Interesele Sua Si Federatiei Ruse In Spatiul Europei de Sud Est Consecinte Pentru Republica Moldova
Interesele SUA și Federației Ruse în spatiul Europei de Sud-Est: Consecințe pentru Republica Moldova
Cuprins:
LISTA ABREVIERILOR
ADNOTARE
INTRODUCERE
Compartimentul I. Aborări istoriografice si teoretico metodologice a noțiunilor de interes geopolitic și mare putere
1.1 Istoriografia cercetarii intereselor geopolitice a marilor puteri
1.2 Abordari teoretico-conceptuale de interes geopolitic și mare putere
1.3 Concluzii la Compartimentul I
Compartimentul II. Proclamarea Independentei Republicii Moldova și manifestarea intereselor marilor puteri
2.1 Dezmembrarea Uniunii Sovietice și apariția Republicii Moldova
2.2 Instalarea relațiilor diplomatice cu Fedrația Rusă si SUA
2.3 Concluzii la Compartimentul II
Compartimentul III. Realizarea vectorului european a Republicii Moldova și influența factorului geopolitic
3.1 Situația actuală a procesului de integrare europeană și poziția marilor puteri
3.2 Asocierea Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: realizări și perspective a securității naționale
3.3 Concluzii la Compartimentul III
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
LISTA ABREVIERILOR
AA – Acord de Asociare
APC – Acordul de Parteneriat și Cooperare;
BSTDB – Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre;
CE – Consiliul Europei;
CEFTA – Spațiul Central European de Liber Schimb;
CSI – Comunitatea Statelor Independente;
FMI – Fondul Monetar Internațional;
GUAM – Georgia, Ucraina, Azerbadjan, Moldova;
ICE – Inițiativa Central Europeană;
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord;
OCEMN – Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră;
ONU – Organizația Națiunilor Unite;
OMC – Organizația Mondială a Comerțului;
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa;
OCDE – Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică;
OSA – Organizația Statelor Americane;
OUA – Organizația Unității Africane;
PA – Planul de Acțiuni;
CSESE – Consiliul de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est;
PSA – Procesul de Stabilizare și Asociere;
PERMIS – Secretariatul Internațional Permanent;
SECI – Inițiativa pentru Cooperare în Sud – Estul Europei;
SPAI – Inițiativa anti – corupție a Consiliului de Stabilitate;
SPOC – Inițiativa împotriva crimei organizate a Consiliului de Stabilitate;
TACIS – Asistență tehnică pentru Noile State Independente;
UE – Uniunea Europeană.
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei: Un val nou în remodelarea sistemului Relațiilor Internaționale după sfîrșitul Războiului Rece, la constituit destrămarea URSS, fapt care a arătat necesitatea instituirii unei pledoarii practice la adresa stimulării încrederii și cooperării internaționale între subiecții Relațiilor Internaționale. Rolul decisiv în evoluția relațiilor internaționale contemporane l-a avut transformarea radicală survenită în societățile comuniste care a condus la modificarea hărții politice a Europei după încheierea Războiului Rece. Practic s-au petrecut modificări ce survin doar la încheierea războaielor propriu-zise. Implozia comunismului s-a datorat atât falimentului ideologic, cît și a celui economic al URSS.
Un factor destul de vizibil care a influențat distinderea procesului de destrămarea a URSS, a fost cel jucat de către occident. Țările occidentale au folosit trei tipuri de argumente pentru a direcționa politica regimurilor comuniste, față de centru. Din punct de vedere politico-juridic, ele se bazează pe acordurile de la Helsinki (1975) – semnat de toate țările blocului socialist – care retind libertatea absolută de circulația a persoanelor, ideilor și bunurilor în Europa. Orice încălcare confirmată a acestor acorduri expune țările est-europene la o dezaprobare, adică la pătarea imaginii lor pe plan internațional.
Dispariția Uniunii Sovietice de pe harta lumii a dus la consecințe profunde regionale și globale, escaladînd în acest sens un șir de conflicte din cadrul arealului ex-sovietic. În acest context, destrămarea URSS a plasat metropola fostului imperiu sovietic într-o poziție defensivă față de granițele sale. Pe rând, fostele republici sovietice și-au declarat independența, teritoriile respective și eventualele beneficii strategice pe care acestea le furnizau Moscovei trecând în jurisdicția capitalelor noilor state independente.
În ordinea de măsuri ce descindeau din necesitatea realizării suveranității, Parlamentul Moldovei a adoptat și hotărârile referitoare la „Avizul comisiei privind aprecierea politică și juridică a Consiliului Molotov-Ribbentrop și a proiectului secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lor asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord”, despre revenirea la simbolistica națională, etc. În șirul de decizii importante adoptate de Parlament, menite să contribuie la crearea instituțiilor și simbolurilor statului în devenire în perioada aprilie 1990 – august 1991, se impune trecerea în revistă a următoarelor: Regulamentul cu privire la Drapelul de Stat din 27 aprilie 1990. Regulamentul cu privire la Stema de Stat din 3 noiembrie1990.
În acest context, își propune să dezvăluie ideea că agenda Moscovei nu coincide cu aspirațiile și obiectivele de integrare europeană ale țărilor din regiune: Moldova, Georgia și Ucraina. Pentru a face față presiunilor politice, economice și militare crescânde din partea Rusiei, Ucraina și Georgia, ambele state cu aspirații euroatlantice, au avansat recent cooperarea lor politică cu SUA la nivel de parteneriat strategic. Totodată, Ucraina se află în proces de redefinire calitativă a relațiilor sale cu UE. În paralel, Georgia urmărește același obiective strategic în raport cu UE.
Gradul de investigație a temei: Cercetarea temei a fost raportată la concepțiile specialiștilor în domeniul teoriei și practicii colaborării Republicii Moldova în contextul constituirii sistemului de securitate în Europa de Sud-Est din mai multe țări ale lumii. Printre cercetătorii internaționali care au abordat tematica constituirii sistemului de securitate în Europa de Sud-Est, pot fi menționați: Bogdan C., Brzezinchi Z., Busek E., Jinga I. etc.
Cadrul științific al literaturii moldovenești conoaște o bogată varietate de studii la adresa colaborării regionale în cadrul constituirii sistemului de securitate în Europa de Sud-Est ca o direcție importantă a politicii externe a Republicii Moldova, aceste studii fiind plasate pe un fundal destul de variat al părerilor și concepțiilor.
Proclamarea independenței Republicii Moldova în 1991 și tendințele ei de afirmare pe arena internațională ca stat suveran au stimulat în mod firesc interesul cercetătorilor moldoveni față de implicațiile conflictului transnistrean asupra evoluției politicii externe a statului moldovenesc, aici putînd fi menționați așa autori ca: Chirtoacă N., Laur Liliana., Leancă I., Nedelciuc V., Șofransky O., Palii A., Popa V., Prohnițchi E. etc.
În investigațiile politologice ale savanților V.Moșneaga și Gh.Rusnac pentru prima dată în țară se supune analizei evoluția concepției politicii externe a Republicii Moldova, inclusiv a aspectului regional și a factorilor care au condiționat formarea acesteia.
În cercetările autoarei Cebotari Svetlana, se urmărește la fel, evidențierea necesității și specificului dezvoltării nivelului colaborării regionale în cadrul constituirii sistemului de securitate în Europa de Sud-Est.
Problema de cercetare: Problema soluționată constă în determinarea și analiza principalelor aspecte ale relațiilor Republicii Moldova cu marile puteri.
Obiectul de cercetare: Obiectul cercetării îl reprezintă nivelul de dezvoltare a relațiilor RM cu Uniunea Europeană în contextual sistemului de securitate din Europa de Sud-Est.
Scopul și obiectivele tezei: Scopul tezei vizează cercetarea intereselor SUA și Federației Ruse în spatiul Europei de Sud-Est :Consecințe pentru Republica Moldova.
Ca obiective au fost propuse:
Istoriografia cercetării intereselor geopolitice a marilor puteri.
Abordări teoretico-conceptuale de interes geopolitic și mare putere.
Dezmembrarea Uniunii Sovietice și apariția Republicii Moldova.
Instalarea relațiilor diplomatice cu Fedrația Rusă și SUA.
Situația actuală a procesului de integrare europeană și poziția marilor puteri.
Asocierea Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: realizări și perspective a securității statale.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării:
Metoda istorică, prin intermediul căreia a fost cercetat procesul de elaborare și realizare a concepției politicii externe în contextul evoluției istorice. A fost examinată evoluția relațiilor bi- și multilaterale ale Republicii Moldova cu Rusia.
Metoda sistemică, a făcut posibilă analiza proceselor de dezvoltare a relațiilor moldo-ruse și moldo-americane care sunt o consecință a transformării sistemului internațional.
Metoda comparativă, ne-a servit la relevarea trăsăturilor distinctive ale proceselor integraționiste din Comunității Statelor Independente.
Metode sociologice, prin intermediul cărora s-a cercetat opinia publică cu privire la diferite probleme ce apar în relațiile moldo-ruse , moldo-americane.
Noutatea științifică si valoarea aplicativă a cercetării rezidă în definirea conceptelor istorice fundamentale, determinînd cercetarea retrospectivă a evoluției Republicii Moldova în spațiul de securitate al Europei de Sud -Estc, stabilirea particularităților distinctive ale activității sale în cadrul lui. Principiile obiectivismului și istorismului stau la baza lucrǎrii, fiind utilizat criteriul interpretǎrii complexe a evenimentelor, evaluarea influenței factorilor politici, economici și sociali.
Originalitatea cercetării constă în elaborarea unui nou algoritm al investigării locului și rolului Moldovei în contextul spațiul de securitate al Europei de Sud -Est; Model conceput din perspectiva epistemologiei cunoașterii în științele fundamentale și a cunoașterii în știința istorică.
Semnificația teoretică a lucrării se exprimă în argumentarea științifică, definirea și abordarea în context istoric a conceptelor de integrare economică, dependență energetică, relații bilaterale, instituții interstatale și conceptualizarea procesului identificării Republcii Moldova în spațiul de securitate al Europei de Sud –Est din perspectiva realizării interesului național într-un algoritm asimetric și contradictoriu.
Semnificația practică a tezei este certificată de stabilirea reperelor metodologice ale etapelor de integrare treptată a Republicii Moldova, eficientizînd proiectarea modelului dinamic al politicii externe moldovenești, precum și elaborarea unor obiective integrale din perspective propunerilor de aplicare eficientă a perspectivelor oferite de apartenența țării la spațiul de securitate al Europei de Sud –Est.
Structura și sumarul compartimentelor tezei: La baza structurii temei date se conține o introducere, concluzii, bibliografie și respectiv trei capitole.
Compartimentul I. întitulat Aborări istoriografice și teoretico metodologice a noțiunilor de interes geopolitic și mare putere, prezintă: Istoriografia cercetării intereselor geopolitice a marilor puteri; Abordări teoretico-conceptuale de interes geopolitic și mare putere
Compartimentul II. denumit Proclamarea Independenței Republicii Moldova și manifestarea intereselor marilor puteri, prezintă: Dezmembrarea Uniunii Sovietice și apariția Republicii Moldova; Instalarea relațiilor diplomatice cu Fedrația Rusă și SUA
Compartimentul III. întitulat Realizarea vectorului european a Republicii Moldova și influența factorului geopolitic, prezintă: Situația actuală a procesului de integrare europeană și poziția marilor puteri; Asocierea Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: realizări și perspective a securității statale
I. Aborări istoriografice si teoretico metodologice a noțiunilor de interes geopolitic și mare putere
Politica externă a oricărui stat este influențată de un șir de variabile, inclusiv dezvoltarea social-economică, social-politică, amplasarea geografică, tradițiile național-istorice, scopurile și necea cercetării intereselor geopolitice a marilor puteri; Abordări teoretico-conceptuale de interes geopolitic și mare putere
Compartimentul II. denumit Proclamarea Independenței Republicii Moldova și manifestarea intereselor marilor puteri, prezintă: Dezmembrarea Uniunii Sovietice și apariția Republicii Moldova; Instalarea relațiilor diplomatice cu Fedrația Rusă și SUA
Compartimentul III. întitulat Realizarea vectorului european a Republicii Moldova și influența factorului geopolitic, prezintă: Situația actuală a procesului de integrare europeană și poziția marilor puteri; Asocierea Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: realizări și perspective a securității statale
I. Aborări istoriografice si teoretico metodologice a noțiunilor de interes geopolitic și mare putere
Politica externă a oricărui stat este influențată de un șir de variabile, inclusiv dezvoltarea social-economică, social-politică, amplasarea geografică, tradițiile național-istorice, scopurile și necesitățile de asigurare a suveranității, securității și a integrității teritoriale etc. În opinia lui K. Gadjiev, totalitatea acestor determinante ale politicii externe se focalizează, în ultimă instanță, în concepția de interes național.
1.1 Istoriografia cercetarii intereselor geopolitice a marilor puteri
Vorbind în cadrul paragrafului dat despre istoriografia cercetarii intereselor geopolitice a marilor puteri, vom porni de la afirmația că „acest concept are o semnificație de esență, structurală, funcțională, tipologică etc” . și care îi preocupă astăzi pe mulți cercetători, în special cei occidentali. În sensul dat, vom spune faptul că orice intenție de acțiune a statului la nivel exterior, fie ea de ordin politic, economic, militar etc apare în urma necesității de a realiza anumite interese, în primul rînd din partea statelor.
Examinarea conceptului de „interes” în istoria gîndirii politice are o tradiție îndelungată și bine stabilită. Problema interesului sub aspect personal, de grup, public, de stat, geopolitic a atras atenția cercetătorilor la toate etapele dezvoltării gândirii social-politice. Trebuie de remarcat faptul că, noțiunea de interes geopolitic în contextul studiului politicii externe a început să fie utilizată abia în anii ’30 ai sec. XX. Termenul de interes geopolitic, pentru prima dată a fost inclus în enciclopedia științelor sociale Oxford în anul 1935. Drept prioritate în elaborarea noțiunii date a avut-o teologul american R. Niebuhr și istoricul american Ch. Beard. Dar atenția față de această problematică a crescut după cel de-al doilea război mondial, după ce s-a intensificat tot mai mult aportul statelor în asigurarea securității statale.
Cercetătorul american R. Niebuhr se arată tulburat de părerea unor cercetători, care caută să despartă interesul geopolitic de valorile morale. În timp ce moralismul respinge sensul că politica externă ar putea fi ghidată de o busolă morală, R. Niebuhr respinge posibilitatea unei politici externe definite și executate în absența unei astfel de busolă morală. Mai curând, moralitatea este inerentă de definirea interesului geopolitic. Cercetătorul, prin urmare, sugerează că orice acceptare de valori conferă un caracter specific, geopolitic la orice concepție de interes. Este imposibil să se definească un interes geopolitic, fără referire la valorile geopolitice, deoarece aceste două variabile sunt dinamice și interactive, și nu pot fi decuplate. Desigur, o astfel de formulare face imposibil să se definească relația de cauzalitate între interese și moralitate. Încercările de a defini relațiile schematice între aceste două variabile sunt, de altfel, sortite să se finiseze cu eșec. Dar, R. Niebuhr, nu a făcut nici o astfel de încercare. În contrast, el a susținut că există o permanentă desfășurare, o „conversație” despre echilibrul corect între interesul geopolitic și valorile transcendentale. Drept exemplu, Doctrina Truman și politica administrației față de Europa în urma celui de-al doilea război mondial, a fost considerat de R. Niebuhr a fi un exemplu de o politică înțeleaptă: „căsătoria intereselor și valorilor”.
Istoricul american Ch. Beard vorbește despre interesul geopolitic înainte de a fi oficializat acest concept. În opinia cercetătorului, interesul geopolitic expune în documentele de stat o agregare a particularităților asamblate similar unui coș de ouă. Piețele pentru produse agricole au fost mereu în interes geopolitic; piețele de mărfuri industriale au fost în interes geopolitic; bazele navale, achizițiile teritoriale pentru suport comercial, serviciul diplomatic și consular, marina comercială și războaiele ocazionale au fost toate în interes geopolitic. Aceste afirmații nu s-au dovedit, s-au afirmat ca axiome, aparent considerate ca fiind atât de evidente pentru a nu apela la nici o demonstrație.
O contribuție semnificativă în cercetarea fenomenului de interes geopolitic a fost realizat în lucrările savanților străini ca H. Morgenthau, R. Aron, E. Carr, J. Rosenau, J. Duroselle etc.
Fondatorul și reprezentantul proeminent al școlii realismului politic în SUA, H. Morgenthau a formulat bine-cunoscuta teză de bază a acestui curent, care constă în: „Obiectivele de politică externă trebuie să fie definite în termeni de interes geopolitic și să se mențină de corespunzătoarea forță”. Alături de conceptul de putere, conceptul de interes geopolitic are o importanță deosebită pentru teoria realistă. Acest concept asigură legătura dintre rațiunea care încearcă să înțeleagă politica intergeopolitică și faptele ce trebuie însușite. El conferă sferei politice autonomia față de celelalte sfere, cum ar fi economia (înțeleasă în termeni de interes definit ca bunăstare), etica, estetica sau religia. H. Morgenthau afirmă că liderii politici gândesc și acționează în „termeni de interes definit ca și putere”, iar dovadă acestui fapt este oferită de evidența istorică. Acest concept cheie al teoriei realiste oferă continuitate și unitate diferitelor politici externe ale statelor-națiune și permite evaluarea acțiunilor liderilor politici în diferite momente istorice. În viziunea lui H. Morgenthau politica externă este un proces în care interesul geopolitic este urmărit sau îndeplinit prin diplomație sau război. Conceptul de interes geopolitic nu presupune nici o lume pașnică și armonioasă, și nici inevitabilitatea războiului ca și o consecință a urmăririi de către toate națiunile a interesului lor geopolitic. Dimpotrivă, presupune minimizarea unui conflict continuu și a amenințării permanente a războiului, prin soluționarea conflictelor de interese prin acțiuni diplomatice.
Spre deosebire de realismul american, R. Aron a recunoscut că „puterea” reprezintă unul din elementele-cheie în relațiile intergeopolitice, însă „comportamentul diplomatic niciodată nu este dictat de balanța de putere de una singură”. Drept argument, cercetătorul îmbină interesul geopolitic cu termeni ca „moralitate”, „armonie a intereselor”. De asemenea, R. Aron mai accentuează faptul că interesul geopolitic nu este stabil în timp, formulând întrebarea: „Rămâne oare conținutul interesului geopolitic neschimbat pe perioade lungi istorice?” Este cert că acesta variază de la epocă la epocă, de la o personalitate la alta. Interesul geopolitic pe parcursul a mai multor ani poate impune autoritățile să reorienteze complet participarea lor la alianțe și coaliții, deși se susține existența intereselor pe termen lung (menținerea forței, securității).
Cercetătorul american E. Carr în lucrarea sa “Douăzeci de ani de crize, 1919-1939: o introducere în studiul relațiilor intergeopolitice” reflectînd interesul geopolitic, critică convingerile idealiștilor potrivit cărora există o armonie a intereselor statelor națiune. Pentru idealiști, interesele statelor națiune coincid, fiecare stat avînd ca principal interes menținerea păcii prin orice mijloace. Președintele american W. Wilson considera că interesul SUA coincidea cu justiția universală, și prin urmare cu interesul fiecărei națiuni. Slogane precum „securitate colectivă” și „rezistență în fața agresiunii”, după părerea lui E. Carr, nu aveau alt scop decît acela de a proclama identitatea intereselor grupului dominant cu ale lumii întregi în scopul menținerii păcii. „Ordinea intergeopolitică” și „solidaritatea intergeopolitică” vor fi întotdeauna sloganele celor care se simt suficient de puternici pentru a le impune altora”.
Interesul geopolitic se compune din funcția de protecție, din suveranitatea geopolitică și din monopolul folosirii forței fizice din interior. Societatea intergeopolitică este divizată în popoare și națiuni care au interese specifice în funcție de identitatea lor. Aceste interese specifice se împletesc și se înlănțuie pe scena intergeopolitică formînd conținutul relațiilor intergeopolitice. Fiecare națiune își urmărește propriul interes prin forță și putere. „Nefiind altă cale de a promova interesul geopolitic, numai politicile externe concrete ale diverselor țări pot oferi explicații ale evoluției relațiilor intergeopolitice și nu considerații morale, valorice, culturale. De aceea relațiile intergeopolitice sunt expresia eforturilor statelor de a-și promova interesele proprii în termeni de forță, și deci de a urmări un echilibru al acestora”.
Interesul geopolitic reprezintă o categorie abstractă și subiectivă, deoarece parametrii ei sunt determinați de tabloul lumii și sistemul de valori, care predomină în societate și stat. După cum menționează J. Rosenau – noțiunea de interes geopolitic nu poate însemna altceva decît un sistem de concluzii ce provin din cadrul analitic și de valori a politicii. Realitatea interesului geopolitic este relevată în procesul și măsura realizării sale. Dar aceasta la rîndul său, presupune existența și voința de a activiza toate mijloacele pentru realizarea scopurilor propuse de către stat. Aceasta, la rîndul său, presupune necesitatea existenței a voinței de a impulsiona activitățile și mijloacele existente pentru realizarea scopurilor determinate de stat.
