Internetul Si Comportamentul Adolescentilor

INTERNETUL SI COMPORTAMENTUL ADOLESCENTILOR

ARGUMENT

“Dacă începem o ceartă dintre trecut și prezent,

vom descoperi că am pierdut viitorul.”

Winston Churchill

Mass media si Internetul în general au un impact puternic asupra societății. Acest impact poate fi evaluat prin prisma încrederii pe care opinia publică din România o manifestă față de mass media.Ultimele decenii au fost marcate de evoluții ale valorilor, normelor mass media , ceea ce duce la o influență negativă asupra dezvoltării adolescenților.

Responsabilitatea mass-media, prin calitatea sa de multiplicator de informație, reprezintă o componentă esențială în respectarea drepturilor și libertăților adolescentului într-o societate democratică, așa cum libertatea de expresie reprezintă o condiție sine qua non a însăși existenței mass-media.

Rolul civic al Internetului într-o societate democratică este bazat, pe de o parte, pe calitatea și acuratețea informațiilor oferite și pe de altă parte, pe impactul social pe care îl au, la nivelul indivizilor sau al autorităților, materialele prezentate. Internetul are responsabilitatea de a informa cititorul dar în același timp de a construi modele, a propaga valori morale și de a previziona consecințe.

Mass media, ca și componentă a societății civile, poate influența promovarea programelor pentru adolescenți. Presa și Internetul joacă un rol esențial în diseminarea cunoașterii și în conștientizarea drepturilor adolescenților de către opinia publică .

Mesajul transmis de mass media în România poate contribui la modelarea valorilor, la schimbarea prejudecăților sau stabilirea de sancțiuni morale în societate.

De aceea este important ca mass media să expună nu numai relatări ale evenimentelor particulare dar și să dezvolte sau să promoveze reguli și modele de bună practică.

Rolul mass-media este esențial în aducerea problemelor legate de adolescenți în atenția opiniei publice și pe agenda politică. Mass-media joacă un rol important și în definirea a ceea ce este “normal” și ceea ce este “deviant” într-o societate.

Reprezentările din mass-media constituie sursa principală de informare în privința problemelor sociale pentru o mare parte a opiniei publice.

In ultimii ani in Romania numarul de utilizator de internet a crescut de zece ori pornind de la 3,6% in anul 2000 si ajungand la 35,5 % in anul 2010 (raportat la intreaga populatie) conform unur statistici furnizate de Internetworlsstats.com.

La ora actuala cresterea este una accelerata tara noastra se situeaza printre ultimile locuri din Europa in ceea ce priveste utilizarea de internet cu procentul de 35,5% fiind mult sub media de 67,60% a Uniunii Europene .

Influenta tehnologiei informatiei se manifesta la toate nivelurile si s-a ajuns si la necesitatea de a include in manualele de specialitate dependenta de internet si mai ales efectele nocive asupra dezvoltarii si schimbarii comportamentului adolescentilor care folosesc perioade lungi de timp internetul.

Cercetarile desi sunt in numar mic au scos in evidenta atat efectele pozitive cat si negative, au fost urmarite efectele de natura fizica,dezvoltarii psiho-cognitive,dezvoltarii relatiilor si a interactiunii sociale ,perceperea realitatii.

EDUCAȚIA INFORMALĂ ȘI MASS MEDIA

În literatura pedagogică, conceptul de educație informală este, de regulă, tratat ca una din formele consacrate ale educației, privit într-o manieră mai curând liniară, drept un complement al educației formale și al educației nonformale. Criteriul de demarcație este cel al gradului de instituționalizare a acțiunii cu efecte pedagogice. Este o abordare în care conceptul de educație se suprapune semantic celui de învațare. Cu alte cuvinte, toată viața este educație, pentru că toată viața învațăm, tot ceea ce facem sau tot ceea ce se exercită asupra noastră, conștient sau mai puțin conștient, intenționat sau nu, explicit sau tacit, sistematic sau aleator, produce modificări de un fel sau altul la nivelul psihicului și comportamentului nostru.

Educația informală a fost subsumată paradigmei educației permanente, integrată în mitul “cetății educative” (Edgar Faure), al “societății care învață” (Robert M. Hutchins,Torsten Husen).

Este o viziune socială și progresistă asupra educației, care este privită ca funcție esențială a unei societăți a cunoașterii, plecându-se de la presupoziția unei relative unități și organicități a sistemului social. În această accepțiune, între formal, nonformal și informal există raporturi de continuitate și convergență, toate formele de învațare concurând, prin modalitățile specifice, la realizarea progresului social.

Există teoreticieni care definesc educația informală prin raportare la conceptul de influență socială, punând în evidență atât caracterul nesistematic, cât mai ales aspectul continuu, cotidian al expunerii la mesaje educogene, integrându-se aici și fapte sociale precum dresajul, manipularea, îndoctrinarea, pe care pedagogia le-a delimitat întotdeauna de ideea nobilă de educație. În acest caz, informalul este abordat în principal în calitatea sa de spațiu social simbolic, care posedă intrinsec, pe lângă aspectul său informațional și indiferent de intenționalitatea sa specifică, un potențial axiologic implicit și, pe cale de consecință, o influență formativă asupra omului. Aceasta este paradigma prin prisma căreia am analizăm care este valoarea acestei influențe implicite în raport cu mesajul educativ explicit, încorporat în finalitățile și conținuturile educației formale.

Anumiți autori pun în discuție echivalența conceptuală dintre educație și învațare, arătând că sfera noțiunii de educație este mai restrînsă și condiționând-o de caracterul deliberat, relativ organizat și subordonat unor finalități precise, asumat și explicit pedagogice. Din această perspectivă, activitățile de învațare informală, caracterizate prin tipul lor spontan, difuz, aleator, nu ar trebui numite educație, astfel încât mai legitim ar fi să vorbim despre învațare informală.

Problematica informalului este extrem de acută astăzi, în postmodernitate, din pricina hipertrofierii spațiului simbolic în care trăim, ca urmare a exploziei tehnologice, în general, și comunicaționale, în special. Am intrat într-o nouă eră socială, radical deosebită de societățile moderne, apărute ca urmare a revoluției industriale, care a produs și continuă să producă, mutații semnificative în întreg modul nostru de viață. Ea dispune, prin însăși natura ei, de un proiect pedagogic implicit, dispune de un registru tacit de valori, simboluri, reguli nescrise, mituri, modele, care au un profund impact asupra mentalității și comportamentului celor care îi sunt expuși ineluctabil. Consecințele acestor influențe și raportarea lor la valorile și principiile exprimate prin educația instituționalizată de tip școlar nu au fost până acum sistematic explorate și analizate.

Mai mult decât atât, nu a existat până acum o reală priză de constiință asupra interferenței logicilor complet diferite după care funcționează sistemul școlar și sistemul social general, la nivelul efectelor asupra adolescentului.

