Interesul Persoanei Ocrotite
Lucrarea mea de licenta 3
Tutela
Punctul 1 interesul persoanei ocrotite
Art. 104 Noul cod civil Interesul persoanei ocrotite
(1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia.
(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se țină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile cu privire la persoana și bunurile sale.
Pot fi ocrotite persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, respectiv:
– Minorii
– Majorii care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege, nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare.
1. Mijloacele de drept prin care se realizează această ocrotire pot fi de drept constituțional, de drept civil, de dreptul familiei, drept administrativ etc., funcție de specificul relațiilor sociale pe care le reglementează. Prin ocrotirea juridică a persoanei fizice trebuie să înțelegem „aplicarea ansamblului mijloacelor de drept civil prin intermediul cărora se asigură recunoașterea și protecția drepturilor civile subiective și intereselor îndreptățite ale ocrotitorului, precum și mijloacele de protecție ale persoanei fizice, ca participante în circuitul civil”
2. Dispozițiile Codului civil contribuie la consacrarea și ocrotirea drepturilor subiective civile și, implicit, ale persoanelor fizice. Astfel, ocrotirea persoanelor fizice se realizează prin intermediul unor instituții de drept civil cum ar fi: lipsa capacității de exercițiu, capacitatea de exercițiu restrânsă, nulitatea relativă, suspendarea cursului prescripției extinctive, repunerea în termenul de prescripție extinctivă ș.a. (E. Lupan, I. Sabău-Pop p. 196).
3. Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia și în funcție de posibilitatea de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile cu privire la persoana și bunurile sale. Astfel, măsurile de ocrotire pot avea o latură personală și una patrimonială, adică pot privi atât persoana, cât și bunurile acesteia.
Ocrotirea este reglementată în același mod ca în vechiul Cod civil, numai că toate atribuțiile în materie se exercită de către instanța de tutelă, în locul autorității tutelare.
Așa este, însă, spre deosebire de vechea legislație, sunt introduse noi posibilități de ocrotire a persoanei:
– posibilitatea părintelui de a desemna un tutore sau de a îndepărta de la funcția de tutore o anumită persoana (care se manifestă fie prin declarație autentică, fie prin contract de mandat încheiat în formă autentică, fie prin testament,);
– posibilitatea persoanei fizice ca, în mod anticipativ, să-și desemneze propriul curator în cazul în care, din pricina bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege se va impune numirea unui curator în privința lor ( desemnarea se poate face fie prin înscris autentic, fie prin contract de mandat încheiat în formă autentică(;
– instituția Consiliului de Familie
– responsabilități crescute în sarcina tutorelui.
Sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare.
Art. 229 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
(1) Organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară.
(2) Până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă:
a) atribuțiile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori și familie;
b) raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcția generală de asistență socială și protecția copilului;
c) autoritățile și instituțiile cu atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite atribuțiile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepția celor date în competența instanței de tutelă.
(3) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), în vederea îndeplinirii atribuțiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, instanța de tutelă poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea autorității tutelare.
(3 1)Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), măsura plasamentului, a plasamentului în regim de urgență și a supravegherii specializate se stabilesc și se monitorizează potrivit art. 58–70 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare.“
(4) Cererile în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești sau, după caz, de autoritățile administrative competente potrivit legii în vigoare la data sesizării lor.
Punctul 2 persoanele ocrotite
Art. 105 Noul cod civil Persoanele ocrotite Dispoziții generale
Persoanele ocrotite
Sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare.
Interesul persoanei ocrotite
(1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia.
(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se țină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile cu privire la persoana și bunurile sale.
Art. 104. Interesul persoanei ocrotite. (1) Orice masura de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai in interesul acesteia.
(2) La luarea unei masuri de ocrotire trebuie sa se tina seama de posibilitatea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile sale. Art. 106-108
Art. 105. Persoanele ocrotite. Sunt supusi unor masuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi capabili, din cauzabatranetii, a bolii sau a altor motive prevazute de lege nu pot sa isi administreze bunurile si nici sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare.
Art. 106. Masurile de ocrotire . (1) Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin instituirea tutelei, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala anume prevazute de lege .
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecatoreasca sau prin instituirea curatelei, in conditiile prevazute de prezentul cod.
Art. 107. Instanta de tutela. Procedurile prevazute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie stabilite potrivit legii, denumita in continuare instanta de tutela.
(2) In toate cazurile, instanta de tutela solutioneaza de indata aceste cereri.
Art. 108. Ocrotirea persoanei prin tutela. (1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutela se realizeaza de catre tutore, desemnat sau numit, in conditiile prezentului cod, precum si de catre consiliul de familie, ca organ consultativ.
(2) Consiliul de familie poate fi constituit de catre instanta de tutela numai la cererea persoanelor interesate.
(3) In cazul in care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de catre instanta de tutela.
Art. 109. Ocrotirea persoanei prin curatela. Ocrotirea persoanei fizice prin curatela are loc numai in cazurile si conditiile prevazute de lege .
(1) Orice masura de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai in interesul acesteia.
(2) La luarea unei masuri de ocrotire trebuie sa se tina seama de posibilitatea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile sale.
ART. 105
Persoanele ocrotite
Sunt supusi unor masuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi capabili, din cauza batranetii, a bolii sau a altor motive prevazute de lege nu pot sa isi administreze bunurile si nici sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare.
ART. 106
Masurile de ocrotire
(1) Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin instituirea tutelei, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala anume prevazute de lege.
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecatoreasca sau prin instituirea curatelei, in conditiile prevazute de prezentul cod.
ART. 107
Instanta de tutela
(1) Procedurile prevazute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie stabilite potrivit legii, denumita in continuare instanta de tutela.
(2) In toate cazurile, instanta de tutela solutioneaza de indata aceste cereri.
ART. 108
Ocrotirea persoanei prin tutela
(1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutela se realizeaza de catre tutore, desemnat sau numit, in conditiile prezentului cod, precum si de catre consiliul de familie, ca organ consultativ.
(2) Consiliul de familie poate fi constituit de catre instanta de tutela numai la cererea persoanelor interesate.
(3) In cazul in care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de catre instanta de tutela.
ART. 109
Ocrotirea persoanei prin curatela
Ocrotirea persoanei fizice prin curatela are loc numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.
CAP. II
Tutela minorului
SECTIUNEA 1
Deschiderea tutelei
ART. 110
Cazurile de instituire
Tutela minorului se instituie atunci cand ambii parinti sunt, dupa caz, decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau li s-a aplicat pedeapsa penala a interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie judecatoreasca, disparuti ori declarati judecatoreste morti, precum si in cazul in care, la incetarea adoptiei, instanta hotaraste ca este in interesul minorului instituirea unei tutele.
ART. 111
Persoanele obligate sa instiinteze instanta de tutela
Au obligatia ca, de indata ce afla de existenta unui minor lipsit de ingrijire parinteasca in cazurile prevazute la art. 110, sa instiinteze instanta de tutela:
a) persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei in care locuieste minorul;
b) serviciul de stare civila, cu prilejul inregistrarii mortii unei persoane, precum si notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c) instantele judecatoresti, cu prilejul condamnarii la pedeapsa penala a interzicerii drepturilor parintesti;
d) organele administratiei publice locale, institutiile de ocrotire, precum si orice alta persoana.
SECTIUNEA a 2-a
Tutorele
ART. 112
Persoana care poate fi numita tutore
(1) Poate fi tutore o persoana fizica sau sotul si sotia, impreuna, daca nu se afla in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de prezentul cod.
(2) In cazul in care in situatia prevazuta la art. 110 se afla mai multi minori care sunt frati sau surori, se numeste, de regula, un singur tutore.
ART. 113
Persoanele care nu pot fi numite tutore
(1) Nu poate fi tutore:
a) minorul, persoana pusa sub interdictie judecatoreasca sau cel pus sub curatela;
b) cel decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c) cel caruia i s-a restrans exercitiul unor drepturi civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari retinute ca atare de catre o instanta judecatoreasca;
d) cel care, exercitand o tutela, a fost indepartat din aceasta in conditiile art. 158;
e) cel aflat in stare de insolvabilitate;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea indeplini sarcina tutelei;
g) cel inlaturat prin inscris autentic sau prin testament de catre parintele care exercita singur, in momentul mortii, autoritatea parinteasca.
(2) Daca una dintre imprejurarile prevazute la alin. (1) survine sau este descoperita in timpul tutelei, tutorele va fi indepartat, respectandu-se aceeasi procedura ca si la numirea lui.
ART. 114
Desemnarea tutorelui de catre parinte
(1) Parintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, ori, dupa caz, prin testament, persoana care urmeaza a fi numita tutore al copiilor sai.
(2) Desemnarea facuta de parintele care in momentul mortii era decazut din drepturile parintesti sau pus sub interdictie judecatoreasca este lipsita de efecte.
(3) Desemnarea facuta in conditiile prezentului articol poate fi revocata oricand de catre parinte, chiar si printr-un inscris sub semnatura privata.
(4) Inscrisul prin care se revoca persoana desemnata pentru a fi numita tutore se va inscrie in registrul prevazut la art. 1.046 sau la art. 2.033, dupa caz.
(5) Notarul public sau instanta de tutela, dupa caz, are obligatia sa verifice la registrele prevazute la alin. (4) daca persoana desemnata pentru a fi tutore nu a fost revocata.
ART. 115
Desemnarea mai multor tutori
In cazul in care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fara vreo preferinta, ori exista mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului in stare sa indeplineasca sarcinile tutelei si care isi exprima dorinta de a fi tutore, instanta de tutela va hotari tinand seama de conditiile lor materiale, precum si de garantiile morale necesare dezvoltarii armonioase a minorului.
ART. 116
Masuri provizorii
(1) Cel chemat la tutela in conformitate cu dispozitiile art. 114 nu poate fi inlaturat de catre instanta fara acordul sau decat daca se afla in vreunul dintre cazurile prevazute la art. 113 sau daca prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate.
(2) In cazul in care cel chemat la tutela este numai temporar impiedicat in exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite, instanta de tutela, dupa incetarea impiedicarii, il numeste tutore la cererea sa, dar nu mai tarziu de 6 luni de la deschiderea tutelei. Pana atunci, instanta desemneaza un tutore provizoriu.
(3) Dupa trecerea celor 6 luni, daca persoana desemnata nu a cerut numirea sa ca tutore, cel numit provizoriu tutore ramane sa indeplineasca in continuare sarcinile tutelei pana la numirea unui tutore in conditiile art. 118.
ART. 117
Garantii
La numirea sau, dupa caz, in timpul tutelei, instanta de tutela poate hotari, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele sa dea garantii reale sau personale, daca interesele minorului cer o astfel de masura. In acest caz, ea stabileste potrivit cu imprejurarile felul si intinderea garantiilor.
ART. 118
Numirea tutorelui de catre instanta de tutela
In lipsa unui tutore desemnat, instanta de tutela numeste cu prioritate ca tutore, daca nu se opun motive intemeiate, o ruda sau un afin ori un prieten al familiei minorului, in stare sa indeplineasca aceasta sarcina, tinand seama, dupa caz, de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, de conditiile materiale si de garantiile morale pe care le prezinta cel chemat la tutela.
ART. 119
Procedura de numire
(1) Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de catre instanta de tutela in camera de consiliu, prin incheiere definitiva. Atunci cand desemnarea tutorelui s-a facut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decat pentru motivele prevazute la art. 120 alin. (2).
(2) Ascultarea minorului care a implinit varsta de 10 ani este obligatorie.
(3) In lipsa unui tutore desemnat, daca instanta de tutela a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin. (1), cu consultarea consiliului de familie.
(4) Incheierea de numire se comunica in scris tutorelui si se afiseaza la sediul instantei de tutela si la primaria de la domiciliul minorului.
(5) Drepturile si indatoririle tutorelui incep de la data comunicarii incheierii de numire.
