INTERFE ȚE CULTURALE ÎN PREISTORIE ȘI ANTICHITATE Lucrare de dizertație Cultura hittită și importanța ei pentru cea persan -ahemenidă. Pasargadae -… [606315]

UNIVERSITATEA BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE ISTORIE
MASTER
INTERFE ȚE CULTURALE ÎN PREISTORIE ȘI
ANTICHITATE

Lucrare de dizertație
Cultura hittită și importanța ei pentru
cea persan -ahemenidă. Pasargadae –
Studiu de Caz

Coordonator științific,
Lector. Dr. Daniela Zaharia
Student: [anonimizat]
2017

2
Cuprins

………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. C
apitolul I – Metodologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 3
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. C
apitolul II – Cultura hittită ………………………….. ………………………….. ……………………….. 6
2.1 Împrejurare istorică ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 6
2.2 Arta Hittită ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 7
2.3 Arhitectură ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 8
2.4 Sculptură ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 9
2.5 Religie si mitologie ………………………….. ………………………….. …………………………. 10
2.6 Societate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 12
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. C
apitolul III Epoc a Ahemenidă ………………………….. ………………………….. …………………. 14
3.1 Cultura persană ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 14
3.2 Religie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 17
3.3 Arta Ahemenidă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 18
A. Arta în tim pul domniei lui Cyrus cel Mare ………………………….. ……………………….. 18
B. Arta în timpul domniei lui Darius I ………………………….. ………………………….. …….. 19
C. Arta în Imperiul Ahemenid de la Xerxes I până la Artaxerxes al III -lea ……………. 22
3.4 Stilul ahemenid raportat la spațiul geografic ………………………….. ……………………. 24
3.5 Arheologia și arhitectura ………………………….. ………………………….. ………………….. 26
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. C
apitolul IV Pasargade – studiu de caz ………………………….. ………………………….. …….. 34
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. C
oncluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 40
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. B
ibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 41
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. A
nexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 42

3

Capitolul I – Metodologic
Definirea temei
Lucrarea de față, denumită „ Cultura hittită și importanța ei pentru cea persan -ahemenidă.
Pasargadae – Studiu de Caz ” are ca scop principal demonstrarea unei n legături î tre proximativ
un mileniu.
Motivația
Această temă a fost alea să datorită importanței culturale pe care această legătură ar
ridica. In discuție, putem face referire la faptul că prima civilizație, din punct de vedere
cronologic și anume cea hittită este cea care a dat lumii cel mai vechi tratat de pace, semnat
în urm a bătăliei de la Kadeș dintre hittiți și egipteni. Iar cultura persană prin impactul său
asupra atât a Orientului Mijlociu cât și a Sud -estului Europei își revendică, astfel poziția,
printre cele mai importante leagăne de cultură antice ale umanității alăt uri de sumerieni,
egipteni, greci și romani.
Astfel, datorită celor prezentate mai sus, considerăm de o adevărată importanță din punct de
vedere cultural prezentarea unei punți între aceste două lumi, care la momentul lor au
reprezentat apogeul civilizaț iei în lume.
Stadiul cercetării
De asemenea, pe parcursul acestei lucrări vor fi prezentate argumente pertinente care
variază atât în legătură cu arta cât și din punct de vedere legislativ, religios, militar și nu
numai. Aceste argumente au rolul de a dem onstra existența unei legături directe sau indirecte
între cele două culturi. De asemenea, un alt obiectiv al acestei lucrări este de a prezenta,
valoare pe care această legătură o conferă culturii persane și modul în care această civilizație
a evoluat dat orită moștenirii hittite.
Ipoteza de lucru

4
Lucrarea de față are ca prim scop, prezentarea evoluției culturii hittite, dar mai cu
seamă evoluția și modul în care au interacționat cele două entități. Astfel, pe parcusul acestei
lucrări se va face referire la carisma regală pe care o întâlnim cu precădere în civilizațiile
estice și anatoliene, în speță titulatura de „regele regilor” și puterea pe care această titulatură
o conferă celui care benificiază de acest titlul. De asemenea, modul în care societatea își
desfășoară activitatea de zi cu zi în raport cu arta, legislația, cutumele vremii, campanii
militare sau raporturi economice între diferite entități.
Din acest punct de vedere, suntem norocoși, deoarece avem surse primare atât din
partea hittiți lor cât și din partea perșilor, în ceea ce îi privește pe hittiți avem chiar un întreg
set de legi denumite „Legile”. Acest lucru este cu atât mai surpinzător cu cât aceștia aparțin
Epocii Bronzului din punct de vedere al existenței cronologice.
Metodologie
Metodologia utilizată în realizarea proiectului de cercetare a constat în analiza critică
de text a surselor primare și secundare,selectarea, compararea și corelarea acestora.
Surse
Pentru alcătuirea acestei lucrări au fost folosite mai multe tipuri de sur se, începând cu
cele primare , tratate, rezoluții, apoi au fost folosite și surse secundare, mai exact cărți,
articole, statistici și documente oficiale dar și audio -vizuale și anume interviuri, audiobook –
uri și documentare. Toate aceste materiale au rolul de a ajuta cititorul cu înțelegerea textului,
de asemenea fiind o lucrare științifică de natură istorică nu puteau fi omise sursele primare
după cum se poate vedea atașat în Anexe .

5

Planul lucrării
Proiectul este împărțit 5 capitole:
Capitolul 1. Metodologic

Capitolul 2. Cultura hittită

Capitolul 3. Epoca Ahemenidă

Capitolul 4. Pasargade Studiu de Caz

Capitolul 5. Încheiere

6

Capitolul II – Cultura hittită
2.1 Împrejurare istorică

Înainte de a prezenta elementele culturale ale civilizației aflată în dezbatere, trebuie
mai întâi precizate anumite noțiuni introductive.
Astfel, hittiții au reprezentat cea mai importantă civilizație din spațiul anatolian între
anii 1600 î.Hr și 1178 î .Hr, formând un imperiu care avea să rivalizeze chiar cu puternicul
regat egiptean condus de către Ramses al II -lea. Mai mult, aceștia împreună cu egiptenii au
semnat cel mai vechi tratat de pace, descoperit până în acest moment, în urma bătăliei de la
Qadesh.
Se presupune că înainte de a migra în Anatolia hittiții locuiau în apropierea Marei
Azov.1 Din punct de vedere al arheologiei, sunt două căi prin care aceștia au pătruns in
Anatolia, ambele acceptate de către cercetători, prin Balcani sau prin Caucaz2( Vezi Fig. I).
Singura certitudine este că elementul indo -european al hittițiilor îi conferă statutul de
civilizație străină, față de cele pre -existente în Anatolia.
În jurul anului 2000 î.Hr în centrul regiunii Anatolia pătrunde un popor indo -european
ce reușește să se stabilească rapid ca fiind personajul dominant, al regiunii, prin subjugarea si
asimilarea mai multor culturi, cum ar fi cea hattiană și hurrită.3 Cu toate că au fost cucerite,
cele două culturi nu s -au pierdut, ci mai degrabă au fost as imilate cum este cazul limbii
hattice care devine limba adminstrativă a regatului hittit pentru o perioadă care se întinde pe
mai multe secole. Totodată limba hattică este folosită și în scopuri religioase de către hittiți.

1 Mallory, James;Adams, Douglas, Encyclopedia of Indo -European culture , New York, Ed. Taylor & Francis, 1997, pag. 4 -6
2 Mallory, James, In Search of the Indo -Europeans ", New York, Ed. Thames and Hudson , 1989
3 Steiner, Gerd, The Immigration of the First Indo -Europeans into Anatolia Reconsidered , Journal of Indo -European Studies ,
1990,pag. 185 -204

7
Chiar dacă aveau sa devină civ ilizația dominantă a Anatoliei, la început, pe o perioadă
de mai multe secole, hittiții au trăit în grupuri separate, centrate în jurul mai multor așezări. În
momentul în care orașul Hattușa a devenit un centru de putere, nu a durat mult până la
apariția u nor lideri puternici care au unit acele grupuri și cu ajutorul forței militare au cucerit
o bună parte a Anatoliei formând astfel regatul hittit.
2.2 Arta Hittită

Arta regatului hitit în special arhitectura și sculptura de relief a fost produsă în timpul
perioadei imperiale, fază atinsă în secolul XIV -lea î.Hr, în timpul domniei lui Suppiluliuma I
( Vezi Fig. II ). Fără îndoială hittiții aveau propriul stil arhitectural, dar într -o mare măsură
acesta a fost influențat de cateva culturi în special cele meso potamiene. Un exemplul elocvent
ar fi arta sumeriană, considerată model pentru toate civilizațiile care i -au urmat, dar și arta
egipteană, în special pentru priceperea egiptenilor în a tăia, șlefui și sculpta piatra4.
Potrivit lui Vahan Kurkjian, în cartea sa Imperiul Hitit, principala noastră sursă de
cunoștințe despre cultura hitită derivă din descoperirile arheologice ale arhivelor regale din
capitala hittită, Hattușa. Aceste arhive constau din sutele de tablete de piatră înscrise cu litere
cuneifo rme mesopotamiene, scrise în limba semitică a Babilonului și Asiriei5. Una dintre cele
mai importante tablete conține corespondența dintre Regina Nefertari, soția lui Ramses al II –
lea, și Regina Puduhepa scrisă la scurt timp după concretizarea Tratatului d e Pace de la
Qadesh( Vezi Anexa III).
În ceea ce privește influența, spre exemplu sigiilele hittite, au fost inspirate din cele
asiriene. Cu toate acestea însă, în ansamblul său arta descoperită în orașele acestora este
independentă în origine. Aici ne r eferim în special la sculpturile, în piatră, care au fost copiate
și rafinate de către asirieni și au ajuns în forma pe care până mai astăzi le puteam vedea la
Ninive. De asemenea, sfincșii de sine stătători care au fost adoptați de către culturile
mesopot amiene și pe urmă de perși, drept „gardieni ai porților”. Un exemplu culminant al
acestui tip de artă este relieful Zeului Războiului sculptat pe Poarta Împărațiilor de la Hattușa,
exponat care acum se află în proprietatea Muzeul Civilizațiilor Anatoliene de la Ankara( Vezi

4 Hittite Online , Winfred Lehmann, University of Austin Texas, aprilie 2012
5 Vahan Kurkjian, The Hittite Empire ,Ed. The Amenian General Benevolent Union of America, 1958

8
Fig. IV). Un alt exemplu impresionant sunt reliefurile sculptate în jurul Porții Leilor de la
Hattușa( Vezi Fig. V).
Însă chiar dacă luăm în considerare toate aceste exemple, arta hittiă este limitată în
imaginație chiar dacă este pute rnică și sinceră, în schimb, caracterul său este necontestat.

2.3 Arhitectură

Axându -ne strict pe arhitectură cel mai elocvent subiect de discuție este reprezentat de
către capitala hittiților și anume Hattușa. Aceasta este situată strategic pe un defileu stâncos,
protejată de ziduri duble și turnuri de apărare6(vezi Fig. VI). Intrarea se făcea prin portaluri
uriașe și arcuite care erau flancate de statui și reliefuri, de cele mai multe ori aceste piese
fiind lei sau sfincși. Reliefurile întâlnite aici sunt precursoarele celor de la palatele asiriene de
la Ninive și Nimrud. Și nu în ultimul rând, în interiorul unei arcade a fost descoperită o
sculptură care portretizează un soldat hittit îmbrăcat în armura tipică hittită și care poartă și
faimosul c oif conic.
Tot în cadrul complexului de la Hattușa se găsesc și patru temple, dintre care cel mai
mare a fost excavat în totalitate. Templul, o structură masivă, este înconjurat de camere de
depozitare, iar în centrul acesteia există o curte decorată în c ea mai mare parte de coloane, iar
într-un colț se poate observa prezența unui mic altar. Aceste caracteristici dar și poziția
izolată a sanctuarului principal nu au echivalente în arhitectura de templu din Mesopotamia
ceea ce demonstrează că hittiți aveau creativitatea necesară pentru a produce piese
arhitecturale unice, neinspirate din cele ale vecinilor, ba mai mult chiar au reușit să
influențeze unele popoare mesopotamiene, cum este cazul asirienilor7.

