Interactivitatea Si Convergenta Televiziunii cu Noile Media

Introducerea

Convergența se referă la modul în care noile media – în principal tehnologia internetului și a site-urilor – interacționează cu tehnologia de televiziune și cea video prin intermediul unei conexiuni de bandă largă. Avantajul primordial pe care ni-l oferă mediul digital este faptul că orice poate fi mixat cu orice. Posibilul avantaj al consumatorului este interactivitatea, ceea ce înseamnă că poate face primii online facturi, poate plasa comenzi sau descărca filme pe computer cu ajutorul unei conexiuni de bandă largă.

Mulți observatori consideră că odată ce costurile unei benzi largi scad, din ce în ce mai multe locuințe se vor abona la o conexiune de acest tip care oferă acces nelimitat la internet care funcționează la diverse viteze. Accesul la viteze mici chiar dacă e nelimitat, este acceptabil doar pentru navigarea pe site-uri și folosirea e-mailului, nu și pentru a descărca muzică sau videoclipuri. O întreagă comunitate complet cablată la internet cu viteze mari este încă un vis ce nu are perspective de realizare.

Atât în cadrul industriei de televiziune, cât și în lucrările academice, se recunoaște importanța convergenței televiziunii cu mediile interactive ale internetului și cablului precum și ale transmisiei prin satelit. Aceste dezvoltări recente în ceea ce privește mijloacele de recepție sugerează noi modalități de a vedea televiziunea ca pe un canal popular în care noțiunea de interpretare multiplă – multi accentuality (recepția diferită a aceluiași material de către audiențe diferite) – poate fi studiată în noi feluri, practice și teoretice.

Studiul modurilor în care funcționează interactivitatea cu publicul ne oferă posibilități de actualizare a teoriilor din anii 70 care prezentau televiziunea ca fiind un mediu de difuzare în masă adresându-se audiențelor considerate întreguri relativ omogene. Chiar și atunci când audiențele au devenit fragmentate prin apariția diferitelor canale și experiențe de vizionare, textele de televiziune au rămas profund influențate de cultura populară a regiunilor și națiunilor, grupurilor sociale și a comunităților.

Studierea interactivității încurajează cercetătorii și realizatorii de programe să studieze modul în care televiziunea reconfigurează și îmbăgățește aceste culturi și comunități ale audiențelor. Disciplina studiilor de televiziune a fost întotdeauna interesată de cercetarea rolului televiziunii în ideologie și a relațiilor sale cu forțele de control social. Valorizarea telespectatorilor obișnuiți atât în industria de televiziune, cât și în lucrările academice va conduce la o mai mare atenție acordată noilor metode de difuzare și interacțiune cu televiziunea. Convergența televiziunii cu echipamentele și tehnologia telecomunicațiilor este bazată pe standardele comune de tramsmitere și manipulare a informațiilor similare echipamentelor ce tratează conținutul ca pe un flux de date digitale. Aceste tehnologii au fost dezvoltate pentru prima dată în producția de televiziune, dar acum au devenit domestice și în obiceiurile interacțiunii media.

In industria de televiziune, revolutia digitala a facut posibila manevrarea imaginilor si sunetului in moduri noi. Sistemele de editare trateaza imaginile video ca pe o suprafata plata, bidimensionala. Aceasta permite sistemului sa para ca misca imaginile prin suprapunere, ridicand colturile sau marginile imaginii, largind sau reducand dimensiunea acesteia si

