Intelligence Si Procesul Guvernării ÎN Sua
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………3
I. INTELLIGENCE ȘI PROCESUL GUVERNĂRII ÎN SUA………………………………….8
1.1. Intelligence vs informație: abordări de concept………………………………………………………….8
1.2. Procesul de luare a deciziilor în domeniul intelligence-ului american…………………………16
1.3. Implicațiile stagiului de practică în cadrul Ministerului Apărării asupra
elaborării proiectului de licență………………………………………………………………………………25
II. COMUNITATEA DE INFORMAȚII SUA ȘI ROLUL SĂU
ÎN ASIGURAREA SECURITĂȚII NAȚIONALE……………………………………………….29
2.1. Scurt istoric al serviciilor de intelligence din Statele Unite ale Americii……………………..29
2.2. Organizarea serviciilor intelligence americane…………………………………………………………37
2.3. Politica de securitate, parte componentă a structurii intelligence………………………………..42
III. REFORMA ÎN INTELLIGENCE-UL AMERICAN
DUPĂ SEPTEMBRIE 2001………………………………………………………………………………..49
3.1. Atacurile teroriste și implicația asupra securității americane……………………………………..49
3.2. Transformarea sistemelor de intelligence post 11 septembrie 2001……………………………53
3.3. Strategiile de combatere și contracarare a terorismului internațional………………………….60
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………………………….67
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..70
Actualitatea temei. Precum se știe, orice acțiune a omului, orice manifestare a gîndurilor și voinței sale se bazează pe informațiile deja obținute, se desfășoară prin intermediul lor într-un flux continuu și este dependentă de informațiile pe care aceasta estimează că le va putea procura. Cel care este informat poate decide, revedea sau hotărî, iar acțiunile sale sunt cu atît mai valabile și eficiente cu cît este mai bine informat, calitativ și cantitativ. Este la fel de adevărat că o asemenea cerință se realizeză doar în contextul în care concurenții și adversarii sunt împiedicați de a fi informați sau de a-i face să fie chiar dezinformați.
Informațiile sunt deci, un indicativ variabil și o măsură de putere. Fără colectarea și înțelegerea informațiilor, nimeni nu poate lua decizii utile și nu poate coordona activitățile ulterioare de culegere de informații. Din această perspectivă vor trebui făcute distincții între date, informații și știri.
Datele sunt materia primă a activităților de intelligence. Ele sunt compuse din cifre, cuvinte, simboluri și se referă la faptele și evenimentele cu relevanță directă în și pentru actul decizional. Prin ele însele, datele nu sunt foarte utile operatorilor de informații. De fapt, o problemă serioasă pentru un operator este să reușească să înțeleagă avalanșa de date care amenință să-l copleșească în decursul activităților de culegere de informații prin intermediul surselor umane.
Ca să poată fi înțelese și folosite, datele necesită o oarecare interpretare. Informațiile sunt deci, date care au fost analizate sau interpretate într-un anumit mod, pentru a fi comunicate destinatarului lor – operatorul de informații. Pe scurt, informațiile sunt date care au fost prelucrate deja de sursa umană de informații, fiind făcute utile.
Un efort comun între serviciile de informații, mediile academice și organizațiile neguvernamentale presupune asigurarea securității în „societatea globală”.
În sistemul internațional complex, alcătuit din state moderne tradiționale, premoderne și postmoderne, apar probleme de securitate de o diversitate fără precedent, pe lîngă amenințările clasice sporind într-un ritm susținut cele asimetrice. În momentul de față, factorii de risc se diversifică și se multiplică: pe de o parte, extind sfera de securitate astfel încît aceasta să acopere riscuri neconvenționale, precum schimbările climatice, criza alimentelor, pandemiile etc.; pe de altă parte, efectele crizei economice globale pot alimenta atitudini extremiste – naționaliste ori reaprinde conflicte domestice sau etnice, avînd un impact direct asupra securității cetățenilor, pe fondul creșterii ratei criminalității și al amplificării luptei pentru resurse.
De aici apare necesitatea de a studia instituțiile de national intelligence și decizie politică în SUA, aici fiind înființată una dintre primele organizații ce obținea informații prin utilizarea complexă a progreselor tehnologice din domeniul electronicii, ingineriei zborurilor, cercetărilor spațiale și a computerelor pentru stabilirea unor programe ample, ce prevedeau dezvoltarea echipamentelor și metodelor de utilizare a acestora în scopuri de spionaj – CIA.
Peisajul analitic în CIA a fost însă schimbat în mod semnificativ după atacurile din 11 septembrie, înainte de atac, ținta acestei comunități fiind orientată, în primul rînd, spre statele-națiuni și spre perspectivele analitice tradiționale ale „războiului rece”. CIA militare s-a axat în mod specific pe armatele altor țări și pe capacitățile lor potențiale împotriva SUA. Chiar și în timpul creșterii sponsorizării de stat a terorismului în anii 1980 CIA nu și-a strămutat completamente vizorul de la Uniunea Sovietică, deși analiza de combatere a terorismului a început ca o disciplină, accentul analitic rămînînd în altă parte. Atacurile Al-Qaidei au schimbat această țintă spre combaterea terorismului și aproape fiecare participant al CIA a aplicat forță de muncă și resurse împotriva acestei probleme.
Astfel, tragedia din 11 septembrie a forțat Comunitățile de Informații și Organele de Drept să reevalueze practicile lor în ceea ce privește schimbul de informații. Astăzi, amenințarea este de așa natură, încît nu poate exista o legătură între cele două comunități cu privire la informații, toate informațiile relevante disponibile de la o comunitate trebuie să fie împărtășite cu celelalte în scopul de a genera o analiză cît mai cuprinzătoare a amenințării potențiale asupra SUA. Este important ca informația disponibilă să fie împărțită fiecărui analist în domeniul combaterii terorismului, indiferent dacă aceasta este din Comunitatea Organelor de Drept sau din CIA. Aceasta a devenit o necesitate analitică necondiționată, deoarece centrele de informații și de aplicare a legii devin tot mai interconectate.
Terorismul reprezintă cea mai gravă și actuală, amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și altor valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea mondială, de aceea puțini se îndoiesc că perspectivele valoroase pot rezulta dintr-o strînsă interdependență / corespondență de informații din diferite surse de informații și de aplicare a legii.
Importanța teoretică a tezei se exprimă prin următoarele: sunt definite noțiunile ce țin de înțelegerea specificului serviciilor speciale în raport cu alte noțiuni utilizate, cum ar fi: intelligence, servicii de informații și securitate, servicii secrete, identificarea deosebirilor de conținut și aplicabilitate teoretică a acestora; sunt argumentate cum au evoluționat pe parcursul istoriei principiile și normele fundamentale de colaborare internațională a serviciilor speciale; este definită și sintetizată noțiunea de terorism în contextul colaborării internaționale a serviciilor speciale.
Obiectul cercetării. În viața de toate zilele, omul este cuprins într-o avalanșă de știri, pe care cei mai mulți le numesc informații. Transformarea unei știri în informație ține de domeniul inteligenței sau al intelectului unor oameni capabili să parcurgă acest proces cognitiv.
Punctul de pornire pentru o problematică inedită ca obiect de studiu: relația dintre informație și securitate, în care informația reprezintă resursa strategică de putere.
În această lucrarea ne-am propus cercetarea atît a dimensiunilor teoretice, a subiectului tratat cît și o perspectivă practică a dezbaterilor din spațiul SUA, privind serviciile de intelligence și rolul lor în procesul guvernării și a luptei în potriva terorismului la nivel mondial.
Cuvintele – Cheie: Intelligence, informație, securitate, terorism, CIA, decizie politică, servicii speciale, globalizare, relații internaționale, comunitate internațională.
Sinteza bibliografică. Reperele teoretico-metodologice cu privire la ,,Instituțiile de national intelligence și deciziile politice în SUA, care înregistrează actualitatea și importanța investigațiilor, s-au format în urma aplicării unei metodologii adecvate de metode, tehnici, proceduri clasice și noi apărute în științele sociale, politice și ale relațiilor internaționale. Printre autorii consacrați care reprezintă suportul teoretic al cercetării menționăm pe Albrecht Karl; Bean Hamilton; Allied Joint; Baumard Philippe; Boyd Danah; Hulnick Arthur; Dyevre Axel; Alexandru Radu Timofte; Austin Alexander; Best Clive; Lahneman William; Steele Robert; Woocher Lawrence; Lowenthal Mark; Mercado Stephen; Petrescu Stan; Pivariu Corneliu; Rotaru Ileana și etc.
În Republica Moldova, de asemenea se desfășoară cercetări vizînd diverse aspecte ale serviciilor de informare și securitate, cît și lucrări cu privire la soluțiile de combatere a terorismului. Cunoscuți cercetători din domeniu precum sunt Antonov V.; Armașu V.; Balan O.; Băț D.; Bencheci M.; Botnaru T.; Ganenco A.; Bucur-Marcu H.; Busuncian T.; Buzan B.; Caraman Iu.; Chirilă V.; Filip A.; Iovu A.; Mihai Gh.; Osmochescu N.; Sîli V., etc.
Scopul și obiectivele cercetării prezentei lucrări constă în analiza problemelor existente la nivel mondial cu privire la strînsa legătură dintre informație și securitate și anume analiza și descrierea Instituțiilor de national intelligence și deciziile politice în SUA.
Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele sarcini de bază:
De a cerceta aspectele teoretice de Intelligence vs informație;
Caracterizarea procesului de luare a deciziilor în domeniul intelligence-ului american;
Investigarea implicațiilor în stagiul de practică în cadrul Ministerului Apărării asupra elaborării proiectului de licență;
Descrierea istoricului serviciilor de intelligence din Statele Unite ale Americii;
Caracterizarea procesul de organizare a serviciilor intelligence americane;
Descrierea politicii de securitate, parte componentă a structurii intelligence;
Definirea termenului de terorism și implicația asupra securității americane;
Explicarea și caracterizarea procesul de transformare a sistemelor de intelligence post 11 septembrie 2001;
Analiza aspectelor istoriografice privind cercetarea colaborării internaționale a serviciilor speciale în combaterea terorismului;
Enumerarea strategiile de combatere și contracarare a terorismului internațional;
Investigarea experienței Comunității de Informații (CIA) a SUA din perspectiva importanței acesteia în combaterea terorismului;
Determinarea principalelor riscuri și amenințări la adresa securității, premise de colaborare a serviciilor speciale;
Cercetarea cadrului normativ, politico-juridic, instituțional de eficiență a colaborării internaționale a serviciilor speciale în combaterea terorismului.
Problema științifică importantă soluționată: elaborarea unor măsuri și activități de eficientizare a sistemului de securitate din Republica Moldova pe baza reformelor în intelligence și studiului efectuat asupra instituțiilor de national intelligence și decizie politică în SUA.
Structura și conținutul lucrării. Realizarea scopurilor și obiectivelor propuse au condiționat structura tezei, care include introducere, trei capitole ce reflectă conținutul cercetării efectuate, concluzii, recomandări și surse bibliografice.
În Introducere se argumentează actualitatea temei de investigare, sunt definite scopurile și sarcinile cercetării, este menționată importanța practică a lucrării.
În Capitolul I ,,INTELLIGENCE ȘI PROCESUL GUVERNĂRII ÎN SUA” sunt cercetate aspectele teoretico-practice și abordările de concept ale termenului de intelligence vs informație. Informația fiind esențială pentru individ, grupuri socio-umane, dar mai ales pentru stat, ca formă de organizare și conducere a societății.
În partea a doua a primului capitol sunt descrise instituțiile responsabile, sistemul și factorii ale procesului de luare a deciziilor în domeniul intelligence-ului american și implicațiile stagiului de practică în cadrul Ministerului Apărării asupra elaborării proiectului de licență.
Capitolul II ,,COMUNITATEA DE INFORMAȚII SUA ȘI ROLUL SĂU ÎN ASIGURAREA SECURITĂȚII NAȚIONALE” reflectă informații referitoare la serviciile de intelligence din Statele Unite ale Americii și organizarea acestora.
De asemenea în acest capitol este menționată și politica de securitate, parte componentă a structurii intelligence.
În continuare s-a menționat rolul comunității de informații în asigurarea securității naționale care s-a impus necesitatea existenței unor structuri centralizate. În acest proces au fost propuse formule comparative între comunități, axate pe cadrul general istoric, evoluția comunităților în directă legătură cu amenințările la care au fost supuse cu mențiunea că diverse state au răspuns în moduri diferite la același tip de amenințări. Cazul CIA a SUA servește ca model, dar este și unul de extremă complexitate.
În Capitolul III „REFORMA ÎN INTELLIGENCE-UL AMERICAN DUPĂ SEPTEMBRIE 2001” vom studia evenimentele care au influențat reevaluarea practicilor în ceea ce privește intelligence-ul, printre acestea fiind atacurile teroriste și implicația lor asupra securității americane și modul în care s-a transformat sistemelor de intelligence post 11 septembrie 2001, fenomen care a reprezentat „o lecție timpuriu învățată „a necesității”. Legea privind reforma serviciilor speciale de informații și prevenire/combatere a terorismului din 2004.
Într-un final vom elabora un program eficient de strategii de combatere și contracarare a terorismului internațional.
I. INTELLIGENCE ȘI PROCESUL GUVERNĂRII ÎN SUA
1.1. Intelligence vs informație: abordări de concept
Informația a existat dintotdeauna, dar în epoca actuală devine resursa esențială în societățile moderne, mai ales în contextul extinderii globalizării și a progresului tehnologic, se dezvoltă, așadar, un nou tip de societate ,,societatea informațională” care permite membrilor săi accesul la informație, un nou mod de viață și de cunoaștere, determinînd în cele din urmă o creștere a coeziunii sociale.[45, pag.174]
Evoluția societății de astăzi se datorează în mare măsură circulației rapide a informațiilor. Necesitatea dezvoltării unui management specializat al informațiilor de securitate este determinată de gradul de utilitate și de importanța a acestora, avînd în vedere faptul că, de cele mai multe ori, ele oferă decidenților atu-ul în jurul căruia se construiesc strategiile geopolitice pentru securitatea omenirii. În acest sens apare odată în plus ca prioritate pentru evoluția sistemului de securitate global, regional și național, dezvoltarea în mod armonios în concordanță cu celelalte capabilități și capacități de securitate și informații.
Conceptul ,,intelligence” definește în sens general, ansamblul de activități ce țin de domeniul informațiilor, contrainformațiilor și protecției intereselor fundamentale ale statului ori a sistemelor de valori naționale. Această realitate atrage de la sine, bineînțeles și un management al informațiilor de securitate.[6, pag.102]
Conceptul actual „intelligence” vizează cel puțin trei perspective: proces, organizație și produs.[29, pag.86]
1. Intelligence-ul din perspectiva procesului reprezintă „ansamblul operațiilor de culegere, filtrare, analiză a datelor și informațiilor și de diseminare a produselor de intelligence cu valoare acționabilă pentru a satisface necesitățile unui consumator specific”, în speță, care are funcție decizională în domeniul securității naționale.[9, pag.37]
Ca proces, intelligence-ul presupune o serie de etape care se succed într-o succesiune logică:
stabilirea necesității de informații;
planificarea în funcție de priorități a culegerii de informații;
obținerea și colectarea informațiilor primare;
analiza informațiilor colectate prin metode și procedee specifice;
comunicarea rezultatelor conform procedurilor proprii, către grupul țintă.
2. Intelligence-ul ca organizație reprezintă o instituție publică sau privată legal constituită, care utilizează metode, mijloace, proceduri și tehnici specifice activității de informații, în scopul căutării, culegerii, verificării, prelucrării, documentării, stocării sau comunicării informațiilor de interes beneficiarilor/ utilizatorilor abilitați sau unor entități interesate (instituții, agenți economici, persoane private), în forme și modalități instituite potrivit legii și normelor interne.
3. Intelligence-ul ca produs, conform Doctrinei naționale a informațiilor pentru securitate, este considerat un rezultat al activității de procesare (producere) a informațiilor pentru securitate, obținut de către structuri analitice specializate, materializat și individualizat în documente și forme de evidență specifice și destinat factorilor decizionali stabiliți de lege. Acest produs se poate prezenta sub formă de:
buletine de informare – elaborate periodic;
sinteze informative – prin integrarea unui lot de informații;
note – în baza uneia sau a mai multor informații, prin care se semnalează aspecte esențiale ale unui fapt, fenomen, eveniment;
alte tipuri de documente de informare.
Majoritatea statelor și-au reconsiderat politicile, strategiile și legislațiile în materia informațiilor pentru securitate, fiind urmărite scopuri și obiective exprese privind: [3, pag.287]
definirea elementelor de necesitate națională care constituie condiția de securitate a țării;
stabilirea consensului general în ceea ce privește scopurile de atins și mijloacele de folosit pentru dobîndirea securității naționale.
Doctrina națională a informațiilor pentru securitate vizează următoarele obiective:
perceperea și înțelegerea corectă a activității de informații, față de amenințările și pericolele la adresa cetățeanului, națiunii, statului și a aliaților săi;
asigurarea suportului teoretic al politicilor, strategiilor și legislației privind activitatea de informații, contrainformații și de securitate, care să confere instituțiilor abilitate ale statului de drept, capacitatea de a desfășura, potrivit competențelor, activități specifice de căutare obținere și prelucrare prin tehnici și proceduri specifice, precum și de transmitere, către factorii de decizie legal abilitați, a informațiilor cu relevanță operativă pentru stat și aliații săi;
statuarea principiilor coordonării, a regulilor de cooperare, conlucrare, colaborare între structurile de informații ale sistemului securității naționale, precum și cu cele ale aliaților, pentru cunoașterea, prevenirea și contracararea amenințărilor specific și comune;
instituirea terminologiei unitare care să asigure compatibilitatea structurilor de informații naționale cu cele ale aliaților și dezvoltarea unei culturi de securitate în măsură să faciliteze comunicarea la nivelul sistemului securității naționale, cu celelalte autorități și instituții publice, inclusiv cu societatea civilă precum și cu structurile de informații partenere;
perfecționarea cadrului organizațional – funcțional necesar concentrării structurilor informative, potrivit domeniilor, problemelor și profilurilor specific de activitate, asupra informațiilor cu relevanță în planul de securitate, sporind eficiența pe linia prevenirii și contracarării riscurilor și amenințărilor, precum și în domeniul apărării și promovării valorilor și intereselor naționale și ale aliaților;
asigurarea, în domeniul securității și al activității serviciilor de informații pentru securitate, a supremației legii, protejarea statului de drept și a respectului drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
dezvoltarea și consolidarea participării la cooperarea internațională și la schimbul de informații privind amenințările la adresa securității naționale. [33, pag.162]
Conform Doctrinei naționale a informațiilor pentru securitate informația pentru securitatea națională este un produs analitic, rezultat al activității specializate de căutare, identificare, obținere a datelor referitoare la disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa principiilor și normelor politico-sociale statornicite prin Constituție.
De asemenea, conform aceluiași document, informațiile pentru securitate sunt: [33, pag.165]
1. de necesitate națională – care se referă la apărarea valorilor și realizarea obiectivelor naționale fundamentale, precum și la protejarea funcțiilor națiunii;
2. de interes național – care privesc căile de realizare, susținere și promovare a intereselor naționale fundamentale.
Informațiile pentru securitate constituie: [16, pag.67]
suportul viabil al cunoașterii nevoilor de siguranță ale cetățeanului, națiunii și statului;
resursă de putere națională în evoluția mediului internațional de securitate;
factor de avertizare oportună, asupra posibilelor situații critice și suport al deciziilor necesare prevenirii, contracarării sau înlăturării pericolelor la adresa securității naționale.
Datele menționate anterior, se face referire inclusiv la interesele naționale de securitate exprimate prin nevoi și aspirații ale națiunii, de afirmare a propriilor valori și de garantare a identității și existenței naționale, afirmate prin obiectivele, căile și tacticile asumate prin consens de întreaga societate, în vederea înfăptuirii lor.
Prin desfășurarea activității de informații pentru securitate, care este reglementată prin norme specifice, se urmărește cu precădere identificarea din timp a riscurilor și amenințărilor care pot aduce atingere securității naționale.
În activitatea de informații pentru securitate sunt utilizate, de regulă, următoarele surse de informații, după cum urmează: [39, pag.459]
surse deschise – „publice și oficiale”, accesate, de regulă, înaintea celor secrete;
surse umane secrete – persoane fizice care consimt să caute și să furnizeze informații pe o bază confidențială, garantîndu-li-se protecția identității și a secretului relației stabilite;
surse tehnice secrete – constituite din mijloace tehnice, electronice, utilizate pentru interceptarea/captarea/procesarea sunetelor, imaginilor sau oricărui tip de semnal sau suport purtător de informații.
„Producătorii informațiilor” pentru securitate care au bine stabilit mijloacele și canalele de comunicare, în funcție de competențe și de obiectivele stabilite, transmit aceste informații „destinatarilor informațiilor” pentru securitate, în vederea luării deciziilor legale ce se impun în funcție de situația respectivă. [13, pag.87]
Pentru a putea avea ca sistem de comparație, prezentăm în cele ce urmează o serie de particularități ale unui sistem de intelligence, poate cel mai performant din lume și anume cel al SUA (Agenția de Informații – CIA). În ceea ce privește agenda aparatului de intelligence a SUA, aceasta este repartizată pe patru sectoare mari de activitate, astfel: [17, pag.31]
1. Primul sector cuprinde două direcții principale de acțiune:
sprijinul acordat de aparatul de intelligence operațiunilor militare;
sprijinirea celor mai importante structuri politice cu competențe decizionale.
2. Sectorul al doilea include:
lupta contrateroristă;
acțiuni împotriva proliferării armelor de nimicire în masă;
acțiuni împotriva spionajul economic (economic intelligence);
războiul informatic.
3. Sectorul al treilea cuprinde:
lupta anti-drog;
lupta împotriva crimei organizate.
4. Sectorul al patrulea, cuprinde:
sprijinul operațiunilor de menținere a păcii, în care nu sunt implicate SUA;
sprijinirea organizațiilor internaționale non-guvernamentale, cu precădere a operațiunilor umanitare.
Activitatea de intelligence este permanent supusă unor transformări radicale, asigurînd prin informațiile trimise către factorii decidenți posibilitatea ca aceștia să stabilească în timp real soluții la problemele pe linie de securitate.[2, pag.152]
Dezvoltarea și structurarea culturii amenințărilor și vulnerabilităților, la adresa securității naționale face ca și structurile de intelligence să se dezvolte atît pe plan științific, cît și pragmatic, necesitate care este determinată și de aplicarea gîndirii tehnologice specifice erei informaționale și care se bazează pe anticiparea viitorului și asumarea inteligentă a riscului.
În actualul context geopolitic, sistemul informațional trebuie să fie în măsură să identifice la timp factorii perturbatori la adresa securității naționale, regionale sau globale și să furnizeze în timp util informațiile decidenților pentru prevenirea, contracararea sau diminuarea efectelor amenințărilor sau agresiunilor în special a celor asimetrice, cît și a efectelor colaterale ale acestora.
Deținerea informației este sursă a hegemoniei. De exemplu, SUA controlează mai mult de 80% din fluxul de informații. Cu toate acestea, guvernele întîmpină dificultăți în controlarea circuitului de informații și a informației în sine. În societatea noastră, care este concomitent supra și subinformată, faptul de a deține informații de primă importanță conferă un avantaj de netăgăduit. [26, pag.56]
Toți cei angrenați într-o astfel de activitate își fixează aria de interese căreia îi circumscriu informațiile pe care le procură și le utilizează în luarea deciziilor pentru promovarea, impunerea sau apărarea acestora. În unele cazuri, sfera de interese și de activitate se stabilește numai după apariția unor exigențe informativ-operative și primește contururi precise numai după afluxul primelor informații. Însă, indiferent dacă un cîmp de interese se suprapune altora, fiecare din ele furnizează informații diferite, utlizate în diferitele sectoare de activitate. De aceea oamenii, îndeosebi cei specializați, culeg un număr cît mai mare de informații, chiar dacă acestea sunt destinate arhivării și folosirii lor în viitor. Aceștia nu pierd din vedere faptul că, scopul inițial al oricărei acțiuni de culegere de informații este participarea la elaborarea procesului de decizie, în care, exigența de a fi informat este capitală.
