Interactiunea Medicamentelor CU Tutunul

INTERACȚIUNEA MEDICAMENTELOR CU TUTUNUL

CUPRINS

Argument

Capitolul I: Acțiunea fumatului asupra organismului

1.1. Istoria tutunului

1.1.1 Este tutunul o plantă folositoare?

1.2. Acțiunea fumatului asupra organismului

1.2.1 Acțiunea fumatului asupra aparatului respirator

1.2.2 Acțiunea fumatului asupra sistemului nervos

1.2.3 Acțiunea fumatului asupra sângelui

1.2.4 Acțiunea fumatului asupra funcției de reproducere

1.2.5 Acțiunea fumatului asupra organelor de simț

Capitolul II: Interacțiunea tutunului cu medicamentele

2.1 Definiția și denumirea medicamentelor

2.2 Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentelor

2.3 Clasa de medicamente: I. Benzodiazepine

2.3.1 Interacțiunea fumatului cu benzodiazepinele

2.4 Clasa de medicamente: II. Antipsihotice

2.4.1 Interacțiunea fumatului cu antipsihoticele

2.5 Clasa de medicamente: III. Antidepresive

2.5.1 Interacțiunea fumatului cu antidepresivele

2.6 Clasa de medicamente: IV. Anticolinesterazice (Inhibitori ai acetilcolinesterazei)

2.6.1 Interacțiunea fumatului cu inhibitori ai acetilcolinesterazei

2.7 Clasa de medicamente: V. Anticonvulsivante

2.7.1 Interacțiunea fumatului cu anticonvulsivantele

2.8 Clasa de medicamente: VI. Analgezice

2.8.1 Interacțiunea fumatului cu analgezicele

2.9 Clasa de medicamente: VII. Antiaritmice

2.9.1 Interacțiunea fumatului cu antiaritmicele

2.10 Clasa de medicamente: VIII. Beta-blocante

2.10.1 Interacțiunea fumatului cu betablocantele

2.11.Clasa de medicamente: IX. Diuretice

2.11.1 Interacțiunea fumatului cu diureticele

2.12 Clasa de medicamente: X. Anticoagulante

2.12.1 Interacțiunea fumatului cu anticoagulantele

Capitolul III: Microcercetare: Dependența de fumat

3.1 Motivația cercetării

3.2 Scopul cercetării

3.3 Obiectivele cercetării

3.4 Ipotezele cercetării

3.5 Metodologia cercetării

3.6 Eșantionul cercetării

3.7 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

3.8 Concluzii

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Argument

Fumatul a devenit un obicei, din păcate, atât de răspândit, încât a cuprins, ca o molimă, un număr foarte mare de oameni, de toate vârstele. Tinerii fumează îndemnați parcă de ''setea'' cu care trag din țigară vârstnicii, iar aceștia cu greu pot să-și amintească de când au deprins acest obicei. Se creează chiar impresia că omul a apărut pe pămănt cu luleaua în gură, că tutunul este o plantă de aceeași vârsta cu el. Și totuși, lucrurile nu stau chiar așa.

Lucrarea de față își propune să abordeze interacțiunea tutunului cu medicamentele.

Astfel, în primul capitol, ”Acțiunea fumatului asupra organismului”, am încercat să sintetizez câte ceva din istoria tutunului, dar totodată și să subliniez influențele pe care le are fumatul asupra diverselor sisteme și organe ale corpului uman.

În cel de-al doilea capitol, ”Interacțiunea tutunului cu medicamentele”, am specificat câteva date despre medicamente, după care le-am clasificat în funcție de clasele specifice, sintetizând la fiecare grupă de medicamente câteva interacțiuni pe care acestea le au cu țigările.

În cel de-al treilea capitol, ”Microcercetare: Dependența de fumat”, am realizat o microcercetare despre cum este văzut fumatul în rândul consumatorilor de tutun, dacă aceștia sunt conștienți de efectele nocive pe care le au asupra organismului lor, dar și depistarea informării consumatorilor asupra interacțiunii pe care funatul o are cu diverse medicamente.

Așadar, am ales această temă, tocmai pentru a arăta că majoritatea fumătorilor nu cunosc riscurile la care se expun, mai ales când utilizează medicamente în combinație cu tutunul.

Capitolul I: Acțiunea fumatului asupra organismului

1.1. Istoria tutunului

Tutunul este frunza uscată a plantei ”nicotina tabacum”, din familia solaneelor. Planta era ma răspândită în Tabago, o mică insulă din arhipelagul Antilelor Mici, de unde și denumirea care i s-a dat de ”tabac”.

Semințele acestei plante au fost aduse de un călugar misionar în Spania, unde a început să fie cultivată ca o plantă decorativă. Au fost trimise în Portugalia, de aici Jean Nicot, ambasadorul Franței la Lisabona, a trimis reginei Franței, Ecaterina de Micidis, care suferea de mari dureri de cap, foi de tutun. El a sfătiut-o pe regină să piseze aceste frunze până se vor transforma într-un praf, pe care să-l miroase pentru ''a alunga și nimici boala capului și a minții''.

De la numele acestui ambasador provine și denumirea de nicotiană, dată acestei plante de botaniștii francezi. Regina a primit cu bucurie darul trimis, sperând că se va vindeca de suferința sa. Moda răspandindu-se în tot Parisul, oamenii au încercat și fumatul. În scurt timp, tutunul a început să fie considerat drept leac care se aplică în toate bolile (bineînțeles fără rezultate așteptate). Văzând că se poate câștiga sume mari, au început prelucrarea și comercializarea tutunului. Nu după multă vreme se constată că fumatul era nu numai nefolositor, dar chiar vătămător, ceea ce obligă vânzarea acestei ''doctorii'' decât farmaciilor. Treptat, fumatul tutunului a devenit un obicei întâlnit în întreaga Europă, apărând și primele fabrici de țigări.

Fumatul reprezintă principala cauză evitabilă de deces și îmbolnăviri la nivel mondial, în condițiile în care mortalitatea datorită consumului de tutun este de circa 10 milioane de decese anual, iar numărul de ani pierduți datorită acestuia ajunge în medie la 20 de milioane. Consumul de tutun a crescut în România după anul 1990, această tendință manifestându-se și în alte țări ale Europei de Est, creșterea fiind apreciată la circa 1.2% anual, în timp ce în țările vest-europene, consumul de tutun a scăzut cu 0.7% anual. Campaniile intense antifumat și măsurile de reglementare a fumatului în spațiul public au dus la descurajarea consumului de tutun în multe țări dezvoltate.

În Romania, consumul de tutun era mai redus înainte de 1990, fapt datorat lipsei de pe piață a țigărilor de import și a calității proaste a celor autohtone, dar a înregistrat o creștere impresionantă după anul 1990, ca urmare a reclamelor agresive la țigări, a prețului scăzut al acestora(cel mai redus din Europa), a lipsei oricăror măsuri legislative care să reglementeze consumul de tutun în spațiile sau în instituțiile publice. Consumul de tutun a crescut mai ales în rândul tinerilor, atât în mediul urban cât și în mediul rural și de asemenea în rândul femeilor. Ancheta de sănătate realizată de I.N.S. în anul 2001 evidențiază faptul că circa 20.8% din totalul intervievaților fumează zilnic în timp ce 59.5% nu au fumat niciodată.

De asemenea, aproximativ 10% din populație a renunțat la fumat. Numărul mediu de țigari pe zi era de 15, cu variații în funcție de vârsta, sex sau mediu de viață. Astfel, numărul mediu de țigări pe zi este de 11.9 la grupa de vârstă 15-24 ani fiind de 12.8 pentru bărbați și 10.1 pentru femeile de aceeași vârstă, după cum ajunge la valori de 11.7 în mediul urban și 12.4 în mediul rural.

1.1.1 Este tutunul o plantă folositoare?

Prin analiza frunzelor de tutun, s-a constatat că acestea conțin un număr mare de substanțe, dintre care cele mai importante sunt: nicotina și alte substanțe din aceeași familie: amoniac, piridină și derivați de piridină, acid azotic, diferiți compuși azotici, substanțe minerale și acizi minerali, apa. Nicotina se găsește în frunzele tutunului în cantități ce variază după originea lui, astfel, în unele varietăți de tutun, în 100 grame de foi uscate se găsesc 7 grame de nicotină, în altele sub 3 grame, iar în varietatea de havana–mai puțin de 2 grame. Tăria tutunului este cu atât mai mare cu cât cantitatea de nicotină este și ea mai mare.

Proporția de nicotină se mărește o dată cu învechirea plantei, dar cantitatea de nicotină scade în urma fermentației în tutunul dat pentru consum. Nicotina se găsește în tutun legată de acizi organici, de care însa este despărțită prin ardere, așa că trece în fum. Prin gura unui fumător trec, în general, 6-8 mg de nicotină în timpul normal de fumare a unei țigări. Importanța o prezintă însă cantitatea de nicotină care se absoarbe. Unii cercetători au stabilit ca la o țigară se absorb 2-3 mg de nicotină, deși cantitatea de nicotină conținută în țigară este de fapt mai mare.

Această deosebire între cantitatea de nicotină conținută de țigară si cea absorbită se datorează, pe de o parte, distrugerii nicotinei în timpul arderii, iar pe de altă parte, depunerii sale în porțiunea mai rece a țigării sau a pipei.

Cu cât țigara este mai lungă, cu atât zona de depunere a nicotinei este mai mare.

1.2. Acțiunea fumatului asupra organismului

Efectele nocive ale fumatului asupra organismului sunt multiple atât la nivelul aparatului respirator cât și la nivelul altor aparate și sisteme. Mortalitatea secundară complicațiilor pulmonare și sistemice ale fumatului este deosebit de ridicată și în continuă creștere (10 milioane decese estimate pentru anii 2020 – 2030 majoritatea – 70% în țările în curs de dezvoltare). Fumătorii au o durată de viață mai scurtă cu aproximativ 15 ani. Durata vieții scade cu 5,5 minute pentru 1 țigară.

La fumătorul învechit, în special la cel care inspiră fumul, tutunul poate să exercite, în afară de acțiunea sa nefastă asupra aparatelor și organelor despre care am vorbit și o influență vătămătoare asupra stării generale a organismului. Aceasta ne-o arată slăbirea generală a fumătorilor, deseori întâlnită, înfățișarea lor bolnăvicioasă, semn al uzurii rapide și al îmbătrânirii lor timpurii. Fumătorul intoxicat are cam 10 kg sub greutatea sa normală.

Aspectul feței fumătorului este uneori așa de caracteristic, încât se poate ușor recunoaște un vechi fumător adânc intoxicat. Se poate vorbi în asemenea cazuri de fața nicotinică.

