Inteligenta Emotionala Si Dezvoltarea Personala

Cuprins

Argument

Capitolul 1

Definitii ale Inteligentei

Tipuri de inteligenta

Istoric al Inteligentei emotionale

Conceptul de inteligenta emotionala

Inteligenta emotionala (IE) vs. Inteligenta academica (IQ)

Capitolul 2

Emotia

Sentimentele

Dezvoltarea creierului

Empatia

Felul in care emotiile influenteaza sanatatea

Capitolul 3

Caracteristicile varstei scolarului mic ( 6/7 – 10-11 ani )

a treia copilarie

Capitotul 4 – Dezvoltarea personala

Dobandirea elementelor emotionale fundamentale

Reeducarea emotionala

ABC emotional

Regandirea scolilor

Capitolul 5 – Metodologia cercetarii

Capitolul 1

1.1 DEFINITII ALE INTELIGENTEI

Termenul de “ Inteligenta” provine din latinescul “ intelligere” care semnifica “ a relationa, a organiza” sau de la “interlegere” , “ stabilirea de relatii intre oameni”.

Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme.

„Termenul de inteligențǎ este prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural, consacrat în literaturǎ (se pare, de Cicero) și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri: acela de a discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, “faber și sapiens”, inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim și diferențǎ specificǎ. În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale.” (Paul Popescu –Neveanu, Dicționar de psihologie).

Socrate si Platon considerau ca inteligenta îi permite omului sa înteleaga ordinea lumii si sa se conduca pe sine, iar Boddha pleda pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a putea ajunge la cea mai înalta forma de fericire. Inteligenta aparea a fi atributul esential pentru gandirea occidentala, insa, pentru gândirea orientala, inteligenta era redusa la minimum.

Hegel considera inteligenta un gardian al întregii vieti psihice: "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai în universalitatea inteligentei si nu în singularitatea sentimentului".

Montaigne era de parere ca inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume. De aceea ea trebuie sa se centreze pe sine însusi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt împartite.

Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta întrepatrundere totala si absoluta izvorând cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, înaintea lui Kant. Cadillac, senzualistul pentru care toate cunostintele vin prin simturi, adauga ca inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simturi. Pascal, considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Schopenhauer  vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental.

Descartes, o definea ca " mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruri ".

John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: "o entitate este inteligentă dacă are un model adecvat al lumii, dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi varietăți de întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și procure informațiile din lumea exterioară când are nevoie și poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător cerute de obiectivele sale și permise de posibilitățile sale fizice".

În 1979, N. V. Findler afirma: “un sistem este considerat că are proprietatea de inteligență, pe baza comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la situații noi, are capacitatea de a raționa, de a înțelege legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a recunoaște adevărul. De asemenea ne așteptăm ca un sistem inteligent să învețe, deci să-și îmbunătățească performanțele pe baza experienței trecute.”

C. Contantinescu folosește următoarea definiție (2007): „Inteligența reprezintă capacitatea de manipulare și operare a datelor grafice, matematice, logice, lingvistice și abstracte”.

Inteligenta reprezinta un sistem complex de operatii care influenteaza modul de abordare si solutionare a diferitelor situatii, avem in vedere: adaptarea la situatii noi, deductia, generalizarea, anticiparea, consecintele unor actiuni, compararea variantelor actionale si alegerea celei optime, rezolvarea problemelor cu grade crescande de dificultate. Toate aceste operatii releva caracteristicile fundamentale ale inteligentei:

Capacitatea de solutionare a situatiilor noi

rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei

Adaptabilitate adecvata si eficienta la imprejurari

Astfel, inteligenta apare ca o calitate a intregii activitati mintale, ca expresia a organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv – motivationale.

De asemenea, termenul de inteligenta are o acceptiune dubla: pe de o parte de proces de asimilare si prelucrarea a informatiilor variabilein scopul unor adapatari optime, iar pe alta parte, de aptitudine rezidand in structuri operationale dotate cu anumite calitati ( fluiditate, productivitate, productivitate), care asigura eficenta conduitei.

Dintre toate aptitudinile omului, caracteristica cea mai specific umană este inteligența, dat fiind că transformă omul biologic în homo sapiens. Totuși, inteligența nu este un lucru material, ci un concept abstract, fiind dificil de definit.

TIPURI DE INTELIGENTA

Cercetarile realizate de specialisti de-a lungul timpului asupra inteligentei, i-au condus spre mai multe opinii diferite la prima vedere insa, apropiate dupa o atenta observare.

Dupa, Stephen Covey, avem de-a face cu 4 tipologii ale inteligentei:

Dintre acestea cele mai cunoscute sunt:

Gandirea (IQ) – abilitatea de a analiza, rationaliza si comunica;

Simtul (EQ) – numit si “creierul stang”, reprezinta constiinta de sine, autocunoasterea, empatia.

Robert Cooper sustine ca omul are trei creiere (inteligente) în:

Cap (ceea ce numim noi creier în mod uzual)

Inima

Zona intestinelor.

Creierul din intestine se situeaza la nivelul intestinelor. In urma cercetarilor medicale amanuntite s-a descoperit ca aici se gasesc peste un milion de neouroni, un numar mult mai mare decat cei identificati la nivelul maduvei spinarii. Creierul din intestine este un sistem independent care este insa in acelasi timp conectat la ceea ce noi numim creier. Un exemplu al acestei inteligente il reprezinta senzatia de “fluturi in stomac” care apare inaintea unei intalniri importante, aceasta fiind un mijloc de avertizare a organismului uman asupra unor reactii care au loc in interiorul sau.