Informația este esențială pentru individ, grupuri socio-umane, dar mai ales pentru stat, ca formă de organizare și conducere a societății. Statul, încă de la apariția sa, și-a definit adversarii (atît pe plan extern, cît și pe plan intern), a încercat permanent să realizeze un compromis între lege și dreptul de a fi informat prin orice mijloace, chiar cu încălcarea unor drepturi ale cetățenilor săi. De aceea, și-a creat organe specializate care, în mod secret, au fost îndriduite să culeagă informații de care a avut nevoie pentru promovarea și apărarea valorilor și intereselor sale. În acest sens, acestea au adoptat o metodologie cel puțin egală cu cea a adversarului.
În general, statele au considerat că este de neconceput să renunțe la o informație necesară numai pentru că nu este posibil să o procure în mod legitim. De aceea, informațiile au fost procurate în difeite moduri, chiar violînd legea, față de care au pus mai presus interesele statului, considerate ca exigențe superioare atît dreptului, cît și moralei. Această percepție a fost impusă de lipsa de morală a adversarului, care a recurs la orice mijloace pentru a-și realiza obiectivele propuse.
În același fel, premizele intelligence-ului privat au rămas aceleași, în joc fiind o miză mult mai prgmatică: beneficiul direct obținut de pe o anumită piață, considerată de interes. În acestă sferă însă ilicitul nu este acoperit de rațiuni de stat. Obținerea de informații pe căi ilicite în sfera intelligence-ului privat devine o chestiune penală. În schimb, statul a considerat atît activitatea licită, cît și cea ilicită de culegere de informații, absolut necesară pentru propria protecție, deci un act de legitimă apărare.
Conceptul de informație este însoțit, în mod uzual, de acela de secretizare sau, cel puțin de confidențialitate. Rațiunea este ușor de intuit: cu cît cunoașterea și difuzarea unei informații este mai restrînsă, cu atît posibilitățile de utilizare a ei sunt mai mari. Odată ce informația a devenit publică, aceasta pierde o mare parte din valoarea ei intrinsecă. O informație este cu atît mai importantă și utilizabilă, cu cît adversarul încearcă să împiedice obținerea ei sau ignoră că a fost obținută. De aceea, informațiile care țin de sfere de interes vital pentru stat sunt protejate sever, nu numai din punct de vedere material, dar și prin controlarea modului cum este manipulată și prin verificarea persoanelor îndreptățite să o cunoască.
Intelligence-ul este, prin scop și natură, o activitate pe cît de delicată, pe atît de complexă. Dacă se dorește obținerea de rezultate optime, este absolut necesar ca desfășurarea sa, dar și organizarea și modul de acțiune al celor care participă la acest proces, să fie reglementate de anumite principii fundamentale: [40, pag.342]
1. Gestionarea resurselor, care trebuie să fie centralizată, astfel încît să fie evitate dublările de activitate. Asigurara unei colaborări reciproce între actorii principali ai spațiului intelligence va garanta un plus de eficiență și economie.
2. Oportunitatea culegerii prelucrării și transmiterii de informații este un mecanism obligatoriu, ce conferă un plus de competență. Datele sau informațiile cele mai exacte sunt inutile dacă ajung la destinație prea tîrziu. În mod similar, mecanismele folosite pentru indicarea și solicitarea informațiilor de la resursele competente să le furnizeze trebuie să fie în măsură să reflecte în mod automat orice variație a cerințelor.
3. Resursele disponibile trebuie să fie utilizate sistematic, în funcție de capacitățile și condițiile respective. La fel de importantă este și verificarea constantă a productivității lor, fie în termeni calitativi, fie de eficiența costurilor.
4. Obiectivitatea denotă echidistanță. Este absolut necesar să fie evitate tentațiile adaptive ale unor informații după un tipar de idei preconcepute.
5. Informația trebuie să parvină prompt la beneficiari. Acesta este de fapt și rostul ei. Toate datele, după o analiză competentă și o evaluare specializată trebuie făcute accesibile pentru cei care au nevoie de ele. Informațiile nu servesc la nimic dacă nu sunt difuzate.
6. Reactivitatea nu trebuie confundată cu ofensivitatea. Resursele de informații trebuie capacitate pentru orice situație, iar în cazuri neașteptate reacția acestora să fie promptă pentru a putea face față în orice moment cerințelor structurilor de putere, cele care de fapt comandă informația.
7. Toate sursele de informații trebuie protejate în mod corespunzător, în acest moment fiind vorba de etică, morală, respect și deontologie profesională.
8. Informațiile trebuie să constituie un obiect de reexaminare și, acolo unde este necesar, de revizuire, ținînd cont de toate datele nou obținute, care vor trebui confruntate cu cele deja disponibile. O informație depășită este inutilă, sau, și mai rău, derutantă.
Transmiterea și colectarea informațiilor nu trebuie să fie un scop în sine, ci trebuie să contribuie la creșterea cunoștințelor și să adauge valoare strategică actului decizional. Deciziile de calitate slabă apar din informațiile de calitate slabă. Acest lucru nu înseamnă că din informațiile insuficiente rezultă întotdeauna decizii proaste. Deși uneori așa se întîmplă, în practică majoritatea deciziilor se iau oricum avînd la bază informații parțiale, fapt ce nu trebuie însă să justifice lipsa preocupării operatorilor de informațiilor de a-și instrui sursele în a accesa informații de calitate.
Datele și informațiile pot fi clasificate în mai multe feluri. La început este însă bine să se facă distincția între ceea ce este obiectiv și ceea ce înseamnă subiectiv. [45, pag.103]
Datele obiective sunt date concrete, faptice, clare, bine definite, spre deosebire de cele subiective care sunt speculative, imprecise sau se bazează pe impesii. Deși nu este o regulă, datele obiective vor furniza informații obiective, iar operatorul are întotdeauna nevoie de astfel de informații. Nu trebuie să se uite că și datele subiective pot fi extrem de valoroase, chiar dacă sunt exprimate în termeni mai puțin riguroși, avertizînd astfel cu privire la credibilitatea sursei, penetrabilitatea sau chiar loialitatea acesteia. [42, pag.201]
Informații obiective vs. informații subiective sunt doar extremele unei scări continue, există foarte puține informații care sunt total obiective sau total subiective. Din acest punct de vedere, ne-am hazarda să putem afirma că unele informații sunt mai bune decît celelalte. Dar putem spune că toate informațiile sunt folositoare, apreciind gradul de utilitate al acestora în funcție de o serie de criterii: [9, pag.301]
– relevanța – multe informații sunt vizibil irelevante și trebuie eliminate rapid, înainte de a obstrucționa ceea ce este relevant. Alte informații pot fi interesante, dar s-ar putea să nu fie relevante, acestea putînd fi explorate înainte de a se renunța la ele. În general este important să facem o dstincție clară între ce este relevant și ceea ce este doar interesant. Pentru unele informații, relevanța este o chestiune de apreciere. Problemele apar mai ales în momentul în care majoritatea informațiilor furnizate de o sursă umană sunt irelevante, dar printre ele se află doar cîteva realmente importante. Pentru a obține ceea ce are nevoie, operatorul de informații este nevoit să cearnă un volum mare de informații. De asemenea, uneori acesta este obligat să analizeze întreg produsul informativ pentru a extrage informațiile pe care știe că ar fi trebuit să le primească de la sursa sa;
– claritatea – informațiile trebuie să fie clare, mai ales pentru cei care le utilizează. Dacă nu sunt înțelese cum trebuie, s-ar putea să fie folosite incorect. Lipsa clarității informațiilor este una dintre cele mai uzuale cauze de blocaj decizional. Un operator care nu a înțeles despre ce este vorba în propoziție, în mod sigur va transmite procesatorului de informații (departamentelor de analiză și sinteză) baliverne inutilizabile;
– acuratețea și precizia – atît informațiile obiective, cît și cele subiective pot avea grade diferite de acuratețe, mergînd în extremis, de la devărat la fals, dar plasîndu-se în orice poziție intermediară. Imformațiile trebuie să ie suficient de precise pentru scopul în care sunt utilizate, dar nu are nici un sens pentru a fi prea precise (în acest caz existînd pericolul suprainformării. Vezi infra. dezinformarea). Nu există precizie absolută. Un nivel mare de precizie va crește însă întotdeauna costul obținerii informațiilor, fără a crește însă, în mod necesar, și utilitatea lor;
– cantitatea – uneori este clar că, pentru a se lua o decizie, este nevoie de mai multe informații. De multe ori însă operatorul de informații nu poate avea acces la toate informațiile pe care și le dorește, colectarea acestora fiind uneori mult prea costisitoare. Ceea ce este cu adevărat important este ca procesatorului de informații să-i poată fi furnizate suficiente informații pentru ca acesta să ofere o perspectivă sufiecient de completă asupra situației;
– credibilitatea – operatorul poate avea mai multă încredere în informația pe care o primește, dacă sursa furnizoare s-a dovedit credibilă. Regula încrucișării surselor rămîne însă o condiție de la care nu se poate abdica în nici o circumstanță, oricît de credibilă vi se pare sau chiar este o sursă umană de informații;
– concizia – volumul informațiilor pe care un operator le poate absorbi și înțelege este limitat. Chiar dacă informațiile sunt rezonabil de relevante, volumul lor poate deveni prea mare pentru a le putea folosi în tipul disponibil (vezi infra. suprainformarea). Astfel, dialogul cu sursa umană de informații trebuie să fie punctual, informațiile relevante fiind ușor de identificat pentru a fi înțelese rapid și cu ușurință;
– oportunitatea – o caracteristică importantă a informațiilor utile este să fie disponibile în momentul în care sunt necesare. Sursa care furnizează informații clare, cuprinzătoare și relevante, dar la un termen care vine după luare unei decizii, își pierde sensul, devenind perisată. Utilizarea ei este redusă doar în furnizarea unor indicatori de analiză. Întîrzierea în colectare, prelucrare, interpretare și transmitere poate transforma o informație vitală într-un lucru complet inutil. Informațiile trebuie să fie obținute cu regularitatea cu care care se iau deciziile;
– comunicarea către structura potrivită prin canalul corect – dacă o informație nu ajunge la structura care are nevoie de ea, înseamnă că se irosesc banii și eforturile producerii ei. De multe ori apar probleme pentru că informațiile, deși ajung la structurile care da fapt au solicitat-o, acestea aprvin de fapt unor eșaloane neabilitate să le folosească. În alegerea canalului de comunicare trebuie luată în considerare natura și scopul informațiilor, viteza de transmitere necesară (uneori se apelează și la transmiterea în timp real a informațiilor) și, nu în ultimul rînd, cerințele utilizatorului. Alegerea celui mai adecavt cnal de comunicare reclamă din partea eițătorului o apreciere juducioasă;
– mai puțin costisitoare decît valoarea oferită – informațiile nu au valoare numai prin ele însele. Valoarea lor provine din modul în care sunt folosite. Mulți consideră că este bine să avem cît mai multe informații, mai ales dacă sunt actualizate și corecte. S-ar putea să aibă dreptate, dar … atîta timp cît informațiile nu duc la decizii mai bune, valoarea lor este redusă sau chiar nulă. Orice acțiune de colectare, înregistrare, păstrare, prelucrare, transmitere și prezentare a informațiilor consumă din resursele unei structuri de intelligence, unde fiecare etapă în parte presupune costuri. Informațiile devin valoaroase doar în momentul în care sunt comunicate și înțelese de cel care le-a solicitat, prin deciziile pe care adoptă.
Sherman Kent a fost primul care a teoretizat capacitatea intelligence „de a furniza informațiile necesare care să conducă politica externă a unui stat”. Avînd în vedere multitudinea de interpretări de natură a crea mai multă confuzie decît a clarifica lucrurile, expertul a încercat să găsească sursa dificultății de a identifica un punct de vedere unitar asupra conceptului: „este surprinzător faptul că nu există mai multe puncte de vedere convergente și nu se diminuează confuzia cu privire la sensul termenilor de bază. S-ar părea că dificultatea principală este legată de însuși cuvîntul intelligence, care a ajuns să semnifice atît activitatea persoanelor angrenate în acest domeniu, cît și produsul activității lor”. [52, pag.136]
1.2. Procesul de luare a deciziilor în domeniul intelligence-ului american
În momentul în care discutăm despre intelligence, discutăm de fapt despre informație. Și nu despre orice fel de informație, ci una care te pune în avantaj și te face mai puternic. Așa cum afirma și analistul american Alvin Toffler, informația e putere, iar în realitate este vorba despre puterea de a lua decizii. Acesta este de fapt și scopul intelligence-ului: de a găsi informații care să te facă mai puternic. Înseamnă cunoașterea anticipată, care duce la victorie – iar victoria cea mai plăcută și mai puțin costisitoare nu este cea care se obține cîștigînd războiul, ci aceea la care se ajunge fără război. [41, pag.79]
Asistăm la un ritm de inovație care nu încetează să se accelereze, iar competiția se înăsprește. Trăim într-un mediu în mișcare, fiind din ce în ce mai greu să anticipăm viitorul și aproape imposibil să-i interpretăm consecințele directe și indirecte. Trăim într-o epocă în care informația devine din ce în ce mai abundentă și din ce în ce mai necesară. Ea a devenit motorul și materia primă a societății noastre. Producerea informației este un nou serviciu, aceasta devenind un produs ca oricare altul.
Intelligence nu înseamnă simpla cunoaștere de date sau de ansambluri de date, nici formularea de ipoteze și supoziții bazate pe date oricum cunoscute, ci mai degrabă cunoașterea rezultată dintr-un riguros proces analitic realizat pe baza datelor culese, adunate și furnizate celui care are nevoie de ele, pentru a-i aproba opțiunile care răspund cel mai bine unui anumit interes.
Pe plan concret, intelligence este un complex de pregătiri și activități destinate descoperirii, într-un mediu adeseori ostil și netransparent, a unor date brute ce urmează să fie transformate într-un produs finit (informația), în scopul cunoașterii, luării unei decizii și acționării. [52, pag.206]
De regulă, informația este o armă utilizată de oameni în luptele pentru putere, o condiție esențială a supraviețuirii într-un angrenaj social-politic, într-o formă de organizare socio-umană și un factor fundamental în promovarea și apărarea valorilor și intereselor celor care o dețin și o utilizează în mod eficient. De aceea, oamenii încearcă să o obțină și să o utilizeze atît prin mijloace legitime (validate juridic) sau licite (permise de morală), cît și prin mijloace nelegitime sau ilicite, în ambele cazuri informația fiind considerată ca vitală pentru supraviețuire.
Intelligence-ul poate oferi cheia succesului în fundamentarea deciziilor la nivel global prin crearea unei superiorități importante sau chiar a supremației asupra inamicului, prin reducerea incertitudinilor, oferind decidenților posibilitatea de a alege soluția optimă pentru a acționa. Dezvoltarea capacității de a optimiza și a eficientiza procesul decizional reprezintă principalul obiectiv al activității de intelligence. [48, pag.203]
Globalizarea poate fi definită ca fiind suma proceselor la care, pe lîngă actorii statali, participă și numeroși actori internaționali transnaționali nonstatali. Drept urmare, acest ansamblu complex de procese conduce la realizarea integrării internaționale a actorilor participați și a exploatării de către aceștia a numeroase oportunități în sens pozitiv, dar și în sens negativ pe diferite paliere: politic, economic, financiar, sociocultural, apărare și securitate.
Extremismul, disputele etnice, rivalitățile religioase, crima organizată transfrontalieră, fluxurile masive de refugiați și catastrofele de mediu reprezintă, fiecare, o posibilă amenințare la adresa securității naționale și internaționale, actualul mediu de securitate fiind caracterizat de tendințe reprezentate prin amenințările geopolitice și militare de care națiunile și forțele lor armate vor trebui să țină cont și în viitor.
Natura responsabilităților constituționale naționale, precum și cerințele Alianței Nord-Atlantice de a face față oricăror amenințări presupun ca forțele aliate să-și dezvolte capacități care să le permită să desfășoare operații multinaționale în aria de responsabilitate a NATO, precum și într-un mediu strategic mai extins, influențat permanent de factori careimpun schimbarea. În concepția Alianței Nord-Atlantice, transformarea militară reprezintă un proces continuu de dezvoltare și integrare de noi concepte, strategii și capacități, cu scopul de a îmbunătăți eficiența și gradul de interoperabilitate a forțelor și de adaptare la noul context de securitate, aflat într-o continuă schimbare, care evidențiază necesitatea de reevaluare a factorului militar, ca principală sursă de credibilitate.
Decizia, element esențial în eficientizarea fundamentării deciziilor la nivel global, în contextul actualei situații de securitate.
Actualul context de securitate face necesară o înțelegere mult mai largă a întregii palete a noilor tipuri de riscuri și amenințări care devine din ce în ce mai variată, deoarece spre deosebire de perioada Războiului Rece, cînd actorii statali cu interese antagonice erau foarte bine cunoscuți, ca și intențiilor lor, în actuala perioadă, majorității actorilor nonstatali, care desfășoară activități ilegale și ostile, nu le sunt foarte bine cunoscute intențiile dar, mai ales, nu le sunt cunoscute capabilitățile pe care le dețin. Drept urmare, mediul de securitate, de la nivelul național pînă la cel mondial, se caracterizează prin modificări profunde și adeseor surprinzătoare prin consecințele generate de riscurile și amenințările transnaționale.[31, pag.270]
Actuala dinamică a securității/insecurității la nivel regional și internațional a dat naștere la o acerbă competiție informațională, securitatea statelor nemaiputînd fi analizată doar în termeni tradiționali, ci fiind necesar a fi abordată pe multiplele ei dimensiuni de manifestare: politică, socială, economică, energetică, militară și ecologică în corelație cu actualul mediu de securitate și cu principalele provocări la adresa securității ce preocupă astăzi comunitatea internațională.
Drept consecință, acest lucru a generat necesitatea unor ample procese de creare a unor politici și instrumente specifice de contracarare a noilor riscuri și amenințări, specifice perioadei actuale, această sarcină ce ține de procesul decizional nefiind una deosebit de ușoară, deoarece se bazează pe aprofundarea problematicii securității în diversele domenii ale vieții umane, prin studii axate pe diagnoză, colectare, procesare de informații și analiză. Elaborarea de prognoze pe baza cunoștințelor ne ajută să înțelegem transformările ce au loc la nivel internațional, activități care sunt desfășurate de structurile specializate ale serviciilor de intelligence din întreaga lume. În acest context, pentru derularea unui ciclul decizional eficient și eficace, organizațiile internaționale de securitate promovează dialogul de securitate și gestionarea comună a crizelor, creează sisteme de cooperare bazate pe constrîngeri reciproce sau pe capacități comune de acțiune în cadrul activităților desfășurate, aplică standarde democratice și respectă drepturile omului, promovează securitatea prin mecanisme economice, și nu numai, dar și prin abordări comune ale riscurilor și provocărilor, inclusiv a terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă. [28, pag.57]
Decizia este un instrument de exercitare a managementului, un proces rațional de alegere a unei soluții dintr-o sumă de posibilități, cu scopul de a ajunge la un rezultat optim, acest lucru presupunînd urmarea unui anume curs al acțiunii în detrimentul altora considerate mai puțin eficiente. În cadrul procesului de conducere, decizia urmează diagnozei și prognozei, în fapt fiind vorba despre previziune pe termen scurt, mediu sau lung, și precede planificarea, desfășurarea, coordonarea și controlul diferitelor acțiuni desfășurate de o entitate.
Drept urmare, o decizie trebuie să întrunească anumite cerințe pentru a fi soluția optimă aleasă. Ea trebuie să fie, în primul rînd, de calitate și să fie eficientă, prin decizia luată trebuie să fie rezolvate mult mai bine decît pînă atunci problemele apărute. În al doilea rînd, o decizie trebuie să întrunească consensul, ea trebuind să fie acceptată ca fiind necesară, de marea majoritate a celor care o implementează. Consensul este extrem de important în momentul în care decizia luată necesită un efort deosebit și implică consum de resurse materiale și financiare. A treia cerință legată de decizie este asumarea coeficientului de risc care trebuie să fie foarte exact cuantificat. Trebuie să subliniez că foarte puține decizii sunt luate în condițiile unui nivel ridicat de certitudine, cele mai multe avînd încorporat un anumit coeficient de risc pe care cel care ia decizia trebuie să și-l asume, fiind necesar a fi subliniat faptul că, în general, apar decizii neplanificate, care necesită creativitate, efort, risc etc.
În acest context, este semnificativ de reliefat că sfera procesului de adoptare a deciziilor evidențiază existența deciziilor individuale și colective, ambele tipuri de decizii fiind influențate de grupuri de factori interni și externi, unul dintre elementele esențiale fiind cantitatea și calitatea informaților și cunoștințelor aflate la dispoziția factorilor decidenți care se referă atît la fenomene și situații cunoscute, cît și la unele necunoscute, dar a căror probabilitate de apariție se poate prognoza anticipativ.
Analizele teoretice a proceselor decizionale ca și experiența practică a multor entități au demonstrat că deciziile importante cele mai bune sunt luate în condițiile participării colective la pregătirea și adoptarea lor. După adoptarea deciziei este imperios necesară o analiză a tuturor elementelor ce au stat la fundamentarea deciziei, aceasta reprezentînd o activitate care supune unei examinări de ansamblu factorii și rațiunile care au condus la decizia luată. Analiza se încheie cu stabilirea în detaliu a planificării operațiilor/activităților de punere în practică a deciziei, dar și cu identificarea tuturor riscurilor, consecințelor și efectelor posibile, precum și a căilor de menținere a echilibrului relativ a entității conduse. Dacă rezultatele analizei nu sunt în concordanță cu cele previzionate, se impune o reconsiderare totală, acest fapt putînd conduce la reluarea ciclului decizional de la început, inclusiv inițierea unui nou proces de analiză a deciziei.
Devine din ce în ce mai evident că schimbul/partajarea informațiilor reprezintă acea componentă a intelligence-ului care trebuie să fie consolidată la nivelul mondial, cu un impact major asupra întregii game de resurse necesare fundamentării deciziilor și, implicit, planificării și punerii în practică a operațiilor, în așa fel încît să se prevină și să se anticipeze amenințările de securitate.
Principala misiune a intelligence-ului este aceea de a crea propriilor beneficiari superioritatea necesară în procesul de fundamentare a deciziilor. În acest context, națiunile membre trebuie să îndeplinească, în mod obligatoriu, următoarele condiții:
dezvoltarea unor capabilități integrate capabile să facă față noilor provocări și să susțină toată paleta de misiuni din domeniul securității;
dezvoltarea cunoașterii și înțelegerii fenomenelor globale în sprijinul creșterii capacităților de anticipare și avertizare timpurie a decidenților cu privire la posibile riscuri și amenințări;
eliminarea oricăror factori inhibitori și a obstacolelor de orice natură în ceea ce priveștecolaborarea interagenții pornind de la integrarea resursei umane, continuînd cu integrarearesurselor de orice tip, inclusiv cele de înzestrare, informaționale și de cunoaștere și mergînd pînă la integrarea diverselor moduri de creștere a nivelului de pregătire și de cercetare științifică în domeniu pentru dezvoltarea modului de înțelegere a evoluției fenomenelor specifice domeniului securității. [29, pag.256]
Organizarea Consiliului și a procesului decizional din diferite țări este mai puțin cunoscută. Numai unele țări au acte legislative sau normative care oferă suficiente detalii în această privință. Cele mai relevante exemple în acest sens le prezintă experiența SUA. În această țară este deja tradițional faptul că, odată cu învestirea, Președintele SUA emite un act normativ care stabilește organizarea administrației în ceea ce ține de securitatea națională.