6 Excavations at Hattusha – A project of the German Institute of Archaeology, iunie 2011
7 Ibid.

9

2.4 Sculptură

Artiștii hittiții erau specia liști în sculptura formațiunilor naturale de roci. Din acest
punct de vedere, fiind mai avansați și decât perșii care au sculptat celebrele morminte și
sculpturi de la Naksh -I-Rustum( Vezi Fig. VIII).
Cu toate că acest tip de sculptură este foarte răspândit pe întreg teritoriul hittit, cel mai
cunoscut și faimos exemplu este altarul de la Yazilikaya. Situat în apropiere de Hattușa aici
este locul unde s -a încercat sculptarea procesiunii „celor o mie de zei”8(Vezi Fig. IX). De fapt
sunt două procesiu ni, sculptate pe două stânci care converg către un sanctuar central. Din
păcate, probabil din cauza eroziunii climatice, aceste basoreliefuri sculptate pe fețele verticale
ale rocii par simple și rudimentare. Mai mult, o parte din iconografia este împrumut ată de la
hurieni, un trib ai căror membrii s -au căsătorit cu membrii ai familiei regale hittite. Cu toate
acestea, figurile din cadrul sanctuarului, sunt sculptate cu o intensitate aproape religioasă. Se
poate distinge, astfel, foarte clar figura unui tân ăr rege care se află în brațele protective ale
unui zeu care este la fel de impresionant, precum și simbolismul inconfundabil al unui
pumnal înfipt în stâncă din fața lui( Vezi Fig. X).
Exemple mai bune ale geniului hittit pot fi văzute în sculpturiile c are decorează
porțile Hattușei, precum și basoreliefurile de pe zidurile interioare ale altor cetăți cum ar fi
cele excavate la Carchemiș, un important oraș antic situat la frontiera dintre Turcia și Siria
sau fragmentul de piatră sculptată care ilustrează vânătoarea unui cerb, piesă aflată în prezent
în proprietatea muzeului Louvre din Franța9( Vezi Fig. XI).
După cum se poate observa în „vânătoarea cerbului”, formalizarea este mai pronunțată
decât în picturi murale sumeriene, găsite la Ur sau în altă parte. Având în vedere cele

8 The Hittite Gods in Art, William Hayes Ward, American Institute of Archaeology
9 Alexander David , Furusiyya II : The Horse in the Art of the Near East , Riyadh,Ed. King Abul Aziz Public Library, 1997, pag.
91

10
prezentate mai sus, stilul hittit propune un mai bun simț de umplere a spațiului de compoziție,
dar este departe de intensitatea și naturalețea reprezentată în operele asiriene10.

2.5 Religie si mitologie

Religia de stat a hi ttiților se baza pe venerarea naturii. Zeul alocat vremii cât și zeița
alocată soarelui ocupă primele poziții ale panteonului hittit, fiind urmați de o lungă listă de
zei minori care reprezintă elemente sau obiecte care fac parte din natură. Fiecare oraș p uteau
sa aibă unul sau mai mulți zei locali și titulatura de „ o mie de zei ai lui Hatti” este invocată în
mai multe documente și tratate11.
Cele mai multe dintre povestirile incorporate în mitologia hittită s -au pierdut, iar
elementele care ar da o viziu ne echilibrată a religiei hittite cum ar fi tabletele recuperate de la
Hattușa sau alte situri lipsesc. Astfel, „nu există scripturi canonice, discursuri
teologice"12.Unele documente religioase care făceau parte din materialul pe care erau instruiți
scribii , au supraviețuit, iar cele mai multe dintre ele datează din ultimele câteva decenii
înainte de dispariția totală a statului. Textele care au supraviețuit sunt parte a arhivelor celor
din administrația regală, și au fost de natură birocratică, referi ndu-se la organizarea templelor ,
administrarea cultelor, rapoarte referitoare la numărul de adepți13.
Procesul de a înțelege mitologia hittită, depinde, în primul rând, de supraviețuirea
inscripțiilor de pe scuplturile sau interpretarea planurilor de construcție a templelor, de
asemenea au supraviețuit câteva imagini care îi întruchipează pe zei, acest lucru se datorează
în special faptului că hittiții se închinau zeilor prin pietre „huwasi”14, care practic reprezentau
zeitățiile și erau considerate obiecte sacre. Un alt lucru care ne ajută în studiul mitologiei este
faptul că zeii erau de cele mai multe ori portretizați în poziție verticală spatele animalelor de
care erau reprezentați sau mai simplu și direct, în forma lor animală15.

10 Ibid. pag 92 -93
11 William Hayes Ward, The Hittite Gods in Art, American Institute of Archaeology, pag 27
12 Beckman Gary, " The Religion of the Hittites ", Ed. The Biblical Archaeologist ,1989, pag 98 -108
13 Macqueen James, Hattian Mythology and Hittite Monarchy ,Ed. British Institute Ankara,1959, pag 76
14 Huwasi = termen care conferă statutul divin unei pietre. Aceste pietre huwasi erau folosite de către hittiți în cadrul religiei.
15 Bryce, Trevor, The Kingdom of the Hittites, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2005, pag 224

11
Ca și în alte culturi mesopotamiene, persoana regelui este cosiderată divină sau
mitologică. De aceea cele mai frecvente reprezentări artistice ale „regelui divin” dar și
practica de a se adresa regelui cu titulatura „soarele meu” se găsesc pe sculpturi î n piatră sau
inscripții în zonele conduse de regii hittiți.
În ceea ce privește ritualul funerar, tabletele descoperite la Hattușa, îi ajută pe
cercetători să înțeleagă procesul de înmormântare în cultura hittită. Un exemplu interesant
constă în ritual de înmormântare pentru un rege sau regină, care a durat 13 zile și în care
corpul a fost incinerat, iar apoi focul a fost stins cu lichide potabile. După aceea oasele au fost
îmbibate în ulei sau grăsime și înfășurate în pânză16. Cu toate că incinerarea re prezenta o
practică comună, îngroparea decedatului în pământ era și ea practicată.
În 1952 faimosul arheolog german, Kurt Bittel, cunoscut pentru faptul că a condus
Institutul German de Arheologie dar și mai important pentru faptul că a lucrat pe situl
arheologic care a scos la suprafață capitala hittită Hattușa, a excavat în apropierea templului
de la Yazilikaya două situri. În fiecare dintre cele două situri descoperirile au fost
remarcabile, astfel într -un sit au fost descoperite 72 de morminte dintre care 50 reprezentau
corpuri incinerate în prealabil, În schimb în cel de -al doilea sit au fost descoperite doar
corpuri incinerate și câteva obiecte prețioase lucru care ar sugera că ar putea fi mormintele
unor persoane importante. 17
Printre tabletele din Bogazkoy recuperate în 1936 au fost descoperite o serie de fragmente
care descri u ritualul funerar al unui rege sau a unei regin e. Ceremonialul a durat nu mai puțin
de treisprezece zile, eventual, mai mult, dar dispoziția organismului a fost, probabil, fi nalizată
în primele două zile.
Acel text implică în mod clar că în timpul zilei precedente sau no pții corpul a fost incinerat, și
într-adevăr fragmentul de text pentru prima zi se referă la "foc" și "ardere“ .
Tot l a Bogazkoy dar și la Alishar au fost decoperite numeroase înhumări, organismul
fiind plasat , fie într -o pereche de vase mari (pithoi), sau pur și simplu într -un mormânt în
pământ; la Bogazkoy morminte le din pământ erau de obicei în casele decedaților . Incinerarea
morților a fost de o bicei privită ca o practică caracteristică a indo -europenilor, iar din ritualul
prezentat mai sus care este un ritual regal, e ste firesc să presupunem că aristocrația hitită a
introdus această practică într-o țară care a fost obișnui tă cu înhumare a . Este în prezent

16 Gurney Oliver, The Hittites , Ed. Penguin Books, London, 1952, pag 59 -64
17 Ibidem , pag 64 -68

12
imposibil de a judeca dacă aceasta a fost rezultatul unei amestec de popoare cu diferite
convingeri despre moarte și viața de apoi, dar cel puțin se poate spune că în zona în care este
atestată conjuncția acestor obiceiuri diferite este greu de presupus direcția din care indo –
europeni i au pătruns în țară.
Cu toate acestea, această ipoteză simpl ă nu poate fi susținută. În primul rând, se pare
că împărații din Vechiul Regat hit tit nu a u practicat incinerare a, conform cerințelor lui
Hattusilis I pentru soția sa: „Spălă-mi corpul, c ă este cuviincios; ține -mă la sânul tău ș i la
pieptul tău să mă îngropați în pământ. ”
În schimb, în ultimii ani, s -a constatat că la Boghazkoy, în aflorimente stâncoase din
afara orașului dar și la mai multe alte s ituri din centrul și sud -estul Anatoliei, incinerare a și
înhumare a au fost practicat e în același timp cel puțin de la începutul epocii bronzului la –
momentul coloniilor asiriene. În nord -vest la Troia exista dovezi abundente pentru incinerare,
dar nu înai nte de al șaselea oraș, care a fost contemporan cu Imperiul Hitit. Se poate apoi fi
fost de la această direcție și în acest moment că ritualul elaborat incinerare, cu asemănarea sa
izbitoare cu cea a eroilor lui Homer, a ajuns la hitiților.
2.6 Societate
Cunoștințele noastre despre sistemul juridic hittit provin în cea mai mare
parte dintr -o colecție de texte numite „Legile” care au fost compilate și recopiate de -a lungul
mai multor secole18.Cele mai vechi părți ale acestor legi sunt datate în jurul an ului 1600 î.Hr.
și fac referire la primul rege al hittiților, Labarna. Hitiții au modificat foarte mult sistemul
legislativ moștenit de la babilonieni, de altfel în ceea ce privește literatura cea mai mare parte
a textelor care au supraviețuit sunt decrete și legi.
Aceste legi au fost mult mai milostiv decât legile babilonienilor, probabil pentru că
hitiții au fost mai puțin preocupați de menținerea unei autorități centrale rigide și despotice.
În timp ce în vechiul cod de legi, babilonian, individul își putea pierde viața pentru aproape
orice infracțiune chiar și pentru o altercație într -o tavernă, în codul hittit doar o mică mână de
infracțiuni erau soluționate prin pedeapsa capitală.
Astfel, sanțiunile juridice pot fi împărțite în două tipuri: inculpat ul este pedepsit, spre
exemplu pedeapsa capital, iar cealaltă metodă se baza pe compensație pe care inculpatul era

18 Hittite Empire and Society Course , University of Pennsylvania

13
obligat să o plătească victimei, de altfel fiind și cea mai preferată metodă de soluționare a
problemelor juridice. Din acest punct de vedere se pot observa două lucruri și anume, hittiții
erau extrem de pragmatici dar și mai interesant este faptul ca acest cod de legi nu este
considerat a fi fost primit de la divinitate.
În ceea ce privește crima, modul de hittit de a soluționa problema se d ovedește a fi
foarte interesant, cu alte cuvinte, familia victimei sau mai exact moștenitorul decidea soarta
inculpatului. Acest lucru ne este cunoscut prin proclamația dată de regele Telipinu „ dacă el
spune „să fie omorât” atunci el va muri, dacă spune „ trebuie să mă compenseze” atunci el va
compensa”19. Mai mult, în perioadele viitoare ale regatului hittit s -a renunțat aproape complet
la pedeapsa capitală, deoarece victimile puteau fi compensate sau îl puteau obliga pe criminal
să îi servească drept scla v pe toată durata vieții sale.
Un alt concept ciudat a fost responsabilitatea colectivă care impunea ideea că o
familie sau comunitate este responsabilă pentru acțiunile membriilor săi și prin urmare putea
fi pedepsită pentru acțiunile oricărui membru. Sp re exemplu, dacă pe o proprietate ar fi fost
comisă o crimă, iar victima era un bărbat atunci trebuia să fie cedată proprietatea familiei
victimei, în cazul în care victima era o femei trebuia plătită o amendă20.
În ceea ce privește structura societății, a utoritatea aparținea regelui, dar datorită
întinderii teritoriale a imperiului trebuiau delegați vasali care jurau loialitate regelui. Destul
de asemănător cu sistemul feudal pe care îl întâlnim în Europa medievală. Marea majoritate a
populației locuia în sate care erau separate de porțiuni necultivate de teren și surprinzător
orașele erau mai mult o excepție, de aceea Hattușa este chiar mai impresionantă având în
vedere suprafața pe care se întinde. Fiecare orășel era codus de către un consiliu al bătrâni lor
care reprezentau cel mai mic corp judiciar, cu toate acestea regele putea delega magistrați
care puteau judeca în numele său21.
De asemenea, hittiții au modificat rolul monarhului în societate, astfel încât acesta
avea în proprietate, practic, tot teri toriul aflat sub controlul său. Anterior, sub conducerea
sumerieniilor și a amoriților, proprietatea privată a fost permisă, iar monarhul deținea propria
lui proprietate privată. Indivizii putea pretinde control asupra terenurilor, care aparțineau
regelui , numai prin satisfacerea stagiului militar. În aceste condiții cea mai mare parte a

19 Hittite Empire and Society Course , University of Pennsylvania
20 Ibid.
21 Ibid.

14
populației a preluat funcția de arendași22.

