Internet Banking. Implementarea Si Administrarea Unei Afaceri Electronice

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Societatea informaționalã – concept, tendințe. Trecerea de la era industrialã la era informaționalã.

Încã de la începutul anilor ‘90, termenul de « societate informaționalã » a început sã fie utilizat pentru a descrie numeroasele și variatele schimbãri în economie, politicã, culturã și, în general, în ansamblul societãții, de dezvoltarea rapidã a tehnologiilor moderne de informații și comunicații.

Semnalatã de mai multã vreme, era informaționalã ia treptat locul celei industriale și societatea tradiționalã este înlocuitã de societatea informaționalã. Procesul este imperceptibil și se petrece practic sub ochii noștrii.

Societatea informațională este un stadiu al dezvoltării societății omenești, determinat de revoluția în sfera informației și comunicației.

Resursa principală a societății informaționale este informația și nu capitalul ca în societatea industrială, iar ponderea costurilor migrează din activitatea de producție spre cea de concepție. Tabelul nr.1.1 marcheazã principalele diferențe dintre cele douã tipuri de societãți.

Revoluția informaționalã și efectele sale

Tabel nr.1.1

Societatea informațională înseamnă noi modalități de a trăi și munci, manifestate în următoarele domenii principale:

schimbarea esențială a modului de elaborare a deciziilor, fundamentate pe accesul la informații fără restricții de volum, timp și distanță;

trecerea la societatea informațională va fi dirijată de piață;

schimbarea este globală;

asigurarea obiectivelor societății informaționale necesită parteneriate între guvern, sectorul public și sectorul privat;

investiția privată va fi forța principală a trecerii la societatea informațională.

Obiectivele macroeconomice ale societății informaționale:

accelerarea competivității industriale și promovarea creării de noi locuri de muncă:

promovarea noilor forme de administrare și organizare:

îmbunătățirea calității vieții și a mediului:

creșterea eficienței serviciilor publice:

integrarea mai rapidă a regiunilor periferice mai slab dezvoltate economic.

Elementul cel mai important al mediului de afaceri îl constituie întreprinderea, în marea lor majoritate fiind de mărime mică și mijlocie.

Uniunea Europeanã a fixat 10 obiective pentru noul tip de societate:

telemunca – promovarea telemuncii la domiciliu;

învățământul la distanță;

rețeaua dintre universități și centrele de cercetare;

servicii telematice pentru IMM-uri;

gestionarea traficului rutier;

controlul navigației aeriene;

rețele pentru sănătate;

informatizarea licitațiilor publice;

rețeaua transeuropeană a administrațiilor publice;

magistrale informaționale urbane pentru a furniza fiecărui cămin acces la serviciile multimedia de divertisment.

Ființa umanã este fãcutã sã comunice. În noua societate, cea de tip informațional, comunicarea, transferul și schimbul de informații se desfașoarã prin intermediul sistemelor tehnice.

Atunci când se vorbește despre societatea informaționalã se are în vedere înainte de toate conectarea unui numãr nelimitat de computere prin intermediul rețelelor de telecomunicații.

Punerea la un loc a datelor stocate digital, textelor, sunetului și imaginii (multimedia) au condus la rãspândirea utilizãrii sistemelor moderne de telecomunicații, a computerelor personale și serviciilor electronice de informații. Internetul, o rețea globalã de informații, s-a transformat în platforma globalã de comunicații.

Cetãțenii societãții industriale europene sunt puși în fața necesitãții de a reconsidera modalitãțile de transfer a informațiilor, adaptându-le noilor cerințe și tehnologii.

Societatea informaționalã va fi dominatã în principal de industria de calculatoare, telecomunicații si media. Aceste industrii vor deveni industrii de bazã în urmãtoarele decenii, având un rol stimulator pentru celelalte. Bãnci, intreprinderi de producție, agriculturã și servicii vor fi afectate de aceastã dezvoltare fundamentalã. Același lucru se va întâmpla și cu statele lumii. Competitivitatea globalã a acestora va fi direct legatã de capacitatea de a dezvolta infrastructura de comunicații și de a asigura conectarea la rețelele globale de informații.

Noua societate informaționalã aduce cu sine o serie de oportunitãți deosebite:

constrângerile spațiale și temporale (de granițe și timp) în materie de comunicații au fost mult reduse,

informațiile pot fi prelucrate, stocate și transferate rapid,

prețurile serviciilor legate de tranferul informației sunt în continuã scãdere.

Entuziaștii societãții informaționale au descoperit mijloacele prin care au creat o comunitate, o lume virtualã, pentru a contrabalansa constrângerile societãții industriale. Pe de altã parte, scepticii deplâng prãpastia de cunoștințe între elitele informaticii și grupurile dezavatajate social și criticã slaba calitate a datelor pe mereu congestionatele autorute ale informației.

Unicul mod de a obține acceptarea din partea oamenilor este dezvoltarea competențelor la nivel mediu si accesul democratic la informații.

Existã astãzi un larg consens în a se considera de cãtre academicieni, politicieni și oameni de afaceri cã progresul în domeniul tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor va afecta în mod substanțial structura societãții umane. Societatea informaționalã nu numai cã va deschide noi canale de comunicație între oameni ci va avea un impact important asupra modului în care trãim, invãțãm, muncim, consumãm, interacționãm cu administrația și ne petrecem timpul liber.

Având în vedere impactul noilor tehnologii asupra societãții, educația și perfecționarea vor juca un rol crucial în familiarizarea oamenilor cu schimbarea.

Tranziția cãtre societatea informaționalã, globalizarea, progresul științific și viteza sa nebunã, toate acestea fac ca oamenii sã fie confruntați cu o avalanșã de informații. În societatea informaționalã individul va fi asaltat de un flux uriaș de informații. Usurința în utilizarea rețelelor informaționale și cunoașterea conținutului bazelor de date reprezintã însușiri de bazã pentru contemporanul erei informaționale.

1.2. Tehnologia informației – INTERNETUL

A vorbi despre societatea informaționalã înseamnã, fãrã îndoialã, a vorbi în primul rând despre Internet .

O istorie a transmiterii informației cuprinde cateva etape majore: transmiterea informației de la persoanã la persoanã, comunicarea prin scris, apariția tiparului, apariția telefonului, radioului, televiziunii și industriei filmului, a computerelor și, în sfârșit, apariția rețelei de rețele care este INTERNETUL.

1.2.1. Ce este INTERNETUL ?

Amploarea termenului și tema lucrãrii de fațã nu ne permit o prezentare detaliatã a conceptului de Internet, drept pentru care am recurs la o prezentare generalã a noțiunii.

În termeni simpli, Internet constă din mai multe calculatoare (peste o sutã de milioane) conectate între ele folosind inițial liniile telefonice. În funcție de programele rulate, Internet poate fi un sistem de poștă, o conferință interactivă, o enciclopedie on-line sau ca fațadă la un magazin virtual.

De asemenea Internet poate fi văzut ca o imensă bază de date, un loc unde oamenii pot schimba idei, opinii, un mod de accesare a unor calculatoare aflate la distanță, o modalitate de a cunoaște alte persoane, de a colabora pe diverse teme.

Utilizările Internet-ului sunt foarte multe: de la aspecte academice (spre exemplu, lucrări științifice, analiza unor opere literare, cercetări matematice etc.), la aspecte utile (informații despre anumite produse, piețe financiare, prețuri, prognoze meteo etc.), la aspecte recreaționale (obținerea de informații privind petrecerea unei vacanțe etc.), umoristice, curiozități, la aspecte comerciale (obținerea de informații privind costul unui zbor, efectuarea de cumpărături, promovarea unor produse comerciale etc.), discuții pe cele mai variate teme, etc.

Internet este o cale pentru oameni de a folosi calculatoarele pentru a comunica între ei și de a accesa și transmite fișiere text, imagini grafice, hărți meteo, fișiere audio sau video, baze de date, de a obține răspunsuri la întrebări tehnice, de a discuta despre diverse hobby-uri sau pasiuni etc.

1.2.2. Premisele apariției și dezvoltãrii INTERNETULUI.

La originea Internetului se aflã cercetãrile demarate în 1969 de cãtre departamentul “proiecte avansate” al armatei americane, denumit ARPA, care a realizat interconectarea computerelor din laboratoarele de cercetare într-o rețea cunoscutã sub numele de Arpanet. Din varianta sa de început, Internetul de azi nu mai pãstreaza decât conceptul de transmisie a informației sub forma de pachete.

Primele demonstrații cu aceastã rețea au avut loc în 1971. Ulterior au apãrut și alte rețele similare, dar care reprezentau comunitãți izolate. Abia în 1973 se va realiza interconectarea acestor rețele separate prin impunerea unui limbaj comun care sã fie descifrat și care sã permitã trimiterea și recepționarea pachetelor în rețea. Proiectul Internet a mai necesitat apoi definirea limbajului comun, esența acestuia fiind acum cunoscuta sub numele de protocolul “Internet “ IP și protocolul de control de transmisie TCP. Primele versiuni ale acestora au fost publicate în 1978 iar finalizarea a avut loc în anul 1981.

Creatorii rețelei Internet, oricare ar fi fost justificãrile lor, au avut ca idee crearea unei rețele descentralizate prin eliminarea oricãrui punct central a cãrui distrugere sã însemne și dispariția retelei. Urmãrindu-se acest deziderat, toate rețelele coopereazã, toate sunt egale.

Democrația a dominat spațiul virtual încã de la început, eliminând astfel greșelile din lumea realã. În Internet nu existã monopoluri de tip național sau regional. Fiecare furnizor este independent si dependent de alții în același timp. Fiecare are interesul de a-și dezvolta propria rețea cât mai bine, dar și de a se interconecta. Fãrã a exista o autoritate care sã controleze traficul, existã o solidaritate – interesatã de a menține conectivitatea globalã.

Cu siguranțã, cel mai fascinant aspect al Internetului îl constituie ideea de libertate: libertatea cunoașterii, a informațiilor, a schimbului de opinii. Internetul reprezintã azi cel mai deschis și democratic sistem de comunicare. Ofertantul de rețea pune la dispoziție numai cãile de comunicare, suportul. Ei nu pot sã influențeze cosiderabil ansamblul de opinii și informații din rețea.

Internetul este o structurã mereu crescândã de dimensiuni gigantice, necontrolabile, nesupravegheabilã. Expeditorii și adresanții rãmân relativi anonimi, mesajele se cripteazã și devin ilizibile pentru autoritãți. Internetul se întinde peste granițe și evident se pune problema unei forme de cenzurã. Ce se poate face și ce nu se poate face în rețea? Unde intervine statul, guvernul și care este rolul acestuia în protecția cetãțenilor și companiilor din rețea?

Mobilitãții personale, caracteristica societãții industriale, i se asociazã mobilitatea spiritualã cu ajutorul accesului la informații prin intermediul rețelelor. Internetul este unul dintre mijloacele prin care omul modern poate scutura jugul birocrației. Informația transmisã prin Internet traverseazã granițele și împiedicã statele sã guverneze prin autoritate, minciunã și manipulare. Propaganda nu mai are forța din perioada dominației radioului și televiziunii.

În termeni practici, pentru a pãtrunde în orizonturile deschise de gigantica poartã a Internetului, calculatorul personal «comunicã» simultan cu un alt calculator sau cu milioane de calculatoare din lume.

Zeci de mii de rețele pretutindeni pe globul pãmântesc se interconecteazã, schimbând informații între ele; milioane de oameni folosesc acest sistem în fiecare zi. Internetul este o adevãrata casetã cu surprize.

Unii spun cã este ca și cum ai avea pe statul de platã peste 30 de milioane de consultanți, în toate domeniile imaginabile, și pe care nu trebuie sã îi plãtești. Poți sã cauți rãspunsuri la orice întrebare posibilã, sã trimiți mesaje și documente oriunde în lume într-o secunda (poșta electronicã sau e-mail), poți sã îți faci cumpãrãturile pe alt continent (e-commerce), sã asculți muzicã, sã vizitezi galerii de artã, sã citești cãrți, sã stai de vorba în timp real cu oameni din toate colțurile lumii, pe orice subiect, sã aflii ultimele știri din lume în orice limbã, sã joci jocuri, sã obții software gratuit, sã te implici pe piața bursierã, sau doar sã pierzi vremea navigând printr-o lume de culori, imagini și sunete.

Internetul este un instrument de afaceri valoros, pentru corespondența zilnicã, pentru promovarea produselor și serviciilor, devenind, pe zi ce trece, parte integrantã a afacerii, ca telefonul sau faxul.

1.3. «e » – viitorul prefix al vieții noastre

Litera «e» desemneazã prescurtarea uzualã pentru cuvântul «electronic» și a devenit treptat prefixul de identificare a tuturor acțiunilor economice, sociale ori de altã naturã care folosesc ca suport Internetul.

Prefixul în cauzã a fost pentru prima datã folosit pentru a desemna termenul de poștã electronicã – e mail – fiind popularizat astfel și extins asupra altor noțiuni : e-business, e-commerce, e-marketing, e-banking, e-books, ș.a.m.d.

Într-o lume dominatã de micul e, într-o lume care nu contenește a vorbi despre e-business (afaceri electronice), e-commerce (comerț electronic), o lume care devine practic e-everything (e-orice), existã un concept interesant care pune în evidențã una dintre cele mai importante facilitãți oferite de reteaua Internet omenirii: capacitatea de comunicare dincolo de granițe, de timp și spațiu. Aceastã facilitate constã în crearea așa numitelor comunitãți electronice sau comunitãți virtuale (e-communities).

Impactul extraordinar al tehnologiilor noi, revoluționare, deci tot ceea ce este sau devine e, iși pune amprenta asupra întregii vieți economice, sociale, culturale a omenirii și guverneazã practic toatã lumea modernã.

1.4. E-communities (comunitãți electronice) – punctul de plecare al afacerilor electronice

“O comunitate electronicã (E-Community) este un grup de oameni în schimbare constantã care colaboreazã și își împãrtãșesc ideile in cadrul unei rețele – în acest caz Internetul. Astfel pot fi în permanențã noi intrãri, idei, gânduri și cunoștinte care pot fi împãrtãșite în aceastã platformã electronicã.” (sursa: Web Communities – the Gartner Group, 1998) .

Pe Internet, exact ca și în realitate, oameni cu interese comune se întrunesc în comunitãți, pentru a discuta sau a asculta tematicile preferate.

Comunitãțile electronice pot diferi din punctul de vedere al calitãții, fiind mai simple sau mai complexe, datoritã folosirii de instrumente diferite. Aceasta înseamnã cã se pot gãsi pe de o parte comunitãți electronice care lucreazã cu simple sãli de chat (grupuri de discuții interactive), unde participanții se întâlnesc pentru a discuta un anumit subiect, iar pe de altã parte sunt platforme foarte sofisticate care oferã mult mai multe facilitãți tehnice.

Ideea de bazã este însã ca oamenii și interacțiunea lor definesc o comunitate virtualã si nu standardul tehnicii și instrumentelor folosite.

Pentru a funcționa, o comunitate virtualã are nevoie de trei componente: organizația, obiectivele și instrumentele. (Figura 1.1)

Figura 1. – Structura e-community

Organizația, un veritabil organism viu, cuprinde trei elemente de bazã:

membrii organizației (cum ar fi indivizii, IMM-urile, autoritãțile locale, etc.), structura acesteia;

procesele care se întâmplã acolo în mod oficial și neoficial;

interacțiunea, comunicarea între membri.

A doua componentã a unei comunitãți electronice o formeazã obiectivele participanților. Fiecare individ sau organizație care face parte dintr-o comunitate de orice fel are anumite motive (de exemplu sã ajute oamenii prin participarea într-o organizație de caritate).

De asemenea, într-o comunitate virtualã, participanții au și obiective foarte personale, care pot diferi de obiectivul comunitãții ca întreg. Exemple de astfel de obiective pot fi: pentru un individ- împãrtãșirea cunoștințelor despre literatura SF sau pentru un IMM -obținerea de informații de piațã.

A treia componentã sunt instrumentele, absolut necesare pentru realizarea unei comunitãți electronice. Instrumentele pot fi simple, ca e-mail-ul (poșta electronicã) și mailing list-ul (listele de adrese de poșta electronicã), sau complexe și sofisticate, cum ar fi aplicațiile integrate în website-ul companiei.

Instrumentele pot fi împãrțite în trei categorii :

Servicii Web, care oferã piețe și informații (e-mail, cluburi, licitații, etc.)

Aplicații, care conecteazã și coordoneazã oameni și administreazã rețele de relații (mesageria on line, grupuri de știri, forumuri de discuții, chat-uri, instrumente organizaționale integrate ca Outlook, telefonie prin Internet, etc.)

Echipamente, care permit conectarea (agenda electronicã, calculatoare portabile -laptop, PC, palmtop, telefon mobil, mai nou se vorbește din ce în ce mai mult de ecipamente “wireless” – fãrã cablu, etc.)

Într-o abordare puțin diferitã a conceptului, în cadrul unei comunitãți electronice se pot defini 4 grupe de programe utilizate :

Cu conținut creat de membri: pagini profil create de utilizator, jurnale, cataloage de produse, etc.

Evenimente Online: Seminarii, sesiuni expert, show-uri comerciale virtuale, târguri-expoziții virtuale, etc.

Interacțiune de la membru la membru: forumuri de discuții, liste de discuții pe email, conferințe virtuale, etc.

Cu o razã largã de acțiune: programe de știri, programe de voluntari, programe de recunoaștere, etc.

Cele trei componente (organizația, obiectivele individuale și instrumentele tehnice) împreunã, definesc conținutul (C) al comunitãții electronice.

Fãrã a avea acest scop clar, fãrã a ști de ce existã Comunitatea și care sunt obiectivele acesteia, nu este posibil sã fie definitã ca o comunitate funcționalã. Obiectivele indivizilor nu este obligatoriu sã fie aceleași cu obiectivele gazdei (ale companiei).

De exemplu, dacã obiectivul clar al mașinii de cãutare yahoo.com este sã facã bani, indivizii care participã în aceastã comunitate virtualã au obiective ca împãrtãșirea de cunoștinte sau schimbul de idei și gânduri. În orice caz ambele sunt necesare pentru buna funcționare a comunitãții electronice.

În consecințã, IMM-urile trebuie sã-și cunoascã obiectivele și sã defineascã clar un obiectiv comun înainte de a forma sau a face parte dintr-o comunitate virtualã.

Comunitãțile electronice se pot diferenția în patru grupe principale, dupã motivarea lor: comunitãți de scop, comunitãți de practicã, comunitãți de circumstanțe și comunitãț de interese.

Comunitãți de scop

Aceste comunitãți servesc un scop funcțional. Sunt formate din oameni, care încearcã sã atingã obiective similare prin împãrtãșirea experienței, sugerând strategii pentru atingerea obiectivelor și schimbând informații. Ei se sprijinã reciproc prin furnizarea de valoare adãugatã. Exemple: colecționari de antichitãți (www.icollector.com), cumpãrãtori de masini (www.autobytel.com).

Comunitãți de practicã

Cei care conduc astfel de comunitãți sunt oameni care împãrtãșesc aceeași profesiune. Prin schimburi profesionale, utilizatorii pot beneficia de experiențã și expertizã comunã în anumite domenii. Astfel apar rețele de relații și deseori aceasta se traduce în venituri comerciale prin oferirea de oportunitãți business to business ( tranzacții între doi sau mai mulți parteneri de afaceri). Exemple de astfel de comunitãți sunt cele de: medici (www.webmd.com), avocați (www.law.com)

Comunitãți de circumstanțe

Aceste comunitãți sunt similare comunitãților de practicã, dar în loc de a fi conduse de profesiune, sunt conduse de circumstanțe ale vieții sau poziției. Comunitãțile de circumstanțe diferã de comunitãțile de practicã în sensul cã nu au tendința de a implica terțe pãrți, cum ar fi clienți sau furnizori. Ele sunt mai mult construite în jurul unor cicluri de viațã. Exemple: adolescenți (www.alloy.com), evrei (www.jewish.net), colegi (www.colegi.ro).

Comunitãți de interese

Membrii acestor comunitãți împãrtãșesc o pasiune sau un interes comun. Ei schimbã idei, gânduri și informații despre un anumit subiect, dar nu cunosc foarte mult în afara acestui domeniu. Exemple: fani rugby (www.rugby365.com), iubitori de muzicã (www.mp3.com),

Toate cele patru categorii pot avea în plus o funcțiune specialã: pot fi folosite ca și Comunitãți de afaceri (Business Communities). Indiferent pe baza cãreia din motivațiile menționate mai sus au fost create, dintr-un anume motiv (participanți interesanți, mãrime, etc.), aceste comunitãți au fost folosite pentru afaceri. (Figura 2)

Figura 1.2. – Tipologia comunitãților electronice

De exemplu, oameni care au dorit sã împãrtãșeascã informații despre antichitãți au început sã comercializeze astfel de bunuri. Sau o companie care își construiește un site focalizat pe e-business (afaceri electronice) și descoperã ca utilizând acest tip de afacere este posibil și util (de exemplu din creșterea numãrului de clienți, etc.) sã atragi oameni, clienți, furnizori, alte companii, etc., care sã participe la o comunitate și sã interacționeze unul cu altul. În acest fel diferitele funcțiuni ale afacerilor electronice (e-business) și comunitãților electronice (e-communities) sunt combinate, rezultând un posibil avantaj pentru IMM-uri. Exemple de mari comunitãți de afaceri (business) ar fi ebay.com sau amazon.com.