distorsionand-o cam si cum ar fi intoarsa sub un anumit unghi, pliata, ingustata sau rasucita. Deoarece imaginea a fost descompusa in date digitale, iar aceste numere pot fi manevrate matematic de computer si dupa aceea transformate din nou in imagine, ea devine maleabila. Procese similare sunt folosite in inregistrarea si procesarea sunetului. Sistemele de editare implicate in productia de televiziune sunt, rept urmare, un exemplu concret de convergenta media: ele pot accesa o gama larga de surse de informatii analoage si digitale, operand in diferite formate si standarde, si mai apoi sa integreze si sa stocheze aceste diverse tupuri de informatie introdusa. Integrand toate aceste surse intr-o forma digitala, sistemele de editare pot sa le trateze in acelasi fel, sa le manevreze si sa realizeze un nou produs.odata ce aceasta posibilitate de manevrare este atat la dispozitia telespectatorilor, cat si a realizatorilor de programe, televiziunea nu mai poate fi vazuta ca un artefact fix sau o institutie neschimbatoare. Materialul TV este demistificat si poate fi alterat, distribuit si folosit in moduri noi. Tehnologiile digitale actuale, pentru inregistrarea si editarea materialelor TV si pentru transmiterea acestora prin retele, ridica problema unei provocari potentiale a asteptarilor conventionale privind realismul din televiziune. Aceste procese digitale denatureaza imaginea in raport cu ceea ce s-a filmat, cu realizatorul si contextele sociale si istorice. Televiziunea nu va mai fi dominata de un model de difuzare in cadrul caruia materialul audiovizual nealterabil de la o sursa institutionala centrala est6e transmis unei audiente de masa pasive.

„Televiziunea reprezintă cel mai influent mijloc de comunicare în societate contemporană”. Studiul televiziunii este o materie academică introdusă mai recent decât celelalte mijloace de comunicare precum arta, literatura, însă interesul și studiile despre acest domeniu se află în plin proces de dezvoltare. În clasamentul mijloacelor de comunicare în masă, televiziunea ocupă fără îndoială primul loc devenind „cel mai puternic drog al epocii moderne.” După cum susțin și autorii Fiske și Hartley, acest lucru „nu este doar un rezultat al monopolului comercial ori al controlului guvernamental, televizunea mai reprezintă un răspuns al nevoii culturii de a avea un centru comun la care mesajele difuzate de televiziune să se refere”.

În prezentul proiect de cercetare vreau să accentuez importanța tehnologiei în istoria televiziunii, precum și necesitatea învățării metodelor și tehnicilor de realizare a unei producții audio-video digitala.

„”Noile media se referă la rezultatul convergenței dintre sistemul mediatic tradiți-
onal (televiziune, radio, presă scrisă), telecomunicații, tehnologia digitală și siste-
mele informatice și computerizate. Această convergență între media contemporane,
telecomunicații, electronică și computer – care datează aproximativ din anii ’70 –
justifică prezența determinantului „noi“, nu doar în sensul de ultimele despre care
știm/ultimele care au apărut, ci noi în sensul că prezintă trăsături speciale și impun
regândirea substanțială a modului de organizare și de dezvoltare a unei societăți.
O listă a noilor tehnologii (cu o dată de început relativ arbitrară reprezentată de
începutul anilor ’80) ar include: computerele personale, teletextul, sistemul de înre-
gistrare video, videotextul, televiziunea prin cablu, sateliții de telecomunicații, siste-
mele de telecoferințe și de videoconferințe, mesageria vocală, sistemul de transmitere
prin fax, televiziunea de înaltă fidelitate, telefonia mobilă, televiziunea interactivă,
CD-ROM, DVD, instant messaging, inteligența artificială, grafica tridimensională.
Deci, noile media reprezintă mai mult decât Internetul sau versiunea online a coti-
dianelor; numai că, în ciuda faptului că noile media nu pot fi în nici un fel reduse la
Internet, multiplicarea studiilor cu privire la noile media coincide în mare parte cu
ascensiunea Internetului.

