INTERNA ȚIONALE ȘI STUDII DE SECURITATE MASTER SECURITATE ȘI RELA ȚII INTERNA ȚIONALE AN I DISCIPLINA : DREPT INTERNA ȚIONAL PUBLIC COORD :… [620972]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE SOCIO-UMANE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIIN ȚE POLITICE, RELA ȚII
INTERNA ȚIONALE ȘI STUDII DE SECURITATE
MASTER SECURITATE ȘI RELA ȚII INTERNA ȚIONALE
AN I

DISCIPLINA : DREPT INTERNA ȚIONAL PUBLIC

COORD : PROF.UNIV.DR.STELIAN SC ĂUNA Ș
STUDENT Ă: BUNEA MIHAELA

SIBIU
– 2014 –

2
Terorismul interna țional – doar un delict în dreptul interna țional public actual

Termenul de terorism prime ște o larg ă varietate de în țelesuri, uneori contradictorii,
depinzând de cadrul politic, social, na țional sau cultural, ca și de evalu ările subiective ale
legitimit ății cauzei de ap ărat. Mai mult decât atât, deversitatea și schimb ările permanente ale
manifest ărilor și motiva ției terorismului sunt o surs ă de confuzie. De aceea, identificarea
elementelor generice ale definirii terorismului est e un exerci țiu complex. Aceast ă definire trebuie
să fie succint de cuprinz ătoare pentru a asigura o protec ție adecvat ă persoanelor și propriet ății,
dar și astfel direc ționat ă pentru a nu înc ălca inutil economia sau libertatea cet ățeniilor – libertatea
de mi șcare, în special – și calitatea vie ții lor.
Pentru a evita dificultatea definirii terorismului , unii legislatori au apelat la enumerarea
unor organiza ții teroriste sau la enumerarea actelor și practicilor organiza țiilor teroriste. Îns ă
terorismul fiind un fenomen real, care evolueaz ă rapid, formele actelor teroriste viitoare nu pot f i
anticipate întodeauna, iar listele organiza țiilor sau ale actelor lor, bazate pe experien ța anterioar ă,
pot devenii dep ăș ite în scurt timp. De aceea, este necesar ă o abordare mai cuprinz ătoare.
Pentru a putea cerceta factorii determinan ți ai terorismului trebuie s ă dispunem de o
defini ție de lucru a acestuia. Exist ă mai mult de o sut ă de defini ții ale termenului. Tipurile de
activit ăți desf ăș urate de diferite grupuri care sunt considerate act e teroriste difer ă substan țial în
cadrul defini țiilor. De asemenea, termenul terorism a evoluat de-a lungul timpului.
Neclaritatea care plute ște asupra conceptului permite prin consecin ță s ă se recurg ă la un
ansamblu de concepte alternative la denumirea de te rorism, aceasta av ănd o conotatie mai
favorabil ă, cum ar fi termenii de : rezisten ță , mi șcări de eliberare, gheril ă.
A defini terorismul nu este doar o problem ă teoretic ă, ci și o preocupare operativ ă de
prim ordin. Terorismul nu mai este o problem ă local ă a unor anumite ță ri, ci o chestiune care
antreneaz ă un șir de aspecte interna ționale, organiza țiile teroriste putând s ăvâr și atacuri în mai
multe ță ri. Terorismul fiind un fenomen interna țional, r ăspunsul la terorism trebuie s ă fie, de
asemenea, dat la scar ă interna țional ă. Or, pentru a dezvolta o strategie efectiv ă interna țional ă este

