Internationalizarea Societatii Comerciale Tesco

L U C R A R E D E L I C E N Ț Ă

INTERNAȚIONALIZAREA FIRMEI

CUPRINS

INTRODUCERE

Internaționalizarea și globalizarea problemelor economice, ale producției industriale, ale mișcării capitalurilor financiare, determină ca activitatea de investiții să devină una de natură globală, cu implicații asupra tuturor economiilor naționale și asupra întregii economii mondiale. Decizia de a investi într-o anumită țară se bazează pe o analiză amănunțită a factorilor locali (avantajele țării gazdă), corelați cu necesitățile de rentabilitate ale agenților economici și mărimea (intensitatea) riscului aferent operării într-un mediu străin. Ponderea fiecărui factor în stabilirea deciziei de a investi depinde de motivația investitorului străin. În contextul actual, al economiei de piață globale, în care orice avantaj propriu se poate eroda foarte rapid, aceste motivații capătă o semnificație deosebită.

Am ales această temă, din dorința și interesul de aprofundare, cu speranța că voi înțelege mai bine actualele probleme ale societății și voi putea să comunic operativ, corect și eficient. Prin realizarea acestei lucrări am înțeles că problemele, interesele, trebuie tratate pro și contra pentru a descoperi adevărul despre necesitatea și impunerea lor, de asemenea am aflat și cauzele și condițiile fenomenelor tratate. Astfel am aflat că întreprinderile globale constituie unul din cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan. Ele sunt vectorii care răspândesc tehnologiile avansate și bogăția, contribuind la creșterea nivelului de trai și la îmbunătățirea mediului de afaceri.

Firmele multinaționale încearcă, înainte de toate, să-și pună în valoare avantajele monopolistice pe piețele externe. O parte din aceste avantaje (diferențierea produselor, proprietatea exclusivă asupra unor tehnologii de fabricație, cunoștințe de marketing, iscusință managerială, accesul la piața de capital și altele) au fost remarcate mai înainte. Toate acestea oferă firmelor multinaționale un anumit avantaj față de competitorii lor situați în străinătate, care le compensează costurile adiționale determinate de operarea la distanță față de țara de origine. Dacă nu ar avea loc un asemenea proces, atunci deplasarea capitalului nu s-ar justifica. Totodată, nu trebuie omis faptul că firmele multinaționale sunt în cea mai mare parte a lor oligopoliste.

Concluziile ce se pot trage din această lucrare sunt că, în contextul actual al economiei, privind internaționalizarea afacerilor, companiile trebuie să-și găsească singure calea maximizării eficienței prin alegerea celor mai convenabile și realizabile forme.

Organizația Tesco este una dintre cele mai vechi organizații care sunt pe piață care își satisface clienții prin procesul de marketing pe care îl are de foarte mult timp, chiar și în aceasta perioada de criza financiară și de recesiune.

Lucrarea de față este o analiză a modalităților de internaționalizare a firmei, cu exemplificare pe compania Tesco.

Consider că în epoca modernă, fidelizarea clienților constituie o preocupare de prim plan a marilor companii naționale și multinaționale. Iar conștientizarea importanței fidelizării se înscrie în contextul concurenței mondiale din ce în ce mai deschise, care face dificilă și costisitoare cucerirea de noi clienți. Toate companiile trebuie să fie conștiente de importanța clientului, de oferirea de servicii de calitate și mai ales, de fidelizarea acestuia.

Pătrunderea pe o piață internațională reprezintă conștientizarea existenței clientului internațional, care are cultura proprie, obiceiuri și tradiții, educație și gusturi proprii, astfel, compania internațională, în cazul nostru compania Tesco, trebuie să fie conștientă de existența acestor diferențieri și să le abordeze diferit.

CAPITOLUL I – INTERNAȚIONALIZARE

ACTIVITĂȚII FIRMELOR

1.1. Forme și strategii de internaționalizare

Societățile transnaționale determină o adâncire a concurenței pe piața mondială, forme noi adăugându-se celor vechi. Concurența apare nu numai la nivelul produsului final ci din ce în ce mai mult la nivelul factorilor de producție. Azi lupta se dă între giganți. Caracterul de noutate constă în noi forme de confruntare și în sporirea intensității. Amplificarea fără precedent a fuziunilor este rezultatul intensificării concurenței în procesul de globalizare. Ca fenomen societățile transnaționale au ca scop expansiunea, filialele lor împânzesc globul, treptat totul începe să fie globalizat. În ultimele două decenii ale secolului XX-lea, trăsătura dominantă a fluxurilor de investiții externe a fost intensificarea într-un ritm fără precedent a fluxurilor de investiții externe directe.

Începutul secolului XXI a fost caracterizat în plan economic de o adâncire accelerată a procesului de globalizare, fluxurile mondiale de investiții străine directe fiind una dintre principalele forme de manifestare a acestui proces. Prin intermediul investițiilor străine directe globalizarea a devenit o componentă cotidiană a vieții fiecăruia dintre noi, fie prin produsele sau serviciile achiziționate, fie prin locul de muncă sau modul de comunicare sau de petrecere a timpului liber.

Urmărind în permanență să sporească eficiența economică a activităților, pe termen scurt, mediu sau lung, să crească vânzările, să câștige noi piețe de desfacere și să dezvolte noi capacități de producție, dând un răspuns adecvat mișcărilor concurenței, de-a lungul timpului, firmele au căutat noi oportunități de afaceri în afara spațiului economic al țărilor de origine. Activitatea lor economică a fost supusă, astfel, unui intens proces de internaționalizare. Deși, așa cum menționează unii autori, este greu să se vorbească, încă, despre o teorie a internaționalizării întreprinderii, deoarece nici măcar termenul, în sine, nu este pe deplin clarificat, totuși, în linii mari, acesta este folosit pentru a descrie creșterea graduală a implicării firmei în afacerile internaționale, respectiv modul în care ea reacționează la schimbările de mediu economic în care evoluează.

Etapele internaționalizării activităților celor mai multe dintre firmele multinaționale se consideră a fi, în principal, cinci. Prima etapă începe o dată cu manifestarea dorinței firmei de a-și extinde vânzările, prin efectuarea de exporturi, pe noi piețe, aflate în alte țări. La început, firma realizează acest lucru apelând la serviciile oferite de către intermediarii comerciali, fie ei simpli agenți de vânzări sau cumpărări, fie comisionari. Datorită dimensiunilor nu prea mari ale firmei, aceasta apelează la serviciile intermediarilor, deoarece nu cunoaște bine condițiile concrete de pe piața unde dorește să-și extindă afacerile.

Aceasta are în vedere evitarea riscurilor care ar rezulta din efectuarea de investiții în capacități proprii, externe, de vânzare sau cumpărare. În multe situații, apelând la serviciile intermediarilor, firma beneficiază de aportul acestora în adaptarea produsului la cerințele clientelei locale, în oferirea de servicii post-vânzare, ca și într-o oarecare coordonare a planurilor de afaceri, dacă sunt urmărite mai multe tipuri de produse cumpărate și vândute. În aceste situații riscul ca intermediarii să nu răspundă întocmai cerințelor trasate de firmă se consideră mai mic decât cel ca investiția într-o filială proprie de comerț să nu aibă succes. Firma mai apelează la serviciile intermediarilor de afaceri și în situația în care dorește să negocieze contracte de cedare a licenței de fabricație, sau a dreptului de proprietate.

De asemenea, mai există și situațiile în care firma comercializează produse care sunt dificil sau imposibil de deplasat. În această categorie se înscriu firmele care-și „vând experiența” în construcția de autostrăzi în alte țări, sau oferă servicii medicale, de consulting, turistice, recurgând, în acest sens la alte firme din țările gazdă. Dar firma nu se va  limita  mult  timp  la astfel de metode de desfășurare a afacerilor în exterior, în condițiile în care piețele sunt favorabile produselor sale, sau dacă concurența începe să-și facă simțită prezența în țările respective. Ea va căuta să-și îmbogățească experiența din activitatea pe alte piețe, își va mări segmentele de piață unde se va impune, va deveni mai puternică, în condițiile în care ea va reuși să-și mențină un grad mai înalt de competitivitate în fața concurenței.

Va urmări, în același timp, să-și exercite tot mai mult controlul asupra formei, condițiilor și termenilor în care se desfășoară activitățile sale în străinătate și să gestioneze resursele proprii alocate la fața locului. Este cunoscut că avantajele folosirii intermediarilor constau, în principal, în experiența lor în comercializarea produselor pe segmente mai mici sau mai mari de piață, în faptul că le sunt familiare condițiile specifice de pe piețele în care activează și în capacitatea unora de a oferi diferite servicii aferente serviciului comercializat. În același timp, dezavantajele recurgerii la serviciile lor sunt, uneori, majore.

Un agent, în multe situații este liber să servească mai mulți clienți, iar firma reprezentată este pusă, de multe ori, în situația de a cheltui sume suplimentare doar pentru a se asigura că intermediarii servesc în mod optim interesele ei în afaceri. În plus, formele directe prin intermediere nu oferă firmei reprezentate posibilitatea obținerii celui mai bun preț la export, din cauza părții din acesta alocate comisionului. De aceea, în cea de a doua etapă, dacă va avea puterea să o facă, firma va dori să devină proprietara directă a rețelelor de comercializare a produselor care o interesează. Astfel, ea va trece la dezvoltarea propriilor facilități specializate în acest scop în străinătate, va înființa primele filiale de vânzare. De regulă, privind lucrurile într-o manieră evolutivă, aceste filiale nu se vor limita la negocierea și încheierea de contracte de import – export, urmate de operațiuni de acest gen, ci, treptat, ele vor asigura și alte servicii, cum sunt: trierea mărfurilor, ambalarea, marcarea, stocarea, distribuția, serviciile post-vânzare și altele, care, o dată cu pregătirea specialiștilor proprii, vor constitui premisa transformării lor, în timp, în filiale de producție.

Acest lucru este, bineînțeles, valabil în cazul în care ele vor fi parte a unei strategii de extindere a firmei-mamă în acea zonă. În etapa a treia a internaționalizării, o parte a procesului de producție este transferată din țara de origine într-o țară străină, pe calea investițiilor directe. Această producție din străinătate poate lua locul exporturilor dinspre țara de origine către piața statului gazdă, în situația în care ea este destinată acesteia. În altă ordine de idei, producția din străinătate poate suplimenta producția obținută în statul de origine, sau poate fi complet independentă de aceasta. Indiferent de situații, investiția directă efectuată poate avea ca obiect implementarea unui activ complet nou în străinătate, sau poate fi făcută în scopul de a prelua un obiectiv deja existent.

Față de etapa a doua, firma a înregistrat un progres, deoarece, în această etapă, ea nu se mai limitează la a deține în proprietate doar obiective de comerț, ci, prin noile investiții efectuate, are în proprietate și facilități de producție. Trebuie să amintim, în acest context, că decizia de a produce în țara de origine și a exporta în alte țări, sau cea de a produce și a vinde la fața locului, în statul gazdă depinde de o serie de factori, cum sunt: raportul dintre mărimea costurilor celor două operațiuni, previziunile referitoare la dimensiunile pieței de desfacere, costul transporturilor, măsurile luate de statele-gazdă în ceea ce privește barierele vamale și cele referitoare la condițiile oferite investitorilor străini. În același mod stau lucrurile și în luarea deciziei privind producerea la fața locului, sau cedarea doar a licenței de fabricație unor producători autohtoni. Licențierea este de preferat atât timp cât efortul efectuării de investiț investiții directe este mare. În situația inversă, firma optează să treacă de la cedarea licenței la efectuarea de investiții directe. Considerăm ca având o mare importanță legătura care există între producția internațională și comerțul internațional. Relația dintre cele două variabile, așa cum menționează și alți autori, este de reciprocitate și nu unilaterală.

În general, se pot distinge trei tipuri principale de producție internațională. Primul este cel „bazat pe resurse” sau destinat exportului. Cel de al doilea tip, este reprezentat de producția „orientată către piața locală”, numită și înlocuitoare a importurilor, iar cea de a treia categorie este cea a producției „raționalizate” sau internațional – integrate. Acesta a fost primul tip de producție internațională, în ordinea apariției pe scena mondială. Producția internațională bazată pe resurse își are sorgintea în activitățile firmelor multinaționale desfășurate în statele slab dezvoltate, în fostele colonii sau teritorii dependente, fiind îndreptată spre exploatarea resurselor locale de materii prime și semifabricate din aceste țări, și, mai recent, cea orientată către folosirea forței de muncă ieftine.

Efectele acesteia asupra comerțului internațional se manifestă, în primul rând, în sensul promovării lui. Ea încurajează exportul materiilor prime din țările în care acestea sunt exploatate. În al doilea rând, acest tip de producție stimulează exporturile din țările de origine, în mod direct, prin exportul de echipament de producție și exploatare a resurselor, destinat țărilor unde resursele erau sau sunt exploatate, și, în mod indirect, prin reexportul de bunuri manufacturate cu costuri mai reduse către terțe țări. Producția internațională orientată către piața locală sau care substituie importurile duce atât la efecte de substituire a comerțului, cât și la creare de comerț. Cele de substituire a importurilor apar, din perspectiva țării gazdă a unei investiții directe din străinătate, deoarece, prin producerea unor bunuri la fața locului, ele nu se mai obțin pe calea importurilor.

Din perspectiva țării de origine a acestei investiții, acest tip de producție apare ca un export de locuri de muncă. Efectul de creare de comerț se produce în mai multe feluri. În mod direct, se creează comerț, în cazul în care compania-mamă, sau alți ofertanți din țara de origine a acesteia exportă către țara gazdă noi componente către aceasta din urmă, în vederea procesării lor finale, de către filiala locală, produsele obținute fiind complementare primelor și fiind destinate reexportului.

În mod indirect, prezența filialei în țara gazdă poate duce la o creștere a cererii acestei țări pentru alte tipuri de produse, care urmează a fi procurate, cel puțin pe termen scurt, pe calea importurilor.