Capitolul I II Epoca Ahemenidă
3.1 Cultura persană

Unul din cei mai importanți cronicari antici este fără îndoială Herodot. Astfel, că
acesta ne face o descriere a tinerilor perși din regiunea Pontus : „ de la vârsta de 5 ani, până în
al 20 -lea an erau instruiți în arta călăritului, a trasului cu arcul” și cel mai important ca
întotdeauna să„ spună adevărul”.23
De altfel, acesta continuă prin a ne informa asupra faptului că pentru un persan „ cel
mai rușinos lucru este să mintă și să aibă datorii deoarece un datornic este obligat să mintă”24.
Astfel, în Imperiul Ahemenid, este considerat un păcat capital fiind în unele cauze pedepsită
cu moartea, lucru dovedit prin analizarea unor tablete descoperite la Persepolis.25
Această veritabilă închiziție împotriva minciună a fost începută de către Darius cel
Mare, iar noi știm asta chiar de la el și facem referire aici la inscripții le cuneiforme sculptate
în munții Behistun pe drumul către Kermanshah :

 „ Nu am fost un adept al minciunii, nu am fost un răufăcător … M -am lăsat condus de
către dreptate. Nu am fost un răufăcător pentru cei slabi sau puternici. Omul care a
colaborat cu casa mea, l -am răsplătit bine; cel care ma prejuduit, l -am pedepsit bine.”
Inscripția continuă și cu un sfat pentru următorii regi :
 „Tu cel care vei fi în continuare rege, să te protejezi viguros de minciună ; Omul care
va fi un adept al minciunii , tu să-l pedeps ești bine, dacă tu așa v ei gândi. Fie ca țara
mea să fie sigur ă!” 26

22 Bryce, Trevor, Life and Society in the Hittite World, Oxford University Press, Oxford, pag 75 -76
23 Herodotus ,The Histories , Ed. Digireads.Com. pag 43–44.
24 Op.cit.
25 Garri son, Mark B.; Root, Margaret C. Seals on the Persepolis Fortification Tablets, Volume 1. Images of Heroic Encounter ,
Chicago: Online Oriental Institute Publications, 2007 .
26 Brian Carr, Indira Mahalingam, Companino Encyclopedia of Asian philosophy , Ed. Taylor & Francis, Londra 1997 pag.
140

15

Ca în multe alte societăți antice ierarhia în cadrul unui grup, trib sau societate era dată
în special de numărul de copii pe care o familie îi avea, fără doar și poate ne referim în
special la cei de gen masculin. Un număr cât mai mare de copii însemna mai multă putere și
influență în cadrul grupului de care familia aparținea.
Este adevărat că acesta este doar un exemplu, deoarece ierarhia unei familii în cadrul
unui grup putea fi sporită și de către indivizi care prin campanii militare încununate cu succes
sau prin mișcări diplomatice iscusite, puteau iarăși să ducă la o plasare mult mai bună a unei
familii în cadrul unui grup.
Există deci o interdependență în relațiile dintre individ și familie, familie și trib și nu
în ultimul rând tribul cu alte triburi.
Datorită lui Herodot ne este astăzi cunoscut faptul că au existat nouă triburi persane ,
care erau împărțite în grupuri de către trei, iar această dispunere nu este întâmp lătoare sau
aleatorie de altfel triburile erau împărțite astfel :
 Pasargade, Marafini și Maspiani ;
 Panthialeni, Derusioni și Germaniani ;
 3 triburi nomade care nu sunt numite.27

Așa cum am menționat deja această dispunere nu este aleatoare deoarece cel mai
puternic trib este Pasargade, iar la capătul opus se află cele nomade care nu sunt nici măcar
numite.
Una din cele mai importante invenții administrativă a perșilor a reprezentat -o apariția
conceptului de satrapie , condusă de un guvernator care acțion a ca un rege supus direct doar
împăratului persan cunoscut și drept „rege al regilor”. Aceși guvernatori acționau ca un liant
între popor și împărat și fără îndoială erau membrii ai curții regale.
Pentru a discuta despre curtea ahemenidă, trebuie mai înai nte să facem referire la cea
elamită deaorece aceasta a avut o influență puternică asupra primei. Pentru a demonstra acest
lucru, trebuie să facem referire la Cilindrul lui Cyrus în care ne este relatat faptul că acesta
era „Rege din Anshan”, iar Anshan es te, așa cum se știe, fosta capitală a statului elamit.
Cumva această titulatură crează o continuitate speculată de către liderii ahemenizi și le
conferă o mai mare putere asupra regatului pe care îl conduceau.

27 Herodot Historia

16
Aflăm, tot de la Herodot, despre faptul că De ioces din Ecbatana este cel care
introduce o serie de proceduri pe care curtea trebuia să le îndeplinească cât și o anumită etică,
dintre acestea cel mai important este faptul că oamenilor simpli le este interzis să se afle în
preajma regelui. Astfel, rege le devine un personaj mistificat despre care se știu foarte puține
lucruri.

Mai mult, tânărul după ce preia funcția de rege este izolat chiar și de cei mai buni
prieteni ai săi, fapt cunoscut din scrierile despre Cyrus cel Mare care se arată rareori în
public, iar atunci când o face este pentru a participa la un moment solemn. În acele momente
este înconjurat întotdeauna de un cordon de soldați fiind permisă intrarea în acest cerc privat
doar comandanților militari, diplomațiilor și nu în ultimul rând ra reori câtorva prieteni.
Viața curții ahemenide și modul în care aceasta trebuia să se comporte este influențată
și de cele babilonieni și asiriene. Se păstrează o ierarhie și în cadrul curții chiar și printre
funcționarii care activau în jurul palatului r egal. Ca exemplu, avem un bucătar șef, un șef al
sclavilor, un mare scrib și nu numai. Iar aceștia sunt împărțiți la rândul lor în două categorii
unii fiind destinați regelui iar ceilalți pentru interacțiune cu regina mamă și femeile din
familia regală.
În cadrul curții ahemenide un rol important îl au eunucii datorită loialității lor. În
același fel se cerea loialitate deplină din partea tuturor funcționarilor deoarece printre
funcțiile pe care le dețineau găsim, spre exemplu, paharnicul sau alții care se ocupau de
confortul acestuia. Exemple elocvente în acest caz sunt cei care cărau covoare pe care călca
doar regele, deoarece acesta nu trebuia să calce pe pământ sau cei care îi pregăteau scaunul
pe care pășea când cobora din car.
Printre cei mai importan ți sunt cei care aveau grijă de sulița, arcul și toporul regal, acești
soldați făceau parte din garda personală a regelui și sunt ilustrați chiar pe relieful de la Naq -il
Rustum. De asemenea, garda personală a regelui era formată din deja faimoasa unitate
militară persană supranumită „nemuritorii”.
Femeile din cadrul curții aveau și ele un rol important în modul în care funcționa
curtea ahemenidă, mai ales regina mamă și regina. Această caracteristică este preluată de la
civilizațiile mesopotamiene și de l a hittiți. Acestea aveau dreptul la avere și de altfel erau
destul de bogate, de asemenea acestea aveau libertatea de a participa la audiențele ținute de
către rege cât și să organizeze propriile audiențe. Surse scrise atestă faptul că de multe ori
regele putea să plătească pentru balurile organizate de către regină.

17
În cadrul cuții ierarhia femeii era dată de statutul soțului. Curtea era împărțită în două
categorii cea apropiată și cea exterioară îm care erai incluși cei care erau fie membrii
temporari sa u cei care deși erau permanenți nu aveau sarcini care să se desfășoare în
apropierea regelui.
Comunicarea cu acesta se realiza fie prin funcționari specifici sau în cadrul unui
banchet organizat de către acesta. De regulă puțini erau cei care aveau parte de această onoare
și în acest caz le era permis să vorbească doar erau rugați de către rege.
În cele din urmă trebuie precizat că imperiul era împărțit între trei capitale Susa, Pasargade și
Persepolis și curtea la fel era împărțită între aceste trei oraș e.
Pentru a deveni funcționar sau membru al curții, de regulă, trebuia ca individul să facă parte
din familia extinsă a celui care conducea.
3.2 Religie

Odată cu epoca ahemenidă se dezvoltă și se propagă religia Zoroastră, care devine un
element central al culturii persane. Aceasta nu doar că a formalizat conceptele și panteonul
iranian, dar cel mai important a introdus conceptul de „liber arbitru”.28.
În timpul domniei lui Artaxerxe I și Darius al II -lea, tot de la Herodot aflăm că perșii „
nu au imagini ale zeilor, nici temple, nici altare , iar utilizarea lor o consideră un semn de
nebunie . Acest lucru vine din credința lor că zeii nu au aceiași natură cu oamenii , așa cum și-
au imaginat grecii“29.
Din Babilon preotul Berosus relatează desp re domnia lui Artaxerxe II Mnemon, în
raport cu religia și anume faptul că împăratul a fost primul care a cerut să fie create statui
destinate cultului anumitor divinități ș i a cerut ca acestea să fie plasat e în temple le din
marile orașe ale imperiu.

28 Virginia Schomp (2009). The Ancient Persians . Marshall Cavendish. p. 24. ISBN 978-0-7614 -4218 -9.
29 Herodotus (Translation by George Rawlinson, Sir Henry Creswicke Rawlinson, Sir John Gardner Wilkinson); George
Rawlinson; Sir Henry Creswicke Rawlinson; Sir John Gardner Wilkinson (1859). The History of Herodotus: a new English
version, Volume 3 . John Murray. pp. 131 (Chp. 86).