(6) Intre timp, instanta de tutela poate lua masuri provizorii cerute de interesele minorului, putand chiar sa numeasca un curator special.
ART. 120
Refuzul continuarii tutelei
(1) Cel numit tutore este dator sa continue indeplinirea sarcinilor tutelei.
(2) Poate refuza continuarea tutelei:
a) cel care are varsta de 60 de ani impliniti;
b) femeia insarcinata sau mama unui copil mai mic de 8 ani;
c) cel care creste si educa 2 sau mai multi copii;
d) cel care, din cauza bolii, a infirmitatii, a felului activitatilor desfasurate, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive intemeiate, nu ar mai putea sa indeplineasca aceasta sarcina.
ART. 121
Inlocuirea tutorelui
Daca vreuna dintre imprejurarile prevazute la art. 120 alin. (2) survine in timpul tutelei, tutorele poate cere sa fie inlocuit. Cererea de inlocuire se adreseaza instantei de tutela, care va hotari de urgenta. Pana la solutionarea cererii sale de inlocuire, el este obligat sa continue exercitarea atributiilor.
ART. 122
Caracterul personal al tutelei
(1) Tutela este o sarcina personala.
(2) Cu toate acestea, instanta de tutela, cu avizul consiliului de familie, poate, tinand seama de marimea si compunerea patrimoniului minorului, sa decida ca administrarea patrimoniului ori doar a unei parti a acestuia sa fie incredintata, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
ART. 123
Gratuitatea tutelei
(1) Tutela este o sarcina gratuita.
(2) Cu toate acestea, tutorele poate fi indreptatit, pe perioada exercitarii sarcinilor tutelei, la o remuneratie al carei cuantum va fi stabilit de instanta de tutela, cu avizul consiliului de familie, tinand seama de munca depusa in administrarea averii si de starea materiala a minorului si a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Instanta de tutela, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima aceasta remuneratie, potrivit imprejurarilor.
SECTIUNEA a 3-a
Consiliul de familie
ART. 124
Rolul consiliului de familie
(1) Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul in care tutorele isi exercita drepturile si isi indeplineste indatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului.
(2) In cazul ocrotirii minorului prin parinti, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala prevazute de lege nu se va institui consiliul de familie.
ART. 125
Membrii consiliului de familie
(1) Instanta de tutela poate constitui un consiliu de familie, compus din 3 rude sau afini, tinand seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia minorului. In lipsa de rude sau afini pot fi numite si alte persoane care au avut legaturi de prietenie cu parintii minorului sau care manifesta interes pentru situatia acestuia.
(2) Sotul si sotia nu pot fi, impreuna, membri ai aceluiasi consiliu de familie.
(3) In aceleasi conditii, instanta de tutela numeste si 2 supleanti.
(4) Tutorele nu poate fi membru in consiliul de familie.
ART. 126
Alte dispozitii aplicabile consiliului de familie
Dispozitiile art. 113, art. 120 alin. (1) si alin. (2) lit. d), art. 121 si 147 se aplica in mod corespunzator si membrilor consiliului de familie.
ART. 127
Modificarea consiliului de familie
In afara de cazul prevazut la art. 131, alcatuirea consiliului de familie nu se poate modifica in timpul tutelei, afara numai daca interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau daca, prin moartea ori disparitia unuia dintre membri, ar fi necesara completarea.
ART. 128
Constituirea consiliului de familie
(1) In vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care indeplinesc conditiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de catre instanta de tutela, din oficiu sau la sesizarea minorului, daca acesta a implinit varsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricaror altor persoane care au cunostinta despre situatia minorului.
(2) Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora.
(3) Minorul care a implinit varsta de 10 ani va fi ascultat in conditiile art. 264.
ART. 129
Functionarea consiliului de familie
(1) Consiliul de familie este convocat cu cel putin 10 zile inainte de data intrunirii de catre tutore, din propria initiativa sau la cererea oricaruia dintre membrii acestuia, a minorului care a implinit varsta de 14 ani sau a instantei de tutela. Cu acordul tuturor membrilor consiliului de familie, convocarea se poate face si mai devreme de implinirea termenului de 10 zile dinainte de data intrunirii. In toate cazurile, prezenta tuturor membrilor consiliului de familie acopera neregularitatea convocarii.
(2) Cei convocati sunt obligati sa se prezinte personal la locul indicat in actul de convocare. In cazul in care acestia nu se pot prezenta, ei pot fi reprezentati de persoane care sunt rude sau afini cu parintii minorului, daca aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate in nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Sotii se pot reprezenta reciproc.
(3) Sedintele consiliului de familie se tin la domiciliul minorului. In cazul in care convocarea a fost facuta la solicitarea instantei de tutela, sedinta se tine la sediul acesteia.
ART. 130
Atributii
(1) Consiliul de familie da avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instantei de tutela, si ia decizii, in cazurile prevazute de lege. Avizele consultative si deciziile se iau in mod valabil cu votul majoritatii membrilor sai, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai inaintata in varsta.
(2) La luarea deciziilor, minorul care a implinit varsta de 10 ani va fi ascultat, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile in mod corespunzator.
(3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate intr-un registru special constituit, care se tine de unul dintre membrii consiliului, desemnat in acest scop de instanta de tutela.
(4) Actele incheiate de tutore in lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Incheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai raspunderea tutorelui. Dispozitiile art. 155 sunt aplicabile in mod corespunzator.
ART. 131
Inlocuirea consiliului de familie
Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, daca in plangerile formulate potrivit prezentului cod instanta a hotarat de cel putin doua ori, in mod definitiv, impotriva deciziilor consiliului de familie.
ART. 132
Imposibilitatea constituirii consiliului de familie
Daca in cazul prevazut la art. 131 nu este posibila constituirea unui nou consiliu, ca si in cazul contrarietatii de interese dintre minor si toti membrii consiliului de familie si supleanti, tutorele poate cere instantei de tutela autorizatia de a exercita singur tutela.
SECTIUNEA a 4-a
Exercitarea tutelei
§1. Dispozitii generale
ART. 133
Exercitarea tutelei in interesul minorului
Tutela se exercita numai in interesul minorului atat in ceea ce priveste persoana, cat si bunurile acestuia.
ART. 134
Continutul tutelei
(1) Tutorele are indatorirea de a ingriji de minor.
(2) El este obligat sa asigure ingrijirea minorului, sanatatea si dezvoltarea lui fizica si mentala, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
ART. 135
Tutela exercitata de ambii soti
(1) In cazul in care tutori sunt 2 soti, acestia raspund impreuna pentru exercitarea atributiilor tutelei. Dispozitiile privind autoritatea parinteasca sunt aplicabile in mod corespunzator.
(2) In cazul in care unul dintre soti introduce actiunea de divort, instanta, din oficiu, va instiinta instanta de tutela pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.
§2. Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului
ART. 136
Avizul consiliului de familie
Masurile privind persoana minorului se iau de catre tutore, cu avizul consiliului de familie, cu exceptia masurilor care au caracter curent.
ART. 137
Domiciliul minorului
(1) Minorul pus sub tutela are domiciliul la tutore. Numai cu autorizarea instantei de tutela minorul poate avea si o resedinta.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), tutorele poate incuviinta ca minorul sa aiba o resedinta determinata de educarea si pregatirea sa profesionala. In acest caz, instanta de tutela va fi de indata incunostintata de tutore.
ART. 138
Felul invataturii sau al pregatirii profesionale
(1) Felul invataturii sau al pregatirii profesionale pe care minorul care nu a implinit varsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de acesta decat cu incuviintarea instantei de tutela.
(2) Instanta de tutela nu poate, impotriva vointei minorului care a implinit varsta de 14 ani, sa schimbe felul invataturii acestuia, hotarata de parinti sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei.
ART. 139
Ascultarea minorului care a implinit varsta de 10 ani
Instanta de tutela nu poate hotari fara ascultarea minorului, daca acesta a implinit varsta de 10 ani, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
§3. Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
ART. 140
Inventarul bunurilor minorului
(1) Dupa numirea tutorelui si in prezenta acestuia si a membrilor consiliului de familie, un delegat al instantei de tutela va verifica la fata locului toate bunurile minorului, intocmind un inventar, care va fi supus aprobarii instantei de tutela. Inventarul bunurilor minorului va incepe sa fie intocmit in maximum 10 zile de la numirea tutorelui de catre instanta de tutela.
(2) Cu prilejul inventarierii, tutorele si membrii consiliului de familie sunt tinuti sa declare in scris, la intrebarea expresa a delegatului instantei de tutela, creantele, datoriile sau alte pretentii pe care le au fata de minor. Declaratiile vor fi consemnate in procesul-verbal de inventariere.
(3) Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscand creantele sau pretentiile proprii fata de minori, nu le-au declarat, desi au fost somati sa le declare, sunt prezumati ca au renuntat la ele. Daca tutorele sau membrii consiliului de familie nu declara datoriile pe care le au fata de minor, desi au fost somati sa le declare, pot fi indepartati din functie.
(4) Creantele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile acestora pot fi platite voluntar numai cu autorizarea instantei de tutela.
ART. 141
Actele facute in lipsa inventarului
Inainte de intocmirea inventarului, tutorele nu poate face, in numele minorului, decat acte de conservare si acte de administrare ce nu sufera intarziere.
ART. 142
Administrarea bunurilor minorului
(1) Tutorele are indatorirea de a administra cu buna-credinta bunurile minorului. In acest scop, tutorele actioneaza in calitate de administrator insarcinat cu simpla administrare a bunurilor minorului, dispozitiile titlului V din cartea a III-a aplicandu-se in mod corespunzator, afara de cazul in care prin prezentul capitol se dispune altfel.
(2) Nu sunt supuse administrarii bunurile dobandite de minor cu titlu gratuit decat daca testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispozitie sau, dupa caz, numit de catre instanta de tutela.
ART. 143
Reprezentarea minorului
Tutorele are indatorirea de a-l reprezenta pe minor in actele juridice, dar numai pana cand acesta implineste varsta de 14 ani.
ART. 144
Regimul juridic al actelor de dispozitie
(1) Tutorele nu poate, in numele minorului, sa faca donatii si nici sa garanteze obligatia altuia. Fac exceptie darurile obisnuite, potrivite cu starea materiala a minorului.
(2) Tutorele nu poate, fara avizul consiliului de familie si autorizarea instantei de tutela, sa faca acte de instrainare, imparteala, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, sa renunte la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa incheie in mod valabil orice alte acte ce depasesc dreptul de administrare.
(3) Actele facute cu incalcarea dispozitiilor prevazute la alin. (1) si (2) sunt anulabile. In aceste cazuri, actiunea in anulare poate fi exercitata de tutore, de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum si de catre procuror, din oficiu sau la sesizarea instantei de tutela.
(4) Cu toate acestea, tutorele poate instraina, fara avizul consiliului de familie si fara autorizarea instantei de tutela, bunurile supuse pieirii, degradarii, alterarii ori deprecierii, precum si cele devenite nefolositoare pentru minor.
ART. 145
Autorizarea instantei de tutela
(1) Instanta de tutela acorda tutorelui autorizarea numai daca actul raspunde unei nevoi sau prezinta un folos neindoielnic pentru minor.
(2) Autorizarea se va da pentru fiecare act in parte, stabilindu-se, cand este cazul, conditiile de incheiere a actului.
(3) In caz de vanzare, autorizarea va arata daca vanzarea se va face prin acordul partilor, prin licitatie publica sau in alt mod.
(4) In toate cazurile, instanta de tutela poate indica tutorelui modul in care se intrebuinteaza sumele de bani obtinute.
ART. 146
Incuviintarea si autorizarea actelor minorului care a implinit varsta de 14 ani
(1) Minorul care a implinit varsta de 14 ani incheie actele juridice cu incuviintarea scrisa a tutorelui sau, dupa caz, a curatorului.
(2) Daca actul pe care minorul care a implinit varsta de 14 ani urmeaza sa il incheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decat cu autorizarea instantei de tutela si cu avizul consiliului de familie, va fi necesara atat autorizarea acesteia, cat si avizul consiliului de familie.