1.2.1 Acțiunea fumatului asupra aparatului respirator

Efectul fumatului asupra căilor respiratorii și plămânului este din cele mai grave: crește considerabil riscul de cancer al laringelui și bronho-pulmonar. Aproximativ 85% din cazurile de cancer pulmonar sunt datorate fumului de țigară. Acest efect reiese și din situația femeilor fumătoare, la care în ultimii ani, frecvența cancerului pulmonar a crescut considerabil, în tendința de a egala cancerul de sân. Un alt efect grav al fumatului este favorizarea bronșitei cronice și emfizemului pulmonar (pierderea elasticității pulmonare), care duce la dificultăți de respirație și în cele din urmă la insuficiență cardiacă. Îngustarea treptată a căilor respiratorii și reducerea protecției pe care o conferă pleura face ca respirația să fie îngreunată și dureroasă. Datorită fumatului apare „tusea fumătorului„ provocată de o cantitate foarte mare de flegmă. Respirația este urât mirositoare.

1.2.2 Actiunea fumatului asupra sistemului nervos

Tutunul este prin excelență o otravă a sistemului nervos. Acesta are o acțiune vătămătoare asupra centrilor nervoși superiori, ceea ce poate duce la suprimarea reflexelor condiționate bine stabilite. Putem afirma, pe baza concepției marelui savant sovietic Pavlov, că prin intoxicația cu tutun se produce o micșorare a activității scoarței cerebrale, care nu-și mai poate exercita acțiunea sa normală de dirijare a activității întregului organism.

S-au făcut experimente pe animale, pentru a se pune în evidență tulburările de memorie pe care le produce intoxicația cu tutun. Spre exemplu, s-a studiat acțiunea toxica a tutunului asupra unui lot de șoareci albi ținuți într-un labirint cunoscut de animale și în parcurgerea căruia șoarecii se descurcau ușor. Șoarecii au fost ținuți într-o atmosferă cu fum de tutun. S-a constatat că după o ședere de 10-15 minute într-o atmosferă astfel viciată, animalul nu prezintă, imediat nici o tulburare evidentă; după cateva ore însă, animalul are o stare de agitație și în mersul prin labirint face greșeli la încrucișări, iar timpul de parcurgere a labirintului se prelungește, fapte ce dovedesc tulburări în memoria animalului. Maximum de lungime a timpului de parcurgere se observă după 24-48 ore. Cu cantități miciltimii ani, frecvența cancerului pulmonar a crescut considerabil, în tendința de a egala cancerul de sân. Un alt efect grav al fumatului este favorizarea bronșitei cronice și emfizemului pulmonar (pierderea elasticității pulmonare), care duce la dificultăți de respirație și în cele din urmă la insuficiență cardiacă. Îngustarea treptată a căilor respiratorii și reducerea protecției pe care o conferă pleura face ca respirația să fie îngreunată și dureroasă. Datorită fumatului apare „tusea fumătorului„ provocată de o cantitate foarte mare de flegmă. Respirația este urât mirositoare.

1.2.2 Actiunea fumatului asupra sistemului nervos

Tutunul este prin excelență o otravă a sistemului nervos. Acesta are o acțiune vătămătoare asupra centrilor nervoși superiori, ceea ce poate duce la suprimarea reflexelor condiționate bine stabilite. Putem afirma, pe baza concepției marelui savant sovietic Pavlov, că prin intoxicația cu tutun se produce o micșorare a activității scoarței cerebrale, care nu-și mai poate exercita acțiunea sa normală de dirijare a activității întregului organism.

S-au făcut experimente pe animale, pentru a se pune în evidență tulburările de memorie pe care le produce intoxicația cu tutun. Spre exemplu, s-a studiat acțiunea toxica a tutunului asupra unui lot de șoareci albi ținuți într-un labirint cunoscut de animale și în parcurgerea căruia șoarecii se descurcau ușor. Șoarecii au fost ținuți într-o atmosferă cu fum de tutun. S-a constatat că după o ședere de 10-15 minute într-o atmosferă astfel viciată, animalul nu prezintă, imediat nici o tulburare evidentă; după cateva ore însă, animalul are o stare de agitație și în mersul prin labirint face greșeli la încrucișări, iar timpul de parcurgere a labirintului se prelungește, fapte ce dovedesc tulburări în memoria animalului. Maximum de lungime a timpului de parcurgere se observă după 24-48 ore. Cu cantități mici și repetate de fum de tutun se poate întarzia apariția tulburărilor pană la a 3 a zi. Într-adevăr, efectul tutunului variază cu starea sistemului nervos. Dacă acesta este deprimat, fumatul îl stimulează, dacă este supraexcitat, îl calmează; efectul deprimant este însă cu mult mai accentuat decat cel excitat. Astfel, până la urmă ,fumatul duce la scăderea capacității intelectuale a fumătorului și la slăbirea memoriei sale.

Cercetările făcute pe un număr mare de elevi au arătat că elevii care fumează au rezultate mai slabe la învățătură, sunt nervoși, distanți, leneși, neascultători. Aceste ultime fapte, alături de celelalte acțiuni vătămătoare asupra organismului, ne dovedesc cât de multe neajunsuri poate aduce tutunul fumătorilor, cu atât mai mult cu cât ei sunt mai tineri. S-a constatat faptul că poate favoriza apariția crizelor de epilepsie. Au fost cazuri când primele crize de epilepsie au apărut în momentul în care tanărul a început să fumeze; ele s-au repetat atâta timp cât a fumat și au încetat prin lăsarea de fumat.

Tutunul este deci, o otravă a sistemului nervos, o otravă cerebrală, o otravă intelectuală. El provoacă tulburări în sistematizarea ideilor și în capacitatea de efort intelectual, manifestându-se ca o otravă a facultaților psihice. El determină uneori stări de visare, alteori lipsă de voință, stări de melancolie ce pot duce până la idei de sinucidere.

Marele scriitor V.Hugo a exprimat acțiunea nefastă a tutunului asupra psihicului omului, mai ales asupra aceluia care lucrează intelectual, astfel: ”tutunul schimbă gândirea în visare,or,a înlocui gândirea scriitotului cu visare înseamnă a confunda otrava cu hrana”.

Evoluția tulburărilor sistemului nervos datorită tutunului se poate prezenta în trei stadii: la început se manifestă prin dureri de cap, care dispar în timpul nopții și care îngreunează lucrul intelectual în timpul zilei, tulburări de somn, stări melancolice, oboseală. În al doilea stadiu, apare într-o primă fază o stare de deprimare și apoi o stare de agitație. În al treilea stadiu, capacitatea intelectuală scade mult.

1.2.3 Acțiunea fumatului asupra sângelui

În privința modului în care influențează tutunul asupra sângelui, s-a arătat că, introducându-se la cobai timp de 8 săptămani 0.5-0.15 g nicotină, hemoglobină (substanță care transportă oxigenul de la plămâni în tot organismul) scade de la concentrația de 90% la 35%, iar numărul de globule roșii, de la 6.100.00 pe mmc la 2.400.000 pe mmc. Rezultatul acestor experiențe pe animale a fost verificat și la om.

Într-adevar, urmărindu-se prin analiza sângelui unui număr mare de fumători care s-au lăsat de fumat, s-a constatat că în timp de 2 luni numărul de globule roșii a crescut în medie cu 240.000 pe mmc, iar hemoglobina a crescut cu 20% în medie.

Scăderea hemoglobinei și a numărului de globule roșii determinată de tutun se manifestă prin tulburări cunoscute în anemii sau prin accentuarea tulburărilor pe care bolnavii de anemie le au când încep să fumeze. Astfel de tulburări sunt: amețeli, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, stări de slăbiciune.

1.2.4. Acțiunea fumatului asupra funcției de reproducere

Fumatul are de asemenea influență negativă și asupra funcției de reproducere. La bărbat, fumatul excesiv și de lungă durată duce la neputință sexuală, prin intoxicarea centrilor nervoși care intervin în această funcțiune. Tutunul exagerează la fumător preocuparea veneriană, crește pofta sexuală, dar paralizează posibilitatea satisfacerii acestora. Medicii de specialitate, înainte de a începe tratamentul medical al impotenței sexuale, sfătuiesc pe bolnavi să se lase mai întâi de fumat.

La femei, fumatul micșorează posibilitatea de a menține sarcina, deoarece adrenalina, care se produce sub acțiunea nicotinei, accentuează producerea de metroragii (hemoragii uterine) și avortul. În timpul sarcinii, toxicele tunului (în special, nicotina) ajunse în sângele mamei străbat placenta și pătrunzând în sângele copilului, îi influențează în rău dezvoltarea. Cercetătoare sovietică Sokolova a arătat că sub influența fumatului scade cantitatea de lapte la mamele care alăptează și, totodată, ele își intoxică copilul, atât prin laptele care conține diversele toxice ale tutunului cât și prin aerul viciat cu fumul de tutun pe care-l respiră copilul.

1.2.5 Acțiunea fumatului asupra organelor de simț

Dintre organele de simț, ochiul este cel mai sensibil la acțiunea tutunului. În cazul unei intoxicații cornice, se constată o mărire a pupilei, în timp ce într-o intoxicație acută cu nicotină, pupilele se micșorează la început, iar apoi se măresc.

Tutunul poate produce, de asemenea, o gravă suferință a ochiului-amliopia tabagică ce se manifestă prin pierderea vederii pe o zonă în centrul câmpului vederii, apoi roșul, în sfârșit, galbenul și albastrul și apoi nici culoarea albă nu se mai poate percepe.

Deși nu se cunoaște încă exact care dintre toxicele din fumul de tutun produce aceaastă îmbolnăvire, sunt oameni de știință care pun aceasta pe seama micii cantități de alcool metilic ce se găsește în fumul de tutun și care ar ataca nervul vederii. După alți cercetători, alterarea vederii, întâlnită mai ales la fumătorii de țigări de foi, s-ar datora sclerozei arterelor care hrănesc retina și nervul optic.

Și auzul poate fi alterat prin tabagismul cronic, care poate provoca surditatea sau poate să accentueze o surditate preexistentă. Pierderea auzului poate fi bruscă, în cazul unei intoxicații acute sau treptate, printr-un consum îndelungat de tutun. Pierderea auzului se produce fie prin îmmbolnăvirea nervului auzului, fie prin inflamația urechii mijlocii și a timpanului.

Întreruperea fumatului duce însă, aproape întotdeauna, la reapariția auzului.