Renumitul specialist francez în domeniul relațiilor intergeopolitice – J. Duroselle susține că: „ar fi un lucru bun, dacă ar fi posibil definirea unui interes geopolitic obiectiv. Atunci s-ar fi putut foarte simplu de cercetat relațiile intergeopolitice prin compararea interesului geopolitic presupus de lideri și interesului geopolitic obiectiv. Problema constă însă în faptul că orice reflexie a interesului geopolitic obiectiv este subiectivă”.
Reprezentanții concepției liberale supun unui dubiu însăși legitimitatea utilizării conceptului de „interes geopolitic” în scopul analizei sau în calitate de criteriu al politicii externe.
Conceptul de "interes geopolitic" este o caracteristică tot mai des prezentă în discursuri diplomatice contemporane și a fost larg analizate de către istorici și politologi. Cu toate acestea, nu a existat o investigație sistematică a termenului din gama perspectivelor teoretice, care cuprind disciplina relațiilor intergeopolitice. Astfel S. Burchill în lucrarea sa „Interesul geopolitic în teoria relațiilor intergeopolitice” umple acest gol prin explicarea modului de asimilare diferită a termenului „interesul geopolitic” de realiști, marxiști, anarhiști, școala liberală engleză și teoriile constructiviste ale relațiilor intergeopolitice. Autorul susține că, departe de a avea o semnificație clară și fără echivoc, "interesul geopolitic" este un termen problematic, care este în mare parte lipsit de conținut de fond. În timp ce realiștii în mod tradițional, și constructiviștii mai recent, afirmă că "interesul geopolitic" este un instrument-cheie explicativ în analiza și înțelegerea a politicii externe contemporane, S. Burchill susține că, dincolo de aspectul îngust al politicii de securitate, interesul geopolitic are o mică valoare reziduală ca o imagine în motivațiile politicii de stat în domeniul extern.
Interesul geopolitic apare în viziunea politologului american S. Huntington ca un bun public, care preocupă pe toți, sau cel puțin majoritatea cetățenilor. Un interes geopolitic vital reprezintă acel interes pentru care cetățenii sunt gata să se sacrifice sau să-și piardă averea pentru a-l apăra. Interesele geopolitice combină securitatea cu preocupările materiale și tot o dată și preocupările morale și etice. Interesele se traduc prin valori, care devin palpabile prin transformarea lor în obiective, care trebuie să fie îndeplinite de actorul intergeopolitic. Observând acest aspect S. Huntington pune în primul rând sistematizarea interesului geopolitic, care merge pe traseul valori, obiective, strategii, planificare, realizare.
Printre cercetătorii contemporani occidentali, care realizează o sinteză asupra interesului geopolitic se enumără profesorii din cadrul universităților academice americane. J. Rochester privește interesul geopolitic drept un concept extrem de rezistent, nu numai în ceea ce privește maleabilitatea sa în mîinile politicienilor și persoanelor publice, dar de asemenea, în ceea ce privește capacitatea sa de a-și menține valoarea în rîndul mai multor generații de cercetători ai relațiilor intergeopolitice, în ciuda eforturilor repetate de a-l discredita. J. Weldes susține că, pentru ca interesul geopolitic să fie util în contabilitatea acțiunilor de stat, acest concept ar trebui să fie reconceptualizat în termeni constructiviști. Astfel interesele geopolitice sunt produse în construcții, prin intermediul mecanismelor duble de articulare și de interpelare, de reprezentări ale intergeopolitice. W.D.Clinton în lucrarea sa „Două fețe ale interesului geopolitic” sugerează formularea unei astfel de definiții, încît să respingă toate criticile asupra interesului geopolitic, și accentuarea compatibilității dintre teoria interesului geopolitic și diplomația tradițională americană.
Literatura științifică rusească completează cu regularitate lista lucrărilor în domeniu interesului geopolitic.
O contribuție substanțială în studierea intereselor geopolitice ale Rusiei în perioada sovietică a adus-o cercetătorul I. Iliin. Cercetătorul sublinia faptul că interesul geopolitic coincide cu interesul națiunii ca expresie bi-unitară a statului și societății civile din interiorul hotarelor sale. Interesul statului și interesele societății civile sunt mai mult decât legate, și mai ales ultimele determină structura de fond a primelor.
A. Pozdneakov în lucrarea sa „Filosofia politicii” analizează detaliat conceptul de interes și interes geopolitic. În opinia autorului, interesul este ceva abstract. Chiar dacă este conștient, pentru început el se plasează în interior, aflându-se în conștiință, intenții și dorințe. Numai prin voința liberă, activitate și mijloace se înfăptuiește în practică interesul propriu-zis. Interesul este obiectiv numai în cazul cînd deține adevărul, iar în cazul cînd acesta este unul fals, urmărește o neconsecvență a nevoilor reale ale subiectului (actorului). S-ar putea de căzut de acord cu formularea ideii date, dacă s-ar stabili un criteriu absolut în gradul de adevăr sau falsificare al interesului. Dat fiind faptul că lipsește un astfel de criteriu, activitatea subiectului reiese din interesul pe care îl percepe. A. Pozdneakov subliniază că interesul geopolitic este inseparabil de stat ceea ce în esență devine identic cu interesul de stat. În ciuda faptului că pe arena intergeopolitică tot mai mult se afirmă actorii non-statali, totuși statul continuă să fie subiectul principal al relațiilor intergeopolitice și în ONU, și în organizațiile regionale, blocurile militare, politica este reglementată de către delegațiile statale, iar negocierile sunt stabilite și desfășurate între reprezentanții statali. Care este fundamentul oricărei negocieri, acord? La ce concesii poate ajunge o parte sau alta? Cît de departe se extinde zona responsabilității blocului militar sau zona economică a unui stat? La aceste întrebări e imposibil de a da un răspuns fără a nu avea vrio închipuire despre interesul intergeopolitic.
O analiză particulară a interesului geopolitic o înfăptuiește și autorul rus B. Mejuev prin referire la interesul geopolitic al Federației Ruse. Cercetătorul supune evoluției conceptul „interesului geopolitic” pentru a sublinia conturul utilizării sensului în discursurile geopolitice moderne. Chiar dacă e de aruncat o privire superficială asupra istoriei interesului geopolitic, imediat se formează o diferențiere paralelă în logica modificării conținutului său semantic în discursurile publice ale Rusiei din sec. XIX și începutul XXI. Atît în trecut, cît și în prezent, un impuls pentru apariția dezbaterii înăsprite asupra interesului geopolitic a tării, a servit puternica opoziție a grupurilor de interese, care au dat prioritate principiilor suprageopolitice și idealurilor decît intereselor geopolitice. Deși, categoria de interes geopolitic a intrat în uzul discursurilor socio-politice a Rusiei mai mult de un secol în urmă, B. Mejuev încearcă să analizeze valabilitatea teoretică și utilitatea practică a interesului cercetînd opiniile savanților ruși.
O deosebită atenție merită lucrarea lui P. Muhametov în care autorul atrage atenție asupra naturii și tipologiei intereselor geopolitice. Astfel, autorul deduce că interesul geopolitic este cel mai important punct de reper a activității independente politice la nivelul geopolitic de forțe antrenate în domeniul puterii de stat. Interesul geopolitic reprezintă o condiție fundamentală în căpătarea de către populație a identității geopolitice și culturale, în plus își exprimă în formă concentrată obiectivele și metodele de realizare a acestora. Tipologia interesului geopolitic poartă un caracter diferit de alte tipologii, identificând așa criterii precum gradul de importanță, gradul de stabilitate, domeniul de aplicare al vieții geopolitice. Ca și B. Mejuev, P. Muhametov studiază interesul geopolitic al Federației Ruse, în care afirmă că abordarea oficială a interesului este strâns legată de concepția securității geopolitice a Federației Ruse și de concepția politicii externe a Federației Ruse drept ca bază a principiilor și priorităților politicii de stat.
Important e de menționat și lucrările științifice ale cercetătorului K. Gadjiev, care susține că interesul geopolitic este o categorie abstractă și subiectivă, deoarece parametrii acestuia sunt determinați de imaginea sistemului mondial și valoarea existentă în societate și stat. Prin urmare, autorul ajunge la concluzia că este dificil să se dea o definiție precisă a interesului. Cert este însă, că fiecare stat încearcă să-și justifice acțiunile sale pe arena intergeopolitică prin intermediul interesului geopolitic, care reprezintă exprimarea și înțelegerea nevoilor de stat, motivația existenței și activitățile sale.
Savantul rus R. Ulitin, în articolul său „Raportul conceptelor de interes geopolitic și de securitate geopolitică” acordă o importanță deosebită caracterului conceptual al fenomenului interesului geopolitic. Astfel autorul a analizat diversitatea de definiții a interesului geopolitic în viziunea cercetătorilor occidentali și din Federația Rusă. Nu a lăsat fără atenție și abordarea realistă și modernistă de interpretare a conceptului de interes geopolitic, la care se pronunță că deși există unele litigii și reconcilieri între aceste două abordări, totuși categoria interesului geopolitic rămâne a fi una din cele mai importante. Din ce în ce, tot mai des se pun în discuție așa teze precum că interesul geopolitic poate include în sine asigurarea securității generale, dezarmarea, cooperarea pașnică și în condiții egale între state. De aceea, R. Ulitin încearcă să îmbine segmentul de interes geopolitic cu securitatea geopolitică, cea de-a doua prezentând mai mult un mecanism de realizare a interesului geopolitic.
Un aport valoros îl are M. Savelieva, care în lucrarea sa dedicată analizei originilor termenului de interes în științele social-economice, cercetătorul menționează că „interesul” este o categorie destul de veche, inițial dezvoltată de către economiști, față de care celelalte căi de utilizare a termenului de „interes” sunt derivate. Drept bază a analizei, autorul compară paradigmele realistă, liberală și constructivistă în teoria relațiilor intergeopolitice pentru a identifica nivelul cercetării fiecărei paradigme asupra originalității interesului. Scopul lucrării constă în prezentarea mecanismelor de realizare a interesului, precizarea concretă a purtătorilor de interese, precum și clarificarea contextului în care este utilizat termenul de interes.
Colapsul Uniunii Sovietice și apariția de noi state independente au contribuit la actualizarea problemei date în tezele de doctor. Printre lucrările recente, e de remarcat teza de doctor lui E. Beleaeva „Procesul de realizare a intereselor geopolitice ale Rusiei în spațiul postsovietic”. Este una din puținele lucrări, în care se pune accentul pe formularea intereselor Rusiei postsovietice din perspectiva poziției geopolitice ale sale; se analizează procesului de realizare a intereselor Federației Ruse în contextul principalelor etape de dezvoltare ale politicii externe; se identifice interesele reale și potențiale ale Federației Ruse vis-a-vis de relațiile cu noile state independente.
Un interes masiv reprezintă lucrarea lui A. Simionov „Caracteristici ale formării și transformării intereselor geopolitice ale Statelor Unite ale Americii”. Autorul se referă mai mult la problemele teoretice și metodologice de cercetare a intereselor geopolitice. Încearcă de a pune accentul pe înțelegerea și esența politicii fundamentale, tipologia, funcții și factori de transformare a intereselor geopolitice. Astfel, noțiunea de „interes geopolitic” este analizat în relație cu „interesul de stat”, „interesul geopolitic de stat” și „interesul public”, ce duce la formularea următoarelor idei: în interesul geopolitic sunt recunoscute nevoile națiunii în exprimarea și asigurarea securității sale, funcționarea optimă a instituțiilor politice și a societății civile.
Redimisionînd gradul de cercetare în spațiul autohton, observăm că un aport important pentru analiza fenomenului au adus cercetările lui V. Saca, care a pus baza analizei fenomenului de interes geopolitic în Republica Moldova. În lucrarea sa „Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii” savantul precizează că prin interes geopolitic se subînțelege totalitatea complexă și neuniformă de însușiri obiective și subiective, legate de factorul necesității, utilului, avantajului, scopului comunităților sociale sau al individului care influențează substanțial comportamentul și acțiunile lor social-semnificative. Interesul geopolitic reprezintă principala caracteristică ce înglobează necesitatea, avantajele și scopurile sociale care influențează actorii să se manifeste pe arena intergeopolitică după cum le dictează interesele. Prin urmare, interesul geopolitic este o reflecție reală a ceea ce societatea dorește să exprime prin modul ei de a fi și mai ales prin modul ei de responsabilizare a persoanelor care vor lua decizii.
Contribuția sa în examinarea interesului geopolitic a avut-o și E. Ciobu, în viziunea căruia, termenul dat reprezintă o expresie a necesităților unui stat, care determină într-un oarecare fel direcția politicii externe și comportamentul în relațiile cu alte state, avînd la bază anumite tradiții istorice. Urmărind acest aspect, putem menționa că un stat pe arena intergeopolitică este în totalmente îndrumat de interesul geopolitic, care este aspect al supraviețuirii statului, întrucât fiecare stat încearcă și a încercat întruna de-a lungul timpurilor să supraviețuiască. Necesitățile unui stat sunt de fapt o consecință a cerințelor populației, care sunt fie formulate în interesul geopolitic, fie în necesitatea de a căpăta măcar strictul necesar.
E important de evidențiat teza de doctor elaborată de S. Cebotari, în care pune în discuție corelația triadică de tip: proces integraționist – interes geopolitic – politica externă, deoarece între aceste noțiuni există un raport de complementaritate, fiecare noțiune completându-se una pe alta. În această expresie, autorul evidențiază gradul înalt de complexitate al intereselor sociale, inclusiv a celor geopolitice, care sunt abordate în conexiune cu politica externă a statului. Astfel, politica externă reprezintă activitatea statului în afacerile intergeopolitice reglementînd relațiile cu alți subiecți ai activității politice externe și materializînd interesele geopolitice în contextul proceselor integraționiste: „Nici un proces integraționist nu poate fi realizat în afara și fără implicarea statelor, care, respectiv, dispun de un anumit interes pe care-l realizează prin intermediul politicii externe”.
În literatura politică moldovenească cu privire la problema interesului geopolitic, se acordă o atenție deosebită cercetărilor lui A. Burian, care consideră că primul element important în determinarea interesului geopolitic constituie imperativul și necesitatea consolidării și autoconservării, iar prin asta ar trebui de înțeles în primul rînd consolidarea independenței și suveranității unui stat. Aceste două elemente reprezintă baza determinării interesului geopolitic. Statele își asigură interesele prin toate mijloacele care îi stau la îndemînă, începînd cu cele politice, ideologice, economice, diplomatice și militare. Militare – în sensul de a amenința cu aplicarea forței, și inclusiv a declara război. În acest context interesul geopolitic vine să legitimeze anumite măsuri mai drastice ale statelor pentru a asigura propria stabilitate. Deci ceva normal ca atunci când un stat se simte amenințat să folosească forța armată.
Un aport considerabil privind studierea interesului geopolitic al Republicii Moldova a avut și I. Pîntea prin lucrarea “Identificarea pericolelor existente și probabile pentru interesele geopolitice de bază ale Moldovei” în care evidențiază că interesele geopolitice vitale și imediate ale Republicii Moldova sunt și consolidarea suveranității și independenței geopolitice, si asigurarea integrității teritoriale, și păstrarea stabilității orânduirii constituționale, și asigurarea păcii civile și a concordiei geopolitice, și consolidarea ordinii de drept și încheierea procesului de constituire a societății democratice, precum și in neutralizarea motivelor și condițiilor care contribuie la apariția extremismului politic, separatismului etnic și consecințelor lor – conflictelor sociale, interetnice, religioase și terorismului.
În concluzie e de menționat că, interesul geopolitic în limitele politicii mondiale – este un fenomen politic, care cuprinde în sine un potențial conflictologic, bazat pe dihotomia de interese ale diferitor actori intergeopolitici. În condițiile globalizării, intensificării proceselor migraționiste și sporirii schimbărilor calitative structural-demografice, în fața statelor apare o nouă problemă: necesitatea identificării și asigurării identității geopolitice. E cert de înaintat o presupunere că, interesul geopolitic în condițiile actuale trebuie să fixeze necesitatea formării și consolidării valorilor universale ca factor spiritual de integrare a societății.
1.2 Abordari teoretico-conceptuale de interes geopolitic și mare putere
Obiectivul suprem al acțiunilor statului pe arena internațională îl constituie apărarea intereselor statului și ale cetățenilor săi, sau, în alți termeni, asigurarea pe plan extern a tuturor condițiilor necesare unei bune desfășurări a politicii interne. Atunci cînd vorbim despre realizarea politicii externe a statului, evidem importanța menționării intereselor naționale ca unul dintre premizele existenței și desfășurării relațiilor externe ale statului, în cazul nostru îndeosebi al celor economice.
Astfel, în acest context politica externă a oricărui stat este influențată, după cum s-a menționat, de un șir de variabile, inclusiv dezvoltarea social-economică, social-politică, amplasarea geografică, tradițiile național-istorice, scopurile și necesitățile de asigurare a suveranității, securității și a integrității teritoriale etc. În opinia lui K.Gadjiev, totalitatea acestor determinante ale politicii externe se focalizează, în ultimă instanță, în concepția de interes național.
La etapa actuală, orice stat este preocupat de precizarea propriului interes național. Impulsul pentru formularea interesului național este dat, de regulă, de existența unor amenințări imediate sau potențiale. În practica politică contemporană sunt elaborate periodic coordonatele de bază, care delimitează interesul național al unei țări. Interesul național, după S.Brucan, cuprinde dorințele, care sunt stimulii fundamentali ai activității unei națiuni în politica internațională. James Rosenau consideră că interesul național este, în același timp, un instrument de analiză și de acțiune. Ca instrument analitic el se folosește pentru a descrie, a explica sau a evalua sursele politice externe ale unei națiuni sau caracterul ei adecvat. Ca instrument al acțiunii politice, el servește drept mijloc de propunere, justificare sau de condamnare a politicilor. Ambele semnificații au menirea de a indica ceea ce este mai bun pentru o societate națională.
Pentru întreaga școală a „realismului politic" interesul național principal al oricărui stat constă în asigurarea securității, autoconservării națiunii, poporului.
Asupra acestei abordări în cadrul școlii respective a influențat, în cea mai mare măsură, Hans Morgenthau, piatra unghiulară a teoriei sale fiind noțiunea de interes național, iar „indicatorul principal" al realismului politic – „conceptul de interes definit în termeni de putere".
În lucrările sale, în care examinează concepția „interesului național", Morgenthau întrebuințează noțiunea nominalizată sub cele mai variate forme: interes principal, interes secundar, interes general, interes conflictual, interes identic ce se completează reciproc, interes vital, necesar, permanent interes variabil. El atrage atenția asupra faptului că ceea ce numim interes național este format din elemente variabile, care se manifestă în funcție de împrejurările istorice concrete. Esența interesului național constă în păstrarea identității fizice, politice și culturale a unei națiuni. Oricând interesul național presupune asigurarea independenței naționale, conservarea integrității teritoriale, păstrarea ordinii și a echilibrului intern. Acestea sunt interesele principale.ale statului sau conținutul stabil al interesului și ele nu pot fi un obiect al compromisului sau al negocierii politice.
Toate statele au interese principale identice și trebuie să le apere cu orice preț. Partea mobilă a interesului național capătă un conținut concret în funcție de evenimentele și tendințele ce își croiesc drum într-o secvență a istoriei. Conținutul variabil al interesului este examinat în funcție de o mulțime de factori, ca: tradițiile naționale sau idealurile spre care tinde majoritatea populației țării, caracteristicile personale ale conducătorilor, ideile politice ale partidelor politice rivale, conjunctura politică internațională, tendințele contemporane ale opiniei publice, dezvoltarea științei și tehnicii. H.Morgenthau caută determinanții interesului național, în primul rând, în mediul extern, luând în considerare poziția statului în lume și în istorie.
În cadrul interesului național al statului, referindu-se la aspectul lui extern, A.Pozdneakov evidențiază, de asemenea, două niveluri esențiale: nivelul principal al intereselor pentru politica externă și nivelul specific al intereselor pentru politica externă. Primul nivel cuprinde interesele pentru politica externă a statului, ca o comunitate social-economică, politică, național-istorică și culturală, scopul urmărit fiind asigurarea securității și a integrității lui cu apărarea independenței sale economice și politice. Acest nivel reflectă obiectivele majore ale activității în domeniul politicii externe a statului și raporturile între state. Cât statul există ca o comunitate determinată din punct de vedere politic, social și economic, interesele lui principale rămân, în esență, aceleași, indiferent de faptul dacă se schimbă ori sunt păstrate regimul și conducerea politică. O dată cu modificarea circumstanțelor obiective pe plan mondial se poate modifică și conținutul concret al activității statului în domeniul politicii externe, orientate spre asigurarea înfăptuirii acestor interese, forma ei de manifestare, mijloacele de realizare, însă în toate timpurile se păstrează și interesele de asigurare a integrității și independenței statului, precum și ale națiunii.
