Inteligența Emoțională ȘI Imaginea DE Sine
UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
STUDII DE LICENȚĂ
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ ȘI IMAGINEA DE SINE
LUCRARE DE LICENȚĂ
OANA ȚUCA-STĂNCIUGEL (ZAMFIR)
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. RUXANDRA GHERGINESCU
2016
ARGUMENT
Cercetarea de față are ca temă „Inteligența emoțională și imaginea de sine” urmărind la nivel teoretic analizarea literaturii de specialitate privind inteligența emoțională și modelele care au fost elaborate pentru aceasta dar și imaginea de sine privită din două perspective, cea a psihologiei personalității și cea a psihologiei sociale.
La nivel aplicativ această cercetare are ca scop analizarea relației între inteligența emoțională și imaginea de sine. Pe baza acestei cercetări, relațiile identificate între inteligența emoțională și imaginea de sine pot oferi indicii privind influența acestora în adoptarea unor comportamente în diferite situații de viață.
Atât inteligența emoțională cât și imaginea de sine sunt considerate a fi factori cheie în diferitele planuri ale vieții având implicații practice în diverse domenii.
Inteligența emoțională reprezintă aptitudinea de a identifica, evalua și controla propriile emoții dar și identificarea și evaluarea emoțiilor persoanelor din jur. Aceste caracteristici înnăscute pot fi dezvoltate și cultivate de-a lungul vieții fiind resurse importante care pot duce la performanțe pe toate planurile: profesional, social și personal.
Imaginea de sine este modul în care un individ simte și gândește, despre calitățile și defectele sale. Acceptarea de către o persoană a propriei puteri și a zonelor în care se mai pot aduce îmbunătățiri este bazată pe credințele și presupunerile legate de aptitudini, limitări, înfățișare, resurse emoționale, locul fiecăruia în lume, percepția potențialului și sentimentul importanței fiecăruia. Imaginea de sine influențează comportamentele, de aceea este importantă dezvoltarea unor convingeri realiste despre sine.
Prezenta lucrare de cercetare are următoarea structură:
Primul capitol prezintă cadrul teoretic al problemei studiate în care vor fi expuse cele două constructe, principalele modele dezvoltate referitor la inteligența emoțională, efectele acesteia și interacțiunile cu alte fenomene și perspectivele psihologiei personalității și a psihologiei sociale în abordarea imaginii de sine.
Cel de-al doilea capitol prezintă metodologia cercetării și cuprinde formularea obiectivelor și intrebărilor de cercetare, și descrierea lotului de cercetare, a procedurii de culegere a datelor, instrumentelor folosite și a procedurii de analiză a datelor.
Al treilea capitol este dedicat prezentării și discutării rezultatelor obținute în urma prelucrărilor efectuate, analiza datelor și interpretarea acestora precum și concluziile trase în urma analizării fiecărei întrebări de cercetare în parte.
Cuprins
ASPECTE TEORETICE
1.1. Inteligența emoțională
Atunci când psihologii au început să scrie și să se gândească la inteligență, s-au concentrat asupra aspectelor cognitive, cum ar fi memoria și rezolvarea problemelor. Cu toate acestea, au existat cercetători care au recunoscut de timpuriu că și aspectele non-cognitive sunt, de asemenea, importante. De exemplu, David Wechsler a definit ca inteligență totală capacitatea globală a individului de a acționa în mod intenționat, de a gândi rațional, și de a se ocupa în mod eficient de mediul său (Wechsler, 1958). Încă din 1940, el s-a referit la elemente intelective și elemente non-intelective (Wechsler, 1940), prin care se referea la factorii afectivi, personali, și sociali.
Wechsler nu a fost singurul cercetător care a considerat importante aspectele non-cognitive ale inteligenței pentru adaptare și succes. Robert Thorndike a scris despre inteligența socială la sfârșitul anilor treizeci. Cu toate acestea, munca acestor pionieri a fost în mare parte uitată sau trecută cu vederea până în 1983, când Howard Gardner a început să scrie despre inteligența multiplă. Gardner a propus că inteligențele intrapersonale și interpersonale sunt la fel de importante ca și tipul de inteligență masurata prin IQ și testele aferente (Cherniss, C., 2000).
Inteligența emotională este capacitatea indivizilor de a-și recunoaște emoțiile proprii precum și emoțiile celorlalți oameni, capacitatea de a discrimina între diferitele sentimente și a le eticheta în mod corespunzător, și capacitatea de a-și folosi emoțiile pentru a-și ghida gândirea și comportamentul. Inteligența emoțională reflectă, de asemenea, abilitățile de a alătura inteligența, empatia și emoțiile pentru a spori gândirea și înțelegerea dinamicii interpersonale (Mayer, J. D, 2008). Deși termenul a apărut pentru prima dată într-o lucrare scrisă de către Michael Beldoch în 1964, acesta a câștigat popularitate în 1995 în cartea cu același titlu, scrisă de Daniel Goleman.
1.1.1. Modelele inteligenței emoționale
În prezent, există mai multe modele de inteligență emoțională. Modelul propus de Goleman poate fi acum considerat un model mixt, care combină cele două modele ce au fost separate ulterior în modelul abilităților inteligenței emoționale și modelul trăsăturilor inteligenței emoționale. Goleman a definit inteligența emoțională ca o matrice de abilități și caracteristici care conduc la performanța de conducere (Goleman, D. 2008). Modelul trăsăturilor a fost dezvoltat de Konstantin Vasili Petrides în 2001 și se referă la dispoziții comportamentale și abilitățile percepute de către individ, masurarea făcându-se printr-o autoevaluare (Petrides, K., Furnham, A., 2001). Modelul abilităților, dezvoltat de Peter Salovey și John Mayer, în 2004, se concentrează pe capacitatea individului de a procesa informațiile emoționale și de a le folosi pentru a naviga în mediul social (Salovey, P., Mayer, J., Caruso, D., 2004). Bar-On a dezvoltat un model conceptual și psihometric al inteligenței emoționale și sociale în 1982 și el a cercetat capacitatea acestui model pentru a prezice diverse aspecte ale comportamentului, performanța și bunăstarea.
Modelul abilităților
Salovey și Mayer (2004) au definit inițial inteligența emoțională ca abilitatea de a percepe emoție, de a integra emoția pentru a facilita gândirea, de a înțelege emoțiile și de a regla emoțiile pentru a promova creșterea personală. Pe parcursul desfășurării activității de cercetare, definiția lor pentru inteligența emoțională a fost revizuită astfel încât inteligența emoțională este considerată a fi capacitatea de a gândi despre emoții și aceasta include abilitățile de a percepe cu acuratețe emoțiile, de a accesa și de a genera emoții, astfel încât să ajute gândirea, abilitățile de a înțelege emoțiile și cunoștințele despre emoții, precum și de a reglementa emoțiile pentru a promova creșterea emoțională și intelectuală.
Modelul bazat pe abilități, elaborat de Salovey și Mayer (2004), vede emoțiile ca surse de informații utile care ajută omul să dea sens și să navigheze prin mediul social. Modelul propune faptul că indivizii variază în capacitatea lor de a procesa informațiile de natură emoțională și în capacitatea lor de a raporta o procesare emoțională la o cunoaștere mai largă. Această capacitate se manifestă în anumite comportamente adaptive. Modelul susține că inteligența emoțională include patru tipuri de abilități:
1. Perceperea emoțiilor – abilitatea de a detecta și a descifra emoțiile pe chipuri, în imagini, voci, și artefacte culturale, inclusiv capacitatea de a identifica propriile emoții. Perceperea emoțiilor reprezintă un aspect fundamental al inteligenței emoționale, deoarece face posibilă prelucrarea oricărui alt tip de informație emoțională.
2. Utilizarea emoțiilor – abilitatea de a exploata emoțiile pentru a facilita diverse activități cognitive, cum ar fi gândirea și rezolvarea de probleme. Persoana inteligentă emoțional poate valorifica pe deplin stările sale emoționale pentru a se potrivi cel mai bine cu sarcinile pe care le are de îndeplinit.
3. Înțelegerea emoțiilor – abilitatea de a înțelege limbajul emoțiilor și de a evalua relațiile complicate dintre emoții. De exemplu, înțelegerea emoțiilor cuprinde abilitatea de a fi sensibil la variații ușoare ale emoțiilor, și capacitatea de a recunoaște și de a descrie modul în care emoțiile evoluează în timp.
4. Gestionarea emoțiilor – capacitatea de a regla emoțiile atât în noi înșine și în alții. Drept urmare, persoana inteligentă emoțional poate valorifica emoțiile, chiar și pe cele negative și să le gestioneze pentru atingerea obiectivelor propuse.
Ideea centrala a modelului cu patru ramuri este aceea că inteligența emoțională necesită un acordaj la normele sociale.
Modelul abilitaților a fost criticat pentru lipsa validității predictive la locul de muncă. Cu toate acestea, în ceea ce privește validitatea de construct, testele care măsoară abilitățile inteligenței emoționale au un mare avantaj față de scalele de autoevaluare deoarece acestea compară performanța individuală cu scale de performanță standard și nu se bazează pe autoevaluarea declarațiilor descriptive ale indivizilor despre ei insisi (Brackett M.A. & J.D. Mayer, M.A. & J.D. 2003).
Măsurarea abilităților inteligenței emoționale este efectuată cu testul de inteligență emoțională Mayer-Salovey-Caruso (MSCEIT) și acesta se bazează pe o serie de elemente de rezolvare a problemelor bazate pe emoție. În conformitate cu revendicarea inteligenței emoționale ca un tip de inteligență, testul este modelat pe testele de IQ bazate pe aptitudini. Prin testarea abilităților unei persoane pe fiecare dintre cele patru ramuri ale inteligenței emoționale, sunt generate rezultate pentru fiecare dintre ramuri precum și un scor total.
Modelul mixt
Modelul introdus de Daniel Goleman se concentrează pe inteligența emoțională vazând-o ca o gamă largă de competențe și abilități care conduc la performanța în conducere. Modelul lui Goleman prezintă cinci constructe principale impărțite în două categorii competențe personale și competențe sociale (Goleman D., 2004).
Din categoria competențelor personale fac parte:
Cunoașterea de sine – abilitatea de a-și cunoaște emoțiile, punctele forte, punctele slabe, valorile și obiectivele și de a recunoaște impactul lor asupra celorlalți. Aceasta are mai multe subcomponente:
conștientizarea emoțională – Recunoașterea propriilor emoții și efectele lor. Persoanele cu această competență își cunosc emoțiile pe care le simt și de ce, realizează legăturile dintre sentimentele lor și ceea ce gândesc, fac, și spun, recunosc modul în care sentimentele lor le afectează performanța, au o conștientizare a valorilor și a scopurilor lor care îi ghidează;
Auto-evaluare precisă – Cunoașterea punctelor forte și a limitelor proprii. Persoanele cu aceasta competență sunt conștiente de punctele lor forte și punctele lor slabe, sunt capabile să reflecteze și să învețe din experiență, sunt deschiși către feedback-ul sincer, noi perspective, învățarea continuă, și au abilitatea să se privească cu umor și să aibă o perspectivă asupra lor înșiși;
Încrederea în sine – siguranța în propria valoare și capabilitățile proprii. Persoanele cu această competență se prezintă cu siguranță de sine, pot să-și exprime punctele de vedere chiar dacă acestea nu sunt populare și sunt în măsură să ia decizii solide în ciuda incertitudinilor și a presiunilor;
Auto-reglementarea – implică controlul sau redirecționarea emoțiilor perturbatoare și a impulsurilor și adaptarea la circumstanțele aflate în schimbare. Aceasta are mai multe subcomponente:
Auto-controlul – Gestionarea emoțiilor perturbatoare și a impulsurilor. Persoanele cu această competență sunt capabile să gestioneze sentimentele impulsive și emoțiile dureroase, să păstreze o atitudine pozitivă chiar și în momente dificile, să gândească în mod clar și să rămână concentrați în momente de presiune;
Credibilitatea – menținerea standardelor de onestitate și integritate. Persoanele cu aceasta competență respectă etica și se comportă ireproșabil, construiesc încrederea prin autenticitate și statornicie, sunt capabili să își recunoască propriile greșeli și să confrunte acțiunile lipsite de etică cu ceilalți și își mențin principiile chiar dacă nu sunt pe placul celorlalți;
Conștiinciozitatea – asumarea responsabilității pentru performanțele personale. Persoanele cu această competență respectă angajamentele și își țin promisiunile, se simt responsabili pentru atingerea obiectivelor lor și sunt organizați și atenți în activitatea lor;
Adaptabilitatea – Flexibilitatea în a face față la schimbare. Persoanele cu această competență se pot ocupa de cerințe multiple simultan, schimbă prioritățile și sunt capabili să facă față la schimbări rapide, își pot adapta răspunsurile și tacticile pentru a se potrivi circumstanțelor, și sunt flexibile în modul în care văd evenimentele;
Capacitatea de inovare – a fi confortabil și deschis la idei și informații noi. Persoanele cu această competență caută idei proaspete dintr-o mare varietate de surse și soluții originale la probleme, generează idei noi și caută noi perspective și își asumă riscuri în gândirea lor;
Auto – motivarea cu componentele sale:
Dorința de realizare – Străduința de a îmbunătăți sau îndeplini un standard de excelență. Persoanele cu această competență sunt orientate spre rezultate, cu o dorință mare de a-și îndeplini obiectivele și standardele, își stabilesc obiective dificile și își asumă riscuri calculate, urmăresc informațiile pentru a reduce incertitudinea și a găsi modalități de a se descurca mai bine și învață cum să-și îmbunătățească performanțele;
Angajamentul – Alinierea cu obiectivele grupului sau organizației. Persoanele cu aceasta competență sunt gata să facă sacrificii personale sau de grup pentru a îndeplini un obiectiv organizațional mai mare, găsesc un scop într-o misiune mai mare, folosesc valorile de bază ale grupului în luarea deciziilor și clarificarea alegerilor, caută în mod activ oportunități de a îndeplini misiunea grupului;
Inițiativa – Disponibilitatea de a folosi oportunitățile. Persoanele cu această competență sunt gata să profite de oportunități, să urmărească obiectivele dincolo de ce este cerut sau așteptat de la ele, să facă ce este necesar pentru a finaliza o sarcină, să mobilizeze pe alții prin eforturi neobișnuite;
Optimismul – Persistența în urmărirea obiectivelor în ciuda obstacolelor. Persoanele cu această competență persistă în căutarea scopurilor în ciuda obstacolelor, acționează prin prisma speranței de a reuși, decât prin prisma fricii de eșec, văd obstacolele ca urmări ale unor circumstanțe care pot fi gestionate, decât ca urmări ale unor defecte personale;
Din categoria competențelor sociale fac parte:
Conștientizarea socială cu subcomponentele sale:
Empatia: înțelegerea sentimentelor și perspectivelor celorlalti, și implicarea în preocupările lor. Persoanele cu această competență sunt atente la indiciile emoționale, sunt capabile de a asculta, arată sensibilitatea și inteleg perspectivele celorlalți, ajută bazâdu-se pe înțelegerea nevoilor și sentimentelor celorlalți oameni;
Orientarea către servicii – anticiparea, recunoașterea și satisfacerea nevoilor clienților. Oamenii cu această competență înțeleg nevoile clienților și caută servicii sau produse adecvate, caută modalități de a crește satisfacția clienților, oferă asistență adecvată acționând ca un consilier de încredere;
Dezvoltarea celorlalți – anticiparea nevoilor celorlalți pentru a se dezvolta, și susținerea abilităților lor. Persoanele cu această competență recunosc și recompensează punctele forte ale oamenilor, realizările, și dezvoltarea, oferă feedback util și identifică nevoile oamenilor pentru dezvoltare, sunt mentori pentru ceilalți, și oferă sarcini care provoacă și cresc abilitățile unei persoane;
Gestionarea diversității – cultivarea oportunităților prin diversitatea oamenilor. Persoanele cu această competență respectă și relaționează bine cu oameni din medii variate, sunt sensibile la diferențele de grup, văd diversitatea ca oportunitate, creând un mediu în care diverse persoane pot prospera, provoacă prejudecățile și intoleranța;
Conștientizarea politică – identificarea emoțiilor unui grup și a relațiilor de putere. Persoanele cu această competență identifică relațiile cheie de putere, detectează rețelele sociale cruciale, sunt capabile să înțeleagă forțele care influențează punctele de vedere și acțiunile clienților sau competitorilor;
Abilități sociale – gestionarea relațiilor pentru a îndruma oamenii în direcția dorită. Aceasta are mai multe subcomponente:
Influența – abilitatea de a folosi tactici eficiente de convingere. Persoanele cu această competență sunt persuasive, folosesc strategii complexe cum ar fi influența indirectă pentru a ajunge la un consens;
Comunicare – Transmiterea de mesaje clare și convingătoare. Persoanele cu această competență pot face compromisuri, înregistrând indiciile emoționale pentru adaptarea mesajului transmis, se confruntă direct cu problemele dificile, ascultă și caută înțelegerea reciprocă și incurajează comunicarea deschisă;
Leadership – inspirarea și ghidarea grupurilor de oameni. Persoanele cu această competență sunt elocvente și pot trezi entuziasmul pentru o viziune și misiune comună, sunt capabili să conducă indiferent de poziția în care se află, sunt un exemplu pentru ceilalți;
Catalizator al schimbarii: Inițierea sau gestionarea schimbării. Persoanele cu această competență recunosc nevoia de schimbare și de eliminare a barierelor;
Managementul conflictelor – negocierea și rezolvarea dezacordurilor. Persoanele cu această competență vor avea grijă de oamenii dificili și situațiile tensionate cu diplomație și tact, vor identifica un potențial de conflict, vor aduce dezacordurile la suprafață pentru a ajuta la soluționarea lor, vor încuraja dezbateri și discuții deschise, vor căuta soluții câștig-câștig;
Construirea de legături – cultivarea relațiilor instrumentale. Persoanele cu această competență cultivă și mențin rețele informale, caută relații reciproc avantajoase, dezvoltă și mențin prieteniile personale între asociații de muncă;
Colaborarea și cooperarea – Colaborarea cu alte persoane în scopul atingerii obiectivelor comune. Persoanele cu această competență mențin un echilibru între concentrarea pe sarcină și atenția la relații, colaborează, împărtășesc informații și resurse, promovează un climat prietenos, cooperant, identifică și cultivă oportunități de colaborare;
Capabilități de echipă – Crearea sinergiei de grup în urmărirea obiectivelor colective. Persoanele cu aceasta competență modelează calitățile echipei, cum ar fi respectul, ajutorarea și cooperarea, atrag toți membrii într-o participare activă și entuziastă, dezvoltă identitatea echipei și angajamentul, protejează grupul și reputația acestuia;
Goleman include un set de competențe emoționale în cadrul fiecărui construct al inteligenței emotionale. Competențele emoționale nu sunt talente înnăscute, ci mai degrabă capacități învățate care pot fi dezvoltate pentru a obține performanțe remarcabile. Goleman postulează că indivizii se nasc cu o inteligență emoțională generală care determină potențialul de învățare a competențelor emoționale.