În cazul Președintelui Clinton, de exemplu, acest document a fost Directiva prezidențiala din 21 ianuarie 1993 (Presidential Decision Directive PDD2). Pe lîngă membrii statutari, prin această Directivă în componența Consiliului Securității Naționale au fost incluși Secretarul Trezoreriei, Reprezentantul SUA la Națiunile Unite, Asistentul Președintelui în Problemele Securității Naționale, Asistentul Președintelui pentru Politica Economică și Șeful Staff-ului Prezidențial. Directiva a stabilit că Procurorul General urma să fie invitat la ședințele Consiliului care se vor referi la domeniul de competență al acestuia. Conducătorii altor agenții și departamente, alte persoane oficiale urmau să fie invitate la ședințele CSN în caz de necesitate.
Un alt exemplu edificator de analiză a aspectelor subliniate este cel al Comunității de Informații a SUA care a lansat un program de edificare a sistemului global integrat de intelligence sub titulatura „Vision 2015” („Conceptul 2015”) în care se menționează faptul că asigurarea avantajului decizional rezidă din susținerea factorilor decidenți pentru evitarea surprinderii, intelligence-ul anticipativ necesitînd alocarea unor asemenea resurse care să permită identificarea și cuantificarea tuturor indicatorilor de avertizare. [52, pag.309]
Roger Hilsman, directorul Biroului de Cercetare și Informații al Statului American, care se ocupă de spionaj prin intermediul Departamentului de Stat, a prezentat în cartea sa, "To Move a Nation", o teorie a cercurilor concentric, cu ajutorul căruia vom analiza cei mai importanți factori de decizie în SUA.
După teoria lui în cercul intern era președintele, personalul Casei Albe și Consiliul Național de Securitate sau grupul consilierilor, apărut în 1947. Cea mai importantă funcție era "White House Chief of State", acesta fiind un apropiat al președintelui care reprezintă o interfață informală între președinte și congres. În acest corp al Casei Albe se regăsesc ofițerul de presă și echipa sa. În Consiliul Național de Securitate erau miniștri, șefi de departamente ca Secretarul de Stat sau Secretarul Apărării și consilierul CIA.
Următorul cerc este reprezentat de Departamentele de Stat și Agențiile de Informații, Agenții de la trezorerie, de la ministerul comerțului și alte agenții care participau la acțiuni externe.
Ultimul cerc este reprezentat de grupurile de interese, Congresul și Opinia Publică.
O formă mai dinamică a fost suprapusă într-un triunchi de con unde în frunte era președintele, între care există o legătură, consilierii controlînd și alte segmente subordonate. Departamentele din cel de-al doilea cerc erau responsabile decizional în față Consilierilor și a Președintelui. Congresul se ocupă cu finanțarea. Cercul al doilea e palierul tehnic și administrativ, cu un rol dublu, căci informează și implementează. Oamenii comuni obișnuiți își imaginează actul politic ce ar trebui să fie omniscient. A existat o complexitate a actului administrativ și decizional. Toate structurile și personajele trebuiau să acționeze în interiorul procesului decizional fiind actori politici ce jucau un rol pe scenă politica internă. Miza era finanțarea oferită de Congres, lunar bugetele fiind reanalizate în fiecare structura. Consilierii negociau tot timpul și trebuiau să demonstreze ce fac și cum folosesc banii. Departamentele cu banii primit făceau contracte. Toate aceste instituții jucau politic în finanțară lor, dar jucau și pentru că în tradiția americană, datoria individuală de a realiza ceva pentru comunitate, mulți se angajau în structurile respective de stat pentru a intră în serviciul țării lor. Competiția pentru implementarea unui act conta. Tinerii se implică într-o muncă prost plătită față de sectorul privat. Analiza trebuia luată în calcul. Competiția se realiza și pentru că competiția celor mai mari își propuneau să-și creeze o carieră politică și aveau nevoie de votul publicului. Oamenii luptau mereu între ei pentru a deveni actori politici cu mari forțe.
Autoritatea președintelui reiese din constituție. De-a lungul timpului, o serie de practici judiciare ale Curții Supreme au dotat Casă Albă cu o serie de prerogative. Președintele nu avea atîta putere externă căci nu era prioritară. Articolul ÎI din secțiunea ÎI prevedea că după consultare și acordul congresului, președintele să numească ambasadori și să semneze tratate. Congresul a delegat misiunea comisiei senatoriale pentru afaceri externe. În secțiunea III se încredința președintelui sarcina de a primi ambasadori sau miniștri străini. Președintele era singurul care avea contact cu guvernele străine, avînd monopolul informației referitoare la afacerile externe. Era singurul care putea numi abasadori. Congresul nu avea atribuții în recunoașterea acestei chestiuni. În anumite perioade , foarte rar, monarhii sau șefii de stat s-au adresat în față congresului. Congresul nu putea încheia un acord cu puteri străine fără acordul președintelui. Constituția acordă șefului executivului prerogativa de a fi comandantul suprem al armatei și al forțelor navale. Congresul cerea anterior că șeful executivului să poarte război în afară granițelor. Congresul era cel care vota și executivul punea în aplicare. Treptat, forță militară s-a folosit că forță de coerciție în scopul protecției cetățenilor și bunurilor lor, fiind o cutumă practică, nefiind însă legiferată pînă la Războiul din Vietnam, să poarte război unde dorea. S-a permis o politică externă înarmată cu o diplomație coercitivă, ceea ce i-a permis președintelui John F.Kennedy să impună blocada Cubei. Din a două jumătate a anilor 70', erau necesare aprobări succesive pentru aventuri militare pentru a fi finanțate. Atentatul de la 11 septembrie a modificat legislația, SUA putînd fi capabile acum să poarte războaie la mari distanțe, neavînd nevoie de finanțarea Congresului pentru că s-au redus cheltuielile. Mizele interne și cele externe sunt confundate și președintele a căpătat instrumente mai întărite. Agențiile de informații sunt supuse direct administrației prezidențiale. O practică veche i-a conferit președintelui dreptul de a ghida și a coordona politică externă prin declarații sau sub forme de doctrine. Are dreptul de a participa la conferințe internaționale, de a trimite emisari speciali, de a trimite emisari personali, aleși de el pentru misiuni speciale în străinătate, reprezentînd președintele american. Emisarii erau mai utili decît personalul diplomatic.
Personalul Casei Albe a crescut, dar acționează numai în numele președintelui. Miniștrii sunt votați de Congres. Președintele este considerat responsabil pentru orice eroare din cadrul biroului sau. Toți emisarii personali ai președintelui au fost recrutați din birou. Personalul este supus unei tensiuni cu mize multiple ca efectuarea unor acțiuni pentru că președintele să fie ales pentru un al doilea mandat. Casă Albă are puterea de inițiativa legislativă, fiecare lege fiind negociată, tîrguială fiind caracteristică politicii americane.
Al doilea element din jurul președintelui este cercul de consilieri specializați, legiferat prin Actul Național de Securitate și se numește Consiliul Național de Securitate. Prerogativele acestuia-consilierea președintelui în legătură cu politicile interne, externe și militare referitoare la securitatea națională. Funcționează că o structura de coordonare doar în situații de criză. Consiliul este alcătuit din președinte, vice-președinte, secretarii de stat și de apărare, cooptați de directorul CIA, președintelui statului major combinat-consilierul militar, secretarul trezoreriei, procurorul general, directorul agenției pentru comunicații internaționale. Rolul președintelui este cel consultativ. Guvernul american și ambasadele s-au mărit după Al doilea Război Mondial. Armata Americană avea în 1939 14 divizii, dar în perioada postbelică, au devenit organizații, cu proceduri, protocoale, coduri. Guvernul se reorganizează în Consiliul Național de Securitate. Se organizează ședințe precum cele pe tema bugetului.
Al doilea cerc decizional este alcătuit din agenții și departamente ce compun legislativul american, fiind în număr de 150. Cele mai importante sunt Departamentul de Stat, cel al apărării și CIA. Plecînd de la structura guvernamentală, se pot observă dimensiunile , evoluția și ierarhia. Primul Departament este cel de Stat care ține de afaceri administrative minore. Secretarul de stat se ocupă de corespondență președintelui și de cea internațională. Reprezintă națiunea în organizații internaționale, elaborînd recomandări pentru decizia politică, implementînd decizii în relațiile interne. Secretarul de stat are o poziție puternică, un înalt grad de autonomie. Relațiile dintre președinte și instituții au fost sinuoase și au depins de caracterul președintelui. Au fost secretari de stat activi care negociau cu congresul, președintele ocupîndu-se de viață politică internă. Departamentul de stat are o structura piramidală, fiind o birocrație clasică. Birourile mari substructurale se ocupă de probleme privind armamentul și drepturile omului și sunt împărțite geografic, că European and Eurasian Affairs. Deciziile sunt luate de secretari, sub secretari, adjuncți și directorii misiunilor. Au existat situații cînd congresul s-a aflat în conflict cu departamentul de stat cînd se credea că unii angajați ai departamentului se apropiaseră de comuniști. Mesaje ale unor grupuri din congres sunt transferate în mediul internațional prin intermediul Departamentului de Stat. În raporturile dintre departament și Casă Albă, se propun soluții și chiar concurează. Departamentul de Stat chiar a fost deconsiderat, acuzat și s-a subordonat Casei Albe. Are o ieșire de rampă pretențioasă de la Ronald Reagan la Bill Clinton cînd primea misiuni noi. Războiul împotriva Terorismului a stricat echilibrul dintre departamente și structurile în uniformă au căpătat un rol primordial în definirea politicii externe americane. În al doilea mandat al președintelui Bush jr., Condolezza Rice, consilierul președintelui, ajunge să conducă departamentul de stat, intervenind activ și depășind granițele fine și necodificate ale protocolului diplomatic pentru a intră în legătură directă cu populațiile și problemele acestora. Termenul de transformare diplomatică a iritat multă lume. În timpul mandatului lui Hillary Clinton, s-a modificat rolul conducător.
Departamentul Apărării are responsabilități între problemele de politică externă și cele de priviesc politica de securitate națională. Securitatea națională privește obiectivele și progamele prin care guvernul caută securitatea națiunii și supraviețuirea acesteia într-un mediu internațional ostil și găsirea inamicilor sau imaginarea acestora, propunerea unor soluții pentru contracarea acestora prin misiuni și obiective diferite. Consilierea președintelui, Consiliul Național de Securitate și Departamentul Apărării au efecte asupra implicațiilor militare generale ale politicii externe globale. Președintele sau membrii consiliului pot sugera, imagina, iar Departamentul este cel întrebat și dator să indice dacă realizarea acelor acțiuni internaționale sunt și posibile cu mijloacele avute la dispoziite, secretarul apărării și Join Chief of Staff fiind răspunzători. Președintele trebuie să evalueze problemele militare, iar Departamentul Apărării trebuie să raporteze părțile tehnice , să creeze scenarii și să aplice politică externă în cazul planificării militare.
În acest context, se apreciază că un intelligence anticipativ și acționabil poate avea o eficiență maximă atunci cînd poate identifica și analiza și acei factori disturbatori care pot crea disfuncționalități și pot afecta echilibrul relativ al unui sistem/entitate și, în același timp, pot sta la baza fundamentării unor decizii optime care să conducă la menținerea sistemului în echilibru anterior apariției factorilor de risc sau amenințărilor.
În condițiile impuse de dinamica actualului context de securitate la nivel global, în procesul de susținere a fundamentării deciziilor la nivelul forțelor multinaționale, incluzînd aici și Consiliul Suprem de Securitate al SUA, pe lîngă decidenți ca beneficiari și consumatori clasici de intelligence, structurile de intelligence naționale partenere au format o altă categorie de beneficiari. Această categorie a partenerilor reclamă o susținere intensă și personalizată, fiind denașteptat ca aceștia să se angajeze activ în procesul comun de formulare a concluziilor prin partajarea în ambele sensuri a informațiilor, a evaluărilor și a feedbackurilor cu privire la punctele de vedere și acțiunile lor și, în plus, prin facilitarea accesului la rețelele proprii. Mai mult, se impune ca structurile de intelligence care sprijină procesul decizional să-și facă cunoscute beneficiarilor potențialul și limitele, mai ales în contextul în care dinamica mediului de securitate reclamă adoptarea unui model operațional integrat care transformă ciclul tradițional al muncii de intelligence într-o serie mult mai dinamică de acțiuni interconectate, conduse pe baza a patru principii operaționale esențiale: management integrat al misiunilor, adaptabilitate în munca de culegere, analiză bazată pe colaborare și parteneriate strategice. Acest model este conceput pentru a asigura acuratețea, viteza de reacție și caracterul activ, eliminînd constrîngerile induse de metodele diferite de lucru ale structurilor sau obstacolele de tip funcțional.
Pentru sprijinul și mai eficient a procesului de fundamentare a deciziilor, structurile de intelligence multinaționale trebuie să-și concentreze eforturile pe trecerea de la gestionarea integrată a datelor și informațiilor, la gestionarea integrată a cunoștințelor, experienței, lecțiilor învățate și înțelegerii fenomenelor printr-o evoluție integrată la nivel conceptual și doctrinar.
Crearea unui fundament puternic pentru ca intelligence-ul multinațional să devină un element integrat cu o eficiență remarcabilă în sprijinirea ciclului decizional la nivel global va avea ca efecte inclusiv eficientizarea activităților desfășurate, eliminarea redundanțelor și, nu în ultimul rînd, reducerea costurilor într-o lume în care se pune din ce în ce mai des problema eficienței și eficacității activității structurilor de intelligence naționale.
1.3. Implicațiile stagiului de practică în cadrul Ministerului Apărării asupra elaborării proiectului de licență
Protecția informațiilor este determinată de diversitatea și specificitatea domeniilor asupra cărora își produce efectul și cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor fizice, juridice și procedurale, organizatorice, informaționale și tehnice necesare respectării regulilor de lucru în elaborarea și exploatarea documentelor, păstrării secretului, accesului autorizat și ierarhizat la date și informații clasificate și comunicării deciziei de utilizare a acestora.
În Republica Moldova organul competent de protecție și analiză a informației-Ministerul Apărării, a influențat considerabil pe perioada stagiului de practică decizia de a analiza profund domeniul intelligence-lui.
În timpul analizei structurii Marelui Stat Major al Armatei Naționale, domeniul de responsabilitate, unele documente ce țin de relațiile bilaterale și multilaterale ale Republicii Moldova cu alte state și organizații internaționale am ajuns la idea că protecția asigură funcționalitatea și operaționalitatea sistemelor informaționale, blocarea accesului persoanelor neautorizate la informații clasificate, apărarea structurilor legal constituite, față de posibilele acțiuni de spionaj, terorism, sabotaj, divulgare neautorizată, subminare și orice fel de acțiuni distructive ce vizează sistemele de transmisie și infrastructura evidențelor și a bazelor de date.
Pe parcursul întregului stagiu am activat în Direcția J5 Planificare Strategică. Am contribuit la traducerea unor documente din limba engleză, am analizat unele surse mass-media (în special reviste cu tematică militară), am participat la lucrul cu documentele ce țin de domeniul relațiilor internaționale a Republicii Moldova cu alte state. De asemenea, pe parcursul stagiunii am studiat Regulamentul cu privire la participarea contingentelor militare ale Republicii Moldova în misiunile internaționale. În același timp, m-am familiarizat cu documentele în vigoare privind relațiile bilaterale dintre statul nostru și organizațiile internaționale partenere în domeniul apărării precum: CSI, NATO,OSCE, RACVIAC, UE etc. Un alt aspect ce ține de domeniul relațiilor internaționale cu care am fost preocupat, a fost studiu convenților și tratatelor internaționale printre care: Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE), Documentul de la Viena din 2011 cu privire la măsuri de întărire a încrederii și securității, Convenția de la Geneva. În perioada stagiului, m-am întîlnit cu unele documente pe care deja le studiasem la universitate, însă aici am văzut punerea lor în aplicare.
Stagiu la Ministerului Apărării încă odată ne demonstrează că amenințările la adresa lumii contemporane sunt mai complexe decît oricînd, marcate nu numai de impredictibilitate, dar și de amprenta diferențelor de cultură dintre entitățile care le generează și cele care trebuie să riposteze, de omnidirecționalitatea acestora, de efectele colaterale pe care le pot provoca și, nu în ultimul rînd, de modalitatea în care diferitele state sau grupări le pot folosi în interese strategice mai mult sau mai puțin predictibile, cu efecte pe termen mediu sau lung.
Trăsătura comună a acestor amenințări o constituie, fără îndoială, globalizarea lor, nu neapărat ca manifestare ci, în primul rînd, din perspectiva efectelor. Chiar și atunci cînd amenințarea se manifestă local sau regional, efectele conflictului local sau regional pe care l-ar putea provoca sunt, de cele mai multe ori, globale.
De la înființarea sa, Direcția Generală de Informații a Apărării, prin structurile sale, a înțeles că, la amenințările globale, riposta nu poate fi decît globală. Amenințările și conflictele actuale vor aduce cîștig de cauză doar celor care vor avea posibilitatea de a se adapta noilor realități, de a-și integra acțiunile în noile elemente ale spațiului informațional, fluid, înșelător și îndeosebi complex integrat.
A devenit deja un truism faptul că informațiile joacă, poate, cel mai important rol în conducerea operațiilor militare. În mod implicit, întregul sistem de apărare al statelor este dependent de informații, ajungîndu-se la o dependență totală a tuturor componentelor sistemelor naționale de apărare, de mijloacele informatice la dispoziție.
În conformitate cu prevederile Doctrinei naționale a informațiilor de securitate măsurile de protecție fizică, juridică și procedurală vizează cu precădere:
protecția informațiilor operaționale – protecția tuturor suporturilor de informații;
protecția evidențelor și a bazelor de date;
protecția comunicațiilor și a transmisiilor de date și informații, comunicațiile prin sistemele informatice, telefon, telegraf, radio;
protecția circuitelor și a fluxurilor informaționale;
protecția tehnicilor și a procedurilor informaționale instituite pentru gestionarea resurselor informaționale;
protecția resurselor umane.
Sistemul de protecție a informațiilor pentru securitate reglementează prin acte normative speciale, existînd în acest sens standarde naționale de protecție a informațiilor clasificate care sunt obligatorii și care se stabilesc de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, cu acordul autorităților naționale înființate prin lege și în concordanță atît cu interesul național, cît și cu criteriile și recomandările organismelor internaționale.
În acest sens sunt organizate servicii specializate de protecție care contribuie la creșterea securității activității informative și care au menirea de a împiedica producerea de disfuncționalități, prin: [3, pag.46]
protecția împotriva divulgării neautorizate a datelor;
respectarea confidențialității tuturor informațiilor dintr-o conexiune;
asigurarea confidențialității resurselor secrete de informație;
intervenția pentru a împiedica atacurile pasive sau active asupra transmițătorului, receptorului sau a mesajului;
intervin pentru a preîntîmpina pierderea confidențialității mesajelor;
exercită o funcție de control cu privire la respectarea legalității activității de informații pentru securitate și la prevenirea oricăror forme de abuzuri;
detectarea evenimentelor prin care se violează securitatea sistemelor tehnice pentru activități informative și contrainformative;
intervenția pentru a preveni și împiedica falsificarea informațiilor transmise sau utilizarea clandestină a anumitor servicii destinate unor categorii specifice de utilizatori ai rețelelor informative.
Informațiile clasificate sunt informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie sa fie protejate.
Secolul al XXI-lea marchează începutul unei noi ere, era informațională. Totul are de acum alte dimensiuni, iar războiul se va duce, practic, în toate dimensiunile și mediile: [52, pag.136]
aerian;
maritime;
terestru;
spațial;
informațional.
Cea mai nouă dimensiune a confruntării, spațiul informațional, echivalează cu cea mai spectaculoasă revoluție existentă, inclusiv în domeniul acțiunii militare.
Creșterea gamei amenințărilor care sunt identificate la adresa statelor membre și a celor partenere, s-a lărgit mult și aria geografică în care Alianța acționează și s-a diversificat natura operațiilor la care participă.
Plecînd de la aceste deziderate, Direcția Generală de Informații a Apărării a reușit nu numai să-și creeze structuri și mijloace capabile să depisteze asimetria în amenințări, dar chiar să creeze asimetrie prin valoarea informațiilor obținute și, mai ales, printr-o relație onestă și profesională cu factorii de decizie.
Structurile de informații militare pun la dispoziția factorilor de decizie politicomilitari și militari informațiile necesare în procesul de luare a deciziei politico-militare sau militare. Evoluțiile actuale ale relației dintre serviciul de informații și factorul de decizie arată că acesta din urmă are nevoie nu numai de informații, ci mai ales de cunoaștere, ca element superior intelligenceului.
De la înființarea sa, Direcția Generală de Informații a Apărării, prin structurile sale subordonate, a aplicat forma modernă a acestei relații, punînd la dispoziția factorilor de decizie intelligence acționabil și furnizînd variante de acțiune cu analiza posibilelor implicații ale deciziei liderului sau comandantului.
Furnizarea de cunoștințe cu privire la amenințările cu implicații globale nu poate fi posibilă folosind în mod exclusiv doar propriile capacități de culegere de informații.
Nevoia de colaborare, de cooperare în domeniul intelligence, care în prezent este evidentă, acum 10 ani era pusă sub semnul îndoielii.
Făcînd dovada clarviziunii, Direcția Generală de Informații a Apărării și structurile subordinate au insistat pe soluția cooperării cu alte servicii de informații, chiar și atunci cînd procesul schimbării de mentalitate în domeniul intelligence abia începuse în Republica Moldova.
Cooperarea cu structurile străine de informații a început prin vizite reciproce de prezentare, fiind rapid urmată de schimburile de informații.
În ceea ce privește cooperarea bilaterală, structurile de informații militare ale Armatei Republicii Moldova au impresionat prin abordarea directă, sinceră, și prin disponibilitatea pentru cooperare.
II. COMUNITATEA DE INFORMAȚII SUA ȘI ROLUL SĂU ÎN ASIGURAREA SECURITĂȚII NAȚIONALE
2.1. Scurt istoric al serviciilor de intelligence din Statele Unite ale Americii
CI a SUA reprezintă un model desăvîrșit de funcționare, colectare, schimb de informații, analiză a unei comunități de informații create și dezvoltate pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Din punct de vedere teoretic, „comunitatea de informații” este o noțiune generică prin intermediul căreia se desemnează funcționarea coordonată a sistemului securității naționale. Statele Unite ale Americii au fost primele care au promulgat o lege care să prevadă expres definirea „comunității de informații”. Acest model al unei astfel de comunități poate fi preluat și adaptat în diverse țări care încă nu au sisteme și comunități de servicii speciale de informații sau sunt în proces de reformare a acestora.
CI a SUA este una dintre cele mai dezvoltate comunități, care a trecut prin mai multe etape de formare. CI a fost înființată în 1947, odată cu adoptarea Legii Securității Naționale, deși fusese deja concepută la 7 decembrie 1941 în urma atacului surpriză de la Pearl Harbor, dar a luat forma sa actuală abia în 1981. CI a SUA este un grup de organizații și agenții cu procese și proceduri care sunt uneori complementare, iar uneori dublate. Aceasta este alcătuită din "agenții și oficii a căror prerogative sunt adesea într-o strînsă legătură, iar uneori combinate, dar care servește pentru diferiți clienți și sub diverse linii de autoritate și control". [25, pag.524]
Există multe moduri de a descrie CI a SUA, în dependență de funcție (de management și execuție), de activități (de colectare, analiză, acțiune sub acoperire si contrainformații) sau după Departamentul Executiv (eng.: Executive Branch department) sau agenția independentă intră sub incidența fiecărei organizații din CI (Departamentul Apărării, Departamentul de Stat, Departamentul de Justiție, Agenția Centrală de Informații etc.). Cu toate acestea, CI a SUA reprezintă o vastă rețea de organizații și agenții care colectează și analizează informații și produse informaționale secrete pentru a sprijini factorii de decizie politică. Pentru membrii CI din SUA, "analiza informației înseamnă rezolvarea puzzle-lului, care este destul de indicat pentru a iniția acțiuni. Scopul este unul politic. Contextul este o situație de incertitudine, de multe ori una care nu poate fi recunoscută în contururi clare, iar standardul este "suficient de bun pentru a acționa" . [23, pag.208]
CI a SUA, începînd din 2006, este alcătuită din 17 agenții guvernamentale federale, servicii, departamente sau organizații din cadrul Executivului american. Aceste agenții desfășoară activități informative în vederea asigurării securității naționale a SUA. Conducerea CI este asigurată de Directorul Comunității Naționale de Informații (eng.: Director of National Intelligence (DNI)) și de Departamentul condus de acesta – ODNI (eng.: Office of the Director of National Intelligence) . [12, pag.37]
La nivelul comunităților de informații s-a impus necesitatea existenței unor structuri centralizate. În acest proces pot fi propuse formule comparative între comunități, axate pe cadrul general istoric, evoluția comunităților în directă legătură cu amenințările la care au fost supuse cu mențiunea că diverse state au răspuns în moduri diferite la același tip de amenințăril. Cazul CI a SUA servește ca model, dar este și unul de extremă complexitate.