Interesele principale ale statului sunt legate nemijlocit de aspectele „obiective" ale interesului național, în primul rând, de situația lui geopolitică și de condițiile corespunzătoare ale mediului de politică externă. în interesele principale ale politicii externe sunt reflectate atât natura social-politică a statului, cât și cele mai importante condiții sistemo-structurale pentru el. De aceea, statul este mai puțin cointeresat să facă unele compromisuri serioase, negocieri sau cedări. Se admite să negociezi cu statul pe plan internațional până la hotarul intereselor lui principale, mai departe statul va înceta să mai fie conciliant și va lua diferite măsuri pentru a-și apăra interesele principale.
Al doilea nivel, cel al intereselor specifice, cuprinde interesele de stat ce au o semnificație aparte, care se deosebesc de cele principale și au o importanță deosebită în sfera relațiilor internaționale. Aici apar pe primul plan interesele de politică externă, în legătură cu anumite procese vizând relațiile internaționale: situații de conflict care nu amenință nemijlocit securitatea statului, diferite probleme internaționale, a căror rezolvare solicită participarea statului ș.a. De acest nivel se apropie, de asemenea, interesele de politică externă, generate de relațiile economice și comerciale externe ale statelor, de relațiile lor în domeniul ajutorului extern, în sfera colaborării culturale și științifice ș.a. Interesele specifice de politică externă depind de cele principale și sunt limitate de ele. Totodată, aceste interese sunt relativ autonome, determinând conținutul activității de politică externă a statului, anumite direcții și servind ca orientare în acțiunile practice de politică externă în domeniile corespunzătoare ale relațiilor internaționale. Ele sunt mai labile și variabile decât interesele din nivelul întâi, mai ușor sunt supuse influenței din partea circumstanțelor interne și externe, care se schimbă permanent, în cadrul lor existând un spațiu mai larg pentru compromisul de politică externă.
Pentru acest nivel este caracteristic și faptul că, în caz de necesitate, interesele speciale, cu mai multe sau mai puține pierderi pentru stat, pot fi jertfite în favoarea intereselor principale, vitale pentru asigurarea securității lui. Statul, reieșind din circumstanțele militaro-strategice și de politică externă, dictate de locul și rolul său în sistem, și din faptul cum sunt ele percepute și interpretate de către conducerea politică sau din necesitatea asigurării securității sale, poate, practic, reduce la zero legăturile sale (economice, comerciale, culturale ș.a.) cu alte state, determinate de al doilea nivel.
Relațiile din sfera intereselor specifice uneori servesc ca mijloc de realizare și de asigurare a intereselor principale ale statului și, deseori, sunt folosite cu scop de presiune, șantaj, pentru a obține unele concesii sau favoruri din partea altor state.
Hotarul dintre interesele principale și specifice ale statului în realitate este foarte convențional și mobil. Deoarece forța împuternicită să protejeze și să promoveze interesul național este guvernul statului, convențio-nalitatea și instabilitatea acestui hotar este influențată de activitatea direcționată a acestuia, unde printr-un act volitiv unele interese specifice pot fi transformate în categoria celor principale.
În procesul de elaborare a categoriei de interes național și a strategiei de politică externă un rol important îl deține anume sistemul orientărilor valorice, prioritățile, principiile și concepțiile demnitarilor de stat, modalitatea de percepție a realității existente și de apreciere a locului statului în cadrul comunității mondiale. Elemente nonnative importante sunt considerate și ideologia sau orientările politico-ideologice, care contribuie la determinarea conținutului sila direcționarea sistemului conceptual al indivizilor, inclusiv cel al demnitarilor de stat, care participă la procesul decizional în domeniul politicii externe.
Interesele reale, obiective naționale sau de stat, ce se referă la suveranitate, integritatea teritorială, neamestecul în afacerile interne ale altui stat, constituie principala forță motrice a relațiilor internaționale. în procesul de elaborare a intereselor naționale și de adoptare în baza lor a deciziilor de politică externă, conducătorii starului iau în considerare rolul factorilor obiectivi de ordin economic, politic, geografic, interesele politice interne, acțiunile politice ale diferitelor forțe sociale, politice, grupuri cointeresate, organizații etc. în această ordine de idei este necesar a menționa și faptul că se ține cont și de eventualele reacții la anumite decizii din partea statelor ale căror interese sunt afectate.
În continuare vom menționa că în cadrul dezvoltării teoriilor cu privire la interesul geopolitic, în acest context unul dintre cei mai controversați, ca fenomen, rămâne a fi interesul național, a cărui semnificație de esență, structurală, funcțională, tipologică etc., îi preocupă astăzi pe mulți cercetători . În sensul dat, vom spune faptul că orice intenție de integrare, fie ea de ordin politic, economic, militar etc apare în urma necesității de a realiza anumite interese, în primul rînd din partea statelor.
Astfel vom prelungi cu afirmația conform căreia politica externă a oricărui stat este influențată de un șir de variabile, inclusiv dezvoltarea social-economică, social-politică, amplasarea geografică, tradițiile național-istorice, scopurile și necesitățile de asigurare a suveranității, securității și a integrității teritoriale etc. În opinia lui K. Gadjiev, totalitatea acestor determinante ale politicii externe se focalizează, în ultimă instanță, în concepția de interes național.
Pentru M.Wight interesele vitale ale unui stat sunt ceea ce el crede că sunt și nu ceia ce o altă putere spune că trebuie să fie. El corelează în sistemul relațiilor internaționale interesul vital cu onoarea. La rîndul său, ideia de onoare este strîns legată de ideia de prestigiu, care este unul din elementele importante ale politicii internaționale. Onoarea este aureola care înconjoară interesele, iar prestigiul este aureola din jurul puterii.
Cît despre fenomenul marilor puteri, vom spune că abordarea conceptului de putere presupune identificarea locului și rolului în comunicarea socială, negocieri, relații diplomatice. Este realizat interesul fată de poziționarea factorului puterii în diferite aspecte ale relațiilor sociale. Termenul de putere provine de la latinescul – potestas – (trad. ) – putere, abilitate. Puterea este capacitatea de a impune voința proprie sau de a exercita influența asupra altora, un raport de dominație. Puterea se instituționează în familie, întreprinderi, societate, sistem internațional.
Analiza conceptului de putere necesită stabilirea ariei sale de semnificație, naturii și formelor ei. Puterea este privită în cele mai multe analize drept un fenomen social prin excelență, "…în sensul că ea nu poate fi concepută în afară societății, pe de o parte, ea neputîndu-se manifesta decît prin intermediul relațiilor sociale pe de altă parte, în afara relațiilor de putere o societate fiind un corp inert, incapabil de a-și satisface rațiunea de a fi, care este acțiunea continuă", arată Burdeau.
Toate problemele care se ridică la definirea acestui termen reies din cele două planuri din care poate fi privit: planul istoric și planul conceptual. Din punct de vedere conceptual, puterea apare ca o forță organizatoare a vieții sociale: sub aspect istoric, puterea se referă în mod necesar la un om sau un grup de oameni.
Din perspectiva sociologică, puterea poate fi tratată ca influența direcționată și ca posibilitate de folosire a acestei influențe, în egală măsură. Astfel, puterea în sensul său cel mai larg este o influență direcțională sau posibilitatea acestei influențe. Conform acestei definiții, trebuie să distingem între putere reală și putere potențială. Raportarea la lumea socială, puterea devine în această perspectivă o influență direcțională asupra unui individ sau între doi indivizi, actuală sau potențială, ne spune A. Muellev-Deham în "Human Relations and Power" (1975). Autorul distinge în continuare între puterea individuală, putere socială, putere culturală, putere economică, putere politică etc. Autorul vorbește de asemenea, despre tipologia puterii sub aspectul surselor ei: putere primară și putere transmisă. Dar puterea nu poate fi gîndită în afara mijloacelor și metodelor de menținere și manifestare. Reamintind definiția puterii ca influență, mijloacele puterii trebuie găsite în acele forme și mecanisme sociale care pot face potențialitatea să ia un chip concret într-o relație socială. Este aici vorba despre forță, comandă și manipulare. H. B. Acton, consideră că puterea înseamnă capacitate, de unde și faptul că puterea unui individ este legată de tipul și numărul de lucruri pe care acesta le poate face. Th. Rugssen privește puterea ca un raport de forțe. In interiorul aceleiași paradigme a definirii puterii ca raport de forțe, R. Dahl consideră că puterea se referă la un raport între doi actori sociali dintre care unul îl determină pe celalalt să acționeze altfel decît el ar fi făcut-o în lipsa acestuia.
1.3 Concluzii la Compartimentul I
Procesele politice contemporane din Europa și întreaga lume se caracterizează prin creșterea rolului factorului regional, iar conceptul de regiune devine mult mai complex și reprezintă de acum înainte nu numai o instituție geografică, etnică și confesională. O dimensiune a complexității conceptului de regiune constă în devenirea sa în dimensiune geopolitică. Aceste raționamente generale preced analiza proceselor ce au loc în regiunea de Sud-Est, care se transformă astăzi din metaforă istorico-geografică în concepție geopolitică. Regiunea Central și Est-Europeană se formulează mai bine în calitate de instituție geopolitică, fiind pe de o parte vecină cu Uniunea Europeană, iar pe de alta cu Rusia sau CSI. Țările Europei de Sud-Est aboliseră aproape concomitent regimurile dictatoriale și autoritare, și au început concomitent procesul tranziției spre democrație, însă procesele social-politice din interiorul unei anumitre țari deseori nu sunt autosuficiente, iar în unele cazuri sunt chiar stimulate de evenimente si factori externi.
Regiunea Europei de Sud-Est reprezintă un "spațiu geopolitic destul de complex”. Complexitatea acestuia este determinată de faptul că pe lîngă interesele geopolitice ale țărilor din regiune, în zona vizată interferează interesele unor așa mari factori geopolitici ca Uniunea Europeană, pe de o parte, Rusia pe de altă parte, și desigur de evenimentele din regiune nu rămîne străină nici SUA, care odată cu dispariția URSS a rămas singura superputere mondială capabilă să influențeze procesele social-politice din orice punct al Terei.
Destrămarea URSS și transformările anilor ’90 din țările Europei Centrale și de Est au dus la apariția unei noi configurații geopolitice în regiunea vizată, configurație ce se caracterizează prin micșorarea rolului Rusiei și creșterii rolului UE și SUA. Principalele judecăți ale acestei afirmații sunt: în prezent continuă procesul micșorării influenței sale atît economice, cit și politice în țările ECE; accesul Rusiei la mările Neagră și Baltică, una din preocupările geopolitice predominante ale acestui stat, s-a înrăutățit întrucît porturile în Marea Baltică și Marea Neagră au rămas dincolo de granițele proprii pe teritoriul statelor suverane; Lituania, Letonia, Estonia, Ukraina; SUA își intensifică eforturile diplomatice, pătrunzînd în spațiul "post-sovietic" stabilind relații directe cu diverși parteneri ai Rusiei, chiar din cadrul CSI: interesele Rusiei sunt prejudiciate în urma eforturilor de a include țările centrale și est-europene în NATO.
II. Proclamarea Independentei Republicii Moldova și manifestarea intereselor marilor puteri
După 24 ani de la declararea independenței sale, Republica Moldova a ajuns la o răscruce importantă in evoluția sa de mai departe ca stat suveran, independent și democratic. De fapt, asistăm la apusul unei perioade istorice, ce s-a desfășurat sub semnul tranziției Moldovei către o societate democratică și economie de piață, și începutul unei noi etape în dezvoltarea politică, economică și socială a țării noastre, ce va avea ca obiectiv strategic aderarea progresivă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE). Politica externă a Republicii Moldova parcurge și ea același traseu istoric și, cu certitudine, în perioada următoare, va fi supusă unor transformări profunde dictate de noile realități geopolitice din regiunea noastră și, mai ales, de noile cerințe și exigențe impuse de imperativul integrării europene al Republicii Moldova.
2.1 Dezmembrarea Uniunii Sovietice și apariția Republicii Moldova
Actualitatea sistemului internațional actual, trăsăturile sale specifice, invocă un grad înalt de consecutivitate în conformitate cu care premizelor constituirii acestei din urmă calități îi sunt specifice un șir de evnimente care merită o deosebită atenție. Unul dintre aceste procese inevitabile marcate ca fiind necesare a fi exminate este criza profundă a URSS, care a pus în vileag noi raporturi politice internaționale.
Un val nou în remodelarea sistemului Relațiilor Internaționale după sfîrșitul Războiului Rece, la constituit destrămarea URSS, fapt care a arătat necesitatea instituirii unei pledoarii practice la adresa stimulării încrederii și cooperării internaționale între subiecții Relațiilor Internaționale. Rolul decisiv în evoluția Relațiilor Internaționale contemporane l-a avut transformarea radicală survenită în societățile comuniste care a condus la modificarea hărții politice a Europei după încheierea Războiului Rece. Practic s-au petrecut modificări ce survin doar la încheierea războaielor propriu-zise. Implozia comunismului s-a datorat atât falimentului ideologic, cît și a celui economic al URSS.
Intregul bloc communist european, care s-a aflat jumătate de veac sub tutela Kremlinului, a optat după anii `90 pentru o cale nouă de dezvoltare socială. În consecință, au avut loc importante redistribuiri de forțe în plan politic, iar punctul culminant a fost atins cînd Germania de Est s-a unit cu Republica Federală a Germaniei și a format în Centrul Europei, cel mai puternic stat al continentului.
Revoluțiile anului 1989 din Europa nu ar fi putut avea loc fără începuturile unei revoluții în URSS însăși, și mai ales fără ceea ce a adus la o revoluție politică sovietica în Europa Răsăriteană.
Această schimbare chiar în inima sistemului a început odată cu venirea la putere în anul 1985 a lui M.S. Gorbaciov. Pînă la venirea sa la putere imperiul socialist intră într-o criză din ce în ce mai acută, care se manifestă prin creșterea presiunii din partea societății civile; degradarea social-economică și incapacitatea regimului de a se auto-reforma. Din această cauză este elaborată "perestroika" prin care M.S. Gorbaciov încearcă să salveze țara de criză.
Concentrat asupra reformei interne Gorbaciov, a realizat că URSS nu mai putea face față împovărătoarei curse a înarmărilor. În 1987, după acceptarea unor importante concesii, a asigurat prima diminuare a armelor nucleare. Cu economia sovietică aflată într-un declin rapid, Gorbaciov a hotărât încetarea ajutorului acordat și retragerea sprijinului politic acordat regimurilor comuniste est-europene.
Pe plan extern "cursa înarmărilor " și aventurile militare ale URSS epuizau Imperiul, deoarece necesitau cheltuieli colosale.
Pentru a pune capăt acestora și pentru a cîștiga încrederea și susținerea Occidentului Gorbaciov recurge la "dezideologizarea" politicii externe înfăptuită prin recunoașterea greșelilor trecutului și accentuarea prestigiului ONU. Din toamna lui 1986, URSS devine unul din centrele nobile de meditație asupra valorilor universale. Însă ceea ce a constituit o revoluție în politica sovietică în Europa Centrală și de Est, a fost renunțarea la doctrina Brejnev, care argumenta dreptul de intervenție a țarilor "surori" în vreo-una din ele, și adoptarea unui nou curs în relațiile sovieticilor cu țările satelit. Noua politică definită simbolic ca doctrina Sinatra accentuează că țările satelit sunt practic libere de a-și decide în continuare soarta, iar armatele sovietice nu vor mai interveni pentru a împiedica desfășurarea proceselor social – politice.
La începutul anilor 90 devine tot mai evident faptul că, păstrarea Uniunii Sovietice, în viziunea propusă de centru, nu se va solda cu succes. Majoritatea republicilor ex-sovietice și-au proclamat suveranitatea, în asemenea condiții nu mai putea fi vorba de o nouă federație. Una după alta, republicile sovietice se pronunțau pentru o comunitate de state suverane și independente, adică pentru o confederație, asociație de state suverane și independente.
Un factor destul de vizibil care a influențat distinderea procesului de destrămarea a URSS, a fost cel jucat de către occident. Țările occidentale au folosit trei tipuri de argumente pentru a direcționa politica regimurilor comuniste, față de centru. Din punct de vedere politico-juridic, ele se bazează pe acordurile de la Helsinki (1975) – semnat de toate țările blocului socialist – care pretind la libertatea absolută de circulația a persoanelor, ideilor și bunurilor în Europa. Orice încălcare confirmată a acestor acorduri expune țările est-europene la o dezaprobare, adică la pătarea imaginii lor pe plan internațional.
Un alt argument este arma economică – pe care Occidentul o aplica refuzînd sau "înghețînd" ajutoarele.
Un alt catalizator al Occidentului l-a constituit "efectul Ioan Paul al II-lea". Vaticanul nu a ratat nici o ocazie de a încerca îmbunătățirea regimului catolicilor din Est, cerînd libertate cultului pentru Lituanieni, susținînd dreptul cehilor și al slovacilor de a dispune de un cler înalt, apărînd dreptul catolicilor din Ucraina. El a încurajat continuarea tratativelor în vederea restabilirii relațiilor diplomatice cu URSS. Acest ultim proect pregătit prin venirea la Moscova a monseniorului Casaroli în iunie 1988, s-a realizat la l decembrie 1989, după întîlnirea la Roma acelor doi șefi de state.
În contextul evenimentelor de mai sus, în referendumul din 17 martie 1991 majoritatea republicilor unionale votează pentru transformarea URSS într-o federație de republici egale în drepturi, cu numele de Uniunea Republicilor Sovietice Suverane. După transformările radicale din Europa de Est, unde regimurile comuniste instalate după al Doilea Război Mondial se prăbușesc rând pe rând, URSS acceptă dizolvarea CAER (28 iunie 1991) și a Tratatului de la Varșovia (1 iulie 1991), semnând la Paris Carta pentru o nouă Europă, care încheie formal Raboiul Rece și confruntarea Est-Vest.
Astfel, în contextul acestor evoluții rolul decisiv în evoluția situației geopolitice contemporane l-a avut transformarea radicală survenită în societățile comuniste care a condus la modificarea hărții politice a Europei după încheierea Războiului Rece. Practic s-au petrecut modificari ce survin doar la încheierea războaielor propriu-zise.
"Prăbușirea Uniunii Sovietice – remarcă Z. Brzezinski – a produs o confuzie geopolitică enormă. În decursul a doar două săptămâni, poporul rus care, în general, era chiar și mai puțin prevenit asupra apropiatei dezintegrări a URSS decât lumea din afară acesteia – a descoperit brusc că nu mai era stapânul unui imperiu transcontinental, ci frontierele Rusiei se restrânseseră la ceea ce fusesera la începutul secolului al XIX-lea în Caucaz, la jumătatea aceluiași secol în Asia Centrală și – mult mai spectaculos și dureros – la ceea ce fuseseră cam la 1600 spre Vest, adică imediat după domnia lui Ivan cel Groaznic. Pierderea Caucazului a reînviat temerile strategice față de reapariția influenței din partea Turciei; pierderea Asiei Centrale a generat un sentiment de sărăcire având în vedere enormele resurse energetice și de minereuri ale regiunii, ca și teama față de o posibilă provocare islamistă; iar independența Ucrainei a contestat esența pretențiilor Rusiei de a fi purtătorul învestit de Dumnezeu al identității pan-slave".
Dispariția Uniunii Sovietice de pe harta lumii a dus la consecințe profunde regionale și globale, escaladînd în acest sens un șir de conflicte din cadrul arealului ex-sovietic. În acest context, destrămarea URSS a plasat metropola fostului imperiu sovietic într-o poziție defensivă față de granițele sale. Pe rând, fostele republici sovietice și-au declarat independența, teritoriile respective și eventualele beneficii strategice pe care acestea le furnizau Moscovei trecând în jurisdicția capitalelor noilor state independente.
Moscova a intenționat să își mențină sau chiar să-și refacă influența în aceste zone, prin mai multe mijloace, unele la limita legislației și a cutumelor internaționale, cele mai multe dincolo de această limită.
Deci, sfîrșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 au fost marcate de evenimente complexe și contradictorii după esența și semnificație. Cel mai grandios eveniment este legat de dispariția de pe harta lumii a denumirii unui astfel de stat precum este URSS. În locul lui au apărut 15 state de sinestătătoare, printre care se numără și Republica Moldova. Lucrurile s-au intîmplat astfel, încît în decursul unei perioade relativ scurte de timp statul s-a transferat dintr-o etapă istorică în alta, s-a schimbat sistemul statal, instituțiile puterii și atributele sale. În Moldova a fost distrus sistemul politic precedent, se schimbă raportul formelor de proprietate, se schimbă sistemul de relații sociale. O piedică serioasă în calea dezvoltării Republicii Moldova în domeniul reformelor economice și ieșirii sale din criză sunt provocarea contradicțiilor interetnice din interiorul țării, de problemele relațiilor cu fostele republici ale Uniunii.