Capitolul II: Interacțiunea tutunului cu medicamentele

2.1 Definiția și denumirea medicamentelor

a. Definiția: Medicamentul este orice compus chimic pur sau produs complex care datorită acțiunii exercitate asupra organismului poate fi folosit pentru diagnosticul, prevenirea, tratamentul și ameliorarea bolilor.

Originea medicamentelor

a. vegetală – diferite părți ale plantelor: folium, flores, radix, semen, cortex.

Exemple: morfina, atropina, digoxinul.

b. animală: hormoni (insulina porcină, bovină); enzime (tripsina, amilaza)

c. minerală: caolinul, bentonita

d. semisintetice: unele antibiotice (penicilina G)

e. sintetice: chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, etc.

b. Denumirea medicamentelor:

1. Denumirea chimică – indică structura chimică a produsului. De multe ori este complicată, fiind folosită numai pentru compușii cu structură simplă, de obicei anorganici.

Ex. sulfatul de magneziu.

2. Denumirea generică-

Denumirea comună internațională (DCI) – recomandată de OMS, derivă uneori din denumirea chimică, este scurtă și se folosește ca denumire științifică a substanțelor medicamentoase. Ex. pornind de la denumirea chimică de “metilpropil- propandiol dicarbamat” s-a stabilit denumirea comună internațională de “meprobamat”.

Denumirea oficinală – este prevăzută de Farmacopee în limba latină. Se folosește pentru prescrierea rețetelor magistrale. Uneori coincide cu DCI.

3. Denumirea comercială – este înregistrată și patentată, stabilită de compania farmaceutică producătoare. Denumirile comerciale reprezintă patente referitoare la medicamentele în formă finită(substanța activă și forma farmaceutică).

Ex. HipopresolR, EnapR.

2.2. Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentelor

Unele componente ale tutunului au efect inductor enzimatic (fumători zilnici), altele produc inhibiție enzimatică (fumători ocazionali).

Există două tipuri de de interferențe medicament-fumat:

interferențe farmacocinetice;

interferențe farmacodinamice.

Fumatul poate afecta modul de dispunere a unui medicament sau poate modifica răspunsul și condițiile medicale ale pacienților. Această interacțiune cu alte medicamente poate reduce eficacitatea acestora și aduce rezultatul terapiei în zona imprevizibilului.

Fumatul poate afecta farmacocinetica și farmacodinamica altor medicamente. Interacțiuni există cu farmacocinetica unor produși medicamentoși ca: teofilina, tacrina, insulina, propoxifen, propanol, diazepam, clordiaxepoxid.

Farmacodinamic sunt interferențe cu agenții antihipertensivi, antianginoși, antilipidici, contraceptivele orale și antagoniștii de receptori 2-histaminici.

Acțiunea, prin prisma farmacocineticii, poate face ca pacientul să primească doze mai mari, să aibă un clearance mai mare, o absorbție scăzută sau o inducție crescută a enzimelor citocrom P450. În schimb, din punct de vedere farmacodinamic, la cei cu afecțiuni cardio-vasculare sau cu ulcer peptic ca și la femeile care folosesc contraceptivele orale poate crește riscul de efecte adverse.

2.3 Clasa de medicamente: I. Benzodiazepine

Benzodiazepinele sunt medicamente cu efect tranchilizant mediu sau minor, în comparație cu cele cu efect major, folosite pentru tratarea psihozei. Sunt medicamentele cel mai des prescrise de către psihiatri, deoarece au un spectru larg de utilizare în multe situații clinice. Ele au fost descoperite de-a lungul anilor 1930, de Leo de Sternback în timp ce lucra pentru compania Hoffman-La Roche. Totuși, benzodiazepina a fost prezentată publicului în 1957, atunci când Hoffman a lansat Librium, utilizată pentru a calma anxietatea. Abuzul de benzodiazepine nu a fost abordată în mod specific anilor anteriori 1980, atunci când acestea au devenit printre cele mai prescrise medicamente din lume.

Clasificare:

a. Benzodiazepine:

Cu durata lunga de acțiune: Diazepam, Clorazepate, Prazepam, Flurazepam;

Cu durata medie de ac_iune: Nitrazepam, Flunitrazepam, Temazepam,

Clonazepam, Clordiazepoxid, Halazepam, Quazepam;

Cu durata foarte scurta de acțiune: Oxazepam, Lorazepam;

b.Triazolobenzodiazepine:

Cu durata medie de acțiune: Alprazolam, Estazolam;

Cu durata scurta de acțiune: Midazolam, Triazolam.

Exemple de benzodiazepine:

1. Denumire comercială: Alprazolam Lph

Denumire comercială industrială: Alprazolamum

Indicații

Stări anxioase (nevroza anxioasa), depresie anxioasă, depresie nevrotică sau reactivă, stări de panică, care evoluează cu sau fără fobie. Blocarea sau atenuarea atacurilor de panică și a fobiei la pacienți care au agorafobie cu atacuri de panică.

Reactii adverse

Senzație de somnolență și de amețeala. Tulburări de vedere, cefalee, depresie, insomnie, nervozitate/anxietate, tremor, modificari de greutate, tulburări de memorie/amnezie, tulburări de coordonare, diferite simptome gastrointestinale și manifestări vegetative. Distonie, iritabilitate, anorexie, oboseală, vorbire neclară, icter, slăbiciune musculară, modificări ale libidoului, neregularități ale ciclului menstrual, inconștinență, retenție de urină și afectarea funcției hepatice. Rar creșterea presiunii intraoculare.

Contraindicatii
Pacienți cu sensibilitate cunoscută la benzodiazepine.

Administrare

Doza trebuie individualizată în funcție de severitatea simptomelor și de răspunsul fiecărui pacient în parte. Doza zilnică poate varia între 0,25 și 4,5 mg, administrare orală în priză unică sau fracționat. Oprirea tratamentului se face prin reducerea gradată a dozelor.

2. Denumire comercială: Xanax

Denumire comercială industrială: Aprazolamum

Indicații

Xanax tablete (alprazolam) este indicat in tratamentul: Stărilor anxioase (nevroza anxioasă). Simptomele care apar la acești pacienți sunt: anxietatea, stări de tensiune, agitație, insomnie, iritabilitate și/sau hiperactivitate vegetativă, determinând o varietate de simptome de tip somatic. Depresie anxioasă. La acești pacienți apar simultan simptome de anxietate și depresie. Depresie nevrotică sau reactivă. Acești pacienți prezintă în primul rând o stare depresivă sau lipsă totală de interes și/sau de plăcere. De obicei sunt prezente și simptome de anxietate, agitație psihomotorie și insomnie.

Stări de panică. Eficacitatea Xanax în tratamentul anxietții, al anxietății asociate cu depresie și al depresiei nevrotice (reactive) pe termen lung, ce depășește 6 luni, nu a fost stabilită de studii clinice sistematice; cu toate acestea, la pacienții cu afecțiuni însoțite de stări de panică, tratamentul de 8 luni a fost eficient. Medicul trebuie sa evalueze periodic eficiența medicamentului pentru fiecare pacient în parte.

Reacții adverse

Efectele adverse, dacă apar, sunt observate, în general, la începutul tratamentului și dispar de obicei în cursul tratamentului sau la reducerea dozelor.

La pacienții tratați pentru anxietate, depresie asociată cu anxietate și depresie nevrotică (reactivă), reacțiile adverse cele mai frecvente sunt senzația de somnolență și de amețeala.

Ca și în cazul altor benzodiazepine au fost raportate, dar mai rar, reacții ca: dificultăți de concentrare, stări confuzionale, halucinații, excitații, precum și efecte de comportament advers ca iritabilitate, agitație, furie și agresivitate sau reacții de tip ostil.

Contraindicații

Xanax este contraindicat la pacienții cu sensibilitate cunoscută la benzodiazepine.

Administrare

Doza optimă de Xanax trebuie individualizată în funcție de severitatea simptomelor și de răspunsul fiecărui pacient în parte. Doza zilnică va corespunde necesităților majorității pacienților. La câțiva pacienți care necesită doze mai mari, acestea trebuie crescute cu atenție pentru a evita reacțiile adverse. Când sunt necesare doze mai mari, trebuie crescută mai întâi doza din cursul serii. În general, pacienții care nu au primit anterior medicație psihotropă vor necesita doze mai mici față de cei tratați cu tranchilizante minore, antidepresive, sau hipnotice precum și de cei cu antecedente de etilism cronic.

Este recomandata folosirea celei mai mici doze la bătrâni sau pacienți debilitați, pentru a exclude posibilitatea dezvoltării suprasedării sau a ataxiei. Pacienții trebuie reevaluați periodic, iar dacă este necesar dozele trebuie ajustate.

3. Denumire comercială: Napoton

Denumire comercială industrială: Clordiazepoxid

Indicații

Stări de anxietate, tensiune psihică (și implicatii – insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitație, sindrom de abstinență la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicație pre și postoperatorie; spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii (tetraplegie, atetoza dubla, boala Little).

Reacții adverse

În general minore: somnolență, oboseală, apatie, stare de agitație, cefalee, amețeli, ataxie, hipotensiune ortostatică, greață, constipație, mai rar diaree, impotență sexuală, tulburări menstruale, polakiurie, erupții cutanate; foarte rar disfuncție hepatică și discrazii sanguine. Oprirea bruscă a tratamentului îndelungat cu doze mai mari poate provoca un sindrom de abstinență, uneori chiar convulsii. 

Contraindicații
Stări comatoase, colaps, insuficiență pulmonară acută, deprimare respiratorie, miastenie gravă, alergie la clordiazepoxid și alte benzodiazepine. 

Administrare

Adulți: de obicei 1 drajeu (10 mg) de 2-3 ori/zi (la bătrâni 1/2 drajeu de 1-2 ori/zi); pentru indicațiile psihiatrice se poate crește la 6-12 drajeuri/zi. Copii: 1/2-2 drajeuri/zi. 

4. Denumire comercială: Diazepam

Denumire comercială industrială: Diazepam

Indicații

stări de anxietate acută și cronică în nevroze sau asociate unor afecțiuni somatice;

sindrom de abstinență la alcoolici, inclusiv pentru profilaxie și tratament în delirium tremens;

stări spastice și de tensiune ale musculaturii striate.

Reacții adverse

Reacțiile adverse sunt în funcție de doză și reactivitatea individuală. Vârstnicii sunt îndeosebi sensibili la efectele medicamentelor deprimante centrale și reacționează uneori prin stare confuzivă.

Reacții adverse frecvente sunt: somnolență, sedare, incoordonare motorie și ataxie. Au fost semnalate rareori cefalee, vertij, hipotensiune arterială, tulburări gastrointestinale, erupții cutanate, tulburări vizuale, micșorarea libidoului, retenție urinară. Au fost raportate cazuri izolate de discrazii sanguine și icter. Diazepamul, ca și celelalte benzodiazepine, prezintă risc relativ mare de dependență.