Creierul din inima este de asemenea un sistem care functioneaza independent de creier (organ). Ipoteza porneste de la ideea ca in dezvoltarea fetusului uman, inima este organul care apare cu mult inaintea creierului. Cercetarile realizate au ajuns la concluzia ca diferenta dintre un lider si un sef este ceea ce se numeste „ grija fata de ceilalti”.

Howard Gardner (1993),parintele modelului Inteligentelor Multiple sustine ca avem de a face cu sapte inteligente:

(Gardner, Howard 1993 – Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences)

Gardner sustine ca desi aceste inteligente nu sunt neaparat dependente una de alta, rareori sunt folosite independent. Fiecare persoana normala are un anumit coeficient din aceste inteligente, insa variaza modul in care acestea se combina.

Istoric al Inteligentei emotionale

La inceput cercetatorii s-au concentrat pe aspectele congnitive ale inteligentei, cum ar fi memoria sau solutionarea de probleme, insa, in acelasi timp, alti cercetatori vizau aspectele non-congnitive. Unul dintre acestia, David Wachsler defineste inteligenta ca fiind : "capacitatea globala a individului de a actiona în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi rational si de a se adapta eficient mediului în care traieste" (Wechsler, 1958). Inca din 1940 face referinta la elemente ale intelectului si elemente ale non-intelectului, factorii afectivi, personali si sociali. La inceputul anului 1943, sustine ca aceste abilitati ale non-intelectului sunt esentiale pentru prezicerea succesului unei persoane in viata:

"Principala necunoscuta este daca abilitatile afective (elementele non-intelecte) reprezinta factori majori ai inteligentei generale. Parerea mea este nu numai ca reprezinta, ci si ca sunt foarte importanti. Am încercat sa demonstrez ca, pe lânga factori ai intelectului, exista si factori ai non-intelectului care determina un comportament inteligent. Daca observatiile mele sunt corecte, acest lucru ar însemna ca nu ne putem astepta la a fi capabili în a masura inteligenta integral pâna când testele noastre nu vor include si acesti factori."(Wechsler, 1943)

In anul 1937, Robert Thorndike vorbea despre “inteligenta sociala” (Thorndike & Stein, 1937).  

In anul 1983 Howard Gardner vobeste despre “inteligentele multiple”, acesta sustine ca atat “inteligenta interpersonala” cat si cea “intrapersonala” joaca un rol foarte important in ceea ce noi consideram IQ.

In 1985, in SUA, Wayne Leon Payne foloseste termenul de “inteligenta emotionala” intr-o teza de doctorat. Acesta considera ca inteligenta emotionala este abilitatea care implica o relationare creativa cu starile de teama durere si dorinta, astfel adaptarea individului la mediul in care traieste se face prin elemente congnitive dar si prin cele non-congnitive (aspecte de odin afectiv) esentiale pentru reusita, succesul individului.

John D. Mayer si Peter Salovey ( 1990,1993) considerau ca inteligenta emotionala exprima „abilitatea de a percepe cat mai corect emotiile si de a le exprima, abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci cand ele faciliteaza gandirea, abilitatea de a cunoaste si intelege emotiile si de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emotionala si intelectuala” ( Rocco, M, 2004, pag 140)

Acesti profesori au dezvoltat doua teste care incearca sa masoare cat mai exact “inteligenta emotionala”.

In anul 1992, Reuven Bar-On, doctor la universitatea din Tel Aviv, realizeaza un studiu de-a lungul a 25 ani asupra inteligentei emotionale. Aceasta avand cinci aspecte:

Aspectul intrapersonal – caracterizat prin

Constientizarea propriilor emotii si sentimente;

Optimismul – exprimarea gandurilor, credintelor si sentimentelor dar nu intr-o maniera distructiva;

Respect – consideratie pentru propria persoana;

Autorealizarea – atingerea scopurilor personale;

Independenta – independenta emotionala, autocontrol.

Aspectul interpesonal – caracterizat prin

Empatie – abilitatea de a intelege sentimentele celorlalti;

Relatii interpersonale – stabilirea si mentinearea relatiilor interpersonale;

Responsabilitate sociala – aportul la grupul social caruia ii apartii.

Adaptabilitate – caracterizata prin:

Rezolvarea problemelor – constientizarea problemei si generarea de solutii;

Flexibilitate – ajustarea emotiilor si comportamentului pentru schimbarea unei situatii.

Controlul stresului

Toleranta la stres, controlul impulsurilor.

Dispozitia generala

Fericire – abilitatea de a te simti bine;

Optimism – capacitatea de a mentine o atitudine pozitiva.

In anul 1995 a aparut cartea “Inteligenta emotionala” care a devenit un best seller international. In viziunea lui, David Goleman, sustine ca elementele care compun inteligenta emotionala sunt:

Constiinta de sine – increderea in sine;

Autocontrolul – adaptabilitate;

Motivatia – initiativa, optimism;

Empatia – a-i intelege pe altii;

Aptitudini sociale – comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea de relatii, colaborarea, lucrul in echipa.

David Carusso este un alt nume în domeniul inteligentei emotionale. Acesta a continuat munca de cercetare începuta de Mayer si Salovey, mergând pe aceeasi idee, Carusso sugereaza ca inteligenta emotionala este adevarata forma de inteligenta, care, însa, nu a fost masurata în mod stiintific pâna când nu s-a început munca de cercetare.

Conceptul de inteligenta emotionala

Inteligență emoțională reprezintă capacitatea personală de identificare și gestionare eficientă a propriilor emoții în raport cu scopurile noastre. Se măsoară prin coeficient de emoționalitate – EQ.