Pe modelul Goleman se bazează două instrumente de măsurare: Inventarul de competențe emoționale (ECI), care a fost creat în anul 1999, și Inventarul de competențe emoționale și sociale (ESCI), o ediție mai nouă a ICE a fost dezvoltat în 2007. Aceste instrumente dezvoltate de Goleman și Boyatzis oferă o măsură comportamentală a competențelor emoționale și sociale. Al doilea instrument este Raportul de evaluare a inteligenței emoționale (Emotional Intelligence Appraisal), care a fost creat în anul 2001 de către T. Bradberry and J. Greaves ca un raport de autoevaluare.
Modelul trăsăturilor
Konstantinos Vasilis Petrides (2000) a propus o distincție conceptuală între modelul bazat pe abilități și modelul bazat pe trăsături al inteligenței emoționale și l-a dezvoltat pe cel din urmă pe parcursul mai multor ani. Acest model se referă la auto-percepția unui individ despre abilitățile lui emoționale. Această definiție a inteligenței emoționale cuprinde dispoziții comportamentale și abilități auto-percepute și se măsoară prin autoevaluare.
Modelul trăsăturilor este general și subsumează modelul Goleman discutat mai sus. Conceptualizarea inteligenței emoționale ca o trăsătură de personalitate conduce la o construcție care se află în afara abilităților cognitive umane. Aceasta este o distincție importantă în măsura în care influențează în mod direct operaționalizarea construcției și teoriile și ipotezele care sunt formulate cu privire la aceasta (Petrides, K.V., Furnham, A., 2000).
Unul dintre instrumentele mai cuprinzătoare și pe larg cercetate ale acestui construct este chestionarul trăsăturilor inteligenței emoționale (TEIQue), care a fost proiectat special pentru a măsura constructul complet și este disponibil în mai multe limbi. TEIQue oferă o operaționalizare pentru acest model care conceptualizează inteligența emoțională în ceea ce privește personalitatea. Testul cuprinde 15 subscale organizate în patru factori: bunăstarea, auto-controlul, afectivitate și sociabilitatea.
Modelul Bar-On
Modelul Bar-On al inteligenței emoțional-sociale așa cum a fost elaborat de Reuven Bar-On poate fi împărțit în două părți de bază. Prima parte este conceptualizarea, sau teoretizarea acestui construct; iar a doua parte este aspectul psihometric al acestui model, care este, în esență, măsurarea inteligenței emoțional-sociale, care s-a bazat pe teorie și a fost conceput pentru a o evalua (http://www.reuvenbaron.org/wp/the-bar-on-model/the-ei-conceptual-aspect/).
Munca timpurie a lui Darwin privind importanța exprimării emoțiilor pentru supraviețuire și adaptare (1837-1872) a influențat dezvoltarea modelului Bar-On de inteligență emoțională. O altă influență asupra dezvoltării acestui model pot fi găsită în descrierea lui Thorndike a inteligenței sociale și importanța acesteia pentru performanța umană din 1920, precum și în observațiile lui Wechsler din 1940 referitoare la impactul factorilor non-cognitivi, ceea ce el a denumit comportament inteligent. Descrierea lui Sifneos din 1967 a alexitimiei la capătul patologic al continuumului inteligenței emoționale și conceptualizarea lui Appelbaum din 1973 de orizont psihologic la capatul sănătos al acestui continuum au avut, de asemenea, un impact asupra dezvoltării continue a modelului Bar-On. În plus, introducerea conceptului de inteligențe intrapersonale și interpersonale de către Gardner în 1983, în contextul inteligențelor multiple, a avut un impact asupra dezvoltării componentelor intrapersonale și interpersonale ale modelului Bar-On a inteligenței emoțional-sociale (http://www.reuvenbaron.org/wp/theoretical-foundations-background-and-developme nt-of-the-bar-on-model-of-emotional-intelligence/).
În conformitate cu modelul Bar-On, inteligența emoțional-socială este o serie de competențe emoționale și sociale interdependente, abilități și comportamente care determină cât de bine se înțeleg și să se exprimă oamenii, cât de bine îi înțeleg pe alții și relaționează cu ei, și cât de bine fac față cererilor de zi cu zi, provocărilor și presiunilor. Competențele emoționale și sociale, aptitudinile și comportamentele menționate în această definiție largă a constructului cuprind 15 factori definiți mai jos, care au fost confirmați printr-o serie de analize factoriale folosite în dezvoltarea componentei psihometrice a acestui construct. (http://www.reuvenbaron.org/wp/37-2/)
Modelul conceptual Bar-On are cinci componenete cheie:
capacitatea de a înțelege emoțiile proprii precum și exprimarea lor – meta-factorul intrapersonal;
capacitatea de a înțelege sentimentele altora și a relaționa cu aceștia – meta-factorul interpersonal;
capacitatea de a gestiona schimbarea și de a rezolva problemele de natură intrapersonală și cele interpersonale – meta-factorul adaptabilitate;
capacitatea de a gestiona și controla emoțiile proprii astfel încât acestea să lucreze în avantajul, și nu contra sa – meta-factorul managementului stresului;
capacitatea de a genera starea de spirit pozitivă și de auto-motivativare – meta-factorul stare generală.
În conformitate cu modelul Bar-On, fiecare dintre aceste cinci componente meta-factoriale, sau clustere factoriale ale inteligenței emoționale cuprind un număr de competențe strâns legate, aptitudini și comportamente, fiind 15 factori în total, care sunt descriși mai jos ( http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
a) Meta-factorul intrapersonal
1. Conștiința emoțională de sine este definită ca fiind capacitatea unei persoane de a conștientiza, de a identifica și de a înțelege propriile emoții. În primul rând, conștiința emoțională de sine este abilitatea de a recunoaște diferitele emoții și de a face distincția între ele. Este nu numai capacitatea de a fi conștienți de propriile emoții și de a face distincția între ele, dar este, de asemenea, abilitatea de a înțelege de ce acele emoții au apărut.
Oameni care posedă o conștiință emoțională de sine ridicată au o bună înțelegere a ființei lor interioare. Pe de altă parte, deficiențe grave în acesata zonă se găsesc într-o tulburare emoțională cunoscută sub numele de "alexitimie", care se află la capătul patologic al continuumului. Acești oameni au o mare dificultate să identifice ce simt ei, ce a provocat aceste sentimente și cum să facă distincția între ele. Această tulburare a fost mult timp considerată a fi unul dintre factorii care contribuie la dezvoltarea tulburărilor psihosomatice precum și alte tulburări psihologice și fizice.
Este important de notat că atunci când acest factor este slab, empatia eficientă nu se poate dezovolta. O persoană care nu înțelege ceea ce simte nu va putea înțelege nici ceea ce simt ceilalți oameni. De multe ori, problemele în relaționarea cu alții provin din subdezvoltarea conștiinței emoționale de sine, care este puternic corelată cu empatia.
Împreună cu acceptarea de sine, conștiința emoțională de sine reprezintă cele două componente cheie a ceea ce este denumit conștiința de sine, care înseamna a fi conștient de diverse aspecte ale emoțiilor și sentimentelor proprii, în particulat, și de propria persoană în general(http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
2. Asertivitatea – Exprimarea și susținerea propriilor idei este definită de Bar-On (2013) ca fiind capacitatea unei persoane de a-și exprima în mod eficient și constructiv sentimentele. Aceasta este abilitatea de a exprima sentimentele, credințele și gândurile precum și capacitatea de a apăra drepturile propriei persoane într-o manieră nedistructivă. Aceasta se bazează pe încrederea în sine, lealitate și îndrăzneală. Asertivitatea este astfel compusă din trei elemente principale: capacitatea de a exprima sentimentele proprii la nivel emoțional; capacitatea de a-și exprima convingerile și opiniile proprii la nivel cognitiv; și capacitatea de a-și apăra drepturile proprii și a nu a permite altora să încalce aceste drepturi sau să profite.
Oamenii asertivi nu sunt timizi sau supuși, ei sunt capabili să-și exprime sentimentele, de multe ori în mod direct, fără a fi agresivi, abuzivi sau distructivi. Ei sunt capabili de a-și exprima punctul de vedere fără a crea perturbări în timpul interacțiunii cu ceilalți. În plus, aceste persoane sunt adesea ghidate de principiile lor, sunt îndrăznețe și capabile de a se afirma. Toate acestea sunt calități importante pentru manageri și lideri.
3. Acceptarea de sine este definită ca fiind capacitatea unui individ de a privi în interior și a se percepe, înțelege și accepta. Este capacitatea de a privi cu precizie la propria persoană pentru auto-evaluare, ceea ce poate duce în cele din urmă la acceptare și respect de sine. Respectul de sine este, în esență, capacitatea de a accepta propria persoană cu toate punctele forte și slabe. Acceptarea de sine este, prin urmare, capacitatea de a accepta calitățile pozitive și negative, precum și limitările și posibilitățile pe care o persoană le are. Acest aspect al inteligenței emoțional-sociale este direct asociat cu conștiința de sine. Aceasta are un impact asupra sentimentelor de stimă de sine, securitate, forță interioară, siguranță de sine, încredere în sine și independență; dar, acceptarea de sine nu este sinonimă cu aceste sentimente. Siguranța de sine depinde de respectul de sine, care este asociat cu un sentiment de identitate bine dezvoltat.
O persoană cu o bună acceptare de sine se simte împlinită și mulțumită. În plus, un nivel optim de acceptare de sine influențează modul în care o persoană se comportaă și infuențează de asemenea imaginea generală pe care o proiectează în exterior. Cu toate acestea, niveluri excesiv de mari de acceptare de sine pot fi problematice. De exemplu, persoanele cu un nivel extrem de ridicat de acceptare de sine pot să apară narcisice și egocentrice uneori; aceștia de obicei tind să vorbească despre atributele lor pozitive, punctele forte și realizarile lor și de multe ori îi pot face pe alții să se simtă inconfortabil în prezența lor. Nivelurile ridicate ale acestui factor, prin urmare, trebuie să fie echilibrat cu bune abilități interpersonale, astfel încât aceste aspecte mai negative ale acceptării de sine să nu creeze probleme în interacțiunile sociale cu familia, prietenii și colegii de la locul de muncă.
La capătul opus al continuumului acceptarii de sine sunt sentimentele de inferioritate care pot contribui la frustrare, dispoziție depresivă și dificultăți în realizarea obiectivelor personale ( http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
4. Autoperfecționarea este definită de Bar-On (2013) ca fiind capacitatea de a stabili obiective personale și dorința de a le atinge, în scopul de a actualiza potențialul propriu. Aceasta se manifestă prin implicarea în căutări care pot duce la o viață plină de sens, bogată și plină. Străduința de perfecționare a potențialului implică dezvoltarea unor activități semnificative și plăcute. Acest lucru se poate manifesta printr-un efort de-a lungul vieții și un angajament pentru indeplinirea obiectivelor pe termen lung. Autoperfecționarea este un proces continuu de luptă spre dezvoltarea maximă a competențelor, aptitudinilor și talentelor. Acest lucru este asociat cu încercarea de a face tot posibilul și munca de îmbunătățire continuă. Ea generează energie emoțională, care ajută la auto-motivarea necesară pentru dezvoltarea continuă.
Factorul de autoperfecționare cuprinde o dorință de realizare generală, precum și un sentiment de direcție în viață și dorința de a lucra pemtru scopurile personale. De asemenea, ea tinde să aibă un efect pozitiv asupra celor din jur, cum ar fi într-un cadru de echipă. Autoperfecționarea este de asemenea asociată cu sentimente de auto-satisfacție.
Niveluri scăzute de autoperfecționare sunt asociate cu frustrare, disperare și chiar depresie. Persoanele cu un nivel scăzut de autoperfecționare nu știu ce doresc să realizeze, pentru că sunt confuzi cu privire la ei înșiși, în general, și la ceea ce doresc să facă în viață, sau poate știu ce își doresc să realizeze în viață, dar nu sunt în măsură să își realizeze potențialul din diverse motive. Reducerea preocupărilor personale este unul dintre simptomele principale ale depresiei.
5. Independența este definită ca fiind capacitatea de a fi de auto-suficient, de nu fi dependent emoțional de alții. Aceasta este capacitatea de a fi auto-dirijat în gândirea și acțiunile proprii. Oamenii independenți sunt auto-suficienți în planificarea și luarea deciziilor importante, cu toate acestea, pot să caute și să ia în considerare alte opinii înainte de luarea deciziilor, consultarea cu alte persoane nefiind un semn de dependență în acest caz. Independența este, în plus, capacitatea de a funcționa în mod autonom, față de a avea nevoie de protecție și de sprijin din partea altora. Oamenii independenți evită să se agațe de alții pentru a-și satisface nevoile emoționale.
Independența este asociată cu sentimentul de a fi în control și de a putea influența anumite situații. Ca atare, acesta este un factor important în a face față stresului și muncii sub presiune. Mai mult decât atât, independența s-a dovedit a fi corelată cu toleranța la stres, cu rezolvarea de problemele și cu asertivitatea (http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
b) Meta-factorul interpersonal
6. Empatia este definită ca fiind capacitatea de a conștientiza și înțelege modul în care simt alții, a fi sensibil la ceea ce, cum, și de ce oamenii se simt într-un anumit mod. A fi empatic înseamnă a fi capabil de a identifica anumite indicii emoționale la alți oameni. Oameniilor empatici le pasă de alte persoane și prezintă interes și grija pentru ei și sunt capabili să-și exprime căldura și afecțiunea altora. Acest factor este esențial pentru conștientizarea socială și determină oamenii să fie membrii ai grupului de încredere, responsabili și loiali. Aceasta presupune punerea intereselor altora înainte de sine atunci când este necesar și de a fi un membru cooperant și de încredere. Pentru lideri, acest lucru presupune luarea și delegarea responsabilităților, ceea ce înseamnă conducerea prin exemplu, în cadrul echipelor și în organizație ca întreg.
Lipsa de empatie reprezintă un factor important în comportamentul agresiv, antisocial și psihopatic. La celălalt capăt al continuumului, indivizii care sunt excesiv de empatici sunt adesea considerați a fi lideri slabi dacă ocupă astfel de poziții, mai ales atunci când intervine necesitatea de a fi critic, de a mustra subalternii pentru comportament inacceptabil sau de a lua decizii dificile ( http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
7. Responsabilitatea socială este definită de Bar-On(2013) ca fiind capacitatea de a se identifica cu grupuri sociale, printre prieteni, la locul de muncă și în comunitate, și de a coopera cu alții într-un mod constructiv. Acest lucru implică a acționa într-o manieră responsabilă, chiar dacă nu există un beneficiu personal. Persoanele responsabile social sunt considerate ca având conștiință socială și o preocupare pentru alții, care se manifestă prin posibilitatea de a-și asuma responsabilități orientate spre grupuri și comunitate. Această componentă a inteligenței emoțional-sociale este asociată cu a face lucruri pentru și cu alții, acționând în conformitate cu conștiința noastră și respectând un set de principii, norme și standarde comune grupului convenite social. Ca și parte a acestor diferite grupuri, aceasta presupune a avea o sensibilitate interpersonală, acceptând pe alții și folosind abilitățile lor pentru binele colectiv și nu doar pentru interesul propriu.
Persoanele cu responsailitate socială redusă pot dezvolta atitudini antisociale, pot să acționeze în mod abuziv față de ceilalți și să profite de oameni.
8. Relațiile interpersonale reprezintă un factor ce a fost definit ca fiind capacitatea de a stabili și menține relații reciproc satisfăcătoare și de a realționa bine cu ceilalți. Satisfacția reciprocă descrie interacțiunile sociale semnificative, care sunt potențial pline de satisfacții și plăcute pentru cei implicați. A avea abilități relaționale interpersonale se caracterizează prin oferirea și primirea de căldură și de afecțiune atunci când este cazul. Această componentă a inteligenței emoțional-sociale nu este asociată doar cu dorința de a cultiva relații de prietenie cu alții, dar și cu posibilitatea de a se simți în largul său și confortabil în astfel de relații și de a avea așteptări pozitive în ceea ce privește interacțiunea socială. Această abilitate socială se bazează pe sensibilitatea față de alții, dorința de a stabili relații cât și sentimentul de a fi mulțumit de relații.
Oamenii care dețin această capacitate transmit căldură și sunt o companie plăcută. Persoanele care au o capacitate mai redusă în a stabili relații interpersonale sunt adesea descriși ca fiind timizi, introvertiți, neliniștiți în jurul altora și predispuși la evitarea contactului social. Acest factor a fost corelat negativ cu evaluarea tulburării de personalitate borderline, ceea ce are sens în lumina faptului că persoanele care sunt diagnosticate cu această tulburare au mari dificultăți în stabilirea și menținerea unui contact, cel mai probabil datorită faptului că le lipsește capacitatea de a-și exprima căldura (http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
c) Meta-factorul adaptabilitate
9. Testarea realității guvernează capacitatea de a valida în mod obiectiv sentimentele și gândirea cu realitatea externă. Aceasta include evaluarea corespondenței între ceea ce este experimentat pe plan intern și ceea ce există în exterior. Testarea gradului de corespondență între ceea ce este experimentat și ceea ce există în mod real implică o căutare de dovezi obiective pentru a confirma sentimente, percepții și gânduri. Testarea realității, în esență, implică acordarea la situația imediată, încercând să se păstreze lucrurile în perspectiva corectă și trairea lucrurilor așa cum sunt ele în realitate, fără fantezii excesive. Accentul se pune pe pragmatism, obiectivitate și acuratețea percepției cât și asupra autenticității ideilor și gândurilor. Un aspect important al acestui factor este gradul de claritate perceptivă necesar atunci când se încearcă evaluarea și gestionarea situațiilor, și presupune capacitatea de concentrare în cadrul examinării modurilor de a face față situațiilor care apar. Ca atare, testarea realității cuprinde elemente și se bazează pe percepție, emoții și cogniții. În termeni simpli, testarea realității este abilitatea de a analiza cu acuratețe și în mod realist situația imediată.
Testarea realității depinde de identificarea cu acuratețe și înțelegerea emoțiilor, ceea ce sugerează că acest factor are un rol important în procesarea cognitivă a emoțiilor, fiind necesară o luciditate și claritate atât în percepție cât și în procesarea cognitivă. Dificultățile în testarea realității pot fi catastrofale pentru existența oamenilor atât ca indivizi cât și din punctul de vedere al grupurilor. Ttulburări psihiatrice severe, cum ar fi psihoza, sunt alimentate de deficiențe extreme în această componentă factorială a inteligenței emoționale ( http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
10. Flexibilitatea este definită de Bar-On (2013) ca fiind capacitatea unui individ de a-și adapta și ajusta sentimentele, gândirea și comportamentul la noi situații și condiții. Această componentă a inteligenței emoțional-sociale se referă la capacitatea generală de adaptare la circumstanțe necunoscute, imprevizibile și dinamice.