Marele beneficiu oferit de comunitãțile electronice (e-communities) este posibilitatea de interacțiune multi-direcționalã între participanți. Se pot împãrtãși idei și cunoștințe nu numai cu cei care sunt fizic lângã noi, ci pe o scarã mult mai mare.

Participanții își oferã cunoștințele, astfel, creând valoare fãrã compensare materialã iar, spre deosebire de mass-media, audiența poate interactiv sã punã întrebãri și sã schimbe experiențe.

Comunitãțile electronice care se bazeazã pe conținut generat de utilizatori (ca SF, muzica, sport etc.) sunt și ele auto-perpetuabile – cu cât este mai mare conținutul disponibil, cu atât mai atractive devin. Creșterea numãrului de utilizatori înseamnã creșterea posibilitãții de a folosi acea comunitate ca o comunitate virtualã.

Dacã o comunitate virtualã, care oferã schimb de informații multi-direcțional, este folositã de un mare producãtor și micii sãi furnizori pentru tranzacții business to business, în scurt timp furnizorii vor începe sã comercializeze produse între ei și sã creeze astfel valoare adãugatã. Ei pot începe cooperãri și furnizeazã rãspunsuri cãtre alții. Rãspunsurile furnizate într-un forum al comunitãții tind sã fie mai oneste și mai sigure decât analizele de piațã.

Alt important avantaj al comunitãților electronice este cã odatã ce s-a atins un numãr mare de utilizatori, noi membri interesați de subiect vor alege acest forum în locul celor aparținând concurenței. Nimãnui nu-i place sã converseze într-o camerã goalã, și dacã utilizatorii cautã vânzãtori sau cumpãrãtori, vor gãsi mult mai mulți într-un forum aglomerat. Astfel comunitãțile electronice creazã bariere semnificative pentru intrarea unor noi competirori în domeniu și permit unei companii sã capitalizeze.

Este evident ca vor apãrea din ce în ce mai multe instrumente care sã permita o mai mare integrare între elementele legate de comerț, conținut și comunicare ale unui site de comerț electronic.

2.CE ESTE “e-BUSINESS-UL”?

Pe plan mondial și european societatea informațională a produs mutații majore în activitatea întreprinderilor generând inițial conceptul de comerț electronic care ulterior a căpătat noi valențe devenind e-business sau afaceri realizate prin mijloace electronice.

2.1. Definiții. Concepții în legãturã cu “e-business-ul”.

2.1.1. Definirea “e-busines-ului”. Ce sunt afacerile electronice?

Comerțul electronic, care în termenii unei definiții generale include orice formă de activități economice realizată de telecomunicații a apărut pe plan mondial prin anii 1970 dar a cunoscut modificările cele mai importante odată cu trecerea la tehnologiile multimedia și Internet care au condus la definirea comerțului în formă dematerializată, produsele fizice, materialele fiind înlocuite cu imaginile acestora.

Crearea magazinelor și centrelor comerciale virtuale au condus la apariția noilor operatori în lanțul de distribuție: furnizori de servicii Internet, producătorii de site-uri, organizatori de piețe electronice, mijloace de plată electronică, autorități de certificare a semnăturii electronice. În Europa și SUA “companiile virtuale” sunt o realitate.

Dintre principalele activități care se realizează în prezent electronic enumerăm:

publicitate;

acțiuni promoționale (târguri și expoziții virtuale, supermarketinguri etc.);

livrări on-line de conținut digital (software, ziare, reviste, cărți, muzică, jocuri electronice);

operațiuni bursiere;

comerț cu titluri negociabile (acțiuni, obligațiuni, titluri de credit);

transfer de fonduri;

licitații pentru proiecte și achiziții publice;

marketing direct;

servicii pre și post-vânzare;

consultanță de specialitate;

comenzi de produse/servicii (înregistrarea la târguri, hotel, rezervări bilete etc.).

Revoluția produsă de Internet în domeniul comerțului electronic poate fi sintetizată în câteva aspecte esențiale:

globalizarea afacerilor, Internetul fiind un sistem deschis, permite accesul IMM-urilor la piața globală;

reducerea și eliminarea intermediarilor, făcând posibil contactul direct între furnizori și clienți;

schimbarea naturii pieței dintr-o locație fizică în una virtuală;

oferirea de noi oportunități de afaceri, schimbând tipul și forma relațiilor comerciale.

Conceptul de e-business mult mai larg decât comerțul electronic se bazează pe crearea comunităților de afaceri electronice în care clenții, partenerii, furnizorii și salariații unei întreprinderi sunt online pe Internet, partajând în comun cele mai recente informații, asigurând funcționarea întreprinderii cu o eficiență considerabil sporită.

E-business schimbă fundamental și profund afacerile tradiționale, modificând tehnologiile, procesele, structurile și cultura organizației.

Vom analiza aceastã noțiune plecând de la termenul de “business” (în românește – afacere) care desemneazã, în sens larg, ansamblul activitãților comerciale, financiare, industriale ori de altã naturã prestate de o firmã sau întreprindere. O afacere poate cuprinde mai multe domenii (activitãți) precum: dezvoltarea produsului, marketing, management, resursele umane, contabilitate, relații cu clienții și furnizorii, ș.a.m.d. Afacerile pot fi de mare sau mai micã amploare, locale sau globale, tradiționale sau globale.

Desigur, principalul scop al unei afaceri este acela de a genera profit. Pe lângã acest deziderat, o afacere poate fi beneficã din urmãtoarele motive: contribuie la creșterea veniturilor statale, genereazã noi locuri de muncã, determinã un oarecare prestigu social pentru proprietari, poate îmbunãtãți satisfacerea nevoilor consumatorilor, are rol în dezvoltarea de ansamblu a societãții.

Profitul, rațiunea de a fi a oricãrei afaceri, poate fi generat în urmãtoarele moduri:

prin creșterea veniturilor:

prin crearea de noi produse

prin pãtrunderea pe noi piețe (expansiune)

prin vânzarea de mai multe poduse acelorași clienți (up-selling)

prin adãugarea unor servicii suplimentare pentru produsele și clienții existenți (cross-selling)

prin reducerea cheltuielilor:

reducând costurile operaționale

reducând costurile infrastructurii

ameliorând productivitatea muncii

Plecând de la aceste premise, “e-business-ul”, adicã afacerile electronice, desemneazã acea parte a afacerilor care folosesc ca suport Internetul. Întrucât, așa cum am arãtat în capitolul anterior, Internetul oferã noi resurse pentru dezvoltarea oricãrei activitãți umane, noțiunea de “e-business” diferã în mod substanțial de “business-ul” tradițional.

Deși existã destule contradicții cu privire la termenul în cauzã, “e-business-ul” desemneazã afacerea care utilizeazã aplicații informatice și tehnologii de comunicații în relațiile cu alte firme, în interiorul propriei firme sau în interacțiunea cu clienții ori administrația.

Plecând de la aceastã definiție, putem dezvolta alte noțiuni:

Business-to-Business (B-2-B sau BTB) cuprinde toate tranzacțiile ce se efectueazã între doi sau mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazeazã, de obicei, pe sisteme extranet, ceea ce înseamnã cã partenerii de afaceri acționeazã pe Internet prin utilizarea de nume și parole pentru paginile de web proprii. În termeni practici, în aceastã categorie poate fi orice firmã care utilizeazã Internetul pentru a comanda de la furnizori, pentru a primi facturi și a efectua plãți.

Business-to-Consumer (B-2-C sau BTC) se referã la relațiile dintre comerciant și consumatorul final, fiind considerat comerț electronic cu amãnuntul. Aceastã categorie s-a extins foarte mult datoritã World Wide Web : existã acum mall-uri pe tot Internetul care oferã toate tipurile de bunuri de consum, de la prãjituri sau vinuri, la calculatoare și automobile.

Business-to-Administration (B-2-A sau BTA) acoperã toate tranzacțiile dintre firme și autoritãți administrative locale sau centrale. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, licitațiile publice lansate de guvern sunt publicate pe Internet iar firmele pot rãspunde pe cale electronicã. O asemenea inițiativã a avut, recent, și guvernul român. În momentul de fațã, aceastã categorie este într-o fazã de dezvoltare primarã, dar se așteaptã o extindere rapidã, mai ales în contextul în care guvernele și alte autoritãți folosesc propriile metode de promovare a comerțului electronic. Aceastã categorie ar putea, în viitor, sã fie utilizatã și pentru plata TVA sau a impozitelor firmelor.

Business-to-Employee (B-2-E) se referã la tranzacțiile din interiorul unei firme, destinate personalului angajat al firmei și efectuate prin sistemul intranet propriu.

Anexa 2.1. – “Relațiile e-business-ului” este în mãsurã sã ilustreze grafic aceastã clasificare.

Pentru a înțege mai bine termenul de e-business vom recurge la urmatoarea figurã :

Figura 2.1 – Structura e-business

Dupã cum se poate observa e-business-ul include atât activitãți comerciale (reprezentate de comerțul electronic sau e-commerce), cât și activitãti noncomerciale, spre exemplu furnizarea de informații (de exemplu portal-urile), interacțiunea cu clienții (CRM – Customer Relationship Management), chat, mail, etc.

Comerțul electronic (e-commerce) este o componentã a afacerilor electronice care cuprinde totalitatea activitãților de aprovizionare-vânzare. Aici se regãsesc operațiunile de marketing online, vânzari-cumpãrãri online, suport pentru produsele vândute, etc.

Pentru unele firme, comerț electronic înseamnã orice tranzacție financiarã care utilizeazã tehnologia informaticã. Pentru altele, noțiunea de comerț electronic acoperã circuitul complet de vânzãri – inclusiv marketingul și vânzarea propriu-zisã.

Mulți oameni considerã comerțul electronic ca fiind orice tranzacție comercialã condusã electronic pentru cumpãrarea unor produse cum ar fi cãrți, CD-uri, bilete de cãlãtorie și altele.

Dar, comerțul electronic are, în sens larg, un impact mult mai profund asupra evoluției afacerilor și cuprinde, în fapt, nu numai noile achiziții comerciale ci și totalitatea activitãților care susțin obiectivele de marketing ale unei firme și care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzari, plãti, activitãți post-vanzare, servicii cãtre clienți, etc.

Comerțul electronic dã posibilitatea firmelor sã devinã mai eficiente și flexibile în modul intern de funcționare, sã conlucreze mai strâns cu furnizorii și sã devinã mai atente fațã de nevoile și așteptãrile clienților. Permite companiilor sã selecteze cei mai buni furnizori, indiferent de localizarea lor geograficã și sã vândã unei piețe globale.

Internet commerce este componenta comerțului electronic care folosește ca suport Internetul. Aceastã formã de comerț electronic câștigã teren zi de zi în fața celorlalte forme de e-commerce.

Datoritã complexitãții Internetului, a fost necesarã delimitarea noțiunii web commerce de internet comerce.

Electronic Data Interchange (EDI) desemneazã schimburile business-to-business de documente, date și altele. Obiectul acestei categorii de e-business îl pot reprezenta facturi, chitanțe sau orice alte documente în raporturile dintre douã firme.

Electronic Funds Transfer (EFT) cuprinde transferul electronic al fondurilor între douã pãrți (care pot fi douã firme, clienți și firmã, etc.).

Atât EDI, cât și EFT se pot realiza electronic, via Internet sau prin intermediul web-ului.

2.1.2. Diferențe între afacerile electronice și cele tradiționale. Avantaje.

Dacã pânã acum transformãrile cele mai rapide se petreceau în industria TI, asistãm acum la o influențã pe care aceastã industrie o exercitã asupra altor domenii. Unul dintre ele este motorul întregii noastre civilizații:domeniul economic.

Aflați în pragul unei schimbãri de proporții, vom descoperi cã nu ne vom mai întâlni pentru a încheia o afacere, nu vom mai plãti prin modalitãțile cu care ne-am obișnuit, nu ne vom mai deplasa pentru a gãsi ceea ce ne trebuie, și nici salariul sau veniturile nu vor mai veni dintr-un singur loc așa cum ne-am obișnuit pânã acum.

Și, mai important, vom putea câștiga milioane de dolari în timpul somnului, când oamenii de pe cealaltã emisferã ne vor dezvolta propria afacere. Totul datoritã internetului.

Evaluatã în prezent la 53 miliarde de dolari, economia internet va depãși în urmãtorii patru ani pragul de un trilion de dolari, având o ratã anualã de creștere de 87%, potrivit estimãrilor prezentate de Gartner în cadrul unui raport lansat la Londra la sfârșitul lunii octombrie

Gartner a clasificat companiile în trei mari categorii:

companii dot.com, care își desfãșoarã activitatea doar pe web și care reprezinta o provocare pentru afacerile tradiționale.

companii hibrid, companiile tradiționale pentru care internetul reprezintã un canal suplimentar de distribuție, care permit comanda și plata online prin intermediul siturilor proprii.

companii Brochurewaves, care folosesc internetul pentru a furniza informații despre activitatea lor, despre serviciile și produsele pe care le comercializeazã, fãrã posibilitatea de comandã sau platã online.

companii “tradiționale”, care nu folosesc internetul în nici un mod, preferând sã pãstreze modalitatea clasicã de a face afaceri.

Gartner a organizat și 116 interviuri în Orientul Mijlociu și Europa de Est cu diverse organizații implicate în economia internet (utilizatori, furnizori de servicii internet, oficiali guvernamentali) discutând în detaliu și cu 15 investitori din Europa Occidentalã.

O parte din date au fost obținute de Gartner în cadrul programelor permanente de cercetare care acoperã domeniul telecomunicațiilor, internetului și piețelor de comerț electronic.

Întrebați despre atitudinea pe care o au fațã de importanța și relevanța internetului,peste 75 % din cei intervievați au fost de acord cã internetul reprezintã o schimbare fundamentalã și ireversibilã pentru toatã lumea în modul de desfãșurare a afacerilor, 85% au fost de pãrere cã e-commerce-ul reprezintã o schimbare majorã în industrie și o direcþie pe care doresc sã o urmeze iar 12% considerã cã este prea devreme pentru a-și exprima o pãrere și preferã sã aștepte, pentru a vedea cum evolueazã lucrurile.

În aceste condiții, se pune problema unei comparãri a celor douã moduri de afaceri, pentru a identifica avantajele și slãbiciunile fiecãreia, eventual motivele pentru care tebuie fãcut pasul spre e-business, ori pãstratã modalitatea tradiționalã.

Ca și scop, nu existã prea mari diferențe între e-business și afacerile tradiționale. Ambele au ca deziderat principal generarea și maximizarea profitului. Diferențele apar la modul în care sunt gestionate afacerile, la felul în care sunt speculate facilitãțile tehnologiilor IT.

Dezvoltarea unui e-business înseamnã regândirea întregii infrastructuri a companiei – indiferent de dimensiunea acesteia – pentru ca departamentele sã vadã unde își spune cuvântul tehnologia. Un e-business trebuie sã lase tehnologia sã îmbunãtãțeascã fiecare aspect al procesului de lucru.

Necesitatea unui progres continuu și capacitatea de permanentã adaptare este ceea ce face ca afacerile electronice sã fie atât de puternice și atât de descurajator în același timp. Companiile care își modificã fluxul de lucru în funcție de transformãrile tehnologiei, care își examineazã permanent strategiile, au înțeles cã e-business nu este un punct final al unei investiții, ci un proces în continuã evoluție.

Se poate observa cã Internetul deschide noi oportunitãți pentru o afacere. Aceasta se poate traduce prin venituri mai ridicate și costuri reduse, ceea ce are ca efect, indubitabil, creșterea profitului. Pentru o firmã care a recurs la e-business, s-a observat cã costurile de aprovizionare s-au redus cu 5-10%. De asemenea, nu poate fi ignoratã posibilitatea firmelor de a pãtrunde pe noi piețe. În fapt se vorbește de internet ca o “piațã globalã” la nivelul întregii omeniri.

Desigur, existã încã multe discuții cu privire la securitatea tranzacțiilor online, traduse într-o ușoarã neîncredere a multora de a acționa pe Internet. La acest neajuns al afacerilor electronice fațã de cele tradiționale trebuie sã rãspundã noile tehnologii, a cãror sarcinã este de a spori securitatea tehnologiilor la care recurge e-business-ul.

Cu toate acestea, tendința dominantã este aceea de a transforma un “business” obișnuit în e-business. Motivele trecerii de la modalitatea tradiționalã la cea electronicã de a face afaceri sunt, în mare, urmãtoarele:

expansiunea pieței, segment nou de cumpãrãtori;

vizibilitatea;

promptitudinea;

noi servicii pentru parteneri/ consumatori;

costuri reduse (producție, ambalare, transport);

reducerea conflictelor cu clienții.

Firesc, implementarea unui e-business aduce cu sine o serie de avantaje, de care o afacere tradiționalã nu poate beneficia sau beneficiazã mai greu:

accesibilitate globalã, vânzãri oriunde în lume;

relații strânse B2B (via EDI);

mostre de produse/ servicii gratuite;

produse mai ieftine;

informații la zi, 7 zile/ sãpt., 24h;

obținerea profilului utilizatorului.

O multitudine de firme utilizeazã Internetul pentru publicitate. Marketingul prin Internet este o oportunitate pentru a crea imaginea unei firme și pentru a atrage clienți. Firmele furnizeazã informații tehnice și utilizeazã pagina de web ca o platformã pentru lansarea noutãților firmei. Folosind propriul website ca pe un magazin, ele ofera produse și preiau comenzi.

Diferențe e-business – afaceri tradiționale

Tabel nr.2.1

Intreprinderile moderne sunt caracterizate printr-o cerere din ce în ce mai mare, prin existența unei competiții la nivel mondial și prin sporirea permanenta a asteptãrilor clienților. Ca sã poatã raspundã acestor cerințe, intreprinderile de pe tot globul sunt în plin proces de tranformare organizaționalã și a mdului lor de funcționare. Comerțul electronic este o cale prin care se faciliteazã și sprijinã aceste schimbãri, la scarã globalã.

Tranzacționarea electronicã a mãrfurilor și serviciilor constituie o extensie a comerțului actual. Se obține astfel o eficiențã sporitã, în sensul reducerii costurilor și în ceea ce privește efectul marketingului, îmbunãtãțindu-se relația beneficiar-client. Comerțul electronic faciliteazã și cooperarea între firme: reduce costurile de marketing și de livrare, susține strategia de marketing a firmei și ofera acces pe noi piețe.

În viitorul apropiat, comerțul electronic va avea un impact puternic asupra competitivitãții firmelor. Mai mult, comerțul electronic nu este restricționat de frontierele statelor dar depinde de existența sau inexistența rețelelor de computere, de existența sau inexistența infrastructurii bancare care sã permitã efectuarea plãților prin Internet.

Comerțul electronic permite chiar și celor mai mici furnizori, indiferent de proveniența lor geograficã, sa fie omniprezenti și sã facã afaceri în întreaga lume Comerțul electronic influențeazã pozitiv nu numai activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, dar vine și în sprijinul clienților, oferindu-le nenumãrate opțiuni.

2.2. Tehnologia IT – suportul e-business

Instrumentele comerțului electronic sunt de aceeași naturã, electronice, cu același rol de-a accelera comunicarea internã sau externã a întreprinderii, conducând la dezvoltarea serviciilor primite de client. Ele diferã ca locuri de amplasare și relații la care se referã.

E-business, m-business, B2B, B2C si P2P sunt concepte și sigle ce nu existau la începutul anilor 1990. Comerțul electronic a fost definit de IBM în prima jumãtate a anilor 1990, fiind cea mai importantã componentã a termenului e-business, urmând ca sfera de cuprindere a afacerilor electronice sã cuprindã ulterior multe alte domenii.

E-business este un termen relativ nou, care la începutul anilor 2000 se bazeazã pe utilizarea unor infrastructuri IT deosebit de puternice, cuprinzând în primul rând accesul la rețeaua Internet și la alte rețele de tip WAN (Wide Area Network), precum și pe aplicații software și servicii de comunicații oferite de furnizorii de servicii Internet (ISP) și de aplicații la distantã (ASP), în scopul rezolvãrii afacerilor organizațiilor și clienților.

Termenul m-business (comert mobil) a apãrut la sfârșitul anilor 1990 și are același înteles cu cel de e-business, dar activitãțile sunt efectuate de la un telefon mobil sau alt dispozitiv mobil cu acces la Internet, deocamdatã, în Europa, doar pe baza protocolului WAP. Activitãțile desfãșurate prin acest sistem sunt mai restrânse decât cele prin e-business, urmând ca din 2004-2005, odatã cu lansarea completã a generatiei GSM de a treia generație (3G), ele sã cunoascã o dezvoltare mai rapidã.