De-a lungul timpului, „setea” de informare s-a dovedit a fi constantă întregii vieți sociale, generând apariția modalităților din ce în ce mai diversificate ale presei. Cea mai importantă dimensiune a fenomenului „televiziune” este procesul de producție care se realizează prin intermediul unei rețele foarte sofisticate de instrumente electronice și de (inter) comunicare care sunt manevrate de personal specializat pentru a da viață ideilor, persoanelor și evenimentelor, care sunt apoi distribuite prin sisteme de difuzare/ transmisie direct din casele oamenilor.(p.114)

…………………………La început, televiziunea era un mijloc de transmitere în alb și negru, cu o rezoluție de 405 linii, însemnând o imagine cu purici, lipsită de impact, însă cu timpul, tehnologia a evoluat și a apărut televiziunea color care are o rezoluție de 625 de linii oferind o imagine clară, apropiată de realitate. O cameră TV transformă informațiile legate de culori și lumină ale imaginilor aflate în mișcare în semnale electrice care pot fi transmise la receptorii TV de acasă sau înregistrate pe un sistem digital – casetă, disc ori computer. Aceste semnale TV sunt apoi transformate în fotograme de informații și proiectate la o viteză suficient de mare pentru ca ochiul uman să perceapă mișcarea continuă.

În realizarea tuturor acestor schimbări, tehnologia digitală a jucat un rol extrem de esențial și astfel, putem spune că trăim astăzi într-o revoluție digitală care va avea repercusiuni asupra modului nostru de a comunica, de a gândi sau de a acționa.

Motivația – 🙂

Am ales tema „Televiziunea contemporană. Necesitatea învățării fenomenului de producție audio-video digitală” pentru că este un subiect de actualitate și de impact pentru societatea globală și necesită din plin explorare.

În realizarea prezentei lucrări am pornit de la premisa că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte. De aceea este important să știm că televiziunea are un impact social, psihologic, fapt pentru care a produs schimbări masive în societate. Cele mai importante se leagă de trecerea de la televiziunea tradițională la cea digitală.

Tehnologia digitală a stat mereu la baza multor schimbări din toate domeniile televiziunii.

Astfel, mediul online a devenit principala sursă de informare pentru cea mai mare parte a populației, ceea ce a dus la modificarea relației dintre mass-media și opinia publică.

În contextul trecerii de la paleoteleviziune către neoteleviziune, putem vorbim și despre tendința de hibridizare, pentru că televiziunea construiește sau reconstruiește realitatea, în funcție de interesele oamenilor care o guvernează.

Mesajul mediatic, indiferent de suportul prin care este transmis, are rolul de a influența comportamentul, valorile, percepțiile oamenilor. Astfel, televiziunea încearcă să mențină un echilibru între schimbările importane în tehnologie, organizare și experiență. După cum afirmă și Virgiliu Gheorghe „televiziunea, televizionarea sau mass-media reconstruiesc realitatea, configurează un nou mediu de existență și de conștiință pentru omul zilelor noastre”.

Importanța temei pentru domeniu

Televiziunea a devenit o prezență constantă în viața noastră. Încă de la începuturi este marcată de transformări tehnologice semnificative, care, în mai multe etape, au modificat modurile de producere, difuzare și consumare a informației. O dată cu dezvoltarea noilor rețele sau canale cum ar fi sateliții, fibre optice, relee TV, sau cabluri, traim astăzi o revolutie digitală.

Studiul despre evoluției televiziunii este important pentru domeniul avizat pentru că tinde să accentueze caracterul oral pronunțat al televiziunii, determinat în mare măsură de apariția și dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii. Astfel, orice schimbare, indiferent de efect, va avea repercusiuni semnificative asupra societății. Este esențial să analizăm posibilele ipoteze legate despre această evoluție, precum și dezbaterile pe fondul posmudernismului care vizează tendințele televiziunii de a uni națiuni, regiuni și culturi în paralel cu interconectivitatea din ce în ce mai mare ce caracterizează prezentul și viitorul posibil al civilizațiilor mondiale.

În scurta sa istorie sistemele de producție și de distribuție s-au schimbat fundamental datorită dezvoltării tehnologice și a creșterii nivelului de experiză și de competență în manevrarea echipamentelor.