18
3.3 Arta Ahemenidă
A. Arta în timpul domniei lui Cyrus cel Mare

În spațiul științific este acceptat faptul că începutul genealogiei ahemenide este în
concordanță cu inscripția cilindrică a lui Cyrus descoperită la Babilon și de asemenea cu
inscripția lui Darius din Bistoun. Nu există o dată clară a apariției în artă ș i arhitectură a
stilului ahemenid, dar este acceptat că acestea pot fi considerate ahemenide din momentul
domniei lui Cyrus cel Mare. Cei drept există sau a existat, deoarece este considerat pierdut în
prezent, un cilindru care se presupune să fi aparținut unui membru al familiei lui Cyrus și
care să îl precedeze pe acesta.
Monumentele de la Pasargadae, pe care le vom studia pe parcusul acestei lucrări, sunt
prima incursiune istorică în legătură cu această civilizație „ monumentală”. Cercetătorul
german He rzfeld este cel care a descoperit orașul Pasargadae, iar sursele grecești ne
informează asupra circumstanțelor care au dus la întemeierea orașului dar și inscripțiile
descoperite pe sit ( vezi Fig. XIII) din care aflăm că proprietarul palatelor este Cyrus .
Semnificația inscripțiilor ar fi aceeași, chiar dacă acestea erau scrise în vremea lui Darius I.
Mai mult decât atât, tehnica de construcție a tuturor clădirilor de la Pasargadae este cu
siguranță pre -Persepolitană, așa cum arată C. Nylander și D. Stron ach și este puternic
influențată de meșterii greci, lucru care nu avea cum să fie posibil înainte de cucerirea
orașelor grecești din Asia Minor.
Una din clădirile „interesante” ale complexului de la Pasargadae este Zendān e
Solaymān, o structură enigmati că în formă de turn, care formează o corespondență exactă a
"Ka'ba ye Zardošt" de la Naqs e Rostam, cu elemente moștenite atât de urartieni30 cât și cu
elemente ale artei ionice31 .
În zona palatelor (vezi Fig. 14) , mult mai bine înțelese acum datorită l ui Herzfeld cel
care a și botezat cele 3 clădiri și anume P ("Pfeiler"), S ("Saule") și R ("Relief") cea mai
importantă descoperire a fost cea a substructurii de piatră a unui tron în porticul sudic al lui P,
care este considerat, acum, considerat palatul rezidențial.
Prin reliefurile, un rege și un însoțitor plasați pe fiecare parte a ușilor, sunt
corespondenți din punct de vedere iconografic și stilistic cu cei de la Persepolis. Potrivit mai

30 D. Stronach, JNES 26, 1967, p. 278ff.
31 A. Demandt, op. Cit., C. Nylander, Ionians în Pasargadae, Uppsala, 1970, p. 139ff

19
multor cercetători, inscripțiile "de către Cyrus" de pe acele reliefuri sunt realizate după
domnia lui Cyrus, deci reliefurile trebuie să fie datate pe baza propriilor trăsături. Astfel,
dincolo de orice îndoială, inscripțiile identifică corect proprietarul palatelor ca fiind Cyrus,
care trebuie venerat cu ocazia inv estiturii regale de către toți urmașii săi.
Palatul care se află în cel mai sudic punct al complexului și anume, Palatul R, locul
unde s -a păstrat faimosul geniul înaripat (vezi Fig. 15), poate fi comparat cu porțile
monumentale de la Persepolis și Susa32 . Așa se întâmplă și cu reliefurile din ușile principale:
taurii înaripați în sud -est – cu fața spre lumea exterioară – și probabil tauri cu chipuri umane
îndreptate spre palate33.
Singurul relief care mai există, geniul cu patru aripi, combină îmbrăcămint ea elamită
cu o coroană siriană / egipteană34 și împreună cu reliefurile descrise deja aveau ca rol
protejarea regelui sau a statuii sale din interiorul clădirii

B. Arta în timpul domniei lui Darius I

Relieful în piatră de la Bisotun este considerat cel mai bine interpretat monument
ahemenid. Unsprezece din cele 14 figuri ale sale sunt identificate prin legende. Astfel,
personajele prezente sunt Darius, Gaumāta, opt regi care s -au răzvrătit primului an de domnie
al lui Darius și un lider scit, pe care Da rius la capturat în al treilea an; Acest ultim eveniment
este înregistrat într -un paragraf suplimentar al inscripției, astfel încât celelalte evenimente
trebuie să fi avut loc mai devreme. Cele două figuri din spatele lui Darius, au fost interpretate
ca Hy staspes și Arsames, purtând diademe.35 În schimb este cunoscut faptul că îngrijitorii și
gardienii poartă coroane ornamentate cunoscute drept mitrai36. Cum am spus deja, stilul
ahemenid este caracterizat ca fiind eclectic și astfle se pot remarca faptul că relieful conține
elemente asemănătoare cu cele de la Sar e Pol și cele assiriene, de altfel și purtători de arme
din epoca elamită târzie cât și simbolul urartrian divin reprezentat prin discul înaripat.37 De
remarcat faptul că acest relief a fost reprodus la Babilon unde există o copie în dimensiune

32 Stronach, op.cit., P.44
33 desenele lui Herzfeld: P. Calmeyer, AMI 14, 1981, p. 27ff
34 Stronach, op. Cit., P. 48 n. 34
35 (W. Nagel în RIA IV, pp. 358, 365).
36 A. B. Tilia, op. Cit., Pag. 63 figura 10 12
37 P. Calmeyer, Jahrbuch des Deutschen Archäologischen Instituts 94, 1979, pp. 362ff., Fig.12

20
mai mică (Figura 36).
Tot în cadrul epocii lui Darius se încep lucrările ce vizau terasele Persepolis -ului au
început în primii ani de domnie ai lui Darius38.Cel mai vechi monument databil este totuși
inscripția de pe peretele terasei sudice (Figura 37). Această inscripție este redactată în mai
multe limbi, și anume, în elamită dar și persană veche, iar enumerarea popoarelor este
asemănătoare cu cea de la Bisotun și mai mult ca sigur precede campania din Saka. P rima
intrare în complex a fost cel mai probabil aproape de locul unde se află această inscripție, de
altfel a mai fost descoperită o a doua intrare dar trebuie reținut că ambele au fost închise o
dată cu trecerea timpului. Drumul către palate a fost descop erită o terasă secundă pe ai cărei
pereți erau reliefuri neterminate și parțial distruse care reprezentau gardieni. Acest relief a
fost în parte distrus de clădirea Haremului lui Xerxes39.
O altă bijuterie arhitectonică este orașul Susa. Momentul exact al începerii
construcției nu este cunoscută. Este folosită aceiași tehnică pentru implementarea cărămizilor
în realizarea reliefurilor aflate în zona reședinței. Acesteau erau decorate cu ornamente,
plante, lei, grifoni și lei cu cap uman40 ; Printre aceste re liefuri, se poate arăta că doar celebrul
gardian (Figura 38) aparține celei mai vechi etape: plitele verticale ale rochiilor nu se agață în
axul central al figurinei, ci mai aproape de piciorul stâng, care este pus înainte.
Această caracteristică devine oa recum accentuată dacă imaginea este văzută din stânga sau
din dreapta (Figura 38: numără pătratele din figura stângă sau mijlocie). Se dovedește astfel
că același stil arhitectural a fost folosit deoarece acest mod de a realiza relieful nu devine o
caracte ristică pentru reprezentările ulterioare ale persanilor în picioare și mai poate fi văzută
într-un alt loc, și anume pe reliefurile Palatului P de la Pasargadae, care prin criteriul aparțin
aceleiași faze41.
Singurele monumente finalizate în timpul domniei lui Darius au fost Trezoreria și
tačara, palatul său privat (Figura 37), așa cum arată numeroase inscripții. Două dintre
monumente, pe ușa principală, îl reprezintă pe Xerxes ca prinț moștenitor, iar costumul său
este exact ca cel al tatălui său42. Aceste reliefuri sunt considerate fără doar și poate ca artă
„clasică ahemenidă” Din motive întemeiate, aceste sculpturi pot fi clasificate ca artă "clasică

38 E. F. Schmidt, Persepolis I, p. 39
39 Schmidt, op.cit., P. 61, fig.23, p. 260f
40 A. Farkas, Achaemenid Sculpture, Leiden, 1974, pp. 38ff
41 P. Calmeyer, AMI 14, 1981, pp. 40f, pls 4f
42 Calmeyer, AMI, NF 9, 1976, pag. 80f

21
achaemeniană"43 și au servit, atât stilistic, cât și iconografic, ca prototipuri pentru arta folosită
de ur mașii lui Darius.
Relieful în piatră de la Bisotun este considerat cel mai bine interpretat monument
ahemenid. Unsprezece din cele 14 figuri ale sale sunt identificate prin legende. Astfel,
personajele prezente sunt Darius, Gaumāta, opt regi care s -au răz vrătit primului an de domnie
al lui Darius și un lider scit, pe care Darius la capturat în al treilea an; Acest ultim eveniment
este înregistrat într -un paragraf suplimentar al inscripției, astfel încât celelalte evenimente
trebuie să fi avut loc mai devre me. Cele două figuri din spatele lui Darius, fără titluri, au fost
interpretate ca Hystaspes și Arsames, purtând diademe0. 44 În schimb este cunoscut faptul că
îngrijitorii și gardienii poartă coroane ornamentate cunoscute drept mitrai45. Cum am spus
deja, s tilul ahemenid este caracterizat ca fiind eclectic și astfle se pot remarca faptul că
relieful conține elemente asemănătoare cu cele de la Sar e Pol și cele assiriene, de altfel și
purtători de arme din epoca elamită târzie cât și simbolul urartrian divin reprezentat prin
discul înaripat.46 De remarcat faptul că acest relief a fost reprodus la Babilon unde există o
copie în dimensiune mai mică (Figura 36).
Tot în cadrul epocii lui Darius se încep lucrările ce vizau terasele Persepolis -ului au
început în pr imii ani de domnie ai lui Darius47.Cel mai vechi monument databil este totuși
inscripția de pe peretele terasei sudice (Figura 37). Această inscripție este redactată în mai
multe limbi, și anume, în elamită dar și persană veche, iar enumerarea popoarelor e ste
asemănătoare cu cea de la Bisotun și mai mult ca sigur precede campania din Saka. Prima
intrare în complex a fost cel mai probabil aproape de locul unde se află această inscripție, de
altfel a mai fost descoperită o a doua intrare dar trebuie reținut c ă ambele au fost închise o
dată cu trecerea timpului. Drumul către palate a fost descoperită o terasă secundă pe ai cărei
pereți erau reliefuri neterminate și parțial distruse care reprezentau gardieni. Acest relief a
fost în parte distrus de clădirea Hare mului lui Xerxes48.
O altă bijuterie arhitectonică este orașul Susa. Momentul exact al începerii
construcției nu este cunoscută. Este folosită aceiași tehnică pentru implementarea cărămizilor
în realizarea reliefurilor aflate în zona reședinței. Acesteau erau decorate cu ornamente,

43 E. Porada în Camb. Hist. Iran II, p. 793 et
44 (W. Nagel în RIA IV, pp. 358, 365).
45 A. B. Tilia, op. Cit., Pag. 63 figura 10 12
46 P. Calmeyer, Jahrbuch des Deutschen Archäologischen Instituts 94, 1979, pp. 362ff., Fig.12
47 E. F. Schmidt, Persepolis I, p. 39
48 Schmidt, op.cit., P. 61, fig.23, p. 260f

22
plante, lei, grifoni și lei cu cap uman49 ; Printre aceste reliefuri, se poate arăta că doar celebrul
gardian (Figura 38) aparține celei mai vechi etape: plitele verticale ale rochiilor nu se agață în
axul central al figurinei, c i mai aproape de piciorul stâng, care este pus înainte.
Această caracteristică devine oarecum accentuată dacă imaginea este văzută din stânga sau
din dreapta (Figura 38: numără pătratele din figura stângă sau mijlocie). Se dovedește astfel
că același stil arhitectural a fost folosit deoarece acest mod de a realiza relieful nu devine o
caracteristică pentru reprezentările ulterioare ale persanilor în picioare și mai poate fi văzută
într-un alt loc, și anume pe reliefurile Palatului P de la Pasargadae, care p rin criteriul aparțin
aceleiași faze50.
Singurele monumente finalizate în timpul domniei lui Darius au fost Trezoreria și
tačara, palatul său privat (Figura 37), așa cum arată numeroase inscripții. Două dintre
monumente, pe ușa principală, îl reprezintă pe Xerxes ca prinț moștenitor, iar costumul său
este exact ca cel al tatălui său51. Aceste reliefuri sunt considerate fără doar și poate ca artă
„clasică ahemenidă” Din motive întemeiate, aceste sculpturi pot fi clasificate ca artă "clasică
achaemeniană"52 și au servit, atât stilistic, cât și iconografic, ca prototipuri pentru arta folosită
de urmașii lui Darius.
C. Arta în Imperiul Ahemenid de la Xerxes I până la Artaxerxes al III -lea

Un alt monarh important în ceea ce privește arta este fără doar și poate X erxes I, fiul
și fostul regent al lui Darius . Acesta își face datoria și explică cu atenție î n inscripțiile sale că
finalizat proiectele începute de către tatăl său. De asemenea, acesta a finalizat construcția
scării sudice a palatului rezidențial dar și turnurile de apărare și poarta monumentală dar după
ce planurile au fost schimbate. lucrarea tatălui său la Van (XV), a adăugat scara sudică la
tačara (XPc), turnurile spre apadāna (XPg) și poarta monumentală (XPa , Ultimele două după
ce planurile lor au f ost schimbate: Figura 37); În palatul său privat, a dedicat tatălui său
sculpturi și o inscripție53. După acest moment însă nu mai este găsită vreo remarcă referitoare
la tatăl său.