(3) Minorul nu poate sa faca donatii, altele decat darurile obisnuite potrivit starii lui materiale, si nici sa garanteze obligatia altuia.
(4) Actele facute cu incalcarea dispozitiilor alin. (1)-(3) sunt anulabile, dispozitiile art. 144 alin. (3) fiind aplicabile in mod corespunzator.
ART. 147
Interzicerea unor acte juridice
(1) Este interzisa, sub sanctiunea nulitatii relative, incheierea de acte juridice intre tutore sau sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, pe de o parte, si minor, pe de alta parte.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevazute la alin. (1) poate cumpara la licitatie publica un bun al minorului, daca are o garantie reala asupra acestui bun ori il detine in coproprietate cu minorul, dupa caz.
ART. 148
Suma anuala necesara pentru intretinerea minorului
(1) Consiliul de familie stabileste suma anuala necesara pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si poate modifica, potrivit imprejurarilor, aceasta suma. Decizia consiliului de familie se aduce la cunostinta, de indata, instantei de tutela.
(2) Cheltuielile necesare pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acopera din veniturile acestuia. In cazul in care veniturile minorului nu sunt indestulatoare, instanta de tutela va dispune vanzarea bunurilor minorului, prin acordul partilor sau prin licitatie publica.
(3) Obiectele ce au valoare afectiva pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vandute decat in mod exceptional.
(4) Daca minorul este lipsit de bunuri si nu are parinti sau alte rude care sunt obligate prin lege sa ii acorde intretinere ori aceasta nu este suficienta, minorul are dreptul la asistenta sociala, in conditiile legii.
ART. 149
Constituirea de depozite bancare
(1) Sumele de bani care depasesc nevoile intretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale, precum si instrumentele financiare se depun, pe numele minorului, la o institutie de credit indicata de consiliul de familie, in termen de cel mult 5 zile de la data incasarii lor.
(2) Tutorele poate dispune de aceste sume si instrumente financiare numai cu autorizarea prealabila a instantei de tutela, cu exceptia operatiunilor prevazute la alin. (3).
(3) Cu toate acestea, el nu va putea folosi, in niciun caz, sumele de bani si instrumentele financiare prevazute la alin. (1) pentru incheierea, pe numele minorului, a unor tranzactii pe piata de capital, chiar daca ar fi obtinut autorizarea instantei de tutela.
(4) Tutorele poate depune la o institutie de credit si sumele necesare intretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec intr-un cont separat si pot fi ridicate de tutore, fara autorizarea instantei de tutela.
ART. 150
Cazurile de numire a curatorului special
(1) Ori de cate ori intre tutore si minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie sa duca la inlocuirea tutorelui, instanta de tutela va numi un curator special.
(2) De asemenea, daca din cauza bolii sau din alte motive tutorele este impiedicat sa indeplineasca un anumit act in numele minorului pe care il reprezinta sau ale carui acte le incuviinteaza, instanta de tutela va numi un curator special.
(3) Pentru motive temeinice, in cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricarei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, dupa caz, inlocuit de catre instanta de tutela.
SECTIUNEA a 5-a
Controlul exercitarii tutelei
ART. 151
Controlul instantei de tutela
(1) Instanta de tutela va efectua un control efectiv si continuu asupra modului in care tutorele si consiliul de familie isi indeplinesc atributiile cu privire la minor si bunurile acestuia.
(2) In indeplinirea activitatii de control, instanta de tutela va putea cere colaborarea autoritatilor administratiei publice, a institutiilor si serviciilor publice specializate pentru protectia copilului sau a institutiilor de ocrotire, dupa caz.
ART. 152
Darea de seama
(1) Tutorele este dator sa prezinte anual instantei de tutela o dare de seama despre modul cum s-a ingrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
(2) Darea de seama se va prezenta instantei de tutela in termen de 30 de zile de la sfarsitul anului calendaristic.
(3) Daca averea minorului este de mica insemnatate, instanta de tutela poate sa autorizeze ca darea de seama privind administrarea bunurilor minorului sa se faca pe termene mai lungi, care nu vor depasi insa 3 ani.
(4) In afara de darea de seama anuala, tutorele este obligat, la cererea instantei de tutela, sa dea oricand dari de seama despre felul cum s-a ingrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
ART. 153
Descarcarea tutorelui
Instanta de tutela va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile facute cu intretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si, daca sunt corect intocmite si corespund realitatii, va da descarcare tutorelui.
ART. 154
Interzicerea dispensei de a da socoteala
Dispensa de a da socoteala acordata de parinti sau de o persoana care ar fi facut minorului o liberalitate este considerata ca nescrisa.
ART. 155
Plangerea impotriva tutorelui
(1) Minorul care a implinit varsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum si toti cei prevazuti la art. 111 pot face plangere la instanta de tutela cu privire la actele sau faptele tutorelui pagubitoare pentru minor.
(2) Plangerea se solutioneaza de urgenta, prin incheiere executorie, de catre instanta de tutela, cu citarea partilor si a membrilor consiliului de familie. Minorul care a implinit varsta de 10 ani va fi ascultat, daca instanta de tutela considera ca este necesar.
SECTIUNEA a 6-a
Incetarea tutelei
ART. 156
Cazurile de incetare
(1) Tutela inceteaza in cazul in care nu se mai mentine situatia care a dus la instituirea tutelei, precum si in cazul mortii minorului.
(2) Functia tutorelui inceteaza prin moartea acestuia, prin indepartarea de la sarcina tutelei sau prin inlocuirea tutorelui.
ART. 157
Moartea tutorelui
(1) In cazul mortii tutorelui, mostenitorii sai sau orice alta persoana dintre cele prevazute la art. 111 au datoria de a instiinta, de indata, instanta de tutela.
(2) Pana la numirea unui nou tutore, mostenitorii vor prelua sarcinile tutelei. Daca sunt mai multi mostenitori, acestia pot desemna, prin procura speciala, pe unul dintre ei sa indeplineasca in mod provizoriu sarcinile tutelei.
(3) Daca mostenitorii sunt minori, instiintarea instantei de tutela se poate face de orice persoana interesata, precum si de cele prevazute la art. 111. In acest caz, mostenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanta de tutela va numi de urgenta un curator special, care poate fi executorul testamentar.
ART. 158
Indepartarea tutorelui
In afara de alte cazuri prevazute de lege, tutorele este indepartat daca savarseste un abuz, o neglijenta grava sau alte fapte care il fac nedemn de a fi tutore, precum si daca nu isi indeplineste in mod corespunzator sarcina.
ART. 159
Numirea curatorului special
Pana la preluarea functiei de catre noul tutore, in cazurile prevazute la art. 157 si 158, instanta de tutela poate numi un curator special.
ART. 160
Darea de seama generala
(1) La incetarea din orice cauza a tutelei, tutorele sau, dupa caz, mostenitorii acestuia sunt datori ca, in termen de cel mult 30 de zile, sa prezinte instantei de tutela o dare de seama generala. Tutorele are aceeasi indatorire si in caz de indepartare de la tutela.
(2) Daca functia tutorelui inceteaza prin moartea acestuia, darea de seama generala va fi intocmita de mostenitorii sai majori sau, in caz de incapacitate a tuturor mostenitorilor, de reprezentantul lor legal, in termen de cel mult 30 de zile de la data acceptarii mostenirii sau, dupa caz, de la data solicitarii de catre instanta de tutela. In cazul in care nu exista mostenitori ori acestia sunt in imposibilitate de a actiona, darea de seama generala va fi intocmita de catre un curator special, numit de instanta de tutela, in termenul stabilit de aceasta.
(3) Darea de seama generala va trebui sa cuprinda situatiile veniturilor si cheltuielilor pe ultimii ani, sa indice activul si pasivul, precum si stadiul in care se afla procesele minorului.
(4) Instanta de tutela il poate constrange pe cel obligat sa faca darea de seama generala, potrivit dispozitiilor art. 163.
ART. 161
Predarea bunurilor
Bunurile care au fost in administrarea tutorelui vor fi predate, dupa caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore de catre tutore, mostenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, in lipsa, de curatorul special numit potrivit dispozitiilor art. 160 alin. (2).
ART. 162
Descarcarea de gestiune
(1) Dupa predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, instanta de tutela va da tutorelui descarcare de gestiunea sa.
(2) Chiar daca instanta de tutela a dat tutorelui descarcare de gestiune, acesta raspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa sa.
(3) Tutorele care inlocuieste un alt tutore are obligatia sa ceara acestuia, chiar si dupa descarcarea de gestiune, repararea prejudiciilor pe care le-a cauzat minorului din culpa sa, sub sanctiunea de a fi obligat el insusi de a repara aceste prejudicii.
ART. 163
Amenda civila
(1) In cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, in alte cazuri decat cele prevazute la art. 120 alin. (2), tutorele poate fi sanctionat cu amenda civila, in folosul statului, care nu poate depasi valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetata de cel mult 3 ori, la interval de cate 7 zile, dupa care se va numi un alt tutore.
(2) De asemenea, daca tutorele, din culpa sa, indeplineste defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, in folosul statului, care nu poate depasi 3 salarii medii pe economie.
(3) Amenda civila se aplica de catre instanta de tutela, prin incheiere executorie.
CAP. III
Ocrotirea interzisului judecatoresc
ART. 164
Conditii
(1) Persoana care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, va fi pusa sub interdictie judecatoreasca.
(2) Pot fi pusi sub interdictie judecatoreasca si minorii cu capacitate de exercitiu restransa.
ART. 165
Persoanele care pot cere punerea sub interdictie
Interdictia poate fi ceruta de persoanele prevazute la art. 111, care este aplicabil in mod corespunzator.
ART. 166
Desemnarea tutorelui
Orice persoana care are capacitatea deplina de exercitiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, incheiate in forma autentica, persoana care urmeaza a fi numita tutore pentru a se ingriji de persoana si bunurile sale in cazul in care ar fi pusa sub interdictie judecatoreasca. Dispozitiile art. 114 alin. (3)-(5) se aplica in mod corespunzator.
ART. 167
Numirea unui curator special
In caz de nevoie si pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie judecatoreasca, instanta de tutela poate numi un curator special pentru ingrijirea si reprezentarea celui a carui interdictie a fost ceruta, precum si pentru administrarea bunurilor acestuia.
ART. 168
Procedura
Solutionarea cererii de punere sub interdictie judecatoreasca se face potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila.
ART. 169
Opozabilitatea interdictiei
(1) Interdictia isi produce efectele de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas definitiva.
(2) Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusa unei terte persoane decat de la data indeplinirii formalitatilor de publicitate prevazute de Codul de procedura civila, afara numai daca cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdictie pe alta cale.
ART. 170
Numirea tutorelui
Prin hotararea de punere sub interdictie, instanta de tutela numeste, de indata, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie judecatoreasca. Dispozitiile art. 114-120 se aplica in mod corespunzator.
ART. 171
Aplicarea regulilor de la tutela
Regulile privitoare la tutela minorului care nu a implinit varsta de 14 ani se aplica si in cazul tutelei celui pus sub interdictie judecatoreasca, in masura in care legea nu dispune altfel.
ART. 172
Actele incheiate de cel pus sub interdictie judecatoreasca
Actele juridice incheiate de persoana pusa sub interdictie judecatoreasca, altele decat cele prevazute la art. 43 alin. (3), sunt anulabile, chiar daca la data incheierii lor aceasta ar fi avut discernamant.
ART. 173
Inlocuirea tutorelui
(1) Tutorele celui pus sub interdictie judecatoreasca este in drept sa ceara inlocuirea sa dupa 3 ani de la numire.
(2) Pentru motive temeinice tutorele poate cere inlocuirea sa si inaintea implinirii termenului de 3 ani.
ART. 174
Obligatiile tutorelui
(1) Tutorele este dator sa ingrijeasca de cel pus sub interdictie judecatoreasca, spre a-i grabi vindecarea si a-i imbunatati conditiile de viata. In acest scop, se vor intrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie judecatoreasca.