Educația informală este învațarea acumulată în fluxul vieții cotidiene, constituind suma experiențelor care contribuie, în sens larg, la dezvoltarea personalității. Sedimentarea experiențelor trăite este astazi din ce în ce mai mult traversată și contrapunctată de un conglomerat de stimuli, impresii și mesaje mass-media. Ansamblul participă la modelarea unui anumit tip de experiență: experiența mediată (John B.Thompson,1994). Deoarece mass-media au devenit un element de bază al socializarii, există un motiv în plus pentru a subsuma educația informală procesului de socializare (socioculturalizare). Socializarea presupune interacțiune și comunicare, care este o interacțiune prin intermediul mesajelor și vehicul al interacțiunii. Prin socializare individul are acces la ansamblul semnificațiilor, valorilor, normelor societății, adică la cultură, în sens antropologic. Fundamentele culturale pe care se clădește personalitatea sunt în primul rând valorile și pattern-urile culturale. O scurtă trecere în revistă a acestor componente-cheie ale identității ne facilitează drumul spre câteva mize și interogații ale investigării efectelor mass-media asupra adolescenților.

Sunt trei mari clase de valori: cele clasice, universale, cele ale modernității și, mai recent, valorile vehiculate de globalizare și postmodernitate. „Cosmopolită prin vocație și planetară prin extindere” (Edgar Morin), cultura de masă se integrează perfect în fenomenul globalizării, deteritorializării.

Valorile, la rândul lor, se transfigurează în modele culturale. O parte dintre ele sunt mai intens propulsate de către mass-media în centrul atenției. După o anumită clasificare există: modele reale imediate (de proximitate); modele reale mediate (vedetele); modele ideale (construcții socioculturale rezultate din împletirea dintre modele reale și achizițiile culturale ale individului); modele ficționale (propuse de literatură și media).

CONSUMUL MEDIATIC LA ADOLESCENȚI CA PROBLEMĂ SOCIALĂ

Cercetările privind efectele mass-media pot urmări persoanele care suportă efectul (studii statistice). Efectele pot fi urmărite la nivel individual, la nivel de grup sau la nivelul

întregii societăți.
Studii referitoare la efectele comunicării se referă la natura acestora: dacă mesajul a fost recepționat sau dacă nu, dacă efectul a fost de natură cognitivă sau de ordin comportamental, care a fost intervalul de timp care a trecut între emisia mesajului și momentul în care se poate înregistra un anumit efect.

Au fost relevate trei tipuri de efecte:
1. efecte pe termen scurt (până la 6 zile),
2. efecte pe termen mediu (7-30 de zile),
3. efecte pe termen lung (peste o lună).

Mesajul are unele efecte pe care emitentul nu le-a prevăzut sau nu le-a dorit. Alături de efectele intenționale există și efecte nonintenționale.

Cercetarea privind receptarea mesajelor se împarte în două direcții:
a) cercetarea acțiunii mediatice,
b) cercetarea publicului receptor.

Prima categorie privește în special raza de acțiune mediatică, adică ce procent din totalul publicului reprezintă grupul vizat de un anumit mesaj.
Cercetarea razei de acțiune mediatică oferă informații decisive pentru sectorul publicitar, indicând soluții adecvate unei campanii publicitare.
Studiile de acest tip încearcă să gasească răspunsuri la următoarele întrebări: cine sunt utilizatorii de Internet pe un anumit segment ? Care sunt interesele lor specifice? Cum apreciază ei calitatea articolelor?
Aceste studii sunt importante pentru că articolele și revistele de pe Internet vând spații publicitare și clientul agenției de publicitate vrea sa știe unde este mai bine să difuzeze reclama pentru produsele sale.
Aceste informații sunt necesare proiectării unei campanii de publicitate.
Cercetările statistice au evidențiat doi parametri:
a) eficacitatea medie a publicației, care se referă la numărul de persoane care declară că au citit, intr-un interval de timp, unul sau mai multe numere ale publicației studiate,
b) eficacitatea medie momentană, care se bazează pe numărul mediu de cititori care au citit un anumit numar al publicației. Acest parametru ține cont de faptul că un ziar este citit nu doar de un utilizator de Internet ci și de familie.
Eficacitatea mediatică este diferită de tirajul unei publicații. Eficacitatea mediatică se stabilește în funcție de numărul real de cititori ai unui ziar, dar și de potențialul economic al acestora. Eficacitatea mediatică determină stabilirea prețurilor de publicitate.
Eficacitatea mediatică este studiată nu numai pentru presă, ci și pentru radio, Internet și televiziune. În aceste studii se urmăresc doi indicatori:
a) densitatea publicului,
b) evaluarea publică.
Densitatea publicului este dată de numărul de persoane în vârstă de peste 6 ani care au receptat acasă o anume emisiune de televiziune.
Evaluarea publică reprezintă nota (de la 1 la 10) acordată de public unei emisiuni, conform criteriilor proprii.
Fiecare persoană are o limită biologică proprie de prelucrare a informației.
Oamenii selectează, de cele mai multe ori la nivelul subconștientului, acele mesaje care le confirmă orientarea politică sau, altfel spus, oamenii preferă să audă ceea ce le place. Lazarsfeld, Berelson și Gaudet au arătat ca oamenii selectează acele mesaje care le confirmă orientarea politică.
În cazul mesajelor publicitare comerciale, atragerea potențialilor clienți se face după alte criterii. În acest caz, trebuie foarte bine stabilite care sunt orientările publicului, și apoi mesajele trebuie adaptate acestor așteptări.
Studiile ulterioare, după cele facute de Lazarsfeld, Berelson și Gaudet, au demonstarat că există totuși două tipuri de selectivitate: selectivitatea de facto și selectivitatea motivată.
Doar selectivitatea de facto ilustrează tendința publicului de a selecta informația conform predispozițiilor.
Selectivitatea motivată este o selecție conștientă bazată pe niște criterii proprii, suficient de bine orientate.

Mesajele mass-media sunt discutate cu alții, povestite și repovestite, reinterpretate, amestecate – fugitiv sau constant – cu tramă alcătuită din gânduri, sentimente, fragmente din propria existența, luminându-se unele pe celelalte în acest „proces de elaborare discursivă” (John B. Thompson,1994, p.75).

Contestatarii aduc mass-media o mulțime de critici: induc pasivitate; uniformizează gusturile; transformă copilul în adult precoce; determină primatul afectivității asupra reflecției și activității, ca și pe acela al spectacolului în defavoarea argumentării și dezbaterii (confiscarea spațiului public și „privatizarea” acestuia); produc sufocarea imaginarului sub o pletoră de imagini. Expunerea excesivă la media a copilului și a adolescentului conduce la o serie de alte efecte dăunătoare: desensibilizare la violentă; slab randament fizic și școlar; comunicare precară cu familia; abuz de alcool și tutun; intensificarea vieții sexuale. Toate aceste efecte se subsumează fenomenului de dependență. Dependența indică, după cum arată Florin Tudose, lipsa de opțiuni și priorități, de autocontrol, absența unui proiect de viață, eșec educațional în plan formal și informal. Cei care văd partea plină a paharului furnizează argumente referitoare la:

• funcția de insolitare / defamiliarizare de către televiziune a convențiilor de gândire și a percepției despre realitate (John Fiske preia terminologia și punctul de vedere din formalismul rus). Argumentul ar fi următorul: tocmai pentru că mesajele conțin percepții contradictorii, iar codurile au un caracter relativ arbitrar, televiziunea nu ne încurajează să acceptăm mesajele tale quale;

– influența mass-media asupra perceperii timpului și spațiului: istoricitatea mediată și socialitatea mediată.