Contraindicații

hipersensibilitate la diazepam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipientii medicamentului;

insuficiență respiratorie gravă;

sindrom de apnee în timpul somnului;

insuficiență hepatică gravă.

Administrare

Dozele recomandate pentru combaterea anxietății sunt de 5-20 mg diazepam – 2 comprimate Diazepam 10 mg) pe zi, fracționat în 2-3 prize, 2/3 din doză seara la culcare și 1/3 în timpul zilei.

În psihiatrie pot fi necesare doze de 20-40 mg diazepam (2 – 4 comprimate Diazepam 10 mg) pe zi. Ca miorelaxant diazepamul se administrează în doze progresiv crescânde, începând cu 2 mg de 2 ori pe zi până la 10 mg de 2-3 ori pe zi

5. Denumire comercială: Lorazepam

Denumire comercială industrială: Lorazepamum

Indicații

Lorazepam 1 mg este indicat pentru: 

– tratamentul starilor de anxietate reactiva asociate nevrozelor sau unor afectiuni somatice; 

– crize de anxietate; 

– profilaxia și tratamentul delirium tremens; 

– tratamentul sindromului de abstinență la alcool. Accesul de panică nu reprezintă o indicație terapeutică.

Reacții adverse

Reacțiile adverse care apar în timpul administrării lorazepamului sunt dependente de doza administrată și sensibilitatea individuală: 

– stare ebrioasă; 

– astenie, scăderea vigilenței, somnolență (îndeosebi la vârstnici); 

– hipotonie musculară. 

De asemenea, pot să apară: 

– amnezie anterogradă; 

– reacții paradoxale la anumiți pacienți: agitație, agresivitate, iritabilitate tensiune, tulburări ale stării de conștiență, tulburări de comportament, acte automate amnezice; 

– dependența psihică, chiar la doze terapeutice cu sindrom de abstinența sau de rebound după întreruperea tratamentului; 

– erupții cutanale, pruriginoase sau nu; 

– modificări ale libidoului; 

– deprimarea respirației.

Contraindicații

Hipersensibilitate la lorazepam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienții produsului, insuficiență respiratorie gravă, sindrom de apnee în somn, insuficiență hepatică gravă – risc de encefalopatiei.

Administrare
– prima zi – se recomandă admmistrarea a câte 1-2 comprimate Lorazepam 1 mg (0,5 mg lorazepam) dimineața și la prânz și un comprimat Lorazepam 1 mg (1 mg lorazepam seara); 

– zilele următoare – doza va fi ajustată treptat în funcție de evoluția zilnică, dar cea uzuală este de 2 – 4 comprimate Lorazepam 1mg .

Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil. 

Indicația terapeutică trebuie reevaluată regulat, mai ales în cazul absenței simptomelor. În anumite cazuri poate fi necesară prelungirea tratamentului. Aceasta obligă la evaluarea precisă și repetată a stării clinice a pacientului. Stări de anxietate reactivă asociate nevrozelor sau a unor afecțiuni somatice 4-12 săptămâni, incluzând și perioada de scădere a dozei. 

2.3.1 Interacțiunea fumatului cu benzodiazepinele

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Creșterea clearance-ului din cauza inducției de enzime, ducând la niveluri mai scăzute de plasmă;

Mai puțin de sedare și somnolență, cu un nivel ridicat de nicotină;

Posibil mai puțin efect hipnotic la fumători din cauza Sistemului Nervos Central stimulat de nicotină;

Fumătorii pot avea nevoie de doze mai mari de bezodiazepine decât nefumătorii.

Efectul în momentul renunțării la fumat:

Nivelurile plasmatice pot crește din cauza degajării reduse de drog;

Pacienții care iau benzodiazepine pot crește doza după ce au renunțat la fumat sau folosesc terapii pentru renunțarea la fumat.

Rezultatul renunțării la fumat:

Monitorizare pentru creșterea dozei și a efectelor mahmurelii;

Pot fi necesare doze mai mici de bezodiazepine.

6. Denumire comercială: Zolpidem

Denumire comercială industrială: Zolpidemum

Indicații

Zolpidem 10 mg este recomandat pentru tratamentul de scurtă durată al insomniei (insomnie ocazională, insomnie tranzitorie, insomnie cronică).

Reacții adverse

Reacțiile adverse apar mai frecvent la vârstnici. De asemenea, există dovezi asupra unei relații între doza administrată și apariția de reacții adverse la zolpidem. Reacțiile adverse diminuă dacă medicamentul este administrat imediat înainte de culcare. 

Au fost raportate: somnolență diurnă, scăderea vigilenței, confuzie, astenie, cefalee, amețeli, ataxie, slăbiciune musculară, tulburări de echilibru sau de vorbire, diplopie, reacții paradoxale și psihice. 

Ocazional, au fost raportate: tulburări gastro-intestinale, modificări ale libidoului, reacții cutanate. 

Amnezia anterogradă poate să apară la doze terapeutice, riscul crescând la doze mai mari. În anumite cazuri, poate fi însoțită de tulburări de comportament. 

În timpul tratamentului cu zolpidem, depresia preexistentă poate fi agravată. Având în vedere că insomnia poate reprezenta un simptom al depresiei, pacienții trebuie reevaluați dacă insomnia persistă. 

În timpul și după tratamentul cu zolpidem pot să apară toleranță, dependență, insomnie de rebound.

Contraindicații

Zolpidem 10 mg nu trebuie administrat în caz de: 

– hipersensibilitate la zolpidem sau la oricare dintre excipienții produsului;

– miastenia gravis;

– insuficiență hepatică severă;

– insuficiență respiratorie acută sau severă;

– sindromul apneei in somn; 

– copii sub 15 ani.

Administrare

Doza zilnică uzuală este de 10 mg zolpidem (un comprimat Zolpidem 10 mg) administrată imediat înainte de culcare. 

Adulți peste 65 de ani sau pacienți cu insuficiență hepatică 

Tratamentul trebuie început cu o doză de 5 mg zolpidem (1/2 comprimat Zolpidem 10 mg) administrată imediat înainte de culcare. 

În cazuri speciale, la adulții cu vârsta sub 65 de ani cu insuficiență hepatică, dozele pot să fie crescute la 10 mg zolpidem pe zi, numai dacă răspunsul clinic este insuficient și medicamentul este bine tolerat. 

În toate situațiile, doza zilnică nu trebuie să depășească 10 mg zolpidem.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Clearence-ul este în creștere la fumători ca urmare a inducției enzimei;

Timpul de înjumătățire poate fi cu 30 % mai scurt;

Fumatul poate duce la scăderea concentrațiilor plasmatice.

Efectul în momentul renunțării la fumat:

Clearence-ul Zolpidermului este redus și nivelul plasmatic în creștere;

Sedarea poate crește.

Rezultatul renunțării la fumat: Reducerea dozei poate fi luată în considerare în mod special dacă există simptome ale creșterii dozei de sedare și efecte substanțiale ale mahmurelii.

2.4 Clasa de medicamente: II. Antipsihotice

Medicatia antipsihotică se folosește pentru tratarea pe termen scurt și lung a schizofreniei, tulburării schizofreniforme, tulburării schizoafective, tulburării delirante, tulburării psihotice scurte, episoadelor maniacale și tulburării depresive majore cu elemente psihotice.

Clasificare:

1. Neuroleptice

1.1. Fenotiazine:

Cu lanț secundar alifatic: Clorpromazina, Levomepromazina;

Cu lanț secundar piperidinic: Tioridazina;

Cu lanț secundar piperazinic: Flufenazina, Trifluoperazina, Perfenazina.

1.2. Tioxantene: Tiotixen, Clorprotixen.

1.3. Butirofenone: Haloperidol, Droperidol.

1.4. Difenilbutilpiperidine: Pimozide.

1.5. Structuri diferite: Risperidone, Clozapine, Quetiapine, Olanzapine, Sertindole, Molindone, Sulpiride, Loxapine, Remoxipride, Ziprasidone, Aripiprazole.

Exemple de medicamente din clasa Antipsihoticelor: Abilifly, Amisulprida, Clorpromazina, Clozapina, Fluphenazine, Olanzapina.

1. Denumire comercială: Abilifly

Denumire comercială industrială: Aripiprazolum

Indicații

Substanța activă din Abilify, aripiprazolul, este o substanță antipsihotică. Mecanismul exact de acțiune nu este cunoscut, dar substanța se atașează de mai mulți receptori diferiți de pe suprafața celulelor nervoase ale creierului. Acest lucru întrerupe semnalele transmise între celule cerebrale prin intermediul „neurotransmițătorilor”, substanțe chimice care permit comunicarea între celulele nervoase.

Se crede că aripiprazolul acționează în principal ca „agonist parțial” al receptorilor pentru neurotransmițătorii  și 5-hidroxitriptamină. Aceasta înseamnă că aripiprazolul acționează asemenea 5-hidroxitriptaminei și dopaminei activând acești receptori, dar nu atăt de puternic ca neurotransmițătorii. Deoarece dopamina și 5-hidroxitriptamina sunt implicate în schizofrenie și în afecțiunea bipolară, aripiprazolul ajută la normalizarea activității cerebrale, reducând simptomele psihotice sau maniacale și prevenind reapariția lor.

Reacții adverse

Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu Abilify administrat oral (observate la 1 până la 10 pacienți din 100) sunt: tulburări extrapiramidale (contracții și spasme necontrolate), acatisie (nevoia constantă de mișcare), tremor (tremurături), somnolență (starea de somn), sedare (toropeală), dureri de cap, încețoșarea vederii, dispepsie (arsuri gastrice), vărsături, greață (senzația de rău), constipație, hipersecreție salivară (producție mărita de salivă), extenuare (slăbiciune), stare de neliniște, insomnie (dificultăți de a dormi) și anxietate. Contraindicații Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții prezenți.

Administrare

În schizofrenie, doza orală de început recomandată este de 10 mg sau 15 mg pe zi, urmată de o doză de întreținere de 15 mg o dată pe zi. În afecțiunea bipolară, doza orală de început recomandată este 15 mg pe zi, administrat singur sau în combinație cu alte medicamente. La unii pacienți, poate fi nevoie de doze mai mari. Pentru prevenirea episoadelor maniacale, trebuie continuat cu aceeași doza. În ambele boli, unii pacienți pot avea nevoie de doze mai mari.
Soluția orală sau comprimatele orodispersabile pot fi folosite la pacienții care au dificultați de înghițire a comprimatelor. Comprimatele orodispersabile se iau punându-se pe limbă, de unde se dizolva rapid în salivă, sau se amestecă cu apă înainte de înghițire. Soluția injectabilă se folosește numai pe termen scurt și trebuie înlocuită cât mai repede posibil cu comprimate, comprimate orodispersabile sau soluție orală.