Tema „Televiziunea comtemporană și necesitatea învățării fenomenului de producție audio-video digitală” este importantă pentru domeniul multimedia deoarece tinde să accentueze caracterul oral pronunțat al televiziunii, determinat în mare măsură de apariția și dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii.

În scurta sa istorie sistemele de producție și de distribuție s-au schimbat fundamental datorită dezvoltării tehnologice și a creșterii nivelului de experiză și de competență în manevrarea echipamentelor. În mod evident, istoria ….

Dezvoltarea studiilor de televiziune a condus la înmulțirea cărților și articolelor ce abordează tehnicile și abilitățile necesare pentru a face televiziune și a celor care discută și rezumă cercetările deja existente. An de an, miile de absolvenți ai facultăților de profil reprezintă un procent important în rândul tinerilor profesioniști din televiziune, ceea ce duce la atingerea șanselor ca studiile academice de televiziune să se dezvolte prin realizarea unor legături viitoare cu industria TV. „Moștenirea anilor ‘60-’70 în materie de studii academice de televiziune ce făceau distincție între programele de vizionare și cele conservatoare precum și teoretizarea excesivă a formei și înțelesului, au făcut ca teoria televiziunii să aibă un efect prea mic asupra modului în care scenariștii și echipa de producție realizau programele TV”. În acest fel, putem spune că bazele cercetării audienței au fost puse de companiile TV și de instituțiile de reglementare și e posibil ca preocupările academice pentru critica estetică, istorică și evaluativă caracteristică disciplinelor umane să fi avut un impact asupra producției, o tendință pe care această cercetare dorește să o încurajeze.

Folosirea tehnologiei digitale în televiziune are o serie de avantaje printre care asigurarea unei înregistrări audio și video fără zgomot sau distorsiuni, ocurente în sistemele analogice de televiziune și neînregistrarea de pierderi de calitate dacă se realizează copii după caseta originală. Datorită noilor tehnologii imaginea poate fi modificată, reconstruită și chiar distorsionată. Astfel, putem spune că noua tehnologie reprezintă deja un standard în producția de televiziune, de la înregistrare la postproducție și până la difuzarea propriu-zisă.

Așadar, munca de televiziune nu este deloc ușoară, dar este o adevărată desfășurare a unor cunoștințe profesionale, practici de lucru și pricepere în domeniul tehnic a unei echipe bine închegate.

Aplicarea acestor tehnologii reprezintă începutul unei noi industrii de televiziune, numită de către specialiști televiziune multimedia, mai deschisă spre exterior, gata să accepte coabitarea programelor pe suporturi diferite, opusă, așadar, televiziunii traditionale.

În viitorul nu foarte îndepărtat, noile tehnici vor face ca relația dintre consumator și obiectul consumului său să fie și mai strânsă, și mai personală, similară celei dintre cititor și carte de exemplu, pentru că televiziunea determină “schimbări majore în ceea ce privește mecanismele și procesul de legitimare”.

Neo-televiziunea se distinge pentru G. Lochard și H. Boyer “printr-o tensiune crescută asupra destinatarului, solicitat fără întrerupere de către animatori… Acești mediatori cu ton familiar solicită în permanență telespectatorii în modul complicității, în emisiuni compozite (care amestecă în mod nedistinct informația și distracția) și articulate unele cu celelalte”.

Următorul pas pe calea rentabilizării noii tehnologii presupune înlocuirea cablului telefonic cu fibră optică, pe traseul rețea-consumator, cu intenția de a face posibilă circulația mesajelor pe o singur rută, într-un modul unidirecțional, foarte rapid.

Dezvoltarea sateliților “constituie un alt exemplu de articulare între televiziune și audiovizual”. În anii ‘60-’70, sateliții de comunicații vor fi utilizați și în telefonie și în televiziune. Fără îndoială că practica va fi reluată, funcționalitatea acestora constând în capacitatea de a transmite semnalele tv către receptori aflați la distațe foarte mari, capacitate ce diminuează distanțele emoționale, psihice și joacă un rol important în conturarea sentimentului de apartenență la comunitatea universală, la satul global al lui McLuhan.