Istoricitatea mediată. Percepțiile despre trecut, despre modul în care acesta ne influențează prezentul, ca și acelea despre lumile situate dincolo de mediul imediat de viață nu mai depind doar de experiența personală și de tradiție. Ele sunt completate, filtrate de „formele simbolice mediate”.

Socialitatea mediată. Pe care de consecință, sentimentul nostru de apartenență la diferite grupuri, la o istorie și un destin comune devine strâns legat de mass-media;

– influența mass-media asupra relațiilor interpersonale: se creează o zonă de intimitate mediată ,de genul relației fani-star;

– participare la formarea sinelui, putându-se însă ajunge până la o dizolvare a sinelui în interacțiunea mediată;

– medierea experienței.

Pentru unii experiența mediată nu este ceva care să-i angajeze temeinic; pentru alții însă are o asemenea relevanță, încât poate înlocui experiență trăită, directă. În această bătălie pro și contra mass-media un centru de interes al disputei este reprezentat de problemă calității. Apărătorii modelului public înțeleg calitatea în trei moduri: capacitatea de a reuni categorii diverse de public; calitățile tehnice ale producției mass-media; produs rezistent în timp. Postmodernistii , dimpotrivă, salută vârtejul amețitor de imagini dispersate și strălucitoare, videoclipul, sitcomurile, într-un cuvânt, cultură instant. Susținătorii economiei de piață în materie de audiovizual mizează pe cererea efectivă.

„Pretenția modelului public că are o capacitate de reprezentare înseamnă de fapt formularea unei reprezentări virtuale a unui întreg fictiv” (John Keane,2000).

Impactul Internetului asupra societății

Internetul a devenit rapid un fenomen socio-tehnic mult mediatizat. Acesta a avut și va avea un impact determinat asupra societății și viitorului său. Oamenii sunt atrași de acest fenomen și îi dedică foarte mult timp, afectând modul de lucru și interacțiunea umană.

Relațiile dintre oameni nu mai sunt aceleași și fiecare preferă să lucreze într-un spațiu digital propriu.

Tendința evidentă a Internetului de a revoluționa informația și mijloacele de divertisment, afectează producția și consumul acestora, transformând viața socială și comportamentul nostru, chiar și instituțiile politice și rolul cetațenilor în cadrul acestora.

Studiile realizate pe un eșantion de utilizatori și non-utilizatori ai Internetului au relevat urmatoarele date :

1.Cu cât crește numărul de ani de când este folosit Internetul, cu atât crește și numărul de ore, Internetul devenind indispensabil.

Participaniții unui sondaj au acceptat să stea fără Internet timp de două saptămâni. După numai două zile unii dintre ei “se simțeau ciudat”, și după cinci zile au renunțat la acest sondaj. Un număr foarte mic de persoane au rezistat, dar au declarat că nu ar mai dori să repete această experiență.

2. Aproximativ un sfert dintre utilizatorii de Internet regulați (mai mult de 5 ore pe săptămână), simt ca și-au redus simțitor timpul petrecut cu familia , prietenii , cât și timpul liber.

3.Mai mult de un sfert dintre cei care utilizează Internetul la serviciu, declară că, numărul de ore lucrate acasă, pe Internet, a crescut, fără ca aceasta să însemne reducerea numărului de ore lucrate la serviciu.

4.60% dintre utilizatorii regulați ai Internetului, declară că, Internetul a redus numărul de ore petrecute în fața televizorului, și o treime declară că, își petrec din ce în ce mai puțin timp citind ziarele.

Datorită Internetului nu mai există aproape nimic care să nu poată fi făcut de acasă, de la vizitarea magazinelor de toate tipurile, plătirea facturilor, munca de cercetare și documentare pentru diverse lucrări și, chiar păstrarea legăturilor cu prietenii aflați la mii de kilometrii depărtare.

Comunicarea, care înainte însemna, scrierea unor scrisori, a fost acum redusă la câteva click-uri astfel, oamenii au posibilitatea să corespondeze prin e-mail mult mai rapid și eficient decât prin poșta tradițională. Aspectele pozitive ale Internetului nu pot fi măsurate, în timp ce, unele dintre aspectele negative pot fi ușor evidențiate.

Principalele efecte negative sunt:

1.înstrăinarea de instituții (familia, instituțiile educaționale și locul de muncă; izolarea în impersonal).

Studiile arată tendința oamenilor de a deveni mai stresați, mai deprimați și singuri, cu fiecare ora petrecută în lumea obscură a chat-ului. Este evident că, deși camerele de chat de pe net, oferă aceeași interactivitate ca și discuțiile față-în-față, acestor discuții le lipsește contactul personal necesar pentru dezvoltarea unor aptiudini de comunicare. Acest lucru, va afecta de asemenea, negativ, modul în care adolescenții comunică cu familia, prietenii și membri societății.

2.Pierderea culturii proprii – Internetul introduce o invazie de cultură haotică, ceea ce poate duce la pierderea culturii proprii și la adoptarea unei noi culturi. Adoptarea unei noi culturi va duce la o dezastruoasă dezintegrare a valorilor naționale.

3.Pierderea identității – înstrăinarea și pierderea culturii proprii, vor duce inevitabil la pierderea identității.

Reacțiile umane cu privire la tot ce însemnă tehnologie IT au rămas neclare până în prezent. Unii întâmpină aceste schimbari cu euforie, alții se tem de consecințe.

În Romania există patru milioane de utilizatori care petrec cel puțin o oră săptămânal pe Internet. Dintre aceștia, 16% utilizează Internetul în mod frecvent, iar 23% din când în când. Conform unui studiu realizat de PriceWaterhouseCoopers, rata creșterii numărului de utilizatori de Internet din România este de un milion pe an.

Impactul Internetului asupra adolescenților

Youth Internet Safety Survey – un studiu efectuat asupra a 1501 tineri, cu vârste cuprinse între 10-17 ani – a arătat că, grupul țintă principal al victimelor Internetului este constituit din adolescenții cu vârste de la 14 ani în sus. Studiul a arătat că aproximativ 1 din 5 tineri a primit o solicitare sexuală, și 1 din 4 a fost expus în mod nedorit la material sexual pe Internet cel puțin o dată în decursul anului precedent. Marea majoritate a evenimentelor au apărut în timp ce tinerii utilizau computerul lor de acasă. Aproape jumătate dintre acești tineri nu au spus nimănui de aceste incidente. Părinții tind să considere că folosirea Internetului reprezintă o modalitate pozitivă pentru tineri de a-și petrece timpul – și poate fi așa, dacă este folosit judicios. Totuși, multi părinți nu cunosc cum funcționează un computer și nu alocă timp pentru supravegherea folosirii Internetului de către copiii lor.