Acest al doilea tip de producție internațională (orientată spre piața locală, sau care înlocuiește importurile), are loc, în primul rând, între țări cu o dezvoltare comparabilă. În sfârșit, cea mai complexă relație cu comerțul internațional o dezvoltă producția raționalizată sau integrată la nivel internațional. Aceasta a rezultat ca urmare a integrării internaționale a activităților corporațiilor multinaționale, ale căror filiale au jucat un rol tot mai complex de centre specializate în anumite operațiuni de producție, în cadrul structurii internaționale a acestor entități economice.

Al treilea tip de producție internațională generează efecte de creare de comerț atât pentru țara de origine a firmei investitoare, cât și pentru țara gazdă. În timp ce producția orientată spre resurse, adică primul tip, generează exporturi dinspre statul gazdă către țara de origine, iar producția orientată spre piața locală poate duce la creșterea exporturilor dinspre țara de origine către cea gazdă, ultimul tip de producție, cea integrată, creează posibilitatea apariției atât a exporturilor cât și a importurilor din și înspre ambele țări. În acest fel, efectele nete ale comerțului sunt greu de determinat, dar se poate estima că depind de mărimea contribuției unei filiale a corporației în totalul valorii adăugate a acesteia și de mărimea relativă a pieței pe care ea își propune să o acopere.

A patra etapă în procesul de internaționalizare a firmei este cea a lărgirii și consolidării rețelei de activități de producție în străinătate. Dacă activitățile inițiale de peste hotare ale firmei, cuprinzând părți mici din procesul de producție, constând în simple asamblări finale ale produselor care urmează să fie vândute, sau în prelucrări inițiale, la fața locului, au succes, sau piața dă semne de extindere, atunci firma își va transfera mai multe părți ale acestui proces peste granițe, atribuindu-le filialelor. Astfel, pe măsură ce filialele câștigă experiență, iar țările gazdă manifestă o creștere a interesului pentru acestea, facilitându-le acțiunea, are loc un proces de integrare verticală a activităților firmei la nivel internațional. Totodată, poate avea loc și o lărgire a spectrului de bunuri produse de către filialele de peste hotare ale firmei, ceea ce duce la o integrare pe orizontală a activităților acesteia.

În funcție de caracterul strategiei urmate de firmă, ofensivă sau defensivă, ea va urmări să-și diversifice activitatea de peste hotare, ceea ce o va determina să achiziționeze noi active, de la alte firme, sau să recurgă la alianțe cu caracter strategic.

A cincea etapă este considerată a fi cea a integrării regionale sau globale a rețelei de activități internaționale. În această etapă, firma urmărește o redistribuire a activităților între țara de origine și cele gazdă. Astfel, atât compania-mamă, cât și filialele vor urmări să producă bunuri diferite, care apoi vor fi comercializate la nivel mondial, sau doar regional, fiind, de multe ori, distribuite prin propria rețea a firmei.

De asemenea, o parte a activităților de cercetare-dezvoltare vor fi preluate de către filiale, producându-se o anumită specializare internațională a activităților.

Atingerea celei de a cincea etape a procesului de internaționalizare a firmei depinde de o serie de factori, dintre care enumerăm câțiva: tipul și mărimea gamei de bunuri produse, măsura în care specializarea activităților poate genera economii de scară, țările în care se efectuează investițiile, ușurința cu care produsele intermediare sau finale pot fi comercializate peste frontiere, costurile tranzacțiilor intrafirmă și atitudinea strategică pe care o adoptă firma în legătură cu propriile operațiuni de producție în străinătate. Oricum, firmele care au ajuns să practice astfel de strategii nu sunt foarte numeroase. Ajungând în cel de-al cincilea stadiu al internaționalizării lor, firmele ating nu numai proporții apreciabile, dar și un înalt grad de flexibilitate, fiind capabile să se adapteze la factorii de mediu economic care tind să le influențeze activitatea.

Totodată, ele urmăresc adâncirea integrării activităților lor desfășurate prin intermediul întregii structuri complexe și interdependente de filiale de producție și comerț. În acest context se poate vorbi despre așa numitele „firme-rețea”.

Acest concept este nou în materie și se referă la firmele multinaționale care participă la rețele internaționale de activități, prin colaborări cu alte firme, sau au reușit să-și constituie singure propria rețea specializată și interdependentă. Fiind rezultatul adâncirii diviziunii internaționale a muncii, contribuind, totodată, la amplificarea acestui fenomen, rețelele internaționale de producție la nivel intra-firmă sau inter-firme au ajuns în situația să influențeze decisiv fluxurile productive, în sensul că cea mai mare parte a componentelor unui produs să provină din alte țări decât cea în care se asamblează produsul final. Exemple de acest gen sunt foarte numeroase.

Rețelele internaționale ale firmelor multinaționale constituie, ele însele, faze ale integrării internaționale tot mai complexe a activităților acestora. Astfel, putem distinge, în primul rând, o integrare simplă, sau „superficială” a activităților, în cazul în care o singură fază a procesului de fabricație a unui produs este situată în străinătate. Apoi, putem vorbi de o integrare complexă sau „în profunzime” a activităților care presupune participarea mai multor centre de producție, localizate în țări diferite, într-o manieră coordonată la producerea aceluiași bun.

Trecerea progresivă de la o integrare superficială a producției, la una în profunzime, implică din partea firmelor efectuarea de investiții directe în străinătate de valori mari, dezvoltarea de operațiuni comerciale intra-firmă și inter-firme, transfer de know-how, de tehnologie și de informații diverse aferente proceselor de producție implicate. Companiile mari și foarte mari au tot interesul să elaboreze o foarte minuțioasă analiză a mediului de afaceri și să alcătuiască planuri detaliate și cuprinzătoare menite a le coordona activitățile la nivel național, regional sau mondial. În acest sens, o importanță fundamentală o au strategiile alese de către corporațiile multinaționale.

Elaborarea unei strategii implică, înainte de toate, adoptarea unor decizii referitoare la modul cum să se realizeze gestionarea optimă a capacităților de producție, pentru ca acestea să fie cât mai bine adaptate mediului economic  și  pentru  a crea un avantaj competitiv.

Dacă se ia în considerare întregul mediu internațional de desfășurare a activităților corporației, atunci se recurge la strategia globală, care reprezintă un plan deosebit de complex vizând alegerea căii optime de alocare internațională a resurselor, luând în calcul toate oportunitățile și constrângerile, comportamentul și puterea de reacție a concurenței, indiferent unde s-ar manifesta ea în lume.

În ultimii ani, corporațiile multinaționale s-au orientat în mod constant către elaborarea de strategii de ansamblu, care să le asigure coordonarea, conducerea și controlul operațiunilor pe „spații întinse”, din câteva considerente cum sunt: existența unor largi segmente de consumatori, grupați în cadrul unor piețe de mari dimensiuni, a căror apariție a fost favorizată de fenomene de integrare regională pe aproape toate continentele lumii, reducerea barierelor tarifare și netarifare rezultată în urma repetatelor runde de negocieri comerciale internaționale, progresele înregistrate în tehnologie, mijloace de transport și telecomunicații precum și altele.

Strategia de integrare globală poate duce la obținerea unei flexibilități sporite în configurarea operațiunilor la nivel global, dar nu permite firmei să răspundă în cea mai bună manieră preferințelor și gusturilor clienților dintr-o singură țară. Se caracterizează prin aspecte cum sunt: o viziune globală, mondială asupra pieței și concurenței, activități în domeniile bazate pe tehnica de vârf, obținerea de valoare adăugată în mai multe țări, localizarea activităților acolo unde ele sunt cele mai rentabile.

Strategiile de marketing internațional, sunt strategii cu dominanță comercială care exprimă, înainte de toate, opțiunea firmei de pătrundere pe piețele străine.

Strategiile de dezvoltare multifuncțională, acestea iau în considerare, în procesul internaționalizării, nu numai funcțiunea de marketing a întreprinderii, ci și celelalte funcțiuni ale sale (funcțiunea de producție, de cercetare-dezvoltare, de personal, financiar-contabilă, etc).

Strategiile de internaționalizare a firmelor mici și mijlocii, sunt influențate de caracteristicile firmei, de mediul de afaceri și de modul în care concep ele extinderea spre exterior. Astfel, în ceea ce privește caracteristicile firmei, s-a constatat că o bază de resurse adecvată pentru firmele mijlocii și cu experiență îndelungată de afaceri, oferă posibilități de orientare internațională.

De asemenea, firmele din industria prelucrătoare dezvoltă mai ușor strategii internaționale bazate pe diferențierea produsului. De asemeni, deținerea unui avantaj tehnologic poate fi un atu în procesul internaționalizarii. În ceea ce privește caracteristicile mediului, s-a constatat că o competiție accentuată pe piața internă și un ritm de dezvoltare, favorizează orientarea firmelor mici și mijlocii spre piețele internaționale și globale.

1.2. Motivații și avantaje ale internaționalizării

Există mai multe motive pentru care o firmă dorește să-și internaționalizeze afacerile. Acestea se prezintă sub două forme:

a) motive proactive: – înclinația managerială dată de temperamentul și caracterul managerului unei firme, acesta poate dori sau nu să-și extindă activitatea firmei dincolo de frontiera „țării mamă”. Accesul la resurse întemeiază frecvent decizia de internaționalizare. Este vorba, în primul rând, de posibilitatea asigurării, pe o baza stabilă, a aprovizionării cu factori primari de producție (materii prime, combustibil) sau cu produse intermediare (materiale, piese, subansamble). O astfel de motivație stă la baza nu numai a unor operațiuni comerciale (ex. contracte pe termen lung), ci și a unor forme de alianțe strategice și cooperari (subcontracte, societăți mixte, etc.) În al doilea rând, prin extinderea internațională cresc posibilitățile de acces la resursele financiare, prin valorificarea oportunităților oferite de piața mondială sau, eventual, de guvernele țărilor unde sunt localizate afacerile.

– economiile de scară, reducerea costurilor și crearea, în acest fel, de avantaje competitive, este o altă motivație larg împărtășită de firmele cu activități internaționale. Aceasta se poate realiza prin valorificarea raportului favorabil costul manoperei/productivitatea muncii în țările unde sunt amplasate unități de asamblare sau producție. Totodată, economiile de serie mare, care apar în cazul unor activități de anvergură internațională, contribuie la scăderea costurilor de producție, pe de-o parte, și la reducerea costurilor de tranzacție, pe de altă parte. Efecte favorabile asupra costurilor pot avea și facilitățile oferite de o serie de state pentru producția localizată în țările respective sau pentru investițiile străine (reducerea taxelor vamale pentru produsele importante în cadrul unor cooperări industriale sau în vederea dezvoltării producției în țara gazdă, reducerea sau eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, etc).

– maximizarea profitului, este vorba, în primul rând, de capacitatea de inovare tehnică în domeniul producției, care permite firmei să lanseze continuu pe piață produse cu caracteristici calitative și funcționale superioare, asigurând totodată valorificarea acestora pe diferite piețe de-a lungul întregului ciclu de viață al produsului. În al doilea rând, este vorba de flexibilitatea producției și tehnologia comercială avansată, pe baza cărora firma poate asigura diversificarea ofertei și adaptarea oferței la specificul diferitelor piețe de desfacere, creându-și și menținându-și avantajele strategice și competitive;

– deservirea unor clienți externi bazată pe faptul că cererea externă este similară cu cererea internă (aceleași gusturi și preferințe, avantajele fiscale, pot fi date de reduceri de taxe și impozite când o firmă intră pe piața externă, avantajul tehnologic poate fi dat de gradul ridicat de tehnologie prezent în produsele destinate piețelor externe.

b) motive reactive, la care firma reacționează sub impulsul unor factori:

– presiunea concurenței, o firmă poate să piardă segmentul de piață pe care îl deține în favoarea unui concurent local, care beneficiază de economii de scară, ca urmare a activităților internaționale,

– supraproducția, aceasta apare, de obicei, în cazuri de declin ale pieței interne, piețele externe reprezentând un debușeu pentru stocurile existente. Expansiunea internațională, ca urmare a supraproducției, nu reprezintă, de obicei, o implicare a managementului, ci, mai degrabă, o supapă de siguranță. Odată ce cererea internă revine la nivelurile anterioare, activitățile internaționale sunt restrânse sau chiar abandonate.

– scăderea vânzărilor interne, produsele se pot afla în faza de declin a ciclului de viață. În loc să încerce să prelungească ciclul de viață al produsului pe plan intern, firmele pot opta, concomitent sau nu, să prelungească ciclul de viață prin extinderea pietei.

– apropierea de client și parteneri, poate juca adesea un rol important în activitățile internaționale ale firmei. Cele mai multe firme europene au o activitate internațională pentru simplul motiv că clienții lor sunt situați în țări apropiate geografic.

În cadrul internaționalizării producției pot fi avute în vedere următoarele categorii de avantaje:

1. Avantajele de proprietate, se referă la deținerea de „active” întelese drept resurse care au potența de a genera fluxuri de venituri viitoare. Respectivele active includ nu numai elemente tangibile, cum ar fi resursele naturale, forța de muncă sau capitalul, ci și active intangibile sau capabilități, precum tehnologia și informația, abilități manageriale, de marketing și antreprenoriale, sisteme organizaționale și acces la piețe.

2. Avantajele de internalizare, recurgând la internalizare (reașezarea structurilor de proprietate și organizaționale), prin dezvoltarea de active productive în străinătate, firmele urmăresc atât maximizarea beneficiilor nete rezultate din scăderea costurilor de producție sau de tranzacție, cât și câștigarea unei rente economice maxime prin valorificarea avantajului de proprietate pe care îl dețin. Astfel de avantaje ale controlului ierarhic sunt denumite avantaje de internalizare. De exemplu, presupunând că cercetarea științifică este concentrată în afara țării de origine a firmei, aceasta recurge la crearea unei filiale în respectiva localizare, filială specializată în activități de cercetare-dezvoltare.