Doza uzuală este de 9,75 mg ca injecție unică în mușchiul umărului sau în mușchiul fesier, dar doza eficace este cuprinsă între 5,25 mg și 15 mg. O a doua injecție poate fi administrată la două ore după prima, dacă este necesar, dar într-o perioadă de 24 de ore nu trebuie administrate mai mult de trei injecții.

2.4.1 Interacțiunea fumatului cu antipsihoticele

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Fumatul reduce nivelul ridicat al sângelui datorat de unele antipsihotice prin creșterea metabolismului;

Fumătorii ar putea avea nevoie de doze mai mari;

Fumatul poate crește unele efecte secundare ale antipsihoticelor.

Efectul în momentul renunțării la fumat:

Nivelurile serice cresc din cauza reducerii clearance-ului;

Pot fi necesare doze mai mici de antipsihotice în momentul renunțării la fumat sau folosirii terapiei pentru renunțarea la fumat.

Rezultatul renunțării la fumat:

Monitorizarea răspunsului;

Dacă apar efecte mai grave ale sedării, cum ar fi hipertensiunea arterială,s omnolență sau efecte extrapiramidale (EPSE), se reduce doza.

2.5 Clasa de medicamente: III. Antidepresive

Principalele medicamente din această grupă farmacodinamică au fost imipramina și alți compuși de iminodibenzil, asemănători structural cu fenotiazinele (de care se deosebesc prin prezența unei grupări etilen în locul atomului de sulf care unește cele două cicluri  benzenice).

Ulterior au fost introduse în terapeutică alte medicamente cu proprietăți asemănătoare având o structură triciclică, dar diferită de derivați de dibenzociclohepten iminostilben dibenzodiazepina, dibenzoxepina. În ultimul timp au apărut antidepresive tetraciclice, diciclice sau cu mai multe  nuclee mult deosebite chimic de compușii inițiali.

Reprezentanții cei mai cunoscuți se clasifică dupa structura chimică astfel:

1. Antidepresive triciclice;

2. Antidepresive tetraciclice;

3. Antidepresive dibenzoxazepine;

4. Antidepresive biciclice;

5. Antidepresive atipice.

Exemple de medicamente din clasa Antidepresivelor: Risperidona, Quetiapina, Perphenazine, Zotepina, Duloxetina etc.

1. Denumire comercială: Risperidonă

Denumire comercială industrială: Risperidonium

Indicații

Schizofrenie, în care este posibil să se vadă, să se audă sau să se simtă lucruri care nu există, e posibil să se creadă lucruri care nu sunt adevărate sau săse simtă neobișnuit de suspicios sau confuz.

Manie, în carese poate simți foarte exaltat, entuziasmat, agitat, entuziast sau hiperactiv. Mania apare într-o boală numită "tulburare afectivă bipolară".

Reacții adverse

Ca toate medicamentele, Risperidona poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele: parkinson, dureri de cap, somnolență etc.

Contraindicații

   Alergie (hipersensibil) la risperidonă sau la oricare din celelalte componente ale Risperidonei.

Administrare

Doza uzuală inițială este de 2 mg pe zi; aceasta poate fi crescută la 4 mg pe zi în a doua zi de tratament.

2.5.1 Interacțiunea fumatului cu antidepresivele

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului: Fumatul nu pare să modifice metabolismul și clearance-ul quetiapinei.

Efectul în momentul renunțării la fumat: Nu se cunosc, din punct de vedere clinic, efecte semnificative.

Rezultatul renunțării la fumat: Monitorizare.

2.6 Clasa de medicamente: IV. Anticolinesterazice (Inhibitori ai acetilcolinesterazei)

Sunt reprezentate de medicamente de inhibă acetilcolinesteraza și colinesterazeleserice.

Determină acumularea acetilcolinei endogene augmentând efectele stimulării structurilor colinergice și potențează efectele acetilcolinei după administrare exogenă. Efectele lor sunt evidente pe țesuturile cu receptori colinergici. Au atât efecte M-colinomimetice și N-colinomimetice. Administrate îndelungat determină toleranță la efectele muscarinice. La doze mari au efecte paralizante pe sinapsele colinergice.

Se clasifică în funcție de viteza de inactivare a colinesterazelor în:

a.inhibitori reversibili (minute, ore);

b.inhibitori ireversibili (zile, săptămâni; de fapt este necesară biosinteza de novo aenzimei).

Exemple de medicamente din clasa Anticolinesterazicelor: Galantamină, Donepezil, Rivastigmina, Memantină.

1. Denumire comercială: Galantamină Teva

Denumire comercială industrială: Galantaminum

Indicații

Galantamină Teva este un medicament anti-demență utilizat pentru tratarea simptomelor formelor ușoare până la moderat-severe ale demenței Alzheimer, o boală care afectează funcția creierului

Reacții adverse

Ca toate medicamentele, Galantamină Teva poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Unele dintre aceste efecte aparțin bolii propriu-zise.

Contraindicații

 Alergie (hipersensibil) la galantamină sau la oricare dintre celelalte componente dețnute. Boli severe ale ficatului și/sau rinichilor.

Administrare

Tratamentul cu Galantamină Teva trebuie început cu o doză mică. Este posibil ca medicul să spună apoi să se crească ușor doza (concentrația) de Galantamină Teva pe care se administrează, până la doza optimă pentrupersona în cauză.

2.6.1 Interacțiunea fumatului cu inhibitori ai acetilcolinesterazei

Rezultatul renunțării la fumat:

Nu se cunoaște că fumatul ar avea vreo influență semnificativă din punct de vedere clinic asupra nivelurilor plasmatice ai inhibitorilor de acetilcolunesterază;

Majoritatea sistemelor enzimatice sunt implicate minimum în metabolism. Efecte clinice nesemnificative;

Teoretic, interacțiunea prin competiție pentru transportarea sistemului există, și aici se găsește potențialul pentru creșterea nivelurilor plasmatice.

Efectul în momentul renunțării la fumat: Nu se cunosc din punct de vedere clinic efecte semnificative.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului: Monitorizarea răspunsului.

2.7 Clasa de medicamente: V. Anticonvulsivante

Preparatele din diverse grupe farmacologice capabile să înlăture sau să diminueze hipertonusul și contracțiile musculaturii striate de diferită geneză.

         Anticonvulsivante se subdivizează în:

1. Anticonvulsivantele simptomatice (sau de profil larg);

2. Antiepileptice;

3. Atntiparkinsoniene;

4. Antispastice ale musculaturii striate (miorelaxantele centrale).

Exemple de medicamente din clasa Anticonvulsivantelor: Carbamazapină, Valproat de sodiu, Lithium, Carbonicum.

1.Denumire comercială: Carbamazapină

Denumire comercială industrială: Carbamazapinum

Indicații

Epilepsie: accese parțiale cu simptomatologie complexă (accese psihomotorii), accese parțiale cu simptomatologie elementară (accese focale); grand mal, în special cu geneza focală (grand mal din timpul somnului, grand mal difuz), forme mixte de epilepsie. Profilaxia acceselor din sindromul de abstinenta alcoolica in conditii de spitalizare.

Algii la nivelul feței survenite ca accese (nevralgie de trigemen); accese algice de etiologie neprecizată pe traiectul esofagului.

Stări algice în cadrul neuropatiei diabetice.

Accese neepileptice din scleroza multiplă, cum ar fi nevralgia de trigemen, crize tonice, crize de tulburări de mișcare și vorbire, tulburări de sensibilitate (disartrii paroxistice, ataxii sau parestezii) ca și accese dureroase.

Psihoze, în special afecțiuni maniaco-depresive, depresii hipocondre și anxioase cu agitație ca și stări de excitație catatonică.

Diabet insipid hipofizar pentru efect antidiuretic. Are efecte favorabile și în tratamentul poliuriei.

Reacții adverse

Ca toate medicamentele, Carbamazepină poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Tulburări cardiace;

Tulburări hematologice și limfatice.

Contraindicații

Hipersensibilitate cunoscută la carbamazepină sau antidepresive triciclice (amitriptilina, desipramina, imipramina, protriptilina, nortriptilina etc.); antecedente de leziuni ale măduvei osoase; afecțiuni ale sistemului de conducere cardiac; administrarea concomitentă de IMAO (tratamentul cu IMAO trebuie întrerupt cu cel puțin 14 zile sau chiar mai mult, dacă starea clinică a pacientului o permite, înaintea inițializării tratamentului cu carbamazepină). 

Administrare

Tratamentul cu Carbamazepină trebuie individualizat. În general, se recomandă inițializarea tratamentului cu o doză mică și continuarea acestuia cu doze crescute gradat până la nivelul care asigură răspunsul terapeutic optim.

2.7.1 Interacțiunea fumatului cu anticonvulsivantele

Rezultatul renunțării la fumat:

Fumatul pare să nu aibă efecte semnificative asupra nivelurilor serice;

fracție minoră din aceste medicamente este metabolizată de enzime;

Indirect, interacțiunea medicament-dietă;

Fumatul crește metabolizarea cafeinei prin inducția enzimatică;

Schimbările semnificative în masa de cafeină pot afecta nivelurile ser-litiu.

Efectul în momentul renunțării la fumat: Teoretic, încetarea fumatului ar putea modifica în mod indirect modul de excreție al litiului. Niciun efect important asupra nivelurilor serice.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului: Monitorizarea răspunsului.

2.8 Clasa de medicamente: VI. Analgezice

Analgezicele (gr an-"fără" + algesis "durere") reprezintă o grupă de medicamente care calmează temporar durerea. Durerea poate fi definită ca o senzație subiectivă, complexă, care reflectă activitatea tisulară, reală sau posibilă și răspunsul efectiv la aceasta. Combaterea durerii este realizată prin mecanisme diferite de a reduce capacitatea senzorială nervoasă, care poate fi făcută la nivel central sau periferic. Substanțele analgetice pot fi diferențiate astfel în narcotice și anestezice locale, această diferențiere nu se poate face clar la unele din ele.

Clasificare:

Analgezice opioide (morfinomimetice)

Analgezice neopioide (analgezice antipiretice și antiinflamatorii)

Exemple de medicamente din clasa Analgezicelor: Darvon -Dextropropoxifen, Codeina, Diflunisal, Fenilbutazona

1. Denumire comercială: Darvon

Denumire comercială industrială: Dextropropoxifen

Indicații

Combaterea durerilor de intensitate ușoara și moderată.

