Internetul Abordare Teoretica

Despre internet !

Cuvântul “internet” provine din împreunarea a două cuvinte cu origini englezești: interconnected = interconectat și cuvântul network = rețea.

În evoluția internetului un factor esențial îl constituie dezvoltarea computerelor, începând cu anul 1950. Aceste prime calculatoare, mari cât o cameră (și destul de lente), permiteau transmiterea de date de la un calculator principal la terminale, în ciuda acestui asptect au reprezentat o etapă importantă.

În anul 1957 președintele S.U.A. Dwinght Eisenhower, ca răspuns la amenințarea Sovieticilor și în urma succesului soviectic obținut după lansarea în spațiul cosmic a primului satelit artificial al Pământului denumit Sputnisk, a inițiat creearea proiectul ARPA (Advanced Research Projects Agency).

La mijlocul anilor '60 ia naștere internetul în forma ARPANet (Advanced Research Projects Agency Net), care reprezenta o rețea între mai multe computere situatie în câteva instituții americane, ce lucrau pentru ARPA, acesta făcând parte dintr-un departament de cercetare din cadrul Pentagonului.

Astefel în data de 29 octombrie 1969 se realizează prima conexiune la distanță între două calculatoare, care experimenta o rețea de comutare a pachetelor de date, bazată pe linii telefonice între University of California din Los Angeles și Stanford Research Institute. Dispozitivele care au fost folosite erau două medele vechi produse de Xerox Data System, companie care producerea fotocopiatoare, fiind în acel moment o companie de top în dezvoltarea sistemelor de calcul.

Odată ce legătura a fost stabilită, cele două grupuri s-au sunat telefonic, cuvăntul stabilit pentru a fi transmis a fost „LOGIN”, care înseamnă accesarea sistemului. Cei aflați la un capăt al rețelei au tastat litera L, după care prin intemediul telefonului au cerut confirmarea funcționării transferului de date, de la cei aflați la celălalt capăt al conexiuni. Conversația a fost următoarea:

– „Am transmis un L, puteți să îl vedeți ?”

– „Da, îl vedem” (au răspuns telefonic)

– „Am transmis un O”

– „Da, îl vedem”

Când au tastat litera G, sistemul s-a blocat, iar din acel moment a început dezvoltarea. Anii 1960 și 1970 au reprezentat o perioadă importantă în dezvoltarea rețelelor de transmisie a datelor, în aceeași perioadă, rețele similare de dimensiuni reduse au fost instalate în Franța, Marea Britanie, etc. Toate aceste rețele aveau la bază principul comutației de pachete de date, tehnica de comunicații digitale consta în ]mpărțirea mesajelor în blocuri de dimensiuni reduse (pachete), fiind ulterior transmise într-o succesiune rapidă unul câte unul prin rețea, până la receptor, unde în final sunt reasambalate în forma mesajului inițial.

În anul 1978, British Post Office, Tymnet (firmă de comunicații) și Western Union International au pus bazele realizării primei rețele de comunicație de pachete internațională, IPSS (International Packet Switched Service), extinzânduse atât în Europa cât și în SUA. În același timp au apărut și alte tipuri de rețele (mai mult sau mai puțin extinse), dar care utilizau tehnologi de comunicație diferite. Astfel în urma apariției a numeroaselor tipuri de rețele, era nevoie de un sistem de convenții și reguli care să guverneze comunicarea între diferitele dispozitive care era conectate la rețea – protocol de rețea, un limbaj comun în care toate computerele conectate în rețea să se poată înțelege între ele: inițierea și finalizarea sesiuni de transfer a datelor, controlul erorilor, formatul mesajului, temporizarea, etc.

Aceste protocoale numite TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) fac astfel încât diferitele sisteme să poată comunica unele cu altele, prin urmare răspândirea rapidă a protocolului TCP/IP în întreagă lume a permis calculatoarelor din aproape orice țară să comunice între ele, indiferent de producător, de sistemul de operare (UNIX, Windows, MacOS) sau tipul de rețea din care face parte.

TCP (Transmission Control Protocol) este componenta care verifică dacă datele au ajuns unde trebuie.