Oamenii flexibili sunt agili și capabili să reacționeze la schimbare fără rigiditate. Acești oameni sunt capabili să își schimbe opiniile atunci când dovezile sugerează că greșesc. Ei sunt în general deschiși și toleranți la idei, orientări, modalități și practici noi. Ei nu întâmpină dificultăți în a începe lucruri noi sau în a face ajustări în general, și sunt de obicei rezistenți și pot prelua cu ușurință noi sarcini.
Persoanele cu flexibilitate redusă sunt susceptibile la a manifesta rigiditate în gândire și comportament, și au tendința de a se opune schimbării, atât a lor personale cât și în general.
11. Rezolvarea problemelor reprezintă un factor ce reglementează capacitatea de a rezolva în mod eficient problemele de natură personală și interpersonală, și atrage după sine capacitatea de a identifica și de a defini problemele precum și capacitatea de a generea și implementa soluții potențial eficiente. Este un factor de natură multi-fazică și include capacitatea de a trece prin următorul proces:
detectarea unei probleme și deținerea încrederii precum și motivației de a o rezolva;
definirea și formularea problemei cât mai clar posibil, ceea ce necesită colectarea de informații relevante;
generarea cât mai multor soluții posibile;
punerea în aplicare a uneia dintre soluțiile după cântărirea avantajelor și dezavantajelor fiecărei soluții posibile și alegerea celui mai bun curs de acțiune.
Oamenii care au o capacitate buna de rezolvare a problemelor sunt adesea conștiincioși, disciplinați, metodici și sistematici în abordarea situațiilor dificile. Comportamentul orientat spre sarcini pare, de asemenea, a fi o parte de rezolvare a problemelor, împreună cu angajamentul de a face față în mod activ cu situații problematice pentru a le îmbunătăți. Această abilitate este de asemenea asociată cu dorința de a face tot posibilul și de confruntare a problemelor, decât a le evita. Deși o abordare metodică pare a fi importantă în acest proces, flexibilitatea și spontaneitatea sunt importante mai ales că acestea se referă la generarea de soluții potențiale ("brainstorming"). Rezolvarea problemelor necesită atenție la detalii, filtrarea rapidă și eficientă de informații precum și prioritizarea unui curs de acțiune dorit, care trebuie să fie ancorat într-o bună judecată.
Acest proces este strâns asociat cu recunoașterea tiparelor, ceea ce ajută la reamintirea a ceea ce funcționează cel mai bine în situații specifice și fezabilitatea aplicării acestei abordări din nou. Memoria, prin urmare, joacă un rol cheie în procesul de învățare din experiențele anterioare, în scopul de a îmbunătăți performanța viitoare. Procesul de rezolvare a problemelor și de luare a celor mai eficiente decizii implică o analiză și gestionare a riscurilor, în plus față de procesul decizional în sine. Ca atare, rezolvarea problemelor este un proces cognitiv complex (http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
d) Meta-factorul managementului stresului
12. Toleranța la stres este definită de Bar-On (2013) ca fiind capacitatea de a gestiona în mod eficient și constructiv emoțiile. În esență, toleranța la stres este abilitatea de a rezista și de a face față evenimentelor adverse și situațiilor de stres, fără a fi copleșit, de a face față în mod activ și pozitiv la stres. Este similar cu rezolvarea tactică a problemelor care vizează a veni cu o soluție imediată pentru a face față unei probleme sau situații stresante. Această capacitate se se bazează pe:
alegerea unui curs de acțiune pentru a face față stresului, ceea ce înseamnă a fi eficient și a avea resurse, fiind capabil de a veni cu soluții adecvate,
o dispoziție optimistă față de noi experiențe și schimbare în general, precum și față de capacitatea de a depăși cu succes o problemă specifică, ceea ce presupune o credință în capacitatea de a face față și de a rezolva aceste situații;
Ca atare, capacitatea de a face față în mod eficient la stres necesită a avea un repertoriu de răspunsuri adecvate la situații stresante. Aceasta este, de asemenea, asociată cu capacitatea de a fi relaxat și de a confrunta dificultățile cu calm, fără a fi purtat de emoții puternice. Persoanele care au o capacitate bine dezvoltată de toleranță la stres tind să confrunte situațiile de criză și problemele, mai degrabă decât să se lase coplesiți de neputință și disperare. Rareori evită situațiile problematice, înfruntându-le cu încredere.
Toleranța la stres este strâns asociată cu capacitatea de a identifica, înțelege și controla emoțiile. De asemenea, are de a face cu capacitatea de a face față cerințelor de mediu și a face ceva în mod activ pentru a îmbunătăți situația imediată.
Anxietatea apare frecvent atunci când această componentă nu funcționează în mod adecvat. Persoanele cu toleranță scăzută la stres pot avea simptome legate de stres și de anxietate, cum ar fi tensiune, iritabilitate, neliniște, o tendință de a-și face griji, concentrare slabă, dificultăți în luarea deciziilor și chiar simptome somatice.
13. Controlul reacțiilor este definit ca fiind capacitatea de a controla în mod eficient și constructiv emoțiile. Mai precis, controlul impulsurilor este abilitatea de a rezista sau de a întârzia un impuls sau tentația de a acționa, și presupune o capacitate de a accepta impulsurile agresive precum și a controla comportamentul ostil și potențial iresponsabil. Este abilitatea de a menține calmul și controlul eficient al emoțiilor în situații dificile și solicitante.
Problemele în controlul reacțiilor sunt de obicei destul de vizibile precum și distructive. Ele de multe ori se manifestă printr-o toleranță scăzută la frustrare, impulsivitate, probleme de control a furiei, pierderea de auto-control și comportamentul exploziv și imprevizibil ( http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
e) Meta-factorul stare generală
14. Optimismul este definit de Bar-On (2013) ca fiind capacitatea de a menține o atitudine pozitivă și plină de speranță față de viață, chiar și în fața adversității, o abordare pozitivă a vieții de zi cu zi și un factor motivațional important în activitatile întreprinse.
Între optimism și capacitatea de a face față problemelor există o legătură puternică. Optimismul joacă de asemenea un rol important în auto-motivare și este un factor foarte important pentru a face față stresului și pentru atingerea scopurilor.
Indivizii optimiști se simt de obicei siguri de ei înșiși în cele mai multe situații, și sunt, în general motivați să continue chiar și atunci când lucrurile devin mai dificile, în timp ce pesimiștii renunță de obicei mai ușor. Optimiștii se așteaptă, ca de obicei, că lucrurile se vor rezolva în cele din urmă, cred în capacitatea lor de a gestiona problemele cele mai supărătoare, și de obicei nu simt ca vor eșua atunci când încep ceva nou. Optimiștii traiesc experiențe de viață similare cu pesimiștii, dar una dintre diferențele fundamentale este faptul că optimiștii gestionează aceste situații mai bine și îsi revin mai repede din înfrângeri învățând din greșelile lor. Opusul optimismului este pesimismul, disperarea și lipsa de speranță, care sunt simptome comune de depresie.
Cu toate ca optimismul este asociat cu inteligența emoțională, este mai probabil un facilitator, decât o parte integrantă a acesteia. Acest factor a fost, de asemenea, considerat ca fiind de natură motivațională, decât o parte a inteligenței în sine.
15. Fericirea / Bunăstarea este definită ca fiind capacitatea unei persoane de a se simți mulțumită de ea însăși, de alții și de viață în general. Aceasta este, în esență, capacitatea de a se simți mulțumit de viață, de a se bucura de alții și de a se simți bine. În acest context, fericirea combină mulțumirea de sine, mulțumirea generală și capacitatea de a se bucura de viață. Fericirea implică abilitatea de a se bucura de diverse aspecte ale vieții și de viață în general. Oamenii fericiți de multe ori se simt bine și în largul lor atât la locul de muncă cât și în timpul liber, ei sunt capabili să se bucure de oportunitățile simple, pentru a avea o stare de bine. Acest factor este asociat cu un sentiment general de voioșie și entuziasm.
Incapacitatea de a experimenta fericire și dificultățile în generarea emoțiilor pozitive în general de multe ori indică nemulțumire și tendințe depresive (http://www.reuvenbaron.org/
wp/ the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model/).
În concordanță cu modul în care acest model este conceptualizat, a fi inteligent din punct de vedere emoțional și social înseamnă a înțelege în mod eficient propria persoana și a se exprima eficient, a înțelege și a relaționa bine cu ceilalți, și a face față cu succes cererilor, provocărilor și presiunilor de zi cu zi. Aceasta se bazează, în primul rând, pe capacitatea de a fi conștienți de sine, pentru a înțelege punctele forte și punctele slabe, și pe capacitatea de exprimare a sentimentelor și gândurilor nedistructiv.
La nivel interpersonal, a fi inteligent emoțional și social cuprinde abilitatea de a fi conștienți de emoțiile, sentimentele și nevoile altora, precum și stabilirea și menținerea relațiilor de cooperare, constructive și reciproc satisfăcătoare. A fi inteligent emoțional și social înseamnă, în cele din urmă, a gestiona în mod eficient schimbările personale, sociale și de mediu prin a face față în mod realist și flexibil la situația imediată, rezolvarea problemelor personale și interpersonale și luarea deciziilor după cum este nevoie. Pentru a face acest lucru este necesară gestionarea emoțiilor, astfel încât acestea să lucreze în avantajul, și nu contra individului, și este necesar suficient optimist, pozitivism și auto-motivare (http://www.reuvenbaron.org/wp/43-2/).
1.1.2. Efecte generale ale inteligenței emoționale
John Mayer (2008) menționa într-o analiză publicată în Annual Review of Psychology că o inteligență emoțională mai mare este corelată pozitiv cu urmatoarele:
Relații sociale mai bune pentru copii – la copii și adolescenți, inteligența emoțională corelează pozitiv cu interacțiuni sociale și relații bune și corelează negativ cu deviația de la normele sociale, comportament antisocial, măsurat atât în școală cât și în afara ei, cum a fost raportat de către copiii înșiși, de membri ai familiei precum și de profesorii lor;
Îmbunătățirea relațiilor sociale pentru adulți – o inteligență emoțională mai mare în rândul adulților este corelată cu o mai bună auto-percepție a capacităților sociale, relații interpersonale mai bune, agresiuni interpersonale și probleme mai reduse;
Persoanele cu inteligență emoțională sunt percepute pozitiv de către alții. Alți indivizi îi percep pe cei cu inteligență emoțională înaltă a fi mai plăcuți, cu abilități sociale și empatici
Relații mai bune de familie – inteligența emoțională ridicată se corelează cu relații mai bune cu familia și cu partenerii de viață privind aspecte variate;
Realizări academice mai bune – inteligența emoțională este corelată cu o mai mare realizare în mediul academic așa cum a fost raportat de către profesori, dar, în general, notele obținute nu au fost mai mari odată ce factorul de IQ-ul a fost luat în considerare;
Relații sociale mai bune la locul de muncă și în negocieri – inteligența emoțională mai mare este corelată cu o mai bună dinamică socială la locul de muncă, precum și o mai bună capacitate de negociere;
1.1.3. Critici aduse inteligenței emoționale
Munca timpurie a lui Goleman a fost criticată pentru asumarea de la început că inteligența emoțională este un tip de inteligență sau capacitate cognitivă. Eysenck (2000) consideră că descrierea lui Goleman despre inteligența emoțională conține presupuneri nefondate despre inteligență.
În mod similar, Locke (2005) susține că noțiunea de inteligență emoțională este, în sine, o interpretare eronată a inteligenței, iar el oferă o interpretare alternativă în sensul că aceasta nu este o altă formă sau tip de inteligență, dar inteligența vazută ca și capacitatea de a înțelege noțiuni abstracte, aplicată la un anumit domeniu de viață: emoțiile. El sugerează ideea de a menționa conceptul ca o abilitate.
Esența acestor critici este faptul că cercetarea științifică depinde de utilizarea constructelor valide și coerente, și că, înainte de introducerea termenului de inteligență emoțională, psihologii au stabilit distincții teoretice între factori cum ar fi abilități și deprinderi, atitudini și valori, și trăsături de personalitate și stări emoționale. Astfel, unii cercetători consideră că termenul de inteligență emoțională fuzionează astfel de concepte acceptate și definiții (Mattiuzzi, P.G., 2008).
O altă critică adusă inteligenței emoționale este aceea că face o confuzie între abilități și calități morale. Adam Grant (2014) a avertizat despre percepția greșită dar des întâlnită că inteligența emoțională este o calitate morală de dorit, mai degrabă decât o abilitate, Grant afirmând că o inteligență emoțională bine dezvoltată nu este doar un instrument esențial pentru realizarea scopurilor, dar are o parte întunecată putând fi folosită ca o armă pentru manipularea altora.
De asemenea se consideră că inteligența emoțională are o valoare predictivă mică. Landy (2005) a susținut că puținele studii efectuate pe validitatea inteligenței emoționale au arătat că aceasta adaugă puțin sau nimic la explicarea sau predicția unor rezultate în special în domeniul academic și al succesului în muncă.
În mod similar, alți cercetători și-au exprimat îngrijorarea cu privire la măsura în care instrumentele de autoevaluare a inteligenței emoționale se corelează cu dimensiunile de personalitate. În general, se consideră ca autoevaluările inteligenței emoționale și măsuratorile trăsăturilor de personalitate converg pentru că ambele își propun să măsoare trăsături de personalitate. În mod specific, se pare că există două dimensiuni ale testului Big Five, care ies în evidență ca fiind cele mai legate de inteligența emoțională – nevrotismul și extraversia. În special, nevrotismul a fost legat de emoționalitate negativă și anxietate. Intuitiv, indivizii cu scor mare la nevrotism sunt susceptibili de a obține un nivel scăzut în evaluarea inteligenței emoționale (Petrides, K.V., Pita, R., Kokkinaki, F., 2007).
1.1.4. Interacțiuni cu alte fenomene
Bullying
Bullying-ul este interacțiunea socială abuzivă între colegi, care pot include agresivitate, hărțuire și violență. Bullying este, în mod tipic, repetitiv și este adoptat de către cei care se află într-o poziție de putere asupra victimei. Cercetările au ilustrat o relație semnificativă între agresiune și inteligența emoțională. Inteligența emoțională scăzută pare să fie legată de implicarea în agresiuni. Inteligența emoțională pare să joace un rol important atât în comportamentul agresorului cât și al victimei agresiunii. Dat fiind faptul că inteligența emoțională a fost ilustrată ca maleabilă, educarea ei ar putea îmbunătăți în mare măsură prevenirea acestor agresiuni dar și inițiativele de intervenție (Lomas, J., Stough, C., Hansen, K., Downey, L. A., 2012).
Bullying-ul este forma cea mai răspândită de violență în școli și are consecințe pe termen lung la maturitate. Cercetările făcute pe pre-adolescenți confirmă o astfel de relație negativă între trăsăturile inteligenței emoționale și comportamentul agresiv. Comportamentul agresiv este asociat negativ cu empatia și, mai precis, dimensiunea cognitivă a empatiei, care este abilitatea de a înțelege experiențele emoționale și perspectivele altora (Kokkinos, C. M., Kipritsi, E., 2012).
Dimensiunea inteligenței emoționale care pare să aibă cea mai puternică legatură cu adoptarea acestui comportament este abilitatea de a înțelege experiența emoțională a altor persoane. Deoarece acest comportament la copiii de vârstă școlară este legat de niveluri mai mici de înțelegere a emoțiilor altora, s-a considerat că și copiii care prezintă comportamente de agresiune nu sunt capabili să înțeleagă pe deplin impactul pe care îl au asupra victimelor lor (Lomas, J., Stough, C., Hansen, K., Downey, L. A., 2012).
În plus față de incapacitatea de a se raporta la emoțiile altora, cercetările sugerează că cei care se angajează în comportamentul agresiv pot duce lipsă și de abilități adecvate de a-și gestiona propriile emoții, acesta fiind un alt aspect al inteligenței emoționale numit facilitare emoțională sau auto-eficacitate. În acest fel, capacitatea de a înțelege și de a gestiona propriile emoții poate juca un rol important în prevenirea copiilor de a se angaja în comportamente agresive (Kokkinos, C. M., Kipritsi, E., 2012).
Similar cu mediul școlar pentru copii, mediul de lucru plasează în mod obișnuit grupuri de adulți împreună într-un spațiu comun, în mod regulat. Într-o astfel de situație, interacțiunile sociale și relațiile au o mare importanță pentru structura organizatorică și urmărirea scopurilor. Consecințele emoționale ale agresiuniilor pun o organizație în situația de a risca să își piardă angajații victimizați. Agresiunea contribuie, de asemenea, la un mediu de lucru negativ, nu este propice pentru cooperarea necesară și poate reduce productivitatea la diferite niveluri. Intimidarea la locul de muncă este asociată cu răspunsuri negative la stres( Hutchinson, M., Hurley, J. , 2013).
Capacitatea de a gestiona emoțiile, în special stresul emoțional, pare a fi un factor important în diferite tipuri de bullying. Locul de muncă, în general, poate fi un mediu stresant, astfel încât un mod negativ de a face față stresului sau incapacitatea de a face acest lucru poate fi responsabil pentru apariția bullying-ului. Agresorii de la locul de muncă pot avea inteligență socială ridicată și inteligență emoțională scăzută. În acest context, agresorii tind să aibă un rang înalt pe scara socială și sunt adepții influențării altora. Combinația dintre inteligență socială înaltă și empatie scăzută conduce la un comportament de manipulare, după cum descrie Hutchinson (2013) hărțuirea la locul de muncă. În grupuri de lucru în cazul în care angajații au o inteligență emoțională scăzută, aceștia pot fi convinși să se angajeze într-un comportament lipsit de etică. Datorită persuasiunii agresorilor, grupul de lucru este socializat într-un mod care raționalizează comportamentul, și face grupul tolerant la agresiune sau chiar să o susțină (Hutchinson, M. ,2013).
Hutchinson & Hurley (2013) susțin că atât inteligența emoțională cât și abilitățile de conducere sunt ambele necesare pentru intervenția în cazul agresiunilor la locul de muncă, și ilustrează relația dintre inteligența emoțională, conducere și reducerea agresiunilor. Inteligența emoțională mai mare este legată de îmbunătățirea mediului de lucru și este un moderator important între conflict și reacțiile la un conflict la locul de muncă. S-au evidențiat corelații pozitive puternice între dimensiunile conștiinței de sine și cea de auto-gestionare a emoțiilor și conducerea eficientă și capacitatea specifică a liderului de a construi un mediu de lucru sănătos și o cultură de muncă sănătoasă.