Aceasta determina potentialul pe care-l avem pentru a învata abilitatile practice bazate pe cele cinci elemente ale inteligentei emotionale: auto-cunoasterea, auto-motivarea, auto-reglarea, constiinta sociala si abilitatile sociale. Fiecare element are o contributie unica la performanta obtinuta la scoala, locul de munca dar, în acelasi timp, se "trage" într-o anumita masura din celelalte.

Celor cinci dimensiuni ale inteligentei emotionale le corespund 25 de competente emotionale, dar nimeni nu le are pe toate.

Pentru a atinge performante remarcabile e nevoie sa fim “tari” doar în câteva din aceste competente, sase la numar, si ca acestea sa fie "împrastiate" în toate cele cinci domenii ale inteligentei emotionale.

Cadrul competentelor emotionale prezentat de Daniel Goleman in cartea "Working with Emotional Intelligence" (1998):

Caruso, împreuna cu predecesorii sai propun urmatoarea definitie a inteligentei emotionale: "abilitatea de a procesa informatiile emotionale, în special pe cele care presupun perceptia, asimilarea, întelegerea si controlul emotiilor". (Mayer si Cobb, 2000)

Acesta constau in:

1.      Identificarea, perceptia si exprimarea emotionala include abilitati precum: identificarea emotiilor pe fete, în muzica si din povestiri.

2.      Facilitarea emotionala a gândurilor include abilitati precum: conectarea emotiilor cu alte senzatii mentale cum ar fi gustul sau culoarea (conexiuni care pot da nastere la lucrari de arta), si folosirea emotiilor în argumentare si rezolvarea problemelor.

3.      Întelegerea emotionala include rezolvarea problemelor emotionale, cum ar fi care dintre emotii sunt similare, care sunt opuse si ce relatii exista între ele.

4.      Managementul emotional include întelegerea implicatiilor actiunilor sociale asupra emotiilor si controlarea emotiilor proprii si ale celor din jur.

Perceptia, Cunoasterea si Exprimarea emotiilor   

  Facilitarea emotionala a gândurilor    

                     Întelegerea si analizarea emotiilor, folosirea cunostintelor emotionale 

Reglarea reflexiva a emotiilor, calea spre dezvoltarea emotionala si intelectuala  

   Thorndike, in 1920 este cel care afirma ca radacinile inteligentei emotionale se afla in “inteligenta sociala”. Acesta definea inteligenta sociala ca fiind "abilitatea de a te întelege si de a conduce barbatii si femeile, baietii si fetele – de a actiona întelept în relatiile umane".

Mai tarziu, in 1983, va include in teoria sa referitoare la inteligentele multiple termenii de “inteligenta inter si intrapersonala” pe care ii definea astfel:

"Inteligenta interpersonala este abilitatea de a întelege alti oameni: ce îi motiveaza, cum lucreaza, cum sa lucrezi în echipa cu ei. Agentii de vânzari de succes, politicienii, profesorii si liderii religiosi este foarte probabil sa fie indivizi cu un grad înalt de inteligenta interpersonala. Inteligenta intrapersonala este o abilitate corelativa, îndreptata înspre interiorul persoanei. Este capacitatea de a-ti forma modele veridice si corecte despre cineva si de a folosi acele modele eficient în viata." (Thorndike, 1983)

In acelasi timp inteligenta emotionala este "un tip de inteligenta sociala care include abilitatea de a monitoriza propriile emotii si cele ale altor persoane, de a face distinctie între ele si de a folosi informatiile pentru a ghida modul de gândire si de actiune a unei alte persoane" (Mayer & Salovey, 1993). Aceste abilitati pot fi clasificate astfel:

    Constiinta de sine:

Auto observarea si constientizarea sentimentelor pe masura ce acestea apar.

        Controlul emotiilor:

Controlul emotiilor astfel încît ele sa fie adaptate situatiei; constientizarea cauzei care a generat un anumit sentiment; gasirea de metode de a controla temerile si nelinistile, mânia si tristetea.

      Auto-motivarea:

Canalizarea emotiilor înspre atingerea unui anume scop; auto controlul emotiilor.

      Empatia:

Sensibilitate fata de sentimentele si problemele celorlalti si capacitatea de a privi din punctul lor de vedere; constientizarea faptului ca oamenii simt diferit fata de diferite lucruri.

        Capacitatea de a crea relatii:

Controlul emotiilor celorlalte persoane; competenta sociala si abilitatile sociale.

Wayne Leon Payne: „ Inteligenta emotionala este o abiliate care implica o relationare creativa cu starile de teama, durere, dorinta”

O buna gestiune a emotiilor implica modul in care persoana intelege progresiile emotionale in cadrul relatiilor acesteia cu ceilalti si opteaza pentru o cale emotionala sau alta in rezolvarea diferitelor situatii.

Carolyn Saarni – „ Competenta emotionala este demonstarea autoeficientei in tranzactii sociale ce solicita afectivitatea. Autoeficienta este folosita aici cu sensul ca persoana crede ca el sau ea are capacitatea si aptitudinile necesare pentru a-si atinge un anumit scop.” (Reuven Bar-On, James D.A. Parker – 2011)

Asemanatoare cu definitia data de Carolyn Saarni este si cea formulata de Bar-On: “ un sir de capacitati, competente si aptitudini noncognitive care influenteaza capacitatea persoanei de a reusi in adaptarea la cerintele si presiunile mediului” (1997, pag. 14) ambele vizeaza capacitatea individului de adaptare la mediu si atingerea scopurilor propuse.

