INTERNETUL ȘI IMPLICAȚIILE FOLOSIRII SALE ÎN [601008]
SUPORT de CURS
INTERNETUL ȘI IMPLICAȚIILE FOLOSIRII SALE ÎN
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Formator
Popa Sorin
2
CUPRINS
1. Internetul și administrația publică ………………………………………………………………………….. 5
1.1 Apariția și evoluția Internetului ………………………………………………………………………………. 5
1.1.1 Istoric și evoluție ………………………………………………………………………………………….. 6
1.2 Modul de lucru al Internetului ………………………………………………………………………………… 9
1.2.1 Exemple de protocoale ……………………………………………………………………………….. 10
1.2.2 Adrese IP și adrese Internet ………………………………………………………………………… 10
1.2.3 Conectarea unui calculator la Internet ………………………………………………………….. 13
1.3 Eficiența utilizării Internetului în administrația publică …………………………………………….. 14
1.3.1 Impactul Internetului asupra relației cetățean -administrație ………………………….. 14
1.3.2 Avantajele utilizării Internetului în administrația publică ……………………………….. 15
1.4 Intranet și extranet în unitățile de administrație publică. Rol și avantaje …………………… 18
1.4.1 Intranet …………………………………………………………………………………………………….. 18
1.4.2 Extranet ……………………………………………………………………………………………………. 22
1.5 Cerințe și recomandări privind site -urile Web pentru administrația publică ………………. 22
1.5.1 Cerințe necesare realizării site -urilor web oficiale ale administrației publice ……. 22
1.5.2 Recomandări privind site -urile web al autorităților publice …………………………….. 28
2. Servicii de informare ………………………………………………………………………………………….. 33
2.1 World Wide Web – caracteristici de bază și mod de funcționare ……………………………….. 33
2.1.1 Modalități de căutare în Internet ………………………………………………………………….. 36
2.1.2 Configurarea căutării unor informații pe Internet …………………………………………… 38
2.2 Transferul fișierelor în re țea (FTP) ………………………………………………………………………….. 41
2.3 TELNET ……………………………………………………………………………………………………………….. 46
2.4 Flux RSS (RSS feed) ………………………………………………………………………………………………. 47
2.5 Newslettere ………………………………………………………………………………………………………… 48
3. Servicii de comunicare online ………………………………………………………………………………. 50
3.1 Poșta electronică …………………………………………………………………………………………………. 50
3.2 Blog -ul ……………………………………………………………………………………………………………….. 53
3.2.1 Blog -ul și organizația ………………………………………………………………………………….. 55
3.2.2 Crearea unui blog ………………………………………………………………………………………. 57
3.3 Wiki …………………………………………………………………………………………………………………… 60
3.4 Liste de discuții …………………………………………………………………………………………………… 62
3.4.1 Crearea unui grup de discuții pe Yahoo ! Groups ……………………………………………. 63
3.5 Grupuri de știri …………………………………………………………………………………………………….. 69
3.5.1 Domenii principale Usenet ………………………………………………………………………….. 70
3.5.2 Programe pentru știri …………………………………………………………………………………. 71
3.5.3 Implementarea grupurilor de știri în Usenet …………………………………………………. 71
3.5.4 Grupurile de știri și impactul acestora ………………………………………………………….. 72
3.6 Chat -ul ……………………………………………………………………………………………………………….. 73
3.6.1 Chat -ul în mod multimedia …………………………………………………………………………. 74
3.7 Mesageria instantanee …………………………………………………………………………………………. 75
3.7.1 Programul Yahoo ! Messenger ……………………………………………………………………… 76
4. Funcții colaborative ……………………………………………………………………………………………. 81
4.1 Forum …………………………………………………………………………………………………………………. 81
4.2 Aplicații Knowledge Management …………………………………………………………………………. 81
4.2.1 Rolurile și beneficiile Knowledge Managementului ………………………………………… 81
4.2.2 Sisteme de Knowlegde Management ……………………………………………………………. 82
3
4.3 Groupware ………………………………………………………………………………………………………….. 84
4.3.1 Avantajele unui proiect groupware pentru managementul unei firme ……………… 85
4.4 Rețele și site -uri de socializare ……………………………………………………………………………….. 86
4.4.1 Social media – medii de interacțiune socială ………………………………………………….. 86
4.4.2 Tipuri de social media …………………………………………………………………………………. 87
4.4.3 Rețelele de soci alizare și administrația publică ………………………………………………. 90
5. Aplicații în administrația publică ………………………………………………………………………….. 96
5.1 Relații publice online ……………………………………………………………………………………………. 96
5.1.1 Conceptul de e -PR ………………………………………………………………………………………. 96
5.1.2 Modalități specifice de acțiune pentru relațiile publice online …………………………. 97
5.2 E -servicii …………………………………………………………………………………………………………… 101
5.2.1 Guvernarea electronică …………………………………………………………………………….. 101
5.2.2 Servicii publice electronice ………………………………………………………………………… 102
5.2.3 Servicii publice ale guvernării electronice ……………………………………………………. 103
5.2.4 E -guvernare în România …………………………………………………………………………….. 106
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………….. 111
4
1. INTERNETUL ȘI ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
1.1 Apariția și evoluția Internetului
Schimbul de informa ții reprezint ă motiva ția principală a existen ței re țelelor de calculatoare
interconectate, în cadrul c ărora se detaș ează mediul de re țele extrem de complex constituit de
Internet.
Internet -ul reprezintă o rețea globală de rețele de calculatoare, bazată protocoalele TCP/IP
(Transmission Control Protocol/Int ernet Protocol)1, în cadrul căreia o comunitate eterogenă și
extinsă de oameni comunică și partajează o mulțime vastă de resurse.
Abordat din perspectivă tehnologică, Internetul prezintă implicații majore asupra mediului
socio -economic, în special asupra firmelor și instituțiilor, prin transformările structurale,
comportamentele și manageriale pe care le impune.
Mediul creat prin Internet, oferă oportunitatea integrării într -o singură infrastructură a
elementelor ce caracterizează principalele instrument e ale comunicării, managementului și
marketing -ului.
Internet -ul este un conglomerat complex de arhitecturi, componente fizice și sisteme de
operare, ce formează un mediu informațional și de calcul foarte dinamic, care acoperă întreaga
lume, reducând dista nțele geografice și eliminând barierele de comunicare impuse de granițe
fizice, economice sau sociale. Totodată, oferă un volum imens de servicii și resurse (biblioteci și baze de date), fiind în același timp și o imensă comunitate de persoane din toate do meniile vieții
economico -sociale, situate în diverse puncte geografice, care pot oricând să partajeze informații.
Facilitățile de informare și comunicare asigurate, sunt oferite utilizatorilor în mod liber și pe baze
egale, echitatea fiind unul din principiile fundamentale, nescrise, ale utilizării Internet -ului.
Mediul Internet este eterogen, nu este proprietatea unui guvern sau a unei firme, nu este o
singură rețea ci un grup de rețele aranjate din punct de vedere logic într- o ierarhie, nu constituie o
componentă software/hardware de sine stătătoare și este utilizat zilnic de oameni de toate
specializările și interesele imaginabile.
Un model al ierarhiei Internet -ului este prezentat în figura 1 .1.
Fig. 1 .1 Arhitectura de rețea a Internet- ului
1 Definiția "oficială" a Internet -ului a fost dată de către Ed Krol și Ellen Hoffman în mai 1993, și a apărut în RFC 1462.
5
Internet service provider (ISP) – organizație ce posedă o conexiune permanentă la Internet
și care furnizezază conexiuni temporare utilizatorilor în schimbul unei taxe. Prin conectarea la un
ISP, utilizatorul respectiv devine parte a rețelei ISP -ului. La rândul său ISP -ul se poate conecta la
rețele mai mari devenind parte a acestora.
Internet exchange point (IX or IXP) – infrastructură fizică prin intermediul căreia ISP -urile
schimbă trafic între rețelele lor. Scopul primar al unui IPX este acela de a permite rețelelor să se interconecteze direct. Avantajele conectării directe sunt numeroase, dar motivul principal îl reprezintă costul, întârzierea și lățimea de bandă.
Internet Point of Presence (PoP) – punct de acces la Internet. E ste reprezentat de către o
locație ce găzduiește servere, routere, switch -uri ATM, agregatoare de apel digital/analog. Poate fi
parte a facilităților de comunicație ale unui furnizor de telecomunicați de la care ISP -ul în chiriază,
sau o locație separată de furnizorul de telecomunicații. ISP -urile posedă PoP multiple ce sunt
localizate la IXP.
Una dintre cele mai relevante caracteristici ale Internet -ului o reprezintă natura sa
descentralizată. Aceasta se datorează faptulu i că fiecare dintre rețele eterogene ce alcătuiesc
Internet -ul are propria sa autoritate administrativă, și nici una nu controlează întregul Internet.
În prezent Internet -ul se află într -o fază de privatizare și comercializare începută în 1991 și
care est e în plină derulare. Această fază extinde activitățile inițiale din rețea, proprii comunității
academice, către aplicațiile comerciale (figura 1 .2) interesul pentru acestea aflându- se într -o
continuă creștere.
Fig. 1 .2 Aplicații ale Internet -ului
1.1.1 Istoric și evoluție
Precursoarele Internet -ului sunt două rețele apărute în S.U.A.: ARPANET a
Departamentului Apărării al S.U.A. și NSFNET a Fundației Naționale de Știință.
ARPANET
La mijlocul anilor '60, în plin Război Rece, Departamentul Apărării al S.U.A. a vrut să creeze
o rețea care să poată fi folosită în cazul declanșării unui război nuclear. În acea perioadă rețelele telefonice tradiționale cu comutare de circuite erau vulnerabile sub aspectul performanței –
pierderea unei linii sau a unui comutator ducea la reducerea considerabilă a comunicărilor din rețea. Proiectul a fost dezvoltat de Agenția de Cercetare pentru Proiecte Avansate a Departamentului Apărării – ARPA.
Agenția, a apelat la mai multe unive rsități și firme pentru dezvoltarea acestui proiect.
Proiectul inițial prevedea ca subrețeaua să fie constituită din minicalculatoare conectate prin linii de transmisie, astfel încât fiecare calculator să fie legat de cel puțin alte două calculatoare, pent ru
Aplica ții ale
Internet -ului
6
a asigura siguranța în funcționarea rețelei. În cazul în care unele linii sau calculatoare se defectau,
mesajele puteau fi dirijate automat pe căi alternative.
Evoluțiile ulterioare au arătat că protocoalele ARPANET existente nu erau potrivite pentru
a rula pe mai multe rețele. Astfel a apărut protocolul TCP/IP, care a fost proiectat special pentru
comunicarea inter- rețele, obiectiv esențial în condițiile în care tot mai multe rețele de mici
dimensiuni erau legate la ARPANET. Pentru a încuraja adoptarea noilor protocoale, ARPA a
încheiat contracte cu Universitatea California din Berkeley, pentru integrarea protocoalelor în
Berkeley Unix. Cercetătorii de la Berkeley au dezvoltat o interfață de programare cu rețeaua și au scris numeroase aplicații, utilitar e și programe de administrare care să simplifice interconectarea.
Aceste produse soft au răspuns necesităților concrete ale multor universități care dispuneau de câteva minicalculatoare conectate într -un LAN.
În anii '80, la ARPANET s -au conectat multe alte rețele. Pentru o accesare cât mai eficientă
a calculatoarelor într- o inter -rețea de dimensiuni tot mai mari s -a creat sistemul numelor de
domenii (DNS – Domain Naming System), care gestiona calculatoarele în domenii și punea în
corespondență numele calcu latoarelor cu adresele IP. DNS a fost ulterior preluat de Internet, ca
un sistem de baze de date distribuit, generalizat, folosit pentru a memora informații referitoare la procedurile de atribuire a numelor.
În 1983, ARPANET conținea sute de calculatoare, era stabil și se bucura de succes. În acest
moment, ARPA a încredintat administrarea rețelei Agenției de Comunicații a Apărării (DCA –
Defense Communications Agency), care a izolat partea militară a rețelei într- o rețea numită Milnet.
Acesta există și astăz i.
În 1990, ARPANET era deja surclasat de rețelele mai moderne cărora le dăduse naștere; a
fost închis și demontat dar contribuția sa covârșitoare în crearea rețelei globale Internet rămâne actuală.
NSFNET
La sfârșitul anilor '70, ARPANET avea un impact enorm asupra cercetării universitare din
S.U.A. deoarece permitea cercetătorilor să partajeze date și să colaboreze la diverse proiecte de cercetare. Cu toate acestea, nu toate universitățile aveau contracte de cercetare cu
Departamentul Apărării, contracte necesare pentru conectarea la ARPANET. În încercarea de a
realiza un acces universal, Fundația Națională de Știintă din S.U.A. (NSF – National Science
Foundation) a organizat o rețea virtuală numită CSNET, care asigura suport pentru linii telefonice și
avea conexiuni cu ARPANET și cu alte rețele.
În 1984, NSF a inițiat dezvoltarea unei rețele de mare viteză, succesoare a ARPANET -ului,
care să fie deschisă tuturor grupurilor de cercetare din universități. Ast fel, s -a constituit prima
rețea de arie largă bazată pe TCP/IP, care conținea o subrețea asemănătoare cu cea din ARPANET,
formată din 6 supercalculatoare aflate în orașe răspândite pe cuprinsul S.U.A. Ulterior, NSF a finanțat peste 20 de rețele regionale c are s -au conectat la rețeaua principală, legând mii de
universități, laboratoare de cercetare, biblioteci și muzee. Rețeaua astfel formată a fost denumită NSFNET.
Treptat, cererile tot mai numeroase de conectare la NSFNET au început să depășească
posibilit ățile de finanțare guvernamentale și, în plus, numeroase organizații comerciale interesate
de conectare nu puteau realiza acest lucru din cauza statutului NSF. Primul pas spre comercializare a fost apariția corporației nonprofit ANS (Advanced Networks and Services), constituită de firmele
MERIT, MCI și IBM. În 1990, ANS a preluat NSFNET și a înlocuit legăturile de comunicare crescând viteza de la 1,5Mbps la 45Mbps, formând ANSNET.
În decembrie 1991, Congresul S.U.A. a autorizat crearea unei noi rețele națio nale de
cercetare și învățământ, NREN (National Research and Educational Network), care era un succesor
mai rapid (funcționa la viteze de ordinul gigabiților) al NSFNET -ului. Obiectivul urmărit era o rețea
7
națională la viteza de 3Gbps, funcțională înainte de sfârșitul secolului, ca un prototip al unei super –
magistrale informaționale.
Rețele comparabile cu NSFNET au apărut și în Europa, cum ar fi rețeaua EBONE axată pe
cercetare, sau EuropaNET – pe domeniul comercial. În plus, fiecare țară europeană are una sau mai
multe rețele naționale (similare cu rețelele regionale NSF).
Internet
După 1 ianuarie 1983, TCP/IP a devenit unicul protocol oficial al ARPANET -ului, ceea ce a
adus creșterea considerabilă a numărului de utilizatori, calculatoare și rețele conectat e la
ARPANET. Această creștere a devenit exponențială după integrarea rețelelor ARPANET și NSFNET.
La mijlocul anilor '80, oamenii au început să privească inter- rețeaua ca o rețea globală de sine
stătătoare și să o numească Internet .
Prin extinderea rețele i Internet din S.U.A. s -a format o rețea mondială care permite unui
număr extrem de mare de utilizatori din întreaga lume să aibă acces la un imens volum de informații depuse în baze informaționale aflate în noduri speciale ale rețelei și transferate folos ind
protocolul TCP/IP.
Creșterea numărului de calculatoare conectate la Internet se datorează și conectării unor
rețele deja existente (rețeaua de fizică spațială NASA, rețeaua de sisteme de calcul a IBM -ului,
etc.).
Caracterul academic, guvernamental și i ndustrial pe care l- a avut Internet -ul, până în 1990,
s-a transformat odată cu apariția noii aplicații WWW (World Wide Web), care a adus în rețea
milioane de utilizatori.
Există o serie de organizații și comitete responsabile pentru orientarea generală a Internet –
ului, pentru aspectele tehnice ale acestuia, precum și pentru furnizarea de servicii de consultanță
speciale, rețelelor membre:
• The Internet Society (ISOC) este organizația umbrelă a Internet -ului, fondată în 1992.
Este o asociație non -guvernamentală, fondată de mai mult de 100 de asociații și mii de utlizatori,
cu o misiune internațională pentru cooperare globală și coordonare a Internet -ului și a
tehnologiilor acestuia. ISOC a fost de asemenea creată și ca să poată să servească cadrului legal de
formare pentru IAB și IEFT. ISOC funcționeaza deci ca un organism de management ce coordoneazăa politicile majore în relația cu utilizatorii, activități comerciale, reglementări locale, activități de standardizare. Din 2002 se ocupă de managementul dome niilor .org.
• The Internet Arhitecture Board (IAB) este un comitet independent de cercetători și
profesioniști al căror rol și responsabilitate vizează în principal aspectele tehnice ale sistemului Internet și evoluția acestuia:
– supraveghere – supervizează arhitectura Internet, protocoale, proceduri și standarde;
– selecția IESG – numirea membrilor Internet Engineering Steering Group și a președintelui
Internet Engineering Task Force;
– supraveghere IETF – responsabil pentru relațiile IETF cu ceilal ți membri;
– administrarea IANA.
• The Internet Engineering Task Force (IETF) creat în 1986 de către IAB, este o comunitate
mondială din administratori Internet, proiectanți, comercianti, cercetători, membri individuali, responsabili de îmbunătățirea tehnolo giilor și a standardelor și care elaborează specificațiile
tehnice pentru evoluția arhitecturii Internet- ului și pentru ușurința operațiunilor pe Internet.
• Internet Research Task Force nu are rolul de a stabili standarde, ci de a avea o privire de
ansamblu pe termn lung, de a căuta răspunsuri, de a organiza ateliere de lucru, de a elabora documentație și de a publica rezultatele. Orice tehnologie nou dezvoltată este adusă în discuție aici.
8
• The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) are responsabilități
legate managementul numelor de domenii (DNS) și al adreselor IP, de managementul rutării
serverelor.
• The Internet Assigned Numbers Authority (IANA) este organizația care coordonează,
alocă și înregistrează adresele Internet, nu me de domenii și parametrii de protocol încă din
primele zile ale Internet -ului.
Extinderea Internet -ului urmează o curbă exponențială, odată cu creșterea performanțelor
și accesibilității serviciilor oferite.
1.2 Modul de lucru al Internet -ului
Rețeaua Internet este o re țea cu comutare de pachete. În vederea transmiterii datelor,
mesajele sunt împ ărțite în componente de dimensiuni mai mici, numite pachete și care, pe lâng ă
conținutul propriu -zis, au ataș ate informa țiile de adresare necesare.
Un pachet este deci alc ătuit din informa ția propriu -zisă și informa ția de control format ă din
adresa de identificare a calculatorului surs ă și cea a calculatorului destina ție. Informaț ia de control
se afl ă totdeauna în antetul (la începutul) pachetului.
Serverele din Internet sunt conectate între ele prin intermediul routere -lor. Un router
decide traseul optim pe care trebuie s ă-l urmeze un pachet până la destinaț ie, folosind informaț ia
de adres ă conținută în pachet.
Datorit ă adresei destina ției pe care o conțin pachetele, acestea pot circula independent în
Internet și ajung la destina ție într- o ordine diferit ă la momente de timp absolut arbitrare.
După ce toate pachetele sunt recep ționate, calculatorul destinatar reconstruie ște
informaț iile prin ordonarea pachetelor, sistemul testând de fiecare dat ă dacă acestea au fost
corect recep ționate (prin verificarea unor coduri de control).
Exist ă următoarele tipuri de calculatoare care particip ă la realizarea comut ării de pachete:
• calculatoare gazd ă (host) – sunt conectate la re țea pentru a comunica cu un calculator care
este situat la distanță în scopul execut ării unei aplicaț ii, motiv pentru care se mai numesc
calculatoare cu func ții de aplicaț ii;
• routere – se mai numesc și calculatoare cu func ții de comunicaț ie, ele fiind conectate
pentru asigura comunicarea între dou ă calculatoare gazd ă aflate la distan ță, având rolul de
a dirija pachetele de informaț ii între surs ă și destinatar; în literatura de specialitate ruterele
se mai numesc și noduri pentru comutarea de pachete (PSN-Packet Switching Nodes );
• calculatoare poart ă (gateway) – sunt acele calculatoare care joac ă rolul de poart ă de
conectare a calculatoarelor gazd ă la re țea.
Regulile folosite pentru a stabili cum și unde s ă se livreze pachetul sunt cuprinse în
protocoale.
Deci, în contextul datelor în re țea, un protocol este un set formal de reguli și conven ții care
guverneaz ă modul în care calculatoarele schimb ă informaț ii între ele, peste mediul re țea respectiv.
Exist ă mai multe protocoale și categorii de protocoale, dup ă cum definesc aspectele fizice,
de dialog, de ini țiere și terminare a comunic ării, etc.
De exemplu, procesul de înc ărcare pe un calculator a unei pagini web presupune folosirea a
numeroase protocoale: protocolul de transmitere a paginii web, protocolul de realizare și
men ținere a conexiunii dintre server și client, protocolul de transmitere a datelor pe Internet,
protocoalele de comunicare în re țelele locale ale browser- ului și serverului și poate multe altele.
Necesitatea existen ței protocoalelor de comunicaț ie este dat ă de faptul c ă în cadrul unei
rețele de calculatoare sunt interconectate sisteme de calcul ce prezint ă fiecare un mod specific de
stocare a informaț iei și de interfa țare cu exteriorul. C a urmare, buna func ționare a re țelei este
condi ționat ă de existen ța unor protocoale ce stabilesc modul în care se transmite și se
9
interpretează informa ția, precum și căile de rezolvare a problemelor ce pot ap ărea la
interconectarea sistemelor.
1.2.1 Exemple de protocoale
Protocolul IP (Internet Protocol) – este responsabil pentru livrarea mesajelor între sistemele
ce opereaz ă în cadrul aceleiaș i rețele sau în re țele diferite interconectate. Ca parte a acestei
func ții, protocolul IP manipuleaz ă o seri e de adrese unice, specifice fiec ărui nod, numite adrese IP.
Caracteristica sa esen țială este c ă trateaz ă fiecare pachet ca o entitate independentă , fără legături
cu alte pachete, și îl dirijeaz ă pe calea cea mai bun ă către destina ție.
ICMP (Internet Control Message Protocol) – deoarece protocolul IP furnizeaz ă un serviciu
fără conexiune, care nu garanteaz ă livrarea fiec ărui pachet la destinaț ie, s -a impus înlă turarea
acestui dezavantaj prin utilizarea unui mecanism pe baza c ăruia router -ele și sisteme le din re țea să
poat ă comunica informa ții privind situaț iile de func ționare anormală (destina ție inaccesibilă ,
suprasolicitarea unui router, etc.). Mecanismul respectiv este asigurat de c ătre protocolul ICMP,
mesajele utilizate de acesta fiind încapsulate într-un pachet (datagram ă) IP și folosite pentru a
transmite erori și mesaje de control.
ARP (Address Resolution Protocol) – utilizarea acestui protocol permite transmiterea unui
pachet între două sisteme aflate în aceeaș i rețea fizic ă. Faptul c ă sistemu l destinatar este conectat
la aceeaș i rețea fizic ă este constatat de c ătre sistemul surs ă, prin intermediul adresei IP de
destina ție, pe care o compară cu propria adres ă IP, folosind protocolul ARP. De re ținut c ă acest
protocol este utilizat atunci când cele dou ă calculatoare (surs ă și destina ție) fac parte din aceeaș i
rețea fizic ă, deci nu este necesar ă utilizarea router- elor.
RARP (Reverse Address Resolution Protocol) – acest protocol permite unui calculator s ă-și
obțină, atunci când nu o cunoa ște, adresa IP proprie, deci face operaț ia invers ă protocolului ARP.
Protocolul TCP – este un protocol orientat pe conexiune, fiabil, destinat transmiterii datelor
între dou ă sau mai multe calculatoare gazd ă. El asigură controlul erorilor, poate suporta fluxuri de
date multiple, și poate reordona pachetele ce au fost recep ționate într- o alt ă ordine decât cea
normală .
Protocolul UDP – este un protocol f ără conexiune și nefiabil (nu asigur ă livrarea mesajelor la
recep ție fără erori, f ără pierderi, f ără duplicate, în ordinea în care au fost emise), care furnizeaz ă
mecanismul de de transmisie a datelor numit datagram ă. Are avantajul unei viteze mari de
transmisie, fiind utilizat în mod tipic de c ătre aplicaț iile client -server ce lucreaz ă în timp real sau de
către serviciile de re țea ce necesit ă cel mai rapid timp de ră spuns posibil.
Protocolul HTTP (HiperText Transfer Protocol) – este protocolul de comunica ție între un
browser și un server de web. Acest protocol este utilizat de c ătre serviciul WWW, fiind folosit
pentru navigarea propriu -zisă pe Internet.
1.2.2 Adrese IP și adrese Internet
Pentru a putea fi identificate în cadrul rețelei, calculatoarele conectate la Internet, numite
gazde, trebuie să poată fi identificate printr -o adresă.
Specificarea unei adrese se poate face în două moduri:
– specificare numerică, prin șiruri de numere, ut ilizată pentru adrese IP ;
– specificare de domenii , prin nume sau succesiuni de nume, utilizată pentru adrese Internet .
Adrese IP
Într-o rețea TCP/IP, stațiile de lucru și server- ele sunt numite gazde și fiecare dintre ele are
o adresă IP unică ce este re ferită ca adresă gazdă.
10
Deoarece Internet -ul utilizează numai adresarea IP, pentru ca o gazdă să poată avea acces
la acesta, ea trebuie să posede o adresă IP.
Adresele IP sunt asignate fie static (manual) de către un administrator de rețea, fie dinamic
de către un server DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol). Ele sunt reprezentate pe 32 de
biți (conform IPv4) s -au pe 128 de bi ți (conform IPv6).
Pentru a asigura flexibilitatea necesară în realizarea unor rețele de mărimi diferite, s -a
decis ca spațiu l adreselor IP să fie împărțit în cinci clase de adrese diferite, notate: A, B, C, D, E.
Numai primele trei clase sunt utilizate în scopuri comerciale, clasa D fiind rezervată pentru
multicasting , iar clasa E este experimentală fiind folosită pentru cercet are.
Adrese Internet
A doua modalitate de specificarea a adresei este prin specificarea de domenii, adresele în
acest caz fiind cunoscute ca adrese Internet .
Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de comunicație în rețea și este mai greu de
folosit de către utilizatori. Sistemul de adresare bazat pe adrese internet a fost conceput astfel
încât să permită utilizatorului o scriere mai comodă și mai sugestivă a adresei gazdelor decât cea
bazată pe adrese IP.
Astfel, la nivelul utilizatorului, identificarea calculatoarelor se face printr- un nume de
calculator gazdă. Un astfel de nume este constituit din maxim cinci nume de domenii separate de
caracterul punct, domeniul din stânga fiind de nivel inferior, iar domeniul cel mai din dreapta având niv elul cel mai înalt.
De exemplu: nume5.nume4.nume3.nume2.nume1 unde nume1 este considerat domeniul
principal, iar celelalte sunt subdomenii. Structura ierarhică generată de domenii și subdomenii este definită în funcție de diferite unități de organizare sa u de diverse domenii de activitate.
O adresă Internet are o structură relativ simplă, dar ordinea cuvintelor în adresă este
esențială. Între cuvinte și separatorii care compun adresa nu trebuie să apară spații. Principalul
separator între cuvinte este caracterul punct.
O adresă Internet poate avea una dintre următoarele trei forme:
nume_utilizator@domeniu 1.domeniu 2…domeniu n;
nume_utilizator@nume_gazda.domeniu 1.domeniu 2…domeniu n;
nume_gazda.domeniu 1.domeniu 2… domeniu n;
unde:
nume_utilizator indică numele utilizatorului de pe calculatorul nume_gazda (pentru tipul 2
de adresare) sau din domeniul domeniu 1, iar n ume_utilizator se scrie înaintea caracterului @.
Primele două forme de adrese sunt echivalente, în sensul că nume_gazda poate înlocui
domeniile pe care le gestionează el. Aceste două tipuri de adrese sunt utilizate în principal în comunicațiile prin poșt a electronică sau în discuțiile interactive.
Adresele de forma a treia sunt utilizare pentru a indica gazde din cadrul unei rețele.
Succesiunea domeniu 1.domeniu 2…domeniu n indică nivelurile de organizare, de la stânga
spre dreapta. Astfel adresa de gazdă, stec.central.ucv.ro, înseamnă calculatorul cu numele stec,
conectat la rețeaua subdomeniului central, din subdomeniul ucv, al domeniului ro.
Conceptual, Internet- ul este împărțit în câteva sute de domenii de nivel superior, fiecare
domeniu cuprinzând mai multe sisteme gazdă. La rândul lui, fiecare domeniu este subdivizat în
subdomenii și acestea la rândul lor partiționate, ș.a.m.d.
Numărul total de domenii nu este fixat apriori ci depinde numai de sistemul de organizare
adoptat. Cele mai generale domenii, și anume domeniile de pe primul nivel (cele care se scriu cel
mai în dreapta), pot fi: generice sau de țară. Domeniile generice (care indică în general un
domeniu organizațional) sunt:
com – organizații comerciale și societăți comerciale
11
edu – institutii academice și educaționale
gov – organizații guvernamentale
int – organizații internaționale
mil – organizații militare S.U.A.
net – centre de administrare a rețelelor mari
org – organizații nonprofit
La sfârșitul anului 2000 ICANN a aprobat adăugarea a încă șapte nume de domenii
generice:
aero – industria aeronautică;
biz – afaceri;
coop – cooperative;
info – utilizare nerestricționată;
museum – muze;
name – pentru înregistrarea persoanelor fizice;
pro – contabili, avocați, do ctori.
Alte nume de domeni se află în discuție și ar putea fi adăugate în viitor:
web – organizații și organisme care desfășoară activități legate de web;
arts – organizații și organisme care desfășoară activități culturale și de divertisment;
shop – orga nizații și companii care oferă spre cumpărare diverse produse ;
firm – companii și firme on -line;
rec – organizații și organisme care desfășoară activități de divertisment/recreere.
Dacă un domeniu este în afara S.U.A., atunci se utilizează un domeniu de țară, acesta fiind
un cod din două litere (definit în documentul ISO 3166) ce coincide cu codul internațional marcare
al autoturismelor, care indică țara de apartenență.
Codurile de țară reprezintă domenii de nivel înalt. Alocarea de subdomenii din domeniile
de nivel înalt (în interiorul unei țări) poate fi realizată de o organizație arbitrară. Organizația care
conduce un domeniu este responsabilă de subdomeniile acestuia.
Pentru înregistrarea domeniilor în zonele corespunzătoare țărilor, zone de gen ul ro, us, uk
etc. trebuie să se apeleze la organizațiile desemnate să gestioneze domeniul din țara respectivă. În
România, de acest lucru se ocupă RNC (Romanian National Computer Network); adresa web care poate fi folosită pentru înregistrare de domenii î n zona
.ro fiind www.rnc.ro . O listă cu organizațiile
care gestionează domeniile corespunzătoare fiecărei țări se găsește la adresa www.iana.org .
În scrierea adreselor Internet trebuie respectate o serie de reguli, și anume:
Fiecare nivel de organizare este indicat printr -un nume de domeniu, care este cuprins în
domeniul scris în dreapta sa. Fiecare domeniu este denumit de calea în arbore până la rădăcină, iar componentele sunt separate prin punct. Deci un nume de domeniu se referă la un anumit nod
în arbore și la toate nodurile de sub el. Fiecare domeniu își definește propriile subdomenii, le administrează și le face publice. Pentru a crea un nou domeniu, se cere permisiunea dom eniului în
care va fi inclus. Domeniile sunt separate prin caracterul punct; numele de domenii nu fac distincție între literele mari și literele mici; lungimea unui domeniu nu poate depăși 64 de caractere, iar întreaga cale de nume nu trebuie să depășească 255 de caractere.
Datorită faptului că o rețea înțelege numai adrese IP (numere binare), iar utilizatorii
folosesc adrese Internet, apare necesitatea unui mecanism de conversie de la adrese internet la
adrese IP.
Conversia respectivă o realizează protocolul de aplicație DNS (Domain Name System –
Sistemul Numelor de Domenii) definit în RFC 1034 -1035.
12
Pentru a putea face o astfel de transformare, DNS are nevoie de o serie de informații.
Acestea sunt stocate pe mai multe calculatoare din Internet, numite servere de nume (servere
DNS).
1.2.3 Conectarea unui calculator la Internet
Pentru ca un calculator să poată fi conectat la Internet trebuie apelat la un furnizor de
servicii Internet (Internet Service Provider – ISP), care oferă, contra cost, unul sau mai multe
conturi pentru conectare la Internet.
Un calculator este conectat la Internet dacă este conectat la un alt calculator sau la o rețea
care este la rândul ei conectată la Internet.
Există mai multe metode de conectare la Internet, fiecare necesitând diferite tipuri de
echipamente hardware:
1. Conectare prin dial -up – presupune existența unui modem și a unei linii telefonice pentru
conectarea la un calculator al furnizorului de servicii Internet. Majoritatea furni zorilor de
servicii de tip dial- up permit conectarea la viteze de 14,4 kbps, 28,8 kbps și 56 kbps. Viteza
de transfer a informațiilor depinde atât de viteza conexiunii cât și de viteza suportată de modem. Folosind acest tip de conexiune, calculatorul se co nectează numai atunci când se
dorește utilizarea unui serviciu Internet, după care se deconectează.
2.
Conectare folosind linii de tip ISDN, ASDL și linii telefonice dedicate – unii furnizori de servicii
Internet permit conectarea la viteze mai mari decât cele permise de liniile telefonice obișnuite.
Integrated Services Digital Network (ISDN) și Asymmetric Subscriber Digital Line (ASDL)
sunt 2 tipuri de linii telefonice digitale, de viteză mare care oferă o modalitate mai rapidă
de conectare la Internet.
• ISDN este o linie telefonică îmbunătățită care poate fi utilizată atât pentru accesul
rapid la Internet cât și pentru convorbiri telefonice obișnuite. Folosind o singură
linie se poate naviga pe Internet în timp ce se vorbește la telefon. ISDN este în
totalitate digitală, acest lucru însemnând că nu mai e necesară transformarea
semnalului din digital în analog pentru transmisie și invers la recepție.
• ASDL este o tehnologie mai nouă și optimizează descărcarea fișierelor de volum
mare pe calculator.
Dacă se dorește conectarea continuă a calculatorului la Internet, se utilizează, pentru
conectarea calculatoarelor, linii telefonice închiriate. Există diferite viteze de transmisie a informațiilor pe aceste linii, cele mai răspândite fiind liniile de tip T1 care permit transferul
informațiilor la viteza de 1,5 Mbps și T3 la viteza de 44 Mbps. Pot fi închiriate și fracțiuni ale
liniei T1.
3.
Conectare folosind cablu TV și DSS – unele companii ce oferă servicii TV prin cablu oferă și
accesul la Internet folosind acelaș i cablu și un modem special pentru conectarea la
Internet. DSS (Digital Satellite Systems) sau difuzarea informațiilor folosind sateliți,
presupune utilizarea unei antene, a unui cablu coaxial, a unui adaptor special pentru calculator și a unui software de dicat pentru conectarea la Internet. Datele sunt
recepționate la o viteză mare,
via satelit, dar sunt transmise folosind o conexiune de tip
dial- up.
4. WebTV – presupune folosirea unui televizor și nu a unui calculator pentru conectarea la
Internet. WebTV este cea mai răspândită modaliatate de conectare la Internet folosind un
televizor și este dezvoltată, în parte, de Microsoft. Pentru utilizarea WebTV este necesară
existența unui receptor WebTV care conectează televizorul la linia telefonică; ecranul televizorului va fi folosit pe post de monitor, telecomanda pentru navigare pe Web și
tastatura pentru transmiterea și recepționarea mesajelor de poștă electronică.