(2) Instanta de tutela, luand avizul consiliului de familie si consultand un medic de specialitate, va hotari, tinand seama de imprejurari, daca cel pus sub interdictie judecatoreasca va fi ingrijit la locuinta lui sau intr-o institutie sanitara.
(3) Cand cel pus sub interdictie judecatoreasca este casatorit, va fi ascultat si sotul acestuia.
ART. 175
Liberalitatile primite de descendentii interzisului judecatoresc
Din bunurile celui pus sub interdictie judecatoreasca, descendentii acestuia pot fi gratificati de catre tutore, cu avizul consiliului de familie si cu autorizarea instantei de tutela, fara insa sa se poata da scutire de raport.
ART. 176
Minorul pus sub interdictie judecatoreasca
(1) Minorul care, la data punerii sub interdictie judecatoreasca, se afla sub ocrotirea parintilor ramane sub aceasta ocrotire pana la data cand devine major, fara a i se numi un tutore. Dispozitiile art. 174 sunt aplicabile si situatiei prevazute in prezentul alineat.
(2) Daca la data cand minorul devine major acesta se afla inca sub interdictie judecatoreasca, instanta de tutela numeste un tutore.
(3) In cazul in care, la data punerii sub interdictie judecatoreasca, minorul se afla sub tutela, instanta de tutela va hotari daca fostul tutore al minorului pastreaza sarcina tutelei sau daca trebuie numit un nou tutore.
ART. 177
Ridicarea interdictiei judecatoresti
(1) Daca au incetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecatoreasca va pronunta ridicarea ei.
(2) Cererea se poate introduce de cel pus sub interdictie judecatoreasca, de tutore, precum si de persoanele sau institutiile prevazute la art. 111.
(3) Hotararea prin care se pronunta ridicarea interdictiei judecatoresti isi produce efectele de la data cand a ramas definitiva.
(4) Cu toate acestea, incetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusa decat in conditiile prevazute la art. 169 alin. (2), care se aplica in mod corespunzator.
CAP. IV
Curatela
ART. 178
Cazuri de instituire
In afara de cazurile prevazute de lege, instanta de tutela poate institui curatela:
a) daca, din cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate, personal, sa isi administreze bunurile sau sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare si, din motive temeinice, nu isi poate numi un reprezentant sau un administrator;
b) daca, din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, desi capabila, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia masurile necesare in cazuri a caror rezolvare nu sufera amanare;
c) daca o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme indelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar sau un administrator general;
d) daca o persoana a disparut fara a exista informatii despre ea si nu a lasat un mandatar sau un administrator general.
ART. 179
Competenta instantei de tutela
Instanta de tutela competenta este:
a) in cazul prevazut la art. 178 lit. a), instanta de la domiciliul persoanei reprezentate;
b) in cazul prevazut la art. 178 lit. b), fie instanta de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate masurile urgente;
c) in cazurile prevazute la art. 178 lit. c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori al celui disparut.
ART. 180
Persoana care poate fi numita curator
(1) Poate fi numita curator orice persoana fizica avand deplina capacitate de exercitiu si care este in masura sa indeplineasca aceasta sarcina.
(2) Cand cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, o persoana care sa fie numita curator, aceasta va fi numita cu prioritate. Numirea poate fi inlaturata numai pentru motive temeinice, dispozitiile art. 114-120 aplicandu-se in mod corespunzator.
ART. 181
Efectele curatelei
In cazurile prevazute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacitatii celui pe care curatorul il reprezinta.
ART. 182
Procedura de instituire
(1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmeaza a fi reprezentat, a sotului sau, a rudelor sau a celor prevazuti la art. 111.
(2) Curatela nu se poate institui decat cu consimtamantul celui reprezentat, in afara de cazurile in care consimtamantul nu poate fi dat.
(3) Numirea curatorului se face de instanta de tutela, cu acordul celui desemnat, printr-o incheiere care se comunica in scris curatorului si se afiseaza la sediul instantei de tutela, precum si la primaria de la domiciliul celui reprezentat.
ART. 183
Continutul curatelei
(1) In cazurile in care se instituie curatela, se aplica regulile de la mandat, cu exceptia cazului in care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanta de tutela va hotari ca se impune investirea curatorului cu drepturile si obligatiile unui administrator insarcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
(2) Daca sunt aplicabile regulile de la mandat, instanta de tutela poate stabili limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, in locul celui reprezentat, in toate cazurile in care acesta din urma nu este in masura sa o faca.
ART. 184
Inlocuirea curatorului
(1) Curatorul este in drept sa ceara inlocuirea sa dupa 3 ani de la numire.
(2) Pentru motive temeinice curatorul poate cere inlocuirea sa si inaintea implinirii termenului de 3 ani.
ART. 185
Incetarea curatelei
Daca au incetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicata de instanta de tutela la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevazuti la art. 111.
ART. 186
Dispozitii speciale
Dispozitiile prezentului capitol nu se aplica si curatorului special prevazut la art. 150, 159 si 167. In aceste din urma cazuri, drepturile si obligatiile stabilite de lege in sarcina tutorelui se aplica, in mod corespunzator, si curatorului special.
Ocrotirea persoanei fizice
*) Dispozitiile tranzitorii si de punere in aplicare a Cartii I sunt cuprinse in art. 13-19 din Legea nr. 71/2011.
CAP. I
Dispozitii generale
ART. 104
Interesul persoanei ocrotite
(1) Orice masura de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai in interesul acesteia.
(2) La luarea unei masuri de ocrotire trebuie sa se tina seama de posibilitatea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile sale.
ART. 105
Persoanele ocrotite
Sunt supusi unor masuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi capabili, din cauza batranetii, a bolii sau a altor motive prevazute de lege nu pot sa isi administreze bunurile si nici sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare.
ART. 106
Masurile de ocrotire
(1) Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin instituirea tutelei, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala anume prevazute de lege.
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecatoreasca sau prin instituirea curatelei, in conditiile prevazute de prezentul cod.
ART. 107
Instanta de tutela
(1) Procedurile prevazute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie stabilite potrivit legii, denumita in continuare instanta de tutela.
(2) in toate cazurile, instanta de tutela solutioneaza de indata aceste cereri.
ART. 108
Ocrotirea persoanei prin tutela
(1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutela se realizeaza de catre tutore, desemnat sau numit, in conditiile prezentului cod, precum si de catre consiliul de familie, ca organ consultativ.
(2) Consiliul de familie poate fi constituit de catre instanta de tutela numai la cererea persoanelor interesate.
(3) in cazul in care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de catre instanta de tutela.
ART. 109
Ocrotirea persoanei prin curatela
Ocrotirea persoanei fizice prin curatela are loc numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.
Reglementările noului Cod civil în materie contractuală
Aspecte introductive privind reglementările din noul Cod civil
Noul Cod civil român, Legea nr. 287/2009, a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 prin adoptarea legii pentru punerea în aplicare a Codului civil, Legea nr. 71/2011. Acest nou Cod civil marchează un moment de majoră schimbare legislativă, schimbare menită să realizeze o corelație a legislației cu evoluțiile economice și sociale ale societății românești, să unifice o serie de instituții juridice de drept privat și legi într-o unică reglementare și să introducă noi elemente legislative reclamate de evoluția izvorului material al dreptului – societatea, cu permanenta ei schimbare și evoluție. Actulala reglementare a Codului civil român este definită, practic, de trei trăsături principale: unificare de legislație, actualizare și introducere de elemente de noutate legislativă pentru sistemul de drept român. În privința elementelor de unificare, precizăm că prin intrarea în vigoare a noii legislații civile au fost incluse în același cod mai multe legi speciale și instituții de drept privat. Astfel, Codul comercial a fost abrogat și eliminarea acestuia are ca efect faptul că noul Cod civil va include și reglementarea contractelor comerciale, inclusiv a acelora care îi priveau în mod exclusiv pe comercianți. Așadar, noul Cod civil are un impact major asupra legislației comerciale. Dar, Codul civil nu a abrogat numai Codul comercial, ci și vechiul Cod al familiei.
Mai multe legi care reglementează societățile comerciale, proprietatea intelectuală sau instituțiile de credit au suferit, de asemenea, modificări cu prilejul adoptării noului cod. Totodată, raporturile de drept privat sunt reglementate într-un cod unic în care sunt incluse toate dispozițiile cu privire la persoanele fizice sau juridice, relațiile comerciale și relațiile de familie. Mai mult, o serie de legi speciale au fost transpuse în noul cod, suportând modificările de rigoare ca, de exemplu, dispozițiile Decretului nr. 31/1954 sau ale Decretului nr. 167/1958. În privința elementelor de noutate aduse de Codul civil amintim, cu titlu de exemplu: transformarea comerciantului în profesionist, fiducia – separația de patrimonii, administrarea bunurilor altuia, convențiile matrimoniale, promisiunea de contract, modificarea regimului juridic al prescripției și al termenelor de decădere, schimbările aduse în materia garanțiilor, modificările din materia dobândirii bunurilor imobile sau cele din domeniul răspunderii civile delictuale, etc. În ceea ce privește caracterul de normă “actualizată”, normele noului Cod civil nu numai că includ reglementările legilor la care ne-am referit și le actualizează de la aspectul terminologic până la cel tehnico-juridic, dar în materia obligațiilor și contractelor utilizează prevederile proiectelor europene de unificare a dreptului, cum sunt principiile UNIDROIT ori Principiile Dreptului European al Contractelor, fiind considerat singura legislație europeană în vigoare ce a integrat texte ale proiectelor europene.
Reglementările Codul civil român în materie contractuală
Normele generale în materie contractuală sunt asigurate de Codul civil român prin art. 1166 – 1323, iar aspectele juridice ce privesc obligațiile și care includ și articolele referitoare la materia contractuală sunt tratate în Cartea a V– a a noului Cod civil, carte ce este structurată pe 11 titluri și care realizează o abordare unitară a tuturor raporturilor obligaționale, dezvoltate astfel: dispoziții generale (art. 1164- 1165), izvoarele obligațiiilor (art. 1166-1395), modalitățile obligațiilor (art. 1396-1420), obligațiile complexe (art. 1421- 1468), executarea obligațiilor (art. 1469-1565), transmisiunea și transformarea obligațiilor (art. 1566-1614), stingerea obligațiilor (art. 1615-1634), restituirea prestațiilor (art. 1635- 1649), diferite contracte speciale (art. 1650-2278), garanțiile personale (art. 2278-2322) și privilegiile și garanțiile reale (art 2323-2499). Comparativ cu Codul civil de la 1864, noul Cod, prin art. 1164, definește obligația, creând o viziune nouă asupra acesteia prin faptul că reglementează raportul juridic prin prisma obligațiilor asumate de părți și nu din punctul de vedere al drepturilor, așa cum era reglementat în vechea legislație civilă prin art. 1073 Cod civil. De fapt, în Codul civil anterior nu exista o definire expresă a noțiunii de obligație, sarcina definirii acesteia revenind doctrinei, în vreme ce actualul Cod prin art. 1164 oferă o explicare a noțiunii de obligație și a conținutului raportului obligațional. Astfel, obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să
procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația dorită. Articolul 1165 precizează care sunt izvoarele obligațiilor potrivit NCC2 : contractul, actul unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații. Așadar, aspectele de noutate introduse de Codul civil român presupun: restructurarea materiei obligaționale și fundamentarea ei pe actuala doctrină și jurisprudență, reformularea principiilor care guvernează această materie și redefinirea conceptelor tradiționale în concordanță cu actuala doctrină juridică 3 . Ca efect al restructurării acestei materii, reglemetările din noul Cod civil aduc schimbări nu numai în privința raporturilor juridice civile, ci și în privința domeniului de aplicare a acestor reglementări. Astfel, se constată că noul Cod civil și-a lărgit domeniul de aplicare și, actualmente, cuprinde în sfera sa, pe lângă raporturile juridice dintre particulari, și raporturile dintre profesioniști, precum și raporturile dintre profesioniști și alte subiecte de drept civil4 , adică acele raporturi care cădeau sub sfera de aplicare a Codului comercial de la 1887. Intrarea în vigoare a noului Cod civil reprezintă pentru sistemul juridic un moment de schimbare profund, cu impact
direct asupra tuturor ramurilor de drept privat. Renunțarea la sistemul autonomiei dreptului comercial și adoptarea sistemului unității dreptului privat conduce la includerea reglementărilor ce vizează contractele comerciale în noul Cod civil, inclusiv a celor ce privesc exclusiv pe comercianți, iar în ceea ce privește problematica izvoarelor obligațiilor, aspectul de noutate față de vechea reglementare vizează o completare a acesteia. În acest sens, este enumerat ca izvor al unei obligații civile „orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații”. Totodată, contractul în noul Cod civil beneficiază de o reglementare exaustivă, atât în privința încheierii sale (condiții de fond și de formă), cât și în privința regimului nulităților. Aspectele de noutate vizează nu numai o tratare mai în detaliu a regimului nulităților, ci și introducerea de reglementări inexistente înainte ca: validarea contractului nul sau anulabil, conversiunea contractului nul, cesiunea contractului. Aspectele legislative noi în materie contractuală sunt, însă, mai multe și ele vizează materii ca: efectele contractelor (cu modificări privind: preluarea riscului în contractele translative de proprietate, impreviziunea, denunțarea unilaterală, clauza de dezicere, pactul de opțiune, promisiunea de a contracta, stipulația pentru altul, promisiunea faptei altuia, simulația), instituția reprezentării, răspunderea civilă delictuală (răspunderea pentru lezarea interesului, răspunderea pentru lezarea dreptului subiectiv, răspunderea pentru neîndeplinirea activității impuse de lege sau de ordinul ierarhic, extinderea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, paza juridică, etc), modalitățile obligațiilor, sfera rezoluțiunii care este extinsă și la actele unilaterale, regimul juridic al cesiunii de creanță și a universalității de creanțe și preluarea datoriei, etc.