1.5 Inteligenta emotionala (IE) vs. Inteligenta academica (IQ)

Exista doua moduri fundamentale de cunoastere care interactioneaza pentru a crea viata noastra mintala. Unul dintre ele este mintea rationala, modul de comprehensiune de care suntem constienti, celalalt, mintea emotionala- sistem impulsiv si foarte puternic.

Exista o variatie stabila a raportului ratiune – emotie in controlul asupra mintii, insa cu cat sentimentul este mai intens, cu atat mintea devine mai dominant emotionala si mai ineficienta din punct de vedere rational.

De obicei exista un echilibru intre mintea rationala si cea emotionala in care emotiile alimenteaza si informeaza operatiile mintii rationale si mintea rationala rafineaza sau se opune emotiilor, insa acestea sunt facultati semi-independente, fiecare reflectand o operatie distincta dar conectata in circuitul creierului.

Coordonarea lor este una rafinata, sentimentele sunt esentiale pentru creier, cat si invers, insa o data cu interventia pasiunii, se creeaza un dezechilibru, mintea emotionala preia controlul asupra mintii rationale.

Plecând de la rolul adaptiv al afectivitatii s-a constatat ca persoanele care au un coeficient intelectual (IQ – indice al nivelului de dezvoltare a inteligentei, stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologica) înalt sau o inteligenta academica foarte bine dezvoltata se descurca mult mai putin în viata de zi cu zi, în timp ce alta categorie de subiecti, desi au un IQ mai redus în comparatie cu primii, au rezultate deosebite în practica. De unde a aparut întrebarea: "Cum reusesc acestia sa aiba succese în situatii critice, sa faca fata oricând în împrejurari de viata?".

Sternberg (1988) a rugat oamenii de pe strada sa arate ce înteleg ei printr-o persoana inteligenta. În urma acestui sondaj, a ajuns la concluzia ca ei dispun de o alta abilitate decât inteligenta academica, datorita careia reusesc sa depaseasca obstacolele vietii de zi cu zi. Aceasta abilitatea a fost raportata initial la inteligenta sociala, care desemneaza capacitatea de a întelege si de a stabili relatii cu oamenii. (Williams, W.M., Sternberg, R.J. 1988 – Group Intelligence. How Some Groups are Better than Others).

Thorndike definea inteligenta emotionala ca fiind capacitatea de a întelege si de a actiona inteligent în cadrul relatiilor interumane. Revenind la prima parte a acestei lucrari, H. Gardner rezerva un loc foarte important acelor forme de inteligenta care permit omului o adaptare superioara la mediul social – inteligenta interpersonala si inteligenta intrapersonala – Gardner, Howard 1993 – Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences.

Independent de IQ, IE care include autocontrolul, zelul, perseverenta si capacitatea de automotivare, toate aceste aptitudini pot fi insuflate copiilor, indiferent de potentialul intelectual primit pe linie genetica.

Spre deosebire de IQ, inteligenta emotionala (IE) s-a dovedit a fi un predictor mai de încredere al succesului în viata personala si profesionala. IQ si IE nu reprezinta competente opuse ci, mai degraba, separate, dar prima nu poate functiona la potentialul ei maxim fara cea de-a doua.

Spre deosebire de IQ, care se schimba destul de putin dupa adolescenta, inteligenta emotionala pare sa fie, în mare parte, învatata si continua sa se dezvolte pe masura ce trecem prin viata si învatam din experienta. Competenta noastra în acest domeniu poate continua sa creasca, iar pentru aceasta exista un cuvânt popular: maturizare.

“ Intr-un fel, avem doua creiere, doua minti – si doua feluri diferite de inteligenta: cea rationala si cea emotionala. Felul cum reusim in viata este determinat de ambele – nu conteaza doar IQ-ul, ci si inteligenta emotionala.” ( David Goleman ,2008)

Intelectul si inteligenta emotionala nu pot functiona separat iar intelectul nu poate functiona la capacitate maxima fara inteligenta emotionala. Aceasta demonstreaza ca nu exista o tensiune intre ratiune si simtire, ca nu trebuie sa renuntam la emotii in favoarea intelectului, in schimb sa invatam cum sa ne folosim inteligent emotiile.

Capitolul 2

2.1 Emotia

Termenul de emotie vine din latinescul “emovere” – a misca. Este un „fenomen afectiv fundamental ce se dezvolta fie ca o reactie spontana si primara in forma emotiilor primare sau afectelor, fie ca procese mai complexe, legate de o motivatie secundara si care reprezinta dupa sistematizarea noastra, emotii propriu-zise.”( Popescu-Neveanu P. – Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti 1978, pag 231)

În Dicționarul de Psihologie Larousse , emoția este definită astfel: „reacție globală, intensă și de scurtă durata a organismului la o situație neașteptată, însoțită de o stare afectivă de tonalitate plăcută sau neplăcută.”

Emoția reprezintă imaginea pe care noi ne-o formăm asupra lumii înconjurătoare. Prin emoție judecăm lumea că fiind plăcută sau neplăcută după un sistem propriu de valori.

D. Goleman afirma ca „emotia se refera la un sentiment cat si la gandurile pe care acesta le antreneaza, la stari psihologice si biologice si la masuna in care suntem inclinati sa actionam. Exista sute de emotii de toate tipurile, cu diverse variatii, schimbari si nuante.”

Dintre acestea cele primare sunt:

Bucuria cu toate nuantele sale: multumirea, incantarea, amuzametul,, mandria, rasplata, satisfactia, euforia.

Iubirea cu toate formele sale: prietenia, acceptarea, increderea, amabilitatea, devotamentul, adoratia, dragostea.

Surpriza: socul, mirarea.

Mania: furia, resentimentul, indignarea, vexarea, animozitatea, ostilitatea.