Hărțuirea poate avea un impact negativ asupra vieții victimelor. Copiii hărțuiți pot ajunge la inadaptare socială și emoțională, având un impact negativ și asupra comportamentului (Sapouna, M. & Wolke, D., 2013). Adulții care sunt agresați la locul de muncă pot avea o stimă de sine deteriorată, suferă de izolare și devin tematori și evitanți după ce au fost agresați. Ei se pot desprinde și retrage din comunitatea lor de muncă (Hutchinson, M. ,2013).
Inteligența emoțională poate fi un pas important în încercarea de a stimula reziliența în rândul victimelor. Atunci când o persoană se confruntă cu stres și adversități, în special de natură repetitivă, capacitatea lor de a se adapta este un factor important în rezultatele obținute fie pozitive sau negative. Indivizii rezilienți sunt cei care sunt considerați a avea rezultate pozitive în dezvoltare ca urmare a experiențelor lor negative, cum ar fi agresiunea. Sapouna și Wolke (2013) au examinat adolescenți care au ilustrat reziliență la agresiuni și au constatat unele diferențe de gen: o capacitate de reziliență comportamentală mai mare în rândul fetelor și o rezistență emoțională mai mare în rândul băieților.
Inteligența emoțională promovează capacitatea de adaptare la stres (Schneider, T. R., Lyons, J. B., Khazon, S., 2013). Un factor care este important în capacitatea de adaptare este reglementarea propriilor emoții. Schneider și colaboratorii (2013) au constatat că percepția emoțională a facilitat scăderea emoționalității negative în timpul stresului, iar înțelegerea emoțiilor a facilitat reziliența având o corelație pozitivă cu afectul pozitiv.
Performanța la locul de muncă
Cercetarea legăturilor între inteligența emoțională și performanța în muncă indică rezultate mixte: în unele dintre studii a fost constatată o relație pozitivă, în altele nu a existat nici o legătură sau legatura a fost una inconsistentă (Joseph, D.L., Jin, J., Newman, D.A., O'Boyle, E.H., 2015). Aceste cercetări au condus la crearea unui model de compensare între inteligența emoțională și IQ, care postulează că asocierea dintre inteligența emoțională și performanța la locul de muncă devine mai semnificativă pe masură ce inteligența cognitivă scade (Cote, S., Miners, C.T.H., 2006).
O meta-analiza realizată de Joseph și Newman (2010) a relevat faptul că atât modelul abilităților inteligenței emoționale cât și modelul trăsăturilor tind să prezică performanța în muncă mult mai bine în locurile de muncă ce necesită un grad ridicat de muncă emoțională (unde munca emoțională a fost definită ca activitatea de muncă ce necesită afișarea efectivă a emoțiilor pozitive). În contrast, inteligența emoțională este puțin semnificativă în relație cu performanța în muncă în locurile de muncă unde nu este necesară munca emoțională. Cu alte cuvinte, inteligența emoțională tinde să prezică performanța în muncă doar pentru locurile de muncă unde este implicat un grad ridicat de emoție.
Totuși a fost sugerată ideea că inteligența emoțională nu este neapărat o trăsătură pozitivă în mod universal. Un studiu din 2010 a evidențiat o corelație negativă între inteligența emoțională și sarcinile venite din partea managementului. Atunci cand sarcinile din partea managementului au un nivel scăzut, s-a găsit o relație negativă între inteligența emoțională și eficacitatea lucrului în echipă. Aceste rezultate promovează ideea că un rol important îl joacă contextul de la locul de muncă în relațiile dintre inteligența emoțională, eficiența lucrului în echipă, și performanța la locul de muncă (Joseph, D. L., Newman, D. A., 2010).
Deși studiile legaturilor între inteligența emoțională și performanța în muncă au avut rezultate mixte asupra corelațiilor, inteligența emoțională este un predictor incontestabil mai bun decât cele mai multe dintre metodele de angajare utilizate în mod obișnuit în companii, cum ar fi scrisorile de referințe sau de intenție.
Alte studii au susținut că angajații cu inteligență emoțională mare au rezultate în mod substanțial mai bune decât angajații cu inteligență emoțională scăzută, aceste concluzii obținându-se pe baza autoevaluarilor și ai altor indicatori de performanță cum ar fi promovările și creșterea salarială (Law, K.S., Wong, C., Song, L. J.,2004).
Potrivit lui Lopes și colaboratorii săi (2006), inteligența emoțională contribuie la dezvoltarea de relații puternice și pozitive cu colegii și la munca eficientă în echipe. Acest lucru îmbunătățește performanța lucrătorilor, prin oferirea de sprijin emoțional și resurse instrumentale necesare pentru a reuși în rolurile lor. De asemenea, angajații inteligenți emoțional au resurse mai bune pentru a face față situațiilor stresante și sarcinilor solicitante, care să le permită să aibă rezultate mai bune în acele situații.
Moon și Hur (2011) au constatat că epuizarea emoțională ("burn-out") influențează în mod semnificativ corelația performanța în muncă – inteligența emoțională. Epuizarea emoțională a fost asociată negativ cu două componente ale inteligenței emoționale: optimismul și abilitățile sociale. Această asociere a avut un impact negativ asupra performanței la locul de muncă. De aceea, corelația performanța în muncă – inteligența emoțională este mai puternică în contexte de epuizare emoțională, cu alte cuvinte, angajații cu un nivel ridicat de optimism și abilități sociale dispun de resurse mai bune pentru a avea rezultate mai bune atunci când se confruntă cu contexte de epuizare emoțională.
Inteligența emoțională și sănătatea
O meta-analiză a 44 de studii realizat de Schutte în 2007 a constatat că inteligența emoțională a fost asociată cu o mai bună sănătate mentală și fizică. În particular, modelul trăsăturilor inteligenței emoționale a înregistrat o corelație mai puternică cu sănătatea mentală și fizică (Schutte, 2007). Acest lucru a fost replicat din nou în 2010 de către A. Martins, care a constatat că modelul trăsăturilor este un predictor puternic pentru sănătate, dupa efectuarea unei meta-analize bazată pe 105 studii și 19.815 participanți.
Stima de sine și consumul de droguri
Un studiu din 2012 a examinat inteligența emoțională, stima de sine și dependența de marijuana. Dintr-un eșantion de 200 de subiecți, dintre care 100 erau dependenți de canabis, iar restul de 100 erau sănătosi emoțional, grupul dependent a înregistrat scoruri extrem de reduse la inteligența emoțională, în comparație cu grupul de control. De asemenea, s-a descoperit că grupul de dependenți a înregistrat și un nivel scăzut de stimă de sine în comparație cu grupul martor (Nehra, D. K. Sharma, M., Sharma, N., 2012).
Un alt studiu a examinat dacă nivelurile scăzute ale inteligenței emoționale au avut o legatură cu gradul de dependență de droguri și alcool. În evaluarea a 103 rezidenți într-un centru de reabilitare de droguri, a fost examinată inteligența lor emoțională, împreună cu alți factori psihosociali într-un interval de o lună de tratament. S-a descoperit că scorurile la inteligența emoțională a participanților s-au îmbunătățit pe masură ce nivelurile lor de dependența s-au diminuat ca parte a tratamentului lor (Brown, C., Chiu, E., Neill, L., Tobin, J. Reid, J. 2012).
Imaginea de sine
Imaginea de sine este viziunea personală sau imaginea mentală, pe care un individ o are despre el înșusi. Imaginea de sine este un dicționar intern care descrie caracteristicile sinelui, acestea formând o reprezentare colectivă a calităților și defectelor proprii așa cum sunt văzute de către fiecare în parte.
Aceasta este imaginea mentală, în general stabilă, care nu reprezintă doar detaliile disponibile pentru investigație obiectivă de către alții (înălțime, greutate, culoarea părului, sexul), dar, de asemenea, conține elemente care au fost învățate de către acea persoană despre sine, fie din experiențele personale, fie prin internalizarea judecăților altora.
Imaginea de sine este un produs al învățării. Relațiile din copilăria timpurie cu parinții și îngrijitorii influențează în mod semnificativ imaginea de sine. Acestea sunt oglinzi care reflectă o imagine despre sine. Experiențele cu alții, cum ar fi profesorii, prietenii și familia adaugă la imaginea oglindită, relațiile cu ceilalți consolidând astfel ceea ce gândeste și simte un individ despre sine înșuși.
1.2.1. Perspectiva psihologiei personalității de abordare a imaginii de sine
În funcție de ceea ce este, ceea ce crede că este, ce își dorețte să fie, ce gândește despre alții și ce crede că gândesc alții despre el, omul își manifestă comportamentul pe baza unora dintre aceste elemente în moduri variate de integrare și funcționare. Oamenii se pot comporta așa cum sunt ei în realitate sau cum consideră ca își doresc alții să se comporte, dar în relațiile cu ceilalți contează mai mult comportamentul manifestat decât trăsăturile reale ale omului care pot fi ținute ascunse. (Zlate M., 2002)
Astfel Mielu Zlate considera că personalitatea omului are mai multe fațete din interacțiunea cărora reiese valoarea personalității:
1. personalitatea reală (PR) așa cum este ea în realitate;
2. personalitatea autoevaluată (PA), adică imaginea pe care individul o are despre sine;
3. personalitatea ideală (PI), adică cea imaginată, cea dorită, cea pe care individul aspiră să și-o formeze;
4. personalitatea percepută (PP), imaginea individului despre alții;
5. personalitatea proiectată (PPro), adică ce crede individul că gândesc alții despre el;
6. personalitatea manifestată (PM), cea exteriorizată, obiectivată în comportament.
În concepția lui Mielu Zlate (2002) Personalitatea reală (PR) conține toate procesele, funcțiile, tendințele, însușirile și stările psihice ale unui om la un moment dat, care pot fi folosite oricând. Astfel este asigurată identitatea și durabilitatea în timp a personalității. Personalitatea reală se constituie din totalitatea elementelor biologice, psihologice și sociale, atât conștiente cât și cele subconștiente sau inconștiente.
Aceasta are două dimensiuni: dimensiunea individuală ce conține trăsăturile proprii ale individului și dimensiunea interpersonală care conține trăsăturile formate în urma interacțiunilor și relațiilor cu ceilalți. Personalitatea reală a unui om este formată din totalitatea trăsăturilor sale existente, care îl caracterizează, indiferent dacă aceasta este cunoscută, acceptată sau exteriorizată de către individ.
Personalitatea autoevaluată (PA) este formată din ansamblul reprezentărilor, ideilor, credințelor individului despre propria sa personalitate și constituie imaginea de sine a individului. Imaginea de sine se referă la felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc își atribuie în raport cu ceilalți (Zlate M., 2002).
Imaginea de sine nu este doar o reflectare a personalității reale a individului, ci se formează și pe baza altor fațele ale personalității. Pe parcursul dezvoltării umane imaginea de sine se formează și se dezvoltă diferit. Dacă în copilărie ea se formează pe baza a ceea ce individul ar dori să fie, o dată cu înaintarea în vârsta ea se construiește în funcție de ceea ce omul este în prezent sau de experiențe trăite deja.
Imaginea de sine are o caracteristică specifică și anume dacă reflectarea personalității este adecvată sau inadecvată. Imaginea de sine depinde de capacitatea de cunoaștere de sine a omului, cu cât această capacitate este mai dezvoltată cu atât imaginea de sine va fi mai adecvată. Deformarea imaginii de sine poate fi împărțită în două categorii: supraaprecierea trăsăturilor și însușirilor proprii și subaprecierea acestora. Formele inadecvate ale imaginii de sine pot avea un rol pozitiv, în cazul supraaprecierii existând tendința de apropiere către personalitatea dorită, iar subaprecierea reprezentând o evaluare mai critică asupra propriei personalități. Cu toate acestea este de dorit ca ambele tipuri de reflectare eronată să fie reduse pentru a ajunge la o imagine de sine realistă aceasta permițând o integrare și adaptare adecvată la mediul înconjurător.
Personalitatea ideală (PI) a fost definită de M. Zlate (2002) ca aceea la care individul dorește să ajungă. Ea nu face referire la ceea ce este un individ în realitate sau la ceea ce crede el despre sine, ci la ceea ce ar dori să fie, cum ar dori să fie, fiind astfel personalitatea proiectată în viitor, modelul pe care individul dorește să-l atingă. Fiind un țel de atins, personalitatea ideală are funcția de stimulare a individului către acțiune, pentru identificarea celor mai eficiente mijloace de adaptare la cerințele mediului. Personalitatea ideală funcționează ca un ghid pentru comportamentele adoptate și exprimate de către un individ.
Personalitatea percepută (PP) este formată din reprezentările, ideile unui individ despre alții. În paralel cu formarea imaginii de sine se formează și imaginea despre alții, aceasta având rolul de a ghida, regla comportamentele unui individ față de ceilalți, ajutându-l să adopte comportamentele cele mai adecvate în relațiile cu ceilalți (Zlate M., 2002).
Formarea imaginii despre alții depinde pe de o parte de capacitatea celorlați de a se face conoscuți, dar și de capacitatea individului de a decoda informațiile primite de la ceilalți. Această decodare este influențată de trăsăturile și insușirile, atitudinile, scopurile și dorințele specifice ale celui care cunoaște dar și de clișeele sau stereotipurile ce pot influența formarea acestei imagini.
Personalitatea proiectată (PPro) reprezintă totalitatea gândurilor, sentimentelor, aprecierilor pe care un individ crede ca le au ceilalți despre el. Aceasta este o imagine construită de individ și a fost numită de Valeriu Ceaușu "imaginea de sine atribuită lumii". Această imagine necesită o intuire a reflecțiilor celorlalți despre sine, și uneori poate reprezenta modul în care un individ dorește să apară în fața celorlalți sau de asemena poate reflecta comportamentul celorlați față de el. În ambele cazuri această imagine îl poate face pe individ să se aștepte din partea celorlalți la un comportament conform cu imaginea pe care el cred ca aceștia o au despre el. Rolul acestei personalități proiectate este acela de a regla comportamentele interpersonale, ambele părți trebuind să țină cont de felul în care cred că se oglindesc (Zlate M., 2002).
Personalitatea manifestată cuprinde totalitatea trăsăturilor și însușirilor exprimate prin modalitățile proprii de exteriorizare și comportare. Aceasta cuprinde părți din fiecare fațetă a personalității având un caracter sintetic. Manifestarea personalității este influențată de trăirile interioare ale individului dar și de solicitările și circumstanțele mediului în care acesta activează. Normele sociale la care oamenii se supun fac ca anumite comportamente să fie acceptate și astfel pot fi exterioarizate, iar altele să nu fie acceptate ele trebuind să fie inhibate. Personalitatea manifestată este punctul de întâlnire între structura individului și cerințele societății.
În interacțiunile dintre indivizi sunt importante atât comportamentul exteriorizat, indiferent de ce a stat la baza acestuia cât și sistemul de imagini pe care indivizii îl au. Uneori oamenii se comportă mai puțin în funcție de trăsăturile lor reale și mai mult în funcție de trăsăturile pe care consideră ca le au sau de trăsăturile pe care consideră alții că le dețin sau de ațteptările altora. Pe de altă parte oamenii pot fi judecați nu pe baza comportamentului manifestat cât pe intențiile atribuite de către ceilalți acelui comportament sau în funcție de imaginile pe care ceilalți le au despre ei (Zlate M., 2002).
Sistemele de imagini pot fi împărțite în funcție de valoare și stabilitate. În funcție de valoare se pot diferenția imagini pozitive sau negative despre sine și despre alții. În funcție de stabilitate se pot diferenția imagini durabile, formate în timp în urma unor contacte îndelungate, și imagini fluctuante apărute în situații de moment. Interacțiunile dintre indivizi depind nu numai de aceste sisteme de imagini existente, dar și de îmbinările dintre ele.
În centrul conceptului de personalitate stă Eul, acesta fiind „conștiința de sine, nucleul sistemului personalității, care cuprinde cunoștințele și imaginea de sine, atitudinile conștiente sau inconștiente față de valori" (Paul Popescu-Neveanu, 1978).
Din punctul de vedere al structurii psihologice interne a Eului, acesta este constituit dintr-un sistem de imagini ce conține (Zlate M., 2002):
Eul subiectiv – imaginea de sine a individului;
Eul reflectat – imaginea de sine reflectată în alții în funcție de părerile lor
Eul autentic – stucturile psihosociale reale, diferite de măștile pe care le poartă individul sau de personajele pe care le joacă;
Eul ideal – ca proiecție a imaginii de sine, așa cum persoana gândește că ar trebui să fie;
Eul imaginar – despre imaginea de sine a individului, cum crede că este;
Eul aspirat sau dorința (cum ar vrea să fie);
Eul real – cum este.
Eul fiind văzut ca nucleu al personalității, sistemul ei central, apărând și dezvoltându-se o dată cu ea, el exprimă personalitatea. Astfel între Eu și personalitate există o strânsă interacțiune, iar structura și funcționalitatea lui este corespondentă structurii și funcționalității personalității. Așa cum personalitatea are mai multe fațete și Eul are fațete distincte existând o corespondență între fațetele personalității și fațetele Eului. Astfel cele șase fațete ale personalitații au asociate șase fațete ale Eului: 1. Eul real (cum este individul); 2. Eul autoperceput (cum crede că este); 3. Eul ideal (cum ar vrea să fie); 4. Eul perceput (cum percepe Eurile celorlalți); 5. Eul reflectat (cum crede ca îl percep alții); 6. Eul actualizat (cum se manifestă). După cum îmbinarea variată a fațetelor personalității duce la multiple tipuri de personalitate, într-un mod similar îmbinarea "fațetelor" Eului va duce la apariția unor tipuri de Euri, cu caracteristici proprii (Zlate M., 2002).
1.2.2. Perspectiva psihologiei sociale de abordare a imaginii de sine
Conceptul de sine
Imaginea de sine a jucat un rol important în cercetările din psihologia socială din anii ’80 datorită observării rolului acesteia de reglator în comportamentele personale și relațiile dintre oameni.(Zlate M., 2002)
Imaginea de sine poate fi vazută dintr-un cadru mai larg și anume ca și parte componentă a conceptului de sine.
Termenul „concept de sine” este un termen general folosit pentru face referire la modul cum o persoană gândește despre sine, se evaluează sau se percepe pe sine. Pentru a fi conștient de sine este necesar a avea un concept de sine. Conceptul de sine este imaginea pe care un individ o are despre el înșusi. Dezvoltarea aceastei imagini este influențată de interacțiunile cu oamenii importanți din viața unui om. Acest concept este văzut, în general, ca totalitatea percepțiilor individuale despre comportamentul, abilitățile și caracteristicile unice ale individului.
Baumeister (1999) a definit conceptul de sine ca și credința individului despre el sau ea, inclusiv atributele personale și cine și ce este eul. Conceptul de sine este un termen important atât pentru psihologia socială și cât și pentru umanism.
Conceptul de sine tinde să fie mai maleabil la persoanele tinere care încă mai trec prin procesul de auto-descoperire și formare a identității. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, percepțiile despre sine devin mult mai detaliate și organizate și oamenii își formează o imagine mai clară despre cine sunt și ceea ce este important pentru ei.