Joyce Shriner de la Universitatea din Ohio, S.U.A., afirma într-un articol din

2002 : “Pe măsură ce popularitatea Internetului în rândul tinerilor crește, părinții încep să înfrunte noi provocări – unii adolescenți devin dependenți de Internet.Există mai multe motive pentru această preocupare, printre care : folosirea universală a Internetului, lipsa supravegherii de către părinți, imaturitatea și naivitatea adolescenților.

Spre deosebire de alte forme de distracție ale copiilor (ex. jocuri video, TV, muzică), care deseori sunt supravegheate de părinți, Internetul nu este. Este complet lipsit de reguli și legi. Așadar părinții trebuie să-și exercite dreptul și responsabilitatea de a supraveghea folosirea Internetului de către copiii lor.

Dependența de Internet poate fi definită ca o utilizare necontrolată a Internetului, conducând la extenuare, dizabilități funcționale și tulburări psihiatrice. La fel ca în cazul altor probleme comportamentale, membrifamiliei și prietenii recunosc deseori că ceva nu este în regulă cu persoana dependentă. Semnalele de avertizare ale dependenței de Internet includ tulburări ale somnului, lipsa de concentrare , dezinteres față de alte activități.

Statisticile au arătat că Internetul are cea mai mare popularitate printre tineri Spre exemplu, în Noua Zeelanda 76% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 10 si 17 ani sunt utilizatori de Internet, în comparație cu 60% din populația totală a țării . Riscurile pe care le înfruntă tinerii utilizatori de Internet pot fi grupate în cinci categorii :

Caracterul necenzurat al Internetului și dificultățile întâmpinate de adolescenți în evaluarea critică a informaței la care sunt expusi.

Potențialele pericole asociate cu oferirea de detalii personale sau cu stabilirea unor întâlniri personale cu indivizi cunoscuți on-line.

Efectele negative ale expunerii la pornografie nesolicitată.

Apariția și efectele solicitării sexuale.

Efectele expunerii la site-uri care incită la ură și violență.

CARACTERISTICI PSIHO – SOCIALE ASUPRA ADOLESCENȚEI

Este vârsta rebelă, când adolescentul iese din universul copilăriei și se îndreaptă către lumea adultă, dar urmându-și propriul drum. Începe ruperea de autoritatea familiară și integrarea în grupul celor asemenea lui. Adolescentul nu se poate rupe încă definitiv de familie, ci doar parțial, el este încă dependent material de aceasta. Apar acum aspirațiile de viață, dar și primele obstacole serioase cu largi implicații asupra viitorului adult. Acestea au rolul de a realiza creșterea gradului de conștientizare. Începe să conștientizeze valoarea notei și a examenelor care îi pot influența viitorul prin posibilitatea sau imposibilitatea alegerii unei profesii. Tot acum pot apărea și atitudini opozante, de refuz, repulsie de învățătură, de cunoaștere, acte de rebeliune, uneori gratuită, motivată doar de dorință de a fi altcumva, de a fi împotriva a tot ce înseamnă autoritate, constrângere.

Adolescența este perioada modificărilor nu numai în planul psihic ci și fizic. Este perioada creșterii accelerate a corpului, a transformărilor interne ale organismului care au rolul de a-l pregăti pe copil pentru viața adultă. Apar acum și modificări la nivel sentimental. Crește sensibilitatea, se reorganizează planul afectiv motivațional, apar sau se reorganizează sentimentele și pasiunile. Se întâlnesc o serie de modificări și în planul intelectului, înregistrându-se acum dezvoltarea capacităților intelectual reflexive, precum imaginația sau inteligența, ceea ce vor duce ulterior la formarea conștiinței de sine. Adolescentul capătă astfel o nouă percepție asupra realității prin apropierea lui către lumea valorilor, construindu-și o identitate proprie.

Toate aceste transformări se realizează diferit de la individ la individ. Astfel putem întâlni o trecere calmă la unii sau violentă la alții.

Adolescența poate fi denumită și perioada contradicțiilor dramatice, deoarece poate exista o ruptură între aspirații și posibilitatea de realizare a acestora ceea ce poate duce la grave probleme de ordin individual sau chiar social. Nemulțumit de el și de propriile realizări adolescentul poate săvârși acte cu implicații deosebit de grave în plan social ,de delincventă, acestea fiind adesea asociate prin implicarea în anturaje cu grave influențe bande, găști cu un vădit comportament antisocial. Sunt acei neadaptați la condițiile impuse de societate, sau cei a căror frustrări personale sunt îndreptate asupra propriei persoane , fuga de acasă ca o încercare de refuzare a autorității familiale, sau consumul de droguri, ori încercări de sinucidere.

Din punct de vedere psihic, este perioada în care se va finaliza structura psihică a individului. Este perioada a ceea ce se poate exprima prin sintagma „cererii și a ofertei”. Este perioada când adolescentul se vede nevoit să facă față cerințelor societății, dar se poate vedea uneori neputincios în fața unor astfel de cerințe. De asemenea apar contradicții și între ceea ce așteaptă el de la viață și ce i se oferă în schimb. Nevoile adolescentului sunt pe de o parte generate de trebuințele pe care le resimte din noua perspectivă în care se află, dar sunt și alte nevoi care au evoluat din perioadele anterioare și au căpătat o nouă formă datorită noii situații în care se află individul. Nevoile adolescentului capătă o serie de forme precum: nevoia de creație cu valoare socială, apare reciprocitatea afectivă, nevoia de a împărtăși sentimentele, nevoia de prietenii elective. Un loc important în viața adolescentului îl capătă relații cu cei de sex opus, care de cele mai multe ori capătă forma unor relații platonice, romantice cu o importantă încărcătură de reverie și fantezie. Au loc acum acele furtuni afective, ruperi spectaculoase și dramatice de prietenii. Apare prima iubire care are implicații profunde asupra vieții afective a adolescentului și a viitorului adult.

Începe acum nevoia de singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieși din umbră, de a produce ceva nou, original și excentric. Nevoia de a se rupe de tipare, face din adolescent un luptător. El va căuta cu orice prilej să-și întreacă prietenii în orice ceea ce face: ceea ce duce nu de puține ori la comportamente antisociale, deviante, la afișări depravate sexuale, chiar dacă nu le găsește întotdeauna plăcute. Important este la această vârstă să fii altfel și să fii apreciat, chiar dacă nu-ți face nici o plăcere ceea ce faci. Se întâmplă ca adolescentul să rămână robul unor astfel de comportamente.