Aceasta este legată de propriile facilități de cercetare-dezvoltare ale firmei-mamă din țara de origine a acesteia. În consecință, în afara avantajului inițial de proprietate, care conferă firmei capacitate inovațională, aceasta actualizează avantaje de internalizare, prin coordonarea unitară a activității sale de cercetare-dezvoltare din străinătate și din țară. De aceea se deduce faptul că există o interacțiune progresiva între avantajele de proprietate (posedarea unei tehnolgii și abiltatea de a genera noi tehnologii) și cele de internalizare (coordonarea internațională a facilităților de cercetare-dezvoltare).

3. Avantajele de localizare, se referă la factorii de localizare, respectiv variabilele de localizare specifice economiei-gazda, în care firma realizează investiții străine directe și dezvoltă active. Factorii de localizare includ: dotarea cu resurse naturale și resurse economice create, nivelul de pregătire a forței de muncă și productivitatea muncii, costurile internaționale de transport și de comunicație, stimulente și bariere investiționale sau comerciale, sistemul economic și politica economică, diferențele politice, sociale, culturale, educaționale dintre țări. Pe lângă aceste avantaje mai putem aminti și: deschiderea frontierelor; dezvoltarea comunicațiilor; crearea de instituții, structuri și mecanisme politice și economice; crearea întreprinderilor cu vocație mondială; crearea unor facilități în distribuirea produselor.

Pe fondul acestor avantaje ale internaționalizării afacerilor există și unele motive specifice de pătrundere pe piețele internaționale și anume: saturarea pieței; competiția externă; apariția de noi piețe; posibilitățile create de programele de ajutor extern; insuficiența pieței interne; siguranță în perioadele de recesiune; forța de muncă ieftină; avantaje fiscale; acces la tehnologii avansate și materii prime; creșterea prestigiului firmei prin imagine globală; amortizarea cheltuielilor de cercetare -dezvoltare într-un timp mai scurt, printr-o – mai mare viteză de rotație; interesele naționale.

În condițiile perioadei contemporane, extinderea marilor întreprinderi în afara granițelor propriei țări reprezintă un factor determinant al dezvoltării economiei mondiale. Concentrarea la un înalt nivel al producției și a capitalului a reprezentat condiția primordială de transformare a unei societăți naționale într-una transnațională. Aceste societăți transnaționale au căutat să-și lărgească continuu sfera de dominație, atât în interiorul țării de origine, cât și pe piețe situate în țări diferite, creând astfel un univers multidimensional la scară mondială.

Delocalizarea activității firmei, determinată și justificată de repartizarea inegală a resurselor la nivel mondial, este motivată de necesitatea evitării barierelor vamale, de extinderea concurenței oligopoliste pe piața mondială, de prelungirea ciclului de viață al produselor și reducerea costurilor de producție, de imperativul valorificării superioare a avantajelor comparative și competitive proprii în vederea maximizării eficienței și eficacității activității operatorilor economici internaționali.

În acest context, activitatea curentă a unei firme multinaționale care investește în afara granițelor naționale va fi influențată de un număr extrem de mare de variabile exogene și endogene. Se poate afirma că procesul de internaționalizare reprezintă forma cea mai complexă de desfățurare a activității unei întreprinderi, formă ce combină o multitudine de operațiuni financiare, o anumită doză de risc, management și pregătire a resurselor umane pentru a putea face față noilor cerințe derivate din înscrierea firmei în circuitul economic mondial. (Componentă importantă și deosebit de dinamică a fluxurilor economice internaționale, investițiile străine directe au avut, în special în ultimele trei decenii, un impact puternic asupra creșterii economice, a comerțului exterior și a structurilor productive din, practic, toate țările lumii.

Această expansiune poate fi considerată o consecință directă a accentuării tendințelor de globalizare manifestate pe plan mondial. Internaționalizarea firmei prin investiții directe în străinătate a devenit astfel principala formă de susținere și creare a fluxurilor economice internaționale. Investiția străină directă este o operațiune extrem de complexă și delicată. Conjunctura actuală a economiei mondiale a accentuat și mai mult dorința de cooperare și, respectiv, implantările în străinătate, în condițiile mondializării piețelor, ale diversificării riscurilor, ale volatilității cursurilor de schimb, ale dezvoltărilor obstacolelor perfecționiste tarifare și netarifare, ale adâncirii concurenței la nivel mondial.

Implantarea în străinătate se realizează prin investiții directe de capital și presupune o opțiune pe termen lung din partea firmei investitoare de a opera pe o anumită piață, precum și participarea la gestiunea societății din țara terță. Spre deosebire de operațiunile comerciale care presupun internaționalizarea doar a o parte din obiectul de activitate (activitatea de aprovizionare și desfacere), implantarea în străinătate presupune internaționalizarea firmei ca atare, prin crearea pe piața externă a unor structuri organizatorice proprii sau participarea la structuri deja existente.

Implantarea care vizează crearea unei structuri proprii în străinătate se poate realiza exclusiv prin eforturile investitorului (deschiderea de birouri comerciale, sucursale sau constituirea de filiale) sau prin asociere cu un partener local (crearea unei societăți cu capital străin). Strategiile de implantare în străinătate au cunoscut o diversificare continua, în prezent companiile multinaționale având la dispoziție o multitudine de forme de delocalizare a activității lor. Formele de implantare în străinătate pot fi clasificate în:

• modalități directe de implantare în străinătate: investițiile străine directe, achizițiile și fuziunile  internaționale și societățile mixte;

• modalități indirecte de implantare în străinătate: alianțele strategice internaționale, aranjamentele contractuale și rețelele dinamice.

Analiza pieței financiare internaționale indică faptul că investițiile străine directe ocupă o poziție dominantă în acest ansamblu al strategiilor de implantare în străinătate, alături de achizițiile și fuziunile internaționale și de societățile mixte (care presupun tot o investiție internațională până la urmă). Există în literatura de specialitate mai multe clasificări ale investițiilor: după obiectul urmărit (investiții de expansiune, investiții de menținere, investiții de inovare, investiții strategice); după gradul de control (investiții directe și investiții de portofoliu) sau după natura lor: investiții în active corporale și în active necorporale.

În prezent, în cazul investițiilor pe piețele financiare mai ales (cumpărarea de acțiuni sau de obligațiuni de exemplu), se face o distincție clară între investiția pură și investiția în scop speculativ (la creștere). În primul caz investitorul este interesat de deținerea activelor o perioadă mai îndelungată în portofoliu, de încasarea dividendului și eventual de controlul în cadrul companiei în timp ce în al doilea caz interesul major al investitorului este generat de modificarea ulterioară a prețului activului financiar achiziționat.

Investiția străină directă este unul dintre cele mai complexe procese economice, implicând un volum impresionant de resurse financiare, materiale și umane, precum și asumarea unor riscuri specifice. Principalii factori care influențează și orientează fluxurile investiționale internaționale sunt:

Dimensiunea pieței externe în creștere;

Creșterea economică în țara gazdă și cea de origine (impact asupra finanțării: creșterea economică încurajează finanțarea prin cumpărare de acțiuni sau obligațiuni sau împrumutarea filialelor din străinătate în timp ce recesiunea economică determină companiile străine să-și reinvestească profiturile obținute în filialele din străinătate);

Concurența pe piața de origine;

Liberalizarea comerțului internațional;

Regimurile valutare din țările gazdă;

Procesul de privatizare;

Liberalizarea piețelor financiare.

În plus față de acești factori care țin mai mult de mediul sau de conjunctura internațională, mai există o serie de factori motivaționali care determină și influentează fluxurile investiționale internaționale. Principalul mobil al realizării unei investiții în străinătate îl constituie implicit profitul urmărit de investitori. Pe lângă acest motiv fundamental care justifică orice acțiune economică, specialiștii au mai indicat și alte motivații investiționale. În funcție de acestea a fost creată o tipologie a investitorilor străini în cinci mari categorii:

Căutătorii de resurse: Corporațiile transnaționale angajate în acest gen de investiții străine directe, investesc în străinătate pentru a obține anumite resurse la un cost real mai scăzut decât în țara de origine sau pentru a avea acces la resurse care nu sunt disponibile în țara de origine. Pot fi identificate trei tipuri de transnaționale căutătoare de resurse:

Căutătorii de resurse naturale, aceștia cuprind firmele din sectorul primar și secundar, conduse spre investire de dorința de minimizare a costurilor și de obținerea unei securități a aprovizionării cu materii prime. Resursele căutate prin acest tip de investiții străine directe sunt reprezentate de minerale, materii prime sau produse agricole. Anumite investiții străine directe de acest gen sunt realizate și de firme din sectorul terțiar: turism, închirieri de mijloace de transport, servicii medicale și educaționale.

Căutătorii de forță de muncă, în această categorie se includ corporațiile transnaționale din sectorul secundar și terțiar, în special din țările cu costuri ridicate ale forței de muncă necalificate sau slab calificate, care stabilesc filiale în țări cu costuri reduse ale forței de muncă, cu scopul de a furniza produse intermediare sau finale intensive în forța de muncă spre export în mod frecvent, pentru a atrage acest tip de investiții străine directe, țările gazdă creează zone libere.

Căutătorii de capacități tehnologice, manageriale, organizaționale și de experiență, exemple ale unor astfel de investiții străine directe pot cuprinde: alianțele încheiate între firmele taiwaneze, coreene și indiene cu firme din UE sau SUA în sectoarele tehnologice de vârf, filiale de recrutare a managerilor create de firmele americane în Europa sau filiale de cercetare-dezvoltare create de firmele britanice din industria chimica în Japonia.

Investiții străine directe aflate în căutare de piețe. Acestea sunt reprezentate de firme care investesc într-o anumită țară sau regiune pentru a furniza bunuri și servicii pe piețele respective sau pe cele vecine în afară de dimensiunea pieței și de perspectivele ei de creștere, există patru mari rațiuni care determină firmele să se angajeze în acest tip de investiții străine directe: urmarea furnizorilor și a clienților, adaptarea produsului la preferințele și necesitățile locale, costuri de producție și de tranzacție mai reduse, urmarea concurenților. Cea mai importantă motivație pentru acest gen de investiții străine directe este reprezentată de acțiunea de încurajare de către guvernele țărilor gazdă a acestor investiții.

Investiții străine directe aflate în cautare de eficiență. Acestea sunt reprezentate de companii care încearcă o maximizare a profiturilor din valorificarea  economiilor de scară și de gama și diversificarea riscului.

Investiții străine directe aflate în căutare de active strategice. Această categorie cuprinde acele corporații transnaționale care se angajează în investiții străine directe de obicei prin achiziționarea activelor firmelor străine, cu scopul clar definit de a-și promova obiectivele strategice pe termen lung, mai ales acelea de susținere și promovare a competitivității lor la nivel global. Firmele care realizeaza astfel de în investiții străine directe sunt fie corporații transnaționale care aplică o strategie de integrare regională sau globală, fie investitori străini aflați la primele lor încercări de ieșire pe piața internațională și care încearcă să cumpere un avantaj competitiv pe o piață locală.

În opinia specialiștilor mai există și alte motivații care fundamentează activitatea corporațiilor transnaționale care nu pot fi cuprinse în cele patru categorii anterioare. Ele pot fi împărțite în trei grupuri, după cum urmează:

Investiții de evadare: anumite investiții străine directe sunt realizate pentru a evita legislația restrictivă sau politicile macroeconomice aplicate în țările de origine

Investiții de sprijin: sunt realizate în scopul sprijinirii activității companiei mamă (în special în sfera comerțului);

Investiții pasive: sunt investiții prin care investitorul nu obține controlul total asupra companiei țintă.

Analiza în profunzime a fenomenului investițional internațional scoate în prim plan o serie de efecte benefice pe care investițiile străine le au în special asupra economiilor țărilor receptoare. Intensificarea procesului investițional internațional din ultima perioadă s-a făcut și pe fondul intensificării fenomenului de achiziții internaționale de firme. Realizate în scopul creșterii dimensiunii internaționale a companiilor, achizițiile internaționale au avut în ultimii ani o rată de creștere care a depășit net rata de creștere a investițiilor străine.

1.3. Stabilirea metodelor de operare

Această etapă reprezintă alegerea diferitelor forme de internaționalizare a afacerilor. În acest sens, firma poate opta pentru diferite forme de operațiuni comerciale, pentru acțiuni de implantare în străinătate, pentru realizarea de alianțe strategice sau de cooperări, etc. Metode de operare:

– operațiunile de export – import – operațiunile comerciale de referință cele mai extinse și cele mai proprii (specifice) firmei de afaceri internaționale. Exportatorii se deosebesc între ei după forma de operare (exportul direct sau exportul indirect; acesta implică diferite specializări)

– contrapartida – reprezintă un grup de operațiuni în care importul este condiționat de efectuarea exportului, sau invers. Îmbracă mai multe forme:

– compensația între firme (barter – plata prețului se face în natură și nu în bani);

– operațiunile paralele – reprezintă un pachet tranzacționat în care două operațiuni comerciale de sens opus sunt legate contractual și economic una de cealaltă, exportul este condiționat de import;

– contrapartida cu produse – plata exportului unor bunuri de edchipament, parțial sau total, prin livrări de bunuri fabricate, prin utilizarea productivă a echipamentelor de către importator.

– operațiunile de transfer tehnologic în raport cu vânzarea internațională (cereri) – presupune nu exportul produsului fabricat ci valorificarea prin comercializarea unui avantaj strategic al firmei, concretizat în brevete, mărci, expertiză tehnică.