Reacții adverse

Cele mai des întâlnite efecte secundare sunt amețeala, sedarea, greața și vărsăturile. Unele din aceste efecte pot fi diminuate daca pacienții stau în clinostatism.

Alte reacții adverse includ: constipație, durere abdominală, erupții cutanate, delir, dureri de cap, slăbiciune, euforie, stări disforice, halucinații și tulburări minore de vedere. Terapia cu dextropropoxifen a fost asociată cu teste anormale ale funcțiilor hepatice și, foarte rar, cu unele cazuri reversibile de icter (inclusiv icterul colestatic). Miopatia dureroasă subacută poate să apară după o supradoză cronică de dextropropoxifen.

Contraindicații

Hipersensibilitate la dextropropoxifen napsilat. Utilizarea la pacienții cu tendința la suicid. 

Administrare

Doza maximă recomandată de dextropropoxifen napsilat este de 600 mg/zi.

Copii: Dextro-propoxifen nu este recomandat în uzul pediatric.

Persoane în vârstă: Trebuie luată în considerare creșterea intervalului dintre doze .

La pacienții cu insuficiență hepatică și/sau insuficiență renală trebuie luată în considerare o scădere a dozajului zilnic total.

2.8.1 Interacțiunea fumatului cu analgezicele

Rezultatul renunțării la fumat: Dextropropoxifenul și Pentazocina sunt mai puțin eficace ca analgezice la fumători față de nefumători;

Clearance-ul de Diflunisal și Fenilbutazona din corp este mai mare la fumători decât la nefumători.

Efectul în momentul renunțării la fumat: Îmbunătățirea răspunsului pentru analgezice.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului: Monitorizarea răspunsului.

2.9 Clasa de medicamente: VII. Antiaritmice

Medicamentele antiaritmice acționează prin influențarea activității electrice miocardice. Pe scurt, această activitate se caracterizează prin apariția periodică a unor potențiale de acțiune, datorate unor curenți ionici, produși prin mișcarea ionilor respectivi prin niște canale aflate în membrana celulei. Se cunosc trei tipuri de astfel de curenți: de sodiu, de potasiu si de calciu. 

Există patru clase de medicamente antiaritmice:

1. blocante ale canalelor de sodiu,

2. beta blocantele,

3. blocante ale canalelor de potasiu și

4. blocante ale canalelor de calciu.

Medicamentele antiaritmice sunt eficiente, cu condiția să fie prescrise și utilizate corect, conform indicațiilor.

Exemple de medicamente din clasa Antiaritmicelor: Flecainidina, Lidocaina

1. Denumire comercială: Lidocaină

Denumire comercială industrială: Lidocainum

Indicații

Anestezie locală de suprafață. În pediatrie se poate utiliza în frenulectomie și la deschiderea chisturilor glandei salivare.

Reacții adverse

În momentul aplicării apare o senzație moderată de arsură. Aceasta dispare imediat ce efectul anestezic se instalează (aprox. după 1 minut). În majoritatea cazurilor, reacțiile adverse indică supradozajul și sunt extrem de rare în cazul aplicării topice a lidocainei.

Contraindicații

hipersensibilitate la lidocaină, la alte anestezice locale cu structură amidică sau la oricare din excipienții medicamentului,

episoade convulsive în antecedente ca urmare a administrării medicamentului,

epilepsie necontrolată terapeutic,

bloc atrioventricular gradul II sau III și tulburări de conducere intra-ventriculară, sindrom Adams-Stokes, bradicardie severă (45- 50 bătăi/min) sau sindrom de sinus bolnav, șoc cardiogen, porfirie, insuficiență cardiacă severă.

Administrare

Dozele variază în funcție de indicație și de mărimea zonei de anesteziat. Pentru a limita absorbția sistemică și atingerea unor concentrații plasmatice crescute, este important să se utilizeze cea mai mică doză cu care se obține un efect satisfăcător.

2.9.1 Interacțiunea fumatului cu antiaritmicele

Rezultatul renunțării la fumat:

Nivelurile serice pot fi mai mici la fumători datorită creșterii clearance-ului;

Fumătorii necesită doze mai mari pentru a controla aritmia.

Efectul în momentul renunțării la fumat: Pot fi necesare doze mai mici.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Monitorizare pentru eventuale efecte adverse toxice;

Pot fi necesare ajustări ale dozei.

2.10 Clasa de medicamente: VIII. Beta-blocante

Medicamentele beta-blocante sunt numite și antagoniști ai adreno-receptorilor beta și realizează o anulare a activității hormonilor adrenalină și noradrenalină (catecolamine) în diferite țesuturi. Receptori beta se găsesc în număr mare în cord, vase, rinichi, plămâni și sistemul nervos central. 

Clasificare:

Beta-blocante neselective (se leagă în mod egal de receptorii beta 1 și beta 2): carteolol, propranolol, pindolol, timolol, sotalol;

Beta-blocante selective (au afinitate mai mare pentru receptorii beta 1): acebutolol, bisoprolol, atenolol, esmolol, metoprolol, nebivolol;

Beta blocante cu efect și pe receptorii alfa 1: bucindolol, labetalol, carvedilol.

Beta-blocantele pot fi clasificate și în funcție de solubilitatea lor în lipide. Astfel, se disting medicamente beta-blocante: 

Lipofile: pindolol, propranolol, metoprolol, timolol 

Hidrofile: sotalol, carteolol, nadolol, atenolol, esmolol

Exemple de medicamente din clasa Betablocantelor: Cimetidina, Ranitidina, Famotidina.

1. Denumire comercială: Cimetidina

Denumire comercială industrială: Cimetidinum

Indicații

Tratamentul ulcerului duodenal, ulcerului gastric benign și ulcerelor peptice.

Tratamentul profilactic al recidivelor ulcerelor duodenale și ulcerelor peptice.

Profilaxia ulcerelor și eroziunilor la nivelul tractului gastro-intestinal superior la pacienți cu ulcer în anamneză, la care este absolut necesar un tratament cu acid acetilsalicilic și alte antiinflamatoare nesteroidiene.

Profilaxia sindromului de aspirație acidă (sindromul Mendelson), anterior efectuării anesteziei generale.

Tratamentul și profilaxia esofagitei secundare refluxului gastro-esofagian.

Sindrom Zollinger-Ellison.

Profilaxia hemoragiilor gastro-intestinale determinate de ulcerele de stress la pacienții cu afecțiuni grave

Reacții adverse

În timpul tratamentului cu cimetidină s-au raportat cazuri de diaree, astenie, cefalee, febră, dureri musculare, edeme, amețeli și erupții cutanate, uneori severe.

S-a observat creștere tranzitorie a valorilor serice ale transaminazelor și a creatininei.

Contraindicații

Hipersensibilitate la cimetidină sau la oricare din excipienții medicamentului. Hipersensibilitate la alți antagoniști ai receptorilor H2 -histaminergici.

Administrare

Tratamentul ulcerului duodenal, ulcerului gastric benign și ulcerelor peptice: doza zilnică uzuală de cimetidină este de 800 mg-1000 mg. Se administrează câte o capsulă la cele 3 mese principale (600 mg cimetidină) și două capsule (400 mg cimetidină) înainte de culcare.

2.10.1 Interacțiunea fumatului cu betablocantele

Rezultatul renunțării la fumat:

Fumatul poate reduce nivelurile plasmatice ale Cimetidinei și ale Ranitidinei, dar nu par să afecteze și Famotidina.

Fumatul poate reduce efectele benefice ale beta-blocantelor asupra tensiunii arteriale și ritmului cardiac;

Fumătorii ar putea avea nevoie de doze mai mari datorate creșterii clearance-ului.

Efectul în momentul renunțării la fumat:

Efectele beta-blocantelor pot fi consolidate prin renunțarea la fumat;

Pot fi necesare doze mici pentru stoparea fumatului;

Este așteptat îmbunătățirea răspunsului la Beta Blocante H2.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Monitorizarea tensiunii arteriale și a pulsului;

În cazul în care persoana ia beta-blocante, renunță la fumat, doza de medicament poate fi redusă.

2.11.Clasa de medicamente: IX. Diuretice

Prin definiție, diureticele sunt medicamente care cresc debitul urinar. Din punct de vedere clinic, cele mai eficace sunt cele care sunt capabile să crească, în același timp și excreția sodiului (Na+), dar și pe cea a clorului (Cl-). O pozitivare a balanței Na+ în organism poate duce la o creștere a volumului plasmatic, tradusă uneori printr-o decompensare cardiacă, în timp ce o scădere a Na+ se poate solda cu o reducere a volumului plasmatic. Astfel, un deficit al Na+ în organism ar putea activa sistemul nervos limfatic și sistemul renina- angiotensina- aldosteron. Consecutiv, ar crește tensiunea arterială, ceea ce va determina reflex declanșarea mecanismelor compensatorii, cu scăderea ulterioară a tensiunii arteriale și a natriurezei. În același timp, se produce și o hipertrofie a celulelor epiteliale renale, cu alterări în secreția hormonului natriuretic și a peptidului natriuretic atrial.

Clasificarea diureticelor a fost facută de-a lungul timpului, ținând cont de mai multe criterii, cum ar fi: locul de acțiune, eficacitatea, similaritatea mecanismului de acțiune cu al altor diuretice, influențarea excreției potasiului (K+). Daca ar fi să se țină seama doar de fiziologia nefronului, am putea împărți diureticele în 2 clase:

diuretice care cresc filtrarea glomerulară și

diuretice care scad reabsorbția tubulară a unor ioni și a apei.

Acestea din urmă sunt cele mai eficace, ele inhibând în principal reabsorbția Na+ din lumenul tubilor renali în interstițiu. În cadrul acestora, cele care împiedică reabsorbția sării și apei pot fi numite și diuretice saluretice. Ele pot inhiba atât reabsorbția Na+ din lumenul tubular către interiorul celulelor peritubulare, cât și trecerea ulterioară a sodiului catre lichidul interstitial, sub acțiunea ATP-azei Na+/K+ membranare.

Exemple de medicamente din clasa Diureticelor: Furosemida, Insulina

Riponirol, Teofilina, Aminofilina.

1. Denumire comercială: Furosemida

Denumire comercială industrială:Furoemidum

Indicații

Furosemida este indicat în toate tipurile de edeme grave și în cazurile rezistente la tiazide. Este diureticul de elecție în terapia insuficienței cardiace. Rațiuni similare îl impun în terapia edemului pulmonar acut. De asemenea este indicat în edemul cerebral, în edeme trombotice locale și edeme gravidice. În hipertensiunea arterială, furosemidul poate fi utilizat singur sau în asociatie cu alți agenți antihipertensivi.

