelul tranzacțional (nr. 4), numit și manipularea integral electronică a cazului, în care utilizatorul aplică pentru folosirea serviciului online și îl poate folosi fără a fi nevoie de birocrație suplimentară devine în ultima perioadă un standard pentru oferirea serviciilor publice online. Ultimul nivel din modelul maturității serviciului (nr. 5), targetizarea, este folosit pentru a identifica gradul de integrare a datelor din front și back-office, dacă aceste date sunt reutilizate, iar serviciile oferite să fie proactive. Doar serviciile care sunt în nivelul 4 sau 5 sunt considerate a fi complet disponibile online.

Folosind acest model, se poate măsura maturitatea sau sofisticarea serviciilor publice online oferite de fiecare țară. În figura 5.2 este prezentat nivelul mediu de sofisticare al serviciilor publice fundamentale din țările EU27+, inclusiv evoluția acestui indicator între 2009 și 2010 când au fost făcute ultimele 2 evaluări. Din aceste date, se observă că România ocupă un loc foarte modest între țările membre ale Uniunii Europene cu un nivel mediu al sofisticării doar puțin peste 70%. Aceasta înseamnă că în România sunt foarte puține servicii care să poată fi considerate complet disponibile online. Din figură se poate observa că țările care alcătuiesc top 10 au un nivel de sofisticare de peste 90%.

Fig. 5.2 Nivelul mediu al sofisticării serviciilor publice online în țările EU27+

La nivel european, serviciile publice adresate companiilor sunt mai mature decât cele adresate cetățenilor. Acest lucru confirmă un trend global: guvernele continuă prioritizarea dezvoltării serviciilor pentru companii întrucât acestea au o rată de adoptare mai mare (unele fiind obligatorii de folosit în anumite țări) și un impact mai important asupra performanțelor economice ale țării. Nivelul mediu de sofisticare al serviciilor publice online oferite companiilor era în 2009 de 90% la nivelul EU27+, în timp ce serviciile adresate cetățenilor se situa doar la 78%.

O analiză asupra ratei de atingere a tuturor cerințelor necesare pentru îndeplinirea perfectă a nivelul de sofisticare 5 arată că rezultatele sunt mediocre, media la nivel EU27+ fiind de doar 50%, cu toate avantajele oferite de potențialul utilizării tehnologiei pentru restructurarea proceselor administrative. Astfel doar jumătate din serviciile care ar putea fi livrate complet automatizat (de exemplu, serviciile de plată a taxelor) sau personalizat (de exemplu, serviciile pentru documente personale sau biblioteci publice) au atins acest nivel de maturitate (figura 5.3).

Fig. 5.3 Rata de disponibilitate online completă a serviciilor publice din fiecare stat

5.2.4 e-Guvernare în România

Definirea serviciilor publice de bază ce vor fi furnizate prin intermediul mijloacelor electronice este făcută în art.12 din Legea nr. 161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În momentul de față, infrastructura României pentru digitalizarea administrației publice cuprinde următoarele componente:

1. Portalul e-guvernare (www.e-guvernare.ro) – lansat în septembrie 2003, este portalul pentru acces la servicii de guvernare electronică și la formulare administrative în format electronic ale administrației publice centrale, și conține linkuri către departamentele administrației centrale și locale, dar mai ales oferă posibilitatea de a avea acces la o serie de servicii online interactive și formulare online care pot fi descărcate, completate, semnate și depuse electronic la autoritatea corespunzătoare. Reprezintă unicul punct de acces la servicii și informații publice, de interes pentru persoane fizice și juridice care este disponibil 24/24 ore.

Portalul a fost creat în vederea:

reducerii cheltuielilor publice, combaterii birocrației și a corupției la nivelul instituțiilor publice;

creșterii gradului de transparență a modului de utilizare și administrare a fondurilor publice;

îmbunătățirii accesului la informații și servicii publice în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal și liberul acces la informațiile de interes public;

eliminării contactului direct între funcționarul de la ghișeu și cetățean sau agentul economic;

furnizării de informații și servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor electronice;

întăririi capacității administrative a instituțiilor publice de a-și îndeplini rolul și obiectivele și de a asigura furnizarea, într-o manieră transparentă, de informații și servicii publice;

promovării colaborării dintre instituțiile publice pentru furnizarea de servicii publice prin mijloace electronice;

redefinirii relației între cetățean și administrația publică, respectiv între mediul de afaceri și administrația publică, în sensul facilitării accesului acestora la serviciile și informațiile publice, prin intermediul tehnologiei informației;

promovării utilizării Internetului și a tehnologiilor de vârf în cadrul instituțiilor publice.

Conținutul portalului este structurat în cadrul a patru secțiuni (figura 5.4):

Fig. 5.4 Portalul e-guvernare.ro

2. Portalul e-Romania (www.portaleromania.ro) – e-Romania este un program al guvernului României a cărui realizare presupune informatizarea și interconectarea tuturor sistemelor de servicii publice.

Scopul programului: simplificarea procedurilor administrative și scăderea birocrației, reducerea costurilor administrației publice și eficientizarea actului de guvernare.

Proiectul face parte din Strategia Națională România Digitală – e-Strategie pentru o Societate Informațională, care cuprinde 14 secțiuni, printre care Strategia Națională pentru Broadband, Strategia Națională de trecere la Televiziunea Digitală, Administrația Publică Minimală sau Strategia Națională pentru Serviciul Universal.

Pentru persoanele fizice vor fi disponibile 20 de servicii online în cadrul domeniilor portalului e-România, adică e-Sănătate, e-Mediu, e-Transport, e-Agricultură, e-Justiție, e-Educație, e-Cultură, e-Biserică, e-Turism, e-Asociativ, e-Sport și e-Participare.