IP (Internet Protocol) reprezintă componenta care mută pachetele de date între un nod al rețelei și alt nod, calculatorul fiecărui utilizator este denumit “gazdă”, având o adresă IP unică, care îl identifică dintre toate celelalte calculatoare din rețea. Când primești sau transmiți informații, prin Internet, informația se transmite în blocuri mici numite pachete sau datagrame. Un pachet este compus din două părți: antet și text. Astefel există trei clase de IP-uri:

Clasa A: utilizează primul număr pentru a identifica rețeaua, iar ultimile 3 numere pentru a identifica calculatorul;

Clasa B: utilizează primele două numere pentru a identifica rețeaua și ultimile două pentru a identifica calculatorul;

Clasa C (cele mai des folosit): utilizează primele trei numere pentru a identifica rețeaua și doar ultimul număr pentru a identifica calculatorul.

Fig. 1.1 Reprezentarea pe nivele a protocolului TCP/IP

Nivelul acces rețea: se ocupă cu toate problemele de transmitere efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică, incluzând aici și aspecte legate de tehnologii și meddi de transmisie

Nivelul internet (rețea): inișial trebuia să asigure rutarea pachetelor în interiorul unei singure rețele.odatî apărută posibilitatea interconexiunii între rețele, acestui nivel i-au fost adăugate funcționalități de comunicare între o rețea sursă și o rețea destinație, totodată la acest nivel se determină și drumul optim între cele două rețele.

Nivel transport: administreză transmisa de date de la un calculator la altul, asigurând calitatea serviciului de comunicare, controlul fluxului și detecția, siguranța liniei de transport, corecția erorilor. Este astfel proiectat încât să permită conversații între entitățile pereche din gazdele sursă respectiv destinație. Este compus din două protocoale: TCP (Transmission Control Protocol) și UDP (User Datagram Protocol).

Nivel aplicație: manevrează protocoalele de nivel superior, probleme de reprezentare, codificările și controlul dialogurilor. Acesta oferă servicii de rețea aplicațiilor utilizator cum sunt: browser web, transfer de fișiere, terminalul virtual (TELNET).

Internetul promitea conectivitate a unui număr foarte mare de computere, fiecare dintre acestea putând conține cantități enorme de informații, ca urmare devenise o problemă să reușești să găsești informația de care aveai nevoie.

În anul 1989 britanicul Tim Berners Lee de la CERN (Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire) din Geneva, propunea creearea unei colecții de documente având legături între ele, astfel luând naștere WWW (World Wide Web). Scopul inițial era destul de limitat, creeat a fi o platformă internă de comunicații disponibilă cercetătorilor din întreaga lume care lucrau pentru CERN, având ca sarcină principală asigurarea unui sistem care să poată fi capabil să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor computere.

La baza funcționări WWW stau 3 standarde:

HTTP (Hypertext Transfer Protocol): reprezintă stiva de protocoale OSI (Open System Interconnection) prin care serverul web și browser-ul utilizatorului comunică între ele;

HTML (Hypertxt Mark-up Language): reprezintă standardul de definire și prezentare a paginilor web

URI (Uniform Resource Identifer): reprezintă sistemul universal de identificare a resurselor din web.

Datorită faptului că HTTP este setul standard de comenzi ce permite comunicarea pe internet, motiv pentru care WWW poate să funcționeze pe diferite tipuri de calculatoare. Fără HTTP browser-ul pe care il utilizezi nu ar ști dacă informația care a venit este HTML, un mediu VRML (Virtual Reality Modeling Language), un program sau un document.

Așadar internetul este o rețea unitară de computer și de alte dispositive cu adrese computerizate, conectate toate între ele și operând coordonat mulțumită unui ansamblu standardizat de protocoale de transfer a datelor.

Internetul este o rețea la nivel global compusă din mii de calculatoare conectate între ele pentru a schimba informații (texte, imagini, muzică, e-mail, date etc.) și pentru a oferi servicii. Internetul conectează între ele atât de multe calculatoare încât conexiunile par a fi precum o pânză de păianjen. De aceea Internetul mai este numit și „the web” (rom. pânza de păiajen/ rețeaua). Prin intermediul internetului putem comunica în câteva secunde cu alte persoane prin intermediul e-mailului sau a programelor de chat (schimb de mesaje în timp real), dar de asemenea putem să plătim o factură sau să dăm un telefon.

Fig. 1.2 Vizualizarea diferitelor rute prin porțiuni ale Internelului

De multe ori noțiunea de internet este confundată cu WWW, este bine de știut însă că ele nu sunt același lucru, deoarece WWW este numai una dintre aplicațiile internetului (e-mail-ul este altă aplicație). WWW este un sistem de documente hypertext interconectate, ce pot fi accesate prin intermediul internetului.