3
nevoie s ă c ădem de acord asupra fenomenului cu care ne confrunt ăm, cu cu alte cuvinte, avem
nevoie de o defini ție a terorismului. 1
În prezent nu s-a reu șit o definire clar ă a fenomenului terorist. Pe plan mondial sunt sute
de încerc ări, dar nici una nu ofer ă o încadrare știin țific ă a acestui fenomen al mileniului trei.
Apar ținând unor ilustre personalit ăți, cele mai cunoscute privesc:
• Abordarea militar ă: „Terorismul este – dup ă Stephen Sloan –o form ă de conflict de
intensitate sc ăzut ă, fiind la cel ălalt cap ăt al spectrului unui conflict armat care se sâr șește cu
un r ăzboi generalizat. Terorismul a devenit din ce în ce mai mult o manifestare a schimb ării
naturii conflictelor armate sau o nou ă form ă de deducere a r ăzboiului, rezultat ă de revolu ția
tehnologic ă ce acompaniaz ă schimb ările din arena politic ă interna țional ă”. 2
• Clawsewitz: „… terorismul este o continuare polit ic ă a deducerii r ăzboiului cu alte mijloace”.
• Brian Jenkins, 1975: „Amenin țarea cu violența, actele individuale de violen ță sau campaniile
de violen ță concepute în primul rând pentru a aspira team ă, pentru a teroriza, pot fi definite
ca terorism”.
• Pentru Watson și Wilkinson, terorismul ar fi „… o strategie, o m etod ă prin care un grup
organizat încearc ă s ă atrag ă aten ția asupra scopurilor sale, sau s ă ob țin ă concesii pentru
aceasta, prin folosirea sistematic ă și deliberat ă a violen ței. Acesta reprezint ă o form ă de
război clandestin, nedeclarat și neconven țional, purtat f ără nici un fel de reguli sau limit ări
umanitare”.
• În 1980, James Adams a definit terorismul ca fiind „…amenin țarea cu violen ța sau folosirea
violen ței în scopuri politice de c ătre indivizi sau grupuri de indivizi, indiferent da c ă
ac ționeaz ă pro sau contra autorit ății guvernamentale existente, când aceste ac țiuni au inten ția
de a șoca, intimida sau consterna un grup țint ă mai larg decât victimele imediate. Terorismul
este rela ționat cu indivizi sau grupuri de indivizi, care urm ăresc r ăsturnarea regimurilor
politice, corectarea unor deficien țe sociale percepute de grup ările respective sau erodarea
ordinii politice interna ționale”.
• Frank C. Carlucci III, Secretar al Ap ărării în timpul administar ției lui George Bush, apreciaz ă
că „Terorismul este în mod esen țial o tactic ă o form ă de lupt ă politic ă destinat ă atingerii unor
scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în ca tegoria conflictelor de mic ă intensitate și

1 Olga, D ănil ă; Neagoe, Visarion, Terorismul o abordare psihologic ă, Ed.Militar ă, Bucure ști, 2011, pp. 17-19.
2 Stephen, Sloan, Înfrângând terorismul interna țional. O strategie a prevenirii și pedepsei, Maxwell Air Force
Base, Ala Air University Press, December 1986, p. 4 .

4
descris ca r ăzboi purtat la limita minim ă a spectrului violen ței, r ăzboi în care conota țiile
politice, economice și sociale joac ă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de
puterea militar ă conven țional ă”. 3
Principalele institu ții din SUA – FBI, Departamentul de Stat, Departamen tul Ap ărării –
definesc terorismul drept: utilizarea, în mod calcu lat, a violen ței sau a amenin ță rii cu violen ța
pentru a induce starea de team ă, în scopul de a constrânge sau intimida guvernele și societ ățiile
pentru a atinge unele țeluri politice, religioase sau ideologice. 4
Terorismul poate consta în variate acte și fapte ilicite, dar ceea ce îi este cu totul speci fic
prin natura sa, și îl deosebe ște chiar de criminalitatea ordinar ă, este op țiunea sa constant violent ă
pentru a atinge un scop. De aceea, Ulrike Meinhof, una din figurile sinistre ale terorismului vest-
german, scria printre altele, c ă atentatele nu sunt destinate doar s ă semene teroare. Ele au de
asemenea, drept scop s ă provoace o puternic ă reac ție. 5
Schmidt și Youngman, în lucrarea Political Terorism , citeaz ă 109 defini ții diferite ale
terorismului folosite de comunitatea interna țional ă. Selectând elementele care se repet ă în
ordinea apari ției statistice în defini ții, autorii observ ă c ă violen ța ( for ța ) ține prim planul,
identificat ă fiind în 83% din defini ții, mai apoi venind politica (65%), frica, teroarea (51%),
efectele psihologice și anticiparea reac țiilor (41,5%), discrepan ța între ținte și victime (37,5%),
ac țiunea interna țional ă, planificat ă, sistematic ă, organizat ă (32%), metode de lupt ă, strategie,
tactici (30,5%). Ei mai observ ă c ă aceste defini ții las ă neprecizate câteva arii, cum ar fi grani ța
între terorism și alte forme de violen ță politic ă, posibilitatea sau imposibilitatea legitim ării
terorismului, rela ția între r ăzboiul de gheril ă și terorism, rela ția între crim ă organizat ă și
terorism. 6
În aricolul The Response Problem as a Definition Problem , Alex P. Schmid face
distinc ția între trei arii ale discursului asupra terorismu lui non-statal: discursul academic,
discursul oficial al statelor și dezbaterea public ă a subiectului.
Discursul academic – al cercet ătorilor domeniului – difer ă de cel al împuternici ților cu
aplicarea legii împotriva terori știlor insurgen ți. Încercarea de a descoperi perspectiva academic ă
asupra terorismului prin realizarea unor chestionar e care au fost completate de alti membrii ai

3 Apud: Terorism Group Profiles , U.S. Governement Printing Office, Washington D.C. 1989, p.2.
4 Vasile, Similean, Asimentria Fenomenului Terorist , Editura Top Form, Bucure ști, 2003, pp. 88-98.
5 Ioan, Maxim, Terorismul: cauze, efecte și m ăsuri de combatere, Editura Politica, Bucure ști, 1989, pp. 39-40.
6 Magda, Ferchedau-Munteanu, Terorism. Istoric, forme, combatere , Editura Omega, Bucure ști, 2001, p. 29.