De asemenea e-Romania va conține toate datele necesare prezentării României (istorie, geografie, cultură, turism, religie pentru toate cele 3.500 de comune, orașe și municipii), precum și partea de e-Educație, e-Sănatate (fișe medicale electronice), plata online a taxelor, dar și standardizarea autorizațiilor.

Programul conține proiectele e-Romania 1, care urmărește simplificarea interacțiunii mediului de afaceri și a cetățenilor cu instituțiile statului, și e-Romania 2, un portal cu informații despre localitățile țării.

Portalul a fost lansat și s-a aflat până la 31 martie 2014, în faza de testare în mediu real (figura 5.5).

Fig. 5.5 Portalul e-Romania

3. Rețelele electronice pentru comunitățile locale (RECL) (www.ecomunitate.ro) – sunt parte a proiectului Economia bazată pe cunoaștere, proiect prin care sunt conectate la Internet instituțiile cheie ale localităților rurale și mic urbane (școli, birouri publice și biblioteci) (figura 5.6).

În fiecare punct al rețelei au fost instalate Puncte de Acces Public (PAP). Proiectul și-a propus reducerea decalajului digital dintre mediul rural și cel urban, stimularea utilizării calculatoarelor conectate la Internet în școli, precum și facilitarea interacțiunii dintre cetățean și stat.

Fig. 5.6 Portalul e-Comunitate.ro

4. Portalul www.e-licitație.ro – a fost lansat în 2002 pentru a asigura transparența și controlul procesului de achiziții publice, pentru a permite un mai bun acces la contractele publice de achiziții și pentru a reduce birocrația (figura 5.7).

Fig. 5.7 Portalul e-licitație.ro

5. Sistemul Național Eletronic de Plăți Online, prin portalul www.ghișeul.ro – permite cetățenilor efectuarea plății de taxe, impozite și amenzi din fața calculatorului, prin intermediul cardului bancar (figura 5.8).

Fig. 5.8 Portalul ghișeul.ro

Concluzia este că în România există un nivel mare de fragmentare al serviciilor de e- Government și nu există un one-stop shop (punct de contact unic, punct unic de asistență). De asemenea, majoritatea serviciilor sunt în stagii de dezvoltare incipientă, oferind doar informații și comunicare într-un singur sens, prin oferirea formularelor utile spre download. Se observă însă un început de punct unic de asistență pentru companii, ceea ce este un lucru de apreciat.

BIBLIOGRAFIE

Ailioaie, S., Hera, O., Kertesz, S., Ghidul de eDemocrație și Guvernare Electronică, Ghid realizat pentru Parlamentul Romaniei, Octombrie, 2001

Bingham, T., Conner, M., The New Social Learning: A Guide to Transforming Organizations Through Social Media, ASTD Press, Alexandria, Berrett-Koehler Publishers, San Francisco, 2010

Bird, Linda, Internet. Ghid complet de utilizare, Editura Corint, București, 2004

Buraga, Sabin, Proiectarea siturilor Web, Editura Polirom, Iași, 2002

European Commission, Smarter, Faster, Better eGovernment, 8th Benchmark Measurement, 2009

European Commission, eGovernment in Romania, 2010

Fotache, D., GROUPWARE: Metode, tehnici si tehnologii pentru grupuri de lucru, Editura Polirom, Iași, 2002

Păunescu, D., Proiectarea paginilor Web, Editura Spirit Românesc, Craiova 2001

Ghilic-Micu B., Guvernarea electronică, Revista Informatica Economică, nr. 1 (21)/2002

Ghilic-Micu, B., Stoica, M., e-Activitățile în societatea informațională, Editura Economică, București, 2002

Guvernul României, HG nr. 1085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național

Guvernul României, HG nr. 195/2010 privind aprobarea Strategiei nationale "e-Romania", 2010

Kaplan, A. M., Haenlein, M., „Users of the World, Unite! The Challenges and Opportunities of Social Media“, Business Horizons, 2010

Purcariu, R. I., Tehnologii si produse Groupware, Editura EduSoft, Bacau, 2005

Roșca, Ion Gh. (coord.), Comerțul electronic. Concepte, tehnologii și aplicații, Editura Economică, București, 2004

Udell, J., Practical Internet Groupware, O’Reilly, 1999

*** http://www.scoutblogging.com/success_study/, Behind The Scenes In Blogosphere

*** http://www.umassd.edu/cmr/, From Established Bloggers – Umass Dartmouth

*** http://www.backbonemedia.com/, Corporate Blogging: Is It Worth The Hype? – Backbone Media

*** http://www.scoutblogging.com/success_study/, Blogging Success Study – Northeastern University & Backbone Media

*** http://www.manafu.ro

*** http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/scoreboard/romania 13 Sep 2012 15:52:20

*** http://workspace.unpan.org/, United Nations, eGovernment Benchmarking in Europe Past to Present to Future, 6 March 2013

*** http://itmoldova.com/2013/02/04/cge-pune-in-circulatie-ghidul-de-utilizare-a-retelelor-sociale-in-sectorul-public/, „Ghidul de utilizare a rețelelor sociale în sectorul public”, Centrul de Guvernare Electronică (CGE), R. Moldova

*** http://www.ensight.ro/newsletter/no07/articol9.htm, Blat, R., „Managementul cunoașterii: Noul avantaj competitiv”

*** www.aniap.ro

*** www.mcsi.ro “Ghid privind realizarea paginilor web pentru autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale din România”, 2008