Este de asemenea indicat în insuficiența renală acută sau cronică severă. În intoxicațiile acute medicamentoase se recomandă furosemidul pentru a crește eliminarea toxicului. Este util în intoxicațiile cu ioduri, bromuri sau fluoruri. De asemenea poate combate hiperkaliemia.

Reacții adverse

În cursul terapiei cu Furosemid 40 mg pot apărea efecte secundare, efecte toxice și/sau efecte alergice. Efectele secundare pot fi dezechilibre hidro-electrolitice, acido-bazice și metabolice. Hipokaliemia este în general mai frecventă la începutul tratamentului (când răspunsul diuretic este abundent și restricția dietetică severă) și în cazul tratamentului prelungit. 

Contraindicații

Furosemid 40 mg este contraindicat la pacienții cu stări de hipovolemie sau deshidratare, hipokaliemie, alcaloză, ciroză decompensată în stadiul precomatos, insuficiență hepatică avansată, glomerulonefrită acută, insuficiență renală cu anurie, hipersensibilitate (încrucișată cu sulfamide). Administrarea de Furosemid 40 mg este de asemenea contraindicată în intoxicația cu digitalice.

Administrare

Furosemid 40 mg se administrează obișnuit pe cale orală. În tratamentul edemelor dozele administrate sunt individualizate de medicul curant în conformitate cu răspunsul diuretic al pacientului și în sensul obținerii unui efect terapeutic maxim. De asemenea, este importantă stabilirea dozelor minime necesare menținerii acestui răspuns. La adulți dozele uzuale sunt de 40-80 mg/zi; în caz de ineficacitate se poate crește doza la intervale de 6 ore până la obținerea răspunsului sau cel mult până la 240 mg/zi (1-3 prize).

2.11.1 Interacțiunea fumatului cu diureticele

Rezultatul renunțării la fumat:

Fumatul scade absorbția de insulină și poate crește rezistența la insulină;

Fumătorii care sunt diabetici insulino-dependenți au nevoie de mai multă insulină decât nefumătorii;

Riponirolul este metabolizat prin intermediul CYPA2, astfel eliminarea poate fi mai rapidă la fumători;

Nicotina inhibă diureza și diminuează efectul diuretic al furosemidului;

Fumatul crește clearence-ul teofilinei;

La fumători, timpul de înjumătățire al teofilinei este redus, clearance-ul este în mod considerabil mult mai rapid, ca urmare a inducției enzimei;

Fumătorii au nevoie de doze mai mari decât fumătorii. Pentru fumătorii înrăiți, doza poate fi dublată;

Efectul în momentul renunțării la fumat:

Renunțarea la fumat îmbunătățește controlarea glicemiei. Cerința de insulină poate fi redusă;

Dozele pot fi mărite ținând cont de nevoile fiecăruia;

Concentrația plasmatică a teofilinei va crește semnificativ când va înceta fumatul;

Teofilina are nivelul terapeutic îngust, deci este posibilă toxicitatea.

Există și semnificații clinice neclare.

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Verificarea în mod frecvent a hipoglicemiei;

Monitorizare pentru anumite semne, ca de exemplu, palpitații sau greața;

Monitorizarea eventualelor schimbări.

2.12 Clasa de medicamente: X. Anticoagulante

2.12.1 Interacțiunea fumatului cu anticoagulantele

Numite și antivitamine K (AVK), anticoagulantele sunt destinate fluidificării sângelui pentru împiedicarea formării de cheaguri, evitându-se astfel accidentele cardiovasculare. Aceste medicamente nu sunt însă ușor de luat, este necesară multă precauție și o urmărire medicală riguroasă.

Antivitaminele K sunt medicamente anticoagulante care fluidizează sângele, având ca efect direct împiedicarea formării de cheaguri și favorizând resorbția celor care există deja. Formarea unui cheag este foarte periculoasă, putând duce la obstruarea unui vas de sânge și, deci, la stoparea sau jenarea circulației sangvine. Acest cheag se poate rupe și poate migra spre o arteră din creier, provocând atacul cerebral (accident vascular cerebral).

Clasificare:

1) anticoagulante directe;

2) anticoagulante indirecte;

3) antiagregante plachetare;

4) fibrinolitice.

Exemple de medicamtente din clasa Anticoagulantelor: Marevan- Warfarina, Heparina.

1. Denumire comercială: Marevan

Denumire comercială industrială: Warfarina

Indicații:

Profilaxia și tratamentul trombozei venoase și extensia ei.

Profilaxia și tratamentul fibrilației atriale cu embolism.

Profilaxia și tratamentul embolismului pulmonar.

Profilaxia și tratamentul ale complicațiilor tromboembolice asociate cu fibrilație atrială.

Reacții adverse

Cardiovasculare: hemoragia este principalul efect secundar și poate apărea la orice organ. 

Simptomele de hemoragie includ durerea de cap  și paralizia; durera articulațiilor, abdomenului sau pieptului; dificultatea respirației și înghițitului; dificultate respiratorie. Gastrointestinale: greața, voma, diaree, gura uscată, ulcerații bucale, anorexie, crampe abdominale, ileus paralitic, obstrucție intestinală(din cauza hemoragiei submurale sau sub mucoase). 

Hepatic: hepatotoxicitate. 

Dermatologic: dermatite, dermatite exfoliate, urticarie, alopecie, necroza sau gangrena de piele și alte țesuturi, (datorită deficituui de vitamina C. Diverse: pirexie, urină roșie, leucopenie, microembolism colesterolic sistemic (sindromul “picioarelor roz”), reacții hipersenzitive, neuropatie compresivă secundaraă hemoragiei adiacente uni nerv (rar). 

Contraindicații:

Lactație, utilizare IM., utilizat la o doză largă (30 mg) nu este recomandat datorită riscului crescut de hemragie și lipsa de protecție rapidă. 

Administrare

Tablete, IV: Inducere. Adulți inițial: 5-10 mg/zi pentru 2-4 zile; apoi se reglează doza pe baza protrombinei și determinărilor INR. O doză mai mică ar trebui dată la pacienții geriatrici sau cei debilitați sau la cei cu sensibilitate crescută. Dozajul nu a fost stabilit la copii. Întreținere. Adulți: 2-10 mg/zi bazate pe protrombina sau INR.

2. Denumire comercială: Heparina

Denumire comercială industrială: Heparinum

Indicații Tratament de urgență al afecțiunilor tromboembolice; embolie pulmonară, tromboză venoasă acută; profilaxia trombozei după infarct de miocard și intervenții în regiunea pelvină; coagulopatie sistemică; heparinizarea sângelui în chirurgia cardiacă și a vaselor mari, pentru circulația extracorporală și pentru hemodializa; folosită în vitro la recoltarea sângelui pentru anumite determinări chimice. Tratamentul emboliei grasoase.

Reacții adverse

Sângerari diverse, în general ușor de controlat, la nevoie se face perfuzie cu sânge și se folosește ca antidot specific protamina; rareori reacții alergice (eriteme, urticarie, astm bronșic, febră, chiar șoc anafilactic), alopecie trecătoare, diaree, trombocitopenie.

Contraindicații

Alergie specifică; discrazii sanguine hemoragice, scorbut, fragilitate capilară, endocardită lentă, tromboflebita supurată, hipertensiune arterială severă, intervenții recente pe creier și măduvă, hemoragie cerebrală, ulcer gastroduodenal în evoluție, prezența tubului de dren în stomac sau intestin, denudare extensivă a pielii, plăgi deschise, iminența de avort, boli hepatice, renale și pancreatice grave; prudență în caz de tromboza mezenterică și după intervenții pe căile biliare, la bolnavii cu hipertensiune arterială, leziuni ale vaselor retinei, la hepatici, renali, la cei cu antecedente ulceroase, la bătrâni. În timpul tratamentului se vor evita injecțiile subcutanate, intramusculare și orice traumatisme.

Grijă deosebită când se asociază cu antiagregante plachetare (acid acetilsalicilic și alte antiinflamatorii nesteroidiene) și cu anticoagulante cumarinice (Trombostop) – crește riscul de accidente hemoragice.

Administrare

Injecții intravenoase (soluția trebuie să conțină cel mult 1 000 u.i./ ml), inițial 10 000 u. (în 50-100 ml soluție salină izotonă), apoi 5 000-10 000 u. la fiecare 4-6 ore; perfuzii intravenoase, inițial se injectează 5 000 u., apoi perfuzie continuă cu 10 000 u. pe perioade de 8 ore, repetat (20 000-40 000 u./zi, in 1 000 ml solutie salină izotonă). Dozarea se face sub controlul timpului de coagulare.

2.12.1 Interacțiunea fumatului cu anticoagulantele

Rezultatul renunțării la fumat:

Fumatul poate încetini ceșterea clearance-ului warfarinei în metabolism;

Au fost raportate la fumători reducerea timpului de înjumătățire și creșterea eliminării de heparină;

Fumătorii pot necesita doze mai mari pentru a se realiza anticoagularea.

Efectul în momentul renunțării la fumat: Dozele pot fi ușor crescute;

Efectele fumatului asupra acțiunii medicamentului:

Monitorizare îndeaproape;

Doza de anticoagulante ar trebui să fie ajustată în funcție de fiecare pacient.

Capitolul III: Microcercetare: Dependența de fumat

3.1 Motivația cercetării

Proiectul microcercetării are ca temă depistarea procentului de fumători și gradul de conștientizare a efectelor pe care țigările le au asupra organismului lor. Am ales această temă, deoarece doresc să realizez o analiză statistică a numărului de fumători și să subliniez consecințele pe care le are fumatul asupra organismului.

3.2 Scopul cercetării

Scopul cercetării este acela de a surprinde diverse lucruri legate de fumători: vârsta la care s-au apucat de fumat, motivele pentru care o fac, starea lor de sănătate și influența țigărilor asupra acesteia.

3.3 Obiectivele cercetării

Cercetarea a avut ca obiective generale identificarea numărului de fumători și depistarea stării de sănătate pe care aceștia o au.

Alte obiective:

analizarea nivelului de vârstă la care aceștia se apucă de fumat;

conștientizarea influenței negative pe care o are fumatul asupra organismului.

3.4 Ipotezele cercetării

1. Tinerii nu conștientizează efectele nocive ale fumatului;

2. Majoritatea fumătorilor sunt mai bolnavi;

3. Fumătorii mai în vârstă conștientizează riscurile acestui viciu, însă continuă să fumeze.

3.5 Metodologia cercetării

a.) Documentarea. În această etapă am studiat multiple materiale de specialitate, cu profil farmacologic, care m-au ajutat în stabilirea microcercetării;

b.) Chestionarul este un instrument de evaluare dedicat exclusiv fumătorilor.