13
1.3 Eficiența utilizării Internetului în administrația publică
Informatizarea instituțiilor administrației publice este un process continuu, existând
preocupări majore în acest sens.
Astfel, Guvernul României, prin Ministerul Administrației și Internelor a elaborat în că din
anul 2001, Planul național de Acțiune ”e -administrație” , care cuprinde ur mătoarele coordonate:
• informatizarea activităților desfășurate în instituțiile publice, prin care să se asigure
creșterea eficienței operaționale în cadrul organismelor administrației locale și centrale;
• informatizarea serviciilor publice pentru cetățeni, agenți economici de la nivelul
administrațiilor locale și centrale etc.
De asemenea, în articolul nr. 9 din Strategia Națională de Informatizare se prevede
utilizarea tehnologiei informației în vederea susținerii reformei în administrația publică pentru:
• asigurarea informatizării omogene și coordonarea instituțiilor din administrația publică
centrală și locală, inclusiv în sistemul justiției;
• simplificarea procedurilor și practicilor administrative;
• înlăturarea arbitrariului și corupției;
• optimizarea comunicării și a fluxului de informații între instituțiile de la nivel local și
central;
• asigurarea cooperării interdepartamentale;
• generalizarea treptată a schimbului de informații bazat pe documente electronice;
• asigurarea accesului cetățenilor la informația p ublică: centre de informare, chioșcuri
electronice plasate în locuri publice;
• asigurarea compatibilității și interoperabilității sistemelor informatice din administrația publică, la nivel național și internațional, prin accelerarea elaborării și aplicării de
metodologii, norme, standarde;
• coordonarea achizițiilor publice de produse și servicii TIC, conforme cu reglementările
europene;
Modernizarea comunicării instituționale, prin introducerea tehnologiei informației are ca
rezultat creșterea eficienței activității administrației publice, debirocratizarea și creșterea calității
serviciilor publice oferite cetățenilor.
Fără îndoială că rolul determinant în succesul acestui proces de informatizare a instituțiilor
publice revine reprezentanților managementului p ublic, care trebuie să identifice modalitățile
concrete de acțiune de la nivelul fiecărei instituții.
Experiența multor state dezvoltate a arătat că, atât crearea, cât și dezvoltarea unei
societăți informaționale implică acțiuni complexe, de lungă durată, foarte bine integrate într -un
proces amplu coordonat și susținut de către stat.
1.3.1 Impactul Internetului asupra relației cetățean- administrație
A pune la dispoziție serviciile administrative prin mijloace electronice, înseamnă a crea
beneficii atât pe ntru utilizatori, cetățeni și mediul de afaceri, cât și pentru administrația publică.
Beneficiile utilizatorilor pot fi exprimate succint printr- un acces convenabil la administrația
publică. Pentru autoritățile care utilizează tehnologia informațională în scopul furnizării de servicii
electronice, acest lucru înseamnă noi oportunități dar și schimbări interne la scară largă la nivel organizațional. Anumite proceduri trebuiesc revizuite, iar operațiunile vor fi adaptate noilor cerințe, fapt ce permite autori tăților să acționeze într -un mod transparent. Munca internă va fi
automatizată în mod progresiv, ceea ce înseamnă că personalul administrativ va avea nevoie de cunoștințe și abilități pentru a opera cu tehnologia. Este evident că utilizarea Internetului pe post
14
de canal de distribuție pentru servicii, trebuie să devină un aspect important în schimbarea
modului de acțiune al guvernării. Astfel, se pot enumera câteva caracteristici pe care Internetul le –
a determinat în relația cetățean -administrație publică:
1. Eliminarea barierelor de comunicare. D e exemplu, în cazul în care un ministru propune
schimbarea procedurilor de furnizare a unui anumit serviciu către public. Astfel,
propunerile de modificare pot fi “publicate” în pagina site -ului web special destinată
acestui scop, urmând a se aștepta reacțiile publicului. Reacția de feed -back a publicului va
fi analizată în vederea revizuirii propunerii. În anumite cazuri, procedura poate fi repetată.
2. Îmbunătățirea serviciilor . Publicul va beneficia de servicii mai bun e, puse la dispoziția lui
de către instituțiile guvernamentale. De exemplu, dacă dorește să înscrie în circulație o
mașină, cetățeanul va putea face acest lucru de acasă, la orice oră, în orice zi (chiar și în week -end sau de sărbători), fără a mai fi nevo it să stea la cozi, la unul sau mai multe
ghișee, economisind timp și bani. Este evidentă creșterea flexibilității, eficienței și vitezei de acces la servicii.
3. Productivitate și eficiența prin oferirea de noi servicii . Cetățeanul va beneficia de mai
multe servicii integrate, mulțumită mai bunei colaborări și comunicări între instituțiile
guvernamentale.
4. Reducerea birocrației , acces ușor la servicii 24 ore/zi. C etățenii vor fi mai bine informați, la
timp și pe înțelesul fiecăruia, prin actualizarea paginilo r web de larg interes sau prin
folosirea serviciilor de comunicare asincronă în grup (forum, listă de discuții etc). Astfel,
oricine va putea fi la curent cu cele mai noi informații privind legislația dintr- un anumit
domeniu (de exemplu, legislația privind pensiile – pentru pensionari, privind impozitul pe
profit – pentru oamenii de afaceri, contabili, inspectori etc), cu regulamente, politici
sectoriale sau cu noile servicii puse la dispoziția cetățeanului.
1.3.2 Avantajele utilizării Internetului în administrația publică
Informatizarea administrației publice reprezintă o condiție primordială a dezvoltării
economice și sociale la nivelul întregii societăți. Promovarea și implementarea tehnologiilor
informatice la nivelul instituțiilor publice vor alinia economia națională la standardele
internaționale. Promovarea unui tip modern de administrație, bazat pe tehnic ă și cunoaștere, va
avea rezultate importante la nivelul întregii societăți, va schimba mentalități și va modela un alt fel de cultură organizațională.
În acest context, p rincipalele avantaje pe care informatizarea și Internetul le va aduce la
nivelul administrației publice , pot fi structurate astfel:
1. Reducerea cheltuielilor publice
Având la dispoziție un sistem informatic performant, instituțiile publice nu vor mai fi
nevoite să întrețină o bază logistic ă greoaie, mare consumatoare de resurse materiale, financiare
și umane. Alocarea resurselor umane va fi mult îmbunătățită, și judicios efectuată, ne mai existând
astfel probleme legate de finanțarea de la Bugetul Statului a unor scheme de personal
supraîncărcate. Info rmatizarea va produce de asemen ea efecte în ceea ce privește spațiul de
exercitare a actului administrativ, ghișeul clasic fiind astfel înlocuit de un cadru virtual care nu mai
implica interacțiunea cetățeanului cu instituția.
Informatizarea va contribui astfel decisiv la creșterea profitabilității și rentabilității
instituțiilor publice. În sprijinul acestor considerații putem privi experienta unor state europene în
domeniu, unde s -au înregistrat economii importante atât la nivelul administrației cât și al
cetățenilor și mediului de afaceri.
2. Combaterea birocrației și a corupției la nivelul instituțiilor publice
Una din principalele critici formulate atât de societatea civilă din România, cât și de
15
observatorii diverselor organisme internaționale, o constituie mică corupție sau așa numita
“corupție de ghișeu”. În contextul unei deserviri ineficiente a cetățeanului pe parcursul relațiilor
acestuia cu instituția publică, s -a ajuns la situația unei “duble impozitări”, una legală, reprezentată
de taxele și impozitele pe care fiecare trebuie să le achite, și una ilegală, ce îmbrăc ă forma acestei
mici corupții.
Informatizarea serviciilor publice va elimina interacțiunea cetățenilor cu funcționarii
publici, și astfel vor dispare premisele încălcării deontologiei profesionale a acestora.
Birocrația reprezintă o trăsătură specifică administrației publice, atât în România cât și la
nivel european. Informatizarea serviciilor publice vine ca o rezolvare a acestei probleme. De regulă, în varianta clasică, obținerea unui aviz sau a unui certificat, este un proces greoi, ce începe cu prezentarea solicitantului la un ghișeu, în fața unui funcționar public mai mult sau mai puțin disponibil, c ontinuă cu o serie de documente ce trebuie completate, depuse în forme diverse de
legalizare și presupune un șir mai lung sau mai scurt de aprobări și avizări. De multe ori, pe parcursul procedurii se descoperă anumite vicii de formă a unor documente, sau chiar a bsența
unora, de obligativitatea cărora solicitantul nici nu avea cuno ștință. Întreaga procedură se încheie
cu încă o înfățișare a solicitantului în faț a aceluiași ghișeu sau chiar la alt ghișeu. O astfel de
procedură este comună tuturor instituțiil or publice, iar sinuozitatea traseului pe care îl urmează
ține doar de tipul actulu i solicitat.
Implementarea unui sistem informatic va permite unui solicitant să completeze formulare
on-line, să atașeze documentele solictate scanate fără a se deplasa la instituția căreia i se
adresează, de la biroul unde lucrează sau de acasă. Cererea s a va parcurge electronic drumul
tuturor aprobărilor și avizărilor în cadrul organizației, putând fi primită în final în format electronic, cu respectarea condițiilor legale în ceea ce privește identitatea electronică a unei persoane sau
instituții.
O astfel de soluție informatică este deja implementata la nivelul unor țări europene, și
poartă denumirea de “ case management” (managementul cazului). În mare, această soluție
permite gestionarea fluxurilor de operațiuni efectuate în cadrul proceselor interne ale organizației.
3. Creșterea gradului de transparen ță a modului de utilizare și administrare a fondurilor
publice
Informatizarea instituțiilor publice va permite accesul cetă țenilor și factorilor interesați la
informații referitoare la utilizarea fondurilor publice. Procedurile de achiziție publică vor fi absolut transparente, permițând oricui consultarea derulării acestora, în condițiile legale referitoare la confidențialitat e. Un prim pas în acest sens o constituie sistemul e-Licitaț ie (Sistemul Electronic
pentru Achiziții Publice) sistem ce asigură transparen ța procedurilor de achiziție și a eficienței
procesului de atribuire a achizițiilor publice.
Informatizarea administrației publice va permite auditarea financiară a procedurilor de
achiziții publice, datorită totalei transparen țe. De asemen ea, vor fi prezentate date financiare
referitoare la proiectele și programele derulate la nivel național și care au făcut ob iectul unor
proceduri de achiziție publică.
Cetățenii, ca de altfel toți factorii interesați, vor avea o imagine completă și fidelă a
modului în care fodurile publice vor fi cheltuite, putând să semnaleze și să sancționeze eventualele abateri legate de ace ste procese.
4. Îmbunătățirea accesului la informații și servicii publice , în conformitate cu legislația
privind protecția datelor cu caracter personal și liberul acces la informațiile de interes public .
Informatizarea instituțiilor publice va genera cons truirea unor baze de date unice la nivel
de instituție sau chiar grupuri de instituții aflate pe diverse verticale de “industrie”. Accesul la aceste date și informații va putea fi astfel asigurat unitar și centralizat. Informațiile de interes public vor pu tea fi accesate de oriunde utilizând tehnologii orientate Internet.
O altă categorie de informații disponibilă publicului o constituie datele confidențiale și
16
personale. Accesul on -line la aceste date se va face securizat, pe baza diverselor protocoale de
comunicație. Informația va fi astfel disponibilă doar celui căreia îi este proprie sau destinată, fără a
exsita riscul pierderii sau alterării acesteia, ori riscul penetrării sistemelor de securitate. Orice sistem informatic și de comunicații integrat of eră în egală măsură și o politică de securitate, pliat ă
pe principiile interne existente ale organizației căreia i se adresează.
5. Reducerea și eficientizarea contactului direct între funcționarul de la ghișeu și
cetățeanul sau agentul economic
Având la dispoziție un cadru virtual de interacțiune, contactele directe dintre cetățean și
agentul economic pe de o parte, și funcționarul public pe de altă parte vor fi tot mai rare. Problemele legate de depuneri de cereri, solicitări de documente oficiale sau p lata obligațiilor
către stat vor fi rezolvate electronic, utilizând serviciile puse la dispoziție de administrație. În acest fel, funcționarul public va fi degrevat de o serie de activități care îl supraaglomerau și din cauza cărora se crează de multe ori situații conflictuale în cazul interacțiunii directe.
Lucrând într -un mediu profesionist, având la dispoziție mijloace moderne de exercitare a
propriei sale activități, funcționarul nu va mai resimți decalajele existente referitoare la pregătirea
sa profesională sau la mijloacele cu care își îndeplinește atribuțiile lucru. Relația sa cu cetățeanul
va deveni mai eficientă și va viza numai aspecte importante ce nu pot fi soluționate prin
intermediul tehnologiilor informației și comunicației.
6. Furnizar ea de informații și servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor
electronice
Având drept suport sisteme informatice performante, actul administrativ va fi unul de
calitate. Informațiile oferite publicului vor avea o rat ă crescută de actualizare, întrucât în ceea ce
poartă denumire generică de “back -office”, funcționează un sistem ce interconectează direcții,
compartimente și servicii din cadrul aceleiași instituții publice, sau chiar instituții diferite, a căror
activitate se înscrie în același domeniu.
Existând la nivelul acestor instituții sisteme informatice centralizate și integrate, laten ța de
expunere a informațiilor destinate factorilor interesați este foarte redusă. Există informații precum cele legate de starea drumurilor, cotele de av ertizare a apelor curgătoare interne sau cele legate
de poluarea mediului, pentru care un grad ridicat de actualizare este o condiție absolut
obligatorie. Existența unor sisteme informatice la nivelul instituțiilor gestionare ale acestor date,
vine în întâmpinarea exercitării atribuțiilor lor legale.
7. Întărirea capacității administrative a instituțiilor publice de a- și îndeplini rolul și
obiectivele și de a asigura furnizarea, într -o manieră transparent ă, de informații și servicii
publice
Pe fondul descentralizării și deconcentrării serviciilor publice, implementarea unor sisteme
informatice în cadrul organizațiilor va facilita actul administrativ și va oferi suport pentru conducerea proceselor specifice, managerilor publici. Având la dispoziție sist eme performante
care să includă componente de management de proiect, factorii de decizie din administrație vor putea planifica, urmări și cuantifica rezultatele proiectelor și programelor publice, vor putea aloca resurse în mod echilibrat și coerent și vor putea determina profitabilitatea utilizării fiecărei resurse
în parte.
8. Promovarea colaborării dintre instituțiile publice pentru furnizarea de servicii publice
prin mijloace electronice
Sistemele informatice implementate la nivelul administrației vor d ezvolta diverse tipuri de
colaborări între instituțiile publice. Astfel, în cadrul aceleiași verticale, vor putea fi implementate
sisteme centralizate, în care instituții ce au direcții de acțiune comune vor putea integra datele gestionate de fiecare dintr e ele. De asemen ea, vor putea fi raportate date și informații instituțiilor
aflate pe paliere ierarhice superioare.
Totodată, în cadrul unor proceduri de avizare documente sau activități ce implică mai
17
multe acordul mai multor instituții, existența unor s isteme informatice care permit
interconectarea, va facilita cooperarea interinstituțională în condiții de maximă eficacitate în
relația cu solicitantul.
Programele și proiectele derulate împreună de mai multe instituții publice vor avea un
suport solid în sistemele informatice proprii, evitându -se problemele legate de comunicarea de
date între diverse organizații.
9. Redefinirea relației între cetățean și administrația publică, respectiv între mediul de
afaceri și administrația publică, în sensul facilităr ii accesului acestora la serviciile și informațiile
publice, prin intermediul tehnologiei informației
Promovarea tehnologiilor informatice, orientate Internet, la nivelul administrației publice
centrale dar mai ales locale, va determina o redefinire a ati tudinii față de sectorul privat
reprezentat de cetățeni și mediul de afaceri în egală măsură.
De asemen ea va avea loc o redefinire a condițiilor de lucru optime în procesul de deservire
a cetățeanului.
Se creează oportunitatea dezvoltării de relații individualizate cu instituțiile locale, care vor
permite evidențierea istoricului acestor relații (informații și documente solicitate de -a lungul
timpului). Societățile comerciale vor beneficia de aceleași informații publice cu caracter general, disponibile rapi d și în mod direct, fără să mai depindă de un program de funcționare al instituțiilor
administrației publice.
10. Promovarea utilizării Internetului și a tehnologiilor de vârf în cadrul instituțiilor
publice
Procesul de retehnologizare, propriu informatizării din cadrul administrației publice, va
facilita accesul personalului propriu la produse și servicii IT&C de ultimă generație. Totodată se va
crea o structură informatică și de comunicații compatibilă cu administrația publică europeană.
Prin implementare a unor astfel de proiecte este susținută penetrarea la nivelul societății
românești a tehnologiilor Internet, creșterea gradului de exploatare a calculatoarelor personale în
rândul funcționarilor publici și familiarizarea acestora cu diverse tipuri de aplicații informatice dedicate activității lor curente. Informatizarea va avea ca efect alinierea funcționarilor publici la standardele înalte impuse de economia de piață în cadrul sectorului privat, în ceea ce privește
cunoștințele în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.
1.4 Intranet și extranet în unitățile de administrație publică. Rol și avantaje.
1.4.1 Intranet
Intranet -ul poate fi văzut ca un sistem sigur de diseminare a informației în cadrul unei
organizații, sistem ce este construit pe baza unei rețele de calculatoare, a tehnologiilor și serviciilor Internet și pe lucrul în cooperare.
Legând într -un tot unita r resursele informaționale ale unei organizații, Intranet -ul este o
rețea internă, privată, a acesteia. El facilitează accesul și gestiunea informațiilor numai celor ce activează în interiorul organizației respective, oferind o cale rapidă și sigură pentru comunicarea
interdepartamentală.
Pornind de la definiția anterioară se pot distinge componentele ce stau la baza alcătuirii
unui Intranet:
• o rețea de calculatoare cu toate componentele sale:
mediul fizic de comunicație între diversele sisteme de calcul al e organizației ;
echipamentele de interconectare ale diferitelor subrețele;
suitele de protocoale care asigură comunicarea între entitățile rețelei;
• programele care implementează serviciile de bază Internet;
18
• aplicațiile care implementează serviciile Intrane t;
• aplicațiile ce permit lucrul în cooperare.
Întrepătrunderea între componentele unui Intranet este foarte puternică.
Arhitectura unui Intranet poate fi analizată și prin intermediul unităților funcționale care
oferă unei rețele de calculatoare caracteristica de Intranet. Aceste unități funcționale, ilustrate în
figura 1 .3 constituie fundamentele oricărui Intranet:
• utiliz atorii – cei pentru care este constituit Intranet -ul, și care pot avea un rol pasiv (în
cazul în care sunt doar cititori sau consumatori de informație), sau activ (în cazul în care contribuie la producerea și administrarea informației);
• serviciile – care o feră prin intermediul unor metode facile, accesul la informație;
• bazele de dat e – care stochează informațiile diverse ce sunt vehiculate în Intranet;
• firewall- ul – cel care delimitează Intranet -ul de lumea exterioară (Internet -ul), și creează
o zonă de sec uritate sporită. Această zonă este indispensabilă pentru a putea oferi
angajaților firmei și informații cu caracter secret;
• middleware – elementul care leagă toate componentele pentru a crea conexiuni între
utilizatori, servicii și informație. În fapt, programe ce asigură interfațarea uniformă între
diferitele servicii din cadrul Intranet -ului, chiar în medii de lucru eterogene.
Fig. 1 .3 Organizarea logică a unui Intranet
Într-un Intranet toate calculatoarele cooperează în rețea, indiferent dacă sunt stații de
lucru, servere de baze de date sau servere de aplicații, obținându -se un sistem robust de care
beneficiază întreaga organiza ție.
Servicii de tip Intranet
Intranet -ul este individualizat prin intermediul serviciilor pe care le oferă. Simpla lor
enumerare poate constitui o justificare a complexității unui asemenea tip de rețea:
• crearea unor interfețe standard, universale pentru toate bazele de date ale
organizației, chiar pe mai multe platforme (Windows, Mac, Unix) și oferirea posibilității accesului angajaților la toate datele de pe aceeași stație de lucru;
• crearea de forumuri interne și aviziere electronice (BBS – Bulletin Board System);
• crearea unor sisteme centralizate de urmărire și raportare a vânzărilor;
• crearea unui sistem centralizat de mesaje telefonice;
• crearea unor motoare de căutare centralizate pentru docum entele organizației;
• crearea de formulare bazate pe Web pentru colectarea foilor de pontaj ale angajaților;
• afișarea planificărilor de producție;
• listarea informațiilor de marketing și preț ale produselor;
• afișarea informațiilor legate de produsele firmei; Firewall
Servicii Baze de
date Utilizato ri
Middleware
19
• afișarea catalogului produselor;
• afișarea unei liste de adrese Web utile;
• afișarea cataloagelor cu furnizorii și a produselor aprobate la un moment dat;
• afișarea manualelor de proceduri și politici ale organizației;
• afișarea on -line a surselor de testare și pregătire a angajaților.
Trebuie remarcat rolul important pe care îl joacă bazele de date în asigurarea informațiilor
necesare pentru impementarea acestor servicii.
Intranet -ul este un concept flexibil, care nu are o rețetă de implementare prestabilit ă ce
trebuie respectată pas cu pas, arhitectura sa putând fi modelată după nevoile fiecărei organizații,
complexitatea și integrarea sa în cadrul sistemului informatic putând să difere (figurile 1.4 și 1.5).
Fig. 1.4 Exemplu de integrare arhitectură Intranet (1)
20
Fig. 1.5 Exemplu de integrare arhitectură Intranet (2)
Principalele avantaje ale introducerii intranet -ului în instituțiile publice sunt:
• management și suport pentru un număr mare de utilizatori;
• prevenirea supraîncărcării informaționale;
• asigurarea integrității informației;
• accesul permanent la informațiile necesare;
• utilizare ușoară de către nespecialiști;
• reducerea costurilor sistemului informațional;
• creșterea productivității și competitivității;
• interoperabilitate între aplicații;
• interfață utilizator unică pentru toate aplicațiile;
• securitatea sistemului și aplicațiilor.
Rolul Intranetului în administrația publică poate fi rezumat astfel:
• accesul rapid la baz ele de date ale unitaților administrative din teritoriu;
• planificarea diferitelor ședințe, întâlniri de lucru;
• organizarea conferințelor în timp real, fără a mai fi necesară deplasarea persoanelor
dintr -un birou în altul sau chiar dintr -o localiatate în alta;
• sprijinirea fluxurilor de lucru (workflow), urmărirea documentelor – cine sunt emitenții,
unde trebuie să ajungă;
• transmiterea de informații privind derularea unor cursuri de instruire sau chiar
desfășurarea acestora.
Intranetul din România este schițat în Strategia guvernului de informatizare a administrației
publice (H G 1007/2001), care prevede legarea tuturor unităților de administrație centrală și locală,
și se află în prezent în fază funcțională.
21
1.4.2 Extranet
Extranet -ul este o extensie a intranet -urilor mai multor organizații între care există legături
de colaborare și are ca scop conectarea resurselor informaționale ale acestora, asigurându -se
totodată legătura cu Internet -ul.
Extranetul poate fi privit ca:
• o parte a Intranet -ului companiei, care este accesibilă și altor firme;
• o conexiune de colaborare pe Internet între anumite firme, o intersecție de Intranet -uri.
În cadrul unui extranet informația poate fi accesibilă fie doar părților ce colaborează, sau
poate fi accesată public.
În general, extranet -ul trebuie să asigure informațiilor vehiculate în cadrul său un anumit
grad de securitate și protecție, care se realizează prin tunneling și parole de autentificare.
Aplicațiile pentru extranet pot fi:
• grupuri de știri private ale unor firme ce colaborează, utilizate pentru diseminarea ideilor, experiențe lor, etc.
• grupuri de lucru (groupware) ale unor firme care dezvoltă programe de aplicații comune;
• programe de instruire sau alte materiale educaționale, care sunt dezvoltate și partajate de firme;
• cataloage cu produse accesibile doar pentru unele grupuri d e clienți;
• managementul și controlul proiectelor unor firme, care fac parte din proiecte de lucru comune.
Tabelul 1 .1
Comparație Internet, Intranet, Extranet
Internet Intranet Extranet
Utilizatori tipici Orice utilizator ce posedă
un acces dial -ul sau LAN NUMAI personalul
autorizat Grupuri autorizate ale
organizațiilor partenere
Tip de acces Nelimitat, public, fără
restricții Privat, restricționat Privat, restricționat
Tip de
informație General, date publice Specific, corporație,
proprietar Date aferente proiectelor
colaborative
Date
tipice/aplicații Profil companie,
informații acționariat,
anunuțuri publice,
informații despre
produse/servicii Directoare telefon/e –
mail,
beneficii/formulare
resurse umane,
proceduri manuale,
materiale instruire,
buletine de știri
interne, distribuție
software internă Cataloage de produse/preț,
achiziții online, sistem de
vânzări/marketing, EDI/F -EDI
bazat pe Internet, legături
bancă/lanț aprovizionare,
urmărirea logistică, EDI
Internet
1.5 Cerințe și recomandări privind site -urile Web pentru administrația
publică
1.5.1 Cerințe necesare realizării site- urilor web oficiale ale administrației publice
În vederea garantării calității și utilității site-urilor web ale autorităților și instituțiilor
publice din administrația publică centrală și locală, se recomandă o planificare meticuloasă a proiectării, realizării și întreținerii site -urilor înainte de demararea proiectului.
22
Imaginea respectivelor autorități și instit uții publice, precum și cea a României depinde și
de calitatea site -urilor proiectate.
Planificarea proiectării, realizării și întreținerii site -urilor web ale administrației publice
Site-urile web noi sau cele deja funcționale ale autorităților și instit uțiilor publice sunt
obligatoriu înregistrate în Sistemul Electronic Național, conform Legii nr.161/19.04.2003.
Aceleași responsabilități revin și în privința publicării formularelor în Sistemul Electronic
Național pentru a fi accesate, în mod unitar, la n ivel național.
Cheltuielile privind construirea site -urilor vor fi prevăzute în bugetul consolidat al
respectivelor autorități și instituții publice , având caracter special și destinația stabilită pe baza
unei analize de detaliu, efectuate în baza unui pro ces consultativ cu fiecare entitate
organizațională din cadrul aparatului de lucru al acestora. La stabilirea bugetului se vor avea în
vedere toate cheltuielile privind: analiza, proiectarea, construirea, dezvoltarea, design -ul,
implementarea, testarea, darea în exploatare, echipamentele, software -urile necesare.
Înainte de a se realiza un site al unei autorități sau instituții publice, se recomandă
identificarea publicului țintă căruia i se adresează și determinarea unei structuri și a unui conținut care s ă răspundă nevoilor specifice ale acestuia.
Planificarea structurii și conținutului site -urilor trebuie să ofere o integrare cât mai bună în
sistemul deja existent de site -uri ale autorităților și instituțiilor publice din administrația publică
centrală și locală. Nu trebuie să existe site -uri duplicat ale aceleiași autorități sau instituții din
administrația publică centrală sau locală.
În momentul luării deciziei de a crea un nou site se recomandă evaluarea resurselor
umane, tehnice și bugetare existente, precum și evaluarea resurselor necesare în viitor, pentru
garantarea unei bune funcționalități a site -ului din momentul lansării sale și o bună administrare a
acestuia.
Deși se vor folosi în continuare și celelalte moduri tradiționale de transmitere a
informațiilor de către autoritațiile și instituțiile publice, se recomandă promovarea folosirii site –
urilor web ca mod de transmitere a informațiilor.
Verificarea periodică a funcționalității site -urilor web ale autorităților sau instituțiilor
publice, în pri ncipal actualitatea informațiilor afișate și funcționalitatea legăturilor către alte site –
uri, reprezintă garanția calității serviciilor oferite.
Pentru construcția unui site web al administrației publice se va avea în vedere legislația în
vigoare care asigură confidențialitatea datelor cu caracter personal și cea a dreptului de informare a cetățeanului:
• Legea nr. 506/17.11.2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția
vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, care abrogă L egea nr.
677/21.11.2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
• Legea nr. 52/21.01.2003 privind transparența decizională în administrația publică;
• Ordinul Avocatului Poporului nr. 52/18.04.2002 privind aprobarea Cerințelor minime de
securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal.
Toate paginile de Internet ale instituțiilor publice, prin care informațiile și serviciile publice
sunt oferite prin intermediul mijloacelor electronice, se vor actualiza lunar sau ori de câte ori este necesar, data ultimei actualizări fiind afișată pentru fiecare pagină. ( H.G. nr. 538 din 07.04.2004
privind modificarea și completarea H.G. nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, art 6, aliniatul 1).
23
În unitățile administrativ -teritoriale în care o minoritate națională deține o pondere de cel
puțin 20% din numărul populației, informațiile ce se comunică din oficiu se vor difuza și în limba
minorității respective, conform art.12 din H.G. nr. 123/07.02.2002 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Identificatori pentru autoritățile și instituțiile administrației publice și folosirea
însemnelor publice
Se reglementează prin Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul acces la informațiile de
interes public ca fiecare autoritate sau instituție publică să comunice din oficiu coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice.
Autoritățile și instituțiile administrației publice sunt identificate prin următoarele elemente
caracteristice, care trebuie să apără, după caz, în site -urile web oficiale: textul “ România”, stema
României, steagul României, textul „Guvernul României”, stema localit ății/județului, sigla
instituției și/ sau a forului ierarhic superior, denumirea, sediul, localizarea geografică, harta cu
amplasamentul autorității sau a instituției publice, precum și a sediilor sale, numerele de telefon,
fax, adesa oficială de e-mail, adresa oficială a paginii de Internet.
Se recomandă respectarea proporțiilor și culorilor originale ale însemnelor publice,
conform Legii nr. 75/16.07.1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național
și folosirea sigiliilor c u stema României de către autoritățile și instituțiile publice.
Standardizarea accesului la paginile web ale administrației publice
Pentru a uniformiza accesul la informațiile din paginile web ale instituțiilor publice, se
recomandă utilizarea unui număr de legături desemnate prin cuvinte cheie. Acestea vor defini
structura principală de informații a site -ului web.
Modelul urmărit va fi simplu și direct: www.nume_site.ro/cuvânt_cheie .
Utilizarea acestei facilități va permite uniformizarea accesului la info rmațiile din site -urile
web create pe diverse tehnologii, asigurând astfel o modalitate rapidă de obținere a informației.
Accesul direct se poate realiza prin crearea, pe server- ul web, a unor subsite -uri virtuale pe
baza cuvintelor cheie.
Conținutul mini m pentru realizarea site -urilor web ale autorităților și instituțiilor publice
din administrația publică centrală și locală
În structura site -ului web oficial al unei autorități sau instituții publice trebuie să se
regăsească cel puțin următoarele informaț ii de interes public corespunzătoare componentelor:
a) componenta autorității executive
Informația publică Cuvinte cheie
pentru
standardizare Actul normativ
• coordonatele de contact ale
conducerii (nume și prenume,
telefon, fax, e -mail) contact Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• structura organizatorică structura Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• atribuțiile departamentelor atributii Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• programul de funcționare orar Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• programul de audiențe audiente Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
24
• declarațiile de avere și declarații de
interese, modificate și completate
conform prevederilor legale
avere O.U.G. nr. 14/03.03.2005 privind modificarea
formularelor pentru declarația de avere și
pentru declarația de intere se
• anunțurile de participare și
anunțurile de atribuire achizitii Ordonanță de Urgență nr. 34/19.04.2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de
concesiune de servicii
• anunțuri pentru concursurile de
angajare ce cuprind condițiile de desfășurare, condițiile de participare la concurs, bibliografia și actele
solicitate candidaților pentru dosarul
de înscriere concurs Legea nr.130/17.05.2005 pentru aprobarea
O.U.G. nr.15/2005 privind unele măsuri
pentru ocuparea prin concurs a funcțiilor publice vacante din cadrul autorităților și
instituțiilor publice implicate în
implementarea angajamentelor asumate
prin negocierile pentru aderarea României la
Uniunea Europeană
b) componenta autorității deliberative
Informația publică Cuvinte cheie
pentru
standardizare Actul normativ
• declarațiile de avere și declarații de
interese, modificate și completate conform prevederilor legale
avere O.U.G. nr. 14/03.03.2005 privind modificarea
formularelor pentru declarația de avere și pentru declarația de interese
• copiile proceselor -verbale ale
ședințelor de consiliu pv Legea nr. 215/23.04.2001 a administrației
publice locale, Legea nr.286/6.07.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.
215/23.04.2001
• hotărârile luate de autoritățile
deliberative, în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice și juridice
plătitoare hotarari Legea nr. 273/29.06.2006 privind finanțele
publice locale
• minutele ședințelor publice
hotarari Legea nr. 52/21.01.2003 privind
transparența decizională în administrația
publică
• proiectele de hotărâri supuse
dezbaterii publice hotarari Legea nr. 52/21.01.2003 privind
transparența decizională în administrația
publică
c) Informații publice pentru asigurarea transparenței în administrația publică
Informația publică Cuvinte cheie
pentru
standardizare Actul normativ
• actele normative care
reglementează organizarea și funcționarea autorității sau
instituției publice legislatie Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• regulamentul de organizare și
funcționare rof Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public; Codul
Controlului Intern din 4.07.2005 cuprin zând
25
standardele de management/ control intern
la entitățile publice
• numele și prenumele funcționarului
responsabil cu difuzarea
informațiilor publice responsabil Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• informații financiare (sursele
financiare, bugetul și bilanțul
contabil ) economic Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• proiectul de buget, bugetul aprobat,
execuția bugetului, evoluția
execuției bugetului, rectificarea bugetului, contul de execuție
cu
actualizarea informațiilor cel puțin o
dată pe trimestru economic Legea nr. 273/29.06.2006 privind finanțele
publice locale
• lista cuprinzând documentele de
interes public lista Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• lista cuprinzând categoriile de
documente produse și/sau
gestionate, potrivit legii lista Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• programele și strategiile proprii strategii Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
• înțelegerile exclusive reutilizare încheiate în condițiile alin.(2), art.10, Legea
nr.109/25.04.2007 privind reutilizarea
informațiilor din instituțiile publice
• formulare tipizate, astfel încât
acestea să poată fi consultate și
imprimate de către contribuabili utilizând sisteme informatice proprii formulare Ordin nr. 528/5.12.2006 privind aprobarea
unor formulare tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea și
urmărirea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale bugetelor
locale, Ordin nr.2052bis/30.11.2006 privind
aprobarea unor formulare tipizate pentru
stabilirea, constatarea, controlul, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor loc ale,
precum și a altor venituri ale bugetelor
locale
• pentru fiecare tip de autorizație,
următoarele informații:
– formularul cererii care trebuie completată de către solicitant,
precum și modul de completare
a acesteia;
– lista cu toate documentele necesare pentru eliberarea autorizației și modul în care acestea trebuie prezentate
autorității administrației publice;
–
toate informațiile privind modul
de întocmire a documentelor și ,
dacă este cazul, indicarea
autorităților administrației
publice care au competența de a emite acte administrative ce fac
parte din documentația ce formulare Ordon anță de Urgență nr.27/18.04.2003
privind procedura aprobării tacite
26
trebuie depusă, precum: adresa,
numărul de telefon sau fax,
programul de lucru cu publicul.