Piața de aplicații software pentru comertul electronic și activitãțile conexe este formatã din afacerile de interes comun sau reciproc dintre cumpãrãtori-furnizori la nivel de firme (B2B – Business to Business), precum și pentru atragerea și satisfacerea clienților prin vânzãri și servicii prin Web (B2C – Business to Consumer). Aceste componente ale industriei Internet se îndreaptã rapid spre noi cãi de profit (P2P – Path to Profit), pe baza tehnologiilor hardware/software oferite prin Internet.

Dacã pânã în prezent alianțele dintre investitori – fie B2B, fie pentru B2C – tolerau întoarcerea profitului în 3-4 ani, în prezent investitorii/acționarii care dețin capitalul social subscris si vãrsat doresc planuri rapide de aflare a noilor cãi de profit – P2P – astfel încât ținta de profitabilitate sã fie la mai puțin de un an de la data ofertei publice inițiale.

Economia Internet înseamnã servicii IT la robinet. În viitor, consumatorii și organizațiile de toate tipurile vor putea spune adio lumii complicate și scumpe a mainframe-urilor și serverelor, routere-lor și rețelelor de comunicații, teraocteților și gigaherților. Într-o societate informatizatã, tot suportul hardware/software și de comunicații înglobat sub sigla IT&C va putea fi reîmpachetat și oferit sub forma de servicii “la robinet”, foarte usor de utilizat și plãtite în funcție de cât s-a consumat sau “cât a curs la robinet” sub formã de taxe lunare sau pe numãr de operații/secundã, fãcând din Internet o parte integrantã a nevoilor zilnice ale fiecãrui om.

Practic, consumatorii vor putea apela la orice fel de serviciu, atât de la birou, cât si de acasã, plãtind la sfârșitul fiecãrei luni o “facturã pentru tehnologie” – la fel ca cele pentru luminã sau încãlzire – bazatã pe taxarea a cât de mult acestia au utilizat “robinetul de tehnologie”. Datoritã dezvoltãrii și rãspândirii rețelelor și conexiunilor de bandã largã spre zonele de locuit și spre rețelele mobile, fãrã fir, orice persoanã va putea sã se conecteze oricând și ori de câte ori va avea nevoie prin canale de comunicatii oferite de aparatura informaticã personalã mobilã.

Impactul industriei si economiei prin Internet si al comunicațiilor mobile asupra industriei IT devine pe zi ce trece atât de puternic, încât a depãșit pe cel al introducerii PC-urilor în 1981. În loc sã vândã computere la organizații și persoane particulare, producãtorii și furnizorii de echipamente și servicii vor furniza la scarã national-globalã o vastã rețea de centre de prelucrare și stocare a datelor asemãnãtoare centralelor electrice. Aplicațiile software vor fi oferite online în funcție de cerere – efectuatã prin Web – în locul cutiilor actuale cu CD-uri și manuale de instalare și utilizare, care de obicei chinuie cumpãrãtorul în privința instalãrii întrucât necesitã ori hardware adițional, ori alte elemente de detaliu, accesibile doar în urma apelãrii centrului autorizat al furnizorului.

În același fel se va produce și consultanța în domeniul înaltei tehnologii IT, foarte scump plãtitã, întrucât cei mai mulți vor deveni consultanți independenți sau grupuri pe diverse domenii Internet, cu propria paginã Web și un cont bancar pentru e-business/e-consulting, astfel încât sã ofere cu costuri minime sfaturile și ideile optime pentru organizația ce face apel la ei.

Aspectul administrativ organizațional va suferi schimbãri profunde, pe mãsurã ce industria înaltei tehnologii se va dovedi o forțã capabilã sã transforme afacerile în afaceri electronice. Întreprinzãtorii secolului XXI pot sã renunțe la crearea unei organizații cu structura internã clasicã – contabilitate, vânzãri si relatii cu clientii. În schimb, împreunã cu acționarii, un întreprinzãtor va putea sã își concentreze atenția asupra unor elemente cheie, cum ar fi proiectarea de produse și servicii, putând sã contracteze și subcontracteze în afara organizației celelalte funcții bazate pe IT și contactând prin Web specialiștii și consultanții din domeniile amintite. În loc de a lansa un nou produs în câteva luni, întreprinzãtorii îl vor putea lansa în câteva sãptãmâni, ținând cont de rapiditatea și simultaneitatea ofertelor posibil de primit de la mai multe firme specializate pe fiecare domeniu de interes.

Astfel, o nouã organizatie poate sã ia ființã sub forma unui nod în Internet și sã poatã oferi sau culege serviciile de care are nevoie ea însãși sau partenerii de afaceri prin Web.

Pe mãsurã ce Internetul devine tot mai rapid (prin adãugarea lãțimilor extinse de bandã necesare traficului de volume mari de date la viteze mari), mai fiabil și mai sigur (pe baza adãugãrii de noi protocoale de securizare și acces compatibile IP), marile organizații încep sã se debaraseze de grija IT, realocând activitãtile interne bazate pe IT în sarcina unor companii externe specializate și își concentreazã atentia spre nucleul afacerilor electronice.

Dintre serviciile interne la care se renunțã în favoarea subcontractanților se numãrã cele de e-mail, organizarea și întretinerea paginilor de web-site ale organizației, precum și portalurile extranet-ului. Spre exemplu, în 2000 organizațiile din SUA vor cheltui 300 miliarde USD pe echipamente și servicii IT, dar numai 33% din proiectele majore de software ajung sã fie amortizate și sã economiseascã banii acționarilor sau sã accelereze vânzãrile. De aceea se preferã subcontractarea altor activitãți de o și mai mare amploare, cum ar fi proiectele IT/MIS (Management Infrastructure Services).

Aceste transformãri în politica marilor organizatii fațã de IT pot da o loviturã puternicã la nivel macro-economic. Subcontractarea (outsourcing) IT poate crește în medie cu 20% eficienta investițiilor în IT. Acest procent, deloc neglijabil, se datoreazã tocmai noțiunii strategice de “tehnologie la robinet”, care permite organizațiilor sã plãteascã exact pentru câtã tehnologie și putere de calcul consumã prin rețele.

Rezultatul se concretizeazã în reduceri masive ale costurilor de investitie si întretinere, cresterea productivitãții muncii, reducerea personalului pentru întreținerea echipamentelor și un câstig pentru “economia Internet”. Toate acestea nu se vor petrece imediat pe tot globul.

Diferențele de înzestrare tehnologicã la nivelul națiunilor sunt, pe toate continentele, enorme. Infrastructura IT, special comunicațiile terestre prin fibrã opticã, este foarte dezvoltatã în America de Nord și țãrile vest-europene, urmate de cele din sud-estul Asiei, care cunosc în prezent cea mai mare dezvoltare economicã din lume. Din cauza costurilor încã ridicate, tehnologiile hardware/software de vârf sunt greu de implementat în marea majoritate a țãrilor de pe glob.

Pe de altã parte, tehnologiile informatice de bazã vor trebui sã devinã mult mai de încredere, astfel încât rețeaua Internet sã ajungã la fel de fiabilã ca telefonia analogicã sau afacerile prin comenzi postale pe bazã de catalog cu oferte și platã prin cecuri trimise prin poștã. Progresele tehnologice din domeniul rețelelor de comunicații sunt axate îndeosebi pe eliminarea constrângerilor asupra vitezei de trafic digital în retea.

În plus, noile tehnologii și protocoale de securizare a accesului la Internet și a tranzacțiilor electronice se axeazã pe prevenirea introducerii oricãror virusuri și molime informatice și a intrușilor specializați în “ingineria socialã” de distrugere prin Internet, inclusiv în furturi financiare electronice. Serviciile tot mai eficiente oferite în acest sens includ procese software specializate instalate în site-uri cheie de pe Web sau la site-urile primare ale unei organizații și care sunt lansate automat spre sisteme de salvare și, eventual, de blocare a site-ului, în cazul vreunui pericol de atac software pirateresc sau de pãtrundere neautorizatã.

Este evident cã toate aceste obstacole vor fi depãșite pe rând, si robinetul tehnologic va funcționa tot mai eficient și mai fiabil. Rețeaua clasicã Internet rãmâne deocamdatã și singura rețea mondialã comercialã, întrucât rețeaua Internet2 a fost lansatã numai în scopuri de cercetare științificã. Internetul este practic o utilitate bunã la toate, prin ea trecând toate serviciile oferite pe Web-ul mondial.

Ca o suprastructurã logicã, robinetul IT va fi, de fapt, constituit dintr-o altã împletiturã de zeci și sute de mii de companii, fiecare aducându-și contribuția prin propria expertizã la nivelul unor cerinte global distribuite. Avantajul tehnologic real oferit de un robinet la Internet va depinde de modul în care facilitãțile oferite vor schimba modelul clasic de afaceri într-unul de tip electronic, și de posibilitãțile de subcontractare a celei mai mari pãrți a necesitãților unei afaceri B2B pentru a ajunge rapid în stadiul P2P.

Piata mondialã a furnizorilor de aplicatii pentru diferitele segmentele de e-business crește într-un ritm accelerat. Între 1997-2000 au apãrut peste 400 de furnizori mondiali de aplicații la distanțã (ASP), oferind “aplicatii la robinet”, ce pot rula într-o gamã de tehnologii – de la calculul integrat al organizațiilor de talie foarte mare la dispozitivele electronice personale portabile cu microprocesoare pentru aplicații multimedia de divertisment si jocuri. Atât rețeaua Internet, cât si alte rețele adiacente de tip WAN apartinând marilor corporații internaționale devin rețele centrate pe servicii.

Producãtorii IT se adapteazã rapid la acest uriaș tumult mondial, reorientându-și gamele de produse și declarându-se companii de suport al infrastructurii mondiale Internet. De exemplu, Compaq, Hewlett-Packard, Intel și Dell se declarã insistent companii de infrastructuri de rețele, iar Microsoft preferã sã își distribuie cele mai populare programe, în special seria Office, prin furnizori ASP, în loc de a le vinde pe CD.

O ratã lunarã uzualã de utilizare prin Internet a întregului pachet Office costã sub 20 USD pentru un singur utilizator.

Internetul nu rãmâne nici el la parametrii actuali. Vitezele de transfer din scheletul de bazã al rețelei Internet se dubleazã la fiecare 9 luni, obligându-i pe giganții din comunicații, începând cu AT&T, sã cheltuie anual miliarde USD pe infrastructuri de rețele cu fibre optice din ce în ce mai rapide. Se prevede cã în 2003 numãrul utilizatorilor casnici de PC care își vor fi înlocuit modemurile cu cabluri optice rapide sau conexiuni prin interfete telefonice mobile va fi de mai multe milioane.

Producãtorii de echipamente de comunicații, în frunte cu Cisco, dezvoltã tehnologii care sã ocoleascã congestia traficului în rețelele telefonice, asigurând transmisia datelor direct spre scheletul principal al retelelor WAN și Internet. Alte companii adaugã instrumente avansate de administrare, astfel încât când un sistem, dispozitiv sau site picã, traficul sau procesarea sã fie comutate automat pe alte sisteme sau redirijate automat pe alte directii, spre alte site-uri.

În totalitatea ei, urmãtoarea generatie IT vine sã inspire cele mai mari și mai extravagante investiții și inovații pomenite de la apariția PC-urilor și LAN-urilor la începutul anilor 1980. Progresele constante și rapide în tehnologiile circuitelor integrate de toate tipurile si în special în domeniul microprocesoarelor au condus la crearea unor programe tot mai puternice, creând un asa numit “cerc virtuos” al creșterii, pe mãsurã ce tot mai multe companii și oameni și-au gãsit un mod comun de a se alãtura revolutiei silențioase a IT. În timp ce industria PC-urilor a ajuns în decurs de 19 ani la o afacere globalã de 240 miliarde USD, analiștii mondiali considerã cã Internetul, cu potențialul sãu enorm de a fi contactat de orice locuitor al planetei, va furniza la scara economiei mondiale o afacere globalã de 1.500 miliarde USD pânã în 2003 numai din comerț electronic.

Pentru utilizatori, IT la robinet înseamnã cã pe mãsurã ce Internetul va fi extins din punct de vedere al capacitãtii și, implicit, al vitezei de transmisie, el se va transforma într-un tot digital conținând orice se poate digitiza, respectiv muzicã, video, cãrți electronice (e-books), televiziune interactivã, experimente de achiziții și multe altele.

Serviciile digitale vor fi nu numai mai fiabile și mai rapide, dar și tot mai usor de utilizat și tot mai ieftine, ținând cont de concurența globalã de pe Web. De exemplu, companiile de servicii livreazã deja nestânjenit muzicã digitalã gratuitã și imagini video combinate cu muzicã. Deja foarte multe companii furnizoare de infrastructuri IT construiesc centre de calcul dotate cu servere foarte puternice în scopul închirierii la companiile de servicii publice locale cum ar fi cele de prognozã meteo, anunțuri ale stocurilor la bursã, cote de pariuri sau rezervãri de bilete.

Companiile medicale vor putea monitoriza starea cardiologicã a oricãrui pacient din lumea întreagã, prin legãturile terestre, apoi mobile și vor putea apela automat serviciile de ambulantã pentru pacientul respectiv. Aceastã lansare a accesului permanent-pe-Web va oferi noile infrastructuri IT cunoscute sub denumirea de retele de informatii personale, care vor furniza clienților conectați la Net, serviciile pe care aceștia le doresc.

Companiile de tehnologie informaticã de vârf se concentreazã acum pe studiul unor componente specializate Internet, deschizând drumul unui nou stil de viatã la nivelul populațiilor lumii. Nokia a introdus în 2000 un nou dispozitiv, Home Gateway, care furnizeazã comunicații vocale și de date de mare vitezã pentru un numãr uriaș de fani ai serviciilor publice electronice și mobile, aflați acasã, la birou sau în mișcare. Clienții abonați la acest nou sistem pot avea un singur numãr de telefon pentru cel fix-analog și pentru cel mobil și o singurã adresã pentru e-mail și pentru o cãsuțã poștalã vocalã.

Toate acestea pot fi accesate de la telefonul mobil, pe baza protocolului WAP, care permite accesul la servicii utilitare simple și accesul la portaluri mobile semi-compatibile deocamdatã cu cele ale Internetului. Cele mai mari profituri vor fi realizate în viitor de companiile ce vor furniza prin Internet, orice tip de mass-media, jocuri de amuzament și alte tipuri de distracții, muzicã Hi-Fi de foarte bunã calitate, filme și în general video-digital, informații de toate tipurile din toate domeniile, servicii complete de e-business și în special de e-commerce și în general orice tip de comunicații.

Pânã în prezent, marile companii utilizatoare ale conceptului de “tehnologie la robinet” și-au concentrat eforturile pe cele douã cãi ale B2B si B2C, încercând sã-și reducã masiv și rapid costurile și sã își urgenteze proiectele de afaceri electronice. Furnizorii de tip ASP s-au specializat în livrarea de programe populare pentru nivelul diferitelor organizații, cum ar fi cele pentru resurse umane sau cele de planificare a activitãții de fabricație.

Câștigurile vor veni însã din sfera serviciilor electronice care vor fi dezvoltate pentru publicul larg, mai ales prin implicarea furnizorilor de tip ISP. Portalurile web pentru acces terestru și mobil vor permite, în special pe ramurile LAN/WAN-urilor industriale conectate la Internet, conlucrarea inginerilor și cercetãtorilor la diferite proiecte IT – microprocesoare mai rapide, supercomputere cu arhitecturi avansate și software de înaltã productivitate.

În general, atât pentru noile companii producãtoare de tehnologii IT înalte, cât și pentru cele deja stabilite, gãzduirea pe Web devine un obiectiv major. Gãzduirea de bazã pe Web, proces prin care companiile închiriazã spații și conexiuni la rețea, pornește de la un cost de maximum 10 USD pentru rularea propriului web-site și constituie o afacere globalã care va sãri, de la 1,8 miliarde USD în 2000, la 18,9 miliarde USD în 2004.

Așa numitele netsourcers (companii furnizoare de Internet), în loc de a oferi organizațiilor echipamente hardware/software și infrastructura necesare rulãrii aplicațiilor de e-business, pot derula direct în web-site-urile lor speciale toate operațiunile companiei care le-a contractat. Aceastã industrie va creste de la 5 miliarde USD în 1999 la cca. 46 miliarde USD în 2003.

Scopul final al furnizorilor de aplicații la distantã este fiabilitatea și siguranța totalã contra disfuncționalitãților și întreruperilor. Circa 0,5% din costurile uzitate pe piața mondialã sunt alocate investițiilor suplimentare în mãsuri de înaltã siguranțã și securitate, cum ar fi protecția centrelor de servere la cutremure pânã la gradul 8 pe scara Richter, pereți blindați contra incendiilor și inundațiilor, cititoare de amprente și de retine pentru verificarea accesului autorizat în centrele de calcul, servere-firewall aditionale cu sisteme ierarhizate de protecție contra virușilor și accesului neautorizat în rețea.

Pentru toate acestea este nevoie de personal specializat. Numai în SUA cererea de specialiști a depãșit anul acesta cota de 850.000 de specialiști IT, cei versați în e-business/e-commerce fiind rari și foarte bine plãtiți.

Companiile de gãzduire pe Web ajung sã plãteascã un pachet substantial valoric pentru specialiștii IT de înaltã clasã, valorând brut pânã la 1 milion USD anual. De aceea se recurge la formula consultanței electronice și a principiului subcontractãrii (outsourcing) pentru deservirea organizațiilor care nu își permit plata permanentã a specialiștilor de înaltã calificare.

O statisticã întocmitã în primul trimestru al anului 2000 aratã cã în SUA, în urmãtorii 3 ani, 57% din companii vor recurge la sistemul de aplicatii la robinet, fațã de 22% în acest an. Rata de creștere a volumului de vânzãri electronice din partea firmelor de gãzduire pe Internet, spre site-uri de tip .com este anul acesta de 50% numai în rândul marilor corporații, fațã de 25% în1999.

Practic, câștigãtorii competiției pentru tehnologia la robinet vor fi furnizorii de tehnologii de susținere a Web-ului: circuite integrate special proiectate pentru funcționarea rețelelor de comunicații de date, sisteme de comandã și control al rețelelor, respectiv mainframe-uri și servere cu arhitecturi speciale, servere de rularea aplicațiilor și serviciilor Web, componente și dispozitive bazate pe fibre optice-în special routere operând la viteze de ordinul petabitilor, terminale fixe și mobile cu firmware special încorporat pentru acces și rulare de aplicații centrate-web, sisteme și aplicații software centrate-web care vor prelucra datele organizațiilor și vor furniza informație centratã pe web, accesibilã și partajabilã în funcție de oferta proprietarilor, sisteme de facturare generalã pentru consumul de IT scursã prin robinet.

În fond, dupã circa 3 decenii de stabilizare a unor ramuri consacrate ale domeniilor IT între consumatori sau clienti și parteneri de afaceri, marile companii din sectoarele majore ale tehnologiilor de nivel înalt din IT-respectiv supercalculul, software-ul, consultanța, și telecomunicațiile – tind sã colonizeze piața de servicii.

Casele de software care erau obișnuite de peste trei decenii sã realizeze profituri uriașe din vânzarea de aplicații software la cheie cãtre marile corporații, care la rândul lor plãteau sume imense pentru licențierea software, vor trebui sã se confrunte cu acceptarea plãții unor taxe lunare de utilizare a software-ului la robinet, mai ales cã prețurile vor scãdea permanent din cauza ofertelor deschise practic nelimitate prin Internet.

Totodatã, marea parte a profiturilor obținute de producãtorii de software pe baza consultanței tehnice, a întreținerii produsului software la beneficiar, a extensiilor și a ridicãrilor anomaliilor, vor dispare întrucât produsul reintrat prin Internet se va afla permanent doar la proprietar sau fabricant.

Fabricanții originali de echipamente hardware (OEM) vor continua producția de supercomputere, mainframe-uri și servere, dar marea parte a producției va fi vândutã companiilor furnizoare de servicii peste web, a firmelor care își construiesc centrele de prelucrare a datelor pentru furnizarea de servicii locale, și firmelor care își creeazã portaluri mobile pentru susținerea traficului de servicii oferite clienților posesori de terminale mobile.

Computerele sunt vândute sau închiriate pe termen scurt sau lung, sau subcontractate, fabricanții oferind configurații și prețuri speciale, scãzute pentru marii cumpãrãtori din rândul furnizorilor ISP si ASP. Numai în primul trimestru al anului 2000, corporația Compaq a semnalat investirea a 1,15 miliarde USD în furnizorii de servicii ISP/ASP, IBM cu 500.000 si HP cu 1,5 miliarde USD.

Pe de altã parte, corporațiile IBM, Compaq si Dell au prezentat primele modele de dispozitive-server care sunt echipamente special proiectate pentru rularea de aplicații web, și care sunt vândute la prețuri mult mai mici decât cele ale serverelor traditionale.

În final, trebuie remarcat faptul cã tehnologia la robinet va rezulta într-o și mai mare diversificare a hardware-ului, software-ului, rețelelor de comunicații, a serviciilor și aplicațiilor oferite de ISP/ASP, precum și a terminalelor personale mobile, toate acestea conducând la un salt exploziv nemaiîntâlnit în istoria dezvoltãrii IT.