Conflictele au devenit realitate în legătură cu agravarea rapidă a relațiilor interetnice din fosta URSS din a doua jumătate a anilor ’80 ai secolului XX. Manifestările social-politice dintrun șir de republici au atras atenția centrului, însă nici o măsură n-a fost întreprinsă pentru localizarea acestora. Primele tulburări de natură politică au avut loc în primăvara anului 1986 în Iacutia, iar în decembrie al acelui an – în Alma-Ata. Apoi au urmat demonstrațiile tătarilor din Crimeea în orașele din Uzbekistan (Tașkent, Ferghana, Namangane, ș.a.), în Moscova pe Piața Roșie. S-a început escaladarea conflictelor etnopolitice care au dus la vărsare de sînge (Sumgait, Ferghana, Oș). Zona acțiunilor de conflict s-a lărgit. În anul 1989 au apărut cîteva focare de conflicte în Asia Mijlocie, Caucaz. Mai tîrziu ele sau răspîndit în Transnistria, Crimeea, Povolje, Caucazul de Nord. În cadrul fostelor republici ale URSS, numai în perioada din 1988 pînă în anul 1991 pe bază etnică au avut loc mai mult de 150 de conflicte, dintre care 20 au fost urmate de jertfe umane.
Către finele anului 1991, pe ruinele RSSM se constituie Republica Moldova, care, pe un teritoriu de 33,7 mii km2 și la o populație de 4,3 mln dispunea de 40 raioane și 10 orașe de subordonare republicană. Fiecărui raion îi revenea, în medie cîte 76.000 locuitori, unele avînd cu mult sub media generală: Căinari – 42,7 mii, Taraclia – 44,3 mii, Șoldănești – 45,8 mii, Leova – 52,8 mii; și o suprafață medie de 800 km2, fiecare dintre acestea cu un potențial departe de a fi pregătite de a trece la autoadministrare. Reconstrucția administrativ-teritorială constituia la acel moment una din urgențele majore ale noului stat.
Astfel, proclamându-și în iunie 1990 Declarația de suveranitate și în august 1991 Declarația de independență, Republica Moldova și-a manifestat intenția clară de a edifica un stat democratic de drept, angajându-se totodată să respecte cele mai cunoscute norme de drept internațional în domeniul drepturilor omului.
O importanță deosebită pentru trecerea de la totalitarism la un regim politic democratic în Republica Moldova le-au avut hotărârile și legile adoptate de Parlament în anii 1990-1991. Rolul de bază în demontarea vechilor instituții și a dependenței de metrpola sovietcă, în făurirea noilor structuri ale puterii de stat și a bazei legislative, a noii entități politice, în promovarea procesului de democratizare și liberalizare a revenit Sovietului Suprem de legislatura a XII-a ( de la 26 aprilie 1990 Parlament), ales în baza Legii cu privire la alegerile de deputați ai poporului ai R.S.S. Moldovenești din 23 noiembrie 1989.
La scrutinul din 25 februarie 1990 (datorită sistemului electoral majoritar, la 10 martie a avut loc al doilea tur) desfășurat în 380 circumscripții electorale cu un singur mandat pentru alegerea Parlamentului unicameral, au participat peste 600 de candidați, fiind sprijiniți nu numai de noile formațiuni politice create: Frontul Popular din Moldova și Mișcarea pentru Egalitate în Drepturi “ Unitate-Edinstvo”, dar și de Partidul Comunist din Moldova. Parlamentul ales pentru cinci ani s-a dizolvat înainte de termen, desfășurăndu-și activitatea nici patru ani (1990-1994). Președinți ai forului legislativ suprem din această perioadă au fost M. Snegur, A. Moșanu și P. Lucinschi. Deși a traversat câteva situații de criză provocate de regruparea forțelor pe eșchierul politic al republicii, Parlamentul a reușit să pună bazele legislative ale statului.
De noul Parlament (Sovietul Suprem) al Moldovei creat pe baza primelor alegeri din 25 februarie / 10 martie 1990 e legată o nouă epocă în istoria Moldovei – epoca obținerii suveranității și independenței naționale. Astfel, la 23 iunie 1990 este adoptată „Declarația cu privire la suveranitatea R.S.S. Moldovenești”, care a proclamat că Moldova „este un stat suveran, unitar, indivizibil. Pământul, subsolul, apele, pădurile și celelalte resurse materiale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum și întregul potențial economic, financiar, tehnicoștiințific, valorile patrimoniului național constituie proprietatea exclusivă a R.S.S. Moldova”.
În preambula acestui document este recunoscută egalitatea tuturor cetățenilor la viață, libertate, prosperitate. În conformitate cu declarația cu privire la suveranitatea R.S.S.Moldova întreaga putere în republică aparține poporului. Poporul își realizează puterea de stat în mod nemijlocit și prin organele sale reprezentative. În scopul obținerii reale a suveranității e destul de important faptul proclamării în acest document istoric a „priorității Constituției și legilor R.S.S.Moldova pe întreg teritoriul ei”.
În ordinea de măsuri ce descindeau din necesitatea realizării suveranității, Parlamentul Moldovei a adoptat și hotărârile referitoare la „Avizul comisiei privind aprecierea politică și juridică a Consiliului Molotov-Ribbentrop și a proiectului secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lor asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord”, despre revenirea la simbolistica națională, etc. În șirul de decizii importante adoptate de Parlament, menite să contribuie la crearea instituțiilor și simbolurilor statului în devenire în perioada aprilie 1990 – august 1991, se impune trecerea în revistă a următoarelor: Regulamentul cu privire la Drapelul de Stat din 27 aprilie 1990. Regulamentul cu privire la Stema de Stat din 3 noiembrie1990.
De altfel, după prăbușirea URSS, Rusia nu s-a arătat preocupată de ratificarea Tratatului cu Republica Moldova, textul acestuia fiind internat în safeurile diplomației ruse. Odată cu crearea Comunității Statelor Independente, Moscova va condiționa recunoașterea Republicii Moldova cu aderarea acesteia la structurile CSI. Președintele Boris Elțin a recunoscut independența Republicii Moldova la 18 decembrie 1991, iar la 6 aprilie 1992, în timpul conflictului armat din zona transnistreană a Republicii Moldova, Nicolae Țâu, ministrul de externe al Republicii Moldova, și Andrei Kozîrev, omologul său rus, au semnat la Chișinău protocolul privind stabilirea relațiilor diplomatice moldo-ruse.
Promovând o politică bazată pe principii de bună vecinătate și colaborare social – economică, Republica Moldova a ratificat Tratatul de bază moldo-rus prin Hotărârea Parlamentului nr.289-XII, din septembrie 1992. Federația Rusă n-a procedat la fel, evocarea diferendului transnistrean constituind în continuare obstacolul principal.
2.2 Instalarea relațiilor diplomatice cu Fedrația Rusă si SUA
Marcarea a 24 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și statele comunității internaționale, este un rezultat firesc al mai multor evenimente politice și procese istorice care au demarat la sfârșitul secolului al XX-lea.
Vorbind despre aspectul bilateral al relațiilor externe a Republicii Moldova în cadrul promovării politicii externe moldovenești, vom menționa că de la proclamarea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, politica sa externă a trecut prin mai multe etape de maturizare, ca și în majoritatea statelor esteuropene postotalitare, fapt care a fost marcat prin mai multe acțiuni de determinare, de la formalizarea juridică a suveranității și independenței, la stabilirea relațiilor diplomatice cu statele lumii și în final la plasarea țării în sistemul relațiilor internaționale.
Un loc aparte în formalizarea politicii externe a Republicii Moldova după proclamarea independenței a fost dezvoltarea relațiilor externe cu actorii sistemului internațional, în acest sens fiind primară intenția privind avansarea relațiilor bilaterale cu statele lumii.
În acest sens vom remarca că în prezent politica externă a Republicii Moldova se realizează prin 27 de reprezentanțe diplomatice și consulare acreditate peste hotarele țării, cu un personal de aproximativ 170 de colaboratori. Ambasadorii ei, în sfera de activitate a cărora sînt practic o treime din țările ce au recunoscut-o, au fost acreditați, inclusiv prin cumul. Una dintre aceste țări a fost SUA.
Statele Unite ale Americii au recunoscut independența Republicii Moldova în decembrie 1991, relațiile diplomatice dintre state fiind stabilite la 28 februarie 1992. Ceremonia inaugurării oficiale a Ambasadei S.U.A. la Chișinău a avut loc la 18 martie, zi în care Președintele Snegur și-a asumat, prin decret prezidențial, obligațiile de Comandant Suprem al Forțelor Armate ale Republicii Moldova și a decretat, în scopul formării bazei tehnico-militare necesare creării acestor forțe, trecerea sub jurisdicția Republicii Moldova a unităților militare ale fostei Armate Sovietice, dislocate pe teritoriul țării. În discursul rostit cu acest prilej, Howard Steers, însărcinatul cu afaceri al SUA în Moldova, a spus următoarele: „Aproape șaptezeci și cinci de ani în urmă un reprezentant al Statelor Unite ale Americii a sosit la Chișinău pentru a recunoaște independența Moldovei. Mult timp s-a scurs de atunci și cei ce au trăit pe acest pământ au avut parte de multe încercări grele.
În acest sens, unul dintre cei mai perseverenți susținători ai cauzei de integritate a Republicii Moldova a fost și sunt Statele Unite ale Americii. În sensul dat, acțiunea SUA privind conflictul transnistrean este marcată prin eforturi susținute vizînd soluționarea conflictului transnistrean, respectînd suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale, recunoscute internațional și garantînd respectarea democrației, supremației legii și a drepturilor omului.
În acest plan de idei vom sublinia faptul că dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale ale Statele Unite ale Americii cu Republica Moldova, au constituit din primele luni de independență a Republicii Moldova unul din obiectivele prioritare ale politicii externe a ambelor părți.
Astăzi, însă, Europa și întreaga lume pășesc într-o eră nouă, era libertății, în care interesele statului nu sunt superioare celor ale individului (…). Am venit aici conduși de spiritul prieteniei și sincerității și am venit pentru totdeauna”. Primul ambasador al SUA în Republica Moldova a fost Mary Pendleton (iulie 1992 – august 1995). Pe cînd primul ambassador al Republicii Moldova în SUA a fost Nicolae Țâu. În acest sens, adresarea personală către Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova, cu inițiativa de a fi numit ambasador în SUA a fost un moment inedit în activitatea diplomatului Nicolae Țâu. Această circumstanță este relatată chiar de autor în felul următor: „Am avansat o propunere concretă, riscând, desigur, să nu fiu înțeles corect, deoarece îmi înaintasem propria candidatură. De-a lungul carierei nu mi-am permis niciodată ceva asemănător”. După un anumit timp, Președintele Mircea Snegur a răspuns: „Am decis. Vei fi numit Ambasador în Statele Unite ale Americii”.
Pe parcursul a cinci ani de activitate la Washington, ambasadorul Nicolae Țâu a participat la mai multe evenimente importante. În anul 1997 într-un interviu acordat ziarului „Washington Times” în legătură cu extinderea NATO în Europa de Est, N. Țâu a declarat că „Republica Moldova are o obiecție importantă față de extinderea NATO: ea nu dorește să devină o zonă de tampon cu trupe rusești pe teritoriul său”. Analistul politic Nicolae Negru menționa că interviul ambasadorului moldovean în SUA a apărut după prima vizită oficială a Președintelui Petru Lucinschi la Moscova, fapt care confirma că nu era vorbă de opinii personale, ci de o declarație care urma să se înscrie într-un șir concertat de demersuri moldovenești pe tema extinderii NATO.
Astfel, Nicolae Țâu este primul diplomat care se află la originea relațiilor diplomatice moldo-americane, subiectul problematicii transnistrene fiind promovat de către acesta cu desăvîrșire. În perioada anilor 1990-1993 a avut întâlniri cu persoane importante din Departamentul de Stat al SUA. Anume în cadrul acestor întâlniri s-a convins de interesul deosebit al americanilor pentru conflictul din raioanele de Est a Republicii Moldova.
Printre cele mai importante evenimente din această perioadă vom remarca vizitele în SUA ale Președintelui Republicii Moldova (29-30 ianuarie 1995 și ale Președintelui Parlamentului 22-29 mai 1995). În cadrul vizitei la Washington a Președintelui M. Snegur a fost semnată o declarație comună moldo-americană, în care se aprecia înalt politica de promovare a reformelor economice și democratice în Republica Moldova, situată pe un loc de frunte printre noile state independente ale fostei URSS.
Cunoscutul diplomat american Stroub Talbott este de părerea că principiile de guvernare în SUA fundamentate în Constituția și Bilul american despre drepturi, sunt aplicabile și actuale pentru toți. În alocuțiunea rostită la 29 octombrie 1996 cu prilejul aniversării a 50-a a Institutului Rus (Institutul Averell Garriman, Universitatea din Columbia), el a afirmat următoarele: „Noi, americanii, dorim altor țări doar ceea ce ne dorim nouă înșine.
Asta înseamnă că viitorul acestor state noi îl vedem bazat pe valorile democratice, cu popoare sigure de propria lor securitate, cu o dezvoltare stabilă, prosperă, integrate în comunitatea crescândă a celorlalte state cu structură și orientare similare. Noi aspirăm la aceasta nu numai de dragul lor, dar și în interesul nostru”.
Colaboratorii ambasadei au constatat de fiecare dată că interesul SUA vizavi de Republica Moldova gravita în jurul unor subiecte de interes deosebit: consolidarea securității europene, conflictual transnistrean, controlul asupra armamentului, contribuția Moldovei în cadrul cooperării regionale, extinderea și atitudinea Republicii Moldova față de acest proces, precum și față de relațiile NATO cu Rusia, Ucraina și România; preocupările și interesele Republicii Moldova în materie de securitate (politică, economică și militară) în contextul extinderii NATO, lărgirii Uniunii Europene, adaptării Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa la noile realități de pe continent; interesele comune și divergențele în relațiile bilaterale ale Moldovei cu Rusia, România, Ucraina, alte state din zonă în problemele cooperării și securității euro-atlantice și regionale; cadrul juridic al relațiilor Republicii Moldova cu aceste state (tratatele de bază); perspectivele reglementării pașnice a conflictului din raioanele de est ale țării; poziția Republicii Moldova față de perspectivele CSI și față de procesele de cooperare și integrare din spațiul post-sovietic.
În continuarea tematicii abordate, vom spune că raporturile bilaterale moldo-americane sunt reglementate prin 23 acorduri bilaterale în vigoare în domeniile importante, precum ar fi economic, militar, învățămînt și cercetări științifice ș.a.. 7 acorduri se află în proces de finalizare a procedurilor interne pentru punerea lor în aplicare. Printre acestea putem menționa: Memorandumul de înțelegere între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Comandamentul Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii în Europa privind instituirea biroului de cooperare militară din 06.07.2004; Declarație de cooperare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii din 15.09.2000; Acord general de încurajare a proiectelor între Guvernul Republicii Moldova (Cabinetul de miniștri) Banca Națională a Moldovei și Banca de Export-Import a Statelor Unite din 05.10.2000; Acord între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Agenția Națională de Imagistică și Cartografie a Ministerului de Apărare al Statelor Unite ale Americii privind cooperarea și schimbul de bază în domeniul de informație și servicii geospațiale globale din 24.06.2003; Amendament la Scrisoarea de Acord privitor la controlul drogurilor și aplicarea Legilor din 28 august 2001 între Guvernul Statelor Unite ale Americii și Guvernul Republicii Moldova din 23.09.2003 etc.
De menționat că pe parcursul celor 24 ani de independență, țara noastră a apelat și beneficiat de asistența SUA în următoarele procese:
aderarea la un șir de organizații internaționale, precum Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația de Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Organizația Mondială a Comerțului (OMC);
participarea în cadrul unor importante inițiative regionale, printre care Parteneriatul pentru Pace (PpP) al Alianței Nord-Atlantice (NATO), Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (PCESE) și GUAM;
negocierea versiunii adaptate a Tratatului privind forțele armate convenționale în Europa și a Declarației Summitului OSCE de la Istanbul din 1999, în care se stipulează retragerea completă și necondiționată a munițiilor și forțelor armate ruse de pe teritoriul Republicii Moldova;
facilitarea procesului de identificare a unei soluții politice viabile și durabile pentru conflictul transnistrean (începând cu anul 2005, SUA și UE sunt observatori la negocieri în formatul „5+2”);
promovarea reformelor democratice și economice: în perioada 1992–2007 valoarea totală a asistenței acordate țării noastre de SUA a constituit peste 700 milioane USD;
modernizarea agriculturii: cu susținerea tehnico-financiară a SUA, în anii 90 a fost implementat „Programul Pământ” de împroprietărire a țăranilor moldoveni;
reformarea și modernizarea Armatei Naționale;
combaterea corupției și traficului de ființe umane: la 14 decembrie 2006, Moldova a fost inclusă în Programul preliminar al Corporației SUA „Provocările Mileniului” destinat asistenței în domeniul combaterii corupției, în valoare de 24,7 milioane USD;
evacuarea armamentului rusesc din regiunea transnistreană: pentru acest scop SUA au alocat țării noastre peste 30 milioane USD;
eficientizarea controlului vamal la frontiera moldo-ucraineană, în special pe porțiunea transnistreană: cu asistența tehnico-financiară a SUA și a Băncii Mondiale a fost implementat Sistemul ASYCUDA de informatizare a controlului vamal.
Cooperarea economică moldo-americană este în permanentă ascensiune. După o stagnare de aproape 50 de ani în care a fost atrasă Republica Moldova, din anul 1992 se începe dezvoltarea relațiilor comerciale și economice între Republica Moldova și SUA. Treptat, după declanșarea reformelor radicale în Republica Moldova, se promovează o politică de integrare economică asiduă. Ținând cont de obiectivul fundamental al acestor relații, și în mod special de integrarea pe linia comercial- economică, se acționează pentru:
– creșterea și diversificarea schimburilor comercial-economice;
– creșterea eficienței economice a schimburilor bilaterale;
– realizarea unei balanțe comerciale echilibrate în relațiile bilaterale.
În primii 6 ani, volumul comerțului exterior al Moldovei cu SUA a crescut de cîteva zeci de ori. Când Nicolae Țâu și-a început cariera de ambasador, volumul schimburilor comerciale anuale cu SUA constituia circa 4-5 milioane de dolari, iar în 1998, la finele misiunii sale atinsese suma de 130 milioane de dolari anual. Un capitol aparte ține de asistența tehnică și ajutorul umanitar acordat Republicii Moldova. Timp de cinci ani asistența respectivă a atins suma de 150 milioane de dolari. Când Republica Moldova a fost afectată de secetă, SUA a acordat republicii noastre un ajutor umanitar de 100 tone de grâu de calitate superioară.
Conform datelor Departamentului Statistică și Sociologie, în anul 2007, exporturile Moldovei în SUA au constituit 37, 5 mln dolari SUA. Importurile din SUA în perioada respectivă s-au majorat semnificativ de la 29, 4 mln în anul 2006 la 40,7 milioane de dolari SUA în anul 2007, fiind în creștere cu 38,4% față de anul 2006, în rezultatul creșterii importului de animale vii și produse ale regnului animal.
După valoarea volumului schimburilor comerciale, înregistrat în anul 2006, SUA se situează pe locul șapte la export și pe locul doisprezece la import între partenerii cu care Republica Moldova întreține relații comerciale. În prezent, în Republica Moldova activează 171 de companii cu capital american, cele mai importante întreprinderi fiind: „Alba”, „Sun-TV”, „Cricova-Acorex”, „Lion-Gri”, ș.a.).
Obiectivul de promovare a cooperării comercial-economice între RM și SUA este atribuit Comitetului moldo-american de cooperare economică și investiții, creat în anul 2003 și co-prezidat de Ministrul Economiei și Comerțului al RM și de Coordonatorul Asistenței SUA pentru Europa și Eurasia.
Republica Moldova beneficiază de asistența tehnică americană în concordanță cu Freedom Support Act (Actul pentru Sprijinirea Libertății), aprobat de Congresul SUA, precum și de ajutorul umanitar oferit de diferite structuri guvernamentale și private. Volumul de asistență americană pentru realizarea în RM a proiectelor în domeniile importante pentru economia țării, acordată începînd cu 1991, depășește 500 mln de dolari și constituie 50% din toata asistenta străină oferită Republicii Moldova.
În cadrul proiectelor de asistență, Moldova a beneficiat de sprijinul SUA în dezvoltarea pieții de desfacere, susținerea businessului mic și mijlociu, a fermierilor, facilitarea obținerii creditelor, executarea legilor, prevenirea traficului de ființe umane, controlul vamal, ne-proliferarea armelor, ș.a.