Raporturile dintre părți nu se situează numai în sfera comercializării, ci ele implică și sistemele de producție ale partenerilor:

– licențierea – vânzarea dreptului de folosință a cunoștiințelor tehnice brevetate de un exportator unui beneficiar străin, contra unui preț, ce urmeazã să fie plătit printr-o sumă forfetară (dinainte stabilită) sau redevențe (plăți periodice). Firmele mai mici pot apela la licențiere dacă vor să beneficieze de experiența, know-how-ul licențiatorului fără să implice prea mult capital propriu. O societate multinațională poate folosi aceeași strategie pentru a intra rapid pe diferite piețe, pentru a profita de condițiile oferite de acestea și pentru a nu le permite concurenților săi accesul facil în aceste zone. Dezvoltarea de noi produse este deosebit de importantă pentru nivelul competitivității unei firme. Cumpărarea unei licențe este o alternativă la procesul de cercetare desfășurat în cadrul firmei, proces care poate fi costisitor și de lungă durată.

– franciza – dreptul de transfer de tehnologie comercială beneficiarilor, prin dreptul de a desfășura activități economice (producție și servicii) sub o marcă recunoscută aparținând exportatorului; Succesul unei francize depinde de experiența și competența părților. În cadrul acestui acord, francizorul furnizează produsul sau serviciul care face obiectul contractului, un model de gestiune, marca sa, iar francizatul aduce ca aport cunoștințele sale în legătură cu piața locală, capitalul și spiritul său întreprinzător. Franciza combină astfel experiența de gestiune a marii întreprinderi și flexibilitatea și dinamismul firmelor mici și mijlocii.

– subproducția sau subcontractarea – ea pleacă, în principal, de la cerințele creerii de avantaje competitive prin punerea în valoare a complementarităților între parteneri: exportatorul transferă producția unui produs finit (subproducția sau subcontractarea de capacitate) sau a unor componente și subansamble (subproducția sau subcontractarea de specialitate), în firma importatoare, care beneficiază de condiții de producție mai favorabile (forță de muncă mai ieftină, resurse materiale mai ieftine, facilități investiționale). Importatorul are acces la tehnologia de fabricație a exportatorului (documentație tehnică, structuri manageriale, strategii manageriale, etc), putându-și valorifica factorii de producție

– exporturile de obiective industriale – este cea mai complexă formă a operațiunilor comerciale internaționale. Chiar dacă relația contractuală de bază este una de tipul creditor – debitor, aceste operațiuni prezintă trăsături ce le deosebesc de exporturile propriu-zise. Astfel, modul de contractare este specific, de cele mai multe ori se utilizează mecanismul licitației de import, cu implicarea directă a organelor statului din țările importatoare, și organisme internaționale (BIRD, de regulă). Baza contractuală este mult mai largă, stabilindu-se rapoarte între:

– diferiți perticipanți la export (furnizori de produse, prestatori de servicii, firme specializate în construcții-montaj, etc);

– rapoarte între exportator și beneficiar, sub forma unor contracte separate (furnizarea de echipamente pentru montaj, pentru punere în funcțiune, construcții industriale, etc) se încheie un contract separat cu antreprenor general. Forma de finanțare este complexă, implicând participarea mai multor bănci (consorții bancare), garanții și asigurări din partea băncilor private și a statului;

– societățile mixte (joint-venturea) – sunt o formă de cooperare între țări, prin care doi sau mai mulți parteneri din țări diferite desfășoară în comun, în cadrul unei firme cu personalitate juridică, activități de producție, financiare, comerciale, prin împărțirea beneficiilor și a riscului afacerii;

– implantarea în străinătate – este o modalitate de creștere externă a firmei, față de creșterea internă (care se face prin acumularea de capital) se realizeazã prin investiții directe în străinătate și duce la construirea diferitelor structuri organizatorice (filialele și sucursalele aflate în străinătate).

Investițiile străine directe sunt mai puțin volatile decât investițiile naționale. Astfel, investițiile străine directe depind de factori interni dar și de factori externi țării în care se fac investițiile. Dintre factorii externi se pot enumera: starea de boom sau de recesiune a economiei mondiale, conjunctura economică mondială. Factorii interni ce influențează investițiile străine directe sunt:

– existența unui cadru legislativ favorabil investițiilor străine directe în ceea ce privește impozitarea societăților cu capital străin;

– diminuarea și eliminarea riscului de țară reprezintă o altă componentă strategică în politica de atragere a investitorilor străini. Investitorii străini au în vedere următoarele aspecte ale riscului de țară: politica macroeconomică, strategia comercială, prioritățile de investiții, politica și stabilitatea financiară, stabilitatea monetară;

– o infrastructură fizică modernă, care să pună la dispoziția investitorilor condiții optime de desfășurare a activității (infrastructura stradală, utilități, infrastructura de telecomunicații);

– eliminarea birocrației în aplicarea legii, simplificarea proceselor de aprobări, justificări, majorări de capital prin reinvestirea profitului, extinderea ariei de activitate;

– accesul liber la informații privind starea economică a țării în care se dorește realizarea investiției străine directe.

În general se presupune că investițiile străine directe stimulează creșterea economică. Ne putem aștepta la o astfel de relație deoarece investiția străină directă poate duce la creșterea acelor factori care de regulă, joacă un rol important în promovarea dezvoltării economice: investițiile, progresul tehnologic și în noua teorie de creștere economică, cercetarea – dezvoltarea, acumularea de capital uman și alți factori adiacenți cu influență pozitivă. Totuși, raportul dintre cauză și efect poate să se îndrepte în altă direcție, caz în care o creștere economică rapidă atrage investiții. Pe scurt vorbind, conform acestei ipoteze, activitatea economică internă în creștere poate fi asociată cu un mediu investițional în creștere și cu o șansă sporită de creștere a profitului.

Explozia veniturilor și a piețelor interne, permit societăților transnaționale să exploateze economia de scară. Pe termen lung, îmbunătățirile la nivelul capitalului uman, productivității muncii și infrastructurii asociate cu o creștere economică, pot duce creșterea profitului marginal la capital, și astfel la creșterea cererii de investiții interne și străine. Performanțele economice îmbunătățite trebuie să genereze la rândul lor profituri și să încurajeze reinvestirea acestora (veniturile reinvestite fiind o componentă a investițiilor străine directe). Atestarea relației- creșterea economică conduce la impulsionarea investițiilor străine directe.

În economiile în tranziție este foarte dificil să găsești o relație între investițiile străine directe și creșterea PIB, dată fiind importanța cunoscută a altor factori: gradul de reformă economică, succesul politicii de stabilizare macro-economică, forța cererii la import. Studiile referitoare la impactul investițiilor străine directe și PIB lipsesc. Datele sugerează totuși o asociație pozitivă între inestițiile străine directe și creșterea economică dar corelația pare să nu fie prea semnificativă. În elaborarea unei politici economice de dezvoltare se urmărește în primul rând îmbunătățirea competitivității la export. În acest sens se pune accentul pe creșterea controlului asupra piețelor externe, care implică totodată diversificarea coșului la export, creșterea numărului de produse exportate care înglobează un nivel tehnologic ridicat, astfel încât competitivitatea să devină durabilă și să fie însoțită de venituri în creștere.

Dacă o țară în curs de dezvoltare își orientează politica economică în sensul atragerii de investiții străine directe și implicit al sporirii competitivității exporturilor rezultatul va fi cu siguranță creșterea productivității și a nivelului de trai. O competitivitate sporită permite țărilor să elimine dependența de câteva exporturi de mărfuri primare și să urce pe scara tehnologiei, element esențial pentru creșterea valorii adăugate locale și a salariilor. Exportul bazat pe competitivitate expune întreprinderile la standarde mai ridicate, le asigură oportunități pentru accesul mai facil la informații, supunându-le la presiuni mai mari de competitivitate, încurajând astfel întreprinderile naționale să facă eforturi mai mari pentru a implementa noi practici de management și capacități.

În mod ideal, atingerea unui control mai mare asupra pieței trebuie să fie însoțită de toate aceste aspecte pentru ca impactul dezvoltării să fie maxim. Corporațiile transnaționale pot sprijinii creșterea competitivității exporturilor în țările în curs de dezvoltare și în economiile în tranziție.

Atragerea cu succes a investițiilor corporațiilor transnaționale depinde de mai multe aspecte legate de preferințele societăților transnaționale. Stabilitatea monedei locale: stabilitate politică, rata inflației, posibilitatea repatrierii capitalului, proporțiile exercitării controlului, lipsa de discriminare.

CAPITOLUL II – RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE

FINANȚARE INTERNAȚIONALĂ

2.1. Definiția și tipurile de riscuri

Realitatea ne-a dovedit în repetate rânduri că orice activitate umană se desfășoară în condiții de risc, aceste riscuri fiind mai mult sau mai puțin grave, mai mult sau mai puțin cunoscute, mai ușor sau mai greu de evitat.

Insuficienta cunoaștere a riscurilor, evaluarea lor greșită, lipsa unei protecții adecvate împotriva acestuia va afecta în mod direct rezultatul final al activității. Internaționalizarea afacerilor, ca formă particulară a activității economice, reprezintă un proces complex și de durată, ce angajează resurse financiare, materiale și umane semnificative.

Derularea de afaceri pe piețe externe se va realiza numai dacă există un stimulent suficient de puternic, în măsură să motiveze companiile să-și asume riscurile implicate și necesită includerea noțiunilor de risc și incertitudine în structura procesului decizional. (Riscul este privit ca un fenomen care provine din circumstanțe pentru care decidentul este în măsură să identifice evoluții/evenimente posibile, și chiar probabilitatea producerii (materializării) acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv .

Se poate spune deci că riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită acuratețe care este evenimentul posibil, identificat ca atare de decident care se va materializa efectiv și va determina un anumit nivel al riscului. Chiar dacă probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a unui anumit factor generator de risc este ridicată, decidentul nu poate fi sigur dacă acel eveniment este cel care se va produce cu certitudine și nu un altul; este posibil chiar să se producă un fenomen a cărui probabilitate era apreciată la un nivel redus sau chiar un eveniment neprevăzut.

Riscul în finanțarea internațională poate fi definit sintetic ca fiind expunerea la pierderea totală sau parțială a capitalului investit sau împrumutat pentru afaceri localizate pe diferite piețe externe. Aceste pierderi potențiale sunt cauzate de evenimente specifice, care pot fi cunoscute într-o măsură mai mică sau mai mare de proprietarul capitalului sau de managerul (administratorul) afacerii respective. Un criteriu de clasificare a riscurilor în afacerile internaționale are în vedere natura specifică a acestora. Privind din această perspectivă putem face o sistematizare a acestora pe mai multe tipuri de riscuri: riscuri de mediu, riscuri financiare, riscuri comerciale, riscuri juridice, riscuri de implantare (sau operaționale) etc.

Schimbarea frecventă a politicilor promovate de guvernul țării gazdă, preluarea puterii de către partide naționaliste sau extremiste, instaurarea unor dictaturi politice sau militare, proliferarea fenomenului de corupție, crize economice profunde, reducerea sprijinului popular acordat puterii, schimbarea atitudinii maselor față de investitorii străini, și față de activitatea acestora, lipsa de promovare a unui cadru legal instituțional adecvat sunt numai câteva dintre evenimentele majore care pot conduce implicit la înrăutățirea mediului de afaceri dintr-o țară și care ar putea provoca pierderi semnificative străinilor care intenționează să desfășoare sau să-și dezvolte activitățile pe acea piață externă.

Principalele riscuri de mediu sunt: riscul de țară cu cele două componente ale sale riscul politic și riscul economic, riscul suveran și riscul de transfer. Riscul valutar, reprezintă expunerea companiilor ce activează în mediul internațional la pierderi potențiale ce ar putea să apară ca urmare a modificării ratei de schimb valutar. Aceste pierderi au în vedere profitabilitatea companiei în ansamblul ei, fluxurile bănești nete sau valoarea pe piață a firmei. La acțiunea riscului valutar sunt expuse totalitatea companiilor care desfășoară activități în afara granițelor țării de origine, indiferent de natura acestor activități: operațiuni comerciale simple, cooperare, implantare în străinătate etc.

Altfel spus, riscul valutar este un risc major al procesului de internaționalizare a activității economice, și fără o protecție adecvată împotriva acestuia finalitatea acestui proces devine incertă.

Efectul modificărilor ratei de schimb asupra unei corporații se concretizează în trei tipuri de risc valutar: riscul de tranzacție, riscul economic și riscul de translație (contabil).

Riscul economic (ca risc valutar) este componenta riscului valutar care are în vedere un orizont mult mai îndelungat de timp decât riscul de tranzacție sau cel de translație. Practic de evaluarea riscului valutar (ca risc economic) depinde proiecția tuturor activităților și operațiunilor viitoare ale companiei multinaționale.

Această componentă a riscului valutar este cel mai greu de evaluat și analizat dat fiind tocmai orizontul de timp pe care îl are în vedere. Riscul economic este inevitabil subiectiv deoarece depinde de estimarea modificărilor fluxurilor bănești viitoare pe o perioadă de timp arbitrară. Riscul de dobândăprivește actele de economisire si creditare, împrumut și investire care sunt strâns interdependente datorită manifestării lor în același sistem, respectiv cel financiar. În cadrul pieței financiare, factorul care le determină în mod semnificativ este rata dobânzii. Ea este prețul plătit de către cel care se împrumută celui care dă cu împrumut, ca recompensă pentru amânarea consumului.

Ca urmare, dobânda este costul (prețul) creditului de pe o anumită piață financiară. Riscul ratei dobânzii este acel tip de risc care decurge din schimbările ratelor dobânzii ca urmare a acțiunii unor factori diverși: inflația, cursul de schimb (influență indirectă), politica monetară a statului, fiscalitatea, factorul timp etc. Nivelul ridicat al resurselor implicate de derularea afacerilor în plan internațional obligă companiile să apeleze la resurse externe pentru a-și finanța activitatea.

Riscul de neplată, începe la nivelul compartimentelor care pot expune banca la riscuri, urmărindu-se depistarea acestora înainte de a deveni o realitate, și continuă cu evaluarea pe baza situațiilor financiare și contabile, care reflectă iminența apariției riscurilor sau eventual producerea lor.