• lista contribuabililor, cu excepția
microîntreprinderilor, astfel cum
sunt definite prin Ordonanța Guvernului nr . 24/2001 privind
impunerea microîntreprinderilor, cu modificările ulterioare, care înregistrează obligații restante la
bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetul asigurărilor
pentru șomaj, bugetul Fondului
național unic pentru asigurări sociale
de sănătate și la bugetele locale, reprezentând impozite, taxe,
contribuții și alte venituri bugetare,
totalul obligațiilor bugetare datorate în anii fiscali precedenți în care s -au
înregistrat obligații restante, cuantumul obligațiilor restante, precum ș i modalitatea de colectare a
acestora aplicată de organele
competente ale autorităților publice
sus-menționate datornici Legea nr. 161/19.04.2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției
• modalități de contestare a deciziei
autorității sau a instituției publice, în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de
interes public solicitate contestare Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public
d) Informații publice privind asigurarea transparenței decizionale
Informația publică Cuvinte cheie
pentru
standardizare Actul normativ
• anunțuri referitoare la elaborarea
proiectelor de acte normative anunturi Legea nr. 52/21.01.2003 privind
transparența decizională în administrația
publică
• anunțuri privind ședințele publice ce cuprind data, ora, locul de
desfășurare și ordinea de zi anunturi Legea nr. 52/21.01.2003 privind
transparența decizională în administrația
publică
• rapoartele anuale privind
transparența decizională în
administrația publică rapoarte Legea nr. 52/21.01.2003 privind
transparența decizională în administrația publică
e) Alte informații de interes
Informația publică Cuvinte cheie
pentru
standardizare Descriere
• Instituții subordonate subordine Informații despre instituțiile subordonate
sau trimiteri către site -urile web oficiale ale
acestora
27
• Prezentare localității * prezentare Prezentări din punct de vedere geografic,
istoric, social, economic
• Noutăți noutati Noutăți privind activitățile autorității
administrației publice
• Telefoane utile utile Diverse numere de telefon utile cetățenilor
• Agendă culturală * cultura Evenimente culturale
• Turism * turism Prezentare a obiectivelor turistice, a
posibilităților de cazare
* aceste elemente descriptive se recomandă, în special, autorităților administrației publice locale
1.5.2 Recomandări privind site -urile web aparținând autorităților publice
Realizarea paginilor de Internet ale autorităților și instituțiilor publice din administrația
publică centrală și locală , conform Legii nr.161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,
prevenirea și sancționarea corupției, se face având în vedere următoarele criterii de performanță:
• viteza de regăsire a informațiilor;
• accesibilitatea și disponibilitatea informațiilor și serviciilor publice oferite;
• relevanța informației prezentate;
• structurarea informațiilor;
• existența unor măsuri pentru protecția datelor cu caracter personal;
• existența unor măsuri de securitate pentru protejarea informației.
Deși se află la libera alegere a autoritățiilor și instituțiilor din administrația publică, designul
site-urilor web aparținând acestora trebuie să fie unul simplu, accesibil, concis, concentrat pe
funcția principală și anume aceea de furnizare de informaț ii și servicii cetățenilor.
Construcție
• pentru realizarea unui site web se va folosi HTML sau XHTML, în acord cu specificațiile
W3C;
• se va folosi HTML sau XHTML pentru structura site -ului web, iar CSS pentru aspectul
acestuia;
• să existe transparența func ționalității site -ului web față de tehnologiile opționale
folosite în crearea acestuia;
• în cazul modificării unui site web existent sau în cazul construcției unui nou site web se va ține cont de ultimele specificații W3C, WAI, WCAG;
• nu se recomandă folosir ea cadrelor (frame) într -un site web al administrației publice;
• se vor utiliza limbaje și fișiere pentru script -uri standard.
Organizare
• să se creeze URL -uri unice, clare și care să respecte standardizarea accesului la paginile
web (punctul 1.3);
• dacă informația a fost mutată să se asigure redirecționarea la noua locație;
• să se creeze o structură organizatorică a paginilor ușor de înțeles și accesat;
• conținutul unei pagini în HTML să fie pus în ordinea importanței sale;
• imaginile folosite pentru legături trebuie să aibă o trimitere text alternativ, cu scopul de
a putea fi folosite și de utilizatorii cu deficiențe de vedere;
• textul legăturilor să fie scris clar, cu minimul de informație necesară înțelegerii acestuia;
• să se furnizeze suficientă informație la destinația unei trimiteri;
• trimiterile trebuie să fie ușor de deosebit dintr -un text;
28
• se vor evita listele lungi de legături și alte informații fără a fi structurate;
• trimiterile aferente site -urilor web ar trebui să nu deschidă automat ferestre noi făr ă
avertisment;
• legăturile aferente adreselor de e -mail trebuie să fie vizibile și accesibile, cu
destinatarul specificat în text alăturat;
• se va evita publicarea adreselor de e -mail în liste care ar permite scanarea automată, în
bloc, a acestora, în vederea evitării folosirii lor în e -mail- uri spam;
• se va informa utilizatorul despre conținutul informației înainte de operațiunea de
descărcare;
• nu se vor deschide în mod automat trimiterile pentru a descărca fișiere într -o pagină
nouă;
• nu se vor folosi i ntenționat fișiere cu extensii necunoscute sau incorecte pentru a forța
operațiunea de descărcare.
Conținutul antetului paginilor web (metatag- uri)
• se recomandă ca autoritățiile și instituțiile publice din administrația publică să
folosească următoarele e lemente metatag în antetul paginilor web: Titlu, Cuvinte
cheie, Autor și Subiect:
Titlu Numele dat unei pagini web (<title></title>);
Cuvinte cheie Cuvinte care descriu conținutul specific al documentului; se recomandă amplasarea
cuvintelor importante la început, urmate apoi de cele de interes general (<meta
name="keywords" content=" ">);
Autor Entitate responsabilă cu realizarea conținutului paginilor web
(<meta name="author" content=" ">);
Subiect Descriere sumară a conținutului paginii web; se vor fo losi cuvinte din vocabularul limbii
române (<meta name="description" content=" ">).
Prezentare
• să existe consecvență în folosirea culorilor;
• precauție în folosirea culorii pentru indicarea unui înțeles din text;
• să se realizeze un contrast de luminozitate între text și culoarea fundalului, care să
permită o vizualizare optimă în orice condiții (se va crește luminozitatea culorii deschise și se va scade luminozitatea culorii închise);
• se vor evita culorile stridente, contrastele puternice, urmărindu -se o decență în aspect
și o conformitate cu site -urile web aparținând instituțiilor de rang superior;
• paleta de culori pentru un site web se alege asigurându -se lizibilitatea informației;
• se vor utiliza culori standard în toate elementele de proiectare a unui site web,
asigurându -se astfel cel mai înalt nivel de acuratețe în afișare și compatibilitatea cu
toate platformele și browserele disponibile;
• pentru fișierele grafice publicate, de dimensiuni reduse, va exista legătura către
varianta de o calitat e mai bună, de dimensiune mai mare;
• nu se vor afișa pictograme cu simboluri sau referințe care să reprezinte reclamă
mascată pentru produse sau servicii ale firmelor sau ale persoanelor private.
Prima pagină
• va reprezenta punctul de legătură către informa țiile principale din întregul site web;
• se vor reduce la minim dimensiunile fișierelor grafice publicate pe prima pagină în vererea încărcării rapide a acesteia;
29
• va conține toate elementele de identificare, precum și un spațiu dedicat pentru mesajul
din pa rtea instituției către cetățeni, care va fi scurt și concis.
Elemente comune paginilor site -ului web
• un meniu vertical în partea stângă, precum și o s ecțiune de legături către instituțiile pe
care le coordonează, instituțiile în subordinea căreia funcțion ează, alte instituții din
administrație;
• soluția de limbă alternativă (ex.: English);
• legătura “Contact”, care va dirija către o pagină ce conține informații de contact, va
oferi posibilitatea utilizatorilor de a trimite mesaje prin poșta electronică instituției
respective sau să ofere informația necesară pentru comunicarea prin alte mijloace (fax, telefon, adresă poștală, formular web);
• indicator de dată calendaristică (modul de codare: pentru limba română – zz/ll/aaaa,
pentru celelalte versiuni – yyyy/mm/dd);
• legătura “Caută”, care va oferi utilizatorului accesul la un motor de căutare pentru
găsirea rapidă a subiectelor de interes în cadrul site -ului;
• legătura “Accesibilitate”, care va oferi varianta accesibilizată a site -ului web aparținând
instituției;
• legătura “Ajutor”, care va oferi utilizatorului acces la o pagină cu i nformații ajutătoare
pentru o navigare ușoară pe site;
• legătura “Hartă site”, pentru ca utilizatorii să poată vedea structura site -ului și să poată
găsi rapid informațiile dorit e;
• mesaj scurt, în partea de jos a paginilor web, care va specifica dreptul de autor al
institutiei asupra site -ului web;
• legătura “Drepturi și metode de utilizare” (dacă este cazul).
Utilizarea tabelelor
• se vor folosi tabele pentru afișarea informațiilor relaționate;
• se va evita folosirea tabelelor pentru prezentarea și aranjarea paginilor web.
Formulare on -line
• să existe posibilitatea trimiterii către formularele proprii publicate pe Sistemul
Electronic Național (www. e -guvernare.ro);
• se va evita redire cționarea automată în timpul interacțiunii cu formulare;
• nu se vor utiliza formularele sau secvența de comenzi aferentă clientului ca mod de accesare a informațiilor pe un site web;
• nu se va abuza de utilizarea CSS pentru câmpurile de editare sau forma but oanelor;
• dacă un utilizator are de furnizat date personale, trebuie informat asupra destinației și confidențialității datelor;
• pentru completarea unui formular nu se va solicita de la utilizator decât strictul necesar de informații;
• se va indica într -un fo rmular care câmpuri sunt obligatorii și care sunt facultative;
• se vor furniza opțiunile alternative de contact, ca de exemplu detalii legate de adresă, numere de telefon/ fax sau adresa de e -mail, dacă acestea sunt disponibile;
• se va informa utilizatorul despre ce se va întâmpla cu formularul completat atunci când
acesta este expediat;
• se va oferi utilizatorului opțiunea de a salva răspunsul său și de a primi, din partea
destinatarului, confirmarea primirii mesajului;
30
• înaintea afișării formularelor complex e se vor oferi utilizatorului informații despre
dimensiunea acestora;
• înaintea completării unui formular, se va oferi lista documentelor de care utilizatorul
poate avea nevoie;
• se vor furniza utilizatorului, dacă este necesar, instrucțiunile de utilizare, în special a
celor aferente câmpurilor de editare;
• se va explica utilizatorului diferența dintre butoarele “revenire” ( reset) și “de acord”
(submit ), pentru a nu se crea confuzii .
Soluția de limbă alternativă și limbajul folosit
• nu se vor folosi termeni d ificili, jargoane și abrevieri;
• se va oferi utilizatorului opțiunea de a alege limba dorită pe fiecare din paginile site -ului
web;
• legăturile aferente posibilității de alegere a limbii trebuie să fie clare și plasate optim
pentru navigația pe site -ul web;
• nu se vor folosi abrevieri pentru legăturile de selecție a limbilor;
• legătura aferentă selectării limbii alternative va fi scris în limba corespunzătoare;
• se vor specifica seturile de caractere utilizate pentru paginile web.
Funcționalitate
• se va folosi u n titlu unic și descriptiv, cu o lungime cât mai mică, pentru fiecare pagină
web a unui site aparținând unei autorități sau instituții publice, fapt ce va ajuta la
identificarea acestora (ex.: Ministerul pentru Societatea Informațională – Structură) ;
• se vo r oferi utilizatorului posibilități de ieșire din pagina web, în vederea continuării
întrebuințării site -ului web (buton de întoarcere, funcție de căutare);
• se vor furniza toate informațiile de care are nevoie utilizatorul, pentru a evita greșelile
de acce sare;
• în urma unui mesaj de eroare datorat expedierii unui formular, se va oferi utilizatorului
opțiunea de a putea corecta imediat eroarea din formular, pentru a nu îl face dependent de utilizarea butonului de întoarcere;
• când se pune în aplicare un motor de căutare se va folosi tehnologia de căutare
avansată, care să țină seama de ortografie, termeni asemănători, termeni la singular
sau la plural etc.
• pentru rezultatul căutării se va furniza o listă organizată, pentru a scurta timpul de găsire a informați ei dorite;
• se va oferi utilizatorului opțiunea de a introduce un criteriu de căutare sau posibilitatea
a selecta rezultatele căutării;
• se va oferi utilizatorului opțiunea de a putea anunța eventualele erori ale site -ului web;
• se vor folosi culori, pictograme și explicații text pentru a comunica un mesaj de eroare;
• se vor oferi utilizatorului moduri alternative pentru accesul la informație, de exemplu furnizând o hartă a site -ului web, funcții de căutare sau prin intermediul unei cereri
transmise prin e -mail, scrisori, telefon sau fax.
Accesibilitatea web
Termenul accesibilitate, în înțelesul Strategiei Naționale pentru protecția, integrarea și
incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006 -2013 „Șanse egale pentru
persoane cu handicap – către o societate fără discriminări”, este definit ca fiind „ ansamblul de
31
măsuri și lucrări de adaptare a mediului fizic, precum și măsurile de adaptare a mediului
informațional și comunicațional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esențial de
exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap în societate.”
„Accesibilitatea web” poate fi definită ca fiind capacitatea persoanelor cu dizabilități de a
observa, înțelege, naviga și interacționa cu spațiul Web. Accesibilitatea web se adresează tuturor dizabilităților senzoriale și motorii ce afectează accesul la Web, cum ar fi:
• deficiență de vedere (parțială sau totală);
• deficiență de auz (parțială sau totală);
• una sau mai multe dizabilități motorii (paralizie cerebrală, hemipareză, tetrapareză,
dezvoltare motorie deficitară);
• dificultăți de învățare;
• dizabilități cognitive și neurologice;
• dificultăți de comunicare, de achiziție și dezvoltare a limbajului;
• tulburări ale comportamentului adaptativ și social.
Autoritățile ș i instituțiile publice din administrația publică centrală și locală sunt implicate
direct în procesul de informare și comunicare destinat persoanelor cu dizabilități, familiilor acestora, membrilor comunității, precum și în asigurarea accesului la informaț ii publice în formate
accesibile și tehnologii corespunzătoare tipurilor de dizabilități.
La proiectarea paginilor trebuie să se țină cont de cerințele de compatibilitate și
accesibilitate în concordanță cu specificațiile W3C, WAI, acceptate la nivel mondial drept standarde internaționale în domeniul accesibilității web.
Toate site -urile web ale administrației publice vor oferi varianta accesibilizată a acestora,
pentru a putea răspunde nevoilor de informare și accesare ale persoanelor cu dizabilități.
32
2. SERVICII DE INFORMARE
Localizarea și citirea informației în Internet se realizează cu ajutorul serviciilor de informare .
În prezent există și sunt utilizate mai multe servicii de informare: FTP, Telnet, RSS Feed și
WWW (World Wide Web) , ultimul fiind cel mai utilizat.
2.1 World Wide Web – caracteristici de bază și mod de funcționare
WWW2 este un serviciu de informare bazat pe hipertext ce furnizează acces la documente
și baze de date multimedia complexe, lucru ce a condus la acceptarea pe scară largă a Internet –
ului și la dezvoltarea rețelelor și tehnicilor de tip Internet.
Documentele din WWW, numite pagini web, sunt sunt descrise într -un limbaj cu marcaje
numit HTML (HyperText Markup Language), standardizat de World Wide Web Consortium (W3C –
www.w3c.org) . Ele conțin text, imagini, animații, clipuri video și sunete, legături la alte pagini web.
Metoda cea mai folosită pentru realizarea și organizarea unei pagini web este hipertextul
(hypertext) .
Acesta reprezintă un text în care cuvintele evidențiate reprezintă trimiteri spre diferite
părți ale aceluiași text sau spre alte documente (alte pagini) ce conțin informații suplimentare.
Trimiterile respective se numesc hiperlegături (hyperlink) și sunt activate prin efectuarea pe ele, a
unui clic cu mouse -ul.
Ulterior conceptul de hipertext a fost extins și astfel s -a dezvoltat conceptul de hipermedia
(hypermedia). Apariția hipermedia s -a datorat îmbogățirii conținutului informațional al paginilor
web cu elemente multimedia (imagini, video, sunet) incluzând hiperlegături.
În princiul cele două mari componente ale serviciului WWW sunt clientul (sau programul de
navigare ) și server -ul de web.
Cele două componente folosesc, pentru a putea coresponda, un protocol de comunicație
numit HTTP (HyperText Transport Protocol ).
Programul de navigare (web browser) oferă o interfață utilizator foarte simplă, motiv
pentru care este foarte ușor de utilizat, legăturile spre alte docmente sunt marcate special, iar pentru citirea respectivului document trebuie doar făcută o selecție cu mouse -ul. Există un set de
tipuri de documente "standard", recunoscute impl icit de către programul de navigare, dar
facilitățile acestuia pot fi extinse prin noi module, așa- numitele "plug -in"-uri, programe care știu să
trateze documente de tipuri necunoscute implicit de către programul de navigare.
Sub Windows, programul de navigare cel mai utilizat este Internet Explorer. Alte astfel de
programe sunt
Mozilla Firefox, Opera.
Server -ul web este un program care știe să trateze, în principal, cereri de documente, și să
returneze clientului conținutul documentului respectiv. Aceste cereri pot avea însă și forme
speciale, caz în care server- ul trebuie să lanseze în execuție anumite programe sau componente
software care vor trebui să genereze dinamic conținutul unui document. În acest al doilea caz termenul de server web este înlocuit prin acela de server de aplicații, deoarece face legătura între
programul de navigare și aplicațiile care trebuie lansate în vederea producerii documentului cerut.
Identificarea documentelor – standardul MIME
Un rol important în dialogul între programul de navigare și server- ul de Web îl are
comunicarea tipului documentului. Astfel, server- ul web, pe baza informațiilor existente în
2 WWW a devenit func țional din anul 1989, prin eforturile echipei lui Tim Berners Lee de la Organisation Europeenne
pour la Recherche Nucleaire (CERN) de a dezvolta un sistem hipertext în vederea unei eficiente partaj ări a informa ției
între echipele de cercet ători, situate în zone geografice diferite.
33
fișierele de configurare sau a informațiilor primite de la aplicațiile lansate în execuție, va trimite
clientului un șir de caractere care indică ce tip de document urmează. Pe baza tipului recepționat,
programul de navigare va afișa documentul dacă este un format recunoscut implicit, va lansa în execuție un plug -in dacă este un forma t recunoscut de plug -in-urile înregistrate, sau va întreba
utilizatorul care este acțiunea ce se dorește (de exemplu salvarea documentului într -un fișier
local).
Cel mai folosit mod de specificare a tipului de conținut vine din cadrul sistemului de poștă
electronică și este cunoscut sub numele de MIME (Multipurpose Internet Mail Extensions), standard definit pe parcursul a mai multor documente RFC: 2045, 2046, 2047, 2048 și 2049. Dezvoltat inițial pentru a permite introducerea în cadrul mesajelor de poștă electronică a unor noi
tipuri de informații pe lângă cele clasice de tip text, sistemul MIME a fost preluat și de Web prin protocolul HTTP (HyperText Transfer Protocol). Din acest motiv tipurile documentelor sunt
cunoscute și sub numele de tipuri MIME. Ide ntificatorul de tip este definit ca fiind compus dintr -un
tip și un subtip, cele două componente fiind separate printr -un slash.
Tabelul 2 .1
Unele dintre cele mai des folosite tipuri și subtipuri MIME
Tip/subtip MIME Tipul informației asociate
text/plain Informație de tip text care nu necesită interpretări speciale
text/html Document ce conține o pagină HTML
image/gif Document de tip imagine codificată conform standardului GIF
image/jpeg Document de tip imagine codificată conform standardului JPEG
application/octet -stream Fișier binar, cu tip nespecificat, care trebuie tratat ca un șir de octeți
video/mpeg Film codificat conform standardului MPEG
Prin folosirea tipurilor MIME, este posibilă decuplarea conținutului fișierelor de extensia
acestora, mecanismul oferind o mare flexibilitate în acest sens.
Tipul MIME asociat documentelor Web este text/html, iar extensiile preferate pentru
aceste documente sunt .htm sau .html. Principalele acțiuni pe care le permite limbajul HTML sunt:
• schimbarea atributelor diferitelor zone de text;
• structurarea logică a documentului în secțiuni;
• posibilitatea definirii de liste ordonate sau neordonate;
• definirea tabelelor și a proprietăților acestora;
• schimbarea modului de aliniere a textului;
• definirea de zone d e introducere de date, incluzând câmpuri de editare text, meniuri,
liste, butoane radio sau de bifare;
• descrierea modului în care sunt incluse imagini în cadrul documentului;
• definirea de legături către alte documente sau părți de documente.
Adresa URL
URL este un acronim, de la Uniform Resource Locator, și reprezintă adresa de identificare a
unei resurse (a unui fișier) aflată pe calculatorul propriu sau pe orice alt calculator conectat la
Internet.
O adresă URL constă dintr -un șir de caractere care id entifică în mod unic o anumită
resursă, oferind informații despre numele server -ului pe care este stocată acea resursă precum și
despre localizarea ei.
Sintaxa generală a unei adrese URL este:
schema://server_gazda:port/calea_catre_fisier
unde:
34
• schema – reprezintă unul dintre protocoalele de transfer al informațiilor, cum ar fi
HTTP, FTP, Mailto, Telnet, NNTP, News, File (tabelul 2.2)
Tabelul 2 .2 Scheme URL standard
Protocol Descriere Mod de lucru
HTTP Protocol de transfer hipertext http://host[:port][/cale][/cautare]
FTP Protocol de transfer fișiere ftp://[user[:parola]@]host/cale
MAILTO Adresă de e -mail mailto:user@user
NEWS Știri Usenet news:grup -discutii
NNTP Știri Usenet pentru acces local NNTP nntp:grup/cifre
FILE Acces la fișiere file://host/cale
TELNET Referire la o sesiune interactivă telnet://host[:port]
• server_gazda – reprezintă identificatorul serverului pe care este găzduit fișierul
respectiv. Acest identificator poate fi adresa IP a server -ului sau numele său.
• port – reprezintă numărul portului de comunicație prin intermediul căruia browser- ul se
conectează la server. Serverele dețin mai multe astfel de porturi, fiecare servind unui
alt tip de comunicație: HTTP, FTP, poștă electronică, etc. Portul prestabilit în cazul
transferului prin HTTP are numărul 80. Numărul portului trebuie precizat numai în cazul când acesta este diferit de 80.
• calea_catre_fisier – reprezintă localizarea ierarhică a fișierului în sistemul de directoare
de pe server. Aceasta constă într- unul sau mai multe nume despărțite prin caracterul
"/" (slash )
Unele dintre componentele URL -ului sunt opț ionale, ele fiind furnizate fie de server (cum
este, de exemplu, numele implicit al documentului care descrie structura unui catalog de documente), fie de programul de navigare (cum sunt protocolul sau portul, dar și server- ul și calea,
ambele relative la documentul curent).
O adres ă URL poate fi specificat ă direct în zona de adresare a programului de navigare sau
poate fi asociat ă unei hiperleg ături, caz în care activarea obiectului respectiv va avea ca efect
încărcarea resursei asociate.
Exemple de adrese URL:
http://www.autor.com/carti.html
În acest exemplu adresa URL indică documentul HTML numit carti.html care se află
directorul rădăcină al serverulu i www.autor.com
http://www.autor.com/
Această adresă indică prima pagină ( home page ) a aceluiași server.
http://www.autor.com:8080/
Exemplul de mai sus indică de asemenea spre prima pagină a serverului www.autor.com ,
dar specificâd și numărul portului care este diferit de cel prestabilit.
http://www.autor.com/carti.html/webdesign
În acest exemplu este indicată calea spre documentul HTML carti.html aflat pe același
server, dar specificându -se o anumită secțiune a acestui document, secțiune denumită webdesign.
În cazul când fișierul spre care este făcută legătura este stocat pe propriul calculator se
folosește o adresă URL de forma următoare:
file://server/calea_către_fișier
unde:
• server – reprezintă numele calculatorului pe care este stocat fișierul (același pe care
rulează browser- ul). În acest caz, browser- ul va accesa fișierul folosind facilitățile
obișnuite ale sistemului de operare de pe calculatorul propriu;
35
• calea_către_fișier – reprezintă localizarea fișierului în structura de directoare conform
regulilor sistemului de operare.
Numele calculatorului personal poate fi înlocuit cu numele generic "localhost" . În acest caz,
adresa URL poate avea următoarea formă:
file://localhost/calea_către_fișier
De exemplu fișierul culori.html care este salvat în folderul de lucru Work din My Documents
pe calculatorul personal va avea următoarea adresă URL:
file://localhost/C: \My Documents \Work \culori.html
Termenul localhost poate fi omis, deoarece este numele prestabilit al calculatorului
propriu. În acest caz este necesară prezența unui caracter " /" suplimentar:
file:///C:\ My Documents \Work \culori.html
În practică, atunci când dorim să adresăm un fișier aflat pe calculatorul propriu putem
omite prima parte a adresei URL obținând următoarea formă:
C:\My Documents \Work \culori.html
Se poate observa că în cazul resurselor stocate pe servere externe, numele directoarelor
care fac parte din calea către resursă sunt desp ărțite prin caracterul " /" (slash ).
La fișierele stocate pe calculatorul propriu, directoarele și subdirectoarele care formează
calea către fișier sunt despărțite prin caracterul " \" (backslash ). Cele două moduri de scriere sunt
specifice celor două sisteme de operare: UNIX, respectiv DOS- Windows.
Deoarece majoritatea serverelor web folosesc sistemul de operare UNIX, calea către
resursele stocate pe ele se scrie respectând convențiile acestui sistem. Mai mult, această
convenție s -a extins și la adresele URL referite de pe sisteme Windows.
2.1.1 Modalități de căutare în Internet
Internet -ul poate fi privit ca o imensă bibliotecă care stă la dispoziția celor interesați
(abonați ai serviciilor ISP) pentru a putea consulta gratuit sau contra cost informațiile aflate în diverse site -uri.
Obținerea inf ormațiilor dorite, depinde în mod esențial de modul inteligent (sau nu) în care
este efectuată căutarea acestora.
În aceast ă activitate, utilizatorul este ajutat de o serie de instrumente de căutare
specializate, și anume:
1. motoare de căutare ;
2. mecanisme de metacăutare ;
3. directoare cu site -uri web .
Motoarele de căutare
Sunt instrumente care acceptă introducerea unei interogări, sub forma unui șir de
caractere de căutat. Utilizând aceste șiruri, sau expresii de șiruri de interogare, motorul de căutare caută în propriile lui baze de date expresiile precizate de utilizator și oferă acestuia o listă cu legături spre site -urile care conțin expresiile de interogare formulate de el.
Este u șor de intuit c ă dacă expresiile de c ăutare au fost mari, lista de leg ături rezultată este
foarte mare și de aceea ea este împărțită în pagini ce conțin un număr de 10 (sau 20) de leg ături,
din care doar prima pagin ă este afi șată implicit, urmând ca utilizatorul s ă solicite afiș area explicit ă
a conținutului următoarelor pagin i de leg ături ce corespund criteriului de c ăutare formulat.
Pentru utilizator este de dorit ca informa ția căutată să se gă seasc ă în prima pagină afișată,
dar pentru a se putea întâmpla acest lucru el trebuie s ă cunoasc ă foarte bine criteriile de
interogare cu putere de relevan ță, cele mai utilizate.
36
Un motor de căutare cuprinde trei componente de bază: robotul , index -ul și software -ul de
căutare .
Robotul3 este reprezentat de un program care baleiază paginile web citindu -le și urmărind
toate legăturile fiecărei pagini în parte. Trebuie reținut că paginile web evoluează în timp (sub
aspectul conținutului), dinamismul modificărilor fiind extrem de greu de urm ărit, de aceea robotul
efectuează aceste baleieri, la intervale de timp bine precizate, la o lună sau două, în funcție de motorul de căutare. Toate informațiile culese de robot, și care diferă de la un motor de căutare la altul, materializate prin cuvinte cheie, porțiuni de text, legături spre alte pagini web etc., sunt
transmise index -ului.
Index -ul este o bază de date de dimensiuni mari în care se găsesc informațiile culese și
procesate de robot. O înregistrare din baza de date cuprinde titlul paginii we b, adresa acesteia,
cuvintele cheie folosite, legăturile utilizate către alte pagini, precum și porțiuni semnificative de text (evident, indexul fiecărui motor de căutare va conține informații diferite).
Software -ul de căutare este un program specializat, căruia îi adresează de fapt utilizatorul
expresia de căutare și care îi furnizează ca rezultat al căutării, după criterii de relevanță specifice
acestui soft, lista de legături. Din punct de vedere al utilizatorilor, ideal ar fi ca roboții să efectueze
baleieri în timp real și informațiile pe care le citesc și pe care le procesează să fie cele mai
relevante. În realitate însă, datorită creșterii explozive a numărului de pagini web, indexarea informațiilor noi apărute nu poate fi făcută în timp real. Din ac est motiv webmaster- ii care concep,
proiectează, realizează și gestionează pagini web aplică o serie de artificii, trucuri și strategii pentru îmbunătățirea paginilor proprii, astfel încât acestea să ajungă să fie prezentate în prima (sau cât mai aproape d e prima) pagină de legături rezultată din procesul de căutare (este cunoscut
faptul că utilizatorii se plictisesc să caute în mai mult de 3 -4 pagini).
Motoarele de căutare reprezintă cea mai bună soluție de căutare pe Internet deoarece
căutarea are loc în tr-o bază de date foarte mare. Însă, numărul foarte mare de rezultate returnate,
include și rezultate irelevante (de exemplu, documente mari în care cuvintele căutate pot apărea doar o dată și cu o altă semnificație decât cea căutată) sau site -uri care folosesc spam -ul
4 pentru a –
și îmbunătăți locul în cadrul rezultatelor căutării afișate.
Motoarele de căutare sunt recomandat a fi utilizate pentru interogările cu caracter general
sau pentru anumite sarcini complexe.
Exemple:
http://www.altavista.com
http://www.askj.com
http://www.alltheweb.com
http://www.excite.com
http://www.google.com
http://www.hotbot.com
http://www.infoseek.com
http://www.go.com
http://www.lycos.com
Mecanisme de metacăutare
Sunt servicii de căutare a unei informații anume, care caută direct în bazele de date sau
directoarele deja existente, fără a poseda propriile baze de date sau roboți proprii.
3 În englez ă: robot, spider sau crawler.
4 Spam – mesaj e -mail nesolicitat, trimis mai multor destinatari în același timp, sau articol publicat simultan în mai
multe grupuri de informare. În majoritatea situațiilor conținutul unui mesaj sau articol nesolicitat nu -l interesează pe
destinatar sau nu este relevant pentru tema grupului de informare . Spam -ul reprezintă o folosire abuzivă a
Internetului, un mijloc ieftin de a distribui mesaje (de obicei cu caracter comercial) unui număr mare de persoane.
37
Formularea unei interogări către aceste mecanisme de metacăutare duce la transmiterea
interogării către alte instrumente de căutare clasice, iar rezultatele sunt colectate de mecanismul
de metacăutare, care le procesează și selec tează (eliminând eventual dublurile), livrând lista finală
în ordinea descrescătoare a relevanței informațiilor. Mecanismele de metacăutare sunt indicate a fi folosite pentru interogările specializate și care sunt specifice unui domeniu extrem de limitat.
Exemple :
http://www.webcrawler.com
http://www.all4one.com
http://www.profusion.com
http://www.kartoo
http://www.snap.com
http://www.mamma.com
Directoare cu site -uri web
Sunt adeseori confundate cu motoarele de căutare, ele fiind de fapt două lucruri absolut
diferite. Astfel, motoarele de căutare folosesc roboții de căutare pentru a determina lista de
legături, iar directoarele cu site -uri Web vor lista un site, numai și n umai dacă acesta (site -ul w eb)
a fost trimis în prealabil de către webmaster (proiectantul și realizatorul site-ului) înspre gazda
directorului de site -uri w eb. În gen eral, directoarele de site -uri w eb sunt create manual de către
mai mulți redactori, care vor analiza și evalua site -urile transmise de webmasteri. În urma acestei
analize/evaluări redactorii come ntează conținutul fiecărui site. Dar aceste comentarii se limitează
la o scurtă redare a conținutului fiecărui site. Roboții utilizați de diversele motoare de căutare citesc titlul, eventualele etichete meta, antetul și conținutul fiecărui comentariu, punâ nd la
dispoziția utilizatorului o legătură spre respectivul director. Directoarele sunt împărțite pe categorii și sub -categorii, și apoi sunt ordonate în ordine alfabetică, astfel încât vizitatorul are
posibilitatea parcurgerii diferitelor categorii și cap itole, până la informația care -l interesează.
Exemple:
http: //pagini.infofirme.biz
http://abc.ebursa.info/
http://www.yahoo.com
http://www.dmoz.org
http://www.looksmart.com
http://vlib.org/
2.1.2 Configurarea c ăutării unor informa ții pe Internet
De la început trebuie precizat c ă pentru efectuarea unei c ăutări eficiente, prin con ținut, a
documentelor dorite, trebuie ca interogarea să fie formulată corect.
Este deci necesar s ă se comunice motorului de c ăutare, cât mai exact, ce anume se caut ă.
Construirea atentă a unei interog ări este esențială. În consecin ță, respectarea urmă toarelor reguli
de bază reprezint ă o garan ție că se va ajunge la ceea ce se dore ște:
• interogarea s ă se formuleze f ără folosirea de articole hot ărâte sau nehot ărâte, decât
numai atunci când acestea fac parte din denumirea unui document specific (denumirea unei c ărți, de exemplu);
• ortografia corect ă în formularea interogării este esen țială;
• interogarea, în func ție de ceea ce se caut ă, trebuie s ă fie exact ă și cât mai s pecific ă
(folosirea unor cuvinte cheie);
• cuvintele cheie vor fi combinate pentru a obține subșiruri și fraze încadrate între ghilimele;
38
• se va evita folosirea cuvintelor comune, generice, în afara subșirurilor sau frazelor;
• șirul va trebui să conțină cuvint e cheie a căror probabilitate de apariție în paginile
căutate să fie mare;
• un șir de căutare va trebui sa conțină cel puțin 3 cuvinte cheie;
• folosirea majusculelor atunci când este necesar (majoritatea directoarelor și
motoarelor de c ăutare fac diferen ța între literele mici și literele mari din șirul de
caractere cautat) ;
• să se încerce mai multe combina ții diferite de cuvinte;
• cuvintele cele mai importante vor fi primele în șir (se va observa c ă rezultatele c ăutării
difer ă și în func ție de ordinea termenilor c ăutați);
Lista cu rezultatele c ăutării poate con ține foarte multe rezultate. Din această cauz ă, este
bine ca utilizatorul să restrângă aria de căutare prin rafinarea căutării.
Fig. 2.1 Facilități de căutare avansată oferite de Google
Aceasta se face utilizând facilitățile de căutare avansată oferite de motorul de căutare
(figura 2.1), precum și operatorii logici:
39
• se vor folosi caracterele „+” sau „ -” pentru a include sau exclude cuvintele din listele
rezultate în urma c ăutării (între caracterele „+” sau „ -” și cuvântul de c ăutat nu trebuie s ă
fie spa țiu);
• interog ările pot cuprinde operatori logici pentru c ăutare, cei mai utilizați sunt:
1. (OR) – SAU logic -, utilizat în interogarea care con ține cel pu țin un cuvânt (de exemplu,
pentru a g ăsi documentele care con țin fie cuvântul „Windows” fie cuvântul „UNIX”, fie
pe ambele, va trebui s ă scriem în caseta de c ăutare: Windows OR UNIX );
2. (AND ) – ȘI logic -, utilizat în interogarea care con ține cel pu țin dou ă cuvinte (de
exemplu, pentr u a g ăsi documentele care con țin cuvintele „Windows” și „UNIX”, va
trebui s ă scriem în cateta de c ăutare: Windows AND UNIX );
3. (NOT ) – NU logic – utilizat în interogarea care con ține cel pu țin un cuvânt (de exemplu,
pentru a g ăsi documentele care con țin cuvintele „Sculptori clasici” mai pu țin
„Brâncuși”, va trebui s ă scriem în caseta de c ăutare: Sculptori clasici NOT Brâncuși );
4. * plasat la sfârș itul unui cuvânt îndepline ște func ția de lă rgire a ră dăcinilor (de
exemplu, pentru a g ăsi documentele care con țin cuvintele „Ion”, „Ionescu”, „Ioneș ti”
etc. va trebui s ă scriem în caseta de c ăutare: Ion* );
5. ( ) parantezele permit combinarea termenilor pe care -i căutăm, cuvintele fiind grupate
împreun ă fără a forma o fraz ă, iar în parantez ă se vor grupa, dup ă dorin ță, orice
operator logic (de exemplu, pentru a g ăsi documentele care con țin informaț ii despre
oraș ele „Bucureș ti” sau „Cluj”, va trebui s ă scriem în caseta de c ăutare: Romania AND
(Bucure ști OR Cluj) );
6. ADJ – (adiacent) -, este un operator care permite g ăsirea documentelor în care doi
termeni apar unul lâng ă altul (în orice ordine);
7. NEAR – (aproape) -, este un operator care permite g ăsirea documentelor în care doi
termeni apar la o distan ță mai mic ă de 25 de cuvinte unul de altul (utilizat în Lycos);
8. FAR ( departe), este un operator care permite g ăsirea documentelor în care doi termeni
apar la o distan ță mai mare de 25 de cuvinte unul de altul (utilizat în Lycos);
9. BEFORE – (înainte) -, este un operator asemă nător cu AND , dar suplimentar, termenii
trebuie s ă apar ă în document în ordinea specificată în interogare;
10. „ ” este un operator utilizat pentru a g ăsi toate documentele care con țin exact fraza
specificat ă între ghilimele, se pot folosi și combina ții complexe (de exemplu, pentru a
găsi documentele care co nțin informaț ii despre „Sisteme de operare” pe care s ă le
putem desc ărca în mod gratuit, va trebui s ă scriem în cateta de c ăutare: „Sisteme de
operare” free download ).