În anul 2005 Republica Moldova a fost invitată să participe la Etapa Preliminară a Programului SUA „Provocările Mileniului”.
Nu și în ultimul rînd vom menționa că în cadrul relațiilor sale economice cu SUA, Republica Moldova a dezvoltat cu Statul Carolina de Nord un Parteneriat de Cooperare, care are drept scop facilitarea contactelor la nivel local în special domeniul economic. Parteneriatul a fost lansat pe data de 22 aprilie 1999. Pînă în prezent, au avut loc patru Reuniuni ale Comitetului Bilateral de Cooperare Republica Moldova – Carolina de Nord, cea mai recentă s-a desfășurat la Chișinău în aprilie 2006.
În concluzie vom menționa că avînd în vedere ponderea SUA în economia mondială, rolul pe care îl joacă aceasta în menținerea păcii și securității internaționale, precum și sprijinul acordat Republicii Moldova în promovarea reformelor, parteneriatul strategic cu această țară, rămîne unul din pilonii de bază a politicii externe a Republicii Moldova. Se va insista asupra implementării practice a Planului de lucru bilateral moldo-american, consolidînd aspectele politic și economic ale acestuia.
Federația Rusă. Raporturile politice oficiale dintre Republica Moldova și Federația Rusă au început cu mult timp înainte de dispariția URSS, prin semnarea la 22 septembrie 1990 la Moscova de către președintele Mircea Snegur și Boris Elțin, Președintele Sovietului Suprem al Rusiei a Tratatului cu privire la principiile relațiilor interstatale dintre Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) și Republica Sovietică Socialistă Moldova (RSSM).
Documentul pe care l-am menționat mai sus conținea o preambulă și 23 de articole de o „importanță epocală”, care, prin valoarea și semnificația sa, este al doilea tratat dintre Moldova și Rusia care s-a produs la 279 ani după cel din 1711, semnat de Dimitrie Cantemir și Petru I la Luțk. Semnarea acestui Tratat a constituit un act de curaj pentru ambele părți, prin denumirea sa, prin cuprinderea unor aspecte ale relațiilor bilaterale, cum ar fi cel politic, militar, de coordonare pe plan extern, prin prevederea de a face schimb de reprezentanți oficiali permanenți, avea caracterul unui Tratat interstatal. Tratatul moldo-rus urmărea crearea unor condiții politice și economice propice pentru consolidarea suveranității celor două state semnatare, dezvoltării relațiilor de prietenie și colaborare multilaterală, restabilirii drepturilor legitime și intereselor ambelor state în baza normelor dreptului internațional. Cele două state suverane, RSSM și RSFSR, își recunoșteau și se obligau să-și respecte reciproc suveranitatea, abținându-se reciproc de la acțiuni care ar fi putut leza suveranitatea lor de stat (art.l).
Părțile considerau oportun să contribuie la crearea unui spațiu economic comun al statelor suverane, piețelor interstatale europene și asiatice (art.13), relațiile lor economice urmând să fie reglementate în baza clauzei «națiunii celei mai favorizate», în conformitate cu acorduri speciale interguvernamentale, excluzând recurgerea în mod unilateral la măsuri economice destabilizatoare pentru economia celeilalte Părți (art. 13). La 10 februarie 1995, la Alma-Ata, Mircea Snegur și Boris Elțin au încheiat un Protocol adițional la Tratatul din 22 septembrie 1990, în scopul corelării prevederilor acestui document cu realitățile zilei și urgentării intrării lui în vigoare. Conform clauzelor Protocolului dat, părțile semnatare se obligau să dezvolte relații „ca state prietene în baza principiilor respectului reciproc a suveranității lor statale și a independenței, egalității în drepturi și neamestecului unui stat în treburile interne ale celuilalt stat, nerecurgerii la forță sau amenințării cu forța, integrității teritoriale, inviolabilității frontierelor, soluționării pașnice a diferendelor, colaborării dintre state, respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (…), precum și în baza altor norme ale dreptului internațional unanim recunoscute” (art.l). Fiecare dintre statele semnatare își asuma obligația să se abțină „de la participarea la acțiuni îndreptate împotriva intereselor celeilalte Părți sau care i-ar putea aduce prejudicii, precum și de la sprijinirea unor atare acțiuni” și „să nu încheie nici un fel de acorduri îndreptate împotriva celeilalte Părți”. De asemenea, Chișinăul și Moscova se asigurau reciproc să nu admită folosirea teritoriului lor în detrimentul securității celeilalte Părți (art.2).
Conform art.10, Protocolul constituie „o parte integrantă a Tratatului privind principiile relațiilor interstatale dintre Republica Moldova și Federația Rusă”, urmând să fie supus ratificării și să intre în vigoare „în ziua schimbului instrumentelor de ratificare, care se va efectua concomitant cu schimbul instrumentelor de ratificare privind Tratatul”.
În concluzie, vom stabili că pentru Republica Moldova, conform Concepției cu privire la politica externă, relațiile bilaterale cu Federația Rusă sunt apreciate ca prioritare, de caracterul cărora depinde stabilitatea politică și succesul reformelor economice. Totuși, pentru o mai bună comprehensiune a relațiilor moldo-ruse, ar fi cazul să luăm în considerație rolul factorului rus în domeniul politicii externe, a securității și apărării, cît și capacitatea părților de a-și acomoda pozițiile în interesele proprii. Totodată, evoluția oscilantă a raporturilor moldo-ruse ne oferă o imagine revelatoare asupra cursului de politică externă, dar și internă, promovat de Republica Moldova.
2.3 Concluzii la Compartimentul II
Un val nou în remodelarea sistemului Relațiilor Internaționale după sfîrșitul Războiului Rece, la constituit destrămarea URSS, fapt care a arătat necesitatea instituirii unei pledoarii practice la adresa stimulării încrederii și cooperării internaționale între subiecții Relațiilor Internaționale. Rolul decisiv în evoluția Relațiilor Internaționale contemporane l-a avut transformarea radicală survenită în societățile comuniste care a condus la modificarea hărții politice a Europei după încheierea Războiului Rece. Practic s-au petrecut modificări ce survin doar la încheierea războaielor propriu-zise. Implozia comunismului s-a datorat atât falimentului ideologic, cît și a celui economic al URSS.
Un factor destul de vizibil care a influențat distinderea procesului de destrămarea a URSS, a fost cel jucat de către occident. Țările occidentale au folosit trei tipuri de argumente pentru a direcționa politica regimurilor comuniste, față de centru. Din punct de vedere politico-juridic, ele se bazează pe acordurile de la Helsinki (1975) – semnat de toate țările blocului socialist – care retind libertatea absolută de circulația a persoanelor, ideilor și bunurilor în Europa. Orice încălcare confirmată a acestor acorduri expune țările est-europene la o dezaprobare, adică la pătarea imaginii lor pe plan internațional.
Dispariția Uniunii Sovietice de pe harta lumii a dus la consecințe profunde regionale și globale, escaladînd în acest sens un șir de conflicte din cadrul arealului ex-sovietic. În acest context, destrămarea URSS a plasat metropola fostului imperiu sovietic într-o poziție defensivă față de granițele sale. Pe rând, fostele republici sovietice și-au declarat independența, teritoriile respective și eventualele beneficii strategice pe care acestea le furnizau Moscovei trecând în jurisdicția capitalelor noilor state independente.
În evoluția relațiilor moldo-ruse, putem constata că este clar că Rusia este cel mai puțin interesată în orientarea europeană a Republicii Moldova. Încercările Republicii Moldova de a abandona așa-numitul principiu al “multivectorialității” și a-și reorienta toate eforturile externe spre realizarea integrării europene au fost zădărnicite de către Rusia prin utilizarea pîrghiilor economice.
Toate aceste acțiuni sînt orientate spre a menține Republica Moldova în cadrul CSI – organizație amorfă, dar care permite Rusiei să dețină un anumit control asupra celorlaltr state membre – cu o viitoare participare la o uniune economică, de genul Uniunii Europene, dominată de Rusia. Această uniune începe să capete contururi clare prin Comunitatea Economică Euroasiatică, la care Moldova, împreună cu Ucraina, participă doar în calitate de observator. Extinderea UE spre Est face să crească importanța acestor structuri (CSI, CEE) ca modalitate de creare la marginea Europei de Est a unui „cordon de securitate” afiliat Moscovei.
În acest context, SUA dorește securizarea regiunii și a frontierelor, ridicarea nivelului de trai al cetățenilor moldoveni, pentru a se evita o emigrare masivă a acestora în țările UE, doresc cel puțin un stat prieten, democratic și stabil în vecinătatea UE dacă nu un stat membru al UE. Interesele Rusiei se desprind dintr-un document publicat de Wikileaks, referitor la o vizită a lui Marian Lupu la Moscova în august 2009. În știrea Unimedia intitulată „(doc) Wikileaks, UNIMEDIA și secretul lui Marian Lupu din 2009”, a portalului de știri Unimedia, este reprodusă o declarație a lui M. Lupu privind o întâlnire secretă cu oficiali ruși: „Potrivit spuselor lui Lupu către ambasadorul SUA, întâlnirea a semănat cu un examen psihologic detaliat. I-au fost puse o serie de întrebări despre relațiile cu România, declarațiile despre neutralitate, despre partenerii de coaliție, dacă va oferi imunitate familiei Voronin, fapt confirmat de acesta”. Așadar, Rusia dorește ca Moldova să nu se reunească cu România, să-și păstreze statutul de neutralitate – care pentru Rusia înseamnă că Moldova nu aderă la NATO dar trupele rusești de ocupație rămân pe teritoriul acesteia din urmă, Rusia își dorește o guvernare chișinăuiană loială și se implică pentru a asigura protecția regimurilor loiale lui Putin.
III. Realizarea vectorului european a Republicii Moldova și influența factorului geopolitic
În Republica Moldova integrarea europeană a devenit un subiect pe cît de mediatizat, pe atît și de controversat. Dezbaterile generate pe acest subiect s-au axat în mare parte pe oportunitatea integrării europene a unui stat atît de mic și de problematic din punct de vedere economic, cum este Republica Moldova.
Cu toate acestea, opțiunea majorității cetățenilor Republicii Moldova de a se integra în UE, actualitatea subiectului integrării europene în cercurile politice de la Chișinău și modestele acțiuni întreprinse în vederea realizării acestui deziderat ne fac să credem că Republica Moldova, după o perioadă de incertitudini, va opta pentru integrarea europeană în calitate de interes național primar. Odată stabilite niște priorități clare privind dezvoltarea strategică a Moldovei, realizarea acestora, reieșind din calitatea de stat mic a Republicii Moldova, va fi posibilă doar ca urmare a propriilor acțiuni diplomatice încadrate într-o politică externă foarte activă și coerentă.
3.1 Situația actuală a procesului de integrare europeană și poziția marilor puteri
Destrămarea lagărului socialist și implozia Uniunii Sovietice au condus la apariția unei structuri politice internaționale unipolare dominate de Statele Unite ale Americii și au stimulat o interdependență crescută a lumii contemporane. Globalizarea este categoria de la care pornesc de cele mai multe ori asumpțiile teoretice privind parametrii de bază ai relațiilor internaționale contemporane, iar mulți autori argumentează o reașezare a sistemului politic internațional cauzată de globalizare și procesele conexe.
Creșterea ponderii Uniunii Europene în economia și politica mondială, mai ales după introducerea monedei europene și a unificării (adevărat că lente) potențialului diplomatic și militar al acesteia, reprezintă de asemenea un transfer de putere și un proces la fel de „reacționar” pentru structura politică internațională contemporană. „Distribuția puterii pe glob – anticipa Z. Brzezinski – este modificată semnificativ prin accelerarea unificării Europei”. Dacă transformarea sistemică majoră postbelică a constituit-o deplasarea centrului de pe continentul european, înseamnă că creșterea potențialului politico-economic european este diferența calitativă majoră a structurii politice internaționale contemporane. Toate acestea sunt procese care aduc o remodelare a structurii politice internaționale unipolare și care de rând cu alți factori ca proliferarea armelor de distrugere în masă, penuria resurselor globale, problemele demografică și ecologică, suscită o reașezare profundă a economiei mondiale și, respectiv, o reașezare (geo)politică la scară planetară. Se conturează noi centre de putere pe alte fundamente ale economiei mondiale.
În acest context, SUA au fost nevoite să se sprijine tot mai mult pe ultimul avantaj incontestabil încă – forța militară – pentru a-și menține poziția în sistem, confirmând asumpțiile lui K. Waltz potrivit cărora un stat va prefera să lupte, decât să-și piardă statutul privilegiat din sistem, dar și alimentând cu capital industria militară pentru a relansa creșterea economică după crahul bursier de pe piața Nasdaq. Este astfel, un fenomen aproape spenglerian, când o cultură se transformă în civilizație. SUA au încercat să i-a sub control unele zonele ale globului, bogate în hidrocarburi și strategice politico-militar, mai ales că unele regimuri autoritare și organizații fundamentaliste pe care primele le adăposteau pun în pericol securitatea regională și internațională (inclusiv a SUA) și, respectiv, se expun unor intervenții din afară. De asemenea, menținerea în continuare a unui sistem monetar al dolarului, precum și a ecuațiilor economicofinanciare existente, este mai ușor de realizat când ai baze militare pe întreg globul. Doar că acesta devine un exercițiu prea costisitor.
Un eveniment nou ce vizează fenomenul integrării europene, este Parteneriatul Estic. Lansat oficial pe 7 mai 2009, Parteneriatul Estic are la bază Sinergia Mării Negre și este o parte componentă a Politicii de Vecinătate Europene (PEV). În sensul dat, vom face o scurtă retrospectivă asupra locului și rolului Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic ca o parte componentă a Politicii de Vecinătate Europene (PEV).
Conceptul de “Europă extinsă” proiectează o Europă nealterată de noi linii de separare cu un set de valori comune, un spațiu al cooperării și prosperității. Conceptul de “Politică europeană de vecinătate” (PEV) lansat de către Parlamentul European, are un scurt, gradual și intens istoric, materializat într-un cadru programatic și acțional de politici urmărește transformarea noțiunii de graniță într-un spațiu al cooperării și al legăturilor politice, economice și sociale care să evite crearea unei falii de genul cortinei de fier. Ambele concepte sunt construite a fi o alternativă la integrarea UE. Ele sunt concepute ca un răspuns la cererile vecinilor pentru obținerea de promisiuni privind o eventuală aderare și în același timp ca garanții pentru actualele state membre că Uniunea nu se va extinde pe termen nedefinit.
De la bun început, politica de vecinatate europeană este alăturată și distinctă de politica de lărgire a UE: totodată, această politică nu poate fi considerată ca o etapă de “pregătire” a lărgirii, deoarece statele cărora li se adresează nu sunt vizate a fi integrate.
Deși interesantă această politică ridica numeroase probleme conceptuale. Astfel, PEV nu poate fi compatibilă cu politicile sale din ultimul deceniu în Centrul și Estul Europei fără a oferi promisiunea de a deveni “membre” în schimb promovînd o clauză de “condiționalitate”. “A aparține Europei” și “a se asocia Europei” sunt doua sintagme diferite atît prin ceea ce oferă cît și prin procesualitate, cel puțin pe termen scurt. PEV mizează pe presupunerea că statele vecine vor adopta politica sa și se vor adapta normelor sale așa cum au făcut statele din Europa Centrală și de Est, chiar și în lipsa unei oferte care să includă beneficii clare în schimbul eforturilor sale. La ora actuală, PEV este incapabilă sa ofere două beneficii pe care acestea și le doresc foarte mult: accesul liber în UE și comerțul liber al produselor agricole.
PEV este structurată pe patru direcții: Rusia, grupului de noi state independente occidentale (Ucraina, Moldova, Belarus), Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaijan și Georgia) și statele din Sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria și Tunisia).
UE si Rusia sunt de acord, în principiu, să creeze cateva “politici în favoarea unui spațiu comun european”, în economie, educatie și cercetare, justiție și afaceri interne și securitate externă. Marea necunoscuta a PEV în ceea ce privește Rusia este legată de răspunsul la întrebarea: va exista voință politică pentru a fi promovată “Europa extinsă” a instituțiilor multilaterale comune bazate pe valori politice și reguli comune. Pentru a fi complet tabloul continental, trebuie sa precizam ca statele balcanice au deschisă perspectiva admiterii în UE în baza proceselor de stabilizare și asociere. De asemenea, Turcia este în poziția de stat candidat.
În continuare vom menționa că PEV propune un parteneriat cu un set de obiective ambițioase pentru statele vecine UE, bazat pe împărtășirea acelorași valori politice și economice și reformarea instituțională. PEV include unele promisiuni vagi legate de dialogul politic sporit și cooperarea în domeniul securității.
Posibilitatea “aderarii” la UE nu este atractivă pentru toate statele vecine, mai ales cînd este vorba de îndurarea privațiunilor prevăzute de programul de aderare la UE dar fără certitudinea integrării. Este din ce în mai greu ca populația să accepte reforme care atrag costuri foarte mari. Perspectiva “aderării” privită ca o recompensă pentru reforme nu există pentru statele participante la PEV.
Premiza PEV se constituie în interesul comun al UE și al statelor partenere de a nu transforma granița care le separă într-o piedică în calea comerțului, schimburilor sociale și comerciale sau împotriva cooperării regionale. Viteza și intensitatea acestui proces va depinde de voința și capacitatea fiecărui stat partener de a se angaja în transpunerea agendei PEV pentru construirea și întărirea actualului cadru de cooperare.
Succint, PEV își propune promovarea interdependenței, cooperării (în special a cooperării regionale) și a investițiilor străine. Derularea PEV este axată pe politica de condiționalitate care să impună respectarea legii. De reținut că această arhitectură își are originea în relațiile cu statele candidate precum și cu statele balcanice.
În continuare vom menționa că dimensiunea bilaterală a relatiilor externe ale UE se circumscrie următoarelor categorii de acte politico-juridice: acordul de asociere (Association Agreement) pentru statele mediteraneene, acordul de stabilitate si asociere (Stabilisation and Association Agreement) pentru statele balcanice și acordul de parteneriat și cooperare (PCA – Partnership and Cooperation Agreement) pentru statele europene partenere în cadrul PEV.
Documente de lucru ale PEV sunt: documentele strategice, rapoartele de țară, planurile de acțiune. Documentele strategice (Strategic Papers) stabilesc principiile, scopurile geografice, metodologia de implementare a instrumentelor PEV și problematica cooperării regionale. Acestea includ și programe multianuale orientative prin care se determină prioritățile de asistență și de finanțare a programelor.
Rapoartele de țară (Country Reports) prezintă progresele realizate prin implementarea acordurilor bilaterale și a reformelor corelative. Acestea reflectă situația politică, socială și economică a respectivei țări, concentrîndu-se pe tematicile prioritare ale PEV. PCA nu stabilește un tratament preferențial în domeniul comerțului și nici un calendar orientativ pentru realizarea de reglementări în acest sens. De reținut că, dată fiind diferențele existente între statele vecine ale UE la momentul intrarii în PEV este normal ca fiecare relație bilaterală să aibă specificul său. Astfel, diferitele niveluri de implementare ale reformelor precum și ale dezvoltării economice vor atrage diferite viteze ale progreselor desfășurate în cadrul PEV.
Planurile de acțiune (Action Plan) stabilesc obiectivele dezvoltării relatiilor bilaterale pe termen scurt și mediu. Acestea prevăd indicații clare pentru atingerea obiectivelor de etapă asumate de catre fiecare parte. Au o durată de minim trei ani și sunt subiect al prelungirii prin consens mutual. Ele pot contribui, cînd este posibil la promovarea cooperării regionale. Primul grup de planuri de acțiune au intrat în vigoare în prima jumatate a anului 2004. Analiza acestora demonstrează un caracter evaziv față de multe din zonele din interes major ale vecinilor, cum ar fi facilitarea accesului la vize și la piețele UE. Aceste planuri de acțiune sunt evaluate în mod regulat prin rapoarte de monitorizare (Monitoring Report). Rapoartele de monitorizare servesc ca bază pentru luarea deciziilor urmatoare chiar și pentru terminarea acordului PEV.
Programele de asistenta din partea UE (EU Assistance Programmes) dedicate statelor vecine reflectă prioritatile stabilite prin planurile de acțiune. Acestea pot fi pentru o țară sau mai multe, tematice si de cooperare în domeniul frontierelor.
PEV ofera mai multe fonduri dupa 2007, noi reguli de folosire a fondurilor de ajutor existente, integrarea treptată în unele piețe. Finanțarea depinde de bugetul UE, de negocierile intre statele membre, neexistînd garanții pentru o creștere spectaculoasă a acestora.