Gestionarea eficientă a riscurilor depinde în mare măsură de capacitatea băncii de a reduce perioada de timp dintre momentul apariției și momentul descoperirii acestora. Pentru bănci, unul din riscurile pe care acordarea creditului le poate ridica este cel ca debitorul să nu poată fi în măsură să returneze banii împrumutați ca urmare a unei situații de insolvabilitate, a unor dificultăți financiare.

De regulă, falimentul băncilor se datorează acordării de credite neperformante. Dacă până acum riscul de dobândă și cel valutar puteau duce la evoluții în defavoarea băncii, ele puteau duce și la realizarea de profituri. Era un risc în urma căruia se puteau naște și speculații. (De data asta însă, banca nu poate decât să piardă ca urmare a asumării acestuia. Este un risc pur care poate fi gestionat doar prin adoptarea unei conduite corecte de către responsabilii bancari. Riscul de neplată este astfel un risc exclusiv al creditorilor și se exprimă prin pierderea potențială care ar putea să apară ca urmare a înrăutățirii situației financiare a debitorului astfel încât acesta să intre în incapacitate temporară sau definitivă de plată.

În prezent practic nici o bancă nu mai acordă un credit fără să înțeleagă în prealabil foarte bine esența afacerii finanțate. Creditorul devine astfel parte integrantă din afacerea respectivă fiind direct interesat de recuperarea banilor săi. Cele mai multe situații de neplată apar în momentul în care firma este în incapacitate de rambursare a sumei împrumutate. De aceea, esența creditării este informația – să știi în ce măsură debitorul este capabil să returneze banii. Aceasta înseamnă o bună analiză a situației financiare a firmei și a trecutului său legat de împrumuturile realizate. Riscul rămâne una dintre variabilele de bază ale mediului de afaceri internațional ce ajustează fundamentarea oricărei decizii privind activitatea în acest mediu. În același timp, riscul rămâne o provocare pentru fiecare entitate economică, tocmai prin faptul că el nu poate fi eliminat niciodată în totalitate din operațiunile acesteia.

2.2. Moduri de acoperire a riscurilor

Managerul companiilor transnaționale are la dispoziție o multitudine de tehnici de acoperire a riscului valutar. Acestea pot fi sistematizate în tehnici interne sau contractuale și tehnici externe sau extracontractuale. Tehnicile contractuale de acoperire a riscului valutar au în vedere ansamblul de clauze pe care părțile le pot include în contractul de import – export. Aceste clauze au în vedere prețul contractului și maniera sa de calculare în funcție de valuta sau valutele în care acesta este denominat. În utilizarea tehnicilor de acoperire internă este de dorit să se aibă în vedere: – utilizarea lor selectivă și diferențiată – în timp ce includerea în preț a unei marje asiguratorii poate fi utilizată fără rezerve, clauzele valutare pot fi utilizate numai în anumite situații.

Problema care se pune în ceea ce privește diminuarea și prevenirea efectelor negative ale materializării riscului de țară rezidă în alegerea măsurilor de gestiune adecvate care să ofere un maximum de protecție și un minimum de costuri. Alegerea unei anumite măsuri sau a unui anumit pachet de măsuri este o sarcină dificilă ținând cont de numărul mare de alternative pe care decidentul le are la dispoziție și de gradul relativ ridicat de subiectivism implicat în procesul decizional. Nu întotdeauna selectarea unei anumite modalități de protejare împotriva riscului se face pe baza unor criterii obiective, ci în cele mai multe din cazuri un rol important revine percepției, atitudinii față de risc a managerilor sau proprietarilor investiției. Strategiile manageriale de reducere a gradului de expunere la riscul de țară aplicabile de investitorii internaționali cuprind:

a) În faza pre – investițională: obținerea mai multor informații despre țara gazdă; evitarea țărilor cu risc ridicat; încheierea unor polițe de asigurare; negocierea cadrului de acțiune; adaptarea proiectului de investiții; diversificarea sectorială sau geografică a investiției; alegerea formei adecvate de internaționalizare.

b) În faza post – investițională: monitorizarea permanentă a nivelului de risc; adaptarea investiției la schimbările ulterioare de mediu; promovarea unor relații bune cu operatorii sau instituțiile locale; dezinvestirea; Creditorii internaționali au și ei la dispoziție o serie de strategii prin care pot minimiza efectele negative ale materializării riscului de țară. Intervenția creditorilor însă este mai puțin eficace în faza de după acordare a creditelor, de aceea creditorii trebuie să fie foarte atenți în fundamentarea deciziei de creditare:

a) Înainte de acordarea creditului: stabilirea tipului de dobândă (fixă sau variabilă); ajustarea nivelului dobânzii la riscul de țară (prima de risc este factorul de ajustare); condiționarea/restricționarea utilizării creditului; acordarea de consultanță financiară debitorului; ajustarea scadențelor la nivelul de risc; condițiile de acordare a creditului; asigurarea creditului extern; solicitarea de garanții guvernamentale; garantarea privată a creditului; implicarea directă în compania sau proiectul finanțat (de exemplu în finanțările BERD sau BEI); solicitarea de colaterale suplimentare.

b) După acordarea creditului: „debt – by – debt swap”; „debt – by – equity swap”; renegocierea creditului; reeșalonarea creditului extern.

Managerul companiilor transnaționale are la dispoziție o multitudine de tehnici de acoperire a riscului valutar . Acestea pot fi sistematizate în tehnici interne sau contractuale și tehnici externe sau extracontractuale. Tehnicile contractuale de acoperire a riscului valutar au în vedere ansamblul de clauze pe care părțile le pot include în contractul de import – export. Aceste clauze au în vedere prețul contractului și maniera sa de calculare în funcție de valuta sau valutele în care acesta este denominat.

În utilizarea tehnicilor de acoperire internă este de dorit să se aibă în vedere: – utilizarea lor selectivă și diferențiată – în timp ce includerea în preț a unei marje asiguratorii poate fi utilizată fără rezerve, clauzele valutare pot fi utilizate numai în anumite situații.Tehnicile contractuale de acoperire a riscului de dobândă, se referă la ansamblul de clauze contractuale financiare și nefinanciare pe care finanțatorul le poate include în contractul de credit în scopul eliminării riscului de neplată a datoriei și a serviciului aferent acesteia. Este evident că aceste clauze asigură o acoperire indirectă a riscului de dobândă, mai exact asigură o protecție împotriva efectelor pe care materializarea acestui risc le-ar putea avea (refuzul de plată al debitorului pentru care creditul a devenit prea oneros di cauza creșterii semnificative a dobânzilor pe piață). Tehnicile de acoperire împotriva riscului valutar constituie o latura a ansamblului de modalități utilizate de către firme pentru evitarea diferitelor tipuri de riscuri (de pret, de neplată, comercial, politic), ce apar în derularea activității de comerț exterior.

Pentru fiecare produs exportat sau importat, firmele trebuie să-și definească strategia de evitare sau atenuare a riscului valutar, strategie ce este subordonată politicii sale generale, obținerea de profit. Elaborarea strategiei cu privire la acoperirea riscului valutar de către firme trebuie să aibă în vedere formularea mai multor variante de acțiune, pentru fiecare etapă importantă a derulării contractului.

Pentru fiecare variantă posibil a fi aplicată, firmele trebuie să analizeze implicațiile posibile, în așa fel încât orice eveniment de pe piață sau reacție a partenerului să le găsească pregătite în vederea asigurării eficienței acțiunilor întreprinse. În vederea utilizării metodelor și tehnicilor de contracarare a riscurilor valutare, firmele trebuie să țină cont de poziția lor (exportator sau importator, debitor), de momentul conjunctural. De asemenea, firmele pot combina diferitele tehnici între ele, pe parcursul derulării contractului. Măsurile de acoperire a riscurilor se pot împărți în două categorii, dacă se ține seamă de raportul dintre ele și efectele negative care se pot produce. Se pot identifica măsuri care urmăresc evitarea producerii efectelor negative, precum și măsuri care urmăresc anularea acestor efecte negative. Analiza problemelor pe care le ridică riscurile aferente activității economice, precum și determinarea metodelor de prevenire și combatere a efectelor negative care se pot manifesta este extrem de importantă. De altfel, una dintre componentele managementului inernațional este chiar managementul riscului.

CAPITOLUL III – INTERNAȚIONALIZAREA

SOCIETĂȚII COMERCIALE TESCO

Tesco este unul dintre cele mai mari supermarketuri de top din Marea Britanie. Tesco operează atât în sectorul alimentar cat și în cel de afaceri on-line. Însă, treptat brandul Tesco s-a extins și în sectorul bancar și cel al telefoanelor mobile.

3.1 Scurtă prezentare a companiei Tesco

Tesco este una dintre cele mai mari companii cu capital privat din Marea Britanie. Tesco este acum prezentă în multe zone ale lumii, cum ar fi Europa, Marea Britanie; Republica Irlanda, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Turcia și Polonia. Compania are, de asemenea, diverse magazine de vânzare cu amănuntul si în Asia: Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia, Japonia și Taiwan. Astfel, datorită acestei expansiunii internaționale vânzările sale au crescut de 10 ori față de cat au fost înainte.

The company was founded in 1919 by Jack Cohen as a group of market stalls.

Compania a luat naștere în anul 1919, fondatorul acesteia fiind Jack Cohen. Numele de Tesco, însă, a apărut în anul 1924 după ce Cohen a cumpărat un transport de ceai de la The Tesco name first appeared in 1924, after Cohen purchased a shipment of tea from TE Stockwell and combined those initials with the first two letters of his surname, [ 9 ] and the first Tesco store opened in 1929 in Burnt Oak , Middlesex . TE Stockwell șsi a combinat aceste inițialele cu primele două litere ale numelui său.

Astfel, primul magazin Tesco a fost deschis în 1929 în Oak ars, Middlesex. His business expanded rapidly, and by 1939 he had over 100 Tesco stores across the country. [ 10 ] Originally a UK-focused grocery retailer, since the early 1990s Tesco has increasingly diversified geographically and into areas such as the retailing of books, clothing, electronics, furniture, petrol and software; financial services ; telecoms and internet services; DVD rental; and music downloads . [ 11 ] The 1990s saw Tesco reposition itself, from its perception as a downmarket "pile 'em high, sell 'em cheap" retailer, to one which appeals across a wide social group, from its Tesco Value to its Tesco Finest ranges. [ 12 ] This was successful, and saw the chain grow from 500 stores in the mid-1990s to 2,500 stores fifteen years later. [ 12 ]

Afacerea a mers foarte bine și s-a extins foarte repede, pentru ca în anul 1939 să ajungă la 100 de magazine Tesco în întreaga țară. (Sir John Edward Cohen at Oxford Dicionary of National Biography)

Inițial, Tesco a fost un magazin alimentar cu amănuntul, pentru ca la începutul anilor 1990 să devină din ce în ce mai diversificat din punct de vedere al domeniilor comercializate: cărți, îmbrăcăminte, electronice, mobilier, benzină și software, servicii financiare, telecomunicații și servicii de internet, închiriere DVD și descărcări de muzica.

În prezent, compania Tesco a devenit unul dintre cei mai mari retaileri din lume, se află în 14 țări și angajează peste 500.000 de persoane, servind milioane de clienți în fiecare săptămână.

Tesco are mai mult de 2300 de supermarketuri și magazine de cartier în foarte multe țări, atat în Marea Britanie, Irlanda, cat și în Europa Centrală și în Asia.

Obiectivul principal al companiei Tesco este acela de oferirea serviciilor de calitate clienților acesteia, astfel pe lângă pregătirea permanentă a angajaților, compania și-a extins oferta de servicii, precum și oferirea unui program extins al magazinelor.

Alături de angajați, colaborarea cu furnizorii este una de calitate, o colaborare foarte strânsă cu rezultate pe măsură.

Oferirea serviciului on-line, a permis clienților Tesco o mai bună interacțiune cu magazinul, precum și realizarea de cumpărături de oriunde s-ar fi aflat: la domiciliu, la serviciu, in călătorie etc.

Strategia Tesco de expansiune internațională a fost una forte bine pusa la punct, astfel s-a apropiat de societățile mixte cu parteneri locali, de exemplu Samsung Group din Coreea de Sud (Samsung-Tesco Acasă plus), precum și Pokphand Charoen în Thailanda (Tesco Lotus), și a numit personal de conducere în posturile locale, deoarece deținea un procent mai mare decât aceștia.

O parte foarte importantă a strategiei de extindere Tesco a fost utilizarea inovatoare a tehnologiei. Acesta a fost unul dintre primii care a construit casele de marcat self-service și a folosit aparate pentru a reduce cozile. ("Technology helps Tesco beat crunch", 2010).

3.2. Relația companiei Tesco cu stakeholderii

Compania Tesco are o relație foarte bună cu stakeholderi săi deoarece aceasta a înțeles că un management eficient al stakeholderilor este foarte important pentru că, fără stakeholderi, o organizație nu ar exista.

Stakeholderii sunt de două feluri: primari – acționari, investitori, angajați, clienți – cât și cu cei publici – guvernul și comunitățile locale – și cei secundari – restul persoanelor afectate în mod direct sau indirect de acțiunile organizației în cauză.

Astfel, cu cât stakeholderii sunt mai mulțumiți, cu atât organizația se va dezvolta mai repede și mai sigur, pe toate planurile, și își va ating obiectivele mult mai ușor.

Acești stakeholderi au o influență foarte mare asupra companiei Tesco și asupra internaționalizării firmei:

Comunitățile – reprezintă acea categorie de stakeholderi care oferă practic mediul în care compania există. Tesco oferă locuri de muncă, dar și suport în diferite cauze locale, în urma consultărilor publice periodice sau a focus grupuri. Tesco are foarte multe activități în și pentru comunități.

Furnizorii – sunt foarte importanți pentru compania Tesco, deoarece aceștia oferă produsele pe care compania le comercializează. O relație de colaborare corectă și onestă între companie și furnizori este esențială, chiar vitală pentru Tesco.