Nu toate motoarele de c ăutare folosesc to ți ace ști operatori aș a că este bine s ă se verifice
care din ei pot fi utiliza ți (tabelul 2.3).
40
Tabelul 2.3
Operatori logici
Motor /
Operator Yahoo Lycos Excite5 Infoseek AltaVista6 HotBot7 Webcrawler Google
+ x x x x x x x x
– x x x x x x x x
AND x x x x x x x
AND NOT x x
NOT x x x
OR x x x x x x x
ADJ x
BEFORE x
FAR x
NEAR x x
( ) x x x x
* x x x x
“ “ x x x x x x x
language x x x x
range
of dates x x x
2.2 Transferul fișierelor în rețea (FTP)
Acest serviciu, unul dintre primele servicii dezvoltate pentru Internet, asigură transferul
fișierelor de orice tip (binare sau de tip text) între două calculatoare din Internet.
Protocolul pe care se bazează, numit tot FTP (File Transfer Protocol), permite utilizatorului
să se conecteze la un calculator de pe Internet, să caute prin directoarele și programele aflate într –
o zonă publică pe calculatorul de la distanță și să realizeze un transfer într -un sens sau altul, a
unuia sau mai multor fișiere.
În cazul în c are trebuie manevrate cantități mari de informații se folosește compresia
datelor anterior transferului. La recepție are loc decompresia datelor.
Principalele avantaje ale utilizării FTP -ului sunt viteza de transfer crescută și posibilitatea
reluării unui transfer întrerupt din punctul în care a apărut întreruperea.
Calculatorul de la care se conecteză utilizatorul se numește „gazdă locală” (local host), iar
calculatorul la care se conectează se numește „gazdă la distanță” (remote host).
Pentru a transfera un fișier de la un server FTP (remote host), este necesar ca pe
calculatorul utilizatorului (local host) să fie instalat un program numit client FTP.
De asemenea, pentru ca un utilizator să se poată conecta la un calculator din Internet
folosind FTP, trebuie ca pe acel calculator aflat la distanță (remote host) să fie instalat un server de
FTP.
Exist ă două tipuri de transfer de fișiere:
• download – se preia informația de pe server (remote host) și se aduce pe calculatorul
utilizatorului (local host);
• upload – se depune o informație de pe calculatorul utilizatorului (local host) pe calculatorul
aflat la distanță (pe server).
Pentru a executa aceste tipuri de transferuri utilizatorul ce se conectează la serverul FTP
trebuie să aibă dreptul de citire, respectiv scriere, pe serverul respectiv.
5 Opera torii logici trebuie s criși, în acest caz, cu majuscule, altfel nu sunt luați în considerare.
6 Operațiile + și – nu pot fi utilizate în căutarea avansată.
7 Se recomandă c a cel puțin o literă a unui cuvânt să fie majusculă.
41
Serviciul FTP este bazat pe un sistem de autentificare a utilizatorilor. Prin urmare, pentru a
executa transferuri de fișiere, un utilizator va trebui să se conecteze la un anumit server FTP, pe
care deține un cont. Utilizatorul se va identifica printr- un nume de utilizator și o parolă și ca
urmare va primi dreptul de a transfera fișiere p e/de pe serverul respectiv.
Majoritatea serverelor FTP permit și conectarea limitată a celor care nu au cont pe
calculatorul respectiv. Acest lucru se realizeaz ă prin intermediul unui cont special, numit
anonymous (sau ftp) care nu este protejat prin paro lă și pentru care majoritatea serverelor
moderne cer introducerea ca parolă a adresei de poștă electronică a utilizatorului client8.
În acest caz utilizatorul are drepturi de citire din anumite directoare, de obicei aflate toate
în directorul Pub din rădăc ină și, uneori drepturi de scriere într- un director numit Upload.
Cîteva exemple de servere FTP, sunt:
ftp.rdsor.ro
ftp.kappa.ro
ftp.linux.ro
ftp.rdsis.ro
ftp.rnc.ro
ftp.tuiasi.ro
Programele de tip client FTP sunt de două tipuri: cu interfață grafică, sau în mod text, cu
linie de comandă.
Clienții FTP cu interfață grafică ușurează munca utilizatorului, toate operațiile decurgând
analog cu cele folosite pentru transferul de fișiere pe același calculator, dintr -un director în altul.
Ca urmare, utilizatorul nu este obligat să cunoască toate subcomenzile FTP.
Unul dintre programele client FTP cu interfa ță grafică, sub Windows, foarte utilizat, este
WinSCP (figura 2.2).
Fig. 2 .2 Interfața de conectare a programului WinSCP
Interfa ța de explorare oferită este de două tipuri: Commander și Explorer, utilizatorul
având posibilitatea alegerii celei mai convenabile (figurile 2.3 și 2.4).
8 Uneori se poate utiliza și cuvântul guest .
42
Fig. 2.3 Interfa ța de lucru Commander
Fig. 2.4 Interfa ța de lucru Explorer
Un alt client FTP foarte r ăspândit este WS_FTP (figura 2.5).
43
Fig. 2.5 Interfața de lucru a programului WS_FTP
Clienții FTP cu interfață în mod text folosesc comenzi standard, gen DOS9.
În cadrul unei astfel de interfețe, subcomenzile FTP ce se pot executa sunt ilustrate în
figura 2.6 și descrise în tabelul 2.4.
Fig. 2.5 Comenzile utilizate de FTP
9 De ex emplu, în sistemele Windows deschiderea unei sesiuni FTP se face lansând programul ftp.exe , care este
interpretorul de comenzi FTP.
44
Tabelul 2.4
Subcomenzi ftp
Subcomandă Semnificație
append nume_fisier permite adăugarea unui fișier local la sfârșitul unui fișier situat pe
calculatorul gazdă la distanță. Opțional, se poate specifica un nume
de fișier pe calculatorul gazdă la distanță de adăugat la sfârșitul fișierului specificat.
Dacă numele de fișier la distanță nu este
specificat, numele de fișier local este utilizat ca implicit.
bell emite un semnal sonor după terminarea fiecărui transfer de fișier
bye încheie sesiunea ftp
cd director_la_distanta comută din directorul de lucru curent în director_la_d istanta situat
pe calculatorul gazdă la distanță
cdup comută în directorul părinte al directorului de lucru curent, situat
pe calculatorul gazdă la distanță
chmod mod nume_fisier schimbă modurile de permisiune ale fișierului specificat
close închide conexiunea FTP existentă pe un calculator gazdă la distanță
delete fisier_la_distanta șterge fisier_la_distanta de pe calculatorul gazdă la distanță
dir [director_la_distanta] afișează pe ecranul terminalului conținutul detaliat al
director_la_distanta
disconnect similar cu close
get fisier_la_distanta
[fisier_local] transferă fisier_la_distanta și îl stochează pe calculatorul local. Dacă
nu este specificat un fisier_local, fișierul transferat va avea același nume pe care l -a avut pe calculatorul la distanță, altfel noul său
nume va fi cel al fisier_local.
În timpul tr ansferului, pentru fiecare
bloc de date transferat, este afișat caracterul #.
help [subcomanda] afișează un mesaj explicativ referitor la subcomanda. Dacă nu este
furnizat nici un argument, va fi afișată o listă a subcomenzilor
cunoscute.
lcd [director_l ocal] permite comutarea în director_local de pe calculatorul local. Dacă
nu se specifică nici un argument, se va comuta în directorul home al
utilizatorului.
ls [director_la_distanta] afișează conținutul lui director_la_distanta de pe calculatorul gazdă
la distanță
mdelete [fisiere_la_distanta] șterge fisierele_la_distanta de pe calculatorul gazdă la distanță (pot
fi utilizați și specificatorii de nume de fișier global)
mdir fisiere_la_distanta similar cu dir, cu excepția că pot fi specificate fișiere m ultiple
mget fisiere_la_distanta permite transferul de fișiere multiple de pe calculatorul gazdă la
distanță pe calculatorul local (pot fi utilizați și specificatorii de nume
de fișier global). Dacă opțiunea prompt este setată, sistemul va
solicita introd ucerea unei confirmări pentru fiecare fișier ce se
transferă, altfel, fișierele sunt copiate fără solicitarea confirmării.
mkdir nume_director permite crearea unui nou director în directorul curent de pe
calculatorul gazdă la distanță.
mput permite trans ferul de fișiere multiple de pe calculatorul local pe
calculatorul gazdă la distanță (pot fi utilizați și specificatorii de
nume de fișier global). Dacă opțiunea prompt este setată, sistemul
va solicita introducerea unei confirmări pentru fiecare fișier ce se
transferă, altfel, fișierele sunt copiate fără solicitarea confirmării.
open calculator_gazda [port] permite stabilirea unei conexiuni și deschide o sesiune ftp pe
calculator_gazda
put nume_fisier transferă un fișier de pe calculatorul local pe calculatorul gazdă la
distanță. Numele fișierului nu este modificat.
45
pwd afișează numele directorului de lucru curent de pe calculatorul
gazdă la distanță
quit similar cu bye
remotehelp [nume_comanda] solicită de la calculatorul gazdă la distanță o informație explicativă
referitoare la nume_comanda
rename nume_vechi nume_nou redenumește un fișier situat pe calculatorul gazdă la distanță, din
nume_vechi în nume_nou
reset inițializează conexiunile de comunicație
rmdir nume_director șterge directorul specificat de pe calculatorul gazdă la distanță
size nume_fisier returnează mărimea unui fișier situat pe calculatorul gazdă la
distanță
status afișează starea curentă a ftp
type permite setarea modului de transfer al fișierului. Modurile valide
sunt: ASCII pentru fișiere text (implicit), binary pentru fișiere binare,
EBCDIC pentru a transfera fișiere în cod EBCDIC.
verbose afișează toate răspunsurile către utilizator
? [subcomanda] afișa o listă de subcomenzi disponibile. Opțional, prin specificarea
numelui unei subcomenzi se poate obține o informație explicativă
referitoare la aceasta.
! [comanda] permite invocarea shell -ului de pe calculatorul gazdă local.
Opțional, se poate invoca o comandă împre ună cu argumentele
acesteia.
2.3 TELNET
Telnet este un serviciu ce permite conectarea la un calculator aflat undeva în Internet, pe
baza unui cont și a unei parole.
Odată realizată conectarea la un alt calculator, se pot introduce comenzi ca și cum
utilizatorul ar lucra direct la consola acelui calculator. Se poate rula o sesiune interactivă normală
(conectarea la sistem, executarea de comenzi, deconectarea de la sistem), sau se poate utiliza orice serviciu pe care acel calculator îl oferă.
Toate com enzile ce se tastează sunt transmise calculatorului aflat la distanță, iar orice
informație ce ar trebui afișată pe ecranul acestuia va fi afi;ată pe ecranul utilizatorului.
În mod normal serviciul este invocat folosind comanda:
telnet nume_gazda[port]
unde:
nume_gazda – este numele calculatorului gazdă la care dorim să ne conectăm;
port – indică un număr de port (o adresă aplicație). Dacă acesta nu este specificat, se va
folosi portul telnet implicit.
În cazul în care comanda este invocată fără argumen tul ce specifică numele calculatorului
gazdă se va intra în modul introducere comandă, mod indicat prin promptul telnet> .
Intrarea în acest mod se poate face și după conectarea la un calculator gazdă, prin tastarea
combinației de taste <Ctrl ><]>.
Există un număr de subcomenzi ce sunt disponibile în modul introducere comandă. Câteva
dintre acestea sunt:
open nume_calculator_gazda[[ -l]user][- port] – deschide o conexiune cu calculatorul gazdă
al cărui nume a fost specificat. Dacă nu a fost specificat un număr de port, telnet va utiliza portul
implicit. Indicatorul [-l] trebuie folosit pentru a specifica numele utilizatorului.
exit – închide conexiunea curentă și se revine la promptul telnet> dacă subcomanda open a
fost utilizată pentru a ne conecta la un ca lculator gazdă la distanță.
46
display – afișează argumentele de operare
set – permite setarea argumentelor de operare
status – afișează informație de stare
? – afișează informație ajutătoare (help)
quit – închide orice sesiune telnet deschisă și se iese din telnet
close – închide sesiunea telnet și se revine în modul introducere comandă
2.4 Flux RSS (RSS feed)
Una din preocupările curente ale utilizatorilor Internet e ste găsirea informaților noi și utile
în multitudinea de materiale ce apar zilnic pe Internet. Această operație era realizată până de
curând prin setarea în programul de navigare a unor site -uri favorite (care erau accesate frecvent)
și prin abonarea la ne wsletter -uri.
Cele două metode aveau rezultate bune dar aveau și dezavantaje importante. În cazul site –
urilor setate ca favorite, găsirea noutăților implica vizitarea regulată a paginii principale a site –
urilor în cauză, un proces consumator de timp, soldat uneori cu rezultate nesatisfăcătoare în cazul în care site -urile nu erau actualizate sau actualizările erau minore.
Dezavantajul utilizării newsletter- urilor pentru a afla despre actualizările apărute pe site –
urile preferate, este dat de faptul că nu toate site -urile interesante oferă posibilitatea abonării la
un newsletter cu noutăți și asta pentru că trimiterea de mes aje electronice către un număr mare
de adrese de e -mail, implică resurse importante ce nu sunt la îndemâna unui administrator de site
cu mijloace financiare reduse. Alte dezavantaje sunt legate de procesul de abonare/dezabonare (dezabonarea fiind de multe ori greoaie), de faptul că unii adminstratori de site -uri încarcă în mod
excesiv newsletter -urile cu publicitate (ceea ce le face mai puțin plăcute la citit) și nu în ultimul
rând de posibilitatea ca adresa de poștă electronică folosită pentru abonare să f ie vândută (fără ca
abonatul să fie consultat) unor agenții de publicitate care să trimită ulterior mesaje publicitare nesolicitate în mod expres (spam) la adresa respectivă.
Pentru a se putea rezolva problema utilizatorilor Internet care doreau să fie permanent la
curent cu ultimele noutăți apărute pe site -urile preferate au fost concepute așa- numitele RSS
feeds
10.
Acronimul RSS are două interpretări și anume "Really Simple Sy ndication" (Difuzare Foarte
Simplă) sau "Rich Site Summary" (Sumar Bogat al unui Site). Cuvîntul syndication are un înțeles
aparte (și foarte specializat) în limba engleză, neavând nici o legătură cu cuvîntul "sindicat" așa cum este el înțeles în limba rom ână.
Sindicalizarea se referă la distribuirea unui anumit produs prin mai multe canale de
difuzare în același timp. Acest produs este de obicei o creație intelectuală și poate fi un articol de
ziar, un serial de televiziune etc.
Site-urile web oferă în marea lor majoritate acces gratuit la conținutul lor (articole, fișiere,
etc.), însă acest conținut este de cele mai multe ori prezent exclusiv pe site -ul în cauză, deci pentru
a-l explora trebuie să mergem pe site.
Un flux RSS este o listă de elemente info rmative (știri) compilată de autorul fluxului și
actualizată în mod regulat (la fiecare oră, zilnic, săptămânal, etc.), listă care ne prezintă modificările (în principal materialele noi) apărute în timp pe un anumit site.
10 Noțiunea de "feed" este folosită în mai multe domenii științifice și are în general sensul de "alimentare" (cu curent
electric, cu apă, etc.) iar în cazul de față ea exprimă o "alimentare" cu informație. În domeniul mass -media există deja
de multă vreme no țiunea de "newsfeed" care desemnează știrile transmise de agențiile de presă către abonații lor
(ziare, televiziuni, etc.). Această înșiruire permanentă de știri care se "scurge" dinspre agențiile de presă către
mijloacele de difuzare în masă seamănă cu un "șuvoi" informațional și de aceea cuvântul "newsfeed" se traduce prin
"flux de știri". Prin analogie sintagma "RSS feed" se traduce prin flux RSS .
47
Sindicalizarea conținutului unui s ite web printr -un flux RSS nu se va referi de obicei la
"împrăștierea" conținutului acestuia pe mai multe site -uri, în mod similar cu publicarea
concomitentă a unui articol în mai multe ziare, ci doar la difuzarea pe scară largă a unor anumite
porțiuni din conținutul de pe site, de cele mai multe ori sub forma titlurilor materialelor nou
apărute, însoțite de mici fragmente introductive, scopul principal fiind informarea utilizatorilor în legătură cu noutățile apărute pe site și "invitarea" lor de a vizita p aginile cu conținut nou.
Excepții de la aceasta regulă sunt de obicei fluxurile site -urilor care conțin jurnale
personale (bloguri), în acest caz în fluxuri fiind prezent întregul conținut al intrărilor din jurnalele respective. Acest aspect se explică prin faptul că autorii jurnalelor doresc ca opiniile lor să fie citite de cât mai multe persoane și nu îi interesează să obțină și un câștig material (din publicitate făcută în paginile site -ului) de pe urma popularității pe care au dobândit -o.
Fluxul RSS al unui site este în fapt un fișier (de obicei în format XML) care trebuie mai întâi
descărcat de pe serverul ce găzduiește site -ul în cauză și apoi deschis pentru a fi citit, ambele
operații fiind realizate de un program specializat.
Programel e cu ajutorul cărora se pot descărca și să citi fluxurile RSS se numesc agregatoare
de fluxuri RSS (RSS feeds aggregators) pentru că operația principală pe care o fac ele este să
comaseze fluxurile la care un utilizator se abonează și să le afișeze într- o interfață care să- i permită
acestuia citirea conținutului fluxurilor în același mod în care sunt citite mesajele de poștă electronică. Spre deosebire însă de programele de poștă electronică, agregatoarele de fluxuri nu permit și crearea de fluxuri, această operație fiind făcută de altă categorie de programe.
Agregarea de fluxuri RSS se poate face fie cu ajutorul unor programe specializate ( pe care
utilizatorul trebuie să le instaleze pe calculatorul său), fie apelând la facilitățile unor site -uri web
care permit citirea fluxurilor RSS direct din programul de navigare, în acest din urmă caz ne mai
fiind nevoie să se instaleze un alt program. Ambele variante au avantajele și dezavantajele lor, iar
utilizatorii Internet le pot încerca pe amândouă pentru a se d ecide pe care din ele să o folosească
în mod curent. În favoarea agregatoarelor specializate pledează faptul că ele au mai multe facilități (printre care și pe aceea de a arhiva conținutul anumitor fluxuri) și pot fi folosite și off -line, adică
după decone ctarea de la Internet. În favoarea agregării cu ajutorul site -urilor web pledează faptul
că ele pot fi folosite de oriunde există disponibilă o conexiune la Internet.
Fluxurile RSS aduc avantaje atât administratorilor site -urilor care se asigură că utiliza torii
Internet vor lua la cunoștință despre materialele nou apărute, cât și utilizatorilor care vor putea să-și folosească mai eficient timpul petrecut pe Internet, vizitând doar site -urile pe care apar
materiale noi și interesante.
2.5 Newslettere
Newsletter -ul sau e-newsletter (electronic newsletter – scrisoare electronică sau e-mail
newsletter – scrisoare prin e -mail), a început prin a fi o formă de publicație periodică trimisă prin e –
mail celor abonați la ea.
Astfel, utilizatorii care se abonau la o adresă generică de e -mail puteau trimite mesaje pe o
anumită temă și puteau primi la rândul lor mesajele celorlalți participanți la discuție fie pe rând (în timp real), fie la pachet, la un interval bine stabilit (digest). Software -ul care deservea ac este liste
de discuții putea primi instrucțiuni speciale de la utilizatori, pentru schimbarea parolei, abonarea sau dezabonarea adresei de e -mail, etc. doar prin simpla trimitere a unui mesaj la adresa de e -mail
a listei de discuții.
Aceste "newslettere" conțineau discuții tematice și abonații unei liste trebuiau să respecte
niște reguli de bună purtare, în caz contrar administratorul listei putea interzice unui abonat nepoliticos să mai trimită și să mai primească mesaje.
48
Pe măsură ce site -urile dedicate au început să apară iar modalitatea de navigare și postare
a mesajelor a devenit mai ușoară, listele de discuții și- au pierdut treptat interesul utilizatorilor
Internet, care acum puteau alege între forum -uri, chat -uri, site -uri de on -line dating sau porta luri
tematice.
În acel moment, newsletter- ul a devenit mai degrabă un accesoriu al site -urilor, utilizatorii
putând opta să beneficieze sau nu acest de serviciu, doar în scopuri de marketing.
La începutul anului 2000, newsletter -ul a revenit în forță, ca o modalitate de acaparare a
atenției celor care din diverse motive nu mai erau activi pe site -uri sau nu mai reveneau după
prima vizită.
Astfel, newsletter- ul ajută un site web să mențină activă legătura cu utilizatorul aducându -i
la cunoștință informații diverse pentru care acesta a optat să fie înștiințat dar și pentru a informa
utilizatorii despre noi facilități oferite de noile versiuni ale site -ului.
Newsletter -ele pot să fie personalizate astfel încât să se adreseze în mod direct
utilizatorului, folosindu- i datele personale, iar conținutul lor poate fi adaptat astfel încât să includă
doar subiectele de interes ale acestuia.
49
3. SERVICII DE COMUNICARE
Sunt servicii ce permit comunicarea simplă și rapidă între utilizatorii interconectați.
3.1 Poșta electronică
Reprezintă unul dintre serviciile clasice de comunicare ce permite transferul de text,
grafică, alte fișiere atașate, secvențe audio sau video peste Internet sau alte sisteme.
Permite comunicarea simplă și rapidă, prin schimb de mesaje electronice, între doi
utilizatori conectați la Internet.
Folosind acest serviciu este de asemenea posibilă crearea de liste poștale, utile în
diseminarea informațiilor. În cadrul acestora, mesajele de poștă electronică transmise la o adresă din cadrul listei va determina ca informația să fie distribuită tuturor membrilor din lista respectivă.
Funcționarea serviciului de poștă electronică poate fi considerată asincronă, în sensul că
emițătorul și receptorul nu trebuie să fie simultan conectați pentru ca mesajul să ajungă de la sursă la destinație.
Poșta electroni că prezintă o serie de avantaje evidente: viteza de livrare a informației,
siguranță în expediere, posibilitatea de a adăuga textului, imagini și sunet, facilitatea de redirectare, posibilitatea de prelucrare și reexpediere a mesajelor.
O comparație intuit ivă între tehnicile de comunicație este ilustrată în tabelul următor:
Telefon E-mail Poșta clasică
Cum se livrează
informația imediat (simultan) cu întârziere moderată cu întârziere relativ mare
Comunicația este
simultană? da nu nu
Nivelul
de formalitate dependent de
corespondenți mediu variabil
Răspunderea pentru
informație relativ mică medie – înaltă înalt
Posibilitatea
comunicării în grup grup mic oricine cu toți într-un singur sens
Nivelul de securitate al
informației mediu relativ scăzut mare
Fiecărui utilizator al serviciului de e -mail îi este asignată o adresă de poștă electronică
unică, pe baza căreia el poate recepționa și transmite mesaje către alți utilizatori ai serviciului.
Formatul unei adrese de e -mail este următorul:
nume_utilizator@nume_gazda.domeniu
unde:
nume_utilizator este numele contului pe care acel utilizator îl deține (asociat cu o parolă);
nume_gazda este numele calculatorului gazdă cu rol de server de nivel inferior;
domeniu este calea în arborele unui domeniu principal.
Ultimele două componente identifică nodul destinație.
Fiecare furnizor de servicii Internet (ISP) are servere de e -mail interconectate cu alte
servere care fac parte din rețeaua Internet. Serverele sunt de două tipuri, cele care trimit mesaje (SMTP) și cele care primesc mesaje (POP).
50
Atunci când se trimite un mesaj de e -mail, calculatorul expeditorului se conectează la
serverul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) de la ISP -ul la care este abonat. Serverul SM TP
recepționează mesajul și îl trimite mai departe prin rețeaua Internet până la serverul POP (Post
Office Protocol) al furnizorului de servicii Internet la care este abonat destinatarul mesajului.
Mesajul este stocat într -o căsuță poștală sistem (system m ailbox) pe acest server până
când destinatarul mesajului se conectează cu calculatorul personal la serverul POP și descarcă mesajul în cutia poștală personală aflată pe calculatorul de la care s -a conectat.
Structura unui mesaj de poștă electronică
Un mesaj de e -mail este compus din 2 părți majore:
• Antetul (header);
• Corpul (body).
Antetul conține date referitoare la adresa expeditorului, adresa destinatarului, subiectul
mesajului și adresa server- ului de e -mail de pe care a fost transmis mesajul. Unele câmpuri din
antet sunt specificate de utilizator, altele de sistemul de poștă electronică.
La compunerea unui mesaj nou trebuie completate următoarele câmpuri:
To: – adresa destinatarului căruia i se trimite mesajul.
Subject: – câmp ce cuprinde o descriere concisă (sumar) a conținutului mesajului.
În funcție de necesități, se pot completa și câmpurile:
Cc: – în cazul în care mesajul este adresat mai multor destinatari, adresele acestora vor fi
trecute în acest câmp.
Bcc: – sunt copii ale mesajului trimise unei liste de destinatari, dar, linia de antet care
afișează destinatarii este ștearsă automat din mesajul trimis. De aceea, nici unul dintre destinatarii mesajului nu va ști cine a mai primit o copie a acestuia. Din mome nt ce nu există nici o înregistrare
în mesajul recepționat că aceste copii au fost trimise, acțiunile ulterioare care folosesc date din
antet (de exemplu Reply), nu îi vor include și pe acești destinatari.
Fișierele semnatură – sunt o cale de adăugare a u nor informații suplimentare la mesajele
trimise. Sunt adesea folosite pentru a include informații despre utilizator, inclusiv datele de contact ale acestuia.
Corpul mesajului cuprinde mesajul propriu -zis alcătuit din text normal sau text formatat în
HTML. Orice alt format se poate trimite folosind fișiere atașate (Attachment).
Emoticon sau codul Smiley
În utilizarea poștei electronice și a grupurilor de discuții se utilizează în mod frecvent
figurile Smiley. Acestea sunt grupuri de caractere ASCII care au semnificația comunicării
nonverbale. Semnificația lor este următoarea:
Figura Smiley Semnificație
🙂 Zâmbesc în timp ce fac această glumă
😀 Sunt teribil de amuzat de ceea ce am tastat acum
:-* Te sărut
: O Casc, e atât de plictisitor
😉 Fac cu ochiul sau flirtez cu gluma asta
:-7 Spun asta cu ironie
🙁 Mă întristează ceea ce am spus
:-< Sunt de -a dreptul trist, m -am posomorât
>:-( Sunt supărat și îngrijorat de acest lucru
:’-( Plâng, este cu adevărat trist pentru mine
:-9 Mă ling pe buze
X-( Am murit, asta m -a omorât
51
Programe de e- mail
Sunt programe ce permit accesarea căsuței de e -mail de pe un calculator. Pot avea o
interfață grafică, specifică aplicațiilor Windows (Microsoft Outlook Express, Microsoft Office
Outlook, Eudora), sau o interfață bazată pe meniuri și comenzi (de exemplu, utilitarul Pine sub sistemul de operare Linux).
Indiferent de modul de utili zare, programele respective asigură o serie de funcții specifice,
de bază, referitoare la prelucrarea mesajelor de e -mail, funcții ce sunt disponibile prin comenzile
sistemului de meniuri propriu fiecărui program de poștă electronică:
• redactarea și expedie rea mesajelor – permite utilizatorului să -și compună textul
mesajului de la tastatură și să- l expedieze la adresa de e -mail pe care a indicat -o în
antetul acestuia. Mesajele care nu pot fi trimise imediat sunt depozitate temporar într-
un folder numit Outbo x. O copie a unui mesaj trimis ramâne stocată într -un folder
numit S ent. Orice program de poștă electronică are încorporat propriul editor de texte
ce oferă inclusiv funcții de analiză lexicală. În plus editorul de texte poate lucra cu o agendă de adrese. Versiunile actuale ale multor programe de poștă electronică pot
include și transmite într- o scrisoare și elemente multimedia, imagini animate și sunet. .
• primirea și memorarea mesajelor – este o funcție complementară celei anterioare.
Utilizatorul nu trebui e să inițieze nici o acțiune pentru a primi și a păstra mesajele
adresate de alți corespondenți. El le va găsi pur și simplu în cutia poștală (Inbox) de pe server -ul gazdă (de e -mail). Deci, această funcție este total transparentă pentru
utilizator. Acesta doar își verifică periodic cutia poștală parcurgând lista mesajelor
primite, după care le va citi și în extenso.
• editarea și reexpedierea mesajelor – editorul programului de poștă electronică ne
permite tratarea conținutului mesajului ca pe orice text asu pra căruia putem să
efectuăm diverse operații: adăugări, ștergeri, formatări, copieri, mutări de caractere, fraze, paragrafe. Un mesaj primit se poate modifica și reexpedia celui ce ni l- a trimis
(facilitatea Reply ). Returnarea poate fi facuta doar expedit orului (Reply to sender) sau
expeditorului și tuturor celor care au mai primit mesajul (Reply to all recipients).
Mesajul poate fi, de asemea, "trimis mai departe" unor alți utilizatori care nu se aflau în
lista destinatarilor mesajului original (Forward). Programul de poștă electronică, la
inițierea unui răspuns, inversează automat adresele, expeditorul devenind acum destinatar iar adresa noastră va apărea în câmpul de adresă a expeditorului.
• gestiunea cutiilor poștale – permite utilizatorului manipularea mesajelor, atât a celor
primite cât și a celor trimise, prin comenzi specifice la nivel de fișier. Avem posibilitatea de a vizualiza lista cutiilor poștale și sumarul mesajelor aflate în oricare cutie poștală. Utilizat orul își poate salva mesajele în fișiere ASCII pe hard discul propriu, le poate
șterge logic și fizic, le poate transfera dintr- o cutie poștală în alta. Oricând utilizatorul își
poate crea sau șterge cutii poștale personale.
• gestiunea agendei de adrese – agenda cu adrese ( address book), grupează în ordine
alfabetică numele, adresa de e -mail precum și alte date ale corespondenților. Orice
persoană inclusă în agendă este desemnată cu termenul de "contact". Prin gestiunea agendei cu adrese înțelegem operațiile de adăugare de noi persoane, de modificare sau
eliminare din agendă a datelor acestora.
• tipărirea mesajelor – este o funcție obișnuită pe care o realizează toate programele de
poștă electronică. Tipărirea la imprimantă este controlată prin intermediul uno r setări
software la care avem acces prin meniul comenzii Print.
• asigurarea securității mesajelor – securitatea mesajelor de poștă electronică a ridicat și
ridică în continuare destule probleme. Există în acest sens și realizări deosebite în special în direcția criptării mesajelor, validării autenticității expeditorului, a semnăturii
52
acestuia, etc. Proiectul PEM – Privacy Enhaced Mail este una din realizările importante
în acest sens prin care s -a impus un set de standarde care au permis scrierea de
pachete de programe puternice, cum este pachetul de programe PGM – Pretty Good
Privacy dezvoltat de P. Zimmermann în S.U.A. și puternicul Kerberos Autentification
Server realizat în cadrul proiectului Athena de cercetătorii de la M.I.T. Programele
obișnuite de poștă electronică folosesc un prim nivel de securitate furnizat de parola de
acces pe serverul de interconectare și apoi parola de acc es la cutia poștală. Utilizatorul
își poate schimba parola de access ori de câte ori dorește, sau este forțat la anumite intervale de timp să o reînnoiască, schimbând cel puțin două din simbolurile utilizate în vechea parolă.
3.2 Blog -ul
Un blog
11 este u n instrument de comunicare reprezentat sub forma unui site web
actualizat cu o serie constantă, regulată și cronologică de însemnări ( posts ) despre un subiect sau
o multitudine de subiecte, care conține adesea link -uri către alte site -uri Internet. Însemnările
dintr -un blog sunt automat indexate și ordonate cronologic (ultimul intrat – primul listat).
Fiind similar unui jurnal, un blog se de osebește de o pagină web personală prin aceea că el
conține intrări cu comentarii și linkuri spre alte resurse online.
Personalitatea (felul de a fi al autorului, opiniile și valorile sale, subiectivitatea inerentă a
acestuia și stilul propriu de scriere) , ca element de definire a blog -urilor, face diferența dintre
acestea și alte forme de comunicare on -line.
Faptul că există posibilitatea pentru vizitatori să lase un comentariu la mesajele postate pe
blog, conduce la realizarea ușoară a unor discuții între aceștia, susținute eventual și de informații
suport (imagini, alte articole de pe web etc.).
Constituind unul dintre cele mai mediatizate subiecte legate de Internet, blog -ul, a
revoluționat nu numai Internetul ci și multe din profesiile ce se bazează pe acesta, precum jurnalistica, relațiile publice, marketingul, managementul informației, comunitățile virtuale sau networking -ul social.
Blog -urile sunt importante pentru că permit informarea despre actualizări ale resurselor
on-line, fără a face apel la e -mail -uri sau newslettere, implicit reducând posibilitatea de a primi
spam și viruși. În plus, în marketing și -au dovedit deja importanța strategică ca instrumente de
comunicare în promovarea mărcii.
Totalitatea ideilor, a informațiilor și a creațiilor originale din blog -urile dintr -un anumit
spațiu definit geografic, social sau tehnic se numește blogosferă .
Activitatea de actualizare a blog -ului poartă denumirea de blogging, iar persoana care
întreține un blog este un blogger (unele blog -uri sunt într eținute de o singură persoană pe când
altele sunt locuri de întâlnire pentru mai mulți autori).
Particularități ale unui blog:
• însemnările apar pe blog în ordine invers cronologică, adică cel mai nou articol apare
întotdeauna în partea de sus a paginii;
• însemnările sunt datate , deci uitându -ne prin arhivă putem ști cu exactitate în ce zi și la
ce oră a fost scris un anumit articol;
• există posibilitatea de a lăsa comentarii la fiecare însemnare;
• blog -ul este scris într -un mod personal .
11 Termenul weblog a fost inventat de Jorn Barger pe 17 decembrie 1997, iar forma prescurtată a apărut după ce Peter
Merholz, în aprilie 1999, a spart cuvântul într-o propoziție (“we blog ”) în sidebar -ul blogului său, Peterme.com.
53
Anatomia unui blog
Post – termenul folosit pentru fiecare însemnare ce aparține unui blog.
Comentarii – persoanele care citesc posturile pot lăsa comentarii. Acestea pot duce la o
dezbatere sau la un schimb de idei. Comentariile se găsesc fie după titlul postului, fie după c orpul
conținutului și pot fi citite cu un simplu clic.