Programele de vecinatate, implica fondurile INTERREG, PHARE, Tacis (adresate spațiului ex-sovietic), CARDS (pentru spațiul balcanic) și MEDA (pentru spațiul mediteraneean). Ceea ce aduc nou programele de vecinătate față de fondurile enumerate mai sus este că prin aceste programe sunt antrenate ambele state cu granița comună (CBC – Cross Border Cooperation). Programele CBC au două obiective: întărirea cooperării la granițele UE și la nivel regional și, un al doilea obiectiv, facilitarea trecerii legale a granițelor de către persoane, bunuri și servicii. CBC Astfel, PHARE CBC este extins și la Romania și Bulgaria; Tacis CBC la Ucraina, Moldova și Belarus.
Cel de-al doilea moment a reieșit din sfidările de ordin geopolitic, cu care s-a confruntat Uniunea Europeană în procesul de extindere. Am menționat deja că relațiile dintre Bruxelles și Moscova au fost și rămân destul de tensionate, deși nu sunt expresive. Uniunea a întâmpinat dificultăți serioase în legătură cu enclava rusă Kaliningrad, fiind negociate niște condiții destul de dure. Nu trebuie să ignorăm nici interesele particulare ale unor state în afacerile cu Federația Rusă (conducta de gaz Rusia-Germania) și chiar securitatea energetică a Europei.
De fapt, Rusia a respins din start includerea sa în politica de vecinătate, pronunțându-se în favoarea unui parteneriat strategic. Moscova a înțeles perfect feblețea acestui proiect, poate chiar PEV a fost rezultatul unui compromis dintre cele două puteri pentru a mângâia orgoliul rus, în rezultatul pierderii sateliților tradiționali. În tot cazul, în cadrul ședinței de decernare a titlului de Doctor Honorius Causa a USM, Directorul Institului Francez de Relații Internaționale, Thieri de Montrbriale a expus clar că pentru Uniunea Europeană, Rusia prezintă un mai mare interes decât Moldova sau Ucraina și că caracterul relațiilor cu aceste state va reieși din caracterul dialogului cu gigantul rus. Insuficiențele politicii de vecinătate sunt conștientizate și de Bruxelles. Astfel, președinția austriacă a UE și-a propus drept unul din obiective pregătirea unui nou instrument de finanțare a politicii europene de vecinătate pentru anul 2007. Ca rezultat, Benita Ferrero-Waldner, Comisarul pentru relații externe și politica europeană de vecinătate, a prezentat Consiliului și Parlamentului o Comunicare privind ranforsarea și dezvoltarea politicii europene de vecinătate. Raportul prevedea atribuirea pentru perioada 2007-2013, a 12 miliarde euro. Se mai intenționa consolidarea dialogului politic; oferirea unei perspective de integrare economică și comercială; ameliorarea procedurilor de obținere a vizei.
Un alt document imediat, a fost Comunicarea din partea Comisiei către Consiliu și Parlament privind abordarea generală a participării țărilor partenere din PEV în cadrul agențiilor și programelor Comunitare. Unii comentatori politici moldoveni sunt tentați să considere că această Comunicare a Comisiei, vine să suplinească oferta UE făcută anterior vecinilor săi și, prin aceasta, să înlăture un handicap mai vechi și discrepanța dintre condițiile de „europenizare” și stimulentele oferite în schimbul acestei „europenizări”.
Din acest considerent, ambasadorul Ucrainei la Bruxelles R. Shpek, a declarat că țara sa nu acceptă să fie tratată în aceeași măsură ca și statele non-europene. Reacția D-nei Ferrero- Waldner la capriciile Kievului a fost calificată ca una feminină, exprimâdu-și doar regretele. În tot cazul, declarația nu a constituit un impediment în avansarea dialogului europeano-ucrainean și oferirii unei finanțări auxiliare.
Totuși, revederea PEV-ului a fost comentată ca reflectarea aspirațiilor președinției germane a UE în materie de PESC, preluată în primul semestru al anului 2007. Este necesar să menționăm că fiecare președinție europeană își determină direcțiile strategice, reieșind din propriile interese externe și interne, având prioritate în elaborarea și promovarea politicilor. Spre exemplu, Austria s-a arătat a fi interesată mai mult de zona balcanilor, iar Portugalia de sudul mediteranean.
Era și firesc ca prioritățile președinției germane să fie direcționate spre zona estică, reieșind din tradiționalul Ostpolitik. Ele au fost formulate de către ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier, publicate în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, care prevedeau conceptul de Politica Europeană de Vecinătate Plus. Obiectivul general al PEV + se axa pe formularea unei politici atractive și totodată realiste, care ar promova securitatea și stabilitatea în țările frontaliere ale UE, fiind în contradicție cu conceptul Comisiei de a egala vecinii din Est cu cei mediteraneeni. Ministrul a mai propus reechilibrarea balanței bugetare comunitare dintre vecinii estici și cei sudici, care la moment este în proporție de 30% la 70%. O altă sugestie se referea la posibilitatea includerii țărilor PEV în procesul de adoptare a deciziilor la nivelul Uniunii.
Intențiile Ministrului de externe au fost confirmate și de către ambasadorul RFG la Chișinău, d-l Wolfgang Lerke, în cadrul întrevederii sale cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, din ianuarie 2007. În opinia analistului politic german Iris Kempe, Berlinul trebuie să se confrunte cu trei dificultăți: consolidarea politicii de vecinătate, strategia pentru Asia centrală și parteneriatul cu Rusia.
În această privință trebuie să ținem cont și de faptul că guvernul german nu este unul omogen. Cancelarul Merkel, în perioada campaniei electorale a expus ideea că extinderea Europei trebuie să se limiteze la Bulgaria și România. Deși se preconiza că politica externă germană va fi una pro-americană, în detrimentul Rusiei, realitatea s-a dovedit a fi contrarie, pe prim plan fiind puse interesele geostrategice și de securitate economico-energetice.
Nici președinția portugheză nu s-a arătat foarte interesată de perspectivele avansării Uniunii spre Est. Totuși, trebuie să recunoaștem că președinția are o anumită influență, dar strategiile și caracterul dialogului sunt schițate de Comisia Europeană. Pentru a epuiza subiectul privind șansele aderării vom prezenta încă o serie de declarații ale oficialilor și experților europeni, care sunt deseori contradictorii. Astfel, potrivit unui studiu realizat de Centrul de Reforme Europene din Londra, Moldova nu are nici o șansă să adere la UE până în 2020. Cam aceeași poziție a fost expusă și de Fererro-Waldner, într-un interviu acordat postului de radio BBC, menționând că Uniunea apreciază Republica Moldova ca pe un vecin sărac și dorește să-l transforme în unul prosper.
La fel, Caucazul de Sud are o importanță deosebită în ecuația regională. Regiunea poate fi inclusă în procesul de reconstrucție a rutelor comerciale mondiale, iar pe fundalul ascensiunii economice a Asiei prin zonă poate să treacă o parte a comerțului dintre Europa și Orient, relansând prin aceasta vechiul „Drum al Mătăsii”. Dar mai mult decât orice, interesul UE pentru Transcaucazia se leagă de rezervele și tranzitul hidrocarburilor din Marea Caspică și Asia Centrală. Importanța pe care i-o dădea Z. Brzezinski Azerbaidjanului, a cărui poziție geopolitică o descria ca pe „bușonul de o importanță vitală care deschide accesul la „rezervorul” ce conține bogățiile Mării Caspice și ale Asiei Centrale”, poate fi raportată la întreg Caucazul de Sud. Pentru că fără Georgia, spre exemplu, importanța geopolitică a Azerbaidjanului se diminuează.
Competiția strânsă ruso-americană existentă în Transcaucazia după destrămarea URSS a făcut ca mulți experți să afirme inexistența UE în geopolitica caucaziană, cel puțin în cazul conflictelor secesioniste din regiune. Totuși, state ca Germania, M. Britanie, Franța și Grecia sunt destul de active aici și dețin întâietatea după comerț și investiții. Rolul UE în ansamblu cunoaște o convalescență în Caucaz, începând cu mijlocul anilor '90. Comisia Europeană a fost principalul inițiator și finanțator al proiectului TRACECA (Coridorul de Transport Europa – Caucaz – Asia) un proiect de infrastructură rutieră și feroviară care relansează fostul „Drum al mătăsii” și leagă continentul european de Orient. Până în anul 2000 UE a investit mai bine de un miliard de euro în acest proiect și deși realizarea acestuia este tardivă, se preconizează, totuși, ca până în 2015 acesta să fie realizat.
Poziția actuală a marilor puteri vis-a vis de fenomenul integrării europene se reflectă în cooperarea comercial-economică a acestora cu Uniunea Europeană. De exemplu, în ultimul deceniu, cooperarea dintre UE și SUA s-a intensificat întru-un ritm foarte rapid, fiind orientată spre crearea unei piețe transatlantice cu un grad ridicat de deschidere și integrare. Companiile multinaționale europene și americane investesc și produc acum în cealaltă parte a Atlanticului mai mult decât exportă din interiorul propriilor granițe naționale. Cu toate că schimburile economice transatlantice domină economia lumii (peste 40% din tranzacțiile comerciale cu mărfuri și peste 60% din fluxurile investiționale ale lumii se derulează între cele două mari puteri), acestea generează și cele mai puternice surse de conflict, multe dintre ele înaintate la OMC. Principalele dispute, de natură comercială, sunt cuprinse în patru mari categorii: contenciosul agricol, recunoașterea reciprocă a normelor și certificării, contenciosul audiovizual și contenciosul asupra modului de soluționarea a conflictelor comerciale. În ciuda întăririi relațiilor de cooperare dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, lupta pentru supremația asupra celor mai importante piețe ale lumii și pentru protejarea propriilor sfere de influență continuă să guverneze relațiile economice transatlantice. Fiecare dintre cele două puteri are, ca obiectiv fundamental, menținerea pozițiilor dominante asupra continentelor de care aparțin, precum și extinderea propriei arii de influență.
3.2 Asocierea Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: realizări și perspective a securității naționale
Odată cu lansarea politicii de vecinătate, ex-președintele Comisiei Europene Romano Prodi sintetiza relațiile în cadrul acesteia prin formula „totul în afară de instituții”, care nu presupunea perspectiva aderării pentru vecini. Principiul utilizat de actualul președinte al Comisiei, „mai mult pentru mai mult”, pare să fie un termen mai elastic, dar și mai dificil de definit. Este important de înțeles aceste formule diplomatice raportate la Republica Moldova, care fiind numită povestea de succes a Parteneriatului, poate (ipotetic) arăta acel „cel mai mult posibil” sau capacitatea maximă a proiectului, reieșind din prevederile privind cooperarea bilaterală (cea care permite diferențierea statelor din proiect) pe care le găsim în comunicarea Comisiei de la sfârșitul anului 2008.
Primul palier bilateral al Parteneriatului ,, noi relații contractuale” presupune înlocuirea Acordurilor de Parteneriat și Cooperare cu Acorduri de Asociere, care se menționează în Comunicarea Comisiei „vor crea un atașament politic mai profund și vor promova o mai mare convergență prin stabilirea unei legături mai strânse cu legislația și standardele UE”. Europenizarea legislației statelor post-sovietice, prin implementarea aquis-ului comunitar este în sine o procedură necesară statelor care sunt în căutarea unor modele de dezvoltare, însă nu și suficientă.
Republica Moldova sau Ucraina nu pot fi satisfăcute de diplomatica includere într-un program alături de Belarus, care a semnat deja apartenența la Uniunea Vamală (alături de Rusia și Kazahstan), din moment ce documentele politice urmate a fi semnate în cadrul acestui program nu conțin expres prevederea aderării la Uniunea Europeană. Într-o asemenea formulă, există riscul ca Parteneriatul Estic să devină un ”mecanism de amortizare” a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, sau a oricărui alt stat din program, un nou deceniu de incertitudine care lasă deschisă perspectiva semnării unor acorduri integraționiste în est. Fără perspectiva aderării, nu doar că va fi mai dificilă condiționarea reformelor structurale în statele parteneriatului, acestea vor rezista tot mai greu presiunilor Rusiei de a adera la Uniunea Vamală sau, în perspectivă, comunitatea economică pe care ultima o construiește.
Este un scenariu absolut fezabil, mai ales că Rusia are deocamdată baze militare în Belarus și Armenia (ambele membre ale Organizației Securității Colective), baze militare „neautorizate” în Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, arendează stația-radar de la Gabala (aflată la 200 de kilometri de capitala Azerbaidjanului), iar în primăvara anului 2010 a semnat cu noua conducere a Ucrainei acordul care permite flotei militare ruse de la Sevastopol să rămână aici cel puțin până în 2042.
Deși există o mențiune că noile acorduri „ar trebui să conducă la adâncirea cooperării în ceea ce privește politica externă și de securitate comună și politica europeană de securitate și apărare”, Comunicarea Comisiei nu face referire la „conflictele înghețate”.
Nu poate fi asigurată securitatea Republicii Moldova făcând abstracție de secesionismul transnistrean și militarii ruși din estul țării, astfel că la un moment dat cooperarea în acest domeniu, pentru a fi una serioasă, va presupune obligatoriu și sporirea implicării Uniunii Europene în soluționarea conflictului. Altfel, înțelegem că poziția UE a fost schimbată de războiul din Georgia (august 2008), din moment ce într-un alt document al Comisiei Europene, care lansa în primăvara lui 2007 un proiect european pontic, numit Sinergia Mării Negre, Uniunea Europeană și-a asumat reglementarea conflictelor înghețate din zonă (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno- Karabah), iar în Parteneriatul Estic nu.
Astfel, cel mai important element al cadrului juridic al dialogului RM-UE instituit prin Parteneriatul Estic îl constituie Acordul de Asociere. Pe parcursul celor 8 runde de negocieri pe care le-a avut Republica Moldova pînă în prezent sa reușit să se închidă provizoriu negocierile pe toate subiectele legate de Dialogul Politic și Reforme, Cooperare în domeniul Politicii Externe și de Securitate. Capitolul Justiție, Libertate și Securitate este, la fel, aproape de închiderea lui provizorie. În domeniul cooperării economice și sectoriale am reușit să închidem 21 din 25 de capitole.
Republica Moldova va beneficia în continuare de oportunitățile oferite de Parteneriatul Estic atît pe dimensiunea bilaterală, cît și cea multilaterală. După cum prevede abordarea “mai multă asistență pentru mai multe reforme”, ne dorim ca UE să aprecieze performanțele noastre de reformare și apropiere de UE.
Pe dimensiunea multilaterală a Parteneriatului Estic, instituțiile de resort participă cu regularitate la reuniunile din cadrul platformelor tematice ale Parteneriatului. Este salutabilă decizia de a lansa panelul „Migrație și azil” în cadrul reuniunii a 6-a a Platformei nr.1 „Democrație, Buna Guvernare și Stabilitate” a PaE, din 17 noiembrie 2011.
Considerăm că acest format de cooperare va crea un forum pentru un schimb multilateral de informații și bune practici privind politicile de migrație și azil, precum și va contribui la o cooperare mai bună între state atît la nivel bilateral cît și la nivel regional. În rezultatul Conferinței internaționale „Contribuția Partenerilor Estici la Programul Stockholm: sinergii pentru îmbunătățirea mobilității și consolidarea securității”, din 24-25 ianuarie 2011, de la Chișinău, RM a contribuit la crearea acestei platforme de discuții integrând Procesul de la Soderkoping în cadrul Platformei nr.1.
Se mai cere de manționat că negocierile asupra Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană se desfășoară dinamic și de o manieră eficientă. Următoarea rundă de negocieri a fost programată pentru luna iunie anul 2012. Natalia Gherman, negociator-șef al Acordului de Asociere din partea Republicii Moldova, a declarat la o conferință de presă că în cadrul ultimei runde de negocieri s-au înregistrat progrese concrete în negocierea preambulului obiectivelor, principiilor generale, precum și dispozițiilor instituționale, generale și finale ale acordului. Gherman a adăugat că la negocieri nu au fost închise toate capitolele din Acordul de Asociere, iar cea mai problematică parte rămîne a fi cea care se referă la perspectiva europeană a Moldovei. Miroslav Lajcak, negociator-șef din partea UE, a apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de discuții asupra Acordului de Asociere și și-a exprimat speranța că aceste negocieri vor fi finalizate cît mai curînd. Oficialul european a salutat participarea reprezentantului regiunii transnistrene la negocieri și a calificat-o drept “o parte a măsurilor de consolidare a încrederii și un ajutor la procesul de soluționare a conflictului transnistrean”.
Rundele de negocieri, ]n baza cărora este conceput Acordul de Asociere, au luat sfîrsit după parafarea lui la 29 noiembrie 2013 în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius. Pe document și-au pus semnătura prim-ministrul Iurie Leancă, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.și comisarul european al Comerțului, Karel De Gucht.
Prin Acordul de Asociere, R. Moldova și-a asumat un număr mare de angajamente. Acest document conține 395 de directive și regulamente, care, odată puse în aplicare în legislația națională, va face Moldova o țară cu un Acquis comunitar integrat UE. Totusi, acordurile negociate cu țările Parteneriatului estic nu ofera perspectiva de aderare. În timp ce documentele de asociere devin mai cuprinzătoare și mai mari, perspectiva europeană pentru membrii de est se bazează numai pe articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care se referă la aderare.
Acordul de Asociere urmareste să contribuie la dezvoltarea politică și social-economică a Republicii Moldova, prin cooperarea cât mai amplă într-un șir vast de domenii de interes comun, inclusiv în domeniile de bună guvernare, justiție, libertate și securitate, integrare comercială și cooperare economică sporită, politică de încadrare în câmpul muncii și socială, management financiar, administrare publică și reforma serviciului public, participarea societății civile, dezvoltarea instituțională, reducerea sărăciei și dezvoltarea durabilă.
Acordul are scopul de a accelera aprofundarea relațiilor politice și economice, precum și integrarea graduală a Moldovei pe piața comunitară. Prin urmare, atat UE, cat si R.Moldova si-au asumat o serie de angajamente. Astfel, Acordul va crea un nou climat pentru relațiile economice dintre Părți, și în special pentru dezvoltarea comerțului și investițiilor, precum și va stimula concurența, care constituie factori hotărâtori pentru restructurarea și modernizarea economiei. Partile s-au declarat „DORITOARE să realizeze integrarea economică treptată în piața internă a UE precum este prevăzut în prezentul Acord, inter alia, prin Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare (DCFTA), ca parte integrală a prezentului Acord”
Documentul conține șapte capitole, câteva anexe, dar și protocoale. În Preambul se reprezintă o declarație introductivă a Acordului, ce stabilește scopul și filosofia acestuia.
Cel mai amplu compartiment al Acordului de asociere il constituie Capitolul V, care se refera la Comerț și alte aspecte legate de comerț. Acest compartiment necesita o examinare mai ampla, separata, deoarece anume acest compartiment al AA este componenta esențială a Acordul de Asociere este Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător. Acordul are scopul de a accelera aprofundarea relațiilor politice și economice, precum și integrarea graduală a Moldovei pe piața comunitară. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii Moldova la cea a UE.
În același timp, UE tinde să aprofundeze dialogul cu R.Moldova și cooperarea în domeniile ce vizează mobilitatea, migrația, azilul și gestionarea frontierelor în spiritul cadrului de politică externă a UE privind migrația în scopul cooperării în domeniul migrației legale, inclusiv a migrației circulare și combaterii migrației ilegale, precum și asigurării implementării eficiente a acordului de readmisie, dar si acordarea regimului fără vize pentru cetățenii RepubliciiMoldova, Libera circulație în Schengen devenind de asemenea o prioritate pentru politica internă și externă a statului.
Schimbări considerabile au fost făcute la capitolul privind migrația ilegală, inclusiv readmisia. În scopul de a stabili un control asupra fluxurilor migratorii care patrund prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, necontrolate de către autoritățile de la Chișinău, au fost instituite șase birouri regionale ale Biroului de Migrație și Azil.
Unul din obiectivele de baza ale AA il constituie susținerea și sporirea cooperarii în domeniul justiției, libertății și securității cu scopul de a consolida statul de drept și respectarea drepturilor omului și ale libertăților Fundamentale.
Articolul 4 (Cap.II), privind Reforma interna, prevede ca Părțile vor coopera la dezvoltarea, consolidarea și sporirea stabilității și eficacității instituțiilor democratice și statului de drept; în asigurarea respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale; realizarea în continuare a progresului în reformarea sistemului judiciar și a cadrului legal, astfel încât să asigure independența sistemului judiciar, să consolideze capacitatea administrativă a acestuia și să garanteze imparțialitateași eficacitatea organelor de drept; în continuarea reformei administrației publice și în dezvoltarea unui serviciu public responsabil, eficient, transparent și profesionist; și în asigurarea eficacității în lupta împotriva corupției, în particular în vederea sporirii cooperării internaționale în combaterea corupției și asigurarea implementării efective a instrumentelor legale internaționale relevante, precum este Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției din 2003. Aceste reforme în domenii cheie, cum ar fi reforma Ministerului Afacerilor Interne, reforma justiției (inclusiv urmărirea penală), prevenirea și combaterea corupției, constituie un bloc aparte in AA.