49 A. Farkas, Achaemenid Sculpture, Leiden, 1974, pp. 38ff
50 P. Calmeyer, AMI 14, 1981, pp. 40f, pls 4f
51 Calmeyer, AMI, NF 9, 1976, pag. 80f
52 E. Porada în Camb. Hist. Iran II, p. 793 et
53 DPbH, conform lui A. Shahbazi, Corp. Inscr., Iran, p. 12ff.)53.

23
Apare un tipar prin care scările împreună cu reliefurile și inscripțiile prezente acolo
devin ultima parte care trebuie finalizată. Stilul reliefurilor este în concordanță cu cel al lui
Darius, mai mult în lucrările ulterioare ale lui Xerxes , apare o tendință spre proporții mai
mari și mai grele și la un volum mai mare al cifr elor. Iconografic, există și unele schimbări:
dispar gardienii prezenți pe uși și este introdus conceptul servitorilor mezi și perși cu daruri
sau alimente care urcau pe scări (Figura 41). Cea mai importantă compoziție, cea a fațadelor
de pe apad ană, este de asemenea complet nouă: avem, astfel, un o delegație care prezintă
ofrande regelui, motiv adoptat de la asirieni. Aceste reliefuri în care sunt prezentați
conducători și aristocrați, au rolul de a prezenta o imagine elaborată a imperiului.
Un alt element care demonstrează continuare stilului implementat de către Darius este faptul
că pe sigiilile cilindrilor este încă prezent motivul descoperit la Bisotun și anume, regele
triumfător, dar are loc o evoluție și anume apare regele victorios asupra une i națiuni. A fost
descoperit un sigiliu care se presupune a fi fost folosit în timpul lui Xerxes și îi prezintă pe
hoplitaii greci ca victime. (Figura 42)
În ceea ce privește evoluția artei ahemenide după domnia lui Xerxes I, din păcate
aceasta a stacnat și nu a mai cunoscut introducerea unor noi elemente în realizarea sa. Cu
toate că avem exemple clare în Grecia și în Anatolia Ahemenidă, unde sintaxa formelor și
realismul s -au dezvoltat rapid, la Susa, Babylon, Ecbatana și Persepolis, masonii și sculptor ii
au repetat subiec tele și formele fazelor clasice din timpul domniilor lui Darius și al lui
Xerxes. Se poate concluziona faptul că se dorea instaurarea unui stil care să dăinuie pentru
totdeauna și de aceea a fost preferat acest mod de a nu mai produce alterări unei arte
considerate deja clasice.
Acest lucru crează probleme cercetătorilor de astăzi cărora le este greu și în unele
cazuri chiar imposibil să facă distincția între stilurile ultimelor șase generații de ahemenizi .
Chiar și atunci când exist ă o succesiune de monumente bine conservate, ca în cazul
mormintelor regale, acestea tind să fie o serie de replici: doar sicriele de rocă par să fie
adaptate la numărul membrilor familiei regale; Toate reliefurile afișează aceeași or dine și
extindere a im periului șı nu există o evoluție reală, iar acest lucru vine în contrast cu în
contrast cu schimbările constante din primele trei generații54. Drept urmare m ormintele nu
sunt datate exact.55

54 P. Calmeyer, AMI 15, 1982, pp. 105ff., 170ff)
55 (idem și W. Kleiss, AMI, NF 8, 1975, pp. 81ff., 88ff., 94ff ., 110ff, Figura 43).

24
Un palat mic și elegant , a fost construit de unul dintre cei trei regi, numiți Artaxerxes,
la Susa, în afara terasei regale ("basileia"), unde s -au găsit fragmente de picturi și reliefuri
fine56 . Artaxerxes II a reparat principalul palat rezidențial de la Susa și a construit alte trei
palate (inscripții A2Sd, A2Sc), în timp ce Artaxerxes al III – lea a adăugat scări unui palat
necunoscut tot din același oraș . În timp ce la Babilon a fost descoperită o clădire neregulată în
care au fost găsite fragmente din carazimi pictate care au fost folosite la decorarea sa.
Această uniformitate cunoaște și două excepții, o să începem cu operele datate în
perioada lui Artaxerxes I, aici facem referire la sala celor o sută de coloane, Tripylon -ul și
Palatul H ( toate acestea fac parte din complexul de la Persepolis), în cadrul lor există o serie
de reliefuri de calitate foarte înaltă, realizate probabil de către acelaș atelier. Stilul este moale
dar și bogat în detalii, în ciuda dimensiunilor reduse ale figurilor57 .Cu toate acestea
mormântul VI și pe scara lui Artaxerxes III din palatul rezidențial stilul este în opoziție totală
cu „obișnuitul” stil persan, altfel spus, acesta este brut cu proporții stângace, linii ascuțite și
detalii arhaice. Există posibilitate ca de fapt să fim martorii a două stiluri arhitecturale care să
aparțină, evident unor perioade diferite. Mai mult ca sigur în cadrul Persepolisului a avut loc
o schimbare majoră deoarece cum am menționat deja avem monumentele realizate de către
Artaxerxes I care au fost lăsate în paragină. În schimb acestea au fost renov ate și le -a fost
imprimat un rol funerar în timpul domniei lui Artaxerxes al III -lea. 58

3.4 Stilul ahemenid raportat la spațiul geografic

În afara capitalelor Susa, Babilon, Ecbatana și Persepolis, stilul curții a fost propagat
în principal prin metal ele prelucrate cât și prin monede de aur și argint. Cei drept ultimele
două au apărut mai târziu, după ce monetăria a fost introdusă în Lydia, iar faptul că regăsim
sigloi aât în Anatolia, Egipt cât și Palestina, demonstrează valoare lor ca mijloc de schimb . În
același timp în două tezaure descoperite în Mesopotamiei se observă faptul că banii erau

56 A. Labrousse și R. Boucharlat , CDAFI 2, 1974, pag. 61ff)
57 (pentru fațada H: AB Tilia, Studii și restaurări, pp. 265ff, idem apud Farkas, op. Cit., Pp. 132ff .; Pentru data de Tripylon :
P. Calmeyer, AMI, NF 9, 1976, p. 71ff., Pls 1 8f, idem, ibid., 15, 1982, p. 139ff., Pls 20 24; , Iran 21, 1983).
58 W. Kleiss și P. Calmeyer, AMI, NF 8, 1975, p. V și VI), (vezi "Palatul Vechi" P. Calmeyer, ibid., Pp. 107ff.).

25
amestecați cu argint, iar acest fapt conduc e către ideea că în partea est ică a imperiului modul
asirian de a bate moneziile a continuat.59
Dacă vasele de argint și bijuteriile ar fi putut fi tăiate în bucăți mai mici, reliferurile
prezente pe palate demonstrează că vesela servea drept ofrandă și era folosită la un nivel mai
înalt60. Prin această modalitate stilul artistic al curții a ajuns până și în cele mai înd epărtate
provincii, avem astfel comoara descoperită în zona Oxusului, Tell al Masḵuta în Egipt,
precum și descope ririle din mormintele tracice la care se adaugă b ijuteriile care au fost găsite
în Vouni (Cipru), Sardis și Akhalgari (Caucaz). Grecii au cons iderat posesia un ei asemenea
vesel e61 și a ornamentelor personale ca fiind caracteristice clasei superioare a imperiului 62.
Multe dintre aceste bunuri de lux au fost produse la nivel local: plăcile votive pe Oxus
(Figura 45) și o sticlă cu decorațiuni de st il ionic în vestul Anatoliei nu au putut călători
departe; Un atelier local este prezentat în mormântul Petosiris din Egipt. Figurile sculptate
din fildeș reprezintă o a treia clasă de obiecte în stil ahemenid, acestea sunt cele care au fost
găsite în Egipt 63
Multe dintre aceste bunuri de lux au fost produse la nivel local: plăcile cu motive
descoperite în zona Oxusului (Figura 45) sau o sticlă cu decorațiuni de stil ionic descoperită
în vestul Anatoliei nu ar fi avut cum să aju ngă într -o regiune îndepărtată și nu în ultimul rând
bunuri realizate din fildeș și descoperite în Egipt au fost lucrate în cel mai pur stil persan.
O altă expresie a puterii de propagare a artei persane o regăsim și în Lycia dar și în
alte zone ale Asi ei Minor, opere care sunt mai mult sau mai puțin realizate de către meșteri
greci dar motivele și deci finisajele prezente aparțin fără doar și poate artei ahemenide
clasice.64
În schimb stilul grecesc este cel care a influențat puternic producția de mone de, astfel
că avem bani care să aparțină orașelor sau satrapilor care sunt realizate în stil grec sau mai
bine spus în stilul greco -persan. Știm că spre exemplu Artaxerxes al III – lea a imitat moneda

59 ESG Robinson, Irak 12, 1950, pp. 44ff, GK Jenkins, British Museum Quarterly 28, 1964, p. 88ff.) (Nūš e Jān: ADH Bivar,
Iran 9, 1971, p. 97ff.)
60 . Walser, Die Völkerschaften auf den Reliefs von Persepolis, Teheraner Forschungen 2, Berlin, 1966
61 Herodotus 7.190, 9.80)
62 Schmidt, Persepolis II, p. 165
63 (R. A. Stucky, Antike Kunst 28, 1985, p. 7ff.).
64 A. Sh. Shahbazi, The Irano Lycian Monuments , Tehran, 1973

26
ateniană, de aceea poate în visteria de la Persepolis au fost găsite astfel de monede care erau
ateniene în construcție, cu toate că sunt și monede care combină stilul grec din secolul IV -lea
cu anumite detalii psedu -asiriene.

3.5 Arheologia și arhitectura

Înainte de a discuta despre arheologia și arhitectura ahemenidă trebuie să ne referim la
cea care a aparținut meziilor deoarece aceasta din urmă a acționat ca un predecesor direct al
celei ahemenide.
Astfel , apariția mezilor și a ahemenizilor nu este întâmplătoare iar acest lucru are
legătură cu factori, mai degrabă externi, care au avut loc în primul rând în afara granițelor
statelor antice ale orientului apropiat. Ne referim, deci, la faptul că populațiile indo -europene
s-au stabilit deci pe stele situate la vest de Tien Shan și care datorită ap ariției economiei
pastorale bazate în principal pe călăritul caiilor, a dus la apariția unui val de invadatori în
regiunile sudice care erau mult mai fertile.
Avem astfel, așezările care aparțin epocii bronzului și care fiind situate la sud -est de
Marea Caspică au fost țintele perfecte pentru atacatori și ajungem astfel să observăm cum cea
mai mare parte a triburilor persane se coagulează pe platoul care astăzi le poartă numele.
Mezii au fost astfel de atacatori, aceștia sunt înrudiți cu perșii și au dev enit forța dominantă în
regiune în prima jumătate a primului mileniul î.Hr .
Cu toate că foarte multe detalii ne sunt necunoscute în legătură cu evenimentele la
care am făcut referire mai sus, putem spune că mezii au intrat în spațiul iranian cu mult
înainte ca asirienii să îi întâlnească pentru prima dată în 835 î.H r., dar în același timp este
aproape imposibil să -i distingem primele triburi ale mezilor printr -o cercetare arheologică.
Astfel că orice componentă culturală mediană, din epoca fierului, tr ebuie căutată în
apropierea capitalei Ecbatana, oraș cunoscut astăzi drept Hamadan.