La această vârstă apar și primele creații cu adevărat valoroase. Se trece de la stadiul de consumator la cel de creator. Exemplele de personalități care și-au început cariera la vârsta adolescenței sunt numeroase.

Noile cerințe implică și nevoia dezvoltării psihicului și mai ales a unor instrumente ale acestuia. Se remarcă acum consolidarea structurilor gândirii logico formale, a capacității de interpretare și evaluare, de planificare, de anticipare, de predicție, spiritul critic și autocritic. Apare gustul pentru raționament și atitudinea critică pentru valori. Se dezvoltă în aceeași măsură și imaginația, dar și limbajul. La această vârstă se dezvoltă debitul verbal, fluența dar și flexibilitatea verbală. Se elaborează algoritmi și stereotipii verbale, dar tot acum pătrund și cuvinte parazite, excesele de exclamații, superlativele, vulgarismele, agramatismele – de care unii nu vor scăpa toată viața.

În plan afectiv adolescentul va dovedi reciprocitate deoarece sensibilitatea afectivă se îmbogățește foarte mult, se erotizează, apar sentimente superioare precum prietenia și dragostea.Aceste forme ale maturizării, intelectuale și afective, îl vor ajuta pe adolescent să se poată raporta atât la sine cât și la alții.

Cât privește conduita adolescentului, Jean Rousselet remarca trei tipuri:

1) conduita revoltei ;

2) conduita închiderii în sine sau a reveriei;

3) conduita exaltării și afirmării confruntare deschisă cu ceilalți, dezinteres pentru viitorul material, lupta de dragul luptei, obținerea satisfacții indiferent de consecințe. Pot apărea și unele tentative de suicid datorită imposibilității satisfacerii tuturor dorințelor.

Apare acum conflictul între generații din punct de vedere al valorilor morale și al comportamentelor. Tot acum adolescentul își descoperă identitatea vocațională ca urmare a procesului de autocunoaștere.

Adolescența este subiectul privilegiat și controversat al psihopedagogilor, generator de opinii și discuții contradictorii. Unii o consideră vârsta ingrată, alții, dimpotrivă, vârsta de aur; pentru unii ea este vârsta crizelor, anxietății, nesiguranței, insatisfacției, în timp ce pentru alții este vârsta marilor elanuri; este vârsta contestației, marginalității și subculturii, dar și vârsta integrării sociale; este vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar și ca artificiu –este vârsta participării la progresul social; cei mai mulți o consideră ca fiind în totalitate o problemă moral-psihologică, dar sunt și unii care cred că este aproape în exclusivitate o problemă socială. Diversitatea opiniilor referitoare la adolescență derivă din complexitatea în sine a acestei etape din viața omului, cu o dinamică excepțională în timp, cu multideterminări și multicondiționări, dar și din poziția oarecum incertă pe care o ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieții. Locul lui în sistemul relațiilor sociale este mai bine conturat și precizat decât cel al puberului. Totuși adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie și maturitate, fiind însă întors mai mult cu fața spre adult.

La ieșirea din copilărie și începutul adolescenței, ca și în tot decursul acestei perioade, avem în fața noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalități cu trăsături în plină formare.Adolescența este o perioadă importantă a dezvoltării umane, perioadă de numeroase și profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedând locul unor particularități complexe și foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specifice.

Pe planul dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru și spre adoptarea unei conformații apropiată de cea a adultului; în schimb, în plan psihologic, transformările sunt extrem de rapide, spectaculoase și de maximă complexitate cu salturi la nivelul unor funcții, cu evoluții mai lente la nivelul altora. Diversitatea dezvoltării psihice generează noi conduite și noi modalități de relaționare cu cei din jur, forme originale de înțelegere și adaptare. Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotrivă, tensionat, adeseori cu existența unor conflicte și trăiri dramatice, cu frământări interne pentru găsirea surselor de satisfacere a elanurilor, a aspirațiilor și cu tendința de a evita teama față de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de viitor. Adolescentul este un nonconformist și un luptător activ pentru îndeplinirea dorințelor sale, un original în adaptarea soluțiilor urmărite, în modul de a privi și de a se adapta la lumea înconjurătoare.

Adolescența cuprinde două faze:

– una timpurie între 10-11 și 13-14 ani, perioadă a transformărilor profunde fizice și fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor, aptitudinilor și concepției morale a copilului; această perioadă se numește preadolescență sau pubertate.

– a doua perioadă 13-14 și 17-18 ani este cea a adolescenței propriu-zise ce se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepției despre lume și viață, prin clarificarea și intensificarea elaborării idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective și voliționale a personalității.

Preadolescența este etapa în care au loc profunde transformări.

Schimbări evidente se constată și la nivelul vieții psihice. Actele de autoritate ale părinților sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernământ critic dacă nu sunt întemeiate și necesare. Se manifestă o schimbare și în comportamentul copilului. Acesta venind în contact cu cunoștințe variate și profunde și având o gândire dezvoltată la capacitatea realului, observă insuficiențele părintești care până acum treceau neobservate.

La această vârstă se dezvoltă conștiința de sine, preadolescentul fiind animat de dorința de a-și cunoaște propriile sale posibilități, pentru a-și da seama în ce măsură poate fi util celor din jur.Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societății, cu o înaltă conștiință a datoriei.

Caracteristicile cele mai importante ale adolescenței sunt:

dezvoltarea conștiinței de sine;

afirmarea propriei personalități;

integrarea treptată în valorile vieții.

EUL ȘI PERSONALITATE SOCIALĂ

Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană sau se reprezintă pe sine.

Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei personalități.

Formarea imaginii de sine constă în primul rând într-o construcție subiectivă și implică trei aspecte:

-importanța părerii celorlalți în construcția acesteia;

-elementele pe baza cărora se realizează percepția celorlalți;

-măsură în care conduita și motivația influențează crearea imaginii de sine.

În formarea imaginii de sine se parcurg mai multe etape:

-eul , în viziunea propriei persoane care își realizează autoportretul din punctul de vedere al personalității în ansamblu.

Eul reprezintă imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru personalitatea noastră. Ca o consecință a construcției propriei imagini de sine se formează și aprecierea asupra acesteia: pozitivă sau negativă.

-celalalt, conștientizarea faptului că acesta realizează asupra noastră judecata ce are la bază modul în care persoana noastră e percepută. Imaginea de sine nu corespunde întotdeauna cu imaginea pe care cei din jur și-o formează despre noi.

-reflecția eului asupra imaginii de sine din perspectiva corespondenței sau necorespondenței între aceasta și judecata celuilalt.

Această apreciere poate declanșa sentimente pozitive sau negative. Aprecierea e dependentă de tipul de personalitate și are consecințe importante în privința integrării sociale.

Imaginea de sine se formează pe baza unor anumiți factori:

-raportarea persoanei la anumite grupuri sociale precum familia și cercul de prieteni apropiați sau grupul de muncă, religios sau grupul organizației politice.Aceste grupuri exercită influențe diferite asupra imaginii de sine.