Cît privește reforma sectorului justiției și a sistemului de aplicare a legislației, demnitarii europeni declară tranșant: dacă vrem să beneficiem de ajutor, trebuie să implementăm reformele, justiția trebuie să devină imparțială și mai este de lucrat la reforma privind combaterea corupției.
Redresarea situației în domeniile drepturilor omului considerate problematice pentru Republica Moldova , precum ar fi: eradicarea torturii și a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante; libertatea individuală și securitatea persoanei; eliminarea traficului de ființe umane și a violenței în familie; accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil; dreptul la libera exprimare și accesul la informație; asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități etc., a fost parte a negocierilor, iar in prezent – al consultarilor privind Agenda de Asociere RM-UE.
Acordul stipuleaza clar, ca dialogul politic între Părți în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în chestiunile externe și de securitate, precum și cele legate de reforma internă va fi în continuare dezvoltat și consolidat. Aceasta va spori eficacitatea cooperării politice și va promova convergența pe probleme externe și de securitate.
În cooperarea lor în domeniul libertății, securității și justiției, în conformitate cu Cap.III al AA, UE si R.Moldova vor acorda o importanță deosebită promovării supremației legii, inclusiv independenței sistemului judiciar, accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil. Acelasi capitol se refera si la protectia datelor cu caracter personal, cooperarea cu privire la migrație,azil si gestionarea frontierelor, circulatia persoanelor, prevenirea crimei organizate si combaterea drogurilor, spalarea banilor, etc.
Cooperarea în sectorul economic si alte sectoare (Cap. IV) al AA, pe lîngă reforma administratiei publice, vizeaza o serie de subiecte cum ar fi: dialogul in domeniul economic, dreptul societatilor comerciale, contabilitate și audit, forta de muncă și politica socială, protecția consumatorilor, statistica, finantele publice, impozitarea, politica cu privire la industrie si intreprinderi, agricultura si dezvoltare rurala, cooperarea în domeniul energetic, transportul, mediu, societatea informationala, turism, cultura, educatie sanatate publica etc. Un rol aparte ii este atribuit Societatii Civile si mass-media.
Implicarea societății civile în relațiile UE –Republica Moldova, în particular, a fost extrem de importanta pe parcursul intregii perioade de negocieri, iar AA prevede explicit necesitatea de a spori participarea societății civile în procesul decizional public, prin stabilirea unui dialog deschis, transparent și permanent între instituțiile publice și asociațiile reprezentative și societatea civilă.
Cooperarea în domeniul mass media și audiovizualului, conform AA, ar putea include, printre altele, instruirea jurnaliștilor și altor profesioniști din domeniul mass media, precum și susținerea agențiilor mass media pentru a consolida independența, profesionalismul și legăturile acestora cu mass media din UE în conformitate cu standardele europene, inclusiv cu standardele Consiliului Europei (CoE) și cu Convenția UNESCO privind protecția și promovarea diversității formelor de expresie culturală din 2005.
Și, în sfîrșit, participarea activă la Programele și Agențiile UE a R.Moldova, faciliteaza implementarea Acordului de Asociere, preluarea bunelor practici din UE și stabilirea unor contacte de lucru între experții din RM și cei din UE și alte state participante. Acordul de asociere contine un capitol aparte dedicat Programelor și Agențiilor UE.
Cît privește Anexele la AA, ele vin sa completeze prevederile AA, făcînd referință la cadrul juridic al UE, în special la Directivele Consiliului UE și a Parlamentului European și la calendarul de implementare de catre R.Moldova a prevederilor directivelor respective fie de la intrarea in vigoare a AA, fie din momentul parafarii lui.
Ceea ce urmeaza însă dupa procedura de parafare este extrem de important! Este necesara pregătirea implementarii Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător, iar pentru aceasta este necesara o Agenda de Asociere RM-UE. Aici incep consultări/discuții dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova pe marginea Agendei de Asociere,care au fost inițiate la data de 19 decembrie 2013, în cadrul unei videoconferințe, iar
Prima rundă de consultări asupra Agendei de Asociere RM-UE a avut loc in ianuarie 2014. Consultările au vizat identificarea acțiunilor prioritare care vor fi implementate în următorii 3 ani în baza prevederilor Acordului de Asociere RM-UE și urmeaza să asigure punerea în aplicare a Acordului de asociere și ZLSAC, un proces care ar trebui să fie profund examinat deoarece anume de el va depinde realizarea asocierii politice și integrarii economice.In nota informativă, care insoteste textul, se precizează că aceasta nu este versiunea finală a Acordului și că textele parafate vor fi supuse unor schimbări juridice și lingvistice.
Exista și o serie de proceduri de ordin tehnic. După parafarea la Vilnius, avocați, traducători și experți vor revedea textele convenite ale Acordului pentru a se asigura că nu există motive de incertitudine. Textul este apoi tradus în limbile oficiale ale tuturor statelor membre UE. Acest proces durează aproximativ 6 luni. Odată ce acest lucru este completat este necesară o nouă decizie a Consiliului European, care reprezintă statele membre ale UE.
Odată aprobat, acest Acord a fost semnat oficial de Republica Moldova și UE pe 27 iunie 2014, la Bruxelles. La ceremonia de semnare vor fi prezenți liderii celor 28 de țări ale Uniunii Europene.
3.3 Concluzii la Compartimentul III
Stategia UE de încorporare a țărilor candidate denotă planificarea și pregătirea acțiunilor ce urmează a fi intreprinse de țările asociate pentru adoptarea aquis-ului comunitar; cooperarea dintre țările UE și țările candidate la integrare s-a extins îmbrăcînd forma unor proiecte și programe în diferite domenii economice și sociale, acestea fiind convenite cu țările candidate în domenii de interes comun pentru ele, în vederea dezvoltării unor sectoare economice, în perspectiva atingerii exigențelor integrării. UE a instituit fondurile de pre-aderare, care reprezintă un ansamblu de resurse financiare alocate pentru sprijinirea țărilor Europa Centrală și de Est candidate în eforturile lor de satisfacere a condiților de la Copenhaga și Madrid. Așadar, procesul de încorporare este unul care schimbă în ritm accelerat fața Vechii Europe, aducînd-o din etapa istorcă a statelor naționale la cea a coagulărilor supranaționale, a globalizării, a circulației rapide a oamenilor, a informațiilor și a valorilor.
Parteneriatul Estic al Uniunii Europene vine să consolideze pozițiile Uniunii Europene pe dimensiunea estică a Politicii Europene de Vecinătate (PEV), prin asociere politică și integrare economică cu șase state ex-sovietice din Europa de Est și Caucazul de Sud. Acest nou proiect comunitar acoperă un areal dominat de instabilitate și incertitudine și, prin urmare, de realizarea acestuia se leagă nu doar viitorul statelor vizate, dar și capacitatea Uniunii Europene de a elabora și implementa strategii într-o zonă proximă. Lansarea Parteneriatului a fost intens mediatizată, a suscitat mari așteptări în statele eligibile și a nemulțumit Rusia, însă obiectivele Parteneriatului și, mai ales, finanțarea realizării acestora nu poate, cel puțin în actuala formulă, să reprezinte un angajament serios al UE la granițele sale estice, precum nu poate să reprezinte o ofertă serioasă pentru statele incluse în Parteneriat.
Dacă însă vom face abstracție de înaintarea spre Est a NATO și UE, este firească întrebarea, dacă există și alte motive care explică efortul asiduu al Federației Ruse de a menține Republica Moldova în raza sa de influență. În timpul URSS, RSSM mai deținea o importanță militaro-strategică. Reprezentînd hotarul de sud-vest al URSS, Moldovei sovietice i se atribuia, în cadrul districtului militar Odessa, rolul de bastion principal în cazul unei agresiuni din sud-vest. În plus, teritoriul Moldovei servea în calitate de cap de pod pentru viitoarele operațiuni ofensive pe teatrul de operațiuni de sud-vest, în direcția Balcani, Grecia, Turcia, cu canalul Suez și coasta Africii de Nord în calitate de obiectiv strategic secundar. Dezintegrarea URSS și independența Ucrainei au spulberat importanța strategică a noului stat moldovenesc. Republica Moldova a încetat să mai fie „cap de pod spre Balcani”, după cum se susține în rîndul unor cercuri politice atît locale, cît și ruse, prizonieri ai vechilor obsesii geopolitice. Aceasta a devenit clar, îndeosebi după instaurarea unui regim democratic în Serbia, ultimul presupus aliat al Rusiei în Balcani, și orientarea Serbiei către UE. Teritoriul mic al Moldovei nu-i permite acesteia nici să se declare „intersecție a căilor comerciale dintre est și vest”.
ÎNCHEIERE
În concluzie, referindu-ne la orientarea geopolitică a Republicii Moldova, trebuie să accentuăm că locul tânărului stat este în cadrul familiei europene (UE), cu toate problemele care există acolo – percepute ca atare prin prisma valorilor societății moldovenești: educația sexuală în școală și homosexualitatea, justiția juvenilă, organismele modificate genetic și ingineria genetică pe ființe umane, pornografia și violența în cinema, mass-media și pe internet ș.a.
Suntem de acord cu estimările unor analiști conform cărora factorul extern va fi unul determinant pentru evoluțiile din această zonă. Totuși Republica Moldova trebuie să-și fructifice propria poziție geopolitică și, printr-o politică externă deosebit de bine articulată, să-și asigure securitatea și dezvoltarea economică, folosind interesele geopolitice în zonă ale UE, ale Rusiei, ale SUA și, de ce nu, ale Chinei (ca investitor internațional notoriu la etapa actuală). Moldova trebuie să-și descopere vocația și să devină un jucător geopolitic previzibil în viitorul apropiat. Desigur, statutul unei țări este determinat de potențialul său economic. Dar cred că o politică externă inteligentă, capabilă să armonizeze interesele geopolitice ale actorilor internaționali importanți, poate să aducă rezultatele scontate în ceea ce privește asigurarea securității și dezvoltării economice.
Față de interesele Fedrerației Ruse în Moldova, vom conchide că diplomatul român Nicolae Titulescu spunea: „Dacă vreți o politică externă bună, dați-mi o politică internă bună”. Această afirmație rămâne actuală și pentru Republica Moldova, care, dacă dorește să ridice relația cu Federația Rusă la un nivel calitativ mai înalt și să devină un partener credibil și respectat, trebuie să înceapă promovarea reformelor interne.
În primul rând este nevoie de aplicat în practică acele legi bune care au fost adoptate de Parlamentul Republicii, legi care fac parte din Planul de acțiuni UE–RM. De asemenea, este necesar de a remedia acele carențe pe care țara noastră le are și care au fost menționate în rapoartele Comisiei Europene: independența justiției, libertatea mass-media, crearea unui cadru legal pentru atragerea investițiilor străine.
Aceste acțiuni, deși, la prima vedere, par destul de departe de relațiile moldo-ruse, ar contribui la schimbarea mentalității în Moldova și ar reduce dependența ideologică a moldovenilor față de Federația Rusă, pe care unii mai continuă să o considere drept „sora mai mare”. Aceasta ar mai contribui la diversificarea pieței mediatice, care, la moment, este dominată de mass-media rusă și care face să vedem realitățile internaționale prin intermediul „ecranului rusesc”. Ar mai contribui și la schimbarea imaginii malului drept al Nistrului pe malul stâng.
În politica sa externă, Moldova, fiind o țară mică, are nevoie de cât mai mulți parteneri credibili, care să o ajute în dezideratul sau de integrare europeană și de soluționare a conflictului transnistrean. Pentru aceasta însă este nevoie ca și Chișinăul, la rândul său, să fie un partener previzibil, să promoveze relații transparente și previzibile, facilitând astfel sarcina partenerilor – prieteni ai Moldovei.
Față de interesele SUA în Moldova, vom conchide că agenda Moscovei nu coincide cu aspirațiile și obiectivele de integrare europeană ale țărilor din regiune: Moldova, Georgia și Ucraina. Pentru a face față presiunilor politice, economice și militare crescânde din partea Rusiei, Ucraina și Georgia, ambele state cu aspirații euroatlantice, au avansat recent cooperarea lor politică cu SUA la nivel de parteneriat strategic. Totodată, Ucraina se află în proces de redefinire calitativă a relațiilor sale cu UE. În paralel, Georgia urmărește același obiective strategic în raport cu UE.
Redimensionarea relațiilor cu SUA în sensul dezvoltării unui parteneriat privilegiat trebuie să devină un imperativ și pentru clasa politică de la Chișinău, cel puțin pornind de la două considerente majore. În primul rând, pentru că chestiunea transnistreană nu mai este doar un conflict separatist cu implicații regionale, ci o importantă piesă geopolitică utilizată de Rusia pentru a preveni extinderea lumii euroatlantice în spațiul ex-sovietic și, în al doilea rând, pentru că Moscova dorește să renegocieze aranjamentele de securitate în Europa, în particular Tratatul adaptat FACE, precum și să convingă SUA și UE să inițieze negocieri asupra unui nou Acord comprehensiv de securitate euroatlantică. Or, în ambele cazuri, o Moldova fără parteneri strategici în Occident riscă să se trezească total nepregătită pentru a-și apăra propriile interese în timpul posibilelor viitoare discuții/negocieri asupra arhitecturii de securitate euroatlantică.
Pentru a evita o atare evoluție, este necesar ca autoritățile de la Chișinău să convingă SUA de necesitatea unui parteneriat privilegiat baza pe următoarele principii:
sprijin reciproc pentru suveranitatea, independența, integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor;
cooperarea în domeniul apărării și securității pentru a răspunde în mod efectiv la amenințările la adresa păcii și securității în regiune;
consolidarea Republicii Moldova ca stat independent, suveran și democratic, capabil să contribuie la securitatea și prosperitatea nu doar a cetățenilor săi, dar și a întregii Europe;
încurajarea și susținerea eforturilor Republicii Moldova în vederea aprofundării legăturilor sale politice, economice sociale și de securitate cu Comunitatea Euro-Atlantică;
susținerea integrării depline a Republicii Moldova în UE;
consolidarea securității energetice a Republicii Moldova prin conectarea ei la Coridorul Sudic de tranzitare a resurselor energetice din Bazinul Caspic spre Europa;
dezvoltarea cooperării economice moldo-americane prin negocierea unui acord bilateral aprofundat în domeniul investițiilor, extinderea accesului țării noastre la Sistemul General de Preferințe și explorarea posibilităților de a semna un acord de liber schimb.
Un astfel de parteneriat privilegiat, întemeiat pe obiective clar definite, poate impulsiona evoluția și substanța relațiilor țării noastre cu SUA în toate domeniile de interes reciproc. Mai mult decât atât, Republica Moldova și-ar asigura un aliat strategic în contextul viitoarelor evoluții geopolitice din regiune.
Deci, scoaterea Republicii Moldova din raza de influență a Rusiei este posibilă doar prin manifestarea de către conducerea de la Chișinău a unei voințe politice hotărîte privind viitorul european al Moldovei, susținută de unele acțiuni concrete de soluționare a problemei transnistrene în favoarea intereselor naționale ale Republicii Moldova, precum și de implementarea unor reforme economice care ar reduce dependența economică față de Rusia (restructurarea sectorului energetic, implementarea unor standarde europene care ar stimula producătorii moldoveni în producerea unor mărfuri competitive pe piețele europene și care ar face să crească dublu competitivitatea mărfurilor noastre pe piețele din Est. Aceste piețe trebuie păstrate cu orice preț și chiar este necesară o consolidare a pozițiilor Moldovei în această zonă care în următorii ani va fi în atenția producătorilor atît din Europa Centrală și de Vest, cît și a celor din Asia. Însă păstrarea piețelor răsăritene presupune și asumarea unor obligațiuni de securitate sau obligațiuni politico-militare.
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE
Tratatul cu privire la principiile relațiilor interstatale ale Republicii Sovietice Socialiste Moldova și Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. // Cernencu Mihai, Rusnac Gheorghe, Galben Andrei, Solomon, Constantin. Republica Moldova: Istoria Politică (1989-2000). Documente și materiale. – Volumul II. – Chișinău, 2000, p. 402
Protocol la tratatul privind principiile relațiilor internaționale dintre Republica Sovietică Socialistă Moldova și Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusia, semnat la 22 septembrie 1990-10 februarie 1995. // Cernencu Mihai, Rusnac Gheorghe, Galben Andrei, Solomon Constantin. Op.cit., v.II, p. 413-414
LUCRĂRI DE SPECIALITATE
Aron, R. Paix et Guerre entre les nations. Paris: Calmann-Lévy, 1984. 794. p.
Beard, Ch.A. The idea of national interest: an analytical study in American foreign policy. In: The American historical review, By The University of Chicago Press, 1934, Vol. 24, No. 4, p. 758-761
Bogdan C., Preda E., Sferele de influență, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1986. 244 p.
Brzezinchi Z., Marea dilemă – a domina sau a conduce, Editura Scripto, București 2005. 470. p.
Burchill, S. The national interest in international relations theory. Houndmills, England: Palgrave Macmillan, 2005. 240. p.
Burian, A. Geopolitica lumii contemporane: curs de lecții. Chișinău: Tipografia Centrală, 2003. 456 p.
Busek E., Austria și Balcanii, Iași, Institutul European 2001. 320. p.
Carr, E.H. Nationalism and After. New York: Macmillan, 1942. 80. p.
Cebotari S. „Interesul național al Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente” // „MOLDOSCOPIE” (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, nr.2 (XXIX), 2005, p. 139-150
Cebotari, S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: interese și priorități / Teză de doctor în științe politice, Chișinău, 2007. 170. p.
Ciobanu I.T. Apariția și evoluția istorică a protecției drepturilor omului. Repere istorice. București: ICHNUR, 1999. p. 89
Ciobu, E. Promovarea interesului geopolitic – misiunea administrației publice: tradiții, realități, perspective. În: Revista Adminstrarea Publică. 2008. nr. 2 (58), aprilie-iunie, p. 86-99
Clinton, W.D. Two faces of national interest. Copyright by Louisiana State University Press, 1994. 278 p.
Cojocaru Gh. E. Politica externă a Republicii Moldova: Studii. Ediția a doua, revăzută și completată. Chișinău: Civitas, 2001. 380 p.
Cавeльeва, M.A. Эвoлюция пpимeнeния тepмина «интepec» в тeopии мeждyнаpoдныx oтнoшeний. B: Becтник MГИMO-Унивepcитeта. 2011
Doyle M. Ways of War and Peace. Realism, Liberalism and Socialism. London: Norton and Co, 1997. p. 109–136
Duroselle, J. B. Tout empire perira. Une vision theorique des relations internationales. Paris: Université de Paris, 1982. 357. p.
Ficeag Bogdan, Tehnicile de manipulare, București, 1997, p. 52
Fortuna A. Historians Lobby over the Politics in the C.I.S. Countries. În: Analele ANTIM. Anuar istoric. 2005. Nr. 6. p. 177-184
Frankel J. National Interest. – London: Macmillan, 1970
Gorceac S., Dumitraș T., Rusandu I. Conceptul „interes național” în geopolitică//Economica. Supliment. – Chișinău: Ed. Academiei de Studii Economice, 1997. P.24
Hasenclever A., Mayer P. Theories of International Regimes. Cambridge: Cambr. Univ. Press, 1997. 422. p.
Huntington, S. The Erosion of American National Interests. In: Foreign Affairs, Published by: Council on Foreign Relations, 1997. Vol. 76, no. 5, p. 28-49
Irimia, I., Ion, E., Chiriac, M.D. Curs de doctrine politico-militare. București: Universitatea Geopolitică de Apărare, 2004. 146p.
Jinga I., Popescu A., Integrarea Europeană. Dicționar de termeni comunitari, LUMINA LEX, București, 2000. 500. p.
Larousse de poche, Paris, 1996. 1160 p.
Leancă I., Evoluția relațiilor externe. Tranziția: retrospective și perspective. Chișinău: Ed.”Gunivas”, 2002. 520 p.
Maximilian S. ș.a. Comerțul exterior în sistemul crizelor economice mondiale. În: Revista Studii economice. Chișinău: ULIM, 2010, nr. 1-2, p. 157-160
Mircea B. Alianțe regionale în Orientul Mijlociu Extins. București: Centrul românesc de securitate, 1999. p. 1
Molle Willem. Economia integrării europene: teorie, practică, politici /trad : Eugenia Papuc. Ch.: Epigraf SRL, 2009. 430. p.
Morgenthau, H.J. Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace. Iași: Polirom, 2007. 736 p.
Munteanu I. Intinerarii pentru o înțelegere a sistemului politic în Republica Moldova. În: Arena Politicii, Nr.4, 1996, p. 16-19
Negru, N. Politica externă a Republicii Moldova: intenții și intenții // Arena politicii, 1997, nr.2
Patrick O.S. Doctrina Brejnev. București: Editura Politică, 1994. 255. p.