Condițiile de fond ale contractului
Considerat izvorul principal generator de raporturi juridice obligaționale, contractul este definit în noua reglementare civilă prin art. 1166 NCC ca fiind acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane realizat cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. În Codul civil anterior, definirea contractului era asigurată de art. 942, articol ce prevedea că un contract este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. O analiză comparativă a conținutului noțiunii de contract din cele două coduri, actualul și anteriorul cod, reliefează modificări în definirea contractului6 . Astfel, modificările aduse de noua reglementare constau, pe de o parte în faptul că printre efectele contractului, pe lângă constituirea și stingerea unui raport juridic a fost introdusă și modificarea acestuia; iar, pe de altă parte, observăm opțiunea pentru formula „acord de voințe” în detrimentul formulei acord de voință, subliniind faptul că un contract nu implică o voință, ci două sau mai multe.
În ceea ce privește condițiile de fond, condiții esențiale pentru valabilitatea contractului, se impune precizarea că art. 1179 NCC reia aproape integral conținutul art. 948 din Codul civil de la 1864: capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit și o cauză licită și morală. De asemenea, în situația în care legea prevede o anumită forma a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile.
VEZI TEZA DOCTORAT – DUTA-CATALIN
Influenta Codului civil din Quebec asupra noului Cod civil din Romania
1. Așa cum s-a menționat chiar de către legiuitorul român, în Expunerea de motive, cât și în Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil[1], recodificarea dreptului civil român s-a realizat cu sprijinul legislațiilor moderne, și anume:
– Codul civil francez,
– Codul civil al provinciei Quebec,
– Codurile civile italian, spaniol, elvețian, german, brazilian.
2. Quebec este o provincie a statului federal Canada. Această provincie are o legislație de influență franceză, date fiind istoria și tradiția sa. Celelalte provincii ale Canadei, precum și Statele Unite, cu excepția Luisianei, au un regim de drept civil necodificat, de „common law”.
Prima codificare a dreptului civil în Quebec s-a realizat în 1866, purtând denumirea de „Code civil du Bas-Canada”.
Ca și în țara noastră, Codul francez a lui Napoleon a stat la bază, prin forma sa generală, structura și secțiunile sale. În același timp, juriștii angrenați în procesul de codificare au preluat și dispozițiile provenind din regulile Comunei din Paris ce constituiau deja principala sursa de drept canadian, încă din 1664. La acestea au adăugat și obiceiurile locale, precum și elemente de common law britanic.
3. Codul civil din Quebec a intrat în vigoare în 1994 și este o autentică recodificare și nu o simplă aducere la zi a legislației existente până la acel moment, fiind codificate si solutii jurisprudențiale.
Cum se reține și în doctrină[2], regulile de drept trebuie să fie expresia regulilor socio-economice și politice ale mediului căruia i se adresează. Astfel, este important ca acestea să urmeze evoluția societății în cadrul careia primesc aplicație, chiar dacă, inevitabil, există o anumită întârziere față de factorii exteriori, deoarece procesul de elaborare a unei legi este de cele mai multe ori indelungat, reglementându-se numai ceea ce este de aplicare generală și permanentă.
Astfel, la jumatatea secolului trecut, Quebec a luat decizia modificării codului său civil. In final, după o munca de aproximativ 50 de ani, acesta a reușit să dea lumii un Cod modern ce a intrat în vigoare în 1994.
Codul grupează, într-o concepție monistă, instituțiile fundamentale din dreptul civil: persoana fizică și juridică, familia, succesiunile, bunurile, obligațiile, inclusiv contractele speciale, prioritățile și ipotecile, probele, prescripția extinctivă, publicitatea drepturilor, precum și normele de drept internațional privat.
După cum putem observa, structura aceasta o întâlnim, cu mici ajustări, și în noul Cod civil român.
În plus, Codul civil din provincie a constituit el însuși o sursă de inspirație pentru o parte din codurile civile enumerate mai sus.
4. De ce Codul civil din Quebec în România?
Pentru că, spunem noi:
– este cea mai recentă recodificare,
– este o operă completă de recodificare,
– a constituit sursă de inspirație pentru mai multe țări civiliste în procesul lor de recodificare.
Datorită autenticității sale, Codul provinciei stă la baza multor reforme de drept civil din întreaga lume. Încă din 1991, Jean-Louis Baudouin, personalitate marcantă în lumea juridică în Quebec, la momentul acela judecător la Curtea de Apel Quebec, menționa[3] că refacerea unui cod civil la sfârșit de secol XX nu este o sarcină ușoară; puține țări sunt cele care au încercat această aventură. Domnia sa sublinia atunci și faptul că este posibil ca în următorii ani, lumea juridică să asiste la o recodificare sistematică a dreptului privat în țările estice ale Europei ca urmare a deschiderii recente a acestora spre democrație. Iată-ne în 2010, în Romania, țară a Europei de Est.
De asemeni, în procesul de modernizare, de recodificare a Codului civil din Quebec, un rol deosebit de important l-a avut și « Loi sur l’application de la réforme du Code civil[4] ». Această lege și-a propus să umple golurile legislative în materia dreptului tranzitoriu, etapă importantă și în legislația noastră. Această lege, a avut ca scop reducerea riscurilor de confuzie, precum și evitarea procedurilor inutile în momentul schimbării legislative, dispozițiile sale având ca obiect reglarea conflictelor de legi ca urmare a intrării în vigoare a noii reglementări.
Așa cum se reține și în „Expunerea de motive” publicată pe site-ul Camerei Deputaților activitatea de elaborare a proiectului, în versiunea sa inițială, „a beneficiat de sprijinul Agenției Canadiene pentru Dezvoltare Internațională (CIDA), prin grupul de experți din Quebec care au lucrat la redactarea Codului civil al Quebec-ului din 1991 – profesori, magistrați, avocați – , aportul specialiștilor canadieni constând în consiliere periodică cu privire la proiect, participare efectivă în comisiile de lucru, precum și în transmiterea de materiale documentare, studii de drept comparat.”
Chiar dacă acest proiect a suferit o serie de modificări, în noul Codul civil, se regăsesc multe noțiuni și chiar instituții din actualul Cod civil al provinciei Quebec. Cu titlu de exemplu enumerăm: „principiul interesului superior al copilului” și noțiunea de „autoritate părintească”, reglementări privind noțiunea de „locuința familiei”, cea privind „dreptul la compensație” în timpul căsătoriei, reglementări în materia succesiunii, mandatul în caz de inaptitudine, contractul de adeziune, contractul-cadru, instituția „administrarea bunurilor altuia”.
5. Concepția monistă reprezintă principalul aspect care a fost urmărit atât de legiuitorul din Quebec, cât și de legiuitorii din celelalte țări care au preluat ca model reforma din Quebec.
Pentru a sublinia acest lucru, vom proceda la o prezentare a structurii noului nostru Cod civil, care este în principiu aceeași cu cea a Codului civil din Quebec, structură pe care o găsim și în celelalte coduri care au optat pentru o concepție monistă în cadrul reformelor de recodificare.
Început cu un titlu prelimiar intitulat „Despre legea civilă” prin care sunt stabilite dispozițiile generale, aplicarea legii civile, interpretarea si efectele acesteia și publicitatea drepturilor, a actelor și a faptelor juridice, Codul civil stabilește repere în timp și spațiu ale aplicabilității dispozițiilor sale.
Cartea a I-a intitulată în ambele coduri „Despre persoane”, cuprinde alături de dispozițiile generale, reglementări privind persoana fizică: capacitatea de folosință și de exercițiu, respectul drepturilor inerente acesteia, inclusiv respectul datorat după deces, elementele privind identificarea persoanei fizice, cum sunt numele, domiciliul, actele de stare civilă, precum și cele privind tutela și curatela. Prima Carte continuă cu dispoziții privind persoana juridică: înființare, capacitate civilă, identificare, reorganizare și încetare.
Familia reprezintă subiectul central al Cărții a II-a din ambele coduri civile. Sunt prevăzute dispozițiile referitoare la încheierea căsătoriei, drepturile părților ce alcătuiesc o familie, desfacerea căsătoriei, precum și filiația și adopția. Tot aici sunt cuprinse și dispozițiile privind principiul interesului superior al copilului, precum și cele referitoare la autoritatea părintească.
Noul Cod civil român continuă cu Cartea a III-a intitulată „Despre bunuri”. Cartea a III-a din Codul civil din Quebec se referă la succesiuni, iar Cartea a IV-a la bunuri. Cu privire la bunuri, Codul nostru vorbește despre bunurile și drepturile reale în general, despre proprietatea privată, inclusiv despre proprietatea comună și proprietatea periodică, dar și de dezmembrămintele dreptului de proprietate privată. Sunt prezentate în continuare dispozițiile privind proprietatea publică, cartea funciară și posesia. În cadrul acestei Cărți se găsesc două instituții noi pentru dreptul românesc, fiducia, preluată după modelul civil francez și administrarea bunurilor altuia care reprezintă o preluare integrală și aproape fidelă a instituției consacrate în Codul civil din Quebec. De asemeni, trebuie să spunem că echivalentul dispozițiilor privind Cartea funciară formează în cadrul Codului civil din Quebec subiectul Cărții a IX-a intitulată „De la publicité de droits”.
În noul nostru Cod civil, succesiunile formează subiectul Cărții a IV-a intitulată „Despre moștenire și liberalități” și cuprinde dispoziții referitoare la moștenirea legală și la liberalități.
„Despre obligații” este titlul Cărții a V-a, ca și în Codul civil din Quebec. Sunt prezentate dispozițiile generale despre obligații, izvoarele acestora și responsabilitatea civilă, modalitățile obligațiilor, executarea lor, transmiterea și stingerea lor, precum și restituirea prestațiilor.