Sinele individual constă din atribute și trăsături de personalitate care diferențiază un individ de alte persoane, dupa cum arata autorii Crisp și Turner: "Sinele relațional este definit de relațiile cu alte persoane semnificative. În cele din urmă, sinele colectiv reflectă apartenența unui individ în grupuri sociale."
Lewis (1990) sugerează că dezvoltarea conceptului de sine are două aspecte:
Sinele existențial – acesta este partea de bază a conceptului de sine; simtul de a fi separat și distinct de alții și conștientizarea constanței sinelui (Bee, 1992). Un copil își dă seama că acesta există ca o entitate separată de altii și că el continuă să existe în timp și spațiu. Potrivit lui Lewis conștientizarea sinelui existențial începe de la vârsta de două – trei luni și apare în parte datorită relației copilului cu lumea.
Sinele categorial – după ce și-a dat seama că el sau ea există ca ființă separată, copilul devine conștient de faptul că și el sau ea este, de asemenea, un obiect din lume. La fel ca și alte obiecte, inclusiv oamenii au caracteristici care pot fi experimentate, astfel încât copilul devine conștient de el sau ea ca un obiect care poate fi experimentat și care are caracteristici. Și sinele poate fi pus în categorii, cum ar fi vârsta, sexul, mărimea. În copilăria timpurie categoriile în care se încadrează copii pe ei înșiși sunt foarte concrete (de exemplu, culoarea părului, înălțimea și lucrurile preferate). Mai târziu, autodescrierea începe să includă referiri la caracteristici psihologice interne, evaluări comparative și la modul în care sunt văzuți de alții.
Conform teoriei identității sociale, conceptul de sine este compus din două părți principale: identitatea personală și identitatea socială. Identitatea personală include elemente cum ar fi trăsăturile de personalitate și alte caracteristici care fac fiecare persoană unică. Identitatea socială include grupurile din care oamenii fac parte.
Bracken (1992) a sugerat că există șase domenii specifice legate de conceptul de sine:
Social – capacitatea de a interacționa cu ceilalți
Competență – capacitatea de a satisface nevoile de bază
Afectul – conștientizarea stărilor emoționale
Aspectul fizic – sentimentele despre aspectul, sănătatea, starea fizică și aspectul general
Academic – succesul sau eșecul școlar
Familia – cât de bine un individ funcționează din cadrul unității familiei
Carl Rogers (1959) consideră că sunt trei componente diferite ale conceptului de sine :
Imaginea de sine sau modul în care un idivid se vede pe el însuși; Este important de menționat că imaginea de sine nu coincide neapărat cu realitatea. Oamenii pot avea o imagine de sine supraapreciată și astfel să considere că sunt mai buni decât sunt în realitate. Pe de altă parte, unii oameni pot fi predispuși la a avea imagini de sine negative și percep sau exagerează defecte sau puncte slabe. Imaginea de sine a fiecărui individ este un ansamblu de diferite aspecte, incluzând caracteristici fizice, trăsături de personalitate și roluri sociale.
Stima de sine sau cât de mult se valorizează un individ pe sine; O serie de factori diferiți pot avea impact asupra stimei de sine, inclusiv modul în care un individ se compară cu alții și cum alții îi răspund. Atunci când oamenii răspund pozitiv la comportamentul unui individ există o probabilitate mai mare de a dezvolta stimă de sine pozitivă. Atunci când în comparația cu alții apar diferențe mari, acestea pot avea un impact negativ asupra stimei de sine.
Sinele ideal sau cum ar dor să fie un individ; în multe cazuri există diferențe între modul în care un individ se vede pe el însuși și cum și-ar dori să se vadă pe el înșusi.
Schemele despre sine
Oamenii au idei și convingeri despre alte persoane, dar, de asemenea, dețin același tip de convingeri despre ei înșisi. Termenul de „schemă” se referă la structurile cognitive deținute pentru a descrie diferite categorii de cunoștințe despre lume, și în aceeasi manieră, oamenii dețin, de asemenea, scheme despre ei înșisi. Acestea sunt cunoscute sub numele de scheme despre sine. Termenul a fost folosit de Bartlett în 1932, apoi de G. Kelly, Piaget, iar U. Neisser a considerat schemele ca unități centrale în sistemul uman de procesare a informației (Boncu S.,1996).
Schemele pot fi împărțite în trei categorii: schemele de persoane din care fac parte și schemele despre sine, schemele de roluri și schemele de evenimente.
Termenul de schemă despre sine se referă la un set de amintiri stabile și de lungă durată care rezumă credințele, experiențele și generalizările despre sine ale unei persoane, în domenii specifice de comportament. O persoană poate avea o schemă despre sine bazată pe orice aspect care ține de acea persoană, incluzând caracteristici fizice, trăsături de personalitate, interese și comportamente, atâta timp cât consideră că acel aspect al sinelui este important pentru propria lor definire de sine. Schemele despre sine pot conține autocategorisiri generale, credințe despre modul de acțiune în anumite situații și, de asemenea, amintiri din trecut despre anumite evenimente specifice. Schemele despre sine funcționează ca mecanisme ce selectează informația. (Boncu S.,1996)
Termenul „schematic” descrie existența unei scheme speciale pentru o anumită dimensiune. Schemele variază în funcție de mediul cultural și de alți factori de mediu (Leite, C., Kuiper, N. A. , 2010). Odată ce oamenii și-au dezvoltat o schemă despre ei înșiși, există o tendință puternică pentru ca această schemă să fie menținută și pe baza acesteia ei vor evalua evenimentele la care participă, amintirile lor, și elementele pe care sunt pregătiți să le accepte ca fiind adevărate despre ei înșiși. Cu alte cuvinte, schema despre sine se va autoperpetua. Schema despre sine este stocată în memoria de lungă durată, care facilitează și influențează prelucrarea informațiilor personale relevante (Petersen, L., Stahlberg, D., Dauenheimer, D., 2000).
Termenul „aschematic” înseamnă că nu există schemă pentru o anumită dimensiune. Acest lucru se întâmplă de obicei, atunci când oamenii nu sunt implicați sau preocupați de un anumit atribut.
Schemele despre sine variază de la o persoană la alta, deoarece fiecare individ are experiențe de viață diferite, oamenii fiind puternic influențați de experiențele din trecut, de relațiile pe care le-au avut și educația primită și de societatea și cultura în care au trăit. De exemplu o persoană cu schema "sănătos sau bolnăvicios" s-ar putea considera ca fiind o persoană foarte conștientă de sănătatea sa. Preocuparea de a fi sănătos ar influența deciziile de zi cu zi privind stilul de viata, hrana procurată sau regimul de exerciții fizice. Femeile care sunt schematice privind aspectul lor au obținut rezultate mai scăzute privind imaginea corporală, stima de sine, și o stare de spirit negativă față de acele femei care sunt aschematice privind aspectul lor (Jahee, J, Lennon, S.J., 2003).
Cei mai mulți oameni au mai multe scheme despre sine. Schemele despre sine multiple sunt utile oamenilor în viața de zi cu zi. Ele ajută oamenii să ia decizii rapide și să se comporte în mod eficient și corespunzător în situații diferite și cu diferite persoane. Schemele multiple influențează oamenii privind modul în care aceștia interpretează și utilizează informațiile pe care le primesc. Ele activează, de asemenea, secvențe de acțiune cognitive, verbale și comportamentale specifice – numite script-uri și planuri de acțiune în psihologia cognitivă – care ajută oamenii să își îndeplinească obiectivele în mod eficient. Schemele despre sine variază nu numai în funcție de circumstanțe și persoanele cu care au loc interacțiunile, dar, de asemenea, sunt influențate și de starea de spirit. Cercetătorii au descoperit că există scheme despre sine congruente cu dispoziția, care variază în funcție de starile emoționale (Brown, J. D., Shelley E. T., 1986).
Toate schemele despre sine se îmbină și interacționează pentru a forma conceptul de sine. Acesta tinde să fie foarte complex, deoarece oamenii învață și se analizează în mod constant. Pe măsură ce experiența de viață crește și se câștigă noi cunoștințe și experiențe, oamenii adaugă în mod constant conținut la schemele despre sine sau poate apărea chiar o reconfigurare a schemelor despre sine și a conceptului de sine existente. Pe lângă schemele despre sinele curent, pot exista și scheme despre sinele viitor. Acestea reflectă modul în care oamenii considera că vor fi în viitor, și ar putea include atât idei pozitive, cât și negative despre sinele viitor.
Schemele despre sine inițiale încep să se formeze în copilaria timpurie pe baza feedback-ului de la parinți și îngrijitori. DeLamater și Meyers (2011) sugerează că schemele despre sine se produc în relațiile sociale. De-a lungul vieții, pe măsură ce apar contacte cu oameni noi și apare integrarea în noi grupuri, viziunea de sine este modificată prin feedback-ul primit de la ceilalți.
Schemele despre sine sunt, de asemenea, modelate de diferite roluri adoptate pe tot parcursul vieții. Experiențele ca prieteni, frați, părinți, colegi, și alte roluri influențează modul în care oamenii gândesc și simt despre ei înșiși și modul în care acționează în situații diferite.
Imaginea de sine – componentă a conceptului de sine
Imaginea de sine este viziunea personală sau imaginea mentală, pe care un individ o are despre el însuși. Aceasta nu reflactă neapărat realitatea și este influențată de mulți factori cum ar fi influențele parentale, grupurile sociale din care oamenii fac parte, experiențele sociale.
Imaginea de sine se formează prin interiorizarea schemei unui semen al nostru. Copilul percepe propriile caracteristici întâi la un alt semen, abia mai apoi fiind capabil să le recunoască la el însuși. Întelegerea propriei identități de către copil se datorează reacțiilor celorlalte persoane față de el.
Omul se cunoaște pe sine prin două modalități: prin sesizarea propriilor gânduri, sentimente și senzații, iar a doua modalitate este cea în care el se vede pe sine prin ochii celorlalți așa cum aceștia îl văd că acționează (I. Radu, 1994).
Procesul de constituire și evoluție a imaginii de sine este continuu realizându-se pe baza apariției și cristalizării sentimentului de identitate, unitate și continuitate a propriei persoane, imaginea de sine fiind o sintezã între percepția de sine și percepția de altul.
Conținutul imaginii de sine cuprinde (Gherghinescu R.p.36):
imagine despre corp și calitățile psihice de care suntem conștienți;
identitatea socială (familie, profesie, vârstă, statut etc.);
înțelegerea a ceea ce facem prin raportare la valori și atitudini;
reprezentări despre roluri;
sentimente față de noi, ceilalți și situații;
sentimentul prezentului (eu, aici, acum);
proiectul de viață și strategiile de realizare;
spațiul fizic și psihosocial personalizat;
sistemul de relații interpersonale trecute și prezente, reale și virtuale.
În funcție de elementele constituente ale imaginii de sine se pot contura și funcțiile acesteia. Imaginea de sine acționează ca un mediator al percepției și cunoașterii interpersonale, asigură autoreglarea atitudinilor și comportamentelor individului în raport cu valorile și idealurile asumate de acesta, funcționează ca un mediator în raporturile intrepersonale și de asemenea condiționează nivelul de aspirație (Gherghinescu R.).
În formarea imaginii de sine sunt implicate mai multe procese psihosociale:
a) Reflectarea socială se referă la necesitatea îndeplinirii unor condiții pentru conștientizarea trăsăturilor Eului: pe de o parte este necesar ca mediul socio-cultural să definească și să etaloneze trăsăturile, iar pe de altă parte grupul să oglindească imaginea despre ceea ce el consideră că este individul. Concepția despre sine se formează în mare parte pe baza părerii celorlalți semnificativi despre individ.
b) Compararea socială face referire la faptul că deși ceilalți proiectează o imagine asupra individului, este necesară o confirmare. Compararea socială începe în copilărie, continuându-se apoi în adolescență și pe parcursul vieții. Teoria proceselor de comparare socială a fost dezvoltată de L. Festinger (1954) aplicându-se formării opiniilor și evaluării aptitudinilor personale. Conform acestei teorii indivizii se folosesc de ceilalți pentru a se compara atunci când certitudinile despre opinii și aptitudini lipsesc.
c) Jocul de rol se referă la fenomenul de identificare cu un set de norme prin acceptarea și interpretarea unui rol, astfel caracteristicile rolului fiind interiorizare și asumate.
d) Diferențierea socială face referire la distincția dintre individ și un altul, fiecare individ acționând asupra lui însuși și asupra mediului pentru a se caracteriza prin elementele care îl vor face diferit față de ceilalți.
În formarea imaginii de sine un rol important îl are și memoria autobiografică. Memoria face legătura cu trecutul, cu experiența și cunoștințele acumulate până în prezent. Rolul memoriei este tocmai acesta, de a face legătura cu trecutul astfel dând omului posibilitatea să progreseze atât în plan individual dar și în societate unde fără memorie ca bază de creștere și dezvoltare nici civilizația nu ar putea exista. Așa cu menționează M. Zlate (1999, p.351) în lipsa memoriei „Omul ar trăi într-un continuu prezent, numai sub influența datelor nemijlocite de reflectare, comportamentul său fiind haotic, spontan, fără stabilitate și finalitate, fără durabilitate în timp; toate obiectele care ar acționa din nou asupra lui i s-ar părea absolut noi, necunoscute; el n-ar avea posibilitatea de a folosi rezultatele cunoașterii, dimpotrivă, aceasta ar trebui luată de fiecare dată de la început; gândurile și acțiunile lui n-ar putea fi asociate unele cu altele, viața sa psihică ar fi constituită din elemente disparate.” Dar modul în care un individ își priveste trecutul este influențat de concepția despre sine pe care o are în prezent, acesta fiind punctul central în evaluarea trecutului. Pe baza amintirilor sale omul evaluează cunoștințele despre sine, dar memoria autobiografică reactualizează informația într-o manieră în care să obtină o imagine despre sine stabilă și consistentă. Datorită acestei stabilități pot aparea distorsiuni, erori sau inadvertențe dar această stabilitate este valorizată social, astfel încât prin acordarea trecutului cu prezentul indivizii caută să o atingă (Boncu S, 1996).
Sharon Brehm, S. Kassin (1989) afirmă că reamintirile sunt orientate în trei moduri de către concepția de sine:
a) prin autoreferire – oamenii preferă să-și reamintească anumite aspecte dacă acestea sunt relevante pentru sine. Autoreferirea poate face reamintirea mai usoară, dar poate duce și la distorsiuni ale trecutului.
b) prin efectul erorii egocentrice – eroarea în perceperea și reamintirea individului ca un actor central în cadrul evenimentelor, oamenii având tendința uneori să-și accentueze rolul propriu în evenimentele petrecute, aceste accentuări numindu-se erori egocentrice.
c) greșelile de prevedere care reprezintă tendința oamenilor de a-și supraestima abilitățile de a fi prevăzut urmările după ce un anumit eveniment s-a petrecut.
M. H. Kuhn (1960) a investigat imaginea de sine prin utilizarea testului cu douăzeci de afirmații și a descoperit că răspunsurile pot fi împărțite în două categorii mari: roluri sociale (aspecte externe sau obiective despre sine, cum ar fi: fiu, profesor, prieten) și trăsături de personalitate (aspecte interne sau afective despre sine, cum ar fi nerăbdător, plin de umor, etc).
Imaginea de sine poate fi o imagine reală sau distorsionată, și pe baza acestui punct de vedere, se va dezvolta fie o imagine de sine pozitivă, fie negativă. Punctele forte și punctele slabe care au fost internalizate influențează modul de acțiune și comportamentul. Oamenii evaluează în continuu informațiile pe care le primesc și se evaluează pe baza informațiilor pe mai multe planuri, cum ar fi aspectul fizic, performanța și relațiile. De obicei tinerii se descriu mai mult folosind trăsăturile personale, în timp ce persoanele în vârstă se definesc într-o măsură mai mare prin rolurile lor sociale. Avand o imagine de sine pozitivă, oamenii își pot recunoaște calitățile și atuurile fiind în același timp realiști privind limitele pe care le au. Imaginea de sine negativă conduce atenția către greșeli și slăbiciuni, denaturând eșecul și imperfecțiunile acordându-le o importanță deformată (McLeod, S. A., 2008).
Imaginea de sine este importantă, deoarece modul în care un individ gândește despre sine însuși afectează modul în care se valorizează pe el însuși și modul în care interacționează cu ceilalți și lumea din jurul lui. O imagine de sine pozitivă poate spori starea de bine fizică, mentală, socială, emoțională și spirituală. Pe de altă parte, o imagine de sine negativă poate reduce gradul de satisfacție și capacitatea de a funcționa în aceste planuri.
Imaginea de sine nu este stabilită definitiv. Parte din imaginea de sine este dinamică și în schimbare. Dezvoltarea unei imagini mai sănătoase și mai exactă a sinelui poate fi învățată, eliminând astfel distorsiunile. Schimbarea imaginii de sine este un proces care apare pe parcursul întregii vieți. O imagine de sine sănătoasă începe cu învățarea acceptării și iubirii de sine și de asemenea, aceasta înseamnă a fi acceptat și iubit de alții.
Pentru a promova o imagine de sine pozitivă o persoană poate lua anumite măsuri specifice dintre care pot fi amintite (http://my.clevelandclinic.org/, 2013):
Explorarea imaginii de sine actuale printr-un inventar de imagine de sine
Elaborarea unei liste cu calități pozitive
Adresarea unei solicitări către persoane apropiate din anturaj pentru a oferi o descriere a calitățilelor pozitive
Definirea obiectivelor personale, obiective rezonabile și măsurabile
Confruntarea distorsiunilor de gândire
Identificarea și explorarea impactului etichetelor din copilărie
Abținerea de la compararea cu alții
Dezvoltarea punctelor forte
Învățarea aprecierii și iubirii de sine
Folosirea afirmațiilor pozitive
Conștientizarea că fiecare persoană în parte este unică
Conștientizarea evoluției personale de-a lungul vieții
Imaginea corporală este o parte a imaginii de sine. Aceasta include nu numai aspectul fizic și modul în care ceilalți văd un individ, dar și modul în care un individ gândește, simte și reacționează la propriile atribute fizice auto-percepute. Dezvoltarea imaginii corporale este afectată de imagini culturale și de influența familiei și semenilor. Imaginea corporala poate fi pozitivă sau negativă (http://my.clevelandclinic.org/, 2013).