5
comunit ății academice. Se observ ă c ă 81% dintre responden ți au considerat defini ția ini țial ă
prezentat ă spre evaluare ca fiind par țial sau total inacceptabil ă. În urma criticilor și comentariilor
lor defini ția a fost perfec ționat ă, rezultând c ă „terorismul este o metod ă ce inspir ă anxietate prin
ac țiunea violent ă repetat ă, angajat ă/folosit ă de indivizi, grupuri sau actori statali
(semi)clandestini pentru motive infrac ționale sau politice, în cazul c ărora, în contrast cu
asasinatele, țintele directe ale violen ței sunt altele decât cele principale. Victimele uma ne ale
violen ței sunt, în general, alese la întâmplare ( ținte reprezentative sau simbolice ), dintr-o
popula ție țint ă, și servesc ca generatori de mesaje. Procesele de com unicare bazate pe violen ță
sau amenin țare dintre terori ști (organiza ții), victime și principalele ținte sunt folosite pentru
manipularea țintei principale (audien ța), transformând-o într-o țint ă a terorii, a cererilor sau a
aten ției în func ție de principala preocupare care poate fi intimidar ea, coerci ția sau propaganda”.
Declara țiile statelor reprezint ă un alt tip de abordare a subiectului. De exemplu, R. F.
Germania, prin Biroul pentru Protejarea Constitu ției, definea terorismul, în 1985, drept „lupta de
uzur ă pentru obiective politice care se inten ționeaz ă a fi îndeplinite prin mijloace de atac
îndreptate împotriva vie ții sau propriet ății altor persoane, în special prin mijloace infrac ționale
grave, crime, omucideri, r ăpiri, incendiere premeditat ă, explozii provocate sau prin mijloacele
altor acte de violen ță care servesc ca preg ătire pentru astfel de acte infrac ționale”.
În 2001, Legea Terorismului din Marea Britanie def inea actul terorism atât de larg încât
includea nu numai orice folosire a violen ței și a amenin ță rii pentru atingerea unor obiective
politice, ideologice sau religioase, dar și perturbarea sau interferen ța serioas ă în func ționarea
unui sistem electronic. 7
Departamentul de Stat al SUA este mandatat de lege a federal ă s ă desemneze drept
teroriste organiza țiile str ăine pe baza a trei criterii: s ă fie organiza ție str ăin ă; s ă fie angajat ă în
activit ăți teroriste; activit ățiile sale teroriste s ă amenin țe securitatea cet ățeniilor americani sau
securitatea na țional ă SUA. Departamentul de Stat, care admite c ă nici o defini ție a terorismului
nu a fost acceptat ă universal, pare s ă fi sintetizat cea ce este considerat terorsim de c ătre
numeroasele guverne și organiza ții interna ționale: „Termenul de terorism reprezint ă violen ța
premeditat ă, motivat ă politic, aplicat ă împotriva țintelor necombatante de c ătre grupuri sub-
na ționale sau agen ți clandestini, în general inten ționând s ă influen țeze o audien ță ”.

7 Legea Terorismului din Marea Britanie, 2001.

6
În capitolul 8 al Codului American (Legea Imigra ției și Na ționalit ății), activitatea
terorist ă este definit ă prin patru elemente: „premeditare, violen ță motivat ă politic împotriva unor
ținte civile non-combatante de c ătre grupuri sub-na ționale sau de c ătre agen ți r ăsle ți, de obicei în
scopuri de a influen ța o popula ție”. 8
Dezbatere public ă asupra terorismului se refer ă, de fapt, la imaginea terorismului, asa
cum este ea reprezentat ă în mass – media. Într-un chestionar, editorii agen țiilor de știri,
televiziune, radio și pres ă au fost întreba ți care tip de violen ță politic ă este etichetat în mod uzual
în mijloacele lor de comunicare ca fiind terorism.