În SUA acest fenomen a reprezentat „o lecție timpuriu învățată după 11 septembrie, „a necesității”. Legea privind reforma serviciilor speciale de informații și prevenire/combatere a terorismului din 2004 (IRTPA) a instituit două structuri organizatorice esențiale ale comunității de informații actuale: funcția de Director al Serviciilor Naționale de Informații – funcție de coordonare a agențiilor americane de informații și Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI), care a fost investit cu atribuții de implementare a viitorului proces reformator. În același plan se poate situa și constituirea ulterioară a Departmentului Securitate Internă (eng: Department of Homeland Security (DHS). În septembrie 2007, ODNI a introdus planul „100 Day & 500 Day Plans for Integration & Collaboration”, care include o serie de inițiative proiectate să construiască fundamentul pentru creșterea cooperării și reformării CI. Centrul Național de Contraterorism (eng: National Counterterrorism Center) este o organizație deosebit de importantă în cadrul ODNI.
Directorul CI coordonează activitatea celor 16 membri ai Comunității de Informații și este principalul consilier prezidențial și al Consiliului Național de Securitate (NSC). În ceea ce privește activitatea informativă conexă securității naționale, supraveghează și coordonează implementarea Programului Național de Informații. Directorul Comunității Naționale de Informații este numit de președinte în urma recomandării Senatului. Fiecare membru al CI activează individual, în cadrul departamentului său, desfășurînd activități de informații. Personalul tuturor departamentelor colaborează strîns atît cu agenția la care aparțin, cît și cu CI. Colaborarea are mai multe forme, inclusiv comunicare electronică, verbală, grupuri de lucru, lucrări comune privind aplicațiile tehnologice, grupe operative comune pe probleme prestabilite. [22, pag.438]
CI beneficiază și de contribuția unor structuri speciale cu care colaborează permanent pe tema amenințărilor neconvenționale. Personalul din diferite sectoare de activitate ale CI operează în astfel de centre naționale, colaborînd pe termen lung cu un număr important de angajați. În cele mai multe cazuri, activitatea se desfășoară în sedii comune, specializate pe diferite domenii. Printre aceste centre se numără Centrul pentru Combaterea Terorismului (eng.: Counter-Terrorist Centre (CTC)), Centrul pentru Controlul Armelor, Neproliferare și Tehnologia Mijloacelor de Luptă (eng.: Weapons Intelligence, Nonproliferation, and Arms Control Center (WINPAC)) și Centrul de Combatere a Criminalității și Traficului de Droguri (eng.: Crime and Narcotics Center(CNC)). [25, pag.330]
CI solicită deseori sprijin mediilor academice sau specialiștilor din industrie pentru colaborări în cadrul unor proiecte comune. Grupul pentru Analize Strategice al CIA este un exemplu în acest sens. Această organizație colaborează nu doar cu membrii CI, ci și cu experți pe probleme de strategie militară sau tehnici inovatoare, medii de securitate pe termen lung, economie globală etc.
Pentru dezvoltarea CI nu a fost elaborat un plan-ghid special. Dezvoltarea acesteia a avut loc timp de cîteva decenii, cu crearea a mai multor agenții care se specializează în domenii distincte de activitățile de colectare de informații, analiză, acțiune sub acoperire și de contrainformații. Una dintre piesele cele mai influente ale legislației în vederea dezvoltării comunității de astăzi a fost US National Security Act din 1947, care "a oferit cadrul juridic pentru Comunitatea de Informații"și a înființat Agenția Centrală de Informații (CIA).
În Actul Securității Naționale erau prevăzute următoarele sarcini pentru CIA: analiza și valorificarea informațiilor obținute de Departamentul de Stat, Departamentul Apărării și celelalte ramuri ale puterii executive; elaborarea recomandărilor pentru Consiliul Național de Securitate privind luarea de măsuri de apărare împortiva pericolului comunist; îndeplinirea altor obligațiuni ale Consiliului Național de Securitate în sfera apărării securității statului.
Structural, CIA este organizată din patru directorate ce au atribuții în culegerea, obținerea și analiza informațiilor de orientare politică, militară, economică: Directoratul pentru Operațiuni recepționează și analizează informații prin surse umane (rezindenți, spoini, agenți); Directoratul pentru Știință și Tehnologie colectează informații prin sateliți și mijloace electronice; Directoratul analitic analizează și distribuie conducerii de vîrf informațiile obținute de CIA; Directoratul Administrativ asigură logisitca activității cotidiene a CIA.
CIA a fost una dintre primele organizații ce obținea informații prin utilizarea complexă a progreselor tehnologice din domeniul electronicii, ingineriei zborurilor, cercetărilor spațiale și a computerelor pentru stabilirea unor programe ample, ce prevedeau dezvoltarea echipamentelor și metodelor de utilizare a acestora în scopuri de spionaj.
Unul dintre exemplele de succes ale colaborarii internaționale dintre CI în combaterea actelor de terorism este operațiunea comună a Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA) și a serviciilor secrete germane denumită operatiunea „Alberich”. În cadrul operațiunii respective, cu ajutorul informației furnizate de catre CIA privind complotul terorist planificat de catre un grup de fanatici islamiști germani instruiți în Pakistan, anchetatorii serviciilor secrete din Germania au prevenit un iminent atac terorist asemănător atacului de la 11 septembrie 2001.
În decurs de luni de zile operațiunea „Alberich” a fost discutată în cadrul întîlnirilor săptămînale convocate de catre ministrul federal cu atribuții speciale al Germaniei Thomas de Maiziere. Ceea ce a început cu o informație vagă, ulterior s-a transformat în cea mai mare operațiune a serviciilor secrete din Germania, nemaivăzută de la așa-numita operațiune teroristă ”toamna germană” din 1977 exercitată de catre membrii grupării de extrema stîngă (Fracțiunea Armata Roșie) împotriva acțiunilor statale.
O comunitate de informații sau un serviciu special nu se află deasupra legii, legea trebuie să sancționeze. Sub acțiunea legii, activitățile și serviciile speciale nu se pot extinde dincolo de cele necesare pentru protecția ordinii democratice, constituționale.
Amenințările teroriste în SUA erau cunoscute încă înainte de 1977. Existau temeri, în rîndul înalților responsabili, de atentate teroriste cu bombe radioactive asupra marilor orașe, în timp ce companiile aeriene și apărătorii drepturilor cetățeanului de rînd reclamau excesul de constrîngeri, îndeosebi din cauza atenției care se acorda americanilor și străinilor de origine arabă.
Directorul științific de la Agenția de Control Armamente și Dezarmare (ACDA) Robert Kupperman avertiza că, dacă nu se iau măsuri, americanii vor continua să se afle pe marginea unei prăpăstii adînci. Potrivit raportului său, Comisia guvernamentală de luptă împotriva terorismului a lucrat mai bine de cinci ani la planul de protecție a SUA împotriva acestei amenințări. Această comisie a fost creată de Richard Nixon, în 1972, după asasinarea a 11 sportivi israelieni de către un comando palestinian la jocurile olimpice de la München. Experții comisiei respective s-au reunit de două ori pe lună, timp de cinci ani. La acel moment, președintele SUA a precizat că americanii „trebuie să fie gata să acționeze rapid și operativ în cazul în care, în pofida eforturilor preventive, s-ar produce totuși un act terorist împotriva americanilor, în interiorul Statelor Unite sau în afară“. Însă, din lipsa unor atacuri teroriste majore, prioritățile guvernului american au devenit altele. Mai mult ca atît, ONU nu accepta ideea sancțiunilor internaționale împotriva țărilor care adăpostesc organizații teroriste, întrucît o astfel de afirmație este greu de demonstrat și lasă loc pentru măsuri arbitrare.
Deși analiza de combatere a terorismului este o zona de bază de concentrare pentru CI, este destul de diferită față de analiza strategică tradițională și cea a amenințărilor militare desfășurate în timpul „războiului rece”și în prima jumătate a anului 2001. De-a lungul anilor, partea tehnică de colectare a informațiilor a fost sursa proeminentă de informații pentru analiștii din serviciile speciale. Analiza privind combaterea terorismului trebuie să fie clară, bine structurată, să corespundă realității. Misiunea analiștilor este de a prelucra informația care poate fi extrem de fragmentară, lipsită de referințe bine definite și plină de confuzii. Din fragmentări mărunte ale informației aceștia trebuiau să deducă strategii specifice și planuri, trebuiau să găsească fire comune printre componentele aparent lipsite de orice legătură. Spre deosebire de teroristul care are nevoie doar de o singură vulnerabilitate pentru a o exploata, analistul trebuie să ia în considerare toate vulnerabilitățile potențiale.
În scopul preîntîmpinării aceastei amenințări și dezvoltării analizei informației exacte și în timp util atît organele de drept, cît și serviciile speciale trebuie să colaboreze încontinuu. Dupa 11 septembrie, nu mai există nici o dezbatere în acest sens. În mediul de amenințare de astăzi, terorismul poate fi văzut atît ca o preocupare a organelor de drept, precum și o amenințare la adresa securității naționale a SUA, ce reprezintă domeniul CI: "Necesitatea pentru informație se extinde pur și simplu dincolo de urmărirea persoanelor fizice, de asemenea, se cere cunoștință în ceea ce s-a spus pe străzi și în moscheile din Brixton sau Boston – așa se construiește "informație externă" pe plan intern".
Pe de altă parte, evenimentele din 11 septembrie au relevat natura disfuncțională a raportului de schimb de informații între comunități. Aceasta a demonstrat, la fel, diferențele fundamentale dintre cele două comunități: "fracția organele de drept/securitatea națională este deosebit de semnificativă, sculptată adînc în topografia guvernului american. Paradigma securității naționale protejează agresiv colectarea informației active. Aceasta anticipează amenințarea înainte de a apărea și planifică acțiunea preventivă împotriva țintelor suspecte. Dimpotrivă, paradigma organelor de drept favorizează reacții către informațiile furnizate în mod voluntar, folosește arestări ex post facto și procese reglementate de normele de probe și protejează drepturile cetățenilor".
Chiar pe cînd Comunitățile Organelor de Drept și de Informații au avansat în a fi în contact ca urmare a suprapunerii intereselor, pot apărea probleme legate de coordonare și colaborare, deoarece cele două comunități au diferite reguli, obiective, surse și metode, diferite standarde cu privire la calitatea informației colectate. În mod tradițional, agențiile de informații colectează informații politice și militare pentru politicieni, anchetatorii organelor de drept adună informații pentru urmăriri penale. Există cîteva reguli care reglementează culegerea de informații – în general, implică activitatea în străinătate care este ilicită sau întreprinsă de colaborarea convertită cu guvernul-gazdă și nu se răsfrînge asupra cetățenilor americani. Dimpotrivă, organele de drept se concentrează în principal în cadrul granițelor SUA, apele teritoriale sau spațiul aerian. În aplicarea acestor legi ale Statelor Unite ale Americii, cu cereri extrateritoriale, accentul organelor de drept este pus pe crimele comise de către cetățenii SUA sau pe activități ilegale, sau externe care afectează securitatea națională, proprietatea sau cetățeni ai SUA. Activitatea organelor de drept din afara SUA și în interiorul granițelor altor țări este de regulă întreprinsă deschis în colaborare cu guvernul-gazdă.
După atacurile din 11 septembrie nimeni din cadrul CI sau al Comunității Organelor de Drept nu vor spune că ei sunt împotriva schimbului de informații sau că ei cred că schimbul de informații dintre agenții, instituții și comunități este o idee rea. Toata lumea va susține că schimbul mai intens de informații este necesar agențiilor din cadrul celor două comunități pentru a efectua o analiză amplă și minuțioasă din toate sursele, pentru a înfățișa cu acuratețe imaginea actualei amenințări (de exemplu "conectează punctele"). Cu toate acestea, politicile și acțiunile acestor agenții nu au acționat întotdeauna pe bună dreptate conform acestor dorințe declarate. Diferențele culturale înrădăcinate între organizații au restricționat fluxul de informații dintre instituții/agenții și chiar dintre departamentele din cadrul acestor agenții. Pare a fi o reticență reflexivă a partaja informația între agenții. Agențiile au creat politici prea restrictive cu privire la ceea ce poate fi sau ar trebui să fie partajat pe plan intern și extern.
Atacurile din 11 septembrie au schimbat în mod semnificativ peisajul analitic în CI. Înainte de atac, ținta acestei comunități a fost orientată, în primul rînd, spre statele-națiuni și spre perspectivele analitice tradiționale ale „războiului rece”. CI militare s-a axat în mod specific pe armatele altor țări și pe capacitățile lor potențiale împotriva SUA. Chiar și în timpul creșterii sponsorizării de stat a terorismului în anii 1980 CI nu și-a strămutat completamente vizorul de la Uniunea Sovietică, deși analiza de combatere a terorismului a început ca o disciplină, accentul analitic rămînînd în altă parte. Atacurile Al-Qaidei au schimbat această țintă spre combaterea terorismului și aproape fiecare participant al CI a aplicat forță de muncă și resurse împotriva acestei probleme.
Astfel, tragedia din 11 septembrie a forțat Comunitățile de Informații și Organelor de Drept să reevalueze practicile lor în ceea ce privește schimbul de informații. Astăzi, amenințarea este de așa natură, încît nu poate exista o bifurcație între cele două comunități cu privire la informații, toate informațiile relevante disponibile de la o comunitate trebuie să fie împărtășite cu celelalte în scopul de a genera o analiză cît mai cuprinzătoare a amenințării potențiale asupra SUA. Este important ca informația disponibilă să fie împărțită fiecărui analist în domeniul combaterii terorismului, indiferent dacă aceasta este din Comunitatea Organelor de Drept sau din CI. Aceasta a devenit o necesitate analitică necondiționată, deoarece “centrele de informații și de aplicare a legii devin tot mai interconectate. Puțini se îndoiesc că perspectivele valoroase pot rezulta dintr-o strînsă interdependență/corespondență de informații din diferite surse de informații și de aplicare a legii”.
În ultimii ani, s-a diminuat separarea fizică și funcțională a domeniilor serviciilor speciale de informații și de aplicare a legii. Un impuls pentru o relație mai strînsă au fost deficiențele ce vizau schimbul de informații găsite în timpul investigațiilor BCCI și BNL. Dar există și alți factori care au impulsionat cele două comunități spre o relație mai strînsă. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și sfîrșitul „războiului rece” orînduirea în lume s-a schimbat semnificativ. De asemenea, au avut loc modificări în legislația care vizează activitățile criminale transnaționale, care afectează Statele Unite ale Americii din ce în ce mai mult.
Activitatea serviciilor de informații este o activitate secretă, dar menită să înțeleagă și să schimbe de multe ori numeroase evenimente. Începînd cu anul 1993, terorismul, spre exemplu, nu părea o problemă importantă pentru mulți membri ai unor agenții și servicii și aici ne referim la CIA.
Statele Unite nu luaseră nici o măsură semnificativă împotriva unor surse ale terorii și aceasta cu atît mai mult cu cît ei vînduseră rachete Iranului. În SUA, la 25 ianuarie 1993, în prima săptămînă a administrației Clinton, la intrarea principală din cartierul general al agenției, un tînăr pachistanez a coborît din mașina lui și a început să tragă cu o mitralieră AK-47. Au fost împușcați mai mulți angajați ai agenției după care s-a urcat în mașină și a plecat. După o jumătate de minut cît a durat măcelul, s-a reușit alarmarea gărzilor. S-a dovedit ulterior că cei ce au pus la cale atacul au fost acoliții unui șeic arab.
A fost unul din impulsurile care a determinat administrația Clinton să analizeze situația, și să încerce să ia unele măsuri. S-a demonstrat că puterile intelectuale și operaționale ale CIA-ului se pierdeau. În ciuda faptului că în cartierul general se aflau funcționari profesioniști, fondurile începeau să devină insuficiente, activitatea specifică era în declin și nu se mai înțelegea ce anume mergea si ce nu. Nu se reușeau să se distingă programele bune, de cele rele. Categoric CIA-ul se afla într-un declin, probabil datorat și numărului agenților și specialiștilor în continuă scădere, fie autorității managerilor de top a căror autoritate era subminată de managerii de nivel mediu și de alte grupuri de asistenți și consilieri care începuseră să invadeze holurile cartierului general sau al altor birouri.
Cu toate că, selecția personalului se realizase bine, pregătirea era una dintre cele mai performante, directorul de atunci al agenției s-a văzut conducînd o birocrație secretă, tot mai deconectată de la realitate. James Monnier Simon Jr, ofițer șef adiministrativ, afirmă că Serviciul de Inteligență American începuse să semene cu “copilul lui Frankenstein” (Tim Weiner,2007). Problemele erau prea complicate pentru o remediere rapidă. Această problemă a fost amplificată și de neputința președintelui Clinton care nu și-a făcut timp să înțeleagă ce însemna CIA și care îi era locul. Instalat la șefia serviciului, George Tenet, după 14 luni de la instaurarea administrației Clinton, întrebat ce s-ar putea face cu Agenția, acesta a răspuns “Aruncați-o în aer!”. Categoric, directorul se referea la o reconstruire din temelii, și nu la o distrugere stricto-senso.
CIA a trecut prin momente și mai grele, și aici putem aminti anul 1985, cînd în schimbul unor sume de bani, ofițeri din cadrul serviciului, au vîndut numele a mai mulți agenți, chiar și dubli.
Este de menționat că în această perioadă, post primul război din Golf, cînd după mulți ani se formase o coaliție, nici sub aspectul informațiilor nu mai era o ruptură totală. În aceste momente, serviciile de informații britanic, francez, spaniol, german și poate cel mai mult cel istraelian erau angrenate într-o luptă contracronometru în a obține date și informații a căror analiză să conducă la măsuri eficiente împotriva a tot ceea ce putea reprezenta amenințarea teroristă.
Amenințarea teroristă devenea tot mai pregnantă, dușmanul era tot mai puternic, iar serviciile de informații au ajuns să fie din ce în ce mai slabe, mai ales după atacul eșuat împotriva lui Bin Laden, cu această ocazie, acestuia supraalimentîndui-se poziția atît din punct de vedere al liderului, cît și a adepților, acestora îngroșîndu-li-se rîndurile cu noi adepți și recruți cauzei lui. Se asistă practic, la un duel cu caracter urgent, între CIA și Al Quaeda (Tim Weiner,2007). Trebuie menționat faptul că pe lîngă agenții despre care am afirmat că erau pregătiți, însă de abia treziți dintr-un somn parcă letargic, li s-au alăturat și alții, ca urmare a revitalizării unor planuri vis-à-vis de aliații afgani. Campania de prindere a lui Bin Laden a continuat și în anul 1998 și anii următori, însă totul a fost un eșec. Acțiunile au avut menirea de a localiza pe Bin Laden mai ales datorită afganilor și astfel s-a reușit să se știe cu precizie unde este acesta, însă unele neglijențe și îndoieli au făcut ca acțiunile să nu aibă un final dorit.
Trebuie bine înțeles că orice insucces într-o tabără se poate cuantifica drept un success pentru cealaltă tabără, și aceasta s-a concretizat în pregătirile laborioase și minuțioase pe care Al Quaeda le-a făcut pînă în 2001.
A urmat o perioadă neagră, marcată categoric de marele insucces, o perioadă în care serviciul s-a văzut nevoit să se ridice din cenușă, la propriu și la figurat, și probabil să salveze măcar aparențele. S-a procedat la o intensificare a cooperării între multe servicii de informații, ceea ce a condus la întocmirea unor lungi liste cu suspecți, s-au procedat arestări, însă cu toate acestea nici pînă la această ora nimic nu este cert, iar controversele vis-à-vis de ceea ce înseamnă o nouă era în lupta contrateroristă nu încetează. Este greu de afirmat cînd multe aspecte vor fi lămurite, și aceasta cu atît mai mult cu cît Osama bin Laden rămîne liderul neprins al vîrfului de lance în domeniul terorismului.
În general, serviciile de informații trebuie să descopere fapte ascunse, intenții, să analizeze informații și să acționeze prompt. A avea de a face cu teroriștii este pînă la urma urmei o chestiune publică, iar aceasta trebuie înțeleasă de toți cei ce desfășoară activități în acest sens.
Mossadul este unul dintre cele mai faimoase servicii secrete din lume.El este de fapt cel mai modern serviciu care a ridicat ștacheta calității, într-un ritm alert, ajungînd foarte repede la nivelul superior unde se află CIA, MI, etc. Evreii consideră că originile Mossad – ului se regăsește în vremea exodului din Egipt, în urmă cu aproximativ 3300 ani.
2.2. Organizarea serviciilor intelligence americane
Ulterior momentului 11 septembrie, comunitatea informativă americană a trecut printr-un proces complex de adaptare la noul mediu internațional de securitate. Deoarece Raportul Comisiei 11/9, Raportul Anchetei Comune privind 11/9 și alte rapoarte menționează lipsa de colaborare în cadrul și între agențiile de informații și securitate, ca fiind una dintre cauzele principale ale eșecurilor informaționale recente. De aceea, cele mai importante măsuri luate după acest moment au constat în: asigurarea unei coordonări mai eficiente a serviciilor/ agențiilor de informații (instituirea funcției de director al Serviciilor Naționale de Informații, care coordonează cele 16 servicii americane de informații, în primul rînd, Agenția Centrală de Informații – CIA, Biroul Federal de Informații – FBI și Agenția Națională de Securitate – NSA); crearea de noi structuri organizatorice și îmbunătățirea dotării lor tehnice; lărgirea competențelor instituțiilor cu atribuții în domeniul securității și creșterea numărului și calității efectivelor.
O zonă extrem de importantă asupra căreia politicienii americani și-au îndreptat atenția a fost modificarea cadrului legislativ, un mare număr de acte normative fiind promulgate în acest sens, în scopul realizării unei mai bune coordonări a eforturilor celei mai complexe comunități informative din lume, astfel încît repetarea unui nou 11 septembrie să nu mai poată fi posibilă. Recomandările comisiei s-au concretizat în prevederile Legii privind reforma serviciilor de informații și combaterea terorismului din 2004 care au făcut mai mult decît să creeze Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații din SUA (ODNI) – conferind Biroului capacitatea de a realiza o reformă semnificativă și de a consolida Comunitatea Americană de Informații.
O parte dintre reglementările mai sus enumerate au avut ca efect crearea și implementarea unor structuri noi cum ar fi:
Departamentul de Securitate Internă (Department of Homeland Security – DHS), care reunește 22 de agenții din 12 departamente diferite. Acest departament are ca sarcină principală dezvoltarea și coordonarea implementării unei vaste strategii naționale, destinată să apere SUA de atacuri sau amenințări teroriste. Totodată, prin crearea acestui departament s-a adus o contribuție importantă în ce privește: o securizare mai eficientă a granițelor americane; îmbunătățirea activității de culegere a informațiilor interne și a securității; prevenirea birocrației prin acordarea puterii decizionale unei singure persoane.