Tristetea: mahnirea, lipsa de chef, imbufnarea, melancolia, siguratatea, plansul de mila, disperarea; deprimarea grava atunci cand este de ordin patologic.

Dezgustul: dispretul, aversiunea, repulsia, detestarea.

Rusinea: vinovatia, jena, supararea, remuscarea, umilinta, regretul.

Totusi, o clasificare clara nu exista dar ideea acesteia se bazeaza pe o descoperire a lui Paul Ekman de la Universitatea California din San Francisco. Acesta sustine ca patru dintre expresiile faciale (frica, mania, tristetea, bucuria) sunt recunoscute de toate culturile din intreaga lume, inclusiv de indivizii complet analfabeti, ceea ce demonstreaza ca aceste semnale sunt intiparite in sistemul nostru nervos.

Din emotiile de baza se nasc dispozitiile care sunt mai putin evidente dar dureaza mai mult decat emotiile.

„ Emoția depinde nu numai de natura agentului emoțional cât mai ales de individ, de stare sa actuală fizică și mentală, de personalitatea sa, de istoria personală, de experiențele anterioare. Dacă există emoții colective (…) care pentru majoritatea persoanelor au aceeași semnificație (panică provocată de un cutremur) emoția rămâne esențialmente individuală, în general, se manifestă atunci când subiectul este surprins sau când situația depășește posibilitățile sale. Ea traduce dezadaptarea și efortul organismului de a restabili echilibrul momentan rupt. Emoția nu este conștientizarea reacțiilor fiziologice datorate acestei dezadaptări.

În general, dezordinile fiziologice sunt temporare. Dar se întâmplă ca șocul emoțional să fie atât de violent sau atât de persistent încât organismul să se epuizeze în restabilirea echilibrului și să apară leziuni cum sunt ulcerul gastric.

Medicină psihosomatică a pus în evidență rolul important al factorilor emoționali în numeroase afecțiuni, din cele mai diverse, cum sunt astmul, eczema, obezitatea sau tuberculoza pulmonară”

Cercetările sociobiologilor subliniază întaietatea sufletului față de minte în momentele cruciale. Astfel emoției i-a fost încredințat un rol foarte important în psihicul uman. Aceștia susțin ca emoțiile ne ghidează în luarea deciziilor importante; fiecare emoție în parte oferă o dorintă diferită de a acționa. Astfel de-a lungul istoriei evoluției noastre, valoarea supraviețuirii repertoriului nostru emoțional a fost atestată de faptul că s-au imprimat în structura noastră nervoasă ca niște tendințe automate, înnăscute, ale sufletului omenesc.

O altă moștenire emoțională este frica. Ea ne mobilizează atunci cand trebuie să ne apărăm familia de primejdii. Biologii specialiști în evoluția speciilor susțin ca astfel de reacții, care au devenit automatisme, sunt gravate în sistemul nostru nervos, deoarece in preistoria umana ele au asigurat supravietuirea. La fel de important este faptul ca ele au stat la baza principalei sarcini a evolutiei: posibilitatea de a da nastere unor urmasi care vor putea sa duca mai departe aceste predispoziții genetice.

Dezvoltarea creierului

Pentru a înțelege mai bine puterea emoțiilor asupra gandirii va trebui sa ne oprim asupra modului in care a evoluat creierul. Creierul omului a crescut de la baza spre varf, centrii superiori s-au dezvoltat ca prelucrare a centrilor de jos, parti mai vechi ale creierului. Partea primitiva a creierului, comuna tuturor speciilor care au un sistem nervos peste minim, trunchiul cerebral se afla in jurul varfului maduvei spinării. Acesta regleaza functiile de baza ale vietii, ca respiratia, metabolismul organelor corpului, controleaza reactiile stereotipe si miscarile. Creierul este programat dinainte sa regleze functionarea corpului, ca atare si sa reactioneze pentru a asigura supraviețuirea.

Din trunchiul creierului au apărut centrii emoționali. Din aceste zone emoționale, milioane de ani mai tarziu, s-a dezvoltat neocortexul sau zonele de gandire, respectiv, bulbul cu circumvolutiuni care formează straturile superioare ale creierului. Aceasta demonstrează ca a existat un creier emoțional cu mult înainte sa existe creierul rațional.

Cea mai veche rădăcină a vieții emoționale se găsește în lobul olfactiv, in celulele care preiau și analizează mirosurile. Orice entitate vie are o semnatură moleculară distinctă care poate fi purtată de vant, iar în vremurile primitive mirosul era un simt care asigura supraviețuirea. De la lobul olfactiv s-au dezvoltat centrii străvechi ai emoției astfel incat, într-un final au invelit partea de sus a creierului.

Straturi cheie noi de creier emoțional s-au dezvoltat odată cu apariția primelor mamifere. Acesta infasoara trunchiul creierului, aratând asemenea unor inele. Aceasta parte a creierului poarta numele de sistem limbic, de la “limbus” care provine din latină și înseamnă inel.

Sistemul limbic este cel care preia comanda atunci când setea este puternică, când suntem furioși, sau când suntem îndrăgostiți. Pe masura ce a evoluat și-a rafinat doua instrumente foarte eficiente: învățatul și memoria. Astfel conexiunea dintre bulbul olfactiv și sistemul limbic a preluat sarcina de a face distincție între mirosuri și de a le recunoaște. Rinocefalonul, sau creierul nasului, este cel care face acest lucru, fiind o bază rudimentară pentru neocortex, creierul care gandeste.