27
Acestea fiind spuse, ceea ce ce știm despre prezența meziilor la Ecbatana rămâne în
mare parte îmbrăcată în mister. De altfel, nu avem dovezi ale existenței unui stil med ian legat
de prelucrarea și sculptarea reliefurilor care să fie cumva un intermediar între domnia lui
Asurbanipal și cea a lui Cyrus cel mare. Cu toate că în ultimele decade au fost descoperite
câteva obiecte care ar putea să conducă către o legătură între stilurile prezente în zonă și care
ar explica rafinamentul artei ahemenide.
Trebuie precizat faptul că în Iran amintirea exactă a ceea ce a însemnat Imperiul
Ahemenid a fost pierdută pentru mai multe secole. Ajungem să avem o situație în care
mormântul l ui Cyrus să fie considerat „mormântul mamei lui Solomon” iar acest lucru a
continuat pe o perioadă de aproape 600 de ani până în 1802 când un cercetător german a
reușit să identifice faptul că inscripțiile cuneiforme de la Persepolis au fost făcute de căt re
regii ahemenizi. Aflăm de la Ker Porter despre relieful și inscripția lui Darius de la Bisotun
prin opera sa publicată în 1820. Primul însă care ajunge la relief și care începe să le copieze
este HC Rawlinson în anul 1835. 65

Cea mai veche înregistrar e fotografică a siturilor majore din Fars este datorată lui F.
Stolze și F.C. Andreas (Persepolis …, 2 vol., Berlin, 1882), ale cărui călătorii în regiune au
început în 1874. Zece ani mai târziu, M. Dieulafoy, arheolog francez, este cel care a
organiza t primele săpături de la Susa.
Ultimul călător din secolul al XIX -lea a fost Lordul Curzon, prin lucrarea sa,
considerată și astăzi de „căpâtâi” Persia and the Persian Question, prezintă o descriere cât se
poate de adevărată în ceea ce privește siturile p e care le -a vizitat. Mai mult acesta este primul
care prezintă o teorie, acum un fapt recunosct, și anume identitatea orașului Pasargadae cât și
a mormântului prezent în cadrul complexului66.
Faimosul și probabil cel mai important arheolog care a lucrat pe situl de la Pasargadae
este E. Herzfeld. Acesta ajunge pe sit, pentru prima dată în 1905. În cadrul campaniilor pe
care le -a derulat aici acesta reușește să înceapă săpăturile în segmentele care vor ajunge să
reprezinte Poarta R, Palatul S și Palatul P, așa cum chiar el le -a denumit. A urmat un periplu
pe situl de la Persepolis unde a fost invitat de către faimosul Institut Oriental de la Chicago.

65 HC Rawlinson, "Inscripția cuneiformă persană la Behistun, decyphered and translated ..",
JRAS 10, 1847 -48, pp. Xxvii -xxxix).
66 GN Curzon, Persia și Întrebarea Persană II, Londra, 1982 , Pp. 115 -96).

28
Mai mult, acesta este momentul în care sunt scoase la suprafață reliefurile de la palatele
rezidențiale, dar și tablete cuneiforme scrise în elamită. Succesorul neamțului a fost E.
Schmidt care după o serie de săpături a reușit să readucă la suprafață Trezoreria dar și o serie
de basoreliefuri care făceau parte din fațada palatului rezidențial. Dar probabil cel mai
important lucru pe care cercetătorul german a făcut -o a fost să cartografieze prin utilizarea
fotografiei aeriene complexul Persepolis.
În 1960, Institutul Arheologic German s -a ocupat cu studiul operei lui Darius de la
Bisotun. Asta în timp ce Insti tutul Britanic de Studii Persane și -a concentrat activitatea pe
orașul Pasargadae. Din mai multe puncte de vedere acest proiect a reprezentat, în fapt, o
continuare a campaniilor lui Herzfeld. Englezii s -au axat atât pe o reanalizare a
monumentelor princip ale cât și pe conservarea grădinilor din zona palatului fapt care a
condus la descoperirea
unui tezaur de bijuterii fine și a altor obiecte (Plate IV), care ar fi putut fi îngropate aproape
de mijlocul secolului al IV -lea.
Recent, însă, având în vedere observațiile lui Nylander a fost posibil ca masoneria
ahemenidă să capete o altă direcție. Acest lucru coroborat cu cu descoperirile lui Rolaf de la
Persepolis, ne ajută să înțelegem mult mai bine modul în care sculptorii erau organizați.
Din păcate exist ă o problematică a cronologiei, astfel, neclaritatea asupra apartenenței
unor monumente unei anumite epoci a condus către situați în care monumente cum ar fi Masj
ed-e Solayman și Tall -e Takt de la Pasargadae să fie datate, greșit, ca aparținând secolelor 7
respectiv 6 î.Hr.67 Urmând acest fir,eronat, ajungem în situația în care s -a presupus că ultimul
val de migratori persani care au pătruns în platoul iranian au urmat un curs, bizar, venind
astfel dinspre lanțul muntos al Kuzestanului către câmpia de la Pa sargadae și astfel, avem o
situație în care într -un mod deplasat le este atribuită posibilitatea de a prelucra monoliți într -o
perioadă care precedă domniei lui Cyrus cel Mare.
Spre binele adevărului istoric Stronach în cartea sa Iraq publicată în 1974, face lumină
în legătură cu aceste monumente și repară greșeala prin faptul că este specificat faptul că ele
nu puteau să fi fost construite înainte de Cyrus.
Mai mult ne confruntăm cu o situație în care perșii nu mai sunt reprezentați drept o
forță invadatoare capabilă să răstoarne un stat Elamit. Aceștia probabil că au pătruns într -un

67 R. Ghirshman, Persia, de la Origine la Alexandru cel Mare, Londra, 1964, pp. 129 -31

29
mod pașnic în teritoriul care avea să le devină patrie și probabil că au fost influențați de către
elamiți. Astfel, statul elamit ajunge într -un punct d e maximă eroziune după cucerirea Susei de
către Asurbanipal în 646 î.Hr.
Descoperirea unui mormânt datat ca fiind din secolul 7 -6 î.Hr în apropiere de
Behbahan duce la construirea unei ipoteze prin care putem chiar crea o graniță între regatul
neo-elami t de la Susa și cel persan de la Anshan. Mai mult în inventarul descoperit în acel
mormânt un obiect de distinge de restul prin faptul că prezintă o împletire a stilurilor elamit și
persan, lucru care în esență atestă apartenența la o perioadă de tranziți e între cele două
culturi.68
În ceea ce privește informația pe care o posedăm în legătură cu obiectele persane, în speță
tacâmuri sau alte obiecte de menaj se observă o rafinitate în a le produce cu toate că aceasta
rareori se transmite și în producția vase lor de ceramică. În ceea ce o privește, în general,
iranienii nu i -au imitat pe asirireni care au acordat o atenție deosebită obiectelor de palat. În
tot acest timp un singur obiect se pare că a fost distribuit în imperiu este un bol cu corp
rotunjit și ca re posedă o jugă imersată care în esență imită modelul din metal și care aparține
secoleleor V și IV î.Hr Nu există ceramică specifică dinastiei ahemenide, iar cercetările
argeologice au dus la descoperirea unei ceramici, care aparține perioadei ahemenide și care
este împărțită în nouă zone diferite (Figura 8). Fiecare dintre aceste zone are o istorie separată
a schimbării sau a interacțiunii care a persistat, în termeni surprinzător de asemănăto ri, până
la sfârșitul domniei parților. (vezi E. Haerinck, La céramique de la période parthe, Gent, 1983,
fig.1) .
Un exemplu concret al ceramicii regiunilor aparține primei zone unde au fost
descoperite boluri lucrate fin și care erau monocrome, aparținând epocii fierului III și IV,
perioade care aparțin la rândul lor epocii ahemenide dar și perioadei imediat post -ahemenide.
Mai mult ca o pondere destul de grea este, încă, neclar modul exact în care a evoluat
ceramica din perioada epocii fierului. Studiul lui W. Summer din centrul Iranului realizat
în1986 ne ajută în încercarea de a defini un tipar în modul în care erau construite așezările
ahemenide pe întreg teritoriul iranian, dar cu toate acestea este destul de greu. Conform
autorului doar în cadrul câmpiei de la Persepolis au fost indicate apoximativ 100 -150 d e
așezări ahemenide.

68 F. Taw ḥīdī and A. M. Ḵalīlīān, “A Report on the Investigation of t he Objects from the Tomb of Arra ǰān
(Behbahān),” Āṯār 7-9, 1361 Š./1983, pp. 232 -86,

30
În cadrul mormântului la care am făcut deja referire, aflăm că rolul acestuia era de a
ajuta alte cimitire din zonă69 , iar m ajoritatea bunurilor grave constau din vase simple de
ceramică70. Cu toate că textele pe care le avem la disp oziție ar trebui să clarifice lucrurile din
păcate majoritatea obiectele pe care le – am găsit provin în principal de la Pasargadae, Susa și
Persepolis. Dacă atunci când ne referim la bijuterii primele două capitale sunt principalii poli
de creație, în cee a ce privește al treilea oraș acolo este locul unde se aflau atelierele de
prelucrarea e pietrei și sculpturii.
Acest lucru nu înseamnă ca la Persepolis nu se produceau și alte lucruri, de altfel au
fost descoperite nenumărate piese de armament, vârfuri d e de săgeți din bronz, care par a fi
reprezentat în fapt un standard în cadrul armatei ahemenide. În ceea ce privește iconografia
ahemenidă, pentru a o putea studia revenim, iarăși, la Persepolis unde au fost găsite foarte
multe sigiile și impresii de sigi lii71. În plus, câteva din sigiliile descoperite la Persepolis72,
nu mai descriu scena devenită standard a „eroului regal” care domină animalele, iar acest
lucru atrage atenția asupra schimbăriilor de stil care au avut loc în timpul perioadei
ahemenide .
În cazul obiectelor de lux, farfurii de aur sau sticlele, dovezile care să ateste existența
lor sunt din păcate rare. Cu toate acestea la Persepolis au fost descoperite obiecte din sticlă73
dar obiecte de veselă lipsesc cu desăvârșire, iar puținele obiecte descoperite în Hamadan, spre
exemplu, nu sunt în totalitate autentice.74
în ceea ce privește problema monedelor, din nou, observăm lipsa unor monede de aur sau
sigloi din argint ca cele prezente pe teritoriul Anatoliei, care ar putea să ateste o economie
bazată pe monezi, de altfel se consideră ca economia era pusă în mișcare prin utilizarea
argintului tăiat și cântărit, practică care datează încă din perioada regatului median.75
Material traces of Achaemenid rule from beyond Iran . It has never been easy to assess the
influence that the Achaemenid empire came to exert on the indigenous cultures within its
wide bounds. Wherever detailed regional information is available, the precise forms of

69 W. Sumner, "Soluția Achaemenid în Câmpia Persepolis", AJA, viitoare
70 E. Schmidt, Persepolis II, 1957, pl. 89
71 RL Zettler, "Despre gama cronologică a Neo -Babylonian și Achaemenid Seals ", JNES 3,
1979, p. 257f
72 A. Tadjvidi, Iran 13, 1970, p. 187)
73 Schmidt, Persepolis II, pl. 67
74 D. Schmandt -Besserat, ed., Ancient Persia: The Art of an Empire , Undena, 1980, pp. 2
75 A. D. H. Bivar, “A Hoard of Ingot -Currency of the Median Period from Nush -i Jan, near
Malayir,” Iran 9, 1971, pp. 97 -111

31
Persian authority —and Persian investment —can be seen to have varied n ot only from one
region to the next, but often from one district to another.
No exhaustive treatment of the archeology of Mesopotamia in the Persian period has yet been
attempted. Such a study could profitably combine the disparate evidence recovered from such
major centers as Babylon, Kīš, Ur, and Nippur with the results of several relatively recent
field surveys and “rescue excavations.”
In north Syria the 5th -4th century B.C. inhumation cemetery at Deve Hüyük can be
associated with the presence of a perm anent Persian garrison to the west of one of the more
important crossings on the upper Euphrates. This cemetery, Deve Hüyük II (P. R. S. Moorey,
“Cemeteries of the First Millennium B.C. at Deve Hüyük,” in British Archaeological
Reports 87, 1980, pp. 7f.), provides evidence for such characteristic Achaemenid objects as
zoomorphic rhyta (here in pottery, not metal); bronze phialai , or drinking bowls; alabastra
with small lug handles; and, among iron weapons, tanged javelin heads, socketed spearheads,
and exam ples of the Persian short sword —the akinakes of Herodotus’s account (7.54).
Bronze horse bits, bracelets, and fibulae are also complemented by relatively simple silver
earrings and by cylinder seals which here appear, probably in deference to local taste, in
glass.
In Palestine the free passage of goods from one part of the country to another seems to have
offset the region’s very varied mixture of peoples and its diverse forms of government so as
to create a distinctive, more or less uniform material cultu re. As has been recently
demonstrated in E. Stern’s survey ( Material Culture of the Land of the Bible in the Persian
Period , Jerusalem, 1982, p. 229), Persian authority operated effectively wherever its sole
prerogative was to be expected: in the construct ion of palaces and fortresses, in the provision
of support services for the army, and in its seemingly exclusive right to issue all the more
valuable forms of coinage. The presence of a Persian elite also finds a very probable
reflection in the recovery of typical Achaemenid jewelry from such sites as Gezer and
Ashdod (ibid., figs. 253 -54); still more remarkably, elements of a bronze throne were found
in clandestine excavations at Samaria, the capital of the province (cf. M. Tadmor, “Fragments
of an Achaeme nid Throne from Samaria,” Israel Exploration Journal 24, 1974, pp. 37f.).