Link-uri – aproape toate posturile includ hyperlink -uri spre informația inițială, sursa
inspirațională sau materialul propus spre analiză/dezbatere, alte bloguri etc.
Permalink – pentru că posturile sunt afișate în ordinea inversă postării, un permalink
permite cititorului să acceseze direct postul dorit. Este un link permanent care permite citarea
unui post pe o pagină care va rămâne constantă.
Trackback – sunt linkuri care pot fi copiate într- un nou post sau în alt blog și care se referă
la postul original. Acestea cresc posibilitatea ca postul original să fie găsit, deoarece motoarele de căutare listează paginile web în funcție de numărul de pagini care oferă link -uri spre ele.
Categorii – un blogge r poate încadra un post într- o categorie, permițându -i vizitatorului să
citească doar posturile care aparțin aceluiași domeniu.
Arhiva – posturile vechi pot fi citite oricând, ele găsindu -se în arhiva blogului.
RSS Feed – este un serviciu care permite utilizatorilor să fie anuntați de fiecare dată când
apare ceva nou pe blog.
Blogroll – o listă cu alte bloguri pe care bloggerul le citește, și care sunt afișate pe propriului
său blog.
Tag – ajută la definirea cuvintelor cheie primare de pe o pagină web. Ele pot face parte din
domenii mai largi decât cele ale categoriilor.
Un blog este defint de:
• personalitate – felul de a fi al creatorului, opiniile și valorile sale, subiectivitatea
inere ntă a acestuia și stilul propriu de scriere;
• frecvență – puterea de generare de conținut al blogger -ului, versatilitatea platformei
sau editorului (care permit și persoanelor fără cunoștințe tehnice să creeze și să modifice pagini web în timp foarte scurt) ;
• interactivitate – adăugarea de comentarii;
• conexiuni – posibilitatea de a da răspunsuri la post -urile altui autor în paginile blog -ului
propriu;
• flux de informație – asigurat prin RSS (Really Simple Syndication Feed), o metodă de
publicare a informațiilo r pe Web. Practic este un fișier de tip XML care descrie
conținutul unui site, fiind actualizat odată cu acesta.
Cu toate că tehnologia lor este relativ nouă, au apărut deja și variații ale blog -urilor, și
anume: jurnalele audio – podcast
12 și jurnalele în format video – vlog .
Avantajul principal al acestora față de jurnalele sub formă de text este că pot fi încărcate
pe dispozitive mobile, playere video, smartphone -uri, astfel ca cei care călătoresc mult timp, să le
poată urmări. Pentru marketing vlog -urile sunt utile în specia l p r i n f a p t u l c ă î n e l e s e g ă s e s c
informații despre produsele și serviciile pe care autorii jurnalelor video le cumpără sau le utilizează.
12 Podcasting este o metod ă de distribu ție a fi șierelor în format multimedia (de obicei fi șiere audio dar și video), prin
intermediul formaturilor de sindicalizare de con ținut RSS și Atom. Fi șierele pot fi desc ărcate și redate pe echipamente
mobile sau calculatoare ce accept ă formatul în care acestea au fost create. Un autor de podcast este de obicei
denumit podcaster . Site -urile de podcasting pot oferi fi șierele spre desc ărcare și ascultare off -line sau pentru redare
direct ă on-line. Metoda de baz ă este totu și aceea de desc ărcare prin intermediul unui cititor de con ținut RSS sau
Atom.
54
3.2.1 Blogul și organizația
Un blog corporatist este un blog publicat și folosit de o organizație cu scopul de a atinge o
serie de ținte/parametri, ce țin fie de eficiență, fie de promovare. El reprezintă un liant între
companie și clienți, contactul direct cu lumea consumatorilor sau expertul de care clienții au nevoie.
Blogurile corporatiste pot fi interne sau exter ne.
Blogurile corporatiste interne sunt instrumente puternice de comunicare și informare,
accesibile unei comunități închise, care au drept scop stimularea/motivarea sau ajutarea membrilor acesteia.
Există organizații mari care au cel puțin câteva bloguri interne, specializate în funcție de
targetul sau de scopul lor și care își încurajează angajații să își creeze astfel de bloguri (Google, IBM, Microsoft, HP, Macromedia).
Motivele pentru care o organizație ar putea să -și implementeze un blog intern sunt
următoarele:
• Este practic. De multe ori blogurile sunt mai utile și mai practice decât e -mail -urile,
deoarece numărul de e -mail- uri primite în fiecare zi de o persoană este mare, acestea
nu sunt arhivate întotdeauna, iar informația se poate pierde.
• Informația este ușor de urmărit. Sistemul de afișare în ordine invers cronologică este
ușor de urmărit. În plus, tehnologia RSS, suportată de toate browserele noi (Firefox,
Opera, Safari, IE 11), permite vizualizarea ultimelor apariții pe blog fără a necesita
acces area URL -ului blogului.
• Implică angajații. Atunci când deciziile sunt afișate și comentate deschis, angajații se
simt implicați în procesul de decizie, nu se simt ignorați și își pot astfel împărtăși
propriile opinii, comentarii privind compania sau proiec tele acesteia.
• Sporește creativitatea. Fiind un mediu interacțional deschis, ce poate foarte ușor să se
transforme într- o conversație live pe Internet, blogurile permit găsirea unor idei noi și o
colaborare spontană. Comentariile sau posturile unor membri îi pot inspira pe alții, așa
cum o idee comentată poate fi îmbunătățită prin implicarea mai multor oameni.
Opiniile diferite duc la dezbateri, creind astfel un cadru organizat pentru discutarea unui proiect sau a unei idei.
• Pot fi o alternativă la întâlniri. În cazul companiilor mari, când întâlnirile dintre angajați
nu se pot materializa fie din cauza distanței, fie din cauza programelor suprapuse, blogurile ajută membrii aceleiași comunități să comunice.
• Căutarea devine mai ușoară. Blogurile folosesc tag -uri, și nu directoare, acest lucru
făcând procesul de căutare mult mai ușor decât în cazul e -mail -urilor. Pentru a ajuta
angajații, unele companii își creează propria taxonomie pentru tag -uri.
• Oferă o priv ire de ansamblu. Blogul intern oferă o privire de ansamblu asupra
companiei, pentru că integrează toate opiniile și comentariile sub aceeași umbrelă.
• Este util în cazul echipelor eterogene. Blogurile sunt instrumente utile atunci când se
lucrează pentru pr oiecte, cu echipe eterogene. Ele permit integrarea rapidă a
angajaților și le oferă o bază de date necesară adaptării.
• Conținutul este livrat rapid, la costuri reduse. Conținutul ajunge la membri în timp
real, iar costurile de implementare sunt reduse.
Deși motivele detaliate anterior se constituie în argumente puternice pentru
implementarea unui blog intern la nivelul unei organizații, de multe ori reacția acestora este una
negativă. Există o lipsă de interes în ceea ce privește blogul ca mijloc de informare, acesta fiind mai degrabă privit ca un canal informal de comunicare între angajați.
55
De asemenea, există o teamă generală că informațiile nu vor putea fi controlate și de aceea
se insistă pe impunerea regulilor. Evident, rezolvarea acestei probleme se poate face dacă
utilizarea blogurilor este definită ca parte a unei strategii, planificată și comunicată sub forma unor
reguli astfel încât ceea ce se poate sau nu afișa, să fie clar pentru toți angajații.
Timpul consumat, reprezintă un alt motiv de îngrijorare pentru manageri. Angajații vor citi
și scrie pe blog în timpul programului de lucru. Se trece cu vederea faptul că pe un blog intern, informațiile afișate îi ajută pe angajați să își îndeplinească sarcinile și să obțină datele de care au nevoie. Aces te lucruri sporesc productivitatea, comunicarea realizându -se mult mai ușor. Deci nu
este vorba de un timp pierdut.
Blogurile corporatiste externe au drept funcție primară comunicarea publicitară și
activitățile de relații publice care duc la construirea unei identități/imagini a organizației sau a
produsului. De asemenea, acestea sunt create și pentru a înregistra feed -back -ul primit de la
clienți.
Fiind instrumente de comunicare ce creează o rețea complexă și eficientă prin conexiuni și
link-uri, blogurile externe ajută la impunerea organizației în domeniul în care activează. Pe lângă
acestea, ele pot deveni instrumente de învățare, facilitând îmbunătățirea produselor sau a serviciilor oferite.
Blogurile nu sunt numai instrumente corporative, ci și instr umente folosite de consumatori,
mai ales că bloggerii – care au un număr mare de cititori și apar pe locuri fruntașe în motoarele de
căutare – nu ezită să laude organizațiile ce își îndeplinesc promisiunile sau să le critice pe cele care
nu oferă servicii de calitate. Această metodă de a interacționa cu clientul, astfel încât el să poată să
discute despre un produs/serviciu se numește Consumer Generated Marketing (CGM). CGM adaugă credibilitate companiei și îi oferă șansa de a se prezenta în fața clienților într-o formă mai
prietenoasă, informală și dinamică.
Există mai multe tipuri de bloguri corporatiste externe:
• blogul (personal) al unui manager/CEO, care transmite într -un limbaj informal
informații, promovând astfel imaginea companiei;
• blogul oficial al companiei;
• blogul care se centrează pe un produs al companiei.
Motive pentru realizarea unui blog corporatist extern:
• Crește traficul site -ului. Blogurile ajută la creșterea traficului pe site, utilizatorii având
un motiv să se întoarcă dacă posturile sunt afișate în mod regulat.
• Mărește vizibilitatea firmei în mediul online. Comunitatea bloggerilor este una
influentă în lumea Internetului. Comentariile și posturile de pe blog generează
fenomenul numit “buzz”, aducând publicitate și promovând compania.
• Ajut ă la construirea unei comunități de consumatori. Mediul online oferă modalități
de socializare pentru membrii săi, interacțiunea și comunicarea fiind cele mai bune
modalități prin care se poate construi o comunitate cu ajutorul blogului.
• Un blog duce la îmbunătățirea poziției sitului în motoarele de căutare , pentru că
beneficiază de tag -uri și de conținut actualizat.
• Oferă companiei o voce personalizată , umanizată, apropiind firma de clienții săi. Un
exemplu notabil este blogul fostului angajat Microsoft: Robert Scoble . Multe persoane
vedeau compania ca fiind “locul de mu ncă al lui Scoble”.
• Autorizează expertiza de specialitate. Un blog este o modalitate potrivită de a te
impune ca expert în comunitatea online, oferind expertize și sfaturi legate de domeniul tău de activitate.
• Sunt o formă alternativă de media. O parte dintre publisheri au construit debușee
mediatice viabile cu ajutorul clienților fideli, așa cum au procedat companiile care
56
produc bloguri sponsorizate (de exemplu: http://www.gawker.com )
• Oportunități de Word of Mouth (Wo M) marketing.
Cele mai bune instrumente pentru g ăsirea blog -urilor sunt:
• www.technorati.com
• http://blogsearch.google.com
• www.ysearchblog.com
• www.icerocket.com
• www.feedster.com
• www.blogdigger.com
• www.daypop.com
• www.blogz.com
• http://www.egosurf.org/
• http://www.sphere.com/
3.2.2 Crearea unui blog
Există o varietate de servicii care permit crearea unui blog. Unele folosesc o găzduire
proprie (blogul este găzduit de organizația care oferă serviciul), iar altele necesită instalarea unui software pe propriul calculator sau server.
Cele mai cunoscute s ervicii gratuite pentru crearea blog -urilor sunt: Blogger.com,
Typepad.com, Livejournal.com, Movabletype.org și WordPress.com, iar cele pentru indexarea
blogurilor de limbă română sau create de români se găsesc la: www.weblog.ro , rss.mioritics.ro și
www.ju rnale.ro .
Serviciul Blogger
Blogger este serviciul oferit de Google fiind singurul care asigură posibilitatea utilizatorului
de a -și crea mai multe blog -uri separate. După crearea primului blog utilizatorul va avea acces la
mai multe opțiuni legate de mo dul de organizare și de afișare a acestuia. Post -urile care alcătuiesc
blog -ul vor fi aranjate, ca în cazul majorității serviciilor similare, în ordine cronologică inversă,
astfel încât cel mai recent post să fie întotdeauna afișat în partea superioară a p aginii. Nu este
obligatorie afișarea post -urilor în cadrul unei singure pagini, utilizatorul putând opta pentru
crearea unei pagini pentru fiecare post în parte. În ceea ce privește editarea propriu -zisă a post –
urilor, Blogger permite formatarea textului, introducerea imaginilor și chiar verificarea ortografică
pentru limba engleză. Cei care posedă cunoștinte de programare HTML își pot edita post -urile
apelând direct la acest limbaj. Pentru anumite post -uri, utilizatorul le poate permite vizitatorilor să
adauge comentarii prin intermediul cărora să- și exprime părerea în legătura cu subiectul respectiv.
Blogger poate crea automat fluxuri de tip Atom Syndication (similare celor RSS) prin care
cei interesati de conținutul blog -ului pot fi la curent cu cele mai noi informații publicate, fără ca
pentru aceasta să fie nevoiți a vizita frecvent blog -ul respectiv. În plus, prin intermediul serviciului
AdSense for Feeds oferit de Google, proprietarul blog -ului poate opta pentru expedierea link -urilor
sponsorizate pe calea fluxurilor sus -amintite.
Una dintre cele mai interesante facilități pe care Blogger o oferă constă în publicarea blog –
urilor prin simpla expediere prin e -mail. Secțiunea Email a paginii de configurare a blog -ului oferă
utilizatorului posibilitatea c reării unei adrese de e -mail: nume_blog@blogger.com. Orice mesaj
trimis la această adresă va fi automat publicat ca un post nou în cadrul blog -ului, fără a fi necesară
accesarea site -ului. Subiectul mesajului va deveni automat titlul post- ului, iar toate f ormatările
aplicate textului din corpul mesajului se vor regăsi și ele în cadrul post -ului publicat.
Pentru a crea un blog pe www.blogger.com se vor urma pașii:
57
1. Se accesează site -ul www.blogger.com (figura 3.1).
Fig. 3.1 Fereastra aplicației Blogger
2. În fereastra ce apare, procesul de creare a unui blog este sintetizat în 3 pași. Se
efectuează clic pe săgeata CREAȚI -VĂ UN BLOG , pentru a începe procesul respectiv.
3. Se începe cu crearea uni cont Google, prin specific area următoarelor elemente: adresa
de e -mail, parola, numele de afișare (figura 3.2).
Fig. 3.2 Crearea contului Google
4. În continuare (figura 3.3 ) se va da un nume blog -ului, specificându -se titlul acestuia și
adresa.
58
Fig. 3.3 Specificarea numelui blog -ului
5. Se efectuează clic pe săgeata CONTINUAȚI , urmând să alegem șablonul ce va fi utilizat
pentru blog.
Fig. 3.4 Alegerea șablonului
6. Cu aceasta, procesul de crearea a blog -ului a fost finalizat. Se efectuează clic pe săgeata
ÎNCEPEȚI SĂ UTILIZAȚ I BLOG -UL. Din acest moment putem să începem să postăm ceea
ce dorim.
59
Fig. 3.5 Finalizare creare blog
3.3 Wiki
Wiki13 se definește ca fiind o colecție liber expandabilă de pagini web interconectate, un
sistem hipertext de stocare și modificare a informațiilor, în care fiecare pagină este editabilă de către orice utilizator care dispune de un program de navigare web cu su port pentru formulare.
Construit conform paradigmei OpenSource, un wiki este un instrument de colaborare on-
line, o bază de date editabilă on -line, un spațiu creat mai degrabă de un grup, decât de un individ.
Caracteristica semnificativă pentru wiki este funcția deschisă de editare
14 care permite
oricărui utilizator să intervină și să creeze resurse pentru alți utilizatori.
Este încurajată în mod deliberat participarea la crearea de conținut și aceasta poate fi
făcută fie prin revizuirea textului existent, fie prin adăugarea unor legături către alte pagini web (în
interiorul wiki sau către pagini externe) pentru a îmbogăți informația oferită.
Wiki încurajează o atitudine diferită față de informație. Acolo unde tipăriturile sugerează că
informația este fixă, wiki creează un mediu în care aceasta este văzută ca fiind fluidă și flexibilă, și mai mult decât atât, construită la comun și deținută de toți cei care au contribuit.
În general, wiki nu necesită abilități tehnice speciale sau o instruire deosebită pent ru a -l
utiliza eficient, ceea ce permite oricărui utilizator să se concentreze asupra conținutului și să nu fie
distras de tehnologie.
Tot t ermenul wiki face referire și la software -ul colaborativ folosit pentru crearea unui
asemenea site web. Se consider ă că există mai mult de 200 de programe wiki, deși doar câteva
sunt mai frecvent întrebuințate, precum: MediaWiki, PBWiki, MoinMoin, Wikispaces, SeedWiki, TWiki, ZWiki, OpenWiki, SocialText, TiddlyWiki, etc.
Cel mai elocvent exemplu de wiki îl reprezintă p roiectul Wikipedia care a reușit să
revoluționeze conceptul clasic de enciclopedie.
Demarat în 15 ianuarie 2001 de fundația WikiMedia, proiectul s -a dezvoltat atât de repede,
încât a depășit cu mult cantitatea de informație stocată în orice altă enciclope die (electronică sau
tipărită). Conținutul, prezentat în toate limbile, este gratuit și poate fi actualizat/completat de
către oricine dorește.
13 Etimologia cuvâ ntului wiki face trimiteri la hawaian ă: wiki -wiki (se pronun ță wee -kee) însemn ând foarte repede.
14 Informația gazduită de wiki poate fi editată de oricare dintre utilizatori, dar poate fi și controlată prin tr-o parol ă.
60
Dintre utilizările unui wiki se pot menționa următoarele:
• spațiu pentru comunități de cercetare sau practică (dezvoltarea de proiecte, lucrul în
echipă);
• organizarea de evenimente (conferințe, concursuri, expoziții etc.);
• brainstorming individual și colectiv;
• proiecte corporatiste, în special ca mediu de colaborare pentru echipe distribuite
(intranet, extranet, fluxuri de producție);
• creație artistică colectivă (carte, film, piesă de teatru);
• platformă pentru desfășurarea unui curs academic (util în predare, pentru informarea
studenților, în documentarea pentru rezolvarea temelor, lucrul c u studenții pe grupuri,
scrierea în colaborare a unor eseuri etc.);
• managementul informațiilor personale (instrument pentru adnotări personale în mod
asemănător unui weblog);
• sistem de gestionare colaborativă a cunoștințelor : adăugarea, modificarea, clas ificarea
de conținut;
• crearea și gestionarea listelor FAQ (Întrebări și Răspunsuri Frecvente);
• gestionarea documentațiilor pentru aplicații software, a manualelor de procedură, a
conținutului academic, etc.
Dintre indicatorii de succes ai wiki- urilor î n literatura de specialitate cel mai des sunt
menționați:
• deschiderea – dacă un utilizator găsește o pagină incompletă, cu un conținut prost
organizat, este liber să opereze modificări asupra acesteia;
• inteligența colectivă – capacitatea comunității umane de a evolua către o gândire de
complexitate superioară, rezolvare de probleme și integrare, prin colaborare și inovare;
• încrederea colectivă – wiki se bazează pe presupunerea că nu poți opri utilizatorii să
creeze și să editeze pagini dacă sunt bine inte nționați;
• flexibilitatea – pentru accesul la un spațiu wiki este nevoie doar de un calculator, un
program de navigare și o conexiune Internet (în foarte multe cazuri nu este necesară înregistrarea sau autentificarea cerută de alte tipuri de site -uri interactive precum
forumurile sau camerele de discuții);
• utilizabilitatea – permite tuturor utilizatorilor să înțeleagă conținutul și să aducă
contribuții la acesta (încurajează utilizarea democratică a Web -ului și scrierea
colaborativă);
• universalitatea – paginile se creează și se leagă într -o manieră foarte simplă,
mecanismele de scriere fiind aceleași cu cele de organizare și editare;
• formarea unei atitudini favorabile cooperării cu ceilalți;
• dezvoltarea de competențe de asumare a responsabilităților și de recunoaștere a
drepturilor celorlalți;
• controlul utilizatorului asupra designului, organizării spațiului wiki și versiunilor
anterioare.
Utilizarea wiki- urilor presupune însă și cunoașterea anumitor pericole și factori de risc
precum:
• credibilitatea conținutului – Cine contribuie? De ce se scrie? Cum se scrie?;
• inexactitatea conținutului – informațiile pot fi incorecte sau distorsionate, wiki fiind un
mediu deschis, nemonitorizat, ceea ce poate conduce către un nivel scăzut al
conținutului și fără relevanță contextuală ;
61
• prezența unor puncte de vedere radicale datorită faptului că nu există un control strict
asupra informației;
• recenzia publică – semnalarea neregulilor și retractarea modificărilor;
• monitorizarea paginilor , diverse nivele de securitate ;
• vandalismul – exploatarea malițioasă a site -urilor, ștergerea sau modificarea rău –
voitoare a unei pagini, introducerea de obscenități ori modificări subtile care afectează
negativ calitatea informație i;
• publicitatea – adăugarea de link -uri publicitare este considerată drept spam și ca
urmare sancționată de comunitatea de utilizatori wiki, ș.a.
3.4 Liste de discuții
O listă de discuții (mailing list) este de fapt o listă de adrese de e -mail aparținând unui
grupuri de utilizatori. Un mesaj trimis de un membru al unei liste de discuții către adresa acelei
liste, va fi retrimis fiecărei adrese din listă și deci va fi primit de toți membrii acesteia.
Listele de discuții nu reprezintă doar o exte n s i e a u n u i m e s a j d e e -mail către mai mulți
destinatari, ci permit utilizatorilor să comunice, să schimbe idei, să solicite informații în legătură cu
o temă sau un subiect definite în prealabil. Listele sunt organizate pe teme, unele dintre ele având o tem atică foarte bine definită (de exemplu, utilizarea unui anumit produs, cercetările dintr -un
anumit domeniu științific, etc.), în timp ce altele grupează doar persoane care au anumite interese comune (de exemplu, vorbitorii unei anumite limbi, membrii unei comunități, etc.).
Odat ă înscris pe o listă de discuții a unui grup, un utilizator care vrea să schimbe idei pe o
anumită temă se adresează celorlalți, făcându -și auzite opiniile.
Pentru ca o astfel de listă să devină funcțională, în primul rând, trebuie creat grupul de
utilizatori, pe un server care găzduiește liste sau grupuri de discuții prin e -mail. Deja există mai
multe asemenea servere, printre care se numară și Yahoo! Groups.
După alegera server- ului unde va fi găzduit grupul, se va intra în pagina acestui server
folosind un browser și se vor urma instrucțiunile pentru crearea grupului. În continuare, se vor
urma instrucțiunile de administrare și configurare a acestuia. Ultimul pas este acela de a invita în grup persoane care știm sigur că ar putea f i interesate să se înscrie pe listă, să se aboneze
(subscribe). Pentru a se înscrie cât mai mulți membrii, este necesară realizarea unei campanii de popularizare a grupului pe Internet.
Există modalități de moderare a mesajelor și a membrilor listei, de către administratorii
acesteia.
Fiecărui grup de discuții i se poate aloca o pagină Web pe care sunt disponibile toate
serviciile oferite. Între acestea se pot enumera:
• Arhivare;
• Calendar, Liste de Planificare și Notificări;
• Spațiu de depozitare a unor fișiere (de exemplu, poze);
• Organizarea de sondaje de opinie pentru membrii grupului;
• Chat între membrii grupului aflați
on-line.
Toate grupurile de discuții sunt ordonate după categorii și prezente în cataloage ce pot fi
consu ltate pe paginile principale ale site -urilor.
Arhivarea mesajelor este o facilitate importantă de care beneficiază membrii unei liste de
discuții cu acces complet la Internet și ea constă în publicarea mesajelor, acestea putând fi accesate de pe pagina grupului. Mesajele sunt ordonate în ordine cronologică (ani, luni, zile) și uneori respectând firul ("thread") discuțiilor existente la un moment dat. Arhivele unui grup pot fi
publice, caz în care oricine le poate citi de pe site -ul Web sau private, accesibile doar membrilor
62
grupului. Există și posibilitatea de a nu arhiva mesajele precum și posibilitatea de a modifica
arhivele, ștergând anu mite mesaje.
Câteva exemple de adrese ale serverelor ce g ăzduiesc liste de discuții sunt:
http://groups.yahoo.com/
http://groups.google.com/
http://ezboard.com
http://coollist.com
http://smartgroups.com
http://freelists.org
http://tile.net/lists – catalogul listelor de discuții existente pe Internet
3.4.1 Crearea unui grup de discuții pe Yahoo ! Groups
Presupunând că suntem înregistrați ca utilizator al serviciilor Yahoo (posedăm un Yahoo ID
și o parolă), vom parcurge următorii pași pentru crearea unui grup de discuții pe Yahoo! Groups.
1. Se accesează site -ul http://groups.yahoo.com, și se efectuează clic pe link -ul Start a
New Group. Înainte de orice operație legată de deschiderea noului grup, este necesară
identificarea prin Yahoo ID și prin parolă (figura 3.6 ).
Fig. 3.6 Identificarea prin Yahoo ID și parolă
2. În continuare se vor completa o serie de opțiuni ce vor descrie grupul. Unele dintre
acestea rămân definitive, altele vor putea fi modificate și ulterior. Într -o primă etapă se
va alege categoria (subcategoriile) din care va face parte grupul (figurile 3.7 și 3.8).
63
Fig. 3.7 Alegerea categoriei(1)
Fig. 3.8 Alegerea categoriei(2)
Acest pas se finalizează prin apăsarea butonului Place my group here .
3. În continuare se introduce, în formularul apărut, o descriere a grupului ( Describe Your
Group ) (figurile 3.9 și 3.10 ).
64
Fig. 3.9 Descrierea grupului(1)
Fig. 3.10 Descrierea grupului(2)
În cadrul acestuia trebuie indicate câteva caracteristici de bază ale grupului:
• Group Name – se alege numele grupului. Acesta poate fi alcătuit din mai multe cuvinte,
și va fi afișat în pagina grupului și în rezultatele căutării de grupuri pe web. De exemplu,
vom crea un grup numit APITIC.
• Enter Your Group Email Address – se va introduce adresa d e e-mail a grupului. Aceasta
va fi de forma adresa_grup@yahoogroups.com . Adresa poate conține litere și cifre,
precum și simbolul underscore ("_"), dar în nici un caz nu va contine spații, și nici alte simboluri.
• Describe Your Group – în cel mult 2000 de caractere (litere, spatii și orice simboluri)
trebuie descris grupul. Această descriere va fi afișată în pagina grupului. Descrierea e bine sa fie clară și concisă. Pentru grupul dat ca exemplu, am ales: " Grup de discuții
pentru cursanții APITIC"
65
Se apasă butonul Next .
4. În continuare, în formularul apărut, se selectează Yahoo Profile și Email Address (figura
3.11).
Fig. 3.11 Selectarea Yahoo Profile și Email Address
Dacă avem un singur profil Yahoo și o singură adresă de e -mail, atunci vor fi folosite
acestea (sunt selectate implicit). Dar dacă avem mai multe adrese de e -mail asociate cu profilul
nostu de la Yahoo, va trebui să alegem pe cea la care vom primi mesajele grupului
Cu acesta operația de creare a grupului a fost încheiată (figura 3.12 ).
Fig. 3.12 Finalizare creare grup
5. Peronalizarea grupului este ilustrată în figurile 3.13, 3.14 , 3.15, 3.16, 3.17 :
66
Fig. 3.13 Personalizare grup (1)
Fig. 3.14 Personalizare grup (2)
Fig. 3.15 Personalizare grup (3)
67
Fig. 3.16 Personalizare grup (4)
Fig. 3.17 Personalizare grup (5)
6. Invite People – în acest ultim pas, se pot trimite invitații prin e -mail persoanelor care
credem că ar putea fi interesate să se înscrie în grupul nou creat. În caseta ce apare va
trebui să scriem adresele lor de e -mail, câte una pe un rând. În final, pentru trimiterea
invitațiilor, se efectuează clic pe butonul Submit Invite (figura 3.22).
68
Fig. 3 .22 Invitarea persoanelor interesate de înscriere în grup
După ultimul pas, va apărea o pagină în care suntem anunțați că grupul a fost creat și deja
este funcțional. Asig urarea fun cționării grupului depinde în continuare de administratorul
acestuia.
3.5 Grupuri de știri
Rețeaua de știri ( net news) este una din cele mai populare aplicații ale rețelelor de
calculatoare, asigurând informarea și comunicarea prin intermediul transmiterii și recepționării de
mesaje din domeniile de interes corespunzătoare grupuri de știri.
Rețeaua tradițională de știri s e numește Usenet15 (User ’s network) și este diferită de
Internet (unele site -uri de pe Internet nu primesc știri iar altele pot primi știri fără a fi incluse
propriu -zis în Internet).
Grupurile de știri (newsgroups ) sunt de fapt grupuri electronice de discuții, în cadrul cărora
utilizatorii pot schimba on -line idei și opinii, pe anumite teme specifice .
Un grup de știri creează un cadru pentru discuții pe teme bine determinate. La el subscriu
persoanele interesate d e acel subiect. Membrii unui grup de știri pot folosi un tip special de
program (ca agent utilizator ), care să permită citirea tuturor articolelor sau a mesajelor transmise
într-un grup de știri. Acest program numit cititor de știri (news reader), realizea ză și transmiterea
mesajelor într- un grup de știri: fiecare articol trimis unui astfel de grup va fi transmis automat
tuturor membrilor grupului, indiferent de localizarea lor geografică.
Durata transmisiei mesajelor de știri variază de la câteva secunde la câteva ore, în funcție
de localizarea în rețea a emițătorului și receptorului.
Deși au o implementare diferită, grupurile de știri au o funcționalitate similară cu listele de
poștă elec tronică.
15 Protocolul folosit pentru transmiterea știrilor î n Usenet se nume ște NNTP (Network News Transfer Protocol) ș i este
similar cu SMTP – se bazează pe conexiuni TCP, func ționează pe modelul client -server și folose ște comenzi de tip text.
69
3.5.1 Domenii principale Usenet
Deoarece numărul grupurilor de știri din Usenet este foarte mare , acest lucru a determinat
realizarea unei ierarhii, prin intermediul căreia ele să poată fi gestionate mai ușor.
Oficial, ierarhiile de știri derivă din următoarele domenii principale:
• Alt – arbore alternativ al ierarhiei oficiale, folosit pentru orice alte teme;
• Comp – calculatoare, știinta și industria calculatoarelor;
• Humanities – literatură și științe umaniste;
• Misc – domeniu mixt (temele care nu se încadrează în celelalte domenii);
• News – gestiunea grupurilor de știri;
• Rec – activități recreative, sport, muzică;
• Sci – științe fizice și inginerești;
• Soc – aspecte sociale;
• Talk – dezbateri, pamflete, polemici, argumentări.
Grupurile Comp sunt grupurile Usenet originale. Ele reunesc oameni de știintă și
profesioniști în domeniul științei calculatoarelor și persoane pasionate de calculatoare. Discuțiile
din aceste grupuri privesc atât aspectele hard, cât și cele soft.
Grupurile Sci și Humanities reunesc oameni de știință, studenți, amatori interesați de fizică,
chimie, biologie, diverse domenii umaniste, etc.
Grupurile News discută modul de gestionare a sistemului de știri, oferă asistență
administratorilor de rețea și informații pentru cre area grupurilor de știri.
Ierarhia Rec este dedicată hobby -urilor și activităților recreative. Spre deosebire de
ierarhiile anterior menționate, în cadrul cărora comunicarea are un ton academic, profesional, în grupurile Rec exprimarea este mai liberă dar, oricum, circumscrisă domeniilor de interes ale
membrilor.
Ierarhia Soc conține grupuri de știri axate pe teme politice, religioase, culturale, sociale,
etc.
Grupurile Talk acoperă subiecte controversate și conțin de obicei membri care au opinii
foarte put ernic conturate și pentru care polemicile sunt fertile și binevenite.
Ierarhia Alt este un arbore alternativ care funcționează după reguli proprii.
În afară de ierarhiile oficiale, mai există ierarhii regionale sau pentru limbi diferite de cea
engleză.
Fiecare din domeniile menționate mai sus se împarte în subcategorii, care se divid la rândul
lor, pe același principiu ierarhic. Separarea categoriilor din specificarea completă a unui domeniu
se face prin puncte.
De exemplu, rec.sport se referă la diverse s porturi iar rec.sport.basketball – la baschet;
comp.lang se referă la limbaje de programare iar comp.lang.c – la limbajul C.
Evident, pot exista mai multe categorii de același nivel, care se pot înlocui între ele în
specificările complete, astfel încât să se refere subdomeniul dorit (de exemplu, domenii
asemănătoare celui dedicat limbajului C există și pentru celelalte limbaje d e programare).
Exemplificăm în continuare câteva subdomenii de interes:
• comp.ai – inteligență artificială
• comp.databases – proiectarea și implementarea sistemelor de baze de date
• comp.lang. c – limbajul C
• comp.os.ms -windows.video – hardware și software video pentru Windows
• sci.geo.earthquakes – geologie, seismologie
• sci.med.orthopedics – chirurgie ortopedică
• humanities.lit.authors.shakespeare – opera lui Shakespeare
70
• news.groups – grupuri (noi) de discuții
• news.lists – liste U SENET
• rec.art.poems – poezie
• rec.music.folk – muzică folk
• rec.food.ch ocolate – ciocolată
• misc.jobs.offered – anunțuri de posturi disponibile
• misc.health – probleme de sănătate (cu diverse subdomenii)
• soc.culture – aspecte sociale și culturale (cu diverse subdomenii).
3.5.2 Programe pentru știri
Există numeroase programe de citire a știrilor (news readers ) cu interfață de tip line de
comandă sau interfață vizuală. În cursul rulării, aceste programe verifică fișiere de informații
specifice pentru a vedea cărui grup de știri îi aparține un anumit utilizator, apoi afișează o linie de rezumat pentru fiecare articol și așteaptă ca utilizatorul să selecteze unul sau mai multe articole
pentru citire; acestea vor fi afișate pe rând. După ce au fost citite, ele pot fi salvate, șterse, tipărite
etc.
Programele pentru știri permit utilizatorilor să subscrie sau să renunțe la subscrierea făcută
la anumite grupuri de știri. De fapt, schimbarea unei subscrieri revine la editarea fișierului local în
care apar grupurile de știri la care a subscris utilizatorul. În acest sens, se poate face o analogie între subscrierea la un grup de știri și urmărirea regulată, periodică a unei anumite emisiuni de televiziune sau radio.
Programele care gestionează grupurile de știri au și facilități de poștă electronică.
Utilizatorul poate să compună mesaje și să le trimită către destinatarii doriți; peste cel mult o zi, mesajele vor ajunge la toți membrii grupului de știri respectiv. Un anumit mesaj se poate
transmite, folosind o singură comandă, mai multor grupuri de știri. O altă facilitate este restricționarea distribuției geografice a poștei.
Pentru a reduce traficul de informații rezultat din numeroasele întrebări ale celor care
subscriu la Usenet pentru prima dată, multe grupuri de știri și -au construit documente FAQ
(Frequently Asked Questions), unele extrem de lungi și bine documentate, care încearcă să
răspundă tuturor întrebărilor uzuale (ale începătorilor). Aceste documente sunt trimis e prin poștă
periodic sau la subscrierea unui nou utilizator, de către cei care le gestionează.
Deși majoritatea persoanelor folosesc numele real la transmiterea mesajelor, unele dintre
ele doresc să rămână anonime, în special când transmit informații unor grupuri de știri controversate sau când trimit anunțuri cu caracter personal. Pentru a rezolva această problemă au
apărut retransmițătorii anonimi (anonymous remailers), care sunt servere cu acces la mesajele de
poștă electronică, cărora le schimbă câmpurile Sender:, From: și Reply -To:, astfel încât să includă
referințe către retransmițător în loc d e transmițător. Unele servere de acest tip asociază un număr
fiecărui utilizator și folosesc acest cod asociat. Există modalități de regăsire a utilizatorului cu un anumit cod asociat, la care se poate apela în cazul în care comunicările intră sub incidenț a legii.