O imagine a corpului pozitivă înseamnă o percepție realistă a corpului, iar persoanele cu o imagine corporală pozitivă au o părere bună despre felul în care arată, și se simt confortabil în propria piele. Mai important, aceștia recunosc că aspectul fizic nu are legătură cu auto-valorizarea. Semnele unei imagini pozitive a corpului includ:
Recunoașterea faptului că nu există un singur standard de frumusețe ;
Aprecierea formei naturale a corpului și mărimii;
Valorizarea propriei persoane în loc de aspectul fizic;
Separarea unui aspect fizic de stima de sine;
Persoanele cu o imagine a corpului negativă își văd corpurile într-un mod nerealist. Ele pot avea o percepție distorsionată a anumitor parți ale corpului, sau asupra dimensiunilor și formei generale a corpului lor. Semnele unei imagini negative a corpului includ:
Sentimente de rușine, anxietate, sau vinovăție despre propriul corp;
Credința despre corp ca acesta nu este suficient de frumos sau suplu;
A pune semn de egalitate între aspectul fizic și auto-valorizare;
Senzația de disconfort fizic sau persoanele se simt incomod în propriul corp
O imagine a corpului negativă poate determina o persoană să se angajeze în comportamente auto-distructive, cum ar fi diete extreme, un regim de exerciții fizice exagerat sau alimentație deficitară în încercarea de a schimba forma corpului lor. Cazurile extreme de imagine negativă a corpului pot duce la tulburarea dismorfică corporală, o afecțiune în care oamenii devin atât de obsedați de imaginea distorsionată a corpului lor încât aceasta le afectează locul de muncă și relațiile cu semenii (http://psychologyofeating.com/body-image/, 2014).
O imagine corporală pozitivă contribuie la ajustarea psihologică îmbunătățită (depresie scăzută, valoare de sine pozitivă, satisfacția vieții, anxietate mai redusă privind relațiile interpersonale, mai puține tulburări de alimentație). Distorsiunile în gândire contribuie la o imagine corporală negativă.
Imaginea corporală nu este fixă. Corpul se schimbă pe măsura înaintării în vârstă, și fiecare etapă din viață este asociată cu markeri specifici. Menținerea unei imagini corporale pozitive este un proces care se desfașoară pe tot parcursul vieții. Schimbare unei imagini corporale negative înseamnă mai mult decât schimbarea corpului. Aceasta înseamnă a schimba modul de gândire, percepere și apreciere asupra corpului.
Stima de sine – componentă a conceptului de sine
Stima de sine se referă la măsura în care oamenii se acceptă sau se aprobă pe ei înșiși sau cât de mult se prețuiesc pe ei înșiși. Stima de sine implică întotdeauna un grad de evaluare și ea poate avea fie o conotație pozitivă, fie una negativă. Mulți oameni au o atitudine pozitivă fața de ei înșiși dar pot traversa perioade din viață când se pot îndoi de valoarea lor. Conform conceptului schemei despre sine, oamenii se pot evalua favorabil în anumite aspecte și mai puțin favorabil în altele. Stima de sine este o componentă a conceptului de sine care se bazează pe valoarea pe care și-o atribuie fiecare individ, pe imaginea de sine și pe încrederea pe care o are în forțele sale.
Stima de sine este dimensiunea afectivă a conceptului de sine și are ca și componente încrederea în sine și iubirea de sine Această dimensiune afectivă are funcția de a regla comportamentul oamenilor în diferite situații și roluri.
Încrederea în sine reprezintã sentimentul de încredere privind propria capacitate de a gândi și acționa, de a face față provocărilor vieții, de a alege și lua decizii adecvate pe baza însușirilor proprii. Pe parcursul vieții acest sentiment poate deveni o convingere și o caracteristică a individului, ea putând lua două forme în funcție de nivelul ei: nivel înalt sau nivel scăzut. Această componentă este influențată de educația primită în familie dar și de balanța succes-eșec.
Iubirea de sine este sentimentul de dragoste de sine necondiționată și ea stă la baza stimei de sine. Iubirea de sine apare la toți oamenii, indiferent de experiențele pe care le-au trăit, independent de statutul lor. Iubirea de sine poate sta la baza resurselor necesare pentru a rezista și a face față provocărilor. Iubirea de sine susține încrederea în sine și o concepție de sine favorabilã.
Stima de sine poate fi de nivel înalt sau de nivel scăzut. Stima de sine de nivel ridicat a fost asociată cu raționalitatea, intuiția, creativitatea, independența, flexibilitatea, capacitatea persoanei de a-și recunoaște și corecta greșelile, iar stima de sine scăzută a fost asociată cu negarea realității, iraționalitatea, reacții defensive, teama de nou și necunoscut, anxietate și ostilitate.
Oamenii care se simt bine cu ei înșiși, se evaluează pozitiv și sunt capabili să se adaptapteze în situatii de stres. Cei care se evaluează în mod negativ pot fi anxioși, depresivi, pesimiști în privința viitorului, iar o atitudine de autoaparare poate declanșa un cerc vicios.
Cercul vicios al stimei de sine de nivel scãzut (conform S.Brehm; S. Kassin, 1989, p.67)
Stima de sine de nivel scăzut poate determina intrarea individului într-un cerc vicios datorită influenței balanței succes – eșec și a valorizărilor din partea celorlalți. Oamenii cu nivel scăzut al stimei de sine se așteaptă să greșească având astfel un nivel de anxietate mare și depun un efort redus în încercările de a-și schimba viața ajungând astfel la eșec. În urma eșecului aceștia se blamează și își mențin un nivel scăzut al stimei de sine. În acest cerc vicios așteptările negative blochează performanțele și întăresc lipsa de încredere în sine.
Percepția gradului de concordanță sau discordanță dintre imaginea de sine și realizarea obiectivelor confruntate cu standardele pe care un individ și le propune poate influența nivelul stimei de sine.
Se face o distincție între stima de sine contingentă sau condiționată și non-contingentă sau necondiționată. Stima de sine contingentă este derivată din surse externe, cum ar fi ceea ce spun alții, succesul sau eșecul unei persoane, competența unei persoane, sau stima de sine condiționată de rezultatele, procesele și natura relațiilor.
Prin urmare, stima de sine contingentă este marcată de instabilitate, lipsă de siguranță și vulnerabilitate. Persoanele care nu au stimă de sine necondiționată caută permanent să își crească nivelul de auto-valorizare (Blom V., 2011). Cu toate acestea, deoarece obținerea stimei de sine condiționate se bazează pe primirea aprobărilor din partea celorlalți, aceasta este sortită eșecului. Aprobarea constantă nu poate fi primită și dezaprobarea evocă adesea depresia. Mai mult decât atât, frica de dezaprobare inhibă activitățile în care este posibil eșecul (Brown H., 2012).
Stima de sine non-contingentă este descrisă ca fiind stabilă și solidă. Ea izvorăște dintr-o credință că un individ este acceptat prin el însuși, total și fără condiții.
Argyle (2008) consideră că există 4 factori majori care influențează stima de sine:
a) Reacția celorlalți – oamenii care beneficiază de admirația altora, care sunt flatați, și a căror companie este căutată, care sunt ascultați cu atenție și sunt aprobați au tendința de a dezvolta o imagine de sine pozitivă. Cei care sunt evitați, neglijați, carora li se adresează cuvinte negative despre ei înșiși vor tinde să dezvolte o imagine de sine negativă.
b) Comparația cu alții – Dacă un un individ se compară cu oameni care par a avea mai mult succes, sunt mai fericiți, mai bogați, cu un aspect fizic mai bun decât el înșuși acesta va avea tendința de a dezvolta o stimă de sine scăzută, dar în cazul în care grupul cu care se face comparația are mai puțin succes decât el însuși stima va fi ridicată.
c) Roluri sociale – Anumite roluri sociale au prestigiu și acest lucru promovează stima de sine ridicată, iar alte roluri stigmatizează ducând la o stima de sine scăzută.
d) Identificarea – Rolurile nu sunt în afara oamenilor, ele devin, de asemenea, o parte a personalității indivizilor, adică oamenii se vor identifica cu pozițiile pe care le vor ocupa, cu rolurile pe care le vor juca și cu grupurile din care vor face parte.
Pentru protejarea stimei de sine oamenii folosesc mai frecvent trei metode prezentate în continuare:
a) Autoîntărirea conștiinței de sine – oamenii pun rezultatele pozitive pe seama competențelor și calităților lor, iar când rezultatele sunt negative blamează pe cineva sau ceva din exerior.
b) Autohandicaparea sau autosabotarea care face referire la comportamente desemnate să saboteze propria performanță pentru a obține o scuză pentru eșec.
c) Tehnica comparației cu indivizi mai slabi care reprezintă tendința defensivă de comparare cu alți oameni care au un nivel al succeslui mai scăzut, determinând o creștere a stimei de sine.
Abraham Maslow (1987) afirma că sănătatea psihologică nu este posibilă decât dacă nucleul esențial al persoanei este fundamental acceptat, iubit și respectat de alții și de sine însuși. Stima de sine permite oamenilor să înfrunte viața cu mai multă încredere, bunăvoință și optimism, și astfel își ating cu ușurință obiectivele și nevoia de auto-actualizare.
Stima de sine îi poate convinge pe oameni că merită să fie fericiți. Înțelegerea acestui lucru este fundamental și universal benefic, deoarece dezvoltarea stimei de sine crește capacitatea de a trata alte persoane cu respect și bunăvoință, favorizând astfel relații interpersonale bogate și evitând pe cele distructive. Pentru Erich Fromm (1995), iubirea față de alții și iubirea de noi înșine, nu sunt alternative. Dimpotrivă, o atitudine de iubire față de sine poate fi identificată în toți cei care sunt capabili de a iubi pe alții.
De la sfârșitul anilor 1970 la începutul anilor 1990, multi americani au presupus că stima de sine a elevilor a acționat ca un factor important de influență asupra notelor obținute de elevi la școală, asupra relațiilor lor cu colegii, și asupra succesului lor de mai târziu în viață. În această ipoteză, au fost create programe care urmăreau să crească stima de sine a elevilor.
Cercetările întreprinse după anii 1990 nu au validat ipotezele anterioare. Cercetările recente indică faptul că stimularea stimei de sine a elevilor, în sine, nu are nici un efect pozitiv asupra notelor. Roy Baumeister (2009) a demonstrat că sporirea stimei de sine fără a fi dublată de o muncă depusă poate reduce de fapt notele. Relația care implică stima de sine și rezultatele academice nu semnifică faptul că stima de sine contribuie la rezultate academice ridicate, ci că stima de sine poate fi realizată ca urmare a unor performanțe academice ridicate datorită celorlalte variabile ale interacțiunilor sociale și evenimentelor de viață care influențează această performanță. Încercările de încurajare a stimei de sine la studenți numai datorită unicității lor ca ființe umane au eșuat în cazul în care sentimentele de bunăstare nu au fost sunt însoțite de dorința de a acționa. Doar atunci când elevii se angajează în eforturi personale semnificative pentru care pot fi mândrii, încrederea în sine crește, iar aceasta este o reasigurare de sine în creștere, care la rândul său, determină realizări în continuare.
Stima de sine ridicată a fost corelată cu fericirea dar nu a fost stabilită o relație de cauzalitate între cele două (Baumeister, R.F, Campbell, J.D., Krueger, J.I., Vohs, K.D., 2003). Pe lângă un grad crescut de fericire, stima de sine mai ridicată a fost de asemenea corelată cu o capacitate mai bună de a face față stresului și o mai mare probabilitate ca individul să preia sarcinile dificile în raport cu cei cu stima de sine scăzută. În plus, stima de sine a fost legată de capacitatea de iertare în relațiile apropiate, în sensul că persoanele cu stima de sine mai înaltă vor fi mai iertătoare decât persoanele cu stimă de sine scazută (Eaton, J, Wardstruthers, C, Santelli, A., 2006).
Persoanele cu stimă de sine scazută sunt mai susceptibile la a minimiza consecințele comportamentului riscant, raționalizarea deciziilor, și rămân convinși că anumite comportamente nu le vor provoca nici un rău lor și nici altora. Acest lucru poate contribui la comportamente periculoase, cum ar fi consumul excesiv de alcool, consumul de droguri, precum și alte comportamente riscante (Baumeister, R.F, Campbell, J.D., Krueger, J.I., Vohs, K.D., 2003).
Sinele ideal și relațiile cu imaginea de sine și stima de sine
Sinele ideal este imaginea pe care fiecare om o are despre cum și-ar dori el să fie. Acesta se compune din scopurile pe care fiecare om și le stabilește în viață, și este dinamic, într-o continuă schimbare. Sinele ideal din copilărie nu este același cu sinele ideal din adolescență sau cel de la maturitate.
Dacă există o neconcordanță între modul în care un om se vede pe sine (imaginea de sine) și ceea ce și-ar dori să fie (sinele ideal), atunci acest lucru poate afecta valoarea pe care un individ și-o atribuie (stima de sine). Prin urmare, există o relație intimă între imaginea de sine, sinele ideal și stima de sine.
Sinele ideal al unei persoane poate să nu fie în concordanță cu ceea ce se întâmplă de fapt în viață și experiențele personale ale acesteia. Prin urmare, o diferență poate exista între sinele ideal și experiența reală iar această diferenșă se numește incongruență.
În cazul în care sinele ideal și experiența reală sunt consecvente sau foarte similare, există o stare de congruență. O stare totală de congruență există rareori, toți oamenii experimentează o anumită incongruență. Dezvoltarea congruenței depinde de o imagine de sine pozitivă și de o stima de sine necondiționată.
Carl Rogers (1961) considera că fiecare persoană își poate atinge scopurile și dorințele în viață. Dacă reușesc acest lucru atunci are loc autoactualizarea. Acest lucru înseamnă că autoactualizarea are loc atunci când sinele ideal al unei persoane este congruent cu imaginea de sine. Pentru Rogers (1961), oameni care sunt capabili de autoactualizare sunt numiți persoane pe deplin funcționale. Acest lucru înseamnă că persoana se află în contact cu prezentul, cu experiențele sale subiective și cu sentimentele sale, și se află în continuă creștere și schimbare. Principalul factor determinant în autoactualizare este considerat a fi experiența din copilărie.
Potrivit lui Rogers (1959), oamenii doresc să simtă, să experimenteze și să se comporte într-un mod care să fie în concordanță cu imaginea de sine și care să reflecte ceea ce și-ar dori să fie, sinele lor ideal. Cu cât imaginea de sine este mai aproape de sinele ideal, cu atât oamenii sunt mai consistenți sau congruenți și sentimentele de valoare a sinelui cresc. Se poate spune despre o persoană că este într-o stare de incongruență dacă o parte din totalitatea experiențelor ei este inacceptabilă pentru ea și este distorsionată în imaginea de sine sau reprimată.
Carl Rogers (1951) vedea două nevoi de bază ale copiilor: nevoia de a fi văzuți de ceilalți într-un mod pozitiv și nevoia de auto-valorizare (engl. self-worth). Modul în care un om gândește despre el însuși și sentimentele lui de auto-valorizare sunt de o importanță fundamentală atât pentru sănătatea psihologică dar și pentru capacitatea de a-și atinge scopurile și ambițiile în viață și de a atinge autoactualizarea.
Auto-valorizarea poate fi văzută ca un continuum de la foarte mare la foarte scăzută. Pentru Carl Rogers (1959), o persoană care are o valoare de sine ridicată, adică, are încredere și sentimente pozitive despre el sau ea, face față provocărilor în viață, acceptă eșecul și nefericirea uneori, și este deschisă cu oamenii. O persoană cu valoare de sine scăzută poate evita provocările în viață, nu acceptă că viața poate fi dureroasă și nefericită uneori, și va avea o atitudine defensivă față de alte persoane.
Rogers considera ca sentimentele de auto-valorizare se dezvoltă în copilăria timpurie și se formează din interacțiunea copilului cu părinții sau persoanele care îl îngrijesc. Pe măsură ce un copil crește, interacțiunile cu alte persoane semnificative vor influența sentimentele de auto-valorizare.
În viziunea lui Rogers oamenii au nevoie să fie priviți în mod pozitiv de către alții, au nevoie să se simtă valoroși, respectați, tratați cu afecțiune și iubiți. Considerația pozitivă are de a face cu modul în care alți oameni evaluează și judecă un individ în interacțiunea socială. Rogers a făcut o distincție între considerația pozitivă necondiționată și considerația pozitivă condiționată.
Considerația pozitivă necondiționată este aceea în care părinții sau alte persoane apropiate acceptă și iubesc persoana pentru ceea ce este el sau ea. Considerația pozitivă nu este retrasă în cazul în care persoana face o greșeală. Efectele considerației pozitive necondiționate sunt că persoana se simte liberă să încerce diferite experiențe și să facă greșeli, chiar dacă acest lucru ar putea avea urmări negative uneori. Oamenii care sunt capabili de auto-actualizare sunt mai susceptibili de a fi primit considerație pozitivă necondiționată din partea altora, în special de la părinții lor în copilărie.
Considerația pozitivă condiționată este aceea în care aprobările, încurajările și laudele, depind de copil, de comportamentul copilului în modurile considerate corecte de către părinți. Prin urmare copilul nu este iubit pentru ceea ce este el sau ea, ci este iubit cu condiția ca el sau ea să se comporte numai în modurile aprobate de către părinți. La extreme, o persoană care caută în mod constant aprobarea din partea altor oameni este probabil să fi avut parte de considerație pozitivă condiționată ca și copil.
Conceptul despre sine al unui individ nu este întotdeauna perfect aliniat cu realitatea. Potrivit lui Carl Rogers, gradul în care conceptul despre sine al unei persoane se potrivește cu realitatea este cunoscut sub numele de congruență sau incongrueță. Deși există tendința oamenilor de a denatura realitatea într-un anumit grad, congruența se produce atunci când conceptul de sine este destul de bine aliniat cu realitatea. Incongrueța apare atunci când realitatea nu se potrivește cu conceptul despre sine.
Dezvoltarea congruenței depinde de considerația pozitivă necondiționată, iar pentru ca o persoană să poate ajunge la autoactualizare aceasta trebuie să fie într-o stare de congruență.
Incongruența este o discrepanță între experiența reală și imaginea despre sine a individului în măsura în care aceasta imagine reprezintă acea experiență.
Oamenii preferă să se vadă în moduri care sunt în concordanță cu imaginea lor de sine, și pot recurge la folosirea mecanismelor de apărare, cum ar fi negarea sau reprimarea, în scopul de a se simți mai puțin amenințați de ceea ce consideră a fi sentimente, emoții nedorite. O persoană al cărei concept de sine este incongruent cu sentimentele și experiențele sale reale se va apăra pentru că adevărul este dureros.
Schema Congruenta și Incongruenta (conform McLeod, S. A., 2008)
Michael Argyle (2008) considera că există patru factori majori care influențează dezvoltarea congruenței:
• Modul în care alții (în special persoane apropiate) reacționează la un individ
• Cum cred oamenii ca se compară cu alții
• Rolurile sociale îndeplinite
• Măsura în care oamenii se identifică cu alte persoane
Atunci când părinții pun condiții cu privire la oferirea afecțiunii copiilor lor, părinții își exprimă dragostea numai dacă aceasta este câștigată de copii prin anumite comportamente și dacă aceștia se ridică la așteptările părinților, copiii încep să denatureze amintirile din experiențele care le lasă sentimentul ca nu sunt demni de dragostea părințiilor lor. Iubirea necondiționată, pe de altă parte, contribuie la promovarea congruenței. Copiii care trăiesc o astfel de iubire nu simt nevoia de a denatura amintirile pentru a crede că alți oameni îi vor iubi și îi vor accepta așa cum sunt (Cherry, K, 2016).