Centrul Național pentru Combaterea Terorismului (NCTC)- creat la începutul anului 2003, era abilitat cu colectarea, analizarea și transmiterea spre beneficiari a informațiilor interne și externe legate de terorism. Prin înființarea acestui Centru s-a avut în vedere: concentrarea într-o singură locație a expertizei analitice referitoare la terorism; stabilirea planurilor operaționale strategice pentru activitățile privind combaterea terorismului; întocmirea unei bănci de date referitoare la teroriști și grupurile teroriste internaționale; identificarea solicitărilor de informații necesare combaterii terorismului; stabilirea responsabilității operaționale a agențiilor pe care le coordonează pentru activități în domeniul combaterii terorismului. NCTC, noua structură însărcinată cu adunarea și selectarea informațiilor referitoare la amenințări, cu rol de avertizare și fundamentare a unor decizii guvernamentale, a fost desemnat drept autoritate coordonatoare a unui nou „plan național de implementare”.
În prezent, Centrul Național pentru Combaterea Terorismului (NCTC) se ocupă cu culegerea informațiilor secrete despre teroriști din toate agențiile de informații, avînd acces la peste 30 de rețele diferite pentru a produce analize integrate despre comploturi teroriste împotriva intereselor interne și de peste hotare ale SUA. Aici este singurul loc unde se elaborează astfel de analize. NCTC produce o matrice zilnică a amenințării și rapoarte de situații care există conform standardului Comunității pentru conștientizarea informațiilor secrete curente. Tot NCTC găzduiește zilnic trei teleconferințe video pentru a discuta despre matricea amenințărilor și rapoartele de situații, ca să se asigure că agențiile de informații și organizațiile au acces imediat la informațiile necesare combaterii terorismului.
Pentru facilitarea schimbului de informații în domeniul terorismului funcționează:
Departamentul de Securitate Internă (Homeland Security Department) este structurat pe cinci directorate:
1) Directoratul pentru Securitatea Granițelor și Transporturilor (Border and Transportation Security Directorat), avînd rolul de a coordona, în mod unitar, operațiunile menite să asigure securitatea granițelor și transporturilor;
2) Directoratul pentru Pregătirea și Răspunsul la Situațiile de Urgență (Emergency Preparedness and Response Directorat), responsabil cu preparativele pentru situații de urgență și coordonarea reacției guvernamentale în caz de dezastru;
3) Directoratul pentru Știință și Tehnologie (Science and Technology Directorate), abilitat să utilizeze toate mijloacele tehnologice și științifice pentru a asigura securitatea teritoriului național;
4) Directoratul pentru Analiza Informațiilor și Protecția Infrastructurii (Information Analysis and Infrastructure Protection Directorate – IAIP), autorizat să analizeze informațiile referitoare la amenințări la adresa securității interne obținute de toate celelalte agenții guvernamentale americane și să evalueze vulnerabilitățile infrastructurii naționale;
5) Directoratul Management (Management Directorate) este responsabil cu asigurarea resurselor necesare bunei funcționări a tuturor clementelor de structură ale DHS. Acest plan va fi prezentat odată cu Directiva Politicii de Securitate Națională (NSPD-National Security Policy Directive), care va stabili modalitatea de desfășurare a „războiului contra terorii” pînă la sfîrșitul mandatului actualei administrații.
Responsabilul pentru Informații care a implementat o inițiativă de schimb de informații clasificate care a sporit și extins schimburile de informații cu aliații importanți ai SUA. În timp ce succesul acestui program este doar un pas către revizuirea sistemului de management al informațiilor din CI, acesta reprezintă o modificare a modelului în cadrul politicilor referitoare la schimbul de informații din cadrul Comunității, cooperînd pentru schimbul de informații cu părțile afectate din afara Comunității de Informații, de la nivelul federal, de stat, local, precum și din sectorul privat."
Centrul pentru Surse Deschise al DNI a fost înființat, la 1 noiembrie 2005, pentru a funcționa ca un centru de experiență în domeniul surselor deschise orientat spre Comunitatea de Informații.
Centrul Național de Combatere a Proliferării (NCPC), managerul pentru misiunile de combatere a proliferării, a dezvoltat strategii integrate și creative în sprijinul unor obiective prioritare naționale.
Comunitatea Executivă MASINT( Measurement and Signatures Intelligence) a fost creată pentru a furniza acestei discipline în domeniul informațiilor posibilitatea de a fi analizată, precum și susținere în deciziile bugetare și politice și dinamismul necesar pentru avansarea continuă.
Grupul Consultativ pentru Operațiuni care are în competență pe consilierul Președintelui pe probleme de securitate națională, secretarul de stat și secretarul apărării, șeful Statului Major Interarme și directorul Serviciilor Centrale de Informații. Biroul Federal de Informații (FBI) și Agenția Centrală de Informații (CIA) au fost serviciile care au suferit cele mai serioase transformări în ce privește structura organizatorică. Congresul american a adoptat Legea pentru Unirea și întărirea Americii prin Furnizarea Uneltelor Corespunzătoare Necesare Interceptării și Obstrucționării Terorismului (USA Patriot Act din 26.10.2001), oferind Biroului Federal prerogative sporite în ceea ce privește operațiunile de monitorizare și de reținere a persoanelor suspectate de terorism.
S-a facilitat întemeierea unui Serviciu Național Clandestin în cadrul CIA,care să asigure culegerea informațiilor corecte în cel mai bun mod posibil pentru a îndruma în mod corespunzător și obiectiv serviciile naționale de informații.
În cadrul Agenției de Informații a Armatei, a fost înființată o nouă structură, denumită „Divizia de Susținere Strategică”, însărcinată să acționeze în țări „în care apar amenințări”, indiferent dacă aceste state sunt ostile sau aliate ale SUA. Din multitudinea de acțiuni inițiate de actuala administrație de la Washington în ofensiva contra terorismului, un efect important îl are Regional Defense Counterterrorism Fellowship Program dar și Mediul de realizare a Schimbului de Informații” (Information Sharing Environment – ISE). Prin prezentarea Planului de Integrare și Colaborare de 100 de zile la 11 aprilie 2007 s-au stabilit noi programe de lucru interagenții, echipe speciale de pregătire și de Susținere Analitică și Intervenție Rapidă (RASER).Accelerarea reformei după anul 2006 a fost materializată de schimbări organizaționale și măsuri pentru o a altă etapă a reformei serviciilor de informații. Directorul Serviciilor Naționale de Informații, a înaintat Congresului SUA, în data de 16 noiembrie 2006, un raport (intitulat Raport privind Planul de Implementare a Mediului de realizare a Schimbului de Informații) privind „Planul de Implementare a Mediului de realizare a Schimbului de Informații” (Information Sharing Environment – ISE). ISE este o abordare care i se compune din strategii, procese, protocoale și tehnologie care permit schimbul de informații între entitățile de la nivel federal, statal, local și cele din sectorul privat, precum și schimbul de informații cu partenerii externi ai SUA. ISE va promova utilizarea sistemelor existente pentru a avansa și dezvolta o cultură a schimbului de informații printr-o mai mare colaborare, protejînd, în același timp, drepturile juridice și dreptul la viață privată al americanilor.
Constituirea unei noi comisii executive ( EXCOM) pentru a evalua, iniția, modifica și chiar finaliza programe, strategii și capacități, întărirea legăturii dintre culegere și analiză prin numirea Managerilor de Misiune pentru zone sensibile și provocările din domeniul informațiilor.
Inițierea unui nou proces Arhitectură de Culegere Integrată pentru a dezvolta o arhitectură obiectivă și a unui calendar de implementare care analizează diferite discipline de culegere într-o manieră integrată.
A fost intensificată producția rezultatelor Consiliului Național de Informații (NIC), crescînd profitul și minimalizînd întîrzierile în timpul de producție, precum și implementînd explicații mai eficiente ale raționamentului judecăților și descrierii viziunilor alternative de analiză.
Au fost elaborate articole noi și importante pentru Informarea Zilnică a Președintelui (PDB), reflectînd caracteristice puternice unice ale întregii Comunități de Informații și proiectarea strategică sporită pentru PDB, pentru a capta mai bine experiența din cadrul Comunității.
A devenit operațional Catalogul de Resurse Analitice (ARC), care culege și pune la dispoziție informații analitice managerilor Comunității de Informații (CI). De asemenea a fost publicat un catalog al Paginilor Aurii în domeniul Analitic (bazat pe ARC). Acesta furnizează informații de contact și de portofoliu tuturor analiștilor CI.
Au fost diseminate primele Standarde Analitice CI, conținînd cele mai bune practici din cadrul Comunității, lecțiile învățate din trecut și toate scopurile de reformă. Acestea furnizează o direcție clară pentru garantarea rezultatelor oportune și semnificative.
A fost promulgată prima Strategie Națională de Informații neclasificată (NIS), făcînd legătura între scopurile Comunității și Strategia Națională de Securitate și stabilind scopurile și obiectivele specifice pentru îndeplinire. De asemenea, a început implementarea unui proces structurat, de planificare strategică pentru a se asigura îndeplinirea obiectivelor NIS.
A fost dezvoltat un plan cuprinzător de capital uman la nivelul CI.
A fost stabilită “datoria comună” ca o cerință pentru promovarea pozițiilor importante, răspunzîndu-se astfel în mod direct nevoilor specifice ale clienților serviciilor de informații.
DNI a creat Direcția Cerințelor pentru a oferi diferiților clienți ai CI un mecanism selectiv cu care să clarifice nevoile de informații, să determine gradul în care CI răspunde acelor nevoi și să faciliteze un proces pentru realizarea schimbărilor în cazul în care nu îndeplinește acele nevoi.
A fost creată Comisia de Coordonare a Relațiilor Externe pentru a sincroniza eforturile externe ale Comunității de Informații și maximiza oportunitățile pentru ca SUA să îndeplinească scopurile din domeniul serviciilor de informații și obiectivele de politică națională și să preia conducerea în domeniul noilor tehnologii.
Pentru prima dată, conducerea Departamentului de Știință și Tehnologie din cadrul Comunității de Informații (ST) a creat un plan comun ST care a identificat principalele nevoi neîndeplinite pentru CI precum și mai bune oportunități pentru cooperarea extinsă în scopul îndeplinirii acelor nevoi. Ca parte a acestui plan amplu, ST a inițiat mai multe programe mixte care se concentrează pe cele mai urgente probleme ale comunității și care implică echipe din cadrul Comunității în acest proces. ST pregătește un plan ambițios pentru accelerarea dezvoltării și reducerii costurilor majorității capacităților, ceea ce va aduce beneficii multor agenții, determinînd Comunitatea de Informații să adopte o arhitectură tehnologică la nivelul Comunității. Managerii de Misiune pentru Coreea de Nord și Iran au început deja să promoveze integrarea la nivelul Comunității și să furnizeze politicienilor rapoarte întocmite pe baza expertizei Comunității.
În acest sens Agenția Apărării pentru Proiecte de Cercetare Avansată (DARPA) a inițiat un program de cercetare pentru securitate națională intitulat Total Information Awareness (Conștiență Informațională Totală) – TIA.
2.3. Politica de securitate, parte componentă a structurii intelligence
Secolul al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă și interdependentă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil.
Apariția unei economii globale, puternic interconectată, reconfigurează sistemul alianțelor internaționale, accelerează adoptarea tehnologiilor și dă amploare dezvoltării unor noi centre economice. Această lume interconectată oferă multora noi oportunițăti dar dezvoltă și semnificative riscuri pentru securitatea internațională.
Instabilitatea regională rezultată în urma răspîndirii fundamentalismului religios, migrații masive de populații și competiția pentru resursele naturale, alături și de alți factori, vor fi coordonatele care vor defini noi cerințe pentru serviciile de informații și securitate.
În acest context, preocupările statelor în vederea organizării mai eficiente a serviciilor de informații au crescut în mod evident, în ultima perioadă și mai ales după atacurile teroriste din ultimii ani.
Fenomenul de globalizare prezent în toate domeniile, inclusiv în cel al securității, cu efecte pozitive și negative aduce cu sine unele aspecte, aparent contradictorii, esențiale pentru securitatea statelor și comunității internaționale. Fragmentarea și integrarea, localizarea și internaționalizarea, centralizarea și descentralizarea sunt doar cîteva din situațiile care pot genera insecuritate.
Economia globală, marcată de influența crescîndă a unei clase mijlocii sprijinită de adoptarea rapidă a noilor tehnologii, va redefini parametri sociali și de securitate dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Multe din societăți se vor bucura de binefacerile unui astfel de progres, în vreme ce un recul poate apare din partea celor ale căror așteptări nu se materializează sau care nu au acces la resurse sau tehnologii.
Se preconizează ca cererea de petrol din Asia să se dubleze pînă în 2020, în condițiile în care OPEC va conta pînă în 2025 cu 50% din producția mondială de petrol. Cererea pentru petrolul african va crește și ea, schimbînd semnificativ economia unor zone. Activitatea industrială a lumii în dezvoltare va crea importante evaluări ale climatului și securității globale. În regiunea Arctică calota de gheață s-a redus cu 40% față de anul 1979, creînd noi dispute teritoriale. Lipsa de apă potabilă, non toxică va deveni, de asemenea, un motiv major de îngrijorare. Pînă în 2025, în aproximativ 54 de țări, care găzduiesc aproape jumătate din populația globului, aprovizionarea față de cererea de apă va deveni insuficientă.
Problemele referitoare la resurse esențiale vor provoca acțiuni regionale și vor amenința stabilitatea, creînd un important domeniu al resurselor asupra cărora profesioniștii din informații vor trebui să se concentreze în condițiile extinderii contextului și dimensiunilor evenimentelor mondiale.
În acest context, problema resurselor energetice și a asigurării securității acestora a căpătat noi dimensiuni. Securitatea energetică este o preocupare alimentată de amenințarea terorismului, instabilitatea în unele țări exportatoare, curente naționaliste, teama de conflicte pentru resurse, rivalități pentru resurse, de nevoia fundamentală a țărilor de energie pentru a-și alimenta creșterea economică și în special datorită pieței tot mai concurențiale a petrolului. În același context, se mai poate afirma noua aniexietate datorată incertitudinii existenței unor resurse pentru a satisface cererile energetice în deceniile care vor urma.
Astfel, într-o lume în care interdependența sporește, securitatea energetică va depinde mult de modul în care țările își gestionează relațiile dintre ele, fie bilateral fie în cadre multilaterale.
Sărăcia care s-a extins în mod necontrolat ca urmare a epuizării resurselor sau a utilizării lor ineficiente precum și deficitul de democrație persistent încă în multe state provoacă turbulențe regionale și derapaje cu consecințe imprevizibile. Adîncirea polarizării sociale și economice cu efecte catastrofale între state și regiuni, implicarea insuficientă și acțiunea asimetrică1 a organizațiilor internaționale precum și incapacitatea de a se plia fenomenului globalizării ar putea conduce la accentuarea instabilității globale.
Dezvoltarea unor noi structuri de securitate impune întărirea instrumentelor de cooperare regională pentru a reduce sau chiar anula amenințările existente și a le preveni pe cele în curs de apariție. Din această perspectivă, alianțele și înțelegerile regionale vor rămîne trăsături ale politicii internaționale viitoare, chiar dacă ele se vor adapta noilor circumstanțe. „Astfel, din punct de vedere economic globalizarea se va realiza într-un ritm mult mai accelerat, avînd în vedere progresele realizate de instituțiile internaționale numeroase existente și perspectiva dezvoltării lor”.
Astăzi, globalizarea înseamnă și accelerarea vitezei dezvoltării tehnologice, care va continua din ce în ce mai mult să pătrundă în țările în curs de dezvoltare. În vreme ce pentru multe dintre acestea procesul oferă noi oportunități, interconectarea prin Internet a sistemelor crește riscul apariției unor atacuri cibernetice împotriva sistemelor de securitate ale statelor și organizațiilor naționale și internaționale. Profesioniștii din domeniul securității și contrainformațiilor vor trebui să cumuleze avantajele științifice, educative și comerciale pentru a anihila abilitatea adversarilor de a dobîndi și folosi capabilități pentru atacurile cibernetice. Dezvoltarea de noi mașini microelectromecanice, descoperirile nanotehnologiei, armele bio, capabilitățile superautomatizate și inteligența artificială vor avea aplicabilitate în domeniile securității, intelligence-lui și în cel militar.
Aceste descoperiri, în timp pot să îmbunătățească sprijinul operațional al serviciilor de informații, al forțelor armate și de securitate, dar ele pot, în același timp, să se constituie în noi amenințări la dispoziția adversarilor.
O altă provocare pentru serviciile de informații și securitate va fi migrația populației spre zonele urbane: se estimează că pînă în 2020 două treimi din populația globului vor migra către zonele urbane.
Creșterea masivă a populației și migrația acesteia către zonele urbane vor crea noi cerințe de locuințe, infrastructură, asistență medicală, educație și locuri de muncă. În același timp fenomenul va amplifica climatul de nesiguranță din unele regiuni care pot fi în viitor exacerbate de o ”cocoașă a tinereții” apărută în țările în curs de dezvoltare în timp ce în țările dezvoltate tendința îmbătrînirii populației va conduce la reducerea populației active.
Aceste tipuri de evoluții combinate cu ușurința deplasării și anonimitatea comunicațiilor pot facilita răspîndirea terorismului bazat pe extremismul violent. cu atît mai mult cu cît organizațiile teroriste încearcă să achiziționeze și intenționează să folosească arme de nimicire în masă.
Amenințarea tulburărilor sociale naționale și transnaționale reprezintă o altă provocare pentru multe organizații naționale și internaționale. În multe regiuni, provocările asimetrice influențează modul în care națiunile își configurează forțele militare și de securitate, își conduc oamenii și tratează cu alte state sau regiuni. Unele mișcări clandestine se alătură singure rețelei globale a terorismului, solicită acestor rețele indicații, sprijin și legitimare în timp ce încearcă să înlocuiască guverne legitime cu dictaturi sau state teocratice. Multe dintre aceste mișcări vor căuta să se alinieze cu state radicalizate care sponsorizează războiul clandestin și atacurile asimetrice împotriva statelor democratice.
Comunitatea internațională este într-un moment de schimbare considerabilă, iar evoluțiile noului context internațional generate de schimbările politice, economice și sociale cu care se confruntă aceasta au dat un impuls puternic activității de crimă organizată și au consolidat organizațiile acesteia. În prezent se poate constata, din evaluările serviciilor de informații, că aceste organizații criminale transnaționale amenință suveranitatea națională și autoritatea statelor, valorile democratice și instituțiile publice, economiile naționale și au devenit, o amenințare globală la adresa securității internaționale.
Efortul comun al țărilor, guvernelor, organizațiilor internaționale și serviciilor de informații se concentrează pe acțiuni de cooperare în vederea unei abordări coordonate de transmitere reciprocă a informațiilor cu privire la infractori, la organizațiile transnaționale de crimă organizată și la armonizarea legislației internaționale în domeniu.
Aceste eforturi se impun cu atît mai mult cu cît crima organizată reprezintă un element deosebit de important în logistica terorismului, care prin amploarea evoluției sale a atins cote îngrijorătoare, alarmante chiar, mai ales în acest început de secol și de mileniu.
Apreciat uneori ca „un război ascuns, nedeclarat”, alteori ca formă de manifestare a „conflictului de mică intensitate”, terorismul a depășit astăzi stadiul unor acțiuni simple, tip asasinat ori atentat cu bombă. Beneficiind de avantajele tehnologiei moderne, de succesele înregistrate în perfecționarea armelor de nimicire în masă și nu de puține ori, de sprijinul mascat al unor state, „teroriștii au capacitatea de a provoca adevărate masacre, prin acțiuni superviolente, de a amenința și a ține în șah chiar state puternice”.
Creșterea importanței actorilor de securitate nonstatali va constitui, probabil, tendința cea mai consistentă a secolului XXI, aceasta putînd fi intuită chiar din ultimul deceniu al mileniului doi, cînd aceștia au apărut și au executat acțiuni care au afectat interesele altor actori, atît în plan internațional cît și intern. Aceste acțiuni se pot concretiza în amenințări brutale, sau amenințări nonviolente din partea unor organizații nonstatale, cu nivel tehnologic scăzut, precum și amenințări mixte, din partea unor organizații nonstatale, cu nivel tehnologic ridicat. Existența tipurilor de amenințări menționate impune adaptarea serviciilor de informații la noile provocări, astfel încît să furnizeze factorilor de decizie politici și militari informațiile necesare luării deciziilor de contracarare a amenințărilor.
Ulterior momentului 11 septembrie, comunitatea informativă americană a trecut printr-un proces complex de adaptare la noul mediu internațional de securitate. Deoarece Raportul Comisiei 11/9, Raportul Anchetei Comune privind 11/9 și alte rapoarte menționează lipsa de colaborare în cadrul și între agențiile de informații și securitate, ca fiind una dintre cauzele principale ale eșecurilor informaționale recente. De aceea, cele mai importante măsuri luate după acest moment au constat în:
asigurarea unei coordonări mai eficiente a serviciilor/ agențiilor de informații (instituirea funcției de director al Serviciilor Naționale de Informații, care coordonează cele 16 servicii americane de informații, în primul rînd, Agenția Centrală de Informații – CIA, Biroul Federal de Informații – FBI și Agenția Națională de Securitate – NSA);
crearea de noi structuri organizatorice și îmbunătățirea dotării lor tehnice;
lărgirea competențelor instituțiilor cu atribuții în domeniul securității și creșterea numărului și calității efectivelor.
O zonă extrem de importantă asupra căreia politicienii americani și-au îndreptat atenția a fost modificarea cadrului legislativ, un mare număr de acte normative fiind promulgate în acest sens, în scopul realizării unei mai bune coordonări a eforturilor celei mai complexe comunități informative din lume, astfel încît repetarea unui nou 11 septembrie să nu mai poată fi posibilă. Recomandările comisiei s-au concretizat în prevederile Legii privind reforma serviciilor de informații și combaterea terorismului din 2004 care au făcut mai mult decît să creeze Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații din SUA (ODNI) – conferind Biroului capacitatea de a realiza o reformă semnificativă și de a consolida Comunitatea Americană de Informații.
O parte dintre reglementările mai sus enumerate au avut ca efect crearea și implementarea unor structuri noi cum ar fi:
Departamentul de Securitate Internă (Department of Homeland Security – DHS), care reunește 22 de agenții din 12 departamente diferite. Acest departament are ca sarcină principală dezvoltarea și coordonarea implementării unei vaste strategii naționale, destinată să apere SUA de atacuri sau amenințări teroriste. Totodată, prin crearea acestui departament s-a adus o contribuție importantă în ce privește: o securizare mai eficientă a granițelor americane; îmbunătățirea activității de culegere a informațiilor interne și a securității; prevenirea birocrației prin acordarea puterii decizionale unei singure persoane.
Centrul Național pentru Combaterea Terorismului (NCTC)- creat la începutul anului 2003, era abilitat cu colectarea, analizarea și transmiterea spre beneficiari a informațiilor interne și externe legate de terorism. Prin înființarea acestui Centru s-a avut în vedere: concentrarea într-o singură locație a expertizei analitice referitoare la terorism; stabilirea planurilor operaționale strategice pentru activitățile privind combaterea terorismului; întocmirea unei bănci de date referitoare la teroriști și grupurile teroriste internaționale; identificarea solicitărilor de informații necesare combaterii terorismului; stabilirea responsabilității operaționale a agențiilor pe care le coordonează pentru activități în domeniul combaterii terorismului. NCTC, noua structură însărcinată cu adunarea și selectarea informațiilor referitoare la amenințări, cu rol de avertizare și fundamentare a unor decizii guvernamentale, a fost desemnat drept autoritate coordonatoare a unui nou „plan național de implementare”.