Rochester, J.M. The „National Interest” and contemporary world politics. In: The review of politics. Cambridge University Press, 1978. Vol. 40, No. 1, p. 77-96
România, Ucraina și Republica Moldova: potențial competitiv al economiilor naționale: posibilități de valorificare pe piața internă și mondială /ed. coord. N.Belli, V.Ioan-Franc. București: Academia Română: Expert, 2010, vol. 2.
Roșca P., Roșca L. Meждyнаpoдный бизнec: пpиpoда и эвoлюция. În: Analele ULIM, seri Economie. Chișinău: ULIM, 2011, nr. 11, p. 21-23
Rosenau, J. National Interest. In: International Encyclopedia of the Social Sciences. 1972. vol. 11.
Rusnac Gh., Moșneaga V. În căutarea propriei căi. Concepția politicii externe a Republicii Moldova. / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea II, 1993, p. 11-19
Rusnac V. Sistemul de partide în Republica Moldova: problemele clasificării. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea IV, Chișinău: CE USM, 1994, p. 19-33
Saca, V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. Chișinău: USM, 2001. 472 p.
Samuel H. Ciocnirea Civilizatiilor si refacerea Ordinii Mondiale. București: Antet, 2002. p. 108
Săptămânal național de opinie și informație, 2001, nr. 4 (35), p.6
Sosirea primilor diplomați // Moldova Suverană, 22 ianuarie 1992
Soulet J. F. Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 pînă în zilele noastre. Iași: Litera, 1999. 440 p.
Sprîncean S., Belostecinic A., Coman A. Grupuri de interese și grupuri de presiune din Republica Moldova (Condiții de activitate, specific și metode de influență). În: Moldoscopie (probleme de analiză politică), partea XII, Chișinău, USM, 1999, p. 18-28
Stanislav Secrieru, Parlamentul Republicii Moldova: Organul Reprezentativ al Poporului și unica autoritate legislativă, Chișinău, 2001. 160. p.
Stelean T. Miracolul Revoluției. București: Themis, 1999. 560. p.
Țâu Nicolae, Diplomație în culise: Suveranitate, Independență, Război și Pace. 1990-1998. -București: Editura Enciclopedică, 2002, p.227
Timothy G. Foloasele prigoanei sau lanterna magică. București: ALL, 1977. 515. p.
Weldes, J. Constructing national interests. In: European Journal of International Relations, Kent State University, 1996. vol. 2, nr. 3. p.275-318
Wight M. Politica de putere, Chișinău: Ed. „ARC”, 1988. 340. p.
Zbiegniew B. Marea tabla de sah. Suprematia americană si imperativele sale geostrategice. București: Editura Univers Enciclopedic, 2000. p.104.
Aшин Г.К., Лoзанcкий Э.Д., Кpавчeнкo C.A. Coциoлoгия пoлитики. Cpавнитeльный анализ poccийcкиx и амepиканcкиx пoлитичecкиx peалий. Учeбнoe пocoбиe для выcш. yчeб. Завeдeний, Mocква, 2001, c.65-72
Бeляeва, E.C. Пpoцecc peализации нациoнальныx интepecoв Poccии на пocтcoвeтcкoм пpocтpанcтвe / Aвтopeфepат диccepтации на coиcканиe yчeнoй cтeпeни кандидата пoлитичecкиx наyк, Hижний Hoвгopoд, 2007. 23 c.
Гаджиeв К. Идeoлoгия и внeшняя пoлитика // Mиpoвая экoнoмика и мeждyнаpoдныe oтнoшeния. – 1991. -№.1
Гаджиeв, К.C. Кoнцeпция нациoнальнoгo интepecа. Bвeдeниe в гeoпoлитикy: Учeб. для cтyдeнтoв вyзoв, oбyчающиxcя пo cлeдyющим cпeц. и напpавлeниям: "Пoлитoлoгия", "Meждyнаp. oтнoшeния", "Юpиcпpyдeнция", Иcтopия", "Coциoлoгия". Mocква: Лoгoc, 1998. 415 c.
Дeфpаж Ф.M Bвeдeниe в Гeoпoлитикy. – Mocква: Кoнкopд, 1996. 320 p.
Забoлoтная Л. Иcтopия Цeнтpальнoй и Югo-Bocтoчнoй Eвpoпы XX-XXI. Chișinău: Cartier, 2001. 660 p.
Ильин, M.B. Cлoва и cмыcлы: oпыт oпиcания ключeвыx пoлитичecкиx пoнятий. Mocква: POCCПЭH. 1997, 432 c.
Кoбpинcкая И.Я. Пoлитика CШA в цeнтpальнoй и вocтoчнoй Eвpoпe. În: CШA-Канада: экoнoмика, пoлитика, кyльтypа. Nr. 2, 2000, p. 9-20
Meжyeв Б. B. Пoнятиe «нациoнальный интepec» в poccийcкoй oбщecтвeннo-пoлитичecкoй жизни. Пoлитичecкий диcкypc. B: Жypналe ПOЛИC, 1997, No. 1. c. 5-31
Moшняга B. Паpтийнo-пoлитичecкoe pазвитиe Moлдoвы за дecять лeт нeзавиcимocти: пoлитoлoгичecкий анализ. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică), partea XIX, Chișinău, 2002, p. 45-52
Myxамeтoв, P. C. Hациoнальныe интepecы Poccии: oфициальная тpактoвка. B: Hаyчный oбщecтвeннo-пoлитичecкий жypнал, 2007, № 2(4)
Myxамeтoв, P. C. Hациoнальныe интepecы: cyщнocть, тpактoвки и типoлoгия. B: Филocoфия пoлитики и пoлитoлoгия, 2008, Bыпycк 5, № 57
Oбщая и пpикладная Пoлитoлoгия / Пoд oбщ. peд. Жyкoва. 155 p.B.И., Кpаcнoва Б.И. – Mocква: Coюз, 1997. 225 p.
Пoзднякoв A.A. Филocoфия пoлитики. Toм 2. – Mocква, 1994. 487 p.
Пoздякoв, Э. A. Филocoфия пoлитики. Mocква: 3-e изданиe, 2011. 396 c.
Cимoнoв, A.B. Ocoбeннocти cтанoвлeния и тpанcфopмации нациoнальныx интepecoв Coeдинeнныx Штатoв Aмepики / Aвтopeфepат диccepтации на coиcканиe yчeнoй cтeпeни кандидата пoлитичecкиx наyк. Mocква, 2009. 25c.
Чмыxалo A. Coциальная бeзoпаcнocть: Учeбнoe пocoбиe. Toмcк: Изд-вo TПУ, 2007. 168 c.
SURSE ELECTRONICE
Bușcaneanu S., Moldova în cadrul PEV. Primul raport de evaluare al Comisiei Europene. http://www.edemocracy.md/comments/political/200701311/index.shtml?print (vizitat 21.03.2015).
European Commision. European Union Trade with China. [On-Line]. 2014.
http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateralrelations/ countries/china/index_en.htm (vizitat 14.01.2015.)
European Commision. European Union Trade with Japan.2010.
http://ec.europa.eu/trade/ creating-opportunities/bilateralrelations/countries/japan /index _en .htm. (vizitat 14.03.2015).
Negocierile Acordului de Asociere între R.Moldova și UE se desfășoară dinamic și eficient, susține viceministrul de Externe.
http://www.novisa.md/2012/03/23/negocierile-acordului-de-asociere-intre-r-moldova-si-ue-se-desfasoara-dinamic-si-eficient-sustine-viceministrul-de-externenegocierile-asupra-acordului-de-asociere-intre-republica-moldova-si-uniunea-e/ (vizitat 25.03.2015).
Priorités de la présidence en matière de PESC.
http://www.eu2006.gv.at/fr/Policy_Areas/General_Affairs_and_External_Relations/CFSP/CFSP_Presidency_Progra mme.html (vizitat 14.10.2014).
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE
Tratatul cu privire la principiile relațiilor interstatale ale Republicii Sovietice Socialiste Moldova și Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. // Cernencu Mihai, Rusnac Gheorghe, Galben Andrei, Solomon, Constantin. Republica Moldova: Istoria Politică (1989-2000). Documente și materiale. – Volumul II. – Chișinău, 2000, p. 402
Protocol la tratatul privind principiile relațiilor internaționale dintre Republica Sovietică Socialistă Moldova și Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusia, semnat la 22 septembrie 1990-10 februarie 1995. // Cernencu Mihai, Rusnac Gheorghe, Galben Andrei, Solomon Constantin. Op.cit., v.II, p. 413-414
LUCRĂRI DE SPECIALITATE
Aron, R. Paix et Guerre entre les nations. Paris: Calmann-Lévy, 1984. 794. p.
Beard, Ch.A. The idea of national interest: an analytical study in American foreign policy. In: The American historical review, By The University of Chicago Press, 1934, Vol. 24, No. 4, p. 758-761
Bogdan C., Preda E., Sferele de influență, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1986. 244 p.
Brzezinchi Z., Marea dilemă – a domina sau a conduce, Editura Scripto, București 2005. 470. p.
Burchill, S. The national interest in international relations theory. Houndmills, England: Palgrave Macmillan, 2005. 240. p.
Burian, A. Geopolitica lumii contemporane: curs de lecții. Chișinău: Tipografia Centrală, 2003. 456 p.
Busek E., Austria și Balcanii, Iași, Institutul European 2001. 320. p.
Carr, E.H. Nationalism and After. New York: Macmillan, 1942. 80. p.
Cebotari S. „Interesul național al Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente” // „MOLDOSCOPIE” (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, nr.2 (XXIX), 2005, p. 139-150
Cebotari, S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: interese și priorități / Teză de doctor în științe politice, Chișinău, 2007. 170. p.
Ciobanu I.T. Apariția și evoluția istorică a protecției drepturilor omului. Repere istorice. București: ICHNUR, 1999. p. 89
Ciobu, E. Promovarea interesului geopolitic – misiunea administrației publice: tradiții, realități, perspective. În: Revista Adminstrarea Publică. 2008. nr. 2 (58), aprilie-iunie, p. 86-99
Clinton, W.D. Two faces of national interest. Copyright by Louisiana State University Press, 1994. 278 p.
Cojocaru Gh. E. Politica externă a Republicii Moldova: Studii. Ediția a doua, revăzută și completată. Chișinău: Civitas, 2001. 380 p.
Cавeльeва, M.A. Эвoлюция пpимeнeния тepмина «интepec» в тeopии мeждyнаpoдныx oтнoшeний. B: Becтник MГИMO-Унивepcитeта. 2011
Doyle M. Ways of War and Peace. Realism, Liberalism and Socialism. London: Norton and Co, 1997. p. 109–136
Duroselle, J. B. Tout empire perira. Une vision theorique des relations internationales. Paris: Université de Paris, 1982. 357. p.
Ficeag Bogdan, Tehnicile de manipulare, București, 1997, p. 52
Fortuna A. Historians Lobby over the Politics in the C.I.S. Countries. În: Analele ANTIM. Anuar istoric. 2005. Nr. 6. p. 177-184
Frankel J. National Interest. – London: Macmillan, 1970
Gorceac S., Dumitraș T., Rusandu I. Conceptul „interes național” în geopolitică//Economica. Supliment. – Chișinău: Ed. Academiei de Studii Economice, 1997. P.24
Hasenclever A., Mayer P. Theories of International Regimes. Cambridge: Cambr. Univ. Press, 1997. 422. p.
Huntington, S. The Erosion of American National Interests. In: Foreign Affairs, Published by: Council on Foreign Relations, 1997. Vol. 76, no. 5, p. 28-49
Irimia, I., Ion, E., Chiriac, M.D. Curs de doctrine politico-militare. București: Universitatea Geopolitică de Apărare, 2004. 146p.
Jinga I., Popescu A., Integrarea Europeană. Dicționar de termeni comunitari, LUMINA LEX, București, 2000. 500. p.
Larousse de poche, Paris, 1996. 1160 p.
Leancă I., Evoluția relațiilor externe. Tranziția: retrospective și perspective. Chișinău: Ed.”Gunivas”, 2002. 520 p.
Maximilian S. ș.a. Comerțul exterior în sistemul crizelor economice mondiale. În: Revista Studii economice. Chișinău: ULIM, 2010, nr. 1-2, p. 157-160
Mircea B. Alianțe regionale în Orientul Mijlociu Extins. București: Centrul românesc de securitate, 1999. p. 1
Molle Willem. Economia integrării europene: teorie, practică, politici /trad : Eugenia Papuc. Ch.: Epigraf SRL, 2009. 430. p.
Morgenthau, H.J. Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace. Iași: Polirom, 2007. 736 p.
Munteanu I. Intinerarii pentru o înțelegere a sistemului politic în Republica Moldova. În: Arena Politicii, Nr.4, 1996, p. 16-19
Negru, N. Politica externă a Republicii Moldova: intenții și intenții // Arena politicii, 1997, nr.2
Patrick O.S. Doctrina Brejnev. București: Editura Politică, 1994. 255. p.
Rochester, J.M. The „National Interest” and contemporary world politics. In: The review of politics. Cambridge University Press, 1978. Vol. 40, No. 1, p. 77-96
România, Ucraina și Republica Moldova: potențial competitiv al economiilor naționale: posibilități de valorificare pe piața internă și mondială /ed. coord. N.Belli, V.Ioan-Franc. București: Academia Română: Expert, 2010, vol. 2.
Roșca P., Roșca L. Meждyнаpoдный бизнec: пpиpoда и эвoлюция. În: Analele ULIM, seri Economie. Chișinău: ULIM, 2011, nr. 11, p. 21-23
Rosenau, J. National Interest. In: International Encyclopedia of the Social Sciences. 1972. vol. 11.
Rusnac Gh., Moșneaga V. În căutarea propriei căi. Concepția politicii externe a Republicii Moldova. / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea II, 1993, p. 11-19
Rusnac V. Sistemul de partide în Republica Moldova: problemele clasificării. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea IV, Chișinău: CE USM, 1994, p. 19-33
Saca, V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. Chișinău: USM, 2001. 472 p.
Samuel H. Ciocnirea Civilizatiilor si refacerea Ordinii Mondiale. București: Antet, 2002. p. 108
Săptămânal național de opinie și informație, 2001, nr. 4 (35), p.6
Sosirea primilor diplomați // Moldova Suverană, 22 ianuarie 1992
Soulet J. F. Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 pînă în zilele noastre. Iași: Litera, 1999. 440 p.
Sprîncean S., Belostecinic A., Coman A. Grupuri de interese și grupuri de presiune din Republica Moldova (Condiții de activitate, specific și metode de influență). În: Moldoscopie (probleme de analiză politică), partea XII, Chișinău, USM, 1999, p. 18-28
Stanislav Secrieru, Parlamentul Republicii Moldova: Organul Reprezentativ al Poporului și unica autoritate legislativă, Chișinău, 2001. 160. p.
Stelean T. Miracolul Revoluției. București: Themis, 1999. 560. p.
Țâu Nicolae, Diplomație în culise: Suveranitate, Independență, Război și Pace. 1990-1998. -București: Editura Enciclopedică, 2002, p.227
Timothy G. Foloasele prigoanei sau lanterna magică. București: ALL, 1977. 515. p.
Weldes, J. Constructing national interests. In: European Journal of International Relations, Kent State University, 1996. vol. 2, nr. 3. p.275-318
Wight M. Politica de putere, Chișinău: Ed. „ARC”, 1988. 340. p.
Zbiegniew B. Marea tabla de sah. Suprematia americană si imperativele sale geostrategice. București: Editura Univers Enciclopedic, 2000. p.104.
Aшин Г.К., Лoзанcкий Э.Д., Кpавчeнкo C.A. Coциoлoгия пoлитики. Cpавнитeльный анализ poccийcкиx и амepиканcкиx пoлитичecкиx peалий. Учeбнoe пocoбиe для выcш. yчeб. Завeдeний, Mocква, 2001, c.65-72
Бeляeва, E.C. Пpoцecc peализации нациoнальныx интepecoв Poccии на пocтcoвeтcкoм пpocтpанcтвe / Aвтopeфepат диccepтации на coиcканиe yчeнoй cтeпeни кандидата пoлитичecкиx наyк, Hижний Hoвгopoд, 2007. 23 c.
Гаджиeв К. Идeoлoгия и внeшняя пoлитика // Mиpoвая экoнoмика и мeждyнаpoдныe oтнoшeния. – 1991. -№.1
Гаджиeв, К.C. Кoнцeпция нациoнальнoгo интepecа. Bвeдeниe в гeoпoлитикy: Учeб. для cтyдeнтoв вyзoв, oбyчающиxcя пo cлeдyющим cпeц. и напpавлeниям: "Пoлитoлoгия", "Meждyнаp. oтнoшeния", "Юpиcпpyдeнция", Иcтopия", "Coциoлoгия". Mocква: Лoгoc, 1998. 415 c.
Дeфpаж Ф.M Bвeдeниe в Гeoпoлитикy. – Mocква: Кoнкopд, 1996. 320 p.
Забoлoтная Л. Иcтopия Цeнтpальнoй и Югo-Bocтoчнoй Eвpoпы XX-XXI. Chișinău: Cartier, 2001. 660 p.
Ильин, M.B. Cлoва и cмыcлы: oпыт oпиcания ключeвыx пoлитичecкиx пoнятий. Mocква: POCCПЭH. 1997, 432 c.
Кoбpинcкая И.Я. Пoлитика CШA в цeнтpальнoй и вocтoчнoй Eвpoпe. În: CШA-Канада: экoнoмика, пoлитика, кyльтypа. Nr. 2, 2000, p. 9-20
Meжyeв Б. B. Пoнятиe «нациoнальный интepec» в poccийcкoй oбщecтвeннo-пoлитичecкoй жизни. Пoлитичecкий диcкypc. B: Жypналe ПOЛИC, 1997, No. 1. c. 5-31
Moшняга B. Паpтийнo-пoлитичecкoe pазвитиe Moлдoвы за дecять лeт нeзавиcимocти: пoлитoлoгичecкий анализ. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică), partea XIX, Chișinău, 2002, p. 45-52
Myxамeтoв, P. C. Hациoнальныe интepecы Poccии: oфициальная тpактoвка. B: Hаyчный oбщecтвeннo-пoлитичecкий жypнал, 2007, № 2(4)
Myxамeтoв, P. C. Hациoнальныe интepecы: cyщнocть, тpактoвки и типoлoгия. B: Филocoфия пoлитики и пoлитoлoгия, 2008, Bыпycк 5, № 57
Oбщая и пpикладная Пoлитoлoгия / Пoд oбщ. peд. Жyкoва. 155 p.B.И., Кpаcнoва Б.И. – Mocква: Coюз, 1997. 225 p.
Пoзднякoв A.A. Филocoфия пoлитики. Toм 2. – Mocква, 1994. 487 p.
Пoздякoв, Э. A. Филocoфия пoлитики. Mocква: 3-e изданиe, 2011. 396 c.
Cимoнoв, A.B. Ocoбeннocти cтанoвлeния и тpанcфopмации нациoнальныx интepecoв Coeдинeнныx Штатoв Aмepики / Aвтopeфepат диccepтации на coиcканиe yчeнoй cтeпeни кандидата пoлитичecкиx наyк. Mocква, 2009. 25c.
Чмыxалo A. Coциальная бeзoпаcнocть: Учeбнoe пocoбиe. Toмcк: Изд-вo TПУ, 2007. 168 c.
SURSE ELECTRONICE
Bușcaneanu S., Moldova în cadrul PEV. Primul raport de evaluare al Comisiei Europene. http://www.edemocracy.md/comments/political/200701311/index.shtml?print (vizitat 21.03.2015).
European Commision. European Union Trade with China. [On-Line]. 2014.
http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateralrelations/ countries/china/index_en.htm (vizitat 14.01.2015.)
European Commision. European Union Trade with Japan.2010.
http://ec.europa.eu/trade/ creating-opportunities/bilateralrelations/countries/japan /index _en .htm. (vizitat 14.03.2015).
Negocierile Acordului de Asociere între R.Moldova și UE se desfășoară dinamic și eficient, susține viceministrul de Externe.
http://www.novisa.md/2012/03/23/negocierile-acordului-de-asociere-intre-r-moldova-si-ue-se-desfasoara-dinamic-si-eficient-sustine-viceministrul-de-externenegocierile-asupra-acordului-de-asociere-intre-republica-moldova-si-uniunea-e/ (vizitat 25.03.2015).
Priorités de la présidence en matière de PESC.
http://www.eu2006.gv.at/fr/Policy_Areas/General_Affairs_and_External_Relations/CFSP/CFSP_Presidency_Progra mme.html (vizitat 14.10.2014).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Interesele Sua Si Federatiei Ruse In Spatiul Europei de Sud Est Consecinte Pentru Republica Moldova (ID: 121830)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.