-pe baza teoriei cu privire la comparările sociale.

Oamenii tind să se compare cu cei asemănători lor din punct de vedere al imaginii. Oamenii recunosc intutitiv importanța stimei de sine în ceea ce privește eficiența și sănătatea lor mintală – de aceea încearcă să o mențină și să o ridice. Se presupune că elevii cu stimă de sine ridicată sunt mai perseverenți la școală, se simt mai competenți și în consecință au rezultate școlare mai bune. Totuși, stima de sine e un slab predictor al performanței școlare, aceasta neavând consecințe pozitive nici mai târziu, necorelând puternic cu performanța profesională. Chiar dacă intenția este bună nu întotdeauna implementarea ideii are rezultate la fel de bune.

Adolescenții cu stimă de sine scazută pot avea un aspect fizic plăcut, dar nu observă acest lucru, fiind pesimiști și negativiști în privința fiecărui lucru.

Imaginea de sine este influențată pozitiv sau negativ și de relațiile sociale, inclusiv cele amoroase în care se implică adolescenții. Este vorba despre persoane care optează pentru relații multiple, preferând nonimplicarea și neasumarea responsabilitaților, orientându-se către parteneri la fel de superficiali.Se pare că pentru stima de sine e mai important cum te crezi decât cum esti în realitate.Cei cu o stimă de sine ridicată sunt grozavi în ochii lor, dar nu neapărat și în ochii celorlalți.

Scăderea motivației școlare duce la scăderea stimei de sine ceea ce conduce la consumul de țigări, alcool sau droguri. Experiențe sexuale negative sau chiar sarcini nedorite apar la cei cu stimă de sine scazută, însă nu numai aceștia sunt predispuși să se implice în activități sexuale precoce sau în mai multe relații sexuale ci chiar și cei cu stimă de sine pozitivă.

Consumul de alcool sau de droguri este întâlnit în ambele categorii de adolescenți motivele fiind diverse: curiozitate, distracție sau uitarea problemelor.Adolescenții care sunt cruzi în relațiile cu ceilalți din anturaj sunt mai puțin anxioși și mai siguri pe ei decât ceilalți adolescenți.

Imaginea de sine negativă crește riscurile pentru tulburările alimentare precum bulimia sau anorexia.

Cei cu stima de sine crescută sunt perseverenți în cazul eșecurilor și uneori se comportă mai bine în situațiile sociale. Persoanele cu stima de sine pozitivă sunt mai fericite și mai putin depresive.

Creșterea stimei de sine nu ar rezolva problema viciilor, agresiunilor sau problemelor sexuale în rândul adolescenților însă în mod categoric ar face oamenii mai fericiți.

Esența integrării sociale a adolescenților constă în atașamentul din ce în ce mai conștient și mai activ la grupul căruia îi aparține (clasă, școală).

Cu cât înaintează în vârstă, cu atât el este mai obiectiv în judecățile sale, aprecierile efectuându-se în funcție de criteriile sociale pe care și le-a însușit. Dorința de a cunoaște valorile sociale și culturale se manifestă riguros și tenace. Integrarea adolescenților în aceste valori ale colectivității contribuie la formarea concepției despre lume și viață.

Datorită experienței de viață limitată și a lipsei unor criterii de autoapreciere corectă, adolescenții au nevoie de consiliere și îndrumare discretă, fiind sprijiniți să-și formeze idealul de viață, să-și perfecționeze judecățile morale și să-și ridice nivelul conștiinței și al conduitei morale.

Cercetările efectuate au demonstrat existența unor diferențe, ce sunt specifice sexului. Așadar, dezvoltarea biologică a întregului organism tinde la această vârstă, spre un anumit echilibru și stabilizare, în timp ce evoluția psihică se realizează prin tensiuni și conflicte.

Totuși, se constată un anumit paralelism între dezvoltarea biologică , sexuală mai ales și cea psihică, cu o evoluție pertinentă spre maturizarea socială, ce determină implicarea adolescenților în rezolvarea complicatelor probleme ale lumii contemporane.

Activitatea senzorială crește, ceea ce determină modificări ale pragurilor minimal, maximal și diferențial ale analizatorilor, făcându-se posibilă reflectarea mai fină și mai analitică a obiectelor și fenomenelor realității.

Datorită creșterii experienței generale de viață, ca și datorită maturizării, în adolescență are loc procesul de erotizare a sensibilității.

Percepțiile și spiritul de observație devin foarte vii, capătă o mare adâncime.

Atenția – în această etapă se dezvoltă atenția voluntară, iar cea involuntară și cea postvoluntară devin mai eficiente.

Memoria – conținutul memorial la adolescent reflectă în mare măsură interesele lui.

Gândirea – în procesul dobândirii diverselor cunoștințe are loc asimilarea bazelor științei. Specific pentru această perioadă este procesul de constituire a unor moduri mai complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparație între fenomene din domenii relativ diferite, fapt ce atestă o simțitoare creștere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de sinteză.

Limbajul se deosebește la preadolescent și adolescent de perioadele anterioare prin bogăția și varietatea lexicului, precum și prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Vorbirea devine aleasă, literară. Adolescentul poate să susțină verbal o idee timp îndelungat, făcând asociații noi față de cele cuprinse în textul model sau în tezele expuse de interlocutorul său.

Imaginația – concomitent cu capacitățile intelectuale, adolescentul se caracterizează și prin dezvoltarea deosebită a imaginației. Mai evident este progresul imaginației reproductive, a cărei prezență se simte puternic în întreaga activitate a tânărului, acesta având importante însușiri originale.

Afectivitatea – intensitatea , amploarea și valoarea emoțiilor sunt dependente de însemnătatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

Voința – în luarea hotărârii, preadolescentul este prompt, dar la adolescent, timpul este mai îndelungat, deoarece el reflectă mai temeinic asupra mijloacelor realizării acțiunii precum și a consecințelor ce decurg din aceasta.

Sfera intereselor se lărgește ca urmare a creșterii orizontului cultural și a îmbogățirii experienței de viață.

Interesele adolescentului nu gravitează doar în jurul activității școlare, ci se extind și la alte domenii ale științei, tehnicii, artei.

CRIZA ȘI DEZVOLTAREA CA FACTORI DETERMINANTI AI IDENTITĂȚII ADOLESCENTULUI

Adolescența este o etapă de criză și conflict inter și intrapersonal, de experimentare de rol, explorare a unor conduite, interese, credințe alternative. Acum se structurează personalitatea, capătă contur identitatea.

Aceasta este compusă dintr-o identitate de gen, o orientare profesională și o perspectivă moral-axiologică asupra lumii.Modelele culturale asociate feminității și masculinității participă la ”sexualizarea relațiilor sociale și la socializarea relațiilor" dintre sexe (Margareta Dinca, 2004). Din perspectiva identității vocaționale, se constată apariția de interese, aspirații diverse, preluate, prin imitație și identificare, de la persoane admirate de adolescent și care se constituie pentru el în modele, acestea aparținând fie grupului din care tânărul face parte, fie subculturii juvenile.