Pericolul pe care îl constituie terorismul politic în general și cel interna țional în special,
pentru rela țiile pa șnice, de în țelegere și de cooperare dintre state face ca aceast ă chestiune s ă se
înscrie în rândul celor ce intereseaz ă în cel mai înalt grad comunitatea mondial ă implicit dreptul
interna țional. Atunci când avem de a face cu acte de terori sm de stat, acest lucru este mai evident
deoarece, prin implica țiile și consecin țele lor aceste acte constituie o violare a îns ăș i principiilor
fundamentale ale dreptului interna țional. Terorismul de stat, declarat în 1972 pre ședintele
Comisiei a VI-a a Adun ării Generale a O.N.U., este o form ă a terorismului interna țional.
Actele teroriste comise de agen ții unui stat pe teritoriile altor state, tolerarea sau
încurajarea desf ăș ur ării unor asemenea acte îndreptate împotriva altor s tate trebuie calificate
drept forme indirecte de agresiune.
Conven ția pentru prevenirea și represiunea terorismului, din 1937, primul instru ment
juridic interna țional în aceast ă materie, prevedea în atricolul 1 c ă Înaltele p ărți Contractate,
reafirmând principiul dreptului intterna țional potrivit c ăruia este de datoria oric ărui stat de a se
ab ține de la orice fapt destinat s ă favorizeze activit ățile teroriste îndreptate contra unui alt stat
și s ă împiedice actele prin care acesea se manifest ă se angajeaz ă s ă previn ă și s ă reprime
activit ățile de acest gen și s ă-și acorde în mod reciproc concursul.
Potrivit proiectului de cod al crimelor contra p ăcii și securit ății omenirii, adoptat de
Comisia de drept interna țional în 1954, actele de terorism sunt calificate d rept crime
interna ționale fiind îndreptate în primul rând împotriva re la țiilor între state și reprezentând un
pericol pentru pace și securitatea interna țional ă.

8 http://www.law.cornell.edu/uscode/html/uscode08/usc _sup_01_8_10_12notes.html . accesat la data de 16.12.2013.

7
Numeroase alte documente interna ționale adoptate ulteriori au reafirmat acesat ă cerin ță
esen țial ă pentru men ținerea unor rela ții pa șnice între state. Astfel, Declara ția asupra principiilor
dreptului interna țional privind rela țiile prietene ști și cooperarea între state conform Cartei
Organiza ției Na țiunilor Unite, adoptat ă de Adunarea General ă la 24 octombrie 1970, stipuleaz ă
că fiecare stat are datoria de a se ab ține s ă organizeze, s ă instige, s ă ajute sau s ă participe la acte
de r ăzboi civil sau la înf ăptuirea de acte terorist în alte state, s ă sprijine și s ă tolereze pe teritoriul
său activit ăți organizate în vederea realiz ării unor asemenea ac țiuni atunci când actele men ționate
implic ă o amenin țarea cu for ța sau folosirea for ței.
Declara ția privind înt ărirea securit ății interna ționale, adoptat ă prin Rezolu ția Adun ării
Generale num ărul 2734 din 16 decembrie 1970, sublinia, de asemen ea, c ă toate statele au datoria
de a se ab ține s ă organizeze, s ă instige, s ă sprijine sau s ă participe la acte de r ăzboi civil sau
terorist pe teritorile altor state. 9
În aprilie 1974, Comitetul special al O.N.U. pentr u definirea agresiunii a adoptat
proiectul de defini ție a agresiunii care califica actele de terorsim de stat, ca și complicitatea cu
acestea sau sprijinirea unor asemenea activit ăți vizând comiterea unor acte, drept agresiune.
Documentul final al reuninuii de la Madrid din 198 0 a reprezentan ților statelor
participante la Conferin ța pentru securitate și cooperare în Europa, în capitolul intitulat
„Principiile” arat ă c ă „statele participante condamn ă terorismul, inclusiv terorismul în rela țiile
interna ționale, ca punând în pericol sau ducând la pierdere a de vie ți inocente, sau punând în
pericol drepturile și libert ățile fundamentale ale omului și subliniaz ă necesitatea adopt ării de
măsuri hot ărâte pentru combaterea acestuia. Ele î și exprim ă hot ărârea de a lua m ăsuri eficiente
pentru prevenirea și suprimarea actelor de terorism, atât la nivel na țional, cât și prin cooperare
interna țional ă, inclusiv prin acorduri bilaterale și multilaterale corespunz ătoare.
Statele participante confirm ă c ă se vor ab ține de a da asisten ță direct ă sau indirect ă
activit ăților teroriste, subversive sau altor activit ăți îndreptate spre înl ăturarea prin violen ță a
regimului dintr-un alt stat participant. În conseci n ță , ele se vor ab ține, între altele de a finan ța,
încuraja, instiga sau tolera orice asemenea activit ăți. Ele î și exprim ă hot ărârea de a face totul
pentru a asigura securitatea necesar ă tuturor reprezenta ților oficiali și persoanelor care particip ă

9 Geopolitica, Revist ă de Geografie politic ă, Geopolitic ă și Geostrategie , Editura TopForm, Bucure ști, 2003, Anul I
– Nr.1, p. 109.