2.3. Afacerile electronice în lume

2.3.1. Dimensiunile actuale și de perspectivă ale e-business

Oferind un domeniu crucial pentru creșterea economică și competitivitate, competiția în comerțul electronic se dispută între SUA și țările Uniunii Europene.

Comerțul electronic în SUA s-a dezvoltat pe baza microîntreprinderilor inovative.

Sunt peste 250.000 companii virtuale, peste 250.000 de firme prestează rezervările și comenzile de bilete pentru transport prin Internet. Piața distribuției florilor prin distribuitori înregistrați pe Web era în anul 1996 de peste 30 milioane dolari SUA.

În SUA 6% din totalul vânzărilor s-a realizat electronic, în 1996 înregistrându-se un volum de 500 milioane dolari iar pentru anul 2002 acesta va ajunge la 100 miliarde de dolari.În prezent SUA deține rolul de leader și se situează mult în fața Europei, atât în domeniul instrumentelor și tehnologiilor informatice, cât și în utilizarea comerțului electronic în prezent și în perspectivă. Acest decalaj este reflectat în câțiva indicatori de bază:

Numãrul utilizatorilor Internet la 1000 locuitori

Tabel nr.2.2

Sursa: Computer Industry Almanac 2000 / 4. Valorile din tabel sunt aproximative si rotunjite, pentru usurarea sesizarii tendintelor

Un aspect deloc de neglijat este cã prețurile comunicațiilor sunt sensibil mai reduse în SUA ca în Europa.

Casa Albă se află în prezent într-o adevărată cruciadă pentru a impune comerțul electronic. Declarația Comună semnată în 1998 între Uniunea Europeană și Statele Unite privind comerțul electronic a fost considerată un fel de plan Marshall pentru Europa.

În mod similar Japonia și țările din zona Asia/Pacific au înregistrat evoluții pozitive deosebite. Sprijinite și revigorate de guvern aceste țări au cunoscut o creștere uriașă în domeniul conectivității la Internet și al comerțului electronic. Bazată pe creșterea ratei investițiilor zona asiatică poate fi un rival al Europei în termenii veniturilor din comerțul electronic.

Internet-ul a generat peste 1,1 milioane noi locuri de muncă iar volumul comerțului electronic a fost de 53 miliarde dolari SUA.

Prognozele pentru anul 2002 estimează:

400 milioane utilizatori Internet;

223 miliarde dolari SUA volumul comerțului electronic.

În anul 2004 valoarea mondială a tranzacțiilor electronice de tip Business to Business vor ajunge la 2.700 miliarde dolari SUA (unele estimãri ajung la 7400 miliarde de dolari).

Pentru a ilustra amploarea pe care tinde sã o ia e-business-ul ilustrãm cu Anexa 2.2 – “Comparație între doi giganți ai comerțului electronic”.

Direcția prioritară actuală pe plan mondial este transformarea industriilor informaționale.

În Europa, America de Nord și Japonia companiile încearcă să-și consolideze pozițiile în perspectiva societății informaționale prin noi alianțe și strategii sectoriale în principal între:

producătorii de programe din domeniul audiovizualului, al serviciilor electronice și al software-ului aplicat;

operatorii de telecomunicații;

operatorii prin cablu;

producătorii de harware și software.

Europa dorește să-și dezvolte urgent resursele proprii care să-i permită să obțină cel mai mare beneficiu de pe urma societății informaționale. Rolul hotărâtor revine pe acest drum sectorului privat, stimulat de politicile de stat care să promoveze investițiile și să preia riscurile.

2.3.2 Starea actuală a domeniului în România

Aplicarea Internetului a început în România după anii 1993-1994 odată cu apariția unor operatori privați în telecomunicații și a unor investitori străini ca operatori și furnizori de servicii.

Internetul este utilizat în principal ca:

mijloc de comunicare prin e-mail;

mijloc de informare prin Web site-uri (majoritatea instituțiilor publice au site-uri pe Internet);

mijloc de promovare a întreprinderilor prin pagina Web.

Comerțul electronic de tip Business to Business este încă la începuturile sale din cauza:

accesul limitat la condițiile harware și software de bază: numărul de calculatoare instalate la 100 locuitori este sub 1%. După unele estimări în 1999 existau în România circa 400.000 PC-uri;

numărul relativ modest al persoanelor conectate la Internet datorită costurilor relativ ridicate, în 1998 circa 70.000 conturi pe Internet (sub 0,5%);

valoarea ridicată a investițiilor pentru deschiderea unui magazin virtual;

lipsa infrastructurii performante în anumite zone și regiuni;

lipsa cadrului legal de reglementare care să asigure securitatea tranzacțiilor;

reținerea și lipsa de încredere în procedeele electronice a managerilor unor întreprinderi;

bariera lingvistică în sensul că prezența întreprinderii în rețele globale necesită realizarea de pagini Web în limba engleză.

Doar cinci bucureșteni din 1000 fac cumpãrãturi pe Internet, majoritatea acestora utilizând rețeaua pentru a trimite e-mailuri, potrivit unui sondaj de opinie efectuat la începtutul anului 2001, de agenția Media Controller, in Bucuresti. Dintre cei intervievați, 25% dețin calculatoare proprii și circa 20% acceseazã Internetul. Cei mai mulți acceseazã Internetul de la serviciu, 35%, iar 25% din Internet cluburi. Principalul motiv pentru care este folosit Internetul rãmâne poșta electronicã – peste 40% – iar circa 20% obișnuiesc sã intre pe rețea in principal pentru chat. Doar 28% navigheazã efectiv pe net, iar 2% fac cumpãrãturi.

O evaluare a comerțului electronic în România evidențiază totuși, în ultimii 2-3 ani un interes crescut și o dinamică ascendentă, ilustrate cel puțin prin câteva aspecte definitorii:

crearea unei piețe private concurențiale a furnizorilor de servicii Internet ca efect al creșterii numărului acestora;

creșterea numărului de utilizatori Internet;

participarea unor asociații profesionale și societăți comerciale la proiecte de facilitare a comerțului electronic, fie inițiate de organisme internaționale (Trade Point, TIPS, EuroInfo, BRE, WCN, TIN CCI-G77, Winner) fie de organizații românești (ROBIX, ROLEG inițiate de Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București);

crearea unui mediu favorabil promovării și utilizării comerțului electronic prin sensibilizarea și conștientizarea întreprinzătorilor. În această orientare se înscriu cursurile de inițiere în Internet, Cafenelele Internet, seminarii, dezbateri;

dezvoltarea ofertei serviciilor specifice comerțului electronic pentru IMM-uri (găzduirea de pagini Web pentru promovare, închirieri de căsuțe poștale, furnizare de informații, organizarea de târguri și magazine virtuale) de către camerele de comerț și industrie și societăți comerciale private;

participarea unor întreprinderi la programe pilot inițiate de Comisia Europeană pentru finanțarea instruirii personalului din IMM-uri în problematica specifică comerțului electronic (ex.: “Comerțul 2000”);

introducerea furnizării certificatelor digitale pentru a permite IMM-urilor accesul în condiții de securitate la rețele globale de comerț electronic.

În România tranziția la economia de piață are loc simultan cu tranziția la societatea informațională în Europa de vest, America de Nord și Asia de sud-est și cu restructurarea economiilor europene pentru a răspunde cerințelor societății informaționale.

Intrarea României în societatea informațională este inevitabilă. Dacă nu se va acționa rapid în această direcție IMM-urile românești vor pierde în competiția lor cu întreprinderile europene, iar integrarea în Uniunea Europeană nu va aduce efectul scontat.

Orice rămânere în afara societății informaționale conduce la izolare și subdezvoltare, riscurile inacțiunii în această direcție fiind:

pierderea competitivității (calitate, preț, flexibilitate);

pierderea pieței, datorită lipsei posibilităților de conectare;

imposibilitatea realizării reformei economice eficace;

migrarea forței de muncă calificate în IT & C spre țările care îi oferă oportunități avantajoase;

creșterea rapidă a decalajului tehnologic față de țările dezvoltate.

O politică activă, chiar agresivă pentru dezvoltarea societății informaționale se justifică pe deplin și pe termen mediu constituind una din modalitățile de relansare economică, de creștere a performanțelor întreprinderii prin accesul acestora la piața globală, crearea de noi profesiuni, reconversia profesională a unor categorii de personal.

Orientarea României spre societatea informațională conduce la stimularea și dezvoltarea următoarelor sectoare de activități:

inovația tehnică și tehnologică – crearea de noi produse și servicii specifice;

fabricația și comercializarea, inclusiv importul de harware și software;

dezvoltarea infrastructurii de comunicații fixe și mobile, sub toate formele;

dezvoltarea produselor informatice;

redefinirea întreprinderilor, a sistemelor de management, marketing, organizare mai eficientă a activității;

eficientizarea serviciilor publice și apropierea acestora de nevoile cetățenilor.

Obiectivele specifice domeniului comerțului electronic sunt următoarele:

crearea unui mediu favorabil participării întreprinderilor românești la comerțul electronic și globalizării activității acestora armonizat cu cel din Uniunea Europeană;

stimularea și orientarea investiției private spre activitățile specifice comerțului electronic;

sprijinirea întreprinderilor în tranziția spre comerțul electronic și e-business;

sprijinirea integrării IMM-urilor în societatea informațională și pentru utilizarea comerțului electronic;

conștientizarea utilizatorilor și consumatorilor și realizarea mutațiilor în comportamentul lor pentru acceptarea comerțului electronic și utilizarea reală a noilor tehnologii;

punerea comerțului electronic în serviciul cetățeanului.

2.4. Bariere în calea e-business-ului

Atât clienții cât și firmele sunt foarte preocupați de diferitele incertitudini legate de comerțul electronic. Se constatã lipsa de încredere în ceea ce privește securitatea datelor personale în timpul transferurilor în cadrul tranzacțiilor electronice. Clienții sunt încã neîncrezãtori, dar experții sunt de pãrere cã tranzacțiile în comerțul electronic au un grad mai mare de siguranțã decât banalele cumpãrãturi efectuate prin cardul de credit.

Comerțul electronic se aflã înca în faza incipientã. Clienții manifestã temeri în ceea ce priveste furtul cardurilor de credit, a confidențialitãții datelor personale, etc. Multe firme nu au adoptat modelul electronic potrivit pentru derularea comerțului lor electronic sau întampinã dificultãți în integrarea comenzilor și a informațiilor culese online, în activitatea curentã a firmei. Cu toate acestea, este o certitudine faptul cã numãrul clienților magazinelor electronice și a firmelor care adoptã soluțiile comerțului electronic este în creștere. Mulți furnizori de servicii Internet popularizeazã sistemul de cumpãrare online tocmai pentru a induce un plus de încredere și considerație.

S-au identificat 6 tipuri majore de bariere în adoptarea afacerilor electronice:

securitatea informațiilor, cel mai important factor de neîncredere;

acceptarea noilor metode de plată;

disponibilitatea infrastructurii;

nivelul costurilor;

lipsa reglementărilor juridice;

aspecte lingvistice și culturale.

Proliferarea calculatoarelor la prețuri din ce în ce mai mici și dramatica expansiune a interconectivitãții au exacerbat problemele de acces neautorizat și alterarea a informațiilor.

Dezvoltãrile tehnologice au mãrit mult securitatea sistemelor informatice, dar, în același timp, au dat potențialilor atacatori șansa unor penetrãri mult mai rapide și adânci în sistemele informatice (fie ele personale, guvernamentale sau ale firmelor), aceasta cu efecte, în unele cazuri, foarte serioase.

Conectivitatea permite acces la o multime de resurse, rapid și eficient, dar ea permite și o cale de acces în care atacatorii pot surpasa sistemele de autentificare desemnate sã protejeze sistemele.

Frecvența atacurilor care dãuneazã financiar sau în alte moduri organizațiile este în creștere. Bazat pe rãspunsurile venite de la 538 persoane din domeniul securitãții informatice, CSI/FBI 2001 Computer Crime and Security Survey confirmã trendurile ultimilor ani:

Organizațiile sunt atacate atât din interior cât și din exteriorul perimetrului lor electronic.

O largã gamã de cyber atacuri a fost detectatã.

Cyber atacurile pot rezulta în pierderi financiare serioase.

Protejarea împotriva unor asemenea atacuri solicitã mai mult decat simpla folosire a tehnologiilor de securitate informaticã.

În multe din cazuri, neîncrederea populației în acest tip de comerț este justificatã și apare în cazurile în care:

Clientul a plãtit, comerciantul n-a livrat;

Clientul a plãtit, livrarea întârzie sau se livreazã alte bunuri/de altã calitate;

Clientul a plãtit, banii nu ajung la ofertant;

Comerciantul a livrat, clientul refuzaã sã plãteascã;

Comerciantul a livrat, clientul n-a comandat;

Ofertantul comercializeazã bunuri fãrã știrea producãtorului.

2.5. Aplicații e-business. Modele generale.

E-Business este o integrare a mai multor domenii de aplicații într-un sistem care conecteazã o anumitã afacere cu partenerii, clienții și furnizorii. Aceste sisteme nu sunt gândite neapãrat numai în termeni de tehnologie Web, cu toate cã toate – sau aproape toate – sistemele care folosesc tehnologia Web pentru interfețele cu utilizatorii.

Scopul modelelor de e-business este de a reprezenta într-un mod cât mai accesibil tipul de afacere și arhitectura sistemului (topologia aplicatiei și topologia de rulare) pentru diferite clase de aplicații. Aceste modele descriu interacțiunea dintre participanții la o solutie de e-business.

În momentul de fațã sunt definite șase modele de e-business: User-to-Business; User-to-Online Buying; Business-to-Business; User-to-Data; User-to-User; Aplication Integration

Modelul User-to-Business (U2B)

Este cazul general în care un utilizator (intern sau extern) interacționeazã asupra datelor și tranzacțiilor unei întreprinderi. În caz particular se poate aplica la o întreprindere care oferã servicii sau bunuri care nu pot fi prezentate și vândute prin catalog. Poate fi vãzut ca acoperind toate interacțiunile de tip User-to-Business care nu sunt acoperite de modelul User-to-Online Buying.

Modelul User-to-Online Buying (U2OB)

Este folosit pentru a descrie un caz special (un subset al modelului User-to-Business) în care bunuri sunt vândute printr-un catalog folosind un card de cumparari, un portofel, etc. Acest model include ambele cazuri de consumatori: care cumpãrã bunuri și care se aprovizioneazã de la un singur furnizor. Poate cuprinde legãturi cu sisteme de gestiune, de verificare de cãrți de credit, de livrare etc.

Modelul Business-to-Business (B2B)

Este folosit pentru a descrie douã tipuri de interacțiune între douã întreprinderi:

– tipul (B2Bi) este cazul in care exista un contract de parteneriat intre intreprinderi, un exemplu in acest sens fiind o aplicatie pentru un lant de desfacere;

– tipul (B2M2B) este cazul unui e-MarketPlace, deci existența unei piețe electronice în care interactioneazã mai multi cumpãrãtori și mai mulți furnizori.

Modelul User-to-User (U2U)

Descrie cazul colaborãrii diferiților utilizatori prin intermediul documentelor partajate, prin intermediul e-mail, etc.

Modelul User-to-Data (U2D)

Descrie cazul în care utilizatorii au nevoie de cantitãți însemnate de date, text, imagini, etc. și folosesc diverse instrumente pentru a extrage informații.

Modelul Application Integration

Folosit pentru integrarea diverselor aplicații într-o solutie de afacere, și poate fi utilizat atât în cadrul unui singur tip de afacere sau între mai multe tipuri de afacere.

3. MODELE DE AFACERI ELECTRONICE

Prima decizie ce trebuie luatã atunci când se demareazã o afacere pe Internet este asupra modelului. Existã deja multe modele pentru derularea afacerilor pe Internet.

Acestea pot fi clasificate în funcție de numãrul de furnizori, prestatori de servicii cãtre clienți, astfel: 1-cãtre-1 (e-shop), mai mulți-cãtre-1 (e-mall), mai mulți-cãtre-mai mulți (e-licitatie).

Se constituie astfel, un lanț de servicii în cadrul cãruia fiecare element poate fi dominant.

Primul element este furnizorul de produse sau servicii.

Al doilea este furnizorul de servicii Internet, care poate pune la dispoziție de la spațiu pe pagina web pânã la posibilitatea integrãrii într-un e-mall.

Al treilea element al lanțului este clientul, având o anumitã formare profesionalã, interese proprii și preferințe. Acest client poate fi un consumator (B-2-C), o altã firma (B-2-B), administrația publicã (B-2-A) sau un angajat (B-2-E), în contextul tranzacțiilor interne din cadrul unei firme.

Prezentãm în continuare, în linii generale, câteva modele de afaceri pe Internet: magazinul electronic (e-shop), magazinul universal electronic (e-mall), achiziția publicã electronicã (e-procurement), licitația electronicã (e-auction), prestãri servicii electronice (e-service providing), brokeraj de informații, modele de publicitate.

3.1. Magazinul electronic (e-shop)

Ideea de bazã a comerțului electronic este aceea de a transpune afacerea fizicã, materialã, în pagina de Internet. Astfel, firma își prezintã catalogul de produse precum și serviciile prin Internet.

Produsele sunt oferite, în general, la diferite categorii de preț, ținând seama de tendința clienților de a testa calitatea, viteza și eficiența livrãrii înainte de a decide sã cumpere produse mai scumpe.

Produsele adecvate comercializãrii prin Internet sunt, de obicei, cele care pot fi descrise cu ușurințã și nu necesitã folosirea simțului tactil: bilete de avion sau de concert, CD-uri, cãrți, software, unelte, piese de schimb, anumite alimente sau chiar autoturisme.

Pe de altã parte, produse care au fost considerate inițial ca nefiind potrivite pentru comercializarea pe Internet – cravatele, spre exemplu, se vând acum foarte bine pe Internet.

Serviciile completeazã de obicei oferta de produse dar se circumscriu deseori unei sfere mai largi: spre exemplu, în cazul în care se comercializeazã cravate, site-ul poate prezenta și un desen/schițã despre cum se face nodul de cravata.

În plus, site-ul poate include și un ghid de culori și stiluri pentru oamenii de afaceri, un îndrumar pentru succesul în afaceri sau, magazinul de cravate poate decide sã vândã și șosete, pantofi și palarii prin includerea pe site si a altor vânzãtori.

Prețurile produselor vândute prin Internet ar trebui sã fie mai mici decât cele practicate pentru comenzile clasice. Cãrțile, spre exemplu, sunt oferite pe Internet cu o reducere de 10-50% sau, cel puțin, fãrã a se percepe taxe adiționale de livrare. Serviciile și în special serviciile de informare ar trebui sã fie în mare parte gratuite.

Serviciile de informare prin publicații periodice sunt oferite gratuit la început, prin acces liber sau abonamente gratuite; ulterior, ofertanții vor iniția servicii suplimentare de tipul accesului la arhive și vor extinde posibilitãțile de cãutare, solicitând utilizatorului sã se aboneze și sã plãteascã pentru a beneficia de acestea.

S-a constatat cã impactul abonamentului online asupra utilizatorilor este foarte mic: majoritatea rãmâne fidelã abonamentelor clasice și, în general, numai clientii noi apeleazã la acest nou sistem de abonament. Cu toate acestea, abonamentele contra cost online pentru accesul la știri de ultima orã sau la dezbateri cu participare restrictivã de exemplu, suscitã interesul doar dacã serviciile oferite sunt de valoare exceptionalã.

Existã diferite variante de gãzduire a unui e-shop, astfel:

pe un server distinct (un computer proprietatea firmei deținãtoare a unui e-shop) destinat unor pagini ample și complexe de web; acesta va fi localizat în cadrul firmei dacã frecvența modificãrilor ce trebuie fãcute este mare (ex. știri, prețuri, etc.) sau dacã este necesar un trafic intens între firma și serverul aferent e-shop

pe un server virtual (un spațiu deținut de firma proprietarã a unui e-shop, pe un hard disk al unui computer furnizor de web); în corelație cu un spațiu mai mare de tipul www.yourshop.com, soluție preferatã de majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii

în cadrul unui magazin universal electronic (e-mall)

Alegerea variantei optime pentru magazinul electronic depinde de costurile de telecomunicație, know-how-ul tehnic la nivelul firmei, grupul țintã, mãrimea, structura și obiectivele pe termen mediu ale viitorului e-shop.

În mãsura în care este posibil, un e-shop ar trebui sa poatã fi accesat pe mai multe cãi: un link/publicitate permanent pe un site portal, un cuvânt-cheie publicitar în cadrul motoarelor de cãutare sau în cadrul prezentãrii pe Internet a informațiilor generale despre întreaga activitate a firmei sau despre întreaga gama de produse și o fereastrã a acestui site în cadrul unui e-mall – toate acestea concomitent.

În plus, o idee interesantã ar fi sã se stabileascã denumiri de genul ”www.produs1.com” pentru grupele de produse, cu link exact la pagina corespunzãtoare din cadrul magazinului electronic.