În prezent, Centrul Național pentru Combaterea Terorismului (NCTC) se ocupă cu culegerea informațiilor secrete despre teroriști din toate agențiile de informații, avînd acces la peste 30 de rețele diferite pentru a produce analize integrate despre comploturi teroriste împotriva intereselor interne și de peste hotare ale SUA. Aici este singurul loc unde se elaborează astfel de analize. NCTC produce o matrice zilnică a amenințării și rapoarte de situații care există conform standardului Comunității pentru conștientizarea informațiilor secrete curente. Tot NCTC găzduiește zilnic trei teleconferințe video pentru a discuta despre matricea amenințărilor și rapoartele de situații, ca să se asigure că agențiile de informații și organizațiile au acces imediat la informațiile necesare combaterii terorismului.
Pentru facilitarea schimbului de informații în domeniul terorismului funcționează:
este structurat pe cinci directorate:
1) Directoratul pentru Securitatea Granițelor și Transporturilor (Border and Transportation Security Directorat), avînd rolul de a coordona, în mod unitar, operațiunile menite să asigure securitatea granițelor și transporturilor;
2) Directoratul pentru Pregătirea și Răspunsul la Situațiile de Urgență (Emergency Preparedness and Response Directorat), responsabil cu preparativele pentru situații de urgență și coordonarea reacției guvernamentale în caz de dezastru;
3) Directoratul pentru Știință și Tehnologie (Science and Technology Directorate), abilitat să utilizeze toate mijloacele tehnologice și științifice pentru a asigura securitatea teritoriului național;
4) Directoratul pentru Analiza Informațiilor și Protecția Infrastructurii (Information Analysis and Infrastructure Protection Directorate – IAIP), autorizat să analizeze informațiile referitoare la amenințări la adresa securității interne obținute de toate celelalte agenții guvernamentale americane și să evalueze vulnerabilitățile infrastructurii naționale;
5) Directoratul Management (Management Directorate) este responsabil cu asigurarea resurselor necesare bunei funcționări a tuturor clementelor de structură ale DHS.
Acest plan va fi prezentat odată cu Directiva Politicii de Securitate Națională (NSPD-National Security Policy Directive), care va stabili modalitatea de desfășurare a „războiului contra terorii” pînă la sfîrșitul mandatului actualei administrații.
Responsabilul pentru Informații care a implementat o inițiativă de schimb de informații clasificate care a sporit și extins schimburile de informații cu aliații importanți ai SUA. În timp ce succesul acestui program este doar un pas către revizuirea sistemului de management al informațiilor din CI, acesta reprezintă o modificare a modelului în cadrul politicilor referitoare la schimbul de informații din cadrul Comunității, cooperînd pentru schimbul de informații cu părțile afectate din afara Comunității de Informații, de la nivelul federal, de stat, local, precum și din sectorul privat."
Centrul pentru Surse Deschise al DNI a fost înființat, la 1 noiembrie 2005, pentru a funcționa ca un centru de experiență în domeniul surselor deschise orientat spre Comunitatea de Informații.
Centrul Național de Combatere a Proliferării (NCPC), managerul, pentru misiunile de combatere a proliferării, a dezvoltat strategii integrate și creative în sprijinul unor obiective prioritare naționale.
Comunitatea Executivă MASINT( Measurement and Signatures Intelligence) a fost creată pentru a furniza acestei discipline în domeniul informațiilor posibilitatea de a fi analizată, precum și susținere în deciziile bugetare și politice și dinamismul necesar pentru avansarea continuă.
Grupul Consultativ pentru Operațiuni care are în competență pe consilierul Președintelui pe probleme de securitate națională, secretarul de stat și secretarul apărării, șeful Statului Major Interarme și directorul Serviciilor Centrale de Informații. Biroul Federal de Informații (FBI) și Agenția Centrală de Informații (CIA) au fost serviciile care au suferit cele mai serioase transformări în ce privește structura organizatorică.
Congresul american a adoptat Legea pentru Unirea și întărirea Americii prin Furnizarea Uneltelor Corespunzătoare Necesare Interceptării și Obstrucționării Terorismului (USA Patriot Act din 26.10.2001), oferind Biroului Federal prerogative sporite în ceea ce privește operațiunile de monitorizare și de reținere a persoanelor suspectate de terorism. Adoptarea acestui act normativ a condus, de asemenea, la depășirea unor bariere existente între agențiile de securitate cu efecte pozitive în contracararea noilor amenințări ale secolului. Acestea s-au concretizat în: adoptarea unei noi structuri de comandă, înființarea a două noi divizii și unități specializate, birouri; crearea Colegiului reprezentată de trinomul cooperare – conlucrare – colaborare, care exprimă modalități concrete prin care serviciile de informații și securitate acționează în vederea realizării unor obiective comune prin încheierea acordurilor bilaterale și multilaterale, elaborarea unor instrumente regionale și internaționale care să prevadă măsuri eficiente, imediate și de perspectivă pentru combaterea amenințărilor globale.
III. REFORMA ÎN INTELLIGENCE-UL AMERICAN DUPĂ SEPTEMBRIE 2001
3.1. Atacurile teroriste și implicația asupra securității americane
Termenul de terorism a căpătat o formă de etichetare fără rost pentru unii, iar pentru alții cu folos. Acest termen este folosit de guvernanți, mass-media, centre academice și chiar de unele grupări teroriste.
Pentru unii, terorismul înseamnă acțiuni violente ale unor grupări împotriva statelor și non-combatanților; pentru alții, terorismul înseamnă o eliberare națională sau o revoluție în numele unei ideologii propuse. Întrebarea noastră rămîne: „Ce este terorismul?”.
Una din piedicile majore în formularea unei definiții larg acceptate a terorismului este conotația emoțională negativă a conceptului.
Termenul de terorism a devenit un simplu cuvînt al denigrării, care nu mai descrie un tip specific de activitate antisocială sau de crimă împotriva umanității. Dacă termenul de terorism este înțeles diferit de la un stat la altul, de la un grup de indivizi la altele, aceasta ne determină să punem în discuție această problemă pentru a clarifica și conceptualiza terorismul, ajutați de cele mai prestigioase lucrări academice din ultimii ani. Este necesar să facem diferența între diversele ipostaze ale violenței și diversele moduri de conflict, indiferent cum le-am numi, dacă dorim să înțelegem mai bine de unde au pornit, care sunt factorii, cauzele și cum putem să le facem față pentru a preveni și combate terorismul.
Conceptualizarea terorismului este foarte variată și, de obicei, inadecvată, deși un act de terorism, operaționalizat de obicei în Statele Unite, nu poate fi operaționalizat la fel în altă țară.
Conceptul de terorism asociat cu alte concepte specifice violenței, cum ar fi crima sau o acțiune militară în timp de război, poate fi totuși definit în termeni calificați în mod rezonabil ca obiectivi. Dar se pare că sarcina unei definiri clare și obiective a conceptului în cauză este extrem de dificilă, în marea majoritate a cazurilor. Chiar în domeniul academic nu s-au putut oferi definiții incontestabile ale conceptului de terorism. Fiind atît de complex, acesta a suferit multe modificări pe baza cărora s-au generat discuții care nu au dus la niciun rezultat.
Terorismul este cel mai periculos și mai nociv efect al puterii, „în sensul că se legitimează prin forța cea mai brutală și folosirea ei lipsită de orice scrupul, în condițiile în care singura regulă este cea dictată de terorist, fie el un individ, grup sau stat”.
Delimitarea conceptuală a terorismului nu poate include multitudinea de „noduri” cognitive sau varietatea de scheme cognitive cu privire la fenomenul în cauză, care a luat amploare din anii ‘70 iar azi a căpătat noi forme de manifestare cu totul diferite. În delimitarea conceptuală a terorismului este important să fie amintite analiza și sinteza formelor de manifestare: de violență, de distrugere, algoritmul teroriștilor precum și comparația acestora cu unele forme ale criminalității care nu reprezintă acte de terorism. La fel cum psihologia personalității nu are o definiție unică, existînd varietăți în delimitarea conceptuală a acesteia, se poate spune că nici în cazul terorismului nu există un concept incontestabil. De ce? Fiindcă terorismul manifestă cele mai bizare și unice forme de violență împotriva civililor. Este dificil să se dea un concept general acceptat căci ceea ce pentru un individ, grup sau stat înseamnă terorism pentru alții reprezintă luptă pentru eliberare națională. De asemenea, apare o confuzie între termenii violență, terorism, crimă organizată, război civil și stat dictatorial, confuzia fiind chiar mai mare atunci cînd se încearcă asocierea terorismului cu mișcările insurgente ori separatiste.
Terorismul este singurul fenomen nociv și antisocial care generează frică, groază,haos, șoc, neliniște și tulburări psihice în masă în rîndul societății civile. [52, pag.134]
În conceptualizarea cogniției terorismului se are în vedere teroristul ca individ și terorismul ca organizație. Definirea terorismului și a teroriștilor face obiectul cercetării și înțelegerii fenomenului care a luat amploare pe glob.
Un alt cercetător, Sondhi (2000), definește terorismul ca fiind: „o formă specială de violență politică, nu o filozofie sau o mișcare politică.
Terorismul este o armă sau o metodă utilizată de-a lungul istoriei atît de state, cît și de scopuri politice.” Același cercetător descrie cinci caracteristici speciale ale terorismului:
este premeditat și urmărește să creeze un climat de teamă și teroare;
este direcționat către un grup-țintă;
este violent;
este antisocial;
este influențabil pentru a-și atinge scopul.
După afirmațiile lui Hudson, teroriștii internaționali, incapabili să își atingă scopurile prin mijloace convenționale, încearcă să transmită un mesaj ideologic sau religios prin terorizarea publicului larg.
Prin alegerea țintelor, care adesea sunt simbolice sau reprezentative pentru națiunea vizată, teroriștii încearcă să creeze un impact puternic asupra publicului inamic prin acte de violență, în ciuda puținelor resurse materiale de care dispun. Prin aceasta, ei speră să demonstreze mai multe, astfel încît guvernul sau guvernele vizate să nu poată să-și protejeze cetățenii; prin asasinarea unei anumite victime, pot da o lecție publicului în general, generînd astfel șoc și teamă. Este de la sine înțeles că noțiunea de terorism a căpătat o multitudine de definiții din partea academicienilor, politicienilor, experților în probleme de securitate sau jurnaliștilor. În unele cazuri, toată atenția este îndreptată înspre modul în care operează organizațiile teroriste, în timp ce în altele se urmărește accentuarea motivațiilor și caracteristicilor terorismului sau acel „modus operandi” al fiecărui terorist. O altă metodă folosită în vederea dinamicii și gradului de ostilitate a teroriștilor este aceea a descrierii manierei în care aceștia au ca țintă societatea civilă.
Primul an al noului secol și al noului mileniu a fost marcat de evenimente cu un impact deosebit asupra ȋntregii omeniri.
În acea zi ȋnsoritǎ de septembrie, a doua zi dupǎ ce americanii sǎrbǎtoriserǎ ,,Labour Day ‘’, terorismul a ȋntunecat America.
Ziua de 11 septembrie 2001 a marcat ȋn inimile ȋntregii omeniri una dintre cele mai negre și nefaste clipe. Oamenii au fost ȋngroziți, nesiguranța a pus stǎpȃnire pe ȋntreaga populație.
11 septembrie 2001 s-a transformat ȋn ziua care a schimbat percepția oamenilor despre lumea ȋn care trǎiesc. Ziua ȋn care Turnurile Gemene (simbolul unui New York prosper, trufaș și lipsit de griji) s-au prǎbușit ca un castel din cǎrți de joc. A devenit momentul ȋn care America și-a pierdut inocența, momentul ȋn care Dumnezeu a ȋntors spatele ȋntregii omeniri, clipa ȋn care a pierit pacea lǎsȃnd loc unor sentimente contrarii, precum: stupoare, lacrimi și fricǎ.
O zi ȋn care avioanele de pasageri au devenit arme ȋn mȃna unor fanatici, ziua ȋn care trei mii de oameni au pierit ȋntr-o clipǎ.
Atrocitatea care s-a petrecut ȋn urmǎ cu opt ani, a schimbat lumea ȋntr-un cerc vicios. Lumea liberalǎ dovedește cǎ din pǎcate nu mai are sistem imunitar. Lumea civilizatǎ a fost ȋngrozitǎ, revoltatǎ, oripilatǎ. Regimurile totalitare au jubilat.
Evenimentele dramatice de la 11 septembrie 2001 au adus ȋn atenția lumii unul din cele mai cumplite fenomene: terorismul, cu fața sa vǎzutǎ și nevǎzutǎ, cu efectele sale terifiante ȋn viața cotidianǎ a oamenilor, cu distrugerile fǎrǎ precedent pe care le provoacǎ.
Terorismul nu este un fenomen recent. El este foarte vechi, și de-a lungul timpului s-a manifestat sub toate formele posibil, de la terorismul peșterii la ciberteroris, ȋn funcție de treapta de civilizație pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele puse la dispoziție și aproape peste tot ȋn lume. Mijloacele au fost mereu altele, ȋnsǎ esența a rǎmas aceeași: ȋnfricoșare, distrugere, ucidere.
Din pǎcate și terorismul, ca și rǎzboiul face parte, ȋntr-un fel, din arsenalul prin care lumea se neagǎ pe sine, se urǎște și se autodistruge, crezȃnd cǎ se purificǎ.
Terorismul este același de veacuri . Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiantǎ transmisǎ ȋn direct (ca și cea a revoluției romȃne din decembrie 1989), n-a fǎcut altceva decȃt sǎ schimbe (așa cum am precizat mai sus) percepția omenirii și a fiecǎruia ȋn parte, sǎ-i aducǎ aminte cǎ undeva, nu departe de el, de omul planetei, poate chiar lȃngǎ el, se aflǎ un monstru , un dușman care a ȋnceput sǎ prindǎ contur, un chip ȋnconjurat de umbre, care-l poate ucide oricȃnd și oricum.
Acesta a fost, probabil, și obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui coșmar universal, lumea sǎ afle și sǎ nu uite cǎ poate fi lovitǎ și ucisǎ oricȃnd, oriunde și prin orice mijloace.
Terorismul nu este doar rǎul care se abate asupra planetei, ci este chiar rǎul din lume, adicǎ rǎul nostru, partea fanaticǎ dintre noi și adesea din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al rǎzbunǎrii, al pedepsirii cu orice preț, al purificǎrii prin ucidere și distrugere.
De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar ființa umanǎ are plǎcerea sadicǎ de a teroriza) trebuie investigat și analizat așa cum este, de pe poziții cȃt se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismel, pentru a-i afla izvoarele și ȋn consecințǎ, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-i tǎia rǎdacinele.
Terorismul este o amenințare asimetricǎ, din umbrǎ. Evoluția lui, de la o seamǎ sau o sumǎ de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii și violenței, adicǎ la un rǎzboi terorist, și el asimetric și pervers, este de naturǎ sǎ genereze reacția corespunzǎtoare a omenirii, sǎ declanșeze așa numitul rǎzboi terorist.
Amenințǎrile și riscurile de naturǎ teroristǎ nu au limite. ,,Arma principalǎ a teorismului este omul, ȋn spețǎ omul disperat sau omul manipulat, adicǎ ȋn stare de disperare sau de rǎzbunare”, dar și omul ,,demiurg’’, omul pedepsitor, omul cǎlǎu care se considerǎ predestinat pentru a ȋndeoplini o misiune supremǎ, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfȃrșit o sarcinǎ ce vine dint-un spațiu sacru, dintr-o lume care-l dominǎ și care are menirea de a o distruge cȃt mai repede și cȃt mai violent, evident de a o ȋnlocui.
Omul este o ființǎ creativǎ, imaginativǎ, indiferent ȋn ce posturǎ s-ar afla.Terorismul ȋl folosește ca armǎ, pentru cǎ el, omul, poate pǎtrunde oriunde, poate distruge orice.
Iatǎ de ce terorismul se considerǎ superior oricǎrei riposte, oricǎrei acțiuniși oricǎrei reacții.
Riscul terorist este la ordinea zilei, amplificat de mass media șȋ deja universalizat. Terorismul n-are țarǎ și nu cunoaște granițe. El s-a modializat ȋnaintea informației și economiei, sau concomitent cu acestea, și-a creat celule pretutindeni.
Dupǎ atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, capetele de acuzare pentru terorism s-au ȋnmulțit: uciderea copiilorla Beslan, decapitarea ostaticilor ȋn Irak, atentate cu mașini capcanǎ ȋn Indonezia și ȋn Turcia, atentatele de la Madrid din martie 2004, terorismul sinucigaș de peste tot.
Toate acestea au creat ȋngrijorare ȋn rȃndul intelectualilor musulmani, liderilor religioși și altor oameni importanți ai lumii islamice.
Aceștia s-au hotǎrȃt sǎ denunțe terorismul, ȋn numele Islamului. Ziaristul Aziz Al Haj este foarte ȋngrijorat de faptul cǎ majoritatea teroriștilor sunt musulmani. El scria ȋntr-un cotidian care apare la Bagdad cǎ teroriștii, ȋn afara sȃngelui vǎrsat oamenilor decapitați și cadavrelor calcinat, nu au altceva de oferit civilizației.
Condamnarea terorismului nu vine ȋnsǎ numai din partea media și a intelectualilor laici , cei mai cunoscuți gȃnditori ai Islamului se pronunțǎ categoric ȋmpotriva terorismului.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, au rǎmas impregnate ȋn memoria oamenilor, ziua cȃnd a izbucnit așa numitul rǎzboi al ,,ciocnirii civilizațiilor’’.
Departe de a fi ȋnsǎ un ,,rǎzboi al civilizațiilor’’, actualul ,,rǎzboi ȋmpotriva terorismului’’ este mai curȃnd ȋncǎ un nou ,,rǎzboi civil’’ al civilizației moderne, la fel
Lovitura barbarǎ, dar calculatǎ de mințile diabolice, a urmǎrit atingerea mai multor ținte:
Batjocorirea simbolului libertǎții universale;
Îngenuncherea economicǎ a lumii libere;
Punerea sub semnul ȋntrebǎrii Statelor Unite (prin demonstrarea vulnerabilitǎții celui mai puternic sistem de apǎrare, precum și a democrației ȋnsǎși, ȋmpreunǎ cu statul de drept);
3.2. Transformarea sistemelor de intelligence post 11 septembrie 2001
În urmă cu 10 ani lumea ,,s-a oprit” în loc, o dată cu teribilul atentat din Statele Unite din 11 septembrie 2001. Gruparea teroristă Al-Qaeda a deturnat mai multe avioane, două dintre ele lovind celebrele turnuri gemene World Trade Center, iar un al treilea clădirea Pentagonului. Plutea în atmosferă un posibil al treilea război mondial, existau temeri privind consecințele de ordin social. “Non-statul” ataca acum statul”.
11 septembrie 2001 a reprezentat cu siguranță un fiasco în istoria serviciilor de informații americane. Comisia 9/11, una dintre comisiile guvernamentale cele mai mediatizate din istoria Statelor Unite, a plasat o mare parte din vina tragicului eveniment pe umerii acestor agenții.
În universul post 11 septembrie gîndirea politică și strategică privind ordinea și haosul la nivel global erau supuse unor teste. Acest nou inamic, gruparea nonstatală, a luat prin surprindere însăși inima Americii, statul cel mai puternic de pe glob. Succesul în lupta împotriva terorismului este dependent de trei dimensiuni: inteligență, descurajare și apărare. În era globalizării, rolul serviciilor de informații este crucial, avînd misiunea de a avertiza și de a preveni asupra posibilelor intenții, capabilități, modus operandi, obiective, locații vulnerabile și de a răspunde terorii.
Lucrul în intelligence presupune o muncă destul de ingrată. Puțini oameni știu în ce constă munca unui ofițer de informații, iar succesele sunt aproape întotdeauna ținute secrete. Eșecurile însă, indiferent de gravitate și de amploare sunt întotdeauna făcute publice.
Efectul zilei fatidice de 11 septembrie 2001 se face simțit în aproape fiecare acțiune din domeniul intelligence. În fiecare an de atunci, o dată cu comemorarea celor dispăruți în atentatele de la W.T.C., comunitatea de informații reactualizează amintirile privind cel mai mare eșec, transformat acum în motivația de a-și eforturile pentru a preveni și pentru a contracara terorismul, apanajul unui actor fluid, non-statal. Terorismul nu este însă o invenție Al-Qaeda, acesta avînd rădăcini adînci în istorie. Al-Qaeda deține „prelungiri și excrescențe în peste 40 de state de pe glob”.
Violența și războiul se repetă în istoria universală datorită anumitor condiții iar în contextul actual de securitate “toată lumea a început să vadă ca unică amenințare asupra omenirii terorismul și crima organizată. Cred că s-a supralicitat pe această direcție, iar serviciile care s-au concentrat numai asupra acesteia, neglijînd alte amenințări, inclusiv cele clasice, au greșit”. Și în mileniului al treilea informația, ca instituție, rămîne un factor incontestabil și indispensabil pentru asigurarea bunei funcționalități a oricărui stat, demonstrîndu-se, de-a lungul timpului, faptul că există strînse legături și condiționări reciproce între serviciile de informații și societatea pe care acestea o apără, tipul de stat și regimul politic ce le-a creat și pentru care funcționează.
La 10 ani de la producerea teribilelor evenimente percepem sub altă formă lucrurile și putem analiza în ansamblu, cîntărind faptele, cauzele și efectele lor și astfel înțelegem cît de mult contează securitatea națională. 11 septembrie 2001 a adus în atenția noastră ceva ce poate că nu conștientizam: lumea internațională este mult mai amplă și mai complicată din punct de vedere geostrategic și politic.
Evoluțiile ulterioare evenimentelor din 11 septembrie 2001 au accentuat faptul că abordarea securității prin prisma strictă a factorului militar nu mai este suficientă. Condiția sine qua non pentru un management cooperativ al securității nu este reprezentată doar de reformele instituționale, ci și de principiile indivizibilității securității, transparenței și angajamentului global și regional al comunității internaționale.
Principalele procese generatoare de securitate în plan continental sunt extinderea NATO și a Uniunii Europene. La acestea se adaugă dezvoltarea formelor de cooperare subregională, precum și tendințele de dezvoltare a unor sisteme de management al crizelor, prin coordonarea organizațiilor cu responsabilități în domeniu (ONU, NATO, UE, OSCE, EULEX). De asemenea, în noul context de securitate, adaptarea și transformarea NATO vor conduce la configurarea unor noi parteneriate și forme de cooperare, precum și la crearea unor instrumente specifice de contracarare a riscurilor neconvenționale.
Înainte de 11 septembrie 2001 serviciile de informații erau percepute drept “colonizatori” ai unor “domenii de activitate conexe asigurării siguranței, ordinii publice și apărării”prin raportarea la amenințările asimetrice. Evenimentele de la W.T.C. “au conferit și consolidat legitimități pentru serviciile de informații”, dezvoltîndu-se totodată și conceptul F.O.R.I.N.T. (schimb de informații între serviciile de intelligence naționale și cele străine), ca urmare a estompării liniei de demarcație dintre agențiile de informații. Din ce în ce mai des se vorbește de transformare în cadrul proceselor de reorganizare instituțională.
Transformarea, mai complexă decît reforma, ce reprezintă un proces static răspuns la anumite disfuncționalități ale sistemului, este reactivă, axată spre repararea erorilor trecute, generată de „triunghiul partenerial” între catalizatorii externi – care aduc inovație sistemului, componenta legislativă/ beneficiarii care sprijină inovația și actorii interni care evaluează și implementează schimbarea.
Scopul principal al transformării în domeniul intelligence îl reprezintă dezvoltarea capacității de a anticipa acțiunile atît la nivel național, cît și la nivel internațional, dinamica mediului de securitate actual generînd schimbări semnificative ale activității serviciilor de informații pentru o valorificare eficientă a oportunităților, respectiv a contracarării noilor provocări naționale și globale. Transformarea serviciilor de intelligence a fost o chestiune mult discutată după 11 septembrie 2001, dată care a subliniat pericolul terorismului în fața serviciilor de informații la nivel global.
Strategia de transformare a serviciilor de informații vizează trei dimensiuni: creșterea eficienței decizionale, dezvoltarea capacităților de reacție și redefinirea rolurilor și misiunilor în raport cu resursele disponibile.