Neocortexul este locul care se ocupă cu gandirea. Aici se află centrii care îmbină și descifrează ceea ce percep simțurile. Acest lucru permite asocierea unui sentiment cu ceea ce gandim despre anumite idei, artă, imagini sau simboluri. Evoluția neocortexului a dus la nuanțări în viața emoțională, ca de exemplu iubirea. Astfel conexiunea neocortexului la sistemul periferic a permis dezvoltarea legăturii dintre mamă și copil, instinctul matern, legătura protectoare părinte – copil ce permite o maturizare pe toată durata copilăriei. De asemenea neocortexul permite subtilități și complexități ale vieții emoționale, de exemplu capacitatea de a avea sentimente față de sentimentele altora.

Cu toate acestea, centrii superiori nu stăpanesc întreaga viață emoțională iar urgențele emoționale sunt lăsate în grija sistemului limbic. Creierul emoțional este rădăcina de la care sa dezvoltat noul creier, neocortexul.

Zonele emoționale sunt străbătute de miliarde de circuite care întrepătrund și neocortexul. De aici rezultă enorma putere a centrilor emoționali care pot influența funcționarea creierului, inclusiv a centrilor gândirii.

CARACTERISTICILE VARSTEI SCOLARULUI MIC ( 6/7 – 10/11 ANI )

A TREIA COPILARIE

Aceasta etapa este legata de adaptarea scolara si de invatare. Desi familia cat si gradinita reusesc intr-o anumita masura sa pregateasca copilul pentru inceperea scolii, trecerea la noua etapa este un moment crucial pentru acesta. Constituie o schimbare a locului si rolului copilului in sistemul relatiilor sociale. Jocul este activitatea care va ocupa rol secundar, activitatea predominanta fiind cea de invatare. Jocul ramane activitatea care pregateste copilul pentru efortul continuu cerut de activitatea de munca.

In aceasta etapa copilul face achizitii inportante: deprinderile de citi-scris ce reperezinta instrumentul insusirii celorlalte achizitii.

3.1 Dezvoltare fizica generala

Intre 6 – 7 ani are loc o incetinire a procesului de crestere, scolarul mic va ajunge la o inaltime de aproximativ 135 cm si la o greutate de circa 30 kg.

Copilul va trece de la dentitia provizorie la cea permanenta, tot acum apar primii molari, osificarea intensa la nivelul toracelui, claviculei si coloanei vertebrale.

Se dezvolta forta musculara, activitatile manuale care cer precizie si finete, se perfectioneaza activitatea motorie generala. Un rol important il au exercitiile fizice din orele de educatie fizica ce duc la dezvoltarea abilitatilor motorii.

Parintii ar trebui sa stie ca in aceasta perioada 6/7- 10/11 ani, copilul poate invata orice sport cu conditia sa fie sustinut si stimulat.

DEZVOLTA R EA CEREBRALĂ

Creierul se dezvolta ajungand la 1.200 grame.

Această perioadă se caracterizeaza prin creșterea volumului în unele regiuni ale creierului prin formare de sinapse și mielinizare,pierderea de țesuturi în alte regiuni prin reducerea sinapselor neutilizate si o mai bună comunicare între diferitele regiuni cerebrale din creier.

Toate aceste schimbări la nivel cerebral îi ajută pe copiii să poată răspunde mai eficient și mai rapid cerințelor externe din ce în ce mai complicate.

Astfel, în această perioadă au loc cele mai mari creșteri în ceea ce privește viteza cu care se realizează operațiile mentale. Acest lucru se datorează și faptului că anumite structuri se specializează pentru rezolvarea anumitor tipuri de probleme, iar pe măsură ce copiii se confruntă de mai multe ori cu un tip de sarcini ajung să le rezolve mai rapid și mai ușor.

3.2 Dezvoltarea gandirii

Viata scolara creeaza conditii noi ce favorizeaza dezvoltarea gandirii copilului, proces ce favorizeaza cunoasterea mediului inconjurator.

Dezvoltarea gandirii este strans legata de dezvoltarea limbajului cat si de dezvoltarea experientelor cognitive directe legate de senzatii, perceptii, reprezentari.

Dupa Piaget, copilul se afla in perioada operatiilor concrete, iar invatarea se bazeaza pe utilizarea materialului concret mijlocind numeroase fenomende din natura. Reprezentarile devin tot mai variate sunt sunt treptat desprinse de obiecte, ceea ce duce la independeta copilului de a opera cu obiecte noi. Invatarea, in cazul copilului de varsta scolara mica se va baza pe operarea cu imagini. Acesta va duce la formarea simbolurilor si a conceptelor.

Strans legate de activitatea de invatare sunt atentia si memoria.

“Atentia este fenomenul psihic care consta din refelectarea selectiva a realitatii inconjuratoare” ( Fratila, I – “ Psihologie generala si educationala, Bucuresti, 1993).

Copilul de 6-7 ani nu poate fi atent in cadrul unei activitai mai mult de 25-30 de minute dar in momentul intrarii in scoala atentia este destul de bine conturata, mai putin atentia voluntara. Caracteristicile atentiei cum ar fi stabilitatea si durata urmeaza sa se dezvolte in urmatorii ani. Captarea atentiei in procesul de predare- invatare se realizeaza prin stimularea interesului copilului pentru activitatile desfasurate si motivarea pozitiva a acestuia.

Memoria este legata de fixarea cunostintelor, modul cum le recunoaste dar si reproducerea orala sau scrisa a materialului. Tot ceea ce elevul invata sa fara sa inteleaga duce la memorarea mecanica si pierderea cunostintelor, uitarea lor.

Memoria scolarului mic se bazeaza pe concret, de aceea invatatorul va trebui sa foloseasca in cadrul lectiilor material didactic care sa includa planse, ilustratii.