8
pe teritoriile lor la activit ăți care țin de domeniul rela țiilor diplomatice, consulare sau alte rela ții
oficiale.” 10
De și terorismul interna țional este unanim condamnat ca fenomen, diversele a cte de
terorism fac în prezent obiectul unei încrimin ări interna ționale numai în m ăsura în care aceste
acte formeaz ă obiect de încriminare interna țional ă conven țional ă. Comform legii nu exist ă pân ă
în prezent în dreptul interna țional o no țiune clar ă de terorism.
Cauza principal ă a absen ței unei încrimin ări generale a tuturor formelor sub care se
manifest ă terorismul ast ăzi const ă, dup ă cum sublineaz ă majoritatea autorilor, în imposibilitatea
elabor ării și adopt ării pân ă în momentul de fa ță a unei defini ții generale a terorismului, care s ă
fie unanim acceptat ă.
Dic ționarul de Drept interna țional Strupp-Schlochauer cuprinde în no țiunea de terorism
actele de violen ță contra persoanelor sau obiectelor, destinate a int imida adversarul în conflicte
sociale sau politice și sublineaz ă c ă no țiunea de terorism se dovede ște foarte neclar ă, descris ă de
o manier ă prea general ă și divers ă.
Numeroasele defini ții elaborate pân ă în prezent în ță rile occidentale abordeaz ă
problemele terorismului din multiple puncte de vede re: juridic, politic, sociologic și chiar militar.
Nici una nu a reu șit îns ă s ă se impun ă.
Dificult ățile întâmpinate în definirea actelor de violen ță rezid ă esen țialmente în cauze de
ordin politic, ceea ce explic ă în mare m ăsur ă atât pozi țile diferite fa ță de cele forme principale de
terorism (individual și de stat) cât și diferen țele în ceea ce prive ște sanc ționarea variatelor acte de
terorism pe plan na țional, ca și impasul în privin ța reglement ării lui globale pe plan interna țional.
Complexitatea unei clasific ări corespunz ătoare și a clasific ării acestor acte deriv ă îns ă nu
numai din absen ța unei în țelegeri comune și a unei defini ții a fiec ărui tip de asemenea acte
violente, dar și din faptul c ă actele teroriste afecteaz ă atât sistemul dreptului na țional ca și al
celui interna țional, creând dificult ăți de aplicare a categoriilor și principiilor unuia la cel ălalt.
Orice clasificare și defini ție din punct de vedere al dreptului interna țional trebuie s ă eviden țieze
faptul c ă actele teroriste afecteaz ă rela țiile interna ționale.
Terorismul const ă în forme diverse ale unor acte de violen ță prin care persoane sau
grupuri de persoane atenteaz ă la via ța, integritatea corporal ă sau bunurile unor persoane, comit

10 Document de cloture de la Reunion de Madrid des rep resentants des Etats ayant participe a la conferenc e sur la
securite et la coperation an Europe , Madrid, 1983, pp. 88-89.

9
asemenea acte împotriva unor grup ări politice sau organiza ții cu caracter ob ștesc, institu ții.
Scopul acestor grave manifest ări de violen ță poate fi diferit: ele se pot îndrepta împotriva or dinii
interna ționale sau a regimului social-politic dintr-un stat . Asemenea acte cu implica ții
interna ționale pun în pericol rela țiile dintre state, constituie o amenin țare pentru pace. Actele de
teroare sunt metode tipice ale grup ărilor neofasciste care, lipsite de aderen ță politic ă de mas ă,
caut ă s ă atrag ă aten ția lumii asupra existen ței lor, încercând s ă creeze impresia fals ă a unei for țe
politice prezente în via ța interna țional ă sau în cadrul propriului stat. Un alt scop posibil al unor
astfel de acte, urm ărit de autorii lor, grupuri de indivizi sau organiz a ții criminale, este acela al
unor foloase materiale ob ținute prin ucidere, r ăpiri de persoane, incendieri. În afara suferin țelor
fizice, a pagubelor materiale pe care le cauzeaz ă, actele de teroare cu caracter interna țional pot
crea o anumit ă neîncredere între state, stare de nesiguran ță cu consecin țe negative pentru rela țiile
politice, economice dintre state, pentru turism et c. 11
Primele m ăsuri na ționale de combatere a terorismului în general datea z ă de la jum ătatea
secolului trecut, Belgia fiind prima țar ă care, în 1856, o introdus în legisla ția sa penal ă „clauza
atentatului”, facând asasinatele politice extr ădabile. A doua faz ă în privin ța dezvolt ării
reglement ărilor pe plan juridic și, în special, a celor interna ționale este legat ă din perioada dintre
cele dou ă r ăzboaie mondiale, în care punctul culminant al actel or de terorism cu implica ții
interna ționale l-a constituit asainarea, la Marsilia, în 19 34, a regelui Alexandru al Iugoslaviei și a
ministrului de externe francez, Louis Barthou.
Reac ția statelor fa ță de aceste crime a condus la adunarea problemei ter orismului în fa ța
Ligii Na țiunilor și adoptarea conven țiilor din 1937. 12
Cu 10 ani mai devreme, în 1927, la Var șovia, avusese loc prima Conferin ță interna țional ă
de unificare a dreptului penal, în cadrul c ăreia, f ără s ă fi fost utilizat termenul de „terorism”, s-a
încercat o definire a fenomenului. Rezolu ția conferin ței propunea sanc ționarea universal ă a unor
crime ca: pirateria, falsificarea de moned ă, comer țul cu sclavi și utilizarea interna țional ă a unor
mijloace capabile s ă creeze un pericol comun. No țiunea de terorism a fost folosit ă pentru prima
dat ă la cea de a doua Conferin ță de unificare a dreptului penal de la Bruxelles din 1930.
Propunerea de definire a terorismului, f ăcut ă la Conferin ța de la Bruxelles, prevedea:
„Folosirea inten ționat ă a unor mijloace capabile s ă produc ă un pericol comun reprezint ă acte de