32
The part of the empire that left the largest imprint on its Persian occupants was almost
certainly Anatolia. In the Achaemenid period, it is not always easy to distinguish a Persian of
rank from an Anatolian dignitary with a taste for the trappings of Achaemenid protocol.
While the difficulties are manifest, and the Achaemenids are seldom very visible in the
archeological record save for their royal (and subsequently satrapal) coinage or their seals
and sealings, J. Cook has offered a persuasive picture of the mechanics of local Persian
government and of the role of the Iranian landed gentry who so often sought a landscape, and
a way of life, that contained echoes of their homeland (J. M. Cook, The Persian Empire ,
1983, p. 180). Also, certain finds from western Anatolia, such as the gold jewelry discovered
by the first archeological expedition to Sardis (C. D. Curtis, Sardis XIII, Leiden, 1925,
passim), the silver incense burners and ot her objects of precious metal of Achaemenid design
recovered from the tombs at Ikiztepe in eastern Lydia (B. Tezcan, VIII Türk Tarih Kongresi ,
1979, pp. 391 -97), and the wall paintings found on the interior walls of the stone tomb at
Karaburun in Lycia (M. J. Mellink, “Excavations at Karataṣ -Semayük and Elmalı, Lycia,
1971,” AJA 74-80, 1970 -1976, pp. 265 -69) could each be taken as partial reflections of high
dynastic fashions set by the distant court at Susa. Nevertheless, as the finds from these and
other sites demonstrate, the idioms of Greek art made an increasingly strong appeal from the
early 5th century onward. Greek, Persian, and Anatolian influences are to be found in varying
measure in the “Greco -Persian” stamp seals of western Anatolia (cf. J. Boar dman,
“Pyramidal Stamp Seals in the Persian Empire,” Iran 8, 1970, pp. 19f.), while each of these
influences, combined with strong hints of a north Syrian or Apamean (Aramean) style, is to
be seen in the distinctive funerary stelae of local officials from the region of Daskyleion,
close to the Troad. (See most recently R. Altheim -Stiehl, D. Metzler, and E. Schwertheim,
“Eine neue Gräko -Persische Grabstele aus Sultaniye Köy und ihre Bedeutung für die
Geschichte und Topographie von Daskyleion,” Epigraphica An atolica 1, 1983, pp. 1f.).
In contrast to each of the regions just described (as well as Egypt, another seat of ancient and
foreign culture), the satrapies to the east of Iran were chiefly inhabited by Iranian peoples.
Yet for all the linguistic, religious , and cultural ties that presumably linked the east Iranians
to the Medes and Persians, there are strong archeological indications that they possessed a
vigorous material culture of their own. Most of the
pottery of the northeastern provinces, for example, is utterly different from any in
contemporary Iran. It is distinguished, as E. E. Kuz’mina (“The "Bactrian Mirage" and the

33
Archaeological Reality. On the Problems of the Formation of North Bactrian Culture,” East
and West 16, 1976, pp. 111 -31) and A. Catt enat and J. C. Gardin (“Diffusion comparée de
quelques genres de poterie caractéristique de l’époque achéménide sur le Plateau Iranien et en
Asie Centrale,” in J. Deshayes, ed., Le Plateau Iranien et l’Asie Centrale des origines à la
conquête Islamique , Paris, 1977, pp. 225 -48) have lately shown, by wheel -made cylindrical –
conical jars such as begin to appear in the region around 600 B.C. Pottery with clear western
finks is not in evidence before the late 4th and 3rd centuries B.C., when it is tempting to
associate its appearance with the new political conditions imposed by Alexander.
Direct echoes of Persian rule, such as the fragment of an Achaemenid Elamite tablet found at
Qandahār (S. W. Helms, “Excavations at "The City and the Famous Fortress of Kandahar , the
Foremost Place in All of Asia",” Afghan Studies 3/4, 1982, p. 13) are, for the present, all too
rare on Afghan sites. But if the relevance of both the 4th -century funerary furnishings from
tomb V at Pazyryk (S. I. Rudenko, Frozen Tombs of Siberia. Th e Pazyryk Burials of Iron Age
Horsemen , Berkeley and Los Angeles, 1970) and the late Achaemenid and post -Achaemenid
objects for the so called Oxus treasure (see O. M. Dalton, The Treasure of the Oxus with
other Examples of Early Oriental Metal Work , 3rd ed ., R. D. Barnett, ed., London, 1964)
should be admitted, it can not be questioned that Achaemenid motifs and Achaemenid tastes
eventually traveled a long road eastward.
Much work still remains to document the material remains of Median and Persian rule, bo th
inside and outside the boundaries of Iran. In regions beyond Iran in particular, the
Achaemenid period is often one of the least archeologically explored and understood. This
condition appears to derive in part from the nature of Persian dominion: Persi an rulers
preferred on the whole to adopt and to modify those institutions they encountered rather than
to impose a single imperial pattern on their possessions. Nevertheless, detailed research into
the once far -flung Persian presence constitutes a prime h istorical and cultural requirement.
Only new archeological discoveries can serve to supplement those literary records that at
present most largely illuminate the internal workings of the empire (cf. J. M. Cook, The
Persian Empire , pp. 167 -82), and only a t horough knowledge of the sources of the
Achaemenid court style, and of the diffusion of that style through some thirty satrapies, can
be used to account for the subsequent appearance of time -honored Near Eastern themes deep
in Europe and well across the br eadth of Asia.

34

Capitolul IV Pasargade – studiu de caz

Ultimul loc de odihnă al lui Cyrus cel Mare și capitala imperiului Ahemenid în timpul
domniei acestuia. Orașul se află în apropierea orașului Shiraz la aproximativ 40 de kilometrii
de Persepolis la o înălțime de 1900m deasupra nivelului mării. Astăzi situl arheologic este
parte a patrimoniului mondial UNESCO fiind considerat unul din cele mai importante situri
ale antichității.
Una din teoriile legate de locația acestui oraș este că a fost constr uit pe locul unde
regele Cyrus la învins pe liderul Median, Astyages, în 550 î.Hr. Acest lucru poate fi coroborat
cu inscripțiile găsite în care este menționat „Cyrus, marele rege, un ahemenid”. Dacă nu a
construit palatul pe acest loc din cauza unei victo rii militare, s -ar putea să fi existat și alte
motive: locul este frumos situat în centrul unei câmpii fertile, pe toate laturile înconjurate de
munți. Este, în esență, o vale care a fost umplută de sedimente din râul Pulvar.

Primele săpături la Pasarga dae au fost realizate de Herzfeld, care a efectuat săpături
minore nespecificate în noiembrie 1923. În următorul său sezon de patru săptămâni, în aprilie
/ mai 1928, Herzfeld a realizat un plan detaliat al sitului și, printre alte contribuții evidente, a
dezvăluit cea mai mare parte a structurilor monumentale, cum ar fi Poarta R, Palatul S și
Palatul P.
În 1933, Aurel Stein a realizat o hartă a părții sudice a câmpiei și a efectuat sondaje la
două movile preistorice, Do Tulan A și Tall -i Seh -Āsiab aflate p e malurile râului Pulvar,
unde s -au întâlnit așezări din al patrulea și cel de -al treilea mileniu. Monumentele principale
au intrat sub control reînnoit, doi ani mai târziu, când E. F. Schmidt și -a desfășurat aeriene
valoroasele studii aeriene.

35
Investig ațiile au fost reluate în 1949, moment în care Ali Sami s -a angajat într -un
program de șase ani de săpături și conservare. În afară de adăugarea la planurile cunoscute ale
palatelor ahemenide, Sami a atras atenția specială asupra semnificației Pasargadei a tât în
perioada calcolitului, cât și în perioada islamică.
Cercetările Institutului Britanic de Studii Persiene, în regia lui David Stronach, între
1961 și 1963, au urmat inițiativa lui Sami în explorarea fiecărei perioade de decontare,
începând cu ocup ația calcolitului la Tall -i Nokhodi. În acest caz însă, o atenție deosebită a
fost acordată cronologiei monumentelor principale, caracteristicilor arhitecturii ahemenide
timpuri, rolului proeminent al grădinii în designul arhitectural ahemenid și alegerii bijuteriilor
și a altor obiecte care au fost scoase la lumină în timpul a trei sezoane de săpături concentrate.
De atunci, cele mai recente cercetări pe teren, începute în 1999 și continuate în 2001,
au depins în mare măsură de sondajele geomagnetice. Ac estea au arătat că zonele extinse ale
sitului au fost amenajate pe aceeași axă de guvernare ca și grădina regală și palatele vecine.
În cele din urmă, perspectivele de cercetare și conservare pe întreg teritoriul sitului au fost
întărite puternic prin deci zia luată în iulie 2004 de a plasa Pasargadae pe Lista Patrimoniului
Mondial.
Dacă ignorăm situl preistoric din Tall -e Nokhodi și alte locuri asemănătoare din
apropiere, cel mai vechi monument al orașului Pasargadae este cetatea, cunoscută sub numele
de T all-e Takht sau "dealul tronului". Situat pe unul dintre puținele dealuri din vale, are
vedere către tot complexul.
Palatul lui Cyrus, situat la sud -vest de Tall -e Takht, este alcătuit din două unități:
Palatul rezidential P (construit din piatră natural ă albă rece) și o sală de audiență cu coloane,
Palatul S. Pentru a putea intra în sala de audiență, un vizitatorul ar fi trebuit să treacă mai
întâi printr -o poartă și apoi peste un pod pe deasupra râului Pulvar.

Pentru a putea să ne formăm o imagine co rectă a orașului ar trebuit să privim întreg
orașul ca un grup de pavilioane, în esență o tabără de nomazi construită în piatră naturală.
Palatul rezidențial, pavilioanele de grădină A și B și Poarta R aparțineau tradiției
arhitectonice a nomazilor iranien i, care locuiau în corturi mari. Cu toate acestea, Cyrus a

36
folosit elemente și din alte culturi: sculpturile din palatele asiriene au fost folosite ca modele,
munca ar fi putut fi făcută de meșteri greci.
Fiecare clădire din această zonă centrală este în esență, o variație, pe o temă care va
deveni baza unei tradiții prezentă pe tot parcursul „vieții” Imperiului Ahemenid. Unitatea de
bază a designului a fost sala de coloane; O formă arhitecturală reprezentativă la scară largă.
Dacă această idee centrală e ste indigenă atunci, arhitectura prezentă la Pasargadae era cu totul
inovatoare, chiar dacă aceasta au o mare legătură și cu informațiile culese în urma
campaniilor militare conduse de către Cyrus.

În timp ce sale de coloane persane anterioare, erau co nstruite cu ziduri de cărămidă și
coloane din lemn, arhitecții lui Cyrus s -au folosit, așa cum au făcut -o și în altă parte la
Pasargadae, de superbele tehnici de prelucrare în piatră care apăruseră recent în Lydia și
Ionia, regiuni aflate sub dominație per sană . Aceste inovații au facilitat producerea de
platforme din piatră fină, scări, porți, socluri, podele și coloane de piatră, fiecare dintre ele
devenind un semn distinctiv al arhitecturii ahemenide de la circa 540 î.H.