3.5.3 Implementarea grupurilor de știri în Usenet
Unele din grupurile de știri de mici dimensiuni sunt implementate ca liste de poștă
electronică, astfel încât un mesaj trimis pe adresa listei va ajunge, într -o copie, la fiecare adresă
din listă.
Această abordare nu este convenabilă pentru grupurile de dimensiuni mari, pentru că, prin
numărul mare de mesaje transmise către diverse destinații, ar putea produce un blocaj al serverelor. De aceea, se preferă o altă implementare: fiecare site care oferă serviciul de știri
71
memorează mesajele sosite pe un server care funcționează și ca server de știri, într- un director
(news) cu subdirectoare specifice (comp, sci etc.), care conțin la rândul lor subdirectoare. Cititorii
accesează articolele de știri din su bdirectorul corespunzător domeniului de interes. Această
metodă are avantajul de a reține articolele de șiri într- un exemplar unic în cadrul unui site, în
subdirectorul corespunzător. După un anumit număr de zile, termenul de accesare a articolelor
expiră si acestea sunt eliminate de pe hard disc.
Pentru a avea putea primi știri prin Usenet, fiecare site trebuie să aibă o sursă de știri
(newsfeed) de la un alt site Usenet. Mulțimea serverelor de știri formează o rețea de noduri
conectate prin legături care constituie de fapt rețeaua Usenet. Uzual, fiecare site își va testa sursa
pentru a vedea dacă au apărut știri noi de la conectarea precedentă. Dacă da, ele vor fi colectate și depuse în subdirectorul adecvat din news. O altă modalitate, mai rar folosită, e ste ca o sursă s ă
stabilească contactele cu serverele destinație când apar știri noi.
3.5.4 Grupurile de știri și impactul acestora
Comunicările prin rețeaua de știri au permis unui număr mare de utilizatori, care nu
neapărat se cunosc personal, să poart e discuții pe teme foarte variate. O persoană care încearcă
să rezolve o problemă poate fi ajutată de membri ai aceluiași grup de interes prin soluțiile propuse de aceștia.
Majoritatea utilizatorilor rețelelor de știri respectă regulile subînțelese de cond uită în
comunicarea din Internet – o anume "etichetă". Din nefericire însă, unele persoane abuzează în
mod iresponsabil de serviciile de comunicare din Internet, transmițând unor persoane cunoscute sau necunoscute mesaje deplasate, nepoliticoase sau chiar reprobabile (în limba engleză, acest tip
de "război de mesaje" este denumit "flamewar" ). Riscul bombardării cu mesaje nedorite sau
condamnabile poate să apară în cadrul oricărei facilități de comunicare din Internet dar prin grupurile de știri, asemenea mesaje vor ajunge la un număr mai mare de persoane.
În cadrul grupurilor de știri, există două moduri de rezolvare a acestei probleme:
• unul individual – prin instalarea de către fiecare utilizator a unui program de tip "killfile"
care să specifice subiectele sau persoanele emițătoare pentru care articolele aferente să se elimine automat la sosire, fără a fi citite. Această tehnică se poate utiliza și în cazul altor facilități de comunicare; de exemplu, pe același principiu funcțio nează, în sistemul de poștă
electronică, blocarea de mesaje prin filtrare.
• altul colectiv – prin moderarea grupului de știri. Un grup de știri moderat este un grup în
care o persoană, moderatorul, primește automat toate mesajele destinate grupului și le trimite mai departe membrilor doar pe cele considerate valide, "bune", eliminându -le pe
celelalte. Practic, moderatorul este o persoană care filtrează mesajele destinate grupului respectiv. Există subiecte care au atât grupuri de știri moderate, cât și nemo derate.
În condițiile în care tot mai multe persoane subscriu la Usenet, se manifestă tendința de
creare a unor grupuri de știri tot mai specializate. Problema creării grupurilor de știri noi este rezolvată prin stabilirea unor proceduri specifice. În gen eral, o persoană inițiază crearea grupului,
precizând dacă acesta să fie moderat sau nu. Va urma o discuție și un vot privitor la utilitatea noului grup. Dacă voturile favorabile sunt majoritare, atunci moderatorul grupului emite un mesaj acceptând grupul de știri nou creat; acest mesaj este un semnal pentru administratorii de rețea
din lume că grupul a devenit oficial.
Dacă nu se dovedesc utile, grupurile de știri se pot desființa; această hotărâre poate fi luată
în urma unui vot al membrilor grupului (pen tru prevenirea fraudelor, se poate asigura posibilitatea
identificării voturilor).
72
3.6 Chat -ul
Una din utilizările cele mai practice și directe ale comunicării prin Internet este IRC
(Internet Relay Chat) sau chat .
Chat -ul este un serviciu care permite comunicarea on- line în timp real între mai mulți
utilizatori, folosind în general, mesaje text. El oferă o oportunitate de dialog informal, prin
intermediul Internet -ului, între persoane aflate la distanță.
Spre deosebire de poșta electronică unde se trimit mesaje și se așteaptă apoi răspunsul la
ele, în cazul chat -ului comunicarea este practic instantanee, fiind astfel foarte asemănătoare cu
comunicarea prin voce din viața reală.
Formele pe care le îmbracă acest tip de comun icare sunt diverse. De la simple programe
care includ linii de text până la transmisii de sunet și video în timp real cu posibilitatea de video conferință. Forma de elaborare și răspândire este diversă: ca programe gratuite sau incluse în sisteme de operare
16 (de exemplu, programele Netmeeting și Chat incluse în Microsoft Windows),
sau sisteme dedicate, cu circuit limitat, realizate la comandă (sisteme de comunicații bancare, militare , etc.).
IRC permite discuții
17 în timp real între un număr mare de utiliza tori, fiind asemănător cu
discuțiile care au loc într -o sală de conferințe unde orice participant poate lua cuvântul pentru a -și
exprima opiniile. Discuțiile prin IRC au loc prin intermediul unor așa -zise camere de discuții –
camere virtuale (chat rooms) î n care "se adună" mai mulți utilizatori dornici să discute un anumit
subiect.
Camerele virtuale sunt denumite în mod curent canale (channels).
Un canal este un grup de utilizatori care primesc aceleași mesaje. Ele sunt organizate în
general pe grupuri de interes , și au un nume de identificare prefixat cu simbolul #, (de exemplu:
#Romania, #CyberCafe, #Windows7, etc.) care sugerează tema de discuție a canalului.
La fel ca într- o cameră reală în care există mai mulți oameni, într- o cameră de discuție,
cineva poate alege fie să se exprime cu voce tare, fie să se exprime în șoaptă la urechea cuiva. În
primul caz toți cei prezenți în cameră aud ceea ce s -a spus, iar în al doilea caz numai două
persoane aud ceea ce s -a spus. În mod similar într- o cameră de disc uție un utilizator poate alege
fie varianta purtării unui dialog cu toți cei prezenți, fie varianta purtării unui dialog numai cu o anumită persoană.
Există două tipuri de canale: publice și private . Pe canalele publice poate intra oricine
pentru a partic ipa la discuții, în timp ce pe canalele private se poate intra doar cu invitație sau
cunoscând parola de acces. Majoritatea canalelor de pe IRC sunt publice.
Canalele sunt moderate de către operatori, care veghează la buna desfășurare a discuțiilor.
De ex emplu, ei pot interzice accesul unui utilizator care are un limbaj neadecvat sau care face
reclamă altui canal.
IRC se bazează pe o rețea dedicată de servere răspândite în toată lumea, servere care
găzduiesc discuțiile participanților la chat. Datorită fap tului că în fiecare moment există milioane
de utilizatori care folosesc IRC, rețeaua globală de servere a fost împărțită în rețele mai mici. Aceste rețele de servere au diverse nume, de exemplu: Undernet, EFNet, DALNet, WebNet, etc.
Fiecare server de chat are o adresă (de exemplu, irc.webchat.org ) a cărei cunoaștere este absolut
necesară pentru conectarea la serverul respectiv. Între serverele din interiorul unei rețele,
mesajele trimise de utilizatori sunt sincronizate.
16 IRC a fost imple mentat prima oară în sistemul de operare Unix .
17 De fapt exprimarea este puțin ambiguă de vreme ce în realitate nu „se vorbește”, ci doar se scrie și se citesc
mesajele celorlalți sau se ia parte la conversație prin scrierea propriilor mesaje.
73
Conectarea la un server IRC se poat e realiza printr -un program dedicat ( client de chat ),
după care se pot utiliza comenzi IRC specifice și se realizează schimbul direct de mesaje între toți
participanții aflați pe un canal de discuții. Discuțiile vor respecta regulile de etichetă a comportamentului pe Internet ( netiquette ) dar canale speciale pot avea și reguli specifice.
Există la ora actuală mai multe programe de chat ce rulează sub diverse sisteme de
operare, unele de tip freeware (folosirea este gratuită) iar altele de tip shareware (utilizarea
programului după trecerea unei perioade de timp implică plata unei sume de bani către autorul acestuia).
Câteva dintre aceste programe pentru Windows sunt: mIRC, Pirch și Visual IRC, iar pentru
Unix: BitchX , XChat , kIRC și ircII (figura 3.23).
Fig. 3.23 Fereastra unui program client IRC
Pentru a comunica cu alte persoane aflate pe IRC, un utilizator va folosi un client IRC
pentru conectarea la un server IRC. Odată ce conexiunea a reușit, se poate alege unul sau mai multe canale de discuții.
În momentul în care un utilizator tastează un mesaj, acesta este văzut implicit de către toți
utilizatorii conectați pe canalul respectiv. Este posibil ca mesajul să poată fi trimis unui utilizator anume.
3.6.1 Chat -ul în mod multimedia
Evoluția firească a chat -ului în mod text o reprezintă chat -ul în mod multimedia,
comunicarea prin sunet și imagine alăturându -se comunicării prin text și schimbului de fișiere.
Deși chat -ul în mod multimedia este un fel de IRC mult îmbunătățit există m ari diferențe
între cele două sisteme de comunicare. Diferența esențială este dată de faptul că la rețeaua de servere IRC conectarea este posibilă indiferent de programul client folosit (mIRC, TurboIRC, Xchat, etc.), în timp ce în cazul chat -ului în mod mu ltimedia serverele de obicei sunt grupate după
comunitățile de utilizatori ai unuia sau altuia dintre programele de chat. Nu este deci posibilă conectarea la un server de chat în mod multimedia decât dacă folosim programul corespunzător.
74
Și în cazul chat -ului în mod multimedia discuțiile dintre utilizatori au loc în așa- zise camere
virtuale, însă numărul maxim de participanți este mai mic decât în cazul IRC și diferă în funcție de
programul folosit.
A fost păstrată posibilitatea de a discuta în mod publ ic (toate persoanele din cameră aud
mesajul) sau în mod privat (o singură persoană din camera aude mesajul) și de asemenea cele mai multe programe oferă posibilitatea de a se comunica și prin scris (similar cu IRC) și de a face schimb de fișiere.
Există o multitudine de programe ce pot fi folosite pentru a comunica cu ceilalți utilizatori
în mod multimedia, majoritatea dintre ele fiind gratuite. Aceste programe se împart în două mari categorii: cele care permit comunicarea audio -text și cele care p ermit comunicarea audio -video –
text.
O altă clasificare a programelor se poate face după numărul de utilizatori care participă la
discuții. Unele programe permit doar comunicarea între două persoane (asemănătoare cu conversațiile telefonice), în timp ce altele permit comunicarea între un număr mare de persoane (număr care poate ajunge la câteva zeci sau sute).
Exemple de astfel de programe sunt:
• PalTalk , Yahoo Chat , Camfrog , GCN , Eyeball Chat , SightSpeed – permit comunicarea
audio -video -text și transferul de fișier e între mai multe persoane;
• iVisit (se bazează pe tehnologia P2P, nu are server central) – permit comunicarea audio –
video -text între mai multe persoane;
• NetMeeting (inclus în sistemele de operare Windows), Skype – permit comunicarea
audio -video între două personae, comunicarea în mod text și transferu l de fisiere între
mai multe persoane;
• Skype , Firefly , Pico Phone – permit comunicarea audio -text între mai mult e persoane;
• Team Talk – permit comunicarea audio între mai multe persoane.
Caracteristicile principale ale unui program de chat în mod multimedia bun sunt ușurința în
utilizare, stabilitatea și nu în ultimul rând popularitatea sa, care determină numărul de utilizatori
cu care putem intra în contact folosind programul respectiv.
Prin natura sa eterogen ă și necontrolat ă de vreo autoritate, IRC este un mediu excelent de
a exprima liber opiniile și identitatea proprie. Acest lucru implic ă însă și posibilitatea form ării unor
comunităț i ale c ăror preocup ări nu sunt dintre cele mai corecte.
Comunicarea lipsit ă de bariere le permite celor experimentaț i în activit ăți ilegale s ă le
transmit ă celorlalț i cuno ștințele lor. De multe ori, ace știa din urm ă doresc s ă își demonstreze
capacit ățile nou dobândite pentru a ob ține recunoa ștere și a fi accepta ți de comunităț ile
“experimenta ților”, fiind astfel motivaț i suplimentar în a comite infrac țiuni informatice.
3.7 Mesageria instantanee
Mesageria instantanee reprezintă un serviciu Internet ce permite comunicarea în timp real,
în mod text, între utilizatori. Este foarte asemănătoare cu IRC din punct de vedere al
functionalității, însă se deosebește de acesta prin faptul că utilizatorii comunică direct nefiind nevoie ca ei s ă se alăture unor canale (camere) de discuții aflate pe un server IRC. Succesul acestui
serviciu a fost determinat de ușurința în utilizare, comparativ cu programele de chat (IRC), și de prezenta unei interfețe mai atrăgătoare.
Principiul de funcționare se bazează pe stabilirea unei conexiuni (cu ajutorul unui server
central) între programele de mesagerie instantanee ale unor utilizatori Internet, ceea ce permite o comunicare extrem de rapidă, schimbul de mesaje fiind aproape instantaneu. Prin comparație,
comunicarea ce are loc prin poșta electronică este mediată de mai multe servere și deci are o întârziere variabilă, mergând de la zeci de secunde la câteva minute.
75
Mesageria instantanee este folosită în principal pentru conversații în mod text, însă în
același timp este posibilă realizarea de conversații în mod multimedia (audio -video) sau schimbul
de fișiere între utilizatori.
Acest serviciu este oferit în mod grat uit de multe firme ce desfășoară o activitate în
domeniul sericiilor Internet (AOL, Microsoft, Yahoo, Google, etc.).
După descărcarea programului de pe site -ul web al firmei ce oferă serviciul respectiv este
necesară, de regulă, înregistrarea ca utilizator.
Cel mai mare neajuns al mesageriei instantanee este reprezentat de faptul că programele
folosite nu sunt de obicei interoperabile între ele. Spre deosebire de IRC unde se poate comunica
cu alți utilizatori indiferent de programul folosit de aceștia, în c azul mesageriei instantanee se
formeaza comunități de utilizatori care sunt separate unele de altele, fără posibilități de interconectare.
Programele de mesagerie instantanee sunt gratuite, dar acest lucru își are "prețul" său,
deoarece comunicarea, de re gulă, se poate face doar cu utilizatorii care se află în aceeași rețea.
Rezolvarea acestei probleme o reprezintă înregistrarea la mai multe firme ofertante de astfel de
servicii și în consecință utilizarea mai multor programe de mesagerie instantanee în ac elași timp.
Cele mai folosite programe de mesagerie instantanee sunt: Yahoo ! Messenger (oferit de
Yahoo), Skype (oferit de Microsoft), AIM/ICQ (oferite de AOL), Google Hangouts (oferit de Google)
și Jabber . Există disponibile, de asemenea, o serie de aplicații de mesagerie pentru smartphone –
uri: WhatsApp Messenger , Facebook Messenger , iMessage (oferit de Apple), Viber , Line, Tango ,
BlackBerry Messenger .
3.7.1 Programul Yahoo! Messenger
Yahoo! Messenger este un client de mesagerie instantanee ce permite utilizatorilor să
poarte conversații în timp real (transmiterea/recepționarea de mesaje, convorbiri telefonice audio/video între calculatoare).
Pentru instalarea Yahoo! Messenger se vor parcurge următorii pași:
1. Se lansează Internet Explorer;
2. Se accesează adresa messenger.yahoo.com. Va apărea afișată pagina web a Yahoo!
Messenger ;
3. Se urmeză instrucțiunile afișate.
În continuare p entru a putea folosi Yahoo! Messenger este necesară înscrierea ca utilizator
al serviciilor portalului Yahoo și urmarea procedurii de conectare (logare). Pentru aceasta se vor
urma pașii:
1. Se lansează Yahoo! Messenger în unul din următoarele feluri:
a. În bara de instrumente Quick Launch se efectuează clic pe icon -ul Yahoo!
Messenger
b. Se efectuează dublu clic pe icon- ul Yahoo! Messenger existent pe desktop
c. În bara de instrumente (aflata în partea sus), se efectuează clic pe icon -ul Yahoo!
Messenger
76
2. În fereastra de verificare se introduce Yahoo ID-ul (numele de utilizator pe Messenger ) și
Password (parola).
Se marchează prin bifare (clic cu mouse -ul) toate opțiunile afișate. Acestea sunt:
• Remember my ID & password – la momemntul lansării Yahoo! Messenger, în fereastra
de logare ce apare, ID -ul și parola sunt deja introduse, utilizatorului rămându -i doar să
efectueze clic pe butonul Sign In;
• Sign in automatically – la lansarea Yahoo! Messenger conectarea este automa ta (nu
mai apare fereastra de logare ca în cazul anterior);
• Sign in as invisible to everyone – conectarea se realizează fără ca persoanele din lista de
contacte a utilizatorului știe că acesta este on -line (invizibil pentru toți).
3. Se efectuează clic pe butonul Sign In . Se va deschide fereastra Messenger .
Dacă logarea a reușit aspectul ferestrei principale se schimbă în sensul că sub bara cu
meniuri apare și o bara cu instrumente iar în bara de stare apare scris Available .
Elementele ferestrei Yahoo! Messenger sunt ilustrate în figura 3.24 și au următoarea
semnificație:
77
Fig. 3.24 Elementele ferestrei Yahoo! Messenger
1. bara de meniu – cuprinde meniuri cu liste de comenzi;
2. bara de stare – conține ID- ul utilizatorului și starea acestuia;
3. bara de instrumente – conține butoane prin selectarea cărora se pot da comenzi
rapide;
4. bara de căutare a contactelor – permite trimiterea rapidă de mesaje sau apelarea unor
persoane din lista de contacte.
5. lista persoanelor din lista de contacte ( Messenger List) ce sunt on-line sau off-line;
6. informații despre Phone Out și Phone In ;
7. instalare p lug-ins;
8. casetă afișare reclame;
9. căutare pe Internet – cuvântul introdus este căutat pe Web.
Conectarea și comunicarea cu alți utilizatori se poate realiza foarte simplu.
Se începe prin a tasta în bara de căutare a contactelor a numelui (ID -ul) utilizatorului dorit
(care se află în lista de contacte). Pe măsură ce se tastează numele va apărea o listă cu contacte
78
care încep cu litera tastată (figura 3 .25).
Fig. 3 .25 Căutarea în lista de contacte
După selectarea contactului se specifi că modul de comunicare (figura 3 .26).
Fig. 3 .26 Selectarea modului de comunicare
În funcție de felul comunicării selectat Yahoo! Messenger va deschide o fereastră (de exemplu, va
deschide o fereastra IM (Instant Message ) pentru trimiterea unui mesaj instantaneu).
Stările unui contact sunt identificate printr -o serie de simboluri afișate la stânga ID -ului
utilizatorului în Messenger List (figura 3 .27).
Fig. 3 .27 Stările unui contact
79
Modificarea stării unui contact se face prin efectuarea unui clic pe ID -ul din bara de stare și
selectarea din lista apărută a opțiunii dori te de către utilizator (figura 3 .28).
Fig. 3 .28 Modificarea stării unui contact
80
4. FUNCȚ II COLABORATIVE
4.1 Forum
Un forum de discuții este un grup de pagini web în care utilizatorii pot citi mesajele lăsate
de ceilalți, mesaje grupate pe subiecte de discuție, în diverse categorii. Utilizatorii pot răspunde la
mesajele altora, pe subiectele lansate de ei, sau pot trimite un mesaj pe un s ubiect cu totul nou,
într-o categorie existentă, sau pot crea o nouă categorie.
Spre deosebire de listele de discuții, întreaga discuție se poartă pe pagina web dedicată ,
prin postarea unor comentarii online în funcție de tema de conversație aleasă, fără a mai fi nevoie
de serviciul de poștă electronică.
Forumurile de discuții sunt resurse utile de informare și comunicare. Ele oferă utilizatorilor
posibilitatea efectuării de dezbateri pe diverse teme specifice, de interes, ace știa putând face
schimb de informații și putând să -și împărtășească experiența proprie referitor la o temă anume.
Popularitatea forumurilor este imensă, în lume existând sute de mii de forumuri, cele mai
active dintre ele primind zilnic sute de mesaje noi. Un forum universal, cu o mare varietate de
teme de discuție, este Softpedia (http://forum.softpedia.com/ ).
Fiecare forum are un administrator/moderator care stabilește regulile de postare precum
și drepturile utilizatorilor. Moderarea forumurilor se impune mai ales în condițiile în care
anonimatul permite unor utilizatori să plaseze cu rea- credință m esaje critice s -au să manifeste un
comportament care încalcă convențiile de conduită stabilite (netiquette).
4.2 Aplicații Knowledge Management
Nu există o definiție universală pentru Knowledge Management (KM) sau Managementul
Cunoștințelor, așa cum nu există o părere unanimă despre ceea ce înseamnă “cunoștințe” . Din
acest motiv conceptul de Knowledge Management trebuie privit într -un context amplu. Cea mai
utiliza tă și acceptată interpretare a M anagementului Cunoștințelor este aceea că reprezintă
proces ul de generare a valorii adăugate pentru capitalul intelectual al organizației. El combină o
largă varietate de practici utilizate de organizație pentru a sintetiza, a identifica, crea, înmagazina și distribui cunoștințele astfel încât să poată fi reutilizate într -un proces de învățare continuu în
cadrul organizației, dar și între organizații.
Se poate spune deci că Managementul Cunoștințelor reprezintă un proces organizațional
sistematic de colectare, organizare și stocare a cunoștințelor angajaților în aș a fel încât ele să
poată să fie accesate și utilizate de alți membri ai organizației.
Managementul Cunoștințelor poate fi analizat din perspectiva nivelelor managementului,
astfel, se poate obține următoarea clasificare a activităților Knowledge Manageme ntului.
• Knowledge Management strategic : la acest nivel Knowledge Managementul este asociat
arhitecturii cunoștințelor organizației. Arhitectura cunoștințelor unei organizații este o privire asupra beneficiilor ce vor fi oferite clienților în anii următori, ce competențe de
bază vor fi necesare pentru a crea aceste beneficii și cum va trebui să se schimbe „interfața” consumatorilor pentru a putea exploata maximum din beneficiile respective. Cu alte cuvinte arhitectura cunoștințelor se referă la cunoștințele și informațiile necesare
pe termen lung, cum vor fi dobândite și implementate aceste cunoștințe și informații, respectiv cum se pot obține beneficiile maxime prin utilizarea acestora. Asta înseamnă
că politicile și planurile acestor cunoștințe și informații trebuie să fie în concordanță cu obiectivele și strategiile organizației în care sunt utilizate. Mai mult de atât, în cadrul
Knowledge Managementului strategic, cunoștințele sunt evaluate din punctul de vedere
81
al relevanței lor strategice, stabilindu -se căror competențe trebuie să li se acorde atenție
superioară și ce fel de politici trebuie aplicate pentru protecția cunoștințelor împotriva
fraudelor și a furtului. Această activitate este cunoscută sub denumirea de control al
cunoștințelor .
• Know ledge Management tactic : Managementul tactic se referă la modalitățile de
achiziție a resurselor, determinarea locațiilor potrivite, dezvoltarea de noi produse și/sau servicii, stabilirea și monitorizarea bugetelor. La nivelul Knowledge Managementului tactic se stabilesc reguli generale pentru administrarea cunoștințelor în termeni de
delegarea de responsabilitate, proceduri și mijloace (motivaționale și financiare). Altfel spus, se referă la organizarea, finanțarea și controlul bugetului pentru activitățile
managementului cunoștințelor.
• Knowledge Management operațional : Managementul operațional are rolul de a utiliza
facilitățile și resursele existente într -un mod cât mai eficient, în limitele constrângerilor
bugetare existente. Pentru Managementul Cunoștin țelor revine rolul de a stabili
mijloacele concrete pentru dezvoltarea, stocarea, distribuția, utilizarea (reutilizarea)
cunoștințelor și a informațiilor, în concordanță cu strategia și obiectivele organizației.
4.2.1 Rolurile și beneficiile Knowledge Ma nagementului
Deși importanța Knowledge Managementului și valoarea pe care acesta o aduce în cadrul
unei afaceri este într- o dezbatere continuă, este evident faptul că pentru organizații este necesară
administrarea cunoștințelor deținute, într -un mod cât mai practic.
De ce este așadar nevoie de Managementul Cunoștințelor? Deoarece economiile de piață
avansate sunt economii bazate pe cunoaștere; cunoștințele sunt o resursă greu de imitat, oferind
posesorilor o anumită protecție; o organizație profesională se bazează mai mult pe proprietățile
sale intelectuale decât pe cele materiale; piața este din ce în ce mai competitivă, rata inovațiilor este în continuă creștere; presiunea competitivă reduce numărul forței de muncă ce deține cunoștințe cu adevărat relevante; timpul a cordat acumulării de experiență și de cunoștințe s -a
diminiuat; mobilitatea crescută a forței de muncă duce la o mare pierdere de cunoștințe; schimbările de direcție strategică pot duce la pierderi de cunoștințe semnificative într- un anumit
domeniu.
În ac est context obiectivul Knowledge Managementului este acela de a livra valoare
organizației. Rolul principal este de a produce resursele și capacitățile de cunoaștere necesare, astfel încât să permită organizației să învețe și să se adapteze mediului schimb ător. De aici rezultă
un al doilea rol al KM și anume acela de a scoate la iveală cunoștințele tacite pe care oamenii le dețin, ceea ce ei observă și învață din experiență, nu ceea ce este deja explicit formulat. Gestionarea cunoștințelor este mai mult dec ât adunarea cunoștințelor și transformarea lor în
informații.
Knowledge Managementul conduce la o învățare, gândire și executare colaborativă, jucând
un rol important la nivelul tuturor funcțiilor din cadrul unei organizații și anume: managementul strategi c, managementul financiar, managementul calității, resurse umane și training, cercetare și
dezvoltare, managementul de proiect, relații publice, marketing și vânzări, suport, administrare și operare.
Alte roluri îndeplinite de Knowledge Managementului sun t:
• capacitatea de a sesiza cunoștințele adevărate;
• instrument pentru inovare și perfecțion are continuă ;
• facilitează schimbările manageriale;
• accelerator pentru acțiuni de învățare și decizionale;
• asigură eficacitatea oamenilor;
82
• organizează și gestionează bunurile intelectuale colective.
Dar cel mai important rol al Managementului Cunoașterii rămâne acela de a administra
capitalul uman. Aceste active imobilizate sunt transformate de către soluțiile de KM în cunoștințe
și experiențe codificate, înmagazinate într-un format electronic, deținute de către organizație și
folosite pentru a crea valoare în cadrul acesteia, nu sunt vulnerabile pierderilor de memorie sau de angajați și pot fi ușor accesate/transmise prin intermediul Intranetului.
Beneficii cheie:
• sporește capacitatea organizației de a -și menține pozițiile de top și avantajele
competitive;
• îmbunătățește funcționarea operațională și maximizează agilitatea organizației;
• accelerează procesele de învățare și inovare prin intermediul proceselor
Managementului Cunoștințelor;
• facilitează convergența cunoștințelor și mărește memoria companiei;
• minimizează importanța unor procese precum reinvenția, pierderea de cunoștințe,
printr- un management eficient și utilizarea unor soluții care crează un mediu de lucru
productiv și creativ.
Beneficiile pentru organizație:
• mărește notorietatea brandului firmei și statutul pe piață și ajută la obținerea și menținerea unei poziții fruntașe;
• ajută la cunoașterea și înțelegerea clienților, asigură calitatea livrărilor și vine în
întâmpinarea așteptărilor clienților;
• ajută la dezvoltarea și menținerea rețelelor de parteneri, precum și puterea de gândire colectivă a angajaților;
• crează un tot organizațional prin interconectarea funcțiilor din cadrul firmei și a
informațiilor asemănătoare, având ca rezultat productivitatea și profitabilitatea firmei;
• asigură un mediu favorabil pentru dezvoltare și inovare, vânzări, marketing, asistență și
alte funcții, adăugând astfel mai multă eficiență și valoare afacerii;
• ajută la educarea clien ților într- un mediu în permanență schimbător.
4.2.2 Sisteme de Knowledge Management
Un Sistem de Knowledge Management (KMS) constă într- un ansamblu de metode și tehnici
prin care se operaționalizează procesele de management al cunoștințelor, incluzând soluții de regăsire a documentelor, baze de date de expertiză, liste de discuții și sisteme de căutare după conținut, precum și tehnologii colaborative de filtrare.
Un Sistem de Knowledge Management re duce timpul pe care un angajat îl petrece pentru
îndeplinirea activităților dependente de informații complexe și micșorează posibilitatea ca acesta să comită erori, fiind asistat zi de zi de către contextul global de c unoștinte al organizației.
Un Sistem de Knowledge Management permite refolosirea cuno știntelor dobândite î n
toate sectoarele de activitate ale organizaț iei. Complexitatea informaț iilor ce circulă î n cadrul unei
organizaț ii și multitudinea acestora, fac c ăutarea și reg ăsirea acestora costisitoare, în lipsa unui
sistem de Knowledge Management.
În general, organizațiile ce au nevoie de un Sistem de Knowledge Management, se
confruntă cu următoarele probleme:
• au acumulat un volum mare de informații (în general p arțial structurat) ce sunt dificil
de utilizat ;
83
• căutarea, g ăsirea și extragerea informa ției este dificil de realizat, ceea ce face practic ca
informaț ia să nu poată fi accesat ă;
• informa țiile sunt dificil de partajat și de reutilizat ;
• informa țiile acumulate în cadrul organizaț iei provin d in multiple surse și se prezintă sub
multiple formate .
Principalele obiective urmărite prin implementarea unui Sistem de Knowledge Mangement
sunt :
• crearea de informaț ii de calitate necesare pentru prestarea de servicii și pentru
îndeplinirea obligaț iilor contractuale ;
• gestionarea informaț iilor structurate și destructurate , disponibile in cadrul organizație i;
• gestionarea tuturor iteraț iilor disponibile ale unui document, prin introducerea unui
sistem de versiona re;
• standardizarea informaț iilor existente ș i a celor ce vor fi acumulate în viitor, pentru o
mai bun ă eviden ță a acestora î n cadrul organizație i;
• creșterea productivităț ii prin reutilizarea informa țiilor deja existente î n sistem ;
• regăsirea informaț iei în cadrul s istemului, printr -un motor de căutare multi -criterial;
• facilitarea colaborării între persoane și grupuri din interiorul organizație i;
• determinarea precis ă a nivelului de cuno știnte, al fiec ărui angajat ;
• gestionarea comunităț ilor cu aceleaș i interese, abilit ăți, competențe, hobby -uri, etc. ;
• implementarea managementului identit ății electronice care s ă permit ă accesarea
informaț iilor pe baza profilului de utilizat or și a drepturilor ce le revin;
• identificarea experților î n cadrul organizație i.
Efectele implementării unui Sistem de Knowledge Management asupra proceselor de
învățare, inovare și dezvoltare a expertizei sunt greu de cuantificat. Ținând cont că, în general,
experiența joacă un rol important în procesul de învățare organizațională, be neficiile unui sistem
KMS se amplifică pe măsura utilizării acestuia de către angajați. Astfel, pe termen lung, membrii organizației își vor extinde experiența în obținerea și utilizarea nu numai a cunoștințelor explicite,
ci și a celor tacite, care presup un un efort mai mare pentru a fi accesate.
Un alt efect este acela că, prin utilizarea frecventă a sistemului, angajații vor căpăta
deprinderi în a apela baza de cunoștințe ori de câte ori este necesar.
Luând în considerare argumentele de mai sus, putem trage concluzia că utilizarea
sistemelor KMS poate conduce atât spre rezultate pozitive cât și negative. O organizație poate
câștiga eficiență, pe termen scurt, prin standardizarea procedurilor de accesare a cunoștințelor,
dar treptat își poate pierde capacitatea de inovare. Din acest motiv, un Sistem de Knowledge
Management eficient este acela care asigură un echilibru între procesele de exploatare a
cunoștințelor și cele de explorare a noilor soluții.
4.3 Groupware
Toți angajaț ii unei organizaț ii interac ționează pentru a realiza sarcini comune. Tehnologia
informaț iei schimbă radical modul în care ace știa cooperează fiind utilizată pentru a distribui
resurse informaț ionale, a comunica idei, a coordona eforturile unor membri ai organizaț iei, etc.
În acest context, groupware desemnează tehnologii informatice care facilitează lucrul în
echipă și care sunt utilizate în activită ți de comunicare, cooperare, coordonare și negociere din
cadrul organizaț iilor.
Având la bază aplicaț ii software pentru lucrul în echipă, tehnologiile groupware au o largă
aplicabilitate în cadrul proiectelor de management al firmelor.
84
Designul tehnologiilor groupware implică în țelegerea grupurilor de lucru ( workgroups ) și a
modului cum se comportă persoanele în cadrul acestora. De asemenea implică o bună în țelegere a
modului cum tehnologia informaț iei afectează sarcinile utilizatorilor finali.
Managerul unui proiect groupware trebuie s ă cunoască gradul de omogenitate al
utilizatorilor și rolurile pe care ace știa le vor avea într-un mediu de lucru colaborativ.
Putem deci defini groupware , ca fiind o metodă managerială informatică bazată pe
utilizarea unor pachete software care facilitează lucrul în echipă și care determină o cooperare
strânsă între membrii unui grup de lucru c are pot ac ționa în aceleasi sau diferite spa ții sau
perioade de timp.
Specialiș tii privesc groupware ca pe o clasă de aplica ții care facilitează coordonarea,
comunicarea și cooperarea între membrii grupului.
Caracteristicile groupware sunt desemnate de co nceptul „3C":
1. Comunicarea în cadrul grupului – se realizează în primul rând prin utilizarea mesageriei
electronice. Cele mai importante facilități sunt listele de distribuție, prin care mesajul
poate fi adresat unui grup de persoane, cataloagele de clasare a mesajelor, posibilitățile
de căutare asistată a unor mesaje, posibilitatea securizării anumitor informații, etc. Realizarea unei comunicații eficiente între toate compartimentele unei firme și între diferite nivele ierarhice creează premizele luării celor mai bune decizii.
2. Coordonarea între membrii grupului – se regăseste sub trei forme: în timp, în spațiu și
a sarcinilor. Coordonarea în timp se poate realiza prin intermediul unor aplicații software de tip Project Management și cu ajutorul unei agende electronice.
Coordonarea în spațiu oferă posibilitatea cunoașterii locului în care se află participanții ce lucrează la un proiect. Tehnologiile tip web -camera au un rol important în acest tip
de coordonare. Coordonarea sarcinilor presupune distribuirea elec tronică a sarcinilor
fiecărui participant al grupului de lucru. Pe baza sa, fiecare membru al grupului cunoaște stadiul de realizare a obiectivelor celorlalți membri ai grupului.
3. Colaborarea – se realizează cu ajutorul unui set de tehnologii bazate în spec ial pe
tehnologii IP (Internet Protocol) și multimedia. Videoconferințele facilitează reuniunile la distanță și reprezintă cele mai importante aplicații de colaborare. Persoanele aflate la
distanță și implicate într- un proiect comun pot colabora în timp re al.