11 Ionel, Clo șcă, Dic ționar de Drept interna țional public, Editura știin țific ă și encicliopedic ă, Bucure ști, 1982, pp.
290-291.
12 Ioan, Maxim, op.cit., pp. 116-117.

10
terorism, ce constau în crime împotriva vie ții, libert ății și integrității fizice a unor persoane sau
care sunt îndreptate contra propiet ății private sau de stat în scopul realiz ării unor scopuri politice
sau sociale”.
La Conferin ța de la Paris din 1931 a fost ad ăugat și „scopul” , ca element al defini ției,
men ționându-se: propagarea unor doctrine sociale și politice prin utilizarea violen ței, conspira ției
sau activit ățile subverisve.
În cadrul Conferin ței de la Paris, crima de terorism a fost definit ă astfel: „Oricine, în
scopul teroriz ării popula ției, folose ște împotriva perosanelor și propriet ăților bombe, mine
incendii sau mijloace explozive, arme de foc sau al te mijloace f ăcute sau cine întrerupe sau
încerc ă s ă întrerup ă un serviciu public sau de utilitate public ă va fi pedepsit”. Plenara Conferin ței
nu a re ținut îns ă aceast ă propunere, astfel c ă problema definirii terorismului a fost transferat ă
Conferin ței de la Madrid din 1934.
În cursul discu țiilor purtate la Madrid s-a propus includerea în no țiunea de terorism și a
altor acte ca: provocarea de catastrofe, distrugere a lucr ărilor de art ă, participarea la masacre și
alte atrocit ăți colective comise împotriva unei popula ții lipsite de ap ărare. Defini ția final ă
adoptat ă de Conferin ța accentua aspectele sociale ale terorismului.
Conven ția privinde prevenirea și reprimarea terorismului, din 1937, prevedea în es en ță
considerarea actelor de terorism, în materie de ext r ădare, drept delict de drept comun. Conven ția
identifica drept elemente componente ale terorismul ui:
• acte de violen ță sau inten ționate;
• scopul de a provoca teroarea;
• cauzarea mor ții, r ănirea grav ă sau pierderea libert ății de c ătre șefi de state, familiile lor și
func ționari publici;
• pagube sau distrugerea propriet ății publice;
• acte menite s ă pun ă în pericol via ța unor persoane în general. 13
Cea dea treia faz ă în dezvoltarea reglement ărilor și a cooper ării interna ționale în domeniul
combaterii terorismului se situeaz ă dup ă cel de-al doilea R ăzboi Mondial, în special dup ă anii
1960. În aceast ă etap ă are loc o sporire considerabil ă a actelor de terorism, se constat ă o
interna ționalizare a lor. Asist ăm la extinderea f ără precedent a unor acte teroriste cum sunt

13 Ibidem.

11
deturn ările de aeronave, ca și la acte teroriste oarbe, care fac victime în rând ul unor persoane
alese la întâmplare.
Atentatul de la Munchen din 1972, în timpul jocuril or olimpice, c ăruia i-au c ăzut victime
sportivi israelieni este considerat drept momentul care a determinat interven ția Adun ării
Generale a O.N.U., relansarea discu țiilor din cadrul forumului mondial asupra terorismu lui ca și
ferme lu ări de pozi ție din partea comunit ății interna ționale fa ță de extinderea pe care o cunosc
aceste acte.
Defini țiile terorismului cunoscute în prezent în Occident pornesc de la o abordare
multifactorial ă. Nici una dintre acestea nu corespund îns ă spiritului și necesit ății urm ărite pentru
reprimarea terorismului. Pentru unele, numai tipul actului comis constituie un criteriu și în
consecin ță anumite acte, cum sunt detunarea de aeronave sau a sasinarea unor personalit ăți
politice, vor fi considerate drept acte teroriste. Alte criterii re ținute pleac ă de la definirea unui
comportament pe care îl clasific ă drept terorist, avându-se în vedere scopurile urm ărite de autori,
calitatea acestora și a victimelor.
Utilizarea unor criterii unice a deschis calea elab or ării Conven ției de la Haga (1970)
referitoare la reprimarea actelor de capturare ilic it ă a aeronavelor, a celui de la Washington
(1971) privind prevenirea și represiunea actelor de terorism și a celui de la Montreal (1971)
pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securit ății avia ției civile. Ele se limiteaz ă îns ă
la aspecte precise ale terorismului, neacoperind fe nomenul în ansamblul s ău.
Ne putem da seama mai bine ce reprezint ă terorismul din punct de vedere juridic, dac ă îl
examin ăm prin prisma normelor dreptului interna țional umanitar. 14
Terorsimul, este de dou ă feluri: terorismu relativ, calificarea depinzând de contextul în
care este comis, și terorism absolut, care nu pune nici o problem ă de calificare, c ăci este vorba
de acte ce vizeaz ă „jus in bello” datorit ă caracterului lor fundamental inuman, cum sunt de
exemplu atacul împotriva obiectelor civile, utiliza rea de mijloace crude și barbare. Asemenea
acte sunt interzise atât în timp de pace cât și în timp de r ăzboi.
Aprecierea a ceea ce este licit terbuie f ăcut ă dup ă cum actele respective sunt referite la
„jus ad bellum” sau la „jus in bello”. „Jus ad bell um” prive ște rela țiile între state și transgresarea