Serviciile de informații gestionează acum probleme noi, care, în trecutul nu foarte îndepărtat nu erau considerate chestiuni care să solicite atenția acestora: apărarea infrastructurii naționale împotriva atacurilor, terorismul sau crima organizată informatică, operațiuni internaționale pentru menținerea păcii, apărarea frontierelor și a punctelor de trecere asupra armelor și mijloacelor de distrugere în masă, încălcări masive ale drepturilor omului, evaluări ale unor situații economice sau financiare globale care pot periclita securitatea statelor, ajutor în caz de dezastre, acordarea de sprijin în urmărirea criminalilor de război sau a liderilor crimei organizate în cadrul unor anchete penale internaționale.
Investigațiile privind atacurile 9/11 au concluzionat existența unor bariere tehnice și politice, care au limitat schimbul de informații între diferite agenții din domeniul securității, informații care, în cazul în care ar fi fost analizate împreună, ar fi furnizat informații utile pentru contracararea și combaterea complotului de la W.T.C. “Nevoia concretizării fluxului de informații a crescut după atentatele din data de 11 septembrie 2001 cînd a fost evident faptul că nivelul de clasificare a informațiilor a constituit un obstacol în partajarea acestora între diferite entități ale statului”. Rezultă astfel faptul că serviciile secrete și agențiile ar trebui să facă schimb de informații pe scară mai largă, astfel încît analiștii să poată "conecta punctele" lipsă.
În centrul comunității de informații planează un paradox. Informația este valoroasă numai dacă este împărtășită consumatorilor care au nevoie de ea, dar, în măsura în care este diseminată la o scară mai largă, cresc riscurile compromisurilor și vulnerabilităților. Cheia constă în găsirea unui echilibru adecvat între schimbul de informații și asigurarea măsurilor securitate optime.
Diseminarea produsului intelligence trebuie să difere în funcție de beneficiar, ceea ce necesită eforturi suplimentare în întregul sistem. „Informația este omniprezentă, indiferent dacă îi conștientizăm existența sau nu”, importantă este însă arta de a extrage esențialul din materialul brut, astfel încît să se facă apel la “inteligență și discernămînt și, cel mai important” la “capacitatea de a anticipa, de a vedea ce se ascunde după colț. Căutați loialitate, integritate, energie, motivație, o personalitate echilibrată și dorința de a vedea lucrurile finalizate”.
Plecînd de la realitatea că „ignorarea datelor care produc sau au potențialul de a produce cunoaștere strategică” poate avea consecințe nefaste asupra orientării politicii generale, locul primordial pe care informația l-a deținut și îl va deține în fundamentarea deciziei politice și a celei politico-militare, conferă domeniului un interes aparte. Unele servicii de informații au în componență, alături de compartimentele de diseminare și structuri de „disclosure”, care analizează raportul material diseminat destinatar, în funcție de nivelul de clasificare și de nevoia de acces la informații.
Informația migrează la nivel național între agențiile competente în domeniu, iar pe plan internațional schimbul are loc între serviciile omoloage din diferite state. Coordonarea și schimbul de informații necesită crearea unor rețele secretizate între serviciile de intelligence și astfel are loc trecerea de la bine-cunoscutul “need to know” la “need to share”, formula viitorului securității globale.
Această cooperare permanentă a serviciilor presupune planificare, capacitatea de a înmagazina date de interes operativ, compatibilitate informatică, metode secretizare și de protecție a datelor culese, precum și întîlniri periodice ale reprezentanților serviciilor de informații, pentru raportări și analize comune ale diferitelor probleme privind securitatea.
Conform noului concept F.O.R.I.N.T., se poate observa o creștere a schimbului de informații între serviciile de intelligence interne, precum și între structurile de informații din diferite state, estompîndu-se din ce în ce mai mult linia de demarcație dintre informațiile interne și cele externe, ceea ce generează un timp de răspuns și de decizie mult mai scurt.
Transformarea în ceea ce privește culegerea de informații presupune existența unor centre naționale la care pot avea acces toate serviciile de informații. După cum bine se știe, informațiile militare cu cea mai mare valoare provin din zona HUMINT. Această metodă de culegere a informațiilor este completată de confirmarea informațiilor prin mijloace de natură tehnică. Principiul “need to share” pornește de la interese comune privind riscurile și amenințările la adresa securității naționale, regionale și globale, în condițiile respectării normelor legislative ale fiecărei țări privind acțiunile comune.
Este nevoie de o armonizare legislativă internațională pentru a se realiza o contracarare optimă și eficientă a crimei organizate transfrontaliere. De asemenea, printre transformarea la nivelul intelligence se numără și noi mijloace electronice de obținere a informațiilor, superioare, din punct de vedere tehnic, metodelor uzuale de comunicare.
Procesul interminabil al securității informaționale presupune formare continuă, evaluare, protecție, monitorizare și detectare, răspuns la incidente de securitate, remediere, documentare și revizuire. Aceste aspecte transformă securitatea informațională într-un proces indispensabil, devenind parte componentă a tuturor operațiunilor. Timp de douăzeci de ani securitatea informațională s-a bazat pe următoarele trei principii: confidențialitate, integritate, disponibilitate (cunoscute drept tripleta C.I.A.).
În anul 2002, Donn Parker a propus un model alternativ C.I.A., pe care l-a denumit “cele șase elemente atomice ale informației”. Elemente menționate de către Parker sunt: confidențialitate, posesie, autenticitate, integritate, disponibilitate și utilitate. Temeinicia hexadei parkeriene rămîne încă un subiect de dezbatere în rîndul profesioniștilor din domeniul securității informaționale.
Dacă facem un arc peste timp, putem observa că „războiul tăcut” a trecut de la diferențe de ordin etnic, religios, ideologic, de la actori statali la interese de natură individuală sau ale unor grupări. De aceea este necesar ca analiștii de intelligence să fie recrutați din domenii diverse, precum: “finanțe, macroeconomie, religie, sociologie, psihologie, microbiologie”, prin analiză multisursă și multidisciplinară. Dacă pornim de la principiul „Pregătește-te în aceleași condiții în care îți desfășori misiunea” observăm că transformarea în domeniul activității de informații presupune pregătirea specialiștilor, întregul proces de pregătire necesitînd un proces simultan de selecție. Totodată, este necesară o activitate privind educarea populației în domeniul securității.
Procesul de transformare în domeniu a înlocuit și termenul de “informație” cu cel de “intelligence”, care diferă foarte mult de ceea ce înseamnă informație. „De fapt la NATO se spune clar: schimb de intelligence între aliați și schimb de informații cu partenerii”. Conform strategiilor adoptate de către Consiliului Suprem de Apărare a Țării în domeniu, SRI este instituția care coordonează și gestionează, din punct de vedere tehnic, problemele privind prevenirea și combaterea terorismului, precum și contracararea agresiunilor de tip informațional.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 și escaladarea fenomenului terorist la nivel global au determinat reevaluări și reactualizări ale cadrului legislativ. În anul 2001 S.R.I. a fost desemnat drept autoritate națională în domeniul antiterorist. În 2002 au fost elaborate Strategia națională pentru prevenirea și combaterea terorismului, precum și Protocolul general de organizare și funcționare a Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T.). Anul 2004 a instituit Sistemului Național de Alertă Teroristă, potrivit Hotărîrii C.S.A.T. nr. S-66/15.04.2004. De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. [49, pag.702]
În 2005 a fost elaborat Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă (C.C.O.A.), structură din cadrul Direcției Generale pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului (D.G.P.C.T.), “unitate informativ-operativă centrală, care răspunde de planificarea, organizarea și executarea, într-o concepție unitară, a activităților de prevenire, descoperire, contracarare și înlăturare a factorilor de risc și amenințărilor la adresa securității naționale, ce vizează pregătirea, inițierea sau săvîrșirea de acte teroriste ori constituie vulnerabilități ce pot genera sau favoriza asemenea acte”, prin care S.R.I. exercită coordonarea tehnică a S.N.P.C.T.
Anul 2007 a reprezentat anul elaborării Strategiei de comunicare și desfășurare a informării pentru prevenirea și limitarea unei situații de risc terorist/criză teroristă.
În iulie 2008 a intrat în vigoare noua schemă de organizare a Serviciului de Informații, iar în ianuarie 2010, vechea metodologie de organizare și executare a intervenției contrateroriste a fost abrogată fiind înlocuită de o nouă metodologie. Potrivit unui comunicat de presă, măsurile standard pe care SRI le întreprinde în cazul unor atentate teroriste cu scopul de a cunoaște și de a preveni posibilele situații generatoare de riscuri teroriste sunt monitorizarea atentă a evoluției amenințării teroriste, în cooperare cu celelalte instituții și autorități publice componente ale Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, precum și cu partenerii externi ai Serviciului.
În eventualitatea în care se vor contura riscuri sporite în plan terorist, Serviciul va adopta măsurile necesare pentru contracararea amenințărilor și, în funcție de evoluția situației operative, va înainta Consiliului Suprem de Apărare a Țării propunerea de ridicare a nivelului de alertă teroristă.
Odată cu stabilirea noilor obiective, scopul SRI este de a consolida o structură fizică, procedurală, informatică și de protecție a personalului, optimizarea capacității de analiză, evaluare și predicție, colectarea eficientă a elementelor informaționale din surse deschise, precum și realizarea unei infrastructuri informatice integrate și fiabile.
Centrul Național CYBERINT reprezintă o altă dimensiune a transformării structurale și funcționale a SRI, misiunea acestei structuri fiind de a asigura capabilitățile de “prevenire, protecție, reacție și management al consecințelor în situația unor atacuri cibernetice”, constituindu-se într-o interfață de cooperare cu serviciile de informații similare din cadrul NATO. [16, pag.167]
Sistemul SRI de planificare integrată vizează realizarea optimă a raportului obiective – resurse alocate – priorități, conform unor direcții strategice și tactice, serviciul fiind astfel capabil să realizeze proiecții financiare ale programelor multianuale. “Fundamentul sistemului de planificare integrată este reprezentat de Strategia de Informații a Serviciului de Informații, concepută ca instrument sectorial de realizare a obiectivelor strategiilor de securitate națională și apărare”.
Adoptarea documentelor strategice ale SRI va permite o manieră acțională adaptată noilor cerințe de securitate, pentru cunoașterea, prevenirea, contracararea și înlăturarea factorilor de risc și amenințărilor la adresa securității, precum și pentru promovarea și susținerea valorilor și intereselor naționale și ale aliaților.
Transformarea și modernizarea SRI, avînd drept coordonate Viziunea Strategică 2007-2010 se referă la reformă managerială, debirocratizare, demilitarizare, creștere a nivelului de transparență și a cooperării S.R.I. cu societatea civilă și cu mediul academic. O astfel de abordare contribuie la consolidarea serviciului, dar acordă și o substanță sporită controlului civil asupra sa, deschiderii S.R.I. spre societate, două elemente cheie în gestionarea riscurilor contemporane.
Viziunea S.R.I. 2011 – 2015 pornește de la o “abordare duală: tehnologia este atît un avantaj competitiv fundamental în lumea informațiilor, cît și o vulnerabilitate suplimentară de securitate”. Sunt astfel identificate noi riscuri, pornind de la capacitatea de guvernare a statului în contextul evoluțiilor tehnologice specifice erei informaționale, în condițiile în care pe fondul globalizării și al efectelor crizei financiare, conflictele vor fi preponderent asimetrice, avînd ca spații de desfășurare nu numai teatrele clasice de operațiuni, ci și spațiul cosmic și mediul cibernetic. De asemenea, apare problema securității demografice, într-o lume a fenomenelor migratorii care generează „export de insecuritate” din diferite zone ale globului.
Schimbările climaterice și catastrofele naturale reprezintă și ele riscuri la adresa securității naționale. În era vitezei ne confruntăm cu problematica liberalizării fluxurilor de informații și comunicare, moment în care nu se mai pune problema posesiei informației, ci a modului de utilizarea, diseminare și împărtășire a acesteia, care reprezintă un risc și o oportunitate în același timp, în funcție de unghiul din care analizăm situația.
Perspectiva socio-economică actuală este influențată și de rapiditatea inovației prin evoluția științifică și tehnologică a securității, dezvoltarea nanotehnologiei, biotehnologiei, roboticii avansate și energiilor regenerabile.
Creșterea dependenței societății de tehnologie sporește și ea vulnerabilitatea utilizatorilor în fața oricăror amenințări la adresa acestora. Viziunea SRI 2011-2015 se concentrează pe noile amenințări asimetrice și asupra modului în care acestea influențează riscurile și amenințările tradiționale la adresa securității naționale.
SRI se poate mîndri în prezent cu o nouă generație de ofițeri de informații, educată și antrenată în spiritul unei noi culturi de securitate, cu valori etice și profesionale novatoare. Abundența informațiilor, viteza de desfășurare a evenimentelor și interdependența acestora necesită o capacitate de reacție rapidă și o utilizare integrată a resurselor, pentru a putea „furniza cunoaștere strategică decidenților” și pentru a contracara și combate posibilele riscuri și amenințări la adresa securității naționale, într-un mediu în care relația intern-extern se estompează din ce în ce mai mult.
3.3. Strategiile de combatere și contracarare a terorismului internațional
Strategiile de combatere a fenomenului terorist pun și trebuie să pună în operă numeroasele decizii politice luate în acest sens. Practic, după atacurile de la 11 septembrie 2001, nu există stat important, organizație internațională, alianță sau coaliție care să nu fi abordat, într-o formă sau alta, problema combaterii terorismului. Uniunea Europeană promovează un sistem multilateral eficace, bazat pe Charta Națiunilor Unite. O ordine internațională fundamentată pe state democratice, bine guvernate constituie garanția cea mai bună de securitate. Cu alte cuvinte, acest concept cere un sistem de strategii directe și indirecte prin care, realizîndu-se dezideratele politice ale unor guvernări democratice și ale unei politici internaționale bazată pe Charta ONU, se înfăptuiește, în mod indirect și o reducere la maximum a faliilor și zonelor care generează terorism.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 8 octombrie 2004, o rezoluție – 1566 – de luptă împotriva terorismului. Nu este singura. Ea urmează rezoluției 1267, din 15 octombrie 1999, rezoluției 1373 din 28 septembrie 2001, rezoluției 1540 din 28 aprilie 2004 și altora. Consiliul de Securitate reafirmă că terorismul, sub toate formele și manifestările, constituie una dintre cele mai grave amenințări contra păcii și securității internaționale. El afectează dezvoltarea economică și socială a tuturor statelor, precum și stabilitatea și prosperitatea mondială.
Cele 12 puncte ale Rezoluției 1566 din 8 octombrie 2004 condamnă cu cea mai mare energie orice acte de terorism, cheamă toate statele să coopereze în lupta împotriva terorismului, să adopte, prin consens, proiectul Convenției generale asupra terorismului internațional și proiectul Convenției internaționale pentru combaterea actelor terorismului nuclear, în virtutea obligațiilor ce le revin prin dreptul internațional, amintind că nu există nici o circumstanță care să justifice adăpostirea sau finanțarea actelor de terorism. Se cere, de asemenea, organizațiilor internaționale, regionale și sub-regionale să conlucreze pentru combaterea acestui flagel, consolidînd cooperarea cu ONU și îndeosebi cu Comitetul împotriva terorismului. [31, pag.231]
Rezoluția fixează o mulțime de sarcini pentru acest comitet, îndeosebi în ceea ce privește concertarea eforturilor tuturor statelor, organizațiilor și organismelor internaționale în aplicarea rezoluției 1373 din 2001 referitoare la tăierea căilor de finanțare a terorismului.
În acest sens, s-a hotărît crearea unor grupuri de lucru, compuse din membrii Consiliului, care să examineze modul în care se îndeplinesc măsurile luate împotriva rețelei Al-Qaeda și altor organizații și rețele teroriste.
De problematica terorismului se preocupă și țările care fac parte din Comunitatea Statelor Independente. Pe 24 ianuarie 2005, la Moscova, a fost adoptat un plan de acțiune și de luptă împotriva terorismului pentru anul 2005. El este o continuare a unei cooperări de cîțiva ani în acest domeniu între țările care alcătuiesc CSI. În cadrul operației preventive „Typon“, spre exemplu, a fost arestat unul dintre liderii organizației extremist internaționale Hizb-ut-Tahrir, împotriva căruia fusese emis un mandat de arestare de către organele judiciare din Uzbekistan. În 2004, Ministerul de Interne al Rusiei căuta peste o sută de teroriști care acționau în Caucazul de Nord. Au fost declanșate, în cadrul CSI, operațiile „Nomazii“, „Căutarea“ și „Lanțul“, operații care se desfășoară cu regularitate la frontierele Rusiei, Ucrainei și Republicii Belarus. Rusia dispune de un Fond Federal Integrat de Informații, care conține date privind terorismul și criminalitatea, la care au acces și alte țări din CSI. Numai banca de date a unui singur birou dispune de peste 2.500 de dosare asupra persoanelor, grupurilor și organizațiilor care desfășoară activități teroriste. Acest plan, în virtutea experienței anterioare, are ca prioritate cooperarea dintre statele CSI în distrugerea filierelor de finanțare a teroriștilor.
Operațiile speciale desfășurate de Rusia împreună cu Kazahstanul au dus la distrugerea unui grup criminal din Daghestan care alimenta cu fonduri rețelele teroriste din Caucazul de Nord pentru a-și procura armamentul și munițiile necesare.
După aprecierile experților organelor judiciare ruse, o mare parte din resursele financiare destinate finanțării organizațiilor teroriste sunt asigurate de activitatea grupurilor criminale etnice, iar cea mai mare parte a veniturilor criminale provin din traficul de stupefiante. Rusia este foarte interesată de o bună cooperare cu țările CSI în acest domeniu, întrucît unele dintre grupurile teroriste care acționează în această țară se infiltrează printer refugiați și muncitori sezonieri. Măsurile luate de Serviciul federal rus al migrațiilor au permis arestarea a 314 criminali împotriva cărora fuseseră emise mandate de arestare.
China a declarat, la rîndul ei, că susține, ca și în trecut, lupta împotriva terorismului de orice fel, întrucît ea însăși se consideră a fi victimă a terorismului. Ea acționează, după declarațiile oficialităților de la Beijing, împreună cu comunitatea internațională, împotriva rețelelor și organizațiilor teroriste.
La 1 ianuarie 2005, în Germania, a intrat în vigoare o nouă lege asupra imigrării, care are în vedere realitățile concrete privind existența pe teritoriul german a unor posibile puncte sau filiere ale unor rețele teroriste.
Pe baza acestei legi, landurile pregătesc deja, așa cum afirmă săptămînalul „Der Spiegel“, expulzarea a sute de islamiști, considerați periculoși. În Germania, numărul islamiștilor predispuși la acte violente este în jur de 300. De acest lucru se ocupă Curtea Federală Administrativă. Este, de asemenea, facilitată, prin noua lege, expulzarea conducătorilor organizațiilor interzise, a simpatizanților terorismului și a „predicatorilor de ură“.
Deciziile și acțiunile acestea sunt foarte importante, dar ele se cer aplicate și, deci, concretizate în acțiuni coerente și eficace împotriva rețelelor și organizațiilor teroriste. De acest lucru se ocupă strategia. De aceea, strategiile de combatere a terorismului (care pun în aplicare decizii politice corespunzătoare) trebuie să definească clar forțele, mijloacele, sistemele de pregătire și de acțiune pentru combaterea terorismului de orice fel. Ele pot fi strategii directe, prin care se fixează forțele, mijloacele și modalitățile de lovire directă a bazelor și rețelelor teroriste, așa cum s-au petrecut lucrurile în Afghanistan, sau indirecte, prin care se vizează lichidarea surselor și resurselor materiale și financiare ale terorismului, eradicarea cauzelor și situațiilor care generează terorism.
Operații împotriva terorismului
Armatele împreună cu alte forțe participante la războiul împotriva terorismului desfășoară operații împotriva terorismului. Aceste operații sunt de un tip special și nu se aseamănă decît în mică măsură cu operațiile ofensive sau de apărare din războiul obișnuit și nici măcar cu operațiile speciale. Operațiile speciale împotriva terorismului se cer concepute în așa fel încît să răspundă prompt exigențelor noului tip de confruntare. Ele pot avea nivel strategic sau operativ și pot fi desfășurate de structuri militare aliate, de coaliții sau de grupări de forțe naționale. De asemenea, ele pot fi operații militare, operații militaro-civile, internaționale, regionale sau naționale.
Ele pot preceda un război de tip clasic, se pot desfășura concomitent cu unele operații militare din teatre sau în situații post conflictuale. Fiind vorba de acțiuni împotriva terorismului, astfel de operații se pot desfășura oricînd.
Totuși, ele sunt momente distincte în cadrul războiului împotriva terorismului și se caracterizează prin:
amploare variabilă;
mare intensitate sau intensitate adecvată;
caracter interarme și intercategorii de forțe armate;
caracter antiterorist, contraterorist, antiinfracțional, împotriva crimei organizate, rețelelor mafiote și traficante;
caracter militar sau militar-civil;
arie teritorială foarte mare;
diversitate de acțiuni.
Forțele care participă la operațiile împotriva terorismului sunt sau ar putea fi următoarele:
structuri de informații;
armata;
jandarmeria;
poliția;
structuri militare speciale de protecție și pază;
alte structuri de forță (brigăzi și detașamente antiteroriste, structure de protecție, de pază și ordine etc.);
instituții private și ONG-uri etc.
Aceste structuri pot primi misiuni diferite, potrivit unor planuri dinainte stabilite și situațiilor concrete. Oricum, strategiile de combatere a terorismului trebuie să fie flexibile și ușor adaptabile situațiilor concrete.
Cele mai dificile misiuni revin structurilor de informații. Ele au obligația să țină mereu sub supraveghere fenomenul terorist și să ofere suficiente date decidenților politici și celor militari pentru a fi în măsură să ia cele mai corecte hotărîri. Armatele nu sunt forțe destinate războiului împotriva terorismului. Menirea lor este cu totul alta. Dar ele nu pot să nu fie întrebuințate în acest tip de război. Totuși, în afara forțelor speciale și a senzorilor de informație, ele nu au structuri capabile să acționeze simetric cu rețelele și grupările teroriste. Rămîne de văzut dacă, în viitor, își vor crea astfel de structuri speciale, implicîndu-se total în combaterea terorismului, sau vor acționa potrivit specificului lor.
Armatele pot participa la operațiile speciale împotriva terorismului în calitate de forțe principale (care organizează și conduc astfel de operații) sau în calitate de forțe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor și rețelelor teroriste.
Această dublă ipostază presupune:
a) În calitate de forțe principale care organizează, conduc și desfășoară operații de acest tip, armatele pot îndeplini, potrivit obiectivelor și scopurilor fixate de decidentul politic, următoarele misiuni:
detectarea, prin grila senzorilor de informație și prin forțele speciale, a centrelor și bazelor de antrenament ale organizațiilor și rețelelor teroriste;
lovirea, prin mijloace militare, îndeosebi cu aviația și forțele speciale, a centrelor vitale, a bazelor de antrenament, a depozitelor și infrastructurilor teroriste din zonele de falie și de oriunde s-ar afla ele, pe măsură ce acestea sunt descoperite și identificate și se obține acceptul țării sau țărilor în care se află acestea, de cele mai multe ori în cooperare cu forțele armate ale țărilor respective;
declanșarea războiului (luptei armate) împotriva țărilor și regimurilor politice care practică, adăpostesc, finanțează și susțin acțiunile teroriste;
participarea la operații de căutare și distrugere a rețelelor și bazelor teroriste din zonele de falie;
desfășurarea unor operații speciale împotriva terorismului.
În calitate de forțe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor și rețelelor teroriste: [46, pag.98]
lovirea centrelor de greutate ale rețelelor și organizațiilor teroriste;
participarea cu forțe speciale la căutarea și distrugerea grupărilor și rețelelor teroriste.