Capacitatea memoriei de lucru crește, ceea ce le permite copiilor să țină mai multe informații în minte în același timp (de exemplu: mai multe strategii pentru rezolvarea unor probleme sau menținerea unui plan de rezolvare a problemei prin luarea în vedere a scopurilor).

• tot acum se dezvoltă strategii mai eficiente de memorare precum: repetarea informațiilor de mai multe ori, organizarea informațiilor (informațiile sunt grupate în funcție de similaritate), elaborarea (formarea unei imagini mentale despre o idee, crearea unei povești pentru a ajuta reamintirea informației).

• copiii devin tot mai eficienți în utilizarea acestor strategii pe măsură ce se dezvoltă metamemoria (cunoștințele despre modul în care funcționează memoria și cum poate fi ea îmbunătățită).

• cu cât baza de cunoștințe crește, se crează mai multe asocieri între idei și se îmbunătățește organizarea cunoștințelor. Acestea îi ajută pe copii să își amintească mai bine noile informații.

• deși modelele clasice consideră că dezvoltarea cognitivă se realizează prin salturi bruște și ireversibile spre modalități superioare de gândire, se pare că, mai ales în cazul rezolvării de probleme, copiii de multe ori revin la strategii anterioare.

• copiii folosesc o varietate de strategii în rezolvarea de probleme și această variabilitate susține învățarea (Siegler, 1999).

• pe măsură ce se confruntă cu probleme similare, crește probabilitatea de a utiliza preponderent o anumită strategie, dar acest lucru se realizează prin evaluarea performanței obținute prin folosirea acelei strategii. Abia după ce o strategie nouă duce constant la succes se renunță la utilizarea unor strategii anterioare.

• faptul că elevii nu utilizează o anumită strategie nu presupune neaparat că nu dețin acea strategie: ei pot să folosească una considerată inferioară datorită faptului că nu cunosc pașii necesari pentru aplicarea strategiei respective sau datorită faptului că nu se gândesc să o folosească când se confruntă cu o problemă.

In ceea ce priveste imaginatia elevului mic, devine tot mai complexa. Invatarea cititului ii da posibilitatea de a-i stimula imaginatia si interesul pentru tot ce exista in jurul sau.

Copiii încep să își comunice din ce în ce mai clar ideile deoarece au în vedere perspectiva altor persoane și reflectă asupra modului în care se exprimă. De asemenea, încep să înțeleagă umorul, ironia și utilizarea cuvintelor în mai multe sensuri.

Pe lângă dezvoltarea volumului vocabularului, se dezvoltă și metalimbajul.

3.3 Dezvoltarea limbajului

Vocabularul activ al scolarului mic poate ajunge la 2.000 – 2.500 de cuvinte, ajunge sa se exprime mult mai bine, legand propozitiile in fraze corecte din punct de vedere gramatical.

Vigotski sustine ca in acesta perioada se dezvolta si limbajul interior, “pentru sine”.

Dezvoltarea limbajului este strans legata de cresterea interesului pentru citit, iar exprimarea se perfectioneaza in activitatile ce pun accent pe vorbirea libera.

DEZVOLTAREA SOCIO – EMOȚI ONA L Ă

Modificări în înțelegerea și exprimarea emoțiilor

Copiii se compară frecvent cu ceilalți și, deși se centreză mai mult asupra lor, încep să înțeleagă sentimentele și perspectivele celorlați.

• spre deosebire de vârsta prescolară, când copiii își schimbă adesea stările emoționale de la un moment la altul, în perioada școlară copiii încep să mențină pentru perioade mai lungi de timp atât sentimente cât și gânduri.

• pe de altă parte, copiii încep să înțeleagă faptul că oamenii pot exprima mai multe emoții simultan, dar din motive diferite (“Sunt bucuros pentru cadoul primit, dar îmi pare rău că tatăl meu nu e aici”)

• de asemenea, pe măsură ce copiii iau în considerare reacțiile celorlați la propriile comportamente și se compară cu standarde externe se consolidează sentimentele de: mândrie, rușine, vină.

• copiii înțeleg faptul că în funcție de diverse situații, oamenii nu își exprimă adevaratele emoții, iar copiii care au controlul voluntar mai dezvoltat reușesc să exprime emoții adecvate unui anumit context social și să aibă emoții negative de intensitate mai redusă (sunt mai puțin explozivi când se înfurie).

• grijile și temerile copiilor se îndreaptă acum mai mult spre modul în care sunt percepuți de ceilalți, incluzând acceptarea de către ceilalți copii și temeri legate de performanța școlară.

Inteligența emoțională se referă la faptul că:

– copiii percep corect emoțiile celorlați și reușesc să exprime emoții,

-folosesc informații emoționale pentru a transmite gânduri sau mesaje,

– înteleg cauzele și consecințele emoțiilor,

-reușesc să-și folosească emoțiile într-o manieră constructivă, gândindu-se la mai multe reacții posibile, dar alegându-le pe acelea care presupun emoții pozitive.

• s-a arătat că inteligența emoțională este relaționată cu menținerea relațiilor de prietenie, cu evitarea comportamentelor de risc în adolescență și cu succesul în carieră. Deși unii copii au mai puțin dezvoltate aceste abilități sociale, trebuie avut în vedere faptul că acestea se pot dezvolta și copiii pot deveni mai compentenți emoțional dacă li se oferă sprijin adecvat.

3.4 Dezvoltarea psiho-sociala

Interacțiunile sociale

• dacă între 7 si 8 ani copiii spun că prietenii lor sunt copii care locuiesc aproape de ei, se joacă cu ei sau au jucării interesante, pe la

10- 11 ani, copiii ajung să menționeze interese comune, suportul și loialitatea din partea prietenilor.