Metodologia cercetării
Obiectivele cercetării
Obiectivele teoretice ale lucrării au urmărit cunoașterea teoriilor explicative ale inteligenței emoționale și modelelor acesteia și de asemenea cunoașterea perspectivelor asupra imaginii de sine și legăturilor acesteia cu conceptul de sine și stima de sine.
Obiectivele practice ale acestei cercetări vizează următoarele aspecte:
1. Cercetarea își propune să studieze relația între nivelul de dezvoltare a inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale și calitatea imaginii de sine.
Pe baza acestei cercetări, relațiile identificate între inteligența emoțională și imaginea de sine pot oferi indicii privind influența acestora în adoptarea unor comportamente în diferite situații de viață.
2. Adițional studiul urmarește o analiză de gen și vârstă după cum urmează:
explorarea diferențelor de gen în autoacceptare
explorarea diferențelor de gen în inteligența emoțională
explorarea relației între vârstă și autoacceptare
explorarea relației între vârstă și inteligența emoțională
Variabilele studiate
Inteligența emoțională reprezintă aptitudinea de a identifica, evalua și controla propriile emoții dar și identificarea și evaluarea emoțiilor persoanelor din jur. Acest tip de inteligență rezidă din capacitatea de autocunoaștere și cea de a-i cunoaște și înțelege pe ceilalți. Inteligența emoțională se bazează pe anumite aptitudini potențiale înnăscute: sensibilitate emoțională, memorie emoțională, capacitatea de procesare emoțională și capacitatea de învățare emoțională. Aceste caracteristici înnăscute pot fi dezvoltate și cultivate de-a lungul vieții fiind resurse importante care pot duce la performanțe pe toate planurile: profesional, social și personal.
Imaginea de sine este modul în care un individ simte și gândește, despre calitățile și defectele sale. Abilitatea de evaluare corectă și realistă, capacitatea de acceptare a propiei persoane, de a-și cunoaște realist potențialul și limitele personale definește imaginea de sine.
Acceptarea de către o persoană a propriei puteri și a zonelor în care se mai pot aduce îmbunătățiri este bazată pe credințele și presupunerile legate de aptitudini, limitări, înfățișare, resurse emoționale, locul fiecăruia în lume, percepția potențialului și sentimentul importanței fiecăruia.
Imaginea de sine influențează comportamentele, de aceea este importantă dezvoltarea unor convingeri realiste despre sine.
Date demografice studiate
Tipurile de date demografice care au fost luate în calcul sunt:
gen
vârsta.
Designul de cercetare ales pentru acest studiu este unul descriptiv – corelațional.
Întrebări de cercetare
Întrebările de cercetare propuse pentru a fi studiate în cadrul acestei cercetări sunt prezentate în continuare:
1. Care este influența inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale asupra calității imaginii de sine?
2. În ce măsură are impact vârsta asupra inteligenței emoționale?
3. În ce măsură are impact vârsta asupra autoacceptării?
4. Care este importanța genului asupra inteligenței emoționale?
5. Care este importanța genului asupra autoacceptării?
Eșantionul (lotul de cercetare)
Subiecții care au participat la această cercetare sunt adulți din mediul urban cu vârste între 19 și 62 de ani. Aceștia au fost informați ca datele personale sunt confidențiale și răspunsurile vor fi folosite în scopul cercetării de față.
Mărimea lotului a fost de 113 subiecți dintre care 53 de bărbați cu vârste între 19 și 57 de ani și 60 de femei, cu vârste între 19 și 62 de ani.
Pentru selectarea lotului de cercetare am folosit o selecție arbitrară. Lotul de cercetare nu a fost unul reprezentativ, iar rezultatele obținute nu pot fi generalizate.
Procedura de culegere a datelor
Pentru colectarea datelor s-au utilizat urmatoarele instrumente:
Emotional Quotient Inventory conceput de Reuven Bar-On pentru evaluarea coeficientului de inteligență emoțională
– Scala de auto-acceptare elaborata de Emanuel Berger
Inventarul EQ-I pentru inteligența emoțională
EQ-I reflectă concepția lui Reuven Bar-On cu privire la inteligența emoțională (social-emoțională). Aceasta este concretizată în modelul Bar-On al inteligenței social-emoționale, care este format din două părți. O primă parte este formată din teoria sau conceptualizarea inteligenței emoționale, în timp ce partea a doua reprezintă aspectul psihometric al modelului, care reprezintă de fapt măsurarea inteligenței emoționale în conformitate cu teoria inteligenței emoționale. Conform acestui model, inteligența emoțională (social-emoțională) este formată din cinci meta factori:
metafactorul intrapersonal se referă la conștiința de sine și la expresia de sine, guvernând aptitudinea unei persoane de a fi conștientă de propriile emoții și de propria persoană în general, de a-și înțelege propriile puncte tari și puncte slabe și de a-și exprima sentimentele și pe sine într-o manieră non distructivă.
metafactorul interpersonal se referă la conștiința, deprinderile și interacțiunea sociale, adică aptitudinea unei persoane de a fi conștientă de sentimentele, grijile și nevoile celorlalți și de a fi capabilă de a iniția și întreține relații de cooperare, constructive și reciproc satisfăcătoare.
metafactorul managementului stresului se referă la gestionarea și controlul emoțional, la aptitudinea unei persoane de a gestiona emoțiile astfel încât acestea să lucreze în avantajul, și nu contra sa.
metafactorul adaptabilitate se referă la managementul schimbării, adică la adaptarea atât la schimbările personale și interpersonale, cât și la schimbările mediului imediat.
metafactorul stare generală se referă la automotivare și la aptitudinea unei persoane de a se bucura de propria persoană, de ceilalți și de viață în general, dar și la modul în care această aptitudine influențează viziunea generală asupra vieții și sentimentul general de mulțumire.
Este un instrument de 129 de itemi, care utilizează o scalare a răspunsurilor în cinci puncte (de la foarte adevărat pentru mine la foarte rar).
EQ-I cuprinde 15 scale și oferă 15 scoruri corespunzătoare acestora, precum și cinci scoruri compozite (corespunzătoare celor 5 meta factori) și un coeficient de inteligență emoțională (EQ) total. Scalele EQ-I și scalele compozite corespunzătoare sunt:
Componentele intrapersonale:
Conștiința emoțională de sine
Asertivitatea
Acceptarea de sine
Autoperfecționarea
Independența
Componentele interpersonale:
Empatiea
Responsabilitatea socială
Relaționarea interpersonală
Componentele adaptabilității:
Testarea realității
Flexibilitatea
Rezolvarea de probleme
Componentele managementului stresului:
Toleranța la stres
Controlul reacțiilor
Componentele stării generale:
Optimismul
Fericirea
Rezultatele se pot înscrie în trei intervale:
intervalul mediu (nivelul în care se înscrie majoritatea oamenilor),
intervalul rezultatelor scăzute (de obicei componentele înscrise aici au nevoie să fie antrenate și îmbunătățite)
intervalul valorilor peste medie (de obicei aici se află înscrise acele componente bine dezvoltate care în principiu nu trebuiesc îmbunătățite. Dar există și excepții, de exemplu: un grad prea mare de flexibilitate poate da instabilitate).
Scala de auto-acceptare
Scala de auto-acceptare a fost realizată de psihologul francez Emanuel Berger și a fost prezentată în 1952 în articolul „Relația dintre acceptarea exprimată de sine și acceptarea celorlalți” din Jurnalul de psihologie socială și anormală (Journal of abnormal and social psychology).
Scala de auto-acceptare este un instrument de măsurare a conștiinței (imaginii) de sine, a modului în care o persoană se percepe pe sine în contextul realității, adică în contextul relațiilor, atitudinilor, comportamentelor, trăirilor față de ceilalți și față de propria persoană.
Proba conține 36 de itemi care utilizează o scalare a răspunsurilor în cinci puncte (de la foarte adevărat pentru mine la foarte rar) și are o singură scala pentru a măsura nivelul de auto-acceptare (http://www.joe.org/joe/1973winter/1973-4-a1.pdf).
Această probă este frecvent utilizată în activitatea de cercetare clinică și psihologică privind stima de sine și auto-acceptarea.
Rezultatele se pot impartii pe trei nivele: scoruri scăzute, medii și ridicate.
Un scor mic la această scală înseamnă un nivel scăzut de auto-acceptare. Un astfel de scor ar putea fi interpretat ca reflectând o părere negativă despre sine dar și că alții au părere negativă despre subiect. Un nivel scăzut de auto-acceptare poate influența mult, de la nivelul de încredere în muncă până la relațiile cu prietenii, astfel de persoane găsind dificilă încadrarea într-un colectiv, să își facă prieteni, să stabilească relații bune, de durată, de încredere atâta timp cât nu sunt împăcați cu ei înșiși. Pentru acești oameni este dificil să se înțeleagă cu alții până nu se pot accepta pe ei înșiși.
Un scor mediu arată încadrarea într-un nivel normal de auto-acceptare. Această acceptare a propriei persoane variază odată cu rolurile îndeplinite de fiecare în viață. Aceasta înseamnă că individul se poate confrunta cu o situație într-o zi și să fie mulțumit de rezultat, iar în altă zi acest rezultat să nu mai fie mulțumitor. Acest nivel de auto-acceptare descrie felul în care sunt majoritatea oamenilor, și acesta are rolul să îi ajute să conștientizeze unde anume au greșit, pentru a-și recăpăta echilibrul esențial. Pentru majoritatea oamenilor, acest nivel este o reflexie destul de corectă a abilitaților lor și a posibilităților de dezvoltare și perfecționare, atât personală cât și profesională. Importanța acestui punct de vedere este aceea că oferă o percepție corectă a ceea ce fac bine și a ceea ce pot îmbunătăți.
Cei care înregistrează un scor mare se consideră oameni valoroși, având încredere în forțele proprii, și sunt conștienți de abilitățile proprii. Cei din jur îi percep ca persoane plăcute și accesibile, la orice nivel, întrucât aceștia vor primi și analiza în mod obiectiv feedback-ul de orice natură, atât pozitivă cât și negativă, ca mai apoi să pună în balanță pentru a aprecia dacă este bine pentru ei să își schimbe o anumită atitudine, gând, sau comportament. Acest lucru denotă faptul că își asumă răspunderea pentru ceea ce fac, spun sau gândesc. În plus, este posibil să își bazeze comportamentul pe valori interne și acceptă responsabilitatea pentru consecințele propriului comportament. Este un mod matur și realist de a se privi pe sine și de asemenea, atât pe cei din jur, cât și propria viață.
Cele două instrumente au fost încărcate online folosind Google Forms și acestea au fost disponibile pentru completare timp de patru săptămâni între 20 martie și 15 aprilie.
Link-ul de acces la cele două chestionare a fost transmis subiecților, aceștia având libertatea de a completa chestionarele în momentul preferat de fiecare. Cele două chestionare nu au avut limită de timp pentru completare.
Instructiunile de completare oferite subiecților au fost acelea de a citi cu atenție fiecare enunț din chestionare. S-a precizat ca enunțurile se referă la modul obișnuit, preferat de a fi (gândi, simți și acționa) în cele mai diverse situații de viață și că trebuie să aleagă pentru fiecare enunț una din variantele de răspunsuri care se apropie cel mai mult de felul lor de a fi. După fiecare completare a formularului rezultatele erau salvate într-o nouă linie într-un fișier Excel.
Procedura de analiză a datelor
Au fost utilizate programele SPSS 23 pentru prelucrarea și analiza datelor și Microsoft Excel 2010.
Cu ajutorul mijloacelor informatice enunțate au fost prelucrate și analizate datele astfel:
– calculare procente
– analiza mediilor și abaterilor
– analiza coeficienților de corelație Pearson.
Rezultatele cercetării și interpretarea acestora
Analiza și interpretarea rezultatelor la testul de inteligență emoțională
3.1.1. Rezultatele obținute pe lotul de bărbați la testul de inteligență emoțională
În urma rezultatelor obținute la nivelul lotului de bărbați se poate constata că media pentru Inteligența emoțională totală este 473.06, iar factorii inteligenței emoționale care prezintă cele mai mari medii sunt Relații interpersonale (mean = 39.00), Autoperfecționare (mean = 35.81), Acceptare de sine (mean = 34.77), putând spune despre aceștia că sunt factorii dominanți.
Mediile cele mai mici au fost obținute la nivelul lotului de barbați la urmatorii factori: Independență (mean = 26.09), Asertivitate (mean = 25.13), Conștiința emoțională de sine (mean = 24.51).
Diagrama nr. 1 – Rezultatele lotului de bărbați la testul de inteligență emoțională
3.1.2. Rezultatele pe lotul de femei la testul de inteligență emoțională
În urma rezultatelor obținute la nivelul lotului de femei se poate constata că media pentru Inteligența emoțională totală este 463.13, iar factorii inteligenței emoționale care prezintă cele mai mari medii sunt Relații interpersonale (mean = 40.08), Autoperfecționare (mean = 35.82), Responsabilitate socială (mean = 34.77), putând spune despre aceștia că sunt factorii dominanți.
Mediile cele mai mici au fost obținute la nivelul lotului de femei la următorii factori: Independență (mean = 24.98), Asertivitate (mean = 24.60), Conștiința emoțională de sine (mean = 24.68)
Diagrama nr. 2 – Rezultatele lotului de femei la testul de inteligență emoțională
3.1.3. Interpretarea rezultatelor pe întreg lotul la testul de inteligență emoțională
În urma rezultatelor obținute la nivelul întregului lot se poate constata că media pentru Inteligența emoțională totală este 467.79, iar factorii inteligenței emoționale care prezintă cele mai mari medii sunt Relații interpersonale (mean = 39.58), Autoperfecționare (mean = 35.81), Fericire (mean = 34.40), putând spune despre aceștia că sunt factorii dominanți.
Mediile cele mai mici au fost obținute de întregul lot la urmatorii factori: Independență (mean = 25.50), Asertivitate (mean = 24.85), Conștiința emoțională de sine (mean = 24.60)
La comparația mediilor între cele două loturi pe cei cinci metafactori ai inteligenței emoționale împreună cu mediile pe întregul lot am obținut rezultatele prezentate în tabelul de mai jos:
Analizând mediile obținute pe întreg lotul de cercetare putem trage următoarele concluzii:
Lotul de bărbați a înregistrat o inteligență emoțională totală mai ridicată decât lotul de femei: IE_bărbați = 473.06, IE_ femei = 463.13.
Barbații au obținut o medie mai mare pentru metafactorii:
Intrapersonal – capacitatea de a înțelege emoțiile proprii precum și exprimarea lor
Adaptabilitate – capacitatea de a gestiona schimbarea și de a rezolva problemele de natură intrapersonală și cele interpersonale,
Managementul stresului – capacitatea de a gestiona și controla emoțiile proprii
Stare generala – capacitatea de a genera starea de spirit pozitivă și de auto-motivativare
ceea ce poate sugera ca bărbații au aceste capacități mai dezvoltate față de femei pentru loturile studiate.
Femeile în schimb au obținut rezultate mai bune privind metafactorul Interpersonal – capacitatea de a înțelege sentimentele altora și a relaționa cu aceștia, sugerând o mai bună relaționare cu semenii a femeilor față de bărbați în cazul loturilor studiate.
Diagrama nr. 3 – Comparația între loturile de femei și bărbați la nivelul inteligenței emoționale și a componentelor acesteia
3.1.4. Relația dintre gen și inteligența emoțională
În vederea studierii întrebării de cercetare care investighează relația dintre gen și inteligența emoțională și meta-componentele acesteia am folosit testul de semnificație statistică T. Pentru aceasta am căutat valorile coeficientului de semnificație Sig ≤ 0.05. Astfel se pot constata următoarele relații:
Pentru dimensiunea Interpersonală apare o tendință de semnificație (t = -2.147, sig = 0.034) în sensul că femeile au o capacitate de a relaționa cu ceilalți mai mare decât bărbații, acest lucru fiind evidențiat și de valorile mediilor ( media pentru bărbați mean = 100.26, iar media pentru femei mean =105.60, grade de libertate df = 111)
Pentru dimensiunea Adaptabilitate apare o tendință de semnificație (t = 1.980, sig = 0.050) în sensul că bărbații au o capacitate de a gestiona schimbarea și de a rezolva problemele de natură intrapersonală și cele interpersonale mai mare decât femeile, acest lucru fiind evidențiat și de valorile mediilor ( media pentru bărbați mean = 97.25, iar media pentru femei mean =93.03, grade de libertate df = 111)
Pentru dimensiunea Managementul stresului apare o tendință de semnificație (t = 3.179, sig = 0.002) în sensul că bărbații au o capacitate de a gestiona și controla emoțiile proprii mai mare decât femeile, acest lucru fiind evidențiat și de valorile mediilor ( media pentru bărbați mean = 67.21, iar media pentru femei mean = 60.33, grade de libertate df = 111)
Cele două loturi de bărbați și femei nu prezintă diferențe puternic semnificative statistic pentru factorii Intrapersonal și Stare generală
Concluzionăm astfel că exită o relație între gen și componentele structurale ale inteligenței emoționale și de asemenea că există diferențe de gen în dominanța dimensiunilor inteligenței emoționale pentru loturile de bărbați și femei studiate.
3.1.5. Relația dintre vârstă și inteligența emoțională
În vederea studierii întrebării de cercetare care investighează relația dintre vârstă și inteligența emoțională și meta-componentele acesteia s-au studiat corelațiile Pearson între aceste dimensiuni. La nivelul acestei relații nu au fost evidențiate colerații, ceea ce indică faptul că inteligența emoțională nu este influențată de factorul vârstă pentru lotul investigat.
Diagrama nr. 4 – Distribuția IE și a factorilor ei pe vârste
Diagrama nr. 5 – Dispersia IE pe vârste
Analiza și interpretarea rezultatelor la scala de autoacceptare
3.2.1. Rezultatele obținute pe întreg lotul la scala de autoacceptare
Media nivelului de autoaceptare pentru întreg lotul este 137.15.
Analizând mediile obținute pe loturile de femei și bărbați putem trage concluzia că lotul de bărbați investigat are un nivel de autoacceptare mai ridicat decât cel de femei: SAA_bărbați = 138.34, SAA_ femei = 136.10.
Diagrama nr. 6 – Comparația între loturile de femei și bărbați la nivelul autoacceptării
3.2.2. Relația dintre gen și autoacceptare
În vederea studierii întrebării de cercetare care investighează relația dintre gen și autoacceptare am folosit testul de semnificație statistică T. Pentru aceasta coeficientul de semnificație obținut este Sig > 0.05. Astfel se poate constata că cele două loturi de bărbați și femei nu prezintă diferențe puternic semnificative statistic pentru auto acceptare.