Așa cum s-a arătat și în Expunerea de motive referitoare la Legea privind Codul civil[5], legiuitorul român a renunțat la dualismul Cod civil – Cod comercial, astfel încât, ca și în Codul civil din Quebec, în categoria contractelor speciale sunt incluse și contracte ce au fost considerate apanajul exclusiv al comercianților. Găsim astfel contractul de vânzare, contractul de împrumut, de închiriere, contractul de transport, contractul de societate, de mandat, contractul de antrepriză, contractul de asigurare, de depozit, de rentă, tranzacția, jocul și pariul.
Privilegiile și garanțiile reale ce se află în noul Cod civil ca și capitol distinct în cadrul Cărții despre obligații, formează, în Codul civil al provinciei Quebec Cartea a VI-a „Des priorités et des hypothèques”. Reglementările sunt în principiu aceleași.
Prescripția constituie în fiecare dintre coduri subiectul unei Cărți distincte.
Reglementările privind dreptul internațional privat, chiar dacă au surse diferite de preluare, sunt guvernate de aceleași principii și formează subiectul ultimei Cărți în ambele coduri.
6. În Fișa tehnică a Proiectului Codului civil se reține că în ceea ce privește asigurarea protecției drepturilor și libertăților civile fundamentale inerente personalității umane, o atenție specială a fost acordată reglementărilor internaționale importante, enumerându-se Codul civil francez și Codul civil al provinciei Quebec.
Trebuie să precizăm însă că, în legislația din Quebec, drepturile și libertățile fundamentale sunt grupate într-un act normativ distinct cu rol de constituție, intitulat „Charte des droits et libertés de la personne” . Acestea sunt completate cu dispoziții cuprinse în Codul civil cu privire la respectul reputației și vieții private, precum și la respectul corpului după deces.
În cadrul capitolului destinat respectului la viață privată, sunt prevăzute, în ambele coduri, atingerile aduse vieții private, în articolul 36 din Codul civil din Quebec, respectiv articolul 74 din noul nostru Cod. Menționăm însă că, dispozițiile prevăzute la literele d, f și g din articolul 74 nu se regăsesc în articolul corespondent din Codul civil din Quebec. Dar, subiectul prevăzut de litera g, considerat foarte important, este reglementat pe larg în cadrul mai multor articole și consacră principiul accesului la informație privată, amplu prevăzut și în legislație specială.
Tot în cadrul acestui domeniu, putem aminti și respectarea voinței persoanei decedate cu privire la propriile funeralii și la corpul său, conform articolului 80 din noul Cod care reia dispozițiile articolului 42 din Codul civil din Quebec.
În ceea ce privește prelevarea în scop terapeutic sau științific de organe sau țesuturi de la persoanele decedate, aceasta se poate realiza numai în baza acordului scris exprimat în timpul vieții sau în lipsa acestuia, cu acordul persoanelor enumerate în articolul 81 din Codul nou, care preia ideea reținută de legiuitorul din Quebec în primele aliniate a articolelor 43 și 44.
7. În ceea ce privește tutela și curatela avem în vedere atât contractul ce poate fi redactat în baza art. 166 din noul Cod, cât și contractul ce poate fi redactat în baza art. 180 alin. 2.
Astfel, art. 166 prevede că orice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna prin act juridic unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana și bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicție judecătorească.
În Canada, Quebec-ul a fost prima dintre provincii care a permis unei persoane să-și redacteze un astfel de mandat[6]. Astfel, în Codul său civil, în articolele 2166 la 2174, legiuitorul reglementează prin reguli specifice acest mandat de protecție ca și contract. În doctrina din Quebec, el este definit ca fiind contractul de mandat prin care mandantul conferă mandatarului puterea de a realiza orice acte juridice raportate la afacerile mandantului, cuprinzând protecția persoanei sale și administrarea bunurilor sale, în caz de inaptitudine a mandantului.[7]
În Codul civil francez, acest act juridic este un mandat căruia i se aplică regulile de la contractul de mandat plus regulile specifice prevăzute in articolele 477 – 494, care îl și prevăd.
În noul nostru Cod civil, consacrarea sa se face în cadrul dispozițiilor privind persoana fizică și protecția acesteia, fără nici o altă precizare suplimentară. În aceste condiții, considerăm că vor fi aplicate dispozițiile generale de la contractul de mandat, așa cum este el reglementat în noul Cod.
În legislația franceză, acest mandat poartă denumirea de „mandat de protection future”.
În legislația din Quebec, el este denumit „mandat donné en prévision de l’inaptitude”, iar în doctrină este întâlnit ca „mandat d’inaptitude” sau „mandat de protection”, denumiri care au fost preluate și de jurisprudența din această provincie.
Pornind de la acestea și având în vedere că legiuitorul român nu a consacrat acest tip de mandat sub o denumire specifică, ne-am propus să-l numim generic: “mandat în caz de inaptitudine”.[8]
O altă aplicare a reglementărilor privind contractul de mandat este prevăzută și în art.180 al. 2 din noul Cod, ce crează posibilitatea numirii unui curator de către o persoană interesată. Curatorul poate fi astfel desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică. În acest caz, persoana desemnată va fi numită cu prioritate în momentul în care vor fi îndeplinite condițiile prevăzute de cod pentru instituirea curatelei, conform articolului 180.
Apreciem că vor primi aplicare regulile aceluiași tip de mandat, numit și în acest caz „mandat în caz de inaptitudine”.
8. În domeniul dreptului familiei
8.1. În strânsă legătură cu această noțiune[9] este menționat principiul interesului superior al copilului, consacrat în articolul 263 din noul Cod. Legea prevede că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, prin copil înțelegându-se, conform aliniatului ultim, „persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, potrivit legii”.
În aliniatul 2 se prevede că pentru « rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritățile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părțile să recurgă la metodele de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă », deschizându-se astfel calea medierii, ca și în legislația din provincia canadiană.
Procedurile referitoare la relațiile dintre părinți și copii trebuie să garanteze că dorințele și interesele părinților privind copiii lor pot fi aduse la cunoștința autorităților și că aceste autorități țin cont de ele în hotărârile pe care le iau.
Totodată, aceste proceduri trebuie să se desfășoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului și relațiile de familie să nu fie afectate.
În România, înainte de dispozițiile exprese ale noului Cod civil, întâlnim consacrată noțiunea de interes superior al copilului într-un pachet de legi ce reglementează domeniul adopțiilor, protecția și drepturile copilului, în deplină concordanță cu Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și intrată în vigoare în septembrie 1990, Convenție la care România a aderat încă din 1990[10]. În acest sens amintim Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției și următoarele, Legile 274 și 275, în același domeniu[11].
Prin noul Cod civil, legiuitorul statuează acest principiu, după modelul legislațiilor moderne, prinzându-l în opera de codificare, ca principiu de bază a societății românești, extinzând sfera de reglementare, depășind cadrul în care vorbim despre copilului aflat în dificultate.
Cu privire la conținutul concret al acestui principiu, apreciem că se va analiza doctrina și jurisprudența existente până la acest moment în România și care fac vorbire, direct sau indirect de noțiunile care stau la baza acestui principiu. Apreciem că acest principiu se va raporta întotdeauna la societatea în cadrul căreia va fi analizat, chiar dacă vom încerca să prezentăm comparativ diferite legislații ce îl consacră.
Având în vedere totuși studiul comparativ pe care l-am propus, putem spune că legiuitorul din provincia Quebec consacră acest principiu în cadrul Codului său civil, prin articolele 32, 33 și 34, într-un capitol distinct intitulat „Du respect des droits de l’enfant”. Interesul superior al copilului este cunoscut sub denumirea de „le meilleur intérêt de l’enfant”. Jurisprudența este cea care a fost principala sursă de analiză și dezvoltare a acestui principiu. Aplicabilitatea cea mai mare a acestui principiu o întâlnim în cazurile de stabilire a modalităților de încredințare a copilului în cazul în care părinții se separă.
8.2. În ceea ce privește noțiunea de autoritate părintească, guvernul României, în Hotărârea privind aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Cod civil, statuează că „va fi consacrată noțiunea de autoritate părintească după modelul Codului civil francez și al celui al provinciei Quebec din Canada, iar ca elemente de noutate se va prevedea că, în principiu, părinții vor exercita împreună această autoritate, chiar și atunci când sunt divorțați; va fi definită noțiunea de locuință a copilului și va fi stabilit regimul juridic al administrării bunurilor copilului”[12].
Autoritatea părintească este prevăzută, în noul Cod, în Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie”; este definită, în articolul 483 aliniatul 1, ca fiind „ansamblu de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți”.
Conținutul autorității părintești, care este prevăzut în articolul 487 și explicat și prin articolul 488 din noul Cod, este mult mai detaliat decât conținutul prevăzut în Codul civil din Quebec în articolul 599. Acesta din urmă prezintă într-o manieră mult sintetizată reglementările realizate de legiuitorul român.
Insă, articolele 503 alineatul 1 și 507 din noul Cod român reprezintă o preluare fidelă a dispozițiilor articolului 600, alineatul 1și 2 din Codul civil din Quebec. Ne referim la faptul că părinții exercită împreună autoritatea părintească, iar în cazul în care unul dintre soți nu o poate exercita, din motivele prevăzute expres, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
De asemeni, legiuitorul român, prin articolul 503 alineatul 2, preia conținutul articolul 603 din Codul civil din Quebec, stabilind o prezumție legală față de terții de bună credință în exercițiul autorității de către unul dintre părinți.
8.3. Dreptul la compensație și prestația compensatorie
Noul Cod civil reglementează în materia familială, așa numitul drept la compensație, în cadrul articolului 328. În baza sa, „soțul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soț poate obține o compensație, în măsura îmbogățirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depășit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la cheltuielile căsătoriei.”
Dreptul la compensație prevăzut de articolul 328 este diferit de dreptul la prestația compensatorie prevăzut în articolele 390-395 din Noul Cod.
Primul se referă la dreptul pe care îl are unul dintre soți în timpul căsătoriei, conform reglementărilor privind drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, iar prestația compensatorie are în vedere un eventual dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care poate astfel să solicite prestația.
Conform acelorași principii, sub titulatura de „prestation compensatoire”, Codul civil din Quebec crează în articolul 427 bazele celor două drepturi. În aliniatul 1 vorbește despre compensația ce poate fi primită în moment de divorț, separare sau nulitate a căsătoriei, iar în aliniatul al doilea reglementează prestația compensatorie fondată pe baza contribuției regulate a unuia dintre soți la activitatea celuilalt.
Apreciem deosebit de utilă prezentarea din partea legiuitorului român a celor două noțiuni, în cadrul a două categorii distincte de articole, ceea ce conduce la evitarea confuziilor ce s-ar putea crea.
8.4. Principiul pluralității regimurilor matrimoniale consacrat de articolele 312 și următoarele îl găsim în Codul civil din Quebec. Regimurile nu sunt aceleași, însă reglementarea legală și convențională urmează principii comune. Este pentru prima dată în România când un cuplu, fără nici un alt artificiu de convenții anterioare sau posterioare momentului căsătoriei, acte ascunse sau nu, poate hotărâ destinul său financiar.
8.5. Mandatele convențional și cel judiciar dat de un soț celuilalt soț și prevăzute de articolele 314 și 315 prezintă o nouă abordare în legislația din țara noastră dată fiind complexitatea raporturilor financiare dintre soți. Aceste mandate sunt prevăzute expres în cadrul secțiunii destinate regimurilor matrimoniale, la fel ca și în cadrul Codului civil din Quebec.
Cu privire la mandatul convențional, dispozițiile articolului 314 din noul Cod civil sunt identice cu dispozițiile articolului 443 din Codul civil din Quebec.
În ceea ce privește mandatul judiciar, acesta se stabilește în aceleași condiții reținute și de legiuitorul din Quebec, în articolul 444. Astfel, în cazul în care unul dintre soți nu-și poate manifesta voința, instanța va încuviința reprezentarea în administrarea regimului matrimonial.