3.2. Magazinul universal electronic (e-mall)

Un e-mall oferã un front comun pentru mai multe e-shop-uri și poate fi realizat utilizând diverse modele de tranzacții, în funcție de tipul de servicii pe care proprietarul mall-ului dorește sã le ofere. Tot proprietarul este cel care se ocupã și de marketingul aferent mall-ului, astfel încât alegerea mall-ului potrivit este o decizie esențialã pentru deținãtorul unui magazin.

Mall-ul potrivit se definește ca fiind un mall cu o rețea puternicã, cu o strategie de marketing bunã, cu un front de prezentare potrivit și din care sã se poatã accesa direct și pe mai multe cãi e-shop-ul; cu o structurã adecvatã de magazine și care sã ofere și servicii, cum ar fi furnizarea de informații curente regionale sau sectoriale.

Revenim la exemplul menționat, al magazinului pentru cravate: în cazul în care proprietarul dorește sã-și prezinte magazinul în cadrul unui mall, el trebuie sã decidã dacã sã opteze pentru un mall destinat modei sau pentru unul specializat în accesorii.

Pentru unele domenii este beneficã participarea în cadrul unui mall alãturi de produse competitive cum ar fi bijuteriile. Aceasta duce la creșterea traficului în mall și astfel la creșterea cifrei de afaceri a fiecãrui magazin din structura acestuia. Pe de altã parte, detinatorul mall-ului poate obține profit din reclamã, taxe percepute membrilor și/sau taxe asupra tranzacțiilor.

3.3. Achiziția publicã electronicã (e-procurement)

Achiziția publicã prin modelul B-2-B este aplicabilã în cazul în care organisme guvernamentale sau mari organizații lanseazã apeluri pentru licitarea achiziționãrii de bunuri sau servicii. Sfera de cuprindere a licitațiilor tipice include de la serviciile din construcții și bunurile pentru investiții pânã la studii și alte lucrãri ample.

Achizițiile publice prin Internet pot include negocierea electronicã, contractarea și licitarea în colaborare, spre exemplu.

Pentru ca acest model sã poatã fi și la îndemâna întreprinderilor mici, s-au înființat platforme sau consorții în cadrul cãrora vânzãtorii acționeazã împreunã pentru a obține oferte mai avantajoase de la producãtori. Spre exemplu, industria modei este un important utilizator al acestor consorții.

3.4. Licitația electronicã (e-auction)

Licitarea produselor și obiectelor pe Internet s-a dovedit a fi un model de mare succes. Poate fi utilizat atât pentru comerãul electronic B-2-B cât și pentru cel B-2-C și, datoritã faptului cã este un domeniu de mare interes, poate fi de asemenea integrat și în e-shop-urile obișnuite.

Produsele vândute prin licitația electronicã pot fi produse de ultimã ora, de suprastoc sau cu stoc fluctuant sau obiecte de valoare pentru colecționari specializați și includ de la bunuri materiale, metale și materii prime agricole, la obiecte de artã unicat.

Spre exemplu, firmele de hardware vând prin licitații electronice specializate și deja bine cunoscute, atât modele noi cât și produse folosite.

Asemeni unui e-mall, o licitație electronicã include de obicei mai multi vânzãtori. Operatorul licitației elaboreazã mecanismele pentru plasarea obiectului licitației, pentru licitare (de obicei prin e-mail) și poate oferi în plus servicii de platã și de livrare.

3.5. Comunitatea virtualã (virtual community)

Pe Internet – exact ca și în realitate, oameni având interese comune se întrunesc în comunitãți pentru a discuta sau a asculta tematicile preferate.

Aceste forumuri – cum sunt forumul de discuții, grupul de discuții interactiv (chat) sau lista de corespondenți (mailing list) – sunt utile atât pentru timpul liber cât și pentru comunicãrile de afaceri și sunt denumite “comunitãți virtuale”.

Instrumentele mentionate sunt adesea oferite ca servicii gratuite, în scopul sporirii traficului pe pagina de Internet și pentru stimularea atașamentului emoțional fațã de aceasta.

3.6. Furnizare de servicii pentru comerțul electronic (e-service providing)

Serviciile care susțin activitatea de comerț electronic nu sunt oferite exclusiv de cãtre furnizorii de Internet, care se rezumã în general la gãzduirea paginilor de web sau la asigurarea accesului pe Internet.

De exemplu, existã magazine universale electronice (e-mall) conduse de producãtori, vânzãtori, furnizori de Internet, designeri de web sau asociații. Existã și servicii electronice externe cum ar fi cele de management, de informații, de prelucrare a datelor, de consultanțã, de integrare a serviciilor de livrare, care pot fi prestate în diferitele variante de comerț electronic. În mod evident, oricare dintre verigile acestui lanț valoric poate oferi servicii electronice și poate deveni placa turnantã pe piața specificã.

Activitãțile se pot concentra spre atragerea a cât mai mulți participanți în cadrul unei verigi a lanțului, astfel încât sã se creeze o structurã puternicã de tipul B-2-C (e-mall) sau o platformã B-2-B.

3.7. Brokeraj de informații

Informațiile competente sunt necesare pe tot parcursul lanțului valoric de furnizori de servicii. Aceastã necesitate nu mai poate fi în prezent satisfacutã de cunoscutele motoare de cautare sau de cataloage, astfel încât deținãtorii de baze de date consacrate au migrat cãtre web oferind arhive indexate pentru publicații periodice, brevete și informații de piațã, dar și literatura științificã de specialitate.

Unele dintre aceste servicii comerciale sunt prestate contra cost, fie în baza unui sistem de abonament, fie prin intermediul banilor electronici de tipul e-cash sau cybercash. Au fost înființate unitãți și agenții de cercetare care încearcã sã creeze mecanisme de detectare semanticã, dar serviciile de informare care au la baza experiența umanã, respectiv experți în domeniu, rãmân în continuare servicii de importanța capitalã pentru lumea afacerilor.

3.8. Modele de publicitate

Pe lângã vânzãrile directe și sistemul abonamentelor, reclamele gãzduite pe pagina de Internet respectivã sunt și ele, deseori, generatoare de profit pentru magazinele electronice și pentru paginile de Internet în general.

Dar, reclama pe Internet nu este întotdeauna posibilã sau adecvatã: designul magazinului universal electronic permite sau nu, publicitatea în magazinele proprii, în funcție de tipul de tranzacții practicate în cadrul e-mall.

În mod obișnuit, banerele publicitare – cea mai cunoscutã formã de publicitate – sunt plasate pe paginile de Internet cu un conținut corespunzãtor, cum ar fi pagina-gazdã, subpagini atractive, pagini rezultate in urma cautarilor prin cuvinte-cheie, s.a. Cu toate acestea, activitatea de reclamã poate genera profit doar în cazul în care site-ul beneficiazã de un trafic intens. Agențiile de publicitate vor fi interesate de un anumit site, doar în cazul în care existã garanții în ceea ce privește numãrul mare de vizitatori lunar.

Având în vedere faptul cã rata de accesare a banerelor publicitare este relativ scãzutã și depinde în mare mãsura de design, prețurile pentru publicitate se bazeazã în prezent mai mult pe vizibilitatea paginii de Internet (numãrul de vizitatori).

S-a constatat ca rata de accesare a banerelor publicitare gãzduite pe o pagina de Internet se situeazã frecvent intre 0,05 – 0,3 %, uneori crescând pânã la 3% sau mai mult. Dar, numãrul de accesãri al banerelor poate fi identificat direct de beneficiarul reclamei, pe site-ul propriu, spre deosebire de numãrul de accesãri al paginii de Internet care gãzduiește reclama și care nu poate fi monitorizat decât de proprietarul acestei pagini.

Prețurile pentru publicitate se diferențiazã foarte mult în funcție de importanța contractului, valoarea specificã și specializarea paginii de Internet gazdã (cu cât e mai specializatã cu atât e mai scumpã) și de alte criterii (spre exemplu, într-un motor de cautare, utilizarea în scop publicitar a cuvântului-cheie “e-commerce” este cotatã cu un preț mai mare decât alte astfel de cuvinte-cheie cum ar fi “provider” sau “business”). Prețurile actuale sunt cuprinse intre 0,01 si 0,30 euro/accesare a paginii de Internet, gazdã a reclamelor.

În practicã se întâlnesc și cazuri când proprietarii de pagini de Internet acceptã banere publicitare pe paginile lor, în schimbul gãzduirii banerelor proprii pe alte pagini de Internet. Acest schimb de banere publicitare este organizat în cadrul “inelelor de web” (cercuri pe domenii), create cu miile pe diferite tematici.

În cadrul unui astfel de inel, paginile de Internet aferente unui anumit domeniu sunt legate prin link-uri, în baza dorinței exprimate de proprietarii paginilor și, evident, a intereselor lor

4. IMPLEMENTAREA ȘI ADMINISTRAREA UNEI AFACERI ELECTRONICE

Noțiunea de “paginã de Internet” a devenit foarte comunã și mulți considerã cã a avea o astfel de paginã înseamnã, inevitabil, succesul asigurat. Da, putem lua în considerare aceastã ipotezã dar numai pentru perioada de început a Internetului, când existau doar câteva pagini de Internet; astãzi însã, când existã milioane de afaceri pe Internet, a avea o pagina web nu înseamnã nimic în sine, chiar dacã concepția de bazã a acesteia este strãlucitã. Prin urmare, pentru a încheia cu succes procesul implementãrii și administrãrii unei afaceri electronice trebuie respectate urmãtoarele etape:

4.1. Stabilirea obiectivelor și identificarea resurselor

Pentru a obține rezultate eficiente, proprietarul paginii trebuie sã-și stabileascã obiective tangibile și realiste și sã elaboreze un plan pentru a le îndeplini și chiar pentru a depãsi previziunile fãcute.

A fi realist este deosebit de important. Aparent, se considerã cã a face afaceri pe Internet nu costã mult dar aceastã concluzie poate fi înșelãtoare; se poate spune cã afacerile pe Internet costã mai puțin decât deschiderea unui magazin tradițional, în condițiile în care demararea unei mici afaceri “în stil clasic” necesitã 50-100 de mii de Euro, la care se adaugã costurile lunare de chirie, regie, salarii etc. Și totuși, potențialul Internetului de a ajunge la clienți este mare, dar aceștia rãmân totuși “clienți potențiali”.

În zilele noastre, a fi o firmã inovatoare nu mai este sinonim cu a fi prezent pe Internet cu o paginã a firmei. Ceea ce conteazã este modul de utilizare efectiva și inovatoare a paginii de Internet. Astfel, trebuie avute în vedere mai multe aspecte, care sunt cruciale pentru ca prezentãrile pe Internet sã rãspundã așteptãrilor clienților. Existã în lume peste 150 de milioane de pagini de Internet (ianuarie 2001). În aceste condiții, aspectul decisiv îl reprezintã valoarea adaugatã pe care firma o poate oferi pe Internet grupului sãu țintã.

Ce trebuie sã avem în vedere la elaborarea planului de afaceri? Iatã câteva întrebãri de mare ajutor pentru stabilirea obiectivelor ce urmeazã a fi atinse:

Cine sunt clienții, care sunt preferințele lor și unde sunt localizați pe Internet? (Aspect crucial)

Care sunt strategiile de firmã și de produs în domeniul vânzãrii cãtre acești clienți?

Ce anume particularizeazã firma, produsele, marketing-ul și pagina de Internet?

Cum vor acționa acești factori în sensul sporirii vânzãrilor?

Ce strategii se vor aplica pentru vânzarea produsului?

Ce costuri implicã vânzarea produselor?

Care ar fi rulajul firmei în primul an sau în primii doi ani?

Ce variante de vânzare ar atrage potențialii clienți?

Care este rata rentabilitãții – numãrul consumatorilor care ar trebui sã acceseze pagina de Internet pentru a lansa o comandã?

Ce investiție este necesarã pentru îndeplinirea obiectivelor enumerate?

În general, e-business-ul are impactul cel mai puternic asupra sectoarelor implicate în transmiterea primarã de informații (servicii poștale, de comunicații, radio și TV) și asupra sectoarelor care furnizeazã informațiile (finanțe, culturã, agenții de turism sau oameni de afaceri). Ca urmare, oferta electronicã de produse, cum ar fi aplicațiile soft, serviciile de turism, activitãțile recreative și financiare deține supremația atât pe piața B-2-B cât și pe cea B-2-C.

Cu toate acestea, în etapa actualã se bucurã de succes și oferta de mãrfuri adecvate promovãrii pe Internet, cum ar fi: cãrțile, CD-muzicã, articole mici care pot fi livrate cu ușurințã. Mãrfurile care necesitã o informare mai minuțioasã, spre exemplu produsele sofisticate din punct de vedere tehnic, pot fi și ele promovate pe Internet dacã activitãțile de marketing aferente paginii de Internet se adreseazã audienței specifice (ținta).

Pentru a avea o imagine despre potențialul pieței, trebuie urmãrite segmentele de produse care au succesul cel mai mare: computere, servicii de turism, articole cultural-recreative, îmbrãcãminte, podoabe, cadouri, flori, alimente, bãuturi.

4.2. Decizii prealabile implementãrii afacerii electronice

4.2.1. Identificarea modalitãților de implementare

Dupã ce am stabilit ce resurse disponibile avem și care ar fi varianta proprie de comerț electronic, urmeazã sã decidem cum vem derula proiectul. Realizarea și lansarea unei pagini de Internet pentru afaceri implicã cheltuieli, pe care le putem identifica mai corect daca am stabilit, în prealabil, obiectivele ce urmeazã a fi realizate prin aplicarea variantei proprii.

Variantele de afaceri electronice reprezintã o tehnologie nouã, ce oferã numeroase opțiuni. Decizia depinde de rãspunsul la întrebãrile majore ce se impun la demararea acestei acțiuni:

Vrem sã utilizãm un server propriu?

Ce variantã alegem pentru conectarea la Internet a serverului?

Design-ul paginii va fi creat de o firmã specializatã sau existã specialiști în cadrul firmei care sã poatã realiza o asemenea prezentare?

Cine se va ocupa de acest site? Analiza structurii organizatorice a firmei.

Ce opțiuni/facilitãți de comandã vom accepta?

Ce modalitate de platã vor utiliza clienții?

Existã urmãtoarele opțiuni:

Pachetele-ofertã conținând variante de comerț electronic care rãspund în mare mãsurã necesitãților meritã a fi cumpãrate, chiar dacã implicã unele mici eforturi de adaptare a configurației. Oricum, se vor economisi atât bani cât și timp.

Închirierea unui spațiu pe Internet este a doua opțiune, destinatã în special celor care nu dispun de suficiente resurse financiare în faza de demarare a afacerii. Aceastã opțiune se adreseazã însã și celor care nu au suficientã pregatire tehnicã și/sau nu-și permit sã angajeze personal cu normã întreagã pentru administrarea sistemului. Se gãsesc asemenea spații consacrate, destinate închirierii, în așa-numitele magazine universale electronice (e-mall).

În cazul în care firma are profesioniști angajați în cadrul firmei, se poate realiza propria variantã de comerț electronic, conform cerințelor proprii. Aceasta opțiune este recomandabilã celor care pretind execuții de calitate deosebitã și structuri individualizate performante.

4.2.2. Tehnologii folosite pentru implementarea afacerilor electronice

Un domeniu atât de dinamic cum este comerțul electronic se adapteazã foarte rapid la toate tehnologiile noi care apar, sau modificã tehnologii deja existente pentru a se potrivi specificului sãu. Astfel, o parte dintre tehnologiile de mai jos au fost folosite încã de la începutul Web-ului (una dintre ele, respectiv poșta electronicã, a fost chiar cea care a marcat nașterea Internet-ului), în timp ce altele, precum EDI, fiind în plin proces de evoluție.

EDI

mesageria X.400

poșta electronicã (e-mail)

Internet

intranet (rețeaua internã a unei companii organizatã și funcționând dupã principiile Internet-ului care asigurã schimbul electronic de informații al unei companii cu colaboratorii sãi: furnizori, clienți, bãnci).

afaceri desfãșurate pe rețeaua de Web-uri, în bandã îngustã (videotex) și bandã largã (teleshopping).

4.2.3. Reproiectarea procesului de afaceri

Combinând Interentul cu tehnologia informației se pot extinde afacerile în întreaga lume. Ciclurile financiare devin mai scurte, ceea ce are un efect pozitiv asupra afacerilor prin aceea cã se obtin rezultate mai bune cu resurse mai puține, dar în aceeași mãsurã în care acest fel de a face afaceri poate aduce noi posibilitãți și provocãri, este posibil sã producã și dezamãgiri.

Dezvoltãrile din tehnologia informației au proliferat rapid în ultimii ani. Odatã cu introducerea Internetului, comunitatea globalã a devenit o realitate și oamenii au început sã comunice și sã facã afaceri în comunitatea virtualã. Pe când mass-media, în mod tradițional, oferea doar o comunicare unidirecționalã (de la o sursã cãtre mai multe), mediul de comunicație permite interacțiuni multiple în toate sensurile pe liniile emițãtor – receptor permitând interacțiuni între toți participanții.

Interacțiunea are loc nu numai între computere dar și între oameni, rezultând de aici un flux de date. Când acest flux de date se desfașoarã de o maniera controlatã, valoarea lui crește. Afacerile electronice (business-ul electronic) vizeazã chiar managementul fluxului de date și crearea unui mediu electronic virtual.

World Wide Web este doar o manifestare a unui astfel de mediu, oferind posibilitãți pentru concretizarea afacerilor electronice. O descriere Electronic Business înseamnã dezvoltarea unei perspective de afaceri care beneficiazã din plin de suportul oferit de tehnologia informației pentru managementul eficient și efectiv al sistemului de informații.

Esența constã în posibilitatea de a realiza schimb de date la toate nivelurile unei organizații, fie cã aceste informații sunt strategice, comerciale sau financiare. Succesul în afaceri este, într-o mare mãsurã, determinat de eficiența și acuratețea cu care se schimbã informații în interiorul unei organizații. Datele complete deplasate rapid reprezintã esența eficienței financiare și/sau comerciale.

O anumitã schimbare de atitudine va avea loc în toate organizatiile care se vor concentra pe business electronic.

Procesul poate fi structurat pe urmãtorii pași:

Identificarea poziției e-business în organizație ( conceptul de business electronic poate fi aplicat întregii organizații sau numai unei pãrti, ceea ce conteazã este translatarea scopurilor organizației în sfera afacerilor electronice);

Analiza și optimizarea fluxului de date (de îndatã ce business-ul electronic a fost poziționat în interiorul organizației în termeni de strategie, au fost deja definite și limitele sistemului, rezultând de aici cã se pot face analize și se poate optimiza fluxul de date);

Transformarea fluxurilor de date în sisteme electronice;

Utilizarea sistemelor de o manierã flexibilã și dinamicã (acest pas înseamnã concretizarea efectivã a afacerilor electronice, sistemul de transmisii a datelor poate fi utilizat pentru realizarea scopurilor organizației);

Schimbarea organizãrii (business electronic este de fapt un nou mod de gândire, o noua perspectivã asupra afacerilor. Reproiectarea procesului de afaceri trebuie sã aducã un numãr de schimbãri în interiorul organizației. Cei care rãspund de destinele organizației la cel mai înalt nivel trebuie sã creadã în acest nou concept pentru cã de fapt ei creeazã mediul în care acest nou concept va fi implementat).

Întelegerea importanței transferului de informație reprezintã punctul de start în conștientizarea conceptului de afaceri electronice.

Managementul operațional poate necesita restructurare. Strategiile de marketing și comunicare trebuie sã fie reconsiderate iar cultura companiei trebuie schimbatã inainte ca noile tehnologii sã fie acceptate și implementate.

Comerțul electronic a devenit o valoare pentru pentru multe organizații. Existã totuși anumite lucruri pe care o organizație trebuie sã le conștientizeze înainte de a începe sã efectueze comerț electronic prin Internet.

Pentru afaceri este important sã fie formulat clar și functional strategia care furnizeazã liniile de forțã pentru ca fiecare pas sã fie planificat cu grijã.

Așa cum am menționat mai devreme, orice formã de afacere electronicã va influența inevitabil afacerile organizației.

Aceasta înseamnã cã afacerile interne trebuie sã fie într-o ordine desãvârșitã înainte de introducerea noilor concepte. Trebuie ca toate departamentele companiei sã fie capabile sã își desfãșoare activitatea utilizând noile metode.

De pildã, departamentul de distribuție trebuie sã fie în stare sã își livreze bunurile pe plan mondial.

La fel, departamentul de TI trebuie sã pastreze în stare de funcțiune sistemele în orice moment.

În plus, aducerea afacerilor interne la viteza de funcționare necesarã s-ar putea sã necesite un partener care sã realizeze o aplicație de comerț electronic.

4.3. Alegerea numelui (cheia succesului în afacerile online)

Denumirile date domeniilor trebuie sã fie ușor de reținut ca adrese de Internet. Asemenea mãrcii pentru un produs, numele dat domeniului de Internet este unul dintre cele mai importante aspecte legate de pagina de Internet, de afacere și trebuie sã fie:

sugestiv pentru cei care-l utilizeazã pentru prima datã;

distinct și ușor de pronunțat

scurt, pentru a fi ușor de tastat și de reținut.