4.3.1 Avantajele unui proiect groupware pentru managementul unei firme
Un proiect groupware nu poate fi transpus în practică decât într -o firmă în care se practică
un management participativ. Managerii firmelor performante îș i dau seama de nevoile crescute de
partajare a informa țiilor și recurg la adoptarea tehnologiilor groupware.
Implementarea tehnologiilor informatice colaborative destinate utilizatorilor finali
determină oportunită ți dar și unele probleme pentru managerii firmelor. Stabilirea un ui centru
informatic destinat groupware -ului reprezintă o solu ție. Prin intermediul acestui centru se
realizează conexiunile electronice între participan ții la un proiect din cadrul firmei. La începutul
derulării activităț ilor grupurilor de lucru, managerii ar trebui să apeleze la specialiș ti în tehnologia
informaț iei pentru a asista coordonarea și comunicarea în cadrul acestor grupuri. Ei pot interveni
atunci când apar probleme sau pot observa deficienț ele sistemului informatic proiectat pentru a
func ționa în sistem groupware. De asemenea, managerii trebuie să stabilească politica privind
achiziț ia de echipamente hardware și pachete software necesare îmbunătă țirii performan țelor
lucrului în echipă.
Principalul avantaj oferit de tehnologiile groupware este c ă membrii unui grup de lucru nu
trebuie să ac ționeze în aceea și locaț ie fizică. Ei pot fi membrii unui grup de lucru virtual, uni ți prin
sarcini și obiectiv e comune dar nu și prin localizare geografică.
85
Deși pachetele groupware furnizează o varietate de aplicațiii care pot îndeplini numeroase
sarcini, cooperarea, coordonarea și colaborarea reprezintă elementele cheie pentru
managementul firmei.
Pachetele groupware determină automatizarea circuitelor informaț ionale, pot reprezenta
un suport al luării deciz iilor de grup și dezvolta diverse aplicaț ii informatice care pot îndeplini
anumite sarcini și care necesită anumite competen țe.
Aplicaț iile de bază ale pachetelor groupware destinate activităț ilor de management sunt:
a) mesagerie electronică – se bazează pe trimiterea mesajelor electronice către membrii
grupurilor de lucru și utilizează e -mail, VoIP, sisteme bullet in board etc;
b) întâlniri electronice – facilitează reuniunile electronice ale grupurilor de lucru (de
exemplu, videoconferin țe);
c) managementul programării sarcinilor – se realizează prin intermediul calendarelor
electronice;
d) managementul proiectelor – are la bază aplicații software care permit înregistrarea,
programarea și alocarea optimă a resurselor pentru diferite proiecte manag eriale;
e) managementul informa țiilor distribuite – se realizează prin utilizarea de programe care
generează blocarea circuitelor informaț ionale când unele informa ții sunt preluate de utilizatorii
care nu ar trebui să aibă acces la ele din diferite motive. Sunt de asemenea implementate sisteme
de parolare pentru informaț ii strategice pentru firmă.
Dintre principalele beneficii aduse de groupware enumerăm:
• facilitează comunicarea, care devine mai rapidă, mai clară și mai persuasivă;
• permite comunicarea câ nd nu ar fi posibilă în alt mod;
• determină scăderea costurilor de călătorie ale membrilor organizației care trebuie să se
deplaseze spre exemplu, la o negociere;
• permite formarea unor grupuri de interese comune care nu ar putea atrage în alt mod
un număr sufi cienți de participanți;
• salvează timp și resurse financiare în coordonarea grupurilor de lucru;
• facilitează rezolvarea problemelor de către un grup;
• permite modalități moderne și ieftine de comunicaț ie.
Aceste avantaje ar trebui să convingă managerii organ izațiilor care nu au adoptat încă
tehnologii groupware de necesitatea acestora pentru cre șterea performan țelor organizaț iilor pe
care le conduc.
4.4 Rețele și site- uri de social izare
4.4.1 Social media – medii de interacțiune socială
Social media, sau mijloacele de comunicare socială , sunt acele medii utilizate pentru
interacțiune socială și care folosesc ca platformă Internetul și tehnologiile mobile.
Dacă în comunicarea personală e vorba de o relație unu la unu, în care cele două persoane
implicate su nt pe rând emițător și receptor, în s ocial media, comunicarea se realizează după
modelul mulți către mulți (unde termenul mulți este, desigur, relativ).
În acest context, social media se definește ca fiind un set de tehnologii care utilizează
Internetul pe ntru a facilita comunicarea între trei sau mai mulți oameni.
Sintagma social media a început să fie folosită odată cu succesul site -urilor de socializare
MySpace (apărut în 2003) și Facebook (2004).
Dacă social media se referă la procesele de interacțiune socială prin Internet, sintagma
Web 2.0, folosită pentru prima dată în 2004, definește o serie de aplicații de Web care le permit utilizatorilor să interacționeze și să contribuie în Internet, în loc să consume pasiv conținutul creat
86
pentru ei. Orice proie ct online sau aplicație care le permite utilizatorilor obișnuiți să fie participanți
activi pe Internet poate fi etichetat drept Web 2.0.
Web 2.0 poate fi definit drept platforma ce face posibilă evoluția social media , fundația
ideologică și tehnologică pentru acestea.
User Generated Content (UGC), conținutul generat de utilizatori, este suma modurilor în
care oamenii se folosesc de social media . Sigur, se poate obiecta că orice producție plasată pe
Web este generată de utilizatori.
De aceea a și fost ne voie ca un organism precum Organizația Economică pentru Cooperare
și Dezvoltare (OECD) să vină cu o definiție care să stabilească în ce condiții putem vorbi despre
UGC:
1. Conținutul să fie publicat pe un site accesibil tuturor sau pe un site de socializare accesibil unui grup de oameni;
2. Să reflecte o doză de efort creator;
3. Să fie creat în afara rutinelor și practicilor profesionale.
Prima condiție exclude contribuțiile publicate pe e -mail sau pe platformele de mesagerie
instantanee. A doua exclude simpla operațiune de a copia un link sau a da mai departe un mesaj. Cea de -a treia exclude scopurile comerciale și participarea profesioniștilor.
Așadar, s ocial media reprezintă un grup de aplicații Internet dezvoltate pe baza
fundamentelor ideologice și tehnologice ale Web 2.0 care permit crearea și schimburile de
conținut generat de utilizatori . Cu alte cuvinte, social media se folosește de caracterul interactiv al
Internet -ului ca să permită utilizatorilor să producă, să comunice, să colaboreze.
4.4.2 Tipuri de social media
Varietatea social media este foarte mare, în principiu, tot ceea ce permite consumarea
activă a conținutului informativ și de divertisment, interacțiunea și colaborarea între utilizatori intră sub umbrela social media : de la programele care le permit utilizatorilor să lucreze împreună,
de pe calculatoare diferite, în același document, precum Google Docs, la site -urile de tip wiki, cum
este și Wikipedia, care facilitează contribuții colective la diverse proiecte; de la bloguri și platforme
prec um WordPress sau Drupal la rețele de socializare ca Facebook sau Hi5, trecând prin servicii de
microblogging cum sunt Twitter, Foursquare sau Cirip; de la site -uri video ca YouTube sau Trilulilu
la cele pentru fotografii, ca Flickr și Picasa; de la servicii de transmisie în direct ( livecasting ) ca
Justin.tv sau Blip la cele care permit difuzarea de prezentări stil PowerPoint, cum sunt Scribd ori
SlideShare, sau servicii muzicale și audio, ca Pandora, Last.fm ori Groove Shark; de la nenumăratele site -uri und e utilizatorii își fac publice experiențele și opiniile în privința serviciilor și
produselor comerciale la platformele de divertisment, precum lumile și jocurile virtuale, unde sute de mii de perso ane interacționează simultan.
87
Fig. 4.1 Statistici social media în România
Social media poate fi împărțită în șase mari tipuri: proiecte de colaborare, bloguri,
comunități pentru producerea de conținut, rețele de socializare online, lumi virtuale (jocuri) și
societăți virtuale.
1. Proiecte de colaborare. Wiki -urile, platforme ce permit oricărui utilizator să intervină
asupra unei pagini de Web și să o schimbe cum dorește, sunt printre exemplele cel mai des citate,
Wikipedia, fiind elementul reprezentativ. Un alt exemplu bine cunoscut este WikiL eaks, o
platformă creată pentru a permite publicarea anonimă de documente secrete, în scopul declarat al
creșterii transparenței guvernelor și organizațiilor.
Serviciile de social bookmarking , ca Delicious ( http://del.icio.us ), prin care utilizatorii
marc hează articole pe care le consideră notabile pe Internet și le recomandă contactelor și
prietenilor, sunt un alt exemplu de colaborare în social media .
2. Bloguri. De la jurnalele personale din anii ’90, blogurile îmbracă acum numeroase forme.
Sunt de autor sau colective. Generaliste sau specializate. Există bloguri scrise de jurnaliști, dar și
bloguri scrise de președinți de țară. Sunt bloguri de companie, bloguri integrate în site -uri de știri,
bloguri dedicate unui eveniment, și desigur, foarte multe bloguri întreținute de utilizatori neafiliați.
3. Comunități dedicate producției de conținut. Sunt incluse aici toate tipurile de site -uri
prin care utilizatorii pot produce și distribui diverse tipuri de media. Flickr și Picasa pentru
fotografii, YouTube sau Vimeo pentru videoclipuri, SlideShare pentru prezentări de tip PowerPoint.
BookCrossing e un site pe care utilizatorii îl folosesc pentru a face schimb de cărți. TextNovel e un
site în care scriitorii amatori și profesioniști își pot încărca romanele în curs de scriere sau
88
definitivate. Autorii pot să adune susținători, să câștige premii și chiar să semneze contracte de
publicare cu edituri.
4. Rețele de socializare online. O rețea socială este o colecție de relații ce leagă între
ei oameni , statusuri sociale sau alte unități de analiză, cum sunt grupurile sau organizațiile
formale .
O rețea so cială este o structură socială alcătuită din noduri (persoane sau organizații),
legate prin unul sau mai multe tipuri particulare de interdependențe (valori, idei, prietenie,
antipatie, asemănare, conflicte).
Un site de tip rețea socială ( rețea de socializ are online ) este un serviciu bazat pe Web care
permite persoanelor să- și construiască un profil public sau semi -public, să construiască o listă cu
alți utilizatori cu care partajează o conexiune și să vadă listele similare ale acestora din urmă.
Natura con exiunilor poate varia de la un site la altul, iar rezultatul este o structură de tip graf,
adesea foarte complexă. Membrii unei rețele de socializare sunt leg ați între ei în mod informal,
fără obligații, dar de obicei contribuie activ la colectarea și răsp ândirea informațiilor prin
intermediul Internet -ului.
Ceea ce face unice site- urile de tip rețea socială nu este faptul că acestea permit indivizilor
să se întâlnească unii cu alții și să interacționeze, ci că le oferă posibilitatea să- și creeze și să facă
publică propria rețea socială.
Rețelele de socializare fac parte din fenomenul relativ nou, global, numit Web 2.0 (figura
4.2).
Fig. 4.2 Caracteristici ale rețelelor de socializare
O listă a rețelelor de socializare românești poate fi consultată la adresa:
http://www.bree.ro/discutii/diverse/2122 -lista- intreaga- a-retelelor -de-socializare -romanesti.php
5. Lumi virtuale (jocuri). Lumile virtuale sunt universuri tridimensionale cibernetice în care
utilizatorii își pot construi sau împrumuta identități (avataruri) prin care să interacționeze cu alți utilizatori. World of Warcraft, este un exemplu în acest sens.
89
6. Societăți virtuale. Second Life, proiectul companiei Linden Research, este un exemplu al
unei astfel de lumi.
4.4.3 Rețelele de socializare și administrația publică
Tehnologia informației evoluează constant, punând la dispoziție noi oportunități de
transformare a instituțiilor de stat și noi forme de comunicare cu publicul. Instrumentele de
comunicare oferite de social media fac parte din șirul de tehnologii moderne care înlesnesc
schimbul interactiv de informații, interoperabilitatea, precum și colaborarea în rândul angajațilo r
instituțiilor de stat și între aceștia și publicul larg.
Prezența pe rețelele de socializare a unei instituții de stat contribuie la îmbunătățirea
interactivității dintre aceasta și publicul pe care îl deservește, la o mai bună transparență a activitățil or, o mai mare asumare a responsabilităților pentru politicile și serviciile
guvernamentale.
Instrumentele de comunicare utilizate de instituțiile publice, inclusiv rețelele de socializare,
trebuie să țină cont de obiectivele de comunicare, colaborare și s chimbul de informații, fără a
neglija aspectele de securitate, confidențialitate și profesionalism.
În scopul instruirii și familiarizării funcționarilor publici și a responsabililor cu comunicarea
de la nivelul autorităților administrației publice din România, cu procedurile de utilizare a rețelelor
de socializare în activitatea desfășurată, prezentăm în continuare o serie de informații și recomandări cuprinse în “ Ghidul de utilizare a rețelelor sociale în sectorul public ”, ghid elaborat în
2013 de Cent rul de Guvernare Electronică (CGE) din Republica Moldova, cu sprijinul ”The Research
Foundation of State University of New York”.
Conturile instituțiilor publice pe rețele de socializare sunt considerate drept canale oficiale de
comunicare ale acestora. Dacă în ceea ce privește procesul de creare a unui cont nu există dificultăți de
ordin tehnic, ulterior pot apărea probleme legate de menținerea integrității conținutului. Se impune deci
elaborarea de proceduri specifice care vizează procesele de creare, identificare și gestionare a contului.
În acest sens se fac o serie de recomandări:
Crearea contului
Fiecare unitate de stat va elabora o procedură de autorizare pentru funcționarii abilitați să deschidă
un cont de serviciu. În cooperare cu departamentul tehnologii informaționale al instituțiilor, șeful
departamentului comunicare sau un reprezentant al acestui departament vor fi instanțele care vor autoriza și revizui decizia de deschidere a contului. În acest sens, sarcinile șefului departamentului comun icare vor
include evaluarea tuturor cererilor de utilizare a mijloacelor de socializare, verificarea angajaților cu acces autorizat la instrumentele de socializare și consultarea cu departamentul tehnologii informaționale pentru a preveni riscurile ce pot apărea odată cu accesarea platformelor de socializare.
Identificarea contului
Orice cont de socializare al unei unități guvernamentale va indica clar că acesta este gestionat de
unitatea respectivă. Orice cont de socializare gestionat de o unitate de stat va afișa la un loc vizibil
informațiile de contact care să cuprindă cel puțin:
• Numele persoanelor responsabile de gestionarea contului
• Funcția acestora
• Contacte
Gestionarea contului
Conducerea instituțiilor publice va desemna responsabili de gestionarea conturilor pe rețelele de
socializare și administratori de conturi. Fiecare cont oficial va avea un log separat corespunzător fiecărei
parole, deoarece utilizarea aceleiași parole pentru accesarea mai multor conturi crește vulnerabilitatea
acestor conturi. În cazul în care un administrator de cont pe rețelele sociale va fi înlăturat de la
90
administrarea contului sau destituit din funcție, partea responsabilă de gestionarea conturilor va modifica
imediat parola și informațiile de pe cont în scopul menținerii controlului asupra contului deschis în cadrul
instituției. Informațiile noi și modificările efectuate la cont vor fi puse la dispoziția părții responsabile imediat după producerea schimbării.
În scopul evitării situațiilor de risc care pot afecta imaginea instituției, partea responsabilă de
gestionarea conturilor va întreprinde măsurile necesare pentru a asigura securitatea contului.
Procesul de creare a conținutului
Conținutul de pe conturile de socializare plasat în numele instituției de stat și distribuit prin
canalele oficiale de socializare va fi considerat drept informație cu caracter oficial. Ținând cont de aceasta,
se impune asigurarea corectitudinii conținutului pentru a păstra integritatea datelor. Mai mult, limbajul
utilizat pe cont va corespun de întocmai limbajului comunicărilor oficiale. Prin urmare, unitățile din cadrul
instituțiilor de stat vor desemna părți responsabile de crearea și aprobarea informațiilor plasate pe conturile de socializare bazându -se pe setul minim de cerințe enumerate m ai jos.
Roluri și responsabilități
Fiecare instituției publică trebuie să elaboreze o procedură de autorizare a angajaților cu drept de
contribuție la conținut. Persoanele cărora li s -au desemnat aceste roluri vor fi responsabile de actualizarea
la timp a conținutului plasat pe contul oficial. Fiecare unitate guvernamentală își va elabora o procedură
adecvată contextului de serviciu și va respecta cel puțin următoarele principii:
• Doar funcționarii autorizați vor avea dreptul să plaseze informații pe pagini le oficiale de
socializare, Web 2.0 și alte rețele de socializare din numele instituției de stat. Acest principiu se va aplica în toate cazurile, fie că pagina este gestionată din interiorul instituției fie din
exterior.
• Angajații instituțiilor de stat nu -și vor exprima opiniile din numele instituției pe care o
reprezintă pe forumurile neguvernamentale; excepție vor fi cazurile când plasarea acestor
opinii este autorizată de persoana responsabilă de comunicarea pe rețelele de socializare oficiale, de obicei șeful departamentului comunicare.
• Atunci când postează sau fac schimb de informații pe forumurile externe de socializare, angajații instituțiilor de stat autorizați să comunice din numele instituției se vor legitima
indicând: 1) numele deplin; 2) funcția; 3) direcția în care activează și 4) datele de contact.
Postările se vor limita doar la scopul prevăzut de autorizare pentru fiecare caz specific.
Conținutul
Angajații instituțiilor guvernamentale care folosesc mijloacele de socializare pentru a se exprim a
din numele instituției de stat trebuie să țină cont că afirmațiile sunt făcute din numele instituției. De aceea,
aceștia vor face postări sau comentarii echilibrate.
Informațiile de pe paginile guvernamentale care vor conține oricare dintre însușirile en umerate mai
jos nu vor fi postate:
• Limbaj sau conținut vulgar;
• Limbaj sau tonalitate ofensive;
• Conținut care promovează, încurajează sau perpetuează discriminarea pe criterii de rasă,
convingeri, culoare, vârstă, religie, statut matrimonial, naționalitate, dezabilitate fizică sau
mintală sau orientare sexuală;
• Conținut obscen sau link -uri la conținut obscen;
• Solicitări de afaceri;
• Desfășurarea sau încurajarea activităților ilegale;
• Informații care ar putea pune în pericol siguranța sau securitatea publică sau securitatea
sistemelor publice;
• Conținut care încalcă interesele de proprietate juridică a oricărei alte părți;
• Promovarea sau opunerea față de vreun candidat la funcție politică sau promovarea sau opunerea față de orice plebiscit;
• Utilizatorii nu vor posta sau dezvălui informații ce țin de drepturile de proprietate, date cu
caracter confidențial, informații secrete, date personale sau date ce țin de proprietatea
91
intelectuală a Guvernului.
Implicarea cetățenilor
Informațiile care se conțin pe conturile de socializare ale instituțiilor de stat pot veni și de la
publicul larg. Dat fiind caracterul public al rețelelor de socializare și speranța la o participare activă din partea cetățenilor, va fi necesar ca instituțiile de stat să- și elaboreze procedee eficiente pentru gestionarea
implicării cetățenilor, inclusive desemnarea clară de roluri și responsabilități, norme cu privire la informațiile postate de cetățeni și proceduri de încorporare a feedback -ului din partea acestora.
Roluri și responsabilităț i
Toate informațiile din partea publicului vor fi arbitrate de angajați autorizați ai instituției
guvernamentale, aceștia fiind instruiți să monitorizeze și să răspundă la comentariile și conținutul plasate
de cetățeni pe rețelele de socializare. Fiecare unitate guvernamentală va desemna o asemenea persoană
(sau mai multe) în funcție de contextul de serviciu.
Rolurile și responsabilitățile acestor angajați vor stipula și intervalul de timp acceptabil pentru a primi
postări și pentru a răspunde la comentari i și solicitări.
Norme privind conținutul din partea cetățenilor
Unul dintre cele mai importante obiective pe care instituțiile de stat doresc să -l realizeze prin
intermediul rețelelor de socializare este interacțiunea efectivă cu cetățenii în condiții de risc minim. Pentru
aceasta, instituțiile de stat sunt încurajate să -și elaboreze un cod public de conduită pentru utilizatorii
publici, cu descrierea comportamentului adecvat din partea cetățenilor utilizatorilor. Codul trebuie sa fie
comunicat explicit p e fiecare rețea de socializare. De asemenea, codul public de conduită va indica clar
tipurile de conținut interzis și modul în care va fi tratat asemenea conținut. Codul va aborda cel puțin
următoarele aspecte:
• Comentariile irelevante sau ieșite din contex t
• Limbajul vulgar
• Comentariile care promovează discriminarea
• Comentariile care promovează activitățile ilegale
• Comentariile care încalcă orice drepturi legale sau drepturi asupra proprietății intelectuale.
Normele ce țin de conținut vor include și perioadele de timp alocate pentru a revizui comentariile,
postările și răspunsul instituției, pentru a corespunde așteptărilor publicului.
Angajații responsabili de monitorizarea și plasarea răspunsurilor vor fi instruiți corespunzător cu
privire la metode le de aplicare a normelor de reglementare a conținutului. Cenzurarea neadecvată a
postărilor va restrânge colaborarea și participarea publicului. Angajații responsabili de monitorizare vor face tot posibilul pentru a include orice feedback semnificativ din partea cetățenilor, fie acesta pozitiv sau
negativ.
Procedee de încorporare a feedback -ului din partea cetățenilor
Acțiunile de socializare create cu scopul de a antrena publicul în deciziile luate de instituțiile de stat
în materie de ghid, ordonanțe și servicii sau orice alte acțiuni ale Guvernului vor fi bazate pe un șir de
procedee, care vor articula modul de încorporare a feedback -ului. Partea responsabilă de monitorizare și
răspuns la feedback -ul publicului va stabili o procedură clară de comunicare cu alte direcții din cadrul
instituției de stat, astfel asigurând utilizarea adecvată a feedback -ului solicitat prin rețelele de socializare.
Procedura selectată va fi explicată clar și afișată pe canalul de socializare utilizat de instituție.
Utilizar ea contului de către angajați
Utilizarea rețelelor de socializare în cadrul unei instituții guvernamentale poate fi grupată în 3
categorii: utilizarea de către întreaga instituție – în acest caz angajaț ii folosesc canalul de socializare din
numele instituț iei; utilizarea profesională – angajații instituției folosesc mijloacele de socializare în scopul
dezvoltării profesionale și utilizarea personală – angajații accesează instrumentele de socializare în timpul
orelor de lucru în scopuri personale. Fiecare un itate guvernamentală va decide dacă permite utilizarea
mijloacelor de socializare de către angajați și va stabili limitele adecvate de utilizare.
Managerii din cadrul instituției vor fi responsabili să comunice regulile de utilizare și să asigure
92
respectar ea acestora de către angajați. Fiecare instituție de stat va aborda cel puțin trei aspecte legate de
utilizarea de către angajați: accesul angajaților, utilizarea admisibilă și comportamentul angajaților.
Accesul angajaților
• Fiecare instituție de stat va stabili în ce măsură va permite angajaților accesul la instrumentele
de socializare. Accesul poate fi îngăduit tuturor angajaților, poate fi limitat în dependență de funcția deținută sau poate fi permis doar accesul la un număr prestabilit de rețele. Fiecare unitate guvernamentală va determina tactica de utilizare în funcție de contextul de serviciu.
Dacă accesarea este permisă doar unui grup de angajați sau pe un număr limitat de rețelele de
socializare, instituția de stat va elabora și afișa următoarele p roceduri:
• Va fi stabilită o procedură prin care angajații vor solicita accesul la instrumentele de socializare.
Această procedură va detaila următoarele:
a) pașii pe care trebuie să- i întreprindă un angajat atunci când solicită acces;
b) materialele care trebuie prezentate pentru a -i sprijini solicitarea;
c) decizia persoanei autorizate cu privire la solicitare;
d) temeiurile pe care se va baza decizia;
e) în ce mod și în cât timp va fi comunicată decizia solicitantului.
• Va fi stabilită o procedură prin care angajații solicită utilizarea unor rețele de socializare
specifice. Această procedură va detaila următoarele:
a) materialele care trebuie prezentate pentru a sprijini solicitarea de acces a rețelei;
b) persoana autorizată să decidă asupra solicitării;
c) temeiurile pe care se va baza decizia;
d) în ce mod și în cât timp va fi comunicată decizia solicitantului.
În general, principalul criteriu de aprobare a accesului angajaților trebuie sa fie îmbunătățirea
performanței lor profesionale care să ducă la spo rirea randamentului și rezultatelor produse.
Utilizarea admisibilă
Regulile de utilizare a rețelelor de socializare de către angajați sunt similare cu acelea care
reglementează accesul la internet, email și alte TI. Unitățile guvernamentale sunt încurajat e să verifice mai
întâi dacă pot aplica ghidurile existente și, la necesitate, să efectueze modificările de rigoare pentru a le
ajusta la mijloacele de socializare.
În timpul orelor de lucru sau atunci când folosesc un dispozitiv din inventarul instituției de stat,
angajații nu vor avea dreptul să utilizeze rețelele de socializare în scopuri politice, pentru a realiza tranzacții comerciale sau afaceri personale. Angajații trebuie să țină cont că utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de socializare poat e servi drept temei pentru acțiuni disciplinare. Normele de utilizare
admisibilă trebuie să cuprindă următoarele arii:
1. Utilizarea din numele instituției
Angajații responsabili de menținerea prezenței instituției pe rețelele de socializare au dreptul să le
utilizeze în beneficiul instituției. Acest lucru presupune monitorizarea forumurilor sociale relevante, menținerea prezenței instituției pe rețelele de s ocializare și monitorizarea tendințelor și a practicilor
optime de utilizare a rețelelor de socializare în instituțiile de stat.
Scopurile utilizării rețelelor de socializare sunt următoarele:
• Interacțiunea cu cetățenii în timp real;
• Informarea cetățenilo r;
• Consultarea inițiativelor și documentelor publice;
• Implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor;
• Efectuarea sondajelor de opinie.
2. Utilizarea contului în scopuri profesionale
Personalul care accesează rețelele de socializare în vederea îmbun ătățirii performanței
profesionale va automonitoriza utilizarea pentru a se asigura că activitățile de pe canalele de socializare
contribuie la creșterea profesională și nu o împiedică. Abilitățile căpătate de un angajat în urma utilizării
rețelelor de soc ializare în timpul orelor de lucru trebuie sa fie direct legate de sarcinile și atribuții prevăzute
de fișa de post.
93
3. Utilizarea contului în scopuri personale.
Angajații care administrează conturile oficiale ale instituțiilor pe rețele de socializare nu v or publica
opinii personale pe aceste pagini de pe contul instituției. Angajații instituțiilor publice nu pot utiliza
conturile personale în timpul orelor de lucru dacă nu sunt autorizați pentru aceasta. Angajații nu vor avea dreptul să utilizeze adresa de mail sau parola de la locul de muncă pentru conturile lor personale de pe
rețelele de socializare.
Comportamentul angajaților
Comportamentul angajaților pe rețelele de socializare în timpul orelor de lucru va fi reglementat de
normele existente privind c onduita la locul de muncă. Angajații vor manifesta precauție cu privire la
informațiile lor personale sau profesionale afișate pe rețelele de socializare. Toți angajații, indiferent de gradul de acces la mijloacele de socializare, vor respecta următoarele reguli generale:
• Angajații care accesează rețele de socializare prin intermediul conturilor deschise de instituția de stat și care se exprimă din numele instituției, vor respecta toate normele ce țin de comportamentul inadmisibil la locul de muncă, inclusiv ghidurile privind comportamentul
admisibil, acordurile de utilizare, prevederile referitoare la hărțuirea sexuală, etc. Toate informațiile comunicate prin rețelele guvernamentale vor avea caracter profesional și vor respecta ghidurile, normele și așteptările instituției cu privire la comunicare.
• Angajații instituției de stat vor putea să- și includă funcția oficială pe conturile personale de pe
rețelele de socializare. În același timp, funcționarii care nu sunt autorizați să se exprime din
numele in stituției vor menționa clar că toate activitățile și comentariile de pe rețelele de
socializare nu reprezintă în niciun fel poziția oficială a instituției. Termenii de utilizare vor fi clar
afișați pe fiecare pagină de socializare.
• Angajatul instituției de stat va răspunde de acțiunile sale pe rețelele de socializare asigurând că
acestea nu cauzează niciun prejudiciu imaginii instituției.
Aspecte privind securitatea
Rețelele de socializare prezintă riscuri de securitate. De aceea, unitățile guvernamentale vor
întreprinde toate măsurile posibile pentru a-și proteja canalele de comunicare, infrastructura și informațiile
private și confidențiale despre angajați ș i public . Cele mai frecvente modalități de a ataca securitatea
rețelelor sociale includ phishing -ul datelor de autentificare, tehnici de manipulare – social engineering,
falsificarea identității – spoofing și atacarea aplicației web. În același timp, pașii accelera ț i c u c a r e s e
dezvoltă tehnologiile informaționale impun necesitatea actualizării continue a protocoalelor de securitate pentru a face față noilor amenințări de securitate. Prin urmare, fiecare unitate guvernamentala își va educa angajații privind riscurile asociate utilizării rețelelor sociale și modalităților de atenuare a acestora. În
general, utilizarea paginilor de socializare va fi reglementată de normele de securitate curente, aplicate la
întregul sistem de tehnologii informaționale.
Pe lângă ghidu l privind securitatea informațională, instituția va mai întreprinde următorii pași:
• Angajaților nu li se va fi permite să utilizeze adresa de email sau parola de la locul de muncă
pentru a -și accesa conturile în rețele de socializare.
• Angajații nu vor avea “privilegii de administrator” pe calculatoarele de serviciu cu acces la
Internet.
• Direcția tehnologii informaționale din fiecare unitate de stat va revizui tehnologiile selectate,
clienții și plugins -urile cu scopul de a preveni vulnerabilitatea sistemelo r informatice înainte de
utilizarea acestora.
• Pentru a menține securitatea utilizatorilor și a parolelor în rețeaua instituției, persoanele
autorizate cu acces la rețele de socializare vor folosi nume de utilizatori și parole diferite de cele aplicate în r ețeaua de serviciu.
• Se interzice transferul de date sensibile pe platformele de socializare.
• Aceste tehnologii sporesc vulnerabilitatea unui calculator la atacurile de tip denial of service
(DoS). Utilizatorii autorizați își vor configura mijloacele de soc ializare, Web 2.0 sau clienții din
rețelele sociale, blocând mesajele de la surse neautorizate.
• Angajații trebuie să știe ce date pot sau nu pot fi diseminate.
94
• Utilizatorii din cadrul unității guvernamentale vor fi instruiți în materie de securitate
inform atică și anume în sfera riscurilor generate de divulgarea datelor pe rețelele de socializare
și mecanismelor de atacare a securității.
• Utilizatorii din cadrul instituțiilor guvernamentale vor fi instruiți cu privire la ghidurile de
utilizare și securizare a mijloacelor de socializare, fapt care îi va ajuta să- și controleze mai bine
propria securitate și să se protejeze mai eficient contra dezvăluirilor neatente de informații de serviciu sensibile.
• Înainte de a autoriza accesul pe paginile de socializare, ut ilizatorii din cadrul instituțiilor
guvernamentale vor fi instruiți cu privire la amenințările specifice asociate rețelelor sociale.
Aspecte de ordin legal
Accesul la paginile de socializare și utilizarea lor în cadrul unităților de stat vor fi reglementate prin
legi, ghiduri și proceduri existente și aplicabile, inclusiv acelea privind securitatea informațională. Toate
tipurile de utilizare vor respecta aceste reguli precum și normele prevăzute de acest document. Utilizarea mijloacelor de socializare în cadrul unei instituții guvernamentale poate duce la apariția unui șir de probleme de ordin legal.
Majoritatea acestora sunt evitate prin exercitarea de bun simț și respectarea normelor existente de
conduită. În același timp, este important să se c larifice parametrii juridico -legali în care operează instituția,
mai ales ținând cont că dezvoltarea accelerată și dinamica de dezvoltare a mijloacelor de socializare pot
genera probleme juridice.
Sursă:http://itmoldova.com/2013/02/04/cge- pune- in-circulat ie-ghidul -de-utilizare -a-retelelor -sociale -in-sectorul –
public/
95
5. APLICAȚII ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
5.1 Relații publice onlin e
5.1.1 Conceptul de e -PR
Relațiile publice în mediul online ( e-PR), reprezintă toate formele de organizare eficientă
a comunicării în mediul online, în care participanții comunică între ei cu ajutorul Internetului sau
a Intranet- ului.
Considerat unul din cele mai moderne instrumente ale politicii de comunicare care
întrunește veritabile atribute promoționale, și bazându- se pe instrumentele oferite de Internet
(Internet -based tools), e -PR face posibilă publicarea, transmiterea și analizarea activităților de PR
în modalități care, până acum, nu au fost disponibile.
e-PR este de asemenea și un instrument de comunicare de marketing corespunzător
pentru categorii diferite de stakeholder i18.
Astfel, în timp ce publicitatea, promovarea vânzărilor și vânzările personale sunt în mod
obișnuit orientate către consumatori și prospecți, relațiile publice online sunt folosite pentru a
influența în sens pozitiv un public divers, pentru a crea un climat de încredere, simpatie și înțelegere mutuală între o organizație și mediul său, incluzând aici atât acționarii și angajații,
mass -media, furnizorii, comunitatea locală precum și consumatorii, cumpărătorii organizaționali
sau alte grupuri de interese.
În tabelul 5.1 sunt prezentate cele mai importante cat egorii de persoane și grupuri
interesate de buna funcționare a organizației împreună cu conținutul e -PR specific ce le este
adresat.
Tabelul 5.1
Conținutul e -PR pentru diverși stakeholderi
Stakeholder Conținut online Stakeholder Conținut online
Acționari, parteneri
financiari Rapoarte financiare
Schimbări în
management
Activitățile companiei Consumatori
persoane fizice și juridice Evenimente online
Broșuri electronice
Informații despre produse Indicatori locații fizice Testimoniale
Activităț i de servicii clienți
Organizarea de manifestări
de genul webinariilor
Angajați Sarcini, beneficii,
directoare de informații despre companie Materiale de instruire Furnizori,
distribuitori, intermediari Informații despre produse noi
Știri despre companie
Media Comunicate de presă/știri
Kituri de materiale media Informații de contact Comunitatea Programe sociale, diverse
acțiuni sociale și de interes public
Știri locale referitoare la firmă
Oportunități de angajare
Internetul se dovedește a fi unul din cele mai eficiente medii pentru a oferi audienței nou
18 Persoane și grupuri interesate de buna funcționare a organizației .
96
formate datele pe care le dorește, campaniile de PR având un impact asupra consumatorului mai
puternic și mai de durată decât publicitatea.
Astfel, putem vorbi de Internet ca fiind un nou canal pentru PR doar dacă următoarele
cerințe sunt îndeplinite simultan:
• există o coordonare a comunicării între organizație și publicul său (comunicarea are loc
în dublu sens);
• fiecărei categorii de public îi corespund anumite ins trumente sau tehnici de acțiune;
• Internetul este integrat în strategia de comunicare a organizației.
5.1.2 Modalități specifice de acțiune pentru relațiile publice online
În mediul online, în funcție de publicul vizat, o organizație are la dispoziție o g amă largă de
metode și tehnici care permit eficientizarea activităților de PR.
Practica acestui domeniu de acțiune a consacrat deja o serie de tehnici specifice, ce pot fi
grupate în trei categorii distincte:
• tehnici de primire;
• tehnici utilizate în relațiile cu mass -media;
• tehnici legate de evocarea unui eveniment special.