În plus, conform articolului 315 aliniatul 2 din noul Cod, mandatul va înceta de plin drept și în momentul în care este numit un tutore sau un curator, așa cum este prevăzut în mod expres și în Codul civil din Quebec, din articolul 445 aliniatul 2.
Însă, în plus față de cele două mandate special prevăzute pentru regimurile matrimoniale, Codul civil din Quebec prevede în mod specific și mandatul domestic în articolul 397, precum și mandatul tacit prezumat, consacrat în articolul 398, în cadrul unei alte secțiuni destinate în general drepturilor și obligațiilor soților ca efecte ale căsătoriei. Aceste mandate au în vedere toate actele pe care soții le pot îndeplini în viața de familie, nu numai cele ce privesc regimurile matrimoniale.
8.6. Noțiunii de locuință a familiei îi este rezervată o întreagă secțiune, începând cu articolul 321 din noul Cod, după modelul Codului civil din Quebec, unde aceasta poartă denumirea generică de „residence familiale”. Sunt stabilite reguli privind regimul unor acte juridice cu privire la locuința familiei, precum și cu privire la bunurile mobile care se află în această locuință. Articolului 322 din noul Cod îi corespunde, în principiu, articolul 401 din Codul civil al provinciei Quebec. Sunt stabilite și drepturi speciale cu privire la locuința familiei închiriată și atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
Notarea locuinței familiei în cartea funciară este echivalentul „déclaration de résidence familiale” prevăzută în articolul 407 din Codul civil din Quebec.
8.7. Conventia de mariaj este consacrată în articolele 329 și următoarele din noul Cod, pornind de la aceleași principii existente și în Codul civil din Quebec, cu excepția „clauzei de preciput” consacrată prin articolul 333 care nu există în legislația provinciei canadiene, fiind preluată de legiuitorul român din Codul civil francez.
În principiu, apreciem că puterea de lege și libertatea convenției părților vor crea bogată jurisprudență în România, așa cum există în toate țările în care există convenție de mariaj, printre care se numără și provincia Quebec.
8.8. Reproducerea umană asistată medical cu terț donator este reglementată în articolele 441 – 447 din noul Cod civil, în cadrul capitolului destinat filiației.
În articolele 441 și 442, legiuitorul român a preluat dispozițiile existente în Codul civil francez, așa cum se prezintă ele în articolele 311-19 și 311-20[13].
Însă, în ceea ce privește conținutul articolului 443 din noul Cod, legiuitorul român a avut ca sursă de inspiraței Codul civil din Quebec, articolul 539. În acest sens, se reține că nimeni nu poate contesta filiația copilului pentru motive ce țin de reproducerea asistată medical, cu excepția soțului mamei care nu a consimțit la reproducerea asistată.
Totodată, au fost preluate și dispozițiile articolului 542 din Codul civil din Quebec. Astfel, legiuitorul român, în articolul 445 consacră confidențialitatea informațiilor în cadrul reproducerii umane asistată medical cu terț donator.
În cadrul aceluiași articol, după modelul reglementărilor din Quebec, se prevăd expres anumite excepții. Menționăm, în primul rând, cazul în care, din lipsa unor informații considerate confidențiale, există riscul creării unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenților acesteia, situație în care instanța poate autoriza transmiterea informațiilor confidențiale medicului sau autorităților competente. De asemeni, legea prevede și faptul că oricare dintre descendenții persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, în situația în care faptul de a fi privat de informațiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.
Legiuitorul român prevede în mod expres necesitatea exprimării unui consimțământ în formă autentică, după modelul legislației franceze. În Quebec, această cerință nu este reglementată expres însă, reproducerea asistată este consacrată ca un projet parental commun. Personal, apreciem că cele două reglementări s-ar putea completa, răspunzând în acest fel, și mai bine cerințelor pe care le implică un act de o asemenea responsabilitate atât pentru viitorii „părinți”, cât și pentru terțul donator. Considerăm că legislația specială și practica ar putea aprecia că ne aflăm în fața unui proiect, cu tot ceea ce implică el.
9. În domeniul succesiunilor
In ceea ce privește nedemnitatea și efectele ei reglementate în articolele 958 – 962 din noul Cod civil român, guvernul român, prin hotărârea pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil, reține că, „urmându-se norma similară din Codul civil francez și din cel al provinciei Quebec din Canada, vor fi reglementate cazurile de nedemnitate absolută și nedemnitate judiciară, efectele nedemnității, precum și faptul că aceste efecte pot fi înlăturate prin manifestarea expresă a voinței defunctului;”[14]
Înlăturarea efectelor nedemnității este prevăzută în cadrul articolului 961 din noul Cod. Efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea. Fără o declarație expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnității, legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea. În aliniatul al doilea se menționează că efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale.
În Codul civil din Quebec aceste dispoziții sunt prevăzute în articolul 622. Se reglementează situația moștenitorului care nu este considerat nedemn dacă persoana care a lăsat moștenirea, cunoscând cauzele de nedemnitate nu și-a modificat actul prin care a lăsat aecastă moștenire deși ar fi putut-o face.
10. În domeniul obligațiilor prezentăm câteva aspecte care însă nu reprezintă caracterul unor influențe majore ci mai curând generale.
10.1. Contractul de adeziune și contractul încheiat cu consumatorii
În cadrul Secțiunii a 2-a a capitolului intitulat „Contractul” în Titlul II din Cartea a V-a „Despre obligații”, legiuitorul, atunci când prezintă diferite tipuri de contracte, amintește, printre altele, și contractul de adeziune și contractul de consumație. Apreciem că introducerea în Codul civil a acestor contracte reprezintă o dovadă a abandonării dualismului Cod civil – Cod comercial.
Contractul de adeziune este definit în articolul 1175 din noul Cod civil ca fiind contractul în care „clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.”
În cadrul analizei comparative pe care o realizăm, amintim că în Codul civil din Quebec, acest contract este prevăzut în articolul 1379 și este numit „le contrat d’adhésion”. Dispozițiile legale au aceeași esență: « les stipulations essentielles qu’il comporte ont été imposées par l’une des parties ou rédigées par elle, pour son compte ou suivant ses instructions, et qu’elles ne pouvaient être librement discutées ».
Având în vedere similaritatea dispozițiilor mai sus menționate, apreciem interesant de observat jurisprudența și doctrina și din provincia Quebec, pentru a analiza condițiile în care vorbim despre un contract de adeziune. Cunoaștem din practică cât de subtilă poate fi câteodată limita dintre un contract de adeziune și un contract negociabil dar nenegociat, așa încât criteriile reținute de colegii noștri din Quebec ar putea fi utile.
În ceea ce privește contractul încheiat cu consumatorii, acesta este prevăzut în articolul 1177 în noul Cod civil român ca fiind supus legilor speciale în completarea dispozițiilor acestui cod.
În cadrul Codului civil din Quebec în articolul 1384 întâlnim acest tip de contract ca fiind « le contrat dont le champ d’application est délimité par les lois relatives à la protection du consommateur, par lequel l’une des parties, étant une personne physique, le consommateur, acquiert, loue, emprunte ou se procure de toute autre manière, à des fins personnelles, familiales ou domestiques, des biens ou des services auprès de l’autre partie, laquelle offre de tels biens ou services dans le cadre d’une entreprise qu’elle exploite. »
Observăm că legiuitorii ambelor coduri crează doar cadrul legal el consacrării acestui contract, lăsând locul legislației speciale să îl detalieze.
10.2. Faptul juridic licit include în ambele cazuri gestiunea de afaceri, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză. În Codul provinciei Quebec acestea sunt grupate sub denumirea de alte surse de obligații.
10.3. În ceea ce privește răspunderea civilă, cele două coduri prevăd dispoziții referitoare la răspunderea pentru fapta proprie, răspunderea pentru fapta altuia, pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri, precum și dispoziții privind repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale și cauzele de înlăturare a prejudiciului.
10.4. In cadrul executării bunurilor mobile corporale, amintim procedura de preluare a bunului în vederea administrării, prevăzută în articolele 2468 – 2473 din noul Cod.
Conform reglementărilor consacrate și de Codul civil al provinciei Quebec, creditorul care are o ipotecă asupra bunurilor unei întreprinderi poate prelua bunurile ipotecate în vederea administrării dacă notifică hotărârea sa persoanelor prevăzute de lege și înscrie la arhivă un aviz de executare.
Preluarea bunurilor se face temporar, cel mult până la satisfacerea creanței pentru care s-a constituit garanția. Preluarea bunului în deplină administrare nu poate aduce atingere drepturilor dobândite anterior de locatar. Persoana ce răspunde de administrarea bunurilor are calitatea de administrator al bunurilor altuia însărcinat cu administrarea deplină, conform dispozițiilor din noul Cod.
11. În materia contractelor, avem de subliniat câteva influențe din provincia Quebec în cadrul unora dintre ele.
11.1. În privința contractului de locațiune găsim elementele din contractul de locațiune din Codul din Quebec, inclusiv dispozițiile speciale privind închirierea locuințelor.
11.2. Contractul de antrepriză este reglementat distinct în ambele coduri. În Codul provinciei Quebec acest contract poartă și denumirea de contract de servicii.
11.3. Contractul de societate pornește de la aceeași definiție dar reglementarea este diferită. Societatea simplă din noul Cod român reia elementele de generalitate ale societății în nume colectiv din cadrul Codului din Quebec.
12. În privința dispozițiilor de drept internațional privat observăm includerea lor în codul civil român, după modelul celuii din Quebec, urmărind în principiu același materii: conflictele de legi în materia persoanei fizice, juridice, familiei, bunurilor, obligațiilor, moștenirilor șamd. Diferența apare însă în momentul în care noul cod nu vorbește și despre competența autorităților române și nici despre recunoașterea și executarea deciziilor străine, așa cum procedează codul din Quebec.
De asemeni, în ceea ce privește materia moștenirii se reține ca lege aplicabilă, legea ultimei reședințe obișnuite a defunctului. În legislația provinciei Quebec vorbim însă despre legea ultimului domiciliu al defunctului, cu implicațiile care decurg de aici privind diferențele dintre noțiunea de domiciliu și cea de reședință în dreptul internațional privat.
Pentru bunurile imobile, se poate aplica, excepțional legea locului unde sunt situate, conform NCC, spre deosebire de legislația străină care prevede în mod normal aplicarea legii locului. (art. 3098 CCQ și 2633 NCC).
Menționăm și elemente noi în cadrul legiferării autonomiei de voință a testatorului, și anume, ca și în cazul legislației din Quebec, se dă posibilitatea de alegere a legii aplicabile moștenirii. (3099 CCQ și 2634 NCC).
13. Administrarea bunurilor altuia este o instituție nouă în Codul civil prevăzută în articolele 792 – 857, Titlul V, Cartea a III-a, precum și art. 80, punctele15 și 16 și art. 79 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 privind Codul civil.
Această instituție este o creație a juriștilor din Quebec.
Noile dispoziții tratează administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu, reglementându-se astfel, în mod distinct, împuternicirea privind administrarea de bunuri. Împuternicirea cu privire la persoana beneficiarului administrării, face obiectul unor dispoziții speciale, proprii fiecărei situații cum ar fi exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului[15] sau contractul de mandat.
Așa cum am arătat și în articolul intitulat „Administrarea bunurilor altuia în noul Cod civil român”, publicat în revista Dreptul din luna noiembrie a acestui an, această instituție este o reglementare nouă în sistemul legislativ român, fiind preluată[16] din Codul civil al provinciei Quebec[17] din Canada.
13.1. În prezent, în legislația noastră, administrarea bunurilor unei persoane de către un terț se realizează, de cele mai multe ori, în baza unui mandat, convențional, legal sau judiciar[18].
Mandatul, în sens larg, are un domeniu extins de acțiune: de la activitățile simple de reprezentare (de exemplu, exercitarea votului într-un consiliu de administrație), până la activități complexe (de exemplu, administrarea unui patrimoniu)[19].