De obicei, pentru a denumi domeniul de Internet se folosește numele firmei, al produsului sau al categoriei de produse. Numele dat paginii de Internet va fi inserat ulterior pe toate cãrtile de vizitã și documentele de firmã, precum și în reclamele publicitare. Dar, în cazul în care am înregistrat o firmã sau o marcã de produs, iar numele respectiv fusese deja inregistrat ca domeniu de Internet, trebuie consultat un jurist cu experiențã în legislația internaționalã. Sau optãm pentru utilizarea așa-numitului domeniu “de rangul doi”, spre exemplu: pentru “otel” ca domeniu de prim rang, putem folosi “otel.com”, “otel.net” sau “otel.ro”(pentru România).

4.4. Definirea produsului

Este absolut necesarã studierea în detaliu caracteristicile produsului pe care urmeazã sã-l puneți în vânzare. La fel ca și în comerțul tradițional, natura produsului vândut va determina alegerea mijloacelor.

Tehnologia "shopping cart" stã la baza oricãrui proces de comerț electronic. Cum funcționeazã aceastã tehnologie și cum influenteazã natura produsului alegerea aplicației și a opțiunilor incluse? Sistemul de shopping cart este cel care permite sã fie expuse imagini ale produselor, descrieri și prețuri. Furnizeazã, de asemenea, mecanismele prin care consumatorul alege cantitatea de produse pe care dorește sã o cumpere, face verificarea și inregistrarea datelor, calculeazã și afișeazã valoarea totalã a cumpãrãturilor, incluzând și taxele de transport dacã este cazul.

Pentru ca tot acest proces sã funcționeze corect este necesar ca între toate informațiile introduse în bazele de date, atât de cãtre cel care vinde cât și de cãtre cel care cumpãrã sã existe o concordanțã perfectã. Componentele incluse în aplicație determinã funcționarea la unison.

Din fericire aceste componente pot fi cumpãrate de la furnizorul de web hosting odatã cu pachetul de servicii selectat iar unele pot fi adãugate si pe parcurs. Din nefericire nu se pot adãuga articole sau funcțiuni care nu existã în pachetele de servicii ale furnizorului respectiv.

Este momentul sã ne intoarcem la produsul vândut prin Internet. La unele produse (ex.tricourile) sunt de luat în considerare variații de mãrime și culoare. În aceastã situație trebuie gândit un sistem de shopping cart care oferã posibilitatea de a expune același produs cu diverse variabile. Dacã însã se vând mașini, variațiile pot fi mai multe: model, an de fabricație, producãtor. Prețurile sunt și ele diferite. Este necesar un sistem de shopping cart mai sofisticat.

În concluzie, punctele cheie care trebuie luate în considerare la alegerea sistemului de shopping cart în raport cu produsul pus în vânzare sunt:

sistemul de shopping cart pe care îl oferã furnizorul de web hosting

care sunt costurile

cât de ușoarã este instalarea sistemului?

Pentru articolele mai puțin pretențioase, este relativ ușor sã dezvoltãm aplicația pentru magazinul electronic. La majoritatea furnizorilor care au incluse pachete de comerț electronic, interfața în procesul de instalare este extrem de prietenoasã, se bazeazã pe alegerea unor opțiuni dintr-un set predefinit, astfel încât o poate face și un nespecialist.

Se recomandã totuși atenție în mod special la:

câte produse pot fi expuse în total? Spre exemplu, unii furnizori au doar 10 produse incluse în pachetul inițial.

câte categorii avem? EX. la îmbrãcãminte: a)pentru bãrbați b) pentru femei

ce variabile ale produsului sunt permise? (mãrime, culoare, model, producãtor)

ce caracteristici? (greutate, pret)

în final ar trebui sã ne gândim și la ce produse complementare am putea eventual adãuga în viitor.

sistemul de shopping cart ales ne-ar permite prezentarea lor?

4.5. Implementarea propriu-zisã a e-business-ului pe Internet

A devenit ceva obișnuit ca firmele sã se facã cunoscute prin intermediul rețelei Internet, publicând cu ajutorul paginilor Web date despre serviciile pe care le oferã și despre produsele pe care le comercializeazã.

Vom descrie mai jos, structura "clasicã" a unui site web comercial, care asigurã minimul necesar pentru dezvoltarea unei afaceri prin Internet:

prezentarea generalã a politicii firmei, obiectivele firmei (un mesaj care va descrie cel mai bine afacerea, personalizând, cu scopul de a câștiga încrederea potențialilor clienți) – o paginã web;

prezentarea informațiilor generale despre firmã (adresa firmei, adresa magazinului, telefon, fax, e-mail, persoane de contact, etc.) – o paginã web;

furnizarea de informații despre produsele pe care le producem: fotografii ale produselor, descrierea succintã a produselor (din punct de vedere tehnic, calitativ, etc.), preturile produselor, termene de livrare, modalitãți de platã, etc.) – una sau mai multe pagini web în funcție de diversitatea produselor oferite;

posibilitatea ca un potențial cumpãrãtor sã trimitã o comandã prin simpla selectarea a produselor pe care le dorește – o paginã web care centralizeazã comanda facutã, și solicitã date despre cumpãrãtor.

Odatã realizat site-ul web, el trebuie stocat pe un server web. Acest lucru se poate face contracost la un furnizor de servicii Internet sau fãrã taxe, pe un server gratuit. Dezavantajul în acest din urmã caz este cã firma care intreține serverul gratuit poate sã introducã pe paginile site-ului web reclame ale altor firme, lucru care poate fi mai mult sau mai puțin supãrãtor.

Ceea ce v-am expus mai sus este realizarea efectivã a site-ului web, latura tehnicã a dezvoltãrii unei afaceri prin Internet. Trebuie avutã în vedere însã, și latura comercialã.

Vom trata pe larg cele douã aspecte în rândurile ce urmeazã.

4.5.1. Proiectarea unui web site

Tipuri de site-uri

Înainte de construirea site-ului o decizie importantã ce trebuie luatã este tipul de site ales. În general, pe Internet se întâlnesc site-uri de prezentare a firmei, de prezentare a unui produs, site-uri comerciale. Cel mai des sunt întâlnite site-uri ale unor companii gigant (www.connex.ro), ale furnizorilor de acces Internet (www.fx.ro), librãrii (www.cartea.ro), magazine virtuale (www.musicshop.ro), motoare de cautare (www.gaseste.com), agenții de publicitate (www.goldenclick.ro).

Scopul principal al tuturor activitãților legate de promovarea unui site este acela de a crește traficul acelui site. Deși existã unele host-uri care taxeazã gãzduirea în funcție de trafic, și veniturile obținute sunt tot proportionale cu numãrul de vizitatori. Nivelul traficului depinde în primul rând de cantitatea de informații prezentate, de calitatea site-ului și de permanenta reînnoire a paginilor acestuia.

Alegerea domeniului

În principiu, un URL poate fi de douã feluri: domeniu (de forma www.firma.ro) sau paginã de web (de forma www.isp.ro/firma). În general paginile din a douã formã sunt gãzduite pe site-uri în mod gratuit. Pentru a putea avea un nume de forma www.firma.ro trebuie cumpãrat acest drept.

În România dreptul de a vinde domenii este rezervat Institutului de Cercetãri în Informaticã (ICI). Cumpãrarea unui domeniu .ro costã 50$ + TVA. ICI, ca și alți ISP, pot intermedia cumpãrarea de domenii .com, .net sau .org. Pentru un domeniu ca acesta se platesc între 10 si 35$ pe an, prima oara se plateste taxa pe doi ani.

Ce avantaje prezinta un domeniu?

Ne dã exclusivitate. Fãrã a avea un domeniu, nu sunt prea multe alternative. Adresa de e-mail și adresa site-ului web vor fi în general bazate pe numele hostului sau ISP, ca de exemplu [anonimizat] si www.ISP.ro/firma. Sã ai propriul tau domeniu este ca si cum ai avea propria ta proprietate imobiliarã virtualã.

De asemenea, un domeniu permite mobilitate. Dacã se face un site fãrã propriul domeniu, se va folosi numele de domeniu al hostului. O asemenea adresã este complet imobilã. Dacã va trebui schimbat hostul, va trebui renunțat la vechea adresã.

Proprietatea asupra unui domeniu dã posibilitatea mutãrii site-ului la alt ISP fãrã a pierde adresa.

Alt avantaj ar fi evitare pierderii pierderea clienților. Pentru a promova un site este nevoie de mult efort și deseori și de bani. Acest efort de promovare poate face adresa de web cunoscutã multor potențiali clienți. Dar dacã nu-ți poți lua adresa cu tine sau dacã va trebui sã-ți schimbi ISP-ul, atunci toate eforturile anterioare au fost zadarnice.

Gratuit sau contra platã

Una dintre caracteristicile Internetului este cã în mod practic nu existã monopol. Chiar dacã azi avem o afacere unicã în cadrul Internetului, în maxim o lunã va apare alta cu același domeniu de activitate și astfel dispare starea inițialã de monopol. Evident și în domeniul gãzduirii unui site de web existã mai multe opțiuni. O primã clasificare se poate face în site-uri gãzduite pe un server propriu și cele gãzduite pe un alt server.

Care ar fi avantajele unui server propriu? În primul rând usurința accesului la el 24 de ore din 24, apoi folosirea oricãror programe fãrã aprobarea prealabilã a proprietarului, configurarea serverului conform necesitãților, posibilitatea obținerii unor venituri suplimentare din închirierea spațiului pe server, etc. Aceste avantaje sunt umbrite însã de costul mare al întreținerii. Este necesarã o conexiune Internet permanentã și performantã. De asemenea este necesarã angajarea minim a unui administrator de server. Ambele condiții sunt extrem de costisitoare, o conexiune prin antenã la Internet putând costa câteva zeci de mii de dolari pe lunã, în timp ce salariul unui bun administrator de server poate ajunge la peste 1.000 de dolari pe lunã.

A doua variantã de gãzduire a unui site de web este folosirea unui terț intermediar. Și aici gãsim douã variante de gãzduire, așa-numitul free-hosting și gãzduirea contra platã. Site-urile care oferã free-hosting își obligã clienții sș afișeze pe fiecare paginã a site-ului câte o reclamã. În mod practic ele obțin venituri din închirierea acestor spații publicitare. Dacã nu deranjeazã prezența acestor reclame, dacã nu deranjeazã faptul cã vizitatorii site-ului vor știi cã se beneficiazã de free-hosting, dacã nu e nevoie de suport tehnic în ceea ce privește site-ul web, dacã nu suntem pretentioși în privința facilitãților de care avem nevoie, dacã viteza de acces nu este vitalã pentru afacere., atunci gãzduirea gratuitã a site-ului este o opțiune bunã.

Dacã s-a rãspuns afirmativ la oricare dintre întrebãrile de mai sus, trebuie gânditã gãsirea unei gazde plãtite pentru site. Aceasta poate costa în general între 5 și 100 de dolari pe lunã, în funcție de caracteristicile site-ului. O idee bunã este ca înainte de luarea unei decizii sã fie vizitate cel puțin unul din siturile care alcãtuiesc un clasament al host-serverelor în funcție de diferite criterii.

Execuție proprie sau profesionalã

Așa cum s-a vãzut pânã acum la orice întrebare existã cel puțin douã rãspunsuri. Deci și în privința modului de realizare a unui site existã douã posibilitãți. O primã opțiune ar fi angajarea unei echipe de profesioniști pentru conceperea, realizarea și eventual întreținerea site-ului. Costul acestei soluții este greu de estimat, în funcție de dificultatea site-ului acesta putând varia între câteva sute de dolari (pentru câteva pagini de prezentare a companiei) și peste 100.000 de dolari (pentru un magazin virtual foarte complex).

A doua variantã este efectuarea tuturor operațiunilor necesare în regie proprie, pentru aceasta fiind necesarã angajarea unor oameni pregãțiti în domeniu. Costul total variazã iarãși în funcție de complexitatea site-ului, salariul lunar putând varia de la 100 dolari (pentru un colaborator student care va realiza sarcini simple) și pânã la peste 2.000 dolari pe lunã pentru oameni supra-specializați în domenii ca e-commerce, Java, ASP, baze de date. Opinia noastrã este cã pentru proiecte simple pot fi angajați 2 – 3 oameni, dar pentru proiecte de genul unui magazin virtual cu comenzi și plãți on-line este bine sã angajați o companie specializatã.

Software necesar

Deși pentru vizualizarea unei pagini de Internet este necesar un singur instrument, denumit browser, pentru construirea unui asemenea site e nevoie de o serie destul de lungã de tipuri de programe. În primul rând, orice paginã de Internet este scrisã în limbajul HTML (Hyper Text Markup Language). Din orice browser se poate vedea codul sursã al unei pagini de web. Acesta este scris în HTML, un limbaj care este interpretat de cãtre browser în momentul încãrcãrii unei pagini web. HTML este un limbaj simplu, care poate fi învãțat în maxim o sãptãmânã. Greutatea intervine abia în momentul conceperii unui site, în ceea ce privește conținutul acestuia, schema de organizare și elementele de design aferente.

O paginã HTML poate fi creatã într-un program simplu de redactare de text, ca de exemplu binecunoscutul NotePad, distribuit împreunã cu Windows 9x/2000/XP. O altã modalitate de creare a unei pagini web este folosirea unui program utilitar. Și acestea se împart în douã categorii: programe de tipul WYSWYG (What You See Is What You Get) sau programe ajutãtoare. Pentru utilizarea programelor WYSWYG (de ex. Microsoft Front Page) nu este necesarã cunoașterea limbajului HTML. Crearea site-ului are loc în mod intuitiv, programul facilitând transformarea în codul HTML corespunzãtor.

Dezavantajul programelor de acest fel este codul HTML creat de acesta care este excesiv de mare. În mod practic prin adãugarea multor formatãri inutile se poate ajunge ca respectivul cod sã fie uneori și de 2 ori mai mare decât codul optimizat.

În celelalte programe utilitare (de ex. Hot Dog, HomeSite) se editeazã direct codul HTML, programele oferind diverse unelte ajutãtoare. Avantajul este posibiliatea de a controla în totalitate codul absolut, un posibil dezavantaj putând fi considerat necesitatea de a cunoaște limbajul HTML. Dar cum este greu sã faci omleta fãrã sã spargi ouãle, este de asemenea "nerecomandat" sã creezi pagini web fãrã sã cunoști limbajul HTML.

Un alt element de care trebuie ținut cont în construirea unei pagini HTML este echilibrul dintre text și imagini. Este greu de parcurs atât o paginã numai text, cât și o paginã plinã de imagini. Pentru a crea imagini (in format gif sau jpg) trebuie folosite diverse programe. În mod uzual se folosesc: Ulead Photoimpact, Adobe Photoshop, Paint Shop Pro. Pentru crearea imaginilor animate se pot folosi Microsoft Gif Animator sau Ulead Gif Animator.

Dupã crearea cu succes a paginilor web, acestea sunt stocate pe calculatorul local. Pentru transferarea acestora pe serverul de Internet este necesarã folosirea unor programe utilitare pentru transferul fișierelor la distanțã, folosind Protocolul de Transfer al Fisierelor (FTP – File Transfer Protocol).

Acesta poate fi folosit direct din linia de comandã, prezentând dezavantajul unei interfețe de tip DOS. În mod uzual sunt folosite programe utilitare (WS FTP, Cute FTP) ce folosesc o interfațã tip Windows.

Unul din lucrurile care trebuie respectate este o cât mai rapidã comunicare intre proprietarul unui site web și vizitatorii acestuia. Astfel, una dintre secțiunile existente într-un site web ar trebui sã încurajeze vizitatorii sã scrie proprietarului. Toatã aceastã comunicare se realizeazã prin e-mail.

Pentru aceasta e nevoie de un program pentru e-mail. Din fericire multe pot fi obținute în mod gratuit: Outlook Express, Netscape Messenger, Eudora Light, Pegasus. Pentru a comunica mai e de asemenea nevoie de o adresã de e-mail, dar aceasta cel mai probabil se va obține de la furnizorul de servicii de acces la Internet.

Pentru a putea vizualiza paginile de Internet e nevoie de un program denumit browser. Ca și programele de e-mail, în general poate fi obținut în mod gratuit, de ex.: Internet Explorer, Netscape Communicator, Opera, Neo Planet.

Crearea paginilor numai cu ajutorul limbajului HTML presupune ca acestea sã fie complet statice.

Pentru ca webmasterul sã poatã interacționa cu vizitatorii site-ului se folosesc formulare. Pentru ca aceste formulare sã poatã fi transmise serverului (de unde le va prelua webmasterul) se folosește interfața CGI împreunã cu unul sau mai multe programe scrise in diverse limbaje de programare, cele mai des intalnite fiind Perl si C. Tot pentru crearea unor pagini web dinamice se folosesc programe Java sau Javascript.

Precum se vede, problemele ridicate de contruirea unui site web nu sunt nici puține și nici ușoare. În lipsa unui departament specializat în Internet, se recomandã sã nu se lase acest punct esențial la voia întâmplãrii sau a unor amatori, și , cel puțin pentru crearea unui plan, apelarea la profesioniști

4.5.2. Promovarea site-ului

Vom începe prin a da douã definiții pe scurt și câteva explicații pe marginea lor:

Motoare de cãutare

Un motor de cãutare este un server care navigheazã singur pe Internet și captureazã titlul, cuvinte cheie și conținutul paginilor ce compun site-urile. Toate paginile gãsite sunt înregistrate apoi într-o bazã de date. În momentul în care un utilizator cautã un motor de cãutare dupã o anumitã frazã sau un cuvânt, motorul de cãutare se va uita în aceastã bazã de date și în funcție de anumite criterii de prioritate va crea o listã de rezultate pe care o va afișa sub formã de rezultat

Directoare

Un director are în spate tot o bazã de date dar una de dimensiuni mai mici fațã de motoarele de cãutare.

Un director colecteazã URL-uri (adrese) și scurte descrieri ale site-urilor. Un utilizator are posibilitatea de a naviga prin domeniile și subdomeniile unui director pânã la localizarea informației dorite sau, de regulã, poate sã caute un director dupã anumite cuvinte, el cãutând de fapt în aceste scurte explicații ce au fost furnizate la înscrierea site-urilor.

Unul dintre primele lucruri pe care le putem face este sã analizãm câteva site-uri concurente care apar în poziții superioare în motoarele de cãutare pentru cã este clar cã responsabilii acelor site-uri au fãcut o treabã bunã în promovarea site-urilor. Analizãm codul HTML și descrierile date în directoarele web. Urmãm mai apoi strategia lor, eventual îmbunãtãțitã cu "o secundã" și în cel mai scurt timp actiunea va da rezultate.

Raspunsul la întrebarea “Care este metoda prin care motoarele de cãutare ordoneazã rezultatele cãutarilor?” poate sã difere de la un motor la altul, fiecare motor de cãutare are în spate niște oameni care au gândit o metodã cât mai corectã din punctul lor de vedere. Ca și reguli generale putem lua serios în considerare lista de mai jos:

a.Primul lucru analizat de motoarele de cãutare este titlul paginii.

b.Cel mai probabil motorul de cãutare se va uita la header-ul paginii în secțiunea keywords.

<HEADER>

<META name="keywords" content="CuvantCheie, AltCuvantCheie, Etc, Etc">

</HEADER>

c. Se uita la conținutul site-ului și la aparițile în paginã ale cuvintelor cheie specificate la keywords. Cu cât cuvintele cheie apar mai sus în pagina cu atât e mai bine.

d. Se va uita câte site-uri au link spre pagina în cauzã! (Trebuie luate în serios ofertele de schimb de bannere). Motoarele de cãutare considerã cã dacã existã multe link-uri spre paginã atunci înseamn cã pagina este recomandatã de mulți oameni. (pentru o analizã a popularitãtii site-ului vezi Anexa 4.2. – Metode avansate de înscriere și monitorizare).

Exemplificând, invitãm la studierea Anexei 4.1. – Studiu de caz.

Frecvența cu care apar aceste cuvinte cheie în conținutul paginii este de asemenea importantã. La fel trebuie sã avem grijã sã nu cãdem în extrema opusã. Utilizarea exagerat de frecventã a cuvintelor cheie în conținutul paginii este interepretatã de unele motoare de cãutare mai avansate ca tentativã de fraudã.

Nu trebuie uitat cã nu toate motoarele de cãutare analizeazã cuvintele cheie din header.

Nu trebuie utilizate mai mult de 7-8 cuvinte cheie dar folosind cuvinte cheie diferite pentru fiecare paginã ce compune site-ul.

În acest context vizitatorii nimeresc rareori pe pagina index a site-ului deci trebuie avut grijã cum concepem site-ul, este de preferat sã existe o barã de navigare în care sã fie și un link spre pagina index.

Descrierea

Un alt metatag important este "description", care înseamnã o frazã în mãsurã sã caracterizeze cel mai elocvent conținutul și profilul site-ului. Multe motoare de cãutare, cele care folosesc metatag-uri vor folosi aceastã scurtã descriere în afișarea rezultatului. Un caz practic este prezentat în Anexa 4.1. – Studiu de caz

Alte observatii:

Folosirea unui image map în pagina index poate bloca motoarele de cãutare în urmãrirea link-urilor pentru indexarea întregului conținut.