Angajații – joacă un rol aparte printre celelalte categorii de stakeholderi, întrucat sunt direct integrați în activiatea companiei Tesco. Ei reprezintă factorul cel mai important al companiei, resursa cea mai semnificativă. Cei mai buni angajați ai Tesco sunt atrași nu numai de recompensele salariale ci și de satisfacția muncii lor, de posibilitățile de prefecționare profesională.

De rezultatele formarării profesionale continue beneficiază atat angajații cat și compania.

Tesco a crat foarte multe locuri de muncă în Mara Britanie oferind foarte multe posturi, însă ajută și tinerii prin programul său de ucenicie.

Potențialii cumpărători – reprezintă o categorie importantă deoarece aceștia sunt practic viitorii clienți, clienți fără de care compania nu ar exista. Astfel, printr-o publicitate complexă, printr-o corectă purtare cu actualii clienți compania se poate face cunoscută și la viitorii clienți. Cea mai bună publicitate este cea prin viu grai făcută de clienții fideli care sunt mulțumiți de compania Tesco și de produsele acesteia.

Comunitățile locale – compania Tesco are o relație foarte bună cu colectivitățile locale, implicându-se permanent în problemele acestora. Există foarte multe persoane din cadrul companiei Tesco care lucrează direct cu grupuri comunicare: cu școli, spitale, organizații de caritate etc.

Astfel, prin această relație stransă între companie și acest tip de stakeholderi, Tesco este cunoscută în rândul acestora și apreciată pentru eforturile depuse.

Compania Tesco este un retailer foarte mare pe piața din Marea Britanie, astfel pe langă stakeholderi compania trebuie să țină cont și de concurență, care este foarte acerbă. La începutul intrării pe piața din Marea Britanie, compania a beneficiat de oligopol pe piața de comerț cu amănuntul, însă treptat au apărut firme care i-au făcut concurență destul de mare. Tesco a fost, deci, o perioadă foarte mare singura mare companie de acest fel de pe piața britanică.

Însă la intarea pe diferite piețe compania Tesco trebuie să ia în calcul concurenții care se află printre preferințele clienților și care reprezintă o adevărată amenințare pentru firmă pană cand aceasta ajunge să fie cunoscută clienților.

Concurența este necesară într-o economie de piață deschisă, cu confruntare între cerere și ofertă, este chiar indicat să existe. Prin concurență, compania Tesco poate să ofere clienților săi produse și servicii de calitate, la un preț bun.

3.3 Cultura internațională

Compania Tesco se adresează tuturor clienților, indiferent de religie, varstă, sex, etnie, motivație sau alte caracteristici. Clientul Tesco este cel care dorește să intre în magazin și să achiziționeze produsele oferite.

Mediul cultural al companiei Tesco este unul foarte bine organizat, compania are o cultură de excelență operațională. Astfel, Tesco oferă angajaților săi un loc de muncă sigur, fără accidente, fără emisii de gaze, ci doar cu protejarea sănătății și cu respectarea legislației în vigoare.

Compania Tesco participă la foarte multe campanii de responsabilitate socială. Una dintre aceste campanii este cea de curățare a țării.

Compania Tesco sprijină o campanie derulată în Marea Britanie, campania Daily Mail "National" Spring Clean ", care își propune să curețe Marea Britanie. Astfel, Tesco a alocat peste 1.200 de angajați să ajute, iar peste 152 de magazine au organizat coșuri de gunoi în zonele în care se află.

Foarte important pentru mediul cultural al companiei Tesco sunt și schimbările climatice care afectează transportul și aprovizionarea magazinelor acesteia. De asemenea, compania Tesco este preocupată de clienții pe care îi are oferindu-le produse de care au nevoie. În țările în care este prezentă compania oferă clienților de aici produse specifice zonei, iar site-ul este în limba țării respective.

În ceea ce privește mediul cultural compania Tesco ține cont și de entitățile prezente în țara în care se află.

Astfel, în funcție de etnie, de preferințele acestora, de religie Tesco se axează pe oferirea anumitor produse sau ține cont de anumite considerente. De exemplu, în magazinele Tesco există foarte multe produse chinezești sau arăbești pentru această categorie de clienți.

Un aspect foarte important al politicii culturale a Tesco este aceea că are site-ul în limba țării în care se află, de exemplu: http://www.cn.tesco.com/, http://www.itesco.sk/sk/, http://www.itesco.cz/cs/, etc.

Prin această strategie, Tesco devine parte din țara în care se află și oferă produse specifice cerințelor clienților din acele țări.

3.4 Strategii de intrare pe piața țintă

Strategiile de intrare pe piața internațională are un caracter mai complex decât strategiile de pe piața internă.

Această complexitate este determinată de doi factori principali: concurența globală și mediul global.

Astfel, compania Tesco în intrarea pe piața internațională trebuie să țină cont de foarte multe aspecte și de factori la nivel global.

Organizația Tesco este una dintre cele mai vechi organizații de pe piață internațională, iar procesul său de cucerire de noi piețe se bazează pe satisfacerea clienților.

Orientarea de marketing a companiei Tesco este orientare spre piață, prin faptul că aceasta analizează piața, nevoile clienților și apoi încercă să le satisfacă dorințele prin oferirea de produse și servicii de calitate.

Beneficiile intrării pe piațe țintă ale companiei Tesco sunt multiple, o parte dintre acestea sunt:

– compania află întâi dorințele clienților și apoi le oferă acestora produsele de care au nevoi fără a exista posibilitatea de a produce ceea ce nu se caută

– satisface nevoi diferite ale clienților prin produsele diferite

– creșterea veniturilor prin atragerea de noi clienți și fidelizarea acestora

3.4.1. Strategia de produs

Oferta companiei Tesco nu se reduce la un singur produs sau la un singur serviciu oferit, ea este alcătuită din mai multe produse, care alcătuiesc gama de produse și servicii a companiei.

În cazul societății Tesco aceasta adoptă o strategie de înnoire a produselor. Introduce produse noi pe piață pentru castigarea de noi segmente de cumpărători.

Prin strategia de produs pe care o oferă, compania Tesco beneficiază de un avantaj competitiv durabil.

Astfel, aceasta are trei game proprii, game diferite prin intermediul cărora oferă produse pentru o gamă largă de preferințe ale clienților săi:

– gama "Value", sunt produse de bază, accesibile

– gama "Tesco", care oferă produse de calitate, ce concurează cu marile branduri

– "Finest Tesco" oferă produse lux.

Astfel, aceste branduri satisfac nevoi diferite pentru clienți diferiți. Alături de aceste produse, compania Tesco oferă clienților săi și o gamă foarte mare de produse ecologice. Compania Tesco are o strategie de segmentare care se adresează unei game largi de clienți, încercând să le ofere acestora produsele de care au nevoie.

Compania se diferențiază de concurența sa și prin atenția pe care aceasta o acordă angajaților săi pe care îi pregătește continuu, dar îi și motivează atât financiar cat și non-financiar.

Tesco oferă servicii de consiliere client având angajați pregătiți gata să ajute clientul cu toate informațiile necesare.

Calitatea influențează comportamentul cumpărătorilor, deoarece clienții care sunt satisfăcuți de produsele cumpărate vor reveni să cumpere din nou acele produse, pe când consumatorii nesatisfăcuți își manifestă resentimentele față de afacere, depun reclamații, cer recuperarea banilor plătiți pentru produs și chiar influențează negativ alți cumpărători.

Compania Tesco pune la dispoziția clienților săi foarte multe produse de toate categoriile și pentru toate categoriile.

Clienții săi percep produsele oferite ca fiind diversificate, de calitate și la prețuri accesibile.

În lansarea produselor/serviciilor pe o piață internațională, Tesco ține cont de caracteristicile și particularitățile acesteia.

3.4.2 Strategia de distribuție

Pentru a oferi produse clienților săi Tesco oferă în primul rând posibilitatea ca aceștia să viziteze magazinele care sunt într-un număr foarte mare atât în Marea Britanie cat și în foarte multe țări ale lumii.

Magazinele reprezintă canalul de distribuție cel mai evident al companiei.

In acest fel prin canalele scurte de distribuție a produselor sale societatea vine in contact direct cu un segment important de consumatori ceea ce îi permite să se adapteze în mod flexibil la cerere de pe piață.

Compania Tesco pune la dispoziția clintului serviciul de livrare 7 zile din 7 acolo unde clientul solicită.

Un alt canal de distribuție oferit de Tesco este realizarea de cumpărături on-line, oferind clienților posibilitatea de a obține produsul dorit în urma parcurgerii celor cinci pași prezentați mai jos.

Sursa: http://www.tesco.com/groceries/zones/default.aspx?name=affiliate

Clientul, trebuie mai întâi să se înregistreze, să aleagă un slot de livrare, după care acesta își poate face liniștit cumpărăturile on-line.

La final are posibilitatea de a revedea ce a cumpărat pentru a face o ultimă verificare și trimite comanda, care va fi adusă de către compania Tesco acasă prin intermediul serviciului de transport.

Tesco pune la dispoziția clienților săi și posibilitatea de a realiza cumpărături prin intermediul telefonului mobil.

Astfel, indiferent unde se află clientul poate să aibă acces la întregul magazin și să cumpere produsele dorite.

După ce clientul se înregistrează și își realizează cumpărăturile de pe telefon trimite comanda on-line la magazin, iar produsele sunt aduse acasă sau unde clientul solicită de către serviciul de transport Tesco.

3.4.3 Strategia de preț

Obiectivele politicii de preț ale firmei sunt atât obiective cu caracter general cât și obiective concrete, acestea fiind dictate de mediul și factorii externi care pot fi controlați în foarte mică măsură.

Acțiunea negativă a acestor factori poate fi contracarată doar prin aplicarea cu consecvență a acestor politici de preț.

Lărgirea clientelei cu ajutorul factorului preț este destul de importantă, deoarece traversam o perioadă de transformări, de criză financiară globală care persistă încă, de formare incipientă a unei piețe bazate pe disciplină, liberă inițiativă și concurență loaială, iar cumpărătorii sunt sensibili la preț.

Obiectivele politicii de preț se află în strânsă corelație cu cele ale politicii de produs, de comunicare și promovare, de distribuție.

Astfel pentru penetrarea pe o piață nouă Tesco utilizează prețuri reduse pentru anumite produse, în corelație cu promoții ale produselor respective, cu publicitate, concursuri și convingerea clientului de către angajații firmei.

Principalele tehnici utilizate în strategiile de preț de către Tesco pe piețele internaționale sunt reducerile temporare de preț care sunt în funcție de caracteristicile demografice și socio-profesionale ale clientului, practicarea unor prețuri scăzute de penetrare.

Compania Tesco apelează la foarte multe strategii de preț. O strategie pe care o folosește destul de des este strategia prețuri promoționale, atunci când introduc pe piață un anumit produs.

Astfel, la început oferă produsul nou la un preț mai scăzut în vederea atragerii de cumpărători și stabilirii unei poziții pe o piață nouă.

După o perioadă de stabilizare a produsului compania crește prețul apropiindu-l de nivelul prețului pieței.

De asemenea, compania aplică și strategia de reducere de preț, care se face periodic pentru anumite produse și este valabilă doar o anumită perioadă.

De asemenea, Tesco aplica strategia product mix pricing prin oferirea unui produs gratis la achiziționarea altui produs.

O altă strategie folosită este cea de preț psihologic, prin intermediul căreia compania Tesco influențează comportamentul clienților, prin apelarea la prețuri care se termină în anumite numere adică: 9,99 în loc de 10 £, și datorită acestor prețuri vânzările sunt mai mari.

Compania aplică toate strategiile de preț pentru a oferi tuturor tipurilor de clienți cele mai bune oferte, pentru a-i fideliza și pentru a atrage și viitori clienți.

3.4.4 Strategia de promovare

Promovarea reprezintă un ansamblu de activități, materiale, mijloace și tehnici utilizate pentru a completa reclama și eforturile de marketing, pentru a ajuta coordonarea reclamei cu eforturile personale de vânzare.

Dificultățile care apar în comunicarea internațională sunt determinate de o serie de bariere existente la nivelul pieței locale, care pot perturba transmiterea și receptarea corectă a mesajelor internaționale.

Astfel, compania Tesco are o strategie de promovare internațională bine structurată și adaptată fiecărei țări în pateu.

In ceea ce poveste publicitatea, Tesco a apelat la reclamele de televiziune de-a lungul anilor.

Sloganul Tesco de publicitate principal este "Fiecare ajută puțin".

Sursa: http://www.tesco.com/everylittlehelps/

Compania realizează anunțuri publicitare foarte clare, de exemplu dacă face publicitate la benzină atunci imaginea va fi a unei mașini etc.

Tesco ține cont de diversitatea culturală în ceea ce privește comunicarea, deoarece aceasta se manifestă pe baza diferențelor contextuale, sociale, etice, a celor de comunicare non verbale, a celor datorate vârstei, genului, a religiei.

De exemplu, pe piața din Germania, Tesco trebuie să țină cont de faptul că spoturile publicitare trebuie traduse în limba acestei țări.

Un alt aspect de care trebuie să țină cont compania în planificarea campaniei internaționale de publicitate este orientarea în funcție de legislația fiecărei țări în parte. De exemplu, sunt țări (Australia, Noua Zeelandă, Canada și unele provincii din SUA, etc.) unde publicitatea la băuturile alcoolice este interzisă, astfel Tesco trebuie să cunoască foarte bine legislația țării în care intră.

De-a lungul timpului compania a apelat la imaginea unor personaje cunoscute de exemplu: Jason David, Tennant David, Barbara Windsor sau Morrissey Neil.

În 2012, cântărețul de muzică pop, Ellie Goulding, împreună cu casa de discuri Polydor, au lansat un „Tesco Edition” de pe albumul al doilea de studenție a lui Ellie Goulding.

Acestea au fost vândute numai în magazinele Tesco și au avut incluse și două piese bonus promovate împreună: Tesco cu Ellie Goulding.