Dacă influența artizanilor oc cidentali este prezentă în ceea ce privește sculptura
găsită la Pasargadae, impactul viziunii estetice grecești asupra designului palatelor este mai
puțin clar. Anumite motive decorative au fost împrumutate din Occident, dar sculptura
arhitecturală este a proape în întregime de origine mesopotamică, iar multe elemente
decorative, în special, capitelurile persane decorate cu animale, par a fi create de către
meșterii perși.
Anumite trăsături stilistice mai subtile ale esteticului grecesc pot fi detectate în
trăsăturile arhitecturii palatului de la Pasargadae, cum ar fi bazele coloanelor de la Palatul P
care par să se umfle sub greutatea coloanelor într -un mod care amintește de tendința greacă
de a imprima o imagine organica, precum și redarea naturalistă a p icioarelor umane în Palatul
S.
Însă, în timp ce inspirația pentru porțile largi ale lui Pasargadae a fost căutată în
templele diplate sau palatele grecești, diferite antecedente din Iran pot oferi paraleli atât în
formă, cât și în funcție, chiar dacă n ici o sursă nu răspunde în mod adecvat naturii
revoluționare a planurile palatului Pasargadae. Arta ahemenidă este adesea menționată, ca
fiind eclectică prin faptul că încorporează o varietate de alte tradiții artistice, dar zona

37
palatului de la Pasargadae oferă un testament clar pentru inventivitatea bogată a meșterilor
persani.
Conceptul general al Portal R nu are precedent. Deși portalurile monumentale au fost
asociate de mult cu afișarea ceremonială în Orientul Apropiat, ideea de a despărți poarta de
acces de la un zid asociat apare aici pentru prima dată. Această izolare splendidă
consolidează puterea simbolică a porții, care este acum pur monumentală. Este într -adevăr
posibil ca Cyrus să fi intenționat să -l înzestreze cu o semnificație și mai mare. Prin
minimalizarea rolului său defensiv în favoarea funcției sale ceremoniale, Cyrus ar fi putut să
arate atât puterea unui imperiu care nu avea nevoie de apărare statică, cât și bunăvoința unui
conducător care căuta să primească mai degrabă decât să exclud ă popoarele aflate sub
domnia sa.
Micul mormânt al regelui Cyrus este situat la sud -vest de oraș. A fost venerat de
conducătorii ulteriori, un exemplu elocvent ar fi regele macedonean Alexandru cel Mare, care
a ordonat ca monumentul să fie restaurat în ia nuarie 324 î.Hr. Regele Darius I cel Mare (522 –
486) a fost cel care a construit o nouă capitală, Persepolis, la patruzeci și trei de kilometri în
aval de -a lungul râului Pulvar.
Cu toate acestea, Pasargadae a rămas un loc important, probabil, funcția sa fiind de
capitală religioasă a imperiului Achaemenid unde aveau loc ceremonii atât religioase cât și
locul unde erau proclamați viitorii regi.
Probabil unul din sanctuarele din oraș să îi fi fost atribuit un rol în cadrul ceremoniilor. Locul
a rămas ocupa t chiar și după căderea Imperiului Ahemenid. Există dovezi legate de un
incendiu puternic care a avut loc în cetate în jurul anului 280, iar prezența monezilor în stratul
de distrugere sugerează faptul că focul a fost cauzat de atacatori. Nu există nici o dovadă a
vreunui război în Persis în acel moment, dar există o referință legată de trupele bactriene la
sfârșitul Cronicii Seleucus.
În anul 2006 a fost anunțat faptul că a fost descoperit mormântul tatălui lui Cyrus cel
Mare și anume Cambyses, lucru c are sugerează că locul pe care se află Pasargadae era locuit
dinaintea dezvoltării din timpul domniei marelui rege ahemenid.
Mormântul lui Cyrus este de foarte mult timp un punct de interes pentru vizitatorii
orașului Pasargadae. Este singurul monument d in sit descris direct în sursele clasice și adesea
singura clădire menționată în lucrările călătorilor timpurii din Europa. Calitatea dramatică a
clădirii impunătoare, în poziția sa izolată de pe câmpia Murghab, a făcut apel la imaginația

38
estetică a vizita torilor sitului pentru ani îndelungați: Claudius James Rich a concluzionat că
este " de bun gust, un mormânt grecesc perfect"76, A.V.Williams Jackson comentează
asupra "nobilimii liniilor sale și simetria proporțiilor sale" 77iar Curzon scrie despre "zidur ile
care strălucesc ca un pată albă pe un peisaj miraculos "78.
Mormântul este compus din două elemente distincte: un piedestal înalt compus din
șase trepte de trecere și o cameră de mormânt cu un acoperiș format dintr -un fronton. Întregul
monument, care a ajuns inițial la o înălțime de aproape unsprezece metri, este construit în
zidărie masivă, cu puține decorații, creând un efect general al simplității liniei combinate cu
soliditatea volumetrică.
Plintul dreptunghiular este compus din două porțiuni dist incte din punct de vedere
vizual; cele trei trepte inferioare, fiecare măsoară aproximativ un metru în înălțime, în timp
cele trei trepte superioare sunt puțin peste jumătate din înălțimea primelor trei. Cele patru
trepte de piatră ale camerei mormântului, precum și cele trei curbe șerpuite ale frontonului,
evocă acest model, în sensul că fiecare curs succesiv se diminuează în înălțime. Forța
verticală puternică în sus a structurii, stabilită de plintul care se ridică în trepte până la
acoperișul puternic î nclinat, este întărită de această secvență repetată de cursuri gradate de
piatră.
Detaliile arhitecturale detaliate ale mormântului care au supraviețuit sunt limitate la
ușă, cornișă și fronton. Rama ușii este compusă din fasciuri duble care se extind în colțurile
căptușelii. Grinzile evazate precum și cornișa bi -curbată (concavă la partea de jos și convexă
în partea de sus) deasupra ei, sunt împrumutate din tradiția arhitecturală Lydo -Ioniană.
Singurul element decorativ de pe mormânt, care nu a putut fi folosit pentru a defini o
componentă structurală, este un disc ridicat sau rozetă care a fost sculptată într -un șepțel
proeminent din centrul frontonului, chiar deasupra ușii.
Deși rozetele sunt un motiv decorativ comun în lumea antică și deși rozete apa rținând
stilului occidental sunt atestate în altă parte la Pasargadae, nu există o paralelă exactă pentru
acest disc și s -a sugerat că acesta poate constitui un ecou decorativ la capătul unei bârne care
la un moment dat tipizau structuri din lemn al acest ui fronton.

76 C. Rich, Narrative of a residence in Koordistan, and on the site of ancient Nineveh; with a journal of a voyage down the
Tigris to Bagdad and an account of a visit to Shirauz and Pers epolis , London, 1836.
77 A. V. W. Jackson, Persia Past and Present: A Book of Travel and Research, New York, 1906.
78 G. N. Curzon, Persia and the Persian Question, London, 1892.

39
Dacă detaliile decorării arhitecturale și ale tehnicilor de construcție ale mormântului
lui Cyrus sunt în mod clar occidentale, designul general al mormântului și, chiar mai
semnificativ, efectul vizual dramatic creat prin juxtapunerea elementelor sale, su nt unice.
Sugestiile pentru posibila inspirație pentru mormânt au fost multe și variate, dar nu există o
singură sursă convingătoare pentru designul său. Camera de mormânt acoperită cu fronton în
sine a fost aproape sigur derivată din exemplele anatolice o ccidentale79, cu care împărtășește
atât componente structurale, cât și metrologice, dar aceste camere au fost îngropate sub
tumuli și nu au servit drept inspirație pentru efectul vizual final al monumentului.
Plintul cu șase trepte nu are paraleli vestici dintr -un context funerar, cu posibila
excepție a așa -numitului "mormânt piramidal" din Sardis, un monument despre care nu se știe
cu exactitate data construirii sale. S -a sugerat că inspirația pentru plint poate fi găsită în
zigguraturile mesopotamian80 și, deși cele două forme se aseamănă mai degrabă în concept
decât în execuție, este posibil ca noțiunea de structură gradată derivă din această sursă. Dar
oricare ar fi fost sursa caracteristicilor individuale ale monumentului, designul general
continuă s ă transmită un sentiment convingător de integritate și sfințenie.

79 C. Nylander, Ionians in Pasargadae, Uppsala, 1970.
80 Ibidem.

40

Concluzii

Achaemenid art was developed in a relatively short time; it was then kept, without any
intentional change, as a symbolical expression of Achaemenid rule. With t he exception of
metalwork, it did not reach very far beyond modern Iran. Sometimes the style, more often the
motives, have been revived, especially in Sasanian architecture and in late Qajar and modern
(Pahlavi) decoration.

Concluzia este că ahemenizii au reușit să includă vechile practici și politici ale curților
precedente în societatea lor. Datorită poziției regale deosebit de complexe era nevoie de o
instituție la fel de importantă și de mai cu seamă organizată în același fel. Cu alte cuvinte, se
poate observa că aceasta, curtea, era practic un teatru al puterii, iar membrii săi erau pionii
regelui, nu foarte diferit de politica din ziua de azi.

41

Bibliografie

1. Alexander David, Furusiyya II : The Horse in the Art of the Near East . Ed. King Abul Aziz Public
Library, Riyadh, 1997
2. Beckman Gary, The Religion of the Hittites , Ed. The Biblical Archaeologist ,1989,
3. Bryce, Trevor, Life and Society in the Hittite World , Oxford University Press, Oxford , 2002
4. Bryce, Trevor, The Kingdom of the Hittites ,Ed. Oxford University Press, Oxford, 2005,
5. Excavations at Hattusha – A project of the German Institute of Archaeology, iunie 2011
6. Gurney Oliver, The Hittites, Ed. Penguin Books, London, 1952,
7. Hittite Empire and Society Course, Unive rsity of Pennsylvania
8. Hittite Online, Winfred Lehmann, University of Austin Texas, aprilie 2012
9. Macqueen James, Hattian Mythology and Hittite Monarchy ,Ed. British Institute Ankara,1959,
10. Mallory, James, In Search of the Indo -Europeans . Ed. Thames and Hudson ,New York, 1989
11. Mallory, James, Douglas, Encyclopedia of Indo -European culture. Ed. Taylor & Francis. New York,
1997
12. Steiner, Gerd, The Immigration of the First Indo -Europeans into Anatolia Reconsidered , Journal of
Indo-European Studies , 1990
13. The Hittite Gods in Art, William Hayes Ward, American Institute of Archaeology
14. Vahan Kurkjian , The Hittite Empire , Ed. The Amenian General Benevolent Union of America, 1958
15. William Hayes Ward, The Hittite Gods in Art , American Institute of Archaeology,

16. Herodotus (2009) [publication date]. The Histories . Translated by George Rawlinson.
Digireads.Com. pp. 43–44. ISBN 978-1-4209-3305 -5.

17. Herodotus (2009) [publication date]. The Histories . Translated by George Rawlinson.
Digireads.Com. pp. 43–44. ISBN 978-1-4209 -3305 -5.

18. Garrison, Mark B.; Root, Margaret C. (2001). Seals on the Persepolis Fortification Tablets, Volume
1. Images of Heroic Encounter (OIP 117) . Chicago: Online Oriental Institute
Publications. Archived from the original on 5 January 2007 . Retrieved 9 January 2007 .

19. Brian Carr; Brian Carr; Indira Mahalingam (1997). Companino Encyclopedia of Asian philosophy . Taylor &
Francis. ISBN 978-0-415-03535 -4.

20. Virginia Schomp (2009). The Ancient Persians . Marshall Cavendish. p. 24. ISBN 978-0-7614-4218 -9.

21. Herodotus (Translation by George Rawlinson, Sir Henry Creswicke Rawlinson, Sir John Gardner Wilkinson); George Rawlinson; Sir Henry
Creswicke
22. Rawlinson; Sir John Gardner Wilkinson (1859). The History of Herodotus: a new English version, Volume 3 . John Murray. pp. 131 (Chp. 86).

23. D. Stronach, JNES 26, 1967, p. 278ff.

24. Rich, Narrative of a residence in Koordistan, and on the site of ancient Nineveh; with a journal of a voyage
down the Tigri s to Bagdad and an account of a visit to Shirauz and Persepolis , London, 1836.

42
25. V. W. Jackson, Persia Past and Present: A Book of Travel and Research , New York, 1906.

26. G. N. Curzon, Persia and the Persian Question , London, 1892.

27. C. Nylander, Ionians in Pasargadae , Uppsala, 1970.

Ibidem.
Anexe