Scripturile Java din partea de sus a paginii mutã conținutul efectiv în jos ceea ce face ca apariția cuvintelor cheie în conținutul paginii sã fie mai jos. Pagina va fi cotatã mai slab din aceasta cauzã.

Dacã existã informații importante în format grafic (gif sau jpg) trebuie sã includem clauza ALT în tag-ul imaginii (ALT="text scris pe imagine"). Nu incepem pagina cu un tabel sau cu o imagine.

Utilizarea de frame-uri poate sã dea peste cap modul în care o paginã este cotatã. De cele mai multe ori paginile cu conținut dinamic nu sunt indexate (.cgi, .asp)

Nu în ultimul rând trebuie avut grijã ce domeniu achiziționãm. Dacã nu cumparãm un domeniu ușor de reținut banii sunt pe jumãtate pierduți.

Subscrierea la directoare web

Pentru a subscrie la diverse directoare web trebuie completat câte un formular pentru fiecare din acestea în care se cer diverse informații.

În mod cert, una dintre informțaiile care se va cere va fi adresa de e-mail. Citim cu atenție la ce va fi folositã adresa de e-mail înainte de a o transmite. De multe ori este câte un mic checkbox bifat în care scrie ceva de genul "Da, doresc sã primesc sâptãmânal reclame".

Pentru mai multã siguranțã se poate utiliza o cãsuța de e-mail specialã pentru astfel de scopuri (vezi www.hotmail.com sau www.email.com).

Cel mai important lucru atunci când subscriem la un director web este explicația scurtã pe care o vom folosi. Facem ca aceastã explicație sã fie un fel de invitație, încercând sã convingem vizitatorul sã facã click.

Nu trebuie uitat cã site-ul va apãrea listat alãturi de alte zeci de site-uri concurente, toate pe aceeași paginã și toate tratând cam aceleași subiecte. Compunem aceastã descriere undeva departe de calculator, cu capul limpede, și incercãm sã o testãm pe oameni înainte de a o folosi.

Un lucru important este de multe ori localizarea geograficã, evident dacã este cazul.

4.6. Chestiuni de securitate

Este un subiect fierbinte care a ținut de nenumãrate ori cap de afiș în presa scrisã, TV și, în special pe Internet. Știm cu toții cã, odatã ce informațiile pe care le-am transmis în site, pãrãsesc calculatorul personal și își încep cãlãtoria pe Internet, ele aparțin domeniului public.

Un hacker priceput ar putea sã le intercepteze și sã le foloseasca așa cum crede de cuviințã. Nu este deloc ușor, este puțin probabil, dar este posibil.

În ce-l privește pe consumator, el va fi foarte interesat de garanțiile de securitate pe care le oferiți. Cum vor fi transmise prin Internet informațiile asupra plãtii (de cele mai multe ori este vorba de datele cãrții sale de credit)? Existã riscul ca acestea sã fie interceptate? Unde sunt stocate aceste informatii? Ar putea fi la indemina hackerilor?

Soluția utilizatã pe scarã largã la aceastã orã este SSL (Secure Socket Layer) – server securizat de date – în combinație cu Certificatul Digital (Digital Certificate). Certificatul Digital este cel care recunoaște standardul și confirmã cã serverul pe care se aflã web site-ul utilizeazã într-adevãr criptarea SSL atunci când primește și transmite datele. În momentul în care sunt accesate pagini în care se cer informații de platã de la consumator, acestea trebuie sã se afle pe un astfel de server securizat. Paginile de acest fel au în URL "https:" (Hyper Text Transfer Protocol Secure). Fãrã SSL și un Certificat Digital, nici un consumator avizat nu-și va transmite datele cãrții de credit prin Internet.

Cum se obține SSL și Certificatul Digital? În mod normal n-ar trebui sã fie o problemã, pentru cã atunci când am cumpãrat un pachet de comerț electronic de la un furnizor internațional de web hosting, ele sunt incluse în pachet.

Securitatea datelor/tranzacțiilor este foarte importantã în orice sistem financiar, indiferent cã se bazeazã pe tranzacții clasice sau electronice. Pentru a asigura un nivel acceptabil de securitate se mai utilizeazã diferite tehnici de criptare pentru a furniza trei tipuri de servicii: autentificare și autorizare, non-repudierea, confidențialitatea și integritatea datelor.

Prin autentificare cele douã pãrți care comunicã se asigurã cã fiecare comunicã exact cu cel cu care dorește sã efectueze diferite tranzacții. Autentificarea se face în mod uzual prin semnãturi digitale și alte metode.

Non-repudierea asigurã cã nici o parte nu va putea nega participarea într-o tranzacție dupã ce aceasta s-a efectuat.

Prin confidentialitate se înțelege ca toate comunicațiile între pãrți sunt restrânse strict la pãrțile care participã la efectuarea tranzacției.

Integritatea datelor înseamnã cã datele nu sunt modificate în procesul de transfer sau atunci când sunt memorate pe diferite suporturi de pãstrare a datelor.

Confidentialitatea este în general asiguratã prin criptare.Autentificarea, non-repudierea și integritatea datelor sunt asigurate prin semnãturi digitale și certificate cu chei publice.

Pentru asigurarea unui nivel acceptabil de securitate existã mai multe tehnici de criptare, similare în ceea ce privește algoritmii de criptare, dar diferind prin modul și locul de aplicare.

Astfel, dacã ne referim la familia de protocoale TCP/IP, existã posibilitatea sã se aplice criptarea la nivelul IP, la nivelul sesiune sau la nivelul aplicație.

Pentru criptare la nivelul rețea (IP) se utilizeazã douã mecanisme diferite: AH – Authentification Header care utilizeazã pentru autentificare și pentru integritatea datelor algoritmul MD 5 (message-digest) și ESP – Encapsulating Security Payload care furnizeazã confidențialitate folosind algoritmul DES – Data Ecription Standard.

Însã, dupã cum am mai precizat, protocolul de criptare la nivel de sesiune cel mai folosit este SSL – Secure Socket Layer.

La nivelul aplicație existã douã tehnici diferite: securizarea individualã a aplicațiilor (S/HTTP și S/MIME) sau prevederea unor tehnici de criptare externe, deasupra aplicațiilor predefinite cum sunt PGP (Pretty Good Privacy) sau SET (Secure Electronic Transfer).

4.7. Contul de comerciant (Merchant Account)

Contul de comerciant este cu totul diferit de conturile bancare obișnuite, utilizate în afacerile tradiționale pentru cã va permite sã acceptãm plãți prin cãrți de credit sau de debit ca formã de platã electronicã de la clienti.

Din momentul în care am primit un cont de comerciant, vom avea un numãr de identitate (Merchant ID) și POS, adicã un terminal la punctul de vânzare (point of sale terminal).

Un terminal de acest fel (POS) poate comunica prin intermediul liniilor telefonice, cam la fel ca un fax. Prin POS se citesc și se înregistreazã informațiile despre consumator de pe banda magneticã a unei cãrți de credit sau de debit. Dupa aceea, tot POS trimite informațiile și detaliile tranzacției cãtre instituțiile autorizate sã proceseze plata (VISA, AMEX, MASTERCARD etc. sau la banca emitentã, dacã este vorba de o carte de debit).

Acestea rãspund cu informația dacã fondurile/creditul existent sunt suficiente efectuãrii plãții și autorizeazã sau declinã tranzacția. În situația în care comunicarea la terminalul POS nu este posibilã din diverse motive (ex. intrerupere temporarã), tranzacția poate fi totuși procesatã manual la un numãr de telefon gratuit (1-800).

Un cont de comerciant care poate procesa tranzacții și prin Internet se distinge prin așa-numitul cont de comerciant de tip MOTO (mail order / telephone order). Atenție însã! Doar prin obținerea unui astfel de cont nu înseamnã și cã vom putea procesa tranzacții în timp real. Vom putea numai sã le procesãm manual, offline.

De fapt, majoritatea celor care deschid magazine virtuale pe Internet, încep în acest fel pentru cã numarul tranzacțiilor online nu este foarte mare în primele luni de funcționare a magazinului virtual.

Care sunt cãile pentru obținerea unui cont de comerciant? În cele mai multe cazuri, instituția bancarã la care avem cont oferã și servicii de acest fel. Dacã totuși banca nu oferã astfel de servicii, putem apela la o institutie ne-bancarã.

Institutiile ne-bancare care furnizeazã servicii de acest fel oferã în plus și mecanismul de tranzacționare în timp real, prin Internet, împreunã cu autorizația contului de comerciant.

În cea mai fericitã situație, s-ar putea ca furnizorul de web hosting sã fie in relații de parteneriat cu un furnizor de conturi de comerciant, fie o institutie bancarã, fie ne-bancarã.

Trebuie sã întelegem mecanismele și taxele asociate cu fiecare tip de serviciu inclus în contul de comerciant. Un fapt destul de puțin cunoscut și rareori respectat este cã procedura legalã în tranzactiile prin Internet este sã se expedieze produsul cãtre destinatar, înainte de încasarea sumei corespunzãtoare de pe cartea de credit/debit a clientului. În mod evident, autorizarea încasãrii este obținutã însã inainte de expedierea produsului, pentru a avea confirmarea cã exista fonduri disponibile și a elimina riscurile în caz de furt. Transferul bancar are loc numai dupã ce produsul este în drum spre consumator.

Furnizorul contului de comerciant poate influența alegerea sistemului de shopping cart. În cazul tranzacțiilor în timp real, este necesar ca butonul "Plãteste acum!" sã poatã fi legat la serviciile de autorizare oferite de furnizorul contului de comerciant. Dacã nu este posibil, vom fi în situația de a nu putea procesa tranzacțiile, nici mãcar manual. De aceea, este absolut necesar sã verificãm ce sisteme de shopping cart acceptã furnizorul contului de comerciant.

Atenție la taxele de procesare, pentru cã sunt diferite de cele de la cãrțile de credit standard (VISA, AMEX, MASTERCARD). Indiferent ca vom procesa tranzacția manual sau în timp real, informați-vã despre taxe la mai mulți furnizori, comparați și negociați aceste taxe. Diferentele pot fi considerabile.

Daca taxele ni se par însã prea mici pentru a fi adevãrate, este cazul sã fim prudenți.

4.8. Comanda electronicã

Existã mai multe optiuni pentru expunerea produselor și trimiterea comenzilor online.

Cea mai obișnuitã este pagina simplã HTML (pentru expunerea produselor) și un formular electronic de comandã.

Dacã avem un numãr mic de produse aceasta este varianta de care avem nevoie. Dacã numãrul de produse pe care intenționãm sã le vindem este mai mare și clienții cumpãrã în mod frecvent un numãr mai mare de produse avem nevoie de un sistem de scripturi mai complex.

În acest caz, soluțiile se împart în douã opțiuni principale:

scripturi Java sau CGI (freeware sau shareware)

aplicatii gazduite

Soluția scripturilor gratuite este ieftinã și poate fi suficientã în etapa de început. Comparatã însã cu soluțiile de comerț electronic oferite de furnizorii de web hosting au urmãtoarele limitãri, inconveniente:

Sunt mai dificil de instalat.

Sunt mai greu de întreținut din punct de vedere al actualizãrilor: de produse și de prețuri.

Sunt mai puțin dinamice, oferã posibilitãți limitate pentru promoțiile speciale.

Nu au funcții pentru promoții încrucișate.

Nu sunt întotdeauna compatibile cu diferite platforme sau browsere.

Nu oferã instrumente pentru administrarea portofoliului de clienți.

Au posibilitãți limitate de expunere a produselor.

Se incarca uneori destul de incet.

Pentru versiunile shareware mai apare inconvenientul de a lucra pe o versiune demo. Unele dintre aceste versiuni expirã în timp și nu se justificã efortul consumat cu instalarea lor pe serverul de web.

Majoritatea furnizorilor de web hosting oferã însã pachete speciale de aplicații pentru comert electronic – sisteme de shopping cart. Aceste aplicații au o interfațã pentru baze de date și utilizeazã instrumente de programare complexe. Pot genera pagini dinamice pentru expunerea produselor, calcularea prețului și a taxelor (inclusiv a celor de expediere). Furnizeazã de asemenea rapoarte complete de urmãrire a clienților și nenumãrate opțiuni de întreținere și actualizare.

Anumite componente permit chiar promoții speciale, promoții incrucisate sau personalizarea conținutului în funcție de preferințele clientului. Multe dintre aceste aplicații pot fi utilizate și în site-urile comerciale de tip "Business to Business" (B2B).

Cel mai mare avantaj al acestei soluții este însã ca întregul proces de instalare a aplicatiei se face prin intermediul browser-ului pe care îl utilizãm în mod obișnuit (Netscape Communicator sau Internet Explorer). Mai mult decit atât, cei mai mulți furnizori de hosting oferã și suport tehnic la instalare pentru companiile care au sute de produse.

Alte avantaje care meritã luate în considerare:

Sunt mult mai ușor de instalat.

Sunt foarte ușor de întreținut.

Magazinul poate fi administrat prin intermediul browser-ului.

Au incluse funcții de urmãrire a clienților.

Numãrul de produse poate fi extins sau diminuat în funcție de necesitãți.

Includ instrumente pentru promoții speciale, încrucișate.

Integreazã soluții pentru tranzacții în timp real.

Chiar dacã pare o opțiune mai costisitoare decât cea bazatã pe scripturi freeware/shareware, sunt de luat în considerare și costurile de timp pentru instalarea și menținerea sistemului, precum și performanțele ulterioare instalãrii.

4.9. Modalitãți de platã electronicã

Una din principalele provocãri cu care se confruntã comercianții detailiști (retail) atunci când doresc sã implementeze un sistem de comerț electronic este furnizarea unui mecanism de platã comod, perceput ca suficient de sigur și usor de integrat într-un sistem de tranzacții comerciale on-line.

Multe soluții pentru aceastã problemã au fost propuse sau chiar sunt utilizate astãzi. Însã nici una nu a dobândit larga acceptare de care se mai bucurã încã bancnota de hârtie sau moneda de metal.

Comerțul electronic va putea evolua dincolo de un anumit nivel doar atunci când consumatorii obișnuiți vor percepe un mecanism de platã electronicã ca fiind la fel de sigur ca plata cu banii jos ("cash") de astãzi.

Plata prin Internet.

De îndatã ce a pus în exploatare un sistem de vânzãri on-line, comerciantul va putea vinde 24 de ore pe zi, 7 zile pe sãptãmânã și asta peste tot în lume; pe unde a ajuns Internet-ul, desigur.

Mai mult, cumpãrãtorii și potențialii clienți vor avea acces la informații de ultimã orã referitoare la produse, servicii, prețuri sau disponibilitatea acestora.

Ca acest scenariu sã devinã cu adevãrat realitate, comerciantul va trebui sã se asigure cã sistemul informatic pe care-l implementeazã va fi disponibil non-stop și în tot acest timp el va opera:

gestiunea comenzilor,

facturarea,

procesarea plãților,

remiterea banilor.

Solutii de platã în timp real.

Cu excepția cazului în care comerciantul își desfãșoarã activitatea pe principiul "banii jos" sau foloseste alte metode de platã off-line, obținerea banilor rezultați în urma unei vânzãri on-line presupune o serie de procese de interacțiune cu bãnci sau alte instituții financiare.

În prezent, plãțile cu ajutorul cãrților de credit (credit card), banilor electronici (e-cash), cecurilor electronice sau al cardurilor inteligente (smart card) sunt principalele metode de platã folosite în comertul electronic.

Din punct de vedere arhitectural, metodele de platã pot fi integrate la nivelul "comerciantului" – în sistemul informatic al acestuia, sau oferite in regim outsource de un furnizor de servicii de comerț (CSP – Commerce Service Provider) care va gestiona/intermedia plãțile de la terți.

Credit card.

În ciuda unor campanii promoționale de anvergurã derulate în occident, cu excepția cãrților de credit nici una din noile metode de platã promovate nu a atins masa criticã.

De fapt, previziunile unor consultanți de specialitate din domeniu prognozeazã cã pânã în 2003 cãrțile de credit vor rãmâne mijlocul de platã preferat pentru 99% din cumpãrãturile on-line.

Tranzactiile on-line care folosesc plata cu carduri sunt protejate criptografic, iar modalitatea concretã de criptare asigurã faptul cã numai banca sau furnizorul de servicii pentru carduri de credit va putea vedea numãrul cãrții de credit, nu și comerciantul.

Cu doar câțiva ani în urmã scepticii susțineau cã foarte puțini clienți vor fi dispuși sã ofere on-line informații referitoare la propriul card de credit (numãrul acestuia). Realitatea de astãzi, când multe din cele mai populare situri de comert electronic acceptã doar plata cu card de credit, vine sã ne arate cã aceștia s-au inselat.

O parte din proces implicã încheierea unor alianțe/contracte cu instituții financiare, în timp ce din punct de vedere tehnic presupune utilizarea unor tehnologii avansate de criptare și autentificare pentru securizarea mesajelor trimise via Internet.

Unul din primii pași pe care trebuie sã-l facã comerciantul este sã-și deschida un cont la o bancã care oferã servicii de tranzacționare on-line bazate pe carduri. Costurile pe care va trebui sã le suporte comerciantul includ o parte fixã, reprezentatã de costul achiziționãrii sau închirierii echipamentelor și softului aferent necesare realizãrii comunicãrii securizate cu banca (de exemplu, implementarea unui firewall este obligatorie), precum și costuri variabile rezultate în urma comisioanelor precepute de banca/tranzacție.

De regulã instituția financiarã impune un volum minim de tranzacții/lunã (cost variabil minim acceptat), percepând o sumã minimã pe care comerciantul o plãtește indiferent de numãrul de tranzacții pe care le deruleazã on-line.

În schimb, poate fi avantajos pentru comerciant sã apeleze la o agenție de carduri care oferã servicii de tranzacționare on-line. Datoritã volumului mare de tranzacții pe care aceste agenții le deruleazã, pot obține discounturi semnificative de la bãnci și în consecințã au oferte mai tentante pentru clienți – societãți comerciale care doresc sã-și punã o parte din business on-line.

Furnizori de servicii.

Ca alternativã la implementarea unui sistem propriu, comerciantul web poate apela la furnizori de servicii de platã (PSP) sau la furnizori de servicii de comerț (CSP).

În stadiul actual de dezvoltare al comerțului electronic, o parte din bãnci au adoptat o atitudine proactivã în ceea ce priveste serviciile de e-banking, altele fiind încã reticente. Pe de altã parte, înainte de a acorda statutul de comerciant, bãncile pot cere, în special societãților comerciale mai mici, sã depunã o sumã de bani într-un cont colateral drept garanție pentru serviciile ce vor fi oferite.

PSP-ul actioneazã ca intermediar între comerciant și posesori de carduri oferind servicii de autorizare și platã on-line.

El beneficiazã de conexiuni integrate on-line cu bãncile care autorizeazã plãțile și realizeazã automat transferul banilor. Poate conferi clienților statutul de comercianți web, negociazã cei mai buni termeni contractuali pentru aceștia și de regulã le furnizeazã API-ul necesar pentru a-și integra ușor în propriul site web funcțiile de procesare a cardurilor de credit.

Apelarea la PSP-iști (puteți face analogia cu ISP-iști existenți) este o soluție sigurã și multe bãnci preferã sã lucreze cu aceștia, fiind mai ușor pentru ele sã autorizeze un numãr mai mic de clienți mari care pe deasupra preiau și sarcina de securizare a plãților derulate de societãțile cu care lucreazã.

Pe lângã o calitate mai bunã a serviciilor oferite clienților (societãți comerciale, SC), cum ar fi suport tehnic permanent sau eliminarea unei pãrți semnificative a birocrației specific bancare, PSP-iștii mai au un atuu: credibilitate financiarã doveditã în fața bãncilor ca urmare a unei relații de mai lungã duratã cu acestea, aspect extrem de important care lipseste de regulã societãților comerciale mai tinere – potențiali clienți.

Alt avantaj pe care-l pot oferi PSP-iștii este pachetul integrat de servicii multi-card (au contracte cu mai mulți furnizori de carduri), multi-bancare (opereazã cu mai multe bãnci) și multi-monedã (conversia automatã între monedele diverselor țãri), și chiar un comision/tranzacție mult mai mic decât cel oferit de o bancã.

Functionarea sistemului de plata bazat pe carduri.

De îndatã ce comerciantul și-a deschis contul bancar cerut și a finalizat implementarea sistemului informatic care-l conecteazã la instituțiile financiare sau PSP, el poate începe activitatea de comerț electronic.

Dupã ce un client care navigheazã pe site-ul web al comerciantului alege produsele dorite și le depune în coșul virtual de cumpãrãturi (shoping cart, de fapt cart=cãrucior), cumpãrãtorul este pus în legatura on-line cu PSP-ul care-i va cere informațiile necesare pentru procesarea plãții: tipul cardului, numãrul acestuia, numele proprietarului și data expirãrii cardului.