Obiectivele

Acest proiect de cercetare își propune să accentueze importanța tehnologiei în istoria televiziunii, să identifice modalitățile de realizare a imaginilor și a sunetului de televiziune și să descrie mecanismele prin care se construiește imaginea televizată.

modalitatea (metoda) de cercetare sau realizare,

Ceea ce mi se pare important în analiza pe care o voi face acestui proces de strămutare este faptul că, în mod sigur, nu trebuie să privesc procesul independent și scos din context. Este extrem de necesar să înțelegem și ce s-a întâmplat la Roșia Montană înainte de strămutare, evenimentele de acolo putând fi extrem de importante pentru a înțelege anumite probleme legate de proces, sau chiar însăși decizia finală de a acceptare a ofertei din partea companiei și de mutare. Prin urmare, ceea ce se întâmplă în cartierul Recea trebuie dublat cu informații referitoare la ce se întâmpla în Roșia Montană, sau măcar cu percepții ale celor mutați despre ce se întâmpla acolo. Procedura de investigare va fi una de teren în comunitatea strămutată și va cuprinde 3 etape principale și mai multe intermediare, primele reprezentând 3 vizite anuale în cartierul Recea, iar ultimele referindu-se la o vizită în comuna Roșia Montană și la munca de documentare.

Instrumente de cercetare

Instrumentul principal de cercetare va fi interviul semistructurat, desigur cu permiterea maleabilității cercetătorului în teren. Nu voi exclude nici instrumente precum chestionarul structurat, observația directă, discuțiile informale cu oamenii sau interviurile cognitive (probele de limbă), realizarea de fotografii atunci când se vor dovedi folositoare pentru studierea unor aspecte particulare. Voi pune accentul pe complementaritate, pe validare reciprocă a instrumentelor și surselor de date. Obținerea unor date oficiale de la compania care a realizat strămutarea reprezintă de asemenea un obiectiv al cercetării de teren.

Rezultate preconizate

Rezultatele așteptate reprezintă automat îndeplinirea obiectivelor și oferirea răspunsurilor obiectivele propuse. Consider că prezenta lucrare de cercetare poate fi folosită drept obiect de studiu pentru viitorii specialiști în televiziune. Cine spune că nu înțelege tainele jurnalismului, înseamnă că nu a avut curiozitatea de a deschide o carte a profesorului Mihai Coman, a lui David Rendall sau a lui Sorin Preda.

Lectură, practică și mai puțină teorie, de asta are nevoie un viitor jurnalist pentru a-și lărgi orizonturile.

Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, înregistrarea imaginilor și a sunetului de televiziune se realizează în totalitate prin mijloace digitale. O cameră înregistrează într-un domeniul digital, iar informația digitală va fi stocată pe formate variate de casete sau pe hard disk. Formatul popular DVD este ideal pentru producția de televiziune, mai ales în varianta lui superioară calitativ DVDCAM. Producțiile de calitate folosesc acum Sony Digital Beatacam.

Una dintre cele mai recente inovații în materie de aparatură video digitală presupune înregistrarea direct pe hard disk. Acest mod de stocare oferă o mai mare flexibilitate, deoarece brutul poate fi descărcat direct în computer. Aceasta este calea spre care se îndreaptă industria TV. Un hard disk drive recorder (HDD recorder) tipic înregistrează un semnal digital pe un hard disk compact detașabil. Acesta are în standard 6,35 cm. De regulă, se poate alege între un hard de 40 de Gb sau de 80 de Gb care are capacitatea de a înregistra până la șase ore. Dacă materialul va fi editat în AVID atunci este necesar ca hard diskul să fie configurat special pentru acest soft.