14 Apud.Eric, David, Le terrorisme en droit international, comunicare în cadrul colocviului de la Bruxelles di n 1973,
pp. 114-115.

12
sa se defin ște agresiune. „Jus in bello” se refer ă la conflictele armate interstatale, dar i și g ăse ște
aplicare într-o anumit ă m ăsur ă și la conflictele armate interne.
Actele ilicite privite prin referire la „jus in b ello”constituie crime de r ăzboi. 15 În aceast ă
optic ă pot fi considerate drept acte de teroare și de terorism orice violen ță care iese din cadrul
acestei regului, devenind extrem de crude, inumane și barbare.
Terorismul absolut se confund ă cu violarea grav ă a dreptului umanitar. Ceea ce confer ă
prin urmare unei viol ări a dreptului interna țional umanitar caracterul unui de terorism absolut
este:
• fie caracterul s ău extrem de crud, inuman și barbar,
• fie caracterul pa șnic, nevinovat al obiectului atacat.
Terorismul absolut este interzis de dreptul interna țional atât în timp de pace cât și de
război. El este opus altor forme de violen ță reglementate de regului de purtare a r ăzboiului.
Dreptul umanitar interzice actele de violen ță armat ă care nu au nici o justificare din punct
de vedere militar, chiar dac ă aceste acte nu sunt ilicite prin mijloacele folosi te. Principiul
propor ționalit ății interzice comiterea de acte a c ăror necesitate militar ă este inexistent ă. Aceast ă
idee și-a g ăsit expresia în Conven ția a IV- de la Haga din 1907 și în Statutul militar interna țional
de la Nurnberg, articolul 6, care includea, „distru gerea f ără motiv a ora șelor și statelor sau
devast ările care nu sunt cerute de necesit ățile militare”. 16
Privite deci din prisma dreptului umanitar, vom con stata c ă actele de violen ță , de terorism
absolut, sunt cele permanent interzise, în timp ce accelea care apar țin terorismului relativ ar
putea s ă apar ă ca permise în anumte cazuri și interzise în altele, dup ă contextul în care se produc.
În categoria terorismului relativ ar intra violen ța armat ă licit ă din punct de vedere al
mijloacelor prin care se înf ăptuiesc, dar care sunt gratuite din punct de vedere al efectelor lor pe
plan militar și, prin urmare, inutile. Dac ă distrugerea unui pod, de exemplu, sau a unui obiec tiv
economic nu are vreo justificare pe plan militar sa u strategic, de și poate avea un anumit scop
politic el este contrar regulilor dreptului umanita r. Concluzia pe care o desprindem este aceea c ă
actele de terorism sunt întodeauna contrare dreptul ui umanitar, fie c ă sunt absolute sau relative. 17

15 Stelian, Sc ăuna ș; Alexandra, Sc ăuna ș, Introducere în studiul dreptului interna țional umanitar al conflictelor
armate , Editura Burg, Sibiu, 2008, p.38
16 Stelian, Sc ăuna ș, Drept interna țional umanitar, Editura Burg, Sibiu, 2001, pg. 167.
17 Ioan, Maxim, op.cit. p. 122.