Odatã obținute aceste informații, platforma de e-comert de la PSP le transmite mai departe agenției de carduri cu care lucreazã, împreunã cu suma totalã de platã, taxa de comision/tranzacție, numãrul de cont al comerciantului și tipul tranzacției dorite. Din acest moment tranzacția urmeazã calea obișnuitã a oricãrei tranzacții cu card de credit.

Informația este criptatã și trimisã de cãtre procesorul de plãți (PP) prin intermediul unei linii securizate de comunicatie cãtre un sistem de facilitãți integrate numit "interchange network procesor" (INP, procesor rețele interschimb), fiecare marcã (brand) de card de credit urmând a fi procesatã de un INP distinct.

INP comunicã pe o linie securizatã cu banca comerciantului care, la rândul ei, contacteazã banca cumpãratorului (cea care a emis card-ul folosit de client) pentru a verifica dacã fondurile sunt disponibile.

În caz afirmativ, tranzacția se finalizeazã și banca comerciantului trimite un "cod rezultat", sub formã unui numãr de verificare cãtre PSP. PSP trimite mai departe acest cod cãtre softul care mijlocește cumpãrãturile (shoping cart software) care proceseazã datele (pãstrând printre altele un jurnal al tranzacțiilor) și anunțã apoi clientul cã tranzacția s-a efectuat cu succes sau a eșuat. Totul se întâmplã în interval de câteva secunde.

Plata prin CyberCash

Pentru a efectua plãți prin CyberCash, consumatorul are nevoie de un software care simuleazã "portofelul", face criptarea mesajelor și memoreazã tranzactiile. Ca și portofelul obișnuit, acest portofel-software poate înregistra mai multe cãrți de credit.Vânzãtorul are un software similar.

Serverul vânzãtorului trimite "portofelului-software" o cerere de platã semnatã prin care dã detalii despre cumpãrãtura și transmite tipul cãrților de credit acceptate. "Portofelul" deschide o fereastrã și afișeazã suma și lista cãrților de credit disponibile pentru selecție.

"Portofelul" trimite un mesaj criptat și semnat cu numãrul cãrții de credit și detalii privind tranzacția și acceptarea plãții.

Serverul vânzãtorului trimite acest mesaj împreunã cu un mesaj propriu semnat și criptat catre Gateway. Aici mesajele sunt decriptate și comparate, iar dacã se potrivesc, se trimite o cerere de autorizare convenționalã;

Reîntoarce un rãspuns spre vânzãtorul care trimite un rãspuns "carte de credit" cãtre software-ul portofel.

Gateway-ul este operat de un agent al bãncii colectoare a vânzãtorului.

În mod similar cu schemele prezentate mai sus s-au dezvoltat și alte protocoale pentru efectuarea plãților electronice, bazate pe alte secvențe de mesaje între aceleași entitãți.

Plata prin "Smart Card"

Smart Card este în esențã înlocuitorul portofelului obișnuit. Tot conținutul unui portofel actual (acte, cãrți de credit, bani gheațã) va fi înlocuit de una sau mai multe Smart Card-uri. Din punct de vedere fizic, Smart Card aratã ca o carte de credit cu unul sau mai multe microcircuite de tip "microcontroller"-e înglobate.

O cartelã inteligentã (Smart Card) poate pastrã de 10 – 100 ori mai multe informații decât o cartelã magneticã, fiind totodatã mult mai sigurã. Conectatã la un terminal de citire/scriere, Smart Card poate efectua funcții complexe de luare a deciziilor, proceduri sofisticate de autentificare pentru a preveni frauda. Deci beneficiile oferite de Smart Card sunt: siguranța, capabilitãți active antifraudã, flexibilitate în aplicații, posibilitatea de validare "off-line".

De asemenea, Smart Card poate fi combinatã cu date biomotrice – amprenta digitalã, geometria mâinii, amprenta vocalã etc., pentru a-și identifica în mod unic proprietarul. Existã deja multe aplicații în telefonie celularã (GSM), acces Internet, aplicații financiare.

Pentru a efectua operații cu Smart Card, aceasta se introduce intr-un dispozitiv de citire/scriere care poate fi cu contact sau fãrã contact.

Acest cititor poate fi sub formã unui portofel ce poate comunica cu alt portofel similar sau cu banca, pentru efectuarea de transferuri multivalutare.

Astfel, Smart Card memoreazã direct echivalentul digital al sumelor de bani în loc sã indice un cont la bancã sau un credit acordat de bancã. Când o astfel de cartelã este utilizatã pentru a cumpãra ceva, echivalentul sumei respective este efectiv transferat vânzãtorului și apoi mai departe spre o instituție financiarã.

Smart Card poate fi reincarcabilã sau nu. În acest ultim caz cartela se aruncã atunci când suma înscrisã în ea a fost epuizatã.

4.10. Publicitatea on-line

Promovarea în rețea

Anunțurile publicitare expun mesajul unui nou public. Bannerele devin tot mai evidente pe Internet de la sãptãmânã la sãptãmânã. Plasând anunțuri publicitare pe motoare de cãutare sau pe site-uri care atrag publicul țintã îi pot convinge sã viziteze siteul.

Prima etapã o constituie crearea bannerelor, apoi studierea aspectelor demografice ale variatelor site-uri pentru a fi gãsite cele mai potrivite, dupã care se recurge la negocierea costurilor.

Promovarea în media tradiționalã

Mai multe firme afișeazã adresa URL în secțiuni speciale ale ziarelor cotidiene, ale publicațiilor de afaceri și ale mediei comerciale.

Anunțatorii variazã de la mici consultanți în taxe pânã la mari firme producãtoare de autoturisme. Chiar și anunțurile TV conțin adrese de web. Aproape fiecare film de la Hollyood are un site Web plin cu jocuri și materiale de presã. Studiourile dau un anunț publicitar tipic pentru film dar îl încheie cu adresa URL.

Firme ca MCI, Toyota și IBM își listeazã adresele web și pe clipurile publicitare de la TV. În primul rând trebuie vorbit cu departamentul sau agenția publicitarã pentru a include URL-ul pe toate anunțurile din toatã media, sau sã se cumpere publicitate într-o publicație care ajunge la publicul țintã.

Promovare incrucisata cu siteuri complementare.

Dacã un site vinde un produs complementar unui produs furnizat de alt site, pot cãdea de acord sã trimitã cupoane cu discounturi care sã conducã oamenii cãtre site-ul celuilalt. Aceasta se poate face în multe feluri: menționarea site-ului și se obține un discount; cumpãrarea de pe site-ul acesta și se obține o reducere pe celãlalt site.

Dacã un site complementar a reușit sã atragã cumpãrãtori de calitate, pot fi dirijati cãtre site-ul respectiv dacã se plãtește pentru plasarea unei legãturi sau a unui anunț publicitar pe siteul complementar. Prețurile pentru acest tip de serviciu sunt foarte elastice, așa cã se poate negocia cât mai mult.

Strategii de promovare

Tipãrirea URL-ulului pe toate materialele de comunicație de marketing

Expunere cãtre persoanele care folosesc produsele siteului.

Firmele își tipãresc adresele Web pe materialele promoționale de marketing și alte lucruri care rãmân neschimbate, sau o relativitate redusã. Se tipãrește adresa pe communicate de presã, broșuri, anunțuri, antete, plicuri și carduri sau pe obiecte marunte ca stilouri, mouse-uri.

Totul ține de creativitatea și experiența designerului sau artistului grafic ce realizeazã acest proces.

Ofertã de produse gratuite

Atragerea vizitatorilor și satisfacerea acestora se transmite informal și cãtre alții.

Dacã localizarea, localizarea, localizarea sunt trei cuvinte magice în cadrul real, atunci gratuit, gratuit, gratuit sunt trei cuvinte magice în marketingul online.

Oamenii pot fi atrași cãtre site prin faptul cã li se oferã mostre sau informații gratuite. Firmele care se bazeazã pe informații, cum sunt cele care tipãresc rapoarte, pot da un comunicat de presã prin care anunțã un important produs informațional. Firmele care nu activeazã în sectorul informațional pot de asemnea sã transmitã informații care sã amelioreze viața consumatorilor și clientilor potențiali. Cumpãrãtorii și clienții potențiali pot citi aceste articole gratis, iar dacã stiu cã site-ul este modernizat în mod regulat, ei se vor întoarce periodic și vor rãspândi vestea despre noutatea siteului.

Crearea propriilor premii

Aceasta înseamnã sã se caute site-uri, sã se clasifice dupã anumite criterii stabilite dinainte, se creazã un logo inteligent, se desemneazã câștigãtorul și apoi se creeazã un index al tuturor câștigãtorilor astfel încât lumea sã se poatã conecta la aceste site-uri în mod direct.

Adaugarea elementelor de divertisment

Pentru ca lumea sã-și aminteascã cu plãcere de site. Se recomandã crearea unei idei amuzante care sã fie adaugatã siteului, însoțind produsul sau serviciul oferit.

Personalizarea siteului

Orice site trebuie sã includã acum stiri personalizate, rezultate ale întrecerilor sportive, cursul acțiunilor și chiar poșta electronicã pentru membrii sãi – toate gratuite. Astfel de servicii încurajeaza vizitele repetate.

Strategii de promovare a vizitelor de reîntoarcere

Dacã scopul siteului este de a crea o imagine de marcã sau dacã lumea cumparã produsele doar dupã numeroase impresii, este esențial sã fie convinși clienții potențiali sã se întoarcã. Prin oferirea la oameni de mari avantaje și satisfacții clare atunci când viziteazã siteul, atunci ei se vor întoarce. O mare satisfactie poate rezulta și din oferirea unor articole interesante și utile, asa cum L’Oreal oferã sfaturi despre machiajul potrivit la culoarea pielii, iar UPS permite verificarea stãrii unei încãrcãturi, Wells Fargo Bank permite gãsirea balanței contului cãutat.

Se recomandã înștiintarea clienților actuali de actualizarea siteului pentru ca vizita pe care au repetat-o sã capete valoare și sã rezulte într-o încurajare a venirii lor pe site. Adresele de e-mail se dobândesc de regula în momentul în care clientii subscriu la site. Utilizarea unei astfel de tactici ajutã la crearea unei baze de date care sã ajute la determinarea nevoilor și cerințelor clienților, fapt ce va duce la creșterea vânzarilor.

Deoarece oamenii manifestã o oarecare reticențã în a completa astfel de informatii, se impune crearea unei liste de prioritãți pentru a obține cele mai importante informații.

Operarea unor anchete

Oamenilor le place sã vadã ce gândesc alți oameni. Acesta este motivul pentru care alegerile prezidențiale sunt atât de populare. Paginile web pot cere opinia cititorilor lor asupra problemelor de ultim moment sau asupra unor probleme din domeniul în care lucreazã.

Sondajele servesc scopului adițional de a culege statistici folositoare de la grupul țintã vizat, utile în cercetãrile de marketing.

Dacã informația meritã sã fie facutã publicã putem apela la presa scrisã pentru a anunța ceea ce s-a aflat.

Mai multe motoare de cãutare oferã sondaje de opinie zilnice.

Cititorii își pot face cunoscute opiniile asupra anumitor subiecte și pot vedea rezultatele imediat. Prin tabelarea imediatã a rezultatelor oamenii sunt recompensați pe loc.

Organizarea unui sondaj de opinie care se leagã de mesajul care se dorește transmis sau care întãreste misiunea firmei.

Bunicul tuturor firmelor de cercetare, Gallup, întreține un site pentru sondaje pe Internet care dã posibilitatea diferitelor persoane de a-și spune opiniile și de a citi rezultatele unor sondaje celebre. Excite si ESPN prezintã de asemenea multe sondaje de opinie.

Dirijarea de concursuri

În orice moment existã mai mult de 1000 de firme care organizeazã concursuri pentru a atrage persoane care sã le viziteze paginile.

Premiile pot fi de la 1 milion dolari la CompuServe’s Hunt pânã la douã bilete gratuite la un joc de baseball minor sponsorizat de Banca Commonwealth din Virginia.

Sunny Delight oferã studenților la colegiu o vânãtoare de “gunoieri” pe Internet și șansa de a câștiga o bursã de 10.000 dolari. Acest concurs s-a bucurat de atentie nationalã în revista USA Today.

Microsoft a creat un concurs pentru persoanele care foloseau programul Front Page pentru a crea pagini web. Aceasta este o idee foarte bunã, deoarece a determinat oamenii sã cumpere programul pentru a avea o șansã sã câștige. Concursurile sunt cele mai indicate atunci când întãresc misiunea sau valorile firmei care sponsorizeazã.

De exemplu, Amazon.com, a organizat un concurs în care vizitatorii trebuiau sã scrie un segment dintr-o povestire scurta inceputã de figura literara John Updike. Compania a oferit 1000 de dolari în fiecare zi unui câștigãtor și a organizat o tombolã de 100.000 de dolari pentru toți câștigãtorii. S-au primit mai mult de 208.000 de intrãri, ceea ce dã o medie de aproximativ nouã mii de intrãri pe zi!

Crayola a organizat un concurs pentru adulți care trebuiau sã deseneze opere cu creioanele lor. Concursul a fost judecat de copii. Compania organizeazã în mod regulat concursuri pentru copii pentru a crea , de exemplu, felicitãri de Ziua Mamei. Acest tip de concurs încurajeazã folosirea produselor companiei, o mișcare de marketing foarte inteligentã.

Concursurile pot fi simple, de exemplu, prin a cere oamenilor sã se identifice prin completarea unui formular cu numele, adresa, numãrul de telefon și adresa de e-mail, pentru a putea câștiga la o tragere la sorți sau pot avea un caracter implicant ca o provocare sau o testare a abilitãților, ca în concursurile de desenat de la Crayola, sau consursuri de eseuri și fotografii.

O strategie inteligentã este de a crea un concurs care cere oamenilor sã explice motivul pentru care au neaparatã nevoie de produsul pe care îl vindem.

Un alt beneficiu al acestor concursuri este acela cã câștigãtorii pot fi promovați în ziare locale și la televiziune.

În cazul Amazon.com, care are câștigãtori zilnic, existã numeroase posibilitãți de publicitate în multe piețe locale în mod constant.

Cu cât concursul se leagã mai mult de produsele și misiunea firmei cu atât rezultatul general va fi mai eficient în a întãri misiunea de marketing. De exemplu, concursurile de desenat de la Crayola cer copiilor sã foloseascã creioane. Acest fapt marește vânzãrile și utilizarea produselor companiei. Un concurs care ar cere copiilor sã scrie un eseu despre folosirea creioanelor în arta popularã nu ar fi la fel de eficient.

4.11. Menținerea în comerțul electronic

Prezentarea facutã în cadrul magazinului electronic, ca și afacerea în sine, trebuie dezvoltatã continuu și modificatã pentru a se adapta la evoluția așteptãrilor clienților și a produselor. Aceastã flexibilitate este cheia spre menținerea interesului clienților pentru afacerea electronicã.

Chiar dacã produsele nu se schimbã prea mult în timp, se impune sã reevaluãm și sã actualizãm constant prezența pe Internet. Trebuie identificat noi calitãți și aspecte ale produselor și încercatã atragerea de noi segmente de potențiali clienți. Natura dinamicã și schimbãtoare a Internetului poate fi descurajantã dar are, totodatã, capacitatea de a atrage clienți, noi relații de afaceri și oportunitãți intangibile altfel.

Pentru a vã asigura succesul vã sugeram sã urmati exemplul și sã comparați afacerea dvs. electronicã cu site-urile de comert electronic deja existente și consacrate. Existã mii de astfel de site-uri. Vom da, în continuare, câteva exemple din domeniile cele mai cunoscute din punct de vedere al cifrei de afaceri:

Cãrți, muzicã: http://www.amazon.com, http://www.bol.de, http://www.cdnow.com

Licitații: http://www.ebay.com, http://www.ricardo.de, http://www.shopping.com

Turism: http://www.travelocity.com, http://www.expedia.com, http://www.airline-direct.de

Cadouri: http://www.1800flowers.com, http://www.911gifts.com, www.fashionmall.com

Multe dintre așa-numitele portale Internet (ghiduri, motoare de cãutare) au diferite variante de comert electronic inserate pe site-urile respective. Yahoo! spre exemplu, a devenit calea cea mai cunoscutã pentru rezervãri online de cãlãtorie.

Gãzduirea de magazine electronice aparținând unor mici comercianți a devenit de asemenea o variantã de comerț cu amãnuntul foarte des întâlnitã în cadrul acestor portale.

În sprijinul intreprinderilor mici și mijlocii care doresc sã demareze afaceri proprii pe Internet și venind în întâmpinarea nevoilor lor specifice a fost elaboratã, în cadrul unui proiect sustinut de Comisia Europeanã, o paginã de Internet www.e-gateway.net care oferã diverse informații din domeniul comerțului electronic:

baza de date cuprinzând furnizori de software, hardware, publicitate, de servicii suplimentare și consultanți

știri și noutãți în domeniu

studii de caz, rapoarte și exemple din experienta firmelor

un ghid “pas cu pas” de comerț electronic

un calendar de evenimente din sfera comerțului electronic, desfãșurate în întreaga lume

5. CONCLUZII

TOTUL SE SCHIMBÃ ÎN JURUL NOSTRU!

Dacã pânã acum transformãrile cele mai rapide se petreceau în industria TI, asistãm acum la o influențã pe care aceastã industrie o exercitã asupra altor domenii. Unul dintre ele este motorul întregii noastre civilizații:domeniul economic. Aflați în pargul unei schimbãri de proporții, vom descoperi cã nu ne vom mai întâlni pentru a încheia o afacere, nu vom mai plãti prin modalitãțile cu care ne-am obișnuit, nu ne vom mai deplasa pentru a gãsi ceea ce ne trebuie, și nici salariul sau veniturile nu vor mai veni dintr-un singur loc așa cum ne-am obișnuit pânã acum. Dar, mai important, vom putea câștiga milioane de dolari în timpul somnului, când oamenii de pe cealaltã emisferã ne vor dezvolta propria afacere. Totul datoritã internetului. Evaluatã în prezent la 53 miliarde de dolari, economia internet va depãși în urmãtorii patru ani pragul de un trilion de dolari, având o ratã anualã de creștere de 87%, potrivit estimãrilor prezentate de Gartner în cadrul unui raport lansat la Londra la sfârșitul lunii octombrie.

Lucrarea mea s-a vrut o pledoarie pentru aceastã modaliate de comerț, un manifest care sã justifice și în același timp sã avertizeze cã viitorul poate fi conform cu dezideratele noastre atâta timp cât ne vom dovedi vrednici de viitorul care ne așteaptã.

Lucian Hidiș

BIBLIOGRAFIE

1. Peterson P. – E-business, how to build a succesfull business, carte electronicã distribuitã de site-ul www.business2.com

2. xxx – Biz, revista noilor tendințe în afaceri, nr.27/2001

3. xxx – eFin@nce, nr.8/2001

4. xxx – eWeek, economia în schimbare, nr. 1/2001

5. xxx – Site-ul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Guvernul Romaniei – www.mcti.ro

6. xxx – Site-ul IBM – www.ibm.com/e-business

=== anexa_2 ===

Anexa 2.2.- Comparație între doi giganți ai comerțului electronic

=== anexa_3 ===

Anexa 4.2 – Metode avansate de înscriere și monitorizare

1) Pentru a nu pierde timpul cu înscrierea manualã a site-ului în motoarele de cãutare putem utiliza diverse unelte ce realizeazã înscrierea site-ului. Una dintre metode este utilizarea unui soft specializat. În acest sens putem vizita pagina:

http://www.cyberspacehq.com/downloads/

unde vom gãsi programul addweb ce realizeazã înscrierea site-ului automat în peste 300 de motaore de cãutare. Versiunea gratuitã are câteva limitãri dar decât nimic tot e mai bine.

2) Existã de asemenea site-uri specializate ce realizeazã înscrierea în diverse motoare de cautare și directoare. Recomandãm în acest sens:

http://www.jimtools.com/submit.html
http://www.addme.com/submission.htm
http://www.submitshack.com/submit.ss

3) Pentru a analiza popularitatea site-ului (câte site-uri au link-uri spre site-ul tãu) vom folosi urmãtoarea adresa:

http://www.jimtools.com/link.html

Introducem adresa site-ului și primim un raport complet despre popularitatea site-ului pe diverse motoare de cãutare. Pentru a evita un timp prea lung de procesare nu se vor testa mai mult de 4 motoare de cãutare o datã.

4) Site-uri pentru analiza traficului (numãrul de vizitatori):

http://www.trafic.ro/
http://www.webtop.ro/
http://www.freestats.com/
http://www.thecounter.com/
http://www.fastcounter.com/

Mai jos vã oferim o list arbitrarã cu câteva motoare de cãutare și directoare web și link-ul ce va duce cât mai aproape de formularul de înscriere. S-a pus accentul pe site-urile specializate din Romania.

Bumerang RO
Cauta RO
Click&Go RO
Cyberspace RO
Gaseste.com RO
Google directory
Kappa RO
Link RO
Lycos
Master Business RO
Portal RO
Rofind.com RO
Startpage RO
Top 100 RO
Yahoo directory