Conectarea la distanță

Serviciile de acces la distanță (RAS – Remote Access Services) se referă la orice combinație hardware și software care permit accesul de la distanță a instrumentelor sau a informației, care de obicei sunt disponibile pe o rețea de dispozitive IT (Information Technology). RAS conecteză un utilizator la un calculator gazda, acesta este cunoscut ca un server de acces la distanță. Pentru a accesa un calculator aflat la distanță, este nevoie de un program client RAS, sau orice software client PPP (Point-to-Point Protocol), acesta este un protocol TCP/IP utilizat pentru a conecta un sistem de calculatoare la altul, acest tip de protocol poate comunica prin rețeaua telefonică sau prin rețeaua de internet.

Inițial termenul RAS a fost inventat de Microsoft, atunci când se refereau la instrumentele lor de acces la distanță Windows NT (familie de sisteme de operare produsă de Microsoft). RAS funcționează cu mai multe tipuri de protocale de rețea: TCP/IP, IPX (Internetwork Packet Exchange) și NBF (NetBIOS Frames).

Remote Desktop Connection.

Aplicațiile remote desktop nu sunt o noutate în lumea IT, chiar dacă și în ziua de azi mai fac senzații în rândul utilizatorilor novici.

Începând cu Windows XP, compania Microsoft a decis să integreze în sistemele de operare pe care le produce, o aplicație care să permită vizualiazrea desktop-ului și controlul calculatorului de la distanță, având ca scop principal simplificarea modului și diminuarea timpului oferit ca suport tehnic de către companiile care ofereau ajutor IT specializat clienților săi. Conectarea se poate realiza prin rețeaua de internet de tip WAN (Wide Area Network) sau de tip LAN (Local Area Network).

Termeni cel mai des utilizați sunt:

Gazdă (host) – calculatorul gazdă, este acela care va fi accesat și controlat de la distanță

Utilizator – calculatorul utilizator, este acela care va fi folosit pentru a accesa și contola calculatorul aflat la distanță, acesta fiind fizic folosit.

Pentru ca cele două terminale să funcționeze corect, ele trebuie să îndeplinească următoarele condiții: – ambele calculatoare să fie pornite(în stare de funcționalitate);

ambele să utilizeze același sistam de operare (Windows);

să fie configurate, astfel încât să se poată realiza conexiunea la distanță;

să fie conectate la un anumit tip de rețea WAN/LAN.

În momentul în care conexiunea s-a realizat aveți acces direct la desktop, fișiere, dosare, la tot ce poate oferi respectivul terminal. Conectarea la un calculator care se afla în starea de repaus sau hibernare nu este posibilă.

Pentru platformele Windows aplicația se regăsește în meniul Start – Accessories – Remote Desktop Connection.

Team Viewer

Team Viewer este un program software, rapid și securizat care permite controlul unui calculator de la distanță, unde accesul este permis doar prin intemediul unei parole și a unui ID cunoscut doar de persoana ce este de acord cu accesarea de la distanță.

Principalele facilități oferite de programul Team Viewer sunt:

Control la distanță a calculatorului;

Partajarea desktop-ului pentru prezentări, lucru în echipă sau ședințe unde pot fi conectați până la 25 de participanți;

Oferă conexiuni pentru diferite sisteme de operare: Windows, Mac OS și Linux;

Oferă posibilitatea de conectare prin intermediul tabletelor sau a telefoanelor mobile, utilizând aplicațiile dezvoltate pentru sistemele de operare Android sau iOS;

Posibilitatea de conectare la distanță pentru accesarea aplicațiilor sau a unor documente.

Acordarea de suport tehnic la distanță

Fig. 1.1 Interfața de conectare Team Viewer

1 – ID-ul personal și parola: acestea le vom folosi și le vom putea spune persoanelor cărora dorim să aibe acces la calclator;

2 – ID-ul partenerului: acesta este necesar dacă dorim să ne conectăm la orice alt calculator de la distanță, după introducerea ID-ului selectăm obțiunea dorită și apăsăm butonul “Connect to partner”, ulterior va fi nevoie de parola partenerului la care dorim să ne conectăm;

3 – parola personală pentru acces la calculatorul personal aflat în altă locație.

Observații !!!