3.2.3. Relatia dintre varsta și autoacceptare
Diagrama nr. 7 – Dispersia nivelului de autoacceptare pe vârste
În vederea studierii întrebării de cercetare care investighează relația dintre vârstă și autoacceptare s-au studiat corelațiile Pearson între aceste dimensiuni. La nivelul acestei relații nu au fost evidențiate colerații, ceea ce indică faptul că autoacceptarea nu este influențată de factorul vârstă pentru lotul investigat.
Analiza corelațiilor între cele două teste
3.3.1. Influența inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale asupra calitații imaginii de sine
În vederea investigării întrebării de cercetare care își propunea analizarea influenței inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale asupra calității imaginii de sine a fost utilizată procedura statistică a calculării coeficientului de corelație Pearson.
Pentru analizarea influenței inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale asupra calității imaginii de sine s-au studiat corelațiile Pearson puternic semnificatative [sig ≤ 0,01] între dimensiunea Autoacceptare și Inteligența emoțională și meta-componentele acesteia: Componenta intrapersonală, Componenta interpersonală, Adaptabilitatea, Managementului stresului, Stare generală
Studiu corelational:
Coeficienții de corelație între Componeneta Intrapersonală și Scala de auto-acceptare indică o asociere substanțială cu sig = 0.000, r = .829
Coeficienții de corelație între Componeneta Interpersonală și Scala de auto-acceptare indică o asociere substanțială cu sig = 0.001, r = .315
Coeficienții de corelație între Adaptabilitate și Scala de auto-acceptare indică o asociere substanțială cu sig = 0.000, r = .657
Coeficienții de corelație între Managementul stresului și Scala de auto-acceptare indică o asociere substanțială cu sig = 0.000, r = .654
Coeficienții de corelație între Starea generală și Scala de auto-acceptare indică o asociere substanțială cu sig = 0.000, r = .663
Coeficienții de corelație între Inteligența emotională și Scala de auto-acceptare indică o asociere substanțială cu sig = 0.000, r = .809
3.3.2. Influența calității inteligenței emoționale asupra imaginii de sine
Pentru evaluarea calității inteligenței emoționale asupra imaginii de sine am împărțit scorurile brute obținute la inteligența emoțională în trei categorii în funcție de valoarea mediei inteligenței emoționale din care am scăzut și am adunat valoarea deviației standard:
Calitatea Inteligenței emoționale slabă: scorurile care au fost mai mici decât media IE – deviația standard
Calitatea Inteligenței emoționale bună: scorurile care au fost mai mari decât media IE + deviația standard
Calitatea Inteligenței emoționale medie: scorurile care au fost între media IE – deviația standard și media IE + deviația standard
În urma rezultatelor obținute se poate constata că pentru Inteligența emoțională bună [Media_IE > 519.039] avem 15 subiecți cu media la Scala de auto-acceptare = 157.20, iar pentru Inteligența emoțională slabă [ Media_IE < 416.541] avem 18 subiecți cu media la Scala de auto-acceptare = 111.83.
În vederea investigării relației dintre calitatea inteligenței emoționale și imaginea de sine am folosit testul de semnificație statistică T. Pentru aceasta am obținut valorile coeficientului de semnificație Sig =0.000, t = 10.936. Astfel se poate constata că relația dintre inteligența emoțională și imaginea de sine este puternic semnificativă statistic.
După evaluarea rezultatelor obținute prin calculul coeficienților de corelație Pearson și a Testului T pentru analiza întrebării de cercetare care privește influența inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale asupra calității imaginii de sine putem afirma că inteligența emoțională și meta-componentele ei influențează imaginea de sine întrucât în urma verificărilor s-au obținut rezultate puternic semnificative în ceea privește corelațiile dintre aceste dimensiuni pentru lotul investigat.
Concluzii finale
În urma evaluării rezultatelor obținute prin calculul coeficienților de corelație Pearson pentru analiza întrebării de cercetare nr. 1 prin care se studia influența inteligenței emoționale și a componentelor sale structurale asupra calității imaginii de sine putem afirma că există o influență semnificativă întrucât s-au obținut rezultate puternic semnificative în ceea privește corelațiile dintre dimensiunile inteligenței emoționale și imaginea de sine. Astfel putem concluziona că pentru lotul studiat s-a evidențiat existența unei corelații între inteligența emoțională și imaginea de sine și anume indivizii cu un coeficient de inteligență emoțională mare au o imagine de sine realistă și corectă, pe când indivizii cu un coeficient scăzut de inteligență emoțională au o imagine de sine mai puțin realistă.
În urma evaluării rezultatelor obținute prin calculul coeficienților de corelație Pearson pentru analiza întrebării de cercetare nr. 2 prin care se studia impactul vârstei asupra inteligenței emoționale putem afirma că nu s-au obținut corelații statistice semnificative între aceste dimensiuni pentru lotul studiat.
În urma evaluării rezultatelor obținute prin calculul coeficienților de corelație Pearson pentru analiza întrebării de cercetare nr. 3 prin care se studia impactul vârstei asupra nivelului de autoacceptare putem afirma ca nu s-au obținut corelații statistice semnificative între aceste dimensiuni pentru lotul studiat.
În urma evaluării rezultatelor obținute prin calculul coeficienților de semnificație cu ajutorul testului de semnificație statistică T pentru analiza întrebării de cercetare nr. 4 prin care se studia importanța genului asupra inteligenței emoționale putem afirma că exită o relație între gen și componentele structurale ale inteligenței emoționale și de asemenea că există diferențe de gen în dominanța dimensiunilor inteligenței emoționale pentru loturile de bărbați și femei studiate după cum urmează:
Pentru dimensiunea Interpersonală rezultatele au indicat că femeile au o capacitate de a relaționa cu ceilalți mai mare decât bărbații;
Pentru dimensiunea Adaptabilitate rezultatele au indicat că bărbații au o capacitate de a gestiona schimbarea și de a rezolva problemele de natură intrapersonală și cele interpersonale mai mare decât femeile;
Pentru dimensiunea Managementul stresului rezultatele au indicat că bărbații au o capacitate de a gestiona și controla emoțiile proprii mai mare decât femeile.
În urma evaluării rezultatelor obținute prin calculul coeficienților de semnificație cu ajutorul testului de semnificație statistică T pentru analiza întrebării de cercetare nr. 5 prin care se studia importanța genului asupra nivelului de autoacceptare putem afirma că nu s-au evidențiat diferențe puternic semnificative statistic la nivelul imaginii de sine între cele două loturi de bărbați și femei cercetate.
Datorită lotului de subiecți care a fost selectat arbitrar rezultatele prezentei cercetări nu pot fi extrapolate la scară largă deoarece alegera unui lot arbitrar și nu reprezentativ poate conduce la erori sau la rezultate nereprezentative.
Cercetarea de față aduce informații privind relațiile dintre inteligența emoțională și componentele sale structurale și imaginea de sine și asupra diferențelor de gen privind componentele inteligenței emoționale. Având în vedere că inteligența emoțională arată măsura în care un individ se cunoaște pe sine dar și capacitatea acestuia de a-i cunoaște și înțelege pe ceilalți, iar imaginea de sine arată cât de realist se apreciază un individ pe sine însuși, dezvoltarea inteligenței emoționale și a unei imagini de sine corecte poate avea influențe pe multiple planuri în viața individului.
Bibliografie
Argyle, M. (2008). Social encounters: Contributions to social interaction. Aldine Transaction
Bee, H. L. (1992). The developing child. London: HarperCollins
Boncu S. (1996). Eul în cognitia sociala în Psihologie sociala, coord. Necula A. Iasi. Editura Polirom
Bradberry, Travis and Greaves, Jean. (2009). Emotional Intelligence 2.0. San Francisco: Publishers Group West
Blom, V.(2011). Striving for Self-esteem. Department of Psychology, Stockholm University
Baumeister, R. F., Campbell, J. D., Krueger, J. I., Vohs, K. D. (2003). Does High Self-Esteem Cause Better Performance, Interpersonal Success, Happiness, or Healthier Lifestyles?. Psychological Science in the Public Interest
Bracken, B. A. (1992). Examiner's Manual for the Multidimensional Self-esteem Scale. Austin, Pro-Ed
Brehm S. Sharon, Kassin S.M. (1989). Social Psychology. Boston. Houghton Mifflin Company
Brown, J. D., Shelley E. T. (1986). Affect and the Processing of Personal Information: Evidence for Mood-Activated Self-Schemata. Journal of Experimental Social Psychology
Brown, H.,(2012). The Boom and Bust Ego.Psychology Today
Cherniss, C. (2000). Emotional Intelligence: What it is and Why it Matters. Annual Meeting of the Society for Industrial and Organizational Psychology, New Orleans
Cote, S.; Miners, C.T.H. (2006). "Emotional intelligence, cognitive intelligence and job performance". Administrative Science Quarterly
Crisp, R. J. & Turner, R. N. (2007). Essential Social Psychology. London: Sage Publications.
DeLamater, J., & Myers, D. (2011). Social psychology. Belmont. Wadsworth Cengage Learning
Eaton, J., Wardstruthers, C., Santelli, A (2006). "Dispositional and state forgiveness: The role of self-esteem, need for structure, and narcissism".Personality and Individual Differences
Eysenck, H.J. (2000). Intelligence: A New Look. Transaction Publishers
Festinger L. (1954). A theory of social comparison process. Human Relations.
Fromm, E., (1995). Arta de a iubi. București. Editura Anima,
Gherghinescu, R. Introducere în psihologia socială experimentală – Suport de curs, UEB
Goleman, D. 2004. Working with Emotional Intelligence, Bloomsbury Publishing
Goleman, D.(2008).Inteligenta emotionala. Bucuresti. Ed Curtea veche
Kuhn, M. H. (1960). Self-attitudes by age, sex and professional training. Sociological Quarterly, 1, 39-56.
Leite, C., & Kuiper, N. A. (2010). Positive and negative self-worth beliefs and evaluative standards. Revista De Psihologie
Lewis, M. (1990). Self-knowledge and social development in early life. In L. A. Pervin, Handbook of personality (277-300). New York: Guilford.
Maslow, A. H. (1987). Motivation and Personality. New York: Harper & Row.
Nehra, D. K., Sharma, M., Sharma, N. (2012). "Emotional intelligence and self esteem in cannabis abusers". Journal of the Indian Academy of Applied Psychology
Petersen, L., Stahlberg, D., & Dauenheimer, D. (2000). Effects of self-schema elaboration on affective and cognitive reactions to self-relevant information. Genetic, Social, And General Psychology Monographs
Petrides, K., Furnham, A. (2001). Trait Emotional Intelligence: Psychometric Investigation with Reference to Established Trait Taxonomies, European Journal of Personality, pp. 425–448
Popescu-Neveanu, P., 1978. Dicționar de psihologie. Bucuresti. Ed. Albatros
Radu I. , Ilut P., Matei L. (1994 ). Psihologie sociala. Cluj-Napoca. Editura EVE
Rogers, C. (1951). Client-centered therapy: Its current practice, implications and theory. London: Constable.
Rogers, C. (1959). A theory of therapy, personality and interpersonal relationships as developed in the client-centered framework. In (ed.) S. Koch, Psychology: A study of a science. Vol. 3: Formulations of the person and the social context. New York: McGraw Hill.
Rogers, C. R. (1961). On Becoming a person: A psychotherapists view of psychotherapy. Houghton Mifflin.
Zlate, M. (1999). Psihologia mecanismelor cognitive. Iasi. Ed. Polirom
Zlate, M. (2002). Eul și personalitatea. Bucuresti. Ed. Trei
Wechsler, D. (1940). Nonintellective factors in general intelligence. Psychological Bulletin, 37, 444-445.
Wechsler, D. (1958). The measurement and appraisal of adult intelligence. (4th ed.). Baltimore, MD: The Williams & Wilkins Company.
Resurse online
Ahmetoglu, Gorkan, Leutner, F., Chamorro-Premuzic, T. (2011). "EQ-nomics: Understanding the relationship between individual differences in trait emotional intelligence and entrepreneurship." (PDF). Personality and Individual Differences <http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0191886911004028>
Bar-On R.(2013). The Bar-On Concept of EI <http://www.reuvenbaron.org/wp/the-bar-on-model/the-ei-conceptual-aspect/>
Bar-On R.(2013). Theoretical foundations, background and development of the Bar-On model of emotional intelligence <http://www.reuvenbaron.org/wp/theoretical-foundations-background-and-development-of-the-bar-on-model-of-emotional-intelligence/>
Bar-On R.(2013). A broad definition of emotional-social intelligence according to the Bar-On model <http://www.reuvenbaron.org/wp/37-2/>
Bar-On R.(2013). The 15 factors of the Bar-On model <http://www.reuvenbaron.org/wp/the-5-meta-factors-and-15-sub-factors-of-the-bar-on-model>
Bar-On R.(2013). What it means to be emotionally and socially intelligent according to the Bar-On model <http://www.reuvenbaron.org/wp/43-2/>
Baumeister, R. (2009). "Self-Esteem". Education.com <http://www.education.com/reference/article/self-esteem2/>
Brackett M.A. & J.D. Mayer, M.A. & J.D. (2003). Convergent, discriminant, and incremental validity of competing measures of emotional intelligence. Personality and social psychology bulletin, <http://psp.sagepub.com/content/29/9/1147>
Brown, C., Chiu, E., Neill, L., Tobin, J., Reid, J. (2012)."Is low emotional intelligence a primary causal factor in drug and alcohol addiction?". Australian Academic Press (Bowen Hills, QLD, Australia) < https://library.uri.edu>
Cherry, K. (2016). What is self-concept <https://www.verywell.com/what-is-self-concept-2795865>
Grant, Adam (January 2, 2014). "The Dark Side of Emotional Intelligence".
<http://www.theatlantic.com/health/archive/2014/01/the-dark-side-of-emotional-intelligence/282720/>
Hutchinson, M. & Hurley, J. (2013). Exploring leadership capability and emotional intelligence as moderators of workplace bullying. Journal of Nursing Management, <http://onlinelibrary.wiley.com/enhanced/doi/10.1111/j.1365-2834.2012.01372.x/>
Hutchinson, M. (2013). Bullying as workgroup manipulation: a model for understanding patterns of victimization and contagion within the workgroup.Journal of Nursing Management, <http://onlinelibrary.wiley.com/enhanced/ >
Jahee, J. & Lennon, S.J. (2003). Body Image, Appearance Self-Schema, and Media Images. Family and Consumer Sciences Research Journal, 32, Retrieved March 3, 2009, from <http://fcs.sagepub.com/cgi/content/abstract/32/1/27>
Joseph, D.L.; Jin, J.; Newman, D.A.; O'Boyle, E.H. (2015). "Why Does Self-Reported Emotional Intelligence Predict Job Performance? A Meta-Analytic Investigation of Mixed EI". Journal of Applied Psychology <http://psycnet.apa.org/?&fa=main.doiLanding&doi=10.1037/a0037681>
Joseph, D. L.; Newman, D. A. (2010). "Emotional Intelligence: An Integrative Meta-Analysis and Cascading Model". Journal of Applied Psychology <http://psycnet.apa.org/?&fa=main.doiLanding&doi=10.1037/a0017286>
Kokkinos, C. M., Kipritsi, E. (2012). The relationship between bullying, victimization, trait emotional intelligence, self-efficacy and empathy among preadolescents. Social Psychology of Education <http://link.springer.com/article/10.1007/s11218-011-9168-9>
Landy, F.J. (2005). "Some historical and scientific issues related to research on emotional intelligence". Journal of Organizational Behavior
<http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/job.317/abstract>
Law, K.S., Wong, C., Song, L. J.(2004). "The Construct and Criterion Validity of Emotional Intelligence and Its Potential Utility for Management Studies.". Journal of Applied Psychology <http://psycnet.apa.org/?&fa=main.doiLanding&doi>
Locke, E.A. (2005). Why emotional intelligence is an invalid concept. Journal of Organizational Behavior <http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/job.318/abstract>
Lomas, Justine; Stough, Con; Hansen, Karen; Downey, Luke A. (2012). "Brief report: Emotional intelligence, victimisation and bullying in adolescents". Journal of Adolescence <http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S014019711100025X>
Lopes, P. N., Grewal, D., Kadis, J,, Gall, M., Salovey, P.(2006). "Evidence that emotional intelligence is related to job performance and affect and attitudes at work". Psicothema.< http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17295970>
Martins, A. (2010). A comprehensive meta-analysis of the relationship between Emotional Intelligence and health. ResearchGate.
Mattiuzzi, P.G. (2008) Emotional Intelligence? I'm not feeling it. <http://www.everydaypsychology.com/2008/12/emotional-intelligence-im-not-feeling.html>
McLeod, S. A. (2008). Self Concept. <www.simplypsychology.org/self-concept.html>
Mayer, John D (2008). "Human Abilities: Emotional Intelligence". Annual Review of Psychology https://www.researchgate.net/publication/5907081_Human_Abilities_Emotional_Intelligence
Mayer, J. D (2008). Human Abilities: Emotional Intelligence. Annual Review of Psychology <http://www.annualreviews.org/doi/abs/10.1146/annurev.psych>
Moon, T., Hur, W. (2011). "Emotional Intelligence, Emotional Exhaustion, And Job Performance". Social Behavior and Personality: an international journal <http://www.ingentaconnect.com/content/sbp/sbp/2011/00000039/00000008/art00008>
Petrides, K.V., Furnham, A. (2000). "On the dimensional structure of emotional intelligence". Personality and Individual Differences
<http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0191886999001956>
Petrides, K.V.; Pita, R.; Kokkinaki, F. (2007). "The location of trait emotional intelligence in personality factor space". British Journal of Psychology <http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1348/000712606X120618/abstract>
Sapouna, M. & Wolke, D. (2013). Resilience to bullying victimization: The role of individual, family and peer characteristics. Child Abuse & Neglect, <http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0145213413001646>
Schneider, T. R., Lyons, J. B. & Khazon, S. (2013). Emotional intelligence and resilience. Personality and Individual Differences <http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0191886913007460>
Salovey, P., Mayer, J., Caruso, D.,(2004). Emotional Intelligence: Theory, Findings, and Implications, Psychological Inquiry, pp. 197–215
Schutte, N.S. (2007). "A meta-analytic investigation of the relationship between emotional intelligence and health". ResearchGate.
<https://www.researchgate.net/publication/216626194_A_meta-analytic_investigation_of_the_relationship_between_emotional_intelligence_and_health>
<http://www.joe.org/joe/1973winter/1973-4-a1.pdf>
<http://my.clevelandclinic.org/health/healthy_living/hic_Stress_Management_and_Emotional_Health/hic_Fostering_a_Positive_Self-Image>
<http://psychologyofeating.com/body-image/ >
Anexe
5.1. Prezentarea rezultatelor obținute de subiecți (notele brute)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Inteligența Emoțională ȘI Imaginea DE Sine (ID: 116952)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.