În plan generational, aspirațiile sunt debitoare modei și contagiunii motivaționale dintre membri grupului de vârstă. De asemenea, în această perioadă apar, pe lângă nevoile primare, cele superioare, de actualizare a potențialului creativ-expresiv al persoanei: nevoi de autorealizare, cele cognitive și estetice.

Adolescența este intervalul de viață cel mai receptiv la schimbările din societate. Apare un amestec de adeziune necondiționată la idealuri, radicalism moral și adaptarea unor pseudovalori ce ”generează comportamente numai formal originale, uneori chiar negative, dar în orice caz frapante” (Paul Popescu-Neveanu). Nonconformismul este însoțit de apropierea de valori care satisfac egocentrismul, narcisismul, individualismul adolescenților.

Aderarea la principii hedoniste este în strânsă corespondență cu intensitatea vieții pulsionale, de aici apărând pericolul ca o serie de pseudovalori puse în circulație de media: ”să sporească această foame instinctuală insațiabilă și să blocheze orice posibilitate de autocontrol și, mai ales, de sublimare, de deturnare a pulsiunilor spre scopuri socialmente dezirabile…” (Gabriela Alecu,1997,p.55).

Dinamica după care se constituie identitatea personală este traversată de relații de atracție, bazate pe afinități elective, dar mai ales de aspecte conflictuale a căror dialectică se dovedește hotărâtoare pentru profilul identitar:

-abandonarea, între 12 și 16 ani, a identității parentale și raportarea la modele de identificare din afară familiei; intervalul de vârstă dintre 16 și 21 de ani se centrează pe conștientizarea propriei individualități, pe intensificarea procesului de introspecție;

-ambivalența provenită din conflictul nevoilor: nevoia de dependența (de limitare, de repere), vs cea de autonomie;

-incertitudinea de status și de rol, consecință a felului în care se percepe subiectul : tratat ca minor de către lumea părinților ;

-intensificarea interacțiunilor sociale .

Adolescența se manifestă prin autoreflectare, prin conștiința că existența proprie se deosebește substanțial de a celorlalți oameni, reprezentând o valoare care trebuie prețuită și respectată.

Adolescentul încearcă să se cunoască și să se autoevalueze în raport cu realizările sale și ale altora. El se întreabă adeseori, ‘cine sunt eu?’, iar răspunsurile ce și le dă se bazează pe maturizarea intelectual – afectivă foarte evidentă pentru unii adolescenți, chiar de la 16 ani, iar pentru alții la 18 ani.

Conștiința de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însuși, la propriile trăiri, iar pe de altă parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul căreia trăiește. Cel mai înalt nivel al conștiinței de sine este atins de adolescent atunci când el se poate privi ca subiect al activității sociale, ca membru al colectivului. Un factor de seamă al conștiinței de sine îl constituie activitatea școlară și natura relațiilor cu adulții, aprecierile acestora față de calitățile și munca adolescentului.

O caracteristică a adolescenței este și proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupări este interesul pentru profesia pe care o va îmbrățișa, determinându-l la reflecție asupra vieții sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoană nu înseamnă însă fuga de societate. Caracteristica principală a adolescentului este un puternic impuls către acțiune. Acum dispar dorințele vagi și apar țelurile bine conturate, visarea ia forme conștiente.

Afirmarea propriei personalități

Descrierea, oricât de schematică, a “portretului” adolescenței nu poate ignora problema originalității ca atribut predilect al indivizilor care o traversează. Dorința de originalitate reprezintă, din punct de vedere psihologic, o caracteristică esențială a adolescenței, numită tendința afirmării de sine, tendința de afirmare a propriei personalități.

Dorind să atragă atenția asupra sa, adolescentul se consideră punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele.

Forțele proprii sunt considerate superioare față de ale celorlalți oameni, opinie care decurge dintr-o insuficientă cunoaștere de sine. Acesta dorește ca toate acțiunile sale să fie cunoscute și apreciate de adult.

Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenții căutând să se evidențieze prin fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferențiază, care scoate în relief propria persoană. Vizibilă este și o altă expresie a tentației originalității în adolescență – limbajul colorat, presărat cu expresii căutate, cu neologisme și arhaisme.

Adolescentul își alege cu grijă cuvintele, utilizează din abundență citate și expresii celebre, maxime și cugetări savante despre care insinuează că i-ar aparține. În privința limbajului, adolescenței îi este proprie și tendința de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri cifrate, și anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulația acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse, în grupuri spontan constituite și combaterea acestui fenomen necesită eforturi educative prelungite.

În strânsă legătură cu limbajul, tentația originalității se exprimă și în corespondența adolescenților, caracterizată prin aceeași ploaie de citate, prezentă în limbajul lor.Dominantă pentru tentația originalității la această vârstă este prezența spiritului de contradicție. În special discuțiile dintre adulți, la care iau parte și adolescenții, ajung repede să fie monopolizate de întrebările iscoditoare ale acestora din urmă, de afirmarea spiritului lor de contradicție. Nu de puține ori, adolescentul se contrapune în discuție chiar când e conștient de faptul că nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeași statornică tentație de a atrage atenția asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seamă.

Adolescenții manifestă tendința de a se afirma nu numai individual ci și în grup: vor să activeze, să se distreze împreună. Ei sunt atrași și de viața politică.În politică adolescentul vede o înaltă activitate socială.

CULTURA TINERILOR ȘI TEORII ASOCIATE

Adolescența – perspectiva psihosocială. Subcultura tinerilor

Adolescența este o etapă de viață în care are loc structurarea identității în jurul unui sistem personal de valori și al unei treptate conștientizări a propriei individualități.

În această perioadă se pune foarte acut problema relației dintre societate și formarea personalității.

Adolescenții se pot replia pe poziții culturale paralele sau chiar opuse celor ale adulților. Rezultatul este (sub)cultura tinerilor, care își elaborează propriile simboluri, modele, atitudini și comportamente. Între cultura tinerilor și cultura de masă există strânse legături, influențe în ambele sensuri, ele se nutresc reciproc .

CULTURA TINERILOR

Subcultura tinerilor ( juvenilă ) reprezintă un ansamblu de reprezentări, atitudini și comportamente relativ omogene, prin care tinerii își manifestă specificitatea și opoziția față de lumea adulților. Roselyne Bouillin-Dartevelle grupează teoriile despre cultură tinerilor în teorii etiologice și funcționaliste. Cele care se preocupă să explice diversele cauze ale apariției culturii tinerilor cuprind teoriile psihogenetice (după Erik H. Erikson, propensiunea spre căutarea identității favorizează apropierea adolescenților) și teoriile axate pe transmiterea culturii. Conform lui David Riesman, celălalt devine principală sursă de influențare a comportamentului în societățile industriale, în vreme ce înainte acesta era modelat de tradiție și intradeterminare.