3.6 Eșantionul cercetării

Chestionarul s-a aplicat pentru un număr de 100 defumători. Vârsta consumatorilor este cuprinsă între 14 și 60 de ani.

De asemenea, sexul celor chestionați este diferit, el fiind de 50 subiecți de sex feminin, adică 50 % si 50 de sex masculin.

Studiile celor chestionați au fost diverse, după cum urmează în diagrama de mai jos:

Ocupațiile celor chestionați au fost alese într-un mod anume, pentru a evidenția diversitatea răspunsurilor. Astfel, în diagrama de mai jos se regăsește clasificarea numărului de repondenți pe fiecare ocupație în parte.

3.7 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute reflectă o tendință nefavorabilă a numărului tot mai mare de fumători.

Interpretarea datelor chestionarului se realizează în funcție de pragul de semnificație.

La prima întrebare a chestionarului, toți repondenții au afirmat faptul că au fumat cel puțin odată, sau doar au încercat, chestionarul în sine adresându-se acestui public.

La cea de-a doua întrebare, răspunsurile au fost diverse în funcție de vârsta celor chestionați. Astfel, tinerii au ales ca variante ale începerii acestui viciu cele precum: distracția, amuzamanentul și apariția plictiselii. La celălalt pol, adulții au avut un procent mult mai mare în alegerea motivelor precum: relaxarea și necesitatea de a avea mai multă energie.

La cea de-a treia întrebare, un procent semnificativ au răspuns că fumul este periculos pentru cei din jur, ceea ce este un lucru bun, însă îngrijorarea apare în rândul tinerilor, care nu acceptă ideea că a fuma cauzează celor din jur.

La cea de-a patra întrebare, un procent de 70 % au spus că nu fumează în prezența celorlalți, o parte din acești repondenți afirmând și faptul că cer voie dacă se hotărăsc să o facă. Un procent mic, dar îngrijorător, au afirmat că își aprind țigara indiferent de cine se află lângă ei în momentul acela. Restul persoanelor au răspuns exclusiv că cer voie atunci când aprind o țigară.

La cea de-a cincea întrebare, alegerile au fost diferite în funcție de sex și vârstă. Dacă tinerii au ales varianta conform căreia cei care fumează au mai mult succes, adulții au mers pe ideea că tutunul dăunează grav sănătații. De asemenea, femeile au susținut ideea că în timpul sarcinii, tutunul afectează copilul. Majoritatea alegerilor au fost îndreptate către inluența negativă pe care o are tutunul asupra sănătății organismului, lucru ce ne face să deducem faptul că oamenii conștientizează foarte bine pericolele la care se expun în urma fumatului și cu toate acestea, continuă să aibe acest viciu.

La cea de-a șasea întrebare, 60 % au ales varianta cum că fumatul este periculos, chiar dacă fumezi de mai puțin de un an, 30 % au ales varianta conform căreia fumatul este periculos de la 5 ani în sus, iar 10% nu știu despre timpul în care efectele nocive ale fumatului pot afecta organismul. Ceea ce este alarmant este faptul că, deși știu riscurile fumatului, aceștia continuă să fumeze.

La cea de-a șaptea întrebare, un număr de 60 de repondenți au afirmat că au fost la medic, iar ceilalți în număr de 40, nu au fost la medic în ultimele 12 luni. Acest lucru ne duce cu gândul la faptul că, oamenii se duc la medic doar când apar probleme de sănătate și nu pentru a-și face controale periodice.

La cea de-a opta întrebare, un procent de 80% dintre repondenți nu au fost avertizați în legătură cu pericolul consumării de tutun și doar unui procent de 20 % de repodenții, medicul le-a vorbit despre efectele negative pe care le are tutunul asupra organismului. Datoria medicilor este și aceea de a promova în rândul consumatorilor efectele pozitive ale renunțării la fumat, dar și de a sublinia neconcordanța dintre unele medicamente și tutun, prin faptul că acestea nu vor avea efectul dorit și mai rău, pot provoca reacții adverse.

Bolile pe care le-au bifat fumătorii, la întrebarea a noua, au fost diverse, unii dintre fumătorii alegând multiple variante de răspuns.

Variantele alese de către consumatori la întrebarea zece, au fost diferite în funcție de vârstă. Tinerii au continuat să afirme că tutunul nu are nicio legătură cu starea de sănătate, pe când persoanele mai în vârstă au afirmat că tutunul are o influență asupra organismului.

3.8 Concluzii

Concluziile desprinse în urma cercetării au fost următoarele:

tinerii admit mai greu ideea conform căreia tutunul influențează sănătatea;

deși fumătorii sunt conștienți de riscurile tutunului, continuă să fumeze;

majoritatea fumătorilor au cel puțin o boală, ce este influențată în mod negativ de continuarea fumatului.

În concluzie, este necesară promovarea renunțării la fumat, atât în rândul tinerilor, cât și a adulților, tocmai datorită efectelor nefaste pe care le are tutunul asupra organismului, dar și pentru că medicamentele nu vor mai acționa în aceeași măsură în care ar fi acționat la un organism care nu este influențat de fumul de țigară.

Concluzii

În concluzie, toxicitatea tutunului este un fapt dovedit, iar efectele vătămătoare ale acestui toxic asupra organismului fumătorului se manifestă în numeroase feluri, așa cum s-a arătat.

Datorită marii răspândiri pe care a căpătat-o fumatul, cât și datorită faptului că efectele sale vătămătoare se răsfrâng și asupra nefumătorilor care respiră aer îmbâcsit cu fum de tutun, fumatul a devenit un adevărat rău social, care trebuie combătut cu energie.

Un prim pas în combaterea acestui primejdios dușman al sănătății individului și colectivității este răspândirea cunoștințelor despre acțiunea vătămătoare a tutunului în masele largi ale populației.

Respectarea sfaturilor de profilaxie colectivă și individuală a tulburărilor date de fumat, constituie o necesitate imediată, menită să limiteze acțiunea dăunătoare a tutunului asupra sănătății societății, dar rezolvarea radicală a acestor probleme este părăsirea fumatului de către cei care practică acest obicei.

Anexa 1

Chestionar: Dependența de fumat

Sex: M F

Mediul de rezidență:: Urban Rural

Vârsta: (ani impliniți)

a. 14-18 ANI ___

b. 19-40 ANI ___

c. 41-60 ANI ___

Studii:

a. Studii primare

b. Studii medii

c.Studii superioare

Ocupație:

a. Elev/Student

b. Patron

c. Casnic/pensionar

d.Șomer/fără serviciu

e. Angajat

f. Fermier/agricultor

1. Ați încercat vreodată să fumați, fie și numai câteva fumuri?

a. Da

b. Nu

2. Care este motivul principal pentru care fumați?

a. Fumatul îmi dă energie;

b. Îmi place să țin țigara în mână;

c. Fumatul mă ajută să ma relaxez;

d. Distracție/Amuzament;

e. Din plictiseală

3. Credeți că fumul de la țigările dvs. este periculos pentru persoanele din jurul dvs.?

a. Da

b. Nu

c. Nu știu

4. Cum procedați de obicei dacă doriți să fumați o țigară și sunteți în prezența unor nefumători?

a. Nu fumați în prezența nefumătorilor;

b. Vă aprindeți țigara indiferent de cine este lângă dvs.;

c. Cereți voie să fumați.

5. Sunteți de acord cu următoarele afirmații?

6. După câți ani de fumat, acesta devine periculos pentru sănătate?

a. Mai puțin de un an

b. 1-5 ani

c. Peste 5 ani

d. Nu știu

7. Ați fost la medic în ultimele 12 luni?

a. Da

b. Nu

8. În ultimele 12 luni s-a întâmplat ca cineva din personalul medical să vă vorbească despre efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătății?

a. Da

b. Nu

9. De ce boli cronice suferiți?

a. Diabet

b. Bronșita cronică/Emfizem pulmonar/BPOC

c. Ulcer/gastrită

d. Astm Bronșic

e. Hipertensiune arterială

f. Cardiopatie ischemică/Infarct Miocardic/Preinfarct/Angină pectorală

g. Nici una

10. Considerați că dacă renunțați la fumat, veți fi un om mai sănătos?

a. Da

b.Nu

c.Nu cred că țigările au legătură cu starea de sănătate.

Anexa 1

Chestionar: Dependența de fumat

Sex: M F

Mediul de rezidență:: Urban Rural

Vârsta: (ani impliniți)

a. 14-18 ANI ___

b. 19-40 ANI ___

c. 41-60 ANI ___

Studii:

a. Studii primare

b. Studii medii

c.Studii superioare

Ocupație:

a. Elev/Student

b. Patron

c. Casnic/pensionar

d.Șomer/fără serviciu

e. Angajat

f. Fermier/agricultor

1. Ați încercat vreodată să fumați, fie și numai câteva fumuri?

a. Da

b. Nu

2. Care este motivul principal pentru care fumați?

a. Fumatul îmi dă energie;

b. Îmi place să țin țigara în mână;

c. Fumatul mă ajută să ma relaxez;

d. Distracție/Amuzament;

e. Din plictiseală

3. Credeți că fumul de la țigările dvs. este periculos pentru persoanele din jurul dvs.?

a. Da

b. Nu

c. Nu știu

4. Cum procedați de obicei dacă doriți să fumați o țigară și sunteți în prezența unor nefumători?

a. Nu fumați în prezența nefumătorilor;

b. Vă aprindeți țigara indiferent de cine este lângă dvs.;

c. Cereți voie să fumați.

5. Sunteți de acord cu următoarele afirmații?

6. După câți ani de fumat, acesta devine periculos pentru sănătate?

a. Mai puțin de un an

b. 1-5 ani

c. Peste 5 ani

d. Nu știu

7. Ați fost la medic în ultimele 12 luni?

a. Da

b. Nu

8. În ultimele 12 luni s-a întâmplat ca cineva din personalul medical să vă vorbească despre efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătății?

a. Da

b. Nu

9. De ce boli cronice suferiți?

a. Diabet

b. Bronșita cronică/Emfizem pulmonar/BPOC

c. Ulcer/gastrită

d. Astm Bronșic

e. Hipertensiune arterială

f. Cardiopatie ischemică/Infarct Miocardic/Preinfarct/Angină pectorală

g. Nici una

10. Considerați că dacă renunțați la fumat, veți fi un om mai sănătos?

a. Da

b.Nu

c.Nu cred că țigările au legătură cu starea de sănătate.