Tehnici de primire
e-mail PR
E-mail- ul a devenit o metodă de comunicare larg acceptată și utilizată atât în
comunicațiile externe cât și interne ale unei organizații. Părerile specialiștilor despre utilizarea
poștei electronice ca vehicul e -PR eficient în procesul de comunicare sunt însă împărțite. Unii o
consideră a fi cea mai puțin eficientă metodă de comunicare internă, între conducerea organizației și subordonați, deoarece e -mail -ul poate lăsa loc de neînțelegere sau poate fi o
metodă de eschivare a conducerii de la întâlnirile față -în-față cu angajații atunci când au de dat
vești proaste. Alții, dimpotrivă, sunt de părere că poșta electronică reprezintă metoda cea mai eficie ntă de comunicare atât pe orizontală cât și pe verticală. Unii chiar optează pentru înlocuirea
ei, în comunicarea internă, cu programe de mesagerie instantanee .
Inserțiile în newslettere
Newsletterul sau buletinul informativ electronic reprezintă o publicație, de obicei
periodică (săptămânal, lunar), ce cuprinde diverse informații dintr- un anumit domeniu, fiind
distribuit pe bază de abonament. El reprezintă un mijloc de educare și informare a clienților și potențialilor clienți despre produse, compan ie, valorile și oamenii acesteia. În plus, organizația
poate fi adusă periodic în fața clienților și potențialilor clienți, generând reacții pozitive care, în cele din urmă, conduc la apariția mai multor oportunități.
Utilizarea unor newslettere pentru com unicarea în interiorul sau exteriorul organizației
prezintă avantajul costurilor reduse de publicare și difuzare și transmiterii scrise a informațiilor de interes. Este de dorit ca newsletter -ele să apară frecvent pentru a oferi în permanență
informații ac tuale, să includă elemente multimedia (clipuri cu imagine și sunet), cât și link -uri
către alte site -uri utile, precum și o arhivă a numerelor precedente.
În general, broșurile electronice suplinesc cataloagele de produse, ghidurile turistice,
pliantele ag ențiilor de turism, manualele de instruire, rapoartele financiare etc., fiind utile în
cadrul sesiunilor de instruire, de prezentare produse, vânzări sau întâlniri de afaceri. În mod obișnuit se distribuie prin website -ul organizației însă, la cerere, pot fi furnizate prin e -mail sau pe
CD-uri.
97
Consultarea unui buletin informativ se poate face atât pasiv (prin dispunerea acestuia pe
site și lăsarea la latitudinea vizitatorilor a accesării sale – numărul curent sau arhiva cu numerele
anterioare) cât și într -o manieră activă (prin expedierea acestuia prin intermediul poștei
electronice direct către consumatorii care au fost de acord să -l primească).
Listele de discuții
Permit participanților să schimbe informații de orice fel în legătură cu diferite subiecte.
Spre deosebire de un ziar electronic sau un buletin informativ în care informația vine dintr -o
sursă sigură și este trimisă mai multor persoane, participanții la o listă de discuții pot să adauge
comentariile lor la un dialog care se desfășoară în continu are. Această conversație electronică
este tratată ca un fir de discuție în care orice răspuns la un mesaj anterior este legat de mesajul original. Contrar principiului poștei electronice, informațiile listelor de discuții nu trec direct în cutia electronic ă a mesajelor ci sunt stocate pe servere accesibile din Internet. În aceste condiții
orice utilizator interesat se poate conecta la serverul ales și poate consulta intervențiile sau
participa la aceste conferințe electronice prin transmiterea și/sau publicarea de mesaje. Listele
de discuții oferă ocazia de a cere informații sau ajutor de la alții care au interese asemănătoare fiind unul dintre instrumentele de comunicare preferate de comunitățile virtuale.
Comunitățile virtuale – instrumente de e -PR
O comunitate virtuală este un grup de entități, persoane sau parteneri de afaceri care
interacționează în grade diferite de virtualitate (fie temporar, fie permanent), prin intermediul unui mijloc electronic (care poate fi sau nu mediat de calculator) pent ru o problemă comună sau
un spațiu de interes comun.
Comunitățile virtuale pot fi gândite ca:
• modalitate de fidelizare a clienților, de atragere a prospecților, de generare de trafic;
• ofertă suplimentară de servicii (networking, comunicare, posibilitatea de a transmite
un mesaj, de a deveni cunoscut);
• un mod de cercetare calitativă a pieței, a modului de gândire și de comportament al publicului țintă etc.
Inițiatorul unei comunități virtuale poate fi un individ, o organizație sau o instituție,
existând pr actic trei sectoare de bază în lumea e -comunităților: sectorul public, sectorul
comercial și cel necomercial (nonprofit).
Nevoile fundamentale ale membrilor unei comunități virtuale pot fi grupate în
următoarele categorii:
• împărtășirea unor interese sau experiențe commune;
• abilitatea de a crea și dezvolta relații cu ceilalți membri ai comunității;
• nevoia de a explora, experimenta lucruri noi;
• capacitatea de a trece la acțiune pe baza interacțiunii din cadrul comunității.
Astfel, valoarea unei comunități virtuale este dată de către membrii săi, care adaugă
informații proprii la o bază de informații deja existentă. De asemenea, comunitățile online trebuie să aibă asigurate norme și roluri bine definite precum și securitatea comunicațiilor și a datelor distr ibuite.
Întrucât în literatura de specialitate există o multitudine de puncte de vedere privind
tipurile de comunități virtuale (majoritatea fiind în funcție de perspectiva de studiu: sociologică,
psihologică, antropologică, de afaceri etc.) orice încercare de identificare a lor are ca variabilă subiectivitatea autorului. Astfel, din punctul de vedere al naturii membrilor se distin g comunități
virtuale orientate către consumatori și comunități virtuale susținute de organizații.
Indiferent pe baza căreia din motivațiile sau atributele mai sus menționate au fost create
(scop, orientare, loc, relaționare sau platformă), dintr- un anume motiv (participanți interesați,
98
mărime etc.), aceste tipuri de comunități sunt folosite cu succes în relațiile publice online, în
componența lor intrând persoane cu interese comune și caracteristici demografice bine definite .
Mijloacele de dezvoltare ale u nei comunități virtuale reunesc următoarele categorii:
• atragerea de noi membri – se face prin instrumente de marketing tradițional sau
electronic, conținut atractiv, obținerea gratuită a calității de membru și folosirea
gratuită a unor resurse;
• promovarea participării – proces realizat prin modalități precum facilitarea publicării
de conținut editorial, invitarea unor personalități pentru discursuri etc.;
• formarea și cultivarea loialității – presupune acțiuni de tipul interacțiunilor
personalizate;
• valoarea activităților – se obține prin oportunități de tranzacție, reclamă direcționată,
venituri din servicii specializate de înaltă clasă etc.
Marele beneficiu oferit de comunitățile virtuale este posibilitatea de interacțiune multi –
direcțională între participanți. Mai mult de jumătate din vizitatorii unui site vor să discute despre
produsele, serviciile sau conținutul acelui site cu alți vizitatori – pentru a întreba și a răspunde
întrebărilor, a împărtăși cele mai bune metode și a explora intere se comune.
Blog -ul
Blog -ul ca mijloc de comunicare în masă este la fel de nuanțat și informat ca jurnalismul
tradițional, este „în direct" și, în plus, este extrem de personal și independent, dovedindu -se un
instrument de PR excelent.
Blog -urile le permi t organizațiilor să își asume un ton natural în detrimentul discursului
tipic de relații publice al unor pagini web statice, iar cititorii sunt deseori invitați să posteze comentarii.
Fiind un instrument de comunicare puternic ce permite un feedback rapid un blog
dezvoltă în jurul său, în baza traficului pe care îl generează, o comunitate.
Blog -urile se transformă, din ce în ce mai mult, dintr- un dialog mediat de tehnologie într –
unul care mediază opinii și subiecte ale specialiștilor de PR. În interiorul organizațiilor blogurile
pot fi folosite pentru a documenta progresul anumitor proiecte fiind de folos, în acest sens, natura lor cronologică. Ele oferă angajaților unei organizații posibilitatea ca aceștia să fie tot timpul la curent nu numai cu deciziile , ci și cu procesele decizionale, cu motivațiile care au dus la
luarea anumitor hotărâri.
În comunicarea externă, pentru specialiștii în PR care au un blog, acuratețea este o
povară. În timp ce jurnaliștii au editori care să- i ajute, bloggerii se bazează doar pe ei înșiși pentru
verificarea tuturor informațiilor și legăturilor înainte de a le posta. De aceea, este important ca într-un jurnal online bloggerii de PR să introducă cât mai multe legături către surse de informații
care susțin intrarea în blog. Î n cazul în care nu se pot face referiri Web, bloggerul PR trebuie să- și
susțină afirmațiile cu cât mai multe citate sau să facă trimiteri la cât mai multe testimoniale.
Webinariile
Webinariile reprezintă cursuri online, prezentate de către instructori specializați, adecvate
eforturilor de relații publice online prin faptul că ajută la transmiterea mesajelor dorite de organizațiile ce organizează respectivele seminarii electronice, în mod gratuit sau prin achitarea unor taxe simbolice. Pe lângă posibilit atea participării online se poate descărca seminarul în
format PDF pentru a fi consultat ulterior.
Tehnici specifice raporturilor cu mass -media
Când vorbim de e -PR ne referim nu numai la cunoașterea de cât mai mulți potențiali clienți
99
a produsului/serviciului nou lansat de companie ci, mai ales, la a face vizibil un site pe Internet
prin știri, articole sau chiar prin conținutul său. Iar acest lucru se face cel mai bine prin redactarea
unui comunicat de presă, care va comunica beneficiile noului produs/s erviciu sau caracteristicile
site-ului și distribuirea sa în locații de maximă vizibilitate pentru publicul țintă.
Conform unui studiu realizat de Nielsen Norman Group, jurnaliștii caută pe site -ul unei
firme informații legate de responsabilul de PR (nume, număr de telefon și e -mail), informații de
interes general despre organizație, poziția acesteia față de anumite probleme (mai ales în situația unor crize), date financiare, imagini pentru a ilustra știrile etc. Pentru ca informațiile oferite mediei să fie cât mai accesibile, este bine, în primul rând, ca site -ul să fie optimizat pentru
principalele motoare și directoare de căutare și, în al doilea rând, să fie evidențiate pe site secțiuni speciale dedicate reporterilor precum: Știri, Comunicate de presă. N outăți, Galerie foto, etc.
În general, în redactarea unui comunicat de presă se urmează aceleași reguli ca pentru
scrierea în mediile tradiționale. Un comunicat de presă bine editat atrage atenția jurnaliștilor și poate fi distribuit atât online pe site câ t și prin e – mail, ca fișier Word sau PDF sau prin alte forme
de informare.
În ceea ce privește mass -media online, ea este bine reprezentată pe Internet. Numărul
editorilor online a crescut, posturile de radio și televiziune care pot fi recepționate prin intermediul Internetului s -au înmulțit. Aproape toată presa scrisă și audio -vizuală este prezentă
online.
În România există un site de relații publice prin Internet, www.comunicatedepresa.ro ,
dedicat în totalitate publicării, găzduirii permanente și distribuției targetate a comunicatelor de presă, care vine atât în sprijinul jurnaliștilor cât și al companiilor. Structurate pe domenii, informațiile ajung doar la cei interesați de tema și subiec tele tratate.
Comunicarea prin evenimente sau programe speciale Comunicarea prin evenimente sau programe speciale grupează expoziții, organizarea de
competiții și concursuri speciale, festivaluri, sprijinirea de acțiuni culturale și umanitare, programe p entru tineri, programe zonale etc.
Website -ul și funcția sa în relațiile publice
Website -ul este unul dintre cele mai bune mijloace de comunicare evenimente, prezența
online reprezentând punctul cheie în procesul de realizare a unor eforturi eficiente în domeniul
relațiilor publice online.
Deoarece Internetul permite accesul la informație 24/24 de ore, un eveniment în plină
desfășurare poate fi transmis lumii întregi în câteva secunde. În general, evenimentele online servesc creșterii interesului utilizatorilor și atragerea lor pe site. Pe site se pot găsi informații despre organizatori, participanți, se pot descărca comunicate de presă, se pot viziona galerii foto de la evenimente, se poate conversa în camere de discuții sau se poate intra pe forum, ș.a. m.d.
Obiectivele unui website variază de la o organizație la alta. Pentru unele Internetul este o
piață de desfacere, iar altele îl folosesc ca suport pentru strategiile de marketing sau canal de comunicare.
WebPR -ul se referă la folosirea interactivă în comunicare a site -ului web al organizației.
Orice organizație care are un site are, implicit, și o activitate de relații publice online, în măsura în care există o formă de interactivitate, un feedback sau măcar un serviciu de tip FAQ (întrebări Frecvente) .
WebPR -ul oferă o serie de avantaje.
În primul rând permite targetarea strategică a mesajelor către public (însă aceasta nu
înseamnă că PR se reduc numai la site).
100
În al doilea rând datorită faptului că oferă o excelentă oportunitate de distribuire a
informației direct către public, site -urile web permit reacții rapide și cheltuieli mai puține. Apoi,
informațiile pot fi actualizate frecvent, zona de știri a website -ului devenind astfel una dintre
locațiile vizitate constant de jurnaliști, în măsura în care aceștia au nevoie de un punct de vedere
al organizației pe o temă anume. Site -urile Web pot fi ideale, de asemenea, pentru gestionarea
situațiilor de criză.
În tim p ce Web și online PR -ul sunt instrument e foarte eficiente pentru relațiile publice
externe (cu cetățenii, cu alte organizații, cu media etc.), ca instrument de ePR intern este preferabil să fie folosit Intranet- ul. În special în relația cu angajații sau cu membrii unei
organizații, între diferite componente ale organizației, etc.
Ca și în cazul altor instrumente de promovare, pentru a obține eficiență maximă trebuie
stabilite obiectivele e -PR, alese mesajele și instrumentele prin care vor fi transmise acestea,
stabilit planul și evaluate rezulta tele. În plus publicitatea online și e -PR trebuie să lucreze
împreună, în cadrul efortului general al organizației în domeniul comunicării de marketing integrate pe Internet.
5.2 E -servicii
5.2.1 Guvernare electronică
Guvernarea electronică (e-Government ) reprezintă ansamblul de sisteme și resurse
specifice managementului public, care, prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, vizează optimizarea actului administrativ .
Guvernarea electronică are trei trăsături de bază și anume: folosirea noilor tehnologii
electronice în comunicare, aplicarea unor noi metode de management a informației, creșterea gradului de participare politică a cetățenilor și creșterea eficienței aparatului administrativ.
Guvernarea electronică are ca finalitate îmbunătățirea relațiilor dintre guvern și cetățean
prin eliminarea barierelor de comunicare, îmbunătățirea serviciilor instituțiilor guvernamentale, oferirea de noi servicii integrate, o mai bună colaborare și comunicare între instituțiile guvernamentale, reducerea birocrației printr- un acces ușor la servicii. Totodată, cetățenii sunt mai
bine informați, în timp util și pe înțelesul fiecăruia, prin actualizarea în permanență a p aginilor web
de larg interes și prin folosirea serviciilor de comunicare online (forum, e -mail, chat, etc .).
De pe urma guvernării electronice beneficia ză și funcționarii publicii prin accesul la
informație, manipularea online a informațiilor, simplificarea și creșterea eficienței proceselor interne, creșterea abilităților informat ice și utilizarea mai eficientă a informațiilor comune.
Performanțele guvernării electronice depind de performanțele sistemului de relații on -line
între instituțiile guvernului. Prin eliminarea paralelismelor și optimizarea circuitelor informaționale
sunt redefinite atribuțiile instituțiilor la nivel de compartiment (serviciu, birou) și la nivel de
angajat. Aceasta va duce la creșterea eficienței interne și la reducerea cheltuielilor.
Avantajele oferite de guvernarea electronică între instituțiile guvernulu i sunt privite din
următoarele perspective: reducerea cheltuielilor administrative, guvernarea unitară prin asigurarea unei căi de acces unic pentru serviciile guvernamentale, interacțiunea cetățeanului cu o
singură identitate guvernamentală, comunicare el ectronică sigură în ambele sensuri.
Deși e -Guvernarea este înțeleasă, în mod tradițional, ca fiind axat ă în jurul operațiunilor
administrațiilor publice locale și centrale, ea are o definiție extinsă, încercând să includă și
implicarea și participarea cetățenilor la actul de guvernare, în scopul de a îmbun ătăți deciziile
luate de guvernare în folosul majorității cetățenilor. Exact în acest context, au sens noțiunile de e-
Participare și e-Incluziune a cetățenilor la procesul de e -Guvernan ță.
101
e-Participa re și e -Incluziune
Unul dintre rolurile principale ale e -Guvernării este de a oferi putere și de a include
cetățenii în procesul de luare a deciziilor. Atât cetățenii, cât și sistemele democratice de guvernare
pot beneficia din îmbunătățirea accesului la i nformațiile și serviciile publice.
Modalitățile prin care publicul poate fi implicat în luarea deciziilor și care sunt utile pentru
stimularea e -particip ării sunt foarte diverse. Cele mai frecvente modalități de stimulare a e –
participarii sunt:
• Folosirea chestionarelor de feedback și consultarea acestor rezultate;
• Folosirea sondajelor și votării online și publicarea rezultatelor pe site -urile instituțiilor
publice și utilizarea acestor date în elaborarea politicilor publice;
• Folosirea Web2.0 și a rețelelor sociale pentru comunicarea mesajelor importante;
• Integrarea uneltelor colaborative în site -urile ministeriale (de exemplu, wiki- uri și blog –
uri);
• Utilizarea camerelor de chat;
• Utilizarea consultării populației prin SMS;
• Monitorizare blog -urilor și grupurilor de pe rețele sociale relevante pentru actul de
guvernare;
• Creearea de către administrația publică de p agini și grupuri în site -urile celor mai
importante rețele sociale;
• Oferirea cetățenilor a posibilității de a face propriile propuneri, care ap oi sunt e -deliberate
și folosite de administrațiile centrale și locale în luarea deciziilor;
• Folosirea forumurilor de discuții, la care să participe nu doar cetățenii, ci și oficiali
guvernamentali, cu putere de decizie;
• Oferirea de date suplimentare despr e evenimentele de e -participare și e -incluziune
viitoare (de exemplu, calendare, etc.).
5.2.2 Servicii publice electronice
Prin serviciu public se înțelege activitatea organizată sau desfășurată de o autoritate a
administrației publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public, cu mențiunea că nu orice nevoie socială reprezintă în același timp și o nevoie de interes p ublic.
Serviciu public electronic (e-serviciu public) reprezintă serviciul public furnizat la solicitare
de către o autoritate a administrației publice prin intermediul mijloacelor electronice, contra plată
sau gratis, cetățenilor, mediului de afaceri, al tor autorit ăți ale administrației publice , precum și
funcționarilor publici, serviciu reieșind din funcțiile și atribuțiile prestatorului de serviciu.
Principiile care stau la baza furnizării de informații și servicii publice prin mijloace
electronice sun t:
• transparența în furnizarea de informații și servicii publice;
• accesul egal, nediscriminatoriu, la informații și servicii publice, inclusiv pentru persoanele cu handicap;
• eficiența utilizării fondurilor publice;
• confidențialitatea, respectiv garantarea p rotejării secretului datelor cu caracter
personal;
• garantarea disponibilității informațiilor și a serviciilor publice.
De asemenea, s erviciile publice electronice trebuie:
• să poată fi accesate de către “oricine, orice, oricând, de oriunde” ;
• să fie orientate către utilizator;
• să fie securizate și de încredere;
• să fie oferite într -o manieră unitară și prin intermediul unei interfețe simple, intuitive și
102
standardizate .
Tipuri de servicii publice electronice
G2G (Guvern – Guvern) – înseamnă comunicarea dintre mai multe instituții publice diferite
pentru rezolvarea unei probleme unice a cetățeanului. Această comunicare este, de cele mai
multe ori, transparentă pentru cetățean, și presupune schimbul de date la diferite nivele de
securi tate între sistemele informatice ale celor două instituții.
G2E (Guvern – Angajați guvernamentali) – această sub -categorie a relațiilor din sfera
publică, presupune managementul online a relațiilor dintre guvern și angajați prin intermediul noilor tehnolog ii electronice și a Internetului.
G2C (Guvern – Cetățeni) – serviciile din această categorie reprezintă aducerea Guvernului
mai aproape de cetățeni, online. În primul rând, se urmărește aducerea online a unor informații
simple, apoi relația cetățean – guve rn devine interactivă existând comunicare și schimburi de date
în ambele direcții și în final, relațiile devin tranzacționale aceasta însemnând că unele servicii
furnizate de guvern cetățenilor pot fi prestate și online – pe site -urile web ale instituțiilo r publice
respective sau pe portaluri guvernamentale globale.
G2B (Guvern – Companii) – relațiile dintre guvern și companii sunt probabil unele dintre cele
mai disputate și mai analizate relații din sfera guvernării electronice. Principala cauză a acestei atenții speciale este, pe de o parte, faptul că firmele private reprezintă motorul creșterii economice a unei țări. Pe de altă parte, achizițiile și licitațiile guvernamentale se mută din ce în ce mai mult pe Internet, acest lucru însemnând mai multă trans parență și costuri mai scăzute.
5.2.3 Servicii publice ale guvernării electronice
Exist ă o gamă largă de servicii oferite în administrația publică, atât la nivel local, cât și
național.
Între acestea exist ă un set de 20 de servicii monitorizate la nivel european (12 pentru
cetățeni și 8 pentru operatorii economici), și pentru care se urmărește creșterea calității furnizării
lor, creșterea numărului de utilizatori, creșterea gradului de acoperire pentru diferite categorii și a
nivelului de dezvoltare.
Serviciile din aceast ă listă adresate cetățenilor sunt următoarele:
1. Serviciile pentru colectarea impozitului pe venit al cetățenilor;
2. Căutarea unui loc de muncă;
3. Serviciu pentru urmărirea beneficiilor asistenței sociale;
4. Eliberarea documentelor personale;
5. Serviciu pentru înmatricularea autovehiculelor;
6. Eliberarea autorizațiilor de construcție;
7. Serviciu pentru monitorizarea declarațiilor la poliție;
8. Serviciu pentru bibliotecile publice;
9. Eliberarea certificatele personale;
10. Înscrierea în universități;
11. Serviciu pentru anunțarea schimbării de domiciliu;
12. Servicii de sănătate pentru cetățeni;
Serviciile adresate companiilor sunt următoarele :
1. Plata și monitorizarea contribuțiile sociale;
2. Serviciu pentru plata impozitului pe pro fit;
3. Serviciu pentru plata TVA;
4. Înregistrarea operatorilor economici noi și modificarea datelor operatorilor
103
economici existenți;
5. Date statistice ale operatorilor economici;
6. Serviciu pentru gestiunea declarațiilor vamale;
7. Eliberarea autorizațiilor de mediu;
8. Serviciu pentru achizițiile publice.
Aceste servicii sunt esențiale în administrația publică, fiind folosite de către aproape toți
cetățenii și toate companiile. Acestea au fost și motivele pentru care ele au fost incluse de către
Comisia Europeană în lista serviciilor fundamentale pentru procesul de guvernanță, oferirea
acestor servicii online fiind monitorizată în cadrul programelor de e -Guvernare.
Din punct de vedere al evaluării prezenței online a acestor servicii publice, Comisia
Europeană a s tabilit să folosească un model al maturității serviciului împărțit în 5 etape, care sunt
prezentate în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Stagiile de sofisticare folosite pentru măsurarea maturității serviciilor publice online
Etapă Descriere etapă
1 Să existe materiale de informare online pentru serviciul public
2 Existența interacțiunii cu cetățeanul într -un singur sens (de exemplu , download de
formulare)
3 Existența interacțiunii cu cetățeanul ambele sensuri (de exemplu: completarea formularelor
online)
4 Existența tranzacțiilor pentru folosirea serviciului public online. Trebuie să fie incluse
modalități de decizie, notificare, livrare și plata a serviciilor publice
5 Automatizare, personalizare – target -izare ( targetization )
În figur a 5.1 sunt prezentate aceste etape în maturizarea serviciului public online, ele mai
fiind numite și stagii de sofisticare .
Fig. 5.1 Măsurarea maturității serviciilor publice online, model definit de C.E.
În cadrul acestui model, este esențial să se atingă cel puțin nivelul 3, care de altfel este un
standard în majoritatea țărilor europene în acest moment. Formularele electronice sunt
104
disponibile pentru cele mai multe servicii din lista celor 20 de servicii publice esențiale
monitorizate. De asemenea, nivelul tranzacțional (nr. 4), numit și manipularea integral electronică
a cazului , în care utilizatorul aplic ă pentru folosirea serviciului online și îl poate folosi fără a fi
nevoie de birocrație suplimentară devine în ultima perioadă un standard pentru oferirea serviciilor
publice online. Ultimul nivel din modelul maturității serviciului (nr. 5), targetizarea, este folosit
pentru a identifica gradul de integrare a datelor din front și back -office , dacă aceste date sunt
reutilizate, iar serviciile oferite să fie proactive. Doar serviciile care sunt în nivelul 4 sau 5 sunt
considerate a fi complet disponibile online .
Folosind acest model, se poate măsura maturitatea sau sofisticarea serviciilor publice
online of erite de fiecare țară. În figura 5.2 este prezentat nivelul mediu de sofisticare al serviciilor
publice fundamentale din țările EU27+, inclusiv evoluția acestui indicator între 200 9 și 20 10 când
au fost făcute ultimele 2 evaluări. Din aceste date, se observ ă că România ocup ă un loc foarte
modest între țările membre ale Uniunii Europene cu un nivel mediu al sofisticării doar puțin peste
70%. Aceasta înseamnă că în România sunt foarte puține s ervicii care să poată fi considerate
complet disponibile online. Din figur ă se poate observa că țările care alcătuiesc top 10 au un nivel
de sofisticare de peste 90% .
Fig. 5.2 Nivelul mediu al sofisticării serviciilor publice online în țările EU27+
La nivel european, serviciile publice adresate companiilor sunt mai mature decât cele
adresate cetățenilor. Acest lucru confirmă un trend global: guvernele continuă prioritizarea
dezvoltării serviciilor pentru companii întrucât acestea au o rată de adoptare mai mare (unele fiind
obligatorii de folosit în anumite țări) și un impact mai important asupra performanțelor economice
ale țării. Nivelul mediu de sofisticare al serviciilor publice online oferite companiilor era în 2009 de 90% la nivelul EU27+, în timp c e serviciile adresate cetățenilor se situa doar la 78%.
O analiză asupra ratei de atingere a tuturor cerințelor necesare pentru îndeplinirea
perfectă a nivelul de sofisticare 5 arată că rezultatele sunt mediocre, media la nivel EU27+ fiind de
105
doar 50%, cu toate avantajele oferite de potențialul utilizării tehnologiei pentru restructurarea
proceselor administrative. Astfel doar jumătate din serviciile care ar putea fi livrate complet
automatizat (de exemplu, serviciile de plată a taxelor) sau personalizat (de exemplu, serviciile
pentru documente personale sau biblioteci publice) au atins acest nivel de maturitate (figura 5.3).
Fig. 5.3 Rata de disponibilitate online completă a serviciilor publice din fiecare stat
5.2.4 e-Guvernare în România
Definirea serviciilor publice de bază ce vor fi furnizate prin intermediul mijloacelor
electronice este făcută în art.12 din Legea nr. 161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de
afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În momentul de față, infrastructura României pentru digitalizarea administrației publice
cuprinde următoarele componente:
1. Portalul e -guvernare (www.e -guvernare.ro ) – lansat în septembrie 2003 , este portalul
pentru acces la servicii de guvernare electronică și la formulare administrative în format electronic
ale administrației publice centrale , și conține linkuri către departamentele administrației centrale
și locale, dar mai ales oferă posibilit atea de a avea acces la o serie de servicii online interactive și
formulare online care pot fi descărcate, completate, semnate și depuse electronic la autoritatea corespunzătoare . Reprezintă unicul punct de acces la servicii și informații publice, de interes
pentru persoane fizice și juridice care este disponibil 24 /24 ore.
Portalul a fost creat în vederea:
• reducerii cheltuielilor publice, combaterii birocrației și a corupției la nivelul instituțiilor publice;
• creșter ii gradului de transparență a modului de utilizare și administrare a fondurilor
publice;
106
• îmbunătățirii accesului la informații și servicii publice în conformitate cu legislația
privind protecția datelor cu caracter personal și liberul acces la informațiile de interes
public;
• elimin ării contactului direct între funcționarul de la ghișeu și cetățean sau agentul
economic;
• furnizării de informații și servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor
electronice;
• întăririi capacității administrative a ins tituțiilor publice de a -și îndeplini rolul și
obiectivele și de a asigura furnizarea, într -o manieră transparentă, de informații și
servicii publice;
• promov ării colaborării dintre instituțiile publice pentru furnizarea de servicii publice
prin mijloace ele ctronice;
• redefinirii relației între cetățean și administrația publică, respectiv între mediul de
afaceri și administrația publică, în sensul facilitării accesului acestora la serviciile și
informațiile publice, prin intermediul tehnologiei informației;
• promov ării utilizării Internetului și a tehnologiilor de vârf în cadrul instituțiilor publice.
Conținutul portalului este structurat în cadrul a patru secțiuni (figura 5.4):
Fig. 5.4 Portalul e -guvernare.ro
2. Portalul e -Romania (www.portaleromania.ro) – e-Romania este un program al guvernului
României a cărui realizare presupune informatizarea și interconectarea tuturor sistemelor de servicii publice.
Scopul programului: simplificarea procedurilor administrative și scăderea birocrației,
reducerea costurilor administrației publice și eficientizarea actului de guvernare.
Proiectul face parte din Strategia Națională România Digitală – e-Strategie pentru o
Societate Informațională, care cuprinde 14 secțiuni, printre care Strategia Națională pentru Broadband, Strategia Națională de trecere la Televiziunea Digitală, Administrația Publică Minimală
107
sau Strategia Națională pentru Serviciul Universal.
Pentru per soanele fizice vor fi disponibile 20 de servicii online în cadrul domeniilor
portalului e -România, adică e -Sănătate, e -Mediu, e -Transport, e -Agricultură, e -Justiție, e -Educație,
e-Cultură, e -Biserică, e -Turism, e -Asociativ, e -Sport și e -Participare .
De asemenea e -Roma nia va conține toate datele necesare prezentării României (istorie,
geografie, cultură, turism, religie pentru toate cele 3.500 de comune, orașe și municipii), precum și
partea de e -Educație, e -Sănatate (fișe medicale electronice), plata online a taxelor, dar și
standardizarea autorizațiilor.
Programul conține proiectele e-Romania 1 , care urmărește simplificarea interacțiunii
mediului de afaceri și a cetățenilo r cu instituțiile statului, și e-Romania 2 , un portal cu informații
despre localitățile țării.
Portalul a fost lansat și s -a aflat până la 31 martie 2014, în faza de testare în mediu real
(figura 5.5) .
Fig. 5.5 Portalul e-Romania
3. Rețelele electronice pentru comunitățile locale (RECL) ( www.ecomunitate .ro) – sunt parte
a proiectului Economia bazată pe cunoaștere, proiect prin care sunt conectate la Internet
108
instituțiile cheie ale localităților rurale și mic urbane (școli, birouri publice și biblioteci) (figura 5.6) .
În fiecare punct al rețelei au fost instalate Puncte de Acces Public (PAP) . Proiectul și -a
propus reducerea decalajului digital dintre mediul rural și cel urban, stimularea utilizării
calculatoarelor conectate la Internet în școli, precum și facilitarea interacțiunii dintre cetățean și
stat.
Fig. 5.6 Portalul e -Comunitate .ro
4. P ortalul www.e -licita ție.ro – a fost lansat în 2002 pentru a asigura transparența și
controlul procesului de achiziții publice, pentru a permite un mai bun acces la contractele publice
de achiziții și pentru a reduce birocrația (figura 5.7) .
Fig. 5.7 Portalul e -licitație.ro
5. Sistemul Național Eletronic de Plăți Online, prin portalul www.ghi șeul.ro – permite
109
cetățenilor efectuarea plății de taxe, impozite și amenzi din fața calculatorului, prin intermediul
cardului bancar (figura 5.8) .
Fig. 5.8 Portalul ghișeul.ro
Concluzia este c ă în România exist ă un nivel mare de fragmentare al serviciilor de e –
Government și nu există un one-stop shop (punct de contact unic, punct unic de asisten ță). De
asemenea, majoritatea serviciilor sunt în stagii de dezvoltare incipientă, oferind doar informații și
comunicare într -un singur sens, prin oferirea formularelor utile spre download. Se observ ă însă un
început de punct unic de asistență pentru companii, ceea ce este un lucru de apreciat .
110
BIBLIOGRAFIE
1. Ailioaie, S., Hera, O., Kertesz, S., Ghidul de eDemocrație și Guvernare Electronică , Ghid
realizat pentru Parlamentul Romaniei , Octombrie , 2001
2. Bingham, T., Conner, M., The New Social Learning: A Guide to Transforming Organizations
Through Social Media, ASTD Press, Alexandria, Berrett -Koehler Publishers, San Francisco,
2010
3. Bird, Linda, Internet. Ghid complet de utilizare, Editura Corint, Bucure ști, 2004
4. Buraga, Sabin, Proiectarea siturilor Web, Editura Polirom, Iaș i, 2002
5. European Commission, Smarter, Faster, Better eGovernment , 8th Benchmark Measurement,
2009
6. European Commission, eGovernment in Romania, 2010
7. Fotache, D., GROUPWARE: Metode, tehnici si tehnologii pentru grupuri de lucru, Editura
Polirom, Iași, 2002
8. Păunescu, D., Proiectarea paginilor Web, Editura Spirit Românesc, Craiova 2001
9. Ghilic -Micu B., Guvernarea electronică, Revista Informatica Economic ă, nr. 1 (21) /2002
10. Ghilic -Micu, B., Stoica, M., e-Activit ățile în societatea informa țional ă, Editura Economic ă,
Bucure ști, 2002
11. Guvernul Rom âniei, HG nr. 1085 /2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,
referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național
12. Guvernul Rom âniei, HG nr. 195/2010 privind aprobarea Strategiei nationale "e-Romania",
2010
13. Kaplan, A. M., Haenlein, M., „Users of the World, Unite! The Challenges and Opportunities
of Social Media“ , Business Horizons , 2010
14. Purcariu, R. I., Tehnologii si produse Groupware , Editura EduSoft, Bacau, 2005
15. Roșca, Ion Gh. (coord.), Comerț ul electronic. Concepte, tehnologii ș i aplicaț ii, Editura
Economică, București, 2004
16. Udell, J., Practical Internet Groupware , O’Reilly, 1999
*** http://www.scoutblogging.com/success_study/ , Behind The Scenes In Blogosphere
*** http://www.umassd.edu/cmr/ , From Established Bloggers – Umass Dartmouth
*** http://www.backbonemedia.com/ , Corporate Blogging: Is It Worth The Hype? – Backbone
Media
*** http://www.scoutblogging.com/success_study/ , Blogging Success Study – Northeastern
University & Backbone Media
*** http:// www.manafu.ro
*** http://ec.europa.eu/digital -agenda/en/scoreboard/romania 13 Sep 2012 15:52:20
*** http:// workspace.unpan.org/ , United Nations, eGovernment Benchmarking in Europe Past to
Present to Future , 6 March 2013
*** http://itmoldova.com/2013/02/04/cge -pune -in-circulatie -ghidul -de-utilizare -a-retelelor –
sociale -in-sectorul -public/ , „Ghidul de utilizare a rețelelor sociale în sectorul public ”, Centrul de
Guvernare Electronică (CGE), R. Moldova
*** http://www.ensight.ro/newsletter/no07/articol9.htm , Blat, R., „Managementul cunoașterii:
Noul avantaj competitiv ”
*** www.aniap.ro
*** www.mcsi.ro “Ghid privind realizarea paginilor web pentru autoritățile și instituțiile
administrației publice centrale și locale din România ”, 2008
111
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INTERNETUL ȘI IMPLICAȚIILE FOLOSIRII SALE ÎN [601008] (ID: 601008)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.