Această a doua misiune poate fi particularizată astfel:
căutarea și distrugerea, de către vînătorii de munte, cercetași, infanterie marină, mijloace de cercetare și lovire aeriană, aeronavală sau aeroterestră etc. a bazelor și locurilor de ascundere a grupărilor și rețelelor teroriste în munți, în lagune, în insule, pe mare, pe fluvii și rîuri interioare etc.;
sprijinirea logistică și tehnic-informațională a altor structure specializate în combaterea terorismului.
Chiar dacă funcția principală a instituției militare nu este să lupte împotriva terorismului, în condițiile actuale, cvasitotalitatea armatelor din lume se implică în mod direct în gestionarea și combaterea acestui fenomen.
Așa cum se arată în Comunicatul cu privire la summit-ul de la Istanbul, lupta împotriva terorismului va continua să fie multiformă și globală și se va desfășura prin mijloace politice, diplomatice, economice și, la nevoie, militare.
„Apărarea împotriva terorismului cuprinde o serie de activități desfășurate de forțele militare ale NATO, pe baza deciziei Consiliului Atlanticului de Nord, cu scopul de a evita și dezorganiza atacurile sau amenințările teroriste conduse din exterior contra populației, teritoriului, infrastructurii și forțelor oricărui stat membru, pentru a se apăra și a se proteja împotriva acestora, inclusiv prin luarea unor măsuri împotriva teroriștilor și celor care-i adăpostesc.“ De aici rezultă foarte clar orizontul de acțiune și misiunile care revin forțelor armate în combaterea terorismului.
Prin structurile și funcțiunile sale, Armata Republicii Moldova încă nu poate răspunde prompt acestor cerințe, fiind prezentă în teatrele de operații și pregătindu-se în mod concret pentru îndeplinirea unei game diversificate de misiuni împotriva terorismului. Aceste cerințe și exigențe se regăsesc în doctrinele de luptă ale categoriilor de forțe, precum și într-o doctrină specială cu privire la combaterea terorismului.
Înfrîngerea jihadiștilor care acționează în Irak și Siria a devenit o prioritate a puterii americane. Administrația Obama este hotărîtă să acționeze pentru a distruge amenințarea teroristă.
Președintele american, Barack Obama, a anunțat că Statele Unite ale Americii vor lansa atacuri aeriene împotriva organizației teroriste Statul Islamic (SI), atît în Siria, cît și în Irak, pe modelul celor desfășurate împotriva jihadiștilor din Yemen și Somalia. „Obiectivul nostru este clar: vom slăbi și într-un final vom învinge Statul Islamic”, a afirmat liderul american într-un discurs ținut la Casa Albă. Obama nu a spus însă în ce moment va începe campania de bombardamente, dar a dat asigurări că acțiunile armatei americane vor fi extinse în curînd pentru a susține forțele irakiene implicate în ofensiva împotriva jihadiștilor.
Liderul de la Casa Albă a amintit că Statul Islamic a amenințat în repetate rînduri SUA și aliații Americii, dedîndu-se la numeroase acte de barbarie, și a promis că va „vîna” teroriștii care „amenință” Statele Unite. „Acești teroriști sunt unici în brutalitatea de care dau dovadă. Execută prizonieri. Omoară copii. Supun sclaviei, violează și obligă femeile să se căsătorească. Amenință minoritățile religioase cu genocidul”, a remarcat președintele american. Conform Mediafax, Obama a mai spus că SUA nu se vor baza pe regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, „lipsit de legitimitate”, dar vor mări sprijinul pe care îl acordă opoziției siriene.
Jeh Johnson, secretarul american pentru securitate internă, a declarat că Statele Unite vor organiza în luna octombrie o reuniune internațională pe tema extremismului. „Deși nu avem informații credibile care să confirme faptul că SI intenționează să atace în prezent țara noastră, noi știm că SI este gata să omoare americani nevinovați pe care-i întîlnesc, doar pentru că sunt americani”, a explicat acesta. [24, pag.169]
Pînă acum, Statele Unite au apelat la cîteva baze militare din Emiratele Arabe Unite, Kuwait și Qatar pentru a lansa atacuri asupra SI. Campania de lovituri aeriene promisă de Obama presupune însă trimiterea unor forțe speciale care să ghideze bombardamentele aviației SUA și să ghideze ofensiva irakiano-kurdă.
Experții nu sunt convinși că strategia anunțată de administrația Obama este una viabilă. Ei atrag atenția că puterea rebelilor sirieni de a profita de sprijinul militar american este redusă și amintesc că pînă și armata irakiană, sprijinită ani la rînd de armata SUA, a cedat în fața ofensivei islamiștilor. Potrivit analizei făcute de aceștia, „pericolul unei escaladări în Siria este real” și „o strategie fondată pe existența unei forțe siriene rebele eficiente este destinată eșecului”. Atacurile aeriene din Siria vor fi, cel mai probabil, limitate ca desfășurare, întrucît nu există forțe rebele pro-americane care să poată exploata avantajul lor. Mai mult, întărirea opoziției siriene se anunță a fi deosebit de complicată ca urmare a problemelor pe care le are în a face față islamiștilor și trupelor guvernamentale siriene.
Autoritățile turce nu vor lua parte la acțiunile militare ale SUA împotriva organizației teroriste Statul Islamic. Informația, furnizată AFP de o sursă din interiorul puterii de la Ankara, nu este surprinzătoare, 49 de cetățeni turci fiind ostatici ai jihadiștilor. „Mîinile noastre sunt legate din cauza cetățenilor noștri reținuți în Irak”, a recunoscut recent Ismet Yilmaz, ministrul turc al Apărării. [25, pag.266]
În noul mediu de securitate, orientat cu precădere spre dimensiunile economico-financiare, amenințat de adversari non-statali și agresiuni asimetrice, intelligence-ul este forțat să ofere nu doar produse ale procesării informațiilor ci și soluții acționale care să răspundă unor probleme societale și de securitate.
Activitatea colaborativă dintre furnizorii de produse de intelligence și beneficiarii acestora necesită o abordare holistică, integratoare a activității de informații, în scopul îmbunătățirii calității actului decizional. Astfel toate schimbările care se produc în lumea contemporană, trebuie să fie însoțite de flexibilitatea structurilor implicate în activitatea de informații pentru securitate, fiind bine știut faptul în epoca actuală beneficiarii produselor „intelligence” sunt tot mai interesați de o gamă largă de problematici, cu precădere nonmilitare.
Fluiditatea specifică mediului de securitate actual face ca structurile (serviciile) de informații să-și restructureze activitățile specifice de culegere, procesare și interpretare a datelor și informațiilor focalizate pe domenii variate (politic, economic, militar, financiar, cultural), specifice cadrului internațional în care se petrec evenimentele de interes.
Sarcina structurilor de informații rămîne, momentan, preponderent de asigurare a securității națiunii și a cetățenilor ei, dar trebuie adăugată și aceea de vizionar al unei lumi în care se recompun forțele geopolitice, se redefinesc actorii vieții economice și sociale, se redescoperă reperele culturale. Principala provocare o reprezintă managementul activității de intelligence în perioadă de dificultate economică, deoarece resursele sunt din ce în ce mai limitate, misiunea serviciilor derivînd din capacitatea acestora ca manageri de vîrf de a vedea că resursele diminuate (financiare, umane) nu afectează calitatea și stadardele de performanță. O analiză internă riguroasă (în interiorul organizațiilor) va oferi managerilor o perspectivă în detaliu asupra procedurilor, măsurilor și instrumentelor menite a sprijini și îmbunătăți performanța. Aceasta se aplică în mod egal în organizarea activității într-un sens strict, înspre alocarea de resurse financiare, materiale și umane și coordonarea cu beneficiarii și partenerii. Pentru a se obține o clarificare și un punct de vedere general în ceea ce privește strategia organizației, trebuie început cu analiza, iar, pentru a obține o performanță sporită, trebuie promovat factorul uman, deoarece acesta reprezintă cea mai valoroasă resursă a organizației. Nu în ultimul rînd, analiza reprezintă catalizatorul schimbării și orientării în cadrul organizației, fiind, totodată, interfața între aceasta și mediul extern. Mai exact, este un dialog ferm între toți jucătorii implicați în înțelegerea, prevenirea și combaterea amenințărilor, care va genera sinergii capabile să asigure securitatea. Din aceste considerente, trebuie acordată o atenție sporită proporției resurselor alocate în prezent și pregătite pentru viitor pe tipuri de amenințări, schimbarea organizațională neputînd fi desprinsă de schimbarea socială.
Evenimentele ce au avut loc începînd din 11 septembrie 2001 în SUA și pînă la cele trei zile de teroare din Franța din perioada 07-09 ianuarie 2015 nu fac altceva decît să scoată în evidență că au apărut noi provocări la adresa omenirii materializate prin noi factori de risc și amenințări la adresa stabilității situației de securitate și apărare, trecîndu-se de la amenințările clasice militare din partea unor entități statale la amenințări din partea unor actori nonstatali care apelează la metode asimetrice cu scopul suplinirii inferiorității din punct de vedere militar. Trebuie subliniat faptul că aceste entități nonstatale urmăresc obținerea unor efecte care să inducă atît sentimentul de teamă și teroare în societățile democratice, cît și percepția incapacității decidenților și planificatorilor de a gestiona eficient și eficace noile tipuri de factori de risc și amenințări, în sensul asigurării securității și apărării intereselor indivizilor și grupurilor sociale, precum și a intereselor omenirii.
Problema științifică importantă soluționată a permis stabilirea priorităților de consolidare a colaborării internaționale a serviciilor special de intelligence, inclusiv serviciilor speciale din SUA. Analiza sistemică a condiționat identificarea importanței combaterii terorismului ca factor de risc și amenințare la adresa securității globale. Prin acest fapt se confirmă ipoteza metodologică formulată și se recunoaște că cea mai eficientă soluție de ameliorare a situației ar fi amplificarea colaborării serviciilor speciale în lupta împotriva terorismului atît la nivel internațional și regional, cît și național.
Analiza problemei de cercetare ne-a permis să formulăm următoarele concluzii:
Activitatea specifică intelligence se realizează sub imperativul unor particularități, de unde și atributul special care însoțește deseori denumirea instituțiilor de intelligence:
caracterul secret – expertul nu poate beneficia de consultarea altor specialiști decît în mod limitat;
operativitatea – deseori decidentul are nevoie de date în regim de urgență, iar concluziile trebuie formulate deși nu există toate datele necesare;
riscul de a fi manipulat – fie intenționat fie de caracterul incomplet/ eronat al datelor analizate;
influențarea deciziei – este cea mai sensibilă parte a activității pentru că responsabilitatea, în cazul eșecului, se împarte între cel care a luat hotărîrea și cel care a fundamentat-o.
Comparativ cu alte elemente care compun sistemul guvernamental (administrația centrală așa cum este conturată în funcție de modelul constituțional), intelligence-ul este preocupat nu numai de ceea ce este de noutate astăzi, ci de ceea ce va fi de noutate mîine, aspect esențial în formularea politicilor de securitate;
Intelligence-ul poate oferi cheia succesului în fundamentarea deciziilor la nivel global prin crearea unei superiorități importante sau chiar a supremației asupra inamicului, prin reducerea incertitudinilor, oferind decidenților posibilitatea de a alege soluția optimă pentru a acționa. Dezvoltarea capacității de a optimiza și a eficientiza procesul decizional reprezintă principalul obiectiv al activității de intelligence.
Activitatea de intelligence este permanent supusă unor transformări radicale, asigurînd prin informațiile trimise către factorii decidenți posibilitatea ca aceștia să stabilească în timp real soluții la problemele pe linie de securitate;
Pentru realizarea scopului propus au fost trasate urmărite următoarele sarcini:
Am cercetat aspectele teoretice de intelligence vs informație;
Am caracterizat procesul de luare a deciziilor în domeniul intelligence-ului american;
Am investigat implicațiile în stagiul de practică în cadrul Ministerului Apărării asupra elaborării proiectului de licență;
Am descris istoricul serviciilor de intelligence din Statele Unite ale Americii;
Am caracterizat procesul de organizare a serviciilor intelligence americane;
Am descris politica de securitate, partea componentă a structurii intelligence;
Am definit termenul de terorism și implicația asupra securității americane;
Am explicat și caracterizat procesul de transformare a sistemelor de intelligence post 11 septembrie 2001;
Am analizat aspectele istoriografice privind cercetarea colaborării internaționale a serviciilor speciale în combaterea terorismului;
Am enumerat strategiile de combatere și contracarare a terorismului internațional;
Am investigat experiența Comunității de Informații (CIA) a SUA din perspectiva importanței acesteia în combaterea terorismului;
Am determinat principalele riscuri și amenințări la adresa securității, premise de colaborare a serviciilor speciale;
Am cercetat cadrul normativ, politico-juridic, instituțional de eficiență a colaborării internaționale a serviciilor speciale în combaterea terorismului.
BIBLIOGRAFIE
IZVOARE:
Concepția securității naționale a Republicii Moldova aprobată prin Legea Republicii Moldova. Nr. 112 din 22.05.2008. Publicat: 03.06.2008 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 97-98.
Constituția Republicii Moldova aprobată prin Legea Republicii Moldova. Din 29.07.1994. Publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1.
Cooperarea internațională. Chișinău, 2011. http://www.sis.md/md/activitateint/ (vizitat 25.02. 2013).
Decizie specială aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind modul de reabilitare socială a persoanelor care au suferit în urma unui act terorist. Nr. 873 din 08.07.2002. Publicat: 18.07.2002 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.103-105/997
Ghidul privind abordrea comună în lupta împotriva terorismului. În: Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, 1986.
Guvernare și democrație în Moldova. În: e-journal. 2011. http://www.e-democracy.md/e-journal/2011.shtml (vizitat 12.02.2013).
Guvernul Republicii Moldova. Pagina oficiala. Comunicat de presă. Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi ședința Cabinetului de Miniștri. 2013.
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului și Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului pentru anul 2007. Nr. 632 din 05.06.2007. Publicat: 15.06.2007 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-85
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate. Nr. 1295 din 13.11.2006. Publicat: 17.11.2006 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 178-180.
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepției securității naționale a Republicii Moldova și la formarea Consiliului coordonator pentru elaborarea proiectelor de legi și altor acte normative care vor reglementa construcția, pregătirea și folosirea Forțelor Armate. Nr.445-XIII din 05.05.1995. Publicat: 29.06. 1995 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 35/399.
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei securității naționale a Republicii Moldova. Nr. 153 din 15.07.2011. Publicat: 14.10.2011 1995 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 170-175.
B.MONOGRAFII:
Andronic C. Analiza de Intelligence – incertitudine și credibilitate. În: Infosfera, 2009, anul I, nr. 2, p. 44-51.
Antonov V. Formele de manifestare ale terorismului internațional, 11 septembrie 2001, Noul Concept de Securitate Internațională. În: Materialele conferinței internaționale. Chișinău: Institutul Muncii, 2002, p. 40-46.
Arădăvoaice Gh., Iliescu D., Niță L. D. Terorism, antiterorism, contraterorism, București: Antet, 1997. 384 p.
Armașu V. Amenințările terorismului internațional: măsurile întreprinse de către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova privind contracararea acestui fenomen. În: Tendințe globale și regionale la etapa contemporană. Probleme de cooperare a poliției în contracararea terorismului. Materiale ale Conferinței științifico-practice internaționale. Chișinău, 2007. p. 325-327.
Armașu V. Organizațiile și rețelele terorismului internațional în spațiul Europei de sud-est. În: Perfecționarea cooperării în domeniul securității naționale și regionale. Noi amemințări teroriste – pericol pentru securitatea națională. Surse, condiții de apariție și metode de contracarare. Tezele conf. Internaționale. Chișinău : Centrul Pro Marshall din Republica Moldova, 2003, p. 20-24.
Balaban C. Problema terorismului în dreptul internațional. În: Impact Strategic. București: Universitatea Națională de Apărare, 2004, nr. 2, p. 114 – 123. 8. Balan O. Terorismul – crimă internațională. Chișinau: Academia de Poliție "Ștefan cel Mare", 1998. 144 p.
Băț D. Dimensiunile teoretice ale terorismului. În: Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”. Chișinău, 2005, vol. II. p. 36-39.
Bencheci M. Interacțiunea autorităților publice abilitate cu privire la combaterea terorismului: aspecte de cooperare interdepartamentală. În: Moldoscopie. Revistă științifică trimestrială, USM, 2009, nr. 2 (XLV), p. 7-13.
Botnaru T., Ganenco A. Istoria Serviciilor Secrete. Chișinău: Museum, 2004. p. 220.
Bucur-Marcu H. Organizații ale societății civile și dezbateri publice ce țin de reforma sectorului de securitate. În: Arhitectura securității în vecinătatea estică a UE: provocări și realități. Chișinău: Cuvîntul-ABC, 2011, p. 203-208.
Bucuroiu I. Serviciile de informații în secolul XXI și problemele de securitate – Rolul și misiunile serviciului de informații militare pentru executarea activitatii de informații militare strategice. În: Pulsul Geostrategic. Brașov: INGEPO Consulting, 2007, nr. 17. p.21-23.
Busuncian T. Colaborarea organelor securității statului a Republicii Moldova în combaterea terorismului pe plan interdepartamental și internațional. În: Arhitectura securității în vecinătatea estică a UE: provocări și realități. Chișinău: Cuvîntul-ABC, 2011, p. 41-50.
Busuncian T. Controlul democratic asupra reformei sectorului de securitate în Republica Moldova. În: Studii Internaționale viziuni din Moldova, publicație periodică științifico-metodică, 2007, vol. IV, nr. 3, p. 54-59.
Busuncian T. Cooperarea internațională și schimbul de informații între serviciile speciale (secrete). În: Securitate prin cooperare (Culegere de materiale ale absolvenților moldoveni al Centrului George C. Marshall). Chișinău, 2009, p. 34-48.
Busuncian T. Democratizarea sectorului de securitate – o necesitate a noilor societăți democratice. În: Politicile de vecinătate ale NATO și UE – Noi dimensiuni pentru cooperarea regională. Tezele seminarului internațional. Chișinău: Centrul Pro Marshall din Republica Moldova, 2007, p. 76-85.
Busuncian T. Planul Marshall – promotor al declanșării proceselor de integrare și unificare europeană. În: Studii Internaționale viziuni din Moldova, publicație periodică științifico-metodică, 2008, vol. VI, nr. 1, p. 40-47.
Busuncian T. Rolul Comunității de Informații a Statelor Unite privind combaterea terorismului internațional. În: History & Politics, 2011, nr.1, p. 77-91.
Busuncian T. Terorismul și crima organizată. În: Criminalistica la începutul mileniului trei: constatări, tendințe, perspective. Tezele simpozionului internațional Chișinău: Universitatea Liberă Internațională din Moldova ș. a., 2005, p. 373-385.
Busuncian T., Vasilescu G. Cooperarea internațională și schimbul de informații între serviciile de informații. În: Știința politică în Republica Moldova: realizări și perspective. Studii Internaționale. Chișinău, 2011, p. 288-294;
Buzan B. Popoarele, statele și teama. Chișinău: Cartier. 2000. 386 p.
Calugaru D. Terorismul la începutul mileniului III. București: Academia de Studii Economice, 2006. 52 p.
Chelcea S. Tehnici de cercetare sociologică. București: SNSPA, 2001, 234 p.
Chirilă V. Relațiile Republicii Moldova cu SUA. Evoluția politicii externe a Republicii Moldova. Chișinău: Cartdidact, 2009, p. 89-99.
Ciobanu I. Criminalitatea organizată la nivel transnațional și unele forme de manifestare în Republica Moldova. Chișinău: Muzeum, 2001, 160 p.
Coandă S. Metodele și formele cunoașterii științifice. Chișinău: Universitas, 1991, 45 p.
Crețu V. Drept internațional penal. București: Tempus România, 1996, 245 p.
Crețu V. Drept Internațional Public. București: Editura Fundației România de Mîine, 2006, 341p.
Cristescu C. Studiile de intelligence în învățămîntul universitar public. Prototipul programei analitice a studiilor de intelligence. În: Sesiunea de comunicări științifice cu participare internațională „Strategii XXI”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. București, 2009, p. 790-805.
Croitoru V. Impactul războiului imagologic în era informațională. În: 11 Septembrie Noul Concept de Securitate Internațională. Materialele Conferinței Internaționale. Chișinău: Institutul Muncii, 2002, p.123-127.
Duțu P. Rolul forțelor armate în lupta împotriva terorismului. Forme și procedee de acțiune specifice angajării forțelor armate în lupta împotriva terorismului. București : Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, 2010, p. 8-62.
Efremov V. Terorismul internațional în pragul noului mileniu: aspecte juridico – metodologice. Universitatea „Perspectiva – INT”, 2011, 212 p.
Filip A. Fenomenul terorismului îsi are originile în guvernarea tendențioasă și intolerantă. În: Capitala. Chișinău, 2002, vol. 86, p. 9.
Forcade O. , Laurent S. Serviciile Secrete. Puterea și informația secretă în lumea modernă. București: Cartier, 2008, 280 p.
Gorincioi R. Atomizarea relațiilor internaționale în contextul globalizării: construcții generale. În: 11 Septembrie Noul Concept de Securitate Internațională. Materialele Conferinței Internaționale. Chișinău: CEP USM, 2002, p.82-88.
Graham E., Newnham J. Dicționar de relații internaționale englez-român. București: Universal Dalsi, 2001, 600 p.
Hărmănescu I., Ioniță C. Arhitectura de Informații la nivelul Uniunii Europene, În: Gîndirea militară romanească. București: Statul Major General al Armatei României, 2006, nr. 6, p. 101-107.
Ilașciuc D. Terorism și politică. În: Tezele conferinței științifice a corpurilor didactico-științifice. Totalurile activității științifice în anii 1991/1992, 1993, vol. II, p.54.
Iovu A. Strategia Securității naționale. Recomandări pentru procesul de implementare. În: Institutul de Politici Publice. Publicații. Chișinău. 2011, p.593.
Lesnic C. Probleme cauze și tendințe actuale ale terorismului. Materialele conferinței științifico-practice internaționale. Chișinău: Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Academia de poliție “Ștefan cel Mare”, 2006, p. 92-94.
C.ARTICOLE:
***Viziunea Strategică 2007 – 2010, Serviciul Român de Informații, disponibilă la http://www.sri.ro/upload/viziunea.pdf;
Best Clive: Open Source Intelligence, 2011;
Comunicat de presă. Consfătuirea conducătorilor serviciilor speciale ale țărilor–partenere ale Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse. 2012.
Comunicat de presă. Președintele Republicii Moldova lansează un apel pentru fortificarea eforturilor țărilor membre ONU întru combaterea terorismului. În: Moldpres, Chișinău, 2007.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române. București: Editura Univers Enciclopedic, 1998, 1191p.
Dumneanu L. Pericolul terorismului. În: Revista Națională de Drept. Publicație periodică științifico-practică, 2003, V.2, p.45-48.
Edificarea și promovarea unei noi culturi de securitate în Republica Moldova. Chișinău, 2010.
Evoluția conceptelor de securitate. În: Revistă Studii de securitate, 2011. http://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/08/11/evolutia-conceptelor-de-securitate/ (vizitat 18.02.2013).
File de istorie, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. 2011. http://www.sis.md/ro/istoric (vizitat 18.02.2013).
Ivan I. Intelligence – de la teorie către știință. În: Revista Română de Studii de Intelligence, 2010, nr. 3. p. 103-114.
Tekir Selma: Open Source Intelligence Analysis: A Methodological Approach (Paperback), 2003;
Vlădoiu Nasty: Protecția informațiilor, Editura militară, 2005;
Woocher, Lawrence: Preventing Violent Conflict. Assessing Progress, Meeting Challenges, United States Institute of Peace, 2009.
D.SURSE ELECTRONICE:
http://www.army.md/
https://en.wikipedia.org/wiki/Intelligence
http://rointelligence.blogspot.md/2015/10/terorism-si-mass-media-impactul.html
http://www.referat.ro/referate_despre/terorismul_referat.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatele_din_11_septembrie_2001
https://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Intelligence Si Procesul Guvernării ÎN Sua (ID: 116956)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.