Tesco are o activitate promoțională agresivă, știe cum să prezinte clientului produsul în așa fel încât să îl facă să vină în magazin să vadă despre ce este vorba.

Compania Tesco realizează foarte multe activități de promovare, atât pentru a atrage clienți cat și pentru a se face cunoscută. Astfel, de curând a lansat ClubCard TV, care este un serviciu de filme online.

Acest serviciu poate fi accesat doar de către deținătorii de carduri de fidelitate Tesco, prin intermediul căror pot accesa și viziona filme gratuite și emisiuni TV.

Tesco oferă clienților săi cataloage pe care le distribuie acestora. Prin intermediul acestor cataloage consumatorii pot afla care sunt reducerile de preț, care sunt ofertele actuale.

Tesco oferă clienților săi reviste dar și reviste on-line care cuprind în paginile lor informații despre companie, despre produsele Tesco, dar și foarte multe alte articole interesante.

Pe lângă promovarea propriu-zisă, Tesco trebuie să țină cont și de influențele pe care cultura poate să o aibă asupra publicității și astfel, aceasta trebuie să își adapteze pentru fiecare piață locală obiectivele pe care urmărește să le comunice, precum și simbolurile și semnele corespunzătoare.

De asemenea, și în cazul relațiilor publice internaționale, Tesco trebuie să găsească cele mai potrivite modalități de influențare a consumatorilor (a grupurilor țintă) și să aleagă acele medii (radio, TV, ziare, reviste, cataloage etc.) prin care poate cel mai bine să ducă la îndeplinire obiectivul stabilit.

3.5. Uniformizarea la nivel internațional a brandului

Compania Tesco pune în aplicare o strategie de marketing global care are în prin plan standardizarea produsului oferit.

Strategia Tesco este aceea de uniformizare la nivel internațional a brandului său, a produselor și serviciilor pe care le comercializează.

Pe fiecare piață pe care intră compania ține cont de țara în care intră, de cultura ei, precum și de toate aspectele care o diferențiază de restul țărilor.

Tesco a intrat de curând și pe piața din Asia, astfel aceasta ar trebui să țină cont de mai multe aspecte, având în vedere diferența culturală a acesteia de restul lumii. Este foarte important să se țină cont și de diferențele care pot exista între un tânăr chinez și un bătrân chinez, de exemplu, deoarece persoanele adulte au rădăcini culturale mult mai puternice decât tinerii.

Un alt aspect de care trebuie să țină cont Tesco este acela al tradiției gastronomice, și al anumitor intoleranțe caracteristice zonei geografice pe care intră.

Astfel, pe piața chineză, introducerea iaurturilor ar trebui să se facă diferențiat față de o piață din Statele Unite ale Americii sau din Marea Britanie, deoarece chinezii sunt obișnuiți cu un consum de lapte din copilărie care nu secretă enzima care să permită asimilarea lactozei. În consecință, iaurtul destinat pieței chinezești este fabricat cu lapte fermentat, iar Tesco trebuie să comercializeze pe această piață produse lactate cu lapte fermentat.

În fundamentarea deciziei de adaptare sau standardizare a produsului internațional este nevoie să fie evaluați, în prealabil, toți factorii majoritari ce declasează cererea pe piața externă țintă.

Gradul de adaptare a produsului la piața de destinație depinde și de natura cererii manifestate pentru aceasta. Tesco trebuie să înțeleagă foarte bine că produsele și serviciile oferite pe o piață poate să nu fie acceptate sau cumpărate pe o altă piață.

Polonia este singurul stat din Uniunea Europeană care a evitat recesiunea în ultimii 20 de ani. Unul dintre princiapelele motoarele de creștere ale economiei poloneze sunt fondurile europene.

De asemenea, un avantaj pentru Polonia este vecinătatea Germaniei, deoarece această țară, cea mai mare economie europeană, este principalul său partener comercial. Însă, încet încet criza economică globală a atins și Polonia. Creșterea economică a încetinit progresiv in 2012 de la un trimestrul la altul, pornind de la un avans de 3,6% în primele trei luni. Conform estimărilor Biroului polonez de Statistică, PIB-ul a crescut pe ansamblul anului trecut cu 2%.

Tesco a intrat pe piața din Polonia încă din anul 1995 și a deschis aici foarte multe magazine atingând un număr de 334. Astfel criza financiară prezentă aici are o influență directă asupra bunului mers al companiei Tesco.

Deci, în momentul în care compania Tesco dorește să intre pe o anumită piață trebuie să fie foarte atentă la toate aspectele, inclusiv la cele financiare și economice, deoarece puterea de cumpăreare scade foarte mult dacă țara în care intră are probleme economice grave.

3.6 Propuneri de îmbunătățire a strategiei de internaționalizare a companiei Tesco

Internaționalizarea activității companiei Tesco are o serie de beneficii pentru aceasta, însă trebuie să țină cont de foarte multe aspecte, iar pentru obținerea unei activități de succes compania trebuie să se adapteze pieței pe care intră.

În continuare voi prezenta câteva recomandări de îmbunătățire a stategiei de internaționalizare a companiei Tesco:

– Observarea continuă a companiei Tesco asupra stării mediului, astfel încât schimbările să fie depistate în stare incipientă, pentru a lua masuri înainte ca acestea să afecteze activitatea firmei.

Numai printr-un marketing activ se pot anticipa și uneori, chiar influența schimbările mediului, precum și efectele acestora asupra activității de piața internațională a firmei, a profitabilității ei.

De asemenea, marketingul activ permite adoptarea de strategii si programe de adaptare a firmei atunci când schimbările au impact semnificativ menite sa valorifice oportunitățile și să evite, pe cat posibil, primejdiile, efectele negative ale acestora.

– Construirea unei imagini externe pozitive a companiei depinde de modul în care aceasta reușește să devină parte a respectivei piețe, să depășească barierele și dificultățile, să înțeleagă obiceiurile locale.

– Se recomandă un accent mai mare pus pe implementarea unui sistem de relații publice internaționale, care să favorizeze pătrunderea și creșterea eficienței exporturilor.

Într-o economie la început de mileniul trei, caracterizată prin mondializare și competiție din ce în ce mai acerbă, triada marcă – identitate – imagine are un rol esențial pentru a genera substanță unei mărci și, în special, pentru a se impune pe piața internațională.

– Pentru realizarea unei promovări eficiente, compania Tesco ar putea selecta o persoană publică din cadrul țării unde se află care prin imaginea ei să asigure consumatorii de calitatea produselor și serviciilor oferite.

– Pe lângă publicitatea TV și restul mass-media Tesco ar putea fi sponsor al mai multor evenimente publice internaționale importante, și nu numai, acțiuni de caritate, de într-ajutorare a orfelinatelor, căminelor de bătrâni, spitalelor, etc., evenimente care să se bucure și de o mediatizare corespunzătoare pentru a face cunoscute aceste acțiuni consumatorilor.

– Având în vedere dinamica pieței actuale, Tesco trebuie să se orienteze mai mult spre marketingul pe internet, organizarea și promovarea produselor pe site-ul propriu, precum și bannere publicitare prezentate pe principalele site-uri accesate de utilizatorii de Internet din întreaga lume.

Bineînțeles, să adapteze site-ul țării în care se află atât din punct de vedere lingvistic cat și al culturii și preferințelor clienților țării respective.

– Tesco poate să devină mai repede popular în momentul intrării pe o nouă piață prin organizarea unor campanii promoționale originale, prin organizarea de concursuri cu premii stimulative pentru consumatori, care sunt foarte receptivi la această metodă de promovare, sau prin oferte pachet deosebite.

– Compania Tesco ar trebui să adopte o strategie de promovare și comunicare agresivă. Prin aceasta să identifice clienții pe care-i vizează și imaginea lor de serviciile companiei, definirea obiectivelor comunicării și promovării, stabilirea bugetului pentru aceste acțiuni, urmărirea efectelor acțiunii pentru a vedea în ce măsură clienții au fost informați și dacă acțiunile au fost eficiente:

● implicarea tuturor angajaților, începând cu departamentul de control și terminând cu cel operațional, calitatea serviciilor realizându-se doar dacă aceștia sunt pregătiți și motivați corespunzător pentru a crea servicii de calitate, deci, în acest sens, comunicația și stimularea angajaților trebuie să funcționeze bine și să încurajeze inițiativa proprie a fiecărui angajat;

● permanenta îmbunătățire a calității serviciilor oferite, comparativ cu ale competitorilor de frunte pentru a le putea face față, prin existența unor soluții noi, originale;

● mărirea gamei de servicii și oferirea unui raport bun calitate/preț, prin ameliorarea echipamentelor și activităților de divertisment, modernizarea continuă a echipamentelor de interior și a fațadei clădirii,

● amenajarea unui garaj și a unei parcări păzite pentru mașinile clienților, introducerea serviciului de închirieri mașini pentru clienții doritori,

● căutarea unei soluții de spațiu pentru amenajarea unui teren de sport,

● amenajarea la intrarea în magazin a unor standuri care să cuprindă o gamă variată de cărți, broșuri, reviste, tipărite în limbi de circulație internaționala despre anumite domenii din țara unde acesta se află pentru a le cunoaște și clienții străini.

Compania Tesco în alcătuirea spoturilor sale publicitare, pe lângă faptul că trebuie să țină cont de zona/țara în care se află, aș vrea să prezint câteva sfaturi utile în realizarea spoturilor publicitare:

– să pornească de la premisa că telespectatorii sunt inteligenți, au imaginație, bun gust și discernământ;

– să se informeze serios despre produsul căruia urmează să-i facă reclama;

– să se adreseze telespectatorului ca unui virtual cumpărător;

– să evidențieze unicitatea produsului/serviciului;

– să repete informațiile verbale (spuneți mai întâi ce aveți de gând să spuneți, spuneți ce aveți de spus și apoi spuneți ce ați spus);

– să utilizeze mișcarea;

– să facă apel la emoții;

– să implice telespectatorii și rațional, dacă este posibil;

– să ofere informația publicitară în stilul concis al știrilor;

– să evite supraîncărcarea mesajului publicitar cu informații, elemente vizuale și auditive;

– să testeze reclama înainte de a fi difuzată;

– să aleagă cea mai șocantă variantă dintre cele gândite pentru publicizarea unui produs sau a unui serviciu.

Pentru alegerea unei strategii promoționale care să fie in concordanță cu necesitățile reale ale companiei Tesco, este indicată realizarea unei analize diagnostic a situației la un anumit moment dat.

Pornind de la rezultatele obținute se poate stabili o strategie corectă precum și modalitățile concrete de organizare și conducere a activității promoționale.

Propuneri privind diferențierea serviciilor și produselor oferite

Pentru a crește satisfacția clienților, pentru a diminua riscul pierderii clienților reali sau potențiali și pentru a avea o competitivitate puternică pe toate piețele unde se află și unde dorește să intre, varietatea, calitatea și diversitatea sunt mijloace prin care compania Tesco își asigură competitivitatea și eficiența serviciilor prin îmbogățirea conținutului ofertei și creșterea calității acesteia.

Astfel, analizând situația în care se afla compania Tesco, voi încerca să propun câteva strategii de dezvoltare a companiei, derivate din strategia globală:

 Abordarea unei strategii de realizare a unor servicii unice originale, care să fie puternic promovate pe plan intern și internațional, care să corespundă standardelor internaționale și care să atragă un număr important de clienți.

Acest lucru se poate realiza prin constituirea unei echipe de conducere bine organizate și competentă, care să poată îmbunătăți valoarea serviciilor și să vină cu idei noi și performanțe, dar care să se bazeze și pe un personal bine pregătit, perfecționat și specializat, care să poată duce hotelul spre o dezvoltare competitivă.

 Promovarea unei strategii de marketing, care să se bazeze pe forme de comunicație de departamentul de marketing a companiei Tesco și care să facă cunoscută oferta acesteia.

 Adoptarea de strategii de dezvoltare a serviciilor și a produselor prin promovarea și sporirea calității serviciilor companiei, ceea ce trebuie să se întâmple permanent;

 Folosirea permanentă a strategiei de diversificare a serviciilor și a produselor, foarte necesară în relațiile cu concurența și pentru obținerea unei rentabilități ridicate a activității companiei.

 Adoptatoarea unei strategii de prețuri promoționale, prin oferirea unor tarife mai mici la toate serviciile și produsele, și chiar introducerea unor servicii suplimentare în tarif, pentru atragerea clienților și pentru fidelizarea acestora, mai ales având în vedere criza financiară mondială

Elaborarea unor strategii de poziționare sau de diferențiere a serviciilor și a prodiselor, pentru că nevoile clienților diferă atat de la un individ la altul cat și de la o țară la alta, fiecare fiind atras de o anumită ofertă.

 Înnoirea gamei de produse și servicii a companiei Tesco prin mărirea acestora și prestarea lor la o calitate superioară, să existe o promovare eficientă și susținută

 Elaborarea unui program de promovare a produselor și a serviciilor companiei Tesco care cuprinde: identificarea clienților pe care-i vizează și imaginea lor cu privire la produsele companiei, definirea obiectivelor comunicării și promovării, stabilirea bugetului pentru aceste acțiuni, urmărirea efectelor acțiunii pentru a vedea în ce măsură clienții au fost informați și dacă acțiunile au fost eficiente.

 Estomparea conflictelor din cadrul companiei prin păstrarea și stimularea personalului calificat, bine pregătit, generator de idei, prin schimbarea unor mentalități învechite, prin promovarea unei comunicări permanente bazată pe încredere reciprocă;

 Introducerea unei tehnologii moderne în activitatea și în gama produselor și serviciilor oferite de către companie

 Îmbunătățirea activității de marketing internațional, care reprezintă o sursă importantă de venituri valutare, se impune creșterea volumului activității și diversificarea structurii acesteia, asigurându-se astfel un grad ridicat de confort și folosire a bazei de agrement precum și dezvoltarea unor relații de afaceri cu diverse firme interesate.