13
În ultimii ani, întreaga lume, a fost marcat ă de schimb ări politice fundamentale. Aceste
muta ții dar mai ales atentatele teroriste, s-au resim țit în mod special în ceea ce prive ște politica
de securitate, determinând pentru statele lumii, ca problemele majore ale securit ății interne s ă se
structureze în jurul evolu țiilor alarmante ale crimei organizate, extremismulu i politic și
terorismului, cu tot cortegiul de amenin ță ri și implica ții negative care deriv ă din acestea.
Analiza fenomenului terorist pe plan interna țional în ultimii ani relev ă o tendin ță de
intensificare a acestuia, inclusiv în folosirea vio len ței ca mijloc de promovare și impunerea unor
scopuri și interese politice.
Termenul de terorism a c ăpătat o form ă de etichetare f ără rost pentru unii și cu folos
pentru al ții. Acest termen este folosit de guvernan ți, mass media, centre academice și chiar de
unele grup ări teroriste. Pentru unii, terorismul înseamn ă ac țiuni violente ale unor grup ări
împotriva statelor și non-combatan țiolor; pentru al ții terorismul înseamn ă o eliberare na țional ă.
Analizând fenomenul terorist, acesta prime ște o larg ă varietate de în țelesuri, uneori
contradictorii, depinzând de cadrul politic, social , na țional sau cultural, ca și de evalu ările
subiective ale legitimit ății cauzei de ap ărat. Mai mult decât atât, deversitatea și schimb ările
permanente ale manifest ărilor și motiva ției terorismului sunt o surs ă de confuzie. De aceea,
identificarea elementelor generice ale definirii te rorismului este un exerci țiu complex. Aceast ă
definire trebuie s ă fie succint de cuprinz ătoare pentru a asigura o protec ție adecvat ă persoanelor
și propriet ății.
În urma încerc ării de definire a terorismului, am sesizat c ă terorismul nu mai este o
problem ă local ă a unor anumite ță ri, ci o chestiune care antreneaz ă un șir de aspecte
interna ționale, organiza țiile teroriste putând s ăvâr și atacuri în mai multe ță ri. Astfel terorismul
devine un fenomen interna țional, și de accea răspunsul la terorism trebuie s ă fie dat la scar ă
interna țional ă.
Dup ă tipologizarea fenomenului terorist am constantat c ă acestea pot îmbr ăca mai multe
forme, în func ție de existen ța sau inexisten ța elementului de extraneitate, de scopurile în baza
cărora ac ționeaz ă, de calitatea subiectului activ sau pasiv, de mome ntul în care are loc actul
terorist sau de alte împrejur ări sau situa ții ce definesc ac țiunea sau activitatea terorist ă.
Din perspectiva dreptului interna țional, pericolul pe care îl constituie terorismul p olitic în
general și cel interna țional în special, pentru rela țiile pa șnice, de în țelegere și de cooperare dintre
state face ca aceast ă chestiune s ă se înscrie în cel mai înalt grad al comunit ății mondiale. Atunci

14
când avem de a face cu acte de terorism de stat, ac est lucru este mai evident deoarece, prin
implica țiile și consecin țele lor aceste acte constituie o violare a îns ăș i principiilor fundamentale
ale dreptului interna țional.
De asemenea, trebuie men ționat faptul c ă, în era contemporan ă, conexiunile dintre
grup ările teroriste și cele de criminalitate organizat ăreprezint ă principala amenin șare la adresa
securit ății na ționale și interna ționale, fapt care necesit ă o interna ționalizare a luptei împotriva
acestora. Astfel, folosirea armelor de distrugere î n mas ă în comiterea unor atentate teroriste nu
trebuie s ă fie ignorate.
Terorismul va continua s ă existe, și în viitor, atât la nivel na țional, cât și mai ales
interna țional. Formele sale de manifestare și mijloacele de distrugere alese se vor diversifica , iar
țintele vor fi, obiectivele strategice și cu valoare de simbol pentru statul țint ă.

15
Bibliografie

1. COC ȘĂ , Ionel, Dic ționar de Drept interna țional public , Editura știin țific ă și
encicliopedic ă, Bucure ști, 1982
2. DAVID, Eric, Le terrorisme en droit international , comunicare în cadrul colocviului de
la Bruxelles din 1973.
3. DĂNIL Ă, Olga; VISARION, Neagoe, Terorismul o abordare psihologic ă, Ed.Militar ă,
Bucure ști, 2011.
4. FERCHEDAU-MUNTEANU, Magda , Terorism. Istoric, forme, combatere , Editura
Omega, Bucure ști, 2001.
5. Geopolitica, Revist ă de Geografie politic ă, Geopolitic ă și Geostrategie , Editura
TopForm, Bucure ști, 2003, Anul I – Nr.1
6. http://www.law.cornell.edu
7. MAXIM, Ioan, Terorismul: cauze, efecte și m ăsuri de combatere, Editura Politica,
Bucure ști, 1989.
8. SC ĂUNA Ș, Stelian, Drept interna țional umanitar , Editura Burg, Sibiu, 2001.
9. SC ĂUNA Ș, Stelian; SC ĂUNA Ș, Alexandra, Introducere în studiul dreptului
interna țional umanitar al conflictelor armate, Editura Burg, Sibiu, 2008.
10. SIMILEAN, Vasile, Asimentria Fenomenului Terorist , Editura Top Form, Bucure ști,
2003.
11. SOLAN, Stephen, Înfrângând terorismul interna țional. O strategie a prevenirii și
pedepsei, Maxwell Air Force Base, Ala Air University Press, D ecember 1986.