Pentru imagini clare, bine încadrate, camera trebuie să fie poziționată pe un trepied de bună calitate

Bibliografie

1. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 2004.

2. VIRGILIU GHEORGHE, Efectele televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi, Bucuresti, Editura Evanghelismos – Fundatia Traditia Romaneasca, 2005

3. John Fiske, John Hartley, Reading Television, Editura Routledge, London, New York, 2003

4. Europenizarea societății românești și mass-media, Constantin Schifirneț, editura comunicare.ro, București, 2011

Noile media sunt un termen-umbrelă, care înglobează tehnologii diverse. Unii specialiști14 sunt de părere că pot să fie considerate noi media atât blogurile, podcasturile, jocurile video, lumile virtuale, enciclopediile de tip wiki, dar și orice dispozitiv mobil, televiziunile interactive și chiar siteurile și emailul. Alții consideră15 că blogurile și lumile virtuale își au locul mai degrabă în categoria social media, pentru că și ele încurajează formarea de comunități virtuale și rețele sociale. În ciuda diferențelor, o serie de cercetători au identificat16 două caracteristici comune majorității definițiilor: – difuzarea informației către un număr, teoretic, infinit de receptori, în moduri personalizate, în funcție de specificul categoriilor vizate; – deținerea unui controlul egal asupra informației atât al emițătorilor, cât și al receptorilor. În viziunea lui Alain Joannes17, rețeaua mondială rămâne, în principal, o țesătură de portaluri și de site-uri care pot fi accesate prin linkuri hipertextuale. Transformarea sa derivă din convergența între anumite tehnologii și utilizări inedite, de exemplu, între programe de editare simplificată și dorința de a partaja fișiere. Această convergență a introdus în compoziția web-ului structuri din ce în ce mai dense.

,,Mediul on-line – susține Andrei Petrescu – a schimbat dramatic orice industrie, mai ales cea a comunicării și a PR-ului. În termen de câteva secunde, orice mesaj poate ajunge oriunde în lume, fiind atinse în timp record obiective, influențate decizii, construite sau distruse brand-uri. Dacă până acum, mass-media era a patra putere în stat, cu siguranță elementele de new-media (tot ce ține de partea de online a mass-media) întregesc sistemul și sporesc factorii de influență.

Noile tendințe ale televiziunii

Monopolul deținut de televiziunea publică până la începutul anilor ’80 dădea semne că nu mai era capabil să satisfacă exigențele, din ce în ce mai ridicate, ale unei audiențe care devenea din ce în ce mai diversă, mai specializată și mai activă. Soluția a reprezentat-o apariția unui sistem alternativ, opțional: televiziunea particulară. Coexistența acestora, benefică publicului, a determinat modificări atât la nivel legislativ, cât și la nivel administrativ, organizațional. Se puneau astfel bazele procesului de specializare a televiziunii, proces încă în desfășurare. I. Drăgan identifică trei etape în trecerea la “televiziunea fragmentată”:

diversificarea programelor (canalelor) – pe lângă cele tradiționale se vor înființa unele specializate (culturale, sportive, informative);

diversificarea tehnologiilor de transmitere și receptare (cablu, sateliți, videocasete, videodiscuri);

interactivitatea (televizionarea în direct) – implică individualizarea completă a consumului audiovizual.

Astăzi, cercetările sunt îndreptate în direcția unificării “tuturor sistemelor de comunicare și integrarea tuturor rețelelor de circulație a informației: telefon, fax, rețele cablate, rețele de radiotelefon, rețeaua hertziană de radio și de televiziune, sateliții”. Acest lucru presupune două operațiuni:

realizarea unor rețele fixe din fibră optică, adică înlocuirea firului de cupru sau a cablului coaxial, care nu permit nici transportul unor volume mari de date, nici transmiterea tuturor tipurilor de semnale (voce, text, imagine, grafisme);

compresiunea numerică a imaginii, ceea ce înseamnă scanarea și transformarea tuturor semnalelor în șiruri nesfârșite de numere, combinații de 0 și 1.