 Intensificarea activităților promoționale, studierea pieței și a segmentelor de consumatori existenți și potențiali pentru a venii în întâmpinarea cerințelor acestora, în concordanță cu veniturile acestora.

 Apelarea la o publicitate și o promovare internațională a companiei Tesco mai agresivă

 Deoarece calitatea serviciilor, respectiv ospitalitatea prestatorilor se măsoară prin clienți serviți compania Teco ar trebui să pună la dispoziția clienților un chestionar din care reiese percepția pe care clientul o are despre serviciile și produsele care i s-au oferit și dacă aceste servicii/produse corespund cu așteptările acestuia.

Strategia de dezvoltare vizează obținerea unor rezultate superioare celor precedente (atât calitative, cât și cantitative), prin întărirea capacității competitive a companiei.

Performanța resurselor umane – condiție esențială pentru oferirea de servicii de calitate superioară

Resursele umane – participă în mod direct la realizarea serviciului având contact direct cu clienții. Ei joacă de asemenea un rol important în asigurarea gradului de satisfacție a serviciului.

În funcție de nivelul de pregătire și prestigiul resursei umane va depinde și calitatea și atracția ofertei de servicii ale.

De asemenea Tesco ar trebui să implice toți angajați, calitatea serviciilor realizându-se doar dacă aceștia sunt pregătiți și motivați corespunzător pentru a crea servicii de calitate, deci, în acest sens, comunicația și stimularea angajaților trebuie să funcționeze bine și să încurajeze inițiativa proprie a fiecărui angajat.

Succesul competițional al companiei Tesco este asigurat și de perfecționarea angajaților prin calificările la locul de muncă, de lucrul individual și conducerea participativă, de posibilitatea de promovare în funcție de competențele angajatului și de acordarea unui salariu atractiv.

Astfel, perfecționarea managementului resurselor umane determină îmbunătățirea calității vieții profesionale și a condițiilor de muncă și de trai, determină eficacitatea și eficiența companiei și asigură performanța previzionată.

CONCLUZII

Globalizarea reprezintă o realitate care a devenit din ce în ce mai prezentă în viețile noastre și care a apărut din transformarea treptată a economiei mondiale într-un sistem complex și contradictoriu.

Astfel s-au format noi piețe de mărfuri și capitaluri, s-au dezvoltat considerabil mijloacele de comunicație, s-a accentuat procesul de integrare a națiunilor, fiind necesară o coordonare a acestora printr-un fenomen global.

Un rol important în procesul de perfecționare a tehnicii și tehnologiilor comerciale și a sistemului de organizare din cadrul comerțului îl are aplicarea progresului tehnic, care are drept finalitate creșterea eficienței muncii, ca mijloc principal de adaptare a activității comerciale la cerințele distribuției rapide și eficiente a producției.

Progresul tehnic, în comerț, este impus și de schimbările pe care le-a adus în activitatea de management, marketing și în alte domenii – tehnica modernă a comercianților și informatica.

Totodată, într-o economie de piață modernă, maximizarea rentabilității este criteriul fundamental al deciziilor firmelor de angajare a cheltuielilor de organizare a producției, de extindere sau restrângerea a acestora.

Compania Tesco este un mare furnizor de produse alimentare și nealimenatare din Marea Britanie. Aceasta are magazine atât în UK cat și în foarte multe țări ale lumii.

Compania Tesco în intrarea pe piața internațională trebuie să țină cont de foarte multe aspecte, de factori la nivel global.

Astfel, poate intra pe piețele internaționale prin diferite metode, de exemplu poate aplica la strategii de fuziune sau de overseas subsidiaries.

În funcție de țara în care intră, precum și de piața din această țară compania mai poate aplica și strategia de achiziție.

Orientarea de marketing a Tesco este de orientare spre piață, astfel compania testează piața înainte de a oferi produsele și serviciile necesare clienților. Prin oferirea produselor cerute, clienții le cumpără, compania le vinde și obține profit și astfel, Tesco rezistă de foarte mulți ani pe piață internațională și face față cu bine concurenței.

Strategia de publicitate este una foarte bună, prin promovarea pe care compania o realizează produsele Tesco ajung la client.

De asemenea, oferta de preț pe care periodic o prezintă clienților a făcut din Tesco un magazin apreciat de către consumatori.

Tesco s-a concentrat atât pe oferirea de produse alimentare cat și pe produse nealimentare, având o gamă foarte variată de produse.

BIBILOGRAFIE

1. Bal, Ana, (coordonator), (2006), „Economie mondială”, București: ASE

2. Băbeanu, Marin, (2006), „Macroeconomie – manual universitar”, Craiova: Universitaria

3. Bari, Ioan, (2002), „Probleme globale contemporane”, București: Economică

4. Bădulescu, D., și col., (2008), „Economia întreprinderii-manual universitar”, Oradea: Universității din Oradea

5. Bîrsan, M., (1995), „Integrarea economică europeană”, Vol. I, Introducere în teorie și practică, Cluj-Napoca: Carpatica

6. Bonciu, Florin, (2009), „Investițiile străine directe și noua ordine economică mondială”, București: Universitară

7. Cartwright, S., Cooper, C. L., (2001), „Managing mergers, acquisitions and strategic alliances: integrating people and cultures”, Oxford: Butterworth-Heinemann

8. DePamphilis, D., (2001), „Mergers, Acquisitions and other Restructuring Activities”, Londra: Academic Press

9. Dumbravă, P., (2004), „Modificări Patrimoniale”, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană

10. Dumitrescu, Mihai, (2003), „Strategii și management strategic”, București: Economică

11. Dumitriu, C., (2000), „Management internațional și relații economice internaționale”, Iași: Polirom

12. Dunning, John H., (1993), „Multinational Enterprises and the Global Econom”, London: Addison-Wesley Publishing Company

13. Holland, John, (1993), „International Financial Management”, Cambridge: Blackwell.

14. Holton, Robert, (1998), „Globalization and the Nation-State”, Hampshire and London: MacMillan Press

15. Hurduzeu, Gheorghe, (2002), „Achizițiile de firme pe piața de capital”, București: Economică

16. Hurduzeu, Gheorghe, (2003), „Achiziții și fuziuni de firme. Cazuri celebre”, București: Economică

17. Iorgulescu, A., (2006), „Planificarea afacerii”, București: All

18. Kirițescu, C., (1996), „Idei contemporane în acțiune”, București: Enciclopedică

19. Moise, Elena, (2005), „Investiții străine directe”, București: Victor.

20. Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin, (1995), „Investiții internaționale”, București: Oscar Print

21. Mușetescu, R., (2009), „Economia și guvernanța acordurilor de cooperare între firme”, București: Pro Universitaria

22. Nguzen, H. și Kleiner, B. H., (2003), „The effective management of mergers”, în „Leadership & Organization Development Journal”, Vol. 24, 8

23. Negruș, M., (2006), „Plăți și garanții internaționale”, București: Economică

24. Popa, Ion, (2002, 2005), „Tranzacții de comerț exterior”, București: Economică

25. Postelnicu, Cătălin, (2005), „Firmele multinaționale la început de mileniu”, Cluj-Napoca: Risoprint

26. Postelnicu, G., Postelnicu, C., „Globalizarea economiei”, București: Economică.

27. Puiu, A., (1999), „Management internațional”, (vol I.), Brăila: Independența economică, Universitatea Constantin Brâncoveanu

28. Petrescu, S., (2008), „Analiză și diagnostic financiar-contabil”, București: CECCAR

29. Porter E. M., (2001), „Avantajul concurențial”, București: Teora

30. Pop Al. N., Dabij D.C., Pelău C.M., Dumitru I., Petrescu E.C., (2011), „Marketing internațional. Teorie și practică”, Editura Uranus, București

31. Popescu Daniela, (2003), „Management – Marketing”, Editura Sitech, Craiova, 2003

32. Shippey, K., (2000), „Contracte internaționale”, București: Teora

33. Soros George (2002), „Despre Globalizare”, Polirom, Iași

34. Tiron-Tudor, Adriana, (2005), „Combinări de întreprinderi. Fuziuni și achiziții”, Cluj: Accent

35. Toma, M., (2003), „Reorganizarea Întreprinderilor prin Fuziune și Divizare”, București: CECCAR

36. Tort, E., (2010), „L’essentiel des Fusions et Acquisitions”, Paris: Gualino

37. Voinea, L. (2007), „Corporațiile transnaționale și capitalismul global”, Iași: Polirom

****The Economist, (2002) „The World’s View of Multinational”, http://www. economist. com/ node/ accesat la 06.06.2013.

****United Nations, (1999), „World Investment Report 1999, Foreign Direct Investment and the Challenge of Development”, New York and Geneva: United Nations

****Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

****"Our history". Tesco PLC. http://www.tescoplc.com/about-tesco/our-history/. Retrieved 10 September 2010

****"Tesco DVD Rental". Tesco. http://www.tescodvdrental.com/visitor/home.html. Retrieved 27 July 2006

****"Technology helps Tesco beat crunch". Cio.co.uk. http://www.cio.co.uk/news/3204/technology-helps-tesco-beat-crunch/?otc=44. Retrieved 16 April 2010)

**** http://www.news2biz.com, 2013

**** www.tesco.com

BIBILOGRAFIE

1. Bal, Ana, (coordonator), (2006), „Economie mondială”, București: ASE

2. Băbeanu, Marin, (2006), „Macroeconomie – manual universitar”, Craiova: Universitaria

3. Bari, Ioan, (2002), „Probleme globale contemporane”, București: Economică

4. Bădulescu, D., și col., (2008), „Economia întreprinderii-manual universitar”, Oradea: Universității din Oradea

5. Bîrsan, M., (1995), „Integrarea economică europeană”, Vol. I, Introducere în teorie și practică, Cluj-Napoca: Carpatica

6. Bonciu, Florin, (2009), „Investițiile străine directe și noua ordine economică mondială”, București: Universitară

7. Cartwright, S., Cooper, C. L., (2001), „Managing mergers, acquisitions and strategic alliances: integrating people and cultures”, Oxford: Butterworth-Heinemann

8. DePamphilis, D., (2001), „Mergers, Acquisitions and other Restructuring Activities”, Londra: Academic Press

9. Dumbravă, P., (2004), „Modificări Patrimoniale”, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană

10. Dumitrescu, Mihai, (2003), „Strategii și management strategic”, București: Economică

11. Dumitriu, C., (2000), „Management internațional și relații economice internaționale”, Iași: Polirom

12. Dunning, John H., (1993), „Multinational Enterprises and the Global Econom”, London: Addison-Wesley Publishing Company

13. Holland, John, (1993), „International Financial Management”, Cambridge: Blackwell.

14. Holton, Robert, (1998), „Globalization and the Nation-State”, Hampshire and London: MacMillan Press

15. Hurduzeu, Gheorghe, (2002), „Achizițiile de firme pe piața de capital”, București: Economică

16. Hurduzeu, Gheorghe, (2003), „Achiziții și fuziuni de firme. Cazuri celebre”, București: Economică

17. Iorgulescu, A., (2006), „Planificarea afacerii”, București: All

18. Kirițescu, C., (1996), „Idei contemporane în acțiune”, București: Enciclopedică

19. Moise, Elena, (2005), „Investiții străine directe”, București: Victor.

20. Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin, (1995), „Investiții internaționale”, București: Oscar Print

21. Mușetescu, R., (2009), „Economia și guvernanța acordurilor de cooperare între firme”, București: Pro Universitaria

22. Nguzen, H. și Kleiner, B. H., (2003), „The effective management of mergers”, în „Leadership & Organization Development Journal”, Vol. 24, 8

23. Negruș, M., (2006), „Plăți și garanții internaționale”, București: Economică

24. Popa, Ion, (2002, 2005), „Tranzacții de comerț exterior”, București: Economică

25. Postelnicu, Cătălin, (2005), „Firmele multinaționale la început de mileniu”, Cluj-Napoca: Risoprint

26. Postelnicu, G., Postelnicu, C., „Globalizarea economiei”, București: Economică.

27. Puiu, A., (1999), „Management internațional”, (vol I.), Brăila: Independența economică, Universitatea Constantin Brâncoveanu

28. Petrescu, S., (2008), „Analiză și diagnostic financiar-contabil”, București: CECCAR

29. Porter E. M., (2001), „Avantajul concurențial”, București: Teora

30. Pop Al. N., Dabij D.C., Pelău C.M., Dumitru I., Petrescu E.C., (2011), „Marketing internațional. Teorie și practică”, Editura Uranus, București

31. Popescu Daniela, (2003), „Management – Marketing”, Editura Sitech, Craiova, 2003

32. Shippey, K., (2000), „Contracte internaționale”, București: Teora

33. Soros George (2002), „Despre Globalizare”, Polirom, Iași

34. Tiron-Tudor, Adriana, (2005), „Combinări de întreprinderi. Fuziuni și achiziții”, Cluj: Accent

35. Toma, M., (2003), „Reorganizarea Întreprinderilor prin Fuziune și Divizare”, București: CECCAR

36. Tort, E., (2010), „L’essentiel des Fusions et Acquisitions”, Paris: Gualino

37. Voinea, L. (2007), „Corporațiile transnaționale și capitalismul global”, Iași: Polirom

****The Economist, (2002) „The World’s View of Multinational”, http://www. economist. com/ node/ accesat la 06.06.2013.

****United Nations, (1999), „World Investment Report 1999, Foreign Direct Investment and the Challenge of Development”, New York and Geneva: United Nations

****Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

****"Our history". Tesco PLC. http://www.tescoplc.com/about-tesco/our-history/. Retrieved 10 September 2010

****"Tesco DVD Rental". Tesco. http://www.tescodvdrental.com/visitor/home.html. Retrieved 27 July 2006

****"Technology helps Tesco beat crunch". Cio.co.uk. http://www.cio.co.uk/news/3204/technology-helps-tesco-beat-crunch/?otc=44. Retrieved 16 April 2010)

**** http://www.news2biz.com, 2013

**** www.tesco.com