Agenții tradiționali de socializare (familia și școală) au pierdut din puterea lor de atracție în favoarea grupului de egali.

În societatea de masă, extradeterminarea se lărgește până în cercul vag al ”mulțimii solitare”, în care interesele individului sunt aduse la numitorul comun al consumului.

Cultura juvenilă este considerată o prelungire a culturii de masă. Edgar Morin afirmă că eroii și modelele culturii adolescenților sunt furnizate de cultura de masă. Dimpotrivă, Edward Shils crede că tocmai cultura juvenilă, provenită din împărtășirea unor norme comune ce tind să anuleze deosebirile de clasă, și-a transferat în țesătura culturii de masă .

Mai puțin preocupat să generalizeze, Ralph W. England subliniază că grupurile de adolescenți au ca principală funcție divertismentul, acesta consonând cu valorile hedoniste vehiculate de media. Gradul de participare a tinerilor la cultura juvenilă ar depinde de gradul de implicare în grupuri.

Teoriile funcționaliste se centrează pe ralierea la grupul de egali, grup care întărește integrarea subiectului prin beneficiile pe care le oferă (sentimentul de siguranță, cel de împărtășire a aceluiași statut) și care facilitează elaborarea de norme comune și a unui sistem autonom de valori.

Dificultatea de a identifica și evalua sistemul de valori specifice adolescenților a fost probată de cercetarea lui James C. Coleman “The Adolescent Society. The Social Life of the Teenager and its Impact of Education. Indicatorii de evaluare au vizat: tendințele psihologice ale etapei de vârstă, legate de imaginație, vis, idealizare, obsesia de a plăcea; imaginea pe care ar dori s-o lase adolescentul în școală – elev strălucitor, popular, campion sportiv; calitățile cerute pentru a face parte din grupul dominant.Criteriile și răspunsurile dezvăluie gradul însemnat în care adolescenții au interiorizat valorile promovate în societate și stereotipurile vehiculate în mass-media.

Punctul slab al diferitelor teoretizări ale culturii juvenile rezidă în semnificația acordată sistemului de valori, care se referă când la situații valorizate (succesul școlar, viață plăcută, fără griji), când la idealurile după care sunt apreciate atitudinile și comportamentele.

Teoriile și cercetările de sorginte functionalistă tind să privilegieze o imagine-tip a adolescentului (simbolurile, modelele și comportamentele sunt atașate acelor valori care privilegiază menținerea ordinii stabilite). Dar, de fapt, generica subcultură a adolescenților se compune dintr-o pluralitate de subculturi. Aceste subculturi sunt rezultante ale unui proces complex de socializare, ale unui dialog și conflict între modele culturale situate în perspective diferite, în funcție de contribuția agenților de socializare.

Familia și școală contribuie la cristalizarea valorilor care se orientează în special spre viitor, dar aceste instanțe oferă și o raportare la prezent prin sugerarea unor criterii de judecată care intervin în geneza expectanțelor, în selectarea și justificarea comportamentelor.

Grupul de egali se înscrie într-un prezent perceput ca tranzitoriu. Dar acest caracter depinde de imaginea viitorului care s-a conturat pe bază modelelor culturale de care adolescentul s-a impregnat.

Dificultatea majoră a cercetărilor se referă la ecartul mobil dintre valori și comportamentele afișate de adolescenți.

Cum se poate măsură – se întreabă Dartevelle – incidența opiniei asupra fenomenelor susceptibile de a fi valorizate dar care n-au fost încă experimentate de tineri, ci doar sesizate de aceștia .

S-ar putea aduce în discuție și efortul de a surprinde dimensiunea calitativă a timpului, modul în care se raportează adolescenții la imaginea timpului. Spre deosebire de vârstele anterioare, dominate de dimensiunea spațiului, multe probleme morale și intelectuale sunt abordate de adolescenți prin prisma sentimentului emergent al temporalității.

Când obiectivul cercetării este influența mass-media, coordonata timp liber este o variabilă de prim ordin. Această noțiune nu este atât reziduală, cât instrumentală, adică vizează moduri de utilizare încadrate de contactul cu media. Se adaugă faptul că timpul liber este un timp nu chiar liber, căci fluxul lui este marcat de constrângeri, presiuni, habitudini, interstiții de timp mort, de o ordine în dezordine de care prezența ofertei media nu este străină.

RELAȚIA DINTRE ADOLESCENT ȘI MEDIA

O descriere foarte sumară a relației dintre adolescent și mass-media presupune luarea în considerare a legăturilor dintre patru entități distincte dar interdependente.

Efectele pot fi:

intenționate sau nu de emițător;

anticipate sau nu de receptor; conștientizate sau subliminale;

centrifuge sau centripete, percepute optimist sau pesimist;

exercitate la nivel individual, de grup, de masă;

de natură cognitivă, afectiv-atitudinală, comportamentală;

efemere sau de durată; majore, limitate, complexe.

În plus, efectele media sunt impure și limitate, condiționate. Sunt impure deoarece rareori se poate demonstra că este vorba despre consecințe datorate numai influenței mass-media.

Efectele sunt limitate, condiționate nu pentru că influențele exercitate sunt neapărat slabe, ci în sensul ca ele nu depind doar de textul conceput, fabricat și difuzat, ci și de cel propriu-zis receptat, rezultat al creativității individului și al resurselor culturale ale comunității interpretative căreia îi aparține receptorul. Mai mult decât atât: nu doar receptorul, ci și transmițătorul vehiculează structuri de semnificație, artefacte mediatice, și nu obiecte neutre decupate din realitatea socială. Și această primă versiune a artefactelor/textelor mediatice este tot multiplu condiționată de contextul cultural.

Termenii utilizați de specialiștii în științele informării și comunicării sunt relativi: creativitatea poate fi un eufemism pentru lipsa minimei competențe media, iar realitatea simbolică – un erzat de realitate.

Mass – media construiesc imagini ale realității, în funcție de logica profitului și a divertismentului, de interese diverse, norme de producție variate.

La extremă, mass-media abolesc referința la real, devin un construct suficient sieși, o hiper-realitate.

Efectele media pot fi privite ca fiind:

– parte a unui proces de învațare socială, culturală;

– rezultat al activității de procesare a informației de către receptor;

– forma de adaptare funcțională – determinată de satisfacerea unor nevoi considerate prima alegere sau nevoi – substitut;

– rezultat al utilizării puterii sociale/media pentru a obține conformarea celuilalt(influența socială, comunicațională).

De o manieră sau alta, efectele media contribuie la cristalizarea și modelarea culturii tinerilor.

Cercetari:

http://virtualstages.eu/ro/research/

http://www.sigur.info/docs/Studiu.pdf

http://www.ires.com.ro/articol/138/romanii–i-internetul–studiu-privind-utilizarea-internetului-in-romania-%C8%99i-comportamentul-internautic-al-romanilor