Trecerea de la imaginea analogică la cea numerică sau digitală va permite îmbunătățirea calității recepției și creșterea numărului de canale în banda de transmisie hertziană. Aplicarea acestor tehnologii reprezintă începutul unei noi industrii de televiziune, numită de către specialiști televiziune fragmentată sau multimedia, mai deschisă spre exterior, gata să accepte coabitarea programelor pe suporturi diferite, opusă, așadar, televiziunii de masă de până acum.

În viitorul nu foarte îndepărtat, noile tehnici vor face ca relația dintre consumator și obiectul consumului său să fie și mai strânsă, și mai personală, similară celei dintre cititor și carte de exemplu, pentru că televiziunea determină “schimbări majore în ceea ce privește mecanismele și procesul de legitimare”.

Neo-televiziunea se distinge pentru G. Lochard și H. Boyer “printr-o tensiune crescută asupra destinatarului, solicitat fără întrerupere de către animatori… Acești mediatori cu ton familiar solicită în permanență telespectatorii în modul complicității, în emisiuni compozite (care amestecă în mod nedistinct informația și distracția) și articulate unele cu celelalte”.

Limbajul numeric, utilizat încă insuficient acum, va duce, cum spuneam, în cele din urmă, la impunerea unei tehnologii care va facilita convergența televiziunii cu celelalte media, asigurând triumful multimedia. Imaginile digitale sunt mult mai clare, textul scris utilizează litere mult mai fine – calitatea lor, în ansamblu, e superioară imaginilor analogice. Mai mult, aparatele tv vor putea fi manevrate asemeni ordinatoarelor, adică vor răspunde la comenzi. Un studiu realizat de Strategy Analitics și dat publicității de către European Journalism Center la 1 martie relevă că, până în 2005, 625 de milioane de persoane de pe tot globul vor avea acces, prin intermediul receptoarelor de televiziune, la servicii on-line: cumpărături, operațiuni financiare, jocuri, informații, divertisment. Același studiu prevede pentru sfârșitul anului 2001, creșterea numărului de cămine care vor beneficia de oferta televiziunii digitale de la 20 la 38 de milioane.

În prezent, procentul telespectatorilor care urmăresc programe prin intermediul stațiilor digitale se repartizează astfel:

Dintre utilizatori, 74% folosesc servicii prin satelit, 21% prin cablu iar 5% terestre. Cea mai dezvoltată piață o reprezintă Marea Britanie, unde, până la sfârșitul anului, 40% dintre gospodării vor fi conectate la rețele digitale interactive. În SUA, industria televizuală, intuind potențialul uriaș al multimedia, a propus FCC un proiect intitulat “Personal Computer Television” (PCTV), care a fost refuzat datorită complexității sale uriașe. PCTV și Web TV sunt exemple de televiziuni interactive, care folosesc un ecran de recepție pentru a afișa mesajele primite sau recepționate și rețeaua telefonică pentru a transmite semnalele bidirecțional. Următorul pas pe calea rentabilizării noii tehnologii presupune înlocuirea cablului telefonic cu fibră optică, pe traseul rețea-consumator, cu intenția de a face posibilă circulația mesajelor pe o singur rută, într-un modul unidirecțional, foarte rapid.

Dezvoltarea sateliților “constituie un alt exemplu de articulare între televiziune și audiovizual”. În anii ‘60-’70, sateliții de comunicații vor fi utilizați și în telefonie și în televiziune. Fără îndoială că practica va fi reluată, funcționalitatea acestora constând în capacitatea de a transmite semnalele tv către receptori aflați la distațe foarte mari, capacitate ce diminuează distanțele emoționale, psihice și joacă un rol important în conturarea sentimentului de apartenență la comunitatea universală, la satul global al lui McLuhan.