Conexiunea se păstrează atât timp cât programul rulează, dacă aplicația se închide persoana care face intervenția nu mai are acces la respectivul calculator;

ID-ul rămâne același, în timp ce parola se schimbă de fiecare dată când aplicția este rulată, astfel operațiunea de conectare cere la fiecare nouă conectare parola;

Este posibil să acționeze un aparat care rulează TeamViewer cu ajutorul unui browser web;

Team Viewer poate fi utilizat fără costuri de către utilizatori non-comerciali;

Nu este recomandat să permiteți accesarea oricăror persoane, care nu prezintă încredere.

Radmin 3

Este una dintre cea mai rapidă, sigură și populară aplicație software de acces la disntanță care facilitează lucrul la distanță și totodată accesarea calculatorului din multiple locații, el este conceput pentru sistemele de operare Windows. Acesta permite utilizatorului să monitorizeze/acceseze de la distanță unul sau mai multe calculatoare. Utilizează protocolul TCP/IP, care în momentul de față este unul dintre cele mai utilizate protocoluri în cadrul rețelelor extinse, locale dar și a internetului.

Principale caracteristici:

Conversație tex și voce între mai mulți utilizatori;

Autentificare cu ajutorul protocolului Kerberos;

Acces Telnet;

Criptare AES (Advanced Encription Standard) pe 256 de biți pentru toate fluxurile de date;

Tehnologia unică DirectScreenTransfer;

Utilizarea de monitoare multiple;

Interfață prietenoasă;

Informațiile referitoare la DNS (Domain Name System) și numele utilizatorului sunt înregistrate în fișierul jurnal.

Utilizatorul poate să vizualizeze ecranul calculatorului aflat la distanță, fie într-o fereastră pe monitorul propriu sau integral pe tot ecranul, astfel toate mișcările mouse-ului și semnalele tastaturii sunt transmise direct calculatorului aflat la distanță.

Fig. 1.2. Modul Radmin

Modulul Viewer: se instalează pe calculatorul local, cel care dorim să îl utilizăm pentru a accesa calculatorul aflat la distanță;

Modulul Server: se instalează pe calculatorul situat la distanță, reprezentănd calculatorul care se dorește a fi accesat.

Radmin este de mare ajutor în cadrul întreprinderilor, acolo unde este nevoie de rezolvarea diferitelor sarcini, cum ar fi administrarea de la distanță a rețelei locale a unei compani, accesarea unui calculator aflat la locul de muncă din diferite locați.

Fig. 1.3 Folosirea programului Radmin într-o companie

Totodată acest program software este foarte util pentru companiile care oferă asistență tehnică de specialitate, astfel un specialist se poate conecta de la distanță, vizualizând desktop-ul celui care a solicitat asistență, în vederea rezolvări problemei întâmpinate.

Fig. 1.4 Folosirea programului Radmin pentru asistență tehnică

Avantajele folosiri Radmin de către personalul de asistență tehnică:

Accesarea oricărui calculator de oricunde (doar pe sistemele de operare Windows)

Crește calitatea serviciilor de asistență prin accesarea directă a calculatorului, decât descrierea problemei prin intermediul mesajelor.

Reducerea costurilor de asistență tehnică, deoarece nu mai este nevoie de deplasare la fața locului

Radmin mai este utilizat și pentru educație la distanță, multe dintre sălile de curs sunt echipate cu calculatoare conectate la internet. Prin urmare profesori aflați în diferite locați pot să predea cursuri chiar dacă nu se află în sală. Un avantaj este acela de a organiza conferințe virtuale.

Fig. 1.5 Folosirea programului Radmin pentru educație

Skype

Actual este unul dintre cele mai folosite programe software, gratuit, care permite utilizatorilor să efectueze convorbiri telefonice dar și apeluri video, acest lucru se realizează prin intermediul conexiunii la internet, utilizând tehnica VoIP (Voice over IP). Aceste convorbiri sunt gratuite, indiferent de țara/orașul de unde se vorbește.

În momentul de față skype este disponibil pe: calculator (Windows, Mac OS, Linux), telefon mobil, tablete și dispozitive mobile (Apple Watch, Android Wear).

Funcția Skype Translator a programului, care a apărut pe piață în urmă cu câțiva ani, însă calitatea a primat, astfel traducerea pe care o asigura la vremea respectivă era considerată foarte departe de a fi precisă. În momentul actual Skype poate să efectueze traducerea apelurilor video și vocale în 7 limbi, iar mesajele instantanee în peste 50 de limbi, totodată el utilizează învățarea automată, cu cât este folosit mai mult cu atât devine mai bun.