Din punct de vedere al evoluției sale istorice, observăm că mandatul, inițial reglementat ca un contract special în Codul civil adoptat în 1864, a suferit în timp multiple transformări și adaptări la noile situații socio-juridice. Apreciem că, la acest moment, ne aflăm în fața unui contract clasic, de drept civil, căruia i s-a acordat în timp rolul de reglementare generală privind împuternicirea, reprezentarea și administrarea de bunuri de către terți.
Credem noi că, prin noul Cod civil, legiuitorul dorește revenirea contractului de mandat la rolul său de contract civil cu dispoziții speciale. În consecință, alături de acesta, legiuitorul a creat atât un cadru specific instituției reprezentării, prin introducerea articolelor 1295 la 1314, cât și un cadru general aplicabil tuturor situațiilor de administrare de bunuri de către o terță persoană, prin introducerea instituției numite „Administrarea bunurilor altuia”.
Legiuitorul, în noul Cod, nu definește administrarea bunurilor altuia, însă definește administratorul, în articolul 792 ca fiind „persoana care este împuternicită, prin legat sau convenție, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține”.
Legiuitorul definește însă administratorul, în articolul 792 ca fiind „persoana care este împuternicită, prin legat sau convenție, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține”.
Conform formulărilor legiuitorului, apreciem că administrator poate fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică.
În ceea ce privește persoana juridică, în doctrina din Quebec[20] se menționează că deși legiuitorul a utilizat expresia „orice persoană”, doar persoanele fizice pot fi în general apte să acționeze în calitate de administrator al bunului altuia; pentru persoanele juridice, exercitarea acestei împuterniciri apare mai curând ca o excepție.
Personal, considerăm că, în țara noastră, practica va fi cea care va demonstra utilitatea și pertinența exercitării activității de administrare a bunurilor altuia de către o persoană juridică.
Persoana care are calitatea de administrator este „persoana împuternicită” cu administrarea unuia sau mai multor bunuri. Așa cum am arătat, împuternicirea va exista în baza legii, a unui act constitutiv sau în diferite situații concrete care impun aplicarea unui regim juridic de administrare.
Actele constitutive enumerate de legiuitor, ce conferă persoanei desemnate puterea de a acționa ca administrator, sunt convențiile si legatul. Beneficiarul sau terța persoană semnatară a actului constitutiv numește administrator al bunurilor sale sau ale altei persoane.
Sunt reglementate două forme de administrare: administrarea simplă și administrarea deplină.
În cadrul administrării simple[21] administratorul efectuează toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum și actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinației lor obișnuite. Astfel, el este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinația acestora. Legea prevede și excepții de la această regulă atunci când administratorul este autorizat de către beneficiar sau de către instanța de judecată.
Administratorul împuternicit cu deplina administrare[22] este obligat să conserve, să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în interesul beneficiarului. Aceasta formă de administrare dă dreptul administratorului să efectueze orice alte acte considerate utile și necesare, inclusiv orice formă de investiție.
13.2. Considerăm important să atragem atenția asupra aplicațiilor pe care le dezvoltă noul Cod civil cu privire la această instituție, nouă sistemului nostru juridic ca și consacrare, dar nu ca și aplicare.
Așa cum se prevede și în noul Cod civil român, prin articolele 792, alineatul 3 și 794[23], dispozițiile acestui titlu reprezintă dreptul comun în materie, care se aplică în toate cazurile de administrare a bunurilor altuia.
Însă, alături de reglementările generale, legiuitorul român face referiri directe la „administrarea bunurilor altuia”, în diferite materii cum ar fi: fiducia, tutela minorului[24], curatela[25]. Analiza acestora este importantă pentru a stabili relația lor cu instituția administrării. Legiuitorul folosește uneori expresia „acționează în calitate de administrator”, alteori „se impune investirea cu drepturile și obligațiile unui administrator” sau „potrivit regulilor care cârmuiesc administrarea”. Astfel de expresii conduc la efecte juridice diferite asupra cărora ar trebui să ne referim în fiecare caz prezentat.
Cu privire la plasamentele considerate sigure, legiuitorul nostru prevede o secțiune specială[26], chiar în cadrul titlului destinat administrării bunurilor altuia, și completată de dispoziții în Legea de aplicare a noului Cod civil, pentru reglementarea obligațiilor administratorilor în această conjunctură. Sunt precizate astfel plasamentele pe care administratorul le poate face în virtutea legii, stabilindu-se că oricine are calitatea de administrator al bunurilor altuia, însărcinat cu simpla administrare trebuie să se supună acestor reguli cu privire la investirea sumelor de bani.
Personal, apreciem necesar să subliniem că administratorii menționați prin lege să facă astfel de plasamente considerate prudente sunt administratorii împuterniciți cu simpla administrare.
În ceea ce privește administratorul împuternicit cu deplina administrare, el poate să facă orice formă de investiție.
13.3. În cazul instituției tutelei minorului, prin articolul 133 din noul Cod civil român se prevede că tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce privește persoana, cât și bunurile acestuia. Administrarea bunurilor minorului se va face conform articolului 142 care menționează că tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credință bunurile acestuia, acționând în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare. În aceste condiții, legiuitorul impune ca dispozițiile Titlului V din Cartea a III-a, și anume cele referitoare la administrarea bunurilor altuia, să se aplice în mod corespunzător, cu excepția situațiilor în care în capitolul destinat exercitării tutelei se prevede altfel.
13.4. Conform articolului 164, „persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească”, caz în care va fi instituită tutela. În această situație, legiuitorul român prevede în articolul 171 că, în măsura în care legea nu prevede altfel, se vor aplica regulile referitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani[27]. Deci, ne aflăm în fața unui caz de administrare simplă a bunurilor altuia.
13.5. În cazul curatelei, legiuitorul prevede, prin articolul 183 alineatul 1, că se vor aplica regulile de la mandat, cu excepția cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanța de tutelă va hotărî că se impune investirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia, caz în care apreciem că vorbim din nou despre calitatea de administrator al curatorului.
13.6. Prin articolul 2468 din noul Cod se prevăd condițiile prin care un creditor care are o ipotecă asupra bunurilor unei întreprinderi poate prelua aceste bunuri ipotecate în vederea administrării. Legiuitorul prevede că administrarea bunurilor preluate poate fi realizată de către creditor sau o altă persoană desemnată de acesta sau de instanța de judecată. În articolul 2470 se menționează în mod expres că persoana ce răspunde de administrarea bunurilor are calitatea de administrator al bunurilor altuia însărcinat cu administrarea deplină, conform dispozițiilor articolelor 800 și 801 din noul Cod, deci ne aflăm în fața unui veritabil administrator.
13.7. În domeniul succesiunilor, legatul este considerat de legiuitorul român, în articolul 792, ca izvor al regimului juridic al administrării bunurilor altuia. Din păcate însă, atunci când vorbește despre legate, în articolele 1054 – 1073, legiuitorul nu face nici o altă precizare referitoare la acest regim al administrării.
Pe de altă parte, prin noile reglementări referitoare la executorul testamentar, în articolele 1077 – 1082, legiuitorul stabilește pentru acesta dreptul de administrare a patrimoniului succesoral pentru o perioadă limitată de doi ani, menționându-se însă că executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispozițiilor testamentare. Această dispoziție legală nu transformă executorul într-un mandatar, ci determină doar aplicarea dispozițiilor specifice mandatului.
13.8. În ceea ce privește fiducia în cadrul analizei pe care o prezentăm, aceasta poate forma obiectul unor discuții ample dat fiind că este preluată din Codul civil francez, dar primește aplicarea unor dispoziții privind administrarea bunurilor altuia, instituție preluată din Codul civil din Quebec. Considerăm necesar să subliniem totodată că, în Codul civil francez nu întâlnim administrarea bunurilor altuia ca instituție reglementată distinct.
Însă, apreciem ca fiind foarte important de subliniat, faptul că, fiduciarul are o existență de sine stătătoare, recunoscută de către lege; el nu este nici administrator al bunurilor altuia și nici beneficiar al administrării, ci lui i se aplică doar anumite reglementări privind „administrarea bunurilor altuia” în cazurile menționate expres de către legiuitor român.
13.9. În noul Cod civil român, prin articolul 2009, mandatul este definit ca fiind „contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant”. Întâlnim reglementat atât mandatul cu reprezentare cât și mandatul fără reprezentare. Instituția reprezentării o găsim consacrată de sine stătător în noul Cod civil român, în articolele de la 1295 la 1314.
Personal apreciem că principala diferență care ar trebui reținută între mandat și instituția administrării bunurilor altuia este aceea că mandatul presupune încheierea de către mandatar de acte juridice ce privesc atât persoana mandantului, cât și patrimoniul său, spre deosebire de materia administrării care presupune realizarea de acte și fapte juridice de către împuternicit numai cu privire la bunurile supuse regimului administrării.
13.10. Așa cum am arătat, instituția „Administrarea bunurilor altuia” a fost preluată din Codul civil al provinciei Quebec, preluare făcută cu respectarea aproape în totalitate a textului acestuia[28].
Apreciem că prin copierea de dispoziții legislative străine și traducerea lor mai mult lingvistică și mai puțin juridică, legiuitorul român reclamă din partea mediului juridic din țara noastră o atenție deosebită în aplicarea lor în cadrul societății românești și, de ce nu, chiar o analiză a modului în care aceste dispoziții sunt interpretate în doctrina și jurisprudența țării de origine.
14. Reglementări diferite în cele două coduri întâlnim referitor la căsătoria între persoane de același sex, la capitolul destinat societăților, precum și în ceea ce privește instituția fiduciei.
14.1. Astfel, în Codul civil din Quebec este permisă relația legalizată între persoane de același sex, relație concepută inițial ca uniune civilă care dădea naștere acelorași efecte ca și căsătoria.
14.2. Capitolul destinat societăților în noul Cod civil conține dispoziții generale referitoare la societatea în general și în special, prin reglementarea societății simple. Codul civil din Quebec prevede alături de dispozițiile generale expres reglementate și forme de societăți lipsite de personalitate juridică dar care dispun de elemente de personalitate morală, având calitatea de a fi subiecte de drept distincte de asociații lor. Aceste sunt: societatea în nume colectiv, societatea în comandită. Alături este reglementată și societatea în participație ca și în noul Cod civil român. Codul din Quebec prevede în plus și o formă de asociație lipsită de personalitate juridică.
14.3. Fiducia este preluată din Codul francez și nu din cel din Quebec
14.4. De asemeni, capitolul 9 din vechiul Cod civil român numit Despre probațiunea obligațiilor și a plății și care tratează despre înscrisuri (înscrisurile autentice și înscrisurile sub semnătură privată, răboaje, copiile actelor autentice, acte recognitive, acte confirmative), despre martori, despre prezumții nu le mai regăsim în noul Cod civil. Spre deosebire de Codul provinciei Quebec care menține în continuare dispozițiile referitoare la regimul general al probelor și la mijloacele de probă.
Concluzii
În cadrul acestei analize ne-am propus să realizăm un scurt studiu comparat al noțiunilor și instituțiilor din Proiectul Codului civil din țara noastră și al celor existente în Codul civil din Quebec ce constituie, incontestabil, o sursă a reformei din România. Personal, apreciem că, în continuare, jurisprudența și doctrina din provincia Quebec vor avea un cuvânt de spus în opera de edificare a noului drept civil în țara noastră.
În acest sens, ne aducem aminte de cuvintele lui Gil Rémillard, participant la reforma Codului civil român în calitatea sa de fost Ministru al Justiției din Quebec, responsabil de finalizarea reformei în dreptul civil din această provincie. Domnia sa menționa, în 1993, în una din lucrările[29] destinate implementării dispozițiilor noului Cod civil al provinciei canadiene, că un cod civil „este baza pe care se clădește structura socială”. Suntem în total acord că doctrina și jurisprudența, penetrate de spiritul general al legilor, vor interpreta noul Cod civil în respectul și continuitatea valorilor de libertate și democrație ale societății.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Interesul Persoanei Ocrotite (ID: 116972)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.