• spre sfârșitul claselor primare, similaritatea dintre prieteni crește, observându-se că acei copiii care se consideră prieteni au trăsături de personalitate și performanțe academice similare.

• deși familia rămâne elementul de bază, interacțiunea cu copiii de aceeași vârstă ajută la dezvoltarea abilităților sociale ca: negocierea, cooperarea, rezolvarea conflictelor, altruismul, oferirea suportului emoțional.

• copiii competenți sociali sunt cei care perseverează în încercările de a fi acceptați de ceilalți, prin adoptarea unor strategii care le cresc șansele de succes (ex: imitarea comportamentelor membrilor grupului).

• unii copii sunt afectați mai mult de respingere și au dificultăți în integrarea într-un grup și tind să se izoleze sau pot folosi uneori comportamente ostile pentru a-și atinge scopurile (agresivitate fizică sau verbală). De aceea, e important ca acești copii să fie ajutati să își dezvolte abilitațile sociale care îi vor ajuta să fie acceptați de ceilalți.

• pe masură ce copiii se compară cu ceilalți și își evaluează comportamentele în funcție de standarde externe, stima de sine poate scădea. Totuși, nu există dovezi că stima de sine ar influența direct performanța școlară, ci mai degrabă se consideră că sursa stimei de sine ar fi succesele și performanța școlară.

Instabilitatea emotionala este cea care caracterizeaza copilul inainte de intrarea in scoala. Aceasta dinamica a sentimentelor este legata de cresterea gradelor de constiinta a prepriei activitati si a relatiei sale cu ceilalti, astfel se dezvolta propriile dorinte si aspiratii.

Tot acum se dezvolta sentimentele si starile afective legate de relatiile afective impuse de scoala si apreciera sociala a actiunilor lor ceea ce duce la cresterea sensului moral al conduitei.

Activitatea de invatare dar si mediul in care se desfasoara, scoala, duc la modificari in toate planurile activitatii psihice ale copilului.

La nivelul personalitatii se structureaza: interesele, trebuintele, atitudinile.

Noile experiente de viata au rol hotarator in evolutia personalitatii. De asemenea, foarte importanta este relatia parinte – copil. O relatie armonioasa se concretizeaza in conduita copilului, acesta are incredere in fortele proprii si dobandeste echilibru emotional. Pe de alta parte, o relatie defectuasa are efecte negative : agresivitatea copilului, hiperemotivitate, anxietate.

Rolul invatatorului este la fel de important devenind “model” pentru micii scolari.

Dezvoltarea sociabilitatii are loc in cadrul activitatii scolare, in relatiile cu colegii si se dezvolta prin joc. Jocul, la acesta varsta capata o noua valenta. Jocul devine mult mai bine organizat, apar jocurile cu subiect, cu roluri, regulile sunt mai riguros respectate, se mareste caracterul competitiv din cadrul acestuia.

In acesta perioada copilul leaga prietenii si devine mai putin dependent de parinti, mai apropiat de prieteni, de cei de aceeasi varsta cu el. Prietenia are la baza interese si activitati comune.

Sfarsitul aceste etape pregateste terenul pentru cea imediat urmatoare, pubertatea.

Practici educaționale care promovează învățarea

• este preferabilă oferirea unor strategii alternative de rezolvare a unei probleme precum și încurajarea “inventării”sau descoperirii de către copii a unor soluții proprii.

• se recomandă adaptarea conținutului predat la nivelul de înțelegere la care se află copilul. Copiii beneficiază cel mai mult dacă li se oferă probleme puțin deasupra nivelului lor actual de înțelegere (Vîgotsky- zona proximei dezvoltări).

• pentru că de multe ori copiii folosesc o strategie fără să o înțeleagă, e necesar să li se explice și să se solicite ca ei să explice:

– de ce e corectă o anumită strategie,

– care sunt principiile din spatele procedurii,

– de ce e greșită o anumită strategie.

• de multe ori copiii nu reușesc să își însușească unele conținuturi datorită faptului că nu au strategii eficiente de învățare,de aceea este necesar să li se propună noi modalități de învățare (extragerea informațiilor esențiale dintr- o lecție, proceduri mnemotehnice, folosirea cuvintelor proprii în loc de memorarea mecanică).

• prezentarea rapidă a unui nou conținut nu facilitează înțelegerea noilor concepte. În schimb, copiii învață mai bine daca li se oferă posibilitatea să repete noile concepte prin aplicarea lor în diverse situații, sarcini, sau prin relaționarea cu cunoștințe anterioare.

• pentru explicarea conceptelor e recomandată folosirea unor exemple concrete, care să presupună manipularea de obiecte, implicarea activă a copilului.

• utilizarea unei varietăți de exemple, organizarea informației în mai multe moduri, testarea frecventă sunt toate dificultăți dezirabile (Bjork, 2004), deoarece, chiar dacă pe termen scurt pot încetini procesul de învățare, pe termen lung duc la înțelegerea conceptelor și menținerea cunoștințelor în memoria de lunga durată, și mai ales la transferarea acestora la noi situații.

• pentru că s-a arătat ca expectanțele profesorului influențează performanțele elevilor, este recomandat să nu se atribuie copiilor etichete ca: inteligent, încet, neatent, ci mai degrabă să se facă referiri la comportamentul elevului intr-o anumită situație.

• dacă elevii înteleg că succesul școlar se datorează calitații și cantității efortului depus, atunci trec mai ușor peste eșecuri și persistă mai mult în sarcinile viitoare.